P. 1
Legendele Olimpului Vol 2

Legendele Olimpului Vol 2

|Views: 42|Likes:
Published by Lucian Constantin

More info:

Published by: Lucian Constantin on Jan 28, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/14/2013

pdf

text

original

Sections

  • ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE
  • PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA
  • REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN
  • PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU
  • MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS
  • ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU
  • LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA
  • AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR
  • TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII
  • HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE
  • MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE
  • DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU
  • O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA
  • TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI
  • TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE
  • REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR
  • DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL
  • POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR
  • ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT
  • REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE
  • PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT, PEGAS
  • BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS
  • APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS
  • CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE
  • MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON
  • FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE
  • HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO, DAR…
  • ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON
  • ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU
  • NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ
  • URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI
  • EDIP ÎŞI UCIDE, FĂRĂ SĂ ŞTIE, TATĂL
  • A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA
  • PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII
  • FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO
  • EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS
  • SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII
  • ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI
  • EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA
  • EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE
  • SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE
  • GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI
  • FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO
  • PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON
  • FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA
  • MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU
  • ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE
  • PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR
  • UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ
  • CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON
  • AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU
  • OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ
  • AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ
  • PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU
  • ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON, REGELE ETIOPIENILOR
  • APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE
  • EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ
  • LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR
  • TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII
  • AHILE, CA SEMIZEU, SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE, CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA
  • AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ
  • AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ
  • PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN
  • PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON
  • ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE
  • PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR
  • PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH
  • AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA
  • HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI
  • ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA
  • ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI
  • REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA
  • DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE
  • RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI

1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă‖ al Academiei Române

Eroii
Volumul 2

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

PERSEU
n cântecele vechi1 se povesteşte că ar fi vieţuit odinioară, în preavestitul oraş Argos2, un rege care se numea Acrisiu. Şi regele avea o fiică de-o frumuseţe uimitoare. Copila se chema Danae. Poeţii o slăveau în versuri şi regii îi trimiteau daruri. Numărul peţitorilor era atât de mare, încât palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Şi regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalţi. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă şi-i amâna pe fiecare cu vorbele-i meşteşugite, să treacă timpul, să se mai gândească. Mai avea regele şi-o supărare. Se făceau grâne prea puţine, deşi pământul era bun. Ploua prea rar, şi râul3 ce străbătea întreg ţinutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate. Era nevoie de-un flăcău să ţină frâiele puternic. Supuşii deseori cârteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belşug, iar pruncii lor piereau de foame. Şi regele era bătrân. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, şi-apoi urma să se mărite, să plece din ţinutul Argos. Îi trebuia deci regelui braţ de bărbat pe lângă casă. Vroia să aibă un fecior. S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol4. A dăruit acolo aur, a făcut jertfe şi libaţii, şi a cerut zeilor sfat: — Cum aş putea, preamăriţi zei, să dobândesc încă un prunc, dar nu o fată – fată am! – ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor şi la greutăţi şi la necaz? Oracolul i-a dat răspunsul:

Î

4

— Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău; eşti prea bătrân; dar fiica ta, mândra Danae, va fi-n puţină vreme mamă… Odrasla ei va fi băiat. O! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curând, îşi va găsi un mire bun şi o să aibă un copil. — Va fi băiat? îmi pare bine… Atunci… atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute şi îmi va ţine loc de fiu… Însă oracolul acela a mai grăit: — Va fi ce ţi-ai dorit: fecior. Atâta că acest urmaş te va răpune într-o zi… Tu vei pieri de mâna lui… Deci, nu te bucura zadarnic. — Mă va ucide el pe mine, bunicul lui? a strigat regele Acrisiu. Şi cum?… Şi când?… Grăiţi, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta?… — Nu poţi s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mâna fiului Danaei!…

ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE
-a-nspăimântat regele-Acrisiu şi s-a întors în ţara sa, cu ciudă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Şi ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pământ. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare şi-a-ncredinţat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.) — Aici va sta ascunsă fata, până la moartea mea târzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cât voi trăi. Că-i prea frumoasă şi prea blândă, şi s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinţ, sau poate chiar vreun zeu… şi să mi-o ceară de soţie. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-mi ceară voie. Fără de soţ, ea n-o să poată să aibă nici copii. Şi, neavând fecior Danae, nu sunt primejdii pentru mine… Atât că-nspăimântatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata şi-n închisorile de piatră. Şi aducându-i Hermes vestea că fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a şi cătat spre ea. I-a cercetat înfăţişarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării şi părul roşu ca văpaia. Într-un cuvânt era frumoasă… Şi Zeus s-a aprins pe dată. — Danae, fata lui Acrisiu, va fi soţia mea chiar astăzi!… a grăit Zeus către Hermes. — Dar cum vei izbuti, o, Zeus? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorâtă în temniţa de sub pământ, bătută-n plăci grele, de bronz, şi, nu ştiu, zău, cum vei pătrunde… — N-ai teamă, fiule!… a zâmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o săvârşesc va fi altfel decât socoţi. Tu du-te-acum… Întoarce-ţi faţa şi cată de păstrează

S

5

taina! Şi Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc5, ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste oraşul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voinţa marelui Zeus, printre pietre şi printre plăcile de bronz; şi a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrăţişare6

ACRISIU DESCOPERĂ CRIMA
anae a devenit astfel soţia lui Zeus, olimpianul. Lunile-au început să treacă, şi chiar la timpul cuvenit copila regelui Acrisiu a dobândit un fiu bălai, frumos ca soarele din slavă şi fără seamăn de voinic, căruia ea i-a zis Perseu. Nu ştia, biata, cum s-ascundă această crimă a lui Zeus. Pruncul, ca toţi copiii lumii, râdea, plângea şi se juca. Dar, într-o zi, tatăl Danaei trecu pe lângă locul unde era închisă fata lui. Şi dinlăuntru s-auzea glas de copil şi râs zburdalnic. Repede, tatăl smuci uşa, care fusese zăvorâtă. Trase pe doică la o parte… (deşi sărmana încercase s-arunce-un văl peste copil) – şi ce văzu? Danae, fata ce fusese închisă să n-o vadă nimeni, ţinea la sânul ei un prunc. — Doica să fie spânzurată! a zis Acrisiu spre ostaşii care stăteau la uşi de pază. Iar tu, netrebnică Danae, mă vei urma pe loc în templu. Şi ai să-mi juri cine e tatăl acestui prunc nelegiuit… Dusă de plete până-n templul lui Zeus, care se ridica în mijlocul cetăţii, Danae-a trebuit să spună că regele din cer i-e soţul şi tatăl pruncului Perseu. — Minţi, ticăloasă fără seamăn, a grăit regele Acrisiu. Şi tare-aş vrea să te ucid cu mâna mea, aici, în templul marelui Zeus, olimpianul, pe care tu-l năpăstuieşti. De ţi-ar fi soţ, cum spui, nebuno, el ţi-ar veni într-ajutor. Dar uite-l… Uite-l!… Stă pe soclu şi te priveşte neclintit… — Răspunde, Zeus, îţi sunt soaţă?… Nu ai pătruns la mine tu, sub chipul unei ploi de aur, în acea zi de neuitat, şi-apoi te-ai preschimbat în zeu, spunându-mi singur cine eşti?… Răspunde, Zeus!… zicea fata, şi pletele şi le smulgea şi se bătea în piept cu pumnii. Însă măreţul olimpian privea tot neclintit la fată. Privea cu ochii lui de piatră. Nu îndrăznea să scoat-o vorbă, pentru că se temea de Hera. Ea şi aflase de-ntâmplare, stătea în cer, pe-un nor albastru, şi asculta ce se vorbea. … Şi văzând regele Acrisiu că Zeus stă tot nemişcat, a chemat iute nişte

D

Pruncului său i-aduce lapte. aurită. tată drag… Dar valurile au luat lada şi au purtat-o. Şi dinlăuntru i s-arată o biată mamă şi-un copil. simte c-atârnă ceva greu. mai verzi. pescarul Dictis stă-nlemnit. când să tragă de frânghii. deasupra verzilor genuni unde sălăşluia Poseidon7. Şi dup-atâtea suferinţe mă voi sili să-ţi făuresc o viaţă cât mai fericită… Ea a primit. după hrană şi băutură mai ales. rodii şi-ntr-un pocal îi toarnă vin. pătrunşi de frig. fii bun măcar cu acest prunc venit pe lume fără voie… Nepotul tău e. pentru că Hera-i sta alături şi-l priveghea bănuitoare. pe coastă. S . în care îşi trăiau ultimele clipe. îţi jur!… De nu vrei să tenduri de mine. tată. şi tremurau. În năvod se găsea o ladă. Pe coasta insulei Serifos.6 meşteri. dar nu putea să îi ajute. Înzdrăvenită. — Eu sunt pescar. însă cinstit. Dar. un fel de cufăr zăvorât. fără s-o-ntrebe cine e. rege. Trage la ţărm această ladă şi o desface c-un topor. El nu văzuse încă-n viaţă ochi mai senini. Pescarul şi-a întins năvodul. Danae-i povesteşte totul. În acest cufăr a-nchis fata şi pe micuţul ei Perseu. o roagă. lovită uneori de stânci. trântită-n gropniţe de ape. şi fructe dulci: curmale. Şi el. i-a grăit Dictis. plin de bunătate. mai zvelt. Sunt om sărac. să iasă un pescar pe mare. PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA i-a tot plutit în voie lada. Perseu. adânc înduioşat. Iar înlăuntrul ei şedeau. pescarul îi aşterne fetei un pat de ierburi verzi şi moi şi îi aduce peşte proaspăt. Fără să stea deloc pe gânduri. flămânzi şi însetaţi. până când dusă de furtuni a nimerit între Ciclade8. îndelung. Danae şi pruncuşorul ei. unde trăia pescarul Dictis. Erau şi uzi până la piele. fiert în căldare de aramă. Şi-a zvârlit cufărul în valuri fără sasculte cum striga biata Danae hohotind: — O. Zeus privea din cer cu grijă. Nici trup mai mlădios. pe valurile înspumate. În casa mea poţi fi stăpână. să fie oaspetele său. Acel pescar se numea Dictis. Te rog să fii soţia mea. Le-a dat merinde: nişte fructe şi-o amforă plină cu apă. Pescarul Dictis era un om plăcut şi bun. A poruncit să i se facă o ladă mare. Nici păr să aib-aşa culoare de flacără cu vâlvătăi. de la o capră ce păştea pe lângă casa lui. S-a întâmplat însă că-n ziua când a ajuns între Ciclade lada zvârlită de Acrisiu. Când o zăreşte pe Danae. Şi nici nu auzise încă un glas atât de mqngâios. Nu mai aveau nici o nădejde şi aşteptau să se cufunde sicriul plutitor. mai blânzi. fie-ţi milă… Nevinovată sunt.

ar trebui să fii viteaz… Zeus este O . nu pentr-un nevoiaş ca el… ― Aflând apoi că bunul Dictis era din zori la pescuit. văzu-ntr-o seară pe Danae. Deşi era frate cu Dictis. dacă primeşti să-mi fii nevastă… — Nu vreau!… Nu ţin să fiu regină!… a spus Danae regelui. ungându-şi glasul cu dulceaţă. Şi a trimis după Perseu. REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN astfel de soţie are Dictis. Şi-a vrut s-o prindă pe Danae şi să o tragă cu de-a sila până la carul său regal. A mai lăsat să treac-anume câteva săptămâni sau luni. trecând prin insulă cu carul. Şimbrâncindu-l pe Polidecte. pescar sărac şi amărât. Noroc c-atunci venea călare. i-a grăit el. ce-şi ţine zilele cu trudă?… Nu merită aşa ceva‖!… şi-a zis în barbă Polidecte. pe malul mării. „Asta-i femeie pentr-un rege. I-aşa? Ori nu-i aşa? Răspunde! — Aşa e. Şi se temea nespus de el. precum spui. Iar răul rege Polidecte. rege! Tatăl meu este însuşi măreţul Zeus! — De este astfel. i-a rostit el. voinic şi priceput la pescuit şi vânătoare. Însă n-a vrut s-o îndârjească mai rău pe frumoasa Danae. Cu-atât mai mult cu cât poporul era sătul de Polidecte. Auzind ţipetele mamei. este păcat să te păleşti într-o căsuţă amărâtă. — Flăcăule. Nu pot să-i fiu necredincioasă… Te rog. stăpână peste-aceste locuri… Şi orice voie ţi-o-mplinesc. Îl îndrăgeşte pe Perseu. îngrijind de un biet pescar… Eu sunt un rege plin de fală. Soţul meu e blajin şi harnic. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ. zicând că are să-i vorbească. Regele insulei Serifos ar fi putut să poruncească slugilor sale de credinţă să-i ia îndată viaţa tânărului ce-i sta-mpotrivă. Te fac regină. domnea peatuncea Polidecte. dacă vrei. Numai că-n insula aceea. Am auzit că povesteşti celor se vor să te asculte că tatăl tău ar fi chiar Zeus. Perseu creştea şi el. şi Perseu9. grăbit. a eliberat-o pe Danae din mâinile ce-o pângăreau. Şi am palate – cred că ştii! – şi bogăţii nemăsurate. ne lasă şi te du… S-a mâniat rău Polidecte. un rege lacom şi hain. ce vieţuiau în fericire. regele a intrat în casă.7 Iar anii s-au pornit să curgă prea repede pentru ei doi. unde-şi avea pescarul casa. regeleacesta îl ura şi-l izgonise din palate. s-a repezit într-ajutor. să nu-i râvnească cumva tronul. — Frumoasa mea. care îl asuprea grozav.

Sunt cele trei surori gorgone. purtând o sabie întoarsă. Polidecte. Sub frunte au ochi mari. de o albeaţă uimitoare. Să-ţi mai destăinui şi o taină… Flăcăul a luat arma-n mână şi-a ascultat ce-i spunea Hermes. care-au ucis sute de oameni. ostatică. — Gorgonele-nspăimântătoare au braţe lungi. SFATUL ZEULUI HERMES rate Perseu. Şi ca să poţi să te apropii. Două surori. zisă Meduza. şi a plecat întâi spre templu. Atena iată ce-ţi trimite… Şi Hermes i-a întins un scut strălucitor. rotunzi. Danae va plăti cu viaţa… Perseu s-a înclinat spre rege. pentru că vreau să scap pe oameni de mişeliile Meduzei… şi când mă-ntorc vom mai vedea… Regele a rânjit în barbă de bucurie şi speranţă că fiul frumoasei Danae o să se piardă-n lupta asta. fără primejdie. lucrată de zeul Hefaistos. Şi lângă tânărul Perseu s-a ivit însuşi zeul Hermes. precum ştii. Aşa-s de tari solzii aceia. cu lama bine ascuţită. gheare tăioase. de oţel. Doar sabia ce ţi-omprumut. şi care l-a răpus pe Argus. Dinţii lor ca de porc mistreţ. Perseu. în care-s încâlciţi mulţi şerpi.8 stăpânul lumii. a grăit zeul. Astfel vei fi ferit de moarte!… Pe trupuri sunt acoperite cu solzi albaştri. că nici o sabie sau lance nu le-ar putea pătrunde carnea. de nu-mi aduci capul Meduzei. tată… Puterea ta-i nemărginită… Îţi cer acum să mă ajuţi în lupta grea ce vreau s-o-ncep… Îndată a vuit din slavă un zgomot lung peste pământuri şi peste ape. Dacă privesc pe cineva cu ochii lor sclipind de furie. a mai spus Hermes lui Perseu. Dar tu să nu te temi. roşii. s-o răpui?… — Da. are puterea F . omul acela împietreşte. să nu te uiţi în ochii lor… Să caţi în scut. sunt. şi pe cap le-atârnă plete de aramă. Şi-a mai rostit. în semn că totul se va face aşa precum i-a poruncit. Şi-n lume bântuie trei fiinţe îngrozitoare şi hapsâne. aripi de aur. de ele. — Când ai s-ajungi lângă gorgone şi vei dori să porneşti lupta. ca-ntr-o oglindă. Aici şi-a ars pe altar jertfa şi l-a rugat pe tatăl său: — Tu m-ai adus pe lume. cea mai mică şi cea mai rea. Însă a treia. în încheiere: — Danae va rămâne-aicea. până-n Tartar. Şi totuşi voi porni la luptă. sfâşie pe-orice muritor ce se abate pe la ele. nemuritoare. făcut din aur. Şi doar prin scut să le priveşti. voi pleca… Ştiu că de fapt îmi doreşti moartea. de oţel. căci frate mi-eşti tu. până vii tu… De nu-ţi păstrezi făgăduiala. cele mai mari. de-aramă. după tată… Zeus m-a trimis din Olimp să-ţi dau în mână arma asta. are o fire muritoare… Nu vrei să pleci tu.

în vremea cât stăteau de -strajă pe acel drum către gorgone. pe care-l foloseau cu schimbul. Perseu l-a azvârlit în groapă. trimis de sora sa. către ţărmul unde aflase că trăiau cele trei graie ale mării. într-o seară. de forma unei suliţi lungi. Însă în cea de-a treia noapte. în primul rând. de aur. Casca13 aceasta. ce poartă numele de graie11. PERSEU RĂPUNE MEDUZA stat de veghe cam trei zile. A luat şi scutul lat. Şi-a mers… A mers prin ţări destule. şi oase. avea un har. Şi a pândit când o bătrână îşi scotea ochiul din orbită. şi s-a ascuns iar în tufiş. când îi zăreau pe malul mării – şi trebuia să stea ferit. până aproape lângă ele. Ele ştiu drumul cel mai scurt până la locul unde stau necruţătoarele gorgone… Fii priceput şi fii viteaz. punând deasupra lui pământ. Văzând că nu mai au ce face. cu gemete de spaimă. Ştia că babele aveau şi-un dinte fermecat. la nişte nimfe. câte trei zile fiecare. Perseu le-a spus atunci că este fiul lui Zeus şi-al Danaei. din ghearelenfricoşătoare. pe Stix. Altminteri vor rămâne oarbe. Ochiul ardea ca un tăciune. fără grijă. — Cine-i tâlharul?… Unde-i ochiul?… strigau. pleacă pe cale. cu-nlesnire… Avqnd această armă-n mână. şi le-a cerut să jure toate. şi eu te vom călăuzi… 12 Perseu i-a mulţumit lui Hermes. ca să-l întindă celeilalte. zeiţa-ntunecată. şi peste munţi cu creste sure. Tot nimfele păstrau la ele două sandale-naripate şi-un sac de piele A . făurită de trei ciclopi. Ba chiar l-au învăţat să meargă. Perseu s-a furişat prin beznă. cele trei graie au jurat să îl ajute pe flăcău. Atena. care păstrau într-un palat casca zeului Hades – Pluto. Acel ce şi-o punea pe cap se făcea-ndată nevăzut.9 de-a tăia şi solzi. Perseu s-a pitulat într-un tufiş. Alături şi-a săpat o groapă. Caută în drum pe trei bătrâne. Atena. ce ţine-n braţele ei noaptea. trei vrăjitoare ale mării. Atunci s-a repezit ca uliul şi le-a smuls ochiul. sora ta cerească. Toate bătrânele acestea aveau însă un singur ochi. şi peste ape-nvolburate. şi prin arşiţe… Dar. spre ţara unde sălăşluiesc zeul Tanatos10 şi Nix. cele trei graie. fără teamă a plecat pe calea lungă. a ajuns în locul unde se aflau cele trei graie ale mării – surori cu cele trei gorgone. mereu spre asfinţit. pe râul din Infern. şi. că îl vor ajuta s-ajungă la cele trei surori gorgone… Numai aşa le dă iar ochiul. într-o clipă. şi prin zăpezi. umblând oarbe pe ţărmurile-ntinsei mări. cu care-i omorau pe oameni.

Perseu s-avântă ca năluca lângă gorgonele ce dorm. Cu sabia lui ascuţită. privindu-le nu drept în faţă. o casă-ntreagă. În acel sac putea să-ncapă. se zice c-a născut atuncea. casca lui Hades. Însă zburând. Gorgonele tocmai dormeau. auzeau vuietul prin aer. Ajunge la palatul lor. că nimfele îi împrumută sandalele înaripate. şi îl îndrumă mai departe cum să găsească pe gorgone. în vremea asta. a nechezat. sacul de piele fermecat. Şerpii din pletele de-aramă se mişcau amorţiţi de somn. Cu-nţelepciune se apropie. căci tare-i mai plăcea să ştie şi să vegheze-n lume totul. Gorgonele. înălţându-se şi ele. rostogol. Acuma da. Prinde de pletele de-aramă capul şi îl aruncă-n sac. Perseu aude toate astea. şi cu sandalele-i vrăjite s-a ridicat iute spre cer.10 fermecat. din gâtul retezat. retează. dar nu puteau zări nimic. Şi – poate învăţat de Hermes – grăieşte-atâta de frumos. şi glasurile lor dearamă au ţipat înfricoşător. Meduza. văzând sub bolta cea senină pe fiul ager al lui Zeus. Iar cu piciorul îi împinge trupul în apă. un cal. putea cuprinde. cu cele trei surori hapsâne! Perseu îşi pune la picioare sandalele înaripate şi se înalţă în văzduh. A luat în mână sacul unde vârâse capul plin de şerpi. s-au trezit din somn. zbura nestingherit spre zări mai azurii şi mai senine… . Însă Perseu. Dă graielor înapoi ochiul şi se porneşte către nimfe. de zgomot. văzând-o pe Meduză-n valuri. Şi. ce fusese una din soaţele zeului mării. în sine. ascultând-o pe Atena. lărgindu-se. doar o nucă (atuncea sacul se strângea) şi tot la fel. voinicul şi-a-ndesat pe frunte casca albastră a lui Hades. Şi-a nechezat atât de tare. Pe-o stâncă dreaptă ca un pat. numit Pegas de-olimpieni. ca o furtună. Gorgonele nemuritoare. nevăzutul. dintr-o izbitură. gorgonele stăteau întinse. după nevoie. c-a răsunat până la cer. pe aşternuturi de mătase. Cu ele nu putea să lupte fiul Danaei şi-al lui Zeus. bătând cu-aripile de aur văzduhul străveziu şi rece. devenind astfel nevăzut. pline de furie. şi-aripile lor lungi. ce se afla-n mijlocul mării. Îl vede pe flăcău cum zboară spre-o insulă din piatră albă. către ţinutul unde stau preafioroasele gorgone… Chiar soarele se minunează. au cercetat mai peste tot. Un cal cu aripi la picioare. putea să lupte. Iar solzii-albaştri de oţel. de aramă. şi-l cercetează cu privirea. gata aproape să-l orbească. ghearele roşii. ci oglindindu-le în scut. capul Meduzei cel hidos. Calul s-a înălţat ca gândul şi a pierit în înălţimi14. „Unde se duce? ― se întrebă marele Helios. de aur. luceau cu scânteieri pe stâncă. Porneşte-n zbor. Şi.

încât Perseu. Îţi ceream doar o-mbucătură. întunecoase şi- T . coborându-se flăcăul în acea ţară desfătată. câteva picături. într-o seară. tot zburând. va să vie fiul vrăjmaşului său. a glăsuit fiul lui Zeus. au nimerit peste pământul cel ars de soare-al Libiei.11 LA TITANUL ATLAS recuse peste mări şi ţări. Iar el – cum a cătat spre cap – a împietrit numaidecât. păduri întregi. cu gând să ceară de mâncare. şi munţi. Oasele lui s-au făcut stânci. fiul titanului Iapet şi frate bun cu Prometeu16. Tatăl meu te-a năpăstuit. Şi cunoscând acest oracol. şi-n ea sclipea un măr uriaş. Şi fiindcă nu vreau să lovesc pe fiul marelui Iapet. Alţi picuri roşii. în arbori deşi. ca să-i ia merele de aur. Umerii s-au schimbai în creste. că te ucid… Netrebnic fiu al celui care mi-a pus povara astan spate… Şi l-a lovit cu-atâta ură. fiul lui Zeus a ajuns. dar eu nu-i seamăn în nimica. să soarbă şi puţină apă şi să-şi urmeze apoi zborul… Numai că regelui Atlas îi prezisese un oracol că. Picurii s-au schimbat în şerpi. … Şi. n-a putut să se stăpânească. În revărsarea purpurie a razelor din asfinţit se vedea-n vale o grădină plină de roade şi de flori. Vrei poate merele de aur? Pleacă de-aici. Tu m-ai lovit însă cu ură. Acum Perseu plutea deasupra acestei ţări mari şi bogate. — Eşti un titan bătrân şi prost. şi cel mult un căuş de apă. şi Libia s-a pustiit15. Zeus. curşi din sacul unde era capul Meduzei. spre lăsatul-serii. Nu-ţi doream merele de aur. stăpânea regele Atlas. din sacul său ar fi curs sânge. în Mauritania. capul oribil al Meduzei. s-a hotărât să se coboare şi să mănânce nişte fructe. am să-ţi plătesc insulta altfel… Şi-a scos. în mare. — Ce vrei?… Ce cauţi?… striga titanul. s-a pomenit în piept cu pietre şi pălmuit fără cruţare cu vorbe grele. Aici. L-a pus în faţa lui Atlas. şi am răpus-o pe Meduză. Barba şi perii de pe cap s-au preschimbat. Vream să mă lupt şi cu alţi monştri. ca prin minfune. Din ele s-a făcut mărgeanul – despre care cei vechi ziceau c-aduce-ntotdeauna lacrimi. au ucis mii de animale. în cale. cu fructele numai de aur. Iar şerpii-aceia veninoşi s-au înmulţit peste măsură. şi râuri cristaline… Plutea deasupra Africii… Se povesteşte că. Şi-n-flămânzit de drum şi lupte. până la urmă. din sacul fermecat. Şi. deşi eram nevinovat. deasupra unei ţări de vis. de ocară. Atlas s-a mâniat nespus. M-am luptat numai pentru oameni.

Văzând nenorocirea asta. Ce se-ntâmplase? Soţia regelui Cefeu. până la noapte sunt acasă… ― Dar nu şi-a isprăvit tot gândul şi a zărit pe malul mării ceva cam neobişnuit. O fată tânără. în lungi şiroaie arzătoare. fermecător. şi nici un vas nu mai sosea în porturile lui Cefeu. şi nu mă rătăcesc pe cale. era urcată pe o stâncă. Să pustiască-ntreaga ţară. Casiopeea se lăudase că faţa ei e mai frumoasă şi ochii-i mai străpungători decât ai nimfelor din mare. cum e cearta. Trupul i-a fost pietrificat17. ce-aveau culoarea viorelei. A mâncat oameni. Perseu s-a hotărât să plece din ţara regelui Atlas. Trupul ei. Nici un pescar nu mai putea să iasă-n largul apelor. Zadarnic!… Soarta i-a fost pecetluită. DEASUPRA ETIOPIEI i. „S-a făcut ziuă.12 ncâlcite. purtând încă pe umeri cerul. în fundul mării. Dintr-una într-alta. se luase într-o zi la ceartă cu nişte nimfe nereide. Monstrul s-a ridicat din valuri şi-a pustiit tot ţărmul mării. s-a pomenit că se găseşte sub cerul Etiopiei18. gingaşă. cel mai teribil dintre monştri. Şi sus. S-a sprijinit pe talpa stângă şi pe genunchiul drept. O groază fără de pereche se oglindea în ochii săi. cu stelele-i nenumărate. De zbor mai cu temei acum. înstelate. Şi el a poruncit să plece către regatul lui Cefeu. Casiopeea. Cu deznădejde s-a-ncordat. jumătate gol. Zeiţa şi-a vestit bărbatul. A luat din pomi câteva fructe. şi lacrimi i se prelingeau. cu-naripatele-i sandale. păsări. În zori. vite. se zbuciuma. cum povesteau aezii în cântecele de demult. A tot zburat întreaga noapte peste pământul Africii. şi-a spus el. întristat de întâmplare. pe care îi ţinea în grajduri de marmură. stătea mulţimea-ncremenită. supărate. legat în lanţuri. pe zidurile sure ale oraşului regal. pe chipul alb. şi mulţi plâigeau înduioşaţi. care era tot o copilă a zeului marin Nereu. S-a făcut muntele Atlas. Iară pe mal gemeau părinţii. Nimfele mării. regele ţării şi regina. să-şi mai păstreze-nfăţişarea de titan. s-au plâns zeiţei Amfitrita. soţia zeului Poseidon. regele a plecat îndată la un oracol al lui Zeus S . Spatele lui s-a-ncovoiat sub apăsarea dureroasă a bolţii grele. şi-n acest fel să le răzbune pe-acele nimfe nereide. s-a adăpat la un izvor şi s-a-nălţat din nou în slavă.

l-au sfătuit să o jertfească pe copilă. — Să n-o lăsăm!… glăsuiau mulţi. — Nu. regele s-a întors acasă. să înroşească piedestalul cu sângele-i nevinovat. rege… Nu mai sta pe gânduri. Deci nu mai sta şi socoti. A chemat sfetnicii de taină şi le-a mărturisit deschis poruncile date de Zeus. nu le putem noi cumpăni. pe ziduri. Îi goneau înapoi. I-au pus. Au smuls-o şi-au purtat-o-n braţe până la malurile mării. a dat poruncă unor sclavi să o aducă pe copilă. a cerut Zeus. au grăit sfetnicii cu grabă. fără de supuşi. dacă vrei să-l îmblânzeşti. aflând poporul de soarta ce se pregătea copilei regelui Cefeu. În acest timp.13 şi l-a-ntrebat ce-i de făcut. Sacrific-o pe Andromeda… Şi regele. pe care Zeus se-ndură să ni le trimită. — Ba ai s-o dai. nu pe Casiopeea?… Casiopeea-i vinovată. se grămădise sus. Iar ei. Sclavii s-au repezit îndată în încăperea luminoasă. pe braţele mai albe ca marmura albă de Paros. — Zeul Poseidon îţi trimite osânda asta meritată. brodând o haină pentru rege. ascultând sfatul. Să moară ea. dar Zeus nu s-ar fi-nvoit… Sclavii-au legat-o pe fecioară pe-o stâncă ce ieşea din apă. Oare tu vrei să-ţi pierzi puterea? O altă fată poţi s-o capeţi. copila ta cea mult iubită. Î . a răspuns Zeus. — Poruncile. lanţuri mâncate de rugină. pe ziduri. Andromeda. rege Cefeu… PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU ncovoiat de-asemenea durere. acestui monstru. puterea-ţi se stinge ca o flacără. nu Andromeda… Sfetnicii însă şi oştirea îi îmbrânceau pe acei oameni. Altminteri monstrul o să-nghită toţi oamenii de prin oraşe. cu glasul stins. care e dusă la altar. şi blestemele au să cadă asupra ta. unde fecioara. Noi avem numai datoria să le-mplinim cât mai curând. Să dai pe dulcea-ţi Andromeda. şedea cu prietenele sale. Ci. în ziua când ajungi acasă… — S-o dau pe fată?… Pe-Andromeda?… Asta îmi e peste putinţă! a spus Cefeu. răspundeau ei. nu poate fi decât o cale. speriaţi. s-o mănânce. Eşti încă tânăr… şi regina ţi-e încă-ndeajuns de dragă… Dar alţi supuşi de unde-ţi iei. de ţi-i mănâncă pe toţi monstrul?… Şi. lanţuri ce zornăiau cumplit. De ce au osândit-o zeii pe ea. prin oracol. Casiopeea ar fi vrut să se jertfească bucuroasă în locul fetei sale dragi. Au smuls-o ca pe-o mieluşică.

până în F . şi se sfia să-i şi vorbească. Zeus. călătoresc doar prin văzduh. Umbra lui lunecă pe apă. A. că valurile înspumate au început să fiarbă-n clocot şi să vuiască din adânc. Perseu atuncea le rosteşte: — Eu sunt Perseu. fii bună. iată. Şi îl imploră să se lupte. zburând. Cum au legat-o pe-Andromeda. pentru că hotărârea lor este nedreaptă şi hapsână. nevroind să pară astfel că-i vinovată cu ceva. Ochii i s-au umplut de lacrimi: un şuvoi proaspăt şi amar. călcând voinţa zeilor. N-a apucat s-asculte totul. ne răzbună cu mult mai bine ca Poseidon… Însă tocmai atunci. I-a povestit flăcăului tot ce dorise el să afle. Tatăl nenorocit şi mama. acoperind cu trupul său o mare-n-tindere de ape. reci. sub biciuirea disperării. Mai ales mama e zdrobită!… Dar ei nu pot să o ajute.14 Şi-au aşteptat să vină monstrul. frumoasa Andromeda nu îndrăznea nici să privească de-a dreptun faţă un bărbat. din ceruri. — În sfârşit. săltând. ca vulturul lui Zeus. pentru ce te-au înlănţuit? Întâi. Îşi uită drumul către stâncă. s-a arătat. şi dintre ele a ţâşnit un monstru fără de pereche. după cum aţi văzut singuri. care deloc nu meriţi să porţi aceste lanţuri grele. Să se ivească dintre valuri şi s-o înhaţe pe copilă. având sandale-naripate. Părinţii îi făgăduiesc mâna copilei lor iubite. Plângând. ziceau ele. Perseu. Vrea să-l ucidă pe flăcău… Perseu. tânărul erou se-nalţă repede-n văzduh. a deschis gura şi-a grăit. Sunt gata să mă lupt cu monstrul. dac-ar fi avut atuncea mâinile libere. spre stâncă… MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS rumoasa Andromeda plânge. Vă rog numai un singur lucru: dac-o salvez pe Andromeda. prin aer. desigur şi-ar fi ascuns fruntea sfioasă în palmele-i micuţe. aleargă lângă fată şi-i dau ultima-mbrăţişare. Atât i-era îngăduit. Monstrul se-agită-nnebunit. s-au văzut nimfe nereide scoţându-şi pletele de aur din valurile înspumate şi chicotind de mulţumire. Lăsându-se domol pe stâncă a întrebat-o cu glas lin19: — O. El a zărit-o pe fecioară. Ba îi promit că-i vor mai da şi tot avutul lor ca zestre… Atuncea. tu. să mio daţi mie de soţie. Dar. se năpusteşte din văzduh şi vâră. spune-mi cine eşti. fiul lui Zeus… Tot eu mai sunt şi-nvingătorul Meduzei cea cu şerpi în plete… Şi. El a pornit. jelesc şi gem îndureraţi.

urma să se ivească-n lume cel mai mare dintre eroi. Iar strigătele de izbândă umplu de astă dată ţărmul. desigur. Andromeda. şi iar s-afundă-n apa mării şi se roteşte ca un lup când este încolţit de câini. purtând numele de Heracle. de câte ori îi vine bine. Uşile la palat erau deschise. Dar cu aripile-i uşoare. în trepiede. de trei sau patru ori. cu-o fată ce-o scăpa de moarte. ca dragostea ce îi lega pe tineri să fie trainică. iară cu dreapta îşi înfige sabia lui cea ascuţită. Ospăţul nunţii începuse… Peste vreun ceas sau două când mesenii. care gemeau de bunătăţi. Dar el. fierbinte. zeul căsătoriei. pe îndelete. Ba pune mâna chiar pe-un fulger ca să-l azvârle în eroul care-i nesocotea porunca. ca să ajungă la Perseu. Perseu urma să se însoare. pregăteau nunta fiicei lor cu îndrăzneţu-i salvator20. înveseliţi de vin. Sângele-acesta se îmbibă în încălţările de piele pe care le poartă Perseu. E . râdeau mai tare şi vocile se-amestecau voioase. sare pe-o stâncă al cărei vârf iese din apă… Cu mâna stângă se apucă de vârful stâncii colţuroase. Era. El piere-n apele adânci. strânsă în braţe de Perseu.15 prăsele. după această prevestire. Dar o zăreşte pe-Andromeda. Casiopeea. îşi aprinseseră şi-şi înteţeau torţele lor strălucitoare. Rănit. în trupul monstrului uriaş. Oamenii toţi se bucură. şi-un sânge negru şi vâscos curge din botul său oribil. Şi-acest Heracle trebuia să-l apere pe însuşi Zeus. monstrul se saltă-n aer. în timp ce regele Cefeu şi soaţa lui. în culori vii. îmbălsămate. dată cu groaznicii giganţi. soaţa lui. în spate şi în coaste. care priviseră-n tăcere uluitoarea bătălie. şi-n primul rând să povestească. Şi-şi aminteşte o prevestire făcută de zeul Uranus. toţi l-au rugat pe tânăr să le spună marile întâmplări ce le trăise. În schimb îi tot dă lovituri. zeul iubirii. şi sunete de lire şi de flaute se auzeau până departe. Perseu pluteşte-n jurul lui şi-i ocoleşte muşcătura. Flăcări – arzând esenţe aromate – luceau pe margini. şi oaspeţii se grămădeau la mese. LUPTA CU FINEU ros. sabia sa cea arcuită. De-aceea Zeus şi-a lăsat din mâini ucigătorul fulger. în cap. iertând de moarte pe erou. Iară din spiţa lui Perseu şi-a Andromedei. Ecoul lor s-aude-n ceruri. cu lanţurile sfărâmate. şi Himeneu. Monstrul împroaşc-acuma apa. … Şi viaţa monstrului se curmă. luptând. până-n palatele lui Zeus. Casa era împodobită cu flori. în monstru. urmat de nimfele speriate. nu mai au putere să îl înalţe pe erou. într-o vestită bătălie. Aripile de la sandale se moaie. Stăpânul zeilor priveşte cu încruntare pe pământ.

gemând. pline cu vin. Perseu înşfacă cupe grele de bronz şi aur. îşi prinde sacul ce-l avea pe-o laviţă. nu vor putea să-ţi scape viaţa!… Şi îşi ridică suliţa spre mire. Fineu ceruse mai-nainte pe fată de soţie. prin izbândă. ce dau un vaier trist. frate cu regele cetăţii şi unchi miresei. blestemând. Scoate din sac capul Meduzei şi îl îndreaptă spre oşteni. mulţi ca frunza şi ca iarba. pierdut. sub pământ. căci este singur. nu lovi. Luptă din greu. nici Zeus. şi cade jos rănit. Face şi-un semn către oşteni. Eu sunt aici să pedepsesc trădarea. tatăl tău. — N-am vrut să mă slujesc de el. şi fierul aprig se înfige într-un oştean. cu ce drept vii tu s-o mai ceri? Fineu nu scoate nici o vorbă. la nunta fetei lui Cefeu. care-mi sunteţi prieteni. Aruncă lancea spre Perseu. şi lancea se opreşte-n jilţ. n-ai vrut s-o aperi. Oştenii sunt prea mulţi. şi ţestele trosnesc zdrobite. spune Cefeu. când altul a scăpat-o şi-a dobândit-o. şi uşile palatului s-au zguduit… În pragul lor s-a arătat crudul Fineu. Fineu. Fiul lui Zeus vede totul. la rându-i. Tu n-ai sărit. Andromedei. voi. cântarea!… Şi râd oştenii lui Fineu. Stă sprijinit de o coloană. Au arme. ca jertfă monstrului din ape. Fineu e-n frunte. . Lupta se-ncinge îndârjită. Tu. daţi-vă-ndată la o parte… Ascundeţi ochii… Vă feriţi!… — Ha. şiacum venise să şi-o ia. cu ochii încruntaţi. este lovit de-un fier în tâmplă. Însă flăcăul se fereşte. al cărui trup cade însângerat pe-o masă. şi le azvârle către oştenii care-l înconjoară. să sară cu armele lor la eroul ce-i este mire Andromedei.16 cum nimicise pe Meduză. Apucă şi trepiede fumegânde. — Iată-mă-s! strigă el cu ură. se apleacă. — Mergi în Infern! zice-un oştean. Ochii-i sunt cufundaţi în sânge. oprindu-l. de când era înlănţuită. dar mă siliţi… strigă Perseu. Perseu se simte istovit. În urma lui foiau oştenii mulţi. Mireasa nu ţi-a luaţ-o el. mai la o parte. — Stai. Trădarea care mi-a răpit mireasa de multă vreme hărăzită mie… Şi nici sandalele lui Hermes. Perseu apucă iute lancea din lemnul găurit de ea şi o întoarce spre Fineu. Şi-atunci. ce sunase din lira lui atât de dulce. cu gura strâmbă de turbare. În schimb. Dar tot mai mulţi vrăjmaşi de-afară vin împotriva lui Perseu. c-o singură mişcare. ha. spre el. Chiar cântăreţul. rânjeşte un oştean. care ai cântat la nunta vicleanului Perseu. nici ca rudă. Şiacum. Nu apucase el să termine ce-avea de spus. Pierdut-a fost ea pentru tine. Şi în şirag se-ndreapt-acum. mişele. de pe mese. şi degetele i se-agaţă de coardele melodioase. sfârşeşte-ţi acolo. Caută-ţi pe alţii să se teamă de-un cap ce nu are suflare. nici ca logodnic.

Pe loc. Perseu s-a dus drept la palat. neclintită: unul cu sabia în sus. te rog. Perseu. nici dorinţa de a domni-n acest ţinut. Însă cum au ajuns acolo. având încă în ochii tulburi invidia ce îl rodea. Toţi câţi privesc capul Meduzei rămân pe lespezi. În locul lui. Şi. căci fiecare a rămas statuie dreaptă. s-a făcut stană. După aceea. până s-a năruit palatul. odioasă. altul cu lancea prinsă-n mână. fără voia lui. preacrudul Polidecte a împietrit. pe tronul lui înalt de aur. Dictis. ce nu mai fac nici o mişcare. a ajuns rege. Perseu a plecat spre Serifos. ţi-am adus capul Meduzei. ca şi pe mama ta. având alături pe iubita lui Andromeda. — Ei. Le-atinge trupurile reci. Şi-i vremea să ne socotim… — Minţi… Minţi… Nu cred o iotă din tot ce spui… a ţipat regele cu ură. De frică-acum laşul Fineu cade-n genunchi şi îl imploră pe vajnicul erou Perseu: — Tu ai învins.17 Numai că râsul îi îngheaţă. (De-aceea doar am pornit lupta!) Am să-ţi dau totul. ca soţie. Fineu îi cheamă iar la luptă. a spus Perseu lui Polidecte. locuitorii insulei l-au şi vestit că mama sa se ascunsese de mult timp în templul închinat lui Zeus. De-acolo nundrăznea să iasă. fiindcă. cum se spune. veacuri întregi stana de piatră a stat acolo nemişcată. să stea acolo ocrotită. ascunde capul acesta fioros. chircită. ÎNTOARCEREA ÎN ARGOS upă această biruinţă. hainul rege Polidecte. viaţa… Zadarnic îşi fereşte ochii. Nu mai am ură. şi ea fusese nevoită să-şi caute adăpost în templu. Perseu i-a-napoiat lui Hermes sabia lui cea D . după cum cântau aezii. Şi se preface într-o stană strâmbă. în insula Serifos. Danae… — Dacă eu mint. Auzind veştile acestea. acesta ce e?… a glăsuit fiul lui Zeus şi-a ridicat capul Meduzei. iară pământul l-a-nghiţit. pe Andromeda şi averea… Lasă-mi atâta. împietriţi. tot îşi azvârle-o uitătură spre capul ce-l ţinea Perseu. ce doreşti. bătut în pietre nestemate. voise iarăşi s-o răpească. Şi am să te ucid pe tine. Stăpânul insulei Serifos.

l-a-nvârtit şi. Perseu. scutul ei de aur. ţinutul Argos21!… … Şi. Şi a-nceput întâi concursul. lui Hades. cu toţii: Perseu. nimfelor. Iară când a murit Perseu22. Perseu a câştigat mereu. Au început sarunce suliţi. şi-au vieţuit în armonie. unde erau poftiţi toţi regii şi toţi vitejii din Elada. pe care şi l-a pus zeiţa pe platoşa ce-i ferea pieptul. Degeaba-şi aruncase-Acrisiu fiica şi pe nepot în valuri!… Degeaba. pe ascuns. a căzut jos. şi-Atenei. i-a dăruit capul Meduzei. Casiopeea. Şi. Cel dintâi fiu al Andromedei. după legendă. pesemne. Au urmat alergări şi curse cu caii înhămaţi la care. şi au pornit voioşi spre Argos. Când s-a uitat la el mai bine. invitat. Şi. a fost. noul rege din Argos. temându-se. s-au preschimbat în constelaţii şi Andromeda lui cea dragă. -n Larisa. S-a înţeles cu un alt rege – regele din Tirint – să-şi schimbe tronul între ei. din văzduhuri. Dar el. ascuns şi neştiut de nimeni. Credeau că-i duc o bucurie regelui cel bătrân: Acrisiu. L-a cunoscut însuşi Perseu. fugise din ţara lui. tot spre cinstea lui Perseu. Tocmai erau puse la cale aci. Şi tot Atenei. de-oracolul care-l vestise că moartea lui o să se tragă din mâna fiului Danaei. ca şi părinţii ei: Cefeu şi soaţa lui. coiful său vrăjit. Perseu n-a vrut să se întoarcă pe tronul regelui Acrisiu. ca un trăsnet. ca dobândă. Venea apoi întrecerea cea mai de seamă în Larisa. de-asemeni. Acolo sta-n haine schimbate. . Danae şiAndromeda. s-a dus ca vântul până-n nori. Au aruncat unii şi alţii. când l-a aruncat în slavă. Astfel a luat în stăpânire Perseu regatul din Tirint. amărât că-şi ucisese fără de voia lui bunicul.18 răsucită. sacul fermecat şi-naripatele sandale. bătrânul mort era Acrisiu. întrecerea la zvârlit discul. strămoşul neamului de perşi. izbind în creştet pe un bătrân ce sta-n mulţime şi căta mut la concurenţi. El a luat discul. a fost Perses. după aceea. Perseu era înscris şi el. nişte jocuri. Zeus a hotărât să-l urce pe bolta cerului albastru şi l-a făcut o constelaţie. şi-a lăsat tronul şi-a fugit într-un oraş numit Larisa. … Şi s-au urcat. pe o corabie. A venit rândul lui Perseu. Aici s-a aşezat cu soaţa.

după legende. a copilului aruncat pe ape. Copila regelui Acrisiu simbolizează. păsări sau elemente ale naturii. această temă. şi ploaia cade asupra ei. alteori chiar întreg Peloponezul. 6 Într-un desen pe un vas antic. Oraşul se afla în ţinutul Argolidei. 4.19 Note: 1. La drept vorbind. Acrisiu s-a dus la oracolul lui Zeus. care uda Argolida şi era socotit. tot ca şi Cora-Per-sefona. sămânţa îngropată în timpul iernii. Holdele rodesc atunci bogate. Oraşul Argos s-a făcut vestit prin eroii care au vieţuit pe tărâmul său. cu fantezia lor bogată. şi care se află acum în galeriile de artă din . şi în cea romană despre Romulus şi Remus. grecii. întemeietorul ţării. pe malurile sale par a fi fost cele dintâi aşezări. nu le-a fost deloc greu să-i atribuie lui Inahos calitatea de părinte al argienilor. încât grecilor. Cicladele sunt un roi de insule în Marea Egee. Se cunosc amănuntele. 3. este frecventă şi în mitologia altor popoare din Asia şi Europa. alteori însoţit de mama lui. după altele la acela al lui Apolo. în faţa golfului cu acelaşi nume. Oraşul Argos se află în Poloponez. fâcând să încolţească sămânţa aflată în pământ. ca şi copilăria eroului Perseu ne sunt cântate în elegia poetului liric elin din Ceos. cât şi într-un altul. Cum trec zilele friguroase şi se apropie primăvara. în pământ. 2. sau de mama vitregă. Danae stă pe un pat de aur. Povestea tristă a fiicei regelui Acrisiu. şi în versurile altor poeţi de mai târziu. câteodată copilul fiind aruncat de tatăl său. Iar ea priveşte către slavă. în limba vechilor localnici. nimfe sau muritoare. înţelegeau uneori tot ţinutul argolic. Basmele româneşti au preluat. sau de bunicul său. şi chiar romanii (aşa cum se vede din versurile lui Virgiliu). 8. După unele legende. însă. Tema aceasta. Simonide. ca să poată cuceri zeiţe. Prin Argos. care a devenit apoi legendarul erou Perseu. 9. din cuprinsul primului volum. 7. Perseu în plinătatea voiniciei tinereşti ne este înfăţişat atât într-un bust celebru aflat în muzeul comunal din Roma. Tot astfel. unde se vede că Zeus luase diferite înfăţişări de animale. 5. ce se află la marele muzeu de artă din Leningrad. uneori singur. în câteva variante. insula unde se povesteşte c-ar fi ajuns până la urmă Danae. Numele său se tâlcuia prin câmpie. sculptat în marmură de Paros de un artist din şcoala elină antică a lui Scopos. Pe aceeaşi temă a pictat şi Rembrandt un tablou. totul se umple de lumină şi ploi de aur cad din cer. fata lui Acrisiu a căpătat şi ea un prunc. de asemeni. Între ele se află şi Serifos. după unii învăţaţi. O găsim şi în legenda biblică despre Moise. în oda a XVI-a din cartea a III-a a poetului latin Horaţiu. Este vorba de râul zeu Inahos.

în numeroase basme. Pietro di Cosimo. Într-o statuie cioplită de un artist necunoscut din secolul I al erei noastre. Mali. Senegal şi Oceanul Atlantic. În folclorul nostru. Statuia este atât de bine întruchipată de Cellini. zeiţa nopţii. 18. devin nevăzuţi ca şi Perseu din legenda elină. 17. în mare. aparţinând muzeului din Neapole. Această scenă mitologică l-a inspirat. despre care vom mai vorbi. în muzeul Capitoliului. care a nimicit Meduza şi ţine în mâna stângă capul ei retezat. 20. zeul înaripat al morţii. Elinii socoteau că Etiopia era la marginea de miazăzi o pământului. după legendă. pe care. turnând în bronz. Este reprezentată aici victoria lui Perseu.20 Cracovia. căruia viteazul Harap-Alb îi retează capul bătut cu pietre scumpe şi ai cărui ochi aveau puterea să ucidă pe oameni. Cu piciorul îi calcă trupul. punându-şi-o pe cap. între Maroc. când vom ajunge cu povestirea la eroul Belerofon. de pildă. Aşa îşi explicau poetic vechii elini faptul că în Libia de odinioară erau prea puţini oameni şi animale. iar prin pustiuri foiau şerpii. pământul ce se întinde în Africa septentrională. pălărie sau tichie fermecată. Algeria. Salvarea Andromedei o vedem într-un vestit relief la Roma. iar Pierre Puget a dăltuit-o în marmura ce se găseşte astăzi la . şi aştepţi parcă din clipă-n clipă să sară de pe soclu şi să savânte în văzduh. 19. 10. Noel Coypel şi alţi artişti. 11. Variante ale legendei despre Perseu se află în folclorul şi mitologia multor popoare. pe care-l va zvârli apoi. 12. o capodoperă de artă ce se găseşte la Florenţa. dealtfel. îl vedem pe Atlas susţinând povara cerului. Figura lui e luminată de bucuria biruinţei. încât Perseu crezi că respiră. 16. Într-o metopă din templul de la Selinonte – sud-vestul Siciliei – o fost înfăţişată artistic clipa în care Perseu a răpus pe Meduză. adică ţara maurilor. Graie înseamnă în limba greacă tot bătrâne. Mauritania. ce se găseşte în muzeul de artă din Cracovia. 13. probabil în clipa când. în locul Meduzei se află cerbul. Întllnirea celor doi tineri este cântată admirabil în „Metamorfozele‖ poetului latin Ovidiu. într-o pictură din Herculanum şi într-un fragment de pictură decorativă. Atena este alături. în marea Loggia dei Lanzi. era fiul întunecatei Nix. pentru că se aliase cu Cronos în lupta împotriva noilor zei olimpieni. ca de pildă în „Harap-Alb‖. imediat. 15. Atlas este şi el numit de obicei în legende titan. pictor. trupul său lua înfăţişarea unui munte. Acesta a făurit. Aici însă. calul născut în ceasul morţii din grumazul acestei hidoase fiinţe. În multe basme româneşti eroii dobândesc câte o căciulă. În metopă se vede şi Pegasul. Legenda aceasta palpitantă a fost înfăţişată în numeroase opere antice. El era pedepsit de Zeus să poarte pentru veşnicie bolta cerului în spinare. Benvenuto Cellini. ca să-l ajute. şi pe artistul italian din secolul al XVl-lea. 14. bineînţeles sub altă formă. Tanatos. din Africa. sculptor şi bijutier. episodul cu graiele şi gorgo-nele se găseşte. Pe urmă au zugrăvit-o Rubens. muntele Atlas.

Ideea unei soarte hotărâte dinainte de o putere supranaturală a fost născocită de aceia care vroiau să-i facă pe cei asupriţi să creadă că trebuie să se supună aşazisului destin. Prin astfel de amănunte. 22. fără şovăire. povesteau că el ar fi zidit faimosul oraş Micena. Ruinele oraşului Micena. regele Agamemnon. De aici a pornit căpetenia aheilor. în marele război troian. 21. întărind în schimb ideea unui imaginar destin şi a unor zei atotputernici. din Argolida. să se împace cu suferinţele. se văd în Grecia şi astăzi. Astfel. . din blocuri mari. în povestirile noastre. după cum se va vedea mai târziu. cu ajutorul ciclopilor. din dragoste pentru cei oropsiţi. de piatră. căutau să întunece adevărul că eroii luptau pentru binele oamenilor. în orice împrejurare. Ca să-şi atingă acest scop. elinii puneau şi alte isprăvi.21 Luvru. Pe seama lui Perseu. în Paris. se foloseau de legende ca aceea despre Perseu şi Acrisiu. arătând că bătrânul rege din Argos nu putuse scăpa de soarta orânduită de zei. fără să mai amintim versurile cântate în veac de atâţia şi atâţia poeţi. grele. cărora muritorii de rând trebuiau să li se supună. De asemeni Corneille a scris o tragedie intitulată „Andromeda‖.

Şi a zărit-o pe Alcmena. iubito. a glăsuit el vesel. un erou fără seamăn. Pentru că ea. Zeii şi muritorii îi lăudau frumuseţea.22 HERACLE e mai spunea-n legende că Zeus cel puternic. Iar el a-mbrăţişat-o pe soaţa credincioasă a lui Amfitrion. Din pletele-i bogate şi pleoapele-adumbrite se desprindeau o vrajă. şi pavăza. precum cântau poeţii. S-a preschimbat la chip. şi-n urmă-i s-a ivit o oaste numeroasă. Duşmanul l-am învins la porţile cetăţii… — Bine-ai venit. hotărâse odată să aibă un fecior cu totul deosebit. şi scutul. A făcut semn cu mâna. luându-şi înfăţişarea bărbatului Alcmenei. A pătruns în palat. unde erau atâtea femei încântătoare. Şi-andreptat deci privirea către pământul larg. Soţul său era rege. care să-i fie sprijin la vreme de nevoie1. plecându-se-nainte-i şi desprinzându-i coiful. în sunete de tobe. Alcmena întrecea toate femeile. pe nume-Amfitrion. şi-a aşteptat o vreme când bărbatul Alcmenei tocmai pornea la luptă. s-a bucurat Alcmena. stăpâne. şi locuia la Teba2. prin mlădierea taliei. mult asemănătoare celei a Afroditei cu podoabe de aur. — M-am reântors. a coborât în Teba. făcându-se că este chiar el Amfitrion şi că se-napoiase mai repede din luptă. Atâta că Alcmena. Prin frumuseţea feţei. o graţie sublimă. era căsătorită. Zeus însă n-a vrut să ţină seama de dragostea femeii. în tainicele-adâncuri ale inimii sale. S . purtătorul de fulger. Cum l-a văzut că pleacă. prin gingăşia ei. Alcmena. îi păstra soţului o dragoste fierbinte.

spre cetatea Micena. Hera – care aflase de noua-nşelăciune a soţului său. Aici luase domnia alt fiu al lui Perseu. ascultaţi-mă bine ce am să vă destăinui. plutind spre ţara Argos. Zeus. Iar soaţa lui Stenelos urma să fie mamă peste vreo două luni. poate cu-o zi sau două. cel mai mare erou. În schimb. a dat răspunsul Zeus. — Cum? Hera!… îndrăzneşti? a tunat iarăşi Zeus. văzând că soţul său alunecase-n cursă… Şi. i-a dat răspunsul Hera. jură-ne chiar acuma pe râul din Infern. din spiţa lui Perseu3. şi astfel va rămâne… Auzind vorba asta. Acesta va domni ca regen Argolida. dacă-mi ceri numai asta. zei. ca de-un stăpân. pe care-ai amăgit-o. Nu e cum credeai. plin de mândrie. — Ce-ai spus? a răcnit el. îţi jur cu bucurie… Mă jur pe râul Stix că hotărârea luată va fi de neclintit!… O! Cum a mai râs Hera. că-ntr-adevăr copilul ce se va naşte azi. toţi. cu grabă. — Am spus ce-ai jurat tu. Chiar astăzi se va naşte. fără de zăbavă. i-a adunat pe zei în palatul de aur. în Olimp. Trăsnetul greu. tot printr-o vrajă. nu e feciorul tău şi-al reginei Alcmena.23 ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU ând s-a-mplinit sorocul şi-Alcmena a fost gata ca să devină mamă. Flăcăul prevestit a şi venit pe lume… Însă nu e odrasla pe care-o aşteptai în palatul din Teba. Aşa hotărăsc eu. din spiţa lui Perseu. şi voi. Hera. Zeus – arsă de gelozie. a spus cu îndârjire: — De vrei să ai crezare. Nu. va fi rege-n Micena. ce stăpânesc Olimpul. şi a rostit lui Zeus: — Tu ai jurat că fiul care s-o naşte astăzi din neamul lui Perseu va fi rege-n Micena. iar ceilalţi sclavii săi… — Atâta vrei? Ei bine. S-a-ntors după aceea. zeiţe. ce se numea Stenelos4. E fiul lui Stenelos. fără zăbavă. a săvârşit o vrajă şi a făcut ca soaţa stăpânului Micenei să nască mai curând. că el s-a şi născut. Află dar. nu l-ar fi zguduit mai mult ca ştirea asta. îi vor fi supuşi. s-a avântat pe-un nor. ce-l poartă în pumn măreţul Zeus. rostind în acest fel: — O. să-l fi lovit în frunte. Dar Hera a urmat: C . aşa cum mă îndeamnă cugetul meu divin. Se cheamă Euristeu. a silit-o peAlcmena să nască mai târziu. Iar celelalte rude. în cetatea Micena. o stăpâne. Vor trebui s-asculte de el. Un erou fără seamăn. întunecatul Stix.

făcând prăpăd şi moarte. şi tu o să te-afunzi în Tartarul lui Hades. s-a clătinat Olimpul sub furia lui cumplită. Aşa. Feciorul lui Stenelos urma să fie rege. ca el să sugă laptele nemuririi chiar de la sânul ei. păcălitul eşti tu!… S-a mâniat stăpânul. s-a auzit un glas: — De n-ai s-asculţi. vei suferi amarnic. în palatul din Teba al lui Amfitrion. Alcide. şi celălalt.24 — Cel care s-a născut şi o să fie rege se cheamă… Euristeu. repede. I . şi i la pus la sân. deznădăjduită. prea isteţul zeu Hermes. fiu-i înaripat. Numai că din văzduhuri mai priveghea şi Zeus. Ştia cât era Hera de neîndurătoare. S-a întors în Olimp. a coborât în locul unde se-afla copilul. când îşi dorea ceva şi când era pătrunsă cumplit de gelozie. Făcuse jurământul ce nu-l putea călca. Cum s-a născut Alcide. care tocmai dormea. s-a dus pe o câmpie şi. l-a părăsit acolo. scăpată de sub vrajă. Punându-şi la picioare cele mai repezi aripi. ha… Zeus. Alcmena. L-a luat cu el în grabă. Ificle – fiul lui Amfitrion. — Te du. flămând precum era. Hermes n-a aşteptat să-i spună-a doua oară. a luat copilu-n braţe şi a-ncercat să fugă. El auzise glasul. ha. şi se chema Alcide5. azvârle-l pe Alcide!… Du-l pe un câmp pustiu şi-acolo părăseşte-l!… Alcmena. a rostit Zeus. a poruncit să vină pristavul de credinţă. O văzuse pe-Alcmena ducându-şi copilaşul pe acel câmp pustiu. De vrei să scapi de toate. vărsând lacrimi amare. olimpianul. strângându-şi fiul la piept. Erau doi feciori gemeni… Unul avea ca tată pe Zeus. ha. — Azvârle-l pe Alcide… Tot n-ai să-l poţi scăpa… Şi ea. Soţul tău o să cadă răpus în bătălie. S-a apropiat de Hera. năştea în chinuri grele şi-Alcmena doi feciori. poruncile divine. ALCMENA DEVINE MAMĂ ar la puţină vreme. -nspăimîntată. Iacătă-l în Micena… E fiul lui Stenelos din ţara Argolidei. dar n-a schimbat nimica. fie doar pentru-o clipă. a azvârlit mănunchiul de fulgere în lume. fiindcă ai mâniat-o pe Hera din Olimp. mititelul. Vocea o urmărea. şi ia din câmp copilul. Copiii-ţi vor pieri. cu poftă. a început să sugă. Hera. ca să-l aşezi la pieptul soţiei mele. şi fiul său un sclav. Iară fiul Alcmenei trebuia să trăiască şi să-l ajute-n lupte. din slavă. Şi. Adu-mi-l In Olimp şi fă tu cum vei face. Ha.

Şi-aşa trecură-n tihnă vreo şapte sau opt luni. zeiţa zăreşte-ntr-o pădure doi şerpi. Nu şerpi. În fiecare seară îl îmbăiez cu grijă. că nu-i mâncat de fiare. Alcmena. la fel ca pe Ificle. Ea cerceta-ncruntată palatele din Teba şi socotea în sine: „Cum pot să-l fac să piară pe-acest fiu al Alcmenei? El ar putea să fie mai îndrăzneţ ca Ares. Pe negândite însă. nu e mulţumire mai mare pentru-o mamă decât să-şi vadă pruncii că-s cufundaţi în somnul cel lin. Hermes. pe celălalt copil. (Poate-l trezise Zeus care vedea din slavă tot ce se petrecea!) Şi o lucire vie a luminat A . odihnitor. Ss joacă. şi-i leagăn. noul născut supsese laptele nemuririi. vrăjmaşă. şi povestea adesea: — Feciorul meu. Încolăciţi pe-o ciută. E voinic. balauri. pe-un scut larg. acum i-acasă iar.25 licoarea parfumată. Nici nu-i venea să creadă că-l are lângă ea. Aceste râuleţe sau risipit în cer şi s-au schimbat în stele scânteietoare. dar sunt încă mijloace… ― Tot cugetând. de aramă. şi Hermes îl întoarse la mama sa. Faptul era-mplinit. LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA şa fiul lui Zeus scăpă nevătămat din cel dintâi pericol. Cam pe la miezul nopţii şerpii-au ajuns la Teba. În cântece. I-adevărat c-a supt laptele nemuririi. lacomi de sângele cel tânăr. Şi-ndată porunceşte şerpilor să pornească spre palatul din Teba. mai multe râuleţe de lapte-ar fi ţâşnit. nici inimi duşmănoase… Astfel grăia Alcmena. şi-i adorm în cântece duioase… Vai. Din ochii lor aprinşi ţâşneau scântei verzui şi-n guşă prefirau un venin negricios. şi limbile-otrăvite le jucau printre colţi. cum ştim: Calea lactee sau Calea laptelui6. poeţii ne povestesc că Hera. o strângeau de grumaz şi-i strecurau otrava prin colţii veninoşi. de la sân. unde pe-un scut de-aramă dormeau cei doi copii: Alcide şi Ificle. Părea că trec în tihnă!… Căci în Olimp sta Hera. Atâta că prin voia părintelui său. Se apropiau întruna. albe. şi nu-i pândesc nici rele. numite de elini. molcuţe. L-a aruncat. acela ce l-am jelit atâta. şi-n încolăcituri se-ndreptau către scutul unde dormeau copiii. fiul drag al Alcmenei s-a deşteptat din somn. când l-a smuls pe Alcide. Când s-a trezit zeiţa l-a smuls. A vrut să-l şi ucidă. Zeus. Amândoi monştrii. de-al lui Amfitrion. mai îndrăgit de Zeus decât feciorii mei. şi le întind blăniţe de iepure. se târau pe pământ. ca şi prin isteţimea fratelui vitreg.

războinicii din Teba8. Le-a strâns ca într-un cleşte. Şi pruncul ce-nfrânsese dihăniile. i-a dat răspunsul astfel: „Fiul tău o să fie un erou neînvins la vârsta bărbăţiei. Amfitrion. ţipând prin tot palatul. fiul lui Zeus s-a săltat în genunchi şi a prins în mânuţe grumazurile reci şi înfricoşătoare ale celor doi şerpi. după această primă victorie-a lui Alcide. Tiresias. erau parcă din fier. — De trebuie să lupte. Şi el i-a strâns atâta. plin de groază. Şi s-a silit Alcide cu-atâta vrednicie să-şi însuşească arta cea grea a luptelor. Ificle a sărit şi el din aşternut. cu pumnii sau cu arcul. S . a ţipat cu putere şi a luat-o la fugă. de-asemeni. în anii ce-au trecut. AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR e zice că Alcmena. zvârlindui la picioare7. să-şi sporească puterea. în lupta corp la corp. Şerpii au încercat cu mii dencolăciri să scape de strânsoare şi să cuprindă trupul micuţului băiat care îi sugruma. El o să împlinească douăsprezece munci. să dea piept cu primejdii. bunul Amfitrion a cugetat că-i bine ca tânărul Alcide să-nveţe meşteşugul cel aspru-al armelor. c-un strigăt de izbândă. a arătat Alcmenei şi lui Amfitrion monştrii fără de viaţă. treziţi de gălăgia făcută de Ificle. urcându-se cu cinste în palatul lui Zeus… ― Aflând această veste. prorocul. Apoi o să se-nalţe spre bolta înstelată. Orbit de-aşa lumină. l-a deprins să conducă în goana cea mai mare carul de bătălie şi să vâneze fiare. şi mama s-a-nvoit. Dar mâinile acelea. vreau ca acest fecior să-şi învingă duşmanii! a spus Amfitrion. ajunşi chiar lângă scut. cei doi şerpi monstruoşi. În timp ce el fugea cu lacrimi pe obraz.26 palatul. încât. Văzând colţii oribili şi limbile-ascuţite. o să distrugă monştrii şi o să biruiască războinici renumiţi. până ce monştrii Herei au pornit să-şi desfacă inelele-albăstrii… Când au venit părinţii. care-i strângeau puternic. cu sabia şi lancea. Alcide a-nvăţat. a chemat pe-un proroc – Tiresias pe nume – şi i-a cerut să-i spună viitorul ce-o să-l aibă preadragul ei copil. au început să strige de teamă şi uimire. şi-a întrecut tatăl. şi pe prietenii săi. în scurtă vreme. Şi-a zărit. să-nfrunte pe oricine.

ce se chema Megara. Se hrănea-n timpul zilei cu fructe şi legume. îşi spunea el în gând. voinic şi ager. cu mintea răvăşită. a zburat şi-a-mprăştiat veninul asupra lui Alcide. Zeiţa nebuniei. Atunci. Să-i rătăcească mintea eroului Alcide. Odată înfruntase el singur o oştire – ce năpădise-n Teba. când se jucau cu toţii. Mania. Şi izgonise oastea şi pe regele ei. fiind regele Creon atât de mulţumit de biruinţa asta. râzând şi chiuind. Dar iată că-ntr-o zi. şi-arareori bea vin. Era de-o vitejie nemaivăzută încă. Şi. ne-ai găzduit şi prieten ne-ai fost întotdeauna. Cere unei zeiţe. fioroasa. încât nu ţine seama de bieţii copilaşi fără de nici o vină. scăpa de orice grijă. bietul Alcide. prin ierburile verii. Apoi s-a prăbuşit cu fruntea în ţărână. — Măreţe rege Creon. cu carne friptă. ca alţi feciori de regi. Îl vede pe Alcide. a glăsuit Alcide. şi-o jefuia de aur. şi luase mii de sclavi – doar cu-o măciucă-n mână. Să ne gătim de nuntă… În anii ce-au urmat. privegheaţi de Megara. Megara a avut trei prunci de la Alcide. şi înzestrat cu alte multe haruri. s-alerge pe pământ. „Iată că şi feciorul seamănă tatălui. a făurit un plan. Şi-n inima zeiţei se-aprinde o mânie atât dencrâncenată. a socotit că pruncii şi soaţa sa. Hera îşi lasă ochii către cetatea Teba. Numai c-o lovitură i-a răpus pe tuspatru. regele Tebei. N-ar fi putut găsi un ginere mai bun decât mândrul Alcide. Alcide şi Ificle. Mania. şi drept. Tânărul s-a-nvoit. Alcmena cea frumoasă. L-a chemat deci la sine pe voinicul Alcide şi l-a rugat să-i fie ginere şi urmaş. în goana cea mai mare. cu sufletul zdrobit9. Voinţa ta-i poruncă. era nespus de vesel. fiul rivalei sale. Megara. acela ce-i ţinea la el în ospeţie pe-Amfitrion. şi-mi va fi de folos‖. Avea şi el o fată. Nu-i plăcea să îmbrace veşminte-mpodobite. ce păstra o otravă într-o cupă de aur. le cânta cântece sau îi purta pe cal. I-a insuflat dorinţa să îşi răpună fiii şi tânăra-i nevastă. Alteori se juca alăturea de ei. Eroul îi iubea. Mă-nsoţesc cu Megara. E . şi hohotele lor răsunau în văzduh. Ştia că de-i va fi urmaş la tron Alcide. ar fi nişte ciclopi. de optsprezece ani: frumos. Creon. seara.27 GELOASA HERA ÎL LOVEŞTE DIN NOU CRUNT PE FIUL ALCMENEI ra acum Alcide un flăcău minunat. Alcmena. Ducea o viaţă simplă.

I-o răzbunare-a Herei. Nimeni nu-i stă-mpotrivă. marea sa preoteasă. Heracle a primit această ispăşire şi a plecat în lume. cu glorie deplină. Alcide. a părăsit Alcide Teba regelui Creon. cu umerii plecaţi. Apolo l-a vestit pe feciorul Alcmenei că este osândit de zeii-olimpieni – aşa cum cerea Hera – să-şi ispăşească fapta. zicându-i: — Nu te pripi. slujind în chip de sclav regelui din Micena. toate primejdiile pe care Hera i le va pune-n cale.28 LA ORACOLUL DIN DELFI ând s-a trezit sărmanul. Gemea. îmbrăţişându-şi copiii. Erai prea fericit. să-i împlineşti cu sârg regelui Euristeu toate poruncile – douăsprezece-s toate – primejduindu-ţi viaţa. căci e răzbunătoare şi toţi se tem de ea. Tu nu ai nici o vină. Te du până la Delfi şi purifică-ţi trupul. Puternicul Apolo o să-ţi aducă ştire ce trebuie să faci… Cu fruntea în pământ. şi s-a-ndreptat spre Delfi. Dar s-a ivit Atena. a glăsuit Apolo prin gura Pitiei. a vrut să se azvârle de pe o stâncănaltă. — Va trebui. În templul de la Delfi. Tot el i-a dat acuma numele de Heracle. ceilalţi zei din Olimp vor fi de partea Herei. căci Hera e şireată şi poate să-şi lovească şi soţul uneori. căci no iubesc pe Hera. Ea a orânduit ca să-ţi loveşti copiii şi să fii nevoit să ispăşeşti o crimă care nu e a ta. se blestema amarnic pentru grozava-i faptă. cum porunceşte legea hotărâtă de Zeus. pe Megara. C . Deşi nu este drept. deşi eşti fiu lui Zeus. ca sclav. sora sa din Olimp. E prea înfumurată… Şi poate zeul Hermes. Chiar Zeus însuşi tace de-atâtea ori molcom. zeiţa-nţelepciunii. pristavul tatălui. ştiind că o să-nvingă. şi l-a oprit. Doar eu am să te-ajut. Acuma părăseşte Teba cu şapte porţi. mergând către Micena.

în bine pentru oameni… Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. Doresc să merg în viaţă fără de ocoliş şi să slujesc dreptatea. numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. şi nu ai altă grijă decât să te desfeţi… Haide. Însă acela care se dăruieşte lor devine un nevolnic. Dar cealaltă femeie le-a răsărit în cale şi-a glăsuit aşa: — Stai. dispreţuit de toţi. l-a-mbiat Desfrânarea. într-o haină ca neaua. a glăsuit Virtutea. îngândurat şi trist. — Tu cine eşti? — Virtutea. a mai rostit mieroasă: — Pot să-ţi arăt o cale lipsită de greutăţi. Dar la capătul lui se află biruinţa. Îi ajut să zdrobească relele-n a lor cale şi să triumfe astfel binele pe pământ. a glăsuit Heracle. pe drumurile vieţii. — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Urmează-mă pe mine… — Eu nu fug de greutăţi. Heracle. două femei ciudate10. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. i-a dat răspuns flăcăul. Urmându-mă pe mine. auzind-o. binele şi pe oameni… Dar cine eşti. e presărat cu lupte. s-a smuls din mâna celei ce îl târa pe calea plăcerilor uşoare. şi cinste. — Îţi cauţi drumul. ruşinoasă. Zeii m-au osândit. Cealaltă era demnă. şi dreptate. a glăsuit Alcide. voinice. nu pleca. voinice? l-a-ntrebat cea dintâi. avea brăţări. În mână ea purta o cunună de laur. Vei M .29 TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII ergând el zbuciumat. din Micena. la o răspântie. făcută fără voie. cu toate că adesea mulţi îmi spun… Desfrânarea. iar după moartea ta. Atuncea ea. gătită în veşminte de stofă ţipătoare. şi pe plete văluri trandafirii. Eu însoţesc vitejii ce luptă pentru oameni. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Privirea sa senină te cerceta în faţă. Pe drumul Desfrânării. deşi puternic. Eu aduc fericirea. urmează-mă! L-a apucat de mână şi a vroit să-l tragă pe drumurile ei. cu ochii vineţii. — Şi eu. poţi trândăvi în voie. — Nu ştiu care-i mai drept. şi. ţi-o repet. văzându-l pe Heracle. Avea o frunte dreaptă. zvârlea zâmbete deşucheate oricui îl întâlnea. podoabe. poţi dobândi belşugul din munca altora. vei fi victorios. şi bătrâneţea lui e tristă. Urmându-mă pe mine. grăbită să-l şi cuprindă-n mreje. urzit acolo-n slăvi. inele. plăceri – e drept – sunt multe. Una era boită. a întâlnit deodată. cu trudă şi primejdii. după dorinţa Herei. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul. Drumul meu e mai greu. femeie? — Cine sunt? a spus ea c-un glas amăgitor. chicotind. semăna cu Atena.

în fumul jertfelor. a spus din nou Virtutea. Euristeu glăsuia: — Îţi mulţumesc. N-o să scape! Nu! îi ziceau sfetnicii. El trebuie sămplinească douăsprezece munci. lăsându-şi braţele să-i cadă fără vlagă. S-antors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. duşmanii mii şi mii… SOSIREA LA MICENA i a plecat Heracle spre regele Micenei. Heracle. Heracle. regele Euristeu. de nu ar fi ştiut că-i e de sprijin Hera. oricâte piedici. Să plece. fără de nici un murmur. Heracle-i sclavul meu. la Poarta leilor. Vrea să intre-n oraş… — Să intre?… Nu se poate… a mai spus Euristeu cu glasul răguşit. stăpâne. alţi regi. — Nu! Nu mă tem de dânsul! striga el ascuţit. Eu sunt stăpân. desigur. Cu mâinile întinse spre cerul roşietic. Fii liniştit. fiul monstrului Tifon şi-al viperei Ehidna. — E dincolo de ziduri. n-o să scape nici el din lupta asta!… — Nu. Ţio jură Euristeu!… Nu îşi sfârşise vorba. lupte şi primejdii cumplite i-au aşternut în cale necruţătoarea Hera. glăsuiau sfetnicii. La vorbele acestea. alergând. Câţi s-au încumetat să dea lupta cu leul. Ar fi fugit. A ajuns la cetate. arătat de Virtute. la Poarta leilor. am să fiu fericit. — Să plece de îndată!… striga iar Euristeu. a ajuns la altar: — Slăvite!… Mare rege!… Heracle a sosit… — Heracle?… Unde este?… a rostit Euristeu. Heracle n-a urmat decât drumul cel aspru. zeiţă cu braţele ca neaua! Prin voia ta sunt rege în splendida Micenă. într-un amurg de vară. nu mă poţi amăgi!… Am să mă lupt cu Hera şi. Şi osândit de tine. stăpâne… S . el sclav… — Adevărat. să ucidă pe leul din Nemeea. Daţi-i porunci la poartă. Tocmai în acea vreme feciorul lui Stenelos aducea sacrificii pe un altar al Herei. şi într-una dintre ele să piară negreşit. Şi tremura fricosul. când o voi înfrânge.30 fi mai mulţumit… — Eu te aştept. acolo-au putrezit. Puterea ţi-e divină. şi-un sfetnic. monştri şi fiare. cel sprijinit de soaţa puternicului Zeus. Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. pe drumul gloriei. În ţinutul Nemeei zac munţi de oseminte. Supuşii tăi nevrednici datori sunt să te-asculte. Aleg drumul Virtuţii… Din clipele acelea – cum au cântat poeţii – fără de şovăire.

a tras prima săgeată. Mâncasen acea ziuă o turmă şi-un păstor. Putea să tragă el şi-o mie de săgeţi. cu învoirea Gheei. Chiar Tifon i-o vrăjise. dar pielea lui vrăjită l-a apărat şi-acuma. Fără să stea pe gânduri. Fiara era uriaşă. stăpânul zeilor privea această luptă. Leul răgea cumplit. într-un salt. a ridicat măciuca şi l-a lovit în creştet. A tras încă o dată. Avea nişte ochi mari. atât de tare. Pielea acestui leu. cu ochii-nsângeraţi. Heracle nu s-a-nspăimântat. dar s-a-ntâmplat la fel. că s-auzea în cer. până ce cruda fiară s-a reîntors sătulă. Nici sabia sau lancea n-ar fi putut străbate în trupul leului. să-l prindă. sfâşiat de colţii leului. Văzând eroul nostru că leul se repede. Pielea i-era vrăjită. să nimicească fiara care făcea prăpăd. cumva. se lupta pentru oameni. voinicul s-a săltat spre gâtul leului. Puterea lui Heracle era-nspăimântătoare. Şi a ţintit mai bine. s-a lovit ca de-o stâncă şi a lunecat jos. dar s-a izbit de el ca de un zid de piatră. casa s-ar fi sfărâmat în mii de bucăţele. se pregătea să sară către voinicul nostru. Heracle a văzut-o săltând printre coline. A mai tras o săgeată. la Heracle. Măciuca lui Heracle s-a rupt de la mijloc. Atâta că voinicul nu lupta pentru zei. Nu i-a putut clinti măcar un fir de păr. pentru că lângă el sta aşezată Hera. vărsând atâta sânge în ţinutul Nemeei. Colţii săi ascuţiţi erau ca nişte săbii şi străluceau în soare. fiu al monstrului Tifon12 şi-al viperei Ehidna. Dar după ultima săgeată. Leul s-a clătinat. Poeţii povestesc că feciorul Alcmenei a aflat văgăuna. răgind atât de tare. era de nepătruns. Iar el mergea întins spre ţinutul Nemeei11. De-ar fi izbit o casă. roşii şi plini de sânge. Întinzând bine arcul. Dornic să-şi ispăşească fapta cea-ngrozitoare. dar n-a găsit pe leu. fiind siguri c-o să piară Heracle. Şi iar s-a dus săgeata vâjâind prin văzduh. Nici ultima săgeată nu l-a rănit pe leu. neîndrăznind să-i vină-n vreun fel în ajutor viteazului Heracle.31 Şi toţi râdeau cu poftă. RĂPUNEREA LEULUI DIN NEMEEA eracle s-a mirat cum n-a pătruns săgeata în trupul leului. Preaputernicul Zeus îşi lăsa astfel fiul să-nfrunte moartea singur. leul s-a repezit. şi cu coama zbârlită. Numai că de-astă dată leul s-a-nfricoşat. unde-ntr-o peşteră şi-avea culcuşul leul. Din jilţul său de aur. făcută fără voie. să dea lupta. Săgeata a zburat şi l-a lovit pe leu. Şi-a aşteptat un timp. H . Răgea-nfiorător.

cu gândul să-l despoaie de blana lui roşcată. Şi. a căzut la pământ13. mai că s-a răsturnat. poate chiar două. să-l jupoaie pe leul ce fusese vrăjit de fiorosul Tifon. „Din blana ăstui leu. Să-i desprindă şi ţeasta. Şi a-ncercat flăcăul să jupoaie de piele îngrozitoarea fiară chiar cu ghearele ei. vreo săgeată. s-a-nveşmântat cu pielea. întoarse în fel şi chip. îndrăzneţ şi viteaz. sau sabie. Leul la rândul său. a pătruns înăuntru. sau lance. Cu ghearele tăioase. muncind luni. Iar urletele sale clătinau stâncile. . A fost o-nvălmăşeală cum nu s-a mai văzut.32 Urlând. — Aicea eşti? Hai. n-ar fi putut Heracle. am să mi-o pun pe cap. Heracle a reuşit să-l desfacă de piele. Atâta că Heracle nu era doar puternic. Aşa înveşmântat. Prin vitejia lui îşi dobândise în luptă o platoşă şi-un coif. poate ani. Apucându-l de ceafă. Fiul marelui Zeus a smuls din munte o stâncă şi-a zăvorât cu ea una din intrări. prin care nu puteau să pătrundă săgeata. Sub bufnitura lui pământul sa crăpat. ce n-o poate străpunge. şi-a dat repede seama că sabia sau cuţitul nu-i erau de folos. trei. Era şi înţelept. fără de arme. şi s-a ascuns acolo. Şi ţeasta lui de fier. L-a strâns atât de tare. Leul. a plecat la Micena. atunci. iar pe cap şi-a pus ţeasta. în veacuri. s-a întors pe labe. Apoi. Cât a durat? O zi. vino! a glăsuit Heracle. în beznă. A tras însă zadarnic de piele s-o desprindă. Şi cugetând mai bine. am să-mi fac eu veşmântul. învingătorul său l-a tras îndat-afară. Dar până la sfârşit. fugind spre peşteră. cu botul larg căscat. Heracle a intrat tot mai adânc în bezna acestei peşteri mari. precum hotărâse. Colţii albi străluceau. Aşa i s-au părut eroului. Călcând peste mormane de oase omeneşti. răpus. vedea că i-a sosit acum şi ei sfârşitul. ce răpusese atâtea mii de oameni. până l-a-năbuşit. a sărit la Heracle. Peştera leului avea două intrări. Labele lui zgâriau pereţii peşterii. Ce-a fost nu ştie nimeni. Şi-aşa a izbutit. Deodată a zărit două făclii aprinse. Heracle a cuprins leul strâns de grumaz. a cugetat Heracle. ochii sticlind de ură ai leului uriaş. Nu-s platoşe sau coifuri mai bune decât ea‖. nici sabia sau lancea. Cât era de puternic. Fiara.

Nu cred c-o să mai scape acum fiul lui Zeus şi-al frumoasei Alcmena… — Nici noi nu credem!… Nu!… râdeau toţi sfetnicii înconjurând slugarnic jilţul lui Euristeu. de astă dată. Este tot ca şi leul. Dar tânărul Iolau. Vrusese să pornească pe jos. — Să plece. Mai ales că aflase cum oamenii de Argos. Heracle! Tu ne ajuţi pe noi. Şi. spusese lui Ificle. Şi să nu se întoarcă decât biruitor sau mort. Cheamă-ne. Şi-au plecat împreună. Să-l duc până la Lerna. care se ridicau din mlaştina întinsă. Ea pustieşte turme. vreau să-l însoţesc eu. să ucidă. spusese lui Ificle. — Atâţia oameni vor să fie lângă el în ceasurile grele. Dar tu ai biruit. hidra care sălăşluieşte în mlaştinile Lernei14. unde stăpânea moartea. regele Euristeu i-a poruncit saştepte poruncile regale. spusese Euristeu. A . şi carul pentru drum.33 SPRE MLASTINILE LERNEI uzind Euristeu de-această biruinţă n-a mai îngăduit eroului Heracle să vină nici la poarta Micenei cea bogată. odraslă a lui Tifon şi-a viperei Ehidna. până-n Lerna. S-au dus până la Lerna. feciorul lui Ificle. şi venim să te-nsoţim la luptă. dar eroul Heracle n-a vrut să se-nvoiască. adus pe scut… … Şi s-a gătit Heracle să plece către Lerna. în goana cailor. Atât i-era de teamă. otrăviţi. — Să plece deci la Lerna! glăsuise stăpânul. — Nu pot să-l iau cu mine. şi-l admira nespus. atâta stăruise. şi-n Lerna sunt primejdii ce pot să-l coste viaţa!… Numai că îndrăzneţul flăcău al lui Ificle atâta se rugase de unul şi de altul. în goana cailor… Tatăl a-ncuviinţat. Din zare se vedeau aburi verzi. În numele mulţimii. Şi vreau să-l cruţ măcar de truda drumului. poporenii de rând. Regele te-a trimis la moarte. îl urmau în şiraguri şi îi strigau voioşi: — Îţi mulţumim. Nici unul n-a scăpat din câţi au vrut s-ajungă la mlaştinile Lernei. Îl iubea pe Heracle mai mult decât pe-oricine. Noi suntem lângă tine. a cerut învoire tatălui să-l conducă pe eroul Heracle cu carul. ca să nu-l mai vadă pe eroul Heracle. încât până la urmă Heracle a primit să meargă cu Iolau. trimise printr-un crainic. cirezi. holde de grâu. acei ce ne luptăm adeseori cu fiare şi monştrii-ncrâncenaţi. pregătise şi caii. ca de-obicei. şi-i omoară pe oameni. în Nemeea. Iolau e mult prea tânăr. De-a nimicit pe frate. în oraşul Tirint. să răpună şi sora.

care era mai sus ca toate celelalte şi pe-un grumaz mai gros. cu boturi plescăind şi colţii ca pumnale de fier. pe care-o dovedise şi-n lupta din Nemeea. mare cât un viţel. umplând întreg văzduhul c-un miros otrăvit. L-a zdrobit cu H . Heracle şi Iolau s-au apropiat încet. ca nişte flăcări verzi. În acest fel. Numai că-n locul unde fusese un singur cap creşteau acuma două. hidoase. Lupta durase din zori până-n amiaz. Heracle a sărit la ea cu ghioaga-n mână. Dar orişicât lovea. Iar un crab monstruos. în care gâlgâia venin negru-verzui. În vremea asta însă. purtând în spate lemne şi-o grămadă de fân. unul dintre picioare. Îi sfâşiase carnea şi-i tăia poate osul. a împlinit porunca. de unde smulg căpăţânile hidrei. Nu le putea mânca. încerca să-i reteze. ţâşneau limbi otrăvite şi şuiera cumplit. Cu-aceeaşi isteţime. blestemată odraslă a lui Tifon. Din boturile-i hâde. Încât. cu cleştii lui tăioşi. Mult s-a mirat voinicul şi a lovit din nou. — Te scoală.34 LUPTA CU HIDRA idra dormea la ceasul când au sosit cei doi. Întâia lovitură a şi făcut să-i zboare unul din capete. Şi încă-a mai durat până către amurg. Împunsă de săgeţi. dihania uriaşă s-a ridicat din mlaştini. şi putrezeau prin mlaştini. răpuse şi târâte până-n sălaşul său. Iolau s-a repezit. în locul fiecărui cap smuls de pe gâtlej. curând n-au mai putut să crească alte noi capete. răsărit de sub mlaştini la şuierele hidrei. şi cu bucăţi de lemn. Iolau a aprins focul. În jurul ei erau mormane fără număr de fiinţe omeneşti. Heracle i-a strigat flăcăului Iolau: — Adu-mi lemne aprinse şi arde fiecare gâtlej. Heracle-a izbutit să-i zdrobească odraslei lui Tifon şi-a Ehidnei capul nemuritor. mucede. a glăsuit eroul. Fără să piardă vreme. cincizeci de capete. Apoi fiul lui Zeus a început să-ncingă săgeţile în foc şi să tragă cu ele în hidra adormită. cufundându-l în mlaştini. atât erau de multe. se ridicau acum verzi. În acel ceas târziu. care ardeau în flăcări. hidra îşi răsucise coada ei de balaur peste picioarele eroului Heracle. de nu sărea Iolau c-un bolovan în braţe şi nu-i sfărâma trupul. Avea nouă gâtlejuri şi nouă capete – şi-unul mai gros ca toate: capul nemuritor. se-nălţau altele. ţintind-o iar pe hidră cu câteva săgeţi. în vârful cărora legase şomoioage de fân aprins în foc. în loc de nouă.

unde se afla smârcul. înfricoşaţi de moarte. pe ţărmurile mării. socotea Euristeu. care se ridica în mijlocul mocirlei. Doborau animale şi oameni deopotrivă. pentru că păsările-acelea slujeau cruntului Ares. n-ai unde te feri… Mult au mai pătimit oamenii din Stimfalos şi din împrejurimi. Câţi îl vedeau pe cale. N-am încercat şi noi? Iar locul e deschis. — Euristeu vrea să pieri! îl sfătuiau ei toţi. lângă un oraş. a glăsuit Heracle flăcăului Iolau. zeul războiului. îl îndemnau să stea sau să se-ntoarcă-acasă. — Aici. la Tirint. — Să te-nsoţim şi noi. Le-a pus apoi în tolbă şi s-a urcat în car. la Stimfalos. Şi-atunci ampins Heracle şi-a răsturnat deasupra-i o stâncă grea şi-naltă. pornind către Tirint. Şi el se desfăta. Cum poţi tu să te lupţi cu monştrii zburători. capul nemuritor va sta pe veşnicie. — De va scăpa de păsări. sau când vedea-n Stimfalos sângele şiroind. Tu ne-ai scăpat de cele douănfricoşătoare odrasle-ale lui Tifon. Teafăr tot n-o să iasă din încercarea asta… Şi a plecat Heracle către golful argolic. lângă sălaşul hidrei. cu mult mai mari ca omul. PĂSĂRILE STIMFALIENE ar nici nu apucase să-şi odihnească trupul Heracle. că i-a venit poruncă să plece iar la drum. Poate să fie Ares oricât de mânios. Nimeni nu îndrăznea să se lupte cu ele. şi ochii lui aprinşi azvârleau încă flăcări. — Am să gonesc acum şi-aceste păsări negre. Stimfalos15. Cu miile s-au stins. auzind gemete. Nu vrem să mori şi tu… Tuturor ne eşti drag. Cursese-atâta sânge în toată-mprejurimea oraşului Stimfalos. În schimb eu am să-mi moi toate săgeţile în sângele acesta înveninat al hidrei… — Va fi vai de duşmanii pe care-i vei ţinti. i-a dat răspuns Iolau. zdrobit. Heracle şi-a muiat toate săgeţile în sângele-otrăvit al hidrei de Ja Lerna. Iar păsările-acestea aveau ciocuri de-aramă şi aripe de bronz. Se urcau în văzduh. Trebuia să se lupte c-un soi de păsări mari. sub stânca asta. care sălăşluiau în nişte smârcuri negre. colţii puteau să muşte. le răspunse Heracle. Din aripe zvârleau pene ca nişte lănci. fără nici o putere. încât locuitorii îl părăsiseră. Se pustiise locul.35 măciuca. şi-acolo îi mâncau în timpul zborului. dar chiar aşa. alături de Iolau. nu o să-l ierte Ares. trimiţând pe Heracle în smârcuri. Luau oamenii în gheare. D . îl rugau oamenii. capul împrăştia miasme otrăvite. ce trimit din înalt lănci tari din aripe? Ares le ocroteşte.

fără să-i mai dea răgaz să seodihnească. oameni ce se-ntorceau spre oraşul Stimfalos. şi ţipetele lor umpleau întreg văzduhul. A pierit în văzduh. învăluit în blana de leu. Puţine rămâneau. Şi ei îi mulţumeau cu lacrimi pe obraz. Ducea cu el voinicul două timpane mari. după număr. ca într-un giulgiu negru. gata să îl lovească. străpuns de-o săgeată. la dorinţa preacrudului zeu Ares. o iute căprioară a sorei lui Apolo. şi-a plecat spre Tirint. Eu mă pot apăra cu blana mea de leu. Însă.36 — Nu. cu păsările-acestea. să-i fie mărturie. Astfel s-a isprăvit şi-această încercare – a treia. întinse. fără viaţă. nu… voi merge singur. — Aha! îşi spuneau ei. Azvârlea şi cu lancea. sângerosul. Ares s-ar fi ivit c-o sabie-n mână în faţa lui Heracle. Însă eroul nostru şi-a ridicat măciuca. nepătruns. într-o insulă mică. Tot locul se-nvelea. din munţii Arcadiei. nu se temea de păsări. în smârcuri se scăldau cu aripile negre. făcute din aramă. Heracle-a luat cu sine un trup de pasăre. de frica morţii. ridicată din ape de Tetis. fără primejdie pentru copiii lor. dornic de răzbunare. Voi însă aţi pieri… Şi mergea mai departe. zburau ţipând cu grabă spre portul Euxin16. ce străbăteau deodată câte-o sută de păsări. ba poate şi mai bine. Pe drum se întâlnea cu oamenii în cete. Ajuns la ţărmul mării s-a urcat pe un deal. A început să bată puternic în timpane. zeiţa Artemis. fericiţi că puteau să-şi regăsească iar căminul părăsit. ce era lângă smârcuri. La zgomotul acesta s-au ridicat în stoluri păsările lui Ares. CĂPRIOARA ZEIŢEI ARTEMIS umai că inima haină a regelui Micenei nu se îndestula nicicând cu suferinţa eroului Heracle. Cerul se-ntunecase de-atâta păsărime. Şi Ares. Dar s-a jurat s-ajute pe Hera totdeauna în contra lui Heracle. Fusese hărăzită de zeiţa fecioară să facă pagube N . l-a trimis să-i aducă. Şi. de-i era la-ndemână. Lovea şi cu măciuca. având coiful pe cap. Şi. a fost cuprins de frică numai văzându-i ochii cu care îl ţintea şi a luat-o la goană. mii şi zeci de mii. Căprioara aceasta avea coarne de aur şi picioare de-aramă. mormane mari de păsări. Le-auzeau Euristeu şi sfetnicii-n Micena. Ba. Auziţi ce se-ntâmplă! Acesta e sfârşitul feciorului Alcmenei… Şi nu ştiau că el. nu în lungă vreme. după cât se spune. mii. Trăgea din arc săgeţi.

