P. 1
21452346 Istorie a Invatamantului

21452346 Istorie a Invatamantului

|Views: 9|Likes:
Published by Simona Maria Gogea

More info:

Published by: Simona Maria Gogea on Jan 30, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/02/2015

pdf

text

original

CAPITOLUL I TRADIŢIA ŞI EVOLUŢIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

„Istoria este cea dintâi carte a unei naţiuni căci într-însa îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul.” (N. Bălcescu) Ca în toate timpurile şi la toate civilizaţiile şcoala, educaţia şi învăţătura au constituit şi constituie obiect de preţuire, de mândrie şi de cercetare. Oameni de stat, mari învăţaţi, filosofi, oameni de cultură şi de artă, oameni de şcoală s-au aplecat cu grijă asupra unui asemenea subiect cu implicaţii în dezvoltarea societăţii prezente şi viitoare. Este un adevăr istoric, obiectiv care înfăţişează, în semnificaţia şi dimensiunea ei, evoluţia instituţiilor de învăţământ şi educaţie, ca parte integrantă a dezvoltării economico-sociale de la formele incipiente până la instituţionalizarea completă a învăţământului, marcându-şi principalele perioade ale evoluţiei acestuia în: epoca veche, evul mediu, epoca modernă, până în zilele noastre.

1.1. Geneza educaţiei pe teritoriul ţării noastre.
Pe ţărmul dobrogean al Mării Negre au fost descoperite mărturii care atestă existenţa primei şcoli organizate pe teritoriul ţării, datate sec. II. î.e.n., conform descrierii făcute în capitolul Instruirea şi educaţia la geto-daci, din volumul I al Istoriei învăţământului din România (de la origini până la 1821). „Un gimnaziu local se găsea pe malul lacului Sinoie atestat încă din sec. II. î.e.n. prin două
12

fragmente epigrafice şi câteva inscripţii aflate şi acum la Histria, vestigii care descriu modul de organizare al gimnaziului. Se pare că, prima treaptă în pregătirea educaţională, aceea de însuşire a celor mai elementare forme de învăţământ, adică scrisul, cititul, noţiuni matematice de bază, recitări din poeme homerice, se desfăşurau în casa părintească sub îndrumarea directă a tatălui sau, în anumite cazuri, a unui om liber. Deci, sclavii nu aveau dreptul la educaţie. În gospodăriile cu o situaţie materială modestă, unde capul familiei nu stăpânea harul învăţăturii şi nu-şi permiteau să angajeze un „om liber“, pregătirea „intelectuală“ avea loc ocazional şi numai în strânsă legătură cu problemele profesionale ale existenţei. În cetăţile presărate în spaţiul dobrogean exista preocupare pentru procesul instructiv-educativ numai în cazurile în care tinerii cetăţii din clasa oamenilor liberi neapărat, se găseau în pragul promovării ca buni cetăţeni sau erau recrutaţi ca soldaţi. Cei care puteau dobândi cunoştinţe în cadru organizat şi nu în familii, erau înscrişi la instituţia numită „gimnaziu“, care era condusă de un director numit „gimnaziarh“, care pentru activitatea de instruire-învăţare era ajutat de unul sau mai mulţi profesori. Organizarea, funcţionarea şi conducerea unei astfel de instituţii şcolare impunea o mare responsabilitate; de aceea, locuitorii cetăţii alegeau „gimnaziarhul“ din rândul fruntaşilor care deţineau şi o bună stare materială. Ultima mărturie importantă referitoare la problema instruirii şi educaţiei tineretului histrian se găseşte în decretul acordat unei femei, pe numele său Aba, fiica lui Hekataios, care s-a remarcat prin binefacerile şi sprijinul acordat medicilor şi profesorilor care activau în „gimnaziu“. În secolele II şi III e.n., documentele de la Tomis (Constanţa) care aparţin epocii romane, amintesc de mai mulţi conducători de „gimnaziu“ şi chiar despre un

13

De asemenea sunt mărturii ale existenţei unor „efebii“ (elevi). Putem vedea pe unul cercetând poziţia cerului. Educaţia primită prin gimnaziu putea fi continuată numai de tinerii proveniţi din familii cu stare materială foarte bună la şcolile superioare care funcţionau numai în oraşele greceşti. El s-a adresat aristocraţiei geto-dacice cu scopul de a o instrui nu numai în teologie. Deceneu va reorganiza şi însuşi instituţia şcolară cu sprijinul regelui Burebista.* Un alt domeniu cultivat la geto-daci era acela al astronomiei. o credinţă religioasă mai apropiată de interesele maselor populare. dându-le un exemplu practic. i-a instruit în ştiinţa fizicii. pe altul însuşirile ierburilor şi a fructelor. ci şi în „aproape toate ramurile filosofiei“. punctul său cel mai tare. pe acesta studiind creşterea şi descreşterea Lunii. 1983 14 . făcându-i superiori celorlalte popoare în privinţa minţii. Sosit acasă după învăţăturile însuşite în Egipt. le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomiei“. i-a îndemnat sa-şi petreacă viaţa în fapte bune“. care obliga la cunoştinţe de matematică. făcându-i să trăiască în mod firesc după propriile lor legi. Deceneu „demonstrându-le teoria celor douăsprezece semne ale zodiacului. * Istoria Învăţământului din România.* O imagine concludentă asupra vieţii spirituale a epocii o descrie tot Iordanes astfel: „Vezi cu mare plăcere. a stimulat răspândirea latinităţii la nord de Dunăre.„gimnaziarh“ al poporului. i-a învăţat logica. dezvăţându-i de obiceiurile lor barbare.* Efervescenţa provocată de „arianism“. că nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice. pe celălalt observând mersul Soarelui“. când mai aveau puţin timp liber după lupte. Învăţatul Iordanes detaliază aceste ramuri filosofice spunând despre Deceneu „El i-a învăţat etica. ceea ce dovedeşte că erau destul de numeroşi. grupaţi în mai multe clase.

