P. 1
Legendele Olimpului Vol 2

Legendele Olimpului Vol 2

|Views: 42|Likes:
Published by Lucian Constantin

More info:

Published by: Lucian Constantin on Jan 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2013

pdf

text

original

Sections

  • ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE
  • PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA
  • REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN
  • PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU
  • MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS
  • ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU
  • LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA
  • AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR
  • TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII
  • HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE
  • MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE
  • DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU
  • O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA
  • TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI
  • TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE
  • REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR
  • DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL
  • POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR
  • ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT
  • REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE
  • PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT, PEGAS
  • BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS
  • APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS
  • CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE
  • MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON
  • FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE
  • HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO, DAR…
  • ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON
  • ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU
  • NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ
  • URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI
  • EDIP ÎŞI UCIDE, FĂRĂ SĂ ŞTIE, TATĂL
  • A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA
  • PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII
  • FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO
  • EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS
  • SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII
  • ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI
  • EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA
  • EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE
  • SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE
  • GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI
  • FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO
  • PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON
  • FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA
  • MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU
  • ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE
  • PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR
  • UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ
  • CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON
  • AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU
  • OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ
  • AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ
  • PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU
  • ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON, REGELE ETIOPIENILOR
  • APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE
  • EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ
  • LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR
  • TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII
  • AHILE, CA SEMIZEU, SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE, CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA
  • AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ
  • AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ
  • PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN
  • PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON
  • ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE
  • PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR
  • PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH
  • AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA
  • HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI
  • ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA
  • ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI
  • REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA
  • DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE
  • RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI

1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă‖ al Academiei Române

Eroii
Volumul 2

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

PERSEU
n cântecele vechi1 se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Danae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atât de mare, încât palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amâna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gândească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grâne prea puţine, deşi pământul era bun. Ploua prea rar, şi râul3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frâiele puternic. Supuşii deseori cârteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrân. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Îi trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lângă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol4. A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat: — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobândesc încă un prunc, dar nu o fată – fată am! – ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz? Oracolul i-a dat răspunsul:

Î

4

— Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău; eşti prea bătrân; dar fiica ta, mândra Danae, va fi-n puţină vreme mamă… Odrasla ei va fi băiat. O! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curând, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. — Va fi băiat? îmi pare bine… Atunci… atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu… Însă oracolul acela a mai grăit: — Va fi ce ţi-ai dorit: fecior. Atâta că acest urmaş te va răpune într-o zi… Tu vei pieri de mâna lui… Deci, nu te bucura zadarnic. — Mă va ucide el pe mine, bunicul lui? a strigat regele Acrisiu. Şi cum?… Şi când?… Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta?… — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mâna fiului Danaei!…

ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE
-a-nspăimântat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciudă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pământ. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-a-ncredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, până la moartea mea târzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cât voi trăi. Că-i prea frumoasă şi prea blândă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu… şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-mi ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavând fecior Danae, nu sunt primejdii pentru mine… Atât că-nspăimântatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducându-i Hermes vestea că fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. Într-un cuvânt era frumoasă… Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi!… a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorâtă în temniţa de sub pământ, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde… — N-ai teamă, fiule!… a zâmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o săvârşesc va fi altfel decât socoţi. Tu du-te-acum… Întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează

S

5

taina! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare6

ACRISIU DESCOPERĂ CRIMA
anae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobândit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, râdea, plângea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lângă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi râs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorâtă. Trase pe doică la o parte… (deşi sărmana încercase s-arunce-un văl peste copil) – şi ce văzu? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sânul ei un prunc. — Doica să fie spânzurată! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit… Dusă de plete până-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mâna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l… Uite-l!… Stă pe soclu şi te priveşte neclintit… — Răspunde, Zeus, îţi sunt soaţă?… Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi te-ai preschimbat în zeu, spunându-mi singur cine eşti?… Răspunde, Zeus!… zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. Însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntâmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. … Şi văzând regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte

D

pe coastă. fie-ţi milă… Nevinovată sunt.6 meşteri. deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon7. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. În casa mea poţi fi stăpână. Iar înlăuntrul ei şedeau. unde trăia pescarul Dictis. Pruncului său i-aduce lapte. Pe coasta insulei Serifos. fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie… Nepotul tău e. Dar. să fie oaspetele său. rege. dar nu putea să îi ajute. Te rog să fii soţia mea. i-a grăit Dictis. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. când să tragă de frânghii. Şi-a zvârlit cufărul în valuri fără sasculte cum striga biata Danae hohotind: — O. lovită uneori de stânci. după hrană şi băutură mai ales. pe valurile înspumate. S-a întâmplat însă că-n ziua când a ajuns între Ciclade lada zvârlită de Acrisiu. un fel de cufăr zăvorât. trântită-n gropniţe de ape. de la o capră ce păştea pe lângă casa lui. Nici trup mai mlădios. Le-a dat merinde: nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. adânc înduioşat. fiert în căldare de aramă. aurită. pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt. A poruncit să i se facă o ladă mare. Pescarul şi-a întins năvodul. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vâlvătăi. Când o zăreşte pe Danae. mai zvelt. însă cinstit. îndelung. să iasă un pescar pe mare. până când dusă de furtuni a nimerit între Ciclade8. — Eu sunt pescar. Perseu. îţi jur!… De nu vrei să tenduri de mine. tată. pătrunşi de frig. Sunt om sărac. Înzdrăvenită. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini. mai verzi. tată drag… Dar valurile au luat lada şi au purtat-o. Erau şi uzi până la piele. Şi nici nu auzise încă un glas atât de mqngâios. În năvod se găsea o ladă. simte c-atârnă ceva greu. Şi el. pentru că Hera-i sta alături şi-l priveghea bănuitoare. Zeus privea din cer cu grijă. PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA i-a tot plutit în voie lada. rodii şi-ntr-un pocal îi toarnă vin. plin de bunătate. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor. Danae-i povesteşte totul. mai blânzi. şi tremurau. Acel pescar se numea Dictis. pescarul Dictis stă-nlemnit. şi fructe dulci: curmale. În acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. în care îşi trăiau ultimele clipe. S . Şi dup-atâtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cât mai fericită… Ea a primit. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. o roagă. Danae şi pruncuşorul ei. Fără să stea deloc pe gânduri. fără s-o-ntrebe cine e. flămânzi şi însetaţi.

este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărâtă. pescar sărac şi amărât. rege! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus! — De este astfel. Te fac regină. ce vieţuiau în fericire. Şimbrâncindu-l pe Polidecte. „Asta-i femeie pentr-un rege. ar trebui să fii viteaz… Zeus este O . văzu-ntr-o seară pe Danae. REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN astfel de soţie are Dictis. care îl asuprea grozav. Deşi era frate cu Dictis. un rege lacom şi hain. domnea peatuncea Polidecte. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tânărului ce-i sta-mpotrivă. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ. voinic şi priceput la pescuit şi vânătoare. ne lasă şi te du… S-a mâniat rău Polidecte. s-a repezit într-ajutor. dacă vrei. şi Perseu9. Nu pot să-i fiu necredincioasă… Te rog. îngrijind de un biet pescar… Eu sunt un rege plin de fală. a eliberat-o pe Danae din mâinile ce-o pângăreau. regeleacesta îl ura şi-l izgonise din palate. — Frumoasa mea. Şi se temea nespus de el. Şi am palate – cred că ştii! – şi bogăţii nemăsurate. grăbit. Şi a trimis după Perseu. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila până la carul său regal. dacă primeşti să-mi fii nevastă… — Nu vreau!… Nu ţin să fiu regină!… a spus Danae regelui. să nu-i râvnească cumva tronul. i-a rostit el. Iar răul rege Polidecte. Îl îndrăgeşte pe Perseu. precum spui. trecând prin insulă cu carul. Cu-atât mai mult cu cât poporul era sătul de Polidecte. Perseu creştea şi el. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. A mai lăsat să treac-anume câteva săptămâni sau luni.7 Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi. — Flăcăule. Auzind ţipetele mamei. ce-şi ţine zilele cu trudă?… Nu merită aşa ceva‖!… şi-a zis în barbă Polidecte. Soţul meu e blajin şi harnic. i-a grăit el. Numai că-n insula aceea. nu pentr-un nevoiaş ca el… ― Aflând apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit. regele a intrat în casă. stăpână peste-aceste locuri… Şi orice voie ţi-o-mplinesc. unde-şi avea pescarul casa. ungându-şi glasul cu dulceaţă. Noroc c-atunci venea călare. zicând că are să-i vorbească. I-aşa? Ori nu-i aşa? Răspunde! — Aşa e. pe malul mării. Însă n-a vrut s-o îndârjească mai rău pe frumoasa Danae.

Însă a treia. în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit. şi care l-a răpus pe Argus. ca-ntr-o oglindă. SFATUL ZEULUI HERMES rate Perseu. Şi doar prin scut să le priveşti. zisă Meduza. cele mai mari. fără primejdie. Să-ţi mai destăinui şi o taină… Flăcăul a luat arma-n mână şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. ostatică. Doar sabia ce ţi-omprumut. s-o răpui?… — Da. Dinţii lor ca de porc mistreţ. pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei… şi când mă-ntorc vom mai vedea… Regele a rânjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. până vii tu… De nu-ţi păstrezi făgăduiala. în încheiere: — Danae va rămâne-aicea. Sunt cele trei surori gorgone. de o albeaţă uimitoare. gheare tăioase. de nu-mi aduci capul Meduzei. roşii.8 stăpânul lumii. căci frate mi-eşti tu. a mai spus Hermes lui Perseu. Sub frunte au ochi mari. — Când ai s-ajungi lângă gorgone şi vei dori să porneşti lupta. — Gorgonele-nspăimântătoare au braţe lungi. şi a plecat întâi spre templu. purtând o sabie întoarsă. în care-s încâlciţi mulţi şerpi. lucrată de zeul Hefaistos. de oţel. rotunzi. de ele. nemuritoare. Aşa-s de tari solzii aceia. cu lama bine ascuţită. Şi-n lume bântuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsâne. şi pe cap le-atârnă plete de aramă. are puterea F . că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. cea mai mică şi cea mai rea. să nu te uiţi în ochii lor… Să caţi în scut. Perseu. Şi lângă tânărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Hermes. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său: — Tu m-ai adus pe lume. sfâşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. aripi de aur. tată… Puterea ta-i nemărginită… Îţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-o-ncep… Îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pământuri şi peste ape. Şi ca să poţi să te apropii. Şi-a mai rostit. făcut din aur. voi pleca… Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie. de-aramă. Dar tu să nu te temi. omul acela împietreşte. are o fire muritoare… Nu vrei să pleci tu. Două surori. Atena iată ce-ţi trimite… Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor. precum ştii. Astfel vei fi ferit de moarte!… Pe trupuri sunt acoperite cu solzi albaştri. de oţel. sunt. care-au ucis sute de oameni. după tată… Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mână arma asta. a grăit zeul. până-n Tartar. Danae va plăti cu viaţa… Perseu s-a înclinat spre rege. Şi totuşi voi porni la luptă. Polidecte.

Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul. Ştia că babele aveau şi-un dinte fermecat. A luat şi scutul lat. umblând oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. Alături şi-a săpat o groapă. până aproape lângă ele. spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos10 şi Nix. cu care-i omorau pe oameni. de forma unei suliţi lungi. ca să-l întindă celeilalte. că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone… Numai aşa le dă iar ochiul. Însă în cea de-a treia noapte. în vremea cât stăteau de -strajă pe acel drum către gorgone. mereu spre asfinţit. şi le-a cerut să jure toate. Ba chiar l-au învăţat să meargă. şi peste munţi cu creste sure. Casca13 aceasta. Caută în drum pe trei bătrâne. trei vrăjitoare ale mării. şi s-a ascuns iar în tufiş. zeiţa-ntunecată. cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău. Ochiul ardea ca un tăciune. punând deasupra lui pământ. în primul rând. Perseu s-a pitulat într-un tufiş. a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării – surori cu cele trei gorgone. la nişte nimfe. de aur. Şi a pândit când o bătrână îşi scotea ochiul din orbită. cele trei graie. cu gemete de spaimă. pleacă pe cale. Toate bătrânele acestea aveau însă un singur ochi. într-o seară. făurită de trei ciclopi. cu-nlesnire… Avqnd această armă-n mână. avea un har. câte trei zile fiecare. şi eu te vom călăuzi… 12 Perseu i-a mulţumit lui Hermes. şi prin zăpezi. Atena. într-o clipă. către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. Perseu l-a azvârlit în groapă. Acel ce şi-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut. Altminteri vor rămâne oarbe. din ghearelenfricoşătoare. şi oase. care păstrau într-un palat casca zeului Hades – Pluto. fără teamă a plecat pe calea lungă.9 de-a tăia şi solzi. ce poartă numele de graie11. Tot nimfele păstrau la ele două sandale-naripate şi-un sac de piele A . şi. Perseu s-a furişat prin beznă. şi prin arşiţe… Dar. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei. ce ţine-n braţele ei noaptea. sora ta cerească. pe care-l foloseau cu schimbul. fără grijă. Ele ştiu drumul cel mai scurt până la locul unde stau necruţătoarele gorgone… Fii priceput şi fii viteaz. şi peste ape-nvolburate. când îi zăreau pe malul mării – şi trebuia să stea ferit. pe râul din Infern. — Cine-i tâlharul?… Unde-i ochiul?… strigau. PERSEU RĂPUNE MEDUZA stat de veghe cam trei zile. pe Stix. Atena. trimis de sora sa. Şi-a mers… A mers prin ţări destule. Văzând că nu mai au ce face.

ci oglindindu-le în scut. pe aşternuturi de mătase. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. rostogol. şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer. bătând cu-aripile de aur văzduhul străveziu şi rece. devenind astfel nevăzut. Gorgonele. Cu-nţelepciune se apropie. dar nu puteau zări nimic. Pe-o stâncă dreaptă ca un pat. În acel sac putea să-ncapă. de aramă. au cercetat mai peste tot. Perseu s-avântă ca năluca lângă gorgonele ce dorm. privindu-le nu drept în faţă. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. Însă zburând. după nevoie. zbura nestingherit spre zări mai azurii şi mai senine… . Îl vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă. ce se afla-n mijlocul mării. Şi-a nechezat atât de tare. de aur. se zice c-a născut atuncea. Un cal cu aripi la picioare. putea să lupte. Iar solzii-albaştri de oţel. numit Pegas de-olimpieni. Gorgonele nemuritoare. în sine. Porneşte-n zbor. o casă-ntreagă. Gorgonele tocmai dormeau. retează. A luat în mână sacul unde vârâse capul plin de şerpi. doar o nucă (atuncea sacul se strângea) şi tot la fel. nevăzutul. Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. Şi – poate învăţat de Hermes – grăieşte-atâta de frumos. din gâtul retezat. şi-l cercetează cu privirea. gata aproape să-l orbească. ce fusese una din soaţele zeului mării. a nechezat. lărgindu-se. Calul s-a înălţat ca gândul şi a pierit în înălţimi14. căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. în vremea asta. dintr-o izbitură. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă. înălţându-se şi ele. ca o furtună. Şi. şi glasurile lor dearamă au ţipat înfricoşător. Însă Perseu. că nimfele îi împrumută sandalele înaripate. cu cele trei surori hapsâne! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. sacul de piele fermecat. casca lui Hades. Acuma da. un cal. văzând-o pe Meduză-n valuri. ascultând-o pe Atena. Ajunge la palatul lor. s-au trezit din somn. putea cuprinde. luceau cu scânteieri pe stâncă. ghearele roşii. „Unde se duce? ― se întrebă marele Helios. Meduza. capul Meduzei cel hidos. văzând sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone… Chiar soarele se minunează. de zgomot. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. c-a răsunat până la cer. şi-aripile lor lungi. Perseu aude toate astea. auzeau vuietul prin aer. voinicul şi-a-ndesat pe frunte casca albastră a lui Hades. Şi. pline de furie. Cu sabia lui ascuţită. gorgonele stăteau întinse.10 fermecat.

11 LA TITANUL ATLAS recuse peste mări şi ţări. Tu m-ai lovit însă cu ură. tot zburând. Tatăl meu te-a năpăstuit. Barba şi perii de pe cap s-au preschimbat. a glăsuit fiul lui Zeus. Şi-n-flămânzit de drum şi lupte. ca prin minfune. au nimerit peste pământul cel ars de soare-al Libiei. fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu16. curşi din sacul unde era capul Meduzei. dar eu nu-i seamăn în nimica. şi cel mult un căuş de apă. L-a pus în faţa lui Atlas. şi am răpus-o pe Meduză. întunecoase şi- T . s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele. Picurii s-au schimbat în şerpi. din sacul său ar fi curs sânge. Nu-ţi doream merele de aur. că te ucid… Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara astan spate… Şi l-a lovit cu-atâta ură. Şi cunoscând acest oracol. În revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori. Oasele lui s-au făcut stânci. am să-ţi plătesc insulta altfel… Şi-a scos. spre lăsatul-serii. în mare. stăpânea regele Atlas. şi râuri cristaline… Plutea deasupra Africii… Se povesteşte că. într-o seară. capul oribil al Meduzei. fiul lui Zeus a ajuns. Umerii s-au schimbai în creste. şi Libia s-a pustiit15. din sacul fermecat. Îţi ceream doar o-mbucătură. ca să-i ia merele de aur. păduri întregi. Alţi picuri roşii. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. — Ce vrei?… Ce cauţi?… striga titanul. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. deşi eram nevinovat. şi-n ea sclipea un măr uriaş. încât Perseu. cu gând să ceară de mâncare. Din ele s-a făcut mărgeanul – despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. în arbori deşi. … Şi. Vrei poate merele de aur? Pleacă de-aici. Aici. va să vie fiul vrăjmaşului său. până la urmă. coborându-se flăcăul în acea ţară desfătată. în cale. Iar el – cum a cătat spre cap – a împietrit numaidecât. deasupra unei ţări de vis. Şi. în Mauritania. Atlas s-a mâniat nespus. de ocară. — Eşti un titan bătrân şi prost. s-a hotărât să se coboare şi să mănânce nişte fructe. şi munţi. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură. să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul… Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că. cu fructele numai de aur. au ucis mii de animale. câteva picături. n-a putut să se stăpânească. M-am luptat numai pentru oameni. Zeus.

gingaşă. DEASUPRA ETIOPIEI i. Iară pe mal gemeau părinţii. Trupul ei. pe zidurile sure ale oraşului regal. până la noapte sunt acasă… ― Dar nu şi-a isprăvit tot gândul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu. în fundul mării. O fată tânără. De zbor mai cu temei acum. A tot zburat întreaga noapte peste pământul Africii. păsări. cu-naripatele-i sandale. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. S-a sprijinit pe talpa stângă şi pe genunchiul drept. Nimfele mării. şi nu mă rătăcesc pe cale. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi. regele ţării şi regina. şi-n acest fel să le răzbune pe-acele nimfe nereide. era urcată pe o stâncă. Zadarnic!… Soarta i-a fost pecetluită. cel mai teribil dintre monştri. În zori. s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. în lungi şiroaie arzătoare. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. stătea mulţimea-ncremenită. înstelate. Perseu s-a hotărât să plece din ţara regelui Atlas. şi-a spus el. Să pustiască-ntreaga ţară. vite. şi lacrimi i se prelingeau. Cu deznădejde s-a-ncordat. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu. Şi sus. Casiopeea. pe care îi ţinea în grajduri de marmură. Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decât ai nimfelor din mare. Văzând nenorocirea asta.12 ncâlcite. fermecător. ce-aveau culoarea viorelei. „S-a făcut ziuă. care era tot o copilă a zeului marin Nereu. A mâncat oameni. se zbuciuma. s-au plâns zeiţei Amfitrita. supărate. întristat de întâmplare. şi mulţi plâigeau înduioşaţi. cu stelele-i nenumărate. A luat din pomi câteva fructe. purtând încă pe umeri cerul. jumătate gol. S-a făcut muntele Atlas. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus S . pe chipul alb. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. legat în lanţuri. Ce se-ntâmplase? Soţia regelui Cefeu. soţia zeului Poseidon. cum povesteau aezii în cântecele de demult. Dintr-una într-alta. Trupul i-a fost pietrificat17. cum e cearta.

se grămădise sus. rege… Nu mai sta pe gânduri. lanţuri mâncate de rugină. rege Cefeu… PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU ncovoiat de-asemenea durere. copila ta cea mult iubită. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea? O altă fată poţi s-o capeţi. şedea cu prietenele sale. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. şi blestemele au să cadă asupra ta. de ţi-i mănâncă pe toţi monstrul?… Şi. puterea-ţi se stinge ca o flacără. s-o mănânce. ascultând sfatul. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe până la malurile mării. Deci nu mai sta şi socoti. — Să n-o lăsăm!… glăsuiau mulţi. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus. aflând poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu. care e dusă la altar. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă. Au smuls-o ca pe-o mieluşică. Îi goneau înapoi. speriaţi. nu poate fi decât o cale. Sacrific-o pe Andromeda… Şi regele. lanţuri ce zornăiau cumplit. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe. regele s-a întors acasă. pe ziduri. dacă vrei să-l îmblânzeşti. De ce au osândit-o zeii pe ea. Andromeda. au grăit sfetnicii cu grabă. Noi avem numai datoria să le-mplinim cât mai curând. — Zeul Poseidon îţi trimite osânda asta meritată. unde fecioara. fără de supuşi.13 şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. acestui monstru. I-au pus. Iar ei. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit… Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stâncă ce ieşea din apă. Ci. Eşti încă tânăr… şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă… Dar alţi supuşi de unde-ţi iei. pe ziduri. În acest timp. brodând o haină pentru rege. prin oracol. a cerut Zeus. l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. în ziua când ajungi acasă… — S-o dau pe fată?… Pe-Andromeda?… Asta îmi e peste putinţă! a spus Cefeu. — Nu. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. — Poruncile. nu pe Casiopeea?… Casiopeea-i vinovată. să înroşească piedestalul cu sângele-i nevinovat. Î . răspundeau ei. Să moară ea. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. pe braţele mai albe ca marmura albă de Paros. cu glasul stins. — Ba ai s-o dai. nu Andromeda… Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrânceau pe acei oameni. a răspuns Zeus. nu le putem noi cumpăni.

ziceau ele. s-au văzut nimfe nereide scoţându-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire. Cum au legat-o pe-Andromeda. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele. iată. şi dintre ele a ţâşnit un monstru fără de pereche. s-a arătat. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adânc. Îşi uită drumul către stâncă. călcând voinţa zeilor. până în F . fiul lui Zeus… Tot eu mai sunt şi-nvingătorul Meduzei cea cu şerpi în plete… Şi. pentru ce te-au înlănţuit? Întâi. săltând. spre stâncă… MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS rumoasa Andromeda plânge. fii bună. prin aer. spune-mi cine eşti. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptun faţă un bărbat. Şi îl imploră să se lupte. tu. acoperind cu trupul său o mare-n-tindere de ape. sub biciuirea disperării. Plângând. Atât i-era îngăduit. A. desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe. se năpusteşte din văzduh şi vâră. pentru că hotărârea lor este nedreaptă şi hapsână. tânărul erou se-nalţă repede-n văzduh. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon… Însă tocmai atunci. jelesc şi gem îndureraţi. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva. având sandale-naripate. Ochii i s-au umplut de lacrimi: un şuvoi proaspăt şi amar. să mio daţi mie de soţie. — În sfârşit. Dar. aleargă lângă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. El a pornit. a deschis gura şi-a grăit. Părinţii îi făgăduiesc mâna copilei lor iubite. ca vulturul lui Zeus. reci. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle. dac-ar fi avut atuncea mâinile libere. din ceruri. Vă rog numai un singur lucru: dac-o salvez pe Andromeda. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă. şi se sfia să-i şi vorbească. Perseu atuncea le rosteşte: — Eu sunt Perseu. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre… Atuncea. călătoresc doar prin văzduh. Lăsându-se domol pe stâncă a întrebat-o cu glas lin19: — O. după cum aţi văzut singuri.14 Şi-au aşteptat să vină monstrul. Sunt gata să mă lupt cu monstrul. Monstrul se-agită-nnebunit. Perseu. Mai ales mama e zdrobită!… Dar ei nu pot să o ajute. Tatăl nenorocit şi mama. N-a apucat s-asculte totul. Umbra lui lunecă pe apă. Vrea să-l ucidă pe flăcău… Perseu. El a zărit-o pe fecioară. zburând. Zeus.

îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. înveseliţi de vin. Ba pune mâna chiar pe-un fulger ca să-l azvârle în eroul care-i nesocotea porunca. şi Himeneu. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. monstrul se saltă-n aer. sabia sa cea arcuită. soaţa lui. dată cu groaznicii giganţi. Era. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. Dar o zăreşte pe-Andromeda. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mâini ucigătorul fulger. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator20. … Şi viaţa monstrului se curmă. Uşile la palat erau deschise. în culori vii. Casa era împodobită cu flori. Aripile de la sandale se moaie. El piere-n apele adânci. Dar cu aripile-i uşoare. râdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup când este încolţit de câini. Iar strigătele de izbândă umplu de astă dată ţărmul. zeul iubirii. după această prevestire. în monstru. de câte ori îi vine bine. Casiopeea. zeul căsătoriei. urmat de nimfele speriate. în trepiede. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. care gemeau de bunătăţi. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. strânsă în braţe de Perseu. urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. Perseu urma să se însoare. iertând de moarte pe erou. Monstrul împroaşc-acuma apa. În schimb îi tot dă lovituri. Ecoul lor s-aude-n ceruri. Dar el. într-o vestită bătălie. luptând. în trupul monstrului uriaş. LUPTA CU FINEU ros. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau până departe. în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui. Rănit. ca să ajungă la Perseu. E . în cap. şi-un sânge negru şi vâscos curge din botul său oribil. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. Andromeda. Stăpânul zeilor priveşte cu încruntare pe pământ. Oamenii toţi se bucură. în spate şi în coaste.15 prăsele. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. pe îndelete. Ospăţul nunţii începuse… Peste vreun ceas sau două când mesenii. Flăcări – arzând esenţe aromate – luceau pe margini. Sângele-acesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. şi oaspeţii se grămădeau la mese. sare pe-o stâncă al cărei vârf iese din apă… Cu mâna stângă se apucă de vârful stâncii colţuroase. desigur. toţi l-au rugat pe tânăr să le spună marile întâmplări ce le trăise. fierbinte. până-n palatele lui Zeus. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. îmbălsămate. purtând numele de Heracle. cu lanţurile sfărâmate. şi-n primul rând să povestească. de trei sau patru ori.

gemând. mişele. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie… Şi nici sandalele lui Hermes. mulţi ca frunza şi ca iarba. Şi în şirag se-ndreapt-acum. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el. care-mi sunteţi prieteni. Chiar cântăreţul. oprindu-l. la nunta fetei lui Cefeu. Nu apucase el să termine ce-avea de spus. În schimb. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre Fineu. Fiul lui Zeus vede totul. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. — Mergi în Infern! zice-un oştean. şiacum venise să şi-o ia. nici Zeus. spre el. pierdut. Apucă şi trepiede fumegânde. ca jertfă monstrului din ape. Lupta se-ncinge îndârjită. Fineu e-n frunte. nu lovi. al cărui trup cade însângerat pe-o masă. blestemând. prin izbândă. Andromedei. Perseu se simte istovit. Ochii-i sunt cufundaţi în sânge. Tu n-ai sărit. Eu sunt aici să pedepsesc trădarea. şi ţestele trosnesc zdrobite. de când era înlănţuită. dar mă siliţi… strigă Perseu. ce sunase din lira lui atât de dulce. cu ochii încruntaţi. c-o singură mişcare. nu vor putea să-ţi scape viaţa!… Şi îşi ridică suliţa spre mire. cu gura strâmbă de turbare. nici ca rudă. care ai cântat la nunta vicleanului Perseu. Stă sprijinit de o coloană. şi le azvârle către oştenii care-l înconjoară. — Stai. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei. cu ce drept vii tu s-o mai ceri? Fineu nu scoate nici o vorbă. Şi-atunci. . — N-am vrut să mă slujesc de el. de pe mese. şi uşile palatului s-au zguduit… În pragul lor s-a arătat crudul Fineu. Fineu. Luptă din greu. mai la o parte. sfârşeşte-ţi acolo. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă. Face şi-un semn către oşteni. şi cade jos rănit. şi fierul aprig se înfige într-un oştean. nici ca logodnic. spune Cefeu. tatăl tău. — Iată-mă-s! strigă el cu ură. Însă flăcăul se fereşte. Oştenii sunt prea mulţi. rânjeşte un oştean. este lovit de-un fier în tâmplă.16 cum nimicise pe Meduză. n-ai vrut s-o aperi. voi. şi lancea se opreşte-n jilţ. ce dau un vaier trist. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. Pierdut-a fost ea pentru tine. Au arme. căci este singur. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. pline cu vin. la rându-i. cântarea!… Şi râd oştenii lui Fineu. se apleacă. Aruncă lancea spre Perseu. sub pământ. Tu. În urma lui foiau oştenii mulţi. Şiacum. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur. ha. când altul a scăpat-o şi-a dobândit-o. daţi-vă-ndată la o parte… Ascundeţi ochii… Vă feriţi!… — Ha.

ţi-am adus capul Meduzei. Toţi câţi privesc capul Meduzei rămân pe lespezi. ÎNTOARCEREA ÎN ARGOS upă această biruinţă. iară pământul l-a-nghiţit. s-a făcut stană. Dictis. tot îşi azvârle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu. până s-a năruit palatul. De-acolo nundrăznea să iasă. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu: — Tu ai învins. preacrudul Polidecte a împietrit. odioasă. având încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. a ajuns rege. În locul lui. chircită. Şi am să te ucid pe tine. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea D . Perseu a plecat spre Serifos. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. te rog. Fineu îi cheamă iar la luptă. viaţa… Zadarnic îşi fereşte ochii. şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. ce doreşti. bătut în pietre nestemate. Stăpânul insulei Serifos. pe Andromeda şi averea… Lasă-mi atâta. Şi-i vremea să ne socotim… — Minţi… Minţi… Nu cred o iotă din tot ce spui… a ţipat regele cu ură.17 Numai că râsul îi îngheaţă. voise iarăşi s-o răpească. după cum cântau aezii. cum se spune. Nu mai am ură. să stea acolo ocrotită. — Ei. Şi. Perseu. acesta ce e?… a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. fără voia lui. neclintită: unul cu sabia în sus. fiindcă. ca şi pe mama ta. ce nu mai fac nici o mişcare. în insula Serifos. Danae… — Dacă eu mint. ascunde capul acesta fioros. Şi se preface într-o stană strâmbă. având alături pe iubita lui Andromeda. hainul rege Polidecte. Auzind veştile acestea. căci fiecare a rămas statuie dreaptă. împietriţi. Pe loc. (De-aceea doar am pornit lupta!) Am să-ţi dau totul. Perseu s-a dus drept la palat. ca soţie. pe tronul lui înalt de aur. altul cu lancea prinsă-n mână. a spus Perseu lui Polidecte. Le-atinge trupurile reci. După aceea. Însă cum au ajuns acolo. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată.

invitat. nimfelor. din văzduhuri. Iară când a murit Perseu22. amărât că-şi ucisese fără de voia lui bunicul. Şi tot Atenei. a fost Perses. ca şi părinţii ei: Cefeu şi soaţa lui. ascuns şi neştiut de nimeni. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. fugise din ţara lui. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit Larisa. Perseu a câştigat mereu. … Şi s-au urcat. şi au pornit voioşi spre Argos. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. A venit rândul lui Perseu. după aceea. ţinutul Argos21!… … Şi. după legendă. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrân: Acrisiu. . coiful său vrăjit. temându-se. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri!… Degeaba. s-a dus ca vântul până-n nori. sacul fermecat şi-naripatele sandale. de-oracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mâna fiului Danaei. S-a înţeles cu un alt rege – regele din Tirint – să-şi schimbe tronul între ei. -n Larisa. pe ascuns. ca un trăsnet. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. Dar el. Acolo sta-n haine schimbate. bătrânul mort era Acrisiu. cu toţii: Perseu. Cel dintâi fiu al Andromedei. şi-Atenei. lui Hades. izbind în creştet pe un bătrân ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. pe o corabie. scutul ei de aur. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în Larisa. Aici s-a aşezat cu soaţa. ca dobândă. Au aruncat unii şi alţii. Perseu. şi-au vieţuit în armonie. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. noul rege din Argos. Astfel a luat în stăpânire Perseu regatul din Tirint. Au început sarunce suliţi.18 răsucită. Casiopeea. când l-a aruncat în slavă. a căzut jos. strămoşul neamului de perşi. pesemne. Tocmai erau puse la cale aci. Perseu era înscris şi el. Şi. l-a-nvârtit şi. tot spre cinstea lui Perseu. nişte jocuri. Danae şiAndromeda. Când s-a uitat la el mai bine. El a luat discul. L-a cunoscut însuşi Perseu. Şi. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. a fost. de-asemeni. întrecerea la zvârlit discul. Şi a-nceput întâi concursul. i-a dăruit capul Meduzei. Zeus a hotărât să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie.

Iar ea priveşte către slavă.19 Note: 1. 7. 9. după altele la acela al lui Apolo. La drept vorbind. ca să poată cuceri zeiţe. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. Basmele româneşti au preluat. întemeietorul ţării. sau de mama vitregă. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. şi ploaia cade asupra ei. după unii învăţaţi. Se cunosc amănuntele. în faţa golfului cu acelaşi nume. alteori însoţit de mama lui. alteori chiar întreg Peloponezul. Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărâmul său. sau de bunicul său. cât şi într-un altul. Danae stă pe un pat de aur. 8. după legende. care a devenit apoi legendarul erou Perseu. în pământ. fâcând să încolţească sămânţa aflată în pământ. fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. Între ele se află şi Serifos. O găsim şi în legenda biblică despre Moise. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. Prin Argos. Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. sămânţa îngropată în timpul iernii. Tot astfel. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. câteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. şi în cea romană despre Romulus şi Remus. Oraşul Argos se află în Poloponez. care uda Argolida şi era socotit. uneori singur. După unele legende. ca şi copilăria eroului Perseu ne sunt cântate în elegia poetului liric elin din Ceos. în limba vechilor localnici. 4. din cuprinsul primului volum. 3. Este vorba de râul zeu Inahos. tot ca şi Cora-Per-sefona. şi care se află acum în galeriile de artă din . grecii. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atât într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. cu fantezia lor bogată. însă. a copilului aruncat pe ape. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns până la urmă Danae. Simonide. sculptat în marmură de Paros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. nimfe sau muritoare. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. 6 Într-un desen pe un vas antic. de asemeni. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. Holdele rodesc atunci bogate. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. 5. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. Copila regelui Acrisiu simbolizează. Cicladele sunt un roi de insule în Marea Egee. Tema aceasta. această temă. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Virgiliu). 2. păsări sau elemente ale naturii. încât grecilor. şi în versurile altor poeţi de mai târziu. în câteva variante. Numele său se tâlcuia prin câmpie. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. pe malurile sale par a fi fost cele dintâi aşezări.

Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare. pe care. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. zeiţa nopţii. încât Perseu crezi că respiră. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. muntele Atlas. Benvenuto Cellini. 19. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. în muzeul Capitoliului. pe care-l va zvârli apoi. după legendă. Mauritania. în mare. Pietro di Cosimo. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la . adică ţara maurilor. ca să-l ajute. Într-o metopă din templul de la Selinonte – sud-vestul Siciliei – o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză. Aici însă. dealtfel. în marea Loggia dei Lanzi. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. Într-o statuie cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. Acesta a făurit. Mali. 13. 15. aparţinând muzeului din Neapole. în locul Meduzei se află cerbul. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui ochi aveau puterea să ucidă pe oameni. punându-şi-o pe cap. Tanatos. Noel Coypel şi alţi artişti. Această scenă mitologică l-a inspirat. pictor. iar prin pustiuri foiau şerpii. din Africa. 16. 12. Algeria. Atena este alături. 14. sculptor şi bijutier. În multe basme româneşti eroii dobândesc câte o căciulă. 10. probabil în clipa când. episodul cu graiele şi gorgo-nele se găseşte. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. Statuia este atât de bine întruchipată de Cellini. Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pământului. trupul său lua înfăţişarea unui munte. turnând în bronz. care a nimicit Meduza şi ţine în mâna stângă capul ei retezat. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. În metopă se vede şi Pegasul. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrâne. de pildă. era fiul întunecatei Nix. 20. Întllnirea celor doi tineri este cântată admirabil în „Metamorfozele‖ poetului latin Ovidiu. pălărie sau tichie fermecată. în numeroase basme. când vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea. Cu piciorul îi calcă trupul. pământul ce se întinde în Africa septentrională. despre care vom mai vorbi. bineînţeles sub altă formă. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. ca de pildă în „Harap-Alb‖. pentru că se aliase cu Cronos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. îl vedem pe Atlas susţinând povara cerului. zeul înaripat al morţii.20 Cracovia. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. 17. În folclorul nostru. Este reprezentată aici victoria lui Perseu. 11. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. imediat. între Maroc. 18. şi aştepţi parcă din clipă-n clipă să sară de pe soclu şi să savânte în văzduh. Senegal şi Oceanul Atlantic.

povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici. 22. cărora muritorii de rând trebuiau să li se supună. din Argolida. elinii puneau şi alte isprăvi. să se împace cu suferinţele. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda‖. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. în Paris. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. de piatră. . regele Agamemnon. se văd în Grecia şi astăzi.21 Luvru. Ideea unei soarte hotărâte dinainte de o putere supranaturală a fost născocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşazisului destin. cu ajutorul ciclopilor. arătând că bătrânul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orânduită de zei. după cum se va vedea mai târziu. fără şovăire. Ruinele oraşului Micena. în marele război troian. Ca să-şi atingă acest scop. Pe seama lui Perseu. Astfel. în orice împrejurare. Prin astfel de amănunte. în povestirile noastre. De aici a pornit căpetenia aheilor. 21. din blocuri mari. din dragoste pentru cei oropsiţi. fără să mai amintim versurile cântate în veac de atâţia şi atâţia poeţi. grele.

un erou fără seamăn. precum cântau poeţii.22 HERACLE e mai spunea-n legende că Zeus cel puternic. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. a coborât în Teba. plecându-se-nainte-i şi desprinzându-i coiful. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii… — Bine-ai venit. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. Alcmena. Cum l-a văzut că pleacă. a glăsuit el vesel. stăpâne. luându-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei. Soţul său era rege. şi locuia la Teba2. Alcmena întrecea toate femeile. iubito. Pentru că ea. s-a bucurat Alcmena. şi pavăza. Şi-andreptat deci privirea către pământul larg. hotărâse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. A pătruns în palat. Şi a zărit-o pe Alcmena. Din pletele-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. Prin frumuseţea feţei. S . S-a preschimbat la chip. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie1. unde erau atâtea femei încântătoare. era căsătorită. şi scutul. în sunete de tobe. Atâta că Alcmena. îi păstra soţului o dragoste fierbinte. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. A făcut semn cu mâna. şi-a aşteptat o vreme când bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. o graţie sublimă. pe nume-Amfitrion. purtătorul de fulger. prin mlădierea taliei. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. în tainicele-adâncuri ale inimii sale. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea. — M-am reântors. făcându-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. prin gingăşia ei.

şi astfel va rămâne… Auzind vorba asta. fără de zăbavă. a spus cu îndârjire: — De vrei să ai crezare. în cetatea Micena. din spiţa lui Perseu3. — Am spus ce-ai jurat tu. spre cetatea Micena. — Ce-ai spus? a răcnit el. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. s-a avântat pe-un nor. a dat răspunsul Zeus. Zeus. îţi jur cu bucurie… Mă jur pe râul Stix că hotărârea luată va fi de neclintit!… O! Cum a mai râs Hera. Vor trebui s-asculte de el. Aşa hotărăsc eu.23 ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU ând s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. Un erou fără seamăn. în Olimp. din spiţa lui Perseu. E fiul lui Stenelos. Chiar astăzi se va naşte. ca de-un stăpân. poate cu-o zi sau două. cel mai mare erou. — Cum? Hera!… îndrăzneşti? a tunat iarăşi Zeus. Acesta va domni ca regen Argolida. a silit-o peAlcmena să nască mai târziu. să-l fi lovit în frunte. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume… Însă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba. iar ceilalţi sclavii săi… — Atâta vrei? Ei bine. a săvârşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stăpânului Micenei să nască mai curând. Iar celelalte rude. o stăpâne. jură-ne chiar acuma pe râul din Infern. Zeus – arsă de gelozie. ce se numea Stenelos4. nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. plin de mândrie. Nu. va fi rege-n Micena. zei. Nu e cum credeai. aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. Trăsnetul greu. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. văzând că soţul său alunecase-n cursă… Şi. ce stăpânesc Olimpul. i-a adunat pe zei în palatul de aur. Dar Hera a urmat: C . Se cheamă Euristeu. pe care-ai amăgit-o. şi voi. Hera – care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. rostind în acest fel: — O. şi a rostit lui Zeus: — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. zeiţe. nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena. îi vor fi supuşi. i-a dat răspunsul Hera. că el s-a şi născut. dacă-mi ceri numai asta. În schimb. Hera. plutind spre ţara Argos. S-a-ntors după aceea. fără zăbavă. întunecatul Stix. cu grabă. tot printr-o vrajă. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi. Află dar. toţi.

a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. L-a luat cu el în grabă. vei suferi amarnic. l-a părăsit acolo. Şi. a rostit Zeus. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. ha. făcând prăpăd şi moarte. s-a dus pe o câmpie şi. şi ia din câmp copilul. care tocmai dormea. Copiii-ţi vor pieri. cu poftă. — Te du. şi i la pus la sân. ha. fiindcă ai mâniat-o pe Hera din Olimp. vărsând lacrimi amare. Cum s-a născut Alcide. repede. Aşa. — Azvârle-l pe Alcide… Tot n-ai să-l poţi scăpa… Şi ea. Alcide. Iacătă-l în Micena… E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades. şi celălalt. din slavă. şi se chema Alcide5. a poruncit să vină pristavul de credinţă. deznădăjduită. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. Ha. Ificle – fiul lui Amfitrion. şi fiul său un sclav. a azvârlit mănunchiul de fulgere în lume. O văzuse pe-Alcmena ducându-şi copilaşul pe acel câmp pustiu. fie doar pentru-o clipă. strângându-şi fiul la piept. s-a auzit un glas: — De n-ai s-asculţi. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sânul ei. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. Hera. I . De vrei să scapi de toate. a început să sugă. ha… Zeus. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie. Alcmena. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege. poruncile divine. Ştia cât era Hera de neîndurătoare. în palatul din Teba al lui Amfitrion. ALCMENA DEVINE MAMĂ ar la puţină vreme. olimpianul. dar n-a schimbat nimica. scăpată de sub vrajă. Punându-şi la picioare cele mai repezi aripi. S-a întors în Olimp. S-a apropiat de Hera. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. mititelul. Erau doi feciori gemeni… Unul avea ca tată pe Zeus. Făcuse jurământul ce nu-l putea călca. Vocea o urmărea.24 — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă… Euristeu. fiu-i înaripat. când îşi dorea ceva şi când era pătrunsă cumplit de gelozie. azvârle-l pe Alcide!… Du-l pe un câmp pustiu şi-acolo părăseşte-l!… Alcmena. păcălitul eşti tu!… S-a mâniat stăpânul. prea isteţul zeu Hermes. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. -nspăimîntată. flămând precum era. El auzise glasul. a coborât în locul unde se-afla copilul. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită.

(Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea!) Şi o lucire vie a luminat A . noul născut supsese laptele nemuririi. A vrut să-l şi ucidă. Hermes. de aramă. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg. Părea că trec în tihnă!… Căci în Olimp sta Hera. odihnitor. se târau pe pământ. dar sunt încă mijloace… ― Tot cugetând. zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. Atâta că prin voia părintelui său. şi-i adorm în cântece duioase… Vai. Alcmena. pe celălalt copil. vrăjmaşă. o strângeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi. Când s-a trezit zeiţa l-a smuls. pe-un scut larg. de-al lui Amfitrion. mai îndrăgit de Zeus decât feciorii mei. Zeus. şi le întind blăniţe de iepure. lacomi de sângele cel tânăr. Din ochii lor aprinşi ţâşneau scântei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. Nu şerpi. Se apropiau întruna. L-a aruncat. balauri. de la sân. nici inimi duşmănoase… Astfel grăia Alcmena. În cântece. Încolăciţi pe-o ciută. când l-a smuls pe Alcide. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decât să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin. Nici nu-i venea să creadă că-l are lângă ea. Ss joacă. Pe negândite însă. acela ce l-am jelit atâta. acum i-acasă iar.25 licoarea parfumată. Ea cerceta-ncruntată palatele din Teba şi socotea în sine: „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. Aceste râuleţe sau risipit în cer şi s-au schimbat în stele scânteietoare. cum ştim: Calea lactee sau Calea laptelui6. molcuţe. LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA şa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintâi pericol. numite de elini. şi nu-i pândesc nici rele. poeţii ne povestesc că Hera. şi povestea adesea: — Feciorul meu. În fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. mai multe râuleţe de lapte-ar fi ţâşnit. Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. şi-n încolăcituri se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. la fel ca pe Ificle. E voinic. că nu-i mâncat de fiare. I-adevărat c-a supt laptele nemuririi. Faptul era-mplinit. Amândoi monştrii. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii: Alcide şi Ificle. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi. Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. şi Hermes îl întoarse la mama sa. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. şi-i leagăn. albe.

a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă. Şerpii au încercat cu mii dencolăciri să scape de strânsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma. în lupta corp la corp. să dea piept cu primejdii. Şi pruncul ce-nfrânsese dihăniile. să-şi sporească puterea. să-nfrunte pe oricine. zvârlindui la picioare7. războinicii din Teba8. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. Tiresias. cu sabia şi lancea. cei doi şerpi monstruoşi. până ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii… Când au venit părinţii. Şi s-a silit Alcide cu-atâta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor. au început să strige de teamă şi uimire. după această primă victorie-a lui Alcide.26 palatul. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mânuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. încât. a chemat pe-un proroc – Tiresias pe nume – şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii! a spus Amfitrion. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. Şi el i-a strâns atâta. ajunşi chiar lângă scut. plin de groază. şi mama s-a-nvoit. şi-a întrecut tatăl. care-i strângeau puternic. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. Ificle a sărit şi el din aşternut. În timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz. de-asemeni. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tânărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. şi pe prietenii săi. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vâneze fiare. ţipând prin tot palatul. în scurtă vreme. în anii ce-au trecut. Dar mâinile acelea. i-a dat răspunsul astfel: „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vârsta bărbăţiei. cu pumnii sau cu arcul. Văzând colţii oribili şi limbile-ascuţite. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. — De trebuie să lupte. AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR e zice că Alcmena. urcându-se cu cinste în palatul lui Zeus… ― Aflând această veste. Orbit de-aşa lumină. El o să împlinească douăsprezece munci. Amfitrion. Le-a strâns ca într-un cleşte. Şi-a zărit. erau parcă din fier. prorocul. Alcide a-nvăţat. S . c-un strigăt de izbândă.

Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. şi înzestrat cu alte multe haruri. cu sufletul zdrobit9. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tânăra-i nevastă. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. Mă-nsoţesc cu Megara. ca alţi feciori de regi. Zeiţa nebuniei. Şi. Să ne gătim de nuntă… În anii ce-au urmat. Alteori se juca alăturea de ei. L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. Avea şi el o fată. ce se chema Megara. şi drept. Mania. le cânta cântece sau îi purta pe cal. îşi spunea el în gând. încât nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină. Megara a avut trei prunci de la Alcide. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărână. Creon. şi luase mii de sclavi – doar cu-o măciucă-n mână. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. Alcmena cea frumoasă. şi hohotele lor răsunau în văzduh. Odată înfruntase el singur o oştire – ce năpădise-n Teba. râzând şi chiuind. voinic şi ager. Alcide şi Ificle. Voinţa ta-i poruncă. cu mintea răvăşită. a făurit un plan. fioroasa. şi-arareori bea vin. prin ierburile verii. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfitrion. regele Tebei. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decât mândrul Alcide. seara. Şi izgonise oastea şi pe regele ei. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. şi-mi va fi de folos‖. Atunci. a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. cu carne friptă. ar fi nişte ciclopi. şi-o jefuia de aur. de optsprezece ani: frumos. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. în goana cea mai mare. E . Mania.27 GELOASA HERA ÎL LOVEŞTE DIN NOU CRUNT PE FIUL ALCMENEI ra acum Alcide un flăcău minunat. a glăsuit Alcide. era nespus de vesel. Tânărul s-a-nvoit. Megara. Cere unei zeiţe. s-alerge pe pământ. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mânie atât dencrâncenată. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. privegheaţi de Megara. scăpa de orice grijă. fiul rivalei sale. bietul Alcide. Îl vede pe Alcide. Eroul îi iubea. a socotit că pruncii şi soaţa sa. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume. când se jucau cu toţii. fiind regele Creon atât de mulţumit de biruinţa asta. Dar iată că-ntr-o zi. — Măreţe rege Creon. Ducea o viaţă simplă. Alcmena.

marea sa preoteasă. căci no iubesc pe Hera. ca sclav. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. — Va trebui. şi s-a-ndreptat spre Delfi. a părăsit Alcide Teba regelui Creon. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osândit de zeii-olimpieni – aşa cum cerea Hera – să-şi ispăşească fapta. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. E prea înfumurată… Şi poate zeul Hermes. cu glorie deplină.28 LA ORACOLUL DIN DELFI ând s-a trezit sărmanul. sora sa din Olimp. Doar eu am să te-ajut. a vrut să se azvârle de pe o stâncănaltă. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. Nimeni nu-i stă-mpotrivă. zicându-i: — Nu te pripi. Alcide. În templul de la Delfi. deşi eşti fiu lui Zeus. să-i împlineşti cu sârg regelui Euristeu toate poruncile – douăsprezece-s toate – primejduindu-ţi viaţa. zeiţa-nţelepciunii. cum porunceşte legea hotărâtă de Zeus. Gemea. I-o răzbunare-a Herei. se blestema amarnic pentru grozava-i faptă. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci… Cu fruntea în pământ. C . pristavul tatălui. Deşi nu este drept. mergând către Micena. Chiar Zeus însuşi tace de-atâtea ori molcom. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale. şi l-a oprit. cu umerii plecaţi. pe Megara. Erai prea fericit. Tu nu ai nici o vină. Te du până la Delfi şi purifică-ţi trupul. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. îmbrăţişându-şi copiii. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. ştiind că o să-nvingă. Dar s-a ivit Atena. slujind în chip de sclav regelui din Micena. Ea a orânduit ca să-ţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei.

a mai rostit mieroasă: — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. — Îţi cauţi drumul. Eu aduc fericirea. Avea o frunte dreaptă. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. chicotind. podoabe. Heracle. zvârlea zâmbete deşucheate oricui îl întâlnea. Cealaltă era demnă. pe drumurile vieţii. s-a smuls din mâna celei ce îl târa pe calea plăcerilor uşoare. a glăsuit Alcide. avea brăţări. Drumul meu e mai greu. Atuncea ea. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje. a glăsuit Heracle. cu ochii vineţii. după dorinţa Herei. cu toate că adesea mulţi îmi spun… Desfrânarea. semăna cu Atena. şi. şi pe plete văluri trandafirii. femeie? — Cine sunt? a spus ea c-un glas amăgitor. într-o haină ca neaua. voinice. şi dreptate. vei fi victorios. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul. deşi puternic. Vei M .29 TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII ergând el zbuciumat. poţi dobândi belşugul din munca altora. e presărat cu lupte. văzându-l pe Heracle. Îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pământ. auzind-o. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni. în bine pentru oameni… Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. Urmându-mă pe mine. îngândurat şi trist. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. Pe drumul Desfrânării. În mână ea purta o cunună de laur. ruşinoasă. Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa: — Stai. dispreţuit de toţi. — Şi eu. Zeii m-au osândit. făcută fără voie. Însă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic. Dar la capătul lui se află biruinţa. Urmându-mă pe mine. i-a dat răspuns flăcăul. urmează-mă! L-a apucat de mână şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. urzit acolo-n slăvi. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. ţi-o repet. a glăsuit Virtutea. cu trudă şi primejdii. şi nu ai altă grijă decât să te desfeţi… Haide. voinice? l-a-ntrebat cea dintâi. nu pleca. şi cinste. Urmează-mă pe mine… — Eu nu fug de greutăţi. a întâlnit deodată. la o răspântie. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. gătită în veşminte de stofă ţipătoare. Privirea sa senină te cerceta în faţă. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. — Tu cine eşti? — Virtutea. l-a-mbiat Desfrânarea. şi bătrâneţea lui e tristă. plăceri – e drept – sunt multe. din Micena. Una era boită. două femei ciudate10. inele. iar după moartea ta. — Nu ştiu care-i mai drept. binele şi pe oameni… Dar cine eşti. poţi trândăvi în voie.

să ucidă pe leul din Nemeea. şi-un sfetnic. Şi osândit de tine. Să plece. stăpâne… S . — Să plece de îndată!… striga iar Euristeu. la Poarta leilor. Euristeu glăsuia: — Îţi mulţumesc. când o voi înfrânge. Fii liniştit. alergând. lăsându-şi braţele să-i cadă fără vlagă. Ar fi fugit. Ţio jură Euristeu!… Nu îşi sfârşise vorba. A ajuns la cetate. Heracle n-a urmat decât drumul cel aspru. Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. monştri şi fiare.30 fi mai mulţumit… — Eu te aştept. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. glăsuiau sfetnicii. arătat de Virtute. oricâte piedici. a spus din nou Virtutea. nu mă poţi amăgi!… Am să mă lupt cu Hera şi. Eu sunt stăpân. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei. într-un amurg de vară. acolo-au putrezit. N-o să scape! Nu! îi ziceau sfetnicii. Vrea să intre-n oraş… — Să intre?… Nu se poate… a mai spus Euristeu cu glasul răguşit. în fumul jertfelor. Supuşii tăi nevrednici datori sunt să te-asculte. pe drumul gloriei. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera. La vorbele acestea. Heracle-i sclavul meu. am să fiu fericit. Heracle. Heracle. În ţinutul Nemeei zac munţi de oseminte. — Nu! Nu mă tem de dânsul! striga el ascuţit. duşmanii mii şi mii… SOSIREA LA MICENA i a plecat Heracle spre regele Micenei. Puterea ţi-e divină. a ajuns la altar: — Slăvite!… Mare rege!… Heracle a sosit… — Heracle?… Unde este?… a rostit Euristeu. n-o să scape nici el din lupta asta!… — Nu. — E dincolo de ziduri. Daţi-i porunci la poartă. fără de nici un murmur. regele Euristeu. Câţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale necruţătoarea Hera. Cu mâinile întinse spre cerul roşietic. el sclav… — Adevărat. Şi tremura fricosul. Aleg drumul Virtuţii… Din clipele acelea – cum au cântat poeţii – fără de şovăire. El trebuie sămplinească douăsprezece munci. alţi regi. S-antors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus. stăpâne. zeiţă cu braţele ca neaua! Prin voia ta sunt rege în splendida Micenă. desigur. la Poarta leilor. şi într-una dintre ele să piară negreşit.

cu ochii-nsângeraţi. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. fiu al monstrului Tifon12 şi-al viperei Ehidna. făcută fără voie. Şi a ţintit mai bine. se pregătea să sară către voinicul nostru. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. să dea lupta. stăpânul zeilor privea această luptă. Pielea acestui leu. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu. atât de tare. răgind atât de tare. Heracle nu s-a-nspăimântat. A tras încă o dată. Fără să stea pe gânduri. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. cumva. Mâncasen acea ziuă o turmă şi-un păstor. la Heracle. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma. Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. Heracle a văzut-o săltând printre coline. roşii şi plini de sânge. sfâşiat de colţii leului. RĂPUNEREA LEULUI DIN NEMEEA eracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. cu învoirea Gheei. se lupta pentru oameni. Atâta că voinicul nu lupta pentru zei. că s-auzea în cer. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. a tras prima săgeată. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul să-nfrunte moartea singur. dar s-a-ntâmplat la fel. şi cu coama zbârlită. Văzând eroul nostru că leul se repede. Chiar Tifon i-o vrăjise. Şi-a aşteptat un timp. pentru că lângă el sta aşezată Hera. De-ar fi izbit o casă. unde-ntr-o peşteră şi-avea culcuşul leul. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. Leul s-a clătinat. Fiara era uriaşă. H .31 Şi toţi râdeau cu poftă. dar n-a găsit pe leu. Întinzând bine arcul. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. într-un salt. Puterea lui Heracle era-nspăimântătoare. să-l prindă. Avea nişte ochi mari. vărsând atâta sânge în ţinutul Nemeei. Dar după ultima săgeată. Dornic să-şi ispăşească fapta cea-ngrozitoare. s-a lovit ca de-o stâncă şi a lunecat jos. leul s-a repezit. până ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. Şi iar s-a dus săgeata vâjâind prin văzduh. casa s-ar fi sfărâmat în mii de bucăţele. A mai tras o săgeată. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. fiind siguri c-o să piară Heracle. Din jilţul său de aur. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. Răgea-nfiorător. să nimicească fiara care făcea prăpăd. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle. era de nepătruns. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. voinicul s-a săltat spre gâtul leului. Pielea i-era vrăjită. Leul răgea cumplit.

a plecat la Micena. ce răpusese atâtea mii de oameni. Fiara. am să-mi fac eu veşmântul. Călcând peste mormane de oase omeneşti. Labele lui zgâriau pereţii peşterii. răpus. Heracle a cuprins leul strâns de grumaz. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut. sau lance. Iar urletele sale clătinau stâncile. în veacuri. s-a-nveşmântat cu pielea. Cât a durat? O zi. . Aşa înveşmântat. a pătruns înăuntru. Deodată a zărit două făclii aprinse. a căzut la pământ13. întoarse în fel şi chip. A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. poate chiar două. şi s-a ascuns acolo. Sub bufnitura lui pământul sa crăpat. — Aicea eşti? Hai. L-a strâns atât de tare. Şi-aşa a izbutit. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. cu botul larg căscat. Şi. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon.32 Urlând. precum hotărâse. Şi cugetând mai bine. vreo săgeată. vino! a glăsuit Heracle. Să-i desprindă şi ţeasta. fugind spre peşteră. Ce-a fost nu ştie nimeni. prin care nu puteau să pătrundă săgeata. vedea că i-a sosit acum şi ei sfârşitul. Cât era de puternic. Şi ţeasta lui de fier. fără de arme. Era şi înţelept. „Din blana ăstui leu. a cugetat Heracle. atunci. Apucându-l de ceafă. nici sabia sau lancea. Colţii albi străluceau. a sărit la Heracle. până l-a-năbuşit. iar pe cap şi-a pus ţeasta. Heracle a intrat tot mai adânc în bezna acestei peşteri mari. s-a întors pe labe. în beznă. Leul la rândul său. Apoi. Dar până la sfârşit. poate ani. ce n-o poate străpunge. muncind luni. mai că s-a răsturnat. Prin vitejia lui îşi dobândise în luptă o platoşă şi-un coif. îndrăzneţ şi viteaz. Atâta că Heracle nu era doar puternic. Peştera leului avea două intrări. Aşa i s-au părut eroului. Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorât cu ea una din intrări. învingătorul său l-a tras îndat-afară. n-ar fi putut Heracle. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. sau sabie. am să mi-o pun pe cap. şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. Leul. Cu ghearele tăioase. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decât ea‖. cu gândul să-l despoaie de blana lui roşcată. trei.

— Să plece. De-a nimicit pe frate. în goana cailor… Tatăl a-ncuviinţat. în goana cailor. Şi-au plecat împreună. — Să plece deci la Lerna! glăsuise stăpânul. poporenii de rând. A . a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. în oraşul Tirint. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. — Nu pot să-l iau cu mine. Mai ales că aflase cum oamenii de Argos. spusese Euristeu. holde de grâu. Îl iubea pe Heracle mai mult decât pe-oricine. Şi. atâta stăruise. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştrii-ncrâncenaţi. Iolau e mult prea tânăr. Este tot ca şi leul. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. Atât i-era de teamă. în Nemeea. spusese lui Ificle. până-n Lerna. Ea pustieşte turme. şi carul pentru drum. trimise printr-un crainic. Din zare se vedeau aburi verzi. de astă dată. pregătise şi caii. — Atâţia oameni vor să fie lângă el în ceasurile grele. Să-l duc până la Lerna. Nici unul n-a scăpat din câţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. Şi să nu se întoarcă decât biruitor sau mort. Heracle! Tu ne ajuţi pe noi. ca de-obicei. şi-n Lerna sunt primejdii ce pot să-l coste viaţa!… Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atâta se rugase de unul şi de altul. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi: — Îţi mulţumim.33 SPRE MLASTINILE LERNEI uzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. şi-l admira nespus. Cheamă-ne. spusese lui Ificle. S-au dus până la Lerna. unde stăpânea moartea. încât până la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. care se ridicau din mlaştina întinsă. vreau să-l însoţesc eu. Vrusese să pornească pe jos. să răpună şi sora. În numele mulţimii. feciorul lui Ificle. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. adus pe scut… … Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. cirezi. otrăviţi. Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena… — Nici noi nu credem!… Nu!… râdeau toţi sfetnicii înconjurând slugarnic jilţul lui Euristeu. Dar tânărul Iolau. Noi suntem lângă tine. şi venim să te-nsoţim la luptă. să ucidă. Dar tu ai biruit. Regele te-a trimis la moarte. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. regele Euristeu i-a poruncit saştepte poruncile regale. şi-i omoară pe oameni.

Heracle a sărit la ea cu ghioaga-n mână. mucede. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. a glăsuit eroul. cincizeci de capete. Lupta durase din zori până-n amiaz. care era mai sus ca toate celelalte şi pe-un grumaz mai gros. în care gâlgâia venin negru-verzui. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. purtând în spate lemne şi-o grămadă de fân. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle. Fără să piardă vreme. se ridicau acum verzi. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărâma trupul. Heracle i-a strigat flăcăului Iolau: — Adu-mi lemne aprinse şi arde fiecare gâtlej. ţâşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit. L-a zdrobit cu H . blestemată odraslă a lui Tifon. umplând întreg văzduhul c-un miros otrăvit. şi cu bucăţi de lemn. în locul fiecărui cap smuls de pe gâtlej. Iar un crab monstruos. curând n-au mai putut să crească alte noi capete. Dar orişicât lovea. Întâia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete. şi putrezeau prin mlaştini. În acel ceas târziu. răpuse şi târâte până-n sălaşul său. Iolau s-a repezit. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei. Cu-aceeaşi isteţime. în loc de nouă. hidoase. cufundându-l în mlaştini. în vârful cărora legase şomoioage de fân aprins în foc. În vremea asta însă. mare cât un viţel. ca nişte flăcări verzi. Nu le putea mânca. Iolau a aprins focul. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. În jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. de unde smulg căpăţânile hidrei. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două. Împunsă de săgeţi. se-nălţau altele. atât erau de multe. Îi sfâşiase carnea şi-i tăia poate osul.34 LUPTA CU HIDRA idra dormea la ceasul când au sosit cei doi. Din boturile-i hâde. Încât. încerca să-i reteze. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. a împlinit porunca. Avea nouă gâtlejuri şi nouă capete – şi-unul mai gros ca toate: capul nemuritor. În acest fel. cu cleştii lui tăioşi. ţintind-o iar pe hidră cu câteva săgeţi. unul dintre picioare. Şi încă-a mai durat până către amurg. — Te scoală. care ardeau în flăcări. Heracle şi Iolau s-au apropiat încet.

la Tirint. În schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sângele acesta înveninat al hidrei… — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. lângă un oraş. — Aici. D . că i-a venit poruncă să plece iar la drum. sau când vedea-n Stimfalos sângele şiroind. lângă sălaşul hidrei. încât locuitorii îl părăsiseră. unde se afla smârcul. pe ţărmurile mării. Cu miile s-au stins. n-ai unde te feri… Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sângele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. Cursese-atâta sânge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. Nu vrem să mori şi tu… Tuturor ne eşti drag. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Tu ne-ai scăpat de cele douănfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta… Şi a plecat Heracle către golful argolic. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. capul împrăştia miasme otrăvite. ce trimit din înalt lănci tari din aripe? Ares le ocroteşte. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. îl rugau oamenii. care se ridica în mijlocul mocirlei. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele. Se pustiise locul. Şi-atunci ampins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stâncă grea şi-naltă. PĂSĂRILE STIMFALIENE ar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle. zdrobit. capul nemuritor va sta pe veşnicie. Doborau animale şi oameni deopotrivă. Şi el se desfăta. — Să te-nsoţim şi noi. Din aripe zvârleau pene ca nişte lănci. — Euristeu vrea să pieri! îl sfătuiau ei toţi. cu mult mai mari ca omul. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. fără nici o putere. le răspunse Heracle. Se urcau în văzduh. Câţi îl vedeau pe cale. i-a dat răspuns Iolau. şi-acolo îi mâncau în timpul zborului. şi ochii lui aprinşi azvârleau încă flăcări. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. colţii puteau să muşte. trimiţând pe Heracle în smârcuri. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares. pornind către Tirint. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători. N-am încercat şi noi? Iar locul e deschis. — De va scăpa de păsări. socotea Euristeu. auzind gemete. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. alături de Iolau. nu o să-l ierte Ares. sub stânca asta. Stimfalos15. la Stimfalos. dar chiar aşa. Luau oamenii în gheare.35 măciuca. zeul războiului. înfricoşaţi de moarte. Poate să fie Ares oricât de mânios. care sălăşluiau în nişte smârcuri negre.

Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. Şi. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. sângerosul. Auziţi ce se-ntâmplă! Acesta e sfârşitul feciorului Alcmenei… Şi nu ştiau că el. Cerul se-ntunecase de-atâta păsărime. Ducea cu el voinicul două timpane mari. o iute căprioară a sorei lui Apolo. având coiful pe cap. Ba. mii şi zeci de mii. de-i era la-ndemână. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares. Şi Ares. ba poate şi mai bine. ce era lângă smârcuri. A pierit în văzduh. ce străbăteau deodată câte-o sută de păsări.36 — Nu. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. fără să-i mai dea răgaz să seodihnească. Lovea şi cu măciuca. Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe un deal. învăluit în blana de leu. Tot locul se-nvelea. nepătruns. mii. ca într-un giulgiu negru. din munţii Arcadiei. la dorinţa preacrudului zeu Ares. într-o insulă mică. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mână în faţa lui Heracle. întinse. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. să-i fie mărturie. a fost cuprins de frică numai văzându-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. în smârcuri se scăldau cu aripile negre. gata să îl lovească. şi-a plecat spre Tirint. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube N . Însă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. A început să bată puternic în timpane. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. fără primejdie pentru copiii lor. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. Însă. ridicată din ape de Tetis. făcute din aramă. nu se temea de păsări. Azvârlea şi cu lancea. fără viaţă. nu… voi merge singur. Pe drum se întâlnea cu oamenii în cete. străpuns de-o săgeată. Puţine rămâneau. CĂPRIOARA ZEIŢEI ARTEMIS umai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nicicând cu suferinţa eroului Heracle. după cât se spune. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. Trăgea din arc săgeţi. mormane mari de păsări. zburau ţipând cu grabă spre portul Euxin16. zeiţa Artemis. după număr. cu păsările-acestea. de frica morţii. l-a trimis să-i aducă. dornic de răzbunare. Voi însă aţi pieri… Şi mergea mai departe. Şi. nu în lungă vreme. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare – a treia. — Aha! îşi spuneau ei.

un an de zile. poposise o clipă. căprioara zeiţei era la adăpost. Fuge ca o săgeată… râdeau toţi sfetnicii strânşi lângă Euristeu… Şi-apoi chiar de-o va prinde. cu-o săgeată. Atât că nici o fiinţă. Nu părea că aleargă sau c-atinge pământul. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. pornind spre miazăziuă. Ea s-a-ndreptat. Au fugit amândoi. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. Călca-n picioare totul. Legând-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. la marginile lumii. Dă-i drumul căprioarei. şi acuma mă mânii şi pe mine? . aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de aur. marea zeiţă Hera. Şi dincolo de râu era templul zeiţei. nu mai putea s-alerge atât de repede cum fugea căprioara. de pe întreg pământul. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. adesea fără hrană. Pe lângă zeul Ares. şi-aşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. s-o aducă legată în oraşul Tirint. sau apă. pe când se-mplinea anul. a luat-o pe spinare.37 în livezi şi pe-ogoare. din fugă. sau chiar somn. pe-o câmpie. — Unde te duci. ca să-l şi pierzi din ochi. fără de odihnă. Văzând că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. Şi-abia atuncea. îl va urî şi-Artemis. căprioara sosea. Într-adevăr. cu ochii mici de ură. Şi se spune-n legendă că. unde izvora Istrul. urmată de Heracle. Heracle nu putea s-o mai scoată de-acolo. Şi dacă apuca să pătrundă în templu. în piciorul ei stâng. la porunca zeiţei. doar cât a răsuflat. din doi paşi. prieteni. Heracle a ţintit-o. albastrul râu Ladon. i-a şi pierit din ochi. în goană. cu vuiet. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. ajungând în ţinutul zis hiperborean. grădina sau păşunea. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde. Pân-atunci se ferise să folosească arcul. sadună duşmănia zeilor olimpieni. după străvechi legende17. au ajuns la un râu. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. făcând un salt. Heracle. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. Era o căprioară cum nu se pomenise. Toate sunt ticluite să-i grăbească sfârşitul feciorului Alcmenei… — Aşa e! Va pieri! scrâşnea şi Euristeu. pe Ares. a şi ţâşnit din nou. a urmărit-o-ntruna. am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. de pe o culme înaltă. Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. Oamenii îi vedeau trecând cum trece vântul. Semăna c-un vârtej care alunecă. ea nu se îndura. a şi fost lângă ea şi a prins-o de coarne. se-ntoarce. Heracle? i-a strigat Artemis. Se mâniase tare pe ei zeiţa vânătoarei. lovea cu coarnele şi părăduia rodul. Dar ea. I-ai supărat pe Hera. Animalul rănit s-a oprit locului. întâi spre miazănoapte. Însă cum a zărit-o. Alergând amândoi. aşa. Aici era s-o prindă. Heracle.

ameţindu-i pe oameni. De nu era Heracle atâta de puternic. a obosit de-ajuns. Şi-a plecat mai departe. eroul a întâlnit în cale pe centaurul Folos21. păsările lui Ares. culcându-i la pământ. A pus mâna pe ghioagă. vrând a-i fi pe plac. Nemernicul acesta. pe care îl primise de la Dionisos. pe urma căprioarei zeiţei Artemis. l-a şi răpus pe loc. ar fi pierit îndată. Centaurul acesta avea o fire blândă. dată prin Euristeu. Era un vin din care nu sorbeau decât zeii. sclavul lui Euristeu. câţi mai erau în viaţă. Cere-i ei socoteală. distrugând aşezări şi nimicind pe oameni. a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin.38 — Nici nu mă gândesc. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. piepturi şi şale de centauri. Atunci. care cuprinde-un rug. mai bine de un an. s-a avântat Heracle la cel dintâi centaur şi. s-a ridicat preavoinicul Heracle. În tropote grozave. sfărâmând ţeste. în munţii Erimant19. s-au năpustit afară S . dar îndârjit ca leul când e rănit de moarte. Este porunca Herei. — Îl voi trimite dară. Ba. Şi iar pleca Heracle – deşi abia sosise – săvârşind calean-toarsă către Arcadia. să-mi aducă de-acolo. zeul viţei de vie. cum sare o scânteie din focul cel uriaş. fără să aştepte răspunsul fratelui. lăsând-o pe zeiţă să strige cât poftea18. Centaurii. cu hidra de la Lerna. mistreţul fioros. viu şi nevătămat. Unul i-a aruncat o stâncă mare-n frunte. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. încât s-a răspândit peste tot muntele. Cei dintâi au simţit aroma-mbătătoare fraţii centaurului. s-au repezit cu stânci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. Eu sunt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atâtea stricăciuni pe care căprioara le-aducea câmpurilor. spunea celor din jur. Uşor ca rândunica. cu spaimă. după atâtea lupte: cu leul din Nemeea. Să plece deîndată! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. zeiţă! i-a-ntors răspuns voinicul. pe ghioaga lui cumplită. pe monştri şi pe fiare. MISTREŢUL DIN ERIMANT tăpânul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. Pe când mergea. care părăduieşte codrii deşi ai Psofidei20. lovindul cu pumnul. basileul din Argos. a băut vinul nostru? Şi. după atâta trudă. Fiind prieten cu Heracle. Aroma lui era atât dembătătoare. şi goana necurmată. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. — De ce ai desfundat butoiul fără noi? au răcnit ei spre Folos.

39 din peştera lui Folos. Isteţ. Însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. şi fiara s-amblânzit. Dar află. strigând şi aruncând cu pietre. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. Încă nepotolit de-această supărare. sprinten. trântindu-l spre erou. dar Heracle. Datina noastră cere ca pentru orice faptă de sânge să plăteşti. voinicul s-a repezit pe-o culme. pe care îi iubesc. gros. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. ci o fac pentru oameni. Nici unul n-a scăpat. Nu mai putea să fugă. că a intrat pe poartă şi vine la palat. i-a ţintit cu săgeţi. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale. laşul rege a fugit. Mistreţul luneca sau se împotmolea. căutându-l pe mistreţ. tremurând. . nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. l-a silit să se urce spre vârful Erimant. tăioşi ca nişte lănci. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. Cu râtul lui enorm l-a smuls din rădăcină. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. se tânguia fricosul. Heracle s-a ferit. Avea nişte colţi albi. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. L-a aflat cu greutate. De frică. ascuns într-un desiş. Heracle. ţipa: — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti! Nu-mi trebuie mistreţul. Euristeu. să-i scap de-această fiară. că eu orişice muncă nu o fac pentru tine. fugărindu-i. mistreţul – ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii – s-a zvârlit într-un trunchi înalt. Şi eu m-am supus ei. Pentru ei am plecat. s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi. pe care-o port în spate… — Fă cu ea tot ce vrei. A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. Văzându-l pe Heracle. i-a dat răspuns Heracle. gâfâia tot mai mult. de stejar. să-l zvârle spre mistreţ. Pleacă de-aici cu el… Nu uita că-mi eşti sclav. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. lungi de un stat de om. s-a dus în Erimant. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. şi-aşa îţi poruncesc… — Am primit să-ţi slujesc. Deacolo a sărit de-a dreptul peste fiară. stând un timp în sclavie. Şi nu s-a liniştit decât când a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă.

Heracle avusese grijă. Faeton. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel. Iar regele Elidei are trei mii de boi. neridicat de veacuri. Nici zeii n-ar putea. spre cele două râuri aflate-n apropiere: Alfeul şi Peneul. i-a glăsuit Augias. poate nici într-o viaţă. a zis Heracle. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. Apa a intrat pe albiile acestea. din care-o parte au picioarele ca neaua. s-a înălţat ca munţii. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. prin spărturi. Nici nu venise seara. Eu cred că nici în zece. fiul lui Helios. — Bine. Ce-ai zice tu. şi alţii-s purpurii. din cirezile mele. pe urmă. Şi de nu izbuteşti. puternicul zeu soare. trei sute de boi buni. Atunci. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. Şi între toţi aceştia un taur. un muritor… Gândeşte-te ce spui. ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. Heracle. gunoiul vitelor. În grajdurile sale. a ieşit din butoi şi-a început să spună cuameninţări în glas: — Du-te acum în Elida. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. nu numai braţ de fier. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul… — Mă duc. ducându-le-ntr-un câmp. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea. văzându-l pe Heracle. dacă te încumeţi!… — Şi-ţi ţii făgăduiala? — Fac chiar şi-un jurământ. seaseamănă c-o stea de aur sclipitor. făcând două spărturi.40 GRAJDURILE LUI AUGIAS tunci a prins curaj. A pus mâna pe ghioagă. în grajdul lui Augias. priveşte!… Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară. Şi vitele acelea. rege. dacă eu aş putea să-ţi curăţ într-o zi gunoiul tot din grajduri. ca stofa sidoniană. pentru că n-au putut să cureţe gunoiul. — Să încercăm? — Fireşte. la regele Augias. parcă-s lebede. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă?… — Atunci ţi-aş da răsplată. A lovit cu putere în zidul cel înalt. să-mplinească porunca. în Elida… — O. mai înainte. ducând cu ea gunoiul. din fundul grajdurilor. de pildă. a spus Heracle. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. nu mai au loc în grajd. Ştiu câţi ar mai pieri… Şi a plecat Heracle la regele Augias. găurile din A . omul are şi minte. a săpat după-aceea câte o albie. fiindcă ştiu prea bine câţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. alţii-s în întregime albi. dar tu.

călcând-o sub copite. Străbătea toată Creta. l-a D . Heracle a plecat. puternici şi cinstiţi22. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos. turbat ca vijelia. Augias? l-a întrebat Heracie. ce se afla în Creta. după luptă. Nici el. îţi poruncesc! a rostit regele. un rege nu este nevoit să-şi păstreze cuvântul. mă voi lupta cu tine. iată că soseşte Heracle cu o barcă. văzându-şi împlinită dorinţa ce-o avea. iar albiile noi. viu şi zdravăn. numite olimpiade. insula minunată. grădini şi holde. acel ce nu-şi păstrează cuvântul va să piară! i-a dat răspuns Heracle.41 ziduri astupate la loc. spune legenda. s-a-ntors când a fost liber. din bot îi curgeau bale. Minos. — După datina veche. a glăsuit el aspru. rege fără cuvânt. Euristeu l-a trimis afară din Elada. Pleacă spre Euristeu. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. Acolo se afla un taur alb ca spuma. ţine-te şi tu!… Dar şiretul Augias. Muşca oameni şi vite. trimis de zeul mării. Chiar regele din Creta. A pornit după taur. TAURUL LUI POSEIDON upă ce a curăţat şi grajdul lui Augias. Eroul. Faţă de sclavi. Poseidon furtunosul. Şi taurul acesta era. — Pleacă. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi. în cinstea biruinţei dobândite de el. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. Regele a căzut. după cum se spune. s-a răzgândit îndată. S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon. în regatul lui Minos. Când am să ajung liber. unde copilărise odinioară Zeus. înfricoşat de taur. Ochii-i ardeau văpaie. nu se mai cunoşteau. Gheea. livezi. mult mai primejdioasă. M-am ţinut de cuvânt? Hai. — Ce zici acum. ascuns de mama sa şi de bunica-i. şi am să te răpun. mugea-n-fiorător. stătea-nchis în palat. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci. Heracle a primit o nouă însărcinare. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. umplute cu pământ. Ca să-l poată supune. dar. cum sunt cele cu care se prind peşti. fără să-i ia şi viaţa. Ci.

I-a-ncovoiat grumazul.42 aţâţat la luptă cu strigăte şi pietre. Hera. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. când s-a văzut scăpat. gonesc ca nişte vulturi când zboară prin văzduh. — A scăpat el de multe. a poposit o vreme pe ţărmul tesalian. ce trebuie să facă. stăpân peste bistoni. pe nume Diomede. s-aducă pe ea caii – dacă-i va putea lua. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. Stătea cu fruntea-n jos şi-n-genunchea-naintei. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. unde-l va doborî un alt erou. prins într-un ştreang. mugind încetişor. S-a dus în Atica. Euristeu îi dăduse o corabie mare. Ţinându-l strâns de coarne. şi-a înotat cu sârg până-n Peloponez. Aici domnea. Dar sunt legaţi în lanţuri. şin ele se găsesc nişte cai fără seamăn. Şi în puţină vreme. prins de furtună. Taurul lui Poseidon. prietenul său. Admet. târâş. Regele Diomede are grajduri de-aramă. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. fără să se oprească la regele Admet. De-aici. glăsuia Euristeu. Şi-a plecat iar voinicul. în Fera. în frumosul port Argos. pe câmpul Maraton. cu coarnele plecate. care-l sfâşie-ndată. Îi vor veni de hac. la grajduri. în casa lui Admet intrase D . PLECAREA SPRE TRACIA upă ce s-a întors Heracle şi din Creta. a fugit ca năluca. Tezeu. Diomede. a-ndreptat taurul spre valurile mării. Iar când s-a repezit. parcă-şi cerea iertare. l-a dus fiul Alcmenei până-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. flămânzi ca nişte lupi. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. Îi asculta porunca viteazului Heracle. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. Aceasta-i munca a opta. strigând înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă undeo şti. cum ceruse Heracle. Heracle s-a gândit că n-ar putea să treacă pe lâng-oraşul Fera. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpâna sa. Regele Diomede este fiul lui Ares. ca pe-un cal. e zvârlit cailor. Sunt negri ca tăciunii. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. auzind sfatul Herei. Socot că-i ultima. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. unde să-l mai trimită. În drum. Atâta că la vremea când a sosit Heracle. Heracle i-a strâns botul în pumnii lui de fier. taurul lui Poseidon fusese îmblânzit. Luându-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus – ce-l binecuvântau că-i scăpa de urgie – Heracle s-a urcat pe taur. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus.

S-a îngrozit Admet. Trupul i s-a răcit. zicea. cel ce are o sabie tăioasă. Tocmai când aveau loc întâmplările-acestea în palatul din Fera. Aceasta. Nici părinţii. Ţin la zilele lui mai mult decât la mine. la Hades. zeul morţii. jos. atâta de frumoasă. Altminteri. în locul lui Admet. Cum i-a tăiat şuviţa. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. a sosit şi Heracle. Admet. Ba da. fără a fi-ntrebată. scoţând doar un suspin: — Admet. Nimeni nu a primit. Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul! Inima lui Admet s-a sfâşiat de chinuri. auzind ce glăsuise solul mohorâtului Hades. în locul lui Admet. S-a apropiat de ea. Alcesta anchis ochii. spusese solul morţii. Cum să se ducă ea. Eu te-am iubit nespus… A lunecat pe lespezi. sub pământ. I-antins o masă mare. BIRUINŢA ASUPRA MORŢII oţul mi-e mult prea drag. băuturi şi fructe din grădini. — Găteşte-te. sub pământ. — Mai bine muream eu.43 nenorocul. Hades cel mohorât trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. Admet. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. eu sunt gata să plec. Atâta că Heracle. nici prietenii cei buni. doar ca să trăiesc eu? Nu-mi trebuie nici mie viaţa fără de ea. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. cu sabia în mână. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărâmul morţii. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun: bucate. rămâi cu bine. supuşii. nici slugile. fără zăbavă. în timp ce sta la masă. doar să trăiască el. şi cea mai dragă lui – preatânăra-i soţie. fără să stea pe gânduri. jos. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. atât de tânără? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite. a spus ea solului. şi nici bunicii. când este încă tânăr şi-i însetat de viaţă? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. văzând pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pământ pierind sub ochii lui. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz. Am venit să te iau. s-a învoit s-o ia pe tânăra Alcesta. Nimeni n-a vrut să plece. plângând. a vrut o fiinţă. la Hades. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd. cât erau de bătrâni. S . s-a hotărât să plece ea însăşi în Infern. Tanatos. Admet. la Hades. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. Iar solul.

A aşteptat un timp. Admet se hotărâse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. îi răspundea Alcesta. şi-a auzit deodată fâlfâitul de aripi al zeului Tanatos. Tanatos. Nemaiavând ce face. şi-n sfârşit ajunsese la cruntul Diomede. regele. nu ştia ce să creadă. să-i suie pe corabie. a cugetat Heracle. „O. Heracle! glăsuia şi Admet. Îţi mulţumim. n-ai vrut să mă mâhneşti! Numai că am aflat. strângând-o la piept pe soaţa dragă. i-a glăsuit Heracle. Heracle! — Îţi mulţumim. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. când toţi dormeau. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale. şi am s-o smulg lui Hades. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. tânără şi frumoasă. legându-i peste boturi cu lanţuri de aramă. Ştia că-n prima noapte. nu avea voie nimeni să stea prin apropiere când trebuia să vină zeul morţii. după ce-nchidea ochii oricare muritor. Însă eroul nostru s-a aşezat la pândă. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. A luat din grajduri caii. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. regele bistonian. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă n-ai să juri că şi prietenul meu va rămâne în viaţă. până la urmă i-a biruit pe toţi. lănci şi arcuri. a întrebat-o pe-alta. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. Totuşi. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. Văzând-o pe Alcesta vie. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. Tot atunci. Plecase. şi i-a pornit spre ţărm. preabunul meu prieten. — Nu-ţi mai dau de-aici drumul. iar sabia ţi-o sfarm. pentru noi. Spre ziuă l-a trântit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pământ şi l-a legat în ştreanguri.44 A întrebat pe-o slugă. Plutise iar pe mare. să-şi împlinească slujba. Heracle. Moartea fusese-nvinsă23. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. Admet. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în braţele-i vânjoase. S-a furişat Heracle. — Aievea e. Tanatos a jurat. şi până la sfârşit a aflat adevărul. Potrivit datinei. surâzătoare. l-a atacat din nou. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii. A-ntors-o iar la viaţă pe tânăra regină. în taină. E . ― Noaptea. S-au luptat toată noaptea. ADUCEREA CAILOR LUI DIOMEDE ra spre dimineaţă când au intrat Heracle şi-Alcesta în palat. Şi debarcând acolo. — E vis sau e aievea? glăsuia el.

Întorcându-se-n Argos. aflând că Diomede a fost mâncat. şi-a rostit Euristeu. care sălăşluiau la Pontul Euxin24. de propriii lui cai. S-au adunat în Argos. pe drum. călărind pe cai iuţi. Fata lui Euristeu.45 S-a luptat iar. Viteaza Hipolita şi mândra Antiopa – copilele lui Ares. câţi mai erau în viaţă. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. Peleu şi Telamon. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. În goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-mprejmuia Olimpul. Regele Euristeu. CINGĂTOAREA HIPOLITEI pe rug!… ― Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. purtând pe spate arcuri şi-n mâini lănci ascuţite. Aceştia au fugit. O dai de bună voie? Sau trebuie să ţi-o smulg. să-i ceară cingătoarea. ca Tezeu din Atena. l-au sfâşiat. oştenii bistonieni. — Eu îţi cer cingătoarea. Regele Diomede a căzut însă prins în mâna lui Heracle. să fie lăsaţi liberi. după porunca Herei. arătându-i că vine din Micena. semnul ei de regină. El l-a suit pe punte. În cea de-a treia zi. I-a întrebat ce vor. Heracle i-a răspuns cu glas blând. până ce au ajuns în Pontul Euxin. Odată şi odată soarta îl va lovi. Zeus s-a mâniat şi-a trimis nişte lupi. iarăşi s-a-nspăimântat şi-a sărit în butoi. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. pe drum. I-a-ntâmpinat la ţărmuri preamândra Hipolita. O! Cât am să mă bucur. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi. doreşte să o aibă. Mânia zeului ce-aţâţă la războaie a sporit şi mai mult. dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. pe care o avea regina Hipolita. Heracle s-a-nvoit. Câţiva eroi vestiţi. trei zile. muntele cel înalt. zeul războiului – domneau peste poporul de femei luptătoare. luptându-mă cu tine şi cu oştirea ta? D e opt ori a scăpat până acum Heracle. i-a mai rostit Heracle. ştiind ce îndurase Heracle pân-atunci. plutind neîntrerupt. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. cum îi urzeşte Hera. femei războinice. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. care e preoteasă chiar în templul zeiţei. numite amazoane. dar caii flămânziţi. au trebuit să fugă. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. străjuit de amazoane. trimis de Euristeu. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. când am să-l văd . care i-au încolţit şi i-au mâncat pe toţi.

ca să se odihnească. în vremea asta. LUPTA CU AMAZOANELE in cer. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane. D VACILE LUI GERIONE ea de-a zecea ispravă sâvârşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe. mai ales. fiica lui Euristeu. scumpa ei cingătdare. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobândea prea uşor. Acolo vei afla pe-un uriaş. Dar şi fiul Alcmenei. Când a intrat Heracle în luptă. pe nume Menalipa.46 — O dau de bunăvoie. cu caii lor cu tot. trântite la. S-au pregătit de luptă. preoteasă a Herei. să o ducă Admetei. s-arunce lănci. unde seară de seară coboară Helios – strălucitorul soare. Nimeni n-o asculta. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. înarmată. într-o insulă mică. A sărit în mijlocul femeilor strigând: — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei! El nu vrea altceva decât să ne omoare şi să ne ia regina. Şi – fiindcă Menalipa plângea şi se zbătea sub braţul lui Heracle – regina Hipolita i-a dăruit. plină toată de vrăji. părea că se abate furtuna întrun lan. C . încât războinicele femei s-au şi aprins. splendida cingătoare. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. nu numai brâul ei. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. eroului Heracle. i-a glăsuit regina. i-a poruncit din nou regele Euristeu. Heracle. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. Ca spicele cădeau vestitele-amazoane. în eroi. Din arcuri a ţâşnit o ploaie de săgeţi. Nu vreau să lupt cu voi. Lăncile au lucit. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimântat. Toate intrau în luptă. pământ. la marginile lumii. Gerione. săgeţi sau pietre. călare. în schimbul libertăţii fecioarei. Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. în asfinţitul lumii. priveghea însă Hera. repezindu-se. Şi a vorbit zeiţa atât de-nverşunată. fără zăbavă. dârze. — Te vei duce. prin vorba-i iscusită.

Mai bine nu pleca. A şi sărit în barca rotundă. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. a rostit Helios. Şi-a trecut Heracle marea în Africa. Venise însă seara. uite. Heracle-a fost lovit. Însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. Stâncile din strâmtoare s-au numit de-atunei „Coloanele lui Heracle‖ 26. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. zeul ce încălzesc pământul şi pe oameni. Şi. Africa şi Europa. prin Galia. A trebuit s-o caute. de nu eşti în stare. Lovite de turbare. în cele patru colţuri. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspândea dogoare atât de nemiloasă. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. el te izbeşte cu câte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. chiar la capătul lumii25.47 numită Eritia. mişcat de voinicia eroului teban. Şi-atunci a smuls din coaste două stânci mari. Cu greu le-a adunat . pe ţărm. o amintire a suferinţei sale. Era gata să tragă în zeul Helios. Iar le-a căutat voinicul. a pus mâna pe arc. ţinta eroului. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. pe urmă prin Italia. uriaşul Gerione. supărat amarnic. Insula Eritia. dintr-un copac uriaş. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. Uriaşul Gerione. ci trei. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat. Lea aşezat cu grijă. îţi împrumut barca mea cea rotundă. La ţărm s-a arătat alt uriaş. cu legea-mi de stăpân. şi. crezând că vrea anume să-i pârjolească trupul. Heracle-a vrut să lase. Pentru că acest drum îl istovise mult. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. Trecuse în Europa şi îşi mâna cireada prin munţii Pirinei. Acolo-i o strâmtoare. prea multă oboseală. te voi scurta de cap. La fel. fermecată. străbătând tot pustiul. căci eu sunt Helios. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute. a sosit după multă. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpânul cirezilor de vaci. Şi. Eurition – ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione – şi câinele său. ce s-a pornit înot până-n Sicilia. De-aici. prinse din mijloc. Totuşi. Dar zeul Helios. în strâmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. Ortos. s-au rătăcit prin lume. şi a plecat spre casă. Luptând. încât bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. unde se întâlnesc Oceanul nesfârşit. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte: — Lasă arcul încolo. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. albastre. fiindcă ştiu că vrei s-ajungi în Eritia. paznicul din Infern. prin Libia. cu-o plută săvârşită de mâna lui. Lupta n-a fost uşoară. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. se găsea însă-n larg. Ortos avea şi el două capete hâde şi era frate bun cu câinele lui Hades. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. şase picioare. pe veci. făcută de Hefaistos din aur şi argint. El nu are un trup. Nu era nici un mijloc s-ajungă pân-acolo. de-o parte şi de alta. Are trei capete şi şase mâini enorme. vâslind spre Eritia. un nepot al Meduzei. Aici. dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă.

Şi să respir în voie. prin vraja ca să ajung pe lume eu înaintea lui. ştii moartea ce te-aşteaptă!… Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei!… Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit? În tine mi-e speranţa. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. Hera. pe grumaz.48 şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. Tu ai făcut. cu capete de-aramă. îi glăsuia astfel: — Cum? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele? O. Euristeu. — Să mi-l aduci. cel cu trei capete. ca tu să te jeleşti? Iar el să biruiască un monstru după altul. Nu pierde nici o clipă. Aşa se va sfârşi!… — Pe Cerber?… Cum?… La Hades?… Cum de nu m-am gândit?… Îţi mulţumesc. zeiţă! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber. plângând. câinele lui de pază. Hera. făr-a păţi nimic? Ascultă. s-a terminat cu tine. să-ţi aducă pe Cerber. să-l văd odatănfrânt. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte. ÎN ŢINUTUL LUI HADES e spune că. teribilul dulău. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. dar iute… s-a răstit Euristeu. Trimite-l dar la Hades. de ciudă. în gheme. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. Ajută-mă şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle. zicea Hera. şi eu sunt prea slab. scăpat de marea teamă că se va răzbuna… — Nu plânge. soaţei lui Zeus. Şi cum să lupt cu el? Aş vrea… aş vrea. S . De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. Să-i aducă pe Cerber. Heracle. zeiţă. căci el e prea puternic. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi.

dacă o înfruntăm. Lasă-l! L-ai biruit. Şi s-a şi repezit. prin care se putea pătrunde în Infern. monştri. L-a strâns atât pe Cerber. atât l-a gâtuit. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. mai ales la mânie. a sărit în butoi. dar pe un biet căţel. Căci îl voi lua oricum… Hades a înţeles. Coada i se zbătea. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare: — Venit-am pân‘aci ca să ţi-l iau pe Cerber. s-au ivit plantele veninoase Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. de grumazuri. în ţara amazoană. îl trage de pe stâncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu. Pentru că şi Heracle era-nfiorător. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. numai nu-mi omorî pe bietu-mi câine. Şi-aşa. nici paloş şi nici lance. pe Cora-Persefona. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber. Însă era-n zadar. că ţi-am înfrânt pe Cerber. fără să lupţi cu arme. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă. o peşteră adâncă. până ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern. şia pornit spre Micena. În butoiul de-aramă. Heracle. Heracle. înspăimântat de moarte şi tremurând ca varga. Era sudoarea lui. temeinic. greu osândit. Pe-o stâncă stă în lanţuri. — Lasă-l! a strigat Hades. după legendă. cum îl zăresc. Cu mâna ţi-l dobor! a mai rostit Heracle. Cerber. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară.49 RĂPIREA CÂINELUI CERBER i-a mers. Şi nu te-mpotrivi. au crescut buruiene: cucută. ajunge pân‘la Hades. S . — Las ghioaga la o parte. aleargă şi s-ascund prin cotloane. Şi moartea uneori o putem birui. pe viteazul Heracle. şi de pe trup o spumă. regele Piritou Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. Tezeu. L-a înşfăcat pe Cerber. Poţi să mi-l iei. pentru prietenul său. Unde au căzut spuma sau verdele venin. Infruntând genii. din gurile lui Cerber a picurat venin. Umbrele din Infern. pe cât se spune. care-i stăteau în cale. dar i-a răspuns viclean: — Poţi să mi-l iei. mătrăgună… Tot ce-i otrăvitor. a căutat locul. paznicul tău şi-al morţii. care-i paznicul ei!… Pe drum. acel care-l urmase la Pontul Euxin. spunându-i la plecare zeului din Infern: — Nu fi mâniat. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe câinele lui Hades. nu folosesc nici arc. Şi ghioaga lui uriaşă. la fel ca zeul Ares. spate. Hades. Şi-atunci. şi l-a strâns ca-ntr-un cleşte.

s-au prăvălit în ape. vei fi eliberat. pe prundurile mării. Iar grădina se află sub paza unor nimfe – numite hesperide – nişte nimfe-ale serii – şi-a unui monstru. Mai este încă una. Heracle. Era dibaci bătrânul şi-avea muşchi de oţel. cum cerea Euristeu. Douăsprezece-s toate. c-un ochi neadormit. Te rog acum ca prieten. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal. nu mă priveşte… Dar să-mi aduci trei mere… Porneşte! Poruncesc… S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. Şi de-acolo ţipa: — Du-l înapoi. Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu – un bătrân zeu al mării. şi iar a colindat lumea toată dea rândul. s-a oţărât tiranul. berbece şi chiar câine – n-a mai putut să scape.50 unde se ascundea de câte ori Heracle aducea câte-un monstru – tot din porunca lui. Heracle… Du-l înapoi. s-au ridicat pe ţărm şi. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. regele Euristeu şia schimbat iarăşi glasul: — Bine. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el. Da. să stea puţin la soare. merele de aur. zeul Nereu a spus unde-i grădina: la marginile lumii. cel sfătuit de Hera. Până acum. ai împlinit mereu poruncile primite. Ce să fac eu cu Cerber? Nu am câini destui? Du-l înapoi lui Hades. cu toate că e zeu. te rog… A fost numai o glumă. Şi. fără multă vorbă. multă vreme. pe ţărmurile mării. Heracle l-a strâns peste mijloc cu mâinilencleştate şi l-a legat burduf. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide27… Pe unde-o fi grădina nu ştiu. Silit. D . cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii. Adică unsprezece. A trebuit s-aştepte. Ladon. Şi de vei izbuti. De va putea Heracle s-ajungă pân-acolo. ÎNFRÂNGEREA LUI NEREU ar. când a ieşit odată. Atâta că Nereu nu-l va mărturisi decât silit prin luptă. până ce la zărit pe zeul cel bătrân. De nu… Ştii tu prea bine… Teaşteaptă… ai să vezi… Deci ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate. S-au luptat mult acolo. în sfârşit. să-l învingă pe monstru. Heracle. Nici nu-ţi mai sunt duşman. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide. va putea să culeagă din fructele de aur. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvârlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia.

cum îl trântea jos. Heracle. părinte-al omenirii. Anteu. S-a jertfit pentru oameni. Şi. ELIBERAREA LUI PROMETEU învinşi. iute-i slăbea puterea. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. În acest fel s-au prins la luptă îndârjită. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. cum atingea uriaşul doar talpa de pământ. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. arătându-i cu mâna spre răsăritul lumii. strângându-l tot mai tare. El fiind feciorul Gheei. uriaşul. învins. Nemaiputând s-adune putere din pământ. şi isteţ – a cam băgat de seamă că ori de câte ori îl ridica pe-Anteu. în Caucaz. sleit cu totul. Şi cum trecea Heracle prin Libia28. a spus zeul Nereu. căci era calea lungă. supărândui pe zei… — Încotro este drumul spre Elbrus? a-ntrebat. Pământul larg – chiar Gheea – îi da din nou puteri. Anteu. Dornic să nu-i mai scape. Dar feciorul lui Zeus – şi voinic. pe Elbrus. fiul mândrei Alcmena. pe Elbrus. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă. zdrobindu-i os de os. De când râvnesc la cinstea de a-l elibera… — Să nu cutezi. tot a ajuns pe munte.51 — Şi cine-o ştie oare? l-a strâns tare Heracle. şi-un vultur îi sfâşie ficatul ne-ncetat… — Acesta-i Prometeu. — Încolo! i-a răspuns Nereu cu încruntare. Zace de-atâta vreme în lanţuri pe nedrept. greu osândit de Zeus. un alt fecior al Gheei. pământul ce-l născuse. S i-a mers. avea o taină-n luptă. nu te pripi… Însă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta. străbătând mări şi ţări. Dar până la sfârşit. Te învoieşti? — Fireşte!… a-ncuviinţat Heracle. a mers Heracle. şi toţi erau . Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decât pe-acest titan. — O ştie unul singur. a glăsuit Heracle. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă. s-a prăvălit. ce-a îndrăgit pe oameni. Dar stai. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vreme-ndelungată. De fapt. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. cât timp atingea ţărâna. în Caucaz. l-a prins de subţiori. cuprins de nerăbdare. uriaşul l-a strigat: — Voinice. iarăşi se-nviora. era nebiruit. Anteu. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta.

Sunt fiu de pământeană. în acea clipă. dând ţipătul de moarte. Venea. s-a auzit un ţipăt şi-un vâjâit de spaimă. titane. flămând necontenit. De azi nu va mai fi. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. cu ochi roşii. luptându-se cu vântul ce aducea cu sine grindini biciuitoare. cu aripile-ntinse. Şi-un om te va salva. dinspre Olimp. în marea furtunoasă. văzându-l pe viteaz în vârful muntelui. dar ele. erau cu mult prea tari pentru puterea lui. atât de mult sleită în veacurile lungi de când sta osândit. El sta în lanţuri cu mâinile la spate şi un piron în piept. Însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stâncă şi. când a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte. titanul. Prometeu se zbătea în lanţurile sale. Tu suferi pentru oameni. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pământ. pentru că dăruise celor de pe pământ focul răpit de zei. Bubuituri grozave au sunat din Olimp. Se spune că atuncea vântul s-a înteţit. — Aşadar tot aicea te afli. a ţintit plin de grijă. Tu singur ne-ai dat pildă. pe ocean. îi arcul său temut. — Tu cine eşti. Coarda a zbârnâit. cu ciocul de oţel. A smuls apoi pironul gros şi lung. dearamă. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cât oul. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. cetluite de zeii olimpieni. cu aripile-ntinse. Săgeata şi-a luat. Ai ridicat din tină pe muritori. E vulturul lui Zeus. cel osândit de Zeus la chin pe veşnicie. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna. zborul. în timp ce vântul aspru urla peste Caucaz. gata să se repeadă către cei doi eroi. chiar vulturul lui Zeus. s-a prăvălit străpuns. când a tras de lanţuri. Cerul s-a despicat. Muntele cel înalt se clătina şi el. Şi vulturul lui Zeus. de foc. — Heracle mă numesc. Din cer. cu ciocul de oţel. Heracle! a rostit Prometeu. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. voinice? a murmurat titanul. — Olimpul clocoteşte de ură şi mânie că m-ai eliberat. ţipând cuameninţare. de mii şi mii de ani înlănţuit pe stâncă. Se rotea împrejurul acelei stânci înalte. Nu mă tem de nimeni. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsângerat. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avânta spre ei. a mai spus . — Fereşte-te. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. — Dar nu te temi de Zeus şi de mânia lui? — Nu. fiindcă nici o clipă titanul osândit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. cel care îmi sfâşie ficatul zi de zi… — E vulturul lui Zeus? a hohotit Heracle. Prometeu? a glăsuit Heracle. le-a rupt numaidecât. din pieptul celui care suferea pentru oameni.52 Aici zăcea feciorul titanului Iapet. şi vulturul lui Zeus. încât părea că este o plută frământată de valuri. Şi şi-a pus o săgeată. Dar Prometeu.

Iară acel inel să-l poarte Prometeu. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. Mai departe de el. şi pe umeri purta larga boltă cerească. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. merele fermecate. După această faptă. La ea să pună-o piatră. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas. o. ce i-a reamintit că. Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul în clipele acelea de groaznică mânie. pe dârzul Prometeu. prin frunzele de aur. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. Marele Prometeu uitase cum se umblă. s-a coborât încet. în război. la luptă contra lui şi-a olimpienilor. E toată avuţia pământului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. dar maiestuos. ce drum urma s-apuce. în grădina nimfelor hesperide. în mijlocul acelei cumplite vitejii. l-a-nvăţat pe Heracle. de pe munte. Nici Heracle nu piere. Când a sosit Heracle. Tu du-te şi le-o smulge. în ţara hesperiană. deşi sleit de chinuri. Heracle. Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii – unde sălăşluia bătrânul zeu Uranus. giganţii fioroşi. din lanţuri. a rostit Prometeu. Dar e prea ostenit. Mai bine să-i dea pace. — Voi fi tare ca tine… a glăsuit Heracle şi a pornit la drum. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă: — Acolo. văzându-l pe Heracle că a eliberat. Şi-atunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus. cresc merele de aur. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei. sfruntând cu ochii cerul. Aşa rămâne totul în lume neschimbat. Nu mai poate lupta. un inel.53 Prometeu… — Zadarnică mânie. şi Prometeu. se întindea grădina în care străluceau. de n-ar putea să aibă pe fiul său. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. L-a domolit Atena. iar Prometeu păstrează lanţul – acea verigă legată de o piatră – precum ai jurat tu. Hefaistos cel şchiop. bogate în parfum. titanul. Coboară-te. a rostit lui Atlas: E . HERACLE ADUCE MERELE DE AUR i s-au îmbrăţişat. cel doborât de Cronos – să-şi odihnească trupul atât de chinuit. din munte. Eu însămi i-l voi da. Şi fiindcă el a fost osândit să rămână înlănţuit de-o piatră. şi greu putea păşi. alături. Adu-o întregii lumi. pe duşmanu-i de moarte. N-a trecut mult. verigă. în ceasul despărţirii. după prevestirea bătrânului Uranus. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug. ce se poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. titane… Sprijină-te pe mine… Şi fiul lui Iapet. să facă făurarul.

Hera. a spus Heracle. Atlas. ai îndurat destul… Dar eu nu sunt ca tine sămânţă de titan… şi umărul mă doare. Atlas. uşor. pe umăr. pe veci. Poate să plece liber din oraşul Micena. numai atât cât îmi aştern pe umăr blana moale. Atlas era şiret. — Bolta-i nespus de grea! — Nu-mi pasă. pe urmă i-a răspuns: — Desigur. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. în locul meu. de-unde erau lăsate de titanul Atlas. Sudoarea-i curgea-n râuri. Heracle… Te voi lăsa aici. cu bine… Îmi pare rău de tine. bolta. Însă Heracle a râs: — Aşa te socoteai. — Hai. trimis de Euristeu sămi dai câteva mere… — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. Euristeu le-a primit negru de supărare. — Ţi-l ţin. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare… Te las aici cu bine. a spus el lui Heracle. a glăsuit titanul. pentru o clipă. de leu. dar nu-ţi pot ajuta… Şi luând acele mere. hohotind de râs. tot o ţin. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle. Aş vrea să-mi pun pe umăr blana asta de leu. De şale se plecase aproape de pământ. ai dreptate. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. s-a dus şi a cules numai câteva mere. Nemaiavând ce face. Şi. S-a-ntors apoi şi-a spus: — Te-ai înşelat. regele Euristeu a trebuit să spună. n-a ştiut ce să facă. Atlas a vrut să plece. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. să-mi fie mai uşor… deci ia-ţi înapoi. Iar eu plec la Micena cu merele de aur. bătrânule Atlas. în vremea asta.54 — Bătrân slăvit. înaintea tuturor. dar nu şi înţelept. Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. că poţi să mă înşeli? Dar una-i socoteala şi alta e isprava… Rămâi deci tu. sunt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus. a glăsuit Heracle. . dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta. da-n schimb să ţii tu cerul cât timp le voi culege. potriveşte-ţi blana. Heracle. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu29. Heracle a pornit cu ele spre Micena. Era atât de grea. M-am săturat să port povara blestemată. tot îl mai urmărea şi nu vroia să-l ierte că s-a ivit pe lume.

Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine. a pus săgeata-n arc – săgeată ce avea vârful muiat în fierea dihăniei din Lerna. Nesus.55 ÎNŞELĂCIUNEA LUI NESUS i-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte… Să-nfrunte şi alţi monştri. şi el se va întoarce. S . îmbibă-i puţin haina în sângele-mi jertfit. care îl înşelase. Plecând apoi spre casă. deşi năvălea râul cu unde învârtejite. Heracle şi cu soaţa au întâlnit alt fluviu cu apele umflate. doresc să-ţi fac şi-un dar. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec râul şi. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine. a vrut s-o ia la fugă. care-mi curge din rană. Centaurul acesta ajuta călătorii. un fluviu zeu puternic. şi alţi regi… Nici nu pot fi descrise. să treacă peste fluviu. Heracle s-a-nvoit. să piară prin păduri. Uit ura pe Heracle. Însă Deianeira a început să ţipe. cu sângele curgându-i şuvoi otrăvitor. sângele-şi pierde vraja. Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfârşitul făr-a se răzbuna. Atâta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. Fiind sfătuit de Hera. Trăieşte fericită. preafrumoasă fată. cu ultimul suspin. Aici sta un centaur cu numele de Nesus. Biruind pe-Ahelou. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrânt pe Ahelou. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii. ba i-a mai dat şi plată. s-a năpustit înot. învăţând-o aşa: — Tu. în ceasul morţii. atâtea sunt de multe aceste întâmplări. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. a strâns tot acel sânge într-un vas de pământ. în schimbul unei plăţi. Laomedon din Troia. şi-ncrede-te în mine. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle. şi i-a înfrânt în luptă. Dacă nu păstrezi taina. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. să răpească mireasa. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă… Păstrează însă taina. fecior al lui Ocean. Ajungând şi Heracle cu tânăra-i soţie prin locurile-acestea. A pedepsit pe-un rege. l-a dat Deianeirei. fiindcă te-am iubit. a mai murmurat Nesus. mândra Deianeira. Dar ia sângele-acesta. De cum a trecut râul. şi fiare.

56

Mândra Deianeira s-a lăsat amăgită, cu gândul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. Copilă fără minte, s-a încrezut în Nesus. Aproape fără voie, a luat vasul cu sânge şi l-a vârât sub haină. Tocmai venea Heracle. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. Luând-o pe soaţa sa de mână, cu iubire, au pornit împreună spre casă, mai departe.

HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE
ărea acum că totul, în sfârşit, va fi bine. Deianeira, soaţa frumoasă, iubitoare, i-a dăruit şi-un prunc. Un băiat dolofan, care se numea Hilos. Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui! Numai zeiţa Hera, cu ura ei nestinsă, nu se mai potolea. Şi-ntr-o zi, când Heracle şedea cu un bun prieten, Ifite, sus, pe zidul cetăţii din Tirint, vorbind de câte toate, l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. Şi ce i-a dat prin gând? A fost Heracle sclav la regele Micenei, dar a scăpat cu bine. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe. Şi a trimis o furie, un geniu al lui Hades, să-i rătăcească mintea. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept, ochii i s-au făcut ca la un lup turbat, braţul împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină, şi el a căzut jos, izbindu-se la frunte, rămânând mort pe loc. După legea cea veche, urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă, şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui, în lumea largă. Aşa, fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. L-a cumpărat Omfala, o regină trufaşă, bogată, capricioasă, stăpâna Lidiei. L-a luat pentru trei ani. În timpul cât Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. O, ce mai umilinţe… Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmânteze-n văluri, ca fetele de casă. Să toarcă pe fus lână. Să ţese la război pânzeturi pentru ea, cu mâna lui deprinsă numai în luptă grea. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă, ce se târa pe jos, şi lua în mână scutul, şi îşi punea armura, şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. Şi el, cu moliciune, uitându-şi bărbăţia, privea la ea oftând, căci şiacolo-n robie, Hera tot nu-i da pace. Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul, să-i tulbure simţirea, făcând să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el, pentru acea regină din ţara Lidiei, care îl umilea. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie. Deianeira, soaţa, îl aştepta plângând. Ştia c-o să sosească acasă, lângă ea. Nu mai avea răbdare. Ieşea

P

57

mereu la porţi şi cerceta în zare. Când, iată-i vine veste că-n drumul către casă, însoţit de tovarăşi viteji, tot ca şi el, s-ar fi luptat c-un rege, care-l batjocorise. Că regele acela ar fi căzut în luptă, şi fiica lui, Iola, o preagingaşă fată, se afla între robi. Mai mult, chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborât şi-o va lua de soţie. — Cum? Eu l-am aşteptat atât de credincioasă, jelea Deianeira. şi el ma şi uitat? A îndrăgit pe alta?… Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera, în ura ei nebună, căci, fără îndoială, nici nu era aşa. Heracle se gândise că va-nsura pe Hilos, fiul său mult iubit, cu gingaşa Iola. Atunci Deianeira, prinsă de deznădejde, şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus, în ceasul când pierise. A luat pe loc o haină. A îmbibat-o-n sânge. În sângele lui Nesus, otrăvit de săgeata ce fusese-nmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna. Şi a trimis veşmântul iubitului Heracle, socotind că prin farmec îşi va recâştiga dragostea lui pierdută.

APOTEOZA LUI HERACLE
cest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai când se serbau biruinţele sale şi când se pregătea să se întoarcă-acasă. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira, Heracle-a vrut să-mbrace haina abia primită. Însă, punând eroul veşmântul pe spinare, a simţit o arsură, şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. Parcă-l bătea în cuie. Parcăl frigea cu jar. A vrut să-şi smulgă haina, dar cum trăgea de stofă, i se rupea şi pielea. Carnea se sfâşia şi îl durea mai tare. — O!… a-nceput să spună Heracle. E prea mult. Cad, în sfârşit, din voia preaduşmănoasei Hera. Tu, Zeus, care ştii că nu am nici o vină, fiindcă ţi-am fost fecior, primeşte-acum ofranda!… Iată, sunt jertfa ei… Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targă de ramuri, sus, pe muntele Eta, lângă oraşul Trahis. Aici să se ridice un rug, ca pentru morţi. Cu ultimele forţe, în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal – căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sânge – Heracle s-a urcat pe rugul pregătit. — Unde-i Deianeira? a întrebat eroul. Unde e soaţa mea? — Soaţa ta şi-a vârât în inimă un paloş, aflând că vei muri, au răspuns cei din preajmă. — Dar Hilos unde e? — El este lângă tine şi se va însura cu prinţesa Iola, precum ai hotărât. — Atunci totul e bine. Să se aprindă rugul… Aprindeţi! Poruncesc!…

A

58

Cum? Nu-ndrăzneşte nimeni?… — Nu, nu putem, Heracle, au răspuns toţi bărbaţii ce erau lângă el. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug, care va arde trupul celui mai viteaz om, celui mai bun din lume?… Tu, ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni, să pieri de mâna noastră? Heracle, nu putem… — Aprindeţi iute rugul… Mă chinuiesc prea mult… a mai rostit Heracle. Înduioşat pesemne, Filoctet, un bun prieten, care îl însoţise în lupte deseori, a scăpărat amnarul şi a vârât scânteia sub rugul cel înalt. Focul a prins să ardă, şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet în flăcări orbitoare. Plângeau toţi cei de faţă, gemând cu întristare. Numai el nu gemea. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. În clipita aceea, legendele ne spun că s-a despicat bolta, şi trăsnete-au căzut, şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. Un car făcut din aur s-a coborât din cer, şi-n el se aflau Hermes, Atena şi Nike, zeiţa biruinţei. Nike conducea carul. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. L-au purtat spre Olimp. Acolo, însuşi Zeus la-ntâmpinat la porţi şi, după-atâta trudă şi-atâtea suferinţi, pe care lendurase în viaţa sa Heracle, s-a-nduplecat şi Hera. În cântece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămână-n Olimp; şi-n semn de-mpăcăciune, Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă, pe graţioasa Hebe, zeiţa tinereţii30.

59

Note:
1. Zeus ştia, aşa cum s-a mai arătat, de la bunicul său, Uranus, cel dintâi zeu al cerului, că în anumite lupte, cum au fost bunăoară cele date cu giganţii, n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pământean. De aceea hotărâse ca pământeanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. 2. Regele Micenei, Electrion, o făgăduise pe fiica sa, frumoasa Alcmena, de soţie, aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine, ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi, drept răsplată, o primise pe Alcmena de soţie. Dar, dintr-o întâmplare nenorocită, fără să vrea, Amfitrion îşi lovise socrul, pe regele Electrion. După datini, trebuise să-şi răscumpere vina, părăsind Micena. Se stabilise, împreună cu Alcmena, la Teba, fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia, apărându-l cu armele de duşmani. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp, când soţul ei era plecat la război. 3. Regele Electrion – tatăl Alcmenei cea frumoasă – era fiul eroului Perseu şi al Andromedei. După ce întemeiase Micena, eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său, Electrion. Deci fiul Alcmenei, Alcide sau Heracle, se trăgea din spiţa lui Perseu, fiind un strănepot al acestui erou. 4. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. După Electrion, el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei. 5. Numele de Alcide, dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei, pare că înseamnă „Vigurosul‖. 6. Aceasta întâmplare a fost pusă pe pânză de Tintoret şi Rubens, doi pictori renumiţi. Iar poetul romantic, Alfred de Musset, a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate. 7. Într-o statuie, care se află la Roma, în Capitoliu, este înfăţişat Alcide-Heracle – copil – când nimiceşte şerpii. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor, privindu-l fără teamă. Iar celălalt se află aproape mort, pe scut. Între ruinele oraşului Pompei, în Italia, s-a aflat, de asemenea, pe ziduri, o pictură cam asemănătoare. Aici este însă de faţă şi Alcmena, trezită de Ificle, cu plânsetele lui. Este şi Amfitrion cu sabia în mână. Privesc amândoi, înmărmuriţi, cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera. 8. Apolodor, poet măiestru din Atena, şi alţi cântăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită. Era înalt şi falnic. Ochii îi scânteiau. Când trăgea cu arcul sau când azvârlea lancea, pământul se zguduia. Nu se întâmpla niciodată să-şi greşească ţinta. 9. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. Heracle îşi ucide copiii. Megara încearcă să fugă. Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său, Iolau, sub blestemele zeiţei nebuniei, Mania. Pe această temă au mai scris două

60

piese şi marele poet elin Euripide şi scriitorul latin Seneca. 10. Despre această întâmplare ne povesteşte Xenofon, discipolul filozofului Socrate, reluând unele legende mai vechi. Artele plastice au ilustrat din plin această povestire. 11. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia, lângă urmele fostului oraş Nemeea, din Argolida. 12. Tifon, cel mai puternic gigant, feciorul Gheei, avea şi el, într-un anumit fel, puteri divine. Se luptase cu Zeus, şi la început îl învinsese. Abia târziu, şi greu de tot, a fost şi el învins. 13. Scena luptei cu leul a fost cântată de nenumăraţi poeţi, între care şi de Apolodor din Atena. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline, dintre care unele au ajuns până la noi. La muzeul de artă al României se află una dintre cele mai renumite pânze ale lui Rubens, pe această temă, ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle: Heracle arcaş, Heracle trăgând prima săgeată în leul din Nemeea. Leul din Nemeeă o fost urcat, după legendă, de Zeus însuşi pe boltă. O constelaţie a căpătat numele lui. În cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice, sărbătoare care avea loc din doi în doi ani, unde participau tineri din toate colţurile Eladei. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea, dar victorioasă, a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale, ce populau pâmântul în timpurile geologice, primejduind existenţa omenirii. Iată de ce artiştii au cântat cu atâta patos această legendară ispravă a lui Heracle. 14. Lerna se află în preajma golfului Argos. Era un loc mlăştinos, în care bântuiau întotdeauna molimile. Dealtminteri, pentru vechii greci, hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna, din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. Heracle a fost la început un mit solar. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui, ca zeul Apolo, ci puterea lui. Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima, tot aşa cum Heracle, cu săgeţile lui încinse în foc, nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. În locurile uscate – scăpate de sub domnia hidrei, ucisă de Heracle – au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grâne. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a elinilor. Pentru a slăvi această biruinţă, cei vechi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află, dealtfel, chiar lângă constelaţia Heracle. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre, unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri, monştri zburători sau subpământeni. 15. Păsările stimfaliene simbolizează, după unii mitologi, ploile cu grindină, care cădeau cu prisosinţă, în timpuri foarte, foarte vechi, şi nimiceau vegetaţia, omorând animalele şi chiar oamenii. Soarele, încălzind atmosfera, făcea să nu mai cadă astfel de ploi. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. 16. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene, scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic, s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. 17. Elinii socoteau că Dunărea – Istrul, cum o numeau ei – izvorăşte din marginea de miazănoapte a pământului.

căprioara cerinitică. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate. ce domină de-o parte şi de alta această strâmtoare. după goana istovitoare. furtuna care se dezlănţuie pe munte. a fost găsită o statuie de bronz. Ei se pare că reprezentau. 27. iar copacii se agită. Multă vreme aceste stânci au purtat numele de „coloanele lui Heracle‖ (sau Hercule. O dată pe an. Caucazul. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. Ţara hesperidă. La Pompei. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. La miazăzi era Libia. reeditau luptele lui Heracle. după legendă. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. aşa cum îl numeau romanii). 24. iar la miazănoapte aşa-zisele ţinuturi hiperboreene. Psofis era tot un oraş arcadian. făcându-se întreceri de alergare. unde cârmuiau numai femeile. Este vorba de strâmtoarea Gibraltar. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. după unele legende. Mistreţii. mai ales. 25. si de această dată. de curse cu carul. se pare că era pentru cei vechi occidentul . Grecii vechi credeau că marginile lumii sunt coasta de asfinţit a Africii şi. 22. înfăţişându-l pe Heracle prinzând căprioara zeiţei Artemis. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. ţinându-l cu mâinile de coarne. 23. sau ţara înserării. Era un munte bântuit de fiare. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. în imaginaţia celor vechi. 19. nechezând şi sforăind. Le tăiau însă sânul drept. Se ştie că jocurile olimpice. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de cai. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. Se spunea că Heracle a fixat stâncile uriaşe. Învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. de asemenea. Căprioara zeiţei Artemis. când bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. ele se însoţeau cu vecinii lor. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. 26. păstrau numai fetele. gargareenii. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. Îi vezi parcă picioarele tremurând de încordare. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. În folclorul nostru se găseşte. Dintre pruncii care se năşteau. în răsărit. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului.61 18. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. Amazoanele aveau. iz-bindu-şi coroanele. Le învăţau să călărească şi să lupte. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului. între ruinele îngropate sub lavă. neîndoios. Îi simţi răsuflarea întretăiată. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. 21. În timpul serbărilor olimpice. 20. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. jumătate oameni – până la brâu – şi jumătate cai. aşa cum se mai numea – după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia. în Arcadia – se pare că simbolizează sălbăticiunile atât de numeroase în vechime. Atunci când izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. ca să poată ţinti bine cu arcul. spre a deveni războinice temute.

În mâna dreaptă ţine fructele dobândite după atâta trudă. pentru grecii vechi. Într-o povestire. A ars capetele hidrei. a fost învins de heraclizi. În afară de cele două lucrări amintite mai înainte – tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul‖ şi „Hercule arcaş‖ de Bourdelle – într-un tablou. uriaşe şi binefăcătoare. Marii poeţi Sofocle. în legenda lui Perseu. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. în Roma. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. triumfătoare. minunată cu fructe de aur. grecii au orânduit serbări heracleene în Teba. a combătut tot ce era nesănătos. realizată de pictorul Silvestre. Totuşi. a luptat contra Herei. Acolo. Căsătoria lui Heracle cu Hebe. . în nenumărate tablouri. a cerului umed. Heracle. cum îl visau cei vechi. Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. se află un tors de o mare perfecţiune. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa când se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. şi a dispărut din vârful acelui munte. în Olimp. pe stele funerare. lolau. paznicul morţii. puterea omenească mare. dealtfel. după ce a făcut să piară atâţia monştri. pe marmure votive. Statuia e cioplită de marele artist Glicon. în fiecare seară. În cinstea lui Heracle. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rândul atâtea monumente şi opere de artă. ca forţă tânără solară. cum soarele asfinţeşte. ca o grădină. era odinioară la galeriile din Dresda. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuie a lui Heracle matur. Norii dimineţii. lungi. într-un vârtej de flăcări. gândul că muntele de piatră sprijină cerul. pe frontoane. semănând cu şerpii. Apoi. Alcmena. în piesa „Trahinienele‖. A fost adus ca sclav la Atena. Iară la Belvedere. 29. Elinii. 28. Aşa lea venit. Eta. scoţându-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie ucis. vedeau acolo. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. Heracle care – aşa cum am arătat mai sus – reprezenta şi soarele în putere. urmaşii lui Heracle. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. par a fi. plutind pe Marea Mediterană.62 Africii. probabil. se degajă un simţământ de linişte şi pace. ce domină pământul şi – apoteozate – pătrund şi în Olimp. lăsând în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. de asemenea. din toată ţinuta pe care o are. monştrilor. şi moartea însăşi. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul. muntele Atlas. care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat. înnorat. Îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hesperide. Într-o luptă. Atena. Euripide. ca norii purpurii în asfinţitul zilei. pe care el i-a sugrumat când era copil. Apolodor din Atena. sute de vase. simbolul molimii în teren mlăştinos. monede şi efigii. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cântat pe Heracle în versurile lor. eroice. Este chiar simţământul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn. a puterii solare. A fost distrusă de urgia războiului. Sicione. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. Soarele însuşi. 30. Heracle stă în repaos şi. Maraton. în zare. pe frize. în piesa „Heraclizii‖ (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle). se crede că statuia „Hercule Farnesse‖ este desăvârşită. simbolizează că biruinţele sunt aproape întotdeauna legate strâns de tinereţe. era întotdeauna tânăr. Dincolo de munte vedeau. A biruit pe Cerber. pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. au fost săpate în metope. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. mama lui Heracle. alegoria şerpilor. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai târziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. a sfâşiat haina îmbibată cu sânge. Statuia înfăţişează idealul de forţă. În plastică. aflat tot în galeriile de artă ale Palatului Regal din Bucureşti. forţa care înfrânge obstacolele şi relele iscate de natură. pe aceeaşi temă. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. Stă sprijinit pe ghioagă. din Atena. l-a răzbunat pe fiul ei. O altă operă.

