VIATA SFANTULUI NICOLAE

Pe fãcãtorul cel mare de minuni, ajutãtorul cel grabnic si mijlocitorul cel prea ales cãtre Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrãslit pãrtile Lichiei, în cetatea ce se numeste Patara, din pãrinti cinstiti si de bun neam, dreptcredinciosi si bogati. Tatãl sau se chema Teofan, iar mama sa Nona. Aceastã binecuvântatã pereche, petrecând cu bunã credintã in însotirea cea legiuitã (cãsãtorie) si împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viata lor cea placutã lui Dumnezeu si pentru multele milostenii si mari faceri de bine, s-au învrednicit a odrasli (naste) aceastã odraslã (prunc) sfântã - singuri ei fiind rãdacina sfântã - si s-a fãcut cum zice psalmistul : Ca un pom rãsãdit lîngã izvoarele apelor, care si-a dat rodul sãu la vremea sa. Deci, nãscând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieste (traduce) "biruitor de popor"; si cu adevãrat s-a arãtat biruitor al rãutãtii, asa binevoind Dumnezeu spre folosul de obste al lumii. Dupã acea nastere, maica sa Nona a rãmas stearpã (fãrã posibilitatea de a naste), pînã la dezlegarea din legãturile cele trupesti, mãrturisind singurã firea cã nu este cu putintã a se mai naste alt fiu ca acela, cã numai pe acesta sa-l aibã si întâi si pe urmã, care din pîntecele maicii sale s-a sfintit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Caci n-a început a vietui decât cinstind pe Dumnezeu cu bunã cucernicie, nici n-a început a suge tîta (sînul), facind minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întâi a mânca, ci a posti. Cãci dupã nasterea sa, fiind in baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin aceastã stare, cinste Sfintei Treimi, cãreia mai pe urmã avea sa-i fie mare slujitor si întâi-stãtãtor. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunostea a fi fãcãtor de minuni, hrãnindu-se nu dupã obiceiul pruncilor celorlalti - pentru cã numai din tîta (sînul) cea dreaptã sugea lapte - având sã dobândeascã cu cei drept-credinciosi starea cea de-a dreapta. Apoi a început a fi si postitor ales, cãci miercurea si vinerea numai o datã sugea lapte din tîtã(sîn) si atunci seara, dupã sãvîrsirea obisnuitei rugãciuni crestinesti, de care lucru pãrintii lui se mirau foarte si se minunau si mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmã. Acel obicei de a posti, deprinzându-l Fericitul din scutece si l-a pãzit in toatã viata sa, pînã la fericitul sãu sfîrsit, petrecind miercurea si vinerea în post. Deci crescând pruncul cu anii, crestea împreunã si cu întelegerea si cu obiceiurile cele bune, pe care le învãta de la pãrintii sãi cei buni; fiind ca o holdã roditoare, care primeste în sine sãmânta învãtãturii celei bune, care odrãsleste si aduce în toate zilele roade noi de fapte bune. Sosind vremea de scoalã, a fost dat la învatãturã dumnezeiestii Scripturi, iar el cu agerimea cea fireascã a mintii si cu povãtuirea Sfântului Duh, în putin timp, a ajuns la multã întelepciune. Apoi, atit de mult a sporit în învãtãtura cartii, pe cit era de trebuintã bunului cârmaci al corabiei lui Hristos si pãstorului celui iscusit al oilor celor cuvântãtoare. Deci, facându-se desãvîrsit în cuvântul învãtãturii, s-a arãtat desãvîrsit si în lucrul vietii; de la prietenii desarte si de la vorbe nefolositoare cu totul se abãte (depãrta) si a vorbi cu femeile sau a cãuta cu ochii la fatzã femeiascã, foarte mult se ferea, cãci fugind, se depãrta de petrecerea împreunã cu femeile. Având adevãratã întelepciune si minte curatã, de-a pururea vedea pe Dumnezeu si totdeauna zãbovea în sfintele biserici, dupã cum zice proorocul: Voit-am a fi lepãdat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, câte o zi întreagã si câte o noapte, petrecând în rugãciunile cele gânditoare de Dumnezeu si în citirea dumnezeistilor cãrti, învãta întelegerea cea duhovniceascã si se îmbogãtea cu dumnezeiestile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregãtea pe sine locas vrednic, precum este scris: Voi sunteti biserica lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu vietuieste în voi. Deci tînarul cel imbunãtãtit si curat, având în sine Duhul lui Dumnezeu, se arãta cu totul duhovnicesc, arzând cu duhul si slujind Domnului cu fricã, încât nu se vedea la dînsul nici un fel de nãrav (deprindere) tineresc, ci numai obiceiurile omului bãtrîn pentru care tuturor s-a fãcut minunat si slãvit. Caci precum omul cel bãtrîn, dacã are obiceiul celor tineri, este luat în rîs de toti, tot asa si tînãrul, dacã are nãravul (obiceiul) bãrbatului celui bãtrîn, se cinsteste de toti cu mirare; pentru cã sunt nepotrivite tineretile pentru bãtrînete, dar cinstite si frumoase sunt bãtrînetile în tinerete. Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelasi nume ca si dînsul. Unchiul sãu, vãzând pe nepot sporind în viata cu fapte bune si cu totul înstrãinindu-se de lume, a sfãtuit pe pãrintii lui sã-l dea sã slujeascã lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepãdat a dãrui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dînsul. Pentru cã scrie în cãrtile cele vechi pentru dînsii, cum cã fiind neroditori si deznãdãjduindu-se de a

plîngea cu lacrimi fierbinti si. ce face drepta ta. Deci. ca doar astfel sã aibã ceva de folos si sã cîstige pentru el si fetele sale îmbrãcãminte si hranã. rãmînând mostenitorul averii lor. cãtre Tine sunt aruncat din pîntecele maicii mele. învatã-mã sã fac voia Ta. sã arãtãm una si anume: Era un bãrbat în cetatea aceea. care mai pe urmã a rãmas sãrac si neslãvit (fãrã laudã. ca si episcopul unchiul sãu. In acea vreme. iar casa sa sã o facã casã necuratã (bordel). sã-l rãpeascã împreunã cu fetele sale ca din foc de la sãrãcie si de la pãcat. iar Sfântul Nicolae. iar cu trupul sãu cel muritor sîrguindu-se (strãduindu-se) a urma celor fãrã de trupuri. Astfel. pentru cã tinea seamã de ce zicea Evanghelia: Luati aminte. Deci. care odinioarã era bogat iar acum ajunsese în mare sãrãcie. Vai. Pentru aceasta. fiind lipsit de toate cele de trebuintã. Deci acesta. a proorocit zicând: "Iatã. ci.mai avea copii. primind Sfântul Nicolae asupra sa treapta preotiei. de vreme ce nu astepta de la nimeni si de nicãieri vreun fãcãtor de bine. iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dãruit pe dînsul. sculându-se bãrbatul si aflând legãtura. apoi se va arãta si ajutãtor fierbinte celor ce sunt in nevoi". mîngîind pe cel ce era în sãrãcie si scãpându-l din cãderea pãcatului. prin însuflare tainicã. nu avea nici hranã. Insã n-a vrut sã fie de fatzã cu bãrbatul acela. vãd un nou soare rãsãrind marginilor pãmântului. cugetând mult în sine cine i-ar fi fãcut lui o asemenea facere de bine. al doilea. cãci stia cã sunt grele unele ca acestea. cu multe rugãciuni. Bãrbatul acela avea trei fete foarte frumoase si acum. cãci socotea cã este vreo nãlucire. ca si pe bãrbatul acela. îi multumea neîncetat. i-a pãrut foarte rãu pentru dînsul si a cugetat ca astfel cu mîna sa cea fãcãtoare de bine. dupã cuvântul lui Hristos: Sã nu stie stînga ta. celor ce din bogãtie si din slavã cad în sãrãcie. fiindcã se rusineazã sufletele acelora. petrecând în post si în neîncetate rugãciuni. socotind a fi purtarea de grijã a lui Dumnezeu. sã nu faceti milostenia voastrã înaintea oamenilor. episcopul întorcându-se cãtre poporul care era în bisericã si umplându-se de Duhul Sfânt. iar de bucurie. sã nu-l rusineze. aruncând-o înauntru pe fereastra acelei case. Deci mîna lui era întinsã cãtre sãraci. Pentru ca multele lui milostenii sã fie mai cu lesnire cunoscute. pentru saracia lui cea mare. degrabã s-a întors la casa sa. încât chiar de acela cãruia îi fãcea bine se sîrguia a se tãinui pe sine. ca Tu esti Dumnezeul meu. si. a dezlegat-o si vãzând galbenii s-a înspãimântat. neluat în seamã). Doamne. a împãrtit-o celor sãraci. vietuind întocmai (la fel) ca îngerii. nici se îngrijea pentru înmultirea ei. a pus bunãtate în inima plãcutului Sãu. luând o legaturã mare de galbeni. care avea întelepciunea ca o cãruntete si viata cea mai curatã. Dimineata. întorcând galbenii cu vîrful degetului. Sfântul Nicolae si l-a trimis spre ajutor