2003

TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE

STRUCTURALISMUL FUNCŢIONALIST

Principalul reprezentant al acestui curent sociologic este T. Parsons (1902 1979). A făcut studii la Londra şi Heideberg. Din 1944 a fost profesor la Harvard. Opera lui T. P. a fost împărţită în 3 etape: I Teoria acţiunii (priveşte structura acţiunii sociale);
The Structure of Social Action (1947)

II Structuralism-funcţionalismul (priveşte structura1 societăţii în ansamblu);
The Social Sistem (1951), dezvoltată ulterior în alte lucrări cum ar fi: Economy and Society (1956), Theories of Society (1961), Social Structure and Personality (1964)

III Evoluţia structurală (deschidere spre alte ştiinţe sociale);
Societies Evolutionary and Comparative Perspective (1966).

I Teoria acţiunii sociale
Pentru T. P. acţiunea este o constantă a istoriei omenirii derivată din verbul a face (care înseamnă fiinţare, viaţă socială). Acţiunea socială este o acţiune individuală, voluntară, pentru că este determinată de motivaţii subiective (scopuri şi semnificaţii). Practic acţiunea socială este un produs al unui actor înzestrat cu resurse care operează opţiuni finalizate şi care întrebuinţează în acest scop mijloace materiale şi simbolice. Opţiunile acţionale ale actorilor sunt dependente de un ansamblu de valori comune (valori validate de preferinţele colective). Tocmai de aceea T. P. preciza că „esenţialul pentru conceptul de acţiune este că trebuie să existe o orientare normativă”. În orice acţiune socială trebuie să identificăm: 1. actorul (individ, grup, colectivitate, etc); 2. situaţia acţională (cadrul fizic, social, cultural); 3. mecanismul acţiunii (mijloace disponibile, scopuri, valori, nevoi, motive); 4. sensul acţiunii (sens dat de interpretarea acţiunii celorlalţi). Cele patru componente trebuie specifivate de sociolog pentru a avea o imagine completă asupra acţiunii oricărui actor. În acelaşi timp sociologul trebuie să distingă între: - planul abstract (cu trimitere la ideal tipul weberian); - planul imediat, concret, comportamental. Pe acest plan acţiunea devine socială (fiind influenţată de acţiunea celorlaţi), devine inteligibilă. Totalitatea interacţiunilor dau „structura acţiunii sociale” tot aşa cum schema mijloace – scopuri dă structura oricărui act uman. Urmărirea atingerii scopurilor caracterizează însăşi raţionalitatea acţiunii umane. T. P. preciza „acţiunea este raţională în măsura în care urmăreşte scopurile posibile în condiţiile situaţiei şi prin mijloace care, dintre cele aflate la dispoziţia actorului, sunt intrinsec cel mai bine adaptate scopului”.
1

L. von Bertalanly face următoarea distincţie între sistem şi structură: sistem – ansamblu de elemente (lucruri, fenomene, procese, relaţii, idei, simboluri) aflate în strînsă legătură, formînd un întreg cu proprietăţi şi funcţii specifice, distincte calitativ de proprietăţile elementelor componente; structură – ordine lăuntrică a sistemului, modul în care sunt dispuse elementele componente şi ansamblul de relaţii specifice, relative stabile de proprietăţi şi legi care rezultă din unirea elementelor într-un sistem.

2

TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE

Acest tip de raţionalitate2 este denumită de T. P. ca raţionalitate intrinsecă la care se adaugă o raţionalitate simbolică (de exemplu: dihotomia logică-afect, dihotomia profan-sacru). Pentru T. P. acţiunile intrinseci sunt cele economice, caracterizate de o raţionalitate absolută, iar cele simbolice sunt cele care asigură „coeziunea socială” (religia). Pacea socială poate fi asigurată prin aderarea actorilor la normele sociale generale. Cât priveşte motivaţiile actorilor atunci când întreprind o acţiune sau alta, T. P. le numeşte „nevoi - dispoziţii” („neads disposition”) şi care nu sunt pur biologice ci motivate social. Pentru actorul individual există două orientări esenţiale: orientarea motivaţională şi orientarea valorică. Altfel spus actorul conştientizează în acelaşi timp propriile mobiluri cât şi imperativele axiologice (valorice) societale. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, spune T. P., actorul urmăreşte optimizarea gratificării şi evitarea frustrării. Urmărirea cu orice preţ a împlinirii individuale nu duce în mod necesar la starea hobssiană (homo homini lupus) pentru că există valorile, iar raportările ego-ului la alteri sunt reglementate de ceea ce T. P. a numit „paradigma complementarităţii explicativelor” sau a aşteptărilor reciproce. Această paradigmă se confirmă cel mai sugestiv prin noţiunea sociologică de rol, în sensul că rolul este o funcţie comandată de societate individului pentru menţinerea ambilor. Rolurile sunt valorizate prin intermediul normelor şi a valorilor în general. Practic aşteptările de rol se instituţionalizează, fiind guvernate de norme colective. De fapt, instituţionalizarea este modul prin care colectivitatea se impune, însă nu prin coerciţie ci prin determinarea internalizării valorilor. Practic individul învaţă să dorească ceea ce îi permite societatea să dorească. În concluzie, instituţionalizarea şi internalizarea normelor sociale sunt căile de rezolvare a ordinii sociale, a echilibrului social. Conformarea la acest echilibru devine o necesitate pentru a evita anxietatea şi conştiinţa nefericită. Tocmai de aceea libertatea de acţiune a individului se încadrează în orizontul „unei dileme de alegere”, „tipuri ideale de relaţii”, „alternative structurale” sau „pattern variables”: 1. afectivitate / neutralitate afectivă; 2. orientare către sine / orientare către colectivitate;3 3. universalisim / particularisim (se referă la criteriile de evaluare ale actorului); 4. specificitate / difuziune (se referă la interesul actorilor pentru o parte a personalităţii şi acţiunii celuilalt sau pentru totalitatea lor); 5. atribuire / realizare (se referă la faptul că evaluarea celuilalt se bazează fie pe calităţile lui individuale, fie pe performanţele lui, evaluate după rezultatele acţiunii sale).

2 3

De văzut diferite perspective asupra raţionalităţii: V. Pareto, M. Weber, T. Parsons, R. Boudon! SOCIETATE (orientare spre sine) COMUNITATE (orientare către colectivitate) Prescris Afective şi specifice Mecanică Membru al unui grup

Status Relaţii Solidaritate Viziune asupra individului

Cîştigat Formale şi informale Organică Independent de apartenenţa grupală “oameni în general”

3

În consecinţă nuclearizarea familiei este un rezultat al sistemului de interdependenţe create de oferta şi de cererea de statusuri profesionale în societatea industrială modernă. Acest fapt ar fi o rezultantă a sistemului diviziunii sociale a muncii. • orientare către sine. De unde rezultă o anumită distanţare a individului faţă de familie. Mai mult. de a face să crească considerabil frecvenţa interacţiunilor specifice. Simmel conform căreia formele schimburilor economice afectează relaţiile între agenţii sociali4. Vom observa aceste comportamente variind după alternativele structurale definite. Boudon La logique du social (1979) plecînd de la o paradigmă a lui G. afectiv. • interacţiunea este specifică şi universală. divizibilitatea sa. relaţia dintre un tată şi un fiu: • nu este afectiv neutră. în general raţional) ≈≠ agent social (individ văzut sub aspect economic) 4 . relaţia dintre un bancher şi un client poate fi caracterizată astfel: • neutralitate afectivă (personalitatea actorilor este angajată la minimum). iar pe de altă parte. Pe de altă parte familia nu mai poate avea un control asupra inserţiei profesionale a agentului social aşa cum îl avea în vechime. P. în sensul că sistemul capitalist modern impune profesiunea ca fiind o dimensiune esenţială a statusului (dominînd venitul. dar înscriindu-se într-o tradiţie cunoscută în sociologie ca a dihotomiilor (afectiv-raţional. De exemplu înlocuirea trocului cu moneda a atras o serie de efecte. o realizare efectivă. Parsons într-o situaţie socială definită de cele patru pattern variables actorul social poate alege să se comporte sentimental. • orientarea către realizare. poate fi impulsionat de un gînd altruist. să-i aprecieze exclusiv după faptele lor. caracterul cantitativ al banului are ca efect accentuarea depersonalizării relaţiilor între agenţi. poate privi oamenii după anumite criterii particulare. putem spune că transformarea schimburilor economice rezultată din folosirea monedei a avut ca efect. poate să le acorde o anumită preţuire după locul atribuit acestora într-un context de relaţii. comunitatesocietate).TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE După cum observă Lucia Dumitrescu Codreanu în lucrarea ei Sistemul social a lui T. De exemplu A. P. Într-o altă situaţie actorul poate alege să fie afectiv-neutru. B. se întreba de ce în societăţile industriale avansate familia tinde să se reducă la cuplu sau cel mult la cuplu şi copii. este particulară. orientate spre realizare. neutre afectiv. universaliste. • nu se referă la un cod general. pe de o parte. să privească oamenii după criterii formale. resursele materiale şi simbolice). să-şi urmărească propriul interes. uşurinţa cu care poate fi acumulată şi transferată a încurajat actorii să-şi „raţionalizeze” relaţiile interindividuale. de binele colectivităţii. tradiţional-modern. clarificarea distincţiilor mai sus amintite. T. Un alt exemplu explicitat de R. puterea. În limbajul lui T. Caracterul de instrument precis de măsură. • nu este orientată spre un scop. 4 Actor social (individ. universale. este difuză. însuşi se referă la nuclearizarea familiei moderne. prestigiul. • acoperă activităţi şi situaţii diverse. Un alt exemplu clasic dat de T. P.

printr-un cadru structural-funcţionalist în care structurile şi funcţiile se corelează reciproc. P. cu mai mult sau mai puţin succes. Structurile acţionaliste ale vieţii sociale sunt: cultura. le materializează în sisteme concrete. personalitatea şi organismul behavioral. către criterii de evaluare universaliste date de societatea însăşi. Astfel el a stabilit că există în viaţa socială patru structuri dominate de acelaşi principiu al acţiunii. P. către o orientare spre sine. P. în jurul limbajului (pentru T. Încercînd o definiţie dată de T. societatea ca sistem. limbajul este o prezenţă universală a societăţii umane). Acţiunea umană este „culturală” prin aceea că semnificaţiile şi intenţiile privind actele umane sunt structurate în termeni de sisteme simbolice. în 1966 putem spune că acţiunea este constituită din structuri şi procese prin care fiinţele umane emit intenţii semnificative şi. 5 Subsisteme ale societăţii Socializator Comunitar Politic Economic Structuri dominante Cultura Societatea ca sistem Personalitatea Organismul behahioral Funcţii Menţinerea pattern-ului Integrarea Atingerea scopurilor adaptarea 5 .TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Prin prisma alternativelor structurale familia nucleară modernă tinde spre o afectivitate restrînsă. Precizările de pînă acum au însemnat etape în gîndirea lui T. În acest context putem spune că societatea este un tip particular al acţiunii. în general. acestor patru structuri le corespund următoarele funcţii: cultură menţinerea pattern-ului (Latent pattern maintenans) societatea ca sistem integrarea (Integration) personalitatea atingerea scopurilor (Goal attainment) organismul behavioral adaptarea (Adaptation) [AGIL] „Paradigma funcţională a acţiunii”5 Gruparea AGIL dă „Paradigma funcţională a acţiunii”. Acţiunea schematizează viaţa socială. care s-au îndreptat progresiv către o teorie generală a acţiunii. Sistemul general al acţiunii este entitatea sociologică cea mai importantă şi va cuprinde societatea şi personalitatea ca subsistem. către o orientare spre realizări efective. centrate. structuri care sunt juxtapuse şi care coexistă reciproc.