Fuge ca o săgeată… râdeau toţi sfetnicii strânşi lângă Euristeu… Şi-apoi chiar de-o va prinde. a şi ţâşnit din nou. urmată de Heracle. la porunca zeiţei. Şi dacă apuca să pătrundă în templu. Şi-abia atuncea. Aici era s-o prindă.37 în livezi şi pe-ogoare. la marginile lumii. Dă-i drumul căprioarei. Dar ea. I-a scos grabnic săgeata din piciorul său ager. am să fiu mulţumit şi am să fiu pe plac ocrotitoarei mele. Heracle? i-a strigat Artemis. din fugă. Animalul rănit s-a oprit locului. Heracle nu putea s-o mai scoată de-acolo. a şi fost lângă ea şi a prins-o de coarne. Toate sunt ticluite să-i grăbească sfârşitul feciorului Alcmenei… — Aşa e! Va pieri! scrâşnea şi Euristeu. adesea fără hrană. sau apă. căprioara zeiţei era la adăpost. I-ai supărat pe Hera. Şi oriunde dădeau rod livada sau ogorul. şi acuma mă mânii şi pe mine? . Heracle. Numai că nici Heracle nu se lăsa învins. unde izvora Istrul. nu mai putea s-alerge atât de repede cum fugea căprioara. Se mâniase tare pe ei zeiţa vânătoarei. pe Ares. Şi dincolo de râu era templul zeiţei. Într-adevăr. pe-o câmpie. în piciorul ei stâng. după străvechi legende17. Era o căprioară cum nu se pomenise. Văzând că peste-o clipă căprioara zeiţei o să ajungă-n templu. Ea s-a-ndreptat. Degeaba o rugau oamenii pe zeiţă să nu-i mai pedepsească. ea nu se îndura. marea zeiţă Hera. se-ntoarce. întâi spre miazănoapte. Heracle. — Pe-această căprioară n-o poate nimeni prinde. a urmărit-o-ntruna. făcând un salt. Pân-atunci se ferise să folosească arcul. sau chiar somn. ca să-l şi pierzi din ochi. prieteni. — Unde te duci. în goană. sadună duşmănia zeilor olimpieni. Nu părea că aleargă sau c-atinge pământul. de pe întreg pământul. aşa. un an de zile. Şi se spune-n legendă că. Călca-n picioare totul. cu-o săgeată. Însă cum a zărit-o. lovea cu coarnele şi părăduia rodul. din doi paşi. s-o aducă legată în oraşul Tirint. pornind spre miazăziuă. fiindcă nu-i aduceau destule jertfe-n templu. Pe lângă zeul Ares. stă o clipă şi iarăşi se porneşte. Semăna c-un vârtej care alunecă. Heracle a ţintit-o. doar cât a răsuflat. Alergând amândoi. Ar fi vrut să-l ajute pe dragul lor Heracle. albastrul râu Ladon. şi-aşa să-i pedepsească pe bieţii muritori. fără de odihnă. aflase anevoie sălaşul căprioarei cu coarnele de aur. grădina sau păşunea. cu vuiet. Au fugit amândoi. ajungând în ţinutul zis hiperborean. după ce colindase prin desele păduri ale Arcadiei. Legând-o c-un curmei de celelalte trei picioare de aramă. Atât că nici o fiinţă. îl va urî şi-Artemis. i-a şi pierit din ochi. poposise o clipă. Acum pleca Heracle să prindă căprioara. pe când se-mplinea anul. cu ochii mici de ură. căprioara sosea. a luat-o pe spinare. de pe o culme înaltă. Oamenii îi vedeau trecând cum trece vântul. au ajuns la un râu.

MISTREŢUL DIN ERIMANT tăpânul cel nevolnic trăgea acum nădejde că viteazul Heracle. eroul a întâlnit în cale pe centaurul Folos21. a obosit de-ajuns. a băut vinul nostru? Şi. încât s-a răspândit peste tot muntele. s-au năpustit afară S . pe urma căprioarei zeiţei Artemis. câţi mai erau în viaţă. lovindul cu pumnul. Aroma lui era atât dembătătoare. pe monştri şi pe fiare. şi goana necurmată. basileul din Argos. l-a poftit la un ospăţ şi-o oră de răgaz. după atâtea lupte: cu leul din Nemeea. păsările lui Ares. distrugând aşezări şi nimicind pe oameni. Nemernicul acesta. care părăduieşte codrii deşi ai Psofidei20. — De ce ai desfundat butoiul fără noi? au răcnit ei spre Folos. Şi iar pleca Heracle – deşi abia sosise – săvârşind calean-toarsă către Arcadia. dată prin Euristeu. Este porunca Herei. Atunci. mistreţul fioros. — Îl voi trimite dară. sclavul lui Euristeu. piepturi şi şale de centauri. care cuprinde-un rug. Pe când mergea. Fiind prieten cu Heracle. De nu era Heracle atâta de puternic. zeiţă! i-a-ntors răspuns voinicul. sfărâmând ţeste. după atâta trudă. mai bine de un an. Eu sunt doar mulţumit că i-am scăpat pe oameni de-atâtea stricăciuni pe care căprioara le-aducea câmpurilor. pe ghioaga lui cumplită. cu hidra de la Lerna. l-a şi răpus pe loc. Centaurul acesta avea o fire blândă. dar îndârjit ca leul când e rănit de moarte. culcându-i la pământ. A pus mâna pe ghioagă. Cere-i ei socoteală. În tropote grozave. ameţindu-i pe oameni. cu spaimă.38 — Nici nu mă gândesc. Ba. vrând a-i fi pe plac. au alergat cu toţii spre peştera în care Folos îl găzduia pe voinicul Heracle. altul l-a izbit straşnic cu un trunchi de stejar. a mai desfundat Folos şi un butoi cu vin. să-mi aducă de-acolo. s-a ridicat preavoinicul Heracle. cum sare o scânteie din focul cel uriaş. pe care îl primise de la Dionisos. zeul viţei de vie. s-a avântat Heracle la cel dintâi centaur şi. ar fi pierit îndată. lăsând-o pe zeiţă să strige cât poftea18. Unul i-a aruncat o stâncă mare-n frunte. spunea celor din jur. viu şi nevătămat. Era un vin din care nu sorbeau decât zeii. Centaurii. s-au repezit cu stânci şi trunchiuri de copaci să-l omoare pe fiul reginei de la Teba. Uşor ca rândunica. fără să aştepte răspunsul fratelui. Să plece deîndată! — Să plece deîndată! strigau toţi sfetnicii. Şi-a plecat mai departe. în munţii Erimant19. Cei dintâi au simţit aroma-mbătătoare fraţii centaurului.

A luat-o pe spinare şi-a pornit spre Micena. şi-aşa îţi poruncesc… — Am primit să-ţi slujesc. s-a ascuns într-un butoi de-aramă şi. nu fiindcă preţuieşti în ochii mei ceva. stând un timp în sclavie. A vrut să ia el trunchiul care căzuse jos. să-i scap de-această fiară. Însă şi-a amintit că trebuie s-aducă mistreţul viu şi teafăr crudului Euristeu. Dar nimeni nu-ndrăznea să i s-arate-n cale. Euristeu. Datina noastră cere ca pentru orice faptă de sânge să plăteşti. Încă nepotolit de-această supărare. sprinten. că a intrat pe poartă şi vine la palat. Heracle. Nici unul n-a scăpat. L-a aflat cu greutate. gros. mistreţul – ce fusese vestit de Artemis că vor veni primejdii – s-a zvârlit într-un trunchi înalt. dar lasă-mă să ies din butoiul de-aramă. De frică. trântindu-l spre erou. tremurând. i-a ţintit cu săgeţi. s-a dus în Erimant. căutându-l pe mistreţ. Pleacă de-aici cu el… Nu uita că-mi eşti sclav. Văzându-l pe Heracle. a început să strige spre sfetnici să-l oprească. Căzuse peste munte zăpadă proaspătă. dar Heracle. Isteţ. l-a silit să se urce spre vârful Erimant. Deacolo a sărit de-a dreptul peste fiară. ascuns într-un desiş. A lovit-o în ceafă de i-a tăiat suflarea. pe care-o port în spate… — Fă cu ea tot ce vrei. fugărindu-i. de stejar. laşul rege a fugit. Şi nu s-a liniştit decât când a văzut mistreţul jupuit şi carnea lui încinsă în frigare de-aramă. ci o fac pentru oameni. Mistreţul luneca sau se împotmolea. Dar află. se tânguia fricosul. ţipa: — Omoară-l sau dă-i drumul să plece unde-o şti! Nu-mi trebuie mistreţul. Nu mai putea să fugă. Pentru ei am plecat. Avea nişte colţi albi. Auzind Euristeu că a ajuns Heracle cu fiara la Micena. să-l zvârle spre mistreţ. Heracle s-a ferit. tăioşi ca nişte lănci. i-a dat răspuns Heracle. pe care îi iubesc. lungi de un stat de om.39 din peştera lui Folos. Mistreţul ar fi vrut să fugă către vale. gâfâia tot mai mult. strigând şi aruncând cu pietre. că eu orişice muncă nu o fac pentru tine. şi fiara s-amblânzit. voinicul s-a repezit pe-o culme. Şi eu m-am supus ei. . Cu râtul lui enorm l-a smuls din rădăcină.

Apa a intrat pe albiile acestea. a ieşit din butoi şi-a început să spună cuameninţări în glas: — Du-te acum în Elida. poate nici într-o viaţă. parcă-s lebede. nu mai au loc în grajd. a săpat după-aceea câte o albie. priveşte!… Şi isteţul Heracle a scos vitele-afară. să ştii c-ai să-ţi pierzi viaţa aicea. mai înainte. Şi vitele acelea. Din dreptul fiecărei spărturi făcută-n zid. nu numai braţ de fier. Faeton. — Bine. Dar nu e cu putinţă aşa ceva. văzându-l pe Heracle. şi alţii-s purpurii. neridicat de veacuri. un muritor… Gândeşte-te ce spui. în grajdul lui Augias. omul are şi minte. să spargă şi în faţă zidul cel gros la fel. Iar regele Elidei are trei mii de boi. dacă te încumeţi!… — Şi-ţi ţii făgăduiala? — Fac chiar şi-un jurământ. seaseamănă c-o stea de aur sclipitor. — Regele Euristeu te-a trimis pentr-un an. i-a glăsuit Augias. Eu cred că nici în zece. ducându-le-ntr-un câmp.40 GRAJDURILE LUI AUGIAS tunci a prins curaj. să-mplinească porunca. Şi de nu izbuteşti. trei sute de boi buni. ca stofa sidoniană. fiul lui Helios. A pus mâna pe ghioagă. fiindcă ştiu prea bine câţi sclavi au fost ucişi de regele Augias. ce-s date în păstrare regelui chiar de soare. Nici zeii n-ar putea. făcând două spărturi. Du-te deci la Augias şi curăţă gunoiul… — Mă duc. din fundul grajdurilor. pe urmă. a spus Heracle. În grajdurile sale. Ştiu câţi ar mai pieri… Şi a plecat Heracle la regele Augias. Ce-ai zice tu. din care-o parte au picioarele ca neaua. pentru că n-au putut să cureţe gunoiul. spre cele două râuri aflate-n apropiere: Alfeul şi Peneul. în Elida… — O. gunoiul vitelor. Şi între toţi aceştia un taur. găurile din A . prin spărturi. Atunci. alţii-s în întregime albi. nu ai să izbuteşti să-mi cureţi grajdurile. dar tu. de pildă. la regele Augias. dacă eu aş putea să-ţi curăţ într-o zi gunoiul tot din grajduri. Heracle. din cirezile mele. Nici nu venise seara. s-a înălţat ca munţii. ducând cu ea gunoiul. şi grajdul lui Augias fusese curăţat. şi nu-ntr-o viaţă-ntreagă?… — Atunci ţi-aş da răsplată. — Să încercăm? — Fireşte. puternicul zeu soare. rege. Heracle avusese grijă. Apa intra prin fundul acelui grajd uriaş şi se vărsa prin faţă. a zis Heracle. A lovit cu putere în zidul cel înalt.

spre slava fără moarte a celor îndrăzneţi. Pleacă spre Euristeu. Gheea.41 ziduri astupate la loc. iată că soseşte Heracle cu o barcă. dar. Chiar regele din Creta. Cu coarnele strica locuinţe şi grajduri. Minos. ţine-te şi tu!… Dar şiretul Augias. turbat ca vijelia. Regele a căzut. — Eşti sclav şi împlineşti poruncile primite. Euristeu l-a trimis afară din Elada. A pornit după taur. îţi poruncesc! a rostit regele. Heracle şi-a făcut din fire de oţel o plasă. mult mai primejdioasă. Când am să ajung liber. Heracle a plecat. iar albiile noi. Faţă de sclavi. puternici şi cinstiţi22. numite olimpiade. din bot îi curgeau bale. ascuns de mama sa şi de bunica-i. fiul lui Zeus şi-al frumoasei Europa. stătea-nchis în palat. Nici el. trimis de zeul mării. Ochii-i ardeau văpaie. fără să-i ia şi viaţa. a răsădit acolo trei sute de măslini şi a statornicit serbările vestite. — După datina veche. Ci. l-a D . nu se mai cunoşteau. în regatul lui Minos. acel ce nu-şi păstrează cuvântul va să piară! i-a dat răspuns Heracle. rege fără cuvânt. — Pleacă. livezi. Muşca oameni şi vite. Străbătea toată Creta. s-a răzgândit îndată. un rege nu este nevoit să-şi păstreze cuvântul. s-a-ntors când a fost liber. mugea-n-fiorător. Alfeul şi Peneul curgeau iarăşi în mătci. Heracle a primit o nouă însărcinare. după luptă. Porunca îi suna să-l aducă pe taur în Argos. cum sunt cele cu care se prind peşti. nici sfetnicii şi nici oştenii lui nu cutezau să lupte cu taurul turbat al zeului Poseidon. şi am să te răpun. înfricoşat de taur. după cum se spune. a glăsuit el aspru. Poseidon furtunosul. umplute cu pământ. Acolo se afla un taur alb ca spuma. călcând-o sub copite. mă voi lupta cu tine. Eroul. TAURUL LUI POSEIDON upă ce a curăţat şi grajdul lui Augias. insula minunată. M-am ţinut de cuvânt? Hai. spune legenda. — Ce zici acum. ce se afla în Creta. grădini şi holde. Augias? l-a întrebat Heracie. Ca să-l poată supune. în cinstea biruinţei dobândite de el. Şi taurul acesta era. viu şi zdravăn. S-a luptat cu Augias şi i-a învins oştirea care îl apăra. unde copilărise odinioară Zeus. văzându-şi împlinită dorinţa ce-o avea.

pe nume Diomede. Socot că-i ultima. flămânzi ca nişte lupi. şi-a înotat cu sârg până-n Peloponez. Îi asculta porunca viteazului Heracle. târâş. să nu poată scăpa din nou teafăr Heracle. stăpân peste bistoni. gonesc ca nişte vulturi când zboară prin văzduh. care-l sfâşie-ndată. Hera i-a amintit că este-n Tracia un fecior al lui Ares. Orice străin ajunge în Tracia e prins de crudul Diomede şi dus. şin ele se găsesc nişte cai fără seamăn. pentru că se hrănesc numai cu carne vie. Şi-a plecat iar voinicul. cu coarnele plecate. fără să se oprească la regele Admet. Stătea cu fruntea-n jos şi-n-genunchea-naintei. Luându-şi deci rămas bun de la regele Minos şi de la poporenii din insula lui Zeus – ce-l binecuvântau că-i scăpa de urgie – Heracle s-a urcat pe taur. taurul lui Poseidon a nimerit în plasă. I-a-ncovoiat grumazul. la grajduri. când s-a văzut scăpat. Euristeu îi dăduse o corabie mare. Admet. Euristeu a-ntrebat-o pe stăpâna sa. Îi vor veni de hac. Şi iarăşi Euristeu s-a ascuns în butoi. în Fera. Sunt negri ca tăciunii. cum ceruse Heracle. Heracle s-a gândit că n-ar putea să treacă pe lâng-oraşul Fera. dar de caii aceştia nu cred c-o să mai scape. Ares o să-l înveţe pe fiu-i. a-ndreptat taurul spre valurile mării. parcă-şi cerea iertare. Şi în puţină vreme. în frumosul port Argos. Dar sunt legaţi în lanţuri. Taurul lui Poseidon.42 aţâţat la luptă cu strigăte şi pietre. prietenul său. Taurul a intrat în marea lui Poseidon. Regele Diomede este fiul lui Ares. Iar când s-a repezit. unde să-l mai trimită. Regele Diomede are grajduri de-aramă. De-aici. Tezeu. s-aducă pe ea caii – dacă-i va putea lua. strigând înfricoşat slujitorilor săi ca să desfacă poarta la grajduri şi să lase taurul lui Poseidon să fugă undeo şti. pe câmpul Maraton. Ţinându-l strâns de coarne. ce trebuie să facă. PLECAREA SPRE TRACIA upă ce s-a întors Heracle şi din Creta. în casa lui Admet intrase D . Diomede. Aici domnea. a poposit o vreme pe ţărmul tesalian. mugind încetişor. Atâta că la vremea când a sosit Heracle. S-a dus în Atica. glăsuia Euristeu. prins într-un ştreang. prins de furtună. Aceasta-i munca a opta. e zvârlit cailor. ca pe-un cal. Hera. taurul lui Poseidon fusese îmblânzit. Heracle i-a strâns botul în pumnii lui de fier. auzind sfatul Herei. — A scăpat el de multe. a fugit ca năluca. l-a dus fiul Alcmenei până-n ţinutul Argos şi l-a închis în grajdul regelui Euristeu. În drum. unde-l va doborî un alt erou.

la Hades. fără zăbavă. fără să stea pe gânduri. sub pământ. spusese solul morţii. Iar solul. la Hades. — Găteşte-te. când este încă tânăr şi-i însetat de viaţă? A întrebat Admet cine ar vrea să plece în locul lui. de s-ar găsi o fiinţă care îţi este dragă să vie-n locul tău. Hades cel mohorât trimisese să-l ia pe regele Admet în negrul lui sălaş. S-a îngrozit Admet. şi nici bunicii. Ba da. în locul lui Admet. Am venit să te iau. la Hades. S-a apropiat de ea. atâta de frumoasă. S . scoţând doar un suspin: — Admet. Ţin la zilele lui mai mult decât la mine. cu sabia în mână. BIRUINŢA ASUPRA MORŢII oţul mi-e mult prea drag. Aceasta. Nimeni n-a vrut să plece. s-a învoit s-o ia pe tânăra Alcesta. cel ce are o sabie tăioasă. nici prietenii cei buni. jos. plângând. care-l iubea şi-l preţuia nespus pe eroul Heracle. — Mai bine muream eu. în timp ce sta la masă. şi cea mai dragă lui – preatânăra-i soţie. atât de tânără? Cum să-şi jertfească ea zilele netrăite. văzând pe cea mai bună şi cea mai credincioasă dintre soţiile ce-au trăit pe pământ pierind sub ochii lui. jos. Altminteri. Admet. Cum să se ducă ea. băuturi şi fructe din grădini. rămâi cu bine. A poruncit să fie Heracle ospătat cu tot ce-avea mai bun: bucate. auzind ce glăsuise solul mohorâtului Hades. tăindu-i o şuviţă din părul mătăsos. a spus ea solului. Totuşi ai mai putea să vieţuieşti un timp. zeul morţii. Vă-nchipuiţi ce jale a potopit palatul! Inima lui Admet s-a sfâşiat de chinuri. a vrut o fiinţă. I-antins o masă mare. a sosit şi Heracle. Alcesta anchis ochii. eu sunt gata să plec. fără a fi-ntrebată. zicea. Admet. doar să trăiască el. Cum i-a tăiat şuviţa. Şi nu i-a spus nimic din chinul ce-l rodea. cât erau de bătrâni. doar ca să trăiesc eu? Nu-mi trebuie nici mie viaţa fără de ea. Atâta că Heracle. supuşii. Nici părinţii. Singura mea durere e că n-o să-l mai văd.43 nenorocul. sub pământ. Admet. Nimeni nu a primit. Trupul i s-a răcit. Cine se învoieşte bucuros să pornească înspre tărâmul morţii. nici slugile. s-a hotărât să plece ea însăşi în Infern. a şi băgat de seamă că toţi aveau şiroaie de lacrimi pe obraz. Tanatos. n-a vrut să-l întristeze cu suferinţa sa. Eu te-am iubit nespus… A lunecat pe lespezi. Tocmai când aveau loc întâmplările-acestea în palatul din Fera. în locul lui Admet.

— Nu-ţi mai dau de-aici drumul. pe care zeul Ares îl vestise din vreme. dezlipindu-şi obrazul de cel al dragei sale. Heracle. îi răspundea Alcesta. Îţi mulţumim. Totuşi. E . A luat din grajduri caii. în taină. până la urmă i-a biruit pe toţi. se văzuse pe dată încercuit de sute şi sute de războinici. — E vis sau e aievea? glăsuia el. Heracle s-a sculat uşor din aşternut. Şi debarcând acolo. Văzând-o pe Alcesta vie. a întrebat-o pe-alta. n-ai vrut să mă mâhneşti! Numai că am aflat. l-a lăsat şi pe Admet să vieţuiască-n tihnă. Lăsase fericire în palatul din Fera şi pornise din nou. ― Noaptea. pentru noi. venea zeul Tanatos ca să ridice umbra trupului adormit. Plutise iar pe mare. a cugetat Heracle. Plecase. iar sabia ţi-o sfarm. să-şi împlinească slujba. dacă nu redai viaţa soţiei lui Admet şi dacă n-ai să juri că şi prietenul meu va rămâne în viaţă. cu o altă oştire de călăreţi armaţi cu săbii. Ştia că-n prima noapte. şi-n sfârşit ajunsese la cruntul Diomede. Dar feciorul Alcmenei nu mai era. spre lăcaşul unde zăcea Alcesta. şi-a auzit deodată fâlfâitul de aripi al zeului Tanatos. „O. nu ştia ce să creadă. S-au luptat toată noaptea. Mă voi lupta cu moartea ce ţi-a răpit soţia. nu avea voie nimeni să stea prin apropiere când trebuia să vină zeul morţii. Tot atunci. şi i-a pornit spre ţărm. S-a furişat Heracle. Moartea fusese-nvinsă23. A aşteptat un timp. Nemaiavând ce face. A-ntors-o iar la viaţă pe tânăra regină. regele. Atunci s-a repezit şi l-a cuprins pe zeu în braţele-i vânjoase. Heracle! — Îţi mulţumim. după ce-nchidea ochii oricare muritor. Tanatos a jurat. Admet. l-a biruit pe zeul ce taie firul vieţii. regele bistonian. legându-i peste boturi cu lanţuri de aramă. şi până la sfârşit a aflat adevărul. Tanatos. preabunul meu prieten. i-a glăsuit Heracle. Spre ziuă l-a trântit Heracle pe Tanatos cu pieptul la pământ şi l-a legat în ştreanguri. Heracle! glăsuia şi Admet. să-i suie pe corabie. tânără şi frumoasă. şi am s-o smulg lui Hades. când toţi dormeau. strângând-o la piept pe soaţa dragă. — Aievea e. ADUCEREA CAILOR LUI DIOMEDE ra spre dimineaţă când au intrat Heracle şi-Alcesta în palat.44 A întrebat pe-o slugă. surâzătoare. lănci şi arcuri. Admet se hotărâse să-şi ridice viaţa cu un pumnal de fier şi să-şi urmeze soaţa în ţinutul lui Hades. Însă eroul nostru s-a aşezat la pândă. l-a atacat din nou. Potrivit datinei.

care sălăşluiau la Pontul Euxin24. să-i ceară cingătoarea. oştenii bistonieni. dar caii flămânziţi. n-au vrut să-l lase singur în ţara amazoană. călărind pe cai iuţi. doreşte să o aibă. ca Tezeu din Atena. Ea a rămas uimită de chipeşii flăcăi ce coborau pe ţărm. zeul războiului – domneau peste poporul de femei luptătoare. pe care o avea regina Hipolita. cum îi urzeşte Hera.45 S-a luptat iar. numite amazoane. O dai de bună voie? Sau trebuie să ţi-o smulg. să fie lăsaţi liberi. Aceştia au fugit. Peleu şi Telamon. iarăşi s-a-nspăimântat şi-a sărit în butoi. Heracle-a adus caii în oraşul Micena. pe drum. Odată şi odată soarta îl va lovi. Heracle i-a răspuns cu glas blând. Câţiva eroi vestiţi. Au debarcat pe ţărmul cel larg şi nisipos. trei zile. femei războinice. I-a-ntâmpinat la ţărmuri preamândra Hipolita. dăruită cu vrăji de zeii olimpieni. CINGĂTOAREA HIPOLITEI pe rug!… ― Şi l-a trimis s-aducă o cingătoare scumpă. Fata lui Euristeu. dar Ares n-a-ndrăznit să se arate iar şi să-l cheme la luptă pe feciorul Alcmenei. În cea de-a treia zi. purtând pe spate arcuri şi-n mâini lănci ascuţite. plutind neîntrerupt. după porunca Herei. i-a mai rostit Heracle. Zeus s-a mâniat şi-a trimis nişte lupi. Heracle a-nchis caii în nişte grajduri largi. S-au adunat în Argos. trimis de Euristeu. semnul ei de regină. Heracle s-a-nvoit. pe drum. străjuit de amazoane. au trebuit să fugă. luptându-mă cu tine şi cu oştirea ta? D e opt ori a scăpat până acum Heracle. câţi mai erau în viaţă. Viteaza Hipolita şi mândra Antiopa – copilele lui Ares. ştiind ce îndurase Heracle pân-atunci. de propriii lui cai. — Eu îţi cer cingătoarea. muntele cel înalt. Au stăruit să-i fie şi ei însoţitori. În goana lor nebună au ajuns în pădurea ce-mprejmuia Olimpul. dar regele Micenei a poruncit din nou slujitorilor săi să le deschidă poarta. El l-a suit pe punte. Şi s-au urcat cu toţii pe o corabie. dar trebuie să vie şi ziua aşteptată. care e preoteasă chiar în templul zeiţei. până ce au ajuns în Pontul Euxin. O! Cât am să mă bucur. Întorcându-se-n Argos. Mânia zeului ce-aţâţă la războaie a sporit şi mai mult. l-au sfâşiat. arătându-i că vine din Micena. Regele Euristeu. Regele Diomede a căzut însă prins în mâna lui Heracle. aflând că Diomede a fost mâncat. care i-au încolţit şi i-au mâncat pe toţi. când am să-l văd . I-a întrebat ce vor. şi-a rostit Euristeu.

i-a glăsuit regina. fiica lui Euristeu. Heracle. D VACILE LUI GERIONE ea de-a zecea ispravă sâvârşită cu cinste de eroul Heracle s-a petrecut departe. în eroi. într-o insulă mică. nu numai brâul ei. splendida cingătoare. Dar şi fiul Alcmenei. scumpa ei cingătdare. i-a poruncit din nou regele Euristeu. priveghea însă Hera. dârze. Ea a văzut că-i pace şi că fiul Alcmenei dobândea prea uşor. fără zăbavă. să o ducă Admetei. Au tras roi de săgeţi şi lănci spre amazoane. unde seară de seară coboară Helios – strălucitorul soare. — Te vei duce. săgeţi sau pietre. în vremea asta. C . părea că se abate furtuna întrun lan. preoteasă a Herei. Degeaba Hipolita încerca să le ţină. şi toţi ceilalţi eroi nu s-au înspăimântat. prin vorba-i iscusită. Ca spicele cădeau vestitele-amazoane. eroului Heracle. Atunci s-a prefăcut şi ea în amazoană. Nu vreau să lupt cu voi. Au căzut prizoniere frumoasa Antiopa şi-o căpetenie. LUPTA CU AMAZOANELE in cer. Regina Hipolita ţinea nespus de mult la fecioara aceasta. repezindu-se. pământ. Acolo vei afla pe-un uriaş. în asfinţitul lumii. Şi – fiindcă Menalipa plângea şi se zbătea sub braţul lui Heracle – regina Hipolita i-a dăruit. Când a intrat Heracle în luptă. la marginile lumii. ca să se odihnească. Toate intrau în luptă. trântite la. cu caii lor cu tot. Regina era gata s-o scoată de pe mijloc s-o dea. A sărit în mijlocul femeilor strigând: — Minciună ne rosteşte acest fiu al Alcmenei! El nu vrea altceva decât să ne omoare şi să ne ia regina. Lăncile au lucit. Nimeni n-o asculta. plină toată de vrăji. Frumoasa Antiopa a rămas însă pradă eroului Tezeu. Şi a vorbit zeiţa atât de-nverşunată. înarmată.46 — O dau de bunăvoie. s-arunce lănci. S-au pregătit de luptă. mai ales. încât războinicele femei s-au şi aprins. pe nume Menalipa. călare. Din arcuri a ţâşnit o ploaie de săgeţi. Gerione. în schimbul libertăţii fecioarei.

făcută de Hefaistos din aur şi argint.47 numită Eritia. El nu are un trup. el te izbeşte cu câte trei săgeţi şi trei lănci dintr-o dată. ci trei. Venise însă seara. Lea aşezat cu grijă. dintr-un copac uriaş. de-o parte şi de alta. Era gata să tragă în zeul Helios. vâslind spre Eritia. Trecuse în Europa şi îşi mâna cireada prin munţii Pirinei. uite. Şi. prin Libia. Heracle-a vrut să lase. are cirezi bogate de vaci roşii ca focul dăruite de zei. uriaşul Gerione. căci eu sunt Helios. zeul ce încălzesc pământul şi pe oameni. Luptând. a rostit Helios. La ţărm s-a arătat alt uriaş. Aici zeiţa Hera i-a răzleţit o vacă. A şi sărit în barca rotundă. Din razele ce-ardeau pe fruntea zeului se răspândea dogoare atât de nemiloasă. Pentru că acest drum îl istovise mult. A ajuns dup-aceea la Marea Ionică. un nepot al Meduzei. te voi scurta de cap. prin Galia. prinse din mijloc. Lovite de turbare. Cu greu le-a adunat . cu-o plută săvârşită de mâna lui. Nu era nici un mijloc s-ajungă pân-acolo. şase picioare. supărat amarnic. ce s-a pornit înot până-n Sicilia. Totuşi. A trebuit s-o caute. se găsea însă-n larg. Şi-atunci a smuls din coaste două stânci mari. Pe ţărm nu se vedeau copaci să-şi facă-o plută. Heracle-a fost lovit. a pus mâna pe arc. şi. fiindcă ştiu că vrei s-ajungi în Eritia. prea multă oboseală. o amintire a suferinţei sale. mişcat de voinicia eroului teban. şi a plecat spre casă. pe ţărm. El a suit în barca de aur cea rotundă a soarelui cireada de vaci nemaivăzute. l-a îndemnat să-şi lase armele la o parte: — Lasă arcul încolo. zeiţa Hera a semănat turbarea în toate vacile. Ortos. a sosit după multă. dar vitejia lui şi ghioaga cea grozavă l-au ajutat să-nvingă. străbătând tot pustiul. şi zeul Helios se cobora cu carul înflăcărat din slavă. în strâmtoarea aceea care unea Oceanul cu Africa şi-Europa. La fel. încât bietul Heracle n-a mai putut s-o-ndure. unde se întâlnesc Oceanul nesfârşit. fermecată. Acolo-i o strâmtoare. Africa şi Europa. cu legea-mi de stăpân. pe veci. paznicul din Infern. Stâncile din strâmtoare s-au numit de-atunei „Coloanele lui Heracle‖ 26. de nu eşti în stare. chiar la capătul lumii25. Heracle-a fost silit să dea piept cu stăpânul cirezilor de vaci. s-au rătăcit prin lume. Lupta n-a fost uşoară. crezând că vrea anume să-i pârjolească trupul. Însă-o să-ţi fie greu să lupţi cu Gerione. albastre. îţi împrumut barca mea cea rotundă. Eurition – ciobanul ce păzea cirezile de vaci ale lui Gerione – şi câinele său. Ortos avea şi el două capete hâde şi era frate bun cu câinele lui Hades. Uriaşul Gerione. pe urmă prin Italia. Aici. ţinta eroului. să lupte pentru ea c-un fiu al lui Poseidon. care o ascunsese într-o cireadă-a lui. Tu să mi le aduci pe toate la Micena. Şi. Mai bine nu pleca. De-aici. După ce-a biruit pe cioban şi pe Ortos. Insula Eritia. Şi-a trecut Heracle marea în Africa. Iar le-a căutat voinicul. în cele patru colţuri. Are trei capete şi şase mâini enorme. Dar zeul Helios. fiul Alcmenei nu s-a înfricoşat.

Şi cum să lupt cu el? Aş vrea… aş vrea. făr-a păţi nimic? Ascultă. regele Euristeu s-a dus pe urmă-n templul zeiţei şi. ca tu să te jeleşti? Iar el să biruiască un monstru după altul. îi glăsuia astfel: — Cum? Nu e nici un mijloc să-l răpun pe Heracle? Nu este nici un monstru să-l facă bucăţele? O. S . Să-i aducă pe Cerber. să plece în ţinutul cel negru al lui Hades. dar iute… s-a răstit Euristeu. De-asta te-am înălţat pe tronul din Micena. Heracle. A unsprezecea muncă ştia că e mai grea ca toate celelalte. ÎN ŢINUTUL LUI HADES e spune că. cel cu trei capete. ştii moartea ce te-aşteaptă!… Ştii că eşti blestemat chiar prin voinţa Herei!… Şi eroul Heracle a pornit iar pe cale. Numai că Euristeu a poruncit să fie vacile înjunghiate şi carnea lor jertfită ocrotitoarei sale. plângând. Hera. de ciudă. cu inimă de piatră şi şerpi încolăciţi. tu mă-nvaţă unde să-l mai trimit? În tine mi-e speranţa. şi astfel să fiu rege iar el numai un sclav. Trimite-l dar la Hades. teribilul dulău. Tu ai făcut. cu capete de-aramă. — Să mi-l aduci. câinele lui de pază. Nu pierde nici o clipă. să-ţi aducă pe Cerber. De nu pătrunzi la Hades şi nu-l răpeşti pe Cerber. căci el e prea puternic. şi eu sunt prea slab. Hera. Aşa se va sfârşi!… — Pe Cerber?… Cum?… La Hades?… Cum de nu m-am gândit?… Îţi mulţumesc. soaţei lui Zeus. Şi să respir în voie. zeiţă! Şi-ndată-a dat poruncă regele din Micena sclavului său. zicea Hera.48 şi le-a adus pe toate regelui Euristeu. prin vraja ca să ajung pe lume eu înaintea lui. pe grumaz. în gheme. zeiţă. să-l văd odatănfrânt. scăpat de marea teamă că se va răzbuna… — Nu plânge. Euristeu. s-a terminat cu tine. Ajută-mă şi-acuma! Nu mă lasă zeiţo Mi-e teamă de Heracle.

Cu mâna ţi-l dobor! a mai rostit Heracle. care-i paznicul ei!… Pe drum. Era sudoarea lui. la fel ca zeul Ares. Poţi să mi-l iei. regele Piritou Heracle-i rupe lanţul doar cu o smucitură. şi l-a strâns ca-ntr-un cleşte. Pentru că şi Heracle era-nfiorător. Era înlănţuit pentru că încercase s-o fure pe soţia regelui din Infern. dar i-a răspuns viclean: — Poţi să mi-l iei. Umbrele din Infern. Pe-o stâncă stă în lanţuri. Şi-aşa.49 RĂPIREA CÂINELUI CERBER i-a mers. paznicul tău şi-al morţii. Şi ghioaga lui uriaşă. Coada i se zbătea. înspăimântat de moarte şi tremurând ca varga. — Lasă-l! a strigat Hades. până ce şi-acest monstru s-a prăvălit ca mort. Heracle. Căci îl voi lua oricum… Hades a înţeles. au crescut buruiene: cucută. dar pe un biet căţel. acel care-l urmase la Pontul Euxin. o peşteră adâncă. pe Cora-Persefona. că ţi-am înfrânt pe Cerber. şia pornit spre Micena. cum îl zăresc. Hades. Şi nu te-mpotrivi. Heracle. Şerpii lui şuierau şi încercau să-l muşte. din gurile lui Cerber a picurat venin. că lupta cu Heracle nu ar fi fost uşoară. Infruntând genii. Şi s-a şi repezit. atât l-a gâtuit. a sărit în butoi. monştri. Şi moartea uneori o putem birui. s-au ivit plantele veninoase Auzind Euristeu că a sosit Heracle cu Cerberul pe. pe cât se spune. greu osândit. Cerber. L-a strâns atât pe Cerber. Pe urmă se îndreaptă către tronul lui Hades şi-i glăsuieşte tare: — Venit-am pân‘aci ca să ţi-l iau pe Cerber. spunându-i la plecare zeului din Infern: — Nu fi mâniat. care-i stăteau în cale. fără să lupţi cu arme. şi de pe trup o spumă. a căutat locul. aleargă şi s-ascund prin cotloane. după legendă. Tezeu. Unde au căzut spuma sau verdele venin. şi chiar pielea de leu purtată pe spinare îl făceau mai cumplit. nu folosesc nici arc. mătrăgună… Tot ce-i otrăvitor. temeinic. spate. eroul nostru l-a aruncat pe-un umăr pe câinele lui Hades. pe viteazul Heracle. N-a îndrăznit să-i stea prea tare împotrivă. numai nu-mi omorî pe bietu-mi câine. Însă era-n zadar. dacă o înfruntăm. pentru prietenul său. de grumazuri. dacă te simţi în stare să mi-l dobori pe Cerber. Şi-atunci. nici paloş şi nici lance. Lasă-l! L-ai biruit. În butoiul de-aramă. S . prin care se putea pătrunde în Infern. mai ales la mânie. — Las ghioaga la o parte. ajunge pân‘la Hades. L-a înşfăcat pe Cerber. în ţara amazoană. îl trage de pe stâncă şi îi arată calea de-ntoarcere acasă prietenului Tezeu.

Te rog acum ca prieten. Şi. S-a-ntors din nou Heracle în Infernul lui Hades şi i-a zvârlit dulăul în peştera de piatră unde sălăşluia. Adică unsprezece. fără multă vorbă. Şi unii spun c-Atena i-ar fi destăinuit eroului Heracle că drumul spre grădina cu merele de aur îl ştie doar Nereu – un bătrân zeu al mării. zeul Nereu a spus unde-i grădina: la marginile lumii. va putea să culeagă din fructele de aur. berbece şi chiar câine – n-a mai putut să scape. vei fi eliberat. şi iar a colindat lumea toată dea rândul. cu toate că e zeu. când a ieşit odată. pe prundurile mării. să stea puţin la soare. Până acum. să-l învingă pe monstru. să treacă şi prin vraja nimfelor hesperide. Dar calea spre grădină nu o ştie nici el. s-a oţărât tiranul. Atâta că Nereu nu-l va mărturisi decât silit prin luptă. A trebuit s-aştepte. Silit. până ce la zărit pe zeul cel bătrân. merele de aur. eroul i-a sărit îndată în spinare şi s-a luptat cu el. S-au luptat mult acolo. Heracle. De nu… Ştii tu prea bine… Teaşteaptă… ai să vezi… Deci ia-ţi din nou măciuca şi pleacă să-mi aduci merele fermecate.50 unde se ascundea de câte ori Heracle aducea câte-un monstru – tot din porunca lui. Era dibaci bătrânul şi-avea muşchi de oţel. cel sfătuit de Hera. cum s-a văzut liber de spaimă şi primejdii. s-au ridicat pe ţărm şi. nu mă priveşte… Dar să-mi aduci trei mere… Porneşte! Poruncesc… S-a dus din nou Heracle pe căile robiei. Heracle l-a strâns peste mijloc cu mâinilencleştate şi l-a legat burduf. D . Iar grădina se află sub paza unor nimfe – numite hesperide – nişte nimfe-ale serii – şi-a unui monstru. te rog… A fost numai o glumă. Nici nu-ţi mai sunt duşman. c-un ochi neadormit. Zadarnic zeul mării a luat înfăţişări de taur şi de cal. regele Euristeu şia schimbat iarăşi glasul: — Bine. Da. Heracle… Du-l înapoi. ai împlinit mereu poruncile primite. despre care aud că s-ar găsi-n grădina nimfelor hesperide27… Pe unde-o fi grădina nu ştiu. Şi de-acolo ţipa: — Du-l înapoi. multă vreme. Heracle. Ladon. ÎNFRÂNGEREA LUI NEREU ar. Mai este încă una. Şi de vei izbuti. pe ţărmurile mării. Ce să fac eu cu Cerber? Nu am câini destui? Du-l înapoi lui Hades. De va putea Heracle s-ajungă pân-acolo. în locul unde Atlas ţine pe umeri cerul. s-au prăvălit în ape. cum cerea Euristeu. Douăsprezece-s toate. în sfârşit.

s-a prăvălit. pe Elbrus. în Caucaz. Şi. — O ştie unul singur. uriaşul. strângându-l tot mai tare. Te învoieşti? — Fireşte!… a-ncuviinţat Heracle. supărândui pe zei… — Încotro este drumul spre Elbrus? a-ntrebat. Acest uriaş vestit chema pe trecătorii prin ţara lui la luptă. Anteu. S-a mai luptat pe urmă eroul şi cu-alţi regi. Dornic să nu-i mai scape. însă el e-nălţat din porunca lui Zeus pe-o piatră colţuroasă. Heracle.51 — Şi cine-o ştie oare? l-a strâns tare Heracle. Dar stai. Zace de-atâta vreme în lanţuri pe nedrept. Pe nimeni nu urăşte mai mult marele Zeus decât pe-acest titan. pe Elbrus. tot a ajuns pe munte. Anteu. Nu-i nimeni ca să fie mai preţuit de mine în toată lumea asta. fiul mândrei Alcmena. iarăşi se-nviora. avea o taină-n luptă. Pământul larg – chiar Gheea – îi da din nou puteri. şi s-a luptat pe drumuri cu un uriaş. l-a prins de subţiori. l-a ridicat în sus şi l-a ţinut aşa o vreme-ndelungată. nu te pripi… Însă fiul Alcmenei nici nu-l mai asculta. părinte-al omenirii. greu osândit de Zeus. S-a jertfit pentru oameni. un alt fecior al Gheei. Nemaiputând s-adune putere din pământ. În acest fel s-au prins la luptă îndârjită. Şi cum trecea Heracle prin Libia28. vino-ncoace să ne-ncercăm puterea. Dar până la sfârşit. pământul ce-l născuse. şi-un vultur îi sfâşie ficatul ne-ncetat… — Acesta-i Prometeu. De fapt. a glăsuit Heracle. El fiind feciorul Gheei. era nebiruit. — Încolo! i-a răspuns Nereu cu încruntare. cum îl trântea jos. iute-i slăbea puterea. ELIBERAREA LUI PROMETEU învinşi. ce-a îndrăgit pe oameni. şi toţi erau . sleit cu totul. Anteu. căci era calea lungă. şi isteţ – a cam băgat de seamă că ori de câte ori îl ridica pe-Anteu. cât timp atingea ţărâna. străbătând mări şi ţări. învins. zdrobindu-i os de os. a mers Heracle. cum atingea uriaşul doar talpa de pământ. şi care-o fi învins să i se stingă viaţa. uriaşul l-a strigat: — Voinice. a spus zeul Nereu. Dar feciorul lui Zeus – şi voinic. S i-a mers. Cu pas grăbit pornise voios spre răsărit. arătându-i cu mâna spre răsăritul lumii. în Caucaz. De când râvnesc la cinstea de a-l elibera… — Să nu cutezi. cuprins de nerăbdare.

luptându-se cu vântul ce aducea cu sine grindini biciuitoare. Muntele cel înalt se clătina şi el. titanul. pe ocean.52 Aici zăcea feciorul titanului Iapet. Le-ai dăruit puterea de-a înfrunta pe zei. a ţintit plin de grijă. De azi nu va mai fi. voinice? a murmurat titanul. Se spune că atuncea vântul s-a înteţit. cu aripile-ntinse. de foc. dearamă. Venea. Tu suferi pentru oameni. încât părea că este o plută frământată de valuri. îi scormonea ficatul cu ciocu-nsângerat. cu ghearele înfipte în trupul său slăbit. Se rotea împrejurul acelei stânci înalte. Valuri de grindină i-au izbit pe eroi cu pietre mari cât oul. — Heracle mă numesc. Coarda a zbârnâit. Bubuituri grozave au sunat din Olimp. Heracle! a rostit Prometeu. — Aşadar tot aicea te afli. E vulturul lui Zeus. El sta în lanţuri cu mâinile la spate şi un piron în piept. cel care îmi sfâşie ficatul zi de zi… — E vulturul lui Zeus? a hohotit Heracle. Săgeata şi-a luat. flămând necontenit. în marea furtunoasă. cu aripile-ntinse. Ai ridicat din tină pe muritori. privea tot ne-nfricat spre cer şi spre pământ. cetluite de zeii olimpieni. — Fereşte-te. — Olimpul clocoteşte de ură şi mânie că m-ai eliberat. ţipând cuameninţare. muiată în veninul hidrei ucisă-n Lerna. s-a auzit un ţipăt şi-un vâjâit de spaimă. îi arcul său temut. — Tu cine eşti. A smuls apoi pironul gros şi lung. când a tras de lanţuri. pentru că dăruise celor de pe pământ focul răpit de zei. Tu singur ne-ai dat pildă. în timp ce vântul aspru urla peste Caucaz. gata să se repeadă către cei doi eroi. şi vulturul lui Zeus. a mai spus . — Dar nu te temi de Zeus şi de mânia lui? — Nu. dând ţipătul de moarte. Cerul s-a despicat. din pieptul celui care suferea pentru oameni. Prometeu se zbătea în lanţurile sale. Însă fiul Alcmenei şi-a proptit un picior în colţuroasa stâncă şi. de mii şi mii de ani înlănţuit pe stâncă. Nu mă tem de nimeni. Dar Prometeu. văzându-l pe viteaz în vârful muntelui. Şi-n timp ce-naripatul trimis al cerulu se avânta spre ei. chiar vulturul lui Zeus. Din cer. cu ciocul de oţel. Şi-un om te va salva. atât de mult sleită în veacurile lungi de când sta osândit. fiindcă nici o clipă titanul osândit nu s-a plecat lui Zeus şi n-a cerut iertare. le-a rupt numaidecât. dinspre Olimp. când a ajuns acolo şi s-a urcat pe munte. cel osândit de Zeus la chin pe veşnicie. s-a prăvălit străpuns. cu ciocul de oţel. Sunt fiu de pământeană. titane. Prometeu? a glăsuit Heracle. Furtuna şi mai tare s-a înteţit atunci. cu ochi roşii. în acea clipă. Şi şi-a pus o săgeată. Şi vulturul lui Zeus. zborul. gata să-i pedepsească în numele lui Zeus. dar ele. erau cu mult prea tari pentru puterea lui.

Mai bine să-i dea pace. şi sclavul regelui din Micena a ajuns la Atlas. Tu du-te şi le-o smulge. Nici Heracle nu piere. Când a sosit Heracle. Adu-o întregii lumi. titane… Sprijină-te pe mine… Şi fiul lui Iapet. se întindea grădina în care străluceau. deşi sleit de chinuri. E toată avuţia pământului furată şi-nchisă într-o grădină de zeii olimpieni. şi pe umeri purta larga boltă cerească. şi greu putea păşi. Spun unele legende că Zeus ar fi vrut să-şi ucidă feciorul în clipele acelea de groaznică mânie. de pe munte. Marele Prometeu uitase cum se umblă. — Prometeu a scăpat din lanţurile sale. Dar e prea ostenit. în ceasul despărţirii. titanul. ce se poartă şi astăzi în amintirea celui ce-a fost înlănţuit. din lanţuri. în ţara hesperiană. şi Prometeu. — Voi fi tare ca tine… a glăsuit Heracle şi a pornit la drum. s-a coborât încet. iar Prometeu păstrează lanţul – acea verigă legată de o piatră – precum ai jurat tu. ce drum urma s-apuce. ca să ajungă grabnic în ţara hesperidă: — Acolo. cresc merele de aur. Hefaistos cel şchiop. a rostit Prometeu. în grădina nimfelor hesperide.53 Prometeu… — Zadarnică mânie. Şi atunci se zice că s-a făcut inelul cu piatră nestemată. Prometeu a plecat într-o insulă mică de la capătul lumii – unde sălăşluia bătrânul zeu Uranus. sfruntând cu ochii cerul. o. după prevestirea bătrânului Uranus. Eu însămi i-l voi da. Iară acel inel să-l poarte Prometeu. a rostit liniştit sclavul lui Euristeu. şi-ţi poate ajuta la vreme de nevoie. de n-ar putea să aibă pe fiul său. un inel. giganţii fioroşi. Mai departe de el. a rostit lui Atlas: E . la luptă contra lui şi-a olimpienilor. alături. Heracle. în război. Şi-atunci şi-ar pierde tronul însuşi marele Zeus. Aici şedea Atlas cu picioarele-n mare. pe duşmanu-i de moarte. prin frunzele de aur. în mijlocul acelei cumplite vitejii. HERACLE ADUCE MERELE DE AUR i s-au îmbrăţişat. verigă. bogate în parfum. din munte. Aşa rămâne totul în lume neschimbat. Şi fiindcă el a fost osândit să rămână înlănţuit de-o piatră. l-a-nvăţat pe Heracle. ce i-a reamintit că. să facă făurarul. puteau să se ridice din nou feciorii Gheei. După această faptă. N-a trecut mult. Coboară-te. La ea să pună-o piatră. Nu mai poate lupta. Pe mine mă va crede că nu-i un vicleşug. pe dârzul Prometeu. merele fermecate. cel doborât de Cronos – să-şi odihnească trupul atât de chinuit. dar maiestuos. L-a domolit Atena. văzându-l pe Heracle că a eliberat.

numai atât cât îmi aştern pe umăr blana moale. de leu. Heracle a pornit cu ele spre Micena. Şi. A pus merele-alături şi-a luat pe umăr bolta. tot îl mai urmărea şi nu vroia să-l ierte că s-a ivit pe lume. a spus Heracle. — Bolta-i nespus de grea! — Nu-mi pasă. Aş vrea să-mi pun pe umăr blana asta de leu. De şale se plecase aproape de pământ. de-unde erau lăsate de titanul Atlas. potriveşte-ţi blana. pentru o clipă. bolta. în vremea asta. pe umăr. pe veci. trimis de Euristeu sămi dai câteva mere… — Eu am să-ţi dau ce-mi ceri. Atlas a vrut să plece. Atlas. s-a dus şi a cules numai câteva mere. Nici cea din urmă muncă nu i-a fost de folos şi n-a putut s-aducă pieirea lui Heracle. tot o ţin. ai îndurat destul… Dar eu nu sunt ca tine sămânţă de titan… şi umărul mă doare. uşor. Era atât de grea. Scăpase deci Heracle de cruntul Euristeu29. — Hai. . Heracle. Heracle… Te voi lăsa aici. — Ţi-l ţin. dar nu şi înţelept. a glăsuit titanul. Euristeu le-a primit negru de supărare. sunt fiul Alcmenei şi-al lui Zeus. Şi fiul lui Iapet i-a trecut lui Heracle bolta. Atlas. Sudoarea-i curgea-n râuri. Nemaiavând ce face.54 — Bătrân slăvit. M-am săturat să port povara blestemată. înaintea tuturor. a spus el lui Heracle. din dragostea lui Zeus cu regina Alcmena. că poţi să mă înşeli? Dar una-i socoteala şi alta e isprava… Rămâi deci tu. S-a-ntors apoi şi-a spus: — Te-ai înşelat. cu bine… Îmi pare rău de tine. Poate să plece liber din oraşul Micena. ai dreptate. dar în Olimp zeiţa cea nemiloasă. bătrânule Atlas. în locul meu. Însă Heracle a râs: — Aşa te socoteai. a glăsuit Heracle. să-mi fie mai uşor… deci ia-ţi înapoi. n-a ştiut ce să facă. pe urmă i-a răspuns: — Desigur. regele Euristeu a trebuit să spună. hohotind de râs. dar nu-ţi pot ajuta… Şi luând acele mere. pe care însuşi Zeus mi-a pus-o pe spinare… Te las aici cu bine. da-n schimb să ţii tu cerul cât timp le voi culege. că muşchii lui Heracle s-au îngroşat ca munţii. că eroul Heracle a împlinit cu cinste douăsprezece munci. Iar eu plec la Micena cu merele de aur. Atlas era şiret. Hera.

doresc să-ţi fac şi-un dar. un fluviu zeu puternic. şi alţi regi… Nici nu pot fi descrise. eşti cea din urmă fiinţă pe care o trec râul şi. S-a bătut cu Apolo şi-a-nfrânt pe Ahelou. Însă Deianeira a început să ţipe. Sosind apoi pe ţărmul care-i sta împotrivă. Biruind pe-Ahelou. a vrut s-o ia la fugă. îmbibă-i puţin haina în sângele-mi jertfit. Nesus. ba i-a mai dat şi plată. deşi năvălea râul cu unde învârtejite. Atâta doar că Nesus şi el se-ndrăgostise de frumoasa mireasă. preafrumoasă fată. l-a dat Deianeirei. care-mi curge din rană. şi-ncrede-te în mine. Centaurul acesta ajuta călătorii. Uit ura pe Heracle. Atunci Deianeira s-a urcat pe spinarea centaurului Nesus. s-a năpustit înot. să răpească mireasa. cu sângele curgându-i şuvoi otrăvitor. şi fiare. Aici sta un centaur cu numele de Nesus. a pus săgeata-n arc – săgeată ce avea vârful muiat în fierea dihăniei din Lerna. în ceasul morţii. pe care şi-o dorea Heracle de soţie. fiindcă te-am iubit. Trăieşte fericită. care îl înşelase. Heracle-auzind glasul iubitei lui soţii. atâtea sunt de multe aceste întâmplări. Dar ia sângele-acesta. cu ultimul suspin. fecior al lui Ocean. să piară prin păduri.55 ÎNŞELĂCIUNEA LUI NESUS i-a trebuit Heracle să intre-n alte lupte… Să-nfrunte şi alţi monştri. sângele-şi pierde vraja. De cum a trecut râul. Plecând apoi spre casă. S . Dar nici centaurul n-a vrut să-şi dea sfârşitul făr-a se răzbuna. L-a ajutat pe Zeus să-nvingă pe giganţi. Iar centaurul Nesus s-a prăvălit în tină. Acesta îşi pusese privirea însetată pe o copilă dalbă. Heracle s-a-nvoit. mândra Deianeira. Urma ca mai apoi să-l treacă pe Heracle. şi i-a înfrânt în luptă. învăţând-o aşa: — Tu. Fiind sfătuit de Hera. să treacă peste fluviu. Dacă nu păstrezi taina. a mai murmurat Nesus. Nici o altă femeie nu va mai izbuti atunci să-i fie dragă… Păstrează însă taina. Heracle s-a-nsurat cu frumoasa fecioară. A pedepsit pe-un rege. Nesus s-a îmbiat să treacă pe mireasă pe malul celălalt. a strâns tot acel sânge într-un vas de pământ. în schimbul unei plăţi. Laomedon din Troia. Heracle şi cu soaţa au întâlnit alt fluviu cu apele umflate. Adună-l într-un vas şi tăinuieşte-l bine. S-a războit cu Ares şi cu feciorii lui. Ajungând şi Heracle cu tânăra-i soţie prin locurile-acestea. şi el se va întoarce. Şi dacă vreodată Heracle şi-o răci dragostea pentru tine.

56

Mândra Deianeira s-a lăsat amăgită, cu gândul să-şi păstreze dragostea lui Heracle. Copilă fără minte, s-a încrezut în Nesus. Aproape fără voie, a luat vasul cu sânge şi l-a vârât sub haină. Tocmai venea Heracle. El l-a împins pe Nesus în apă cu piciorul. Luând-o pe soaţa sa de mână, cu iubire, au pornit împreună spre casă, mai departe.

HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE
ărea acum că totul, în sfârşit, va fi bine. Deianeira, soaţa frumoasă, iubitoare, i-a dăruit şi-un prunc. Un băiat dolofan, care se numea Hilos. Tare-i mai îndrăgea Heracle şi pe soaţă şi pe flăcăul lui! Numai zeiţa Hera, cu ura ei nestinsă, nu se mai potolea. Şi-ntr-o zi, când Heracle şedea cu un bun prieten, Ifite, sus, pe zidul cetăţii din Tirint, vorbind de câte toate, l-a zărit iar zeiţa ce îl ura de moarte. Şi ce i-a dat prin gând? A fost Heracle sclav la regele Micenei, dar a scăpat cu bine. Hai să-l robească iarăşi şi să-i pricinuiască alte noi suferinţe. Şi a trimis o furie, un geniu al lui Hades, să-i rătăcească mintea. Heracle a simţit o fierbinţeală-n piept, ochii i s-au făcut ca la un lup turbat, braţul împins de Hera l-a lovit pe Ifite fără de pricină, şi el a căzut jos, izbindu-se la frunte, rămânând mort pe loc. După legea cea veche, urma a ispăşi pentru-o astfel de faptă, şi pedeapsa era vinderea lui ca sclav oricui, în lumea largă. Aşa, fiul Alcmenei s-a pomenit iar sclav. L-a cumpărat Omfala, o regină trufaşă, bogată, capricioasă, stăpâna Lidiei. L-a luat pentru trei ani. În timpul cât Heracle a fost sclavul Omfalei a-ndurat umilinţe. O, ce mai umilinţe… Regina îl silea pe voinicul bărbat să se-nveşmânteze-n văluri, ca fetele de casă. Să toarcă pe fus lână. Să ţese la război pânzeturi pentru ea, cu mâna lui deprinsă numai în luptă grea. Iar ea-şi punea în schimb blana cea fioroasă, ce se târa pe jos, şi lua în mână scutul, şi îşi punea armura, şi se juca cu ghioaga ce nimicise-n luptă şi monştri şi balauri. Astfel se străduia să-l facă de ocară pe voinicul Heracle. Şi el, cu moliciune, uitându-şi bărbăţia, privea la ea oftând, căci şiacolo-n robie, Hera tot nu-i da pace. Trimisese pe Eros să-i săgeteze pieptul, să-i tulbure simţirea, făcând să-i izvorască o dragoste nedemnă de un erou ca el, pentru acea regină din ţara Lidiei, care îl umilea. Dar au trecut şi anii cei negri de sclavie. Deianeira, soaţa, îl aştepta plângând. Ştia c-o să sosească acasă, lângă ea. Nu mai avea răbdare. Ieşea

P

57

mereu la porţi şi cerceta în zare. Când, iată-i vine veste că-n drumul către casă, însoţit de tovarăşi viteji, tot ca şi el, s-ar fi luptat c-un rege, care-l batjocorise. Că regele acela ar fi căzut în luptă, şi fiica lui, Iola, o preagingaşă fată, se afla între robi. Mai mult, chiar se zvoneşte că eroul Heracle a-ndrăgit-o pe fata regelui doborât şi-o va lua de soţie. — Cum? Eu l-am aşteptat atât de credincioasă, jelea Deianeira. şi el ma şi uitat? A îndrăgit pe alta?… Dar vestea o dăduse din nou zeiţa Hera, în ura ei nebună, căci, fără îndoială, nici nu era aşa. Heracle se gândise că va-nsura pe Hilos, fiul său mult iubit, cu gingaşa Iola. Atunci Deianeira, prinsă de deznădejde, şi-a amintit de sfatul ce i-l dăduse Nesus, în ceasul când pierise. A luat pe loc o haină. A îmbibat-o-n sânge. În sângele lui Nesus, otrăvit de săgeata ce fusese-nmuiată în verdele venin al hidrei de la Lerna. Şi a trimis veşmântul iubitului Heracle, socotind că prin farmec îşi va recâştiga dragostea lui pierdută.

APOTEOZA LUI HERACLE
cest trimis al soaţei a sosit la Heracle tocmai când se serbau biruinţele sale şi când se pregătea să se întoarcă-acasă. Şi în semn de cinstire pentru Deianeira, Heracle-a vrut să-mbrace haina abia primită. Însă, punând eroul veşmântul pe spinare, a simţit o arsură, şi stofa s-a lipit şi i-a pătruns în carne. Parcă-l bătea în cuie. Parcăl frigea cu jar. A vrut să-şi smulgă haina, dar cum trăgea de stofă, i se rupea şi pielea. Carnea se sfâşia şi îl durea mai tare. — O!… a-nceput să spună Heracle. E prea mult. Cad, în sfârşit, din voia preaduşmănoasei Hera. Tu, Zeus, care ştii că nu am nici o vină, fiindcă ţi-am fost fecior, primeşte-acum ofranda!… Iată, sunt jertfa ei… Şi el a dat poruncă să fie dus pe-o targă de ramuri, sus, pe muntele Eta, lângă oraşul Trahis. Aici să se ridice un rug, ca pentru morţi. Cu ultimele forţe, în chinuri mai cumplite ca ale lui Tantal – căci tot mai mult otrava îi pătrundea în sânge – Heracle s-a urcat pe rugul pregătit. — Unde-i Deianeira? a întrebat eroul. Unde e soaţa mea? — Soaţa ta şi-a vârât în inimă un paloş, aflând că vei muri, au răspuns cei din preajmă. — Dar Hilos unde e? — El este lângă tine şi se va însura cu prinţesa Iola, precum ai hotărât. — Atunci totul e bine. Să se aprindă rugul… Aprindeţi! Poruncesc!…

A

58

Cum? Nu-ndrăzneşte nimeni?… — Nu, nu putem, Heracle, au răspuns toţi bărbaţii ce erau lângă el. Cine să îndrăznească să dea foc unui rug, care va arde trupul celui mai viteaz om, celui mai bun din lume?… Tu, ce-ai distrus pe monştri şi-ai luptat pentru oameni, să pieri de mâna noastră? Heracle, nu putem… — Aprindeţi iute rugul… Mă chinuiesc prea mult… a mai rostit Heracle. Înduioşat pesemne, Filoctet, un bun prieten, care îl însoţise în lupte deseori, a scăpărat amnarul şi a vârât scânteia sub rugul cel înalt. Focul a prins să ardă, şi trupul lui Heracle s-a-nvăluit încet în flăcări orbitoare. Plângeau toţi cei de faţă, gemând cu întristare. Numai el nu gemea. Sta neclintit în giulgiul de flăcări ce îl învăluia. În clipita aceea, legendele ne spun că s-a despicat bolta, şi trăsnete-au căzut, şi fulgere mai albe ca neaua de pe munţi. Un car făcut din aur s-a coborât din cer, şi-n el se aflau Hermes, Atena şi Nike, zeiţa biruinţei. Nike conducea carul. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. L-au purtat spre Olimp. Acolo, însuşi Zeus la-ntâmpinat la porţi şi, după-atâta trudă şi-atâtea suferinţi, pe care lendurase în viaţa sa Heracle, s-a-nduplecat şi Hera. În cântece voioase Zeus a poruncit ca eroul Heracle să rămână-n Olimp; şi-n semn de-mpăcăciune, Hera i-a dăruit pe fiica ei de soaţă, pe graţioasa Hebe, zeiţa tinereţii30.

59

Note:
1. Zeus ştia, aşa cum s-a mai arătat, de la bunicul său, Uranus, cel dintâi zeu al cerului, că în anumite lupte, cum au fost bunăoară cele date cu giganţii, n-ar fi putut să învingă fără ajutorul unui pământean. De aceea hotărâse ca pământeanul care trebuia să-l ajute în aceste lupte să fie un fecior al său. 2. Regele Micenei, Electrion, o făgăduise pe fiica sa, frumoasa Alcmena, de soţie, aceluia care-l va scăpa de urgia unor triburi vecine, ce-l jefuiau de aur şi cirezi şi-i uciseseră feciorii. Amfitrion îl scăpase de primejdie pe regele Micenei şi, drept răsplată, o primise pe Alcmena de soţie. Dar, dintr-o întâmplare nenorocită, fără să vrea, Amfitrion îşi lovise socrul, pe regele Electrion. După datini, trebuise să-şi răscumpere vina, părăsind Micena. Se stabilise, împreună cu Alcmena, la Teba, fiind primit cu mare cinste de către regele Creon căruia îi plătea ospeţia, apărându-l cu armele de duşmani. Zeus se înflăcărase de dragoste pentru Alcmena într-un astfel de răstimp, când soţul ei era plecat la război. 3. Regele Electrion – tatăl Alcmenei cea frumoasă – era fiul eroului Perseu şi al Andromedei. După ce întemeiase Micena, eroul Perseu îl făcuse regele oraşului pe fiul său, Electrion. Deci fiul Alcmenei, Alcide sau Heracle, se trăgea din spiţa lui Perseu, fiind un strănepot al acestui erou. 4. Stenelos era cel de-al doilea fiu al lui Perseu şi al Andromedei. După Electrion, el urmase pe tronul de mare basileu al Micenei. 5. Numele de Alcide, dat odraslei lui Zeus şi a Alcmenei, pare că înseamnă „Vigurosul‖. 6. Aceasta întâmplare a fost pusă pe pânză de Tintoret şi Rubens, doi pictori renumiţi. Iar poetul romantic, Alfred de Musset, a zugrăvit-o în versuri nespus de delicate. 7. Într-o statuie, care se află la Roma, în Capitoliu, este înfăţişat Alcide-Heracle – copil – când nimiceşte şerpii. Pe unul îl ridică la înălţimea ochilor, privindu-l fără teamă. Iar celălalt se află aproape mort, pe scut. Între ruinele oraşului Pompei, în Italia, s-a aflat, de asemenea, pe ziduri, o pictură cam asemănătoare. Aici este însă de faţă şi Alcmena, trezită de Ificle, cu plânsetele lui. Este şi Amfitrion cu sabia în mână. Privesc amândoi, înmărmuriţi, cum un copil răpune doi monştri ca aceia ce fuseseră trimişi de Hera. 8. Apolodor, poet măiestru din Atena, şi alţi cântăreţi din vremea lui povesteau că Heracle ajunsese de o forţă şi o grandoare neobişnuită. Era înalt şi falnic. Ochii îi scânteiau. Când trăgea cu arcul sau când azvârlea lancea, pământul se zguduia. Nu se întâmpla niciodată să-şi greşească ţinta. 9. Scena este zugrăvită impresionant pe un vas antic. Heracle îşi ucide copiii. Megara încearcă să fugă. Totul se petrece sub ochii îngroziţi ai Alcmenei şi ai prietenului său, Iolau, sub blestemele zeiţei nebuniei, Mania. Pe această temă au mai scris două

60

piese şi marele poet elin Euripide şi scriitorul latin Seneca. 10. Despre această întâmplare ne povesteşte Xenofon, discipolul filozofului Socrate, reluând unele legende mai vechi. Artele plastice au ilustrat din plin această povestire. 11. Văgăuna leului legendar se vede şi astăzi în Grecia, lângă urmele fostului oraş Nemeea, din Argolida. 12. Tifon, cel mai puternic gigant, feciorul Gheei, avea şi el, într-un anumit fel, puteri divine. Se luptase cu Zeus, şi la început îl învinsese. Abia târziu, şi greu de tot, a fost şi el învins. 13. Scena luptei cu leul a fost cântată de nenumăraţi poeţi, între care şi de Apolodor din Atena. Pictorii au zugrăvit această luptă cel mai des pe vasele eline, dintre care unele au ajuns până la noi. La muzeul de artă al României se află una dintre cele mai renumite pânze ale lui Rubens, pe această temă, ca şi o copie după cunoscuta operă sculpturală a lui Antoine Bourdelle: Heracle arcaş, Heracle trăgând prima săgeată în leul din Nemeea. Leul din Nemeeă o fost urcat, după legendă, de Zeus însuşi pe boltă. O constelaţie a căpătat numele lui. În cinstea acestei biruinţe s-au organizat în Argolida celebrele jocuri nemeice, sărbătoare care avea loc din doi în doi ani, unde participau tineri din toate colţurile Eladei. Biruinţa eroului asupra leului reprezintă în mitologia elină lupta grea, dar victorioasă, a omului cu fiarele monstruoase şi de mărimi colosale, ce populau pâmântul în timpurile geologice, primejduind existenţa omenirii. Iată de ce artiştii au cântat cu atâta patos această legendară ispravă a lui Heracle. 14. Lerna se află în preajma golfului Argos. Era un loc mlăştinos, în care bântuiau întotdeauna molimile. Dealtminteri, pentru vechii greci, hidra din Lerna se pare că semnifica tocmai molimile ce iau naştere în locurile umede şi mocirloase. Ea era tot fiica monstrului Tifon şi a viperei Ehidna, din care cei vechi pretindeau că s-ar fi născut o mulţime de alte fiinţe monstruoase la înfăţişare şi răufăcătoare pentru oameni. Heracle a fost la început un mit solar. El reprezenta însă nu strălucirea soarelui, ca zeul Apolo, ci puterea lui. Soarele usucă mlaştinile cu razele fierbinţi şi face să piară molima, tot aşa cum Heracle, cu săgeţile lui încinse în foc, nimiceşte teribila şi ucigătoarea hidră din Lerna. În locurile uscate – scăpate de sub domnia hidrei, ucisă de Heracle – au putut trăi apoi oamenii şi s-au putut întinde holdele cu grâne. Poetizarea acestei forţe solare de către oameni este una dintre cele mai interesante din întreaga mitologie a elinilor. Pentru a slăvi această biruinţă, cei vechi au dat numele hidrei de la Lerna unei constelaţii ce se află, dealtfel, chiar lângă constelaţia Heracle. Tema aceasta este frecventă şi în majoritatea basmelor noastre, unde voinicii înfruntă şi răpun fel de fel de balauri, monştri zburători sau subpământeni. 15. Păsările stimfaliene simbolizează, după unii mitologi, ploile cu grindină, care cădeau cu prisosinţă, în timpuri foarte, foarte vechi, şi nimiceau vegetaţia, omorând animalele şi chiar oamenii. Soarele, încălzind atmosfera, făcea să nu mai cadă astfel de ploi. Aici este o nouă aluzie la Heracle ca putere solară. 16. Legenda spunea că puţinele păsări stimfaliene, scăpate cu viaţă pe ţărmul golfului argolic, s-ar fi refugiat într-o insulă necunoscută din cuprinsul Mării Negre. 17. Elinii socoteau că Dunărea – Istrul, cum o numeau ei – izvorăşte din marginea de miazănoapte a pământului.

Mistreţii. după legendă. Învingătorilor li se puneau pe frunte cununi din rămurele verzi de măslin şi primeau cele mai mari onoruri. unde cârmuiau numai femeile. ce domină de-o parte şi de alta această strâmtoare. ca să poată ţinti bine cu arcul. aşa cum se mai numea – după locul unde îşi avea sălaşul: Cerineia. Dintre pruncii care se năşteau. Amazoanele aveau. Este vorba de strâmtoarea Gibraltar. nechezând şi sforăind. iar la miazănoapte aşa-zisele ţinuturi hiperboreene.61 18. 25. 19. La miazăzi era Libia. reeditau luptele lui Heracle. Eroul este prezentat cu un genunchi pe trupul animalului. furtuna care se dezlănţuie pe munte. Se ştie că jocurile olimpice. O dată pe an. În timpul serbărilor olimpice. 26. de asemenea. care distrugeau semănăturile şi grădinile oamenilor. Atunci când izbucneşte vijelia în pădurile munţilor. Se spunea că Heracle a fixat stâncile uriaşe. Multă vreme aceste stânci au purtat numele de „coloanele lui Heracle‖ (sau Hercule. gargareenii. aruncări cu discul şi lancea şi trageri cu arcul. Căprioara zeiţei Artemis. a fost găsită o statuie de bronz. aşa cum îl numeau romanii). spre a deveni războinice temute. în imaginaţia celor vechi. efortul omului de apărare împotriva fiarelor din perioadele foarte îndepărtate ale istoriei. Altă lucrare vestită este un mozaic de marmură. Caucazul. mai ales. Centaurii erau nişte fiinţe ciudate. după goana istovitoare. pentru ca atleţii cei mai de seamă să poată veni în Elida. jumătate oameni – până la brâu – şi jumătate cai. 27. ce se găseşte în galeriile de artă ale Cracoviei. ele se însoţeau cu vecinii lor. Ţara hesperidă. Muntele Erimant se află între vechile ţinuturi ale Arcadiei şi Elidei. se pare că ar fi fost nenumăraţi şi distrugători în codrii deşi ai Erimantului. Îi vezi parcă picioarele tremurând de încordare. iar copacii se agită. motivul prinderii şi legării morţii de către un flăcău îndrăzneţ. sau ţara înserării. Şi citeşti în atitudinea ei nobilă setea de libertate. Se prea poate ca de la aceste zgomote să se fi născut personificarea fabuloşilor centauri ai mitologiei eline. Ei se pare că reprezentau. după unele legende. Era un munte bântuit de fiare. Le tăiau însă sânul drept. ţinându-l cu mâinile de coarne. pare uneori că aleargă în tropot herghelii întregi de cai. între ruinele îngropate sub lavă. se pare că era pentru cei vechi occidentul . si de această dată. căprioara cerinitică. Lupta lui Heracle cu mistreţul mitic din Erimant simbolizează. Ţinutul din jur purta numele de Psofida. neîndoios. Le învăţau să călărească şi să lupte. 21. Această operă de o rară măiestrie se găseşte acuma în muzeul de artă din Palermo. 20. când bolovanii se prăbuşesc în prăpăstii. în răsărit. păstrau numai fetele. 23. Grecii vechi credeau că marginile lumii sunt coasta de asfinţit a Africii şi. Mitul acesta reprezintă dorinţa de totdeauna a oamenilor de a se lupta cu moartea şi a o birui. orice certuri sau războaie încetau între oraşele greceşti. o ţară pe ţărmurile Mării Negre. înfăţişându-l pe Heracle prinzând căprioara zeiţei Artemis. 24. făcându-se întreceri de alergare. iz-bindu-şi coroanele. Îi simţi răsuflarea întretăiată. în Arcadia – se pare că simbolizează sălbăticiunile atât de numeroase în vechime. La Pompei. de curse cu carul. În folclorul nostru se găseşte. Psofis era tot un oraş arcadian. 22.

Deşi Atlas fusese prefăcut în munte. romanul Ovidiu şi alţi artişti de seamă l-au cântat pe Heracle în versurile lor. Iară la Belvedere. O altă operă. puterea omenească mare. Statuia e cioplită de marele artist Glicon. cum îl visau cei vechi. ca norii purpurii în asfinţitul zilei. pe frontoane. în nenumărate tablouri. A biruit pe Cerber. în Roma. într-un vârtej de flăcări. Acolo. era odinioară la galeriile din Dresda. de asemenea. monede şi efigii. gândul că muntele de piatră sprijină cerul. Stă sprijinit pe ghioagă. în legenda lui Perseu. pe care Euristeu ar fi dat-o în oraşul Atena. Marii poeţi Sofocle. figura lui Heracle a generat veacuri de-a rândul atâtea monumente şi opere de artă. Isprăvile lui au fost pictate pe zeci. În afară de cele două lucrări amintite mai înainte – tabloul lui Rubens: „Lupta cu leul‖ şi „Hercule arcaş‖ de Bourdelle – într-un tablou. şi a dispărut din vârful acelui munte. Apoi. în Olimp. pe aceeaşi temă. În plastică. muntele Atlas. eroice. În cinstea lui Heracle. ca forţă tânără solară. ce domină pământul şi – apoteozate – pătrund şi în Olimp. Elinii. Este chiar simţământul pe care-l dă conştiinţa puterii fără seamăn. alegoria şerpilor. urmaşii lui Heracle. plutind pe Marea Mediterană. Regele a fost luat prizonier de nepotul şi tovarăşul de luptă al lui Heracle. ca o grădină. unde aveau loc jocuri şi lupte fastuoase. lolau. Euripide. sute de vase. simbolizează că biruinţele sunt aproape întotdeauna legate strâns de tinereţe. paznicul morţii. scoţându-i ochii lui Euristeu şi poruncind apoi să fie ucis. l-a răzbunat pe fiul ei. aflat tot în galeriile de artă ale Palatului Regal din Bucureşti. era întotdeauna tânăr. Anteu apare chiar ca rege al Libiei. în fiecare seară. a luptat contra Herei. cum soarele asfinţeşte. care civilizează şi aduce progresul prin efort necurmat. 30. se crede că statuia „Hercule Farnesse‖ este desăvârşită. pictorul spaniol Ribera ne înfăţişează lupta lui Heracle cu centaurul. vedeau acolo. în zare. se află un tors de o mare perfecţiune. Heracle.62 Africii. pe marmure votive. În mâna dreaptă ţine fructele dobândite după atâta trudă. par a fi. şi moartea însăşi. Statuia înfăţişează idealul de forţă. Îşi închipuiau că acolo este ţara nimfelor hesperide. Într-o luptă. A fost distrusă de urgia războiului. Soarele însuşi. Eta. cum n-au avut nici zeii olimpieni şi nici un alt erou. lungi. forţa care înfrânge obstacolele şi relele iscate de natură. pe stele funerare. din Atena. Norii dimineţii. grecii au orânduit serbări heracleene în Teba. pe care el i-a sugrumat când era copil. a combătut tot ce era nesănătos. 28. realizată de pictorul Silvestre. a cerului umed. Se pare că Heracle este înfăţişat în clipa când se întoarce cu merele de aur la regele Micenei. Apolodor din Atena. A fost adus ca sclav la Atena. monştrilor. triumfătoare. înnorat. după ce a făcut să piară atâţia monştri. Într-o povestire. probabil. a sfâşiat haina îmbibată cu sânge. semănând cu şerpii. mama lui Heracle. lăsând în urma lui valuri de foc şi nori poleiţi. Totuşi. au fost săpate în metope. Heracle care – aşa cum am arătat mai sus – reprezenta şi soarele în putere. Parcă ar fi un imn de slavă închinat de artist puterilor umane. Legenda arată că regele Euristeu şi-a primit mai târziu pedeapsa pentru suferinţele pricinuite lui Heracle. în piesa „Trahinienele‖. Cei vechi îşi permiteau de multe ori astfel de ciudăţenii şi contradicţii în legendele povestite de ei. Alcmena. A ars capetele hidrei. uriaşe şi binefăcătoare. Sicione. Atena. din toată ţinuta pe care o are. minunată cu fructe de aur. Maraton. Aşa lea venit. în piesa „Heraclizii‖ (unde se vede moartea dată lui Euristeu de mama lui Heracle). Dincolo de munte vedeau. pe frize. dealtfel. La Ermitajul din Leningrad se mai găseşte o statuie a lui Heracle matur. . 29. se degajă un simţământ de linişte şi pace. îl regăsim ca titan în legenda lui Heracle. Heracle stă în repaos şi. simbolul molimii în teren mlăştinos. Căsătoria lui Heracle cu Hebe. a fost învins de heraclizi. a puterii solare. pentru grecii vechi.

Şi tu mi-eşti drag. amărât. un om hain şi crud. I-a întrebat. Cu toţii-au pus la cale – după cum am aflat – să-nceapă un război şi. ce domnea-n Argos. s-a bucurat Egeu. şi oraşul. A adus jertfe zeilor şi i-a rugat în fel şi chip. — Eu nu mai sunt prea tânăr. Pot să-i înfrunt în luptă. Fusese însurat de două ori şi de la nici una dintre cele două soţii nu căpătase vreun urmaş. eu am o fiică: Etra… Ţin foarte mult la ea. are cincizeci de fii. Are de gând să-mpartă între aceşti feciori şi tronul. şi eu S .63 TEZEU e povesteşte că un rege-al Atenei. Cum să mi-l dobândesc?… Regele din Trezena a stat un timp pe gânduri. în oraşul Trezena. şi tronul. numit Egeu. Dar ce fac mai târziu? îmi trebuie un fecior. Acum mai am putere. era foarte. gândindu-mă-ndelung. … Şi. însă te rog ceva… E singura-mi copilă. iubite prieten. Ar vrea să-i vadă regi în oraşul Atena. la fel de răi ca el. şi fratele meu. Palas. sprijin la bătrâneţe. astăzi. să se-nscăuneze ei. preadevotat prieten. pe fiica ta. Pe urmă i-a răspuns: — Uite. mă-nvoiesc cu multă bucurie… — Ţi-o dau. regele-Atenei s-a dus în ospeţie la un prieten al său. a spus Piteus. şi-anume la regele Piteus. foarte mâhnit. Ce n-a făcut? Pe unde nu s-a dus? Pe la oracole. la prieteni. la oameni înţelepţi. pe Etra… Ei bine. S-a sfătuit. De-aceea. am socotit că-i bine să ţi-o dau de soţie… Spune-mi. a glăsuit Egeu regelui din Trezena. Dar n-a fost cu putinţă să aibă vreun copil. cinstea e mult prea mare… Tu vrei să-mi salvezi viaţa. luându-mi viaţa. te învoieşti?… — O. şi oraşul… Şi vrei să-mi dai de soaţă.

când făcea sacrificii. vestise el. prin care îl vestea pe regele Trezenei că va fi socrul său. regele a pornit cu carul spre Atena. Dar ca să-l recunosc. până ce voi muri… Pe urmă în Atena va locui mereu… — Ruga ta-i o poruncă… Să fie precum vrei!… a glăsuit Egeu. din ruşine şi teamă. prinţesa din Trezena a născut lui Poseidon un prunc de-o frumuseţe de neînchipuit. nici de feciorii lui… Curând. când mă voi stinge… Nu mă mai tem de Palas. pândind-o pe mireasă. care nesocotiţi. Egeu era voinic. nu-i spusese. Atât că-n apa mării sta de veghe Poseidon. dorinţa unui zeu… Dornic să se răzbune. şi a hotărât nunta copilei sale. prin crainici. tot poporul. Ceva mai mult. Aşa s-a pus la cale nunta între fecioara din oraşul Trezena şi regele Atenei. aflând această ştire. Puternic ca toţii zeii. copila lui Piteus. să vină la Atena. care n-aflase crima ce-o săvârşise zeul atunci. n-a vrut să ţină seama de zeul mărilor. Etra. Are cine-mi urma la tron. căci Etra. cu-atâta îndrăzneală. aşa cum ai văzut… Îmbrăţişându-şi apoi soţia şi feciorul. pe un altar la ţărm. i-a spus mâhnitei soaţe. Poseidon a ieşit din valurile mării. luând-o cu el pe Etra la marginea Trezenei. cu regele Atenei. MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE geu. E . din marea prietenie ce-o purta lui Egeu. fără să ţină seama de gemetele ei. — Fiul meu se numeşte Tezeu1. — Vai vouă. să poarte în picioare sandalele acestea. a fost silit să plece şi el către Atena. ce le-am ascuns aici. Să stea aci-n Trezena. şi peste mijloc spada. Dar bătrânul Piteus. pe ţărmul mării. Tezeu. A săltat puţin stânca şi şi-a vârât sub ea sandalele şi-o spadă. i-a arătat o stâncă mai grea decât o casă. s-a bucurat nespus şi-a trimis la Atena solie. făcuse şi anume semne. — Când o să crească mare feciorul tău. Mai înainte însă. precum că are-un prunc. Şi-o dorea de soţie. Poseidon a cuprins-o la pieptul său pe Etra. Vai Etrei. chemat de treburi. El o-ndrăgea pe Etra.64 sunt cam bătrân. lui Egeu şi regelui Piteus! Nemernici muritori. Să nu mi-o iei cu tine. a zis Poseidon. de rugăminţi şi lacrimi… Şi-n timpul cuvenit.

doar pentru el. dar cel mai mult Heracle. sclavii s-au grămădit să-l spele pe erou şi să-i împrospăteze trupul trudit de lupte şi de atâta cale. iute. au zbughit-o la fugă care-ncotro putea. Într-adevăr. cum trece de-obicei. când s-auzi-n Trezena că va veni Heracle. care-a glăsuit mamei: — Puţini or să-i stea-n faţa fiului tău. Copiii ce prin preajmă îl priveau pe erou. un flăcău zvelt şi-nalt. şi. Heracle se arătă pe drum. Mai înainte însă. negru. Heracle şi-a scos blana de leu cea fioroasă. şi i se adusese şi un butoi cu vin. alene. să mânuiască ghioaga şi să-şi conducă-n goană caiinhămaţi la car2. DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU ezii povesteau apoi cum a crescut Tezeu în casa lui Piteus. A . ca sclavii să-şi golească vasele lor de apă pe trupul dezvelit. I se fripsese-anume un bou. Tezeu. cu praştia să tragă. Cu toţii-au râs cu poftă. şi-nspăimântaţi la culme. a-nşfăcat o secure şi s-a întors îndată să dea lupta cu leul. dimpotrivă. văzând această blană. au crezut că-i un leu ce are încă viaţă. până ce-a împlinit cam şaisprezece ani. Sunt sigur că odată elinii-l vor cinsti şi-i vor înălţa temple… Astfel a dat copilul întâia lui dovadă – în faţa lui Heracle – că va fi un viteaz. eroul renumit. ce răpusese fiare şi monştri fără număr. Era. spuneau aezii. ce o purta pe spate. cu ţipete şi lacrimi.65 Şi-a început să treacă vremea. când te grăbeşti. pe-o colină. şi-l poftiră la masă. când vrei să zăbovească… Tezeu se-nălţa însă mai repede ca alţii. şi-a azvârlit-o-n lături. strălucitor. Numai Tezeu. Iar regele Piteus îi ieşi înainte cu dregătorii săi şi-l rugară să intre în marele palat cu porţile de-argint. vârsta de bărbăţie. micuţul fecior al lui Poseidon. căci era fiu de zeu. să-şi încordeze arcul. cum s-a deprins să lupte cu sabia şi lancea. şi multe biruinţe va dobândi în viaţă. şi părul în inele îi luneca pe umeri. care se ridica în oraş. Avea ochii albaştri. s-a repezit afară. Crescuse cam de-o şchioapă.

