Etica şi standardele consilierii

Ediţia a doua
Tim Bond

1

Lui Norman şi Jean Bond

2

Prefaţă
de Profesor Douglas Hooper Când am scris prefaţa pentru prima ediţie a acestei cărţi, mi-am dat seama că, în dezbaterea acestor subiecte importante şi într-o formă aşa de extinsă, Tim Bond deschidea un domeniu întru totul nou. Lucrul pe care nu l-a ştiut nici unul dintre noi a fost cât de vândută şi mult citată va fi scrierea lui. Anul 1993 a fost începutul unui val de interes în acest domeniu. Acest fapt s-a datorat atât creşterii preocupărilor profesionale, cât şi apariţiei, în paralel, a unor nemulţumiri (adesea în media) cu privire la consiliere şi psihoterapie. Uneori, nemulţumirile exprimate cu mânie au părut a ameninţa însăşi existenţa acestor discipline folositoare. Totuşi, declararea clară şi lipsită de ambiguitate a standardelor pe care ar trebui să le aştepte fiecare client de la consilierul sau terapeutul lui este apărarea cea mai sigură atât împotriva unei practici deficitare, cât şi împotriva unor acuzaţii abuzive. În revizuirea acestui material, Tim Bond a recunoscut cu claritate aceste presiuni crescânde şi tratează nu numai apariţia unor subiecte noi (cum ar fi dezbaterea cu privire la memoria „falsă” ori „redobândită” în cazul abuzului sexual), ci şi apariţia unei varietăţi de reguli care au fost confirmate de numărul organizaţiilor profesionale implicate. Adesea, acestea au constituit o dificultate serioasă în lucrarea de pionierat îndeplinită de British Association for Counselling şi de prezentul autor, iar el a venit în ajutorul cititorului, oferindu-i comparaţii şi comentarii care trebuie să facă mai coerentă revizuirea regulilor de practică. Uneori, profesioniştii uită că, în dezbaterea detaliilor [ix] unor expresii precise, necesare pentru un cod de reguli sau standarde, întregul trebuie să fie integrat în contextul general al timpului. Aceasta este adevărata dilemă a comitetelor formate spre a asculta nemulţumirile beneficiarilor de servicii, deoarece, adesea, nemulţumirea se bazează pe detalii. Totuşi, comisiile nu au trebuit să judece doar detaliile legale ale problemei, ci şi să se asigure că este respectat dreptul comun. Aceste subiecte mai ample sunt într-o stare de schimbare dinamică, iar ediţia a doua a cărţii este foarte folositoare, deoarece îl pune pe cititor la curent cu probleme sociale şi filozofice mai vaste. Chiar şi în perioada puţinilor ani care au trecut de la prima ediţie a cărţii, numărul persoanelor care oferă servicii „profesionale” de îngrijire a crescut. Aşa-zisele terapii 3

alternative s-au răspândit într-o asemenea măsură, încât este dificil ca o persoană care caută ajutor să spună ce standarde va aplica terapeutul. În unele profesii tradiţionale de îngrijire a sănătăţii am văzut de asemenea o scădere a abilităţii profesionale de a aplica disciplina şi controlul intern, fapt care i-a făcut pe oamenii obişnuiţi să fie temători şi îngrijoraţi. Consilierea şi terapia – ca discipline noi – au o contribuţie aici. Deoarece contractul dintre consilier şi client a fost întotdeauna unul foarte personal, în care rezultatele benefice psihologice aşteptate erau discutate între ei, autonomia clientului a fost de o importanţă principală. Deşi trebuie să aibă încredere în unele aspecte ale lucrului cu consilierul, pe care şi le asumă de comun acord, totuşi clientul continuă să aibă responsabilitatea pentru deciziile majore ale vieţii. Decizia finală a clientului poate fi (din perspectiva consilierului) întru totul împotriva bunăstării lui, totuşi consilierul trebuie să respecte astfel de decizii, cu condiţia ca acel client să fie coerent şi în stare să le ia. Unii care exercită alte profesiuni de îngrijire nu au înţeles întotdeauna că autonomia clientului este fundamentală pentru responsabilitatea celui adult. Ei pot să facă o persoană excesiv de dependentă de hotărârile şi judecata lor profesională, fapt care, în schimb, îi poate face excesiv de responsabili pentru acţiunile lor. Acestea şi alte subiecte vor continua să fie dezbătute pe larg. Bărbaţii şi femeile contemporane solicită profesionişti pe care îi consultă spre a colabora pe baza unui parteneriat. În problemele complexe cu care se confruntă consilierii în munca lor zilnică, un sistem concret de reguli etice şi de standarde este cea mai bună cale de a îmbunătăţi parteneriatul. Această ediţie nouă a cărţii lui Tim Bond le oferă atât studenţilor, cât şi practicienilor cu experienţă, instrumentele de care au nevoie. [x]

4

Mulţumiri
Am dedicat această carte părinţilor mei. De la ei, am învăţat mult despre valoarea încercării de a fi etici şi faptul că lucrul acesta nu este întotdeauna aşa de simplu cum pare la prima vedere. Dragostea lor şi însufleţirea pentru a trăi viaţa la maxim continuă să mă inspire. De asemenea, îi sunt foarte recunoscător lui Jan, soţia mea, care a comentat mai multe ciorne ale acestei cărţi. În multe feluri, familiile plătesc un preţ scump pentru că au un scriitor în mijlocul lor. Adesea am fost preocupat de problemele discutate în cartea aceasta, când aş fi putut să fiu mai atent faţă de cei care erau cei mai apropiaţi mie. Una dintre consecinţele implicării mele în activitatea de a scrie este că Zoe, fetiţa noastră de şase ani, a prins entuziasmul pentru scris. Sam, băiatul nostru de trei ani, crede că în familia noastră sunt prea mulţi scriitori, cel puţin cu unul. În timp ce lui Sam i se face baia de seară, adesea, Zoe mi se alătură, scriindu-şi cartea pe podea. Nu mai concurăm pentru pixurile şi creioanele colorate, pentru că, recent, am început să lucrez mai mult la calculator. Cu toate acestea, Sam este la fel de indiferent faţă de eforturile ambilor ca scriitori. Când ni se alătură, îmi schimbă textul prin apăsări rapide si întru totul la întâmplare pe tastatură. Dacă nu este supravegheat îndeaproape, el face semne editoriale nesolicitate pe lucrarea surorii lui, înainte de a dispărea tocmai cu pixul de care ea avea nevoie chiar în clipa aceea. Grimasele noastre de nemulţumire sunt egalate adesea de râsul lui satisfăcut pentru modul în care ne-a determinat să ne abatem de la ocupaţia noastră egoistă cu procesul creator şi ne-a atras în jocul „de-a prinsa”. [xi] Colegii, de asemenea suportă perioade de absenţă. Le sunt recunoscător foştilor mei colegi de la Universitatea Durham, îndeosebi Profesorului Bill Williammson, Profesorului David Gallowa şi membrilor de la Center for Education and Studies in Counselling (CESCO). Noii mei colegi de la Graduate School of Education, de la University of Bristol, m-au susţinut în egală măsură. Aş dori să-l menţionez pe Profesorul John Furlong, care a facilitat transferul programului meu de consiliere în departamentul său şi tuturor colegilor mei consilieri, îndeosebi lui Jane Speedy şi lui Sheila Trahar. Fără aptitudinile admnistrative ale lui Brenda Hilliard, Ann Jones şi June Kynaston, care conduc programul de consiliere, aş fi avut mai puţin timp pentru această carte. Sunt deosebit de recunoscător membrilor şi echipei de conducere a BAC, COSCA, BPS şi UKCP, care mi-au oferit informaţii, sau au fost dispuşi să dezbată ideile lor cu mine. O sursă importantă au fost dezbaterile cu Alan Jemieson, Deputy Chief Executive Officer of BAC. Ca de obicei, sunt îndatorat interesului şi încurajării acordate de studenţii mei. 5

pentru permisiunea 6 . editorul seriei. îndeosebi lui Susan Worsey. 20(1).2. Ei au avut grijă. pentru permisiunea acordată de British Association of Social Workers and Sarah Banks spre a folosi schiţa 3. Ethics and Values in Social Work (Macmillan. ajutândumă să trec de la scrisul de mână la dactilografiere şi asigurând coerenţa textului prezentat editorului. Cartea aceasta nu ar fi fost concepută niciodată. pentru permisiunea acordată de Association for Student Counseling spre a folosi fragmente din HMI Inspection of [xii] Counselling Services (1991) şi Requirements for Acceditation (1992). pentru permisiunea acordată de British Journal of Guidance and Counselling spre a folosi fragmente din Kenneth Cohen. echipa de la Alfa Word Power a îndeplinit o lucrare magnifică. „Some legal issues in counselling and psychotherapy” (1992). pentru permisiunea acordată de Children’s Legal Centre pentru folosirea unor fragmente din „A child’s right to confidentiality?” (1989) în Childright. şi Ethical Standards of the American Association for Counseling and Development (1988). care au încurajat acest proiect până la capăt. Colleges of Further Education etc. proprietarul. de asemenea. pentru permisiunea oferită de The Guardian spre a folosi fragmente din „Re. 10-26. December: 212-215. Dual Relationships (1992). dacă nu ar fi fost energia creatoare şi criticile constructive ale Profesorului Windy Dryden. J. pentru permisiunea acordată de British Association for Counselling spre a folosi fragmente din Code of Ehtics and Practice for Counsellors (1997) şi rezumatul opiniilor juridice ale lui John Friel. 1995). Sunt recunoscător pentru ajutorul primit de la persoanele menţionate şi de la mulţi alţii. Melissa Dunlop şi Alison Poyner. Peter Hughes. 57:7-10. (a minor) (Medical Treatment)” în Guardian Law Reports (1992). a arătat o răbdare considerabilă cu problemele inevitabile de aranjare a unui document produs printr-o varietate de metode.Încă o dată. „In the Matter of the Powers of Her Majesty’s Inspectorate of Schools to Inspect Couselling in Polytechnics. Tim Bond Autorul este recunoscător pentru permisiunea acordată de American Counseling Association spre a folosi fragmente din Barbara Herlihy and Gerald Corey. Sunt deosebit de recunoscător echipei de editori de la Sage.” (1993). Îmi asum toată responsabilitatea pentru conţinutul acestei cărţi. Sper că vor considera că ajutorul lor a fost constructiv. care a apărut mai întâi în Sarah Banks. de producerea diagramelor care rămân dincolo de aptitudinile mele embrionice în domeniul calculatoarelor. pentru permisiunea acordată de Consumers’ Association spre a folosi fragmente din „Psychotherapy” (1991) în Which? Way to Health.

Raanan Gillon. „The ethics of suicide” în Sidney Bloch şi Paul Chodoff (eds). „Conuselling: a solution or a problem?” (1992).). Allen. pentru permisiunea oferită de Pluto Press spre a folosi un fragment din Alice Miller. şi Peter Hawkins şi Pobin Shohet. pentru permisiunea oferită de Anne Hayman spre a folosi fragmente din „Psychoanalyst subpoenaed” (1965). The Reality Game – A Guide to Humanistic Counselling and Therapy (1983).B. pentru permisiunea oferită de Oxford University Press spre a folosi fragmente din R. în Mary Marken şi Malcom Payne (eds). Austin. pentru permisiunea oferită de Sage Publications spre a folosi fragmente din Kenneth M. Concise Oxford Dictionary of Current English (1990). pentru permisiunea oferită de John Rowan spre a folosi un fragment din „Counselling and the psychology of furniture”. pentru permisiunea oferită de Gaie Houston şi Rochester Foundation spre a folosi fragmente din Supervision and Counselling (1990). Windy Tryden. şi J. spre a folosi fragmente din John Rwan. pentru permisiunea oferită de Institute for Personnel Management spre a folosi un fragment din Michael Megranahan. pentru permisiunea oferită de The Lancet.oferită de Her Majesty’s Stationery Office spre a folosi fragmente din Her Majesty’s Inspectorate. Organisation and Human Rights (1998). Thou Shalt Not be Aware – Society’s Betrayal of the Child (1990). Jeremy Holmes şi Richard Lindley.). Confronting Malpractice – Legal and Ethical Dilemmas in Psychotherapy (1990). Counselling – A Practical Guide for Employers (1989). 19 aprilie: 22-23 şi 26 aprilie: 20. Supervision in the Helping Professions (1989). pentru permisiunea oferită de International Thompson Publishing Ltd. Enabling and Ensuring Supervision in Practice (1988). Careers Education and Guidance from 5 to 16 (1988) şi Law Commission. The Concise Oxford Dictionary of Current English (1982). David Heyd şi Sidney Bloch. The Values of Psychotherapy (1991). Breach of Confidence (1981).E. „Autonomy and consent” în Michael Lockwood (ed. Psychiatric Ethics (1991). Moral Dilemmas in Modern Medicine (1985). pentru permisiunea oferită de Independent on Sunday spre a folosi fragmente din Linda Grant. 16 octombrie: 785-786. Relational-Emotive Counselling in 7 . Therapists’ Dilemmas (1997). Mary E. Williams. „Supervision: a co-operative excercise in accountability”. Sykes (ed. pentru permisiunea oferită de National Youth Bureau şi autorului pentru Frigit Proctor. pentru permisiunea oferită de Open University Press spre a folosi fragmente din Windy Dryden. Moline şi George T. pentru permisiunea oferită de Hans Hoxter şi International Round Table for the Advancement of Counselling spre a folosi fragmente din Counselling as a Profesion: Status. pentru permisiunea oferită de National Association of Citizens Advice Bureaux spre a folosi fragmente din „Quality of advice: NACAB membership scheme requirements” în National Homelessness Advice Service – Guidance on CAB Minimum Housing Advice Standards (1900).

Therapeutic Psychology – Fundamentals of Counselling and Psychotherapy (Prentice-Hall. What is Good Advice Work?. pentru permisiunea oferită de United Kingdom Central Council for Nursing. Psychodynamic Counselling in Action (1988). Shostrum. Brian Thorne şi David Mearns. pentru permisiunea oferită de Youth Access spre a folosi fragmente din Arthur Musgrave. Person-Centred Counselling in Action (1988).Action (1990). şi Michael Jacobs. un rezumat al dezbaterilor NAYPCAS (1991). Aceste fragmente au fost reproduse cu permisiune. 1982). Brammer şi Everatt L. Nici o altă reproducere nu este autorizată fără consimţământul deţinătorului drepturilor de autor. pentru permisiunea oferită de Simon and Schuster International Group spre a folosi fragmente din Laurence M. [xiv] 8 . Midwifery and Health Visitors spre a folosi fragmente din Code of Professional Conduct (1996).

Partea I Noţiuni de bază 9 .

Când am scris prima ediţie. de asemenea. fie a curţii de judecată. îndeosebi cu privire la confidenţialitate şi la supervizarea consilierii. Dreptul adulţilor de a refuza tratamentul a fost clarificat recent în modalităţi care îi vor surprinde pe mulţi consilieri.1 Introducere De când am scris prima ediţie a acestei cărţi. Siguranţa consilierului. Legea a continuat să se dezvolte. exista un singur set de coduri operative publicat de British Association for Counselling (BAC). fie la insistenţa clienţilor lor. Fiecare dintre acestea abordează diferit şi. îndeosebi cu privire la lucrul cu clienţii adulţi înclinaţi spre suicid. a fost pusă sub semnul întrebării de un sondaj oficial ce a avut loc după ce un client bolnav a ucis doi dintre membrii familiei lui. Practica legată de confidenţialitate. the United Kingdom Council for Psychotherapy (UKCP) şi Confederation of Scottish Counselling Agencies (COSCA). De asemenea. Aceste coduri au fost revizuite şi rămân cel mai larg folosite. Una dintre sarcinile principale ale acestei ediţii noi este aceea de a identifica zonele de acord între îndrumările etice şi de a evalua implicaţiile etice acolo unde sunt în dezacord. după uciderea unui consilier care lucra cu foşti deţinuţi. iar nevoia unei revizuiri sistematice şi a unei analize a eticii în consiliere au devenit mai importante. Deşi acestea sunt incidente izolate şi nu ar trebui să fie considerate tipice pentru munca majorităţii consilierilor. Dezvoltarea consilierii implică faptul că aceia care îşi desfăşoară activitatea în curţile de justiţie sunt tot mai conştienţi cu privire la consiliere [3] şi cu privire la faptul că practicienii în domeniul consilierii sunt obligaţi tot mai des să apară ca martori. a ajuns o problemă. au avut loc multe schimbări în domeniul eticii şi al legilor legate de practicarea consilierii. contextul legal s-a schimbat semnificativ. uneori. chiar semnificativ diferit standardele etice. ele au apărut într-o vreme când consilierii raportează sporirea numărului de 10 . având în vedere că sunt publicate de una dintre cele mai mari organizaţii din întreaga lume în domeniul consilierii. Mediul etic a ajuns mai complex în multe privinţe. Ele au fost publicate de departamentul de consiliere psihologică al British Psychological Society (BPS). la începutul anului 1993. atunci când un client poate fi un pericol pentru alţii. Această clarificare contrazice practica recomandată adesea în manualele pentru consilieri şi în unele dintre sfaturile care ar fi putut fi date anterior de grupările profesionale.

o explorare a implicaţiilor lor pentru practica în consiliere şi a dezvoltării viitoare a profesiei consilierii. British Psychological Society este cea mai înaintată pe această cale. Clarificarea problemelor etice aparute în activitatea consilierilor în echipele multidisciplinare a ajuns să fie esenţială. Acest lucru sugerează faptul că genul de muncă asumat de consilieri ajunge să fie tot mai dificil. de asemenea. Majoritatea acestor situaţii noi au avut loc după publicarea primei ediţii. 11 . Observarea modului cum sunt abordate problemele de etică în alte ţări oferă. Dezvoltarea unei înţelegeri mai sofisticate a eticii consilierii nu trebuie să fie asociată cu profesionalizarea. Rapiditatea dezvoltării consilierii în Marea Britanie este comparabilă cu disponibilitatea crescândă a consilierii în întreaga lume. al programelor de asistenţă pentru angajaţi şi al organizaţiilor voluntare. datorită expansiunii lucrării consilierilor în cadrul sănătăţii. cât şi pentru aceia care deja practică această profesie. Au fost avansate o serie de argumente etice pro şi contra profesionalizării consilierii şi terapiei. Pe de altă parte. Având în vedere această situaţie. perspective alternative cu privire la modul în care au fost înţelese în această ţară. după ce. în timp ce sunt priviţi cu interes de unele grupuri semnificative de consilieri şi terapeuţi. Dezvoltarea eticii în consiliere în Marea Britanie are loc într-un context în care profesionalizarea este pe un loc principal în agenda multor practicieni. O analiză a cerinţelor de acreditare actuală oferă călăuza cea mai bună cu privire la modul în care ar putea fi organizată şi structurată consilierea. al învăţământului. dacă nu toate aceste organizaţii.persoane care caută consilierea. Am păstrat stilul primei ediţii. Cu toate acestea. respectând un regulament statutar. ar dori să introducă forme de acreditate legală. având un sistem bine stabilit de acreditare legală a membrilor ei. ci se poate dovedi instructivă în dezvoltarea unei activităţi de consiliere corespunzătoare diversităţii contextelor culturale care există în Marea Britanie. anterior. Cererea de standarde etice în contexte culturale diferite nu este doar interesantă în sine. Ţinta mea în această carte este să ofer o analiză clară a acestor situaţii noi. este imposibil să ignorăm faptul că toate organizaţiile profesionale principale din Marea Britanie operează anumite forme de acreditare şi de înregistrare a membrilor lor practicieni şi că [4] unele. au apelat la servicii psihiatrice. deşi se pare că am făcut multe subiecte complexe ale eticii mai accesibile atât pentru studenţii în consiliere. claritatea etică legată de alcătuirea şi primirea referinţelor şi de lucrul în colaborare cu alte profesii a ajuns mai importantă. consilierii care lucrează în particular sunt adesea singuri şi au o nevoie considerabilă de claritate etică pentru a lucra eficient în izolarea profesională de colegii lor.

ci au potenţialul fie de a se întări. atunci când un client mi s-a confesat. voi încerca să iau în considerare multe alte probleme care au fost întâlnite de un număr mare de consilieri. luând în considerare faptul că lucrăm împreună şi participăm la aceleaşi întruniri? O clientă deprimată îmi spune că are o înclinaţie serioasă spre suicid. Interesul meu este unul personal. la dilemele etice următoare a avut efecte profunde. Fiecare situaţie putea fi ameliorată prin aplicarea cunoştinţelor şi aptitudinilor în consiliere. dar natura dilemei era de domeniul eticii. Am organizat conţinutul aşa încât structura logică a subiectelor eticii 12 . problemele care implică graniţele responsabilităţii şi confidenţialitatea sunt dintre dilemele cele mai frecvente şi dificile în consiliere. deşi acesta ar fi un motiv suficient. derivat din îndelungatul interes academic în domeniul eticii profesionale şi al legii. Motivul pentru pregătirea unei a doua ediţii nu este doar acela de a aduce la zi prima ediţie.Am fost încântat de primirea pozitivă a primei ediţii a acestei cărţi. spunându-mi că a fost supus abuzului sexual în copilărie şi se teme că violatorul încă mai abuzează de alţi copii? Cum trebuia să-i răspund unui coleg care îmi cere consiliere. iar. de asemenea. dar refuză orice recomandare din partea mea pentru a cere ajutor psihiatric şi insistă asupra confidenţialităţii. Cu toate acestea. Cu toate acestea. Ce trebuia să fac. Cum să fie folosită cartea aceasta Această carte are intenţia de a fi practică şi sper că mulţi vor dori să o citească de la început şi până la sfârşit. Ce este corect să fac? În experienţa mea. care a ajuns textul cel mai larg folosit în domeniul eticii pentru consilierii şi terapeuţii din Marea Britanie (McLeod. fie de a se submina reciproc. 1998) şi. ele nu sunt singurele surse de dificultăţi etice. a fost bine privită pe plan internaţional. Care sunt responsabilităţile mele faţă de client şi faţă de presupusa victimă? Fiecare dintre aceste situaţii şi multe asemenea lor m-au ajutat să înţeleg faptul că doar competenţa terapeutică nu este suficientă. motivaţia imediată este bazată pe propria experienţă în primirea şi acordarea consilierii şi pe recunoaşterea faptului că problemele etice şi terapeutice nu sunt categorii de interes întru totul separate. Modul în care am răspuns. pe parcursul cărţii. în calitate de psiholog. care i-au ajutat. sau iau împiedicat pe clienţii mei să obţină ce doreau din consiliere. Să respect dorinţele ei? [5] Un client este hotărât să agreseze fizic pe cineva care l-a rănit emoţional.

şi o explorează în modalităţi mai detaliate. dacă trebuie să hotărâm care dintre subiecte corespund scopului consilierii şi care se potrivesc mai bine altor roluri şi sunt tratate de sisteme diferite de etică şi practică. când lucrez cu clienţii nu am timp întotdeauna pentru o lectură extinsă exact în momentul în care am cea mai mare nevoie de informaţii şi inspiraţie. În cele din urmă. ca o parte a naturii acestui subiect. în cercetarea şi consultările cu privire la o varietate de organizaţii comerciale şi publice. cât şi cel care doreşte să cerceteze în profunzime. dar întâlnind adesea probleme destul de similare.şi standardelor consilierii să fie progresive pe parcursul cărţii. Încep prin a explica de ce cred că standardele şi principiile etice sunt importante şi descriu contribuţia şi rolul British Association for Counselling (BAC) şi a altor organizaţii naţionale implicate în dezvoltarea eticii şi standardelor consilierii. Toate capitolele următoare. În acest timp. poate fi util să explic modul în care am organizat conţinutul. care sper că vor fi folositoare practicienilor. sau un set de subiecte legate îndeaproape între ele. preşedinte al BAC (1994-96). Preocupări cu privire la etică şi standard În scrierea acestei cărţi. mai recent. am fost implicat. iar ultimul capitol propune o procedură pentru evaluarea şi rezolvarea dilemelor cu privire la standarde şi principii etice. răspunsul este foarte important. prin urmare am tendinţa de a căuta în cărţile care tratează subiecte specifice. Atât pentru cititorul care doreşte să lectureze cartea de la început şi până la sfârşit. m-am bazat în mare parte pe experienţa mea ca membru şi. Capitolul al doilea ia în considerare întrebarea fundamentală: ‘Ce este consilierea?’ deoarece. de asemenea. folosind indexul de la sfârşitul cărţii. preşedinte al Standards and Ethics Committee of BAC (1985-93) şi. consilierul trebuie să stabilească singur fiecare situaţie şi să ajungă la o decizie personală. abordează o tematică. ulterior. Unele dintre problemele care le 13 . grupând subiectele legate între ele în aceleaşi capitole. Am încercat să ţin cont de acest fapt. Totuşi. Aceste aspecte diferite ale muncii mele m-au adus în contact cu nenumăraţi consilieri care lucrează în diferite contexte. Capitolul al treilea oferă o retrospectivă a principalelor surse de materiale pentru producerea de standarde şi principii etice. Accesul mai rapid la un pasaj mai scurt asupra unui subiect specific poate fi obţinut. În Capitolul al patrulea [6] este propus un cadru etic pentru aplicarea acestor surse în consiliere.

confuzia între consilieri cu privire la limitele confidenţialităţii: „Sunt obligat să raportez tuturor instanţelor despre un suspectat abuz asupra unui copil?” punerea sub semnul întrebării a posibilităţilor şi limitelor consilierii: „Nu ar fi mai bine să intervin pentru a opri traumatizarea oamenilor de către un tiran. de exemplu: „Vreau să-l sfătuieşti pe Brian să abandoneze această cale”. sau „Nici un alt personal [7] nu beneficiază de supervizare şi susţinere independentă. Nu înţeleg de ce încă mai ai nevoie de supraveghere”. sunt responsabil pentru munca ta. Nu vreau ca altcineva să încurce lucrurile”. 14 . pentru că trebuie să reorganizăm distribuţia muncii în biroul ei”. prin urmare. dacă mi-aş fi dat seama că nu-mi vei spune ce ţi-a zis”. nevoia de supervizare continuă pe termen lung: „Cu siguranţă că trebuie să fi trecut deja de perioada de probă. consider că îmi este dificil să înţeleg de ce consilierii trebuie să fie diferiţi”. posibilitatea de a crea experţi instant în consiliere: ‘Iată două cărţi despre consiliere. Iată urmările câtorva subiecte greşit înţelese: Ce este şi ce nu este consilierea: recomandări necorespunzătoare. Nevoia de instruire confuzia cu privire la nivelurile de competenţă care cer niveluri corespunzătoare de instruire: „Cu toţii consiliem.produc cele mai multe îngrijorări consilierilor sunt urmările unor înţelegeri greşite cu privire la câteva subiecte. decât să continui să pansez victimele?” Supravegherea consilierii confuzia întra supervizarea consilierii şi responsabilitatea în domeniul administrativ: „În calitatea de superior administrativ al tău. „Ai dori să o vezi pe Beryl şi să o sfătuieşti să se pensioneze mai devreme. Aş vrea să le citeşti în acest sfârşit de săptămână şi să ajungi consilier până luni’. nu-i aşa? Cu siguranţă că trei zile de instruire sunt mai mult decât suficiente”. aşteptări necorespunzătoare ale consilierului în legătură cu confidenţialitatea: „Nu i-aş fi cerut lui John să te consulte.

asistenţă pastorală. doar într-un număr mic de cazuri standardele sunt aşa de mici. în timp ce lucram la un raport despre consilierea celor cu HIV (Bond. servicii sociale. totuşi. el şi partenera lui ar fi ajuns în pat împreună. Aceste dificultăţi au fost complicate de dezvoltarea ulterioară a unei relaţii sociale. [8] consilierul a declarat că niciodată nu i-a plăcut autorul scrisorii. consilierul meu şi 15 . În timp ce mulţi dintre aceşti oameni sunt. Nu cred nici o clipă că experienţa noastră a fost tipică. atenţi şi calificaţi în abordarea clienţilor lor. daunele care rezultă sunt foarte serioase atât pentru client. exista un potenţial de dificultăţi. 1991b). Scrisoarea lui se încheia cu o observaţie care nu este doar relevantă pentru consilierea HIV. Importanţa eticii şi standardelor De-a lungul anilor. să rămână cu ei peste noapte. Spre sfârşitul relaţiei de consiliere. Acestea şi multe alte probleme sunt subiectul acestei cărţi. Încă de la început. din suprapunerea de roluri. organizaţii voluntare şi de practică particulară. când consilierul urma să iasă la restaurant cu el şi partenera lui şi. sau pericolelor consilierii depinde de eficienţa cu care consilierii menţin standarde satisfăcătoare de practicare. deoarece consilierul era şi superiorul uneia dintre persoanele implicate. spitale. dacă situaţia ar fi fost diferită. extrem de competenţi. în cele din urmă. Acest lucru nu înseamnă că astfel de situaţii particulare şi periculoase nu pot apărea din nou. am ajuns foarte conştient că imaginea publică a utilităţii. Exemplele de risc potenţial pentru clienţi din cauza unei rele practici a consilierilor au fost oferite de mai mulţi clienţi care mi-au scris despre propriile experienţe. încât să aducă în dizgraţie consilierea. Consider că situaţia care a apărut între mine. în cele din urmă. ci poate fi aplicată la multe alte situaţii.Comentarii de acest fel mi-au fost relatate de consilierii din şcoli. alţii ar putea să nu fie aşa. a crescut şi numărul celor care ies în faţă spre a acorda ‘consiliere’. cât şi. Totuşi. colegii. fără îndoială. a fost bizară până la extrem. din câte ştiu. asociaţii de angajaţi. pentru reputaţia consilierii ca întreg. Deoarece numărul persoanelor cu HIV a crescut. din cauza originii lui rasiale şi că. Deşi. O persoană mi-a scris despre experienţa ei în consilierea primită de ea şi partenerul ei spre a-i ajuta cu privire la consecinţele unui diagnostic recent de infecţie cu HIV.

încât nu a fost în stare să trateze cu seriozitate cererea unui tânăr de a-şi rezolva situaţia singur. ori ostracizat în interior. cred că deşi mulţi dintre cei care le oferă consilierul oamenilor cu HIV ar putea să o facă având cele mai bune intenţii. Uneori.partenera mea ca fiind „periculoasă”. folosirea drogurilor. şi infecţia cu HIV. decât folositoare. În fiecare caz. sau insistenţei ca persoana care consiliază să procedeze astfel. O problemă ce apare frecvent este tratarea tinerilor. tânărul a suferit din cauza consecinţelor de care s-a temut că vor avea loc. această supra identificare cu rolul de părinte a adus confuzie în stabilirea celui mai mare bine pentru tânăr. dar acest lucru nu înseamnă că serviciile acordate sunt cu adevărat benefice. fiind alungat de acasă. din lipsă de instruire şi insuficienta conştienţă cu privire la propriile nevoi şi prejudecăţi. Intenţiile bune nu sunt suficiente în consiliere şi sunt periculoase. în situaţii în care tânărul era aşa de evident vulnerabil şi avea nevoie de susţinere. Trăsătura comună a acestor exemple a fost că tânărul a avut motive justificate de a se aştepta ca reacţia părinţilor să fie mai degrabă dăunătoare. ar fi putut să cauzeze mult mai multe daune. cu excepţia faptului că persoana care acordă consilierea este competentă şi respectă un nivel satisfăcător de etică şi standarde. de obicei. Sunt multe situaţii în care consilierul pare să se fi identificat prea mult cu dificultăţile statutului de părinte. dacă tânărul se împotriveşte. Consilierul ar fi putut să ştie cât de negativ pot să răspundă unii oameni 16 . dacă va fi obligat să se deschidă. În fiecare caz. O intenţie bună nu produce în mod necesar un rezultat bun. dar consilierul nu a luat în considerare acele temeri. tulburările de alimentaţie. consilierul părea să nu creadă că părinţii pot reacţiona violent. Uneori. Alţii poate că nu au avut la dispoziţie o astfel de susţinere. care i-a fost refuzată de consilier. sau că pot alunga un tânăr din cămin. tânărul a căutat confidenţialitatea. Nu este dificil să ne imaginăm modul în care lipsa oricărui standard de practică din partea consilierului cu privire la păstrarea limitelor în relaţii. dar şi-a pierdut controlul. Am fost norocos să am o parteneră şi o familie care au fost în stare să ofere susţinere. De asemenea. Am auzit versiuni similare cu privire la evenimente [9] relatate de tineri care căutau consiliere pentru dificultăţile sexuale. De obicei. Autorul scrisorii a observat corect că ‘o intenţie bună nu produce în mod necesar un rezultat bun’. Tonul scrisorii sugerează că intenţia consilierului a fost aceea de a fi de folos. îndeosebi când este implicată suprapunerea rolurilor. refuzul ia forma îndemnului adresat tânărului de a-i informa pe părinţi. Interesul meu faţă de etică s-a datorat faptului că am fost abordat de clienţi şi consilieri şi întrebat cu privire la practica lipsită de etică. deoarece cred că a avut potenţialul de a cauza o vătămare mult mai gravă decât a făcut-o.

privind-o fix. pe care grupurile de voluntari. Trei persoane au descris situaţii în care au pus la îndoială competenţa elementară a consilierului. probabil. Pot să înţeleg ideea de a-i face pe oameni să vorbească despre resentimentele şi furia lor. care a publicat o serie de două părţi cu privire la consiliere. să folosească informaţia ce apare pentru a-i ajuta pe oameni să progreseze. cum părea a fi consilierul meu. Un tânăr a declarat: De obicei. adesea cu mâinile încleştate. în care Consilierul a spus foarte puţin. În articolul introductiv. Am presupus că acesta a fost scopul consilierii maritale. El a fost asemenea unui arbitru tăcut. nu au nici o şansă de a o împlini. cu privire la consiliere apar probleme serioase. deşi sunt relativ nerelatate. Drepturile tinerilor la confidenţialitate sunt complicate şi vor fi tratate în Capitolul 10. deodată. O persoană s-a simţit foarte tulburată de un consilier care stătea aşezat faţă în faţă. cel mai bun articol de acest fel este „Counselling: a solution or a problem?”. Dar nu a fost aşa. consilierii sunt nişte oameni foarte buni şi prietenoşi.faţă de tinerii afectaţi şi. dacă pot să le discute şi să le trateze. Nu m-a ajutat să ştiu faptul că el credea că părinţii mei se vor schimba şi îmi vor lua apărarea. apărut în Independent on Sunday. [10] Un val crescând de aşteptări creează o cerere de consiliere. Aş dori să fi petrecut mai mult timp explorând căile posibile şi să mă fi implicat în alegerea uneia. iar psihiatrii îndrumă tot mai mulţi pacienţi deprimaţi la consilieri. (Grant. Pericolele potenţiale ale consilierii îndeosebi ale malpraxisului din partea consilierilor au ajuns o sursă tot mai mare de comentarii în media. în detrimentul reputaţiei consilierii în acel teritoriu. Linda Grant a comentat: Consilierea a ajutat multe mii de oameni în Marea Britanie. După şase luni. Probabil. Ocupaţia este total nereglementată şi nu există nici o formă standard de calificare. fapt ce face dificil pentru public să ştie dacă obţine un serviciu de calitate. Ea şi-a ocupat pe bună dreptate locul alături de medicina tradiţională. în special. 1992) Seria a inclus şapte rapoarte personale de la clienţii aflaţi în situaţii în care au simţit că tratamentul de consiliere le-a făcut rău. dar mi se pare că munca unui consilier este să faciliteze acest lucru. consilierul a zis: „Nu te 17 . punând doar ocazional o întrebare menită să ne instige la noi descoperiri…. Totuşi. Plângerile au început să apară pe măsură ce clienţii nemulţumiţi luptă să li se recunoască experienţele neplăcute în mâinile unei profesiuni care nu are nici un mecanism de tratare a reclamaţiilor de malpraxis. Ei trebuie săşi aducă aminte că nu toţi părinţii sunt la fel de înţelegători cu proprii copii. în loc de a le prescrie medicamente. Una a declarat că experienţa unei consilieri maritale a fost asemenea unui meci de box.

Cred că terapeutul meu m-a tratat într-o modalitate foarte necorespunzătoare şi dăunătoare”. care conţinea un raport complet al şedinţei. Alteia consilierul i-a spus că clientul nu are nici un drept să-l contrazică şi apoi. Fiica a sunat spre a se plânge şi a avut o conversaţie de o jumătate de oră în care a indicat că „ar fi putut cel puţin să ceară permisiunea noastră spre a vedea dacă ne supărăm. de cinci ani până la acea dată. când un prieten le-a arătat un articol scris de terapeut. Clientul a constatat că foloseşte o mulţime de jargoane: „‘Aud ce spui’”. A fost cu o întârziere extrem de mare. dar el nu a vrut să recunoască faptul că a făcut ceva greşit. Ele au fost şocate. m-a anunţat că nu mai vrea să lucreze cu mine. A şasea persoană relata un caz în care au fost implicate o fiică şi o mamă care fuseseră să consulte un psihoterapeut în particular şi plătiseră 105 lire pentru o şedinţă de cincizeci de minute. „Am vrut să spun: ‘Nu folosi astfel de cuvinte cu mine. Nu ştiu cum funcţionează mintea ta. A cincia nemulţumire a survenit după ce un consilier a sărutat pe buze o tânără de nouăsprezece ani şi a spus: „Am aşteptat să fac lucrul acesta de foarte multă vreme”. deoarece şi-a dat seama că era o situaţie posibil foarte periculoasă. ‘Cum te-a făcut să te simţi asta?’. fapt care a lăsat-o devastată şi înşelată. înainte de a-l întâlni pe consilier pentru ceva ce pare să fi fost o înţelegere suplimentară şi negocieri legate de taxe. Terapia se desfăşura de trei ori pe săptămână. Şedinţa de consiliere a fost ca o parodie. Am fost zdruncinată…. Nu eşti asemenea celorlalţi pacienţi ai mei”.înţeleg. mai practic şi mai înţelegător decât ea însăşi. ‘Pari ca o fată furioasă’”. Următoarea şedinţă a fost cu o altă femeie. Dificultăţile s-au referit la consultarea unui consilier care făcea parte dintr-un grup de consiliere. Totuşi. Nu mă lua de sus’”. Acest incident a avut ca rezultat faptul că clienta a întrerupt consilierea. O altă cauză de nemulţumire a fost dificultatea în a reuşi să-l întâlnească pe consilier şi lipsa totală de respect faţă de nevoile clientului. ideea nu este dacă ne 18 . erau suficiente detalii cât să-l facă în stare pe acel prieten să le identifice. l-a şocat pe client. Susţinea ferm că nu puteam fi identificate. Ea şi-a anulat programările pentru consiliere şi s-a simţit mai bine să ia masa cu un prieten pe care la ales deoarece era puţin mai în vârstă. care trebuia să fie consilierul personal. după opt luni de şedinţe de două ori pe săptămână. că nu răspund corespunzător şi că nu crede că este multă speranţă ca starea mea mintală să se îmbunătăţească. Înţelegerea iniţială cu privire la disponibilitatea clientului [11] pentru consiliere a avut loc la telefon şi a fost urmată de mai multe luni de aşteptare. S-a simţit devastată şi trădată de cineva în care învăţase să se încreadă. „Din senin. Deşi articolul nu a inclus numele clientelor.

mulţi consilieri care au citit articolul şi-au revizuit standardele de practică. O revizuire corectă a tiparului actual de plângeri făcute împotriva consilierilor nu este uşor de obţinut. Unele dintre aceste agenţii nu vor să pună la dispoziţie informaţiile cu privire la plângerile primite. sau susţinerea financiară a agenţiei. Cred că a fost prima dată când mulţi consilieri au văzut un asemenea catalog de cauze potenţiale ale experienţelor neplăcute suportate de clienţi. sau să fie identificaţi de altcineva care cunoaşte identitatea consilierului pe care l-au consultat. din cauza dorinţei de a proteja reputaţia. chiar şi într-un raport cu anonime. posibilitatea ca clienţii să se identifice în raportul unui caz. când a văzut că fiul se distanţa de familia lui şi. M-am simţit furioasă şi trădată”. dacă vreun raport de consiliere ar putea fi de aşa fel încât clienţii să se poată identifica.puteau identifica sau nu alte persoane. şi să înceapă o viaţă nouă. a rupt legătura timp de cinci ani. Acest fapt îl ajutase pe un prieten să le identifice pe cele două femei. Pe temeiul celor spuse de el prietenilor. pare să nu fi fost luată în considerare înainte de publicarea articolului. Propria-mi geantă cu scrisori s-a mărit. Ca rezultat. De 19 . Sper că această carte îi va face în stare pe consilierii conştiincioşi să evite unele dintre capcanele menţionate în această serie de articole binevenite şi folositoare. ea crede că „acel consilier îl sfătuise să renunţe la orice contact cu familia. Cunoaşterea identităţii terapeutului consultat de clienţi este un factor crucial. ci faptul că eu şi mama am recunoscut că era povestea noastră şi că lucrul acesta i-a făcut mult rău mamei mele. Articolele şi relatările personale ale oamenilor nemulţumiţi de experienţa lor cu consilierii şi terapeuţii au avut un impact considerabil [12] când Independent on Sunday le-a publicat prima dată. O mamă a scris despre durerea ei. care era rădăcina tuturor necazurilor lui. Ea ar fi dorit să ştie temeiul unor asemenea sfaturi şi dacă acel consilier încă mai dă aceleaşi sfaturi. din care familia să fie exclusă”. în cele din urmă. Eu am făcut-o. sunt necesare precauţii mai mari. Standardele de practică necorespunzătoare şi comportamentul lipsit de etică se manifestă din când în când. Concluzia evidentă este că. pe măsură ce oamenii mi-au scris spre a-mi atrage atenţia la articole şi spre a-mi cere opinia în calitate de preşedinte al Standards and Ethics Commitee of BAC. combinate cu interesul de a proteja confidenţialitatea cu privire la client. Unii clienţi şi consilieri continuă încă să înveţe această lecţie. De exemplu. din care numele fuseseră scoase şi detaliile de fond fuseseră prezentate în termeni destul de impersonali şi abstracţi. A şaptea situaţie a fost o plângere scrisă nu de un client. Faptul că agenţiile cărora le sunt adresate aceste plângeri variază de la organizaţiile profesionale naţionale la agenţiile de consiliere locale constituie o complicaţie semnificativă. ci de cineva afectat de rezultatul consilierii. Câteva dintre celelalte exemple de nemulţumiri par a fi prea familiare.

Este posibil ca organizaţiile naţionale să vadă doar vârful aisbergului. ei se pot teme că o organizaţie profesională va fi preocupată în primul rând să-i protejeze pe proprii membri. este posibil ca multe plângeri să fie îndrumate spre birourile de consultanţă a clienţilor. Chiar şi când e dovedită o rea practică 20 . dar posibil mare. aceasta este o plasă cu ochiuri largi. aşteptări contradictorii între client şi consilier din cauza unui contract necorespunzător. ceea ce înseamnă că tiparul plângerilor tratate vorbeşte mai mult despre motivele de îngrijorare. care [13] s-a evidenţiat în dezvoltarea şi coordonarea procedurilor de tratare a plângerilor în BAC şi UKCP. după medici. în general. nu pot să protejeze standardele de consiliere. Dacă procedurile de înaintare a reclamaţiilor sunt privite ca o plasă. care sunt cei mai reclamaţi. să nu-şi atingă scopul. Nu este simplu faptul că multe plângeri nu ajung să fie formulate. pentru a avea o înţelegere a tiparului plângerilor primite de organizaţiile profesionale de consiliere la nivel naţional. Este posibil ca majoritatea neplăcerilor să treacă. inclusiv acelea de psihoterapeut şi consilier. decizia de a încheia consilierea poate fi percepută diferit de client şi de consilier. care primeşte reclamaţii cu privire la o varietate largă de profesiuni din domeniul îngrijirii. Procedurile de înaintare a plângerilor. în ele însele. De exemplu. decât despre cantitatea plângerilor. Puţine persoane pot avea o poziţie mai bună ca Fiona Palmer Barnes. dacă perioada de consiliere nu a fost evident prelungită în sensul exploatării. mă îndoiesc de faptul că acest lucru ar fi raportat ca plângere. În majoritatea celorlalte circumstanţe. greşeli şi malpraxis (Palmer Barnes. Cu toate acestea. Această problemă este o parte principală a activităţii organizaţiei Prevention of Professional Abuse Network (POPAN. Unele plângeri pot.asemenea. Mulţi clienţi pot fi împiedicaţi de gândul că nu se aşteaptă să fie luaţi în serios. tratarea incorectă a confidenţialităţii. mai degrabă decât să ia în considerare o neplăcere suferită de un membru al societăţii. dar posibil semnificative. Chiar şi această imagine de ansamblu ar putea să nu fie cuprinzătoare. Pe de altă parte. pur şi simplu. sau avocaţilor. decât să consume timp şi resurse pentru a formula o plângere. îndeosebi când acestea se referă la practicieni independenţi ce lucrează particular. Un număr semnificativ de clienţi pot considera că perioada de consiliere s-a extins inutil în favoarea veniturilor consilierului. Abuzul emoţional şi sexual rămâne una dintre problemele cele mai semnificative în toate profesiile din domeniul îngrijirii medicale. Ea a identificat mai multe categorii de plângere. Acestea s-au legat de lipsa de competenţă a consilierului. 1998). de plângeri mai mici. prin care scapă un număr necunoscut. clientul ar fi mai predispus să întrerupă legătura prin simpla încetare a consilierii. 1998). neraportate şi ca unele probleme să fie mai puţin pasibile de a fi raportate în comparaţie cu altele.

care au fost excluşi [14] din asociaţia statutară pentru greşeli profesionale majore. se sugerează că această situaţie ar fi schimbată în mod semnificativ. după ce a ispăşit o pedeapsă pentru fraudă. 21 . De obicei. de ce trebuie să fie consilierii preocupaţi să lucreze în conformitate cu etica şi să menţină standardele de practică? În cele din urmă. sau sunt vulnerabili. ei doresc să fie siguri că preocuparea principală a consilierii este să-i ajute să ajungă la un simţământ sporit de autonomie şi bunăstare şi că serviciul consilierii nu este folosit spre a sluji altor scopuri. Acest fapt poate fi mult mai frecvent în domeniul consilierii şi al rolurilor foarte apropiate. dacă am reuşi să ajungem la o acreditare legală. pare şocant să ne gândim că o persoană poate pleca dintr-o închisoare. Nu este necunoscut faptul că unii medici. De obicei. lucrul cel mai rău care mi se poate întâmpla în calitate de consilier ar putea fi excluderea mea din orice organizaţie de consiliere.serioasă. clienţii caută consilierea pentru că au necazuri. Cred că acest fel de răspuns reflectă o înţelegere greşită a naturii consilierii şi. Uneori. şi să înceapă să lucreze imediat ca psiholog. un consilier ar putea argumenta: „Dacă activitatea mea contravine eticii. continuă să lucreze în roluri foarte apropiate. prin însăşi natura lui. Acest fapt ridică întrebarea. aceste persoane îşi pot crea posibilităţi de a lucra în sectoarele mai puţin reglementate ale profesiei lor. Este probabil ca o acreditare legală să aducă o îmbunătăţire redusă. dar nu asigură un control total asupra profesiei şi nici nu oferă publicului o protecţie garantată. sau pentru un act serios de molestare. din cauza dificultăţii de a defini cu exactitate unde se opreşte consilierea şi unde începe un alt fel de activitate. dar nu până la punctul de a împiedica o minoritate rău intenţionată să practice această profesie. psihoterapeut sau consilier. serviciul de consiliere încetează să slujească vreunui scop folositor. Aceasta înseamnă că serviciul consilierii. Acreditarea legală sporeşte controlul. Sancţiunea cea mai serioasă este excluderea din organizaţie. există limite în sancţiunile ce pot fi impuse. de asemenea. sau avocaţi. dar este extrem de dificil să opreşti pe cineva să continue practicarea. Adesea. Este folositor să punem întrebarea fundamentală: de ce să fiu etic? De ce să fim etici? Dacă nu este oferit pe temeiuri etice. asemenea medicinii şi multor profesii asociate medicinii. Ei nu mă pot opri să primesc clienţi”. a interdependenţei între integritatea personală şi profesională. trebuie să fie o relaţie bazată pe etică.

spre a fi manifestată faţă de o persoană sau un sistem. Consilierea nu este asemenea unei proceduri medicale ce are loc asupra unui pacient pasiv. încât [15] ajung să-şi spună problema înainte de a se aşeza pe scaun. Stabilirea unui nivel înalt de încredere în consiliere este considerată a fi aşa de fundamentală. ori anesteziat. Chiar şi atunci când încrederea nu este privită ca o cerinţă etică principală pentru consiliere. dacă un consilier pare a avea integritate personală. Din acest motiv. Acesta este un pas important pentru mulţi clienţi. Vulnerabilitatea unei persoane creează o obligaţie corespunzătoare din partea celeilalte în exercitarea puterii şi a competenţei profesionale. în unele formulări ale eticii în consiliere. Acesta este un temei mult mai familiar. încrederea este temeiul protecţiei legale a mărturisirilor confidenţiale în multe sisteme juridice. sau de tulburarea lor. De asemenea. angajamentul personal al consilierului de a fi etic este foarte important. [16] 22 . Fără actul încrederii. încrederea implică un salt prin credinţă. inclusiv în legea britanică. actul încrederii presupune un timp de vulnerabilitate considerabilă pentru client şi îi conferă consilierului o mare putere de influenţă asupra lui fie spre bine. de obicei. încât. Prin definiţie. standardele etice pe care le va aplica în consiliere vor fi la acelaşi nivel. fie spre rău. Elementul care îi uneşte pe cei ce le construiesc este convingerea că un angajament de a fi etic constituie calea cea mai bună de a proteja interesele clientului şi de a îmbunătăţi reputaţia consilierii în general. se presupune că. care trece peste lipsa de informaţie şi necunoaştere. Pentru a-l face în stare pe client să participe printr-o deschidere corespunzătoare şi o angajare activă.Totuşi. Alţii sunt aşa de constrânşi de urgenţa situaţiei. Fiecare dintre noi este angajat zi de zi în estimarea probităţii oamenilor pe care îi întâlnim. consilierea este imposibilă. încrederea este întotdeauna printre primele în lista priorităţilor etice. Unii abordează riscul. încrederea este principiul primordial. În capitolele 3 şi 4 sunt tratate diferitele abordări de construire a principiile etice. clienţii nu sunt bine informaţi cu privire la standardele etice ale consilierii. testându-l pe consilier cu privire la probleme mai puţin serioase. Una dintre primele preocupări ale unui client la începutul consilierii este: „Până unde pot să am încredere în această persoană spre a-mi fi consilier?” În mod tipic. este nevoie de încredere suficientă. aşa încât sunt mai predispuşi să judece consilierea prin estimarea integrităţii personale a consilierului. înainte de a-i descoperi adevăratele preocupări. În ambele situaţii.

sau a concedierii. când un copil îi cere unui tutore ajutorul într-o problemă personală. În acest context. dinamica interpersonală este atât autoritară. îndeosebi din partea unui avocat. De exemplu. există o listă mereu crescândă de exemple cu privire la modul în care denumirea a fost adoptată spre a sluji multor scopuri. Semnificaţia poate să varieze de la simpla ascultare a cuiva în spiritul „o problemă împărtăşită este o problemă înjumătăţită”. Existenţa unei asemenea varietăţi de semnificaţii în limbajul de zi cu zi face problematică aplicarea lui la un rol profesional semnificativ şi în rapidă dezvoltare. precum şi pentru etica şi standardele acestei practici. cu atât îi va fi mai greu”. Consilierea este o trăsătură mondenă a vieţii contemporane şi. În limbajul de zi cu zi. cuvântul „consiliere” este nespecific. în care termenul adoptă o semnificaţie specifică. În aceste exemple. cât şi critică. În unele procedee de disciplinare. Principala dificultate este aceea de a deosebi utilitatea specifică a consilierii de originile ei culturale în care termenul „consiliere” este larg folosit. sau când o asistentă medicală ascultă îngrijorările pacientului cu privire la faptul că se află departe 23 . consilierea poate însemna primirea de sfaturi de la un expert asupra unor probleme tehnice. intenţionez să examinez o serie de abordări în definirea consilierii. foarte îngustă. tehnică. ca o formă de avertizare orală. Uneori. Stabilirea unei semnificaţii comune a consilierii este importantă pentru evaluarea activităţilor incluse în graniţele ei şi a activităţilor excluse. semnificaţia trebuie să fie dedusă din contextul în care este folosit termenul. sau la „consilierul cu două feţe”. care este precursoarea unei avertizări scrise. „consilierea” poate fi o metodă uşor mascată de a vinde produse cum se întâmplă în „consilierea în modă”. Mai sunt şi exemple de folosire a „consilierii”. Consilierea nu este un termen fix cu o semnificaţie stabilită. deoarece cu cât îl amână mai mult. Identificarea acestor abordări prezintă contextul tratat în cartea prezentă. până la sfatul autoritar: „L-am sfătuit să se întoarcă la lucru.2 Ce este consilierea? Alcătuirea unei definiţii a consilierii este surprinzător de dificilă. uneori în moduri greşit definite şi contradictorii. cum ar fi legea. De asemenea. Întotdeauna există posibilitatea [17] ca două persoane să folosească termenul în sens diferit. În acest capitol. „consilierea” reprezintă „o discuţie serioasă despre nevoia unei schimbări de comportament”. ca o consecinţă. şi să nu se înţeleagă între ele.

Semnificaţia „consilierii” la nivel internaţional La nivel internaţional. Ea defineşte consilierea astfel: O metodă de a relaţiona şi de le răspunde altora cu scopul de a le oferi ocazii de a explora. 1998). diversitatea culturală nu există doar între naţiuni. adesea. ci şi în interiorul ţărilor. International Association for Counselling (ce cuprinde International Round Table for Advancement of Counselling: IRTAC). clarifica şi ajuta la trăirea unei vieţi mai satisfăcătoare şi mai inventive. probabil supusă unor standarde şi principii etice diferite? Chiar şi în domeniul consilierii. ori sunt depăşiţi numeric de cei de o naţionalitate sau grup etnic diferit. termenul este pur şi simplu importat în vocabular. Declaraţia cea mai recentă cu privire la criteriul apartenenţei ca membru la American Counseling Association (fostă American Association for Counseling and Development – observaţi că scrierea lui „Counseling” cu un singur „l” în limba americană) este la fel de largă. recunoscută de Naţiunile Unite ca fiind o organizaţie non-guvernamentală. există o tendinţă clară de a face termenul „consiliere” atotcuprinzător. foloseşte o definiţie atot-cuprinzătoare. sau când un asistent social îi ajută pe părinţi să se pregătească pentru întoarcerea copiilor dintr-un aşezământ de îngrijire. În lumea modernă. sau se restabilesc după un conflict în locul de origine.de casă. aşa cum este tratat în cartea aceasta. în conformitate cu contextul cultural şi scopul folosirii ei. unde consilierea poate lua o varietate considerabilă de forme. În limbile în care nu există nici un echivalent pentru „consiliere”. sunt definiţii mai largi. Această ambiguitate reflectă realităţile practice din întreaga lume. sau când un preot ajută pe cineva recent îndoliat. unele situaţii cer o îndrumare concretă prin intermediul informaţiilor şi al sfaturilor (Hoxter. 24 . deoarece oamenii migrează. [18] Exprimarea sugerează simultan o distincţie între consiliere şi îndrumare. cu scopul de a acoperi o diversitate de culturi şi practici. Legătura strânsă dintre consiliere şi îndrumare din multe ţări este recunoscută: În timp ce consilierea este în primul rând non-directivă şi non-consultativă. sau mai înguste. are loc o activitate de consiliere? Sau este un alt fel de activitate. în timp ce pare să valideze sfatul şi îndrumarea într-un mod care arată că pot fi incorporate în unele forme de consiliere.

„Membrii asociaţiei recunosc diversitatea din societatea noastră şi adoptă o abordare transculturală în susţinerea valorii.precum declaraţia oricărei asociaţii internaţionale. Asociaţia recunoaşte faptul că rolul definiţiilor şi a cadrul de activitate al membrilor ei cuprinde o varietate largă de discipline. El argumentează în favoarea deprofesionalizării consilierii cu scopul de a face metodele ei disponibile cât mai multor persoane diferite cu putinţă. dacă nu sunt cuprinse într-o definiţie. strategiile folosite în consiliere nu trebuie restrânse la acest grup mic. 1992) ajunge la o concepţie asemănătoare cu 25 . decât este cazul în Insulele Britanice. în concepţia lui. Această diversitate reflectă vastitatea preocupărilor şi a influenţei Asociaţiei şi creează dificultăţi complexe în eforturile de a stabili standardele pentru activitatea membrilor. decât un avantaj în dezvoltarea unei baze multiculturale pentru consiliere. dar are un puternic accent multicultural. Stephen Murgatroyd ( 1985) consideră profesionalizarea consilierii prin instruire şi certificare ca fiind o cerinţa pentru un număr select de persoane care lucrează ca specialişti. termenul „consiliere” este folosit cu o semnificaţie mai largă. Ca urmare. Folosirea definiţiilor atotcuprinzătoare de câtre organizaţiile de consiliere internaţionale mai dezvoltate din punct de vedere multicultural pare să indice această concluzie. Probabil că abordarea actuală a definiţiei consilierii este mai degrabă un obstacol. pot fi alţi factori mai semnificativi care explică dezvoltarea lentă a dimensiunii multiculturale a consilierii pe această parte a Atlanticului. probabil. Prima parte a acestei declaraţii constituie. „Consilierea” în Marea Britanie În Marea Britanie. Cu toate acestea. potenţialului şi unicităţii fiecărei persoane” (ACA. Membrii asociaţiei sunt dedicaţi îmbunătăţirii existenţei omului pe întregul parcurs al vieţii. 1995). Mişcarea pentru consiliere din Statele Unite este probabil mai avansată în acordarea unei consilieri multiculturale. una dintre definiţiile cele largi ale consilierii în limbajul actual. O declaraţie anterioară recunoştea dificultatea pusă de folosirea unei definiţii aşa de largi în stabilirea standardelor. [19] Probabil că este corect să spunem că dezvoltarea definiţiilor consilierii în Marea Britanie a fost mai preocupată de rolul diferenţierii şi al evidenţierii aspectelor distinctive ale consilierii care. 1988). pregătirea sau practica prealabilă dorită şi susţinerea controalelor sociale. niveluri de pregătire academică şi servicii. pot fi confundate. legale şi etice (AACD. consilierea şi ajutorul oferit sunt sinonime. demnităţii. Cu toate acestea. Philip Burnard (1989.

dar oferă o explicaţie diferită. un doctor care milita pentru această folosire mi-a scris pentru a-şi exprima exasperarea cu privire la toată agitaţia care se făcea referitor la consiliere. Această folosire a „consilierii” în sensul de sfătuire este singura definiţie dată de un specialist în ediţia din 1982 a Concise Oxford Dictionary of Current English. deoarece atunci când îşi dezvoltă argumentul. ci de atitudinea şi părerea că asistenta medicală ştie ce este cel mai bine. Heron (1990) împarte intervenţiile posibile în intervenţii cu caracter de autoritate şi de susţinere. informative (oferă informaţii) şi de confruntare (provoacă la o decizie). Sfatul este definit ca „povaţă (ce să facă o persoană). Acest fapt este contrar practicii tot mai dezvoltate de a-i implica pe pacienţi în luarea deciziilor cu privire la propria îngrijire. Această semnificaţie încă este folosită actualmente în cercurile juridice şi medicale. Intervenţiile de susţinere sunt: catarhice (fac posibilă exprimarea emoţiilor ascunse). prin urmare. încurajare). gândindu-se la sfătuire. el adoptă o concepţie atotcuprinzătoare a consilierii.. În calitate de profesor pentru profesia de asistent medical. el a fost îngrijorat să descopere că asistentele medicale nu voiau să folosească abilităţi care ar fi făcut ca lucrul cu pacienţii să fie mai uşor. Bacon identifică „Inconvenienţele consilierii” ca fiind „pericolul de a fi sfătuit neloial şi mai mult pentru binele celor ce sfătuiesc. care se exclud reciproc. pe care el o considera ca fiind 26 . catalitice (scot la iveală emoţiile) şi de susţinere (confirmare. etc. care izvorăşte din experienţa lui în domeniul medical.privire la semnificaţia termenului „consiliere”. o un sfat profesional cu privire la probleme sociale. El se bazează pe cele şase categorii de intervenţii terapeutice ale lui John Heron ca fiind modelul suport. 1982). În contrast cu această definiţie mai largă a consilierii. a recomanda” (Skyes. Aşadar. defineşte consilierea ca o folosire eficientă a intervenţiilor verbale care implică „o consiliere centrată pe client şi mai prescriptivă” (sublinierea lui). el declară că numai persoanele instruite sunt potrivite să ofere „sfaturi”. decât ale celui sfătuit”. eseistul Fancis Bacon a scris: „Încrederea cea mai mare între un om şi un alt om este încrederea de a consilia”. în uzul popular sunt două definiţii mai precise. Burnard este interesat de extinderea aptitudinilor asistentelor medicale spre a include intervenţii care să uşureze implicarea pacienţilor în luarea deciziilor cu privire la propriul tratament. El folosea cuvântul a consilia. Când am lucrat la un raport cu privire la consilierea în cazuri de HIV.[20] În 1625. Intervenţiile cu caracter de autoritate sunt: prescriptive (oferă sfat). Burnard a concluzionat că este de dorit ca asistentele medicale să folosească întreaga gamă de intervenţii şi. sau cel puţin ştie mai bine decât pacientul. De asemenea. Prima dintre ele consideră consilierea ca fiind acelaşi lucru cu sfătuirea. Această concepţie are o tradiţie lungă care ajunge cel puţin până în secolul al şaptesprezecelea. Aceasta nu este doar o problemă legată de abilitate.

o combinaţie între cooperare şi interes pentru oameni. votul pentru femei şi controlul monetar. În Marea Britanie. Când Carl Rogers a început să lucreze ca psiholog în America. Ea defineşte „consilierea” ca „acordarea asistenţei şi îndrumării în rezolvarea problemelor şi dificultăţilor personale. 1985). el şi-a denumit activitatea „consiliere” (Thorne.mai degrabă „un termen popular pentru faptul de a-i sfătui pe oameni” (Bond. Această definiţie a consilierii este valabilă. atrăgând atenţia la nevoia de a umaniza educaţia. În general. îndeosebi când se pare că activitatea de consiliere este în pericolul de a ajunge „excesiv parohială şi probabil irelevantă” (Zytowsky. el susţinea trecerea în proprietatea publică a utilităţilor şi transportului să fie proprietate publică. mai mult decât majoritatea consilierilor moderni. 1998). Ediţia cea mai recentă a New Oxford Dictionary of English recunoaşte că între „sfat” şi „consiliere” s-a dezvoltat o deosebire de semnificaţie. Cu toate acestea. care are o istorie ce a început cel puţin cu şaptezeci de ani în urmă. 1988). Se pare [21] că Parsons a pus accent pe activitatea socială şi pe importanţa culturii sociale. nu i s-a permis să practice psihoterapia. atenţia este atrasă periodic la originile consilierii şi la Frank Parsons. care a condamnat energic capitalismul şi competiţia americană. unde a înfiinţat Vocation Bureau in North End of Boston. se crede că autorul termenului „consiliere” în America de Nord a fost un activist social radical. îndeosebi de către persoane instruite pe temeiuri profesionale” (Pearsall. Ca activist politic. Această folosire mai modernă a termenului a izvorât din şi printr-o reacţie împotriva tradiţiilor psihanalizei şi psihoterapiei. Prin urmare. dar mulţi folosesc consilierea spre a conduce o revoluţie tacită. asistenţa medicală şi calităţile umane esenţiale în relaţiile din societate. În 1908. 1984). Paul Halmos (1978) a evidenţiat faptul că până şi oamenii de ştiinţă realişti cred că practicarea consilierii este ceva greşit. El a susţinut înlocuirea capitalismului cu un sistem de dependenţă mutuală. dar în ansamblu consilierii au o influenţă bună asupra societăţii. Centrul oferea interviuri. Ea îşi are originile în anii 1920 în SUA. În America de Nord. 1991b). informaţii şi locuri de muncă. o parte a oraşului aglomerată de imigranţi. prin urmare. a fost denumit „singurul om al American Fabian Society” (Gummere. care era limitată la cei ce practicau medicina. el a inventat „centrul de consiliere”. dar este incompatibilă cu folosirea tot mai predominantă a termenului „consiliere”. asocierea consilierii cu activismul politic a fost cea mai mare în mişcările feministe şi în cele ale homosexualilor. Ideile pătrunzătoare venite din consiliere şi psihoterapie au schimbat procedeele spitalelor de a separa mamele de copiii mici. legătura este mai puţin evidentă. sociale sau psihologice. În alte zone. Frank Parsons (1854-1908). teste. nu Carl Rogers a fost inventatorul termenului. Consilierii au avut un rol important în a dovedi 27 .

tratarea crizelor. Acesta este înţelesul termenului „consiliere” prezentat de British Association for Counselling. sau preocuparea faţă de bunăstarea clientului ca temelie a relaţiei în consiliere. dar nu întotdeauna.[22] Propoziţia conclusivă sugerează o etică în care prioritatea este respectul faţă de capacitatea clienţilor de a alege pentru ei înşişi. în cele din urmă. Fără îndoială. Definiţia adoptată de Division of Counselling Psychology în British Psychological Society dă pe faţă un set diferit de preocupări. 28 . emoţional şi sexual asupra copiilor cauzează suferinţe pe termen lung. este fundamental pentru consiliere şi are rolul de piatră unghiulară a valorilor ei. luarea deciziilor. adesea. 1997). denumite „clienţi”. Termenul „consiliere” include lucrul cu persoane individuale. perechi sau grupe. Două principii etice principale sunt asociate strâns cu acest mod de consiliere: respectul pentru capacitatea clientului de autodeterminare şi importanţa confidenţialităţii. Consilierea poate fi preocupată de probleme legate de dezvoltare. accentul a rămas asupra ideii că scopul principal al consilierii să-l ajute pe client să ajungă la o îmbunătăţire a stării de bunăstare personală. sau îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi. Ţinta principală a consilierii este de a-i oferi clientului o posibilitate de a contribui la adoptarea unui mod de viaţă pe care să o trăiască mai satisfăcător şi inventiv. Alegerea cuvântului depinde adesea de preferinţele personale. 1993). care a fost denumită şi „autodeterminare” (BAC. şi una dintre caracteristicile majorităţii modelelor de consiliere este căldura emoţională a consilierului faţă de client. Obiectivele relaţiilor de consiliere vor fi diferite în funcţie de nevoile clientului.faptul că abuzul fizic. care este mai puţin interesat de deosebirea dintre formele de intervenţii cu caracter de autoritate şi cele de susţinere şi mai mult de felul de cunoaştere cerut de consilieri. „dependenţă de sine” sau „independenţă”. sunt standardele de practică. Acest concept. dar semnificaţia esenţială este aceeaşi. resursele personale şi capacitatea de a alege ale clientului în contextul lui cultural (BAC. dezvoltarea înţelegerii şi a cunoaşterii de sine. preocuparea reflectă efortul pe care acest departament l-a depus în consolidarea unei discipline profesionale care în trecut a fost ataşată de cunoaşterea ştiinţifică tradiţională. Deşi consilierea s-a schimbat de când a fost prezentată pentru prima oară de Frank Parsons. derivată adesea din experimentele de laborator. aşa cum este privit de BAC. Această revoluţie tacită este inspirată din credinţa consilierilor în nevoia de a iubi şi de a fi iubit. tratarea simţămintelor de conflict interior. Rolul consilierului este de a uşura efortul clientului în modalităţi care respectă valorile. din care sunt derivate principiile etice şi. „autonomie”. tratând şi rezolvând dificultăţi specifice.

în multe ramuri profesionale şi în societate în general. Consilierea şi celelalte roluri Identificarea suprapunerilor şi a deosebirilor dintre consiliere şi alte roluri nu mai este o preocupare doar a practicienilor. a aptitudinilor pentru consiliere şi a consilierii în sine este strâns legată de mişcările menite să-i facă pe cetăţeni mai capabili să participe la procesul democratic şi să preia controlul asupra propriei vieţi. prin crearea de tehnologii noi. Dintr-o perspectivă istorică. Probabil că este inevitabil faptul că. sau folosesc aptitudini pentru consiliere. precum şi de tradiţiile psihoterapeutice comportamentale cognitive şi psihodinamice (BPS.Din punct de vedere istoric. 1995a). Este un tip de cunoaştere care a transformat lumea în care trăim. consilierea psihologică s-a dezvoltat ca o ramură a practicii profesionale a psihologiei. 1995a). Elaborarea definiţiei determină consilierea psihologică să continue „dezvoltarea de modele de practică şi cercetare care îmbină cerinţa ştiinţifică de investigare empirică riguroasă cu o valoare de bază bine întemeiată pe caracterul personal al consilierii şi psihoterapiei” (BPS. atenţia principală a consilierii este concentrată asupra experienţei subiective. îndrumare şi consiliere. care era puternic influenţată de practica şi cercetarea clinică umanistă. Eu am fost membru al unei echipe care se ocupa cu o parte din program: diferenţierea rolurilor (Russel et al. Departament of Education and Employment a sponsorizat un proiect important aflat în desfăşurare cu scopul de a organiza o succesiune progresivă de niveluri de instruire a lucrătorilor care oferă ajutor prin împrietenire (befriending). aspectul opus îmi atrage atenţia cu insistenţă. sfătuire. Serviciile de sfătuire şi îndrumare au primit fonduri de la 29 . probabil. în clipa în care mă concentrez asupra unei teme specifice. iar acest fapt cere modificări ale metodelor ştiinţifice existente şi. Cu toate acestea. Aşa cum se întâmplă adesea. cunoaşterea ştiinţifică deţine poziţia cea mai înaltă. Acesta este un program ambiţios care implică multe persoane.. în cazul acesta deosebirile dintre roluri. pe măsură ce guvernul este tot mai interesat de încurajarea abordării sistematice a acordării serviciilor de consiliere în sectoare voluntare şi de stat. 1992). În ciuda argumentelor bine întemeiate care deosebesc consilierea de sfătuire şi alte roluri. abordări noi în dobândirea cunoştinţelor. a îndrumării. îndeosebi în ţările dezvoltate. a sfătuirii. dezvoltarea ajutorării prin împrietenire. am ajuns sămi dau seama de o perspectivă diferită asupra rădăcinilor lor comune. Ea a ajuns un subiect al [23] strategiei sociale.

oferirea unei recomandări cu privire la cea mai bună cale 30 . ele sunt folosite pentru a-i ajuta pe oameni să ia decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la opţiunile care le sunt prezentate. Ajutorarea prin împrietenire (befriending) are o istorie în activitatea socială de binefacere britanică. De obicei.stat ca răspuns la o serie de rapoarte guvernamentale care au început încă din anii 1920. sfatul este considerat ca o opinie prezentată cu privire la o acţiune viitoare. cum ar fi medicii. între roluri există şi deosebiri importante care trebuie să fie recunoscute. îndrumare. Consilierea şi sfătuirea Code for Counsellors spune: „În mod normal. aspectele distinctive ale acestor roluri merită să fie luate în considerare. Mi se pare că între rolurile de sfătuire. Ajutorarea prin împrietenire a continuat să fie folosită spre a intra în legătură cu grupurile izolate social ale căror nevoi nu sunt împlinite corespunzător de serviciile sociale de binefacere oficiale. În acest sens. toate împărtăşesc origini similare şi pot fi privite ca aparţinând unei singure familii sau „gen” de roluri. cuprinde oferirea de informaţii legate de opţiunile posibile şi apoi dintr-o poziţie de specialist. Adăugările mai recente sunt avocatura şi medierea (Craig. profesorii. dacă ar fi incluse într-o clasificare biologică. ele sunt specii separate în cadrul aceluiaşi gen. sau autoritate. ajutorare prin împrietenire. În acest mod. asistenţii sociali. când magistraţii au numit misionari laici spre a se împrietenii cu învinuiţii.3. al cărei început a fost cel puţin în 1879. folosirea crescândă a consilierii şi a aptitudinilor pentru consiliere în sectorul de stat este legată de o trecere de la concepţia că beneficiarii serviciilor sunt întru totul dependenţi de experţi. 1998).6). În diferite modalităţi. În cadrul serviciilor de educaţie şi sănătate. ci şi pentru a sluji altor funcţii. Metaforic vorbind. Prin urmare. deoarece aceştia erau adesea prea ignoranţi pentru a înţelege procedurile curţii şi prea săraci pentru a-şi permite reprezentarea legală. consilierii nu dau sfaturi” (BAC. aptitudini pentru consiliere şi consilierea propriu-zisă este o legătură mai strânsă decât am apreciat mai înainte. cu scopul de a-i ajuta pe oameni să facă faţă reţelei complexe de beneficii şi legi care fac parte din societatea modernă. etc. ca să-i sfătuiască. toate sunt înrădăcinate într-o mişcare spre democratizarea societăţii şi abilitarea persoanei de a exercita controlul [24] asupra ei însăşi. la concepţia că beneficiarii acelor servicii pot fi făcuţi în stare să participe la deciziile cu privire la propriul viitor. şi să-i ajute.. În general. Consilierea şi aptitudinile pentru consiliere au fost adoptate nu numai ca metode de rezolvare a problemelor sau de terapie. Cu toate acestea. 1997: B1.

Într-o dezbatere recentă dintr-o lucrare pregătită pentru National Association of Young People’s Counselling and Advisory Services. decât atunci când este acordată cu autoritate profesională. În perioadele mai recente sfătuirea şi consilierea s-au dezvoltat în strânsă legătură una cu alta în ce priveşte metodele lor. despre strategii şi tactici”. Ţinta consilierii este de a-l face în stare pe client mai degrabă să-şi descopere propria soluţie. Arthur Musgrave (1991) a observat: „Majoritatea pregătirii pentru lucrarea de sfătuire se concentrează asupra conţinutului. 1990). descriind procesul de sfătuire ca având două aspecte: „Sfătuitorul nu numai că poate să interpreteze informaţiile cu scopul de a le corela cu nevoile solicitantului. ci şi să ofere o recomandare cu privire calea de a găsi soluţii într-o modalitate aparte”. ajutând la tratarea perioadelor de tradiţie şi a altor probleme psihologice. Concepţii asemănătoare pot fi găsite în publicaţiile recente ale National Association of Citizens Advice Bureaux. decât să împărtăşească recomandarea consilierului. un timp când serviciile de îndrumare se dezvoltau 31 . în scopul grabei sau al propriei satisfacţii… (NACAB. decât pentru a lua decizii cu privire la relaţii. sfătuirea este mult mai apropiată de metodele şi procesul consilierii. Mult prea adesea. Această deosebire între consiliere şi sfătuire nu înseamnă că sfătuirea este o cale nepotrivită de a acorda ajutor. decât de a depinde de altcineva. Când este acordată în acest mod. Rosalind Brooke (1972) scria despre Citizens Advice Bureaux. în pregătirea pentru activitatea de sfătuire trebuie să fie incluse şi aptitudinile pentru consiliere. Este o metodă diferită şi probabil mai potrivită pentru problemele practice. Această descriere evidenţiază dificultatea pe care o ridică „sfătuirea” pentru consilier. Consilierea şi îndrumarea Termenul „îndrumarea” a fost folosit în multe feluri diferite ca fiind „consilierea”. În a doua jumătate a anilor 1960 şi în anii 1970. El a respins această practică şi a susţinut că. Procesul de consiliere are intenţia mai degrabă de a spori abilitatea clientului de a prelua controlul. în măsura în care pot. Sfătuitorul să-şi structureze interviul spre a-i face în stare pe clienţi să exploreze problema pe deplin şi să-şi aleagă propria modalitate de acţiune.de urmat. Sfătuitorii [25] să nu-i încurajeze pe clienţi să ajungă dependenţi. lucrătorii sunt lăsaţi să înveţe pe parcurs.

arătând spre diferitele rute posibile şi ajutând pe cineva să-şi aleagă propria destinaţie şi calea de a ajunge acolo. De exemplu. îndrumătorul este asemenea unui indicator. folosirea îndrumării s-a dezvoltat în două direcţii. Acest lucru a avut scopul de a evita orice confuzie de a considera consilierea pre-test ca fiind 32 . Această folosire a termenului „îndrumare” a ajuns bine fundamentată în cadrul educaţional şi este încurajată de mulţi scriitori [26] şi comentatori cu privire la serviciile de consiliere. îndrumare şi sfătuire în învăţământ (Woolfe et al. sau al consilierii. iar terapia depăşeşte scopul îndrumării. îndrumarea poate atrage după sine procesul de a-l face în stare pe un client să înţeleagă nevoia de a fi beneficia de un tratament specializat mai intensiv şi de a-l pregăti pe client pentru această recomandare. îndrumătorul este mai mult decât un simplu indicator de direcţii. ci arată concret calea cea mai bună şi poate să îndrume pe cineva pe parcursul ei. 1987). Prin urmare. sau de a schimba anumite atitudini iraţionale. În gândirea ei. constituie acelaşi fel de activitate. în unele situaţii. În acest sens. cât şi consilierea sunt forme de contact mai îndelungat decât sfătuirea. De asemenea. Se pare că. termenii „îndrumare” şi „consiliere” puteau fi folosiţi interschimbabil. Una dintre direcţii a evidenţiat felurile de valori şi metode de lucru asociate cu consilierea. termenul „îndrumare” este folosit deliberat spre a umple golul lăsat de consilierea „nondirectivă” spre a valida oferirea de informaţii şi sfătuirea. Oferirea de informaţii şi sfătuirea pot fi mai proeminente în intervenţiile îndrumătorului. mi s-a spus că în Department of Health a avut loc o controversă cu privire la alegerea dintre „consilierea pre-test” pentru anticorpii HIV (indicatorii infecţiilor HIV şi a dezvoltării potenţiale a SIDA) şi „îndrumarea pre-test”. decât sunt în cazul consilierii. la un timp după anii 1970. Ea poate să ia forma unei consilieri structurate pe termen scurt. dar accentul pus pe valori bazate pe autonomia clientului arată că această formă de îndrumare este foarte strâns legată de consiliere şi. O folosire alternativă a termenului „îndrumare” pare a să se fi dezvoltat ca o reacţie împotriva folosirii „consilierii” în sensul de „intervenţii non-directive”.rapid în activităţile sociale de educaţie şi binefacere. În acest sens. Implicaţiile definiţiei date sunt că munca pe un termen mai lung şi într-o modalitate mai intensivă ar fi considerată ca „terapie”.. Aryeh Leissner (1969) a definit îndrumarea ca: fiind disponibilă într-o conversaţie ocazională spre a ajuta o persoană aflată în dificultate să înţeleagă mai bine şi să aibă o perspectivă mai bună cu privire la probleme relativ minore. atât îndrumarea. Această direcţie este caracterizată de un accent foarte puternic pus pe munca în modalităţi ce îl fac în stare pe primitorul îndrumării să ia propriile decizii. cu scopul de a „trece prin” unele dificultăţi.

Caracteristicile distinctive [27] ale acestei folosiri a termenului „îndrumare” se bazează pe accentul pe care îl pune îndrumătorul. 33 . Ca urmare. Atât conceptul. oportunităţile de angajare şi abilitatea elevilor impun o limitare inevitabilă a exercitării libertăţii de a alege. ce se află în centrul majorităţii activităţilor profesionale în şcoli. instruit realmente şi susţinut corespunzător de o strategie coerentă şi relevantă a şcolii şi a LEA se află în poziţia de a le oferi elevilor susţinerea cea mai valoroasă – felul de ajutor imparţial. „îndrumarea nondirectivă” ar fi definită mai bine prin termenul de „consiliere”. eu prefer din ce în ce mai mult să folosesc termenul „îndrumare” în acest sens. În vocabularul englez. sunt sigur că este nevoie de un termen care validează sfătuirea şi oferirea de informaţii. 1988). fără a favoriza speranţe false. Dacă în situaţiile celor două exemple pe care le-am dat se cere sau nu o formă mai directivă de intervenţie este un subiect de dezbatere. mai degrabă decât spre a-l ajuta pe beneficiar să deosebească singur ce înţelege ca fiind dezirabil şi indezirabil. decât să-l folosesc în modalităţi care sunt aproape de nedeosebit de „consiliere”. realităţile sunt percepute ca limitând opţiunile persoanei care beneficiază de îndrumare. profesorul bine informat. Această schimbare de accent este importantă şi deosebeşte această folosire a termenului „îndrumare” de termenul „consiliere”. dacă „îndrumarea” a fost folosită în scopul acesta. Deşi nu poate fi o soluţie uşoară pentru o astfel de problemă.directivă sau non-directivă. aspiraţiile şi aptitudinile individuale ale elevilor (HMI. persoana care conduce sesiunea trebuie să ţină cont de realităţile infecţiei HIV şi să caute în mod activ să împiedice alte infecţii. educaţia de calitate încurajează independenţa. Dificultatea pe care o întâmpină orice profesor implicat în îndrumare este aceea de a nu şti cum să respecte. HMI Insperctorate of the Department of Education and Science a ajuns la concluzii similare cu privire la realităţile cu care se confruntă cei ce acordă interviuri. să susţină şi să încurajeze autonomia. echilibrat şi bine gândit şi îndrumarea cea mai predispusă a împăca realitatea economică şi nevoile. Cu alte cuvinte. situaţia economică locală şi naţională. Cu toate acestea. „îndrumarea” este un candidat evident. folosindu-şi pregătirea şi experienţa. Autorii de regulamente care doresc să înlocuiască termenul „îndrumare” procedează astfel spre a indica faptul vor ca oricine conduce şedinţe pre-test poate să se simtă liber să ofere opinii specializate şi să-i îndrume sau să-i călăuzească pe oameni la comportamente ce reduc probabilitatea infecţiei HIV. pe de altă parte. Pe de o parte. În ambele exemple. Pentru un fel mai directiv de intervenţie. cât şi practica îndrumării concentrează atenţia asupra unei dileme cât se poate de reale. Termenul ar reduce o parte din confuzia cu privire la roluri. spre a identifica şi spre a-i îndruma pe oameni spre rezultate specifice. oferind îndrumare în alegerea carierei profesionale.

