You are on page 1of 15

Acordul de la Basel De la naşterea sa in 1974, rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară (BCBC- Basel Committee on Banking Supervision

) a fost să promoveze stabilitatea sistemului bancar global. Cвnd, оn ultimii ani ai deceniului ’80, a devenit mai mult decвt evident că diferitele practici de reglementare favorizau instituOii bancare din anumite zone geografice, Comitetul Basel a lansat Acordul Basel I, menit să reglementeze cerinOele de capital minim (1988). Totuşi, datorită maturizării metodologiilor de calcul al riscului care au indus un grad de sofisticare a activităOii bancare, precum şi a ignorării riscului operaOional оn Acordul Basel I, s-a impus revizuirea Acordului Basel I şi, aşa a apărut, la sfвrşitul anului 2003, forma finală a Acordului Basel II (care a fost supus unui proces consultativ cu instituOiile vizate – comerciale şi reglementatoare incă din 2001). Din acest moment, practic băncile au la dispoziOie trei ani pentru implementarea cerinOelor Acordului Basel II. 1. DefiniOia structurată şi simplificată a Acordului Acordul conOine trei direcOii strategice structurate astfel: Pilonul I: Acoperirea cerinOelor de capital minim, cu metodologie şi regulamente specifice pentru risc de credit şi risc operaOional. Tot in cadrul Pilonului I se stabileşte metoda de evaluare a capitalului propriu pe baza noilor exigenOe de clasificare a tipurilor de riscuri: risc de credit, risc operaOional, risc de piaOă. In ceea ce priveşte riscul de credit, faOă de Acordul Basel I, Acordul Basel II prezintă o rafinare alternativă, cu o detaliere semnificativă a normelor metodologice. Riscul de piaOă nu face neapărat obiectul unei schimbări, el fiind tratat exhaustiv incă din 1988, la apariOia Acordului Basel I. Riscul operaOional reprezintă marea surpriză de ansamblu a abordării Basel II. Ce este de fapt riscul operaOional? Conform Comitetului Basel II, riscul operaOional este riscul de pierderi directe şi indirecte rezultate din erori procedurale, sistemice sau umane sau riscuri care pot decurge din evenimente externe. Provocările aduse de aceste riscuri sunt demne de a fi tratate cu toată atenOia: impactul unui astfel de risc se propagă in intreaga bancă şi poate afecta relaOia cu clienOii şi satisfacOia lor, fără ca implicaOiile cantitative, valorice să poată fi măsurate cu exactitate. Riscurile operaOionale nu sunt incă bine inventariate, nu sunt obiectul unei inregistrări istorice a

evenimentelor (arhivare) şi a consecinOelor lor. iar un prim pas esenOial este inventarierea lor pe categorii şi crearea unor metodologii care să identifice. prin care se evaluează adecvat şi consistent fondurile proprii corespunzătoare profilului de risc de catre organismele tutelare Pilonul III: Asigurarea disciplinei de gestionare a riscului de piaOă. strategice şi metodologice in domeniul riscurilor. Proiectul a fost lansat în luna iulie a anului 2005 de Banca NaOională a României. informaOii despre riscul operaOional (evenimente posibil generatoare de pierderi). repartizare). pasivelor. Pilonul II: Asigurarea supravegherii prudenOiale: reprezintă crearea şi validarea unui set de proceduri interne fiecărei instituOii financiare. la nivelul sistemului bancar românesc a fost demarat un proiect pentru implementarea prevederilor Noului Acord de Capital Basel II . dar au audienOă din ce in ce mai mare in bănci şi există preocupări pentru gestionarea lor corespunzătoare. Obiectivele principale ale implementării Noului Acord de Capital Basel II . strategia şi planul de acOiuni. Măsurarea riscului operaOional este realizată direct de către bancă. în concordanOă cu profilul de risc al instituOiilor de credit • crearea premizelor pentru consolidarea stabilităOii sistemului financiar-bancar. Pe lângă pregătirea individuală a fiecărei instituOii de credit. Obiectivele stabilite de banca centrală pentru .Directiva 2000/12/CE revizuită si actualizată sunt • asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinOelor de capital. cu termen de aplicare la începutul anului 2007. prin promovarea transparenOei.Basel II Aplicarea pervederilor noului acord Basel II este unul din cele mai importante proiecte derulate la nivelul sistemului bancar românesc în cursul anului 2006. planifice şi asume planuri de evitare a acestor riscuri ca şi planuri de criză şi remediere a efectului riscului operaOional. financiare (structura şi valoarea totală a fondurilor proprii şi metodologii contabile de gestiune a activelor. provizioanelor). Aplicarea prevederilor noului acord de capital . Comitetul Basel impune transparenOa comunicării informaOiilor exacte şi detaliate privitoare la gestiunea riscurilor. o dată ce un eveniment din această categorie a avut loc. care a definit obiectivele. InformaOiile obligatoriu de publicat sunt organizatorice. informaOii referitoare la riscurile de credit (total. 2.