Toţi câţi erau de faţă s-au minunat de forţa ce o avea Tezeu. Şi mulţi tâlhari şi monştri. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. prin istmul de Corint.66 Când Etra a văzut că Tezeu a ajuns la vârsta bărbăţiei. l-a sărutat pe frunte şi i-a rostit duioasă: — Feciorule. ce-i asupreau pe oameni. silindu-se s-apuce sandalele şi spada. Se spune că-n Trezena unii cunoşteau taina ce-o rostise Egeu soţiei la plecare. şi-n locul unde stânca stătuse pân-atunci era – scânteietoare ca soarele amiezii – sabia lui Egeu. spre regele Egeu. şi a plecat pe jos. ca să ia moştenirea bătrânului părinte. Numai că-n vremea asta preavoinicul Heracle căzuse în sclavie – cum îi urzise Hera – la regina Omfala. spre-Atena – prin istmul de Corint. S-au unit câteodată şi doi. vreun satir… Destul e că mulţi tineri şi-au încercat puterea. Egeu. Dar într-o ziuă Etra l-a chemat pe Tezeu la marginea Trezenei şi i-a povestit totul. Poate-o spusese vântul. ce sigur că te-aşteaptă… Urcă-te pe-o triremă. El oprea toţi drumeţii. pe care vâsleau sclavi. Aşa s-a şi-ntâmplat. spre Atica. e vremea să pleci către Atena. -n Lidia. dar nu plutind pe mări… Nu caut calea uşoară. de-aramă. Etra l-a strâns în braţe. Şi-alăturea de ea. c-abia plecat. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. O . dându-se drept Tezeu. pe nume Perifete. şi-i lovesc. aflând despre sclavia eroului Heracle. Ei s-au silit să-mpingă stânca aceea mare oleacă mai deoparte. Şi tocmai de aceea pleca pe jos Tezeu. că e voinic. Pe drumuri sunt tâlhari ce jefuiesc pe oameni. săvârşind multe crime. bântuiau prin Elada. trei sau mai mulţi. fără să izbutească… Stânca sta neclintită. Flăcăul s-a apropiat de colosul de piatră. Vroia să-i nimicească pe toţi acei tâlhari şi monştri nemiloşi. Tezeu n-a vrut s-audă. ci drumul cel mai greu şi cel mai plin de lupte… PRIMELE LUPTE ALE FECIORULUI ETREI ricât au vrut Piteus şi Etra să-l silească să plece cu-o triremă. şi-i ucid… — Am să plec spre Atena. departe. i-a arătat şi stânca sub care se-ascundeau sandalele şi spada soţului său. viteaz şi priceput în lupte. parcă era un trunchi răsărit din pământ. sandalele regale. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel meşter. a hotărât Tezeu. l-a ridicat în mâini şi l-a zvârlit în vale. căci calea peste mări este mult mai uşoară. cu prăsele de fildeş. S-a încordat o dată. sau soarele din ceruri. şi-avându-le să plece spre oraşul Atena. sau poate c-o şoptise vreo nimfă. bătută-n nestemate.

Dar Tezeu s-a ferit. Sinis era o fiinţă cu trei ochi. pe urmă apropia doi pini unul de celălalt. picioare răsucite şi-o forţă fără seamăn. cu sete. le dădea iarăşi drumul. până ce l-a răpus. I-a sărit de grumaz… Perifete. hohotind sălbatic. i-a ieşit înainte preafiorosul Sinis. dar el.67 tatăl său. la câţiva stânjeni. dintr-o pădurice. smucindu-se puternic şi sfâşiind în două pe bietul călător. îl miruieşte zdravăn. Lupta s-a purtat aprig. cu cocoaşă. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. l-a strigat Perifete. cu arma nouă pe care-o dobândise. de altul – de grumaz. Astfel a răzbunat mii. scăpaţi din mâna monstrului Sinis. Oprind şi el drumeţii. parcă-i o nuieluşă. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită – eşti doar în mâna mea… Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. zvârlindu-le spre el cu multă-nverşunare. prin istmul de Corint. Bine c-ai venit tu… Ba. A aplecat. drumeţule. în cele din urmă. două trunchiuri de pin şi l-a cetluit bine de vârfurile lor. din zori până spre seară. l-a tot împuns cu lancea. S-a trântit la pământ. căutând să-şi afle ghioaga de unde-o azvârlise. feciorul lui Poseidon şi al frumoasei Etra a plecat mai departe. a dat un răget groaznic. Însă Tezeu. lega pe călător de cele două vârfuri ale copacilor. din mijloc. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. ghioaga lui Perifete. Sinis însă-i răspunde cu bolovani şi trunchiuri. Şi le-a dat apoi drumul trunchiurilor de pin din zdravănă strânsoare. De unul dintre vârfuri l-a legat de picioare. lăsându-le să-l rupă în două. dă să-l şi înşface pe voinicul Tezeu. Sinis îi taie drumul şi strigă îndîrjit: — În dimineaţa asta n-am vărsat încă sânge. Pinii. care înfricoşa tot istmul de Corint4. — Ia stai. se şi-ndreptau la loc. purtând în mâna dreaptă ghioaga lui Perifete3 Trecea cântând un imn. Până ce Perifete s-o poată ridica. Tezeu n-a pierdut vremea. când. După victoria asta. şi. în straşnice curmeie. . flăcăul l-a culcat pe Sinis la pământ. la rându-i. mii de călători ucişi nevinovaţi de acest tâlhar crud. dar. întâi îi jefuia. Şi-i dă… Şi-i saltă-n mână ghioaga cea năzdrăvană. a frânt câţiva copaci şi s-a-nfipt în pământ adânc.

păroasă. când l-a-mbrâncit. să-l spele pe picioare. încruntată. a răsuflat tot istmul. Dar el. Tezeu şi cu alţi regi la fel de nemiloşi… Cea de pe urmă luptă a dat-o cu Procust. şi la poalele lor marea se zvârcolea gemând. ba-i mai făgăduia şi plată. Pentru ca broaştele să aibă carnea mai fragedă. băgând de seamă că nu-i lucru curat. şi hainele. mai târziu. şi carul. unde-i spăla piciorul. drept plată. Tezeu a plecat iar. celor care treceau prin locurile lui. el le hrănea cu oameni. Aici hălăduia un rege numit Sciron. pe urmă. În lupta-nverşunată. s-a prins bine de glezna pe care i-o spăla răului rege Sciron şi. pândea ades pe calea ce ducea spre Atena. Procust. Însă când călătorul se apleca să-l spele. fără de voia mea? Drumeţul se oprea şi îşi cerea iertare. Aşa a-ncercat Sciron să-l azvârle şi pe fiul prinţesei din Trezena şi-al zeului Poseidon. Iar preacruntului Sciron îi plăcea să mănânce numai broaşte ţestoase. cu bieţii trecători ce-i arunca în valuri. se culca pe patul de aramă. îl oprea duşmănos: — Cum îndrăzneşti să treci pe plaiurile astea. Drumul către Atena ducea pe malul mării. Apoi s-a ridicat şi. vuind cumplit. Când vedea un drumeţ. Sciron a fost înfrânt şi aruncat în mare broaştelor să-l mănânce. te culcă pe acest pat de-aramă. îi tăia cu-o secure picioarele şi capul. luând vasul de aur. însă rar se-ntâmpla să fie de-o măsură cu patul lui Procust. deasupra unor stânci drepte. care s-a dat pe ţărm vreme de două zile. i l-a trântit în cap. ca să te iert. El pretindea. mai bună. În apă vieţuiau nişte broaşte ţestoase enorme şi flămânde. tremurând. Îi dăruia averea. C . Dacă eşti lung cât patul. pe malul unui râu ce se numea Cefis. Procust era înalt şi-avea o faţă neagră. tot un tâlhar. Tezeu s-a ţinut strâns. şi când era mai scurt. Sciron îi da un brânci şi-l prăvălea în mare. sărmanul. zicea că-l alungeşte. Cum să nu pieri de spaimă şi cum să nu-i cerşeşti lui Procust îndurarea? Dar el nu se-ndura… — Uite. cu voce tunătoare. prăpăstioase. doar să-l lase cu viaţă. După ce i-a scăpat pe oameni de fiorosul Sinis. Şi când era mai lung. mai rostea Procust.68 SCIRION ŞI PROCUST ând s-a aflat de moartea monstruosului Sinis. Dreptatea s-a făcut!… Şi s-a luptat. zdrobindu-i os de os cu un ciocan de-aramă. te las şi poţi pleca… Călătorul.

ca el să-i ia măsura. purificat. Ce-i drept însă – pe cât ne spun poeţii – nici chipul său. Vărsase pe drum sânge şi nu putea intra cu trupul pângărit în oraşul Atena. Şi asta pentru că Tezeu era frumos şi delicat ca o fecioară. Apoi. Toţi erau fericiţi că au scăpat de groaza uriaşului Procust. se cobora în apa mării – după credinţele străvechi – la ceasul când Tezeu. ca un disc roşu. Se luptă ei trei zile. ionică. care ciopleau în piatră chipuri de zei. şi-l opreşte: — Stai! Nu te mai mişca!… Şi-i spune ce doreşte. în falduri. era cu mult prea mic pentr-un uriaş ca el. al regelui Egeu. Tezeu s-a îndreptat către templul lui Zeus. Părul său negru – strâns altminteri în conci. Eroul îl sileşte să se urce pe pat. Procust. Helios cu faţa lui împurpurată. peste umeri. în faţa lui Tezeu. Tezeu îi sare-n piept şi-ncepe-o luptă grea cu uriaşul Procust. înconjurat de un alai măreţ. Iară cu ochii săi albaştri cerceta toate clădirile măreţe din Atena. Acum. Mai mulţi artişti. fiul prinţesei Etra. să nu-l împiedice în luptă – şi-l slobozise de-astă dată.. de-obicei. de aramă. femei. Să se lungească-n pat. în valuri lucitoare. Se vâră prin nămoale. INTRAREA İN ATENA oarele. de bună seamă. Se răsucesc. copii. să-i ia şi el măsura. în oraşul Atena6. au început să râdă între dânşii: S . Se bat. Astfel s-a stins din viaţă şi ultimul tâlhar ce chinuia drumeţii spre porţile Atenei. Procust îi sare-n faţă c-un răget. ca să-l facă mai scurt.69 Dar. După legea străveche. nici toată înfăţişarea nu-l arătau că este un erou. şiatunci Tezeu ridică sabia lui tăioasă şi-l spintecă pe mijloc. până la sfârşit. cu toată forţa uriaşă ce-o avea. Tocmai trecea prin faţa unui templu ce se zidea în cinstea lui Apolo. văzându-l pe Tezeu că trece cu pasul graţios. Nestând însă de vorbă. aflat chiar lângă râu. intra cu pasul sigur în Atena. aşa precum o lua şi Procust. s-a adunat mulţimea: bărbaţi. a trebuit să recunoască. iată că acuma trecea pe lângă râu preaveselul Tezeu. putea să calce pragul tatălui adoptiv. că este biruit. Patul. Ajung din nou în iarbă şi. Auzindu-se vestea că Procust a pierit. Alunecă-n Cefis. Purta o haină lungă. Tezeu şi-a spălat trupul şi-a săvârşit trei slujbe cerute după datini şi s-a purificat5.

Şi se temuse că bătrânul – de-o şti că i-a venit feciorul – să nu se lepede de ea. înspăimântat. i-o fată!… Voi nu vedeţi că are părul lung şi desfăcut. Însă Medeea. Numele ei era Medeea. Nu le-a răspuns însă nimic. Ştiu să şi cânt. Palas. Ba-i mai dăduse. D . — Cine eşti tu? îl întrebase o strajă pe Tezeu. Tezeu intrase în palate şi se plecase regelui şi. unde era un car cu boi. Ea îi făgăduise lui Egeu – cam gârbovit de ani şi lupte – c-o să-i întoarcă tinereţea. străine. şi-un suc să-l toarne lui Tezeu în vin. Ca să se apere de Palas şi cei cincizeci de fii ai lui. între timp. Cine n-ar vrea să fie tânăr. pe-altul. la trup şi fire. De-aceea se şi învoise să o primească pe Medeea. şi-n el turnase sucul de cucuta. că tânărul ce sta la masă era un criminal trimis de fratele său. În vremea asta. despre care vom mai vorbi-n alte poveşti. Egeu. vroia să fie iar voinic. De-aceea-i strecurase lui Egeu. În car se adunase piatră şi marmură.70 — Priviţi colea!… Ăsta-i băiat?… — Ba nu. care ştia atâtea vrăji şi îi spusese că-l va face. Un suc făcut din floare de cucută. rostindu-i versuri şi cântându-i imnuri. să-l vadă lumea?… Iar haina lui în falduri se târăşte şi mătură tot praful de pe uliţi… Tezeu s-a încruntat puţin auzind râsul. întrebându-i pe unul. peste templu. Însă flăcăul din Trezena a râs şi şi-a văzut de drum… şi. să-l omoare. cu puterea de vrăjitoare ce-o avea. I-a făcut vânt şi l-a zvârlit. — Atunci. Speriaţi. ce ucidea fulgerător. temându-se că-i paşte moartea. umpluse cu vin pocalul lui Tezeu. când oboseala bătrâneţii îl încovoaie spre pământ? EGEU ÎŞI DESCOPERĂ FIUL ar. iată-l ajuns degrabă şi la palatul lui Egeu. ca atunci când avea douăzeci de ani. în şoaptă. Şedeau la masă el. fratele său. Dejugând boii cu iuţeală. pe furiş. Medeea şi tânărul abia sosit. De unde vii? — Sunt un drumeţ. aflase că era Tezeu. ci s-a-ndreptat mai lângă templu. Vreau să-l desfăt pe regele Egeu. el a-nşfăcat în braţe carul. sculptorii au fugit ca nişte iepuri prin Atena. regele Egeu primise în palat pe-o vrăjitoare. Sosesc din Creta. îi va lua tronul. sosise la poarta regelui Egeu voinicul tânăr din Trezena. bătrânul rege îl poftise pe oaspetele său la masă. calcă-i pragul!… zisese straja spre drumeţ. neîntrebându-l cine este. ca pe o minge. Egeu se tot temea că Palas. după datina cea veche.

Porţi în picioare sandalele ce le-am ascuns sub stâncă. strângându-şi armele în pripă. să-i înving… Fără a aştepta răspunsul. — Trăiască tânărul de la Trezena!… Să fie preamărit în veci!… striga mulţimea-nsufleţită. zisese el. feciorul soaţei mele. a părăsit îndată masa şi a pornit să-ntâmpine duşmanul. aci-nfigându-şi lancea în vrăjmaşi. Tezeu. oare. a zis flăcăul. acuma şaisprezece ani. Dar n-ar putea tot dânsul. voinice?… — Bine – am să încerc! a spus Tezeu. Şi a plecat spre Maraton. să-şi taie o bucată de friptură. m-a pus la cale să îţi dau otravă… Fugi. izbind cu ghioaga – s-a luptat vitejeşte şapte zile şi şapte nopţi… La capătul celor şapte zile. să scape lumea şi de taur? De taurul adus din Creta. L-a strâns la sânu-i pe Tezeu şi a-nceput să-i povestească despre Palas că uneltise să-l ucidă. Erau cu toţiintinşi pe ruguri. să-i alungăm?… — O.71 Tocmai atunci feciorul Etrei scosese sabia de la brâu. . fii bun şi lasămi mie cinstea să mă lupt singur. Fiii cei răi ai unchiului său Palas s-au pregătit să-l înconjoare şi să-l lovească din trei părţi. de Heracle. Egeu strigase tare: — Stai!… Nu sorbi din vin. băiete… Şi-şi aruncase ochii spre sandale. S-a dat o luptă crâncenă lângă Atena. Te recunosc. — În curte-s tocmai vestitori care mi-anunţă despre Palas că s-a pornit către Atena cu cei cincizeci de fii ai săi!… a spus bătrânul lui Tezeu. din hălcile de carne de pe masă. mai ales câmpul Maraton… Nu vrei să-l răpui tu. Şi sabia strălucitoare. odinioară. mirată de-ndrăzneala mare şi de puterea lui Tezeu. şi dup-aceea l-a-njunghiat. Văzând această sabie. Iară femeile-i boceau. vrăjitoarea cea hapsână. Medeea. scăpând lumea de înc-un monstru. Tu ce gândeşti? Putem noi oare să-i înfruntăm. — Tu eşti Tezeu. l-a plecat cu fruntea albă în ţărână. Etra. pe care-o ţii în mână e a mea. De vreme ce-am ajuns aici. Acum e liber şi pustieşte Atica. pe unde vieţuia în voie taurul zeului Poseidon. tăind cu sabia. Însă Tezeu – aci trăgând cu arcul. cât nu pun să ţi se toarne pe gât pocalul cu cucută… Şi-a izgonit-o pe Medeea. nici un vrăjmaş nu mai trăia. A dat cu el o luptă dârză. vrăjitoare blestemată… Fugi. din ordinul lui Euristeu?… — Vorbiţi de taurul pe care l-a scos Poseidon dintre valuri? — De el vorbim. tatăl meu. L-a prins de coarne.

zicând că noi suntem de vină… Noi l-am trimis la Maraton… Iar Zeus. În acest fel am fost înfrânţi… şi. cătau spre ele şi tăceau. lui Minos. — Ce s-a-ntâmplat?… De ce-i atâta tristeţe în oraş? L-a-ntrebat dânsul pe tatăl adoptiv. iar de la brâu în sus e taur… — Dacă-i aşa. Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. plin de durere. un palat mare de la Cnosos. cu mâhnire. de unde nu mai pot ieşi… Acolo îi sfâşieo fiară… O fiară zisă Minotaur. dimpotrivă. şi să-l înfrunt pe Minotaur. beat de succes. auzind vestea. fiul lui Minos. Nu pleca!… a spus bătrânul. regele din Creta. făcut cu uşurinţă. fireşte… — L-am ars pe rug şi l-am cinstit… Dar Minos. fiul regelui Minos a jurat tare către prieteni că este gata să doboare şi taurul din Maraton. luptând straşnic. Te-am aşteptat atâta vreme. Ne-a asediat şi ne-a lovit. şapte băieţi şi şapte fete… — Ce face el cu aceşti tineri? — Vai nouă! a grăit Egeu. pe care-o săvârşeşte Minos asupra tinerilor noştri… — Nu. Şi regele. Taurul alb al lui Poseidon. Şi ca pe-o zdreanţă l-a purtat până aproape de Atena… Ajuns aici. Numai că planul său. să plec şi eu când dai tributul. sute de coridoare. şi vrei iar să mă părăseşti?… — N-ai teamă. dă-mi voie. L-a ucis… L-a luat în coarne. tată drag… Ascultă… îmbrăţişează-mă mai bine. în fiecare an. Povara anilor m-apasă şi forţele mi s-au sleit. — Atunci. pesemne? — Da. Nu-l aplauda aproape nimeni. de bun V . Iară bărbaţii. Egeu. a dat îndată greş… — Taurul l-a ucis. Ba. ce-i de la brâu în jos ca omul. l-a aruncat doar ca să-l calce în copite… şi bietul tânăr a murit… — Iar voi l-aţi îngropat. i-a povestit că mai de mult venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta – ca să ia parte la nişte concursuri. ce ţinea cu Minos – ştii doar că el îi e fecior!… – ne-a trimis foametea şi ciuma. decât având sprijinul tău. Şi la concursurile acelea. a venit cu arme. răpus acum de tine! a spus bătrânul rege lui Tezeu. Nu pot să mai conduc Atena. era jale. Pe toţi îi vâră-n labirint7. rege. cu zeci.72 PLECAREA ÎN INSULA CRETA enind Tezeu iar în oraş – după o biruinţă-atât de mare – s-a cam mirat că atenienii nu se înflăcărau deloc. Socot că am să-i vin de hac şi am să curm această crimă. i-a biruit pe toţi flăcăii care s-au întrecut cu el la jocurile din Atena. drept tribut plătim cu jale.

când veţi ajunge acolo. şi noapte. a spus Tezeu. LA ZEUL MĂRILOR POSEIDON şa plecat-au. şi lângă el era o fată frumoasă. Puterea dragostei întrece. spre depărtări am să privesc… Te-oi aştepta şi zi. băietane. de astăzi înainte. pe stâlpi. jos. Doar atât.73 rămas… Şi cum la ţărm era trirema gata să pornească-n larg. — Tu cum cutezi. a zis Tezeu cu îndrăzneală. învingători şi sănătoşi… — Dacă te-ntorci cu biruinţă. dulce şi duioasă. — Voi sunteţi? a glăsuit Minos. Tezeu s-a dus întâi în templu şi-a adus jertfe Afroditei. pe-a altor zei. dar au ajuns… Şi intrând în oraşul Cnosos s-au dus de-a dreptul la palatul lui Minos cel neîndurător. să-mi vii. dacă şi ea o să ne-ajute. E cea din urmă oară. măi. înapoi… — Prea bine. căci noi nu suntem sclavi!… a dat din nou răspuns Tezeu. în labirint… Iară pe una dintre fete… pe ea… (şi-a arătat cu mâna pe o copilă. n-aveţi frică!… I-am adus jertfe Afroditei şi m-am legat să o slujesc întotdeauna după plac. Ce minciună!… Dacă-i aşa. prieteni. Şi eu. către Creta. când pleacă tineri din Atena. Minos şedea pe-un tron de piatră. la-napoiere. care alcătuiau tributul. sus. Au plutit mult. — Plecaţi-vă pe lespezi fruntea!… — Nu vrem. tată… şi. — Noi suntem!… i-a răspuns Tezeu. a rostit regele Egeu.. pe mări senine şi pe furtuni. ci sunt fecior de olimpian… — Şi eu sunt tot la fel ca tine. să-mi stai aşa trufaş în faţă? Eu nu sunt rege ca oricare. pânza neagră va fi schimbată de cârmaci cu pânza albă-a veseliei… Adio… Voi veni curând. Este fecioară ne-ntinată şi-i fiica regelui Megarei. Pe urmă… Ha!… Am s-o ucid… V-o trimit tot în labirint… — Să n-o jigneşti pe Eriboia. azvârl în valuri acest inel A . Tezeu şi ceilalţi atenieni: şase băieţi şi şapte fete. căci tată bun îmi e Poseidon… — Îţi e Poseidon?. i-a strâns apoi pe ceilalţi tineri. să ştii. Iar noi ne vom întoarce-acasă. pentru trei zile. băiete. cercetându-i pe atenieni. fără de teamă. — O să vedem. ce Ariadna se numea. de-atâtea ori. între curteni. Acuma iată-s agăţate pânze de doliu. să pui triremei pânze albe. şi le-a grăit voios aşa: — Veniţi cu mine. Eriboia) pe ea o iau de soaţă eu.

De nu-l aduci. şi i l-a-ntins. A doua oară. îndrăgostită de un sclav. şi s-a şi repezit în mare. văzând că fata. ce frumos e fiul tău! a spus zeiţa Amfitrita. Tezeu simţise că e prins de cineva necunoscut. de vrei. şi totul ce-i înconjura… şi s-a văzut din nou pe coastă. pe-un jilţ înalt de aur şi pietre scumpe. sfâşiat poate de rechini… Atâta că. fiindcă-i jurase s-o slujească – îi insuflase Ariadnei o dragoste nemărginită pentru preachipeşul erou. Ariadna. nici Amfitrita. Numai o dată poţi scăpa. a glăsuit regele Minos. şi-a poruncit: — Am să te pedepsesc. bătrânul vrednic din Atena… Şi încă vreau să-ţi spun. nimfele mării nereide. nici Triton. Apa a făcut vălurele şi l-a-nghiţit într-o clipită. Poseidon… şi să ţi-l dea el înapoi. Căci Afrodita – care-i da sprijin lui Tezeu. pe tronul lor de aur. dându-i învăţ: — Îţi dau acest inel de aur. voinicul. . Minos s-a necăjit.. Tu sări în mare şi te du la zeul apelor. Din ochii lui Tezeu s-au stins palatul mare. Tu poţi să mă ucizi. să-l ia cu sine pe Tezeu. pân-a-şi da mai bine seama de ce se petrecea cu el. — O. ce zace-acum pe fundul mării. Tezeu văzuse-n faţa sa un palat mare. zeii. când se zvârlise cu curaj. nici chiar eu nu mai putem să-ţi salvăm viaţa… Făcând un semn către Triton. aici. sta Poseidon. O tată. apele s-au învolburat.74 cu piatră scumpă. şi am să-ţi dovedesc că sunt feciorul lui Poseidon. făptură fără ruşine. în ape… însă pe ţărmuri ţi-e Egeu. Ce voinic e! Parcă-i un zeu… Să mi s-aducă o cunună… Trei nimfe s-au şi repezit în tăinuitele cămări şi au adus stăpânei lor cununa cea mai măiestrită. eşti prea nemilos!… a început să hohotească gingaşa fată a lui Minos. îţi retez capul… — Mă duc. în apa mării. Iar lângă el se afla dalba şi minunata lui soţie. şi ea i-a pus-o peste plete: — S-o porţi cu fală. Era Triton cel monstruos trimis de tatăl său. din aurul cel mai curat. Aici. Poseidon. desigur. Cu el tu poţi să dovedeşti că mama ta mi-a fost soţie… şi tu mi-eşti fiu. dar nu ai dreptul să mă insulţi… Aşa a spus Tezeu. de cleştar. — S-a dus. — S-a dus!… S-a dus frumosul tânăr. e-ndrăgostită de Tezeu. de cleştar. să ştii. Tezeu: pe viitor să te fereşti să cazi cumva în apa mării. Şi. fiul meu!… Iară Poseidon poruncise în astă vreme unor peşti să afle unde e inelul pe care-l aruncase Minos. şi nu va mai veni!.

fii bun. fata lui Minos. s-a strecurat în cămăruţa unde sălăşluia acela care zidise labirintul. fiica lui Minos. Plângea. Tinerii s-au pornit să sară în chiote de bucurie. Atâta că în timpul nopţii. Toţi erau înlemniţi de spaimă. Ariadna. când dihania aceea s-a repezit spre-atenieni. Iar ea. a început să desfăşoare ghemul cel gros. S-a-ncins apoi o horă mare. şi fiara care mânca oameni s-a prăvălit răgind cumplit8. un arhitect numit Dedal. afară. precum spune legenda. De bucurie hohotea! — Vezi. flăcăul l-a împuns în coastă. Tezeu a prins chiar la intrare. cu chiote de bucurie. Dedal!… Acesta a-nvăţat-o-n taină să-i dea voinicului Tezeu un ghem ceva mai gros de aţă. şi ca să nu se rătăcească pe coridoarele-ncâlcite. de care s-a vorbit mult timp şi-a fost cântată de aezi9. lovindu-l fără încetare în ochi. Ariadna. Ajută-mă. O horă nemaipomenită. nespus de fericită. sa strecurat pe nesimţite până la ţărmurile mării. la picioarele lui Minos. căta M . sau în piept. Aici o aştepta Tezeu. Dă-mi ajutor să-l scap de moarte pe tânărul iubit de mine. un cap de aţă. Numai trirema ateniană se legăna încă pe valuri. s-a-ntors tiptil în încăperi. urmărind firul de aţă desfăşurat prin labirint. chiar în noaptea următoare. de-un stâlp al porţii. şi i-au împins în labirintul unde stătea înfometat preaodiosul Minotaur. cu fata regelui din Creta şi. plângea. tată?… Vezi că-i fiu de zeu?… Dar regele a luat inelul şi mânios a poruncit ca-n dimineaţa următoare Tezeu şi ceilalţi atenieni să fie-nchişi în labirint. Deodată le-a ieşit în cale îngrozitorul Minotaur. mai mult în brânci. Tezeu şi-a ridicat pumnalul şi. pe-unde mergea. pesemne. Fata s-a furişat prin beznă şi. Fiara s-a-ntors mugind spre el. Cât timp s-a tot danţat acolo. l-a apucat pe Minotaur de-un corn şi l-a ţinut aşa. cutezător. Tezeu s-a înţeles. teferi. Iar tinerii ce-l însoţeau spărseseră cu grabă mare toate corăbiile lui Minos. şi Ariadna. în coaste. dându-i dragului Tezeu ghemul de aţă şi pumnalul. L-au sărutat penvingător şi. Numai Tezeu. Să-i dea şi un pumnal tăios. — Dă-mi ajutor!… i-a grăit dânsa. dar nu de spaimă. prăbuşită jos.75 TINERII SUNT SALVAŢI inos privea şi nu credea… Tezeu îi întindea inelul. Şi-aşa. Spre dimineaţă i-au luat sclavii pe atenieni. au ieşit toţi. ei au plecat nestingheriţi… Tezeu şedea vesel la cârmă şi-n braţe îşi ţinea iubita.

În calea lor s-a ivit zeul beţiilor destrăbălate. insula ce se vede-n zări. a socotit că au pierit toţi tinerii plecaţi în Creta. Atâta doar că-n tulburarea ce-i cuprinsese. a făcut semn de-ameninţare către toţi tineriiatenieni. să-mi fie soaţă numai mie… Chiar Afrodita s-a-nvoit. Făgăduise să-i aducă teferi şi sănătoşi la ei acasă. Dar zeul vinului s-a-nfăţişat plin de splendoare şi a cerut-o de soţie. a luat numele de Egeea. nici soţii tăi de drum… pentru că vă prefac în broaşte… Şi zeul vinului. şi tot doar el a auzit glasul acestui zeu. rostind: — Fata lui Minos. din Olimp. Nu l-a văzut decât Tezeu. Astfel prinţesa Ariadna a devenit şi ea zeiţă. făcând popas. e hărăzită. ca so iau eu. Am oare dreptul să-i ucid? Trebuie să-mi jertfesc iubirea‖. au fugit10. iar. cuprins de deznădejde. acolo-n Naxos. neosteniţi. În vremea asta atenienii. Deşi în suflet – cum se pare – l-a păstrat veşnic pe Tezeu. Că a pierit deci şi Tezeu. ce-i aştepta pe coastă. şi se-apropiaseră de Atena. bătrânul s-a aruncat în apa mării. Deci tu cată s-o părăseşti. Egeu. unde el şi-a sfârşit viaţa. cu tirsul. suindu-se cu ceilalţi. în triremă. pluteau mereu. ce era prinsă de cel mai-nalt catarg. Iar valurile l-au izbit de stâncile din ţărm. a cătat către soţii săi. la miezul nopţii – şi el. fiul lui Zeus. ei au uitat să dea jos pânza neagră. „Eu i-am scăpat de Minotaur. TEZEU AJUNGE REGELE ATENEI ezeu. L-a-ncununat şi i-a grăit: T . fata lui Minos a plâns mult fuga iubitului Tezeu. Când s-a trezit spre dimineaţă. nu-ţi mai vezi casa. părăsind-o pe Ariadna. Îndurerat prea mult. şi nunta s-a făcut pe loc. Ea n-a-ndrăznit să-i stea-mpotrivă. nici tu. Însă mulţimea adunată l-a dus cu sila la palat. De-atunci şi marea. Dionisos. văzând că pânza nu e albă. Cu moartea-n inimă-a lăsat-o pe Ariadna lui în Naxos – pe când dormea. Dar zeii sunt geloşi pe oameni. de doliu. zdrobindu-l.76 duioasă-n ochii lui. purtaţi de vânturile bune. şi-acum tot eu să-i nimicesc? Iaşteaptă mame-nlăcrimate. a vrut şi el să se omoare. Ariadna. De n-ai să laşi copila-n Naxos. Când a ajuns Tezeu pe ţărm şi a aflat ce s-a-ntâmplat.

care-i lega pe amândoi. Au mai trecut. Numai că în puţină vreme. Îndrăgostită peste fire. ba şi mai bine… şi. Şi mulţi artişti de la Atena. Acolo i-au asediat câteva luni. deşi fusese luată pradă. Pentru că ea uitase totul. din Argos sau din alte părţi. s-a născut un fecior bălai. cum aţi aflat. frumoasa Antiopa. cu fruntea lată şi senină. Pe lângă soţul său lupta. învinse. Dar a trimis un car să-i vină mama sa. i-a-ncuviinţat s-o ia ca sclavă pe-această fiică a lui Ares. fiul Alcmenei de la Teba. Tezeu nu s-a împotrivit. nu mai avea altă dorinţă decât să stea mereu alături de preaiubitul ei Tezeu. au trebuit să lase pradă biruitorilor pe mândra şi preafrumoasa Antiopa. pe credincioasele-amazoane şi viaţa ei de-odinioară. Da. Şi ea. PIERDEREA ANTIOPEI ezeu n-a fost nicicând un trândav. Lipsiţi de hrană. sora reginei Hipolita.77 — Tu ne-ai scăpat de-atâtea fiare şi de tributul ruşinos… De aceea te alegem rege. spune povestea. din Trezena. Iar amazoanele. Pe urmă a plecat cu Iason şiargonauţii să găsească lâna berbecului de aur11. însăşi regina Antiopa. s-a făcut nunta la Atena. până peAcropolă. s-a-ndrăgostit denvingător. şi voinic. unde a fost o vânătoare vestită-n lumea de-altă dată. precum se ştie că sunt regii. Ea – aceea ce fusese învinsă de elini. dată ca pradă lui Tezeu – lupta acuma să nu fie eliberată din sclavie. atenienii. Şi el de ea. de trist şi de nemângâiat. A rămas rege în Atena. unde stăteau de luni de zile teribilele amazoane. însă era mai graţios. Heracle. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. oştirile de amazoane – nemulţumite că Antiopa fusese luată de Tezeu – au pornit marşul spre Atena. N-avea statură herculeană. Era. în frunte avându-l pe Tezeu. Alături de celălalt voinic. ci s-ansoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon. T . cum îl cântau aezii. au început să dăltuiască sau să picteze toate-ntâmplările acestea. numit de mamă Hipolit. din iubirea asta mare. s-a dus în ţara amazoană. Însă Tezeu. ca să respingă pe-amazoane. Etra. vrând să-l răsplătească pe prietenul de la Atena. Ele au înconjurat oraşul şi i-au silit pe atenieni să se retragă pas cu pas. În acest fel. pe ţărmurile Mării Negre. un an întreg. era şi chipeş. porneau din când în când la luptă şi atacau colina lui Ares12. să nu mai fie-atât de singur.

zeiţa a hotărât să se răzbune. Şi. dar prea târziu… mult prea târziu… Frumosul trup al Antiopei se preschimbase într-o mână – fierbinte încă – de cenuşă… şi amazoanele-au plecat spre ţara lor cea depărtată de lângă Pontul Euxin. Hipolit prinsese gustul vânătoarei. scăpând suliţa din mână. şi timpul tot şi-l petrecea colindând codrii deşi ca peria. în Creta venise rege Deucalion. Pacea s-a încheiat. se povesteşte c-a fost o mare-ncăierare acolo. Ochii i s-au înceţoşat şi. — Zeiţa Afrodita este prea dezmăţată. Iar la-mbierile-Afroditei sta rece şi nepăsător. dânsul se pleca zeiţei Artemis. fecioara ce ocroteşte vânătoarea. nu l-au clintit din hotărârea pe care-o luase Hipolit de-a nu iubi nici o femeie. Lancea i s-a înfipt în piept. ea. spusese noul rege-al Cretei. Tezeu a rămas trist şi singur lângă mormântul Antiopei. Şi. fireşte. a căzut jos. tot ca ea. Şi toţi războinicii s-au strâns – şi amazoane şi elini. Tezeu lupta nebiruit. În locul lui. — Tezeu!… Eu mor… a spus regina. Deodată scânteiază-o lance. trăgând săgeţi la întâmplare… Ah!… sunt besmetici amândoi… … Şi. smintitul Eros. — Vreau să am pace cu vecinii… şi-n primul rând cu atenienii. îşi bate joc de muritori. pe tron. şi lângă el sta Antiopa. pe areopag… În fruntea oştii-ateniene. De-aceea. nu vrea să-audă de legătura căsniciei.78 Dar într-o zi. arcaşul Eros. regina Etra din Trezena. Ţimbalele-au ţipat a jale şi trâmbiţele au sunat tristul sfârşit al bătăliei. Şi-atunci… Atunci… Zei!… ascultaţi!… s-a repezit în faţa lancei. umblând după sălbăticiuni. cu pieptul gol. Antiopa. În acest timp Minos murise. Au înălţat un rug uriaş. Vreau să se stingă vechea vrajbă… C . Crescând mai mare. supărată rău. zicea el. iar fiul ei. oricât s-au silit zeiţa care dă patima iubirii şi fiul ei. Era – cât să fi fost?… o clipă… şi lancea l-ar fi nimerit. şoptind uşor: — Ai grijă doar de Hipolit!… Lupta a încetat pe dată. O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA a mângâiere-i rămăsese numai micuţul Hipolit. Parcă-i o flacără-n văzduh… O amazoană îl ţintise cu îndrăzneală pe Tezeu. Şi el creştea sub privegherea tatălui său şi a bunicii.

Mai trebuie spus că Ariadna. — Cum îl iubesc!… îşi spunea ea. Iar Fedra s-a simţit. plângând: — Soţul meu drag. scot paloşul din cingătoare şi ca pe-o fiară te ucid… Iar Fedra a-nceput să ţipe şi să-l blesteme pe flăcău: — O!… M-ai jignit… Cum m-ai jignit… Dar pentru asta. vino. mâniată că Hipolit o alungase. Să ne aruncăm pe o triremă şi să plutim spre depărtări – până la marginile lumii. Uitând cât sunt de credincioasă. în taină. vino. Şi-nveninată de săgeata preauşuraticului Eros. ce-l dobândise odinioară cu-Antiopa. Să ne ascundem fericirea… Hai. numai dacă frumoasa Fedra jură că va fi mamă bună fiului său. a spus zeiţa Afrodita. în acest fel. umplându-i inima de fiere şi dragoste nelegiuită pentru feciorul lui Tezeu. Mireasa a jurat în templul zeiţei Hera c-o să fie într-adevăr o mamă bună şi. întâia soaţă-a lui Tezeu. mi-a fost dat astăzi să îndur cea mai amarnică insultă. Înăbuşindu-şi dară jalea. nunta îndată s-a pornit… — Ei. pe dată. şi pe Tezeu. Aşa grăia şi nu ştia că vorbele i le şopteşte. Tezeu a-ncuviinţat ca nunta să aibă loc cât mai curând. erau toţi fraţi.79 Ca să se facă-mpăcăciunea. ce încă îl mai mistuia. răzbunătoarea Afrodita. lăsând uitate şi-Atena cea cu cer senin. tânărul Eros. Chemând la sine pe arcaşul cel zburător. A spus însă că face nunta. s-a zvârlit în genunchi. la ureche. minţind anume. el a pornit către Atena. Hipolit… Dar Hipolit. Fedra. cea mai grozavă dintre crime. zicând aşa: — Femeie fără de ruşine… Tu pângăreşti tot ce-i mai sfânt: respectul meu de fiu. Răzbună-mă. Hipolit. . ai să plăteşti şi tu cu viaţa… Şi-a alergat până la rege. aflând această întâmplare. o izgonea. care mă tot nesocoteşte. Tezeu a stat puţin pe gânduri… Dacă primea s-o ia de soaţă. numită Fedra. îl implora pe Hipolit: — Hai să fugim. regina Fedra.. i-a poruncit săşi pună-n arc săgeata cea mai otrăvită şi s-o ţintească pe mireasă. de fapt. şi a strigat spre el. iată c-a sosit şi vremea să-l pedepsesc pe Hipolit. isprăvindu-şi jurământul. după regina Antiopa. pe lespezi. şi chiar iubirea ce-o datorezi soţului tău. îndrăgostită nebuneşte de vânătorul Hipolit. A stat de vorbă cu Tezeu şi l-a rugat să-i facă cinstea şi să primească de soţie pe sora lui. stăpân şi rege. De mai rosteşti doar un cuvânt. cu ochii-n flăcări. pacea-ntre Atica şi Creta s-ar fi statornicit deplin. cu Fedra şi cu Deucalion. să făptuiesc. căci altfel mor!… Aşa grăia. nesocotitul Hipolit m-a conjurat să fug cu el. cu mintea rătăcită.

l-au omorât pe Hipolit. pe ţărm. Dorinţa ei se împlinise. Ci eu. Fedra şi-a dat moartea cumplită. Tatăl nu s-a uitat spre el. El se urcase întrun car. trecându-şi mâna peste tâmplă şi. deodată şi-a venit în fire. Te rog pe tine. Pedeapsa ei căzuse grea. pe Hipolit. zeiţa Afrodita văzuse totul şi zâmbea. Hipolit. ce-l duceau ca vântul. Iar caii s-au speriat de el. numai eu sunt ticăloasa!… A alergat către palat: şi-a pus pe gâtul alb un ştreang. o Tezeu!… Atunci Tezeu s-a ridicat. să se răcorească de jarul care îi frigea inima lui nevinovată. cuprinsă de remuşcări. zdravăn. văzând pe Hipolit cu fruntea făcută ţăndări. dar în clipitele acelea. Dar Fedra hohotea acolo şi-l implora cu glasul stins: — Răzbună-ţi soaţa. Tezeu a rămas nemişcat un timp destul de lung pe tronu-i. caii s-au avântat pe stânci şi. din apa mării s-a ivit – prin hotărârea lui Poseidon. la rugămintea lui Tezeu – un monstru mare cât un munte. doar eu am fost aceea care l-am ispitit – să ştii!… Eu. a rostit: — Tată!… Poseidon!… Eu nu pot să-mi pedepsesc feciorul drag. a început să strige tare: — Nu! Nu-i adevărat. — Vai. Vraja zeiţei Afrodita s-a risipit. Şi astfel. trei cozi şi cu colţi lungi ca nişte suliţi. către Micena. ce-am făcut! a rostit ea. şi totuşi nu-i venea să creadă. prin spânzurătoare. Tezeu. O!… Cât l-a plâns pe Hipolit… 13 L . păşind încet spre malul mării.80 TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI ovit ca de-o măciucă-n creştet. sfărâmând în bucăţi carul. între stânci. Fă dreptate şi loveşte-l pe Hipolit pentru insulta odioasă adusă Fedrei. Neascultându-şi vizitiul. Regina Fedra ce-l urmase pe soţul său. Vorbele ce-l învinuiau atât de tare pe feciorul cel mult prea drag. E lesne de-nţeles durerea ce l-a-ncercat iar pe Tezeu. Mergea ca orb. Tezeu!… Hipolit n-a fost vinovat. soaţa mea!… Tocmai gonea pe ţărmul mării. Se clătina. doi cai sălbatici. El auzea vorbele Fedrei. Din cer. cu şapte capete. Şi la car înhămase. Ajuns pe prunduri.

ca Tezeu să-l ajute pe prietenul lapit să-şi afle o soţie la fel de minunată. — De e atâta de frumoasă Elena. S-au înţeles atunci să se ajute-n luptă. Făcuse jurământul să-l ajute pe prieten. şi bucuria mare pe rege şi curteni… Dar rămânea acuma. Voinicii. Dând ei o luptă grea cu oastea de la Sparta. au aflat pe Elena. şi-apoi să se coboare în regatul lui Hades. Tezeu s-a hotărât să-şi ia o nouă soaţă. Au suit-o-ntr-un car şi-au dus-o la Atena. Şi cel ce-a câştigat-o a fost însuşi Tezeu. Gingaşă era fata. a cugetat Tezeu. Dar n-a grăit nimica. El şterge suferinţa şi face să renască. socotind curtenii că prea e lung amarul regelui lor. precum era Elena. — S-o furăm pe nevasta lui Hades. rege peste lapiţi. Cine o să-i ia locul? Apoi i-au povestit că regele din Sparta are o fată mândră. Tezeu. să aibă un fecior. Zis şi făcut. tânără şi voioasă.81 ÎNLĂNŢUIREA DIN INFERN ar timpul care trece poartă cu el uitarea. prima zi după nuntă. — Ce să facem acolo? l-a întrebat Tezeu. Şi fiindcă i-au vorbit de frumuseţea fetei regelui din Sparta. potrivit învoielii. Şi el vroia să aibă o soaţă-ncântătoare. Deci. cel mai divin balsam. copilul ce s-o naşte va fi la fel cu ea. au început să-i spună. Cui or să-i cadă sorţii – s-o aibă pe Elena. s-a pregătit de drum. să-l sprijine pe celălalt să-şi găsească o soaţă tot la fel de frumoasă. Iar cel ce-o câştiga-o în acest fel. că omul e o fiinţă ce nu poate trăi doar în singurătate. căci regele din Sparta nu vrea s-o dea de soaţă nimănui. Ascultând glasul lor. cu vorbe iscusite. în inimă. cum au călcat în Sparta. D . Mergând însă pe cale s-a întâlnit c-un prieten. Iar regele lapit i-a cerut lui Tezeu să-şi părăsească soaţa. răpind-o pe fecioară. Ba chiar l-au îndemnat să meargă s-o răpească. la sorţi. ce tocmai dănţuia la nişte mari serbări în cinstea lui Artemis. speranţa – dorinţa de-a trăi. au răpit pe Elena. Hipolit a murit. Persefona… şi să mi-o fac regină în ţinutul lapit… Nu ar fi vrut Tezeu să-şi părăsească soaţa prima zi după nuntă. pe nume Piritou. şi să meargă cu el pe tărâmul lui Hades. ce se cheamă Elena. I-au amintit că n-are nici un urmaş pe tron. S-o ducă la Atena şi aici s-arunce zarul. şi nu-l putea călca. Pe drum au tras la sorţi. regele din Atena.

Iar de sus. i-au pus. Mâhnit s-a hotărât să se retragă-n Scira. destule veacuri. prevăzător – s-au aşezat pe jilţ. Dar fiindcă aţi venit până-n Infern. Dar valurile mării l-au aruncat la ţărm. el a fost prăvălit în genunea de ape. dar chipul i-a rămas la fel de neclintit. şi ochii săi albaştri cercetau mustrători Olimpul depărtat. s-o iau eu de soţie!… a răspuns Piritou. ce-au apărat Atena. Şi s-a întors acasă Tezeu. Iar mama şi soţia răpite de spartani. Am sprijin la nevoie pe eroul Tezeu. au intrat în Infern. Eroul s-a izbit cu fruntea sa senină de colţuroase stânci. Tezeu s-a îndreptat cu regele lapit spre tărâmul lui Hades. smulgându-l de pe stâncă. Şi n-a putut Tezeu să-şi salte multă vreme. după atâţia ani… Ca rege-a găsit însă pe-un duşman. Menesteu. Deci nu-ncerca. să vieţuiască-n pace. au şi rămas lipiţi. în Sciron. dar şi-aci l-a urmat ura lui Menesteu – care tot se temea că eroul Tezeu va cere-napoi tronul. un vultur din văzduh s-a coborât în Sciron. fără de vrerea mea? i-antrebat. Oameni necunoscuţi l-au adunat din ape. spuneau aezii. prin trădare. pentru odihnă. la mine. au rămas fără vlagă. Printr-o peşteră-adâncă. de zeii olimpieni. — Bine! a glăsuit. ce îi era părinte. Când a venit trimisul. s-au găsit . scormonind o movilă cu ciocul său de fier14. ca să-l elibereze pe eroul Tezeu. rece şi mohorât. de-argint. unde locuia zeul cel veşnic mohorât. Tezeu a fost urcat pe-o stâncă de la Scira.82 Lăsându-şi dară soaţa în grija mamei sale. rece. Aici a stat. Braţele lui vânjoase. Tezeu. — Ce vreţi?… Cum aţi intrat pe tărâmul acesta. pe care se lăsase vulturul din văzduh. fusese luat în slavă şi făcut semizeu. Hades s-a mâniat pentru aşa-ndrăzneală. Dar cum s-au aşezat pe jilţul fermecat. ce se găsea în Argos. A trebuit să vină Heracle în Infern. şi-au mers drept spre palatul măreţ. să mi te-mpotriveşti. vă rog să staţi puţin şi să vă odihniţi pe acel jilţ de piatră… Piritou. Tezeu. Hades. Şi printr-un vicleşug. cum le ceruse însuşi stăpânul mărilor. până ce a venit un trimis al Atenei şi i-a aflat mormântul. pentru faptele sale. Noi ştim să ne luptăm… şi nu ne este teamă de tine nici atât… Şi-a început să rîdă. uitat.. oasele în mormânt. Ba. Săpându-se movila. trupul lipit de piatră. cu tot zbuciumul său. l-a legat şi-n lanţuri zeul cel mohorât. o insulă frumoasă. buna regină Etra. fără frică. — Iat-am venit la tine să-mi dai pe Persefona. bătrâne.

. Iară peste mormântul cel gol. lângă ele un paloş şi-o lance ascuţită.83 oseminte. a fost zidit un templu eroului Tezeu15. Osemintele-acestea au fost duse-n Atena. lăsat în Sciron.

şi Tezeu. În amintirea biruinţei asupra lui Sinis. zguduit de vulcani. cu scopul de a-şi întări stăpânirea asupra poporului. Pare foarte curios că mulţi dintre monştrii doborâţi de Tezeu erau socotiţi fiii lui Poseidon. fratele lui Zeus. ca Licurg. (Etra se tâlcuieşte prin „cerul cel senin‖. poate cele mai mari şi mai fastuoase serbări din Elada. autorul marei lucrări „Vieţi paralele‖. cu valurile sale verzui. forţele omeneşti. valoarea unui simbol al luptei împotriva răului. Tezeu a reprezentat. pare-se. erau încununaţi cu ramuri verzi. Fiecare basileu dorea să se tragă dintr-un anumit erou. Aceşti viteji. Heracle şi Tezeu erau. după cântecele vechi ale aezilor. Heracle era.) Grecilor le plăcea să spună că pământul Eladei răsărise din mare. vieţuind între cerul albastru şi senin şi marea nesfârşită. Ca şi Heracle. Amândoi zeii se însoţiseră cu mamele celor doi eroi. Tezeu ocupa în vechile legende ale elinilor. Pericle etc. aristocraţii au impus transformarea mitului său popular în acela de erou al aristocraţiei gentilice. revărsări de ape. Pe temeiul acestei legende. De la numele monstruosului Sinis cred unii că ar veni cuvântul sinistru – ceva sau cineva care provoacă spaimă. fiul lui Zeus. poporul care luptă cu urgia naturii: cutremure. Iniţial deci. au fost organizate. alături de Heracle. Solon. Despre el se povestea că instituise serbările Panatenee. fiul lui Hefaistos. locale. este cunoscutul scriitor Plutarh. Întâmplările prin care trec Heracle şi Tezeu sunt însă de multe ori asemănătoare. Biruitorii în concursurile la suliţă. care bântuiau odinioară lumea. pe când toţi ceilalţi au mai mult caractere regionale. şi apoi chiar al aristocraţiei funciare sclavagiste. Astfel i-au atribuit împărţirea populaţiei în trei clase (nobili. către anul 46 al erei noastre. Însă mama lui este Etra. fiul lui Poseidon. în cinstea zeului Poseidon. Temistocle. ca şi Heracle. oroare. disc. un loc de frunte. aşa-numitele jocuri istmice.84 Note: 1. ce cârmuia Atena. de mitul nobil al lui Tezeu s-a folosit mult aristocraţia sclavagistă. şi fiecare ţinut vroia să se mândrească cu vitejii săi. În general. sub cerul cel albastru. dealtminteri. Prin legendele născocite despre el se stabileau avantajele aristocraţilor. fără de voia acestora. Cel care povesteşte viaţa lui Tezeu. după legende. alergări cu carul sau în lupte. născut în Beoţia. 5. care biruie toate relele ce le stau în cale. 3. Jocurile aveau. unde sunt evocate şi alte figuri istorice. Toţi aceşti monştri întruchipează relele pe care le poate face marea. în mare. pustiiri şi cu monştri zămisliţi în apele marine. socotiţi un fel de eroi naţionali. voinicul Tezeu este şi el înfăţişat de multe ori pe vase şi în sculpturi. se tot cutremura şi se prăbuşeau coaste sau insule. deci tot un fecior al mării. Mai târziu. adică ai tuturor elinilor. nimicind pe oameni. Iar valurile tulburi năpădeau peste ţărmuri şi părăduiau aşezările. agricultori şi meseriaşi) şi hotărârea ca toate funcţiile statului să fie ocupate numai de nobili. de însuşi Tezeu. Tezeu este un nimicitor al monştrilor şi răufăcătorilor. 2. 4. Tezeu este şi el un fiu al lui Poseidon. . Tezeu este în acest caz simbolul poporului Eladei. purtând în mână o măciucă sau o ghioagă de aramă – ghioaga cucerită de la hainul Perifete. de pin. furtuni. Alegoria pare că vrea să amintească de timpurile acelea când pâmântul Eladei. bunăoară. chiar pe locul unde se zicea că ar fi fost el răpus.

se dau tumba în mijlocul gloatei.P. Hora de la Cnosos. Nemuritoare este o marmură ce o înfăţişează pe Ariadna adormită. De zei luminat cântăreţul Zice din liră-ntre ei. pe un vas antic.L. Legenda cu vulturul coborât din slavă peste mormântul lui Tezeu – care nici nu ştim dacă o fi existat vreodată.S. 9. Colina lui Ares sau areopagul. Şi-n vreme ce cântecul sună. 11. Joacă ei toţi. poetul francez Quinault. Se îmvârtesc doi ghiduşi. În tragedia „Tezeu‖. Este vorba de faimoasa călătorie o argonauţilor. Visează. aci în şiraguri se saltă-mpotrivă. alcătuite de ei. un palat cu multe culoare încâlcite. pe un sarcofag care se găseşte la Ermitajul din Leningrad. sub acest nume sau sub altul – a fost născocită de aristocraţi. despre care se povesteşte mai departe. la adăpostul legendei despre Tezeu. Durerea lui Tezeu răsună încă şi astăzi în tragediile celebre scrise de Euripide. şi despre Dedal. Tot acolo. Despre labirint. în triumf. aşa cum o fost înfăţişată de un sculptor din vechime. artistul antic pune alături şi pe zeiţa Afrodita. în care se afla monstrul Minotaur.  „ Iliada”.85 6. la Tezeu.A. 12. aflat la muzeul din Berlin. de-o-ncearcă cu mâna-i Meşter olarul. în paginile acestei cărţi. Şi aci-ndemânateci şi iute s-avântă Hora învârtind ca o roată ce-o mişcă. Însă rar poate fi văzut ceva mai frumos decât întreaga legendă a lui Hipolit şi a Fedrei. Acela care se spune că i-a adus osemintele lui Tezeu la Atena a fost aristocratul Cimon. Legenda lui Hipolit şi a Fedrei a fost zugrăvită pe un vas aflat la muzeul din Berlin. Ei urmăreau să dea un nimb de divinitate lui Tezeu. pentru a-şi întări (aşa cum arătam şi mai sus) măsurile şi legiuirile asupritoare pentru popor. 10. Ele au conciuri pe cap. între altele. se va trezi şi va vedea că a fost părăsită. frumoasă podoabă de aur. Scena a fost zugrăvită. 7. cu siguranţă. după biruinţa lui Tezeu.în româneşte de G.Murnu . 13. a fost cântată de însuşi Homer în „Iliada‖ : Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime Joacă-mpreună în cerc şi cu mâinile prinse de-olaltă. Dânşii au săbii de aur la chingă de-argint atârnate. din secolul al XVll-lea (pe muzică de Lulli) ne cântă sosirea fiului Etrei şi al lui Poseidon. Iar privitorul îşi închipuie durerea care o să brăzdeze chipul acesta când. 14. Pe faţa încântătoare a fetei s-a aşternut un zâmbet blând. E. la Atena. 1955 . Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii Bine ţesute veşminte ce scânteie blând ca oleiul. în timp ce atenienii fug. Seneca şi Racine. se povesteşte mai pe larg în legenda următoare. Zâmbetul ei de fericire. Lumea-ndesită înconjură hora cea plină de farmec Şi se desfată privind. constructorul său. 8. în curând.

dealtfel. Iar alţii l-au sculptat în marmură şi lemn sau l-au turnat în bronz. Compatrioţii lui Tezeu. Templul închinat lui Tezeu se numea Tezeion. s-ar fi ivit pe câmpul de luptă Tezeu. chiar aceia care erau urmăriţi de puternicii zilei. . Înfăţişarea sa. l-au mai cinstit pe eroul lor. Ajunşi în acest templu.. ei erau ocrotiţi. ― După unele legende.86 15. în marea bătălie dată la Maraton. seamănă uimitor cu a unui alt erou. Tezeu a fost zugrăvit pe vase în culori roşii. ca o umbră ce purta în mâna dreaptă o lance. renumitul Perseu. când mulţimea striga: „Nimic fără Tezeu!… El este apărătorul oraşului Atena. A fost pictat de Micon şi Poligonte. În artă. până ce aceştia au biruit. feciorul lui Zeus. al doilea Heracle!. Nu putea să-i mai atingă nici un aristocrat. În Tezeion putea. de către artiştii Hahrilion şi Eufroniu. se spune că în ceasul cel mai greu. născut în Argos de frumoasa Danae. şi el ar fi luat conducerea oastei de viteji atenieni. câtă vreme se găseau la adăpostul templului. nici un stăpân de sclavi. chiar sclavi sau condamnaţi. să găsească azil oricine. atenienii. organizând serbări. şi în cea stângă un scut. din aceste sculpturi.

mai târziu. precum se pare. pe nume. oraşul cel mai mare din vremurile-acelea. poporul s-a adunat la Cnosos. cu regele din Creta: Asterios. părăsind-o pe tânăra-i soţie – cum avea obiceiul – ea s-a căsătorit. au spus unii bătrâni. Dar Zeus. Dar eu sunt cel mai mare. Noi vrem altă dovadă… — Şi ce dovadă vreţi? Z . s-au născut doi feciori. numele ei1. El nu e tatăl nostru… Zeus ne-a zămislit pe mine şi pe fratele meu. stăpânul a purtat-o pe fecioară până într-un tărâm îndepărtat. pe care-l lasă pustiu azi vechiul rege. a grăit iară Minos. Din dragostea lui Zeus cu fata feniciană. s-a născut tot în Creta. primul născut de mama. Creta e ţara lui. Urmaşii săi se cade să ia în stăpânire insula şi poporui. Insula Creta2. Al doilea: Radamante. — Asta nu-i de ajuns. Nu doară fiindcă mama a fost aici regină… E vremea să dezvălui acum o taină mare. dacă ne dovedeşti că tatăl tău e Zeus. Această parte-a lumii avea să poarte. Şi. — Mărturie mi-e mama. cu Europa. ştiţi prea bine. a doua oară. Iar coasta unde-a poposit cu fata Zeus era a unei insule. mi se cuvine mie. Minos a fost întâiul. copila unui rege fenician.87 DEDAL Şl ICAR eus se prefăcuse odată-n taur şi o răpise pe Europa. Nu peste multă vreme. murind el. fireşte. au răspuns toţi cretanii. s-aleagă un nou rege. Şi Zeus. Pornind înot prin apa mării. Asterios s-a stins. ce e aici de faţă. Asterios nu-i tatăl copiilor Europei. Minos a luat cuvântul şi a rostit semeţ: — Tronul. Atunci. Poate nu vă-nvoiţi?… — Ba ne-nvoim.

desigur. D e cum şi-a sfârşit ruga Minos. Sunt trei zile din ceasul când lam urcat pe rug. Şi-atunci cobori ocara grea şi pe capul meu… — Ba. legat între copaci. nu a mai vrut s-aducă jertfa făgăduită. fii slăvită. Minos – cu un cortegiu de fete şi femei – s-a dus către un templu închinat lui Poseidon şi s-a rugat de zeu să-i împlinească voia şi să scoată un taur din apa verde-a mării. s-a plecat de genunchi. Valuri albe de spumă s-au repezit spre ţărm şi au adus cu ele un taur . Astfel a ajuns rege peste insula Creta feciorul cel mai mare al frumoasei Europa. a mai dat răspuns Minos. un taur fermecat… — Nu cere. împlineşte o rugăminte-a ta?… Roagă-l să scoată-ndată. cu-aceste vorbe. preaputernice zeu!… a făgăduit Minos zeului mărilor. şi-acolo l-a ascuns. marea s-anvolburat şi s-a pornit să geamă. Taurul ce ieşise din valurile mării era mult prea frumos şi s-a gândit că este mai bine să-l păstreze. — Să fie!… au strigat toţi. Nici nu se mai văzuse un astfel de-animal. şi el o să-mplinească. taurul s-a-ndreptat către fiii lui Zeus. a săvârşit şi fapta. a spus Europa feciorului său Minos. TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE fermecat3. … Şi. În schimb a dus. Europa. Cu pasul maiestuos. Mai ales către Minos. A dus într-o pădure taurul lui Poseidon. Ajuns în faţa lor. au zis bătrânii. S-ar putea ca Poseidon să nu vrea să te-asculte. — O. într-adevăr. cum spui. zeii or să te-asculte… Cere-i tu lui Poseidon. să vedem. Pe Minos… Tu. Avea un trup uriaş. Ne trebuie alt rege. precum i-a fost gândul. dacă-i eşti fiu lui Zeus. Apele au crescut. totuşi am să-ncerc. din valurile mării. Ochii ca de safir şi părul mai bălan decât petala albă a unei flori de crin. şi feciorul meu Minos e cel mai potrivit… — Să fie dară rege!… au glăsuit bătrânii. ce spui? — Asterios s-a dus… Cenuşa lui e rece. prin care tu vei face dovadă că sunt fiul lui Zeus. ţi-l voi jertfi tot ţie. Dar cum s-a văzut rege.88 — Uite. ai fost soaţa lui Zeus şi i-ai născut feciori! Pe unul dintre ei ţi-l facem astăzi rege. ce-l rog azi. E fratele lui Zeus. a glăsuit Europa. e adevărat!… au glăsuit bătrânii cei neîncrezători în vorbele lui Minos. — Iar taurul acesta.

este-un tânăr viteaz. erau aievea. tăcut. în ziua ei de nuntă. A făcut. Pasifae jelea înfricoşată. dulcea Pasifae. Selene şi mulţi alţii. dar şi-a adus aminte că Minos e feciorul olimpicului Zeus. — Aha!… a spus Poseidon. Iar regele. Şi ochi avea. Ca Zeus să nu afle că i-a lovit odrasla şi să nu se răzbune. de pildă. De când îl aşteptam… Într-o lună sau două s-a pregătit şi nunta. Cine poate să ştie câţi or fi fost cu toţii?!… A început ospăţul. un animal ca toate. sub frunte. S-a râs. nici că s-a mai văzută REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR i nu i-a fost nici asta de-ajuns zeului mării. gândindu-se mereu: „Unde-ar putea să fie ascunsă fiara asta atât de sângeroasă. Când a văzut Poseidon înşelăciunea asta. tot prii vrajă. cu păr. frumos. ca şi de Afrodita. cu coarne. scos de zeul Poseidon din valurile mării. fireşte. Iar când a fost să plece – având şi ajutorul frumoasei Afrodita – zeul stăpân al mării a săvârşit o vrajă. lovindu-l cu tridentul. s-a mâniat grozav şi a vrut să-l ucidă pe mincinosul rege. alături de-Afrodita şi Helios. din cirezile lui. A mai lăsat o vreme. de om. Trupul ciudatei fiinţe era de om. îşi ascunsese fruntea în palmele-amândouă. Şi-n primul rând. Osândă mai cumplită dată de olimpieni unei tinere fete nentinată la suflet. numai carne. Îndurerată. înecaţi în sânge. ca lupul. că taurul cel alb. dar cap avea de taur… cu bot. ca tânăra regină să odrăslească – biata! – un monstru fără seamăn. Printre ei şi Poseidon. Nici nu poftea să pască la fel ca viţeluşii. sub vraja asta cruntă. cum se hrănesc copiii când sunt încă micuţi. Nu chiar aşa făţiş. Şi-a cugetat că-i bine să-l pedepsească altfel. Şi mândra Pasifae. pe care o S . voinic şi falnic. precum. cu Minos şi chiar cu Pasifae. I se părea. Iar pe soţul ei Minos îl vedea ca pe-o fiară ce-ar vrea să o sfâşie. şi-a simţit ochii tulburi şi inima pierdută şi gândul răvăşit. Iacătă şi sorocul. înţelegând c-a fost lovită de Poseidon. răi. S-a petrecut zile nenumărate. a avut loc şi danţul. până când noul rege a vrut să se însoare şi aflat că el şi-a ales ca mireasă pe. dar n-a uitat o clipă că el venise-acolo doar spre a-şi împlini dorinţa de răzbunare. Ci vroia să sfâşie. Nu mai ştia să vadă cele din jurul ei. părinte al gingaşei fecioare. Monstru-nfiorător. o fată-a soarelui. Dihania aceasta – numită Minotaur4 – nici nu dorea să sugă. Poseidon a glumit cu oaspeţii. La nuntă-au fost poftiţi eroi şi regi şi zei.89 drept jertfă.

Precum se povesteşte. tot după legende. spre hazul tuturor – până s-a dumirit că-i neînsufleţită. ferăstrăul. la mine în palat… îmi este deci fecior. — S-ascunzi pe Minotaur?… — Pe Minotaur. fiindcă s-a sfărâmat în mii de bucăţele. cum ştii. cleştele şi ciocanul şi chiar firul cu plumb. că râd sau glăsuiesc. precât se povesteşte. Şi iată că acuma regele trimisese nişte slugi de credinţă să-l cheme pe Dedal. ciopliţi puţin. ce-i de făcut? ― În marea disperare care îl cuprinsese. statuile de lemn din timpurile vechi – când erau măiestrite de mâna lui Dedal – păreau că-s în mişcare. dar s-a născut. tot. Nu ştiu cum… dar să-l faci aşa. El a cioplit cu dalta picioarele. a rostit Minos artistului Dedal. Chiar voinicul Heracle. Nici nu mai pot să-l văd. şi gâtul. Legendele ne spun c-a inventat securea. Şi. De nu vei izbuti. sub pumnul lui grozav. O!… zei. tu însuţi vei fi dat drept hrană-acestui monstru născut de Pasifae. când au zărit cretanii cele dintâi statui cioplite de Dedal. Să nu poată ieşi. — Să-mi faci. Trebuie să-l închid… — Şi cu ce-l vei hrăni? — Cu prinşii din război şi cu cei condamnaţi. Minos şi-a amintit că locuia în Creta artistul atenian. prin voia lui Poseidon… Dacă-l ţin în palat. ici-colo… Artistul le-a dat formă de trupuri omeneşti butucilor de frasin. acest artist a fost primul sculptor de vază şi primul arhitect. le-au zăvorât în beciuri sau le-au legat cu sfori. mijlocul. îmi sfâşie supuşii. ca nu cumva să fugă. da. Dar asta-i treaba mea… Tu eşti dator să-mi faci clădirea poruncită. şi braţele. trimis de Euristeu să prindă taurul. burghiul. stăpâne… Mă duc să-mi înjghebez un plan pentru palat la marginea grădinii… — Te du… şi te aştept cu planul pregătit. un palat măiestrit. gura şi ochii. Socotind că-i o fiinţă ca toate celelalte – luând-o chiar drept duşman – s-a repezit furios şi s-a luptat cu ea. Ai înţeles. Dedal? — Prea bine. Nu mai pot să-l aud. să nu-i mai vadă chipul atât de monstruos? Şi să nu-i mai audă răgetul său de foame. c-un meşteşug… Cine-o intra acolo să fie bun intrat. El făptuise lucruri cu totul minunate. ce se numea Dedal. Socoteau că sunt vii. de fag sau de stejar. oricât s-ar strădui… — Îţi trebuie curând? — Curând?… Ha!… şi mâine… şi astăzi de-ai putea.90 născuse regina Pasifae? Unde-ar putea s-o ducă. numai butuci de lemn. Aş vrea să-l şi ucid. a văzut o xoană creată de Dedal. vrea doar carne de om. . răsună peste tot şi-ncarcă de ruşine pe regele din Creta. să vii cât mai curând. Înainte de dânsul statuile-ar fi fost. şi a săpat în lemn trăsăturile feţei: nasul. care umple palatul. Xoanele diforme.

Fâptuieşti numai crime. Dar am să te închid – a spus regele Minos – în schimb. îi azvârlea acolo păsări sau alte fiinţe şi faguri de albine. Ucide-mă acuma. cu miere-nmiresmată. Atâţia osândiţi de tine pe nedrept. Minos îi aducea în negrul labirint pe prinşii din războaie şi pe alţi condamnaţi. însă a treia oară. Ai omorât atâţia tineri nevinovaţi din ţinuturi călcate de tine în picioare. şi. Însă stăpânul Cretei era rege războinic. În acest larg palat. chiar din insula Creta. au fost mâncaţi de fiară. de pildă. Când n-avea prizonieri. şi pentru că Ariadna fugise cu Tezeu? Regele a aflat că artistul Dedal a dat sfat Ariadnei şi ea l-a ajutat pe iubitu-i Tezeu. Şi cine să plătească? Cine să ispăşească şi pentru Minotaur. câte şapte fecioare şi alţi şapte flăcăi. Iar buna Ariadna – cu sfatul lui Dedal – şi-a ajutat iubitul. harul tău de artist îmi sunt de trebuinţă. după obiceiul pe care şi-l făcuse. Minos a biruit cândva şi pe-atenieni şi. Dar ce tribut? În sânge. crudule basileu. Dacă intrai acolo. să-ncerci să fugi… S . stăpâne. a venit şi Tezeu. pesemne. N-am să te ucid. căci mintea ta isteaţă. cumva. Era înalt. între cei hărăziţi ca hrană pentru fiara închisă-n labirint. i-a silit şi pe ei să-i trimită tribut. Nu mai puteai ieşi. În el se-ntortocheau zeci. peste tot. încât te năuceau. vrând să ieşi. Să nu-ţi treacă prin minte. îi silea pe aceia care erau învinşi să-i plătească tribut. în labirint. în fiecare an. … Şi. Fecioare şi flăcăi ca jertfă pentru fiara ascunsă-n labirint. sute de culoare. Au plătit atenienii de două ori tributul. cu fiul tău Icar. S-a apucat de lucru şi în puţină vreme a făcut un palat cum nu se mai văzuse în lume nicăieri. El a doborât fiara şi a fugit din Creta. Nu mai puteam să-ndur. Toate se-ncrucişau. L-a chemat pe Dedal şi i-a strigat aşa: — Tu le-ai dat ajutor?… Tu… câine atenian? Şi-ai socotit. de vrei. tencurcai pe culoare. în acest labirint5 – cum l-a numit Dedal – a-nchis regele Cretei pe fiara Minotaur. Şi oricât te sileai nu mai nimereai drumul. Era clădit din piatră. nu mă-nspăimânt… — Nu. înalt. Şi ca să-i ţie viaţa hidosului său fiu. şi supunând popoare. te afundai mai rău. ţinuturi. dar neacoperit. fără de nici un murmur. da.91 DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL i a plecat Dedal. a glăsuit Dedal. tot luptând prin lume. de săli şi chiar de scări. urcau sau coborau într-un astfel de chip. că scapi neosândit? — Eu le-am dat.

nu socoteam că am să fiu silit atâta de curând să fac astfel de aripi ca să scăpăm cu ele din ghearele lui Minos… Să ne-apucăm de lucru. rămase-n labirint din timpul cât trăise preahâdul Minotaur. şi ceara se topeşte. în vremea asta. nu te-nălţa prea tare şi fără chibzuială. Aripile acestea nu am avut mijloace. În depărtări s-arată şi fermecata Samos. să zburăm?… Dar ce suntem noi. tată. Chemându-l pe Icar aproape. lângă sine. oase de păsări. tată. Două şi le-a pus sieşi. l-a învăţat să zboare: — Priveşte cum se-nalţă vulturul prin văzduhuri! Vâsleşte rar din aripi. dragul meu copil! Astăzi a sosit vremea ca să-i învăţ pe oameni să zboare prin văzduh. Ce-i drept. L-au înşfăcat de umeri. abia se mai vedea. sclavii s-au repezit. la semnul lui Minos. De pe ţărmuri păstorii. Tatăl şi-a luat feciorul în braţe şi-a grăit: — Dacă regele Cretei ne-a-nchis drumul pe ape şi drumul pe pământ. Creta era în urmă. pe care-l dobândise dintr-o căsătorie cu-o sclavă a lui Minos. ca apa să nu-ţi ude aripile uşoare. Se ridică mai sus. pe ziduri. Ajută-mă şi tu… Şi-ndat-a luat bătrânul. hai. — Icar. Bagă de seamă… Şi-acuma să zburăm spre dulcea libertate — Hai să zburăm. în aceeaşi vreme. şi celelalte două i le-a pus lui Icar. a glăsuit Icar. S-au ridicat spre boltă şi au pornit în lume. Nu sta nici prea aproape de valurile mării. cuprins în inimă de-o aprigă dorinţă de-a spinteca văzduhul şi-a se-nălţa spre cer. prinzându-le-n curmeie făcute din veşminte. El se uita-ngrozit la zidurile-nalte. îmbătat de vârtejul acelui zbor înalt. Aripa se desprinde şi-ai să te prăbuşeşti. ajutat de fecior. pene. nu uita ce ţi-am spus şi fii prevăzător! S . şi-aşa. Nu le venea să creadă.92 CĂDEREA LUI ICAR i. aici în labirint. Să te iei după mine. păsări? a întrebat Icar. mai mult târâş. cea plină de miresme. Trecuseră de Delos şi de insula Paros. şi le-a legat cu fire din haina lui desprinse şi le-a lipit cu ceară. ce se numea Icar. pescarii şi alţi oameni se uitau. i-au adus şi feciorul. Nutream de mult în mine un gând de acest fel. cu mirare. Când fiul lui Dedal. Alţi sclavi. făcând patru aripi6. îi strigă tatăl. l-au purtat prin grădină până la labirint. S-au urcat sus. Şi au vâslit din aripi. a mai rămas văzduhul… — Cum. cum nişte pământeni puteau zbura ca zeii. să le alcătuiesc aşa cum aş fi vrut. i-a dat sfaturi bătrânul. bate din aripi tare. — Da. dar. Nu te-apropia de soare.

93

Numai că el n-ascultă. Simte că se înalţă ca vulturul în slavă. Îi vine să şi cânte, să chiuie, să strige. Şi zboară, se ridică, mai sus, mai sus, mai sus… Parc-ar vrea să se smulgă din trup, uşor ca gândul şi slobod să plutească până-n nemărginiri. Dar Helios, din ceruri, gelos pe pământenii care zburau ca zeii, a început să ardă, să dogorească tare. Era către amiază. Helios trimitea valuri, valuri de flăcări. — Icar, opreşte-te! îi strigă tatăl care, simţind căldura, se apropia de ape, ca să se răcorească. Însă Icar, în zboru-i, nici nu-l mai auzea. El se-nălţa întruna, înconjurat de flăcări de aur, ca un nimb. Avântul lui spre ceruri nu-l mai putea opri cu strigătu-i Dedal. Se-apropia sfârşitul urzit de Helios. Ceara care lipea aripile uşoare a prins să se topească, să curgă încetinel. Penele s-au desprins. Degeaba da din braţe feciorul lui Dedal, nul mai ţinea nimica sub cerul arzător. De la acea-nălţime, c-un ţipăt disperat, Icar s-a prăbuşit în valurile mării. Apa l-a înghiţit pe loc. L-a dus la fund7. Dedal, auzind glasul, s-a-ntors îngrijorat şi şi-a strigat feciorul: — Icar!… Pe unde eşti?… Unde eşti?… Unde eşti?…

LA REGELE COCALOS
ar nu i-a răspuns nimeni. Icar nu mai era. Dedal, îndurerat,. n-a mai avut ce face. A zburat mai departe, până-n Sicilia, la regele Cocalos, şi ajungând la el, i-a cerut adăpost. Tocmai se auzise zvonul că dinspre Creta s-ar apropia şi Minos, cu oaste, să-l găsească pe bătrânul artist şi să-l închidă iarăşi la el, în labirint. Cocalos, rege paşnic, s-a-nvoit să-l ascundă pe bătrânul Dedal. Cine navea nevoie de un artist ca el? … Şi l-a adăpostit într-o clădire mică, chiar de pe malul mării, unde sălăşluiau şi copilele lui. Au trecut doar trei zile, şi iacătă şi Minos coboară cu oştirea în faţă la palat. Cocalos îl pofteşte la el în ospeţie, şi Minos îl întreabă: — N-ai auzit, tu, rege, cumva de-un sclav al meu, bătrân, care-a zburat, cu aripi făurite de mâna lui isteaţă, peste mări şi pământuri? — N-am auzit, vezi bine, a dat răspuns Cocalos. Poate s-a rătăcit… sau a căzut în mare… Mai ştii ce s-a întâmplat!… — Ei bine, nu-i nimica, a rostit iarăşi Minos, de nu ştii ce-i cu sclavul, eu nu m-oi supăra… Dar între timp, ascultă… Am să te-ntreb ceva. Nu-i mare lucru… însă nu ştiu cum aş putea să vâr un fir lung, de mătase, în

D

94

scoica răsucită a unui melc de mare. Firul să intre tot, iar scoica să rămână întreagă, nesfărâmată. Ce zici tu, s-ar putea?… — Să vâri un fir de aţă într-o cochilie, fără ca s-o sfărâmi? Stai că-ţi aduc răspunsul… Şi regele Cocalos, bietul, nu prea deştept, a lunecat în cursa dibace a lui Minos. A fugit la Dedal şi l-a-ntrebat pe el. — E lucru foarte simplu, a glăsuit Dedal, ce-avea răspuns la toate. Legi firul de mătase cu grijă de-o furnică. Îi dai după aceea drumul furnicii-n scoică. Ea intră să s-ascundă. Târăşte cu ea firul. Scoica rămîne-ntreagă. E simplu, precum vezi… — Am şi dezlegat taina, a glăsuit Cocalos către vicleanul Minos ce sta şi-l aştepta în sala tronului. Facem aşa şi-aşa… Şi-a spus ce-l învăţase înţeleptul Dedal. — Ai dezlegat tu asta? — Desigur. Se-nţelege… — Nu. Nu-i adevărat, a rostit iară Minos, privind cu-ameninţare. Numai un singur om putea să născocească un astfel de răspuns. Se numeşte Dedal. Se află-aici, la tine. De nu mi-l dai, Cocalos, eu poruncesc oştirii săţi ardă-ntreg oraşul… La astfel de cuvinte şi regele Cocalos s-a-nduplecat, fireşte. Atâta l-a rugat pe feciorul lui Zeus: să mai rămână-o seară acolo, în palat, şi să se odihnească. Să stea cu el la masă şi să se veselească după atâta cale. Înainte de masă, regele l-a poftit să se şi îmbăieze. Dar bătrânul Dedal, care aflase totul, s-a şi grăbit spre beciuri. A oprit repede apa care curgea către sala de baie, cea mare, pentru oaspeţi. Şi-a-ncălzit în cazan, în loc de apă, smoală. Când a intrat în baie prearăul rege Minos, a început să curgă, în loc de apă caldă, o smoală clocotită care l-a-năbuşit şi l-a fiert ca pe-un rac. Aşa a scăpat lumea de regele din Creta8. Dar după moartea sa, Zeus l-a coborât în ţinutul lui Hades. Acolo l-a făcut, ca şi pe Radamante, celălalt fiu al Europei şi-un alt fecior al său, ce se numea Eac, mare judecător. Cu toţii hotărau destinul celor care, după ce se stingeau, veneau, aduşi de Hermes, la Hades, în Infern.

95

Note:
1. Ştim că numele continentului nostru s-a dat – după legendă – de la acela al frumoasei prinţese feniciene răpită de Zeus sub chip de taur şi dusă în Creta. 2. În cântecele „Odiseei‖ , isteţul Ulise, în haine preschimbate, întors în patrie, după călătorii îndelungate, grăieşte astfel Penelopei: „… I-o ţară Ce-i zice Creta, mândră, roditoare, Cu ape-n jur, că e-n mijlocul mării, Şi oamenii foiesc în ea puzderii. Pe-ntinsul ei sunt nouăzeci de-oraşe Cu fel de fel de limbi: ahei, şi mândri Eteocreţi, cidonieni alături De dorieni războinici şi de oameni Dumnezeieşti, pelasgi. Între oraşe E unul mare, Cnosos, unde Minos Fu împărat la nouă ani şi cel mai Apropiat de Joe… “ 3. Este vorba de taurul care, turbând mai târziu din porunca lui Poseidon, pustia toată Creta. Cunoaştem din legendele anterioare că taurul a fost îmblânzit de Heracle şi adus la Micena, dar aici lăsat liber de Euristeu, care se temea să nu facă stricăciuni. Mai târziu, celălalt erou, Tezeu, l-a prins pe câmpul Maraton şi l-a răpus. 4. Am amintit despre acest Minotaur, ca şi despre Dedal şi Ariadna, încă din legenda anterioară despre Tezeu. 5. Labirintul construit de Dedal era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. 6. Legenda aceasta antică are, fără îndoială, multă legătură şi cu legenda românească despre „Meşterul Manole‖. Locul unde legenda spune că ar fi căzut în acea zi Icar este Marea Icariană, lângă insulele Samos. Se povestea că mai târziu i s-ar fi găsit trupul şi ar fi fost înmormântat chiar în insula Samos. În artă, legenda lui Icar a fost des ilustrată. A fost cântată mai ales de Ovidiu. 7. Icar pare a fi simbolul dorinţei omului de a se depăşi pe sine, de a se ridica, în zborul său spre libertate, cât mai sus. Iar prăbuşirea sa se datoreşte, pe de o parte lipsei sale de experienţă în îndepărtatul trecut istoric, pe de alta acelor forţe dominatoare, care doresc să împiedice progresul, urcuşul omului spre cele mai înalte culmi. Într-un splendid basorelief din secolul al doilea înaintea erei noastre, şi pe un vas pictat de un artist cretan, îl vedem pe Dedal făurind aripi pentru el şi Icar. Drama căderii lui Icar o găsim înfăţişată în picturi murale nespus de expresive, aflate sub lava

„Odiseea” , în româneşte de G.Murnu , E.S.P.L.A , 1956

96

din Pompei. Iar în plastica modernă se află o operă celebră a sculptorului francez Rodin. 8. În Creta se mai află şi astăzi multe urme ce amintesc de legendarul Minos. Aşa este palatul descoperit la Cnosos, zugrăvit în zeci de culori. Nu ştim dacă povestea despre labirint, desigur mult transformată de-a lungul veacurilor, nu se referă chiar la acest palat. Mai sunt şi alte ruine, la Festos, la Hagia-Triada şi-n alte părţi. Se mai găseşte şi un jilţ regal, despre care s-a spus că e tronul lui Minos. Mai sunt şi multe vase în culori minunate. Taurul se pare că era un simbol al soarelui pe vremuri – cum e la egipteni taurul care poartă un astru între coarne. Oamenii din Creta îşi puneau la sărbători şi jocuri, pe frunte, câte o mască, întruchipând un taur, să aibă înfăţişarea soarelui adorat. Aşa se găseşte o statuetă arhaică de bronz – un amulet probabil – ce se află acum în muzeul din Luvru, înfăţişând o fiinţă cu trup omenesc, dar cu cap de animal. Când s-a distrus regatul străvechilor cretani, s-au găsit multe statuete şi vase dintr-acestea, care prezintă oameni cu capete de taur. Probabil că astfel s-a creat legenda despre un mare taur din regatul lui Minos – adică un Minotaur – care s-ar fi născut sub nişte blesteme divine, în palatul din Cnosos – legendă care a fost apoi înflorită în cântecele aezilor.

97

CASTOR Şl POLUX
n ţara mândră a Laconiei, pe valea râului Eurot, trăia cândva regele Tindar. Soţia lui se numea Leda1. Pe ţărmurile râului Eurot creşteau mirţi înfloriţi şi sălcii cu ramuri lungi, plecate peste ape. Dar, mai cu seamă, vieţuiau în cârduri lebede graţioase, albe. Mai albe uneori decât Taigetul, muntele care se-nălţa în zare şi-avea pe fruntea lui semeaţă, în timpul iernii, cununi de gheaţă orbitoare. La miazănoapte de Eurot, puternică, nebiruită, era cetatea ce se numea Lacedemonia sau Sparta. … Şi, dacă Tindar era vrednic, aezii nu ştiau să spună… Nu cunoşteau nici ei prea multe… În schimb, ştiau că acest rege-o dispreţuia pe Afrodita. Nu-i aprindea focuri în templu… Nu-i aducea pe altar jertfe… Şi, supărată, Afrodita a hotărât să-l pedepsească pe Tindar, regele din Sparta. Cum? Aţâţându-l pe însuşi Zeus la dragoste nelegiuită faţă de soaţa regelui, frumoasa Leda.

Î

ZEUS SE PREFACE ÎN LEBĂDĂ

I

ar Zeus s-a prefăcut, cântau aezii, în lebădă cu pene albe – o lebădă strălucitoare, cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochii scânteind ca jarul – şi a chemat-o pe Afrodita: — Tu ai să iei înfăţişarea de vultur care urmăreşte… o biată lebădă prin

Era către amurg. Iar Zeus. din cellalt. Î . În urma lebedei. văzându-i pe băieţi jucându-se doar împreună. erau odraslele lui Zeus. Pasărea albă se preface că-i este frică şi s-azvârle în braţele reginei Leda. Clitemnestra. regina Spartei să se scalde. i-a dat răspunsul Afrodita. Însă. Iar Castor şi cu Clitemnestra lui Tindar îi erau copii2. pe Polux. Şi Leda a adus pe lume în timpul cuvenit – ca păsările – două ouă. încât s-ajung pe lângă Leda. care se preschimbase-n vultur. Fuge pe ţărm şi-ntinde mâinile spre ea. cu ciocul umezit de sânge. ELIBERAREA ELENEI DIN TROIA n acest fel au văzut lumea cei doi băieţi: Castor şi Polux. A poruncit zeului Hermes să-i ia pe unul şi pe celălalt. când prin frunzişul din platani îşi cântă vântul melodia. ce-a început să-l izgonească pe Zeus. Soţia regelui spartan mângâia lebăda cu gândul că va să-i potolească spaima. poate asemeni lui Heracle.98 aer… Şi lebăda am să fiu eu!… a râs cu hohot olimpianul. bucurându-se că se găsea la sânul ei. să-i dăruiască ocrotire. cu ciocul roşu ca mărgeanul şi ochi de flăcări. s-au ivit Castor şi o copilă. un vultur zbura cu aripile-ntinse. sub aspră priveghere. Polux şi sora lui. Regina. se afundase-n apa rece. zeiţa. ce-i grăiau cu o privire rugătoare – sare din râu. Să mă goneşti în aşa chip. când râul pare tot poleit cu aur. ca întotdeauna. la ceasul când se scaldă-n râu. slăvite Zeus. Zeus ar fi vroit – se pare – să-şi ia pe fiul său. andreptat lebăda. Zvârlindu-şi vălul sub un mirt. — Am înţeles. Lebăda se părea că-i cere soţiei regelui so scape de vulturul urmăritor. chiar înspre râul unde venea. Şi ei s-au luat îndată-n braţe. şi să şi-l crească după voie. Elena. iar. Dintr-un ou s-au ivit atuncea Polux şi sora lui Elena – de-o frumuseţe fără seamăn. în timp ce vulturul se-ntoarce în slăvile îndepărtate şi-şi ia din nou înfăţişarea obişnuită de zeiţă. venise singură la râu. lebăda măiastră. şi-au început să gângurească şi să se joace împreună. Deodată vede prin văzduhuri venind o lebădă spre ea. Aici. să-i ducă înspre miazănoapte. Gonindu-l prin văzduh. Leda – uimită de albeaţa acestei păsări maiestuoase. pe Zeus. iar pe Taiget răsare luna cu fermecata ei făclie. s-a răzgândit să-i mai despartă. o-mbrăţişează pe regină. seară de seară. într-un ţinut îndepărtat3. Şi s-a schimbat pe loc în vultur. Gândea să-l facă un erou.

în schimb. Cuceresc sate şi oraşe şi-Atena cea cu temple multe. grădinile lui Academos5. cei doi flăcăi şi-au spus că-i datoria lor să plece şi să-i răpună pe tâlhari. apoi o luase de nevastă4. să scape oamenii de rele. Mai ales că se zvonise despre Elena. Cătând după aceea bine. şi se pornesc către Atena. pe Etra. care bântuiau apele din arhipelag. cu toate că le era soră. de moarte. după cum se povesteşte. una din cele două fete. cu voie bună. păzită de prinţesa Etra. să şi-o răpească din Infern pe blânda Cora-Persefona. Iar Tezeu. urmaţi de oştile spartane. în Macedonia muntoasă. mama lui Tezeu. plini de-nţelepciune. iar carul lui zbura pe ţărmuri. Fata era de-o gingăşie cum încă nu se mai văzuse. cu oastea lor în Atica. fără teamă. căci ei crescuseră departe. În timp ce el era-n Infern. Şi-atunci. c-a fost furată de Tezeu. jafuri. ca rândunica în văzduhuri. Au mai deprins şi meşteşugul de-a naviga pe mări. plecase în Infern. venise şi răpise fata. dioscurii. intră şi fraţii. ca să dea lupta cu Tezeu şi să-şi elibereze sora. Vroia s-ajute pe un prieten. pe când Elena rămăsese lângă părinţii săi. Aezii povesteau că Polux lupta neîntrecut cu pumnii şi arunca greutăţi. Când o găsesc – ce bucurie!… Nici nu o cunoşteau destul. unde se adunau adesea. regele Atenei. voinicii-ncalecă pe cai. Dar cruţă. ca sclavă Spartei. să stea de vorbă. în Sparta. Tezeu. de urgii. Se-ntorc deci toţi. Zdrobesc armata ateniană. cu plute şi în corăbii înzestrate cu pânze şi cu vâsle bune. ducând cu ei. filozofii. Crescuseră acum feciorii destul de mari. fugea mai bine şi călărea ca o nălucă. Din fericire pentru ei. Cine e vrednic n-o să şadă mereu la danţuri şi la mese… E însetat să săvârşească fapte de glorie şi cinste!… . La-ntoarcere au fost primiţi cu ospeţe şi veselie şi sărbători strălucitoare… Au petrecut ce-au petrecut şi s-a curmat de la o vreme şi bucuria revederii. ardeau oraşele pe ţărmuri. de cum făcuse nunta. De pe atunci se auzise în lumea-ntreagă despre ea. pe când dansa la o serbare.99 Hermes i-a învăţat să lupte cu iscusinţă. Însoţiţi doar de câţiva prieteni. la Hades. mama eroului Tezeu. cutreierau în vremurile-acelea nişte piraţi pe marea largă. Ba. I-au nimicit până la unul. cât nici nu se vedea cu ochii. departe. jefuiau pe neguţători şi-i ucideau fără cruţare. care domnea peste lapiţi. Nu mai puteau pluti corăbii. Fără a sta în cumpănă. ca să se-ntoarcă la vatra părintească-n Sparta. Elena. s-au îmbarcat pe o triremă şi s-au luptat cu toţi tâlharii – piraţii. Aveau cam treisprezece ani. Castor. Castor şi Polux izbutesc să afle locul unde sta închisă sora lor.

un T .100 SPRE ALTE ISPRĂVI ocmai se pregătea-n Elada – la Calidon. Iason. din Colhida. corăbierii. feciorul lui Poseidon. într-o regiune rău pustiită de-un mistreţ. să ţină vâslele în mâini. Furtuna a-ncetat pe dată. Pe urmă fraţii dioscuri au plecat cu argonauţii. Unii-şi aveau drumul prin Sparta şi povesteau despre mistreţ şi lupta ce se pregătea. S-au prefăcut în două stele. Tot în acea călătorie Castor şi Polux s-au luptat cu doi uriaşi. cel ce ne-ai răpit de-acasă şi l-ai trimis pe zeul Hermes să ne înveţe meşteşugul cel viforos al armelor şi navigaţia pe mări. Corabia cădea în ele. numită Argo. precum cântau aezii. Corabia. Altul. cu trăsnete-nfricoşătoare. au luat parte la vânătoare. Vitejii se porneau acolo. care ne poartă spre ţara unde se găseşte lâna de aur mult dorită?… De ce. purtată de un vânt prielnic. Marea. Aceşti uriaşi nu-i ospeţeau pe-aceia ce-şi căutau. care urla plină de ură şi era gata să-i înghită. plutea pe mări de multă vreme. cu colţii ei de spumă. şi iarăşi valul o sălta până la bolta înnegrită. ar fi răspuns atunci c-un tunet. ce-au luminat pe dioscuri. Deodată s-a stârnit furtuna. părea o fiară îndârjită. să dobândească. pe care îl chema Amicos. şi-au săvârşit isprăvi de seamă ce i-au făcut nepieritori6. Zadarnic se trudeau eroii. lâna berbecului de aur. o vânătoare renumită. care vroia să fie vestit şi prin feciorii săi. Zeus. gândind să îmblânzească zeii… Furtuna se dezlănţuia tot mai avană şi mai cruntă… Şi-atunci. Castor şi Polux n-au stat pe gânduri nici o clipă. de ce opreşti acuma drumul corăbiei. Unul. S-au gătit repede de drum şi. pe ţărmuri. de atuncea. Era pe lângă Tracia. o tată – ne răspunde?… Dacă ar fi să dăm crezare poemelor din alte vremi. să-i salveze. însoţindu-i pe ceilalţi. Şi auzind. ce purta numele de Talos. şi două flăcări aurite au lunecat peste catarg. Gropi mari de apă se căscau. un monstru de la Creta. ce se frânsese între stânci… Zadarnic încerca să cânte Orfeu7 din lira lui divină. Castor şi Polux au chemat pe Zeus. Cu toţii s-au mirat nespus de o asemenea minune şi. rugau pe zei şi dioscuri să le dea sprijin. sau o izbea de stânci cumplite… Nu mai era nici o nădejde. cu piept de foc şi de aramă. ce parcă lunecau din cer8. Pe dată înceta furtuna şi se zăreau aceleaşi flăcări. ce atârna deasupra mării. stăpânul din cer: — Tu. în timp ce fraţii dioscuri vroiau să sprijine catargul. cu trosnituri de lemnărie. un rege neospitalier. de câte ori erau furtuni. Heracle şi mulţi alţii.