cãtre bãrbatul care era sã piarã cu sufletul. din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufleteascã si se arãta vrednic de cârmuirea Bisericii. auzind Sfântul Nicolae de lipsa cea mare a bãrbatului aceluia si prin dumnezeiascã descoperire înstiintându-se de cugetarea lui cea rea. cãci viata veacului acestuia este nestatornicã. precum vom arãta în istorisirea ce o vom face. se veselea si se minuna. pãrãsind aceastã viatã vremelnicã (trecãtoare). se pleacã spre nevoile noastre. l-a suit pe treptele cele sfintite ale preotiei. avea toatã purtarea de grijã pentru rânduiala bisericilor. a mers în miezul noptii la casa acelui bãrbat si. am ridicat sufletul meu. temându-se ca nu cumva aurul ce vedea sã fie vre-o înselãciune. fratilor. a încredintat toatã cârmuirea bisericii nepotului sãu. dintre cei slãviti si bogati. a gândit a face asa. cu lacrimi si cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu. cãtre care grãia (vorbea) : Cãtre Tine. dând laudã Domnului Celui ce se îngrijeste de toti. Primind episcopul pe "tînarul bãtrîn". ca sã-i spunã despre facerea sa de bine. nici îmbrãcãminte si cugeta sã-si dea fetele sale spre desfrînare. în ce fel de gânduri necuvioase alungã pe om sãrãcia cea mare! Deci bãtrînul acela fiind în astfel de cugete (gânduri) rele si gândul sãu cel rãu vrând acum a-l aduce cu ticalosie în fapt. s-au mutat la cea vesnicã. lepãdându-se de toate poftele lumesti. în tainã a cugetat sã-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. ci cu iubire de oameni. se sîrguia cu toatã osîrdia a se uni cu Dumnezeu. In acea vreme unchiul sãu. Cãci atit de mult fugea de slava omeneascã. vrând a se duce în Palestina ca sã se închine acolo sfintelor locuri. Asadar. Dumnezeul meu esti Tu. împlinind locul aceluia. ca un rîu cu apã multã ce curge cu îndestulare. O! fericitã este turma care se va învrednici a avea pe acest pãstor! Cãci acesta va paste bine sufletele celor rãtãciti si la pãsunea bunei credinte îi va aduce pe dînsii. adãuga ostenealã la ostenealã. iar când s-a hirotonisit. Si aceasta vrea s-o facã pentru douã pricini: întâi ca sã scape de slava omeneascã. Pentru cã nu se uita la bogãtia ce curge alãturea. nu se dumirea (nu intelegea). privea cu dinadinsul si cunoscând cã este adevãrat. Dumnezeu Care nu voieste a vedea în pierzare firea omeneascã. Deci. pãrintii fericitului. ci. Apoi . Drept aceea. episcopul Nicolae. aducându-le aminte de bogãtia cea mai dinainte. arãtându-se cãtre cei întristati ca o milostivã mîngîiere. Aceastã proorocire s-a împlinit mai pe urmã.

Apoi a început a se minuna si de acela si. în casa bãtrînului aceluia. Apoi zise: "De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milã. Tatãl fecioarelor gãsind aurul aruncat pe fereastrã. ce s-a povestit aici. vifor si lovire de vânturi cumplite. a cãzut la picioarele lui. ca sã poatã simti pe fãcãtorul de bine si sã se învredniceascã a vedea de unde îi aduce aurul acela. de mult as fi pierit eu. plutind corãbierii împrejurul Egiptului si nestiind ce avea sã li se întâmple. asemenea cu cealaltã si. având nãdejde în Dumnezeu .îndatã pe una din fetele sale. celor ce ajunseserã întru pierderea cea mai de pe urmã. a sosit cel asteptat. ajungând la locul cel obisnuit. bãrbatul acela. mai înainte de a-l chema în ajutor. sãrutându-le si numindu-l izbãvitor. Iar el. Apoi sfântul. pe câti goi a îmbrãcat si pe câti a rãscumpãrat de la datornici. pregãti si altã legaturã de galbeni. ajutãtor si mântuitor sufletelor. s-au bucurat mult si au multumit lui Dumnezeu si plãcutului sãu. care ne scoate pe noi din sãrãcia ce ne întristeazã si care ne izbãveste de gândurile cele rele. ticãlosul tatã. unde a umblat trupeste Domnul nostru Iisus Hristos. tot asa a aruncat o legaturã de galbeni pe aceeasi fereastrã si îndatã s-a întors la casa sa. zãcând fãrã suflet. Cãci a venit si a treia oarã plãcutul lui Hristos.cum cã va purta grijã si pentru a treia fiicã a lui si-i va da si acesteia sã aibã vietuitor iubit. însusi a început cu sîrguintã (convingere) a se ruga cãtre Domnul. Deci. Deci. a gãsit iarãsi aur. Despre aceasta înstiintându-se minunatul Nicolae. asemenea ca întâia oarã. a aruncat-o pe aceeasi fereastrã. a alunecat de sus si a cãzut în mijlocul corãbiei. Dupã aceasta Cuviosul Pãrinte Nicolae a voit a se duce în Palestina. cu îndurarea cea facutã în tainã. ajungându-l si cunoscându-l cine este . dupã mila Ta. voi da si pe a doua fiicã a mea cu nuntã legiuitã dupã bãrbat si asa voi scãpa de cursele diavolului. Apoi bãrbatul acela. Sfântului Nicolae si foarte mult se minunau de proorocirea furtunii si de scãparea nevoii. a facut nuntã si fiicei sale de a doua. Si iarãsi se arãta gata a face aceeasi milã cu a doua fiicã a bãtrînului. peste noapte. cu prea curatele Sale picioare. care mai întâi m-ai rãscumpãrat cu Sîngele Tãu si acum casa mea si pe fiicele mele izbãvindu-ne prin aur din cursa celui rãu. nu dupã multã vreme. Iatã una din faptele cele multe ale milostivirii Sfântului Nicolae. prin cãderea în focul Sodomei. De s-ar fi povestit milele lui una câte una si câte îndurãri a arãtat cãtre cei sãraci. Aratã-mi pe îngerul Tãu cel pãmântesc. spre a vedea Sfintele Locuri si a se închina acolo. tot cu acea mînã fãcãtoare de bine. Nicolae si. Dimineata. pe câti flãmînzi a hrãnit. Si iatã. . îndatã ne vom cufunda în aceastã adîncime si vom pieri". cã iatã. nu dormea noaptea strãjuind. cu mîna plãcutului Tau. ferindu-se de toti. Sfântul Nicolae. a alergat îndatã cât putea în urma celui ce se întorcea la casa sa. precum este obiceiul celor ce îndrepteazã corabia. pe care. s-a fãcut vifor pe mare. trecând necazul. mai înainte a vãzut pe vicleanul vrãjmas intrând in corabie. când era sã coboare de acolo. cu lacrimi fierbinti multumea. cã a fãcut dupã voia lui. Iar el abia l-a ridicat pe picioare si cu jurãmint a zis aceluia. l-a sculat si l-a dat viu corãbierilor. dupã lege. ca sã cunoascã oricine cât era de milostiv cãtre cei sãraci. pe cel ce ne pãzeste pe noi de pierderea pãcatului. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza mortii si rugau pe Sfântul Nicolae sã le ajute si sã-i izbaveascã de nevoia cea fãrã de veste ce cãzuse asupra lor zicând: "Sfinte al lui Dumnezeu. a mãritat-o dupã un bãrbat si i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei. ca în toatã viata lui sã nu spunã nimãnui ceea ce s-a fãcut. pe cea mai mare. l-a înviat cu rugãciunea pe acel om si. (Sodoma= cetate biblica ce a ars din cauza pãcatelor locuitorilor ei) vai mie! Si iatã. care era împreunã cu dînsii. fãrã veste si ridicându-se un nor. Iar Sfântul Nicolae. de nu ne vei ajuta cu rugãciunile tale cãtre Dumnezeu. De aceea. ci ca pe cel cuprins de somn. apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti. Acestea si mai multe grãia cu lacrimi cãtre sfânt. vrând sã o scufunde împreunã cu oamenii.cãci neîndoitã nãdejde si-a pus în El . Doamne. Si îndatã s-a linistit marea si toatã groaza s-a prefãcut în bucurie. sîrguindu-se (grãbindu-se) a pãzi si pe fecioara aceasta prin nunta legiuitã de pãcatul cel fãrãdelege. rugându-se Domnului si multumind bunãtãtii Lui. Apoi le spuse cã. si. sculându-se acel om sãrac. Tot atunci.cãci sfântul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bunã si pentru neamul lui cel luminat -. prin îndurãrile tale. iar ei. cãzând cu fata la pãmânt. împreunã cu fiicele mele. ca sã stiu cine este unul ca acela. Insuti aratã-mi pe cel ce slujeste voii Tale celei milostive si bunãtãtii Tale celei iubitoare de oameni. trimitându-i iarãsi aur din destul. spunând multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa. acum prin tine suntem mântuiti din amara cãdere în pãcat". zicându-le sã îndrãzneascã si sã-si punã nãdejdea în Dumnezeu si fãrã îndoialã sã astepte grabnicã izbãvire. vedea mai bine cã are sã fie întuneric. nu ca pe un mort. care vrea prin cîstig necurat sã-mi aducã mare pierdere. voitorul milei si chivernisitorul (purtãtorul de grijã) mântuirii noastre. unul din corabieri s-a suit în vîrful catargului. zicând: "Dumnezeule. Dupã aceea a nãvãlit asupra lor o furtunã mare. i-a pãrut bine.

