CAPITOLUL 4 SUNETELE MUZICALE (MUZICA CLASICĂ MIJLOC DE COMUNICARE

)

Muzica este arta care exprimă, într-o modalitate specifică, directă, cu ajutorul sunetelor, sentimente, stări şi atitudini psihice. Ca şi celelalte arte, reflectă realitatea prin imagini artistice. Specificul imaginii muzicale îl constituie desfăşurarea ei prin melodie, armonie şi ritm. Pentru înţelegerea modului de comunicare utilizând sunetele este necesară o minimă definire a celor trei elementele principale ale muzicii, astfel: • Melodia, (provine din greacă, melos, “melodie”, “intonare”) este un fenomen uman universal, care îşi are originile in timpuri preistorice. Gândirea melodică este generată de vorbire, de cântecul păsărilor şi sunetele altor animale, în plânsul şi gânguritul copiilor. Melodia reprezintă o succesiune monofonică expresivă de sunete, cu un anumit sens, bine inchegată din punct de vedere al construcţiei, fiind considerată cel mai vechi si principalul element al muzicii.

“Din punct de vedere al genului muzical „melodia” se prezintă iniţial ca o pisă pentru o singură voce şi pian; acompaniamentul (adeseori instrumental) se vrea foarte expresiv, prin folosirea figuralismelor (figuri muzicale ce ilustrează prin analogie imaginile textului). Structura ei este strâns dependentă de structura poemului.” • Armonia, este ştiinţa acordurilor (complex sonor rezultând din emisia simultană a mai multor (cel putin trei) sunete de înalţimi diferite) şi a funcţie lor, a relaţiilor şi inlanţuirilor acestora, precum şi a relaţiilor ce se stabilesc între diferite centre modale sau tonale. Armonia este mult mai bine dezvoltată în muzica “vestică” decât în cea “orientală”. În evul mediu conceptul de armonie era format din două note, iar în perioada renaşterii norma devine armonia formată din trei note. Această definiţie devine standardul în muzica “vestică” până în secolul XX, când armonia va fi compusă din patru note sau chiar din mai multe. Ritmul, este un element fundamental al muzicii cu rol primordial în evoluţia muzicii, comun la început, cu dansul şi cu poezia, reprezentând un sistem de organizare a duratelor (calitatea sunetului de a se produce într-o fracţiune mai mare sau mai mica de timp), sunetelor si pauzelor (oprire temporară a uneia sau mai multor voci) în cadrul compoziţiei muzicale. Ritmul este un element esenţial, cu importanţă în melodie, influentând progresia armoniei, structura, timbrul si ornamentaţia.

Întregul capitol se va axa pe încercarea de a defini raspunsul la intrebarea: Ce este exact muzica clasică? În general, se foloseşte cuvântul “clasic” pentru a descrie muzica care nu este nici “jaz”, nici “pop”, nici “rock”, nici muzica folclorică, aceasta pur si simplu pentru că s-ar părea că nu există nici un alt cuvânt care sa o descrie mai bine. “Orice meloman distinge, când ascultă muzică, abisul care desparte, de exemplu, o simfonie clasică de o monodie gregoriană. Fiind rareori în măsură să precizeze în ce constă această diferenţă, el admite implicit – fără să fie preocupat de teorie sau istorie – că singurele care scriu istorie sunt operele. Apariţia de obiecte sonore noi pe care istoria le va numi de-a lungul secolelor: simfonie, motet, operă, sonată etc. deschide pentru spiritele curioase o abordare inedită a artei muzicale şi a comunicării pe baza sunetelor muzicale.”

1

4.1 CATEGORII MUZICALE Pentru a întelege cât mai bine modul de comunicare cu ajutorul muzicii este necesară definirea elementelor ce caracterizează categoriile muzicale: • Muzica orchestrală

Orchestraţia este ştiinţa combinarii instrumentelor unei orchestre, reprezentând îndemânarea prin care un compozitor ajunge să-şi defineasca ideile muzicale astfel încât aceste idei să poată fi interpretate de o orchestră, alcatuită din 7, 17 sau 70 – sau 107 persoane (aceasta fiind componenţa unei mari orchestre simfonice).

Figura 4.1 Orchestra operei din Viena

Simfonia, este o lucrare ciclică pentru orchestră, de regulă are patru parţi (mişcări). “Etimologia sa greacă (symfonia “acordare de voci”) trimite la noţiunile de egalitate şi simultaneitate sonoră.” Principiile de formă au fost stabilite de Haydn “părintele simfoniei clasice”.
haydn_sym44-1 beethoven_sym5_1. mp3 beeth9-4

mozart_sym35_1.mp 3

webern_sym1

“A atribui paternitatea simfoniei lui Haydn ţine de simplificarea istorică sau de abuzul de limbaj; este însă neîndoielnic faptul că Haydn a sintetizat virtualităţile contemporane – italiene, franceze sau germane – de-a lungul unui proces creator care cuprinde mai mult de o suta de lucrări” • Prima parte, formă de sonată (modalitate de construcţie muzicală pe bază a trei secţiuni: expoziţie, dezvoltare, repriză; constând din enunţarea (expoziţia) a două teme diferite, contrastante, angranarea lor într-un proces dialectic specific de

2

confruntare a potenţelor lor expresive (dezvoltarea), după care urmează readucerea ca într-o sinteză, a temelor din prima secţiune (repriza) si uneori o secţiune concluzivă (coda)). “Nici un alt gen nu apare muzicienilor într-un mod atât de accesibil şi în acelaşi timp exigent, mai ales după influenţa lui Beethoven. Maestru al noului limbaj pianistic.” • A doua parte, formă de lied (cuvânt de origine germană, cântec, compoziţie vocală cu acompaniament instrumental (de obicei la pian)) sau temă cu variaţiuni. “Deşi Haydn şi Mozart au practicat ocazional noul gen, Beethoven este primul care cultivă, dandu-I definitiv caracterul de piesă vocală acompaniată la pian. Maestrul incontestabil al genului rămâne totuşi Franz Schubert, autor în acest domeniu a mai multor sute de capodopere. Partea pianistică constituie mai mult decât un acompaniament al melodiei. Pianul este deseori cel puţin la fel de expresiv ca şi vocea, purtător al inexprimabilului poemului. El este acela care sugerează ambiţia, decorul, tensiunile, iminenţa dramei, fatalitatea, deznodământul… Începând cu Mahler, orchestra va înlocui în mod obişnuit pianul. A treia parte, menuet (dans vechi francez, în masura de ¾ ,tempo moderat). “Menuetul complet autonom este destul de rar. Îl găsim în cadrul unei suite (Bach), al unei sonate sau al unei simfonii (Haydn, Beethoven, Mozart…); în acest domeniu, exemplele sunt la drept vorbind nenumărate.” A patra parte, sonată, rondo (formă muzicală derivată dintr-un vechi cântec şi dans în cerc francez, caracterizat prin alternarea refrenului cu diferite cuplete (secţiuni care nu se repetă)) sau temă cu variaţiuni. “Se va impune ca formă foarte importantă ce organizeaza în special ultimile mişcări ale simfoniilor şi sonatelor după principiul alternării aceluiaşi refren cu cuplete diferite. Totuşi, diverse ansambluri de rondo-uri deosebit de reuşite, în special ale lui Mozart sau Chopin, înscriu în mod evident rondo-ul printre genurile muzicale. Mişcarea sa este rapidă iar expresia strălucitoare; numărul de cuplete nu este supus nici unei constângeri. În sfârşit compozitorii pot alege orice instrument, cel mai adesea fiind preferat pianul (la două sau patru mâini).”
berliozfantactic1 berliozfantastic2 berliozfantastic3 berliozfantastic4

coreliadagio2

coreliagagio

corelialegro

corelivivace

Este necesar de subliniat că unii compozitori au mărit numărul parţilor la 5, 6, 7 iar alţii le-au redus. “În secolul al XX-lea, simfonia continuă o mare carieră, în ciuda cuvintelor lui Debussy conform căruia după Beethoven se dovedise inutilitatea genului (ca o curiozitate, el însuşi a scris una, la vârsta de 20 ani)” • Poemul simfonic – gen principal al muzicii cu program (muzică instrumentală a carei structură este determinată prin date extramuzicale inspirate din natură, literatură şi arte plastice). Poemul simfonic a fost introdus în muzica de Frantz Liszt care a definit această lucrare orchestrală ca fiind construită dintr-o singura mişcare, în formă de sonată, lied, rondo sau formă liberă.

3

“Compozitorii din Europa Centrală şi din Rusia îl vor practica pentru a cânta pământul natal şi originalitatea lui, în raport cu puterile muzicale consacrate Italia, Germania, Franţa). Ceea ce nu-l împiedică pe compozitorul german Richard Strauss, să se afirme, după Franz Liszt, drept cel mai mare reprezentant al genului”
dvorak_slav_dance5

Uvertura – piesă orchestrală ce se cânta înaintea unei reprezentaţii de teatru muzical. “Pentru a “deschide” drama, trebuia sugerată o ambianţă propice ascultării atente a partiturii. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea materialul muzical este aproape independent de acela dezvoltat în corpul lucrării (aproape întotdeauna o operă sau un oratoriu). În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în special la Mozart, uvertura se integrează acţiunii dramatice, din care cântă anumite teme şi căreia îi caracterizează climatul sonor. Începând cu Beethoven autor al 11 uverturi, dintre care 4 numai pentru “Fidelio” (nici una nereuşind, de altfel, să-l satisfacă pe deplin), uvertura îşi descoperă o reală autonomie şi devine un gen practicat în mod obişnuit de compozitorii romantici.” Este formată dintr-o singură parte, profilată ca un gen de muzică programatică.
bachuvertura rosinniuvertura bethovenuvertura

Concertul (din latinescul “concertare”- “a lupta”) poate fi definit ca principiu muzical de autonomie în unitate; în drama muzicală se singularizează una sau mai multe părţi dar, în însăşi varietatea lor, toate elementele tind spre unitatea generală a bucăţii. A evolut din diferite forme de lucrări folosind un singur instrument de-a lungul perioade Baroc şi la sfârşitul secolului al XVIII-lea desemna o lucrare formată permanet din trei mişcări (repede-încet-repede). Compoziţie muzicală pentru unul sau mai mulţi solişti (interpret al unei lucrări scrise pentru o singură voce), acompaniaţi de orchestră, sau pentru orchestră, creând posibilitatea instrumentiştilor de a-şi demonstra virtuozitatea în calitate de solişti.
corelli_concerto_d1. mp3 corelli_con-gros1 moz_clar_conc