Aled Richards Trust. [28] cei aflaţi pe moarte.În ce priveşte acordarea de sfaturi. de exemplu cei care sunt bolnavi mintal sau au dificultăţi de învăţare. cât şi servicii de consiliere persoanelor afectate de HIV. sporind astfel simţământul de izolare personală a solicitantului. în comparaţie cu serviciile de consiliere. termen care ar putea fi perceput ca accentuând deosebirea de vulnerabilitate emoţională între cel ce oferă ajutorul şi cel ajutat. oameni care sunt reţinuţi în casă din cauza bolii sau infirmităţii. Folosirea ajutorării prin împrietenire pentru a contracara izolarea socială a unor grupe specifice de oameni este un obiectiv împărtăşit de toţi cei ce oferă acest fel de serviciu. lesbiene sau bisexuali. ori sunt izolaţi din cauza atitudinii publice. decât un „consilier”. El a crezut că ajutorarea prin împrietenire este un rol mult mai uşor de înţeles de către solicitanţi şi unul dintre cele mai atrăgătoare roluri pentru oamenii care se simt izolaţi social şi incapabili să-i abordeze pe cei pe care deja îi cunosc pentru a le vorbi despre problemele lor. Ea spunea: Consilierea are loc în cadrul unui contract specific – pentru a aborda subiecte alese de comun acord. Tot aşa. sau foşti condamnaţi. de exemplu. Ca organizaţie ce oferă atât ajutorare prin împrietenire. caracterul potenţial directiv al îndrumării este redus prin folosirea aptitudinilor pentru consiliere. în loc să concentreze atenţia asupra valorii relaţiei omeneşti. mi-a scris despre modul în care fac ei deosebirea între consiliere şi împrietenire. a preferat cu hotărâre oferirea de ajutor prin împrietenire. Chad Varah. sau acasă la client). National FRIEND este un exemplu de organizaţie care le oferă servicii de ajutorare prin împrietenire celor ce se simt izolaţi din cauza sexualităţii lor şi doresc susţinerea persoanelor care împărtăşesc aceleaşi experienţe ca gay. În timp 34 . în scopul de a mări la maxim alegerea clientului. cabinetul de consiliere. într-un mediu specific (de obicei. Meg Price. pe baza unui program regulat şi. de obicei în şedinţe de o oră. Un „prieten” este mult mai preferabil în aceste situaţii. sau AIDS. Fondatorul ei. Consilierea şi ajutorarea prin împrietenire (befriending) Ca mai cunoscută dintre organizaţiile dedicate acordării de servicii de ajutorare prin împrietenire este „Samaritenii”. în cadrul parametrilor oferiţi de îndrumător. Bristol. coordonatorul Buddying Services. a trebuit să ia în considerare graniţa dintre aceste roluri. Izolarea socială poate fi din cauza circumstanţelor fizice. folosirea aptitudinilor pentru consiliere ajută în scopul de a face chiar şi o formă directivă de îndrumare destul de diferită de simplul fapt de a-i spune cuiva ce să facă şi ce să nu facă.

ori oameni care au probleme emoţionale persistente Concentrare asupra prezentului Durată mai scurtă a contractului şi/sau persistente Concentrare asupra trecutului Durată mai lungă a contractului 35 . să se angajeze în activităţi sociale (de exemplu. ocazional.ce „prietenii” nu sunt instruiţi asemenea consilierilor. etc. Criteriul de deosebire variază în funcţie de punctul de vedere al vorbitorului. să meargă într-un local. „Prietenii”. Termenii „consiliere” şi „psihoterapie” sunt folosiţi uneori pentru a face deosebire între cele două roluri. „prietenii” se aşteaptă de obicei să îndeplinească sarcini practice pentru client. Nici unul dintre aceste lucruri nu ar fi considerat potrivit pentru un consilier (Bond. Există tradiţii bine întemeiate care folosesc termenii în mod interschimbabil. Graniţele sunt cu mult mai largi şi mai flexibile în „împrietenire”. pe cât posibil. sau lucrul cu probleme emoţionale serioase. Caracteristicile distinctive potenţiale identificate de Brammer şi Shostrum dintrun studiu al literaturii americane sunt identificate în Figura 2. dar au şi libertatea unui nivel de deschidere de sine mai înalt decât majoritatea consilierilor. să ia masa împreună.1. [29] Caracteristicile Consilierii Educativă Situaţională Rezolvarea problemei Conştienţa cu privire la problemă Psihoterapiei Reconstructivă Probleme ce provin din personalitate Analizarea problemei Problema pre-conştientă sau inconştientă Accent pus pe lucrul cu oameni care au Accent pus „nevroze”. 1997). clientul poate ajunge să fie implicat în viaţa personală a „prietenului” (de exemplu. să-i cunoască familia şi prietenii). 1991b). Consilierea şi psihoterapia Introducerea la Code for Counsellors conţine remarca: „Nu este posibil să facem o deosebire general acceptată între consiliere şi psihoterapie. iar altele care îi deosebesc” (BAC. încearcă să lucreze într-o modalitate ce nu emite judecăţi.) şi. iar ei pot fi adesea unica persoană cu care clientul să poată vorbi cu adevărat şi în care să aibă încredere. să meargă la cinema. asemenea consilierilor. rolul lor este să asculte şi să fie la dispoziţie în ocazii de stres deosebit.

1982). Această situaţie pare că va continua în mod sigur mulţi ani de aici înainte. Ei merg pe urmele unei istorii a consilierii ca fiind preocupată de tratarea problemelor care sunt în principal presiuni din partea mediului. Problemele care apar din relaţiile dificile de acasă. iar o problemă situaţională poate să-şi aibă sursa foarte bine într-o tulburare de personalitate. Acest lucru ar implica nevoia unei deosebiri între consilieri şi psihoterapeuţi. etc. Se pare că unele dintre descoperirile lui Brammer şi Shostrum cu privire la deosebiri ar fi aplicabile şi în această parte a Atlanticului. nevoia de a face faţă unor boli serioase. sau dificultatea în a stabili relaţii. Nici consilierea. [30] Într-un material publicat de 16th Annual Training Conference of the British Association for Counselling. Nu este posibil să se presupună că psihoterapeuţii au întotdeauna un domeniu de experienţă diferit. În mod clar. toate se pot încadra în obiectivul consilierii. iar acest fapt înseamnă că ele nu au nişte standarde stabilite la nivel naţional şi urmate de toţi practicienii. stările de anxietate. o imagine de sine proastă. consilierea se ocupă de ajutorarea oamenilor care au capacitatea de a se descurca în majoritatea situaţiilor. În acest sens. În Marea Britanie este nevoie de un studiu sistematic al deosebirii dintre consiliere şi psihoterapie. Brian Thorne (1992) a sugerat că problema unei deosebiri între consiliere şi psihoterapie este nelogică şi fără valoare. dimensiunea cognitivă şi cea afectivă sunt implicate împreună în toate comportamentele. În experienţa mea. în ce priveşte pregătirea şi specializarea. De exemplu. sau că sunt mai bine pregătiţi profesional decât consilierii. sau clientul are probleme mai vechi. mai degrabă decât a dificultăţilor adânci. El a prezentat această direcţie de argumentare în modalitatea următoare: Aş sugera că este nevoie doar de o clipă de reflecţie spre a descoperi inutilitatea unor asemenea deosebiri. nici psihoterapia nu sunt întru totul reglementate în UK.Figura 2. iar psihoterapia de problemele afective. provenite din modele nevrotice rigide. El argumentează că în deosebirile făcute cel mai frecvent între consiliere şi psihoterapie există ideea implicită că serviciile de consiliere se ocupă de problemele cognitive. cum ar fi fobiile persistente. atunci psihoterapia ar fi mai potrivită. Dacă sunt doar simptomele unor probleme mai adânci. doliul. O problemă mai serioasă de personalitate aduce de obicei cu ea multe dileme situaţionale. 36 . dar care trec prin dificultăţi temporare. nici o alegere nu poate fi pur şi simplu logică şi raţională. luarea deciziilor.1 Caracteristicile consilierii şi psihoterapiei (adaptată din Brammer şi Shostrum. sau sunt în perioade de tranziţie. dependenţa.. această deosebire nu există în UK. ori fac schimbări în viaţă.

Deşi termenul este folosit uneori în acest fel. Dintr-o perspectivă etică. Poate că. dar a sugera că pot înseamnă a fugi din faţa faptelor. Adesea. Cea mai evidentă înţelegere greşită se bazează pe ideea că „aptitudinile pentru consiliere” constituie o denumire pentru un set de activităţi unice consilierii. una dintre cele mai importante deosebiri de roluri care au apărut în anii recenţi. în comparaţie cu numeroasele standarde împărtăşite în comun. etc. aptitudini pentru comunicare. În lucrarea lui. [31] Această deosebire a contribuit la crearea unei graniţe între consiliere şi multe feluri de activităţi asociate consilierii şi. par imediat imposibil de deosebit de lista aptitudinilor denumite „sociale”. dacă deosebirile dintre cele două roluri vor putea fi stabilite. a asigurat identitatea consilierii ca activitate abstractă. 37 . dar chiar şi acestea pot fi simple detalii. dacă problemele ar putea fi clasificate şi circumscrise aşa de precis. Clienţii vorbesc despre experienţa în care au beneficiat de rezultatul consilierii sau psihoterapiei în termeni foarte asemănători. Simultan. În ciuda acestui fapt. Calea de a ajunge aici a fost complicată de unele confuzii şi înţelegeri greşite. Pana aici Consilierea şi aptitudinile pentru consiliere Deosebirea dintre consiliere şi aptitudinile pentru consiliere este. pentru mine este clar că psihoterapeuţii şi consilierii lucrează în interiorul aceluiaşi cadru etic. decât cu deosebirile de substanţă. ar fi mult mai convenabil.. din câte ştiu. aptitudini pentru relaţii interpersonale. identificarea unui domeniu cunoscut ca „aptitudini pentru consiliere” a confirmat acea activitate şi a creat o arie de specializare vrednică de o consideraţie serioasă. mi s-a spus că în practica privată denumirea „psihoterapie” atrage onorarii mai mari de la clienţi decât „consilierea”. între consiliere şi psihoterapie există în mare parte un teren comun. cum ar fi ascultarea activă. răspunsurile reflective. Cu toate acestea. ca urmare. folosirea întrebărilor deschise. pe bună dreptate. Dezbaterea poate să aibă de a face mai mult cu statutul şi banii. el argumentează împotriva tuturor deosebirilor dintre consiliere şi psihoterapie făcute de Brammer şi Shostrum şi mulţi alţii. etc. parafrazarea. el este respins rapid. vor fi şi deosebiri corespunzătoare în standardele de practică. deosebirile de onorariu între cele două par a fi mai importante pentru practicieni decât pentru clienţi. Nu am nici o îndoială că această dezbatere va continua să rămână nerezolvată un timp considerabil.Desigur. pentru că orice încercare de a enumera în mod precis „aptitudinile pentru consiliere”.

De exemplu. Folosirea aptitudinilor pentru consiliere va schimba de obicei modelul comunicării în favoarea beneficiarului care vorbeşte majoritatea timpului. aşa încât să nu întrerupă vorbitorul. ocupă cea mai mare parte a timpului disponibil. este folositor să explicăm cele cuvintele separat. „Consilierea” este un indiciu al sursei conceptului din punct de vedere istoric. În acest context. unde ambii participanţi tind să contribuie în părţi egale de timp şi într-un model în care fluxul informaţiei este bidirecţional. Termenul arată că. dar tendinţa a fost aceea de a se concentra mai degrabă asupra conţinutului sfatului. Valorile implicite în folosirea aptitudinilor pentru consiliere sunt similare celor din consiliere.Pentru a înţelege ce se intenţionează prin expresia „aptitudini pentru consiliere”.1 Deosebirile în comunicare Stil Comunicare specializată Conversaţie Aptitudini pentru consiliere [32] Model de flux Interactor → Beneficiar Interactor ↔ Beneficiar Interactor ← Beneficiar Proporţia de timp 80:20 50:50 20:80 Comunicarea specializată implică faptul că persoana care comunică propria cunoaştere este expertă şi specializată. deşi aceste aptitudini nu sunt unice consilierii. Cu toate acestea. Acesta este ilustrat în tabelul 2. totuşi modalitatea în care au fost formulate în consiliere a fost folositoare şi în alte roluri. „consilierea” este recunoscută ca sursa conceptului şi a metodei de comunicare. Când sunt folosite aptitudinile pentru consiliere. metodele pe care le folosesc sfătuitorii în comunicarea cu clienţii pot fi adaptate pentru a îmbunătăţi modalitatea în care este acordat sfatul şi pentru a maximiza implicarea clientului în luarea deciziilor. Aceasta este în contrast cu conversaţia. asistentele medicale. tutorii. un observator exterior trebuie să sesizeze faptul că beneficiarul este încurajat să preia un control mai mare asupra agendei dialogului. în comparaţie cu celelalte stiluri de comunicare.1. administratorii de personal. O modalitate prin care un observator din afară ar putea să sesizeze faptul că sunt folosite aptitudinile pentru consiliere este modelul de comunicare. care pun accent 38 . Tabelul 2. dar în acelaşi timp să-l ajute pe vorbitor să fie mai eficient exprimarea problemei care îl preocupă. lucrătorii sociali şi mulţi alţii au recunoscut cu toţii că adaptarea metodelor de comunicare folosite în consiliere la îndeplinirea rolului lor prezintă avantaje. decât asupra modului în care este acordat. În mod similar. Ca parte a specializării în folosirea aptitudinilor pentru consiliere este învăţarea modalităţii în care să comunice scurt. sfătuirea are o istorie mult mai lungă decât aptitudinile pentru consiliere. prin urmare.

Prin urmare. Această definiţie a fost menită la început să [33] facă deosebirea între consilierea spontană sau ad hoc şi consilierea oficială. Acest aspect este evidenţiat într-una dintre definiţiile consilierii. aceste scopuri sunt de a aplica valorile consilierii. dar nu acesta este modul în care este înţeles în ştiinţele sociale. atenţie sau respect unei alte persoane sau mai multora care au temporar rolul de client” (BAC. prin ajutarea exprimării de sine şi a autonomiei beneficiarului. 1985). sau făcut în stare să participe în a hotărî agenda întregii convorbiri. 1984). care reflectă valorile consilierii. sau muncă. cât şi pentru orice decizie sau faptă care poate să rezulte. Una dintre modalităţile în care un observator independent ar putea să fie în stare să deosebească „aptitudinile pentru consiliere” de consiliere este să vadă dacă între doi oameni are loc sau nu un contract explicit. 39 . valorile implicite în interacţiuni sunt similare celor din consiliere. care pune un accent pe capacitatea clientului de autodeterminare. sau este de acord în mod explicit să ofere timp. Natura făţişă a „ofertei” şi acordului explicit a fost considerată „linia de despărţire între munca de consiliere şi consilierea ad hoc şi constituie protecţia principală a drepturilor consumatorului” (BAC. Termenul „aptitudini” din „aptitudini pentru consiliere” este folosit uneori într-un sens foarte literal pentru a indica anumite „comportamente insesizabile”. Aptitudinile care sunt folosite spre a îmbunătăţi relaţiile pot fi deosebite de „aptitudinile fizice”.pe capacitatea clientului de autodeterminare atât în felul în care este căutat ajutorul. Code of Ethics and Practice for Those Using Counselling Skills at Work conţine o metodă de identificare a situaţiei în care sunt folosite aptitudinile pentru consiliere: când are loc o folosire intenţionată a unor aptitudini interpersonale precise. Ele sunt legate intrinsec de scopul persoanei care le foloseşte. Michael Aryle (1981) declară: „prin aptitudinile comportamentului social mă refer la un comportament care este eficient în realizarea scopului celui ce interacţionează”. şi de aptitudinile „mintale” şi „intelectuale” nu doar pe temeiul comportamentelor observabile. În contextul aptitudinilor pentru consiliere. dacă o persoană care ocupă în mod obişnuit sau temporar rolul de consilier oferă. Definiţia oferă de asemenea o bază folositoare pentru a face deosebire între cineva care foloseşte aptitudinile pentru consiliere într-un alt rol decât acela de consilier. sau cineva care consiliază. cum ar fi cele din sport. Alte lucruri care pot fi aparente unui observator din exterior ar fi modul în care este încurajat beneficiarul. care continuă să fie folosită pe larg: „Oamenii ajung să fie angajaţi în consiliere. De exemplu.

Persoanele care folosesc aptitudinile pentru consiliere pot fi mai mult sau mai puţin talentate. Valorile consilierii sunt identificate prin respectul faţă de valorile. gândurile. de ex. experienţa. lucrătorul social. este mai uşor să fie evitate 40 . cât şi de client. De obicei. beneficiază de perioade mai lungi ce au fost deja stabilite dinainte prin acord. tutorele. Nu este aşa. nu toate relaţiile duble sunt indezirabile. simţămintele şi capacitatea clienţilor de autodeterminare şi prin scopul de a sluji celui mai mare bine pentru clienţi. 1998a). Sunt trei înţelegeri greşite frecvente pe care le întâlnesc în dezbaterile despre aptitudinile pentru consiliere. Cu toate acestea. Totuşi. de obicei. deoarece graniţa dintre relaţii poate fi identificată cu claritate şi respectată atât de consilier. ci şi de competenţa cuiva în rolul lui principal. - şi când clientul îl percepe pe practician ca acţionând în cadrul rolului său profesional principal care nu este acela de a fi consilier (BAC. Persoanele din roluri profesionale. cu supravegherea consilierii şi un contract clar cu clientul pe căi consecvente cu consilierea. Nu este aşa. cei ce lucrează cu tinerii. folosirea aptitudinilor pentru consiliere nu este un rol în sine. Acestea sunt următoarele: Folosirea aptitudinilor pentru consiliere este întotdeauna o activitate de nivel inferior consilierii.- şi când rolul principal al practicianului (de ex. ci pot să folosească doar aptitudinile pentru consiliere. Acest lucru înseamnă că abilitatea de a folosi aptitudinile pentru consiliere nu depinde efectiv doar de faptul de a fi talentat în folosirea lor. nu se poate presupune că folosirea aptitudinilor pentru consiliere este o activitate de nivel inferior. Acest lucru ar însemna că doctorii. cu mult mai puţină certitudine cu privire la durata întrevederii. ci un element important pentru îmbunătăţirea îndeplinirii unui alt rol. ori relaţiile duble. Se poate dovedi că persoana care foloseşte aptitudinile pentru consiliere poate să lucreze în situaţii mai dificile decât consilierul care. asistentele medicale. există probleme importante. Cu privire la păstrarea graniţelor între roluri diferite clare şi rolurile care s-au suprapus. tutorele. Cu o pregătire corespunzătoare. asistenta medicală. mi se pare că oricine poate face o schimbare spre a-şi asuma rolul de „consilier”. ori de câte ori este posibil. nu pot să consilieze. etc. şeful de personal. În comparaţie. [34] Cu siguranţă. unii pot să ceară un nivel de competenţă în vederea folosirii aptitudinilor pentru comunicare mai înalt decât se poate cere în consiliere. aşa cum sunt şi consilierii. managerul. persoana care foloseşte aptitudinile pentru consiliere poate să lucreze într-o situaţie de oportunitate. nu pot consilia. infirmiera. altele decât cel de consilier. ajutorul) este îmbunătăţit fără a se schimba. Din toate aceste motive.

se referă la departamentul activităţii sociale. Posibilitatea de a adapta consilierea la noile contexte şi nevoi sociale este. este nevoie de „consilieri” care fac deosebire între situaţia în care consiliază şi cea în care îndeplinesc alte roluri. BAC a produs coduri de etică şi practică pentru alte roluri asociate îndeaproape cu consilierea. 1995) şi rolul de instructor (BAC. supervizarea sau administrarea. îngrijirea sănătăţii şi alte servicii oferite în domeniul binefacerii (Mays et al. Această deosebire hotărăşte dacă rolul este supus sau nu standardelor şi îndrumărilor etice publicate. Folosirea duală a aceluiaşi termen într-un sens precis ori larg nu este specifică doar consilierii. Este important să fie făcută deosebirea între situaţia în care termenul „consiliere” este folosit spre a se referi specific la activităţi care corespund sau nu scopului mişcării pentru consiliere şi folosirea mai specifică a termenului de către organizaţiile profesionale naţionale de consiliere. dar poate fi folosit şi spre a cuprinde activitatea socială. Această practică reapare în toate profesiile legate de îngrijire. inclusiv supervizarea consilierilor (BAC. Nu este aşa. care. un consilier este predispus să folosească aptitudinile pentru consiliere. educaţia. psihoterapia şi psihanaliza. Definiţiile mai precise tind să facă deosebirea între aceste activităţi şi pot să presupună o ierarhie în ce priveşte specializarea şi cunoaşterea. adăpostirea. Semnificaţia mai largă se referă la grupurile de activităţi care incorporează vreuna sau toate aptitudinile pentru consiliere. probabil. 1996). întrebând dacă aceasta este o activitate definită mai restrâns.. Probabil că spectrul cel mai mare este cuprins de termenul „servicii sociale”. 1975). În mod unic. în folosirea lui precisă. fie profesionale. Concluzie Formularea unei definiţii a consilierii este dificilă. Una dintre dificultăţile majore actuale pentru toate organizaţiile profesionale de 41 . În general. în societate. [35] există deosebiri de opinie cu privire la consiliere. consilierea. ori mai larg.capcanele potenţiale ale relaţiilor duble prin a se asigura faptul că persoana care consiliază este independentă de prevederile altor servicii şi ale altor relaţii cu clientul. termenul este folosit în modalităţi diverse şi uneori contradictorii. Chiar şi în aceste organizaţii. „Consilierea” este un cuvânt şi o activitate ce are semnificaţii diferite. Oricine are titlul profesional de „consilier” consiliază întotdeauna. În fiecare dintre aceste roluri. fie personale. Deoarece conceptul de consiliere s-a îngustat spre un rol stabilit printr-un contract specific. fără sfârşit. cum ar fi instruirea.

şi nu consilierii în general. îndrumarea şi probabil ajutorarea prin împrietenire. importanţa atribuită faptului de a fi non-directiv. Când are loc acest fapt. decât de potenţialul lor social şi educativ. Dovezile preliminare venite din conferinţele internaţionale par să sugereze că unele dintre caracteristicile definitorii ale consilierii.consiliere britanice este reprezentarea insuficientă în rândul membrilor ei a diversităţii culturale a populaţiei în general. Singura cale de a comunica cu claritate în legătură cu consilierea este aceea de a clarifica încă de la început semnificaţia intenţionată. Pe măsură ce organizaţiile şi agenţiile profesionale se luptă cu aceste probleme şi cu modul de a face consilierea mai multiculturală. De asemenea. sunt mai puţin importante şi pot chiar să fie nepotrivite pentru alte contexte naţionale. care sunt semnificative în Marea Britanie. termenul „consiliere” este folosit cu referire la un rol şi un tip de activitate oferită în conformitate cu standardele profesionale care evidenţiază semnificaţia etică şi îi face în stare pe clienţi să aibă o capacitate mai mare de a acţiona pentru ei înşişi şi de a dobândi un sens îmbunătăţit al bunăstării personale. A nu proceda aşa aduce riscul confuziei cu privire la ce este considerat corespunzător unui rol specific. există unele dovezi care arată că oferta de servicii este răspândită inegal în diferitele secţiuni ale populaţiei. De exemplu. şi spre o definiţie mai largă a consilierii. În această carte. cu scopul de a include o flexibilitate culturală mai mare. Consilierea este un termen folosit în multe feluri în societate în general şi [36] în cadrul mişcării de consiliere naţionale şi internaţionale. prin adoptarea unor definiţii ale consilierii mai largi decât cele general adoptate de organizaţiile naţionale de consiliere. Acest lucru ar avea ca revers o tendinţă spre definiţii mai precise ale rolurilor care. în comparaţie cu mişcarea internaţională de consiliere. 42 . au fost mai preocupate de aspectele terapeutice ale consilierii. Este posibil să aibă lor o tendinţă în direcţii similare şi în cadrul mişcării de consiliere din Marea Britanie. Definiţiile consilierii nu sunt permanente şi universale. de asemenea. care este tot mai conştientizată în mişcarea de consiliere britanică şi privită ca trăsătură ce aparţine unor modele din cadrul consilierii. Asociaţiile internaţionale includ diversitatea potenţială şi actuală în cadrul consilierii. ar putea să nu fie adoptată la fel în alte culturi şi asociaţii naţionale. este posibil ca ele să se orienteze. definiţia este lărgită spre a cuprinde activităţi şi roluri cum ar fi sfătuirea.

Se pare că. în loc de un alt număr. precum şi modul lor de a le rezolva. În aceste circumstanţe. Acestea sunt: etica personală. în general. iar un timp mai mare poate să extindă alegerea dincolo de şase.1. În cercetarea mea şi în atelierele de instruire. Din experienţa mea. sunt interesat să le cer consilierilor să identifice dilemele şi problemele etice apărute în munca lor. este oarecum arbitrară. Fiecare dintre izvoare poate fi privit ca un fel diferit de naraţiune etică. mă voi referi la legătura dintre aceste izvoare şi construirea unor cadre etice. credinţele religioase şi politice tind să fie incluse în valorile şi principiile etice personale ale consilierilor. 43 . Motivul meu pentru excluderea ultimelor două tinde a fi dejucat de consilieri [38] în interesul de a respecta valorile clienţilor lor. prezentarea a şase izvoare. Lista ar fi putut fi extinsă cu uşurinţă spre a include izvoarele religios şi politic. consilierii se inspiră. cât şi în producerea de declaraţii de acord colectiv cu privire la standardele etice. Motivul meu pentru includerea filozofiei morale se bazează pe observarea dezbaterilor etice ale consilierilor. Ar fi dificil să avem o etică profesională care nu ia în considerare idei provenite din filozofia morală. Probabil că înţelegerea legăturii logice între aceste elemente diferite este mai puţin importantă decât impactul cumulativ al diferitelor izvoare care ajung la aceeaşi concluzie. Urgenţa unei situaţii poate să restrângă alegerea la unul sau două izvoare. atunci când sunt menţionate idei derivate din filozofia morală.3 Izvoarele eticii în consiliere Construirea unei etici a consilierii este în mod fundamental un proces social care preia principiile etice din multe izvoare diferite. din care consilierii îşi preiau răspunsul în situaţiile foarte precise din lucrul cu clienţii lor. După câteva observaţii preliminare cu privire la fiecare dintre ele. regulamentul agenţiei. Cele şase izvoare etice ale consilierii sunt reprezentate în Figura 3. dintr-o selecţie de şase izvoare. codul profesional. Ca o consecinţă. ele sunt evaluate ca o sursă de limbaj şi concepte pentru formularea problemelor legate de etică. etica implicită în modelele terapeutice. sau restrânsă spre a exclude filozofia morală. filozofia morală şi legea.

dacă a descoperit acest lucru în activitatea lui. Ceea ce poate să pară etic într-una dintre relaţii ar putea să pară nepotrivit în cealaltă. cât şi profesională. Acest simţământ al integrităţii poate să fie scopul urmărit. posibila dihotomie contradictorie tinde să fie experimentată ca un aspect complementar al aceleiaşi persoane. indiferent dacă acea persoană se analizează pe sine din interior. Pe de altă parte. Dacă a aflat de riscul de infectare dintr-o conversaţie socială. În cele din urmă. gradul de separare între etica personală şi cea profesională este. Probabil că pentru mulţi dintre noi viaţa este prea scurtă spre a rezolva aceste dihotomii în totalitate. probabil. Cu toate acestea. simţământul integrităţii în ansamblu va fi înalt şi va îmbogăţi dimensiunea etică a consilierii. Când se întâmplă aşa. s-ar simţi îndreptăţit să-l avertizeze pe prietenul lui. Un consilier care a aflat că un prieten se gândea să aibă întâlniri cu cineva care suferea de o boală infecţioasă serioasă a trebuit să se gândească la modul în care descoperise informaţia. Acest fapt este cel mai evident. Etica şi valorile implicite în modelele terapeutice 44 . Prin urmare. responsabilitatea etică a consilierilor este atât personală. Consilierii care par să se descurce cel mai uşor cu această dihotomie recunosc o deosebire între etica personală şi cea profesională. Această dihotomie a răspunsurilor etice poate fi foarte neconfortabilă şi să necesite alegeri fundamentale între integritatea personală şi cea profesională. sau dacă este privită de alţii din exterior. mai degrabă decât ceva presupus a fi sigur. dacă vă gândiţi la modul în care i-aţi răspunde unui prieten.Etica personală Asumarea unui rol profesional poate crea o tensiune între principiile etice personale şi acelea pe care le consideraţi potrivite pentru rolul vostru. dar au integrat ambele etici într-un sens mai adânc al celei personale. integritatea noastră va depinde de deschiderea faţă de posibilitatea de a învăţa ceva nou şi pe înţelegerea care ne va ajuta să ajungem la o integritate personală mai mare. în circumstanţe similare. Totuşi construirea unei etici personale nu are loc într-un vid social: ea este influenţată şi susţinută de celelalte izvoare etice. sau unui client. o parte inevitabilă a adaptării la un rol specializat şi a luării în considerare a eticii colective a celorlalţi membri ai acelei profesii. el s-ar simţi obligat să tacă. Ca o consecinţă. Îmi vine în minte un exemplu clar.

dar calea de a ajunge acolo este diferită.Orientarea terapeutică pe care o alegem va avea implicaţii etice. sau în care este determinat să facă ceva anume cu privire la sine. Consilierea nu este privită ca un proces în care unui individ i se face ceva anume. cum ar fi terapia congnitivă. se presupune că un consilier instruit în psihodinamică este mai capabil decât clientul neinstruit să sesizeze legăturile dintre experienţa trecută şi cea prezentă. modelul psihodinamic al lui Freud îl investeşte pe consilier cu un nivel mai înalt de specializare în alinarea tulburării clientului. consilierul ştie ce este cel mai bine şi i se cere să folosească acea cunoştinţă pentru binele clientului. Condiţiile esenţiale ale egalitaţii. fondatorul consilierii centrate pe persoană. dintr-un motiv sau altul. O comparaţie între consilierea centrată pe persoană şi consilierea psihodinamică va ilustra această idee. tind spre o etică a autonomiei. 45 . a accentuat capacitatea clientului de autodeterminare. ele integrează implicit orientări şi concepţii etice. au o dificultate considerabilă de a lucra în cadrul unei etici a autonomiei şi răspund mai bine la o etapă tradiţională în care consilierul lucrează în cadrul unei etici a facerii de bine. [40] decât ca nişte exerciţii în domeniul eticii seculare. Scopul final al atingerii autonomiei clientului poate fi acelaşi ca al consilierului centrat pe persoană. De obicei. De exemplu. de exemplu. sistemică şi alte abordări umaniste. cum ar fi analiza tranzacţională. se consideră că clientul este cel care ştie ce este cel mai bine. ci şi că ştie cum să ajungă la aceasta. Teoria terapeutică este bazată pe determinismul psihologic în care se presupune existenţa unei legături cauzale între experienţa trecută şi starea psihologică prezentă. O dată ce sunt recunoscute aceste asocieri cu diferitele abordări etice. este eliberarea lui de obstacole în vederea creşterii şi dezvoltării personale. Carl Rogers. modelele centrate pe persoană şi acelea care sunt optimiste cu privire la accesibilitatea înţelegerii personale. De asemenea. Consilierul îşi foloseşte competenţa în cadrul unei etici a facerii de bine în care îşi asumă responsabilitatea de a stabili ce este în interesul cel mai mare al clientului spre a alina suferinţa şi a îmbunătăţi capacitatea de a înţelege. Mai degrabă. de obicei. modelele de terapie sunt produse mai degrabă pentru a sluji unor scopuri terapeutice. Prin contrast. Consilierii centraţi pe persoană pot constata că lucrează cu clienţi care. de exemplu. Se presupune nu numai că clientul are o capacitate intrinsecă de creştere. empatiei şi respectului necondiţionat sunt atât o afirmare a autonomiei clientului. este mult mai uşor să ne întrebăm dacă înclinaţiile noastre etice interioare sunt cele corespunzătoare. Alte terapii care se bazează pe competenţa de a alina tulburarea. Cu toate acestea. Prin contrast. parţial printr-o înţelegere mai mare a influenţei subconştientului. tind spre acea etică a facerii de bine. aşa încât să poată merge din nou mai departe. Alegerea modelului terapeutic poate să fie un indiciu cu privire la predispoziţia voastră etică. cât şi o restrângere a influenţei directe a consilierului asupra autonomiei clientului.

în şcoli). Mă voi concentra asupra ultimului dintre acestea. un consilier psihodinamic poate să aibă un [41] client care ar fi consiliat mai corespunzător în cadrul unei etici a autonomiei. multe agenţii au adoptat regula că protecţia copilului este prioritară confidenţialităţii clientului. sau practică o singură profesie. Sarah Banks face o deosebire folositoare între diferite modele de practică (vezi tabelul 3. altele în care consilierul poate fi o persoană care lucrează în diferite profesii şi oferă o varietate de servicii (de exemplu. consilierea în serviciile primare de îngrijire a sănătăţii). am văzut consilieri din domeniul sănătăţii. este ceva obişnuit să i se ceară să respecte nişte protocoale şi procedee specifice în legătură cu anumite dileme etice şi terapeutice. De asemenea. Modelul dedicat/radical este întemeiat pe o relaţie între egali. Tendinţele etice implicite ale modelului terapeutic nu trebuie să fie acceptate orbeşte. cât şi clientul deţin relativ puţină putere 46 . Nu este ceva neobişnuit să descoperim că respectarea acestor reguli constituie un termen aflat în contractul de angajare a consilierului. Este tipic pentru consilierii care lucrează în proiectele comunitare şi de auto-ajutorare. Extinderea disponibilităţii consilierii înseamnă că aceasta este oferită de o mare varietate de agenţii: unele dedicate în exclusivitate serviciilor de consiliere. care sunt angajaţi pe aceleaşi baze. Pe de altă parte. Modelul profesional este caracterizat de un înalt nivel al autonomiei consilierului şi al clientului.1). diversitatea clienţilor ei şi nevoile lor. Pe de altă parte.un client care are dificultăţi serioase de comunicare. am văzut consilieri care desfăşoară în aceleaşi contexte o activitate comparabilă cu modelul birocratic. deoarece factorii ceilalţi sunt subiectul majorităţii capitolelor următoare. Probabil că ambele modele se încadrează cu uşurinţă etica activităţii de consiliere. Acesta ar fi destul de tipic pentru un grup de consilieri care lucrează în particular. care lucrează împreună ca aliaţi spre a învinge dificultăţile personale. al învăţământului şi al programelor de asistenţă pentru lucrători. De exemplu. Regulamentul agenţiei Dacă un consilier lucrează într-o agenţie. sau dezavantajele sociale. precum şi etosul organizatoric al agenţiei. oferind un serviciu regulat (de exemplu. Caracteristica acestui model este că atât consilierul. Într-un studiu deschizător de drumuri cu privire la etica şi valorile serviciilor sociale. sau că acelor consilieri care sunt voluntari li se cere să dea un consimţământ scris că vor respecta anumite reguli. O evaluare precisă a măsurii în care regulile personale sunt sau nu adecvate va trebui să ia în considerare contextul în care agenţia îşi oferă serviciile.

de influenţă în comparaţie cu obligaţia consilierilor de a respecta reguli şi proceduri. care este folosit pe larg în munca educaţională şi socială. Serviciile sponsorizate de stat sunt mai predispuse a li se cere să lucreze în acest mod. [43] 47 .

schimbare socială codul de etică profesională regulile şi procedurile agenţiei dedicare/ideologie personală drepturile de autodeterminare. împuternicire personală Lucrătorul social ca Autoritate provenită din Beneficiarul serviciului Se concentrează asupra Îndrumare din Principii cheie beneficiar 2.1 Modele de practică Profesional profesionist pregătirea profesională client relaţiei personale între lucrător şi Birocratic oficial/tehnician rolul organizatoric consumator acordarea de servicii Radical egal/aliat competenţa de a trata situaţia egal/aliat 1. statutar sau privat sau grupuri de lucru 48 . datoriile agenţiei de a distribui 1. ale beneficiarului binele public acţiune colectivă Cadrul organizatoric ce va facilita practica particulară sau un mare agenţia birocratică în sectorul agenţie independentă de voluntari cel mai bine acest lucru [43] grad de autonomie în agenţie voluntar. confidenţialitate. sinceritate acceptare. etc. corect resursele şi de promova 2. empatie.Tabelul 3. ridicarea conştiinciozităţii.

sau pentru atractivitatea lor narativă. sunt constrânşi în alegerile lor. Adesea. În cel mai bun caz. înainte de a emite codul. Nu este ceva neobişnuit pentru consilierii care lucrează într-un model birocratic să experimenteze conflicte între ce anume consideră clientul că ar fi potrivit şi ce anume cere consilierul. modelul birocratic este întemeiat adesea pe un simţ puternic al binelui public. aşa încât consilierul să lucreze în afara modelului dominant. Din nefericire. cu excepţia abordării birocratice. ar putea să fie considerat potrivit ca rapoartele personale ale unui consilier să fie păstrate independent de un sistem central de rapoarte la care are acces întregul personal. decât este abordarea birocratică. pentru a condensa experienţa şi gândirea aflată în spatele lor şi pentru a le face aplicabile cât mai larg la o varietate cât mai mare cu putinţă de circumstanţe. procesul birocratic poate fi folosit spre a crea reguli şi proceduri care sunt mai corespunzătoare consilierii. codurile sunt o sursă de înţelepciune colectivă. chiar dacă un cod nu face nici o referinţă explicită la lege. faptul acesta îi descurajează pe unii să le citească înainte de a se confrunta cu o dilemă etică. tocmai pentru că în coduri are loc o sintetizare. Cu toate acestea. într-un model birocratic. Ele vor fi primele puncte de referinţă pentru mulţi consilieri. Alternativ. cât şi cel radical sunt mai puţin problematice din punct de vedere etic pentru consilieri.Tabelul 3. în conformitate. Codurile şi îndrumările profesionale Codurile şi îndrumările profesionale sunt o sursă valoroasă de informaţii cu privire la etică. cât şi consilierul sunt subordonaţi şi. Prin contrast. pe baza unor argumente legale sau etice.1 clarifică motivul pentru care atât modelul de practică profesional. susţin dorinţa ca clientul să aibă un grad înalt de control asupra modalităţii de lucru şi asupra rezultatului. Este vrednic de observat faptul că. deoarece urgenţa şi tulburarea emoţională care caracterizează o 49 . ele reprezintă o distilare a principiilor etice şi legale. aceasta este şi cea mai mare limitare a lor. faţă de care atât clientul. în aşa fel încât consilierul să aibă un loc aparte în cadrul modelului dominant. consilierul nu este supus unei obligaţii etice inflexibile. Este păcat. Uneori. Toate modelele. organizaţiile profesionale cu cea mai mare reputaţie consultă sfaturile unui jurist. confirmată printr-un proces de consultare şi de votare în timpul adoptării procedurilor de către organizaţia care le alcătuieşte. deoarece. Codurile sunt scrise în termeni destul de generali şi abstracţi. Acest lucru înseamnă că aceste coduri nu sunt menite să fie citite pentru calitatea lor literară. este posibil să fie negociate excepţii pentru consilier. De exemplu.

aşa cum se spune că oamenii care se îneacă se agaţă de un fir de pai. codurile informează cu privire la procedurile de reclamaţie împotriva membrilor organizaţiei. deoarece majoritatea codurilor avertizează cu privire la zonele potenţiale de dificultate. realitatea este că. Codurile nu elimină nevoia de înţelegere etică în interpretarea modalităţii în care se aplică la situaţii deosebite. după opinia mea. Acest lucru ar submina temeiurile etice ale relaţiei de consiliere. majoritatea codurilor nu spun nimic despre lucrul cu tinerii. dacă sunt singurul lucru pe care se bazează cineva. cel puţin în ochii legii. cunoaşterea prealabilă va ajuta la evitarea crizei. Acest răspuns întăreşte bazele etice pentru călcarea codului. uneori.) A călca termenii unui cod de care eşti legat este o problemă serioasă care poate să ducă la o reclamaţie oficială. (Nici o organizaţie cunoscută mie nu va auzi plângeri împotriva ne-membrilor ei.situaţie de criză face să fie un timp inoportun pentru a citi un cod pentru prima dată. sau dintr-o desconsiderare nepăsătoare a prevederilor lui. De asemenea. înainte de a aprecia pe deplin semnificaţia fiecărei părţi. Chiar dacă dilema nu este evitată. adesea. deoarece toate codurile 50 . dacă cel care consiliază este pregătit să intre în dialog cu o organizaţie profesională. ele sunt efemere. deoarece aşază codul mai presus de relaţia umană. De exemplu. Codurile sunt rareori definitive. ci mai mult despre lucrul cu adulţii. Consilierii aflaţi într-o criză etică înclină să se agaţe de clauze. această cunoaştere prealabilă va ajuta de obicei la interpretarea pasajelor relevante. În experienţa mea. rareori nivelul de obligaţie este aşa de mare. Codurile sunt documente complexe [44] cu multe prevederi corelate şi trebuie să fie înţelese ca întreg. Este folositor să aducem aminte că majoritatea codurilor sunt rareori cuprinzătoare. Acest aspect este neconfortabil pentru consiliere şi. încât să îndreptăţească o conformare oarbă. Una dintre caracteristicile care surprind destul de neplăcut este tendinţa codurilor de a fi piperate cu „trebuie” şi „ar trebui”. aşa încât temeiurile etice să poată fi examinate şi. Cu toate acestea. codul să poată fi revizuit spre a corespunde dificultăţii etice. Responsabilitatea etică finală trebuie să-i revină consilierului şi judecăţii lui personale şi profesionale. Adesea. Extrase din contextul lor. Cineva care calcă în mod conştient o prevedere a codului profesional din motive etice bine gândite este într-o poziţie etică mult mai bună. Cu toate acestea. Ele nu pot trece peste obligaţii. decât cineva care calcă un cod din ignoranţă. aceste clauze ajutătoare pot fi destul de derutante. momentele foarte dramatice tind să complice obţinerea unei înţelegeri de ansamblu a unui cod. Este mult mai bine să fii familiarizat cu codurile relevante. pot fi ocazii când un răspuns mai etic înseamnă a călca un cod din motive gândite cu atenţie. lasă impresia că o organizaţie profesională importă un model birocratic într-un etos ce înclină a fi mai puţin autoritar şi mai bine adaptat la un model profesional sau radical (vezi mai sus). Desigur. dacă este potrivit. înainte să apară criza.

Competiţia între aceste două abordări etice a produs multe alte răspunsuri importante. sau ca pe nişte mijloace de a ajunge la un scop. se inspiră din alte izvoare ale ştiinţelor sociale şi ale legii. Prin contrast. Aceste obligaţii sunt văzute ca fiind universale şi pot fi reprezentate prin accentul pus pe tratarea oamenilor ca pe nişte scopuri în sine. adesea. probabil. În Europa şi America de Nord. Cu toate acestea. există o întârziere între aceste revizuiri şi integrarea lor într-un cod. Istoria lungă şi etosul academic ale medicinii s-au combinat spre a produce unele dintre abordările cele mai sofisticate de construire a sistemelor etice profesionale şi de instruire a profesioniştilor cu privire la modul în care să combine aspectele etice şi tehnice ale muncii lor.sunt revizuite periodic şi aduse la zi pentru a răspunde la schimbările în situaţiile sociale şi practicile de lucru. Filozofia morală Filozofia morală este preocupată în principal de a identifica „binele” şi „răul” şi de a folosi raţionamentele logice pentru a lua în considerare aspectele implicate în dilemele etice. Unul dintre acestea s-a dezvoltat dintr-o critică a primelor două ca fiind reflectări ale 51 . Etica medicală este. Jeremy Bentham (1748-1832) şi John Stuart Mill (1806-1873). această proliferare a luat forma competiţiei între etica deontologică întemeiată pe ideile lui Immanuel Kant (17241804) şi etica utilitară întemeiată pe scrierile lui David Hume (1711-1716). etica profesională cea mai dezvoltată. Etica profesională se concentrează în principal asupra aplicării valorilor centrale care constituie o parte integrală a identităţii profesionale. de asemenea. O zonă auxiliară a filozofiei morală este etica profesională: aceasta este o disciplină care se dezvoltă rapid în cadrul filozofiei morale şi care. care reflectă diversitatea modelelor etice în cadrul filozofiei morale. Abordarea deontologică este bazată pe deducerea obligaţiilor etice dintr-un set specific de concepţii cu privire la natura realităţii. În capitolul următor voi face o analiză detaliată a patru coduri produse de organizaţiile naţionale. Nu este surprinzător faptul că există o proliferare a abordărilor. abordarea utilitară este bazată pe o evaluare a consecinţelor fiecărei fapte şi poate fi reprezentată printr-un angajament de a obţine „binele cel mai mare pentru numărul cel mai mare”. Alegerea între cele două sisteme poate fi exprimată ca o alegere între a-i privi pe oameni ca pe nişte scopuri în sine.

este constituită dintr-un grup de abordări întemeiate pe îndoiala post-modernă cu privire la posibilitatea de a produce o etică universală. ca fiind etica contemplativă. Priciples of Biomedical Ethics. potrivite cu problemele etice specifice. Această este combinaţia de principii la care se face referire cel mai mult în literatura cu privire la etica pentru consilieri. O altă abordare. etica nu este definită prin producerea unui sistem etic distinctiv. acum la ediţia a patra. de bătrâni. din care poate fi construită etica potrivită contextului dat. care poate fi reprezentată printr-o accentuare a implicaţiilor morale ale legăturilor dintre oameni. nestânjenit. evitarea vreunui rău făcut clientului (non-maliţiozitatea) echitatea (o distribuire corectă a serviciilor în societate). sau a concentrării utilitare pe consecinţele faptelor. Andrew Thompson. Aceste abordări sunt menţionate uneori ca fiind etica narativă sau comunicativă. a avut o influenţă majoră asupra dezvoltării principiilor etice pentru consiliere şi psihoterapie. în A Guide to Ethical Practice in Psychotherapy (1990) adaugă încă două principii: [47] fidelitatea (onorarea promisiunilor pe care se întemeiază încrederea între client şi consilier) 52 . ci printr-un angajament la implicarea într-o dezbatere reciproc respectuoasă. argumentând că un model este atât universal aplicabil. Ei propun patru principii etice principale: respectul pentru autonomia individului (literal – autoguvernarea). Lucrarea lor. dedicarea pentru binele clientului.) care consideră fapta etică drept un rezultat al calităţilor sau virtuţilor personale şi la care se face referire. în modalităţi care sunt analoge interacţiunii dintre tradiţiile terapeutice din consiliere. şi au respins orice simplitate la care s-a ajuns în grabă în domeniul eticii.experienţei bărbatului ca un individ liber. Această critică legată de sex a dus la crearea unei „etici a îngrijirii”. Qqqq pana aici Existenţa acestor abordări diferite (şi a multor altora) a fost o provocare majoră şi un stimulent pentru etica profesională. Aceasta a dus la o reînviere a eticii virtuţii întemeiată pe scrierile lui Aristotel (384-322 î. O altă abordare importantă este reacţia împotriva acelei orientări interpersonale a eticii deontologice întemeiate pe noţiunile realităţii şi principiilor deduse. [46] în contrast cu experienţa femeii ca dependentă de copii. de bolnavi. de asemenea. Alţii au adoptat o abordare mai puţin dogmatică şi au căutat să se inspire din aspecte ale mai multor modele diferite. Unii au adoptat o abordare puternic filozofică.Hr. care nu este aşa de mult o etică singulară. Din acest punct de vedere. Cu toate acestea. cât şi superior altora din punct de vedere etic. Eticienii cel mai influenţi de acest fel în domeniul eticii medicale sunt Tom Beauchamp şi James Chidress (1994).

Între exprimarea eticii individuale şi a celei colective există [48] o legătură potenţial mai strânsă decât ar fi în alte abordări ale filozofiei morale. dar şi suficientă simplitate pentru ca un practician ocupat să-şi aducă aminte de ele şi să le aplice. Raţionamentul lui corespunde aşa de îndeaproape experienţei mele în calitate de consilier. Prezentarea filozofiei morale ca fiind nişte principii se potriveşte şi cu nevoile modelului birocratic din organizaţiile profesionale. Aceste aspecte pozitive ale exprimării eticii profesionale în termenii unei serii de principii a condus la faptul că unele organizaţii de consiliere le promovează realmente ca o metodă de cunoaştere mai profundă a eticii. dintr-o perspectivă pur practică. El adoptă concepţia că interesul personal este prezent invariabil în luarea deciziilor etice şi poate avea o influenţă de denaturare. Folosirea unei combinaţii de principii etice drept temei al eticii profesionale are multe trăsături pozitive. Ele sunt asemenea unor punţi metaforice între diferitele discipline de filozofie morală şi consiliere. ci etica practică. Ethical 53 . au o influenţă disproporţională şi nedeterminată în procesul de luare a deciziilor. printr-o combinaţie de raţionamente etice şi psihologice. Cu toate acestea. încât îl găsesc pe deplin convingător. care măreşte relevanţa unei colecţii de principii pentru consiliere. Puterea factorilor nerecunoscuţi în luarea deciziilor personale este mult mai mare când rămân nerostiţi şi. el argumentează insistent pentru includerea acestui principiu. prin urmare. Aceasta pare a fi o adăugare evidentă. În concepţia mea. Pe bună dreptate. prin simpla reflectare asupra dilemelor etice legate de rolul lor. Modalitatea în care Thompson aplică principiile combină suficientă complexitate şi simplitate spre a fi folositoare consilierilor a căror preocupare principală nu este filozofia morală. ele oferă consilierilor un nivel de rafinament etic mai înalt decât ar putea să dezvolte ei înşişi. Trebuie să există suficientă complexitate pentru a cuprinde o serie largă de aplicaţii. Thompson recunoaşte că adăugarea „interesului personal” este controversată. utilitatea oricărui model pentru profesionişti este determinată de o combinaţie a doi factori ce sunt în tensiune unul cu celălalt. Adăugarea fidelităţii ca un principiu moral este foarte compatibilă cu consilierea şi evidenţiază importanţa „încrederii” şi a calităţii de a fi „demn de încredere”. Principiile oferă o metodă convenabilă pentru a concentra atenţia membrilor asupra raţiunii de a exista o etică a colectivului de care sunt legaţi.- interesul personal (dreptul consilierilor de a beneficia de toate cele cinci principii precedente). Principiile au rolul de mijloace de răspândire a terminologiei şi constituie o cale de abordare a problemelor care adoptă o abordare integratoare a multora dintre modelele etice principale contemporane. dacă este lăsat ca un factor nerecunoscut. Pe de altă parte. precum şi o metodă uşor aplicabilă de reglementare şi adjudecare.

evitarea vreunui rău făcut clientului. adoptarea explicită a acestor principii întrun cod de etică pentru a fi utilizat de consilieri din două culturi foarte diferite evidenţiază limitele lui. folosirea unei combinaţii de principii etice rămâne. cât şi clientul sunt cetăţenii unei ţări şi se supun unui sistem juridic din ce în ce mai internaţional. care poate fi folosită spre a susţine relaţia consilierii şi spre a clarifica aşteptările din partea fiecărei părţi. Cu toate acestea. Adesea. Necunoaşterea legii poate să aducă prejudicii şi surprize neaşteptate şi nebinevenite. dedicarea pentru binele clientului. Un consilier bine informat din punct de vedere juridic este în cea mai bună măsură să folosească legea spre a proteja drepturile şi responsabilităţile asociate muncii lui.Standards Casebook al American Counseling Association citează cinci principii: autonomia. Cu toate acestea. sau înlocuită. mie îmi faci rău”. De 54 . una dintre aplicaţiile mai folositoare ale filozofiei morale la consiliere. Cu toate acestea. dar sunt aproape de neînţeles într-o cultură tradiţională Maori. Acest sens al identităţii comune şi al moralităţii este exprimat prin fraza: „Dacă îi faci rău fratelui meu. Aceste principii sunt acceptabile într-o manieră justificabilă într-o cultură occidentalizată cu un accent pus pe responsabilitatea individuală. New Zealand Association of Counsellors a inclus explicit aceste cinci principii în „Code of Ethics” (NZAC. ele nu pot forma în ele însele un temei corespunzător pentru o etică a multiculturalismului. dacă etica pentru consiliere va ajunge mai elaborată. echitatea şi fidelitatea (Herlihy and Corey. Pentru moment. când consilierea va ajunge o activitate multiculturale. Aceasta este o limitare semnificativă care sugerează că o astfel de abordare ar putea să necesite a fi revizuită. este posibil să devină mai proeminente alte modele etice. ci familia şi comunitatea. 1996). 1998). unde unitatea de referinţă din punct de vedere moral nu este individul. Atât consilierul. Unul dintre paradoxurile aplicării acestor principii este faptul că ele îi oferă unei persoane moderne occidentalizate un temei etic pentru a trata cu respect o altă cultură. A fi conştient de existenţa legii aduce o serie de beneficii potenţiale. probabil. Acesta este o iluzie. deoarece nu se transferă cu uşurinţă în culturile tradiţionale. [49] Consilierii care consultă clienţi ce plătesc onorarii ar trebui să fie conştienţi cu privire la legea contractului. legea şi practicarea consilierii sunt compatibile reciproc. Legea Confidenţialitatea majorităţii relaţiilor de consiliere pare să îndreptăţească ideea că legea este în cea mai mare parte irelevantă pentru consilieri. sau globală.

De asemenea. fie cu dreptul comun (o formă de lege bazată pe cazuistică) nu poate fi obligatoriu. nu este ceva neobişnuit să se găsească feluri diferite de drepturi şi obligaţii care se aplică la organizaţii diferite din sectorul public. Adesea. fie cu jurisprudenţa. ar putea fi potrivit să se gândească la legea cu privire la sănătatea mintală.exemplu. O altă greşeală obişnuită este să se presupună că o lege care este bună într-o organizaţie se aplică automat la toate celelalte organizaţii care îndeplinesc o activitate asemănătoare. curţile susţin că regulamentul guvernamental. Unele principii fundamentale ale legii clarifică într-o mare măsură această problemă. calomnie. Peter Jenkins a publicat un îndrumar util. penale şi în cercetări judiciare). nu este obligatoriu din punct de vedere legal şi că guvernul are la dispoziţie mijloacele de a-l face obligatoriu. Regulamentele adoptate de departamentele guvernului nu au nici un statut legal. În funcţie de tipul de muncă asumată de consilier. prin urmare. dacă nu sunt susţinute de jurisprudenţă. Jurisprudenţa aprobată ca legislaţie de către parlament trece peste celelalte feluri de legi. în el însuşi. Consilierii care consultă clienţi ce nu plătesc onorarii au o dificultate mai mare în stabilirea unei baze legale a relaţiei lor şi pot fi supuşi unei nesiguranţe juridice mai mari. Cu toate acestea. neglijenţă. legea poate să fie creată printr-un sistem de cazuri juridice. Psychotherapy and the Law (1997). Organizaţiile din sectorul public pot să facă doar ce sunt autorizate de stat. protecţia şi divulgarea rapoartelor şi rolul de martor (în procesele civile. De asemenea. comercial şi voluntar sunt destul de diferite. dacă ar avea această intenţie. respectând principiul că paza bună trece primejdia rea. Una dintre dificultăţile puse de lege consilierilor este complexitatea ei şi posibilitatea unor prevederi legale aparent contradictorii. în absenţa unei înţelegeri contractuale clare între client şi consilier. în care principiile legale dezvoltate de majoritatea curţilor superioare predomină asupra celor aflate la nivele inferioare. familie şi tineri. Obţinerea acestui fel de informaţie ajunge tot mai uşoară pe măsură ce apar publicaţii noi. În absenţa oricărei jurisprudenţe. Counselling. Acest aspect este deosebit de semnificativ cu privire la confidenţialitate şi cu privire la lucrul cu clienţi predispuşi la sinucidere (vezi capitolele 7 şi 10). Este ceva obişnuit să descoperim că obligaţiile legale [50] susţinute de serviciile sociale cu privire la protecţia copilului sunt considerate greşit ca aplicându-se altor tipuri de organizaţii. o curte de judecată poate să presupună un termen contractual implicit. toţi consilierii ar trebuie să fie bine sfătuiţi să aibă cel puţin o familiarizare elementară cu legea privitoare la contracte. este important să ne dăm seama că orice termen contractual care intră în conflict. pot avea obligaţii care ar putea să nu se aplice altor feluri de organizaţii. Bazele legale ale organizaţiilor care lucrează în sectorul public. confidenţialitate. Ca 55 . Legea este un sistem ierarhic. de asemenea.

dar. sau o înţelegere a semnificaţiei morale a lucrurilor care li se întâmplă. dar sunt cazuri când dilema morală a clientului creează 56 . sociale şi legale pe care numeroşi consilieri le pot întâlni în munca lor. Figura 3. care caută un sfat bun. În majoritatea timpului. Legea este o sursă tot mai semnificativă. Verificaţi temeiul legal pentru regulamentul public sau al agenţiei. Dacă urmaţi doar regulamentul. pentru că reprezintă o formă de moralitate naţională în cadrul unei democraţii. - Nu presupuneţi că un act legal pentru o organizaţie publică s-ar aplica şi la altele.2 Utilitatea legii Concluzie Unul dintre motivele mele de a atrage atenţia la diferitele izvoare ale conceptelor etice folositoare în consiliere este acela de a pune în discuţie ideea care spune că simpla combinare între codurile sau ghidurile profesionale şi un simţ al moralităţii personale este un temei suficient pentru standardele etice în consiliere. diavolul se află în detalii. din punctul meu de vedere. precum şi ca valori implicite în modelele terapeutice. se poate considera pe bună dreptate că dilema morală intră în responsabilitatea clientului. sau la organizaţiile independente ori voluntare. care trebuie să fie luată în considerare. dar în Figura 3. Codurile şi ghidurile sunt importante. aţi putea să ajungeţi să călcaţi legea.2 am încercat să rezum câteva principii de bază pentru a înţelege legea. Căutaţi sfatul unui jurist asupra problemelor importante.întotdeauna în lege. îndeosebi dacă acesta are un impact asupra legăturii dintre beneficiarii şi furnizorii serviciilor. avem privilegiul de a asista la conflictele morale ale clienţilor noştri. Faceţi deosebire între legislaţia relevantă şi legea bazată pe cazuistică. ele nu mai sunt corespunzătoare pentru a răspunde dificultăţilor personale. - Folosiţi legea cea mai actualizată. În calitate de consilieri. pentru că prima o anulează pe cea de a doua. Filozofia morală oferă o bază pentru reevaluarea multora dintre aspectele „luate drept sigure” ale legii şi ghidurilor profesionale.

metodă care i-a fost recomandată spre a proteja atât fătul. Simon s-a hotărât să nu raporteze afacerea cu droguri. deoarece oamenii bat din greşeală la uşa lui. Fiecare dintre aceste situaţii prezintă dificultăţi complexe pentru standardele etice ale consilierilor implicaţi. cât şi pe ea de consecinţele unei tensiuni sanguine periculos de mari. El a ajuns să-şi dea seama că o persoană din camera vecină este implicată serios în vânzarea ilegală de droguri. În următorul capitol este prezentă o schiţă a acestui cadru etic. Simon este student şi locuieşte într-un cămin. Profesorul elevului susţine consilierea. Consilierul studentului a înţeles că Simon îşi dă seama că acel colegiu este preocupat cu seriozitate de împiedicarea folosirii drogurilor. Ea a cerut consiliere spre a fi ajutată să reziste ofertelor tot mai insistente de ajutor medical. dar a cerut un schimb de camere spre a evita deranjul unor vizitatori insistenţi care pot veni la ore anti-sociale. care nu pot fi rezolvate pur şi simplu printr-o combinaţie între moralitatea personală şi cerinţele etice publicate de organizaţia profesională din care fac parte. dar părinţii un interzis explicit ca elevul să fie consiliat. [52] 57 . Ea nu are nici o iluzie cu privire la seriozitatea situaţiei ei. dar Simon insistă asupra confidenţialităţii. O decizie etică sigură trebuie să ia în considerare idei provenite din toate sursele menţionate în acest capitol.posibilitatea de a fi o dilemă etică profesională pentru consilieri. Aceste simţăminte sunt exprimate prin refuzul de a accepta o naştere prin cezariană. Connie este însărcinată în luna a şaptea şi şi-a susţinut cu seriozitate convingerile în favoarea naşterii naturale şi împotriva intervenţiei medicale. Abilitatea consilierului de a răspunde etic şi constructiv este sporită considerabil de măsura în care a incorporat deja în mod activ aceste surse într-un cadru etic exprimat în aranjamentele de zi cu zi cu clienţii. după ce aproape ca a murit din cauza unor complicaţii asemănătoare într-o sarcină anterioară. Câteva exemple luate din evenimentele vieţii reale vor ilustra această idee: [51] Un consilier şcolar a fost abordat de un elev de treisprezece ani pentru a fi consiliat cu privire la problemele de familie.

Acest capitol este în primul rând o analiză a cerinţelor etice impuse de patru organizaţii naţionale importante de consiliere. cadrul poate fi ajustat după cum cer circumstanţele în care este folosit. Este o structură conceptuală care are asemănări metaforice cu schelele folosite spre a-i ajuta pe omeni să lucreze la o construcţie. United Kingdom Council for Psychotherapy (UKCP) a publicat propriul îndrumător. Sursele directe pentru un cadru sunt codurile şi ghidurile publicate. acesta a fost urmat de Confederation of Scottish Counselling Agencies (COSCA). Ea este alcătuită dintr-o serie de piese îmbinate. Prima ediţia a acestei cărţi a trebuit să se bazeze doar pe codul organizaţiei British Association for Counselling (BAC).4 Cadrul pentru etica şi standardele consilierii Un cadru etic este mai degrabă asemenea unei schele de construcţie. Conceptul de cadru ajută la înţelegerea unor noţiuni semnificative şi oferă susţinere fără a controla toate aspectele consilierii. The Couselling Psychology Division of the British Psychology Society (BPS) a publicat un îndrumător în 1995. în interiorul unui cadru esenţial. Mai târziu. fiind singura disponibilă la începutul lui 1993. Prin urmare. sunt validate atât cerinţa profesională de integritate. nu este surprinzător că ideea de cadru este o metaforă larg folosită în etica profesională: ea combină utilitatea şi adaptabilitatea. Acordul mutual între etică şi standardele de practică oferă. [53] Această declaraţie atrage atenţia asupra unui alt aspect al cadrelor etice. temelia pe care practicienii şi clienţii sunt protejaţi şi slujiţi într-un cadru definit şi în interiorul graniţelor acceptate. De asemenea. Este o structură care îi vizează pe consilierii ce adoptă poziţii diferite în spaţiu. ori ai unei organizaţii profesionale. ele sunt produsul unui acord colectiv. Un an mai târziu. Locul în care se află diferitele părţi ale structurii este un răspuns la problemele dificile care apar într-o mare varietate de tipuri de consiliere. 1996). în orice profesie. În acest fel. Adesea. cât şi credibilitatea (COSCA. dar esenţiale. şi susţine o persoană care se deplasează pe acea structură. mici. care a fost supus unor revizuiri în 1998. susţinut de membrii unei profesii. Schela este funcţională dacă are o formă distinctivă determinată de scopul ei. în acel an. Fiecare dintre aceste surse de îndrumare au fost adoptate oficial de organizaţia profesională ca fiind un set minim de standarde etice considerate importante 58 .

Ethical Principles an Guidelines (1993). 1995a). Etica cerută de la cei care lucrează ca psihologi experimentali sau într-o clinică poate fi diferită de cea corespunzătoare consilierii psihologice.1). Aceste variaţii reflectă deosebirile în structura şi administrarea organizaţiei. Deosebirile BAC Cod Cerinţe 3. aşa încât aplicarea lor este lăsată pe seama judecăţii [54] individuale a practicienilor şi supusă situaţiilor particulare în care se află aceştia (BPS. îmi voi începe comparaţia prin examinarea caracteristicilor lor ca documente. decât obligaţii.000 59 . Deosebiri ca documente între declaraţiile cu privire la standardele etice Chiar şi lectura cea mai superficială a acestor patru declaraţii cu privire la standardele etice va da pe faţă deosebiri legate de titlu şi de autoritatea afirmată asupra membrilor organizaţiei relevante (vezi Tabelul 4.pentru membri. A nu lucra în conformitate cu îndrumările poate fi considerat ca o sursă legitimă de îngrijorare cu privire la practica etică a consilierului.000 COSCA Cod Cerinţe 2.000 UKCP Cerinţe etice cerinţe 1. înainte de a analiza conţinutul lor. Preocuparea specializată a BAC şi COSCA face în stare aceste organizaţii să-şi prezinte codul ca aplicându-li-se tuturor membrilor lor. aşa încât Ethical Requirements constituie un set de standarde minime obligatorii pentru codurile şi ghidurile produse de organizaţiile membre.000 BPS Ghid Recomandări 2. UKCP foloseşte termenul de membru doar cu referire la organizaţii. Cerinţele mai generale care li se aplică tuturor membrilor BPS se află în Code of Conduct. Acest fapt explică relativa concizie a lucrării. având în vedere că în codurile organizaţiilor membre se află cerinţe mai detaliate. în timp ce la BPS şi UKCP consilierea este numai unul dintre multele roluri cuprinse. Tabel 4. Ghidul publicat de Division of Counseliing Psychology este suplimentar acestora şi conţine mai degrabă recomandări serioase.1 Prezentarea codurilor şi ghidurilor pentru consiliere Declaraţii cu privire la etică Forma Autoritatea asupra membrilor Lungime aproximativă (cuvinte) Număr de secţiuni 93 61 37 27 În mod unic. BAC şi COSCA sunt preocupate doar de consiliere. Pentru că fiecare dintre declaraţiile ghidurilor etice are trăsături distinctive.

consecinţele oricărei abateri de la cerinţe sunt potenţial diferite. Conţinuturile ocupă o poziţie intermediară între generalizarea şi abstracţia totală a declaraţiilor cu privire la valorile şi ghidurile specifice contextual. decât abstracte. Dintr-un punct de vedere practic. indiciul cel mai clar cu privire la nivelul de detalii pe care le conţine.respectul pentru autodeterminarea clientului .contractul . un temei pentru un cadru etic împărtăşit de membrii acestor organizaţii diferite. probabil.siguranţa clientului . deoarece ele au nivele de autoritate diferite şi. Cu toate acestea. decât anulează comparaţia.2 arată care ar putea să fie conţinutul unui cadru comun. ele sunt exprimate în limbaje mai degrabă generale. în care se are în vedere că membrii vor lua decizii etice mai precise în funcţie de context. pe care un consilier le caută adesea când este confruntat cu dileme etice particulare. Comparaţia conţinuturilor codurilor O comparaţie detaliată a conţinuturilor codurilor arată o asemănare considerabilă a subiectelor luate în considerare. mai târziu. fiecare dintre declaraţiile etice reprezintă un cadru etic specific organizaţiei. Subiectele comune prezentate în Tabelul 4. în cartea prezentă. Acestea sunt: . Zona de acord reprezintă. încât sunt vor fi tratate mult mai detaliat. care ar fi deosebit de relevante pentru consilierii din diferite asociaţii profesionale ce lucrează împreună.cu privire la statutul codurilor în cadrul organizaţiilor respective mai degrabă complică. În acest sens. Numărul secţiunilor codurilor este. este folositor să facem deosebire între standardele etice obligatorii şi cele recomandate.datoria de a păstra reputaţia profesiei. de aceea. probabil.confidenţialitatea . [56] 60 . Aceste subiecte sunt aşa de importante.

COSCA. 1998. Sunt două zone principale de deosebire. [57] O comparaţie atrage atenţia.Recomandat Surse: BAC.Tabelul 4. Aceste divergenţe în practica etică sunt tratate în capitolele 10 şi 12 ale cărţii. la divulgarea informaţiilor cu privire la clienţi către alte profesii.sarcina de a-l informa pe client divulgarea îngăduită pentru a salva vieţi sau pentru a împiedica un prejudiciu serios Cunoaşterea legii relevante Verificarea sistematică pe parcurs Cercetarea integritatea în tratarea datelor claritate în acordul cu participanţii protejarea identităţii participantului Reguli cu privire la păstrarea reputaţiei profesiei să fie raportat comportamentul defavorabil al altor membri BAC √ √ √ • √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ COSCA implicit √ √ √ √ √ implicit √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ √ • • • • √ √ √ √ √ √ BPS √ √ √ • √ √ √ √ √ • • √ • √ • UKCP √ √ √ implicit √ √ √ √ √ √ √ √ implicit √ Cheie: √ . 61 .1995.1995. 1993. în special.la cererea clientului Comunicările cu alte profesii cer: .Obligatoriu • . UKCP. de asemenea. la discrepanţele dintre aceste ghiduri etice. 1996. Prima se referă la un aspect al tratării confidenţialităţii şi.stabilirea a ce este cel mai bine în interesul clientului . A doua este legată de cerinţele pentru consiliere şi verificare. BPS. 1997.2 Comparaţia codurilor şi ghidurilor publicate Cerinţe Acurateţea în declaraţiile cu privire la competenţa profesională Competenţa terapeutului Pregătirea pentru practicare Asigurare pentru despăgubiri Protejarea siguranţei clientului Respectul pentru autodeterminarea clientului lucrul cu consimţământul clientului caracterul non-exoploatator tratarea relaţiilor duale caracterul non-discriminatoriu Contractul claritate cu privire la termeni comunicat înainte revizuire periodică Prevederi pentru întreruperi şi rezultate Confidenţialitate accentuarea importanţei orice limitări să fie comunicate .consimţământul clientului .în avans .

dedicarea pentru binele clientului.21. COSCA face din dedicarea pentru binele clientului o prioritate etică. constituie un indiciu cu privire la nuanţa etică a fiecărui cod. Prioritatea unei etici a autonomiei este indicată printr-o referire la autonomia clientului în punctele cheie ale codului. ori asupra altora.4). nu se cere ca termenii contractuali şi orice limitări ale confidenţialităţii să le fie comunicate clienţilor. 2. Spre deosebire cu poziţia adoptată de BAC. cerinţele ulterioare din cod par să pună un accent mult mai mare pe respectul faţă de 62 .Echilibrul principiilor etice în cerinţele publicate În Capitolul 3. alte două declaraţii acordă prioritate dedicării pentru binele clientului. 1998:8. cât şi implicită. am susţinut că una dintre abordările cele mai folositoare ale eticii în consiliere este aceea de a le privi din perspectiva celor şase principii etice: respectul pentru autonomia individului (literal autoguvernare). Numai în situaţii excepţionale de împiedicare a unei vătămări asupra propriei persoane. evitarea vreunui rău făcut clientului. UKCP afirmă că „se aşteaptă ca toţi psihoterapeuţii să lucreze cu scopul de a alina suferinţa şi de promova bunăstarea clienţilor” (UKCP. respectul pentru autonomia clientului este o prioritate etică atât explicită.4.2). Cu toate acestea. claritatea contractului şi confidenţialitatea. prevalează alte principii etice. atunci când „clientul nu mai vrea. Pe întregul parcurs al codului există un accent pus pe dedicarea pentru binele clientului. În codul BAC. 1997: B3. echitatea (o distribuire corectă a serviciilor în societate). iar criteriul principal pentru decizia de a contacta „serviciul psihiatric relevant sau alt serviciu psihiatric” este „cel mai mare bine pentru client” (s. punând fără echivoc pe primul loc din Statement of Ethics afirmaţia că „membrii lucrează pentru a promova ce este cel mai bine în interesul clienţilor şi pentru bunăstarea lor”. Măsura în care fiecare dintre aceste principii este prezent. fidelitatea (onorarea promisiunilor pe care se întemeiază încrederea între client şi consilier) interesul personal (dreptul consilierilor la toate cele cinci principii precedente).1). Acestea nu sunt numite. paginile 47-49. De exemplu. un accent puternic pus pe consimţământul clientului. dar sunt probabil un amestec între dedicarea pentru binele clientului şi evitarea vreunui rău făcut clientului. sau nu mai este în stare să-şi asume responsabilitatea pentru faptele lui” (BAC. implicit sau explicit.

Fără a fi surprinzător. încât se suprapun în multe privinţe importante.3 Priorităţi etice în cerinţele etice publicate 63 . dar continuă să-i atribuie consilierului controlul final. 1995a: 2). cu privire la ce este cel mai bine în interesul clientului. dacă organizaţiile profesionale sunt implicate invariabil în ascultarea plângerilor. Integrarea explicită a respectului faţă de autonomia clientului reflectă o ameliorare majoră a deosebirii de putere de influenţă. fără a acorda şi respect autonomiei clientului. prin stabilirea unei „valori de bază întemeiate pe prioritatea relaţiilor de consiliere/psihoterapie” (BPS. principiile etice bazate pe fidelitate şi autonomie sunt aşa de strâns legate. iar comunicarea de informaţii confidenţiale trebuie să fie cu permisiunea clienţilor. În practică. Ghidurile pentru consilierea psihologică demonstrează această apropiere etică prin faptul că afirmă respectul pentru autonomia clienţilor. sau fidelităţii. ca o componentă a „ce este cel mai bine în interesul clienţilor”. Ghidurile pentru consilierii psihologici acordă prioritate unei etici a fidelităţii. Tabelul 4. Un principiu de echitate este de asemenea prezent într-o formă slabă. toate declaraţiile publicate pun accent pe evitarea malpraxisului şi a exploatării clienţilor. Nici unul dintre coduri nu ajunge până acolo încât să sugereze o obligaţie mai categorică de a asigura o distribuire şi o disponibilitate echitabilă a consilierii pentru întreaga populaţie. O dedicare etică pentru bunăstarea clientului determină explicit modalitatea în care trebuie să fie folosită acea autoritate. Imparţialitatea şi faptul de a fi nondiscriminatoriu faţă de clienţi sunt accentuate. decât este evident în cerinţele UKCP. prin prioritatea acordată autonomiei. Alte principii sunt prezente implicit în toate codurile. Nu există nici o referinţă explicită la luarea în considerare a interesului personal al consilierului. şi nu la cerere. dar acest aspect nu reuşeşte să atingă o dedicare mai largă [59] cu privire la asigurarea disponibilităţii consilierii pe baze echitabile pentru toţi membrii unei populaţii. dar îl lasă pe client relativ incapabil de a contrazice o decizie luată de un consilier pe temeiul unei evaluări mai degrabă profesionale. COSCA subliniază responsabilitatea consilierilor de a comunica în avans termenii contractuali pentru consiliere.autonomia clientului. decât făcută de client. clientului i se dă un control mult mai mare asupra relaţiei de consiliere. Aceste deosebiri în accentele etice pot fi destul de semnificative pentru clienţi în termenii modului în care experimentează felul consilierilor lor de trata diferenţa între puterea de influenţă a clientului şi cea a consilierului. Este dificil de urmărit o relaţie care pune prioritate pe faptul de a fi demn de încredere. declarând că „practicianul va căuta întotdeauna să promoveze controlul clienţilor asupra propriei vieţi şi abilitatea lor de a lua decizii corespunzătoare”. Pe de altă parte.

Sunt situaţii în care aceste deosebiri pot fi foarte semnificative. probabil. este surprinzător pentru mine că aşa de puţini consilieri par a fi conştienţi de predispoziţia etică a organizaţiei lor profesionale. deosebiri semnificative de atitudine faţă de clienţi şi de etos organizaţional. decât accentul pus pe dedicarea faţă de bunăstarea clientului. Un accent pus pe autonomie sau fidelitate aspiră la o egalitate mai pronunţată între puterea de influenţă consilierului şi cea a clientului. fidelităţii sau dedicării pentru bunăstarea clientului ca principiu etic călăuzitor (vezi Tabelul 4. în care consilierul îşi foloseşte puterea de influenţă într-o modalitate în care poate să aibă un control destul de mare asupra clientului. există clienţi care ar prefera fără îndoială să fie ajutaţi în cadrul unei etici a autonomiei. Astfel. Un client care se simte profund tulburat şi aflat la capătul puterilor ar putea să primească bine acest simţământ de dependenţă faţă de îngrijitorii bine intenţionaţi şi poate chiar să se opună unei etici a autonomiei şi fidelităţii. cât şi pentru client să fie conştienţi cu privire la principiile care se vor aplica în acea 64 . Unul dintre motivele pentru care priorităţile etice pot să treacă neobservate este acela că toate cerinţele etice publicate califică principiile lor etice prioritare prin includerea celorlalte ca principii auxiliare. indiferent cât de inofensive sunt intenţiile consilierului. deoarece aceasta ar accentua mai mult propria responsabilitate cu privire la sine.3) indică. În aceste circumstanţe oarecum confuze. Clientul care este consiliat în cadrul unei etici profesionale care pune accent pe bunăstarea clientului încredinţează multă autoritate în mâinile altora şi este supus interpretărilor lor cu privire la ce este cel mai bine pentru el. ori nişte mijloace de a ajunge la un scop. Cunoaşterea principiului etic prioritar poate fi decisivă pentru unii clienţi în alegerea consilierului. Pe de altă parte. poate că este cel mai bine atât pentru consilier. are loc o pierdere inevitabilă de putere personală. Alegerea priorităţii etice poate fi foarte semnificativă pentru unii clienţi şi ar putea fi unul dintre factorii pe care ei ar dori să-i ia în considerare în alegerea consilierului. precum şi cu privire la relaţia dintre drepturile individuale şi cele colective. chiar şi în situaţii de tulburare extremă.Principiul etic prioritar Autonomia Fidelitatea Dedicarea pentru bunăstarea clientului BAC √ Organizaţia BPS COSCA √ √ UKCP √ Divergenţa de păreri între organizaţiile profesionale cu privire la prioritatea acordată autonomiei. prin urmare. Aceste deosebiri de părere sunt însoţite de o tensiune etică existentă în întreaga societate occidentală cu privire la întrebarea dacă clienţii trebuie să fie trataţi ca fiind nişte scopuri în sine.

Ghidurile îngăduie un varietate de răspunsuri diferite în aceste circumstanţe. din cauza posibilităţii de a exista confuzie în legătură cu aspectul fundamental al identităţii profesionale şi în legătură cu modul în care sunt furnizate serviciile. Din câte ştiu. Concluzie Atât pentru consilier. Până când nu va avea loc această reexaminare. Ca să ne întoarcem la metafora prin care cadrul etic este privit ca o schelă. nu este clar dacă unele dintre suporturi sunt prezentate 65 . intenţia de sinucidere. respectul pentru autonomia individuală susţinut de ghidurile BAC şi BPS ar putea să nu ajungă până acolo încât să cuprindă o vătămare gravă autoprovocată de client. De exemplu. nu a existat nici o încercare de a verifica semnificaţia acestor deosebiri în priorităţile etice dintre organizaţiile profesionale. sau să adopte o concepţie mai largă cu privire la ce este cel mai bine pentru comunitate sau societate. cu privire la modul în care aceste organizaţii privesc relaţia consilier-client.relaţie de consiliere. dar. această cunoaştere este mai semnificativă pentru clienţi. sau vătămarea altora. consilierilor şi clienţilor de va fi dificil să cunoască semnificaţia deosebirilor şi accentelor respective. pe temeiul concluziilor profesionale ale consilierului. Ar fi interesant de ştiut cum rezolvă contradicţiile etice posibile consilierii care aparţin mai multora dintre aceste organizaţii concomitent. cât şi pentru consilieri. pe de altă parte. Clientul este interesat de etica aplicabilă în situaţia lui specifică şi într-o relaţie de consiliere specifică. ele pot fi nişte declaraţii analizate atent. Sper că această analiză va duce la o reexaminare a priorităţii acordate principiilor etice diferite în interiorul unui cadru etic folosit de toate organizaţiile de consiliere principale. cunoaşterea stadardelor etice aplicabile în orice timp poate fi de importanţă crucială. cât şi pentru client. precum şi cu privire la care dintre principii vor avea prioritate de obicei. Din punctul meu de vedere. Această stare de lucruri nu este cu adevărat satisfăcătoare. Divergenţele actuale dintre codurile şi ghidurile publicate de consilierea profesională sporesc posibilitatea confuziei atât pentru clienţi. Este posibil ca aceste deosebiri să fie doar întâmplătoare. Toate codurile par să aibă în vedere circumstanţe în care alte principii pot trece peste cele ce au prioritate de obicei. Unii ar putea să lucreze în cadrul unei etici a autonomiei. decât înţelegerea priorităţii etice aplicate de organizaţia profesională de care aparţine consilierul. alţii ar putea să acorde prioritate evaluării profesionale cu privire la ce este „cel mai bine” pentru client. [61] cuprinzându-le pe acelea care nu au fost menţionate explicit în această analiză.

De exemplu. ca atunci când se lucrează cu cineva care are o înaltă capacitate de autodeterminare. Analiza problemelor etice din capitolele următoare sugerează că faptul de a se acorda prioritate unui principiu etic trebuie să fie privit ca nefiind altceva decât o predispoziţie ce poate fi adaptată în funcţie de circumstanţe. [62] 66 . Şi legea indică faptul că priorităţile etice divergente sunt adaptate în funcţie de circumstanţe. ar fi nepotrivit să se aplice aceeaşi etică. ce poate fi stabilită doar de consilier şi de client la timpul potrivit.intenţionat ca fiind de nemişcat de către organizaţia profesională responsabilă pentru construirea schelei. atunci când se lucrează cu cineva care are o capacitate redusă de a-şi asuma responsabilitatea pentru sine. care va necesita adaptarea în funcţie de o varietate de factori. Cel mai bine ar fi ca acel cadru etic oferit de organizaţiile profesionale să fie privit ca o schelă pre-construită.