Pe urmă i-a răspuns: — Uite. sprijin la bătrâneţe. Dar ce fac mai târziu? îmi trebuie un fecior. însă te rog ceva… E singura-mi copilă. gândindu-mă-ndelung. un om hain şi crud. şi oraşul… Şi vrei să-mi dai de soaţă. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său. şi eu S . a glăsuit Egeu regelui din Trezena. Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. era foarte. şi fratele meu. Palas. s-a bucurat Egeu. Şi tu mi-eşti drag. şi tronul. te învoieşti?… — O. pe fiica ta. eu am o fiică: Etra… Ţin foarte mult la ea. … Şi. la prieteni. ce domnea-n Argos. are cincizeci de fii. Pot să-i înfrunt în luptă. S-a sfătuit. amărât. preadevotat prieten. pe Etra… Ei bine. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. şi-anume la regele Piteus. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie… Spune-mi. şi oraşul. Acum mai am putere. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip. Cum să mi-l dobândesc?… Regele din Trezena a stat un timp pe gânduri. Ce n-a făcut? Pe unde nu s-a dus? Pe la oracole. foarte mâhnit. iubite prieten. să se-nscăuneze ei. cinstea e mult prea mare… Tu vrei să-mi salvezi viaţa. mă-nvoiesc cu multă bucurie… — Ţi-o dau. în oraşul Trezena. astăzi. luându-mi viaţa. la fel de răi ca el. Are de gând să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. a spus Piteus. numit Egeu. De-aceea. la oameni înţelepţi.63 TEZEU e povesteşte că un rege-al Atenei. I-a întrebat. — Eu nu mai sunt prea tânăr. Cu toţii-au pus la cale – după cum am aflat – să-nceapă un război şi.

lui Egeu şi regelui Piteus! Nemernici muritori. copila lui Piteus. Mai înainte însă. i-a arătat o stâncă mai grea decât o casă. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit. când făcea sacrificii. ce le-am ascuns aici. MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE geu. dorinţa unui zeu… Dornic să se răzbune. Dar ca să-l recunosc. şi peste mijloc spada. Are cine-mi urma la tron. A săltat puţin stânca şi şi-a vârât sub ea sandalele şi-o spadă. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. Dar bătrânul Piteus. — Vai vouă. a zis Poseidon. când mă voi stinge… Nu mă mai tem de Palas. Tezeu. să poarte în picioare sandalele acestea. din ruşine şi teamă. pe ţărmul mării. Poseidon a ieşit din valurile mării. prin crainici. Etra. Vai Etrei. precum că are-un prunc. pe un altar la ţărm. — Când o să crească mare feciorul tău. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. să vină la Atena.64 sunt cam bătrân. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. El o-ndrăgea pe Etra. — Fiul meu se numeşte Tezeu1. E . aşa cum ai văzut… Îmbrăţişându-şi apoi soţia şi feciorul. cu regele Atenei. care n-aflase crima ce-o săvârşise zeul atunci. cu-atâta îndrăzneală. a fost silit să plece şi el către Atena. până ce voi muri… Pe urmă în Atena va locui mereu… — Ruga ta-i o poruncă… Să fie precum vrei!… a glăsuit Egeu. aflând această ştire. Ceva mai mult. Şi-o dorea de soţie. tot poporul. făcuse şi anume semne. fără să ţină seama de gemetele ei. prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi socrul său. de rugăminţi şi lacrimi… Şi-n timpul cuvenit. căci Etra. Atât că-n apa mării sta de veghe Poseidon. Puternic ca toţii zeii. chemat de treburi. din marea prietenie ce-o purta lui Egeu. şi a hotărât nunta copilei sale. Să stea aci-n Trezena. pândind-o pe mireasă. regele a pornit cu carul spre Atena. care nesocotiţi. nu-i spusese. nici de feciorii lui… Curând. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. Egeu era voinic. i-a spus mâhnitei soaţe. Să nu mi-o iei cu tine. vestise el. luând-o cu el pe Etra la marginea Trezenei.

strălucitor. Crescuse cam de-o şchioapă. când s-auzi-n Trezena că va veni Heracle. şi-l poftiră la masă. care se ridica în oraş. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea. când te grăbeşti. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. Într-adevăr. şi. până ce-a împlinit cam şaisprezece ani. Mai înainte însă. şi i se adusese şi un butoi cu vin. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atâta cale. şi părul în inele îi luneca pe umeri. vârsta de bărbăţie. şi-nspăimântaţi la culme. cu ţipete şi lacrimi. să mânuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caiinhămaţi la car2. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. dimpotrivă. spuneau aezii. cum trece de-obicei. pe-o colină.65 Şi-a început să treacă vremea. şi-a azvârlit-o-n lături. eroul renumit. negru. Era. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu porţile de-argint. un flăcău zvelt şi-nalt. căci era fiu de zeu. Numai Tezeu. DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU ezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. ce răpusese fiare şi monştri fără număr. Heracle se arătă pe drum. dar cel mai mult Heracle. Tezeu. şi multe biruinţe va dobândi în viaţă. să-şi încordeze arcul. care-a glăsuit mamei: — Puţini or să-i stea-n faţa fiului tău. cu praştia să tragă. ce o purta pe spate. doar pentru el. alene. Cu toţii-au râs cu poftă. micuţul fecior al lui Poseidon. ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pe trupul dezvelit. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea. A . au crezut că-i un leu ce are încă viaţă. I se fripsese-anume un bou. iute. Sunt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vor înălţa temple… Astfel a dat copilul întâia lui dovadă – în faţa lui Heracle – că va fi un viteaz. văzând această blană. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. Avea ochii albaştri. s-a repezit afară. când vrei să zăbovească… Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii.

trei sau mai mulţi.66 Când Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vârsta bărbăţiei. Toţi câţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. pe care vâsleau sclavi. Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie – cum îi urzise Hera – la regina Omfala. bătută-n nestemate. spre-Atena – prin istmul de Corint. e vremea să pleci către Atena. S-au unit câteodată şi doi. ca să ia moştenirea bătrânului părinte. pe nume Perifete. dându-se drept Tezeu. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. Ei s-au silit să-mpingă stânca aceea mare oleacă mai deoparte. şi-n locul unde stânca stătuse pân-atunci era – scânteietoare ca soarele amiezii – sabia lui Egeu. viteaz şi priceput în lupte. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte… PRIMELE LUPTE ALE FECIORULUI ETREI ricât au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. vreun satir… Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. Tezeu n-a vrut s-audă. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. sau poate c-o şoptise vreo nimfă. şi a plecat pe jos. l-a ridicat în mâini şi l-a zvârlit în vale. şi-avându-le să plece spre oraşul Atena. -n Lidia. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tâlhari şi monştri nemiloşi. El oprea toţi drumeţii. ce sigur că te-aşteaptă… Urcă-te pe-o triremă. O . i-a arătat şi stânca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu. şi-i ucid… — Am să plec spre Atena. Poate-o spusese vântul. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă: — Feciorule. săvârşind multe crime. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare. a hotărât Tezeu. sandalele regale. prin istmul de Corint. fără să izbutească… Stânca sta neclintită. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. cu prăsele de fildeş. că e voinic. aflând despre sclavia eroului Heracle. ce-i asupreau pe oameni. Şi mulţi tâlhari şi monştri. Etra l-a strâns în braţe. S-a încordat o dată. Egeu. bântuiau prin Elada. spre regele Egeu. Şi-alăturea de ea. parcă era un trunchi răsărit din pământ. Pe drumuri sunt tâlhari ce jefuiesc pe oameni. Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră. Aşa s-a şi-ntâmplat. dar nu plutind pe mări… Nu caut calea uşoară. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. departe. spre Atica. căci calea peste mări este mult mai uşoară. sau soarele din ceruri. şi-i lovesc. de-aramă. c-abia plecat.

din zori până spre seară. hohotind sălbatic. cu cocoaşă. lăsându-le să-l rupă în două. când. Tezeu n-a pierdut vremea. Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit: — În dimineaţa asta n-am vărsat încă sânge. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. zvârlindu-le spre el cu multă-nverşunare. Oprind şi el drumeţii. lega pe călător de cele două vârfuri ale copacilor. a dat un răget groaznic. întâi îi jefuia. Şi-i dă… Şi-i saltă-n mână ghioaga cea năzdrăvană. se şi-ndreptau la loc. cu sete. l-a strigat Perifete. până ce l-a răpus. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. — Ia stai. în straşnice curmeie. la rându-i. care înfricoşa tot istmul de Corint4. şi. dintr-o pădurice. dar. flăcăul l-a culcat pe Sinis la pământ. îl miruieşte zdravăn. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strânsoare. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. din mijloc. căutând să-şi afle ghioaga de unde-o azvârlise. dar el. Bine c-ai venit tu… Ba.67 tatăl său. Până ce Perifete s-o poată ridica. Astfel a răzbunat mii. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vârfurile lor. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. pe urmă apropia doi pini unul de celălalt. De unul dintre vârfuri l-a legat de picioare. prin istmul de Corint. ghioaga lui Perifete. le dădea iarăşi drumul. a frânt câţiva copaci şi s-a-nfipt în pământ adânc. în cele din urmă. smucindu-se puternic şi sfâşiind în două pe bietul călător. Pinii. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită – eşti doar în mâna mea… Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. parcă-i o nuieluşă. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. drumeţule. l-a tot împuns cu lancea. de altul – de grumaz. S-a trântit la pământ. Însă Tezeu. . mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tâlhar crud. După victoria asta. Lupta s-a purtat aprig. purtând în mâna dreaptă ghioaga lui Perifete3 Trecea cântând un imn. I-a sărit de grumaz… Perifete. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Dar Tezeu s-a ferit. cu arma nouă pe care-o dobândise. scăpaţi din mâna monstrului Sinis. la câţiva stânjeni. A aplecat.

cu voce tunătoare. zicea că-l alungeşte. Aici hălăduia un rege numit Sciron. pe urmă. unde-i spăla piciorul. pândea ades pe calea ce ducea spre Atena. şi când era mai scurt. El pretindea. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. Apoi s-a ridicat şi. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvârle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. Dreptatea s-a făcut!… Şi s-a luptat. te las şi poţi pleca… Călătorul. când l-a-mbrâncit. luând vasul de aur. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. te culcă pe acest pat de-aramă. Sciron îi da un brânci şi-l prăvălea în mare. prăpăstioase. mai târziu. Procust. se culca pe patul de aramă. tot un tâlhar. Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi… Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. mai rostea Procust. ba-i mai făgăduia şi plată. pe malul unui râu ce se numea Cefis. i l-a trântit în cap. celor care treceau prin locurile lui. şi hainele. să-l spele pe picioare. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea? Dar el nu se-ndura… — Uite. deasupra unor stânci drepte. tremurând. păroasă. mai bună. Sciron a fost înfrânt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănânce. drept plată. a răsuflat tot istmul. îl oprea duşmănos: — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. însă rar se-ntâmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. ca să te iert. el le hrănea cu oameni. Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănânce numai broaşte ţestoase. Şi când era mai lung. băgând de seamă că nu-i lucru curat. Îi dăruia averea. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră. sărmanul. Tezeu a plecat iar. Dar el.68 SCIRION ŞI PROCUST ând s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. Dacă eşti lung cât patul. vuind cumplit. Când vedea un drumeţ. În lupta-nverşunată. Însă când călătorul se apleca să-l spele. încruntată. fără de voia mea? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare. doar să-l lase cu viaţă. C . şi la poalele lor marea se zvârcolea gemând. În apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămânde. şi carul. Tezeu s-a ţinut strâns. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile. Drumul către Atena ducea pe malul mării. s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi.

peste umeri. al regelui Egeu. şiatunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi-l spintecă pe mijloc. Procust îi sare-n faţă c-un răget. Ajung din nou în iarbă şi. Mai mulţi artişti. s-a adunat mulţimea: bărbaţi. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust. Se bat. Acum. După legea străveche. INTRAREA İN ATENA oarele. până la sfârşit. Părul său negru – strâns altminteri în conci. în oraşul Atena6. care ciopleau în piatră chipuri de zei. Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvârşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat5. Purta o haină lungă. de-obicei. de aramă. Să se lungească-n pat.. putea să calce pragul tatălui adoptiv. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. se cobora în apa mării – după credinţele străvechi – la ceasul când Tezeu. înconjurat de un alai măreţ. Alunecă-n Cefis. în faţa lui Tezeu. au început să râdă între dânşii: S . în valuri lucitoare. Eroul îl sileşte să se urce pe pat. Se vâră prin nămoale. Ce-i drept însă – pe cât ne spun poeţii – nici chipul său. aflat chiar lângă râu. ionică. să nu-l împiedice în luptă – şi-l slobozise de-astă dată. Şi asta pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. copii. intra cu pasul sigur în Atena. Apoi. ca să-l facă mai scurt. Se răsucesc. văzându-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. şi-l opreşte: — Stai! Nu te mai mişca!… Şi-i spune ce doreşte. Nestând însă de vorbă. Vărsase pe drum sânge şi nu putea intra cu trupul pângărit în oraşul Atena. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena.69 Dar. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. că este biruit. fiul prinţesei Etra. Auzindu-se vestea că Procust a pierit. aşa precum o lua şi Procust. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tâlhar ce chinuia drumeţii spre porţile Atenei. iată că acuma trecea pe lângă râu preaveselul Tezeu. Patul. ca el să-i ia măsura. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. de bună seamă. să-i ia şi el măsura. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. Se luptă ei trei zile. ca un disc roşu. femei. Procust. Helios cu faţa lui împurpurată. purificat. în falduri. a trebuit să recunoască.

I-a făcut vânt şi l-a zvârlit. ci s-a-ndreptat mai lângă templu. Ştiu să şi cânt. Speriaţi. Însă Medeea. De unde vii? — Sunt un drumeţ. vroia să fie iar voinic. care ştia atâtea vrăji şi îi spusese că-l va face. peste templu. Ea îi făgăduise lui Egeu – cam gârbovit de ani şi lupte – c-o să-i întoarcă tinereţea. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. Un suc făcut din floare de cucută. Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi. Ba-i mai dăduse. rostindu-i versuri şi cântându-i imnuri. bătrânul rege îl poftise pe oaspetele său la masă. — Atunci. unde era un car cu boi. — Cine eşti tu? îl întrebase o strajă pe Tezeu. să-l vadă lumea?… Iar haina lui în falduri se târăşte şi mătură tot praful de pe uliţi… Tezeu s-a încruntat puţin auzind râsul. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. în şoaptă. Însă flăcăul din Trezena a râs şi şi-a văzut de drum… şi. fratele său. Cine n-ar vrea să fie tânăr. temându-se că-i paşte moartea. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. Egeu. şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin. că tânărul ce sta la masă era un criminal trimis de fratele său. i-o fată!… Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut. În car se adunase piatră şi marmură. aflase că era Tezeu. Palas. Egeu se tot temea că Palas. calcă-i pragul!… zisese straja spre drumeţ. străine. neîntrebându-l cine este. el a-nşfăcat în braţe carul. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui. pe furiş. să-l omoare. De-aceea-i strecurase lui Egeu. întrebându-i pe unul. între timp. şi-n el turnase sucul de cucuta. ce ucidea fulgerător. ca pe o minge. la trup şi fire. când oboseala bătrâneţii îl încovoaie spre pământ? EGEU ÎŞI DESCOPERĂ FIUL ar. ca atunci când avea douăzeci de ani. Numele ei era Medeea. îi va lua tronul. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu. În vremea asta.70 — Priviţi colea!… Ăsta-i băiat?… — Ba nu. D . regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. Şi se temuse că bătrânul – de-o şti că i-a venit feciorul – să nu se lepede de ea. înspăimântat. Sosesc din Creta. cu puterea de vrăjitoare ce-o avea. Dejugând boii cu iuţeală. pe-altul. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tânăr din Trezena. Nu le-a răspuns însă nimic. după datina cea veche. Şedeau la masă el. Medeea şi tânărul abia sosit.

pe care-o ţii în mână e a mea. vrăjitoarea cea hapsână. Tu ce gândeşti? Putem noi oare să-i înfruntăm. din hălcile de carne de pe masă. strângându-şi armele în pripă. Iară femeile-i boceau. tatăl meu. Te recunosc. din ordinul lui Euristeu?… — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri? — De el vorbim. să-şi taie o bucată de friptură. Şi a plecat spre Maraton. să-i alungăm?… — O. m-a pus la cale să îţi dau otravă… Fugi. oare. a zis flăcăul. cât nu pun să ţi se toarne pe gât pocalul cu cucută… Şi-a izgonit-o pe Medeea. L-a prins de coarne. — Trăiască tânărul de la Trezena!… Să fie preamărit în veci!… striga mulţimea-nsufleţită. să scape lumea şi de taur? De taurul adus din Creta. — În curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi!… a spus bătrânul lui Tezeu. Tezeu. Etra. l-a plecat cu fruntea albă în ţărână. A dat cu el o luptă dârză. Şi sabia strălucitoare. Dar n-ar putea tot dânsul. Porţi în picioare sandalele ce le-am ascuns sub stâncă. voinice?… — Bine – am să încerc! a spus Tezeu. mirată de-ndrăzneala mare şi de puterea lui Tezeu. tăind cu sabia. scăpând lumea de înc-un monstru. . aci-nfigându-şi lancea în vrăjmaşi. a părăsit îndată masa şi a pornit să-ntâmpine duşmanul. să-i înving… Fără a aştepta răspunsul. S-a dat o luptă crâncenă lângă Atena. Acum e liber şi pustieşte Atica. nici un vrăjmaş nu mai trăia. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon. odinioară. Egeu strigase tare: — Stai!… Nu sorbi din vin. şi dup-aceea l-a-njunghiat. Văzând această sabie. Fiii cei răi ai unchiului său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei părţi. de Heracle. mai ales câmpul Maraton… Nu vrei să-l răpui tu. izbind cu ghioaga – s-a luptat vitejeşte şapte zile şi şapte nopţi… La capătul celor şapte zile. băiete… Şi-şi aruncase ochii spre sandale. fii bun şi lasămi mie cinstea să mă lupt singur. zisese el. Medeea.71 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brâu. feciorul soaţei mele. L-a strâns la sânu-i pe Tezeu şi a-nceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă. Însă Tezeu – aci trăgând cu arcul. De vreme ce-am ajuns aici. vrăjitoare blestemată… Fugi. acuma şaisprezece ani. Erau cu toţiintinşi pe ruguri. — Tu eşti Tezeu.

tată drag… Ascultă… îmbrăţişează-mă mai bine. de bun V . zicând că noi suntem de vină… Noi l-am trimis la Maraton… Iar Zeus. şapte băieţi şi şapte fete… — Ce face el cu aceşti tineri? — Vai nouă! a grăit Egeu. Iară bărbaţii. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton. pe care-o săvârşeşte Minos asupra tinerilor noştri… — Nu. beat de succes. a venit cu arme. Numai că planul său. Ne-a asediat şi ne-a lovit. Nu-l aplauda aproape nimeni. regele din Creta. ce ţinea cu Minos – ştii doar că el îi e fecior!… – ne-a trimis foametea şi ciuma. cu mâhnire. iar de la brâu în sus e taur… — Dacă-i aşa. auzind vestea. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite… şi bietul tânăr a murit… — Iar voi l-aţi îngropat. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena. Taurul alb al lui Poseidon. făcut cu uşurinţă. cu zeci. Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. şi să-l înfrunt pe Minotaur. pesemne? — Da.72 PLECAREA ÎN INSULA CRETA enind Tezeu iar în oraş – după o biruinţă-atât de mare – s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc. un palat mare de la Cnosos. Povara anilor m-apasă şi forţele mi s-au sleit. Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat până aproape de Atena… Ajuns aici. în fiecare an. Egeu. fiul lui Minos. cătau spre ele şi tăceau. de unde nu mai pot ieşi… Acolo îi sfâşieo fiară… O fiară zisă Minotaur. fireşte… — L-am ars pe rug şi l-am cinstit… Dar Minos. luptând straşnic. plin de durere. sute de coridoare. drept tribut plătim cu jale. decât având sprijinul tău. Nu pot să mai conduc Atena. să plec şi eu când dai tributul. Pe toţi îi vâră-n labirint7. Şi regele. lui Minos. Nu pleca!… a spus bătrânul. — Atunci. ce-i de la brâu în jos ca omul. a dat îndată greş… — Taurul l-a ucis. era jale. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta – ca să ia parte la nişte concursuri. În acest fel am fost înfrânţi… şi. răpus acum de tine! a spus bătrânul rege lui Tezeu. — Ce s-a-ntâmplat?… De ce-i atâta tristeţe în oraş? L-a-ntrebat dânsul pe tatăl adoptiv. rege. dimpotrivă. şi vrei iar să mă părăseşti?… — N-ai teamă. Ba. Te-am aşteptat atâta vreme. L-a ucis… L-a luat în coarne. Şi la concursurile acelea. dă-mi voie. Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă.

Au plutit mult. pe stâlpi. ci sunt fecior de olimpian… — Şi eu sunt tot la fel ca tine. LA ZEUL MĂRILOR POSEIDON şa plecat-au. să pui triremei pânze albe.. măi. pânza neagră va fi schimbată de cârmaci cu pânza albă-a veseliei… Adio… Voi veni curând. Tezeu s-a dus întâi în templu şi-a adus jertfe Afroditei. Acuma iată-s agăţate pânze de doliu. să-mi vii. cercetându-i pe atenieni. sus. E cea din urmă oară. n-aveţi frică!… I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac. Minos şedea pe-un tron de piatră. şi noapte. la-napoiere. spre depărtări am să privesc… Te-oi aştepta şi zi. — Noi suntem!… i-a răspuns Tezeu. tată… şi. — Voi sunteţi? a glăsuit Minos. de-atâtea ori.73 rămas… Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg. căci tată bun îmi e Poseidon… — Îţi e Poseidon?. să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sunt rege ca oricare. Doar atât. azvârl în valuri acest inel A . de astăzi înainte. dar au ajuns… Şi intrând în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător. — O să vedem. a rostit regele Egeu. care alcătuiau tributul. în labirint… Iară pe una dintre fete… pe ea… (şi-a arătat cu mâna pe o copilă. către Creta. Iar noi ne vom întoarce-acasă. dacă şi ea o să ne-ajute. între curteni. când pleacă tineri din Atena. dulce şi duioasă. pentru trei zile. Ce minciună!… Dacă-i aşa. Şi eu. şi lângă el era o fată frumoasă. ce Ariadna se numea. băietane. şi le-a grăit voios aşa: — Veniţi cu mine. i-a strâns apoi pe ceilalţi tineri. jos. Pe urmă… Ha!… Am s-o ucid… V-o trimit tot în labirint… — Să n-o jigneşti pe Eriboia. Puterea dragostei întrece. învingători şi sănătoşi… — Dacă te-ntorci cu biruinţă. băiete. înapoi… — Prea bine. pe-a altor zei. când veţi ajunge acolo. a spus Tezeu. pe mări senine şi pe furtuni. prieteni. — Tu cum cutezi. a zis Tezeu cu îndrăzneală. Tezeu şi ceilalţi atenieni: şase băieţi şi şapte fete. căci noi nu suntem sclavi!… a dat din nou răspuns Tezeu. să ştii. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea!… — Nu vrem. Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu. Este fecioară ne-ntinată şi-i fiica regelui Megarei. fără de teamă.

— S-a dus!… S-a dus frumosul tânăr. să ştii. ce zace-acum pe fundul mării. de vrei. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare. şi ea i-a pus-o peste plete: — S-o porţi cu fală. Tu poţi să mă ucizi. nici Triton. îţi retez capul… — Mă duc. sta Poseidon. desigur. şi-a poruncit: — Am să te pedepsesc. Minos s-a necăjit. Căci Afrodita – care-i da sprijin lui Tezeu. să-l ia cu sine pe Tezeu. — O. Poseidon. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie… şi tu mi-eşti fiu. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare. Tu sări în mare şi te du la zeul apelor. în apa mării. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa… Făcând un semn către Triton. Şi. zeii. îndrăgostită de un sclav. apele s-au învolburat. Ariadna. Tezeu: pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. şi totul ce-i înconjura… şi s-a văzut din nou pe coastă. văzând că fata. pe tronul lor de aur. şi s-a şi repezit în mare. O tată. pân-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el. A doua oară. — S-a dus. fiindcă-i jurase s-o slujească – îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. . de cleştar. ce frumos e fiul tău! a spus zeiţa Amfitrita. nimfele mării nereide. aici. făptură fără ruşine. Ce voinic e! Parcă-i un zeu… Să mi s-aducă o cunună… Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stăpânei lor cununa cea mai măiestrită. Poseidon… şi să ţi-l dea el înapoi. Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. Iar lângă el se afla dalba şi minunata lui soţie. Aici. bătrânul vrednic din Atena… Şi încă vreau să-ţi spun.. când se zvârlise cu curaj. nici Amfitrita. şi am să-ţi dovedesc că sunt feciorul lui Poseidon. eşti prea nemilos!… a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos. e-ndrăgostită de Tezeu. sfâşiat poate de rechini… Atâta că. Numai o dată poţi scăpa. pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe. de cleştar. De nu-l aduci. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut. dar nu ai dreptul să mă insulţi… Aşa a spus Tezeu. şi nu va mai veni!. şi i l-a-ntins.74 cu piatră scumpă. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său. fiul meu!… Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. în ape… însă pe ţărmuri ţi-e Egeu. voinicul. din aurul cel mai curat. a glăsuit regele Minos. dându-i învăţ: — Îţi dau acest inel de aur.

Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. Plângea. sa strecurat pe nesimţite până la ţărmurile mării. în coaste. ei au plecat nestingheriţi… Tezeu şedea vesel la cârmă şi-n braţe îşi ţinea iubita. Fata s-a furişat prin beznă şi. L-au sărutat penvingător şi. prăbuşită jos. un cap de aţă. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur. Ajută-mă. Atâta că în timpul nopţii. O horă nemaipomenită. precum spune legenda. a început să desfăşoare ghemul cel gros. un arhitect numit Dedal. cutezător. de-un stâlp al porţii. Aici o aştepta Tezeu. De bucurie hohotea! — Vezi. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncâlcite. Ariadna. Ariadna. s-a-ntors tiptil în încăperi. lovindu-l fără încetare în ochi. pesemne. teferi. Să-i dea şi un pumnal tăios. Iar ea. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. cu chiote de bucurie. mai mult în brânci. pe-unde mergea. S-a-ncins apoi o horă mare. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tânărul iubit de mine. cu fata regelui din Creta şi. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint.75 TINERII SUNT SALVAŢI inos privea şi nu credea… Tezeu îi întindea inelul. de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cântată de aezi9. Toţi erau înlemniţi de spaimă. flăcăul l-a împuns în coastă. Numai Tezeu. au ieşit toţi. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. Deodată le-a ieşit în cale îngrozitorul Minotaur. — Dă-mi ajutor!… i-a grăit dânsa. afară. căta M . şi Ariadna. plângea. la picioarele lui Minos. Şi-aşa. fiica lui Minos. Cât timp s-a tot danţat acolo. Tinerii s-au pornit să sară în chiote de bucurie. Tezeu a prins chiar la intrare. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. sau în piept. tată?… Vezi că-i fiu de zeu?… Dar regele a luat inelul şi mânios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fie-nchişi în labirint. fii bun. Fiara s-a-ntors mugind spre el. fata lui Minos. când dihania aceea s-a repezit spre-atenieni. Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe atenieni. chiar în noaptea următoare. Dedal!… Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. nespus de fericită. Tezeu s-a înţeles. dându-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. şi fiara care mânca oameni s-a prăvălit răgind cumplit8. dar nu de spaimă. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa.

Însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. ca so iau eu. fiul lui Zeus. de doliu. e hărăzită. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. părăsind-o pe Ariadna. L-a-ncununat şi i-a grăit: T . Dionisos. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg. insula ce se vede-n zări. au fugit10. Deşi în suflet – cum se pare – l-a păstrat veşnic pe Tezeu. zdrobindu-l. cuprins de deznădejde. şi nunta s-a făcut pe loc. şi se-apropiaseră de Atena. Atâta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese. şi-acum tot eu să-i nimicesc? Iaşteaptă mame-nlăcrimate. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. ce-i aştepta pe coastă. Când a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntâmplat. Îndurerat prea mult. De n-ai să laşi copila-n Naxos. a cătat către soţii săi. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos – pe când dormea. unde el şi-a sfârşit viaţa. TEZEU AJUNGE REGELE ATENEI ezeu. a luat numele de Egeea. ei au uitat să dea jos pânza neagră. Deci tu cată s-o părăseşti. făcând popas.76 duioasă-n ochii lui. purtaţi de vânturile bune. suindu-se cu ceilalţi. acolo-n Naxos. Am oare dreptul să-i ucid? Trebuie să-mi jertfesc iubirea‖. în triremă. Că a pierit deci şi Tezeu. iar. Nu l-a văzut decât Tezeu. nici soţii tăi de drum… pentru că vă prefac în broaşte… Şi zeul vinului. nici tu. Dar zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. În calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate. Iar valurile l-au izbit de stâncile din ţărm. bătrânul s-a aruncat în apa mării. pluteau mereu. nu-ţi mai vezi casa. Dar zeii sunt geloşi pe oameni. De-atunci şi marea. din Olimp. Când s-a trezit spre dimineaţă. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. văzând că pânza nu e albă. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. În vremea asta atenienii. a vrut şi el să se omoare. cu tirsul. Ariadna. să-mi fie soaţă numai mie… Chiar Afrodita s-a-nvoit. „Eu i-am scăpat de Minotaur. rostind: — Fata lui Minos. fata lui Minos a plâns mult fuga iubitului Tezeu. neosteniţi. Egeu. a făcut semn de-ameninţare către toţi tineriiatenieni. la miezul nopţii – şi el.

Era. care-i lega pe amândoi. Da. nu mai avea altă dorinţă decât să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară. porneau din când în când la luptă şi atacau colina lui Ares12. din Trezena. fiul Alcmenei de la Teba. Pe lângă soţul său lupta. au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntâmplările acestea. spune povestea. N-avea statură herculeană. T . Pe urmă a plecat cu Iason şiargonauţii să găsească lâna berbecului de aur11. Etra. PIERDEREA ANTIOPEI ezeu n-a fost nicicând un trândav. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mândra şi preafrumoasa Antiopa. cum îl cântau aezii. precum se ştie că sunt regii. cum aţi aflat. învinse. sora reginei Hipolita. Au mai trecut. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. Tezeu nu s-a împotrivit. Lipsiţi de hrană. Şi ea. Alături de celălalt voinic. dată ca pradă lui Tezeu – lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. cu fruntea lată şi senină. ca să respingă pe-amazoane. Iar amazoanele.77 — Tu ne-ai scăpat de-atâtea fiare şi de tributul ruşinos… De aceea te alegem rege. s-a născut un fecior bălai. Acolo i-au asediat câteva luni. ba şi mai bine… şi. s-a dus în ţara amazoană. vrând să-l răsplătească pe prietenul de la Atena. în frunte avându-l pe Tezeu. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. atenienii. din Argos sau din alte părţi. până peAcropolă. un an întreg. unde a fost o vânătoare vestită-n lumea de-altă dată. Şi mulţi artişti de la Atena. Şi el de ea. ci s-ansoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. În acest fel. numit de mamă Hipolit. i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă pe-această fiică a lui Ares. de trist şi de nemângâiat. pe ţărmurile Mării Negre. oştirile de amazoane – nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu – au pornit marşul spre Atena. s-a făcut nunta la Atena. să nu mai fie-atât de singur. era şi chipeş. însăşi regina Antiopa. Heracle. Ea – aceea ce fusese învinsă de elini. Îndrăgostită peste fire. Numai că în puţină vreme. s-a-ndrăgostit denvingător. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. Pentru că ea uitase totul. Însă Tezeu. şi voinic. deşi fusese luată pradă. A rămas rege în Atena. Dar a trimis un car să-i vină mama sa. din iubirea asta mare. frumoasa Antiopa. însă era mai graţios.

scăpând suliţa din mână. supărată rău. cu pieptul gol. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată. Ochii i s-au înceţoşat şi. smintitul Eros. umblând după sălbăticiuni. Ţimbalele-au ţipat a jale şi trâmbiţele au sunat tristul sfârşit al bătăliei. Şi toţi războinicii s-au strâns – şi amazoane şi elini. Iar la-mbierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. Pacea s-a încheiat. tot ca ea. trăgând săgeţi la întâmplare… Ah!… sunt besmetici amândoi… … Şi. — Vreau să am pace cu vecinii… şi-n primul rând cu atenienii. fecioara ce ocroteşte vânătoarea. dar prea târziu… mult prea târziu… Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mână – fierbinte încă – de cenuşă… şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lângă Pontul Euxin. Antiopa. regina Etra din Trezena. spusese noul rege-al Cretei. Vreau să se stingă vechea vrajbă… C . pe areopag… În fruntea oştii-ateniene. şi timpul tot şi-l petrecea colindând codrii deşi ca peria. a căzut jos. Hipolit prinsese gustul vânătoarei. Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii. Şi-atunci… Atunci… Zei!… ascultaţi!… s-a repezit în faţa lancei. În acest timp Minos murise. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. — Tezeu!… Eu mor… a spus regina. zeiţa a hotărât să se răzbune. Tezeu lupta nebiruit. fireşte. Era – cât să fi fost?… o clipă… şi lancea l-ar fi nimerit. De-aceea. zicea el. pe tron. nu l-au clintit din hotărârea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. Tezeu a rămas trist şi singur lângă mormântul Antiopei. Au înălţat un rug uriaş. Deodată scânteiază-o lance. şoptind uşor: — Ai grijă doar de Hipolit!… Lupta a încetat pe dată. Parcă-i o flacără-n văzduh… O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu. Crescând mai mare. În locul lui. dânsul se pleca zeiţei Artemis. arcaşul Eros. şi lângă el sta Antiopa. în Creta venise rege Deucalion. Şi. O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA a mângâiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit. Şi. îşi bate joc de muritori. iar fiul ei. Lancea i s-a înfipt în piept. ea. oricât s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei.78 Dar într-o zi. nu vrea să-audă de legătura căsniciei.

De mai rosteşti doar un cuvânt. îndrăgostită nebuneşte de vânătorul Hipolit. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin. la ureche. în taină. cu Fedra şi cu Deucalion. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău. vino. minţind anume. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui.79 Ca să se facă-mpăcăciunea. Hipolit. cu mintea rătăcită. zicând aşa: — Femeie fără de ruşine… Tu pângăreşti tot ce-i mai sfânt: respectul meu de fiu. Tezeu a stat puţin pe gânduri… Dacă primea s-o ia de soaţă. plângând: — Soţul meu drag. pe lespezi. s-a zvârlit în genunchi. cea mai grozavă dintre crime. umplându-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu. în acest fel. cu ochii-n flăcări. pe dată. după regina Antiopa. Iar Fedra s-a simţit.. . întâia soaţă-a lui Tezeu. el a pornit către Atena. Înăbuşindu-şi dară jalea. mâniată că Hipolit o alungase. vino. o izgonea. Să ne ascundem fericirea… Hai. regina Fedra. scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid… Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău: — O!… M-ai jignit… Cum m-ai jignit… Dar pentru asta. a spus zeiţa Afrodita. Mai trebuie spus că Ariadna. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări – până la marginile lumii. să făptuiesc. ce încă îl mai mistuia. Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros. i-a poruncit săşi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi s-o ţintească pe mireasă. stăpân şi rege. lăsând uitate şi-Atena cea cu cer senin. Răzbună-mă. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi. nunta îndată s-a pornit… — Ei. numită Fedra. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cât mai curând. îl implora pe Hipolit: — Hai să fugim. iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. Chemând la sine pe arcaşul cel zburător. de fapt. Aşa grăia şi nu ştia că vorbele i le şopteşte. numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său. răzbunătoarea Afrodita. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă. Fedra. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el. ce-l dobândise odinioară cu-Antiopa. isprăvindu-şi jurământul. — Cum îl iubesc!… îşi spunea ea. care mă tot nesocoteşte. Hipolit… Dar Hipolit. erau toţi fraţi. Uitând cât sunt de credincioasă. căci altfel mor!… Aşa grăia. A spus însă că face nunta. aflând această întâmplare. şi a strigat spre el. şi pe Tezeu. tânărul Eros. ai să plăteşti şi tu cu viaţa… Şi-a alergat până la rege.

Mergea ca orb. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată. zdravăn. pe ţărm. doar eu am fost aceea care l-am ispitit – să ştii!… Eu. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei. Tezeu. deodată şi-a venit în fire. o Tezeu!… Atunci Tezeu s-a ridicat. Neascultându-şi vizitiul. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zâmbea. văzând pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. a început să strige tare: — Nu! Nu-i adevărat. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. Te rog pe tine. Dorinţa ei se împlinise. Tatăl nu s-a uitat spre el. ce-l duceau ca vântul. către Micena. El se urcase întrun car. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. Tezeu!… Hipolit n-a fost vinovat. Fedra şi-a dat moartea cumplită. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. sfărâmând în bucăţi carul. El auzea vorbele Fedrei. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins: — Răzbună-ţi soaţa. numai eu sunt ticăloasa!… A alergat către palat: şi-a pus pe gâtul alb un ştreang. Iar caii s-au speriat de el. Ajuns pe prunduri. la rugămintea lui Tezeu – un monstru mare cât un munte. între stânci. din apa mării s-a ivit – prin hotărârea lui Poseidon. Pedeapsa ei căzuse grea. Se clătina. Şi astfel. cu şapte capete. soaţa mea!… Tocmai gonea pe ţărmul mării. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. dar în clipitele acelea. a rostit: — Tată!… Poseidon!… Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. păşind încet spre malul mării.80 TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI ovit ca de-o măciucă-n creştet. caii s-au avântat pe stânci şi. cuprinsă de remuşcări. — Vai. Ci eu. Şi la car înhămase. O!… Cât l-a plâns pe Hipolit… 13 L . ce-am făcut! a rostit ea. Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său. şi totuşi nu-i venea să creadă. Vorbele ce-l învinuiau atât de tare pe feciorul cel mult prea drag. doi cai sălbatici. trecându-şi mâna peste tâmplă şi. l-au omorât pe Hipolit. pe Hipolit. prin spânzurătoare. Din cer. Hipolit.

Dând ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. — S-o furăm pe nevasta lui Hades. au răpit pe Elena. tânără şi voioasă. cum au călcat în Sparta. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. Şi el vroia să aibă o soaţă-ncântătoare. a cugetat Tezeu. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades. Tezeu s-a hotărât să-şi ia o nouă soaţă. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea. regele din Atena. Cine o să-i ia locul? Apoi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mândră. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. la sorţi. cu vorbe iscusite. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron. rege peste lapiţi. şi să meargă cu el pe tărâmul lui Hades.81 ÎNLĂNŢUIREA DIN INFERN ar timpul care trece poartă cu el uitarea. Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta. şi bucuria mare pe rege şi curteni… Dar rămânea acuma. au început să-i spună. Gingaşă era fata. au aflat pe Elena. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa. potrivit învoielii. Cui or să-i cadă sorţii – s-o aibă pe Elena. ce se cheamă Elena. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui. Tezeu. prima zi după nuntă. Şi cel ce-a câştigat-o a fost însuşi Tezeu. ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată. Deci. şi nu-l putea călca. — De e atâta de frumoasă Elena. Hipolit a murit. precum era Elena. D . Mergând însă pe cale s-a întâlnit c-un prieten. cel mai divin balsam. pe nume Piritou. să-l sprijine pe celălalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. în inimă. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Artemis. Persefona… şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit… Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă. — Ce să facem acolo? l-a întrebat Tezeu. Dar n-a grăit nimica. Iar cel ce-o câştiga-o în acest fel. Ascultând glasul lor. răpind-o pe fecioară. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. Voinicii. s-a pregătit de drum. El şterge suferinţa şi face să renască. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă. să aibă un fecior. Făcuse jurământul să-l ajute pe prieten. Pe drum au tras la sorţi. speranţa – dorinţa de-a trăi. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor. Zis şi făcut.

fără de vrerea mea? i-antrebat. de zeii olimpieni. au şi rămas lipiţi. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat. i-au pus. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu – care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. Tezeu a fost urcat pe-o stâncă de la Scira. spuneau aezii. Săpându-se movila. A trebuit să vină Heracle în Infern. Ba. pentru faptele sale. la mine. cu tot zbuciumul său. s-o iau eu de soţie!… a răspuns Piritou. ce îi era părinte. destule veacuri. Tezeu. Iar de sus. să vieţuiască-n pace. şi-au mers drept spre palatul măreţ. rece şi mohorât. trupul lipit de piatră.. buna regină Etra. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu. fără frică. smulgându-l de pe stâncă. bătrâne. Menesteu. Când a venit trimisul. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. au intrat în Infern. au rămas fără vlagă. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stânci. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu. ce se găsea în Argos.82 Lăsându-şi dară soaţa în grija mamei sale. Braţele lui vânjoase. Mâhnit s-a hotărât să se retragă-n Scira. s-au găsit . până ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormântul. o insulă frumoasă. în Sciron. Aici a stat. Hades. oasele în mormânt. de-argint. un vultur din văzduh s-a coborât în Sciron. Hades s-a mâniat pentru aşa-ndrăzneală. — Ce vreţi?… Cum aţi intrat pe tărâmul acesta. ce-au apărat Atena. — Bine! a glăsuit. uitat. pentru odihnă. scormonind o movilă cu ciocul său de fier14. Printr-o peşteră-adâncă. Şi s-a întors acasă Tezeu. Noi ştim să ne luptăm… şi nu ne este teamă de tine nici atât… Şi-a început să rîdă. pe care se lăsase vulturul din văzduh. l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorât. el a fost prăvălit în genunea de ape. Iar mama şi soţia răpite de spartani. vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră… Piritou. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. unde locuia zeul cel veşnic mohorât. rece. Deci nu-ncerca. prin trădare. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărâmul lui Hades. să mi te-mpotriveşti. Şi printr-un vicleşug. prevăzător – s-au aşezat pe jilţ. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. Dar fiindcă aţi venit până-n Infern. după atâţia ani… Ca rege-a găsit însă pe-un duşman. Tezeu. cum le ceruse însuşi stăpânul mărilor. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape.

lângă ele un paloş şi-o lance ascuţită. . Iară peste mormântul cel gol.83 oseminte. lăsat în Sciron. a fost zidit un templu eroului Tezeu15. Osemintele-acestea au fost duse-n Atena.

dealtminteri. fiul lui Poseidon. deci tot un fecior al mării. care biruie toate relele ce le stau în cale. (Etra se tâlcuieşte prin „cerul cel senin‖. după cântecele vechi ale aezilor. Întâmplările prin care trec Heracle şi Tezeu sunt însă de multe ori asemănătoare. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. Solon. de pin. Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei. care bântuiau odinioară lumea. ce cârmuia Atena. fratele lui Zeus. revărsări de ape. forţele omeneşti. şi Tezeu. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. Tezeu a reprezentat. . Pericle etc. socotiţi un fel de eroi naţionali. unde sunt evocate şi alte figuri istorice. Iniţial deci. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. în mare. erau încununaţi cu ramuri verzi. furtuni. un loc de frunte. bunăoară. cu scopul de a-şi întări stăpânirea asupra poporului. născut în Beoţia. purtând în mână o măciucă sau o ghioagă de aramă – ghioaga cucerită de la hainul Perifete. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. Pe temeiul acestei legende. În amintirea biruinţei asupra lui Sinis. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. alături de Heracle. poporul care luptă cu urgia naturii: cutremure. au fost organizate. cu valurile sale verzui. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfârşită. după legende. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. nimicind pe oameni. pe când toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. Heracle şi Tezeu erau. este cunoscutul scriitor Plutarh. către anul 46 al erei noastre. Temistocle. 2. fiul lui Zeus. aşa-numitele jocuri istmice. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. 5. Ca şi Heracle. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea când pâmântul Eladei. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule. oroare. fără de voia acestora. pare-se. În general. Aceşti viteji. şi fiecare ţinut vroia să se mândrească cu vitejii săi. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. alergări cu carul sau în lupte. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice. autorul marei lucrări „Vieţi paralele‖. 4. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborâţi de Tezeu erau socotiţi fiii lui Poseidon. Fiecare basileu dorea să se tragă dintr-un anumit erou. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. Jocurile aveau. Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. Biruitorii în concursurile la suliţă. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi.) Grecilor le plăcea să spună că pământul Eladei răsărise din mare. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. Amândoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. sub cerul cel albastru. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvântul sinistru – ceva sau cineva care provoacă spaimă. locale. zguduit de vulcani. adică ai tuturor elinilor. Heracle era.84 Note: 1. ca Licurg. ca şi Heracle. Mai târziu. disc. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. de însuşi Tezeu. fiul lui Hefaistos. Însă mama lui este Etra. în cinstea zeului Poseidon. agricultori şi meseriaşi) şi hotărârea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. 3.

la Atena. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. Colina lui Ares sau areopagul. Joacă ei toţi. Şi aci-ndemânateci şi iute s-avântă Hora învârtind ca o roată ce-o mişcă. în curând. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. un palat cu multe culoare încâlcite. poetul francez Quinault. se dau tumba în mijlocul gloatei. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cântă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. 7. 8. Zâmbetul ei de fericire. a fost cântată de însuşi Homer în „Iliada‖ : Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mâinile prinse de-olaltă. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. Scena a fost zugrăvită. Pe faţa încântătoare a fetei s-a aşternut un zâmbet blând. între altele. în paginile acestei cărţi. Hora de la Cnosos. se va trezi şi va vedea că a fost părăsită. Seneca şi Racine. Dânşii au săbii de aur la chingă de-argint atârnate. de-o-ncearcă cu mâna-i Meşter olarul. Despre labirint. la adăpostul legendei despre Tezeu. 9.P.S.în româneşte de G. la Tezeu. Visează. Legenda cu vulturul coborât din slavă peste mormântul lui Tezeu – care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată. 13. Însă rar poate fi văzut ceva mai frumos decât întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. Tot acolo. Se îmvârtesc doi ghiduşi. aflat la muzeul din Berlin.A. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. alcătuite de ei. 12. 11. constructorul său. în care se afla monstrul Minotaur. Lumea-ndesită înconjură hora cea plină de farmec Şi se desfată privind. pe un vas antic. 10. despre care se povesteşte mai departe. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. Ele au conciuri pe cap. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. În tragedia „Tezeu‖.85 6. E. în triumf. frumoasă podoabă de aur. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta când. în timp ce atenienii fug. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor. De zei luminat cântăreţul Zice din liră-ntre ei. 14.Murnu . artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita. după biruinţa lui Tezeu.L. 1955 . sub acest nume sau sub altul – a fost născocită de aristocraţi. Şi-n vreme ce cântecul sună. Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii Bine ţesute veşminte ce scânteie blând ca oleiul. şi despre Dedal.  „ Iliada”. cu siguranţă.

născut în Argos de frumoasa Danae. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz. câtă vreme se găseau la adăpostul templului. În Tezeion putea. se spune că în ceasul cel mai greu. A fost pictat de Micon şi Poligonte. s-ar fi ivit pe câmpul de luptă Tezeu.. Compatrioţii lui Tezeu. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei. când mulţimea striga: „Nimic fără Tezeu!… El este apărătorul oraşului Atena. . seamănă uimitor cu a unui alt erou. Ajunşi în acest templu. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni. ― După unele legende. şi în cea stângă un scut. dealtfel. în marea bătălie dată la Maraton. până ce aceştia au biruit. al doilea Heracle!. l-au mai cinstit pe eroul lor.86 15. feciorul lui Zeus. ei erau ocrotiţi. atenienii. să găsească azil oricine. nici un stăpân de sclavi. din aceste sculpturi. chiar sclavi sau condamnaţi. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. organizând serbări. renumitul Perseu. ca o umbră ce purta în mâna dreaptă o lance. În artă. Înfăţişarea sa.

părăsind-o pe tânăra-i soţie – cum avea obiceiul – ea s-a căsătorit. a doua oară. Minos a fost întâiul. Poate nu vă-nvoiţi?… — Ba ne-nvoim.87 DEDAL Şl ICAR eus se prefăcuse odată-n taur şi o răpise pe Europa. Creta e ţara lui. Asterios s-a stins. poporul s-a adunat la Cnosos. precum se pare. ştiţi prea bine. murind el. numele ei1. Atunci. pe nume. Şi. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. s-au născut doi feciori. — Mărturie mi-e mama. Dar eu sunt cel mai mare. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. s-a născut tot în Creta. Urmaşii săi se cade să ia în stăpânire insula şi poporui. Această parte-a lumii avea să poarte. cu Europa. oraşul cel mai mare din vremurile-acelea. cu regele din Creta: Asterios. primul născut de mama. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege. Asterios nu-i tatăl copiilor Europei. Al doilea: Radamante. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină… E vremea să dezvălui acum o taină mare. au răspuns toţi cretanii. El nu e tatăl nostru… Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu. ce e aici de faţă. Noi vrem altă dovadă… — Şi ce dovadă vreţi? Z . mi se cuvine mie. mai târziu. fireşte. a grăit iară Minos. Nu peste multă vreme. — Asta nu-i de ajuns. Şi Zeus. Insula Creta2. Pornind înot prin apa mării. s-aleagă un nou rege. stăpânul a purtat-o pe fecioară până într-un tărâm îndepărtat. copila unui rege fenician. Dar Zeus. Minos a luat cuvântul şi a rostit semeţ: — Tronul. au spus unii bătrâni.

într-adevăr. ce spui? — Asterios s-a dus… Cenuşa lui e rece. a săvârşit şi fapta. şi-acolo l-a ascuns. au zis bătrânii. D e cum şi-a sfârşit ruga Minos. din valurile mării. prin care tu vei face dovadă că sunt fiul lui Zeus. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gândit că este mai bine să-l păstreze. Avea un trup uriaş. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. A dus într-o pădure taurul lui Poseidon.88 — Uite. cu-aceste vorbe. preaputernice zeu!… a făgăduit Minos zeului mărilor. împlineşte o rugăminte-a ta?… Roagă-l să scoată-ndată. Ne trebuie alt rege. cum spui. — O. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să te-asculte. — Iar taurul acesta. Pe Minos… Tu. dacă-i eşti fiu lui Zeus. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit… — Să fie dară rege!… au glăsuit bătrânii. şi el o să-mplinească. desigur. Apele au crescut. TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE fermecat3. — Să fie!… au strigat toţi. Europa. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu… — Ba. Ajuns în faţa lor. precum i-a fost gândul. ţi-l voi jertfi tot ţie. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decât petala albă a unei flori de crin. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur . s-a plecat de genunchi. Minos – cu un cortegiu de fete şi femei – s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi s-a rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege. Mai ales către Minos. … Şi. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus. e adevărat!… au glăsuit bătrânii cei neîncrezători în vorbele lui Minos. ce-l rog azi. a mai dat răspuns Minos. legat între copaci. un taur fermecat… — Nu cere. a glăsuit Europa. În schimb a dus. marea s-anvolburat şi s-a pornit să geamă. E fratele lui Zeus. zeii or să te-asculte… Cere-i tu lui Poseidon. să vedem. Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa. fii slăvită. Sunt trei zile din ceasul când lam urcat pe rug. totuşi am să-ncerc. Cu pasul maiestuos. a spus Europa feciorului său Minos. Dar cum s-a văzut rege.

Nu chiar aşa făţiş. că taurul cel alb. gândindu-se mereu: „Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atât de sângeroasă. Poseidon a glumit cu oaspeţii. sub frunte. de pildă. A făcut. sub vraja asta cruntă. Printre ei şi Poseidon. Monstru-nfiorător. cu Minos şi chiar cu Pasifae. înecaţi în sânge. Iar când a fost să plece – având şi ajutorul frumoasei Afrodita – zeul stăpân al mării a săvârşit o vrajă. Şi-n primul rând. — Aha!… a spus Poseidon. Cine poate să ştie câţi or fi fost cu toţii?!… A început ospăţul. scos de zeul Poseidon din valurile mării. De când îl aşteptam… Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta. Şi ochi avea. Dihania aceasta – numită Minotaur4 – nici nu dorea să sugă. Osândă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete nentinată la suflet. A mai lăsat o vreme. precum. fireşte. Trupul ciudatei fiinţe era de om. Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfâşie. S-a râs. înţelegând c-a fost lovită de Poseidon. în ziua ei de nuntă. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei. un animal ca toate. de om. I se părea. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel. La nuntă-au fost poftiţi eroi şi regi şi zei. cum se hrănesc copiii când sunt încă micuţi. Pasifae jelea înfricoşată. cu coarne.89 drept jertfă. pe care o S . cu păr. ca tânăra regină să odrăslească – biata! – un monstru fără seamăn. Iar regele. S-a petrecut zile nenumărate. părinte al gingaşei fecioare. tăcut. Îndurerată. este-un tânăr viteaz. dulcea Pasifae. din cirezile lui. Când a văzut Poseidon înşelăciunea asta. răi. voinic şi falnic. o fată-a soarelui. ca şi de Afrodita. tot prii vrajă. dar şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus. numai carne. Selene şi mulţi alţii. până când noul rege a vrut să se însoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. lovindu-l cu tridentul. dar n-a uitat o clipă că el venise-acolo doar spre a-şi împlini dorinţa de răzbunare. frumos. nici că s-a mai văzută REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR i nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gândul răvăşit. Iacătă şi sorocul. Ci vroia să sfâşie. Ca Zeus să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. dar cap avea de taur… cu bot. alături de-Afrodita şi Helios. îşi ascunsese fruntea în palmele-amândouă. ca lupul. a avut loc şi danţul. erau aievea. s-a mâniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege. Şi mândra Pasifae.

Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal. — S-ascunzi pe Minotaur?… — Pe Minotaur. un palat măiestrit. ciopliţi puţin. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect. Dedal? — Prea bine. prin voia lui Poseidon… Dacă-l ţin în palat. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. ce-i de făcut? ― În marea disperare care îl cuprinsese. răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta. a rostit Minos artistului Dedal. şi gâtul. c-un meşteşug… Cine-o intra acolo să fie bun intrat. stăpâne… Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii… — Te du… şi te aştept cu planul pregătit. mijlocul. Nu mai pot să-l aud. Trebuie să-l închid… — Şi cu ce-l vei hrăni? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. Nici nu mai pot să-l văd. de fag sau de stejar. că râd sau glăsuiesc. da. gura şi ochii. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte – luând-o chiar drept duşman – s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. Precum se povesteşte. care umple palatul. burghiul. Ai înţeles. ce se numea Dedal. trimis de Euristeu să prindă taurul. Socoteau că sunt vii. oricât s-ar strădui… — Îţi trebuie curând? — Curând?… Ha!… şi mâine… şi astăzi de-ai putea. Înainte de dânsul statuile-ar fi fost. Legendele ne spun c-a inventat securea. — Să-mi faci. statuile de lemn din timpurile vechi – când erau măiestrite de mâna lui Dedal – păreau că-s în mişcare. Chiar voinicul Heracle. şi braţele. vrea doar carne de om.90 născuse regina Pasifae? Unde-ar putea s-o ducă. ca nu cumva să fugă. ici-colo… Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin. cum ştii. El a cioplit cu dalta picioarele. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei: nasul. tot. spre hazul tuturor – până s-a dumirit că-i neînsufleţită. ferăstrăul. O!… zei. când au zărit cretanii cele dintâi statui cioplite de Dedal. să vii cât mai curând. cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb. să nu-i mai vadă chipul atât de monstruos? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. la mine în palat… îmi este deci fecior. Să nu poată ieşi. El făptuise lucruri cu totul minunate. le-au zăvorât în beciuri sau le-au legat cu sfori. fiindcă s-a sfărâmat în mii de bucăţele. precât se povesteşte. Şi. a văzut o xoană creată de Dedal. Aş vrea să-l şi ucid. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian. De nu vei izbuti. . Dar asta-i treaba mea… Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. îmi sfâşie supuşii. tot după legende. Xoanele diforme. numai butuci de lemn. Nu ştiu cum… dar să-l faci aşa. dar s-a născut. sub pumnul lui grozav.

ţinuturi. Ai omorât atâţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. cu fiul tău Icar. Toate se-ncrucişau. Şi ca să-i ţie viaţa hidosului său fiu. pesemne. şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint. cu miere-nmiresmată. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa: — Tu le-ai dat ajutor?… Tu… câine atenian? Şi-ai socotit. În acest larg palat.91 DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL i a plecat Dedal. în fiecare an. tencurcai pe culoare. peste tot. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. Fâptuieşti numai crime. că scapi neosândit? — Eu le-am dat. Ucide-mă acuma. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut. a glăsuit Dedal. Nu mai puteam să-ndur. Când n-avea prizonieri. însă a treia oară. da. după obiceiul pe care şi-l făcuse. au fost mâncaţi de fiară. şi. de vrei. îi azvârlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. Dacă intrai acolo. căci mintea ta isteaţă. dar neacoperit. încât te năuceau. în acest labirint5 – cum l-a numit Dedal – a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. stăpâne. Au plătit atenienii de două ori tributul. fără de nici un murmur. te afundai mai rău. în labirint. Iar buna Ariadna – cu sfatul lui Dedal – şi-a ajutat iubitul. crudule basileu. cumva. Şi oricât te sileai nu mai nimereai drumul. … Şi. chiar din insula Creta. de săli şi chiar de scări. Nu mai puteai ieşi. Dar ce tribut? În sânge. câte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi. urcau sau coborau într-un astfel de chip. înalt. Era înalt. Minos a biruit cândva şi pe-atenieni şi. tot luptând prin lume. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. Dar am să te închid – a spus regele Minos – în schimb. şi supunând popoare. Să nu-ţi treacă prin minte. a venit şi Tezeu. vrând să ieşi. să-ncerci să fugi… S . Atâţia osândiţi de tine pe nedrept. Însă stăpânul Cretei era rege războinic. El a doborât fiara şi a fugit din Creta. de pildă. nu mă-nspăimânt… — Nu. Şi cine să plătească? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. harul tău de artist îmi sunt de trebuinţă. sute de culoare. În el se-ntortocheau zeci. Era clădit din piatră. N-am să te ucid.

Când fiul lui Dedal. în aceeaşi vreme. Nu te-apropia de soare. i-au adus şi feciorul. S-au urcat sus. aici în labirint. pe care-l dobândise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător! S . prinzându-le-n curmeie făcute din veşminte.92 CĂDEREA LUI ICAR i. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. la semnul lui Minos. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. în vremea asta. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume. ajutat de fecior. tată. îi strigă tatăl. Nu le venea să creadă. — Da. cu mirare. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. hai. rămase-n labirint din timpul cât trăise preahâdul Minotaur. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară. Şi au vâslit din aripi. Ce-i drept. lângă sine. şi ceara se topeşte. nu socoteam că am să fiu silit atâta de curând să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos… Să ne-apucăm de lucru. pe ziduri. L-au înşfăcat de umeri. — Icar. să zburăm?… Dar ce suntem noi. i-a dat sfaturi bătrânul. bate din aripi tare. tată. dragul meu copil! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh. abia se mai vedea. şi-aşa. Aripa se desprinde şi-ai să te prăbuşeşti. a glăsuit Icar. pene. În depărtări s-arată şi fermecata Samos. îmbătat de vârtejul acelui zbor înalt. ce se numea Icar. dar. Alţi sclavi. Nutream de mult în mine un gând de acest fel. cum nişte pământeni puteau zbura ca zeii. Ajută-mă şi tu… Şi-ndat-a luat bătrânul. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit: — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pe pământ. Creta era în urmă. l-au purtat prin grădină până la labirint. făcând patru aripi6. cea plină de miresme. Bagă de seamă… Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Hai să zburăm. Să te iei după mine. a mai rămas văzduhul… — Cum. Două şi le-a pus sieşi. păsări? a întrebat Icar. Trecuseră de Delos şi de insula Paros. oase de păsări. şi celelalte două i le-a pus lui Icar. Se ridică mai sus. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. De pe ţărmuri păstorii. Chemându-l pe Icar aproape. sclavii s-au repezit. Aripile acestea nu am avut mijloace. Nu sta nici prea aproape de valurile mării. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. l-a învăţat să zboare: — Priveşte cum se-nalţă vulturul prin văzduhuri! Vâsleşte rar din aripi. pescarii şi alţi oameni se uitau. mai mult târâş.

93

Numai că el n-ascultă. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. Îi vine să şi cânte, să chiuie, să strige. Şi zboară, se ridică, mai sus, mai sus, mai sus… Parc-ar vrea să se smulgă din trup, uşor ca gândul şi slobod să plutească până-n nemărginiri. Dar Helios, din ceruri, gelos pe pământenii care zburau ca zeii, a început să ardă, să dogorească tare. Era către amiază. Helios trimitea valuri, valuri de flăcări. — Icar, opreşte-te! îi strigă tatăl care, simţind căldura, se apropia de ape, ca să se răcorească. Însă Icar, în zboru-i, nici nu-l mai auzea. El se-nălţa întruna, înconjurat de flăcări de aur, ca un nimb. Avântul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. Se-apropia sfârşitul urzit de Helios. Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească, să curgă încetinel. Penele s-au desprins. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal, nul mai ţinea nimica sub cerul arzător. De la acea-nălţime, c-un ţipăt disperat, Icar s-a prăbuşit în valurile mării. Apa l-a înghiţit pe loc. L-a dus la fund7. Dedal, auzind glasul, s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul: — Icar!… Pe unde eşti?… Unde eşti?… Unde eşti?…

LA REGELE COCALOS
ar nu i-a răspuns nimeni. Icar nu mai era. Dedal, îndurerat,. n-a mai avut ce face. A zburat mai departe, până-n Sicilia, la regele Cocalos, şi ajungând la el, i-a cerut adăpost. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos, cu oaste, să-l găsească pe bătrânul artist şi să-l închidă iarăşi la el, în labirint. Cocalos, rege paşnic, s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrânul Dedal. Cine navea nevoie de un artist ca el? … Şi l-a adăpostit într-o clădire mică, chiar de pe malul mării, unde sălăşluiau şi copilele lui. Au trecut doar trei zile, şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie, şi Minos îl întreabă: — N-ai auzit, tu, rege, cumva de-un sclav al meu, bătrân, care-a zburat, cu aripi făurite de mâna lui isteaţă, peste mări şi pământuri? — N-am auzit, vezi bine, a dat răspuns Cocalos. Poate s-a rătăcit… sau a căzut în mare… Mai ştii ce s-a întâmplat!… — Ei bine, nu-i nimica, a rostit iarăşi Minos, de nu ştii ce-i cu sclavul, eu nu m-oi supăra… Dar între timp, ascultă… Am să te-ntreb ceva. Nu-i mare lucru… însă nu ştiu cum aş putea să vâr un fir lung, de mătase, în

D

94

scoica răsucită a unui melc de mare. Firul să intre tot, iar scoica să rămână întreagă, nesfărâmată. Ce zici tu, s-ar putea?… — Să vâri un fir de aţă într-o cochilie, fără ca s-o sfărâmi? Stai că-ţi aduc răspunsul… Şi regele Cocalos, bietul, nu prea deştept, a lunecat în cursa dibace a lui Minos. A fugit la Dedal şi l-a-ntrebat pe el. — E lucru foarte simplu, a glăsuit Dedal, ce-avea răspuns la toate. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. Îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică. Ea intră să s-ascundă. Târăşte cu ea firul. Scoica rămîne-ntreagă. E simplu, precum vezi… — Am şi dezlegat taina, a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi-l aştepta în sala tronului. Facem aşa şi-aşa… Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal. — Ai dezlegat tu asta? — Desigur. Se-nţelege… — Nu. Nu-i adevărat, a rostit iară Minos, privind cu-ameninţare. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. Se numeşte Dedal. Se află-aici, la tine. De nu mi-l dai, Cocalos, eu poruncesc oştirii săţi ardă-ntreg oraşul… La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat, fireşte. Atâta l-a rugat pe feciorul lui Zeus: să mai rămână-o seară acolo, în palat, şi să se odihnească. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atâta cale. Înainte de masă, regele l-a poftit să se şi îmbăieze. Dar bătrânul Dedal, care aflase totul, s-a şi grăbit spre beciuri. A oprit repede apa care curgea către sala de baie, cea mare, pentru oaspeţi. Şi-a-ncălzit în cazan, în loc de apă, smoală. Când a intrat în baie prearăul rege Minos, a început să curgă, în loc de apă caldă, o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac. Aşa a scăpat lumea de regele din Creta8. Dar după moartea sa, Zeus l-a coborât în ţinutul lui Hades. Acolo l-a făcut, ca şi pe Radamante, celălalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său, ce se numea Eac, mare judecător. Cu toţii hotărau destinul celor care, după ce se stingeau, veneau, aduşi de Hermes, la Hades, în Infern.

95

Note:
1. Ştim că numele continentului nostru s-a dat – după legendă – de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur şi dusă în Creta. 2. În cântecele „Odiseei‖ , isteţul Ulise, în haine preschimbate, întors în patrie, după călătorii îndelungate, grăieşte astfel Penelopei: „… I-o ţară Ce-i zice Creta, mândră, roditoare, Cu ape-n jur, că e-n mijlocul mării, Şi oamenii foiesc în ea puzderii. Pe-ntinsul ei sunt nouăzeci de-oraşe Cu fel de fel de limbi: ahei, şi mândri Eteocreţi, cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti, pelasgi. Între oraşe E unul mare, Cnosos, unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe… “ 3. Este vorba de taurul care, turbând mai târziu din porunca lui Poseidon, pustia toată Creta. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblânzit de Heracle şi adus la Micena, dar aici lăsat liber de Euristeu, care se temea să nu facă stricăciuni. Mai târziu, celălalt erou, Tezeu, l-a prins pe câmpul Maraton şi l-a răpus. 4. Am amintit despre acest Minotaur, ca şi despre Dedal şi Ariadna, încă din legenda anterioară despre Tezeu. 5. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. 6. Legenda aceasta antică are, fără îndoială, multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole‖. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană, lângă insulele Samos. Se povestea că mai târziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormântat chiar în insula Samos. În artă, legenda lui Icar a fost des ilustrată. A fost cântată mai ales de Ovidiu. 7. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine, de a se ridica, în zborul său spre libertate, cât mai sus. Iar prăbuşirea sa se datoreşte, pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric, pe de alta acelor forţe dominatoare, care doresc să împiedice progresul, urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. Într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre, şi pe un vas pictat de un artist cretan, îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive, aflate sub lava

„Odiseea” , în româneşte de G.Murnu , E.S.P.L.A , 1956

96

din Pompei. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. 8. În Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. Aşa este palatul descoperit la Cnosos, zugrăvit în zeci de culori. Nu ştim dacă povestea despre labirint, desigur mult transformată de-a lungul veacurilor, nu se referă chiar la acest palat. Mai sunt şi alte ruine, la Festos, la Hagia-Triada şi-n alte părţi. Se mai găseşte şi un jilţ regal, despre care s-a spus că e tronul lui Minos. Mai sunt şi multe vase în culori minunate. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri – cum e la egipteni taurul care poartă un astru între coarne. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri, pe frunte, câte o mască, întruchipând un taur, să aibă înfăţişarea soarelui adorat. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz – un amulet probabil – ce se află acum în muzeul din Luvru, înfăţişând o fiinţă cu trup omenesc, dar cu cap de animal. Când s-a distrus regatul străvechilor cretani, s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea, care prezintă oameni cu capete de taur. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos – adică un Minotaur – care s-ar fi născut sub nişte blesteme divine, în palatul din Cnosos – legendă care a fost apoi înflorită în cântecele aezilor.