Baletul – gen de spectacol alcatuit din dans (ca element principal), muzică şi pantonimă. “Iniţial, baletul este transpunerea în mişcare a unei acţiuni muzicale dramatice, cele două mijloace de expresie fiind dansul şi pantonima. Originile sale merg până în Antichitate. Dacă a traverat Evul mediu, Renaşterea şi perioada barocă, dacă a impus la Versailles şi în secolul al XVII-lea, forma baletului de curte, spectacol despre ea însăşi pe care Curtea şi-l oferă (Ludovic al XIV-lea se va dori dansator emerit), genul se dezvoltă într-un mod incomparabil în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În secolul al XIX-lea, baletul este “pe numere”, adică în episoade succesive, foarte clar delimitate de natura deosebită a muzicii şi a coregrafiei (fiecare poate fi prezentat separat). Din potrivă, în baletul secolului al XX-lea, înlanţuirea scenelor este continuă, un auditor neavizat va întâmpina cele mai mari dificultăţi în separarea diverselor episoade ale lucrării”. În Europa a aparut în epoca Renaşterii şi s-a dezvoltat începând din secolul al XVI-lea. Spre deosebire de dansul popular sau de salon, baletul este compus din combinaţii de paşi şi mişcări elaborate în prealabil de către interpreţi sau maeştri de balet.
donau

4

cea mai mare parte a lucrărilor corale cu sau fara acompaniament au avut o bază religioasă (există şi numeroase excepţii). Forma de bază este o lucrare pentru instrumente solo cu acompaniament la clape. reprezentând primul gen muzical. În forma ei cea mai simplă. serenadă. pentru o anumita producţie de scenă. în sens de ciclu. se poate considera că marea parte a lucrărilor muzicale au fost realizate pentru orgă. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. in special pentru flaut. violă. Pe parcursul istoriei muzicale din ce în ce mai multe parţi independente sunt adăugate gradual. vioară.mp3 • Opera. În secolul al XX-lea. violoncel). fără acompaniament. debussy_faune. oboi. limbajul muzical şi structura devinind din ce în ce mai complexă. isis_osiris. violă. În zilele noastre muzica de cameră defineşte muzica interpretată de formaţii instrumentale sau vocale restrânse. violoncel). Termenul necesită o precizare: dansul muzical nu trebuie să fie neapărat tradus coregrafic. chitară sau lăută. Această linie monodică defineşte originea muzicii corale. Suita – (cuvânt de origine franceză (suite) reprezentând o “succesiune. deşi variaţiunile pe această temă au fost multe şi variate. “Nici un termen nu poate desemna mai bine genul muzical la care se raportează. pentru că cel mai vechi “instrument” este vocea umană. urmare”). au încercat să o readucă la viaţă mai mulţi compozitori importanţi: Debussy. 5 . muzica vocală este formată dintr-o singură linie monodică.• • Muzica întâmplătoare – de obicei compusă din secţiuni mici. pe care îl cunoaşte istoria muzicii.mp3 • Muzica de cameră – termen definind iniţial muzica laica spre deosebire de cea religioasă. cvartet de pian (pian. violă. Muzica pentru instrumente solo defineşte orice muzică compusă pentru un instrument singur. • bachorga beet-ps21waldstein chopinnocturna • Muzica vocală reprezintă muzica destinată vocilor soliste. este cea mai veche formă muzicală. categorie muzicală definită pentru prima dată în Italia la inceputul barocului (dupa 1600). fără acompaniament. Până la începutul secolului XX. etc. Există nenumărate miniaturi de acest tip. trio de pian (pian. Pentru oricine doreşte să traseze o istorie stilistică a muzicii nu trebuie decât să examineze muzica vocală. conţinând teme repetative. clape. vioară. cvartet de corzi ( 2 viori. violoncel). Suita constă într-o succesiune de mişcări de dans. vioară. Prokofiev. Deşi există exemple de compoziţii muzicale pentru fiecare instrument muzical (incluzând numeroase lucrări pentru instrumente de percuţie). pentru că orice compozitor demn de numele sau a scris ceva care să implice vocea umană. gen muzical alcatuit din mai multe mişcări contrastante ca expresie. având de obicei denumiri descriptive. Se pot defini şi alte lucrări de muzică de cameră reprezentând structuri multiple cum ar fi: trio de corzi (vioară. violoncel). cu sau fără acompaniament (de obicei la pian). suita dispare înlocuită de genurile de divertisment: casaţiune. violoncel şi clarinet.

2 INSTRUMENTE MUZICALE Vocea umană este adesea acompaniată de aparate care produc sunete muzicale. 6 . duet-ul. Opera clasică ajunge la apogeu sub pana lui Mozart. Opera începe cu o uvertură sau preludiu care prezintă cadrul lucrării şi chiar o parte din cele mai importante teme care vor fi dezvoltate ulterior. “Haydn nu dă dovadă în acest domeniu de intuiţiile geniale cu care a îmbogăţit muzica instrumentală. iar unitatea dintre cuvinte şi cântec trebuie să fie atât de strânsă. care reinventează complet genul”. instrumentele. cea mai preţioasă moştenire lăsată nouă de acesta din urmă. pe lângă sunetele muzicale definite de vocea umană. sau de cele mai multe ori autorii compun partituri speciale pentru instrumente muzicale individuale sau în cadrul unei orchestre. Figura 4. în ciuda unor anumite aseţiuni.liniile principale au rămas în mod remarcabil nemodificate. acţiunea este împartita în acte şi scene. toate sunetele trebuie să ţintească spre un singur scop. Sub acompaniament orchestral interpreţii îmbină arta scenică cu cea vocală. În cadrul acestora principalele mijloace de exprimare sunt: • • • aria solo. Operele constituie. El se pliază cel mai adesea regulilor modelului italian şi. expresia. 4. trio-ul corurile pentru a permite unui grup mai mare să se alăture sau să comenteze asupra acţiunii recitativele care se aseamană cu conversaţia cântată. corurile şi baletul completează uneori partitura. Opera reprezintă o lucrare dramatico-muzicală.3 Stramosul harpei Încă din cele mai vechi timpuri. poate. nu pare niciodată să anunţe marea transformare lirică făcută de Mozart. încât poemul să pară făcut pentru muzică în aceeaşi măsură în care muzica pare făcută pentru poem”. al carei text este în întregime cântat. unde acţiunea de obicei se desfăşoară într-un ritm mai alert înainte ca următoarea bucată să permită o contemplare mai aprofundată asupra lanţului de evenimente Christoph Willibald Gluck este principalul artizan al mutaţiei suferită de operă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Profesiunea sa de credinţă este cuprinsă în câteva cuvinte: “Vocea. s-au utilizat instrumente pentru a emite sunete muzicale care ulterior definesc o melodie.

de o bogăţie mai diversă decât bogăţia violei. de la blândeţea elegiacă la robusteţea lirică” • Instrumente de suflat • Instrumentele de suflat funcţioneaza pe baza unui sistem de clape. permit aerului suflat de către instrumentist să treacă în diferite cantităţi. “Viola. 7 . pătrunde în toate domeniile muzicale. Sonoritatea viorii este mai strălucitoare.” • • Viola. sprijinit pe podea cu un picior (de metal sau lemn) cu vârf ascuţit. cele 4 coarde sunt întinse de rotaţia cuielor de abanos. de obicei placate cu argint. Vioara. sub bărbie. care-I asigură difuzarea şi încurajează practica individuală. Vioara devine instrumentul predilect pentru concert al virtuozilor. având acordajul cel mai înalt. • Contrabasul. este un instrument muzical cu coarde şi arcuş din familia viorii. Expansiunea tiparului (apărut în mijlocul secolului al XV-lea). Vioara se ţine sprijinită de umărul stâng. este cel mai important dintre instrumentele cu coarde şi arcuş. Violoncelul. precum şi evoluţia rapidă a majorităţii instrumentelor cu influenţă directă asupra inovaţiilor în materie de genuri. intermediare între cele ale viorii şi ale violoncelului. explică în mare parte această mutaţie. Începând din secolul al XVI-lea. eclisele. Se ţine vertical. ea ocupă în acest secol un loc fără precedent într-o tradiţie muzicală dominată până atunci de voce. este cel mai mare şi cel mai grav ca sonoritate instrument cu coarde şi arcuş. între genunchi. dar de dimensiuni ceva mai mari. “Principalele sale elemente sunt cutia perforată de două f-uri. violoncelul şi contrabasul completează scara sonoră a familiei viorii introducând nuanţe sonore cele mai variate. inima viorii şi gâtul pe care este fixat prăguşul. ceea ce explică în acelaşi timp succesul său crescând şi lunga neîncredere faţă de ea. este un instrument muzical cu coarde şi cu arcuş din familia viorii. rezultând note de diferite intensităţi. • Instrumente cu coarde Instrumentele cu coarde reprezintă mănunchiuri de coarde acordate în diferite tonalităţi care produc sunete prin “ştergerea” lor cu un arcuş.“Muzica instrumentală nu se naşte subit în secolul al XVI-lea.” În continuare se prezintă principalele tipuri de categorii de instrumente muzicale sub forma lor actuală utilizată în orchestra simfonică. care atunci când sunt apăsate sau eliberate. iar în secolul al XVIIIlea se plasează în fruntea instrumentelor soliste în ansamblurile de muzică de camera şi în orchestre. fundul. dar de dimensiuni mult mai mari şi cu un registru mai grav.