Partea a II-a Responsabilitatea faţă de client 67 .

principiul evitării vreunui rău făcut clientului nu este prezentat ca o preocupare etică de primă însemnătate. pot duce la plătirea unor despăgubiri substanţiale către client. dacă apar.5 Siguranţa. nu consider că este folositor să pornim de la ideea aceasta. Prin urmare. Un aspect important al acestor responsabilităţi este acela de a proteja clientul de vreun rău cauzat de participarea la consiliere. Rezervele mele cu privire la acordarea rigidă a priorităţii unor principii etice. faţă de altele s-ar aplica în aceeaşi măsură şi la aceasta. Declaraţiile etice publicate de organizaţiile naţionale de consiliere acordă prioritate cu mai multă hotărâre unor principii care. Unele exemple fictive vor oferi câteva idei cu privire la răul care poate fi suferit de clienţi. lucrul acesta ar putea să fie o greşeală nefericită [65] atât din partea clientului. Aşa cum am văzut în capitolul precedent. Nu vreau să prezint un caz în care evitării răului îi este acordată prioritatea faţă de alte principii etice. Posibilitatea de a face rău poate fi evitată. Siguranţa clientului Consilierea este în primul rând o terapie prin conversaţie. cu scopul de a atinge ţinte mai importante. 68 . presupun că evitarea vreunui rău făcut clientului a fost luată deja în considerare. Este în interesul consilierului să evite câteva dintre sursele cele mai evidente de învinuire legală care. Totuşi. este relativ uşor să trecem cu vederea pericolele fizice şi să ne concentrăm asupra surselor psihologice de vătămare. neglijenţa şi poliţele de asigurare Responsabilităţile faţă de client constituie de obicei preocuparea principală a consilierilor. sau cel puţin redusă substanţial. prin implicaţia lor. Cu toate acestea. dacă ne gândim în ce măsură putem realiza acest lucru spre a deschide calea spre alte obiective etice mai categorice. cât şi a consilierului.

există întotdeauna posibilitatea ca clientul să calce strâmb. Sunt momente când consilierul este confruntat cu alegeri dificile cu privire la modalitatea în care să răspundă şi să stabilească lucrul care va fi cel mai folositor pentru client.Siguranţa fizică Bill a fost aşa de nervos când a intrat în cabinetul de consiliere. această persoană ar putea fi consilierul. Este important ca un consilier să ceară sfatul unui agent de asigurări competent cu privire la necesitatea unei „poliţe de asigurare publică”. În mod normal. Siguranţa psihologică Toate modelele de teorie şi practică în consiliere afirmă că clienţii vor beneficia în urma consilierii şi. sau părţi din imobile. de obicei. obligaţia ar trebui să fie plătită de consilier. dacă activitatea de consiliere are loc în imobile din domeniul public sau comercial. Pentru a se dezvolta încrederea necesară care îl va 69 . îndeosebi când consilierul pare să fi fost neglijent. majoritatea poliţelor de asigurare pentru case exclud compensări pentru imobile. [66] Din experienţa mea. Îndeosebi în stadiile de început ale relaţiei de consiliere. definit în lege ca fiind „o persoană care are un control suficient asupra imobilului pentru a fi pus sub obligaţia de a avea grijă de aceia care ajung în acel imobil într-un cadru legal” (Rogers. dacă poliţa de asigurare ar fi insuficientă. sau au dus la invaliditate. orice recompensă pentru vătămări ar putea fi substanţială. Cu toate acestea. lucrul cu clienţii este rareori aşa de simplu cum sugerează modelele de consiliere. favorizează o teorie sau o metodă specifică. Aceasta este inclusă în planurile de asigurare oferite în asociere cu BAC şi BPS. pretenţia s-ar îndrepta împotriva „proprietarului”. încât nu a observat o etajeră aflată la nivelul capului. în cazul în care consilierul a anticipat orice surse de pericol şi le-a îndepărtat. încât a fost necesar un tratament medical. S-a lovit cu capul de ea aşa de puternic. clientul poate cere despăgubiri pentru orice vătămare. cât şi pentru client. riscul de vătămare fizică a clientului în timpul consilierii este destul de mic. Acest fapt are implicaţii importante atât pentru consilier. folosite pentru activităţi comerciale. sau să se lovească de ceva. Dacă vătămările suferite de Bill au fost grave. De obicei. este posibil să simtă o vulnerabilitate cu privire la probleme care încă nu au fost declarate. În aceste circumstanţe. Adesea. să cadă de pe un scaun. În mod normal. Totuşi. Prin urmare. 1998). consilierul ar putea fi răspunzător personal de plata pagubelor. Cu toate acestea. obligaţia ar fi plătită de poliţa de asigurare publică a consilierii. adesea. Mulţi consilieri lucrează acasă şi se pot baza pe poliţa de asigurare pentru casă.

nu este etic să ne bazăm pe această capacitate de autoprotejare. Una dintre deosebirile pe care le-am observat în supervizarea unor consilieri este încrederea mai mare pe care consilierii cu experienţă o au în lucrul progresiv şi cu răbdare. Supervizarea consilierii. [67] Dacă acel consilier a făcut un contract cu clientul. majoritatea clienţilor au suficiente resurse pentru a se proteja împotriva unor asemenea intervenţii psihologice inoportune. ca urmare.face în stare pe client să-şi exprime vulnerabilitatea este nevoie de timp. „Mai presus de orice. iar cei mai înţelepţi dintre ei nu promit nimic! Unii care aleg să facă afirmaţii extravagante pentru felul lor de consiliere sau terapie nu înapoiază 70 . decât poate suporta nivelul de încredere al clienţilor. a fost tratat de un psihiatru pentru depresie. nu faceţi rău”. ca urmare. el s-a simţit tot mai rău şi a ajuns tot mai retras. Petru a abordat un consilier pentru ajutor într-un caz de doliu. Orice proces care poate să facă bine este în stare să facă rău. Un exemplu va ilustra felul de situaţie în care ar putea să apară o cerere de despăgubire pentru vătămări psihologice şi dificultăţile cu care s-ar putea confrunta orice client în obţinerea despăgubirilor. dacă este aplicat greşit. cât şi celor psihologice. Consilierii fără experienţă sunt mai predispuşi să simtă răspunderea de a face să se vadă că au ceva de oferit şi. în care pot să fie discutate aceste probleme. După refacere. Din fericire. s-a gândit să-l dea în judecată pe consilierul lui. În medicină. constituie o protecţie suplimentară pentru clienţi. clientul poate să-l dea în judecată pentru călcarea contractului. Cu toate acestea. o cerinţă esenţială pentru evitarea vreunui rău făcut clientului. indiferent dacă e vorba de consilieri cu sau fără experienţă. până când clientul este pregătit să dezvăluie zone mai adânci de vulnerabilitate. În cele din urmă. sau este neclar cum va ajuta o intervenţie specifică. Kenneth Cohen (1992) a observat că: Psihoterapeuţii şi consilierii înţelepţi tind să fie foarte precauţi cu privire la prezicerea rezultatelor. slujeşte atât scopurilor terapeutice. Semnificaţia etică a principiului evitării vreunui rău făcut clientului este cu greu egalată de o obligaţie legală corespunzătoare. Toate cerinţele publicate de organizaţiile profesionale luate în considerare în capitolele precedente accentuează faptul că fiecare consilier trebuie să lucreze în conformitate cu nivelul lui de competenţă. Cu toate acestea. Acest sens al respectului faţă de situaţia clientului şi precauţia corespunzătoare în stabilirea căii potrivite de a-i răspunde clientului este fundamentală pentru siguranţa psihologică şi. a fost adoptat un principiu auxiliar principiului evitării vreunui rău făcut clientului. ajung să fie mai provocatori în intervenţiile lor. sau absenţa înrăutăţirii. pentru situaţii în care se consideră că nu mai este posibil nici un alt ajutor. făgăduindu-i îmbunătăţiri. În ciuda consilierii.

un proces cu privire la neglijenţa medicală. cazul clientului se va baza pe presupusa neglijenţă a consilierului. 1998). [68]dar acum are o aplicaţie mai mult mai vastă. care decid faptul că un profesionist nu este neglijent. În absenţa oricărui termen contractual relevant pentru cererea de despăgubiri. de către un număr rezonabil de profesionişti competenţi în administrarea acelei forme de tratament (Roger. care ar fi putut să adopte o tehnică diferită. îndeosebi a ghidului ei cu privire la etică şi conduită. există deosebiri de părere cu privire la comportamentul profesional acceptabil. clientul va trebui să dovedească existenţa unei îndatoriri de îngrijire neîndeplinirea acelei îndatoriri paguba rezultată. Aceasta este o precauţie inteligentă împotriva cererilor de despăgubire pentru reprezentarea greşită sau călcarea contractului. Ea este cerută doar pentru exercitarea unei griji şi abilităţi rezonabile în acordarea serviciilor către clienţi. În aceste circumstanţe. de exemplu. dacă urmează practica acceptată ca fiind corespunzătoare în acel timp. aşa cum este cazul consilierii. curţile de judecată au adoptat o abordare diferită.banii garantaţi clienţilor dezamăgiţi. dar există incertitudini cu privire la modalitatea în care consilierul va stabili această apărare. Friern Hospital Management Committee (1957). Prin urmare. Datoria de îngrijire din partea unui consilier este aceeaşi ca a oricărei alte profesii. prin examinarea standardelor profesiunii. Curţile deja atribuie o mare greutate 71 . curtea nu se implică în a stabili care tratament este mai eficient şi nici nu consideră ca neglijenţă tratamentele mai puţin eficiente. Datoria de îngrijire nu pretinde că nu trebuie să existe nici o deteriorare şi nici chiar o îmbunătăţire reală a stării clientului. a acţionat practicianul în conformitate cu practica acceptată ca potrivită de către un grup de profesionişti responsabili şi cu experienţă în administrarea acelei forme de tratament? Dacă un consilier poate dovedi că a acţionat în conformitate cu un grup rezonabil de profesionişti. Testul folosit pentru a hotărî dacă aşa stau lucrurile a fost formulat în Bolam v. acest fapt este o problemă pentru curtea de judecată. O evaluare a eficienţei ar fi plină de probleme şi nu ar lăsa loc pentru deosebiri de opinie între practicienii conştiincioşi şi competenţi. Pentru a întemeia acest caz. Kenneth Cohen (1992) a indicat felul de întrebare pe care un judecător ar trebuie să şi-o pună: Chiar dacă există un grup de profesionişti competenţi. a manualelor principale şi a mărturiei practicienilor ei de seamă. variaţiile între teoriile şi metodele de consiliere. Dacă. atunci este posibil să fie o apărare completă. Grija rezonabilă va fi stabilită de o curte de judecată.

opiniilor medicale, dar statutul opiniilor non-medicale este necunoscut. Pare probabil că punctele de vedere ale unei organizaţii vor avea mai multă greutate decât ale unei persoane, dar din nou există incertitudine cu privire la acest fapt. Pentru a avea succes, clientul trebuie să stabilească, de asemenea, că răul suferit a fost cauzat de neîndeplinirea datoriei. „Cauza” este definită strict spre a însemna „contribuţie materială”, şi nu „determinare”. Aceasta înseamnă că explicaţiile conjuncturale sau speculative ale cauzei vătămării sunt nepotrivite. Întrebarea poate să fie pusă astfel: „S-ar fi întâmplat pierderea sau dauna dacă nu ar fi fost neîndeplinirea datoriei?” Existenţa mai multor explicaţii posibile, îndeosebi a explicaţiilor care nu-l implică pe consilier, pot să discrediteze, sau să micşoreze cererea de despăgubiri. În opinia lui Kenneth Cohen, pot fi şi înclinaţii antilitigioase inevitabile în cadrul consilierii, care apar din dificultatea cu care clientul a stabilit responsabilitatea consilierului pentru răul suferit, într-o relaţie în care clientul îi atribuie un nivel înalt de responsabilitate pentru rezultatele consilierii: „Mulţi ar spune că, pe termen lung, un consilier sau un terapeut bun caută să-l încurajeze pe clientul lui să localizeze cauzalitatea mai mult în propria viaţă şi la el însuşi, şi mai puţin la alţii, inclusiv la consilier” (Cohen, 1992). Pe de altă parte, un client mai puternic ar putea să ajungă mai activ în a cere daune consilierului, dacă a fost neglijent în modul de a lucra. Mai există şi alte reguli legale care ar putea să influenţeze advers abilitatea clientului de a da în judecată pentru neglijenţă. În acest fel de cazuri, nu există nici o despăgubire pentru doar pentru sentimente rănite, cu excepţia faptului că au o durată şi o gravitate suficientă pentru a duce la boala mintală. Cazurile recente au afirmat acest principiu general. De asemenea, circumstanţele care cauzează boala mintală sunt definite aşa de restrictiv, încât nu este foarte posibil să apară în consiliere. [69] Un client este predispus să sufere dificultăţi considerabile în a iniţia împotriva unui consilier o acţiune legală pentru o neglijenţa care a avut ca rezultat o vătămare psihologică. Acest fapt ridică întrebarea dacă organizaţiile profesionale, sau orice agenţii care oferă consiliere au responsabilitatea de a asculta plângerile cu privire la consilierile care au cauzat un prejudiciu personal serios. Majoritatea organizaţiilor vor asculta acuzaţiile de vătămare care apar dintr-un comportament neetic clar, cum ar fi exploatarea sexuală sau financiară a clienţilor, dar sunt mai puţin înclinate să ia în considerare problemele legate de o practică deficitară. Este demn de observat că profesia medicală înaintează destul de repede spre crearea sistemelor care compară rezultatele unor practicieni diferiţi prin sisteme de verificare clinică şi este tot mai preocupată să răspundă la plângerile cu privire la practica deficitară. Chiar şi în lumea destul de ordonată a medicinii, există dificultăţi semnificative în acordarea 72

acestui fel de servicii, iar aceste dificultăţi tind să fie mai mari în consiliere. Fără îndoială, stabilirea unor proceduri paralele pentru consilieri constituie o dificultate etică serioasă, accentuată şi de imposibilitatea de a aduce dovezi legale suficiente pentru neglijenţă. În Marea Britanie există un singur caz de psihoterapie neglijentă înregistrat în rapoartele legale. În cazul Landau v. Werner (1961), s-a susţinut că acuzatul, un psihiatru orientat spre psihanaliză, a fost pasibil de cauzarea neglijentă a deteriorării stării clientei, prin faptul că s-a angajat în contacte sociale, într-o încercare greşită de a rezolva transferul ei afectiv. Deteriorarea stării a fost de aşa natură încât clienta a încercat să se sinucidă. Curtea de apel a trimis acest caz la Înalta curte. Ambele au respins presupunerile că acuzatul făcuse sex cu clienta. Lipsa de cazuri împotriva consilierilor, bazate pe neglijenţă, este într-un contrast clar cu SUA, unde regulile de stabilire a vinovăţiei sunt mult mai favorabile clienţilor şi, ca urmare, litigiile apar mult mai frecvent. Pentru o comparaţie mai detaliată între cele două sisteme legale, vezi Peter Jenkins (1997).

Sfatul nepotrivit
Una dintre căile prin care clienţilor li se poate face rău este un sfat nepotrivit, sau greşit. Există o varietate de abordări cu privire la măsura în care este potrivit să fie date sfaturi în consiliere. Declaraţia BAC spune: „În mod normal, consilierii nu dau sfaturi” (BAC, 1997: B1.3.6). Această declaraţie este adevărată în general pentru toţi consilierii, dacă este aplicată la probleme cum ar fi decizia de a părăsi un partener, care ţin de autonomia clientului [70] (vezi capitolul următor). Cu toate acestea, modelele diferă în măsura în care se consideră potrivit ca un consilier să sfătuiască, sau să îndrume în cadrul consilierii. De asemenea, din punct de vedere etic, consilierii au obligaţia de a-i sfătui pe clienţi cu privire la riscurile potenţiale ale consilierii, dacă riscurile respective sunt prevăzute rezonabil de consilier. Înainte de a lua în considerare implicaţiile etice şi legale ale unei sfătuiri greşite, voi trata întrebarea dacă sfătuirea în sine este sau nu o activitate potrivită în anumite situaţii din cadrul consilierii. Unele modele de consiliere nu au nici o reţinere cu privire la valoarea sfătuirii şi susţin îndrumările constructive, care ar putea să includă asumarea unor exerciţii sau activităţi precizate, cum ar fi „temele de casă” dintre şedinţe. Terapia comportamentală cognitivă şi cea comportamental emotiv raţională, precum şi multe forme de terapie scurtă au o concepţie 73

pozitivă cu privire la acordarea sfaturilor. Unul dintre susţinătorii cei mai pătrunzători ai sfătuirii în terapie şi consiliere este Albert Ellis, care afirmă valoarea conversaţiei cu clienţii într-o modalitate pe care o crede a fi terapeutică, pe temeiuri teoretice şi practice. El îi critică pe consilierii care evită să combată concepţiile nepotrivite, sau autodistructive şi argumentează că timiditatea consilierului colaborează cu înclinaţia clientului de a-şi face rău singur (Dryden, 1997). Ellis este un susţinător energic al modelului pe care l-a întemeiat şi care a influenţat şi alte abordări ale terapiei cognitive. Concepţiile lui se opun direct practicii stabilite în abordările centrate pe persoană şi cele psihodinamice ale consilierii, în care abţinerea de la acordarea de sfaturi este mai mult decât o normă. După părerea mea, etica profesională trebuie să evite a fi părtinitoare cu privire la căile de lucru considerate a fi valoroase în cadrul unei abordări terapeutice stabilite. A li se cere consilierilor să acorde sfaturi ar fi la fel de greşit ca şi a li se cere să se abţină să acorde sfaturi. Etica acordării de sfaturi, care este consecventă cu modelul de consiliere, este foarte importantă pentru mine. Prin evitarea deliberată a acestui lucru, un consilier poate să-i facă rău unui client, deoarece reţinerea unui beneficiu potenţial al consilierii, iar acest fapt contravine motivului pentru care acel client caută consilierea. Există şi o altă situaţie în care probabil că este o datorie generală a tuturor consilierilor de a se gândi la acordarea unui sfat relevant. Aceasta se referă la informarea clientului cu privire la orice risc potenţial al consilierii. De exemplu:
John este un student care nu reuşeşte să se prezinte la nişte examene importante. El este foarte îngrijorat cu privire la luarea acelor examene, iar această îngrijorare este agravată de sentimentul că stresul prezent a reactivat nişte traume din copilărie. [71]

Nu este ceva neobişnuit ca oamenii care se confruntă cu evenimente majore în viaţă să experimenteze reapariţia unor simţăminte din alte aspecte ale vieţii lor, care par să le agraveze dificultăţile. Dificultatea pentru consilier este să găsească o cale de a răspunde constructiv la un eveniment din viaţă, cum ar fi examenele din exemplu, şi să stabilească dacă tratarea celorlalte aspecte ale problemelor clientului ar fi mai bine să aibă loc înainte, sau după examene. Faptul de a-l sfătui pe client să se gândească la tratarea acelor probleme abia după ce examenele vor fi trecut şi de a concentra consilierii asupra tratării îngrijorării imediate cu privire la examene are implicaţii etice. Clientul ar trebui cel puţin să fie avertizat cu privire la posibilitatea ca necesitatea emoţională de a trata celelalte probleme simultan cu un eveniment major din viaţă să-i reducă nivelul de energie şi abilitatea de a se concentra asupra acelui eveniment al vieţii.

74

De asemenea, poate fi potrivit din punct de vedere etic să sfătuim pe cineva să caute un ajutor de specialitate, altul decât consilierea, sau în paralel cu consilierea. De exemplu, cineva poate să prezinte dureri de cap continue şi pierderi de echilibru, pe care le atribuie stresului. Astfel de simptome pot să indice în aceeaşi măsură o boală cum ar fi o tumoare pe creier, situaţie în care un diagnostic timpuriu poate să fie critic pentru rezultatul unui tratament. Este potrivit din punct de vedere etic ca un astfel de client să fie sfătuit să facă un examen medical pentru a elimina originile fizice ale simtomelor, sau pentru a clarifica natura sarcinii consilierii. Lipsa de pregătire medicală a majorităţii consilierilor măreşte dificultatea etică legată de păstrarea unor graniţe clare între problemele fizice şi cele psihologice. Oamenii cu tulburări de alimentaţie se împotrivesc adesea căutării ajutorului medical, şi totuşi, formele severe de tulburările de alimentaţie pot avea consecinţe pe termen lung pentru sănătate şi fertilitate şi pot pune în pericol viaţa. Din nou, aceasta este o situaţie în care consilierul ar putea prefera să recomande examene medicale în paralel cu consilierea. Ar fi nepotrivit ca un consilier fără pregătire medicală să monitorizeze un caz de pierdere în greutate, dar, acolo unde se întâmplă aşa, există motive etice întemeiate cel puţin pentru un sfat cu privire la consecinţa faptului de a nu căuta un astfel de ajutor. Legea recunoaşte răul potenţial cauzat de un sfat neglijent şi verifică responsabilitatea legală mai strict decât pentru cazurile de neglijenţă. Spre deosebire de procesul pentru neglijenţă (vezi secţiunea precedentă), în loc să dovedească o legătură cauzală între datoria de a fi fost îngrijit şi vătămarea suferită, clientul ar trebui doar să dovedească faptul că a acţionat pe temeiul unui sfat. Spre deosebire de neglijenţă, clientul ar putea să dea în judecată pentru pierderi pur economice, cum ar fi pierderea veniturilor ca rezultat al unui sfat greşit, [72] chiar dacă nu s-a adus nici un prejudiciu persoanei sau proprietăţii, sau nici o relaţie contractuală recunoscută între consilier şi client. Consilierii care recomandă o temă de casă clienţilor (fapt opus aceluia de a-i oferi clientului posibilitatea de a-şi stabili propria temă de casă între şedinţele de consiliere) poate să implice o responsabilitate legală. Kenneth Cohen (1992) prezintă două exemple speculative: „Să presupunem că… un client spune ca răspuns: „M-am confruntat cu şeful meu, aşa cum am convenit să fac. Dar, acum el m-a concediat şi nu mi-aş fi pierdut locul de muncă, dacă nu ar fi fost sfatul tău greşit”. Sau, să presupunem că un client este arestat de poliţie pentru că s-a implicat în activităţile sexuale pe care consilierul le negociase cu el ca temă de casă, fără a-şi da seama că erau ilegale”. Aceste exemple ilustrează riscurile legale ale sfătuirii.

75

În legea cu privire la neglijenţa medicală, există un principiu general care spune că a nu sfătui cu privire la riscurile unui tratament poate fi un fapt la fel de neglijent ca acela de a da un sfat greşit (Sidaway v. Bethlem Royal Hospital, 1985). Cu toate acestea, consilierii sunt într-o situaţie diferită decât aceea a sfătuitorilor medicali. De obicei, ei nu recomandă medicamente cu efecte secundare potenţiale cunoscute, şi nici nu aplică procedee fizice în care este implicat adesea un anumit grad de risc, recunoscut de opinia profesioniştilor care consideră că astfel de riscuri trebuie să fie prezentate. Se pare că, în absenţa unui grup de opinie profesională, riscurile asociate consilierii sunt suficient de mari spre a îndreptăţi o datorie legală de a le prezenta. Cu toate acestea, consider că exemplele date anterior în această secţiune sunt suficient de clare spre a indica obligaţia etică serioasă de a obţine consimţământul dat în cunoştinţă de cauză de client în vederea începerii, sau continuării consilierii.

Importanţa poliţelor de asigurare
Este ceva obişnuit să li se ceară consilierilor să aibă poliţe de asigurare corespunzătoare (BPS, 1995q: s 1.1.2; UKCP, 1998; s 2.9), sau ca ei să-şi reevalueze nevoia de a avea acest fel de asigurare şi „când este potrivit, să obţină şi să păstreze un certificat de despăgubire corespunzător” (BAC, 1997: B6.1.6). Această cerinţă a atras critici. Obiecţiile principale sunt că riscurile ca un consilier să fie responsabil pentru vreun rău făcut unui client sunt considerabil mai mici decât ar fi pentru un doctor sau alt profesionist care are legătură cu tratarea fizică a persoanei. Din această perspectivă, consilierea nu este potenţial periculoasă. De asemenea, s-a argumentat că, dacă acceptă concepţia că munca lor este potenţial periculoasă, consilierii riscă să ajungă defensivi cu clienţii, sau că existenţa asigurării ar putea să încurajeze acţiunile în justiţie ale clienţilor. Cred că aceste argumente nu sunt convingătoare. [73] Riscul de acţiune legală pentru vătămări corporale împotriva consilierilor este relativ mic, reflectat de obicei în raport cu imobilele mici. Cu toate acestea, costurile au fost considerabile acolo unde consilierii au fost consideraţi responsabili pentru situaţii când clienţii cad şi se rănesc (răspundere profesională), malpraxis, greşeli şi omisiuni (despăgubiri profesionale), sau alte surse de rău făcut clientului. Pagubele în cazurile de vătămări fizice serioase, care apar de obicei în urma unor accidente de maşină, pot să depăşească 4 milioane de lire şi, la data scrierii, este pasibilă de apel o sumă de 9 milioane de lire. Asemenea nivele 76

Dacă acestea ar fi ceva de protejat prin poliţele de asigurare. Persoana care este considerată vinovată este răspunzătoare pentru plătirea costurilor de judecată ale ambelor părţi. a recomandat ca o poliţă de asigurare corespunzătoare să cuprindă: despăgubiri profesionale (malpraxis. răspundere publică (include răspunderea proprietarului). Motivul de a avea o asigurare corespunzătoare nu este doar altruist. Scopul legal al despăgubirilor acordate clienţilor în aceste circumstanţe este de a-i pune într-o poziţie financiară cât mai bună cu putinţă. sau este responsabilitatea consilierului în calitate de proprietar al imobilului. unele dintre obiecţiuni ar avea o validitate mai mare. cât şi pentru protecţia clienţilor. asigurare pentru produs (relevantă doar pentru consilierii care oferă obiecte cum ar fi casete audio pentru relaxare). Chiar şi costurile pentru pregătirea unei apărări legale pentru o plângere relativ minoră pot ajunge la mii de lire. mi se pare că este un motiv etic serios pentru asigurare. dacă nu cumva consilierii au resurse personale enorme spre a se asigura singuri. ca şi când accidentul nu s-ar fi întâmplat. În notele suplimentare sunt incluse adresele celor care oferă ambele forme de servicii de asigurare. având ca urmări vătămări cronice. Indiferent dacă vătămarea apare direct ca rezultat al consilierii. Smithson Mason. care ar putea să fie destul de costisitoare pentru consilier.serioase de vătămare nu sunt pasibile să survină ca o consecinţă directă a consilierii. pentru binele clienţilor. care a pus la dispoziţie planurile pentru membri BAC şi BPS. nici un consilier nu poate să fie întru totul sigur că un client nu va aluneca pe scări. asigurare pentru calomnie. [74] 77 . Oricare ar fi neajunsurile unui proces juridic destul de lent şi greoi. sau prin apartenenţa la o societate de protecţie profesională. sau nu se va împiedica de un covor. aşa încât clientul să poată fi compensat cât mai adecvat cu putinţă. greşeli şi omisiuni). Totuşi. Există şi o măsură de interes personal. Plătirea unor prime relativ modeste oferă un grad de predictibilitate financiară atât pentru consilier. Cea mai practică modalitate de a atinge aceste obiective etice este prin asigurare. acestea sunt ţinte etice dezirabile.

Cum tratează consilierul aparentele aşteptări contradictorii legate de respectarea autonomiei clientului şi. Se poate argumenta că tendinţa spre profesionalizare măreşte inegalitatea prin adăugarea unei puteri colective de influenţă. probabil. consilierea se desfăşoară în circumstanţe în care puterea de influenţă este distribuită inegal între consilier şi client. consilierea ar ajunge să fie compromisă din punct de vedere etic şi să-şi diminueze activitatea pentru clienţi. În absenţa unui respect serios şi bine înrădăcinat etic faţă de autonomia personală. să aibă o influenţă constructivă pentru client? Unul dintre mijloacele de rezolvare a dilemei este să lucreze în modalităţi care îmbunătăţesc autonomia clientului. Această strategie aparent simplă ascunde dificultatea implicaţiilor care ar putea surveni şi care. De asemenea. Clientul este sfătuit să fie precaut cu privire la angajarea în acest fel de activitate. Autonomia înseamnă dreptul „auto-conducerii”. sunt ilustrate cel mai bine de diferitele denumiri metaforice folosite de consilieri şi terapeuţi spre a descrie efectul lor. „îngăduinţă sau piedică”. între persoana care caută ajutorul şi cea care îl oferă există o inegalitate inevitabilă. sau autodeterminarea clientului. Totuşi. în acelaşi timp. pe care consilierul o deţine ca persoană. o accentuare a autonomiei clientului îi creează consilierului câteva dificultăţi serioase. Acesta este un 78 . de a decide şi acţiona pe temeiul unor gânduri şi hotărâri libere şi independente şi fără.6 Respectul pentru autonomia clientului Respectul pentru autonomia clientului este o prioritate de prim rang în majoritatea abordărilor cu privire la consiliere. aşa cum spune în paşaport. Pentru că majoritatea oamenilor caută consilierea în perioade de dificultate personală sunt mai vulnerabili decât de obicei. Îndeosebi în primele etape ale relaţiei de consiliere. Fără un angajament de a respecta autonomia. sau cu alte scopuri. [75] Raanan Gillon a dat o definiţie mai semnificativă care identifică această însuşire esenţială ca fiind „capacitatea de a gândi. în favoarea consilierului. deoarece poate avea implicaţii serioase pentru simţământul identităţii personale şi al deciziilor lui. de către un consilier instruit cu privire la modul în care să conducă pe cineva la acest fel de reflecţie personală. Consilierea implică faptul că un client este invitat să se angajeze într-un fel de conversaţie cu sine. clientul se poate supune la manipulare în conformitate cu interesul consilierului. sau „auto-guvernării”. şi consilierii trebuie să fie conştienţi cu privire la respectarea autonomiei clientului.

când nu poţi să-i ajuţi cu nimic în problemele lor filozofice?. dar nu poţi evita să fii 79 . şi îndeosebi ale problemelor greu de rezolvat. sau de a refuza să fie constrânşi. John Bancroft se confruntă destul de acut cu dilema între a fi un „vindecător” şi a fi un „educator”. Mulţi dintre cei intervievaţi folosesc simboluri sau metafore pentru descrie dilema lor. Ipoteza mea este că multor terapeuţi. El recunoaşte că este atractiv să fii „vindecător” şi că această imagine poate să fie eficientă în special pe termen scurt.. am putut să înţeleg că el abordează problema respectului faţă de autonomia clientului într-o modalitate diferită. De asemenea. întemeietorul terapiei comportamentale emotiv raţionale (REBT) şi John Bancroft. [76] cred că adopţi o atitudine de prefăcătorie ipocrită…. El crede că este inevitabil ca terapeuţii să nu încerce să-i potrivească pe clienţi în sistemul lor. le place „colaborarea deplină”. care sunt speriaţi să nu facă greşeli în terapie. Cu toate acestea. psihiatru şi autor al Human Sexuality and its Problems. O temă care a apărut frecvent este dificultatea de a reprezenta corect limitele între responsabilităţile consilierului şi cele ale clientului. dar la fel de etică. alegând pe altcineva ca terapeut. dacă încerci să păstrezi o poziţie de colaborare deplină. Desigur. Albert Ellis concepe rolul terapeutului ca fiind un „vindecător ştiinţific” ce are o putere personală caracteristică. Am descoperit că este deosebit de folositor să reflectăm asupra deosebirilor de opinie exprimate de Albert Ellis. le este teamă să fie directivi. Într-o carte introductivă despre Dilemele terapeuţilor. Voi începe prin a descrie concepţiile lor. din cauza modalităţii de argumentare în care Albert Ellis îşi afirmă concepţiile şi atitudinea lui provocatoare de a respinge alte abordări ale consilierii. Gradul de autonomie pe care îl acordă clientului este dreptul de a consimţi la terapie în aceşti termeni. Într-un cuvânt. pentru că pot să evite a-şi asuma riscuri şi a îndeplini singuri o mare parte din munca terapeutică…. el a comentat situaţia în care practicianul cunoaşte soluţia pentru problema clientului: De ce să pierzi timp terapeutic prin colaborarea 50-50 cu clienţii. în contrast cu modificarea propriului sistem spre a se potrivi clientului. el afirmă că este legitim să încerce să stea de vorbă cu clienţii despre ceva ce crede că este terapeutic pe temeiuri teoretice şi practice.subiect cu privire la care consilieri recunoscuţi pentru integritatea lor personală şi profesională au concepţii foarte diferite fără a respinge în mod necesar importanţa autonomiei clientului. Pe de altă parte.. Îmi dau seama că sunt înclinat spre sensibilitatea evidentă a celui de-al doilea. Când a fost intervievat de Windy Dryden. întrebându-i cu privire la dificultăţile muncii lor. Windy Dryden (1997) a intervievat paisprezece terapeuţi şi consilieri renumiţi. după ce am trecut peste iritarea mea iniţială.

aşa încât să poată aplica singuri aceste principii (Dryden. Cei doi clienţi care s-au sinucis la câţiva ani după terapie sunt consideraţi în afara sferei lui de influenţă sau răspundere. El lucrează direct cu aspecte ce sunt pe termen lung în viaţa clientului şi consideră vulnerabilitatea lor ca fiind compromiţătoare pentru autonomie. de ce a fost folositor. până la data când vor pleca de la mine. Acest lucru nu contează din punct de vedere etic. nu se vor considera înzestraţi cu noi resurse pentru a trata problemele care pot să apară în viitor. El argumentează că dezavantajul rolului de vindecător apare la sfârşitul terapiei şi comentează despre munca lui cu cuplurile. [77] Ellis adoptă cu claritate părerea că autonomia clientului este robustă şi nu este deranjat de clienţii care resping modalitatea lui de a aborda terapia. preferând alte metode. Dificultatea majoră a muncii lui nu este atingerea unei schimbări comportamentale pe termen scurt. Nu mai susţin această idee. Este posibil ca ambii să-şi fi modificat concepţiile de când au avut loc aceste interviuri. Prin urmare. pe la mijlocul anilor 1980. implicând mesajul: „iată ce trebuie să faci”. ci modalitatea de a menţine acele schimbări în timp. dar îmi dau seama că fiecare dintre aceste concepţii este consecventă cu o părere diferită cu privire la cât de robustă este autonomia clientului şi care este gradul de responsabilitate şi influenţă deţinut de consilier. deoarece au fost doar o ilustrare a două abordări diferite cu privire la rezolvarea dilemelor etice legate de autonomie. spunând că: Dacă pleacă de la consiliere cu ideea că au fost trataţi. La început. El este mulţumit că mulţi dintre clienţii lui cu tendinţe spre sinucidere s-au descurcat bine şi atribuie succesul lui abilităţii lor de a trece peste gândurile de sinucidere şi de păstra această poziţie. am găsit că este aşa de dificil să împaci aceste puncte de vedere. 80 . o parte foarte importantă a rolului meu de „educator” este ca. pe care le descrie ca fiind căutarea activă şi disputarea dependenţei de sine şi a ideilor iraţionale ale clienţilor. Bancroft lucrează direct cu relaţiile intime ale oamenilor.„expertul”. încât am considerat că unul dintre ele trebuie să fie inconsecvent cu respectul etic faţă de autonomia clientului. Pe de altă parte. 1997). El îşi înţelege munca drept aceea de a evalua problemele clientului. Pe de altă parte. El a observat că asocierea rolurilor de „vindecător” sau de „expert” cu „o dependenţă sporită” contribuie şi la o rată mai înaltă de recădere după consiliere. să-i fac pe cei doi să aibă o înţelegere clară cu privire la ce s-a întâmplat. educatorul care joacă rolul de „îndrumător” favorizează un simţământ mai mare de dependenţă de sine cu o rată mai scăzută de recădere. de aici îngrijorarea lui legată de faptul de a fi privit ca un vindecător expert. pe care o consideră relativ uşor de realizat.

iar acest fapt poate fi întărit de insistenţa consilierului ca acel client să se conformeze recomandărilor lui.Respectarea autonomiei clientului în consiliere nu poate fi rezolvată doar prin urmarea unui set de reguli sau îndrumări. Sue constată că modul în care se aşteaptă ca ea să urmeze o serie de etape în suferinţă. în loc să urmeze recomandările consilierului. Consilierul ei o frustrează prin faptul că pare a se aştepta ca aceleaşi lucruri care l-au ajutat pe consilier într-o situaţie similară să o ajute şi pe ea. sau dacă implică o construire atentă a unor baze acceptate de comun acord pentru a lucra împreună. Pierderea încrederii. De exemplu: Partenerul lui Sue a decedat recent. oricare ar fi nivelul acesteia. Ea cere comunicarea la un nivel de influenţă personală potrivit clientului respectiv în acel punct al relaţiei de consiliere. îndeosebi când aceasta nu este consecventă cu abordarea terapeutică folosită. Sue putea să-şi piardă încrederea în propria experienţă şi să înceapă să se conformeze 81 . Un nivel de constrângere corespunzător unei relaţii de consiliere bine stabilizate şi sigure ar putea să fie profund lipsit de respect. sau doreşte arzător ca acel client să se conformeze experienţei lui personale. Cerinţa esenţială este respectarea simţământului propriu clientului cu privire la ce va fi de folos pentru el. apare când consilierul crede că el ştie ce este mai bine pentru client. este nefolositor. Un factor pe care consilierul ar putea să-l ia în considerare este echilibrul între nivelul de încredere care există între el şi client şi nivelul de constrângere asuprea clientului. care poate submina autonomia clientului. sau teoriei lui. mai bine chiar decât clientul însuşi. simţământul de a fi antipatizat. În mod subiectiv. De asemenea. O combinaţie foarte posibilă. dacă relaţia este mai puţin sigură şi nivelul de încredere este insuficient pentru al face în stare pe client să răspundă constrângerii consilierului. indiferent dacă lucrul acesta implică prezentarea posibilităţii de alege şi acceptarea faptului că clientul poate prefera să caute ajutor altundeva. dacă nu lipsit de bun simţ faţă de client. sau incapabil să spui ce doreşti să comunici cu adevărat pot fi tratate de consilierul [78] care se angajează activ în direcţia îmbunătăţirii autonomiei clientului. în funcţie de circumstanţele generale ale vieţii şi cu dinamica din relaţii specifice. sau să-şi exprime rezerve. Rolul consilierului este de a îmbunătăţi capacitatea de autonomie personală a clientului. Respectarea autonomiei clientului măreşte cerinţele atribuite consilierului. oameni experimentează diferit propriul nivel de autonomie. Această insistenţă apare cel mai adesea când consilierul simte satisfacţie să-şi exercite puterea de influenţă şi controlul asupra altora. cum ar fi abţinerea de la sfătuire. Pot fi şi alte motive întemeiate pentru abţinerea de la sfătuire. dar lucrul acesta nu face sfătuirea să fie întru totul nepotrivită. Această situaţie putea să se rezolve de la sine pe mai multe căi. care nu se potrivesc cu experienţa ei.

printr-un entuziasm prea mare pentru o anumită teorie sau abordare. Prin urmare. Aproape toţi consilierii sunt dispuşi să accepte acum posibilitatea ca clienţii să-şi amintească evenimente reale. autonomia poate să fie subminată şi dependenţa clientului să fie încurajată în mod nepotrivit. este important să nu excludem ceva care trebuie să fie acceptat ca adevărat. cu ajutorul supervizării consilierii. Acceptarea răspândită a acestui punct de vedere a avut loc abia în anii 1980. până recent. Alice Miller (1990) caracterizează astfel de situaţii ca fiind potenţial „otrăvitoare”. şi ar fi fost posibil ca ea să nu fi avut suficientă energie emoţională pentru acest comportament. când descriu abuzul sexual din copilărie. care să-i facă să nu vadă aspecte din experienţa clientului. „Numai o persoană înţeleaptă este în stare să înţeleagă modalitatea în 82 . rapoartele de abuz sexual în copilărie ale clienţilor ca fiind o fantezie. Exemplul dat presupune că clientul a dezvoltat o înţelegere suficientă pentru a fi în stare să-şi dea seama ce se întâmplă şi are capacitatea de a lua iniţiativă.aşteptărilor personale şi teoretice ale consilierului. o invită să răspundă şi. Ea este preocupată îndeosebi de modalitatea în care psihanaliştii ortodocşi respingeau. lucru riscant. Teoriile psihanalitice au avut efectul unui comportament automat şi inconştient de a închide ochii. excluzând din atenţie experienţa reală a copilăriei clientului. Acest fapt ar fi însemnat o ocazie pierdută. Dacă se doreşte ca dreptul clientului la autonomie să fie respectat şi clientul să nu fie otrăvit printr-o interpretare sau neîncredere a consilierului. Acest exemplu arată puterea de influenţă a consilierului asupra clienţilor vulnerabili şi modul în care. este bine să ne întrebăm dacă nu cumva mai sunt şi alte „adevăruri” teoretice în repertoriul consilierilor. încât nu reuşesc să-şi dea seama ce li se întâmplă. îndeosebi dacă intră în contradicţie cu experienţa relatată de client. iar acest lucru este periculos. Sue putea să se opună modalităţii în care lucrează consilierul. Sue putea să-l abandoneze pe consilierul care nu este de ajutor. când se simţea aşa de vulnerabilă. În cuvintele lui Miller. Atât clienţii. demonstrând respect pentru experienţa personală şi autonomia ei. cât şi consilierii au nevoie de o măsură de sănătate emoţională pentru a recunoaşte aceste situaţii. Acesta nu este un argument etic împotriva neîncrederii sau al interpretărilor. consilierul se află pe o poziţie foarte puternică. [79] dacă nu este conştient de posibilitatea de a-şi folosi această putere de influenţă spre a submina dezvoltarea autonomiei clientului. Acest lucru ar fi fost o îndepărtare clară de la autonomie spre dependenţă. Alţi clienţi pot fi aşa de epuizaţi de faptul că experienţa lor este invalidată. să modifice abordarea ei. Rezultatul cel mai bun este acela în care consilierul este sensibil la reacţiile lui Sue. Cu toate acestea. Este un argument pentru evitarea atribuirii de prea multă certitudine unei teorii şi a încercării de a-i impune clientului un punct de vedere.

abilitatea de a duce clientul la o schimbare de genul catarsis/înţelegere adâncă/schimbare corporală/schimbare pivotală. Interviurile din Theraists’ Dilemmas sugerează că toţi consilierii sunt confruntaţi cel mai serios cu limitele corecte ale responsabilităţii în fiecare dintre cele două situaţii. să duci clientul de la adaptare la extaz. Prima apare când consilierul crede că poate vedea o soluţie la problemele clientului. abilitatea de a facilita schimbarea de direcţie a clientului. cum ar fi „Crezi că s-a terminat cu căsătoria mea?” sau „Crezi că sunt capabil să înving această problemă?” Aceste dileme sunt inevitabile în consiliere şi trebuie să fie evaluate în lumina circumstanţelor. John Rowan. Consilierul este privit ca fiind responsabil pentru organizarea procesului consilierii. 1983). O parte din acest proces implică întrebările: Îmi asum eu.care teoria pură poate să funcţioneze ca mijloc al puterii. toate acestea sunt. în cele din urmă. pe care mulţi consilieri o aplică în munca lor. El observă că este ispititor să descrie realizările în consiliere în termeni ca: să produci o breşă într-un client. Această abordare a respectării autonomiei clientului este întemeiată pe păstrarea unei deosebiri clare între responsabilitatea pentru procesul consilierii şi responsabilitatea pentru rezultate. aşa încât să măresc autonomia clientului şi să minimalizez dependenţa lui de mine? Consilierii care îşi pun aceste întrebări sistematic sunt mult mai puţin predispuşi să rămână în graniţele care le atribuie clienţilor [80] responsabilitatea cuvenită pentru rezultatul consilierii. Ce cred eu că este valabil pe o listă ca aceasta este să cauţi să urmăreşti lucrurile pe care le face terapeutul (sau consilierul) (Rowan. a accentuat importanţa modului în care consilierii gândesc şi vorbesc despre rolul lor. lucruri pe care le face mai degrabă clientul. când clientul îi cere consilierului să-şi exprime părerea personală. un terapeut umanist. în calitate de consilier. Cea de a doua apare. decât terapeutul sau consilierul. Clientul este responsabil pentru rezultatele consilierii. Totuşi. Folosirea acestei abordări clarifică şi adânceşte modul în care înţelegem respectarea autonomiei clientului. deoarece nu va fi intimidată de ce este de neînţeles”. să vindeci clientul. Aceasta este o deosebire larg folosită. Guidelines for the Professional 83 . responsabilităţi care ar fi mai potrivit să-i aparţină clientului? Este vreun mod în care să pot răspunde. dar la probleme care încă nu au apărut la client.

De obicei. Totuşi. uneori. Acest lucru poate să nu fie o problemă aşa de mare. ca o alegere personală. fără să se simtă obligat [81] să fie consiliat. pune la îndoială abilitatea clientului de a-şi exercita dreptul de a alege să participe sau nu la consiliere.1) stabileşte în termeni clari angajamentele etice esenţiale cu privire la respectul pentru autonomia clientului. 1. fără să fi fost trimis la consiliere. consilierii care lucrează în cadrul unor instituţii raportează că sunt situaţii în care clientul poate să caute consilierea pentru că este constrâns de altcineva. iar clientul este dispus să împărtăşească acest scop.Practice of Counselling Psychology (BPS. Accentuarea naturii voluntare a consilierii Faptul că activitatea de consiliere este ceva voluntar din partea clientului este un principiu fundamental. fapta ei ridică o serie de dificultăţi pentru consilier. poate o măsură disciplinară. ca o alternativă la ceva mai rău. dar. pentru că se simt constrânşi de parteneri. pot fi aşteptări predeterminate cu privire la rezultatele consilierii.1 Practicianul va căuta întotdeauna să promoveze controlul clienţilor asupra propriei vieţi şi abilitatea lor de a lua decizii corespunzătoare. În al doilea rând. Cu toate acestea. Clientul este cel care l-a căutat pe consilier. persoana care trimite clientul o face din dorinţa de a ajuta şi de acţiona constructiv.3. dacă scopul este de a reduce tulburarea. pentru că un membru al personalului a recunoscut că un elev este profund tulburat şi are nevoie de ajutor. Consilierii din învăţământ de asemenea se confruntă cu faptul de a avea clienţi care le sunt trimişi. Mai întâi. sau familie. rezultate care nu sunt în mod obligatoriu cele ale clientului. fiind conştient de dinamica puterii din relaţia profesionist/client pe tot parcursul consilierii. În majoritatea situaţiilor. există o serie de strategii care sunt folosite de obicei pentru a susţine etica respectului pentru autonomia clientului. lucrurile sunt clare în această privinţă. Aşteptările cu privire la schimbările de comportament al clientului tind să fie mult mai problematice. se 84 . de obicei. De exemplu. În timpul consilierii. 1995a: 1. pentru tratarea unor tulburări de comportament. prieteni. De exemplu: Carl este trimis să consulte un consilier al şcolii pentru a înceta un comportament pe care profesorul lui îl consideră distructiv. Unii oameni caută consilierea în tot felul de contexte. În practică.3. consilierii angajaţilor pot să aibă pe cineva care a fost trimis la ei ca o alternativă la proceduri disciplinare. sau ca parte a unei proceduri disciplinară.

O situaţie paralelă apare şi la adulţi. îşi pregătea propria mică afacere şi acesta era motivul pentru care era absentă şi avea reţineri în a da explicaţii? Dacă şeful de personal are dreptate cu privire la problemele de familie ale lui Joan. Dacă alegerea de a consulta sau nu un consilier este prezentată în felul acesta. Poate că vei considera folositor să vorbeşti cu un consilier care să te ajute să rezolvi aceste probleme. ci mai degrabă se foloseşte de simpla participare ca o apărare faţă de o alternativă mai puţin plăcută. Joan ar fi fost mai în măsură să hotărască dacă vrea să participe la consiliere. Uneori. El vrea să găsească modalităţi de a-şi exprima mai eficient părerile. Cu siguranţă. consilierea nu are multe şanse de a fi eficientă. Dacă va consulta un consilier. Îmi dau seama că pot exista unele probleme care contribuie la absenţele tale şi aş dori să te ajut. va fi mai clar că rezultatul procedurii disciplinare nu depinde de faptul că Joan va merge la consilier. având în vedere că este puţin probabil să fie reangajată de altcineva. dar Joan se mulţumeşte să le folosească drept scuză şi vrea să meargă la consiliere ca mijloc de a amâna ziua în care va recunoaşte lucrul acesta? În ambele situaţii. care determină absenţa ei.observă că băiatul se simte greşit înţeles şi sâcâit de profesorul lui. dacă Joan. ci de îmbunătăţirea prezenţei ei la locul de muncă. Până la urmă. care stabileşte o deosebire clară între procedurile disciplinare şi consiliere. există o posibilitate considerabilă să aibă loc confuzii cu privire la autonomia clientului şi rolul consilierului. şi nu să ajungă mai supus. sau concediere. De exemplu: Joan este trimisă la un consilier al firmei pentru a fi ajutată să reducă întârzierile la locul de muncă şi absenţele fără explicaţie. [82] În aceste circumstanţe. care a trimis-o. acest lucru este făcut de obicei din milă faţă de client. bănuieşte că ea are probleme în familie şi a ales această cale. Această situaţie poate să fie evitată printr-o administrare mai bună a sistemelor. în loc să o concedieze. ca o alternativă la procedurile de disciplină. va fi pentru că doreşte lucrul acesta şi este mai predispusă să se angajeze activ în proces. deoarece clienta nu este dedicată procesului. fără să ştie şeful de personal. Şeful de personal. dacă şeful de personal ar fi spus: „Dacă raportul cu privire prezenţa ta nu va atinge un anumit nivel până la o dată specifică. Orice încercare a consilierului de a-i impune lui Carl părerile profesorului va fi o călcare clară a spiritului naturii voluntare a consilierii şi va indica o lipsă de respect faţă de autonomia clientului. vor începe procedurile de disciplinare. Din nou. 85 . Ce ar fi. consilierul se poate simţi prins între dorinţele clientului şi cele ale şefului de personal. adulţii sunt trimişi la consilieri de către angajatori. trebuie să iau măsuri pentru a asigura o participare acceptabilă la serviciu”.

un client poate să meargă la un consilier spre a se conforma dorinţei unui partener. sau de a refuza orice formă de tratament. De exemplu. care include consilierea ca alternativă la o pedeapsă sub supraveghere. nu există nici o precizare cu privire la vârstă. Tinerii între 16 şi 18 ani. când este ameninţat cu închisoarea? Aceasta este una dintre numeroasele situaţii în care consilierul nu poate să presupună că însuşi clientul. dacă un copil este considerat insuficient de inteligent. este cel ce doreşte să beneficieze de consiliere. În Anglia. În Scoţia. care nu poate fi interzis de părinţi. Sub legislaţia recentă. deşi refuzul unui tratament care salvează viaţa poate să fie anulat de o hotărâre a Înaltei Curţi. înainte ca clientul să se clarifice dacă doreşte sau nu să înceapă. Consilierul este cel care stabileşte dacă o persoană are sau nu suficientă capacitate de înţelegere şi inteligenţă. sau de cei cu responsabilităţi parentale. Atât în Scoţia. Din punct de vedere legal. cu excepţia faptului că există o autorizaţie legală de impunere a tratamentului. sau de a refuza orice tratament. Dacă acest consimţământ nu a fost obţinut înainte de consiliere. Nivelul diferă în funcţie de natura serviciului căutat. Poate un client să fie voluntar. 86 . sau al unei singure persoane ce deţine responsabilităţi parentale. Acesta poate să fie un proces foarte rapid.Uneori se întâmplă ca un consilier să nu fie în situaţia de a-i influenţa pe alţii să împiedice „trimiterea” unui client la consiliere. Aspectele legale ale consimţământului dat în cunoştinţă de cauză sunt luate în considerare şi în contextul sinuciderii şi al confidenţialităţii (vezi capitolele 7 şi 10). se poate ajunge la o plângere legală pentru ofensa civilă de ultraj sau. Este suficient consimţământul unui singur părinte. mai degrabă de falsă privare de libertate (greşit numită şi considerată mai bine ca o restrângere greşită a libertăţii). adulţii (adică persoanele peste 18 ani) au dreptul de a-şi da consimţământul. de asemenea. „un copil peste doisprezece ani poate fi considerat suficient de mare şi de matur spre a-şi forma o opinie”. Sub 16 ani. incluzând posibilitatea de a nu începe consilierea. nu altcineva. Exemplul clasic ar fi o persoană care acceptă un tratament de dezintoxicare pentru alcool sau droguri. în consiliere. dar trebuie să fie comparat cu consecinţele deciziei. cei care comit abuzuri sexuale pot să fie obligaţi să accepte consilierea. sau sub ameninţarea că se va face un alt lucru pe care clientul vrea să-l împiedice. cât şi în Anglia. O practică bună pentru consilieri este să îl ajute pe client să-şi stabilească opţiunea. sau poate să cuprindă mai multe şedinţe de „preconsiliere”. este cerut consimţământul părinţilor. adică de a participa la luarea deciziilor (s6 Children [Scotland] Act 1995). au dreptul de a consimţi. o persoană ce are suficientă capacitate de înţelegere şi inteligenţă este în stare să dea un consimţământ valabil. [83] Accentul etic pus pe consimţământ ca fiind esenţial pentru respectarea autonomiei individului este confirmat şi de lege.

Sfatul dat de Which? Way to Health este reprezentativ pentru felul de îndrumare acordat de organizaţiile pentru consumatori cu privire la maximizarea satisfacţiei clientului şi reducerea riscului de incompetenţă a consilierului. 87 .Ce tip de terapie vi s-ar potrivi? 2. 1. Adesea. sau de circumstanţele ca unele date să ajungă înapoi în ţara lor de origine cu un posibil impact negativ asupra membrilor familiilor lor. Găsiţi posibilii terapeuţi . Hotărâţi ce vreţi . care încă locuiau într-o zonă de război. sau al exploatării sexuale a clienţilor. sau al originii etnice sau culturale a consilierului. Atunci când pot să aleagă consilierii. [84] Ea a descoperit că potenţialii clienţi erau împiedicaţi de temerile cu privire la confidenţialitate şi de posibilitatea ca detaliile legate de provenienţa lor.Doriţi o susţinere pe termen lung. Când s-a stabilit serviciul de consiliere pentru un mare număr de refugiaţi dintr-o ţară central africană. clienţii potenţiali sunt tot mai încurajaţi să caute bine. Îmi dau seama că una dintre iniţiativele principale ale consilierii a dat greş prin faptul că se face această presupunere. au fost numiţi consilieri de aceeaşi origine culturală şi etnică pentru a minimaliza barierele culturale posibile faţă de clienţii potenţiali. dar nu este obligatoriu să fie aşa. Cu toate acestea serviciul a fost doar puţin folositor. până când a fost numită o englezoaică albă. sau din partea grupul profesional este o cale bună de a găsi un terapeut.Încurajarea clienţilor de a alege consilieri care să împlinească nevoile lor Dezvoltarea rapidă a consilierii înseamnă pentru clienţi oportunităţi tot mai mari de a alege consilierii. clientul va căuta pe cineva care are o origine similară cu a sa. Acesta este unul dintre exemplele cele mai clare cu privire la pericolele faptului de a face presupuneri legate de consilierii potriviţi pentru alte persoane. Unii clienţi vor alege pe temeiul sexului.O recomandare din partea unui prieten. sau ajutor pentru o problemă pe termen scurt? Cât de mult puteţi să vă permiteţi? .Ce vreţi să obţineţi din terapie – de ce o căutaţi şi ce rezultat ar însemna că terapia a avut succes? [85] . Adesea. criteriul de alegere este mult mai personal şi se concentrează asupra posibilităţii de formare a unei relaţii constructive.

De asemenea. Terapia este pentru binele vostru – nu aveţi nici o obligaţie faţă de terapeut. având un minim de 450 de ore de instruire şi 450 de ore de experienţă.Dacă în vreun stadiu credeţi că terapeutul se poartă necorespunzător.Câţi ani au practicat şi câte ore de experienţă au dobândit? . o scurtă definire. sau simţiţi că nu vă ajută. mulţi consilieri oferă o şedinţă de încercare. sau raportaţi-l organizaţiei profesionale din care face parte. Oferirea de informaţii pre-consiliere Alegerea unui consilier de către client poate fi adesea ajutată într-o mare măsură de oferirea unor informaţii scrise cu privire la temeiul pe care se desfăşoară consilierea. majoritatea nu sunt. sau o descriere a consilierii.Contactaţi British Association for Counselling…. . discutaţi cu el acest lucru.Care sunt calificările pe care le au? . fără nici o obligaţie din partea vreunei părţi de a continua consilierea. 3. (Consumers’ Association.Sunt membrii vreunei organizaţii profesionale? 4.Contactaţi organizaţiile de terapie pentru a întreba dacă vreunul dintre membrii lor activează în zona voastră. Astfel de informaţii pot să conţină: o informare relevantă cu privire la experienţa şi pregătirea consilierului. . opriţi-vă. încetaţi să-l vedeţi.. 1991) Recomandările de acest fel sunt în armonie cu respectul faţă de autonomia clientului. un rezumat cu privire la ce poate clientul să aştepte de la consilier. de la UK Standing Conference for Psychotherapy şi de la MIND. Puteţi să obţineţi lista organizaţiilor de la BAC. Unii sunt acreditaţi de BAC. Această practică este o demonstrare în plus a respectului faţă de autonomia clientului. 88 . Nu fiţi tensionaţi . Ei pot să trimită o listă de terapeuţi aflaţi în zona voastră. Cu toate acestea.Nu vă fie teamă să vă bazaţi pe ce simţiţi: dacă nu vă place terapeutul. Alegeţi un terapeut Contactaţi câţiva terapeuţi şi discutaţi următoarele puncte: .

sau dacă situaţiile au doar o posibilitate îndepărtată de a apărea. sau să presupună că întreaga conversaţie este confidenţială. Am văzut multe asemenea pliante. Conţinutul transmite respectul faţă de autonomia clienţilor. [86] Una dintre problemele cu care se confruntă cineva când scrie un pliant despre serviciile de consiliere este ce să spună despre confidenţialitate. 89 . În special. după opinia mea. precum şi comunicate la începutul oricărui interviu de consiliere. care arată cum să se comunică eficient cu clienţii potenţiali. ar trebui să fie transferată în toate contextele în care este oferită consilierea. acestea trebuie să fie menţionate. cu grafică şi fotografii color şi conţin declaraţii de la clienţii anteriori. Acest lucru ar putea să cuprindă o declaraţie de felul următor: Consilierii înţeleg că. pentru oricine caută consilierea.- orice procedură de reclamaţie. Calitatea prezentării este în primul rând o chestiune de marketing. în care confidenţialitatea nu este posibilă. clienţii potenţiali trebuie să fie încurajaţi să-i pună consilierului lor orice întrebări cu privire la confidenţialitate. ei trebuie să cunoască toate condiţiile previzibile. Unele sunt prezentate frumos. legea (vezi Capitolul 10). Dacă sunt situaţii cunoscute în care confidenţialitatea nu poate fi garantată. Prin urmare. Altele sunt doar nişte coli A4 cu un rezumat al punctelor cheie. Principiul fundamental este că toţi clienţii trebuie să cunoască termenii pe baza cărora li se oferă confidenţialitatea. Este mai bine să afirmăm simplu: „Consilierea este confidenţială”. fiecărei persoane care caută ajutor. Michael Megranahan (1989) a făcut o recomandare clară cu privire la standardul de practică pentru consilierea angajaţilor care. Limitele consilierii trebuie să fie aduse la cunoştinţa publicului pentru fiecare persoană care are acces la servicii de consiliere şi să fie prezentate în scris într-un manual al angajatului. aranjamentele pentru plăţi şi taxe. vă rugăm să-l întrebaţi pe consilier despre ele la începerea şedinţei. confidenţialitatea poate să fie foarte importantă. este esenţial ca limitele (dacă trebuie să fie vreuna) care guvernează confidenţialitatea să fie pre-definite şi convenite cu organizaţia angajatoare fără ambiguităţi. „Ce garanţii am?”. sau despre orice alt subiect. Persoana care caută ajutor poate fie să pună următoarele întrebări în mod direct: „De unde ştiu că lucrurile pe care le spun vor fi confidenţiale?”. pentru că aceasta ar reprezenta greşit etica în consiliere şi. Dacă doriţi informaţii suplimentare despre nivelul de confidenţialitate pe care îl oferim. Este recomandabil să fie evitate afirmaţii de felul: „Consilierea este total confidenţială”. cu siguranţă.

Adesea. Trebuie să se garanteze că clientul a consimţit fără a fi constrâns ori manipulat şi că este în stare să ia decizii raţionale. consimţământul în cunoştinţă de cauză a ajuns. datorită preocupării pentru binele cuiva. să fie responsabil pentru stabilirea unor contracte clare şi explicite cu clienţii la începutul relaţiei. din anii 1970. O accentuare tot mai mare a autonomiei are loc şi în alte profesii care au fost considerate paternale. care să fie puse la dispoziţie într-un stil corespunzător grupului de clienţi. una dintre regulile predominante în etica medicală. Uneori. BAC. Pana aici Claritatea contractului Consilierea nu este singura care acordă o importanţă considerabilă autonomiei clientului. Majoritatea ghidurilor eticii pentru consiliere cer un standard mai înalt al angajării active a clientului în procesul de realizare a contractului. consimţământul este standardul minim absolut de practică în consiliere. Este mai potrivit pentru situaţiile în care persoana este supusă unui tratament.(1991) a observat: „Derivat din principiul respectului pentru autonomie. acest lucru va necesita informaţii în alte limbi decât engleza. Cu toate acestea. unde clientul este un participant activ. [87] Este mult mai bine să se producă informaţii specifice consilierii. orice riscuri şi beneficii şi informaţiile cu privire la alternativele relevante. nu cred că este potrivit. după ce persoana a înţeles: procedeele sau metodele folosite. Codul BAC afirmă: Consilierii au responsabilitatea de a ajunge la un acord cu clienţii cu privire la termenii pe temeiul cărora este acordată consilierea. ca parte a informării pre-consiliere. De asemenea. am fost întrebat dacă clienţilor trebuie să li se dea întotdeauna exemplare ale codurilor sau ghidurilor relevante. de pre-consiliere. Un cod nu este suficient de specific pentru circumstanţele particulare ale relaţiei dintre consilier şi client. cu clientul sau consilierul despre oportunitatea consilierii. Reiter-Theil et al. inclusiv valabilitatea şi gradul de 90 . poate fi necesară folosirea desenelor pentru clienţii care nu sunt în stare să citească. bazate pe informaţiile oferite. sau să se ofere ocazia pentru o discuţie preliminară. Cred că este mai bine ca clienţii să fie informaţi despre existenţa acestui cod şi să fie pus la dispoziţia clienţilor îndată ce este cerut. În ansamblu. chiar cu un nivel de obligativitate. Consimţământul în cunoştinţă de cauză este acordul cuiva pentru tratament. BPS şi COSCA îi cer consilierului. decât în consiliere.

Aceste revizuiri se vor concentra. asupra ţintelor terapeutice şi asupra 91 . fie din cauza nivelului lor de tulburare. sau procedură de reclamaţie adresată organizaţiei profesionale. B4. de exemplu grădinărit sau decorări. aranjamentele pentru restituirea oricărei taxe. 1997. Un raport scris al înţelegerii. Voi dezbate fiecare dintre aceste probleme pe rând. [88] Comunicarea oricăror termeni esenţiali şi a oricăror negocieri să fie concluzionată prin ajungerea la o înţelegere clară. Un contract verbal poate fi impus legal. sau răspundere de orice fel (BAC. Pot fi situaţii în care înţelegerea verbală este suficientă. De asemenea. stabileşte un acord legal între consilier şi client. Consilierii ridică adesea două probleme: dacă un contract poate fi întemeiat pe un acord verbal. sau oferă un serviciu în locul onorariilor. şi cum să trateze situaţiile în care clientul este mai preocupat să înceapă consilierea. se consideră că este bine ca relaţia contractuală cu clientul să fie revizuită periodic. Cu toate acestea. El poate să fie o metodă de întărire a scopurilor terapeutice sau ale scopurilor consilierii. poate fi dificil să începi negocieri semnificative cu privire la un contract.consiliere oferite. Aceasta este una dintre situaţiile care pot fi uşurate prin oferirea de informaţii pre-consiliere şi prin simpla verificare a faptului că clientul a citit materialul şi este dispus să înceapă pe aceste temeiuri. Nu există nici un motiv etic sau legal care să ceară ca acest contract să fie în scris. înainte ca clientul să fie confruntat cu orice angajament. anularea întâlnirilor şi alte aspecte semnificative. ar fi mai bine să aibă loc un acord scris. însoţit de o notă cu privire la caz. Accentul etic pus pe claritatea contractului la începutul consilierii este uneori în dezacord cu experienţa practică în lucrul cu clienţii. dacă există vreun motiv pentru anticiparea zonelor potenţiale de înţelegere greşită. Ori de câte ori clientul plăteşte onorariile. dar este mult mai vulnerabil de a fi contrazis în orice dispută legală. decât să discute aranjamentele contractuale. Unii clienţi vor să înceapă consilierea cât mai repede cu putinţă. În aceste circumstanţe. iar a face aşa ceva poate părea o lipsă de respect faţă de dorinţa lor evidentă de a începe consilierea. sau o scrisoare trimisă clientului pentru confirmarea faptului că lucrurile convenite reduc riscul unor amintiri contradictorii mai târziu. fie al urgenţei problemei care îi preocupă. şi nu pe un acord scris.1).3. Aranjamentele contractuale pot fi revizuite îndată ce urgenţa iniţială a fost depăşită. sub forma unei declaraţii semnate. sau dificultăţi cu privire la tratarea relaţiei. Contractul poate să slujească şi altor scopuri. probabil. pe lângă demonstrarea respectului pentru autonomia clientului. orice înţelegere între consilier şi client poate fi impusă legal. În general. ce poate fi impus.

care pot să fie foarte diferite de cele proprii. cât şi clientul să acţioneze autonom. atât consilierul. relaţia este lipsită de integritate. cu condiţia ca valorile personale ale consilierului să fie consecvente cu respectul faţă de valorile. În realitate. în timp ce sistemul de valori al consilierului validează relaţia şi evită să-i impună clientului sistemul lui de valori. Ghidurile pentru consilierii psihologici cer ca: „Practicienii să respecte diversitatea convingerilor şi a valorilor şi să-şi revizuiască practica în permanenţă. [89] dar pot să cuprindă şi clarificări cu privire la aşteptările legate de confidenţialitate. sau considerate a fi inacceptabile în contextul grupului social ori cultural al cuiva. Consilierului îi revine răspunderea de a-i oferi clientului spaţiu suficient pentru a lucra în contextul propriului sistem de valori. Relaţia dintre autonomia consilierului şi cea a clientului Standardul optim în consiliere este că. Temeiurile terapeutice şi legale ale relaţiei pot fi schimbate prin asemenea revizuiri. Fără angajamentul consilierului de a respecta valorile şi capacitatea de autodeterminare ale clientului.realizărilor consilierii. cât şi clientul conlucrează în virtutea unei alegeri autonome şi deliberate.2). nu este acest aspect nu este întotdeauna esenţial. sugerează un angajament categoric de a lucra şi de a oferi ajutorul în contextul acelor convingeri şi valori. Toate cerinţele etice ale principalelor organizaţii naţionale de consiliere sunt clare cu privire la acest aspect. sau aranjamente de ordin practic.3. convingerile şi alegerile clientului Una dintre dificultăţile majore ale respectării autonomiei clienţilor este respectul faţă de valorile şi convingerile lor. atunci când ambii împărtăşesc valori personale importante. şi în altele. acolo unde valorile personale sunt mai degrabă compatibile. decât identice. Respectul faţă de valorile. 1995a: s1. Integritatea cere ca atât consilierul. Folosirea cuvântului „respect” în acest cod. [90] 92 . şi nu de a ignora şi tolera pur şi simplu astfel de deosebiri. Consilierea poate să aibă loc şi când există deosebiri de valori. bănuiesc că adesea se întâmplă aşa. cu datoria de a lua în considerare schimbarea normelor sociale” (BPS. Acest fapt este posibil. Cu toate acestea. concepţiile şi alegerile clientului şi cu angajamentul de a lucra în acest context. Consilierii şi clienţii conlucrează satisfăcător.

Înseamnă respectul faţă de valorile şi convingerile clientului şi faţă de capacitatea de autodeterminare că el trebuie să fie dispus şi să consilieze soldaţi care doresc să se întoarcă în serviciul militar activ? Dilema lui Mark este întâlnită în multe forme. au fost luate în considerare o serie de exemple de aplicare a acestui principiu. Nivelul minim de respect înseamnă a-i oferi clientei informaţii suficiente pentru a o face în stare să-şi pună în aplicare alegerea. Aceasta este disponibilitatea consilierului de a-l ajuta pe client să găsească o sursă de consiliere care îi oferă un sprijin mai mare pentru acţiunile pe care acesta şi le propune. când îţi schimbi decizia” este incompatibil chiar şi cu nivelul minim de respect faţă de autonomia clientului. încât atât integritatea relaţiei de consiliere. cu scopul explicit de a oferi alternative la avort. stabilirea unei asemenea relaţii este un standard greu de menţinut şi nu este întotdeauna uşor să se procedeze astfel. În ce măsură respectul faţă de autonomia clientului le cere consilierilor să lucreze cu clienţi care aleg să acţioneze în modalităţi care contravin propriilor convingeri adânc susţinute? Când BAC’Standards and Ehtics Committe a fost întrebat cu privire la această problemă. aşa încât problema avortului să apară doar rareori. Ce să facă un astfel de consilier. s-a identificat o linie de referinţă pentru practică. El consiliază pentru stres post-traumatic soldaţi care se întorc la viaţa civilă.Cu toate acestea. Ce să facă un consilier când constată că lucrează cu un client ale cărui valori personale sunt aşa de contradictorii cu ale sale. cât şi a integrităţii personale a consilierului sunt ameninţate? De exemplu: Mark este un pacifist convins din motive personale şi religioase. De-a lungul anilor. poate să lucreze în calitate de consilier într-o organizaţie pro-viaţă. Ideal ar fi ca acel consilier să-i poată face o recomandare spre a consulta pe cineva care să fie în stare să susţină mai mult alegerile autonome ale clientei. Două dintre ele au apărut de mai multe ori. Un asemenea consilier poate să lucreze într-un context în care consultă clienţi cu o varietate de probleme. dacă o clientă decide că doreşte să facă un avort? A spune pur şi simplu: „Nu sunt de acord cu alegerea ta şi nu pot face mai mult. Consilierea pro-viaţă Unii consilieri au convingeri personale puternice împotriva avortului şi tratează acest fapt ca pe o problemă de conştiinţă. Pe de altă parte. vino să mă vezi. [91] 93 .

indiferent dacă clientul se consideră creştin. Acest fapt ridică întrebarea: Cum să-i răspundă un consilier unui client care nu împărtăşeşte aceste valori? Din când în când. Tipul de consiliere creştină tocmai descris nu trebuie să fie confundat cu consilierea acordată de cineva care are convingeri creştine. între principiile etice şi valorile consilierii ce includ o agendă religioasă îngust definită şi acelea care sunt folosite în cadrul principiilor etice susţinute în cartea aceasta există un conflict considerabil. sau de altă credinţă religioasă. sau nici o religie. Clienţii rasişti sau sexişti Acordarea de servicii de consiliere pe temeiul oportunităţilor egale ale utilizatorilor serviciului este consecventă din punct de vedere etic cu valorile centrale ale respectului. consilierii care au fost adânc tulburaţi de rasismul sau sexismul unor clienţi miau cerut îndrumarea. dar respectă dreptul clientului de a susţine credinţe religioase diferite. integrităţii şi imparţialităţii consilierii. Acolo unde aceste servicii sunt acordate unor persoane cu aceeaşi gândire. Oricui susţine vreo formă de credinţă fundamentalistă îi va fi greu să atingă acest deziderat. ori nu este afiliat nici unei religii. Cum să răspundă Rachel? 94 . iar acestea sunt temeiurile comportamentului ales de el. un client. Wise. De exemplu: Rachel este conştiincioasă în încercarea de a stabili relaţii cu clienţii care au calităţile integrităţii. Totuşi. Principiul autonomiei îi cere consilierului să lucreze având respect pentru orice concepţie religioasă a clientului. Un consilier intenţionat rasist sau intolerant cu privire la sex nu poate să se conformeze cu integritate valorilor consilierii. În consilierea pastorală există o tradiţie îndelung stabilită care se întemeiază pe respectul faţă de autonomia clientului cu privire la convingerile religioase (Hiltner. Tom. Foskett şi Lyall.Consilierea creştină Multe servicii de consiliere care se identifică drept aparţinătoare la mişcarea creştină de consiliere rezolvă problema protejării integrităţii serviciilor lor prin prezentarea explicită a orientării religioase. susţine cu convingere concepţii intolerante şi adesea opresive cu privire la oamenii de origine [92] etnică diferită de a sa. când aceste servicii sunt oferite publicului larg. 1988). înţelegeri şi valori creştine”. imparţialităţii şi respectului. 1949. problema respectului faţă de autonomia clientului este neutralizată. ţintele şi metodele biblice în contextul unui angajament. Ele pot afirma explicit că lucrează în „conformitate cu presupunerile. 1951.

pare potrivit să luăm în considerare discutarea directă a conflictului dintre valorile personale şi cele ale clientului. Din punctul ei de vedere. a continua fără să se discute subiectul este un fapt căruia i se pot aduce obiecţiuni atât din perspectiva consilierului. cât şi a clientului. Integritatea relaţiei cere găsirea unui temei pe care atât consilierul. analiza aceasta nu rezolvă dilema lui Rachel. ocazional. A acţiona altfel înseamnă a ieşi în afara graniţelor etice ale relaţiei de consiliere. Respectul pentru dreptul clientului de a-şi exprima păreri antisociale şi simţăminte negative faţă de alţii a fost întotdeauna o parte importantă a respectului faţă de capacitatea de autodeterminare a clientului. fiecare dintre ei poate fi în situaţia de a hotărî dacă este de dorit să continue consilierea împreună. De exemplu. Numai după ce problema a fost discutată deschis între consilier şi client. Nu este posibil să ajuţi în mod conştient pe cineva să ducă o viaţă în conformitate cu valorile lui. este important ca răspunsul consilierului la această dilemă să fie într-o modalitate consecventă atât cu modelul de consiliere folosit. Exemplul dat cu privire la rasism putea să fie la fel de bine legat de prejudecăţi bazate pe sex. situaţia nu este rezolvată prin păstrarea unor limite clare între propriul sistem de valori şi cel al clienţilor ei. este o parte a procesului terapeutic. În aceeaşi măsură. iar consilierul să-l ajute pe client să găsească o altă cale de a fi ajutat. Cel mai bine este ca problemele care au acest nivel de dificultate să fie discutate cu supervizorul consilierii. Prin urmare. De asemenea. în timp ce dezaprobi cu convingere acele valori. ar fi mai bine să se întrerupă consilierea. Altfel. Ea se confruntă cu un client ale cărui valori personale sunt aşa de diferite de cele proprii. [93] clasă socială. fără a-şi sacrifica integritatea personală. în care asemenea simţăminte se schimbă uneori. Cu toate acestea. acest rezultat poate să fie atins prin decizii în zonele de sensibilitate personală. handicap. clientul poate să aibă un temei moral valabil de a obiecta faţă de faptul de a fi consiliat de cineva care continuă să dezaprobe în secret valorile lui.Majoritatea consilierilor cu care am discutat acest subiect acceptă faptul că nici un consilier nu are datoria implicită de a combate concepţiile clienţilor. În aceste circumstanţe. înainte de a hotărî cum să i se răspundă clientului. încât nu se mai simte în stare să acorde respectul faţă de capacitatea lui de autodeterminare. Din punct de vedere etic. religie sau vârstă. Totuşi. cât şi cu respectul faţă de alegerea clientului cu privire la rezultatele dorite. sexualitate. relaţia de consiliere nu este locul potrivit pentru o campanie în vederea unei toleranţe sociale mai mari. Cu toate acestea. constrângerea şi manipularea în scopul 95 . sau cu un alt consilier cu experienţă. Acest lucru ar putea fi privit ca o subminare ascunsă a autonomiei lui. Consilierea trebuie să fie acordată în modalităţi care le îngăduie clienţilor să-şi exprime păreri ce diferă considerabil de acelea ale consilierului. care stârnesc intoleranţa. cât şi clientul să poată începe să-şi respecte reciproc autonomia. dacă va cere.

John Stuart Mill (1806-1873). unii consilieri pot să se simtă frustraţi de nevoia de a respecta responsabilitatea clientului pentru rezultatul consilierii. ei oferă cursuri. Totuşi. În consiliere există o tradiţie care vine chiar de la Frank Parsons. independent de consiliere. În acelaşi fel. un exponent al utilitarismului. recunoaşte că există un punct unde dreptul la autonomie al unei persoane poate să intre în conflict cu dreptul unei alte persoane. el a impus restricţii. Uneori. a existat o tradiţie a consilierii de a fi mai puţin activistă şi mai puţin implicată politic. chiar şi pentru scopurile larg susţinute ca fiind dezirabile social. să fie în stare de a-şi asuma responsabilitatea pentru propriile acţiuni autonome. care acordă prioritate autonomie mai presus de aspectele etice şi consideră că oamenii sunt scopuri în sine. care a combinat consilierea cu acţiunile sociale şi politice. sunt o încălcare a teritoriului de responsabilitate ce îi aparţine clientului. Mie mi se pare că ambele tradiţii sunt valabile. pe care l-a definit ca fiind „o capacitate de a fi corectat printr-o discuţie liberă şi egală”. În mod asemănător. probabil părintele termenului „consiliere”. În Marea Britanie. Cu toate acestea.de a determina pe cineva să-şi schimbe punctul de vedere. această tradiţie a continuat în unele zone ale ţării şi în cadrul mişcărilor de a-i ajuta pe cei defavorizaţi. [94] Mill a fost preocupat în primul rând de caracterul raţional al oamenilor. îndeosebi a femeilor bărbaţilor şi homosexuali. ca urmare. Sistemul etic întemeiat de Immanuel Kant. 96 . Ele prezintă clienţilor potenţiali o serie de alegeri între o varietate de consilieri cu valori şi concepţii personale diferite cu privire la cea mai bună aplicare a acelor valori. Limitările respectului faţă de autonomie Care este limita respectului faţă de autonomia individului? Ambele sisteme etice de care a fost influenţată societatea occidentală acceptă că există o limită a principiului autonomiei. atunci când se află în rolul de consilieri ai clienţilor. O modalitate pe care au găsit-o unii consilieri pentru a rezolva etic această situaţie este aceea de a accepta constrângerile categoriei lor de răspuns personal. Persoana a cărei autonomie este respectată trebuie să aibă un nivel elementar de maturitate şi. şi din campania lui în favoarea săracilor din Boston. Ca filozof. angajamentul etic de a ajunge la „cea mai mare fericire a celui mai mare număr de persoane” – a argumentat cu seriozitate importanţa respectării autonomiei celuilalt. iar acest fapt este reflectat în testul său pentru evaluarea unui nivel de autonomie corespunzător. Aceste două restricţii reapar ca probleme în consiliere. la începutul anilor 1900. cărţi sau campanii în vederea încercării de a schimba atitudini. ateliere de lucru.

Acesta este un subiect care poate să aducă dificultăţi considerabile consilierului. ridicând dificultăţi care au consecinţe atât legale. poartă o răspundere grea. cât şi etice pentru consilier şi sunt tratate în capitolele 11 şi 15. la fel de mare. sau de a proteja un adult de o vătămare corporală gravă. Cu toate acestea.O problemă este când autonomia unei persoane dăunează alteia. răspunsul la cea de a doua dificultate în a hotărî dacă un client este sau nu în stare să ia decizii autonome este. de exemplu. Aceasta este problema etică tratată în capitolul următor. dar pare a fi mai puţin recunoscută. deoarece reprezintă o separare între prioritatea acordată autonomiei şi intereselor clientului şi favorizarea altcuiva. Clientul înclinat spre sinucidere pune problema respectului pentru autonomia clientului într-o formă dintre cele mai serioase. [95] 97 . Consilierii care s-au confruntat cu alegerea între respectul faţă de autonomia clienţilor şi. fapt care schimbă inevitabil rolul consilierului şi poate chiar să distrugă relaţia de consiliere. ignorarea insistenţei clientului cu privire la confidenţialitate cu scopul de proteja o persoană tânără de un abuz suspectat. potenţial.

există şi alte probleme etice serioase ce trebuie să fie luate în considerare. Probabil că mulţi consilieri şi multe agenţii profesionale vor dori să revizuiască practica existentă în lumina clarificărilor recente ale legii. Deoarece consilierii lucrează tot mai mult cu aspectele psihologice ale bolilor fizice. Acest capitol se încheie cu un rezumat al implicaţiilor practice în activitatea actuală. fie pentru că se crede a fi în interesul clientului. Alegerea este între respectarea autonomiei clientului şi intervenţia în 98 .7 Sinuciderea şi refuzul de a accepta un tratament care salvează viaţa Unele dintre situaţiile pe care le întâlnesc consilierii creează multă nelinişte. Lucrul cu clienţii care intenţionează serios să se sinucidă trebuie să fie unul dintre cele care produc cea mai mare nelinişte. fie pentru că aceasta este considerată un principiu etic fundamental. Consilierul este confruntat cu alegerea între a respecta autonomia clientului. aşa cum este aplicată de sistemul juridic englez. care se aplică. Înainte de a privi asupra implicaţiilor unui caz recent. deoarece este simţită moartea iminentă. este o problemă care pare a fi înconjurată de neînţelegeri atât cu privire la parametri etici. care a stabilit îndrumările cu privire la consimţământul ce îi conferă clientului mai multe drepturi decât mulţi îşi imaginează probabil. când abilităţile de terapeut ale consilierului sunt puse considerabil la încercare. cât şi la cei legali. Din nefericire. Alegerea între moarte şi viaţă este una dezolantă. [96] Clientul înclinat spre sinucidere Un client care intenţionează serios să se sinucidă îl pune pe consilier în faţa unei dileme etice grave. fapt care face orice decizie şi acţiune să fie ireversibile. Uneori. voi trata dilemele cu privire la clienţii înclinaţi spre sinucidere împreună cu dreptul clientului de a refuza ajutorul sau tratamentul. sau încercarea de a-i salva viaţa. voi începe prin a trata subiectele etice şi legale cu privire la clienţii înclinaţi spre sinucidere.

de asemenea. De asemenea. un simptom al crizei. consilierii ar trebui să respecte dreptul clientului de a alege în legătură cu sinuciderea. acesta este un punct de vedere care face apel la terapeuţii ce lucrează cu un mare număr de oameni care trec prin emoţiile încercării de a se sinucide. Prin urmare. Cunoscut ca para-sinucidere. Ei raportează că sentimentele de sinucidere sunt adesea de scurtă durată şi trecătoare. asemenea lui Laing şi Szasz. Dacă o persoană poate să fie protejată. în scopul de a-l constrânge să accepte tratamentul. actul de a pune la îndoială valoarea vieţii este. Se afirmă că viaţa este sfântă şi că acest lucru se dovedeşte de la sine. ori să moară. Unii consilieri adoptă această părere şi o aplică într-o modalitate consecventă în toate situaţiile care implică sinuciderea. dorinţa de a trăi revine. crede că orice încercare de a folosi metode coercitive pentru a împiedica sinuciderea contrazic conceptul că omul este un agent moral ce are responsabilitatea fundamentală pentru propriile fapte. dacă. Această poziţie este deosebit de atrăgătoare. Forţa acestei justificări ar trece chiar şi peste dorinţele unui client autonom. în acelaşi fel cu respectă drepturile lui în legătură cu alte lucruri. Laing (1967) a argumentat că sinuciderea este dreptul fundamental al oricărui om. dar care par să nu fi avut nici o intenţie reală de a-şi pune capăt vieţii.interesul salvării vieţii clientului. încât nu este nevoie de nici un argument etic pentru a justifica poziţia ei ca valoare principală.D. este uşor de justificat faptul de a împiedica pe cineva să se sinucidă. aşa încât să nu acţioneze în virtutea acestor simţăminte. R. consilierul nu este de acord cu încadrarea medicală a bolilor mintale şi nu acceptă că un comportament pe care alţii l-ar fi definit ca boală mintală subminează responsabilitatea morală a unei persoane pentru propriile fapte. Ca urmare. Din această perspectivă morală. Thomas Szasz (1986). iar problema care a determinat-o să încline spre sinucidere poate să fie descoperită şi tratată. Apar ocazii când dorinţa de păstrare a vieţii poate să fie depăşită de o preferinţă pentru moarte. îndeosebi când este vorba de viaţa cuiva. prin sine însuşi. Există un punct de vedere alternativ în virtutea căruia numărul oamenilor care continuă să comită sinuciderea contrazice orice afirmaţie a faptului că viaţa este sfântă în ea însăşi. O concepţie consideră că întâietatea vieţii este o piatră de temelie. acest fapt este în primul rând un strigăt de ajutor. sinuciderea este expresia finală a alegerii cuiva cu privire la modul în care vrea să trăiască. bolii sau anormalităţii. sau de a fi închis spre a nu i se da posibilitatea de a se sinucide. Consilierii au păreri diferite cu privire la modalitatea cea mai bună de a trata această dilemă etică. Experienţa multor profesionişti în domeniul bolilor mintale pare să corespundă acestei analize. Aceasta se bazează pe convingerea că viaţa este lucrul cel mai valoros pe care îl avem: viaţa este ceva aşa de bun. Din această perspectivă. O parte 99 .