călugării de la mănăstirea burgundă din Pontigny întemeiază la Igriş (Timiş) şi la Cârţa (Făgăraş) câte o „abaţie“ care aveau organizate. 1. Seneca.” (E. încă din anul 1028. într-o clădire amenajată special pentru acest scop.2. e cea mai în măsură să lege şi mai mult solidaritatea dintre azi şi ieri. gramatica elementară a limbii latine. câte o bibliotecă care cuprindea. 15 . cititul. precum şi muzica bisericească. limba populară daco-moesică devine limba română comună îmbogăţită cu elemente slave şi greco-bizantine. Tot în Banat. pe lângă scrieri teologice şi de cult şi opere ale clasicilor latini: Cicero. Quintilian şi alţii. sub îndrumarea „magiştrilor“. culturală îşi găseşte exprimarea în fenomenul lingvistic din spaţiul carpato-danubiano-pontic. porţile şcolii se închid. aşa cum o doreau masele. dintre trecut şi prezent. Dat fiind faptul că cea mai mare parte a episcopilor din secolele IV-VI. cultura spirituală era de asemenea latină. A fost înfiinţată cu scopul pregătirii personalului de cult şi a misionarilor având aproximativ 30 de elevi. pe lângă şcoală. Lovinescu) Prima şcoală latină cunoscută este cea prezentată în „Legenda Sfântului Gerard“ care funcţiona în Cenad (Banat). Odată cu începerea invaziei tătare. erau latinofobi. menţionată în această regiune. învăţau scrisul. să adâncească în sufletele noastre cultul strămoşilor pe care se sprijină tăria şi mărirea unei patrii. din anul 1241. Viaţa economico-socială.O dovadă a acestui lucru este răspândirea printre geţi a credinţei creştine de origine ariană. În această şcoală tinerii. Apariţia şi dezvoltarea învăţământului în România "Istoria naţională e ştiinţa cea mai temeinică pentru întărirea conştiinţei de neam.

gramaticilor şi slujbaşilor şi alta pentru pregătirea clerului. În aceste şcoli educaţia era asigurată de „lectori canonici“. mulţi nobili au obţinut aprobarea episcopilor pentru înscrierea la această şcoală a fiilor lor. construită de domnitorul Grigore Ghica era o şcoală de nivel mediu pentru învăţarea limbilor slavone şi române. în şcolile episcopale. Pregătirea „ţiutorilor de carte“ a avut loc prin trimiterea tinerilor în şcolile din străinătate cât şi în cele din Transilvania. în afară de scriere şi citire. şcoli cu predare în limba latină. Şcoala Domnească din Bucureşti. depăşind nivelul şcolilor organizate pe lângă mănăstiri. Ucenicii din secţia a doua. 16 . iau fiinţă şcolile de pe lângă episcopiile din Oradea şi Alba Iulia.Între anii 1200 şi 1300. au fost un monopol al clerului. Numărul tinerilor din şcolile episcopale a crescut repede. pe cunoaşterea celor patru operaţiuni aritmetice de care aveau nevoie slujbaşii de la vămi şi negustori. şi şcoli de stat în Moldova şi Ţara Românească. nivelul activităţii desfăşurate de slujbaşii statului pregătiţi aici. În Transilvania şcoli asemănătoare funcţionau la Sebeş (1352). erau siliţi să memoreze texte religioase şi muzica de cult. duc la concluzia că şcoala avea două niveluri de pregătire. în Transilvania şcoli confesionale. Oradea (1374). Şcolile româneşti săteşti şi orăşeneşti se înmulţesc sensibil în secolul al XVII-lea. Numărul mare al ştiutorilor de carte care apar în această perioadă. Scrierea şi citirea în limba latină. Arad şi Baia Mare (1337). introduse de biserica catolică. În prima secţie se punea accentul pe studiul gramaticii necesară la redactarea documentelor. văzândui utilitatea. mai târziu al preoţimii de rând. Mediaş (1392) etc. deoarece. la început al clerului superior. Una pentru pregătirea diecilor.

În a doua jumătate a sec. Avem descrieri ale şcolilor mănăstireşti care erau organizate şi funcţionau pe lângă mănăstiri. retorica.3. pe lângă fii familiilor bogate. în scopul pregătirii personalului de cult în general nu numai a preoţilor. aritmetica. Dezvoltarea instituţională.În Ţara Românească şi Moldova erau organizate şcoli de nivel inferior în care se predau noţiuni de citire. 17 . viitori slujbaşi ai administraţiei oraşului. la fiecare eparhie şi ţinut „pentru ca toţi creştinii ţării aceştia. geometriei şi caligrafiei pentru redactat acte. erau organizate şi susţinute prin grija domniei. Mai funcţionau şcoli orăşeneşti prin care se pregăteau. vameşi şi dascăli. „Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă” (V. Hugo) De un învăţământ modern se vorbeşte în jurul anilor 1700. dialectica. episcopii sau biserici. 1. pe studiul aritmeticii. mirenii şi copii preoţilor să se procopsească cu învăţătura“. XVIII şcolile domneşti sunt organizate şi funcţionează în aproape toate ţinuturile. În „Hrisoavele şcoalelor“ din anul 1766 se menţionează că „s-au orânduit dascăli în toată ţara. în care se pregăteau slujbaşi pentru cancelaria domnească. după denumire. geometria şi muzica. Existau şi şcoli de nivel superior (academii) în care se studia gramatica. logofeţi. scriere şi aritmetică. şi şcoli de nivel mediu în care se punea accent pe gramatica limbii române şi slavone. sau strângători de biruri. Întâlnim şi şcoli domneşti care.

este extinsă şi dezvoltată în a doua etapă a existenţei sale. pe principii mult mai largi ca viziune pedagogică. Condiţiile istorice şi dezvoltarea economică a timpului permit domnitorului Alexandru Ipsilanti. După datele culese din materiale de arhivă se poate prezenta următoarea situaţie a şcolilor din Ţara Românească.Academia domnească din Bucureşti întemeiată în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea. Situaţia şcolară de mai sus arată că şcoala publică judeţeană a funcţionat. mobilier. om cu vederi înaintate. generate de asigurarea localurilor de şcoli. În perioada 1832-1848 au funcţionat 39 şcoli naţionale începătoare. cel mai important. în unele oraşe. Din 1847. asistând la un real proces de modernizare a învăţământului. dintre care 20 în Muntenia (câte una în fiecare reşedinţă de judeţ şi trei în Bucureşti) şi 19 în Moldova (15 la ţinuturi şi patru la Iaşi). Lucaci şi la Radu Vodă). 18 . personal didactic. în perioada 1776-1821.1 Şcolile din Ţara Românească Oraşe (judeţe) Argeş Brăila Buzău Dâmboviţa Dolj Gorj Ialomiţa Iflov Bucureşti) Mehedinţi Muscel Olt Prahova Râmnicu-Sărat Romanaţi Saac Teleorman Vâlcea Vlaşca Elevi 1834/1835 152 64 103 120 164 79 – 575 84 91 86 106 62 105 72 115 110 130 Elevi 1835/1836 146 105 95 120 420 110 56 266 92 115 100 120 93 156 82 116 112 165 Elevi 1841/1842 113 168 87 94 420 160 45 266 114 95 154 158 50 99 90 80 120 203 Elevi 1845/1846 142 205 97 97 464 100 63 320 135 166 128 205 115 179 – 200 174 81 Observaţii n-a funcţionat în 1834/1835 În 1845 s-a desfiinţat judeţul Sursa: Istoria Învăţământului din România. Ideea organizării şcolilor naţionale a întâmpinat mari dificultăţi în aplicare. bugetul. cu un număr însemnat de elevi. manuale şi. au mai luat fiinţă trei şcoli naţionale (la Cişmigiu. să reorganizeze învăţământul în anul 1776. Tabelul 1. în Bucureşti.