De-aceea fraţii dioscuri i-au nimicit.101 adăpost şi-un pic de hrană. C-ar fi trăit atunci. frumos. să le ceară pe fetele lui Leucip. le-au smuls pe cele două fete dintr-o grădină unde ele culegeau flori. Săgeţile i-au nimerit pe toţi flăcăii. avea o-asemenea putere că nici un muritor din lume n-ar fi-ndrăznit să se măsoare. Ca să n-apuce însă verii. frate cu Linceu. ce străjuia Taigetul. Iar Idas. făcând dreptate. El se luptase şi cu zeul FebusApolo. Eros. pe fetele ce le-ndrăgeau. într-o zi. Pe câmp ardea soarele viu şi. În acest timp. Mama lor. în luptă dreaptă. cu el. dioscurii au năvălit ca o furtună. a pus în arc patru săgeţi muiate-n fiere şi le-a dat drumul în văzduh. flăcăii Ledei s-au gândit că trebuie să le răpească. să împărţiţi pământul între voi. Şi ei nu-ngăduiau pe nimeni ca să-i înşele cu ceva… Dar alţii spun că pricina ar fi iscat-o. prin păduri. mamă… Ne vom căuta nişte soţii… şi vom avea un trai tihnit… CEARTA CU FII LUI AFAREU P ărea că totul se aşterne senin. şiretul Eros ţinea frâiele cailor. ducând. vrând să se joace. Una Hilera. două fecioare-ncântătoare. Îi ucideau pe corăbieri şi scufundau vasele-n apă. în viaţa lor. pentru-o fată. şi-l biruise la sfârşit. dup-atâtea lupte. Leda. feciorii mei. prin munţi. care vesteau primejdia ce s-apropia… 9 Se povesteşte că Linceu era-nzestrat cu o privire ce străbătea până departe. cumva. totuşi. erau şi nişte nori. muntele . fiicele regelui Leucip. Pe cai sălbatici. odraslele lui Afareu – care era cu Tindar frate. Linceu şi Idas. Numai că. în puţină vreme. alta Feba. Unii pretind că toată cearta s-ar fi pornit pentru că verii i-ar fi-nşelat pe dioscuri cu nişte boi dintr-o cireada adusă din Arcadia. în înalt. drept în piept. tatăl Tindar şi Clitemnestra şi Elena i-au primit plini de bucurie. pe lume. Iară regina le-a grăit. Iar micul Eros. În sfârşit. îmbrăţişându-i cu mândrie: — Bine că v-aţi întors acasă. Regele-a cam îmbătrânit şi n-avem sprijin la nevoie… Să vă-nsuraţi. la piepturile lor bărbate. … Şi dioscurii au pornit cu caii în galop. Verii erau Linceu şi Idas. s-a întâmplat ca dioscurii să se certe cu nişte veri. de fapt. Castor şi Polux s-au întors la casa părintească-n Sparta. Tuspatru veri au îndrăgit acele fete-ncântătoare pe care le avea Leucip. prin case. Să-l stăpâniţi cu braţ vânjos… Fraţii au râs: — Prea bine. Linceu.

Ceilalţi să piară! Vă-nvoiţi? — Ne învoim. şi îi preface în cenuşă. Dar Zeus curmă bătălia şi. Tăind prin muntele Taigetul. amândoi. şi care-o fi învingător să aibă parte de soţii. ei se reped unul spre cellalt. pe groapa fără de coloană. cu un fulger din văzduh. Castor se stinge-acum pe-ncetul. — Vin de le ia! răspunde Castor. Afareu. şi-acesta cade.102 lacedemonian. Cu suliţe scânteietoare. a tatălui lor. dintr-o dată. abia-n-gropat. cu furie. de pe mormântul tatălui lor. Şi – iată-i!… se avântă iarăşi ca doi vultani înfometaţi… Lupta durează ceasuri multe. arde pe Idas şi Linceu. Castor cu vărul său Linceu. Curând o să muşcaţi pământul. de bună seamă. cu glas întărâtat. Dar inima mi-e-ndurerată că mă despart de tine. El l-a chemat grabnic pe Idas şi-au pornit după dioscuri. răspund în hohot gemenii. mai dibaci. nu flăcăi. jos… Idas atuncea se repede. în timp ce fetele-i privesc înmărmurite. Înşfacă iute o coloană de marmură. Şi. Ochii sticloşi privesc spre cer. cu ochiul său pătrunzător. în coaste. Pieptul lui e aproape rece. pe coifuri. împunge pe Linceu în pqntec. Castor nu stă nici el degeaba şi îl ţinteşte cu-o săgeată pe Idas cel voinic. Ochii lor sunt înflăcăraţi. Polux… L . — Atunci să ne-ncercăm puterea. până ce Castor. în faţa gemenilor. i-a şi văzut pe cei doi fraţi gonind cu fetele în braţe. fără glas. sfârşit. Duşmanii se opresc o clipă. vrea să-l răzbune pe Linceu. Numai panaşele. Linceu şi Idas se ivesc. Polux sare atunci degrabă să-şi sprijine iubitul frate. cuprind şi săbiile-n mâini. călări. Păreau că-s stane. sub adierea vântului dinspre miazăziuă. pe Castor cel lovit de moarte şi să-l doboare pe Linceu. POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR upta a fost îngrozitoare. Dar suliţele se sfărâmă în scuturile de aramă şi în armurile de fier. cătându-se adânc în ochi. se clătinau. Luptăm cu rândul câte doi… Cei dintii se ciocnesc. — Daţi-ne fetele! le strigă Linceu. şi o azvârle cu putere în pieptul agerului Castor. Şopteşte-ncet: — Nu-mi pare rău că părăsesc acest pământ.

Sparta se mai cheamă şi Lacedemonia. Note: 1. Iară cealaltă jumătate să se coboare în Infern. Vreau să trăim. care ţi-e în acelaşi timp prietenul cel mai devotat… Dă-i. Urmaşul lui. a dat numele râului ce uda Laconia. Şi dioscurii să rămână. împreună. tu ştii că fără Castor viaţa mea n-are nici un rost… Şi nu-i nimic mai sfânt. sau să murim alăturea. deci. în care ei sunt dăltuiţi ca doi flăcăi cu trupuri goale. Primul rege al Laconiei a fost. Ori amândoi nemuritori. ca să trăiască din nou Castor. Hermes. Aici ei au căpătat dreptul să ocrotească totdeauna nepreţuita prietenie între popoare şi-ntre oameni10. o jumătate să şi-o petreacă în Olimp. şi ai dreptul să vieţuieşti cu fraţii tăi: Atena. Polux. o. fără să-mbătrâneşti vreodată. Cum a sunat porunca asta. Sparta ar fi născut pe Amicle – întemeietorul celuilalt oraş . ca şi-nainte. ca să-i scutească să se coboare şin Infern. mai târziu.103 Şi Polux cade în genunchi. Lelex. deci lui Castor viaţă sau – de nu vrei – încuviinţează să plec alăturea de el spre negrele genuni. ce le lăsase peste Castor. fiul lui Zeus şi al nimfei Taigeta. Sparta s-a căsătorit cu Lacedemon. la Hades… Auzind vorbele acestea. în legendă. Şi-ncălecând pe cai cu aripi. a răspuns Polux către Zeus. din an. Iară pe creştetele lor. un sărman fiu de pământean? — Deşi n-avem acelaşi tată. iară pe cap coifuri rotunde12. cei doi fraţi gemeni s-au urcat până-n palatele cereşti. laolaltă. având în mâini suliţe lungi. Zeus a dat poruncă morţii să-şi strângă aripile negre. împodobite cu marmure. întotdeauna-i câte-o stea13. sus. Vrei să-ţi pierzi oare nemurirea. La rândul ei. tată. şi disperat strigă spre Zeus: — Tată. în Olimpul luminos… Dar Castor e fiul lui Tindar şi-i muritor ca tatăl său. Copila lui Eurot ar fi fost Sparta. Ea a dat numele oraşului cel mai important din Laconia. Artemis şi ceilalţi. Sărută faţa-ngălbenită. Apolo. Cinstind pe Castor şi pe Polux. nepătaţi. Adeseori ei sunt călări. Însă. Eurot. frăţia care ne-a legat îmi e mai dragă decât slava ce aş avea-o în Olimp. Castor s-a ridicat din morţi. Iar muntelui învecinat i se mai spunea Taigetul. din Olimp. de prietenia ce-i lega pe dioscuri unul de altul. Zeus i-a preschimbat în aştri11. ori împreună în Infern… Mişcat de-asemenea credinţă. Zeus i-a răspuns: — Tu eşti nemuritor. elinii le-au clădit altare şi temple mari. adică însăşi prietenia. mai nobil. Iar. pe cai ca spuma. decât o dragoste de frate.

pe mare se văd adesea nişte fâşii luminoase în jurul catargului. . O altă statuie de seamă mai este la Veneţia. al cărui nume nu-l cunoaştem. ştiinţa nu descoperise încă electricitatea. Penelul marelui Leonardo da Vinci a ilustrat cu meşteşug sensul străvechilor credinţe ale elinilor. Mai târziu. Considerau că dintre gemeni unul este poate copil de zeu. Regii Spartei se mândreau mult cu această genealogie şi mai ales cu faptul că aveau strămoşi pe cei doi vestiţi eroi gemeni. aflată la Berlin. doi sau mai mulţi? Ce poate să însemne acest lucru? Şi. Ei se întrebau de ce vin oare. dat celei mai înalte instituţii de ştiinţă şi cultură. Poeţii spuneau că la această dată Tezeu era în vârstă de cincizeci de ani. Frumoasă este însă şi opera creată pe această temă de marele pictor Rubens. Scena este sculptată de un meşter necunoscut pe un sarcofag ce se găseşte la Florenţa. uneori. 2. partea cea mai înaltă a corăbiei. sculptată de un artist antic. din templul zeiţei Artemis. ca s-o înşele pe soaţa regelui din Sparta. soţul reginei Leda. în muzeul San-Marco. De aici vine numele cunoscut până astăzi. în înalt. Acestea sunt – cum se înţelege – numai ultimele descărcări electrice. Toţi cată spre mama lor care-i priveşte înduioşată. (Se ştie foarte bine că şi Heracle. Navigatorii din vechime nu puteau înţelege acest fenomen. se află Leda cu lebăda alături. şi ei şi-l explicau născocind legenda despre Castor şi Polux. care l-au rugat pe Zeus în timpul unei furtuni să-i ajute. Despre lason se va povesti în legenda călătoriilor pe corabia Argo. a fost sculptată şi pictată de artişti în nenumărate rânduri. Ei sunt cunoscuţi în povestiri şi poeme. Iar în pictură e faimoasa pânză lucrată de Corregio. regele tesalian. în partea de miazănoapte a Greciei. 7. feciorul regelui Amfitrion. în timp ce micul zeu Eros ţine frâul calului. 8. frumoasa Elena se va mărita cu regele Menelau şi din pricina ei se va isca războiul troian. totuşi.104 important al Laconiei: Ameiceleea – şi care era strămoşul direct al lui Tindar. care era feciorul lui Zeus. în care Zeus se transformase. avea un frate geamăn.) 3. aflată în galeriile de artă din Munchen. Se spune că în copilărie cei doi eroi ar fi trăit o vreme pe tărâmurile Macedoniei. însoţit de Piritou. pe un deal înalt. pe lume. 6. se văd norii prevestitori de rele. Legenda despre Leda şi lebăda. Soarele arde pe câmpie şi. Răpirea celor două fete este zugrăvită pe unele vase. fiul soarelui. zâmbind discret şi parcă trist. În grădinile învăţatului Academos a întemeiat filozoful Platon celebra lui Academie. către îndepărtatul ţinut al regelui Eete. 9. pentru că ştiinţa medicinei era încă la începuturi. Scena se petrece în amurg. pe care se vor urca. Despre Orfeu se va povesti în legenda „Orfeu şi Euridice‖. soţul legiuit al Ledei – tin-darizi. Se văd dioscurii răpind fetele. nu numai ca fii ai lui Tindar. 5. sub mirţii înfloriţi. din care tocmai se ivesc perechile de copilaşi – asemeni unor puişori. se mai găseşte şi o copie după tabloul lui Leonardo da Vinci: pe malul râului Eurot. – ci şi ca dioscuri – feciori ai lui Zeus (dios). mama celor doi eroi: Castor şi Polux. ei îşi explicau această taină numai printr-o intervenţie divină. se înalţă zidurile Spartei. o răpit-o pe frumoasa Elena. Pe o pajişte smălţuită de flori se văd cele două ouă. în vârstă numai de 13 ani. Tot la Roma. în loc de un copil. 4. S-a arătat într-o legendă anterioară cum Tezeu. Când se sfârşesc furtunile. Se găseşte astfel la Roma o splendidă marmură. În depărtare.

din volumul „ Lirica Universală ” . şi în Sicilia şi la Roma. iubită de mulţimi. Oamenii au râvnit mereu înţelegerea şi pacea. În Sicilia. care apare pe boltă în luna mai. au răsunat cândva şi nişte versuri ca acestea. în anotimpul parfumat când înfloresc migdalii. E. 1959 . de a ocroti pe navigatori în timpul furtunilor şi a-i putea scăpa de moarte. în fiecare an. Pe chinga scutului îşi ţese pânza păianjenul. În imperiul roman împricinaţii trebuiau chiar să-şi facă jurământul în tribunale pe Castor şi Polux. Cultul dioscurilor s-a răspândit în toate coloniile greceşti. se mai păstrează.105 10.  În trad. 12. Serbări senine înfloresc pe uliţi. şi a luat medalia de aur. intitulate: „Lauda păcii‖ : Măreţe lucruri naşte pacea: flori. la Agrigente. Juneţea cugetă la lupte pe moale ţărnă în arenă şi visează doar la fluier şi la hore. belşug de artă gureşă şi dulce. rostite de Bakchilyde. pe care e înfăţişat templul lui Castor şi al lui Polux. A amuţit trompeta de aramă. Iar lancea ascuţită şi spada cu tăişuri. e. poetul grec din sec. 11. în localitatea Agrigente. dansatori şi poeţi.A . lui Lucian Blaga . n. Tot atunci Poseidon le-a dăruit şi el dioscurilor dreptul de a comanda vânturilor şi valurilor mării. În flacără de aur pe altare de murmură s-aprinde pentru zei carnea cornutelor şi-a mieilor lânoşi. prin danţ şi cântec popular.P. şi arde cântecul slăvind frumuseţea. elinii au clădit un faimos templu. iar femeile pe Castor. 13. (Templul a fost mai târziu refăcut de romani. închinat dioscurilor. şi aici. se organizau nişte sărbători strălucitoare. ansamblul românesc a dobândit premiul cel mare al păcii şi al prieteniei. Bărbaţii jurau pe Polux. Coifurile lor rotunde evocă ouăle din care se născuseră cei doi flăcăi.. Veneau atunci solii de cântăreţi. al V-lea î. Cu ani în urmă. ca să-şi arate măiestria sub semnul dragii prietenii.L. două. Este vorba de constelaţia cunoscută sub numele de „Gemenii‖. sunt amarnic măcinate de rugină.) În acest templu. în templul lui Castor şi Polux.S. Nimic din gene nu alungă somnul chemat să-mprospăteze inima. Tradiţia aceasta.

spre ţara Argolidei. Sfârşindu-se ritualul. s-au încleştat în luptă şi s-au izbit cu pumnii. Argos sau Sparta sau Atena au fost eroi vestiţi. Şi. Hiponou. era bogat in cai. D . Numai că nenorocul nu-ţi cată frumuseţea când e să te lovească. înalt. Poeţii spun că el se-asemăna c-un zeu. a fost supranumit. cu pompă mare. ce se chema Beler. Sa spălat cu uleiuri. se zice c-a avut o ceartă cu un tânăr. Preoţii au danţat în jurul lui cu suliţi şi scuturi de aramă. Iar caii şi-i hrănea cu fiinţe omeneşti. prăpăstios2. Tatăl lui Hiponou4. tânărul fiu de rege a trebuit să-şi schimbe numele ce-l purta. Dornic să-şi spele crima. tânărul din Corint. au pus pe el veşminte din lână de oi albe şi lau stropit cu vin şi apă. aşezat pe un istm şi-adăpostit de-un munte. Deci. pe nume Hiponou. cârmuit pe-acel timp de-un rege numit Pret. cât şi la grai şi port. de-atunci. văzu lumina zilei fiul regelui Glauc3. nu mai puţin Corintul1 avea vitejii săi. frumosul fiu de rege s-a pregătit să plece înapoi spre Corint. A luat cu el merinde în sacii largi de piele şi apă în burdufuri. în oraşul Tirint. trufaşul rege Glauc.106 BELEROFON acă în Creta. Hergheliile lui cutreierau tot istmul. prieten cu tatăl său. astfel. el a pornit departe. La fel ca şi Tezeu. în sanctuarul lui Zeus. Tânărul corintian s-a prăbuşit în ţărână cu tâmpla sfărâmată. atât la înfăţişare. cu al victimei sale – cum suna datina. Pentru purificare. deopotrivă. Belerofon. ca să-i facă mai iuţi5. Şi cum era din fire cam aprig la mânie. În oraşul Corint. voinicul Hiponou era de-o frumuseţe care-i uimea pe toţi. de purificare. împlinind băiatul cam cincisprezece ani. Apoi. făcută fără voie. Aici Belerofon a-ndeplinit ritualul sfânt. A rămas nemişcat şi fără de suflare.

în clipa despărţirii. Sclavii stăteau plecaţi pe ramele de lemn. care era un tânăr cinstit şi curajos. cu toate că era pregătit să urce pe triremă. n-a putut stampotriva preacaldei rugăminţi. se legăna la ţărm. Tu-mi eşti mai drag ca viaţa. Şi-Anteea – înnebunită de dragostea pe care i-o insuflase Eros – l-a conjurat pe tânăr să-l ucidă pe Pret. după datini. Belerofon. Şi umerii săi largi şi mijlocul subţire îi dau o-nfăţişare de statuă cioplită de-un artist iscusit. Anteea izbutise să-l silească pe tânăr ca să mai întârzie la dânşii. până-n ceasul plecării. ce-şi caută libertatea şi îşi izbeşte fruntea de gratiile tari. plin de gelozie. ca două stele. Smulgându-se cu sila din braţele ei albe. Şi alţii aşteptau doar semnul să întindă pânzele cele albe. am înţeles că eşti acel pe care biata de mine-l aşteptam… pe care l-am visat. în Tirint. Corabia. — Tare-s nefericită lângă soţul meu Pret. pe urmă. Anteea nu-l văzuse până atunci pe tânăr. să-i ia în stăpânire oraşul lui şi tronul. ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT cum. trăsese o săgeată cu vârf înveninat în inima reginei. pentru că-l întrecea cu mult în frumuseţe şi. El este drept şi-nalt ca bradul din pădure. vroia să se răzbune. în timp ce tot palatul clocotea la ospăţ.107 S-a-nveşmîntat cu-o haină scurtă şi cenuşie. Eros. Prin vorbele viclene pe care le rostise. la lăsatul serii. când nu eram regină. regina a venit lângă Belerofon. el i-a rostit aşa: A . Şi amândoi. în mintea mea de fată. cu frânghii. Ea îşi uitase soţul – ca altă dată Fedra. nevasta lui Tezeu – şi se înflăcărase pentru Belerofon. tare. în care urma să plece el. Ea nu putea să ştie că n-avea nici o vină. se simte străbătută de un fior ciudat. ce-i ţintesc inima… Şi inima reginei se zbate tare. şi să le fie oaspe în palatul regal. cerea unei femei de rang înalt şi nobil să stea cât mai departe de cel ce ispăşea. precum e păsărica închisă-n colivie. Dar. s-a mâniat nespus ascultând îmbierea reginei din Tirint. Eros. Iar fruntea sa e lată şi sub ea strălucesc doi ochi. cum se cerea la drum. zeul iubirii. să facă nunta-n voie… Însă Belerofon. îl duşmănea de moarte pe prinţul din Corint. când te-am văzut. şi i-a făgăduit să-ntârzie trei zile în oraşul lui Pre. cătând Anteea la fiul lui Glauc. i-a glăsuit regina. fiindcă îl îndrăgise pe fiul lui Glauc. pe catarg. Ritualul. Astăzi. şi-a vrut să-şi ia adio de la regele ţării şi de la soaţa sa. prea crudul Eros. Vântul sufla prielnic. cu lacrimi în priviri. Şi încordându-şi arcul. ce se chema Anteea.

şi-nvinuirea adusă de Anteea era atât de grea. bucuros de vântul care sufla din nord. nu pot să mai trăiesc. să nu-i citească slova. REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE tunci regele Pret se apucă să scrie pe-o tăbliţă cerată răvaşul spre Iobate În răvaş îi cerea. că el ţesuse planul de a-i răpune viaţa regalei sale gazde. — Îţi cer acest serviciu. Mie scârbă şi urăsc asemenea femei. mă duc să-mi adun sclavii. unde domnea Iobate. zvârlindu-mă în mare… Dar Pret.108 — Deşi nu-i încă ziuă. şi pentru prieteşugul ce-l am cu tatăl tău şi pentru ospeţia care ţi-am oferit-o. — Atât sunt de jignită. cât a durat ospăţul. ca să-l păstreze bine Se urcă pe triremă şi. Şi. vrând să-şi răpună soţul… Legea căsătoriei aici e pângărită şi nu mai stau un ceas. vreme de nouă zile. Îmi voi lua zilele. de nu-i dai moartea acestui oaspete atât de ticălos. cumva. pluti spre Licia7. pentru a-l pedepsi. Sângele-a nouă tauri a curs îmbelşugat. şi-abia-n a zecea zi Iobate l-a-ntrebat pe fiul lui Glauc să-i spună cine este şi de ce a venit? A . părintele Anteei – să-i ducă un răvaş. i-a spus regele Pret. minţind fără ruşine. Belerofon Acesta luă răvaşul. ÎI ascunse la piept. ajungând flăcăul în Licia depărtată. Pret a ales o cale ceva mai ocolită. Anteea a fugit. să mă urc pe triremă şi să părăsesc ţara unde regina însăşi are-un pumnal în mână. prin anumite semne regelui Liciei să-l scurteze de zile pe fiul lui Glauc. trăgându-se de păr. Anteea… Prinsă atunci de spaima că el o să arate regalului său soţ crimanfricoşătoare pe care o urzise. Aezii povesteau în versurile lor cum regina Anteea. A poruncit să vină la el Belerofon şi i-a cerut să plece în ţara Liciei6. Ce-i drept. Dorind să-mpace legea veche-a ospeţiei. când te-ai purificat de crima săvârşită în ţara ta natală… La astfel de cuvinte. încât trebuia dată osânda cea mai aspră. tânărul corintian nu putea să răspundă decât că se-nvoieşte. a fost bine primit regele Iobate. S-a dus iute la rege şi anceput să ţipe şi să se văicărească. în care-i era scrisă osânda lui la moarte. l-a învinovăţit pe tânărul lor oaspe că el îi propusese înjositoarea faptă. precum eşti tu. Apoi lipi tăbliţei o scândură deasupra şi o pecetlui. cu datoria lui de-a-şi răzbuna soţia. pare c-a zis Anteea către regele Pret. încât. regele ţării. era un om blajin şi nu vroia să calce legile ospeţiei.

scăpând pe bieţii oameni ai Liciei de groază. torente-nvăpăiate de foc mistuitor. preagingaşele muze. dintr-un izvor. PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT. PEGAS alul acesta. lovind cu copita în stânci. zbura fie-n Focida. care-i altă fiică a viperei Ehidna şi a gigantului Tifon. a răsunat răspunsul. şi fiica lui. La izvorul acesta veneau să-şi spele trupul şi să-se-mprospăteze copilele lui Zeus cu voci melodioase. şi-ţi aduc un răvaş de la regele Pret. al artei inspirate de cele nouă muze. Belerofon s-a pregătit de luptă. Atâta doar că Pegas. i-a spus Iobate. şi singur vei afla… Şi feciorul lui Glauc i-a-ncredinţat tăbliţa pe care-o adusese şi unde era scris să i se curme viaţa. unde era-ngrijit de cele nouă muze. în preajma lui Apolo. în schimbul ospeţiei. feciorul lui Poseidon – cel care izvorâse din gâtul retezat al hidoasei Meduze. Din boturile ei ţâşneau. după ce dănţuiau pe verzile coline de-aici. din Helicon. lângă oraşul unde Belerofon văzuse întâi lumina zilei. i-a povestit că-n ţară hălăduieşte-n voie monstruoasa Himera. Şi. putea să spună nu – când monstruoasa fiară secera mii de vieţi şi pustia pământul? Şi-a primit bucuros să se lupte cu fiara şi să o nimicească. uneori. sorbind apa rece de la acest izvor. Iobate-a făurit la rândul său un plan. vijeliosul Pegas făcuse să ţâşnească un izvor: Hipocrene8. pe muntele Parnas. Şi chemându-l pe tânăr. calul înaripat. Anteea.. muntele cel înalt de la marginea mării. fie-n Beoţia. cum te arăţi a fi. — Îţi cer. Acolo sorbea apă. care-l oprea să ia zilele unui oaspe. Belerofon. căci n-am citit. pe culmea Helicon. voinicul. un grumaz de leoaică şi două capete. Îţi dau însă tăbliţa. Pe unde trecea ea nu ramânea nimica. decât pământul ars. Iar Himera aceasta avea corpul de capră. ca să-l-afle C . Pegas. Şi poate tot de-aceea plecau la Hipocrene poeţii din Elada şi. Ca să-l răpună totuşi cum îi cereau şi Pret. ca un fecior de zeu. răpusă de Perseu. Ce scrie înlăuntru nu ştiu. cu părul alb ca neaua. odraslă olimpiană. să te lupţi cu Himera şi să o nimiceşti. Ştia că se găseşte în lume calul Pegas. când răsufla. izvoarele secate şi oamenii răpuşi. pe Helicon. stăpânul din Tirint. cu-o coadă de balaur. Aezii povesteau şi cum s-a-ntors eroul în istmul de Corint. Pirene. S-a gândit mult Iobate – ce este de făcut? N-ar fi vroit să calce nici el străbuna lege. se socoteau pătrunşi de harul poeziei.109 — Eu sunt Belerofon. Aşa. dacă eşti un viteaz. mai zbura şi pe Acrocorint.

neînfricoşat. a cercetat în preajmă. Dar. s-a dus la altarul zeiţei Atena. venind noaptea. N-a stat prea multă vreme. chiar lângă aşternutul unde dormise el. Cătând din înălţimi. simţind că are-n spate un stăpân hotărât. ce străbătea în goană regatul lui Iobate – lăsând în urma ei pământul pârjolit. a tras voios de hăţuri. n-a izbutit să prindă calul înaripat. Pegas. într-o zi. pe care ţi-l doreşti. înţeleapta. Zbura atât de iute. PIEIREA HIMEREI egas i s-a supus.110 pe Pegas. până la sfârşit. S-a rugat de zeiţă să-i vină-ntr-ajutor cu sfaturi cât mai bune. cu vâjâit de aripi. s-a lăsat la izvor calul aşteptat. calul înaripat. Pegas se ridica. ca să lupţi cu Himera. parcă fără sfârşit. Şi ce să vezi? Pe lespezi. s-a îmblânzit ca mielul10. Sculându-se în pripă. care era clădit chiar pe Acrocorint. şi-a aşternut culcuşul alături de altar. Belerofon atunci. Trecuse multă vreme de când se tot trudea să-l prindă cu arcanul de gâtul încordat sau să-i apuce-n laţul de sfoară o copită. călare pe el. lui Poseidon. căci luneca-n abisuri. Calul s-a repezit îndată către slavă. deodată. Şi de se-mpotriveşte zeul cutremurelor. Dar adu întâi jertfă un taur din cireada părintelui tău Glauc. şi dintre nori. că nu vedea flăcăul nimic în faţa lui. Dar oricâtă silinţă şi-a dat Belerofon. era un frâu de aur. Belerofon a tras spre monstru o săgeată. Cam pe la miezul nopţii. şi. Pegas e fiul lui. măreţului Poseidon. Lupta s-a şi pornit. Belerofon ţintea dihania în coaste. şi-ncălecând pe el să pornească la luptă9. şi ea i-a glăsuit: — Îţi dau un frâu de aur. gurile-nflăcărate. gata! – i-a şi pus frâul. el a văzut Himera. mai mult. sărind din ascunziş mai repede ca vântul. în capetele hâde P . Ba. când Pegas cobora până deasupra mării. De simţea o mişcare ca fulgul de uşoară. Cu el vei stăpâni calul înaripat. I se părea că este tot pradă unui vis. sus. prin vis i s-a ivit zeiţa-nţelepciunii. nu poţi să stăpâneşti calul înaripat… Trezindu-se din vise. flămândă. dăruit de Atena. Şi iar urca spre ceruri. până ce rămânea numai un punct pe boltă. dincolo de nori. Himera a urlat şi a deschis. încât simţea dogoarea soarelui călător că îi mistuie trupul. Belerofon s-a-ntors în ţara Liciei. asemenea lui Zeus. a adus întâi jertfă un taur. în vuiet de aripe. Însă Belerofon tot nu se da bătut… şi. mândre Belerofon. I-a sărit în spinare şi. şi-anceput să pândească.

i-a zdrobit pe vrăjmaşi. cu calul. Iar flăcări izbucneau. zburătorul. Dar nu s-a-nspăimântat. Luau orice avuţie şi hrană şi veşminte şi mai ales copile. Însă Belerofon avea la cingătoare – învăţat de Atena – trei ţepuşe de plumb. Nici unul dintre ei n-a mai rămas în viaţă. censpăimântase lumea. Şi poate că Himera l-ar fi răpus pe tânăr până-n cele din urmă. urmând acea scrisoare. ce se chemau solimi. pe care le duceau cu ei între prăpăstii. mult mai primejdioase ca lupta cu Himera. . călare pe Pegas. la fel ca o leoaică. i-a mai cerut să-ndure încă trei încercări. Părea o dată capră. şi odrasla lui Tifon. s-a repezit în munţi. Astfel. Dar bătrânul Iobate. Belerofon. sau se târa pe jos cu trupul de balaur. a căzut la pământ. pe care-o adusese însuşi Belerofon. L-a mai trimis să lupte cu un neam de tâlhari. trimiţând o ceată de războinici: – cei mai vânjoşi din ţară – să-l prindă pe erou într-o pădure deasă. A căzut ca un fulger în cuibul de tâlhari. căci odrasla lui Tifon era înşelătoare. După lupta aceasta. împrăştiind în jur duhori otrăvitoare11. le-a înfrânt şi le-a gonit pe toate. în gurile deschise. şi. după ce săvârşise atâtea vitejii. Belerofon. primejduindu-şi viaţa. Şi iar Belerofon a fost silit să-nfrunte moartea a patra oară. Iobate a urzit o cursă. Şi cu îndemânare.111 sau coada ei solzoasă. dar vreun duşman zburând pe-un cal înaripat nu mai văzuseră. răgea asurzitor. Mai luptaseră ele cu Heracle. luptând cu-ndrăzneală zile nenumărate. le-a ieşit înainte. Văzând el că Himera e tot mai îndârjită. Tezeu. şi în ţara pe care-o stăpâneau vitezele amazoane. Dar lupta era grea. după o luptă crâncenă. Dădeau foc la oraşe şi jefuiau prin sate. Iobate l-a pornit. voinicul i-a cerut regelui învoirea să plece spre Corint. până-n cer. Plumbul i s-a prelins adânc în măruntaie. Dobândind biruinţa şi scăpându-i pe oameni de spaima monstruoasei odrasle a lui Tifon. sărind cu sprinteneală. Să-l lege în curmeie şi-apoi să-i taie capul. a nimicit cu totul neamul crud de solimi. în valuri. Săgeţile curgeau în râuri din văzduh. trântind pe călăreţe îndată la pământ. şi când nici nu gândeai. Ei năvăleau în vale şi prăduiau totul. ţepuşele de plumb. zvârlindu-le în mare. Se desfătau o vreme. pe urmă. lovindu-i cu săgeţi care nu-şi greşeau ţinta. apoi le ucideau izbindu-le de stânci. Amazoanele-acestea puseseră la cale s-atace Licia şi s-o înece-n sânge. din munţii Liciei. şi ele s-au topit sub potopul de foc ce-l respira Himera. flăcăul i-a azvârlit.

de trei ori. cu suliţa în mână. Mai mult. Şi-a poruncit lui Hermes să se schimbe-n tăun cu ciocul ascuţit şi să-l muşte pe Pegas. zeii. a hotărât să urce cu Pegas în Olimp. şi şi-a vârât pumnalul. la fel. Se pare că şi Zeus s-a-nspăimântat. a fost silită să-i nască şi un prunc. când omu-i fericit. săvârşită de Zeus. mâniată că s-a-nsoţit cu Zeus. Îţi dau şi jumătate din toată avuţia. După credinţa veche. după moarte-mi. Iar Pegas. Şi regele Iobate a poruncit să vină copila sa mai mică. Era un semn că zeii îl socotesc curat. Dar auzind Anteea că el a făcut nuntă cu sora sa mai mică.112 BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS egele Liciei şi-a dat atuncea seama că a mers prea departe. fără voinţa ei. o soră a Anteei. în două… urmând ca. i-a doborât feciorul. de vrei. a ţintit-o cu arcul. urma a fi scutit de orice bănuială. tot ea să ispăşească. fă-mi cinstea şi primeşte de soaţă pe fecioara ce-o vezi în faţa ta. Mai ales că-i plăcea frumoasa Filonceea. Să-i ceară socoteală preatrufaşului Zeus – de ce-i obijduieşte mereu pe pământeni? A-ncălecat pe calul înaripat şi alb. numită Filonceea. s-a învoit să fie ginere lui Iobate. iar pentru fapta asta. spre Olimp. Iar ţara Liciei o-mpart. A cârmuit o vreme-n Licia liniştit. cine biruia moartea. de durere. Hermes a ascultat şi a muşcat cu furie pe fiul lui Poseidon12. prea geloşi. îndată s-a smucit. Aezii povesteau că eroul părea mai frumos decât zeii şi mult mai îndrăzneţ. a fost la rândul ei înşelată de Zeus. şi-a zburat spre Olimp. cu aripile-n vânt. Fiica. în câinoşia lui. pe calul său ca neaua. Însă. să stăpâneşti tu singur Licia cea bogată… Eroul corintian. n-a mai putut să-ndure ruşinea şi mâhnirea. nespus de mult iubită de părinţi şi bunici. Ares cel zvânturat. au coborât asupră-i din nou nenorocirea. şi-a trimis-o-n Infern. şi i-a grăit aşa: — Belerofon. Adânc mâhnit eroul de urgia cerească. ce se chema Isandru. Belerofon acum putea să vieţuiască în glorie. în ţinutul pe care-l scăpase de vrăjmaşi. Laodomia. A trântit R . văzându-l pe viteaz cum se urcă. Artemis. cel destinat lui Pret. în luptă. mărire şi respectat de toţi. în inima pe care i-o-nveninase Eros. îndârjit. scânteia prin văzduh. cu vârful de aramă. Şi astfel a rămas acolo-n Licia. Iar suliţa sa lungă. după atâtea lupte şi-atâtea încercări.

Note: 1. 3. este un fecior al mării care îmbrăţişează ca un brâu larg de ape tot istmul de Corint.113 călăreţul cu fruntea spre pământ. Corint şi chiar în alte părţi. spre ţărm. bunăoară. zeul mărilor. a venit rostogol. la nesfârşit. Nechezatul calului amintea vuietele mării înfuriate. calul simboliza şi el valurile mării. 4. şi a zburat el singur spre sălaşul ceresc. după ce acesta fusese aruncat în Tartar. Din copita lui Pegas curgea ziua şi noaptea un izvor răcoros13. A căzut în Corint. care aleargă cu coame pe spinare. Istmul se află între Marea Egee şi Marea Ionică. în Licia. 5. Alegoria cailor hrăniţi cu trupuri omeneşti arată că pe vremuri marea făcea . În felul acesta Hiponou. care personifica Marea Egee. A mai trăit puţin. o stâncă pe coastele unui munte. i-au ridicat de-atunci un monument de piatră. oamenii lau cinstit ca pe un semizeu. rămas cârmuitor în locul tatălui său. din porunca lui Zeus. şi-n oraş i-au făcut statuia lui călare. din istmul de Corint. El era o personificare a valului. şi prefăcut în stea14. Calul fusese creat de Poseidon. fiul lui Glauc. acela pe care Zeus îl aruncase în Tartar. Numele de Hiponou înseamnă tocmai bogăţia ţinutului în cai. Belerofon. la poalele muntelui Acrocorint. sub bolta albastră a cerului elin. a fost urcat pe boltă de tatăl lui. Poseidon. Oraşul Corint fusese întemeiat de către regele Sisif. El este o întruchipare a mării. după moartea lui. Imaginea aceasta poetică o găsim şi în legendele despre eroi. cu capul sfărâmat şi mintea rătăcită. în herghelii. Tezeu. Şi firul vieţii sale a fost tăiat curând. 2. Pe lângă aceasta. Când a pierit şi calul. Numele Glauc s-ar putea tâlcui prin azuriu – aşa cum este apa golfului de Corint. Glauc era fiul regelui Sisif. era fiul lui Egeu. Dar. din slavă. Aici era citadela-acropola-Corintului. În pădurea Creneea. obligându-l să urce.

Din pricina aceasta îl vedem pe Belerofon înfăţişat pe vase şi pe monezi antice. care i-a dus. fiul lui Poseidon şi al Meduzei. Un astfel de cal are şi Harap-Alb din cunoscutul basm al lui Ion Creangă. să soarbă inspiraţii din unda de cleştar. alţii zburători. în zbor. a dat numele său unui munte şi unui oraş din Tesalia. Sensul acestei alegorii era că tot ceea ce este monstruos până la urmă trebuie să piară de pe scoarţa pâmântească… 12. . un basorelief din sec. Trebuie însă menţionat că astăzi calul Pegas a căpătat un nou sens. El este gata să distrugă ce e rău şi strică armonia naturii. De la această întâmplare a rămas în lume expresia cunoscută de „scrisorile lui Belerofon‖. 7. dealtfel. fie la revărsările ei. Aşa povesteşte cel puţin poetul grec Pausanias. 9. pentru că se strângeau în jurul izvorului pe care-l făcuse să ţâşnească calul Pegas. fie. În greceşte Pegas însemna. n. lovind stânca cu copita. Şi în folclorul nostru eroii dobândesc adesea cai înzestraţi cu însuşiri deosebite. purtând numele legendarului cal înaripat. în timpul furtunilor. e. Se mai găseşte încă şi astăzi. mai ales. având în jurul frunţii un nimb strălucitor de raze aurii. Sensul acesta nou l-a căpătat calul legendar abia în secolul al XV-lea. cu ajutorul cărora îşi biruiesc duşmanii. Pegas. 10. lângă calul său Pegas. Muzele se chemau şi ele uneori pegaside. călătorind prin cer pe un cal înaripat. 14. când înghiţea pe navigatorii ce călătoreau pe şubrede ambarcaţiuni. ţinut din Asia de sud-vest. Belerofon – ca Perseu şi Heracle – este un erou solar. Hipocrene s-ar putea tâlcui prin „izvorul calului‖. se înalţă glorios şi coboară în asfinţit. al II-lea î. în faimosul său poem „Orlando innamorato‖.. 13.114 sumedenie de victime omeneşti. Soarele ce răsare în zori deasupra mării. în aventurile lor. în palatul Spada din Roma. cu arcul sau suliţa în mâini. şi pe Perseu şi pe Belerofon. aşa cum este Himera bunăoară. tot izvor. spre izvorul muzelor. unde este înfăţişat Belerofon. 8. de parcă ar cădea din slavă. Este vorba de constelaţia. Cel care a dat acest nou sens este poetul Matteo Maria Bojardo. şi anume acela de cal înaripat care poartă imaginar pe poeţi. unii ştiind să grăiască oamenilor. în „Olimpicele‖ sale. pierzându-l pe cel antic. Licia. Prin ele se înţelege orice fel de răvaşe alcătuite chiar împotriva acelora care trebuie să le ducă. Această întâmplare a fost cântată după vechile legende de poetul elen Pindar. 6. 11. cu chip însângerat.

umplea o amforă cu apă. dăruită de soare. Apolo cel cu arcul strălucitor de aur. soarele care dă lumină şi căldura. Fata.115 ASCLEPIO linii iubeau viaţa. Ba. la fântână. ce-i desfăta obişnuit numai pe zeii din Olimp. în imnuri. În schimb cântau. urau tristeţea morţii şi aminteau în silă numele lui Tanatos. graţioasă. Coronia pe nume. în veac de veac. sămânţa. pe fata regelui Flegias – stăpânitor peste Iapiţi. S . Îşi înstrună pe dată lira şi începu să sune dulce. auzind astă melodie. lângă Apolo au venit şi toate cele nouă muze şi se-ntreceau care de care să cânte mai armonios. erau întruchipate în cel mai frumos zeu. pe jumătate dezvelit. şi-nverzeşte copacii. odată. Braţul molatic ţinând vasul. după legende. El se ascunse-ntre copacii unei păduri alăturate. soarele. umărul neted şi rotund. talia subţire. cel ce face săncolţească pe glie. Vă-nchipuiţi ce-a simţit fata. stârpind boale şi molimi. Iară lumina albă şi căldura plăcută. umplură ochii lui Apolo cu o lumină pătimaşă. aciuite adesea în locuri mlăştinoase. E APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS i acest zeu frumos şi tânăr zări. însoţind lira cea duioasă.

tot mai spre inima pădurii. care-a cerut mâna copilei. Cum i-a cântat zeul Apolo cu lira sa mângâietoare… Cum. în cinstea nunţii lui Apolo cu fiica regelui Flegias. urmând cântarea minunată. Şi el purta o haină scumpă. Amurgul o învăluia într-o mantie albăstrie. a mers printre copaci. până ce a văzut în faţă o poieniţă smălţuită cu mii şi mii de flori bogate şi în culori şi în miresme. tot el i-a rătăcit simţirea. CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE ici. la urmă. fără suspine. S-au dus spre Epidauria. A spus părintelui său tot. auzind viersul lui Apolo. Apolo. fiicele lui Zeus. un oraş care se-ntindea pe lângă marea argiană. care sclipea mai să-i ia ochii… Coronia a stat uimită. Vă trebuia încă o jertfă!… Însă. vreau să ştii că fiica mea. ca ameţită. El venea din Arcadia şi purta numele de Ishis. printr-o vrajă neştiută. Iar ca ruşinea îndurată de casa lui să i se uite. Şi dragostea a lăsat A . că primul soţ i-a fost Apolo. parcă deodată veştejite. Pe pletele cârlionţate avea o panglică de aur şi pe spinare ţinea arcul. Aici i-a răsărit frumosul fiu al lui Zeus şi al Letei. cu ochii ţintă la Apolo. s-a-nfăţişat un tânăr vrednic. păşea domol pe iarba udă. a pierit. a plecat în călătorie cu soaţa sa şi cu copila. Şi ochii tăi de ce sunt uzi de lacrimile deznădejdii?… Iar fata a căzut pe lespezi. Un vânt subţire ţiuia printre copacii din pădure şi florile îşi plecau fruntea. nu va rămâne. Şi cum. s-a-ndreptat către palatul regelui.116 Coronia. soţia ta… Şi regele a poruncit să i se afle fetei sale numaidecât un mire vrednic. mai înainte. prinsă-n vrajă. Zeul nu i-a răspuns nimica. pe care le rosteau în cor muzele. Coronia. Din depărtări se auzeau cântările armonioase. cu nici un chip. A lăsat doar să-i cadă lira pe pajiştea înmiresmată şi a cuprins-o pe fecioară. a spus Flegias către Ishis. Şi amfora s-a spart pe pietre… în timp ce fata. plângând încet. nu peste multă vreme. zei necruţători!… a strigat tatăl. când s-a trezit copila din vraja zeului Apolo. a scăpat amfora din mână. s-a văzut singură-n poiană. Şi-a mers. Târziu. — Unde ţi-e amfora cu apă? Spune-mi de ce-ai întârziat?… a-ntrebat regele Flegias. — Cine eşti tu? a şoptit ea. unde o aştepta Apolo. Coronia. — O. lăsând-o singură-n poiană. — Sunt bucuros ca să-i fii mire Coroniei. Dar vreau să ştii.

văzând-o pe Coronia că se alătură lui Ishis. treci lângă Ishis… Numai că-n acest timp. Corbul era cu pene albe. a murmurat îndurerată: — Apolo. Tu. trădătoare ticăloasă! a grăit zeul cu mânie. a ţipat iar spre-Apolo corbul. Coronia. din alb precum fusese. deşi o părăsise pe fata regelui Flegias. . Când văd un hoit corbii s-adună şi croncănesc ca sub blestem.. În sânul meu adăpostesc tot ce-mi era mai drag pe lume. Fata mea o să fie mamă. ridicând ochii spre cer. Şi-mi vei plăti căsătoria cu caii tăi. — Coronia s-a stins din viaţă!. A început de-atunci sanunţe numai furtunile şi moartea. dar moartea s-a grăbit să vină şi să-i îngheţe pieptul cald. Te învoieşti?… — Mă învoiesc. Săgeata a pornit din arc. un corb. era gelos. tu ce-ai adus această ştire! La pene să te înnegreşti şi să vesteşti de-acum-nainte doar moartea şi nenorocirea… Şi glasul tău să fie aspru şi să trezească-nfiorare… Zboară şi piei din calea mea… Corbul. a şi zburat către Olimp şi a pârât-o lui Apolo: — Soţia ta. pe ţărmul unde vorbiseră cu toţii. — Fii blestemat. rege. lăsându-şi barba albă-n piept. în marele-ţi ţinut Iapit. i-a rostit zeul. tu m-ai amăgit. cum spun poeţii că erau în vremuri depărtate corbii. odrasla ta mult aşteptată… Şi poate mai rostea sărmana şi alte vorbe către slăvi. vrei să mă uiţi pentru un om?… Coronia a scos un geamăt şi. lucind ca focul prin văzduhuri. Tu. era şi-o pasăre. şi el. şi s-a înfipt în pieptul fetei. care te-ai învrednicit să-mi fii-ntr-o bună zi soţie. — Mori. s-a cătrănit pe loc la pene1. se drăgosteşte pe pământ cu un flăcău venit din lume! Zeul. A prins însă-ntr-o clipă arcul. m-ai lăsat pradă deznădejdii. Coronia. S-a făcut negru ca mormântul şi glasul lui s-a preschimbat. S-a făcut galben şi a zvârlit încolo lira. — Nu are nici o-nsemnătate c-a fost soţia lui Apolo! a spus tânărul arcadian.117 rod. a spus Flegias. Ai cai nenumăraţi acasă. şi-acum tot tu arunci săgeata?… Dar nu-mi iei viaţa numai mie. a pus în struna lui săgeata cea mai tăioasă dintre toate şi a ţintit-o-pe Coronia. ştiu că eşti bogat.

răcoroasă. El avea multă iscusinţă. Vrea să împiedice destinul. desigur. să-ţi împlinesc această voie!… Cum ţi-ai numit însă flăcăul?… Zeul a stat puţin pe gânduri. Umbra Coroniei plecase. drept pe un munte. a zburat pe un nor de aur. L-a smuls fără să-l vadă nimeni dintre cei ce erau de faţă. Pelion Aici era o văgăună adâncă. şi focul îi mistuia corpul Coroniei sacrificate. Ia trupul moartei lângă sine şi se sileşte să-l învie. zburând pe spuma unui nor. Nu mai era decât puţin. gemând. şi. Apolo se bătea cu pumnii în pieptul său divin. minune negrăită. largă. ungându-l c-un balsam ceresc. bătrâne Hiron. — Ţine. din gelozia mea nebună. îşi înţelege toată vina şi se grăbeşte spre pământ. Dar nu putea… Zeii n-au dreptul şi nici puterea de-a vărsa lacrimi vreodată! Aceasta-i lucru omenesc. unde trăiau mai mulţi centauri. Nu mi-a rămas decât feciorul să îmi aline întristarea… Nu am alt nume pentru el… — Să-i zicem dar Asclepio2… s-a învoit la rându-i Hiron. Şi. Rugul ardea cu vâlvătaie. a smuls copilul încă viu. a răspuns Hiron. să-şi potolească remuşcarea. pe ţărm. se clădea rugu-n vremea asta… Pe rug era urcată fata cu trupul rece. Flegias. şi împreună se-ndreptau către Infernul mohorât. Şi a răspuns centaurului: — Îl voi numi: Cel ce alină… Pentru că eu i-am ucis mama. Peste centauri era rege unul mai înţelept ca toţi căruia i se zicea Hiron. şi sunt mâhnit. Însă zadarnic mai încearcă să-i reînsufleţească pieptul. s-a auzit un ţipăt slab. putea să vindece bolnavii cu fel de fel de buruiene. şi ar fi vrut să verse lacrimi. Atunci. în legendă. Zeul şi-a amintit că fata poartă în sânul ei un prunc. făcând farmece. s-a mâniat peste Î . iubite. şi. pe care le căuta el însuşi acolo-n munţii Pelion.118 MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON n Epidauria. ca mai-nainte. nevăzut. — Mă voi sili. zeul Apolo se dumireşte c-a greşit. se mai spune că regele lapit. Venise Hermes să o ia. m-ai ucis? ―… Şi în sfârşit.. împietrit. L-a strâns în braţe ca un tată. ca într-o mută întrebare: „De ce. ţi-l dau pe-acest copil scăpat din flăcări prin minune… Tu să mi-l creşti cu multă grijă şi să mi-l faci un om de seamă… a rostit zeul spre centaur. cu ochii aţintiţi spre ceruri.

blestemul meu. tropotind peste munţi. rostogolindu-se pe vale. arcuri şi suliţi ucigătoare au pornit cu toţii-n Delfi. acolo unde era templul împodobit. Şi mulţi dintrînşii şi-o găseau… — Asclepio. şi-avea cam unsprezece ani. A strâns oştirea. să soarbă sucuri de măcieş şi alte fructe de pădure. Febus-Apolo… FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE e când se petreceau acestea. tămăduind de multe boale pe oamenii ce merg la el. Punând îndată o săgeată în arcul său scânteietor. Când a văzut toată ruina şi pe Flegias cu oştenii. pe care tu ştii să le vindeci. felurite boale. călăreţii şi. pe-o culme. l-a aţintit şi pe Flegias. a crescut mare. să-l facă pulbere. Te ridici peste olimpieni. apoi prin iscusinţa sa – pe muntenii din Pelion. Oastea lui a-nceput să fugă. Tocmai se întorcea şi zeul. dornici să-şi caute vindecarea. Şi-n Epidauria. tu nu eşti un erou de rând. înarmaţi cu săbii. De-aceea îţi vom ridica un templu mare. Ei trimit boli şi suferinţe. prin săgeata necruţătoare a lui Apolo. sălbatici. te va lovi. când a-nceput să lecuiască – întâi cu arta învăţată de la centaurul bătrân. Veneau acolo mii şi mii. centaurul luase băiatul şi îi făcuse pat de fân. deşi eşti pământean ca noi. i-au ridicat un templu mare. Dar înainte de-a cădea. amarnic. blestem de tată. care-şi încredinţase fiul centaurului înţelept. s-a supărat din nou. al zeului cu arc de aur. unde tu vei fi cinstit mai mult ca zeii. Tatăl Coroniei – cu oastea – a jefuit templul acesta şi i-a dat foc. el s-a-ntărit. Capul i s-a sfărâmat de stânci. cenuşă. Îi dase-n loc de lapte dulce. În acest fel. plin de comori. regele pare c-a strigat: — Blestem să cadă-asupra ta!… Fie să-ţi vezi şi tu copilul ars în cenuşă ca şi mine… şi să doreşti să ţi-l răzbuni. nevinovată.119 măsură de moartea dată fiicei sale. Şi pentru încercarea asta să-nduri şi alte suferinţi… Chiar de eşti zeu nemuritor. îi ziceau ei. Regele a căzut din şa. să-l mistuie. aţâţând focul ca să ardă cu vâlvătăi până la cer. Aici se P . s-a răspândit în toată lumea. după un timp. S-a făcut priceput în toate. de multe. Vestea că fiul lui Apolo este în Epidauria. în peştera-i încăpătoare.

unde putem zâmbi în voie. dă-ne şi nouă să sorbim din sucul fermecat al vieţii. O adună plin de răbdare. s-a urcat pare-se-n Olimp sau l-a chemat numai pe Zeus: — Lumea am împărţit-o-n trei: Poseidon apele din mări. mare Zeus?… nimeni nu vine în Infern!… — Cum asta?… Ce s-a petrecut? a rostit Zeus mâniat. Asclepio băgă de seamă ce fel de iarbă adusese şerpoaica să-şi învie soţul. Slujba ce se făcea aici era de lecuirea bolii. Tanatos. Acesta prinse la loc viaţă şi amândoi pieriră într-o gropiţă. O cercetă. Ducea un fir de iarbă-n gură. Mai bine e pe lumea asta. sus? Cine-i netrebnicul acela ce-i fereşte pe pământeni să nu mai cadă-n gheara morţii? Ce-o să ne facem în Infern. Dar nu trecu nici un minut şi. cel cu aripi negre. Şarpele se descolăci şi repede îşi dete duhul. Zeus. HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO. eu tot ce este sub pământ. văzu în drumul său un şarpe. mergând. cândva. socotind ziua şi noaptea numai morţi… Şi-acum… Acum nu-mi mai rămân nici umbrele de pe pământ… Nimeni… Nimeni – auzi. şi geniile infernale se jeluiau necontenit. Asclepio-l iovi c-o piatră. Numai că tu şi cu Poseidon v-aţi luat ce este mai plăcut. dacă nu mai coboară nimeni? Dacă rămânem numai noi. Legendele spuneau că el ar fi-nviat atâţia morţi. la un bolnav. fără să fim pândiţi de Hades… Şi-Asclepio le dăruia miraculoase băuturi care-i făceau nemuritori. un lucru neobişnuit. zeul mohorât. tu. DAR… i oamenii se bucurau de leacurile dăruite de-Asclepio în templul său. sub pământ. încât se pustia Infernul. Tartarul rămăsese gol. — Ce se întâmplă-acolo. tare supărat. se povesteşte. Făcu din ea un leac anume. Eu stau în bezne. Şi s-a-ntâmplat. Şarpele i se-ncolăci pe băţul de călătorie. se ivi şerpoaica – perechea şarpelui ucis. care erau pe pragul morţii. să vadă bine ce fel de însuşiri avea. s-a îndeletnicit. iară tu. dar Hades. Oamenii cei căutaţi de moarte fugeau în Epidauria şi se rugau plini de nădejde: — Tu. fiu al zeului Apolo. fără supuşi şi fără sclavi?… Şi Hades. scăpând pe-o mulţime de oameni.120 grămădeau bolnavii în faţa porţilor deschise. cu arta grea a hirurgiei. Şi chiar Câmpiile-Elisee nu mai primeau destule umbre. Feciorul zeului luminii. se spune. Asclepio. în acest templu. iată. Cu acest fir atinse limba şarpelui ce zăcea zdrobit. Nu mai mor S . Nu vrem să fim nici unul pradă zeului morţii cel hapsân. ai rămas stăpân pe cer şi pe Olimp. şi Asclepio se străduia să le aducă uşurare.

N-a mai rămas din el decât o grămăjoară de cenuşă. Blestemul regelui Flegias îl lovea astfel rând pe rând – căci Zeus i-a pedepsit fapta. care o să-i întoarcă viaţa. Zeus. ca răzbunare. şi Zeus s-a înduplecat. cen atelierele divine făureau fulgere lui Zeus. care-au călcat poruncile destinului ne-nduplecat şi ale zeilor cereşti. O!… Cum s-a-ndurerat Apolo. Nici eu nu îndrăznesc să-l calc. împreună cu Poseidon. în acea clipă. Ba. cu alţi trei zei nemulţumiţi: Hera. lecuindu-i chiar de boli. făcându-l simplu salahor. le dăruieşte nemurirea… — Cum? Unde e? Să-l văd şi eu… a răcnit Zeus.121 oameni? Pentru ce? Destinul lor e hotărât. care dau pământenilor şi tinereţe. poate şi-n Tartar. Zeus? Ce mai spui?… — Aşa e. iară cealaltă Panaceea. Asclepio a fost şi el urcat pe boltă sub forma unei constelaţii. Poseidon şi Atena. — Uite-l. nemurirea şi tinereţea veşnică. şi vigoare. Ei. pe care-a risipit-o vântul şi a spălat-o apoi ploaia… S-a dus. şi doi . ca osândă… Să stea acolo cu Tantal şi cu Sisif şi cu ceilalţi. tocmai a ridicat un mort… Îi toarnă-n gură băutura. se străduia să dea iar zile unui voinic. rând pe rând… — Destinul zici?… a răspuns Hades. făcându-ne ades de râs spre mulţumirea şi folosul netrebnicilor muritori? Asclepio mai mult ca toţi a născocit. Asclepio a fost lovit. şi-au încercat să se răscoale contra stăpânului lor. care se chinuiau de veacuri. Ce? L-ai uitat pe Prometeu?… Şi pe Heracle l-ai uitat şi pe-alţi eroi asemeni lui. pe care l-am trimis anume. Iar Zeus. şi. la fel ca şi pe mama sa. la fel cu zeii. mărite Zeus. leacuri. Mă faci să râd. feciorul regelui Tezeu. a prins în mână un mănunchi de fulgere nimicitoare şi le-a zvârlit în Atica. şi fetele: una Higieea. lui Hipolit. Asclepio a rămas mort… Hades a vrut să-i ia şi umbra şi s-o arunce în Infern. se povesteşte c-Asclepio. el s-a unit. Epioneea3. Şi-ntr-adevăr. ca să îi soarbă răsuflarea. Aşa. ÎI văd şi eu! a grăit Zeus îndârjit. încât s-a clătinat Olimpul şi cerul tot şi-ntreg pământul scăldat de mările adânci. Ei trebuie să-mbătrânească. de când mă ştiu… Oamenii vor să dobândească. cu mintea lui iscoditoare. precum cântau poeţii. Ba. lovind cu sceptrul într-un nor. ar fi vrut să-i şi răpună pe toţi ciclopii făurari. i-acolo. Soţia lui. scos din fire. neapucând să spună celor din jur cum pregătea acele băuturi din ierburi. şi nici un zâmbet n-a-nflorit pe faţa mea. a zis Hades. numită Troia. pe ţărmurile Aticii. Focul ceresc l-a mistuit. şi-apoi să piară. văzând pe fiul său murind sub fulgerele olimpiene!… Atunci. ucis din uneltirea Fedrei. Însă a mijlocit Atena pe lângă tatăl său ceresc. ce spui. Îl va scăpa dembrăţişarea înaripatului Tanatos. Da. Să stăpânească şi-n Olimp. când a zărit asta. a trebuit să-nalţe zidul unei cetăţi.

cel care poate să vindece durerile. nici măcar să răsară. Ei vedeau şi puterea lecuitoare a unor buruieni şi ştiau că. pleacă doctorul‖. pe care lumea dealtădată l-a mai numit. Dealtfel. ba şi un teatru renumit. Cel mai măreţ din toate acestea era în Epidauria. unde şi aerul e proaspăt. În limba greacă Asclepio înseamnă alinătorul. precum se ştie. Spre slava lui. medici vestiţi în marele război din Troia4. urmându-i mai departe calea. împodobite. nici un zeu n-a avut atâtea temple şi opere de artă. cum făcuse şi-Asclepio8. până astăzi se spune şi la noi că „unde intră soarele. Prin persoana legendară a lui Asclepio. s-au adunat ca să-l jelească şi să-i cinstească amintirea. stele votive. . monumente. ce se numeau asclepioane5. s-au clădit apoi sute şi sute de sanctuare şi temple mari. şi îngrijiţi cu devotament. altare şi statui. Aceste temple şi sanctuare erau clădite pe-nălţimi. capele. din tot Olimpul. Iată de ce. Soter – adică salvator. unde se adunau elinii la sărbători strălucitoare de două ori în zece ani6. Aceasta era povestea corbului. de Esculap. Romanii au derivat din numele lui Asclepio pe acela. oamenii din antichitate legau direct mijloacele de vindecare cunoscute pe atunci de forţa solară.122 băieţi. Aici bolnavii. unde sunt ape de izvoare7. Note: 1. când veneau. câte i-au ridicat elinii acestui drag lecuitor. Templul avea grădini splendide. fără lumina şi căldura soarelui. străjuitori ai templului. prin care elinii îşi explicau culoarea neagră a penelor sale. acestea n-ar fi putut să crească. mai cunoscut. erau primiţi de asclepiazi. 2.

reprezintă pe fiii soarelui. .123 3. şi asclepiazii primii medici. Iar Asclepio în sine este simbolul biruinţei nobilei ştiinţe a medicinii. a bătrâneţii şi morţii. erau un fel de sanatorii ale antichităţii. S-au găsit până acum cam trei sute de asclepioane – temple închinate acestui legendar vindecător al omenirii. O imagine artistică. paşii progresului în ştiinţă. Iar cei obosiţi sau bolnavi la minte erau trimişi să se distreze în teatrul din Epidauria. i-a lecuit pe oameni faimosul Hipocrat. fără intervenţii divine. de lângă tatăl său. Iar şarpele întruchipa pentru cei vechi reîntinerirea. care-l înfăţişa pe Asclepio-Esculap ca zeu al sănătăţii. lupte. Bastonul ne arată că medicul trebuie să-i viziteze necontenit pe suferinzi. care se pot vindeca pe ei înşişi. Dealtfel. sanctuarele lui Asclepio aveau de fapt un caracter laic. o avem în statuia care se găseşte la Ermitaj. Igiena juca un rol mare. În acest fel. 7. La Cos. Fără îndoială că templele se aşezau prin locuri unde se găsea aer foarte bun şi. Asclepiazii. Astfel de asclepioane au fost la Atena. Ele au fost însă cu siguranţă şi mai multe. Alţi suferinzi urmau să facă şi exerciţii corporale: jocuri. O copie după statuia lui Trasimede se găseşte şi astăzi la Atena. ţinând într-o mână şarpele. copila cea mai dragă a zeului era Higieea. dar unele s-au dărâmat şi altora li s-a schimbat destinaţia. prin priceperea şi forţa lor omenească. 4. creată tot de oameni. împotriva molimelor oarbe. Câinele era simbolul fidelităţii datorate de medic bolnavului pe care-l îngrijeşte. Iar Panaceea se tâlcuieşte prin cea care lecuieşte totul. truda atâtor învăţaţi. urmând drumul lui Asclepio. Nu se putea intra în templu decât bine spălat. chiar ape minerale. a dat în limba noastră cuvântul igiena – igiena necesară pentru menţinerea sănătăţii. Bolnavii ajunşi în asclepioane erau puşi la un regim de hrană foarte chibzuit. ce se poate căpăta prin leacuri. picturi. de aici termenul de „panaceu‖. El pare că îşi frământă mintea ce noi mijloace ar mai putea găsi pentru lecuirea suferinţelor oamenilor. El şedea pe un tron. 8. Ea este nelipsită în grupurile statuare. pricinuite de forţele naturale pe care le reprezentau olimpienii. Opera aceasta întruchipează mai bine decât altele efortul medicinii. Higieea. chiar de zeu. Este lesne de înţeles de ce elinii au dat acestui legendar întemeietor al artei medicale simbolul de semizeu şi. în Pergam şi în alte multe locuri. alergări. 6. Artistul l-a creat încărcat de preocupări. basoreliefuri. câteodată. grăitoare în acest sens. Asclepio-Esculap este înfăţişat aici ca un om matur. uneori. La picioare avea un câine. adică sănătatea. alinătorii suferinţelor. pe oameni. în marile galerii de artă din Leningrad. medici care au însoţit oştirile în războiul troian se numeau Mahaon şi Padaliro. şi în cealaltă un baston. socotit întemeietorul medicinii ştiinţifice. Cos. şi chiar în efigii şi monede. Cei doi. 5. La Epidauria se găsea şi statuia făcută de artistul Trasimede. cu barbă şi cu o faţă gânditoare. Epioneea înseamnă liniştitoarea – pe greceşte.

şi gutui. Le-a aprins focuri pe altare. întâiul cea cultivat viţa de vie. după poeţi. bucurându-se Eneu că zeii îi dădeau prilejul să strângă. Acest ţinut muntos era sărac. care era bogată-n grâne. ca părul darnicei Demetra – zeiţa soră a lui Zeus.124 MELEAGRU ovestea despre eroul Meleagru se-ncepe într-un ţinut numit Etolia. făcând nenumărate jertfe. P . Dar fructele şi grânele nu ajungeau aproape niciodată pentru hrana celor de jos. când se începe legenda despre Meleagru. făgăduind vin mult şi dulce. lupi hămesiţi şi vulpi viclene. atâtea roade. iepuri cu blana cenuşie. care dădea vin din belşug. îi dăruise un lăstar. Calidonul. afară de-o fâşie de pe coastă. putea să-şi strângă avuţie din ce-i agoniseau supuşii. aurite. Iar regele îl înmulţise. stând în oraşul cu faimă mare. Dionisos. ce-i ocrotea pe agricultori. şi pere. Deci. prin supuşii săi. a hotărât să-i răsplătească. udat de râul Aheloul1. Trăiau pe-acolo căprioare subţiri şi iuţi şi mlădioase. Ar fi aici să mai adaug că regele din Calidon este. Toţi vânătorii-aveau de lucru iarna şi vara deopotrivă. Şi pomii erau plini de fructe: mere. În acel an. Deşi munceau cu îndârjire!… Deşi-i rugau pe zei să le dea roade!… Norocul lor era doar unul: prin munţii ţării etoliene umblau sălbăticiuni destule. De-atunci regele Calidonului a luat numele de Eneu2. s-a întâmplat ca etolienii să aibă holde cu duiumul. plante-aromate şi livezi. Iar regele. Se legănau pe ţarini grâne cu spice grele. Aşa se mai sălta mulţimea din foamete şi sărăcie. Şi viţa se-nsorea pe coaste. făcând dintr-un lăstar o vie. trecând pe-acolo.

cu frunza ofilită şi fructele pierdute toate. Îi voi chema pe cei mai vrednici: Tezeu. — Îngăduiţi-mi. Castor şi Polux de la Sparta. urmaşă a mistreţului răpus în luptă de Tezeu3. plini de sânge. s-adun o mână de viteji de prin regatele vecine şi să începem vânătoarea mistreţului ce pustieşte pământul nostru etolian. Cine-ndrăznea să se ridice contra zeiţei Artemis? Atunci s-a îndreptat spre oameni viteazul tânăr Meleagru. ce-nfricoşau pe etolieni. sub râtul fiarei aţâţate. Dar monstrul tot nu-i mulţumit. Iar fiara. căci iarba. Iară bărbaţii. Şi fulgere păreau să iasă din gura lui mereu deschisă. Zadarnic mai pregăteau ei aria pentru treieriş. şi plâng amarnic lângă ziduri. erau scânteietori ca focul. şi ceilalţi pomi erau. siliţi să-şi piardă sucul lor dulce-mbătător. se vestejea şi se usca. uitase tocmai de zeiţa ce ocroteşte vânătoarea. ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON i cum să uiţi tocmai de ea în ţara unde vânătoarea era un meşteşug de seamă? S-a mâniat grozav zeiţa şi n-a stat mult să se gândească. a urcat coasta către vii. Şi. Şi răgete scotea cumplite. de-asemeni. Poporul fuge şi s-ascunde în Calidon. cetatea mare. Iason din Iolcos şi Iolau. prin voinţa-i olimpiană. Ochii săi roşii. fiica lui Zeus şi a Letei. trântiţi. le stau alături. Femeile presimt urgia şi foamea care-o să urmeze. îşi prăpădeau şi ei. cea stăpânită de Eneu. Furia sa parcă se-nteţeşte. s-a năpustit spre Calidon o fiară cruntă. Nu mai era nici o nădejde ca să se curme ispăşirea. cu ochii tulburi. pe vale. Din botul său curgea o spumă care-i albea pieptul puternic. nepotul S . Strugurii. le privesc şi jalea le îneacă pieptul. Coama zbârlită-i semăna cu-o culme presărată toată cu suliţe şi cu săgeţi. Piritou. a spus el. care străluceau roşii şi galbeni pe lungi coarde. monstruoasă.125 Numai că-n marea-i veselie. pe care câinii şi păstorii nu izbutesc să le ferească de colţii lui distrugători. au fost zdrobiţi. Măslinii. după ce-a călcat holdă cu holdă sub picioare. smulşi din rădăcină. Mistreţul a-nceput să scurme prin holdele aproape coapte. rodul cel verde şi gustos. regele Iapit. ţinându-şi pruncii strânşi la sân. Grânarele aveau să fie la fel de goale ca-nainte. cât era atinsă de arzătoarea-i răsuflare. Loveşte turme şi cirezi. văzând atâtea avuţii de roade ce trebuiau strânse. dând jos şi tăvălind în ţărână spicele blonde şi bogate. eroul din Atena.

ştiu că-i puternic. Iată de ce n-avea Alteea teamă că o să-i moară fiul. Admet şi o copilă-arcadiană. iute-o lădiţă de aramă. tu ce ne spui?… Soţia ta. veniseră-n a şaptea noapte cele trei fete ursitoare. părăsind patul de lăuză. cel mai ferit din tot palatul lui Eneu. Una-i urase bărbăţie şi-o soţie minunată. Fără să amintesc de alţii. căci am o vrajă. ce-l fereşte de moarte. El era deci nepotul Herei şi al lui Zeus. După ce fiul se născuse. Iar Meleagru se născuse. zvârlit de mine. Dar numai mama ştia taina şi zeul care pângărise palatul regelui Eneu. ci ca odraslă a lui Ares. Când lemnul alb. alb şi neted şi glăsuise mamei astfel: — Odrasla ta şi a lui Ares îşi are viaţa zăvorâtă-n acest lemn de frasin alb. lăsând pe fiul ei să plece la vânătoarea asta mare? — Îl las. Iară lădiţa a ascuns-o într-un ungher. pentru totdeauna… Într-adevăr – deşi soţie a regelui din Calidon – şi ea fusese amăgită de zeul Ares după nuntă. olimpianul. priceput în meşteşugul vânătoarei şi-i îndrăzneţ… E fiul meu. acolo-n mijlocu-ncăperii – un lemn de frasin. neîntrecută la vânat.126 marelui Heracle. Rege Eneu. I-a însoţit pe-argonauţi. a dat răspuns Alteea. mândra Alteea. înspăimântată. când au adus lâna de aur. nu ne dă oare nici un sfat? Nu ne ajută la nevoie. carencepuse să şi ardă. cât ţinea lemnul ferecat bine în lădiţă. Acolo a închis regina lemnul adus de ursitoare. L-a stins în amfora cu apă şi-a poruncit să i se facă. A fost şi-n alte bătălii şi nu i s-a-ntâmplat nimic. nu ca fecior al lui Eneu. Ştia că nu o să sentâmple nimica rău. A doua şi mărinimie şi dragoste de patrie. atunci. Nu mă tem pentru viaţa lui. în focul sacru – ce ardea. de către meşterii cetăţii. Ultima azvârlise-n flăcări. Peleu. ce se numeşte Atalanta. ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU ă fie-aşa cum gândeşti tu. S . se va preface în cenuşă. a scormonit cu mâna goală între cărbunii de pe vatră şi a smuls lemnul alb de frasin. flăcăul tău o să se stingă şi va purcede către Hades… Mama. ca Telamon. au glăsuit mai toţi bătrânii.

Pădurea se-ntindea pe coastă. s-a-ntins ospăţul. şi să găsească. cum s-a terminat ospăţul. fără dorinţa de-a plăcea. pornind în goană către oameni. norocoasă. prins pe umeri cu-o agrafă – ca şi zeiţa Artemis. Dar Atalanta. Răsplată trebuia să aibă. rostogolindu-i prin pădure. au şi pornit la vânătoarea monstrului care pustia ţinutul regelui Eneu. Şi fiara a hrănit copila. cu simplitate. Fata era încântătoare. pricină de nenorocire pentru eroul Meleagru – cum vom vedea numaidecât. Strângându-se dară vitejii în Calidon. Părul era-nnodat pe ceafă. ce tocmai îşi pierduse puii. avea să fie. mure şi afine. c-a răsunat un grohăit. ca să culeagă din pădure zmeură. şi printre ei. a fost găsită de-o ursoaică. umplută toată cu săgeţi4. fără-ncetare. când era mică. spuneau aezii. în care nu intrase omul. Purta pe ea doar un veşmânt scurt. mirosind urmele de fiară. de parcă priveghea câmpia. Dar. în stejari. S LUPTA SE PORNEŞTE ar nici nu s-au pornit hăitaşii să strige şi să facă zgomot. Şi într-acolo lătrau câinii. fără voie. mai pe urmă. nu retezase vreun copac. fusese părăsită de tatăl său. cel care dobora mistreţul: pielea şi capul lui hidos. în dimineaţa următoare. într-o pădure-ntunecoasă. S-au strâns în Calidon eroii. şi-au petrecut toţi nouă zile şi nouă nopţi. Atalanta. În apropiere de oraş s-ar fi aflat. spuneau aezii. Iară pe spate atârna o tolbă scumpă de argint. el îi îndoaie sau îi frânge. şi o copilă. Tegeu vroia să aibă-n casă numai băieţi şi nici o fată. D . stupii cu fagurii de miere. cum cerea datina străbună. lovind tamburii de aramă. Şi dintr-o vale se iveşte mistreţul înfricoşător. cu voinicie de bărbat.127 EROII SE STRÂNG ÎN CALIDON i-a dat pe urmă Meleagru veste-n oraşele Eladei că se porneşte vânătoarea. cea lepădată de un rege – lăsând-o mai întâi să sugă şi deprinzând-o. Şi fata asta graţioasă. Ea – fiica regelui Tegeu – de fapt. şi o pădure-ntunecată. Cu trupul său lovind copacii.

mugind surd. una dintre săgeţi s-a-nfipt până-n plămânul stâng al fiarei. şi. Şi-a înfipt adânc colţii ei lungi. Fiul lui Ares vede fapta şi strigă tare spre fecioară: — Tu. Mai arzător decât un fulger s-azvârle apoi spre viteji. Acum pieirea lui e-aproape şi marea cinste-a vânătoarei: trofeul. şi doi îşi pierd îndată viaţa. Şi nu se vede vreun sfârşit primejdioasei vânători… Dar cea mai sprintenă în luptă. Văzând că fiara nu mai poate să se ascundă prin hăţişuri. în drumul monstrului rănit: — Voi. a mai lovit-o în Î . Şi l-a lăsat în iarbă mort pe tânărul cutezător. Ochii săi mici şi sângeroşi sunt plini de pofta de-a ucide. fermecătoarea Atalanta. E în frunte. Botul i s-a umplut de sânge şi. Acum mistreţul îşi ascute colţii tăioşi şi lucitori într-un stejar înalt şi gros. şi când nici nu gândeau cu gândul. ai lovit cea dintâi mistreţul. toţi vânătorii au ţintit roi de săgeţi asupra ei. printre copaci. e foarte greu de nimerit. priviţi cum lovitura de bărbat e mai presus decât aceea pe care-o dă o biată fată. Şi cum era un ochitor mai priceput decât mulţi alţii. ameţită. şi gloria de-a răpune fiara cea ocrotită de Artemis mi se cuvine numai mie… Abia şi-a sfârşit el cuvântul. mai înainte ca securea s-o poată-atinge cât de cât. e arcadiana. săgeata-i zbârnâie-n văzduh şi se înfige sub urechea monstrului înfricoşător. spre oameni… Mulţi au însângerat pământul. al cărui lemn e străpuns lesne. tineri luptători. printre flăcăi. ce-l însoţesc pe Meleagru. că fiara i-a sărit în piept. Însă mistreţul e mai iute ca vântul ce aleargă iarna peste colinele Eladei. CEARTA DIN PRICINA ATALANTEI n timp ce monstrul grohăia. copila regelui Tegeu. şi. călărind pe armăsari albi. sărind cu o secure-n mâini. care i se aţin în cale şi se trudesc să îl oprească. înspumaţi. Botul lui parc-aruncă flăcări. preafrumoasă Atalanta. Tezeu îşi cumpăneşte lancea. el se avântă. încerca să se sucească şi să-şi smulgă săgeata care-i scurgea viaţa. cu o lance. Ea nu se lasă. căutând noi victime-n pădure. Iar Meleagru. Iar unul a răcnit cu ciudă. dintre hăitaşi şi luptători – mai ales tineri etolieni. Lancea se-nfige-ntr-un copac.128 Monstrul dă buzna între câinii. cum zvâcneşte prin pădure. din nou. Înconjură cu grijă fiara. şi-a încordat şi Meleagru arcul său mare şi a tras. tu îl vei avea!… Bărbaţii câţi erau acolo s-au roşit până la urechi. îl urmăresc. Cu colţii aprigi risipeşte întreaga haită într-o clipă. Castor şi Polux. dar în zadar.

Ci l-a străpuns. pe Atalanta. din dragoste pentru ucisul ei frate. Cu sabia i-a tăiat capul. lui Hades şi soaţei sale. că poţi să smulgi premiul râvnit de noi. blestema. de curând. ce avea încă în ochi lacrimi. Poate a vrut să-i şi răspundă… Însă atunci s-a auzit un glas înverşunat de ură: — Stai. Iar Meleagru. îl blestema pe Meleagru şi cerea zeilor. i-a jupuit pielea ţepoasă şi – după cum făgăduise. Şi aflând asta. care i-a întristat pe toţi. n-a mai putut să ţină seamă că-n faţa lui era chiar unchiul. Meleagru atât de mult se întristase. şi nici onoarea nu ne-o lua… Nu crede. Alteea. Războiul a-nceput cu furie. în piept. copila regelui Tegeu. Persefona. să nu cutezi a urgisi. Puterea lui se întindea peste războinicii cureţi. El era frate cu Alteea. Cureţii din vecinătate îi atacau pe etolieni. capul mistreţului răpus. eroii cei veniţi anume din depărtare. să-l pedepsească. Meleagru. ce eşti frate mamei mele. ca orbit. După această întâmplare.129 grumaz şi-a doborât-o la pământ. ceilalţi. soţia regelui Eneu – fiind deci unchi bun lui Meleagru. a sunat toba de război. S-au despărţit şi au plecat care-ncotro. venind aici. în timpul luptei – le-a întins. ce? Nu crezi cumva că mă voi teme de sabia ce-o porţi în mână? Şi nu s-a mulţumit cu vorba. încât nu mai vroia să lupte. şi-au luat în grabă rămas bun. şi-a rămas singur voinicul nostru. să-i ia viaţa. spre ţara sa. în faţa mea. — Primeşte premiul şi cinstirea. Numai că mama sa. fiindcă eşti frumoasă. Cu ei s-a dus şi Atalanta. nu-ndrăzni să răpeşti drepturile noastre. I-a smuls îndată Atalantei trofeul dăruit de fiul zeului Ares şi-al Alteei. Eşti vânătorul cel mai bun care se află în Elada. Atalanta. NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ ar cum s-au depărtat vitejii din Calidon. a grăit el şi i-a zâmbit Ea s-a împurpurat la faţă de bucurie şi plăcere şi l-a privit pe Meleagru cu ochii săi strălucitori. — Tu. la care ţinea mult Alteea. A început o ceartă mare şi bătălie mai pe urmă. s-a necăjit fiul lui Ares. Altminteri… — Altminteri. Cel ce vorbise era rege într-un oraş învecinat5. ca să ia parte la vânătoarea asta mare. Atalantei. cu vârful săbiei sale-nsângerate – ce retezase. D . În fruntea oştii etoliene era eroul Meleagru. pe amândouă. S-au rotit săbiile prin aer.

soţia sa mult credincioasă. Meleagru a luat din nou sabia-n mână. lângă soţia-i. Şi tot atunci. Vrei să mă vezi târâtăn ştreanguri. spunându-i vorbele acestea: — Nu vezi. stingându-mă nefericită?… Cu-o tresărire. şi-au smuls podoabele de aur şi s-au pornit să se jelească pe rugul fratelui ucis. şi-a vârât sub sânul stâng un fier tăios. chemat desigur de Artemis ne-nduplecata. Mama. şi. Lemnul arsese-n vremea asta. laşilor!… Şi sabia i s-a înfipt în cel dintâi oştean curet. şi în alţii. îndurerată se urcase pe-o stâncă-naltă şi deacolo s-a aruncat între prăpăstii. În vremea asta. plătindu-şi astfel vina sa. Dar Artemis cea nemiloasă s-a necăjit nespus de tare că fetela plângeau . Abia atuncea. Dar viaţa lui se va curma… Şi asta pentru că Alteea. soaţa iubită. pe obraz. ce stătea-naintea lui îngenuncheată. de vreun duşman. s-a-nfăţişat duşmanilor în pragul uşii. cum sunt răpuşi toţi etolienii. I-a pus pe goană. iubite Meleagru. fugeau ca nişte potârnichi. Într-adevăr. cât timp luptase Meleagru şi-i învinsese pe cureţi. Cleopatra. s-a clătinat ca un stejar. şiroaie. pe care tu ai vrut să-i scapi de fiară. Iar la sfârşitul bătăliei. Alteea. În puţin timp au biruit. A luat din tolbă o săgeată şi l-a ţintit pe Meleagru în inimai înflăcărată. lăsând poporul de cureţi să-i biruie pe etolieni6. zăvorât într-o cămară. Surorile lui Meleagru. glăsuind: — Hai să vă măsuraţi acuma iarăşi cu mine. Şi revenindu-şi de îndată. pe care un topor avan l-a retezat din rădăcini. în slăvi s-a şi ivit Apolo.130 Se retrăsese în cetate şi. iar lacrimile îi curgeau fierbinţi. Din ea desferecase lemnul adus cândva de ursitoare şi-l aruncase-n focul sacru. supuşii regelui curet sparg porţile în Calidon7. în scurtă vreme. lemnul cel alb se prefăcuse într-o movilă de cenuşă. de mistreţul hâd? Nu sări la luptă pentru ei? Femeile sunt luate roabe. Ei ţipau. la rugămintea Cleopatrei. în timp ce-şi blestema feciorul. având în piept săgeata şi mistuit de focul ei. Eroul îşi salvase-oraşul şi tot ţinutul etolian. apoi în alţii. Cleopatra. În curând am să cad şi eu. luase lădiţa de aramă. pusese sabia alături. Cleopatra. — Piere poporul etolian? a strigat el. ba chiar silită să-l slujesc ani îndelungaţi. Câţi mai trăiau dintre supuşii regelui de la Calidon s-au avântat din nou în luptă. risipindu-se-n ogradă. Iar el. lăsând în voia sa războiul. văzând această întâmplare. îl clatină din hotărâre. A căzut jos şi a murit.

iar râul care o udă se cheamă Aspropotamos. care rostesc cu ţipăt jalnic: păcat!… păcat!… păcat!… şi care au pe aripi pete. 6. printr-o vrajă neştiută. deşi au temei la gândire. un alt personaj mitologic. Enos e vinul pe greceşte. Sta huzurind la nevasta cea chipeş-a lui. cu toată mulţimea. care spunea despre Atalanta că putea să fie şi o fată cu putere de bărbat. ei nici nu putură să ţie Piept în afară de zid. Fiului moarte să-i dea Faptul acesta ca o mamă să ceară moartea fiului său. fără voia noastră. Dânsa cerea de la zeii din iad. Numele său vine de la cel dintâi stăpânitor elin. cioplită de un artist antic. căci ea de mâhnire Mare cuprinsă. ca nişte lacrime vărsate8. fiul lui Endimion. Legenda a fost cântată de poetul roman Ovidiu. De aici vine numele ştiinţei ce se ocupă cu vinificaţia: enologia. de patima. Ci-n urmă Fu Meleagru cuprins de mânie. în „Metamorfozele‖ sale. care Şi-altora-nvăluie mintea. 4. pe-Alteea. Persefona şi Hades. Cleopatra… ……………………………………………………………………… Sta Meleagru la ea mistuindu-şi amarul mâniei Tare-ndârjit de blestemul mamei. Spre cinstea marelui erou ce i-a salvat şi de mistreţul zeiţei FebeArtemis şi de cureţii ucigaşi. Homer ne cântă în „lliada‖ scena aceasta. Etol. în chip neasemuit: Cât se bătu într-ai săi bărbatul luptaciu Meleagru Rău pătimiră cureţii. Şi clocotind de necaz pe maică-sa însăşi. Şi. le-a prefăcut în nişte păsări. că el pe fratele ei omorâse. 2. chiar în legendă. Oineu – Eneu – înseamnă producător de vin. Şi. aezii din Etolia au cântat imnuri minunate. ce s-a numit. mişcarea elegantă cu care îşi apleacă trupul o fac pe fată înzecit de frumoasă. cel doborât din voia ei. viticultor. Oraşul Pleuron. Astăzi Etolia este cunoscută sub denumirea de Misolonghi. Fata este înfăţişată alergând pe o câmpie. după legendă. 5. Aşa cum este descrisă Atalanta de Ovidiu o vedem şi acum în Muzeul Luvru. dar şi un voinic. Piciorul stâng abia atinge pământul plin de ierburi crude. iar sculptorii l-au dăltuit în marmure nepieritoare… 9 Note: 1. i-a uimit . cu frumuseţe de fecioară. Zeii chema şi izbind cu pumnul adesea pământul Sta istovită-n genunchi şi cu sânul stropit de plânsoare. îi dăm dreptate lui Ovidiu. Goana. Meleagru.131 atât pe fratele lor. 3.