aspiraţii şi posibilităţi etc). Mai mult. . Pentru T.catectice (realizarea unui scop imediat). actul social realizat de un actor (orientat către ceilalţi actori). de status. P. după T. 3. Aceste elemente le regăsim în contextul unui control social permanent şi în care diferenţele dintre indivizi se reduc la diferenţieri instituţionale de rol. de acţiunile celorlalţi etc. relaţionale (au ca scop stabilizarea sistemului şi specificarea statusurilor şi rolurilor). 2. cel mult. 2. P. Gratificaţiile urmărite de actori sunt de trei feluri: . de exemplu. .TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Toate cele spuse pînă acum au înlesnit construcţia teoretică pe care a făcut-o T. 6 . de disfuncţiile dintre cerere şi ofertă. În cadrul sistemului social acţiunile agenţilor sunt integrate în măsura în care ţin cont de valorile instituţionale sau instituţionalizate. agenţii sunt constrînşi de normele societale. sistemul social este o pluralitate de actori individuali care interacţionează reciproc într-o situaţie în care cel puţin un aspect fizic sau enviromental (situaţie acţională). este important sistemul şi funcţiile integratoare ale acestuia. regulative (reglementează interesele actorilor pentru a nu se leza unii pe alţii). următoarele: 1. Un sistem social este „înalt” integrat atunci cînd interesele colective şi cele private coincid. P. ca un caz de anormalitate (dată.evaluative (se referă la integrarea unor interese iniţial divergente. Pe de altă parte agenţii sociali îşi pot duce la bun sfîrşit doar acele acţiuni care au o „semnificaţie funcţională”. rezolvarea conflictelor). Statusul şi rolul sunt atribute ale sistemului social şi mai puţin ale agentului social. actorul însuşi ca unitate socială. P. Aceste diferenţieri sunt rezultatul orientărilor motivaţionale ale actorului social.. de imperativele de rol. în lucrarea sa „Social Sistem” (1956). Din aceste considerente se deduce că pentru T. Pentru T. În cadrul acestui tot sistemic şi ordonat. disfuncţionalul apare. analiza funcţională este mai importantă decît analiza structurală propriu-zisă pentru că pe el îl interesează identificarea acelor efecte care conservă echilibrul sistemului. P. 3. Elementele sistemului social sunt. Aceste instituţii sunt de trei feluri: 1. Cît priveşte funcţionarea sistemului social acesta nu poate activa decît prin insituţii specifice. ceea ce înseamnă că traiectoria socială a oricărui individ este oarecum previzibilă.cognitive (soluţia la o problemă de cunoaştere). actori care sunt motivaţi în termenii unei tendinţe spre optimizarea gratificării şi a căror situaţie este definită şi mediată în termenii unui sistem de simboluri împărtăşite şi cultural structurate. statusul şi rolul. culturale (implică doar acceptarea din partea actorilor şi nu ataşamentul).

7 .TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Din cele spuse de pînă acum se poate deduce o verticală a influenţelor sistemice: variabile tip ale orientării de valoare pattern-urile orientărilor de valoare controlul structurilor instituţionalizate diferenţierea structurilor de rol În această schemă primele variabile tip ale orientării de valoare provin din interpretarea celor cinci variabile (pattern variables).

TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Realitatea ultimă Sistem cultural Menţinerea patter-ului cultural sistem social Comunitate societală Politică Economie Sistemul personalităţii Organismul behavioral Mediul fizic 8 .

. deşi valabile în unele comunităţi. R. Lucrarea fundamentală a lui R. I Astfel un prim postulat . Acest postulat a fost enunţat de A. M. R. în urma criticii pe care a făcut-o postulatelor analizei funcţionale. M. M. homosexualitate etc). Încă de la început R. spune că dacă oricare element al unei structuri sociale şi culturale poate avea funcţie este adevărat să afirmăm că aceste elemente vor fi 9 . Această definire presupune că un sistem social are o anumită unitate. Aceste idei au fost impuse de către R. . a continuat gîndirea structural-funcţionalistă. M. dacă nu exclusivă de a conserva habitudinile şi de a menţine tradiţia. M.Postulatul unităţii funcţionale a societăţii – se referă la faptul că elementele culturale şi activităţile sociale standardizate sunt funcţionale pentru sistemele sociale în întregul lor. a încurajat teorii cu rang mediu de generalizare aplicate la o gamă relativ limitată de date. De exemplu: dacă se vorbeşte de rolul integrator al religiei în orice societate faptele pot contrazice acest postulat universal: .TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE R. R. K. care spunea: „postualtul meu de bază este că orice formă culturală nu supravieţuieşte dacă nu constituie un răspuns la o nevoie sau la o adaptare”. R. spune că toate elementele culturale standardizate au funcţia minimă. Elementes de theorie et de methode sociologique) II Un al doilea postulat – Postulatul funcţionalismului universal – conform căruia toate elementele sociale şi culturale îndeplinesc funcţii sociologice. acest tip de generalizare rezultă din extrapolarea studiilor făcute doar pe societăţile care nu au cunoscut scrierea. Structure and Function in Primitive Society. Parsons.instituţiile religioase sunt în dezacord cu ideile unor grupuri areligioase (avort. M. – „toate elementele sociale şi culturale standardizate au funcţii pozitive” – B. (R. În aceste exmple nu este negat rolul integrator al religiei ci faptul că acest rol este valabil pentru orice structură socială. Cu toate acestea există numeroase exemple de fenomene care. ceea ce elimină conflictele chiar şi pe cele persistente. MERTON – continuatorul lui T. M. R. Brown.în societăţile în care coexistă mai multe religii dese ori se ajunge la conflicte. Brown prezenta practicile şi credinţele standardizate nu doar pentru ansamblul culturii ci şi pentru fiecare membru al societăţii. R.. este ca şi cum am spune că funcţia conformismului este aceea de a permite celui ce o practică să evite sancţiunile. Mai degrabă R. că noi o putem numi unitate funcţională şi o putem defini ca o stare de coeziune sau de armonie între toate elementele sistemului social. care spunea: „funcţia unei tradiţii sociale particulare este contribuţia pe care o are pentru viaţa socială considerată ca ansamblu funcţional al sistemului social”. M. refuză orice tentativă sociologică cu rang universal cu scopul de a evita erorile inerente unei gîndiri holiste. nu sunt valabile în altele. este Social Theoria and Social Structure. Malinowski. aducînd numeroase corecţii acestei teorii.actorii sociali areligioşi pot să nu accepte anumite valori considerate general valabile. Parsons Elev al lui T.

reprezintă o parte indispensabilă dintr-o totalitate organică”. o singură funcţie poate fi îndeplinită de elementele interşanjabile”. De multe ori grupurile umane apelează la elemente culturale şi sociale interşanjabile. se poate ajunge la ideea că pentru fiecare funcţie există o structură specializată unică. Ideea acestui postulat vine dintro lucrare a lui B. patologică ci este parte integrantă a mecanismului schimbării sociale. Aceste precizări dar şi critica primului postulat îl fac pe R. Ba mai mult. Retrasul – indivizi care au renunţat la scopurile culturale şi la modurile de acţiune. Conformistul – nu deviază. stă la baza continuităţii. credinţă îndeplineşte o funcţie vitală. se poate observa că „dacă un element poate avea mai multe funcţii. M. Malinowski. Pentru R. orice cutumă. Rebelul – neagă scopul şi mijloacele societale punînd altele (personale) în locul acestora. Antropology. orice obiect material. Deoarece se presupune că anumite funcţii sunt strict necesare existenţei societăţii şi le putem numi precondiţii funcţionale necesare. M. identifică cinci tipuri de adaptare (în funcţie de situaţie şi rol) la normele sociale: scopuri (culturale) + + ± mijloace (de acţiune) + + ± tipul de adaptare CONFORMISTUL (conformare) INOVATORUL (inovare) RITUALISTUL (ritualism) RETRASUL (retragere) REBELUL (rebeliune) Legendă: + acceptare. de neînlocuit care să răspundă unei situaţii anume. 10 . Pentru R. M. M. se mulţumeşte cu ce are (pentru a nu suferi). III Un al treilea postulat – Postulatul necesităţii – conform căruia toate elementele sociale şi culturale sunt indispensabile.respingere. idee. . M. noţiunea de paradigmă reprezintă o codificare de concepte şi de probleme care ni se impun atenţiei în cursul unei cercetări critice a teoriilor funcţionaliste. această viziune este inacceptabilă. are o sarcină de îndeplinit.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE oricînd funcţionale (pozitive). Disfuncţia nu este anormală. acceptă riscul. Odată luate aceste precauţii R. 6 R. a construit „Paradigma analizei funcţionale” care formează nucleul central de concepte şi de procedeie de analiză funcţională. ± respingerea valorilor existente şi instituirea unora noi. nu are ambiţii. devianţa: activităţi ilicite pentru atingerea scopului. unde spunea că „în toate tipurile de civilizaţie. respectă mijloacele. Ritualistul – nu este interesat de scopuri. Tocmai de aceea R. să introducă noţiunea (conceptul) de disfuncţie (acţiune care afectează echilibrul de sistem reducînd capacitatea de reglare şi adaptare6 în timp). M. Inovatorul – „putere şi bani”. Putem spune cel mult că formele culturale persistente au un sold pozitiv privitor la consecinţele lor funcţionale. propune în locul conceptului de „formă culturală indispensabilă” pe acela de echivalent funcţional sau de substitut funcţional.

Malinowski exigenţele sunt înţelese ca nevoi biologice sau sociale). Elementul (elementele) căruia îi atribuim funcţiile. nu înseamnă a-i căuta finalitatea.: • Analiza sociologică nu trebuie să se oprească doar la contribuţia pozitivă a unui element. R. Se impune analiza unei game de unităţi afectate de către un element dat: indivizi ocupînd diferite statusuri. Motivaţia individuală (motive. credinţe. c) cele care sunt fără nici un raport cu sistemul (clasa consecinţelor nonfuncţionale. M. ajustarea sistemului. pattern-ul cultural. fără importanţă practică pentru sistem). organizarea grupurilor. M. Condiţia esenţială este că analiza trebuie să se refere la un element standardizat (rolul social. 11 . 2. condiţii prealabile. menirea în care acest sens se constituie şi se menţine. A căuta funcţia latentă a unei reguli sau cutume. cunoscute. spunea că o problemă dificilă este aceea de a stabili tipuri universale de exigenţe funcţionale şi de proceduri de a verifica aceste exigenţe. sisteme culturale. structuri sociale. mijloace de control social etc). scopuri). b) cele care fiind disfuncţionale pentru un sistem dat înglobează aceleaşi funcţii latente. 3.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Paradigma se compune din: 1. Noţiunea de exigenţă funcţională tinde să fie o tautologie (la B. contribuind la ajustarea şi adaptarea sistemului. cunoscute şi dorite de participanţii la sistem. Consecinţa obiectivă (funcţia sau disfuncţia). 4. sunt înţelese. fără excepţie. Disfuncţii: . • Se impune diferenţa între consecinţele neaşteptate şi funcţii latente. dorite de către participanţi. Exigenţa funcţională – nevoi. b) funcţii latente – cele care nu sunt înţelese. Orice analiză funcţională antrenează o anumită concepţie privind exigenţele funcţionale ale sistemului observat. Toate faptele sociologice. Funcţii: . Este luat în calcul conceptul de dispoziţie subiectivă care este privit în conexiune cu un alt concept: consecinţe obiective ale unei atitudini. ci sensul. Obseravaţii făcute de R.consecinţe obiective care. comportament. pot fi supuse analizei funcţionale. Unitatea deservită de către funcţie. reprezentări şi emoţii colective. • Nu trebuie confundat motivul (subiectiv) cu funcţia.consecinţă care împiedică adaptarea. procesele sociale. De aceea se impune distincţia dintre intenţia subiectivă şi consecinţele obiective prin următoarele concepte: a) funcţii manifeste . Consecinţele neaşteptate ale unei acţiuni sunt de trei feluri: a) cele care fiind funcţionale pentru un sistem dat înglobează funcţii latente. 5.consecinţe observabile care contribuie la adaptarea sau ajustarea unui sistem de date. societăţi. grupuri.