). – – – – – – – – – 39 11 Frumos Fălticeni – – – – – – – – – – 16 Tecuci – – – – – – – – – – 17 Şcolile Numărul elevilor din şcolile naţionale începătoare din Moldova a crescut simţitor după 1842. la Craiova 9. Neamţ. în anul 1844/1845 de 1660 elevi.2 de mai jos arată anul când a luat fiinţă fiecare şcoală ţinutală şi numărul elevilor în perioada 1832-1842. Buzău. Dacă la acest număr adăugăm pe cei 556 elevi de la cele patru şcoli începătoare din Iaşi şi pe cele 161 eleve ale şcolii de fete tot de aici.2 Evoluţia instituţiilor şcolare şi a numărului de elevi în perioada 1832 . De altfel. Astfel. Ocna. Tabelul 1. În 1832 se deschiseseră doar şase şcoli „ţinutale“ (Roman. Brăila etc. Argeş 9. Mihăileni. 19 . Botoşani. Huşi. În Ţara Românească se aflau 205 şcoli particulare frecventate de 5 688 elevi.1842 Anii 1832 1833 1834 1835 1836 1837 1838 1839 1840 1841 1842 Roman 32 20 27 42 31 14 7 6 13 24 24 Botoşani 39 24 33 29 26 25 32 31 20 23 15 Galaţi 42 31 11 18 24 9 20 29 5 12 8 Huşi 45 16 16 14 20 22 40 50 51 63 41 Bârlad 16 30 40 42 26 32 34 30 40 47 59 Focşani 33 – 33 35 31 37 35 33 40 36 48 Piatra – – – – 35 18 29 17 22 – 9 Bacău – – – – – – – 20 15 10 48 Vaslui – – – – – – – – – 31 12 Tg. după 1844 se organizează astfel de şcoli şi la Tg.În Moldova numărul şcolilor ţinutale şi al elevilor era mai mic. în 1843/1844 şcolile erau frecventate de 1025 elevi. iar peste doi ani de 1831 elevi. Tabelul 1. numărul total al elevilor din şcolile începătoare din Moldova se ridică la 2 548. Bârlad şi Focşani) cu un total de 207 elevi. Un număr însemnat de şcoli particulare funcţionau în judeţe (la Ploieşti 17 şcoli. Tg. Galaţi.

în urma vizitelor făcute.3 Evoluţia învăţământului particular în Ţara Românească Şcoli particulare Judeţul Argeş Brăila Buzău Dâmboviţa Dolj Gorj Ialomiţa Ilfov – Bucureşti Mehedinţi Muscel Olt Prahova Râmnicu Sărat Romanaţi Saac Teleorman Vâlcea Vlaşca TOTAL – – 6 3 1 33 – – 213 65 60 1064 2 2 3 1 4 157 22 34 83 14 97 3584 1 2 4 3 5 208 13 42 190 120 154 5618 – – – – – 8 – – – – – – – – – – – 23 – – – – 1 – 2 – – 6 2 92 – – 212 26 2 – – 16 4 20 – – 341 38 2 2 – 22 5 30 32 – 446 67 – – – 1 – – – – – – – 1 2 – – – – 200 (în 1840) – 1836 Şcoli – – 3 – 6 – – 4 Elevi – – 46 – 245 – – 105 1843 Şcoli 3 9 1 3 13 2 2 88 Elevi 127 200 10 20 354 21 40 2263 1846 Şcoli 8 7 8 3 9 2 – 125 Elevi 121 188 167 46 237 18 – 3745 dintre care: Şcoli de fete 1843 Şcoli 2 – – – 2 – – 3 Elevi – – – – – – – – Şcoli 2 2 – – 2 – – 11 1846 Elevi – – – – – – – – Observaţii 20 . subliniau necesitatea şcolilor particulare româneşti care au avut meritul de a păstra învăţătură în limba naţională.Revizorii şcolari. Răspândirea acestor şcoli rezultă din următorul tabel: Tabelul 1.

Ocna Roman Suceava Tg. Neamţ Sălciu Putna Tutova Iaşi Tg. Nu acelaşi lucru se poate spune despre legiferarea învăţământului sătesc la începutul acestei perioade. Frumos Tecuci Covurlui Hârlău Ştefăneşti Piatra Moineşti Nicoreşti Galaţi Şcoli 12 6 2 3 1 1 6 7 6 14 1 – 12 – – – – – – 1836 Elevi 117 59 80 41 20 15 132 55 161 246 16 – 304 – – – – – – Şcoli 10 5 1 6 6 1 16 9 9 33 – 5 – 3 1 3 1 1 17 1839 Elevi 114 22 36 61 104 40 88 102 169 548 – 100 – 37 14 108 10 20 101 Şcolile orăşeneşti din Principate. 21 . pregătiţi în spiritul ideilor noi. ridicarea lui culturală şi pregătirea pentru revoluţia de la 1848.4 Şcolile particulare din Moldova se prezintă astfel: Judeţe (oraşe) Botoşani Bacău Tg. create între 1832-1848. Atât şcolile naţionale orăşeneşti cât şi cele particulare au funcţionat având la bază legiuiri elaborate de instituţiile centrale – Eforia şcolilor şi Epitropia învăţăturilor publice – bine conduse. mai ales de directorii lor – Petrache Poenaru şi Gheorghe Asachi.Tabel 1. care a constituit un pas important în istoria învăţământului românesc. şcoala orăşenească a militat permanent pentru luminarea poporului. Prin slujitorii ei. arată că în această perioadă a existat o instituţie şcolară orăşenească bine organizată.