cãruia. la cunoscuti. ca prin acea comoarã duhovniceascã. ci al rânduielii lui Dumnezeu. lãsând linistea sa. primindu-l ca pe îngerul lui Dumnezeu. printr-un glas dumnezeiesc de sus. a tãmãduit pe multi bolnavi. a auzit un glas de sus: "Nicolae. s-au deschis singure. stând el la rugãciune. Nicolae s-a spãimântat si cugeta întru sine: Ce voieste glasul acela si ce cere Domnul de la dînsul? Si iarãsi auzi glas. încât nimeni nu-l stia. Dar Dumnezeu îi arãtã calea. nu este aceasta holda pe care trebuie sã Mi-o aduci roadã si pe care o astept de la tine. ca sã se preamareascã prin tine numele Meu". fiind porniti din rîvnã dumnezeiascã. stând odatã la rugãciune. dacã doresti sã fii de Mine încununat". El însã. poruncindu-i sã meargã de cu noapte si sã stea lîngã usile bisericii si sã ia seama cine va intra mai înainte decât toti în bisericã. Acolo. iar pe corãbieri îi ingrozea cu nevoia cea mai mare. a tuturor faptelor bune. Deci cugeta încotro se va duce: la patria sa. cu care avea sã se îmbogãteascã toatã lumea. fiind acolo bãrbati cinstiti si cu bunã întelegere. fiind fãrã de rãutate. cã. nebãgându-l în seamã. dar ei. Dar. Acestia au gândit însã sã facã lucrul cu viclesug. unde nu-l va cunoaste nimeni. Atunci s-au adunat toti episcopii tãrii aceleia. acela - . ca într-o tarinã acoperitã de pãmânt. ca sã aleagã un bãrbat vrednic pentru acel scaun. într-o mãnãstire deosebitã si într-o camerã micã închisã. cea întocmai ca a îngerilor si urmau obiceiurile lui cele bune. In acea vreme. care se numeste Mira. In acea laturã a Lichiei este o cetate slavitã. Ioan arhiepiscopul si mai întâi sezãtor pe scaun în toatã tara Lichiei. Dupã ce s-a asezat în corabie. Deci. Sfântul Nicolae s-a arãtat foarte iubit tuturor fratilor. fãcind voia celor ce se tem de El si ascultând rugãciunea lor. Deci. cu mare dragoste. a gândit sã se ducã în altã cetate. Atunci degrabã a cãzut la picioarele corãbierilor si-i ruga sã îndrepteze calea spre Lichia. având liman numai pe Dumnezeu. El nu se ducea decât in casa Domnului. unuia din episcopii aceia care era mai bãtrîn. dând intrare aceluia. Apoi. nu spre Lichia. nici s-a pornit spre mînie si nici mãcar vreun cuvint aspru nu le-a zis.Apoi. merge sã slujeascã la mântuirea omenilor. Zãbovind (întîrziind) in Ierusalim vreme îndelungatã. nu vrea sã fie ascunsã sub obrocul (acoperis) pustiei acea fãclie. Cel ce toate le rânduieste spre folosul sufletelor noastre. care. nãdãjduia ca si cealaltã vreme a vietii sale sã o petreacã acolo. spunându-i: "Nicolae. a înconjurat toate sfintele locuri. ci sã fie la vederea tuturor. ridicând toate pînzele si fiind vânt cu bunã sporire. se îndulceau de cuvintele lui cele de Dumnezeu însuflate si se foloseau de viata lui. unde plãcutul lui Dumnezeu. dar. ca însusi Domnul sã arate cine este vrednic sã primeascã o treaptã ca aceasta si sã fie pãstor peste toatã Lichia. într-acest chip. care ardea de dragoste. i s-a arãtat un bãrbat luminat. sã intri în nevointa poporului. s-a tocmit cu corãbierii sã-l ducã în patria sa. au zis cã lucrul acela nu este al alegerii omenesti. au plutit în liniste si au sosit la limanul Alexandriei. mergeau în partea unde gândeau ei. episcopul Patarelor si o numise Sfântul Sion. Toti. fiind condus de purtarea de grijã a lui Dumnezeu. Aflând Sfântul Nicolae în aceastã mãnãstire viatã linistitã si loc mai lesnicios pentru gândurile sale cãtre Dumnezeu. s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetãtii Mira. Acolo a înãltat fierbinti rugãciuni din inima sa. Deci. întinzându-Si pe Cruce prea curatele Sale mîini. ca un liman de liniste. unde Hristos Dumnezeu a lucrat mântuirea neamului omenesc. temându-se si fugind de slava omeneascã cea desartã. cu care împodobise Dumnezeu pe credinciosul robul Sãu. plecând de la mal. suflând un vifor împotrivã. neavând unde sã-si plece capul. Sfântul Nicolae. intr-acea cetate a venit Sfântul Nicolae. Izgonind diavolii din oameni si pe multi necãjiti mîngîind. a sosit în patria sa. a descoperit bunãvoirea Sa. Asa Sfântul Nicolae. Pentru cã Dumnezeu. Atunci Sfântul Nicolae a cunoscut voia lui Dumnezeu. pe care sã-l aleagã. fãcând multe închinãciuni pretudindeni. voind ca acea comoarã bogatã. Unii. sã se facã negutãtorie (tîrguire) duhovniceascã. se pregatea a merge în pustie. nestiind cã Dumnezeu nu va lãsa pe plãcutul Sãu sã fie în mîhnire. Deci se cuvine a se face rugãciune pentru aceasta. a pornit iarãsi pe cale spre Palestina si ajungând la Sfânta Cetate a Ierusalimului. ci întoarce-te cãtre oameni. a fost sfãtuit sã se întoarcã în patria sa. erau nedumeriti între ei. Iar el a mers în mãnãstirea pe care o zidise mosul sãu. în Mira. Astfel sfântul. n-a fãcut nici un rãu acelor vrãjmasi. Acolo trãia ca unul din sãraci. Iar când era sã intre noaptea în sfânta bisericã la rugãciune si usile erau închise. Sfântul Nicolae a vãzut cã corabia nu pluteste spre patria sa. ci cu binecuvântare i-a liberat în pãrtile lor. Deci. cu puterea lui Dumnezeu fiind dus pe mare. au fãcut rugãciune cu sîrguintã si cu post. ascultând acel sfat bun. aflând o corabie. a întors corabia în altã parte si degrabã a dus-o în Lichia. Acest glas auzindu-l. s-a suit la Golgota. adicã sã îndrepteze corabia lor în altã parte. sã nu fie ascunsã. mitropolia Lichiei. Iar Domnul. dând multumire Mîntuitorului nostru. pe care o pregãtise sã fie pusã în sfesnicul mitropoliei din Lichia. în cetatea Patara. chiar portile ceresti îi erau deschise. sau în altã parte. care pe multe suflete le va afla.