şi să pornim!… . Iar jumătatea cealaltă să-i fie pământ de arătură. Capul oribil al mistreţului este pe un butuc alături. Mama. 7. Cum pe bărbaţi îi ucid. la Calidon răsună. încât aştepţi ca Meleagru să se mişte. Fratele ei era o rudă mai apropiată decât oricare alta. Tot stăruia şi Oineu călăreţul. Kun. în zadar. lucrul se explică prin aceea că la elini mai existau încă. în fruntea oştirii etoliene. O legendă asemănătoare se află şi în folclorul nostru pe seama acestor păsări. Este vorba de păsările cunoscute sub numele de bibilici sau pichere. aşa cum arată mitologul sovietic N. senină. şi să-i oprească pe vrăjmaşii cureţi care le ameninţă cetatea. de stăpână. cum intră-n cetate duşmanii. El luă armele atunci şi îndată ieşi la bătaie Şi izbăvi pe etoli de ziua cea neagr-a pieirii… 8. Se roagă de dânsul etolii Staroştii şi trimit preoţi fruntaşi după el ca să iasă Şi să-i ajute. Deci crima asta trebuia să fie aspru condamnată. n. Eroul este în pădure. mama. că mai tare Sta împotrivă. plin de credinţă. oricine ar fi fost făptaşul – chiar dacă era feciorul ei. din timpuri foarte. spre stâpân. şi-n genunchi pe fiu-şi ruga să-l ajute. în epoca aceea. Adică rolul principal într-o familie îl juca. pe unde-i Mai roditoare câmpia cetăţii. Dar. şi omorârea lui ştirbea prestigiul mamei. Cum pe copii îi robesc şi femeile-ncinse pe şolduri Inima lui tresărind la auzul atâtor amaruri. cureţii Bat în cetate la turnuri. Aşa îşi explicau elinii apariţia acestei specii de pasăre. câinele care-l însoţise la vânătoare cată. e. Loc de pogoane cin‟zeci. după victoria lui atât de greu dobândită. urme de matriarhat. 9. surorile tot îl rugau. de parcă ar căina pe cineva. să-şi deschidă gura şi să răspundă spre solie: – Luaţi armele. bătrânul său tată. N-a fost cu putinţă şi chip să înduplece pe Meleagru Până ce nu izbutiră să-i bată-n odaie cureţii După ce zidul urcară şi aprinseră marea cetate. Faţa eroului. foarte depărtate. l-a dăltuit în marmură. Dar tobele răsună tare şi toţi îl roagă pe Meleagru să pornească din nou la luptă. cum spulberă-n flăcări oraşul. Sculptorul elin Scopas din sec. se îndreaptă însă probabil către solia din Calidon care îi mulţumeşte pentru că a scăpat ţinutul etolian de monstrul înfiorător.132 deseori pe oameni. acolo-l îmbie Ei să-şi măsoare mândreţe de ţarină pentru moşie. Cade bocindu-se atunci şi-l roagă pe el Cleopatra. şi-i juruie o mare răsplată. Spune ce rău i-ameninţă. A. Statuia este făcută în aşa fel. IV î. jumătate să-l aibă de vie. care au parcă aripile şi penele stropite de lacrimi şi care ţipă necontenit. Sta el în pragul iatacului „nalt şi ale uşii canaturi Le zguduia. O copie a acestei statui se mai găseşte în Muzeul Vaticanului din Roma. în zadar îi făcură fierbinte rugare Chiar şi prietenii lui mai iubiţi şi mai vrednici de cinste. Precum ne cântă tot Homer: Larmă şi pocnet la porţi.

cum sunt acelea care îl desfată pe Zeus la ospeţe-n Olimp. din pricini felurite. Născându-se copilul. zeul Apolo. avea şi el drept tată. primul dintre aezi. Astfel se povesteşte c-atunci când se certau. se spune. Atâta că Orfeu. împăca pe vrăjmaşi şi-i făcea să-şi dea mâna. pe marele Apolo. Cântăreţul acesta a fost numit Orfeu. zeul ocrotitor al cântecului dulce. iar vorbele să-i curgă din gura lui ca mierea.133 ORFEU Şl EURIDICE n Tracia1 muntoasă a vieţuit. Î . Eagru. Să cânte melodii la fel de-armonioase. supuşii lui Eagru îl chemau pe Orfeu să le facă dreptate. ca şi Asclepio. ce-i cârmuia pe traci. i-a dăruit o liră şi i-a urat să cânte dintr-însa mai frumos ca vântul când foşneşte prin frunzele pădurii. Iar mama lui a fost gingaşa Caliopa. deşi născut în casa regelui trac Eagru. muza ce inspira poezia epică şi arta de-a vorbi frumos şi mişcător. cel dintâi cântăreţ de imnuri din Elada. Crescând Orfeu mai mare a început să umble prin ţara lui Eagru. mama i-a pus pe limbă trei stropi curaţi de rouă şi a rostit o vrajă. când şi-o-nstruna el lira. cu vorbe bune şi sfaturi înţelepte. Toţi câţi îl întâlneau se minunau de vorba plăcută ce-o avea. El s-a născut în casa unui rege. Muza a fost o vreme soţia lui Eagru. I-a hărăzit să poată s-alcătuiască stihuri. ca şi de-nţelepciunea pe care-o dovedea cu orişice prilejuri feciorul lui Apolo. Iar el. Tatăl. Să nu fientrecut de nici un om pe lume. cu lira subţioară. mai cald şi mai duios decât privighetoarea în nopţile cu lună.

devenind Orfeu flăcău în toată legea. soarta-nspăimântătoare ce-i era hărăzită. vraja amăgitoare a unor fete-păsări. neîntrecute încă de nimeni până-atunci. Inima bântuită de prea multe necazuri îşi găsea alinare şi se înveselea. Ba chiar. prea mult.134 UN CÂNTĂREŢ FĂRĂ SEAMĂN ar lira lui măiastră îi fermeca pe toţi2. care păzea-n Colhida acea lână de aur şi-a nimicit. Tot el a adormit în viers moleşitor balaurul cel groaznic. de bucuria ce-o răspândea Orfeu. Şi tot felul de păsări se adunau pe ramuri. să poată dănţui în tactul muzicii4. care striveau adesea corăbiile eline. Natura. căci draga-i Euridice n-avea să aibă parte. prin cântec. şi-n ochii ei cei verzi îi plăcea lui Orfeu să-şi scalde fericirea. Nu bănuia. Dar n-a luptat cu lancea sau sabia sau arcul. Vroia so-nveselească pe preafrumoasa nimfă. De n-ar fi fost cu ei feciorul lui Apolo – cu toată îndrăzneala de care-au dat dovadă vitejii-argonauţi – n-ar fi putut nici unul să-şi mai revadă casa. Pietrele se mişcau şi se rostogoleau până lângă Orfeu. Ei lunecau pe văi şi veneau să-i umbrească fruntea îngândurată şi plină de visări. cu alte nimfe. Dar ce spun eu de oameni – când fiarele pădurii veneau în jurul său! Chiar râsul. căuta să se apropie de aed cât mai mult şi să-i asculte viersul. cea mai crudă dintre sălbăticiuni. fermecată. făcând să izbucnească din liră un nou val de sunete vrăjite. peste puţină vreme. a învins. de vreţi să ştiţi. prin cântecele sale. părinţii şi copiii. S-o ştie mulţumită. Se chema Euridice. Nu le mai amintim. poemele sublime. numite Simplegade. (Isprăvile-s prea multe. Munţii se clătinau. ce se chemau sirene şi încercau s-afunde pe marinari în valuri. ca ea. I . sărmanul. totuşi. că oamenii-ascultându-l îşi uitau întristarea. şi. privindu-i cu nesaţ zile şi nopţi de-a rândul… Adesea Euridice îl ruga pe Orfeu să-şi reverse din liră divina-i armonie.) Ar fi să spunem totuşi că fiul lui Apolo şi-al muzei Caliopa s-andrăgostit de-o nimfă. elinii povesteau că lira lui vrăjită făcea să se desprindă din rădăcini copacii. Orfeu o asculta şi atingea îndată coarda melodioasă c-un beţigaş deargint. să-i ţie loc de jilţuri3. Şi. îşi culca botul umed de sânge pe piciorul aedului Orfeu şi îi sorbea adesea graiul melodios. Arma lui i-a fost lira. A mai făcut Orfeu şi-alte isprăvi de seamă. a însoţit eroii plecaţi către Colhida să dobândească lâna berbecului de aur. Prin sunete de liră a domolit mânia unor stânci fioroase. Cântecul său era atâta de frumos.

Acesta se întoarse. Cată să te supui voinţei olimpiene… — Nu.135 PIERDEREA FRUMOASEI EURIDICE Euridice. Atât că – din greşeală – frumoasa Euridice. de-ar fi să rătăcesc pe drumuri toată viaţa. S -a întâmplat ca fata să fie îndrăgită şi de un alt flăcău. Plânsul lui cel fierbinte îi zguduia pe oameni şi mulţi – dornici s-aline pe cel ce-i mângâiase cu viersul său vrăjit – îi glăsuiau astfel: — Nu plânge. îndârjit. albăstrui. Sencolăci îndată pe glezna Euridicei şi îşi înfipse colţii. iată se ivi clipa când nimfa Euridice rămase singurică. A aşteptat o vreme. oricât de nemilos. Acolo s-a rugat de feciorul lui Zeus. Nimfa-l calcă pe şarpe. acolo unde totul sta pregătit de nuntă. O jale fără margini simţi în el aedul. Nimfa. sărind peste un trunchi de stejar răsturnat. Orfeu. văzându-l pe-Aristeu din umbră cum s-avântă. Mă voi ruga de Hades. Aici era un şarpe cu pieleampestriţată şi colţii veninoşi. strecurându-i veninul sub pielea subţirică. ce auzise ţipătul Euridicei. a pornit după ea. înfricoşată. o-mbrăţişa cu sete şi o chema zadarnic să vie împreună cu el. Aristeu. precum pândeşte tigrul juninca din poiană şi-i gata doar să sară. Aristeu sa ascuns într-un desiş de arbori. un crescător de-albine. Şi. cum era mai iute şi cun picior mai ager. Nici cântecul de liră nu mai clinti pe nimfa ce părăsise lumea… Orfeu. s-a hotărât s-o fure pe nimfa . aflând Aristeu că-n casa lui Eagru se pregăteşte nunta. trântit în iarbă. cu inima bătândui ca un ciocan în piept. Veghind plin de răbdare. rămase mut ca stânca. şi. acum. Asta i-a fost ursita şi nu ai ce să faci. măreţe Zeus – strigă spre cer Orfeu. Atunci se repezi şi vru s-o ia în braţe. şi am să-mi caut mireasa. bătându-se cu pumnii în fruntea ca de fildeş – pogoară-te cu milă. care nu îi da pace. E zadarnic. Iubita ţi-e la Hades. — Zeus. trebuie să-mi întoarcă pe Euridice-a mea… Luându-şi pe umăr lira şi un toiag în mâini. porni şi el în fugă. a fost gata s-o prindă. Dă viaţă Euridicei… Dar cerul. a şi luat-o la fugă. în timp ce Aristeu – acela ce fusese pricina morţii ei – se mistuia-n adâncuri verzi-negre de pădure. Ca să-şi îndeplinească gândul acesta rău. asupra mea. Orfeu s-a îndreptat către un mic sanctuar pe care-l avea Hermes. Oricât ar fi de crunt. pe nume Aristeu. Voi pleca spre Infern. Nu mă voi supune…! a glăsuit Orfeu. Ajunse doar s-o vadă pe nimfă cum se stinge. nimeri într-o groapă.

Şi dorul pentru ea îmi dă puteri să lupt. da!… răspundeau ei. Însă aedul cântă lui Haron cel ursuz. ce aşteptau să treacă şi se rugau de Haron. de geniile crude. S . în Peloponez. ORFEU PĂTRUNDE ÎN INFERN i. erinii şi fel de fel de iazme. voi risipi destinul… Lăsaţimă să trec… Şi. din peştera adâncă. într-un tărâm de umbre ciudat şi misterios. Îl zgîrie şi-l rănesc… Dar el nu ţine seamă. era o peşteră. înstrunindu-şi lira. Am armă lira mea… Cu ea o să întâmpin geniile infernale. Dar nu mi-e teamă!… rostea spre ei Orfeu. Acolo alte piedici. ca să-l călăuzească pe drumul spre Infern. n-a vrut să ţină seamă de vorbe şi poveţe. unde domneşte Hades? întreba pe localnici. din lira sa de aur. Iar şerpii-ncolăciţi pe capetele sale şuieră fioros. E păcat… Furiile stau de strajă… Ele naşteaptă mult şi te strâng de grumaz… Câţi n-au pierit acolo!… Stai… Stai… Unde te duci? Tu n-auzi vorba noastră? — Aud. Latră şi urlă tare. poposind Orfeu la capul Tenaron. Apoi. fără zăbavă. şi merge mai departe. să-l înfrunt şi pe Hades. O caut pe Euridice. amărât.136 pristavul din Olimp. Credinţele străvechi spuneau că-n peşteră erau furii. Căci peştera aceea era de bună seamă una din porţile spre tărâmul lui Hades. Haron cerea obolul. Luntraşul se îndură. — Da. ce-i sugrumau pe oameni când încercau să intre. Cine nu i-l plătea mai rămânea pe ţărmuri. la capul Tenaron5. rătăcind. Eşti tânăr. — Spuneţi!… Asta-i intrarea spre negrele genuni. cu barca-i putrezită. senin şi fără frică. un cântec minunat. Însă nu cuteza. cam o sută de ani. Aici erau pe ţărmuri sute şi mii de umbre. Aheronul. cântând necontenit. luntraşul cel bătrân. Nu s-a temut de furii. cum cerea obiceiul. din turmele regale. L-a proslăvit în imnuri. până zăreşte râul cel vânăt. să te-apropii prea mult de-aceste locuri. a pornit iar la drum. Coboară pe poteci unde-i aţin piciorul tufele încâlcite de scai şi mărăcini. Şi. păşind prin faţa lor. Orfeu a păşit drept spre peştera aceea care-şi căsca gâtlejul umed şi-ntunecat. străine. Cerberul stă de pază la porţile de-aramă. Îl trece pe Orfeu pe malul celălalt. să-i ducă peste ape. silindu-se să-l muşte cu colţii-nveninaţi pe fiul lui Apolo. către Peloponez. şi i-a jertfit un ţap cu blana ca tăciunii. către aria mării. Şi iacătă-l trecut. Nici un om nundrăznea să treacă pe acolo de la lăsatul serii.

rămâne nemişcat. Hades – mai glăsuieşte el. întinde către Hades o mână Î . Coardele ei răsună. la pământ. cu aripi nevăzute. care-l înlănţuise pentru întreaga viaţă de nimfa Euridice. acela ce senvârteşte veşnic pe-o roată de aramă înlănţuit cu şerpi. Geniile infernale tac toate copleşite de preamarea durere din glasul lui Orfeu. şi-şi aprinsese facla. venise de la Creta. începe să rostească stihuri mai dezmierdate ca şoapta de iubire sau somnul care prinde în braţele lui pruncul. Iar zeu Himeneu. nu căta încolo cu privirea… În timp ce zeul tace. Întreita Hecate îşi şterge pe obraji o lacrimă fierbinte. săţi glăsuiesc în viers… Şi n-aşteptă răspunsul ce vrea să i-l dea Hades. când este legănat la sânul cald al mamei. Dar facla nu arsese cu flăcăruie albă – cum cerea datina – ci răspândise numai un fum înecăcios. în Infern.137 El îşi înstrună lira. Îi cântă Orfeu apoi de clipa neuitată când şi-a văzut iubita căzută la pământ. Cum regele Eagru le pregătise nunta. nu pot să-şi stăpânească suspinele din piept. Ochii săi cată blând. acolo. Speranţele-nflorite ce le păstrau în inimi. pe care i-o dăduse la naştere Apolo. şi-i spune doar atât: — Dă-mi voie. şi câinele se lasă pe pântec. pe blând acord de liră – dacă un zeu viclean ţi-ar răpi într-o zi soţia mult iubită. ZEUL HADES SE ÎMBLÂNZEŞTE i povesteşte-n stihuri dragostea cea curată. Şi Cora-Persefona îşi lasă fruntea albă pe umărul lui Hades. de jalea ce-a cuprins întreg poporul trac. n-ai suferi ca mine?… Nu ai pleca s-o cauţi?… Răspunde-mi. — Gândeşte-te. în care îi picurase muza stropii curaţi de rouă. soaţa-i. unde-şi avea palatul. Şi gura lui. pământene. Toţi câţi ascultă cântul divinului aed. cel ce-mplineşte legea sfântă-a căsătoriei. Tantal şi-a uitat foamea şi setea deopotrivă. În acest chip. străpunsă de tăişul amarnicei mâhniri din viersul lui Orfeu. tu. Sisif nu mai ridică pietroiul greu pe coastă. ca prevestire a tristei întâmplări ce urma să-i lovească. Ci prinde-n braţe lira cu coardele de aur. de gemetele sale. şi Ixion. aedul poate să treacă-n voie către palatul unde sălăşluieşte Hades. să intri nepoftit în ţinutul tăcerii?… Orfeu cată spre Hades fără de-nfricoşare. preamărite stăpân peste-ntuneric şi umbre fără viaţă. Firea lui duşmănoasă se schimbă dintr-o dată. fără de răsuflare. Şi fratele lui Zeus îi strigă de departe: — Cine eşti tu? Ce vrei? Cum cutezi. Persefona. Asta.

Vrea să-i spună ceva. să nu-ntorci cumva capul. o pierzi pe totdeauna. cum merge lângă Hermes. O vede.138 rugătoare şi-i cere să s-aplece cu milă spre aed. şi-n minte-o cerceta pe Euridice-a lui: „E tot atât de albă? Mai este drăgăstoasă? Nu s-a schimbat cumva? ―… Şi inima-i o dată cu lira lui cânta cântec de biruinţă şi dor înfrigurat. acuma se înclină mişcat către Orfeu. Se va întoarce-n lume. să nu-ncerci s-o priveşti… — Deşi mă arde dorul şi clipele îmi par veacuri nemăsurate. cum îi spusese Hades. spre celălalt tărâm. Dar trebuie să-mi promiţi… — Mă leg mai dinainte să-ndeplinesc orice. dacă aşa ţi-e vrerea. a adăugat la urmă zeiţa Persefona. care-altminteri nu are nici o milă. Dar în acel moment a fost străpuns de teamă. Deci. Mergea cântând din liră şi rostind mândre stihuri. Dar nu-ndrăznea să-ntoarcă înspre iubită capul. Şi Orfeu trecea pragul din peşteră afară. Mai erau câţiva paşi… Ce spun? Numai un pas. Nu mai e nici un mijloc s-o poţi recăpăta… — Aşa… Aşa voi face!… a glăsuit Orfeu. cu glasul gâtuit de marea bucurie că-şi va recăpăta pe scumpa-i Euridice. mulţumind lui Hades şi Corei-Persefona. Orfeu. — Voi face. fericit. fără de nici o vorbă. pentru iubita ta. Ştia că îl urmează şi nimfa Euridice. urmându-te pe tine. nu voi căta spre ea. De data asta însă e pentru totdeauna… 6 . Dar dalba lui mireasă. însă cu braţele deschise către el – parcă l-ar fi strigat – alunecă-n Infern. mai spune iar Orfeu. cu-o clipă înainte de-a călca pe pământ. — Dacă te vei întoarce şi vei privi spre nimfă. călăuzit pe Hermes a plecat spre pământ. în timp ce se urca înspre pământul nostru. Dacă mireasa lui s-a rătăcit cumva în bezna infernală şi nu e-n urma lui? Atunci a întors capul îngrijorat s-o vadă. ceea ce nu se cade nici unui muritor. îi răspunde Orfeu. Şi Hades îi mai spune: — Când vei urca. Chinul ce îl îndură Orfeu – pierzând mireasa în ziua nunţii sale – este sfâşietor… Şi zeul. de teamă să n-o piardă. Dragostea ce-l uneşte pe el de Euridice este cu mult prea mare. zice el.

mai sus. Orfeu. numele prea iubit al nimfei Euridice. să trădezi amintirea iubitei Euridice. fiindcă-i păstra credinţă pierdutei Euridice. ameţite de vin. Atâta că nici ele nu s-au lăsat înfrânte. I-au ridicat din apă corpul său fără viaţă şi l-au înmormântat întrun templu. La timp au sărit însă şi cele nouă muze. bacante. De auzea-n pădure râsete de copile. Acestea nu-l iertau pe fiul lui Apolo. cu dezgust. Le blestema – spunând că ele înjosesc numele de femeie – şi se urca în munte. Liberta. dacă pe malul apei era cumva vreo nimfă. frumoase preotese. Doar capul rămăsese rostogolit pe valuri. cântând sau dănţuind sau azvârlindu-i flori legate-n bucheţele. Nu dorea să mai vadă în ochi nici o femeie. pe care-o dovedeau. căci îşi reamintea de scumpa-i Euridice şi inima-i rănită se sfâşia mai mult. unde este? le-a dat răspuns aedul. se spune. tocmai fuga le aţâţa pe-acestea să-ncerce şi s-atragă în mreje de aed. în munţii Traciei. Iar capul său şi lira au ajuns Z . Prin ea mai pot ajunge s-o văd pe Euridice… Şi auzind acestea. Îl ispiteau cu vorbe pline de îndrăzneală şi-l pofteau la serbări închinate lui Bachus – adică la orgii. Trupul însângerat l-au aruncat în Hebru7. Hades orânduise să nu fie lăsat pentru a doua oară în sumbrul său palat. — De nu primeşti. dincolo de mormânt. Orfeu s-ar fi ascuns. Nu l-a mai luat luntraşul. ele se tot iveau în faţa lui. să ştii că vei muri!… i-au ţipat laolaltă. având pe Caliopa. zeul cel dezmăţat. în care proslăvea iubirea fără margini. Orfeu îşi trăgea haina pe faţă şi fugea. bacantele acelea şi-au împlântat în el zecile de pumnale. şoptind necontenit. Ei bine. Singurâ-i mângâiere era doar cântecul. între ele. mama lui. Şi cum se povesteşte. pe muntele Olimp. cel care duce morţii în ţinutul lui Hades. să nu le vadă purtarea desfrânată. Nefericit. Zadarnic s-a zbătut. în Tracia. Astfel s-au scurs cu greu vreo trei sau patru ani. moartea. în ura lor turbată. care-l slujeau pe Bachus. a plâns. cu sila. L-au urmărit în munte şi l-au încercuit. Dar se aflau pe-atuncea. cu care sfârtecau ţapii sacrificaţi stăpânului lor Bachus. l-a implorat şi i-a cântat din liră. — O. cu buzele albite. Însă el le gonea întruna.139 NUMAI CÂNTECUL ÎI RĂMÂNE adarnic a-ncercat din nou Orfeu să treacă de râul Aheron.

Vechii elini înţelegeau prin Tracta ţinuturile mărginite la miazănoapte de Propontida şi de Marea Egee. Tracii stau în preajma lui cu coifuri peste plete şi cu suliţi în mâini. . cerbi. Altele se scaldă în undele străvezii ale râului Hebru. Poetul cântăreţ este aşezat în mijloc. de moarte şi război. 3. înăsprite de lupte şi greutăţi. cu ochii către slavă. În mâini ţine lira. Într-un desen pe un vas este înfăţişat Orfeu. 4. Muzele şi Apolo au luat această liră. Luceşte între stele. E constelaţia Lirei. parcă se luminează şi uită de urgia pe care o pregătesc. Nu ştim ce rosteşte. leoparzi. Se văd câteva nimfe la poalele pădurii. în ţara lui Eagru. care-i ascultă viersul. aflată azi la muzeul municipal din Chantilly. astăzi Karasu.140 până-n Lesbos – o insulă în care a înflorit poezia8. Iar poemele9 lui au rămas între oameni. Aşa ni-l reprezintă pe fiul lui Apolo şi al muzei Caliopa un mozaic dezgropat în oraşul Pompei şi aflat astăzi la Palermo. gata parcă de luptă. asupra lor. care mişcase munţii. a artei. iară la miazănoapte de Istru sau Dunărea cea largă. la asfinţit de fluviul Strimon. O astfel de imagine a pictat artistul francez Nicolas Poussin în opera intitulată „Orfeu şi Euridice‖. păsări. În jurul lui se văd strânse zeci de sălbăticiuni: maimuţe. ba chiar şi şerpi şi broaşte. veşnice ca iubirea jurată Euridicei!… Note: 1. la răsărit de Pontul Euxin sau Marea Neagră. dar feţele războinicilor. În zări se înalţă munţii. lei. Se vede marea putere a cântecului. Într-o splendidă îmbinare de culori sunt zugrăviţi oamenii şi natura. 2. fiarele şi pe Hades şi au pus-o pe boltă.

cu beţigaşul de argint în mână.. germanul Gluck a creat. n. În epoca modernă nenumăraţi artişti au abordat această temă în muzică. Capul său. Întreg tabloul respiră măreţia. 7. în muzică. e. 5. se zice dealtminteri că a avut darul să facă profeţii multă vreme după moartea poetului. 8. în care văzuse lumina zilei feciorul lui Apolo. teatru. Horaţiu. intitulată „Orfeu şi Euridice‖. Lui Orfeu i se atribuie o serie întreagă de poeme. Tot despre el se spune că avea şi darul profeţiei. poezie şi artele plastice. Ea a fost cântată şi de marii poeţi antici: Eschil. . Ovidiu şi. pe motivul acesta legendar. mai ales. care au fost de fapt create mult mai târziu. prins între stâncile insulei Lesbos. 9. fiind fiul lui Apolo – şi că ar fi organizat aşa-numitele mistere orfice. însoţindu-şi vocea cu lira. cel mai frumos dintre cântecele pentru preaiubita lui Euridice. care se găseşte acum la Neapole. una dintre cele mai frumoase lucrări. 6. Orfeu. Aici vor crea mal târziu poeţii Alceu şi Safo. Râul Mariţa de astăzi. Vergiliu. Bunăoară. hotârâtoare în viaţă. Pindar. puterea suverană a artei: a cântecului şi poeziei. nu se pot desăvârşi fără răbdare şi sacrificiu până la capăt. deşi unele fragmente par a fi urme veritabile de poezie orfică. în „Georgicele‖ sale. Semnificaţia pierderii Euridicei de către Orfeu pare a fi aceea că faptele mari.141 adăpostind cetatea cu zidurile sure. Scena este admirabil redată într-un basorelief din secolul al V-lea î. se pregăteşte să cânte. Astăzi capul Matapan.

în ţinutul Focidei. după multă vreme. S-au rătăcit de Cadmos. A plutit peste mări. s-a urcat cu greutate pe muntele Parnas. Fenix a ajuns rege în ţara ce i-a luat de-atunci numele lui: Fenicia bogată. cum a învins şi-Apolo pe balaurul Piton. şi. Agenor. flăcău vrednic. le-a grăit Agenor. necunoscute. a ajuns în Elada. s-au oprit pe coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. să ştiţi că vă ucid. Au mers ei ce-or fi mers… şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. unde Febus-Apolo prezice viitorul. — Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră. ZETOS ŞI AMFION. plecând din Asia.142 ÎNTEMEIEREA TEBEI CADMOS. a păşit mai departe. A străbătut ţinuturi aspre. S-a plecat lui Apolo şi i-a cerut învăţ ce trebuie să facă. nu s-a-mpăcat deloc cu gândul ca draga lui copilă să rămână pradă aceluia care-o răpise. EDIP upă ce Zeus a răpit-o pe Europa. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi: Fenix. căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori… Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii. monştri ce-mpovărează pământul cu D . Şi Cilix de asemeni. Aflând el că la Delfi se află un oracol. căutând-o pe Europa. numit Cilicia. Cilix şi Cadmos să plece-n toată lumea şi să-i găsească fata. Doar Cadmos. regele Sidonului1. Ar vrea să-nvingă monştri. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl. în alt ţinut vestit.

dar pe neaşteptate. Balaurul cu creastă era fiul lui Ares. şi străjuia izvorul C . sidonienii au vrut să toarne apă în prima amforă. Şi. Pe cap. să fac-o fortăreaţă. şi-acolo unde el va-ncepe să mugească. până pe o colină toată smălţată-n flori. cu părul ca zăpada. lucitoare. Plecând Cadmos din Delfi. culcânduse în iarbă. limpede. şi. mai groasă ca o bute. zărindu-l pe Cadmos. şi primul gând i-a fost s-aducă sacrificii preamăreţului Zeus. Şi i-a mai povestit că-n drum va întâlni un juncan fermecat. Iar gura otrăvită era bătută toată în trei rânduri de colţi. DOBORÂREA BALAURULUI LUI ARES admos a înţeles c-acela este locul unde va trebui să-şi ridice cetatea. până ce s-o opri. din peştera adâncă. Fugea şi-ntorcea capul. lungi ca nişte pumnale. Şi. Cadmos să urmărească animalul acesta. răsucindu-şi spre tânăr fruntea împodobită cu nişte coarne mari. veseli. a tot călătorit pân-a văzut juncanul păscând pe un imaş2. Să facă libaţiuni. Din el s-aducă apă în amfore de lut. galbene. A trimis câţiva prieteni să caute un izvor. iară puţin mai sus au dat de-o peşteră cu o intrare joasă. A sărutat pământul pe care ajunsese din voia lui Apolo. Ar vrea să şi ridice o cetate vestită. Şi-atunci zeul Apolo l-a-ndemnat să pornească înspre râul Cefis. Din peştera aceea ţâşnea pârâul rece. până ce au zărit un pârâiaş zglobiu. zeul cel viforos. dar săvârşind acestea el însuşi va plăti prin grele suferinţe. Parcă-i tot făcea semne s-alerge-n urma sa. Animalul acesta era alb ca omătul. bine adăpostită de un bunget umbros şi grămezi mari de pietre. A ridicat spre slavă capul încoronat şi a mugit prelung3. Apolo i-a răspuns prin gura Pitiei că poate să învingă un monstru fioros şi poate să ridice o cetate vestită. a ţâşnit un balaur cu solzii de aramă şi ochii fioroşi. cercetând peste tot. Fugea şi iarăşi sta. monstrul purta o creastă zimţuită şi gâtul său avea o pungă de venin. a pornit către râu. poate să-nalţe ziduri. însoţit de prieteni – care veneau cu dânsul încă de la Sidon – Cadmos a urmărit juncanul fermecat vreme de nouă zile El l-a călăuzit printre codrii umbroşi. de cleştar. Acolo s-a oprit şi s-a lungit în iarbă. Tânărul sidonian s-a învoit cu toate. ca viitoarea cetate să fie trainică. fără de care jertfa nu ar fi fost primită de Zeus în Olimp.143 urgie. Tovarăşii lui Cadmos au pornit prin pădure.

Atunci. crezând că-i alt duşman. sunt fericit. care s-a aplecat sub prea marea povară. Şi arma s-a înfipt într-un trunchi de stejar. i-a dat răspunsul Cadmos. NAŞTEREA POPORULUI TEBAN DIN COLŢII DE BALAUR a-n faţa lui era însăşi Palas-Atena.144 tatălui său ceresc şi tot acel ţinut. a pornit să-i găsească. apoi i-a otrăvit. S-a ridicat în sus. şi. — Chiar de mă voi jertfi. Pentru această faptă ai să plăteşti amarnic. prefăcându-te-n şarpe… Cadmos s-a-ntors pe dată cu sabia în mână. îţi trebuie şi braţe cu care să zideşti cetatea ta visată… Şi ca să dobândeşti braţele de-ajutor. când acolo. a glăsuit zeiţa. înfigând în ei colţii săi ascuţiţi şi albi. — Dacă este aşa. cum era voinic l-a lovit cu putere pe feciorul lui Ares. s-a repezit la el. viteazul Cadmos mi l-a lovit cu lancea atâta de puternic. unde să locuiască oameni nenumăraţi. în timp ce întreita lui limbă îi juca în gura-nveninată. pe care-l stăpânea întocmai ca un rege. Tu ai ucis un monstru care-i era şi fiu. El a zvâcnit deodată. Dar solzii de aramă l-au ocrotit pe monstru de greaua lovitură. iată-i!… Prietenii erau morţi şi monstrul sta lungit pe trupurile lor. zeiţă. În vremea asta Cadmos. După această faptă. până ce a sosit la izvorul lui Ares. balaurul lui Ares s-a rotit către soţii lui Cadmos din Sidon şi i-a încolăcit. A rătăcit şi el prin umbrele pădurii. şi neînfricoşat. când spulberă nisipul pe ţărmurile mării. Tânărul sidonian a luat atunci o stâncă. şi. şuierând ca vântul. Fără multă tocmeală. cu sabia şi lancea. încolăcit pe coadă. sleindu-le de sânge. l-a-ntâmpinat pe monstru. Numai că sidonianul era un luptător cum nu-s prea mulţi pe lume. încât a străbătut gâtul gros de balaur. ce ar fi dărâmat şi zidul unei case. c-am răpus un balaur care-i împiedica pe oameni să trăiască în locurile-acestea atâta de mănoase… Vreau să zidesc aici o cetate vestită. văzând că seara vine şi soţii nu se-ntorc. şi l-a ţintit pe Cadmos cu ochii arzători. cu egida pe piept şi suliţa în mână. Balaurul lui Ares a rămas priponit de-acel trunchi de stejar. mai-nalt decât copacii. fiul lui Agenor a auzit un glas: — Ares iubeşte monştrii. desprinde plin de D . precum se cuvenea. şi. Balaurul s-a-ntors.

Pe acestea le-a unit. precum se învoise în faţa lui Apolo. ce nu făceau nici un rău nimănui5. acropola tebană. de mult. Din colţii semănaţi de Cadmos. Teba cea cu şapte porţi. Un nor se coborâse şi o învăluise pe copila lui Zeus.145 grijă toţi colţii de balaur şi seamănă-i pe glie. Ridicând fortăreaţa. Doi şerpi. S-a făcut o fâşie de piele nesfârşită. pentru că el doborâse pe fiul cel hidos al lui Ares. Atena a pierit. a suferit destul. U . la izvorul lui Ares. subţiri de tot. Pielea lui i-a tăiat-o în fâşioare lungi. de Cadmos. până ce au rămas în viaţă numai cinci. tot din pământ. Spunând aceste vorbe. La porunca lui Cadmos. eroul sidonian – cum îi spusese Atena – s-a preschimbat în şarpe. Totuşi. apoi. Cadmos a ascultat sfatul dat de Atena. care le va fi rege. ca din senin. Cadmos a adus jertfă puternicului Zeus juncanul fermecat. S-au tot luptat giganţii. sidonianul. În schimb. spre sfârşitul vieţii. Într-adevăr. Atena. la fel. URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI rmaşii lui au fost pe tronul din Cadmeea doi feciori ai lui Zeus şi-ai nimfei Antiopa6: Zetos şi Amfion. Ei s-au gândit să facă la poalele cetăţii marele oraş. subţiri. Cadmos a denumit ţara aceasta nouă: Beoţia – ţara juncanului. i-a semănat pe glie4. Teba. care urma să intre în stăpânirea lui. Copiii i-au pierit şi. s-au ridicat întâi nişte vârfuri de lance. semeţe. era un cântăreţ destoinic ca Orfeu. visat. Soţia lui. Când s-a început lucrul la zidurile Tebei. fortăreaţa Cadmeea. coifuri de luptători. au ieşit nişte giganţi cu arme şi scuturi sunătoare. Zetos era de-o forţă de neînchipuit. Atunci s-a ivit iară. au răsărit. Le-a poruncit s-arunce armele ucigaşe şi să se facă prieteni cu preaviteazul Cadmos. Cu ea a măsurat întinderea de ţară. şi. desprinzând cu grijă toţi colţii de balaur. plutind apoi spre slăvi. Zetos a spus că el o să aducă piatra din munţii-nvecinaţi. cu forţa-i uriaşă. pe nume Amfion. Dorind să se păstreze nestinsă amintirea ciudatei întâmplări. care s-au luat la luptă. aducea pe spinare stânci mari rupte din munţi. celălalt frate. şi-n sfârşit. au zidit în pădure. olimpiană.

Este încă o jertfă pe care o cere Ares. îţi va da un fecior. i-a fost ucis feciorul. Se mai spunea că Tebei i s-au zidit anume cele şapte porţi. măciucă. D . unde s-a făcut mare. fiindcă pe-aceste locuri. ca ele samintească lira lui Amfion. -n răspunsul pe care i l-a dat. ca divinul Orfeu. balaurul. Mâhnit peste măsură. Vroind să dobândească un prunc în casa lui. Cutremurat de spaimă. un alt urmaş de seamă pe tronul de la Teba a fost regele Laios. şi el a luat odrasla lui Laios. Văzând el pe micuţul atât de oropsit. Laios s-a înturnat în palatul din Teba şi-a povestit Iocastei groaznica prorocire. ce avea şapte corzi. şi zeul i-a răspuns prin glasul Pitiei: — Soţia ta. Iară porţile Tebei au căpătat şi ele fiecare un nume. a dobândit un prunc. Cât îl dorise Laios. şi-a dus-o în ţara sa. pe muntele Citeron. Iocasta. Afară de eroii Zetos şi Amfion. dar în palatul său era multă mâhnire. nu i-a destăinuit că tatăl lui e Laios. s-a dus la un oracol al zeului Apolo. şi-acum cât îl ura!… Şi el a luat copilul şi l-a azvârlit pe-un munte. Aezii povestesc că el era-nsurat cu frumoasa Iocasta. ca meşterul Zetos să poată avea piatră de lucru din belşug. regele s-a rugat de marele Apolo. Iocasta. Ca lovituri de trăsnet cădeau aceste vorbe în inima lui Laios. EDIP ÎŞI UCIDE. Avea un trup firav. cea zvârlită. Într-adevăr. de Cadmos. s-a hotărât să-l crească ca pe copilul său. Şi munţii veneau singuri spre zidurile Tebei. TATĂL ar ajungând Edip flăcău în toată legea. voinic şi înţelept. Dar s-a-ntâmplat să treacă pe muntele Citeron un păstor corintian. Dar Pitia. Părul i se făcuse. Iar regele8 din ţara aceea corintiană n-avea nici un urmaş. Însă el e ursit ca să-şi omoare tatăl. Numele li s-au dat după şapte copile. unde se-nalţă Teba. oameni nechibzuiţi i-au şoptit la ureche că el n-ar fi odrasla regelui din Corint. că e copil găsit şi multe dintr-acestea. în anul următor. să-şi pângărească mama şi să umple de sânge şi doliu şi durere tot poporul teban. cine îi sunt părinţii. acest fiu al lui Zeus izbutea să urnească munţii din temelii. FĂRĂ SĂ ŞTIE. însă. Aşa a ajuns fiul lui Laios în Corint. căci nu aveau copii. pe care le avea regele Amfion cu soaţa-i Niobeea7. fiind el numit Edip. Iocasta.146 Amfion nu jurase că va face vreo muncă. pe capul său. cântând din liră. să afle adevărul. ca să-l mănânce râşii care foiau pe-acolo. şi mama sa.

Şi s-a iscat o luptă. În car călătorea un bătrân cam albit. Edip a cugetat străpuns denfiorare: — Dacă mi-e totuşi tată regele din Corint? Şi dacă mi-e sortit cuadevărat ca eu să-mi nimicesc părinţii?… Mai bine fug în lume. băiete. El se ducea la Delfi să-l întrebe pe-Apolo – cum să-şi salveze Teba? Pentru că. ca şi pe sclavii lui. căci tânărul Edip. copii. era regele Laios. Bătrânul ce zăcea însângerat pe drum. — Ia fă-ne loc. Iar coada-i de oţel era ca de balaur. către Edip. Ca să-şi răzbune sclavul. şi-aduci nenorocirea asupra tuturora. şi nimeni nu putea să-i dea acestui monstru răspunsul cuvenit. Un sclav care-a fugit. Atunci sfinxul lovea cu coada de balaur pe bietul călător. Edip s-a supărat că un sclav oarecare îi porunceşte astfel. duşmănosul. Iar tânărul Edip. lăsându-l mort pe loc. În prea puţină vreme. corpu-i era de leu. Astfel îi doborâse sfinxul. Atuncea vizitiul a dat în el cu biciul. urmat de câţiva sclavi. îşi ucisese tatăl. Nu mă întorc acasă şi-nlătur nenorocul ce mă poate pândi… Socotind deci că fuge. Le punea o-ntrebare. Edip nu s-a întors în istmul de Corint. tare. îi oprea cu un strigăt. care îl apărau. până în acea ziuă. lângă sclavii săi. l-a izbit pe bătrân. aproape de oraş se aşezaseun sfinx10. Astfel s-a împlinit întâia prevestire făcută de Apolo9. bărbatul cel albit a scos o sabie. a rostit vizitiul.147 I-a spus numai atât: — Să nu te-ntorci în ţara unde-ai venit pe lume… Altfel îţi ucizi tatăl. . Când treceau călătorii. cu lancea ridicată. fără s-aibă habar. Sfinxul avea obrazul şi trupul de femeie. şi – coborând din Delfi – a văzut două drumuri. din cei cinci călători n-a scăpat decât unul. pe foarte mulţi tebani. Pe cel care ducea către Beoţia venea încet un car. cu multă viclenie. te vei căsători cu propria ta mamă. A cugetat să plece către Beoţia. Edip s-a înfuriat şi l-a lovit cu lancea. rude şi prieteni… Ascultând ce spunea bătrâna preoteasă. din porunca lui Ares. Cu ghearele de zgripţor îi scotea inima şi i-o storcea de sânge. şi nici nu s-a clintit. aripi avea de vultur şi ghearele de zgripţor11. Şi sfinxul priveghea pe drumul către Teba.

Când. şi va primi coroana şi tronul rămas gol. Sclavul care scăpase s-a ruşinat să spună că nu îi învinsese decât un singur om şi a minţit că-n cale le ieşise o ceată de numeroşi tâlhari. Iocasta i-a născut soţului său. ferindu-l de războiul cel mult dorit de Ares.148 A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA n tot oraşul Teba domnea o spaimă mare şi numai cu greutate se mai putea ieşi pe cele şapte porţi. apoi numai în două şi la sfârşit în trei? Haide. Edip. Îndurerat la culme de moartea fiului. se găseşte şi-al treilea: toiagul… Cum a sunat răspunsul. şi fâlfâind din aripi l-a oprit pe Edip. punându-i o-ntrebare: — Care este făptura ce merge-n patru labe. Creon păstra dealtminteri coroana-n mâna lui. Creon i-a dat coroana ce o avea în grijă şi l-a suit pe tron. s-adăuga ştirea că pe regele Laios l-au omorât tâlharii. cu însăşi mama lui. în nişte văi adânci. De mai dura o vreme. Creon a dat de ştire că de se va afla vreun bărbat iscusit care să-nfrunte sfinxul şi să salveze Teba. de bună seamă. Şi printre ei era şi feciorul lui Creon. alături de Iocasta. când ajunge gârbov. l-a trântit de pe stânca. până se alegea un nou rege la Teba. În Teba era pace. Regele cârmuia cu multă-nţelepciune peste poporul său. în oraş. înverşunaţi că soaţa lui Edip – care-i era şi mamă – i-a Î . Când este mic. Mai mult. s-a umflat şi-a plesnit. Sfinxul l-o fi zărit. Pe urmă se ridică şi. a şi trecut la faptă. îi va da o răsplată ne-nchipuit de mare. pe umeri. Iară Edip. de departe. răspunde iute… — Fiinţa aceasta este. unde se cocoţase. S-a însurat. cu lancea. turbat de ciudă. sfinxul. doi fii şi două fiice12. Edip. i-a dat răspuns Edip. fără de voie. omul. el merge numai de-a buşilea. Astfel. Edip a săvârşit cea mai groaznică crimă din câte sunt pe lume. El va avea ca soaţă pe regina Iocasta. Auzind tot poporul că tânărul Edip l-a biruit pe sfinx. s-a grăbit să-l aducă. sfinxul mai omorâse în zilele acelea pe alţi numeroşi tineri. a pornit-o dea dreptul spre sfinxul fioros. care intrase pe pământul teban. oraşu-ar fi rămas fără locuitori. pesemne. s-a stârnit furtuna… Zeii. pe văduva lui Laios. sărmanul. Pe lângă toate astea. A mai trecut o vreme. lângă două picioare. ca sprijin.

Iar preotul cel mare îl ruga pe Edip să facă sacrificii. Tezeu cunoştea taina. Iocasta. trăind doar din cerşit. Iar Edip şi-a scos ochii cu-o agrafă de aur. Nenorocitul orb l-a rugat pe Tezeu să ia în grija sa pe biata Antigona. mai cumplit decât când trăia sfinxul. PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII ureau şi zi. Întâi. ca s-o scape de ura netrebnicului Ares şi a celorlalţi zei. Antigona. o mică aşezare lângă oraşul unde domnea pe-atunci Tezeu. pe urmaşii lui Cadmos. şi Hades l-a primit15. el a mărturisit că zeii-au aruncat peste oraşul Teba ciuma nimicitoare. Fetele i-au murit. Apoi. regina şi-a luat viaţa. şi Zeus l-a trăsnit sau s-a deschis pământul. mii de copii. balaurul cel groaznic cu solzii de aramă… M . Dar regele Edip a poruncit să vină bătrânul profet orb. orb şi sărman.149 dăruit copii. însoţit de copila cea mică. încrâncenatul Ares. sute. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. Numai pustiu şi lacrimi au rămas după el. aninându-se-n ştreang. pentru că se clădise Teba cu şapte porţi. Edip a părăsit Teba cu şapte porţi. şi noapte. pentru că regele îşi omorâse tatăl şi se căsătorise cu mama lui. rătăcind pe drumuri. ce se numea Tiresias. Aici a dispărut Edip într-un chip tainic. Se zicea că Edip i-a blestemat pe zei. dar nu a vrut s-o spună. Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război fratricid16. bătrânul a păşit într-o pădure deasă. şi. Ca să se pedepsească. profetul orb nu a vrut să răspundă. Ruguri erau aprinse în Teba peste tot şi jalea cuprinsese poporul. condus de Tezeu. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor. au trimis peste Teba ciuma pustiitoare. Şi. Iar regele Tezeu a venit din Atena să-l vadă pe Edip. să salveze cetatea13. Dar. Căci mamele plângeau în hohot la răspântii şi-n case îndoliate. silit de Edip. au ajuns la Colona14. pe locurile unde-i hălăduise fiul.

Oraş din Asia. Poetul antic Sofocle ne redă zguduitor această rugăminte a marelui preot către . şapte băieţi şi şapte fete. în versurile sale. pe ţărmul de răsărit al Mării Mediterane. această întâmplare. că el este acela care ar fi adus alfabetul din Asia în Europa. 4. bous-bos înseamnă bou-juncan. Regele corintian în casa căruia a crescut Edip se numea Polib şi era căsătorit cu Meropa. 5. În limba celor vechi. Legenda aceasta s-a transmis multor popoare. pe urmele unui zimbru cu o stea în frunte. În basmele noastre. 11. fiind socotit un soi de vultur cu două capete şi gheare mari şi tăioase. 13. ucişi de Apolo şi Artemis. la porunca mamei lor. Cadmos reprezintă eroul întemeietor de oraşe. 9. cu preţul sacrificiului său. Spuneau. Fiii lui Edip şi ai Iocastei erau Eteocle şi Polinice. 6. Ei ar fi întemeiat. pe locul unde a fost doborât zimbrul. 10. zgripţorul apare de multe ori. Elinii îi atribuiau eroului Cadmos şi alte merite. Prin această alegorie. Poetul roman Ovidiu cântă. Sfinxul. Amfion. fiul lui Ares. această mitică făptură. Tot el ar fi făcut cele dintâi legi. numai fiare şi monştri. precum s-a arătat mai înainte. cu săgeţile. 12. venit din Maramureş. ţara încântătoare a Moldovei. fără ca fiecare să fie nevoit să meargă după apă. Se ştie că regina Niobeea avusese cu soţul său. încât oamenii să fie aprovizionaţi din belşug. 7. aezii vroiau să arate de ce tebanii erau un popor de războinici. 2. 3. zeiţa Leto – geloasă pe fericirea Niobeei. şi mai spuneau că ar fi fost un mare apărător al păcii. Prin această legendă elinii protestau contra nedreptăţii destinului hotărât – cum credeau ei – de forţe supranaturale. Colţii balaurului. Iar fiicele se numeau Ismena şi Antigona. Nu este exclus ca ea să fi influenţat şi legenda noastră despre Dragoş Vodă. Nimfa Antiopa era fiica fluviului Asopos şi fusese răpită de Zeus. era tot odraslă a monstrului Tifon şi a viperei uriaşe Ehidna. uneori afară din oraş. Este un erou civilizator. El ar fi făcut şi cele dintâi conducte de apă din piatră. reprezentau pentru elini lăncile. potrivit legendelor. 8. la mare depărtare. în locuri unde hălăduiau înainte.150 Note: 1. între altele. prin păduri.

Întâmplările au fost povestite de poetul Sofocle în tragedia „Edip la Colona‖. mor pruncii la sânul mamei lor. bătrâni şi tineri. Şi-acum mare Edip-naintea ta căzuţi. Th. Noi toţi. Ingres ş. Nu mai rodeşte-n beznă sămânţa cea uscată: Pier turmele. Voltaire şi alţii. au reluat tema. ca Gustave Moreau.  Trad. 16. Iar marele nostru George Enescu a creat o admirabilă operă muzicală. având pictate victoria lui Edip împotriva sfinxului. a cărui creaţie despre Edip atinge cea mai înaltă culme în teatrul antic – au mai scris lucrări memorabile Corneille. 15. şi toţi zic în credinţă Că ne-ai ferit de moarte cu-a zeilor voinţă. dar nimeni cât tine nu plăteşte. Iar te rugăm fierbinte cu milă să ne-ajuţi… “ 14. Făr‟nici o călăuză. În picturile pe vase. acest război fratricid este cunoscut sub numele de „Cei şapte contra Tebei‖ şi e povestit în versurile lor de „marii tragici‖. legenda lui Edip a inspirat mult pe artiştii antici. În literatură. legată de numele fetei mai mici a lui Edip: „Antigona‖. Când dăm de zile negre. şi tot înavuţeşte Cu gemete şi lacrimi Infernu-ntunecat.) Tot Sofocle a scris şi renumita tragedie. făr‟nici un ajutor Tu ne-ai scutit de birul ce sfinxu-ngrozitor Pusese asupra Tebei. Eschil şi Euripide. (Colona se găsea cam la şapte kilometri depărtare de oraşul Atena. În ale sale valuri o ţine cufundată. Nu că eşti zeu. cu foc cotropitor Ne bântuie cetatea. În literatură – urmându-l pe Sofocle. Vrăjmaşa zee Ciuma. Pictori moderni. Astfel se găsesc două renumite vase. de Edg. la tine-am alergat. nemilostiv coseşte Odraslele lui Cadmos. Aslan . a. cerul se învrăjbeşte. ţi-o spun chiar ochii tăi Şi sângerata mare ce-apleacă fruntea ei.151 Edip în versurile sale din tragedia „Edip rege‖  „… Zguduită De-o grea furtună-i Teba.

Şi – după ce jertfeau fructe şi flori şi sânge lui Zeus olimpianul sau fiului său Hermes. Deci. cel mic. cum se obişnuia pentru cei răposaţi. doi fii ai lui Poseidon: Eson şi Pelias. fratele cel mai mare. ca să-şi poată ţine tronul. zeul călătoriei şi al negoţului.152 EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR e câte ori elinii călătoreau pe mări şi debarcau pe ţărmuri străine-ndepărtate. putea pretinde sceptrul luat tatălui său Eson. a trebuit să pună la caleun şiretlic. Aceştia l-au vestit despre ce plănuia noul stăpânitor. ei îşi începeau povestea arătând că odată ar fi trăit în Iolco. Acesta. Hades. îşi însuşise tronul şi luase avuţia regelui legiuit: palatele de piatră şi turmele de vite. A făcut – după datini – jertfe zeului Hermes. Atâta că şi Eson avea. A vestit tot regatul că fiul i-a murit. întreitei Hecate. un oraş tesalian1. Numai că fostul rege avea şi un copil. A ridicat şi-un rug. prin viclenii şi arme. Pelias s-a gândit să-şi omoare nepotul. În schimb îi dăruise o colibă de frunze pe clina unui munte. pesemne. ei îşi reaminteau legenda despre Iason şi corabia Argo. Cel mai adesea. la răspântii şi lângă focul sacru. Iar preamâhnitul Eson. D . regele Pelias. ca să-şi scape copilul. crescând mare. fără de nici o grijă. A plâns şi s-a jelit în temple. Dar Pelias. prieteni. Însă pe rug a ars un iepure sălbatic. făcându-l slujitor. zeiţei Persefona şi soţului său. cel care-i învăţa cum să aibă dobânda cu orişice prilej – sorbeau cupe cu vin şi începeau să cânte legenda despre Iason şi corabia Argo. Rege fusese Eson.

FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO i stând sub privegherea bătrânului centaur. mi-e teamă că-mi pierd viaţa… Iason. — Cum de nu. neştiind cum să-l strige. Eu sunt fără putere şi dacă mă-ncumet să mă cufund în apă. Iason a stat o vreme privind. soaţa marelui Zeus. Aşa a trecut râul. era un tânăr vrednic şi foarte săritor. — Am vrut să te încerc. Însă în mare taină. Căci centaurul Hiron creştea pe-Asclepio. a glăsuit. De-aceea bunul Hiron. Însă. puternica zeiţă. Dar el nu avea nume. Iason. băiete. nu vrei să mă treci râul? a glăsuit spre Iason. şi l-a rugat să-i crească feciorul oropsit. feciorul lui Apolo. Un nor a-nvăluit-o şi a pierit în slăvi. cântând voios pe cale. cum îl crescuse înţeleptul centaur. eu te voi ocroti pe drumurile tale… şi tu vei birui… Astfel a spus zeiţa şi a bătut din palme. băbuţa s-a schimbat pe loc într-o zeiţă. S . i-a zis: fiul lui Eson – adică. A intrat în oraş şi s-a-ndreptat spre piaţa unde se pregătea o mare sărbătoare. cutezător. — Băiete!… Hei. poate. A apărut chiar Hera. Când a-mplinit băiatul cam douăzeci de ani. din muntele Olimp. cum au ajuns. A mers până la râul ce-nconjura oraşul. Ulise şi mulţi alţii. pruncul adus din lolco s-a făcut în curând un flăcău ne-nfricat. pe urmele zeiţei. îi ajungea la gât şi curgea-nvolburată. plin de uimire. acel ce cârmuia întregul Univers. pe scurt. când i-a ieşit în cale o biată cerşetoare. să-l răzbune. fiind crescut pe furiş. Apoi. căci apa venea mare. şi pe Castor şi Polux. Tocmai vroia să treacă apa pe la un vad. a pornit mai departe şi a ajuns în lolco. fiindcă teai grăbit să-mi împlineşti dorinţa. Dar nu-n orice zeiţă. în templul lui Poseidon. Eson şi-a dus copilul în munţii Pelion. la centaurul Hiron2. odraslele lui Zeus. Şi tot la el vor creşte şi viteazul Ahile.153 Totul lăsa să creadă pe proaspătul stăpân al oraşului Iolco că odrasla lui Eson s-a stins dintre cei vii. păşind cu multă grijă. s-a hotărât să plece în oraşul natal ca să-şi revadă tatăl şi. ducând-o pe bătrână pe ţărmul celălalt3. cu fală. Şi. bunicuţo… Te duc numaidecât… Şi a luat-o în braţe.

Însă… – printr-un oracol – zeii mi-au hotărât să caut lâna de aur. — Cine eşti şi ce vrei? i-a strigat. călare. Dealtfel. Având lâna de aur. Regele Pelias. — Deci. nu mai râvnesc mărirea şi-ţi voi da bucuros puterea şi oraşul. făcând semn spre mulţime: Spuneţi şi voi. Tocmai în acea clipă s-a auzit un ropot. În fiecare mână ţinea câte o lance cu vârful de aramă – precum purtau păstorii din munţii Pelion. flăcăul era nespus de chipeş. când l-au văzut pe Iason. cu asprime. au crezut că-i un zeu. Atâta că-n picioare nu mai avea băiatul decât o sanda. — Bine. Haina i se lipea de muşchii încordaţi şi lăsa să se vadă cât este de voinic. ce nici nu bănuiau că Pelias anume îşi trimitea nepotul. — Eu sunt nepotul tău. asta nu se cade. au spus mai mulţi bătrâni. deşi purta în mână sabia lui de rege! Mai ales că mulţimea privea cu-ncredere către noul venit. şi se îngălbeneşte nedreptul Pelias. tânăr şi curajos. şi l-au înconjurat. asta vreau – a rostit Pelias. care îl apăra de ploaie sau de frig. pe când ducea bătrâna spre malul celălalt. Mai mult. lolco va înflori. Căci tânărul acesta-l va răzbuna pe Eson… Regele s-a-nfuriat. subţirică. Dar iacătă-l zăreşte în piaţă şi pe Iason. Eson… O. Au socotit că-i Ares sau poate chiar Apolo. sunt bătrân. Precum vezi. Este după dreptate ca lolco să ajungă iarăşi în mâna voastră: a ta şi a lui Eson. Pe trup avea o haină de pânză. vede că el nu este încălţat decât cu o sanda. Oracolul din Delfi abia îi proorocise – câteva zile-n urmă – că trebuie să se teamă de un flăcău din munte. şi am venit să-ţi cer sceptrul ce l-ai răpit părintelui meu. se cade să plece un moşneag. sperând c-o să se piardă în marea încercare. va ajunge oraşul cel mai bogat din lume. Cealaltă o pierduse în apa spumegândă. îţi jur pe marele Poseidon. pe care-o stăpâneşte azi regele Eete.154 REGELE PUNE LA CALE PIEIREA LUI IASON amenii din oraş. când te-ntorci. cum s-a-nfricoşat hulpavul Pelias! Cum tremura pe şa. se-ndrepta către templu. — Vezi. vrei s-aduc eu lâna. n-am murit. — Desigur. Trăind mereu pe munte – părul nu şi-l tăiase şi pletele bogate îi atârnau pe umeri în valuri aurii. ca să aducă jertfă zeului mărilor. Aşa să fie! a rostit Pelias cu prefăcătorie. Iason?… Spun cu toţii! a zis Pelias. ce e-n acelaşi timp străin şi cetăţean al oraşului lolco şi umblă încălţat numai cu o sanda. cu suita. Iar deasupra purta o blană de panteră. pre cât pot să pricep! a glăsuit băiatul. Porneşti către Eete şi-aduci lâna de aur… Şi. Într-adevăr. aşa cum credeai tu. din care tu şi eu O . când are-un nepot tânăr?… — Nu.

plină de bogăţii. apoi Castor şi Polux. prin ape şi pământ. Peleu. doi fii ai lui Boreu. Meleagru. s-au strâns numaidecât. vântul de miazănoapte. Se spune că cincizeci. potolindu-şi dorul de tatăl său. la Pontul Euxin. Câţi au fost nu ştim bine. numiţi Hele şi Frixos. De-acolo vor aduce lâna scumpă de aur. T . fusese însurat cu frumoasa Nefele. flăcăul a pornit iar la drum. regele Piritou. Admet. orişice. eu mă-nvoiesc să plec s-aduc lâna de aur. c-ai să părăseşti tronul. stăpân în Orhomena. un flăcău înzestrat cu puterea de a zări prin lucruri. dar ei n-au vrut s-o ia. Orfeu. Aezii povesteau legenda lui astfel: Se ştia că pe vremuri regele Atamas. spunând că nu e bine să meargă o fecioară între atâţi flăcăi. un fiu al lui Poseidon. şi în sfârşit mulţi alţii. pe care nu-l văzuse de când era copil şi. un oraş beoţian. zi de zi. punând două coloane în drumul apelor. El s-a-ndreptat pe urmă spre casa părintească. A străbătut Elada. spre ţara lui Eete. o ţară fabuloasă şi plină de mistere. dând peste tot de ştire că va porni pe mare. pe care nu putem să-i înşirăm acum. Nimeni nu mai plutise atâta de departe. aflată-n răsărit. însoţit de un prieten. L-a-mbrăţişat pe Eson. Printre ei se găsea şi eroul Heracle. că părăsesc oraşul… — Dacă te juri pe zeul din care noi ne tragem. S-au strâns deci mulţi eroi. într-o călătorie cum nu s-a mai văzut. au mai venit: Tezeu. zeiţa norilor. ca apoi să coboare în capul celălalt unde zăgăzuise Heracle de curând oceanul cel uriaş. era capătul lumii4. Lâna scumpă de aur era de pe-un berbece. odraslele lui Zeus. urcuşul lui pe cer. lână ce trebuia întoarsă în Elada. Cine dintre eroi nu dorea să străbată drumul acesta nou şi să cunoască lumea?! Fiecare-ar fi vrut să fie el acela care saducă iarăşi în patria iubită lâna scumpă de aur. cu cei doi veri ai lor: Idas cel preavoinic şi Linceu. De-acolo-şi începea Helios. şi ea îi dăruise doi copilaşi drăguţi.155 ne tragem deopotrivă. cel urgisit de Hera în gelozia ei. a spus la sfârşit Eason. Neleu. până-n timpul acela: căci ţara lui Eete. o fată şi-un băiat. departe. ca nu cumva pe cale vreunul s-ondrăgească şi să se işte ceartă între navigatori. … Şi auzind eroii că se pune la cale călătoria asta către capătul lumii. BERBECELE CU LÂNA DE AUR elul călătoriei era lâna de aur. ca tatăl lor. Calais şi Zetes – care purtau pe umeri aripi. A vrut să-i însoţească şi-o fată. pe care o ţinea Eete pe nedrept. Atalanta.

într-un copac stufos dintr-o livadă sfântă. fecior al lui Poseidon. având copiii ei. PREGĂTIREA MARII CĂLĂTORII âna mult preţioasă a rămas în Colhida. se cheamă de-atuncea Helespontul. văzând apa mării. Ba chiar se hotărâse să le răpună viaţa. în care fata s-a înecat. Da-n cântecele lor aezii arătau că trebuiau să plece cândva nişte eroi. N-a păstrat decât lâna. să se lupte cu monştrii şi să aducă iarăşi lâna berbecului. mai curioasă. a plutit mai departe. poate. cu grijă. prin furtuni şi primejdii. căci mama vitregă tocmai vroia să vină şi să le vâre-n piepturi câteun pumnal tăios. regele beoţian şi-a luat altă nevastă5. luni întregi. S-au strâns cu toţii-n Iolco. cu Hele şi cu Frixos. din Orhomena. Numai băiatul. Acest berbece sacru era nespus de mare. şi-au hotărât să facă o corabie mare din lemn bun. Vorbea ca oamenii şi. al lui Poseidon. din ţara lui Eete. Corabia aceasta trebuia să înfrunte primejdii fără număr. şi. în zbor. drept mulţumire. De acest animal ceresc. agăţată. … Şi au zburat copiii… Sub ei se întindeau pământuri nesfârşite. pe care-a dăruit-o regelui din Colhida. care să îndrăznească să plutească pe mări. adică Marea Helei7. de peste mări şi ţări. Şi a ajuns în Ea. Frixos. să-i răpească din palatul regal al fostului său soţ. zeiţa norilor a trimis de îndată acest berbece sacru.156 Prin nu ştiu ce-ntâmplare. Ca să-şi scape copiii. s-au agăţat copiii în ultima clipită. oraşul colhidian. — Nu vă uitaţi spre ape!… i-a sfătuit berbecul. şi a căzut în valuri. însurându-l cu una din cele două fete pe care le avea. i-a venit ameţeală. Iar mama vitregă. Marea. vroia să-i depărteze pe Hele şi pe Frixos de palatul regal. dar Hele. mai presus de toate – deşi nu avea aripi – putea străbate cerul. ape şerpuitoare şi codrii nepătrunşi. Aici a adus jertfă puternicului Zeus berbecele de aur. Frixos a ascultat. Avea lâna de aur. ca păsările-n zbor6. trebuia să plutească săptămâni. închinată lui Ares. de stejar. şi l-au urmat pe Iason. tot s-a uitat în jos. pe mări necunoscute. Nu s-a mai putut ţine. Când – au ajuns deodată deasupra unei mări. ce se afla-ntr-un templu din Iolco. fără L . plecat odinioară. i-a jurat că-l va face urmaşul său pe tron. Iată de ce eroii s-au adunat în pripă. Iar el. dornici să cucerească scumpa lână de aur. Intâi s-au sfătuit.

157

oprire. Era o încercare îndeajuns de grea!… Însă lucrând eroii plini de însufleţire, în nu prea multă vreme au făcut o corabie cu totul deosebită. Avea cincizeci de vâsle, Dar era totodată atâta de uşoară, încât navigatorii o ridicau pe umeri, fără vreo oboseală. Fiind atât de uşoară, zbura ca pescăruşul peste aria mării. De-aceea i-au spus Argo8. Se spune că Atena9 i-a sfătuit tot timpul şi le-a dat o crenguţă din stejarul cel sfânt al măreţului Zeus, stejarul din Dodona, care grăia spre oameni şi făcea prorociri. Crenguţa de stejar, adusă de Atena, avea deasemeni darul de a putea grăi argonauţilor – navigatorilor pe corabia Argo – şi-a-i putea sfătui în împrejurări grele10. Ei au pus-o la proră, încrustată în lemn.

PLECAREA SPRE ŢARA LUI EETE DE LA CAPĂTUL LUMII
ând au terminat lucrul şi corabia Argo s-a legănat pe ape, cei cincizeci de eroi s-au adunat la ţărm, s-aleagă pe acela ce urma să-i conducă în expediţie. Aezii povesteau că în acel moment eroii-au întors ochii spre viteazul Heracle. Însă fiul lui Zeus le-a spus că el e sclavul regelui Euristeu, prin uneltirea Herei, care-i doreşte moartea Deci, ca să nu atragă supărarea zeiţei, mai bine să-l aleagă în fruntea lor pe Iason. Iason era iubit de soţia lui Zeus. … Şi toţi s-au învoit ca Iason să conducă pe eroi peste mări, spre ţara lui Eete de la capătul lumii. Au făcut sacrificii zeilor olimpieni. Apoi au început ospăţul de plecare. Au băut şi-au mâncat vreme de nouă ceasuri. Dar, cum s-au ivit zorii, au azvârlit încolo cupele de pe mese. Au luat cu dânşii apă şi hrană din belşug şi s-au urcat pe punte, stând câte doi pe-o bancă, cu câte-o vâslă-n mână. Heracle era-n mijloc, el fiind cel mai greu, şi ţinea cumpăna corăbiei de lemn. În faţă sta Linceu, care cu ochiul ager privea spre depărtări. Şi alăturea Iason se sprijinea de proră, ţinând un vas de aur în mâinileamândouă, şi-l implora pe Zeus, cu braţul său de fulger, şi vânturile repezi, şi drumurile mării, s-apropie biruinţa, şi zilele senine, şi ceasul fericit când iar se vor întoarce acasă, în Elada. Din nori, cum spun poeţii, a răsunat atunci un glas aspru de tunet şiun fulger a brăzdat cerul abia-nroşit de Eos – aurora. Zeus le răspunsese că le primeşte ruga.

C

158

Au ridicat îndată ancora grea din ape, agaţând-o de ciocul corăbiei de lemn. Iar divinul Orfeu şi-a luat lira în braţe. A început să cânte. Şi vânturile mării, vrăjite de-acest cântec, suflau voioase-n pânze11 Corabia plutea, şi lângă ea săltau popoarele de peşti şi alte vietăţi din apele marine. Veneau toate s-asculte cântul duios din liră şi glasul lui Orfeu. Corabia ieşise în largurile mării cu pânzele întinse. Helios-se-nălţase cu carul lui de aur pe cerul fără pată, şi-ntinsul de smarald al apelor Egeei parcă ardea cu flăcări. Cântecul lui Orfeu răsuna peste valuri. Se auzea-n Olimp. Îl desfăta pe Zeus şi-l făcea să privească plin de îngăduinţă spre corabia Argo. Eroii-argonauţi porniseră cu bine pe drumul presărat cu sute de primejdii.

EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS
şa, plutind neîncetat, au ajuns repede în Lemnos, insula mare şi muntoasă, unde fusese azvârlit Hefaistos, din înălţimi, de tatăl său, marele Zeus. Atât că-n Lemnos se-ntâmplase cu câţiva ani mai înainte, o tragediengrozitoare. Bărbaţii lemnieni, plecând la un război, în asfinţit, şi, biruindui pe vrăjmaşi, răpiseră femei şi fete, nenumărate, pe corăbii. Şi întorcânduse acasă se însuraseră cu ele, părăsind vechile soţii. Acestea, ca să se răzbune, îşi omorâseră bărbaţii12. În acest fel, insula Lemnos nu mai avea decât femei. Curând, acestea şi-au dat seama că singure nu pot trăi. Din nord se repezeau adesea, spre insulă, cete de traci. Jefuiau totul şi plecau, lăsând în flăcări insula. Ogoare şi livezi erau tot mai puţine şi mai sterpe. Iar turme şi cirezi de vite aproape nu se mai vedeau. Tocmai pe când era în ţară o-atât de mare supărare, iacătă vin argonauţii făcând întâiul lor popas. Deodată, toată întristarea femeilor s-a risipit şi i-au primit cu flori pe oaspeţi. Din tot ce-aveau le-au întins mese pline de amfore, în care scânteia vinul purpuriu, pline de talere-ncărcate cu fripturi, turte dulci şi fructe. Leau cântat cântece şi i-au rugat să se-nvoiască a fi stăpâni în ţara lor şi să-şi aleagă, dintre ele, soţiile care le plac. Însăşi regina de la Lemnos13, cea mai frumoasă dintre toate, îi oferea lui

A

159

Iason tronul, dacă primea să-i fie soţ. În timp ce-aproape toţi eroii se aşezaseră la mese, cântând cu fetele din Lemnos şi sorbind cupele cu vin, s-a auzit un glas puternic: — Aţi uitat oare datoria? Aţi şi uitat lâna de aur pentru un zâmbet femeiesc şi nişte amfore cu vin? Vai vouă… Eu am să plec singur din ţara asta blestemată… Cel ce zvârlise cu tărie astfel de vorbe spre eroi era chiar marele Heracle. El singur nu se învoise să se coboare de pe punte şi să ia parte la ospăţ. Dar auzind ce se petrece, că sunt ademeniţi eroii cu vorbe, cântece şi vin, se şi grăbise în cetate şi îi certase pe voinici. Auzind ce spunea Heracle, eroii s-au dezmeticit. Au răsturnat acele mese, unde se îmbuibau cu toţii, îngreunându-şi trup şi minte; şi-au smuls cununile de flori. Au dat în lături pe acele femei şi fete, ce-i ţineau, şi au pornit spre ţărmul mării. N-au mai vrut nici să-ntoarcă ochii, când ele îi rugau cu lacrimi să se oprească iar în Lemnos, la-napoiere spre Elada. Şi au plecat argonauţii, lăsând ispitele deoparte.

URIAŞII CU CÂTE ŞASE BRAŢE
u plutit ei din nou pe mare, până s-a coborât amurgul şi cerul s-a umplut de stele. Atunci s-au apropiat de locul unde alunecase-n valuri copila Hele: Helespontul. Au privit apele acestea, ce murmurau parcă un cântec gingaşei fete înecate, şi nici nu au băgat de seamă când au ajuns în Propontida14. În faţa lor se întindea peninsula Cizic, stâncoasă, abia legată de pământul străvechi al Asiei, printr-o fâşie de nisip. Aici au trebuit să lupte cu nişte fiinţe fioroase: uriaşi cu câte şase braţe. Două le-aveau prinse de umeri, două de coaste şi-alte două de şoldurile monstruoase. Aceşti uriaşi au început s-arunce stânci mari de granit, către vitejii-argonauţi, gândind să le închidă calea. Şi poate că le-ar fi zdrobit corabia de lemn, uşoară. Însă Heracle a-ntins arcul, şi-a tras spre ei săgeţi muiate în sângele otrăvitor al hidrei omorâte-n Lerna. Răniţi şi otrăviţi, uriaşii cădeau ca nişte stânci în valuri, cu bufnituri răsunătoare. Câţi rămăseseră cu viaţă au trebuit să se mai lupte cu Iason şi ceilalţi eroi. Până la urmă, dintre ei nici unul n-a scăpat cu zile, sub săbiile lucitoare şi suliţele de aramă. Şi iar a lunecat pe ape, în voia vântului zburdalnic, corabia argonaută. E drept că s-a stârnit furtuna şi era gata s-o scufunde. Însă vâslaşii au

A

160

purtat-o cu vrednicie pest valuri, până-ntr-o ţară, Misia15. În Misia, argonauţii au fost primiţi cu mare cinste şi de localnici, şi de rege. Dar tot aici s-a întâmplat ca Hilas, un argonaut, să fie îndrăgit de-o nimfă. Era o nimfă drăgălaşă ce stăpânea un mic izvor la poalele unei păduri de pini înalţi şi parfumaţi… Şi nimfa, îndrăgind pe tânăr, s-a prefăcut în căprioară, şi a sărit în calea lui. El sprinten, neprevăzător, a urmărit-o prin pădure, până la apa unui lac, în care se vărsa izvorul, şi, însetat, a vrut să soarbă din unda limpede de munte. Dar căprioara s-a schimbat din nou în nimfa cea frumoasă şi, apucându-l de grumaz, l-a tras cu ea în fundul apei. Hilas, speriat, a dat un strigăt. Strigătul său l-a auzit Heracle şi-alt argonaut, cutezătorul Polifem16. Fiindcă Heracle ţinea mult la tânărul răpit de nimfă, n-a stat pe gânduri şi-a pornit să-l caute prin pădurea deasă.

PIERDEREA LUI HERACLE ÎN MISIA
-au căutat ei întreaga noapte, fără să-i poată da de urmă, căci nimfa-l ascunsese bine pe dragul ei, acolo-n lacul cu unda verde, cristalină, şi-l fermecase s-o iubească. Unii poeţi, cântând povestea, spuneau că Hera ar fi pus la cale-această întâmplare. Ea nu dorea ca şi Heracle s-ajungă-n ţara lui Eete. Prea îl ura, înverşunată. Urcându-se din nou pe Argo, eroii au băgat de seamă că dintre ei lipseau Heracle şi încă doi argonauţi17. Şi i-au căutat, strigând cu toţii, cu voce tare, de pe ţărm, sunând în scoici, aprinzând focuri. Însă zadarnic, vreme lungă, i-au aşteptat să se întoarcă. Nici unul nu dădea vreun semn că ar fi auzit chemarea. Şi neavând alta ce face, argonauţii-au adus jertfe lui Zeus şi soţiei sale. Şi Iason a strigat spre Ceruri: — Spuneţi ce trebuie să facem, pentru că, iată, marea-i lină, vântul bate şi el prielnic, şi noi mai stăm încă la ţărm… Cerul a rămas mut, dar marea s-a despicat până-n adâncuri. Un cap învăluit de alge s-a-nfăţişat privirii lor. Era un zeu, pe nume Glauc, care sălăşluia acolo. — Duceţi-vă şi n-aveţi grijă, a rostit Glauc cu voce tare. Aşa a hotărât Olimpul. Cei trei voinici rămân aici, în Misia împădurită… Iară Heracle-şi va urma calea ce-i este hărăzită.

L

161

ÎNFRÂNGEREA BEBRICILOR
i Iason, ascultând îndemnul, a făcut semnul de plecare. Dar mulţi dintre argonauţi nu aveau inima uşoară. Nici unul nu era mai vrednic şi mai viteaz între ei toţi decât Heracle cel puternic şi veşnic urgisit de Hera. În el aveau toată nădejdea. Şi el, acuma, se pierdea… Prinzând deci vâslele în mâini, lăsând în vânt pânzele toate, au dus pe Argo mai departe, şi mai departe, către ţara bebricilor cea misterioasă18. În locurile astea pline de verzi grădini înmiresmate, i-a-ntâmpinat un popor aspru. Regele lor, numit Amic, un fiu al zeului Poseidon, era un om hidos şi rău. Nu îi plăcea să aibă oaspeţi. Un singur lucru preţuia: lupta cu pumnii, îndârjită19. Aezii-l zugrăveau pe rege că era-nalt ca un copac. Urechile-i erau zdrelite în luptele ce le purtase. Pieptul său monstruos, umflat, părea un mare glob boltit. Sub umerii lui bulbucaţi, creşteau pe braţele-i robuste muşchii ca nişte bolovani. Iar ochii-i se roteau sub frunte, sălbatici, ameninţători, ca unei fiare-nfometate. Amic, văzându-i pe elini c-au debarcat în ţara lui, i-a provocat pe loc la luptă. — Aşa e datina pe-aicea, a râs regele cu-ngîmfare. Cel ce soseşte-n ţara asta trebuie să dea lupta cu mine. Cine se prinde?… Cine-ncepe?… — Am să încerc eu, a grăit Polux — Hai, vino să te fac fărâme şi să te dau hrană la peşti, a hohotit din nou Amic. Şi lupta a-nceput pe dată. Deşi Amic era uriaş, Polux, sărind cundemânare, l-a şi izbit pe cruntul rege cu pumnul aprig în bărbie. Monstrul a scuipat sânge negru. Dar l-a lovit şi el pe Polux cu tot atâta străşnicie. Sau încordat şi s-au bătut pe iarba verde a câmpiei. Până la urmă însă Polux l-a biruit pe răul rege. L-a nimerit cu pumnu-n tâmplă şi l-a lăsat fără suflare la poalele unui copac. Bebricii au sărit atuncea ca să-l răzbune pe Amic şi s-anceput un război greu. Argonauţii trebuiau să ţie piept unei mulţimi de luptători nespus de mare; şi suliţele scânteiau, iar săbiile zvârleau prin aer lungi curcubeie lucitoare. Iason, Tezeu şi Meleagru îşi tăiau drumul prin mulţime, de parcă secerau un lan. Iară din cele două laturi, Castor şi Polux nimiceau oştenii regelui Amic cu suliţele de aramă. N-a trecut mult şi-argonauţii au fost deplin biruitori, luând pradă multă, arme, straie, merinde bune şi-n burdufuri vin din belşug.

S

care se cheamă Simplegade22. decât în anumite clipe. trup de păsări. care-i răpeau toată mâncarea. le-a rostit el. vâslind din răsputeri. Tot Fineu i-a învăţat ca. zei cereşti! Corabia se zguduia. s-a şi dezlănţuit furtuna. Încât Fineu pierea de foame. Zeul Apolo-i luase ochii şi Hades-Pluto din Infern îi trimise nişte harpii. se frângea din încheieturi şi era gata să se sfarme într-un vârtej negru de ape. Dar cum s-au depărtat oleacă de ţărmurile lui Amic. Şi în oraş domnea un rege ce avea darul profeţiei şi care se numea Fineu. până s-ajungă la Eete. Ajunşi acolo să-i dea drumul. debarcând în răsărit. Argo să stea şi ea pe loc. căci ei erau înaripaţi şi viforoşi ca tatăl lor. Ca să cunoască vremea asta când pot să treacă printre stânci. feciorii zeului Boreu. s-atingă malul celălalt21. dar nu vroia mai mult să spună. cu chip de fete. ce o târa spre nişte stânci dintr-o strâmtoare foarte-ngustă20. nişte zeiţe monstruoase. Iar dincolo de acel ţărm se ridica un oraş mare. Pot să vâslească fără teamă. voinicii au reuşit să-ndrepte cârma ce se stricase-n vijelie. Dar fiindcă el dezvăluise unele taine – ale lui Zeus – cei din Olimp s-au mâniat şi-au hotărât să-l pedepsească. Şi ce furtună. le-a amintit că la intrarea Mării Negre se află nişte stânci uriaşe. Numai cu greu. puteau să dobândească lâna cu firele-i scumpe de aur. gheare de leu şi cozi de şarpe. În primul rând. cu luptă dârză. — O să vedeţi. Cu suliţele prinse-n mâini. nu e primejdie printre stânci. Iară de piere porumbelul. să ia cu ei un porumbel. vântul ce bate dinspre nord. Î . Dintre eroi s-au ridicat atunci Calais şi Zetes.162 SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII n dimineaţa următoare au întins pânzele să plece din ţara neospitalieră şi au pus toţi mâna pe vâsle. şi le-au învins şi le-au silit să jure pe măreţul Zeus că-i vor da tihnă lui Fineu. Cu darul lui de-a prevesti. s-aducă jertfe Afroditei. Numai prin ea puteau învinge. Ele se mişcă. Drept mulţumire. Fineu ştia de ce şi cum. Şi dacă porumbelul trece. se ciocnesc şi nici un vas nu poate trece. cei doi flăcăi le-au urmărit pe-aceste harpii până departe peste mări. regele le-a arătat eroilor greutăţile pe care ei urmau să le întâmpine.

De la o vreme. Aicea se adăposteau negrele păsări ale lui Ares. în zare. Vâsleau. unde era lâna de aur. Era chiar vulturul lui Zeus. au zărit munţii Caucaz. o insulă a zeului războiului. În nişte lupte ce-au urmat. trecând el. Într-adevăr. Şi totuşi. E . către Caucaz. Atunci eroii au vâslit mai cu putere. şi-adormitor. teribilele Simplegade au rămas locului.163 ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI roii n-au mai stăruit şi. Trecea prin slăvi. mulţumindu-i lui Fineu. şi vasul Argo a trecut. Acesta a-nceput să zboare şi-a trecut iute printre stânci. căci aripile lui uriaşe păreau că-s ale lui Boreu. doi dintre ei au fost ucişi. Orfeu cânta ameţitor. Nu mai era decât o clipă. voinicii au pus şi ei mâna pe vâsle. E drept că. Erau acele stânci cumplite ce se ciocneau necontenit. Numai o pană de la coadă i-a fost prinsă de Simplegade. Acum vâsleau argonauţii fără de frică peste mare. Ştiau că vulturul lui Zeus o să sfâşie iar ficatul însângerat al celui care îndura totul pentru oameni. Apele se roteau în preajmă şi clocoteau ca-ntr-un cazan. sus. Numai un căpătâi de lemn a fost zdrobit. până să ajungă la ţinta lor cea mult visată. au pornit iar spre largul mării. Şi-au poposit de la o vreme într-o insulă mititică. pe veci. şi stâncile s-ar fi lovit. au mai trecut argonauţii prin multe alte încercări. Stâncile se mişcau alene sub acest cânt duios de liră. La rândul lor argonauţii au înfruntat aceste păsări şi s-au luptat din greu cu ele. plini de spaimă. credeau că vine furtuna înfricoşătoare. Şi. şi nimeni încă nu trecuse cu vreo corabie peacolo. ţara bogată-a lui Eete. şi mângâios. Iason s-a încordat la cârmă. şi ochii lor. zăcea de veacuri Prometeu. blestemul lor se risipea. pe vârful Elbrus. Acolo. Orfeu a început să cânte din lira lui un cântec dulce. Heracle încă nu-l scăpase. Eroii au privit în urma acestei păsări. valurile repezi şi înspumate dintre stânci smuceau pe Argo cu putere şi o trăgeau parcă-napoi. din acea vreme. Atâta tot. c-un bubuit asurzitor. Plutind aşa. Fineu din Tracia spusese că de va trece vreo corabie printre stâncile Simplegade. Văzând acest semn bun. care fuseseră gonite de marele erou Heracle din mlaştinile stimfaliene. mai cu sârg. Către apus s-a auzit şi-un vâjâit tare de aripi. căutau mereu capătul lumii. plutind prin Pontul Euxin23. eroii au slobozit un porumbel. au auzit un zgomot înspăimântător. titanul cel legat în lanţuri. Iar din corabie. cu creste sure.

din ţara regelui Eete24. din Elada. lăsând valurile mării. adică regelui Eete25. căci Helios sau mândrul soare îl ajutase pe Hefaistos în bătălia cu giganţii. celebrul faur al zeilor de pe Olimp. Puteau să doarmă liniştiţi… S-au odihnit până la ziuă. şi-n depărtările verzui zăreau vestitul munte Elbrus. de fapt. pe care ţi-a adus-o Frixos. porţi măiestre. unde păstra regele ţării lâna berbecului vrăjit. până ce au ajuns la gura râului larg şi-albastru. preţioase. şi Iason s-a-ndreptat cu fală către oraşul lui Eete. Sculpturi.164 Dar nu puteau să se oprească… şi au vâslit tot mai departe. Fasis. odinioară. cine sunteţi şi ce căutaţi? — Sosim din ţara tesaliană. Eete. pe Fasis. împodobeau acest palat. pe care îl zidise însuşi Hefaistos. Palatul regelui Eete era din marmoră curată. şi-a strigat tare spre eroi: — Străinilor veniţi din lume. Au lăsat ancora cea grea să se înfigă-n mâlul gras şi au sărit pe o poiană. argonauţii încărcaţi – sub hainele de sărbătoare – cu săbii bine ascuţite. În pragul lor s-a-nfăţişat feciorul soarelui. purtând pe fruntea lui cunună strălucitoare de omăt. să nu se vadă. au pus pe ei veşminte noi. cetatea regelui Eete. ÎN PALATUL SOARELUI n stânga lor se vedea Ea. Au adus jertfe Afroditei. Şi. când a sunat o bufnitură şi porţile i s-au deschis. a răspuns Iason cu-ndrăzneală. Acolo şi-au făcut culcuşul. având palate destule-n răsăritul lumii. Iar din înalt se oglindeau în apa limpede a mării. ca să-i arate prietenie. acest palat măreţ zeului Helios. Şi spre palat priveau acuma plini de nesaţ argonauţii. şi turnurile lui de-argint se ridicau până la cer. Erau în ţara lui Eete. Iar Helios. şi-au spălat trupurile-n apă. Însă pe urma lui veneau. Drumul cel greu se isprăvise. şi ţi-o cerem. coloane. Tu ai păstrat-o pe nedrept. s-au îndreptat în sus. În dreapta-n schimb erau grădina şi templul mare al lui Ares. îl dăruise pe acesta celui mai drag dintre feciori. Altminteri noi ne vom lupta. fiindcă se făcuse noapte. obiecte rare. Meşterul făurar zidise. Este a noastră. Dar cum şi-a revărsat lumina trandafirie pe pământ zeiţa Eos – aurora – s-au deşteptat şi-argonauţii. şi-o să ţi-o luăm fără- Î . Dar. cu pas ferit. În mână-avea doar un toiag. luându-l în carul lui de aur. au tras corabia la ţărm. Vrem să ne-o dai de bună voie. în semn de bună prietenie. Regele Pelias îţi cere lâna cu firele de aur.