„Unii boieri se manifestau făţiş împotriva învăţăturii date altor categorii de oameni decât nobililor”.5 Evoluţia numărului de şcoli şi elevi în anii 1878 . din care 173.501 băieţi şi 166. au înfiinţat şcoli la sate şi au luptat pentru extinderea şi dezvoltarea lor.544 22 .306 55. nici n-ar fi fost posibilă o astfel de prevedere. filosofi şi istorici.1) Anul 1848 a reprezentat o cotitură importantă în organizarea şi dezvoltarea învăţământului şi culturii româneşti.740 6. punând bazele gândirii social-politice şi economice. scriitori.1882 Anul şcolar 1878-1879 1879-1880 1880-1881 1881-1882 Număr şcoli băieţi 1919 2183 2276 2459 57.312 8. formulând o terminologie ştiinţifică de specialitate.532 Număr elevi fete 6.Regulamentele şcolare alcătuite în cele două Principate n-au conţinut nici o prevedere cu privire la învăţământul sătesc.522 66.945 de copii din care 69. oameni de şcoală. Recensăminte şcolare din mediu rural ne arată că în anul 1886 din cei 340.686 8. De altfel.090 băieţi şi 1985 fete. Oamenii care au pregătit şi condus marile acţiuni ale vremii au fost luptători politici.700 fete. învăţători şi profesori. s-au înscris la şcoală 88. Tabelul 1.193 74. frecvenţa elevilor de la sate a crescut an de an. Aşadar numai un sfert din copii de la sate urmau cursurile unei şcoli. Animaţi de un cald patriotism ei au militat şi chiar „au pus bazele învăţământului în limba română. au elaborat şi tipărit primele manuale“2). au înfiinţat cele dintâi ziare româneşti. după cum putem constata din datele oferite. poeţi.201 copii de vârstă şcolară. Numeric. cu o adunare obştească formată din boieri retrograzi care unelteau împotriva şcolilor.

se extinde cu repeziciune în Moldova şi Ţara Românească. a militat şi a reuşit să dezvolte reţeaua şcolară la sate astfel încât de la 3446 şcoli existente în anul 1896 s-a ajuns la organizarea a peste 4685 de şcoli în anul de învăţământ 1909/1910. se solicită să se înlocuiască greaca veche cu greaca modernă. adică de lucrări de laborator. elementele progresiste au luptat în următoarele decenii să imprime învăţământului superior un conţinut nou. astfel ca tineretul să poată intra în contact cu ideile înaintate ale ţărilor din Europa. În paralel cu practicarea unei meserii specifice atelierelor meşteşugăreşti se învaţă şi o a doua formă de pregătire industrială. 1) 2) Istoria Învăţământului din România. corespunzător schimbărilor din viaţa economică. care până în jurul anului 1821 pregătea prin monocalificare la locul de muncă. să se introducă discipline noi însoţite de aplicaţii practice. care a crescut în acelaşi interval de la 129 la 146. Nu a fost deloc neglijată reţeaua şcolilor din mediu urban. Reglementări legislative „Şcoala face parte din vechiul tezaur al limbii româneşti“ (Nicolae Iorga) În condiţiile noii reforme şcolare declanşate la începutul anului 1776. dar de data asta sub forma uceniciei în atelierele meşteşugăreşti.O perioadă înfloritoare pentru învăţământ a reprezentat-o mandatul ministerial al lui Spiru Haret care. Învăţământul tehnico-profesional. 1.4. să se acorde o mai mare atenţie ştiinţelor exacte. Astfel. iar numărul elevilor de la 26150 la 36821. prevăzându-se şi predarea limbilor moderne franceza şi italiana. 1983 23 .

ajunge în anul 1848 la instruirea a peste 55 elevi în nouă ateliere. Se pun bazele organizării de noi facultăţi în domenii de mare interes ca cea de medicină. *) Istoria Învăţământului din România. Reforma viza mai ales învăţământul de nivel mediu şi superior prin înfiinţarea unei facultăţi de legi şi a uneia de ştiinţe exacte. ci o instrucţie naţională care să mulţumească nevoile deosebirilor clare şi să păstreze culoarea locală“. 1983 24 . * „Învăţăturile înalte“ se predau la facultăţi cu durată de trei ani. Reorganizarea învăţământului după legea din 1850 urma să cuprindă trei trepte şi anume: – şcoala primară (începătoare) urma să fie de un singur tip în toate oraşele reşedinţă de judeţ. educaţia deţinea un rol foarte important pentru că „ţara să aibă bărbaţi înzestraţi cu ştiinţe înalte pentru a căror pregătire se înfiinţează gimnazii şi facultăţi“. * Reforma avea o orientare practică şi urmărea să dea şcolii superioare o dezvoltare diferenţiată. cu durata de patru ani de studii. În timpul domniei lui Grigore Ghica. Domnitorul Barbu Ştirbei „vechiul întemeietor şi sprijinitor al învăţământului naţional“. rotărie. care iniţial aveau prevăzute şase clase de studiu. cea pentru pregătirea personalului didactic. deci cu o durată totală de opt ani.O şcoală de stat care a luat fiinţă cu organizarea a şase ateliere şi anume lăcătuşerie. Pe acest schelet s-a dezvoltat Şcoala Medie Politehnică din Iaşi. fierărie. dulgherie şi strungărie. curelărie. la care sau mai adăugat încă două. – învăţături speciale care reprezenta studiile „mai înalte“. În Transilvania şi Banat o lege cu un conţinut similar este votată în anul 1854. – clasele colegiale. se preocupă să realizeze un învăţământ „mai potrivit cu nevoile poporului şi care să nu fie rezervat câtorva familii privilegiate.

punând bazele îmbinării învăţământului teoretic de pe băncile universităţii cu exerciţiul practic din ateliere/laboratoare. în ale cărui atribuţii intrau atât rezolvarea problemelor principale de ordin didactic.Legea asupra învăţământului secundar. în care se instruiau 3856 de elevi. pregătind cadre competente pentru administraţia de stat centrală şi locală. 25 . Aceasta a accentuat importanţa dezvoltării laturii practico-aplicative. până la înfiinţarea Academiei Comerciale. şi superior din 1898 a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea învăţământului superior românesc. Însemnate completări a adus Legea învăţământului superior din anul 1912. În anul 1909 numărul şcolilor inferioare de meserii ajunsese la 18. După câştigarea independenţei de stat. învăţământul economic românesc a reuşit să se consolideze şi să-şi dezvolte latura universitară. Învăţământul profesional s-a bucurat de o deosebită atenţie prin legile elaborate în timpul mandatului ministrului Spiru Haret care prevedeau că „şcolile elementare de meserii iau naştere în raport cu trebuinţele şi resursele locale“. avea cel mai amplu program economico-juridic. La 19 aprilie 1913 a fost promulgată legea pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Şcoala Administrativă Superioară din Bucureşti. De asemenea a realizat o mai bună organizare a vieţii ştiinţifice universitare prin legiferarea Senatului Universitar. în special în zona autonomiei universitare. recunoscută ca atare în anul 1893. cât şi a celor de ordin administrativ. O preocupare importantă şi permanentă pentru economiştii vremii a fost aceea ca învăţământul economic să fie axat pe nevoile practice ale dezvoltării economiei naţionale şi să nu fie generator de funcţionari.