ţinut orizontal chiar sub gură şi activat prin suflarea de aer printr-o deschidere de la unul din capetele instrumentului. astăzi placat cu argint sau in cazurile mai extravagante aur. • Fagotul. îngust. alcatuit dintr-un tub lung şi un tub suplimentar îndoit la capăt. cu registru grav şi timbru nazal.• Flautul. 8 . de trestie sau metal prin a cărei vibraţie se produc sunetele. este un instrument de suflat din lemn cu ancie dublă. asemănătoare cu cea a oboiului. în formă de tub cilindric. este un instrument muzical de suflat din lemn. este un instrument de suflat. de lemn lărgit la un capăt si cu ancie simplă. sunete modificate cu ajutorul unor clape şi orificii. • Oboiul. • Clarinetul. care reprezintă o lamă fină de lemn. odinioară construit din lemn. terminat cu o ancie dublă. este un instrument muzical de suflat.

dar în loc să folosească o formă de ancie peste care este aşezată gura. Instrumentul modern este aparent complex. format dintr-un tub de bază. • Trompeta. buzele sunt plasate pe sau într-o ventuză a unei piese de suflat de metal. reprezintă un alt instrument vechi care işi are originea în folosirea cornurilor de animale în timpurile preistorice. 9 .• Instrumente de alamă Instrumentele de alamă sunt activate tot prin suflarea aerului în ele. schimbarea diferitelor intensităţi se realiza prin diferite coturi care modificau lungimea de bază a tubului şi schimbarea diferitelor note prin aşezarea mâinii în diferite poziţii în interiorul clopotului. Se cântă în poziţie orizontală cu ajutorul unei serii de valve situate pe partea superioară a instrumentului care sunt deschise sau inchise într-o anumită combinaţie pentru a crea diferite intensităţi. asemănător trompetei care emite sunete de înalţimi diferite prin deplasarea unei culise (sau al unui sistem de ventile) care lungeşte sau scurtează coloana de vibraţie a instrumentului. făcând-o să vibreze. pe care sunt aşezate o serie de valve. Înainte ca sistemul de valve să fie inventat. • Cornul englez/francez. • Trombonul. învârtit într-o formă compactă terminând cu o gaură conică sau clopot. este alt instrument muzical de suflat din alamă. este un instrument de suflat din alamă fiind unul dintre cele mai vechi instrumente.

prelungesc vibraţia şi amplifică sunetul produs prin lovirea plăcilor cu baghete. A fost preluat şi în orchestrele simfonice. este cel mai grav instrument de suflat din alamă din orchestra simfonică. • Instrumente de percuţie Instrumentele de percuţie sunt definete ca instrumente a caror suprafaţă de rezonanţă este lovită de către muzician fie cu mâna fie cu vreo formă de baţ. fără intervenţia unor parţi auxiliare (corzi. şi autofone care produc sunetele exclusiv prin punerea în vibraţie a propriului lor corp. membrane). sunt instrumente de origine spaniolă. • Xilofonul. Această definiţie împarte instrumentele de percuţie în acordabile care au o intensitate a sunetului bine defintă sau o serie de intensităţi. Autofone: • Triunghiul. acţionate electric. este alcatuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit. este un instrument asemănător xilofonului fiind folosit în Africa Centrală şi America de Sud. se produce prin lovirea unor plăci metalice cu ciocane de lemn. formate din doua piese de lemn în formă de cochilii legate între ele. care rasună când sunt lovite cu nişte ciocănaşe de lemn. 10 . este un instrument cu claviatură de tipul pianului. un tub răsucit şi un mecanism de pistoane. este format dintr-un cadru metalic triunghiular suspendat care este lovit cu o baghetă metalică. • Celesta. • Castanietele. Este format dintr-un pavilion larg. • • Marimba. la care sunetul. • Vibrafonul. • Acordabile: • Timpanul.• Tuba. este format dintr-o membrana întinsă pe o emisferă de metal. este un instrument de percuţie format din plăci de metal aşezate deasupra unor tuburi de rezonanţă în care elice. cu timbru dulce şi cristalin.

în istoria muzicii. talgere. o amploare sonoră şi o bogăţie a timbrului fără echivalent. aşa cum degetul ciupeşte şi face să vibreze coarda chitarei. laboratorul intuiţiilor lor. fie de o tangentă ca în cazul clavicord-ului. reprezintă instrumente care conţin o serie de corzi acordate prin întindere producând sunetele prin ciupirea cu o pană de gâscă. Căci în ciuda imperfecţiunilor sale. este format dintr-o cutie conţinând o tablă armonică pe care sunt întinse corzile. numite clavecin. corzile acordabile ale acestor instrumente sunt lovite. ale cărui imense calităţi Beethoven nu va înceta să le laude: („Este mult prea bun pentru mine”. Cea mai mare parte a acestor instrumente. “Aceste tipuri de instrumente angajează o întreagă parte a muzicii pe calea unei virtuozităţi digitale în permanentă creştere. executantul face să se ridice o limbă de lemn plasată lângă coardă şi prevăzută cu un cioc din piele. nicovală. noul instrument propune o paletă expresivă. agentul improvizaţiilor lor. acest cioc ciupeşte coarda şi o face să vibreze. au făcut din pian un câmp de explorare. zbârnăitoare. este un instrument originar din Asia. ca în cazul pian-ului sau celestei “Triumful pianului – marea majoritate a compozitorilor clasici romantici şi contemporani (singura excepţie fiind Berlioz). acest lucru a condus la împarţirea în urmatoarele categorii: • Ciupite. Progresele acestui instrument nu îl pun imediată concurenţă cu clavecinul. fie de nişte ciocănaşe. • Lovite. Apasând pe o clapă.” 11 . dar acţiunea decisivă a lui Johann Christian Bach şi Mozart înclină clar balanţa în favoarea noului instrument. format dintr-un disc de metal uşor bombat.• • Gongul. al cărei promotor în secolul al XVII-lea va fi clavecinul. provin din secolele XVII si XVIII Clavecinul.” Variate ca formă. Bici. instrumente lovite între ele sau lovite cu o baghetă • Instrumente cu clape Instrumentele cu clape sunt instrumentele care sunt acţionate pe baza unei claviaturi. acest instrument ocupă. tobe. suspendat de un cadru. „îl voi considera [pianul] ca pe un altar pe care voi depune divinului Apollo cele mai preţioase ofrande ale sufletului meu”). un loc unic de neînlocuit. chiar vectorul unic al geniului lor (Chopin).

rămân în urma lăutei. îmbogaţind discursul muzical fără a distruge inteligibilitatea textului. Rolul lăutei este primordial. dar şi în înflorirea impresionantă a monodiei acompaniate. • Lăuta. ca instrument clasic îşi are originea în Spania de unde s-a răspândit în restul Europei. Uşor de recunoscut după cutia de rezonanţă bombată. cu derivatele sale. nu numai în dezvoltarea genurilor instrumentale.chopin_ballade • Aerate. se afirmă ca instrumentul rege al secolului al XVI-lea. gâtul destul de scurt şi cheile dispuse în unghi drept. si sintetizatorul. instrumente cu ajutorul cărora sunt create un numar de efecte care aproximează sunetele provenite de la oricare din instrumentele de mai sus. În acestă categorie de instrumente sunt orga electronică. unde se asociază cu vocea fără a fuziona cu ea. • 12 . dar repertoriul ce le este consacrat este departe de a fi neglijabil Chitara. Este un instrument format din şase coarde care emit sunete prin pişcare sau lovire cu degetele. Vihuela şi chitara foarte la modă în Spania. instrumente pentru care notele sunt create de către o coluoană de aer împins mecanic în cadrul unei serii de tuburi reglate (orgă) • Electronice. dar care pot produce şi sunete originale. lăuta dispune de 6 coarde duble.

de-a lungul anilor. Ei aveau în proprietate pământuri şi de la aceşti oameni au apărut legendele cu cavaleri în armuri strălucitoare. A doua clasă era formată din clerici: preoţi care munceau în biserică şi călugări care trăiau în mănăstiri. etape parcurse concomitent cu dezvoltarea istorică. au compus într-o mare varietate de forme şi pentru o multitudine de instrumente şi combinaţii ale acestora. la plăcerea noastră actuală de a întelege şi interpreta muzica.1150 – c. Este necesar să se definească succint caracteristicile mesajelor din diferitele epoci şi în acelaşi timp să se prezinte diferitele personalitaţi. trebuie să definim etapele în dezvoltarea muzicii.4 Cronologie • Epoca medievală (c. Restul populaţiei. oamenii au început să se intereseze mai mult de ei însăşi şi mai puţin de Dumnezeu şi religie. existau trei clase de oameni. 13 . pâna în jurul anului 1100 mare majoritate a muzicii era monofonică ceea ce înseamnă o singură linie fără acompaniament. Pe măsură ce viaţa devenea mai bună şi mai civilizată.“Perspectivele astel deschise par aproape nelimitate: timp de aproape două secole se vor îmbogăţi toţi parametrii limbajului muzical. Istoria muzicii cuprinde acest veritabil munte de compoziţii muzicale Epoca medievală Renaşterea Barocul Clasicismul Romantic timpuriu/târziu Perioada după marile războaie Figura 4. dar care şi-au adus şi o contribuţie la îmbunatăţirea comunicarii. nu este surprinzător că atâtea genuri instrumentale noi – sau reînnoite – au apărut în vremea muzicii baroce”.1400) De-a lungul Epocii Medievale. Compozitorii.3 SCURTĂ ISTORIE A MUZICII CLASICE Pentru o mai bună întelegere a comunicarii prin muzică. 4. În aceste condiţii. Prima clasă era constituită din nobilime: regi. Ca urmare. fermieri săraci şi ţărani alcătuiau a treia clasă. Ţăranul obişnuit trăia până la 30 de ani şi mânca un pic mai mult decât o pâine neagră. care prin compozitiile lor şi-au pus amprenta pe epoca respectivă. primele mari centre al muzicii erau în biserici. În timpul acestei perioade. prinţese şi proprietari de pământuri. la bagajul cultural.

compozitorul şi interpretul său. “Poezia lirică a trubadurilor (la sud de Loara) şi a truverilor (în nordul Franţei) se bazează pe convenţiile iubirii curteneşti. Epoca medievală reprezinta prima perioadă în care putem fi adevărat siguri că modul de definire muzicală urmează modelul perceput de noi ca reprezentând muzica clasică. solicită talentul acestor poeţi-muzicieni. Încă din secolul al XII-lea. rafinat şi profan.” Cele mai importante manuscrise au aparut în lăcaşe speciale de studiu.mp3 veni_creator. sumer_icumen Sumer is icumen. Cântecul presupune o dublă invenţie. 14 . a cuvintelor şi a muzicii la care se adaugă un ipotetic acompaniament.puer_natus. Se nasc astfel cei doi actori ai legendei muzicale a ultimului mileniu. „A venit vara” reprezintă o lucrare scrisă pe la 1300. şi ei au devenit în scurt timp mai creativi. Acest lucru însemna folosirea a mai mult de o singură linie melodică în acelaşi timp. care de obicei erau în strânsă legatură cu biserica şi de aceea în mod inevitabil aveau o bază religioasă. Primele compoziţii datează din secolul al XII-lea reprezentând balade cântate de trubaduri.mp3 Către sfârşitul acestei perioade polifonia a început să fie folosită în muzică.5 Polifonia le-a oferit compozitorilor o lume muzicală mai extinsă. Figura 4. cântecul de dragoste.