Cãci mai înainte. De acea vedenie aducându-si aminte Sfântul Nicolae si vãzând bunãvoirea lui Dumnezeu. Intrând în pridvor. îndemnat de Duh. Sfântul Nicolae. l-am aflat si l-am primit. iar usile casei lui erau deschise tuturor. chiar fãrã voia lui. pentru aceastã dregãtorie si pentru acest loc. a vestit celorlalti episcopi. veselindu-se de pãstorul lor. Iatã acum avem pe cel pe care l-am dorit si cãutat. Atunci s-a bucurat foarte. Atunci episcopul care a vãzut descoperirea a stat la locul acela. robul sfintiei tale". l-au ridicat pe scaunul arhieresc. ferindu-se de îngîmfare. stând aproape de dînsul si dându-i Sfânta Evanghelie. prin smerenia (modestie) lui. împreunã cu clericii. pentru cã avea obicei de se scula în miezul noptii la rugãciune si venea la începutul cîntãrii Utreniei. Insã. a fãcut praznic de bucurie. Iar ei umplându-se de multumire dumnezeiascã si de mîngîiere duhovniceascã pentru aflarea bãrbatului celui de Dumnezeu arãtat. sãnãtos cugetându-le si învãtându-le. care a auzit acel glas blând. cã sfântul a rãspuns cu blândete. nesuferind lauda omeneascã. Deci. Cãci stia spre cine cautã Domnul. l-a luat episcopul care se învrednicise acelei vedenii si i-a zis: "Cum te cheama. astfel. ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. sã stãm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arãtãrii Lui si a descoperirii. Astfel. milostiv. cã se numeste Nicolae. a ajuns mai înainte decât toti la bisericã. fratilor. Sfântul i-a rãspuns cu blândete: "Nicolae mã cheamã pe mine. încã si rugãciunile soborului netrecându-le cu vederea. dar Sfântul Nicolae se lepada a primi acea treaptã. ca. Sfântul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune si model credinciosilor. luindu-l de mînã i-a zis: "Urmezã-mã. cu credinta. când a fost vremea Utreniei. Deci a cunoscut cã acela este cel pe care îl binevoieste Dumnezeu a fi mitropolit al bisericii din Mira. Apoi. Acela îl intreabã iarãsi. a primit pãstoria Lichiei. plãcutul lui Dumnezeu grãia în sine astfel: "O! Nicolae. cum zice Scriptura: Pe cel blând si tãcut si spre cel ce se cutremurã de cuvintele Mele. care esteîin ceruri. ca mai înainte. Dupã vedenia aceea trecând putine zile si rãposând Ioan. stãpîne. Nicolae. dupã numele care i se spusese în vedenie. ca vãzând faptele voastre cele bune. mai întâi decât toti la bisericã. Despre aceastã vedenie Sfântul Metodie. iar de partea cealaltã a vãzut pe Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu. caci printr-o vedenie dumnezeiascã a fost îndemnat la aceasta. în sfesnicul arhieriei si al pãstoriei. a priceput pe de o parte. si-a cîstigat spre ajutor în ostenelile sale cele . Deci l-a dus cu cinste la episcopi. Chiar de la începutul pãstoriei sale. era arãtatã tuturor vietuirea lui. dupã cum zice Apostolul: "Cu cuvântul. l-au adus în mijlocul bisericii. iar pe alta. patriarhul Constantinopolului. Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetãti. Strãbãtind vestea aceasta pretutindeni. deci de acum sã nu mai vietuiesti tie. auzind. scria astfel: "Intr-o noapte. îndatã. cãci era bun cãtre toti si apropiat. unde strãlucea luminos. s-au adunat mai degrabã decât pãsãrile. s-au îndemnat mai mult spre rugãciune. punând pe umerii lui omofor arhieresc". drept îndreptând cuvântul adevãrului si toate poruncile cele dreptcredincioase. Hainele lui erau simple si hrana pustniceascã pe care o gusta totdeauna numai o dataãpe zi si aceea seara. fiind rugat de tot soborul cel sfintit si de cel mirenesc. vrând a învãta pe oile sale faptele cele bune. sãvîrsind toate cele ce se cuvin sfintirii sale. Sãrmanilor le era tatã. arhiepiscopul Mirelor. numai unul Dumnezeu îi stia viata. mîngîietor celor ce plîngeau. care era împodobitã cu aur si cu mãrgãritare.zicea el . fãrã de rãutate si smerit cu duhul. nu-si mai ascundea viata sa cea cu fapte bune. luându-l cu cinste. Biserica lui Dumnezeu a primit pe fãclia cea luminatã. ascultând nevoile celor ce veneau la dînsul. cu iubire de ostenealã. pe care nu alegerea omeneascã. ci pentru folosul si înmultirea slavei lui Dumnezeu. nici ascunsã sub obroc (capac). a zis cu glas mare ãatre toti: "Primiti. Episcopul. Iar sfintita adunare a episcopilor. Sfântul Nicolae a vãzut pe Mîntuitorul nostru întru slavã. fiule?" Dar el tãcea. pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. cu viata. iar aceia. pe care vi l-a ales vouã Duhul Sfânt si cãruia i-a încredintat desãvîrsit povãtuirea sufletelor voastre. ci altora". pe pãstorul vostru. Deci. slujindu-I în tainã. sã preamareascã pe Tatãl vostru. ajutãtor celor nãpãstuiti si tuturor mare fãcãtor de bine. unde i s-a poruncit în vedenie si astepta venirea bãrbatului dorit. cu duhul si cu curãtia". Apoi. care n-a fost pusã la o parte. Aceastã vedenie dumnezeiascã având-o episcopul acela si auzind ceea ce i se poruncise în vedenie. Iar numele bãrbatului aceluia este Nicolae. ci stând la locul cel cuviincios. sã-l puneti arhiepiscop. trebuie alte obiceiuri.este îndemnat de Duhul Meu si. Apoi era blând. Toatã ziua. Poporul dãdea multumire lui Dumnezeu si se bucura. cu dragostea. prin acesta fiind bine povãtuiti. Acel dumnezeiesc bãrbat. sãracilor. ca si când a descoperit o comoarã ascunsã si. nu vom cadea din nãdejde. de arhiereul lui Hristos. nu pentru mãrire desartã. Iar dupã ce s-a facut arhiereu. care vãzuse vedenia. se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregatoriei (slijbei) sale. cel dat de Dumnezeu. multime de oameni fãrã numãr. încât s-au împlinit cele scrise în Evanghelie: Asa sã lumineze lumina voastrã înaintea oamenilor. fiule".

având darul lui Dumnezeu într-însul. ci si ale celor necredinciosi. sã fie siliti. Apoi. a celor ce împãrãtiserã mai înainte. cãci strãlucea cu curãtia inimii si era împodobit cu toate darurile lui Dumnezeu. Pe cei împreunã legati îi hranea cu cuvântul lui Dumnezeu si-i adãpa cu apele cele dulci ale bunei credinte. cinstiti cu treapta preotiei. întãrindu-i întru mãrturisirea lui Hristos. sete si strîmtorarea temnitei. vrând sã întãreascã credinta în Hristos Dumnezeu. atunci duhurile cele viclene. Deci. a biruit pe toti potrivnicii sãi cu puterea Sfintei Cruci si a pierdut nãdejdea cea desartã. în cetatea aceea fiind cãpetenie a tuturor crestinilor. cu limba slobodã propovãduia credinta cea bunã a lui Hristos si se arãta gata a pãtimi pentru El. cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie si împreunã cu Sfintii Pãrinti a arãtat dogmele credintei celei drepte si tuturor le-a fãcut cunoscut cu adeverintã. arhiereul lui Hristos. vindeca patimile si neputintele oamenilor. Sfântul Nicolae. Petrecând aici multã vreme. dimpreunã cu multi crestini. prin pãginii împarati ai Romei. a oilor lui Hristos cele cuvântãtoare. nu numai cu cuvântul. Dupã aceasta. Apoi pe Fiul lui Dumnezeu întocmai de o cinste si de o fiintã cu Tatãl mãrturisindu-L. ca toti credinciosii sã se lepede de Hristos si sã se închine idolilor. era mare si foarte împodobitã. prin arma rugãciunilor nebiruitului ostas Nicolae. Cãci. în care poporul pãgîn slujea cu dragoste diavoleascã si nu putin popor pierea din cetatea Mirelor. pentru darul cel mare al lui Dumnezeu care petrecea într-însul. Astfel. apoi. Despre dînsul povesteste unul dintre istorici. care fiind locas al idolilor. în sfîrsit. a strãbãtut toate locurile acelea. Atunci si minunatul Nicolae fiind la sobor. izgonind de la împãrãtie pe Dioclitian si Maximian. a poruncit sã se tinã soborul a toatã lumea în cetatea Niceii. Iar fericitul Nicolae. care niciodatã nu înceteazã a ridica rãzboi asupra robilor lui Dumnezeu. Un asemenea vifor pustiitor degrabã a ajuns si pînã în cetatea Mira. poruncind sã risipeascã capistile idolilor si sã zideascã biserici crestine. pe doi sfetnici cu fapte bune si cu bunã întelegere. binecredinciosul împãrat Constantin. mucenic cu voia si fãrã sînge încununat. cunoscând pe Unul Dumnezeu si punându-si nãdejdea în El. cãutând Hristos cu dragoste de oameni asupra mostenirii Sale. bine pãstea turma cea încredintatã lui. Pentru aceea a fost prins de muncitorii pãgîni si bãgat în temnitã. rãu cugetãtorul si semãnãtorul de neghinã. unul din cei 318 Sfinti Pãrinti. adicã pe Pavel de la Rodos si pe Teodor Ascalonitul. au propovãduit luminat dreapta credintã. a pierdut stãpînirea pãgînilor. nerãbdând a vedea credinta cea bunã înflorind în oameni. Acolo adunându-se Sfintii Pãrinti. scoteau glasuri de plîngere. a ridicat prigoanã asupra Bisericii lui Hristos. risipind capistile idolesti. l-a dat anatemei. pentru aceea a luat de la dînsul semnele cele arhieresti. strigând foarte tare. si toti mãrturisitorii lui Hristos s-au întors iî patria lor. lovindu-l pe Arie peste fatã. Iar ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean. multora s-a fãcut slãvit. cãruia i-a încredintat stãpînirea Romei.pãstoresti si pentru îndreptarea Bisericii. a îndrãznit in mijlocul soborului a rusina pe Arie. cã. cãci erau biruite si izgonite din locul lor. a pãtimit multe rele. împreunã cu eresul lui. cu moarte silnicã sã fie pedepsiti. Pe atunci erau încã multe capisti idolesti. prin arãtarea Crucii marelui împarat Constantin. De la ei a iesit atunci poruncã prin toatã lumea. Dar dumnezeiescul arhiereu. dus fiind de doritorii pãgînãtãtii celei întunecate. nu numai ale celor credinciosi. rãbdând foame. Iar Domnul nostru Iisus Hristos si Preabinecuvântata lui Maicã. îi îndemna cu osîrdie a pãtimi pentru adevãr. bãrbati cunoscuti de toata Grecia. pe acest mare arhiereu Nicolae. asa a strãlucit dreapta credintã sau ca o rãcorealã ce vine dupã furtunã. aprinzându-se cu rîvna dumnezeiascã ca al doilea Ilie. i-a liberat si cu mari laude i-a cinstit ca pe niste eroi. Pornirea sfântului era îndreptatã mai mult asupra idolilor decât asupra necuratei capisti. neputând nicidecum rãbda venirea sfântului. iar pe Arie. iar pe turma sa curãtind-o de necurãtiile diavolesti. Constantin. Acesta. a venit si asupra capistei Artemidei. au binevoit spre fapta lui cea cu îndraznealã si au lãudat rîvna lui cea . sporind într-însii credinta în Hristos Dumnezeu si punând picioarele acelora pe temelia cea nezdrobitã. pe care a dãrîmat-o pînã la temelie. iar cei ce nu se vor supune. luptându-se asupra duhurilor celor viclene. iar zidirea cea înaltã a risipit-o pînã la pãmânt. Dupã aceea. Dioclitian si Maximian. privind din înãltime la nevointele Sfântului Nicolae. a dat pace dumnezeiestii si apostolestii Biserici. iar pe cei ce erau închisi în temnite pentru Hristos. prin temnite si cu munci grele. iar cu dînsii a izgonit pe cei ce slujeau pãgînãtãtii elinesti si a ridicat poporului sãu corn de mântuire. slujind Domnului sãu în cuviosie si dreptate. s-au întristat Sfintii Pãrinti si. De acest lucru. cu chinuri. iarãsi s-a dãruit pace crestinilor si ca soarele dupã norii cei întunecati. minunat si foarte iubit. ci si cu fapta. Atunci si cetatea Mirelor a primit iarãsi pe pãstorul sau. aprinzându-se cu rîvna.