– Lege –Decret .4. – Lege asupra învăţământului particular (1925). 6 din acelaşi decret „. cu atât trebuie să abuzezi mai puţin de ea. – Lege pentru învăţământul secundar (1928). Anual. Politica şcolară în regimul totalitar „Cu cât ai mai multă putere. după cum prevede art. limbile franceză şi italiană.C. 1.. planul de şcolarizare se aproba 26 .” (Seneca) Şcoala românească primeşte o lovitură. atât de răspândite în programele şcolare. – Lege pentru organizarea învăţământului universitar (1932).M.. trec pe un loc secund lăsând loc unei limbi impuse. cu începere din clasa a IV-a elementară se va preda obligatoriu limba rusă.În perioada interbelică au fost elaborate numeroase acte normative care au condus către consolidarea învăţământului românesc atât a celui de stat cât şi a celui particular.Lege relativ la organizarea învăţământului superior (1943). care schimbă cursul firesc al dezvoltării interbelice.-uri) golurile de la unele capitole ale legii au fost completate. Tot în cadrul reformei începute.1. dar de orientare răsăriteană. Astfel. – Lege pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar şi normal (1939). prin desfiinţarea învăţământului confesional şi a celui particular. Astfel trecem doar în revistă aceste legi: – Lege pentru învăţământul primar al statului şi învăţământul normalprimar (1824). 35 din Decretul nr.“ Printr-o serie de Hotărâri ale Consiliului de Miniştri (H. la art. 175 din 2 august 1948 se prevede că „toate şcolile confesionale sau particulare de orice fel devin şcoli de stat“.

care la art. secţii de subingineri sau de conductori arhitecţi. comasarea. 122 „Pentru formarea cadrelor intermediare între ingineri şi tehnicieni sau maiştri se organizează. • În anii 1958-1959 se extinde forma de învăţământ fără frecvenţă la învăţământul superior politehnic.C. pe baza prevederilor art. în anul 1968. schimbarea denumirii şi chiar înfiinţări de facultăţi. nr. 26 prevede: „Învăţământul obligatoriu de cultură generală are durata de 10 ani. Tot această lege prevede înfiinţarea învăţământului de subingineri prin art.C.M. tehnice sau social-cultural..M. • Se aprobă organizarea formei de învăţământ seral pentru tot învăţământul din domeniul universitar prin HCM nr.“ Înfiinţarea învăţământului postliceal. • În intervalul 1960-1966 au loc numeroase modificări în structura reţelei instituţionale din învăţământul superior prin scindarea. agronomic şi economic. ceea ce a impus 27 . universitar. ocazie cu care apăreau o serie de noi reglementări. 1788 din 1966. Extinderea învăţământului obligatoriu de la 7-8 ani la 10 ani s-a făcut o dată cu apariţia noii Legi privind învăţământul în Republica Socialistă România. În continuare le vom spicui pe cele mai reprezentative: • Aprobarea nomenclatorului de specialităţi din învăţătorul superior în anul 1955 prin H. 84. • Un nou Nomenclator de specialităţi universitare se aprobă prin HCM nr. 1608. 1323 din 1969 a cărui aplicare se face începând cu anul de învăţământ 1969-1970.prin H. în vederea exercitării unor activităţi de nivel mediu. în cadrul institutelor tehnice sau politehnice. a lărgit paleta specializărilor de nivel mediu: „Şcoala de specializare postliceală realizează pregătirea profesională a absolvenţilor de cultură generală. • Până în anul 1974 se înfiinţează tot mai multe facultăţi în structura instituţiilor de învăţământ superior existente.

Nedreptăţile Decretului nr. Baza materială şi salarizarea personalului muncitor din ateliere pentru pregătirea practică a elevilor din liceele industriale. 28 este aprobată în anul 1978. • În anul 1975. prin Decretul nr. • Altă lovitură dată învăţământului. Aceasta a condus la necesitatea completării atât a nomenclatorului cât şi a reţelei existente până la această dată. a fost trecerea şcolilor profesionale şi de maiştri în subordinea întreprinderilor economice socialiste de profil. debutează seria Decretelor care vor înlocui H.ca.M. care o completează pe cea veche cu toate prevederile din domeniu. 521 din 1990. 1975. de data aceasta pentru cel preuniversitar. 28 . • Se extinde învăţământul de subingineri şi învăţământul pedagogic de 3 ani. 147 din acelaşi an să se revizuiască şi să se aprobe un Nomenclator complet de specialităţi şi ca noutate Reţeaua tuturor institutelor de învăţământ superior care funcţionau la acea dată.urile de aprobare a planurilor de şcolarizare anuale.C. 220 din 15 iunie 1982 au fost soluţionate în primul an postrevoluţionar prin Hotărârea Guvernului nr. 147 cu toate modificările şi completările ulterioare. S-a mai aprobat o Reţea completă cu structura tuturor institutelor din învăţământul superior. prin H. 491 din 28 mai se aprobă organizarea învăţământului de subingineri pe marile platforme industriale. agroindustriale şi silvice au fost suportate de către întreprinderile de profil. aprobate prin H.C. • O nouă lege a Învăţământului nr.M.M.C.-uri sau Decrete. tot cu acest an. Astfel în anul 1977 prin Decretul 209 din 12 iulie se aprobă Nomenclatorul pofilelor şi specializărilor din Decretul nr. nr. se înfiinţează noi facultăţi.

Prima cosmetizare politică a legii care guverna învăţământul se realizează în anul 1990. În perioada 1990-1995. în plan. începând cu primul an de democraţie şi libertate postrevoluţionară.“ Din punct de vedere legislativ.1. cadrul legislativ al învăţământului a fost asigurat de noua Constituţie. Erasmus) După această lungă perioadă de timp în care învăţământul în România a avut un caracter „dirijist“ şi „supracentralizat“. dificultatea adoptării unei legi organice cum este legea învăţământului. această combinaţie între legea constituţională şi hotărârile de guvern asigura un cadru operaţional adecvat situaţiei de tranziţie de la începuturile democraţiei. în condiţiile specifice ale tranziţiei politice (prioritatea reformei constituţionale. Acest prim act normativ a avut numărul 521 din 12 mai 1990 cu denumirea „Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea învăţământului în România în anul şcolar (universitar) 1990/1991. este adevărat. cu referiri explicite la dreptul la educaţie şi. ca un act de justiţie intelectuală. 29 . Tranziţia şi educaţia. se formează. înainte de legiferarea lor). depolitizarea şi repunerea sa pe făgaşul normal. nu tot printr-o lege. Hotărârile de Guvern anuale care stabileau structura şi organizarea învăţământului la începutul fiecărui an şcolar. adoptată în anul 1991. dar să nu uităm că în acea perioadă România se afla într-un vid legislativ în toate domeniile de activitate.” (D. „Oamenii nu se nasc.2. urmează. ci prin hotărâre a guvernului. în România au existat două etape distincte.4. nevoia unor schimbări imediate. Cum legea comunistă a învăţământului din anul 1978 nu fusese abrogată.