Mecanisme prin care funcţiile sunt îndeplinite. de a satisface o exigenţă funcţională. Problema validării analizei funcţionale. M. excluzîndu-le pe altele?”. exigenţe instituţionale.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE 6. diviziunea socială a muncii. Conceptul de disfuncţie7 este legat de ideea de tensiune. Se pun următoarele întrebări: a) Cum se face că disfuncţiile observate într-o structură dată nu sunt generatoare de instabilitate? b) Acumularea tensiunilor care poate genera o schimbare poate fi eliminată? c) Accentul pus pe echilibru social nu va conduce la dezechilibru social? d) În ce măsură cadrul structural îi permite sociologului să prevadă direcţiile pobabile ale schimbării sociale? 10. Dinamica socială. ierarhizarea valorilor. În general în analiza funcţională trebuie să ţinem cont de următoarele: • Tipul de societate asupra căreia se aplică analiza funcţională. Pentru început el pune următoarea întrebare: „Ce tip de date vor fi constant reţinute oricare ar fi elementele supuse analizei şi pentru ce au fost ele reţinute. Probleme importantă este că nu putem elimina un element al sistemului fără a influenţa sistemul. afiliere. (vezi şi 6) 12 . să fie atentă la limitările analizei comparative între culturi şi grupuri şi între eşantioane extrase. interrelaţie etc. recomandă ca analiza funcţională să fie logică. Această întrebare este importantă şi trebuie precizat că anumite fenomene sociale nu trebuie descrise în amănuntele lor particulare ci doar în ideea că actorii sociali sunt incluşi într-o structură (structură dată de statusurile lor sociale reciproce). ne dă şi sugestii de folosire a paradigmei. status. 7 Comportamentul aberant (disfuncţia) este rezultatul tensiunii ce apare între componentele sistemului social: structura culturală (idealul cultural de atins. Este vorba de mecanisme sociale şi nu psihologice (conflicte între roluri. De exemplu: în analizele privind societăţile primitive (care nu au cunoscut scrierea) noţiunile importante vor fi cele de rol. Problemele ideologice ale analizei funcţionale. reuşita fiecăruia. R. Contextul structural (dependenţă structurală). 11. 9. scopul) – „a avea bani”. 8. Acest concept poate fi un punct de plecare în analiza dinamicii sociale. 7. într-o situaţie dată. prescripţii rituale şi ceremoniale etc). Din păcate funcţionaliştii tind să surprindă statica socială şi nu schimbarea structurală. de efort constrîngător la nivel structural. Echivalente funcţionale (substitute funcţionale). R. Se pune problema în ce măsură poziţia sociologului. Interdependenţa elementelor unei structuri sociale limitează posibilităţile reale de schimbare socială. structura socială – oportunităţi legitimate („pînă unde pot accede?”). Deşi nu este ideologică analiza funcţională poate implica ipoteze cu caracter ideologic. Conceptul de dependenţă structurală este echivalent cu principiul limitării posibilităţilor. M. Este vorba de gama de elemente capabile. credinţele egalitare – credinţa că un scop poate fi atins de oricine. a analistului va influenţa demersul cercetării.

a. Boudon analiza sistemelor de interacţiune care iau forma sistemelor de roluri. R. Această liberate este cu atît mai pronunţată cu cît o serie întreagă de alegeri. 13 . impersonale etc. pot antrena conflicte de rol ş. se concurează reciproc. aleatoare. conduitei etc pentru membrii unui grup social (Th. Exemplul 1: W.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE • Tipul de comportamente.m. În această analiză noţiunea de rol este indispensabilă. M. influenţează prin cererea lor valoarea diplomelor etc. informaţii SOCIETATEA probleme. Veblen – consumul ostentativ).. sunt deseori compozite. Street Corner Society. (relaţiile între indivizi nu iau forma de relaţiilor de rol) Analiza funcţională este pentru R. disfuncţii feedback Cristalizarea sistemului de roluri nu trebuie privită ca fiind statică. acţiuni pot fi considerate private (nu pot fi analizate ca interpretări pe care un actor le dă unui anumit rol). afirma că au un caracter deschis. • Descrierea „regularităţilor inconştiente” care pot da informaţii despre funcţiile caracteristice ale conduitelor. • Descrierea motivelor actorilor nu trebuie confundată cu aceea a conduitelor obiective sau cu funcţiile sociale ale acestora. Chiar R. au o anumită varianţă. pe cînd în sistemul de interdependenţe relaţiile nu sunt forma rolurilor.d. Foot White. Exemplul 2: Pe piaţa diplomelor cei ce caută o diplomă sunt în situaţii de interdependenţă. M. De aici şi o marjă de liberate a actorului social. stabilitatea ierarhiei etc. a analizat motivele afilierii adolescenţilor într-o bandă. Boudon spune că există o deosebire evidentă între un sistem funcţional şi unul de interdependenţe.. • Semnificaţiile cognitive sau afective ale activităţii. Diferenţa este că în sistemul funcţional relaţiile între indivizi iau forma rolurilor. Obeservaţie: pentru P. Analizînd paradigma lui R. Lazersfeld analiza funcţională coincide cu analiza cibernetică. ci mai curînd conflictuale. date etc pe care observaţia le exclude din analiză. mecanismele care exemplifică diferenţe de prestigiu între membri.

Mills (1917 . Galian şi I. 1985) caracteristicile unei sociologii radicale ar rezida în următoarele: • Respingerea unei ideologii autoritare (dominaţia unei anumite teorii). M. credea în deservirea sociologiei de către puterea politică şi atrăgea atenţia că sociologia. cercetarea pieţii (pentru a analiza raportul cerere-ofertă). apărută în timpul evenimentelor din Paris. Imaginaţia sociologică îi permite celui care o are: 1. C. Tocmai de aceea sociologia riscă să fie cel mult angajată în justificarea status-quo-ului sistemului. White Collar. şi în lucrări ulterioare The Power Elite [elita puterii în SUA: militară. să conştientizeze că omul nu se poate împlini decît plasîndu-se bine în epoca în care trăieşte. Această mişcare ar fi o consecinţă a capitalismului modern şi a caracteristicilor sale: conservatorism. economică]. de bibliotecă. [palier al nevoilor umane]. • Respingerea utilitarismului. M. marcat de obsesia de a fi un robot vesel. omul contemporan este omul pulverizat în societatea de masă. alienare etc. de obsesia de a nu-şi pierde statusul şi dispus de a accepta orice afiliere care să îi garanteze prezervarea acestui status. angajată şi independentă ideologic. Această viziune este continuată de C. riscă să devină o ştiinţă academică. „Un ziarist mediocru ştie mai multe decît un sociolog”. Teorii sociologice contemporane. Sociological Imagination. fără legătură cu realitatea. Cei doi autori desemnează sociologia radicală ca şi suport teoretic şi ideatic pentru ceea ce s-a numit „noua stîngă” – mişcare politico-socială majoră. mai ’68. etc. (Ed. reificare. [palier economic]. angajat în cursa pentru prestigiu social. semnificaţiile ei. În aceste condiţii statutul sociologului trebuie redefinit şi trebuie distinse trei direcţii principale de studiu: 1. W. • Cultivarea unei mentalităţi elitiste. critică. să vadă că mulţi au o conştiinţă falsă a poziţiilor sociale. 3. 3. 2. să înţeleagă istoria. M. cerceatarea comportamentelor umane manifeste.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE SOCIOLOGIA RADICALĂ După V. W. să-i înţeleagă pe ceilalţi. politică. Pentru C. • Acceptarea spontaneităţii acţiunii sociale dincolo de organizarea social politică acceptată. Ungureanu. 2. În acest context s-ar impune revenirea în forţă a sociologiei ca vocaţie istorică. cercetarea opiniei (pentru a afla consecinţele manipulării şi controlului).1962). W. ca disciplină. Didactică şi pedagogică. C. 4. [palier politic]. 14 . În SUA s-a impus ca sociolog radical C. W.

W. afirmă că multe dintre necazurile noastre vin din schimbări structurale pe care trebuie să le cunoaştem. Parsons compusă din sistemul valorilor comune şi sistemul disciplinei impusă din exterior. W. C. Imaginaţia sociologică o putem regăsi şi la alte categorii: la romancieri. Parsons Social Sistem (50% . este aceea dintre necazurile personale generate de mediu şi conflictele publice ale structurii sociale (necazul – privat. Sociologia clasică era preocupată de: tradiţii. Parsons poate fi redus în patru fraze: „Să ne imaginăm „sistemul social” în care indivizii acţionează în anumite relaţii unii faţă de alţii.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Sociologii trebuie să răspundă la trei grupuri mari de întrebări: • • • • • • • Care este structura societăţii ca întreg? Care sunt comportamentele acestei societăţi? Cum diferă această societate de alte orînduiri? Care este semnificaţia fiecărei trăsături a societăţii? Ce loc ocupă societatea respectivă în istoria omenirii? Ce mecanisme duc la schimbarea ei? Care este locul ei în dezvoltarea socială? • • Ce tipuri de bărbaţi şi de femei predomină în respectiva societate? Ce tipuri de „naturi umane” se relevează în conduite.*****). Aceste acţiuni sunt destul de ordonate pentru că indivizii din sistem respectă criteriile de valoare şi caută căi practice de realizare a unor 15 . M. Superteoria – lucrarea lui T. recunoaşte că socializarea are loc între aceste limite dar pot exista şi stări intermediare pentru că există societăţi care pot prospera în lipsa structurilor normative. 10% . Spre o teorie sistematică a naturii omului şi a societăţii – formalizarea. C. W. respinge dualitatea propusă de T. W. Sistemul sociologic al lui T. M. W. Superteoria nu va fi niciodată înţeleasă pînă la sfîrşit. C. Spre studiul empiric al faptelor şi problemelor sociale contemporane. Din păcate apar şi multe deformări: I. structuri sociale istorice. 40% sociologie elementară. Sociologia modernă evoluează spre trei direcţii: Spre o teorie a istoriei – sociologia tinde să cuprindă sistematic întreaga viaţă socială. O distincţie importantă sesizată de C. vorbeşte şi despre diferenţa dintre analiza sociologică clasică şi cea modernă.vorbărie. M. clasificarea tuturor relaţiilor sociale. conflictul . C. şi tocmai de aceea sociologia a fost înrobită literaturii. caractere? Important este de a cunoaşte semnificaţia istorică şi socială a individului. M.public). M. conflicte sociale prezente.