Intorcându-se Sfântul Nicolae de la sobor. Atunci sfântul s-a îndreptat în grabã la locul acela. s-a înspãimântat. milostivindu-se spre poporul cel sãrac care pierea de foame. s-a pogorît în cetatea Mira si a vândut grîul celor ce erau într-însa. Iar cetãtenii. iar poporul fiind în mare lipsã. fiind adusi acolo ca sã-i taie". Ajungând la locul acela. care curãtã toate cele ce sunt pe arie si în teasc. Ei spuneau cu mîhnire. ci si de hrana cea trupeascã purta grijã. au întîlnit pe niste oameni venind si i-au întrebat dacã stiu ceva de acei trei bãrbati care sunt osânditi la moarte. vrând sã meargã cu ea în altã tarã si dându-i trei galbeni arvunã. netãinuind arãtarea Sfântului Nicolae. Altã datã. Desteptându-se negutãtorul din somn si aflând în mîna sa trei galbeni. toatã cetatea si voievozii. de vreme ce viata lui era luminatã si cuvântul lui dres cu sarea întelepciunii. nefiind sfântul acolo. Si de vreme ce nu le da mîna sã meargã. la locul ce se numea Placomata. Pentru aceastã pricinã s-a fãcut gîlceavã (discutie aprinsã) si tulburare. cunoscând din aceea cã a fost plãcutã lui Dumnezeu acea îndraznealã a sfântului. cu multã sîrguintã. i-a izgonit de la turma lui Hristos. Pentru aceastã pricinã (motiv) Sfânta Bisericã îl numeste lopata care vânturã învãtãturile lui Arie ca pleava. nu numai cu pãsunea cea duhovniceascã hrãnind-o pe dînsa. aflând mîngîiere în acea foamete si auzind cele istorisite. Ei au zis cãtre dînsul: "I-am lãsat în cîmpul lui Castor si al lui Polux. au potolit tulburarea si s-au învrednicit de binecuvântarea sfântului. Ajungând la locul ce se numeste Leu. cã de ai fi fost tu acasã. îndatã. luând împreunã cu dînsul pe voievozi. ca un lucrãtor de pãmânt întelept. care umpluse o corabie cu grîu. Deci. lua cele strãine cu sila. i-a ospãtat cu dragoste. Fãcându-se aceasta. asteptau la limanul acela linistirea marii. auzind unele ca acestea. Sfântul Nicolae nu s-a lenevit a merge singur cãtre tãrmul acela si în cetate. Ursul si Erpilion. având mîinile legate si fetele acoperite si plecate la pãmânt si cu grumazii (gîtul si umerii) goi. care. precum însusi Sfântul Nicolae a vãzut mai înainte de alegerea sa la arhierie. Apoi pe turma cea nesãnãtoasã si strãinã a taiat-o din rãdacinã si pe ereticii cei împietriti si nesimtitori. a vãzut popor mult stând acolo si pe cei trei bãrbati osânditi. a venit la turma sa aducând pace. In vremea aceea. i-au iesit în întâmpinare si s-au închinat lui. s-a arãtat noaptea în somn unui negutãtor din Italia. de care auzind împãratul Constantin a trimis trei voievozi împreunã cu ostasii cei ce erau sub dînsii sã linisteascã acea tulburare. certând pe ostasi. fãceau pagubã celor ce vietuiau acolo. binecuvântare si învãtãturã sãnãtoasã la toatã multimea poporului. unde era o cetate. arhiereul lui Dumnezeu. ba si rãzboi era sã se facã din amândouã pãrtile. Arhiereul lui Dumnezeu. i-a poruncit sã meargã în cetatea Mira si acolo sã-si vândã grîul cu pret. Atunci a vãzut pe gealat scotând . stãpîne. a osândit la moarte pe trei bãrbati din cetatea lor. apoi pleava o scuturã. Astfel preaînteleptul lucrãtor al ariei lui Hristos.dumnezeiascã. umplea cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc. ce i sa facut lui în somn. Hristos Domnul cu Evanghelia. au venit oarecari cetãteni din Mira. care n-au gresit nimic. Atunci. Apoi. Iar ei. mustrându-i. cã. "de care lucru toatã cetatea se mîhneste si plînge. Iar numele voievozilor sunt acestea: Nepotian. a venit Eustatie ighemonul si. s-a fãcut o tulburare în Frigia cea mare. Sfântul a întrebat pe voievozi de unde sunt si unde merg? Ei au zis ca sunt trimisi de împãrat în Frigia sã potoleascã tulburarea ce s-a fãcut acolo. adicã. asteptând desãvîrsita tãiere. auzind de venirea sfântului. pãrintii au tãcut si ca pe un plãcut al lui Dumnezeu. plîngând cu lacrimi si cãzând la picioarele sfântului. sîrguindu-se a ajunge mai înainte de uciderea cea nevinovatã a acelora. ca sã potoleascã cearta dintre dînsii. întâmplându-se în tara Lichiei foamete mare si cetatea Mirelor lipsindu-se de tot felul de hranã. Instiintându-se de aceasta. au dat slavã si multumire lui Dumnezeu si fericeau pe marele arhiereu Nicolae. care se numeste malul Andrian. stând de o parte a lui. care îmbãtrîniserã în rãutate. Ci. Cãci avea bunul pãstor mare purtare de grijã pentru turma sa în nevoile ce i se întâmplau. asteptând întoarcerea ta. foarte mult l-au cinstit. Pentru minunea aceea nu s-a arãtat negutãtorul neascultãtor. îndatã a plecat. cu gura sa cea de miere izvorîtoare. Apoi. s-a mîhnit cu sufletul si. plecind din Constantinopol au venit în oarecare liman al eparhiei Lichiei. iar de altã parte Preacurata Fecioarã Nãscãtoare de Dumnezeu cu omoforul. Adeseori fãcind acestea. n-ar fi îndrãznit ighemonul a face o judecatã asa nedreaptã". umplându-si mîinile cu bani de la oarecari oameni rãi. au dat înapoi cele luate de la dînsul. Sfântul Nicolae. spre a face ceea ce i s-a poruncit. Acestia. iar pe cele mai bune le alege. El era cu adevãrat lumina lumii si sarea pãmântului. unul din ostasi iesind din corabie ca sã cumpere cele de trebuintã. pentru ca marea era învolburatã. pe hrãnitorul lor cel minunat. iar pleava viclesugului nãlucitor si ereticesc o vântura (cerne) si o lepãda departe de grîul Domnului. Sfântul i-a sfãtuit sã dea învãtãturã ostasilor lor ca sã nu facã supãrare poporului. minunându-se de un vis ca acela. cereau ajutor pentru niste oameni osânditi fãrã de vinã. Aceeasi vedenie a avut si oarecare din Sfintii Pãrinti cei mai vrednici. precum este obiceiul ostasilor. luiîd pe voievozi în cetate.