Ea şi-a susţinut punctul de vedere o perioadă şi acţionează în virtutea propriei voinţe. dar Sally rămâne hotărâtă să-şi urmeze planul de a se sinucide şi a discutat despre lucrul acesta cu consilierul ei timp de mai multe luni. sau să-i sugereze căi alternative de a avea parte de o încetare a vieţii sub o bună îngrijire. ori că modalitatea în care clienta doreşte să fie îngrijită medical este expresia voinţei ei libere. având un număr tot mai mare de metastaze. Chiar dacă clienta nu este conştientă de toate acestea.din rolul consilierului este să-l încurajeze [97] pe client să spună într-o modalitate mai deschisă ce doreşte şi. după aceea. În loc să întărească abilitatea clientului de a acţiona într-o modalitate mai precisă în sensul rezolvării problemelor lui. deliberată şi în cunoştinţă de cauză. mă îndoiesc că există temeiuri în virtutea cărora consilierul să intervină în încercarea de a împiedica sinuciderea. Familia şi medicul ei încearcă să-i schimbe părerea. nu sub influenţa altora. atunci când doreşte. deşi medicii vor considera dificil din punct de vedere fiziologic şi legal să coopereze activ la o 100 . Consilierul ar putea dori să verifice că clienta este conştientă că există căi alternative de a primi îngrijire medicală în timpul fazei terminale a bolii. Sinuciderea ca eutanasie auto-administrată Sally are cancer terminal şi medicii i-au spus că boala ei este înaintată. David Heyd şi Sidney Bloch (1991) îşi exprimă concepţia că. Cum poate să aleagă consilierul între aceste concepţii? O analiză a situaţiilor în care consilierii întâlnesc clienţi care se gândesc la sinucidere sugerează că răspunsul potrivit ar trebui să varieze în conformitate cu circumstanţele în care se află clientul. Acesta este genul de situaţii în care nu pot exista prea multe îndoieli că decizia clientei este autentică. sau simte că sunt necorespunzătoare pentru a o face în stare să preia controlul asupra propriei morţi. să se comporte cu un simţ mai mare al controlului asupra propriei autonomii. care îmbunătăţeşte munca terapeutică pentru un număr semnificativ de cazuri de sinucidere. Ea şi-a anunţat familia şi medicul că nu doreşte să lupte inutil cu moartea iminentă. A se angaja în grabă pe o cale menită să împiedice sinuciderea ar fi un fapt anti-terapeutic. că este convinsă că scopurile ei nu vor fi împlinite mai bine printr-o îngrijire medicală acasă. Aceia care propun fiecare dintre aceste concepţii pot să argumenteze că opiniile lor sunt întemeiate pe o analiză etică şi într-un context constructiv. Ea ar prefera să moară acasă. ar putea să întărească orice componentă manipulativă sau de şantaj existentă în cazul para-sinuciderii.

consilierul poate să explice cu tact că responsabilitatea lui principală este faţă de Sally. deoarece pot să apară toate problemele legate de conflictele de loialitate. nu ar fi putut să facă prea mult pentru a împiedica intenţia clientului. nici un psihiatru nu va se va gândi [98] la spitalizarea unei asemenea persoane. presupunând că există un contract cu Sally. instigă. Dacă familia nu se simte în stare să-şi exprime direct faţă de Sally simţămintele cu privire la acţiunile propuse de ea. În legea britanică este stabilit cu claritate că adulţii sănătoşi din punct de vedere mintal au dreptul să refuze tratamentul. îndeosebi pentru că există o deosebire substanţială de păreri între cele două părţi. oricine ajută pe cineva să se sinucidă comite o infracţiune. dar pare puţin probabil să fie făcută în viitorul previzibil. O posibilitate alternativă este ca acel consilier să simtă că susţine serios decizia lui Sally de a prelua controlul asupra propriului deces. chiar dacă lucrul acesta ar duce la moartea lor. care păstrează controlul asupra rezultatului consilierii. consilierul nu poate să depăşească anumite limite fără a risca urmărirea penală. dacă un consilier ar fi dorit să intervină. Legalizarea eutanasiei este discutată periodic. dacă familia lui Sally caută susţinerea consilierului în încercarea de a o convinge să renunţe la eutanasia autoadministrată? Aceasta este o situaţie în care consilierul trebuie să se gândească la natura contractului cu clientul şi. Consilierul poate să se confrunte şi cu alte dileme. sau tentativa de sinucidere a altei persoane va fi pasibilă de condamnarea cu închisoarea pe o perioadă de până la paisprezece ani. „sfatul” înseamnă a conspira. a recomanda. Până când nu va avea loc o schimbare în lege. [99] 101 . Secţiunea 2 afirmă: O persoană care ajută. Ce se întâmplă. doar pentru că o persoană are înclinaţii spre sinucidere. În Mental Health Act 1983 nu există nici o prevedere pentru a impune tratamentul prin constrângere. ar putea dori să apeleze la un alt consilier pentru a facilita o asemenea discuţie. Acest fapt înseamnă că. sau a ajuta în cunoştinţă de cauză.astfel de sinucidere. Deşi Suicide Act 1961 a încetat să condamne tentativa de sinucidere şi sinuciderea ca infracţiune. totuşi a creat o infracţiune nouă. Cât de departe trebuie să meargă în a-i acorda încurajarea emoţională sau susţinerea activă? Din punct de vedere legal. în legea daneză nu există nici o prevedere cu privire la medicii sau alte persoane care ajută pe cineva să-şi pună capăt vieţii. Spre deosebire. Consilierul lui Sally nu ar putea să-şi asume un rol suplimentar pentru familie. În acest context legal. sfătuieşte sau facilitează sinuciderea.

este un element de îndoială dacă alegerea lui este autentică. În acest exemplu. asistent medical sau lucrător social aprobat. va necesita serviciile unui medic. În practică. sau constrânsă. Teama că o dilemă etică s-ar putea transforma într-o răspundere legală face această reacţie cât se poate de firească. ca o cale de a evita o alegerea etică. motivul cel mai des întâlnit pentru simţămintele de sinucidere. că este bolnavă mintal. sinuciderea lui Brian nu este o alternativă la o moarte iminentă şi inevitabilă. raţională şi cu mintea limpede. este ispititor să se apeleze la lege. În situaţii ca acestea. pe lângă consiliere. care au urmat după încheierea unei relaţii îndelungate. psihiatru. Orice ofertă de tratament. În experienţa mea. consilierul nu va avea autoritatea de a interveni direct. sau dacă acţionează impulsiv. Mulţi clienţi vor aprecia recomandarea clară a consilierului de a căuta şi alte surse de ajutor. legea nu oferă o asemenea rezolvare imediată. un consilier poate să aibă o dificultate foarte serioasă în a alege între respectul faţă de autonomia clientului şi încercarea de a împiedica autodistrugerea. o va face cu un preţ. nu există o obligaţie bine definită de a interveni în favoarea adulţilor. Consilierul este într-o situaţie în care. În aceste dileme etice dificile. majoritatea oamenilor apelează la lege. deliberată.Sinuciderea ca evadare de probleme şi suferinţe emoţionale Un alt exemplu descrie genul de situaţie pe care majoritatea consilierilor o întâmpină mai frecvent: Brien este supra-împovărat de problemele financiare şi izolarea socială. Echilibrul preţului între non-intervenţie şi intervenţie este reprezentat în Figura 7. Pentru majoritatea consilierilor. dacă nu există o dovadă că persoana respectivă nu are o gândire sănătoasă. îndeosebi când sunt deprimaţi.1. ci reprezintă o scurtare substanţială a duratei vieţii. [100] 102 . aşteptându-se ca acest fapt să justifice o intervenţie pentru a salva viaţa şi pentru a pune capăt dilemei. apare o problemă colaterală. Legea engleză conţine un accent serios în favoarea respectării autonomiei individuale. Dilema etică este eliminată când clientul doreşte să caute singur ajutorul acestor servicii. indiferent ce ar face. Unii clienţi pot să-i ceară consilierului să-i ajute să ia legătura cu aceste servicii. Deoarece. El este tot mai deprimat şi vorbeşte despre sinucidere ca o cale de a scăpa de problemele şi de suferinţa emoţională cu care se confruntă. iraţional şi pe temeiul unei judecăţi deformate de tulburarea personală extremă şi de lipsa simţului realităţii. de obicei. De asemenea.

poate să prelungească suferinţa celei mai tragice greşeli. Presupunere predominantă: „Nimic în viaţă Presupunere predominantă: pornirea care corespunde cu dorinţele nu se află sub jurisdicţia directă a fiecărui instinctivă de a salva viaţa altor oameni şi om. o lipsă de respect serioasă suferinţe deosebit de dificile a acelora care faţă de autonomie. Preţul: ocazii favorabile ratate. sau prietenilor care ar dori ca el să clientului.Non-intervenţia Intervenţia Decizia clientului este considerată autentică. cu rezultatul că actul ireversibil reversibilă şi. salva clientul de autodistrugere. se întreprind acţiuni de sinucidere ajunge inevitabil. intervenind pentru a tulburarea clientului. ca urmare. a direcţie familiei. dacă infinită implicată de moarte. cu capul limpede şi raţională. considerată Decizia clientului este presupusă ireversibilă. Decizia clientului este considerată iraţională. vreme cât viaţa continuă.1 Analiza non-intervenţie/intervenţie pentru clienţii sinucigaşi (adaptată din Heyd and Bloch. posibilitatea este eficientă. Atâta (Schopenhauer). Decizia clientului este impulsivă. Dorinţele altor persoane pot avea prioritate faţă de cele ale clientului. Figura 7. Consilierul trece mai degrabă de partea Consilierul poate să nu acţioneze într-o clientului. pentru că nu tot reversibile pentru a prelungi viaţa. deliberată. Interesele clientului au prioritate faţă de cele ale altora. intervină. iar Consilierul stabileşte că importanţa salvării libertatea de a-şi pune capăt vieţii este tratată vieţii este o prioritate şi acţionează în direcţia la fel ca orice altă decizie. impunerea unei mintală şi fizică. 1991) [101] 103 . până se face nimic pentru a o preveni. pierderea Preţul: subminarea alegerii clientului. sunt legaţi emoţional de client. Consilierul poate să pară indiferent faţă de Consilierul îşi arată grija. mai mult ca propria persoană şi viaţă interesul public faţă de salvarea vieţii. acestui scop. deformată de tulburare sau de a fi pierderea simţului realităţii. decât de partea partenerilor. există speranţă. când clientul îşi schimbă intenţia. Autonomia clientului este respectată.

sau pentru companiile de asigurări. informaţia poate dezvăluită ulterior în rapoartele medicale pentru angajatori. sau unul care are legături cu practica doctorului său. şi nu un consilier al universităţii. Cu toate acestea. consilierul să insistă să-şi informeze organizaţia profesională. începând de la Magna Carta şi trecând printro serie lungă de cazuri medicale. Mulţi consilieri ar putea să considere că sunt obligaţi legal să informeze în asemenea situaţii. Ideea că un consilier are datoria de a proteja clientul de intenţia sinuciderii poate să fie întemeiată pe greşita aplicare a legii americane. sau de a-i îngădui consilierului să facă lucrul acesta pentru ei. pentru că doreşte să protejeze confidenţialitatea consilierii. El a luat această decizie. De asemenea. deoarece nu vrea ca starea lui emoţională să fie scrisă în raportul lui medical. Să presupunem că acest client continuă să respingă toate recomandările de a căuta ajutor psihiatric. chiar dacă că există un risc serios ca acel client să-şi facă un rău singur. Cu toate acestea. Nu numai consilierii au dificultăţi cu privire la relaţiile duble şi cu privire la consecinţele lor pentru utilizatorii serviciului. a protejat dreptul cetăţenilor adulţi de a refuza tratamentul medical. Consilierul poate să fie condamnat pentru pagube substanţiale produse prin pierderea veniturilor. nu există nici o protecţie legală împotriva unei plângeri pentru călcarea confidenţialităţii în exemplul de mai sus. ori că vor fi protejaţi de reclamaţiile pentru călcarea confidenţialităţii. în cazul 104 . sau că va el face lucrul acesta. cât şi înţelegerea iniţială cu clientul nu-i îngăduie să calce confidenţialitatea. Consilierul evidenţiază că atât codurile lui profesionale. Un motiv frecvent pentru refuzarea îngrijirii medicale în aceste circumstanţe este îngrijorarea că. dacă vor proceda aşa. când David îi mărturiseşte că are simţăminte de sinucidere. David refuză să procedeze astfel. În Marea Britanie nu există o cerinţă echivalentă. dacă nu există temeiuri serioase pentru a considera că acest fapt va fi potrivit. care. David este un asistent universitar care a ales să consulte un consilier particular. consilierilor li se cere să întrerupă confidenţialitatea pentru a raporta intenţia sinucigaşă a unui client. Unele servicii de consiliere au liste cu medici şi psihiatri care îi vor consulta pe oameni în particular. El este îngrijorat că acest lucru îl va face să cadă la examenul medical obligatoriu pentru a ajunge să lucreze ca profesor.Mulţi consilieri se vor simţi obligaţi din punct de vedere etic să răspundă la cererea clientului de a fi ajutat în aceste circumstanţe. o dată ce grupul profesional este implicat. Acestea sunt nişte neînţelegeri în sistemul legal englez. În majoritatea statelor. unii clienţi vor refuza fără echivoc recomandarea de a căuta ajutorul singuri.

în care cariera clientului a fost afectată negativ printr-o dezvăluire necorespunzătoare a informaţiilor. în conformitate cu Mental Health Act. Cu privire la tineri. poate fi legală. Obţinerea consimţământului clientului pentru alte forme de ajutor este nu numai cea mai bună protecţie legală. care oferă servicii bazate pe împrietenire pentru persoanele înclinate spre sinucidere. călcarea confidenţialităţii poate să fie legală când cineva este constrâns să se sinucidă. cum ar fi sărirea de la înălţime deasupra unei străzi publice. o va proteja. în legislaţia pentru tineri şi copii. În cazul adulţilor. în general. numai dacă acel client îşi pierde cunoştinţa. vor lua în considerare ideea de a trece peste refuzul unui client de a fi ajutat. chiar dacă ar putea să existe consecinţe fatale. unele circumstanţe speciale pot crea o astfel de datorie. călcarea confidenţialităţii cu scopul de a căuta o modalitate de a stabili dacă clientul trebuie sau nu constrâns să primească tratament psihiatric. în conformitate cu Mental Health Act 1983. merită să menţionăm că Samaritenii. De asemenea. Interesul public echilibrat comută interesul în favoarea căutării de ajutor suplimentar cu scopul de a împiedica o situaţie în care viaţa este pusă în pericol mai mult pentru persoane între 16 şi 18 ani. legea actuală îndeamnă la o precauţie considerabilă cu privire la nerespectarea refuzului unui adult de a-i permite consilierului călcarea confidenţialităţii cu scopul de a proteja faţă de intenţia de a-şi face rău singur. un consilier care lucrează cu un pacient ce primeşte tratament psihiatric obligatoriu. ci şi calea cea mai bună de a asigura colaborarea clientului pentru orice tratament ulterior. Mental Act exclude explicit din motivele pentru tratamentul obligatoriu promiscuitatea şi dependenţa de alcool sau droguri. De exemplu. Consilierului i se îngăduie să ofere de repetate ori un ajutor suplimentar şi să încerce să găsească o formă de ajutor care ar putea fi acceptată de persoana în cauză. iar această practică este consecventă cu legea britanică. Legea adoptă o concepţie serioasă cu privire la autonomia adulţilor şi. Deşi nu este o datorie generală [102] de a interveni. există prevederi care oferă alternative de folosire a legislaţiei pentru sănătatea mintală. Cu toate acestea. obligaţia nu este transferată automat consilierului care lucrează independent de serviciile de sănătate mintală oficiale. Cu toate acestea. schizofrenia. cu excepţia faptului că sunt şi alte persoane puse în pericol de comportamentul intenţionat. numai când consilierul are temeiuri rezonabile să creadă că acel client este într-un risc serios de a comite suicidul şi suferă de o tulburare mintală tratabilă. poate să aibă obligaţia de a interveni. Dacă lucrul acesta pare a fi surprinzător. Sfaturi 105 . Situaţia este total opusă în cazul unor tineri care au o inteligenţă sau o înţelegere insuficientă şi vor fi consideraţi „cu competenţă redusă” – vezi ulterior în acest capitol şi în Capitolul 10. cum ar fi depresia.

sau cu privire la calea cea mai bună de a lucra. faptul de a fi în custodia cuiva. c) Clarificarea dificultăţilor actuale şi a resurselor pentru a le depăşi: explorarea problemelor actuale şi a căilor de rezolvare. d) Factorii de risc: alcoolul. Dacă simte că lucrul acesta îi depăşeşte competenţa. care pot fi ajutate de discuţii cu un consilier supervizor sau colegi cu experienţă. în sensul de a avea un anumit control asupra nivelului de dificultate pe care şi-l asumă.suplimentare pot fi obţinute de la departamentul local de servicii sociale. iar clientul refuză ajutorul sau recomandările suplimentare. ci şi în interesul consilierului. Acestea pot fi rezumate ca fiind evaluarea următoarelor elemente: a) Intenţia de sinucidere: cât de puternice sunt simţămintele cu privire la dorinţa de a merge mai departe. Pritchard (1995) sau Firestone (1997). starea emoţională actuală. procedurile se referă la aceleaşi sarcini. National Society for Prevention of Cruelty to Children (NSPCC) sau MIND. Consilierii care preferă să evite clasificările psihiatrice convenţionale ar putea să prefere procesul de evaluare descris de John Eldrid (1988). Deşi sunt descrise în terminologii diferite. strategiile anterioare de rezolvare a problemelor. orice dovadă de boală mintală actuală. izolarea socială. inclusiv depresia. consilierul are dreptul întrerupă consilierea. Consilierii cu pregătire psihiatrică pot să prefere procedurile susţinute de Keith Hawton şi Jose Catalan (1987). un proces juridic aflat pe rol. Una dintre consecinţele acestei protecţii legale a autonomiei adultului este aceea că pune un accent etic mai mare asupra necesităţii consilierului de a se gândi dacă se consideră suficient de competent [103] să lucreze cu clienţi înclinaţi spre sinucidere. Pentru a ajunge la decizia de a lucra cu un anume client. b) Starea mintală: istoricul bolii mintale şi al tentativelor de sinucidere. consilierul ar putea să stabilească gradul de risc al sinuciderii. Procedura de evaluare implică adesea decizii dificile. Acest lucru nu este doar în avantajul clienţilor care îl caută pe consilier spre a fi ajutaţi să învingă impulsurile autodistructive. Cunoaşterea serviciilor locale disponibile 106 . experienţa unui abuz fizic sau sexual. Metodele de a ajunge la această concluzie pot fi diferite de la un consilier la altul. sau de a pune capăt la totul. gradul de planificare şi pregătirile deja făcute. posibilele surse de susţinere acceptabile din partea altor persoane şi agenţii. sau abuzul de substanţe. în raport cu experienţa fiecăruia. care derivă din experienţa lui în calitate de director al Central London Branch of the Samaritans.

Probabil că lucrul cel mai important este permisiunea pe care consilierul o acordă clientului de a-şi explora simţămintele de sinucidere şi să descopere ce înseamnă ele cu adevărat pentru el.poate să fie decisivă. de obicei. Dacă un client se sinucide. Aceste consultări nu sunt o alternativă pentru eforturile personale ale clientului de a căuta singur ajutor. Prezumţia respectului faţă de [104] autonomia clientului poartă cu ea standarde înalte de practică legate de confidenţialitate. ori de câte ori este posibil. Acest simţământ al unui nou început este însoţit adesea de dispoziţia de a lăsa la o parte intenţiile sinucigaşe pentru un timp. nu există nici un serviciu. cu scopul de a vedea cum îi ajută consilierea. cel puţin. sau organizaţia Samaritenilor. Orice consultări între consilier şi persoane din afara relaţiei de consiliere. În perioade ca acestea. ori să se desfăşoare într-o asemenea modalitate. consilierul poate regreta şi poate fi îngrijorat la gândul că s-ar fi putut face mai mult pentru a împiedica lucrul acesta. Pentru consilier. Este de dorit ca. îi va fi de folos să ştie că nu a luat decizia de unul singur. 107 . un departament pentru urgenţe al unui spital. Mulţi consilieri care lucrează cu clienţi înclinaţi spre sinucidere ar afirma şi importanţa faptului de a nu lua decizii semnificative fără a consulta cel puţin încă o persoană. procesul de evaluare a clienţilor înclinaţi spre sinucidere are un caracter terapeutic pentru cei care participă activ la această procedură. Uneori. este benefic să li se ceară clienţilor să se angajeze să nu pună în practică intenţiile sinucigaşe pe o perioadă convenită de comun acord. chiar şi pentru clienţii înclinaţi spre sinucidere care doresc ajutor cu disperare. Prea adesea. Deşi nu întotdeauna este posibil să fii infailibil în acest proces. Procesul de evaluare este adesea un timp în care clientul simte că începe să se ocupe de problemele care îl preocupă cu adevărat. un aparent simţământ copleşitor şi greşit definit de disperare se schimbă într-o serie de probleme diferite şi separate. clientul să caute singur căi suplimentare de a fi ajutat ca un mijloc de a prelua controlul asupra propriului destin. în funcţie de ceea ce este acceptabil pentru client. care se desfăşoară ca parte a stadiului de evaluare. Consultările cu un supervizor al consilierii. trebuie ori să fie cu consimţământul clientului. de la medicul lui. care par a fi mai uşor de tratat. cu speranţa unor schimbări care vor face viaţa mai satisfăcătoare. Deseori. practică obişnuită în consiliere. cu posibilitatea de a găsi rezultate alternative. consilierul ştie că a făcut tot ce s-ar fi putut aştepta în mod rezonabil de la el şi a maximizat posibilitatea ca clientul să ia o decizie autentică şi bine gândită. Adesea. De asemenea. este potrivit să se asigure faptul că clientul ştie unde poate să obţină ajutor în caz de urgenţă. o procedură sistematică de evaluare a clientului oferă un mijloc de a rezolva o dilemă etică într-o modalitate atentă şi conştiincioasă. încât identitatea clientului să nu fie dezvăluită.

se vor înfometa până la moarte. Din punct de vedere etic şi legal. Pe de altă parte. Clarificarea acestora este o componentă esenţială a rezolvării dilemei etice. dacă nu este tratată. Alţii pot să refuze anumite tratamente pentru salvarea vieţii. mulţi clienţi vor fi de acord cu aceste discuţii. În experienţa mea.un medic sau un lucrător social sunt o cale simplă de a ajuta la minimalizarea tulburării inevitabile ce urmează după unele sinucideri. chiar dacă alegerea lui îi scurtează viaţa. Asemenea intenţiei de sinucidere. punct de la care îşi va asuma deplina responsabilitate asupra propriilor decizii. va duce la moarte. În practică. Această persoană poate să fie cineva care refuză un tratament medical pentru o boală tratabilă. consilierii pot să întâlnească şi situaţii în care o persoană se confruntă cu o moarte prematură. Cel mai bine cunoscut dintre aceste refuzuri este cel al martorilor lui Iehova cu privire la transfuziile de sânge. dacă pot fi asiguraţi că sunt protejaţi corespunzător de confidenţialitate şi că vor avea parte de o calitate îmbunătăţită a consilierii primite. mulţi clienţi consideră că această modalitate de a lucra este o dovadă că tratezi nevoile lor cu seriozitate. asigurarea condiţiilor ca un tânăr să ajungă la maturitate. este de folos să se facă deosebire între adulţi şi tineri. [105] Refuzul de a accepta un tratament pentru salvarea vieţii Sinuciderea înseamnă că o persoană întreprinde acţiuni concrete care îi pun viaţa în pericol. În contrast cu aceste refuzuri. O caracteristică a maturităţii este responsabilitatea personală pentru modul în care adultul alege să trăiască. refuzul tratamentului pentru salvarea vieţii apare în multe circumstanţe diferite. ca rezultat al lipsei de acţiune. Nu toate refuzurile de a mânca până la punctul de a pune în pericol viaţa sunt diagnosticabile medical. unii oameni sunt pur şi simplu aşa de tulburaţi sau confuzi. Unii oameni care au stări de anorexie vor refuza orice ofertă de tratament şi. este o răspundere socială larg acceptată. de exemplu greva foamei. fie nu sunt capabili să coopereze voluntar cu nici un fel de tratament. care. în cele din urmă. Unii refuză să mănânce pentru a atrage atenţia asupra unei cauze specifice. Consilierii care lucrează cu oameni ce prezintă tulburări de alimentaţie se vor familiariza cu această situaţie. încât fie nu vor reuşi să înţeleagă semnificaţia neacceptării tratamentului. graniţa între responsabilitatea deplină a adultului şi obligaţiile etice de a proteja un tânăr nu este trasată de un singur eveniment al vieţii. fiind determinaţi de convingeri religioase. Capacitatea tinerilor de a-şi asuma 108 . Desigur. Totuşi.

Ea refuză o internare de urgenţă şi. la cel în care adulţii trebuie să manifeste tot mai mult respect pentru autonomia personală a tânărului. Totuşi. dar este o problemă care nu poate fi tratată separat de mamă. printr-o călcare temporară a drepturilor mamei. Respectul faţă de autonomia clientului este o normă etică. medicul şi consilierul împărtăşesc o dilemă etică legată de obligaţia lor faţă de femeia însărcinată şi faţă de făt. care.responsabilitatea este progresivă. Poziţia etică a consilierului nu diferă de aceea în care oferă un serviciu cuiva care refuză intervenţia medicală pentru orice altă boală. Standardele consecvente cu etica autonomiei cer ca acest lucru să se desfăşoare în contextul respectării dreptului clientei de a lua decizii pentru sine. De asemenea. pentru a proteja viaţa ei şi pentru a proteja fătul de o invaliditate severă. aşa cum procedează cu orice alt client care ia decizii dificile şi riguroase. acest fapt nu trebuie să-l împiedice pe consilier să exploreze. Jane crede că bolile serioase şi moartea sunt evenimente naturale asupra cărora nu trebuie să se intervină. Voi începe prin a mă referi la adulţi. Orice analiză etică trebuie să ia în considerare progresul treptat de la stadiul în care adulţii au obligaţia etică de a lua deciziile care sunt în interesul copilului. sau constrânsă de alţii să ia această decizie. dacă va ajunge acolo. Fiecare decizie favorizează o alternativă cu preţul semnificativ al defavorizării celorlalte şi ridică întrebări legate de persoana care are responsabilitatea principală de a lua acea decizie. O concepţie alternativă este că autonomia mamei este prioritară din punct de vedere etic şi este pusă mai presus decât copilul nenăscut. Responsabilitatea etică a medicului este îndeplinită prin faptul că îi oferă pacientei informaţii corespunzătoare pentru a lua singură o hotărâre în cunoştinţă de cauză. Există argumente credibile care favorizează păstrarea vieţii unui făt viabil. Aici. Jane este însărcinată în luna a opta. Dacă nu este bolnavă mintal. în schimb. Alegerea între aceste alternative nu este uşoară. iar medicul ei a informat-o că are preeclampsie şi trebuie să fie internată de urgentă la spital spre a naşte prin cezariană. ori moarte. Aceasta este o decizie etică discutabilă. sau chiar să contrazică temeiurile deciziei clientei. Problema obligaţiei etice faţă de copilul potenţial sănătos care se află în pântecul mamei este separată. 109 . cere să consulte [106] un consilier pentru susţinere personală şi pentru înţelegere cu privire la intervenţia medicală minimă în timpul naşterii. în acest punct. Orice obligaţie etică de a asigura ce este mai bine pentru făt poate fi îndeplinită numai cu preţul călcării autonomiei mamei sau al constrângerii ei spre a suporta o operaţie chirurgicală importantă. Jane este în aceeaşi poziţie ca orice alt adult cu privire la acceptarea sau refuzul tratamentului medical. ar fi potrivit să ofere sprijinul pentru a suporta consecinţele acelei decizii. au o şansă rezonabilă de a fi sănătoşi după naştere.

în anumite circumstanţe. Cineva trebuie să vorbească în favoarea celor care nu pot vorbi pentru ei înşişi” (Winnipeg Child and Family Services v. indiferent dacă viaţa ei. sarcina nu va micşora dreptul ei de a [107] decide să suporte sau nu tratamentul medical. În unele jurisdicţii. 1997). legea este obligată să acţioneze…. Deşi este fiinţă omenească şi este protejat prin lege într-o serie de modalităţi diferite. iar remediul temporar este aşa de uşor. Înţeleg pe deplin că. Nevoia lui de ajutor medical nu este mai presus de drepturile ei. Un fapt neobişnuit într-un raport legal a fost posibilitatea de a înţelege câteva dintre motivele personale ale femeii care a refuzat tratamentul. chiar şi aparent ciudat şi iraţional. un judecător a explicat: „Când răul este aşa de mare. şi contrar concepţiilor majorităţii covârşitoare a societăţii în ansamblu”. fără intervenţie. sau viaţa copilului nenăscut depind de acest fapt. în care drepturile mamei sunt prioritare: Conform judecăţii noastre. Mental Health Act nu poate fi folosit pentru a obţine „restrângerea libertăţii unei persoane împotriva voinţei ei doar pe motiv că modul ei de gândire este neobişnuit. După ce şi-a prezentat profesia de asistent medical veterinar şi a afirmat că înţelege consecinţele medicale ale hotărârii ei. ea a scris: Întotdeauna am susţinut cu convingere părerile cu privire la tratamentul medical şi chirurgical pentru mine şi doresc în mod deosebit să-i îngădui naturii „să-şi urmeze cursul”.S. Consider că moartea este un final firesc şi inevitabil în anumite condiţii şi că evenimentele naturale nu trebuie să fie 110 . Ea are dreptul să nu fie obligată să accepte invadarea propriului corp împotriva voinţei ei. În procesul de luare a unei hotărâri legate de aceste aspecte ale cazului. curtea a afirmat deciziile anterioare. Simplul motiv că decizia ei de a-şi exercita dreptul pare a fi respingătoare moral nu reduce şi nici nu micşorează acest drept al ei (St George’s NhS Trust v. Curtea de Apel a concluzionat că profesioniştii călcaseră legea în două privinţe. acest fapt ar putea să îmi pună viaţa în pericol.… un copil nenăscut nu este o persoană separată de mama lui. Prima. deoarece ea şi-a redat în scris obiecţiile faţă de acceptarea tratamentului. Acest caz este deosebit de semnificativ pentru consilierii şi pentru cei care practică alte profesii în domeniul îngrijirii. deoarece s-a ocupat şi de întrebarea dacă acei doi medici şi lucrătorul social au fost corecţi prin cererea unui ordin de constrângere. în America şi în Europa. 1998 la 629). pe temeiul Mental Health Act 1983. Într-un caz recent din Marea Britanie.Curţile de judecată au luat în considerare astfel de situaţii.G. chiar dacă măreşte responsabilităţile personale ale unei femei. în care au existat acuzaţii suplimentare în favoarea salvării vieţii copilului. şi prin folosirea acelui ordin ca temei pentru a obţine din partea unui judecător de la Înalta Curte autoritatea legală de impunere a tratamentului medical.

De asemenea. sugerează că clienţii trebuie să fie încurajaţi să discute aceste lucruri cu medicii lor şi să-şi redea în scris dorinţele. De exemplu. Clienţii care se confruntă cu o decizie medicală serioasă le vorbesc adesea consilierilor despre dorinţele lor cu privire la îngrijirile viitoare. de asemenea. în afară de condiţia în care capacitatea ei de a consimţi cu acest tratament este diminuată. îndeosebi de către aceia care lucrează în instituţii de îngrijire a sănătăţii şi. [108] În acest caz. A doua privinţă în care s-a greşit a fost că o femeie reţinută prin Mental Health Act nu poate să fie obligată să suporte proceduri medicale care nu au legătură cu starea ei mintală. atât din punct de vedere legal. din cauza unei tulburări mintale. acest aspect este unul dintre cele mai importante pentru persoanele care lucrează în instituţiile de îngrijire a sănătăţii. îndeosebi pentru aceia care lucrează în instituţii de îngrijire a sănătăţii. sau a refuza consimţământul pentru o modalitate de acţiune propusă. sau refuza consimţământul pentru tratament. de asemenea. Din nou. care implică evaluarea incapacităţii cuiva de a refuza un tratament medical. Nu este o convingere legată de faptul că sunt însărcinată. Unele dintre îndrumările care apar din acest caz ar putea să aibă implicaţii pentru consilieri. acest lucru să fie stabilit de un psihiatru independent. în cazurile serioase şi complexe. ci s-ar aplica la fel în orice situaţie care ar apărea. Concluzia a fost: „Nici unul dintre documentele contemporane nu sugerează că acestui factor i s-a acordat o atenţie specială în timpul procesului de luare a deciziilor”. 111 . să acorde îngrijirile pe care le consideră a fi în interesul pacientului. În absenţa unor asemenea directive. înainte de a ajunge incapabili fie pe termen lung. a apărut importanţa unui raport pe temeiul căruia se hotărăşte dacă o persoană are capacitatea de a accepta. îndrumările recomandă ca.împiedicate. cât şi etic. acest fapt implică păstrarea unui raport de către consilieri. Nerespectarea acelei cereri pe motiv că se crede a fi nedemnă de luat în considerare (probabil din cauză că situaţiile sunt diferite de cele avute în vedere) poate să necesite autorizarea din partea unui judecător de la Înalta Curte. Judecata critică faptul că medicii nu au respectat capacitatea pacientului de a acorda. Din nou. un om care suferă de schizofrenie a fost susţinut legal în decizia lui de a refuza amputarea unui picior cangrenat. medicilor li se cere. în ciuda consensului medical că lucrul acesta ar fi fost în interesul lui. fie temporar (cum ar fi starea de inconştienţă) şi că îngrijirea şi tratamentul lor să fie supuse în mod normal acelei cereri. Îndrumările vizează posibilitatea pacienţilor de a formula o cerere obligatorie.

Curtea de Apel a dat un ordin de urgenţă care făcea posibilă tratarea lui J în ciuda lipsei de consimţământ din partea ei. Deşi şi-a menţinut refuzul de a-şi da consimţământul. Curtea de Apel a luat în considerare refuzul unei tinere de 16 ani care suferea de anorexie de a fi transferată de la o unitate la alta pentru tratament. În acest caz. la independenţa persoanei mature. Curtea de Apel a explicat hotărârea în termenii următori: Nici un minor. suficient încât să-i refuze tinerei drepturile acordate de Family Law Reform Act. anulând consimţământul deja dat de cineva care deţine responsabilitatea părintească pentru acel minor. probabil. curţile de judecată au susţinut aceste drepturi. responsabilitatea îi revine cuiva care deţine responsabilitatea părintească. Fără îndoială că acest caz va fi examinat îndeaproape şi discutat pretutindeni în Insulele Britanice şi în străinătate. Secţiunea 8 din Family Law Reform Act 1969 le acordă tinerilor între 16 şi 18 ani dreptul [109] de a refuza sau de a accepta investigaţii şi tratamente medicale. Importanţa lui a crescut o dată cu vârsta şi maturitatea minorului (Guardian Law Reports. Dacă o persoană tânără este considerată incapabilă de a acorda sau nu consimţământul. Când consimţământul părintesc este exercitat împotriva intereselor persoanei tinere. iar viaţa îi era pusă în pericol. Curtea a hotărât că poate ordona transferul ei imediat. Wales şi Irlanda de nord. Cu toate acestea. indiferent de vârstă. O decizie asemănătoare a fost luată în Re J (1992). Această opinie este consecventă cu accentul tot mai mare pe care legea îl pune pe consultarea persoanelor tinere şi luarea în considerare a părerilor lor cu privire la orice 112 . J a acceptat faptul că ordinul curţii trebuie să fie respectat. încât exista un risc serios de deteriorare ireversibilă a creierului şi organelor ei reproductive. dar au căutat motive de a trece peste dreptul de a refuza tratamentul pentru situaţii care puteau în pericol viaţa.Am tratat acest caz în detaliu. J suferea de o anorexie nervoasă aşa de gravă. cel mai important caz juridic legat de protecţia legală şi limitele autonomiei individului pentru adulţii din Anglia. sau nu poate să fie obţinut. Înalta Curte poate să decidă modalitatea potrivită de a acţiona. În Re W (1992). Problema dreptului unui tânăr de a refuza tratamentul este complicată de trecerea progresivă de la dependenţa totală de adulţi. 1992). unde a fost luată în considerare abilitatea unei tinere de a anula consimţământul părintesc. nu are autoritatea de a refuza consimţământul pentru tratament. deoarece este. În general. deoarece a considerat că anorexia deformează capacitatea de înţelegere. un astfel de refuz a constituit un considerent foarte important în deciziile clinice şi în hotărârea părinţilor şi curţii… de a-şi da consimţământul.

chiar dacă sunt considerate incapabile de a acorda sau de a refuza consimţământul ca drept personal. îndeosebi cu privire la decesele în care există posibilitatea 113 . iar această protecţie ar înceta. Sub vârsta de 16 ani. nu poate să anuleze consimţământul parental valabil. când este necesar să fie stabilită „competenţa persoanei tinere de a refuza. „atâta vreme cât are un consimţământ. Cadrul legal creează o serie de principii care au dus la recunoaşterea crescândă a valorii etice a respectării autonomiei unei persoane tinere. sau de a acorda un consimţământ valabil”. acel consimţământ nu poate să fie anulat de cineva care deţine responsabilitatea părintească. Pe de altă parte. sau acorda un consimţământ valabil.hotărâre importantă legată de interesele lor. abilitatea de a refuza investigaţiile sau tratamentul depinde de stabilirea faptului că respectivul copil are „capacitate de înţelegere şi inteligenţă suficiente” pentru a refuza. dacă nu sunt aplicate alte consimţăminte valabile. în legătură cu confidenţialitatea. O dezbatere deplină a procesului de evaluare a acestei situaţii poate fi găsită în Capitolul 10. un copil care nu este considerat competent. În situaţia în care un copil competent acordă consimţământul. [110] Master of the Rolls a rezumat situaţia cu privire la protecţia acordată de un consimţământ valabil împotriva altor obiecţiuni faţă de modalitatea de acţiune propusă. care ar putea să fie nepotrivite în unele cazuri. Consilierul. O temă care străbate hotărârile curţilor este o reţinere în a impune reguli rapide şi aspre. El a considerat că un consimţământ valabil este asemenea unei „veste antiglonţ” şi. dreptul adulţilor de a refuza tratamentul este rezolvat în mare parte de un respect etic pentru autonomia individului. această decizie va lua în considerare gravitatea hotărârii ce trebuie să fie luată. Consimţământul valabil poate să fie retras. 1992 la 767). consilierul continuă să aibă dreptul de a merge mai departe” (Re W. După un deces O practică din ce în ce mai obişnuită este ca în instanţele medico-legale să fie chemaţi consilieri spre a depune mărturie. În mod asemănător. Pe de altă parte. echilibrând-o în acelaşi timp cu o responsabilitate generală de a acţiona în sensul intereselor persoanei tinere. sau orice altă persoană care oferă un serviciu sau un tratament pe acest temei este protejat împotriva acţiunii legale declanşate pe baza unui consimţământ care nu este valabil. Deciziile cu privire la „interesele persoanei tinere” sunt luate prin considerarea tuturor circumstanţelor relevante.

iar majoritatea legiştilor vor folosi discreţia pentru a respecta integritatea etică a unui martor profesional. Problema centrală este legată de înţelegerea făcută cu clientul cu privire la confidenţialitate. fie în altă parte. De exemplu. Dincolo de supărarea şi durerea lor. ajută la sporirea credibilităţii consilierului şi la înţelegerea poziţiei acestuia faţă de autonomia clientului. dacă va simţi tentaţia de a se sinucide. un consilier ar putea să răspundă în termeni generali la întrebările cu privire la un client deprimat din cauza unor probleme de relaţie. sau să contacteze persoane sau organizaţii speciale. cum ar fi anumite sentimente faţă de un partener sexual sau o rudă. Dovada unui acord clar între consilier şi client. După o sinucidere. Legistul. prin consultarea cu alţii. rudele ar putea dori să aibă cât mai multe informaţii posibile. Dacă un consilier este convocat. şi apoi a acţionat pe această bază. Scopul principal al instanţei este acela de a stabili identitatea celui decedat şi de a determina cauza morţii. experienţa şi regulile lui cu privire la respect şi autonomie. Membrii publicului larg.sinuciderii. manifestă o discreţie considerabilă cu privire la modul în care conduce audierea. Dacă există vreo dificultate ce nu poate să fie rezolvată printr-o discuţie preliminară. şi îndeosebi rudele tulburate pot să presupună greşit că un consilier are datoria clară de a interveni în toate circumstanţele spre a 114 . constituie o poziţie cât mai temeinică posibil în aceste circumstanţe. Acest lucru poate să conducă la unele întrebări dificile. fie neglijent. este recomandabil să se ceară un sfat juridic şi să existe reprezentare legală. dar ştie că sunt lucruri asupra cărora clientul a insistat să fie confidenţiale. stabilirea cauzei morţii. acest lucru va avea ca scop. ar putea să dorească să dorească să demonstreze că acel consilier a fost fie incompetent. Dacă nu au fost conştiente de starea mintală şi emoţională a persoanei decedate. când faptul acesta [111] nu compromite scopul audierii. consilierul va trebui să decidă cât este dispus să spună într-un context public. îndeosebi dacă a condus un proces corespunzător de evaluare. Prin urmare. nu este ceva neobişnuit ca rudele să dorească să descopere dacă aceia care s-au ocupat de îngrijirea persoanei ce s-a sinucis au făcut tot ce se putea face. O practică acceptată în rândul consilierilor este ca înţelegerile cu privire la confidenţialitate să continue şi după decesul clienţilor. Adesea este mai uşor de discutat despre natura dificultăţilor etice în lipsa unui auditoriu public. sau cu privire la intervenţia pentru a preveni sinuciderea. de obicei. care este de obicei un medic sau un avocat. în care clientul s-a angajat să se abţină de la încercările de sinucidere pe durata consilierii. fie într-o curte de judecată. Adesea este mai uşor să se discute aspecte de acest fel în lipsa publicului. Urmează de la sine înţeles faptul că acel consilier a vorbit cu clientul încă de la început şi cu claritate despre calificările.

Dezbaterea a început ca răspuns la un articol publicat în British Medical Journal. sau să treci peste acele dorinţe. chiar dacă acel consilier a încercat să intervină. este de dorit să alegi condamnarea pentru că faci. pentru că l-au tratat. care a fost informată corespunzător cu privire la consecinţele deciziei ei (Hassan et al. cât şi practice. sau complexe şi nesigure din punct de vedere legal.împiedica sinuciderea şi pot avea aşteptări nerealiste cu privire la ce ar fi putut fi făcut. oferă un temei suficient pentru îndoiala cu privire la ce doreşte cu adevărat acea persoană. atât pe temeiuri etice. British Medical Journal a însărcinat un avocat să scrie un articol. Păstrarea unor rapoarte scrise este foarte relevantă pentru orice situaţie ce ar putea să urmeze într-o convocare în justiţie. din cauza gravităţii consecinţelor lor şi a timpului limitat în care este posibil să contracarezi o doză legală. Hewson (1999) a inclus următoarele puncte: Adulţii sunt presupuşi a fi competenţi să refuze recomandarea şi tratamentul medical. Din punct de vedere practic. în situaţii foarte controversate. cât şi de lege. pentru că nu l-a tratat. 1999). decât să fie daţi în judecată de rudele îndurerate ale unui pacient decedat. Unii doctori preferă să „trateze acum şi să discute mai târziu”. ca urmare. Medicii au fost angajaţi într-o dezbatere serioasă cu privire la modalitatea în care trebuie să-i răspundă cuiva care pretinde că a luat o doză letală de paracetamol. Cu privire la întrebarea dacă este mai bine din punct de vedere etic să respecţi dorinţele explicite ale cuiva. unii medici ar prefera cu claritate mai degrabă să fie daţi în judecată de pacientul supărat. Ei adoptă opinia că. când eşti pasibil de a fi „condamnat pentru că faci şi condamnat dacă nu faci”. 115 . care concluziona în favoarea respectării părerilor unei persoane adulte competente. Se argumentează că această confuzie legată de ce este comunicat înclină balanţa etică în favoarea intervenţiei. Pentru a clarifica poziţia legală. Concluzie Consilierii nu sunt singurii care constată că subiectele tratate în acest capitol sunt deosebit de dificile. [112] Acest articol a provocat multe opinii contradictorii legate atât de etica situaţiei. dar viu. medicii sunt la fel de împărţiţi ca şi consilierii.. în timp ce refuză tratamentul. Contradicţia aparentă a cuiva care ajunge într-un loc de tratare. în timp ce refuză simultan orice tratament. subminează orice siguranţă în legătură cu hotărârea pacientului de a muri şi. de acest fel. Acest lucru este dezbătut în Capitolul 13.

Recomand cu insistenţă citirea dezbaterii şi îndeosebi a celor două articole. Unele decizii sunt luate cel mai bine în consultare cu colegii experimentaţi din domeniul consilierii şi al sănătăţii mintale şi în urma discuţiei cu supervizarea consilierii. este important să fi fost atenţi la obţinerea consimţământului şi la evaluarea capacităţii cuiva de a acorda consimţământul şi să fiţi dispuşi să răspundeţi profesional şi legal pentru propriile decizii. [113] 116 . Oricare ar fi abordarea pe care o adoptaţi. sau spre vătămări auto-provocate poate să fie considerabilă. Dacă un pacient este cu adevărat incapabil. Deşi instinctele mele etice referitoare la aceste subiecte tind să favorizeze respectarea dorinţelor explicite ale unei persoane. Acestea oferă o înţelegere a modului în care funcţionează dreptul comun. aşteptarea consimţământului este inutilă. totuşi în dreptul comun există un grad de flexibilitate care ar putea să abiliteze pe cineva să construiască un caz de susţinere a unei opinii opuse în anumite circumstanţe.- Sarcina respingerii acestei presupuneri le revine acelora care doresc să trateze un pacient ce nu vrea să fie de acord. Povara de a trăi cu consecinţele deciziilor luate cu privire la clienţii înclinaţi spre sinucidere. dacă acestea sunt exprimate cu claritate.

Dezvoltarea serviciilor în noile contexte sociale şi culturale poate implica o redefinire radicală a ceea ce a fost acceptat a fi competent în alte contexte. Starea nereglementată a consilierii înseamnă că unii consilieri au puţină competenţă relevantă. Temeiurile încrederii dintre consilier şi client sunt subminate şi. Varietatea de concepţii existente cu privire la ce anume constituie competenţă profesională este amplificată de diversitatea contextelor în care este acordată consilierea. Mai multe caracteristici ale stării actuale a consilierii fac şi mai dificil de identificat o practicare competentă. ci şi reflectate în strategia agenţiei şi în aşteptările pe care alţii de au de la consilieri. consilierul lucrează şi împotriva interesului personal. p. subminează multe principii etice esenţiale pentru consiliere.8 Competenţa consilierului Angajamentul consilierului de a lucra în limitele competenţei lui este larg recunoscut ca fiind fundamental din punct de vedere etic. dar într-un domeniu îngust. din cauza subminării simultane a atâtor principii etice. În consiliere. Lipsa de respect elementar arătată faţă de dorinţa clientului de autodeterminare îmbunătăţită discreditează toate cerinţele cu privire la respectul faţă de autonomia clienţilor. Aceasta este una dintre cerinţele etice nu doar repetate în ghidurile de etică ale organizaţiilor profesionale naţionale (vezi Tabelul 4. principiul fidelităţii. Mulţi au nivele diferite de competenţă într-o varietate de domenii. Unii au nivele înalte de competenţă în multe domenii.2. binele şi fidelitatea lui. Este paradoxal că unul dintre angajamentele etice susţinute cel mai amplu trebuie să fie aşa de dificil de convertit într-o îndrumare practică clară. De asemenea. Clienţii sunt socotiţi vulnerabili la tulburări emoţionale suplimentare şi la daune psihologice. prin contrazicerea bazelor etice pe care clientul aşteaptă să se arate respect faţă de autonomia. în timp ce [114] alţii au nivele înalte de competenţă. există câteva fapte comparabile cu lucrul în afara limitelor competenţei. opuse principiului de a nu-i face rău clientului. Este posibil ca un fapt considerat a fi competenţă pentru un generalist care tratează o problemă ce apare rar să fie considerat incompetenţă pentru un specialist care se confruntă cu aceeaşi problemă. o dată cu acest fapt. semnificaţia competenţei poate să fie definită mai uşor într-un serviciu de consiliere psiho-sexuală acordat sub 117 . Greşeala de a nu lucra în limitele competenţei proprii. în calitate de consilier.57). De exemplu.

De asemenea. Capitolul se încheie cu consideraţiuni cu privire la modul în care să se răspundă din punct de vedere etic. Ele au căutat să creeze nivele de cunoştinţă.1. ca fiind un standard de competenţă autoimpus sau subiectiv. intenţionez să prezint aspectele competenţei de bază care sunt determinate extern. În aceste circumstanţe divergente. precum şi cu privire la responsabilităţile consilierului. În capitolul acesta. decât într-un serviciu de consiliere aflat în stadiul de început pentru o comunitate etnică şi acordat pentru prima dată de membrii acelei comunităţi. Cu toate acestea. Aspectele competenţei determinate extern Adesea. rareori se afirmă că îndeplinirea acelor standarde va garanta competenţa. Consilierea pare să respecte acest model. atunci când consideră că un alt consilier lucrează în afara propriei competenţe. este uşor de observat că strategia de a aduce un grad de ordine într-o profesie destul de dezordonată este subminată într-o oarecare măsură de divergenţa standardelor cerute pentru acreditarea în vederea asumării unor roluri foarte asemănătoare.auspiciile unei organizaţii de consiliere de mult înfiinţate. Acestea sunt rezumate în Tabelul 8. Cu toate acestea. Fiecare dintre cele patru organizaţii profesionale principale care cuprind consilierea are criterii diferite. atunci cine ar fi mai abilitat să facă această evaluare şi să-şi asume responsabilitatea pentru standardul de competenţă? Mă voi referi la această transferare a responsabilităţii de a determina competenţa asupra practicianului individual. explorând problemele legate de nivelele de competenţă autoimpuse ale consilierilor. nu este surprinzător să existe o accentuare a cerinţei ca fiecare consilier să-şi asume responsabilitatea de a stabili când lucrează în limitele propriei competenţe. 118 . Acestea pot să fie considerate a fi standarde determinate extern. Dacă nu consilierul. atunci când cineva consideră că iese în afara limitelor competenţei. aptitudine şi experienţă. organizaţiile profesionale de consiliere fac o deosebire importantă între criteriul lor de acreditare ca practician şi [115] competenţa în calitate de consilier. majoritatea organizaţiilor profesionale nu s-au mulţumit să lase deciziile asupra competenţei doar în seama unui standard subiectiv. ca fiind condiţii elementare de admitere şi criterii pentru îmbunătăţirea competenţei. Majoritatea profesiilor se bazează pe o combinare a standardelor de competenţă determinate subiectiv şi cele determinate extern. Primul termen este folosit ca strategie de a face o oarecare ordine într-un domeniu greşit definit şi de a stabili un minim de standarde considerate corespunzătoare profesiei.

Tabelul 8. UKCP.1998. Spre deosebire.1: Comparaţia cerinţelor profesionale pentru obţinerea statutului de practician acreditat Consilierea Temeiuri pentru recunoaşterea statutului de practician Cursuri post-universitare Pregătire specială Pregătirea cerută Teorie Aptitudini experimentale Dezvoltare personală Experienţa de a fi fost client Cercetări în consiliere Durata pregătirii cerute (ore) Durata practicii supervizate (ore) Standarde profesionale cerute Corectitudinea oricărei declaraţii cu privire la calificări Respectarea codului/îndrumărilor cu privire la standardele etice Conformarea cu procedurile de reclamaţie Datoria de a raporta greşelile de conduită ale colegilor Practică supervizată Consilierea psihologică √ √ √ √ √ √ √ 230+ 450 √ √ √ √ √ Psihoterapia √ √ √ √ √ √ Diferă Diferă √ √ √ √ Diferă √ √ √ √ 450 450 √ √ √ √ √ Surse: BAC. BAC şi COSCA vizează o pregătire socială şi educaţională mai diversă pentru consiliere şi nu precizează atingerea unui anumit nivel academic. Două organizaţii au stabilit standardul la nivelul post-universitar. COSCA. iar înscrierea în organizaţia corespunzătoare. iar BPS precizând un grad de pregătire în psihologie. 1993. United Kingdom Council for Psychotherapists (UKCP) şi Register for Chartered Psychologists.Tabelul 8. UKRC admite şi consilieri care lucrează în instituţii corespunzătoare criteriilor potrivite pentru acel domeniu de activitate. UKCP sau BPS.1993. [116] cerând ca un practician acreditat să fi avut experienţă în efectuarea de cercetări în consiliere. UKCP cerând orice grad. 1995a. pot candida numai consilierii care au întrunit criteriile cerute. şi anume United Kingdom Register for Counsellors (UKRC). BPS este unică prin faptul că propune standarde academice suplimentare.1998. Spre a fi acreditaţi de BAC. BPS.1994. În domeniul consilierii psihologice.1 indică alte deosebiri substanţiale din punct de vedere al tipului şi cantităţii pregătirii şi experienţei cerute de diferite organizaţii.1995c. Această înscriere este limitată la activitatea în 119 . O deosebire majoră cu privire la ce este considerat a fi o pregătire acceptabilă elementară se referă la necesitatea ca o persoană să deţină un grad sau un echivalent de calificare academică.

cu competenţa. ca fiind primele standarde cu privire la nivelul 3 de pregătire pentru consiliere a fost publicate în 1999. este independentă de cantitatea de pregătire. În special. Aceste speranţe de a obţine calificările NVQs. De asemenea. Nivelul de control asupra admiterii într-o profesie poate să fie total. ei argumentează că NVQs este mai echitabil. Calificările oferite de NVQs sunt acordate pe temeiul unor metode directe de evaluare a competenţei.cadrul acelor instituţii. Una dintre caracteristicile grupărilor profesionale de orice fel este faptul că au dedicat o energie considerabilă pentru a dezvolta cerinţe elementare de admitere. dacă profesia este reglementată de stat şi interzice oricărei persoane să folosească acel titlu profesional. [117] din cauza pregătirii lor şcolare netradiţionale. în cel mai bun caz. 1995). de obicei. aşa cum a fost raportat de clienţi. Susţinătorii NVQs cred că această modalitate de a desfăşura evaluarea este un indiciu mai demn de încredere cu privire la faptul că o persoană a atins nivelul de practică specificat. fără a li se impune limitări. iar cele cu privire la nivelul 4 sunt în curs de alcătuire. sau a piedicilor financiare create de pregătirea şcolară prelungită. Au existat două motive principale de îngrijorare. Acest al doilea punct de vedere a fost larg acceptat ca o critică valabilă a majorităţii abordărilor tradiţionale ale calificărilor profesionale pentru admitere. care ar putea să fie stabilită mai bine şi mai concret prin evaluarea practicii. care lucrează împreună cu candidatul şi sunt în poziţia cea mai bună de a stabili faptul că acea persoană practică realmente profesia. este recunoscut faptul că valoarea experienţei în consiliere. Dimpotrivă.1. Dezvoltarea National Vocational Qualifications (NVQs) este o încercare de a oferi o cale alternativă spre practicarea profesiilor. deoarece deschide căi de intrare în domeniul profesional pentru oamenii care au aptitudinea necesară consilierii. dar care ar fi fost excluşi. Această încercare de a introduce un criteriu elementar pentru acreditare nu a fost lipsit de critici. indirect. Unul este strâns legat de îngrijorarea cu privire la profesionalizarea consilierii şi cu privire la deformările pe care acest proces ar putea să le producă acestei practici. Motivul declarat cu privire la îmbunătăţirea competenţei practicienilor nu este crezut de unii care arată că strategia limitează admiterea într-o profesie şi restrânge competiţia la aceia care sunt deja admişi. dacă nu 120 . care este întemeiată pe criteriile de acreditare indicate în Tabelul 8. Un al doilea motiv de critică se referă la adoptarea criteriului cu privire la durata pregătirii şi a experienţei asociate. calitatea relaţiei dintre consilier şi client este cea preţuită şi constituie funcţia principală în evaluarea eficienţei consilierii (Clarkson. deşi opiniile cu privire la posibilitatea de a îmbunătăţire a acestor metode sunt diferite. sau de experienţa anterioară a consilierului. spre deosebire de înscrierea practicienilor independenţi. de către practicieni deja calificaţi.

Dintr-o perspectivă psiho-dinamică. Aceste probleme sunt tratate mai uşor când implică aspecte ca nerespectarea programărilor. În anii recenţi. 1997). spre a decide dacă incompetenţa a fost suficient de mare. cu privire la competenţă. sau incompetenţa sunt mai problematice. întârzierea necuvenită. profesiile în domeniul medicinii şi cel juridic au început să introducă proceduri care răspund unor probleme semnificative. Acest lucru explică de ce aceste îngrijorări sunt exprimate cu insistenţă împotriva acreditării de stat a consilierii. Michael Jacobs (1988) declară că transferul este rezolvat parţial. situaţie în care ar intra sub incidenţa audierilor disciplinare ale profesiunii. Pe termen scurt. va depinde de contextul şi de orientarea teoretică a consilierului. House and Totton. aspectele cu privire la deciziile profesionale. Profesiile tradiţionale au lăsat ca această problemă să fie rezolvată de lege.este acreditată. foarte cuprinzătoare. În orice profesie va exista o serie de opinii cu privire la ce anume constituie o practică satisfăcătoare. Pentru a ajuta un client să ajungă la o înţelegere a propriilor transfere emoţionale. în context. ca fiinţă umană. sau nereuşita în acordarea serviciului promis. când ea face sau spune anumite lucruri. sau dacă nu cumva el este incompetent?” Răspunsul la întrebarea lui Kate depinde de orientarea teoretică a consilierului. deoarece cadrul consilierii oferă o posibilitate ca simţămintele puternice să fie exprimate [de client]. sunt unii care pun sub semnul întrebării aplicabilitatea cerinţelor implicate de acreditarea statutară într-o profesie cum este consilierea. o asemenea intervenţie ar putea să fie considerată contraproductivă. care simt că au avut parte de un tratament incompetent. dar mai puţin serioase. pare de nedorit ca practicarea consilierii să fie reglementată de stat. într-o elită minoritară confirmată şi într-o majoritate potenţial neconfirmată. Ea întreabă dacă este potrivit ca un consilier să mărturisească [118] faptul că se simte frustrat sau supărat. mă voi restrânge la patru modele principale. De exemplu. „Kate este tulburată de consilierul ei care îi spune că are simţăminte adverse faţă de ea. De asemenea. administrarea financiară deficitară. până când aceste simţăminte 121 . dar chiar dacă ar fi introduse reglementări legale. având în vedere că orice pas în această direcţie este foarte predispus să divizeze mişcarea de consiliere actuală. din motive bazate pe valoare şi mai filozofice (Mowbray. încât să ajungă la dimensiunile unei greşeli de conduită profesională. tot nu ar rezolva problema modalităţii în care profesia le răspunde acelor utilizatori ai serviciilor. Din cele 400 de modele de consiliere folosite în prezent. atâta vreme cât este necesar. 1995. consilierul rămâne deliberat. Pe de altă parte. Acest fapt este valabil îndeosebi în domeniul consilierii şi poate fi ilustrat prin dificultatea de a răspunde la întrebarea directă: „A fost consilierul meu competent?” Dacă o intervenţie anume este predispusă a fi considerată competentă sau nu.

Deschiderea consilierului faţă de Kate nu este [119] una de acest fel şi. Orientarea teoretică a consilierului este singurul criteriu din variaţiile contextuale care ar putea fi relevant pentru evaluarea competenţei unei intervenţii anume. Brian Thorne şi David Mearns (1988) declară că: „Un consilier se aşază pe o poziţie de ‘egalitate’. egalitatea este o calitate esenţială. dacă simţămintele consilierului sunt sincere. În timpul consilierii. eu le spun clienţilor mei cum mi-am învins defectul de a mă bâlbâi”. ca urmare. este irelevantă în consilierea raţional-emotivă. Cu toate acestea. într-o situaţie de urgenţă. consilierul a lucrat cu competenţă. intervenţia ar putea să fie judecată mai aspru ca fiind contraproductivă. sau nu răspunde în nici o altă modalitate nepotrivită ori dăunătoare – cu alte cuvinte. Tipul de deschidere personală recomandat de Windy Dryden (1990) este orientat spre a-i încuraja pe clienţi să-şi însuşească o filozofie raţională nouă. sau a unei metode de 122 . spontane şi comunicate într-o modalitate corespunzătoare. aceeaşi intervenţie nu este considerată la fel din perspectiva unui consilier centrat pe persoană. Prin urmare. Din punctul ei de vedere. Nu toţi consilierii sunt purişti. asemenea lui Sue Culley (1991) caută să integreze într-o modalitate sistematică aptitudini preluate dintro varietate de modele. Prin urmare. Consilierul centrat pe persoană îşi concentrează atenţia asupra calităţii relaţiei dintre el şi client. În această relaţie. nu se simte jignită. Dacă a ajuns să rupă relaţia dintre Kate şi consilierul ei. nu este îndepărtată. ar putea să nu existe nici un criteriu pentru sa stabili dacă intervenţia a fost executată cu competenţă. când se comportă deschis şi firesc în răspunsurile pe care le adresează clientului…. de exemplu. când răspunsurile adresate clientului reflectă ceea ce simte şi nu sunt prefăcute. intervenţia ar putea să fie cât se poate de potrivită şi competentă. nu repetă reacţia pe care clientul a experimentat-o în trecut – forţa acelor simţăminte poate să fie diminuată. Pe de altă parte. nu interpretează greşit simţămintele clientului.încetează să exercite o presiune aşa de mare asupra clientului…. dacă a acţionat în cadrul limitelor normelor lui specifice. sau defensive”. teama că iubirea sau ura îi îndepărtează pe ceilalţi îi determină pe oameni să-şi reprime emoţiile cele mai puternice. Consilierul „trebuie să mărturisească nu numai cum a experimentat el aceeaşi problemă în trecut. ci şi cum a rezolvat-o. În consilierea raţional-emotivă acest fel de deschidere ar fi considerată mai degrabă irelevantă. uneori. în sensul de a adera la un singur model. Unii. când îşi dau seama că persoana care îi consiliază nu este şocată. în psiho-dinamică. dacă acel consilier a preluat la întâmplare aptitudini din surse diferite. ale cărui obiective şi metode sunt destul de diferite. intervenţia consilierului este un act de incompetenţă. Adesea. Prin urmare.

consilierea se află încă într-un stadiu de început. cât şi pentru clienţii lor.lucru. sau în grup. cu un cuplu. Ea este definită în termenii faptului că furnizorii de servicii. „Competenţa” nu este un termen larg folosit în lege. de schimbare. îndrumarea este normativă. această profesie necesită un spaţiu pentru dezacorduri oneste între consilieri. [120] Legea şi competenţa Orice profesie poate să înveţe din experienţa curţilor de judecată care au o practică îndelungată de ascultare a plângerilor cu privire la faptul că profesionist a acordat un serviciu foarte nemulţumitor. trebuie să fie scrise în termeni generali. chiar şi fără deosebirile dintre şcolile de gândire din domeniul consilierii. Orice metodă de a stabili ce este competent va trebui să accepte tensiunile inevitabile între standardizare şi inovaţie. curţile de judecată s-au confruntat cu deosebirile de opinie cu privire la ce anume constituie 123 . prin urmare. pot să fie de asemenea relevante. există o limită până la care poate să înainteze procesul. a fost important să se determine dacă s-au manifestat „o aptitudine şi grijă rezonabile”. pentru că este scrisă în termeni meniţi să aibă o aplicaţie universală. De asemenea. nevoile unui grup specific de clienţi. o îndrumare generală. ar putea să-i alerteze pe consilieri cu privire la o problemă potenţială. inclusiv consilierii. care oferă consiliere. este un timp de creativitate şi. să fim specifici şi precişi. după ce au fost stabilite particularitatea. au loc încercări de a-i încuraja pe consilieri să standardizeze anumite aspecte ale muncii lor. Acest fapt face să ne fie dificil să generalizăm şi. fie că şedinţa de consiliere se desfăşoară în doi. În organizaţiile mari şi în multe agenţii de educaţie. În Marea Britanie. Cu toate acestea. dar. Pentru a hotărî în cazul plângerilor pentru neglijenţă. Ea este încă întrun punct de expansiune rapidă şi inovaţie. cum ar fi: „Consilierii trebuie doar să-şi exprime simţămintele imediate cu privire la clienţii lor. contextul şi orientarea teoretică a consilierului. o dată cu ea. Juriştii au încercat să se ocupe de problema identificării unor standarde corespunzătoare de practică. cu privire la metode. de aceea. dintr-un punct de vedere diferit. în acelaşi timp. când lucrul acesta este potrivit”. poate să fie incompetent într-un alt context. Îndrumările sunt menite să aibă o aplicare mai largă şi. au datoria de a exercita „o aptitudine şi grijă rezonabile”. În multe dintre cazurile de seamă legate de neglijenţa medicală. Contextul cultural. De exemplu. Întotdeauna va fi nevoie de o flexibilitate suficientă pentru a îngădui idei noi şi răspunsuri noi la nevoile clientului. Acest lucru este important şi va contribui la stabilirea unor aşteptări realiste ale consilierii atât pentru consilieri. Este mai uşor să fim mult mai precişi. Ce este competent într-un context.

anorexiei. Cum stabileşte o curte de judecată ce este un standard rezonabil? În primul rând. ori meserii. vor fi folosite procedurile pentru profesiuni cu înaltă calificare. curtea va evalua ce anume constituie un standard rezonabil..aptitudinea şi grija rezonabile. într-o perioadă prestabilită de timp. Testul este: A acţionat consilierul în conformitate cu o practică acceptată la data aceea ca fiind corespunzătoare de către un grup responsabil de opinie profesională specializat într-o anume formă de tratament? Pentru ca opinia să fie valabilă. Una dintre problemele consilierilor apare din modalitatea în care au fost dezvoltate aceste proceduri în cazul neglijenţei medicale. nu trebuie să fie susţinută de o majoritate. nu există nici un acord cu privire la un standard universal de practicare corespunzătoare. Dacă nu atinge standardul şi. Acesta este unul dintre motivele pentru care consilierii sunt sfătuiţi să nu facă asemenea promisiuni. Consilierii vor putea fie să se bazeze pe opiniile practicienilor din domeniul medical. formulată de un practician din afara domeniului medical. ca urmare. fie să accepte posibilitatea curţii de a-şi folosi propria judecată cu privire la ce este rezonabil. cum ar fi reducerea depresiei. cu privire la modalitatea cea mai bună de a lucra. Două alte aspecte legale pot să fie deosebit de relevante pentru consiliere. 1998). sau procedurile pentru meserii. dar conflictuale. curtea va căuta să vadă dacă acel consilier a promis explicit rezultatul. Dacă. ori susţine că deţine o aptitudine profesională. legea va aştepta de la ea să dovedească nivelul de competenţă asociat cu îndeplinirea corespunzătoare acelei profesii. De la cineva care lucrează ca voluntar nu se poate aştepta să dovedească acelaşi nivel de aptitudine ca o persoană care lucrează pentru plată. Se pare că în cazurile legate de consiliere. o practică mai obişnuită în cazurile procedurilor pentru meserii. prejudiciază pe cineva. va fi acceptată de curtea de judecată. Ce sunt aptitudinea şi grija rezonabile? De la un trecător care acordă primul ajutor după un accident nu se aşteaptă aceleaşi standarde ca acelea aşteptate de la un chirurg calificat. ca termen al contractului cu clientul. etc. curtea nu se va implica în alegerea între deosebirile de opinie profesională. procedurile pentru profesiuni cu înaltă calificare. În absenţa unei asemenea promisiuni în contract. Dacă o persoană practică o profesie. persoana nu se comportă rezonabil (Rogers. Nu este clar dacă opinia cu privire la ce anume constituie o practică acceptabilă. Consilierii nu sunt singurii în dreptul cărora există mai multe opinii întemeiate. 124 . aşa cum este în consiliere. [121] Practicile adoptate de o minoritate substanţială de practicieni au fost considerabil de rezonabile. folosind una din cele două proceduri care diferă în funcţie de categoria pe care o tratează şi anume.

sau avortul se cere un standard mai înalt de grijă. decât cu persoana care îl ocupă. ea îl face pe consilier vulnerabil faţă de posibilitatea de a ajunge izolat de practica şi ideile altor consilieri. În general. atunci când consilierul lucrează cu probleme legate de boli mintale semnificative. este insuficientă în ea însăşi. pentru consiliere. 1997). Metoda de analiză folosită de lege poate ajuta la procesul de autoanaliză. Acest lucru înseamnă că. ajunge să fie tot mai importantă stabilirea unei serii de standarde recunoscute la nivel naţional ca fiind corespunzătoare diferitelor feluri de posturi de consiliere. nu se acordă nici o îngăduinţă pentru problemele de familie. curţile de judecată aşteaptă de la un consilier calificat recent acelaşi standard minim pe care lar aştepta de la un practician cu experienţă aflat pe acelaşi post. Al doilea aspect este că există o preferinţă legală pentru asocierea unui standard de grijă şi aptitudine mai degrabă cu postul. decât împotriva serviciilor care implică intervenţii fizice. [122] Îmbunătăţirea competenţei autoevaluate Una dintre dificultăţile cu care se confruntă consilierii în stabilirea unor standarde de competenţă obiective este caracterul privat al muncii lor. În mod asemănător. infecţia SIDA. Cu alte cuvinte. sau grijile financiare. Acest lucru înseamnă că organizaţiile sunt sfătuite pe bună dreptate să stabilească standarde similare pentru posturile similare din întreaga organizaţie. dar. sau alţi factori care ar putea să contribuie la greşeală. dacă nu este susţinută şi de alte strategii. Prin 125 . În practica actuală.Primul este că standardul pentru aptitudinea şi grija rezonabile cere un echilibru evident între mărimea riscului şi răspunderea atribuită consilierului pentru evitarea riscului. unde legea cu privire la neglijenţă este alcătuită în favoarea unei posibilităţi mai mari de învinuire. cum ar fi medicina. Dificultatea pe care clienţii o au în a-i da în judecată pe consilieri şi organizaţiile profesionale pentru practică incompetentă aşază asupra fiecărui consilier o responsabilitate etică serioasă pentru evaluarea măsurii în care lucrează în limitele propriei competenţe. Chiar şi în Statele Unite. într-o modalitate care nu este de dorit să se întâmple în contextul unei echipe care lucrează cu oamenii. acţiunile legale pentru neglijenţă împotriva consilierilor sunt relativ rare (Syme. Deşi cerinţa de a exista acest caracter privat este o normă larg susţinută pentru consiliere. din motivele descrise în Capitolul 5. curţile sunt mult mai puţin înclinate să se implice în audierea plângerilor de neglijenţă împotriva consilierilor. în comparaţie cu cazurile de suferinţă după deces şi altele.

care merită a fi luată în considerare în mod specific. o practică bună este să nu consilieze. Ca oricare alt om. supervizarea consilierii este discutată mai pe larg în Capitolul 12. care. cu scopul de a crea o relaţie în care consilierul poate să vorbească deschis despre probleme legate de competenţă. Acest mod de a lucra împreună se deosebeşte de supervizarea managerială.urmare. alcool. Toate organizaţiile profesionale importante accentuează importanţa dezvoltării profesionale continue. sau orice alt motiv. când îndeplinirea funcţiei lui este deteriorată din cauza dificultăţilor personale sau emoţionale. îndeosebi dacă au ajuns dependenţi. Strategia distinctivă. calitatea de membru al reţelelor şi asociaţiilor de consiliere dobândeşte o semnificaţie etică. Deteriorarea îndeplinirii funcţiei de consilier Din când în când a apărut o situaţie potenţial foarte dificilă. de obicei. Este rezonabil să presupunem că majoritatea consilierilor ştiu dacă [123] au consumat alcool. cărţile şi. din cauza bolii. droguri. iar acestea pot să-i afecteze competenţa. cu clienţi ce au probleme similare. Prin urmare. fiind o modalitate de a păstra legătura cu practica acceptabilă. sau neputinţei: 126 . consilierii nu sunt conştienţi de efectul acestui consum. din ce în ce mai mult. Deoarece este o trăsătură etică aşa de distinctivă în activitatea din Marea Britanie. au luat droguri. Ocazional. este realizată prin participarea periodică la conferinţe şi cursuri de instruire. este de dorit să se dezvolte strategii care ajută la contracararea izolării consilierilor în stabilirea unui standard şi de a-i încuraja pe consilieri să informeze despre autoevaluarea lor printr-o raportare la alţi consilieri. este un accent pus pe supervizarea sistematică şi continuă a consilierii. îndoieli şi vulnerabilităţi personale. Există şi o altă situaţie în care îndeplinirea funcţiei consilierului poate să fie deteriorată. Internetul. Alte surse de informaţie cu privire la ce este considerat în prezent a fi o practicare competentă sunt jurnalele. care caracterizează cea mai mare parte a mişcării de consiliere respectabile. Aceasta este o erodare insidioasă a abilităţii. Informaţii suplimentare cu privire la practica acceptabilă pot să fie obţinute din dezbaterile cu consilierii care lucrează în situaţii similare. medicamente sau orice altceva ar deteriora îndeplinirea funcţiei lor. boală. Pentru consilierii care lucrează în izolare. consilierul este vulnerabil la toate slăbiciunile condiţiei umane.

de a-l sfătui să se retragă din activitate. Dacă între consilier şi supervizor nu poate avea loc un acord cu privire la competenţa consilierului. acest lucru se întâmplă rar. Ar trebui să se retragă temporar din activitatea de consiliere? Acesta este genul de situaţie care ar trebui să fie discutată în supervizarea consilierii. Când există o deosebire substanţială de opinie. uneori. iar supervizorul consilierii crede că este necesar să întreprindă acţiuni concrete în interesul protejării clienţilor. Consilierul consideră că este prea dureros din punct de vedere emoţional să lucreze cu clienţi recent îndoliaţi. consilierii aflaţi în situaţii de felul celor în care sunt Trevor şi Margaret sunt mai optimişti decât supervizorul lor. Ea ştie că este preocupată de propria pierdere. care de obicei vor fi în scris. dar există variaţii mult mai frecvente ale acestei situaţii. 3. Consilierul trebuie să se retragă temporar din orice activitate de consiliere. dar. dar este în stare să continue să lucreze cu alţi clienţi care au alt fel de probleme. supervizorul poate să se retragă din rolul său. discuţia este iniţiată de supervizor. prezentând motivele. Din fericire. ea este prezentată de consilier. 2. în scris. următoarea procedură s-a dovedit a fi folositoare: [124] 1. se caută opinia unei a treia persoane acceptată de cei doi pentru a face o evaluare. De obicei. Uneori. îndeosebi a celor care trec prin aceeaşi situaţie. 127 . Supervizorul îi vorbeşte consilierului despre toate rezervele pe care le are cu privire la competenţa pentru practicare. sau definitiv. Consilierul este în stare să-şi folosească propria experienţă ca resursă pentru clienţii ei. Există patru evaluări posibile ale situaţiei: 1. Dacă situaţia rămâne nerezolvată. Consilierul trebuie să se retragă din activitatea de consiliere pe o perioadă nedeterminată. 4. 2. 3. cu o delimitare mai puţin clară: Margaret a ajuns recent îndoliată după moartea ultimului ei părinte supravieţuitor. iar el pare a nu fi conştient că intervenţiile lui sunt tot mai înclinate să-i ducă pe clienţi la confuzie. Care este responsabilitatea supervizorului său? Este larg acceptat faptul că supervizorul consilierii are responsabilitatea de a-i spune lui Trevor îngrijorarea lui şi.Trevor are o boală progresivă care îi afectează abilităţile lui conceptuale. în legătură cu abilitatea lor de a funcţiona. probabil. dacă este necesar.

consilierii. Întrebarea este dacă situaţia consilierului deteriorează sau nu capacitatea lui de a-şi îndeplini funcţia. Supervizorul poate să comunice asociaţiei profesionale a consilierului despre această problemă. îndrumării. Unii consilieri au reuşit să schimbe într-un avantaj pentru îndeplinirea funcţiei lor ceea ce la prima vedere ar putea să pară o piedică. dar unele grupuri de consilieri au încercat să identifice buna practică. Ar fi nepotrivit ca o persoană să se retragă din activitatea de consiliere. dacă practicienii pot ajunge la un acord cu privire la standardele naţionale pentru posturi specifice voluntare şi profesionale. 128 . sau limbajul semnelor. medierii şi psihoterapiei (CAMPAG). citirea buzelor. Sarcina este enormă. ori de disciplină. Concluzie Această scurtă retrospectivă a semnificaţiei etice şi legale indică avantajele pe care le au atât consilierii. instituţiile de învăţământ mediu şi superior. b) Să fii sigur că faci sau spui ceea ce intenţionezi. responsabilă pentru educarea. O serie de organizaţii diferite au publicat standarde de practică pentru consilierii care lucrează într-o varietate mare de contexte. întotdeauna va fi nevoie [125] ca practicienii să-şi monitorizeze propriul nivel de competenţă şi să fie dispuşi să răspundă faţă de clienţi şi faţă de alţi consilieri pentru practica lor de zi de zi. incluzând serviciile de îngrijire a sănătăţii. ori un handicap vizibil sunt eficienţi. instruirea şi standardele în îndrumarea avocaturii. doar din cauza neputinţei sau bolii.4. în numele Departament of Education and Employment. să înceapă procedurile de reclamaţie. Mulţi consilieri care au o mobilitate redusă. acestea sunt scrise în termeni destul de generali şi se referă la strategii de management. c) Să ştii care este efectul dorit. De obicei. Ce poate să facă un consilier în aceste circumstanţe? Probabil că standardul minim spre care ar trebui să aspire fiecare consilier este următorul: a) Să ştii de ce îi faci sau îi spui un anume lucru clientului. creează posibilitatea de a se dezvolta o îndrumare mai specifică şi sofisticată cu privire la competenţa practicării. serviciile pentru persoanele dependente şi altele. cât şi clienţii. Chiar dacă îndrumarea atinge un mai mare grad de specificitate şi sofisticare. Faptul că această cantitate enormă de muncă este preluată de organizaţie renumită. ca ultimă soluţie. sau. Unii consilieri cu dificultăţi de auz sunt în stare să depăşească această problemă prin folosirea de aparate pentru auz.

Deşi aceste principii sunt simple. g) Să evaluezi dacă nivelul tău de aptitudine este acelaşi sau mai bun decât al altor consilieri care oferă consiliere în termeni similari. ele pot constitui temelia unei practici competente. sau deţin posturi similare. e) Să-ţi revizuieşti regulat practica prin supervizarea consilierii.d) Să-ţi adaptezi intervenţiile la răspunsul real al clientului. f) Să dezvolţi strategii pentru a fi la zi şi pentru a căuta ocazii de dezvoltare profesională continuă. [127] 129 .

când exploatarea este mai puţin premeditată şi chiar întru totul neintenţionată. Folosirea cuvântului „a exploata” atunci când le este aplicat oamenilor poartă cu sine conotaţii morale negative puternice. în ciuda oricăror convingeri proprii. prin urmare. sau de alt fel. voi începe cu aceasta. dar mai ales când exploatarea are loc într-o relaţie întemeiată pe încredere. De asemenea.2). Identificarea este mult mai clară când cineva calcă deliberat propriile valori şi principii etice profesionale. respect faţă de autonomie şi slujirea intereselor clientului.3. Sarcina dificilă constă în identificarea diferitelor forme de exploatare care pot apărea.1. Ea s-a dezvoltat din reflecţiile mele cu privire la dezbaterea legată de falsa memorie. Orice sistem conceptual străbate experienţa noastră cu ceilalţi şi cu noi înşine şi influenţează modalitatea în care construim comunicările cu privire la aceste experienţe. economic. cu scopul de a valida sistemul conceptual al consilierului. prin care vreau să spun impunerea de interpretări cu privire la experienţa unui client. indiferent dacă este cel politic. Îmi dau seama că această adăugare la categoriile obişnuite de exploatare poate fi controversată. Consider că implicaţii etice sunt de o semnificaţie mai largă. Unele aspecte ale sistemului nostru conceptual trebuie să fie prezente ca o influenţă nevăzută între consilier şi client.9 Evitarea exploatării clienţilor Faptul că exploatarea clienţilor este incompatibilă din punct de vedere etic cu consilierea este larg acceptat. dar preocuparea etică principală cu privire la exploatare este cea 130 . [127] Exploatarea ideologică A se aştepta de la un consilier să îndeplinească sarcina imposibilă de a-şi suspenda toate concepţiile personale în scopul de a respecta autonomia clientului. sexuală şi emoţională (BAC. Clasificarea convenţională a exploatării face deosebire între cea financiară. de la client spre consilier. La această listă. 1997: 8. sexuală şi emoţională. terapeutic. propun să adăugăm exploatarea ideologică. este ceva nerealist. dar este mai puţin aparentă. care s-a dezlănţuit la mijlocul anilor 1990 în SUA şi Marea Britanie. înainte de a mă referi la exploatarea financiară. pot să existe influenţe în sens invers.