Consiliului NaOional al Valorilor Mobiliare şi AsociaOiei Române a Băncilor. • validarea de către Banca NaOională a României a modelelor interne de rating utilizate de instituOiile de credit pentru evaluarea clienOilor şi a portofoliului de credite existente. transpunerea în legislaOia românească a directivelor europene. adaptarea sistemului de raportări prudenOiale.implementarea Basel II • transpunerea în legislaOia românească a noilor cerinOe prudenOiale • dezvoltarea mijloacelor de supraveghere prudenOială • dezvoltarea sistemelor de administrare a riscurilor la nivelul instituOiilor de credit. riscul operaOional şi riscul de piaOă. în scopul evaluării instrumentelor de administrare a riscului. riscul de credit – cu subgrupurile abordare standardizată. activităOi de supraveghere off-site. prin definirea opOiunilor naOionale şi derularea studiului de impact cantitativ. Cadrul instituOional se refera atât la banca centrală. dar şi a evaluării necesităOilor de pregătire profesională la nivelul sistemului bancar. • dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul Acord de Capital. studiu de impact cantitativ . Pentru atingerea obiectivelor. cu următoarele etape: • iniOierea dialogului şi realizarea schimbului de informaOii cu sectorul bancar. elaborarea ghidurilor de validare a modelelor interne de rating ale instituOiilor de credit. evaluarea on-site a condiOiilor de implementare a cerinOelor Basel II. cât si la instituOiile de . • verificarea aplicării prevederilor Noului Acord de Capital în sectorul bancar (din ianuarie 2007). abordări avansate. a cunoaşterii poziOiei instituOiilor de credit privind opOiunile tehnice de implementare a Basel II. Derularea proiectului este realizată de grupuri de lucru formate din specialişti ai băncii centrale şi ai instituOiilor de credit. Masurile privind cadrul legislativ se refera la preluarea şi transpunerea în legislaOia românească a Directivelor Europene. pentru adaptarea cadrului legislativ. Planul de acOiune include măsuri referitoare la cadrul legislativ. Proiectul este coordonat de un Steering Committee din care fac parte reprezentanOi ai Băncii NaOionale a României. cadrul instituOional şi cel relaOional. a fost definită o strategie de implementare. Ministerului FinanOelor Publice.

• Rezultatele exerciOiului au fost analizate la nivelul băncii centrale. să dezvolte practicile de guvernanOă corporativă. în scopul definitivării opOiunilor naOionale ce vor fi exercitate şi a cadrului de reglementare ce transpune prevederile directivei. au fost organizate mai multe seminarii şi sesiuni de pregătire pentru specialiştii din sistemul bancar şi s-au organizat mai multe întâlniri cu experOi ai . să-şi reconfigureze obiectivele în domeniul clientelei şi al produselor bancare. încheierea de acorduri de cooperare cu autorităOile de supraveghere din statele de origine ale instituOiilor de credit care deOin sucursale în România. • Printre activităOile în curs de derulare se numără adaptarea sistemului de raportări prudenOiale şi elaborarea ghidurilor de validare a modelelor interne de rating ale instituOiilor de credit. Până în prezent. s-au luat în considerare caracteristicile sistemului bancar românesc. opOiunile privind riscul operaOional şi cele privind structura capitalului şi a grupului instituOiei de credit. întărirea colaborării la nivel regional privind experienOa în implementarea Basel II şi dezvoltarea agenOiilor naOionale de rating. În formularea poziOiilor. dar şi armonizarea cu opOiunile selectate de alte state membre ale Uniunii Europene. În paralel cu aceste activităOi. corespunzătoare primelor etape: • Au fost definite opOiunile naOionale privind riscul de credit. pentru determinarea impactului cantitativ pe care reglementările ce urmează a fi aplicate prin preluarea în legislaOia naOională a prevederilor proiectului de modificare a Directivei 2000/12 îl vor avea asupra nivelului reglementat al necesarului de fonduri proprii ale instituOiilor de credit. Astfel. ExerciOiul s-a realizat în luna iulie 2006. Astfel. pentru abordarea standard şi pentru cea bazată pe modele interne de rating. există o preocupare permanentă pentru perfecOionarea pregătirii profesionale în domeniul Basel II. Astfel au fost emise şi supuse dezbaterii comunităOii bancare proiectele legislative şi de reglementări prin care se transpun prevederile directivelor europene. • A fost realizat un studiu de impact cantitativ.credit. pe datele finale de bilanO la 31 decembrie 2005. Cadrul relaOional se construieşte prin colaborarea permanenta între instituOiile implicate. băncile vor trebui să includă noile cerinOe în strategiile şi politicile interne. au fost derulate mai multe activităOi .