nici sã mã fi îndulcit de dragoste si cu vorbe la masã. dar fiind searã. urzind cumplite clevetiri asupra bãrbatilor acestora si zicând: "N-au sfãtuit bine voievozii. clevetitorii s-au temut ca nu cumva sã se vãdeascã clevetirea lor cea mincinoasã si sã iasã la ivealã rãutatea lor. în felurite chipuri. netemându-se de nimic. Dar ochii cei zavistnici si vicleni ai oamenilor rãi. ca nu cumva apucând ei înainte. fiind mituit cu aur. unde au si fost învredniciti a fi în sfatul împãrãtesc. fiind mustrat de constiintã si înfricosat de îngrozirea sfântului. sfãtuindu-l sã nu lase mai multã vreme în viatã pe acei bãrbati. Zicând acestea cu tînguire. nestiind pentru ce sunt aruncati acolo. Pentru aceea. arhiereul lui Hristos. ca nu se stiau a fi vinovati cu nimic. fãrã altã întrebare. ca. Astfel. a iertat pe ighemon. Auzind. a osândit la moarte pe cei nevinovati si tot poporul dãdea mare multumire Sfântului pãrinte Nicolae. ci. ca un vestitor de rãu.sabia spre a-i ucide. Zicea sfântul ca-l va spune la împãrat si va ruga pe Dumnezeu spre a-l pedepsi. cu multe rugãciuni sau apropiat de eparh. Iar el. Deci voievozii erau în legãturi si în temnitã. ca sã nu fugã pe ascuns si sã sãvîrseascã sfatul lor cel rau. dar minciuna nu putea sã se tãinuiascã. fiind mare înaintea lui Dumnezeu si a tot poporul. cu desãvîrsite munci îl îngrozea foarte. ca sã nu apuce moartea vointa voastrã". mãrturisea greseala sa si nu mai arunca pe altcineva. care se îndulcise cu iubirea de aur. tulburându-se în suflet. cu smerenie si cu multe lacrimi. Deci. împletind cei rãi sfat viclean. ci degrabã sã facã judecatã de moarte. apoi. porunceste mai iute sã-i omoare. petreceau în palat. Atunci. vrând a se arãta cã se îngrijeste mult pentru viata împãratului si cu credintã se sîrguieste pentru dînsul. sau minunat de rîvna si de bunãtatea marelui arhiereu al lui Dumnezeu. Toate acestea le fãcea sfântul cu mare îndrãznealã si nu era nimeni care sã-l opreascã. nici vã voi mai auzi vorbind. zicând: "Ce vrãjmasi au pizmuit (uneltit) asupra vietii noastre si . Apoi a venit si ighemonul (conducãtorul cetãtii) Eustatie. fiindcã acum singur. pentru slava lor cea mare. strãjerul temnitei si plîngând mult pentru o napastã (primejdie) ca aceea. Abia fiind îmblînzit plãcutul lui Hristos. nu-l primea. pentru cã mîine dimineatã. s-au apropiat de Avlavie. neputând a-i vedea într-o mãrire ca aceea. au alinat tulburarea ce era si sãvîrsind toate cele poruncite lor de împãratul. Trecând putinã vreme. Vina o arunca asupra lui Simonit si a lui Eudoxie. clevetind asupra lor. îi intorcea fata. astfel vor ajunge la sfîrsit scopurile lor cele rele". pusã asupra acelor nevinovati. care acum au intrat în urechile noastre si mestesugesc cele viclene asupra împãratului". s-au dus în Frigia ca sã împlineascã porunca împãratului. a aruncat-o la pãmânt. împãrate. cãci s-a poruncit sã vã omoare. mergând acolo. si-au rupt hainele si cumplit îsi smulgeau pãrul. Acei trei bãrbati. Deci sã rânduiti dacã vreti ceva. Apoi a început. cu lacrimi cerea milã si se ruga din tot sufletul. auzind acestea a pus sfîrsit fãgãduintei. vãzându-se întorsi din ghearele mortii cãtre viatã. sã-i arunce în temnitã pe cei trei voievozi. apucând sabia din mîna gealatului. cã ei încep lucruri noi. De atunci. Voievozii cei mai sus pomeniti. a intrat cu îndraznealã prin popor si. pentru care motiv acea priveliste era tuturor înfricosatã si de plîngere. împreunã cu cei ce veniserã cu dînsii. zicând: "Mai bine ar fi fost de mine sa nu vã fi cunoscut pe voi. pornindu-l spre mînie asupra celor nevinovati si zicând: "Nici unul din cei ce stau în temnitã nu vor a se pocãi. pentru averea voastrã. cã acum este vremea. împãratul îndatã a poruncit. iar când cãdea la picioarele lui. nici nu va fi bun sfiîsitul sfatului lor. când se apropia de el. izbãviti de moarte. s-a amînat uciderea lor pîna a doua zi dimineata. Deci. a osândit la moarte pe cei nevinovati. iar ei stiindu-se nevinovati fatã de împãrat si deci nevrednici de moarte. sã sãvîrseascã rãutatea pe care au pornit-o asupra ta. iar pe bãrbati ia dezlegat din legãturi. Instiintându-se despre aceasta. ca pe unul care nu-si ocârmuieste cu dreptate stãpînirea. iar plãcutul lui Dumnezeu l-a trecut cu vederea si. plîngeau de bucurie cu lacrimi fierbinti si strigau cu multumire toti cei ce se adunaserã acolo. a venit la voievozi. Deci. De aceea. nu înceteazã a cugeta viclesug si a gândi asupra ta cu rãutate. eparhul cetãtii. multime de aur au dat eparhului si au dus acea clevetire si în urechile împãratului. Cu aceste cuvinte fiind tulburat împãratul. pentru cã sfântul stia cu dinadinsul cã. cãindu-se pentru nedreptatea sa. cãutând sã se împace cu marele pãrinte Nicolae. încât sã se întoarcã asupra lor toatã nevoia. a-l însela cu cuvinte viclene si mestesugite. Apoi. învrednicindu-se de sfintele lui rugãciuni si. cãci cuvântul lui era cu stãpînire si lucrul sãu cu putere dumnezeiascã. Apoi n-ar fi venit o mîhnire ca aceasta asupra sufletului meu. îndatã s-a dus la împãrat cu fata mîhnitã si cu chip posomorît. primind binecuvântarea sa ca pe un dar. vai mie! ne vom despãrti unul de altul cu amar si de acum nu voi mai vedea prea iubitele voastre fete. s-au întors cu bucurie in Vizantia (Constantinopol) si au avut cinste si multã laudã de la împãrat si de la toti dregãtorii. dupã hotãrîrea cea dintâi. arãtându-se tulburat si cu chip sãlbatic. Iar eparhul. cei mai de frunte ai cetãtii. vãzând toate cele ce s-au petrecut. s-au pornit spre rãutate si vrãjmãsie. cãci mai cu înlesnire as fi rãbdat acum despãrtirea de voi si mai putinã jale mi-ar fi pricinuit nãpasta ce a venit asupra voastrã. petrecând în cel dintâi gând rãu.