Ethos-ul birocratic (în cercetarea socială) – tehnica empirismului abstract ajunge să fie utilizată azi în stilul birocratic. M. pensii. În interiorul celor două clase există o stratificare internă accentuată.C. conchide că nu există o metodă ştiinţifică decît pentru probleme foarte simple. III. M. W. 8 poate fi dată de analiza statistică ↑ EXPLICAŢIE ≠ ÎNŢELEGERE ↓ ↓ ştiinţe sţiinţe naturale sociale 16 . Ca o metaforă: dezvoltarea acestei clase se bazează pe faptul că devine preponderent lucru cu oameni. W. Gulerele albe sunt diferite de gulerele albastre care reprezintă muncitorii necalificaţi. W. M. Lazersfeld. securitate economică. Un alt punct de interes în opera lui C. prestigiu. concedii. sector terţiar etc. iar datele empirice utile sunt numai faptele şi relaţiile statistice repetabile şi măsurabile. Aşa putem vorbi de „regularităţi sociale” care se lasă observate şi se dovedesc a fi durabile. asigurări sociale. Există doua căi principale de menţinere a echilibrului: prima este socializarea (ansamblul mijloacelor prin care noul născut devine persoană socială). W. În această clasă intră toţi cei ce deţin ocupaţii tehnice. C. spune că o astfel de gîndire duce la un empirism abstract pentru că se consideră că orice poate fi măsurat şi se ajunge la o „fetişizare” a conceptului. funcţionari administrativi. Între cele două clase există diferenţe vizibile de: status. etc. iar a doua este contractul social (toate modalităţile de a-i face pe oameni să menţină linia . Unele din aceste criterii le numim norme. Lazersfeld teoria sociologică este o sursă de identificare a variabilelor utile în interpretarea datelor statistice. C. M. Gulerele albe = cei ce prestează munci non-manuale. M. condiţii de lucru. promovare.această linie este orice acţiune dorită şi acceptată de sistemul social). Ele pot fi puse într-o mare balanţă a echilibrului social. Regularităţile stabile şi durabile se numesc structurale. W. C. este Gulerele albe în care analizează construirea clasei de mijloc americane (gulerele albe). este un critic al sistemului de gîndire al lui P. este un critic al schemei conceptuale de tip: interviu → operaţii statistice → concluzii8. cei care li se conformează vor acţiona în acelaşi mod în situaţii similare.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE comportamente corespunzătoare acestora. ” II. simboluri şi nu cu obiecte. După P. semicalificaţi sau calificaţi (care reprezintă nucleul istoric al clasei muncitoare). Această clasă s-a dezvoltat puternic datorită masificării şi birocratizării societăţii precum şi datorită dezvoltării sectorului terţiar. Empirismul abstract . Prin astfel de scheme cădem într-o inhibiţie metodologică.

dacă actorul este plasat în sisteme de relaţii sociale. • sindicalismul negocierii contractuale. Debutul lui A. • inovaţie şi controlul acesteia – dintre cele trei enumerate aceasta (inovaţia şi controlul acesteia) este cea mai importantă. S-au identificat în urma anchetei mai multe tipuri de sindicalism: • sindicalismul unei meserii anume. Faza B: caracterizată prin trecerea la munca la bandă. coord. T. Traite de sociologie du travail (1964. În general. 3. dacă interacţiunea devine comunicare datorită folosirii unor sisteme simbolice (limbajul).. Touraine (n. 17 . sociologia este ştiinţa acţiunii sociale. fiind astfel independent funcţional. De altfel o anchetă efectuată în Franţa în 64 – 65 asupra sindicalismului a confirmat intuiţiile lui A. (ultimile două fiind expresia tendinţei de participare la decizie la nivel de intreprindere şi chiar la nivel naţional) Din aceste precizări se intrevede un anumit cadru practic intervenţionist care justifică practica îmbinării societăţii industriale cu acţiunea socială. De aceea sub aspect istoric este conceput ca fiind capacitatea unei societăţi de a-şi actualiza munca şi rezultatele ei pentru a da un sens acţiunii istorice. • sindicalismul gestionar.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE SOCIOLOGIA CRITICĂ ŞI ACŢIUNEA SOCIALĂ A. Atunci ajungea la concluzia că putem vorbi de o evoluţie a muncii astfel: Faza A: caracterizată de munca profesională în care lucrătorul îşi alege uneltele. iar modul cum este organizată intreprinderea este o reflectare a sistemului economic şi social. • sistemul economic – caracterizat prin forme de producţie repartiţie şi consum. a avut loc în 1955 cînd a întreprins cercetări de sociologie industrială. Faza C: caracterizată de trecerea de la producţia materială la supraveghere. control. 2. iar cunoaşterea acestei acţiuni înseamnă răspunsul la întrebarea „care este semnificaţia socială a acţiunii istorice?” Nu trebuie însă considerat că sociologia este o intrepretare a istoriei pentru că acţiunea socială nu există decît dacă: 1. Aceste trei faze reflectă şi o imagine a raporturilor sociale precum şi o evoluţie de la societatea industrială la cea post-industrială. este orientată spre anumite scopuri (nu neapărat intuite raţional). 1925) şi-a dezvoltat teoria privind acţionalismul şi intervenţia sociologică după ce în anii 60 – 70 a fost preocupat de sociologia muncii. Friedman). Munca şi societatea depăşesc simplele raporturi salariale. pentru autorul francez. metodele şi gesturile. Munca trimite în acelaşi timp la: • situaţia materială – caracterizată de starea forţelor productive. În general munca desemnează un ansamblu de relaţii care produc societatea. întreţinere. T. • sindicalismul de clasă (specific muncii la bandă). G.

T. ci vor fi şi ele explicate nu doar stabilite. în general. Acordarea de importanţă (mai mare sau mai mică) categoriilor de fapte sociale (economice. ideologice . ci. T. 18 . Evaluarea unei situaţii sau conduite sociale printr-un principiu definit ca fiind non-social.SAI). 4. T. ORIENTĂRI – RESURSE acţiunile umane sunt divizate în două direcţii: se cere înlocuirea vechilor modele care puneau accent pe dihotomiile natură – cultură sau corp – spirit etc. 3. Paris. Istoricitatea are trei dimensiuni: 1. 7. o inovaţie. 3. a comunicării şi a sistemelor. 2. 1984) 1. În sensul acestei produceri (actualizări) a societăţii A. procesul de acumulare – prin care o parte a produsului consumabil este păstrat şi investit în „opere” care poartă amprenta modelului cultural. Confundarea structurii şi schimbării într-o filosofie a evoluţiei. 9 Opt maniere de a te debarasa de sociologia acţiunii (A. A vorbi despre valori. cu o istoricitate puternică. cunoaşterea – prin care avem o imagine a lumii. Reducerea unei relaţii sociale la o simplă interacţiune. Separarea sistemului de actori. 2. Aprofundarea teoretică a unei sociologii a acţiunii9 o va face A.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE A. 8. ne dă o informaţie a influenţei pe care istoricitatea o are asupra practicii sociale (sistemul de acţiune istotică .. identifică istoricitatea (acţiunea exercitată de către societate asupra practicilor sociale şi culturale). a relaţiilor sociale dar şi a non-socialului. modelul cultural – prin care societatea acţionează asupra ei înşişi în mod creator. 5. Aceste valori nu trebuie considerate imuabile. T. Considerarea societăţii ca discurs al clasei conducătoare. Touraine Le retour de l’acteur. Considerarea claselor sociale drept personaje centrale ale istoriei. nu este doar o conduită socială coordonată de valori culturale şi sociale. o atribuire de sens. 6. 3. intersectează aceste opoziţii într-o schemă sugestivă generic SAI. sau cu o ideologie a schimbării sociale. Complexitatea acestor trei dimensiuni ne face să nu confundăm istoricitatea cu reflexia societăţii asupra ei înşişi. politice. Astfel sensul acţiunii sociale nu este doar adaptarea actorului la un sistem de norme.). iar în societăţile cu o istoricitate slabă creativitatea este abstaractă.. Observaţie: în societăţile cu o slabă istoricitate (cu o slabă capacitate de acţiune asupra lor înşile) folosirea resurselor acumulate nu e direct productivă ca şi în societăţile industriale. CULTURĂ – SOCIETATE A. mai degrabă. Observaţie: în societîţile industriale. meta-socială. sau perceputî ca şi logos. SAI este rezultatul acţiunii istoricităţii după trei serii de opoziţii: 1. În acest sens acţiunea socială nu este doar un răspuns la o situaţie ci este şi o creaţie. Parsons. nuanţează noţiunea de acţiune socială aşa cum apărea la T. în Producerea societăţii (1973). care leagă istoricitatea de funcţionatrea societăţii prin combinarea celor trei cupluri de mai sus. MIŞCARE – ORDINE procesul prin care mişcarea socială trece în ordine socială (tipuri de societate). cu o nouă reflexie care pleacă de la analiza informaţiilor. creativitatea este predominant practică. 2.

deşi vizează clasele. Toate elementele amintite pot fi înglobate într-o diagramă totală care exprimă paradigma de gîndire a lui A. Mobilizare – se referă la faptul că mişcarea societală are un conţinut prin punerea resurselor sociale în serviciul unui model cultural (uneori modelul cultural trimite chiar la organizarea muncii). o viziune de ansamblu asupra organizării care face parte dintr-un sistem de analiză şi trimite la distribuirea resurselor.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE MIŞCARE Model cultural ORIENTĂRI ORDINE Ierarhizare RESURSE Mobilizare Nevoi Modelul cultural indică recunoaşterea unei anumite forme de creativitate care antrenează societatea şi chiar utilizarea resurselor. T. Modelul cultural este mişcare şi nu ordine. Production de la societe (1973). spune A. Ierarhizarea – este necesară oricărui sistem social şi. o definire a nevoilor. T. Istoricitate Mod de cunoaştere Acumulare Model cultural Organizare Producţie Model cultural Mobilizare Activităţi economice Clase sociale SAI Nevoi Ierarhizare Repartiţie Consum Organizare socială 19 . stratificarea nu se reduce la ele ci este mai degrabă. definire care este un element cultural dar non-social. „nu descrie funcţionarea unei societăţi. Schema de mai sus. este cultură şi nu societate. SAI comandă organizarea socială şi în acelaşi timp reflectă un mod de activitate economică. punînd în lumină resursele şi nu orientările şi fiind complementară ierarhizării. În sfîrşit istoricitatea recomandă ca şi principiu de repartiţie un mod de consum. este orientare şi nu resurse. ci mai degrabă orientările sociale şi culturale prin care o stare a istoricităţii controlează şi dirijează practica socială”.