cele din urmă constituind chiar o premieră pentru reţeaua unităţilor de învăţământ din ţara noastră. când prin hotărârea guvernului numărul 461 din 30 iunie 1991. a fost adoptarea noului nomenclator de meserii prin care se pregătesc elevii de la învăţământul profesional. 15/1990. atât cel ortodox. Alte măsuri au vizat: reînfiinţarea învăţământului postliceal de specialitate. O altă dovadă de victorie a democraţiei şi libertăţii. Ca urmare a declanşării acţiunii de privatizare a societăţilor comerciale cu capital de stat. 59).O primă şi urgentă măsură a fost refacerea structurii sistemului de învăţământ prin revenirea la obligativitatea învăţământului de 8 ani. (Art. de către unităţile economice de stat care nu s-au reorganizat în baza Legii nr. postliceal şi de maiştrii. învăţământul superior a primit o nouă înfăţişare prin apariţia colegiilor universitare ca învăţământ superior de scrută durată. recunoscute de stat. fără plată. de unităţile economice odată elevilor“. desfiinţarea organizării învăţământului liceal pe trepte de acces la instruire. Din cauza mişcărilor studenţeşti din prima parte a anului postrevoluţionar. baza materială a unităţilor de învăţământ (inclusiv internatele şi cantinele şcolare. cu activitatea de învăţământ şi instruire practică a 30 . ministerul se vede nevoit să-şi apere şi să-şi consolideze baza materială. fără plată. cât şi şcoli pentru cultele protestante. cel romano-catolic. Seria reformelor în învăţământ a continuat şi în anul următor. învăţământul superior nu a marcat modificări de nici un fel. Astfel. prin acest act normativ se prevede ca să „se restituie unităţilor de învăţământ prin ministere şi departamente. liceal. reînfiinţarea unităţilor de învăţământ pentru cultele religioase. precum şi atelierele pentru pregătirea practică a elevilor) care a fost preluată.

88 din 17. care din fericire. prin înfiinţarea a peste 70 de universităţi particulare. care prin hotărârea nr. 47.Tot învăţământul superior a fost în atenţia guvernului. 84 din 1995 pentru învăţământul preuniversitar particular. republicată. aceste instituţii particulare au funcţionat în paralel cu reţeaua instituţională de stat. au apărut primele şcoli şi universităţi particulare. Una dintre acestea a fost adoptarea unui nou nomenclator de specializări atât pentru învăţământul superior de lungă durată cât şi pentru învăţământul superior de scurtă durată. atât în învăţământul preuniversitar cât şi în învăţământul superior. deschide noi perspective de dezvoltare şi diversificare a ofertei educaţionale.1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor.) Încă din anul 1990. respectând mai mult sau mai puţin legislaţia din domeniul educaţional. multe dintre ele sub nivelul unor standarde acceptabile de calitate. Altă decizie se referă la creşterea numerică a accesului tinerilor la studii universitare prin introducerea taxei de studii pentru „studenţii admişi peste numărul de locuri aprobate. Acestea au funcţionat în baza unei reglementări din perioada interbelică. 21 din 1924. Această intervenţie legislativă extraordinară a fost necesară datorită exploziei ofertei învăţământului universitar. Ca o măsură de protecţie socială a cursanţilor de la unităţile de învăţământ particular care au absolvit cursurile înainte de declanşarea acţiunii de autorizare. Înfiinţate pe baza Legii nr. (anexele 1 şi 2 la hotărâre). ca reacţie a libertăţii de exprimare şi opinie. care funcţionau în baza Legii nr. ministerul a elaborat Legea nr.“ (art. 51/1990 privind iniţiativa particulară în sectorul economic şi social. Situaţia lor a fost reglementată prin promulgarea Legii nr. 71 din 1995 privind dreptul absolvenţilor 31 .12. şi a Legii învăţământului nr. a scăpat neabrogată în perioada comunistă. 283 din 21 iunie 1993.

Principiile de bază ale acesteia sunt: educaţia ca prioritate naţional democratică. din perspectiva internaţională. şanse egale de acces la educaţie pentru toţi cetăţenii ţării. procedurilor de instrucţie cu cele din ţările având o substanţială tradiţie în domeniu. Legea Învăţământului nr. Internaţionalizarea şi globalizarea educaţiei reprezintă una dintre tendinţele majore ale evoluţiei sistemelor avansate de instrucţie în lume. sindicale).învăţământului particular liceal. Dimensiunea internaţională a educaţiei. Aceasta implică şi 32 . la care se adaugă Legea nr. Accentuarea puternică a dimensiunii internaţionale a şcolii româneşti este nu numai o restituţie necesară ci şi o probă a dinamismului şi pragmatismului redobândit. Adoptarea unor noi planuri de învăţământ respectă atât specificitatea sistemului naţional. 128 privind Statutul Personalului Didactic. această lege a fost de mai multe ori modificată şi completată. postliceal şi superior de a susţine examenul de finalizare a studiilor la unităţi şi instituţii similare din învăţământul de stat. Datorită unor dificultăţi de aplicare a acestei legi şi în urma revendicărilor unor grupuri de presiune. compatibilizarea curriculară precum şi armonizarea. Prevederile conţinute de diversele hotărâri de guvern au fost revizuite şi completate odată cu aprobarea Legii Învăţământului nr. 84 din 1995. Racordarea la realităţile prezentului presupune. introducerea religiei ca materie de studiu. 1.5. Conceput iniţial ca o simplă anexă la legea învăţământului. 84 din 1995 este o lege organică care reglementează toate problemele învăţământului. statutul a devenit o problemă prioritară şi a făcut obiectul unei legi independente. adaptarea reţelei unităţilor de învăţământ la evoluţia demografică şi la nevoile de instruire profesională. etc. grupuri etnice. (studenţi. cât şi interfeţele necesare cu o educaţie din ce în ce mai „europeană”. gratuitatea învăţământului de stat.