cautã acum si asupra noastrã cã nu avem alt ajutor între oameni. Drept aceea. dormind el. ca un tatã miluind pe fii. a zis: "Cine este Nicolae si pe care bãrbati a izbãvit? Spuneti-mi cu de-amãnuntul aceasta". îndatã au vãzut chipul Sfântului Nicolae sezând împreunã cu împãratul si fãcându-le milostivire si iertare. Desteptându-se. vede însusi cã face judecãti fãrã de lege. zicând asa: "Scoalã-te iute si elibereazã pe cei trei voievozi. mai vîrtos decât toate. scoate-ne si pe noi. Umilindu-se împãratul de aceste cuvinte. pe marele arhiereu Nicolae. unul cãtre altul se rugau: "Dumnezeule al lui Nicolae. fiindcã se cutremura de judecata lui Dumnezeu si se rusina de porfira (vesmânt rosu specific epocii) cea împãrateascã. Aceasta însã nimeni nu o vedea. iar cele încredintate nouã. cunoscând pe Sfântul Nicolae cã este mare plãcut al lui Dumnezeu si minunându-se de îndrãzneala si de rîvna lui pentru cei nãpãstuiti. si ne scoate pe noi din mîinile celor ce vor sufletele noastre. Iar Nepotian i-a povestit toate. Cãci în acea noapte. cã iatã mîine de dimineatã vor sã ne omoare. Avlavie s-a temut si se îngrozea în mintea sa de ceea ce vãzuse. i-a zis: "De nu mã vei asculta si de nu-i vei elibera pe dînsii. fãrã numai cei trei voievozi. Iar ei. care. Noi ne-am învãtat de la pãrintii nostri a cinsti pe împãrat si. precum s-a cãzut dregãtoriei noastre. zicându-le: "Nu eu vã dãruiesc viata. nici am gândit ceva. arãtând prin aceasta vitejia noastrã cu fapta înaintea ta. Atunci. Iar ei cu ochii plini de lacrimi si foarte mult tulburându-se. cãci cel ce se nevoieste a pune altora legi. cãci în loc de slavã si de cinstea pe care am nãdãjduit-o.si cu ochii umiliti au cãutat unul spre altul. vrãjitorii nu stim. au zis: "Noi. Si. izbãvindu-i pe aceia de moarte. se gândea cum a îndrãznit noaptea fãrã de vreme a intra înãuntrul palatului sãu si i-a zis: "Cine esti tu care îndrãznesti a aduce o îngrozire ca aceasta asupra stãpînirii noastre?". frica mortii si osândirea ne-a cuprins pe noi". luând ei îndrãznealã au zis cu glas tare: "Dumnezeule al lui Nicolae. slujind cu osîrdie (bunã credintã) poruncii tale. si nu numai cu noi acesti trei. fiind cumplit judecati si cu groazã asteptãm a pãtimi. auzind rugãciunile celor ce se temeau de El si. care ai izbãvit odinioarã pe cei trei bãrbati în Mira de la moartea cea nedreaptã. Impãratul s-a tulburat de acea vedenie si. apoi voi ridica asupra ta rãzboi precum a fost în Frigia si rãu vei pãtimi". Despre aceasta zicând. Iar stãpînia ta mai înainte ne-ai dãruit cinste. Iarîimpãratul. pe care voi l-ati chemat spre ajutor. El i-a rãspuns: "Nicolae îmi este numele si sunt arhiereul mitropoliei Mirelor". se cãia de batjocura adusã bãrbatilor acelora. le-a trimis spre ajutor pe sfântul si plãcutul Sãu. aprinzându-se de focul inimii. Mirându-se împãratul de îndrãzneala Sfântului Nicolae. s-a schimbat în blândete si a zis cãtre dînsii: "Netemându-vã de rãu. de stie vreunul ceva . i s-a arãtat în vis sfântul si tot acelasi lucru i-a spus pentru acei bãrbati. mai înainte de iesirea sufletului si limba noastrã se usucã. acum cu credintã am pãzit viata ta. li s-a fãcut lor ajutãtor preaslãvit si preabun apãrãtor. i s-a arãtat în vis arhiereul lui Hristos. Deci. pe rude si pe cunoscuti si puneau martor pe Dumnezeu cã nimic rãu n-au fãcut si plîngeau amar. Indatã a poruncit împãratul sã aducã înaintea sa pe voievozii din temnitã si a zis cãtre dînsii: "Ce vrãjitorii ati fãcut de ati trimis asupra noastrã asemenea vedenii? Cãci arãtându-se un bãrbat ne-a îngrozit foarte rãu. uitându-se cu umilintã cãtre împãrat. cei nevinovati de moarte". Unul dintr-însii. într-acel ceas a cãutat mai cu milã asupra lor si a început a vorbi cãtre ei cu blândete. Atunci chemau pe ai lor pe nume. spunând tot adevãrul. care ai izbãvit pe cei trei bãrbati de moartea cea nedreaptã. pentru cã fãrã de vinã sunt clevetiti (vorbiti de rãu) si cu nedreptate pãtimesc". eparhul. pentru cã iatã ne-a cuprins mare nevoie si nu are cine sã ne izbaveascã din aceastã nãpastã. iar acum nici rugãciuni nu mai putem sã-Ti aducem. împãrate. dormind împãratul. si-a adus aminte de Sfântul Nicolae. împãrate. sîrguieste (grãbeste) spre ajutorul nostru si ne izbãveste pe noi. osîrdia noastrã cãtre tine a fost pricinuitoare nouã de mari munci. iar acum cu asprime te-ai iîarmat asupra noastrã. Dumnezeu. Asadar. nici am plãnuit ceva rãu asupra stãpînirii tale. apoi sã nu faci cu noi nici o milã. a liberat pe voievozii aceia. robii tãi. ce ne stã asupra".pentru ce sã murim noi ca niste tîlhari? Cã n-am fãcut nimic vrednic de moarte". martor ne este nouã ochiul cel a toate vãzãtor al Domnului. Deci sã mergeti la . Degrabã sã ne întâmpine îndurãrile Tale. cãci tulburarea cea din Frigia am potolit-o si rãzboiul cel plãnuit de vrãjmasi l-am risipit. precum ni se pare nouã. a avea credintã cãtre dînsul.cã nici unul nu stia nimic . ci chiar pe neamul nostru sã nu-l cruti. Nicolae. bine leam cârmuit. cu numele de Nepotian. Iar de nu va fi asa si vei afla viclesug întru noi. Apoi a venit oarecine de la împãrat spunându-i ce a vãzut si acesta în vis. spuneti adevãrul". Iar el degrabã mergând la împãrat i-a spus vedenia si ceea ce i s-a arãtat lui si se minunarã amândoi de acea vedenie preaslavitã. care sunt tinuti în temnitã. luând cuvânt. Atunci împãratul. se gândea ce este aceasta? Asemenea si lui Avlavie. precum vor spune cei ce stiu bine. într-acea noapte. stând în Mira înaintea celor trei bãrbati. ci marele slujitor al lui Dumnezeu. lãudându-se cã degrabã va aduce rãzboi". Doamne. iar ei nestiind nimic se întrebau unul pe altul. care deopotrivã li s-a fãcut la amândoi. Vãzând împãratul una ca aceasta. sculându-se. o. Iatã si glasul nostru a amortit. din aceastã nevoie.

De aceea a zis cãtre dînsii: "Cunosteti-vã pe voi. apoi si-a sãvîrsit bine viata sa vremelnicã. dobândeau sãnãtate. bolind putin cu trupul. Asa cã nu numai cei credinciosi. Acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu. Pentru cã a izvorît mir cu bunã mireasmã din moastele lui. s-au îndreptat cu rugãciunile cãtre dînsul si l-au chemat în ajutor. o cãdelnitã de aur. Apoi mare multumire i-au dat. Acestea zicând. zicând: "Iatã. alergând. în multime fãrã numãr. se vedea cum cârmuieste corabia. i-a eliberat cu pace. au cunoscut pe fãcãtorul lor de bine si. Din aceastã pricinã. împodobitã cu pietre scumpe si douã sfesnice. vrând sã-l vadã pe cel ce i-a izbãvit din nevoi. deci nu va temeti". ungându-se cei bolnavi. ca unuia care le-a fãcut o bunãtate ca aceea si cîntau. cãci fericitul avea obiceiul de mustrare. Lîngã cinstitul lui trup adunându-se episcopi de prin toate cetãtile. ci si pentru mântuirea sufletelor lor a avut purtare de grijã. cãci sunteti bisericã a lui Dumnezeu. dându-i multumire. poruncindu-le sã le dea bisericii din Mira. iar corabia era sã se sfarme de tulburarea valurilor celor mari. purtati de vânt lin. Iar sfântul. care mãresc pe plãcutul Sãu. precum grãieste dumnezeiescul Apostol Pavel: De va strica cineva casa lui Dumnezeu. pentru cã. deci nu te mînia asupra mea. mustrând pe bãrbatii aceia cu cuvinte folositoare de suflet. Odatã niste corãbieri plutind de la Egipt spre pãrtile Liciei. Atunci toti se speriarã de moarte. cãci. Sau de vorbea cineva cu dînsul. Marele plãcut al lui Dumnezeu a vietuit ani destui. strãlucind cu darul cel dumnezeiesc. pe care cu veselie l-au vãzut. Apoi se savîrsirã multe minuni de cãtre sfintele moaste ale plãcutului lui Dumnezeu. credinciosul rob al Domnului poruncea mãrii si vântului si acelea îi erau ascultãtoare. au cãzut la picioarele lui. plãcutule al lui Hristos!". dacã se întâmpla a auzi ceva din limba cea dulce si izvorîtoare de miere. mult sporea întru cele bune. In adînci bãtrînete. încât si pînzele au fost aruncate jos. fiilor. Din fata lui iesea o razã preastralucitã. Vãzându-l mergând la bisericã.dînsul