datorită compoziţiilor lui Machuat. XIII.7 Câteodată muzica era scrisă într-o maniră foarte ornamentată Dintre compozitorii. Termenul de “arta nouă” este introdus de lucrarea cu acest titlu prin care Philippe de Vitry teoretiza tendinţa noului curent muzical în opoziţie cu “Ars antiqua”. Motetul va solicita din ce în ce mai mult instrumentele. în principal în Italia. continuitor al lui Leonin în şcoala de la Notre-Dame. 15 . creân două capodopere care constituie apogeul genului prin puternicul impul ritmic şi prin invenţia melodică. adeseori nelăsând vocii decât partea superioară. corespunzătoare liturghiei.. adevărată orchestră dirijată de cântăreţul iubirii. Figura 4. rondeluri cu tematică eroică. Guillaume de Machuat a mai scris motete (“din latinescul motetus “cuvânt”. Diferite genuri. care-şi dedică opera doamnei gândurilor sale.6 “Pe acest document din secolul XIV apare clar importanţa dată grupului instrumental de rebecuri (lăute cu trei coarde). care şi-au adus o contribuţie definitorie în acea perioadă. balade. de transmitere a muzicii) – deoarece tiparniţa nu fusese încă inventată. piesă vocal-simfonică ce are la bază texte de cult catolic.Figura 4. dacă o lucrare muzicală trebuia să fie reţinută. • Guillaume de Machuat – (1305-1377) compozitor şi poet francez. compoziţii polifonice. reprezentant de frunte al perioadei “Ars nova”. cu ocazia încoronării lui Carol al V-lea. este în acelaşi timp genul cel mai important şi procedeul de emancipare muzicală cel mai îndrăzneţ al muzicii medievale. flaute. putem cita: • Perotin – organist şi compozitor francez din secolele XII. Perotin este cel dintâi compozitor de muzica polifonică pentru trei şi patru voci. reprezentată în colţul superior din dreapta” Tipărirea muzicii (modul de comunicare. “arta veche” care desemna muzica compozitorilor şcolii de la Notre-Dame. mai ales în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea. dând naştere unui dispozitiv a cărui logică ne este astăzi stranie”) şi o messă “Messa de la NotreDame”. tratate de către trubaduri în manieră monodică devin în această perioadă. ea ar fi trebuit să fie copiată de către călugări. care sărguicioşi scriau muzică pentru biserică. tamburine etc. Motetul devine mai complex în secolul al XIV-lea. Şcoala de la Notre-Dame reuneşte primii compozitori de muzică religioasă polifonică.

În această etapă muzica instrumentală îşi face apariţia pentru prima oară. “polifonie”. în acest mod împărtăşind senzaţia puternică că fiecarei compoziţie are un tonal central definit sau o “cheie”. “Descoperirea” continentului american ( Cristofor Columb. în raport cu istoria sensibilităţii. 1400 – c. Omul în loc de Dumnezeu. Compozitorii. data prăbuşirii imperiului Bizantin sub loviturile lui Mahomed al II-lea. o convenţie solidă impune anul 1453. şi îşi petreceau mai mult timp urmărind o piesă de teatru sau un concert. A doua jumătate a secolului al XVI-lea a reprezentat începutul tradiţiei pe care mulţi iubitori ai muzicii o asociază cu sentimentul normal al muzicii “clasice”. Muzica făcea parte din orice educaţie aleasă. dar fără cuvinte. în marea lor majoritate. a devenit noul simbol într-o mare parte a muzicii. Renaşterea a fost perioada de aur pentru compoziţiile corale. compozitorii s-au îndepartat de sistemul modal al armoniei care a predominat pentru mai mult de 300 de ani. dar mai puţin coerent. Pentru istoric. Cele câteva compoziţii instrumentale care au supravieţuit. către organizarea lucrărilor lor în scări majore şi minore. 1492) stabileşte un jalon la fel de simbolic. de a fi lucrări vocale deghizate. 16 . când latina se impune ca limbă liturgică înlocuid greaca.” Figura 4.” • Renaşterea (c. aceea cronologică este poate cea mai complexă.8 Artişti ca Leonardo da Vinci şi Michelangelo au înflorit în timp ce scriitori ca Shakespeare au scris lucrări şi poezie. Odata cu inventarea tiparniţei în jurul anul 1450. Renaşterea marchează trecerea de la Evul Mediu la epoca modernă. creau impresia. în special ca muzică pentru instrumente cu clape prezentată sub formă de fantezii. Încetul cu încetul. 1600) “Dintre toate problemele puse de Renaştere. axaţi pe compoziţii corale. cu toate că cu greu erau considerati ca atare. partiturile au fost tipărite ceea ce a făcut ca muzica să fie mult mai la îndemâna oamenilor. Din secolul al IV-lea. în cele mai multe cazuri fiind în totalitate corectă.“Messa este cel mai important şi probabil cel mai vechi gen de muzică religioasă din istoria muzicii europene. Renaşterea a reprezentat ridicarea clasei de mijloc. erau. messa este celebrată în public de un oficiant care închină lui Dumnezeu pâinea şi vinul (simboluri ale trupului şi sângelui lui Cristos) – aşa cum Isus le-a oferit apostolilor la Cina cea de Taină – înainte de a chema credincioşii să le consume la rândul lor în timpul impărtăşaniei. prin faptul că marea parte a bogăţiilor nu mai aparţineau în totalitate nobililor. în mod particular în termeni ai modului a ceea ce este perceput ca fiind “armonie” şi ulterior mişcarea simultană a două sau trei părţi corelate. variaţii şi mişcări de dans. Secolul al XV-lea a fost caracterizat prin o mare libertate. Oamenii s-au mutat la oraşe.

compozitor flamand. imnuri. elgrillo • Orlande di Lassus – (1532-1594). 53 messe la 4-8 voci. punctul culminant al polifoniei vocale din secolul al XVI-lea. mare maestru al polifoniei şi stilului coral. compozitor franco-flamand. Creaţia lui Lassus marchează împreună cu cea a lui Palestrina. “chansons”. cântece polifonice în care se suprapuneau simultant mai multe melodii de sine stătătoare în jurul melodiei cântate de un cântăreţ tenor. francez. italian şi german. compozitorii au început să compună lucrări polifonice doar pentru instrumente. Instrumentele cele mai folosite erau: lăuta. 17 .În timpul Renaşterii. Creaţia sa cuprinde 22 messe. 6lăute Exemplu: “Lucrare pentru şase lăute” Figura 4. viola şi versiuni mai mici ale trompetei şi trombonului. Lucrarea “El Grillo” reprezintă o dovada vie a folosirii unui mare de technici revoluţionare pentru această perioadă. Unul dintre cei mai mari compozitori ai Renaşterii. madrigale. care a realizat o sinteză a stilurilor flamand. Mai târziu.9 Femeie cu lăută Reprezentativi pentru această perioadă sunt următorii compozitori: • Josquin Des Prez – (1449-1521). psalmi. Aceste lucrări erau de cele mai multe ori scrise pentru a acompania balurile şi pentru a întreţine nobilimea. de factură polifonică. Creaţia sa cuprinde 1250 motete la 2-12 voci. mai ales pentru cor a capella. 86 de “chanson-uri” şi 129 motete. numele de motetă va defini lucrari variate.

“Faptul că genurile muzicale ale epocii baroce par atât de uşor de stabilit. Antonio (1678-1741) Barocul a reprezentat o perioadă importantă în istoria lumii. Johann Sebastien (1685-1750) HANDEL. un tip de clavecin. Galileo.” Familia violelor din epoca Renaşterii a fost înlocuită cu vioara. Opera combină muzică. 1600 – c. arhitectură şi îmbrăcăminte. Anumite opere erau serioase (opera seria). aproape 600 de motete. Barocul reprezintă fundaţia ce a fost aşternută pentru urmatorii 300 de ani de muzică reprezentând naşterea orchestrei moderne. Până în 1700. mai târziu formaţie instrumentală aflată în slujba unei biserici sau a unei curţi princiare).• Giovani Pierluigi de Palestrina – (1525-1594). efectivului unei orchestre. compozitor italian maestru al muzicii corale a capella (cor bisericesc. Kepler şi Newton descopereau noi mijloace de a explica universul. În muzică. uvertura. colorând o anumită linie melodică. dar cu începutul secolulul al XVIII-lea în întreaga Europa se introduce sistemul de armonie modern bazat pe scările majore şi minore. Domenico (1685-1757) scarlatti VIVALDI. 1750) Reprezentanţi: BACH. 200 de madrigaluri. actorie. încetul cu încetul să-şi găsească loc în 18 . de divertisment) ce le este atribuită. Actorii şi actriţele cântau scenariul sau libretto. teatrală. Henry (1659-1695) SCARLATTI. Reprezentant al şcolii polifonice din Roma. costume şi recuzită teatrală. iar altele erau amuzante (opera buffa). În acestă perioadă se defineşc opera cu parţile ei componente. artă. se inventează harpsicordul. circumstanţelor unei ceremonii. decoraţiile fanteziste şi ornamentaţiile erau la modă. piese pentru orgă) • Barocul (c. Nu trebuie uitat că aproape orice producţie muzicală este înainte de toate rezultatul unei comenzi. Jean-Baptiste (1632-1687) PURCELL. aria şi corurile. Muzica corală nu mai deţinea supremaţia şi în timp ce compozitorii s-au apucat din ce în ce mai mult să compună lucrări idiomatic instrumental pentru ansambluri din ce în ce mai colorate şi variate. decoruri. vechiile moduri înca se mai exercitau din când în când. laică (peste 100 de messe. George Frideric (1685-1759) LULLY. A compus muzică corală religioasă. preludiul. compozitorul se conformează deci exigenţelor unui public. concertul şi sonata. violoncelul. peste 60 de oratorii. În acesta periodă se realizează dezvoltări importante pentru toate grupurile de instrumente. se datorează în primul rând funcţiei (religioasă. în acelaşi timp muzica “clasică” (în opoziţie cu cea “populară”) a început.

prin introducerea unor mijloace specifice operei (cântul solistic. prin stabilirea atributelor de fond ale monodiei acompaniate.10 Muzica barocă introdusă în Granţa de pisicile italiene. iar la ora mesei. creând pagini de profund dramatism (“Orfeu”. doamnele foarte bogate iau lecţii de clavecin. la origine în Renaştere era un cântec laic. în casele mari şi bogate. Dacă a existat o victorie. idilic. marcând primul moment de seamă în istoria operei. pasaj muzical în format mp3. A desăvârşit încercările precursorilor săi. “Întoarcerea lui Ulise în patrie”). compozitor italian. în paralel cu vastul conflic opunând cele două mari curente ce traversează Europa artelor vizuale: clasic şi baroc. la dineuri sau ca spectacol în formă de operă. wav sau mid 19 . Biblioteca Naţională a Franţei În acest „concert de pisici” umorul maschează asprimile unei ciocniri între esteticile franceză şi italiană. Cu madrigalele sale se încheie mare epocă a polifoniei vocale. pe 2-3 voci. 1 Semnul defineşte existenţa unui pasaj muzical definitoriu. acompaniamentul instrumental). Reprezentaţii principali ai acestei perioade sunt: orfeo Monteverdi 1 • Claudio Monteverdi – (15671643). fie că a însufleţit madrigalul sau aria de curte. sunt angajaţi muzicieni pentru a cânta şi a crea un cadru muzical adecvat.diferitele pături ale societăţii. a fost numai aceea a muzicii. iar în secolul al XVI-lea devine poem vocal pe 4-5 voci) în care a părăsit stilul polifonic a capella pentru noul stil al monodiei (tip de muzică bazat pe o singură linie melodică) acompaniate. opera comică sau opera buffa. începand să fie cântată în aer liber. autor al unui impunător număr de madrigale (cântec religios pe o singură voce. gravură în culori de Geraldus Valk Paris. La nivel familiar. bach_fugue bach_inv10 Figura 4. coloratura vocală. ale recitativului şi ale orchestrei. 1749.