forţă de muncă etc). IV – Mc este prea puţin practic. T. Cele patru configuraţii corespund la patru tipuri ideale de societăţi: I – societăti programate (post-industriale) • este prioritară acumularea cunoaşterii. de la activitate la istoricitate. II – societăţi industriale • acumalarea priveşte organizarea muncii şi mobilizarea. deci direct prin activităţi productive. educaţia. în general. De exemplu: I – modelul cultural este reflectarea unei creativităţi practice namifestată prin progres ştiinţific şi tehnic. 2. În schema genrerală a lui A.” A. „Acumularea asigură trecerea de la activitatea economică la istoricitate şi mai precis la modelul cultural care comandă practica socială. a concentra schimburile comerciale. spune că există diverse tipuri de acumulare: 1. 4. acumulare de mijloace de producţie directe (pămînt. acumulare de mijloace de schimb care se situează la nivelul repartiţiei produsului (bani. P – producţie O – organizare R – repartiţie C – consum mişcare P orientări Mc M resurse O C P R C O R P H B Mc H H B Mc M H B Mc M H B ordine R mişcare O ordine C Mc – model cultural M – mobilizare H – ierarhizare B – nevoi mişcare R ordine P mişcare C ordine O Lectura acestor configuraţii este foarte simplă. IV – societăţi agrare • nivelul de acumulare este scăzut şi priveşte consumul. În general.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE În această schemă se observă că modelul cultural va asigura comunicarea de sus în jos. animale. „clasa conducătoare se identifică cu istoricitatea” şi de aceea 20 . La rîndul ei acumularea asigură mişcarea de jos în sus. şi va defini modul cum se impune istoricitatea asupra practicii în general. acumularea dată de capacitatea de a crea muncă (cunoaşterea ştiinţifică). informaţia în mod prioritar. acumularea dată de organizarea producţiei (evoluţia fabricilor. instituţiilor spre profit). acţiuni etc). capitalul industrial îl reprezintă banii care sunt investiţi în unităţi productive. III – societăţi mercantile • acumularea se referă la repartizare şi ierarhizare. în transformarea condiţiilor de muncă etc. se observă clasele sociale ca elemente foarte importante pentru că raporturile între clase privesc lupta pentru controlul istoricităţii. Interesant este că activitatea economică şi SAI pot fi privite într-o interacţiune complexă rezultînd patru combinaţii posibile. cercetarea. banii sunt concentraţi pentru a organiza. 3. T.

(La voix et le regard -1978) De asemenea orice mişcare socială produce o ideologie (ca reprezentare a raporturilor sale sociale) şi o utopie (prin care ea se identifică cu miza luptei. iar această intervenţie sociologică rezidă în trei principii importante: 1. 2. După această conversie grupul revine la acţiune: acţiune → autoanaliză → conversie → acţiune Astfel de analize au fost consacrate de A.. Considerînd membrii grupului nu ca obiecte ale unui studiu ci ca purtătorii sensului acţiunii lor („degajat dfe presiuni ideologice sau politice”). orice mişcare socială trebuie considerată ca fiind combinarea unui principiu de identitate (în numele cui ne luptăm).TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE devine dominantă fiind constînsă de a impune ordinea şi mecanismele de apărare a le societăţii. 3. ci pentru că poate impune orientări politice. este partizanul ideii că sociologul poate avea un rol important nu prin faptul că se impune omului politic. pe o perioadă mai lungă şi considerarea acestui grup ca făcînd parte dintr-o mişcare socială reală: grupul nu este centrat asupra lui însuşi ci asupra acţiunii colective la care participă membrii ei. care aduc un plus de inteligibilitate sau pertinenţă). în general). T. muncitoreşti. unul din teoreticieii evenimentelor din mai 1968 de la Paris. studierea unui grup de participanţi activi. Pentru A. pentru că el poate identifica formele acţiunii sociale şi adevăraţii actori ai sistemului. Astfel. elaborarea de ipoteze asupra nivelului cel mai ridicat la care poate ajunge acţiunea considerată. Aceste mişcări sociale au reprezentat un punct de mazim interes pentru A. T. Sociologul va avea două sarcini principale: a) a încuraja „auto-analiza” grupului şi b) a suscita „conversia acestuia” (sau aderarea la principii. Se poate defini o adevărată teorie a intervenţiei sociologice. T.: Ø grevei studenţilor din 1976 Ø mişării anti-nucleară din Franţa Ø mişcări: feministe. sindicale. 21 . cu istoricitatea însăşi). dintr-o acţiune colectivă. T. ipoteze etc viabile. stimularea „auto-analizei” mişcării sociale respective. clase sindicale etc). Clasa dominată va accepta conducerea dar îşi va rezerva dreptul de a se opune la tot ceea ce îi îngrădeşte libertatea. a unui principiu de opoziţie (împotriva cui ne luptăm?) şi a uni principiu de totalitate (miza societală. A. putem vorbi despre conflictele de clasă care au crescut în tensiune de-a lungul istoriei pînă azi la mişcările sociale moderne (conduse de muncitori.

Self and Society (1934) G. În acelaşi timp sinele este multiplu pentru că reacţionăm diferit în situaţii diferite. H. G. comunitatea organizată sau grupul social îi dă individului o unitate a sinelui. Acesta [eul oglindă] se compune din trei elemente: 1. reacţia faţă de această imagine. imaginea modului în care apar eu în ochii celuilalt. iar acea comunitate 22 . H. Limbajul invocat de G. Mead a analizat în amănunt maniera copiilor de a se juca pentru a atrage atenţia asupra modului cum se construieşte sinele. Acest ansamblu este numit generic „celălalt generalizat” (the generalized other). În Mind. Mead. Mead precizează că noţiunea de sine trebuie privită în dublă accepţiune: ca subiect şi ca obiect. dar şi pentru a face. Mead eul (self) este perceput ca tensiune permanentă între I şi Me (I – sinele personal. a fost fundamentat de C. societatea fiind o realitate spirituală obiectivată. Cooley pe care o condidera mărginită şi psihologizantă. În sistemul de gîndire a lui G.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE INTERACŢIONISMUL SIMBOLIC Interacţionismul simbolic. H. Mead considera că nu trebuie să ne bazăm pe introspecţie ci pe observaţie şi pe experiment. H. fie pentru sine. Mead încă din anii ’30 revine asupra teoriei lui C. presupuse de individ. 3. În acest context personalitatea umană este dinamică şi deschisă şi dacă nu ar exista aceste două instanţe I şi Me nu ar exista nici responsabilitate şi nici inovare socială. În timp ce I este răspunsul organismului la cerinţele mediului (mediu format din ceilalţi indivizi şi din obiecte) Me este ansamblul atitudinilor celorlalţi. Prin raţiune şi intermediat de limbaj actorul social poate deveni impersonal.” Cînd sinele [social] s-a constituit poate fi privit ca şi un companion al fiecăruia: putem comunica cu el ca şi cu oricare alt individ. Pentru C. Cooley importantă era interacţiunea umană bazată pe „eul oglindă” (looking glass-self). Mead vede o diferenţă între simpla conştiinţă (I) şi conştiinţa de sine (Me). Ca obiect sinele poate fi considerat „descriere behavioristă a conştiinţei. G. este în mod esenţial o structură socială şi este născut prin experienţă socială. 2. Această diversitate a sinelui este impusă social şi generează structura sinelui. H. H. obiectiv sau chiar un obiect pentru el însuşi. „Sinele. G. H. ceea ce spunem sau va trebui să spunem. H. ambii provenind din şcoala de la Chicago. În cel de-al doilea caz organizarea reacţiilor este impusă de convenţiile sociale. iar ca subiect el este însăşi conştiinţa sau mai precis conştiinţa de sine a unui subiect”. Cooley şi G. Cea din urmă dînd dimensiunea socială a omului (acesta [omul] incluzîndu-se în propria analiză tot aşa cum îi include pe ceilalţi din jurul lui). ca şi obiect pentru sine. H. Me – sinele social). De aici sociologia este posibilă mai mult ca introspecţie obiectivă şi nu ca analiză a factorilor sociali. curent sociologic important. mai apoi diferenţa între jocul liber şi jocul reglementat. imaginea acestei judecăţi sau aparenţe. Mead nu trebuie confundat cu simpla comunicare gestuală. Imaginea construită în „oglinda celorlalţi” se află la baza ordinii sociale şi este singura realitate. ci trebuie înţeles ca „simbolizare semnificativă” fie pentru ceilalţi. H. Prin acest sine ne controlăm permanent conduita. În fapt. H. tot aşa cum tot prin el înţelegem ceea ce ni se spune. G.

3. Regăsim în această noţiune ideea conştiinţei colective de la E. neselectivă Asigurată de alţii semnificativi Însuşirea limbajului Play Stage (copilul îi percepe pe ceilalţi ca pe indivizi şi nu ca pe roluri) Socializare secundară Selectivă Asigurată de altul generalizat Conversaţia Game Stage (copilul percepe atît rolurile cît şi poziţiile sociale) Relaţii afective * (vezi şi j Huizinga. pentru W. transmiterea modelului cultural. iar „Me” = sinele ca produs al socializării. interacţiune socială. (Teorema lui Thomas) Continuatorul de drept a fost H. „Situaţia” este totdeauna complexă iar individul „o defineşte” prin alegerea unor opţiuni acţionale dintr-un larg evantai de posibilităţi. Durkheim acea entitate care i se impune individului în mod costrîngător fiind practic o instanţă a controlului social. 2. fie că este vorba de proiecte sociale. Thomas R. definite ca fiind reale”. Deci „o situaţie socială este reală prin consecinţele sale. nesocializat. odată cu interacţiunea cu alţii semnificativi. Observaţie: în procesul socializării acest „Me” devine predominant în faţa lui „I”. transmiterea limbajului. Interacţioniştii văd comportamnetul uman ca un rezultat al modului cum oamenii îşi înţeleg situaţia sau aftfel spus ca un rezultat al descifrării mesajelor pe care le primim de la ceilalţi. ca sine. Thomas orice activitate umană este socială pentru că are loc într-o „situaţie”. Park fără ca aceştia să fie interacţionişti L. Comunitatea devine astfel un factor determinant al gîndirii individului. Homo ludens) Relaţii impersonale Ideile de mai sus au fost continuate în diverse forme de către reprezentanţii şcolii de la Chicago: W. Perspectiv and Method (1969) care în 1938 a preluat ideile lui Mead. Aest fapt se referă în primul rînd la socializare fenomen care are loc plecînd de la ipoteza copilului ca şi „tabula rasa”. Berger. Blumer Simbolic Interactionism. practic omul conştient de sine adoptă atitudini sociale organizate. Construcţia socială a realităţii: Socializare primară Univocă. În procesul socializării se disting „I” şi „Me” unde „I” = sinele spontan. Încă de la vîrsta de 1 an copilul se percepe ca obiect separat.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE poate fi numită „altul generalizat”. etc) dar şi din grupuri abstracte cum ar fi poziţia de debitor/creditor în care relaţiile umane sunt indirecte. fie că este vorba de acţiuni cooperative organizate şi aceasta pentru că individul face parte în acelaşi timp din grupuri concrete (partid. E. Ceilalţi semnificativi au roluri foarte importante: 1. Construirea lui „Me” începe în copilărie. nepredictibil. acelea ale grupului social căruia el aparţine. Th Luckman. Wirth De exemplu. fondînd practic 23 . P. club.