si sã-i dati multumire. cãutând tãmãduirea bolilor si nu se lipseau de ceea ce . precum si Domnul nostru odinioarã Care a zis: Cel ce crede în Mine si lucrurile care le fac Eu. ca o pasãre ducându-se vestea despre dînsul pretutindeni. cei trei voievozi dobândind preaslãvitã mântuire. strãlucind în mijlocul cetãtii Mirelor cu dumnezeiestile podoabe. dupã cum zice dumnezeiasca Scripturã: "Ca un luceafãr de dimineatã prin mijlocul norilor. îndatã afla îndestulata mîngîiere întristãrii sale. Astfel. Astfel. ci si pe aceia i-au îndestulat din averile lor. în ziua a sasea a lunii decembrie. Iar când si-au adus aminte de marele arhiereu Nicolae . lepãdând rãutatea necredintei cea din tinerete si primind în inimã cuvântul cel drept al adevãrului. nici pe cei sãraci nu i-au lãsat nemiluiti. a strãbãtut luciul mãrilor si toatã lumea. ca un crin lîngã izvoarele apelor si ca niste mir de mult pret. dupã darul cel dat lui de la Atotputernicul Dumnezeu. l-au pus cu cinste în biserica cea soborniceascã a mitropoliei Mirelor. numai dacã ar fi privit spre sfântul. zicând: Doamne. au sosit în cetatea Mira si. de la marginile pãmântului alerga lumea la mormântul lui. li s-a întimplat o furtunã mare. Apoi a certat vântul si marea. nu numai din nevoia cea trupeascã si de moarte i-a izbãvit pe aceia. îndatã s-a arãtat lor si a intrat în corabie. care depãrteazã pe om de Dumnezeu si-l abate de la poruncile lui. cu care. iesind din corabie. pe acela strica-l-va Dumnezeu. fiind mai înainte-vãzãtor a vãzut într-însii cu ochii cei duhovnicesti gândul pãcatului. iar dupã aceea. apoi spuneti-i lui din partea mea: "Iatã am fãcut cele poruncite de tine. cu bunã sporire s-au întors la ale lor. încât nici un loc nu rãmãsese. le-a încredintat o Evanghelie ferecatã cu aur. Doamne.pe care niciodatã nu-l vãzuserã. m-ati chemat si am venit ca sã vã ajut. acela le va face. iar fata lui era ca a îngerului lui Dumnezeu. fiind plin de zile bune. rogu-vã. bine mirosind tuturor". Deci a fost petrecut cu bucurie si cu psalmi la viata cea neîmbãtrînitã si fericitã. si-a dat datoria cea de obste a firii omenesti. Iar Minunatul Nicolae. ca luna plinã de zilele sale si ca soarele ce strãluceste asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt. cine este asemenea Tie Cel ce izbãvesti pe sãracul din mîna celor mai tari decât dînsul?" Apoi. cã este grabnic ajutãtor celor ce-l cheamã întru nevoi -. dar de Dumnezeu nimic nu se poate tãinui. însotindu-l sfintii îngeri si întâmpinându-l cetele sfintilor. au mers în cetate. unde sã nu fi fost auzite minunile cele mari ale slãvitului arhiereu Nicolae. o. desi ne tãinuim si ne socotim a fi buni de cãtre ceilalti oameni. Astfel. cunoasteti-vã inimile voastre si gândurile vi le îndreptati spre bunã plãcere de Dumnezeu. De aceea. decât numai auziserã de dînsul. îndatã au pornit pe cale si cu bucurie au venit la sfânt. ca si din a lui Moise si vederea lui aducea mult folos celor ce priveau spre dînsul. Dupã aceea corãbierii. ca un tatã iubitor de fii. Apucând cârma. ci si cei necredinciosi se umileau si se povãtuiau spre mântuire. cãci dacã cineva ar fi fost îngreuiat cu orice fel de patimã sau cu întristare sufleteascã. De aceea sîrguiti-vã cu toatã osîrdia a pãzi sfintenia cea sufleteascã si curãtenia cea trupeascã.

cãci este diavoleascã acea rea mãiestrie care vã împiedicã în cãlãtoria voastrã. nu numai în viatã. Nicolae. Dar vicleanul diavol. rogu-vã pe voi ca. mari si preaslãvite minuni a fãcut Sfântul Nicolae. Cã nu o femeie v-a dat vasul. ceea ce li se întâmplase pe cale. s-a arãtat gata ajutãtor. care a umplut vãzduhul de miros greu. ajutã pe cei ce-l cheamã si din primejdii îi izbãveste. pentru închinãciune. ajutând celor ce erau în primejdii. a alinat marea. dar foarte mult mã tem pe mare. fãcându-le piedici dorintei lor. auzind de moastele cele izvorîtoare de mir si vindecãtoare ale arhiereului lui Hristos. . apoi pe cãlãtori. izbãvind din legãturi si din temnite. iar marea se desfãcu si fierbând apa din adînc. rãpindu-i din robie si aducându-i la casele lor. apoi multora le-a dat tãmãduiri: orbilor. Pe acest mare fãcãtor de minuni îl stie Rãsãritul si Apusul. a suflat asupra lor si s-au bucurat. tot asa cu anevoie este a le descrie. diavolul s-a gândit sã facã împiedicare bãrbatilor acelora din calea pe care o plãnuiserã si sã-i lipseascã de sfintenie. Si la toatã nevoia. bãrbatii aceia au luat vasul si l-au aruncat în adîncul mãrii. care era sãlãsluit (adãpostit) mai înainte în capistea Artemidei si pe care îl izgonise de acolo Sfântul Nicolae. care se aflau în Mira. povestind tuturor. cum si acum le biruieste. multumeau Atotputernicului Dumnezeu. Atunci. iar celor flãmînzi le-a dat hranã. înãltând rugãciuni marelui pãrinte. Cãruia se cuvine lauda în veci. îndatã a iesit de acolo fum negru si parã de foc. ci si dupã moartea sa le biruia pe acelea. iar acum. Umplând corabia cu grîu. deci. din cei ce pãtimeau (sufereau) în sãrãcia cea mai mare. s-au sfãtuit sã meargã pe mare. a dat vasul în mîinile acelor iubitori de Dumnezeu. venind o racorealã cu bunã mireasmã. Dar aceia. se sîrguia cu toatã puterea sã se rãzbune asupra sfântului. Acolo. Odatã. ci însusi diavolul. se gândeau sã se întoarcã înapoi. Fiul si Duhul Sfânt. mîniindu-se pentru risipirea capistei cum si pentru izgonirea sa de acolo. li s-a arãtat Sfântul Nicolae. apãrãtor cald. nestiind lucrarea vicleanului. cetatea Lichiei. plutind într-o barcã mai micã si le zise: "Unde mergeti. voiau sã pluteascã. pornind de la mal. apoi a zis cãtre bãrbatii aceia: "As fi vrut sã duc aceasta la mormântul sfântului. Apoi.cãutau. Dar ajutorul care se arãtase lor. i-a îmbogãtit. i-a fãcut a pluti fãrã primejdie spre Licia. si toti crestinii cunosc nenumãratele lui minuni. ci si cele sufletesti. grai. simtind cã vrea sã plece corabia cãtre marele pãrinte. clocotea. apãrând de tãierea de sabie si scãpând de la moarte. încât foarte mult s-au temut cei ce erau în corabie si de fricã tipau. deasemenea. poruncind sã îndrãzneascã si sã nu se teamã. în ziua aceea au plutit bine. sã-l duceti la mormânt si sã turnati untdelemn în candela sfântului". a îndrãzni sã cãlãtoreascã pe atîta noian(mare întindere). Pentru aceea. ca sã vatãme si sã prãpãdeascã pe cei din corabie. niste bãrbati temãtori de Dumnezeu. schiopilor. multe zile primejduindu-se de valuri. umblare. închinându-se moastelor celor izvorîtoare de mir ale grabnicului ajutãtor si apãrãtor. Intorcând corabia. Ale cãrui minuni precum este cu neputintã a le numãra. izbãvind de înecare si scotându-i din adîncul mãrii la uscat. iar duhurile cele viclene se îngrozeau. îndatã. Auzind acestea. vedere. cãci toate neputintele se vindecau cu acel sfânt mir. Si fãcând aceasta. Pe multi. bãrbatilor? Pentru ce ati lãsat calea ce vã stã înainte si vã întoarceti? In mîna voastrã este a potoli viforul si a face corabiei calea usoarã. apoi au plutit cu bine pînã la cetatea cea doritã. cã nu este cu putintã unei femei neputincioase ca mine si bolnavã cu stomacul. auz. Zicând diavolul acestea. Nu se stia însã cu ce fel de vrãji era amestecat acel untdelemn. au ascultat cererea lui si au luat vasul cu untdelemn diavolesc si. risipind capistea. deci aruncati-l în mare si îndatã veti avea calea cu bunã sporire". Deci s-a prefãcut în chip de femeie si se fãcea cã poartã un vas plin cu untdelemn. Amin. Multe. sã se slãveascã printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lãudat: Tatãl. mutilor. nu numai cele trupesti. luând vasul acesta. Insã a doua zi a început a sufla vântul dinspre miazãnoapte si a face plutirea cu anevoie. pe uscat si pe mare. Astfel. Iar picãturile apei erau ca niste scîntei de foc. acolo. s-au întors în tara lor. de la gura rîului ce se numeste Tanais. grabnic folositor si sprijinitor. izbãvindu-i de fricã. Deci. acest mare plãcut al lui Dumnezeu. surzilor. cu lacrimi de bucurie.