Răspunsurile cele mai potrivite vor depinde [128] de orientarea terapeutică a consilierului. dar fără a susţine şi fără a dezaproba aceste proiecţii. Această idee poate să fie ilustrată printr-un exemplu: Clive trece printr-o despărţire dureroasă de partenera lui. clientul se află într-un moment critic de tranziţie personală. îndeosebi dacă exprimarea concepţiilor consilierului recunoaşte posibilitatea ca clientul să susţină concepţii diferite. Consilierul trebuie să fie precaut pentru a nu considera că dilema clientului este o confirmare a propriilor convingeri. dacă interpretarea se dezvoltă din nevoia consilierului de a-şi susţine propriul sistem de convingeri. Un consilier psiho-dinamic se poate concentra asupra explorării semnificaţiei presupunerilor şi fanteziilor clientului cu privire la convingerile consilierului. Toate aceste intervenţii sunt o dovadă fundamentală de respect faţă de autonomia clientului şi faţă de încrederea în consilier. decât a le lăsa să rămână inadecvat definite în partea nevăzută a relaţiei. în spiritul risipirii influenţei unei responsabilităţi necunoscute şi accentuate a clientului de a ajunge la propriile concluzii. Pe de altă parte. Acest lucru indică nevoia de a se exercita multă grijă în modul în care consilierul influenţează clientul cu privire la dezvoltarea convingerilor. fapt care l-a determinat să se îndoiască de convingerile lui religioase anterioare puternice. a presupus că acel consilier era dedicat doctrinelor pe care el le punea sub semnul întrebării. Dacă acel consilier este un credincios puternic. în timp ce se ocupau de problema despărţirii. Aceasta ar fi o lipsă de respect faţă de autonomia clientului şi ar putea să fie o exploatare ideologică. dar consilierul a simţit că presupunerea lui Clive cu privire la convingerile lui poate să-l descurajeze în explorarea noilor lui convingeri. 131 . ar fi nepotrivit ca un consilier care şi-a abandonat deja propria credinţă să încerce să-l influenţeze pe client în această direcţie. când convingerile lui sunt fluide şi încă nu au fost stabilite ca formulare.legată de influenţele dinspre consilier spre client. Această presupunere părea a avea o semnificaţie secundară. Consilierii umanişti şi cognitivi ar fi la fel de interesaţi în explorarea presupunerilor clientului. dar ar putea să continue prin unele mărturisiri personale cu privire la propriile convingeri. Se pare că atunci când l-a contactat pe consilierul lui printr-o reţea religioasă. Scopul ar fi acela de a legitima dreptul şi responsabilitatea clientului de a-şi dezvolta propriile convingeri cu o înţelegere mai mare a acestui proces personal. Un argument etic puternic spune că a prezenta explicit concepţiile terapeutice semnificative este o dovadă de respect mai mare faţă de client. Acest fapt ridică întrebarea cum să fie tratate aceste concepţii în cadrul consilierii. În mod clar. ar fi nepotrivit din punct de vedere etic să lege suferinţa emoţională a clientului de criza referitoare la credinţă şi să sugereze că o înnoire a angajamentului faţă de vechile convingeri ar putea să-i aline suferinţa.

Pe de altă parte. atât „sindromul de falsă memorie”. Primul exemplu de exploatare ideologică posibilă a fost ales în mod voit spre a se concentra asupra convingerilor care pot fi considerate externe consilierii practicate de obicei. Primii caută să excludă posibilitatea ca vreuna dintre aceste amintiri să fi fost bazată pe situaţii reale de abuz sexual şi. Un exemplu tipic ar putea să fie: În timpul consilierii. Angela mărturiseşte că are unele „perioade goale” în memoria copilăriei. de obicei. decât acolo unde sistemul conceptual aparţine intrinsec modelului sau poziţiei terapeutice adoptate de consilier. cu care ea nu a avut niciodată o relaţie apropiată. ca o problemă ce aparţine convingerii sau ideologiei personale în modalităţi care prezumă încercarea clientului de a-şi regăsi amintirile şi de a le interpreta.Se poate argumenta că a continua pasiv. în timpul consilierii sau terapiei. conducând la acuzaţii false împotriva membrilor familiei. decât a coopta experienţa clientului în vederea susţinerii convingerilor consilierului. problemele competenţei şi ale autonomiei sunt adesea încurcate. În orice considerare a posibilităţii de apariţie a exploatării. atribuie fenomenul unei influenţe insidioase din partea consilierului sau terapeutului care au implantat amintirile şi interpretarea lor. Aşa cum evidenţiază Peter Jenkins (1996) în analiza lui informativă cu privire la implicaţiile etice şi legale ale dezbaterii legate de acest subiect. prefer să folosesc termenii „tentativă” şi „susţinere” spre a face deosebire între amintirile care au baze istorice necunoscute. încât nu există un termen general acceptat care să descrie un client ce descoperă amintiri „pierdute” ale unui abuz sexual. Dificultatea etică creată de dezbaterea cu privire la „falsa memorie” versus „memoria regăsită” este legată de faptul că un consilier impune concepţia predeterminată că abuzul a avut loc sau nu. şi totuşi este o exploatare minoră. În acest caz. cât şi cel de „memorie regăsită” sunt termeni care conţin tendinţe persuasive intrinseci spre poziţii partizane în cadrul dezbaterii. Problemele etice sunt mai uşor de înţeles în aceste circumstanţe. Ea simte că s-a întâmplat ceva îngrozitor şi a auzit de la prieteni că lucrul acesta ar putea fi un indiciu că ar fi fost abuzată sexual. În absenţa unor termeni mai puţin categorici. despre care nu-şi poate aminti ce s-a întâmplat. tendinţa de prezumţie este aşa de puternică. şi cele care pot fi dovedite ca întemeiate pe un eveniment istoric ce a fost confirmat independent de client. Ca rezultat al îngrijorării ei 132 . fără a explora influenţa presupunerii clientului ar fi un act de exploatare mai puţin serios. Autonomia clientului ar fi subminată parţial şi s-ar ridica îndoieli cu privire la competenţa consilierului. termenul de „memorie regăsită” sugerează acceptarea faptului că memoria este întemeiată invariabil pe întâmplări reale. Ea îşi dă seama că aceste „amintiri pierdute” coincid cu perioada când mama ei a rupt relaţia cu tatăl ei natural şi a început o relaţie cu tatăl ei vitreg.

Cunoaşterea acestei istorii timpurii a psihoterapiei şi a efectelor ei nefericite asupra oamenilor care au experimentat tulburări emoţionale ca o consecinţă a abuzurilor sexuale din copilărie ar putea să-l încurajeze pe consilier să accepte total şi necritic temeiurile istorice ale oricăror amintiri ale abuzului. de asemenea foarte importantă şi. probabil. Ea doreşte să rezolve problema acestor amintiri lipsă. Conştienţa cu privire la faptul că amintirile pot să fie influenţate accentuează importanţa de a lucra conştiincios şi într-o modalitate lipsită de prejudecăţi. la ostilitate explicită. 1985). amintirile sunt fragmentare. Cu toate acestea. Mai puţin frecvent. indică în direcţia opusă. acesta este un aspect fundamental în demonstrarea respectului faţă de clientă şi faţă de procesul ei de reconstrucţie a propriei istorii. Pe de altă parte. aplicarea principiilor etice ale consilierii ar indica importanţa de a păstra orice convingeri în afara ajutorului dat clientei spre a rezolva amintirile pierdute. 1993) sugerează. Experienţa personală. 1993. influenţa cea mai puternică asupra predispoziţiei consilierului spre a căuta să susţină. Adesea. în care un tată l-a dat în judecată cu succes pe un terapeut pentru „implantarea de false amintiri ale abuzului sexual în mintea fiicei lui adulte” (Ramona v. relaţia cu tatăl vitreg s-a înrăutăţit de la atitudinea distantă. care şi-a schimbat concepţia că isteria era întemeiată pe evenimentele istorice ale abuzului. Mi se pare că o etică a consilierii [130] nu împiedică un consilier să susţină convingeri personale puternice în legătură cu subiectul acesta şi cu oricare altul. cunoaşterea cazului lui Ramona din Statele Unite. înainte ca memoria să fi fost regăsită cât mai amplu cu putinţă. că în orice presupunere de abuz sexual asupra copiilor sunt necesare precauţie şi specializare profesională considerabile. spre ideea că îşi avea originile în fantezie (Masson. Totuşi. nu istoria disputelor şi a dificultăţilor din jurul acestui subiect fac această zonă de lucru să fie plină de riscuri. 1994).cu privire la semnificaţia „perioadelor goale”. având rezultate negative asupra relaţiei ei cu mama. Puţini consilieri pot să abordeze acest fel de situaţii fără a fi se gândi la controversa evocată în profesia noastră de Sigmund Freud. Unul dintre aspectele cele mai dificile ale muncii mele în calitate de consilier a fost lucrul cu un număr mic de persoane care sunt conştiente de faptul că nu au nici o amintire cu privire la perioade din copilăria lor. îndeosebi în punctul în care încep. şi pot să fie respinse prematur în dorinţa de a găsi consecvenţa între diferite elemente ale memoriei. 133 . de asemenea. Rose. 1988. sau de graba spre o interpretare. am consiliat persoane care erau îngrijorate în legătură cu o pierdere de memorie cu privire la un loc semnificativ din copilărie. Asquith. Justificabil. Cercetătorii britanici în domeniul practicii muncii sociale pentru cazurile de abuz sexual din Cleveland şi Orkney (Butler-Sloss. sau să pună la îndoială existenţa unui abuz sexual.

Un alt caz a fost rezultatul unui eveniment traumatic din familie. sau de rapoarte medicale. într-o modalitate lipsită de prejudecăţi. au fost asemenea unor mici piese de puzzle cu o legătură nesigură între ele. 134 . decât altele. de obicei. decât pierderea de memorie care i-a determinat să caute consilierea. Ea nu era sigură dacă fusese abuzată în copilărie. Eu am evitat să sugerez că ar fi putut fi abuzată. după ce ar fi fost găsite piese care se potriveau mai bine. au început să apară amintiri ale unor tentative. incluzând. până când clientul meu a început să pună întrebări. a pus laolaltă fragmentele de amintiri ale unei traume din copilărie. dar despre care nu s-a vorbit. În fiecare caz. Acele amintiri care au putut să fie verificate prin mărturia altor persoane prezente la eveniment au conţinut adesea elemente care le susţineau. care implica un accident confirmat de rude. Aşa cum se întâmplă şi cu ceilalţi clienţi. dar numai cu preţul de a pierde apariţia unei imagini mai clare. care au fost confirmate de rude. dar care aveau. la care copilul a fost martor. La sfârşit.de obicei casa. În alte cazuri. dar s-a simţit în pericolul imediat de a fi abuzată de un terapeut dogmatic. Clienta consultase un terapeut care a insistat că pierderea de memorie combinată cu tulburările de alimentaţie indica faptul că fusese abuzată sexual. când descoperirile negative din majoritatea altor situaţii sunt recunoscute a fi extrem de dificil de interpretat. în timpul procesului de reconstrucţie. [131] Acestea ar fi putut să fie puse forţat laolaltă. în stadiile de început. ea s-a dovedit a avea dreptate în încercarea de a proteja explorarea memoriei pierdute de o interpretare prematură. mă îndoiesc că aş fi putut prezice amintirile care vor duce în cele din urmă spre abuz. sau să susţin alte explicaţii pe măsură ce păreau să apară. După o perioadă de revizuire sistematică a copilăriei ei. Clienta mea era o persoană cu studii superioare şi educaţie ştiinţifică şi nu era sigură că ar fi putut fi cineva aşa de sigur cu privire la semnificaţia unui fenomen negativ. Cu toate acestea. amintirile unui abuz sexual au fost regăsite. unele fiind confirmate de alte persoane care fuseseră abuzate de aceeaşi persoană. Primul dintre aceşti clienţi a fost cel care mi-a atras atenţia la pericolele oferirii premature a unei explicaţii pentru zonele atipice de goluri de memorie. Altele au implicat accidente. Unele dintre aceste amintiri pierdute par să-şi aibă originea într-o boală a copilăriei care a produs tulburări. unele părând a fi mai sugestive în sensul unui abuz. care. sau spre alte traume. procesul de amintire a fost o descoperire progresivă a unor fragmente de memorie. când. clienţii mei au fost conştient de faptul că acesta ar putea să fie un indiciu al abuzului sexual şi. mai degrabă această conştienţă a fost sursa îngrijorării. în unele cazuri. Rolul meu a fost acela de a rămâne deschis la toate explicaţiile posibile şi de a o susţine pe clienta mea în căutarea unor informaţii suplimentare din partea rudelor şi a prietenilor din copilărie. în cele din urmă. şocuri fizice sau o lovitură la cap.

Am unele rezerve etice în a lucra cu clienţii pe temeiul acestor concepţii. Evitarea exploatării ideologice este doar primul pas în munca eficientă în această zonă problematică a consilierii. Pentru a îngădui cu răbdare ca amintirile să ajungă temeinice şi verificate. un adult şi-a dat seama că lacrimile care i-au umplut ochii. atunci când câinele lui s-a pierdut temporar. Uneori. emoţiile puternice provocate la data aceea de evenimentul iniţial par să fi accentuat trauma. ci şi să obţinem noi dimensiuni ale înţelegerii etice. Menţionez această experienţă de lucru cu clienţii cu scopul de a arăta cum putem. în realitate. Tulburările de alimentaţie pot să fie sau nu asociate cu abuzul sexual. Am întâlnit persoane care lucrau în domeniul sănătăţii mintale. Toate amintirile rezolvate par să fi fost înrădăcinate într-o traumă. este nevoie de cunoaştere şi specializare corespunzătoare. adică înfulecarea şi vomitarea alimentelor. care trebuie să se conformeze propriilor ideologii personale şi terapeutice şi. care susţineau concepţia că toate tulburările de alimentaţie îşi au originea în abuzul sexual şi în mod specific că bulimia. o persoană pe care a iubit-o. adoptarea unei poziţii dogmatice în favoarea oricăreia dintre părţile dezbaterii „memorie falsă/regăsită” reprezintă o formă de exploatare ideologică. iar cele două cazuri sunt foarte strâns legate. a putut să-şi aducă aminte cât de tulburat fusese. Pare la fel de important să evităm contaminarea materialului unui 135 . în care a avut încredere şi care. nu numai să îmbunătăţim dimensiunea terapeutică a muncii noastre. A fost surprins că un om pe care şi-l amintea ca fiind înspăimântător şi plin de umbre era. probabil. dacă suntem sensibili faţă de îngrijorările exprimate de clienţi. nu neapărat consilieri. dacă îi este impusă clientului. O poziţie ideologică mai puternic adoptată duce la riscul foarte real de a împlini doar acele nevoi ale clientului. la fel cum aş avea cu privire la „amintirile pierdute”. Am găsit o varietate similară de probleme în tulburările de alimentaţie.de asemenea. diferite de înţelegerea adulţilor prezenţi. caracteristicile punctului de vedere al unui copil. deoarece unele dintre cele nerezolvate au putut avea şi alte explicaţii. Dacă această analiză este corectă. Nu numai procesul regăsirii memoriei este deosebit de vulnerabil la exploatarea ideologică. Unul dintre aspectele cele mai rodnice ale acestei munci este acela de a ni se aminti cât de diferită poate să pară lumea din punctul de vedere al unui copil şi cum este reţinută această perspectivă în amintirile care au rămas neexaminate de la evenimentul care le-a dat naştere. De exemplu. după mulţi ani. i-au micşorat abilitatea de a vedea cine la dus acasă. este rezultatul abuzului sexual oral. deşi eu rămân deschis cu privire la posibilitatea să fie întotdeauna aşa. aşa încât orice origine istorică să ajungă imposibil de evocat. la riscul mai grav de a deforma [132] amintirile clienţilor noştri.

s-a simţit obligat să o taxeze cu o sumă mai mare. 1995b) şi psihoterapiei (UKCP. Stephanie a fost încurcată şi şocată. Abordările adoptate în fiecare dintre aceste ghiduri sunt consecvente în linii mari cu argumentaţia pe care am propus-o. la sfârşitul lunii următoare. există probleme etice legate de aplicarea acelei teorii în lucrul cu clienţii individuali şi gradul de respect arătat clienţilor în stabilirea faptului că acea concepţie este confirmată sau contrazisă de experienţa lor. După primele două luni consilierul şi Stephanie convin să se întâlnească mai des şi schimbă planificarea de la o şedinţă la două săptămâni. ci şi discreditează valoarea consilierii şi terapiei. consilierii psihologice (BPS. Când a ridicat problema. Ori de câte ori o teorie terapeutică sugerează o concepţie generală care spune că „a este cauzat de b”. 1998). la o şedinţă pe săptămână. consilierul i-a explicat că taxele lui crescuseră pe parcursul celor două luni când a văzut-o şi. când a primit o notă de plată de 120 de lire. prin acuzaţii neconfirmate. cu scopul de a susţine o ideologie terapeutică. [133] Exploatarea financiară Posibilitatea de exploatare financiară în consiliere are loc în numeroase modalităţi. Din punct de vedere etic. sau studii de cercetare. După un timp. Discuţiile cu privire la noua planificare au fost grăbite şi s-au desfăşurat la sfârşitul unei şedinţe. 136 . Ea se întrebase ce fel de cost putea să fie. este mai bine să ţinem minte că sunt numeroase explicaţii teoretice diferite cu privire la originile tulburărilor de alimentaţie şi să fim lipsiţi de prejudecăţi cu privire la aceea care se va potrivi cel mai bine cu experienţa particulară a clientului. pentru că acesta a fost un nou plan. fiecare dintre principalele organizaţii naţionale principale în domeniul consilierii (McGuire. dar calculase că plata maximă pentru patru şedinţe pe lună. Exploatarea ideologică nu este doar dăunătoare clienţilor şi altora care pot să fie implicaţi.client. a câte 25 de lire. De exemplu: Stephanie căută consiliere şi este de acord să plătească lunar 50 de lire. 1996) au publicat ghiduri. După controversa legată de memoria falsă şi cea regăsită. prin impunerea acestei interpretări. Sursa cea mai obişnuită de reclamaţii apare din lipsa de claritate cu privire la costurile financiare ce le revin clienţilor. Motivul meu pentru a trata acest subiect în cadrul unei categorii mai largi a exploatării ideologice este acela de a arăta că învăţătura etică provenită din acea controversă se extinde în dezbaterea altor probleme prezentate de clienţi. va fi în total 100 de lire.

deşi a beneficiat doar de o parte din şedinţă. scopul şedinţei a fost prejudiciat de scurtarea timpului. după ce au ajuns la o înţelegere cu privire la plată. îndeosebi când clientul plăteşte o taxă pentru o şedinţă întreagă. ar fi mai potrivit să nu se ceară nici un onorariu. O modalitate de a reduce la minim dezavantajarea clientului este aceea de a avea o înţelegere prealabilă cu privire la timpul cât trebuie să aştepte clientul venirea consilierului. un consilier poate să întârzie pe neaşteptate. atunci ar fi mai potrivit să se restituie costurile şi. exprimat în ore sau şedinţe. Dacă clientul a fost nevoit să plătească sau a fost dezavantajat prin participarea la o şedinţă care a fost afectată negativ de lipsa de punctualitate a consilierului. Această părere pare a fi corespunzătoare. consilierul nu respectă timpul convenit. iar dacă o şedinţă trebuie să fie reprogramată. O asemenea înţelegere s-ar aplica numai când a intervenit ceva neaşteptat. Ar fi fost mai bine. pentru un serviciu de consiliere precis. După opinia mea. uneori. asemenea oricui. când consilierea este oferită în mod clar pe acest temei şi când consilierul nu-şi exprimă o opinie cu privire la durata dezirabilă pentru relaţia de consiliere. Se poate argumenta că este încă o cale de a respecta autonomia clientului. De asemenea. să se ajungă la o înţelegere cu privire la noua planificare cu un avans cât mai mare cu putinţă. Este mult mai bine ca aceste situaţii să fie evitate. înainte de a considera şedinţa abandonată. în practică. din cauza unui accident. Totuşi. Una dintre cerinţele fundamentale ale unui contract valabil din punct de vedere legal este înţelegerea prealabilă cu privire la termeni. lucrurile nu sunt întotdeauna aşa de clar delimitate. să se plătească o compensare. dacă aranjamentul iniţial ar fi prevăzut o sumă convenită de comun acord. Unii adoptă părerea că clienţii au responsabilitatea de a evalua şi de a stabili dacă doresc să continue consilierea. Consilierii care primesc onorarii pentru serviciile lor sunt vulnerabili la suspiciunea că prelungesc durata serviciilor mai mult decât este necesar. Clienţii sunt îndreptăţiţi să se simtă înşelaţi. Dacă.Acesta este un exemplu clasic în care lipsa de claritate cu privire la onorarii poate să ducă la neînţelegeri şi chiar să distrugă încrederea în relaţia de consiliere. nu poate să fie impusă legal. sau chiar de absenţa lui. sau din alte motive. dacă. Ce trebuie să facă un consilier în aceste condiţii? Modalitatea evidentă de a proceda este să reducă onorariul proporţional cu timpul pierdut. Cu toate acestea. De exemplu: 137 . Cu privire la responsabilitatea pentru această situaţie există două păreri opuse. totuşi. Acest lucru ar fi înlăturat nesiguranţa cu privire la implicaţiile oricăror schimbări ulterioare. Obiceiul de a nu respecta timpul este un indiciu aproape sigur cu privire la standardele deficitare de practică ale consilierului. orice mărire fără avizare a onorariilor şi taxarea retrospectivă înseamnă exploatare. sau dacă serviciul plătit este de valoare.

El i-a răspuns că. O modalitate prin care consilierii pot să verifice dacă se întâmplă realmente aşa este să observe dacă le oferă clienţilor înstăriţi contracte mai lungi decât cele oferite clienţilor mai săraci şi să revizuiască această problemă periodic în supervizarea consilierii.Polly apreciază şedinţele de consiliere care au început când avea dificultăţi din cauza unui deces în familie. o precauţie înţeleaptă pentru protejarea reputaţiei consilierului ar fi să discute despre acest lucru cu supervizorul consilierii şi. sau inconştientă. Adesea. dacă acestea ar putea să compromită relaţia de consiliere. Ea l-a întrebat pe consilier care ar putea să fie durata pe parcursul căreia va beneficia de consiliere. prin lipsa de intervenţie a consilierului. Ea plăteşte onorariile şi întotdeauna o face cu bunăvoinţă. este mai potrivit ca acel client să fie încurajat să ofere darul în scopuri caritabile. fapt ce îi este de folos consilierului ei. Dacă nu sunt nici un fel de motive evidente pentru a refuza darul. a clientului este să cumpere loialitatea consilierului. a început să folosească şedinţele pentru a trata alte aspecte ale vieţii ei. dar va avea loc numai după ce relaţia s-a încheiat. prin care consilierul stabileşte dacă poate să lase deoparte nevoile lui financiare. şase luni vor fi o durată potrivită. ar fi mai potrivit ca acel consilier să atragă atenţia asupra schimbării scopului şedinţelor şi să ajungă la o nouă înţelegere. după două luni. care trece prin dificultăţi financiare. Pe parcurs. Este un test al integrităţii. Acest fapt ridică probleme care implică atât integritatea relaţiei de consiliere. Înclinaţia de a prelungi contractele cu clienţii înstăriţi nu este întotdeauna voită. Din aceste motive. Polly a făcut progrese mai rapide şi. consilierii sunt sfătuiţi să fie precauţi cu privire la acceptarea darurilor şi să refuze darurile. dacă darul este substanţial. În aceste circumstanţe. să discute cu asociaţia de consiliere de care aparţine. Pe de altă parte. această situaţie poate să ameninţe integritatea relaţiei de consiliere. până la sfârşitul celor şase luni. Uneori. Riscul la care este expusă integritatea consilierului este suspiciunea că ar fi putut să-şi folosească influenţa în scopul primirii darului. De exemplu: Elsie este înstrăinată de rudele ei şi doreşte să-i lase consilierului ei o sumă substanţială prin testament. decât să-l ofere consilierului personal. sau să manipuleze relaţia în vreun fel. sau pe termen nelimitat. 138 . ar putea să fie o modalitate directă prin care clientul recunoaşte personal preţuirea acordată consilierii. clienţii doresc să le ofere consilierilor un dar. cu scopul de a [135] negocia durata relaţiei de consiliere în aşa fel încât să ia în considerare interesul clientului. Includerea revizuirilor periodice a contractelor împreună cu clienţii este şi o modalitate de protejare. din experienţa lui cu situaţii asemănătoare. cât şi a consilierului însuşi. Dacă intenţia conştientă. Ispita este aceea de a se îngădui ca relaţia de consiliere să continue de la sine.

În situaţii asemănătoare celei în care se află Jon. sau dacă ar fi apărut multe alte situaţii posibile. Jon trebuie să fie convins că primeşte în schimb valoarea corespunzătoare. În cele din urmă. [136] partea problematică în tranzacţie i-a aparţinut clientului. nu există nici un ghid britanic pentru situaţii în care onorariile sunt plătite în natură. dacă Jon este de acord să-i ofere consilierului un ornament. Consilierul trebuie să se gândească dinainte ce s-ar întâmpla dacă obiectul primit se dovedeşte a fi deteriorat sau cu defecte. Ce se întâmplă dacă acel consilier este nemulţumit de munca lui Jon? Pe de altă parte. cea de consiliere şi cea financiară. Jon are dificultăţi cu plătirea onorariilor. maşina se dovedeşte a fi cu defecte şi cei doi nu reuşesc să găsească o cale de rezolvare. un vânzător de maşini. sau alte bunuri. Uneori. Pe parcurs. dacă apar nemulţumiri în relaţia comercială. uneori. este necesară o evaluare independentă. dar efectul ar fi fost mult asemănător dacă acel consilier ar fi avut dificultăţi în plătirea maşinii. să poată fi păstrate separate. Din câte ştiu. posibilitatea ca afacerea să submineze relaţia de consiliere este foarte mare. consilierul s-a făcut vulnerabil la suspiciunea că şi-a folosit rolul în relaţia cu Douglas spre a obţine o târguială mai favorabilă decât ar fi putut să obţină din altă parte. înainte de începerea oricărei negocieri. ca metodă alternativă de a plăti? Din nou. În exemplul dat. care pot fi adaptate la circumstanţele în care se află Jon. sau continuând consilierea fără nici o taxă. Ce se întâmplă. cât şi pentru client. consilierii intră în relaţii duble având cele mai bune intenţii. problemele sunt asemănătoare celei din cazul plăţii în servicii. După unele negocieri. Probabil că. consilierul este de acord că cumpere o maşină de la Douglas. care este plata pe care Jon o consideră rezonabilă pentru munca lui? Dificultăţile potenţiale sunt aşa de mari. Consilierul lui este de acord cu oferta lui Jon de a face munci de tot felul în locul onorariilor. De exemplu: Douglas. ştie că persoana care îl consiliază doreşte să cumpere o maşină. Chiar dacă nu a fost aşa în realitate. plata în natură este considerată o alternativă. De exemplu: La mijlocul perioadei de consiliere. exploatarea financiară poate surveni dintr-o relaţii duble. există pericole atât pentru consilier. În Statele Unite aceste subiecte 139 . folosind o rată variabilă de onorarii. Este foarte puţin probabil ca relaţiile duble.Uneori. În această situaţii. Consilierul îl dă în judecată pe Douglas. Unii consilieri preferă să evite riscul unor astfel de complicaţii. încât ambele situaţii trebuie să fie luate în considerare înainte de a începe o asemenea înţelegere. Acest caz arată că în relaţiile financiare duble există numeroase pericole. operând concomitent între consilier şi client.

1991). deoarece asemenea aranjamente creează posibilitatea inevitabilă pentru conflicte. faptul că unele persoane care profesează în domeniul îngrijirii. Pe de altă parte. psihologii se abţin de la acceptarea bunurilor sau serviciilor de la clienţi în schimbul serviciilor de consiliere. acesta ar putea să fie rezultatul unei auto-raportări mai puţin sincere (Pope and Vasquez. încât să fie o cauză reală de îngrijorare. nu aşa de bine cunoscute cum ar merita. 1996. urmată de un proces de educare a tuturor consilierilor. Nu există mijloace de a cunoaşte cu precizie cât de adesea clienţii suferă din cauza unui comportament sexual necorespunzător. afirmaţiile 140 . American Counseling Association prezintă următoarea prevedere în Code of Ethics: De obicei. Se pare că numărul incidentelor este mai mare decât cel raportat. Jehu. probabil. 1994). 1993. Russell. 1986). exploatare şi denaturare a relaţiei de consiliere. Consilierii pot să participe la schimburi în natură. dar sunt indicii că se întâmplă suficient de des. lucrători sociali şi consilieri s-au angajat într-un comportament sexual nepotrivit faţă de clienţii lor este tot mai înţeles (Rutter. Pentru că aceste studii sunt recente şi. în aproximativ 11 procente din relaţiile de consiliere între un consilier de sex masculin şi o clientă survin contacte sexuale şi în aproximativ 2-3 procente din relaţiile de consiliere între un consilier de sex feminin şi un client (Pope and Buhoustsos. frecvenţa este mai puţin sigură. numai dacă relaţia nu are caracter de exploatare. [137] Exploatarea sexuală În ultimul deceniu. săvârşite adesea de membri adulţi ai propriilor familii. în ciuda acestui fapt. psihologi. dacă clientul cere lucrul acesta. Faptul că au loc un număr semnificativ de abuzuri sexuale asupra copiilor. cred că este nevoie de o revizuire detaliată cu privire la ce înseamnă un comportament sexual corespunzător şi necorespunzător din partea consilierilor. 1992). psihiatri. Scăderea ulterioară în numărul cazurilor raportate de terapeuţi poate să indice faptul că sensibilitatea sporită cu privire la această problemă a avut succes în scăderea cazurilor de comportament sexual necorespunzător. De asemenea. dar. 1995: A10c). este larg acceptat.au beneficiat de o atenţie mai mare (vezi Herlihy and Corey. 1989. dacă este făcut un contract scris clar şi dacă asemenea înţelegeri sunt o practică acceptată printre profesioniştii din comunitatea socială (ACA. În Statele Unite este estimat că. sensibilitatea socială cu privire la exploatarea şi hărţuirea sexuală de către oameni care au putere de influenţă asupra altora a crescut dramatic. În Marea Britanie.

Uneori instabilitatea emoţională se manifestă necorespunzător cu partenerii sexuali potriviţi. Totuşi. Am vorbit cu mai mulţi clienţi care. Atâta vreme cât ambivalenţa continuă. Vinovăţia: aceasta apare deoarece clientul poate să se simtă responsabil pentru că nu a întrerupt activitatea sexuală. este nevoie de ani. sau ai oricărei alte organizaţii de consiliere. şi el este cel responsabil pentru păstrarea unui nivel corespunzător de distanţă personală/profesională. Ambivalenţa: o stare de teamă de separare sau de înstrăinare de consilier. impresia mea este că greşelile de comportament sexual pot fi chiar şi mai des întâlnite în afara marilor organizaţii de consiliere. uneori pe durata mai multor ani. sau pentru că el însuşi a iniţiat-o. confuzia sexuală. Alte răspunsuri identificate de Pope sunt: confuzia identitate/limite/rol. Efectul asupra clienţilor este aşa de devastator. au experimentat tulburări emoţionale adânci. şi totuşi o dorinţă de a scăpa de sub puterea şi influenţa consilierului. Chiar dacă numărul cazurilor de comportament sexual greşit din partea consilierilor se arată a fi mai mic decât cel din SUA. responsabilitatea de a supraveghea limitele îi revine consilierului. Instabilitate emoţională: o consecinţă pe termen lung a implicării sexuale între consilier şi client poate să fie simţământul unei copleşiri emoţionale pe parcursul relaţiei. Judecând după numărul de clienţi care m-au abordat pentru necazurile lor legate de relaţiile sexuale cu consilieri care s-au dovedit a nu fi membri ai BAC. bătăilor. nu clientul. scăderea capacităţii de a avea încredere. după relaţii sexuale cu consilierul lor. încât reacţiile lor au fost asemănate cu reacţiile victimelor violului. reprimarea mâniei. clientul ar putea să nu-l raporteze pe consilier. Simţământul de vinovăţie al clientului este adesea asemănător simţămintelor asociate cu abuzul asupra copiilor. înainte de a se simţi în stare să discute confidenţial cu altcineva despre experienţa lor. iar simţământul de responsabilitate al clientului pentru ce s-a întâmplat este asemănător. disfuncţii cognitive şi risc sporit de sinucidere. înainte ca o persoană să se simtă în stare să facă o reclamaţie oficială. şi nu există nici o dovadă că lucrurile stau aşa în realitate.cu privire la conduita sexuală greşită rămân unul dintre felurile cele mai des repetate de reclamaţii pentru BAC Complaints Procedure. Kenneth Pope (1988) a descris faptul că sindromul sexual terapeut-pacient implică multe dintre trăsăturile traumelor enumerate. datorită loialităţii şi a temerii că-i va distruge reputaţia profesională. incestului. Uneori. abuzului asupra copiilor şi cu sindromul de stres post-traumatic. trebuie să facem tot ce putem pentru a-l reduce şi mai mult. Sunt 141 .

care este inerentă relaţiei de consiliere. experienţa este percepută ca un abuz sexual. clientul nu are responsabilitatea suplimentară a consilierului de a supraveghea şi de a păstra în siguranţă graniţele din cadrul consilierii. Acest lucru poate să explice nivelul de tulburare trăit de unii clienţi. din cauza temerii clientului de a fi nevoit să exprime experienţa dureroasă a relaţiei iniţiale. şi ca atare are anumite responsabilităţi. în joc este însăşi reputaţia publică a activităţii de consiliere. Regula „nu sex” pentru consilieri vine din respectul pentru vulnerabilitatea psihologică a clienţilor. În general. Prin urmare. Cred că trebuie să se considere aşa. Dacă clientul este readus în starea anterioară. Când are loc acest fapt.sigur că multe reclamaţii nu sunt înaintate. Totuşi. [139] Uneori. dacă se angajează într-o relaţie sexuală cu un consilier. Publicul trebuie să aibă încrederea că poate să-i abordeze pe consilierii şi poate să discute cu ei probleme personale într-un mediu sigur. adică un adult cu dificultăţi psihologice. Prin urmare. Consilierii psiho-dinamici au indicat. sau de un părinte. Dacă un consilier se implică într-o relaţie sexuală. Riscul de tulburare emoţională serioasă a clientului este doar unul dintre motivele pentru care BAC a adoptat foarte de timpuri o interzicere a sexului cu clienţii. dar nu ca un adult cu dificultăţi psihologice. sau un incest. Aşadar. atunci responsabilitatea consilierului de a evita relaţia sexuală cu clienţii este chiar şi mai mare. dacă clientul se poartă ca un adult. Mai sunt şi alte motive pentru care sexul între consilieri şi clienţi este considerat periculos. chiar dacă clientul este un adult. de asemenea. care îşi are originea în copilăria clientului. totuşi consilierului îi revine o responsabilitate mai mare. a copilăriei. cu scopul de a-i oferi clientului sentimentul de siguranţă. posibilitatea unui transfer emoţional puternic şi crescând între client şi consilier. interzicerea relaţiilor sexuale cu clienţii îi protejează pe clienţii în curs şi. clientul se leagă emoţional de consilier. protejează 142 . O parte a procesului de consiliere constă în faptul că oamenii ajung adesea vulnerabili emoţional şi se expun consilierului din punct de vedere psihologic. sau dacă metodele folosite evocă anumite comportamente sau simţăminte caracteristice copilăriei. în acelaşi fel în care medicii trebuie să respecte vulnerabilitatea fizică a pacienţilor. Riscurile inevitabile ale relaţiei sexuale cu clienţii nu sunt restrânse doar la nivelul clientului. cel care ajută va avea mai multă putere decât cel ajutat. este important pentru consilieri să păstreze o limită corespunzătoare în relaţie. mi s-a sugerat că sunt situaţii în care este potrivit ca un adult să-şi asume o anumită responsabilitate şi să se simtă vinovat pentru ce se întâmplă. Este deosebirea dintre cel ce oferă şi cel ce aflat în nevoie. Inevitabil. Clienţii sunt vulnerabili la exploatare din cauza inegalităţii puterii de influenţă. de asemenea. asemenea unui copil de un adult.

incluzând şi alte comportamente. Experienţa mea cu consilierii care au intrat în 143 . Aceasta este o infracţiune. sau exprimate într-o relaţie în care primitorul se află într-o poziţie inferioară persoanei care le săvârşeşte. „Activitatea sexuală” are şi conotaţii pozitive. aşa încât clienţii viitori să se simtă capabili de a-şi asuma riscul abordării unui consilier. ci şi din partea COSCA. Agresiunea sexuală implică o încercare voită de a forţa un client la o activitate sexuală împotriva voinţei lui. Hărţuirea sexuală constă în comentarii voite şi repetate. într-o măsură la fel de importantă. Consilierii care oferă ajutor în înţelegerea unor probleme legate de sex este folositor să facă deosebire între aceste activităţi şi să-şi dea seama că orice activitate sexuală cu clienţii este predispusă a se încadra într-una dintre categoriile respective. cât şi clientul vor găsi împlinirea sexuală independent unul de celălalt. Ce este activitatea sexuală? Interzicerea activităţii sexuale cu clienţii în curs a fost adoptată în prima reglementare a BAC Code of Ethics and Practice for Counsellors din 1984 şi repetată în ghidurile etice ulterioare nu numai din partea BAC. care sunt activităţi ce pot să aibă sau nu o componentă sexuală evidentă? Ambiguitatea sexuală a acestor activităţi înseamnă că este imposibil să se formuleze o definiţie definitivă a activităţii sexuale. Cu privire la unele activităţi. Ea este asociată cu intimitatea fizică şi relaţională şi. Abuzul sexual poate să implice forţa.reputaţia consilierii în opinia publică. BPS şi UKCP. dar este mai degrabă o manipulare în vederea activităţii sexuale. Aceasta este o caracteristică a abuzului de putere. Totuşi. Consilierii sunt sfătuiţi să fie precauţi în situaţiile în care faptele lor ar putea să fie înţelese greşit. „Activitatea sexuală” acoperă multe categorii diferite de activitate. în afara relaţiei de consiliere. sub pretextul că va avea un rol terapeutic. Acest fapt a ridicat întrebarea: Ce este activitatea sexuală? Expresia implică ideea că aceasta se extinde dincolo de actul sexual al penetrării. de interpretarea celei [140] căreia îi sunt destinate. poate să fie extrem de pozitivă şi de benefică pentru îmbunătăţirea vieţii. Ele constituie subiectul unei preocupări deosebite atunci când apar într-o relaţie de consiliere. unde este graniţa dintre activitatea sexuală şi îmbrăţişarea şi sărutul. ci pe speranţa că atât consilierul. Acesta este un aspect al dificultăţii în contracararea dezechilibrului inevitabil de putere de influenţă dintre consilier şi client. gesturi sau contacte fizice nedorite de primitor. etc. definiţia va depinde de intenţia persoanelor implicate şi. cum ar fi masturbarea. „mângâierile serioase” (heavy petting). Interzicerea relaţiilor sexuale între clienţi şi consilieri nu este întemeiată pe un puritanism târziu.

orice altă abordare alternativă este mai puţin satisfăcătoare. Cred că aceia care folosesc consilierea în mod voit ca mijloc de a obţine contacte sexuale şi care par a fi relativ indiferenţi cu privire la ce se întâmplă după aceea cu clienţii sunt puţini. [141] Atracţia sexuală Uneori. O astfel de persoană poate să-i folosească pe clienţi (şi pe asistenţii aflaţi în perioada de instruire) ca pe o sursă de companie socială şi. A te preface că ignori avansurile clientului înseamnă a evita zona în care ar putea să opereze energia cea mai mare a relaţiei şi o dată cu ea. Mai adesea. acesta este un moment în care clientul este dispus şi este în stare să-şi dezvăluie cu mai multă francheţe nevoile personale care nu sunt împlinite în altă parte în viaţa lor. Faptul de a ceda avansurilor şi a te implica într-o activitate sexuală nu numai că risipeşte şi orientează greşit energia terapeutică potenţială. Dacă situaţia este tratată bine. consilierul trebuie să îşi exprime cu claritate propriul rol. în care atât clientul. este important ca acest fel de situaţie să fie discutată în cadrul supervizării consilierii. În loc de a ceda avansurilor clientului. aşa încât să se simtă susţinut în păstrarea unor graniţe profesionale corespunzătoare. posibilitatea de relaţie sexuală este sporită. Un consilier care a procedat în acest fel va fi într-o situaţie mult mai bună de a trata atracţia sexuală care va apărea inevitabil din când în când. marchează trecerea într-o nouă etapă a consilierii. De obicei.relaţii sexuale cu clienţii este că aceştia se împart în mai multe categorii distincte. a evita motivaţia cea mai mare de a lucra pentru rezolvarea nevoilor şi problemelor reale. Motivaţia şi comportamentul lor este patologic. ca urmare. Adesea. întâlnesc consilieri care depăşesc limita din cauza unei lipse de satisfacţie emoţională şi de relaţie sexuală în propria viaţă. confuzie ce poate să ocupe o mare parte din viaţa lor şi din munca lor cu clienţii. este mai bine să recunoască deschis ce pare să se întâmple şi să exploreze ce doreşte clientul dintr-o relaţie sexuală cu consilierul. clientul este cel care simte atracţia sexuală cu cea mai mare intensitate şi ia iniţiativa clară de a încerca să-l seducă pe consilier. cât şi consilierul se simt în stare să discute într-o modalitate mai deschisă despre sentimentele pe care le au unul faţă de altul. consilierii care se poartă în acest fel au o confuzie considerabilă cu privire la problemele legate de graniţele personale. Pentru consilier. adesea. De obicei. Calea cea mai bună prin care un consilier poate să evite această situaţie este aceea de a-şi explora propriile nevoie sexuale şi de a se asigura că spaţiul de împlinire a acestora se află în afara relaţiei de consiliere. ci şi aduce cu sine riscuri 144 . Când se întâmplă aşa.

Poziţia BAC este rezumată în propriul cod de etică pentru consilieri. Decizia de a-i spune sau nu clientului despre simţămintele tale de atracţie va fi judecată în funcţie de circumstanţe şi de modelul de consiliere folosit. vorbindu-le despre situaţie cât mai curând cu putinţă. relaţii sexuale. instruire şi supervizare. După două şedinţe de consiliere. În cadrul BAC (Bond. foarte puţine programe de instruire în domeniu includ învăţarea modalităţii în care să recunoşti şi să răspunzi atracţiei sexuale în consiliere. cât şi pentru client. Dorinţa de a intra într-o relaţie sexuală poate să fie enormă.personale atât pentru consilier. Lesley caută consiliere spre a fi ajutată să rezolve mai bine un conflict între ea şi o colegă de serviciu. consiliere. Din câte ştiu. consilierii simt o atracţie sexuală puternică faţă de un client. în cazul unei reclamaţii. ea şi-a 145 . relaţii de afaceri. Uneori. dacă aţi întâlni un client care este idealul vostru sexual şi care deţine şi calităţile personale admirate de voi. 1994). Aceasta este o omisiune gravă.2). Uneori este folositor să cauţi. se dezvoltă o atracţie sexuală de o natură intimă extrem de puternică. Câteva exemple pot să ilustreze aceste opinii diferite şi larg susţinute. O combinare a tehnicilor de rezolvare a problemelor şi de sporire a încrederii în sine are succes. Decizia cu privire la orice schimbare în relaţia cu foştii clienţi trebuie să ia în considerare dacă problemele şi tulburările prezente în timpul relaţiei de consiliere au fost rezolvate (BAC. sau oricare alt fel de relaţii. 1997. Nu este lipsit de etică să simţi atracţie faţă de un client. Dacă nu aţi experimentat un asemenea simţământ puteţi să vă imaginaţi simţămintele pe care le-aţi avea. Consilierii rămân responsabili pentru relaţiile cu foştii clienţi şi trebuie să exercite precauţie cu privire la întemeierea de prietenii. Uneori. într-o relaţie de consiliere mai lungă. Sexul cu foştii clienţi Consilierii de pe ambele maluri ale Atlanticului au început doar relativ recent să ia în considerare cu seriozitate problema relaţiilor sexuale cu foştii clienţi. Pentru consilier. la rândul tău. există şi posibilitatea excluderii din asociaţia de consiliere. Răspunsul etic este să recunoşti simţământul faţă de tine însuţi şi să consulţi un consilier supervizor sau colegii. Una dintre dificultăţile în ajungerea la o regulă de comun acord acceptată a fost o problemă care îi împart pe consilieri în funcţie de natura muncii pe care o desfăşoară cu clienţii şi de orientarea teoretică a consilierilor. 1994) şi BPS (Jehu. a avut loc o dezbatere considerabilă. Orice schimbări în relaţie trebuie să fie discutate cu supervizorul consilierii. B5.

membrii British Association of Sexual and Marital Therapists au adoptat o interzicere pe viaţă a relaţiilor sexuale cu foştii clienţi. David o întâlneşte pe Sarah la un eveniment caritabil şi îi sugerează să se întâlnească din nou pentru a lua masa împreună. consilierea a fost mai intensă. cei doi hotărăsc să se întâlnească. David foloseşte consilierea pentru a-şi explora dificultatea de a avea relaţii apropiate care să dureze mai mult de câteva luni. ea ajunge din întâmplare în cercul social al consilierului ei. Amândoi îşi dau seama că între ei există o atracţie sexuală reciprocă. În timpul consilierii. sau sunt pentru restricţionări minime. care a fost săptămânală timp de cinci luni. S-a argumentat că a fi prea protectivi faţă de clienţi înseamnă a-i face să fie infantili şi acest lucru constituie o erodare a autonomiei lor. iar scopul consilierii este în afara relaţiei imediate dintre consilier şi client. re-actualizând o perioadă dureroasă din copilăria lui. mai intimă şi a durat mai mult. În exemplul acesta. Există o dovadă anecdotică în care se spune că unii clienţi se abţin să caute consiliere pentru problemele lor maritale şi sexuale. Consilierii [143] care cred că această situaţie este tipică argumentează împotriva oricărei restricţionări a sexului cu foştii clienţi. După un timp. Sarah. mulţi practicieni cu orientare psiho-dinamică se îndoiesc de faptul că va fi vreodată posibil să aibă loc o relaţie întru totul liberă de transferurile şi dinamica puternică din cadrul consilierii iniţiale. La şase luni după încheierea consilierii. care evidenţiază momentele în care David încearcă să se distanţeze de ea. este puţin probabil ca activitatea de consiliere să fi implicat multă intimitate. David îşi dă seama de modul în care îi respinge pe oameni. După şase luni. De exemplu. dacă va începe vreodată. se cere o precauţie considerabil mai mare. Ca rezultat. încep relaţiile sexuale. Nici unul dintre ei nu are o relaţie cu altcineva. şi după o seară plăcută petrecută împreună. deoarece nu sunt încrezători că acel consilier nu se va angaja în relaţii sexuale cu ei.rezolvat problema şi consilierea încetează. pare nepotrivit li se interzică unor adulţi să continue a-şi dezvolta relaţia în modalitatea în care doresc. indiferent dacă acel consilier foloseşte sau nu un model psiho-dinamic. se acordă atenţie simţămintelor lui faţă de consilierul ei. Întâlnirea care precede relaţia sexuală are loc într-un cadru lipsit de legătură cu consilierea şi în termeni de egalitate. Ei cred că acest lucru este esenţial spre a proteja integritatea consilierii pentru acest gen de probleme. Aceasta este aspectul central al dezbaterilor 146 . Ce trebuie să facă Sarah? În acest exemplu. având în vedere că orientarea teoretică are o componentă comportamentală accentuată. Acesta este felul de situaţie în care sunt predispuse să apară transferuri şi contra-transferuri emoţionale puternice. la o petrecere. De asemenea. sau intensitate. În aceste circumstanţe. Înainte de a începe o relaţie sexuală.

Dinamica implicată în consiliere. începând o relaţie sexuală. prin urmare. lipsită de intensitate emoţională şi. Pe de altă parte. vise. Folosind aceste criterii. De exemplu. ar fi prudent din punct de vedere personal şi profesional ca Sara să evite a intra într-o relaţie sexuală cu David. fără implicarea dinamicii puterii de influenţă şi a transferului. O canapea sau o somieră duce de la sine la fantezie. după ce aceste cerinţe au fost îndeplinite.care au loc în prezent. cu excepţia faptului că relaţia de consiliere a fost extrem de scurtă. îndeosebi cu atenţia specială acordată puterii de influenţă şi transferului. rămâne discutabil dacă relaţia sexuală cu fostul client poate să fie permisă? Felurile de criterii care trebuie să fie luate în considerare sunt: A trecut timp suficient de mare pentru a marca o graniţă clară între consiliere şi noua relaţie? (The American Counseling Association cere un timp de minim doi ani [ACA. el sugerează că „pernele de pe podea dau mai multă flexibilitate şi sugerează că este în regulă să fii ca un copil. a fost tratată cu o consideraţie atentă [144] de către consilier şi există motive întemeiate pentru a crede că acestea sunt rezolvate şi nu mai influenţează relaţia propusă? Au fost explorate riscurile pentru client împreună cu acesta? A fost discutată problema cu un supervizor al consilierii şi a fost obţinut sprijinul lui pentru relaţie? Dacă hotărăşte să continue. prezenţa unei cutii cu şerveţele poate fi percepută ca un indiciu 147 . În mod asemănător. este posibil ca. consilierii cei mai prudenţi vor prefera să evite relaţiile sexuale cu foştii clienţi. 1995: A7b]). care pot să persiste şi să reapară într-o relaţie în afara consilierii. Din acest motiv. care au fost descrise anterior. se argumentează că scaunele sugerează raţionalitate şi. sau chiar copilăros. Interzicerea relaţiei sexuale cu foştii clienţi trebuie să fie absolută şi definitivă? Sau. în anumite situaţii. reîntoarcere adâncă şi pierderea controlului raţional conştient”. Consilierea într-un mediu corespunzător John Rowan (1988) a atras atenţia asupra modalităţii în care mobilierul unui cabinet de consiliere îi comunică clientului ce se aşteaptă de la el. cu cât scaunul este mai drept. ca urmare. cu atât accentul pe raţionalitate este mai mare. consilierul trebuie să fie conştient de posibilitatea ca fostul client să fie experimentat multe dintre simptomele sindromului terapeut-pacient. transferurile emoţionale să fie rezolvate şi.

Acest fapt reprezintă adesea un înalt standard de practică şi se regăseşte în tradiţia „vindecătorului de răni”. Cea mai evidentă este aceea în care consilierii nu pot să pună capăt relaţiei cu clienţii. Dacă lucrul acesta nu este posibil. Cred că este mai bine să evităm întru totul consilierea în dormitoare. deoarece ei sunt o sursă de tovărăşie continuă şi un înlocuitor pentru prieteniile dezvoltate de consilier cu persoane care nu-i sunt clienţii. Acest lucru se poate întâmpla într-o varietate de modalităţi. de ce unii consilieri îi consultă pe clienţi fie în dormitorul consilierului. [145] Nevoile emoţionale O mare parte din ce s-a spus deja cu privire la exploatarea sexuală este transferabil direct cu privire la nevoile emoţionale. acestea sunt chiar şi mai greu de identificat în domeniul nevoilor emoţionale. de fapt. Nevoile emoţionale ale consilierului nu sunt întotdeauna contraproductive. sub pretenţia că lucrează pentru a împlini nevoia clientului. încât eclipsează nevoile clientului. cum ar fi o cameră de oaspeţi. consilierul caută împlinirea propriei nevoi. sau client.că alţii au folosit încăperea pentru a plânge şi cabinetul de consiliere este un loc în care poţi să plângi în siguranţă. Fără a dori să duc prea departe aceste observaţii. Nu pot să-mi imaginez că vreo persoană continuă să ofere consiliere. Problema apare când nevoia consilierului este de aşa natură. nevoia sau vulnerabilitatea consilierului poate să fie folosită ca resursă pentru a-l ajuta pe client să-şi înţeleagă propria situaţie. Probabil că mai puţin evidentă este situaţia în care consilierul care are un asemenea simţ al 148 . dacă prin aceasta nu împlineşte nici un fel de nevoie emoţională. Dacă limitele activităţii sexuale sunt uneori greu de identificat. O excepţie la această recomandare este situaţia în care cineva este nevoit să stea în pat din cauza bolii. Acest fapt nu este problematic atunci când nevoia este complementară motivului pentru care clientul apelează la consiliere şi când consilierul deţine un control suficient pentru a evita denaturarea relaţiei de consiliere. sau când. eu cred că majoritatea consilierilor vor îşi vor da seama că există un grad de realitate în ele şi vor recunoaşte influenţa conştientă şi inconştientă a mediului fizic în care se desfăşoară consilierea. fie în cel al clientului? Acest fapt trebuie să transmită mesaje confuze cu privire la intenţiile consilierului. Una dintre întrebările care urmează în mod evident este. sau să contracareze simţământul nutrit de client că el este o singurul care are o anume vulnerabilitate. Uneori. consilierea este mai bine să aibă loc într-o încăpere care nu este folosită în mod obişnuit de către consilier.

consilierul ar trebui să respecte acordul cu Marjorie cu privire la confidenţialitate şi poate să acţioneze numai cu consimţământul ei. [146] dar este întotdeauna o lipsă de etică. dar. nu poate face prea mult. încât alege să lucreze cu clienţii cei mai stigmatizaţi şi dezavantajaţi social care sunt disponibili. Chiar dacă acest consilier ar putea să se simtă incomod în această situaţie. deoarece altfel ar agrava răul iniţial. iar dezamăgirea consilierului şi simţământul de respingere pot să ajungă un element emoţional dominant aşa de puternic în relaţie. El poate să-i ceară acest consimţământ. încât să depăşească sentimentele de vulnerabilitate ale clienţilor. dar nu vrea să facă o reclamaţie. va compromite inevitabil propria relaţie cu clienta. care să vină din afara consilierii. O practică bună cu privire la exploatarea emoţională le cere consilierilor să-şi revizuiască periodic propriile satisfacţii şi nevoi emoţionale. De exemplu: Marjorie caută consiliere pentru că se simte tulburată de experienţa ei cu consilierul anterior. ei nu sunt nici recunoscători şi nici nu apreciază ajutorul. sau ale altcuiva. Nevoile clientului ar trebui să aibă prioritate. Ce se întâmplă dacă clientul descoperă confidenţial o situaţie în care un consilier îşi exploatează repetat mai mulţi clienţi? În acest caz ar trebui să judece atent dacă ar fi mai bine 149 . Ce să facă un consilier. pe seama clientului. Reacţia la exploatarea clienţilor de către consilieri Exploatarea înseamnă a împlini nevoile consilierului. Este important pentru consilieri să aibă surse alternative de satisfacţie emoţională pentru majoritatea nevoilor lor interioare. gândindu-se că cel puţin ei vor fi recunoscători pentru ajutorul primit. prin faptul că nu a reuşit să lucreze în termenii înţelegerii cu privire la confidenţialitate şi să respecte autonomia ei. dacă face mai mult de atât. când suspectează un alt consilier că îşi exploatează clienţii? Dacă clientul nu este supus la un prejudiciu ulterior. Adesea. O supervizare de bună calitate a consilierii este nepreţuită în a-i ajuta pe consilieri să discute despre această problemă.lipsei de valori personale. Exploatarea poate să fie voită sau neintenţionată. calea de urmat trebuie să depindă de situaţia în care apar suspiciunile. Este conştientă că aceasta este o călcare a codului de etică al consilierilor. În această situaţie. sau să o încurajeze pe Marjorie să depună o plângere. Ea a avut o relaţie sexuală cu consilierul care a început în timpul consilierii. mărind vulnerabilitatea clientului printr-o nouă trădare a încrederii.

sau să aştepţi spre a vedea dacă suspiciunile tale sunt confirmate sau infirmate. COSCA. Pe de altă parte.să respecte un acord de confidenţialitate cu un client. un coleg consilier. este nevoie de o judecare atentă a lucrurilor spre a decide dacă promovezi „binele public” mai bine prin călcarea confidenţialităţii. Un consilier care caută singur ajutorul este predispus să fie privit mai favorabil decât cineva care aşteaptă să fie raportat. Raportarea unui coleg consilier poate să pare extrem de stânjenitoare şi plină de conflicte şi complicaţii posibile. De exemplu: „Te afli la o petrecere şi auzi afirmaţii că un consilier pe care îl cunoşti bine şi cu care ai lucrat şi-a exploatat financiar clienţii”. să iei iniţiativa tu însuţi. Pentru că nu ai o dovadă personală directă.10. 1996: 10. Această constrângere nu funcţionează. te afli în situaţia celui de-al doilea exemplu. atunci rămâne să judeci singur asupra modalităţii de a continua. nu înseamnă că iniţiativa ta va fi automat o călcare a confidenţialităţii. Din nou. sau să raporteze situaţia pentru a împiedica continuarea răului făcut şi altor clienţi. BAC. Dacă eşti de părere că nu sunt de crezut.5. Dacă acel consilier recunoaşte faţă de tine că zvonurile conţin un element de adevăr. 1998: 5. în raport cu confidenţialitatea. Semnificaţia acţiunilor menite să promoveze „binele public”. Fiecare persoană trebuie să evalueze situaţia în conformitate cu circumstanţele cunoscute. dar consilierul neagă. Aici există o deosebire crucială. dacă ai motive să suspectezi că zvonurile ar putea fi adevărate. nu clientul. 1993: 5. dacă despre relaţia sexuală ţi se vorbeşte fără nici o altă condiţie prealabilă legată de confidenţialitate.2. chiar în [147] situaţia este aceasta. faptul că acel consilier te-a abordat confidenţial. Totuşi. îţi spune confidenţial că a început o relaţie sexuală cu o clientă”. deoarece nu pot fi date îndrumări rapide şi temeinice. probabil că este mai bine să-l încurajezi pe consilier să raporteze situaţia asociaţiei lui profesionale şi să ceară îndrumare. rareori acestea sunt nişte motive suficiente pentru a 150 .7). UKCP. Toate organizaţiile principale de consiliere îi obligă pe consilieri să verifice orice suspiciune de malpraxis din partea altor membri şi să raporteze cazul când este potrivit (BPS. 1997: B14. Uneori afirmaţiile cu privire la exploatare apar ca zvonuri. În ciuda înţelegerii cu privire la confidenţialitate. este tratată în Capitolul 10. decât prin păstrarea ei. Aceasta este o situaţie extrem de dificilă. aşa încât să aleagă el însuşi ce să facă. Consilierul este cel care te-a abordat direct. iar dacă nu se întâmplă aşa. Totuşi. trebuie să existe unele îndoieli legate de credibilitatea unor asemenea zvonuri. O situaţie alternativă poate să fie următoarea: „Sandy. poate că ai dori să-i spui consilierului despre existenţa zvonurilor.

este nevoie de o mare grijă pentru evaluarea problemelor implicate în situaţii specifice şi pentru a fi corecţi faţă de client şi faţă de orice altă persoană implicată.nu proceda astfel. Nici unul dintre aceste răspunsuri nu este folositor. fie să reacţioneze excesiv cu un zel exagerat. le este mult prea uşor fie să reacţioneze prea puţin. Practicile de exploatare trebuie să fie combătute şi eliminate. Când sunt consultat cu privire la situaţiile care ar putea să se transforme în reclamaţii în justiţie. Concluzie Exploatarea clienţilor ridică probleme importante pentru consilieri. pe ei înşişi. Protejarea corespunzătoare a drepturilor clienţilor şi. păstrând un nivel necorespunzător de toleranţă. Consilierii înclină să preţuiască diversitatea oamenilor şi a relaţiilor. Acesta este subiectul capitolului următor. a publicului care caută consilierea este un temei mult mai important pentru deciziile tale. dar. Aceasta nu este doar un fapt legat pur şi simplu de clienţii direct afectaţi. Dacă sunt confruntaţi cu exemple clare de exploatare. O altă dificultate cu care se confruntă fiecare consilier atunci când se gândeşte cum să răspundă la situaţiile de exploatare este legată de tratarea confidenţialităţii. [149] 151 . aşa cum a arătat acest capitol. probabil. în cele din urmă. îmi aduc aminte fără încetare cât de greu le este consilierilor să-i judece pe alţii şi. ci şi de reputaţia consilierii ca întreg.

care include adesea faptul că clienţii împărtăşesc informaţii cu privire la situaţii personale actuale sau trecute. inevitabil. probabil. dezvăluirile în consiliere sunt făcute de clienţi pe temeiul presupunerii că orice se spune va rămâne confidenţial între consilier şi client. În această privinţă. dacă nu chiar imposibilă. consilierea este o relaţie inimă. prin însăşi natura ei. Sursele acestor dificultăţi sunt duble. temeri şi simţăminte pe care pacienţii le recunosc cu o dificultate foarte mare. Neliniştea [150] cu privire la confidenţialitate va face. Jeremy Holmes şi Richard Lindley (1991) argumentează că psihoterapia cere confidenţialitate din motivele următoare: Conţinutul psihoterapiei include fantezii. la feluri de comportament ce ar fi total nepotrivite în orice alt context. deoarece în relaţia de consiliere confidenţialitatea este esenţială. Clienţii sunt angajaţi într-un proces în care încrederea personală este esenţială. Clientul simte nevoia deosebită de a simţi că indiferent ce ar spune nu va fi folosit în modalităţi care să-i facă rău. ca încrederea lor să fie mult mai dificilă. de obicei. chiar şi faţă de ei înşişi. Această situaţie este deosebit de dificilă pentru consilieri. şi despre care nu i-ar vorbi nimănui altcuiva în afară de terapeutul lor…. Înseamnă că. Ele apar din nesiguranţa cu privire la ce anume ar trebui să fie o practică optimă şi din problemele întâmpinate în aplicarea unei practici corecte din punct de vedere etic.10 Confidenţialitatea Confidenţialitatea este. Acest simţământ de siguranţă cere o înţelegere 152 . între consiliere şi psihoterapie sunt multe asemănări. Lucrul acesta poate să aibă loc numai într-o relaţie bazată pe încredere. Psihoterapia este un mediu în care regulile obişnuite ale confruntărilor sociale sunt suspendate şi în care poţi să te întorci în siguranţă în timp. precum şi părerile şi simţămintele lor adânci. singurul subiect ce creează numărul cel mai mare de dificultăţi pentru consilieri. Importanţa confidenţialităţii în consiliere Confidenţialitatea este considerată fundamentală pentru consiliere deoarece. dar nu este întotdeauna uşor de atins.

Angajamentul de confidenţialitate al consilierului 153 . cât şi încredinţarea lor unei persoane. cât şi pentru consilier. abia când caută consiliere pentru ei înşişi. consilierea şi psihoterapia nu se deosebesc cu nimic. Ea creează un spaţiu sigur pentru client în vedere explorării problemelor dificile şi arată cu claritate faptul că clientul are controlul asupra oricărei dezvăluiri ulterioare ale acelor informaţii sau a ideilor derivate din ele. Acesta este un motiv temeinic pentru care nu numai conţinutul relaţiei terapeutice trebuie să fie considerat supus confidenţialităţii. Din cauza prejudecăţilor sociale împotriva oamenilor care suferă tulburări psihologice. Deseori.serioasă a faptului că lucrurile întâmplate în psihoterapie trebuie să rămână strict între terapeut şi pacient. O înţelegere deplină a confidenţialităţii implică atât evaluarea implicaţiilor încrederii în cadrul relaţiei de consiliere. când consilierul poate fi constrâns să facă dezvăluiri. Confidenţialitatea este fundamentală pentru încrederea şi integritatea relaţiei de consiliere. există motive temeinice pentru a crede că principiul respectării confidenţialităţii în terapie trebuie să fie cu adevărat foarte puternic. În mod inevitabil. În contextul eticii profesionale. aproape ca în cazul avocaţilor. o mare parte a acestui capitol va lua în considerare probleme legate de confidenţialitate în termeni generali şi impersonali. cea mai mare parte a activităţi de psihoterapie ar fi imposibilă. Prin urmare. faptul de a merge la un terapeut poate să fie stigmatizat. pentru că aceasta este o parte a mediului de lucru normal al consilierului şi poate să ajungă un aspect de la sine înţeles al activităţii. Fără o asemenea presupoziţie. Din punct de vedere al importanţei pe care o atribuie confidenţialităţii. dar se preocupă de situaţii specifice în care sunt implicaţi clienţi şi nu poate să ignore aspectele personale ale confidenţialităţii şi implicaţiile personale atât pentru client. ci şi existenţa relaţiei în sine. Confidenţialitatea combină atât împărtăşirea secretelor. Confidenţialitatea [151] nu este o simplă păstrare a secretelor. chiar şi consilierii cu experienţă descoperă nivelul de încredere necesar unui client pentru a se deschide faţă de consilierul lui. natura personală a actului de încredinţare a secretelor este uşor de pierdut din vedere. Ea ajunge să fie o tratare profesională a informaţiilor personale dezvăluite în secret. Această pierdere a sensibilităţii cu privire la nivelul de încredere acordat de clienţi consilierului lor este accelerată din cauză că atenţia consilierului este concentrată adesea în principal asupra unui răspuns eficient la cele spuse în cadrul relaţiei. şi mai puţin asupra modalităţii de a proteja informaţiile în afara relaţiei imediate cu clientul. cât şi conştienţa cu privire la dificultăţile care pot să apară în afara acelei relaţii.

Când a făcut un sondaj de opinie în 100 de servicii de consiliere pentru tineri. ori asupra altora şi ar zădărnici necesitatea de supervizării consilierii. o publicaţie menită să-i informeze pe clienţii potenţiali. că au garantat confidenţialitatea. A o face absolută ar interzice dezvăluirile făcute cu scopul de a împiedica o vătămare gravă pe care clienţi ar putea să o aducă asupra lor înşişi. Deosebirile de părere cu privire la nivelul de confidenţialitate Una dintre dificultăţile în dezbaterea caracterului etic al confidenţialităţii este tendinţa consilierilor de a înţelege diferit semnificaţia termenului „confidenţial”. unele dintre ele. după întrebări suplimentare. toate organizaţiile profesionale de consiliere naţionale accentuează importanţa confidenţialităţii. Principiul respectării autonomiei clientului oferă un temei pentru a evidenţia importanţa consimţământului unui client în deciziile cu privire la confidenţialitate.trasează o limită care susţine principiile etice ale respectului faţă de autonomia şi fidelitatea clientului. ar fi recunoscut că există situaţii extreme. De exemplu. ca răspuns la o întrebare. în care s-ar fi simţit constrânse să calce confidenţialitatea – ce se întâmplă dacă un copil vine şi îi arată consilierului o sticlă cu otravă mortală pe care intenţionează să o toarne în rezervorul de apă al oraşului…). mai presus de toate celelalte principii etice. Hetty Einzig (1989) a declarat: „consilierea este total confidenţială”. dacă copilul clientului era considerat a fi „în pericol”). în prima ediţia a Counselling and Psychotherapy – Is it for Me?. despre confidenţialitate se vorbeşte ca şi când ar fi un principiu „total” şi absolut. Dacă relaţia de consiliere ar fi total confidenţială. Altele au definit cu grijă situaţiile de excepţie – Dar un număr considerabil au arătat [152] un grad de confuzie îngrijorător – sugerând. deşi numeroase persoane consideraseră iniţial că erau dedicate „confidenţialităţii totale. dar nu sugerează că trebuie să fie absolută. dacă nu cumva. consilierii au căutat alte criterii pentru administrarea confidenţialităţii. Uneori. iar apoi începând să indice excepţii foarte numeroase (de exemplu. În 154 . Această declaraţie a fost modificată în ediţiile ulterioare prin omiterea cuvântului „total”. ar însemna să se aşeze confidenţialitatea ca principiu de primă însemnătate. Unele agenţii garantează confidenţialitatea absolută (deşi este discutabil. Children’s Legal Centre a descoperit că. În absenţa unei confidenţialităţi totale. multe şi-au schimbat părerea după o reflecţie suplimentară”. îi acordă clientului controlul asupra deciziilor legate de propriile interese şi asupra evitării oricărui prejudiciu adus în afara relaţiei de consiliere. În practica actuală.

contractul iniţial, orice modificări şi situaţii ulterioare care sugerează valoarea unor dezvăluiri făcute de consilier vor fi rezolvate de obicei în modalităţi care accentuează consimţământul clientului. Aceasta este abordarea adoptată în codurile publicate de BAC, dar nu este la fel de strictă în codurile altor organizaţii profesionale de consiliere, unde etica respectului faţă de autonomia clientului este mai puţin dominantă. Principiul etic al dedicării pentru binele clientului stabileşte o abordare diferită în tratarea confidenţialităţii. Responsabilitatea pentru deciziile cu privire la confidenţialitate trece de la client la consilier. Exemplele de bună practică, în contextul dedicării pentru binele clientului, sugerează că decizia consilierului cu privire la dezvăluire trebuie să fie condusă de două, poate chiar trei principii. 1. Orice dezvăluiri trebuie să fie în interesul cel mai favorabil al clientului. 2. Dezvăluirile să fie făcute doar pe temeiul unui „trebuie să ştiu”, însemnând că persoana cere informaţiile cu scopul de a acţiona pentru binele cel mai mare în interesul clientului. 3. Orice dezvăluire este făcută cu scopul pentru care clientul a comunicat iniţial informaţia. Ultimul principiu este fundamental pentru o etică întemeiată pe fidelitate. Deosebirile de părere ale consilierilor cu privire la confidenţialitate sunt cele mai evidente în modalitatea în care tratează schimbul de informaţii între membrii echipei din care face parte consilierul. Aceste deosebiri sunt reflectate într-o varietate de cerinţe aflate în conflict în codurile şi îndrumările principale (vezi Tabelul 10.1). Aceste deosebiri corespund cu deosebirile în prioritatea etică a respectivelor organizaţii, care au fost discutate mai amplu în Capitolul 4. [153] Tabelul 10.1 Dezvăluirea informaţiilor confidenţiale între membrii echipei Criteriul uzual Consimţământul clientului Informarea clientului Ce este cel mai bine în interesul clientului BAC √ COSCA √ BPS √ √ UKCP

Dificultatea pusă atât pentru consilieri, cât şi pentru clienţi de această varietate de abordări ale confidenţialităţii constă în lipsa de certitudine pe care o creează. Îndată ce confidenţialitatea nu mai este considerată absolută, următoarele criterii cât mai bune cu putinţă pentru păstrarea condiţiilor în care clienţii se simt în stare să rişte dezvăluirea de 155

informaţii personale sensibile sunt predictibilitatea şi certitudinea rezonabilă cu privire la modalitatea în care vor fi protejate sau dezvăluite informaţiile. Acest lucru sugerează un standard etic minim în virtutea căruia consilierii sunt cei care au responsabilitatea de a se asigura că clienţii sunt informaţi încă înainte de începerea consilierii cu privire la orice limitări previzibile rezonabil ale confidenţialităţii, iar acestea vor fi reactualizate, dacă încep să apară situaţii neprevăzute. Poziţia etică optimă rămâne un angajament de a lucra cu consimţământul clientului, deoarece acest fapt îi conferă clientului controlul cel mai mare şi, ca urmare, certitudinea şi previzibilitatea cu privire la lucrurile ce ţin de confidenţialitate. În opinia mea, pentru a lucra la un standard mai mic decât consimţământul este nevoie de alte justificări etice, probabil dacă clientul nu este în stare să-şi dea consimţământul din cauza lipsei de maturitate, a stării mintale, sau a altor motive valabile. Din câte ştiu, aceste aspecte nu au fost dezbătute de organizaţiile profesionale principale, aşa că este dificil de ştiu ce argument ar avea o organizaţie profesională principală spre a adopta un standard mai mic. Confidenţialitatea este un domeniu ce se extinde rapid în legea din Marea Britanie şi pe plan internaţional. Dezvoltarea plină de succes a activităţii de consiliere înseamnă că practicienii nu mai sunt invizibili în procedurile legale. Imaginea consilierului şi a clientului care se întâlnesc în spatele uşilor închise, în particular, considerând legea ca fiind irelevantă, a fost întotdeauna o iluzie, pentru că amândoi rămân cetăţeni şi sunt supuşi legii. Dezvoltarea consilierii înseamnă că avocaţii sunt tot mai conştienţi de existenţa ei şi, ocazional, se gândesc să-i atragă pe consilieri în procedurile legale, de obicei ca martori. Cu toate acestea, legea nu este pur şi simplu o imixtiune incomodă. Legea asigură o bază pentru protejarea drepturilor şi a responsabilităţilor atât ale consilierilor, cât şi ale clienţilor şi, ca urmare, cunoaşterea legilor relevante este un aspect esenţial al administrării confidenţialităţii.

Confidenţialitatea şi legea
În lege, dezvoltarea principală din ultima vreme a fost în sensul unei protecţii tot mai mari acordate informaţiilor personale sensibile (Wacks, 1989). Informaţiile generalizate, cu un caracter întru totul anonim, care evită posibilitatea de a fi dedusă identitatea cuiva, nu intră sub incidenţa legii confidenţialităţii. Informaţiile personale ajuns să fie confidenţiale din punct de vedere legal, dacă: a) informaţia este dezvăluită de cineva care afirmă explicit că declaraţiile trebuie să fie tratate confidenţial, sau 156

b) c)

cineva acceptă să i se împărtăşească declaraţii în regim de confidenţialitate şi ar fi fost corect să împiedice dezvăluirea acelor informaţii în orice fel de circumstanţe (Attorney General v. Guardian [Nr.2], 1988).

Una dintre situaţiile care trebuie să fie luate în considerare este natura relaţiei. Legea britanică presupune că relaţia de consiliere este confidenţială şi, în absenţa vreunei dovezi care să susţină contrariul, implică angajamentul pentru confidenţialitate. De exemplu, dacă între client şi consilier nu există o înţelegere prin care se permite dezvăluirea informaţiilor, clientul care plăteşte consilierea poate să-l dea în judecată pe consilier la tribunalul districtual pentru călcarea contractului. Importanţa confidenţialităţii este aşa de mare, încât, dacă nu există o dovadă clară care să susţină contrariul, curtea de judecată va presupune de la sine un termen contractual care protejează secretele clientului. Când se întâmplă aşa, cazul va fi judecat în conformitate cu un angajament de confidenţialitate prezumat. Prin urmare, dacă doresc să evite procesul mai puţin previzibil al curţii de judecată, care să hotărască termenii corespunzători ce se presupun a fi implicaţi în colaborarea lor, consilierul şi clientul trebuie să îşi prezinte cu claritate aşteptările cu privire la confidenţialitate. De asemenea, se uită adesea că o curte nu va impune termeni care contrazic dreptul comun sau drepturile legale ale clienţilor. Când lucrează cu clienţi înclinaţi spre sinucidere, consilierii sunt sfătuiţi să ia în considerare acest fapt, şi să ştie că drepturile clienţilor la confidenţialitate pot fi protejate fără a se ţine cont de nici un termen contractual care prevede contrariul. De asemenea, călcarea confidenţialităţii fără consimţământul explicit al clientului adult ar fi o lipsă de înţelepciune din punct de vedere legal (vezi Capitolul 7). Police and Criminal Evidence Act 1984, şi Human Fertilisation and Embryology Act 1990 recunosc şi oferă protecţie pentru confidenţialitatea consilierii. Despăgubirile şi pedepsele aplicate indică nivelul de seriozitate pe care curţile de judecată îl acordă călcărilor de confidenţialitate. [155] Curtea poate să emită ordine, adică interdicţii, care să împiedice o dezvăluire propusă a informaţiilor confidenţiale. Acestea se aplică numai dacă persoana afectată a aflat în prealabil de o intenţie de călcare a confidenţialităţii. După ce a avut loc călcarea confidenţialităţii, curtea poate să acorde despăgubiri, şi acesta este rezultatul cel mai probabil, dacă clientul este plătitor de onorarii. Dacă se poate dovedi că s-au adus prejudicii reputaţiei sociale, lezări emoţionale grave, pierderea locului de muncă, perspective reduse de promovare, sau alte pierderi, daunele pot să fie substanţiale. Daunele pot să fie acordate, chiar dacă clientul nu a suferit nici o pierdere financiară, pentru că este posibil să nu existe nici o altă cale mai bună de recunoaştere a răului 157

săvârşit. Un alt rezultat posibil este şi pedeapsa cu închisoarea. Un judecător a presupus că pedeapsa corespunzătoare pentru un lucrător din sănătate care a divulgat presei numele medicilor cu SIDA poate să fie închisoarea (X v. Y, 1988). Legea britanică acordă o importanţă considerabilă păstrării confidenţialităţii, dar această obligaţie nu este absolută şi au fost ocazii în care consilierii s-au confruntat cu obligaţii legale aparent contrare. În două ocazii, BAC a consultat opiniile juridice ale unui avocat spre a clarifica datoria consilierilor confruntaţi cu obligaţii contradictorii. În prima situaţie, consilierii care lucrau cu studenţii s-au confruntat cu cererea inspectorilor de la Her Majesty’s Inspectors (HMIs) de a li se îngădui să observe direct şedinţele de consiliere. Opinia legală a confirmat că o asemenea cerere submina obligaţia legală a confidenţialităţii între consilier şi client şi putea să fie justificată numai prin autoritatea legală. Cei de la HMIs nu au avut autoritatea legală care să justifice această cerere. A doua situaţie se referea la consilierii în învăţământul de nivel mijlociu, iar autorităţile colegiului lor le-au cerut să raporteze toate situaţiile suspectate sau declarate de abuz sexual asupra copiilor. Autorităţile colegiului şi-au justificat ordinul pe temeiul interesului public cu privire la împiedicarea, sau descoperirea abuzurilor asupra copiilor, pe care l-au considerat suficient de important spre a anula obligaţia confidenţialităţii. John Friel, un avocat, nu a fost de acord cu această opinie. Pe baza principiilor stabilite în confidenţialitatea medicală, el a argumentat că relaţia de consiliere este „fiduciară”. Acesta este un termen legal pentru o relaţie bazată pe încrederea unei persoane în cealaltă. Fără acea încredere, relaţia nu ar funcţiona corespunzător, aşa încât să-i acorde pacientului libertatea de a dezvălui orice fel de secrete cu certitudinea că ele vor rămâne la medic (Duncan v. Medical Practitioners Committee, 1986). Responsabilitatea legală pentru deciziile cu privire la confidenţialitate îi revine consilierului, ca o consecinţă a încrederii acordate judecăţii personale şi profesionale a acestuia. [156] S-a considerat că autorităţile colegiului au depăşit limitele autorităţii lor legale, prin faptul că au căutat să anuleze responsabilitatea consilierilor, deşi nu aveau nici o autoritate legală în acest sens (Friel, 1998). Un raport mai amplu al acestei opinii legale şi al altor aspecte legale se poate găsi în ghidul de informare al BAC, Confidentiality: Counselling and Law (Bond, 1998). Călcarea confidenţialităţii nu poate să fie justificată pur şi simplu pe temeiul faptului că a fost cerută printr-un contract de angajare. Mandatul legii cu privire la Călcarea confidenţialităţii (1981) a luat în considerare această situaţie.

158

Un medic, sau un psiholog angajat într-o instituţie este confruntat cu cererea angajatorului lui de a dezvălui rapoartele medicale cu privire angajaţii firmei, care au discutat deschis cu el despre problemele personale pe temeiul confidenţialităţii şi fără nici o înţelegere explicită sau implicită că informaţiile vor putea să fie puse la dispoziţia angajatorului. Presupunând că nu este implicată nici o problemă legată de interesul public (cum ar putea fi, de exemplu, faptul că era pusă în pericol sănătatea sau siguranţa altor angajaţi), noi credem că medicul sau psihologul trebuie să păstreze confidenţialitatea faţă de cei care i-au încredinţat secretele. Desigur, el poate să-i dezvăluie angajatorului informaţiile, dacă acest lucru este prevăzut în datoria lui contractuală şi dacă acceptă informaţiile confidenţiale temeiul înţelegerii explicite sau implicite a acestui fapt, ceea ce ar constitui o limitare a scopului obligaţiei de confidenţialitate la care este supus.