încasării / plăOii . Se poate observa că. şi în cazul futures. În funcOie de poziOia ocupată în finanOare (debitor sau creditor) poziOiile aferente pe piaOa futures sunt următoarele: PoziOia în finanOare Mom. el putând vinde mai scump ceea ce iniOial a cumpărat mai ieftin. În majoritatea cazurilor. cu atât câştigul cumpărătorului futures este mai mare şi respective pierderea vânzătorului este mai mare. Contractele futures Pe piaOa contractelor futures pe valute cel care a luat o poziOie de cumpărător (long) câştigă atâta timp cât cursul futures creşte. marfă etc. prin apariOia de noi instrumente sau prin diversificarea activelor ce constituie obiectul acestor contracte. titluri primare. În prezent instrumentele derivate se practică pe o gamă variată de active financiare sau reale cum ar fi: rata dobânzii. cursul de schimb. indicii bursieri. cumpărând astfel mai ieftin ceea ce a vândut iniOial mai scump. marja iniOială fiind foarte mică (uneori de sub 25 % din valoarea contractului). cu cât ecartul dintre cursul futures iniOial şi cursul futures actual este mai mare. operaOiunile futures se desfăşoară prin contul de marjă. contractele de swap şi alte instrumente sintetice Pe lângă creşterea semnificativă a volumului pieOei internaOionale a acestor instrumente asistăm la o permanentă diversificare a acestor instrumente. Profilul risc – câştig pe contractele futures arată astfel: La creşterea cursului. pierderea şi câştigurile pot fi nelimitate. Cel care a luat o poziOie de vânzător (short) câştigă atâta timp cât preOul futures scade. la fel ca şi în cazul contractelor forward.Comisiei Europene BANCA NAłIONALĂ A ROMÂNIEI INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE Principalele instrumente derivate tranzacOionate pe piaOa internaOională sunt: contractele futures. contractele pe opOiuni.

Riscul valutar PoziOia futures Debitor La termen Creştere de curs Cumpărător Creditor La termen Scădere de curs Vânzător Exemplu: O companie care a luat un credit în dolari pe care trebuie să-l ramburseze la termen se teme de o creştere de curs (depreciere care face ca creditul să se scumpească în lei) ia o poziOie de cumpărător pe piaOa futures. banca încasând mai puOini lei pentru suma în valută împrumutată) şi ia o poziOie de vânzător pe piaOa futures. cumpărătorul plătind şi în acest caz prima. Exemplu: O bancă ce a dat cu credit o sumă în valută şi care urmează să fie încasată la termen de la debitor se teme de o scădere a cursului (apreciere care face ca creditul să se ieftinească în lei. cumpărătorul plătind o primă. Se pot identifica două tipuri de opOiuni: • OpOiuni de cumpărare (CALL): conferă un drept suplimentar cumpărătorului de opOiune. indiferent de cursul zilei. vănzând contractele mai scump decât le va cumpăra în viitor. ci trebuie să accepte cumpărarea valutei când cere acest lucru deOinătorul unui put sau să o livreze când proprietarul unui call doreşte să cumpere valuta la preOul din contract. vânzând mai scump în viitor contractele futures pe care le-a cumpărat mai ieftin în prezent. OpOiunile Reprezintă o tehnică avansată de protecOie împotriva riscului de schimb valutar ce rezidă într-un contract bursier standardizat prin care cumpărătorul opOiunii dobândeşte dreptul. de a vinde sau nu la scadenOă valuta la un preO determinat. Vânzătorul opOiunii nu are de ales între mai multe variante. Riscul de schimb valutar se poate acoperi prin asumarea unei poziOii de permanent jucător pe piaOă. dar nu şi obligaOia de a achiziOiona o valută sau de a o vinde la o anumită dată şi la un anumit curs. de a cumpăra sau nu la scadenOă valuta la un preO determinat (preO de exercitare). • OpOiuni de vânzare (PUT): conferă un drept suplimentar cumpărătorului de opOiune. .