97

CASTOR Şl POLUX
n ţara mândră a Laconiei, pe valea râului Eurot, trăia cândva regele Tindar. Soţia lui se numea Leda1. Pe ţărmurile râului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi, plecate peste ape. Dar, mai cu seamă, vieţuiau în cârduri lebede graţioase, albe. Mai albe uneori decât Taigetul, muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă, în timpul iernii, cununi de gheaţă orbitoare. La miazănoapte de Eurot, puternică, nebiruită, era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. … Şi, dacă Tindar era vrednic, aezii nu ştiau să spună… Nu cunoşteau nici ei prea multe… În schimb, ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita. Nu-i aprindea focuri în templu… Nu-i aducea pe altar jertfe… Şi, supărată, Afrodita a hotărât să-l pedepsească pe Tindar, regele din Sparta. Cum? Aţâţându-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui, frumoasa Leda.

Î

ZEUS SE PREFACE ÎN LEBĂDĂ

I

ar Zeus s-a prefăcut, cântau aezii, în lebădă cu pene albe – o lebădă strălucitoare, cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scânteind ca jarul – şi a chemat-o pe Afrodita: — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte… o biată lebădă prin

Zeus ar fi vroit – se pare – să-şi ia pe fiul său. Regina. Şi ei s-au luat îndată-n braţe. Î . Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii2.98 aer… Şi lebăda am să fiu eu!… a râs cu hohot olimpianul. venise singură la râu. şi să şi-l crească după voie. cu ciocul umezit de sânge. un vultur zbura cu aripile-ntinse. ca întotdeauna. Să mă goneşti în aşa chip. Însă. ce-a început să-l izgonească pe Zeus. Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena – de-o frumuseţe fără seamăn. — Am înţeles. Gândea să-l facă un erou. să-i dăruiască ocrotire. Era către amurg. o-mbrăţişează pe regină. din cellalt. ce-i grăiau cu o privire rugătoare – sare din râu. pe Zeus. andreptat lebăda. la ceasul când se scaldă-n râu. i-a dat răspunsul Afrodita. Aici. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. erau odraslele lui Zeus. se afundase-n apa rece. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit – ca păsările – două ouă. Fuge pe ţărm şi-ntinde mâinile spre ea. Leda – uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase. care se preschimbase-n vultur. văzându-i pe băieţi jucându-se doar împreună. Elena. sub aspră priveghere. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui so scape de vulturul urmăritor. Gonindu-l prin văzduh. Soţia regelui spartan mângâia lebăda cu gândul că va să-i potolească spaima. s-a răzgândit să-i mai despartă. încât s-ajung pe lângă Leda. lebăda măiastră. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. pe Polux. regina Spartei să se scalde. Polux şi sora lui. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvârle în braţele reginei Leda. Zvârlindu-şi vălul sub un mirt. s-au ivit Castor şi o copilă. într-un ţinut îndepărtat3. când râul pare tot poleit cu aur. ELIBERAREA ELENEI DIN TROIA n acest fel au văzut lumea cei doi băieţi: Castor şi Polux. A poruncit zeului Hermes să-i ia pe unul şi pe celălalt. În urma lebedei. Clitemnestra. iar. seară de seară. bucurându-se că se găsea la sânul ei. să-i ducă înspre miazănoapte. poate asemeni lui Heracle. slăvite Zeus. zeiţa. Iar Zeus. iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. şi-au început să gângurească şi să se joace împreună. chiar înspre râul unde venea. când prin frunzişul din platani îşi cântă vântul melodia.

Castor. iar carul lui zbura pe ţărmuri. plecase în Infern. Mai ales că se zvonise despre Elena. regele Atenei. dioscurii. în Sparta. Fără a sta în cumpănă. cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. de moarte. cu toate că le era soră. intră şi fraţii. ducând cu ei. cât nici nu se vedea cu ochii. mama eroului Tezeu. Cătând după aceea bine. fugea mai bine şi călărea ca o nălucă. după cum se povesteşte. ca sclavă Spartei. Când o găsesc – ce bucurie!… Nici nu o cunoşteau destul. Din fericire pentru ei. Dar cruţă. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tâlharii – piraţii. filozofii. I-au nimicit până la unul. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor. în Macedonia muntoasă. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi. Şi-atunci. ca rândunica în văzduhuri. de urgii. care domnea peste lapiţi. Ba. şi se pornesc către Atena. Tezeu. venise şi răpise fata. păzită de prinţesa Etra. jafuri.99 Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. în schimb. una din cele două fete. de cum făcuse nunta. voinicii-ncalecă pe cai. Aveau cam treisprezece ani. fără teamă. departe. În timp ce el era-n Infern. mama lui Tezeu. La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare… Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. care bântuiau apele din arhipelag. să stea de vorbă. la Hades. Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. Crescuseră acum feciorii destul de mari. c-a fost furată de Tezeu. Iar Tezeu. pe când dansa la o serbare. Vroia s-ajute pe un prieten. Zdrobesc armata ateniană. grădinile lui Academos5. să scape oamenii de rele. ardeau oraşele pe ţărmuri. ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. unde se adunau adesea. pe Etra. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. Elena. plini de-nţelepciune. Se-ntorc deci toţi. cu oastea lor în Atica. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tâlhari. Însoţiţi doar de câţiva prieteni. urmaţi de oştile spartane. Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. pe când Elena rămăsese lângă părinţii săi. cu voie bună. cu plute şi în corăbii înzestrate cu pânze şi cu vâsle bune. căci ei crescuseră departe. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danţuri şi la mese… E însetat să săvârşească fapte de glorie şi cinste!… . Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. să şi-o răpească din Infern pe blânda Cora-Persefona. Nu mai puteau pluti corăbii. apoi o luase de nevastă4.

stăpânul din cer: — Tu. din Colhida. Zadarnic se trudeau eroii. într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ. Deodată s-a stârnit furtuna. ce atârna deasupra mării. un monstru de la Creta. de câte ori erau furtuni. Zeus. de ce opreşti acuma drumul corăbiei. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin. pe care îl chema Amicos. au luat parte la vânătoare. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. Marea. cu colţii ei de spumă. ce purta numele de Talos. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine catargul. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. cu trăsnete-nfricoşătoare. precum cântau aezii.100 SPRE ALTE ISPRĂVI ocmai se pregătea-n Elada – la Calidon. Corabia. Altul. ce-au luminat pe dioscuri. Castor şi Polux n-au stat pe gânduri nici o clipă. gândind să îmblânzească zeii… Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă… Şi-atunci. părea o fiară îndârjită. pe ţărmuri. cu trosnituri de lemnărie. să ţină vâslele în mâini. corăbierii. ce se frânsese între stânci… Zadarnic încerca să cânte Orfeu7 din lira lui divină. şi-au săvârşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori6. să dobândească. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lâna de aur mult dorită?… De ce. o tată – ne răspunde?… Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi. un rege neospitalier. ar fi răspuns atunci c-un tunet. Unul. ce parcă lunecau din cer8. Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau pe-aceia ce-şi căutau. Era pe lângă Tracia. cu piept de foc şi de aramă. sau o izbea de stânci cumplite… Nu mai era nici o nădejde. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi. Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi. Iason. S-au prefăcut în două stele. S-au gătit repede de drum şi. însoţindu-i pe ceilalţi. şi iarăşi valul o sălta până la bolta înnegrită. Corabia cădea în ele. feciorul lui Poseidon. Heracle şi mulţi alţii. să-i salveze. purtată de un vânt prielnic. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. un T . o vânătoare renumită. Vitejii se porneau acolo. de atuncea. Şi auzind. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea. plutea pe mări de multă vreme. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi. lâna berbecului de aur. Gropi mari de apă se căscau. şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări. Furtuna a-ncetat pe dată. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. numită Argo.

făcând dreptate. pe fetele ce le-ndrăgeau. … Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. să le ceară pe fetele lui Leucip. pentru-o fată. Pe câmp ardea soarele viu şi. în luptă dreaptă. dup-atâtea lupte. ce străjuia Taigetul. alta Feba. El se luptase şi cu zeul FebusApolo. odraslele lui Afareu – care era cu Tindar frate. să împărţiţi pământul între voi. Mama lor. Linceu. Îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. Una Hilera. care vesteau primejdia ce s-apropia… 9 Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea până departe. feciorii mei. Ca să n-apuce însă verii. Eros. În sfârşit. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva… Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o. mamă… Ne vom căuta nişte soţii… şi vom avea un trai tihnit… CEARTA CU FII LUI AFAREU P ărea că totul se aşterne senin. Pe cai sălbatici. a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. flăcăii Ledei s-au gândit că trebuie să le răpească. De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit. la piepturile lor bărbate. totuşi. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii. C-ar fi trăit atunci. în înalt. două fecioare-ncântătoare. îmbrăţişându-i cu mândrie: — Bine că v-aţi întors acasă. într-o zi. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncântătoare pe care le avea Leucip. în puţină vreme. drept în piept. fiicele regelui Leucip. şiretul Eros ţinea frâiele cailor. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. cumva. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. prin munţi. şi-l biruise la sfârşit. de fapt. Iar Idas. prin case.101 adăpost şi-un pic de hrană. Verii erau Linceu şi Idas. muntele . Numai că. Să-l stăpâniţi cu braţ vânjos… Fraţii au râs: — Prea bine. erau şi nişte nori. Iar micul Eros. ducând. s-a întâmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Arcadia. Iară regina le-a grăit. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare. pe lume. Regele-a cam îmbătrânit şi n-avem sprijin la nevoie… Să vă-nsuraţi. cu el. vrând să se joace. Leda. prin păduri. frumos. Linceu şi Idas. În acest timp. în viaţa lor. tatăl Tindar şi Clitemnestra şi Elena i-au primit plini de bucurie. dioscurii au năvălit ca o furtună. frate cu Linceu.

amândoi. Duşmanii se opresc o clipă. POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR upta a fost îngrozitoare. Cu suliţe scânteietoare. Tăind prin muntele Taigetul. cu un fulger din văzduh. cătându-se adânc în ochi. Ochii lor sunt înflăcăraţi. — Vin de le ia! răspunde Castor. pe coifuri. Polux… L . se clătinau. Pieptul lui e aproape rece. Numai panaşele. mai dibaci. Şi. de bună seamă. Ochii sticloşi privesc spre cer. a tatălui lor. şi o azvârle cu putere în pieptul agerului Castor. jos… Idas atuncea se repede. Luptăm cu rândul câte doi… Cei dintii se ciocnesc. cu glas întărâtat. Înşfacă iute o coloană de marmură. Şi – iată-i!… se avântă iarăşi ca doi vultani înfometaţi… Lupta durează ceasuri multe. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. cuprind şi săbiile-n mâini. ei se reped unul spre cellalt. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. — Atunci să ne-ncercăm puterea.102 lacedemonian. şi-acesta cade. până ce Castor. Păreau că-s stane. în coaste. sfârşit. pe groapa fără de coloană. împunge pe Linceu în pqntec. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic. cu furie. dintr-o dată. de pe mormântul tatălui lor. Castor se stinge-acum pe-ncetul. călări. sub adierea vântului dinspre miazăziuă. Afareu. Şopteşte-ncet: — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pământ. cu ochiul său pătrunzător. nu flăcăi. arde pe Idas şi Linceu. şi îi preface în cenuşă. Dar Zeus curmă bătălia şi. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. Ceilalţi să piară! Vă-nvoiţi? — Ne învoim. Castor cu vărul său Linceu. în faţa gemenilor. abia-n-gropat. Linceu şi Idas se ivesc. răspund în hohot gemenii. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. Curând o să muşcaţi pământul. — Daţi-ne fetele! le strigă Linceu. Dar suliţele se sfărâmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. fără glas. vrea să-l răzbune pe Linceu. şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii.

ca să trăiască din nou Castor. cei doi fraţi gemeni s-au urcat până-n palatele cereşti. şi disperat strigă spre Zeus: — Tată. nepătaţi. Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. Şi-ncălecând pe cai cu aripi. Zeus i-a răspuns: — Tu eşti nemuritor. în legendă. din an. Adeseori ei sunt călări. sau să murim alăturea. Şi dioscurii să rămână. Eurot. elinii le-au clădit altare şi temple mari. Note: 1. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decât slava ce aş avea-o în Olimp. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat… Dă-i. Ea a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. sus. întotdeauna-i câte-o stea13. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. La rândul ei. a dat numele râului ce uda Laconia. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. Artemis şi ceilalţi. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost… Şi nu-i nimic mai sfânt. Sparta ar fi născut pe Amicle – întemeietorul celuilalt oraş . din Olimp. a răspuns Polux către Zeus. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. Vreau să trăim. Polux. Apolo. Sărută faţa-ngălbenită. deci. ori împreună în Infern… Mişcat de-asemenea credinţă. Lelex. laolaltă. adică însăşi prietenia. tată. Ori amândoi nemuritori. fără să-mbătrâneşti vreodată. în care ei sunt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi: Atena. Iară pe creştetele lor. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. Hermes. pe cai ca spuma. mai târziu. mai nobil. Iar. împreună. un sărman fiu de pământean? — Deşi n-avem acelaşi tată. ca să-i scutească să se coboare şin Infern. iară pe cap coifuri rotunde12. împodobite cu marmure. o. ce le lăsase peste Castor. deci lui Castor viaţă sau – de nu vrei – încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp. Castor s-a ridicat din morţi. Însă. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strângă aripile negre. la Hades… Auzind vorbele acestea. Cinstind pe Castor şi pe Polux. Urmaşul lui. Zeus i-a preschimbat în aştri11. Primul rege al Laconiei a fost. ca şi-nainte. Cum a sunat porunca asta. Copila lui Eurot ar fi fost Sparta. decât o dragoste de frate.103 Şi Polux cade în genunchi. având în mâini suliţe lungi. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. în Olimpul luminos… Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său.

Legenda despre Leda şi lebăda. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în vârstă de cincizeci de ani. regele tesalian. Pe o pajişte smălţuită de flori se văd cele două ouă. soţul reginei Leda. totuşi. Ei sunt cunoscuţi în povestiri şi poeme. Regii Spartei se mândreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. mama celor doi eroi: Castor şi Polux. însoţit de Piritou. o răpit-o pe frumoasa Elena. soţul legiuit al Ledei – tin-darizi. 4. nu numai ca fii ai lui Tindar. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. O altă statuie de seamă mai este la Veneţia. În depărtare. – ci şi ca dioscuri – feciori ai lui Zeus (dios). În grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. De aici vine numele cunoscut până astăzi. zâmbind discret şi parcă trist. care era feciorul lui Zeus. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. Scena se petrece în amurg. avea un frate geamăn. pe un deal înalt. al cărui nume nu-l cunoaştem. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian. uneori. Ei se întrebau de ce vin oare.104 important al Laconiei: Ameiceleea – şi care era strămoşul direct al lui Tindar. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. fiul soarelui. sculptată de un artist antic. se înalţă zidurile Spartei. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. 7. doi sau mai mulţi? Ce poate să însemne acest lucru? Şi. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci: pe malul râului Eurot. în muzeul San-Marco. Iar în pictură e faimoasa pânză lucrată de Corregio. feciorul regelui Amfitrion. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice‖. partea cea mai înaltă a corăbiei. . Acestea sunt – cum se înţelege – numai ultimele descărcări electrice. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. în înalt. aflată în galeriile de artă din Munchen. Se văd dioscurii răpind fetele. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. din templul zeiţei Artemis. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărâmurile Macedoniei. în timp ce micul zeu Eros ţine frâul calului. 5. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. pe mare se văd adesea nişte fâşii luminoase în jurul catargului. pe care se vor urca. aflată la Berlin. 2. 9. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. 6. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. se văd norii prevestitori de rele. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi – asemeni unor puişori. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. 8. sub mirţii înfloriţi. în loc de un copil. în care Zeus se transformase. Soarele arde pe câmpie şi. în partea de miazănoapte a Greciei. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rânduri. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. Când se sfârşesc furtunile. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. Navigatorii din vechime nu puteau înţelege acest fenomen. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. pe lume. în vârstă numai de 13 ani. se află Leda cu lebăda alături. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu. Tot la Roma.) 3. Mai târziu.

Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vânturilor şi valurilor mării. belşug de artă gureşă şi dulce. Pe chinga scutului îşi ţese pânza păianjenul. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. au răsunat cândva şi nişte versuri ca acestea. e. În flacără de aur pe altare de murmură s-aprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lânoşi. în localitatea Agrigente.S. Cu ani în urmă. dansatori şi poeţi. Bărbaţii jurau pe Polux. şi arde cântecul slăvind frumuseţea. Tradiţia aceasta. intitulate: „Lauda păcii‖ : Măreţe lucruri naşte pacea: flori. pe care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. 11. şi a luat medalia de aur. poetul grec din sec.  În trad. În Sicilia. la Agrigente. (Templul a fost mai târziu refăcut de romani. sunt amarnic măcinate de rugină. în anotimpul parfumat când înfloresc migdalii. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima.) În acest templu. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii‖. Cultul dioscurilor s-a răspândit în toate coloniile greceşti. elinii au clădit un faimos templu.A . Veneau atunci solii de cântăreţi. în fiecare an. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi. În imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar să-şi facă jurământul în tribunale pe Castor şi Polux. închinat dioscurilor.105 10. Oamenii au râvnit mereu înţelegerea şi pacea. al V-lea î. două. Serbări senine înfloresc pe uliţi. şi aici. 12. A amuţit trompeta de aramă. 13.L. în templul lui Castor şi Polux. care apare pe boltă în luna mai. prin danţ şi cântec popular. ansamblul românesc a dobândit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. de a ocroti pe navigatori în timpul furtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii.. 1959 . şi în Sicilia şi la Roma. din volumul „ Lirica Universală ” . iubită de mulţimi. se organizau nişte sărbători strălucitoare. rostite de Bakchilyde. Juneţea cugetă la lupte pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. lui Lucian Blaga . E. iar femeile pe Castor.P. n. se mai păstrează.

de purificare. În oraşul Corint. trufaşul rege Glauc. cu al victimei sale – cum suna datina. A rămas nemişcat şi fără de suflare. era bogat in cai. cu pompă mare. Şi cum era din fire cam aprig la mânie. Tânărul corintian s-a prăbuşit în ţărână cu tâmpla sfărâmată. La fel ca şi Tezeu. Hiponou. Pentru purificare. Belerofon.106 BELEROFON acă în Creta. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfânt. prieten cu tatăl său. Sa spălat cu uleiuri. se zice c-a avut o ceartă cu un tânăr. spre ţara Argolidei. înalt. Sfârşindu-se ritualul. Tatăl lui Hiponou4. D . voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. Deci. el a pornit departe. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu. Argos sau Sparta sau Atena au fost eroi vestiţi. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. Numai că nenorocul nu-ţi cată frumuseţea când e să te lovească. Apoi. cârmuit pe-acel timp de-un rege numit Pret. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc3. de-atunci. tânărul din Corint. Dornic să-şi spele crima. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. atât la înfăţişare. deopotrivă. cât şi la grai şi port. împlinind băiatul cam cincisprezece ani. pe nume Hiponou. în sanctuarul lui Zeus. nu mai puţin Corintul1 avea vitejii săi. tânărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. în oraşul Tirint. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint. Şi. au pus pe el veşminte din lână de oi albe şi lau stropit cu vin şi apă. ca să-i facă mai iuţi5. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. ce se chema Beler. făcută fără voie. aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munte. a fost supranumit. prăpăstios2. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. astfel.

el i-a rostit aşa: A . cu toate că era pregătit să urce pe triremă. când nu eram regină. după datini. s-a mâniat nespus ascultând îmbierea reginei din Tirint. când te-am văzut. ce se chema Anteea. cu lacrimi în priviri. nevasta lui Tezeu – şi se înflăcărase pentru Belerofon. Eros. Prin vorbele viclene pe care le rostise. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă cioplită de-un artist iscusit. i-a glăsuit regina. prea crudul Eros. în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ. Eros. El este drept şi-nalt ca bradul din pădure. fiindcă îl îndrăgise pe fiul lui Glauc. Ritualul. vroia să se răzbune. cu frânghii. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cât mai departe de cel ce ispăşea. în mintea mea de fată. Belerofon. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam… pe care l-am visat. Şi-Anteea – înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros – l-a conjurat pe tânăr să-l ucidă pe Pret. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. Vântul sufla prielnic. şi i-a făgăduit să-ntârzie trei zile în oraşul lui Pre. care era un tânăr cinstit şi curajos.107 S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pânzele cele albe. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. Corabia. Anteea nu-l văzuse până atunci pe tânăr. până-n ceasul plecării. să facă nunta-n voie… Însă Belerofon. la lăsatul serii. se simte străbătută de un fior ciudat. pe urmă. Şi încordându-şi arcul. Şi amândoi. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa. Astăzi. ce-i ţintesc inima… Şi inima reginei se zbate tare. Anteea izbutise să-l silească pe tânăr ca să mai întârzie la dânşii. trăsese o săgeată cu vârf înveninat în inima reginei. ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT cum. cătând Anteea la fiul lui Glauc. în care urma să plece el. Ea îşi uitase soţul – ca altă dată Fedra. să-i ia în stăpânire oraşul lui şi tronul. pe catarg. ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari. Smulgându-se cu sila din braţele ei albe. se legăna la ţărm. Dar. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină. tare. — Tare-s nefericită lângă soţul meu Pret. precum e păsărica închisă-n colivie. ca două stele. n-a putut stampotriva preacaldei rugăminţi. în clipa despărţirii. plin de gelozie. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. Iar fruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. regina a venit lângă Belerofon. şi să le fie oaspe în palatul regal. zeul iubirii. cum se cerea la drum. în Tirint. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn.

Îmi voi lua zilele. pentru a-l pedepsi. a fost bine primit regele Iobate. i-a spus regele Pret. ajungând flăcăul în Licia depărtată. pare c-a zis Anteea către regele Pret. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei. vreme de nouă zile. prin anumite semne regelui Liciei să-l scurteze de zile pe fiul lui Glauc. trăgându-se de păr. Anteea a fugit.108 — Deşi nu-i încă ziuă. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. mă duc să-mi adun sclavii. Mie scârbă şi urăsc asemenea femei. S-a dus iute la rege şi anceput să ţipe şi să se văicărească. şi-nvinuirea adusă de Anteea era atât de grea. Şi. vrând să-şi răpună soţul… Legea căsătoriei aici e pângărită şi nu mai stau un ceas. în care-i era scrisă osânda lui la moarte. unde domnea Iobate. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6. Apoi lipi tăbliţei o scândură deasupra şi o pecetlui. REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE tunci regele Pret se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvaşul spre Iobate În răvaş îi cerea. — Atât sunt de jignită. Dorind să-mpace legea veche-a ospeţiei. l-a învinovăţit pe tânărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. cumva. Belerofon Acesta luă răvaşul. regele ţării. Sângele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. Ce-i drept. — Îţi cer acest serviciu. bucuros de vântul care sufla din nord. Anteea… Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ crimanfricoşătoare pe care o urzise. să nu-i citească slova. pluti spre Licia7. precum eşti tu. ca să-l păstreze bine Se urcă pe triremă şi. minţind fără ruşine. ÎI ascunse la piept. Pret a ales o cale ceva mai ocolită. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea. cât a durat ospăţul. tânărul corintian nu putea să răspundă decât că se-nvoieşte. nu pot să mai trăiesc. şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţi-am oferit-o. de nu-i dai moartea acestui oaspete atât de ticălos. când te-ai purificat de crima săvârşită în ţara ta natală… La astfel de cuvinte. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. zvârlindu-mă în mare… Dar Pret. încât trebuia dată osânda cea mai aspră. părintele Anteei – să-i ducă un răvaş. şi-abia-n a zecea zi Iobate l-a-ntrebat pe fiul lui Glauc să-i spună cine este şi de ce a venit? A . să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mână. încât.

Pe unde trecea ea nu ramânea nimica. Atâta doar că Pegas. Şi. căci n-am citit. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. ca un fecior de zeu. cum te arăţi a fi. când răsufla. Ca să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Pret. Belerofon. cu părul alb ca neaua. lovind cu copita în stânci. şi fiica lui. Belerofon s-a pregătit de luptă. ca să-l-afle C . al artei inspirate de cele nouă muze. calul înaripat. PEGAS alul acesta. Din boturile ei ţâşneau. dintr-un izvor. mai zbura şi pe Acrocorint. stăpânul din Tirint. Îţi dau însă tăbliţa. sorbind apa rece de la acest izvor. uneori. S-a gândit mult Iobate – ce este de făcut? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-se-mprospăteze copilele lui Zeus cu voci melodioase. i-a spus Iobate. se socoteau pătrunşi de harul poeziei. care-l oprea să ia zilele unui oaspe.. PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT. pe Helicon. decât pământul ars. pe muntele Parnas. din Helicon. — Îţi cer. pe culmea Helicon. muntele cel înalt de la marginea mării.109 — Eu sunt Belerofon. Pegas. vijeliosul Pegas făcuse să ţâşnească un izvor: Hipocrene8. Pirene. lângă oraşul unde Belerofon văzuse întâi lumina zilei. voinicul. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. un grumaz de leoaică şi două capete. i-a povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera. Ce scrie înlăuntru nu ştiu. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. Iobate-a făurit la rândul său un plan. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. unde era-ngrijit de cele nouă muze. în schimbul ospeţiei. Iar Himera aceasta avea corpul de capră. feciorul lui Poseidon – cel care izvorâse din gâtul retezat al hidoasei Meduze. dacă eşti un viteaz. în preajma lui Apolo. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. şi singur vei afla… Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese şi unde era scris să i se curme viaţa. Şi chemându-l pe tânăr. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint. Aşa. Acolo sorbea apă. torente-nvăpăiate de foc mistuitor. cu-o coadă de balaur. răpusă de Perseu. Anteea. a răsunat răspunsul. scăpând pe bieţii oameni ai Liciei de groază. fie-n Beoţia. preagingaşele muze. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi. odraslă olimpiană. şi-ţi aduc un răvaş de la regele Pret. putea să spună nu – când monstruoasa fiară secera mii de vieţi şi pustia pământul? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. zbura fie-n Focida.

căci luneca-n abisuri. măreţului Poseidon. Dar oricâtă silinţă şi-a dat Belerofon. Pegas. Sculându-se în pripă. a tras voios de hăţuri. I-a sărit în spinare şi. în vuiet de aripe. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. parcă fără sfârşit. chiar lângă aşternutul unde dormise el. ca să lupţi cu Himera. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii. Ba. încât simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. PIEIREA HIMEREI egas i s-a supus. dăruit de Atena. Cam pe la miezul nopţii. Dar. Lupta s-a şi pornit. el a văzut Himera. dincolo de nori.110 pe Pegas. şi ea i-a glăsuit: — Îţi dau un frâu de aur. flămândă. mândre Belerofon. calul înaripat. Însă Belerofon tot nu se da bătut… şi. înţeleapta. Şi iar urca spre ceruri. Belerofon atunci. era un frâu de aur. Cătând din înălţimi. gata! – i-a şi pus frâul. până ce rămânea numai un punct pe boltă. sărind din ascunziş mai repede ca vântul. pe care ţi-l doreşti. s-a îmblânzit ca mielul10. s-a dus la altarul zeiţei Atena. Pegas se ridica. lui Poseidon. în capetele hâde P . venind noaptea. cu vâjâit de aripi. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei. neînfricoşat. nu poţi să stăpâneşti calul înaripat… Trezindu-se din vise. şi-ncălecând pe el să pornească la luptă9. Pegas e fiul lui. Cu el vei stăpâni calul înaripat. a cercetat în preajmă. care era clădit chiar pe Acrocorint. simţind că are-n spate un stăpân hotărât. ce străbătea în goană regatul lui Iobate – lăsând în urma ei pământul pârjolit. mai mult. Dar adu întâi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. şi-a aşternut culcuşul alături de altar. călare pe el. Trecuse multă vreme de când se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gâtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. şi dintre nori. când Pegas cobora până deasupra mării. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. gurile-nflăcărate. într-o zi. Zbura atât de iute. deodată. Himera a urlat şi a deschis. şi. N-a stat prea multă vreme. până la sfârşit. Belerofon ţintea dihania în coaste. sus. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. asemenea lui Zeus. Calul s-a repezit îndată către slavă. şi-anceput să pândească. Şi ce să vezi? Pe lespezi. I se părea că este tot pradă unui vis. S-a rugat de zeiţă să-i vină-ntr-ajutor cu sfaturi cât mai bune. n-a izbutit să prindă calul înaripat. a adus întâi jertfă un taur.

pe care-o adusese însuşi Belerofon. zburătorul. s-a repezit în munţi. trântind pe călăreţe îndată la pământ. flăcăul i-a azvârlit. Părea o dată capră. Iobate a urzit o cursă. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. Ei năvăleau în vale şi prăduiau totul. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. pe care le duceau cu ei între prăpăstii. Amazoanele-acestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sânge. Săgeţile curgeau în râuri din văzduh. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. Belerofon. călare pe Pegas. ţepuşele de plumb. urmând acea scrisoare. dar vreun duşman zburând pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. Însă Belerofon avea la cingătoare – învăţat de Atena – trei ţepuşe de plumb. . a căzut la pământ. i-a zdrobit pe vrăjmaşi. După lupta aceasta.111 sau coada ei solzoasă. cu calul. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. Se desfătau o vreme. Dădeau foc la oraşe şi jefuiau prin sate. şi odrasla lui Tifon. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare11. Belerofon. le-a ieşit înainte. le-a înfrânt şi le-a gonit pe toate. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tânăr până-n cele din urmă. Dar bătrânul Iobate. în gurile deschise. la fel ca o leoaică. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tâlhari. Dobândind biruinţa şi scăpându-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. Iar flăcări izbucneau. apoi le ucideau izbindu-le de stânci. răgea asurzitor. până-n cer. Dar lupta era grea. Tezeu. Şi cu îndemânare. şi. ce se chemau solimi. Văzând el că Himera e tot mai îndârjită. Plumbul i s-a prelins adânc în măruntaie. în valuri. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. A căzut ca un fulger în cuibul de tâlhari. sărind cu sprinteneală. pe urmă. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. după ce săvârşise atâtea vitejii. şi când nici nu gândeai. trimiţând o ceată de războinici: – cei mai vânjoşi din ţară – să-l prindă pe erou într-o pădure deasă. Dar nu s-a-nspăimântat. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. şi în ţara pe care-o stăpâneau vitezele amazoane. Astfel. Mai luptaseră ele cu Heracle. censpăimântase lumea. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. sau se târa pe jos cu trupul de balaur. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile. după o luptă crâncenă. zvârlindu-le în mare. din munţii Liciei. luptând cu-ndrăzneală zile nenumărate. Iobate l-a pornit. primejduindu-şi viaţa.

112 BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS egele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. a fost la rândul ei înşelată de Zeus. Însă. cu aripile-n vânt. şi şi-a vârât pumnalul. Iar ţara Liciei o-mpart. cine biruia moartea. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. iar pentru fapta asta. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mâhnirea. cu suliţa în mână. au coborât asupră-i din nou nenorocirea. Să-i ceară socoteală preatrufaşului Zeus – de ce-i obijduieşte mereu pe pământeni? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. i-a doborât feciorul. în două… urmând ca. văzându-l pe viteaz cum se urcă. îndată s-a smucit. Laodomia. de durere. a hotărât să urce cu Pegas în Olimp. de vrei. în câinoşia lui. prea geloşi. a ţintit-o cu arcul. şi-a trimis-o-n Infern. Se pare că şi Zeus s-a-nspăimântat. cel destinat lui Pret. şi i-a grăit aşa: — Belerofon. în luptă. şi-a zburat spre Olimp. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. spre Olimp. Iar suliţa sa lungă. ce se chema Isandru. Iar Pegas. săvârşită de Zeus. urma a fi scutit de orice bănuială. de trei ori. Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decât zeii şi mult mai îndrăzneţ. Şi regele Iobate a poruncit să vină copila sa mai mică. fără voinţa ei. zeii. Mai mult. numită Filonceea. Artemis. să stăpâneşti tu singur Licia cea bogată… Eroul corintian. mărire şi respectat de toţi. a fost silită să-i nască şi un prunc. când omu-i fericit. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. A trântit R . scânteia prin văzduh. A cârmuit o vreme-n Licia liniştit. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică. cu vârful de aramă. după moarte-mi. Îţi dau şi jumătate din toată avuţia. mâniată că s-a-nsoţit cu Zeus. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon12. Ares cel zvânturat. îndârjit. Era un semn că zeii îl socotesc curat. în inima pe care i-o-nveninase Eros. După credinţa veche. după atâtea lupte şi-atâtea încercări. Fiica. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. o soră a Anteei. Şi-a poruncit lui Hermes să se schimbe-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. la fel. tot ea să ispăşească. s-a învoit să fie ginere lui Iobate. pe calul său ca neaua. Adânc mâhnit eroul de urgia cerească.

cu capul sfărâmat şi mintea rătăcită. Când a pierit şi calul. Numele Glauc s-ar putea tâlcui prin azuriu – aşa cum este apa golfului de Corint. în Licia. bunăoară. din porunca lui Zeus. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros13. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea . Calul fusese creat de Poseidon. Tezeu. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. Aici era citadela-acropola-Corintului. şi prefăcut în stea14. Belerofon. Note: 1. oamenii lau cinstit ca pe un semizeu. 2. care aleargă cu coame pe spinare. calul simboliza şi el valurile mării. 5. A mai trăit puţin. a venit rostogol. în herghelii. fiul lui Glauc. din slavă. din istmul de Corint. sub bolta albastră a cerului elin. rămas cârmuitor în locul tatălui său. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brâu larg de ape tot istmul de Corint. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate. obligându-l să urce. zeul mărilor. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică. la nesfârşit. după moartea lui. la poalele muntelui Acrocorint. care personifica Marea Egee. 3.113 călăreţul cu fruntea spre pământ. Poseidon. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. şi-n oraş i-au făcut statuia lui călare. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. Glauc era fiul regelui Sisif. 4. Dar. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. În felul acesta Hiponou. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. El este o întruchipare a mării. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curând. Pe lângă aceasta. o stâncă pe coastele unui munte. În pădurea Creneea. spre ţărm. A căzut în Corint. era fiul lui Egeu. El era o personificare a valului. Corint şi chiar în alte părţi.

aşa cum este Himera bunăoară. Pegas. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. 14. ţinut din Asia de sud-vest. lângă calul său Pegas. fie. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. alţii zburători. spre izvorul muzelor. în faimosul său poem „Orlando innamorato‖. în aventurile lor. 7. De la această întâmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scrisorile lui Belerofon‖. pierzându-l pe cel antic. dealtfel. 8. Este vorba de constelaţia. cu arcul sau suliţa în mâini. în „Olimpicele‖ sale. unii ştiind să grăiască oamenilor. e. Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunoscutul basm al lui Ion Creangă. Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. n. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. cu chip însângerat. Belerofon – ca Perseu şi Heracle – este un erou solar. purtând numele legendarului cal înaripat. 9. Licia. care i-a dus. Şi în folclorul nostru eroii dobândesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. al II-lea î. călătorind prin cer pe un cal înaripat. 11. Hipocrene s-ar putea tâlcui prin „izvorul calului‖. Sensul acestei alegorii era că tot ceea ce este monstruos până la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâmântească… 12. 10. având în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. pentru că se strângeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţâşnească calul Pegas. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Maria Bojardo. în timpul furtunilor. fie la revărsările ei. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. În greceşte Pegas însemna. şi pe Perseu şi pe Belerofon. de parcă ar cădea din slavă. unde este înfăţişat Belerofon. se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. în palatul Spada din Roma. 6. lovind stânca cu copita. mai ales. Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. când înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede ambarcaţiuni. un basorelief din sec. fiul lui Poseidon şi al Meduzei. Soarele ce răsare în zori deasupra mării. în zbor. tot izvor. 13. Se mai găseşte încă şi astăzi.. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. Această întâmplare a fost cântată după vechile legende de poetul elen Pindar.114 sumedenie de victime omeneşti. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. . să soarbă inspiraţii din unda de cleştar.

sămânţa. Îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. în imnuri. În schimb cântau. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă. pe jumătate dezvelit. umplea o amforă cu apă. auzind astă melodie. în veac de veac. graţioasă. însoţind lira cea duioasă. Iară lumina albă şi căldura plăcută. aciuite adesea în locuri mlăştinoase. E APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS i acest zeu frumos şi tânăr zări. Ba. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. Braţul molatic ţinând vasul. dăruită de soare. stârpind boale şi molimi. soarele. pe fata regelui Flegias – stăpânitor peste Iapiţi. cel ce face săncolţească pe glie. lângă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau care de care să cânte mai armonios. şi-nverzeşte copacii. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. soarele care dă lumină şi căldura. Fata. S . Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos. umărul neted şi rotund. după legende.115 ASCLEPIO linii iubeau viaţa. talia subţire. odată. Coronia pe nume. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur. ce-i desfăta obişnuit numai pe zeii din Olimp. la fântână.

vreau să ştii că fiica mea. A spus părintelui său tot. fără suspine. Apolo. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. plângând încet. Pe pletele cârlionţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. S-au dus spre Epidauria. ca ameţită. tot mai spre inima pădurii. până ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme. Coronia. care sclipea mai să-i ia ochii… Coronia a stat uimită. — Cine eşti tu? a şoptit ea. Un vânt subţire ţiuia printre copacii din pădure şi florile îşi plecau fruntea. Şi ochii tăi de ce sunt uzi de lacrimile deznădejdii?… Iar fata a căzut pe lespezi. unde o aştepta Apolo. mai înainte. pe care le rosteau în cor muzele. a spus Flegias către Ishis. — Unde ţi-e amfora cu apă? Spune-mi de ce-ai întârziat?… a-ntrebat regele Flegias. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila. la urmă. că primul soţ i-a fost Apolo. fiicele lui Zeus. zei necruţători!… a strigat tatăl. un oraş care se-ntindea pe lângă marea argiană. — Sunt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. Coronia. lăsând-o singură-n poiană. care-a cerut mâna copilei. Şi el purta o haină scumpă. auzind viersul lui Apolo. parcă deodată veştejite. cu nici un chip. Cum i-a cântat zeul Apolo cu lira sa mângâietoare… Cum. Dar vreau să ştii. prinsă-n vrajă. Din depărtări se auzeau cântările armonioase. a mers printre copaci. s-a văzut singură-n poiană.116 Coronia. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. Şi-a mers. Şi dragostea a lăsat A . când s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. Şi amfora s-a spart pe pietre… în timp ce fata. a pierit. s-a-nfăţişat un tânăr vrednic. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. Zeul nu i-a răspuns nimica. urmând cântarea minunată. cu ochii ţintă la Apolo. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei. — O. nu va rămâne. Târziu. soţia ta… Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecât un mire vrednic. s-a-ndreptat către palatul regelui. a scăpat amfora din mână. CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE ici. păşea domol pe iarba udă. Şi cum. tot el i-a rătăcit simţirea. nu peste multă vreme. Vă trebuia încă o jertfă!… Însă. printr-o vrajă neştiută.

ştiu că eşti bogat. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald. tu ce-ai adus această ştire! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti de-acum-nainte doar moartea şi nenorocirea… Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare… Zboară şi piei din calea mea… Corbul. a şi zburat către Olimp şi a pârât-o lui Apolo: — Soţia ta. S-a făcut galben şi a zvârlit încolo lira. a murmurat îndurerată: — Apolo. m-ai lăsat pradă deznădejdii. era gelos. şi el. S-a făcut negru ca mormântul şi glasul lui s-a preschimbat. un corb. care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie. Te învoieşti?… — Mă învoiesc. a spus Flegias. vrei să mă uiţi pentru un om?… Coronia a scos un geamăt şi.. lăsându-şi barba albă-n piept. văzând-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. Tu. — Coronia s-a stins din viaţă!. Tu. — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo! a spus tânărul arcadian. i-a rostit zeul. Corbul era cu pene albe. treci lângă Ishis… Numai că-n acest timp. trădătoare ticăloasă! a grăit zeul cu mânie. lucind ca focul prin văzduhuri. Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi. Coronia. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii. şi s-a înfipt în pieptul fetei. din alb precum fusese. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. odrasla ta mult aşteptată… Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi. tu m-ai amăgit. ridicând ochii spre cer. rege. în marele-ţi ţinut Iapit. Coronia. A început de-atunci sanunţe numai furtunile şi moartea. . şi-acum tot tu arunci săgeata?… Dar nu-mi iei viaţa numai mie. Când văd un hoit corbii s-adună şi croncănesc ca sub blestem. era şi-o pasăre. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. Săgeata a pornit din arc. A prins însă-ntr-o clipă arcul. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii. Fata mea o să fie mamă.117 rod. Ai cai nenumăraţi acasă. — Fii blestemat. În sânul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume. s-a cătrănit pe loc la pene1. — Mori. a ţipat iar spre-Apolo corbul. se drăgosteşte pe pământ cu un flăcău venit din lume! Zeul.

a smuls copilul încă viu. Atunci.118 MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON n Epidauria. Flegias. putea să vindece bolnavii cu fel de fel de buruiene. zburând pe spuma unui nor. Ia trupul moartei lângă sine şi se sileşte să-l învie. răcoroasă. Pelion Aici era o văgăună adâncă. făcând farmece. — Ţine. Umbra Coroniei plecase. în legendă. s-a auzit un ţipăt slab. Venise Hermes să o ia. a zburat pe un nor de aur. iubite. Vrea să împiedice destinul. să-ţi împlinesc această voie!… Cum ţi-ai numit însă flăcăul?… Zeul a stat puţin pe gânduri. a răspuns Hiron. Nu mai era decât puţin. unde trăiau mai mulţi centauri. Şi. L-a strâns în braţe ca un tată. şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. şi ar fi vrut să verse lacrimi. L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau de faţă. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pământ. şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorât. şi. şi. desigur. Rugul ardea cu vâlvătaie. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit. Zeul şi-a amintit că fata poartă în sânul ei un prunc. El avea multă iscusinţă. minune negrăită. ungându-l c-un balsam ceresc. din gelozia mea nebună. împietrit. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin. bătrâne Hiron. gemând. ca mai-nainte. cu ochii aţintiţi spre ceruri. pe ţărm. drept pe un munte. — Mă voi sili. m-ai ucis? ―… Şi în sfârşit. ca într-o mută întrebare: „De ce. să-şi potolească remuşcarea. Dar nu putea… Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc. Nu mi-a rămas decât feciorul să îmi aline întristarea… Nu am alt nume pentru el… — Să-i zicem dar Asclepio2… s-a învoit la rându-i Hiron. Însă zadarnic mai încearcă să-i reînsufleţească pieptul. nevăzut. Şi a răspuns centaurului: — Îl voi numi: Cel ce alină… Pentru că eu i-am ucis mama.. şi sunt mâhnit. se mai spune că regele lapit. largă. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune… Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă… a rostit zeul spre centaur. s-a mâniat peste Î . Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţi căruia i se zicea Hiron. se clădea rugu-n vremea asta… Pe rug era urcată fata cu trupul rece.

Regele a căzut din şa. Punând îndată o săgeată în arcul său scânteietor. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el. Veneau acolo mii şi mii. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. În acest fel. înarmaţi cu săbii. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi. a crescut mare. Şi mulţi dintrînşii şi-o găseau… — Asclepio. l-a aţintit şi pe Flegias. pe-o culme. aţâţând focul ca să ardă cu vâlvătăi până la cer. după un timp. tu nu eşti un erou de rând. A strâns oştirea. Şi-n Epidauria. regele pare c-a strigat: — Blestem să cadă-asupra ta!… Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine… şi să doreşti să ţi-l răzbuni. sălbatici. amarnic. tropotind peste munţi. te va lovi. felurite boale. Capul i s-a sfărâmat de stânci.119 măsură de moartea dată fiicei sale. călăreţii şi. Aici se P . Oastea lui a-nceput să fugă. s-a supărat din nou. s-a răspândit în toată lumea. Tocmai se întorcea şi zeul. el s-a-ntărit. de multe. rostogolindu-se pe vale. i-au ridicat un templu mare. Ei trimit boli şi suferinţe. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. Când a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii. acolo unde era templul împodobit. deşi eşti pământean ca noi. în peştera-i încăpătoare. S-a făcut priceput în toate. pe care tu ştii să le vindeci. Dar înainte de-a cădea. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fân. să-l facă pulbere. Îi dase-n loc de lapte dulce. Te ridici peste olimpieni. al zeului cu arc de aur. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi… Chiar de eşti zeu nemuritor. când a-nceput să lecuiască – întâi cu arta învăţată de la centaurul bătrân. Tatăl Coroniei – cu oastea – a jefuit templul acesta şi i-a dat foc. nevinovată. apoi prin iscusinţa sa – pe muntenii din Pelion. îi ziceau ei. blestemul meu. cenuşă. plin de comori. să-l mistuie. şi-avea cam unsprezece ani. Febus-Apolo… FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE e când se petreceau acestea. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. blestem de tată. De-aceea îţi vom ridica un templu mare. dornici să-şi caute vindecarea. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure.

văzu în drumul său un şarpe. şi Asclepio se străduia să le aducă uşurare. Şi s-a-ntâmplat. Asclepio băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde: — Tu. care erau pe pragul morţii. şi geniile infernale se jeluiau necontenit. Făcu din ea un leac anume. fără supuşi şi fără sclavi?… Şi Hades. un lucru neobişnuit. Tartarul rămăsese gol. Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii. Eu stau în bezne. DAR… i oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în templul său. iară tu. să vadă bine ce fel de însuşiri avea. se povesteşte. dar Hades. Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsân. Mai bine e pe lumea asta. fără să fim pândiţi de Hades… Şi-Asclepio le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemuritori. Asclepio-l iovi c-o piatră. dacă nu mai coboară nimeni? Dacă rămânem numai noi. Şi chiar Câmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre. se spune. în acest templu. Dar nu trecu nici un minut şi. Ducea un fir de iarbă-n gură. Zeus. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atâţia morţi. cu arta grea a hirurgiei. ai rămas stăpân pe cer şi pe Olimp. tu.120 grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise. mare Zeus?… nimeni nu vine în Infern!… — Cum asta?… Ce s-a petrecut? a rostit Zeus mâniat. O cercetă. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul. sus? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pământeni să nu mai cadă-n gheara morţii? Ce-o să ne facem în Infern. zeul mohorât. scăpând pe-o mulţime de oameni. fiu al zeului Apolo. socotind ziua şi noaptea numai morţi… Şi-acum… Acum nu-mi mai rămân nici umbrele de pe pământ… Nimeni… Nimeni – auzi. s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a chemat numai pe Zeus: — Lumea am împărţit-o-n trei: Poseidon apele din mări. — Ce se întâmplă-acolo. HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO. încât se pustia Infernul. Acesta prinse la loc viaţă şi amândoi pieriră într-o gropiţă. eu tot ce este sub pământ. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii. Nu mai mor S . Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut. Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. Feciorul zeului luminii. Asclepio. cel cu aripi negre. sub pământ. unde putem zâmbi în voie. iată. mergând. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. tare supărat. cândva. O adună plin de răbdare. la un bolnav. se ivi şerpoaica – perechea şarpelui ucis. Tanatos. s-a îndeletnicit.

se străduia să dea iar zile unui voinic. văzând pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene!… Atunci. Îl va scăpa dembrăţişarea înaripatului Tanatos. ÎI văd şi eu! a grăit Zeus îndârjit. cu mintea lui iscoditoare. cen atelierele divine făureau fulgere lui Zeus. tocmai a ridicat un mort… Îi toarnă-n gură băutura. O!… Cum s-a-ndurerat Apolo. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rând pe rând – căci Zeus i-a pedepsit fapta. ucis din uneltirea Fedrei. şi. ca osândă… Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi. rând pe rând… — Destinul zici?… a răspuns Hades. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc. mărite Zeus. şi doi . Asclepio a rămas mort… Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. lecuindu-i chiar de boli. se povesteşte c-Asclepio. făcându-ne ades de râs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori? Asclepio mai mult ca toţi a născocit. pe care-a risipit-o vântul şi a spălat-o apoi ploaia… S-a dus. numită Troia. neapucând să spună celor din jur cum pregătea acele băuturi din ierburi. Ba. ca să îi soarbă răsuflarea. şi-apoi să piară. Ei trebuie să-mbătrânească. — Uite-l. în acea clipă. a prins în mână un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvârlit în Atica. precum cântau poeţii. scos din fire. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari. la fel cu zeii. Zeus? Ce mai spui?… — Aşa e. şi nici un zâmbet n-a-nflorit pe faţa mea. ce spui. poate şi-n Tartar. care o să-i întoarcă viaţa. Ce? L-ai uitat pe Prometeu?… Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. la fel ca şi pe mama sa. şi vigoare. le dăruieşte nemurirea… — Cum? Unde e? Să-l văd şi eu… a răcnit Zeus. nemurirea şi tinereţea veşnică. lui Hipolit. Să stăpânească şi-n Olimp. leacuri. şi-au încercat să se răscoale contra stăpânului lor. Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. Poseidon şi Atena. N-a mai rămas din el decât o grămăjoară de cenuşă. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi. Şi-ntr-adevăr. făcându-l simplu salahor. care se chinuiau de veacuri. şi fetele: una Higieea. Mă faci să râd.121 oameni? Pentru ce? Destinul lor e hotărât. de când mă ştiu… Oamenii vor să dobândească. Ba. Soţia lui. Zeus. care dau pământenilor şi tinereţe. încât s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pământul scăldat de mările adânci. Iar Zeus. i-acolo. pe care l-am trimis anume. lovind cu sceptrul într-un nor. împreună cu Poseidon. cu alţi trei zei nemulţumiţi: Hera. Da. ca răzbunare. iară cealaltă Panaceea. Focul ceresc l-a mistuit. şi Zeus s-a înduplecat. a zis Hades. Asclepio a fost lovit. pe ţărmurile Aticii. Epioneea3. Aşa. feciorul regelui Tezeu. el s-a unit. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti. Însă a mijlocit Atena pe lângă tatăl său ceresc. când a zărit asta. Ei.

când veneau. nici un zeu n-a avut atâtea temple şi opere de artă. Iată de ce. unde sunt ape de izvoare7. împodobite. stele votive.122 băieţi. precum se ştie. Dealtfel. pe care lumea dealtădată l-a mai numit. . altare şi statui. străjuitori ai templului. s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. ce se numeau asclepioane5. acestea n-ar fi putut să crească. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară. Note: 1. medici vestiţi în marele război din Troia4. fără lumina şi căldura soarelui. nici măcar să răsară. Spre slava lui. În limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale. Aceasta era povestea corbului. până astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele. Aici bolnavii. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. urmându-i mai departe calea. Templul avea grădini splendide. cel care poate să vindece durerile. monumente. mai cunoscut. erau primiţi de asclepiazi. din tot Olimpul. cum făcuse şi-Asclepio8. câte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. şi îngrijiţi cu devotament. Soter – adică salvator. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari. ba şi un teatru renumit. 2. de Esculap. pleacă doctorul‖. unde şi aerul e proaspăt. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6. capele. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. Prin persoana legendară a lui Asclepio.

Epioneea înseamnă liniştitoarea – pe greceşte. Asclepiazii. Igiena juca un rol mare. S-au găsit până acum cam trei sute de asclepioane – temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. basoreliefuri. Alţi suferinzi urmau să facă şi exerciţii corporale: jocuri. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. şi asclepiazii primii medici.123 3. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. câteodată. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. reprezintă pe fiii soarelui. . Artistul l-a creat încărcat de preocupări. Higieea. Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale simbolul de semizeu şi. a bătrâneţii şi morţii. La Cos. chiar de zeu. picturi. grăitoare în acest sens. În acest fel. în Pergam şi în alte multe locuri. O imagine artistică. urmând drumul lui Asclepio. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. 4. o avem în statuia care se găseşte la Ermitaj. de aici termenul de „panaceu‖. ţinând într-o mână şarpele. de lângă tatăl său. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. şi în cealaltă un baston. 5. Dealtfel. alergări. în marile galerii de artă din Leningrad. lupte. paşii progresului în ştiinţă. La picioare avea un câine. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. Cei doi. Iar Panaceea se tâlcuieşte prin cea care lecuieşte totul. pe oameni. 8. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Padaliro. adică sănătatea. Ea este nelipsită în grupurile statuare. Iar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. El şedea pe un tron. chiar ape minerale. prin priceperea şi forţa lor omenească. Nu se putea intra în templu decât bine spălat. cu barbă şi cu o faţă gânditoare. alinătorii suferinţelor. truda atâtor învăţaţi. Opera aceasta întruchipează mai bine decât altele efortul medicinii. uneori. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. Câinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. a dat în limba noastră cuvântul igiena – igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. dar unele s-au dărâmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. fără intervenţii divine. 6. creată tot de oameni. şi chiar în efigii şi monede. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. Astfel de asclepioane au fost la Atena. împotriva molimelor oarbe. La Epidauria se găsea şi statuia făcută de artistul Trasimede. O copie după statuia lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. Ele au fost însă cu siguranţă şi mai multe. ce se poate căpăta prin leacuri. El pare că îşi frământă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. care se pot vindeca pe ei înşişi. Cos. 7.

trecând pe-acolo. P . Şi viţa se-nsorea pe coaste. care dădea vin din belşug. şi gutui. Acest ţinut muntos era sărac. Trăiau pe-acolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase. De-atunci regele Calidonului a luat numele de Eneu2. care era bogată-n grâne. făgăduind vin mult şi dulce. după poeţi. prin supuşii săi.124 MELEAGRU ovestea despre eroul Meleagru se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. Iar regele îl înmulţise. făcând dintr-un lăstar o vie. îi dăruise un lăstar. Calidonul. iepuri cu blana cenuşie. Deci. Iar regele. afară de-o fâşie de pe coastă. Şi pomii erau plini de fructe: mere. udat de râul Aheloul1. Dar fructele şi grânele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. şi pere. plante-aromate şi livezi. Deşi munceau cu îndârjire!… Deşi-i rugau pe zei să le dea roade!… Norocul lor era doar unul: prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. putea să-şi strângă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. Ar fi aici să mai adaug că regele din Calidon este. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. ce-i ocrotea pe agricultori. lupi hămesiţi şi vulpi viclene. aurite. ca părul darnicei Demetra – zeiţa soră a lui Zeus. bucurându-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strângă. Toţi vânătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. Le-a aprins focuri pe altare. Dionisos. întâiul cea cultivat viţa de vie. atâtea roade. s-a întâmplat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. făcând nenumărate jertfe. stând în oraşul cu faimă mare. Se legănau pe ţarini grâne cu spice grele. a hotărât să-i răsplătească. când se începe legenda despre Meleagru. În acel an.

se vestejea şi se usca. trântiţi. Iason din Iolcos şi Iolau. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă. regele Iapit. nepotul S . Cine-ndrăznea să se ridice contra zeiţei Artemis? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tânăr Meleagru. cu ochii tulburi. Iar fiara. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. sub râtul fiarei aţâţate. s-adun o mână de viteji de prin regatele vecine şi să începem vânătoarea mistreţului ce pustieşte pământul nostru etolian. şi ceilalţi pomi erau. Grânarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. a spus el. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. fiica lui Zeus şi a Letei. şi plâng amarnic lângă ziduri. Coama zbârlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. urmaşă a mistreţului răpus în luptă de Tezeu3. cât era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. Castor şi Polux de la Sparta. Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. Îi voi chema pe cei mai vrednici: Tezeu. au fost zdrobiţi. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. rodul cel verde şi gustos. cea stăpânită de Eneu. monstruoasă. ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON i cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vânătoarea era un meşteşug de seamă? S-a mâniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gândească. eroul din Atena. — Îngăduiţi-mi. cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. pe care câinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. smulşi din rădăcină. văzând atâtea avuţii de roade ce trebuiau strânse. căci iarba. cetatea mare. erau scânteietori ca focul. după ce-a călcat holdă cu holdă sub picioare. le stau alături. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte. pe vale. ce-nfricoşau pe etolieni. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vânătoarea.125 Numai că-n marea-i veselie. a urcat coasta către vii. Ochii săi roşii. Loveşte turme şi cirezi. îşi prăpădeau şi ei. Măslinii. prin voinţa-i olimpiană. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze. ţinându-şi pruncii strânşi la sân. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. Piritou. Şi. Iară bărbaţii. Strugurii. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. Furia sa parcă se-nteţeşte. Şi răgete scotea cumplite. dând jos şi tăvălind în ţărână spicele blonde şi bogate. plini de sânge. de-asemeni.

L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. de către meşterii cetăţii. înspăimântată. S . A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. în focul sacru – ce ardea. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel: — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorâtă-n acest lemn de frasin alb. I-a însoţit pe-argonauţi. ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU ă fie-aşa cum gândeşti tu. atunci. ştiu că-i puternic. Ultima azvârlise-n flăcări. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. priceput în meşteşugul vânătoarei şi-i îndrăzneţ… E fiul meu. acolo-n mijlocu-ncăperii – un lemn de frasin. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. pentru totdeauna… Într-adevăr – deşi soţie a regelui din Calidon – şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. au glăsuit mai toţi bătrânii. se va preface în cenuşă. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. iute-o lădiţă de aramă. tu ce ne spui?… Soţia ta. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. După ce fiul se născuse. ce-l fereşte de moarte. Peleu. zvârlit de mine. Rege Eneu. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. nu ca fecior al lui Eneu. lăsând pe fiul ei să plece la vânătoarea asta mare? — Îl las. căci am o vrajă. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare. Nu mă tem pentru viaţa lui. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-a-ntâmplat nimic. nu ne dă oare nici un sfat? Nu ne ajută la nevoie. Când lemnul alb. carencepuse să şi ardă. a dat răspuns Alteea. ci ca odraslă a lui Ares. Ştia că nu o să sentâmple nimica rău. Fără să amintesc de alţii. mândra Alteea. când au adus lâna de aur. ca Telamon. a scormonit cu mâna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin.126 marelui Heracle. părăsind patul de lăuză. neîntrecută la vânat. Iar Meleagru se născuse. olimpianul. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pângărise palatul regelui Eneu. cât ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. Admet şi o copilă-arcadiană. ce se numeşte Atalanta. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades… Mama.

spuneau aezii. avea să fie. nu retezase vreun copac. ca să culeagă din pădure zmeură. cea lepădată de un rege – lăsând-o mai întâi să sugă şi deprinzând-o. şi să găsească. fără dorinţa de-a plăcea. mai pe urmă. şi o pădure-ntunecată. În apropiere de oraş s-ar fi aflat. cu voinicie de bărbat. norocoasă. de parcă priveghea câmpia. D . S LUPTA SE PORNEŞTE ar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot. lovind tamburii de aramă. Pădurea se-ntindea pe coastă. s-a-ntins ospăţul. prins pe umeri cu-o agrafă – ca şi zeiţa Artemis. şi o copilă. Atalanta. Ea – fiica regelui Tegeu – de fapt. Şi fiara a hrănit copila. într-o pădure-ntunecoasă. fusese părăsită de tatăl său. Iară pe spate atârna o tolbă scumpă de argint. în stejari. Răsplată trebuia să aibă. Şi fata asta graţioasă. Şi într-acolo lătrau câinii. când era mică. Tegeu vroia să aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. spuneau aezii. Dar. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru – cum vom vedea numaidecât. c-a răsunat un grohăit. în care nu intrase omul. el îi îndoaie sau îi frânge. Purta pe ea doar un veşmânt scurt. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. în dimineaţa următoare. S-au strâns în Calidon eroii.127 EROII SE STRÂNG ÎN CALIDON i-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vânătoarea. stupii cu fagurii de miere. a fost găsită de-o ursoaică. cum s-a terminat ospăţul. Dar Atalanta. Părul era-nnodat pe ceafă. Strângându-se dară vitejii în Calidon. Fata era încântătoare. mure şi afine. şi printre ei. fără voie. fără-ncetare. cum cerea datina străbună. Cu trupul său lovind copacii. cel care dobora mistreţul: pielea şi capul lui hidos. cu simplitate. pornind în goană către oameni. au şi pornit la vânătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. rostogolindu-i prin pădure. ce tocmai îşi pierduse puii. mirosind urmele de fiară. umplută toată cu săgeţi4.

printre copaci. E în frunte. tineri luptători. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie… Abia şi-a sfârşit el cuvântul. Şi cum era un ochitor mai priceput decât mulţi alţii. Ea nu se lasă. căutând noi victime-n pădure. săgeata-i zbârnâie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. al cărui lemn e străpuns lesne. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras. e foarte greu de nimerit. Văzând că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri. Ochii săi mici şi sângeroşi sunt plini de pofta de-a ucide. călărind pe armăsari albi. Lancea se-nfige-ntr-un copac. Şi-a înfipt adânc colţii ei lungi. mugind surd. Botul lui parc-aruncă flăcări. Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. sărind cu o secure-n mâini. Iar Meleagru. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decât aceea pe care-o dă o biată fată. că fiara i-a sărit în piept. printre flăcăi. spre oameni… Mulţi au însângerat pământul. Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tânărul cutezător. fermecătoarea Atalanta. toţi vânătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei.128 Monstrul dă buzna între câinii. din nou. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. Botul i s-a umplut de sânge şi. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. copila regelui Tegeu. dar în zadar. ce-l însoţesc pe Meleagru. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. Şi nu se vede vreun sfârşit primejdioasei vânători… Dar cea mai sprintenă în luptă. e arcadiana. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară: — Tu. şi doi îşi pierd îndată viaţa. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vânătoarei: trofeul. ai lovit cea dintâi mistreţul. tu îl vei avea!… Bărbaţii câţi erau acolo s-au roşit până la urechi. Înconjură cu grijă fiara. şi. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. a mai lovit-o în Î . dintre hăitaşi şi luptători – mai ales tineri etolieni. una dintre săgeţi s-a-nfipt până-n plămânul stâng al fiarei. Castor şi Polux. şi când nici nu gândeau cu gândul. înspumaţi. CEARTA DIN PRICINA ATALANTEI n timp ce monstrul grohăia. şi. ameţită. îl urmăresc. în drumul monstrului rănit: — Voi. cum zvâcneşte prin pădure. el se avântă. cu o lance. Însă mistreţul e mai iute ca vântul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. Mai arzător decât un fulger s-azvârle apoi spre viteji. Iar unul a răcnit cu ciudă. preafrumoasă Atalanta. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cât de cât.

pe Atalanta. în timpul luptei – le-a întins. Cu sabia i-a tăiat capul. venind aici. copila regelui Tegeu. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat5. ce avea încă în ochi lacrimi. care i-a întristat pe toţi. şi-a rămas singur voinicul nostru. ce eşti frate mamei mele. — Primeşte premiul şi cinstirea. ca să ia parte la vânătoarea asta mare. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. Şi aflând asta. Meleagru atât de mult se întristase. s-a necăjit fiul lui Ares. NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ ar cum s-au depărtat vitejii din Calidon. în faţa mea. După această întâmplare. fiindcă eşti frumoasă. spre ţara sa. soţia regelui Eneu – fiind deci unchi bun lui Meleagru.129 grumaz şi-a doborât-o la pământ. încât nu mai vroia să lupte. Cu ei s-a dus şi Atalanta. i-a jupuit pielea ţepoasă şi – după cum făgăduise. D . ceilalţi. pe amândouă. că poţi să smulgi premiul râvnit de noi. a sunat toba de război. Alteea. ca orbit. n-a mai putut să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul. ce? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mână? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. eroii cei veniţi anume din depărtare. Eşti vânătorul cel mai bun care se află în Elada. În fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. capul mistreţului răpus. cu vârful săbiei sale-nsângerate – ce retezase. din dragoste pentru ucisul ei frate. S-au rotit săbiile prin aer. lui Hades şi soaţei sale. să nu cutezi a urgisi. Ci l-a străpuns. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. Meleagru. la care ţinea mult Alteea. S-au despărţit şi au plecat care-ncotro. Altminteri… — Altminteri. Poate a vrut să-i şi răspundă… Însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură: — Stai. Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi. Iar Meleagru. — Tu. îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor. a grăit el şi i-a zâmbit Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. Persefona. în piept. să-l pedepsească. Atalanta. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. să-i ia viaţa. Războiul a-nceput cu furie. Atalantei. de curând. El era frate cu Alteea. blestema. Numai că mama sa. şi nici onoarea nu ne-o lua… Nu crede. şi-au luat în grabă rămas bun.