Un termen contractual care anulează drepturile legale ale clientului cu privire la confidenţialitate, de obicei, nu va putea să fie impus, cu excepţia faptului că are autoritate legală. În comparaţie cu sectorul public, în sectorul particular sau voluntar este mult mai puţin probabil să existe vreo autoritate legală. Dacă, în calitate de consilier, angajatorul tău îţi cere călcarea confidenţialităţii, ar fi rezonabil să evidenţiezi că ai o obligaţie legală generală de a-ţi exercita judecata personală şi profesională cu privire la aspectele legate de confidenţialitate şi să ceri un temei legal pentru această cerinţă. De asemenea, este important să înţelegem că temeiurile legale pentru serviciile publice diferă de la un serviciu la altul şi, ca urmare, o cerinţă legală care s-ar aplica unuia, nu se poate aplica altora. Rezultatul acestor dezbateri ar fi mai constructiv, dacă se recunoaşte că, în aceeaşi măsură în care o tratare eficientă a confidenţialităţii între consilier şi client cere o încredere reciprocă, este nevoie şi de încredere între consilier şi angajator. Simpla absenţă a unei obligaţii legale [157] de a-i dezvălui informaţii unui angajator nu împiedică un dialog şi ajungerea la un acord reciproc în legătură cu modalitatea obişnuită de a trata problemele dificile. Din tot ce s-a spus, va fi evident pentru toţi că legea îi impune consilierului să păstreze un nivel înalt de confidenţialitate în majoritatea situaţiilor. Cu toate acestea, sunt situaţii când călcarea confidenţialităţii poate fi apărată legal, sau cerută legal. Este folositor să facem deosebire între călcările de confidenţialitate care pot fi „apărate” şi cele care sunt obligatorii. Cazurile de călcare a confidenţialităţii care pot fi apărate apar acolo unde balanţa interesului public, care de obicei justifică respectarea confidenţialităţii, s-a înclinat în favoarea dezvăluirii informaţiilor. O călcare a confidenţialităţii poate fi apărată când: 159

şi nu presa. victima potenţială. ei trebuie să păstreze un standard înalt de confidenţialitate. sau de a împiedica pe cineva să le provoace altora vătămări grave va putea fi apărată ca fiind o problemă de interes public. c) Balanţa între interesul public în favoarea păstrării unui secret şi interesul public în favoarea dezvăluirii lui este înclinată spre varianta a doua. atunci când ar putea sluji interesului public mai mult decât păstrarea confidenţialitatea. [158] În practică. d) Modalitatea în care este făcută orice dezvăluire trebuie să fie consecventă cu interesul public ce o justifică şi evită călcările de confidenţialitate inutile. Egdell. Adesea. b) Informaţiile confidenţiale dezvăluite de consilier au ajuns deja informaţii publice. obţinerea consimţământului clientului este calea cea mai bună de a rezolva legal şi etic dezvăluirile informaţiilor confidenţiale (Cohen. interesul public în împiedicarea sau descoperirea unei infracţiuni grave va face de obicei ca dezvăluirile faţă de autorităţi să poată fi apărate. Această apărare este dificilă pentru consilieri. dezvăluirea de informaţii cu scopul de a împiedica un tânăr să-şi provoace vătămări grave. datorită sensibilităţii rolului lor. Este acceptat faptul că deciziile nu pot fi evaluate cu precizie şi că este implicat un grad de judecată personală care pe alte persoane ar putea să le determine să ajungă la decizii diferite. deoarece se consideră că.a) Clientul a fost de acord cu dezvăluirea. Trebuie să fie dezvăluită numai informaţia necesară pentru prevenirea răului. serviciile sociale. 1992). S-a susţinut că un psihiatru poate să nu respecte confidenţialitatea. lucrul acesta înseamnă că dezvăluirea trebuie să-i fie făcută unei persoane care este în stare să împiedice răul ce urmează a fi evitat prin acest act. decât să rişte a fi percepuţi ca incapabili de a păstra secretele. de exemplu. Asemănător. De obicei. Ar fi bine ca ei să prefere mai degrabă să rămână tăcuţi. şi nu tot ce ştie consilierul. Termenul „interes public” este înţeles cel mai bine în sensul de bine public. Dezvăluirea să fie făcută cu o „bună credinţă” întemeiată pe cunoaşterea 160 . poliţia. 1990). dacă scopul este acela de a avertiza autorităţile cu privire la o ameninţare serioasă a siguranţei publice din partea unui client (W v. şi nu în sensul de curiozitate nerăbdătoare. Obligaţia consilierilor este aceea de a cântări cu conştiinciozitate ambele variante înainte de a ajunge la o decizie. medicul. Persoana căreia i se dezvăluie informaţiile trebuie să le primească în mod confidenţial.

raţională a faptelor. De asemenea. Secţiunea 47 atribuie o datorie calificată lucrătorilor din cadrul autorităţilor locale. decât se înţelege de obicei. ori de câte ori este posibil. Protecţia legală împotriva unui proces în justiţie pentru călcarea confidenţialităţii este oferită şi atunci când consilierul este obligat legal să dezvăluie informaţiile confidenţiale. cum ar fi serviciile de probaţiune. nu pe zvonuri sau speculaţii şi fără să fie făcută fără răutate faţă de persoana care a încredinţat secretul. de a sprijini [159] cercetările în domeniul ocrotirii copilului. iar anunţarea persoanelor că aţi făcut o dezvăluire cu privire la ele constituie o altă infracţiune. autorităţile locale şi agenţiile pentru combaterea consumului de droguri. dar numai în scopurile prevăzute de lege. Children’s Act 1989 are o jurisdicţie mult mai limitată. în alte condiţii. autorităţilor din sănătate şi altora autorizate de Secretarul de Stat. Strategia guvernului în favoarea colaborării între agenţii în domeniul abuzului asupra 161 . Printre situaţiile cele mai obişnuite în care ar putea să apară această obligaţie sunt: a) Obligaţiile legale de a face dezvăluiri. Unele ameninţări la adresa interesului public sunt considerate suficiente pentru a avea o obligaţie legală de a face dezvăluiri. persoana în cauză să fie informată cu privire la ce anume a fost dezvăluit şi cui. faptul de a nu face dezvăluiri constituie o infracţiune. Această lege se va aplica în cea mai mare parte când consilierii lucrează în agenţii care colaborează cu scopul de a proteja comunităţile sociale de infracţiuni şi dezordine. se consideră că modalitatea cea mai bună este ca. nu ar fi avut acest drept. Acestea sunt informaţiile cu privire la împiedicarea sau descoperirea actelor de terorism aflate în legătură cu Irlanda de Nord (Prevention Terorism [Temporary Provision] Act 1989) şi a traficului de droguri (Drug Trafficking Offences Act 1986). Deşi nu este o cerinţă legală strictă. cu excepţia „situaţiei când a proceda astfel nu ar fi justificabil în toate circumstanţele cazului”. Obligaţia legală de a raporta şi cerceta cazurile de abuz asupra copiilor este restrânsă în mare parte la serviciile sociale. Sunt situaţii în care legea (vezi mai jos) interzice informarea clientului cu privire la faptul că aţi dezvăluit informaţia către autorităţi. autorităţilor caselor de copii.115 Crime and Public Disorder Act 1998 acordă dreptul de a transmite informaţii între agenţii oricărei persoane care. autorităţilor din învăţământ. În acest caz. e) S.

Când i se cere 162 . şi nu ca o dovadă a traumei violului sau abuzului care a avut ca rezultat amintiri parţiale sau progresive. 1997). Curtea poate să ceară orice casetă audio sau video înregistrată în şedinţele de consiliere. Cogging et al. sau o citaţie. deoarece refuzul de a consimţi va avea ca rezultat aproape sigur renunţarea la caz. Există o îndoială cu privire la calitatea consimţământului clientului. În Marea Britanie nu există un privilegiu echivalent. Legea adoptă o concepţie serioasă cu privire la autonomia clienţilor şi. psihiatrii şi psihologii pot să pretindă privilegiul legal de a nu fi obligaţi să dezvăluie informaţii sau rapoarte despre clienţii lor în procesele federale. ca martor. de obicei. cu sau fără citaţie. B [Child abuse: evidence]. chiar dacă acel consilier poate să refuze a oferi informaţii ca răspuns la scrisorile sau cererile avocaţilor de a scrie un raport (Jakobi and Pratt. b) Curţile de judecată pot să emită ordine prin care consilierului i se cere să apară în persoană. 1992). apără dreptul lor de a le cere consilierilor să depună mărturie în favoarea lor. poate încerca să aibă acces la notele de consiliere. nu creează o obligaţie legală. Redmond. Acest privilegiu a fost extins şi pentru lucrătorii sociali care desfăşoară activităţi de psihoterapie (Jaffe v.. Practica aceasta pune mai multe probleme pentru consilieri. dacă notele conţin rapoarte ale afirmaţiilor cu privire la viol sau abuz sexual. dar dezvăluirile făcute pentru a împiedica abuzul asupra copiilor. 1996). ca urmare. Deşi nu sunt o obligaţie strict legală. susţinută de obicei de consimţământul scris al clientului.copiilor. dacă a fost emisă o convocare. cunoscută ca „Working Together”. vor putea fi apărate (vezi mai sus). În Statele Unite. dar îndeosebi când încearcă să evalueze interesele cele mai favorabile copiilor. Poliţia care acţionează în numele Crown Prosecution Service. iar acest lucru a fost cerut în numeroase ocazii (B v. decât de obiectivitatea judiciară. Psychologist’s Protection Society a mandatat o opinie legală care confirma faptul că un consilier nu poate să refuze să apară în faţa curţii. Acest lucru este foarte posibil să se întâmple. fapt ce le face să fie mai preocupate de percepţia subiectivă. Curţile au drepturi considerabile de a face investigaţii în multe situaţii. O îngrijorare suplimentară este că rapoartele consilierului au fost făcute dintr-o perspectivă terapeutică. Consilierii au fost şocaţi să descopere că în curţile de judecată există tendinţa de a interpreta orice schimbări sau inconsecvenţe din raportul cu privire la client ca o discreditare a afirmaţiilor. noile proceduri pentru adunarea dovezilor în cazurile de abuzuri sexuale sau viol au avut implicaţii serioase pentru consilier. 1991.

Există rapoarte publicate cu privire la situaţii în care terapeuţii au avut succes în cererea adresată curţii de exercita discreţie în favoarea confidenţialităţii. dar nu ar fi potrivit pentru mine să acţionez profitând de acest fapt. iar dacă noi tratăm orice atitudine care s-a ivit în situaţia de analiză. adesea. este posibil să se ceară ca judecătorul să citească materialul sensibil şi să dezvăluie numai acele părţi care sunt strict relevante pentru caz. Un raport demn de luat în considerare este cel făcut de Anne Hayman. el a dat ordin ca acele casete să fie văzute doar de avocaţii părinţilor. în general. Pentru a înţelege lucrurile spuse ori făcute în timpul analizei ar putea să fie necesare luni. Când sunt confruntate cu un martor conştiincios. este cel mai bine să fiţi reprezentaţi legal la proces. din recunoaştere faţă de importanţa confidenţialităţii şi a intereselor copiilor. Cu toate acestea. Acest exemplu implică un principiu vital. [160] Uneori. ca şi când ar fi fost o parte a interacţiunilor sociale obişnuite. atunci când consilierii şi terapeuţii au respectat acest sfat. psihanalist. iar balanţa interesului public înclină în favoarea protejării confidenţialităţii. Când spitalului Great Ormond Street Children i s-a cerut să înregistreze video şedinţele de terapie cu unii copii. dar această încercare onorabilă de a-l proteja pe pacient omite un aspect esenţial. ar putea să simtă că este necesar să se sacrifice şi să ofere consimţământul. Dacă le îngăduim oamenilor şi îi ajutăm să spună anumite lucruri. fără permisiunea scrisă a pacientului. cu scopul final de a-i face în stare să înţeleagă semnificaţia reală ce stă la baza [161] unei atitudini temporare ce poate să fie generată de transferul 163 . rezultatul a fost. în care copiii vorbeau despre părinţii lor. Dacă anticipaţi dificultăţi cu privire la confidenţialitatea materialului ce urmează a fi prezentat în curtea de judecată. sunteţi sfătuiţi să cereţi îndrumare juridică şi. consilierul depinde de voinţa curţii de judecată. nu şi de părinţi. care explică modalitatea în care l-a convins cu succes pe un judecător să exercite discreţie şi să-i îngăduie să nu ofere dovezi. curţile vor exercita această discreţie. ar însemna să dezminţim tot ce ştim despre funcţionarea inconştientului. Ea a apărut înaintea curţii cu propriul reprezentant legal şi a prezentat argumentul următor: Să presupunem că un pacient a fost sub tratament o perioadă şi trecea printr-o etapă temporară de admiraţie şi dependenţă faţă de mine. Unele state din America au o lege care le interzice psihiatrilor să ofere dovezi cu privire la un pacient. sau ani. şi anume că pacientul ar putea să nu-şi dea seama de motivele inconştiente care îl determină să acorde permisiunea. judecătorul a dat ordin ca acele casete să fie puse la dispoziţie. Este semnificativ faptul că. mai satisfăcător decât atunci când au încercat să pună problema pentru prima oară în curtea de judecată şi au prezentat singuri argumentele.să dezvăluie informaţii sensibile. Ca urmare.

decât să se conformeze ordinului de a dezvălui informaţii confidenţiale. Ca ultimă soluţie. un judecător ar putea să fie de acord să selecteze doar dovezile direct relevante pentru caz.emoţional. Suntem părţi responsabile ale relaţiei. care se acordă de obicei preoţilor pentru secretele confesiunii. judecătorul a declarat că nu mă va pedepsi. la fel de inviolabilă. ar însemna dezonoarea şi lipsa cea mai crasă de onestitate. 1965). Pacienţii ne consultă cu înţelegerea implicită că orice dezvăluie este supusă unei protecţii speciale. Acolo unde nu a fost acordată nici o permisiune. orice trădare. dacă este vreun preţ de plătit. Altfel. O parte din munca noastră este să exprimăm în cuvinte lucruri care nu sunt spuse. Este posibil ca judecătorul să fi fost motivat parţial de ideea că orice mărturie aş fi putut să aduc. Ar fi ca şi când un medic şi-a invitat un pacient să se dezbrace spre a fi examinat. regula de a păstra discreţia este. dar am hotărât că nu pot să răspund la nici o întrebare cu privire la „pacient” şi am făcut toate pregătirile. el a acţionat în limitele discreţiei pe care o îngăduie Legea. Poate că unii consilieri ar prefera să fie învinuiţi de sfidarea curţii. a permite să se obţină un avantaj nejustificat de pe urma dispoziţiei lor de a se pune în situaţia terapeutică. inclusiv aceea de a avea un avocat care să pledeze pentru micşorarea sentinţei. Acest caz este neobişnuit pentru că persoana la care s-a făcut referire a fost scutită în totalitate de obligaţia de a depune mărturie. [162] 164 . un judecător va lua această hotărâre. Anne Hayman a fost pregătită să suporte consecinţele refuzului de a depune mărturie. pentru faptul că sunt lucruri care nu au fost spuse cu claritate (Hayman. numai dacă dovada prezentată în depoziţia consilierului nu are o semnificaţie centrală în cazul judecat. În această privinţă. desigur. luăm parte la un acord tacit şi. nu va face decât să ne dezonoreze. mi s-a acordat aceeaşi libertate de a păstra tăcerea. De obicei. M-am conformat citaţiei de a mă prezenta înaintea Curţii. 1965). Legea cu privire la rapoartele consilierii este tratată în Capitolul 13. ar fi fost doar de o relevanţă marginală pentru caz (Hayman. Deşi nu am avut nici un privilegiu legal. Dacă nu le declarăm explicit că nu este aşa. spunând că a fost în mod evident o problemă de conştiinţă. iar apoi ar îngădui legii să-l vadă dezbrăcat şi să-l aresteze pentru că s-a expus fără haine. Deşi tăcerea mea probabil că a constituit o sfidare. aşa că este sigur că noi suntem cei care trebuie să plătim. în cele din urmă. în situaţia în care ar trebui să fiu trimisă în închisoare pentru sfidarea curţii. Faptul că acel acord ar putea să nu fi fost explicit nu este o scuză.

în situaţia în care unul dintre copiii ei primea tratament sau sfaturi legate de contracepţie. Acest fapt ridică întrebări cu privire la perioada în care tinerii ar trebui să poată beneficia de consiliere confidenţială fără consimţământul unei persoane care deţine responsabilitatea părintească. la care ea obiecta cu insistenţă. iar autoritatea copilului se măreşte. Evaluarea este importantă. Unul dintre neajunsurile procedurii legale engleze este posibilitatea ca un verdict dat într-un caz să fie stabilit prin majoritatea judecătorilor. Acest caz poate fi considerat ca fiind abolirea conceptului victorian cu privire la autoritatea absolută a părinţilor asupra copiilor. din cauza convingerilor religioase şi personale. deoarece le acordase medicilor drepturi depline de a oferi sfaturi în sensul contracepţiei. curţilor de judecată li s-a cerut să decidă dacă un părinte avea autoritatea de a anula dreptul unei persoane tinere de a intra într-o relaţie confidenţială. dar nu neapărat pe temeiul aceloraşi motive.Copiii şi tinerii Copiii şi tinerii trec progresiv de la dependenţa de adulţi. când copilul ajunge să aibă suficientă inteligenţă şi capacitate de înţelegere spre a-şi forma propria părere cu privire la o problemă în care este necesară o decizie”. la capacitatea de a acţiona autonom. în Camera Lorzilor. Pe măsură ce un copil creşte din punct de vedere al vârstei şi al înţelegerii. La data aceea. Stabilirea faptului că o persoană tânără are suficientă inteligenţă şi capacitate de înţelegere este o problemă de evaluare. ducând la un anume rezultat. autoritatea părintelui scade. În prezent când se face referire la o persoană tânără. O etică bazată pe principiul urmăririi binelui clientului ar sublinia evaluarea celui mai mare bine pentru persoana tânără. se spune că este un „copil Gillick competent”. Într-un caz de referinţă. Lordul Scarman şi Lordul Fraser au fost de acord că părinţii nu au avut autoritatea de a anula confidenţialitatea datorată unei 165 . care are suficientă inteligenţă şi capacitate de înţelegere spre a da un consimţământ valabil din punct de vedere legal. În cazul Gillick. Lordul Scarman a declarat: „Dreptul parental cedează în favoarea dreptului copilului de a lua propriile decizii. O etică a autonomiei ar sugera că acest drept ar trebui să coincidă cu capacitatea de înţelegere a consecinţelor faptului de a beneficia de un serviciu confidenţial şi ale deciziilor cu privire la problema aflată în discuţie. Cazul a fost hotărât în cele din urmă în 1985. deoarece formează temeiul pe care se hotărăşte dacă părinţii ar trebui să fie consultaţi sau nu înainte de începerea consilierii. cazul a fost raportat pe larg. Cazul a fost deschis de Victoria Gillick pentru a se stabili drepturile ei parentale.

Prezumţiile etice în favoarea salvării vieţii unei persoane tinere. fapt ce poate să aibă consecinţe serioase. pot să apară situaţii în care interesul public pentru păstrarea confidenţialităţii este depăşit de interesul public pentru divulgarea informaţiilor. De asemenea. în general. Persoana tânără: trebuie să fie în stare să înţeleagă serviciul acordat. oferind o serie de criterii legate atât de binele persoanei tinere.persoane tinere cu suficientă inteligenţă şi capacitate de înţelegere. până când ajunge la maturitate. furnizorul serviciului nu mai are nici o altă obligaţie de a cere acordul părintelui. el a oferit o serie mai amplă de factori care trebuie să fie luaţi în considerare. Părerile Lordului Scarman par să corespundă unei etici a autonomiei. persoanele tinere trebuie să fie informate corespunzător cu privire la 166 . este mai predispusă să înceapă sau să continue acest comportament. este mai predispusă să sufere o deteriorare a sănătăţii fizice sau mintale. divulgarea ar putea să fie apărată legal (vezi mai sus). Asemenea adulţilor. cât şi de preocuparea pentru binele familiei. în timp ce. Este spre binele persoanei tinere să i se asigure acel serviciu fără consimţământul părintelui. Pe de altă parte. ca adoptând părerea că evaluarea trebuie să se bazeze pe [163] capacitatea persoanei tinere de a înţelege natura serviciului acordat. În astfel de situaţii. sau să îngăduie ca furnizorul serviciului să facă astfel. dacă nu i se oferă un ajutor corespunzător. El a sugerat că furnizorii de servicii au obligaţia de a continua să caute ocazii pentru implicarea părintelui. Pentru majoritatea scopurilor practice. în situaţii similare. responsabilitatea personală sporită determinată de primirea serviciului confidenţial şi că. Lordul Scarman este interpretat. Lordul Fraser a adoptat părerea că evaluarea a fost delimitată cu mai puţină claritate. în timp ce Lordul Fraser să orientează spre o etică a urmăririi binelui clientului. Family Law Reform Act 1969 îi atribuie unei persoane între 16-18 ani dreptul de a căuta consiliere confidenţială. Consilierul este lăsat să aleagă ce criterii sunt mai potrivite cu serviciul acordat persoanei tinere. fac posibilă apărarea legală a dezvăluirilor cu privire la o vătămare gravă auto-provocată şi sinucidere în cazul unei persoane tinere. Fără a lua în considerare vârsta. dacă persoana tânără a îndeplinit aceste criterii. nu poate fi constrânsă să-şi informeze părinţii. în cazul adulţilor. apărarea ar fi mult mai discutabilă sau imposibilă. dar au prezentat opinii diferite cu privire la criteriile pentru această decizie.

Acesta este un aspect de o importanţă deosebită pentru consilierii care folosesc o abordare centrată pe persoană şi metodele asociate. În al treilea rând. ar însemna o limitare a controlului clientului asupra rezultatului consilierii şi ar fi dificil să i se impună confidenţialitatea fără a submina consilierea. Deşi acestea sunt argumente puternice. pentru că acel consilier este pe punctul de a spune un lucru sensibil cu privire la sine şi doreşte să păstreze controlul asupra persoanei căreia îi vorbeşte. Al doilea. Faptul de a le impune confidenţialitatea ar putea să mărească aceste bariere personale. majoritatea clienţilor au bariere emoţionale considerabile împotriva apelării la consiliere. discreţia totală ajută la stabilirea unei graniţe între consiliere şi restul vieţii clientului. Ocazional. un consilier cu o experienţă personală relevantă. De obicei. eu cred că efectele adverse ale încercării de a-i impune unui client confidenţialitatea constituie argumente şi mai puternice. Prin urmare. ar fi potrivit pentru consilier să-i spună clientului ceva confidenţial. poate să împiedice amestecul partenerilor şi al prietenilor. am fost întrebat adesea dacă un client este obligat să păstreze confidenţial tot ce se întâmplă în consiliere. [164] Datoria clientului cu privire la propria confidenţialitate În atelierele de lucru. prin punerea consilierului în rolurile contradictorii de consilier şi de persoană care impune ceva. ar putea să spună ceva despre propria experienţă de abuz sexual şi despre modalitatea în care a reuşit să trateze această problemă.nivelul de confidenţialitate pus la dispoziţie şi să nu fie amăgite cu privire la vreuna dintre limitele confidenţialităţii. nu mai este nevoie să se dezvolte şi standarde paralele pentru clienţi. care cer deschiderea de sine. care lucrează cu un client ce a suferit un abuz sexual. eficienţa consilierii. Primul. din cauza unei înclinaţii culturale larg răspândite de a asocia secretul cu ruşinea. din punct de vedere etic. problema confidenţialitatea este suficient de complexă pentru consilier. un principiu general cu privire la discreţia clienţilor pare a fi nepotrivit. sunt oferite două argumente în favoarea aşteptării ca clienţii să păstreze o confidenţialitate strictă. consilierii pot să dezvăluie destul de multe despre ei înşişi în timpul consilierii. 167 . din cauza necesităţii de a-şi recunoaşte propriile nevoi. ca urmare. De exemplu. Existenţa acestei graniţe poate să sporească intensitatea experienţei personale în consiliere şi. Consilierul trebuie să fie conştient că orice încercare de a-i impune clientului confidenţialitatea va crea dificultăţile etice deja menţionate. În primul rând. Uneori. În al doilea rând. De asemenea. De obicei.

Este standardul ales de BAC şi COSCA pentru îndrumările lor etice. îndeosebi când a acorda acest drept unei persoane ar submina serios dreptul altei persoane la autonomie. ca să nu se contramandeze consideraţiile etice. fapt ce va avea. tendinţa a fost în direcţia opusă.consilierii trebuie să accepte că unii clienţi ar putea să nu respecte confidenţialitatea şi este puţin probabil ca ei să poată face prea mult în legătură cu acest fapt. Legea a adoptat ideea că nu se poate considera confidenţialitatea ca fiind un principiu absolut. În legea britanică. Totuşi. [166] 168 . privilegiate în trecut. Considerarea confidenţialităţii ca un aspect al autonomiei este criticată uneori ca fiind un standard nerealist şi prea înalt. acordându-le privilegiul legal. aşa încât relaţiile dintre avocat şi client. cât şi pentru consilier. Atât clientul. Concluzie Una dintre cele mai mari slăbiciuni ale prevederilor etice şi legale actuale cu privire la confidenţialitate este complexitatea care va crea un grad de nesiguranţă pentru consilier şi client. dar consilierii nu sunt protejaţi în acest fel. Respectarea unor norme etice de către consilieri micşorează riscul pentru clienţi. acest standard este mijlocul cel mai bun de maximizare a siguranţei şi previzibilităţii pentru majoritatea clienţilor. în cele din urmă. Consilierii trebuie să determine care vor fi clienţii cărora le vor împărtăşi secretele şi [165] să recunoască faptul că există un risc inevitabil de a nu se respecta confidenţialitatea. cât şi consilierul îşi asumă un risc în împărtăşirea secretelor. Această nesiguranţă subminează capacitatea lor de a îndeplini o muncă benefică din punct de vedere personal şi social. Ele corespund în mare măsură cu limitările autonomiei individului. Limitările dreptului la confidenţialitate sunt recunoscute în majoritatea sistemelor etice. Orice micşorare a acestui standard este făcută cu preţul micşorării previzibilităţii şi certitudinii. Acest fapt înseamnă că în sistemul legal englez există o anumită nesiguranţă inevitabilă atât pentru client. au fost erodate. Acesta este motivul pentru care legea din SUA a extins protecţia confidenţialităţii spre a-i include pe psihoterapeuţi. efecte adverse asupra relaţiei de consiliere. îndeosebi cerinţa ca dezvăluirile să fie făcute prin consimţământ. îndeosebi dacă binele copiilor este în cauză.

Partea a III-a Consilierul şi ceilalţi 169 .

Cred că acestea sunt standardele minime ale grijii personale. Supervizarea consilierii are un rol de susţinere. consilierii trebuie să intre în relaţia de consiliere numai pe baze voluntare şi ca un rezultat al unei alegeri deliberate.48). este folositor să se suplimenteze susţinerea acordată în supervizare printr-o consiliere personală. energiei şi abilităţii proprii de a-i ajuta pe clienţi este înţeleasă numai ca o asigurare a competenţei consilierului în vederea serviciilor de consiliere şi a faptului că are resurse personale pentru această activitate. dorinţa etică de păstrare a eficienţei. Totuşi. autonomia i se aplică şi consilierului. pot chiar să aibă prioritate. Activitatea de consiliere îl supune pe consilier la cerinţe considerabile. Asemenea clienţilor. Standardul optim ar cuprinde revizuirea măsurii în care acordarea consilierii îmbogăţeşte calitatea vieţii consilierului. în spatele acestui fapt se află un principiu chiar şi mai important. dar dacă singurul efect este epuizarea personală. evitând munca excesivă şi folosindu-se de o supervizare sistematică a consilierii. Uneori. Cu toate acestea. Aceasta este una dintre componentele principiului „interesului personal” al lui Andrew Thompshon” (vezi Capitolul 3. întotdeauna există riscul de epuizare emoţională. Uneori.11 Responsabilitatea faţă de sine. principiul etic al autonomiei este menţionat în termenii respectului pentru capacitatea clientului de autodeterminare. Când se lucrează îndeaproape cu suferinţele şi problemele altora. S-a spus şi s-a scris mult despre cerinţele care li se adresează consilierilor. colegi şi comunitate Responsabilităţile faţă de client sunt preocuparea principală a consilierului. Oricare dintre acestea şi toate au influenţă asupra modalităţii în care este îndeplinită responsabilitatea faţă de client şi. dar nu constituie singurele lui responsabilităţi. p. Există şi alte categorii de responsabilitate. Responsabilitatea faţă de sine în calitate de consilier De obicei. dar aceasta este doar una dintre sarcinile atribuite supervizării. uneori. consilierii au şi obligaţia de a avea grijă de ei înşişi. [169] Consilierii au responsabilitatea de a-şi supraveghea propriile răspunsuri şi de a-şi proteja propria bunăstare. În acelaşi timp. atunci de ce să continue practicarea? Pentru 170 . Fiecare dintre ele sunt tratate pe rând.

Totuşi. cu scopul de a-i oferi clientului confidenţialitatea. O poliţă de asigurare corespunzătoare contribuie la reducerea riscului de a întâmpina cheltuieli neprevăzute pentru a despăgubi un client. chiar şi pentru obţinerea unui sfat juridic pot să fie destul de mari. De asemenea. Aceeaşi situaţie poate să apară şi dacă un consilier lucrează acasă. este posibil să nu fie nimeni pe aproape spre a auzi strigătele de ajutor. De exemplu. sunt avantaje şi pentru consilier. această tragedie indică faptul că unele aspecte cu privire la ce este considerat a fi. consilier cu experienţă. de asemenea. De asemenea. un client l-a ucis pe consilier. care executaseră sentinţe pentru infracţiuni grave contra persoanelor. sumele cerute. dar nu sunt necunoscute.sănătatea mintală a consilierului este important să existe şi o satisfacţie personală în acordarea consilierii. dacă ar surveni. Consilierii ar trebui să-şi organizeze munca în aşa fel încât să reducă riscul agresiunilor asupra lor înşişi. nu este neobişnuit ca încăperea în care are loc consilierea să fie situată destul de departe de zonele aglomerate pentru a evita zgomotul de afară. în general. Consilierii care sunt vulnerabili la agresiuni au adoptat câteva dintre strategiile următoare. Ca urmare. consilierea va avea loc departe de alţi oameni. Siguranţa personală Din fericire. Circumstanţele exacte ale crimei par să fie necunoscute. pentru a păstra claritatea cu privire la natura relaţiei. se adaugă la gravitatea potenţială a situaţiei. O tragedie recentă a avut loc în legătură cu o femeie. în termenii păcii sufleteşti. o practică bună. de obicei. iar unele poliţe de asigurare includ consultare juridică gratuită. creează un element de imprevizibilitate şi riscul pe care consilierul şi-l asumă de fiecare dată când primeşte un client nou. Acest lucru îi face dificil consilierului să ceară ajutor. cazurile în care consilierii sunt agresaţi fizic sau sexual de către clienţi sunt rare. Practica obişnuită de a lua clienţi pe care consilierul nu-i cunoaşte prealabil. În situaţii foarte rare. care pot fi aplicate fără a compromite etica şi standardele de practică menite să-l protejeze pe client: 171 . Poliţa de asigurare a imunităţi Importanţa poliţei de asigurare a imunităţii faţă de client este tratată în Capitolul 5. care consulta bărbaţi eliberaţi recent din închisoare. Chiar dacă riscurile de a fi dat în judecată par a fi relativ mici.

de exemplu. Totuşi. ori de câte ori este posibil. într-o clădire goală. să anunţe pe cineva în prealabil cu privire la timpul precis când îl va contacta şi să le dea instrucţiuni cu privire la situaţia în care consilierul nu va reuşi să contacteze persoana respectivă. Unii clienţi nu au telefoane sau nu doresc apeluri telefonice de la consilier. sau „un buton pentru urgenţe”: acest lucru ar putea să fie deosebit de folositor dacă există un nivel înalt de risc pentru consilier. - stabilirea unui contact telefonic cu clienţii. care poate fi alertat de strigăt. să instaleze o alarmă.- obţinerea de recomandări de la altcineva. Este mai bine să fie cineva în preajmă. Aceste strategii ar putea să nu împiedice o agresiune. sau de orice alte sunete neobişnuite. atunci când consultă clienţi în afara orelor de muncă obişnuite ale operatorului de servicii. dar sporesc posibilitatea de a primi ajutor. sau clienţi. grupul profesional. sau răspund direct la reclame. în loc de a consulta clienţi care vin direct de pe stradă. toţi consilierii pot să ia o serie de precauţii elementare îndată ce un client soseşte: să evite a consulta clienţi noi. unde există un operator de servicii telefonice. De exemplu. consilierii ar trebui să se asigure că au o linie directă cu exteriorul. un client care caută consilierea cu privire la o relaţie extra-conjugală sau un partener violent poate să aibă motive justificate să nu dorească apeluri telefonice acasă din partea consilierului. Consilierii care lucrează cu anumite grupe de clienţi ar putea să nu fie în stare să aplice nici una dintre aceste măsuri de siguranţă. Dacă clienţii sunt consultaţi într-o clinică. Unul dintre avantajele serviciilor de consiliere este că au secretari sau se află într-o clinică în care se află mai multe cabinete de consiliere. din cauza riscului ca o persoană cu care locuiesc să descopere că ei primesc consilierea. organizaţii voluntare sau colegi. 172 . să doteze cabinetele de consiliere cu legături telefonice cu exteriorul. Acest lucru oferă o verificare elementară a localizării lor fizice şi îi oferă consilierului ocazia de a face o evaluare preliminară. De exemplu. consilierii care tratează clienţi cu probleme legate de alcool sau droguri ar putea să constate că beneficiile posibile ale sistemului de referinţă pentru siguranţa consilierilor cântăresc mai puţin decât efectul de intimidare pe care îl au asupra clienţilor care caută consilierea. înainte de prima întâlnire. dacă există vreun risc de agresiune.

Uneori. după cum este potrivit. Poate fi consultată opinia medicală şi legală cu privire o etapă anterioară în care s-a aflat clientul. dacă doreşte să se simtă liber să lucreze creativ cu clienţii. Deşi codurile de practică tratează rareori în mod explicit acest fel de situaţii. sau vizite nedorite acasă la consilier sunt extrem de rare. scrisori frecvente nesolicitate. dacă luarea măsurilor rezonabile de promovare a siguranţei este insuficientă pentru a reduce sentimentul pericolului la nivele acceptabile. Clienţii care îi hărţuiesc pe consilieri în afara relaţiei de consiliere Cazurile în care consilierii sunt hărţuiţi de clienţi prin telefoane supărătoare. nu există nici o cerinţă etică prin care consilierilor să li se pretindă să continue a lucra cu clienţi care evocă astfel de simţăminte.Simţământul siguranţei personale este important pentru consilier. cât şi pentru a revizui căile de acţiune posibile. Tulburarea este agravată de constrângerile etice ale confidenţialităţii.. chiar şi fără să aibă loc o agresiune. În ciuda rarităţii unor asemenea incidente. sau din reactualizarea unei stări din trecutul consilierului. medicii. o serie de strategii sunt consecvente cu etica în consiliere. din faptul că un consilier preia sentimentul ameninţării pe care îl are clientul. Din câte ştiu. Standards and Ethics Committee a fost contactat doar pentru câteva asemenea situaţii în ultimii doisprezece ani. poliţia. ar fi bine să i se scrie o scrisoare recomandată în termenii următori: a) orice repetare a declaraţiilor va fi considerată un indiciu că clientul nu mai cere confidenţialitatea. 173 . Sentimentul ameninţării poate să apară dintr-un pericol real. etc. ele pot să fie extrem de tulburătoare pentru consilier când se ivesc. Acestea sunt după cum urmează: Supervizarea consilierii este importantă atât pentru a-i oferi consilierului susţinere emoţională. nu are loc nici o călcare a confidenţialităţii. Dacă clientul face declaraţii publice neadevărate şi în detrimentul consilierului. Consilierul poate să-l recomande pe client unui alt consilier. c) consilierul poate să contacteze avocaţi. Dacă identitatea clientului nu este comunicată. consilierii au o senzaţie a pericolului. b) consilierul se va simţi îndreptăţit să le spună persoanelor direct implicate varianta lui cu privire povestire. Aceste simţăminte ar trebui să fie tratate cu seriozitate şi discutate cu supervizorul. [172] Aceste consultări trebuie să fie făcute cu persoane care nu au avut posibilitatea de a-l cunoaşte pe client. Oricare ar fi cauza.

ar fi bine să fie contactată poliţia. Consilierii acceptă faptul că. din nefericire. [173] Responsabilitatea faţă de alţi consilieri Subminarea încrederii publice în consiliere Consilierea este posibilă numai în cadrul unei relaţii bazate pe încredere. Aceste acţiuni trebuie să fie păstrate pentru situaţiile extreme. nici nu va nega ce s-a întâmplat în consiliere. consilierul trebuie să păstreze confidenţialitatea. Code of Ethics and Practice al BAC (BAC. spre a se asigura că sunt deschise de consilier. nu trebuie să fie tratate ca fiind confidenţiale.1. au încetat. Asemenea incidente sunt destul de diferite de situaţia în care clientul îi caută pe colegii sau prietenii consilierului. Acest lucru se întâmplă cel mai adesea când consilierul consultă un partener cu privire la relaţia maritală a acestuia. clienţii prezintă eronat ce s-a întâmplat într-o relaţie de consiliere. sau mai greu de stabilit. În aceste situaţii.- Dacă clientul continuă şi după primirea scrisorii de la consilier. deşi consilierul nu a spus aşa ceva. prin faptul că nici nu va recunoaşte. - Evenimentele care au loc în afara relaţiei de consiliere. sau după ce relaţia de consiliere s-a încheiat. sau telefonează insistent noaptea târziu. 1997) conţine următoarea cerinţă: „B. Toate apelurile telefonice şi scrisorile ulterioare au fost ignorate şi. clienţii îi vor atribui consilierului lucruri pe care le este teamă să le spună de la ei înşişi. uneori. De exemplu. îndeosebi când partenerul sau părintele îl abordează pe consilier personal. din când în când. Perseverenţa unor clienţi este remarcabilă şi. „Consilierul meu spune că ar trebui să ne despărţim”. În mod clar. Ştiu că unele situaţii au fost rezolvate printr-o combinaţie între scrisoarea avocatului şi refuzul consilierului de a continua orice altă comunicare. în cele din urmă. Totuşi. aceste situaţii pot fi dificile. Consilierii trebuie să se poarte în activităţile lor de consiliere în 174 .4. Reputaţia publică a consilierii poate să creeze circumstanţe în care relaţiile bazate pe încredere sunt mai uşor. la fel de tulburătoare şi deranjantă pentru consilieri ca orice altă formă de hărţuire persistentă.1. este potrivit să fie consultaţi avocaţii spre a începe o acţiune în numele consilierului şi. Uneori. Am cunoscut studenţi care le spun părinţilor lor că au fost sfătuiţi de consilier să renunţe la cursuri. ar putea fi necesar să se caute sfatul juridic cu privire la calea cea mai bună de a pune capăt hărţuirii. sau trimite scrisori cu un scris de mână deghizat.

În trecut au fost aplicate următoarele principii. este învinuită de fraudă la locul de muncă. Suspiciunea de comportament greşit al consilierului Toate cerinţele etice ale organizaţiilor profesionale de consiliere naţionale îi obligă pe consilieri să reacţioneze la comportamentul greşit al membrilor asociaţiei şi. Poate un consilier să dăuneze reputaţiei consilierii prin activităţi care nu sunt legate de consiliere? De exemplu. etc. de exemplu. iar apoi trădează încrederea spre a săvârşi o infracţiune. în timpul său liber. Seriozitatea celor întâmplate de asemenea este relevantă pentru a stabili dacă încrederea publică în consiliere a fost subminată. sau c) se comportă lipsit de profesionalism în timp ce exercită un rol profesional de consilier. de exemplu. fraudă. 175 . Este justificabil să presupunem că aceste organizaţii consideră că o condamnare penală recentă [174] poate să compromită reputaţia profesiei. Totuşi. nici în munca altor consilieri”. supervizarea consilierii. sau al aptitudinilor asociate consilierii. Cerinţa de a evita subminarea încrederii publice în consiliere este restrânsă la „activităţile de consiliere”. unde va fi tratată în conformitate cu procedurile disciplinare. cum ar fi instruirea altora în domeniul consilierii. Părerea mea este că trebuie să fie adoptată o concepţie destul de bine întemeiată..modalităţi care să nu submineze încrederea publică nici în rolul lor în calitate de consilier. De exemplu. doi consilieri angajaţi într-o dezbatere publică aprinsă vor intra în această categorie. numai dacă fiecare parte s-a lansat în atacuri la persoană şi a defăimat-o pe cealaltă. este angajat pe un post identificat oficial ca fiind postul de „consilier”. „Activităţile de consiliere” sunt cele desfăşurate în circumstanţe în care: a) cineva oferă consiliere sau desfăşoară o activitate într-un rol asociat cu consilierea. sau spre a exploata un client. sau b) foloseşte explicit rolul de consilier sau ca un mijloc de a stabili credibilitatea personală. condamnările care au avut loc cu mulţi ani în urmă pot să fie trecute cu vederea. să o raporteze organizaţiei.. violenţă. sau s-a ajuns la violenţă. dacă o persoană care lucrează în calitate de consilier voluntar. va ajunge acest fapt să discrediteze consilierea? Organizaţiile profesionale cer din ce în ce mai mult membrilor ei să le înştiinţeze cu privire la condamnările penale. etc. dacă problema nu poate să fie rezolvată. Semnificaţia precisă a acestei expresii în practică va depinde de modul în care sunt considerate circumstanţele specifice.

sau pentru a evita răspunderea pentru resursele folosite. De exemplu. Responsabilitatea faţă de colegi şi faţă de membrii profesiilor în domeniul îngrijirii Responsabilitatea faţă de alţii Consilierii care lucrează în particular nu au nici o datorie de a răspunde faţă de nimeni altcineva cu excepţia clienţilor şi a supervizorului consilierii. metodele folosite spre a fi responsabil trebuie să fie consecvente cu etica şi standardele de practică ale consilierii. comitete şi alţii. Acestea sunt nişte aşteptări necorespunzătoare. Acest lucru a fost tratat mai detaliat în Capitolul 9. consilierea este acordată din ce mai mult în cadrul organizaţiilor. Acesta este un abuz de confidenţialitate. Totuşi. trebuie să fie luate în considerare circumstanţele în care consilierul află despre comportamentul greşit al altui consilier. Măsurarea greutăţii şi verificarea sănătăţii clientului vor trebui făcute de altcineva cu pregătire medicală. fapt ce implică modele mai complexe de răspundere faţă de manageri. De exemplu. 176 . Responsabilitatea consilierilor de a-i face pe colegi să înţeleagă mai bine situaţiile Consilierii spun că natura voluntară a consilierii şi nevoia de confidenţialitate sunt cele două aspecte ale consilierii care [175] dau naştere cel mai frecvent la neînţelegeri. Consilierii care lucrează în cadrul organizaţiilor i-au măsuri concrete pentru a dezvolta aşteptări corespunzătoare cu privire la consiliere. Au fost situaţii în care se părea că unii consilieri doreau facă din confidenţialitate un scut care să-i protejeze de responsabilitatea corespunzătoare faţă de colegi. Semnificaţia practică a acestora va fi tratată detaliat în Capitolul 14. Cu toate acestea. clienţii şi colegii au nişte aşteptări necorespunzătoare de la rolul de consilier. presupunând că acel consilier se va ocupa şi de supravegherea greutăţii şi a stării generale de sănătate a clientului. confidenţialitatea a fost folosită drept scuză pentru a evita dezvăluirea faptului că un mare număr de clienţi lipsesc de la şedinţele programate. Uneori. un părinte poate să-i recomande unei persoane tinere cu tulburări de alimentaţie să caute consilierea.În alegerea modalităţii de a răspunde.

s-a considerat că varietatea părerilor susţinute de consilieri cu privire la modalităţile corespunzătoare de a răspunde la clienţii înclinaţi spre sinucidere a însemnat că nu putea să existe nici un fel de aşteptări de la consilieri în legătură cu această problemă. prin urmare. aceste recomandări merită o atenţie serioasă. Principiul general că ar trebui să existe claritate în legătură cu tratarea confidenţialităţii şi a comunicărilor dintre membrii unei echipe este larg susţinut. sau este constrâns să se sinucidă. Raportul ia în considerare multe aspecte diferite ale tratamentului lui şi face un număr mare de recomandări care se extind mult peste limitele consilierii. să se discute confidenţial cu alţi membri ai echipei medicale. rudelor şi colegilor poziţia şi practica lor din punct de vedere etic. Sfatul dat de obicei consilierilor a fost să le expună cu claritate clienţilor.De obicei. nu există nici o dovadă că acel consilier ar fi putut să contribuie la prevenirea tragediei. dar consilierii trebuie să ia în considerare o clarificare a legii engleze. Fără îndoială. tabloul nu pare să fi inclus pe cineva care provine din domeniul consilierii şi. Acest lucru înseamnă că fiecare consilier trebuie să înţeleagă cu claritate dreptul legal al adulţilor înclinaţi spre sinucidere de a refuza oferta unui ajutor suplimentar. 177 . Responsabilitatea consilierilor care lucrează în termenii îngrijirii sănătăţii. [176] atunci când consilierul suspectează că un client ajunge să sufere de o boală mintală gravă şi prezintă o ameninţare serioasă pentru sine sau pentru alţii. Raportul este critic în legătură cu precauţia cu care consilierii tratează confidenţialitatea. acuză că ar fi trebuit să existe o obligaţie etică de călcare a confidenţialităţii până acolo încât. Înainte de tragedie. care subliniază dreptul adulţilor de a refuza orice tratament. Acesta continuă să fie un sfat temeinic. Anthony Smith şi-a ucis mama şi fratele vitreg în timp ce suferea de halucinaţiile date de o schizofrenie paranoică. Pentru o dezbatere mai amplă a modalităţilor în care consilierii din Marea Britanie pot să le răspundă constructiv şi legal clienţilor suicidali. vezi Capitolul 7. Chiar dacă ambele au fost aplicate. dificultăţile potenţiale ale ambelor recomandări nu sunt explorate. el fusese consiliat într-o serie de servicii sociale psihiatrice cu spitalizare. sau recomandările către medicii lor. Din nefericire. în acest sondaj. Învăţătura critică pentru consilieri. cu excepţia faptului că clientul are o tulburare mintală clară. chiar dacă acel tratament ar putea să salveze viaţa. constă în importanţa discuţiilor regulate cu colegii. Situaţia această este opusă celei în care se află consilierii în multe părţi din Statele Unite. cu privire la ce anume intră în limitele rolului. Îndeosebi. unde există o obligaţie legală serioasă de a raporta orice incident serios legat de sinucidere. competenţei şi eticii lor. incluziv consilierea sau recomandările suplimentare. în acest caz o echipă medicală a fost luată în atenţie într-un sondaj cerut de Southern Derbyshire Health Authority şi Derbyshire County Council cu privire la îngrijirea lui Anthony Smith (1996).

Totuşi. nu există nici o datorie generală de a raporta poliţiei sau oricui altcuiva faptul că un client a săvârşit o infracţiune. De exemplu: Sheila vorbeşte despre tulburarea sufletească pe care o are din cauză că este implicată într-un jaf în care a fost rănită o persoană. ea menţionează planurile pentru un alt jaf ce va avea loc timpul unei săptămâni. şi nu asupra unităţilor sociale cum este familia. ori derutante. Una dintre problemele care apar adesea este cum să se procedeze dacă un client vorbeşte despre faptul că săvârşeşte sau a săvârşit infracţiuni serioase. Are consilierul datoria de a împiedica o infracţiune? În legea penală.Responsabilitatea faţă de comunitate Preocuparea etică se concentrează de obicei asupra relaţiei client – consilier. nu există nici o [177] datorie generală de a împiedica pe cineva să săvârşească o infracţiune în afara cabinetului de consiliere (cu excepţia cerinţelor legale de a anunţa autorităţile cu privire la informaţiile deţinute despre anumite infracţiuni cum ar fi terorismul legat de Irlanda de Nord şi traficul de droguri: vezi Capitolul 10). acest fapt poate să fie considerat o infracţiune de irosire a timpului poliţiei. Totuşi. Tot ce se cere este un refuz politicos dar clar de a răspunde. Cel mai probabil. sau nu a luat măsuri rezonabile de a împiedica o infracţiune în prezenţa lui. sau de obstrucţionare a unui ofiţer de poliţie în îndeplinirea datoriei. un consilier poate să fie acuzat de aceste infracţiuni. când un client îl agresează pe altul. Acest lucru se va întâmpla numai dacă lipsa de intervenţie a consilierului a fost de aşa natură încât poate fi considerată o încurajare concretă. dacă sunt date răspunsuri false. poate să fie învinuit de infracţiunea de a ajuta şi favoriza infractorul. Nu există nici o datorie generală de a răspunde la întrebările poliţiei despre clienţi. Dacă infracţiunea este săvârşită în timpul şedinţei de consiliere. sau de a-l „sfătui” (în legea penală înseamnă a fi complice la infracţiune). cu excepţia faptului că un consilier lucrează în principal cu familii sau cu grupe sociale mai mari. foloseşte droguri ilegale. sau încearcă să se sinucidă în prezenţa consilierului. poziţia legală este destul de diferită. De asemenea. Excepţiile legale sunt tratate în Capitolul 10. 178 . Ce trebuie să facă acel consilier? Are consilierul datoria de a raporta infracţiunea care a fost săvârşită? În legea penală. Un consilier care nu a împiedicat. există situaţii în care consilierul este confruntat cu o dilemă în legătură cu responsabilităţile faţă de comunitate.

faptul că legea a fost călcată este suficient pentru ca infracţiunea să fi fost săvârşită. ca parte a „temei de casă”. asiguraţi-vă că sunt atât legale. Unele infracţiuni nu sunt suficient de serioase pentru a îndreptăţi folosirea forţei. cât şi etice”. este înţelept să se exercite precauţie. Prin urmare. este posibil ca acel consilier să fie învinuit împreună cu clientul pentru călcarea confidenţialităţii la care a fost incitat de consilier. În consecinţă. De asemenea. un consilier îşi încurajează clientul să schimbe locul de muncă fără să-i prezinte primului angajator avizul prealabil prevăzut în contract. justificabilă. Deşi greşeala consilierului cu privire la necunoaşterea legii şi lipsa de intenţie de a incita la infracţiune vor fi luate în considerare în pronunţarea sentinţei. Drogurile ilegale pot să intre în această categorie. care consimte. Dacă clientul face lucrul acesta.) Consilierul ar putea să nu aibă dorinţa ca clientul lui să calce legea. 179 . nu există un drept general de a folosi o forţă justificabilă pentru a împiedica tentativa de sinucidere. Să presupunem că un consilier crede sincer.Folosirea forţei ca mijloc justificabil de a împiedica o infracţiune este un drept. când clientului i se stabilesc sarcini pentru perioada dintre şedinţe. sau sinuciderea (pentru dezbateri suplimentare ale acestui subiect vezi Capitolul 7). la care a fost încurajat. dar în legislaţia viitoare ar putea să fie redusă la 16 ani. Windy Dryden (1990) avertizează: „Oricare ar fi sarcinile comportamentale pe care le negociaţi cu clientul. vârsta la care se poate da consimţământul pentru actele homosexuale între bărbaţi este de 18 ani. reţinerea fizică a cuiva spre a-l opri să lovească o altă persoană este. Deoarece sinuciderea nu mai este o infracţiune. De exemplu. dar greşit că nu este ilegal ca clientul lui de 16 ani să se angajeze în relaţii sexuale. consilierul îl încurajează şi susţine clientul în experimente sexuale de această natură. [178] Prin urmare. consilierul poate să fie învinuit împreună cu clientul pentru orice pierdere consecutivă suferită de o terţă parte. un consilier poate să fie învinuit din punct de vedere al dreptului civil şi pentru faptul că incită sau încurajează un client să calce un contract cu o terţă parte. Pentru a fi vinovat de incitare. De asemenea. cu un adult peste 16 ani. dar folosirea unei arme nu ar fi. Poate un consilier să-şi atragă învinuirea pentru faptele unui client. (În legea britanică. Un exemplu ilustrează cum poate un consilier să săvârşească infracţiunea de incitare. tehnică folosită adesea în metodele de consiliere comportamentale. nu este necesar ca acel consilier să ştie că activitatea respectivă este o infracţiune. dar nu o datorie. în particular. sau să înceteze furnizarea bunurilor pe care clientul s-a angajat să o facă prin contract. din cauza neglijenţei? Răspunsul este „da”. O folosire a forţei într-o măsură mai mare decât este justificabil constituie o infracţiune în ea însăşi. de obicei.

fapt pe care clientul îl interpretează adesea ca fiind o încurajare. Sheila. să se abţină de la acte care i-ar expune pe parteneri la riscul de infectare. Această dilemă a apărut în consilierea pentru HIV/SIDA. Dar. La un atelier de lucru. consilierul să poată hotărî că o călcare a confidenţialităţii spre a-l avertiza pe partener va fi justificată şi apărabilă (Capitolul 10). clienţii au ales. Kenneth Cohen i-a avertizat pe consilieri să fie atenţi când îi dau răspunsuri emfatice unui client care intenţionează să săvârşească un act ilegal. De exemplu. dar de a lucra în modalităţi care să-l ajute să-i spună soţiei lui. Până acum. aceasta este o posibilitate teoretică. ce s-ar întâmpla dacă Edward are o boală care pune în pericol viaţa şi ar putea să o infecteze pe soţia lui? Acest fapt face dilema etică mult mai serioasă. Cu toate acestea. pot să apară şi dileme etice în care legea nu este implicată în mod necesar. consilierii le-au spus partenerilor. sau dat în judecată pentru incitarea unui client la fărădelege.Deşi nu ştiu despre nici un consilier care a fost urmărit penal. Totuşi. până când se vor simţi în stare să le vorbească despre problema lor de sănătate. adesea din proprie voinţă. sau la cererea clientului. Pe de altă parte. Edward foloseşte consilierea pentru a-şi micşora sentimentul de vinovăţie legat de faptul că şi-a înşelat partenera cu privire la relaţiile lui sexuale frecvente cu alte persoane. Unii clienţi ar prefera mai degrabă să se abţină până la sfârşitul vieţii de la sex sau alte activităţi care i-ar expune pe partenerii lor la risc. după consultarea cu clientul şi cu alţi consilieri experimentaţi. Consilierul trebuie să aleagă sau să fie emfatic. m-am concentrat asupra responsabilităţilor legale faţă de comunitate şi asupra consecinţelor potenţiale. inclusiv oferta de a fi prezent când îi spune soţiei. cu posibilitatea. consilierul. de a fi pasibil de învinuiri legale ca o consecinţă a faptelor săvârşite ulterior de client. decât să le spună partenerilor. sau să-şi reţină empatia. Practica generală a fost aceea de a respecta controlul clientului asupra informaţiilor confidenţiale. Ocazional. [179] cu consimţământul clientului. chiar şi una îndepărtată. Concluzie 180 . Seriozitatea situaţiei pentru toţi cei implicaţi îi cere consilierului să fie sigur că nu există nici o alternativă posibilă de a acţiona. se simte tot mai îngrijorat pentru soţia lui. Etica respectării confidenţialităţii şi a autonomiei clientului l-ar împiedica pe consilier să-i comunice direct soţiei lui îngrijorarea ei. ce se întâmplă dacă clientul continuă să-şi expună partenerul la riscul de infectare în mod deliberat şi nepăsător? Aceasta ar părea să fie o situaţie în care.

Aceste situaţii sunt mult mai uşor de rezolvat înainte decât retrospectiv. este bine să anticipeze care ar putea să fie dificultăţile şi să caute căi de a le evita. Ori de câte ori este posibil. iar clientul să le poată lua în considerare. Una dintre căile cele mai bune de a fi prevenit cu privire la conflictele potenţiale între responsabilităţi este aceea de a discuta cu un consilier experimentat care lucrează într-o situaţie similară. Aceasta este una dintre funcţiile importante ale supervizării consilierii. Când conflictul între responsabilităţi nu poate fi evitat. [180] 181 . este important ca clientul să cunoască lucrul acesta.Tratarea responsabilităţilor care intră în conflict este deosebit de dificilă pentru un consilier. sau să caute consilierea în altă parte.

Ţinta este de a maximiza natura constructivă şi sănătoasă a oricărei relaţii de consiliere prezentate pentru supervizare. departamentul de psihologie al BPS. ca alternativă pentru „supervizarea consilierii”. probabil. Popularitatea acestui termen pare să crească şi să scadă. a ajuns să fie o trăsătură distinctivă a tradiţiei britanice în consiliere. Din lipsa unui termen mai bun. Din nefericire. Termenul de „susţinere” poate să fie derutant. O resursă care rupe izolarea rolului de consilier şi poate îndeplini o serie de funcţii pozitive pe care le voi discuta mai târziu. nu există nici un termen întru totul satisfăcător pentru rolul acesta. şi nu funcţia principală a rolului. 1997: A6). pentru că acesta este termenul larg acceptat. Susţinerea profesională poate să implice dificultatea şi. şi nu cu o facilitate independentă. „Susţinerea consultativă” este vulnerabilă la o înţelegere greşită. Uneori. COSCA. Limbajul care exprimă obligaţia este în conflict cu etosul şi scopul supervizării şi poate să fie înşelător. dacă este interpretat ca fiind singura funcţie.12 Supervizarea consilierii Accentul pus pe supervizarea sistematică şi continuă. cât şi profesională. Cerinţa pentru membrii BAC este fără echivoc: „Consilierii trebuie să aibă o supervizare continuă. este folosit termenul „susţinere consultativă”. pe lângă contribuţia la bunăstarea consilierului. şi unele secţii ale UKCP consideră că a beneficia de supervizarea consilierii este o cerinţă etică fundamentală. am continuat să folosesc „supervizarea consilierii”. şi nu supervizorului consilierii. poate să instige la o investigaţie pentru malpraxis. Totuşi. am folosit ghilimelele pentru a indica faptul că semnificaţia termenului este distinctivă în 182 . dar unul dintre aspectele lui este atmosfera pozitivă a „susţinerii”. ca o soluţie finală. care constituie. Deoarece responsabilitatea principală pentru lucrul cu clienţii îi revine consilierului. un rezumat mai corespunzător al scopului acestui rol. atâta vreme cât consilierul îşi desfăşoară activitatea de consiliere. această cerinţă etică este tot una cu asigurarea faptului că acel consilier are acces la o resursă constructivă. sistematică şi corespunzătoare a activităţii” (BAC. deoarece oferă atât susţinere personală. BAC. Prezentarea rolului în [181] această modalitate evită o parte din împotrivirea evocată uneori din cauza unei asocieri derutante a termenului „supervizare” cu responsabilitatea faţă de un inspector profesional. specializare şi statut. dacă termenul „consultativă” este asociat prea mult cu noţiunea de „consultant”.

evaluării şi dezvoltării practicii profesionale” (BPS. Ca în consiliere.6.3. Definiţia dată de BAC este mai lungă. O dată ce un practician are experienţă într-un anumit model de consiliere. Gaie Houston (1990) scrie dintr-o tradiţie umanistă ale cărei rădăcini se află în terapia Gestalt. poate fi stimulator să fie supervizat de cineva care foloseşte o abordare diferită. Prin urmare. dar în contextul aceleiaşi tradiţii. Dave Mearns (1991) oferă o concepţie centrată pe persoană a experienţei de supervizor.1).consiliere şi poate să fie deosebită de alte forme de supervizare.1. 1997: B. 1995a: 2.1). Este o relaţie confidenţială (BAC. din acest motiv. [182] Lecturile suplimentare cu privire la diferitele abordări în supervizarea psihologică Oricine este interesat să cunoască mai mult cu privire la diferitele abordări în supervizarea consilierii este sfătuit să considere folositoare următoarele scrieri. Scopul ei este să asigure eficacitatea relaţiei consilier/client. John Foskett şi David Lyall (1988) descrie o abordare psihodinamică a consilierii persoanelor care oferă servicii pastorale. Supervizarea consilierii se referă la un aranjament oficial care îi abilitează pe consilieri să discute sistematic despre activitatea lor de consiliere cu una sau mai multe persoane care au o experienţă obişnuită în calitate pe consilieri practicanţi şi înţeleg ce este supervizarea consilierii. supervizarea consilierii se desfăşoară după modele diferite. este recomandabil ca începătorii şi consilierii care sunt relativ lipsiţi de experienţă să caute supervizarea consilierii din partea cuiva care foloseşte în supervizare aceeaşi orientare teoretică pe care o folosesc ei în consiliere. care sunt asociate cu diferite şcoli de gândire cu privire la consiliere. inclusiv supervizarea medicală dintr-o clinică. Ce este supervizarea consilierii? Îndrumările pentru consilierii psihologici definesc „susţinerea consultativă/supervizarea” ca „o relaţie contractuală negociată între practicieni cu scopul susţinerii. dar cartea lor este întemeiată substanţial pe supervizarea lucrătorilor sociali şi. nu face deosebire între supervizarea managerială în 183 . Peter Hawkins şi Robin Shohet (1989) oferă o imagine de ansamblu asupra supervizării în profesii care oferă servicii de ajutorare. sau cea administrativă. Robin Shohet şi Joan Wilmot (1991) scrie tot dintr-o perspectivă umanistă.

Am constatat că modalitatea în care clasifică sarcinile implicate în supervizarea consilierii este deosebit de folositoare. Asigurarea unei supervizări şi susţineri sistematice în cadrul practicii obişnuite de consiliere contribuie la protejarea confidenţialităţii. este folositoare pentru modelele de supervizare pe care le prezintă. Cu toate acestea. Supervizarea oferă un sistem de susţinere personală a consilierului. De ce supervizarea consilierii este considerată aşa de esenţială? 1. Acesta este într-o legătură strânsă cu modelul remarcabil de consiliere şi cu munca lui Gerard Egan. Supervizarea îl ajută să depăşească unele dintre dificultăţile pe care le creează acest fapt. Lucrul cu supărările şi dificultăţile altora poate să-l afecteze pe consilier. sau să ignore vreun punct important. 1995) au produs un manual de instruire folositor care combină articole introductive şi casete audio cu privire la aptitudinile pentru a superviza şi pentru a fi supervizat. 184 . De exemplu. poate să zădărnicească orice vindecare pentru client. sau să fie confuz cu privire la ce se întâmplă cu un anumit client. 1990). Aceste două texte din urmă tratează şi problemele etice legate de relaţia de supervizare. 2. un consilier poate încerca să evite zonele care sunt dureroase [183] pentru el. Un consilier poate să ajungă prea implicat. Francesca Inskipp şi Brigit Proctor (1994. Nevoia de supervizare este accentuată în materialul informativ al BAC cu privire la supervizare.această secţiune şi supervizarea în consilierea independentă. care este considerată aşa de importantă în consiliere. Michael Carroll (1996) oferă una dintre cele mai cuprinzătoare imagini de ansamblu asupra subiectului. consilierea îl supune pe consilier la cerinţe considerabile. Prin însăşi natura ei. dar procedând aşa. Ea reduce riscul ca unii consilieri să simtă nevoia de a dezvălui informaţii într-o modalitate necorespunzătoare cu scopul de a obţine susţinere personală. În Supervision in Helping Professions. Peter Hawkins şi Robin Shohet (1989) au observat: „O bună relaţie de supervizare este modalitatea cea mai bună pe care o cunoaştem pentru a ne asigura că rămânem deschişi faţă de noi înşine şi faţă de clienţii noştri”. El poate să aibă îndoieli ascunse cu privire la eficienţa lui (BAC. Steva Page şi Val Wosket (1994) au avut o contribuţie valoroasă în dezvoltarea unui model ciclic de supervizare.

ca şi când ai fi propriul observator într-o relaţie. 4. este nevoie de o revizuire sistematică. 1995). Modalitatea în care se desfăşoară supervizarea poate să se schimbe în funcţie de nevoia consilierului. Consilierul continuă să se dezvolte şi să se schimbe pe întregul parcurs al vieţii. Un consilier începător ar putea să dori ca 185 precum şi un forum în care poate să aibă loc . prin urmare. Mai mult. De ce supervizarea consilierii trebuie să continue pe toată durata perioadei de activitate? În majoritatea zonelor din America şi Europa. Prin urmare. Care sunt motivele pentru faptul că în Marea Britanie a fost adoptată o abordare diferită? 1. supervizarea este opţională pentru consilier. consilierul nu încetează să înveţe. cercetări şi experienţă acumulată. Ea oferă un forum important pentru o învăţare suplimentară. în acelaşi timp. [184] 3. 5. Ele evoluează continuu prin interacţiunea practicienilor care folosesc diferite modele. Ştiinţa şi metodele care contribuie la consiliere nu sunt statice. Este dificil să fii implicat aşa de personal într-o relaţie cum este cea pe care o cere consilierea şi. Un supervizor independent poate să-i atragă consilierului atenţia la problemele etice şi la standarde care este posibil să fi fost trecute cu vederea. Supervizarea oferă o stimulare continuă pentru o învăţare suplimentară. Consilierii pregătiţi şi cu experienţă declară că supervizarea continuă să fie folositoare multă vreme după orice perioadă de pregătire şi de probă. să păstrezi un grad de obiectivitate. Supervizarea îl ajută pe consilier să păstreze ambele perspective. supervizarea este cerută numai pe durata pregătirii şi pentru o perioadă ulterioară de probă (ACA. învăţarea. Acest lucru înseamnă că o parte importantă a relaţiei de consiliere se schimbă continuu şi. independenţa supervizorului poate ajuta la identificarea altor lucruri de care consilierul nu a fost conştient mai înainte.3. După aceea. Supervizarea contribuie la dezvoltarea consilierului. 2. Consilierea este un proces complex.

Supervizarea şi responsabilitatea administrativă Confuzia între supervizarea consilierii şi responsabilitatea administrativă a fost o dificultate constantă în stabilirea standardelor de practică şi în comunicarea înţelesului pe care îl are supervizarea consilierii pentru consilier. este important ca supervizorul să nu aibă alte roluri importante în viaţa consilierului. ar trebui să nu fie un partener sexual. Respectarea confidenţialităţii şi a discreţiei este esenţială. De obicei. care este mai înclinat să-şi structureze şedinţa singur şi doreşte să fie mai degrabă ajutat. La conferinţele internaţionale mi-am dat seama de interesul tot mai mare faţă de modalitatea în care este folosită supervizarea consilierii în Marea Britanie. Independenţa supervizorului Practica obişnuită este ca supervizorul să fie suficient de independent de consilier. o problemă asemănătoare celei din experienţa clientului faţă de consilier. aşa încât consilierul să se simtă în stare să-şi exprime vulnerabilitatea şi îngrijorările personale. exprimarea acestora formează doar o parte a supervizării consilierii. Prin urmare. în care lucrurile discutate în timpul supervizării să nu se răsfrângă asupra vieţii de zi cu zi a consilierului. sau cineva cu care consilierul are un contact frecvent în afara supervizării. Adesea. supervizarea pune problema încrederii şi a siguranţei consilierilor. sau orice simţăminte negative legate de activitatea lui de consiliere.supervizorul să ofere o supervizare mai structurată şi mai detaliată decât un consilier mai experimentat. de obicei. decât îndrumat. un partener de afaceri. un prieten apropiat. Cerinţa ca supervizorul consilierii să fie 186 . Prin urmare. cu rezultatul că unii consilieri din Europa şi Statele Unite doresc acum o supervizare continuă şi se gândesc dacă nu cumva ar trebui să fie obligatorie. sau insuficient de abil în munca lui cu clienţii. În contextul standardelor profesionale şi de muncă. dar poate să fie un ingredient valoros în procesul de dezbatere a situaţiilor în care clientul se simte blocat. pentru a fi în stare să creeze un forum sigur. se consideră că „supervizarea” implică supravegherea sau controlul făcut de cineva care [185] are autoritate asupra unui lucrător.

fiind capabil să aibă un rol constructiv în supervizarea consilierii. care lucrau în agenţii de stat şi voluntare. Aceasta nu este o remarcă legată de el ca persoană. cât şi faţă de supervizorul consilierii. rolul de supervizor al consilierii să fie independent de cel de administrator instituţional.1991b). aceste dificultăţi apar din îngrijorarea că administratorul ar putea să fie mai puţin pregătit sau experimentat în domeniul consilierii. ori de câte ori este posibil. sunt lucruri pe care nu le pot discuta cu el. aceştia mi-au descris dificultăţile care apăreau din aşteptarea ca ei să fie obligaţi să fie supervizaţi de superiorul administrativ. De exemplu. Totuşi. decât consilierul însuşi. Consilierii care lucrează în organizaţii cu o structură instituţională sunt deosebit de conştienţi de dificultăţile stabilirii unor mijloace corespunzătoare de a da socoteală atât faţă de superiorul pe linie administrativă. între consilier şi superiorul administrativ ar putea să existe o relaţie deficitară. Această metodă de acordare a supervizării se conformează standardelor de practică recomandate de Peter Hawkins şi Robin Shohet (1989) care integrează rolurile educativ. încât BAC şi COSCA au adoptat-o. Fără îndoială. 187 . Situaţie este cauzată de faptul că avem roluri diferite în relaţia dintre noi (Bond. [186] Cerinţa ca supervizarea consilierii să fie făcută de cineva care este independent de graniţele potenţial problematice dintre supervizarea administrativă şi supervizarea consilierii este negociată cu claritate şi înţeleasă de toţi cei implicaţi. Totuşi.independent de consilier arată cu claritate că acesta este un model necorespunzător pentru supervizarea consilierii. Acest lucru are ca scop o păstrarea unei deosebiri clare între aspectele răspunderii faţă de agenţie şi cele care sunt legate de lucrul cu clientul. În timpul consultărilor mele cu consilierii pentru cazurile de HIV. unii consilieri sunt numiţi în funcţii administrative şi sunt situaţii în care administratorul are şi o experienţă considerabilă în consiliere. Pe de altă parte. larg susţinută de consilierii care lucrează în alte circumstanţe. Cu toate acestea. Totuşi. Ea are o influenţă cât se poate de pozitivă asupra muncii mele. Un participant a exprimat o opinie care era reprezentativă pentru numeroase comentarii: Am respectul cel mai mare pentru managerul meu. Această opinie. deoarece sunt prea personale. Uneori. deoarece activitatea de consiliere se află în dezvoltare. consilierii simţeau că un administrator nu era potrivit spre a fi singurul supervizor al consilierii. sau pentru că trebuie să le clarific în mintea mea înainte de a le spune. această abordare are nişte limitări distincte pentru consilieri. de susţinere şi administrativ. chiar şi când aceste dificultăţi nu au existat. lucrătorii sociali şi cei pentru tineret sunt supervizaţi de şeful lor de echipa. este aşa de bine întemeiată. se consideră de nedorit ca administratorul să fie singurul supervizor. cerând ca.

ultima ar fi subiectul principal în supervizarea consilierii independente. experienţa şi/sau pregătirea administratorului şi termenii în care consilierea îi este acordată clientului. Cu toate acestea. dar nu le poate elimina. Pe de altă parte. De exemplu. poate să minimalizeze efectele pe care autoritatea supervizorului în cadrul organizaţiei le are asupra procesului de supervizare. este imposibil ca un administrator să scape de efectul inhibant pe care îl are autoritatea lui. Acest fapt. este de o importanţă mai mare ca problemele ce apar în lucrul cu clienţii să fie discutate independent de orice supervizare administrativă. O tratare corespunzătoare a responsabilităţilor supervizorului. care este administrat de consilieri. consilierii angajaţi într-o instituţie trebuie să fie extrem de atenţi la metodele de a răspunde faţă de administraţie. În aceste situaţii. Măsura în care dificultăţile ce apar în lucrul cu clienţii ar trebui sau nu să fie supuse supervizării administrative va depinde de mai multe variabile. 188 . cât şi ai angajaţilor. poate să fie mai flexibil în separarea supervizării administrative de supervizarea consilierii. susţinerea personală acordată consilierului. Printre acestea sunt rolul agenţiei. În mod asemănător. [187] va determina ce anume simte consilierul că este în stare să prezinte în timpul supervizării. mulţi consilieri cred că este important să se păstreze o deosebire între supervizarea administrativă şi supervizarea consilierii. dificultăţile care apar din lucrul cu clienţii. Nici supervizorul. sau de a institui proceduri disciplinare. Prima temă poate să fie un subiect de dezbatere în cadrul supervizării administrative.Divizarea sarcinilor de supervizare Există trei teme vaste care trebuie să fie luate în considerare în supervizarea în cadrul unei agenţii: Acestea sunt: responsabilitatea faţă de agenţie. nici administratorul nu pot ignora faptul că administratorul are şi responsabilitatea de a acorda referinţe. de a face recomandări pentru promovare. Indiferent cât de mult experienţă ar avea administratorul în calitate de consilier. un serviciu gratuit de consiliere acordat comunităţii. care se împart între supervizarea consilierii şi cea administrativă. deoarece administratorii vor fi atât ai consilierului. sau cât de abordabil ar fi ca persoană.

Etica şi practica agenţiei Monitorizarea calităţi consilierii Fortifiantă refacere) Perspectivă (sau de Evaluarea răspunsului venit de la client Tratarea problemelor personale şi a stresului provenit din consiliere Confirmarea realizărilor Evaluarea întregii activităţi consiliere Relaţia dintre consiliere şi alte metode prin care clientul obţine ajutor Relaţiile dintre consilier şi membrii altor profesiuni.1 Sarcinile supervizării consilierii: model de împărţire a sarcinilor Sarcini Descriere Administrator Asumate de Supervizorul consilierii/ susţinere consultativă Formativă Dezvoltarea aptitudinii Reflectare asupra experienţei Noi învăţături cu privire la procesul de consiliere. [188] În studiul meu cu privire la consilierea pentru cazurile de SIDA (Bond. grupul din care aparţine clientul. Tabelul (12. Acest model este adaptat din deosebirea de sarcini descrisă de Brigid Proctor (1988). Consilierii care lucrează pe cont propriu în practica privată au norocul de a nu se confrunta cu problemele puse de responsabilitatea dublă dintr-o agenţie. 1991b). de Cu toate acestea.1) are scopul de a arăta că unele dintre responsabilităţi pot să fie exercitate împreună. acest model pare să fie aplicabil pentru consilierii care lucrează cu clienţii într-o varietate vastă de situaţii. modalitatea în care sarcinile supervizării sunt împărţite între supervizorul administrativ şi supervizorul consilierii independente ar putea să difere mult de situaţia în care se află consilier ce lucrează într-o instituţie ai cărei administratori cunosc puţin. sau nu cunosc nimic în domeniul consilierii. faţă de un 189 . Cu câteva revizuiri minore pentru a se potrivi răspunsurilor primite.Tabelul 12. problemele specifice ridicate Normativă de client Consilierea: standarde. am sugerat un model de negociere a împărţirii sarcinilor între supervizarea consilierii şi cea administrativă.

Echilibrul între sarcini Fiecare sarcină are câte două funcţii specifice. Pe măsură ce cursurile de instruire vor ajunge tot mai disponibile.administrator. supervizarea ar ajunge repede să fie instruire. numai un număr relativ mic de persoane au această acreditare. supervizorii vor beneficia de pregătire şi pentru activitatea de supervizare. De exemplu. O abordare psiho-dinamică a consilierii evidenţiază că supervizarea este un proces menit să dezvolte propria „supervizare interioară” a consilierului. Nici unul dintre aceste rezultate nu este considerat dezirabil în supervizarea consilierii. BAC a început şi [189] un program de acreditare a supervizorilor consilierii. în scurt timp. Recent. cât şi experimentaţi în consiliere. supervizarea consilierii ar putea fi schimbată într-o analiză organizaţională. Cea formativă este legată de dezvoltarea unor aptitudini noi. Un accent prea mare pus pe funcţia fortifiantă ar putea să transforme supervizarea într-o consiliere personală. Cea de perspectivă înseamnă a face un pas înapoi şi a evalua modelul de lucru al consilierilor şi relaţia de consiliere împreună cu alţi consilieri sau persoane care oferă alte servicii. dar este de prevăzut că. în întreaga ţară va fi răspândit un număr substanţial de supervizori acreditaţi ai consilierii. Acest lucru se întâmplă cel mai adesea în zonele din ţară unde 190 . Dacă funcţia normativă predomină. Condiţiile pentru activitatea de supervizare a consilierii Supervizorul trebuie să fie pregătit în domeniul consilierii şi să aibă experienţă. În acest moment. Această „supervizare interioare” trebuie să fie cuprinzătoare. Unii consilieri raportează dificultatea de a găsi supervizori care sunt atât pregătiţi. Cea fortifiantă (sau de refacere) este o ocazie de a primi susţinere personală. Singurul supervizor care ar prelua toate aceste sarcini. Este important ca între aceste sarcini să fie păstrat un echilibru. şi faţă de un supervizor independent al consilierii. supervizarea ar putea să ajungă un seminar de etică. Scopul este acela de a trece de la o funcţie la alta. Cea normativă este legată de păstrarea standardelor. dacă acea componentă de învăţare din cadrul funcţiei formative ar fi predominantă. Dacă evaluarea perspectivă predomină. aşa încât nici una dintre ele să nu ajungă să fie predominantă în detrimentul celorlalte.

BAC sugerează să fie luaţi în considerare factorii următori: intensitatea emoţională a consilierii complexitatea muncii experienţa şi pregătirea consilierului ţintele personale de dezvoltare dificultăţile specifice (BAC. este mai bine ca supervizarea să fie făcută de cineva care este pregătit într-o profesie strâns legată şi care are cunoştinţe în domeniul consilierii. pentru consilierii cu experienţă.consilierea este în general mai puţin dezvoltată. dar variabilele sunt prea mari şi imposibil de calculat pentru a se oferi acest fel de răspuns. 191 . supervizarea între egali poate să fie extrem de eficientă. care are un număr relativ mic de clienţi ce nu sunt deosebit de solicitanţi (BAC. iar acest calcul a fost subiectul multor cercetări în cadrul BAC. care ar dori să beneficieze de supervizarea cuiva cu mai multă experienţă. în general. două dintre organizaţii au prevăzut câteva norme îndrumătoare. În aceste situaţii. Din fericire. Se aşteaptă ca timpul de supervizare a consilierii să crească proporţional cu numărul de clienţi. Nimic nu poate să înlocuiască judecata profesională a fiecărui consilier şi a fiecărui supervizor. Ambele stabilesc drept limită minimă 1. A existat impresia că unii consilieri ar dori certitudinea unei formule de calcul matematic precis. 1998b). pot să fie luaţi în considerare factori similari. [190] Cu privire la modalitatea în care se desfăşoară supervizarea consilierii. Frecvenţa supervizării Cu privire la timpul minim considerat necesar pentru supervizarea consilierii. decât să nu fie acordată nici un fel de supervizare. deşi. 1998b). Nota informativă publicată de BAC subliniază că acesta este un minim absolut (sublinierea lor).5 ore pe lună pentru un consilier cu un număr mic de clienţi. relevant numai în circumstanţele cele mai favorabile pentru un consilier cu experienţă şi bine pregătit. iar cursurile de instruire nu sunt uşor accesibile. O altă variantă este ca supervizarea consilierii să fie asigurată între consilieri cu aceeaşi pregătire. acest lucru nu este considerat de dorit pentru consilierii recent calificaţi. Pe de altă parte.

Aspecte etice în cadrul supervizării consilierii În legătură cu dilemele etice în cadrul supervizării consilierii. avertizându-l pe supervizor. Prin urmare. deoarece obligaţiile contractuale şi etice îi revin în primul rând consilierului şi. În Marea Britanie nu s-a întâmplat aşa. Tipul acesta de abordare pare lipsit de sens. Modelul de responsabilitate legală în Marea Britanie este tratat mai departe ca un lanţ metaforic în care consilierul este răspunzător faţă de client. Responsabilitatea în lucrul cu clienţii Din punct de vedere al cadrului legal. încă mai sunt de făcut destul de multe cercetări serioase şi folositoare. Câteva dintre aspecte sunt suficient de bine formulate şi larg întâlnite spre a fi menţionate specific. Aceasta este o modalitate de conceptualizare a responsabilităţii semnificativ diferită de aceea de a-l face pe supervizor direct responsabil faţă de lucrul cu clienţii. este posibil să există şi o reclamaţie secundară împotriva supervizorului. aşa încât consilieri aflaţi în curs de pregătire să aibă un grad de responsabilitate în lucrul cu clienţii. dacă reclamaţiile împotriva lor au avut succes. nu ar fi lipsit de justificare să se examineze dacă supervizorul şia îndeplinit propriile responsabilităţi într-o modalitate potrivită nevoilor consilierului aflat în curs de pregătire. când depăşesc graniţele răspunderii. Acest fapt este larg acceptat ca fiind corespunzător pentru consilierii pregătiţi şi cu experienţă. Consilierii aflaţi în curs de pregătire sunt răspunzători din punct de vedere legal. dar a fost pus sub semnul întrebării în contextul lucrului cu consilierii aflaţi în curs de pregătire. în loc de a-l susţine în exercitarea ei. În opinia mea. 192 . Confidenţialitatea Accentul legal şi etic este pus pe protejarea informaţiilor personale identificabile. cea mai bună practică este aceea de a discuta cazurile. dacă pregătirea începe prin a-l scuti de obligaţia responsabilităţii pe consilierul aflat în această etapă. în supervizarea consilierii. supervizorii au fost consideraţi răspunzători legal pentru lucrul cu consilierii. dar. între SUA şi Marea Britanie există deosebiri care au atras atenţia cu privire la aspectele etice. Între client şi supervizor nu există o responsabilitate directă. probabil că este cel mai bine ca reclamaţiile şi procedurile disciplinare în cadrul profesiei să respecte acelaşi model. În SUA. Totuşi. iar supervizorul este răspunzător faţă de consilieri. ar însemna că pregătirea este deficitară.

sau dintre un lucrător şi un grup este o fantezie. Lucrurile pe care cineva le aduce pentru supervizare sunt selective şi supuse „prezentării”. Dacă nu este posibil. Aceleaşi măsuri care se iau pentru protejarea clienţilor trebuie să fie valabile şi pentru cei supervizaţi. trebuie să lucreze pe baza raportului celui supervizat cu privire la propria muncă. 193 . o astfel de practică este discutabilă. Pe acest temei. la informaţiile care aparţin în mod esenţial relaţiei particulare dintre consilier şi client. sau consimţământul acestora constituie nişte standarde mai bune. Ce este vizionat sau auzit direct (sau de pe o casetă video sau audio) este întotdeauna parţial şi influenţat de vizionare şi ascultare. protecţia etică şi legală completă [191] este obţinută numai prin consimţământul clienţilor. În mod unic. de aceea. Nu pot să-i încurajez pe cei pe care îi supervizez să-mi ofere un acces mai corespunzător la o practică. Respectarea unei etici temeinice în relaţia de supervizare este considerată la fel de esenţială pentru cei supervizaţi. Supervizorul nu poate să observe direct consilierea şi. BAC a dezvoltat un cod paralel pentru etica şi practica supervizării consilierilor (BAC. evidenţiind importanţa deschiderii celui supervizat. Nu pot să exercit controlul asupra curajului. cum este pentru clienţii din relaţia de consiliere. munca pe care oamenii o fac cu alţi oameni este predominant „nesupervizată”. Brigid Proctor (1988) scria în calitate de supervizor. astfel: Faptul ca eu să pot avea acces.folosind anonimatul clienţilor. o mare parte a valorii supervizării depinde de dispoziţia consilierilor de a-şi prezenta propria muncă pe cât mai încrezători cu putinţă şi fără a omite dilemele etice şi personale cu care se confruntă. s-ar putea argumenta că unele dezvăluiri de informaţii personale identificabile ar fi justificabile din punct de vedere etic şi ar putea fi apărate legal. iar păstrarea anonimatului clienţilor. Concluzie Etica şi practica supervizării au un scop asemănător celor din cadrul consilierii. Abuzul din partea supervizorului Există exemple când cei supervizaţi au fost hărţuiţi sexual de supervizorul consilierii şi s-au simţit oprimaţi şi intimidaţi. Standardul general trebuie să fie acela că relaţia de supervizare este confidenţială. în calitate de supervizor. Cu toate acestea. În ultima instanţă. În realitate. datorită interesului public general în promovarea calităţii consilierii oferite. 1995).

onestităţii sau bunei voinţe sau asupra percepţiei care determină prezentarea pe care cel supervizat alege să mi le ofere. [192] 194 .