“Oratoriul de crăciun”) şi laică (cantate. apărut la sfarşitul Renaşterii. simfonii (în trei mişcări. “Patimile după Matei”. compozitor şi violonist preclasic italian. sonate. a contribuit la evoluţia concertului instrumental către forma lui solistică. are un remarcabil aport în fuziunea stilului polifonic german cu stilul concertant monodic italian. suite şi concerte instrumentale. vivaldi • Antonio Vivaldi – (1675-1741). compozitor german. Este autorul primei opere germane (“Daphne”) şi a primului balet (“Orfeu si Euridice”). autor de muzica religioasă (“Patimile după Ioan”. a cunoscut o larga dezvoltare în baroc şi o noua înflorire în epoca modernă). 75 de sonate.Figura 4. piese pentru orgă – preludii. Vivaldi a compus 45 opere (“Alexandru în India”) şi oratorii (“Moise”). Creaţia lui Bach sintetizează cuceririle muzicii de la 20 . cantate. anunţând simfonia clasică). compozitor şi organist german. având la bază un livret cu o desfaşurare dramatică. capelmaestru la Dresda. fugi – şi pentru clavecin (“Clavecinul bine temperat”)). muzică religioasă. motete. Schutz compune patru oratorii (gen vocalsimfonic de amplă dimensiune.11 Orfeu • Heinrich Schutz – (1585-1672). În toate compoziţiile sale a încercat să îmbine pitorescul descriptiv şi resursele virtuozităţii instrumentale cu limpezimea scriiturii armonice şi echilibrul formelor pure. peste 450 de “concerti grossi” şi concerte solistice (al caror creator este). Bach bach • Johann Sebastian Bach – (16851750).

compozitor. a contribuit la consolidarea formelor Barocului. A scris opere (“Xerxes”). “Prima caracteristică de luat în seamă la J. socotită demodată.Renaştere până în vremea sa. Bach. generând un adevărat cult. în nomenclatura literală a notelor (si bemol. Nu este inutil să precizăm măsura în care suitele. do. la. sonatele. Unul dintre cei mai de seamă creatori ai istorie muzicii. Bach este neîncrederea paradoxală a marelui muzician faţă de orice inovaţie. războaiele lui Napoleon au schimbat faţa Europei. concertele şi alte nenumărate piese pentru orgă şi clavecin ale lui Bach constituie contribuţia cea mai remarcabilă şi amintirea cea mai vie a unei activităţi instrumentale intense în întreaga Germanie de Nord în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Franz (1797-1828) De-a lungul perioadei clasice au existat multe schimbări în întreaga lume. 1750 – c. • Clasicismul (c. Mutaţiile impuse genurilor tradiţionale sunt însă de o asemenea profunzime şi au un caracter atât de premonitoriu. pianist. Ca o curiozitate se poate sublinia faptul că expresia “B-A-C-H” reprezintă un motiv muzical determinat de componentele numelui lui Bach. lieduri. reprezentant de frunte al romantismului) dirijează în 1829 “Patimile după Matei”. înscris în centrul unei lungi dinastii muzicale. Alături de marele sau contemporan J.1830) Reprezentanţi: BEETHOVEN. concerti grossi. S. oratorii (“Messia). sonate. concerte pentru orgă. Ludwig van (1770-1827) HAYDN. putând fi socotit creatorul oratoriului eroic. 21 . încheind stralucita epocă a polifoniei instrumentale. si). Sintetizând tendinţele epocii sale pe care le-a încadrat într-o viziune proprie. creând stilul barocului târziu pregătind astfel apariţia clasicismului vienez. S. Franz Joseph (1732-1809) MOZART. în ciuda admiraţiei precoce a lui Mozart. nu-I va recunoaşte amploarea geniului decât în secolul al XIX-lea. suite instrumentale (“Muzica apelor”).” Uitată câtva timp după moartea compozitorului. încât posteritatea. după ce MendelssohnBartholdy (compozitor. nu a creat cu adevărat nici un gen nou” handel handel1 • George Frideric Handel – (1685-1759). a caror tip clasic l-a cristalizat. organist şi violonist german. Niccoló (1782-1840) paganini SCHUBERT. A rămas fidel clavecinului. opera lui Bach cunoaşte o largă raspândire. cantate. organist şi dirijor german. Revoluţia franceză. Înaltele sale virtuţi dramatice se manifestă în special în domeniul oratoriului. Wolfgang Amadeus (1756-1791) PAGANINI. “Este curios de observat că acest uriaş compozitor.

Din ce în ce mai multe instrumente erau adăugate la orchestră. compozitor austriac. uverturi şi 60 sonate pentru pian. “Anotimpurile”). Dacă muzica Barocul este evidenţiată de complicaţie texturală. unul dintre cei mai mari creatori pe care i-a cunoscut istoria artei. opere. Haydn este întemeietorul stilului clasic al muzicii instrumentale şi părintele simfoniei. reprezentant al şcolii muzicale clasice vieneze. Noua eră a Europei muzicale e caracterizată de estomparea clavecinului în favoarea pianului şi de dispariţia rapidă a basului continuu” În cadrul Barocului au fost create un numar de genuri muzicale care vor influenţa compozitorii şi operele lor pentru o lungă perioadă de timp. Clasicismul vienez reprezintă o perioadă din istoria muzicii. Haydn este autorul celor 104 simfonii (“Dimineaţa”. Nu este oare la fel de serios să ne întrebăm dacă nu s-a născut pre târziu? Căci prima maturitate a 22 . 35 lucrari concertante. dirijor) austriac. Muzica instrumentală a fost mult mai importantă decât muzica vocală în timpul perioadei clasice.“A doua jumătate a secolului al XVIII-lea este marcată în acelasi timp de triumful tonalităţii şi de supremaţia muzicală germană. Mozart şi Beethoven. a trioului şi cvartetului către un nou vârf al rafinamentului structural şi expresiv. “Simfonia despărţirii”). Haydn a contribuit la cristalizarea trăsăturilor fundamentale ale simfonismului clasic vienez. oboiul şi fagotul. cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi primele decenii ale secolului al XIX-lea. claritate şi armonie. “Seara”. atunci perioada Clasică este caracterizată de obsesia clarităţii structurale. reprezentant . “Amiaza”. a compozitorilor Haydn. Sonata va fi precursoarea dezvoltării concertului modern. oratorii(“Creaţiunea”. “cei 40 de ani dintre moartea lui Bach (1750) şi moartea lui Mozart (1791) sunt plaşaţi în toate manualele sub etica comodă şi justificată de “clasicismul vienez”. messe.alaturi de Haydn şi Beethoven – al clasicismului vienez. compozitor şi interpret (violonist. “Pianistul Glenn Gould deplânge faptul că Mozart a murit pre bătrân. pianist. al sonatei. a simfoniei. ilustrata prin creaţia. Clasicismul va fi martorul apariţiei a unei forme care va domina muzica instrumentală până în ziua de astăzi: sonata. Mozart este unul dintre cei mai mari creatori ai istoriei muzicii. haydn_sym44 haydn • Josef Haydn – (1732-1809). Mozart Mozart1 Mozart2 Mozart3 mozart4 • Wolfgang Amadeus Mozart – (1756-1791). incluzând flautul. de nobilă simplitate. al cvartetului de coarde. clarinetul.

10 sonate pentru vioară.” Sintetizează totalitatea valorilor clasicismului. cvintete. instrumentale şi muzică religioasă (un “Recviem” terminat de discipolul său Sussmayer). oratorii. cantate. la Mozart. a contribuit prin zeci de lucrari la dezvoltarea genului concertant (7 concerte pentru vioară. muzică de cameră instrumentală şi vocală. muzică de scenă. Marea lui personalitate este caracterizată prin îmbinarea gândirii cu o rară fantezie creatoare. compozitor german. un concert pentru vioară. 5 concerte pentru pian. lieduri. Împlinirea umană. cu o răscolitoare forţă dramatică. A compus 52 de simfonii. Descendent al unei familii de muzicieni din Bonn. 32 sonate pentru pian. cu o inepuizabilă invenţie melodică.compozitorului coincide cu maturitatea tuturor genurilor pe care acesta se pregăteşte să le transforme: concertul pentru solist. 21 pentru pian). A oferit însă tuturor acelora pe care le-a tratat (în special sonatei. încât lecţia va rodi până în zoriii secolului al XX-lea” 23 . nesfârşita gamă a sentimentelor omenesti. Opera sa cuprinde 9 simfonii. concerte. cu uriaşe implicaţii pentru istoria artelor. libertatea artistică şi hedonism senzual: acestea sunt. care va rămâne în continuare un principiu fundamental al oricărei lucrări care are la bază forma de sonată. opera “Fidelio”. cvartetului şi simfoniei) un asemenea evantai de mutaţii. messe. Beethoven nu a avut în faţă necesitatea istorică de a inventa noi genuri muzicale. lucrări vocal-simfonice. “Flautul fermecat” sunt etape hotărâtoare în evoluţia teatrului liric.” Mozart manifestă o originalitate adânca exprimată într-o operă vastă şi multilaterală. Considerat drept cel mai mare maestru al simfoniei. Nunta lui Figaro”. un triplu concert pentru pian. Operele “Rapirea din Serai”. baletul “Făpturile lui Prometeu”. Realitatea istorică corespunde cu greu acestui clişeu îngăduitor. Clădeşte o opera de o copleşitoare împortanţa pentru destinele artei sunetelor. diferite genuri ale teatrului liric clasic. Mozart a fost şi un instrumentist virtuos. Toate lucrările sale dau dimensiunile unei activităţi desăvârşite. al concertului şi sonatei pentru pian solo sau în combinaţie cu alt instrument. trăsăturile cele mai vizibile ale contribuţiei sale inegalate la istoria artei muzicale. 17 cvartete. Măiestria dezvoltărilor îi oferă posibilitatea de a expune în lucrările sale. vioară şi violoncel. victimă a geniului care îi perturbă arta izolăndu-l de contemporani. făurind noi forme de expresie. uverturi. Beethoven confera lucrărilor sale instrumentale acel caracter dialectic. 5 pentru violoncel. unul dintre cei mai mari creatori din istoria muzicii. “Nu mai mult decât Bach sau Mozart. etc. strălucit pianist în tinereţe. beethoven Beethoven beethoven_sym5 • Ludwig van Beethoven – (1770-1827). lucrări ce consolidează forma ciclică de concert în 3 parţi. “O dată cu Beethoven se naşte mitul artistului blestemat. îmbinând elemente de stil rococo cu arhitectonica echilibrată a clasicismului şi cu grandoarea formelor polifonice de tip baroc (pe care le reactualizează într-o manieră proprie).