dar mai profitabilă. vânzătorul opOiunii la scadenOă se va afla în situaOia de a fi beneficiarul unui câştig egal cu prima (în situaOia în care cumpărătorul nu-şi exercită opOiunea) sau de a fi dezavantajat. acoperirea este limitata la mărimea primei Se acoperă împotriva riscului de creştere a preOului la activul de baza. atunci când cumpărătorul face uz de dreptul prevăzut în contract. În situaOia în care prognozează o depreciere a valutei pe care o deOine sau pe care urmează să o primească. potrivit calculelor sale. acoperirea este limitata la . Cumpărătorul opOiunii are dreptul de a alege alternativa care-i convine cel mai mult în schimbul plăOii unei prime vânzătorului opOiunii. de poziOia luată în cadrul fiecărui contract şi de evoluOia preOului la activul de bază. acesta va cumpăra un put sau va vinde un call. în speOă de evoluOia cursului de schimb. rezultă că între cursul de schimb curent şi cel prevăzut în contract există o diferenOă favorabilă mai mare decât prima plătită plus cheltuielile de tranzacOionare. Astfel. agentul care anticipează o fortificare a valutei ce-l interesează va cumpăra o opOiune call sau va vinde o opOiune put. CALL PUT Vânzătorul de opOiune Se acoperă împotriva riscului de scădere a preOului activului de baza.Astfel. Rezultă că poziOia de vânzător de opOiuni este mai riscantă. Câştigul sau pierderea este determinată de tipul de opOiune. Cumpărătorul îşi exercită opOiunea atunci când.

debitorul sau creditorul având de plătit sau de încasat o sumă în valută pot să-şi fixeze cursul de schimb utilizând aceste instrumente derivate. acoperirea este nelimitata Se acoperă împotriva riscului de scădere a preOului la activul de baza. plătind o primă. acoperirea este nelimitată OpOiunile pot fi utilizate şi de către cei implicaOi în finanOarea internaOională. PoziOia în finanOare Mom. încasării Riscul valutar PoziOia futures Debitor La termen Creştere de curs Cumpărător de CALL Creditor La termen Scădere de curs Cumpărător de PUT Debitorul care are de plătit o sumă în valută la termen aferentă unui credit extern contractat pentru derularea unor importuri se teme de creşterea cursului (depreciere) care ar provoca o scumpire a creditului şi poate să-şi fixeze cursul prin cumpărarea unei opOiuni de cumpărare de valută.mărimea primei Cumpărătorul de opOiune Se acoperă împotriva riscului de creştere a preOului la activul de baza. Creditorul ce are de încasat la termen o sumă în valută aferentă unui credit extern acordat se teme de .