Cu alte cuvinte. înainte de a explora aspectele secundare cu privire la siguranţa consemnărilor. c) Întocmirea sistematică a notelor de consiliere face mai uşor de observat orice schimbare în materialul clientului pe parcursul unei serii de şedinţe. Procesul de amintire din memorie implică inevitabil un grad de „rescriere” a trecutului în termenii unei perspective bazate pe prezent. există o serie de aspecte care continuă să aibă o importanţă din ce în ce mai mare. [193] iar lucrul acesta îi lasă consilierului libertatea de a se concentra mai degrabă asupra problemelor puse de client. cum ar fi numele persoanelor menţionate de client. deoarece îl face în stare pe consilier să reflecteze sistematic asupra celor întâmplate şi asupra panului pentru şedinţele următoare. b) Consemnările îi oferă consilierului un aide-memoire pentru detaliile întâmplătoare. Una dintre preocupările fundamentale este obligativitatea de a face note de consiliere. conţinutul lor şi durata cât trebuie să fie păstrate după încheierea consilierii. accesul clienţilor. Este de dorit să fie făcute note de consiliere? Printre argumentele în favoarea notelor de consiliere sunt următoarele: a) Procesul de scriere a notelor îl ajută pe consilier în organizarea propriilor idei şi simţăminte. ea trebuie să fie lămurită în conformitate cu situaţiile particulare în care este acordată consilierea. Pentru că între consilierii din Marea Britanie nu există un consens cu privire la această problemă. procesul de scriere a notelor îmbunătăţeşte calitatea consilierii.13 Notele de consiliere În legătură cu notele şi înregistrările. Acest lucru este folositor pentru consiliere. Întocmirea de 195 . În acest capitol sunt trataţi factorii cheie ce trebuie să fie luaţi în considerare în luarea unei decizii personale. al colegilor şi al autorităţilor la acestea. decât asupra efortului de a-şi aduce aminte detaliile de la o şedinţă la alta.

Kenneth Cohen (1992) a făcut observaţii similare cu privire la întocmirea rapoartelor. dacă nu aţi păstrat note corespunzătoare. astfel de note ar putea să fie o dovadă valoroasă. dacă clientul face reclamaţii împotriva consilierului. dar contextul în care a avut loc consilierea poate înlocui această presupunere (Cohen. dacă ar apărea vreo dispută legată de lucrul acesta. Acest lucru îi oferă consilierului informaţii valoroase. Îndeosebi. ele [consemnările] pot să fie o modalitate valoroasă prin care consilierul să-şi susţină propria versiune cu privire la cele întâmplate în şedinţă. sunteţi mai predispuşi să fiţi bănuiţi de un comportament neprofesional. atunci când este potrivit. Prin urmare. Unii studenţi şi terapeuţi consideră că nu este înţelept să păstreze consemnări detaliate cu privire la clienţii lor. Deşi nu este de dorit ca să se întâmple din cauza unei întocmiri necorespunzătoare a consemnărilor. care arată că el şi-a îndeplinit cu adevărat datoria faţă de client. În Marea Britanie. pe care poate aleage a le împărtăşi cu clientul. BAC nu le cere consilierilor să întocmească note de consiliere. adresânduse unei organizaţii profesionale. În cultura mai litigioasă a Statelor Unite. faptul de a nu întocmi note de consiliere poate să nu fie în el însuşi o călcare a datoriei legale faţă de client. [194] O concluzie derivată din concepţia lui Cohen este că o organizaţie profesională ar trebui să hotărască dacă întocmirea consemnărilor este sau nu o cerinţă a unei bune 196 . o astfel de practică poate să influenţeze negativ rezultatul unui proces. ar putea să nu fie surprinzător faptul că Kenneth Austin (1990) şi-a exprimat concepţia cu privire la consilieri astfel: Trebuie să fiţi conştienţi de modul în care procedeele de întocmire a notelor de consiliere pot să determine rezultatul unui proces juridic împotriva voastră. Din punct de vedere legal.consemnări concomitent cu consilierea face mai vizibile orice schimbări care au avut lor pe parcursul consilierii. Friern Hospital Management Committee. sau dacă începe o acţiune legală împotriva consilierului. în cazul în care ajungeţi să fiţi implicaţi într-un proces juridic. care pot să fie folositoare. Totuşi. 1992). Totuşi. este interesant de observat că în Code of Ethics and Practice for Counsellors…. aplicând regula din Bolam v. d) Întocmirea sistematică a notelor de consiliere oferă dovezi cu privire la gradul de grijă manifestată de consilier în lucrarea lui.

unii consilieri preferă să nu întocmească nici o notă de consiliere spre a preveni această eventualitate. iar lucrul acesta ar putea să ducă la o învinuire potenţială a consilierilor care nu întocmesc note de consiliere. Din acest rezumat al argumentelor pro şi contra întocmirii notelor de consiliere reiese clar că balanţa înclină în favoarea întocmirii lor ca standard general de bună practică a consilierilor.practici. balanţa va înclina în defavoarea întocmirii lor. trebuie să ia în considerare teama clienţilor lor că poliţia. inclusiv notele de consiliere. b) Întocmirea de note de consiliere poate să complice efortul de a stabili o relaţie bazată pe încrederea clienţilor. clienţii au dreptul legal de a vedea consemnările întocmite de consilierul lor. unii clienţi ar putea să fie consultaţi în zone în care jafurile sunt aşa de frecvente. consilierii care lucrează cu clienţi vulnerabili la urmărirea penală. (vezi.198). c) d) Întocmirea notelor de consiliere este consumatoare de timp. Totuşi. sau în alte forme de lucru folosind mijloace mobile trebuie să se gândească la posibilitatea ca mijloacele utilitare să le fie furate cu totul. cum ar fi prostituatele.200). consumatorii de droguri şi alţii. în situaţii în care consemnările nu pot să fie păstrate în siguranţă. P. De exemplu. Unii consilieri au rezerve faţă de întocmirea unor consemnări care pot fi cerute de clienţi spre a fi folosite în afara relaţiei de consiliere în procese juridice împotriva altora (vezi p. încât este dificil a să păstra consemnările în siguranţă. sau alte autorităţi ar putea să pună mâna pe vreun raport. De exemplu. Serviciile sociale care îşi desfăşoară activitatea în autobuze modificate. e) În anumite circumstanţe. sau în care existenţa lor ar fi dăunătoare clienţilor şi nu ar corespunde intereselor lor. Argumentele cele mai frecvente împotriva notelor de consiliere sunt: a) Problemele cu privire la asigurarea că notele de consiliere sunt atât în siguranţă. Prin urmare. 197 . De asemenea. unii consilieri ar putea să lucreze în situaţii în care nu pot fi siguri că alţi colegi vor respecta înţelegerile cu clienţii cu privire la persoana care are acces la consemnări. cât şi confidenţiale.

Când o pătrundere prin efracţie este previzibilă. Prima apărare împotriva dezvăluirii neautorizate este siguranţa fizică a consemnărilor. clienţii ar fi îndreptăţiţi să presupună că notele de consiliere sunt păstrate într-o siguranţă suficientă pentru a nu ajunge la cunoştinţa altor persoane cu excepţia celor autorizate de ei. Pentru că fiecare dintre aceste cartoteci este numerotată sau codificată. deşi consemnările mai lungi ale şedinţelor pot să rămână. În mod normal. numele semnificative ale altor persoane menţionate de client sunt păstrate pe mici cartoteci. b) O metodă alternativă este un sistem împărţit de întocmire a notelor de consiliere. Faptul că clienţii trebuie să cunoască aceste lucruri spre a deţine controlul asupra informaţiilor pe care hotărăsc să le dezvăluie consilierilor se bazează pe un argument etic serios. iar aceasta este 198 . a) Consilierii folosesc coduri cunoscute doar de ei înşişi. numerele de telefon. sau uneori ca o alternativă la aceasta. Consilierii care au luat în considerare acest lucru au adoptat diferite modalităţi de a proceda în funcţie de circumstanţe. Pe lângă siguranţa fizică a consemnărilor. pe care consilierul le poate îndepărta cu uşurinţă din clădire. De exemplu. îndeosebi pe timpul nopţii. aceasta va corespunde riscurilor anticipate. adresa. În rapoarte nu este inclusă nici o informaţie care ar putea să identifice vreun client. Acesta este un standard optim. a iniţialelor sau numelor fictive de identificare a rapoartelor. Metoda aceasta ar putea să fie practică pentru un număr mic de consemnări. informaţiile cu privire la existenţa lor şi nivelul de siguranţă în care sunt păstrate ajung să fie o componentă [195] a consimţământului pe care clientul îl acordă în cunoştinţă de cauză. dar nu este practică pentru cantităţi mai mari. ar fi mai potrivit ca notele de consiliere să fie păstrate într-un seif. deoarece majoritatea sertarelor şi a dulapurilor pentru acte sunt uşor de deschis. Depozitarea notelor de consiliere într-un sertar încuiat sau într-un dulap pentru acte va împiedica citirea lor întâmplătoare de către oricine are acces în încăperea în care sunt păstrate. dar această metodă nu este corespunzătoare împotriva cuiva care vrea să forţeze pătrunderea.Siguranţa notelor de consiliere O dată ce s-a hotărât să se întocmească note de consiliere. Standardul minim sugerează că. sub forma numerelor. cum ar fi numele. dacă nu sunt înştiinţaţi cu privire la siguranţa consemnărilor. informaţiile ce identifică persoane. unii consilieri au adoptat sisteme care asigură anonimatul datelor din notele de consiliere.

Deşi tehnologia de păstrare a consemnărilor pe calculator este diferită. rară. Când rapoartele şi corespondenţa sunt o parte obişnuită a notelor de consiliere. Cea mai bună practică în aceste circumstanţe implică de obicei negocierea unei înţelegeri atât cu agenţia. aceste consemnări vor fi tratate ca fiind cât se poate de confidenţiale şi accesul la ele va fi limitat la consilier şi/sau la client. iar standardul minim de practică este ca clienţii să ştie cine are acces la consemnările cu privire la ei.singura identificare din rapoarte. în care se consideră necorespunzător ca personalul din afara consilierii să nu aibă acces la rapoarte. consilierii care lucrează în instituţii medicale vor trebui să scrie în fişa medicală a pacientului. sistemul împărţit funcţionează mai puţin bine. De obicei. nu şi problemele puse în timpul consilierii. d) Unii consilieri pot să păstreze notele de consiliere pe calculator. principiile sunt în mare parte aceleaşi ca în păstrarea consemnărilor pe hârtie şi sunt exprimate în legislaţia şi îndrumările guvernamentale recente cu privire la protejarea datelor. 199 . Un precedent legal pentru această înţelegere se află în Code of Practice. Acest sistem funcţionează bine pentru consilieri. pentru a obţine informaţii semnificative cu privire la consiliere. deoarece consemnările vor trebui să fie păstrate împreună cu informaţiile personale identificabile. cât şi cu clienţii lor. dacă clientul va căuta serviciul ei după aceea. sau cei care lucrează în serviciile sociale vor trebui să scrie în dosarul clientului. cât şi la cartotecă. c) Unii consilieri lucrează în situaţii în care este de aşteptat ca notele agenţiei să fie disponibile întregului personal autorizat din agenţie şi pot chiar să fie transmise altei agenţii. De exemplu. cineva ar trebui să aibă acces atât la consemnări. emis de Human Fertilisation and Embryology Authority (HFEA. iar lucrul acesta le va face mai puţin portabile. dar nu pot fi asociate cu uşurinţă cu persoane identificabile. deoarece nevoia de a întocmi rapoarte sau scrisori este. Acele cartoteci indică numai cine primeşte consilierea. 1991) sub autoritatea Human Fertilisation and Embyology Act 1990. de obicei. Consemnările conţin numai conţinutul şedinţelor de consiliere. Ideal ar fi ca înţelegerea să-i permită consilierului să facă note scurte în fişele agenţiei şi să păstreze separat consemnările mai detaliate ale procesului de consiliere şi orice informaţie personală sensibilă pentru client.

Totuşi. şi care lucrează fără un acord corespunzător cu clienţii lor. Consilierii care s-au exprimat clar cu privire la accesul angajatorilor la consemnări. a doua este legată de accesul clienţilor la propriile note de consiliere. Pentru că aspectele etice şi legale sunt diferite. Consilierii care lucrează în particular sunt scutiţi de această situaţie. cu privire la acces. acesta poate să fie un factor important pentru client în alegerea consilierului. sau în timpul acordat angajatorului îi aparţin angajatorului. Pentru a evita conflictul de responsabilităţi faţă de client şi faţă de angajator. un consilier înţelept va stabili nişte directive clare cunoscute atât de angajator. este de folos să tratăm separat fiecare dintre aceste situaţii. [197] Accesul angajatorilor Cererea unui angajator de a avea acces la notele de consiliere este posibilă numai când este vorba de angajatorul consilierului. cât şi de client cu privire la cine altcineva în afară de client va avea acces la notele de consiliere. iar a treia este legată de accesul poliţiei la dosare. În unele circumstanţe. sunt predispuşi să constate că sunt prinşi între două principii care au implicaţii atât legale. Dreptul de proprietate nu este acelaşi lucru cu controlul şi accesul nelimitat. Principiul obişnuit este că notele întocmite cu privire la materialele oferite de angajator. înainte de începerea consilierii. principiile şi legea confidenţialităţii (vezi Capitolul 10) sugerează că există restricţii cu privire la modul în care angajatorul îşi exercită drepturile de proprietate. cât şi etice. Prima este legată de situaţiile în care consilierul lucrează întro agenţie în care administratorul. sau angajatorul căută să aibă acces la consemnările despre clienţi. Consilierii trebuie să fie precauţi cu privire la accesul pe care îl acordă angajatorilor la informaţiile confidenţiale. clienţii au un drept legal de acces la consemnările despre ei.Accesul la notele de consiliere Întrebarea cu privire la cine ar trebui să aibă acces la notele de consiliere este pusă adesea cu referire la trei situaţii. Data Protection Act 1998 le dă persoanelor dreptul de a fi informaţi cu privire la consemnările 200 . Accesul clienţilor În anumite circumstanţe.

sau şi din alte informaţii aflate în posesia celui ce deţine consemnarea şi care au fost făcute de către sau în numele unui profesionist în domeniul medical în legătură cu îngrijirea acelei persoane…. În absenţa oricărui precedent legal. BAC îi sfătuieşte pe consilierii care participă la întocmirea rapoartelor medicale. când consemnarea conţine părţi care ar putea să dezvăluie informaţii ce sunt predispuse să cauzeze prejudicii serioase pentru pacient. un consilier care este deja acreditat ca asistent medical sau psiholog. Legea recunoaşte câteva excepţii la acest drept. cu excepţia consimţământului persoanei în cauză. Legea exclude în mod specific accesul la consemnări în oricare dintre situaţiile următoare: când. 201 . Legea conţine o serie de cerinţe procedurale care prevăd faptul că solicitările de a vedea consemnările trebuie să fie făcute în scris. sau pentru o altă persoană. Acces to Health Records Act 1990 le dă persoanelor dreptul [198] de acces la consemnările medicale întocmite după 1 noiembrie 1991. la cererea pacientului. cu excepţia consimţământului persoanei. Acces to Personal Files Act 1987 le cere consilierilor care lucrează în cadrul serviciilor sociale să le acorde clienţilor accesul la propriile dosare. drepturile legale de acces ale clienţilor la note de consiliere cu privire la ei au fost extinse la anumite forme de consemnări scrise. în dosar există o notă care spune. îi oferă persoanei care este subiectul datelor dreptul de a inspecta consemnările despre ea. În mod asemănător. dieteticienii şi alte tipuri diferite de terapeuţi. de exemplu. Recent. timpul în care să fie acordat accesul şi circumstanţele în care se poate cere o taxă maximă. oftalmologii. De asemenea. asistentele medicale acreditate. sau întocmesc consemnări în cadrul unor instituţii de sănătate. cum ar fi. Deţinătorul datelor trebuie să reţină dezvăluirea părţilor de informaţie din care poate să fie identificată o altă persoană. În definiţia profesioniştilor în domeniul sănătăţii intră practicienii medicali acreditaţi. Legea defineşte o consemnare medicală ca fiind o consemnare care: Constă în informaţii cu privire la sănătatea fizică sau mintală a unei persoane ce poate fi identificată din acele informaţii. după decesul pacientului. chiro-practicienii. Părţile din dosar în care ar putea să fie identificată o altă persoană trebuie să fie reţinute. Nu este prea clar dacă îi include şi pe consilierii care se află deja în categoriile enumerate. psihologicii.păstrate pe un calculator în legătură cu ei. Din această definiţie este evident că legea se extinde dincolo de serviciul naţional de sănătate. să lucreze pe temeiul presupunerii că clientul poate să aibă acces la aceste înscrisuri. să nu fie acordat accesul. stomatologii.

consilierul poate să susţină ideea că orice acces ar putea să dăuneze procesului terapeutic. eu aş sugera să fie luate în considerare o serie de aspecte folositoare. dacă aceste consemnări sunt doar nişte note personale de lucru ale consilierului. un aspect important de luat în considerare ar putea să fie oportunitatea accesului. consilierul are libertatea de a alege când şi dacă îi va acorda clientului accesul la ele. Acest fapt ar spori temeiurile pentru a-i acorda clientului accesul. chiar dacă au acces în cadrul confidenţialităţii. fie este introdusă o notă cu privire la neînţelegerea ivită. Pe de altă parte. - orice consemnare întocmită înainte de 1 noiembrie 1991. derutante sau incomplete”. De exemplu. adică timpul când va fi acordat. Unii consilieri din cadrul tradiţiei psiho-dinamice şi-au exprimat îngrijorarea. De asemenea. Prevederile acestei legi au fost prezentate puţin mai detaliat. membrii echipei de lucru. să facă ineficientă una dintre metodele lor terapeutice principale. deoarece indică o recomandare bună pentru situaţiile când clienţii cer accesul la notele de consiliere care nu sunt incluse într-un drept legal de acces. ca urmare. susţinând că orice acces la notele de consiliere ar putea să afecteze transferul emoţional al clientului şi. cum ar fi informaţii „incorecte. Această lege se aplică pe întregul teritoriu al Angliei.- când consemnarea conţine părţi care ar putea să dezvăluie informaţii cu privire la o persoană ce ar putea să fie identificată din ele (dacă persoana nu şi-a dat consimţământul ca raportul să fie văzut. Consilierul poate să decidă că accesul la consemnări ar trebui să fie amânat pentru a evita subminarea consilierii. Pentru a decide a acorda sau nu accesul. care nu sunt văzute niciodată de altcineva. Unul dintre principiile călăuzitoare este acela de a stabili dacă mai sunt şi alte persoane care au acces la consemnări. 202 . Dacă pacientul nu este de acord cu cele scrise în consemnare pentru că sunt date necorespunzătoare. sau dacă persoana nu este un profesionist medical implicat în îngrijirea pacientului). Pe de altă parte. cu scopul de a verifica acurateţea informaţiilor care le sunt transmise altora. ar fi mult mai justificabil să rămână secrete. de exemplu. Consilierii care urmează o tradiţie centrată pe persoană pot să fie îngrijoraţi cu privire la faptul că notele lor ar putea să dezvăluie prea mult cu privire la propriile simţăminte faţă de un client. Dacă notele de consiliere nu sunt vizate de un drept legal de acces. notele cu privire la proiecţii şi transferuri emoţionale pot fi reţinute până după ce vor fi fost rezolvate. fie consemnarea este corectată. în caz că [199] deţinătorul consemnării nu acceptă că există date necorespunzătoare.

în loc să lucreze în sensul de a-l ajuta pe client să acţioneze autonom. Ştiu din experienţă că. dacă acel consilier refuză să scrie un raport. Acest lucru ar putea să fie considerat o confuzie a rolurilor. De exemplu. consilierii pot să considere că scrierea de rapoarte pentru curţile de judecată nu face parte din rolul lor şi că nu au fost instruiţi cu privire la modalitatea de a le scrie. nu înseamnă că veţi împiedica posibilitatea de a vi se cere notele de consiliere. consilierilor li se cere să prezinte rapoarte după accidente de circulaţie. avocaţii reprezentanţi ai Psychologists’ Protection Society. de obicei. Avocaţii care apără personalul medical cer accesul la notele de terapie pe baza cărora ţi-ai întocmit raportul. sau să furnizeze notele de consiliere ca dovezi în favoarea clienţilor lor. au mai multă experienţă în colaborarea cu justiţia. Pe de altă parte. dacă sunteţi de acord să scrieţi un raport. partea opusă poate să insiste să vadă notele pe baza cărora s-a întocmit raportul. dacă unul dintre clienţii voştri vă cere să scrieţi un raport spre a-l ajuta într-o acţiune legală împotriva altcuiva? De exemplu: Michelle a născut un copil cu un handicap serios şi întreprinde o acţiune legală pentru neglijenţă medicală. când lui Stephen Jakobi şi Duncan Pratt (1992). inclusiv note de consiliere. Atât cât pot să spun până acum. prin emiterea unei citaţii de martor. capcane. Aceasta a fost situaţia în linii mari. Înalta Curte poate să stabilească nişte condiţii stricte de folosire a documentelor. Ca în exemplul dat. Pe bună dreptate. în care să descrie documentele şi să arate relevanţa lor. să apară ca martori. medicali sau din alte profesii. ţi se cere să faci un raport cu privire la simţămintele clientei faţă de copil. Cu toate acestea. nu există nici o cale prin care clientul vă poate constrânge să întocmiţi un raport pentru el. susţinută de o declaraţie sub jurământ. clientul vă poate constrânge să apăreţi ca martor şi să aduceţi documente. mulţi consilieri refuză să ofere rapoarte. De asemenea. sau dacă acele citaţii sunt opresive. li s-a cerut să-şi spună părerea. Pe de altă parte. Acestea sunt cele două metode prin care un client poate să oblige un consilier să dezvăluie notele de consiliere. în comparaţie cu medicii şi lucrătorii sociali care. clientul poate să facă o cerere către Înalta Curte. O curte poate să lase la o parte citaţiile. dacă refuzaţi să oferiţi un raport. dacă se consideră că nu aveţi de prezentat nici o dovadă relevantă. uneori. circulaţia lor poate să fie restrânsă la consilierii juridici. în care consilierul este atras să acţioneze în favoarea clientului lui. Alegerea îi aparţine consilierului.Folosirea notelor de consiliere în curtea de judecată Ce se întâmplă. Un judecător poate să fie de acord să se reţină părţi din notele de consiliere fie pentru că nu sunt importante. sau speculative. fie 203 . În calitate de consilier. sau în conflicte maritale.

această cerere trebuie să fie respinsă. 2. ca să vă prezinte o explicaţie corespunzătoare pentru solicitarea dezvăluirii. Din punct de vedere tehnic. în loc de a prezenta documentele înaintea curţii. În caz că vi se cere să scrieţi un raport pentru client. este înţelept să-l consultaţi pe client personal spre a fi siguri că îşi dă seama că întocmirea raportului poate să ducă la o cerere [201] similară venită din partea opusă. 3. acest lucru poate să fie tratat ca fiind consimţământul clientului pentru dezvăluirea informaţiilor. cum ar fi un expert relevant. Puteţi să-i cereţi judecătorului ajutorul cu privire la scutirea. De asemenea. prin avocatul clientului. notele consilierului sunt vulnerabile dezvăluirii şi folosirii în procedurile de judecată. este posibil să se ceară numirea unui expert spre a examina documentele. 4. este posibil să se limiteze dezvăluirea la lucruri care sunt foarte relevante pentru caz.pentru că pacientului ar putea să i se aducă daune. de a răspunde la anumite întrebări. având înţelegerea deplină a implicaţiilor. Cu toate acestea. din aceste motive. 5. în curtea de judecată să nu se facă nici o referire la materialul exclus. Numai în circumstanţe cât se poate de 204 . Dacă unui consilier i se cere să dezvăluie şi notele de consiliere pe lângă raport. trebuie să-l informaţi pe avocatul lui. de exemplu. sau când este citit în public. trebuie să nu uitaţi acest lucru. în curtea de judecată. prin dezvăluirea unor simţăminte puternice faţă de părinţi. Dacă sunteţi chemaţi să depuneţi mărturie. Jakobi şi Pratt au recomandat să fie luate o serie de precauţii: 1. Uneori. sau că este emis un ordin al curţii de judecată. pot să existe şi alte căi de a obţine aceleaşi informaţii. Dacă s-a ajuns la un acord cu privire la limitările dezvăluirii documentelor. că ar fi posibil să fiţi nevoiţi să includeţi în raport informaţii sensibile şi că clientul este cu adevărat de acord să fie întocmit raportul. sau să se restrângă accesul la notele de consiliere doar la anumite persoane. Cererea pentru întocmirea unui raport se face de cele mai multe ori de către avocaţii care îl reprezintă pe client. Dacă dezvăluirea de informaţii poate să-i aducă prejudicii serioase clientului. cu excepţia faptului că există un consimţământ al clientului. simţăminte pe care aceştia nu le-au cunoscut. în public. O dată ce un client este angajat într-un litigiu. Orice limitări ale dezvăluirii încetează să aibă efect în clipa în care se face referire la materialul exclus. Pe de altă parte. dar judecătorul va avea libertatea de a alege să vă aprobe sau nu cererea. probabil printr-un expert care să-l examineze pe client în mod independent.

sau să căutaţi consiliere juridică. Înalta curte a hotărât că un judecător din Old Bailey a acţionat în afara drepturilor.excepţionale. [202] deoarece este prima care recunoaşte oficial sensibilitatea personală a notelor de consiliere şi le acordă protecţie legală. ori care urmează a-i fi oferit pentru bunăstarea personală. în legătură cu definiţia „note personale”. ori care urmează a-i fi oferit. notele personale sunt definite ca: Documentele sau alte consemnări cu privire la o persoană (în viaţă. cere un mandat de cercetare care trebuie să fie semnat de un judecător special. în loc de a cere doar semnătura unui magistrat obişnuit. sau de către orice persoană care – i) din cauza funcţie sau ocupaţiei ei are responsabilităţi pentru binele acelei persoane. În secţiunea 12. indiferent dacă serviciul de consiliere este plătit sau voluntar. Este mai bine să fiţi avertizaţi şi să căutaţi sfătuire juridică înainte de a merge în curtea de judecată. Accesul poliţiei Legea pune notele consilierilor într-o categorie specială. procedură care ar fi mai puţin exigentă. sau c) consilierea sau ajutorul dat. lucrătorilor sociali şi serviciilor de probaţiune. în legătură cu: a) sănătatea lui fizică sau mintală. sau ii) din cauza unui ordin al curţii. Legislaţia care stabileşte aceste proceduri este semnificativă din punct de vedere istoric. Pentru o explicare mai detaliată a legii. Prin urmare. vă recomand să citiţi articolul scris de Stephen Jakobi şi Duncan Pratt (1992). consemnările consilierilor aparţin aceleiaşi categorii în care sunt consemnările medicilor. Legislaţia este deosebit de interesantă. preoţilor. deoarece face mai multe referiri specifice la consiliere. Chiar dacă un judecător special a semnat un mandat. sau decedată) care poate să fie identificată din ele. este posibil să se apeleze la Înalta Curte pentru a schimba decizia.. are responsabilităţi de supervizare a persoanei. Police and Criminal Evidence Act 1984. Într-un caz. O experienţă mai recentă (Scoggins et al. 1997) indică nivelul de dificultate cu care se poate confrunta un consilier. care le exclude din mandatele de cercetare obişnuite şi prevede o procedură mult mai exigentă înainte ca poliţia să poată avea acces la ele. b) consilierea sau ajutorul spiritual oferit. veţi fi în stare să împiedicaţi dezvăluirea. când i-a ordonat spitalului Royal London să dezvăluie rapoartele medicale ale cuiva spre a contribui la investigarea unei crime. Cazul demonstrează că un consilier poate să se opună dezvăluirii consemnărilor către poliţie. O excepţie de la cerinţa unui mandat poate să apară dacă poliţia 205 . de către orice organizaţie voluntară.

eu am alcătuit o listă de elemente pe care consilierii din Statele Unite sunt încurajaţi să le reţină ca parte a consemnărilor lor: consimţământul scris şi semnat pentru toate tratamentele consimţământul scris şi semnat pentru transmiterea oricăror informaţii confidenţiale toate programările pentru şedinţe. Soisson şi alţii (1987) recomandă că. în conformitate cu actuala lege – Northern Ireland (Emergency Provisions) Act. ori de câte ori sunt conştienţi că deţin informaţii legate de terorism. Lucruri care să nu fie cuprinse în notele de consiliere În contextul american. cum ar fi „afirmaţii legate de emoţii şi alte opinii personale. consilierii ar trebui să ceară sfatul unui avocat. În ciuda puterii aparent covârşitoare acordate poliţiei prin această lege. în notele de consiliere. Acest lucru este în contrast cu literatura profesională din Statele Unite. practici sexuale sau alte informaţii 206 . [203] Conţinutul notelor de consiliere Se pare că în literatura engleză s-a scris relativ puţin despre ce anume ar trebui să cuprindă o notă de consiliere. Din această recapitulare şi îndeosebi din cartea lui Schutz (1982). Informaţiile despre comportamente ilegale. În cartea lor cu privire la confruntarea cu malpraxisul. inclusiv cele la care clientul nu s-a prezentat note mereu actualizate cu privire la conţinutul şedinţelor cu clientul note mereu actualizate cu privire la motivele consilierului pentru deciziile în legătură cu intervenţiile semnificative şi strategiile generale consultările cu oricine altcineva cu privire la client corespondenţa venită de la client. totuşi poliţiei i se cere să-şi exercite drepturile în mod „rezonabil”.cercetează documentele cu scopul de a descoperi sau împiedica acte de terorism. ar trebui să nu fie cuprinse unele lucruri. sau cu privire la lucrul cu clientul orice îndrumări adresate clientului şi dacă clientul l-a aplicat sau nu. fapt care sugerează că. Kennth Austin şi alţii (1990) au recapitulat ce s-a scris în literatura americană despre notele de consiliere.

deşi spune că se înţelege perfect cu familia şi cu Claud. sau altora.sensibile care ar putea să-l stânjenească pe client sau să-i facă rău lui. dar aş fi atent să le separ de consemnările cu privire la fapte. Concepţia lor este că „notele trebuie să consemneze procesele de decizie şi tratament şi răspunsul pacientului la tratament”. aţi putea să luaţi în considerare posibilitatea ca clientul vostru [204] să aibă dreptul de a vedea consemnările cu privire la el. SITUAŢIA ACTUALĂ [Domnişoara A are 28 de ani şi locuieşte cu Claud de la 18 ani. indică faptul că sunt foarte preocupaţi de folosirea consemnărilor în procesele din justiţie. De asemenea. Titlul articolului.] ISTORIC [Lasă spaţiu suficient pentru a descrie fapte legate de viaţa ei şi de modalităţile în care s-a descurcat în diferite situaţii. cred că este important să nu ajungeţi aşa de defensivi. Gaie Houston (1990) recomandă împărţirea consemnărilor în două secţiuni. BĂNUIELILE MELE [Din senin. Dacă în lucrul cu clienţii există o posibilitate semnificativă ca notele de consiliere să fie folosite într-un conflict juridic. Eu aş include referiri la propriile simţăminte şi speculaţii creatoare.] 5. şi în Marea Britanie este recomandabil să gândiţi cu atenţie asupra lucrurilor care să fie cuprinse. Poţi să adaugi pe măsură ce săptămânile trec. Formatul notelor de consiliere Cu privire la modalitatea cea mai bună de a structura notele de consiliere s-a scris foarte puţin. Notează datele care pot să fie informative aici. Lucrează la Boots. NUMELE [probabil codificat] ŞI MIJLOCUL PRIN CARE A FOST RECOMANDAT. „Thorough record keeping: a good defense” (Consemnările complete: o apărare bună). sunt rareori potrivite pentru consemnări”. Deşi aceştia sunt nişte factori semnificativi în a influenţa ce anume hotărâţi să excludeţi din consemnările voastre. MOTIVUL PENTRU CARE M-A CĂUTAT [Şi-a schimbat locul de muncă de trei ori în ultimele luni şi crede că îi este nejustificabil de greu să se înţeleagă cu persoanele de la serviciu. Ea recomandă următoarele puncte: 1. Eu bănuiesc că da. 2. ea a afirmat cu hotărâre că nu se gândeşte să renunţe la serviciu şi să aibă un copil. ori să fie excluse din consemnări.] 4. în care autorii fac aceste recomandări. Un loc de muncă pe 207 . încât scopul principal al consemnărilor de a vă ajuta în consiliere să fie pierdut. Prima secţiune conţine informaţii folositoare de bază cu privire la client şi la termenii contractuali asupra cărora aţi ajuns la un acord. 3.

etc.......] 6.......... onorarii. Este mult de comentat cu privire la această abordare.. Datele faptice legate de punctualitatea clientului.. următoarele plăţi…............ când va fi plecată. declaraţiile făcute. …………………………………………………………………………… Motivul pentru care se doreşte consilierea ……………………………… …………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………… Nume semnificative... : ………………………………………. confidenţialitate.. Rezumatul contractului de consiliere (de exemplu: frecvenţa............ o scrisoare care conţine elementele asupra cărora aţi căzut de acord. dar s-a dezvoltat din nevoia de a separa informaţiile de bază de notele de şedinţă. perioade de revizuire. Telefon: …………………………………………………………………….. după prima întâlnire...... etc....termen mai lung probabil că ar trebui să o determine să-şi recunoască propriile nevoi.........] O modalitate de a stabili relaţia contractuală cu clientul este aceea de a-i trimite. [205] Nume: ……………………………………………………………………… Adresă: ……………………………………………………………………........1 Note de consiliere: informaţiile de bază cu privire la client Cea de a doua parte a notelor va fi alcătuită din consemnările şedinţelor de consiliere. ∗ ∗ Numai pentru notele împărţite Figura 13.. durata.. Scrisoarea poate să fie ataşată la această secţiune.. în acele note.. Comentariile pot să fie scrise în coloana din dreapta.. Sistemul meu este puţin diferit. Houston recomandă separarea notelor cu privire la faptele concrete de cele cu privire la propriile răspunsuri şi evaluări. al propriei persoane... cu trei săptămâni de întrerupere de Paşti..... de a separa relatarea faptelor de 208 ..... pot să fie scrise în coloana din stânga......): ……. să admită omenescul unei familii apropiate şi... O lună de plată în avans... iar.. la ora 11. ca urmare.... PROGRAMARE ŞI PLATĂ [În zilele de joi...... relaţii şi locuri menţionate de client ……………… …………………………………………………………………………… Corespondenţa (ataşată) Cod nr.... asemenea oricărei corespondenţe ulterioare........ prin folosirea mai multor coloane.

probleme care să fie discutate în timpul şedinţei. sau cu privire la adulţii cărora li se fac recomandări pentru tratament în cazul stărilor medicale grave. Conţinut: Rezumatul povestirii.2. 209 .2 Note de consiliere: consemnarea şedinţei Raţionamentele legale recente indică faptul că este bine să fie făcute note sistematice. [206] Data: ……………. orice înţelegere cu privire la ce trebuie să facă clientul sau consilierul între şedinţe. Sistemul pe care l-am folosit este arătat în Figurile 13. deoarece. Desfăşurarea: orice comentarii făcute de client cu privire la desfăşurarea consilierii. Note pentru şedinţa următoare: de exemplu. îndeosebi cu privire la tineri. comportamentului.. Codul este necesar numai când cele două părţi ale consemnărilor sunt păstrate separat. dacă se păstrează note împărţite... Timp/durată …………………….. sau de capacitatea lor de a-şi da consimţământul. ∗ ∗ Numai pentru notele împărţite Figura 13. ………………………………………………………………………………………… ………………………………………………………… Probleme pentru supervizarea consilierii: …………………………………… ………………………………………………………………………………. am folosit formulare tipărite. sau când timpul a fost prioritar. Note cu privire la corespondenţă şi conversaţii telefonice: …………………. ori de câte ori consideraţi că este vorba de aspecte legate de consimţământul clientului. Totuşi. Cod nr. sentimentelor clientelor şi al intervenţiilor consilierului…………………………………………………… …………………………………………………………………………………. Uneori. ………………………………………………………………………………. conţine informaţii care ar putea să arate identitatea clienţilor şi să anuleze scopul creării de note împărţite. : …………..1 şi 13. este recomandabil ca orice corespondenţă să fie depozitată departe de a doua parte a consemnării. …….. când am consiliat o mulţime de clienţi. în general. observaţiile şi/sau presupunerile consilierului cu privire la desfăşurare……………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………. sau de care consilierul trebuie să fie conştient ……………………………. de obicei.observaţiile şi presupunerile mele.

Este confirmat că acest lucru ajută la o supervizare mult mai bună a consilierii. Unul dintre principiile care indică buna practică în întocmirea notelor de consiliere este că informaţiile sensibile trebuie să fie distruse îndată ce au încetat să fie utile. Totuşi. în care nu există alte considerente legale sau profesionale. deoarece perioada de expirare a pentru iniţierea acţiunilor legale diferă în funcţie de tipul cazului. Această limită de timp a fost susţinută şi de Gabrielle Syme (1994) în sfatul adresat consilierilor din practica particulară şi de Peter Jenkins (1997) în dezbaterea problemelor legale pentru consiliere şi psihoterapie. ca urmare. este necesar ca notele de consiliere să fie păstrate o perioadă mult mai îndelungată. consemnările pot să fie distruse oricând după încheierea relaţiei de consiliere.intenţia de sinucidere sau de a face un rău serios altora. situaţie în care ar putea fi nevoie să se pună la dispoziţie consemnările. conform statului dat avocaţilor de către Law Society. [207] Cât timp să fie păstrate notele de consiliere? La această întrebare este dificil de răspuns. este înţelept să se ceară un sfatul unui jurist cu privire la timpul cât trebuie să fie păstrate consemnările. Procesul de scriere a notelor îl ajută pe consilier să-şi sorteze diferitele reacţii la şedinţele de consiliere şi. În sistemul meu. Dacă este posibil să apară vreo acţiune legală în care este implicat clientul. Folosirea notelor în supervizarea consilierii Unii supervizori insistă să fie întocmite note de consiliere spre a fi folosite în supervizarea consilierii. 210 . când există probleme nerezolvate. este bine ca notele să fie păstrate şase ani de la data ultimului contract. acestea au fost consemnări faptice şi au fost cuprinse în conţinutul notei. Concepţia aceasta nu este generală. care ar putea să aibă care rezultat reclamaţii către o organizaţie profesională sau acţiuni în justiţie împotriva consilierului. Dacă există posibilitatea ca clientul să revină. dar câştigă teren. În absenţa unei îndrumări mai bune. îl ajută să-şi concentreze atenţia asupra problemelor importante. În situaţii clare. ar fi potrivit să fie păstrate timp de un an.

clienţii merită această dovadă de atenţie.Concluzie Deşi. nu se consideră esenţial să fie întocmite note de consiliere. După părerea mea. argumentele înclină în favoarea întocmirii lor. pentru o bună practică. [208] 211 . Ele sunt o parte a unei abordări sistematice şi profesionale a consilierii.

privesc în urmă la acele zile de plăcută amintire. sau chiar inexistentă. dar timpurile s-au schimbat. Uneori. răspunderea faţă de administraţie putea să fie neînsemnată. În ciuda acestui fapt. modalitatea de a monitoriza un serviciu de consiliere şi de a comunica rezultatele altor persoane din organizaţie fără a compromite confidenţialitatea şi discreţia este o dificultate majoră pentru iscusinţa consilierilor. când am început consilierea în sectorul organizaţiilor publice. o combinare a supervizării consilierii. în virtutea cunoaşterii actuale. Unii chiar au primit bine obligaţia unei responsabilităţi mai mari ca modalitate de a-şi îmbunătăţi recunoaşterea contribuţiilor pe care le poate aduce o bună consiliere. În practica privată. Consilierii care lucrează în particular nu au fost prinşi în noile strategii de administrare ce au avut un impact aşa de mare asupra consilierilor care lucrează în tot felul de organizaţii. Dacă între consilier şi administraţie au existat respectul şi încrederea reciprocă. acestea erau considerate a fi metodele corespunzătoare pentru monitorizarea serviciilor de consiliere desfăşurate în cadrul organizaţiilor. sunt supuşi presiunii de a găsi strategii mai bune de a arăta că resursele alocate consilierii sunt folosite bine. nu este imposibil 212 . În ultimele două decenii. Cred că majoritatea persoanelor implicate în dezvoltarea strategilor de monitorizare a consilierii consideră că încă este mult de învăţat şi că vor apărea strategii noi. dezvoltării profesionale continue prin participarea la cursuri şi/sau implicarea în asociaţii profesionale. precum şi în cele din sectorul public şi voluntar. tehnicile administrative s-au dezvoltat aşa cum s-a dezvoltat şi consilierea. şi observarea fluctuaţiilor în numărul de persoane care doresc consilierea s-a dovedit adesea o modalitate corespunzătoare ca strategie de monitorizare continuă. Unii consilieri care nu au fost dispuşi să-şi îndeplinească într-o măsură mai mare responsabilitatea [210] printr-o monitorizare activă a serviciilor lor au constatat că au pierdut subvenţiile. Toţi consilierii care lucrează în organizaţiile din sectorul privat.14 Monitorizarea consilierii Părerile consilierilor cu privire la experienţa lor în monitorizarea propriului mod de acordare a serviciilor par să fie împărţite. Aceasta este părerea mea acum. În anii 1970. cu cerinţa suplimentară de a îndeplini anumite forme de răspundere faţă de administraţie. Majoritatea consilierilor din cadrul organizaţiilor acceptă acum realitatea unor aşteptări mai înalte cu privire la modul în care îşi monitorizează serviciile. Cu toate acestea.

au fost mai puţin predispuşi să se confrunte cu impunerea unor inspecţii din exterior. O mare parte din aceste informaţii sunt statistice şi. inspecţiile independente pun probleme serioase legate de confidenţialitate şi discreţie. sunt mai puţin influenţate de persoane interesate. Apoi. Ele au o credibilitate suplimentară. Găsirea modalităţilor de cooperare cu monitorizarea şi inspecţiile făcute de cineva din afară a fost mult mai problematică.să fie identificate strategii consecvente cu standardele şi principiile etice ale consilierii. deoarece oferă metode de monitorizare pe care consilierii le pot îndeplini singuri şi. există două strategii principale. cât şi etic. îndeosebi când monitorizarea este făcută de consilier. consilierii care au fost proactivi şi au luat iniţiativa. ca urmare. sau să aibă acces la dosare. şi apoi raportată altora. voi descrie succint problemele care apar din evaluările făcute de persoane din afara serviciului de consiliere şi înţelegerea actuală cu privire la modul în care pot fi rezolvate aceste probleme. Totuşi. deoarece sunt independente de furnizorul serviciului şi. unele dintre dificultăţile etice ale monitorizării din partea altei persoane sunt minimalizate. Mă voi referi la fiecare dintre ele. Este limpede că evaluările independente ale unui serviciu de consiliere sunt folositoare atât pentru consilier. Auto-monitorizarea consilierilor În prezent. În acest capitol. voi trata problemele care apar când consilierii îşi fac propriile evaluări. Bilanţul serviciului Bilanţul serviciului are ca scop identificarea utilizatorilor serviciului şi modul în care sunt alocate resursele în cadrul acestuia. după mai mulţi ani în care a existat un simţământ incomod de sta neutru între forţe ireconciliabile. îndeosebi dacă o parte a inspecţiei presupune ca o persoană să stea şi să observe colaborarea dintre consilier şi client. pentru monitorizarea oricărui fel de servicii. dar este un domeniu în care a ajuns să fie posibilă înţelegerea unei căi de înaintare. Metoda folosită este colectarea şi analiza sistematică a datelor. Acest fapt s-a dovedit a fi un teren minat atât din punct de vedere legal. Acestea sunt bilanţul serviciului şi asigurarea calităţii. ca urmare. [210] Din experienţa mea. trebuie să fie 213 . instituind aceste proceduri de monitorizare adaptate la propriile circumstanţe. cât şi pentru organizaţie. prin urmare.

De exemplu. Un serviciu de consiliere folosit de publicul larg ar putea să utilizeze categoriile deja menţionate. De obicei sunt colectate două categorii vaste de informaţii. sau „secretariat şi personal administrativ”. ocupaţia. când un program de asistenţă care oferă consiliere pentru angajaţii unui fabricant a inclus categoria „secretariat”. pe măsură ce se acumulează. sau. starea civilă. Prima este socio-demografică şi îi clasifică pe utilizatorii serviciului în conformitate cu câteva variabile. un serviciu de consiliere din cadrul unei organizaţii ar putea să fie mai interesat de sectoarele care se folosesc cel mai mult de serviciul de consiliere. ori categoria cursului frecventat. Informaţiile de acest fel pot să fie foarte folositoare pentru a prevedea cerinţele viitoare ale serviciului. deoarece este posibil ca identitatea unei persoane să fie dedusă chiar şi din simplele date statistice. dacă s-a constatat că aceste procedee au fost disproporţional de stresante pentru un curs în comparaţie cu alte cursuri. ar fi destul de informativ să se cunoască proporţia de clienţi care locuiesc în cămin şi proporţia celor care locuiesc în afara căminului. ar fi periculos din punct de vedere etic. dacă respectivele categorii se referă la un număr mic de persoane uşor identificabile. Dacă au fost adunate şi difuzate cu grijă. care ar putea să fie tratate cel mai bine printr-un serviciul de consiliere. Pentru consilierea studenţilor ar fi potrivit un alt sistem de categorii. să fie prevenite prin alte strategii. îndeosebi când consilierul (sau primitorul) păstrează un registru numeric continuu al utilizării serviciului în conformitate cu nişte categorii predeterminate. eventual. 214 . cum ar fi vârsta. Prin urmare. Alegerea variabilelor este importantă şi va fi determinată de cadrul în care se desfăşoară serviciul. Pe de altă parte. Acest fapt poate să pună problema confidenţialităţii. dacă personalul secretariatului este constituit dintr-un număr mic de angajaţi. de exemplu „personal care lucrează în birouri”. ar fi potrivit ca o instituţie de învăţământ să revizuiască procedeele de evaluare pentru anumite grupe de studenţi. A doua categorie vastă de informaţii colectate se referă la diversitatea problemelor şi subiectelor prezentate pentru consiliere. ar fi etic (dar probabil mai puţin informativ din punct de vedere statistic) ca acele categorii cu număr mic să fie incluse cu alte denumiri. aceste statistici pot să fie folosite adesea ca bază a unui raport anual cu privire la un serviciu de consiliere şi. aceste informaţii sunt valoroase. originea etnică şi localizarea geografică.obţinute prin metode care protejează anonimatul clienţilor. Din nou. studiile. ori cu frecvenţă redusă. De exemplu. sexul. sau pentru identificarea lipsurilor în acordarea serviciului. De exemplu. sau dacă sunt la cursuri de zi. deoarece pot să descopere asocieri semnificative ale problemelor [211] din cadrul unui grup specific de clienţi.

va fi posibil să se identifice tendinţele mai vaste şi aspectele folositoare pe o planificare pe un termen mai lung. Asigurarea calităţii Asigurarea calităţii are ca scop monitorizarea calităţii serviciului. există o strategie administrativă folositoare consilierilor. cu scopul de a îmbunătăţi calitatea serviciilor pentru clienţi. deoarece au o influenţă puternică asupra practicii reale de consiliere. stabilindu-se standarde şi comparându-le cu realizările reale atunci când serviciul a fost acordat. sau dacă şedinţele se desfăşoară conform programului. pentru a îmbunătăţi calitatea consilierii acordate clienţilor. există posibilitatea de a se face o revizuire a lucrului cu clienţii. măsurarea aspectelor practice cum ar fi perioada care trece între momentul când cineva solicită consilierea şi cel în care este consultat realmente. îmi place să văd că aceşti indicatori sunt luaţi în considerare. în care consilierii îşi concep propriile standarde şi evaluează în ce măsură sunt atinse. Una dintre modalităţile de aplicare a siguranţei calităţii este crearea unui „cerc pentru calitate”. dar sunt dovezi 215 . etc. În această privinţă. Aceşti indicatori pot fi doar o dovadă indirectă cu privire la cele întâmplate între consilier şi client. inclusiv unii psihoterapeuţi care nu au un sistem de supervizare continuă. şi spre deosebire de lucrurile pe care consilierii le experimentează subiectiv ca întâmplându-se. Asigurarea calităţii se ocupă în principal de serviciile acordate direct clienţilor. cu condiţia ca identitatea clientului să fie protejată. pentru ca apoi să fie evaluată măsura în care acestea au fost atinse. Din nou. poate să fie folositor să se includă ascultarea înregistrărilor audio din timpul şedinţelor. De exemplu. necesită mai puţin timp şi resurse. inclusiv strategiile adoptate de consilieri [212] la nivel naţional. când consult evaluările cu privire la asigurarea calităţii serviciilor de consiliere. În termenii evaluării lucrurilor petrecute realmente în timpul şedinţelor. dar pot să fie luaţi în considerare şi alţi factori. eu cred că este important să vedem ce se întâmplă de fapt în timpul şedinţelor. Totuşi. Cerinţa etică de a beneficia de supervizarea consilierii înseamnă că există deja o resursă disponibilă ce poate să fie integrată în procesul de asigurare a calităţii.. consilierii se află într-o situaţie mai favorabilă decât mulţi alţii care profesează în domeniul îngrijirii. de a se ajunge la un acord cu supervizorul consilierii cu privire la anumite standarde ţintă. Adesea. iar înregistrarea să fie făcută cu consimţământul deplin al clientului. Asemenea aspecte practice sunt semnificative. Printre acestea sunt instruirile continue. calitatea prezentărilor în cadrul supervizării consilierii şi ocaziile de dezvoltare personală a consilierilor. Personal.

de a facilita monitorizarea. sau efectuarea bilanţului serviciului acordat. cât şi din cel public. Unul dintre scopurile contractelor este acela de a clarifica răspunderile pentru acordarea serviciilor şi. Probleme asemănătoare pot să apară şi cu privire la eficienţa cercetărilor desfăşurate de evaluatorii independenţi. ca urmare. inspectorilor şi consultanţilor externi de a-i observa pe consilieri în timpul lucrului cu clienţii lor. Unii consilieri s-au confruntat cu dificultăţi similare când li s-a adresat cererea sau instrucţiunea de a permite accesul evaluatorilor la înregistrările de şedinţă cu scopul efectuării unul bilanţ al serviciului. o persoană cu un interes legitim faţă de administrarea serviciilor de consiliere va dori şi va avea nevoie de unele dovezi mai clare. Acest fapt ridică probleme etice substanţiale cu privire la confidenţialitatea şi discreţia care constituie o preocupare din ce în ce mai mare atât a consilierilor din sectorul economic privat.directe cu privire la consilieri şi organizaţiile lor şi cu privire la angajamentul de a păstra un serviciu de consiliere de calitate. în modalităţi care sunt sistematice şi pot arăta o responsabilitate corespunzătoare faţă de administratori şi faţă de sponsori. sau printr-un evaluator independent. Totuşi. problemele de acest fel au o istorie aparte în învăţământul superior. Acesta subiect a ajuns tot mai semnificativ o dată cu răspândirea „culturii contractelor” în rândul organizaţiilor. Deşi afectează multe domenii ale consilierii. care va indica modalitatea în care poate să fie rezolvată această dificultate şi în alte contexte. din când în când. cum ar fi serviciile de sănătate. Monitorizarea consilierii de către alţii Deja am arătat că un consilier poate să-şi monitorizeze într-o mare măsură singur serviciile pe care le oferă. Aceasta este o strategie menită să concentreze atenţia asupra responsabilităţii pentru resursele folosite. obţinute printr-o evaluare directă. [213] Autoritatea HMIs de a-i inspecta pe consilierii studenţilor 216 . Folosirea crescândă a acestei strategii de administrare le-a produs consilierilor o serie de îngrijorări legitime din punct de vedere etic şi a ridicat întrebări cu privire la modalitatea în care trebuie să răspundă la solicitarea administratorilor. ca un studiu de caz. este de înţeles că. consilierea angajaţilor şi organizaţiile voluntare. Va fi de folos să explorăm ceva din această istorie.

s-a făcut o cerere oficială către BAC prin care Standards and Ethics Committee era solicitat să revizuiască formularea acestei secţiuni din cod.De pe la mijlocul anilor 1980. experienţa a fost foarte diferită.7 Clienţilor trebuie să li se asigure caracterul particular al şedinţelor de consiliere. Negociatorii care reprezentau ASC au fost pe bună dreptate dezamăgiţi să constate că toată munca lor dificilă părea a fi subminată de o secţiune a codului formulat de BAC. inspectorii din învăţământ. Ei au susţinut că autoritatea lor le dă dreptul să insiste asupra observării directe a consilierilor în timp ce lucrează cu clienţii. dar cu consimţământul clientului. Cei de la HMI au interpretat secţiunea ca acordându-le inspectorilor dreptul de a insista în a le cere consilierilor să găsească clienţi dispuşi să consimtă a fi observaţi. unde mi s-a spus că inspectoratul acceptă faptul că observarea directă creează îngrijorări serioase din punct de vedere etic şi preferă să folosească alte metode pentru inspectarea serviciilor de consiliere.2. un dezacord cu Association for Student Counselling (ASC) cu privire la autoritatea lor de a insista să stea alături de consilierul care lucra cu un client. iar clientul ar fi putut să ceară un ordin judecătoresc pentru a împiedica observarea directă. cu scopul de a observa calitatea muncii lui. în 1991. Aici. a fost citat un pasaj din Code of Ethics and Practice for Counsellors 1990 al BAC. Ca rezultat. Pentru a-şi susţine dreptul de a observa direct consilierea. fără ca el să-şi dea consimţământul în cunoştinţă de cauză. Clientul să nu fie observat de nimeni în afara consilierului (consilierilor) său. inspectorii de la HMIs au cerut de regulă să stea alături de consilieri şi clienţi. sau ar 217 . Această prevedere se aplică şi la înregistrarea audio/vizuală a şedinţelor de consiliere. în timp ce se desfăşurau negocieri pentru o strategie comună. În Anglia şi Wales. de la Her Majesty’s Inspectors (HMIs). Pasajul la care s-a făcut referire declara: B. ambele părţi au păstrat o poziţie neutră. cu consimţământul clientului. Recomandarea legii cu privire la importanţa de a avea consimţământul clientului pentru ca o altă persoană să fie prezentă ca observator fusese clară în permanenţă. Această problemă nu a existat în Scoţia. în cele din urmă.2. Dacă o persoană ar fi asistat la [214] consiliere fără consimţământul clienţilor. Negocierile au eşuat. ASC a privit ca neacceptabilă această părere. când s-a raportat că un senior de la HMI a declarat că inspectorii au autoritatea de a impune orice cred ei că este potrivit. Timp de mulţi ani. Prima sarcină a Standards and Ethics Committe a fost să stabilească drepturile şi constrângerile legale care se aplică în acest fel de situaţii. cu scopul de a clarifica drepturile unui inspector de a observa în direct o şedinţă de consiliere. chiar dacă un consilier consideră că faptul acesta este nepotrivit. lucrul acesta ar fi constituit o călcare a confidenţialităţii. au avut o dezbatere şi.

s-a spus că acest lucru putea să li se aplice şi consilierilor care lucrau în alte contexte. Un administrator cu experienţă din învăţământ a exprimat părerea că. consilierii puteau să suporte proceduri disciplinare şi chiar concedierea. Obiecţiile faţă de observarea directă sunt: 1. în conformitate cu legea administrativă. Secţiunea 77 a Education Act 1944 afirmă că o persoană care împiedică voit orice persoană autorizată să inspecteze o instituţie de învăţământ va fi pusă sub învinuire. Roger Casemore. într-un context legal. pe vremea aceea administrator senior într-o instituţie de conducere în învăţământ şi fost preşedinte al BAC. şi alţii au argumentat succint că. 3. Din cauza dependenţei clienţilor de consilier sau de instituţia în care se desfăşoară consilierea. consilierilor li se putea ordona să ceară consimţământul clienţilor. Pe de altă parte. deoarece se pot aplica ori de câte ori este propusă această metodă de evaluare. Prezenţa unui observator schimbă modul în care clientul interacţionează cu consilierul şi. fără compromiterea confidenţialităţii. inspectorilor li se cerea să-şi exercite drepturile respectând limitele şi testul „rezonabilităţii”. [215] 218 . cum ar fi un tânăr într-o şcoală. Inspectorilor de la HMIs le erau acordate drepturi legale specifice cu privire la desfăşurarea inspecţiilor. ca urmare. există dificultăţi reale în a stabili dacă clienţii sunt în poziţia de a acorda sau de a refuza consimţământul. în timp ce există metode de inspecţie alternative şi rezonabile care ar putea să ducă la rezultate mai clare. De asemenea. 2. acest argument foarte raţional nu putea fi susţinut din punct de vedere legal. sau ambele. ar fi un fapt evident nerezonabil. în ciuda tuturor dificultăţilor pe care le ridică îl legătură cu confidenţialitatea şi consimţământul. preocupările legate de utilitatea observării directe ca mijloc de evaluare a calităţii unui serviciu de consiliere merită să fie rezumate. Observarea subminează etica şi practica de a oferi clientului confidenţialitate şi discreţie în consiliere. Din nefericire. diferită de semnificaţia pe care o are în viaţa de zi cu zi şi. S-a susţinut că a insista asupra observării directe. termenul „rezonabilitate” are o semnificaţie tehnică. În negocierile cu HMIs. Mult mai puţin clar a fost cât de departe poate să meargă decizia profesională a consilierului de a lua în considerare faptul de a-i cere sau nu consimţământul unui client. Totuşi.fi putut să ceară daune în justiţie. fapt ce putea să ducă la amendă sau închisoare până la trei luni. ca urmare. Dacă nu se conformau. a trebuit să fie luat în considerare încă un factor. în termenii contractelor de angajare. invalidează observaţiile făcute. un lucrător ce urmează a fi concediat aflat într-un serviciu de consiliere a viitorilor disponibilizaţi.

avocat. nu există nici un drept de a se călca această confidenţialitate a clientului fără consimţământul lui. Cel mult. Confidenţialitatea între consilier şi client este la fel de serioasă ca aceea dintre medic şi pacient. 5. Secţiunile 33 şi 77 prevăd dreptul de a se face inspecţie în şcoli.2. Secţiunea 70 creează un sistem nou pentru instituţiile de învăţământ mediu şi superior. Drepturile legale ale HMIs în vederea inspecţiei se bazează acum pe Further and Higher Education Act 1992.4. BAC a cerut opinia juridică a lui John Friel. 5. care a intrat în vigoare în 1 aprilie 1993. Consilierii care îngăduie astfel de observare calcă regulile BAC. Ca urmare. Este o interpretare greşită a spune că paragraful B2. Cu excepţia cazurilor pentru care nu este obligatoriu să fie cerută această opinie (adică respectarea confidenţialităţii în cazul mărturisirii unei infracţiuni). Inspectoratul nu are nici un temei legal pentru a insista asupra observării şedinţelor de consiliere fără consimţământul clientului şi. dacă lucrul acesta nu este făcut în virtutea unei autorităţi legale explicite în acest sens. această secţiune îi îngăduie unui consilier care este de acord că o astfel de observare este potrivită să îi ceară unui client consimţământul pentru observarea unei şedinţe de către un inspector al HMI. Legea nu prevede o asemenea autoritate. care cere ca fiecare consiliu al acestor instituţii să înfiinţeze un sistem de evaluare a calităţii educaţiei oferite. 219 . orice încercare de a proceda aşa ar putea să fie împiedicată apelând la curţile de judecată în vederea revizuirii. 4. Inspectoratul nu are nici un drept de a insista să se ceară consimţământul clienţilor. iar opinia lui a fost prezentată în ianuarie 1993. 3. Standards and Ethics Committee nu a fost în stare să găsească nici o cale de a rezolva conflictul de opinii dintre inspectorat şi consilieri. sub îndrumarea Messers Kenneth Cohen Solicitors. 2. Observatorul ar putea să nu fie calificat corespunzător sau să aibă experienţa necesară pentru a evalua ce observă.7 din Code of Ethics and Practice for Counsellors al BAC 1990 – care este citat complet la începutul acestei secţiuni – le acordă inspectorilor un asemenea drept. Există metode mai bune şi mai demne de încredere pentru a face evaluările. dacă acest lucru este împotriva deciziei profesionale a consilierului. Principalele puncte din opinia juridică sunt: 1.

Association for Student Counselling a acordat o mare atenţie căutării mai multor metode alternative demne de încredere pentru inspecţia celor de la HMIs. abilitatea de a trata cazurile urgente. cum ar fi un administrator. este un temei rezonabil pentru decizii ulterioare. după ce aţi luat decizia profesional de a-l întreba pe client dacă este dispus să fie observat. Eu aş încuraja un consilier care se confruntă cu o cerinţă similară din partea unei terţe părţi. consilierii din învăţământ. cereţi un sfat juridic. a) Accesul la registrul de programări pentru a evalua flexibilitatea din cadrul serviciului. îndeosebi numele legii. Mai precis. Unele coduri profesionale vor pune la dispoziţie documente care susţin această cerere. consultant independent. sau cu sistemele noi instituite prin Further and Higher Education Act 1992. anul şi secţiunile sau prevederile relevante. Poate că veţi sugera că există căi mai demne de încredere pentru evaluarea unui serviciu de consiliere inclusiv metodele menţionate mai jos. explicaţi că observarea consilierii este o călcare a dreptului legal al clientului la confidenţialitate şi că este posibilă dacă. să procedeze în felul următor: Întrebaţi dacă solicitarea este întemeiată pe o autoritate legală de a face inspecţia.Ce înseamnă pentru consilieri această opinie juridică? Mai întâi. clientul consimte să renunţe la dreptul său la confidenţialitate. Dacă un acord reciproc se dovedeşte în continuare imposibil. cereţi detalii cu privire la autoritatea legală. care sunt supuşi inspecţiilor în conformitate cu sistemul ce a fost instituit mai întâi prin Education Act 1944. 220 . până când şi dacă va fi confirmată sau contrazisă printr-o hotărâre a curţii. ca urmare. are o autoritate mai mică decât dacă ar fi fost o hotărâre pronunţată de o curte de judecată. nu este o mare problemă legată de confidenţialitate). au temeiuri mai bune pentru a apăra dreptul lor de a decide să-i ceară sau nu unui client consimţământul pentru a fi observat. sau un cod pentru fiecare client. Dacă răspunsul este „da”. este o opinie juridică fără echivoc [216] şi. Dacă răspunsul este „nu”. inspector. Cereţi un sfat juridic pentru a vedea dacă legea acordă drepturi explicite de a trece peste consimţământul clientului pentru călcarea confidenţialităţii. de aceea. este important să înţelegem că aceasta este o opinie juridică şi. Totuşi. evaluator. echilibrul între lucrul pe termen scurt şi cel pe termen lung (dacă registrele de programări conţin doar iniţiale. Acesta ar putea să fie la fel de aplicabile şi altor evaluatori. Importanţa legală a confidenţialităţii are implicaţii şi pentru consilierii care lucrează în instituţii din afara învăţământului.

Probabil că un fapt mai important este că el arată cât de compatibile cu legea sunt preocupările consilierilor cu privire la confidenţialitate. în general. când aceasta este o metodă de lucru obişnuită pentru consilier şi client. Studiul de caz cu privire la dezacordul legat de drepturile HMIs de a inspecta serviciile de consiliere în şcoli şi în unele colegii arată cât de complexe pot să fie unele dintre aceste dileme. Posibilitatea ca HMI să întâlnească diferiţi clienţi care au ajuns la încheierea consilierii (cu consimţământul consilierului şi al clientului). [217] Accesul HMI la întrunirile echipei de lucru. Acesta este un exemplu de tratare a unei dileme cu privire la etică şi standarde la un nivel organizatoric. cu condiţia ca identitatea clientului să fie protejată şi înregistrarea să fi fost făcută cu consimţământul clientului. Din nou. cu consimţământul dat de client în cunoştinţă de cauză. Mă îndoiesc că o persoană individuală sau o organizaţie mică ar avea resursele sau specializarea şi curajul de a 221 . Accesul HMI la studenţi. Accesul HMI la diferite note de şedinţă (cu datoria de a respecta confidenţialitatea) inclusiv la declaraţiile cu privire la ţintele terapeutice pentru fiecare dintre aceşti clienţi şi evaluarea măsurii în care ţintele au fost atinse. acestea ar putea să demonstreze diversitatea şi dezvoltarea aptitudinilor pentru consiliere. care arată diversitatea muncii. 1991). Toate mijloacele de identificare a clientului trebuie să fie şterse. la personalul şcolii şi la administratorii din conducere pentru a identifica modul în care este perceput serviciul. 1991b) metoda suplimentară de folosire a înregistrărilor video/audio a fost considerată potrivită. h) i) j) Prezentarea unor înregistrări ale şedinţelor (audio sau video). consilierul este cel care ia decizia profesională dacă este potrivit să ceară consimţământul clientului. În timpul consultărilor pentru buna practică în consilierea cazurilor de HIV (Bond. Observarea directă a unei şedinţe de supervizare (ASC. Dacă sunt dificultăţi în prezentarea unor cazuri. De asemenea. faptul acesta trebuie să fie explicit şi motivat. ori schimbate. Prezentarea unor înregistrări ale şedinţelor (audio sau video). g) Prezentarea în scris a unui studiu de caz cu consimţământul dat de client în cunoştinţă de cauză. persoanele ar putea să fie identificate). din cauza naturii specifice a problemelor confidenţiale (de exemplu.b) c) d) e) f) Jurnalul unei luni de muncă pentru fiecare consilier (codificând sau numerotând clienţii).

1996). Aceasta este una dintre modalităţile în care consilierii pot să-şi demonstreze angajamentul de a oferi cel mai bun serviciu posibil pentru clienţi. sau într-un context organizatoric. Având în vedere această situaţie. indiferent dacă lucrează independent. Mellor-Clark and Barkham. Hicks and Wheeler.rezolva problemele etice şi legale. Aceste dificultăţi vor pune la încercare abilităţile consilierilor de a rezolva problemele etice. Aceste metode sunt în curs de dezvoltare. Consilierii [218] au nevoie de siguranţa colectivă a unor organizaţii mari şi. Argumentul etic şi legal poate să fie folosit cu succes pentru a împiedica folosirea unei autorităţi care îi oprimă pe clienţi sau pe consilierii lor. de două unităţi organizatorice aflate într-o colaborare strânsă (ASC. 1994. din când în când. 1995. vor avea dificultăţi în rezolvarea acestor probleme.. în practica particulară. acum Association for University and College Counselling şi BAC). mai inteligente şi mai uşor de aplicat pentru monitorizarea serviciului şi pentru măsurarea eficienţei consilierii (Aveline et al. în izolare. iar disponibilitatea lor mai mare va uşura câteva dintre dificultăţile etice asociate cu monitorizarea şi evaluarea. dificultăţi etice importante. Concluzie Monitorizarea şi evaluarea serviciilor de consiliere constituie un subiect etic serios. O monitorizare mai eficientă va crea. [219] 222 . un subiect ce va fi tratat în capitolul următor. consilierii care lucrează individual. în cazul prezentat. Au existat cereri de a se dezvolta căi mai demne de încredere. Pentru consilierii care lucrează în agenţii. procesul de responsabilizare la care s-a ajuns prin monitorizare şi evaluare măreşte posibilitatea ca agenţia să fie mulţumită de faptul că lucrează etic.

Partea a IV-a Întregul tablou 223 .

eu ştiu că am nevoie să discut cu supervizorul consilierii mele. dacă problema continuă să existe. 1982. adesea. Consilierea este o activitate care necesită o monitorizare atentă a graniţelor responsabilităţii. a elementelor principale ale dilemei voastre etice. verbală sau scrisă. Pe de altă parte.15 Rezolvarea problemelor etice Ori de câte ori sunteţi confruntaţi cu o problemă sau o dilemă legată de standardele etice. cu scopul de se asigura că acestea nu sunt 224 . Aceasta sporeşte mult probabilitatea de a ajunge la o soluţie despre care să fiţi încrezători că este rezultatul cel mai bun cu putinţă. sunteţi într-o situaţie mult mai bună pentru a căuta ajutorul şi pentru a clarifica aspectele principale care trebuie să fie luate în considerare. dar o formulare scurtă şi clară a acestora pare să fie un punct de pornire bun. A cui este dilema până la urmă? Aceasta este o întrebare fundamentală. sau cu un alt consilier cu experienţă. Faceţi o descriere succintă a problemei sau dilemei Este foarte folositor să vă asiguraţi că sunteţi în stare să faceţi o scurtă descriere. Poate că [223] paşii următori mă vor determina să revizuiesc descrierea punctelor principale. acest fapt micşorează confuzia până acolo încât problema dispare. aduce o lumină clară asupra celor mai întunecate probleme etice în consiliere. Până când problema nu poate să fie rezumată succint într-o modalitate care accentuează punctele principală. Austin et al. 1990). care. este foarte dificil să se facă un progres prea mare. Uneori. este de folos să o abordaţi într-o modalitate sistematică. Când constat că îmi este dificil să definesc o problemă. derivat dintr-un model de rezolvare a problemelor etice provenit din surse americane (Paradise and Siegelwaks. Scopul lui este acela de a fi un cadrul fundamental de lucru şi de a vă stimula să vă gândiţi la o varietate cât mai mare de opţiuni posibile înainte de a lua o decizie. Capitolul acesta conţine un proces din şase paşi.

iar clientul este responsabil pentru rezultatul consilierii. dacă aţi stabilit o alocare de responsabilităţi între voi şi clienţii voştri. lucrul acesta constituie un punct pornire folositor. îndeosebi dacă acea persoană este tot un client al vostru. Protejarea altora poate să apară când clientul ameninţă să aducă o vătămare gravă asupra altei persoane pe care o numeşte. dar a pierdut banii la jocurile de noroc. El intenţionase să-i pună la loc. Trevor se simte vinovat pentru banii pe care i-a delapidat de la patronul său. îndeosebi când problema etică este legată de relaţia sau munca din cadrul consilierii. Excepţiile rare de la acest principiu pot să fie situaţiile în care consilierul consideră că are o anumită responsabilitate de a-şi proteja clientul de o vătămare autoprovocată. Ea ia decizia de a-l minţi pe partenerul ei cu privire la timpul pe care îl petrece cu noul ei iubit. Poate că există motive îndreptăţite să credeţi că clientul vostru este aşa de dezorientat sau tulburat mintal. Bănuieşti că aceasta este o manipulare cu scopul de a obţine susţinerea ta într-o dispută a lui Zoe cu familia ei. cât şi de client. aceste situaţii sunt rare. Totuşi. El ştie că pune în pericol viitorul afacerii. Dilema etică a clientului: Sheila hotărăşte că nu poate să facă faţă faptului de a-i spune partenerului ei că are simţăminte de atracţie puternice faţă de altcineva. Protejarea clientului de vătămarea autoprovocată apare cel mai adesea când clientul este o persoană tânără sau un copil. este posibil să se sugereze că ţi-ai folosit influenţa spre a o 225 . este posibil ca acesta să fie o dilemă împărtăşită atât de consilier. În Capitolul 6.) Dilema etică a consilierului: Zoe este foarte bogată şi. ştii că dacă accepţi oferta.confuze. consilierul ei. acest principiu general este foarte folositor. am sugerat că o modalitate folositoare de a aborda aspectul graniţelor este aceea de a începe de pe poziţia că un consilier este responsabil pentru metodele folosite. sau de a-i proteja pe alţii. Ar trebui să-i spună patronului său? (Când consilierea se desfăşoară la locul de muncă. toate proprietăţile. pentru că a rupt legăturile cu familia apropiată. încât este incapabil să-şi asume responsabilitatea pentru rezultatul consilierii şi prezintă un pericol pentru alţii. Următoarele scenarii sunt exemple de probleme legate de etica şi standardele stabilite în conformitate cu graniţele responsabilităţii. Adesea. iar unii consilieri ar putea să nu le întâlnească niciodată. Din fericire. a hotărât că doreşte să facă un testament prin care îţi lasă ţi. De asemenea.

Susan recunoaşte că a minţit cu privire la 226 . El hotărăşte că trebuie să-şi părăsească locul de muncă. Pe de altă parte. îi spune soţiei că vrei să o vezi şi să-i explici recomandarea ta. [225] Prin urmare. Frances a vorbit în şedinţele de consiliere despre dificultăţile ei cu o persoană pe care deja o cunoşti. După câteva şedinţe. cu riscul de a o inhiba. cursul se va închide. cât şi de client: Bill este insuportabil de stresat de munca lui. Pentru a adăuga credibilitate minciunii lui şi fără ca tu să ştii. în calitate de consilier. Ce ar trebui să le spui noilor clienţi care ar putea să fie afectaţi de regula propusă? Ce ar trebui să faci tu cu privire la regula propusă? Dilema etică împărtăşită atât de consilier. deoarece el consideră acest curs ca fiind vital. Tu eşti de acord că fii consilierul ei. ştii că dacă mai pleacă încă un student. De asemenea. Soţia lui Bill a planificat o întrevedere cu tine. Tu ştii că numărul maxim de şedinţe permise este nerealist de mic pentru majoritatea clienţilor pe care îi consiliezi. dar are nevoie de venituri pentru aşi susţine soţia şi copiii. Ar trebui să-i spui lui Frances că tu cunoşti persoana despre care vorbeşte.000 de lire ar fi foarte folositori. ar putea să aibă consecinţe serioase şi pentru alţi studenţi şi pentru personal. Ea afirmă că nu primeşte consiliere sau terapie din partea nimănui altcuiva.constrânge pe Zoe să te facă beneficiar. dar se simte vinovat din caută că îşi dezamăgeşte familia. el decide să-şi mintă soţia şi să spună că tu. 100. Organizaţia care te angajează în calitate de consilier doreşte să impună o restricţie cu privire la numărul de şedinţe pe care le poţi oferi unui client. acest fapt ar putea să fie dezastruos. iar studenţii rămaşi vor fi transferaţi la alte cursuri. sau ar trebui să păstrezi tăcerea? Rachel a cerut consilierea unui serviciu pentru studenţi cu privire la decizia de a abandona un curs înainte de încheiere. Pentru un altul dintre clienţii tăi foarte vulnerabili. În calitate de consilier. i-ai spus că trebuie să renunţe la serviciu. Susan cere consiliere pentru o tulburare alimentară.

cel mai potrivit este să-i explici situaţia şi săl ajuţi să ia propria decizie. Ea nu vrea să înceteze a fi consiliată de tine. Etapele care urmează sunt deosebit de potrivite pentru rezolvarea dilemelor în care responsabilitatea îi aparţine în primul rând consilierului. Ea a avut o înţelegere anterioară de a lucra exclusiv cu altcineva. Întrebările generale pe care ar fi bine să le puneţi sunt: 227 . Pe de altă parte. Ghidurile produse de United Kingdom Central Council for Nursing.faptul că nu are alt terapeut. modelul este suficient de flexibil pentru a fi împărtăşit. Mindwifery and Health Visitors. deoarece preţuieşte colaborarea cu tine. British Psychological Society. Codurile principale de etică şi standarde folosite de consilierii din Marea Britanie sunt publicate de British Association for Counselling. dar nu se simte în stare să discute cu celălalt terapeut despre faptul că este consiliată de tine. dacă situaţia este complexă. de obicei. De asemenea. Acolo unde responsabilitatea este comună. dar. [226] dar ar fi indicată o anumită precauţie în presupunerea că prevederile sunt direct transferabile. deoarece în diferite profesii şi organizaţii există diferite temeiuri legale. Publicaţiile actualizate pot fi folositoare. eu recomand cu insistenţă să fie cerut un sfatul unui jurist. British Association of Social Workers şi General Medical Council pentru grupele profesionale specifice sunt foarte relevante pentru consilierii care lucrează în roluri asociate cu acestea. Confederation of Scottish Counselling Agencies şi United Kingdom Council for Psychotherapy. care pot să fie foarte folositoare cu caracter informativ. cu unii clienţi. sunt indicate unele clarificări şi negocieri cu clientul. total sau parţial. Dacă clientul este singurul răspunzător pentru dilemă. sau există o nesiguranţă în legătură cu legea. Gândeşte-te la toate principiile şi îndrumările etice disponibile Ţinta acestei etape este aceea de a ajunge mai bine informat cu privire la căile posibile de rezolvare a dilemei etice. ele pot să le ofere idei mai clare consilierilor care lucrează în contexte similare. Cu privire la unele probleme etice nu se pot lua decizii fără a avea în vedere legea. Unele servicii de consiliere şi-au alcătuit propriile coduri. Unul dintre motivele pentru a hotărî în această etapă cine deţine responsabilitatea pentru dilemă este că lucrul acesta ar putea face inutili toţi paşii ulteriori ai modelului. cu scopul de a-i ajuta să decidă aspectele în care responsabilitatea le aparţine şi cele în care responsabilitatea este împărtăşită cu consilierul.

1. Ce acţiuni sunt interzise de lege? 2. Ce acţiuni sunt cerute de lege? 3. Ce drepturi şi responsabilităţi apără legea? În lipsa unui ghid relevant, sau al unui sfat juridic decisiv, ar fi bine să vă găndiţi la problemă pe temeiul principiilor etice generale descrise în Capitolul 3. 1. 2. 3. 4. 5. 6. Respectarea autonomiei – ce anume sporeşte la maxim posibilitatea ca toţi cei implicaţi să-şi pună în aplicare propria alegere? Dedicarea pentru binele clientului – ce anume va duce la realizarea celui mai mare bine. Evitarea vreunui rău făcut clientului – ce va produce răul cel mai mare? Echitatea – ce va fi cel mai echitabil? Fidelitatea – cum poate fi onorată încrederea? Interesul personal – cum poate fi luată în considerare propria nevoie a consilierului în legătură cu punctele 1-5? În consiliere, primul principiu este deosebit de important şi, adesea, se va dovedi a fi decisiv, în special dacă este posibil să se acţioneze în modalităţi consecvente cu autonomia clientului, care, de asemenea, întruneşte unul sau mai multe alte principii. La încheierea acestei etape, puteţi spera să aveţi o idee mai clară cu privire la ţintele care sunt de dorit din punct de vedere etic. Această etapă vă va oferi o orientare şi câteva criterii pentru a alege între căile posibile de a acţiona.

Identificaţi toate căile posibile de a acţiona
Această etapă este o ocazie favorabilă pentru a gândi asupra tuturor căilor posibile care vi se deschid spre a atinge ţintele etice pe care le-aţi identificat în etapele precedente. Unele căi vor părea foarte probabile [227] pentru rezolvarea dilemei. Altele pot să pară absurde. Totuşi, este bine să nu respingeţi prea repede ideile care par absurde, deoarece, uneori, ele conţin baza pentru o abordare originală, sau pentru o înţelegere mai pătrunzătoare.

Alegeţi calea cea mai bună de a acţiona

228

Un fost preşedinte al American Association for Counseling and Development (Holly A. Stadler, 1986a, 1986b) a propus trei teste pentru verificarea căii alese. • Universalitatea - calea aleasă de voi ar putea să le fie recomandată şi altora? - aţi trece cu vederea calea pe care aţi propus-o, dacă a fost urmată de altcineva? • Publicitatea - aş putea să le explic şi altor consilieri calea aleasă de mine? - aş fi dispus ca acţiunile şi motivele mele să fie expuse cercetării într-un forum public, de exemplu, la un atelier de lucru, într-o publicaţie profesională, într-un ziar sau la radio/TV? • Echitatea - aş face la fel şi pentru alţi clienţi aflaţi în situaţii asemănătoare? - aş face la fel dacă clientul ar fi fost o persoană bine cunoscută, sau cu influenţă? Dacă veţi constata că răspundeţi „nu” la vreuna dintre aceste întrebări, poate că trebuie să regândiţi rezultatul ales. Un pas final în identificarea celei mai bune căi de a acţiona poate să fie acela de a verifica dacă sunt disponibile resursele necesare pentru aplicarea celor propuse. Ţinta acestei etape este de a face o alegere în cunoştinţă de cauză între toate căile de acţiune posibile pe care le-aţi identificat. Luarea în considerare a ghidurilor şi a legii în etapa anterioară va fi de folos, dar ar putea să nu fie decisivă. Prin urmare, răspunsul la aceste întrebări va fi de obicei foarte edificator.

Evaluaţi rezultatul
După ce aţi pus în aplicare calea pe care aţi ales-o, este folositor să o evaluaţi spre a învăţa din experienţa avută şi spre a vă pregăti pentru orice situaţie asemănătoare care ar apărea în viitor. [228] - Aţi ajuns la rezultatul sperat? - Aţi luat în considerare toţi factorii relevanţi ai rezultatului, aşa încât să nu fi apărut factori noi după ce aţi pus în aplicare calea aleasă?

229

- Aţi face la fel în circumstanţe similare?

Exemple de rezolvare a problemelor etice
Pentru a exemplifica modul în care ar putea să funcţioneze în practică acest model de rezolvare a problemelor etice, am ales două cazuri. Primul ridică problema unei relaţii duble. Cel de-al doilea arată o dilemă etică pe care participanţii la atelierele de lucru pentru instruire o consideră adesea ca fiind una dintre cele mai dificile cu care se poate confrunta un consilier. Prezint cele două exemple mai degrabă pentru a arăta cum funcţionează modelul, şi nu pentru a sugera că acele concluzii la care am ajuns eu sunt în mod obligatoriu corecte. Puteţi să folosiţi acelaşi model, dar să ajungeţi la concluzii diferite.