Argonauţii erau zdraveni şi încercaţi în lupte grele. Absirt. Într-alta îşi aveau sălaşul două copile-ncântătoare. Şi să-i aţâţe-o patimă nemărginită pentru Iason. Tot în ograda pietruită cu nestemate şi aramă erau patru fântâni de aur. Aici a poruncit Eete să se gătească un ospăţ. fiindcă nu o slăvea deajuns. vom petrece nouă zile. Într-una locuia chiar el. şi să-l trimită în ograda în care regele Eete. zeiţa Hera. lapte şi apă. Îşi pieptăna buclele blonde. Până săşi cheme el oştenii ar fi căzut. Pe urmă vom vorbi de treburi… Veseli. să primim oaspeţii cu cinste. micuţul zeu înaripat. scuturi şi săbii ascuţite. ce avea ciudă pe Eete. Râdeau cu hohote spre rege şi îi spuneau: — Ascultă. şi-au început să soarbă vin. Mânia îl înăbuşea. pe umerii fermecători. În acest timp. adică după nouă zile? Mai bine ad-o de pe-acum! Şi iar râdeau. spunând către argonauţi: — M-am mâniat… îmi cer iertare. EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA tunci a cugetat că-i bine să-i tragă-n cursă şi să-i piardă. şi răsuna întreg palatul. şi nu senfricoşau de nimeni. Din când în când îşi atingeau cu palma săbiile sub haine. Dar şi-a dat seama că războiul nu putea să-l câştige el. A . Aici erau două clădiri. deşi am auzit că este păzită straşnic de-un balaur… O clipă regele Eete n-a putut să deschidă gura. soaţa-i şi fiul său. Curgeau din ele. Avea doar un toiag în mână. Eros să tragă o săgeată în inima fetei mai mici. şi-n timpul iernii-nfierbântată. de răsunau curţile largi.165 ndoială. care-i cădeau mai moi ca spuma pe gâtul alb. sub veşminte. în ţărână. s-a dus s-o caute pe-Afrodita. Aveau. Grădini cu flori îmbălsămate şi cu platani şi chiparoşi dădeau jur împrejur răcoare. pe loc. încăpătoare. soţia sa şi două fete şedeau la masă cu eroii. Ea a rugat-o pe zeiţă să-l cheme repede pe Eros. în cascadă: vin. şi să mănânce şi să cânte… Erau flămânzi şi însetaţi. C-un toiag nu putea lupta. ce purta numele Medeea. desigur. A vrut să-şi cheme toţi oştenii şi să înceapă un război cu preavoinicii din Elada. eroii-argonauţi s-au aşezat. untdelemn. rotund şi neted. când ne vei da lâna de aur? După ce s-o sfârşi ospăţul. la mese. A aflat-o pe Afrodita într-o grădină din Olimp. rege. Deci. mort. A deschis porţile mai largi şi i-a lăsat pe toţi să intre într-o ogradă minunată. Iar apa curgea vara rece. Zeus ne porunceşte altfel.

mai înainte limpezi. — Ţi-o dau. adă-mi lâna. regele i-a grăit lui Iason: — Tu mi-ai cerut lâna de aur. Şi regele a arătat feciorului venit din Iolco că are-n curtea lui doi tauri. în care petreceau eroii. a rostit Iason bucuros. Să semene apoi pe câmp nişte colţi negri de balaur27. a spus Eete. nu pentru oameni. A ajuns în ograda largă. mulţumită că o chemau într-ajutor zeiţa şi argonauţii. pe care îi păstra-ntr-un sac. Ea s-a jurat c-o să-l ajute să dobândească. La rându-i.166 Iar Afrodita. Iason să-nhame aceşti tauri la plugul greu. pentru că este al lui Ares. de tatăl său. Altul s-ar bate pentru ea. lâna cu firele de aur. plin de grijă. regele Eete fusese sfătuit. dară. Şi Iason îi căzuse pradă acestei pofte-njositoare. făcut din fier şi din aramă. prinsă – nu-n lanţul dragostei – ci într-o patimă bolnavă. Da ţi-o dau fără nici o luptă. În Iason. A-ntins aripile de aur şi a plutit grabnic spre Ea. Terminând el cu semănatul. cum să-l lovească pe celălalt. din dumbravă. Şi Eros şi-a sărutat mama. cu lanţuri bune. dar nu cinstit. o jucărie de-a lui Zeus. şi fiecare socotea. ce au picioarele de-aramă şi varsă-ntruna foc pe nări. erau acuma-ntunecaţi de planurile ce urzea. şi a ţintit-o pe Medeea. Stârnise pofta de-a se face stăpân puternic şi bogat cum era regele Eete. fără să te mai supărăm. Hera aţâţase pofta de-a stăpâni comoara doar pentru el. I-o avuţie fără preţ. Ochii-i. l-a căutat în Olimp pe Eros şi i-a făgăduit un dar. Pentru că am primit-o-n dar. EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE um s-a sfârşit acel ospăţ. cum nu. Şi lui Poseidon eu mă plec… — Atuncea. şi noi ne vom urca pe Argo şi vom pleca către Elada. şi să se ducă pe un câmp. ce-i dincolo de râul Fasis. sub zâmbetul său prefăcut. De cum a tras micuţul Eros săgeata lui înveninată. făcând o anumită slujbă… — Ce slujbă? l-a întrebat Iason. C . fata a cătat către Iason. dar trebuie să-mi dovedeşti că eşti odraslă olimpiană. Mai are-un plug nemaivăzut. în inimă cu o săgeată – cu o săgeată înmuiată în fiere verde şi venin. Amândoi se priveau în ochi şi îşi zâmbeau. din slavă. Să are câmpul. măreţul soare. nu pentru cei ce-l aşteptau să se întoarcă în Elada. Nu am răpit-o din Elada. Pentru că-n inimile lor clocotea ura-nverşunată. căci eşti odraslă olimpiană… Aşa mi-ai spus când petreceam şi sorbeam cupele cu vin că eşti din neamul lui Poseidon. cum să îi ia viaţa lui Iason. în Creta. mare cât bolta unei case26. de când era copil.

te-am visat… căci eşti voinic. El era rege. şi-a glăsuit fetei aşa: — Cât de frumoasă eşti.167 din acei colţi o să răsară o ceată mare de războinici. pentru că îi băga-n capcană. O-nflăcăra mereu mai tare în dragostea pentru flăcăul venit pe mare din Elada. Să-i dea numai răgaz o noapte. voi face vrăji şi ai să birui… Ar fi aici să mai adaug că fata regelui Eete ştia nenumărate vrăji. Însă-i venea să râdă-n hohot. A înhămat la el catâri şi au pornit spre ţărmul apei. unde se legăna. n-am putut să te uit o clipă… Copila s-a împurpurat: — Şi eu. i-a răspuns regelui Eete. ea regină. Oştenii. Să fie precum vrei. Se făcea-n vis că o lua Iason în braţe şi-o urca pe Argo. a glăsuit atunci Medeea. când te-am văzut. trezindu-se din somn. a-ncuviinţat şi regele. — Dacă te juri să-ţi fiu regină. Sclavele l-au chemat pe Iason. Ştia că Iason n-o să scape. străine. Ce mult i-a plăcut visul fetii!… Şi ea. Mai ales că lipsea Heracle… HERA ÎI TRIMITE UN VIS MEDEEI i fapta s-ar fi petrecut aşa cum plănuia Eete. aflând de-această încercare. — Ne vom retrage toţi pe Argo şi-acolo ne vom sfătui. eşti îndrăzneţ… Meriţi să ai noroc în toate… La aste vorbe. Argonauţii-ar fi rămas pe acel ţărm pentru vecie. În timpul nopţii următoare fata s-a zbuciumat într-una… Dorinţa ei cea mai fierbinte era de-a fi cândva regină… Zeiţa i-a trimis un vis. mânat de poftele-i aprinse de avuţie şi putere. răsăriţi din colţii aceia negri de balaur. Iason să dea lupta cu ei şi să-i doboare pân-la unul. Acolo se urcau pe tron. şi amândoi plecau spre Iolco. Ea s-a lăsat şi i-a şoptit că ar primi să-i fie soaţă. şi-a răspuns foarte liniştit că totul se va face-ntocmai. Iason a prins copila-n braţe. corabia argonaută. care îl mistuiau acum. — Bine. Sclavele au adus un car. îngropaţi sub ţărână rece. Le S . Medeea! De la ospăţ. ai să fii soţia mea… Te voi urca pe tron în Iolco… i-a glăsuit Iason repede. — O. uşoară. bucuros. Însă n-a vrut să se arate. Dar Afrodita nu-i da tihnă copilei regelui. a strigat iute două sclave. aveau putere să-i răpună pe toţi eroii-argonauţi. Tânărul s-a grăbit spre ţărm. Iason s-a cam înfiorat. Medeea. ce sta îngrijorat pe punte.

regele – ce era de faţă – s-a întors repede-n palat. Chiar focul cel mai arzător. regele a cerut şi el o amânare de o zi. ca nişte lupi pe o mioară. Dar Iason a rămas pe loc. văzând stânca asta. S-au repezit nebuni la ea. s-au omorât. tânărul devenea mai tare decât Heracle. decât zeii. lovindu-se turbaţi cu ură. Văzând că Iason biruieşte. care stăteau mai la o parte. De ar fi fost zid de cetate. Medeea nu s-a mai gândit la tatăl său. auzind făgăduiala. au socotit că e de aur. Însă flăcăul.168 învăţase de micuţă. Iason s-a uns cu alifia. cea mai tăioasă dintre arme nu mai putea să-i facă rău. ar fi căzut sub izbitură. Avea şi ea un singur gând: să se mărite şi să fie regină-n ţara tesaliană. Trebuie să spun că alifia era făcută dintr-o plantă care creştea-n munţii Caucaz. I-a prins de coarne cu putere şi. Uriaşii au păşit spre Iason şi spre ceilalţi argonauţi. — Mâine vă dau lâna de aur. pe arme şi pe scut. plină de mistere. ce nu avea altă dorinţă decât să capete mai iute nepreţuita avuţie… Şi. Pe el au semănat toţi colţii aceia negri de balaur. — Ce-i de făcut? Vom da noi lâna acestor tineri din Elada? a-ntrebat regele Eete pe sfetnicii săi de credinţă. tăcută. suliţe şi scuturi. În lupta care s-a iscat. din sângele lui Prometeu. i-a răspuns Iason. M . taurii regelui Eete. au spus cu toţii. a şi pornit spre locul unde se aflau. căci fiecare vrea s-o aibă. care venise la palat să-şi ceară drepturile sale. ajutat de-argonauţi. i-a înhămat bine la plug. şi-aşa cum l-a-nvăţat Medeea. a luat o stâncă mare în braţe şi a zvârlit-o-ntre uriaşi. într-o văgăună. — Îţi jur orice. şi sau certat. Medeea. SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE edeea i-a adus lui Iason o alifie fermecată. şi el îşi învingea duşmanii. ca totuşi so păstrăm la noi? — Nu! n-o vom da. Au arat câmpul larg şi neted. spusese regele lui Iason. de la o doică vrăjitoare. Taurii s-au zvârlit spre el. învăţat de fata regelui. Din colţii semănaţi pe glie au răsărit nişte uriaşi. Au pierit toţi. S-au luat la luptă. Sau vom găsi o altă cale. Ci mâine-n zori vom strânge oastea şi-i vom lovi pe-argonauţi la ceasul când ei încă dorm… Şi cum în vremea asta noaptea se coborâse peste lume. Ungându-se cu alifia pe trup. nici la oraşul care pierdea lâna de aur. Uriaşii. E drept că asta doar o zi. cu săbii.

toate aceste jurăminte. revăzându-se cei doi s-au strâns şi s-au îmbrăţişat. Porţile s-au izbit în lături şi ea a trecut fără grijă. Abia mai pâlpâiau puţin. Ea a făcut pe loc o vrajă. plină de foc şi de miasme către voinicul tesalian. poate vreo veste… Şi. cu pas grăbit. către corabia lor. într-o lumină orbitoare. unde era templul lui Ares. lung de nouă stânjeni. a început să cânte dulce. Nu. de-a săvârşi fapte măreţe. A . având de mână pe Absirt. Balaur care-şi căsca gura. precum se vede. S-au îndreptat spre vasul Argo. Medeea l-a călăuzit pe Iason. pe ţărmurile apei. cu argonauţii. Medeea a zvârlit atunci asupra lui un suc vrăjit. Iason a pus-o pe spinare. Acolo l-au găsit pe Iason. Şi au pornit. Sucul l-a adormit pe monstru. Acuma ei erau uniţi.169 În sinea lui însă gândea. care stătea la ţărmul apei. s-a lăsat moale la pământ. să-i prindă pe argonauţi şi să-i ucidă fără milă. Ei au smuls lâna din copac. El bănuia că va veni copila regelui Eete să-i dea un sfat. fratele ei cel mititel. cum era îndemnat de sfetnici. de cinste şi de glorie. Şi Iason. RĂPIREA LÂNEI DE AUR tâta doară că Medeea aflase tot ce plănuiau tatăl său şi cu dregătorii. Dar nu uniţi prin dragoste sau prin dorinţa de a fi folositori celorlalţi oameni. lesne supuse lăcomiei. Tatăl şi sfetnicii şi oastea au căzut jos şi-au adormit. ei erau înlănţuiţi de pofta lor de-a fi bogaţi şi de-a fi rege şi regină. Argo. ce-l însoţise pe Iason până la dumbravă. ce amândoi şi le făceau noaptea. lângă copacul sfânt. Alunecă uşor în rău… Iară trădările Medeei faţă de ţară şi părinţi pecetluiau. şi monstrul. tânărul străin. s-au repezit către copac. Aici. Iar flăcările otrăvite s-au stins în botul lui hidos. Iar vasul lor să-l facă ţăndări şi să-l cufunde-n râul Fasis. şi şi-au jurat din nou credinţă. înspre dumbrava înverzită. Aşa se-ntâmplă totdeauna cu cei care au firi prea slabe. Însă Orfeu. stătea de strajă un balaur. după poruncile Medeei. În el lucea lâna de aur.

L-a luat alături pe Absirt. pentru tot ajutorul lor. Pânze mai mari decât acele ce se aflau pe vasul Argo. A implorat apoi pe Zeus şi pe Poseidon furtunosul – zeul din care se trăgea – să-i ocrotească pe tot drumul de-ntoarcere către Elada. argonauţii au dat glas nemărginitei bucurii care-i înflăcăra pe toţi şi s-au pornit veseli să cânte. micul Absirt. cu fratele-i. Iar Iason. a hotărât ca la o vâslă să tragă-n loc de un om. — Şi vă mai spun să nu vă-ntoarceţi fără Medeea şi Absirt. ca să poată să-i ajungă. care conducea această expediţie. Nu se vedeau decât eroii.170 FUGA MEDEEI CU IASON ără să şovăie o clipă. care erau adânc mâhniţi că se furase din dumbravă lâna cu firele de aur. încât nu se vedeau pe cer nici stelele scânteietoare. Toţi erau veseli. poate de teamă. către mare. Descoperiseră răpirea lânei de aur din copac şi fuga fetei. şi. a Medeei. să-i ajungă pe Iason şi argonauţi. pentru că nu ştiau nici unul ce planuri nutrea acum Iason. Prin farmece ea cunoştea că-n Ea regele. Unul dintre argonauţi a ridicat ancora grea. a ridicat ochii spre cer şi-a mulţumit zeiţelor Hera şi mândrei Afrodită. Ceilalţi au luat vâslele-n mâini. Numai că regele Eete avea şi el corăbii bune. Deci să se-ntindă pânze multe. şi vasul a pornit în jos. dalba lună. Vântul bătea spre asfinţit. fericiţi. Avea oşteni şi avea prieteni. Cum au ajuns din nou pe mare. F . pe urma vasului elin. curtenii se şi treziseră din somn. Numai Medeea sta pe gânduri. în toiul nopţii. Lâna de aur strălucea şi lumina până departe. Iar regele a poruncit să plece-ndată trei corăbii. pe râul Fasis. căci veţi fi osândiţi la moarte! a rostit regele Eete către oştenii ce plecau. având în mijloc pe Medeea şi pe Absirt – ce tremura poate de frig. doi. Medeea s-a urcat şi ea pe puntea vasului de lemn. şi nici făclia de argint a lui Selene.

Într-adevăr. s-au încordat şi erau gata… aproape gata să-i ajungă. s-au văzut şi urmăritorii. Spre ţărmul unde se vărsa râul cel larg. argonauţii au trecut. Când au aflat argonauţii această crimă odioasă. văzând ce fire-are Medeea. Nu ucigaşi de rând. — Noi suntem luptători. La rugăminţile lui Iason. membrele micului Absirt. Le-au strâns bucată cu bucată şi le-au adus toate pe ţărm. eroi. Acolo au orânduit slujbe şi jertfe pentru fiul cel sfârtecat al lui Eete. Urmăritorii au văzut dincotro vine strălucirea şi. ce-a primit numele de Tomi30. Iar membrele însângerate le-a risipit în largul mării. gândindu-se că-i va mai fi de ajutor şi-n patrie. dincolo de Iliria31. plecaseră către alt ţărm. Ea ştia tot ce sentâmpla. a treia noapte de la plecarea lor pe mare. în mare – adică-n Pontul Euxin. Chiar Iason s-a uimit în sine. pe valuri.171 CĂSĂPIREA MICULUI ABSIRT ată de ce era Medeea atâta de îngrijorată. Urmăritorii şi-au dat seama că nu i-ar mai putea ajunge. Căutaseră să schimbe drumul. pe-ncetul. Dar fiindcă nu mai îndrăzneau să se întoarcă la Eete fără Medeea şi Absirt. Medeea a făcut o crimă cumplită. una câte una. de-aceia care se luptă cu copiii. cum aveau pânze mai bune. Aşa s-a scurs o zi întreagă. ea şi acela ce-i jurase că o va face soaţa lui. ca să scape de primejdii. ostaşii au rămas acolo. pe Istru. regi. socotind că urmăritorii or să se-ndrepte spre strâmtori. regină în oraşul Iolco. Iason. După această întâmplare. Ea s-a ascuns în fundul bărcii. destul de mult29. fiare. Dar lâna ce-o aveau cu dânşii i-a dat de gol. colhidienii. I . plutind pe Istru mai departe. Istrul. să n-o vadă argonauţii. prin strâmtori28. şi-argonauţii n-o luaseră pe-acelaşi drum ca la sosire. În acest timp argonauţii urcaseră – pe cât se pare – pe Istru-n sus. tăind marea curmeziş. Erau gata s-o zvârle-n valuri. s-au oprit ca să le adune. înfruntăm monştri. L-au ars pe rug şi au făcut serbări – cum cerea datina. Şi totuşi. el a apărat-o. întemeind o aşezare bogată şi înfloritoare. vâslaşi mai mulţi şi odihniţi. argonauţii au iertat-o şi au vâslit în sus. căci scânteia ca soarele în toiul zilei. De fapt. ci. şi-a sfârtecat în bucăţele pe micul său frate Absirt. înspăimântătoare. Văzând. s-au mâniat nespus de tare. Şi.

din care Iason se trăgea. a sunat un glas. Poseidon. Doar melodia lui duioasă le-a amintit de patrie şi i-a ţinut pe vasul Argo. Ce-i drept. două stânci ameninţătoare. să se arunce-n apa mării. … Şi au întâmpinat. Eson. comoara regelui Eete. pusă la proră. Şi ramura i-a îndemnat să plece-n marea Tireniană. din nou. în sine chibzuia că având tronul şi puterea. şi Argo a plutit pe mări. ramura sacră. Dar s-au luptat cu valurile şi au scăpat iarăşi cu bine. Vâslele se frângeau şi ele în stânci ce răsăreau din apă. Corabia argonaută era ca o coajă de nucă. Dar i-a salvat pe toţi Orfeu. din care Argo se pornise cu peste patru luni în urmă. Acolo s-au purificat de sângele vărsat la Tomi. eroul i-a cerut tronul părintelui său. cum s-au risipit aceştia. după multe lupte şi rătăciri. care cânta mult mai frumos. Ramură ce era adusă. au atins ţărmul portului magnezian Pagase. erau de asemeni să se-nece. Valuri se ridicau cât munţii şi pânzele se sfâşiau sub răsuflarea îngheţată a unui vânt de miazănoapte. sub munţi de apă vineţii. Eroii abia se mai luptau şi îşi pierduseră nădejdea că vor putea scăpa cu zile. Acolo s-au luptat cu Talos. Şi Pelias a primit lâna. tot lui o să-i revie lâna ce şi-o dorea atât de mult. în furtună. Cum s-au întors. Trecând prin apa ce scălda două stânci: Scila şi Caribda. Sirenele iau ispitit. la fel ca mai târziu Ulise. în insula cea misterioasă unde-şi avea sălaşul Circe – o vrăjitoare renumită. Dar. Pelias n-a mai vrut să-şi ţină cuvântul dat cu luni în urmă. Un glas puternic de la proră. un uriaş înspăimântător. primejdii fără număr. a stat furtuna pe care-o trimisese Zeus. În schimb. şi s-a pornit cea mai grozavă dintre furtunile pe care le suferiseră în drum. Corabia au închinat-o zeului mărilor. În curând au sosit la Iolco. au întors cârma către locul unde trăia faimoasa Circe. din Dodona. A strâns oastea şi l-a gonit pe Iason din oraşul Iolco. A . când iată. Vorbea. Iar Circe să-i purifice de moartea micului Absirt. de Atena. prin cântece ademenitoare. Argonauţii. pe râuri şi din nou pe mări… şi a ajuns până la Circe. Regele l-a ţinut cu vorba cât timp au stat argonauţii. din neamul monştrilor de-aramă şi. Au mai trecut şi pe la Creta. furtuni. din stejarul marelui Zeus. zvârlită-ncoace şi încolo.172 ÎNTOARCEREA LA IOLCO bia ajunşi în altă mare. pe cât spunea legenda.

behăind. Şi vrăjitoarea. văzând această preschimbare. Căci regele avea trei fiice. au rugat-o pe vrăjitoare să le întinerească tatăl. Stând ele într-o zi de vorbă. a născocit un şiretlic. A mai turnat un suc în apă. cu capul nouă. Atunci Medoea. Şi nu ştia ce-ar putea face să pună mâna pe putere. a mai rostit şi nişte vrăji. Fetele i-au făgăduit şi un şirag de pietre scumpe. şi. fiul lui Eson. A luat pe urmă un berbec – cel mai bătrân din toată turma – şi l-a tăiat în bucăţele. Era răpus prin vicleşuguri şi uneltiri vrăjitoreşti. dacă le-ascultă rugămintea. Visul său scump se spulbera. Medeea s-a urcat în car şi a pierit într-o clipită. s-a arătat un car de flăcări. a aprins foc cu pălălaie. şi carnea lui au aruncat-o într-un cazan mare să fiarbă. Regele Pelias căzuse.173 PELIAS ESTE FIERT ÎNTR-UN CAZAN CHIAR DE CĂTRE FETELE SALE ason s-a mâniat amarnic. rege din Corint. S-a prefăcut că s-a certat cu soţul ei. un alt argonaut: Adraste. Bucăţile le-a pus la fiert. tras de doi şerpi înaripaţi. Apoi făcând nu ştiu ce vrajă. mulţumită că planul i se-ndeplinea. Iar fetele. Copilele lui Pelias. şi să le-arunce în cazanul în care apa clocotea. punând lemne dedesubt. Nimeni nu l-a lăudat pe Iason pentru-o asemenea victorie. dar nu-ntr-o luptă vitejească – precum se cadentre bărbaţi. Medeea le-a strigat în faţă că ea l-a răzbunat pe Iason. şi apa a-nceput să fiarbă. Puterea a trecut în mâna unui fecior al celui mort. căzând în cursă. Dar cum a dat în clocot apa. şi-au doborât părintele. Ca să le dovedească asta a umplut un cazan cu apă. Medeea s-a lăsat rugată. ca pe un taur la ospeţe. Şi el tot n-a putut să urce pe tronul mult râvnit din Iolco. Medeea a-nceput să spună că ea cunoaşte vrăji prin care îi poate-ntineri pe oameni. Şi ce să credeţi? Dintr-o dată. bucăţile s-au închegat. Din apă a ieşit un miel cu blană albă. le-a sfătuit pe-aceste fete să-l taie pe bătrânul rege în opt bucăţi.. vrăjitoarea. şi a cerut un adăpost la fetele lui Pelias. Iason a fost silit să fugă la Creon. şi Pelias rămâne mort. I .

I-a dăruit şi un palat. Glauca s-a înseninat. căci tare-i mai fusese teamă de fosta soaţă a lui Iason. ca într-un cleşte. prefăcută. avea să moştenească jilţul regelui Creon. Dar cum şi-a îmbrăcat veşmântul. Dar cum era de stăpânită. Medeea. dar stofa se ţinea de trup şi nu putea s-o dezlipească. A vrut să-şi scoată iute haina. Ea a strigat şi s-a zbătut. La ţipetele ei grozave a alergat regele Creon. Iară cununa îi strângea. fiind bărbatul Medeei. va moşteni bogatul Ea.174 GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI reon îl admira pe Iason pentru că adusese lâna de aur de la Ea. hotărâse s-o părăsească pe soaţa lui de pân-atunci şi să se-nsoare cu Glauca. Destul am zăbovit aicea lângă un om fără noroc… şi ca să te încrezi. cu dulceaţă: — M-am săturat şi eu de Iason. Dar tot ce se clădeşte-n viaţă pe crime şi pe vicleşug se prăbuşeşte prea adesea. frumoaso. Iason nădăjduise poate că tatăl ei. care domneşte în Atena. purpurie şi o cunună de mărgean. a simţit un fior de moarte. acesta-i darul meu!… Şi vrăjitoarea. că nu am nici o supărare. şi-aş vrea să fiu şi eu regină. o să se stingă într-o zi. din Corint. Toţi se temeau de vrăjitoarea ce-şi omorâse frăţiorul şi îl fiersese în cazan pe fostul rege de la Iolco. La fel şi dragostea lui Iason faţă de soaţa lui. Iar crimele – pe cât se pare – aştern pe chipuri nişte umbre. Corpul i-a fost cuprins de flăcări. Mă cere regele Egeu. i-a dăruit fetei lui Creon o haină scumpă. s-a istovit de la un timp. fata lui Creon. Însă cum s-a atins de fată a luat şi el îndată foc. Aflând Medeea ştirea asta s-a necăjit peste măsură. Căci fata regelui Eete se urâţea de la un timp. Ar fi putut acuma Iason să vieţuiască liniştit. Astfel. s-a prefăcut că nici nu-i pasă şi a grăit către Glauca. Dar dintr-acolo nu veneau deloc veştile aşteptate. fruntea albă. cirezi de vite şi moşii. C . Iar el. fiica lui Creon. soaţa. de supărare. Amândoi au pierit în flăcări32. îţi fac şi eu un dar de nuntă… Poftim. fiindcă-şi pierduse şi copiii şi lâna cea nepreţuită. -i dăruise şi doi copii încântători. Medeea. gazda sa. şi l-a primit cu multă cinste. nici la Iolco. şi Iason. ce iubea puterea şi bogăţia şi plăcerea. de nu putea fi rege nici peste mare.

Abia de închisese ochii. A pus la cale alte crime. Astfel s-a stins. S-a împăcat cu tatăl său. s-a prăbuşit asupra lui… L-a-ngropat sub dărâmături. a rămas singur în Corint33 Şi prin legende se mai spune că Iason. care-odinioară ca un delfin tăiase apa şi deschisese drum pe mări cutezătorilor elini. Iason. Aflând Egeu de uneltirea nesăţioasei vrăjitoare. Apoi a poruncit să vină carul său magic. pe care Iason o condusese-n expediţie. fără de fală şi fără glorie. să se mărite cu Egeu. Şi era gata să-l omoare pe fiul lui Egeu: Tezeu. Dar Argo. într-o zi.175 FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO ar vrăjitoarei nemiloase nu i-au ajuns aceste crime. Era un munte-ntreg de aur… Când… lemnăria putrezită s-a prăbuşit c-un zgomot surd. în depărtare. Prin mintea lui se perindau nenumăratelentâmplări din expediţia spre Ea. şi a fugit către Atena. o lumină. În cele mai frumoase vise – corabia. în istmul de Corint. A luat în mână un cuţit şi şi-a ucis cu el copiii al căror tată era Iason. pe ţărm. a izgonit-o cu ruşine. Iason visa lâna de aur34. Chemând Medeea un balaur. acela ce nu luptase pentru oameni şi se iubise doar pe sine… D . mâhnit şi fără rost după uciderea Glaucei. dar n-a stat nici acolo mult. tras de şerpi. Tocmai visa că se găsea din nou pe Argo şi se zărise. dormea la umbra vasului său Argo. a şi zburat până la Ea. era acuma putredă. Şi… nu s-a mai aflat nimic ce s-a-ntâmplat cu vrăjitoarea.

mai jos de brâu. Hele se tâlcuieşte prin „cea strălucitoare‖. să folosească scutul. imagine dăltuită pe pereţii peşterilor. născociţi în legendă. unde forţele li se călesc cel mai bine. păstorii tesalieni păreau că-s contopiţi cu caii de sub ei. Chiar turmele de boi erau duse la păşune de slujitori călări. Însă. Păstorii tesalieni erau războinici. Când soarele răsare. cum afirmă unii mitologi. regii tesalieni şi-au făcut cei dintâi oaste de călăreţi. Acest centaur Hiron este personificarea ştiinţei medicale ce o aveau păstorii. zeul apelor. în limba greacă „henteo‖ înseamnă a înţepa cu lancea. mânându-le cu lănci. Amândoi par a fi simbolul luminii reflectate în nori.176 Note: 1. Ei par uneori făcuţi în întregime din aur. 2. Aici creşteau prin munţi cai şi boi. boii înţepaţi de lănci sau propriile răni dobândite în lupte. De aceea se mai spune că aveau drept tată pe legendarul Ixion – vijelia. Din ele se scoteau sucuri întăritoare – un fel de vitamine – ce se dădeau copiilor şi-i ajutau să crească. Iar „tauros‖ e taur. Ceorgia de astăzi. 3. ar fi deci tot nişte odrasle ale lui Poseidon. Tesalia este o regiune din Grecia de nord. 4. cu pământul destul de fertil. să se facă voinici. îi poleieşte. mama lui Learh şi Melicerte (vezi legenda despre zeul Dionisos). Umblând mereu călări. El se numeşte Hiron. Din pricina aceasta. Elena. sau cu fiarele din munţi. 6. ca un simbol al necesităţii creşterii copiilor în mijlocul naturii. ca fiind la marginea de răsărit a pământului. erau şi pricepuţi. să mânuiască arcul. Centaurii aceştia. Ei par să întruchipeze în acelaşi timp – aşa cum s-a mai amintit odată – furtunile grozave din munţi. avem şi noi într-o mulţime de basme. 5. În legende vedem adeseori feciori de zei sau ai unor eroi de seamă trimişi la Hiron. precum se ştie. Dealtfel. Ei străjuiau averea cea mai de preţ pe acele vremuri: cirezile de boi şi hergheliile de cai. AsclepioEsculap a deprins meşteşugul de a-i vindeca pe oameni în peştera lui Hiron. Norii se nasc din ape. aveau trupuri de cai. a goni. în munţii Pelion era un soi de plante ce nu se mai cunoaşte. şi mamă pe Nefele – zeiţa norilor. Să devină astfel viteji şi să dispreţuiască moartea în bătălii. Dealtfel. A doua nevastă a Iui Atamas era regina Ino. Berbecele cu lâna de aur simbolizează poate norii călători. în munte. despre care se spunea că erau cei mai frumoşi din lume. s-a născut poate noţiunea de centaur. Iar Frixos înseamnă cel care freamătă. . Din imaginea aceasta a călăreţului contopit cu calul. Se luptau cu duşmanii ce vroiau să le fure. Acelaşi sens îl are şi numele Helena. Adunau buruieni din munţii Pelion şi făceau oblojeli cu care-şi vindecau caii muşcaţi de fiare. sabia şi lancea. era socotită. băieţii învăţau să îngrijească de vite sau să vâneze fiare. a mâna. în acelaşi timp. faimoasa Colhida de mai târziu. erau până la brâu oameni şi. Tot aici. Ţara lui Eete. După cât se pare. Dincolo de ea răsărea soarele în fiecare zori de zi. când un bătrân sau o bătrână încearcă firea şi bunătatea unui flăcău plecat în lume să sâvârşească isprăvi mari. Dintre centauri unul este vestit. care scânteiază. Motive asemănătoare. S-ar putea ca din „henteo tauros‖ – cel care mână tauri – să fi derivat cuvântul centaur.

care a auzit strigătul lui Hilas. Tezeu. 14. Este vorba de strâmtoarea Dardanele. 15. Pentru că – ajutat de un argonaut – el întinde pânza pe catarg. legenda cântă pe acei navigatori care au cutezat întâia oară să plece în mari călătorii. cu înţelepciune. Munca se vede a fi pe sfârşite. Scutul şi sabia le-a pus însă alături. pe ape. au fost ucişi şi toţi băieţii. să nu-şi răzbune taţii. Sunt unii învăţaţi care afirmă că o parte din legendă este adevărată. cam cu optzeci de ani înaintea războiului renumit al Troiei. Tot poeţii au născocit. Ţară din Asia de sud-est. După unele legende. ca să înfrumuseţeze această aventură. Aceştia au înfruntat primejdii şi furtuni nenumărate. având pe cap un coif cu creastă. 10. Regina din Lemnos se numea Hipsipila.177 7. Argonautul Polifem. Polifem şi Hilas. care doreau să-şi legitimeze cuceririle. l-au înfrânt pe localnici şi iau silit să dea tot ce aveau mai de preţ. Totuşi. alături de Heracle. 12. vasul pe care vor pluti înspre ţara regelui Eete. lucrat în teracotă de către un artist antic necunoscut. Bineînţeles că toate acestea sunt supoziţii. 11. cu capitala la Pergam. Într-un basorelief. a. frumos şi expresiv. Propontida – adică aceea care deschidea calea spre Pontul Euxin – era Marea Marmara. Aceasta ca un semn că eroii şi faptele lor nu trebuiau să se bizuie numai pe îndrăzneală. 13. un alt argonaut mai înfrumuseţează cu dalta şi ciocanul o parte a corăbiei. Hera. de bună seamă. În limba greacă „argo‖ înseamnă uşoară. ci şi pe înţelepciune. Au adus apoi cu ei bogăţii şi aur mult în Elada. crescând mari. Însă. probabil. Atena. S-au luptat cu popoare necunoscute. în căutarea lui. frunze. că expediţia către extremitatea estică a Mării Negre s-ar fi făcut. Însă. poeţii au născocit că pe corabia Argo s-ar fi urcat cei mai de seamă eroi şi ei au trăit fel de fel de întâmplări de dragoste şi lupte. era considerată ca sfătuitoarea şi sprijinitoarea tuturor eroilor. 8. să cucerească orice ţinut şi să adune bogăţiile pe care şi le doreau. deschizând drum spre răsărit. Perseu ş. îi vedem pe argonauţi cum îşi construiesc cu pricepere. Plecarea se spune că s-ar fi făcut din portul magnezian Pagase. sau poate încrustează acolo crenguţa din copacul lui Zeus. 9. În stângă este Iason. a fost întemeietorul legendar al oraşului Hios. Afrodita i-ar fi ajutat să învingă. şi a plecat. . O vedem dând ajutor lui Prometeu. că marii olimpieni: Zeus. Nu avem destule date şi nu putem să ştim ce a fost şi când a fost. În folclorul românesc avem şi noi adesea elemente naturale: crenguţe. cu multă grijă. În Misia au rămas Heracle. Heracle. Prin această aşa-zisă protecţie a marilor olimpieni se dovedea neîndoios că regii elini aveau dreptul să cutreiere mările şi să le stăpânească. negoţului elin. după dorinţele basileilor. mai târziu. care slujesc eroilor noştri. Atena şi. zeiţa înţelepciunii. ca aceştia. 16. 17. buruieni fermecate. răpit de nimfe.

ci s-au îndreptat direct către ţărmul nostru. în Marea Marmara. fiindcă avea mereu furtuni. Faţă în faţă cu Scutari se ştie că se află Istambulul. 29. Colţii ce trebuiau semănaţi pe câmpul lui Ares erau tot din botul balaurului doborât de Cadmos. şi de curele erau prinse plăci mici de aramă. Şi în basmele noastre se găsesc de multe ori stânci sau munţi care se izbesc cap în cap. Această nouă crimă a fetei regelui Eete este povestită în versurile zguduitoare ale tragediei lui Euripide: „Medeea‖. Unde se află Scutari. Grecii vechi credeau că fluviul Dunărea unea Marea Neagră cu Marea Adriatică. Iason închipuie pe omul viteaz şi generos. i-au schimbat vechiul nume şi i-au spus Pontul Euxeinos sau Pontul Euxin. 33. 25. 24. colţuroase. după legendă. în lungi coloane argintii. Se spune că Istrul-Dunărea ar fi avut odinioară aici un braţ. Perseu şi alţi eroi. Fuseseră dăruiţi regelui de zeul Ares. cam prin regiunea Cazanelor. numele s-ar tâlcui prin locul celui tăiat (temio înseamnă tăiat). 28. Nu mai este folositor semenilor săi aflaţi în suferinţă şi luptă doar pentru sine. La înapoiere. Palatul sclipitor pe care îl avea Eete. 27. Tezeu. 21. care striveau carnea şi sfărâmau oasele. în Turcia. 32. argonauţii ar fi ajuns. . 20. sau Uskiidar. la început. 23. Atât taurii cu picioarele de aramă. adică marea ospitalieră. 31. spre răsăritul lumii şi se reflecta în apa Mării Negre.178 18. Grecii îi ziceau. Numai că luptătorii din antichitate îşi legau pumnii cu nişte curele. Aceasta este legenda înfiinţării oraşului Tomi sau Tomis. În greceşte. 22. cuvinte mari şi promisiuni – pe care nu şi le respectă – numai ca să-şi atingă scopul. cu orice mijloc: jurăminte. Cât timp au durat slujbele pentru Absirt. reprezenta pentru elini lumina aurie ce se vede. când fondase oraşul Teba. Până în preajma oraşului Istambul se întindeau odinioară hotarele Traciei. Simplegade înseamnă stâncile care se izbesc între ele. 30. Spre deosebire de Heracle. adică marea neospitalieră. 26. ce părăseşte mai apoi calea dreaptă. Este vorba de râul Rion din Georgia. argonauţii nu au mai trecut prin strâmtoarea Bosfor. în zori. ca fiu al astrului ceresc. ca o amintire a faptului că micul Absirt fusese tăiat aici în bucăţele de Medeea. unde este astăzi oraşul Constanţa. la început. Lupta aceasta cu pumnii este strămoaşa boxului. cât şi plugul erau creaţiile lui Hefaistos. După ce au cunoscut-o mai bine şi au văzut că are ţărmuri roditoare şi bogate. 19. Este vorba de Marea Adriatică. Mării Negre: Pontul Axeinos. Strâmtoarea Bosfor. cum i-au spus romanii.

179 Eroii l-au urmat pe Iason. îndrăzneţe. Ca să înfiereze astfel de fapte. meschin şi ia parte la crime. în numele dreptăţii şi în folosul elinilor. Eroii erau bucuroşi să sâvârşească fapte mari. În toiul expediţiei ajunşi în Colhida. să nimicească monştrii şi fiare. să biruie pe regii hapsâni. pe care elinii leau râvnit mult. Lâna de aur pare a fi şi simbolul bogăţiilor din ţările răsăritene. să deschidă drumuri noi pe mări. . 34. căci el fusese năpăstuit de Pelias. Iason cade pradă poftei de mărire şi avere. de-a dobândi lâna de aur. cântăreţii antici subliniau în legende tragicul sfârşit al lui Iason. sau poate chiar mai dinainte. El i-a chemat. să cutreiere şi să cunoască lumea. De aceea el devine egoist. întotdeauna.

din Asia de asfinţit. şi oamenii să-l îndrăgească – însă s-aducă nenoroc. un oraş mare şi puternic1. cândva. s-ar fi-nălţat. Dardan – din Zeus. De azi-nainte nu ai voie să mai urci în Olimpul nostru. Ilos. şi ţara înconjurătoare – parte din Frigia – Troada2. şi a zvârlit-o din Olimp. greşesc adesea. în apropiere de strâmtoarea Helespont. Tros. i-a strigat Zeus. Zeus s-a mâniat pe Ata. — Din cauza ta. care-şi trăgea obârşia – printr-un voinic. Cel care a zidit oraşul a fost. când m-a-nşelat titanul Prometeu.180 RĂZBOIUL TROIAN e povesteşte că pe-un deal. S DEALUL GREŞELILOR a drept vorbind. L . şi. s-a lovit zeiţa zdravăn. În căzătură. feciorul unui rege. zeiţă a greşelilor. cum s-a-ntâmplat atuncea. de ciudă. Vor greşi numai pământenii… Şi i-a dat brânci zeiţei Ata. Dar de la numele lui Tros acest oraş s-a chemat Troia. Locul unde a căzut ea a fost chiar dealul din poveste. locul unde se ridica oraşul se zice că s-ar fi chemat înainte „dealul greşelilor‖ – deoarece-ntr-o bună zi. a blestemat dealul acela să fie plin de amăgiri. la Mecona. după legendă.

Cei mai mulţi dintre fiii săi au fost ucişi în bătălii. Doreau să-l lege pe stăpân în ştreanguri tari şi să-l arunce în Tartarul întunecat. Dintre toţi. I-a rămas numai un fecior. bună. fiica lui Nereu. Se numea la-nceput Podarce. Atunci. Când s-a sfârşit însă zidirea. o fortăreaţă. Fiul lui Tros a hotărât să-nalţe-acolo. în pantă dulce. a pus această statuetă zisă paladiu-fecioara. aşa precum făgăduise. ar fi căzut o statuetă misterioasă3. pe muntele de piatră. din cer. Tocmai în vremea când dorea el să ridice-aceste ziduri. fără să le plătească munca. La tron i-a urmat fiul său. şi-un număr mare de copile8. colina asta era un loc fermecător. ca salahori. tot fără de cuvânt. Şi-au trecut ani câţi au trecut. a luat de soaţă pe-o prinţesă gingaşă. cea cu picioare de argint. A făcut dară sacrificii şi i-a-ntrebat pe olimpieni dacă-i vor da încuviinţarea. aflând urzeala. pe deal. La fel. Iar spre apus se cobora. S-a urcat deci Priam pe tron – iar soaţa sa i-a dăruit cincizeci de fii. Ida. spre răsărit. a vrut să şi le ocrotească şi să ridice-n jurul Troiei un şir de ziduri cât mai tari. a făcut lângă ea un templu. Având el multe avuţii. îl vestise pe tatăl zeilor îndată. şi se făcea c-ar fi născut nu un copil. Laomedon şia pierdut tronul. Hecuba a avut un vis. PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON aomedon a fost un rege lipsit de cinste sau cuvânt. Iar Priam. Zeus a hotărât că ei se vor trudi. Atâta doară că atuncea când trebuia să vadă lumea unul dintre feciorii săi. către marea cu valurile azurii. Se rezema. care o-nfăţişa pe-Atena.181 I-adevărat. Era hapsân. Îi trebuiau deci lucrători. şi după ce-a zidit. Hecuba7 se chema copila. ―Palas-Atena este-aceea care-mi va ocroti oraşul‖ – a cugetat regele Ilos. frumoşi ca zeii. cei mai greu loviţi au fost Poseidon şi Apolo. pe care o iubea nespus. Mai târziu i s-a zis Priam6. În templu. cum sunt mai de-obicei toţi regii. Lui îi plăcea să aibă slugi. Pentru asemenea greşeli. Aceasta e prima greşeală. şi el îi osândise aspru pe răsculaţii din Olimp. o fortăreaţă nu prea mare. devotată. apucător şi fără milă de supuşi. într-un loc de cinste. să-nalţe zidurile Troiei4. care căzuse prizonier. Flacăra torţei se-ntindea până ce cuprindea oraşul şi-1 mistuia în L . Acesta era cel mai mic. ce se numea Laomedon. şi Ilos într-o zi s-a stins. ci-o torţă aprinsă. revenind la Troia. pe colină. s-a purtat el şi cu Heracle5. Dar Tetis. dar nu vroia să le plătească. s-a întâmplat ca în Olimp mai mulţi zei să se răzvrătească. Laomedon i-a izgonit pe cei doi zei din ţara sa. precum se va vedea-n poveste.

I-au dat pe loc haine de preţ. la fel ca toţi ceilalţi păstori. Acolo l-a crescut în taină. să-l lase-acolo pe o stâncă. regăsită. … Şi. Tânărul ţinea mult la taur. prin iscusinţă şi vitejie. nu Alexandru. Într-adevăr. căci. FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA riam. P . Taurul l-a câştigat el. Destul că Priam a aflat că Alexandru i-e fecior. din cauza asta. în Troia. Alexandru i-a biruit pe ceilalţi tineri. Şi. Fiarele. a hotărât să-l recâştige. trecând păstorul iar pe-acolo. a văzut – nu-i venea să creadă! – pe fiul regelui Priam sugând de zor la o ursoaică. luând şi el parte la întreceri. îi aştepta desigur moartea şi pe păstor şi pe băiat9. cum îi ziseserănainte. trebuia. vulturii şi şerpii vor şti pe urmă ce să facă. cum trecuse vreme multă de când Priam îşi aruncase fiul cel nedorit pe Ida. Dar. ca tatăl adoptiv. Alexandru10. Hecuba şi ceilalţi l-au întrebat: de unde este şi cum îl cheamă?… Şi bineînţeles că vorba aduce după sine vorbă. să facă-n cinstea lui serbări. întrebare. Priam a ascultat de sfatul preoţilor. aflând de acest vis. Crescând. fiindcă Priam i-l ceruse.182 întregime. şi. în întreceri. fiind sărbătorit la curte. slujbe şi jocuri şi întreceri. Şi toate-acestea duc. şi nu ştia că el e fiul aceluia ce stăpânea aceste bogăţii pe Ida. L-a-ncredinţat unui păstor. Au închinat în cinstea lui. Ba se mai spune că flăcăul era nespus de inimos. a luat păstorul pe-acest copil plin de noroc şi l-a dus în coliba sa. oferea cel mai mare taur pe care îl avea-n cirezi. nume care-nseamnă rudă de-aproape. Ida. după străvechi datini. ci Paris. Bucuria regelui Troiei n-a fost mică. la dezlegarea unei taine. peste patru sau cinci zile. Şi el l-a părăsit pe-o creastă a muntelui cel înalt. la urmă. dacă regele afla. Înduioşat. Şi l-au chemat. Dar taurul făgăduit era crescut chiar de-Alexandru. şi. după datina străbună. Organizase deci. acest fecior de rege s-a tocmit şi el tot păstor. Îi era drag de animale şi le păzea de hoţi şi fiare cu-atât de multă vitejie încât păstorii l-au numit. Priam. şi ei l-au sfătuit să-l ducă pe fiul nou-născut în munte. la Priam. fără ca tatăl să-şi mânjească mâna cu sânge de copil. Mâna cirezile de vite. şi întrebarea. i-a întrebat pe nişte preoţi. faţă de fiii nedoriţi. A luat băiatul. Iară ca premiu.

De fapt. marea şi cerul cel înalt cu luna şi cu stelele. Pe el scrisese cu cerneală de aur. bătrânul Cronos. dorind să fie armonie şi bunăvoie-ntre meseni – gândea cum să le strice cheful11. care îşi va întrece tatăl în vitejie şi putere. pentru că zeiţa Tetis nu o poftise la ospăţ. Încălecând pe un balaur.183 MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU e când se petreceau în Troia aceste întâmplari ciudate. nici lui Zeus. petreceau straşnic la o nuntă. cea cu picioare argintii. Se cununa zeiţa Tetis. ca să scape de buclucuri. Zeii cântau şi dănţuiau cu nimfe şi cu pământene. Luase din grădina de aur un măr. se învoise ca Peleu să fie mirele lui Tetis. Apolo le suna din liră. S-a-ntors apoi la peşteră. le făcea strîmbături destule… şi toţi râdeau cu-atâta poftă. Mai ales Zeus se temea de fiii lui. nu toţi râdeau cu poftă… Căci la intrarea peşterii sta Eris cea posomorâtă. Asta nu le era pe plac nici lui Poseidon. să nu-l doboare. zeul caraghios. zeiţa care proteja discordia. şi-a vârât capul înlăuntru. Mărul cel mai frumos. De fapt. şedea deci şi privea cu ură la cei care se desfătau. un rege din Tesalia. Dar Prometeu le prorocise că ea va naşte un fecior. mai strălucitoare decât lumina de amiaz. iar braţu-i a zvârlit cu grijă mărul acelancondeiat între zeiţele ce-n horă alunecau. trei vorbe bine ticluite. Scrisese: „Celei mai frumoase‖. în peştera unui centaur. Zeiţa asta preahidoasă. încât se zguduiau pământul. Dionisos le turna vin şi Momus. cearta şi bârfa. cu un voinic numit Peleu. zeii. cu limba roşie ca para strânsă-ntre colţii ruginiţi. zeiţa care uneltea ca-n lume să nu fie pace şi înţelegere deplină. nesuferită tuturor. P . faimosul Hiron din legendă. Şi. ca într-un zbor. şi Zeus şi Poseidon peţiseră pe nereidă. zburase-n ţara hesperidă. Şi. Găsise hâda iar o cale. Şi-acuma începuse nunta. în fruntea lor cu Zeus. precum făcuse el cândva tatălui său. Şi dintr-o dată a rânjit.

Şi Hermes cu zeiţele s-au urcat pe un nor de aur. Dar Hermes. se mâniau zeiţa Hera. sudălmi şi uneori blesteme. pristavu-mi de credinţă. Vocile-s tari şi ascuţite. era neîntrecut în toate. S-a dus ca să-şi revadă-n munte cirezile ce le-ngrijea. Un singur om poate s-arate care-i deplinul adevăr… — Cine-i acela? au zis ele. Hermes! Călăuzeşte-le spre Ida. — Hermes. pe când era un păstor simplu. i-a dat răspuns marele Zeus. oricum. să nu ai nici un fel de grijă. vă va călăuzi pe toate. chiar astăzi. Să zică-atunci că Afrodita. şi n-au trecut decât trei clipe şi norul a ajuns pe Ida. — Cum îl găsim? a întrebat zeiţa Hera. tot fusese stricată de Eris. scrise de certăreaţa Eris. — Lasă. într-un glas. ca şi Atena. întărâtate. Zeii erau prevăzători. arată-le cine e Paris! Şi fă ce-oi face ca flăcăul să dea zeiţelor răspuns. cel ce se află-acuma pe Ida. feciorul regelui din Troia. după cum ţi-e voia… Şi – pentru că nunta cea mare. — Ştiţi ce? a spus măreţul Zeus. şi fiecare-o fi rostit: — E mărul meu… Daţi-l încoace!… — Ba e al meu. El o s-aleagă dintre voi pe-aceea care-i mai frumoasă. şi Paris o să dea răspunsul. care juca de bucurie în faţa peşterii lui Hiron – Hermes a spus către zeiţe: — Veniţi cu mine să v-arăt pe tânărul judecător. L . Răsuna vorbe deloc blânde. Voi şti eu să-mi fac bine slujba.184 ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE -o fi văzut. pesemne. de zeiţa vrajbei. Să spună Hera sau Atena. preaşiretul Hermes. stăpâne. şi nu un prinţ cum este azi. că-s mai frumoasă!… — Nu-i al nici uneia… I-al meu… Zeus… nu vrei tu să ne faci dreptate?… Şi tot aşa… Nu ştiţi cum este atunci când se porneşte sfada? Feţele parcă sunt schimbate. Norul s-a ridicat în slăvi. se supăra rău Afrodita. Aşa şi cele trei zeiţe strigau mereu spre adunare să li se spună care este cea mai frumoasă dintre ele. — E Paris… Paris de la Troia. deopotrivă. i-a grăit. Hera sau Afrodita sau Atena!… L-au ridicat şi au citit slovele-acelea otrăvite.

regelui prieten. el va fi cel mai puternic pe pământ. fiind soaţa regelui ceresc? Cui i-ai da tu mărul de aur. soaţa lui Zeus.185 PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR aris păşea pe munte singur. Zeiţele şi-au arătat lui Paris toată frumuseţea. nu în Troada sau în Frigia. Ele-au jurat să se răzbune nu numai pe tânărul Paris. şi ne spune care zeiţă-i mai frumoasă: Atena mult preaînţeleaptă. Hera. Numai că Hermes l-a ţinut. Şi diamante. Palas-Atena i-a promis să-l facă-nvingător în lupte şi înţelept ca nimeni altul. Şi. Regina e mândra Elena. pe care-l vezi în mâna mea? Văzându-se-n încurcătură. Înduioşat îşi amintea de vremea când era păstor. dându-i de soaţă o regină. luând mărul discordiei. a răspuns el zeului Hermes12. fiecare dintre ele i-au mai făgăduit să-i dea şi o răsplată cât mai bună. cea mai frumoasă-ntre femei. fiica lui Zeus şi a Ledei. de-asemeni. stăpână-n marele Olimp. S-auzeau mugete de tauri. vorbindu-i cu meşteşug. unde domnea un rege prieten. şi a ales numai plăcerea dăruită de dragoste – făcând. P . Astfel. ce tropoteau către păşuni. — Cea mai frumoasă-i Afrodita. i-a spus că o să-l facă rege. După această întâmplare. zeiţele Hera şi-Atena au plecat tare supărate. ci pe întreg oraşul Troia. având pe Hermes între ele. N-a rămas decât Afrodita. sau Afrodita. luceau pe ierburile moi. sau poate însăşi mândra Hera. Menelau. Şi Paris n-a mai stat pe gânduri. soţul Elenei cea frumoasă. după Zeus. stropi de rouă. s-au ivit din slavă zeiţele înverşunate. A dat în lături şi puterea cu care-l îmbiase Hera. Şi. voinice. dacă voinicul le-o alege. drăgălaşa. care l-a şi-ndemnat pe Paris să plece în cetatea Sparta. Paris a vrut întâi să fugă. Iar Afrodita i-a rostit că ea-l va face fericit. Cerul era abia-nroşit de zorii care se vesteau. Şi s-o răpească pe Elena. apucându-l pe după umeri. ocrotitoare a iubirii. Şi. l-a sfătuit să stea pe loc şi să răspundă mai degrabă. Deodată. şi-nţelepciunea de la Palas. Ba. l-a dat zeiţei dragostei. o greşeală. ci peste toată Asia. Şi Hermes a grăit spre Paris: — Ia stai.

fostul I . la Micena. Supuşii i-au povestit tot. S-a urcat pe corabia unde-o-mbia Paris să vie. cu aripile lui de aur. a plecat să se sfătuiască cu fratele său. Numele lui era Enea. s-o aducă iar în oraşul părintesc. din Pilos. alt rege înţelept. mai că nu-i venea să creadă că nu-şi mai regăseşte soaţa. Când s-a-ntors Menelau la Sparta. Când s-a făcut ceva mai mare. şi-a adunat iarăşi simţirea. de popor. mai. Şi a rugat-o pe Elena să aibă grijă de voinici. S SFATUL ÎNŢELEPTULUI NESTOR ar Nestor le-a reamintit despre Elena că de mică fusese pricină de ceartă. un război mare cu Atena. Dar cum s-a-ndepărtat din Sparta soţul Elenei. Aici regele Menelau i-a primit bine.186 RÂPIREA ELENEI CEA FRUMOASĂ i Paris s-a înflăcărat. ca pe prieteni. De supărare. zeul iubirii cel viclean. A fost nevoie să pornească cei doi voinici: Castor şi Polux. fiind el un om puternic. Menelau. tot din tulpina dardaniană. cu-o săgeată-nveninată. Pornea către insula Creta. ce era tras de porumbiţe şi-o aducea pe Afrodita. Inima-i s-a făcut cărbune. despre-nsuşirile lui Paris. rege în Argos. Pierzându-şi orice stăpânire şi chibzuire mai adâncă. Agamemnon. şi a făcut-o să-ndrăgească pe fiul lui Priam din Troia. în timpul cât o să lipsească. în inimă. Şi-ndemnat de zeiţa Hera. Era atâta de frumoasă. şi-amândoi au pornit spre Troia13. a trebuit să se mărite. s-a şi ivit din slăvi un car. încât la doisprezece ani a fost răpită de Tezeu. Prin vrăji. Flăcăul care-l însoţea era odrasla Afroditei şi-a unui prinţ păstor. zeiţa l-a făcut pe Paris mult mai frumos decât era. tinerii au ajuns în Sparta. Şi Tindar. Anhise. liberând-o. Iar Eros a ţintit pe soaţa lui Menelau. E] tocmai trebuia să plece cu nişte treburi din oraş. de soţ. Şi din nimica n-a pierit. Şi. ţinând-o blând pe după umăr. de prieteni. În urma ei venea şi Eros. Însă. L-au luat cu ei la sfat pe Nestor. numai de ea ştiute. şi. Elena şi-a uitat de casă. după o călătorie destul de lungă şi de grea. căci îşi iubise mult soţia. şi-a izbit fruntea de lespezi şi de ziduri. s-a însoţit c-un alt voinic şi s-au călătorit spre Sparta. Zeiţa i-a vorbit Elenei.

să vină în oraşul lui. pe Menelau. Atunci. a dat de veste în Elada că-i caută un bărbat Elenei. — Şi-acuma uite-a venit vremea. Ştiind-o toţi aşa frumoasă. Poftele lor şi certurile făceau din nou să curgă sânge. cei care-am jurat atunci suntem datori să-l ajutăm… Însă tot Nestor i-a-ndemnat ca. şi-acest bărbat îi va urma pe jilţul său regal. unde domnea pe-atunci D ar pân-atunci să amintim că Menelau şi Agamemnon. Ele îi aţâţau pe regi. din Sparta. cei doi feciori ai lui Atreu – numiţi de-aceea şi atrizi – trimiteau soli din ţărm în ţărm. Şi toţi ceilalţi au plecat liniştiţi acasă. cum credea Tindar. stârnise ura-ntre zeiţe. a strigat el cu îndârjire. Să-l răzbune pe Menelau.187 rege-al Spartei. Şi dacă vreunul dintre ei ar fi-njosit pe cel ales şi ar fi vrut să-i fure soaţa. alegând pe unul. Dar ce să credeţi? N-au venit unul sau doi. mai-nainte de război să-ncerce o împăcăciune. Au jurat câţi au fost acolo. i-a pus pe cei veniţi să jure c-or să respecte hotărârea pe care o va lua Elena. un tânăr chipeş. Ea era liberă s-aleagă pe tânărul care-i plăcea. Se-ncepea deci războiul Troiei. lăsând o jale fără margini în Europa şi-n Asia. alţii puternici sau înţelepţi sau iscusiţi. în vestitul oraş . Agamemnon a chemat regii din Elada să-i vie toţi întrajutor. regele insulei Itaca. aflând ştirea. a grăit înţeleptul Nestor. dar Paris nici n-a vrut s-audă. Dar jurământul a rămas. ceilalţi or vrea să se răzbune. Învinşii şi învingătorii vor suferi deopotrivă şi vor pieri aproape toţi. Au făcut nunta. s-au grămădit vreo nouăzeci de regi şi cei mai mari eroi. Deci. cu oastea lor. la sfatul lui Ulise. — Elena e soţia mea. Şi regii porunceau mulţimii să se jertfească pentru ei. Priam l-a întrebat pe Paris. şi s-o isca vreo-ncăierare. Elena l-a ales. că Menelau a fost jignit şi soaţa lui i-a fost răpită. ceilalţi erau datori să sară şi să-i dea sprijinul cu oastea. câţi sunt dornici s-o peţească. ULISE SE PREFACE CĂ E NEBUN Aulida14 Astfel. în insula Itaca. Să-i ceară deci regelui Priam să-napoieze pe Elena şi avuţia ce fusese luată de Paris. Şi fiecare şi-o dorea. pe care îl aruncase reaua Eris. N-o dau pentru nimic în lume. Unii bogaţi. de la Sparta. o insulă sărăcăcioasă. pe urmă. Deci. Regele Tindar s-a temut că fata. Tindar l-a hotărât urmaş. chemând pe regi. Războiul cel mai crunt de care se povesteşte prin legende. De-ar fi să-nceapă şi-un război… Şi. Mărul discordiei.

nişte grunji mărunţiţi de sare. ca să-şi păstreze jurământul. Nu vream să se mai verse sânge şi să călcăm cetăţi străine. în loc de boabe de secară. Penelopa. L-a aşezat pe Telemah în drumul plugului de lemn. Deci nu-i era deloc pe plac să-şi mai primejduiască viaţa. s-a prefăcut că e nebun. — Avem nevoie de Ulise. Ulise s-a gătit de drum. cea măritată cu Peleu. spunea trufaşul Agamemnon. Omul se schimbă între timp. şi-a oprit calul şi asinul – şi a grăit lui Palamede: — Da!… Ai ghicit. pe Î . alături. La nunta ei zvârlise Eris între zeiţele-olimpiene mărul discordiei. un cal schilod şi un asin. M-am prefăcut. o vară bună a Elenei. în Sparta. aflând el că a venit în insulă prinţul Eubeei. Acest Ahile era fiul frumoasei nereide Tetis. regele din Tesalia. mai de mult. copilul mic. Atâta doar că Palamede era destul de înţelept şi a băgat uşor de seamă că vrea Ulise să-l înşele. A înjugat la plug. şi s-a întors cu el pe câmp. S-a dus în grabă la palat. el se făcea că nu-l aude şi arunca pe brazdă neagră. ca regii să-şi jure credinţă şi sprijin de va fi nevoie… Însă de la acea-ntâmplare trecuseră atâţia ani. Iar pruncul era încă-n faşă. Dar. Ulise se făcea că ară şi nu-l cunoaşte pe trimis. Şi. un fiu al regelui Eubeei. încă în faşă. Este isteţ şi priceput. numit de mamă Telemah. neavând totuşi ce face. ÎN CĂUTAREA LUI AHILE nsă vestitul profet Calha îi spusese lui Agamemnon că nu vor cuceri cetatea regelui Priam cel bogat. pentru o toană de regină şi pentr-un prinţ nechibzuit. Ulise se căsătorise cu o copilă. pentru a-şi ţine jurământul. pe drăgălaşul Telemah. Nu mai vream să pornesc la luptă… Războiul nu-mi mai este drag. Ba dobândise şi un prunc. Vreau să trăiesc tihnit acasă lângă iubita-mi Penelopa şi lângă fiu-mi Telemah. de nu or să atragă-n luptă pe neîntrecutu-Ahile. Nu-i mai era pe plac războiul şi se gândea că nu e drept să moară oameni cu duiumul pentru o ceartă-ntre doi regi. pentru un timp îndelungat. Când a văzut Ulise însă că plugul său va reteza trupul micului Telemah. lăsând în urmă casa dragă. Ne poate sfătui la multe.188 Ulise15. El este cel care a dat ideea. A luat copilul lui Ulise. şi apoi cu ochii rătăciţi. şi pe soţia-i credincioasă. Iar când trimisul Palamede îi rostea vorbe pe-nţeles. plecase grabnic Palamede. bolborosind răzleţe vorbe.

Tetis îşi ţinuse copilul de un călcâi. căuta să lupte şi cu Moira şi să îl scape pe Ahile de soarta care-l aştepta. cunoscând această taină. la ceasul când vor izbi Troia. Ahile se făcuse mare. îi ungea trupul cu ambrozie.189 care îl dăruise Afroditei fiul lui Priam. Iar Agamemnon trimisese. Ba. apucându-l de călcâi. încă de mic. mândrul Paris. i-a glăsuit: Î . aflând zeiţa Tetis de planul lor. călcâiul stâng. a ieşit din marea verde şi adâncă. pe Ulise. locul acela-i va rămâne pe totdeauna necălit16. de astă dată. Nu se gândise însă Tetis că. şi când îl cufundase-n râu. zeiţa Tetis. acompaniindu-se cu lira. ca să-l înveţe meşteşugul armelor şi al vânătoarei. Ca şi mulţi alţi eroi de seamă. Numele său o să rămână nemuritor în bătălia dată sub zidurile Troiei. În acest scop. Atât c-atunci când îl vârâse în flăcări. pe pruncul său abia născut. mama sa. pentru a-l căli. Nu vă mai spun că învăţase să cânte minunat din gură. Iar viersul lui vrăjea pe oameni şi chiar pe zeii din Olimp. pentru ca nici un fel de armă să nu-i mai poată răni trupul. Îşi scăldase copilu-n Stix. UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ nsă. Va fi viteaz ca nimeni altul. L-a chemat lângă ea pe-Ahile. Şi. putea să-ntreacă şi căprioara cea mai iute şi cea mai sprintenă din munţi. Acum când are loc povestea. decât dacă era lovit în locul necălit în Stix. în război. Acolo şi-a scăldat în Stix. atrizii. s-a temut straşnic că fiul său îşi va da viaţa în faţa zidurilor Troiei. Îl vâra-n flăcări să-l călească. Iar când fugea. fusese dat de mititel bătrânului centaur Hiron. Îngrijorată. râul cel înfricoşător. cea cu picioare de argint. Se povesteşte că la Hiron fiul lui Tetis s-a hrănit doar cu măduvă şi cu creier de pui de urs şi cu ficat de leu năprasnic. ucigând fiare prin codrii de pe Pelion. lângă ei. s-a dus şi până la Hades în Infern. într-o noapte. şi văzându-l. Nici nu se ridicase Ahile mai mult de-o şchioapă şi lupta ca un bărbat. Pe-acest flăcău vroiau să-l aibă. ca să-l facă nemuritor. În acest fel fiul zeiţei nu mai putea fi doborât. Zeiţa nereidă Tetis ştia că pruncul său Ahile va creşte mare şi puternic. Dar lui îi hotărâse Moira – destinul cel nenduplecat – să-şi piardă zilele acolo. să-l caute şi să-l cheme-n luptă pe fiul regelui Peleu şi al gingaşei nereide.

la scut. a pornit către insulă. În acest timp. însoţitorii lui Ulise. Şi tot atunci. Ulise a grăit spre rege: S . Însă. Văzând că planu-i reuşise. frumos. Toate prinseseră în mâini bijuterii scânteietoare şi văluri. S-a dus apoi către palatul acelui rege Licomede. şi Palamede şi Ulise îi căutau urma lui Ahile şi nu puteau să i-o mai afle. făcându-se neguţător. Dar Calha i-a vestit pe regi că odrasla zeiţei Tetis i-adăpostit de Licomede. potrivit vechilor datini şi jurămintelor făcute. trebuia să dea ajutorul atrizilor să biruiască. după plac. Iar Licomede. la suliţă şi coif. unde stăteau fetele sale. cercei. vârâse şi un coif. crezând căncepe vreun război. De n-ar fi fost prorocul Calha. cu jind. între acestea toate. femeieşti şi l-a ascuns într-un palat. şi între ele se grăbise şi flăcăul zeiţei Tetis. purtând cu el salbe de aur. Ei. Fetele regelui s-au strâns numaidecât să vadă marfa. care mai de care mai albe. regele. Tetis. Ahile… Cum eşti de alb la chip. au început să sune tare din trâmbiţe şi din chimvale. ce rămăseseră la porţi. mai frumos brodate. un scut şi-o suliţă strălucitoare. cum Ahile-şi iubea mama şi nu vroia s-o necăjească. la armele de-aramă. n-ar fi putut să-l mai găsească. Numai Ahile se uita. Ulise cerceta cu ochii să vadă unde e băiatul. Fusese chiar silit să plece. brăţări sau văluri. Şi. care vedea în depărtare. nimeni nu o să deosebească pe fetele lui Licomede de fiul regelui Peleu… Ahile s-a împotrivit. gata să apere palatul. Atunci le tot întindea marfa şi le-mbia s-aleagă salbe. văluri alese. Acolo ai să te ascunzi în haine femeieşti. prin minte şi prin vitejie. Fetele au fugit speriate. Ulise s-a schimbat de haine. şi Agamemnon şi Menelau. cin‘să meargă pân-acolo? Cine să-l afle pe Ahile între frumoasele copile ale regelui Licomede? ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ -au sfătuit şi s-au gândit să îl trimeată pe Ulise. brăţări. i-a cerut să-i dea-ntru-totul ascultare. Însă Ahile-a luat o lance şi s-a şi repezit spre porţi. l-a-n-veşmântat pe flăcăiandru în haine albe. însă acuma se găsea în tabăra lui Agamemnon şi. Dar mama. însă nu desluşea deloc. sfătuit de zeiţa Tetis.190 — Te du fără nici o zăbavă în insula unde domneşte regele prieten Licomede17. stăpânul insulei Itaca. El nu venise cu plăcere. bătrânul Nestor.

apoi preaînţeleptul Nestor. În mâini aveau arme de preţ. tăioase. albi. cu însuşiri miraculoase. de mistreţ. de la bunul centaur Hiron. aprigul zeu al mărilor. Urmau Ulise cel isteţ şi Diomede preacuviosul şi Aias de la Salamina şi un alt Aias din Locrida şi Palamede şi Patrocle şi Filoctet. Iar dintre regi cei mai de seamă erau viteazul Agamemnon şi Menelau. unde îl cheamă Menelau. Se zice că a mai primit de la tatăl său. feciorii regelui Atreu. o platoşă şi nişte arme. Flota n-a mai putut să părăsească ţărmul aulic vreme lungă şi mulţi oşteni zăceau de friguri şi alte boale misterioase. Oştenii cei de rând luptau numai cu suliţe şi praştii. Peleu. şi- R . când încerca să iasă-n larguri. ca un luceafăr între stele. la ţărm. Nu sunt fecioară. cu creasta fâlfâind în vânt. a spus Ahile. după furtuni. şi-a pus în schimb coiful lucios. la nunta frumoasei Elena. Atât era de nentrecut în meşteşugul armelor. şi câţi… Dar între ei lucea Ahile cu oastea lui de mirmidoni. A mai primit o suliţă. Peleu. Peleu le căpătase toate de la zeii nemuritori. E un voinic numit Ahile. A luat în mână-o sabie şi a plecat după Ulise. Oastea cea mare se-mpărţea pe triburi. printre fete… — Adevărat. o mie o sută optzeci şi şase de corăbii. Apoi şi-a smuls vălul cel alb şi cununiţa de pe plete. Iar mai târziu. am datoria să-l ajut pe Menelau să se răzbune. de aramă. precum ne spun poeţii. pulpare pe picior şi scuturi. purtând pe ele peste-o sută de mii de oameni înarmaţi18. unde. fratele lui. Ca să cunoască adevărul – de ce nu puteau să pornească înspre Troada către Asia – regii l-au întrebat pe Calha. Aşa s-a-nfăţişat Ahile în portul renumit Aulida. Este ruşine să rămână ascuns. Lasă-l să plece la război. date de regi sau basilei. platoşe bune de aramă împodobite şi cu aur. ZEII CER O JERTFĂ LA PLECARE egii erau în fruntea oastei – în care trase de cai ageri – purtând pe ei armuri bogate.191 — Acesta nu e fata ta. se adunaseră. lănci lungi. Numai că flota asta mare – cântată-n vechile legende – de la-nceput a fost lovită de mari furtuni ce-o răvăşeau. Potrivit jurământului făcut de tatăl meu. sunt flăcău. destul de aspre. chiar dacă eu o fi să mor. având pe cap coifuri înalte cu coamele din păr de cal şi colţi lucioşi. şi câţi. Să-şi dovedească voinicia. săbii cu tecile deargint. Calha le-a spus că o zeiţă. vântul a contenit să sufle şi pânzele s-au moleşit ca nişte aripi ostenite. fratrii şi pe ginţi19. la nunta cu iubita-i Tetis. Ei trebuiau să se supună poruncilor. şi o pereche de cai albi de la Poseidon furtunosul. în văluri.

Artemis s-a înduplecat. unde-a făcut-o preoteasă. ca tatăl meu să biruiască în luptele înfricoşate. Oştenii-au smuls-o pe copilă de lângă mamă şi au dus-o într-un sanctuar. Fusese rău muşcat de-un şarpe şi suferea îngrozitor.192 anume Artemis. . pentru că regeleAgamemnon îi ucisese-o căprioară. Dintre aceştia cel mai greu i-a durut faptul c-au pierdut pe Filoctet. Porunca dată de zeiţă trebuia iute-ndeplinită. vântul a-nceput iar să bată. Zeiţa s-a înfăţişat la locul jertfei şi a smuls-o pe Ifigenia. purtându-le pe Ifigenia şi pe regina Clitemnestra. spre uşurarea tuturor. cu ochii înecaţi în lacrămi: — Nu vărsaţi sânge în zadar. sora Elenei cea frumoasă. regele a trimis un sol la Clitemnestra. iar mama fetei se zbătea în braţele oştenilor. unde oastea şi-a prăpădit câţiva oşteni. E drept că au mai poposit şi pe-alte ţărmuri. e supărată rău pe el. dacă vor să reuşească în întreprinderea lor grea. care-i era zeiţei dragă. în timp ce regele Agamemnon gemea îngenuncheat pe lespezi. Filoctet a rămas în Lemnos. acela ce primise-n dar de la Heracle armele lui biruitoare. ce vor urma foarte curând. Ifigenia. Când a sosit corabia. a pus zeiţa o cerboaică. S ilit de cei din jurul său. s-o pregătească pentru groaznicul sacrificiu. Numai că-n clipele acelea. după ce eu n-am să mai fiu… Şi singură s-a-nfăţişat marelui preot să o-njunghie21. Flota a lunecat pe ape către Troada depărtată şi regii s-au înveselit. Şi-a amintit că Ifigenia îi aducea adesea jertfe. Regele-şi ascunsese fruntea sub un veşmânt întunecat. zicând că vrea să o mărite cu fiul lui Peleu. după ce s-au săvârşit slujbele către Artemis. soaţa lui. Şi. Însă copila i-a oprit. regele trebuie să-şi jertfească pe o copilă. A dus-o într-un templu-al său. Preotul şi-a-nălţat cuţitul ca să-i străpungă inima. şi i-a cerut să îi trimită pe fata sa. pe Ifigenia. Deci. PLECAREA SPRE ASIA Ahile20. într-o pădure din Taurida22. ca flota să poată porni şi oştile să biruiască… Câţiva voinici au vrut s-o scape şi au luat armele în mâini. A plâns zadarnic Clitemnestra. Agamemnon nu le-a ieşit nici măcar în întâmpinare. Mă voi jertfi de bunăvoie. fecioara. Nu vrea să-şi vadă nici soţia şi nici copila mult iubită. jurase să nu se mărite şi să se facă preoteasă într-un lăcaş sacru al ei. Iară în locul Ifigeniei.

Trebuiau numai să debarce. care-a-nroşit numaidecât. În schimb. Însă Ulise s-a ferit. încât nimica din ce se petrecea în piaţă să nu scape privirii sale. corăbiile aheiene au ajuns lângă Asia. Agamemnon. C . Oştenii-aduşi din Grecia şi cei pe care-i trimitea regele Priam din cetate se ucideau unii pe alţii. Tabără mare şi întinsă. Mult mai departe de cetate şi-au făcut grecii tabăra. În urmă-i venea Protesilau. Oştenii nu puteau să-ndure acest miros nesuferit. În sfârşit. fiind cel dintâi dintre războinici căzut pe ţărm. al celui care conducea întreaga oaste. El era dornic să audă. De fapt. ci numai scutul de aramă. Spre partea unde era Troia. încât să n-atingă pământul. la cele două margini. O!… Mintea parcă se-nfioară de cât sânge a curs la Troia. Dar nimeni nu-ndrăznea să sară pe ţărmul regelui Priam. şi-au făcut corturile lor regele de la Salamina. Aici se adunau oştenii în faţa cortului regal. în faţa Troiei. văzând că sare regele insulei Itaca. dan aşa fel. Astfel. în locurile cu primejdii. Ei şi-au pus corturile astfel. după multe zile şi rătăciri şi vânturi rele. Hector. Deaceea îşi pusese cortul în aşa chip. fără să se primejduiască. Şi Hector şi-a azvârlit lancea către oşteanul Protesilau. să afle şi să ştie tot. A aruncat un scut pe ţărm şi a sărit. fiindcă prorocul le spusese că primul care va atinge pământu-acesta va muri. îşi ridicase cortul său şi preaisteţul din Itaca. care s-au şi încins la luptă. lângă piaţă. şi alţi regi. voinicul Aias şi Ahile. neatins. Ce-i de făcut? Stăteau cu toţii pe punţi şi nu vroiau să sară. Ceilalţi oşteni. Şi lancea i s-a-nfipt în piept. SE-AŞAZĂ TABĂRA AHEIE el care i-a întâmpinat a fost eroul troian. Hector vroia s-atingă cu lancea lui chiar pe Ulise. glia troiană. cu sângele-i. urmat de prietenu-i Patrocle. Oştenii regelui troian au trebuit să se retragă şi să se-nchidă în cetate. Pe urmă a sărit Ahile. după voinţa regilor. cu mii şi mii de corturi. tabăra mai era ferită de un val mare de pământ şi-un şanţ săpat foarte adânc. el a sărit întâiul şi nu i s-a-ntâmplat nimic. dorind să stea mereu de strajă la cele două capete ale întinsei tabere. Războiul dintre oastea greacă şi cea troiană s-a-nceput. În apropiere.193 Rana lui mirosea urât. şi cei doi Aias. cel mai voinic şi mai viteaz dintre odraslele lui Priam. rămânând teafăr. şi-au făcut vânt de-asemenea. Iar în mijlocul taberii era o piaţă foarte largă. Atunci ce i-a trăsnit prin minte isteţului de la Itaca? Să dea exemplu celorlalţi.

Aşa a plătit Palamede. Şi luptele au dăinuit din ce în ce mai sângeroase. care-i chemase la război şi pe Ulise şi pe alţii. în Troia. La fel. urma să sufere asediul vreme-ndelungă. Ba. În acest an a venit Hrises. În sinea lui gândea aşa: „Tu m-ai făcut să plec de-acasă. cetatea-mbelşugată. Şi Palamede a fost luat şi osândit la moarte cruntă: să fie doborât cu pietre. şi să plăteşti‖… … Şi-a-nceput să-l învinuiască pe Palamede de trădare. răpită de troianul Paris. să-mi las soţia şi copilul. îi sfătuia des Palamede pe regi şi pe eroi să curme acest război încrâncenat care cerea prea multe jertfe. Troia. Astfel. şi-aproape toţi vor fi ucişi. pe când se prefăcea nebun. Ulise a vrut să se răzbune pe Palamede ce venise şi îl chemase din Itaca şi-i dovedise şiretlicul. profitând de întâmplare. preot al zeului Apolo. Eu nu mai pot părăsi lupta. ce-i fusese luată ca roabă de nişte oşteni. Oştirea le va fi zdrobită. Troia va cădea ruinată. În acest timp. şi nici la greci navea crezare mult chibzuitul Palamede. o copilă a regelui Priam. D CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON ar anul cel de-al zecelea e povestit de regele poeţilor elini. Regele l-a gonit pe Hrises cu vorbe grele şi-mbrânceli. le arătase tuturor că va urma nenorocirea. Atunci preotul s-a rugat de zeul său să-i pedepsească pe-aheii cei înfumuraţi. nouă ani. în tabăra aheie. cerând regelui Agamemnon să-i dea-napoi pe fata lui: Hriseis. să lupt aici pentru atrizi. Vreau să te saturi de război. destule glasuri cereau să se curme războiul. Dar nici în tabăra troiană Casandra n-avea ascultare. A fost crezut. Homer23.194 NOUĂ ANI DE LUPTE SÂNGEREOASE ar dup-o altă prorocire. Ulise era vorbitor fără pereche-ntre elini. căci sunt legat prin jurământ. şi de atrizi. I . o preoteasă a Atenei. să nu mai curg-atâta sânge pentru Elena cea frumoasă. Casandra. mai înainte ca oştenii lui Agamemnon s-o cuprindă şi s-o distrugă-n întregime.

fiu al lui Atreu. iar tu. dar. sus pe catarg. nevăzută de ceilalţi. să prindă sabia. se afla Eris – Eris. Zilnic mureau sute şi mii. şi-a întins arcul şi-a ţintit în tabăra lui Agamemnon. să lupte şi să-l ucidă pe acela care-l jignise-atât de tare. folosindu-se de dreptul pe care îl avea în oaste. auzind vestirea. îl ajuţi. Ahile. când ai să-ţi înţelegi greşeala. va fi-napoi la tatăl său. decât în clipa când Hriseis. Briseis cea îmbujorată. zeiţa cea cu braţe albe. în schimb. să gemi din greu… Oastea aheie va fi zdrobit-atunci de Hector. voi lua. Durase molima aceasta ceva mai mult de nouă zile. . în faţa zidurilor Troiei. mâniat peste măsură. ascultându-i ruga. Veni-va ziua când tu însuţi vei înţelege c-a fost bine să nu te lupţi cu Agamemnon… şi daruri vei primi-ntreite. să i-o dea înapoi lui Hrises. care îţi este-atât de dragă… Degeaba Nestor şi cu alţii au vrut să-mpiedice pe rege să săvârşească fapta asta: căci îngâmfatul Agamemnon n-a vrut să ţină socoteală şi. nespus de greu. să ştii.195 Apolo. Regele. Şedea sus pe catarg zeiţa. a rostit numai spre Ahile: — Eu am solie de la Hera. venit din tabăra troiană. robita fiică a lui Hrises. Ahile s-a plecat zeiţei. amar va fi de ei… Aşa grăia mâhnit Ahile… Iar pe-o corabie cu pânze. Ahile a dus la şold mâna. dar l-a oprit Palas-Atena. şi tare se mai bucura de cearta care izbucnise între Ahile şi-Agamemnon. să te împiedic de la sfadă. nici nimeni n-o să poată să le ajute-aheilor. s-a supărat însă nespus şi a rostit către Ahile: — Pentru c-Apolo îmi ia roaba. Amar. Agamemnon. când Calha i-a vestit pe regi că molima nu va-nceta. tu. a luat din cortul lui Ahile pe roaba lui cea mai iubită. a lăsat sabia la şold. nebiruitul Agamemnon. ceartă ce-i va costa pe greci nespus de mult. zeiţa care-nteţise iarăşi vrajba. s-a-nfăţişat în adunare şi i-a cerut lui Agamemnon. discordia. şi astfel molima să piară. Nici tu. Ea i s-a arătat în faţă şi. tu. a mai rostit lui Agamemnon: — Va veni ceasul. Va fi însă târziu. care te fereşti de lupte şi-i jupoi pe supuşii tăi. cel ce era stăpânul fetei. care ai nesocotit pe cel dintâi viteaz aheu. Ahile. Mureau ca muştele oştenii. pe roaba ta. În toată tabăra aheie ciuma a năpădit cu furie.

ţinându-şi spada cea ţintată în stropi strălucitori de-argint. S-a îmbrăcat în haine scumpe. având în mâini sceptrul regal. Acolo a îngenuncheat lângă picioarele lui Zeus şi. Sunt nouă ani de când luptăm. ea. în fruntea căreia sta Hera. i-a promis sprijinul cerut.196 AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU upărat prea adânc. pentru că o va cuceri. şi s-a înfăţişat. la vetrele din ţara noastră? Ceaţi zice? Hai. Afrodita. aici. amintindu-şi bine de ajutorul dat de Tetis. suspinând. a glăsuit zeiţa Tetis. răspundeţi iute… S . în faţa oştilor greceşti. Morfeu. regele a şi dat poruncă să se adune toată oastea. În acest timp. cu fală. îl roagă pe măreţul Zeus să sprijine oastea lui Priam şi să-i lovească pe ahei. cel înjosit de Agamemnon. pe Briareu. în aşa chip ca Agamemnon să nu mai poată face faţă. Ares. i-a amintit că i-a fost veşnic credincioasă. prinsă frumos pe după umăr. Să fie astfel nevoit să îl implore pe Ahile să se întoarcă iar în luptă. Ea l-a vestit numaidecât. cetatea cea bogată. Iar Zeus. Iar Zeus. cu mulţumire. — Numai aşa. ajutat în luptă de Briareu. de astă dată să o lase pradă vitejilor ahei… Trezit din vis. ba i-a trimis în ajutor pe un gigant. încă în aceeaşi noapte. gândind să-i pună la-ncercare dacă sunt gata pentru luptă ori vor să se întoarcă-acasă – mare-i osânda ce ne-o dete din cer neînduratul Zeus. — Hera. în larga piaţă-a taberei. îşi va recăpăta mărirea şi cinstea care i se cuvin. şi-n vis. Ba. L-a ajutat şi-atuncea când a fost el primejduit de o urzeală-a zeilor. a şi trimis la Agamemnon pe zeul viselor. feciorul meu. De astă dată. zeiţa Tetis cea cu picioare de argint s-a ridicat din apa mării şi prefăcându-se în ceaţă a plutit până în Olimp. i-a biruit cu uşurinţă pe răzvrătiţii din Olimp. Ahile a părăsit îndată lupta şi nici n-a vrut să mai audă despre războiul cu troienii. ce ţine cu aheii – îi spunea-n vis bătrânul Nestor – i-a sfătuit pe ceilalţi zei: Apolo. Ce-aţi zice voi. sub zidurile Troiei. l-a sfătuit pe rege s-atace-n ziua următoare Troia. Zeul a luat înfăţişarea bătrânului înţelept Nestor. zeiţa. iar biruinţa e departe. cu uliţi largi şi pietruite. — Vitejii mei – le-a rostit el. dacă v-aş spune să lăsăm chiar acum războiul şi să ne-ntoarcem pe corăbii. toţi câţi erau de partea Troiei.

S-au hotărât să stea la Troia. Cum s-o oprească? — Fugi. S ZEII AŢÂŢÂ PE RĂZBOINICI poi acolo-n adunare. vedeau că fuge oastea. Oştile iar s-au înfruntat. Însă din ceruri vegheau Hera şi cu Atena deopotrivă. vreţi să lăsaţi nerăzbunată crima netrebnicului Paris? Călcaţi sfintele jurăminte? Du-te mai iute şi adună oastea. a alergat către corăbii. Atena. Cum să mai poţi ţine o oaste atât ade dezlănţuită şi gata să se-n-toarcăacasă? Desigur. având alături pe Atena. Cu ţipete fugeau oştenii buni-bucuroşi către corăbii. Astfel s-a început iar lupta. Oastea părea că este-un lan. nu-ţi mai vezi soaţa. a strigat Hera. Atena a zburat pe ţărmuri lângă isteţul din Itaca: — Nobile rege. auzind îndemnul şi amintindu-şi de soţie şi de copil. încât toţi s-au înduplecat. Cu vorba lui meşteşugită i-a-ntors pe toţi la adunare. Chiotul lor se ridica până la cer de bucuria nestăvilită a plecării. În faţa taberei troiene ieşise însuşi mândrul Paris. şi-acum. să nu se risipească. De-aceea Hera şi Atena juraseră să nimicească Troia cu uliţi pietruite. până vor cuceri oraşul regelui Priam cel bogat şi îl vor pedepsi pe Paris. Dorul de ducă şi de pace i-a zguduit pe toţi oştenii. toţi ar fi plecat. şi copilul. a zis ea. pe Penelopa. când bate vântul peste el şi-i scutură spicele dese. Toţi ridicau proptelele.197 OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ i-atunci… Atunci s-a petrecut un lucru negândit de rege. Ulise. Ulise le-a vorbit din nou cu-atât de mare măiestrie. Şi nu puteau deloc să uite că dăruise mărul scump fermecătoarei Afrodita. Nimeni nu mai gândea s-aducă lui Agamemnon vreun răspuns. care ţineau bine la ţărm corăbiile aheiene. într-un nor greu de pulbere. fugi degrabă şi fă ce-oi face şi opreşte-i din goana asta nebunească. Gloata cea mare. s-a clătinat ca un talaz. adunată. care era învesmântat A . Ele aveau de răzbunat fapta feciorului lui Priam. spunând că ea e mai frumoasă cu mult ca Hera şi Atena. De nu m-asculţi.

şi-acel viteaz era Ahile. şi de la micul său fecior. la rugăminţile lui Tetis cea cu picioare de argint. Şi-a luat rămas bun de la soaţă. Paris ajungea atunci rob. Acuma se ivise vremea când grecii-l vor ruga să vină. Nu ştia de se mai întoarce sau o să plece după luptă către regatul mohorât. Hecuba. dar Menelau s-a repezit cu-atât de mare îndârjire. Un singur om putea să-i scape. Văzând că iarăşi grecii fug. Dar văzându-l pe Menelau. trimiţându-i o solie cerea să-l ierte pentru fapta nechibzuită ce-o făcuse. Grecii erau ameninţaţi să fie prăpădiţi cu totul şi azvârliţi în apa mării. să-i vină iute-ntr-ajutor. Într-adevăr. soţul Elenei. Dar chiar aşa. I-a trimis-o şi pe Briseis. precum vroise însuşi Zeus. două suliţe. Priam. chiar Agamemnon şi-a înţeles marea greşeală de a-l fi înjosit pe-Ahile. Hera l-a rugat pe Poseidon să le vie în ajutor şi a trimis-o pe Atena să ia şi ea parte la luptă. S-au dat iar multe lupte grele. şi. din ambiţia zeiţei. S . Lupta s-a început în zori. ca să-i salveze de pieire. HECTOR ÎL RĂPUNE PE PATROCLE i. având la şold o sabie. de n-ar fi fost zeiţa iubirii şi a frumuseţii. A trebuit să vină Hector. chiar el s-a coborât pe creştetul muntelui Ida şi de acolo a zvârlit un trăsnet înspăimântător în tabăra lui Agamemnon. Troienii erau ajutaţi acum de preamăreţul Zeus. cu sprijinul zeiţelor Hera şi-Atena. să-i ia pe o copilă-a lui de soaţă. Ba-l ruga să-i fie ginere. până ce îndrăzneţul Hector a hotărât sarunce-n mare pe-aheii care asediau oraşul tatălui său.198 într-o piele de leopard. încât. El sta însă sub cortul său şi cânta liniştit din liră. Astianax cel drăgălaş. Căci Menelau îl înşfăcase de coiful lui strălucitor pe Paris cel înfricoşat şi îl târa spre tabăra unde sălăşluiau aheii. şi să-l întoarcă iar la lupta cu Menelau. şi daruri scumpe. unde domneşte zeul Hades. pe spate arcul şi o tolbă şi. roaba sa cea îmbujorată. Mai mult. grecii tot au fost puşi pe fugă. în mâini. şi de la mama lui. s-a făcut un măcel cumplit. Oastea lui s-a înfricoşat şi anceput să se retragă. aşa cum plănuise Tetis. S-a-ntors la luptă din nou Paris. şi alte douăzeci de fete. luate din Troia prizoniere. preadevotata Andromaca. sa-nspăimântat şi a fugit. cel mai viteaz dintre feciorii regelui Priam de la Troia. soţul Elenei cea frumoasă.

de nu vrei să-i ajuţi pe greci. fiul lui Priam cel bătrân. ca vulturul. că după asta vei muri şi tu. abia au izbutit aheii să scape trupul fără viaţă al lui Patrocle cel viteaz din mâinile troienilor. săl răzbun astfel pe Patrocle. A alergat spre el cu grabă şi l-a-ntrebat: — Feciorul meu. cu însuşi Hector. atâta s-a rugat Patrocle de prietenul lui cel iubit. şi asta-i va înspăimânta. dacă nu izbutesc. acuma C . Moartea tăia tot mai flămândă vieţile-aheilor zdrobiţi şi ei fugeau. de jalea fiului său drag. pe care o purta Patrocle. o luase pradă de război fiul lui Priam. Şi Hector îşi pusese-n gând să ardă fără nici o milă corăbiile aheiene. Patrocle a căzut. Cu mare greu. cu mare luptă. Când au pătruns însă troienii în tabăra lui Agamemnon. dârzul Hector. de ce ţi-e plânsu-atât de amarnic?… Care-i durerea ce te arde şi cu ce pot să te ajut? Ahile i-a răspuns zeiţei: — Mamă.199 Însă Ahile n-a primit. A rămas neclintit în cort. Dar după voile lui Zeus. precum îţi e urzit de soartă… — De moarte nu mă tem. şi-a trebuit să părăsească întinsul câmp al bătăliei. — Dar ştii prea bine. Iară măcelul a urmat mereu mai greu. care se legănau pe mare. Hector l-a despuiat cu sila şi de armura dăruită tatălui meu. cu moartea-n suflet. Eu nu mai pot trăi pe lume. o. la corăbii. zeiţa Tetis. — Ahile. Eroul se numea Patrocle. în faţa Troiei. ei ajunseseră lângă corăbiile de lemn. de către zeii olimpieni. cuprinşi de spaimă. aici. încât Ahile peleianul i-a întins armele cerute şi s-a-nvoit ca mirmidonii să-l însoţească la război. până la urmă a căzut. în faţa cetelor troiene conduse de marele Hector. AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ ând a aflat această ştire. îi va goni de la corăbii. În timp ce grecii se jeleau. încât l-a auzit din mare şi mama lui. Însă armura lui Ahile. şi-a pus cenuşă peste plete şi a-nceput să plângă-n hohot. a spus zeiţa. a dat răspuns grabnic Ahile. dă-mi mie zalele şi lancea. s-a ridicat cel mai bun prieten al lui Ahile peleianul. Ahile s-a încrâncenat. Fugind. Dă-mi oastea ta de mirmidoni. şi s-a pornit şi ea să plângă. mereu mai crunt. Însuşi regele Agamemnon a fost rănit. mamă. a rostit Patrocle. în luptă să-l nimicesc pe cruntul Hector. la nunta voastră. Plângea atât de desperat. împuns în braţ. deşi Patrocle s-a luptat. Troienii or să creadă poate că ai intrat chiar tu în luptă.