Cleopatra. apoi în alţii. de mistreţul hâd? Nu sări la luptă pentru ei? Femeile sunt luate roabe. chemat desigur de Artemis ne-nduplecata. pusese sabia alături. iubite Meleagru. Cleopatra. în slăvi s-a şi ivit Apolo. şi-a vârât sub sânul stâng un fier tăios. Mama. şiroaie. la rugămintea Cleopatrei. risipindu-se-n ogradă. pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. — Piere poporul etolian? a strigat el. soţia sa mult credincioasă. I-a pus pe goană. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plângeau . A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inimai înflăcărată. plătindu-şi astfel vina sa. Dar viaţa lui se va curma… Şi asta pentru că Alteea. cât timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. În vremea asta. lăsând în voia sa războiul. În puţin timp au biruit. luase lădiţa de aramă. Abia atuncea. s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii. îndurerată se urcase pe-o stâncă-naltă şi deacolo s-a aruncat între prăpăstii. văzând această întâmplare. Câţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avântat din nou în luptă. Într-adevăr. fugeau ca nişte potârnichi. lăsând poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni6. supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon7. s-a clătinat ca un stejar. cum sunt răpuşi toţi etolienii. Lemnul arsese-n vremea asta. de vreun duşman. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian. lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă. Iar la sfârşitul bătăliei. zăvorât într-o cămară. laşilor!… Şi sabia i s-a înfipt în cel dintâi oştean curet. pe obraz. Din ea desferecase lemnul adus cândva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru.130 Se retrăsese în cetate şi. şi în alţii. Cleopatra. iar lacrimile îi curgeau fierbinţi. Şi tot atunci. având în piept săgeata şi mistuit de focul ei. şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis. glăsuind: — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine. ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi. stingându-mă nefericită?… Cu-o tresărire. şi. pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară. în scurtă vreme. Meleagru a luat din nou sabia-n mână. În curând am să cad şi eu. soaţa iubită. îl clatină din hotărâre. Vrei să mă vezi târâtăn ştreanguri. Ei ţipau. Iar el. lângă soţia-i. Surorile lui Meleagru. A căzut jos şi a murit. spunându-i vorbele acestea: — Nu vezi. în timp ce-şi blestema feciorul. Şi revenindu-şi de îndată. Alteea. ce stătea-naintea lui îngenuncheată.

viticultor. căci ea de mâhnire Mare cuprinsă. Şi. ca nişte lacrime vărsate8. Cleopatra… ……………………………………………………………………… Sta Meleagru la ea mistuindu-şi amarul mâniei Tare-ndârjit de blestemul mamei. cu toată mulţimea. în chip neasemuit: Cât se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii. Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru. le-a prefăcut în nişte păsări. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia: enologia. în „Metamorfozele‖ sale. de patima. Goana. Fata este înfăţişată alergând pe o câmpie. fiul lui Endimion. fără voia noastră. iar râul care o udă se cheamă Aspropotamos. mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. după legendă. Şi. Enos e vinul pe greceşte. care Şi-altora-nvăluie mintea. ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid. Oraşul Pleuron. cioplită de un artist antic. Piciorul stâng abia atinge pământul plin de ierburi crude. cu frumuseţe de fecioară. Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei FebeArtemis şi de cureţii ucigaşi. deşi au temei la gândire. 3. care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată cu putere de bărbat. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi. Numele său vine de la cel dintâi stăpânitor elin. un alt personaj mitologic. Zeii chema şi izbind cu pumnul adesea pământul Sta istovită-n genunchi şi cu sânul stropit de plânsoare. că el pe fratele ei omorâse. iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare… 9 Note: 1. Homer ne cântă în „lliada‖ scena aceasta. Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mânie. 6. aezii din Etolia au cântat imnuri minunate. Etol. cel doborât din voia ei. Oineu – Eneu – înseamnă producător de vin. ce s-a numit.131 atât pe fratele lor. 2. Meleagru. 5. Fiului moarte să-i dea Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său. 4. dar şi un voinic. Dânsa cerea de la zeii din iad. i-a uimit . care rostesc cu ţipăt jalnic: păcat!… păcat!… păcat!… şi care au pe aripi pete. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi. îi dăm dreptate lui Ovidiu. Legenda a fost cântată de poetul roman Ovidiu. Persefona şi Hades. pe-Alteea. printr-o vrajă neştiută. chiar în legendă.

Statuia este făcută în aşa fel. n. din timpuri foarte. în zadar. Kun. Dar. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere. l-a dăltuit în marmură. de stăpână. şi omorârea lui ştirbea prestigiul mamei. Spune ce rău i-ameninţă. spre stâpân. Eroul este în pădure. Se roagă de dânsul etolii Staroştii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca să iasă Şi să-i ajute. şi să pornim!… .132 deseori pe oameni. şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care îi mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător. Sta el în pragul iatacului „nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia. în fruntea oştirii etoliene. foarte depărtate. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra. în epoca aceea. de parcă ar căina pe cineva. oricine ar fi fost făptaşul – chiar dacă era feciorul ei. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. pe unde-i Mai roditoare câmpia cetăţii. câinele care-l însoţise la vânătoare cată. A. e. lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă. după victoria lui atât de greu dobândită. şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. că mai tare Sta împotrivă. bătrânul său tată. în zadar îi făcură fierbinte rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste. 7. plin de credinţă. jumătate să-l aibă de vie. Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresărind la auzul atâtor amaruri. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. cum intră-n cetate duşmanii. Iar jumătatea cealaltă să-i fie pământ de arătură. Sculptorul elin Scopas din sec. încât aştepţi ca Meleagru să se mişte. N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Până ce nu izbutiră să-i bată-n odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. Adică rolul principal într-o familie îl juca. cum spulberă-n flăcări oraşul. acolo-l îmbie Ei să-şi măsoare mândreţe de ţarină pentru moşie. cureţii Bat în cetate la turnuri. aşa cum arată mitologul sovietic N. care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit. senină. Faţa eroului. mama. Loc de pogoane cin‟zeci. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată. surorile tot îl rugau. Precum ne cântă tot Homer: Larmă şi pocnet la porţi. El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii… 8. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă. Cum pe bărbaţi îi ucid. Capul oribil al mistreţului este pe un butuc alături. să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie: – Luaţi armele. Fratele ei era o rudă mai apropiată decât oricare alta. urme de matriarhat. IV î. şi-i juruie o mare răsplată. la Calidon răsună. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. Mama. 9. Tot stăruia şi Oineu călăreţul.

cu lira subţioară. Tatăl. supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu să le facă dreptate. avea şi el drept tată. zeul Apolo. mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. Astfel se povesteşte c-atunci când se certau. primul dintre aezi. ce-i cârmuia pe traci. se spune. Î . mai cald şi mai duios decât privighetoarea în nopţile cu lună. i-a dăruit o liră şi i-a urat să cânte dintr-însa mai frumos ca vântul când foşneşte prin frunzele pădurii. Toţi câţi îl întâlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea. ca şi Asclepio. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa. pe marele Apolo. iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea. Născându-se copilul. Crescând Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru. împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea să-şi dea mâna. ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. Eagru. Atâta că Orfeu.133 ORFEU Şl EURIDICE n Tracia1 muntoasă a vieţuit. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri. muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. deşi născut în casa regelui trac Eagru. Iar el. El s-a născut în casa unui rege. Să cânte melodii la fel de-armonioase. când şi-o-nstruna el lira. cel dintâi cântăreţ de imnuri din Elada. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru. zeul ocrotitor al cântecului dulce. Cântăreţul acesta a fost numit Orfeu. cum sunt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. Să nu fientrecut de nici un om pe lume. cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte. din pricini felurite.

A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngândurată şi plină de visări. care striveau adesea corăbiile eline. privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rândul… Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie. Şi. Arma lui i-a fost lira. şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. de vreţi să ştiţi. căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte. Cântecul său era atâta de frumos. numite Simplegade. Ba chiar. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo – cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejii-argonauţi – n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa. şi. Nu bănuia. cu alte nimfe. Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş deargint. vraja amăgitoare a unor fete-păsări. neîntrecute încă de nimeni până-atunci. părinţii şi copiii. cea mai crudă dintre sălbăticiuni. de bucuria ce-o răspândea Orfeu. Vroia so-nveselească pe preafrumoasa nimfă. S-o ştie mulţumită. Nu le mai amintim. Munţii se clătinau. Se chema Euridice. îşi culca botul umed de sânge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. să poată dănţui în tactul muzicii4. prin cântecele sale. soarta-nspăimântătoare ce-i era hărăzită. devenind Orfeu flăcău în toată legea. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. poemele sublime. prea mult. făcând să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. ca ea. să-i ţie loc de jilţuri3.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-andrăgostit de-o nimfă. (Isprăvile-s prea multe. Dar ce spun eu de oameni – când fiarele pădurii veneau în jurul său! Chiar râsul. elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. peste puţină vreme. că oamenii-ascultându-l îşi uitau întristarea. totuşi. a învins. I . Pietrele se mişcau şi se rostogoleau până lângă Orfeu. ce se chemau sirene şi încercau s-afunde pe marinari în valuri.134 UN CÂNTĂREŢ FĂRĂ SEAMĂN ar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. Prin sunete de liră a domolit mânia unor stânci fioroase. sărmanul. prin cântec. a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobândească lâna berbecului de aur. Natura. fermecată. căuta să se apropie de aed cât mai mult şi să-i asculte viersul. care păzea-n Colhida acea lână de aur şi-a nimicit.

Aristeu sa ascuns într-un desiş de arbori. Aici era un şarpe cu pieleampestriţată şi colţii veninoşi. Acesta se întoarse. bătându-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş – pogoară-te cu milă. Iubita ţi-e la Hades. şi am să-mi caut mireasa. îndârjit. a şi luat-o la fugă. albăstrui. Aristeu. Dă viaţă Euridicei… Dar cerul. Nu mă voi supune…! a glăsuit Orfeu. Cată să te supui voinţei olimpiene… — Nu. Voi pleca spre Infern. Mă voi ruga de Hades. s-a hotărât s-o fure pe nimfa . cum era mai iute şi cun picior mai ager. măreţe Zeus – strigă spre cer Orfeu. o-mbrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el. de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa. pe nume Aristeu. cu inima bătândui ca un ciocan în piept. Plânsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi – dornici s-aline pe cel ce-i mângâiase cu viersul său vrăjit – îi glăsuiau astfel: — Nu plânge. şi. acolo unde totul sta pregătit de nuntă. trântit în iarbă. a pornit după ea. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. oricât de nemilos. un crescător de-albine. Orfeu. S -a întâmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău. E zadarnic. Nimfa. sărind peste un trunchi de stejar răsturnat. strecurându-i veninul sub pielea subţirică. Şi. Oricât ar fi de crunt. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe. Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge. Veghind plin de răbdare. ce auzise ţipătul Euridicei. care nu îi da pace. a fost gata s-o prindă. rămase mut ca stânca. A aşteptat o vreme. Ca să-şi îndeplinească gândul acesta rău. înfricoşată. iată se ivi clipa când nimfa Euridice rămase singurică. nimeri într-o groapă. — Zeus. precum pândeşte tigrul juninca din poiană şi-i gata doar să sară. acum. Nici cântecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea… Orfeu. în timp ce Aristeu – acela ce fusese pricina morţii ei – se mistuia-n adâncuri verzi-negre de pădure. Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus. asupra mea. Atât că – din greşeală – frumoasa Euridice. Sencolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii. Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. porni şi el în fugă. O jale fără margini simţi în el aedul. trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea… Luându-şi pe umăr lira şi un toiag în mâini.135 PIERDEREA FRUMOASEI EURIDICE Euridice. aflând Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta. văzându-l pe-Aristeu din umbră cum s-avântă. Nimfa-l calcă pe şarpe.

cam o sută de ani. Apoi.136 pristavul din Olimp. Însă aedul cântă lui Haron cel ursuz. Îl zgîrie şi-l rănesc… Dar el nu ţine seamă. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărâmul lui Hades. ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. silindu-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo. către Peloponez. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe. Însă nu cuteza. Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt. Am armă lira mea… Cu ea o să întâmpin geniile infernale. cum cerea obiceiul. de geniile crude. să te-apropii prea mult de-aceste locuri. — Da. era o peşteră. Dar nu mi-e teamă!… rostea spre ei Orfeu. să-i ducă peste ape. E păcat… Furiile stau de strajă… Ele naşteaptă mult şi te strâng de grumaz… Câţi n-au pierit acolo!… Stai… Stai… Unde te duci? Tu n-auzi vorba noastră? — Aud. până zăreşte râul cel vânăt. amărât. erinii şi fel de fel de iazme. voi risipi destinul… Lăsaţimă să trec… Şi. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele încâlcite de scai şi mărăcini. a pornit iar la drum. Cine nu i-l plătea mai rămânea pe ţărmuri. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă. Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre. S . fără zăbavă. din peştera adâncă. L-a proslăvit în imnuri. la capul Tenaron5. Îl trece pe Orfeu pe malul celălalt. Acolo alte piedici. Haron cerea obolul. către aria mării. Aheronul. — Spuneţi!… Asta-i intrarea spre negrele genuni. şi merge mai departe. Iar şerpii-ncolăciţi pe capetele sale şuieră fioros. Şi iacătă-l trecut. Luntraşul se îndură. ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern. Şi. Credinţele străvechi spuneau că-n peşteră erau furii. rătăcind. unde domneşte Hades? întreba pe localnici. O caut pe Euridice. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gâtlejul umed şi-ntunecat. să-l înfrunt şi pe Hades. din turmele regale. din lira sa de aur. într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. ORFEU PĂTRUNDE ÎN INFERN i. păşind prin faţa lor. înstrunindu-şi lira. Eşti tânăr. în Peloponez. luntraşul cel bătrân. ce-i sugrumau pe oameni când încercau să intre. şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii. Latră şi urlă tare. Nu s-a temut de furii. da!… răspundeau ei. străine. poposind Orfeu la capul Tenaron. Nici un om nundrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii. un cântec minunat. cu barca-i putrezită. senin şi fără frică. cântând necontenit.

de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. cel ce-mplineşte legea sfântă-a căsătoriei. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă – cum cerea datina – ci răspândise numai un fum înecăcios. şi-şi aprinsese facla. În acest chip. Speranţele-nflorite ce le păstrau în inimi. Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. Coardele ei răsună. pe blând acord de liră – dacă un zeu viclean ţi-ar răpi într-o zi soţia mult iubită. când este legănat la sânul cald al mamei. pe care i-o dăduse la naştere Apolo. cu aripi nevăzute. de gemetele sale. tu. pământene. Cum regele Eagru le pregătise nunta. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul.137 El îşi înstrună lira. şi-i spune doar atât: — Dă-mi voie. săţi glăsuiesc în viers… Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades. — Gândeşte-te. la pământ. nu căta încolo cu privirea… În timp ce zeul tace. acela ce senvârteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii?… Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe: — Cine eşti tu? Ce vrei? Cum cutezi. şi Ixion. Asta. soaţa-i. Geniile infernale tac toate copleşite de preamarea durere din glasul lui Orfeu. fără de răsuflare. aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. Persefona. preamărite stăpân peste-ntuneric şi umbre fără viaţă. şi câinele se lasă pe pântec. Întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte. Şi gura lui. nu pot să-şi stăpânească suspinele din piept. venise de la Creta. Toţi câţi ascultă cântul divinului aed. acolo. ca prevestire a tristei întâmplări ce urma să-i lovească. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. Tantal şi-a uitat foamea şi setea deopotrivă. Ochii săi cată blând. unde-şi avea palatul. întinde către Hades o mână Î . Îi cântă Orfeu apoi de clipa neuitată când şi-a văzut iubita căzută la pământ. în Infern. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă. străpunsă de tăişul amarnicei mâhniri din viersul lui Orfeu. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umărul lui Hades. Hades – mai glăsuieşte el. ZEUL HADES SE ÎMBLÂNZEŞTE i povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă. n-ai suferi ca mine?… Nu ai pleca s-o cauţi?… Răspunde-mi. Iar zeu Himeneu. rămâne nemişcat.

cum merge lângă Hermes. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă. — Voi face. o pierzi pe totdeauna. ceea ce nu se cade nici unui muritor. O vede. De data asta însă e pentru totdeauna… 6 . dacă aşa ţi-e vrerea. a adăugat la urmă zeiţa Persefona. cu glasul gâtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice. fericit. Mai erau câţiva paşi… Ce spun? Numai un pas. Mergea cântând din liră şi rostind mândre stihuri. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. Dar dalba lui mireasă. pentru iubita ta. cu-o clipă înainte de-a călca pe pământ. Deci. spre celălalt tărâm. zice el.138 rugătoare şi-i cere să s-aplece cu milă spre aed. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă. să nu-ncerci s-o priveşti… — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. nu voi căta spre ea. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. însă cu braţele deschise către el – parcă l-ar fi strigat – alunecă-n Infern. Chinul ce îl îndură Orfeu – pierzând mireasa în ziua nunţii sale – este sfâşietor… Şi zeul. să nu-ntorci cumva capul. îi răspunde Orfeu. Orfeu. în timp ce se urca înspre pământul nostru. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. Şi Hades îi mai spune: — Când vei urca. călăuzit pe Hermes a plecat spre pământ. care-altminteri nu are nici o milă. urmându-te pe tine. acuma se înclină mişcat către Orfeu. Dar trebuie să-mi promiţi… — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta… — Aşa… Aşa voi face!… a glăsuit Orfeu. de teamă să n-o piardă. Se va întoarce-n lume. cum îi spusese Hades. mai spune iar Orfeu. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui: „E tot atât de albă? Mai este drăgăstoasă? Nu s-a schimbat cumva? ―… Şi inima-i o dată cu lira lui cânta cântec de biruinţă şi dor înfrigurat. Vrea să-i spună ceva. fără de nici o vorbă. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice.

Atâta că nici ele nu s-au lăsat înfrânte. pe care-o dovedeau. în care proslăvea iubirea fără margini. Îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus – adică la orgii. I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat întrun templu. numele prea iubit al nimfei Euridice.139 NUMAI CÂNTECUL ÎI RĂMÂNE adarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de râul Aheron. fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice. cu care sfârtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. Orfeu s-ar fi ascuns. care-l slujeau pe Bachus. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades. Singurâ-i mângâiere era doar cântecul. Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice… Şi auzind acestea. Ei bine. şoptind necontenit. pe muntele Olimp. Liberta. De auzea-n pădure râsete de copile. Nefericit. dincolo de mormânt. Şi cum se povesteşte. să nu le vadă purtarea desfrânată. ameţite de vin. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. moartea. frumoase preotese. Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru7. cu buzele albite. unde este? le-a dat răspuns aedul. Dar se aflau pe-atuncea. în munţii Traciei. Iar capul său şi lira au ajuns Z . Orfeu. — De nu primeşti. tocmai fuga le aţâţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfâşia mai mult. L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. ele se tot iveau în faţa lui. să trădezi amintirea iubitei Euridice. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale. în ura lor turbată. Zadarnic s-a zbătut. Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. cântând sau dănţuind sau azvârlindu-i flori legate-n bucheţele. Însă el le gonea întruna. Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea. Nu l-a mai luat luntraşul. — O. să ştii că vei muri!… i-au ţipat laolaltă. l-a implorat şi i-a cântat din liră. se spune. a plâns. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie. Hades orânduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat. între ele. mai sus. Le blestema – spunând că ele înjosesc numele de femeie – şi se urca în munte. bacante. având pe Caliopa. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. cu sila. în Tracia. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă. cu dezgust. mama lui. zeul cel dezmăţat.

în ţara lui Eagru. asupra lor. Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee. cu ochii către slavă. ba chiar şi şerpi şi broaşte. Se văd câteva nimfe la poalele pădurii. În zări se înalţă munţii. leoparzi. Poetul cântăreţ este aşezat în mijloc. În jurul lui se văd strânse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. Nu ştim ce rosteşte.140 până-n Lesbos – o insulă în care a înflorit poezia8. lei. la asfinţit de fluviul Strimon. Altele se scaldă în undele străvezii ale râului Hebru. O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice‖. care mişcase munţii. gata parcă de luptă. aflată azi la muzeul municipal din Chantilly. de moarte şi război. care-i ascultă viersul. 4. . astăzi Karasu. În mâini ţine lira. înăsprite de lupte şi greutăţi. cerbi. dar feţele războinicilor. păsări. veşnice ca iubirea jurată Euridicei!… Note: 1. 3. Într-o splendidă îmbinare de culori sunt zugrăviţi oamenii şi natura. E constelaţia Lirei. a artei. Luceşte între stele. Într-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă. 2. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră. Se vede marea putere a cântecului. Iar poemele9 lui au rămas între oameni. Muzele şi Apolo au luat această liră. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc. Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mâini. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă.

care se găseşte acum la Neapole. în muzică. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari. n. puterea suverană a artei: a cântecului şi poeziei. 9. Pindar. teatru. Horaţiu. poezie şi artele plastice. Ovidiu şi. pe motivul acesta legendar. Întreg tabloul respiră măreţia. Bunăoară. . fiind fiul lui Apolo – şi că ar fi organizat aşa-numitele mistere orfice. Capul său. în „Georgicele‖ sale. Orfeu. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. mai ales. Astăzi capul Matapan. se pregăteşte să cânte. nu se pot desăvârşi fără răbdare şi sacrificiu până la capăt. Lui Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului. care au fost de fapt create mult mai târziu. Ea a fost cântată şi de marii poeţi antici: Eschil. Aici vor crea mal târziu poeţii Alceu şi Safo. Râul Mariţa de astăzi. 6. intitulată „Orfeu şi Euridice‖. germanul Gluck a creat. hotârâtoare în viaţă. 7. cu beţigaşul de argint în mână. În epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. prins între stâncile insulei Lesbos. 5. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei. una dintre cele mai frumoase lucrări. Vergiliu.141 adăpostind cetatea cu zidurile sure.. însoţindu-şi vocea cu lira. 8. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. cel mai frumos dintre cântecele pentru preaiubita lui Euridice. e.

Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton. Au mers ei ce-or fi mers… şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. Agenor. Şi Cilix de asemeni. Ar vrea să-nvingă monştri. după multă vreme. în ţinutul Focidei. ZETOS ŞI AMFION. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi: Fenix. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă.142 ÎNTEMEIEREA TEBEI CADMOS. le-a grăit Agenor. plecând din Asia. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. unde Febus-Apolo prezice viitorul. regele Sidonului1. A străbătut ţinuturi aspre. monştri ce-mpovărează pământul cu D . numit Cilicia. flăcău vrednic. necunoscute. S-au rătăcit de Cadmos. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. şi. A plutit peste mări. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. căutând-o pe Europa. Aflând el că la Delfi se află un oracol. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. a păşit mai departe. în alt ţinut vestit. nu s-a-mpăcat deloc cu gândul ca draga lui copilă să rămână pradă aceluia care-o răpise. a ajuns în Elada. să ştiţi că vă ucid. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori… Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii. EDIP upă ce Zeus a răpit-o pe Europa. Doar Cadmos. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui: Fenicia bogată.

până ce s-o opri. Pe cap. Cadmos să urmărească animalul acesta. de cleştar. cercetând peste tot. lungi ca nişte pumnale. zărindu-l pe Cadmos. A sărutat pământul pe care ajunsese din voia lui Apolo. până ce au zărit un pârâiaş zglobiu. limpede. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. A ridicat spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. până pe o colină toată smălţată-n flori. dar săvârşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure. sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă. lucitoare. culcânduse în iarbă. iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă.143 urgie. cu părul ca zăpada. monstrul purta o creastă zimţuită şi gâtul său avea o pungă de venin. Şi. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. Din el s-aducă apă în amfore de lut. să fac-o fortăreaţă. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares. poate să-nalţe ziduri. dar pe neaşteptate. a ţâşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. răsucindu-şi spre tânăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. ca viitoarea cetate să fie trainică. mai groasă ca o bute. şi străjuia izvorul C . Din peştera aceea ţâşnea pârâul rece. Fugea şi iarăşi sta. din peştera adâncă. Şi. Fugea şi-ntorcea capul. veseli. galbene. A trimis câţiva prieteni să caute un izvor. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească. Tânărul sidonian s-a învoit cu toate. Plecând Cadmos din Delfi. zeul cel viforos. a pornit către râu. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rânduri de colţi. şi primul gând i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus. Şi-atunci zeul Apolo l-a-ndemnat să pornească înspre râul Cefis. însoţit de prieteni – care veneau cu dânsul încă de la Sidon – Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. Să facă libaţiuni. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. Şi i-a mai povestit că-n drum va întâlni un juncan fermecat. DOBORÂREA BALAURULUI LUI ARES admos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. Animalul acesta era alb ca omătul. bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. a tot călătorit pân-a văzut juncanul păscând pe un imaş2. şi. fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp.

Balaurul s-a-ntors. până ce a sosit la izvorul lui Ares. pe care-l stăpânea întocmai ca un rege. c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atâta de mănoase… Vreau să zidesc aici o cetate vestită. sunt fericit. cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. ce ar fi dărâmat şi zidul unei case. — Dacă este aşa. cu sabia şi lancea. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii. s-a repezit la el. mai-nalt decât copacii. S-a ridicat în sus. sleindu-le de sânge.144 tatălui său ceresc şi tot acel ţinut. şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători. când spulberă nisipul pe ţărmurile mării. Balaurul lui Ares a rămas priponit de-acel trunchi de stejar. iată-i!… Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor. încolăcit pe coadă. Dar solzii de aramă l-au ocrotit pe monstru de greaua lovitură. l-a-ntâmpinat pe monstru. precum se cuvenea. în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic. şi. NAŞTEREA POPORULUI TEBAN DIN COLŢII DE BALAUR a-n faţa lui era însăşi Palas-Atena. îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată… Şi ca să dobândeşti braţele de-ajutor. şi neînfricoşat. văzând că seara vine şi soţii nu se-ntorc. desprinde plin de D . crezând că-i alt duşman. şuierând ca vântul. a pornit să-i găsească. Tânărul sidonian a luat atunci o stâncă. prefăcându-te-n şarpe… Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mână. când acolo. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume. înfigând în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. apoi i-a otrăvit. care s-a aplecat sub prea marea povară. După această faptă. balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit. viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atâta de puternic. şi. Atunci. În vremea asta Cadmos. cu egida pe piept şi suliţa în mână. încât a străbătut gâtul gros de balaur. El a zvâcnit deodată. şi. — Chiar de mă voi jertfi. Fără multă tocmeală. fiul lui Agenor a auzit un glas: — Ares iubeşte monştrii. i-a dat răspunsul Cadmos. a glăsuit zeiţa. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. unde să locuiască oameni nenumăraţi. zeiţă.

plutind apoi spre slăvi. Într-adevăr. S-au tot luptat giganţii. U . subţiri. Spunând aceste vorbe. Copiii i-au pierit şi. eroul sidonian – cum îi spusese Atena – s-a preschimbat în şarpe. Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. ca din senin. pentru că el doborâse pe fiul cel hidos al lui Ares. Atunci s-a ivit iară. Cu ea a măsurat întinderea de ţară. Atena a pierit. tot din pământ. olimpiană. Totuşi. Ei s-au gândit să facă la poalele cetăţii marele oraş. au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare. Doi şerpi. În schimb. Un nor se coborâse şi o învăluise pe copila lui Zeus. celălalt frate. s-au ridicat întâi nişte vârfuri de lance. până ce au rămas în viaţă numai cinci. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întâmplări. la izvorul lui Ares. i-a semănat pe glie4. la fel. care s-au luat la luptă. semeţe. Când s-a început lucrul la zidurile Tebei. S-a făcut o fâşie de piele nesfârşită. Soţia lui. aducea pe spinare stânci mari rupte din munţi.145 grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie. subţiri de tot. Pielea lui i-a tăiat-o în fâşioare lungi. şi. au răsărit. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena. Din colţii semănaţi de Cadmos. au zidit în pădure. spre sfârşitul vieţii. coifuri de luptători. acropola tebană. Pe acestea le-a unit. Le-a poruncit s-arunce armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos. care urma să intre în stăpânirea lui. cu forţa-i uriaşă. pe nume Amfion. Ridicând fortăreaţa. Teba cea cu şapte porţi. apoi. de mult. precum se învoise în faţa lui Apolo. Cadmos a denumit ţara aceasta nouă: Beoţia – ţara juncanului. URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI rmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa6: Zetos şi Amfion. ce nu făceau nici un rău nimănui5. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. şi-n sfârşit. care le va fi rege. La porunca lui Cadmos. Atena. Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţii-nvecinaţi. era un cântăreţ destoinic ca Orfeu. sidonianul. desprinzând cu grijă toţi colţii de balaur. fortăreaţa Cadmeea. Teba. de Cadmos. visat. a suferit destul.

nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios. Într-adevăr. -n răspunsul pe care i l-a dat. pe muntele Citeron. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. Iocasta. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint. voinic şi înţelept. s-a dus la un oracol al zeului Apolo. Dar Pitia. Vroind să dobândească un prunc în casa lui. măciucă. unde se-nalţă Teba. TATĂL ar ajungând Edip flăcău în toată legea. Însă el e ursit ca să-şi omoare tatăl. unde s-a făcut mare. Numele li s-au dat după şapte copile. Părul i se făcuse. Cutremurat de spaimă. FĂRĂ SĂ ŞTIE. şi-acum cât îl ura!… Şi el a luat copilul şi l-a azvârlit pe-un munte. şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei: — Soţia ta. s-a hotărât să-l crească ca pe copilul său. Iar regele8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş.146 Amfion nu jurase că va face vreo muncă. fiindcă pe-aceste locuri. îţi va da un fecior. un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios. Şi munţii veneau singuri spre zidurile Tebei. Cât îl dorise Laios. D . cea zvârlită. Mâhnit peste măsură. Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire. că e copil găsit şi multe dintr-acestea. ca să-l mănânce râşii care foiau pe-acolo. însă. Dar s-a-ntâmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corintian. Iocasta. pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea7. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. de Cadmos. cine îi sunt părinţii. fiind el numit Edip. cântând din liră. pe capul său. ca divinul Orfeu. EDIP ÎŞI UCIDE. Văzând el pe micuţul atât de oropsit. oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint. balaurul. în anul următor. acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. şi mama sa. ca ele samintească lira lui Amfion. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi. şi-a dus-o în ţara sa. Afară de eroii Zetos şi Amfion. să-şi pângărească mama şi să umple de sânge şi doliu şi durere tot poporul teban. i-a fost ucis feciorul. şi el a luat odrasla lui Laios. ce avea şapte corzi. Este încă o jertfă pe care o cere Ares. ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta. a dobândit un prunc. Avea un trup firav. dar în palatul său era multă mâhnire. Iocasta. căci nu aveau copii. să afle adevărul. regele s-a rugat de marele Apolo.

a rostit vizitiul. rude şi prieteni… Ascultând ce spunea bătrâna preoteasă. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie. El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo – cum să-şi salveze Teba? Pentru că. corpu-i era de leu. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. cu multă viclenie. l-a izbit pe bătrân. băiete. care îl apărau. era regele Laios. fără s-aibă habar. îşi ucisese tatăl. aproape de oraş se aşezaseun sfinx10. urmat de câţiva sclavi. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. ca şi pe sclavii lui. . Bătrânul ce zăcea însângerat pe drum. bărbatul cel albit a scos o sabie. lăsându-l mort pe loc. copii. lângă sclavii săi.147 I-a spus numai atât: — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume… Altfel îţi ucizi tatăl. tare. îi oprea cu un strigăt. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sânge. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea. Când treceau călătorii. — Ia fă-ne loc. În prea puţină vreme. Astfel îi doborâse sfinxul. Iar coada-i de oţel era ca de balaur. Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba. Iar tânărul Edip. din porunca lui Ares. căci tânărul Edip. aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor11. te vei căsători cu propria ta mamă. Ca să-şi răzbune sclavul. Edip a cugetat străpuns denfiorare: — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint? Şi dacă mi-e sortit cuadevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii?… Mai bine fug în lume. cu lancea ridicată. către Edip. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pândi… Socotind deci că fuge. În car călătorea un bătrân cam albit. Edip s-a supărat că un sclav oarecare îi porunceşte astfel. Şi s-a iscat o luptă. Un sclav care-a fugit. pe foarte mulţi tebani. din cei cinci călători n-a scăpat decât unul. Edip nu s-a întors în istmul de Corint. duşmănosul. Astfel s-a împlinit întâia prevestire făcută de Apolo9. şi nici nu s-a clintit. şi-aduci nenorocirea asupra tuturora. A cugetat să plece către Beoţia. şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. până în acea ziuă. şi – coborând din Delfi – a văzut două drumuri. Le punea o-ntrebare.

Creon păstra dealtminteri coroana-n mâna lui. turbat de ciudă. pesemne. pe umeri. De mai dura o vreme. doi fii şi două fiice12. s-a umflat şi-a plesnit. sfinxul mai omorâse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. Iocasta i-a născut soţului său. Astfel. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decât un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tâlhari. fără de voie. de departe. când ajunge gârbov. l-a trântit de pe stânca. Pe urmă se ridică şi. S-a însurat. ca sprijin. a pornit-o dea dreptul spre sfinxul fioros. alături de Iocasta. răspunde iute… — Fiinţa aceasta este. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron. de bună seamă. s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorât tâlharii. Când este mic. Edip. cu însăşi mama lui. În Teba era pace. Auzind tot poporul că tânărul Edip l-a biruit pe sfinx. Edip a săvârşit cea mai groaznică crimă din câte sunt pe lume. A mai trecut o vreme. Regele cârmuia cu multă-nţelepciune peste poporul său. s-a stârnit furtuna… Zeii. oraşu-ar fi rămas fără locuitori. care intrase pe pământul teban. Edip. în nişte văi adânci. sărmanul. el merge numai de-a buşilea. şi fâlfâind din aripi l-a oprit pe Edip. pe văduva lui Laios. Sfinxul l-o fi zărit. înverşunaţi că soaţa lui Edip – care-i era şi mamă – i-a Î . Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. Când. îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. apoi numai în două şi la sfârşit în trei? Haide. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta. a şi trecut la faptă. Mai mult. i-a dat răspuns Edip. sfinxul. ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares. lângă două picioare. până se alegea un nou rege la Teba. Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba. în oraş. omul. s-a grăbit să-l aducă.148 A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA n tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. şi va primi coroana şi tronul rămas gol. Iară Edip. punându-i o-ntrebare: — Care este făptura ce merge-n patru labe. Pe lângă toate astea. Îndurerat la culme de moartea fiului. cu lancea. unde se cocoţase. se găseşte şi-al treilea: toiagul… Cum a sunat răspunsul.

Iocasta. mai cumplit decât când trăia sfinxul. şi noapte. orb şi sărman. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. Dar regele Edip a poruncit să vină bătrânul profet orb. Ca să se pedepsească. pentru că regele îşi omorâse tatăl şi se căsătorise cu mama lui. Fetele i-au murit. profetul orb nu a vrut să răspundă. să salveze cetatea13. şi Hades l-a primit15. Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii. şi. silit de Edip. regina şi-a luat viaţa. Dar. încrâncenatul Ares. trăind doar din cerşit. însoţit de copila cea mică. au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. o mică aşezare lângă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. pe locurile unde-i hălăduise fiul. mii de copii. şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pământul. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor. pentru că se clădise Teba cu şapte porţi. Şi. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. aninându-se-n ştreang. Tezeu cunoştea taina. Antigona.149 dăruit copii. ce se numea Tiresias. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid16. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. au ajuns la Colona14. balaurul cel groaznic cu solzii de aramă… M . Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei. Edip a părăsit Teba cu şapte porţi. sute. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul. Întâi. Iar Edip şi-a scos ochii cu-o agrafă de aur. PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII ureau şi zi. condus de Tezeu. Căci mamele plângeau în hohot la răspântii şi-n case îndoliate. dar nu a vrut s-o spună. pe urmaşii lui Cadmos. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare. Apoi. rătăcind pe drumuri. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona. bătrânul a păşit într-o pădure deasă.

Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. 5. pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane. ţara încântătoare a Moldovei. că el este acela care ar fi adus alfabetul din Asia în Europa. potrivit legendelor. El ar fi făcut şi cele dintâi conducte de apă din piatră. prin păduri. în locuri unde hălăduiau înainte. Este un erou civilizator. 12. 10. reprezentau pentru elini lăncile. zeiţa Leto – geloasă pe fericirea Niobeei. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. această mitică făptură. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. fiul lui Ares. cu săgeţile. 3. Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite.150 Note: 1. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărât – cum credeau ei – de forţe supranaturale. ucişi de Apolo şi Artemis. şapte băieţi şi şapte fete. 7. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase. Spuneau. numai fiare şi monştri. această întâmplare. uneori afară din oraş. 13. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către . încât oamenii să fie aprovizionaţi din belşug. 9. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. 4. în versurile sale. 11. la porunca mamei lor. bous-bos înseamnă bou-juncan. Prin această alegorie. pe locul unde a fost doborât zimbrul. Tot el ar fi făcut cele dintâi legi. Poetul roman Ovidiu cântă. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. 8. la mare depărtare. venit din Maramureş. 6. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. precum s-a arătat mai înainte. era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. Ei ar fi întemeiat. între altele. Colţii balaurului. 2. Oraş din Asia. Amfion. cu preţul sacrificiului său. În basmele noastre. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă. Sfinxul. zgripţorul apare de multe ori. În limba celor vechi.

a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic – au mai scris lucrări memorabile Corneille. cu foc cotropitor Ne bântuie cetatea. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat. În literatură. au reluat tema. a. acest război fratricid este cunoscut sub numele de „Cei şapte contra Tebei‖ şi e povestit în versurile lor de „marii tragici‖.  Trad. având pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi… “ 14. la tine-am alergat.) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. legată de numele fetei mai mici a lui Edip: „Antigona‖. Pictori moderni. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Atena. În ale sale valuri o ţine cufundată. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. Th. bătrâni şi tineri. mor pruncii la sânul mamei lor. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. Când dăm de zile negre. 15. Întâmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip la Colona‖. nemilostiv coseşte Odraslele lui Cadmos. Astfel se găsesc două renumite vase. de Edg. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sângerata mare ce-apleacă fruntea ei. Aslan . Nu că eşti zeu. Ingres ş. ca Gustave Moreau. Vrăjmaşa zee Ciuma. 16. În picturile pe vase. Voltaire şi alţii. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. făr‟nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. Noi toţi.151 Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege‖  „… Zguduită De-o grea furtună-i Teba. Eschil şi Euripide. Nu mai rodeşte-n beznă sămânţa cea uscată: Pier turmele. cerul se învrăjbeşte. dar nimeni cât tine nu plăteşte. În literatură – urmându-l pe Sofocle. Iar marele nostru George Enescu a creat o admirabilă operă muzicală. Făr‟nici o călăuză.

Cel mai adesea. A ridicat şi-un rug. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. Însă pe rug a ars un iepure sălbatic. zeiţei Persefona şi soţului său. cum se obişnuia pentru cei răposaţi. Atâta că şi Eson avea. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpânitor. Iar preamâhnitul Eson. putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. A făcut – după datini – jertfe zeului Hermes. prieteni. un oraş tesalian1. Numai că fostul rege avea şi un copil. fără de nici o grijă. D . ei îşi începeau povestea arătând că odată ar fi trăit în Iolco. prin viclenii şi arme. Rege fusese Eson. a trebuit să pună la caleun şiretlic. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit: palatele de piatră şi turmele de vite. A plâns şi s-a jelit în temple. ca să-şi poată ţine tronul. Pelias s-a gândit să-şi omoare nepotul. Deci. crescând mare. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. la răspântii şi lângă focul sacru. În schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. fratele cel mai mare. întreitei Hecate. cel care-i învăţa cum să aibă dobânda cu orişice prilej – sorbeau cupe cu vin şi începeau să cânte legenda despre Iason şi corabia Argo. Dar Pelias. zeul călătoriei şi al negoţului. făcându-l slujitor.152 EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR e câte ori elinii călătoreau pe mări şi debarcau pe ţărmuri străine-ndepărtate. pesemne. Hades. regele Pelias. doi fii ai lui Poseidon: Eson şi Pelias. ca să-şi scape copilul. Şi – după ce jertfeau fructe şi flori şi sânge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. cel mic. Acesta.

feciorul lui Apolo. îi ajungea la gât şi curgea-nvolburată. să-l răzbune. Apoi. A apărut chiar Hera. pe urmele zeiţei. neştiind cum să-l strige. s-a hotărât să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. Dar el nu avea nume. fiindcă teai grăbit să-mi împlineşti dorinţa. când i-a ieşit în cale o biată cerşetoare. i-a zis: fiul lui Eson – adică. cutezător. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. Iason. — Cum de nu. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. acel ce cârmuia întregul Univers. Eu sunt fără putere şi dacă mă-ncumet să mă cufund în apă. Când a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani. băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă. pe scurt. Şi. cu fală. Însă în mare taină. Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. Aşa a trecut râul. cum au ajuns. era un tânăr vrednic şi foarte săritor. FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO i stând sub privegherea bătrânului centaur. căci apa venea mare. S . — Am vrut să te încerc. nu vrei să mă treci râul? a glăsuit spre Iason. cântând voios pe cale. bunicuţo… Te duc numaidecât… Şi a luat-o în braţe. a glăsuit. Ulise şi mulţi alţii. băiete. la centaurul Hiron2. Iason a stat o vreme privind. odraslele lui Zeus. cum îl crescuse înţeleptul centaur. Dar nu-n orice zeiţă. din muntele Olimp.153 Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpân al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. mi-e teamă că-mi pierd viaţa… Iason. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad. şi pe Castor şi Polux. Însă. poate. ducând-o pe bătrână pe ţărmul celălalt3. A mers până la râul ce-nconjura oraşul. puternica zeiţă. — Băiete!… Hei. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. păşind cu multă grijă. în templul lui Poseidon. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile. plin de uimire. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unde se pregătea o mare sărbătoare. fiind crescut pe furiş. eu te voi ocroti pe drumurile tale… şi tu vei birui… Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. soaţa marelui Zeus. De-aceea bunul Hiron. pruncul adus din lolco s-a făcut în curând un flăcău ne-nfricat.

Aşa să fie! a rostit Pelias cu prefăcătorie. ca să aducă jertfă zeului mărilor. Trăind mereu pe munte – părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atârnau pe umeri în valuri aurii. Însă… – printr-un oracol – zeii mi-au hotărât să caut lâna de aur. îţi jur pe marele Poseidon. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias. au spus mai mulţi bătrâni. din care tu şi eu O . — Deci. asta vreau – a rostit Pelias. şi l-au înconjurat. pe care-o stăpâneşte azi regele Eete. — Bine. Regele Pelias. sperând c-o să se piardă în marea încercare. nu mai râvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul. au crezut că-i un zeu. Porneşti către Eete şi-aduci lâna de aur… Şi.154 REGELE PUNE LA CALE PIEIREA LUI IASON amenii din oraş. — Eu sunt nepotul tău. pre cât pot să pricep! a glăsuit băiatul. Dealtfel. flăcăul era nespus de chipeş. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mâna voastră: a ta şi a lui Eson. când l-au văzut pe Iason. Iason?… Spun cu toţii! a zis Pelias. Precum vezi. călare. când are-un nepot tânăr?… — Nu. — Cine eşti şi ce vrei? i-a strigat. — Desigur. care îl apăra de ploaie sau de frig. sunt bătrân. cu suita. În fiecare mână ţinea câte o lance cu vârful de aramă – precum purtau păstorii din munţii Pelion. Mai mult. Într-adevăr. subţirică. cu asprime. — Vezi. asta nu se cade. Iar deasupra purta o blană de panteră. când te-ntorci. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. lolco va înflori. Atâta că-n picioare nu mai avea băiatul decât o sanda. pe când ducea bătrâna spre malul celălalt. Oracolul din Delfi abia îi proorocise – câteva zile-n urmă – că trebuie să se teamă de un flăcău din munte. Eson… O. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. aşa cum credeai tu. Pe trup avea o haină de pânză. vede că el nu este încălţat decât cu o sanda. Având lâna de aur. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias! Cum tremura pe şa. n-am murit. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. se-ndrepta către templu. deşi purta în mână sabia lui de rege! Mai ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce l-ai răpit părintelui meu. Haina i se lipea de muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cât este de voinic. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul. făcând semn spre mulţime: Spuneţi şi voi. se cade să plece un moşneag. tânăr şi curajos. vrei s-aduc eu lâna. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson… Regele s-a-nfuriat. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. Cealaltă o pierduse în apa spumegândă.

regele Piritou. vântul de miazănoapte. cu cei doi veri ai lor: Idas cel preavoinic şi Linceu. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lâna de aur. punând două coloane în drumul apelor. apoi Castor şi Polux. T . s-au strâns numaidecât. urcuşul lui pe cer. zeiţa norilor. Aezii povesteau legenda lui astfel: Se ştia că pe vremuri regele Atamas. un oraş beoţian. Se spune că cincizeci. Nimeni nu mai plutise atâta de departe. De-acolo vor aduce lâna scumpă de aur. spunând că nu e bine să meargă o fecioară între atâţi flăcăi. Calais şi Zetes – care purtau pe umeri aripi. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curând oceanul cel uriaş. ca nu cumva pe cale vreunul s-ondrăgească şi să se işte ceartă între navigatori. S-au strâns deci mulţi eroi. c-ai să părăseşti tronul. lână ce trebuia întoarsă în Elada. pe care o ţinea Eete pe nedrept. dar ei n-au vrut s-o ia. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. Lâna scumpă de aur era de pe-un berbece. departe. o fată şi-un băiat. A vrut să-i însoţească şi-o fată. Atalanta. Peleu. Orfeu. BERBECELE CU LÂNA DE AUR elul călătoriei era lâna de aur. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea?! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care saducă iarăşi în patria iubită lâna scumpă de aur. Câţi au fost nu ştim bine. Printre ei se găsea şi eroul Heracle. au mai venit: Tezeu. aflată-n răsărit. L-a-mbrăţişat pe Eson. Admet. … Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii. a spus la sfârşit Eason. potolindu-şi dorul de tatăl său. prin ape şi pământ. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. pe care nu putem să-i înşirăm acum. fusese însurat cu frumoasa Nefele. plină de bogăţii. spre ţara lui Eete. ca tatăl lor. pe care nu-l văzuse de când era copil şi. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. A străbătut Elada. numiţi Hele şi Frixos. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi. era capătul lumii4. dând peste tot de ştire că va porni pe mare. zi de zi. însoţit de un prieten. cel urgisit de Hera în gelozia ei. flăcăul a pornit iar la drum. De-acolo-şi începea Helios. odraslele lui Zeus. El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească. Meleagru. Neleu. un fiu al lui Poseidon. şi în sfârşit mulţi alţii. la Pontul Euxin. că părăsesc oraşul… — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. doi fii ai lui Boreu.155 ne tragem deopotrivă. stăpân în Orhomena. orişice. până-n timpul acela: căci ţara lui Eete.

prin furtuni şi primejdii. — Nu vă uitaţi spre ape!… i-a sfătuit berbecul. de stejar. în zbor. care să îndrăznească să plutească pe mări. şi. având copiii ei. din ţara lui Eete. Marea. ce se afla-ntr-un templu din Iolco. tot s-a uitat în jos. Intâi s-au sfătuit. i-a venit ameţeală. oraşul colhidian. fără L . plecat odinioară. … Şi au zburat copiii… Sub ei se întindeau pământuri nesfârşite. Da-n cântecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cândva nişte eroi. S-au strâns cu toţii-n Iolco. drept mulţumire. Acest berbece sacru era nespus de mare. a plutit mai departe. adică Marea Helei7. Ba chiar se hotărâse să le răpună viaţa. de peste mări şi ţări. dornici să cucerească scumpa lână de aur. ca păsările-n zbor6. dar Hele. pe mări necunoscute. şi l-au urmat pe Iason. însurându-l cu una din cele două fete pe care le avea. al lui Poseidon. mai curioasă. Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. Iar mama vitregă. din Orhomena. Şi a ajuns în Ea. fecior al lui Poseidon. Nu s-a mai putut ţine. şi-au hotărât să facă o corabie mare din lemn bun. Avea lâna de aur. Numai băiatul. pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. şi a căzut în valuri. Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. se cheamă de-atuncea Helespontul. Când – au ajuns deodată deasupra unei mări. Frixos a ascultat. PREGĂTIREA MARII CĂLĂTORII âna mult preţioasă a rămas în Colhida. De acest animal ceresc. văzând apa mării. Vorbea ca oamenii şi. să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. Frixos. cu Hele şi cu Frixos. luni întregi. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vâre-n piepturi câteun pumnal tăios. regele beoţian şi-a luat altă nevastă5. zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru. Ca să-şi scape copiii. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lâna berbecului. i-a jurat că-l va face urmaşul său pe tron. trebuia să plutească săptămâni.156 Prin nu ştiu ce-ntâmplare. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. agăţată. vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. poate. în care fata s-a înecat. închinată lui Ares. Iar el. mai presus de toate – deşi nu avea aripi – putea străbate cerul. cu grijă. s-au agăţat copiii în ultima clipită. N-a păstrat decât lâna. într-un copac stufos dintr-o livadă sfântă.

157

oprire. Era o încercare îndeajuns de grea!… Însă lucrând eroii plini de însufleţire, în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. Avea cincizeci de vâsle, Dar era totodată atâta de uşoară, încât navigatorii o ridicau pe umeri, fără vreo oboseală. Fiind atât de uşoară, zbura ca pescăruşul peste aria mării. De-aceea i-au spus Argo8. Se spune că Atena9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfânt al măreţului Zeus, stejarul din Dodona, care grăia spre oameni şi făcea prorociri. Crenguţa de stejar, adusă de Atena, avea deasemeni darul de a putea grăi argonauţilor – navigatorilor pe corabia Argo – şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele10. Ei au pus-o la proră, încrustată în lemn.

PLECAREA SPRE ŢARA LUI EETE DE LA CAPĂTUL LUMII
ând au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape, cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm, s-aleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Însă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu, prin uneltirea Herei, care-i doreşte moartea Deci, ca să nu atragă supărarea zeiţei, mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. Iason era iubit de soţia lui Zeus. … Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări, spre ţara lui Eete de la capătul lumii. Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. Apoi au început ospăţul de plecare. Au băut şi-au mâncat vreme de nouă ceasuri. Dar, cum s-au ivit zorii, au azvârlit încolo cupele de pe mese. Au luat cu dânşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte, stând câte doi pe-o bancă, cu câte-o vâslă-n mână. Heracle era-n mijloc, el fiind cel mai greu, şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. În faţă sta Linceu, care cu ochiul ager privea spre depărtări. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră, ţinând un vas de aur în mâinileamândouă, şi-l implora pe Zeus, cu braţul său de fulger, şi vânturile repezi, şi drumurile mării, s-apropie biruinţa, şi zilele senine, şi ceasul fericit când iar se vor întoarce acasă, în Elada. Din nori, cum spun poeţii, a răsunat atunci un glas aspru de tunet şiun fulger a brăzdat cerul abia-nroşit de Eos – aurora. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga.

C

158

Au ridicat îndată ancora grea din ape, agaţând-o de ciocul corăbiei de lemn. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. A început să cânte. Şi vânturile mării, vrăjite de-acest cântec, suflau voioase-n pânze11 Corabia plutea, şi lângă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. Veneau toate s-asculte cântul duios din liră şi glasul lui Orfeu. Corabia ieşise în largurile mării cu pânzele întinse. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată, şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări. Cântecul lui Orfeu răsuna peste valuri. Se auzea-n Olimp. Îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii.

EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS
şa, plutind neîncetat, au ajuns repede în Lemnos, insula mare şi muntoasă, unde fusese azvârlit Hefaistos, din înălţimi, de tatăl său, marele Zeus. Atât că-n Lemnos se-ntâmplase cu câţiva ani mai înainte, o tragediengrozitoare. Bărbaţii lemnieni, plecând la un război, în asfinţit, şi, biruindui pe vrăjmaşi, răpiseră femei şi fete, nenumărate, pe corăbii. Şi întorcânduse acasă se însuraseră cu ele, părăsind vechile soţii. Acestea, ca să se răzbune, îşi omorâseră bărbaţii12. În acest fel, insula Lemnos nu mai avea decât femei. Curând, acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. Din nord se repezeau adesea, spre insulă, cete de traci. Jefuiau totul şi plecau, lăsând în flăcări insula. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. Tocmai pe când era în ţară o-atât de mare supărare, iacătă vin argonauţii făcând întâiul lor popas. Deodată, toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore, în care scânteia vinul purpuriu, pline de talere-ncărcate cu fripturi, turte dulci şi fructe. Leau cântat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpâni în ţara lor şi să-şi aleagă, dintre ele, soţiile care le plac. Însăşi regina de la Lemnos13, cea mai frumoasă dintre toate, îi oferea lui

A

159

Iason tronul, dacă primea să-i fie soţ. În timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese, cântând cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin, s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria? Aţi şi uitat lâna de aur pentru un zâmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin? Vai vouă… Eu am să plec singur din ţara asta blestemată… Cel ce zvârlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. Dar auzind ce se petrece, că sunt ademeniţi eroii cu vorbe, cântece şi vin, se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. Auzind ce spunea Heracle, eroii s-au dezmeticit. Au răsturnat acele mese, unde se îmbuibau cu toţii, îngreunându-şi trup şi minte; şi-au smuls cununile de flori. Au dat în lături pe acele femei şi fete, ce-i ţineau, şi au pornit spre ţărmul mării. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii, când ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos, la-napoiere spre Elada. Şi au plecat argonauţii, lăsând ispitele deoparte.

URIAŞII CU CÂTE ŞASE BRAŢE
u plutit ei din nou pe mare, până s-a coborât amurgul şi cerul s-a umplut de stele. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele: Helespontul. Au privit apele acestea, ce murmurau parcă un cântec gingaşei fete înecate, şi nici nu au băgat de seamă când au ajuns în Propontida14. În faţa lor se întindea peninsula Cizic, stâncoasă, abia legată de pământul străvechi al Asiei, printr-o fâşie de nisip. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase: uriaşi cu câte şase braţe. Două le-aveau prinse de umeri, două de coaste şi-alte două de şoldurile monstruoase. Aceşti uriaşi au început s-arunce stânci mari de granit, către vitejii-argonauţi, gândind să le închidă calea. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn, uşoară. Însă Heracle a-ntins arcul, şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sângele otrăvitor al hidrei omorâte-n Lerna. Răniţi şi otrăviţi, uriaşii cădeau ca nişte stânci în valuri, cu bufnituri răsunătoare. Câţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. Până la urmă, dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile, sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă. Şi iar a lunecat pe ape, în voia vântului zburdalnic, corabia argonaută. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. Însă vâslaşii au

A

160

purtat-o cu vrednicie pest valuri, până-ntr-o ţară, Misia15. În Misia, argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici, şi de rege. Dar tot aici s-a întâmplat ca Hilas, un argonaut, să fie îndrăgit de-o nimfă. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpânea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi… Şi nimfa, îndrăgind pe tânăr, s-a prefăcut în căprioară, şi a sărit în calea lui. El sprinten, neprevăzător, a urmărit-o prin pădure, până la apa unui lac, în care se vărsa izvorul, şi, însetat, a vrut să soarbă din unda limpede de munte. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi, apucându-l de grumaz, l-a tras cu ea în fundul apei. Hilas, speriat, a dat un strigăt. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut, cutezătorul Polifem16. Fiindcă Heracle ţinea mult la tânărul răpit de nimfă, n-a stat pe gânduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă.

PIERDEREA LUI HERACLE ÎN MISIA
-au căutat ei întreaga noapte, fără să-i poată da de urmă, căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei, acolo-n lacul cu unda verde, cristalină, şi-l fermecase s-o iubească. Unii poeţi, cântând povestea, spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întâmplare. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete. Prea îl ura, înverşunată. Urcându-se din nou pe Argo, eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi17. Şi i-au căutat, strigând cu toţii, cu voce tare, de pe ţărm, sunând în scoici, aprinzând focuri. Însă zadarnic, vreme lungă, i-au aşteptat să se întoarcă. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea. Şi neavând alta ce face, argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale. Şi Iason a strigat spre Ceruri: — Spuneţi ce trebuie să facem, pentru că, iată, marea-i lină, vântul bate şi el prielnic, şi noi mai stăm încă la ţărm… Cerul a rămas mut, dar marea s-a despicat până-n adâncuri. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. Era un zeu, pe nume Glauc, care sălăşluia acolo. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă, a rostit Glauc cu voce tare. Aşa a hotărât Olimpul. Cei trei voinici rămân aici, în Misia împădurită… Iară Heracle-şi va urma calea ce-i este hărăzită.

L

161

ÎNFRÂNGEREA BEBRICILOR
i Iason, ascultând îndemnul, a făcut semnul de plecare. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decât Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. În el aveau toată nădejdea. Şi el, acuma, se pierdea… Prinzând deci vâslele în mâini, lăsând în vânt pânzele toate, au dus pe Argo mai departe, şi mai departe, către ţara bebricilor cea misterioasă18. În locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate, i-a-ntâmpinat un popor aspru. Regele lor, numit Amic, un fiu al zeului Poseidon, era un om hidos şi rău. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. Un singur lucru preţuia: lupta cu pumnii, îndârjită19. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase. Pieptul său monstruos, umflat, părea un mare glob boltit. Sub umerii lui bulbucaţi, creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. Iar ochii-i se roteau sub frunte, sălbatici, ameninţători, ca unei fiare-nfometate. Amic, văzându-i pe elini c-au debarcat în ţara lui, i-a provocat pe loc la luptă. — Aşa e datina pe-aicea, a râs regele cu-ngîmfare. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. Cine se prinde?… Cine-ncepe?… — Am să încerc eu, a grăit Polux — Hai, vino să te fac fărâme şi să te dau hrană la peşti, a hohotit din nou Amic. Şi lupta a-nceput pe dată. Deşi Amic era uriaş, Polux, sărind cundemânare, l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. Monstrul a scuipat sânge negru. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atâta străşnicie. Sau încordat şi s-au bătut pe iarba verde a câmpiei. Până la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. L-a nimerit cu pumnu-n tâmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-anceput un război greu. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare; şi suliţele scânteiau, iar săbiile zvârleau prin aer lungi curcubeie lucitoare. Iason, Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime, de parcă secerau un lan. Iară din cele două laturi, Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori, luând pradă multă, arme, straie, merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug.

S

feciorii zeului Boreu. trup de păsări. Încât Fineu pierea de foame. Iară de piere porumbelul. s-atingă malul celălalt21. Dar cum s-au depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic. Fineu ştia de ce şi cum. Numai cu greu. Argo să stea şi ea pe loc. voinicii au reuşit să-ndrepte cârma ce se stricase-n vijelie. Cu darul lui de-a prevesti. Ca să cunoască vremea asta când pot să treacă printre stânci. cei doi flăcăi le-au urmărit pe-aceste harpii până departe peste mări. s-aducă jertfe Afroditei. Numai prin ea puteau învinge. Pot să vâslească fără teamă. debarcând în răsărit. Î . Tot Fineu i-a învăţat ca. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. cu luptă dârză.162 SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII n dimineaţa următoare au întins pânzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mâna pe vâsle. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. — O să vedeţi. să ia cu ei un porumbel. vântul ce bate dinspre nord. Şi dacă porumbelul trece. vâslind din răsputeri. În primul rând. ce o târa spre nişte stânci dintr-o strâmtoare foarte-ngustă20. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întâmpine. Cu suliţele prinse-n mâini. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stânci uriaşe. se frângea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vârtej negru de ape. zei cereşti! Corabia se zguduia. care se cheamă Simplegade22. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine – ale lui Zeus – cei din Olimp s-au mâniat şi-au hotărât să-l pedepsească. decât în anumite clipe. Ele se mişcă. s-a şi dezlănţuit furtuna. puteau să dobândească lâna cu firele-i scumpe de aur. cu chip de fete. nu e primejdie printre stânci. nişte zeiţe monstruoase. Ajunşi acolo să-i dea drumul. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. care-i răpeau toată mâncarea. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. Şi ce furtună. până s-ajungă la Eete. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. le-a rostit el. gheare de leu şi cozi de şarpe. Drept mulţumire. Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes. dar nu vroia mai mult să spună.

Către apus s-a auzit şi-un vâjâit tare de aripi. blestemul lor se risipea. Trecea prin slăvi. până să ajungă la ţinta lor cea mult visată. unde era lâna de aur. cu creste sure. Atâta tot. Orfeu cânta ameţitor. şi stâncile s-ar fi lovit. Stâncile se mişcau alene sub acest cânt duios de liră. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. mulţumindu-i lui Fineu. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stâncile Simplegade. Într-adevăr. şi vasul Argo a trecut. Acum vâsleau argonauţii fără de frică peste mare. Atunci eroii au vâslit mai cu putere. sus. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaliene. o insulă a zeului războiului. în zare. Era chiar vulturul lui Zeus. valurile repezi şi înspumate dintre stânci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. Iason s-a încordat la cârmă. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stânci. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. ţara bogată-a lui Eete. c-un bubuit asurzitor. Ştiau că vulturul lui Zeus o să sfâşie iar ficatul însângerat al celui care îndura totul pentru oameni. au zărit munţii Caucaz. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. Şi totuşi. Acolo. zăcea de veacuri Prometeu. Orfeu a început să cânte din lira lui un cântec dulce. Eroii au privit în urma acestei păsări. Numai un căpătâi de lemn a fost zdrobit. Văzând acest semn bun. şi-adormitor. pe vârful Elbrus. Heracle încă nu-l scăpase. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. au auzit un zgomot înspăimântător. au pornit iar spre largul mării. trecând el. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. teribilele Simplegade au rămas locului. voinicii au pus şi ei mâna pe vâsle. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie peacolo. plini de spaimă. E drept că. Erau acele stânci cumplite ce se ciocneau necontenit. La rândul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi s-au luptat din greu cu ele. mai cu sârg. şi mângâios.163 ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI roii n-au mai stăruit şi. E . pe veci. titanul cel legat în lanţuri. Şi. Iar din corabie. Nu mai era decât o clipă. plutind prin Pontul Euxin23. din acea vreme. De la o vreme. eroii au slobozit un porumbel. Vâsleau. au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. În nişte lupte ce-au urmat. către Caucaz. şi ochii lor. căutau mereu capătul lumii. doi dintre ei au fost ucişi. Plutind aşa.

purtând pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. obiecte rare. În mână-avea doar un toiag. Este a noastră. au tras corabia la ţărm. pe Fasis. coloane. până ce au ajuns la gura râului larg şi-albastru. preţioase. Vrem să ne-o dai de bună voie. unde păstra regele ţării lâna berbecului vrăjit. împodobeau acest palat. Acolo şi-au făcut culcuşul. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. Au adus jertfe Afroditei. când a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. lăsând valurile mării. argonauţii încărcaţi – sub hainele de sărbătoare – cu săbii bine ascuţite. Dar. a răspuns Iason cu-ndrăzneală. îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. şi-au spălat trupurile-n apă. în semn de bună prietenie. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. Sculpturi. odinioară. de fapt. adică regelui Eete25. Însă pe urma lui veneau. Iar Helios. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mâlul gras şi au sărit pe o poiană. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii. din Elada. şi turnurile lui de-argint se ridicau până la cer. Drumul cel greu se isprăvise. Meşterul făurar zidise. Puteau să doarmă liniştiţi… S-au odihnit până la ziuă. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării. acest palat măreţ zeului Helios. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pământ zeiţa Eos – aurora – s-au deşteptat şi-argonauţii. Fasis. cine sunteţi şi ce căutaţi? — Sosim din ţara tesaliană. cetatea regelui Eete. ÎN PALATUL SOARELUI n stânga lor se vedea Ea. şi-o să ţi-o luăm fără- Î . ca să-i arate prietenie. porţi măiestre. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. În dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares. căci Helios sau mândrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. pe care ţi-a adus-o Frixos. Regele Pelias îţi cere lâna cu firele de aur. Eete. s-au îndreptat în sus. au pus pe ei veşminte noi. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. să nu se vadă. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. Altminteri noi ne vom lupta. şi ţi-o cerem. având palate destule-n răsăritul lumii. din ţara regelui Eete24. şi-a strigat tare spre eroi: — Străinilor veniţi din lume.164 Dar nu puteau să se oprească… şi au vâslit tot mai departe. Tu ai păstrat-o pe nedrept. fiindcă se făcuse noapte. luându-l în carul lui de aur. Erau în ţara lui Eete. În pragul lor s-a-nfăţişat feciorul soarelui. cu pas ferit. Şi.