Pentru H. • diversitatea în care se manifestă societatea ca unitate. H. Blumer este interacţiunea socială care poate fi simbolică sau non-simbolică. Problema centrală la H. Blumer esnţa societăţii este dată de un proces neîntrerupt de acţiune şi nu de o structură de relaţii. Critica acestei teorii s-a referit la asociaţia acestuia între un anumit idealism (luma ca parcepere) şi realism (refertor la realitatea exterioară care trebuie descoperită). semnificaţia este derivată sau generată de interacţiunea socială pe care un actor o are cu altul. Forma simbolică este o formă a interacţiunii care implică folosirea unor simboluri care la rîndul lor ajută la interpretarea acţiunii sociale. • un set de atitudini ale individului. 2. Forma non-simbolică este forma de bază a asocierii umane şi era numită de G. Blumer cu mai multe sensuri: • set de răspunsuri ale individului la nivel simbolic care exercită o funcţie regulatoare asupra răspunsurilor la nivel non-simbolic al interacţiunii. • grupuri cărora le aparţine individul. • grupuri ale căror opinii le împărtăşeşte individul. De asemenea critică a mai primit noţiunea de „Eu” care apare în concepţia lui H. fiinţele umane acţionează faţă de lucruri pe baza semnificaţiei pe care acestea [lucrurile] o au pentru ele [pentru fiinţele umane]. Această interpretare se bazează pe trei premise: 1. • o structură socială care apare numai în experienţa personală a individului. 3. Acţiunile sociale nu trebuie privite disparat ci ca acţiuni conjugate (joint actions) sau ca acţiuni care au o carieră (importanţă) socială sau istorică. Mead „conversaţia gesturilor”.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE interacţionismul simbolic şi criticînd teoria structural funcţionalistă. 24 . aceste semnificaţii sunt manipulate şi modificate intr-un proces interpretativ folosit de persoane cînd au de-a face cu lucrurile pe care le întîlnesc.

Strauss E. Davis A. Stone R. Rose F. Lindesmith Structura instituţiilor şi interacţiunile sociale Comportamentul colectiv Sociologie urbană Devianţă 25 .TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Interacţionismul simbolic a fost continuat de numeroşi autori din diverse domenii: Structura ocupaţională E. Becker R. Shibutani I. Davis H. Hughes T. Feidson M. Gusfield A. Goffman G. Becker A. Bucher A. Dalton F. Turber G. Strauss H.

Un domeniu important de studiu este limbajul întîlnit atît în conversaţia cotidiană cît şi în structurile lingvistice care modulează procesul interacţiunilor cotidiene.= un membru al societăţii dispune de cultura comună a societăţii sale). care conferă sens. Pus într-o situaţie nefamiliară grupul pune în funcţiune procedee ingenioase pentru a face acţiunea explicită. Contează cum se produce ordinea socială. unitate. S-a urmărit practic stabilirea unei etnografii comunicării. coerenţă. Etnometodologia este o etnografie a cunoaşterii comune şi a limbajului cotidian.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE ETNOMETODOLOGIE Etnometodologia s-a desprins din interacţionismul simbolic propunîndu-şi să studieze aspectele etnografice ale limbajului interacţiunilor. 26 . precum şi o analiză a metodelor prin care oamenii se conformează. După H. Garfinkel etnometodologia este ştiinţa care studiază procedeele pe care membrii unei societăţi le utilizează pentru a produce şi a recunoaşte lumea lor socială ca lume familiară şi ordonată. adică a modului în care aceştia îşi prezintă acţiunile ca fiind raţionale. Pentru etnometodologie nu ordinea socială este importantă ci modul în care membrii construiesc o ordine adecvată scopului lor. continuitate structurilor sociale şi a conduitelor individuale. coerente şi adecvate intenţiilor practice urmărite. normală. care sunt preceptele simbolice ale acestei ordini pe care oamenii o consideră de-la-sine-înţeleasă (taken for granted). inclusiv a interacţiunilor dintre actorii sociali şi cei care îi investigează. Garfinkel. de a descoperi metodele pe care le folosesc oamenii în situaţii cotidiene pentru a se conforma/adapta regulilor sau normelor pre-existente pentru a înţelege semnificaţiile generate sau în comunitate şi pentru a aborda comportamente raţionale. Pentru H. cunoaşterea practică (ceea ce toată lumea ştie. Aceste proceduri sunt metode profane (non-ştiinţifice) şi non-instituţionale de investigare şi de organizare a acţiunilor cooperative şi a împrejurărilor practice în care acestea se desfăşoară. Garfinkel etnometodologia este ştiinţa etnometodelor (raţionamente sociologice practice) (unde etno. Pentru a pune în evidenţă aceste practici trebuie intervenit în viaţa colectivităţii printr-o perturbare a ordinii normale prin „a face străin ceea ce este familiar membrilor grupului”. Aceste direcţii de studiu au fost descrise de H. comprehensibilă. produc. să ajungă la o nouă înţelegere. mai adecvată a existenţei sale. Etnometodologia urmăreşte să identifice acele scheme motivaţionale „validate social” pentru ca orice actor social să se transforme în esenţa lui. familiară. Se deduce faptul că „conformitatea normativă” a conduitelor membrilor unei organizări sociale se construieşte în interacţiune avînd un caracter contextual (indexical10) 10 * structuri de gîndire * limba care devin reale atunci cînd noi le investim ca fiind reale. ceea ce toată lumea face). Scopul acestor studii este de a descifra semnificaţiile implicate în interacţiunile umane cotidiene. sau raţional acceptate de ceilalţi. Studis in Ethnometodology (1967). justifică sau practică înţelegerea interacţională a cunoaşterii lor cotidiene.

Garfinkel numea „caracteristicile formale ale evenimentelor”. Language and Meaning in Social Interaction (1972). Garfinkel actorul social nu este un idiot cultural care nu face decît să reproducă automat conţinutul unor norme instituţionale: el se manifestă ca subiect raţional care ştie întotdeauna ce face şi cum face. Garfinkel propune înlocuirea noţiunii de motivaţie prin aceea de cunoaştere practică. Garfinkel a fost Aaron Cicourel Cognitive Sociology. A. 2. După A. Garfinkel – metafizică a percepţiei cotidiene 27 . atunci cînd acţionează trebuie să aibă o idee cel puţin aproximativă despre ce trebuie să facă într-o situaţie dată. Aceste caracteristici sunt: 1. 3. Cicourel actorul social dispune de o competenţă interacţională. pentru a reînoi semnificaţia acţiunii socială. Chomski.11 Continuatorul lui H. 5. Garfinkel tot atîtea criterii de normalitate care fixează un cadru pentru judecata pe care orice individ cu raţiune trebuie să şi-o formeze pentru fiecare dintre secvenţele interacţiunii. A. fără însă a le reduce la structuri lingvistice sau psihologice. Cicourel a enumerat cele patru principii care îl conduc pe individ în orice acţiune sau interacţiune socială şi care îl ajută să normalizeze ambiguităţile acestor interacţiuni. Aceste principii sunt următoarele: 1. Actorul social dispune de anumite procedee interpretative care îi permit identificarea situaţiilor şi apelul la norme adecvate. Garfinkel era interesat de modul cum înţelege actorul social o activitate publică. El spune că interpretarea oricăror acţiuni sau activităţi publice nu este limitată doar la forul interior al individului ci la ceea ce H. Cele şase caracteristici alcătuiesc după H. idee care trimite la faptul că rolurile sociale nu sunt impuse în mod absolut. H. Garfinkel individul. H. 4. Pentru H. este posesorul unei sociologii profane. textura cauzală – raţiunile obişnuite ce explică ce se întîmplă în cutare sau cutare moment. necesitatea morală – nu poate să nu se întîmple un eveniment atunci cînd admitem o anumită ordine morală sau naturală. este capabil să elaboreze raţionamente sociologice practice. probabilitatea – şansa pe care o are acel eveniment de a se produce într-o situaţie dată. Inspirat de N. cele 12 categorii care structurau raţiunea.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE După H. tipicalitatea – un eveniment poate fi ordonat de către actorul social într-o clasă de evenimente de aceeaşi natură. 11 Vezi şi I Kant. comparabilitatea – relaţia pe care o are un eveniment cu alte evenimente trecute sau viitoare. H. ci actorul social îşi structurează comportamentul ca şi cum ar fi lipsit de echivoc. 6. reciprocitatea perspectivelor – în virtutea acestui principiu fiecare actor social admite că interlocutorul său acţionează aşa cum ar face el însuşi dacă rolurile ar fi inversate. eficacitatea instrumentală – adică locul deţinut de un eveniment într-o suită de relaţii între mijloace şi scopuri. permit actorului să se acomodeze la situaţii schimbătoare şi să producă schimbarea fără a distruge coerenţa propriilor acţiuni. Cicourel vede în aceste procedee un „fel de reguli gramaticale” ale structurilor de profunzime. Această idee îi vine în mod simplu din cunoaşterea ordinii curente a lucrurilor pe care orice persoană o are doar în virtutea faptului de a fi membru al societăţii. În plus aceste procedee permit actorului să elaboreze răspunsuri fără a repeta aceleaşi soluţii.

În cazul justiţiei pentru minori „organizarea socială a activităţii” (sau cadrul conceptual implicit şi aproximativ ce indică regulile generale ce trebuie aplicate într-o situaţie dată. recunoaşterea delincventului se efectuează recurgînd la tipificări. Din analizele lui A. O analiză interesantă a acestor procedee şi a ceea ce A. intonaţia vocii.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE 2. orientează procedurile ce permit să se ajungă la decizia ce transformă o conduită în infracţiune. mediul familial. A lua decizia că un tînăr e delincvent sau nu însemnă parcurgerea a o serie de operaţiuni: 1. Cicourel numea tipificaţie a întreprins într-o lucrare din 1968 privind organizarea socială a justiţiei pentru minori. nivelul de educaţie etc) tipul de carieră criminală a tînărului. Cicourel arată cum se întîmplă aceasta: 1. formele normale – interlocutorul corectează pe loc ambiguităţile care se nasc în interacţiune. Pentru A. 2. chiar dacă uneori sunt contradictorii. rolul pe care trebuie să-l îndeplinească şi modul de a-l îndeplini cît mai potrivit). argou utilizat. documentele care compun un dosar sunt rapoarte şi note care prezintă în scris fragmente de conversaţii sau observaţii făcute pe viu: ele capătă valoare de fapte obiective care orientează acţiunea justiţiei pe căi deja bătătorite. 4. e fixată începînd de la redactarea rapoartelor poliţiei. 3. Cicourel aceste principii sunt elemente ale dotării mentale de care dispune orice individ. 28 . 4. Pentru A. făcută în momentul arestării. într-o relaţie asimetrică între indivizii care dispun de o capacitate egală de negociere şi de o putere inegală de decizie. 3. locul şi împrejurarea arestării. modelele de intervenţie şi procedurile practice ale poliţiei şi justiţiei faţă de delincvenţii arestaţi şi incriminaţi nu sunt în mod necesar compatibile: ele sunt mai degrabă activităţi birocratice impuse instituţional. Cicourel interiorizarea atitudinilor şi normelor este condiţionată şi precedată de achiziţia progresivă a procedeelor interpretative. 5. Cicourel s-au dedus metodele utilizate de profesioniştii instituţiilor de reprimare pentru a descrie conduitele delincvente. al raporturilor de forţă şi al aranjamentelor care îi leagă pe profesionişti de delincvenţii urmăriţi şi de apropiaţii lor. A. atitudinea faţă de forţele de ordine. adică la interpretări pre-formate care îi ghidează pe poliţişti în catalogarea imediată a unui individ pe baza cîtorva semne exterioare: ţinută vestimentară. Această construcţie a priori. aceste „date obiective” fac obiectul unor multiple transformări pe parcursul evenimentelor. evaluarea culpabilităţii probabile a unui suspect e bazată mai puţin pe dovezi materiale şi mai mult pe anticipare: cunoaşterea practică a poliţiştilor îi face să presupună pe baza indiciilor considerate semnificative (apartenenţa la un cerc de delincvenţi. principiul „et caetera” – datorită căruia interlocutorii caută în mod prospectiv în cuvintele sau în descrierile imediate sensul posibil al aluziilor şi ambiguităţilor plecînd de la principiu că poate anticipa semnificaţii. principiul vocabularelor descriptive – ele sunt repertorii de experienţă trecută permiţînd să se înţeleagă mai mult decît sensul de dicţionar. genul de delicte comise. Ele se corelează cu normele şi valorile sociale generînd structura socială.

TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE 2. 29 . Astfel infracţiunea nu se deduce din natura actului comis: ea e o construcţie socială. pe baza raţionamentului practic folosit de fiecare dintre protagoniştii unui caz pentru a descrie faptele a le interpreta şi a elabora argumente ad-hoc în favoarea unei anumite decizii. adică se defineşte în activitatea practică ce are drept scop perceperea ei şi prezintă ca pe o acumulare de elemente provenind din interpretări divergente.

Actorul social. Acest „cadru” ne dictează chiar comportamentul. o raţionalitate. Goffman. îşi compun o faţadă sau îşi produc rolurile sociale. contact vizual. CADRELE SECUNDARE s disting prin transformarea unei activităţi după un cadru primar luat drept model.social se configurează ordinea interacţională dar şi ordinea socială. mimică. calcule personale. Goffman distinge între cadre: • Primare (naturale şi sociale). • Secundare (modalizări şi fabricaţii).şi macro. aceste interacţiuni sunt numite „relaţii sintactice” care unesc diferite persoane. Goffman este aceea de ordine interacţională cu sensul de ordine morală. Goffman. Pentru E. Scopul acestei reprezentări este de a crea şi a conserva acea faţadă a individului.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE MODELUL DRAMATIURGIC A LUI E. latentă a oricărui actor social atunci faţada este prin excelenţă neascundere. ca şi actor pe o scenă. după o dramaturgie stabilită de coduri morale. Goffman înţelege o ordine simbolică. Se pune întrebarea dacă analizele de acest tip vor rămîne la nivel micro-sociologic sau pot fi legate de analize la nivel de analize la nivel macro-sociologic. Modalizări (de exemplu muzica) şi fabricaţii (adică eforturi deliberate care activitatea individului – de exemplu: fals. accent. iar acţiunea socială este supusă unei evaluări sociale. E. pentru că la intersecţia dintre micro. Tocmai de aceea construirea faţadei ţine de mai multe elemente: 30 . cognitivă. Viaţa socială este o imensă scenă de teatru pe care indivizii. actorul social. etc. impostură). proceduri individuale folosite în colectivităţile umane diverse. Se deduce de aici că fiecare participant atribuie acţiunii interlocutorilor o semnificaţie. E. aparenţă fizică). GOFFMAN E. „Situaţia” înseamnă pentru. fie că e vorba de conversaţii. Schimbul social nu se poate face însă fără un acord prealabil asupra condiţiilor în care se petrec interacţiunile. Goffman este preocupat de interacţiunile umane în viaţa cotidiană. o intenţionalitate. conservarea unei imagini sau conservarea unui status social. Goffman aceste interacţiuni nu se reduc la aspecte psihologice. CADRELE PRIMARE ne permit să identificăm mediul fizic (enviroment) iar cele sociale supun evenimentul unor norme sociale. de unde şi importanţa unei sociologii a cadrelor. principiile organizării sale). plagiat. întîlniri întîmplătoare. Dacă există o latură ascunsă. diferite partituri în funcţie de publicul pe care îl are în faţă. Ø Comportamentul non-verbal (expresivitate. E. postură. o ordine a situaţiei „aici şi acum”. va interpreta diferite roluri. reprezentant tipic al sociologiei interacţioniste. ca nişte veritabili actori. punere în scenă. Goffman crede că „da”. E. Cînd se referă la ordine interacţională E. coprezenţă în dublu sens: Ø Ce transmite individul. reguli sociale de conduită. Tema centrală în gîndirea lui E. Dată de semnificaţiile ataşate comportamentelor celorlalţi dar şi celor personale. ele pot fi analizate din diverse perspective. în funcţie de un anumit „cadru” (adică de logica internă a interacţiunii sau întîlnirii. intenţii. interacţiune care generează adevărate „ritualuri sociale”. considera că important este studiul practicilor interacţioniste folosite de indivizi.

Stigmate (1975) – persoane cu handicap. 31 . talie). „Normalul şi stigmatizatul nu sunt persoane ci puncte de vedere” § § § § Bibliogarafie: Asiles (1968) . Cum stigmatul este în strîns raport cu sistemul aşteptărilor dat de experienţă. atunci el este produsul unei relaţii sociale.bolnavi mintali. Le rite d’interaction (1967).TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE o decorul oricărei acţiuni. însă întotdeauna va pendula între identitatea virtuală şi cea reală. Les cadres de l’experience (1974). vîrstă. Odată ce ai un atribut pregnant (pozitiv sau negativ) există riscul de a fi stigmatizat. o faţada personală (sex. rasă. o stilul. o aparenţa (care dezvăluie statutul social). În cursul unei reprezentări actorul comunică impresii cu privire la eul social. Distanţa dintre acestea lasă loc interpretărilor şi chiar posibilităţii de a fi stigmatizat.

Viziunea complementară propusă de M. etc” pentru a sesiza „eu pur”. Schutz. o operă de artă dacă neglijez interesele artistului care a realizat-o. Acest demers nu trebuie confundat cu psihologismul ci cu încercarea de a surprinde intenţionalitatea fiinţei umane (ca proprietate esenţială a trăitului în genere) de unde şi ideea conştiinţei intenţionale. Weber este aceea comprehensivă prin care putem descifra subiectivitatea care prezidează acţiunile indivizilor. Problema fundamentală a unei fenomenologii sociologice priveşte integrarea „realităţii multiple” care include „lumea mea proprie” dar şi lumea celorlalţi într-o teorie obiectivă şi validă care să plece de la cunoaşterea interpretativă a unei multitudini de lumi subiective. modele ale acţiunii umane. Noţiunea de tipificaţie provine de la: • Weber – prin ideal tip. un semn sau un simbol dacă nu ştiu ce reprezintă ele. Pentru Husserl filosofia trebuie să se orienteze spre „lumea vieţii” (lumea umanului). Nu pot înţelege un instrument dacă nu-i cunosc scopul pentru care a fost creat. Cunoaştem şi ne formăm prin tipificaţie. a cunoaşterii. Aceste idei a lui Husserl au fost preluate şi regîndite de către A. Pentru a cunoaşte trebuie să punem în paranteze propriul punct de vedere pentru a da întîietate actorului social: „Nu pot înţelege un lucru social dacă nu-l reduc la activitatea umană care l-a creat şi dincolo de aceasta dacă raportăm activitatea umană la motivele din care a izvorît. Strasser). situaţii tipice.” insă pentru o corectă înţelegere a celuilalt trebuie să reducem actele acestuia la motive tipice. Acest scop al fenomenologiei sociologice este identificat în conflict cu viziunea lui Dukheim sau Parsons conform cărora societatea este un dat exterior individului impunîndu-i acestuia un set de reguli pe care prin socializare şi le însuşeşte. o instituţie dacă sunt nefamiliarizat cu scopurile sale. • Husserl – prin însuşi termenul de tipificaţie – proces cheie prin care dăm sens lumii. problemă abordată de Alfred Schutz încă din 1932 în lucrarea Construcţia lumii sociale ca lume a semnificaţiilor. Tipificaţia reprezintă o schemă de referinţă comună pentru actele noastre şi actele celorlalţi. reducţia fenomenologică prin care se înţelege „punerea în paranteză a lumii naturale. Metoda lui Husserl cuprinde pe lîngă intuiţie. Practic pentru un sociolog importantă este următoarea întrebare: Ce înseamnă această lume socială pentru actorul observat în cadrul ei şi ce înţelegere vrea el să ne transmită prin actele sale în cadrul lumii sale care este şi a noastră? Această întrebare „reconstruieşte subiectiv lumea” rezultînd un sub-univers în care importantă este doar subiectivitatea sa şi nu „un cadru ficţional” care poate fi impus de către cercetător . 32 . Aceste două viziuni pun problema raportării subiecţilor obiectiv în cunoaşterea socială. Schutz a fost Edmund Husserl întemeietorul fenomenologiei. În cadrul acestei filosofii „subiecţii umani” descoperă aspecte de obiectivitate al realităţii prin intermediul unei practici de obiectivare (St.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE FENOMENOLOGIA SOCIOLOGICĂ Fenomenologia sociologică este preocupată de înţelegerea obiectivităţilor realităţii sociale. mijloace tipice. scopuri tipice. Cel care a influenţat gîndirea lui A.

Important este după ei: „Cum se construieşte socialul. După P. 33 . Aceşti autori au preluat ideile lui A. deoarece limbajul este instrumentul prin care se construieşte realitatea vieţii cotidiene. bine definite). Alte idei importante la cei doi autori sunt: socializarea primară şi socializarea secundară. Berger şi Th. Însă pentru aceasta cercetătorul trebuie să respecte următoarele postulate: I Postulatul consistenţei logice (constructele cercetătorului sunt valide în mod obiectiv). tot aşa cum instituţiile existente pot fi transformate pentru a corespunde teoriilor.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE Cercetătorul practic reconstruieşte lumea socială considerînd acei „in variante” din mintea unui actor imaginar. Ideile lui A. realitatea din perspectiva acestei cunoaşteri?” Plecîndu-se de la om ca fiinţă biologică se constată că experienţa umană este mai mult decît experienţa corpului uman. Schutz din perspectiva sociologiei cunoaşterii. Schutz au fost continuate de către doi dintre elevii săi Peter Berger şi Thomas Luckman în Construirea socială a realităţii. Practic obiectul de studiu al fenomenologiei sociologice îl reprezintă interpretarea lumii sociale de către actorul social şi practic sociologul interpretează aceste interpretări. transformarea realităţii subiective interiorizate şi structura socială. În acest proces actorii sociali sunt identificaţi ca autori ai unor anumite acţiuni şi jucînd anumite roluri sociale. tipificaţia din limbajul lui A. Luckman teoriile sunt produse astfel încît să legitimeze instituţiile sociale deja existente. validarea şi difuzarea cunoştinţelor umane. structurarea. După cum ştim această direcţie teoretică a analizat contribuţia factorilor sociali la producerea. Transmiterea de care vorbeam este înlesnită de limbaj. Interesul sociologului este unul cognitiv şi nu cel de a se implica în viaţa celor observaţi. Această experienţă se exteriorizează în ceea ce se numeşte ordine socială printr-un proces continuu de instituţionalizare. Pentru acesta sociologul va folosi aceleaşi metode de interpretare întîlnite la oricine. unor cauze subiective. Aceste roluri sunt exemplificări ale ordinii instituţionale şi sunt transmise de la un actor la altul oferind orientarea comportamentelor sociale. de fapt. Schutz şi desemnează de fapt obiectivarea unor modele de conduită. III Postulatul adecvării (constructul teoretic poate fi înţeles de oricine). Instituţiile se vor impune tuturor membrilor unei societăţi şi datorită unui proces de legitimare. Pentru cei doi autori interesul s-a focalizat asupra cunoaşterii comune şi nu asupra istoriei ideilor. II Postulatul interpretării subiective (cercetătorul ştie că acţiunea socială este rezultatul unor motive. deoarece oricărui nou venit modelul comportamental şi acţional îi este explicat şi justificat. Instituţia socială este. Distincţia totuşi între cercetător şi omul simplu este aceea că sociologul îşi asumă această poziţie de observator dezinteresat.