Museum des Stadt Impresionantă privelişte. Felix (1809-1847) OFFENBACH. aceea a camerei compozitorului la trei zile după moartea acestuia. opera sa cuprinzând 600 lieduri. Schubert este creatorul liedului modern. schubert Schubert schubert1 • Franz Schubert – (1797-1828). • Romantic timpuriu (c. Frédérick (1810-1849) chopin MENDELSSOHN. 9 uverturi. Sepia de Johann Nepomuk Hoecke. 1830 – c. Viena. lucrări pentru diverse formaţii de cameră. pianul care a vibrat atât de des sub degetele celui mai puternic transformator al genurilor muzicale moderne. elev al lui Salieri. 9 simfonii (“Simfonia neterminată”).12 Camera lui Ludwig van Beethoven.Figura 4. compozitor austriac. Hector (1803-1869) berlioz CHOPIN. De o inepuizabilă invenţie melodică. În prim plan. Jacques (1819-1880) 24 . “Călătorie de iarnă”. a îmbogăţit mijloacele armonice ale clasicilor. 1827.1860) Reprezentanţi: BERLIOZ. piese pentru pian (sonate). 15 opere. între care celebrele cicluri “Frumoasa morăriţă”.

Romantismul a zdruncinat din temelii literatura înaintea muzicii sau a picturii Rolul de precursor jucat de Germania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea este incontestabil” În timp ce perioada clasică îşi atingea apogeul. unde cea mai diabolic de dificilă muzică va fi cântată cu o uşurinţă nonşalantă. în special cu ultimile lucrari ale lui Beethoven. Romantismul se defineşte în mare parte ca reacţie la secolul Luminilor. speranţe şi revolte. Intervalul emoţional al muzicii din timpul acestei perioade a fost destul de întins. Robert (1810-1856) schumann “Romantismul: muzică şi societate. conduce la crearea de opere exprimând bucurii şi nelinişti. visurile. Eul se afirmă: în manifestările sale extreme. iar cele mai inofensive teme dintr-o compoziţie vor fi dezvoltate într-o mare măsură pentru satisfacţia audienţei. devine din ce în ce mai evident. Deseori muzica avea un “program”. sunt eu. Ca urmare a acestui fapt. uneori înfaţişand fenomene naturale cum ar fi râuri sau caii galopând. în el au fost toate dorinţele. compozitorii au încercat să balanseze expresivitatea şi ceremoniosul din muzică cu o varietate de abordări moderne pentru acea perioadă. câteodată de natură tragică sau de deznădejde. Gioacchino (1792-1868) rossini SCHUMANN. apar şcolile naţionale. până acum. o poveste ataşată ei.offenbach ROSSINI. omul romantic devine centrul unui univers misterios şi specific. aşa cum a fost şi vocabularul armoniei şi limitele şi numărul de instrumente care erau folosite pentru cântat. prin nebunie sau sinucidere. Perioada Romantică a fost epoca de aur a virtuoşilor. toate bucuriile şi durerile mele” scria Franz Liszt Semnificativi pentru curentul romantic pot fi consideraţi următorii compozitori: 25 . confidenta obscurelor întrebări ale sufletului: “Pianul. dar şi la alinarea sau nimicirea creatorului. Elementul definitoriu pentru romantism a fost căutarea pentru originalitate şi individualitate de exprimare care a început atunci. Toţi presimt minunatele virtualităţi ce se deschid muzicii. şi care avea să devină o obsesie pentru întreaga perioadă. cuvântul meu. Refuzându-şi condiţia de rotiţă a lumii. viaţa mea: este depozitarul intim a tot ce s-a mişcat în mintea mea în zilele cele mai firbinţi ale tinereţii. în următoarea perioadă din istoria muzicii . În timp ce harta muzicii începe să se deschidă. că intensitatea şi cantitatea de exprimare pe care compozitorii încercau să o atingă începuse să depăşească ceea ce putea să cuprindă dimensiunea orchestrei clasice.

Înnoitor revoluţionar pe ţărâmul armoniei. lieduri. Reformator şi în domeniul orchestraţiei.wagner1 • Richard Wagner – (1813-1883). muzică de cameră vocală (5 lieduri). pianist. “Opera de artă a viitorului”. • Romanic tarziu (c. dirijor şi compozitor german stabilit la Viena. foloseşte “laitmotivele”. potenţând la maximum efectele coloristice ale orchestrei. rapsodii. scriitor şi eseist german. teoretician de artă. 13 volume de scrieri literare. “intermezzo” (fragment sau scurtă piesă muzicală cu caracter comic care face legatura între două parţi ale unei lucrări. valsuri pentru pian. variaţiuni. se îmbină cu originalitatea armoniei şi a simţului pentru largi construcţii simfonice. Wagner a fost un reformator al operei (“Olandezul zburător”. “Recviemul german”. Creaţia sa. cor bărbătesc şi orchestră”. “Opera şi drama”). estetice şi teoretice (“Arta şi viitorul”. “Rapsodia pentru alto. sonate. 1920) Reprezentanţi: BRAHMS. 1 simfonie). balade. utilizând scenografia şi efectele de lumină. iar continua lor înlanţuire cu tonalităţi mereu schimbătoare naşte pe alocuri “melodia infinită”. compozitor. “Vasul fantomă”). Franz (1811-1886) 26 . ulterior compoziţie instrumentală autonomă). 1860 – c. unul dintre cei mai de seamă creatori ai secolului al XIX-lea. Johannes (1833-1897) DVORAK. în care nobleţea inspiraţiei melodice. 4 concerte pentru solişti şi orchestră. păstrează şi cultivă formele tradiţionale ale muzicii clasice. dramaturg. în lucrările sale de maturitate a înlocuit cântarea “arioso” (formă intermediară între arie şi recitativ) cu “declamaţia melodică”. Edvard (1843-1907) grieg LISZT. Pentru caracterizarea personajelor şi a diverselor situaţii scenice. dirijor. cu acţiunea dramatică. de nuanţă afectiv romantică. filozofice. Antonin (1841-1904) GRIEG. muzică de cameră. brahms Brahms1 brahms1 • Johannes Brahms – (1833-1897). uverturi. Creator al “dramei muzicale” ca sinteză a îmbinării muzicii cu poezia. Brams a compus 4 simfonii. sonate. Wagner a reprezentat una dintre cele mai proeminente figuri ale romantismului. a scris muzică simfonică (4 uverturi.

marea operă franceză se înscrie împotriva tradiţiei italiene şi a reformei wagneriene” Sfârşitul Romantismului a venit cu fragmentarea stilului de bază. Giuseppe (1813-1901) WAGNER. Gustav (1860-1911) PUCCINI. cu confidenţele pe claviatură. Gata cu cosmopolitismul epocii precedente. “Din punct de vedere muzical. dintre reprezentanţii acestui curent remarcându-se următorii compozitori: 27 . Aceasta a fost o perioadă caracterizată de o extraordinară rapiditate de apariţie a şcolilor naţionale şi de supremaţia operelor lui Verdi şi Wagner. Richard (1864-1949) Cu excepţia lui Brahms şi Bruckner. Giacomo (1858-1924) puccini RACHMANINOV. compozitorii alăturându-se diferitelor “şcoli” de muzică. Edward (1857-1934) FAURÉ. Richard (1813-1883) ELGAR. în loc de creştere structural organică. compozitorii din aceasta perioadă au avut în comun tendinţa generală de a da frâu liber inspiraţiei naturale. Camille (1835-1921) s-s SMETANA. (1825-1899) Ceaikovski. deseori aranjandu-şi compoziţiile mai mult în termeni ai contextului emoţional şi continuitate dramatică.liszt MUSSORGSKY. a doua fază romantică se distinge prin succesul operei naţionale. Genul poate chiar să exprime un act de independenţă: astfel. Gabriel (1845-1924) MAHLER. cu predilecţia pentru pian. Johann Jr. Piotr (1840-1893) VERDI. fiecare cu stilul ei care a fost la modă pentru o scurtă perioadă de timp. Opera permite transmiterea publică a unui mesaj patriotic – chiar şi prin folosirea limbilor locale – exprimă o revoltă precisă sau se inspiră din sursele profunde ale tradiţiilor naţionale. Modest (1839-1891) mussorgsky RIMSKY-KORSAKOV. Sergei (1873-1943) STRAUSS. Bedrich (1824-1884) STRAUSS. Nikolai (1844-1908) SAINT-SAËNS.

cu frecvente inflexiuni populare. “Spărgătorul de nuci”). creaţia sa se caracterizează prin monumentalitate şi măestrie contrapunctică. Bruchner a fost unul dintre cei mai străluciţi simfonişti ai istoriei muzicii. compozitor şi dirijor austriac. uverturi. opera sa fiind alcatuită din 9 simfonii. mai multe messe sş diverse lucrări pentru cor. Hamburg. Opera sa sintetizează trasături ale simfonismului romantic făcând legătura cu noua şcoală vieneză. 28 . Mahler a format o şcoala dirijorală. Stilul său armonic este apropiat de cel al lui Wagner. având totodată largi ecouri în creaţia secolului al XX-lea. compozitor rus. balete (“Lacul lebedelor”. Opera lui Mahler se înscrie în romantismul târziu. “Frumoasa din padurea adormită”.bruckner • Anton Bruchner – (1824-1896). remarcabila sa carieră de şef de orchestră l-a condus la pupitrul sălilor de concerte la Viena. Maler compune simfonii monumentale. opere (“Dama de pică”). Ceaikovski a compus simfonii. Budapesta. mahler mahler1 • Gustav Mahler – (1860-1911). creaţia sa caracterizându-se prin bogăţie melodică şi farmec romantic. concerte instrumentale. profesor la Conservatorul din Viena. Organist (turnee in marile centre ale Europei vremii) şi compozitor austriac. muzică de cameră. cicluri de lieduri cu acompaniamnet de orchestră (“Cântecele copiilor morţi”). Creaţia sa abundă de teme caracterizate prin melodicitate de tip schubertian. dintre care unele cu solişti vocali şi cor. ceaikovski Ceaikovski • Piotr Ceaikovski – (1840-1893). instrumentală şi vocală. elev a lui Bruckner. Praga. New York.