Şi să-i aţâţe-o patimă nemărginită pentru Iason. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. Într-alta îşi aveau sălaşul două copile-ncântătoare. Într-una locuia chiar el. În acest timp. C-un toiag nu putea lupta. adică după nouă zile? Mai bine ad-o de pe-acum! Şi iar râdeau. la mese. Avea doar un toiag în mână. lapte şi apă. rege. vom petrece nouă zile. rotund şi neted. Râdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau: — Ascultă. micuţul zeu înaripat. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gâtul alb. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. eroii-argonauţi s-au aşezat. s-a dus s-o caute pe-Afrodita. spunând către argonauţi: — M-am mâniat… îmi cer iertare. Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur… O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura.165 ndoială. şi nu senfricoşau de nimeni. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele. Curgeau din ele. Deci. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. Iar apa curgea vara rece. ce avea ciudă pe Eete. Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l câştige el. ce purta numele Medeea. în ţărână. soaţa-i şi fiul său. Aici erau două clădiri. mort. în cascadă: vin. pe loc. desigur. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. şi să mănânce şi să cânte… Erau flămânzi şi însetaţi. untdelemn. pe umerii fermecători. EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA tunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. să primim oaspeţii cu cinste. Zeus ne porunceşte altfel. Din când în când îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. şi răsuna întreg palatul. A . încăpătoare. de răsunau curţile largi. scuturi şi săbii ascuţite. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fântâni de aur. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată. când ne vei da lâna de aur? După ce s-o sfârşi ospăţul. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. Aveau. Îşi pieptăna buclele blonde. şi-n timpul iernii-nfierbântată. fiindcă nu o slăvea deajuns. zeiţa Hera. şi-au început să soarbă vin. Absirt. sub veşminte. Până săşi cheme el oştenii ar fi căzut. Pe urmă vom vorbi de treburi… Veseli. Mânia îl înăbuşea.

Pentru că-n inimile lor clocotea ura-nverşunată. şi să se ducă pe un câmp. pentru că este al lui Ares. de când era copil. a spus Eete. ce-i dincolo de râul Fasis. nu pentru oameni. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar. din slavă. fără să te mai supărăm. cum să-l lovească pe celălalt. căci eşti odraslă olimpiană… Aşa mi-ai spus când petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. Şi lui Poseidon eu mă plec… — Atuncea. cum nu. măreţul soare. în inimă cu o săgeată – cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin. sub zâmbetul său prefăcut. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. şi a ţintit-o pe Medeea. făcut din fier şi din aramă. regele i-a grăit lui Iason: — Tu mi-ai cerut lâna de aur. Hera aţâţase pofta de-a stăpâni comoara doar pentru el. În Iason. A ajuns în ograda largă. făcând o anumită slujbă… — Ce slujbă? l-a întrebat Iason. cum să îi ia viaţa lui Iason. cu lanţuri bune. în Creta. Să are câmpul. Amândoi se priveau în ochi şi îşi zâmbeau. La rându-i. mare cât bolta unei case26. dar nu cinstit. Şi Eros şi-a sărutat mama. Terminând el cu semănatul. C . fata a cătat către Iason. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. lâna cu firele de aur. I-o avuţie fără preţ. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu. din dumbravă. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobândească. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. a rostit Iason bucuros. pe care îi păstra-ntr-un sac. de tatăl său. o jucărie de-a lui Zeus. prinsă – nu-n lanţul dragostei – ci într-o patimă bolnavă. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea. plin de grijă. şi fiecare socotea. Stârnise pofta de-a se face stăpân puternic şi bogat cum era regele Eete. Pentru că am primit-o-n dar. Da ţi-o dau fără nici o luptă. dară. în care petreceau eroii. mai înainte limpezi. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. adă-mi lâna. EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE um s-a sfârşit acel ospăţ. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. — Ţi-o dau.166 Iar Afrodita. Altul s-ar bate pentru ea. Ochii-i. regele Eete fusese sfătuit. Să semene apoi pe câmp nişte colţi negri de balaur27. Mai are-un plug nemaivăzut. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. Nu am răpit-o din Elada.

mânat de poftele-i aprinse de avuţie şi putere. te-am visat… căci eşti voinic. Medeea. şi-a glăsuit fetei aşa: — Cât de frumoasă eşti. — O. Ce mult i-a plăcut visul fetii!… Şi ea. i-a răspuns regelui Eete. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. uşoară. Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo. trezindu-se din somn. şi amândoi plecau spre Iolco. ai să fii soţia mea… Te voi urca pe tron în Iolco… i-a glăsuit Iason repede. A înhămat la el catâri şi au pornit spre ţărmul apei. îngropaţi sub ţărână rece. O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. Iason s-a cam înfiorat. Însă n-a vrut să se arate. aflând de-această încercare. — Dacă te juri să-ţi fiu regină. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. când te-am văzut. a glăsuit atunci Medeea. Tânărul s-a grăbit spre ţărm. Acolo se urcau pe tron. Însă-i venea să râdă-n hohot. Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pân-la unul.167 din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici. Să fie precum vrei. Mai ales că lipsea Heracle… HERA ÎI TRIMITE UN VIS MEDEEI i fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. El era rege. Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. Ştia că Iason n-o să scape. Oştenii. Medeea! De la ospăţ. corabia argonaută. bucuros. a strigat iute două sclave. n-am putut să te uit o clipă… Copila s-a împurpurat: — Şi eu. care îl mistuiau acum. străine. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. În timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat într-una… Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cândva regină… Zeiţa i-a trimis un vis. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. ea regină. Iason a prins copila-n braţe. voi face vrăji şi ai să birui… Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji. eşti îndrăzneţ… Meriţi să ai noroc în toate… La aste vorbe. Sclavele l-au chemat pe Iason. Le S . unde se legăna. ce sta îngrijorat pe punte. — Bine. Să-i dea numai răgaz o noapte. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntocmai. Sclavele au adus un car. pentru că îi băga-n capcană. a-ncuviinţat şi regele.

Au arat câmpul larg şi neted. ce nu avea altă dorinţă decât să capete mai iute nepreţuita avuţie… Şi. — Îţi jur orice. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. cu săbii. lovindu-se turbaţi cu ură. spusese regele lui Iason. Taurii s-au zvârlit spre el. i-a înhămat bine la plug. au socotit că e de aur. regele a cerut şi el o amânare de o zi. decât zeii. auzind făgăduiala. Avea şi ea un singur gând: să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. regele – ce era de faţă – s-a întors repede-n palat. S-au repezit nebuni la ea. tânărul devenea mai tare decât Heracle. şi sau certat. M . Chiar focul cel mai arzător. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău. Uriaşii. s-au omorât. SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE edeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. pe arme şi pe scut. ar fi căzut sub izbitură. căci fiecare vrea s-o aibă. suliţe şi scuturi. În lupta care s-a iscat. Ungându-se cu alifia pe trup. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale. văzând stânca asta. Sau vom găsi o altă cale. S-au luat la luptă. — Ce-i de făcut? Vom da noi lâna acestor tineri din Elada? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. a luat o stâncă mare în braţe şi a zvârlit-o-ntre uriaşi. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. şi el îşi învingea duşmanii. E drept că asta doar o zi. Medeea. Văzând că Iason biruieşte. Au pierit toţi. I-a prins de coarne cu putere şi. i-a răspuns Iason. din sângele lui Prometeu. de la o doică vrăjitoare. Ci mâine-n zori vom strânge oastea şi-i vom lovi pe-argonauţi la ceasul când ei încă dorm… Şi cum în vremea asta noaptea se coborâse peste lume. Dar Iason a rămas pe loc. Iason s-a uns cu alifia. De ar fi fost zid de cetate. — Mâine vă dau lâna de aur. ca nişte lupi pe o mioară. a şi pornit spre locul unde se aflau. într-o văgăună. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi. învăţat de fata regelui. Însă flăcăul. nici la oraşul care pierdea lâna de aur.168 învăţase de micuţă. au spus cu toţii. ca totuşi so păstrăm la noi? — Nu! n-o vom da. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz. Medeea nu s-a mai gândit la tatăl său. ajutat de-argonauţi. taurii regelui Eete. tăcută. care stăteau mai la o parte. plină de mistere. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi.

după poruncile Medeei. Aici. revăzându-se cei doi s-au strâns şi s-au îmbrăţişat. de cinste şi de glorie. cu pas grăbit. Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. Aşa se-ntâmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. RĂPIREA LÂNEI DE AUR tâta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii. Şi Iason. lângă copacul sfânt. a început să cânte dulce. şi monstrul. având de mână pe Absirt. Ei au smuls lâna din copac. Balaur care-şi căsca gura. El bănuia că va veni copila regelui Eete să-i dea un sfat. care stătea la ţărmul apei. Ea a făcut pe loc o vrajă. precum se vede. fratele ei cel mititel. către corabia lor. În el lucea lâna de aur. Nu. cum era îndemnat de sfetnici. lung de nouă stânjeni. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. Argo. Abia mai pâlpâiau puţin. tânărul străin. într-o lumină orbitoare. Iar vasul lor să-l facă ţăndări şi să-l cufunde-n râul Fasis. Sucul l-a adormit pe monstru. Acolo l-au găsit pe Iason. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. Acuma ei erau uniţi. S-au îndreptat spre vasul Argo. poate vreo veste… Şi. Medeea a zvârlit atunci asupra lui un suc vrăjit. Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă. să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. Iason a pus-o pe spinare. Însă Orfeu. de-a săvârşi fapte măreţe. Medeea l-a călăuzit pe Iason. stătea de strajă un balaur. şi şi-au jurat din nou credinţă. cu argonauţii. lesne supuse lăcomiei. înspre dumbrava înverzită. s-au repezit către copac. ce amândoi şi le făceau noaptea. Alunecă uşor în rău… Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau. A .169 În sinea lui însă gândea. pe ţărmurile apei. toate aceste jurăminte. Şi au pornit. ce-l însoţise pe Iason până la dumbravă. s-a lăsat moale la pământ. Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. unde era templul lui Ares.

curtenii se şi treziseră din somn. ca să poată să-i ajungă. cu fratele-i. către mare. Lâna de aur strălucea şi lumina până departe. a hotărât ca la o vâslă să tragă-n loc de un om. doi. şi nici făclia de argint a lui Selene. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune. L-a luat alături pe Absirt. micul Absirt. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. având în mijloc pe Medeea şi pe Absirt – ce tremura poate de frig. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul – zeul din care se trăgea – să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. fericiţi. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. care conducea această expediţie. dalba lună. Vântul bătea spre asfinţit. pentru tot ajutorul lor. căci veţi fi osândiţi la moarte! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. care erau adânc mâhniţi că se furase din dumbravă lâna cu firele de aur. Descoperiseră răpirea lânei de aur din copac şi fuga fetei. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mândrei Afrodită. pe râul Fasis. Iar Iason. pe urma vasului elin. Deci să se-ntindă pânze multe. Ceilalţi au luat vâslele-n mâini. F . şi. şi vasul a pornit în jos. în toiul nopţii. Avea oşteni şi avea prieteni. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cânte. Cum au ajuns din nou pe mare. poate de teamă.170 FUGA MEDEEI CU IASON ără să şovăie o clipă. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. Numai Medeea sta pe gânduri. Pânze mai mari decât acele ce se aflau pe vasul Argo. Prin farmece ea cunoştea că-n Ea regele. încât nu se vedeau pe cer nici stelele scânteietoare. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. Toţi erau veseli. Nu se vedeau decât eroii. a Medeei.

gândindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. înfruntăm monştri. Erau gata s-o zvârle-n valuri. înspăimântătoare. Urmăritorii şi-au dat seama că nu i-ar mai putea ajunge. s-au văzut şi urmăritorii. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. să n-o vadă argonauţii. Văzând. pe-ncetul. s-au mâniat nespus de tare. Dar lâna ce-o aveau cu dânşii i-a dat de gol. De fapt. Căutaseră să schimbe drumul. colhidienii. s-au oprit ca să le adune. pe Istru. Şi. Ea ştia tot ce sentâmpla. tăind marea curmeziş. Le-au strâns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. ca să scape de primejdii. de-aceia care se luptă cu copiii. argonauţii au iertat-o şi au vâslit în sus. ci. cum aveau pânze mai bune. regi. membrele micului Absirt. După această întâmplare. s-au încordat şi erau gata… aproape gata să-i ajungă. regină în oraşul Iolco. el a apărat-o. argonauţii au trecut. Nu ucigaşi de rând. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt. şi-a sfârtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt.171 CĂSĂPIREA MICULUI ABSIRT ată de ce era Medeea atâta de îngrijorată. Iason. Când au aflat argonauţii această crimă odioasă. dincolo de Iliria31. Acolo au orânduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfârtecat al lui Eete. fiare. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. Ea s-a ascuns în fundul bărcii. destul de mult29. Spre ţărmul unde se vărsa râul cel larg. vâslaşi mai mulţi şi odihniţi. văzând ce fire-are Medeea. eroi. una câte una. L-au ars pe rug şi au făcut serbări – cum cerea datina. Într-adevăr. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. Aşa s-a scurs o zi întreagă. La rugăminţile lui Iason. prin strâmtori28. în mare – adică-n Pontul Euxin. socotind că urmăritorii or să se-ndrepte spre strâmtori. Istrul. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. Şi totuşi. Chiar Iason s-a uimit în sine. ce-a primit numele de Tomi30. plutind pe Istru mai departe. Iar membrele însângerate le-a risipit în largul mării. În acest timp argonauţii urcaseră – pe cât se pare – pe Istru-n sus. Medeea a făcut o crimă cumplită. I . căci scânteia ca soarele în toiul zilei. ostaşii au rămas acolo. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. pe valuri. — Noi suntem luptători. plecaseră către alt ţărm.

la fel ca mai târziu Ulise. de Atena. Vorbea. au atins ţărmul portului magnezian Pagase. eroul i-a cerut tronul părintelui său. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. Ramură ce era adusă. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus. comoara regelui Eete. ramura sacră. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu. Eson. Regele l-a ţinut cu vorba cât timp au stat argonauţii. din care Iason se trăgea. primejdii fără număr. au întors cârma către locul unde trăia faimoasa Circe. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. … Şi au întâmpinat. în furtună. să se arunce-n apa mării. zvârlită-ncoace şi încolo. un uriaş înspăimântător. Corabia au închinat-o zeului mărilor. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. Valuri se ridicau cât munţii şi pânzele se sfâşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vânt de miazănoapte. a sunat un glas. tot lui o să-i revie lâna ce şi-o dorea atât de mult. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. Argonauţii. pe râuri şi din nou pe mări… şi a ajuns până la Circe. Acolo s-au purificat de sângele vărsat la Tomi. cum s-au risipit aceştia. erau de asemeni să se-nece. Dar. care cânta mult mai frumos. după multe lupte şi rătăciri. şi Argo a plutit pe mări. Poseidon. din Dodona. când iată. furtuni. În schimb. două stânci ameninţătoare. Cum s-au întors. A . A strâns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. pusă la proră. pe cât spunea legenda. Un glas puternic de la proră. din stejarul marelui Zeus. Sirenele iau ispitit. Vâslele se frângeau şi ele în stânci ce răsăreau din apă. Ce-i drept. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvântul dat cu luni în urmă. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. În curând au sosit la Iolco. din neamul monştrilor de-aramă şi. sub munţi de apă vineţii. din nou. Trecând prin apa ce scălda două stânci: Scila şi Caribda.172 ÎNTOARCEREA LA IOLCO bia ajunşi în altă mare. în sine chibzuia că având tronul şi puterea. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe – o vrăjitoare renumită. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. Şi Pelias a primit lâna. Acolo s-au luptat cu Talos. prin cântece ademenitoare. Au mai trecut şi pe la Creta.

Atunci Medoea. Medeea s-a lăsat rugată. Regele Pelias căzuse. un alt argonaut: Adraste. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită. Căci regele avea trei fiice. Iar fetele. rege din Corint. Bucăţile le-a pus la fiert. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. A mai turnat un suc în apă. ca pe un taur la ospeţe. Stând ele într-o zi de vorbă. Iason a fost silit să fugă la Creon. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. I . Copilele lui Pelias. şi.173 PELIAS ESTE FIERT ÎNTR-UN CAZAN CHIAR DE CĂTRE FETELE SALE ason s-a mâniat amarnic. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mâna pe putere. Ca să le dovedească asta a umplut un cazan cu apă. şi apa a-nceput să fiarbă. căzând în cursă. vrăjitoarea. A luat pe urmă un berbec – cel mai bătrân din toată turma – şi l-a tăiat în bucăţele. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. a mai rostit şi nişte vrăji. fiul lui Eson. Din apă a ieşit un miel cu blană albă. bucăţile s-au închegat. mulţumită că planul i se-ndeplinea. dacă le-ascultă rugămintea. şi Pelias rămâne mort. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. Şi el tot n-a putut să urce pe tronul mult râvnit din Iolco. dar nu-ntr-o luptă vitejească – precum se cadentre bărbaţi.. tras de doi şerpi înaripaţi. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. a născocit un şiretlic. Şi vrăjitoarea. şi-au doborât părintele. văzând această preschimbare. behăind. şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea. s-a arătat un car de flăcări. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăji prin care îi poate-ntineri pe oameni. a aprins foc cu pălălaie. Apoi făcând nu ştiu ce vrajă. Şi ce să credeţi? Dintr-o dată. Puterea a trecut în mâna unui fecior al celui mort. Visul său scump se spulbera. punând lemne dedesubt. Dar cum a dat în clocot apa. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrânul rege în opt bucăţi. cu capul nouă.

nici la Iolco. care domneşte în Atena. şi l-a primit cu multă cinste. din Corint. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. cirezi de vite şi moşii. s-a istovit de la un timp. -i dăruise şi doi copii încântători. Ea a strigat şi s-a zbătut. Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorâse frăţiorul şi îl fiersese în cazan pe fostul rege de la Iolco. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. I-a dăruit şi un palat. Medeea. fruntea albă. A vrut să-şi scoată iute haina. Iară cununa îi strângea. va moşteni bogatul Ea. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. purpurie şi o cunună de mărgean. Astfel. a simţit un fior de moarte. acesta-i darul meu!… Şi vrăjitoarea. de supărare. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. Destul am zăbovit aicea lângă un om fără noroc… şi ca să te încrezi. Căci fata regelui Eete se urâţea de la un timp. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. îţi fac şi eu un dar de nuntă… Poftim. Iason nădăjduise poate că tatăl ei. fiica lui Creon. fiind bărbatul Medeei. Glauca s-a înseninat. prefăcută. C . s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. Iar crimele – pe cât se pare – aştern pe chipuri nişte umbre. Medeea. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit. ca într-un cleşte. fata lui Creon. Amândoi au pierit în flăcări32. avea să moştenească jilţul regelui Creon. hotărâse s-o părăsească pe soaţa lui de pân-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. de nu putea fi rege nici peste mare. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lâna cea nepreţuită. Mă cere regele Egeu. Însă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. frumoaso. cu dulceaţă: — M-am săturat şi eu de Iason. soaţa. Dar cum era de stăpânită. că nu am nici o supărare. Iar el.174 GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI reon îl admira pe Iason pentru că adusese lâna de aur de la Ea. şi Iason. gazda sa. o să se stingă într-o zi. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmântul. Aflând Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură.

s-a prăbuşit asupra lui… L-a-ngropat sub dărâmături. Aflând Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Iason. Prin mintea lui se perindau nenumăratelentâmplări din expediţia spre Ea. era acuma putredă. în istmul de Corint. Apoi a poruncit să vină carul său magic. într-o zi. dormea la umbra vasului său Argo. pe care Iason o condusese-n expediţie. Astfel s-a stins. Dar Argo. dar n-a stat nici acolo mult. Chemând Medeea un balaur. Iason visa lâna de aur34. În cele mai frumoase vise – corabia. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine… D . care-odinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. Era un munte-ntreg de aur… Când… lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. pe ţărm. în depărtare. o lumină. Şi… nu s-a mai aflat nimic ce s-a-ntâmplat cu vrăjitoarea. să se mărite cu Egeu.175 FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO ar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. A pus la cale alte crime. mâhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. Abia de închisese ochii. şi a fugit către Atena. A luat în mână un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason. fără de fală şi fără glorie. a şi zburat până la Ea. S-a împăcat cu tatăl său. a rămas singur în Corint33 Şi prin legende se mai spune că Iason. tras de şerpi. a izgonit-o cu ruşine. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu: Tezeu.

Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi.176 Note: 1. să mânuiască arcul. 6. născociţi în legendă. Norii se nasc din ape. şi mamă pe Nefele – zeiţa norilor. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobândite în lupte. Dealtfel. Hele se tâlcuieşte prin „cea strălucitoare‖. AsclepioEsculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. Centaurii aceştia. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion – vijelia. sabia şi lancea. Tot aici. Iar „tauros‖ e taur. în munte. să folosească scutul. 3. Păstorii tesalieni erau războinici. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp – aşa cum s-a mai amintit odată – furtunile grozave din munţi. Dealtfel. faimoasa Colhida de mai târziu. După cât se pare. Motive asemănătoare. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori. Când soarele răsare. regii tesalieni şi-au făcut cei dintâi oaste de călăreţi. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. îi poleieşte. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. S-ar putea ca din „henteo tauros‖ – cel care mână tauri – să fi derivat cuvântul centaur. Elena. a mâna. a goni. Umblând mereu călări. Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul. . Ceorgia de astăzi. s-a născut poate noţiunea de centaur. erau şi pricepuţi. erau până la brâu oameni şi. în acelaşi timp. zeul apelor. când un bătrân sau o bătrână încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvârşească isprăvi mari. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). care scânteiază. 4. A doua nevastă a Iui Atamas era regina Ino. precum se ştie. Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. 5. El se numeşte Hiron. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. Ţara lui Eete. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. unde forţele li se călesc cel mai bine. în limba greacă „henteo‖ înseamnă a înţepa cu lancea. aveau trupuri de cai. să se facă voinici. avem şi noi într-o mulţime de basme. Însă. cum afirmă unii mitologi. Acelaşi sens îl are şi numele Helena. cu pământul destul de fertil. În legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron. ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. Din ele se scoteau sucuri întăritoare – un fel de vitamine – ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. 2. sau cu fiarele din munţi. ca fiind la marginea de răsărit a pământului. era socotită. Berbecele cu lâna de aur simbolizează poate norii călători. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vâneze fiare. mânându-le cu lănci. mai jos de brâu. Dintre centauri unul este vestit. Din pricina aceasta.

Munca se vede a fi pe sfârşite. să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. mai târziu. după dorinţele basileilor. au fost ucişi şi toţi băieţii. Heracle. 8. În Misia au rămas Heracle. Atena. S-au luptat cu popoare necunoscute. şi a plecat. 11. ca să înfrumuseţeze această aventură. După unele legende. cu înţelepciune. 15. cu multă grijă. Bineînţeles că toate acestea sunt supoziţii. frumos şi expresiv. 13. Argonautul Polifem. Ţară din Asia de sud-est. răpit de nimfe. care doreau să-şi legitimeze cuceririle. a. că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut. Afrodita i-ar fi ajutat să învingă. . 12. 14. vasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete. cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. 10. care slujesc eroilor noştri. poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întâmplări de dragoste şi lupte. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. Sunt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată. legenda cântă pe acei navigatori care au cutezat întâia oară să plece în mari călătorii. 17. pe ape. zeiţa înţelepciunii. Tot poeţii au născocit. cu capitala la Pergam. Pentru că – ajutat de un argonaut – el întinde pânza pe catarg. Propontida – adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin – era Marea Marmara. Perseu ş. ca aceştia. Polifem şi Hilas. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. deschizând drum spre răsărit. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. În limba greacă „argo‖ înseamnă uşoară. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. Însă. crescând mari. Hera. a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. care a auzit strigătul lui Hilas. că marii olimpieni: Zeus. ci şi pe înţelepciune. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. să nu-şi răzbune taţii. Atena şi. în căutarea lui. Tezeu. frunze. buruieni fermecate. probabil. de bună seamă.177 7. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijinitoarea tuturor eroilor. Regina din Lemnos se numea Hipsipila. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. O vedem dând ajutor lui Prometeu. 9. Totuşi. Într-un basorelief. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. negoţului elin. În folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale: crenguţe. În stângă este Iason. l-au înfrânt pe localnici şi iau silit să dea tot ce aveau mai de preţ. având pe cap un coif cu creastă. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpânească. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi când a fost. Însă. Este vorba de strâmtoarea Dardanele. alături de Heracle. 16.

Grecii îi ziceau. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete. Perseu şi alţi eroi. ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru. Atât taurii cu picioarele de aramă. 21. Spre deosebire de Heracle. cam prin regiunea Cazanelor. cuvinte mari şi promisiuni – pe care nu şi le respectă – numai ca să-şi atingă scopul. Cât timp au durat slujbele pentru Absirt. 23. la început. sau Uskiidar. fiindcă avea mereu furtuni. 19. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. în lungi coloane argintii. cum i-au spus romanii. 33. ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. şi de curele erau prinse plăci mici de aramă. Unde se află Scutari. 32. Este vorba de râul Rion din Georgia. argonauţii ar fi ajuns. Tezeu. spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate. 25. Până în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. 30. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. în zori. în Marea Marmara. argonauţii nu au mai trecut prin strâmtoarea Bosfor. colţuroase. cu orice mijloc: jurăminte. 29. Este vorba de Marea Adriatică. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele. Iason închipuie pe omul viteaz şi generos. 24. 27. la început. ca fiu al astrului ceresc. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului. Mării Negre: Pontul Axeinos. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. . în Turcia. numele s-ar tâlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat). Strâmtoarea Bosfor. i-au schimbat vechiul nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide: „Medeea‖. 31. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine. 22. când fondase oraşul Teba. după legendă. unde este astăzi oraşul Constanţa. 26. reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede. 20. Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Tomi sau Tomis. care striveau carnea şi sfărâmau oasele. În greceşte. adică marea ospitalieră. La înapoiere. adică marea neospitalieră. Colţii ce trebuiau semănaţi pe câmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborât de Cadmos. 28.178 18. Simplegade înseamnă stâncile care se izbesc între ele. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stânci sau munţi care se izbesc cap în cap. cât şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos.

El i-a chemat. Eroii erau bucuroşi să sâvârşească fapte mari. să deschidă drumuri noi pe mări. pe care elinii leau râvnit mult. meschin şi ia parte la crime. Ca să înfiereze astfel de fapte. căci el fusese năpăstuit de Pelias. 34. sau poate chiar mai dinainte. îndrăzneţe. să cutreiere şi să cunoască lumea. de-a dobândi lâna de aur. Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. De aceea el devine egoist. În toiul expediţiei ajunşi în Colhida. . în numele dreptăţii şi în folosul elinilor. cântăreţii antici subliniau în legende tragicul sfârşit al lui Iason. să biruie pe regii hapsâni. întotdeauna. Lâna de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene.179 Eroii l-au urmat pe Iason. să nimicească monştrii şi fiare.

180 RĂZBOIUL TROIAN e povesteşte că pe-un deal. zeiţă a greşelilor. Cel care a zidit oraşul a fost. Ilos. un oraş mare şi puternic1. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia. în apropiere de strâmtoarea Helespont. În căzătură. a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. cândva. la Mecona. s-a lovit zeiţa zdravăn. L . după legendă. feciorul unui rege. când m-a-nşelat titanul Prometeu. din Asia de asfinţit. s-ar fi-nălţat. Tros. greşesc adesea. — Din cauza ta. cum s-a-ntâmplat atuncea. şi ţara înconjurătoare – parte din Frigia – Troada2. şi oamenii să-l îndrăgească – însă s-aducă nenoroc. Dardan – din Zeus. şi. locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat înainte „dealul greşelilor‖ – deoarece-ntr-o bună zi. S DEALUL GREŞELILOR a drept vorbind. Zeus s-a mâniat pe Ata. i-a strigat Zeus. Vor greşi numai pământenii… Şi i-a dat brânci zeiţei Ata. care-şi trăgea obârşia – printr-un voinic. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. şi a zvârlit-o din Olimp. de ciudă.

şi-un număr mare de copile8. S-a urcat deci Priam pe tron – iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii. Iar Priam. Se rezema. tot fără de cuvânt. ―Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul‖ – a cugetat regele Ilos. o fortăreaţă. În templu. s-a purtat el şi cu Heracle5. Îi trebuiau deci lucrători. Era hapsân. I-a rămas numai un fecior. Dar Tetis. o fortăreaţă nu prea mare. Având el multe avuţii. ci-o torţă aprinsă. spre răsărit. într-un loc de cinste. Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa. colina asta era un loc fermecător. către marea cu valurile azurii. devotată. pe deal. PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON aomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvânt. Fiul lui Tros a hotărât să-nalţe-acolo. Mai târziu i s-a zis Priam6. îl vestise pe tatăl zeilor îndată. Aceasta e prima greşeală. şi el îi osândise aspru pe răsculaţii din Olimp. care căzuse prizonier. revenind la Troia. A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. Acesta era cel mai mic. din cer. bună. Şi-au trecut ani câţi au trecut. Flacăra torţei se-ntindea până ce cuprindea oraşul şi-1 mistuia în L . aflând urzeala. frumoşi ca zeii. ca salahori. ce se numea Laomedon. Pentru asemenea greşeli. s-a întâmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. aşa precum făgăduise. cum sunt mai de-obicei toţi regii. Hecuba a avut un vis. Lui îi plăcea să aibă slugi. să-nalţe zidurile Troiei4. fiica lui Nereu. Laomedon şia pierdut tronul. pe muntele de piatră. Când s-a sfârşit însă zidirea. cea cu picioare de argint. pe care o iubea nespus. Zeus a hotărât că ei se vor trudi. Ida. La fel. pe colină. a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cât mai tari. Dintre toţi. în pantă dulce. Hecuba7 se chema copila. Atâta doară că atuncea când trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi. a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. Tocmai în vremea când dorea el să ridice-aceste ziduri. apucător şi fără milă de supuşi. a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă. Se numea la-nceput Podarce. dar nu vroia să le plătească. precum se va vedea-n poveste.181 I-adevărat. ar fi căzut o statuetă misterioasă3. La tron i-a urmat fiul său. care o-nfăţişa pe-Atena. şi după ce-a zidit. Iar spre apus se cobora. şi Ilos într-o zi s-a stins. cei mai greu loviţi au fost Poseidon şi Apolo. fără să le plătească munca. şi se făcea c-ar fi născut nu un copil. Doreau să-l lege pe stăpân în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. a făcut lângă ea un templu. Atunci.

să facă-n cinstea lui serbări. să-l lase-acolo pe o stâncă. şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte. vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă. după străvechi datini. fără ca tatăl să-şi mânjească mâna cu sânge de copil. aflând de acest vis. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. Iară ca premiu. trebuia. la fel ca toţi ceilalţi păstori. Priam. ci Paris. Îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cu-atât de multă vitejie încât păstorii l-au numit. Şi toate-acestea duc. Într-adevăr. Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. căci. prin iscusinţă şi vitejie. şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpânea aceste bogăţii pe Ida. după datina străbună. în Troia. a văzut – nu-i venea să creadă! – pe fiul regelui Priam sugând de zor la o ursoaică. FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA riam. în întreceri. Acolo l-a crescut în taină. la dezlegarea unei taine. Tânărul ţinea mult la taur. Taurul l-a câştigat el. Crescând. I-au dat pe loc haine de preţ. L-a-ncredinţat unui păstor. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior. fiind sărbătorit la curte. cum trecuse vreme multă de când Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida. P . cum îi ziseserănainte. şi întrebarea. la Priam. Ida. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos. Organizase deci. din cauza asta. nume care-nseamnă rudă de-aproape. trecând păstorul iar pe-acolo. Alexandru10. acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor. peste patru sau cinci zile. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt. oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi. Au închinat în cinstea lui. luând şi el parte la întreceri. şi. Şi. Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat: de unde este şi cum îl cheamă?… Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă. i-a întrebat pe nişte preoţi. Şi l-au chemat. îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat9. regăsită.182 întregime. ca tatăl adoptiv. Mâna cirezile de vite. dacă regele afla. Înduioşat. la urmă. nu Alexandru. Dar. faţă de fiii nedoriţi. Fiarele. … Şi. slujbe şi jocuri şi întreceri. fiindcă Priam i-l ceruse. a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. A luat băiatul. întrebare. a hotărât să-l recâştige. şi. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică.

în peştera unui centaur. nu toţi râdeau cu poftă… Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorâtă. Dionisos le turna vin şi Momus. şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. cearta şi bârfa. nici lui Zeus. zburase-n ţara hesperidă. încât se zguduiau pământul. Scrisese: „Celei mai frumoase‖. Zeiţa asta preahidoasă. şi Zeus şi Poseidon peţiseră pe nereidă. ca să scape de buclucuri. în fruntea lor cu Zeus. Încălecând pe un balaur. cu un voinic numit Peleu. un rege din Tesalia. mai strălucitoare decât lumina de amiaz. se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. nesuferită tuturor. marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele. De fapt. Se cununa zeiţa Tetis. care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere. De fapt. Şi-acuma începuse nunta. bătrânul Cronos. Luase din grădina de aur un măr. faimosul Hiron din legendă. Mai ales Zeus se temea de fiii lui. Mărul cel mai frumos. Şi. trei vorbe bine ticluite.183 MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU e când se petreceau în Troia aceste întâmplari ciudate. zeiţa care proteja discordia. Zeii cântau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pământene. Apolo le suna din liră. ca într-un zbor. Şi dintr-o dată a rânjit. Găsise hâda iar o cale. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon. cea cu picioare argintii. P . Şi. le făcea strîmbături destule… şi toţi râdeau cu-atâta poftă. şi-a vârât capul înlăuntru. cu limba roşie ca para strânsă-ntre colţii ruginiţi. S-a-ntors apoi la peşteră. zeii. pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ. petreceau straşnic la o nuntă. zeul caraghios. dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni – gândea cum să le strice cheful11. iar braţu-i a zvârlit cu grijă mărul acelancondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau. să nu-l doboare. zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină. precum făcuse el cândva tatălui său. Pe el scrisese cu cerneală de aur. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior.

se supăra rău Afrodita. deopotrivă.184 ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE -o fi văzut. cel ce se află-acuma pe Ida. feciorul regelui din Troia. pe când era un păstor simplu. — Hermes. chiar astăzi. preaşiretul Hermes. scrise de certăreaţa Eris. şi n-au trecut decât trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. — Ştiţi ce? a spus măreţul Zeus. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare să li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. arată-le cine e Paris! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. şi nu un prinţ cum este azi. S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea. pesemne. Dar Hermes. Norul s-a ridicat în slăvi. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr… — Cine-i acela? au zis ele. i-a dat răspuns marele Zeus. şi Paris o să dea răspunsul. Voi şti eu să-mi fac bine slujba. — Cum îl găsim? a întrebat zeiţa Hera. — E Paris… Paris de la Troia. întărâtate. Să spună Hera sau Atena. de zeiţa vrajbei. Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. tot fusese stricată de Eris. ca şi Atena. că-s mai frumoasă!… — Nu-i al nici uneia… I-al meu… Zeus… nu vrei tu să ne faci dreptate?… Şi tot aşa… Nu ştiţi cum este atunci când se porneşte sfada? Feţele parcă sunt schimbate. oricum. să nu ai nici un fel de grijă. într-un glas. după cum ţi-e voia… Şi – pentru că nunta cea mare. se mâniau zeiţa Hera. Vocile-s tari şi ascuţite. i-a grăit. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. Să zică-atunci că Afrodita. stăpâne. Hera sau Afrodita sau Atena!… L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite. era neîntrecut în toate. — Lasă. şi fiecare-o fi rostit: — E mărul meu… Daţi-l încoace!… — Ba e al meu. Hermes! Călăuzeşte-le spre Ida. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron – Hermes a spus către zeiţe: — Veniţi cu mine să v-arăt pe tânărul judecător. vă va călăuzi pe toate. sudălmi şi uneori blesteme. Răsuna vorbe deloc blânde. L . pristavu-mi de credinţă. Zeii erau prevăzători.

Regina e mândra Elena. de-asemeni. Şi diamante. o greşeală. ce tropoteau către păşuni. Şi Hermes a grăit spre Paris: — Ia stai. vorbindu-i cu meşteşug. a răspuns el zeului Hermes12. s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate. luceau pe ierburile moi. voinice. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. P . după Zeus. având pe Hermes între ele. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. luând mărul discordiei. Numai că Hermes l-a ţinut. el va fi cel mai puternic pe pământ. unde domnea un rege prieten. Şi. sau poate însăşi mândra Hera. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste – făcând. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă: Atena mult preaînţeleaptă. pe care-l vezi în mâna mea? Văzându-se-n încurcătură. ci peste toată Asia. Şi s-o răpească pe Elena. soaţa lui Zeus. Paris a vrut întâi să fugă. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. apucându-l pe după umeri. Şi. N-a rămas decât Afrodita. Deodată. dacă voinicul le-o alege. S-auzeau mugete de tauri. stropi de rouă. fiind soaţa regelui ceresc? Cui i-ai da tu mărul de aur. şi-nţelepciunea de la Palas. Înduioşat îşi amintea de vremea când era păstor. Şi Paris n-a mai stat pe gânduri. i-a spus că o să-l facă rege. Astfel. drăgălaşa. ci pe întreg oraşul Troia. Menelau. ocrotitoare a iubirii. nu în Troada sau în Frigia. fiica lui Zeus şi a Ledei. După această întâmplare. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tânărul Paris. Ba. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit.185 PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR aris păşea pe munte singur. Palas-Atena i-a promis să-l facă-nvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. dându-i de soaţă o regină. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. stăpână-n marele Olimp. soţul Elenei cea frumoasă. cea mai frumoasă-ntre femei. regelui prieten. Hera. sau Afrodita. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cât mai bună. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. l-a dat zeiţei dragostei. Şi.

mai. Pierzându-şi orice stăpânire şi chibzuire mai adâncă. Anhise. din Pilos. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. S SFATUL ÎNŢELEPTULUI NESTOR ar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. Şi. un război mare cu Atena. încât la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu. tinerii au ajuns în Sparta. De supărare. în inimă. liberând-o. de popor. cu aripile lui de aur. căci îşi iubise mult soţia. Pornea către insula Creta. numai de ea ştiute. Când s-a făcut ceva mai mare. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor. în timpul cât o să lipsească. şi-amândoi au pornit spre Troia13.186 RÂPIREA ELENEI CEA FRUMOASĂ i Paris s-a înflăcărat. cu-o săgeată-nveninată. tot din tulpina dardaniană. după o călătorie destul de lungă şi de grea. la Micena. s-o aducă iar în oraşul părintesc. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au călătorit spre Sparta. A fost nevoie să pornească cei doi voinici: Castor şi Polux. rege în Argos. ţinând-o blând pe după umăr. de soţ. S-a urcat pe corabia unde-o-mbia Paris să vie. alt rege înţelept. zeul iubirii cel viclean. Şi din nimica n-a pierit. Elena şi-a uitat de casă. Supuşii i-au povestit tot. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. şi. Numele lui era Enea. de prieteni. a plecat să se sfătuiască cu fratele său. Când s-a-ntors Menelau la Sparta. Era atâta de frumoasă. fiind el un om puternic. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. Însă. Şi Tindar. fostul I . a trebuit să se mărite. s-a şi ivit din slăvi un car. despre-nsuşirile lui Paris. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decât era. În urma ei venea şi Eros. şi-a adunat iarăşi simţirea. ca pe prieteni. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. Menelau. Aici regele Menelau i-a primit bine. Agamemnon. Prin vrăji. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. Zeiţa i-a vorbit Elenei. Inima-i s-a făcut cărbune.

câţi sunt dornici s-o peţească. N-o dau pentru nimic în lume. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. Să-l răzbune pe Menelau. a grăit înţeleptul Nestor. ULISE SE PREFACE CĂ E NEBUN Aulida14 Astfel. unde domnea pe-atunci D ar pân-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon.187 rege-al Spartei. Dar ce să credeţi? N-au venit unul sau doi. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut să-i fure soaţa. Unii bogaţi. pe care îl aruncase reaua Eris. — Elena e soţia mea. Priam l-a întrebat pe Paris. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. chemând pe regi. lăsând o jale fără margini în Europa şi-n Asia. Ea era liberă s-aleagă pe tânărul care-i plăcea. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei. în vestitul oraş . în insula Itaca. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune. dar Paris nici n-a vrut s-audă. Au făcut nunta. Regele Tindar s-a temut că fata. Învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. din Sparta. cei doi feciori ai lui Atreu – numiţi de-aceea şi atrizi – trimiteau soli din ţărm în ţărm. cum credea Tindar. o insulă sărăcăcioasă. Se-ncepea deci războiul Troiei. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărârea pe care o va lua Elena. — Şi-acuma uite-a venit vremea. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sânge. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. pe urmă. Şi fiecare şi-o dorea. s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. la sfatul lui Ulise. Mărul discordiei. Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi întrajutor. regele insulei Itaca. Deci. cei care-am jurat atunci suntem datori să-l ajutăm… Însă tot Nestor i-a-ndemnat ca. ceilalţi or vrea să se răzbune. Dar jurământul a rămas. aflând ştirea. Au jurat câţi au fost acolo. pe Menelau. să vină în oraşul lui. stârnise ura-ntre zeiţe. cu oastea lor. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende. De-ar fi să-nceapă şi-un război… Şi. Elena l-a ales. Ele îi aţâţau pe regi. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. a strigat el cu îndârjire. de la Sparta. şi s-o isca vreo-ncăierare. un tânăr chipeş. Deci. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. alegând pe unul. Tindar l-a hotărât urmaş. Atunci. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă.

Nu vream să se mai verse sânge şi să călcăm cetăţi străine. Iar când trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. Nu mai vream să pornesc la luptă… Războiul nu-mi mai este drag. un fiu al regelui Eubeei. Ne poate sfătui la multe. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gândea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartă-ntre doi regi. bolborosind răzleţe vorbe. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie… Însă de la acea-ntâmplare trecuseră atâţia ani. Ulise s-a gătit de drum. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. şi s-a întors cu el pe câmp. Omul se schimbă între timp. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. La nunta ei zvârlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei.188 Ulise15. şi apoi cu ochii rătăciţi. şi-a oprit calul şi asinul – şi a grăit lui Palamede: — Da!… Ai ghicit. Dar. ca să-şi păstreze jurământul. Vreau să trăiesc tihnit acasă lângă iubita-mi Penelopa şi lângă fiu-mi Telemah. S-a dus în grabă la palat. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. spunea trufaşul Agamemnon. nişte grunji mărunţiţi de sare. Iar pruncul era încă-n faşă. cea măritată cu Peleu. Ulise se căsătorise cu o copilă. copilul mic. încă în faşă. plecase grabnic Palamede. Atâta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. M-am prefăcut. în loc de boabe de secară. Ulise se făcea că ară şi nu-l cunoaşte pe trimis. pe Î . neavând totuşi ce face. şi pe soţia-i credincioasă. pe drăgălaşul Telemah. A înjugat la plug. Când a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. un cal schilod şi un asin. s-a prefăcut că e nebun. pentru un timp îndelungat. regele din Tesalia. Este isteţ şi priceput. — Avem nevoie de Ulise. numit de mamă Telemah. în Sparta. Ba dobândise şi un prunc. lăsând în urmă casa dragă. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră. alături. Penelopa. mai de mult. aflând el că a venit în insulă prinţul Eubeei. pentru a-şi ţine jurământul. A luat copilul lui Ulise. El este cel care a dat ideea. Şi. ÎN CĂUTAREA LUI AHILE nsă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. o vară bună a Elenei.

călcâiul stâng. Acolo şi-a scăldat în Stix. a ieşit din marea verde şi adâncă. apucându-l de călcâi. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă. Acum când are loc povestea. Tetis îşi ţinuse copilul de un călcâi. zeiţa Tetis. în război. mama sa. s-a dus şi până la Hades în Infern. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei. Atât c-atunci când îl vârâse în flăcări. pe Ulise. Îngrijorată. la ceasul când vor izbi Troia. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vânătoarei. căuta să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide. fusese dat de mititel bătrânului centaur Hiron. râul cel înfricoşător. ucigând fiare prin codrii de pe Pelion. Nu vă mai spun că învăţase să cânte minunat din gură. cunoscând această taină. Şi. În acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborât. şi văzându-l. aflând zeiţa Tetis de planul lor. Va fi viteaz ca nimeni altul. Ba. ca să-l facă nemuritor. Iar Agamemnon trimisese. Ahile se făcuse mare.189 care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. L-a chemat lângă ea pe-Ahile. Dar lui îi hotărâse Moira – destinul cel nenduplecat – să-şi piardă zilele acolo. mândrul Paris. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. încă de mic. pentru a-l căli. Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. într-o noapte. cea cu picioare de argint. i-a glăsuit: Î . locul acela-i va rămâne pe totdeauna necălit16. atrizii. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. Nu se gândise însă Tetis că. acompaniindu-se cu lira. de astă dată. Numele său o să rămână nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. Iar când fugea. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă. Îl vâra-n flăcări să-l călească. şi când îl cufundase-n râu. îi ungea trupul cu ambrozie. decât dacă era lovit în locul necălit în Stix. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. lângă ei. UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ nsă. În acest scop. pe pruncul său abia născut. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. Îşi scăldase copilu-n Stix.

S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. unde stăteau fetele sale. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. crezând căncepe vreun război. nimeni nu o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu… Ahile s-a împotrivit. frumos. mai frumos brodate. El nu venise cu plăcere. Numai Ahile se uita. însă nu desluşea deloc. Ei. Fetele au fugit speriate. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. între acestea toate. care vedea în depărtare. care mai de care mai albe. Fusese chiar silit să plece. cu jind. Fetele regelui s-au strâns numaidecât să vadă marfa. brăţări sau văluri. Dar mama. De n-ar fi fost prorocul Calha. văluri alese. cercei. brăţări. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. regele. cin‘să meargă pân-acolo? Cine să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede? ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ -au sfătuit şi s-au gândit să îl trimeată pe Ulise. Ulise s-a schimbat de haine. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat. şi Agamemnon şi Menelau. au început să sune tare din trâmbiţe şi din chimvale. Toate prinseseră în mâini bijuterii scânteietoare şi văluri. însoţitorii lui Ulise. stăpânul insulei Itaca. sfătuit de zeiţa Tetis. Ahile… Cum eşti de alb la chip. Iar Licomede. purtând cu el salbe de aur. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. gata să apere palatul. În acest timp. l-a-n-veşmântat pe flăcăiandru în haine albe. Însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi. un scut şi-o suliţă strălucitoare. a pornit către insulă. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o mai afle. ce rămăseseră la porţi. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. făcându-se neguţător. Văzând că planu-i reuşise. bătrânul Nestor. Şi. vârâse şi un coif. Tetis. la scut. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. la suliţă şi coif. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. Ulise a grăit spre rege: S . n-ar fi putut să-l mai găsească. Şi tot atunci. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare. prin minte şi prin vitejie. Însă. la armele de-aramă. după plac.190 — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede17.

când încerca să iasă-n larguri. Peleu. Nu sunt fecioară. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. apoi preaînţeleptul Nestor. fratele lui. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet. A luat în mână-o sabie şi a plecat după Ulise. Iar mai târziu. unde. Numai că flota asta mare – cântată-n vechile legende – de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. a spus Ahile. feciorii regelui Atreu. sunt flăcău. chiar dacă eu o fi să mor. cu însuşiri miraculoase. de aramă. pulpare pe picior şi scuturi. vântul a contenit să sufle şi pânzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. o platoşă şi nişte arme. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. în văluri. Ca să cunoască adevărul – de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia – regii l-au întrebat pe Calha. Se zice că a mai primit de la tatăl său. la nunta frumoasei Elena. la ţărm. aprigul zeu al mărilor. ca un luceafăr între stele. Este ruşine să rămână ascuns. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. Să-şi dovedească voinicia. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi. şi- R . şi-a pus în schimb coiful lucios. lănci lungi. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu. tăioase. Atât era de nentrecut în meşteşugul armelor. printre fete… — Adevărat. la nunta cu iubita-i Tetis. purtând pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. Ei trebuiau să se supună poruncilor. destul de aspre.191 — Acesta nu e fata ta. având pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. după furtuni. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. cu creasta fâlfâind în vânt. E un voinic numit Ahile. Calha le-a spus că o zeiţă. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. A mai primit o suliţă. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. fratrii şi pe ginţi19. date de regi sau basilei. precum ne spun poeţii. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. de mistreţ. Oştenii cei de rând luptau numai cu suliţe şi praştii. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. ZEII CER O JERTFĂ LA PLECARE egii erau în fruntea oastei – în care trase de cai ageri – purtând pe ei armuri bogate. săbii cu tecile deargint. albi. de la bunul centaur Hiron. unde îl cheamă Menelau. Peleu. Lasă-l să plece la război. şi câţi… Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui de mirmidoni. şi câţi. se adunaseră. În mâini aveau arme de preţ.

iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea. Iară în locul Ifigeniei. spre uşurarea tuturor. Când a sosit corabia. Ifigenia. zicând că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. S ilit de cei din jurul său. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei.192 anume Artemis. PLECAREA SPRE ASIA Ahile20. unde-a făcut-o preoteasă. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmânt întunecat. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. Deci. după ce eu n-am să mai fiu… Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie21. şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. A dus-o într-un templu-al său. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. pe Ifigenia. . Numai că-n clipele acelea. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. a pus zeiţa o cerboaică. Oştenii-au smuls-o pe copilă de lângă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. după ce s-au săvârşit slujbele către Artemis. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. regele a trimis un sol la Clitemnestra. purtându-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. într-o pădure din Taurida22. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. Dintre aceştia cel mai greu i-a durut faptul c-au pierdut pe Filoctet. Filoctet a rămas în Lemnos. e supărată rău pe el. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi. cu ochii înecaţi în lacrămi: — Nu vărsaţi sânge în zadar. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe. care-i era zeiţei dragă. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. fecioara. A plâns zadarnic Clitemnestra. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întâmpinare. soaţa lui. pentru că regeleAgamemnon îi ucisese-o căprioară. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. ca flota să poată porni şi oştile să biruiască… Câţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mâini. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. Însă copila i-a oprit. ce vor urma foarte curând. sora Elenei cea frumoasă. vântul a-nceput iar să bată. Artemis s-a înduplecat. Şi. unde oastea şi-a prăpădit câţiva oşteni. Mă voi jertfi de bunăvoie.

voinicul Aias şi Ahile. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. neatins. Ce-i de făcut? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. În apropiere. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. încât nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. Oştenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. El era dornic să audă. tabăra mai era ferită de un val mare de pământ şi-un şanţ săpat foarte adânc. O!… Mintea parcă se-nfioară de cât sânge a curs la Troia. după multe zile şi rătăciri şi vânturi rele. Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca? Să dea exemplu celorlalţi. C .193 Rana lui mirosea urât. fără să se primejduiască. fiindcă prorocul le spusese că primul care va atinge pământu-acesta va muri. în locurile cu primejdii. dan aşa fel. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. el a sărit întâiul şi nu i s-a-ntâmplat nimic. Însă Ulise s-a ferit. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. Deaceea îşi pusese cortul în aşa chip. Trebuiau numai să debarce. în faţa Troiei. cu mii şi mii de corturi. Astfel. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. încât să n-atingă pământul. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. Hector. şi alţi regi. fiind cel dintâi dintre războinici căzut pe ţărm. Pe urmă a sărit Ahile. ci numai scutul de aramă. Şi lancea i s-a-nfipt în piept. În sfârşit. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. cu sângele-i. În schimb. care-a-nroşit numaidecât. urmat de prietenu-i Patrocle. Spre partea unde era Troia. să afle şi să ştie tot. la cele două margini. lângă piaţă. Şi Hector şi-a azvârlit lancea către oşteanul Protesilau. În urmă-i venea Protesilau. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. corăbiile aheiene au ajuns lângă Asia. după voinţa regilor. Tabără mare şi întinsă. glia troiană. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. care s-au şi încins la luptă. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit. Ei şi-au pus corturile astfel. De fapt. văzând că sare regele insulei Itaca. şi cei doi Aias. al celui care conducea întreaga oaste. SE-AŞAZĂ TABĂRA AHEIE el care i-a întâmpinat a fost eroul troian. şi-au făcut vânt de-asemenea. rămânând teafăr. Agamemnon. Ceilalţi oşteni.

Vreau să te saturi de război. La fel. În acest an a venit Hrises.194 NOUĂ ANI DE LUPTE SÂNGEREOASE ar dup-o altă prorocire. Ba. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrâncenat care cerea prea multe jertfe. şi-aproape toţi vor fi ucişi. profitând de întâmplare. Astfel. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. preot al zeului Apolo. în tabăra aheie. nouă ani. Troia va cădea ruinată. D CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON ar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini. destule glasuri cereau să se curme războiul. Homer23. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. În sinea lui gândea aşa: „Tu m-ai făcut să plec de-acasă. Aşa a plătit Palamede. Casandra. o copilă a regelui Priam. o preoteasă a Atenei. Oştirea le va fi zdrobită. Troia. Eu nu mai pot părăsi lupta. şi nici la greci navea crezare mult chibzuitul Palamede. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. să-mi las soţia şi copilul. pe când se prefăcea nebun. În acest timp. cerând regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui: Hriseis. căci sunt legat prin jurământ. I . mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime. Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare. ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni. şi de atrizi. să nu mai curg-atâta sânge pentru Elena cea frumoasă. răpită de troianul Paris. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească pe-aheii cei înfumuraţi. şi să plăteşti‖… … Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. Şi Palamede a fost luat şi osândit la moarte cruntă: să fie doborât cu pietre. cetatea-mbelşugată. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. să lupt aici pentru atrizi. Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sângeroase. le arătase tuturor că va urma nenorocirea. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şi-mbrânceli. în Troia. A fost crezut.

a mai rostit lui Agamemnon: — Va veni ceasul. să i-o dea înapoi lui Hrises. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile. voi lua. Mureau ca muştele oştenii. pe roaba ta. a rostit numai spre Ahile: — Eu am solie de la Hera. tu. care ai nesocotit pe cel dintâi viteaz aheu. să te împiedic de la sfadă. Amar. Regele. Şedea sus pe catarg zeiţa. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şi-Agamemnon. Ahile. amar va fi de ei… Aşa grăia mâhnit Ahile… Iar pe-o corabie cu pânze. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atât de tare. tu. venit din tabăra troiană. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste. dar l-a oprit Palas-Atena. zeiţa cea cu braţe albe. Ahile a dus la şold mâna. Nici tu. nespus de greu. auzind vestirea. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită. robita fiică a lui Hrises. şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon. discordia. s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile: — Pentru c-Apolo îmi ia roaba. se afla Eris – Eris. nevăzută de ceilalţi. . ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. când ai să-ţi înţelegi greşeala. care îţi este-atât de dragă… Degeaba Nestor şi cu alţii au vrut să-mpiedice pe rege să săvârşească fapta asta: căci îngâmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. decât în clipa când Hriseis. când Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta. Ahile. să gemi din greu… Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. Agamemnon. nebiruitul Agamemnon. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. îl ajuţi. în schimb. Ea i s-a arătat în faţă şi. Briseis cea îmbujorată. Ahile s-a plecat zeiţei. ascultându-i ruga. şi astfel molima să piară. sus pe catarg. în faţa zidurilor Troiei. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi. va fi-napoi la tatăl său. fiu al lui Atreu. mâniat peste măsură.195 Apolo. Va fi însă târziu. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. dar. Zilnic mureau sute şi mii. cel ce era stăpânul fetei. În toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie. să prindă sabia. să ştii. a lăsat sabia la şold. iar tu. Veni-va ziua când tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon… şi daruri vei primi-ntreite.

la vetrele din ţara noastră? Ceaţi zice? Hai. Ares. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant. gândind să-i pună la-ncercare dacă sunt gata pentru luptă ori vor să se întoarcă-acasă – mare-i osânda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. Ea l-a vestit numaidecât. cel înjosit de Agamemnon. pentru că o va cuceri.196 AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU upărat prea adânc. — Hera. şi-n vis. toţi câţi erau de partea Troiei. răspundeţi iute… S . în fruntea căreia sta Hera. cu mulţumire. În acest timp. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă. prinsă frumos pe după umăr. feciorul meu. ajutat în luptă de Briareu. în faţa oştilor greceşti. Morfeu. sub zidurile Troiei. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei… Trezit din vis. îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei. pe Briareu. aici. în aşa chip ca Agamemnon să nu mai poată face faţă. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. zeiţa. Iar Zeus. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. — Numai aşa. Zeul a luat înfăţişarea bătrânului înţelept Nestor. suspinând. S-a îmbrăcat în haine scumpe. Afrodita. i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia. având în mâini sceptrul regal. Iar Zeus. cetatea cea bogată. a glăsuit zeiţa Tetis. Sunt nouă ani de când luptăm. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin. i-a promis sprijinul cerut. ce ţine cu aheii – îi spunea-n vis bătrânul Nestor – i-a sfătuit pe ceilalţi zei: Apolo. Ba. în larga piaţă-a taberei. ţinându-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-argint. cu uliţi largi şi pietruite. De astă dată. Ce-aţi zice voi. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcându-se în ceaţă a plutit până în Olimp. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. ea. L-a ajutat şi-atuncea când a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor. Acolo a îngenuncheat lângă picioarele lui Zeus şi. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii. încă în aceeaşi noapte. — Vitejii mei – le-a rostit el. iar biruinţa e departe. cu fală. şi s-a înfăţişat.

Gloata cea mare. toţi ar fi plecat. care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris? Călcaţi sfintele jurăminte? Du-te mai iute şi adună oastea. S ZEII AŢÂŢÂ PE RĂZBOINICI poi acolo-n adunare. care era învesmântat A . Ulise. şi-acum. Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. s-a clătinat ca un talaz. a zis ea. Astfel s-a început iar lupta. a alergat către corăbii. Chiotul lor se ridica până la cer de bucuria nestăvilită a plecării. Atena a zburat pe ţărmuri lângă isteţul din Itaca: — Nobile rege. într-un nor greu de pulbere. În faţa taberei troiene ieşise însuşi mândrul Paris. Cum să mai poţi ţine o oaste atât ade dezlănţuită şi gata să se-n-toarcăacasă? Desigur. Nimeni nu mai gândea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita.197 OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ i-atunci… Atunci s-a petrecut un lucru negândit de rege. pe Penelopa. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. De nu m-asculţi. când bate vântul peste el şi-i scutură spicele dese. având alături pe Atena. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. adunată. până vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. Oştile iar s-au înfruntat. Însă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. să nu se risipească. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. vedeau că fuge oastea. nu-ţi mai vezi soaţa. Toţi ridicau proptelele. Atena. S-au hotărât să stea la Troia. spunând că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. a strigat Hera. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite. Ulise le-a vorbit din nou cu-atât de mare măiestrie. şi copilul. încât toţi s-au înduplecat. Cum s-o oprească? — Fugi. Oastea părea că este-un lan.

roaba sa cea îmbujorată. două suliţe. dar Menelau s-a repezit cu-atât de mare îndârjire. să-i vină iute-ntr-ajutor. s-a făcut un măcel cumplit. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile. Un singur om putea să-i scape. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. şi daruri scumpe. S-a-ntors la luptă din nou Paris. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvârliţi în apa mării. Mai mult. Dar chiar aşa. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. aşa cum plănuise Tetis. Văzând că iarăşi grecii fug. Astianax cel drăgălaş. Ba-l ruga să-i fie ginere. şi-acel viteaz era Ahile. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. pe spate arcul şi o tolbă şi. şi de la mama lui. Într-adevăr. în mâini. A trebuit să vină Hector. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl târa spre tabăra unde sălăşluiau aheii. precum vroise însuşi Zeus. să-i ia pe o copilă-a lui de soaţă. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. Paris ajungea atunci rob. la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. I-a trimis-o şi pe Briseis. şi. ca să-i salveze de pieire. HECTOR ÎL RĂPUNE PE PATROCLE i. Oastea lui s-a înfricoşat şi anceput să se retragă. unde domneşte zeul Hades. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. încât. chiar el s-a coborât pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvârlit un trăsnet înspăimântător în tabăra lui Agamemnon. până ce îndrăzneţul Hector a hotărât sarunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său. El sta însă sub cortul său şi cânta liniştit din liră. sa-nspăimântat şi a fugit. având la şold o sabie. Lupta s-a început în zori. şi alte douăzeci de fete. grecii tot au fost puşi pe fugă. Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorât.198 într-o piele de leopard. S . luate din Troia prizoniere. S-au dat iar multe lupte grele. soţul Elenei cea frumoasă. soţul Elenei. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă. preadevotata Andromaca. din ambiţia zeiţei. Priam. trimiţându-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. Hecuba. Dar văzându-l pe Menelau. Acuma se ivise vremea când grecii-l vor ruga să vină. şi de la micul său fecior.

la corăbii. Eroul se numea Patrocle. încât Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească la război. că după asta vei muri şi tu. deşi Patrocle s-a luptat. Eu nu mai pot trăi pe lume. Când au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon. — Dar ştii prea bine. în faţa Troiei. În timp ce grecii se jeleau. Moartea tăia tot mai flămândă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. dârzul Hector. atâta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. de ce ţi-e plânsu-atât de amarnic?… Care-i durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut? Ahile i-a răspuns zeiţei: — Mamă. Plângea atât de desperat. A rămas neclintit în cort. săl răzbun astfel pe Patrocle. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat: — Feciorul meu. de nu vrei să-i ajuţi pe greci. Fugind. Cu mare greu. până la urmă a căzut. şi-a trebuit să părăsească întinsul câmp al bătăliei. aici. cu moartea-n suflet. abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mâinile troienilor. de către zeii olimpieni. care se legănau pe mare. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. de jalea fiului său drag. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul. o. pe care o purta Patrocle. Şi Hector îşi pusese-n gând să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. acuma C . Însă armura lui Ahile. Însuşi regele Agamemnon a fost rănit. ca vulturul. a dat răspuns grabnic Ahile. cuprinşi de spaimă. încât l-a auzit din mare şi mama lui. Troienii or să creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă. şi s-a pornit şi ea să plângă. zeiţa Tetis. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. dă-mi mie zalele şi lancea. şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plângă-n hohot. a rostit Patrocle. — Ahile. Patrocle a căzut. cu însuşi Hector. ei ajunseseră lângă corăbiile de lemn. cu mare luptă. a spus zeiţa. mereu mai crunt. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. mamă. AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ ând a aflat această ştire. la nunta voastră. împuns în braţ. o luase pradă de război fiul lui Priam. dacă nu izbutesc. Dar după voile lui Zeus.199 Însă Ahile n-a primit. Dă-mi oastea ta de mirmidoni. şi asta-i va înspăimânta. precum îţi e urzit de soartă… — De moarte nu mă tem. Ahile s-a încrâncenat. fiul lui Priam cel bătrân. îi va goni de la corăbii.