violenţă simbolică. Astfel agenţii sociali participă nu doar la conservarea societăţii. 1989) Atitudinea. Bourdieu: sunt valorificate rezultatele din interacţionism. „Fără îndoială agenţii construiesc realitatea socială.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE GÎNDIREA SOCIOLOGICĂ A LUI PIERRE BOURDIEU Concepţia lui P. Pornind de la o interpretare structuralistconstructivistă a realităţii sociale. de interdependenţă. poziţii sociale. însă în plus. de autonomie relativă. Bourdieu. Les Heritiers (1964) P. P. agentul este plasat într-o structură socială de care nu se poate face abstracţie. P. care fusese marginalizat în scrierile structuraliste. cîmpuri sociale. interes generic. P. joacă un rol important în formarea individului. deoarece. depăşind termenii gîndirii socialiste conform cărora nu există conciliere între societate şi indivizi. Bourdieu arată că studenţii sunt în marea majoritate din clase superioare şi că învăţămîntul este cel al unei culturi a claselor privilegiate. modul nostru de a gîndi nu sunt deci independente de poziţia noastră în societate. Bourdieu pe care el o etichetează structuralismconstructivist sau constructivism –structuralist. punctele de vedere ale actorilor sunt raportate la poziţiile pe care aceştia le ocupă în structura socială. Bourdieu. de statutul nostru. Cel provenit din clase defavorizate se va forma mult mai greu. evidenţiază legăturile dintre structurile obiective profunde ale lumii sociale şi structurile mentale. grupuri şi clase sociale. el participă la o cultură pe care privilegiaţii o trăiesc încă de la naştere. fără îndoială ei intră în lupte şi tranzacţii care vizează să impună propria lor viziune. C. Bourdieu revalorizează locul şi rolul agentului social. de raport de dominaţie şi supunere ca tip universal de raporturi sociale. comportamentele. Acestea ne oferă posibilitatea interpretării realităţii sociale în termeni de stratificare. P. au responsabilitatea pe care şi-o asumă fără să ştie. fenomenologie şi etnometodologie (a se citi „interpretarea subiectivă şi construcţia intersubiectivă a lumii”). Astfel. între holism şi individualism. capitaluri. dar o fac totdeauna din perspectiva unor puncte de vedere. Repere bibliografice 1. J. Se observă pasul înainte făcut de P. iar categoriile pe care actorii sociali le utilizează în construcţia realităţii sociale sunt rezultatul unui îndelungat proces de incorporare a structurii obiective (ca proces inconştient). Passeron. 34 . interese şi principii de viziune determinate de poziţia pe care o ocupă în lumea pe care urmăresc să o transforme sau să o conserve” (P. Bourdieu va elabora o sumă de concepte cum ar fi: spaţiu social. mai exact raporturile lor de generale reciprocă. Moştenirea (l’heritage) culturală ca efect al apartenenţei la o clasă socială privilegiată. se lasă orientaţi de un inconştient care este un fel de exterioritate interiorizată. Bourdieu afirmă o corespondenţă între structurile sociale şi structurile mentale.

filosofic) nu scapă determinărilor de acest tip: interesul este cel care stimulează investiţia de capitaluri. Clasele sociale nu există ca atare decît „pe hîrtie”: „am dorit să rup cu reprezentarea realistă a clasei ca grup bine delimitat existent ca realitate compactă. bine decupată”. este o regiune relativ autonomă a spaţiului social istoric. investiţia psihologică într-un spaţiu de joc (cîmp) oarecare. Bourdieu un ansamblu de relaţii invizibile ce se constituie într-un anumit sistem de poziţii ale căror proprietăţi pot fi analizate independent de caracteristicile personale ale celor care le ocupă. un cîmp „pe hîrtie”. Distribuţia agenţilor în spaţiul social conduce la clasarea lor.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE 2. Conceptul de spaţiu social este o construcţie teoretică. investiţie care reprezintă condiţia intrării în joc şi care este creată şi întărită de acest joc social. 3. P. Bourdieu 1967) a fost creată pentru a evidenţia faptul că nici un cîmp (artistic. Bourdieu Le sens practique (1986) 6. P. Spaţiul social poate fi comparat cu spaţiul geografic. un spaţiu „pe hîrtie” şi nu unul real. între. J. Sunt astfel delimitate clasele sociale ca ansambluri de agenţi care posedă o serie de priorităţi comune. sau în centru. P. Există atîtea forme de interes cîte cîmpuri există. religios. Bourdieu Choses dites (1987) Concepte în opera lui P.Critique sociale du jugement (1979) [analiza consumului] 5. P. Durkheim) este pentru P. (reproducerea raportului de dominaţie dintre clase). Bourdieu Realitatea socială obiectivă (de care vorbea E. Orice cîmp social se caracterizează printrun interes generic (dobîndirea bunurilor rare specifice cîmpului respectiv) în jurul căruia se concentrează acţiunile indivizilor şi care modelează raporturile lor. Bourdieu Esquisse d’une theorie de la pratique 4. P. la periferie. Passeron. Bourdieu Homo Academicus (1984) 7. Sunt exterioare una celeilalte dar sunt definite unele în raport cu altele prin apropiere sau prin distanţă. cu cît sunt situaţi mai aproape unii de alţii şi cu atît mai puţin cu cît sunt situaţi la distanţe mai mari. Un cîmp social este ca şi spaţiul. La Reproduction (1970) Efectul pervers este imobilismul social generat de democratizarea regimului de învăţămînt superior. Noţiunea de interes (P. Bourdieu 35 . C. E constituit din reaţii specifice a căror existenţă se corelează cu interese umane specifice. Bourdieu Economia bunurilor simbolice(1986) 8. Acest spaţiu e construit în aşa fel încît agenţii individuali sau colectivi posedă cu atît mai multe priorităţi comune. De inspiraţie marxistă acest concept de clasă socială la P. prin situarea deasupra sau dedesubt. P. Bourdieu La Distinction. Bourdieu. P.

Clasă socială TEORIA CONFLICTUALISTĂ (K. cărţi. este capitalul simbolic (onoarea. conduc la transformarea raporturilor de forţă în raporturi de semnificaţie şi prin aceasta la mistificarea esenţei acestor raporturi. de vecinătate etc. o îmbracă. fie în cei ai celor dominaţi. în termenii traiectoriei sociale asociate unei biografii individuale. bani) Ø capitalul cultural care are proprietatea de a exista atît într-o formă obiectivă (diplome. bunuri. tablouri) cît şi într-o formă încorporată (structuri mentale. culturale şi sociale mobilizate în orice cîmp. Clasele sociale nu trebuie înţelese ca grupuri neschimbătoare.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE pune în evidenţă faptul că oamenii nu sunt interşanjabili ci sunt situaţi într-un spaţiu social foarte complex. Principalele surse. reputaţia). Marx) Există două clase sociale ontologice: cele care au mijloace de producţie cele care nu au mijloace de producţie Straturi sociale TEORIA MULTIDIMENSIONALĂ (M. scheme de percepţie. Puterea este impusă înainte de toate nu prin violenţă materială ci prin violenţă simbolică (sisteme de semnificaţii care sunt impuse într-un mod neconştientizat de către 12 Vezi şi G. dimpotrivă ca unităţi aflate într-o dinamică permanentă. Becker care adaugă capitalul uman: educaţie (formală/informală) sănătate 36 . sunt: Ø capitalul economic sub diferite forme (terenuri. O formă particulară pe care resursele economice. Apartenenţa de clasă a uni individ trebuie înţeleasă dinamic. gîndire şi acţiune) Ø capitalul social sau relaţional ca ansamblu al relaţiilor de rudenie. Luptele pentru dobîndirea capitalului simbolic şi convertirea diferitelor specii de capital în capital simbolic. deci în calitate de surse ale puterii. unde ocupă poziţii în funcţie de care poate fi înţeleasă logica practicilor lor şi poate fi determinat modul în care ei îşi vor identifica clasa sau partenerii şi îşi vor defini propria identitate (se vor clasa pe ei înşişi). De fapt toate formele de clasificare sunt forme de dominaţie. fie în ochii celor ce domină. în competiţia pentru dobîndirea bunurilor rare. în spaţiul social. ci. Weber) Oamenii sunt diferiţi din punct de vedere: economic social politic putere economică clase prestigiu social putere politică partide Relaţiile între diferitele poziţii pot fi puse în evidenţă prin intermediul distribuţiei resurselor care pot fi mobilizate în calitate de capitaluri12. prestigiul.

categorizare. Prezenţa habitusului face posibilă integrarea grupurilor şi claselor. Bourdieu) Alt termen important al gîndirii lui P. în consecinţă posibilitatea de a se forma practici similare. cu limbajul. Acestea au rol generator şi structurant nu numai în raport cu manifestările particulare ale personalităţii ci şi în raport cu practicile agenţilor fără să presupună urmărirea conştientă de scopuri. Dispoziţiile subiective corespund unor condiţii obiective ale sistemului. întrucît ele sunt produsul încorporării acestor condiţii. în special limbajul sociologic are o importanţă notabilă deoarece lumea socială e locul luptelor în jurul cuvintelor care îţi datorează gravitatea şi adesea violenţa.TEORII SOCIOLOGICE CONTEMPORANE agenţii sociali). conduc la similitudini interindividuale în ceea ce priveşte dispoziţiile interne şi. faptului că ele produc în mare parte lucruri. cu spaţiul fizic. Rezumînd putem defini habitusul de clase (sau de grup) ca sistem subiectiv. De altfel politica. Habitusul exprimă raportul individului cu corpul său. limbajul. procedee interpretative. Ca şi acestea habitusul desemnează scheme cognitive pe baza cărora individul interpretează realitatea şi sunt dobîndite în experienţa sa socială. Impunerea prin violenţă simbolică reuşeşte nu numai să conserve raporturile de forţă care au generat-o ci şi să le întărească. Conceptul de habitus e înrudit cu concepte de tipificaţie. cu timpul. scheme ale percepţiei. cadre de experienţă. inconştiente. cu valorile. constituirea identităţilor sociale. ale gîndirii şi ale acţiunii comune membrilor unei clase. e în esenţă o chestiune de cuvinte (P. Habitusul de clasă reprezintă principiul transformării raporturilor de forţă în raporturi de semnificaţie şi al reproducţiei dominaţiei în diferite cîmpuri ale spaţiului social. nu individual al structurii interiorizate. 37 . Violenţa simbolică are ca fundament un efect al teoriei: structurile simbolice influenţează structurile sociale prin reprezentările pe care le produc în acest proces de impunere simbolică a puterii. Ele orientează reacţia agentului în orice situaţie particulară în care se desfăşoară acţiunea. Extrapolînd de la nivelul individual la nivelul claselor rezultă că clase de condiţii ale existenţei identice sau asemănătoare. cu caracter dobîndit şi care au rol generator şi unificator în raport cu viziunea asupra lumii şi cu manifestările coerente ale personalităţii. Condiţiile asociate unei clase particulare produc habitusuri. deşi. el fiind astfel o necesitate pentru a fiinţa într-o societate structurată şi organizată. Bourdieu este cel de habitus care indică structurile subiective profunde. durabile.