de a diversifica ramurile de specializare precum şi modalităţile specifice de abordare. După perioada de deconstrucţie a învăţământului de tip centralizat. rigid şi politizat. Primul Program Phare RO VET 9405 a reprezentat un prim pas în vederea înnoirii structurilor şi conţinutului învăţământului profesional şi tehnic în România. contribuie la conturarea unei imagini coerente şi reale cu privire la sistemul educaţional românesc. Un domeniu distinct al educaţiei. diseminate în lume. este acela al studiilor făcute de către cetăţeni români în străinătate. Dimensiunea internaţională cu cel mai ridicat impact mediatic a fost şi este creşterea accentuată a mişcărilor de elevi. 33 . Posibilitatea de a veni în contact cu alte culturi şi civilizaţii se dovedeşte una dintre pârghiile cele mai importante şi relevante în formarea şi afirmarea tinerei generaţii. reprezentând o nişă educaţională din ce în ce mai importantă. cadre didactice şi de cercetare. Această asistenţă s-a materializat printr-o serie de programe Phare care au contribuit la restructurarea fundamentală a învăţământului profesional şi tehnic românesc. de la universităţi româneşti până la lectorate şi catedre de limbă. Oferta românească de educaţie oferită străinătăţii s-a aflat şi se află într-un accentuat proces de înnoire. O preocupare cu totul şi cu totul aparte se referă la activitatea în arealul internaţional ce vizează diaspora românească. studenţi. să simtă şi să înţeleagă corect valorile spirituale şi materiale ale României. Cele mai diverse entităţi. În ultimii ani au fost făcute eforturi substanţiale de a creşte numărul bursierilor. în perspectiva integrării în Uniunea Europeană.un proces de recunoaştere reciprocă a diplomelor şi calificărilor. cultură şi civilizaţie românească. mişcare generată de cele mai diverse resorturi. Măsuri din ce în ce mai numeroase şi consistente sunt menite să facă tânăra generaţie de origine română să perceapă. către şi dinspre exterior. învăţământul profesional şi tehnic românesc a beneficiat de o asistenţă importantă din partea organismelor europene. proces ce are drept finalitate crearea unei pieţe unic formalizate a pregătirii resurselor umane.

aprobă strategia naţională în derularea programului. 34 . Structura programului TEMPUS în România a fost reglementată prin Hotărârea de Guvern 628/1991.G. Programul TEMPUS este component al programului global PHARE dedicat restructurării sociale şi economice. cât şi o abordare nouă a evaluării finale prin examenele de absolvire. Prin H.G. precum şi a certificării. Comisia Naţională TEMPUS dezbate şi propune Comisiei Uniunii Europene priorităţile naţionale TEMPUS. 310/1996.Noua viziunea asupra învăţământului profesional şi tehnic în România a presupus atât o regândire din perspective didactice şi ştiinţifice noi a curriculumului. ca program de asistenţă pentru susţinerea de către Uniunea Europeană a reformei învăţământului superior din fostele ţări cu regim comunist din Centrul şi Estul Europei. 628/1991 au fost constituite următoarele organisme pentru desfăşurarea programului TEMPUS în România: • Comisia Naţională TEMPUS. organismul autorizat pentru administrarea programului. Programul TEMPUS (Trans European Cooperation Scheme for Higher Education) a fost iniţiat de către Consiliul Uniunii Europene prin Decizia sa din 7 Mai 1990. România participă în cadrul programului TEMPUS-PHARE din anul 1991. care realizează legătura între Direcţia Generală XXII a Comisiei Uniunii Europene / Ministerul Educaţiei Naţionale şi universităţile de stat din România. S-a făcut un prim pas în vederea externalizării evaluării finale prin apariţia în comisiile de evaluare a evaluatorilor externi şi se poate vorbi despre un învăţământ profesional şi tehnic bazat pe o abordare legată de competenţe. Se poate aprecia faptul că toate examenele de certificare sunt organizate întro viziune unică. • Oficiul Naţional TEMPUS. organismul decizional prezidat de Ministrul Educaţional Naţionale. actualizată prin H.

Programul Socrates. În cadrul programului TEMPUS sunt finanţate următoarele tipuri de activităţi: – Burse de Mobilitate Individuală (IMGs) adresate personalului academic. de cooperare în domeniul învăţământului. reprezentând contribuţia celor două părţi au avut ca unic scop finanţarea activităţii de reformă în învăţământul preuniversitar. selectând proiectele propuse Comisiei Uniunii Europene pentru finanţare. dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Comisia Europeană DG XXII. tehnic şi administrativ din instituţiile de învăţământ superior. este aplicabil Statelor Membre şi asociate ale Uniunii Europene. prin publicaţii şi reuniuni. Începând cu 01. acoperă perioada până la sfârşitul anului 1999.• Comisia Consultativă TEMPUS cuprinde grupul de experţi români care participă la evaluarea proiectelor TEMPUS. 35 .1997. Proiectul de reformă a învăţământului preuniversitar din România este finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României. precum şi Statelor din Spaţiul Economic European. vizând elaborarea de studii de fezabilitate. în scopul stabilirii strategiei de dezvoltare a învăţământului superior sau al diseminării.09. perioada cuprinsă între 05/1996-08/1997 a fost considerată etapa măsurilor pregătitoare. – Măsuri Complementare (CMEs) – proiecte cu o durată de 1-2 ani. Conform Acordului 95-PECO-SOC-0019 din februarie 1996. adoptat la data de 14 martie 1995. în conformitate cu prevederile Acordului de Împrumut semnat în anul 1994. Cele 73. prin decizia Consiliului Comisiei Europene.5 milioane dolari. Programul are la bază articolele 126 şi 127 ale Tratatului de la Maastricht. România este acceptată ca ţară cu drepturi şi îndatoriri egale cu Statele Membre ale Uniunii Europene pentru a participa la Programul Socrates. a experienţelor valoroase acumulate prin programele TEMPUS.

în perfecţionarea pregătirii profesorilor şi a altor categorii de personal din învăţământ. consolidarea dimensiunii europene a educaţiei.1998. Programul COMENIUS promovează cooperarea în domeniul educaţiei preuniversitare. 108 burse pentru participanţi individuali la cursuri şi activităţi europene la formare continuă. schimbări de profesori). Acţiuni în cadrul programului Socrates Programul ERASMUS vizează cooperarea în învăţământul superior.09. în constituirea de parteneriate şcolare multilaterale. oferă sprijin în vederea stabilirii unor proiecte de educaţie europeană. fiind aprobate total sau parţial. nr. Proiectul pilot privind vizitele pregătitoare speciale destinat universităţilor care nu au un contract instituţional aprobat sau ale căror activităţi de cooperare europeană sunt limitate. Proiecte pilot în derulare: Proiectul pilot privind Sistemul European de Transfer al Creditelor. crearea Consiliului Naţional Socrates pentru coordonarea activităţilor acesteia.1998 reglementează organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Socrates. În derulare se află: 53 parteneriate.1998 şi nr. Agenţiei Naţionale Socrates i s-a acordat statut juridic şi autonomie financiară.01. 3129/19.1998. în cadrul programului instituţional.01. în desfăşurarea de activităţi din domeniul educaţiei interculturale. 3130/19. 36 . îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în ţările participante. Proiectul pilot privind cursurile de pregătire lingvistică intensivă pentru studenţii care vor studia în ţări a căror limbă este mai puţin răspândită. Prin Hotărârea de Guvern 538/08. 108 mobilităţi individuale (vizite pregătitoare sau de studii. 30 de universităţi / 30 proiecte româneşti au candidat. În anul 1998. 3001/05.Ordinele Ministrului Educaţiei Naţionale nr.01.