În acest timp. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. Fiind apoi gata armele. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii. Ahile avea un nor mare de aur care lucea până departe. pe care-a-nfăţişat măiestru cerul şi marea şi pământul. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. cositor. au doborât pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. La rugămintea lui Ahile. alte arme. Ahile s-a-nvoit cu asta. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atât de tare spre troieni. numai ca să-l dobor pe Hector… Mama a înţeles că fiul. Zadarnic însuşi A . isprăvind cu acel scut. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. tot va muri. cirezi de boi. tot va pleca. Şi pe pământ a aşezat două oraşe mari. încât ei s-au oprit în loc. În jurul capului. noianul apelor verzi care înconjură pământul.200 voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. luna şi stelele scânteietoare. în celălalt este război. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgându-şi pletele ei albe. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii24. în întregime de argint. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. pe nicovala lui uriaşă. Hefaistos a aruncat în foc aramă. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tâmplele eroului. Ocean. ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. o holdă mândră. Pe margini zeul a făcut ca un chenar râul. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. o vie. Auzind cererea zeiţei. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor. Şi. l-a rugat doar să mai aştepte până ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură. argint şi aur lucitor. să-i apere picioarele. şi-a făurit întâi un scut. Aşa că. Porţile Troiei s-au deschis. Într-unul dintre ele-i nuntă. iară pe cer soarele. Nu a rămas acolo-n luptă decât fiul lui Priam: Hector. bogate. Ba a înfăţişat şi-o horă. neavând ce face. DOBORÂREA LUI HECTOR poi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. ca toţi câţi mai trăiau să intre. pe ea cu o creastă de aur. fără să le atingă nimeni. Ahile. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare. conduşi acuma de Ahile. orişice-ar fi să se petreacă. Hefaistos a mai lucrat.

Mama. ce-i drept. pe care regele o primise. odinioară. până ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. dacă se va întoarce teafăr. dintre troieni. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. aur. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii.201 regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. văzând înverşunarea lui Ahile. înmărmuriţi. de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. îşi izbea fruntea şi striga: — Hector. Hector l-a implorat pe-Ahile să-i dea părintelui său trupul. Lasă-mă să te însoţesc în negrele genuni. Toţi erau împietriţi de spaimă. Şi el ar fi batjocorit la nesfârşit trupul lui Hector. Ducea cu el un car cu daruri: velinţe scumpe şi covoare. cum sunt copiii fără tată. Băiatul nostru va rămâne fără nici o ocrotire. sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector. de la traci. Ba. la Hades25. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atâta timp. Priam plângea în hohote şi toţi troienii se uitau. trepiedenalte şi o cupă. pe care le făgăduise zeului râu din ţara sa. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş? PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU stfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. murind Hector. căci era ocrotit de Hermes. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. Hecuba. ce purta numele Sperheios. În ziua cea de-a douăsprezecea. A . năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. Însă Ahile n-a voit nici să-i asculte rugămintea şi. după poruncile lui Zeus. ucişi de-Ahile. Eroul a fost ars pe rug. s-a-nspăimântat şi a fugit. Întâi. cum pângărea Ahile trupul celui care fusese Hector. S-a repezit apoi în car şi-a târât trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. sunt singură de astăzi. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. lighene de aramă. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. Auzind plânsul. pe micul ei Astianax. S-au făcut jertfe sângeroase. Era călăuzit de Hermes. Pierind Hector. Mai înainte de-a muri. nesimţit. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. cel mai viteaz dintre ei toţi. Ţinând în braţe copilaşul. În acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut: Patrocle. Nu cutezau nici să vorbească. Jalea ei nu mai avea margini. Şi boi şi oi şi cai şi câini. Hector.

să-i dea-napoi trupul lui Hector. Priam s-a şi întors acasă. a pus la cale mari întreceri. şi. Lancea s-a frânt însă în scutul făcut de zeul făurar. eroul s-a cutremurat. TROIENILOR LE VIN AJUTOARE riam. duşmanului ce-i ucisese atâţia fii în bătălii. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute… Şi prin cuvintele acestea. prietenul său iubit. şi ea a aruncat o lance. după datini. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. aşa moartă cum era. şi între ei. s-au strâns soţia: Andromaca. Erau vestitele-amazoane27 conduse de Pentesileea. I-a vârât suliţa în piept. pe câmpuri. plângeau chiar Troia. pe care îl purta Ahile. formată numai din femei. — O. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. fiica lui Ares. şi fraţii lui. douăsprezece zile. pe de altă parte. bătrân şi el. Şi toţi plângeau cu deznădejde. Iar de-l plângeau. P . ca regele să-i poată face feciorului său. încă în aceeaşi noapte. i-a gonit până la corăbii. plin de umilinţă. i-a făcut fiului iubit o preamăreaţănmormântare. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie. iuţi ca vijelia. căci el fusese-apărătorul cel de nădejde al cetăţii. regele de la Troia. Totuşi. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. şi Elena care stârnise tot războiul. mama: Hecuba. Ele luptau numai călări. cel mai de seamăapărător şi viteaz comandant de oşti. în vremea când Priam pornise slujbele de înmormântare ale lui Hector cel viteaz. pe neuitatul viteaz Hector. Ahile. Şi. rude şi prieteni. pe nişte cai care fugeau. mâinile-amândouă. când şi războiul va-nceta. La căpătâiul celui dus. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. Nu a rămas în faţa lui decât regina amazoană. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. Patrocle. Când i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. s-a repezit către regină mai mâniat decât oricând. Cea dintâi l-a văzut Casandra. regina lor. Pentesileea cea vitează era de-o frumuseţe rară.202 Intră în cort şi-mbrăţişează genunchii. preaputernice Ahile – îi spune el – adu-ţi aminte de tatăl tău. Şi fiul lui Peleu. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. Îi dă-napoi trupul lui Hector. Apoi s-a-nceput iar războiul. Îl roagă. Iară Ahile se îndură. şi amazoanele-au fugit. Oraşului i-era aproape sfârşitul mult dorit de-ahei. slujbele de înmormântare26. Şi a trezit tot poporul. pe cel mai bun. Dar a ieşit pe câmp Ahile. apoi i-a doborât şi calul. Ahile. purtând cu el trupul lui Hector.

Căzând însă regele Memnon. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vânturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. Şi. căci ai vărsat râuri de sânge… şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. în lupta începută cu oştirea etiopiană. cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfruntau fără de teamă. — Ajunge! Stai!… i-a spus Apolo. cel răpus de Hector pe câmpul de luptă. fiul lui Nestor. Atât era de-nverşunat. Şi a jelit-o multă vreme. Aceasta. până la moarte. încât ar fi pătruns în Troia. decât întreaga voastră oaste… Însă Ahile. i-a venit Troiei un alt sprijin. în luptă. frumoasa Eos-aurora. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lângă Pontul Euxin. urma sfârşitul lui Ahile. a rămas însă în picioare. rege peste etiopieni. Şi el. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvârlit către Ahile. Dar umbra ei era plecată către tărâmul mohorât. zeiţa nereidă Tetis. Pe trupul ei însângerat. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin. Purta şi el. De disperare. Dar i s-a arătat Apolo. cu nimb strălucitor pe frunte. în care stăpâneşte Hades. Cu suliţa. a simţit că îşi pierda firea şi. Ahile a uitat de toate şi a intrat. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adânc în piept. cu Ahile. Memnon a doborât cu lancea pe Antiloh. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. la nimeni nu ţinea Ahile mai mult decât la Antiloh. Era Memnon. îl înştiinţase. cu minteanvolburată. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. fiindcă mama sa. pe loc. cel ce trebăluia în Lemnos. nepot lui Priam. Totuşi. După Patrocle. făcută tot de zeul şchiop. i-a răspuns aspru lui Apolo: N . fără nici o chibzuială. îndârjit peste măsură. Nu i-a rămas eroului decât să dea troienilor trupul înţepenit al celei care fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. biata mamă. s-a avântat către troieni. REGELE ETIOPIENILOR umai că. mai de mult. în aceeaşi vreme. Căzând regina cea vitează. În lupta care s-a încins. armură lucie de aur. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian. că el se va sfârşi la Troia. ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON.203 Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. ca şi Ahile. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora. unde ea să-l poată mult jeli în voie. el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă.

precum ştiţi. drept în călcâiul lui Ahile. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut. E timpul să dărâmăm Troia. Nu putea fi rănit cu arma decât într-un loc. după destin. Mai mult încă. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia. Însă Ahile. Vai vouă!… a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar. chiar dacă-l nimerea-n călcâi. lui. pentru c-Ahile ridicase suliţa către pieptul său. Văzând pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei. uriaş. Şi prin urmaşii mei ahei. E . Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite… Şi te blestem… Cum te blestem!… Zeu nemilos. eu tot vă voi lovi cu sete. glăsuia el. Însă. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii. Însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn: Paris. am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. cu mama. zeu trufaş. Paris şi-a dus arcul la piept. şi.204 — Fereşte-te din calea mea! Nu te vârî în lupta asta. de nu veghea zeul Apolo. încă de când era copil. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei. decât ajutat şi de-un zeu. râul cel negru din Infern. care-i grăbise ceasul morţii. Ba i-a mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini. scăldat în Stix. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare. dar n-a lăsat din mână arma. în călcâi. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. Şi trupul lui. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvârle-n zeu. clătinându-se uşor. fusese descântat de Tetis în apele râului Stix. zadarnic o mai ocroteşti. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemânare pe cel mai brav dintre ahei. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcâi atunci când îl vârâse-n râu. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc… Vai vouă… Chiar şi după moarte. zeiţa Leto. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pământ. cu toate că zeul Apolo. cu faţa la pământ. APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE i bine. — O. era acum tare ca fierul. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam: — Vai vouă. ameninţându-I din priviri. şi Ares.

Aias îi luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii.205 EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ roienii. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mândra armură. în armuri. Cine-avea drept săi moştenească armura marelui Ahile. făcută de zeul Hefaistos. mândrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. Ulise. au strâns cenuşa lui Ahile. dulăi de pază. S-ar fi certat ei multă vreme. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. zeiţa nereidă Tetis. cai ne-nvăţaţi încă la ham. La înmormântare au cântat copilele marelui Zeus. Troada s-a cutremurat. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură28. T . S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărâna umedă de sânge. fiindcă îi dusese trupul în braţe. S-au făcut slujbe fără seamăn. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca libaţiuni pentru cel mort. Însă văzându-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare. Iar plânsul lor l-a auzit mama eroului Ahile. cele cu viers armonios. Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. iară Ulise-l apăra. spre corăbii. o luaseră din nou la fugă. Cei care se luptau mai dârz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. Iar luptătorii. viteazului între viteji? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. capre. În acest timp au venit grecii. de spaimă. iar Aias. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărână. trântindu-se toţi la pământ. grecii au început să plângă. după ce îşi dăduse viaţa. tinere fete şi-alte jertfe: tauri uriaşi. De supărare. auzindu-i glasul. Ea a strigat atât de tare: „Feciorul meu! ―… încât. podit şi sprijinit cu pietre. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. fiindcă-l apărase. Când au ajuns în tabără. adică toate nouă muze. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle.

pe urmă. amândoi. el a ucis mii de troieni. ci prin isprăvile pe care le săvârşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. în vis. Şi. A plecat după ei Ulise. s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită… Însă. regele de la Salamina. care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. Săgeata lui fiind otrăvită cu sângele hidrei din Lerna. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborât la Troia. din acel ceas. Pruncul era Neoptolem. iscusit în vorbe blânde şinţelepte. M . ajuns flăcău în toată legea. el s-a ascuns în munţii Ida. Ulise face pe voinic să-şi cate armele. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam: Paris. a închis ochii şi-a murit. care-or să-i vindece piciorul. Aici. şi ea îi dăruise-un prunc. pentru că-n tabăra grecească sunt fiii lui Asclepio. Întâi a pornit către Sciros. a înţeles că va muri. Heracle – după poruncile Atenei. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. În chinuri neînchipuite. Filoctet pleacă deci la Troia. şi alţi eroi. Luându-şi adio de la soaţă. acela care stăpânea arcul lui Heracle. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor. Ba încă i senfăţişează lui Filoctet. jelit de nimfe şi păstori. sprijinitoarea lui Ulise. acela ce răpise din Sparta pe mândra Elena. frumosul prinţ. războiul nu-i renumit prin vitejii. până ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise. Se duc. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet. într-adevăr. Filoctet îi ura de moarte pe amândoi fraţii atrizi. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei. cum eroul Filoctet stăpânea arcul lui Heracle. Însă Ulise. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi.206 SFÂRŞITUL LUI PARIS urind şi îndrăzneţul Aias. erau doi fii ai lui Asclepio. doi medici buni şi pricepuţi. Paris. Arcul. Aici Ahile se-ndrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. care dăduse mărul de aur Afroditei. pe insula numită Lemnos.

Şi totuşi. din cer. duşmănindu-l pe Deifob. Ceilalţi s-au oţărât cu ciudă. după poruncile lui Zeus. care s-o aibă pe Elena.207 ULISE SE STRECOARĂ ÎN TROIA uzind vestea c-a murit. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia. după toate astea – deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii – oraşul Troia rezista. Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri? Toţi s-au gândit. clădite. chiar în marea cetate Troia. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cât timp paladiul era în templul din oraş. adică numai de troieni. pentru c-o luase pe Elena. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. ei tot se mai certau acolo. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă. a dobândit-o un chipeş tânăr: Deifob. făcându-se că-i cerşetor. Şi. pa care o zvârlise Zeus. Ulise a răpit. dintre toţi. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui. El cerceta. Totuşi. înveşmântat în straie rupte. Şi. El a răpit statuia din lemn ceresc. paladiul sau statuia Palas-Atenei. după cum se ştie. la-ntemeierea Troiei. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. A . se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca. Ştia ce oaste-i pregătită. tot cum hotărâse Zeus. Acesta a fost tot Ulise. gândindu-se poate la vremea când grecii vor intra-n cetate. se strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. de către doi zei olimpieni: Febus-Apolo şi Poseidon. pe urmă. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari. frate cu Paris şi cu Hector. aceste ziduri nu puteau să fie date la pământ decât de cei care aveau în stăpânirea lor oraşul. şi se certau mereu cu el… Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. Aflase totul.

Din cal s-a auzit un zgomot. Şi. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. De fapt. să meşterim un cal de lemn… Calul să fieatât de mare. Zgomot de săbii şi de scuturi. din Olimp. ce se numea Laocoon. vor sparge zidurile singuri… Unii au râs. Şi fiind calul atât de mare. bucuroşi. ca semn al biruinţei noastre! răspundeau alţii-nveseliţi. unde luptaseră atât. În pîntecul acestui cal s-au vârât cincizeci de oşteni: Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. neîncăpând firesc pe porţi. le-a spus Ulise. — Auziţi sunetul de arme! a mai rostit Laocoon. Ulise şi mulţi alţi eroi.208 CALUL DE LEMN heilor. dar Agamemnon şi Menelau. A aruncat-o drept în cal. După aceea. pentru că. prin vrăji. Aias cel tânăr. în oraşul lor. încât în pântecu-i să intre cincizeci de-oşteni binenarmaţi… Noi să ne facem că plecăm. N-aveţi încredere-n ahei! Eu socotesc că-i vicleşug… Şi a pus mâna pe o lance. Calul de lemn era acolo! Ce-o mai fi asta? Ce-i cu el? Nu-nţelegeau. preţuiau sfatul lui Ulise. au alergat pe ţărmul încă ud de sânge. Să-l suim pe acropolă. Cum? Grecii pleacă? Zei cereşti!… Aşadar s-a sfârşit războiul. Au dat poruncă unui meşter30 să facă-un cal mare de lemn. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vâslit spre largul mării. ei s-au făcut că pleacă. un S . Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. — Ba să-l aducem în cetate. Troienii or să vâre calul. lentunecase mintea. îndată. Atena. — Să-l azvârlim în apa mării! strigau unii dintre troieni. Însă şi-au tras corăbiile pe lângă insula Tenedos. A LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR ă nu faceţi una ca asta! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. în desişul de păpuriş. Însă troienii n-ascultau. pândind de-acolonfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. fraţii atrizi.

Laocoon a vrut să-i scape. pe rând. au început să-şi spargă zidul. ca să le fie drumul lin. disperat. clădit de doi zei olimpieni. — Nu-l credeţi! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare. Şi şerpii s-au târât pe ţărm. ce purta numele de Sinon. Şi. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. un bărbat din oaste. S-a repezit şi. a-nceput el lupta cu monştrii. cu creste roşii. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. — Calul a fost făcut anume! a dat răspuns şiretul grec. Din ochii lor azvârleau flăcări. bătrânul. pe el şi pe cei doi feciori31. fiind duşman al lui Ulise. unde Laocoon. Poseidon. — Vă jur pe zei că e aşa!… a rostit mincinosul grec.209 oştean grec. apoi i-au sugrumat. bucuroşi. muşcându-l l-au înveninat. L-au adus regelui troian. Vă minte!… a mai strigat Laocoon. pân-au plecat corăbiile. precum i-au sfătuit prorocii. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cât omul. dar. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. să-i amăgească pe troieni. Şi l-au ales tocmai pe el. doi şerpi uriaşi. drept jertfă. pe trup cu urme de frânghii. Ca să o poată îmblânzi. la rugăminţile Atenei. Şi-au spart ei zidul ca nebunii. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor. Căci A . căci era tare bun de gură. AHEII IES DIN CALUL DE LEMN şa a fost răpus bătrânul. Zidul acela întărit. cu gălăgie. dar cei doi şerpi. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi. sătui de-atâta război. pe faţa mării. duşmana-nverşunată-a Troiei. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. la plecare. Însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vâre calul în oraş. să nu le facă rău pe mare. au construit calul acesta. Însă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a ascuns în păpuriş. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră. el vă va ocroti de rele… — Nu e adevărat. În acest cal ne e pieirea… Cum a rostit el vorba asta profetică. Dacă-l veţi duce în oraş. — Dar acest cal? Ce e cu calul? a vrut să ştie apoi Priam. s-au arătat.

Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. să intre în cetate. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. au dus calul de lemn pe-acropolă. Casandra. l-a ucis însuşi Menelau. de care se prinsese fata. făcând greşeli după greşeli. În vremea asta. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. bătrân ca lumea. de oameni spintecaţi de săbii. cu silă. din casele nezăvorâte. în fruntea lor cu Agamemnon. Priam. În toiul nopţii. Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. ce se-ascunsese în marele templu al Atenei. danţând. acela care luase de soaţă pe Elena. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea până la cer. Bărbaţi. soaţa lui Hector. la urmă. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin. copii. spărsese porţile de-aramă feciorul marelui Ahile: Neoptolem. l-au azvârlit. prin case să se odihnească. răzbunătorul. râzând şi făcând planuri să-nceapă ei acum război cuaheii cei fugari pe mare. troienii au plecat. în triumf. în timp ce pe pământ curgea sângele-n valuri înspumate şi vaietele sfâşiau văzduhul pur al zorilor. Troienii. O!… Câte visuri înfloreau în minţile atâtor nobili din preabogatul oraş Troia!… O!… Cum dormeau de mulţumiţi!… Când. Andromaca. Pe-Astianax. Însă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vârât sabia-n piept. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate. pe porţi. Troienii-au fost surprinşi prin somn. Ulise biruia din nou. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. bătrân. Dintre bărbaţii de la Troia. fiul lui Hector. când troienii dormeau atât de fericiţi. şi obosiţi de cânt şi danţ.210 altfel calul n-avea loc. Pe uliţele pietruite curgea un râu roşu de sânge. Aias a dărâmat în templu şi statuia mândrei Atena. Pe Deifob. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut până târziu. cu o secure. Aceştia au fugit în munţi. furişaţi pe uliţe. Şi tot atunci s-a întors flota. şi i-au sfărâmat capul de pietre. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. femei. TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII roiei îi sosise sfârşitul. în lăcaşul sacru. era prinsă de crudul fiu al T . Pe celelalte le-au ucis. s-au auzit de peste tot. Căci în palatele lui Priam. istovind amfore cu vin. din turn. tot încercase să mai lupte. a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie. la acest ceas. Şi statuia s-a sfărâmat. doar câţiva au scăpat cu viaţă. s-au zărit flăcări uriaşe. acolo. au şi dat foc oraşului.

nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici. amestecând în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni. pe voia Herei. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit. urla şi şi-i striga pe nume. aheii au purtat în care multele avuţii din Troia. au jefuit şi au distrus Troia. răzbunătorul. Troia s-a mistuit mereu. ca să le ducă în Elada. Luând ca temei cântece foarte vechi. de ţară care domina strâmtorile. Cu toate plânsetele ei. Şi nouă zile sau mai bine. nurorile şi nepoţii. încât se zice că Hecuba s-a preschimbat. Au nimicit-o aheienii. Numai Hecuba rămăsese. Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe. Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale. Troia se ridica pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlâk. „miceniană‖. întruna. răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olimpiene. ce le râvniseră atâta: aur. Aheii îşi aveau centrul în Argos. şi alcătuiseră cultura aşanumită. sub haina de legendă. petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XII-lea î. împinşi. obiecte rare. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică. În acest fel. au jefuit-o-n-întregime. e. din miazănoapte. nu mai era deci bogăţia mult râvnită a Troiei. fiicele. din Turcia. statui şi câte şi mai câte. slabă. ca o umbră rătăcitoare prin ruine. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. uscată şi zbârcită. epoca marilor migraţii. pe Andromaca. la rândul lor.211 lui Ahile. unde ea domnise-odată ca regină… Note: 1. are şi o bază istorică. Şi ea. Homer a creat cele două mari poeme epice: „lliada‖ şi „Odiseea‖. ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie. au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat. acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia… Troia nu mai este. despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia. şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee. de dorieni. Aezii şi mai ales Homer – despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat – om înfrumuseţat legenda.. poemele bătrânului Homer au şi valoare documentară deosebită. Trei zile şi trei nopţi. la Micena. ca sclavă. aramă. Dar chiar aşa. Homer. Neoptolem. cu hainele făcute zdrenţe. strânşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. Şi atât a plâns şi a urlat. după legendă. ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă unui rege. Cauza războiului. stofe de preţ. într-o căţea. Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199— 1183 î. n. Neoptolem a luat. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei‖ o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. pietre scumpe. s-a arătat că opera atribuită bătrânului aed orb. n. a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei. cu mintea rătăcită. Toate le-au încărcat pe vase. Aceştia. e. după legende. căutându-şi fiii. care s-a stins pe pragul casei. nu numai una legendară. elinii – cu fantezia lor bogată – au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă. . şi-au ars-o până-n temelii. din palat şi a târât-o la corăbii. Plângea.

Statueta aceasta de lemn. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). vol II . fostă Helespont. acela care se trăgea direct din Dardan. Iasio. în schimbul unor daruri de preţ. s-a întrebuinţat cimentul. strănepotul său. erau şi ei elini. fusese obligat să fugă din Elada în Asia. De aceea Heracle. arătând că Dardan venise nu din Elada. fiica lui Laomedon. cu mâna de troieni rămaşi în viaţă. 6. jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decât agonisirea prin muncă‖ . în timpul când se trecea de la orânduirea gentilică. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei – fiica lui Atlas. unde sunt cântaţi eroii războiului troian. Legenda fusese ticluită de elini în aşa fel. Numele adevărat este Hecabe.L. amestecat cu nisip şi apă. Deci Troia era o aşezare elină. iar Poseidon. că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit. 2. 8. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvânt. E. Regele i-a promis-o. întâia oară. nu cotropeau ţinuturi străine. fiind prea puţin cunoscut. şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine. 4. dardanieni. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. mortarul. pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. fiul lui Tros. Hecuba. reprezentând-o pe zeiţa Atena cu o lance în mâna dreaptă şi un caier cu lână şi un fus în cea stângă. potrivit povestirilor antice. Din această pricină. pentru că fusese eliberat din robie. 5. În acest fel. încât să se arate că Dardan. în Dardanele.Engels : Opere alese în două volume . se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor. s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. Din neamul lui s-au tras regii troieni. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona.  Karl Marx şi Fr. după sfârşitul războiului.P. ci din Italia. Omorându-l pe fratele său. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. i s-a spus Troiei şi Ilionul. Apolo a trimis ciuma în Troia. a păstorilor nomazi. Iată de ce ne apropiem cu atâta interes de legendele acestea. 1955. 50 m. aheii. Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în stadiul orânduirii gentilice. se foloseşte cel dat de romani. ca altădată Perseu pe Andromeda. cum presupun unii mitologi. un monstru. dacă i-o va da de nevastă. iar troienilor. marea epopee a lui Homer.A . cu urmaşii săi Tros şi Ilos. Mai târziu. înaltă cam de 1. ed a II-a . de la Ilos. Pe urmă i s-a zis Priam. ca jertfă. dobândirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii. se va întoarce în Italia. după ce a scăpat din sclavia lui Euristeu. Dardan nu mai era elin. Podarce însemna: pas uşor. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona. în Asia Mică. Tot el a dat şi numele strâmtorii. în construcţii. întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. soseau pe pământuri eline. Heracle a ucis monstrul. la societatea împărţită pe clase. dar. De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania.212 Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troiană şi cea din Grecia continentală. 3. La Troia. Până atunci se puneau numai pietrele una peste alta.S. după cât s-ar părea. era. Alegoria ne arată. debarcând în Asia Mică. adică răscumpăratul. El plecase din Italia şi Enea. care au pe lângă o importanţă istorică. 7. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. pag 339 . a fost numită „Iliada‖. În schimb.

19. ţara. Astfel. ameninţarea sumbră. spunându-i în felul următor: „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire. pe tema aceasta. Atât numărul corăbiilor. îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea. Torţa care aprinde vrajba şi o aţâţă tot mai mult. Într-un basorelief din secolul al III-lea î. Într-un decor exuberant. Artistul a ştiut să pună pe pânză. unde pruncii nedoriţi sunt aruncaţi prin păduri sau pe stânci. se vede cum Afrodita. salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. dar sunt găsiţi. unde domnea regele Priam. Insula Sciros. Bătrânul Nestor. Ea are în mâna stângă un şarpe. ţinând-o de umăr pe soţia regelui din Sparta. să-şi trădeze căsnicia. 14. şi aici va fi locul unde îl va lovi mai târziu duşmanul. n. pictată de Giorgione. oraşul înfloritor. încât Elena îl îndrăgeşte şi. este gata să-şi părăsească soţul. Motivul cu vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta. se cheamă „Odiseea‖. Paris îi dă mărul discordiei încântătoarei Afrodita. după sfârşitul războiului troian. fiind înlocuit cu cel roman. ― . a fost pictată pe zeci de vase din vechime. O pictură asemănătoare. 18. În timpul scăldatului îi cade însă o frunză de tei pe umăr. A început ruina Troiei. înţeleptul. o convinge. alteori răpind mireasa sau scufundând palatul. a. în legenda Nibelungilor. 17. În pictura modernă. 10. în timpul războiului. cât şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. dintre Hera. De aceea marea poemă epică a lui Homer. – „învingătorul‖. În literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit. Din clipita aceea Paris – făcând marea greşeală de-a prefera desfătarea. În mâna dreaptă ţine torţa. a creat o mare operă Rubens. Mai la o parte stă Paris.. care-i cântă peripeţiile. Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. 15. dând la o parte înţelepciunea şi puterea – a şi dezlănţuit urgia. 12. 11. Atena şi Afrodita. fără minte. Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă. Ulise. uneori vârând discordia. Lângă el este zeul Eros. îl găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre.213 9. şi să alerge după zvânturatul tânăr din Troia. În româneşte. Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. 13. eroul german Sigfrid se scaldă în sângele unui balaur ca să devină invulnerabil. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii‖ din volumul „În ţara legendelor‖). Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe. care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. pe drumul întoarcerii acasă. 16. în culori măiestre. „Făt-Frumos cel găsit pe munte‖ ş. s-a distrus la Dresda. de o mare valoare. în schimbul mărului de aur. e. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca ―Aflatul‖. Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris.

Iară mai multe fratrii formau tribul. din coif strălucind. cu arcul. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe câmp unde luptă troienii şi-aheii. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic.214 Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă. prin strigăte. Nu-i rămânea poporului decât să-şi arate. Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare. în adunarea asta. Ares. dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. Iară în timpuri grele. Întâmplarea este povestită de Euripide în tragedia: „Ifigenia în Aulida‖. Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes. isteţ ca nici unul. Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii”. Fălos de putere. Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena. Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. să îi aprobe măsurile pe care le lua. Mai mare decât ginta era fratria. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte. tot nobilimea hotăra. 21. cu atât succesul era asigurat. 20. Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea. avea şi-un sfat al lui sau un consiliu. Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două. după zidul ahaic. 22. Regele. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav. în primul rând. dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărâri. după cei nouă ani de asediu. . Urlă şi Ares în faţă-i asemenea negrului vifor. fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera între-ahei ca urgia bărbaţiilor. De fapt. Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii. Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zân-Afrodita. Darmite acum când el e turbat că-i uciseră soţul. Taurida nu este altceva decât Crimeea. Cu cât era mai preţioasă jertfa. Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate. că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. 24. Ares. N-ar putea dânşii cu el să se ţie pe loc o minută. adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre râul Simois. basileul. format. şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ. basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii. Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. Dar mai pe urmă când olimpienii iau parte la luptă. Homer ne cântă în versurile nemuritoare ale „Iliadei‖ cum Zeus a grăit spre zei: „… Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba. aheii Nu mai puteau de mândrie. „Iliada‖ nu cuprinde decât sfârşitul războiului troian. Până ce zeii statură departe de tabără. 23.

a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cât omul. oricât se încordează Laocoon. sculptat în secolui întâi. Polidor şi Atenondor din Rodos. 31. Laocoon. ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. Bubuie straşnic în nouri al lumii şi-al zeilor tată Sus din Olimp. ca să le fie mai lesne când trăgeau cu arcul. iar în secolul al XVlI-lea. care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. Dealtfel. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormântului lui Ahile. care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. scârbit şi de zeii: aşa zgomot făcură Zeii când se încleştară-ntre ei pe câmpie… “ 25. şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. bătrânul preot. au stat acolo secole întregi. aproape de strâmtoarea Helespont. acuma de-o parte şi alta zoreau fericiţii Zei să se bată. 29. Fiii caută la el sprijin. cum spuneau grecii. pentru că – aşa cum s-a spus – ele îşi retezau de mici copile unul dintre sâni. ca şi monumentul de marmură. O tragedie. de către sculptorii Agesandru. 27. Asta. Vn cântec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întâmplarea aceasta. Tremură poalele. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. 30. pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu. Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul. trimişi la rugăminţile Atenei. ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. a creat în antichitate Euripide. chiar ei înde-ei îşi dau crâncenă harţă. Un grup de marmură vestit. dar lupta este pe sfârşite. 26. şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pământul Şi pământenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru. 28. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. crestele toate-ale muntelui Ida. al umbrelor Domn. însă. înaintea erei noastre. Amazoana s-ar tâlcui din limba vechilor greci prin „fără sân‖. Ea a inspirat adeseori pe artişti. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat. pe un promontoriu numit Sigeion. Tremură Pluto în iad. „Andro-maca‖. Poseidon răzguduie jos în adâncuri Nemărginitul pământ şi munţii cu piscuri înalte. Mai sunt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon. până într-o bună zi.215 Astfel. . urna a fost luată de valuri. Această înduioşătoare întâmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională. intitulat „Laocoon‖. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cântece din marea poemă „Iliada‖. când a venit o mare furtună. această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez.

să fie omorât. După datina veche. care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia. în bucăţi. Aias urma să fie ucis. Preoteasa Atenei fusese-mbrăţişată de Aias. ce luptase plin de înverşunare. Însă urmările grozavului măcel abia se începeau… Aias de la Locrida săvârşise o crimă. pe ţărm. Ba i se sfărâmase şi statuia zeiţei pe lespezi. preoteasa şi statuia zeiţei. Atât doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias.216 ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA ăzboiul ce durase atâta timp în Troia acum se isprăvise. Atunci Palas-Atena. Troia fusese arsă până la temelii. fără voie. Deci Aias pângărise lăcaşul. pe coastele Troadei. vreme de zece ani. cu pietre. în sacrul ei lăcaş. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decât războiul în toţi cei zece ani. R . s-a mâniat de moarte.

trăsese o săgeată. însoţită de Eros. pentru soţia lui care îl părăsise. Deşi trecuse vremea. biruitor. M-a-ndemnat Afrodita. regina ce fugise cu Paris de la Troia. Apoi. Ridicaţi pânzele corăbiilor noastre. A luat-o pe Elena în braţe şi-a dus-o la corăbii. în faţa lui. din care am plecat acuma zece ani… Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. Însă mândra Elena. a grăit Menelau. Îţi voi fi credincioasă. pentru soţia sa. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decât în tinereţe. de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vâlvătăi. bărbatul şi-a zvârlit sabia. zeul înaripat. cu carul din petale de flori de trandafir.217 MENELAU PORNEŞTE SPRE PATRIE. Afrodita. cum. Asta pot să ţi-o jur… Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. M . când iese soarele şi-o schimbă în pâraie vesele. au plecat mai departe. Menelau şi oştenii i-au ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă. necum. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. Dragostea izbucnise din nou. Iar faţa ei era nespus dencântătoare. Se zice că bărbatul fusese hotărât să-şi ucidă nevasta. pe lângă capul Sunion. se coborâse iute din înaltul Olimp. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda… Fapta am săvârşit-o din voia zeilor. cu glas întretăiat de plâns şi de suspine: — O. c-un nou cârmaci. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. şi să pornim spre casă. Pe faţa ei frumoasă. căzuse în genunchi. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi: — Vântul este prielnic. năvalnică. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura s-ajungă în Elada. Elena. la porunca zeiţei Afrodita. fiul ei. Am suferit destul. preafrumoasa Elena. Şi. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. rege. reîntâlnindu-şi soţul. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. şi Eros. văzând-o pe Elena că-i în primejdie. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. fie-ţi milă. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. pe văile din munţi. cel tras de porumbiţe. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. cum era datina. Iar Eros. Dar nu era aşa… Pentru că. ÎMPREUNĂ CU ELENA enelau se-mpăcase cu soaţa lui. umilă. Iubirea renăştea în pieptul regelui. Simţea cum se topeşte toată mânia-i cruntă ca primăvara gheaţa. mai întâi. la Troia. zgomotoase. Apolo – ce ţinuse cu Troia în război – a săgetat cârmaciul1 corăbiei regale. ce-l făcuse de râsul întregii omeniri.

iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii. vreme de şapte ani. în cea mai mare parte. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. din marmură ca neaua. parcă oncercuia c-un brâu larg de argint4. la urmă. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile. lira mea azi vă cheamă: slăviţi-mi pe Homer. pe Elena. De-atunci. cel mai viteaz erou din războiul troian5. Corăbiile aheie. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. Amfitrita.218 Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. Şi datorită lui. Şi Ahile cânta. din mâlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată până la gura Psilon3. Elena. lăudându-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian7. Ahile şi Elena se aşezau la masă. Flota s-a risipit. În acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise . pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. AHILE. Şi. faimă şi renume – rostea în vers Ahile – voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. apoi. Şi pentru că-ndrăgise. gloria suferinţelor îndurate de mine. datorită lui. Căci. Fenicia. Iar acest nou tărâm a fost numit Leuce sau insula cea albă. Ahile s-a schimbat din om în semizeu. ajuns un semizeu. şi cu mare greutate au izbutit. CA SEMIZEU. Libia şi Egipt. prin ţări îndepărtate: Cipru. la care au venit Poseidon. în orice seară. izbindu-se de stânci şi stropind-o cu spumă. Ba unii povesteau L egendele mai noi spuneau că. Patrocle mai trăieşte. să-şi mai revadă Sparta. cea răpită de Paris – deşi păstrase taina ascunsă-n inimă – Hera i-a dăruit-o de soaţă. ca toţi marii eroi2. pe mări. eu încă n-am murit. Această melodie era fermecătoare. SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE. s-au sfărâmat de stânci. care îi era mamă. în viaţă. şi. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul. „O. după moarte. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. lăudaţi în cântece şi Troia nu-i uitată‖. În timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. după moarte. divinul cântăreţ. CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA Troia. gloria oamenilor. La rugămintea mamei. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida6. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. Regele Menelau şi soaţa lui. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. au fost siliţi de Ares să rătăcească. zeiţa nereidă. A fost o nuntă mare în insula Leuce. cuprinşi de-un simţământ de teamă. cu voia lui Zeus. Şi chiar acei învinşi sunt încă proslăviţi.

pescăruşi şi alte zburătoare8. de şolduri. Atât de multe daruri se aduceau în templu. a săvârşit o vrajă. fără a fi întrebată. trântind pe amazoane cu frunţile-n ţărână. mâncându-le cu totul. după ce Menelau şi frumoasa Elena – întorşi din rătăciri care-au durat. de pântece. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. obiecte şi stofe preţioase. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm. Tot în aceeaşi vreme. Apoi s-au repezit. Apele-au năvălit şi au purificat pământul insulei de sângele vărsat9 Î PEDEPSIREA LUI AIAS DIN LOCRIDA oate aceste fapte. Menelau a-nchis ochii. povestite-n legende. încât se adunase o mare bogăţie.219 că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. argint. s-au petrecut târziu. îi făceau multe daruri: aur. Aicea. un timp. corăbierii salvaţi de Ahile. ca nişte lei flămânzi. Ele plecau în zori. caii s-au scuturat. şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. în Leuce. muşcându-le de braţe. măturând lespezile cu aripile lor. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. în palatul din Sparta. Însă marele-Ahile. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce. ajutându-l pe Priam. strigăte de război şi tropote de cai. fiind acum semizeu. vreme de şapte ani – au sosit iar acasă şi-au vieţuit. cu caii lor cu tot. şi-au pornit spre Leuce. După osânda asta. Ahile s-arăta la pupă-nveşmântat în straie de război şi le-arăta cu mâna încotro să cârmească. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. şi dată lui Ahile. cum ştiţi. NIMICIREA AMAZOANELOR n insula Leuce trăiau şi multe păsări: porumbei. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. Această bogăţie au vrut s-o stăpânească vitezele-amazoane. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane. pe mare. sforăind ca turbaţi. S-au urcat pe corăbii. T . Sub privirea aceasta.

Dar cea mai grea din toate. -omeneşti am răzbătut prin valuri… ha. târându-l şi pe Aias. Iar vântul împingea corăbiile-aheie spre stâncile din coastă unde. ha! şi am scăpat… şi râd acum de voi… Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mâniat Atena. către Sparta. Şi au plecat pe mare. Astfel au fost pierdute în apele adânci cele mai multe vase. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. Furtuni nenumărate. după ce a fost arsă. Întârzia acolo. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. zei. Şi s-a-ncruntat amarnic zeul mării. cu gândul s-o-mblânzească pe zeiţa Atena. mai înfricoşătoare. din cetatea lui Priam. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. zeiţă. Poseidon. Printre aceste vase. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci. acel ce-i pângărise templul său de la Troia. Însă eroul nostru nu s-a lăsat târât de valuri. regele Agamemnon a poruncit. văzându-l pe eroul ce-i pângărise templul că mai trăieşte încă. Cerul se coborâse până deasupra apei. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări. în drumul către casă. . a izbutit s-ajungă pe-o stâncă de la ţărm. Stâncă s-a despicat10. cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă! se ruga Agamemnon de falnica Atena. şi cum era voinic. sute de primejdii. spre adâncuri. ci s-a luptat cu ele. risipită pe fundul clocotitoarei mări. şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. vesel. trosnind cumplit. aflaţi că n-am murit… Cu braţele acestea puternice. Terminând deci cu slujba şi jertfele-n Troada. Dar în câteva zile au început furtuni. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri: — Voi. se sfărâmau în ţăndări. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. preacruntule Poseidon. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. de-asemeni. şi.220 Să ne întoarcem însă din nou în faţa Troiei. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. N-ai pierit?… Ai să pieri… Şi-a lovit cu tridentul acea stâncă înaltă pe care stătea Aias. Părea că marea fierbe într-un cazan adânc. La început n-au fost pericole prea mari. pe mare. Palas-Atena şi tu. vânăt şi mohorât. iscate de Poseidon la cererea Atenei. îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă. — N-ai pierit?… a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. S-a căţărat pe stâncă. — Apleacă-te. Şi ca s-o îmbuneze.

221

ÎNECAREA CORĂBIILOR LA CAPUL CAFAREU
upă-ntâmplarea asta, regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. Credea că s-au sfârşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios, tatăl lui Palamede, eroul ce fusese osândit în Troada şi omorât cu pietre. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua, care-i mânaseră pe-ahei până-n Troada, vruseseră să piară cel care cerea pacea. Acum, aflând Nauplios că se apropie flota, a vrut la rându-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari, rânjiţi din ape. Şi, într-o noapte neagră, Nauplios a aprins pe-aceste stânci un foc. Flota tocmai trecea prin apele acelea adânci, clocotitoare. Pornise iar furtuna. Vântul bătea avan şi azvârlea-n corăbii munţi negri, grei, de apă. Şi, văzând Agamemnon foc scânteind pe ţărm, a crezut că-i un port. S-a-ndreptat întracolo cu corăbiile sale. Dar dintr-odată – zei! – vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi, una după alta, corăbiile lui s-au scufundat în mare. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon, care se prăvăleau în apele adânci11. Când s-a sfârşit furtuna şi s-au ivit iar zorii, nu mai plutea pe mare decât un singur vas. Era vasul regal, care era mai bun ca toate celelalte, însă şi el lovit de stâncile din ţărm şi-aproape plin de apă. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. Au plutit ei pe mare. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele, şi-abia într-un târziu au izbutit s-ajungă acasă, la Micena.

D

AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ
tâta că în timpul cât lipsise-Agamemnon, soţia-i Clitemnestra, sora mândrei Elena, nu i-a fost credincioasă. Mânată de-Afrodita, duşmana grecilor din războiul troian, regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul, vărul lui Agamemnon, ce se chema Egist. Dorind să nu-i sosească soţul pe negândite, regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. Când au distrus aheii bogatul oraş

A

222

Troia, focul s-a ridicat în sus până la cer. În Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări, care se ridicau din zidurile Troiei. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte, dând veste că oraşul lui Priam a căzut. Din Lemnos s-a văzut până departe focul, pe coastele Eladei. Aşa, din munte-n munte, vestea a şi sosit într-o singură zi în oraşul Micena. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra, când a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său, Agamemnon. Sub îndemnul zeiţei, ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. L-ambrăţişat cu dor, şi toată numai zâmbet, l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. — Întâi şi-ntâi, stăpâne, i-a glăsuit regina, te rog să faci o baie, şi-astfel să te purifici de sânge şi de colb… Regele din Micena s-a învoit, fireşte; şi-a dezbrăcat armura; a dat încolo lancea, şi sabia, şi scutul. Ştia că e acasă, şi nu mai sunt primejdii. Trâmbiţele sunau. Chimvalele la fel. Şi adunaţi, curtenii îl aclamau pe rege, fiindcă se întorsese biruitor din Troia. Egist pândea la uşă cu-o sabie în mână. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie, largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. Regele a intrat în baie să se scalde. Dar, cum l-a văzut singur, regina Clitemnestra a şi zvârlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl, la fel ca într-o plasă, şi a căzut pe lespezi. Iar soaţa-i, Clitemnestra, cu sfatul lui Egist, l-a lovit cu securea în frunte de trei ori.

RĂZBUNAREA LUI ORESTE
ndată după crimă12, Egist s-a-nveşmântat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului, trufaş, stând lângă Clitemnestra. Mulţimea înfuriată de crima odioasă, care se săvârşise acolo, în palat, a vrut să-l şi înşface pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. Însă l-a apărat regina Clitemnestra. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon, fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam, urgisita Casandra. Fata căzuse roabă lui Aias; dar acesta pierise-n apa mării; şi regeleAgamemnon o luase la Micena. Se spune că poporul, văzând-o pe Casandra, cu chipul luminos şi cu privirea bună, o sfătuia să fugă. Vroia să o ajute. Dar ea îşi dorea moartea. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. Şi, fără să se teamă, şi-a lepădat mantia, cununa de pe cap şi băţul ei profetic. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la

Î

223

Troia. Acolo adăsta securea ucigaşă, aceeaşi ce lovise în frunte peAgamemnon. Îndată după moartea regelui Agamemnon, duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat, ce se numea Oreste. Însă micul Oreste fusese luat de doică, în acel ceas de spaimă, şi dus în altă ţară, pe tărâmul Focidei. Departe, în Focida, Oreste-a crescut mare, şi nu avea alt gând decât săi pedepsească pe cei doi ucigaşi, cum cerea datina. În el ardea făclia urii răzbunătoare. Şi, ajungând flăcău, a plecat la Micena, însoţit de un prieten, ce se numea Pilade. S-a-nfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. — Eu sunt acel pe care tu ai vrut să-l răpui… i-a glăsuit, cu silă, fiul lui Agamemnon vicleanului Egist. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu!… A început o luptă. Însă o luptă scurtă13. Oreste era tare şi priceput la arme; şi Egist a căzut – cu toate că regina sărise în ajutorul lui, cu o secure-n mână. De nu era Electra, sora lui Oreste, poate-l şi răpunea. Electra i-a strigat: — Fugi, frate!… Fugi departe!… Regina te pândeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei… Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. Plin de durere-n suflet a săgetato-n piept. Oreste, după fapta grozavă săvârşită, a avut de-ndurat chinuri nenumărate. El a fost urmărit de crudele erinii – geniile infernale trimise săl răpună şi să-l ducă-n Infern, pentru că-şi omorâse pe propria lui mamă. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. Până-n cele din urmă, se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena, sus, pe stânca lui Ares14. Vreo câţiva olimpieni au hotărât să-l ierte, zicând că fapta lui a fost cu totul dreaptă. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta. Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. Ele s-au aşezat într-o peşteră largă, chiar sub areopag. S-au numit eumenide şi-au ocrotit oraşul atât de drag Atenei15. Însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tânărul Oreste. Ca să scape cu viaţă, a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuie-a zeiţei caste a vânătoarei. Statuie fermecată. El a plecat alături de prietenu-i Pilade. Dar în templul zeiţei slujea, ca preoteasă, fecioara Ifigenia, pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida – ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. După multe necazuri, Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi. Au plecat împreună spre patria dorită, ducând cu ei chipul de piatră al zeiţei. Ajungând în Micena, Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc, tronul lui Agamemnon. Prietenul credincios al regelui Oreste, Pilade, s-a-nsurat cu prinţesa Electra. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă într-alt templu măreţ al

224

preacastei zeiţe16. Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi: Menelau şi-Agamemnon care au distrus Troia cu cetele de-ahei. Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă, pe mare, sub furtuni, şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape, unde zace şi-acum. Zeii ce-i aţâţau să plece la război i-au asuprit pe urmă. Ba, până şi urmaşii, prietenii, rudele au îndurat la fel. Învinşi şinvingători au suferit din plin.

Note:
1. Pe nume Frontis. 2. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei, adică tot un fel de zei. Ei îşi închipuiau că eroii – care-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pământeni – vor mijloci pe lângă zeii olimpieni, ori de câte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. 3. Psilonul era Sulina de astăzi. 4. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor, pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici, negri, neveninoşi. 5. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvârşit în război. Era un fel de erou naţional. În acelaşi timp, el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rând a lui Zeus, prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis; a Herei, datorită urii ei nemărginite faţă de troieni; şi a Atenei, ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. 6. Marea de Azov. 7. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din secolul întâi al erei noastre, aducând indirect, în acest fel, un omagiu neîntrecutului poet elin, Homer. 8. În felul acesta povesteşte un alt scriitor: Flavius Arrianus, filozof şi istoric

225

totodată, din cel de-al doilea secol al erei noastre. 9. Filostrat, în „Heroica‖ sa, pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. Totuşi, nu se ştie de n-o fi fost vreodată, cumva, vreun măcel în ostrovul cu şerpi. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei, din nu ştim care pricini. Iar grecii, care erau atât de inventivi, or fi vrut să înnobileze acest măcel crud, creând povestea asta. Dacă este aşa sau altfel, noi nu avem de unde să cunoaştem. Nu ştim ce se ascunde sub cântecul străvechi despre Insula Şerpilor, care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. 10. Este vorba de stânca numită Gerestes. Văzând ciudata ei formă, elinii au născocit această interesantă legendă. 11. Motivul acestei legende, al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile, pe furtună, între stânci, ca să le nimicească, a fost preluat de folclorul multor popoare. Se află şi în basmele noastre. 12. În tragedia sa „Agamemnon‖, poetul Eschil ne cântă cumplita întâmplare. 13. Eschil, în tragedia „Heforele‖, povesteşte moartea reginei Clitemnestra. Heforele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiuni pe mormintele lor. Titlul a fost dat simbolic de poet. Dealtfel, într-un desen pe-un vas, îl vedem pe Oreste vârându-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. Regele învins dă strigătul de moarte. Dintr-o altă încăpere, ţâşneşte însă Clitemnestra cu o secure-n mână, şi este gata să-l lovească pe feciorul său, pe la spate. Mai încolo, se vede şi Electra, fata lui Agamemnon. Zărind-o Electra pe Clitemnestra, cu securea, îl vesteşte pe Oreste, ca să se poată apăra. Sunt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă operă, creată de Shakespeare, numită „Hamlet‖. La fel, tânârul prinţ Hamlet doreşte să răzbune moartea tatălui său, regele ţării, ucis prin uneltirea unui unchi criminal, împreună cu mama necredincioasă. 14. Areopagul. 15. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil, „Eumenidele‖. Piesele: „Agamemnon‖, ―Heforele‖, şi „Eumenidele‖ compun laolaltă trilogia „Orestia‖, culme a artei lui Eschil. 16. Întâmplările acestea atât de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „Ifigenia în Taurida‖. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sunt înfăţişaţi Oreste şi Electra, după ce se întâlnesc în pace la Micena. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă, caldă şi sinceră.

Zidul nebiruit al Troiei. Neoptolem şi alţi eroi. au tot plutit. Ulise nu dorise acest război atât de crud. Şi au plutit. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. intrat în bătălie. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. Fără de el. aidoma unui cântec drag. în care îşi avea căminul. prin isteţimea sa. altă dorinţă mai fierbinte. decât să se întoarcă acasă1. Ce-i drept. Ulise. Acest erou întruchipează înţelepciunea. el a făcut tot ce-a putut. poate aheii erau zdrobiţi de dârzul Hector. I-au nimicit pe toţi bărbaţii. Acuma. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. până ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. Aici au debarcat cu oastea.226 PĂŢANIILE LUI ULISE hile-a-nsemnat vitejia în marele război troian. priceperea şi dibăcia. în zări. nici nar fi fost meşteşugit calul de lemn. Fără de el. patria sa cea mult iubită. pe Filoctet. în faţa Troiei. iară vâslaşii-au chiuit. Greu se urnise de acasă. isprăvindu-se războiul. El a adus noi luptători. valul cu murmure plăcute. clădit de doi zei olimpieni. Atâta că-n timpul cât fusese plecat în crunta bătălie. îi chema ademenitoare şi-şi legăna. în faţa lor. nu vedea-n visurile lui decât Itaca. Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. Au luat A . oastea care-i era încredinţată. lângă fecioru-i Telemah şi lângă draga-i Penelopa. Însă. N-avea alt gând. Ziua era plină de soare şi marea lucie. ar fi rămas poate întreg. cu mintea lui născocitoare. cu vorba sa meşteşugită. Şi vântul a suflat în pânze.

P . Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cânepă. au împărţit-o-n mod egal3. Vroiau să se arunce-n apă. … Şi iară au pornit pe mare. De capre negre. Fiindcă ei se împotriveau. Au străbătut printr-o furtună. femeile şi fetele. Au mai plutit o săptămână şi-ncâ cinci zile pe deasupra. Urcându-se pe acea coastă au întâlnit o peşteră. E drept că pe acest tărâm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. Şi. sprintene. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă. mânându-şi turmele cu-o bâtă. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. şi el pătrunse-n peşteră. îmbătător. Însă Ulise se gândea la cei de-acasă.227 întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. Iar prada. Dar nu trecu decât puţin şi s-auziră paşii-i groaznici. făcută dintr-un trunchi uriaş. Să se întoarcă-n insulă. pătrunzând în peşteră. care i-a rătăcit pe ape. Cine mânca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decât să stea. I-au spus Insula Caprelor5. în insula cu lotofagi. să-i aducă sus. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. gustând din lotusul cel dulce. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brânză. au poposit pe-un ţărm. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci – poate mai bine – de boi. ferită într-un golfuleţ. a dat poruncă celorlalţi să-i ia cu sila. Aceştia se hrăneau cu lotus. şi au ajuns lângă o coastă. au întâlnit o insulă care era plină de capre. n-au vrut să plece mai departe. largă. sub vraja florilor de lotus. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. din Tracia. lăsând corabia pe apă. Era ciclopul Polifem. pe care îl primiseră. ce zguduiau pământul tot. Era cu turmele pe vale. Aceştia însă se zbăteau. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor4. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise. Închise peştera cu-o stâncă. că-i aşteaptă. Trecând apoi de insulă. feciorul zeului Poseidon. ÎN PEŞTERA CICLOPULUI POLIFEM lutind ei apoi mai departe. de la un preot. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau. O peşteră înaltă. Ciclopul nu era acolo. pe veci. nişte ciclopi. şiştare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. pe corăbiile-aheie. Ulise s-a urcat pe ţărm. acolo. am spune azi6. astfel dobândită.

a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mâncat numaidecât. L-au luat. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea. Văzându-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător. zei!… Parcă era nu râs de fiinţă. ne ospeţeşte. Şi ce râs. scăpaţi de moarte-n faţa Troii. punând la uşă din nou stânca. URIAŞUL ESTE ORBIT CU UN TRUNCHI ÎNROŞIT ÎN FOC lise s-a gândit un timp: ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului? Căutând şi frământându-şi mintea. Ulise s-a gândit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vâre-adânc în piept. proptit chiar la intrare de ciclop. În zori. ha!… râdea ciclopul. înfricoşate. Iară când s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă. fără teamă. Cum a pătruns în peşteră. ha. Tocmai venea şi el din vale. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm. Însă Ulise. Venim din Troia. s-a culcat. ci un clocot. Mă învăţaţi pe mine voi?… Şi să mă tem cumva de Zeus. pe care o avea ciclopul. să-i primeşti bine pe drumeţi… Ciclopul a-nceput să râdă. Cum aţi pătruns în peşteră? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său arzător şi fioros. ha. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin: o altă bâtă. i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mâncat cât ai clipi. ha. ha. Însă şi-a dat isteţul seama că omorându-l e-n zadar. s-a repezit. ha!… Fără de alte multe vorbe. ciclopul a mâncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise. ca să îşi mâne turmele. Ce râs!… Parcă se dărâma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari. fii bun. Apoi s-a-ndestulat cu lapte. urlet de valuri şi furtuni. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. — Ha. Ci tu. sătul bine. eu care sunt la fel de tare ca orice zeu?… Ha. — Suntem ahei. l-au ascuţit la vârf şi l-au pus bine la o parte. — Cine sunteţi? răcneşte el. Furtunile ne-au rătăcit. şi a plecat cu turmele. Aheii se uitau pieriţi cum le mânca uriaşul soţii.228 Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana. Zeus. şi. U . şi trăsnete parcă-i loveau. aheii au aprins un foc în peştera ciclopului. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stăpânul nostru.

de-aici… căci Polifem annebunit… 7 AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ i s-au pornit. I-o băutură zisă vin… Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pân-atunci. joc de noi… Dacă nu-i nimeni. un sfert vin. doar dintr-o-nghiţitură se prăbuşeau beţi la pământ. tot căutând pe Nimeni şi pe soţii săi. Şi spune-mi. ciclopii. Uriaşul a-nceput să urle. şi m-ajutaţi. ciclopul s-a lăsat pe-o rână şi-a lunecat pe lespezi. a glăsuit el spre ciclop. bătut. ciclopilor. şi l-a sorbit cu lăcomie. bine… Ia mai deşartă-mi puţin vin… Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. şi cum te cheamă?… Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă: — Numele meu aheu e „Nimeni‖… — Aha!… a mormăit ciclopul. Altfel. Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară: — Ce-i Polifem? Ce s-a-ntâmplat şi de ce ne trezeşti din somn? Iar Polifem. le-a dat răspuns: — Săriţi. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei. încins. nemailuând seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. Ba încă i l-au răsucit. Însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decât căpriţele S . încât aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece: trei sferturi apă. pesemne. vârât în apă. să vezi cât e de bun. urlând mai tare. beat. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bârna de lemn în flacără. puterea lui l-a doborât. Nimeni te cheamă?… Bine. ciclopilor. buluc. că Nimeni mi-a vârât în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit! — Ce tot spui?… Nimeni te-a orbit?… Îţi baţi. care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vârât adânc în ochi. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pământ şi i l-a întins uriaşului: — Soarbe. ce tot urli?… Haideţi.229 Vinul era atât de tare. — Mai dă-mi!… a poruncit voios. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş. chiar în mijlocul oilor. măi. Şi ochiul lui a sfârâit ca fierul de pe nicovală.

Ulise. Însă credeam că-i un uriaş. Iară aheilor. Eol. pe voia sa. şi nu un vierme cum te-arăţi… — Un vierme. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor. urcaţi pe corabie. şi Leto. au început să şi vâslească. şi nebunul zeu al războiului. cu grăbire. starostele berbecilor din turmele lui Polifem. iar tu. Şi nu o să răzbim prin marea ocârmuită de Poseidon? Eu nu mă tem deloc de el. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. care îl sprijineau pe Priam: Apolo. acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni. pentru că Polifem. Ciclopul s-aşezase-n uşă. .230 de munte şi îi scăpau mereu din mâini. Nu-l lăsa să sentoarc-acasă!… O!… Tată… Tată… pedepseşte-l… Dar grecii hohoteau pe punte. feciorul Herei. să iasă. au ajuns într-o insulă unde domnea. răsari din ape şi pedepseşte-l pe Ulise. tu. uriaşul. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon. şi Afrodita. Atâta numai că Ulise legase câte trei berbeci. Poseidon: — O!… Tată. fără frică. Asta până spre dimineaţă. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. regele peste vânturi8. Ulise… din Itaca… Hei. vei veni. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicând aşa: — Am învins noi oraşul Troia. însă înţelept. pipăia oile pe spate. Polifem!… Hei. laolaltă. de bucurie. dar eşti netot. în timp ce stânca aruncată de Polifem zguduia vasul. când oile s-au grămădit la gura peşterii. Prindeţi în mâinile voinice vâslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe… Şi pornind grecii. Şi. Polifem. până ce au ajuns în larg. în piept le bătea tare inima. striga acum pe tatăl său. De-acolo a strigat Ulise: — Hei. o Polifem!… a glăsuit din nou Ulise. stăpânul mărilor. Polifem. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal. că uriaşul nu era cât de cât deştept şi nu căta sub pântec turma. auzind ţipetele lui înverşunate către ape. Artemis. te-am păcălit!… O!… Când a auzit ciclopul a înşfăcat o stâncă mare cât un palat… Ce un palat?!… Un munte-ntreg! Şi l-a azvârlit în apa mării. răcnind cu ciudă: — Vai!… Auzisem prevestirea că tu. cum credeai. bine-n curmeie. de vreme ce-am înfrânt destinul cetăţii Troiei. puternic eşti ca zeii. ci-s eu. Şi pe sub pântecele lor prinsese câte un oştean.

au reuşit să poposească la ţărmul altei insule. decât doar o corabie. dormea dus. căci blestemaţii lestrigoni azvârleau iarăşi după ei cu stânci cât munţii. şi fiind navigator destoinic. uriaşi şi mâncători de oameni. Şi pândind toţi un timp prielnic. încât Eol. Plutind ei apoi peste mare. cu unsprezece din corăbii. Şi chiar sub ochii lui Ulise. Ulise. după destule încercări. ca să-i împingă pânzele corăbiilor către Itaca. A . Sub vijelia cea grozavă. uriaşii au sărit îndată. Astfel n-a mai avut Ulise. în largul mării. au înălţat pânzele toate şi au vâslit cu încordare. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. au şi tras repede la ţărm. prevăzător. deseori. Zefirul cel îmbălsămat. din flota lui atât de mare. în semn de mare preţuire. Nu lăsase în libertate decât pe vântul de apus. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise: să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf. — Să le păstrezi… Să le dai drumul. a glăsuit regele Eol. Însă pe insula aceasta trăia un neam. legat la gură cu un lanţ în întregime de argint. Însă jelindu-i pe cei morţi. ca pe miei. colţuroase. pe-ntinsul mării. zis lestrigonii. S-au dus acasă şi i-au fript. El s-a urcat sus. mâncaţi de cruzii lestrigoni. numai când ai s-ajungi la ţintă. la primit bine şi cu cinste.231 ÎN INSULA LUI EOL ŞI ÎN ŢINUTUL LESTRIGONILOR ici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plâns că l-au lovit pe-ntinsul mărilor furtuni. Însoţitorii lui Ulise. într-un burduf. Iar vânturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna. au sfărâmat corăbiile. Şi ce furtună!… Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atâtea vânturi peste mare. pe catarg. nici măcar celorlalţi ahei. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. Câţi rămăseseră cu el i-au plâns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. şi pe ahei i-au tras în ţeapă. când el. Ulise i-a vorbit atât de iscusit şi de frumos. făcut din piele. cu ochii lui străbătători9. au desfăcut din lanţ burduful. puşi în frigare. ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui. Numai Ulise a rămas. Furtuni pe care le-au iscat chiar vânturile ne-ndurate. acele vânturi ce umblau. neputincios stând pe catarg. Şi i-au mâncat numaidecât. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor până-n adânc. să cerceteze insula. Iar la plecare i-a adus. s-a deşteptat însă Ulise.

şi-ai să-i întrebi pe cei de-acolo dacă e bine să te-ntorci… La drept vorbind. ea i-a răspuns cu viclenie: — Te las să pleci. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. În ţara asta locuia o mare vrăjitoare. Mama lui însăşi. un alt bărbat. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te- S . puţinii care mai trăiau. este silită să-şi aleagă. a spus regele mânios. Mă voi lupta. După Tiresias. de la iubita-ţi Penelopa. Eu ştiu că toate-aceste crime sunt uneltite de Poseidon. chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel: — Cu toţii-am suferit destul. a-ntâlnit în cale pe regele profeţilor: Tiresias cel preavestit. Apoi. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atât de lesne lui Poseidon. frumoasa vrăjitoare. zeul mohorât. Ulise cu oştenii săi. dacă-nainte ai să cobori până-n ţinutul lui Hades. — Nu te încrede în soţie. tot vâslind şi rătăcind pe mările fără hotar. Aici. Şi-astfel eroul să-i rămână pe totdeauna ca bărbat12. Neavând altfel nici un mijloc să plece din acel tărâm.232 — Vâsliţi!… Vâsliţi!… striga Ulise. i-a mai rostit că soaţa. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop. Patrocle. dându-i ospeţe strălucite. în locul lui. Antiloh. Şi tot luptându-se cu soarta. pentru că toţi îl socot mort. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă. Vâsliţi!… Vâsliţi!… Nu vă lăsaţi!… PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN i. Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern. Ba chiar când anul a trecut. mult credincioasa Penelopa. îndrăgostită de Ulise. cel doborât de Clitemnestra atunci când a ajuns acasă. Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii. Era o insulă Eea10. dornic întruna s-o învingă. n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea. Mai bine stai tihnit la Circe! Heracle. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern. au ajuns pe un alt tărâm. Voi izbândi şi voi ajunge în Itaca. Anticleea – care murise între timp – a venit să-l sfătuiască. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. Circe11. Tiresias i-a prevestit câte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Poseidon furtunosul. Acolo. Aias.