George Sand. Strauss a fost un strălucit reprezentat al muzicii cu program din perioada postromantismului. • Perioada după marile războaie (c. depozitar glorios al tradiţiei. înconjurat de auditori celebri (Alexandre Dumas. “Don Quijote”). Liszt transmite nemuritorul mesaj al acestuia. ansambluri. A compus 20 de poeme simfonice (“Don Juan”. Victor Hugo. Paganini. Viena. duete. de cameră şi vocală. Liszt la pian.13 Josef Danhauser. verdi1 • Giuseppe Verdi – (1813-1901). coruri) Figura 4. 1840 Berlin Nici o imagine nu evocă mai bine mitul virtuozului romantic. inovator în domeniul armoniei şi orchestraţiei. Marie d’Agoult). Claude (1862-1918) 29 . A scris de asemeni muzică religioasă (“Recviemul”). vocea rămâne principalul mijloc de tălmacire a stărilor sufleteşti cu ajutorul unei melodici generoase (în arii. compozitor italian a cărui creaţie a marcat una din marile perioade ale operei (“Nabucco”.Strauss • Richard Strauss – (1864-1949). Rossini. primele sale opere sunt realizate înca sub vădita influenţă a muzicii lui Wagner. “Aida”. Munchen. În operele sale în care acţiunea urmăreşte veridicul situaţiilor şi al caracterelor. compozitor şi dirijor german. compoziţiile din perioada de maturitate (“Salomeea. “Otello”). Franz Liszt este la pian. “Trubadurul”. “Traviata”. “Cavalerul rozelor”) poartă ampreta stilului său distinct. a dirijat la operele din Berlin. 1920 – până în prezent) Reprezentanţi: DEBUSSY. dar privirea-I este îndreptată spre bustul lui Beethoven.

BARTÓK. Gustav (1874-1934) PROKOFIEV. al doilea simultan. prin care se suflă). În timp ce primul experimenta o formă foarte concisă şi modernă cunoscută sub denumirea de “structură serială”. aparent contradictorii şi în opoziţie. Dmitri (1906-1975) SIBELIUS. compunea într-un stil de operetă care şi-ar fi găsit locul cu jumătate de secol mai înainte. deoarece compozitorii au abordat stiluri variate. Ralph (1872-1958) “În secolul al XX-lea.” Unul din tipurile de muzică cu program din această perioadă s-a numit muzică impresionistă. 30 . Aşa de diverse sunt stilurile folosite de-a lungul celei mai mari parţi a secolului actual că numai prin încercare ascultătorii pot să descopere ei însăşi dacă un anumit compozitor le este pe placul lor sau nu. Sergei (1891-1953 RAVEL. Peter Schikele s-a distrat în lucrările sale punându-I pe cântăreţi să cânte cu un muştiuc (piesa de metal. Criză?. este exemplul compozitorilor austriecii Webern si Lehar. Această perioadă este fără nici o urmă de îndoială cea mai încurcată dintre toate perioadele muzicale de până acum. istoria genurilor se scrie mai mult în termeni de mutaţie. fără legătură cu speranţele provocate de o asemenea desfăşurare de mijloace libere şi noi. sau să facă gargară cu apă. Igor (1882-1971) VAUGHAN WILLIAMS. Muzica a cunoscut atâtea de-a lungul istoriei sale. Béla (1881-1945) COPLAND. Tipic pentru dilema perioadei dintre războaie. Jean (1865-1957) sibelius STRAVINSKY.” În această perioadă s-au scris mai multe tipuri şi stiluri de muzică decât în orice altă perioadă din istorie. Maurice (1875-1937) ravel SHOSTAKOVICH. ebonit sau os la instrumentele de suflat. În acest context însă. de experinţă şi de sinteză decât în termeni de invenţie şi determinare categorială. destinul genurilor muzicale (care în aparenţă nu se mai inventează) nu constituie cea mai mică dintre ciudăţeniile muzicale recente. “Totul este permis şi totuşi rezultatul sonor pare adesea să vină dintr-o estetică a masei şi a monotoniei. Aaron (1900-1990) HOLST. Singura limitare era imaginaţia compozitorului.

Sebastian”). lucrări vocal-simfonice (“Martirul Sf.14 În timp ce muzica romantică este ca un tabloul clar. Schoneberg a continuat la început linia lui Wagner. dar care este similară cu muzica perioadei clasice. • Arnold Schonberg – (1874-1951). muzica impresionistă este ca un tablou vag. Schonenberg a avut o largă influenţă asupra discipolilor săi din Noua 31 . Dintre posibilele alegeri putem să recomandăm creaţiile următorilor compozitori: debussy Debussy1 debussy • Claude Debussy – (1862-1918). ritmicii. 42). armoniei şi orchestraţiei întemeiate pe rafinate combinaţii de timbre instrumentale. pianist şi critic muzical francez. Un compozitor faimos neoclasic este Igor Stravinsky. compozitor austriac. Muzica neoclasică inseamnă o muzică nouă. diverse melodii. compozitor. pentru ca ulterior să deschidă drumurile atonalismului (tehnică de compoziţie ce suspendă legile tonale sau modale şi implicit principiile armoniei clasice. Boston. Schonberg aplică sistematic tehnica dodecafonică. nici unul dintre sunete neputând reapare în discurs înainte de epuizarea întregii serii). iar în unele creaţii de la sfârşitul vieţii este vizibilă o oarecare întoarcere la tonalitate (“Concertul pentru pian op. A compus şi balete (“Jocuri”). pătrunzător al unui prieten. Debussy a imprimat creaţiei sale unele trăsături impresioniste. evocând cu plasticitate şi fineţe impresiile momentane. New York. profesor la Viena. adică relaţiile între sunetele tonalităţii sau modului) pentru a deveni părintele muzicii dodecafonice (se bazează pe egalitatea totală a celor 12 sunete ale gamei egal temperate) şi seriale (sistem ce are drept element ordonator seria – adică o succesiune de 4-12 sunete ce constituie elementul generator al lucrării. Odata cu cele 5 piese pentru pian. Berlin. înceţoşat al aceluiaşi prieten Un alt tip de muzică al secolului XX s-a numit neoclasică. novator în domeniul formei. opera “Pelleas şi Melisande”.Figura 4. În timp ce muzica neoclasică sună totuşi modern. muzică de cameră. ea este scrisă urmărind formele şi ideile de bază ale perioade clasice. lucrări simfonice “Nocturne” şi “Marea”). fugitive (“Preludiul la după amiaza unui faun”. cicluri de preludii pentru pian “Imagini”.

32 . monodrama “Aşteptare”. la Viena s-au constituit principiile muzicii dodecafonice şi ale sistemului serial). Figura 4. al Noii şcoli vieneze. diverse piese pentru formaţii instrumentale de cameră. dirijor la operele din Viena si Praga. • Alban Berg – (1885-1935). dirijor. Creaţia sa a exercitat o puternică influenţa asupra avangardei de după 1950. 4 cvartete de coarde.şcoală vieneză (şcoală componistică în cadrul căreia în primele decenii ale secolui al XX-lea. lieduri). elev a lui Schonberg. Webern a adoptat şi cristalizat sistemul serial de compoziţie. compozitor. muzicolog austriac. Lista sa de compoziţii cuprinde opera “Moise si Aron”. alaturi de Schonberg şi Webern. Berg a fost elevul lui Schonberg. creând muzică dodecafonică cu caracter liric şi dramatic accentuat (operele “Wozzeck” şi “Lulu”. Toate aceste lucrările conferă operei sale. lieduri şi lucrări teoretice (“Tratat de armonie”. simfonică. studiul “Stil şi idee”). lucrări de cameră. eseuri. A compus muzică vocal-simfonică. de orientare expresionistă. un spirit de reformă radicală. un concert pentru vioară.15 Alban Berg fotografiat deasupra portretului său pictat de Arnold Schoenberg • Anton von Webern – (1883-1945). compozitor austriac. remarcabil reprezentant. piese pentru orchestră.

operele “Privighetoarea” şi “Mavra”). care stau acolo. 1910-1922).stravinski stravinski1 • Igor Stravinski – (1882-1971). dirijor şi pianist rus. ideile ei muzicale. Mişcări notate în 1913 de Valentine Hugo Iar pentru încheiere credem că putem să raspundem la întrebarea: Ce înseamnă muzica? Înţelesul muzicii trebuie găsit în muzică. (după cel de al doilea război mondial). la fel ca şi în viaţă.U. Sărbătoarea primăverii. şi n-aveţi nevoie de nici un fel de imagini sau de istorisiri care să vă spună exact ce înseamnă muzica însăşi. este marcată prin “întoarcerea la Bach”. destinşi. ascultaţi 33 .16 Igor Stravinski. Dezvoltarea este lucrul principal în muzică. O mare piesă muzicală are şi ea o viaţă. pentru că dezvoltarea înseamnă schimbare. Figura 4. Dacă vă place câtuşi de puţin muzica. în melodiile în armoniile. căpătând o viaţă proprie. adoptarea formelor polifonice ale barocului (“Simfonia psalmilor”. Muzica are propriile ei înţelesuri. ascultând doar. Asezaţi-vă mai comod. În această perioadă de timp toate temele. între începutul şi sfârşitul ei. Dansul alesei. “Petruşca”. A doua perioadă (aproximativ până în 1955). În a treia perioadă devine adeptul dodecafoniei seriale. concertul pentru orchestră de cameră “Dumbarton Oaks”. şi bucuraţi-vă de muzică. oricât de mici ar fi. opera “The Rake’s Progress”). melodiile. în culoarea ei orchestrală şi mai ales în felul în care ea se dezvoltă. înlăuntrul muzicii. stabilit în Franta şi apoi în S. compozitor. Şi asta este şi ceea ce trebuie să faceţi. înflorire şi toate aceste lucruri constituie însăşi viaţa. cantate scenice. inspirându-se din folclorul rus. “naţională” (c.A. pe care o aplică intonaţiei de esenţa modală (“Potopul”). acordă un rol precumpănitor ritmului (baletele “Pasărea de foc”. şi vă aşteaptă să le simţiţi. în ritmurile ei. cresc şi se dezvoltă. creştere. veţi găsi singuri înţelesurile. În prima perioadă.