nu poate să obOină suma necesară de franci elveOieni de pe piaOa . Din diferite motive. – stabilesc criteriile în funcOie de care se calculează dobânzile pe care şi le plătesc reciproc. în situaOia în care partenerii utilizează capital împrumutat de la terOi. unul de la celălalt. în sens opus. dobânda pretinsă de creditor Hedging-ul fluctuatiei cursului valutar . există o comunitate de interese şi voinOă în legătură cu derularea următoarelor trei operaOiuni interdependente: – aceştia convin să schimbe între ei valutele deOinute într-un raport stabilit. prin transfer. În situaOia în care partenerii nu dispun de capital. a poziOiei iniOiale. de cele mai multe ori la cursul zilei. Un exemplu de operaOiune swap cu devize este acela în care o entitate publică sau privată din care deOine capital în euro. doreşte să obOină un împrumut în franci elveOieni pentru a realiza o investiOie pe piaOa elveOiană. prin contractul care se încheie. – acceptă necondiOionat răscumpărarea sau refacerea. trecând pe această bază la realizarea efectivă a transferului. contractul de swap cu devize va preciza şi obligaOia partenerilor de a recupera la scadenOă. prin transfer încrucişat. dar găseşte o firmă elveOiană care are nevoie de euro în vederea efectuării unei tranzacOii cu un partener din Uniunea Europeană. presupune stabilirea raportului în care se face schimbul iniOial şi ulterior cel final. Swap Reprezintă o tehnică modernă şi flexibilă de acoperire a riscului de schimb valutar a cărei esenOă rezidă în aceea că între partenerii implicaOi şi care au nevoie unul de valuta celuilalt. între capitalurile lor. la un curs şi la o dată prestabilită. SoluOia ar fi cumpărarea unei opOiuni de vânzare PUT care permite fixarea cursului de schimb la o valoare mai mare decât cea din momentul scadenOei.scăderea cursului de schimb (apreciere) care ar provoca o ieftinire a creditului şi implicit o pierdere pentru creditor. SoluOia problemei pentru cei doi parteneri rezidă în operaOiunea swap cu devize care. dar se pot împrumuta de pe piaOa naOională.

suma rezultata fiind utilizata pentru constituirea unui depozit in euro (cu dobanda fixa) si vanzarea la termen a acesteia contra USD. Actorii de pe aceasta piata faciliteaza incheierea acestor contracte pentru a indeplini. fie prin apelarea la pietele monetare si valutare asa cum a fost prezentat anterior. o institutie financiar-bancara poate imprumuta USD (la o rata fixa) si sa il vanda imediat pe piata spot contra EUR. Expunerea initiala a clientului va deveni astfel expunerea institutiei in cazul in care aceasta ofera servicii de management al riscului valutar. exemplu. Trebuie mentionat ca fructificarea de catre institutiile financiarbancare a unor oportunitatii de arbitraj fara risc sunt extrem de rare pe piata contractelor forward. in special. companiile internationale pot utiliza contractele forward pe valute pentru a proteja fluxurile de fonduri viitoare in diferite valute. Spre. In mod similar. comparativ cu pretul rezultat din paritatea ratelor de dobanda ale celor doua valute. Trebuie insa identificat un optim intre rentabilitatea acestor tranzactii si riscrile asumate de fiecare institutie . in situatia in care euro este supraapreciat fata de dolar SUA. amplificandu-si astfel propia expansiune. solicitarile specifice ale clientilor. o institutie financiar-bancara poate inregistra o astfel de expunere prin preluarea riscului valutar pe care un client il cere acesteia. In scopul dezvoltarii afacerilor propiilor clienti. ceea ce conduce la o complexitate sporita „acoperirii” in profit a acestor tranzactii de catre institutiile ce le executa si care in fapt reprezinta o adevarata arta. cat. In cazul in care o companie americana este implicata in comertul international cu o alta firma din zona euro si care va incasa euro de pe urma unui contract. „inghetand” astfel rata de schimb intre cele doua valute (luandu-se in calcul prezentele rate de schimb si de dobanda). va putea vinde un contract forward pe EUR pentru a elimina riscul deprecierii EUR in raport cu USD pana la momentul incasarii contravalorii exportului. in conditiile in care platile necesare indeplinirii contractului sunt in dolari SUA. existand perioade scurte de timp in care se inregistreaza o diferenta intre pretul spot si pretul forward. in general.Atat bancile. Acoperirea riscului de curs valutar se poate realiza fie prin utilizarea unui contract forward in sens contrar. institutiile financiar-bancare utilizeaza contractele forward pe valute pentru a-si proteja expunerile rezultate din activitatea acestora in diferite valute. Este important de retinut faptul ca aceste contracte forward nu sunt contracte standardizate. fata de variatia cursurilor de schimb.