însetat de a fi iarăşi în Itaca. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. Ulise-a astupat cu ceară urechile vâslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frânghii groase de catarg. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia16. când rostea vorbele acestea. agăţat de scândurile sfărâmate. l-a ţinut şapte ani la ea. Aias şi Ahile se zice c-au zâmbit atunci. LA CALIPSO pornit. încât nu s-a înduplecat. Iar Zeus. încât şi umbrele acelor mult glorioşi eroi: Heracle. nu două. Eu trebuie să văd Itaca. crescându-i dorul şi mărindu-i jalea. deşi erau în ţara morţii. dacă primea să-i fie soţ18. Însă Ulise. Frumos bărbat era Ulise! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. Primejdiile nu mă opresc. Potrivit înţelegerii. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. astăzi sunt stânci obişnuite. eu tot plec. de pe corabie. Numai Ulise. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi. o insulă ce-avea trei vârfuri15. din insulele Sirenuse13 – l-au ispitit cu cântece înşelătoare să coboare în ţara lor şi să rămână. încât sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decât să vadă ţărmurile insulei. Drept răzbunare. Sirenele – fecioare-păsări. în cele şase boturi ale sale. şi totuşi Calipso. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. şi-apoi să moară. deci. Şapte ani l-a ţinut acolo. Scila i-a luat şase luntraşi. Şi Circe n-a avut ce face. neîndurată. ca să-l îmblânzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează. au scăpat şi de aceşti monştri. a trăsnit vasul lui Ulise. Telemah. Dar ei. i-a răspuns nimfei Calipso: — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă. din nou Ulise. însoţitorii lui Ulise au mâncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios.233 aşteaptă. A . ce se numeau Scila şi Caribda14. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. Ajunşi în ţara soarelui. vâslind mai încordaţi. Şi mai erau pe-atunci doi monştri. Dar eu nu am altă dorinţă decât sajung s-o văd şi să-mi văd ţara. Patrocle. Helios nu a mai vrut să dea lumină. — Orice mi-aţi spune. după aceea pot să mor… Era atât de avântat. ÎN INSULA OGIGIA. ci câte trei rânduri de dinţi. Toţi i-au vorbit. ce-aveau. Caribda a supt apa mării şi-a azvârlit-o iar afară. Toţi corăbierii au pierit. însă Ulise iubea atâta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. Aşa a glăsuit Ulise. insula nimfei Calipso17.

s-a luat la luptă şi cu marea. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. Şi-a făurit atunci o plută. Şi-a strâns îndată norii şi vânturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri. furtunosul. ca nişte fiare-nverşunate. S-a ridicat la suprafaţă. Au răsturnat-o într-o clipă. de ţipetele fetelor. ciclopul – Poseidon. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. regele-acelei insule. Şi printre ele se găsea încântătoarea Nausicaa. Iar pe Ulise l-au vârât la fund. O!… Ce s-au mai speriat cu toate… Însă Ulise era chipeş. copilă a lui Alcinou. Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte – pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. a căzut jos şi-a adormit. şi biciuit necontenit. Talazurile au urlat spre plută. A stat un timp şi a privit-o. Apoi a glăsuit cu duioşie: T . Itaca dragă. şi. tocmai veneau la malul mării. nişte fete. Acolo locuiau feacii. Şi atingând ţărmul acela. către casă. l-a zărit. un popor blând. şi au sfărâmat-o-n bucăţele. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă. istovit de luptă. trei zile. din trunchiuri de copaci negeluite. a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. cu marea cea învolburată. Din fericire pentru el. a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. — Aha!… Tu vrei să scapi? a rostit zeul. pornind pe mare. numită Scheria19. trântit încoace sau încolo. — Parcă-i un zeu picat din slavă!… a şoptit mândra Nausicaa. P OSPEŢIA LUI ALCINOU rezindu-se din somn Ulise. cum era voinic şi zdravăn. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. cu fiorosul lui trident.234 PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON ână la urmă. să spele rufe. Ulise. Tocmai se întorcea de la un ospăţ. Astfel s-a războit. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase. în Itaca.

purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrân. tu povesteşti mult prea frumos. Mă plec-naintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adânc… După această cuvântare. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare. să ne cânţi povestea calului de lemn. un bărbat vrednic.235 — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp. Demodoc. de parcă ai fi fost acolo. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă. destoinicia şi puterea. cânta – ce credeţi? – chiar războiul nimicitor. bătrâne. pe cei doi Aias. să-şi dovedească-ndemânarea. Cânta bătrânul Demodoc. A pus la cale jocuri. În sine îşi spunea vrăjită: „De ar vrea zeii să rămână aici. în faţa zidurilor Troiei. negru. Semeni cu Artemis încântătoarea. din insula feacilor. El. a spus aedul. Cânta. dar plin de har20. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. cum de nu. încât pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din S . cânta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. Deşi nu-l cunoştea pe nume. Văzându-l cât e de voinic. mândra Nausicaa. la rându-i. a glăsuit regele insulei Itaca. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia. până departe. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. Poate te-a inspirat Apolo… Dar ştii. după datini. l-a adăpat cu vin de soi. s-a auzit un cântec dulce. cătând cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpânu-i şi Ulise. Iar Ulise. şi-a fost călăuzit la rege. un aed orb. Ulise s-a plecat din nou domniţei. însoţinduse cu lira. Fecioara. cânta duios bătrânul şi lira lui suna atât de jalnic! Cânta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. la noi. nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulisen luptă. Şi regele l-a ospeţit cu cinste mare. Şi Demodoc a prins să cânte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. Şi. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. să-mi fie soţ!… ― Regele Alcinou. l-a îndrăgit parcă mai mult. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene? — Ştiu. înţelegea că-i un oştean. ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE i tot urmându-se ospăţul. către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. — O. L-a aruncat numai cu-o mână peste palat şi peste ziduri. lupte şi-ntreceri voiniceşti. ca s-arate că nu se teme de nimic. Iar ea l-andestulat cu hrană.

Ulise n-a simţit când au ajuns în insula Itaca. desigur. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce nume poartă şi de unde vine. pe viteazul Ulise. la Circe. feciorul zeului Poseidon. suindu-se pe vasul feacian. încet culcându-l lin pe-un aşternut. regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. ÎNTOARCEREA ÎN ITACA oţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. cânta şi rătăcirile-i pe mare… Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. Ulise şi-a rostit povestea. zvârlit pe malul feacian. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungă-acasă. l-a urmărit plin de mânie. să-şi pună lira la o parte. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile. sub un copac. Dar el în linişte-adormise. şi-a plecat fruntea pe o masă. în sfârşit. preaisteţul. totuşi el i-a jurat că îl va duce. Văzând atâta bunătate. Cânta. spre ţărmurile insulei Itaca.236 nou şiroaie. scăldaţi în lacrimi. şi-au pornit. După aceea regele Ulise. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe caleantoarsă. Cum a ajuns după aceea la Calipso. pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau. i-a văzut din nou Poseidon. Corabia plutea spre zări ca şoimul. apoi la Scila şi Caribda. scă-pând cu greu din mreaja ei şi. acel ce pătimise atât de multe. Ochii frumoasei Nausicaa – spun unii – că erau mâhniţi. pentru soţie. care să-l poarte pe Ulise către pământul multdorit. Şi el s-a supărat cumplit că T . a dat semnalul de plecare. Să i le pună într-un vas. Uitase-n somnul lui ce suferise şi se visa acum acasă. Ulise. pe mări. Unul a dat un chiot. Vâslaşii s-au plecat pe rame. căci nu erau în largurile mării vâslaşi mai buni ca ai lui Alcinou. pentru casă. a dat poruncă-aedului să tacă. prin insule. Şi cum Poseidon. Atuncea Alcinou a spus: — De vreme ce-ai sosit. în orice ţară. Şi. şi-apoi pe mările învolburate. văzând pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. Din întâmplare. chiar în ziua următoare. cum a scăpat de moarte. Dormind trudit. văzând aceasta. de va vroi. pentru asta. Regele Alcinou. Amarul tău se va sfârşi… S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut saducă daruri viteazului de la Itaca. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. cu pânze şi cu vâsle bune. Vâslaşii l-au dat jos de pe corabie. prins de-un buştean. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. într-un târziu. Când a sfârşit. târât de valuri. încet. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. purtat de vâsle peste valuri. luptându-se-n războiul de la Troia.

s-a dezbrăcat de hainele frumoase. primite de la Alcinou. Mergând prin insulă. în lupte. dintr-una-ntr-alta. În acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. frumoasa. — Soţul. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. alţii de prin cetăţi vecine. i-a plecat. Cu cine a plecat de-acolo? Poate s-a mai aflat ceva între timp. l-a omenit cum se cuvine. dulcea Penelopa.237 prada lui. zicea Eumeu. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. Ulise. Unii sunt chiar din insulă. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. când zidurile au fost arse. — Aici e insula Itaca!… striga el parcă-nnebunit de-atâta fericire ce-o trăia. ce purta numele Eumeu. Dar tot ce ţese-n timpul zilei. L-a ospătat. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. căci e frumoasă şi e bună. îi sorb tot vinul. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vâlvătăi. mănâncă turmele. cu marele-i trident strălucitor. destramă iar în timpul nopţii… şi îl aşteaptă pe Ulise… şi îl aşteaptă… şi-l jeleşte. şi vasul feacian a împietrit. vărsând nenumărate lacrimi. l-a odihnit şi. pe nume Telemah. la Sparta şi la bătrânul rege Nestor. vorbind ei. Dar el era prevăzător şi D . Cu îndârjire-a făcut un semn. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. un om bătrân şi de credinţă. Iară cirezi şi turme are destule. şi a pierit desigur. şi-a pornit prin insulă. De-aceea şi-a trimis feciorul. Spune că-şi va alege soţul când va sfârşi de ţesut pânza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urât-a nunţii. Ulise l-a întâlnit pe un porcar. Tot vrea să afle ce s-a mai întâmplat la Troia. undeva. Ea-i tot amână şi-i amână. Nu crede c-a murit. Acesta. Şi săruta pământul drag. îi scăpase. A ascuns într-o peşteră adâncă lăzile mari. În casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. Şi fiecare-ar vrea s-o ia pe Penelopa de soţie. fură din avuţia lui Ulise şi-i pângăresc întreg palatul… Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. Ulise. Ulise ascultase totul. S-a prefăcut pe loc în stâncă sură21. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tâlhari. de cerşetor. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. Dar fiind totuşi prevăzător. benchetuiesc. Însă tâlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. pline de daruri. PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR upă un timp s-a deşteptat Ulise. s-o cerceteze mai întâi.

şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urâte. privindu-l cu iubire. Nu se pripise niciodată. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut ombucătură. Şi iată. Acum. Mai puţin se pripea acum… PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH i-a stat Ulise la Eumeu. A dat poruncă unei roabe. L-a cunoscut numaidecât. Ulise i-a spus cine este. râzând în hohote. toată noaptea. bătrânul câine a-nchis ochii. Când s-au ivit pe mare zorii. bătrân. A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria… Era bătrânul câine Argos. s-a arătat şi Telemah. Ulise. Ulise. S . În hainele de cerşetor. În ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă. să-i spele-ntr-un lighean dearamă picioarele preaostenite. Îl cerceta la trup. că eşti voinic. După puţină cumpănire. sleit. fiindcă ceruse de mâncare. dar l-au lovit. Când a intrat la el acasă. Şi ei. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. O cicatrice cunoscută. Nu trebuia să afle nimeni că el. pe care o avea Ulise de când o fiară îl rănise. în ospeţie. a fost bătut şi înjosit. Aflând regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. simte la gleznă-o cicatrice. Cum a simţit însă c-atinge. lespedea. Crescuse mare şi puternic. Şi cel dintâi s-a dus acasă feciorul. odată. să s-odihnească. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. în taină-au făcut planul. venind cu o corabie. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori… Apoi. Ulise ia ieşit-nainte. dup-atâta vreme. încet. Înverşunat parcă mai rău. şi l-a privit. aproape mort. Telemah. căci era tocmai cum fusese Ulise-n vremea tinereţii. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi să-şi mângâie feciorul. a sosit Ulise în hainele de cerşetor. la faţă. i-au dat nişte resturi de carne.238 chibzuit în toate cele. Telemah. câinele a ridicat capul. Tată şi fiu s-au strâns în braţe. după datini. la o vânătoare. dar vrând să-l spelen apa caldă pe cerşetor. cu paşii. inima îi bătea să-i spargă pieptul. În urmă. s-a întors. bătrâna doic-a lui Ulise. îi era dat s-o vadă iar. şi tot rostea: — Mă bucur. Bătrâna doică Euricleea a pregătit patul cel moale. Iar mai-nainte. Ulise a pătruns în sala unde-i benchetuiau duşmanii. să-i pregătească un pat moale drumeţului. În poarta casei sta un câine. voios cum nu fusese pân-atuncea sărmanul tânăr niciodată. încet. nimic alta. s-a mâniat fără măsură.

Căci iată. Dar peţitorii.239 I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului. Ce n-au făcut? Cât s-au silit! L-au încălzit la foc. cu săgeata. va trebui să-mi fie soţ. o sfătuia drumeţul pe regină. Însă nimic. toate securile. şi iar nimic. spunea ea. arunca săgeata. şi lacrimile îi umpleau iar ochii. câte douăsprezece. de-astă dată. s-apucase să-i povestească drumeţului cât suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. spunea mâhnita Penelopa. — Ulise eşti. Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii… Şiacela. Însă şi eu am hotărât că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea să-ndoaie arcul lui Ulise. care ştia taina. Penelopa. Arcul parcă era de piatră. Ulise sta pe lângă vatră şi Penelopa. am să pun în luptă securile pe care bietul Ulise le-nşiruia în sală. El. a-nfipt securile la rând. ÎNCĂ O NOAPTE n acest timp venise noaptea. Nu voi avea ce să mai fac… — Să nu amâni această luptă. stăpâne drag!… rosteşte-n şoaptă Euricleea. S-au apucat întâi şi-ntâi de-ospăţ. Iau uns şi struna cu grăsime. În acest chip a mai trecut o noapte. cu jale. Î . L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. să nu se afle că s-a întors – până ce dânsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pângăreau căminul. Penelopa a adus arcul lui Ulise. De dimineaţă. întristată. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah. Îi porunceşte să nu scoată nici un cuvânt. şi peţitorii au luat arcul. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. — Mâine va fi această ziuă. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurile-acelea din securi… — Aş vrea să fie astfel. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22. în vatră. feciorul ei şi-al lui Ulise. cât de puţin. puneau la cale să-l ucidă pe Telemah. struna lui tare. Apoi. Telemah. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. cu ochii-n lacrimi. stând departe. de nu se învoia s-aleagă dintre ei pe viitoru-i soţ. oh!… acela care va întinde arcul şi va răzbate.

Ulise s-a spălat de sânge şi s-a înfăţişat soţiei: — Eu sunt Ulise. Slugile au primit poruncă să zvârle leşurile-ncolo. Dar Î . şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. Să nu mai poată fugi nimeni. — Vezi. ce şi-au recunoscut stăpânul. să nu-l mai vadă pe Ulise. au strigat ei. Şi cel dintâi şi cel mai rău dintre tâlharii peţitori a căzut mort. porni să tragă. Cine putea să lupte cu Ulise? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atât de încercat? Vuietul greu al bătăliei se auzea până departe. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. cu milă. Telemah a cerut reginei să urce sus. Acesta înşfăcă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lângă tatăl său. a zis atunci Ulise. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise. să se închidă poarta casei. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor. după dreptate. Şi-acum e vremea să gătim ospăţul!… Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. Telemah. cu o săgeată-nfiptă în grumaz. Toţi au rămas înmărmuriţi. în încăperi. Tot se temea că s-ar putea să fie vreo-nşelăciune. iată că n-am greşit. Şi a grăit spre peţitori: — Daţi-mi şi mie puţin arcul. i-au nimicit pe peţitori. fugeau înfricoşaţi pe lături. sau. nici n-am trudit prea mult cu arcul. care le răsplătea purtarea. prin fiul lui. cerşetorule. Puterea mi-e încă deplină. cum mă defaimă peţitorii. A mijlocit însă. Viclenii peţitori gemeau. O!… Ce-a mai fost!… Ulise a sărit pe prag. Ulise-a luat în mână arcul. spunând că nu e drept să se arate atât de aspri cu un oaspe. ajutat cu sârg de fiul său şi două slugi. Văzând că se apropie ceasul. mai puţin. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici? Vrei să te pui cu noi la rând. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea… — Tu. Nu e.. Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. Până la urmă. m-am întors!… Ei încă nu-i venea să creadă că este el.240 PEDEPSIREA PEŢITORILOR n acest timp orânduise Ulise. cel aşteptat atâta timp. deşi sunt mai bătrân. Penelopa. poate. într-un ceas sau două. Ulise. luând săgeţi de jos. răsturnând tolba la picioare şi. l-a încordat şi-a tras în ţintă. Inima îi bătea de teamă. deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea.

nu spun. de aur şi de fildeş alb. să cânte-n versuri dorinţa vechilor elini de-anvinge soarta – atunci când era duşmănoasă – de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj.241 când Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mâini să cânte isprăvile eroului Ulise. Şi mulţi. împodobit cu flori de-argint. dintr-un măslin. Ce bucurie-a fost. la nunta lor. . credincioasa lui soţie. că-i lesne de închipuit!… Ulise. plângea ca un copil. cât era de tare. Dar nimeni n-a ştiut cu atâta farmec şi-atâta de zguduitor. regina s-a încredinţat. ca marele Homer. Iar ea-l ţinea de gât cu braţe albe. Numai Ulise ştia taina. ţinând în braţele-i mult încercate pe scumpa.

când cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. coastă care este toată presărată de munţi – ca de nişte uriaşi – având pe creştet câte un ochi rotund şi stins. În acest fel. Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur‖ sau „Singur eu‖. moravurile de atunci şi. probabil. aspră-i Itaca. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee. precum e Zachintul păduros. . 6. aflat la poalele muntelui Ismaros. iar celelalte Sunt mai spre răsărit. şi dintre care este destul să amintim pe tânărul macedonean. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. Same. Este vorba de ciconi. între insulele Tasos şi Samotrace. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. şi pe romanul care purta numele de Cezar. şi unde împrejur sunt multe Şi-apropiate insule. indirect. pe aceşti uriaşi din piatră sură. Homer le zice „ochi rotunzi‖. Astfel de fapte sângeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei. Itaca: „Eu locuiesc Itaca. Dulichiu. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. la-nfăţişare Măreţ. conduşi de regii sau basileii lor. răspunde: „Singur eu‖. poate ca o influenţă a acestei legende. 3. De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. care au năpădit cu sânge. fiul lui Filip: Alexandru. 7. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici. Pietroasă. elinii au transformat. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. zugrăvesc societatea. iar noi îi denumim ciclopi. în nişte fiinţe fabuloase. săbii şi jaf peste pământ. „Odiseea‖. În folclorul nostru. Ulise glăsuieşte cu înflăcărare despre insula lui. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. 5. Însă. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume”. pe care le-a înfruntat eroul Ulise. la fel ca şi „Iliada‖. în cântecele lor. 4. În celebrul poem epic al lui Homer: „Odiseea‖. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. În felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor. 2. cratere de vulcani. limpezitul Ostrov. jefuită Troia.242 Note: 1. arată pricinile pentru care – în adevăr – a fost distrusă. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică. un neam de traci.

Homer numeşte insula: Trinakia – insula tridentului. Insula Corfu. la fel ca şi Heracle. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. H. sunt de-a dreptul uimitoare. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis – care era în acelaşi timp şi mama lui Ahile peleianul. 10. care l-a dus pe Ulise în Itaca. 20. vrăjitoarea Circe a schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Ulise în porci. în legendă. 14. Homer ne cântă astfel în „Odiseea‖: Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adâncată De zâna cea frumoasă. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. Dealtfel. ba chiar să-i facă mai frumoşi şi mai voinici decât fuseseră înainte. pe o coastă a Mării Tireniene. Dar regele insulei Itaca. 15. Ea era. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborât în negrele ţinuturi ale lui Hades. 12. Demodoc. . 18. 19. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. dar lucrul pare cu putinţă. 21. Homer s-a reprezentat chiar pe el. Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa‖. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. Unii mitologi cred că prin aedul bătrân şi orb. în Italia. În apropiere de Amalfi sunt până astăzi insulele Sirenuse. sora regelui Eete şi fiica lui Helios – zeul soare. 9. în apropiere de Creta. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. 11. chiar dacă sunt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. Ca să facă legenda despre Ulise mai palpitantă. în Trinacria – insula cu trei vârfuri. se vede şi astăzi lângă insula Corfu. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. Una dintre isprăvile pe care le-au săvârşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. 17. Numele ei în româneşte înseamnă: pasăre de pradă. cântate de el. Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. din marea insulă Sicilia. Stânca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană.243 8. 13. Sunt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strâmtorii Bonifacio. închinată. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. potrivit înfăţişării. cea cu mulţi vulcani. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. Tezeu şi Orfeu. Calipso care-a vrut bărbat să-i fie. Astăzi ar fi Monte-Circeo. ci Karavi. Mai târziu numele i s-a schimbat. prin isteţimea sa. Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. Karavi înseamnă în limba greacă: corabie. 16. şi Corfu are înfăţişare de corabie.

244 22. la distanţă de 20-30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încât săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. în perete. sau în piroane. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte. la care nu se încumetau decât trăgătorii cei mai vestiţi. Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. . când erau folosite ca arme.

în tărâmul strămoşului nostru Dardan. tu. tu. umbra lui Hector cel viteaz. până la Hera şi Atena. Acolo tu ridică ziduri. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vârâte-n piept. urcă-i într-o corabie. Enea a şi sărit din aşternut. Hector ce apărase Troia şi se sfârşise de curând sub crunta lance a lui Ahile. fugi. cel născut de Afrodita1. în care să-i adăposteşti. — O. Troia se va surpa acum. Fă să re-nvie astfel Troia… Aşa a rostit aspru Hector. Dar n-a fugit. Ci. glăsuia umbra eroului troian. Unii troieni încă dormeau. ia penaţii 2 – zeii care au ocrotit până azi Troia – şi focul sacru al cetăţii. în vis. şi umbra lui însângerată s-a risipit. Atunci. însângerat şi plin de răni. Fugi.245 AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA fârşind legendele ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. Du-i peste mare. troianului Enea. cu săbiile spintecându-i. Cerul era roşu şi marea – până departe. În acel ceas s-a arătat. să-ntoarcem timpul iar în noaptea când flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. Eroul s-a înfăţişat. acest fiu al S . Iar gemetele se-nălţau până-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. visând poate calul de lemn. îndestulându-le în ura ce o aveau pentru troieni. Enea. sau biruinţe în Elada. mândra zeiţă-a frumuseţii. te salvează dintre flăcări… Duşmanul este între ziduri. nu s-a ascuns. către Creta – părea scăldată toată-n sânge.

Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. el s-a întors. Palatul era însă-n flăcări. PIERDEREA CREUSEI juns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. Ahile. — Unde-i Creusa? striga el. după o culme-mpădurită. Enea n-a mai stat pe gânduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl. te stingi. — Stai. Acasă-l aşteptau soţia – fiica lui Priam cel bătrân. spre tărâmul de unde a venit Dardan. micul Ascaniu. şi s-a ascuns într-o dumbravă. Măcelăriseră pe Priam. s-a agăţat de haina lui. care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. — Mişeilor. Feciorul său. i-a rostit mândră zeiţa ce-i era mamă lui Enea. Unde-i Creusa. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. Iară soţia l-a urmat. Şi. în A . având sabia în mână. În fruntea lor păşea feciorul vestitului erou. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. făcând prăpăd printre duşmani. arsă de flăcări. tot luptând. Fugi şi-l salvează pe Anhise. vase de preţ şi arme scumpe. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei. precum ştim. Din el ieşeau oşteni ahei. cu prada-n braţe: aur. Ida. s-a repezit către ahei. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. Mai înainte a intrat în templul Hestiei4. purtând în braţe o lădiţă cu câteva lucruri din casă. luptând necontenit cu-aheii. Un pas dacă mai faci. s-a luptat plin de îndrăzneală. care ardea cu vâlvătăi. găurită de loviturile de lănci. Însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita.246 Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gârbovit. până la marele palat unde şedea regele Priam. draga mea? S-a rătăcit între duşmani… Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. bătrânul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. feciorul marelui Ahile. ce purta numele Creusa – feciorul său cel mititel: Ascaniu-Iulus şi bătrânul. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. afară din cetatea Troia. a spus Enea şi. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. câţi se salvaseră cu zile. stofe. şi-ntâi către Neoptolem. cu sabia udă de sânge. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpân. Tu ai acum o datorie. micul Ascaniu. cel care-a pus temelii Troiei3.

S-a furişat cundemânare printre aheii. Şi printr-o vrajă misterioasă. cu cetele lui de troieni. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. Altă soţie vei avea. Au făcut douăzeci de vase şi. Au trebuit însă s-aştepte până ce au plecat aheii. dar n-a putut s-o mai găsească. s-a rătăcit între ahei. care scăpaseră de moarte. că trebuie să se îndrepte. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. ce vă trageţi din Dardan. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. femei şi chiar copii. undeva către asfinţit. în Tracia. Căci ea. Acolo tu ai să fii rege. bărbaţi. Deasupra ei au căzut leşuri. unde vrei… Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. vestindu-i soţului. dar. Fii sănătos. în care să renască Troia… HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI a rugămintea lui Anhise. după cum spune legenda. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi. Apoi în Delos. Urmează-ţi calea. pe când părăsea Troia. Deci nu mai plânge pe Creusa. umbra Creusei a venit lângă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blândă: — Dragul meu soţ!… Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise. A fost surprinsă de-un oştean şi doborâtă cu o lance. Enea n-o putea zări. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. pe calea spre Hesperia5. ce te-a iubit atât de mult. a strâns în braţe numai fum. Ba a pătruns şi în oraş. făcută chiar de Afrodita. pe coastele împădurite.247 goana mare. în care- L . Înfruntând moartea-n orice clipă. Iară pe munte-l aşteptau. Au poposit. cuprinşi de spaimă şi nădejde. a făcut jertfele de sânge şi a-ntrebat oracolul: încotro trebuie să pornească? Oracolul i-a dat răspunsul: — Voi. troienii au pornit pe mare. Rostind cuvintele acestea. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. N-a mai avut alta ce face decât să se întoarcă-n munte. ce jefuiau încă oraşul. căutaţi pământu-i de obârşie. Enea a strigat-o încă. Ai grijă de feciorul nostru… Astfel a spus umbra Creusei. fiica lui Priam a pierit. Enea. Enea. dorind s-o mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă. în primul rând.

Dar. Hera-i punea-nainte piedici. şi. necum. a rostit tatăl lui Enea. din care a purces Dardan – este Italia. ce purta numele de Fatum7. plecând din Delos. Drept răzbunare pentru asta. pe care-o cauţi – ţara străveche şi bogată. — Dar unde s-a născut Dardan. flota troiană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo. — Aici ne e poate limanul. Numaidecât bunul Enea îşi părăseşte aşternutul. Enea… Îi spun penaţii. în care colţ din asfinţit? a întrebat din nou Enea. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. Întoarceţi-vă tot acolo. două mici insule aflate între Peloponez şi . Şi-ar fi ajuns repede-acolo. cum arată Italia şi care-i drumul pân-la ea. Şi nici Creusa nu grăise. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. coborând pe orice ţărmuri. dar într-o noapte – ce să credeţi? – penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună: ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA H esperia. Însă Apolo n-a răspuns. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui6. Dar împotriva lor sta Hera. Şi nu găseau nici un răspuns. Pe mări. Într-adevăr. unde fusese-adânc jignită. când s-arătase lui Enea. pornind către Italia. Vremea trecea neostenită şi după-atâtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. — Unde o fi Hesperia? Unde-o fi ţara lui Dardan? se întrebau acum troienii. Enea întâmpina veşnic furtuni. cum.248 acesta s-a născut. râul Tibru. dar unde curge acest râu. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrân şi orb. Căci nu putea să ierte Troia. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii. insula Creta nu avea rege-n acea vreme. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. nu apucase să mai spună. Ea i-a împins către Strofade. mărul discordiei. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. prin oracol. plutind mereu. de aur. lui Enea. Hera era tot ne-mblânzită şi după ce căzuse Troia9. mamei troianului Enea. decât un nume. trezeşte pe toţi soţii săi.

pierdea la rându-i pe părinte. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. P . Italia era în faţă. numit Drepan. bine ascunşi într-o dumbravă. MOARTEA BĂTRÂNULUI ANHISE ărăsind şi acest tărâm. în cârcă. fiu-i şi troienii au făcut slujbanmormântării. demnă de-un soţ al Afroditei. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărâmul acesta înfricoşător. Au poposit. Până atunci stătuse. Acolo. Enea. L-au ars pe rug. li s-a ivit în faţă-un grec. bietul. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. prin iscusinţa lui Enea. care crescuse-n acest timp. au atins Epirul. şi s-au urcat iar pe corăbii. uitat aici de-atâta timp. bunul Anhise. ca fiarele-n păduri. Purtaţi apoi de vânturi aspre. târâtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile: Neoptolem. Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. ascuns. acele. Acum. unde Anhise – zdrobit de-atâta oboseală şi rătăcire peste mări – a închis ochii şi-a murit. îngroziţi de Etna. încă îndureraţi. în goana lui. troienii au trebuit să treacă pe lângă Scila şi Caribda10. unde sălăşluiau ciclopii. şi-n insula Leucadia şi. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. când îl salvase din măcel. au stat troienii-o noapte-ntreagă. După ce şi-au jelit durerea. curând. insula regelui Ulise. întors din Troia. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. uitat acolo de Ulise. Nu-i rămânea decât băiatul. când să pornească iarăşi. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. genii răutăcioase. au plutit iarăşi mai departe. după atâţia ani de trudă. sprijinit într-un trunchi de pin. Îşi amintea de acea noapte. Şi au luptat cu aceste păsări şi le-au învins până la urmă. având orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. după acea. Nu mai aveau decât un pas şi-i atingeau ţărmul dorit. Scăpând cu greu şi de-aceşti monştri. Apoi. purtqndu-l printre-ahei. după draga-i soţie. unde se afla Andromaca. Mult l-a mai plâns bietul Enea pe tatăl său. privind înmărmuriţi vulcanul. Au întâlnit în drum Itaca.249 Zante. de când tot rătăceau pe mare. Aici se aflau nişte harpii. fosta soţie a lui Hector. muntele care zvârlea flăcări. În zori. sfârşindu-se cu toate. l-ar fi-nghiţit într-o clipită. De l-ar fi întâlnit pe grec. când părăsise acest ţărm neospitalier.

patria care şi-o doresc? Tu mi-ai făgăduit. Poate de n-ar fi fost Enea. să mi-i dobori pe toţi de-a valma. este pe Marea Tireniană. căci îşi pierduse-atâţia oameni. sosit din Troia. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. cu mânie sporită ne-ncetat de Hera. Dar când s-a potolit furtuna. ca şi pe oameni. Însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. când ai simţit că te atinge. În acest timp. pe pământ. A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul-nalt de stânci. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. se ruga ea. s-au strâns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. duşmănoasa Hera. Câţi au ajuns însă acolo. săpând morminte mari de apă. suflarea morţii. — Eol. deopotrivă. Troienii se luptau din greu. au şi zărit ‗naintea lor un ţărm întins şi nisipos. tu. rostogolindu-se. de pe malul mării. chiar de Italia. stăpânul din Olimp. cum i-a zărit că se apropie. ascunse bine. odată. marele rege peste vânturi. nu mai ştia de soarta lor. cât este de bine să vieţuieşti. scăpaţi de groaznica furtună. nici unul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor… ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI i i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. — O! Zeus. Dă drumul vânturilor tale şi suflă straşnic peste mări. A deschis poarta de aramă şi vânturile au ţâşnit în lungi vârtejuri peste mare. vreme-ndelungă. doar. uriaşe. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. îngheţată. surâzându-i. că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. Erau pe coasta Africii. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii. Pe celelalte le pierduse. — O. neamul duşman. Când o să se-mplinească totul? Zeus. doar s-o mai zări ceva. troienii. unde-şi păstra.250 Dar Hera. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. înaltă. care-i conduci pe zei. sosiţi tocmai din Troia depărtată. a şi zburat către Eol. cele mai credincioase vânturi. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mâna lui S . şi-aşa să mi-i îneci în ape… Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpânea Olimpul şi poruncea întregii lumi. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. a poruncit regina. Numai Enea era trist. s-apropie de Italia. El se urcase pe o stâncă.

Fiul tău. Ochii i s-au umplut de lacrimi. când a sosit la ţărm Enea. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. dorind să îi răpească tronul. Sosiseră în Africa. zeul războiului. Şi-i va urma. Aşa încât. aflând Didona P . spiţă troiană. Didona-şi cumpărase-acolo pământ pentru-o cetate nouă. i-a răspuns Zeus. şi-a poruncit zeului Hermes15 să plece iute-n Africa16. ÎN CARTAGINA e-această coastă a Africii se-ntemeiase de curând un regat nou: Cartagina. Ea îi va naşte lui doi gemeni. să nu suspine în zadar. Ftia. Să nu ai teamă. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. gonit de vajnica furtună. va fi-ndrăgită de un zeu. Războiul va fi ferecat. până în ceasul când fecioara Ilia12. învârtejite de furtună. la rândul lui. feciorul său. Temându-se de Pigmalion. — Frumoasa mea. o preafrumoasă feniciană. în ajutorul lui Enea. Şi. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. Ascaniu-Iulus11. când în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întâmplări din marele război troian. Dar fratele ei. Pe-acest pământ îşi zidea tocmai un nou oraş mândra regină. Pe lume se va naşte Cezar. Fâşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu câţiva prieteni credincioşi. văzând pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. de la strălucitorul Iulus – care va-ntemeia imperiul. în lanţuri grele. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pământ. Micena. Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vândă numai atât pământ cât cuprindea pielea întinsă-a unui taur. pe pământ14.251 plină de har şi i-a făcut un semn să tacă. va veni ceasul când romanii vor răzbuna neamul troian. sub romana pace augustă. Argosul. Didona stăpânise Tirul. fuseseră împinse-aici. vrednicul Enea. Dintre ei. Pigmalion. El însuşi va deveni zeu. Regină-aici era Didona. Atunci o să se curme vrajba. va face legi. Astfel a spus măreţul Zeus. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. frumoasă Afrodita. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. sfătuită de-un curtean. a pus la cale s-o ucidă. Mai mult s-a minunat Enea. va stăpâni Italia. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fâşioare subţiri ca firele de aţă. Şi-apoi. Va-ntemeia oraşe noi. mândra preoteasă. mângâind-o pe Afrodita. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. numit Iuliu. Aproape toate vasele. de Ares13.

puneau pe mese amforele pline cu vinuri purpurii. Dar dragostea dintre ei doi. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. din amintiri. sunt prea mulţi ani de când cutreieri pe nesfârşirea mărilor. acolo. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. acoperite cu covoare din Iână albă împletită cu firişoare de argint. cum a fost arsă deahei Troia. Însă vroiau săndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. sub biciuirea asprei Hera. care de care mai gustoase. Enea. neistovită. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. în zilele care-au urmat. plină de stele şi parfum. pe laviţe scumpe de lemn. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dârz al lui Enea. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri? Enea i-a răspuns Didonei: — Tu-mi ceri să povestesc. Şi ar fi vrut ca acea noapte. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. tot robi şi ei. Şi vor lupta şi mai târziu. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. Însă dorinţa ta-i poruncă. s-a-nvolburat. mai. făcut din aur. pe mări. cu lira-n braţe. abia-n-cepută-n acea noapte. mai că nu-i venea să creadă. Au socotit că vor pieri.252 că ei. cum vânturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvârlit încoa şi-ncolo. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. Regina sta pe-un pat înalt. Iară o sută de bărbaţi. — O. ar fi ajuns în ţara sa. A început atunci Enea să-şi depene. de datorie. Didona a orânduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. Î . în Hesperia. sub mângâierile Didonei. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. de unde le era strămoşul. pe care noi ne străduim să le uităm. Şi dintr-un colţ. către Hesperia. deştepta sunete duioase un cântăreţ cu viers divin. REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA n acest timp. În măreţele ei palate. tu. şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţământ tare ciudat. nenumăratele-ntâmplări pe care leau trăit troienii. glăsuia dalba regină feniciană. să nu se mai sfârşească-n veci. regino. fripturi şi prăjituri. şi mai ales Enea. Ospăţul s-a sfârşit în zori. A povestit totul Enea. Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon.

Lumea a început salerge pe uliţele pietruite. i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. din toate patru părţi. ce trebuie să stăpânească în ţara vechiului Dardan… Atunci Enea s-a trezit. căci tu mi-ai fost nespus de dragă. umilită. Şi-a poruncit fiului său Hermes. el se trudea să-nalţe ziduri puternice Cartaginei. A poruncit robilor ei să îi clădească-un rug înalt. S-a îndreptat către corăbii. a văzut focul rugului. ce rămăsese-n casa ei. DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE nsă Didona a aflat. feciorul tău. — Nu plec de voia mea. s-a urcat pe-acest rug. pentru această zăbovire pe ţărmurile Cartaginei. Nimic nu mă mai poate ţine. înlăcrimată. argint şi aur. n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine? a strigat. Apoi. Didona. Şi chiar Enea. ce-şi înălţa pala spre slavă. Cartagina s-a zguduit aflând că a murit regina. dar nu ştia ce poate fi… Î . Pe rug a aşternut un pat. şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum.253 Nu mai trecea pe la corăbii. Şi a cerut să se aprindă – cu o făclie – focul. — Cum? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian? A uitat de Hesperia? Înlănţuit de o femeie. nu mai gândea să se pornească din nou către italia. Şi nu am să te uit nicicând. de purpură. cu sabia lui Enea. Cu gemete. îmbrăcată în veşminte de sărbătoare. — De te nesocoteşti pe tine. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. Ci-nveşmântat în haină scumpă. l-a rugat să nu cumva s-o părăsească. cel priceput la toate. căci îşi va pierde zilele. Ea. Numai că din Olimp veghea stăpânul cel cu braţ de fulger. Ascaniu. Tu nu mai plânge în zadar… Se povesteşte că Didona – văzând corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm – a fost prinsă de disperare. Însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu. i-a-mbrăţişat picioarele şi. Didona s-a străpuns în piept. strigând de groază şi mânie. Şi-a smuls din suflet moliciunea. de pe mare.

jos. te va călăuzi sibila. pe punţile corăbiilor. Se împlinea un an din vremea când mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mâhnirea să îl îngroape pe Anhise. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă: — Ce pregăteşti. către Cartagina. biruitorilor în lupte. şi-i vei învinge negreşit. sub pământ. bunul Enea o mai striga. după datini. Enea s-a trezit din somn. jocuri. care trăieşte lângă Cume… Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul. În timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi. Pentru aceasta.254 NOUA PATRIE A TROIENILOR rivind încă în depărtare. Enea a orânduit. spre Italia. acolo. Dar umbra nu s-a mai întors. du-i pe troieni. Enea a simţit stropi săraţi pe buze. tată Poseidon? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. Nu mai vedeau în zări nimica. ţâşnind mereu din adâncimi. N-a trecut decât puţin timp şi. ci în Câmpiile-Elizee. întreceri şi serbări dând premii mari: tauri şi arme. şi-au săltat ancorele grele. Vasul se legăna mai tare. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar. ca o umbră. vase de-aramă şi veşminte. vino însă în ţara neagră a lui Hades. Şi ca s-ajungi până la mine. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cât mai grabnic. prin somn. ocrotiţi de Afrodita. tatăl eroului Enea. Vântul îi biciuia obrajii. urlete ce-i înfricoşau. nori ameninţători deasupra. ridicat din ape. troienii au ajuns la Cume 19 Ce-au chiuit! Ce-au mai cântat!… Şi ce-au danţat pe coasta mării. la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Doar hăuri negre lângă vase. Poseidon17. creste de valuri vinete. şi i-a rostit poruncitor: — Feciorule. Te vei lupta c-un neam sălbatic. pornind către Italia. Şi-abia cu greu au izbândit s-ajungă în Trinacria18. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crâncenă cu marea. în ţinutul Laţium. clarvăzătoarea prorocită. degrabă. ploaie şi muget ca de fiare. Poseidon îşi vărsa mânia pentru pierirea fenicienei. deşi. în visele fiului său. Mai înainte. privea la ei cu ochii tulburi. văzându-şi noua patrie! P . în cinstea bunului Anhise. o mai ruga să-ntârzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte.

de mult. sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mândrei Afrodita până-n Infern. călăuzit tot de sibilă. Însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele. toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare. bunul Anhise. când au fost biruiţi titanii. să-şi vadă tatăl. o prăjitură. pe Lavinia. fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns. ca s-o dea câinelui Cerber. Acolo a aflat crenguţa. şi-a adus-o sibilei. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia. care avea un A . Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpânitor peste rutuli. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. Acest Latinus mai avea şi o copilă. uşoare. pe ţărmul mării. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-nduplecat. Enea s-a înapoiat. precum îl învăţase Anhise. Stăpân în Laţium era regele cel bătrân Latinus21. Macul. adormind. prin gura unei peşteri negre. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22. doborât. o sibilă. boabe de mac şi stropi de miere. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci. lângă Cume. dintr-un stejar al zeilor. a rupt-o iute. prin codri. şi. să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul până-n dumbrava neştiută. ei au putut să intre lesne în Infern. îl adormea. mâhnită. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită. Î RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI flând cele ce-i prevestise părintele său preaiubit. de-olimpieni. pe urmaşii lui şi gloria cetăţii Roma20.255 PE CÂMPIILE-ELIZEE n Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. Câinele Cerber a mâncat din prăjiturile sibilei. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă. A-ntâlnit-o şi pe Didona. Erau şi toţi vitejii-ahei. în schimb. Pe o cărare misterioasă. în Infern. Dar ea şi-a-ntors încolo capul. Era-n CâmpiileElizee. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul. cu numele de Deifoba. care-n acest timp îi pregătise din făină. de mult. ce avea frunzele de aur. Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său.

numit de-aceea Alba Longa26. Era din neamul lui Danae. să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. Turnus a fost răpus în luptă. Enea a pierit în slăvi. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrân. şi-au hotărât să i se-nchine sub numele de Indigetul. Enea şi-a învins duşmanii. unde Enea dispăruse. Turnus avea şi el aliaţi. strămoşul lui Enea. plutind de-a lungul coastelor. cei mai de seamă-au fost Mezenţiu. soaţa bătrânului Latinus. purtând pe el încă armura şi-n mâini o sabie şi-o lance. Însă în noaptea ce-a urmat. Şi într-o altă bătălie. De-aici pornise altă dată Dardan. gonind pe calul ei ca vântul. şi Camila. Enea s-a înfăţişat fiului său. Enea şi cu soţii săi. El s-a-nvoit. pe tronul său din Laţium. foarte întins. pocalul lui. Şi l-a vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi. Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. Între aceştia. c-a devenit la rându-i zeu. neîmblânzita Hera. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stâng al Tibrului. la poalele unei coline – colină zisă Palatinul – cetatea sa Palanţium25. feciorul lui Enea.256 oraş mare. El a domnit numai trei ani. haina regească şi alte daruri preţioase. Acuma se-ntorcea urmaşul. fiul lui Hermes cel şiret. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia. Şi. mai mulţi vecini. pe fiica lui. însă regina. şi-a urmat regelui Latinus. s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. după voinţa zeilor. . noului rege. troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu. aflând despre prorociri. cu toate că-i stăteampotrivă. Iulus. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. pe ţărmul fluviului Numiciu. Războinicul se numea Turnus. mereu. a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou. De-aicea s-a iscat şi sfada. chiar pe pământul strămoşesc. numit şi până azi: Ardeea. spre Asia. trimişi la regele Latinus. i-au dus în dar sceptrul lui Priam. înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul. Amata cea cu păr cărunt. Solii troianului Enea. În amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş. au poposit între Ardeea şi Ostia. cu ziduri albe. o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii. s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia. pe când pornise o furtună. din Troia nimicită-n flăcări. acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus. Evandru. adică în Laurenţium23. Turnus a început războiul24. Lavinia. regele Cerei. Şi s-au bătut fără cruţare. ce le purta cu el Enea. într-o regiune păduroasă.

prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hestiei. Aceasta e povestea Romei. i-a hrănit. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. pe cei doi fraţi numiţi de mamă. Pe el însă l-a doborât fratele său. a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă: Ilia. amândoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. August. o lupoaică. pân-s-a stins şi Iulus. fiul lui Enea. Palatină. El a pus temelia Romei pe Palatin. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărârea ce-o prevestise Afroditei. Amuliu. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv. Ilia a născut doi fii. Şi. unchiul Iliei. în Alba Longa. râul s-a revărsat pe ţărm ducând cu el. găsind copiii. ei s-au luptat cu Amuliu. treizeci la număr. preoteasă.257 ÎNTEMEIEREA ROMEI i anii au trecut pe urmă. L-au doborât. în marea grotă – Lupercal28. zeul războiului cel crunt30 S . care crescuse pe colina încântătoare. prin voinţa lui divină. Numitor. oraşul închinat lui Ares. nevătămaţi. Atunci s-a coborât. în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29. prinţul Amuliu. Din fericire. şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. Crescând. după poruncile lui Ares. ca Zeus. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin. Dar zeul Ares a pândit-o pe Ilia când a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un copac. de Ilia: Remus şi Romulus. Şi apoi s-a urcat pe tron. şi-a-mbrăţişat-o pe vestală27.

când pacea fusese statornicită. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului‖. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Virgiliu: „Eneida‖. nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărârile neclintite. mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi. întrucât epopeea lui Virgiliu se referă la zei. ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa. a căminului. Acesta. atunci când este împotriva lor. romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dintâi dinastie de zei. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. în care stăruie în bună măsură spiritul popular. referindu-se de fapt la Italia. Aceşti eroi îşi transmiteau. Romei antice. după poruncile Cezarului. din Prometeu. acela care venise întâiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troiei. triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Mediterana. şi această legendă romană. deci de origine mai bună decât elinii. care se scursese în apa mării. . slăvind eroii care au pus temeliile. era socotită drept strămoaşa romanilor. după legendă. prelucrată de poetul Virgiliu. Şi. în versurile „Eneidei‖. În acest fel credea poetul Virgiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii. Suntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii.258 Note: 1. Afrodita-Venus. fiul ei. în bună parte cu elemente preluate însă de la elini. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în Laţium şi au întemeiat cetatea Roma. 7. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit. De aceea. eroii nu sunt ca aceia ai lui Homer. prin Deucalion şi Pira. Deşi sunt puternici. Fatum era zeul destinului la romani. cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă. ar fi fost de origine din Italia. Dimpotrivă. Hestia-Vesta la romani – zeiţa ocrotitoare a focului sacru. Atunci şi-a înstrunat Virgiliu lira lui măiastră să cânte. îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor. Faptele săvârşite de supravieţuitorii din Troia au fost cântate de poetul latin Virgiliu. 5. în timpul lui August. 2. 3. 6. în cântecele sale. care se trăgeau. Pe baza legendelor romane. aşa cum îi poruncesc zeii. În povestirea aceasta – deşi are ca temei epopeea romană a lui Virgiliu – folosim tot numirile greceşti ale zeilor. nu din Elada. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi legendele eline – homerice – şi cele italice. Virgiliu a creat o mare epopee: „Eneida‖. după nenumăratele războaie crâncene. 8. Romanii susţineau că Dardan. prin Enea. vor s-o îndeplinească. fiindcă zeiţa se născuse din sângele lui Uranus. creându-şi epopeea. prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Virgiliu grandioasa lui epopee „Eneida‖. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor. 4. care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur‖.

sau dinastia de Cezari. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpânire asupra întregii lumi de atunci şi.S. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărât ca ei. în epopeea lui. Marte.  Virgiliu : „Eneida‖. Virgiliu. Ftia. dat de Zeus-Jupiter. ne cântă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei Afrodita-Venus. 16. adică splendida Micenă. cam pe unde este astăzi Tunisia 17. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni Ilionul. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. la stânga Caribda cea neîmpăcată. în româneşte de D. care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. . Este vorba de coasta Africii de Nord. Neptun. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. alături de Hector. 15. 1950. se hotăra de soartă. Murăşanu. 18.259 9. la romani. 14. Vergiliu ne cântă această întâlnire în „Eneida‖ . Se ştie doar că Octavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu. că el. Hera-Junona îl duşmăneşte atât de mult pe Enea. Acest răspuns este celebru. toate acele locuri. Împăraţii romani îl invocau adeseori. venea de la Ilus – adică cel din Ilion – Troia. la romani. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei: Ahile. ci în primul rând pentru că salvase câteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia – Italia – o nouă Troie. 13. Să cucerească şi întregul Argos. „Scila-i pe dreapta. Care de trei ori înghite-n adâncul gâtlej al genunii Valuri ce nu au sfârşit şi de-a rândul din nou către ceruri Ţi le azvârle. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă… “ 11. 10. peste Elada. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. când o răpise pe Elena. Numit Mercur de romani. August. unde domnise Diomede. Sicilia. Numele fiului lui Enea: Ascaniu sau Iulus. deci de puterile supreme. în sfârşit. Chip omenesc are dânsa. E. Prin acest închipuit răspuns.. să se răzbune pe ahei. şi-n primul rând însuşi OctavianAugust. acela care-i condusese pe ahei la Troia. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stânci plutitoarele vase.A. fecioară cu piept ce încântă Pân‟la mijloc.P. ţinutul păduros. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. ocupând chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. cel cu braţ de fier. 12. care era neam de zei şi viitor zeu. romanii. Şi. urmaşii vechilor troieni. Moştenitorii lui Enea: Iulii. mai ales.L. avea dreptul să stăpânească tot pâmântul. atât de drag inimilor imperiale.

un luptător neobosit. după tradiţiile romane. Pe lângă Neapole de astăzi. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. După cum. adesea. Iată bărbatul. asupritoare. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu… … imperiu-i Dincolo de zodiac. ce-o purcede sub larga tărie albastră. „… Ochii îndreaptă-i acuma încoace: priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. 25. 24. Să fie adică veşnic o „Pax romana‖ sau „Pax Augusta‖. a popoarelor ţinute în lanţurile Romei. Deci. Această imaginară povestire era cântată de Virgiliu.260 19. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. dar cu respect faţă de zei. unde neîntinata . probabil după dorinţa împăratului August. 22. când se coboară la preoteasa Ilia. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare palate ale oraşului. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului. “ Enea este numit în versurile lui Virgiliu drept „cel pios‖. se va-ntinde. Cezar August mlădiţă de zeu. 23. Alba Longa a fost cuprins de Roma. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpâni oraşul Troia. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpânului său Cezar-Octavian August. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dintâi zeu. Virgiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. 27. reprezentantul aristocraţiei. care voiau să împiedice orice răscoală populară: a sclavilor. pe romani. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. tot prin Enea. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i. Uranus. orânduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi. soarta – Fatum i-a hotărât lui August să întemeieze un imperiu. fiul lui ZeusJupiter. Căci prin Enea. Legendele eline înnobilează războiul Troiei. 26. Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. se refugiase în Laţium. al stăpânilor de sclavi. legenda romană are un conţinut asemănător. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. o pace aspră. În muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică. De la el a venit numele de latini. Prin Enea se înrudea cu Dardan. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. – pe malul râului Tibru. Roma Quadrată din legendă. ca să-l ia în stăpânire. Ca să nu râmână mai prejos. înfăţişând pe zeul Ares-Marte. 20. fiind doborât de olimpieni. În loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. Zeul Cronos sau Saturn. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. de asemenea. arătând că el avusese loc. 21.

Acestui bronz. Pe Palatin se ridicase. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. Pe malul stâng al Tibrului. 30 Legenda aceasta. şi sanctuarul numit Lupercal. Aici. După cât se pare. până în ţinuturile noastre. Imaginea de bază a fost dată de un bronz turnat în secolul al V-lea înaintea erei noastre.261 vestală doarme – ca să o îmbrăţişeze. pe colina Palatină. i s-au adăugat mai târziu cei doi gemeni. dealtfel. 29. conduse de împăratul Traian. 28. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintâi mileniu al erei noastre. în amintirea acestei întâmplari. legenda are un pic de adevăr. în sanctuarul Lupercal. are pentru noi o deosebită însemnătate. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. care cuprindea numai pe lupoaică. . Prin ea putem să apropiem „Legendele Olimpului‖ chiar de hotarele istoriei poporului român. Pe temeiul său au pătruns oştile romane.

...................................................................... 33 LUPTA CU HIDRA .................................................................................................................................................................................................................................................................. 53 ÎNŞELĂCIUNEA LUI NESUS ............................................................................................................................................................................... 26 GELOASA HERA ÎL LOVEŞTE DIN NOU CRUNT PE FIUL ALCMENEI .................................................................................................................. 17 HERACLE ....................................................................................................................................................... 25 AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR ..................................................................................................................................................................................................................... 46 VACILE LUI GERIONE ............................................................................................................. 6 REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN ...................................... 13 MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS .......................................... 55 HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE .... 14 LUPTA CU FINEU .................................................................................................... 4 ACRISIU DESCOPERĂ CRIMA ...................................... 3 ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE ............. 42 BIRUINŢA ASUPRA MORŢII ............................................................................................................................................................................................................................... 5 PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 56 APOTEOZA LUI HERACLE ................ 45 LUPTA CU AMAZOANELE ...... 48 RĂPIREA CÂINELUI CERBER ................................................................................................................................................................................. 50 ELIBERAREA LUI PROMETEU ............................................... 7 SFATUL ZEULUI HERMES ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 38 GRAJDURILE LUI AUGIAS................................................................................................. 41 PLECAREA SPRE TRACIA ......................................................................................................................... 35 CĂPRIOARA ZEIŢEI ARTEMIS ....... 36 MISTREŢUL DIN ERIMANT .. 28 TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII .......................... 11 DEASUPRA ETIOPIEI ..... 9 LA TITANUL ATLAS ........................................................................................................................................................................................................................................................................................ 49 ÎNFRÂNGEREA LUI NEREU ................................................................................................................................................................................................ 43 ADUCEREA CAILOR LUI DIOMEDE .............................................................................................................................................................................. 44 CINGĂTOAREA HIPOLITEI ........ 23 ALCMENA DEVINE MAMĂ .................................................................................... 12 PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU ......... 24 LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA ................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 46 ÎN ŢINUTUL LUI HADES ... 22 ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU ........................... 8 PERSEU RĂPUNE MEDUZA .................. 31 SPRE MLASTINILE LERNEI ............................... 29 SOSIREA LA MICENA .............. 27 LA ORACOLUL DIN DELFI ....................................................................................................................................................... 51 HERACLE ADUCE MERELE DE AUR ............................................262 CUPRINS EROII PERSEU ....................... 15 ÎNTOARCEREA ÎN ARGOS ....................................................................................................................................................................... 40 TAURUL LUI POSEIDON ................................................................... 34 PĂSĂRILE STIMFALIENE .............................. 30 RĂPUNEREA LEULUI DIN NEMEEA ......................... 57 ......................

............................................................................................................................................................................ 134 PIERDEREA FRUMOASEI EURIDICE .......................................................................... 68 INTRAREA İN ATENA .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 128 NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 69 EGEU ÎŞI DESCOPERĂ FIUL .................................................... 110 BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS .................................................................................................................................................................................................... 137 NUMAI CÂNTECUL ÎI RĂMÂNE .............................. 93 CASTOR Şl POLUX ............................................................... 64 DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 102 BELEROFON ........ 91 CĂDEREA LUI ICAR ............................................................................ 77 O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA ....................................................................................................... 127 LUPTA SE PORNEŞTE ....................... 81 DEDAL Şl ICAR ...................... 139 ............. 129 ORFEU Şl EURIDICE ........................................... 135 ORFEU PĂTRUNDE ÎN INFERN ......................................................................... 112 ASCLEPIO ........ 70 PLECAREA ÎN INSULA CRETA ...................................................................... 108 PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT........................................................................................................................ 118 FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE.............................. 92 LA REGELE COCALOS ................................................. 116 MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 109 PIEIREA HIMEREI ....................................... 76 PIERDEREA ANTIOPEI ......................................................... 89 DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL ........................................................................................................................................... 65 PRIMELE LUPTE ALE FECIORULUI ETREI ......................................................................................................................................................................................... 107 REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE ......................... 127 CEARTA DIN PRICINA ATALANTEI . 100 CEARTA CU FII LUI AFAREU .............................................................................. 97 ZEUS SE PREFACE ÎN LEBĂDĂ .............................................................. 75 TEZEU AJUNGE REGELE ATENEI .................. 73 TINERII SUNT SALVAŢI ..................................................................... 88 REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR ........................................ 97 ELIBERAREA ELENEI DIN TROIA ................................................. 136 ZEUL HADES SE ÎMBLÂNZEŞTE .......................................................................................................... 66 SCIRION ŞI PROCUST ............................... 124 ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON ....................................... 115 CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE ........................................................ 87 TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE ................................................. 72 LA ZEUL MĂRILOR POSEIDON ......................................................................................... 115 APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS............................................................................................... 98 SPRE ALTE ISPRĂVI.......................................................................................................... 125 ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 126 EROII SE STRÂNG ÎN CALIDON . 133 UN CÂNTĂREŢ FĂRĂ SEAMĂN................263 TEZEU .............................. 101 POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR .... 120 MELEAGRU........................................................................................................................................................... PEGAS .... 63 MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE ........................................................................................................................................................ 106 ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT ....... DAR… ......................................................................................................... 119 HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO......................................................................................................................... 80 ÎNLĂNŢUIREA DIN INFERN .......... 78 TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI ...................

...................................................................................................................................................... 175 RĂZBOIUL TROIAN............................................................................................................................................................... 172 PELIAS ESTE FIERT ÎNTR-UN CAZAN CHIAR DE CĂTRE FETELE SALE ................................................................................... ZETOS ŞI AMFION................................................................................................................................................... 190 ZEII CER O JERTFĂ LA PLECARE ................................................... 193 NOUĂ ANI DE LUPTE SÂNGEREOASE ..................................................................................... 149 EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR .................................................................................................. 171 ÎNTOARCEREA LA IOLCO ........................................................... 158 URIAŞII CU CÂTE ŞASE BRAŢE ............... 159 PIERDEREA LUI HERACLE ÎN MISIA ................................................................................. TATĂL ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 180 PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON ....................................................................... 169 FUGA MEDEEI CU IASON ................................. 186 SFATUL ÎNŢELEPTULUI NESTOR .... 160 ÎNFRÂNGEREA BEBRICILOR .......................................................................... 165 EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE ........ 163 ÎN PALATUL SOARELUI ..... 186 ULISE SE PREFACE CĂ E NEBUN ........ 192 SE-AŞAZĂ TABĂRA AHEIE .................................................................................................................. 166 HERA ÎI TRIMITE UN VIS MEDEEI ..................................................................................................................................................................................................... 184 PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR........... 173 GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI ......... 164 EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA ..................................................................................................................................................................................................................................................................................... 152 FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO....................... 142 CADMOS................................ 161 SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII ................................................................................................................ 189 ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ .............................................................................. 167 SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE .......... 162 ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI .......... 174 FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO .............. 142 DOBORÂREA BALAURULUI LUI ARES ............ 155 PREGĂTIREA MARII CĂLĂTORII ................................................................................................. 168 RĂPIREA LÂNEI DE AUR .... FĂRĂ SĂ ŞTIE.................................... 182 MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU ........................................... 185 RÂPIREA ELENEI CEA FRUMOASĂ ........................... 188 UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ ........................... 154 BERBECELE CU LÂNA DE AUR ..................................... 197 ............................................................................................................................................... 196 OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ ................................................................................... 148 PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII ............................................................................... 187 ÎN CĂUTAREA LUI AHILE ...... 181 FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA ............................................................................... 183 ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE ....................................................................... 153 REGELE PUNE LA CALE PIEIREA LUI IASON .... 145 EDIP ÎŞI UCIDE................................... 144 URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI ...................................................................................................................................................................... 194 AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU .................................................................................... 146 A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA ............................................................................................................................................................. 143 NAŞTEREA POPORULUI TEBAN DIN COLŢII DE BALAUR .................................................................................264 ÎNTEMEIEREA TEBEI ..................................................................... 170 CĂSĂPIREA MICULUI ABSIRT .................................................................................................................................................................................................................................. 156 PLECAREA SPRE ŢARA LUI EETE DE LA CAPĂTUL LUMII ............................................................. 194 CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON ............. 180 DEALUL GREŞELILOR ............................................................ EDIP ......................... 157 EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 191 PLECAREA SPRE ASIA ....................................................................................................................................

................................................ 246 HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI ....................................................................................................................................................................................................................... 204 EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ.............................................................................................................................................................................. LA CALIPSO ... 236 PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR ...................... 234 ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE ....................................... 218 NIMICIREA AMAZOANELOR ...................... 254 PE CÂMPIILE-ELIZEE ...................................................................................................................................................................................................................................... SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE................................. 226 ÎN PEŞTERA CICLOPULUI POLIFEM ................................................................. REGELE ETIOPIENILOR ....... 255 ÎNTEMEIEREA ROMEI .............................................................................................................................................................................................................. 208 AHEII IES DIN CALUL DE LEMN ........................... 232 ÎN INSULA OGIGIA................. 235 ÎNTOARCEREA ÎN ITACA........................................................................................................ 231 PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN ......................................................................................................................................... 221 AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ 221 RĂZBUNAREA LUI ORESTE ......................................................................................................................................................................................... 237 PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH................................................................................................................ 203 APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE ............................................................. 227 URIAŞUL ESTE ORBIT CU UN TRUNCHI ÎNROŞIT ÎN FOC ............................................................ 208 LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR ............................................................... 202 ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON................................................................................................................................................................................................. 201 TROIENILOR LE VIN AJUTOARE ............................................... 209 TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII ..... 199 DOBORÂREA LUI HECTOR ......................... 206 ULISE SE STRECOARĂ ÎN TROIA .................................... 248 MOARTEA BĂTRÂNULUI ANHISE ......... 245 PIERDEREA CREUSEI ....................................................................................................................... 200 PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU ............................ 252 DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE ........... 238 ÎNCĂ O NOAPTE ......................................................................................... 239 PEDEPSIREA PEŢITORILOR ........................................................................................................................................................................................................................................ 253 NOUA PATRIE A TROIENILOR .................................................................................................................................................................................................. 207 CALUL DE LEMN .......................................................................... 240 AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA ......................................................... 249 ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI..................................... 216 MENELAU PORNEŞTE SPRE PATRIE.. CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA ............................................. 250 ÎN CARTAGINA .............................................................. CA SEMIZEU.......................................265 ZEII AŢÂŢÂ PE RĂZBOINICI .............................................................................................. 219 ÎNECAREA CORĂBIILOR LA CAPUL CAFAREU ................................................................................................... 228 AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ ............................................................................................................................. 234 OSPEŢIA LUI ALCINOU ........................... 198 AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ .... 247 ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA ............................................................................................ 251 REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA ............. 217 AHILE................................. 257 ............................. 222 PĂŢANIILE LUI ULISE ................................................................................ ÎMPREUNĂ CU ELENA ................................................................................................ 205 SFÂRŞITUL LUI PARIS ........ 219 PEDEPSIREA LUI AIAS DIN LOCRIDA .............................. 233 PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON ................ 197 HECTOR ÎL RĂPUNE PE PATROCLE ............................................................................................................................................................. 255 RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 210 ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA ................................................................................................................................................................................ 229 ÎN INSULA LUI EOL ŞI ÎN ŢINUTUL LESTRIGONILOR .............

266 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->