Hefaistos a aruncat în foc aramă. isprăvind cu acel scut. pe care-a-nfăţişat măiestru cerul şi marea şi pământul. şi un aed ce-i desfăta pe tinerii care danţau în mijlocul oraşului. conduşi acuma de Ahile. A-nchipuit apoi pe scut şi un ogor. Din cositor moale şi alb i-a încropit două pulpare. Ahile s-a-nvoit cu asta. Şi pe pământ a aşezat două oraşe mari. bogate. numai ca să-l dobor pe Hector… Mama a înţeles că fiul. Zadarnic îl ruga Hecuba smulgându-şi pletele ei albe. le-a dat zeiţei să le ducă iubitului său fiu. şi pe-o păşune turme de oi albe ca neaua. Ba a înfăţişat şi-o horă. Pe margini zeul a făcut ca un chenar râul. Ahile. Aşa că. cositor. pe nicovala lui uriaşă. Nu a rămas acolo-n luptă decât fiul lui Priam: Hector. ca toţi câţi mai trăiau să intre. luna şi stelele scânteietoare. tot va pleca. l-a rugat doar să mai aştepte până ce meşterul Hefaistos îi va bate pe nicovală altă armură. Şi. zeiţa Tetis se şi dusese în palatul de-aramă al zeului Hefaistos. orişice-ar fi să se petreacă.200 voi uita şi ura ce o aveam pe Agamemnon şi voi intra din nou în luptă. o vie. noianul apelor verzi care înconjură pământul. Fiind apoi gata armele. Zadarnic însuşi A . să-i apere picioarele. Ahile-a primit armele şi s-a-mpăcat cu Agamemnon. pe ea cu o creastă de aur. fără să le atingă nimeni. toată încărcată cu ciorchini negri pe haraci. neavând ce face. şi-a făurit întâi un scut. dar fără arme s-a urcat pe parapet şi a răcnit atât de tare spre troieni. La rugămintea lui Ahile. Auzind cererea zeiţei. tot va muri. iară pe cer soarele. Acesta tocmai făurea nişte trepiede fermecate. În acest timp. au doborât pe cei mai vrednici dintre eroii de la Troia. Într-unul dintre ele-i nuntă. ca să-l păstreze neatins de aripa putreziciunii. argint şi aur lucitor. ce aveau roţile de aur şi se mişcau doar la poruncă. o platoşă mai luminoasă ca para vie-a focului şi-o chivără bine-ncheiată pe tâmplele eroului. în întregime de argint. în celălalt este război. DOBORÂREA LUI HECTOR poi Ahile a plecat să se răzbune pe troieni. cirezi de boi. zeiţa Tetis a turnat peste cadavrul lui Patrocle ambrozie şi nectar divin. Hefaistos a mai lucrat. încât ei s-au oprit în loc. Ocean. În jurul capului. alte arme. Iar bătălia s-a-nteţit precum urziseră-olimpienii24. Ahile avea un nor mare de aur care lucea până departe. Porţile Troiei s-au deschis. Războiul a durat cu furie puţină vreme şi aheii. o holdă mândră.

năvălise pe ziduri însăşi Andromaca. aur. Mama. Era călăuzit de Hermes. cine putea să mai zăgăzuiască drumul aheilor către oraş? PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU stfel s-a răzbunat Ahile de moartea celui mai bun prieten. Ba. Însă Ahile n-a voit nici să-i asculte rugămintea şi. Priam plângea în hohote şi toţi troienii se uitau. Jalea ei nu mai avea margini. Şi nimeni nu-i da alinare sărmanei soaţe a lui Hector.201 regele îl îndemna pe fiul său să se ascundă în cetate. Aşa ajunge la Ahile în toiul nopţii. regele Priam a plecat către aheii victorioşi. pe micul ei Astianax. odinioară. În ziua cea de-a douăsprezecea. A . Ducea cu el un car cu daruri: velinţe scumpe şi covoare. Hector l-a implorat pe-Ahile să-i dea părintelui său trupul. Lasă-mă să te însoţesc în negrele genuni. înmărmuriţi. chiar Ahile şi-a jertfit pletele lui cele frumoase. S-au făcut jertfe sângeroase. ce purta numele Sperheios. cum pângărea Ahile trupul celui care fusese Hector. Eroul a fost ars pe rug. ce-i drept. Băiatul nostru va rămâne fără nici o ocrotire. de nu ar fi venit chiar Tetis să-l roage ca să înceteze. căci era ocrotit de Hermes. i-a străpuns tendoanele de la picioare cu sabia lui cea tăioasă şi l-a legat cu o curea de carul său strălucitor. Hector vroia să se măsoare cu marele erou Ahile. Întâi. îşi izbea fruntea şi striga: — Hector. Toţi erau împietriţi de spaimă. Şi el ar fi batjocorit la nesfârşit trupul lui Hector. pe care le făgăduise zeului râu din ţara sa. În acest timp au avut loc serbări şi jocuri mari în cinstea aheului căzut: Patrocle. la Hades25. sunt singură de astăzi. Dar s-a întors la bătălie şi s-a luptat atâta timp. văzând înverşunarea lui Ahile. Pierind Hector. după poruncile lui Zeus. Nu cutezau nici să vorbească. de la traci. cel mai viteaz dintre ei toţi. până ce Hector a căzut lovit de suliţă-n grumaz. dacă se va întoarce teafăr. S-a repezit apoi în car şi-a târât trupul celui mort în jurul zidurilor Troiei. nesimţit. Hecuba. Hector. Pe rugul lui s-au mistuit şi doisprezece prizonieri. Ţinând în braţe copilaşul. Şi boi şi oi şi cai şi câini. cum sunt copiii fără tată. sta pe ziduri şi-şi smulgea părul de durere. Mai înainte de-a muri. pe care regele o primise. trepiedenalte şi o cupă. murind Hector. dintre troieni. lighene de aramă. Auzind plânsul. s-a-nspăimântat şi a fugit. ucişi de-Ahile.

eroul s-a cutremurat. pe care îl purta Ahile. Nu a rămas în faţa lui decât regina amazoană. Ele luptau numai călări. Dar a ieşit pe câmp Ahile. în vremea când Priam pornise slujbele de înmormântare ale lui Hector cel viteaz. pe nişte cai care fugeau. ca regele să-i poată face feciorului său. încă în aceeaşi noapte. după datini. rude şi prieteni. fiica lui Ares. Îi dă-napoi trupul lui Hector. mama: Hecuba. s-a repezit către regină mai mâniat decât oricând. pe de altă parte. mâinile-amândouă. apoi i-a doborât şi calul. şi. şi ea a aruncat o lance. Poate că şi oraşul lui e atacat de vreun vrăjmaş şi n-are cine să-l ajute… Şi prin cuvintele acestea. — O. formată numai din femei. Priam s-a şi întors acasă. Şi. purtând cu el trupul lui Hector. jocuri şi lupte-n cinstea celui ce se dusese dintre vii. plin de umilinţă. Totuşi. şi amazoanele-au fugit. Şi a trezit tot poporul. Şi toţi plângeau cu deznădejde. şi Elena care stârnise tot războiul. s-au strâns soţia: Andromaca. i-a gonit până la corăbii. Ba încă îi mai hotărăşte un timp. a pus la cale mari întreceri. în ajutorul Troiei a venit o armată mare. Cea dintâi l-a văzut Casandra. să-i dea-napoi trupul lui Hector. P . cel mai de seamăapărător şi viteaz comandant de oşti. prietenul său iubit. Erau vestitele-amazoane27 conduse de Pentesileea. I-a vârât suliţa în piept. TROIENILOR LE VIN AJUTOARE riam. bătrân şi el. i-a făcut fiului iubit o preamăreaţănmormântare. slujbele de înmormântare26. Priam îi readuce-n minte eroului pe tatăl său. pe neuitatul viteaz Hector. Apoi s-a-nceput iar războiul. Ahile. Oraşului i-era aproape sfârşitul mult dorit de-ahei. Pentesileea cea vitează era de-o frumuseţe rară. Troia fusese mult slăbită în urma pierderii lui Hector. Şi fiul lui Peleu. şi fraţii lui. aşa moartă cum era. căci el fusese-apărătorul cel de nădejde al cetăţii. La căpătâiul celui dus. Îl roagă. Iară Ahile se îndură. preaputernice Ahile – îi spune el – adu-ţi aminte de tatăl tău. Lancea s-a frânt însă în scutul făcut de zeul făurar. regina lor. douăsprezece zile. pe câmpuri. şi între ei. duşmanului ce-i ucisese atâţia fii în bătălii. regele de la Troia. iuţi ca vijelia. Iar de-l plângeau.202 Intră în cort şi-mbrăţişează genunchii. Când i-a dat însă la o parte coiful de aur zimţuit. Patrocle. când şi războiul va-nceta. Ahile. plângeau chiar Troia. La început oştirea asta de amazoane ne-nfricate i-a biruit deplin pe greci. pe cel mai bun. în vreme ce în barba sură lacrimi îi lunecă şiroaie.

a simţit că îşi pierda firea şi. Totuşi. Era Memnon. înfuriat că zeul i s-aşază-n cale. că el se va sfârşi la Troia. fără nici o chibzuială. nepot lui Priam. ca şi Ahile. puţină vreme după moartea acestui rege-etiopian. cu nimb strălucitor pe frunte. Ahile n-ar fi vrut să lupte cu Memnon şi etiopienii. i-a venit Troiei un alt sprijin. cu minteanvolburată. Memnon a doborât cu lancea pe Antiloh. Şi el. Ahile a uitat de toate şi a intrat. el a vărsat lacrimi amare şi ar fi vrut să-i dea iar viaţă. urma sfârşitul lui Ahile. în luptă. s-a repezit către fiul zeiţei Eos şi l-a străpuns adânc în piept. cel răpus de Hector pe câmpul de luptă. în lupta începută cu oştirea etiopiană. cu Ahile. armură lucie de aur. Feciorul nereidei Tetis s-a clătinat numai puţin. îl înştiinţase. unde ea să-l poată mult jeli în voie. Dar umbra ei era plecată către tărâmul mohorât. oastea de tinere-amazoane s-a-napoiat în ţara lor de lângă Pontul Euxin. Dar i s-a arătat Apolo. Purta şi el. Aceasta. REGELE ETIOPIENILOR umai că. s-a avântat către troieni. zeiţa nereidă Tetis. Cu suliţa. la nimeni nu ţinea Ahile mai mult decât la Antiloh. s-a-nvăluit într-un nor negru şi-a trimis vânturile repezi să-i ia pe aripe feciorul şi să i-l ducă într-o ţară îndepărtată. În lupta care s-a încins. până la moarte.203 Ahile s-a simţit cuprins de dragoste pentru regină. ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON. Şi. îndârjit peste măsură. fiindcă mama sa. cei doi viteji păreau doi zei ce se-nfruntau fără de teamă. fiul lui Nestor. încât ar fi pătruns în Troia. Memnon a luat un pietroi greu şi l-a zvârlit către Ahile. în care stăpâneşte Hades. Nu i-a rămas eroului decât să dea troienilor trupul înţepenit al celei care fusese altădată cea mai vitează-ntre femei şi cutezase să se lupte. căci ai vărsat râuri de sânge… şi i-ai trimes zeului Hades mai multe umbre în Infern. în aceeaşi vreme. Atât era de-nverşunat. Legendele ne povestesc că Memnon ar fi fost feciorul zeiţei Eos-aurora. Şi a jelit-o multă vreme. După Patrocle. De disperare. Căzând însă regele Memnon. pe loc. decât întreaga voastră oaste… Însă Ahile. Căzând regina cea vitează. făcută tot de zeul şchiop. frumoasa Eos-aurora. biata mamă. cel ce trebăluia în Lemnos. mai de mult. i-a răspuns aspru lui Apolo: N . rege peste etiopieni. a rămas însă în picioare. Pe trupul ei însângerat. — Ajunge! Stai!… i-a spus Apolo.

scăldat în Stix. şi Ares. precum ştiţi. cu faţa la pământ. în călcâi. drept în călcâiul lui Ahile. Lupta şi-l blestema pe-Apolo. am să vă nimicesc oraşul în care vă adăpostiţi. râul cel negru din Infern. era acum tare ca fierul. după destin. Astfel săgeata ucigaşă ar fi fost în zadar. care-i grăbise ceasul morţii. ce nu cutezi să mi te-mpotriveşti în faţă şi mă loveşti doar pe ascuns. Şi el a îndreptat săgeata lui Paris de pe zidul Troiei.204 — Fereşte-te din calea mea! Nu te vârî în lupta asta. Şi trupul lui. tot a mai fugărit oştirea regelui Priam de la Troia. glăsuia el. zeu trufaş. Văzând pe marele Ahile că şovăie în faţa Troiei. Asta fiindcă zeiţa Tetis ţinuse pruncul de călcâi atunci când îl vârâse-n râu. dar n-a lăsat din mână arma. cu toate că zeul Apolo. lui. — O. ameninţându-I din priviri. Ahile a simţit săgeata că-l fulgeră şi a ştiut că se apropie clipa morţii. S-a clătinat şi a rostit către oştirile lui Priam: — Vai vouă. şi. A pus în strună o săgeată şi l-a ţintit cu-ndemânare pe cel mai brav dintre ahei. zeiţa Leto. Însă. Însă pe zidurile Troiei şedea fiul lui Priarn: Paris. Şi prin urmaşii mei ahei. uriaş. E . Nu putea fi rănit cu arma decât într-un loc. simt cum îngheţul îmi pătrunde în vinele acum sleite… Şi te blestem… Cum te blestem!… Zeu nemilos. Zeul luminii s-a făcut în acea clipă nevăzut. E timpul să dărâmăm Troia. care vă uitaţi la mine cum mă prăbuşesc… Vai vouă… Chiar şi după moarte. Artemis şi Xantos şi Afrodita cea frumoasă încearcă să vă ocrotească. de nu veghea zeul Apolo. Ahile nu putea să piară de arma vreunui muritor. eu tot vă voi lovi cu sete. zadarnic o mai ocroteşti. Însă Ahile. fiul zeiţei Leto era turbat de supărare. fiul lui Tetis şi-a-nălţat suliţa s-o azvârle-n zeu. APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE i bine. Şi şi-a înfipt după aceea suliţa lungă în pământ. încă de când era copil. pentru c-Ahile ridicase suliţa către pieptul său. chiar dacă-l nimerea-n călcâi. Vai vouă!… a mai strigat el şi a căzut întins pe ţărm. Mai mult încă. îndrăzneala asta avea să-l coste mult prea scump pe fiul nereidei Tetis. clătinându-se uşor. decât ajutat şi de-un zeu. Paris şi-a dus arcul la piept. Ba i-a mai dat săgeţii încă şi o putere fără margini. Şi cum Apolo mai şedea în faţa marelui Ahile. cu mama. fusese descântat de Tetis în apele râului Stix.

De supărare. adică toate nouă muze. Însă văzându-l c-a murit s-au întors repede să-i smulgă armura lui strălucitoare. Cine-avea drept săi moştenească armura marelui Ahile. Iar plânsul lor l-a auzit mama eroului Ahile. Trupul viteazului Ahile a fost urcat apoi pe rug. trântindu-se toţi la pământ. Iar luptătorii. iară Ulise-l apăra. mândrul Aias a-nnebunit şi s-a-njunghiat în piept cu sabia sa lungă. În acest timp au venit grecii. cai ne-nvăţaţi încă la ham. după ce îşi dăduse viaţa. podit şi sprijinit cu pietre. Cei care se luptau mai dârz să scape trupul lui Ahile erau Ulise din Itaca şi Aias de la Salamina. Pe acest munte-au ridicat un monument de marmură28. dacă regele Agamemnon nu făcea astfel ca Ulise să capete mândra armură. Iar peste urnă-au grămădit un munte mare de ţărână. de spaimă. dulăi de pază. capre. S-au făcut slujbe fără seamăn. Aias îi luase trupu-n braţe şi i-l ducea către corăbii. S-ar fi certat ei multă vreme. făcută de zeul Hefaistos. fiindcă-l apărase. Troada s-a cutremurat. T . Ulise. oi şi s-au vărsat vinuri alese ca libaţiuni pentru cel mort. tinere fete şi-alte jertfe: tauri uriaşi. au strâns cenuşa lui Ahile. cele cu viers armonios. Când au ajuns în tabără. Ea a strigat atât de tare: „Feciorul meu! ―… încât.205 EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ roienii. La înmormântare au cântat copilele marelui Zeus. fiindcă îi dusese trupul în braţe. grecii au început să plângă. o luaseră din nou la fugă. auzindu-i glasul. au pus-o în aceeaşi urnă cu-a prietenului său Patrocle. zeiţa nereidă Tetis. spre corăbii. iar Aias. viteazului între viteji? Se certau mai ales Ulise şi Aias de la Salamina. S-a început un măcel groaznic în jurul leşului întins în ţărâna umedă de sânge. Dar după moartea lui Ahile a fost o ceartă-n tabără. S-au înjunghiat mulţi robi troieni. în armuri.

care i-au lecuit uşor rana nespus de dureroasă. Arcul. unde trăise altădată o viaţă simplă de păstor. cu-o tolbă de săgeţi muiate în veninul hidrei. pe urmă. Ba încă i senfăţişează lui Filoctet. Întâi a pornit către Sciros. În chinuri neînchipuite. Săgeata lui fiind otrăvită cu sângele hidrei din Lerna. regele de la Salamina. unde stătuse-ascuns Ahile în straie albe de fecioară. până ce n-or intra în luptă fiul eroului Ahile şi Filoctet. Se duc. şi alţi eroi. ci prin isprăvile pe care le săvârşeşte preaisteţul rege al insulei Itaca. după Ahile şi Patrocle şi Antiloh. Şi. pe insula numită Lemnos. îl face să se domolească pe urgisitul Filoctet. unde fusese părăsit nefericitul Filoctet muşcat rău la picior de-un şarpe. ajuns flăcău în toată legea. din acel ceas. frumosul prinţ. s-ar fi părut că oastea greacă este destul de mult slăbită… Însă. Iară Heracle-i porunceşte lui Filoctet să uite vrajba şi să-l urmeze pe Ulise. doi medici buni şi pricepuţi. în vis. a înţeles că va muri. Prorocii arătau că Troia nu poate fi încă distrusă. Însă Ulise. şi ea îi dăruise-un prunc. războiul nu-i renumit prin vitejii. M . Pruncul era Neoptolem. Cu toată-mpotrivirea mamei şi lacrimile ei fierbinţi. Ulise face pe voinic să-şi cate armele. Iar între ei l-a nimerit şi pe fiul lui Priam: Paris. jelit de nimfe şi păstori. el s-a ascuns în munţii Ida. într-adevăr. Luându-şi adio de la soaţă. sprijinitoarea lui Ulise. Filoctet pleacă deci la Troia. amândoi. Aici. acela care stăpânea arcul lui Heracle. acela ce răpise din Sparta pe mândra Elena. pentru că-n tabăra grecească sunt fiii lui Asclepio. care dăduse mărul de aur Afroditei. Filoctet îi ura de moarte pe amândoi fraţii atrizi. erau doi fii ai lui Asclepio. care-or să-i vindece piciorul. Aici Ahile se-ndrăgise cu una dintre fetele29 aceluia ce-l găzduise. Paris. să plece şi să-l răzbune pe Ahile cel abia doborât la Troia. el a ucis mii de troieni. A plecat după ei Ulise. Heracle – după poruncile Atenei. iscusit în vorbe blânde şinţelepte.206 SFÂRŞITUL LUI PARIS urind şi îndrăzneţul Aias. a închis ochii şi-a murit. cum eroul Filoctet stăpânea arcul lui Heracle.

din cer. aceste ziduri nu puteau să fie date la pământ decât de cei care aveau în stăpânirea lor oraşul. înveşmântat în straie rupte. şi se certau mereu cu el… Şi nu ştiau că-n vremea asta pe uliţele pietruite. de către doi zei olimpieni: Febus-Apolo şi Poseidon. adică numai de troieni. chiar în marea cetate Troia. El cerceta. se strecurase preaisteţul rege al insulei Itaca. pe urmă. Cunoştea cearta din palatul regelui Priam pentru soaţa lui Paris cel căzut în luptă. dar nu ar fi destăinuit această taină nimănui. Ştia ce oaste-i pregătită. făcându-se că-i cerşetor. A . după poruncile lui Zeus. Şi. a dobândit-o un chipeş tânăr: Deifob. tot cum hotărâse Zeus. gândindu-se poate la vremea când grecii vor intra-n cetate. după toate astea – deşi Ulise împlinise ce-l sfătuiseră prorocii – oraşul Troia rezista. Ulise a răpit. se spune că Elena l-ar fi recunoscut îndată pe regele de la Itaca. după cum se ştie. clădite. Ceilalţi s-au oţărât cu ciudă. ei tot se mai certau acolo. pentru c-o luase pe Elena. care s-o aibă pe Elena. Şi cum să-i faci chiar pe troieni să-şi sfarme propriile ziduri? Toţi s-au gândit. dintre toţi. Cu toate că bătea la uşă distrugerea cetăţii Troia. Mulţimea sta adăpostită în dosul zidurilor tari. Şi totuşi. El a răpit statuia din lemn ceresc. alţi prinţi din Troia au vroit s-o ia de soaţă pe Elena. paladiul sau statuia Palas-Atenei. la-ntemeierea Troiei.207 ULISE SE STRECOARĂ ÎN TROIA uzind vestea c-a murit. pa care o zvârlise Zeus. frate cu Paris şi cu Hector. Aflase totul. Şi. Acesta a fost tot Ulise. duşmănindu-l pe Deifob. dar numai unul a dat ideea cea mai bună. deoarece se spusese că Troia nu poate fi luată cât timp paladiul era în templul din oraş. Totuşi.

dar Agamemnon şi Menelau. Însă troienii n-ascultau. — Auziţi sunetul de arme! a mai rostit Laocoon. fraţii atrizi. unde luptaseră atât. prin vrăji. neîncăpând firesc pe porţi. ce se numea Laocoon. pândind de-acolonfriguraţi tot ce se petrecea pe coasta unde fusese tabăra. preţuiau sfatul lui Ulise. A aruncat-o drept în cal. Zgomot de săbii şi de scuturi. să meşterim un cal de lemn… Calul să fieatât de mare. — Să-l azvârlim în apa mării! strigau unii dintre troieni. Şi. Din cal s-a auzit un zgomot. A LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR ă nu faceţi una ca asta! a glăsuit atunci un preot al zeului Febus-Apolo. ca semn al biruinţei noastre! răspundeau alţii-nveseliţi. în desişul de păpuriş. Însă şi-au tras corăbiile pe lângă insula Tenedos. Au dat poruncă unui meşter30 să facă-un cal mare de lemn. — Ba să-l aducem în cetate. Troienii au văzut plecarea şi se mirau nespus de mult. N-aveţi încredere-n ahei! Eu socotesc că-i vicleşug… Şi a pus mâna pe o lance.208 CALUL DE LEMN heilor. Aias cel tânăr. Atena. pentru că. Agamemnon cu grosul oştilor greceşti s-au urcat grabnic pe corăbii şi au vâslit spre largul mării. lentunecase mintea. încât în pântecu-i să intre cincizeci de-oşteni binenarmaţi… Noi să ne facem că plecăm. din Olimp. vor sparge zidurile singuri… Unii au râs. Să-l suim pe acropolă. au alergat pe ţărmul încă ud de sânge. În pîntecul acestui cal s-au vârât cincizeci de oşteni: Neoptolem şi Filoctet şi Menelau. Ulise şi mulţi alţi eroi. îndată. De fapt. bucuroşi. Calul de lemn era acolo! Ce-o mai fi asta? Ce-i cu el? Nu-nţelegeau. le-a spus Ulise. ei s-au făcut că pleacă. în oraşul lor. Troienii or să vâre calul. Cum? Grecii pleacă? Zei cereşti!… Aşadar s-a sfârşit războiul. Tocmai atuncea s-a găsit pe ţărmul mării. După aceea. Şi fiind calul atât de mare. un S .

Ca să o poată îmblânzi. el vă va ocroti de rele… — Nu e adevărat. sătui de-atâta război. căci era tare bun de gură. Fapta aceasta ruşinoasă a supărat-o pe Atena. Şi şerpii s-au târât pe ţărm. — Dar acest cal? Ce e cu calul? a vrut să ştie apoi Priam. În acest cal ne e pieirea… Cum a rostit el vorba asta profetică. drept jertfă. cu gălăgie. Şi-au spart ei zidul ca nebunii. bătrânul. ce purta numele de Sinon. Şerpii fuseseră trimişi de zeul mărilor. Aici ar fi să adăugăm că-ntr-adevăr Sinon era oşteanul cel mai de credinţă al regelui de la Itaca. disperat. duşmana-nverşunată-a Troiei. Însă troienii au luat moartea sărmanului Laocoon drept semn că zeii porunceau să vâre calul în oraş. ca să le fie drumul lin. Oşteanul a-nceput să spună c-aheii au plecat spre casă. pentru că îşi iubise Troia şi se luptase pentru ea. muşcându-l l-au înveninat. — Nu-l credeţi! a mai glăsuit Laocoon cu voce tare. care le apărau oraşul de-aheii cei răzbunători. Însă el s-a desprins de ştreanguri şi s-a ascuns în păpuriş. Şi. pân-au plecat corăbiile. S-a repezit şi. bucuroşi. — Vă jur pe zei că e aşa!… a rostit mincinosul grec. şi cu doi fii se pregăteau tocmai s-aducă o jertfă zeului Apolo. AHEII IES DIN CALUL DE LEMN şa a fost răpus bătrânul. a-nceput el lupta cu monştrii. apoi i-au sugrumat. Vă minte!… a mai strigat Laocoon. Ştiţi că Ulise a furat paladiul din Troia voastră. Şi chiar Ulise îl lăsase pe coasta asta din Troada. pe trup cu urme de frânghii. Poseidon. Laocoon a vrut să-i scape. au construit calul acesta. precum i-au sfătuit prorocii. Căci A . dar. unde Laocoon. Din ochii lor azvârleau flăcări. clădit de doi zei olimpieni. s-au arătat. Dacă-l veţi duce în oraş. fiind duşman al lui Ulise. Zidul acela întărit. la rugăminţile Atenei. L-au adus regelui troian. la plecare. dar cei doi şerpi. cu creste roşii. pe faţa mării. un bărbat din oaste. Iar şerpii s-au încolăcit pe cei doi fii nevinovaţi. Şi l-au ales tocmai pe el. doi şerpi uriaşi. au început să-şi spargă zidul. să nu le facă rău pe mare. să-i amăgească pe troieni. pe el şi pe cei doi feciori31. Agamemnon a vrut s-aducă zeilor.209 oştean grec. mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cât omul. pe rând. — Calul a fost făcut anume! a dat răspuns şiretul grec.

Ulise biruia din nou. copii. Însă Neoptolem l-a prins de plete şi l-a îngenuncheat în faţă-i şi i-a vârât sabia-n piept. O!… Câte visuri înfloreau în minţile atâtor nobili din preabogatul oraş Troia!… O!… Cum dormeau de mulţumiţi!… Când. Casandra. răzbunătorul. de oameni spintecaţi de săbii. în timp ce pe pământ curgea sângele-n valuri înspumate şi vaietele sfâşiau văzduhul pur al zorilor. Troienii-au fost surprinşi prin somn. din turn. cu toţii au fost trecuţi prin foc şi săbii. Ba era gata s-o ucidă şi pe fugara lui soţie. prin case să se odihnească. a fost smulsă de păr de Aias şi-mbrăţişată fără voie. pe porţi. Troienii. Pe fetele şi pe surorile regelui Priam le-au luat roabe. să intre în cetate. la urmă. Pe-Astianax. bătrân.210 altfel calul n-avea loc. în fruntea lor cu Agamemnon. Planul făcut de preaisteţul rege al insulei Itaca reuşea astfel pe deplin. au şi dat foc oraşului. Fumul se ridica-n coloane şi ajungea până la cer. ce se-ascunsese în marele templu al Atenei. Bărbaţi. s-au zărit flăcări uriaşe. Şi alte fete mai frumoase au căzut roabe de asemeni. cu silă. troienii au plecat. bătrân ca lumea. Şi îmbătaţi de vin şi planuri. făcând greşeli după greşeli. de care se prinsese fata. când troienii dormeau atât de fericiţi. În vremea asta. furişaţi pe uliţe. în triumf. soaţa lui Hector. acela care luase de soaţă pe Elena. Căci în palatele lui Priam. şi apoi fericiţi cu toţii au petrecut până târziu. la acest ceas. danţând. doar câţiva au scăpat cu viaţă. Aias a dărâmat în templu şi statuia mândrei Atena. Pe Deifob. Şi tot atunci s-a întors flota. Pe celelalte le-au ucis. Priam. În toiul nopţii. şi i-au sfărâmat capul de pietre. TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII roiei îi sosise sfârşitul. Prin zidul spart au năvălit cetele crunte de ahei. fiul lui Hector. Ulise şi ceilalţi ahei au părăsit calul de lemn şi. Şi statuia s-a sfărâmat. Andromaca. tot încercase să mai lupte. râzând şi făcând planuri să-nceapă ei acum război cuaheii cei fugari pe mare. Aceştia au fugit în munţi. femei. s-au auzit de peste tot. au dus calul de lemn pe-acropolă. era prinsă de crudul fiu al T . istovind amfore cu vin. acolo. din casele nezăvorâte. cu o secure. l-a ucis însuşi Menelau. în lăcaşul sacru. şi obosiţi de cânt şi danţ. Dintre bărbaţii de la Troia. Pe uliţele pietruite curgea un râu roşu de sânge. Zgomot de arme a sunat şi gemete înfricoşate. l-au azvârlit. spărsese porţile de-aramă feciorul marelui Ahile: Neoptolem.

Aheii îşi aveau centrul în Argos. Iar epopeea lui Homer oglindeşte evenimentele reale. şi-au ars-o până-n temelii. Şi nouă zile sau mai bine.. Cauza războiului. nu numai una legendară. ca sclavă. n. după legende. . are şi o bază istorică. Troia se ridica pe dealul unde se află astăzi localitatea Hisarlâk. ca să le ducă în Elada. Cu toate plânsetele ei. Neoptolem a luat. Trei zile şi trei nopţi. Adevărul este însă că baza istorică a „lliadei‖ o formează evenimentele legate de năvălirea cetelor aheiene în Troada. într-o căţea. Au nimicit-o aheienii. Homer a creat cele două mari poeme epice: „lliada‖ şi „Odiseea‖. pe voia Herei. În acest fel. e. n. statui şi câte şi mai câte. a trezit lăcomia şefilor de triburi ahei. de ţară care domina strâmtorile. strânşi în jurul legendarului rege Agamemnon din Micena. şi alcătuiseră cultura aşanumită. Şi atât a plâns şi a urlat. răpire făcută la îndemnul unei zeiţe olimpiene. e. uscată şi zbârcită. întruna. din Turcia. nu mai era deci bogăţia mult râvnită a Troiei. de dorieni. Troia s-a mistuit mereu. slabă. Fumul gros s-a tot ridicat vestind popoarele vecine şi corăbierii de pe mări că Troia… Troia nu mai este. elinii – cu fantezia lor bogată – au născocit legenda despre răpirea Elenei cea frumoasă. din miazănoapte. şi deci negoţul dinspre Marea Neagră şi Marea Egee. s-a arătat că opera atribuită bătrânului aed orb. nurorile şi nepoţii. la Micena. Toate le-au încărcat pe vase. unde ea domnise-odată ca regină… Note: 1. încât se zice că Hecuba s-a preschimbat. căutându-şi fiii.211 lui Ahile. Plângea. au plecat din Elada cu oastea în Asia Mică şi au atacat. sub haina de legendă. Luând ca temei cântece foarte vechi. Homer. despre un război dus de către căpeteniile tuturor triburilor din Grecia împotriva bogatului oraş Troia. epoca marilor migraţii. au jefuit şi au distrus Troia. ci răzbunarea pentru o grea insultă adusă unui rege. pietre scumpe. urla şi şi-i striga pe nume. răzbunătorul. cu mintea rătăcită. Numai Hecuba rămăsese. nici încercarea de a coloniza şi alte regiuni de pe litoralul Asiei Mici. obiecte rare. din palat şi a târât-o la corăbii. Tradiţia grecească antică plasa evenimentele povestite de Homer prin anii 1199— 1183 î. stofe de preţ. acoperind cu lacrimi pietrele negre-ale cetăţii. cu hainele făcute zdrenţe. împinşi. aheii au purtat în care multele avuţii din Troia. care s-a stins pe pragul casei. Lucrul acesta a fost susţinut în urma cercetărilor arheologice făcute de învăţatul german Heinrich Schliemann. amestecând în luptele din faţa Troiei pe cei mai mulţi dintre olimpieni. Aceştia. petrecute în Asia Mică între secolele XlV-lea şi al XII-lea î. fiicele. ce le râvniseră atâta: aur. ca şi despre isprăvile unora dintre ei la întoarcerea în patrie. la rândul lor. Se pare că imensa bogăţie a Troiei şi poziţia ei geografică. Şi ea. Neoptolem. Aceea ce fusese soaţa regelui Priam cel puternic umbla cu părul despletit. Ca să justifice însă acest război crud şi ca să-i dea nobleţe. „miceniană‖. Aezii şi mai ales Homer – despre care unii învăţaţi cred că nici n-a existat – om înfrumuseţat legenda. după legendă. pe Andromaca. au jefuit-o-n-întregime. poemele bătrânului Homer au şi valoare documentară deosebită. Dar chiar aşa. aramă. ca o umbră rătăcitoare prin ruine.

ed a II-a . se va întoarce în Italia. iar troienilor. întemeind o aşezare şi o dinastie dardaniană. după cât s-ar părea. unde sunt cântaţi eroii războiului troian.A . întâia oară. aheii. 3. erau şi ei elini. reprezentând-o pe zeiţa Atena cu o lance în mâna dreaptă şi un caier cu lână şi un fus în cea stângă. înaltă cam de 1.212 Ele ne zugrăvesc cu autenticitate societatea troiană şi cea din Grecia continentală. Numele adevărat este Hecabe. Alegoria ne arată. acela care se trăgea direct din Dardan. Regele i-a promis-o. cu mâna de troieni rămaşi în viaţă. El plecase din Italia şi Enea.P. iar Poseidon. 8. Povestea spune că Dardan era fiul lui Zeus şi al Electrei – fiica lui Atlas. Dardan nu mai era elin. în schimbul unor daruri de preţ. dar. Apolo a trimis ciuma în Troia. 5. Tot el a dat şi numele strâmtorii. 50 m. De aceea au lucrat Poseidon (zeul care întruchipa apa) şi Apolo (căldura soarelui). De aceea Troiei i se mai zicea şi Dardania. Hecuba. pag 339 . se foloseşte cel dat de romani.L. mortarul. un monstru. după sfârşitul războiului. soseau pe pământuri eline. se pare că romanii au modificat legenda potrivit intereselor lor. fiind prea puţin cunoscut. i s-a spus Troiei şi Ilionul. fusese obligat să fugă din Elada în Asia. În schimb. marea epopee a lui Homer. nu cotropeau ţinuturi străine. fiica lui Laomedon. în Dardanele. şi una de documente ale vieţii sociale din timpurile acelea depărtate. jaful le pare mai uşor şi chiar mai onorabil decât agonisirea prin muncă‖ . amestecat cu nisip şi apă. 7. în timpul când se trecea de la orânduirea gentilică. a păstorilor nomazi. Din neamul lui s-au tras regii troieni. ca jertfă. Ea se numea paladiu-fecioara şi era ocrotitoarea oraşului. În acest fel. încât să se arate că Dardan. Până atunci se puneau numai pietrele una peste alta. Acesta trebuia s-o primească pe Hesiona. De aceea Heracle. după ce a scăpat din sclavia lui Euristeu. Deci Troia era o aşezare elină. Se crede că fetele au fost în număr de douăsprezece. Heracle s-a oferit s-o scape pe Hesiona. fiul lui Tros.Engels : Opere alese în două volume . Iar Friedrich Engels a arătat că „pentru popoarele care se găsesc în stadiul orânduirii gentilice. debarcând în Asia Mică. Statueta aceasta de lemn. ca altădată Perseu pe Andromeda. s-a întrebuinţat cimentul. Legenda fusese ticluită de elini în aşa fel. Din această pricină. la societatea împărţită pe clase. că la zidirea cetăţii Troia s-ar fi folosit. arătând că Dardan venise nu din Elada. Iată de ce ne apropiem cu atâta interes de legendele acestea. dobândirea de bogăţii a şi devenit unul dintre scopurile principale ale vieţii. vol II . a fost numită „Iliada‖.S. Mai târziu. strănepotul său. 1955.  Karl Marx şi Fr. care au pe lângă o importanţă istorică. 2. cu urmaşii săi Tros şi Ilos. fostă Helespont. de la Ilos. Iasio. Dar Laomedon nu i-a mai dat-o pe fiica lui de soţie. Ca să-l pedepsească pe Laomedon pentru lipsa lui de cuvânt. Podarce însemna: pas uşor. Cimentul se usca la soare şi lega pietrele mai bine. în Asia Mică. 6. s-a dus cu armele asupra lui Laomedon şi l-a pedepsit. dardanieni. pentru că acest fiu al lui Laomedon era un alergător de frunte. 4. cum presupun unii mitologi. adică răscumpăratul. în construcţii. La Troia. pentru că fusese eliberat din robie. era. Heracle a ucis monstrul. E. ci din Italia. Pe urmă i s-a zis Priam. dacă i-o va da de nevastă. potrivit povestirilor antice. Omorându-l pe fratele său.

îl găsim iarăşi în basmele şi legendele noastre. îl sfătuieşte pe Agamemnon să-şi organizeze oastea. după sfârşitul războiului troian. 17. cât şi acela al oştenilor au fost mult exagerate. Şi în folclorul românesc se găsesc basme ca ―Aflatul‖. 11. pictată de Giorgione. Paris îi dă mărul discordiei încântătoarei Afrodita. alteori răpind mireasa sau scufundând palatul. Torţa care aprinde vrajba şi o aţâţă tot mai mult. şi să alerge după zvânturatul tânăr din Troia. dar sunt găsiţi. e. eroul german Sigfrid se scaldă în sângele unui balaur ca să devină invulnerabil. dând la o parte înţelepciunea şi puterea – a şi dezlănţuit urgia. a. Lângă el este zeul Eros.. 14. (Vezi de pildă basmul „Vălul miresii‖ din volumul „În ţara legendelor‖). să-şi trădeze căsnicia. În româneşte. – „învingătorul‖. în legenda Nibelungilor. fiind înlocuit cu cel roman. 18. încât Elena îl îndrăgeşte şi. Bătrânul Nestor. spunându-i în felul următor: „Armia tu întocmeşte-ţi acum după neam şi-nrudire. Scena alegerii celei mai frumoase zeiţe. ameninţarea sumbră. Atât numărul corăbiilor. şi aici va fi locul unde îl va lovi mai târziu duşmanul. În pictura modernă. Mai la o parte stă Paris. Artistul a ştiut să pună pe pânză. se cheamă „Odiseea‖. uneori vârând discordia. pe tema aceasta. Pentru că în văzduh pluteşte zeiţa Eris. pe drumul întoarcerii acasă. ţara. unde pruncii nedoriţi sunt aruncaţi prin păduri sau pe stânci. ― . înţeleptul. Atena şi Afrodita. care închipuie veninul ce otrăveşte inima şi face să se nască ura. În mâna dreaptă ţine torţa. Astfel. ţinând-o de umăr pe soţia regelui din Sparta. Într-un basorelief din secolul al III-lea î. 13. a fost pictată pe zeci de vase din vechime. salvaţi şi aduşi din nou în casa părintească. „Făt-Frumos cel găsit pe munte‖ ş. 12. Ulise. Din clipita aceea Paris – făcând marea greşeală de-a prefera desfătarea. În literatură însă numele de Odiseu nu este aproape deloc folosit. unde domnea regele Priam. Într-un decor exuberant. 15. Şi în folclorul altor popoare se găseşte motivul acesta. a creat o mare operă Rubens. A început ruina Troiei. Pe ţărmul apelor ce se află între insula Eubeea şi Grecia continentală. este gata să-şi părăsească soţul. În timpul scăldatului îi cade însă o frunză de tei pe umăr. De aceea marea poemă epică a lui Homer.213 9. Zeul îl face mai frumos şi mai atrăgător pe Paris. n. Ea are în mâna stângă un şarpe. oraşul înfloritor. fără minte. O pictură asemănătoare. Numele adevărat al lui Ulise este Odiseu. s-a distrus la Dresda. 10. în culori măiestre. în schimbul mărului de aur. care-i cântă peripeţiile. de o mare valoare. Motivul cu vrăjitoarea care strică petrecerea sau nunta. 16. în timpul războiului. Neamul pe neam să se-ajute la luptă şi ruda pe rudă. 19. Insula Sciros. se vede cum Afrodita. o convinge. dintre Hera.

şi ţipă Groaznic Atena ba-ncoace la şanţ. format. 21. Dar pe troieni îi cuprinse un tremur grozav.214 Şi zice înţeleptul Nestor astfel pentru că în epoca homerică unitatea socială de bază era ginta paternă. Ares. 20. Darmite acum când el e turbat că-i uciseră soţul. Asta vorbi Cel-de-sus şi aprinse nestinsă-nfocare. Chiar dacă singur Ahile s-ar pune cumva cu troienii. Iară mai multe fratrii formau tribul. Merge la tabăr-aheilor Hera şi Palas-Atena. basileul. în primul rând. 22. Nu-i rămânea poporului decât să-şi arate. Cu cât era mai preţioasă jertfa. dintre reprezentanţii cei mai bogaţi ai ginţilor. Taurida nu este altceva decât Crimeea. avea şi-un sfat al lui sau un consiliu. s-a dus la troieni şi pletosul Febos-Apolo cu el şi Artemida cu tolba. după cei nouă ani de asediu. Voi zeii ceilalţi după voie Mergeţi la Troia pe câmp unde luptă troienii şi-aheii. fiecare Tot se uita cu uimire cum iutele-Ahile în arme Străfulgera între-ahei ca urgia bărbaţiilor. Mai mare decât ginta era fratria. Nalţă-se Vrajba cumplită ce-ntartă mulţimea. 23. după zidul ahaic. Ba de pe Dealul Frumos dă fuga spre râul Simois. Mi-e să nu surpe în ciuda ursitei chiar zidul cetăţii”. aheii Nu mai puteau de mândrie. cu atât succesul era asigurat. că leul Ahile Iar se ivi la război dup-aşa îndelungă şedere. Volnic e-oricine cum vrea să-i ajute pe unii sau pe-alţii. Se-nfiorau la vederea viteazului şi înainte. Dar mai pe urmă când olimpienii iau parte la luptă. Leto şi Xantos în urmă şi galeşa zân-Afrodita. Până ce zeii statură departe de tabără. 24. cu arcul. Hefestos Vine şoldiş după ei şi-şi deapănă slabe picioare. N-ar putea dânşii cu el să se ţie pe loc o minută. tot nobilimea hotăra. din coif strălucind. Urlă şi Ares în faţă-i asemenea negrului vifor. isteţ ca nici unul. Ares. dezaprobarea sau aprobarea faţă de-aceste hotărâri. Regele. basileul putea să cheme şi adunarea poporului sau a oştirii. Iară în timpuri grele. Zeii îndată pornesc la război împărţindu-se-n două. . să îi aprobe măsurile pe care le lua. De fapt. Fălos de putere. adică grupul de persoane ce avea un strămoş comun în linie directă bărbătească. Zeul Cutremur Poseidon şi dăruitorul de bunuri Hermes. Homer ne cântă în versurile nemuritoare ale „Iliadei‖ cum Zeus a grăit spre zei: „… Eu sta-voi aici în Olimp pe o culme Şi voi petrece privind. Elinii socoteau că nici un lucru de seamă nu se face fără sacrificiu. Întâmplarea este povestită de Euripide în tragedia: „Ifigenia în Aulida‖. în adunarea asta. Ba pe troieni îmboldind cu ţipete de pe cetate. prin strigăte. „Iliada‖ nu cuprinde decât sfârşitul războiului troian. Ba pe la ţărmul bătut de talazuri dă chiot puternic.

215 Astfel. Ea a inspirat adeseori pe artişti. Valurile au năvălit pe promontoriu şi muntele s-a spulberat. Polidor şi Atenondor din Rodos. ne înfăţişează scena aceasta cu un dramatism fără pereche. 26. scârbit şi de zeii: aşa zgomot făcură Zeii când se încleştară-ntre ei pe câmpie… “ 25. pentru că – aşa cum s-a spus – ele îşi retezau de mici copile unul dintre sâni. este în mijloc şi se luptă cu cei doi şerpi mai groşi ca braţul şi lungi de două ori cât omul. trimişi la rugăminţile Atenei. care îi strangulează fiii şi îl muşcă chiar pe el de mijloc. ca să le fie mai lesne când trăgeau cu arcul. cum spuneau grecii. a creat în antichitate Euripide. iar în secolul al XVlI-lea. însă. au stat acolo secole întregi. de către sculptorii Agesandru. Un grup de marmură vestit. Amazoana s-ar tâlcui din limba vechilor greci prin „fără sân‖. Tremură poalele. sculptat în secolui întâi. . Dealtfel. Fata care ajunsese soţia lui Ahile se chema Deidamia. crestele toate-ale muntelui Ida. până într-o bună zi. Laocoon. 29. Muntele acesta ridicat de greci deasupra mormântului lui Ahile. ca să poată aduce în apele mării urna fiului ei iubit. al umbrelor Domn. 28. ca şi monumentul de marmură. Vn cântec vechi spunea că Tetis urzise dinadins întâmplarea aceasta. care se găseşte în tezaurul artistic al Ermitajului. pe un promontoriu numit Sigeion. Fiii caută la el sprijin. înaintea erei noastre. bătrânul preot. 27. Această înduioşătoare întâmplare a fost pictată pe un vas antic de-o frumuseţe excepţională. a creat o nouă operă tragică poetul francez Racine. aproape de strâmtoarea Helespont. O tragedie. acuma de-o parte şi alta zoreau fericiţii Zei să se bată. „Andro-maca‖. chiar ei înde-ei îşi dau crâncenă harţă. 31. şi de spaimă Ţipă şi sare din tron ca nu cumva zeul Cutremur Cu zguduirea-i de sus să crape pământul Şi pământenii şi zeii să-i vază cu ochii locaşul Muced şi negru. dar lupta este pe sfârşite. când a venit o mare furtună. Bubuie straşnic în nouri al lumii şi-al zeilor tată Sus din Olimp. Asta. Jalea Andromacăi este unul dintre cele mai zguduitoare cântece din marea poemă „Iliada‖. Artistul care a făcut calul de lemn se numea Epeios. pe aceeaşi temă şi cu acelaşi titlu. intitulat „Laocoon‖. oricât se încordează Laocoon. 30. Poseidon răzguduie jos în adâncuri Nemărginitul pământ şi munţii cu piscuri înalte. urna a fost luată de valuri. Vasele-aheilor şi se cutremură-ntreg Ilionul. şi se vedea de la mare depărtare de către toţi corăbierii. Mai sunt numai puţine clipe şi toţi trei vor fi ucişi de şerpii zeului Poseidon. această operă a stabilit şi reputaţia poetică a renumitului scriitor francez. Tremură Pluto în iad.

pe ţărm. preoteasa şi statuia zeiţei. După datina veche. Supărarea aceasta îi va costa pe-ahei mai mult decât războiul în toţi cei zece ani. vreme de zece ani. care îi ocrotise pe-ahei şi-i ajutase să nimicească Troia. în sacrul ei lăcaş. Aias urma să fie ucis. Deci Aias pângărise lăcaşul. în bucăţi. Atât doar că eroii nici n-au vrut să audă ca Aias. Ba i se sfărâmase şi statuia zeiţei pe lespezi. Troia fusese arsă până la temelii. fără voie. Preoteasa Atenei fusese-mbrăţişată de Aias. pe coastele Troadei. Însă urmările grozavului măcel abia se începeau… Aias de la Locrida săvârşise o crimă. Atunci Palas-Atena. ce luptase plin de înverşunare. R . să fie omorât.216 ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA ăzboiul ce durase atâta timp în Troia acum se isprăvise. s-a mâniat de moarte. cu pietre.

Pe faţa ei frumoasă. pentru soţia lui care îl părăsise. din care am plecat acuma zece ani… Aşa crezuse el că în puţine zile se vor întoarce-n Sparta. însoţită de Eros. biruitor. se coborâse iute din înaltul Olimp. şi Eros. Menelau şi oştenii i-au ars trupul pe rug şi i-au făcut o slujbă. a grăit Menelau. năvalnică. M . Afrodita. îşi păstra frăgezimea şi era mai frumoasă decât în tinereţe. Iar faţa ei era nespus dencântătoare. reîntâlnindu-şi soţul. pe care-o pregătise ca să-şi ucidă soaţa. E drept că prin legende se spune că zeiţa iubirii. Doar în puţine zile vom vedea iarăşi Sparta şi palatul dorit. Mai bine te îndură şi ia-mă iar la Sparta. Şi. necum. A luat-o pe Elena în braţe şi-a dus-o la corăbii. la porunca zeiţei Afrodita. Apolo – ce ţinuse cu Troia în război – a săgetat cârmaciul1 corăbiei regale. m-a săgetat în piept cu-o săgeată muiată în fiere şi venin. Ochii ei cei albaştri îi muiau inima regelui Menelau. de astă dată-n pieptul regelui Menelau şi îi reaprinsese dragostea-n vâlvătăi. văzând-o pe Elena că-i în primejdie. zgomotoase. cu carul din petale de flori de trandafir. fie-ţi milă.217 MENELAU PORNEŞTE SPRE PATRIE. pentru soţia sa. pe văile din munţi. Iubirea renăştea în pieptul regelui. Însă mândra Elena. ce-l făcuse de râsul întregii omeniri. Elena. zeul înaripat. preafrumoasa Elena. cel tras de porumbiţe. Dar nu era aşa… Pentru că. pe lângă capul Sunion. rege. umilă. Asta pot să ţi-o jur… Astfel rostea odrasla lui Zeus şi a Ledei. Iar Eros. au plecat mai departe. regina ce fugise cu Paris de la Troia. lacrimi curgeau şiroaie şi îşi cerea iertare. Am suferit destul. bărbatul şi-a zvârlit sabia. cu glas întretăiat de plâns şi de suspine: — O. trăsese o săgeată. Dragostea izbucnise din nou. ÎMPREUNĂ CU ELENA enelau se-mpăcase cu soaţa lui. la Troia. Apoi a dat cu fală semnalul de plecare corăbierilor săi: — Vântul este prielnic. căzuse în genunchi. fiul ei. nu ucide pe fiica puternicului Zeus şi a reginei Leda… Fapta am săvârşit-o din voia zeilor. M-a-ndemnat Afrodita. Ridicaţi pânzele corăbiilor noastre. mai întâi. şi să pornim spre casă. în faţa lui. cum. Apoi. cum era datina. Se zice că bărbatul fusese hotărât să-şi ucidă nevasta. Îţi voi fi credincioasă. Simţea cum se topeşte toată mânia-i cruntă ca primăvara gheaţa. Deşi trecuse vremea. Vroia să-i mai lovească cel puţin înc-o dată şi să-i împiedice pe-aheii ce-i ura s-ajungă în Elada. c-un nou cârmaci. când iese soarele şi-o schimbă în pâraie vesele.

Căci. datorită lui. vreme de şapte ani. CA SEMIZEU. gloria suferinţelor îndurate de mine. s-au sfărâmat de stânci. iar prietenul meu Aias s-aseamănă cu zeii. cuprinşi de-un simţământ de teamă. Şi-apoi s-a ridicat un templu maiestuos. gloria oamenilor. Elena a fost luată de Hera din Olimp şi dată de soţie eroului Ahile. În timp ce în Troada aheii au ars trupul eroului Ahile. Patrocle mai trăieşte. şi. în orice seară. De-atunci. Corăbiile aheie. în viaţă. Iar acest nou tărâm a fost numit Leuce sau insula cea albă. Regele Menelau şi soaţa lui. divinul cântăreţ. din marmură ca neaua. ajuns un semizeu. apoi. Şi datorită lui. Insula a clădit-o Poseidon furtunosul. care îi era mamă. Flota s-a risipit.218 Dar le-a trimis Poseidon o furtună grozavă. lăudaţi în cântece şi Troia nu-i uitată‖. la urmă. pentru că-n preajma ei marea se-nvolbura. Fenicia. au fost siliţi de Ares să rătăcească. parcă oncercuia c-un brâu larg de argint4. Amfitrita. faimă şi renume – rostea în vers Ahile – voi care locuiţi pe coastele mănoase ale acestei mări. Ba unii povesteau L egendele mai noi spuneau că. din mâlul ce-l purtase Istrul în drumul său din Sciţia depărtată până la gura Psilon3. La rugămintea mamei. după moarte. pe Elena. să-şi mai revadă Sparta. A fost o nuntă mare în insula Leuce. Şi chiar acei învinşi sunt încă proslăviţi. lira mea azi vă cheamă: slăviţi-mi pe Homer. Libia şi Egipt. pe mări. eu încă n-am murit. Aici şi-a aşezat zeiţa nereidă pe fiul ei Ahile. după moarte. cel mai viteaz erou din războiul troian5. În acest fel zeiţa cu braţele ca neaua răsplătea pe eroul ce biruise . ca toţi marii eroi2. Elena. la care au venit Poseidon. SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE. nimfele nereide şi geniile toate din Pontul Euxin şi chiar din Meotida6. corăbierii îşi opreau vasele şi ascultau. CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA Troia. Această melodie era fermecătoare. zeiţa nereidă. Ahile s-a schimbat din om în semizeu. Şi Ahile cânta. Poseidon a-nălţat în Pontul Euxin o insulă frumoasă. cu voia lui Zeus. şi cu mare greutate au izbutit. cea răpită de Paris – deşi păstrase taina ascunsă-n inimă – Hera i-a dăruit-o de soaţă. Ahile şi Elena se aşezau la masă. AHILE. în cea mai mare parte. Şi pentru că-ndrăgise. prin ţări îndepărtate: Cipru. „O. Şi. lăudându-l pe poetul ce povestise-n versuri greul război troian7. umbra celui răpus a fost luată de Tetis. izbindu-se de stânci şi stropind-o cu spumă.

Însă marele-Ahile. Aicea. Şi dacă vreo corabie se afla în furtună şi îşi căuta scăparea în insula Leuce. mâncându-le cu totul. argint. un timp. femeile acelea care luptaseră cu Ahile la Troia. El a cătat cu ochii-i crunţi şi străpungători spre caii ce purtau oastea de amazoane. obiecte şi stofe preţioase. Sub privirea aceasta. Apoi s-au repezit. T . Această bogăţie au vrut s-o stăpânească vitezele-amazoane. muşcându-le de braţe.219 că s-auzeau de-acolo şi zgomote de arme. Ahile s-arăta la pupă-nveşmântat în straie de război şi le-arăta cu mâna încotro să cârmească. caii s-au scuturat. Atât de multe daruri se aduceau în templu. şi soaţa lui Elena a fost luată de Hera. pescăruşi şi alte zburătoare8. şi-au pornit spre Leuce. strigăte de război şi tropote de cai. Ele plecau în zori. S-au urcat pe corăbii. sforăind ca turbaţi. îşi muiau penele în valurile mării şi se-ntorceau pe ţărm. Menelau a-nchis ochii. După osânda asta. încât se adunase o mare bogăţie. povestite-n legende. Tot în aceeaşi vreme. Stropeau cu îngrijire tot templul lui Ahile. semizeul Ahile a chemat apele Pontului Euxin peste insula sa. îi făceau multe daruri: aur. NIMICIREA AMAZOANELOR n insula Leuce trăiau şi multe păsări: porumbei. trântind pe amazoane cu frunţile-n ţărână. corăbierii salvaţi de Ahile. vreme de şapte ani – au sosit iar acasă şi-au vieţuit. a săvârşit o vrajă. şi dată lui Ahile. cum ştiţi. ajutându-l pe Priam. măturând lespezile cu aripile lor. în Leuce. ca nişte lei flămânzi. în palatul din Sparta. De-aceea şi-au făcut corăbii măiestrite. cu caii lor cu tot. de pântece. fără a fi întrebată. după ce Menelau şi frumoasa Elena – întorşi din rătăciri care-au durat. Apele-au năvălit şi au purificat pământul insulei de sângele vărsat9 Î PEDEPSIREA LUI AIAS DIN LOCRIDA oate aceste fapte. s-a iscat o furtună ce-a scufundat în marş corăbiile pe care veniseră-n Leuce vestitele-amazoane. de şolduri. fiind acum semizeu. pe mare. s-au petrecut târziu.

Stâncă s-a despicat10. către Sparta. trosnind cumplit. ha! şi am scăpat… şi râd acum de voi… Vă-nchipuiţi atunci cum s-a mâniat Atena. de-asemeni. După ce Menelau plecase cu Elena şi-o parte din corăbii. Terminând deci cu slujba şi jertfele-n Troada. La început n-au fost pericole prea mari. cu gândul s-o-mblânzească pe zeiţa Atena. pe mare. — N-ai pierit?… a răcnit din apele marine furtunosul Poseidon. -omeneşti am răzbătut prin valuri… ha. iscate de Poseidon la cererea Atenei. Şi au plecat pe mare. a fost dezlănţuită aproape de Eubeea. sute de primejdii. Părea că marea fierbe într-un cazan adânc. se sfărâmau în ţăndări. vânăt şi mohorât. Întârzia acolo. Şi s-a-ncruntat amarnic zeul mării. Şi ca s-o îmbuneze. şi cum era voinic. şi. târându-l şi pe Aias. regele Agamemnon mai zăbovise încă o vreme în Troada. acel ce porţi alge în păru-ţi ud şi eşti rege pe mări. Astfel l-au pedepsit Atena şi Poseidon pe-acel ce avusese curajul să-i înfrunte. zeiţă. a fost spartă-n bucăţi corabia pe care călătorise Aias. ci s-a luptat cu ele. aflaţi că n-am murit… Cu braţele acestea puternice. regele Agamemnon a poruncit. preacruntule Poseidon. acel ce-i pângărise templul său de la Troia. Dar cea mai grea din toate. Printre aceste vase. N-ai pierit?… Ai să pieri… Şi-a lovit cu tridentul acea stâncă înaltă pe care stătea Aias. mai înfricoşătoare. din cetatea lui Priam. Iar vântul împingea corăbiile-aheie spre stâncile din coastă unde. Iar partea despicată s-a prăvălit în valuri. zei. Astfel au fost pierdute în apele adânci cele mai multe vase. după ce a fost arsă. S-a căţărat pe stâncă. Cerul se coborâse până deasupra apei. Însă eroul nostru nu s-a lăsat târât de valuri. cu mila ta spre noi şi nu ne oropsi în drumul către casă! se ruga Agamemnon de falnica Atena. Se mai vede şi astăzi cum a fost ruptă-n două. oştenii înecaţi şi toată avuţia ce o purtau cu ei. — Apleacă-te. ce era supărată fiindcă nu-l pedepsise pe Aias din Locrida. N-avea de unde şti că ea-i şi presărase zeci. spre adâncuri. ca şi oştenii lui să se urce-n corăbii şi cu toţii să plece spre dorita Micenă. Poseidon. a izbutit s-ajungă pe-o stâncă de la ţărm. vesel. a cătat cu ochii lucitori spre muntele Olimp şi a strigat din răsputeri: — Voi. Palas-Atena şi tu. văzându-l pe eroul ce-i pângărise templul că mai trăieşte încă. risipită pe fundul clocotitoarei mări. Dar în câteva zile au început furtuni.220 Să ne întoarcem însă din nou în faţa Troiei. şi să aflăm ce soartă au mai avut şi ceilalţi ahei rămaşi acolo. în drumul către casă. Furtuni nenumărate. . îi ridica sanctuare şi-i tot aducea jertfe zeiţei purtătoare de coif şi de egidă.

221

ÎNECAREA CORĂBIILOR LA CAPUL CAFAREU
upă-ntâmplarea asta, regele Agamemnon a plutit mai departe cu bruma de corăbii ce îi mai rămăsese. Credea că s-au sfârşit necazurile pe mări prin pierderea lui Aias. Numai că în Eubeea domnea pe-atunci Nauplios, tatăl lui Palamede, eroul ce fusese osândit în Troada şi omorât cu pietre. Atena şi zeiţa cu braţele ca neaua, care-i mânaseră pe-ahei până-n Troada, vruseseră să piară cel care cerea pacea. Acum, aflând Nauplios că se apropie flota, a vrut la rându-i să plătească regelui Agamemnon moartea fiului său. La capul Cafareu al insulei Eubeea răsar mai peste tot colţi mari, rânjiţi din ape. Şi, într-o noapte neagră, Nauplios a aprins pe-aceste stânci un foc. Flota tocmai trecea prin apele acelea adânci, clocotitoare. Pornise iar furtuna. Vântul bătea avan şi azvârlea-n corăbii munţi negri, grei, de apă. Şi, văzând Agamemnon foc scânteind pe ţărm, a crezut că-i un port. S-a-ndreptat întracolo cu corăbiile sale. Dar dintr-odată – zei! – vasele s-au ciocnit de colţii ascuţiţi şi, una după alta, corăbiile lui s-au scufundat în mare. Iar vuietul furtunii a stins pe totdeauna gemetele de moarte ce le scoteau oştenii regelui Agamemnon, care se prăvăleau în apele adânci11. Când s-a sfârşit furtuna şi s-au ivit iar zorii, nu mai plutea pe mare decât un singur vas. Era vasul regal, care era mai bun ca toate celelalte, însă şi el lovit de stâncile din ţărm şi-aproape plin de apă. Cu greu au izbutit de-au plecat mai departe. Au plutit ei pe mare. Au înfruntat şi alte furtuni şi lupte grele, şi-abia într-un târziu au izbutit s-ajungă acasă, la Micena.

D

AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ
tâta că în timpul cât lipsise-Agamemnon, soţia-i Clitemnestra, sora mândrei Elena, nu i-a fost credincioasă. Mânată de-Afrodita, duşmana grecilor din războiul troian, regina Clitemnestra a îndrăgit pe-un altul, vărul lui Agamemnon, ce se chema Egist. Dorind să nu-i sosească soţul pe negândite, regina aşezase pe-un munte foarte-nalt o strajă zi şi noapte. Când au distrus aheii bogatul oraş

A

222

Troia, focul s-a ridicat în sus până la cer. În Lemnos s-au zărit coloanele de flăcări, care se ridicau din zidurile Troiei. Atunci locuitorii marei insule Lemnos au aprins şi ei focul pe o creastă de munte, dând veste că oraşul lui Priam a căzut. Din Lemnos s-a văzut până departe focul, pe coastele Eladei. Aşa, din munte-n munte, vestea a şi sosit într-o singură zi în oraşul Micena. E lesne de-nţeles ce-a fost pe Clitemnestra, când a aflat c-aheii au biruit Troia şi se înapoiază soţul său, Agamemnon. Sub îndemnul zeiţei, ea s-a făcut că este nespus de bucuroasă. L-ambrăţişat cu dor, şi toată numai zâmbet, l-a poftit în palat pe soţu-i Agamemnon. — Întâi şi-ntâi, stăpâne, i-a glăsuit regina, te rog să faci o baie, şi-astfel să te purifici de sânge şi de colb… Regele din Micena s-a învoit, fireşte; şi-a dezbrăcat armura; a dat încolo lancea, şi sabia, şi scutul. Ştia că e acasă, şi nu mai sunt primejdii. Trâmbiţele sunau. Chimvalele la fel. Şi adunaţi, curtenii îl aclamau pe rege, fiindcă se întorsese biruitor din Troia. Egist pândea la uşă cu-o sabie în mână. Regina Clitemnestra îl conducea pe rege într-o sală de baie, largă şi-mpodobită cu sculpturi şi cu aur. Regele a intrat în baie să se scalde. Dar, cum l-a văzut singur, regina Clitemnestra a şi zvârlit asupră-i un văl lung şi ţesut din fire foarte tari. Regele Agamemnon s-a încurcat în văl, la fel ca într-o plasă, şi a căzut pe lespezi. Iar soaţa-i, Clitemnestra, cu sfatul lui Egist, l-a lovit cu securea în frunte de trei ori.

RĂZBUNAREA LUI ORESTE
ndată după crimă12, Egist s-a-nveşmântat în hainele regale şi a ieşit în piaţa oraşului, trufaş, stând lângă Clitemnestra. Mulţimea înfuriată de crima odioasă, care se săvârşise acolo, în palat, a vrut să-l şi înşface pe vicleanul Egist şi să-i scurteze viaţa. Însă l-a apărat regina Clitemnestra. Ea a strigat că fapta era o răzbunare pe regele-Agamemnon, fiindcă o îndrăgise pe copila lui Priam, urgisita Casandra. Fata căzuse roabă lui Aias; dar acesta pierise-n apa mării; şi regeleAgamemnon o luase la Micena. Se spune că poporul, văzând-o pe Casandra, cu chipul luminos şi cu privirea bună, o sfătuia să fugă. Vroia să o ajute. Dar ea îşi dorea moartea. Fusese înjosită de nemiloşii-ahei. Nu vroia să trăiască o viaţă de robie. Şi, fără să se teamă, şi-a lepădat mantia, cununa de pe cap şi băţul ei profetic. A intrat în palat cu celelalte roabe aduse de la

Î

223

Troia. Acolo adăsta securea ucigaşă, aceeaşi ce lovise în frunte peAgamemnon. Îndată după moartea regelui Agamemnon, duşmanul său Egist voise să-i omoare şi unicu-i băiat, ce se numea Oreste. Însă micul Oreste fusese luat de doică, în acel ceas de spaimă, şi dus în altă ţară, pe tărâmul Focidei. Departe, în Focida, Oreste-a crescut mare, şi nu avea alt gând decât săi pedepsească pe cei doi ucigaşi, cum cerea datina. În el ardea făclia urii răzbunătoare. Şi, ajungând flăcău, a plecat la Micena, însoţit de un prieten, ce se numea Pilade. S-a-nfăţişat acolo drept un sol din Focida şi-a pătruns în palat. — Eu sunt acel pe care tu ai vrut să-l răpui… i-a glăsuit, cu silă, fiul lui Agamemnon vicleanului Egist. Am venit să-ţi plătesc moartea tatălui meu!… A început o luptă. Însă o luptă scurtă13. Oreste era tare şi priceput la arme; şi Egist a căzut – cu toate că regina sărise în ajutorul lui, cu o secure-n mână. De nu era Electra, sora lui Oreste, poate-l şi răpunea. Electra i-a strigat: — Fugi, frate!… Fugi departe!… Regina te pândeşte şi vrea să te omoare pentru iubitul ei… Oreste s-a întors spre mama ucigaşă. Plin de durere-n suflet a săgetato-n piept. Oreste, după fapta grozavă săvârşită, a avut de-ndurat chinuri nenumărate. El a fost urmărit de crudele erinii – geniile infernale trimise săl răpună şi să-l ducă-n Infern, pentru că-şi omorâse pe propria lui mamă. Zeiţele erinii l-au urmărit mult timp. Până-n cele din urmă, se spune că Oreste ar fi fost judecat de zeii olimpieni în oraşul Atena, sus, pe stânca lui Ares14. Vreo câţiva olimpieni au hotărât să-l ierte, zicând că fapta lui a fost cu totul dreaptă. Regina Clitemnestra îşi meritase soarta. Parte dintre erinii şi-au curmat urmărirea. Ele s-au aşezat într-o peşteră largă, chiar sub areopag. S-au numit eumenide şi-au ocrotit oraşul atât de drag Atenei15. Însă alte erinii l-au lovit mai departe pe tânărul Oreste. Ca să scape cu viaţă, a trebuit s-aducă din ţinutul Tauridei o statuie-a zeiţei caste a vânătoarei. Statuie fermecată. El a plecat alături de prietenu-i Pilade. Dar în templul zeiţei slujea, ca preoteasă, fecioara Ifigenia, pe care-odinioară regele Agamemnon vrusese s-o jertfească pe-un altar în Aulida – ca flota aheiană să poată să pornească spre coastele Troadei. După multe necazuri, Oreste şi Ifigenia s-au cunoscut ca fraţi. Au plecat împreună spre patria dorită, ducând cu ei chipul de piatră al zeiţei. Ajungând în Micena, Oreste s-a-nscăunat pe tronul părintesc, tronul lui Agamemnon. Prietenul credincios al regelui Oreste, Pilade, s-a-nsurat cu prinţesa Electra. Iar Ifigenia s-a făcut preoteasă într-alt templu măreţ al

224

preacastei zeiţe16. Iată care-a fost soarta celor doi fraţi atrizi: Menelau şi-Agamemnon care au distrus Troia cu cetele de-ahei. Oastea lor a pierit la-ntoarcerea spre casă, pe mare, sub furtuni, şi toată bogăţia jefuită la Troia a fost pierdută-n ape, unde zace şi-acum. Zeii ce-i aţâţau să plece la război i-au asuprit pe urmă. Ba, până şi urmaşii, prietenii, rudele au îndurat la fel. Învinşi şinvingători au suferit din plin.

Note:
1. Pe nume Frontis. 2. Oamenii din antichitate au născocit ideea că eroii deveneau în cea mai mare parte semizei, adică tot un fel de zei. Ei îşi închipuiau că eroii – care-i iubeau şi luptaseră în viaţă pentru pământeni – vor mijloci pe lângă zeii olimpieni, ori de câte ori aceştia ar fi vroit să-i urgisească. Şi în acest fel ar fi putut să scape de multe neajunsuri sau să capete ajutor în împrejurări grele. 3. Psilonul era Sulina de astăzi. 4. Noi îi zicem Leucei: Insula Şerpilor, pentru că ar fi vieţuit acolo nişte şerpi mici, negri, neveninoşi. 5. Ahile reprezenta pentru elini vitejia şi curajul desăvârşit în război. Era un fel de erou naţional. În acelaşi timp, el se bucura şi de protecţia anumitor zei: în primul rând a lui Zeus, prin intermediul rugăminţilor mamei sale Tetis; a Herei, datorită urii ei nemărginite faţă de troieni; şi a Atenei, ca sprijinitoare a celor mai mari eroi. 6. Marea de Azov. 7. Aşa povesteşte scriitorul Filostrat din secolul întâi al erei noastre, aducând indirect, în acest fel, un omagiu neîntrecutului poet elin, Homer. 8. În felul acesta povesteşte un alt scriitor: Flavius Arrianus, filozof şi istoric

225

totodată, din cel de-al doilea secol al erei noastre. 9. Filostrat, în „Heroica‖ sa, pretindea că acest atac al amazoanelor în Insula Şerpilor s-ar fi petrecut în anul 168 al erei noastre. Istorii nu confirmă această luptă şi nici pe amazoane. Totuşi, nu se ştie de n-o fi fost vreodată, cumva, vreun măcel în ostrovul cu şerpi. Poate nişte războinici or fi răpus cu armele vreo ceată de femei, din nu ştim care pricini. Iar grecii, care erau atât de inventivi, or fi vrut să înnobileze acest măcel crud, creând povestea asta. Dacă este aşa sau altfel, noi nu avem de unde să cunoaştem. Nu ştim ce se ascunde sub cântecul străvechi despre Insula Şerpilor, care-şi scaldă şi astăzi coastele în apele înspumate ale Mării Negre. 10. Este vorba de stânca numită Gerestes. Văzând ciudata ei formă, elinii au născocit această interesantă legendă. 11. Motivul acestei legende, al regelui care atrage cu ajutorul focului corăbiile, pe furtună, între stânci, ca să le nimicească, a fost preluat de folclorul multor popoare. Se află şi în basmele noastre. 12. În tragedia sa „Agamemnon‖, poetul Eschil ne cântă cumplita întâmplare. 13. Eschil, în tragedia „Heforele‖, povesteşte moartea reginei Clitemnestra. Heforele erau nişte femei care-i jeleau pe morţi şi făceau libaţiuni pe mormintele lor. Titlul a fost dat simbolic de poet. Dealtfel, într-un desen pe-un vas, îl vedem pe Oreste vârându-şi paloşul răzbunător în trupul lui Egist. Regele învins dă strigătul de moarte. Dintr-o altă încăpere, ţâşneşte însă Clitemnestra cu o secure-n mână, şi este gata să-l lovească pe feciorul său, pe la spate. Mai încolo, se vede şi Electra, fata lui Agamemnon. Zărind-o Electra pe Clitemnestra, cu securea, îl vesteşte pe Oreste, ca să se poată apăra. Sunt unii învăţaţi care asemuiesc tragedia lui Eschil cu o altă operă, creată de Shakespeare, numită „Hamlet‖. La fel, tânârul prinţ Hamlet doreşte să răzbune moartea tatălui său, regele ţării, ucis prin uneltirea unui unchi criminal, împreună cu mama necredincioasă. 14. Areopagul. 15. Acest lucru se arată în altă tragedie a lui Eschil, „Eumenidele‖. Piesele: „Agamemnon‖, ―Heforele‖, şi „Eumenidele‖ compun laolaltă trilogia „Orestia‖, culme a artei lui Eschil. 16. Întâmplările acestea atât de zbuciumate au fost povestite de Euripide în tragedia lui „Ifigenia în Taurida‖. Într-un grup statuar din secolul al V-lea înaintea erei noastre ne sunt înfăţişaţi Oreste şi Electra, după ce se întâlnesc în pace la Micena. Electra îşi ţine braţul cu dragoste de soră pe umărul voinic al regelui Oreste. Feţele lor exprimă iubirea ce şi-o poartă, caldă şi sinceră.

Şi vântul a suflat în pânze. cu mintea lui născocitoare. poate aheii erau zdrobiţi de dârzul Hector. Dar pe Ahile-l adusese în tabăra lui Agamemnon. intrat în bătălie. el a făcut tot ce-a putut. priceperea şi dibăcia. Acuma. Fără de el. patria sa cea mult iubită. cu vorba sa meşteşugită. iară vâslaşii-au chiuit. valul cu murmure plăcute. Zidul nebiruit al Troiei. Ulise şi-a urcat pe cele douăsprezece corăbii ce le-avea. aidoma unui cântec drag. Fără de el. Neoptolem şi alţi eroi. clădit de doi zei olimpieni. Însă. pe Filoctet. I-au nimicit pe toţi bărbaţii. ca să asigure victoria cetelor regilor ahei. decât să se întoarcă acasă1. paladiul nu ar fi părăsit oraşul regelui Priam cel bătrân. Acest erou întruchipează înţelepciunea. îi chema ademenitoare şi-şi legăna. nici nar fi fost meşteşugit calul de lemn. Ce-i drept. Ulise. Ziua era plină de soare şi marea lucie. altă dorinţă mai fierbinte. în care îşi avea căminul. Şi au plutit. în zări. N-avea alt gând. Au luat A . nu vedea-n visurile lui decât Itaca. până ce au zărit un ţărm locuit de un neam de oameni2 ce-l ajutaseră pe Priam în marele război troian. El a adus noi luptători. ar fi rămas poate întreg. isprăvindu-se războiul. lângă fecioru-i Telemah şi lângă draga-i Penelopa.226 PĂŢANIILE LUI ULISE hile-a-nsemnat vitejia în marele război troian. prin isteţimea sa. în faţa lor. Ulise nu dorise acest război atât de crud. Atâta că-n timpul cât fusese plecat în crunta bătălie. oastea care-i era încredinţată. Aici au debarcat cu oastea. în faţa Troiei. au tot plutit. Greu se urnise de acasă.

Dar nu trecu decât puţin şi s-auziră paşii-i groaznici.227 întreaga avuţie ce se găsea-n oraşul lor. Erau acolo îngrămădite coşuri cu brânză. de la un preot. lăsând corabia pe apă. Ciclopul nu era acolo. Era ciclopul Polifem. în care locuia ciclopul cel mai cumplit din tot ţinutul. ÎN PEŞTERA CICLOPULUI POLIFEM lutind ei apoi mai departe. Atunci Ulise i-a legat de băncile corăbiei cu ştreanguri tari de cânepă. că-i aşteaptă. Ulise s-a urcat pe ţărm. călătorii s-au minunat nespus de tot ce ochii le vedeau. Trecând apoi de insulă. sub vraja florilor de lotus. în insula cu lotofagi. Urcându-se pe acea coastă au întâlnit o peşteră. pe corăbiile-aheie. … Şi iară au pornit pe mare. care i-a rătăcit pe ape. pătrunzând în peşteră. De capre negre. mânându-şi turmele cu-o bâtă. Închise peştera cu-o stâncă. pe veci. au împărţit-o-n mod egal3. feciorul zeului Poseidon. am spune azi6. Au mai plutit o săptămână şi-ncâ cinci zile pe deasupra. Era cu turmele pe vale. făcută dintr-un trunchi uriaş. Însă Ulise se gândea la cei de-acasă. O peşteră înaltă. gustând din lotusul cel dulce. au întâlnit o insulă care era plină de capre. Iară în ţarcuri behăiau sute şi mii de iezi sau miei. au poposit pe-un ţărm. n-au vrut să plece mai departe. pe care îl primiseră. sprintene. Şi trei dintre însoţitorii cutezătorului Ulise. Aceştia însă se zbăteau. Şi. ce zguduiau pământul tot. Au străbătut printr-o furtună. Au luat cu ei puţină hrană şi-ntr-un burduf mare de capră un vin roşu. ce nu ar fi putut s-o tragă nici patruzeci – poate mai bine – de boi. Vroiau să se arunce-n apă. femeile şi fetele. a dat poruncă celorlalţi să-i ia cu sila. Cine mânca din floarea asta nu mai avea altă dorinţă decât să stea. să-i aducă sus. Iar prada. din Tracia. acolo. Să se întoarcă-n insulă. şi el pătrunse-n peşteră. Doar doisprezece soţi mai zdraveni şi curajoşi urmau pe rege în ţara asta misterioasă. şiştare mari şi alte vase pline cu lapte sau cu zăr. Fiindcă ei se împotriveau. I-au spus Insula Caprelor5. largă. ferită într-un golfuleţ. P . Aceştia se hrăneau cu lotus. astfel dobândită. îmbătător. unde sălăşluia poporul ciudat al lotofagilor4. şi au ajuns lângă o coastă. pe care sălăşluiau nişte uriaşi c-un singur ochi. E drept că pe acest tărâm Ulise a pierdut şi el cam şaptezeci şi doi de oameni. nişte ciclopi.

ciclopul a mâncat pe alţi doi soţi ai lui Ulise.228 Aprinde un foc bun şi vrea să-şi pregătească hrana. pe care o avea ciclopul. eu care sunt la fel de tare ca orice zeu?… Ha. Furtunile ne-au rătăcit. Tocmai venea şi el din vale. ne ospeţeşte. sătul bine. Zeus. Erau închişi în peşteră de steiul cel enorm. — Cine sunteţi? răcneşte el. proptit chiar la intrare de ciclop. ha. URIAŞUL ESTE ORBIT CU UN TRUNCHI ÎNROŞIT ÎN FOC lise s-a gândit un timp: ce-i de făcut şi cum să scape din peştera ciclopului? Căutând şi frământându-şi mintea. l-au ascuţit la vârf şi l-au pus bine la o parte. Mă învăţaţi pe mine voi?… Şi să mă tem cumva de Zeus. a înşfăcat alţi doi oşteni şi i-a mâncat numaidecât. Ce râs!… Parcă se dărâma asupra lor cerul întreg şi bubuiau din înălţimi tunete tari. ci un clocot. L-au luat. ha. aheii au aprins un foc în peştera ciclopului. Dar la lumina focului zăreşte-ndată oaspeţii. Ulise s-a gândit să-şi scoată sabia lui cea ascuţită şi să i-o vâre-adânc în piept. Cum a pătruns în peşteră. şi a plecat cu turmele. zei!… Parcă era nu râs de fiinţă. şi. ca să îşi mâne turmele. — Ha. Apoi s-a-ndestulat cu lapte. scăpaţi de moarte-n faţa Troii. ha!… Fără de alte multe vorbe. Însă şi-a dat isteţul seama că omorându-l e-n zadar. ha!… râdea ciclopul. U . i-a înşfăcat pe doi oşteni şi i-a mâncat cât ai clipi. Cum aţi pătruns în peşteră? Şi îşi rotea sub frunte ochiul său arzător şi fioros. şi trăsnete parcă-i loveau. — Suntem ahei. s-a culcat. Văzându-l că a adormit şi sforăie-nfricoşător. Însă Ulise. înfricoşate. Iară când s-a lăsat amurgul peste acel ţinut de spaimă. Ştii foarte bine că-i poruncă de la stăpânul nostru. fii bun. urlet de valuri şi furtuni. să-i primeşti bine pe drumeţi… Ciclopul a-nceput să râdă. ha. fără teamă. s-a repezit. În zori. Ci tu. Şi ce râs. punând la uşă din nou stânca. Aşa s-a scurs pe-ncetul noaptea. Aheii se uitau pieriţi cum le mânca uriaşul soţii. a zărit într-un colţ un trunchi lung de măslin: o altă bâtă. ha. Venim din Troia. a luat burduful cel plin cu vin roşu şi tare.

şi l-a sorbit cu lăcomie. bătut. ciclopul s-a lăsat pe-o rână şi-a lunecat pe lespezi. Şi ochiul lui a sfârâit ca fierul de pe nicovală. nemailuând seamă la feciorul zeului mărilor Poseidon. I-o băutură zisă vin… Ciclopul nu băuse încă sucul de struguri pân-atunci. Nimeni te cheamă?… Bine. urlând mai tare. şi m-ajutaţi. măi. încât aheii îl sorbeau doar subţiat cu apă rece: trei sferturi apă. Ba încă i l-au răsucit. ciclopilor. încins. tot căutând pe Nimeni şi pe soţii săi. le-a dat răspuns: — Săriţi.229 Vinul era atât de tare. să vezi cât e de bun. spre peşterile-ntunecate unde-şi făcuseră culcuş. Altfel. pesemne. Ulise-atunci a făcut semn ostaşilor şi-au înroşit bârna de lemn în flacără. care urla necontenit şi se izbea de toţi pereţii peşterii sale. un sfert vin. Şi spune-mi. Ei au venit la peşteră şi i-au strigat în cor de-afară: — Ce-i Polifem? Ce s-a-ntâmplat şi de ce ne trezeşti din somn? Iar Polifem. de-aici… căci Polifem annebunit… 7 AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ i s-au pornit. ce tot urli?… Haideţi. — Mai dă-mi!… a poruncit voios. Însă Ulise şi cu soţii săreau prin peşteră mai sprinteni decât căpriţele S . a glăsuit el spre ciclop. bine… Ia mai deşartă-mi puţin vin… Dar cum l-a sorbit şi pe-acesta. Uriaşul a-nceput să urle. doar dintr-o-nghiţitură se prăbuşeau beţi la pământ. ciclopii. S-au apropiat de Polifem şi ascuţişul trunchiului i l-au vârât adânc în ochi. chiar în mijlocul oilor. beat. joc de noi… Dacă nu-i nimeni. ciclopilor. puterea lui l-a doborât. Şi urletul lui i-a trezit pe toţi ciclopii insulei. că Nimeni mi-a vârât în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit! — Ce tot spui?… Nimeni te-a orbit?… Îţi baţi. şi cum te cheamă?… Ulise i-a turnat din nou ciclopului în oală vin şi i-a răspuns plin de dulceaţă: — Numele meu aheu e „Nimeni‖… — Aha!… a mormăit ciclopul. vârât în apă. Acum însă isteţul nostru a turnat vinul spumegos într-un vas mare de pământ şi i l-a întins uriaşului: — Soarbe. buluc.

însă înţelept. te-am păcălit!… O!… Când a auzit ciclopul a înşfăcat o stâncă mare cât un palat… Ce un palat?!… Un munte-ntreg! Şi l-a azvârlit în apa mării. căci preaisteţul din Itaca le da curaj zicând aşa: — Am învins noi oraşul Troia. Ciclopul s-aşezase-n uşă. că uriaşul nu era cât de cât deştept şi nu căta sub pântec turma. Polifem. De-acolo a strigat Ulise: — Hei. căci avea ziduri ridicate de zeii-Apolo şi Poseidon. Iară aheilor. în piept le bătea tare inima. care îl sprijineau pe Priam: Apolo. Şi. Artemis. pe voia sa. Atâta numai că Ulise legase câte trei berbeci. Prindeţi în mâinile voinice vâslele tari şi să pornim fără de teamă mai departe… Şi pornind grecii. ci-s eu. pe vasul care-i aştepta în golfuleţul liniştit. . Eol. Şi valurile se săltau şi clocoteau în jurul lor.230 de munte şi îi scăpau mereu din mâini. căruia soarta îi urzise să fie-n veci nebiruit. vei veni. Şi pe sub pântecele lor prinsese câte un oştean. puternic eşti ca zeii. Nu-l lăsa să sentoarc-acasă!… O!… Tată… Tată… pedepseşte-l… Dar grecii hohoteau pe punte. Aşa au izbutit Ulise şi soţii lui să ias-afară şi să alerge. de vreme ce-am înfrânt destinul cetăţii Troiei. au ajuns într-o insulă unde domnea. cu grăbire. răsari din ape şi pedepseşte-l pe Ulise. cum credeai. să iasă. şi nu un vierme cum te-arăţi… — Un vierme. dar eşti netot. în timp ce stânca aruncată de Polifem zguduia vasul. şi Leto. Polifem. tu. Şi el se agăţase ţeapăn de cel mai mare animal. Ulise. uriaşul. şi Afrodita. starostele berbecilor din turmele lui Polifem. au început să şi vâslească. Polifem!… Hei. urcaţi pe corabie. Poseidon: — O!… Tată. Şi-am înfruntat pe-olimpienii. stăpânul mărilor. până ce au ajuns în larg. laolaltă. feciorul Herei. striga acum pe tatăl său. o Polifem!… a glăsuit din nou Ulise. fără frică. când oile s-au grămădit la gura peşterii. Asta până spre dimineaţă. Şi nu o să răzbim prin marea ocârmuită de Poseidon? Eu nu mă tem deloc de el. răcnind cu ciudă: — Vai!… Auzisem prevestirea că tu. iar tu. pipăia oile pe spate. Însă credeam că-i un uriaş. regele peste vânturi8. acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni. Ulise… din Itaca… Hei. bine-n curmeie. de bucurie. pentru că Polifem. şi nebunul zeu al războiului. auzind ţipetele lui înverşunate către ape.

Şi chiar sub ochii lui Ulise. Iar vânturile au ieşit şi s-a dezlănţuit furtuna. S-au dus acasă şi i-au fript. Furtuni pe care le-au iscat chiar vânturile ne-ndurate. şi fiind navigator destoinic. colţuroase. pe catarg. cu ochii lui străbătători9. El s-a urcat sus. — Să le păstrezi… Să le dai drumul. mâncaţi de cruzii lestrigoni. dormea dus. într-un burduf. Şi i-au mâncat numaidecât. încât Eol. Însă jelindu-i pe cei morţi. la primit bine şi cu cinste. Plutind ei apoi peste mare. în largul mării. s-a deşteptat însă Ulise. căci blestemaţii lestrigoni azvârleau iarăşi după ei cu stânci cât munţii. Ulise i-a vorbit atât de iscusit şi de frumos. Însoţitorii lui Ulise. au sfărâmat corăbiile. ce nu primeşte pe nimeni oaspe-n casa lui. Astfel n-a mai avut Ulise. şi pe ahei i-au tras în ţeapă. Zefirul cel îmbălsămat. în semn de mare preţuire. Nu lăsase în libertate decât pe vântul de apus. să cerceteze insula. Câţi rămăseseră cu el i-au plâns cu lacrimi arzătoare pe cei care pieriseră. când el. nici măcar celorlalţi ahei. neputincios stând pe catarg. ca să-i împingă pânzele corăbiilor către Itaca. Şi pândind toţi un timp prielnic. numai când ai s-ajungi la ţintă. au şi tras repede la ţărm. Iar la plecare i-a adus. din flota lui atât de mare. zis lestrigonii. au înălţat pânzele toate şi au vâslit cu încordare. făcut din piele. Şi ce furtună!… Niciodată nu mai bătuseră-mpreună atâtea vânturi peste mare. uriaşii au sărit îndată. uriaşi şi mâncători de oameni. şi erau gata să-i zdrobească şi să-i afunde-n apa mării. Ulise. ca pe miei. Toate-n acelaşi timp suflau şi zguduiau genunea neagră a apelor până-n adânc. Însă pe insula aceasta trăia un neam. însoţitorii lui Ulise au socotit că în burduf se află aur şi argint. deseori. au reuşit să poposească la ţărmul altei insule. A .231 ÎN INSULA LUI EOL ŞI ÎN ŢINUTUL LESTRIGONILOR ici Ulise i-a grăit cu vorba sa meşteşugită zeului Eol cel măreţ şi i s-a plâns că l-au lovit pe-ntinsul mărilor furtuni. Dar zeul Eol l-a rugat un singur lucru pe Ulise: să nu arate nimănui ce se găseşte în burduf. prevăzător. pe-ntinsul mării. legat la gură cu un lanţ în întregime de argint. cu unsprezece din corăbii. decât doar o corabie. Sub vijelia cea grozavă. puşi în frigare. acele vânturi ce umblau. au desfăcut din lanţ burduful. a glăsuit regele Eol. după destule încercări. Numai Ulise a rămas.

a-ntâlnit în cale pe regele profeţilor: Tiresias cel preavestit. dacă-nainte ai să cobori până-n ţinutul lui Hades. Circe11. Şi-astfel eroul să-i rămână pe totdeauna ca bărbat12. puţinii care mai trăiau. frumoasa Circe vroia să-l pună pe Ulise să se coboare în Infern. Patrocle. în locul lui. cel doborât de Clitemnestra atunci când a ajuns acasă. — Nu te încrede în soţie. Ulise a plecat spre ţara întunecată a lui Hades. frumoasa vrăjitoare. Aici. n-a vrut să-l lase să mai plece şi l-a ţinut un an întreg. În ţara asta locuia o mare vrăjitoare. pentru că toţi îl socot mort. După Tiresias. şi-ai să-i întrebi pe cei de-acolo dacă e bine să te-ntorci… La drept vorbind. i-a mai rostit că soaţa. Apoi. mult credincioasa Penelopa. un alt bărbat. la stăruinţa lui Ulise că vrea să plece către casă. Era o insulă Eea10. este silită să-şi aleagă. Neavând altfel nici un mijloc să plece din acel tărâm. S-a-nfăţişat şi Agamemnon. zeul mohorât. Ulise i-a făgăduit să se coboare în Infern. Voi izbândi şi voi ajunge în Itaca. Acolo. dându-i ospeţe strălucite. au ajuns pe un alt tărâm. Aias. Tiresias i-a prevestit câte avea să mai îndure în drumul lui către Itaca şi cum se va dezlănţui mai tare ura-nverşunată a lui Poseidon furtunosul. Cel puţin tu să fii ferit de relele care te- S . Ulise cu oştenii săi. Să nu păţeşti ce-am păţit eu. Şi tot luptându-se cu soarta.232 — Vâsliţi!… Vâsliţi!… striga Ulise. Vâsliţi!… Vâsliţi!… Nu vă lăsaţi!… PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN i. Mai bine stai tihnit la Circe! Heracle. de la iubita-ţi Penelopa. Dar nu mă voi lăsa eu pradă atât de lesne lui Poseidon. Eu ştiu că toate-aceste crime sunt uneltite de Poseidon. de zeul ce ne urmăreşte ca să-l răzbune pe ciclop. Mama lui însăşi. ea i-a răspuns cu viclenie: — Te las să pleci. îndrăgostită de Ulise. Ba chiar când anul a trecut. şi-acolo ea să uneltească prin Hades şi prin Persefona ca umbrele să-l sfătuiască pe regele de la Itaca să nu mai plece din Eea. Antiloh. Mă voi lupta. dornic întruna s-o învingă. chiar voinicul Ahile şi umbrele altor eroi i-au grăit în acelaşi fel: — Cu toţii-am suferit destul. tot vâslind şi rătăcind pe mările fără hotar. a spus regele mânios. lui Ulise i s-au mai arătat şi alţii. Anticleea – care murise între timp – a venit să-l sfătuiască.