devenind astfel o problemă inerentă activităOii bancare. Mellon Bank. tranzactionate pe o piata secundara datorita faptului ca nu sunt standardizate (fiecare client solicita o scadenta si o suma specifica in functie de necesitatile proprii). se va întâmpla” – Prima lege a lui Murphy Principale trei tipuri de risc incluse în această categorie sunt riscul personal (al consumatorului). contractele forward nu sunt. În ciuda inovării din sectorul serviciilor financiare. riscul corporatist (al companiei) şi riscul „suveran” (de Oară). Riscul pe care îl implică poate fi limitat prin reducerea creditelor acordate parOilor implicate şi a expunerii mari faOă de părOile afiliate. căci atunci se manifestă riscul. „ Dacă ceva rău se poate întâmpla . existand astfel si riscul de contrapartida.financiar-bancara. Astfel determinarea reală a bonităOii debitorului este un element de mare importanOă în activitatea de creditare a băncii. Riscul de credit apare atunci când probabilitatea ca debitorul sau emitentul instrumentelor financiare să nu poată plăti dobânda sau să ramburseze capitalul în baza condiOiilor specificate în contractul de credit. În restul timpului creditul este sub supraveghere. spunea: „Creditul este bun doar două zile din viaOa sa – ziua în care a fost aprobat şi ziua în care a fost rambursat. În cazurile nedorite se poate întâmpla ca plăOile să fie întârziate sau să nu fie efectuate de loc in ultim instanOă ceea ce ar cauza implicit probleme privind fluxurile de numerar şi ar afecta lichidităOile băncii.” 1) x 100 . ceea ce conduce la un nivel redus de transferabilitate. SUA. credite de calitate medie RC = total credite David L. Eyles. riscul de credit este în continuare cauză unică principală a falimentului băncilor. Managementul riscului de credit Creditul stă la baza supravieOuirii vastei majorităOi a băncilor. in general. Odata incheiate.

fiecare bancă îşi creează o politică de creditare. Este responsabilitatea managementului şi a consiliului de administraOie în primul rând să evalueze profilul de risc al băncii şi în al doilea rând să x 100 . Cu cât riscurile sunt mai mici.O bună politică de creditare nu trebuie să fie foarte restrictivă.politici privind provizionarea pierderilor Bazându-se pe strategie. pe punctele tari şi cele slabe şi pe oportunităOile şi ameninOările din relaOia cu mediul (rezultate din analiza SWOT 2) ). conducerea trebuind să stabilească rate ale dobânzilor care să reflecte acest aspect. La structurarea politicii de acordare a împrumuturilor este important să se examineze avantajele obOinute de pe urma riscului asumat.politici privind clasificarea activelor . Managementul riscului capitalului „Banii costă prea mult” – Legea lui Lew Archer Riscul capitalului exprimă măsura în care activele riscante sunt acoperite de capital. Suma de capital deOinută de o bancă trebuie să fie măsurată în funcOie de nivelul acesteia de risc. Filozofia gestiunii riscului de credit cuprinde mai multe politici printre care: . dar nu se încadrează în parametrii instrucOiunilor scrise. ci să permită prezentarea către consiliu a creditelor pe care ofiOerii le consideră demne de luat în considerare.politici care să limiteze sau să reducă riscul de credit . Cu cât este mai mare riscul pe care instituOia este dispusă să şi-l asume. cu atât profitul este mai mic. capital RK = credite totale Previzionarea acestui risc este necesară ca protecOie în cazul unor pierderi neaşteptate. cu atât va fi mai mare profitul. Baza unui management „sănătos” al riscului de credit este identificarea riscurilor existente şi potenOiale inerente activităOii de creditare.