Exemplul 1
Pam, fiica adolescentă a unei prietene, te abordează spre a-ţi cere consilierea. Nu o cunoşti prea bine pe Pam, dar este evident că are dificultăţi emoţionale şi i-au scăpat câteva aluzii care arată că nu mănâncă în mod corespunzător. Pam insistă asupra faptului că, din punctul ei de vedere, eşti un consilier ideal. Nu eşti nici prea străin, nici prea apropiat. Ea respinge orice recomandare de a consulta un alt consilier. I-au fost necesare mai multe luni pentru a prinde curaj ca să-ţi vorbească. Tu o întrebi pe mama ei, care îţi este prietenă. Ea susţine ideea şi se oferă să-ţi plătească, oricare ar fi onorariul tău obişnuit. Tu simţi că prietenia ei este importantă pentru tine. Primul pas este acela de a formula o descriere succintă a dilemei. Elementele principale sunt: - dacă o accepţi pe Pam în calitate de clientă, te confrunţi cu o problemă de loialitate împărţită între a pune pe primul loc interesele clientei, sau prietenia cu mama ei. Ce se întâmplă dacă dificultăţile lui Pam implică relaţia ei cu mama, sau poate un abuz în familie? - o problemă suplimentară este tratarea confidenţialităţii vis a vis de mamă, prietena ta. Presupui că nici Pam, nici mama ei nu înţeleg unele dintre complicaţiile posibile ale propunerii făcute; [229]

230

- o altă problemă suplimentară: plătirea consilierii de către altcineva decât clientul, când nu se cunoaşte sigur rolul persoanei în problema clientului. Această problemă va fi abordată după ce au fost rezolvate celelalte. Al doilea pas este acela de a înţelege a cui este până la urmă dilema? Aşa cum este prezentată, Pam şi mama ei sunt de acord, iar tu eşti cel răspunzător pentru decizia de a accepta sau a respinge rolul de consilier al lui Pam. Al treilea pas este acela de a lua în considerare toate codurile şi îndrumările disponibile. Code of Ethics and Practice for Counsellors al BAC le cere consilierilor „să stabilească şi să păstreze nişte graniţe corespunzătoare în jurul relaţiei de consiliere. Consilierii trebuie să ia în considerare efectele oricărei relaţii suprapuse ori preexistente” (BAC, 1997: A5). Acest fapt ridică întrebarea dacă suprapunerea sau preexistenţa relaţiilor poate fi evitată. Posibilitatea unei recomandări spre altcineva a fost prezentată, dar nu a fost acceptată de Pam. Cerinţa suplimentară este aceea de a-i explica lui Pam implicaţiile păstrării graniţelor şi, probabil, după aceea de a-i explica mamei. În ce fel pot fi confundate graniţele? Din perspectiva clientului, există posibilitatea unei relaţii duble cu Pam, şi anume aceea de „consilier” şi de „prieten al mamei” simultan. O problemă secundară este posibilitatea unei relaţii duble cu mama lui Pam în calitate de „consilier al fiicei” şi de „prieten”. În literatura britanică nu s-a publicat aproape nimic despre relaţiile duale, dar au fost tratate pe larg în Statele Unite. Barbara Herlihy şi Gerald Corey (1992) argumentează împotriva unei interziceri automate a tuturor relaţiilor duble şi sugerează modelul arătat în Figura 15.1. Nu există nici un fel de constrângeri legale aparente. Prin urmare, pasul următor este să fie gândite toate căile de acţiune posibile. Acestea pot fi: - Să refuzi să o accepţi pe Pam în calitatea de clientă, prezentând motivele. - Să spui o „minciună nevinovată” pentru a nu o accepta pe Pam în calitate de clientă, de exemplu, sunt prea ocupat, nu lucrez cu adolescenţii, etc. - Să fii de acord să o consiliezi pe Pam, dar numai după ce înţelege conflictele de interes posibile şi după ce s-a gândit cum doreşte să trateze oricare dintre problemele legate de mama ei. - Să fii de acord să o consiliezi pe Pam, dar, atâta vreme cât o vei consilia, să reduci la minim contactul cu mama ei şi să ai o înţelegere clară atât cu Pam, cât şi cu mama ei cu privire la confidenţialitate şi cu privire la ce se poate comunica. [230]

231

232

dacă este posibil. prin faptul că o consiliezi pe Pam. faceţi o recomandare spre alt consilier. 1992) . Căutaţi să vă consultaţi cu cineva Documentaţi-vă şi auto-monitorizaţi-vă Obţineţi supervizarea consilierii Figura 15.1 Modelul de luare a deciziilor pentru relaţiile duble (Herlihy and Corey.Să accepţi riscul de a pierde un prieten. 233 . explicaţi motivele.Relaţia duală posibilă este: Inevitabilă Evitabilă Evaluaţi beneficiile şi riscurile posibile Beneficii Riscuri Obţineţi consimţământul dat în cunoştinţă de cauză Evitaţi să intraţi în relaţii conflictuale.

reducerea onorariilor la un nivel pe care clientul este în stare să-l plătească. Voi fi destul de ferm cu privire la faptul că nu este de dorit să-mi asum rolul de consilier în aceste circumstanţe şi voi fi destul de activ în a-i oferi lui Pam informaţiile care ar putea [231] să o ajute în căutarea unei alte surse de ajutor. Consilierul de asemenea poate să aibă inhibiţii similare. aceasta este o problemă care apare mai des doar când aveţi de a face cu tineri. Oricare dintre aceste alternative ar fi de preferat faţă de plata directă de către mamă. ca urmare. după care va avea loc revizuirea şi evaluarea posibilităţii de a-i recomanda să continue cu altcineva. Acest lucru asigură 234 . să o prezint personal unui consilier sau terapeut înainte ca ei să înceapă colaborarea.clientul contribuie la onorariile plătite de altcineva. Problema secundară a plătirii onorariilor de către altcineva decât clientul este adesea delicată. Dacă m-aş confrunta cu această dilemă. .. fapt care ar putea să complice şi mai mult contextul deja dificil al relaţiilor duble. Alegerea va depinde de circumstanţele exacte ale situaţiei. aşa că această problema suplimentară nu va apărea. Prietenia mea cu mama ei tinde să complice acest proces atât pentru Pam. Este posibil ca acel client să se simtă vinovat cu privire la faptul că foloseşte consilierea pentru a explora dificultăţile relaţiei cu binefăcătorul. îndeosebi dacă relaţia clientului cu acea persoană care plăteşte ar putea să fie unul dintre subiectele de tratat în consiliere. evaluarea posibilităţii de a menţine nişte graniţe clare şi posibilitatea de a fi în stare să o ajuţi pe Pam. Dacă ar fi un rol pe care mi l-aş asuma. cât şi pentru mine. Prin urmare.recomandarea ca banii pentru onorarii să-i fie oferiţi în dar clientului care îşi asumă responsabilitatea pentru administrarea plăţii către consilier. Eu prefer să reduc onorariile la un nivel pe care clientul poate să şi-l permită singur. Este foarte posibil ca Pam să aibă probleme cu mama ei şi să fie nevoită să exploreze şi să rezolve aceste probleme în procesul de tratare a tulburărilor ei de alimentaţie. eventual. acest fel de contract poate să fie contrar unui angajament etic de a respecta autonomia clientului. Există mai multe alternative: . eu aş prefera să evit a intra în această relaţie dublă. ar putea să evite subiectul acesta. De obicei. Totuşi. aşa că mă voi referi la ea. eu nu cer nici un fel de onorariu pentru oferirea acestor informaţii.Să o consiliezi pe Pam o perioadă prestabilită. care implică promovarea activă a controlului clientului asupra propriei vieţi. . pe motive etice. Etapa finală este alegerea unei căi posibile de a acţiona. ar fi acela de a o ajuta pe Pam să găsească sursa de ajutor pe care o consideră acceptabilă şi.

Această dilemă nu apare doar pentru cazurile cu HIV. sau tipurile netratabile de tuberculoză. Exemplul 2 Un client îţi spune confidenţial că are o boală transmisibilă sexual.4 Pot să apară circumstanţe excepţionale care îi dau consilierului temeiuri îndreptăţite pentru a crede că clientul sau alte persoane ar putea suferi vătămări grave…. Pasul al treilea de identificare a ţintelor etice descoperă un teren care este într-o mare parte comun unei varietăţi de profesiuni ce pot să se confrunte cu dilema aceasta. Code of Ethics and Practice for Counsellors al BAC declară: B. În asemenea circumstanţe. Majoritatea ghidurilor etice sunt favorabile posibilităţii de călcare a confidenţialităţii cu scopul de a proteja pe cineva de o vătămare fizică gravă. Totuşi. Dilema cu care se confruntă consilierul este să păstreze confidenţialitatea. Dilema este acută. responsabilitatea principală îi aparţine clientului. ceea ce înseamnă că orice acţiune spre a-l proteja pe partener ar putea săl expună pe client la riscuri suplimentare [232] de respingere socială. Al doilea pas este să decideţi cine are responsabilitatea pentru dilemă. sau să acţioneze spre a-l proteja pe partenerul clientului. cu excepţia faptului că există şi temeiuri îndreptăţite de a crede că clientul nu mai este în stare săşi asume responsabilitatea pentru propriile fapte. Primul pas implică descrierea elementelor cheie ale dilemei. dacă lucrul acesta nu este posibil. din cauza temerii larg răspândite de HIV şi a prejudecăţii împotriva persoanelor cu HIV.3. care nu este tratabilă şi poate să fie fatală.calea cea mai bună de a-i oferi clientului controlul asupra relaţiei de consiliere. decizia de călcare a 235 . În exemplul acesta. De obicei. prefer ca clientul să contribuie la plătirea onorariilor şi să-şi ia responsabilitatea de a administra plăţile. ori de câte ori este posibil. sau chiar mai rău. ci poate să apară şi în legătură cu bolile mai uşor transmisibile cum ar fi hepatitele. Aceasta este o situaţie care îi preocupă în mod deosebit pe consilierii persoanelor cu HIV. Responsabilitatea potenţială a consilierului apare din faptul că se află în posesia unei informaţii care poate să fie folosită spre a proteja pe cineva de o vătămare corporală gravă. trebuie să se caute o schimbare în acordul cu clientul cu privire la confidenţialitatea. El nu ia nici o măsură de precauţie pentru a-şi proteja partenerul sexual obişnuit şi nu şi-a informat partenerul despre starea lui de sănătate.

sau când pot să dovedească faptul că dezvăluirea este în interesul publicului larg” (UKCC. 1997.confidenţialităţii trebuie să fie discutată cu clientul şi să fie luată numai după consultarea cu un consilier supervizor sau. Midwifery and Health Visitors cer ca practicienii acreditaţi să „protejeze toate informaţiile confidenţiale pe care le-au obţinut pe parcursul practicii profesionale şi să facă dezvăluiri numai cu consimţământul pacienţilor şi clienţilor. nevoia de a recunoaşte că respectarea confidenţialităţii „contribuie la protejarea sănătăţii publice”. cu un consilier cu experienţă (BAC. inclusiv infecţia HIV. dar nu-i impune datoria de a proceda aşa. de obicei. codul prevede că un consilier are opţiunea de a-l avertiza pe partenerul clientului. sau pacienţilor pentru a-şi anunţa partenerii. atunci când li se cere printr-un ordin judecătoresc. punând accentul pe obţinerea consimţământului clientului. Acestea sunt îndrumările pentru lucrătorii care au o responsabilitatea importantă în legătură cu tratamentul şi prevenirea infecţiilor cu HIV şi se întemeiază pe o experienţă considerabilă în acest domeniu.a-l ajuta pe client să se pregătească în vederea informării partenerului. Prin urmare. Îndrumarea evidenţiază. învăţându-l cum să procedeze. Guidance on Partner Notification for HIV Infection. ar putea să nu fie dispuşi să vină pentru tratament şi consiliere”. Fără confidenţialitate. 1996: s51). la concluzii asemănătoare. O persoană cu HIV poate să fie încurajată să-şi informeze partenerii (şi partenerii cu care îşi injectează drogurile) dar „să fie sfătuiţi într-o modalitate imparţială şi să nu se exercite presiuni asupra lor”. Pasul următor al identificării tuturor căilor posibile de acţiune ar putea să cuprindă: . este destul de rezonabil ca un consilier care lucrează în alte contexte să aleagă să adopte acest standard de practică. de asemenea. Codurile altor profesiuni care ar putea să se confrunte cu dilema aceasta ajung. dacă acesta nu este disponibil. B3. după ce a luat anumit măsuri de protecţie.1).a-l încuraja pe client să-şi informeze partenerul. publicat de [233] Department of Health (1992) indică datoria prevăzută de dreptul comun cu privire la confidenţialitate şi datoriile legale suplimentare care li se aplică unor lucrători din sănătate. Accentul din această îndrumare este pus pe evitarea unor presiuni necorespunzătoare asupra clienţilor. sau repetând cu el ce trebuie să spună. . United Kingdom Central Council for Nursing. 236 . cu privire la bolile venerice. Prin urmare.4. pacienţii cu boli sexuale transmisibile. şi pe respectarea confidenţialităţii. Îndrumările etice date de General Medical Council (1988) şi de British Medical Association (1988) cu privire la infecţia HIV cer o abordare similară a călcării confidenţialităţii.

când şi persoana aflată în pericolul de a fi infectată este clientul consilierului. în atelierele de lucru. Consilierul poate opta: 1. îndeosebi dacă li se poate oferi o susţinere corespunzătoare când partenerul este informat.a-l încuraja pe client să-şi modifice comportamentul sexual sau alte comportamente spre a reduce riscul de a-şi infecta partenerul. să se asigure că clientul are cunoştinţe suficiente spre a se proteja fără a-i dezvălui informaţiile aflate de la un alt client. În aceste circumstanţe. în activitatea mea nu a apărut această situaţie şi rapoartele spun că este foarte rară în practica actuală. Sper că acest lucru l-ar încuraja pe clientul meu să se gândească la căi alternative de a acţiona. de exemplu sex protejat.a te oferi să fii prezent când partenerul este informat. În ciuda acestui fapt. de obicei. să nu spună nimic despre riscurile pe care le-a aflat de la un alt client. În realitate. pretinzând că partenerul a fost informat. de obicei nu caută consiliere. deşi aş continua să fiu îngrijorat cu privire la rezultatul pe care l-aş considera nesatisfăcător. situaţia se va rezolva prin alegerea corespunzătoare a uneia dintre aceste strategii. consilierul ar putea să considere că a făcut tot ce se putea face din punct de vedere etic. Din experienţa mea. . Dacă această intervenţie nu a avut succes.. clienţii care vorbesc despre îngrijorarea lor cu privire la implicaţiile infecţiei lor cu HIV pentru partenerii lor sunt. prin urmare. aş continua să încerc să găsesc o cale pe care clientul să fie dispus să o urmeze pentru a îmbunătăţi situaţia. sau îi ascunde consilierului adevărata natură a situaţiei. 237 . Analiza etică ar putea să fie semnificativ schimbată. datorită relaţiei de consiliere. Încă nu am întâlnit nici o situaţie în care un client să continue a-şi pune partenerul în pericol. I-aş vorbi clientului despre îngrijorările mele. un client care este hotărât să nu se gândească la consecinţele faptelor lui asupra unui partener. sau abstinenţă. aşa încât clientul să nu înţeleagă greşit că eu sunt de acord cu faptele lui. ori că a luat alte măsuri de precauţie. consilierul are o obligaţie etică serioasă de a acţiona în interesul clientului. Totuşi. fără ca partenerului să i se spună despre infecţia cu HIV a clientului meu. de asemenea. cei mai înclinaţi să dorească să-şi asume responsabilitatea pentru găsirea unei căi etice de rezolvare a dilemei lor. Una dintre consecinţele respectului pentru autonomia clientului şi faţă de o confidenţialitate atentă este însoţită uneori de cunoştinţele neliniştitoare cu privire la riscurile pentru alte persoane şi de simţământul neputinţei de a face ceva. ea este prezentată adesea ca fiind o situaţie care creează dilemele cele mai serioase [234] pentru consilieri. Dacă situaţia nu este rezolvată. merită să vă gândiţi la ea şi să ajungeţi la propriile decizii. Anticipez că aş simţi că am făcut tot ce puteam din punct de vedere etic. Din fericire pentru consilieri. 2.

care este în pericolul de a fi infectat. Totuşi. sau fidelităţii. sunt relativ rare. Dacă sunteţi de acord cu aceste argumente. probabil. Având în vedere seriozitatea implicaţiilor [235] pentru ambii clienţi. Dilemele cu un înalt nivel de dificultate. clientul care îi pune în pericol pe alţii a atins deja limitele drepturilor de a i se aplica principiile respectării autonomiei clientului. dacă nici una dintre celelalte nu este eficientă. Opţiunea 1 nu face nimic pentru a rezolva situaţia. 4. Michael Carroll (1993) a comparat rezolvarea dilemelor etice cu rezolvarea problemelor în general şi spune că acesta este un proces în care consilierii pot ajunge tot mai abili pe măsură ce dobândesc experienţă. 1993). S-a argumentat că. ar trebui să fie examinate primele. Aceasta este una dintre situaţiile în care dreptul unui client la autonomie creează posibilitatea de a-i face rău altui client. dilemele etice creează dificultăţi 238 .3. Majoritatea tind să fie din categoria celor care presupun opţiunea de a-i recomanda clientului să caute un alt consilier. precum şi posibilitatea de învinuire legală a consilierului. indiferent de principiul etic adoptat. aţi putea să vă simţiţi îndreptăţiţi. să discute cu clientul care riscă să infecteze un alt client. Opţiunile 2 şi 3 oferă cele mai bune posibilităţi de rezolvare a conflictului etic şi. să anunţe persoana aflată în pericol. să vă gândiţi serios la opţiunea 4. Concluzie Dilemele etice apar zilnic în consiliere. de a alege ce să fie discutat în supervizarea consilierii. călcând confidenţialitatea. despre calea cea mai bună de rezolvare a dilemei. De obicei. dar are scopul de a fi folositor în consilierea de zi cu zi. În legea britanică nu există nici o obligaţie generală de a-i salva pe alţii de vătămări (Menlowe and McCall Smith. El este suficient de flexibil spre a conţine ideile provenite din oricare dintre cele şase surse de etică profesională descrise în Capitolul 3. cunoaştere şi simţământul că şi voi aveţi nevoie de curaj pentru a lua decizii şi pentru a le susţine. ar fi înţelept să căutaţi un sfat juridic pentru circumstanţele specifice ale dilemei etice. oricât de mult aţi dori să nu faceţi lucrul acesta. Modelul de rezolvare a problemelor etice pe care l-am oferit nu este definitiv. deoarece consilierul este implicat în refuzul de a respecta aceleaşi drepturi faţă de alt client. urmăririi binelui clientului. ar putea să fie o datorie egală de a avea grijă de un altul dintre clienţii voştri. care au apărut în exemplul al doilea din capitolul acesta. sau de a stabili dacă clientul a fost de acord cu calea propusă de voi. Pentru rezolvarea dilemelor etice este nevoie de înţelepciune.

dar pot să fie şi o sursă pentru acumularea de cunoştinţe noi (Bond.profesionale şi personale. [236] 239 . 1997). când cele învăţate sunt împărtăşite cu corpul profesional.

Voi explora implicaţiile practice ale fiecărei poziţii etice pentru lucrul cu clienţii. De asemenea. Voi începe prin retrospectiva implicaţiilor practice ale schimbărilor din lege. De asemenea. ştiu că există o preocupare a consilierilor de a integra în practica lor ultimele schimbări legale. [237] Confidenţialitatea Confidenţialitatea rămâne subiectul cel mai problematic şi dificil pentru consilieri.16 Implicaţii pentru practică În acest capitol conclusiv intenţionez să trec în revistă implicaţiile schimbărilor care au avut loc între scrierea primei ediţii a acestei cărţi şi scrierea celei de a doua ediţii. Cealaltă schimbare importantă este o înţelegere tot mai bună a diversităţii opiniilor etice între consilieri şi organizaţiile lor profesionale naţionale. sunt implicaţii şi cu privire la modalitatea în care consilierii se raportează unul faţă de altul la nivel profesional. probabil. Capitolul 10 prezintă legea confidenţialităţii în detalii considerabile. Concluzionez prin a atrage atenţia asupra importanţei înţelegerii principiilor eticii. îndeosebi cu privire la 240 . Totuşi. Acesta rămâne unul dintre domeniile legii aflate în dezvoltarea cea mai rapidă. Implicaţiile schimbărilor recente în lege Schimbările recente în lege ating aspecte centrale ale consilierii şi îndreptăţesc o revizuire atentă a unor sfere de practică importante. orice sporire viitoare a litigiilor pare să tindă în cea mai mare măsură spre preocuparea pentru obligaţia consilierilor de a respecta confidenţialitatea. o perioadă de aproape şapte ani. cel mai mare potenţial de învinuiri legale. Deosebirile sunt foarte semnificative şi ridică întrebări importante cu privire la integritatea colectivă a consilierilor şi la alte profesii care oferă terapii prin vorbire. Din experienţa prezentărilor din cadrul conferinţelor. Cazurile sunt foarte rare. este subiectul în jurul căruia există. Este important să avem în vedere fără încetare riscul consilierilor de a fi daţi în judecată de către clienţi.

recunosc faptul că o persoană care supusă terapiei printr-o hotărâre judecătorească va avea drepturi la confidenţialitatea mai limitate decât persoanele care au fost clienţi sau pacienţi voluntari. sau când consilierul a evaluat situaţia cu atenţie şi a ajuns la concluzia că dezvăluirea va putea să fie apărată din punct de vedere legal. prin încercarea de a obţine consimţământul clientului pentru dezvăluirea informaţiilor. Nu este surprinzător că opiniile consilierilor cu privire la modalitatea cea mai bună din punct de vedere etic de a-i răspunde cuiva aflat în această situaţie sunt împărţite. consilierul va trebui să respecte refuzul. dar criteriile se extind mult mai mult şi îi vor include şi pe consilierii plătiţi. Cele două excepţii la acest fapt apar când există o cerinţă legală de a face dezvăluirile. Una dintre consecinţele hotărârii date în St George’s Healthcare NHS Trust v. sau care sunt consideraţi în pericolul de a se sinucide le creează consilierilor dileme etice serioase. chiar dacă aceste informaţii au ajuns la cineva în timpul desfăşurării unei meserii. Aceste modificări sugerează că nu ar fi înţelept să încercăm să rezolvăm dilemele profesionale legate de traficul de droguri. care au fost făcute în Crime and Disorder Act 1998. Drug Trafficking Act 1986 (modificat prin Criminal Justice Act 1993) cere dezvăluirea informaţiilor sau a suspiciunii că o persoană ascunde bani obţinuţi prin traficul de droguri. Raţionamentele aflate în spatele acestor opinii 241 . Celelalte schimbări principale se referă la modificările legii cu privire la combaterea consumului ilicit de droguri. profesii. În majoritatea situaţiilor. Clientul aflat în pericolul de a-şi produce vătămări Clienţii care îşi produc vătămări grave. Legea confidenţialităţii şi legea consimţământului sunt strâns legate una de alta. Faptul de a nu dezvălui informaţiile constituie o infracţiune. Îndrumările cu privire la testele şi tratamentele obligatorii impuse dependenţilor de droguri prin hotărâre judecătorească. Legislaţia aceasta are ca ţintă persoanele care lucrează în serviciile bancare şi financiare. Dezvoltarea principală este o consecinţă a clarificării legii cu privire la dreptul unui adult de a refuza tratamentul medical. Încercarea de a rezolva orice dilemă legată de dezvăluirea informaţiilor despre clienţi prin obţinerea consimţământului clientului pentru orice dezvăluire rămâne o practică temeinică. afaceri sau altei ocupaţii. iar acela de a informa persoana vizată că ai dezvăluit informaţiile către autorităţi constituie o altă infracţiune. S (1998) este că refuzul unui adult de a permite dezvăluirea de informaţii confidenţiale trebuie să fie tratat cât se poate de serios.protejarea informaţiilor personale sensibile.

chiar dacă aceasta intră în conflict cu acţiunile considerate a fi spre binele lui. chiar dacă. Raţionamentul legal care a determinat rezultatul acestui caz are implicaţii mai largi. Tinerii peste 16 ani sunt presupuşi a avea capacitatea de a-şi da consimţământul pentru consiliere. o persoană are dreptul de a refuza tratamentul. sau de a-i permite consilierului să iniţieze o recomandare spre alte surse de ajutor. Dacă un consilier are temeiuri îndreptăţite să creadă că persoana respectivă are o boală mintală care intră sub incidenţa termenilor acestei legi. în virtutea Mental Health Act 1983. Consilierii cer consimţământul unui părinte spre a lucra cu copiii sub 16 ani. viaţa fătului şi a mamei sunt puse în pericol. Ca urmare.diferite sunt explorate în Capitolul 7. Dacă nu existe alte motive legale. S (1998) afirmă cu seriozitate dreptul adulţilor de a refuza tratamentul. ar putea fi apărat legal pentru faptul de a nu respecta refuzul de a primi tratamentul. aşa cum a fost în acest caz. cu excepţia faptului că tânărul este considerat a avea suficientă inteligenţă şi capacitate de înţelegere pentru a-şi da singur consimţământul. Această deosebire poate să apară în consiliere şi [239] ar putea să îndreptăţească actul unui consilier de a nu respecta refuzul unei persoane tinere de a accepta tratamente care salvează viaţa. În majoritatea celorlalte situaţii. când sunt folosite pentru a trece peste refuzul clientului. sau un medic psihiatru. asemenea clauze sunt lipsite de succes. Principiile evidenţiate în St George’s Healthcare NHS Trust v. sau să nu respecte confidenţialitatea pentru clienţii consideraţi a fi în pericolul de a-şi produce vătămări este nerecomandabilă legal. prin care consilierului i se îngăduie să caute surse suplimentare de ajutor. Persoanele tinere Legea care este aplicabilă în cea mai mare măsură cu privire la tineri nu s-a schimbat substanţial în anii recenţi. cum ar fi depresia ori schizofrenia. clientul adult are dreptul de a refuza orice formă de tratament. dar 242 . contactând un grup profesional. Cazurile se referă în cea mai mare parte la tulburările de alimentaţie şi la refuzul transfuziilor de sânge din motive religioase. probabil că nerespectarea refuzului clientului poate fi apărată legal. Dacă metoda intenţionată de client spre a se sinucide sau spre a-şi aduce vătămări îi pune pe alţii în pericolul unor vătămări fizice. dacă se consideră că suferă de o boală mintală specificată. sau din orice contract cu clientul. Legea face deosebire între capacitatea unei persoane tinere de a-şi da consimţământul pentru un tratament şi capacitatea de a refuza tratamente care salvează viaţa. Folosirea clauzelor de excepţie din informarea pre-consiliere. Clarificarea legii cu privire la dreptul acordat adulţilor de a refuza tratamentele pentru boli care le ameninţă viaţa are implicaţii vaste.

sau de a-şi da consimţământul şi este posibil să fie necesară pentru a ajuta pe cineva să înţeleagă consecinţele tratamentului impus. sau într-o proces de custodie a copiilor în instanţele pentru familie. Consilierii aduc în munca lor diversitatea valorilor şi culturilor personale care 243 . Pe lângă drepturile legale de acces. chiar dacă urmarea este moartea. sunt legate de tulburările fizice şi emoţionale suferite după accidentele de circulaţie. cu sau fără notele lor. de familia lor. se aplică principiile cu privire la dreptul unui adult de a refuza tratamentul medical. Deşi fiecare caz este hotărât în conformitate cu circumstanţele particulare. servicii sociale şi sănătate pot fi văzute de subiecţi şi. Notele de consiliere Legea cu privire la notele de consiliere este revizuită constant. deşi recomandarea legală generală încurajează consemnările consecvente. Tendinţa generală este aceea de a întări dreptul indivizilor de a vedea informaţiile personale sensibile care au fost notate cu privire la ei. cum ar fi dificultatea de a le păstra într-o siguranţă rezonabilă. cu excepţia faptului că există motive întemeiate pentru a nu proceda aşa. faptul că între consilieri sunt deosebiri de opinie cu privire la comportamentele considerate a fi corespunzătoare din punct de vedere etic pare a fi neremarcabil. Nu există nici o cerinţă legală care să-i oblige pe consilieri să întocmească note de consiliere. îndeosebi prin aplicarea progresistă a Data Protection Act 1998 şi a instrumentelor şi directivelor legale europene. Este bine să considerăm că toate notele păstrate în învăţământ. dovezile consilierilor sunt cerute cu o frecvenţă tot mai mare în cazurile de infracţiuni în care clientul a fost victima unei agresiuni sexuale. Situaţiile cele mai frecvente în care consilierilor li se cere să prezinte într-o curte judecătorească dovezi. probabil. De asemenea. orice client poate să ceară un ordin judecătoresc de impunere pentru prezentarea notelor care constituie dovezi într-un caz juridic. Îndată ce o persoană ajunge la vârsta de 18 ani. Cazul nu trebuie să fie neapărat împotriva consilierului. O consiliere sporită ar putea să-i ofere tânărului ajutorul în vederea hotărârii de a refuza.în celelalte situaţii se aplică principiile. în cazul tinerilor. Provocarea diversităţii etice Într-un fel. Impunerea unui tratament împotriva voinţei unei persoane tinere necesită adesea o hotărâre judecătorească. se pare că există o tendinţă spre găsirea de motive pentru a impune tratamentul. sau unui viol.

În prezent. din cauza lipsei de consilieri credibili în anumite sectoare ale comunităţii care sunt marginalizate şi discriminate social. Această analiză a indicat că BAC a acordat prioritate eticii autonomiei. Pe de altă parte. Dacă nu îşi monitorizează afirmaţiile etice. Cele două principii etice sunt foarte strâns legate prin faptul că. O etică a fidelităţii concentrează atenţia asupra relaţiilor terapeutice şi asupra semnificaţiei etice a faptului de a fi demn de încredere. în loc de a fi pus pe preţuirea relaţiei. Pe măsură ce domeniul consilierii cuprinde tot mai mult din diversitatea socială şi culturală. iar sectorul de consiliere psihologică al BPS a acordat prioritate eticii fidelităţii. Etica autonomiei şi etica fidelităţii sunt legate strâns în ce priveşte importanţa pe care o atribuie puterii de influenţă a clientului în relaţia de consiliere şi în găsirea căilor menite să le sporească la maxim. etnice şi culturale se extinde treptat. În Capitolul 4 a făcut o analiză a codurilor şi îndrumărilor etice ale organizaţiilor profesionale preocupate de consiliere. una din consecinţele acestui rezultat vrednic de dorit din punct de vedere etic va fi să se extindă mai mult varietatea eticii şi a valorilor individuale. adoptată de UKCP îi transferă consilierului autoritatea şi responsabilitatea de a hotărî ce este cel mai bine pentru client. Ea este deosebit de compatibilă cu planul terapeutic radical de a respecta gândirea clienţilor şi capacitatea lor de a hotărî ce este mai bine pentru ei. Din această perspectivă. [241] Semnificaţia acestor divergenţe în prioritatea etică ar fi uşor de exagerat şi. dacă fiecare organizaţie ar fi afirmat cu vehemenţă prioritatea etică aleasă. în care accentul ar fi pus de obicei pe o observare obiectivă şi detaşată. în modalităţi uşor diferite. etica urmăririi binelui clientului. Am sugerat că aceasta ar putea să fie un punct de vedere important de evidenţiat într-o societate ştiinţifică tradiţională. Unele organizaţii profesionale caută să accelereze o tendinţă care a fost foarte lentă. Este posibil ca această diversitate să se extindă. consilierea este predominant o activitate a clasei de mijloc albe. este posibil ca organizaţiile profesionale să ajungă o piedică în calea lărgirii participării la oferirea consilierii. favorizarea unor priorităţi etice diferite ar putea să aducă unele avantaje în organizaţiile profesionale principale. COSCA a adoptat o combinare între etica autonomiei şi cea a urmăririi binelui clientului. prin faptul că va împiedica să ajungă consilieri unele persoane din anumite sectoare ale societăţii. dar diversitatea provenienţei sociale. sunt întemeiate pe idei cu privire la tratarea oamenilor ca scop în sine şi nu doar ca mijloace de a atinge un scop. Avantajul acestei etici este acela că evidenţiază responsabilitatea consilierului de a acţiona în interesul binelui clientului.poate fi găsită în societate. în detrimentul tuturor 244 . Etica autonomiei se potriveşte foarte bine cu condiţiile fundamentale ale consilierii centrate pe persoană şi cu o mare parte din tradiţia umanistă în terapie.

Ea a pus greu la încercare modul meu precedent de a gândi şi anticipez că va continua. Înţelegerea tot mai mare pe care o am cu privire la diversitatea poziţiilor etice adoptate de consilierii individuali. eu aş dori totuşi să susţin mai degrabă o vigilenţă etică. În timp ce îi instruiam pe consilieri. Totuşi. Importanţa vigilenţei etice Scrierea acestui capitol despre schimbările recente şi posibile în contextul etic mai larg în care lucrează consilierii din Marea Britanie a evidenţiat nivelul de dificultate cu care se confruntă consilierii care doresc să lucreze etic. sau posibilitatea de a submina integritatea terapiilor prin vorbire în ansamblul lor. îndeosebi cu privire la semnificaţia deosebirilor între rolurile aparent similare. La fel de importat este să nu se diminueze confuzia pe care pot să o creeze clienţilor aceste divergenţe în etică şi în practică. Între timp. Cu toate acestea. acest fapt ar dezbinat mult mişcarea de consiliere. divizarea actuală între organizaţiile profesionale întăreşte nevoia de vigilenţă etică. Chiar dacă între organizaţii ar fi existat o unanimitate din punct de vedere etic. Mie nu îmi este clar dacă aceste deosebiri între organizaţiile naţionale profesionale au apărut neintenţionat. consilierul este sfătuit trateze cu o oarecare precauţie preferinţele etice ale organizaţiei lui profesionale. sper că ajung să fiu tot mai dispus să-i ascult cu atenţie pe clienţii care sunt angajaţi conştiincios faţă de principii etice diferite de cele care îmi sunt familiare. Observ că sunt mai atent în încercarea de a înţelege părerile etice ale colegilor. În practică. deosebirile cele mai semnificative sunt legate de administrarea informaţiilor confidenţiale în echipele multidisciplinare şi în cerinţa de a beneficia de supervizarea consilierii. ca o consecinţă. ele ar putea să reprezinte deosebiri etice voite care delimitează nişte graniţe profesionale. sau ca rezultat al unei hotărâri premeditate. prioritatea etică este susţinută de o serie de angajamente secundare şi. Când reflectez la implicaţiile practicii mele. Un aspect al împăcării cu diversitatea etică din mişcare de consiliere este valoarea transferului aptitudinilor de ascultare atentă a clienţilor noştri în felul în care consilierii se ascultă unul pe altul spre a clarifica lucrurile comunicate cu privire la rolul nostru. Deosebirile ar putea să fie doar nişte consecinţe neexaminate ale procedurilor politice din cadrul fiecărei organizaţii.celorlalte. de organizaţiile de consiliere şi de diferite culturi a făcut ca scrierea acestei cărţi să fie mult mai dificilă decât a primei ediţii. am 245 . între poziţiile etice adoptate cu privire la anumite subiecte există un teren comun destul de vast. decât o aderare oarbă la un cod. Încă mai este mult de lucru pentru a clarifica mesajul comunicat de aceste deosebiri. sau pe care eu le consider acceptabile. Pe de altă parte.

Ambele poziţii sunt cotraproductive pentru binele etic al mişcării consilierii în general şi par să limiteze abilitatea consilierilor de a se angaja faţă de componenta etică aflată adesea în problemele pe care ni le prezintă clienţii. sporind înţelegerea semnificaţiei eticii profesionale în acordarea serviciilor de consiliere şi contribuind a asigurarea unui temei pentru luarea unor decizii etice mai bine documentate. indiferent cât de remarcabilă ar fi sursa lor. sunt cât se poate de îngrijorat de acei studenţi care reacţionează la dificultatea de a găsi o poziţie etică. Povara este cea mai mare. în opinia mea. [243] 246 . Sper că această carte va încuraja vigilenţa etică a consilierilor şi a altora. căutând să impună ca modalitate de a elimina orice incertitudine. cât şi pentru client. incertitudinea nu este confortabilă. şi nu aderării la un set de reguli etice. De obicei. A declina această responsabilitate unei organizaţii profesionale. în diversitatea lor. un grad de incertitudine constituie o componentă inevitabilă a consilierii. sau unui text este un act lipsit de etică într-o profesie ce se ocupă fundamental de relaţiile dintre oameni. abandonând problema şi ajungând indiferenţi faţă de semnificaţia ei. La fel de îngrijorat sunt pentru oamenii care au o reacţie opusă. A fi etic nu înseamnă doar a lupta cu problemele într-o modalitate sistematică şi atentă.ajuns categoric mai dedicat încurajării vigilenţei etice. ci şi aţi asuma responsabilitatea personală pentru a acţiona etic. Când îi instruiesc pe consilieri. sau în confruntarea cu incertitudinile cauzate de schimbarea circumstanţelor în care este acordată consilierea. atât pentru consilier. Acest fapt aşază o povară grea pe umerii consilierilor. Acestea sunt componentele principale ale vigilenţei etice. când modalitatea de a rezolva o dilemă etică nu este clară. o poziţie etică rigidă şi îngustă. dar.

Dublin 247 .Note suplimentare Nume şi adrese utile Asociaţii profesionale American Counseling Association (ACA) 5999 Stevenson Avenue Alexandria Virginia 22304-3300 USA British Association for Counselling (BAC) 1 Regent Place Rugby CV21 2PJ British Psychilogical Society (BPS) St Andrew’s House 48 Princess Road East Leicester LE1 7DR Confederation of Scottish Counselling Agencies (COSCA) 18 Viewfield Street Stirling FK8 1UA Association for Counselling [244] European Association for Counselling (EAC) PO Box 6699 Dublin 2 Eire Irish Association for Counselling and Therapy (IACT) 8 Cumberland Street Dun Laoghaire Co.

Central House 32-66 High Street Stratford London E15 2PF Psychologist’s Protection Society (PPS) Standalone House Kincardine Alloa FK10 4NX [254] Informaţii de specialitate Pentru sfaturi generale şi de specialitate cu privire la drepturile şi obligaţiile financiare şi legale: Citizens Advice Bureaux – pentru servicii locale. vezi cartea de telefoane.Eire Relate Marriage Guidance Herbert Gray College Little Church Street Rugby CV21 3AP United Kingdom Council for Psachitherapy (UKCP) 167-169 Great Portland Street London WIN 5FB Asigurări profesionale pentru consilieri Smithson Mason SMG House 31 Clarendon Road Leeds LS2 9PA (Smithson Mason oferă reduceri pentru membrii British Association for Counselling şi ai British Psychological Society) Devitt Insurance Services Ltd. 248 .

regulamentele şi instruirea referitoare la sănătatea mintale: MIND National Associations for Mental Health Granta House 15-19 Broadway Stratford London E15 4BQ Susţinere şi informaţii pentru clienţii exploataţi de consilieri. terapeuţi şi alte profesii în domeniul sănătăţii Prevention of Professional Abuse Network (POPAN) 1 Wyvil Court Wyvil Road London SW8 2TG [246] 249 . legea.Pentru informaţii şi sfaturi cu privire la legea şi regulamentele referitoare la copiii şi tinerii din Anglia şi Wales: The Children Legal Centr University of Essex Wivenhoe Park Colchester Essex CO4 3SQ Pentru informaţii despre serviciile locale.

John (1989) Human Sexuality and its Problems. Social Skills and Health. Mary E. (ed.A. S. Oxford University Press: New York. Sarah (1995). D. Moline. M. Changes: an International Journal of Psychology and Psychotherapy. American Association for Counseling and Development: Alexandria. Michael (ed. (1990). HMSO: London.. Wiley: Chichester. American Counseling Association: Alexandria.A. Bond Tim (1991b). Code of Ethics and Standards of Practice. Methuen: London. Beauchamp. (1995). (1994). M. Association for Student Counselling: Rugby. „Sex and suicide in the development of counselling”.E.. Confronting Malpractice – Legal and Ethical Dilemmas in Psychotherapy. Z. 250 . George T. Princiles of Biomedical Ethics. (editori) Research Foundations in Psychotherapy Practice. [247] Bancroft.F.. ediţia a patra. (1993). C. British Association for Counselling: Rugby. Oxford University Press: Oxford. Ethics and Values in Social Work. VA. Macmillan: Basingstoke. Bond. R. J. and Childress. Aveline. Association for Student Counselling (ASC) (1991). Kenneth M. Sage: Newbury Park. CA. HIV Counselling – Report on National Survey and Consultation 1990. American Counseling Association (ACA) (1995). HMI Inspection of Counselling Services. Tim (1991a).) (1993). Churchill Livingstone: Edinburgh.L. Ethical Standards of the American Association for Counseling and Development. Shapiro. Banks. Blackwell: Oxford. 9 (4): 284-93. VA. Argyle. (1990). D. „Building research foundations for psychitherapy practice”. and Sapiro. Association for Student Counselling (ASC) (1991). American Association for Counseling and Development (AACD) (1988).) (1993). în Aveline. Post-Modern Ethics. Association for Student Counselling: Rugby. The Concise Oxford Dictionary of Current English. Protecting Children: Cleveland to Orkney: More Lessons to Learn?. Asquith. Bauman. T. Requirements for Accreditation. Austin. Parry and Freeman.Bibliografie Allen. and Williams.

Prentice-Hall: Englewood Cliffs. and Watts. Windy (ed. British Association for Counselling (BAC) (1993). Bond. British Association for Counselling (BAC) (1990). Brammer. Tim and Cliff. Code of Ethics and Practice for Counsellors. Trust Matters: The Management of Sensitive Information Held by Drugs Agencies. M. Membership Survey 1993 – Individual Members and Organisations: A Short Summary of Results. 4(3). (editori).Bond. Confidentiality: Counselling and the Law – Information Guide No. Supervision – Information Sheet 8. Companies Act 1991 – Memorandum of Association of the British Association for Counselling. Tim (1998). British Association for Counselling: Rugby. British Association for Counselling: Rugby. Sage: London. 251 . Therapist’s Dilemmas. în Bor. British Association for Counselling: Rugby. „Ethical standards and the exploitation of clients”. British Association for Counselling (BAC) (1991). British Association for Counselling: Rugby. Bond. British Association for Counselling: Rugby. (1982). Durham and Darlington Drug Action Team: Durham. Bowlby. Bond. David (1998). Counselling – Journal of the British Association for Counselling. Bond.1. A Secure Base – Clinical Applications of Attachment Therapy. Accreditation Criteria. „Guidelines for professional practice”. Therapeutic Psychology – Fundamentals of Counselling and Psychotherapy. R. John (1988). British Association for Counselling: Rugby. Tim (1997). The Trainee Handbook: A Guide for Counselling and Psychotherapy Trainees. British Association for Counselling (BAC) (1985).). British Association for Counselling (BAC) (1994). British Association for Counselling (BAC) (1984). Counselling: Definition of Terms in Use with Expansion and Rationale. Complaints Procedure. Tavistock/Routledge: London. Laurence M. „Therapists’ dilemmas as stimuli to new understanding and practice”. NJ. Tim (1994). Sage: London. Tim (1999). în Dryden. Stop Press 2-3. and Shostrum. [248] British Association for Counselling (BAC) (1992). British Association for Counselling: Rugby. Everatt L. British Association for Counselling: Rugby.

Code of Ethics and Practice for Trainers. Phillip (1992). British Association for Counselling: Rugby. British Psychological Society: Leicester. BMA: London. Rosalind (1972). British Psychological Society (BPS) (1995b). Brooke. Protecting Children: Cleveland to Orkney: More Lessons to Learn? HMSO. G. Avebury: Aldershot. (1993). Guidelines for the Professional Practice of Counselling Psychology. British Psychological Society: Leicester. British Psychological Society: Leicester. Ethical Principles and Guidelines. British Association for Counselling: Rugby. Information and Advice Guidance. British Psychological Society (BPS) (1991).British Association for Counselling (BAC) (1995). How Much Supervision Should You Have? Information Sheet 3. Bell and Sons: London. British Medical Association: London. Code of Conduct. Regulations and Syllabus for the Diploma in Counselling Psychology. London. Code of Ethics and Practice for Those Using Counselling Skills at Work. (1988). British Psychological Society (BPS) (1998). British Medical Association (BMA) (1981). Code of Ethics and Practice for Counsellors. British Association for Counselling (BAC) (1998a). Burnard. Chapman and Hall: London. Ethical Principles and Guidelines. Perceptions of AIDS Counselling. HMSO: London. British Association for Counselling: Rugby. [249] Butler-Sloss. Butler-Sloss. British Association for Counselling (BAC) (1997). British Association for Counselling (BAC) (1998b). Burnard. Code of Conduct. 252 . E. Counselling Skills for Health Professionals. Code of Ethics and Practice for Supervision of Counsellors. The Social Administration Research Trust. British Psychological Society: Leicester. Report of the Inquiery into Child Abuse Ioan Cleveland 1987. Recovered Memories. Cmnd 412. British Psychological Society: Leicester. British Medical Association Foundation for AIDS (1988) HIV Infection and AIDS: Ethical Considerations for the Medical Profession. Handbook on Medical Ethics. British Association for Counselling: Rugby. British Association for Counselling (BAC) (1996). E. Phillip (1989). British Association for Counselling: Rugby. British Psychological Society (BPS) (1993). British Psychological Society (BPS) (1995a).

Counselling Supervision: Theory. Sue (1991). British Journal of Guidance and Counselling. Canadian Guidance and Counselling Association. second edition. London. în Which? Way to Health. Dryden. Eldrid. Second Edition 1999). 20 (1): 10-26. Consumers’ Association (1991).W. Confederation of Scottish Counselling Agencies: Stirling. Rational-Emotive Counselling in Action. Roehampton Institute. David (1988). Working with Young People – Legal Responsibility and Liability. Patrick (1985). [250] Foskett. Jessica Kingsley: London. Cassell: London. Firestone. Windy (1990. The Therapeutic Relationship. Dryden. 253 . Skills and Practice. (1996). Craig. Caring for the Suicidal. Culley. John and Lyall. Statement of Ethics and Code of Practice. Sage: London. Counselling and Psychotherapy – Is It For Me?. Hetty (1989). Kenneth (1992). Counselling and Mediation in Casework. On Learning from the Patient. Therapists’ Dilemmas. (1996). R. Open University Press: Milton Keynes. Guidelines for Ethical Behaviour. „Psychotherapy”. Suicide and the Inner Voice. Partner Notification for HIV Infection. Casement. Sage: Thousand Oaks. SPCK: London. „A child’s right to confidentiality?” Childright. Children’s Legal Centre: London. Einzig. Michael. December: 212-15. Confederation of Scottish Counselling Agencies (COSCA) (1996). „Ethical issues in organisational counselling”.Canadian Guidance and Counselling Association (CGCA) (1995). John (1988). CA. Cohen. British Association for Counselling: Rugby. Carroll. (1997). Yvonne S. Children’s Legal Centre (1989). Constable: London. „Some legal issues in counselling and psychitherapy”. Petrushka (1992). Helping the Helpers – Supervision and Pastoral Care. HMSO: London. Integrative Counselling Skills in Action. Children’s Legal Centre (1992). 57: 710. Advocacy. Michael. Lucrare nepublicată. Tavistock/Routledge: London. Sage: London. Ottawa. (1998). Department of Helth (1992) Department of Health Guidance: Additional Sites for HIV Antibody Testing: Offering Voluntary Named HIV Antibody Testing to Women Receiving Antenatal Care. Windy (1997). Whurr: London. Carroll. Clarkson.

Friel, John (1993), In the Matter of the Powers of Her Majesty’s Inspectorate of Schools to Inspect Counselling in Polytechnics, College of Further Education etc., Legal opinion obtained by British Association for Counselling. Friel, John (1998), In the Matter of the British Association for Counselling, the Association for Student Counselling and the Association of Colleges, Legal opinion obtained by British Association for Counselling. Gawthop, J.C. and Uhlemann, M.R. (1992), „Effects of the problem-solving approach to ethics trening”, Professional Psychology: Research and Practice, 23(1): 38-42. Gibson, William T. and Pope, Kenneth S. (1993), „The ethics of counseling: a national survey of certified counsellors”, Journal of Counseling and Development, 71: 330-6. Giddens A (1991), Modernity and Self Identity: Self and Society in the Late Middle Age, Polity Press: Cambridge. General Medical Council (1988) HIV Infection and AIDS: The Ethical Considerations, GMC: London. Gillon, Raanan (1985), „Autonomy and consent”, în Lockwood, Michael (ed.), Moral Dilemmas in Modern Medicine, Oxford University Press, Oxford, p.111-25. Grant, Linda (1992), „Counselling: a solution or a problem?”, Independent on Suday, 19 aprilie: 22-3 şi 26 aprilie: 20. Guardian Law Reports (1992), „Re.J. (a minor) (medical treatment)”, Guardian, London, 22 iulie. Gummere, Richard M. (1988), „The counselor as prophet: Frank Parsons 1854-1908”, Journal of Counseling and Development, mai, 66: 402-5. Halmos, Paul (1978), The Faith of Counsellors, Constable: London. Hawkins, Peter and Catalan, Jose (1987), Attempted Suicide – A Practical Guide to its Nature and Management, Oxford University Press: Oxford. Hayman, Anne (1965), „Psychoanalyst subpoenaed”, The Lancet, 16 octombrie: 785-6. Herlihy, Barbara and Corey, Gerald (1992), Dual Relationships, American Association for Counseling and Development: Alexandria, VA. Herlihy, Barbara and Corey, Gerald (1996), ACA Ethical Standards Casebook, ediţia a cincia, American Counseling Association: Alexandria, VA. Her Majesty’s Inspectorate (1988), Careers Education and Guidance from 5 to 16, Department of Education and Science, HMSO: London. [251]

254

Heron, John (1990), Helping the Client – A Creative Practical Guide (revised version of Six Category Intervention Analyses, 1975, 1986, 1989, publicată anterior de University of Surrey), Sage: London. Heyd, David and Bloch, Sidney (1991), „The ethics of suicide”, în Bloch, Sidney and Chodoff, Paul (editori), Psychiatric Ethics, Oxford University Press: Oxford. Hicks, C. and Wheeler, S. (1994), „Research: an essential foundation for counselling, trening and practice”, Counselling – Journal of the British Association of Counselling, 5 (1): 38-40. Hiltner, S. (1949), Pastoral Counselling, Abingdon: Nashville, TN. Holmes, Jeremy and Lindley, Rechard (1991), The Values of Psychotherapy, Oxford University Press: Oxford. Hooper, Douglas (1988), „Invited editorial – ‘York 1988’”, Counselling – Journal of the British Association for Counselling, noiembrie, 66:1-2. House, R. and Totton, N (editori), (1997), Implausible Professions: Arguments for Pluralism and Autonomy in Psychotherapy and Counselling, PCCS: Ros-on-Wye. Houston, Gaie (1990), Supervision and Counselling, The Rochester Foundantion: London Howard, A. (1996), Counselling as a Profession: Status, Organisation and Human Rights, program de conferinţă, International Association for Counselling: London, and UNESCO: Paris. Human Fertilisation and Embryology Authority (HFEA) (1991), Code of Practice, Human Fertilisation and Embryology Authority: London. Human Fertilisation and Embryology Authority (HFEA) (1992), Code of Practice, Human Fertilisation and Embryology Authority: London. Independent Law Report (1992), „Re T – Court of Appeal”, The Independent, London, 31 iulie. Inskipp, Francesca (1986), Counselling: The Trainer’s Handbook, National Extension College: Cambridge. Inskipp, Francesca and Proctor, Brigid (1994), Making the Most of Supervision, Cascade Publications: Twickenham. Inskipp, Francesca and Proctor, Brigid (1995) Becoming a Counselling Supervisor, Cascade Publications: Twinckenham.

255

International Association for Counselling (1998), Counselling as a Profession: Status, Organisation and Human Rights, raport de conferinţă, International Association for Counselling: London and UNESCO: Paris. Jacobs, Michael (1988, ediţia a doua 1999), Psychodynamic Counselling in Action, Sage: London. [252] Jakobi, Stephen and Pratt, Duncan (1992), „Therapy note and the law”, The Psychologist, mai: 219-21. James, I. and Palmer, S. (editori) (1996), Professional Therapeutic Titles: Myths & Realities, British Psychological Society: Leicester. Jehu, Derek (1994), Patients ad Victims: Sexual Abuse in Psychotherapy and Counselling, Wiley and Sons: Chichester. Jenkins, Peter (1996), False or Recovered Memories? Legal and Ethical Implications for Therapists, Sage: London. Jenkins, Peter (1997), Counselling, Psychotherapy and the Law, Sage: London. Laing, R.D. (1967), The Politics of Experience and The Bird of Paradise, Penguin: Harmondsworth. Law Commission (1981), Breach of Confidence, HMSO: London, Cmnd 8388. Leisnner, Aryeh (1969), „Family Advice Service”, British Hospital Journal and Service Review, 17 ianuarie: 120. Masson, Jeffrey (1985), The Assault of Truth, Penguin: Harmondsworth. Mays, J., Forder, A. and Keidan, O. (1975), Penelope Hall’s Social Services of England and Wales, Routledge and Kegan Paul: London. McGuire, Alec (1998), False Memory Syndrome, BAC: Rugby. McLeod, John (1998), An Introduction to Counselling, ediţia a doua, Open University Press: Buckingham. Mearns, David (1991), „On being a supervisor”, în Dryden, Windy and Thorne, Brian (editori), Trening and Supervision for Counselling in Action, Sage: London. Megranahan, Michael (1989), Counselling – A Practical Guide for Employers, Institute of Personnel Management: London. Mellor-Clark, S. and Barkham, M. (1996), „Evaluating counselling”, în Bayne, R., Horton, I. and Bimrose, J. (editori), New Directions in Counselling, Routledge: London. Menlowe, Michael A. and McCall Smith, Alexander (1993), The Duty to Rescue: The Jurisprudence of Aid, Dartmouth: Aldershot. 256

Miller, Alice (1990), Thou Shalt Not Be Aware – Society’s Betrayal of the Child, Pluto Press: London. Mowbray, R. (1995), The Case against Psychotherapy Registration: A Conservation Issue for the Human Potential Movement, Trans Marginal Press: London. Munro, Anne, Manthei, Bob and Small, John (1988), Counselling: The Skills of Problem-Solving, Longman Paul: Auckland, New Zeeland, and Routledge: London. Murgatroyd, Stephen (1985), Counselling and Helping, British Psychological Society: Leicester, and Methuen: London. [253] Musgrave, Arthur (1991), What Is Good Advice Work?, NAYPCAS material pentru dezbatere, Youth Acces: Leicester. National Association of Citizens Advice Bureaux (1990), „Quality of advice: NACAB membership scheme requirements”, 3(1) în National Homelessness Advice Service – Guidance on CAB Minimum Housing Advice Standards, National Citizens Advice Bureaux: London. New Zealand Association of Counsellors (1998), „Code of ethics” în New Zealand Association of Counsellors Handbook 1998, New Zealand Association of Counsellors: Auckland, New Zealand. Nickel, James (1988), „Philosophy and policy”, în Rosenthal, D.M. and Shehad, F (editori), Applied Ethics and Ehical Thory, University of Utah Press: Salt Lake City. Page, Steve and Wosket, Val (1994), Supervising the Counsellor: A Cyclical Model, Routledge: London. Palmer Barnes, F. (1998), Complaints and Grievances in Psychotherapy: A Handbook of Ethical Practice, Routledge: London. Paradise, L.V. and Siegelwaks, B. (1982), „Ethical trening for group leaders”, Journal for Specialists in Groupwork, 7(3): 162-6. Parsall, J. (1998), New Oxford Dictionary of English, Oxford University Press: Oxford. Pope, K.S. (1988), „How clients are harmed by sexual contact with mental health professionals: the syndrome and its prevalence”, Journal of Counseling and Development, 67: 222-6. Pope, K.S. and Bouhoutsos, J.C. (1986), Sexual Intimacy between Therapists and Patients, Praeger Press: New York. Pope, K.S. and Vasquez, M.J.T. (1991), Ethics in Psychotherapy and Counseling – A Practical Guide for Psychologists, Jossey-Bass: San Francisco, CA.

257

Prevention of Professional Abuse Network (POPAN) (1998), „Who is abused and who abuses?” în Annual Report 1997-8, Prevention of Professional Abuse Network: London. Pritchard, C. (1995), Suicide – the Ultimate Rejection? A Psycho-social Study, Open University Press: Buckingam. Proctor, Brigid (1988), „Supervision: a co-operative exercise in accountability”, în Marken, Mary and Payne, Malcom (editori), Enabling and Ensuring Supervision in Practice, National Youth Bureau: UK. Reason, Peter and Rowan, John (1981), Human Inquiry: A Sourcebook of New Paradigm Research, Wiley: Chichester. Reiter-Theil, Stella, Eich, Holger and Reiter, Ludwig (1991), „Informed consent in family therapy – necessary discourse and practice”, Changes: and International Journal of Psychology and Psychotherapy, 9(2): 91-100. [254] Rogers, Carl (1980), A Way of Being, Houghton Mifflin: Boston, MA. Rogers, W.V.H. (1998), Winfield and Jolowicz on Tort, ediţia a cincisprezecea, Sweet and Maxwell: London. Rowan, John (1983), The Reality Game – A Guide to Humanistic Counselling and Therapy, Routledge and Kegan Paul: London. Rowan, John (1988), „Counselling and the psychology of furniture”, Counselling – Journal of the British Association for Counselling, 64: 21-45. Russel, Janice (1993), Out of Bounds – Sexual Exploitation in Counselling and Therapy, Sage: London. Russel, Janice (1996), „Sexual Exploitation in counselling in future developments in counselling”, în Bayne, R., Horton, I. and Bimrose, J. (editori), New Directions in Counselling, Routledge: London, p.65-78. Russel, Janice, Dexter, Graham and Bond, Tim (1992), A Report on Differentiation between Advice, Guidance, Befriending, Counselling Skills and Counselling, British Association for Counselling: Rugby, and Department of Employment: London. Rutter, Peter (1989), Sex in the Forbidden Zone, Mandala: London. Schutz, B.M. (1982), Legal Liability to Psychotherapy, Jossey-Baas: San Francisco, CA. Scoggins, M., Litton, R., and Palmer, S. (1997), „Confidentiality and the law”, Counselling – Journal of the British Association for Counselling, 8(4): 258-62. Segal, Julia (1985), Phantasy in Everyday Life, Penguin: Harmondsworth.

258

Sage: London. A Guide to Ethical Practice in Psychotherapy. „The case against suicide prevention”. „Psychotherapy and counselling: the quest for differences”. Szasz. (1998). Oxford University Press: Oxford. 18(5): 498-502. Counselling and Psychotherapy in Private Practice. Thorne. Building Confidence: Advice for Alcohol and Drug Services on Confidentiality Practices. (1986a). Standing Conference on Drug Abuse/Alcohol Concern: London. „Thorough record keeping: a good defense”. Stadler. Confidentiality: The Professional’s Dilemma – Participant Manual. Brian (editori). Sage: London. Brian (1984). Thomas (1986). 259 . Midwifery and Health Visitors: London. în Dryden. Brian and Mearns.. Andrew (1990). Thorne.Shohet. Open University Press: Buckingham. Vandecreek. United Kingdom Central Council for Nursing. „Person-centred therapy”. Gabrielle (1997). American Psychologist. „Making hard choices: clarifying controversial ethical issues”. S. VA. John Wiley and Sons: New York. Times Law Reports (1992). American Association for Counseling and Development: Alexandria. Individual Therapy in Britain. British Journal of Guidance and Counselling. „The key issue in the supervision of counsellors: the supervisory relationship”. Leonie (1992). R. Syme. Windy and Thorne. Counselling.B. 3(4): 244-8. (1987). Sage: London. ediţia a doua 1999). and Knapp. 19 iunie. Person-Centred Counselling in Action. Journal of British Association for Counselling. Stadler. [255] Syme. Holly A. Voice of Counselling. Sugarman. (1986b). Code of Professional Conduct. The Concise Okford Dictionary of Current English. Joan (1991). august. Windy (ed. J. (1982). Soisson. Professional Psychology: Research and Practice. United Kingdon Central Council for Nursing. 19(1): 1-10. „Ethical issues in counselling at work”. Thistle. Standing Conference on Drug Abuse (SCODA) (1994). Holly A. The Times. „Ethical issues concern us”.). Thompson. Nichols v. David (1988. în Dryden. Midwifery and Health Visitors (UKCC) (1996). Harper and Row: London. 20(1): 64-74. Gabrielle (1994). Training and Supervision for Counselling in Action. Brian (1992). Rushton. Thorne. Robin and Wilmot. Counselling in Independent Practice. Skyes. 41: 806-12. L. London. Counseling and Human Development. E.

Woolfe. (1951). Frank! Where are you now that we need you?” Counselling Psychologist. Wise. Recovered Memories of Abuse. United Kingdom Council for Psychotherapy (UKCP) (1998). 12: 129-35. Zytowski. [256] 260 . United Kingdom Council for Psychotherapy (UKCP) (1996). (1989). D. Harper and Bros: New York. S. Training Requirements. Pastoral Counselling: Its Theory and Practice. Open University Press: Milton Keynes. C. United Kingdon Council for Psychotherapy: London. S. and Rhys. Personal Information: Privacy and the Law. (1987). „Frank. (1985). Morgatroyd. Claredon Press: Oxford. R. Guidance and Counselling in Adult and Continuing Education: A Developmental Perspective.United Kingdom Council for Psychotherapy (UKCP) (1993). Ethical Requirements of Member Organisations. Wacks. United Kingdon Council for Psychotherapy: London. R.. United Kingdon Council for Psychotherapy: London.

102 ajutorarea. 160-1 ajutor medical. 129-30. 89 acreditare legală. 137 şi relaţiile sexuale. 144 anonimatul din rapoartele. 192 acces la notele de consiliere. 198-200 Acces to personal Files Act 1987. 196-7 angajatori: 261 . 22. 115-16. 4-5. 187-9 regulamentul agenţiei ca sursă de înţelegere etică. 117 acreditare. responsabilitatea faţă de. 29 alegerea consilierului. 42-4 întocmirea notelor. 49 îndrumările cu privire la schimbul în natură. 72. 197-203 Acces to Health Records Act 1990. 117 acţiune socială. 4-5. 121-2 abuz asupra copiilor. 198 acorduri scrise. 14-15. 131. 141 confidenţialitatea şi dovada cu privire la. 94 administratori. 20 Aled Richards Trust. 141 şi falsa memorie. sfatul de a căuta. 119 acreditare. 156 abuz sexual. 94 ambivalenţă American Counselling Association. raportare. 185-6 agenţie: responsabilitate faţă de. 70-8. 133 abuzul supervizorilor.Index abilitate şi grijă rezonabilă. 84-6. 197 agresiune sexuală. 19.

33 Aristotel. 91 Bacon. 24 avort. 47 bilanţul serviciului.. 77.. 210-13 autonomia. 13-14 Beauchamp. 90-4 dilemele. 157-8 aptitudini pentru consiliere. 163. 47. M. 235 dezvăluirea concepţiilor consilierilor. 56 vezi. 59 tinerii şi. 21 Bancroft. 42 Barnes.. 23. 217 aşteptările de la rolul consilierilor. autonomia auto-monitorizarea. 58. 142 Austin. 33..P. 164 avocatură. Francis. 244-5 Association for Student Counselling. 66 asociaţii profesionale. 115-18 îndrumări etice. K. 78 Banks. 114. 211-13 262 . 103-4 ca prioritate. 81-95... 176 atracţie sexuală. F. 214 confidenţialitatea şi. J. 241 determinarea competenţei. 41. T. 60.accesul la consemnări. 194. 198 dezvăluirea informaţiilor către. 31-5 Argyle. 204 autodeterminarea. 75-81. 76. 22. 54-62. 128-9 protecţia legală a. 169-70 consilierilor şi clienţilor. 214. 24 consilierea deosebită de. 166 pentru consilieri. 47 asigurarea calităţii. S. 212-13 asigurarea pentru învinuiri publice. de asemenea. 41. 153.

144 British Medical Association (BMA). 192 British Association of Sexual and Marital Therapists. 50 cazul Ramona. 190. 90 Code of Conduct. 5.. 54-5. 154 criterii de acreditare.. 125 Carroll. 88-9 criterii de acreditare. 53-62 calomnie. 154 şi contractele. M. R. 70. 173 CAMPAGN.M. 54. 181. 34. 172.. 3. 130 căi de acţiune în rezolvarea problemelor. 140. 214. 57 şi confideţialitatea. 216 despre activitatea sexuală. 57. S. 216 şi supervizarea. 25. 35. 22-3.. 23 Brooke. 236 Casemore. 241 şi autonomia.194 Brammer. 182. 143 Standards and Ethics Committe. 241 şi autonomia. 29 şi observarea consilierii. Ethical Principles and Guidelines. P. 153. 186. 227-8 călcări ale confidenţialităţii care pot fi apărate.. 88.. 117 definiţia consilierii. 215 caz legal. 25 Burnard. 3.Bloch. 97. R. 230. 158-9 263 . 214. 233 British Psychological Society (BPS). 239 Bolam v Friern Hospital Management Committe. 68. 20 cadrul etic.. 183. L. 116-17 definiţia consilierii. 233 şi confidenţialitatea. 99 boală mintală. 174. 29-30 British Association for Counselling (BAC). 81. 58 Code of Ethics and Practice. 91. 183. 103.

179. 96-8 evaluarea riscului. 58-61 călcarea. 152. 3. 104-6 şi confidenţialitatea. şi obligaţiile legale de dezvăluire. 246 clienţi: accesul la consemnări. 32-3 comunitatea socială.călcări obligatorii ale confidenţialităţii. 45 compararea conţinuturilor. 211-12 colegi. coduri de etică. 69. 123 comportament sexual greşit. 56. 159-62 Children Act 1989. 177-80 concepţii religioase. 3. 165-6 siguranţa. 51. J. 38-9. 102-3. 73. 176. 94-5 competenţa consilierilor. 68. 44-6. 47 Citizens Advice Bereaux.. 121-2 auto-evaluată. 115-20 şi funcţionarea deficitară. 113. 246 Childress. 56-8 Cohen. 125-6. 100-1. responsabilitatea faţă de. 11. responsabilitatea faţă de. 194 colectarea de date. 25-6. 100-3 drepturile legale ale. 54-6 echilibrul principiilor etice în. 123-5 legea şi. 88 264 . pentru monitorizare. 126 aspecte determinate extern. 102-3. 159-60 Children’s Legal Centre. 78 intervenţie/non-intervenţie. 53. 114-15. 138-45 comunicare.. 224-5 datoria de confidenţialitate. 106 Confederation of Scottish Counselling Agencies (COSCA). 198-200 dilemele. 175-7 compatibilitate pentru decizii autonome. K. 65-70 clienţii înclinaţi spre sinucidere. 144 Ellis şi.

217 protecţia de vătămare. 213. 55. 18-20. 35-7 internaţională. 10. 56. 158. 144 consilierea psihologică. 210. 20-3 265 . 216. 154-62. 175. 49. 211. 103. 92 consilierea multiculturală. 33-4 sfat cu privire la riscurile potenţiale ale. 197 consiliere internaţională. 117 îndrumări etice. 36 consiliere pro-viaţă. 4. 198 călcarea. 57. 59. 153. 119 consilierea creştină. 54. 185. 59. 115 consilierea psiho-dinamică. 191-2 conflictele de responsabilitate. 163-4 datoria clienţilor cu privire la. 87. 172-3 legea şi. 232-6. 36 în Marea Britanie. 198 consemnări pe calculator. 154. 129. 150-2. 154 criterii pentru acreditare. 139. 186 Confidenţialitatea. 152-4 monitorizarea şi. 36. 238 nivele de. 165-6 şi consimţământul. 160. 71-2 semnificaţia. 157-8 copiii şi tinerii. 41. 176-7 accesul la consemnări. 166 deosebirile de semnificaţie. 166. 174 Consilierea: ad hoc şi oficială. 105. 177-180. 33. 4 şi hărţuirea. 239 răspunsul la exploatare. 41.şi confidenţialitatea. 119. 241 şi supervizarea. 147 şi supervizarea. 18-20. 90 activităţi legate de. 17-18. 91 consilierea centrată pe persoană. 19. 152.

171 contracte verbale.. 23-35 consilierii: dileme etice. 99 conţinutul consemnărilor. 7. 88. 38-9 convingerile consilierilor. 225 aşteptări de la rolul de. 123-5 siguranţa. 213 controlul. 82-3 constrângerea pentru consiliere. 25. S. 158. 153. 157-8 contractele. 238. 88-90 călcarea. 176 funcţionarea deficitară a. asumat de clienţi. 120 cunoaştere ştiinţifică. G.. 159 Culley. vezi consultarea tinerilor. 166 siguranţa consemnărilor. 110. 176 suprapunerea cu alte roluri. 23 curtea judecătorească: folosirea notelor de consiliere în. consilierea. 56. 68 şi monitorizarea. 216 consimţământul părintesc. 82 contact telefonic. 4. 44. 30. 154. 239 consimţământul pentru tratament.înţelegeri greşite ale. Corey. 214-15. 128-9 Copii. 89 contractele de angajare şi călcarea confidenţialităţii. 196 pentru observare. 163. 230 Crime and Public Disorder Act 1998. 239 consimţământul: şi confidenţialitatea. 200-2 scrierea de rapoarte pentru. 33. 201-2 266 . 195-6 constrângerea de a căuta consiliere. 84. 204-5 convingeri politice. 160. 170-2 consimţământ în cunoştinţă de cauză. 103.

112-13 deosebiri de putere de influenţă. 147-8. 119. 115 diversitatea etică. 179-80 descrierea. 136 Data Protection Act 1998. 66. 213. 176-7. 59. 51-2. 139-40. 104 etica deontologică. oferirea de dovezi după. 210. 214 disponibilitatea consilierii. 176-7 echipele de îngrijire a sănătăţii. 4. 141 dependenţa. 59-60 dreptul comun. 240-2 dreptate. 97 Drug Trafficking Act 1986. 223-4 rezolvarea problemelor. 149 nivel de. 60. 158-9. 152 Eldrid. 76.. 46-7 267 . 202 dificultate. 74. 109-10 discreţia. H. 19. 60 diversitatea culturală. 123. 36. 50 dreptul de a alege moartea. 119. 156 dezvăluirile. 153. 129 despăgubiri. 198. W. 47. 69 deces. 233-36 în supervizare. 68-9. 235 călcarea.. 241 şi relaţiile sexuale. 175 dileme etice. consilierii în. 93 de exploatare. J. 199 Einzig. 211. 238 Dryden. 5-6.. 75. 79-80.daruri. 179 echipă de lucru multidisciplinară. 191-2 directivele sfatului. 49. 150. 79. 80 deschiderea personală. 4. 196. 240 datoria de a îngriji. 78 de conduită greşită.

65. 183 foştii clienţi. 143-5 268 . 47 etică personală. 146 financiară. 38-52 etică narativă. 60. 65. sexul cu. 67. 164. 163. 114 exploatarea clienţilor. 98-100 evaluarea independentă. 114 evitarea vreunui rău făcut clientului. 178. 134-7 ideologică. 41. 210 evaluarea riscului. 241 etică în consiliere: principii de. 164 fidelitate. 38. 104-6 evitarea răului 47. 59. 238 Foskett. 146-8 sexuală. 47 etica medicală.etica îngrijirii. 59. 114. 48. 46-9. 59. 40 etică utilitară. 67. 226-7 surse de. 59.22 falsă tentativă de sinucidere. 58-61. 20. 47 etica profesională. 46. 127 emoţională. 241 filozofia morală. 47. J. 97-8 Family Law Reform Act 1969. 39. 138-45 facilitarea. 51 folosirea drogurilor. 128-33 răspunsul faţă de. 110. 46-7 eutanasia.. 153. 47-8. 39. 46-9 etica urmăririi binelui.

172-3 vezi. 164 Freud. 233 Gillick – copil competent. V. 92 Independent on Sunday. J. L. 224-6. 10-11 graviditatea şi dreptul mamelor. 80-1. 130 Friel. hărţuire sexuală Herlihy.. 217 General Medical Council (GMC). 183 269 . D. 20 Further and Higher Education Act 1992. 232-6 HMI (Her Majesty’s Inspectorate): îndrumarea carierei. Lord.. dificultatea. 184.. 89 Inskipp. 161-2 hărţuirea. 163. 20 Heyd. 230 între roluri. de asemenea. 179-80. R. 111. 163 Gillon. 107-8 greşeală de conduită. 186 Hayman. 99 HIV/AIDS (SIDA) consilierea. 76-7.. 151 imparţialitatea. 10-12 informaţiile pre-consiliere. 156. 35. J. 165 Grant. p... S. J. 156... F.. 233-4 Halmos. 27 observarea consilierilor studenţilor. 59-60... A. 216. 163 Gillick. consilierilor. 214-19 Holmes. 183. 76 graniţele: responsabilităţii. 216 FRIEND. 22 Hawkins. confidenţialitatea în.. 169-70 Guidance on Partner Notification for HIV Infection.. 230 Heron. B. 86-8. 175 grija faţă de sine.Fraser. P.

93. 28-9 împrietenire. 150. M. 169-70 International Association for Counselling. 237-40 270 .. 48. 20 isterie. 231 interesul personal. 19.. 201 Jenkins. 24. 97 Landau v Werner. 50 legea. 156 încrederea publică în consiliere. 240 învinuire de infracţiune. 178-9 Jacobs. 3-4. 157 legea contractului. 156-7 vezi şi fidelitatea îndrumare. 135 închisoarea. 226-7 întocmirea notelor de consiliere. 130 izolare socială. 60.integritate. 26-8 îndrumări etice. categorii de. 29 încheierea consilierii. 90.. 59. 18 intervenţii terapeutice. 28-9 împrietenirea. 193-208 legea şi. 15-16 şi confidenţialitatea. 153. S. 151-2. 70 Law Commission. 50. 200.. P. 21. 208 Laing. 129. 119 Jakobi. 174-5 încrederea. 227 şi competenţa. 174-5 învinuire pentru faptele clienţilor. 136 interesul clientului. 77. D. 92. 14. 24 consilierea diferită de. 241 folosire în rezolvarea dilemelor. 24 consilierea diferită de. R. 121-2 implicaţiile schimbării în.

44 monitorizarea consilierii. 49-51 şi intenţia de sinucidere.şi administrarea confidenţialităţii. 129-33 memorie redobândită. 26 Lyall. schimb de informaţii. S. 98. 200. 44. 44 modelul radical. 14-15 Maturitate. 25-6 natura voluntară a consilierii. 99. 42-4 modele terapeutice. 69-70.. 183 media. 209-19 Murgatroyd. 42. 25 NACAB (National Association of Citizens Advice Bureaux). 10-13 medico-legal. 108-9 Mill. 45 modele de practică în munca socială.. 112 mediere. 94-5 Mearns. 166. 10-12 sancţiuni. 102-3. 87 membrii echipei. 42 . 238 ca sursă de înţelegere a eticii. 80 MIND. 129-33 Mental Health Act 1983. 113 Leissner.43. M. J. 20 Musgrave. 246 model birocratic. 183 Malpraxis.. 40-2 modelul profesional. 70-3 271 . 154-62. 145. 43. 8. 24 mediul pentru consiliere. 94-5 Miller. D.S. etică şi valori implicite.. 171-2 Megranahan. 43. relatări despre consiliere. D. A. 121-2 sfat necorespunzător. 42. 100-1.. 242 memoria falsă. A.. A.. 103. 209 monitorizarea consilierii. 153-4.. 81-4 neglijenţă. 119.

94 păstrarea consemnărilor. definiţia. 10. 214-18 oferirea de informaţii. 240 organizaţii din sectorul public. 66 poliţa de asigurare pentru despăgubiri. 134-7 plata de către o terţă parte. 147. 104. 117-18 obligaţii legale de a face dezvăluiri. 44 organizaţii în sectorul privat. 170. 245 poliţă de asigurare pentru despăgubiri profesionale. 158-9 Police and Criminal Evidence Act 1984. 164 şi confidenţialitatea. 110-11 pierderi de memorie. 36 non-discriminare. 203 poliţa de asigurare pe imobil. 103. 203 NVQs. 49 non-directivitate. 202-3 Pope. 159-60 observarea consilierii. 110-11. accesul la consemnări. 138-9 272 . 157. 44. 18. 164-4 şi consimţământul. 107. 148. 24. 73-4. 146 New Zealand Association of Counsellors. 183 Parsons. 239-40 protecţia de vătămare.. 73-4. 110-11. 104. S. 131-2 pierderi de memorie. 131-2 pinele public. 170. 209-10 Page. 239-40 legea şi. 73-4 poliţia. 160. K. 163. 21-2.. monitorizarea consilierii. 26. 245 poliţă de asigurare. 27 onorarii: nevoia de claritate cu privire la. 59-60 note personale.. 209 persoanele tinere. 9-10 autonomia. F. 27. 232 ordin al curţii judecătoreşti.nevoi emoţionale.

189. 136-7. 130 Psychologists’ Protection Society. 4. 92 responsabilitate. 117-18 promisiuni. 246 Price. 21 şi confidenţialitatea. 119 practica particulară. 160-2. 166 Proctor. 175. 45 recomandări. 140. 72. 200. 20 şi competenţa. 171 Reiter-Theil. 58-61 prioritatea vieţii.. B. 4. 7-8 Prevention of Professional Abuse Network (POPAN). 56.. 97 privilegiu legal. M. 22 ajutorul financiar. 148. 183. 121 psihanaliza. 156-7 relaţii duble. 91. 198. 47-8. 14. 209 practicarea competentă. 31. îndrumare cu privire la. 192 profesionalizarea. 224-6 273 . 201 preocupări cu privire la etică. 92-4 reclamaţii cu privire la consilieri. 26. 90.. 226-7 echilibrul în coduri. 160. D. 4-5. 229-32 reputaţia profesiei. 134-5 rasism. 80 psihoterapia. 35. 68. 29-31 şi sindromul falsei memorii.poziţie de egalitate. monitorizarea consilierii în. 125-6 Pratt. 29 principii etice.. 200 punctualitatea. 150-1 consilierea diferită de. 10-13 proceduri pentru. 88 relaţia de consiliere. S. 13. 174-5 respect. 8.

104 revizuirea relaţiei contractuale. 235 Rogers. 219 supervizare şi. 169-73 Responsabilităţile consilierilor în infracţiuni: incitare. 230 pentru munca clientului. 76-7 rolul educativ. 224. 70-3 necorespunzător. 186 274 . 70-3 Shohet. 137 sex cu clienţii: definiţie. 21. 70-3 sfatul necorespunzător. Lord. 177-8 raportare. 81 riscul pentru alţii. 224. 185-7..24. R. 92-4 sfat. 97-106 Samariteni.32 consilierea ca. 213. 140-1 interzicerea. 223-36 rezultatul consilierii. C.. 41 rolul de vindecător. 4. 163-4 schimb în natură. 25-6 dat de consilieri. 187-9 responsabilitatea faţă de sine (a consilierului).21. 28. 177 resurse de a face faţă. 178-9 împiedicare. 144 sexism.graniţele. responsabilitatea clienţilor pentru. 184. 209-10. versus respectul faţă de autonomie. 187-9 Scarman. 139-40. 20-1 consilierea distinctă de. 7-8. 191 responsabilitate. 77 salvarea vieţii. 175 monitorizare. 103 sarcinile supervizării. 183. 89-90 rezolvarea problemelor. 80-1. 19. 103.

H. 4. E. 125 importanţa. 239 Stadler. 109-11.. 181-2.A. 172. 105. 228 standarde pentru posturi. 65-70 consilierilor. 238. 74 Soison. 7-8 şi asigurarea calităţii. 122.L. 100-6 legea şi.. 66 siguranţa notelor de consiliere. 185. 187 susţinere pentru consilieri. 123. 242 înţelegerea greşită a. E. 204 specializare. 99-100 supervizarea consilierii. 180. 50 Suicide Act 1961. 195-7 siguranţa psihologică a clienţilor. 190 supervizarea vezi supervizarea consilierii supervizorii: pregătirea. 56. 98-100 Smithson Mason. 170. 66-70 siguranţa: clienţilor. 124-5. 104 statut legal. 164 o evadare de probleme. 170-2 sindromul sexului terapeut-pacient. 181-92. 8-15 stare mintală. 32-3 St George’s Healthcare NHS Trust v S. 189-90 independenţa. 172. 207 supervizarea între egali. 138-9 Sinuciderea: dezvăluiri despre. 29-30 siguranţa fizică a clienţilor.. 212 folosirea consemnărilor în. 125 standarde pentru practică. 239 ca eutanasie auto-administrată..Shostrum. 183-4 275 .

103. refuzul. 133 tulburări emoţionale. 119 transferul emoţional. T. 164 şi tratarea confidenţialităţii. 241 United Kingdom Register for Counsellors. 56. 208 Szasz.. 47. 179 terapia cognitiv-comportamentală. Midwifery and Health Visiting. 73. 57. 117 United States of America. 191 urmărirea binelui clienţilor. 58. R. 116-17 îndrumări etice. 106. 138 privilegiul legal. 137. 21 Syme. 58-9. 153 valoarea eticii. 106-11 tratamentul pentru salvarea vieţii. 176 supervizarea. 204 intenţia de sinucidere..B. 22. J. 119-20 terapie umanistă. 31. 129 Terapie comportamentală raţional-emoţională. 90-4 ale consilierilor. 47-8 Thorne. 184. refuzul. 160 întocmirea notelor de consiliere. 233 UK Council for Psychotherapy. 55.. 71. 90 276 . A. 34 contradictorii. 194.susţinerea consultativă vezi supervizarea consilierii Sykes. G. 106-11 Lindley. 37 urmărirea binelui. 114. 3 criterii de acreditare. 29 temă de casă. 138-9 UK Central Council for Nursing. 72. 71. 128-9 respectul pentru clienţi... 151 tulburări de alimentaţie. 60. B.. 154. 28 valori. 54. 129 Thompson. 144 tratamentul medical.

164. 139 vulnerabilitatea.. 183 277 .. 242-3 vinovăţie. 28 vătămare: evitarea. 67. 232-6. 239 vigilenţă etică. V. 183 Wosket.Varah. 65. Chad. 114 protejarea de. 47. 239 vătămări auto-produse. 139 vulnerabilitate emoţională. 78 Wilmot. J. 59. 67.