intensificarea cooperării între statele europene. în special produse şi servicii multimedia. cunoaşterea reformelor şi inovaţiilor. Programul Învăţământ Deschis şi la Distanţă – componenta programului Socrates. de informare privind învăţământul european. Programul Educaţia Adulţilor finanţează proiecte de cooperare vizând consolidarea dimensiunii europene în domeniul specific al educaţiei adulţilor. se ocupă de colectarea. 37 . utilizând diverse mecanisme disponibile. dezvoltarea cooperării în domeniul educaţiei.Programul LINGUA vizează ameliorarea calitativă a predării limbilor străine. asistenţă pentru viitori profesori de limbi străine. îmbunătăţirea competenţelor adulţilor şi înţelegerea mai bună a semnificaţiei dimensiunii europene (în programul Educaţia Adulţilor. Promovează proiecte destinate desemnării de cunoştinţe privind culturi şi tradiţii ale ţărilor europene participante. promovarea limbilor mai puţin răspândite. analiza şi diseminarea informaţiilor privind sistemele şi politicile educaţionale. Programul EURYDICE. Programul ARION a finanţat vizite de studiu şi schimburi de experienţă pentru specialişti din educaţia şi învăţământul preuniversitar (35 vizite de studiu). formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul limbilor străine (250 profesori). precum şi furnizarea la distanţă a serviciilor educaţionale. au fost iniţiate 8 proiecte). destinată introducerii de noi modele de învăţământ deschis. îmbunătăţirea calităţii învăţământului din ţările participante. 1998/99.

21 din 17 martie 1997. Totodată. programul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea ratei de angajare în muncă. cursuri intensive. postuniversitare. la promovarea inovaţiei şi calităţii programelor de formare iniţială şi la sporirea competitivităţii profesionale prin formare continuă. excursii şi schimburi de experienţă. În conformitate cu Decizia nr. cursuri de limbi străine.5 MECU/an la bugetul european al Programului „Leonardo da Vinci”.Au fost semnate Protocoale de colaborare cu patru ţări Germania. prelegeri. 172 din 26 martie 1998. cursuri universitare. România a devenit partener activ. Programul CEEPUS vizează schimburile de studenţi şi profesori. În cadrul acestui program de mobilitate academică până în anul 2000 erau opt state din Europa şi cinci universităţi din ţara noastră. Aderarea României la Acordul CEEPUS (Centrul European Exhange Program for University Studies). a fost ratificată prin Legea nr. Leonardo da Vinci este un program al Comunităţii Europene destinat ameliorării calităţii sistemelor de formare profesională şi diseminării celor mai bune practici în acest domeniu. înţelegeri de colaborare cu opt state şi sunt în derulare Programe de cooperare cu 34 de state. 2/1997 România contribuie cu 4. Belarus şi Moldova. Programul promovează cooperarea transnaţională şi vizează formarea în diferite meserii noi care apar datorită schimbărilor tehnologice şi sociale contemporane. la mărirea coeziunii sociale. Responsabilul naţional al 38 . Nigeria. cotizant şi cu drepturi depline în Programul Leonardo da Vinci şi a demarat promovarea de programe în septembrie 1997. Implementarea şi derularea programului este reglementată prin Hotărârera de Guvern nr. Programul promovează următoarele tipuri de proiecte: • Proiecte Pilot Transnaţionale • Proiecte Transnaţionale de Schimburi şi Plasamente • Proiecte Transnaţionale de Studii şi Analize.

1995). – Hotărârea Guvernului nr. 95 – PECO-LEO-0006 pentru măsuri pregătitoare (CE. 1994). OM 3730/1998. Programul „Leonardo da Vinci” s-a extins în România pe baza Protocolului Adiţional la Acordul de Asociere privind deschiderea de noi programe comunitare pentru România (Comunitatea Europeană – România. privind condiţiile şi modalităţile de participare a României la programele comunitare în domeniul formării.Programului Leonardo da Vinci este Ministerul Educaţiei Naţionale. – Hotărârea Guvernului nr. Principalele documente oficiale pe care se bazează participarea României la Programul „Leonardo da Vinci” sunt următoarele: – Memorandum referitor la participarea României la noile programe comunitare (Guvernul României. martie 1995). 2/1997 a Consiliului de Asociere între Comunităţile Europene şi România. 555/1998 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 191/1998 privind înfiinţarea CNPFP „Leonardo da Vinci”. Coordonarea tehnică a derulării programului revine Centrului Naţional pentru Programul de Formare Profesională Leonardo da Vinci (CNPFP „Leonardo da Vinci”). – Acordul nr. – Ordine ale Ministerului Educaţiei Naţionale: OM 3712/1996. Direcţia Generală XXII şi Comitetului European „Leonardo da Vinci”. tineretului şi educaţiei. – Regulament de organizare şi funcţionare al CNPFP „Leonardo da Vinci” (aprobat prin OM 4663/1998). 39 . – Documente specifice ale Comisiei Europene. 191/1998 privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Programul de Formare Profesională (CNPFP) „Leonardo da Vinci”. – Decizia nr. DG XXII – Ministerul Educaţiei Naţionale XII. OM 3809/1998.

• ameliorarea formării iniţiale şi continue şi a integrării socioprofesionale a grupurilor şi categoriilor de populaţii defavorizate. • creşterea mobilităţii forţei de muncă în perimetrul naţional şi european. 40 . • elaborarea/perfecţionarea standardelor ocupaţionale şi ameliorarea mijloacelor de validare a cunoştinţelor profesionale. încurajarea dezvoltării sistemului de formare profesională pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Conlucrarea României în domeniul educaţiei şi formării profesionale cu ţările membre ale Uniunii Europene este în extindere. implicit. • consultanţă şi acces la informaţii privind recalificarea şi reconversia profesională a şomerilor. • formarea/perfecţionarea formatorilor. • compatibilizarea europeană a planurilor de învăţământ şi/sau a formării profesionale.Priorităţile Programului „Leonardo da Vinci” Orientările naţionale în domeniul formării profesionale se articulează cu priorităţile comunitare. localizarea unor proiecte şi programe de ameliorare/inovare în formarea profesională şi susţinute de Programul „Leonardo da Vinci” sunt următoarele: • ameliorarea pregătirii profesionale iniţiale orientate. Principalele direcţii care exprimă priorităţile de formare profesională în România şi. în special. spre combaterea şomajului. • dezvoltarea parteneriatelor naţionale şi transnaţionale în procese educaţionale. • dezvoltarea pregătirii continue şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii. • dezvoltarea unor sisteme eficiente de reconversie profesională.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->