astfel încât este important să se asigure că este suficient capital pentru a acoperi eventualele mici pierderi. comunică gradul de expunere la risc şi oferă linii directoare asupra nivelului de risc care este acceptabil băncii. În România nivelul respectiv este acoperit de BNR. În principiu. Riscul ratei dobânzii trebuie monitorizat pe o bază consolidată. acest risc decurge din utilizarea raportului de credit cu dobânzi flotante caracterizate în activitatea bancară drept creanOe. adesea. asupra politicii care limitează expunerea la risc. incluzând expunerea filialelor. Consiliul aprobă strategia de afaceri. Unul din motivele reglementării cerinOei de capital constă în faptul că o bancă trebuie să aibă un capital suficient pentru a absorbi un nivel al pierderilor. II. un management bun al acestui risc solicită o supraveghere sistematică şi adecvată de către conducerea superioară.5. active sensibile RRD = x 100 pasive sensibile Managementul riscului ratei dobânzii este unul din aspectele cheie ale managementului activelor şi datoriilor. impact asupra politicii băncii. Adecvarea capitalului şi lichiditatea au . Managementul riscului ratei dobânzii Riscul ratei dobânzii reprezintă sensibilitatea/senzitivitatea capitalului şi a veniturilor la variaOia ratei dobânzii. Consiliul de administraOie al băncii are responsabilitatea ultimă pentru gestionarea riscului ratei dobânzii. precum şi asupra procedurilor. liniilor de competenOă şi răspunderii referitoare la gestionarea riscului. Comitetul pentru managementul activelor şi datoriilor (ALCO) abordează atât protecOia venitului cât şi cea a capitalului faOă de riscul ratei dobânzii. Nu ar fi realist ca o bancă să se aştepte ca toate împrumuturile să fie returnate conform aşteptărilor. Îşi are originea în necorelările din reevaluarea activelor şi datoriilor şi din modificările privind panta şi forma curbei randamentului. Conducerea superioară trebuie să se asigure . Cu alte cuvinte. În acest sens.egaleze capitalul la risc. respectiv dobânzi sensibile.

Sub această denumire generală de risc valutar sunt incluse şi alte riscuri: .că structura activităOilor băncii şi nivelul de riscului ratei dobânzii pe care şi-l asumă sunt eficient abordate.consiliul de administraOie trebuie să stabilească obiective şi principii de gestionare a riscului valutar . .riscul de reevaluare / de conversie – apar atunci când poziOiile valutare ale unei bănci sunt reevaluate în moneda autohtonă sau atunci când instituOia mamă efectuează raportarea financiară sau consolidarea periodică a situaOiei financiare Câteva dintre politicile managementului riscului valutar sunt: . că politicile şi procedurile pentru controlarea şi limitarea riscului sunt stabilite corespunzător şi că există resurse pentru evaluarea şi controlarea acestuia. II. Managementul riscului valutar Riscul valutar rezultă din variaOiile cursurilor valutare şi îşi are originea în necorelările dintre valoarea activelor şi datoriilor exprimate în diferite monede. cu acoperire în acest domeniu al activităOii bancare Determinantul cheie al managementului riscului valutar îl constituie politicile care plasează limite asupra expunerii la riscul valutar şi care trebuie reevaluate în mod regulat pentru a reflecta modificarea potenOială a volatilităOii cursului de schimb.6.riscul tranzacOiei – provine din diferenOa de preO la care creanOele sau datoriile sunt încasate sau plătite şi preOul la care ele sunt recunoscute în moneda locală .obiectivele şi principiile de gestionare a riscului valutar trebuie în mod specific să cuprindă fixarea unor limite corespunzătoare la riscurile asumate de bancă în activitatea valutară şi stabilirea de măsuri care să asigure existenOa unor proceduri de control intern adecvate. precum şi a .riscul economic sau al afacerii – rezultă din impactul variaOiilor cursului valutar asupra poziOiei pe termen lung a unei Oări sau a poziOiei competitive a unei companii (exemplu: deprecierea monedei locale poate cauza un declin asupra importurilor şi exporturilor mai mari). Managementul riscului valutar face parte din procesul de gestiune a activelor şi datoriilor.

filozofiei şi profilului de risc global al unei instituOii. Recomandarea de la Basel pentru organele de supraveghere/management este de a se asigura că o bancă are limite corespunzătoare şi că implementează controale interne adecvate pentru activitatea sa valutară. „overnight” şi la termen pentru valutele pe care instituOia este autorizată să aibă expunere. Procedurile de risc trebuie să acopere nivelul de expunere la riscul valutar pe care o instituOie este pregătită să şi-l asume şi trebuie să cuprindă cel puOin limite zilnice. în mod individual şi pentru toate valutele. Procesul trebuie să aibă ca obiectiv determinarea necorelării sau dezechilibrului optim între active şi datoriile străine scadente. . Managementul riscului valutar poate fi bazat pe analiza diferenOei sau a necorelării folosind aceleaşi principii ca şi managementul riscului de lichiditate şi cel al riscului ratei dobânzii.