Şapte ani l-a ţinut acolo. agăţat de scândurile sfărâmate. pe soaţa-i cea mult răbdătoare şi pe fecioru-i. Ajunşi în ţara soarelui. după această încercare a trebuit să se-nvoiască şi să-i dea drumul iar pe mări. ca să-l îmblânzească şi să-l întoarcă iar pe cer pe zeul care luminează. Sirenele – fecioare-păsări. astăzi sunt stânci obişnuite. l-a ţinut şapte ani la ea. pentru că tu eşti o zeiţă fără moarte. ce-aveau. după aceea pot să mor… Era atât de avântat. de pe corabie. însă Ulise iubea atâta de fierbinte insula lui sărăcăcioasă. Şi mai erau pe-atunci doi monştri. ca să-i înece pe Ulise şi pe însoţitorii săi. neîndurată. i-a răspuns nimfei Calipso: — Eu ştiu că draga mea nevastă Penelopa nu e ca tine de frumoasă. LA CALIPSO pornit. când rostea vorbele acestea. au scăpat şi de aceşti monştri. Ulise-a astupat cu ceară urechile vâslaşilor şi pe el însuşi s-a legat cu frânghii groase de catarg. Toţi i-au vorbit. vâslind mai încordaţi. o insulă ce-avea trei vârfuri15. crescându-i dorul şi mărindu-i jalea. Aias şi Ahile se zice c-au zâmbit atunci. şi-apoi să moară. Însă Ulise. din nou Ulise. Dar ei. Dar eu nu am altă dorinţă decât sajung s-o văd şi să-mi văd ţara. deşi erau în ţara morţii. Scila i-a luat şase luntraşi. însetat de a fi iarăşi în Itaca. Eu trebuie să văd Itaca. Şi Circe n-a avut ce face. — Orice mi-aţi spune. L-a primit în palatul său şi i-a făgăduit să-l facă nemuritor pe veşnicie. în cele şase boturi ale sale. Frumos bărbat era Ulise! Nimfa l-a îndrăgit şi ea. încât sărmanul ajunsese să nu-şi dorească altceva decât să vadă ţărmurile insulei. Potrivit înţelegerii. Primejdiile nu mă opresc. A . ce se numeau Scila şi Caribda14. Iar Zeus. nu două. Helios nu a mai vrut să dea lumină. a-nfruntat valurile repezi şi-a ajuns in Ogigia16. Patrocle. încât nu s-a înduplecat. şi totuşi Calipso. a trăsnit vasul lui Ulise. Caribda a supt apa mării şi-a azvârlit-o iar afară. Telemah. Aşa a glăsuit Ulise.233 aşteaptă. eu tot plec. însoţitorii lui Ulise au mâncat boii cei sfinţiţi ai marelui zeu Helios. încât şi umbrele acelor mult glorioşi eroi: Heracle. Numai Ulise. deci. Toţi corăbierii au pierit. din insulele Sirenuse13 – l-au ispitit cu cântece înşelătoare să coboare în ţara lor şi să rămână. ci câte trei rânduri de dinţi. insula nimfei Calipso17. dacă primea să-i fie soţ18. Drept răzbunare. ÎN INSULA OGIGIA.

l-a zărit. A stat un timp şi a privit-o. în Itaca. cu fiorosul lui trident. şi biciuit necontenit. Şi-a strâns îndată norii şi vânturile cele mai avane şi marea a clătit-o din adâncuri. numită Scheria19. Şi atingând ţărmul acela.234 PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON ână la urmă. cum era voinic şi zdravăn. a şi zărit-o pe copila lui Alcinou cea minunată. pornind pe mare. şi au sfărâmat-o-n bucăţele. O!… Ce s-au mai speriat cu toate… Însă Ulise era chipeş. fără să-şi piardă nici o clipă încrederea că va ajunge în insula lui dragă. un popor blând. Iar pe Ulise l-au vârât la fund. P OSPEŢIA LUI ALCINOU rezindu-se din somn Ulise. S-a ridicat la suprafaţă. către casă. ca nişte fiare-nverşunate. trântit încoace sau încolo. Apoi a glăsuit cu duioşie: T . a căzut jos şi-a adormit. şi. Ochii lui nu puteau să creadă că văd asemeni frumuseţe. istovit de luptă. furtunosul. Ulise. Talazurile au urlat spre plută. Tocmai se întorcea de la un ospăţ. să spele rufe. tocmai veneau la malul mării. Abia atunci a izbutit s-atingă ţărmul cel nisipos al unei insule frumoase. din trunchiuri de copaci negeluite. regele-acelei insule. de ţipetele fetelor. îndrăzneţul n-a mai putut să rabde dorul de ţara lui. ciclopul – Poseidon. Itaca dragă. Dar el nu s-a lăsat zdrobit de soartă. Din fericire pentru el. a izbutit totuşi să-şi prindă palmele tari de un buştean. Şi-a făurit atunci o plută. Şi printre ele se găsea încântătoarea Nausicaa. Nenorocirea lui a fost însă că zeul care-l ura de moarte – pentru vina de-a-l fi orbit pe Polifem. Au răsturnat-o într-o clipă. — Aha!… Tu vrei să scapi? a rostit zeul. s-a luat la luptă şi cu marea. cu marea cea învolburată. Astfel s-a războit. nişte fete. — Parcă-i un zeu picat din slavă!… a şoptit mândra Nausicaa. trei zile. Acolo locuiau feacii. copilă a lui Alcinou.

El. cânta duios bătrânul şi lira lui suna atât de jalnic! Cânta povestea cum s-aprinsese Troia şi cum arsese-n flăcări luminoase. Semeni cu Artemis încântătoarea. se bucura să aibă-n ţară un astfel de viteaz ca el. Cânta bătrânul Demodoc. a spus aedul. cum de nu. să ne cânţi povestea calului de lemn. pe cei doi Aias. Mă plec-naintea frumuseţii tale şi mă cutremur din adânc… După această cuvântare. Unii dintre flăcăi l-au îmbiat şi pe Ulise să lupte în ograda largă. Iar Ulise. cânta – ce credeţi? – chiar războiul nimicitor. lupte şi-ntreceri voiniceşti. Cânta. Fecioara. a glăsuit regele insulei Itaca. la rându-i. încât pe faţa lui Ulise lacrimi curgeau din S . negru. Şi Demodoc a prins să cânte şi-această faptă prea isteaţă a lui Ulise din Itaca. pe care grecii l-au lăsat în faţa porţilor troiene? — Ştiu. un bărbat vrednic. a prins în braţe-un bolovan de o mărime uimitoare. Antiloh şi pe ceilalţi viteji de seamă. — O. Şi. fără teamă de nimeni şi nimic pe lume. şi-a fost călăuzit la rege. faptă ce-a dus în acea noapte la pierderea cetăţii Troia. destoinicia şi puterea. ca s-arate că nu se teme de nimic. către ţărmul în care marea se lovea cu înspumatele ei valuri. Poate te-a inspirat Apolo… Dar ştii. cătând cu ochii stinşi în acea parte unde şedeau stăpânu-i şi Ulise. nimeni nu a mai cutezat să-l cheme pe Ulisen luptă. cânta pe-Ahile şi Ulise şi Menelau şi Agamemnon. ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE i tot urmându-se ospăţul. tu povesteşti mult prea frumos. să-şi dovedească-ndemânarea. l-a adăpat cu vin de soi. A pus la cale jocuri. bătrâne. auzind acele stihuri prin care-aedul proslăvea pe toţi eroii de la Troia. să-mi fie soţ!… ― Regele Alcinou. din insula feacilor. Iar ea l-andestulat cu hrană. până departe. Ulise a simţit că-i vin pe gene lacrimi arzătoare. Şi regele l-a ospeţit cu cinste mare. în faţa zidurilor Troiei. la noi. s-a auzit un cântec dulce. un aed orb. mândra Nausicaa. purtat de-ahei contra lui Priam cel bătrân. înţelegea că-i un oştean. Deşi nu-l cunoştea pe nume. l-a îndrăgit parcă mai mult. de parcă ai fi fost acolo. Demodoc. În sine îşi spunea vrăjită: „De ar vrea zeii să rămână aici. Ulise s-a plecat din nou domniţei. Văzându-l cât e de voinic. după datini. L-a aruncat numai cu-o mână peste palat şi peste ziduri. dar plin de har20.235 — Privesc la tine şi nu ştiu de eşti femeie sau zeiţă din Olimp. ce lingeau cerul albăstrui al nopţii. însoţinduse cu lira.

Vâslaşii l-au dat jos de pe corabie. ÎNTOARCEREA ÎN ITACA oţi ascultau fără o şoaptă povestea lui. scăldaţi în lacrimi. feciorul zeului Poseidon. Deşi îi era drag şi ar fi vrut. Atuncea Alcinou a spus: — De vreme ce-ai sosit. a dat semnalul de plecare. chiar în ziua următoare. pentru asta. Regele Alcinou. I-au pus alături lăzile cu darurile feaciene şi au pornit pe caleantoarsă. Ulise şi-a rostit povestea. a dat poruncă-aedului să tacă. târât de valuri. Văzând atâta bunătate. şi-au pornit. pentru casă. să-l aibă ca soţ al scumpei lui copile. în sfârşit. cânta şi rătăcirile-i pe mare… Şi dorul s-aprinsese iară viu în pieptul multîncercatului Ulise. Ulise n-a simţit când au ajuns în insula Itaca. încet culcându-l lin pe-un aşternut. Din întâmplare. Corabia plutea spre zări ca şoimul. la Circe. încet. prins de-un buştean. scă-pând cu greu din mreaja ei şi. cu pânze şi cu vâsle bune. de va vroi. suindu-se pe vasul feacian. pe viteazul Ulise. preaisteţul. spre ţărmurile insulei Itaca. Şi cum Poseidon. Ochii frumoasei Nausicaa – spun unii – că erau mâhniţi. Uitase-n somnul lui ce suferise şi se visa acum acasă. i-a văzut din nou Poseidon. şi-apoi pe mările învolburate. şi-a plecat fruntea pe o masă. l-a urmărit plin de mânie. Şi el s-a supărat cumplit că T . luptându-se-n războiul de la Troia. regele insulei Itaca şi-a luat rămas bun de la gazde. cum s-au luptat cu multe neamuri şi l-au orbit pe Polifem. cum a scăpat de moarte. văzând aceasta. A arătat că este din Itaca şi vrea numai s-ajungă-acasă. în orice ţară. După aceea regele Ulise. fii sigur că ai să te-ntorci în insula ta mult dorită. să-şi pună lira la o parte. pe mări. Cum a ajuns după aceea la Calipso. văzând pe rege că porneşte către Itaca şi soţie. totuşi el i-a jurat că îl va duce. Dormind trudit. prin insule. Şi cu iuţeală îl purta cu sine corabia. sub un copac. Ulise.236 nou şiroaie. desigur. purtat de vâsle peste valuri. apoi la Scila şi Caribda. pe la sirenele cu glasuri înşelătoare ce-l chemau. Şi. Cânta. într-un târziu. căci nu erau în largurile mării vâslaşi mai buni ca ai lui Alcinou. Dar el în linişte-adormise. pentru soţie. Vâslaşii s-au plecat pe rame. Unul a dat un chiot. Şi l-a rugat pe oaspete să-i spună ce nume poartă şi de unde vine. Când a sfârşit. zvârlit pe malul feacian. Amarul tău se va sfârşi… S-a-ndreptat apoi spre curtenii ce se aflau cu el la masă şi le-a cerut saducă daruri viteazului de la Itaca. acel ce pătimise atât de multe. care să-l poarte pe Ulise către pământul multdorit. Apoi a început să spună cum au pornit ei de la Troia. Să i le pună într-un vas.

cu marele-i trident strălucitor. În casa lui s-au oploşit mulţime de peţitori neruşinaţi. Şi fiecare-ar vrea s-o ia pe Penelopa de soţie. l-a omenit cum se cuvine. destramă iar în timpul nopţii… şi îl aşteaptă pe Ulise… şi îl aşteaptă… şi-l jeleşte. la Sparta şi la bătrânul rege Nestor. Eumeu i-a povestit durerea preacredincioasei Penelopa. şi s-a-mbrăcat în nişte straie de om sărac. şi-n pieptul lui se aprinsese flacăra urii-n vâlvătăi. ce purta numele Eumeu. — Soţul. dulcea Penelopa. pline de daruri. A ascuns într-o peşteră adâncă lăzile mari. şi vasul feacian a împietrit. Ea-i tot amână şi-i amână. s-a dezbrăcat de hainele frumoase. frumoasa. îi scăpase. Şi săruta pământul drag. Unii sunt chiar din insulă. Chiar astăzi trebuie să se-ntoarcă. Nu crede c-a murit. primite de la Alcinou. S-a prefăcut pe loc în stâncă sură21. în lupte. alţii de prin cetăţi vecine. şi-a pornit prin insulă. un om bătrân şi de credinţă. socotind că-ntr-adevăr Ulise este un cerşetor. Acesta. Ar fi pornit în acea clipă să se răzbune pe tâlhari. să-ntrebe ce se mai aude despre aheii rătăciţi. vorbind ei. Iară cirezi şi turme are destule. Ulise. Însă tâlharii peţitori au pus la cale să-l ucidă fiindcă prea le stătea în cale. de cerşetor. i-a plecat. Ulise ascultase totul. căci e frumoasă şi e bună. Dar fiind totuşi prevăzător. pe nume Telemah. fură din avuţia lui Ulise şi-i pângăresc întreg palatul… Ea n-a pierdut încă nădejdea ca să-şi revadă iar bărbatul. Privea în jur şi nu-i venea să creadă. când zidurile au fost arse. De-aceea şi-a trimis feciorul. Tot vrea să afle ce s-a mai întâmplat la Troia. şi a pierit desigur. Dar tot ce ţese-n timpul zilei. Cu îndârjire-a făcut un semn. vărsând nenumărate lacrimi. În acest timp neruşinaţii de peţitori pătrund în casă-i. Ulise. Dar el era prevăzător şi D . l-a odihnit şi. Mergând prin insulă. dintr-una-ntr-alta. benchetuiesc. PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR upă un timp s-a deşteptat Ulise. zicea Eumeu. Cu cine a plecat de-acolo? Poate s-a mai aflat ceva între timp. îi sorb tot vinul. Ulise l-a întâlnit pe un porcar. undeva.237 prada lui. — Aici e insula Itaca!… striga el parcă-nnebunit de-atâta fericire ce-o trăia. Spune că-şi va alege soţul când va sfârşi de ţesut pânza cu care-şi va învăli fruntea regală-n ziua mult urât-a nunţii. s-o cerceteze mai întâi. mănâncă turmele. L-a ospătat.

Şi cel dintâi s-a dus acasă feciorul. încet. în taină-au făcut planul. să s-odihnească. nimic alta. la o vânătoare. simte la gleznă-o cicatrice. Ulise. râzând în hohote. Telemah. bătrân. Ulise ia ieşit-nainte. încet. Acum ne pregătim şi de răsplata netrebnicilor peţitori… Apoi. s-a mâniat fără măsură. După puţină cumpănire. şi l-au batjocorit cu vorbe care de care mai urâte. s-a prefăcut că-i este foame şi le-a cerut ombucătură. Crescuse mare şi puternic. Şi tatăl n-avea ochi destui să-şi vadă şi să-şi mângâie feciorul. să-i spele-ntr-un lighean dearamă picioarele preaostenite.238 chibzuit în toate cele. voios cum nu fusese pân-atuncea sărmanul tânăr niciodată. că eşti voinic. i-au dat nişte resturi de carne. Mai puţin se pripea acum… PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH i-a stat Ulise la Eumeu. S . Nu se pripise niciodată. dup-atâta vreme. căci era tocmai cum fusese Ulise-n vremea tinereţii. Pe poarta asta se pornise cu douăzeci de ani în urmă. Acum. îi era dat s-o vadă iar. la faţă. Înverşunat parcă mai rău. În urmă. fiindcă ceruse de mâncare. şi tot rostea: — Mă bucur. Îl cerceta la trup. dar vrând să-l spelen apa caldă pe cerşetor. bătrânul câine a-nchis ochii. Cum a simţit însă c-atinge. Bătrâna doică Euricleea a pregătit patul cel moale. ce îl slujise pe Ulise şi-l aşteptase să-l mai vadă. a sosit Ulise în hainele de cerşetor. lespedea. Telemah. Iar mai-nainte. pe care o avea Ulise de când o fiară îl rănise. după datini. toată noaptea. în ospeţie. În poarta casei sta un câine. Aflând regina Penelopa că-n casa ei un biet milog. venind cu o corabie. câinele a ridicat capul. Ulise. Ulise i-a spus cine este. L-a cunoscut numaidecât. să-i pregătească un pat moale drumeţului. O cicatrice cunoscută. inima îi bătea să-i spargă pieptul. cu paşii. odată. A încercat să dea din coadă şi să-şi arate bucuria… Era bătrânul câine Argos. Tată şi fiu s-au strâns în braţe. În hainele de cerşetor. Ulise a pătruns în sala unde-i benchetuiau duşmanii. Când a intrat la el acasă. dar l-au lovit. Şi ei. În ochii lui plini de credinţă a licărit o luminiţă. Şi iată. şi l-a privit. bătrâna doic-a lui Ulise. privindu-l cu iubire. a fost bătut şi înjosit. sleit. s-a întors. A dat poruncă unei roabe. Când s-au ivit pe mare zorii. s-a arătat şi Telemah. Nu trebuia să afle nimeni că el. aproape mort.

cu jale. Nu voi avea ce să mai fac… — Să nu amâni această luptă. Penelopa a adus arcul lui Ulise. Iau uns şi struna cu grăsime. — Ulise eşti. Acum la încercarea asta am să-i pun să se întreacă peţitorii… Şiacela. feciorul ei şi-al lui Ulise. şi peţitorii au luat arcul. câte douăsprezece. cu săgeata. va trebui să-mi fie soţ. De dimineaţă. El. Căci iată. oh!… acela care va întinde arcul şi va răzbate. o sfătuia drumeţul pe regină. arunca săgeata. Dar peţitorii. am să pun în luptă securile pe care bietul Ulise le-nşiruia în sală. struna lui tare. şi lacrimile îi umpleau iar ochii. care ştia taina. Am fost silită de ei toţi şi mă tem pentru Telemah. stând departe. în vatră. S-au apucat întâi şi-ntâi de-ospăţ. Îi porunceşte să nu scoată nici un cuvânt. întristată. de nu se învoia s-aleagă dintre ei pe viitoru-i soţ. stăpâne drag!… rosteşte-n şoaptă Euricleea. cât de puţin. şi iar nimic. — Mâine va fi această ziuă. s-apucase să-i povestească drumeţului cât suferise de amarnic în aceşti douăzeci de ani. cu ochii-n lacrimi. În acest chip a mai trecut o noapte. toate securile. de-astă dată. să nu se afle că s-a întors – până ce dânsul nu-şi isprăveşte pedepsirea celor ce-i pângăreau căminul. Telemah. Dar el îi pune peste buze palma şi-i face semn să tacă. Apoi. Penelopa.239 I se păruse ei ciudată şi faţa cerşetorului. Însă nimic. au venit cu fală toţi peţitorii la palat. spunea ea. puneau la cale să-l ucidă pe Telemah. Ulise sta pe lângă vatră şi Penelopa. L-au luat şi-au încercat să-ndoaie. Î . a-nfipt securile la rând. ÎNCĂ O NOAPTE n acest timp venise noaptea. spunea mâhnita Penelopa. şi ea trecea prin toate găurile de la securi22. Arcul parcă era de piatră. Eu ştiu că-ţi va sosi bărbatul mai înainte ca peţitorii tăi să-ntindă arcul şi repedea săgeată să străbată prin găurile-acelea din securi… — Aş vrea să fie astfel. Ce n-au făcut? Cât s-au silit! L-au încălzit la foc. Însă şi eu am hotărât că nu e demn să-mi fie soţ acela care n-ar putea să-ndoaie arcul lui Ulise.

mai puţin. şi ar fi dat orice pe lume să poată alerga prin porţi. Şi-acum e vremea să gătim ospăţul!… Astfel rosti Ulise şi făcu semnul de luptă către Telemah. Văzând că se apropie ceasul. cu milă.240 PEDEPSIREA PEŢITORILOR n acest timp orânduise Ulise. Nu e. spunând că nu e drept să se arate atât de aspri cu un oaspe. în încăperi. Toţi au rămas înmărmuriţi. sau. a zis atunci Ulise. i-au nimicit pe peţitori. Dar Î . au strigat ei. Să nu mai poată fugi nimeni. Acesta înşfăcă o sabie şi-o suliţă mai ascuţită şi veni lângă tatăl său. Şi a grăit spre peţitori: — Daţi-mi şi mie puţin arcul. cerşetorule. prin fiul lui. deşi sunt mai bătrân. cum mă defaimă peţitorii. Şi cel dintâi şi cel mai rău dintre tâlharii peţitori a căzut mort. porni să tragă. Tot se temea că s-ar putea să fie vreo-nşelăciune. l-a încordat şi-a tras în ţintă. nu ţi-e destul că te-ndurăm aici? Vrei să te pui cu noi la rând. Privirea regelui Ulise îi străpungea ca un cuţit. Viclenii peţitori gemeau. — Vezi. luând săgeţi de jos. cel aşteptat atâta timp. Până la urmă. să se închidă poarta casei. Puterea mi-e încă deplină. ajutat cu sârg de fiul său şi două slugi. Ulise. A mijlocit însă. cu o săgeată-nfiptă în grumaz. răsturnând tolba la picioare şi. Penelopa. deşi toţi peţitorii strigau tare şi îl ameninţau cu moartea.. ce vrea numai să îşi măsoare forţa cu-a tuturor. Slugile au primit poruncă să zvârle leşurile-ncolo. ce şi-au recunoscut stăpânul. care le răsplătea purtarea. Şi-a poruncit să i se dea arcul cel greu drumeţului. fugeau înfricoşaţi pe lături. m-am întors!… Ei încă nu-i venea să creadă că este el. Ulise s-a spălat de sânge şi s-a înfăţişat soţiei: — Eu sunt Ulise. Aş vrea să îmi încerc şi eu puterea… — Tu. nici n-am trudit prea mult cu arcul. după dreptate. să nu-l mai vadă pe Ulise. Ulise-a luat în mână arcul. într-un ceas sau două. poate. Telemah a cerut reginei să urce sus. Inima îi bătea de teamă. Telemah. iată că n-am greşit. O!… Ce-a mai fost!… Ulise a sărit pe prag. bărbaţi mai tineri şi mai plini de fală? Şi erau gata să-l lovească pe Ulise. Cine putea să lupte cu Ulise? Cine putea să-nfrunte pe viteazul care era atât de încercat? Vuietul greu al bătăliei se auzea până departe.

Numai Ulise ştia taina. Dar nimeni n-a ştiut cu atâta farmec şi-atâta de zguduitor. împodobit cu flori de-argint. mulţi iscusiţi poeţi au luat atunci lirele-n mâini să cânte isprăvile eroului Ulise. la nunta lor. credincioasa lui soţie. ca marele Homer. să cânte-n versuri dorinţa vechilor elini de-anvinge soarta – atunci când era duşmănoasă – de-a birui orice primejdii prin isteţime şi curaj. dintr-un măslin. Ce bucurie-a fost. Şi mulţi. nu spun. că-i lesne de închipuit!… Ulise. plângea ca un copil.241 când Ulise i-a rostit cum îşi făcuse singur patul. de aur şi de fildeş alb. ţinând în braţele-i mult încercate pe scumpa. regina s-a încredinţat. cât era de tare. Iar ea-l ţinea de gât cu braţe albe. .

Însă.242 Note: 1. un neam de traci. probabil. poate ca o influenţă a acestei legende. coastă care este toată presărată de munţi – ca de nişte uriaşi – având pe creştet câte un ochi rotund şi stins. elinii au transformat. Şi-apoi nimic mai dulce Ca ţara ei nu pot vedea pe lume”. moravurile de atunci şi. când cel orbit este întrebat de draci cine l-a înţepat cu frigarea. Itaca-i cea mai delungată-n mare Şi scundă spre apus. Vechii geografi pretindeau că insula lotofagilor era Djerba din Sirta Mică. aflat la poalele muntelui Ismaros. şi dintre care este destul să amintim pe tânărul macedonean. 2. în cea de-a doua jumătate a mileniului al doilea înaintea erei noastre. Itaca: „Eu locuiesc Itaca. care au năpădit cu sânge. pe unde-i muntele Neritul Cu freamăt de păduri. 7. săbii şi jaf peste pământ. zugrăvesc societatea. precum e Zachintul păduros. jefuită Troia. Ele prevestesc pe viitorii cuceritori. În acest fel. cratere de vulcani. 5. 3. pe care le-a înfruntat eroul Ulise. limpezitul Ostrov. între insulele Tasos şi Samotrace. Este vorba de ciconi. ca şi Ulise de aceea a ciclopilor. iar celelalte Sunt mai spre răsărit. În celebrul poem epic al lui Homer: „Odiseea‖. Dulichiu. Fiindcă eroul se recomandase mai înainte „Eu singur‖ sau „Singur eu‖. pe ţărmul de miazănoapte al mării Egee. răspunde: „Singur eu‖. pe aceşti uriaşi din piatră sură. în cântecele lor. Astfel de fapte sângeroase dovedesc care era îndeletnicirea de bază a cetelor de ahei. Homer le zice „ochi rotunzi‖. „Odiseea‖. fiul lui Filip: Alexandru. în nişte fiinţe fabuloase. arată pricinile pentru care – în adevăr – a fost distrusă. Pietroasă. Same. 6. indirect. se găsesc poveşti despre Păcală sau alţi eroi populari care pătrund în iad sau la moara dracilor şi orbesc pe unii dintre încornoraţi cu o ţepuşă sau o frigare încinsă în foc. la fel ca şi „Iliada‖. În folclorul nostru. la-nfăţişare Măreţ. Ţara ciclopilor ar fi coasta din golful Neapole. De aceea se spune că s-ar chema acum insula Capri. şi unde împrejur sunt multe Şi-apropiate insule. conduşi de regii sau basileii lor. iar noi îi denumim ciclopi. . 4. aspră-i Itaca. şi pe romanul care purta numele de Cezar. Ulise glăsuieşte cu înflăcărare despre insula lui. dar ca bună mamă creşte Feciori voinici. În felul acesta eroul nostru scapă de pedeapsa dracilor.

11. Dealtfel. Una dintre isprăvile pe care le-au săvârşit aproape toţi eroii a fost pătrunderea în Infern. Nu ştim sigur dacă este aşa sau nu. Sunt geografi care socotesc că ar fi vorba de coasta sardă a strâmtorii Bonifacio. potrivit înfăţişării. Serov cunoscutul său tablou „Ulise şi Nausicaa‖. 21. 10.243 8. care l-a dus pe Ulise în Itaca. H. prin isteţimea sa. în apropiere de Creta. De aceea matrozii greci îi spun insulei nu Corfu. chiar dacă sunt învăluite deseori în haina alegoriei şi legendei. Ca să facă legenda despre Ulise mai palpitantă. Astăzi ar fi Monte-Circeo. 12. Karavi înseamnă în limba greacă: corabie. cea cu mulţi vulcani. ci Karavi. cântate de el. Homer numeşte insula: Trinakia – insula tridentului. Cunoştinţele geografice ale lui Homer despre insula Corfu. la fel ca şi Heracle. se vede şi astăzi lângă insula Corfu. Pe fundalul unei privelişti din insulă şi-a creat pictorul rus V. Se zicea că la sosirea aheilor în Eea. a reuşit să le redea înfăţişarea lor obişnuită. Insula Corfu. Tezeu şi Orfeu. 15. Ea era. ba chiar să-i facă mai frumoşi şi mai voinici decât fuseseră înainte. Homer ne cântă astfel în „Odiseea‖: Deşi dorit de ţară şi soţie Oprit era-ntr-o peşteră-adâncată De zâna cea frumoasă. Homer s-a reprezentat chiar pe el. vrăjitoarea Circe a schimbat pe o mare parte dintre tovarăşii lui Ulise în porci. 18. în Italia. sora regelui Eete şi fiica lui Helios – zeul soare. 17. Calipso era fiica lui Ocean şi a zeiţei Tetis – care era în acelaşi timp şi mama lui Ahile peleianul. aheii povesteau şi despre el că s-ar fi coborât în negrele ţinuturi ale lui Hades. Această insulă cred unii geografi că ar fi Stromboli. Unii mitologi cred că prin aedul bătrân şi orb. în Trinacria – insula cu trei vârfuri. 20. Dar regele insulei Itaca. 9. pe o coastă a Mării Tireniene. Ogigia ar fi insula Perejil din zilele noastre. 19. . în legendă. din marea insulă Sicilia. În apropiere de Amalfi sunt până astăzi insulele Sirenuse. Insulele poartă aceleaşi nume şi în geografia noastră. Numele ei în româneşte înseamnă: pasăre de pradă. Calipso care-a vrut bărbat să-i fie. 13. Pare că este de fapt ţinutul Mesinei de astăzi. Stânca în care legenda spune că s-ar fi prefăcut corabia feaciană. ca şi despre celelalte coaste ale mărilor. Demodoc. sunt de-a dreptul uimitoare. 14. Mai târziu numele i s-a schimbat. închinată. şi Corfu are înfăţişare de corabie. 16. dar lucrul pare cu putinţă.

Securile aveau în partea lor metalică nişte găuri.244 22. la distanţă de 20-30 cm una de alta şi trăgeau în aşa fel încât săgeata să străbată toate aceste găuri ale securilor dintr-o dată. sau în piroane. pentru a putea fi agăţate la cingătoare. Trăgătorii cei mai iscusiţi puneau aceste securi una în faţa celeilalte. în perete. Aceasta pare a fi fost una dintre încercările cele mai grele pentru arcaşi. . când erau folosite ca arme. la care nu se încumetau decât trăgătorii cei mai vestiţi.

tu. În acel ceas s-a arătat. Atunci. îndestulându-le în ura ce o aveau pentru troieni. cel născut de Afrodita1. Dar n-a fugit. Fugi. în care să-i adăposteşti. în tărâmul strămoşului nostru Dardan. Cerul era roşu şi marea – până departe. tu. până la Hera şi Atena. — O. Hector ce apărase Troia şi se sfârşise de curând sub crunta lance a lui Ahile. urcă-i într-o corabie. Troia se va surpa acum. Şi dintr-o dată se trezeau cu lăncile vârâte-n piept. glăsuia umbra eroului troian. însângerat şi plin de răni. Unii troieni încă dormeau. nu s-a ascuns. Fă să re-nvie astfel Troia… Aşa a rostit aspru Hector. visând poate calul de lemn. către Creta – părea scăldată toată-n sânge. Iar gemetele se-nălţau până-n palatele de aur ale lui Zeus din Olimp. fugi. Enea. şi umbra lui însângerată s-a risipit. Ci. Eroul s-a înfăţişat. Enea a şi sărit din aşternut. Acolo tu ridică ziduri. ia penaţii 2 – zeii care au ocrotit până azi Troia – şi focul sacru al cetăţii. mândra zeiţă-a frumuseţii. în vis. să-ntoarcem timpul iar în noaptea când flăcările mistuiau marea cetate a lui Priam. Du-i peste mare. umbra lui Hector cel viteaz. troianului Enea. cu săbiile spintecându-i. acest fiu al S .245 AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA fârşind legendele ce-au amintit păţaniile aheilor la-napoierea spre Elada. sau biruinţe în Elada. te salvează dintre flăcări… Duşmanul este între ziduri.

până la marele palat unde şedea regele Priam. care-i fusese lui Enea socru şi rege şi stăpân. feciorul marelui Ahile. Acasă-l aşteptau soţia – fiica lui Priam cel bătrân. Enea a văzut cu jale că soaţa lui s-a rătăcit. Palatul era însă-n flăcări. el s-a întors. Mai înainte a intrat în templul Hestiei4. în A . Tu ai acum o datorie. cu sabia udă de sânge. după o culme-mpădurită. Enea şi-a urcat pe umeri tatăl cel slab şi gârbovit. având sabia în mână. Însă deodată i-a ieşit-nainte însăşi Afrodita. afară din cetatea Troia. S-a căţărat pe-naltul munte ce se chema. s-a strecurat prin marea de oşteni ahei. cel care-a pus temelii Troiei3. făcând prăpăd printre duşmani. Ahile. s-a repezit către ahei. Fugi şi-l salvează pe Anhise. Aici nu mai putea duşmanul să-i urmărească nicidecum. s-a agăţat de haina lui. — Stai. — Mişeilor. Du-te cu el şi cu fecioru-ţi. precum ştim. arsă de flăcări. Ida. a spus Enea şi. şi s-a ascuns într-o dumbravă. tot luptând. Din el ieşeau oşteni ahei.246 Afroditei şi al păstorului Anhise a înşfăcat o sabie şi a ieşit la bătălie. găurită de loviturile de lănci. PIERDEREA CREUSEI juns acolo în dumbrava unde erau mai toţi troienii. şi-ntâi către Neoptolem. te stingi. stofe. Un pas dacă mai faci. vase de preţ şi arme scumpe. purtând în braţe o lădiţă cu câteva lucruri din casă. Iară soţia l-a urmat. s-a luptat plin de îndrăzneală. micul Ascaniu. A luat de-asemeni şi penaţii şi s-a grăbit spre casa sa. A luat de-acolo focul sacru într-o căldare de aramă. care fusese odinioară soţul zeiţei Afrodita. luptând necontenit cu-aheii. Astfel a răzbătut Enea prin vălmăşagul bătăliei şi a ieşit pe o portiţă. spre tărâmul de unde a venit Dardan. bătrânul care mi-a fost soţ şi ţie-ţi este tată scump. În fruntea lor păşea feciorul vestitului erou. Enea n-a mai stat pe gânduri şi s-a zorit să-şi scape tatăl. ce purta numele Creusa – feciorul său cel mititel: Ascaniu-Iulus şi bătrânul. cu prada-n braţe: aur. Unde-i Creusa. Măcelăriseră pe Priam. care ardea cu vâlvătăi. micul Ascaniu. — Unde-i Creusa? striga el. Şi. i-a rostit mândră zeiţa ce-i era mamă lui Enea. draga mea? S-a rătăcit între duşmani… Şi fără să asculte sfatul celor ce se sileau să-l ţină. câţi se salvaseră cu zile. Feciorul său.

Ai grijă de feciorul nostru… Astfel a spus umbra Creusei. dorind s-o mai îmbrăţişeze pe soaţa sa mult credincioasă. dar n-a putut s-o mai găsească. care scăpaseră de moarte. S-a furişat cundemânare printre aheii. Deasupra ei au căzut leşuri. în Tracia. Atunci şi-au construit corăbii din trunchiurile de pe Ida. fiica lui Priam a pierit. a făcut jertfele de sânge şi a-ntrebat oracolul: încotro trebuie să pornească? Oracolul i-a dat răspunsul: — Voi. bărbaţi. Ba a pătruns şi în oraş. Apoi în Delos. vestindu-i soţului. după cum spune legenda. N-a mai avut alta ce face decât să se întoarcă-n munte. Enea a primit să fie conducătorul cetelor. Umbra ei doar se ridicase şi rătăcea printre ruine. Enea n-o putea zări. cuprinşi de spaimă şi nădejde. Şi ei îl implorau cu toţii: — Du-ne. ce te-a iubit atât de mult. în care să renască Troia… HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI a rugămintea lui Anhise. făcută chiar de Afrodita. în primul rând. s-a rătăcit între ahei. Acolo tu ai să fii rege. pe coastele împădurite. Enea. că trebuie să se îndrepte. Aici Enea s-a plecat în templul zeului Apolo. femei şi chiar copii. Enea a căutat să-şi afle soaţa şi-n cetele de robi. sub conducerea-nţeleaptă a lui Enea şi Anhise. Au trebuit însă s-aştepte până ce au plecat aheii. Urmează-ţi calea. Enea a strigat-o încă. Fii sănătos.247 goana mare. ce vă trageţi din Dardan. A fost surprinsă de-un oştean şi doborâtă cu o lance. troienii au pornit pe mare. a strâns în braţe numai fum. Înfruntând moartea-n orice clipă. spre ţara unde curge Tibrul cu valurile lui domoale. Enea. pe când părăsea Troia. unde vrei… Călăuzeşte-ne prin lume şi fă-ne o cetate nouă. Rostind cuvintele acestea. în care- L . Altă soţie vei avea. dar. pe calea spre Hesperia5. cu cetele lui de troieni. Au poposit. ce jefuiau încă oraşul. Deci nu mai plânge pe Creusa. căutaţi pământu-i de obârşie. undeva către asfinţit. adunau fete şi copii şi duceau totul la corăbii. Şi printr-o vrajă misterioasă. Căci ea. Au făcut douăzeci de vase şi. Iară pe munte-l aşteptau. umbra Creusei a venit lângă iubitul ei Enea şi i-a rostit cu voce blândă: — Dragul meu soţ!… Nu au vrut zeii să-ţi fiu tovarăşă de drum.

şi. Şi nu găseau nici un răspuns. două mici insule aflate între Peloponez şi . — Unde o fi Hesperia? Unde-o fi ţara lui Dardan? se întrebau acum troienii. pornind către Italia. unde nechibzuitul Paris dăduse premiul frumuseţii. ţara pe care-a prevestit-o Febus-Apolo. mărul discordiei. flota troiană a atins de la o vreme ţărmul Cretei. nu apucase să mai spună. E ţara unde vor domni Enea şi urmaşii lui6. când s-arătase lui Enea. plecând din Delos. Enea… Îi spun penaţii. insula Creta nu avea rege-n acea vreme. Pe mări. Numaidecât bunul Enea îşi părăseşte aşternutul. Întoarceţi-vă tot acolo. cum arată Italia şi care-i drumul pân-la ea. Drept răzbunare pentru asta. ce purta numele de Fatum7. coborând pe orice ţărmuri. — Aici ne e poate limanul. pe care-o cauţi – ţara străveche şi bogată. prin oracol. mamei troianului Enea. Şi nici Creusa nu grăise. râul Tibru. dar într-o noapte – ce să credeţi? – penaţii ce-i avea cu el prind viaţă şi încep să-i spună: ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA H esperia. a rostit tatăl lui Enea. Le rămînea numai să caute Hesperia necunoscută şi să îndeplinească voia zeului cel bătrân şi orb. Hera era tot ne-mblânzită şi după ce căzuse Troia9. le spune vestea şi în grabă se şi îmbarcă pe corăbii. Dar. unde fusese-adânc jignită. Însă Apolo n-a răspuns. Dar împotriva lor sta Hera. plutind mereu.248 acesta s-a născut. Şi-ar fi ajuns repede-acolo. Într-adevăr. decât un nume. de nu-i lovea din nou zeiţa cu braţe albe din Olimp. Enea s-ar fi învoit să stea acolo-n insulă. trezeşte pe toţi soţii săi. necum. Ea-l urmărea înverşunată pe acest fiu al Afroditei. — Dar unde s-a născut Dardan. de aur. dar unde curge acest râu. Enea întâmpina veşnic furtuni. Vremea trecea neostenită şi după-atâtea suferinţe troienii colindau pe mare şi nu ştiau încotro merg. Căci nu putea să ierte Troia. cum. Ea i-a împins către Strofade. Hera-i punea-nainte piedici. lui Enea. din care a purces Dardan – este Italia. în care colţ din asfinţit? a întrebat din nou Enea.

Şi au luptat cu aceste păsări şi le-au învins până la urmă. l-au îngropat şi-au pus la cale multe jocuri. purtqndu-l printre-ahei. Acum. L-au ars pe rug. li s-a ivit în faţă-un grec. au atins Epirul. bine ascunşi într-o dumbravă. fosta soţie a lui Hector. întors din Troia. având orbit singuru-i ochi de-mpunsătura arzătoare a îndrăzneţului Ulise. Apoi. troienii au ajuns prin locuri unde călcase şi Ulise. În zori. care aveau trupuri de păsări şi răpeau oamenilor hrana. unde sălăşluiau ciclopii. târâtă jalnic în robie de fiul marelui Ahile: Neoptolem. sprijinit într-un trunchi de pin. De l-ar fi întâlnit pe grec. şi-n insula Leucadia şi. prin iscusinţa lui Enea. privind înmărmuriţi vulcanul. demnă de-un soţ al Afroditei. Acolo. I-a rugat în genunchi să-l ierte c-a fost duşmanul lor la Troia şi să-l salveze din tărâmul acesta înfricoşător. Purtaţi apoi de vânturi aspre. uitat acolo de Ulise. în cârcă. au plutit iarăşi mai departe. numit Drepan. şi s-au urcat iar pe corăbii. când să pornească iarăşi. pierdea la rându-i pe părinte. După ce şi-au jelit durerea.249 Zante. încă îndureraţi. după atâţia ani de trudă. P . unde Anhise – zdrobit de-atâta oboseală şi rătăcire peste mări – a închis ochii şi-a murit. Italia era în faţă. Enea s-a înduplecat şi l-a luat pe corabie pe acest soţ al lui Ulise. Scăpând cu greu şi de-aceşti monştri. au stat troienii-o noapte-ntreagă. acele. muntele care zvârlea flăcări. Tocmai se arăta pe munte şi fiorosul Polifem. Îşi amintea de acea noapte. fiu-i şi troienii au făcut slujbanmormântării. troienii s-au urcat iarăşi pe corăbii. Până atunci stătuse. uitat aici de-atâta timp. Aici se aflau nişte harpii. în goana lui. Enea. unde se afla Andromaca. l-ar fi-nghiţit într-o clipită. de când tot rătăceau pe mare. ascuns. sfârşindu-se cu toate. îngroziţi de Etna. Au întâlnit în drum Itaca. după acea. după draga-i soţie. MOARTEA BĂTRÂNULUI ANHISE ărăsind şi acest tărâm. bietul. Au ocolit Trinacria şi-au lăsat ancora-n alt port. curând. Au poposit. insula regelui Ulise. troienii au trebuit să treacă pe lângă Scila şi Caribda10. Nu-i rămânea decât băiatul. când îl salvase din măcel. bunul Anhise. când părăsise acest ţărm neospitalier. şi se făcuse-un flăcăiandru isteţ şi vesel şi voinic. ca fiarele-n păduri. genii răutăcioase. Nu mai aveau decât un pas şi-i atingeau ţărmul dorit. Mult l-a mai plâns bietul Enea pe tatăl său. care crescuse-n acest timp.

— Eol. de pe malul mării. Troienii se luptau din greu. Marea a început să geamă şi valurile au crescut. cât este de bine să vieţuieşti. Însuşi Enea fericea pe cei căzuţi în faţa Troiei. A hohotit şi s-a-ndreptat spre adăpostul-nalt de stânci. neamul duşman. rostogolindu-se. când ai simţit că te atinge. a poruncit regina. nu mai ştia de soarta lor. că din troieni o să se nască neamul puternic de romani. a şi zburat către Eol. Poate de n-ar fi fost Enea. înaltă. doar. chiar de Italia. uriaşe. i-a atins buzele roşii şi frumoase cu mâna lui S . unde-şi păstra. Dă drumul vânturilor tale şi suflă straşnic peste mări. pe pământ. Numai Enea era trist. duşmănoasa Hera. Credeau că nu vor mai scăpa şi nu vor mai atinge ţărmul. nici unul n-ar mai fi scăpat de furia mare-a apelor… ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI i i-a bătut furtuna asta pe bieţii călători. a ascultat plin de răbdare pe dulcea zeiţă-a dragostei şi. În acest timp. căci îşi pierduse-atâţia oameni. s-au strâns în braţe fericiţi şi-au chiuit pe malul mării. surâzându-i. Câţi au ajuns însă acolo. ascunse bine. scăpaţi de groaznica furtună. şi-aşa să mi-i îneci în ape… Eol a ascultat pe soaţa celui ce stăpânea Olimpul şi poruncea întregii lumi. marele rege peste vânturi. Aici a poposit Enea cu numai şapte corăbii.250 Dar Hera. odată. îngheţată. s-apropie de Italia. cu mânie sporită ne-ncetat de Hera. ce-şi are tronul de aur pe Olimp. cum i-a zărit că se apropie. cele mai credincioase vânturi. Dar când s-a potolit furtuna. El se urcase pe o stâncă. A deschis poarta de aramă şi vânturile au ţâşnit în lungi vârtejuri peste mare. Zile şi zile a durat furtuna fără de pereche. ca şi pe oameni. sosit din Troia. — O! Zeus. Când o să se-mplinească totul? Zeus. este pe Marea Tireniană. au şi zărit ‗naintea lor un ţărm întins şi nisipos. tu. patria care şi-o doresc? Tu mi-ai făgăduit. — O. deopotrivă. se ruga ea. zeiţa mamă a lui Enea se dusese la tatăl zeilor. troienii. să mi-i dobori pe toţi de-a valma. doar s-o mai zări ceva. de ce înduri ca fiul meu şi cu troienii oropsiţi să nu-şi găsească. săpând morminte mari de apă. Pe celelalte le pierduse. sosiţi tocmai din Troia depărtată. stăpânul din Olimp. Erau pe coasta Africii. care-i conduci pe zei. vreme-ndelungă. suflarea morţii.

Va-ntemeia oraşe noi. văzând pe Priam şi pe Hector şi pe alţi mulţi viteji de seamă căzuţi sub armele aheie. fuseseră împinse-aici. când în Cartagina cea largă a zărit în basoreliefuri şi în picturi şi în statui înfăţişate întâmplări din marele război troian. Astfel a spus măreţul Zeus. toate cetăţile aheie vor fi atunci legate-n lanţuri. Romulus va fi acel ce-o să zidească Roma. numit Iuliu. până în ceasul când fecioara Ilia12. să nu suspine în zadar. Aproape toate vasele. în ajutorul lui Enea. ce va avea hotar Oceanul şi aştri luminoşi din slavă. Micena. o preafrumoasă feniciană. Aşa încât. în lanţuri grele. Şi-i va urma. va veni ceasul când romanii vor răzbuna neamul troian. zeul războiului.251 plină de har şi i-a făcut un semn să tacă. Să nu ai teamă. Didona-şi luase avuţia şi se urcase pe corăbii cu câţiva prieteni credincioşi. frumoasă Afrodita. cu care ea a-nconjurat o suprafaţă nespus de largă de pământ. sub romana pace augustă. Şi-apoi. şi-a poruncit zeului Hermes15 să plece iute-n Africa16. vrednicul Enea. gonit de vajnica furtună. Ochii i s-au umplut de lacrimi. mândra preoteasă. va fi-ndrăgită de un zeu. cetatea-n veci nebiruită a zeului războiului. Pe-acest pământ îşi zidea tocmai un nou oraş mândra regină. la rândul lui. mângâind-o pe Afrodita. Ascaniu-Iulus11. dorind să îi răpească tronul. spiţă troiană. Pe lume se va naşte Cezar. Neamul lui Hector va domni trei veacuri în Italia. a pus la cale s-o ucidă. Faima eroilor troieni trecuse peste mări şi ţări. Fâşiile le-a înnodat la capete şi a făcut un curmei lung. Şi. când a sosit la ţărm Enea. Atunci o să se curme vrajba. aflând Didona P . Fiul tău. Sosiseră în Africa. i-a răspuns Zeus. Argosul. de Ares13. Enea a aflat acolo pe cei mai mulţi dintre troieni. Regină-aici era Didona. feciorul său. va face legi. va stăpâni Italia. Legendele ne povestesc că ea ceruse unui rege din Africa să-i vândă numai atât pământ cât cuprindea pielea întinsă-a unui taur. ÎN CARTAGINA e-această coastă a Africii se-ntemeiase de curând un regat nou: Cartagina. Războiul va fi ferecat. învârtejite de furtună. Temându-se de Pigmalion. Ftia. Didona-şi cumpărase-acolo pământ pentru-o cetate nouă. pe pământ14. de la strălucitorul Iulus – care va-ntemeia imperiul. Ea îi va naşte lui doi gemeni. Mai mult s-a minunat Enea. Dar fratele ei. Dintre ei. Dar sfetnicul o învăţase să taie pielea-n fâşioare subţiri ca firele de aţă. — Frumoasa mea. Didona stăpânise Tirul. sfătuită de-un curtean. Pigmalion. El însuşi va deveni zeu.

şi-a simţit inima cuprinsă de-un simţământ tare ciudat. nenumăratele-ntâmplări pe care leau trăit troienii. Iar dragostea şi-a aprins focul şi-n pieptul dârz al lui Enea. Regina sta pe-un pat înalt. REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA n acest timp. Însă vroiau săndeplinească poruncile destinului şi să ridice-o nouă Troia. regino. Dar dragostea dintre ei doi. să nu se mai sfârşească-n veci. s-a-nvolburat. către Hesperia. şi mai ales Enea. în Hesperia. glăsuia dalba regină feniciană. pe care noi ne străduim să le uităm. Au socotit că vor pieri. mai că nu-i venea să creadă. Didona nu-şi dezlipea ochii de pe chipul feciorului dulcei zeiţe Afrodita. sub mângâierile Didonei. de unde le era strămoşul. care de care mai gustoase. făcut din aur. puneau pe mese amforele pline cu vinuri purpurii. de datorie. — O. În măreţele ei palate. deştepta sunete duioase un cântăreţ cu viers divin. Didona a orânduit ospeţe mari pentru Enea şi pentru ceilalţi călători. acoperite cu covoare din Iână albă împletită cu firişoare de argint. tot robi şi ei.252 că ei. Cincizeci de roabe se grăbeau s-aducă-n coşuri bunătăţi. plină de stele şi parfum. pe mări. cum vânturile şi răutatea zeiţei cea cu braţe albe i-a azvârlit încoa şi-ncolo. Î . Şi iacătă-ţi voi povesti cum Agamemnon. Iară o sută de bărbaţi. Şi vor lupta şi mai târziu. neistovită. sunt prea mulţi ani de când cutreieri pe nesfârşirea mărilor. Apoi troienii-au fost poftiţi să se aşeze-n jurul mesei. Însă dorinţa ta-i poruncă. privind Didona necontenit pe călătorul sosit din Troia depărtată. mai. Doreşti să-mi reîmprospătez durerile. De-aceea nu s-au lăsat pradă greutăţilor care-i loveau şi au luptat cu îndrăzneală. ar fi ajuns în ţara sa. Enea parcă îşi uitase de soţii săi. Enea. acolo. Şi dintr-un colţ. Nu vrei să povesteşti acuma ce-ai pătimit şi ce mai speri? Enea i-a răspuns Didonei: — Tu-mi ceri să povestesc. în zilele care-au urmat. Şi ar fi vrut ca acea noapte. pe laviţe scumpe de lemn. fripturi şi prăjituri. Ospăţul s-a sfârşit în zori. sub biciuirea asprei Hera. abia-n-cepută-n acea noapte. cu Ulise şi cu Ahile cel cumplit au nimicit oraşul Troia. tu. cum şi-au făcut apoi corăbii troienii şi-au pornit de-acolo. cum a fost arsă deahei Troia. A povestit totul Enea. cu lira-n braţe. A început atunci Enea să-şi depene. din amintiri.

pentru această zăbovire pe ţărmurile Cartaginei. Ci-nveşmântat în haină scumpă. de purpură. Numai că din Olimp veghea stăpânul cel cu braţ de fulger. din toate patru părţi. îmbrăcată în veşminte de sărbătoare. cel priceput la toate. Hermes s-a dus şi l-a mustrat plin de asprime pe Enea. strigând de groază şi mânie. el se trudea să-nalţe ziduri puternice Cartaginei. şi-a poruncit troienilor să se gătească iar de drum. căci tu mi-ai fost nespus de dragă. i-a dat răspuns fiul zeiţei care împrăştie iubirea. Şi-a smuls din suflet moliciunea. Şi nu am să te uit nicicând. se îngrijeşte să zidească cetăţi străine? a strigat. Pe rug a aşternut un pat. i-a-mbrăţişat picioarele şi. Nimic nu mă mai poate ţine. argint şi aur. Ea. să zboare în Cartagina şi să-l trezească pe Enea din dragostea ce-l mistuia. Tu nu mai plânge în zadar… Se povesteşte că Didona – văzând corăbiile troiene cum s-au îndepărtat de ţărm – a fost prinsă de disperare. Didona s-a străpuns în piept. nu mai gândea să se pornească din nou către italia. înlăcrimată. — De te nesocoteşti pe tine. Cu gemete. Şi a cerut să se aprindă – cu o făclie – focul. Însă eu am o datorie faţă de neamul meu troian şi de feciorul meu. Cartagina s-a zguduit aflând că a murit regina. DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE nsă Didona a aflat. S-a îndreptat către corăbii. a văzut focul rugului. — Cum? Nu se luptă să-mplinească îndatorirea-i de troian? A uitat de Hesperia? Înlănţuit de o femeie. Lumea a început salerge pe uliţele pietruite. ce trebuie să stăpânească în ţara vechiului Dardan… Atunci Enea s-a trezit. de pe mare.253 Nu mai trecea pe la corăbii. A poruncit robilor ei să îi clădească-un rug înalt. Şi-a poruncit fiului său Hermes. feciorul tău. s-a urcat pe-acest rug. ce-şi înălţa pala spre slavă. Ascaniu. Didona. căci îşi va pierde zilele. Şi chiar Enea. dar nu ştia ce poate fi… Î . umilită. ce rămăsese-n casa ei. Apoi. cu sabia lui Enea. n-ai dreptul să îl uiţi pe-Ascaniu. — Nu plec de voia mea. l-a rugat să nu cumva s-o părăsească.

jos. biruitorilor în lupte. privea la ei cu ochii tulburi. degrabă. către Cartagina. o mai ruga să-ntârzie încă o clipă şi să-i dea sfaturi înţelepte. în visele fiului său. N-a trecut decât puţin timp şi. Nu mai vedeau în zări nimica. tată Poseidon? Da-ndată a-nceput năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit. acolo. bunul Enea o mai striga. întreceri şi serbări dând premii mari: tauri şi arme. Şi-abia cu greu au izbândit s-ajungă în Trinacria18. Şi ca s-ajungi până la mine. în ţinutul Laţium. Mai înainte. Se împlinea un an din vremea când mai fuseseră pe-aici şi avuseseră mâhnirea să îl îngroape pe Anhise. creste de valuri vinete. Enea a simţit stropi săraţi pe buze. În timpul nopţii s-a ivit Anhise însuşi. după datini. Mă vei găsi pe mine însumi nu în Tartar. spre Italia. Vântul îi biciuia obrajii. văzându-şi noua patrie! P .254 NOUA PATRIE A TROIENILOR rivind încă în depărtare. şi i-a rostit poruncitor: — Feciorule. vase de-aramă şi veşminte. pornind către Italia. pe punţile corăbiilor. te va călăuzi sibila. Astfel s-a scurs o zi şi-o noapte în luptă crâncenă cu marea. Dar umbra nu s-a mai întors. sub pământ. şi-au săltat ancorele grele. ci în Câmpiile-Elizee. troienii au ajuns la Cume 19 Ce-au chiuit! Ce-au mai cântat!… Şi ce-au danţat pe coasta mării. Enea s-a trezit din somn. ridicat din ape. ca o umbră. deşi. Enea a orânduit. Vasul se legăna mai tare. vino însă în ţara neagră a lui Hades. Doar hăuri negre lângă vase. ţâşnind mereu din adâncimi. şi-i vei învinge negreşit. Te vei lupta c-un neam sălbatic. prin somn. A pus doi oameni să adune pe toţi troienii cât mai grabnic. Poseidon îşi vărsa mânia pentru pierirea fenicienei. Pentru aceasta. urlete ce-i înfricoşau. ploaie şi muget ca de fiare. nori ameninţători deasupra. la rugăminţile zeiţei cu braţe albe din Olimp. Poseidon17. Unii l-au zărit pe zeu şi au strigat la el cu spaimă: — Ce pregăteşti. clarvăzătoarea prorocită. care trăieşte lângă Cume… Umbra părintelui Anhise s-a risipit apoi ca fumul. jocuri. în cinstea bunului Anhise. tatăl eroului Enea. ocrotiţi de Afrodita. du-i pe troieni.

prin gura unei peşteri negre. călăuzit tot de sibilă. fiindcă era ascunsă bine într-un desiş de nepătruns. să-şi vadă tatăl. de mult. boabe de mac şi stropi de miere. Dar a cerut să i s-aducă mai înainte o crenguţă. Enea s-a înapoiat. Câinele Cerber a mâncat din prăjiturile sibilei. îl adormea. când au fost biruiţi titanii. Î RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI flând cele ce-i prevestise părintele său preaiubit. şi. Latinus se trăgea din spiţa zeului Cronos22. toată-nlăcrimată şi nu a vrut să-i dea iertare. Acolo a aflat crenguţa. uşoare. precum îl învăţase Anhise. Erau şi toţi vitejii-ahei. Era-n CâmpiileElizee. Dar ea şi-a-ntors încolo capul. în Infern. adormind. de mult. dintr-un stejar al zeilor. A-ntâlnit-o şi pe Didona. Aici i-a găsit pe eroii ucişi în luptele grozave purtate zece ani la Troia. care avea un A . doborât. de-olimpieni. Acest Latinus mai avea şi o copilă. a rupt-o iute. Acolo vieţuia pe-atunci o prorocită. o prăjitură.255 PE CÂMPIILE-ELIZEE n Cume au căutat troienii lăcaşul sacru-al lui Apolo. lângă Cume. pe Lavinia. Însă zeiţa Afrodita a trimis nişte porumbiţe albe ca laptele. şi-a adus-o sibilei. să zboare lin deasupra lui şi să-i călăuzească mersul până-n dumbrava neştiută. Pe o cărare misterioasă. Ea a făgăduit să-l ducă pe fiul mândrei Afrodita până-n Infern. sibila l-a condus pe fiul zeiţei dragostei la Hades. Macul. pe ţărmul mării. ca s-o dea câinelui Cerber. prin codri. cu numele de Deifoba. ce avea frunzele de aur. Stăpân în Laţium era regele cel bătrân Latinus21. care-n acest timp îi pregătise din făină. mâhnită. pe urmaşii lui şi gloria cetăţii Roma20. N-ar fi găsit această creangă Enea-n veci de veci. Şi-a adunat în pripă oastea şi s-a călătorit spre Laţium. Dulceaţa-l atrăgea pe Cerber. Pe urmă l-a aflat Enea pe tatăl său. în schimb. ei au putut să intre lesne în Infern. Regele o făgăduise pe fata sa unui războinic stăpânitor peste rutuli. Enea i-a cerut iertare c-a părăsit-o din porunca lui Zeus cel ne-nduplecat. Iar tatăl său i-a prevestit viitorul. o sibilă. bunul Anhise.

numit de-aceea Alba Longa26. Turnus a fost răpus în luptă. cu ziduri albe. Cu ajutorul Afroditei şi al lui Zeus olimpianul. Amata cea cu păr cărunt.256 oraş mare. într-o regiune păduroasă. haina regească şi alte daruri preţioase. c-a devenit la rându-i zeu. unde Enea dispăruse. pe când pornise o furtună. regele Cerei. În amintirea şi spre cinstea acestui zeu strămoş. Şi l-a vestit pe fiul său că Zeus l-a urcat în slăvi. trimişi la regele Latinus. Şi într-o altă bătălie. Însă în noaptea ce-a urmat. pe fiica lui. chiar pe pământul strămoşesc. numit şi până azi: Ardeea. şi-au hotărât să i se-nchine sub numele de Indigetul. Solii troianului Enea. foarte întins. adică în Laurenţium23. cu toate că-i stăteampotrivă. feciorul lui Enea. plutind de-a lungul coastelor. după voinţa zeilor. acolo unde se înălţa cetatea regelui Latinus. mai mulţi vecini. troienii i-au ridicat şi un sanctuar pe ţărmul fluviului Numiciu. pocalul lui. Latinus i-a primit pe soli cu bunătate şi cu cinste. El a domnit numai trei ani. pe ţărmul fluviului Numiciu. neîmblânzita Hera. Enea şi cu soţii săi. Lavinia. au poposit între Ardeea şi Ostia. şi Camila. şi-a urmat regelui Latinus. Enea era sprijinit de-un alt rege bătrân. purtând pe el încă armura şi-n mâini o sabie şi-o lance. Evandru. El s-a-nvoit. De-aici pornise altă dată Dardan. s-a învoit să-i dea ca soaţă eroului sosit din Troia. s-a necăjit că-şi calcă vorba faţă de Turnus şi rutuli. noului rege. mereu. Turnus avea şi el aliaţi. fiul lui Hermes cel şiret. Enea s-a înfăţişat fiului său. Rege atunci a fost ales feciorul său Iulus-Ascaniu. cei mai de seamă-au fost Mezenţiu. din Troia nimicită-n flăcări. Enea a pierit în slăvi. Enea s-a căsătorit cu frumoasa Lavinia. Şi. strămoşul lui Enea. soaţa bătrânului Latinus. Iulus. Acuma se-ntorcea urmaşul. aflând despre prorociri. Între aceştia. i-au dus în dar sceptrul lui Priam. gonind pe calul ei ca vântul. Era din neamul lui Danae. spre Asia. Şi s-au bătut fără cruţare. Enea şi-a învins duşmanii. însă regina. Acest Evandru-ntemeiase pe malul stâng al Tibrului. să-ntemeieze ţara Troadei cea bogată. Războinicul se numea Turnus. la poalele unei coline – colină zisă Palatinul – cetatea sa Palanţium25. înconjurat de fulgere şi trăsnete nimicitoare. pe tronul său din Laţium. ce le purta cu el Enea. . Turnus a început războiul24. De-aicea s-a iscat şi sfada. a părăsit apoi Laurenţium şi a clădit un oraş nou. o fată care se lupta neînfricată cu bărbaţii.

Din fericire. preoteasă. prinţul Amuliu a trimis-o în templul Hestiei. Şi valurile i-au lăsat la poalele unui smochin. de Ilia: Remus şi Romulus. ei s-au luptat cu Amuliu. amândoi apoteozaţi şi preschimbaţi în zei romani. Din neamul lui şi-al lui Enea s-au tras apoi şi Iuliu Cezar şi fiu-i adoptiv. Pe el însă l-a doborât fratele său. o lupoaică. Atunci s-a coborât. prinţul Amuliu. care crescuse pe colina încântătoare. Numitor. Ilia a născut doi fii. râul s-a revărsat pe ţărm ducând cu el. găsind copiii. prin voinţa lui divină. după poruncile lui Ares. nevătămaţi. Crescând. Dar zeul Ares a pândit-o pe Ilia când a venit pe malurile Tibrului şi-a adormit sub un copac. unchiul Iliei. Şi. în Alba Longa. a poruncit ca fraţii gemeni să fie aruncaţi în Tibru. şi-n locul lui s-a urcat Romulus pe tron. treizeci la număr. i-a hrănit. El a pus temelia Romei pe Palatin. Iar după Iulus au domnit alţi doisprezece regi mai mici. Fiind preoteasă n-avea dreptul să se mărite niciodată şi deci nu putea avea fii. ca Zeus. Şi fiindcă Numitor avea şi o copilă: Ilia. oraşul închinat lui Ares. fiul lui Enea. Numai că Zeus tot veghea să se-mplinească hotărârea ce-o prevestise Afroditei. Palatină. Romulus şi-a mutat aici poporul său din Alba Longa. pe cei doi fraţi numiţi de mamă. Şi apoi s-a urcat pe tron. L-au doborât. în locul unde îi hrănise fiara pe fiii crudului zeu Ares şi ai sărmanei Ilia29. Amuliu.257 ÎNTEMEIEREA ROMEI i anii au trecut pe urmă. şi-a-mbrăţişat-o pe vestală27. Un păstor i-a aflat pe gemeni şi i-a luat în coliba lui. pân-s-a stins şi Iulus. zeul războiului cel crunt30 S . August. în marea grotă – Lupercal28. Aceasta e povestea Romei.

care se scursese în apa mării. care se trăgeau. Mai trebuie adăugat că în poema epică a lui Virgiliu: „Eneida‖. 3. aşa cum îi poruncesc zeii. după poruncile Cezarului. Şi. romanii se socoteau descendenţi direcţi din cea dintâi dinastie de zei. din Prometeu. referindu-se de fapt la Italia. mesajul lor către urmaşi de a păstra gloria străbună şi de-a o creşte prin virtuţi. 2. ar fi fost de origine din Italia. Facem acest lucru pentru a păstra unitatea firească a lucrării şi a face legătura directă între miturile şi legendele eline – homerice – şi cele italice. eroul Enea se supune soartei şi caută să-i îndeplinească hotărârile neclintite. Romei antice. creându-şi epopeea. eroii nu sunt ca aceia ai lui Homer. după legendă. fiindcă zeiţa se născuse din sângele lui Uranus. atunci când este împotriva lor. când pacea fusese statornicită. În povestirea aceasta – deşi are ca temei epopeea romană a lui Virgiliu – folosim tot numirile greceşti ale zeilor. a căminului. Hesperia înseamnă ţara din asfinţit. 4. Romanii susţineau că Dardan. 7. în care stăruie în bună măsură spiritul popular. slăvind eroii care au pus temeliile. Penaţii sau larii erau zeii particulari ai fiecărei cetăţi şi chiar ai fiecărei familii. Deşi sunt puternici. după nenumăratele războaie crâncene. în cântecele sale. . Suntem îndreptăţiţi şi mai mult la această păstrare a unităţii. În acest fel credea poetul Virgiliu că poporul roman poate contribui din plin la dezvoltarea grandioasă a unei noi civilizaţii. îndeplinirea datoriei sau dragostea caldă faţă de popor. deci de origine mai bună decât elinii. Afrodita-Venus. Se simte astfel diferenţa dintre legendele elinilor. Atunci şi-a înstrunat Virgiliu lira lui măiastră să cânte. Virgiliu a creat o mare epopee: „Eneida‖. acela care venise întâiul din Europa în Asia şi pusese bazele Troiei. care a trăit şi a creat în aşa-numitul „secol de aur‖.258 Note: 1. Dimpotrivă. nu a putut să se sustragă concepţiei aristocraţilor. De aceea. cum ar fi mila faţă de cei în suferinţă. triumful poporului roman ajuns pe culmile puterii şi pretinsul lui drept la supremaţia politică şi economică în Mediterana. în versurile „Eneidei‖. nu din Elada. Astfel justificau faptul că troienii scăpaţi din măcel s-au stabilit în Laţium şi au întemeiat cetatea Roma. Pe baza legendelor romane. prin Deucalion şi Pira. eroi şi acţiuni cunoscute de noi din capitolele anterioare ale „Legendelor Olimpului‖. Hestia-Vesta la romani – zeiţa ocrotitoare a focului sacru. 5. Aceşti eroi îşi transmiteau. ei nu se străduiesc să înfrunte soarta şi să-i calce voinţa. prelucrată de poetul Virgiliu. prin Enea. Fatum era zeul destinului la romani. prin contopirea cărora şi-a realizat dealtfel însuşi Virgiliu grandioasa lui epopee „Eneida‖. fiul ei. era socotită drept strămoaşa romanilor. şi această legendă romană. 6. întrucât epopeea lui Virgiliu se referă la zei. Acesta. în timpul lui August. 8. în bună parte cu elemente preluate însă de la elini. Faptele săvârşite de supravieţuitorii din Troia au fost cântate de poetul latin Virgiliu. vor s-o îndeplinească.

care-i dăduseră pe eroii biruitori la Troia. 10. şi-n primul rând însuşi OctavianAugust. acela care-i condusese pe ahei la Troia. în epopeea lui. deci de puterile supreme.L. sau dinastia de Cezari. alături de Hector. Murăşanu. dat de Zeus-Jupiter. August. Care de trei ori înghite-n adâncul gâtlej al genunii Valuri ce nu au sfârşit şi de-a rândul din nou către ceruri Ţi le azvârle. Acest răspuns este celebru. avea dreptul să stăpânească tot pâmântul. socotind că el justifica pe deplin pretenţiile de stăpânire asupra întregii lumi de atunci şi. Sicilia. la romani. Vergiliu ne cântă această întâlnire în „Eneida‖ . ci în primul rând pentru că salvase câteva cete de troieni şi urmărea să înfiinţeze în Hesperia – Italia – o nouă Troie. „Scila-i pe dreapta. Este vorba de coasta Africii de Nord. să se răzbune pe ahei. ocupând chiar oraşul vestitului rege Agamemnon. Numele preotesei Ilia aminteşte de asemeni Ilionul. Şi. romanii. Marte. 12. 13.259 9. Ea se mai numeşte în legendă şi Reea-Silvia. E. Chip omenesc are dânsa. venea de la Ilus – adică cel din Ilion – Troia. adică splendida Micenă. toate acele locuri. unde domnise Diomede.P. 16. pretindeau că soarta şi zeii olimpieni au hotărât ca ei. Numit Mercur de romani. 14. urmaşii vechilor troieni. nu numai fiindcă îl însoţise pe Paris la Sparta. când o răpise pe Elena. Neptun. sau fiindcă era ginerele lui Priam şi luptase cu vitejie împotriva aheilor. Să cucerească şi întregul Argos. în româneşte de D. 18. mai ales. 15. Se ştie doar că Octavian-August ceruse încă din timpul vieţii să i se facă un templu şi să fie adorat ca zeu. ţinutul păduros. . Împăraţii romani îl invocau adeseori. Virgiliu. Scila în tainică hrubă se-nchide şi capu-şi aruncă Din ascunziş şi atrage spre stânci plutitoarele vase. Numele fiului lui Enea: Ascaniu sau Iulus. se hotăra de soartă. fecioară cu piept ce încântă Pân‟la mijloc. care-i ocrotea pe călătorii de la Troia. atât de drag inimilor imperiale. şi-ncolo-i balenă la trup uriaşă… “ 11. cel cu braţ de fier. ne cântă plin de măreţie imaginarul răspuns dat de Zeus-Jupiter zeiţei Afrodita-Venus. în sfârşit. care era neam de zei şi viitor zeu. la stânga Caribda cea neîmpăcată. cam pe unde este astăzi Tunisia 17. Prin acest închipuit răspuns. la romani. peste Elada. 1950. lovind şi aştrii cu unda-i în spumă. Ftia. Hera-Junona îl duşmăneşte atât de mult pe Enea..A. că el.S.  Virgiliu : „Eneida‖. Moştenitorii lui Enea: Iulii. unde văzuse lumina zilei cel mai puternic dintre ahei: Ahile.

al stăpânilor de sclavi. ci ca o urmare a răpirii frumoasei Elena. Uranus. 22. probabil după dorinţa împăratului August. 20. după tradiţiile romane. tot prin Enea. soarta – Fatum i-a hotărât lui August să întemeieze un imperiu. Virgiliu arăta cum doreau împăratul şi aristocraţii să fie îndeobşte un supus cetăţean roman. 25. asupritoare. acesta-i ce-auzi că promis ţi-i. Cu ajutorul acestei aşa-zise prevestiri. care voiau să împiedice orice răscoală populară: a sclavilor. Aici se vor clădi cele mai mari şi mai strălucitoare palate ale oraşului. fiul lui ZeusJupiter. a popoarelor ţinute în lanţurile Romei. 21. fiind doborât de olimpieni. “ Enea este numit în versurile lui Virgiliu drept „cel pios‖. Deci. adesea. Căci prin Enea. Roma Quadrată din legendă. o pace aspră. şi dura-va el însuşi Veacul de aur în Latiu… … imperiu-i Dincolo de zodiac. De la el a venit numele de latini. arătând că el avusese loc. Pe lângă Neapole de astăzi. unde neîntinata . când se coboară la preoteasa Ilia. Adică cetatea laurilor sau a gloriei. În muzeul din Cracovia se găseşte o splendidă camee antică. a plebeilor sau a ţăranilor aflaţi în depărtatele provincii ale imperiului. nu din lăcomia regilor ahei şi din dorinţa lor de a stâpâni oraşul Troia. orânduită de la Roma de împărat şi de aristocraţi. de asemenea. afară încolo De-ale soarelui căi şi pe unde de cer purtătorul Atlas roteşte cu umăru-i bolta-n podoabă de aştri. pe romani. se arată că războiul a fost iscat de gelozia lui Turnus. dar cu respect faţă de zei. Alba Longa a fost cuprins de Roma. – pe malul râului Tibru. 24. Prin Enea se înrudea cu Dardan. 27.260 19. Să fie adică veşnic o „Pax romana‖ sau „Pax Augusta‖. un luptător neobosit. Cezar August mlădiţă de zeu. În loc de a se povesti că oastea cutezătorului Enea a năpădit cu armele ţinutul Laţium. ale cărui graniţe să fie marginile lumii. reprezentantul aristocraţiei. legenda romană are un conţinut asemănător. Zeul Cronos sau Saturn. După cum. se refugiase în Laţium. Iată bărbatul. Legendele eline înnobilează războiul Troiei. Ca să nu râmână mai prejos. Pe colina Palatină or să se înalţe primele ziduri ale Romei. se va-ntinde. 23. înfăţişând pe zeul Ares-Marte. Este Cezar şi spiţa întreagă A lui Iul. Poetul îndeplinea astfel dorinţele stâpânului său Cezar-Octavian August. ca să-l ia în stăpânire. Această imaginară povestire era cântată de Virgiliu. „… Ochii îndreaptă-i acuma încoace: priveşte-ţi tu neamul Şi pe ai tăi. ce-o purcede sub larga tărie albastră. se înrudea cu Afrodita şi cu cel dintâi zeu. Cezar-Octavian August dovedea că e din neamul lui Enea. 26.

dealtfel. în sanctuarul Lupercal. până în ţinuturile noastre. Imaginea de bază a fost dată de un bronz turnat în secolul al V-lea înaintea erei noastre. prin care urmaşii lui August îşi legitimau închipuitul drept de a cotropi orice teritoriu străin. 30 Legenda aceasta. Prin ea putem să apropiem „Legendele Olimpului‖ chiar de hotarele istoriei poporului român. 28. i s-au adăugat mai târziu cei doi gemeni. 29. care cuprindea numai pe lupoaică. Acestui bronz. în amintirea acestei întâmplari. După cât se pare.261 vestală doarme – ca să o îmbrăţişeze. şi sanctuarul numit Lupercal. Pe temeiul său au pătruns oştile romane. pe colina Palatină. . Pe Palatin se ridicase. Pe malul stâng al Tibrului. are pentru noi o deosebită însemnătate. care sug lacomi laptele hrănitor al mamei adoptive. legenda are un pic de adevăr. Aici. Scena aceasta a hrănirii celor doi gemeni de către lupoaică era însăşi emblema Romei. se celebrau pe vremuri strălucitoarele serbări lupercalii. conduse de împăratul Traian. s-au găsit urme omeneşti cam de la începutul celui dintâi mileniu al erei noastre.

................................................................................................................................................................................................. 25 AMFITRION ÎL TRIMITE PE ALCIDE SĂ ÎNVEŢE MEŞTESUGUL ARMELOR ............... 40 TAURUL LUI POSEIDON .................... 30 RĂPUNEREA LEULUI DIN NEMEEA ............................... 7 SFATUL ZEULUI HERMES ........... 46 ÎN ŢINUTUL LUI HADES .............................................................................................. 57 ............................................................................................ 38 GRAJDURILE LUI AUGIAS............................................................................................... 49 ÎNFRÂNGEREA LUI NEREU ............................................................... 44 CINGĂTOAREA HIPOLITEI .................................................................................... 51 HERACLE ADUCE MERELE DE AUR ................................................................................................................ 34 PĂSĂRILE STIMFALIENE ......................................................................................................... 9 LA TITANUL ATLAS .... 24 LUPTA CU ŞERPII ZEIŢEI HERA ....................... 33 LUPTA CU HIDRA .................................................... 48 RĂPIREA CÂINELUI CERBER .......................... 31 SPRE MLASTINILE LERNEI ...... 26 GELOASA HERA ÎL LOVEŞTE DIN NOU CRUNT PE FIUL ALCMENEI ........ 5 PESCARUL DICTIS AFLĂ PE MARE LADA ........................................................................................................................................................................ 56 APOTEOZA LUI HERACLE ............ 27 LA ORACOLUL DIN DELFI ............................................. 46 VACILE LUI GERIONE ....................................................................................... 12 PERSEU CUNOAŞTE PE FIICA LUI CEFEU .............................................................................................................. 22 ZEUS VESTEŞTE SOSIREA PE LUME A FIULUI SĂU ............................................................................................................................. 3 ZEUS SE-NDRĂGOSTEŞTE DE DANAE ......................................................................................................................................................................................................................................................... 42 BIRUINŢA ASUPRA MORŢII ............ 41 PLECAREA SPRE TRACIA .............................................................................................................. 14 LUPTA CU FINEU ......................................................................................................................... 45 LUPTA CU AMAZOANELE .................................................................................. 29 SOSIREA LA MICENA ............ 13 MONSTRUL LUI FINEU ESTE RĂPUS .......................................................................................................................................................................................................................... 4 ACRISIU DESCOPERĂ CRIMA ............................... 23 ALCMENA DEVINE MAMĂ ................................................ 35 CĂPRIOARA ZEIŢEI ARTEMIS .......................................................................................................................................................................................................................................... 36 MISTREŢUL DIN ERIMANT ................................ 8 PERSEU RĂPUNE MEDUZA ............................................................................................................. 11 DEASUPRA ETIOPIEI ................................................................................................................................................................................. 55 HERA URZEŞTE EROULUI NOI SUFERINŢE ................................................................................................................................................. 50 ELIBERAREA LUI PROMETEU .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 28 TÂNĂRUL ALEGE DRUMUL VIRTUŢII ..... 43 ADUCEREA CAILOR LUI DIOMEDE .................................................................................................................................................. 53 ÎNŞELĂCIUNEA LUI NESUS ........................................................................................................................................................ 17 HERACLE .................................................................................................................................................. 15 ÎNTOARCEREA ÎN ARGOS .............................................................................................................................................................................................................................................262 CUPRINS EROII PERSEU ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 6 REGELE INSULEI SERIFOS URZEŞTE UN PLAN ......................................

.................. 89 DEDAL CONSTRUIEŞTE LABIRINTUL ..................................... 69 EGEU ÎŞI DESCOPERĂ FIUL .. 124 ARTEMIS TRIMITE MISTREŢUL ÎN CALIDON ......................................................................................................................................................................................................................................................... 92 LA REGELE COCALOS .................................................................................................................................................................................................................................. 119 HADES CERE MOARTEA LUI ASCEPLIO.. 98 SPRE ALTE ISPRĂVI................................................................... 125 ALTEEA SE ÎNVOIEŞTE CU PLECAREA FIULUI SĂU....... 115 APOLO O AMĂGEŞTE PE FIICA REGELUI FLEGIAS........................... 70 PLECAREA ÎN INSULA CRETA ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 134 PIERDEREA FRUMOASEI EURIDICE .............................................................. 112 ASCLEPIO ....................................................... 115 CORBUL PÂRĂŞTE PE CORONIA ŞI ZEUL O UCIDE ........................................ 80 ÎNLĂNŢUIREA DIN INFERN .................................. 110 BELEROFON ÎI CERE SOCOTEALĂ LUI ZEUS .................................. 136 ZEUL HADES SE ÎMBLÂNZEŞTE .................................... 65 PRIMELE LUPTE ALE FECIORULUI ETREI ............................. 87 TAURUL LUI POSEIDON IESE DIN MARE ................................................................................................ 66 SCIRION ŞI PROCUST .......................................................................................... 78 TRAGICUL SFÂRŞIT AL LUI HIPOLIT ŞI-AL FEDREI ....................................................................................... 93 CASTOR Şl POLUX ............................................................................. DAR… .................................................................................................................................................................................................... 68 INTRAREA İN ATENA ........................................................................................................................................................................................................ 137 NUMAI CÂNTECUL ÎI RĂMÂNE .................................................................................................................... 127 LUPTA SE PORNEŞTE ..................................................................................... 88 REGINA ODRĂSLEŞTE PE MINOTAUR .................................................................................. 126 EROII SE STRÂNG ÎN CALIDON ................................... 128 NĂVALA CUREŢILOR ŞI ULTIMA BIRUINŢĂ ................................ 109 PIEIREA HIMEREI ........... 100 CEARTA CU FII LUI AFAREU ..................... 116 MICUL ASCEPLIO ESTE SALVAT ŞI DAT ÎN GRIJA CENTAURULUI HIRON ......................................................................................................... 108 PRINDEREA CALULUI ÎNARIPAT............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 73 TINERII SUNT SALVAŢI ........................................................................................................................................................................................................................ 135 ORFEU PĂTRUNDE ÎN INFERN .................... 76 PIERDEREA ANTIOPEI ....................................................................... 127 CEARTA DIN PRICINA ATALANTEI .................................................................................................................................. 120 MELEAGRU...... 102 BELEROFON .................................... 75 TEZEU AJUNGE REGELE ATENEI .............................................. 97 ZEUS SE PREFACE ÎN LEBĂDĂ ....................................................................................................................................................................................................................................................................................... 77 O UNELTIRE A ZEIŢEI AFRODITA ................................................................................................... 91 CĂDEREA LUI ICAR ................. 106 ANTEEA ÎL ÎNVINUIEŞTE PE NEDREPT .......... 118 FIUL ZEULUI LUMINII ÎNCEPE SĂ VINDECE BOALELE................................................................................. 133 UN CÂNTĂREŢ FĂRĂ SEAMĂN.................................... 64 DOBÂNDIREA SABIEI ŞI SANDALELOR LUI EGEU ..................... 97 ELIBERAREA ELENEI DIN TROIA .......................................................................................................................................................................................................................... 81 DEDAL Şl ICAR ......263 TEZEU .................................................................................................................................................................................................................................. 107 REGELE PRET ÎL TRIMITE LA MOARTE .. PEGAS ....................................................................................... 63 MICUL TEZEU ÎL CUNOAŞTE PE EROUL HERACLE ........................................................................ 129 ORFEU Şl EURIDICE ...................................... 139 ....................................................................................................................................................................................................................... 72 LA ZEUL MĂRILOR POSEIDON ..................................................................................................... 101 POLUX ÎŞI ÎMPARTE NEMURIREA CU FRATELE SĂU CASTOR .............................................................................................................................................................................................................

.......................................................................................................................................................................................................................................................................... 142 DOBORÂREA BALAURULUI LUI ARES .............................................................................................................................................. 168 RĂPIREA LÂNEI DE AUR ............................................ 180 DEALUL GREŞELILOR ......................................................................................... 196 OASTEA AHEIE VREA SĂ SE ÎNTOARCĂ ACASĂ .............................................................................. 181 FIUL NOU-NĂSCUT DE HECUBA ESTE PĂRĂSIT PE MUNTELE IDA ...................................................................... 186 SFATUL ÎNŢELEPTULUI NESTOR ................................ 164 EROS O ŢINTEŞTE ÎN INIMĂ PE MEDEEA ................................................... 148 PUSTIU ŞI LACRIMI AU HOTĂRÂT ZEII .....................................................................................................................................................................................................................................................................................264 ÎNTEMEIEREA TEBEI ............................................................................................................. 159 PIERDEREA LUI HERACLE ÎN MISIA ............................................................................ 161 SALVAREA LUI FINEU DE HIDOASELE HARPII ........................................................................................................... 165 EETE VREA SĂ-L TRIMITĂ PE IASON LA MOARTE ........................................ 192 SE-AŞAZĂ TABĂRA AHEIE ...................................................................................................................................................... 173 GLAUCA ŞI CREON SUNT CUPRINŞI DE FLĂCĂRI ........................................... 152 FIUL LUI ESON SE ÎNTOARCE ÎN IOLCO............................... EDIP ....................... 174 FUGA MEDEEI ŞI PRĂBUŞIREA CORĂBIEI ARGO ................................................................................................................................................................................................................................................................. ZETOS ŞI AMFION...... 191 PLECAREA SPRE ASIA ............................................. 154 BERBECELE CU LÂNA DE AUR ...................................................................... 146 A DOUA CRIMĂ: CĂSĂTORIA CU IOCASTA .................................... 183 ÎNCEPE CEARTA ÎNTRE CELE TREI ZEIŢE .............. 171 ÎNTOARCEREA LA IOLCO ........ 163 ÎN PALATUL SOARELUI ................................................................................................ 162 ARGONAUŢII ZĂRESC CRESTELE CAUCAZULUI ................ 170 CĂSĂPIREA MICULUI ABSIRT ................ 149 EXPEDIŢIA ARGONAUŢILOR .............................................. 143 NAŞTEREA POPORULUI TEBAN DIN COLŢII DE BALAUR .................... 180 PRIAM SE URCĂ PE TRONUL LUI LAOMEDON .................................................................................................................................................................................................................. 166 HERA ÎI TRIMITE UN VIS MEDEEI ......... 167 SEMĂNAREA COLŢILOR DE BALAUR PE GLIE ........................................................................................................................... 153 REGELE PUNE LA CALE PIEIREA LUI IASON ............................................... 189 ADEVĂRUL IESE LA IVEALĂ .......... 155 PREGĂTIREA MARII CĂLĂTORII ........................... 197 .......................................................................................... TATĂL ................................................... 156 PLECAREA SPRE ŢARA LUI EETE DE LA CAPĂTUL LUMII ........ 188 UN FLĂCĂU ÎMBRĂCAT ÎN HAINE DE FATĂ .. 142 CADMOS................................................................ 194 AGAMEMNON ESTE AMĂGIT DE MORFEU ................................................................................ 187 ÎN CĂUTAREA LUI AHILE ..................................................................... 190 ZEII CER O JERTFĂ LA PLECARE .......................................................................................................................................................................................................................................................... 157 EROII SUNT ÎNDEMNAŢI SĂ DUCĂ O VIAŢĂ TIHNITĂ ÎN LEMNOS .................................................................................................................................................. 158 URIAŞII CU CÂTE ŞASE BRAŢE ......... 185 RÂPIREA ELENEI CEA FRUMOASĂ ......................................................................................................................... 160 ÎNFRÂNGEREA BEBRICILOR ............................................................................................................................................................................................... 182 MĂRUL DISCORDIEI CADE ÎN MIJLOCUL NUNŢII ZEIŢEI TETIS CU PELEU ........................................ 175 RĂZBOIUL TROIAN................................................................ 186 ULISE SE PREFACE CĂ E NEBUN ....... 184 PARIS DĂ AFRODITEI MĂRUL DE AUR....................................... 169 FUGA MEDEEI CU IASON ............................................. 193 NOUĂ ANI DE LUPTE SÂNGEREOASE .................... FĂRĂ SĂ ŞTIE......................................................................................... 172 PELIAS ESTE FIERT ÎNTR-UN CAZAN CHIAR DE CĂTRE FETELE SALE ........................................................................................................................................ 144 URMAŞII LUI CADMOS RIDICĂ TEBA CEA CU ŞAPTE PORŢI ...................................................................................................................... 145 EDIP ÎŞI UCIDE.................................................................... 194 CEARTA DINTRE AHILE ŞI AGAMEMNON ..................................................................................

........................................................................................................................................................................................................................................................................ 201 TROIENILOR LE VIN AJUTOARE . 257 ............................................................................................................................ 206 ULISE SE STRECOARĂ ÎN TROIA ....................................................................................................................................265 ZEII AŢÂŢÂ PE RĂZBOINICI ...................................................................................................................................................... 199 DOBORÂREA LUI HECTOR ........................... 227 URIAŞUL ESTE ORBIT CU UN TRUNCHI ÎNROŞIT ÎN FOC ....................... 250 ÎN CARTAGINA ................................................................................................ 234 OSPEŢIA LUI ALCINOU ..................................................... 236 PORCARUL EUMEU ÎI DESTĂINUIE LUI ULISE FAPTELE PEŢITORILOR ................................................................................................................... 248 MOARTEA BĂTRÂNULUI ANHISE ............................................................................................................................. SE AŞAZĂ ÎN INSULA LEUCE..................................................................................... 253 NOUA PATRIE A TROIENILOR .................................................... 208 LAOCOON ÎNŢELEGE ŞIRETLICUL AHEILOR ........................................................................ 217 AHILE.......................................... 202 ÎNFRÂNGEREA LUI MEMNON................ 203 APOLO ÎNDREAPTĂ SĂGEATA LUI PARIS SPRE CĂLCÂIUL LUI AHILE ................. 232 ÎN INSULA OGIGIA................... LA CALIPSO ...... 235 ÎNTOARCEREA ÎN ITACA............... 233 PLUTA ESTE CUFUNDATĂ DE POSEIDON ........................................................................................................................ 219 ÎNECAREA CORĂBIILOR LA CAPUL CAFAREU ...................................................... 238 ÎNCĂ O NOAPTE .......... 222 PĂŢANIILE LUI ULISE ........... 251 REGINA DIDONA SE ÎNDRĂGOSTEŞTE DE ENEA .......................... CĂSĂTORINDU-SE EL CU FRUMOASA ELENA .......................................................................... 234 ULISE ÎŞI POVESTEŞTE RĂTĂCIRILE ................................................................................................................................................................ 208 AHEII IES DIN CALUL DE LEMN ............................... ÎMPREUNĂ CU ELENA ............................................................................................................................................................ 239 PEDEPSIREA PEŢITORILOR .................................................................................. 204 EROUL RĂPUS ESTE ADUS ÎN TABĂRĂ.................................................................................................................................................. 240 AVENTUROASA CĂLĂTORIE A LUI ENEA ...................... 219 PEDEPSIREA LUI AIAS DIN LOCRIDA ................................................................................... 216 MENELAU PORNEŞTE SPRE PATRIE.................................. 207 CALUL DE LEMN . 198 AHILE SE HOTĂRĂŞTE SĂ INTRE ÎN LUPTĂ .............. 252 DIDONA ÎŞI STRĂPUNGE INIMA DE MÂHNIRE ................................................................................................................................. REGELE ETIOPIENILOR ......................................................................................................................................... 209 TROIA ESTE ARSĂ PÂNĂ LA TEMELII ........................................................................................... 226 ÎN PEŞTERA CICLOPULUI POLIFEM ....... 218 NIMICIREA AMAZOANELOR ... 247 ZEII PENAŢI ARATĂ DRUMUL SPRE ITALIA ....................................................................... CA SEMIZEU................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 246 HERA ÎNCEPE SĂ-I LOVEASCĂ IARĂŞI PE TROIENI ............................................................................................................................... 210 ÎNTOARCEREA AHEILOR ÎN ELADA ................................................................ 229 ÎN INSULA LUI EOL ŞI ÎN ŢINUTUL LESTRIGONILOR ............................................................................................................................................................................................. 255 RĂZBOIUL ISCAT DIN PRICINA LAVINIEI ............. 254 PE CÂMPIILE-ELIZEE ............................................................................................................................................................................... 221 AGAMEMNON ESTE UCIS LA-NTOARCEREA ACASĂ DE SOŢIA NECREDINCIOASĂ 221 RĂZBUNAREA LUI ORESTE .................................................................................................................................................................................................................. 205 SFÂRŞITUL LUI PARIS ................................................................... 228 AHEII SE LEAGĂ SUB PÂNTECELE OILOR ŞI IES DIN PEŞTERĂ ................................. 237 PLANUL FĂURIT ÎMPREUNĂ CU TELEMAH.............................................................................................................................................................. 255 ÎNTEMEIEREA ROMEI .................................................................. 245 PIERDEREA CREUSEI ............................................................................ 231 PE TĂRÂMUL VRĂJITOAREI CIRCE ŞI ÎN INFERN ........ 197 HECTOR ÎL RĂPUNE PE PATROCLE .......... 200 PRIAM DOBÂNDEŞTE TRUPUL FIULUI SĂU ........................................................................................ 249 ZEUS PREZICE STRĂLUCIREA ROMEI...............................................

266 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->