Înţelesul muzicii stă în muzică şi nicăeri în altă parte. ciocnindu-se unul de altul.sunetele.4 IDEI PENTRU O COLECŢIE DE MUZICĂ CLASICĂ2 Inceputul colectiei poate sa-l reprezinte accesul pe un site specializat de unde prin copiere pe calculator se pot obtine gratuit portiuni melodice care sa capteze interesul ulterior pentru cumpararea unui CD. sărind. unul dintre cele mai cunoscute este şi site-ul Naxos 2 34 . alunecând – şi bucuraţi-vă pur şi simplu de ASTA. 4. Unul dintre cele mai cunoscute site-uri este si http://naxos. simţindu-le cum se mişcă în jurul vostru.com Titlurile sunt prezentate în engleză pentru că lucrările să poată fi gasite mai uşor în formate MP3 sau alte formate compatibile cu calculatoarele. ţopăind. zvâcnind. Pe Internet exista site-uri de colecţii de muzica clasică.

35 . catalogarea reflecta preferintele autorilor.In continuare sunt catalogate CD-uri care sa alcatuiasca o colectie de muzica clasica.

6 "Pastoral" Handel: Music for the Royal Fireworks & Water Music Grieg: Peer Gynt Suites. 3 & 8 The Maiden's Prayer: Leaves from Grandmother's Piano Album Mendelssohn: Symphony No. 3 (Scottish). 2 Orff: Carmina Burana Mendelssohn: Italian Symphony & A Midsummer Night's Dream Mozart: Symphonies Nos. Elgar: Cello Concerto Haydn: Surprise.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Vivaldi: The Four Seasons & Concerto alla Rustica Mozart: Eine kleine Nachtmusik & Serenata Notturna Beethoven: Symphony No. Lyric Pieces & Excerpts from the incidental music for Sigurd Jorsalfar Gershwin: Rhapsody in Blue. Capriccio Italien & 1812 Overture Beethoven: Moonlight. Calm Sea and Prosperous Voyage & Ruy Blas Great Waltzes Vivaldi: Famous Concerti 36 . Karelia Suite. 5 & Rosamunde Ballet Music No. / Borodin: In the Steppes of Central Asia & Polovtsian Dances Schubert: "Trout" Quintet & Adagio and Rondo Concertante Paganini: Violin Concertos Nos. LemminkSinen's Return. Pohjola's Daughter. / Prokofiev: Peter & the Wolf. / Britten: The Young Person's Guide to the Orchestra Rodrigo. 40 & 41 Verdi: Opera Choruses Dvorák: Cello Concerto. Pathétique & Appassionata Sonatas Mahler: Symphony No. 5 & 6 Debussy: Prélude à l'après-midi d'un faune. 1 & 2 Mendelssohn & Tchaikovsky: Violin Concertos Corelli: Concerti Grossi Bach: Brandenburg Concertos 1. 2 / Tchaikovsky: Piano Concerto No. Mother Goose & Valses nobles et sentimentales Johann Strauss II: Waltzes Tchaikovsky: Fantasy Overture: Romeo and Juliet. 2 / Schumann: Piano Concerto Bach: Brandenburg Concertos 4. 5 "Emperor" Schubert: Symphony No. The Hebrides. Daphnis et Chloé (Suite No. TannhSuser & Lohengrin (orchestral excerpts) Rossini: Overtures Sibelius: Finlandia. 2 & 3 Grieg: Piano Concerto / Liszt: Piano Concerto No. 4 & No. 5 & Symphony No. Piano Concerto & An American in Paris Dvoják: New World Symphony & Symphonic Variations Ravel: Boléro. The Swan of Tuonela & Valse Triste Tchaikovsky: "Pathétique" Symphony & Francesca da Rimini Baroque Masterpieces Beethoven: Symphonies Nos. 8 Brahms: Hungarian Dances Wagner: The Flying Dutchman. Symphony No. Castelnuovo-Tedesco & Villa-Lobos: Guitar Concertos Rachmaninov: Piano Concerto No. 2 Beethoven: Piano Concertos No. Clock & Hen Symphonies Brahms: Piano Concerto No. 4 in G major Saint-Saéns: Carnival of the Animals. Nocturnes & La mer Handel: Messiah Beethoven: Eroica Symphony & Symphony No. 1 Mussorgsky: Pictures at an Exhibition & Night on the Bare Mountain. 8 "Unfinished". 1). Marche Slave. 1 / Mendelssohn: Piano Concerto No.

Bach: Orchestral Suites Liszt: Hungarian Rhapsodies & Music by Kodály. 23 & 24 Wedding Music Waldteufel: Waltzes Vivaldi: Flute Concertos Wagner: The Flying Dutchman. Bach: Arias & Choruses Mascagni: Cavalleria rusticana Renaissance Masterpieces Rhapsody J. S. 9 (Great) Famous Overtures Sibelius: Symphonies Nos. Percussion & Celesta Red Army Choir Grieg: Lyric Pieces (Selection) The Lark Ascending Bizet: Carmen (Highlights) Night Music 1 Can-Can & Other Dances from the Opera Famous Baroque Concerti Mozart: Horn Concertos Brahms: Piano Concerto No. 82. S. Hubay & Berlioz Mozart: Piano Concertos Nos. 5 & The Storm Chopin: Piano Favourites Mahler: Symphony No. 2 & 7 Largo Chopin: Etudes Bartók: Concerto for Orchestra & Music for Strings. 2 Haydn: Symphonies Nos. 3 & 4 Schubert: String Quintet & String Trio Adagio 2 Handel: Oboe Concertos J. 1. Tannhäuser & Lohengrin (orchestral excerpts) Mendelssohn: Songs without Words Debussy: Piano Music Prokofiev: Piano Concertos Nos. 96 & 100 Famous Marches J.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Tchaikovsky: Symphony No. S. 4 Schubert: Symphony No. 4 Mahler: Adagios Music of the Spanish Renaissance 37 . Bach: Organ Favourites Brahms: A German Requiem Mozart: Flute Concertos Leoncavallo: I Pagliacci Suppé: Overtures Chopin: Piano Sonatas Fauré: Orchestral Favourites Romantic Music For Flute & Harp Vivaldi: Oboe Concertos Nielsen: Symphonies Nos. 2 & 3 Charpentier: Sacred Music Bruckner: Symphony No.

Bach: Hamburg Sinfonias Bartók: Piano Concertos Nos.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Beethoven: Violin Sonatas Mahler: Symphony No. S. Bach: St Matthew Passion (Highlights) Saint-Saëns: Violin Concerto No. 5 Hindemith: Mathis der Maler. S. 1 & 2 Lassus: Sacred Music Brahms: Piano Quintet & Schumann: Piano Quintet Marais & Sainte-Colombe: Music for Viols Poulenc: Stabat Mater & Gloria Schubert: Impromptus Tallis: Mass for Four Voices & Motets Verdi: Overtures.3 Organ Showpieces from St Paul's Cathedral Purcell: Music on the Death of Queen Mary Reger: Mozart & Hiller Variations J.3 & Introduction & Rondo capriccioso Schubert: Moments musicaux Beethoven: Overtures Mozart: Clarinet Quintet Invitation to the Dance Russian Chant Wieniawski: Violin Concertos Nos. 1 . Bach: The Well-Tempered Clavier Elizabethan Serenade and other British Light Music Favourites C. Preludes & Ballet Music Dvořák: String Quartets Nos.P. Bach: Cantatas Beethoven: Chamber Music for Wind Instruments & Strings Mozart: Piano Music Schubert: Lieder Monteverdi: Ballo delle Ingrate & Combattimento di Tancredi e Clorinda Pärt: Fratres Borodin: String Quartets Nos. 2 Mozart: The Magic Flute (Highlights) Rossini: The Barber of Seville (Highlights) Weber: Piano Concertos Schubert: Piano Sonatas Shostakovich: Piano Concertos Nos. 7 'Leningrad' Wagner: Orchestral Highlights Elgar: Symphony No.E. S. Nobilissima Visione & Symphonic Metamorphoses on Themes of Carl Maria von Weber Paganini: 24 Caprices Shostakovich: Symphony No. 12 'American' & 13 Ippolitov-Ivanov: Orchestral Works Saint-Saëns: Piano Concertos Nos. 2 & 4 Verdi: Requiem & Quattro Pezzi Sacri English Madrigals and Part-Songs J. 1 & 2 38 . 1 & 2 Puccini: Tosca (Highlights) Harp Concertos Byrd: Masses for Four & Five Voices Johann Strauss II: Die Fledermaus (Highlights) J.

Bach: Motets J. S.Five Nights Scarlatti: Piano Sonatas Vaughan Williams: Symphonies No. Bach: Goldberg Variations Lutoslawski: Symphony No. 2 & 3 J. S. 6 J. Motets & Organ Music Khachaturian: Ballet Music Hummel: Piano Concertos Nos. Chain II.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Walton: Symphony No. 3 'Pastoral' & No. Marosszék & Galánta Dances Gesualdo: Sacred Music Liszt: Symphonic Poems Alkan: Piano Music J. 4. S. Partita. In Croce & Silenzio Orlando Gibbons: Vocal & Instrumental Music The Best of Bach The Best of Beethoven The Best of Berlioz The Best of Bizet The Best of Brahms The Best of Debussy The Best of Dvořák The Best of Elgar The Best of Fauré The Best of Grieg The Best of Handel The Best of Haydn The Best of Johann Strauss II The Best of Liszt The Best of Mendelssohn The Best of Mozart The Best of Opera Volume 1 The Best of Opera Volume 2 The Best of Opera Volume 3 The Best of Operetta Volume 1 The Best of Operetta Volume 2 The Best of Operetta Volume 3 The Best of Paganini The Best of Prokofiev The Best of Puccini The Best of Rachmaninov The Best of Ravel The Best of Rimsky-Korsakov 39 . 2 & Viola Concerto Shostakovich: Suites from The Gadfly & Five Days . Funeral Music Gubaidulina: Seven Words. S. Bach: Multiple Concertos Berwald: Symphonies Nos. Bach: Piano Music Lamentations Clementi: Piano Sonatas Kodály: Peacock Variations. 3 & 4 and Piano Concerto in D major Schütz: Psalmen Davids Duruflé: Requiem.

• • • • • • • • • • • • The Best of Rossini The Best of Saint-Saëns The Best of Schubert The Best of Schumann The Best of Shostakovich The Best of Sibelius The Best of Stravinsky The Best of Tchaikovsky The Best of Verdi The Best of Vivaldi The Best of Wagner The Best of Weber 40 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful