You are on page 1of 1

EVOLUTIA STATULUI ROMAN IN SEC.

XIX-XX
Proiectul politic care a dus la modernizarea societăţii româneşti şi realizarea României Mari este definitivat însa de revoluţia de la 1848. Pregătite de reprezentanţii Partidei Naţionale, programele politice elaborate în teritoriile româneşti aveau în vedere un tip de guvernare bazată pe principiile suveranităţii poporului, separării puterilor în stat, responsabilităţii ministeriale, precum şi drepturi şi libertăţi cetăţeneşti în sens modern. După 1848, ideea de unire a cuprins întreg poporul român. Speranta de realizare a unirii a fost inconjurata de conjuncturile externe favorabile. Marile puteri, întrunite în Congresul de pace de la Paris - în anul 1856, ca urmare a Războiului Crimeii (1853- 1856), au luat în discuţie problema unirii principatelor şi statutul juridic al acestora. Marile puteri decis inlaturarea protectoratului rusesc, dar mentinerea suzeranitatii otomane cu garantarea independentei administratiei, armatei nationale, libertatea comertului, navigatiei. Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei urmau să aibă fiecare câte un domnitor, un guvern şi o adunare legislativă proprie. Se înfiinţau două instituţii comune: Comisia Centrală de la Focşani şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la 5, respectiv 24 ian 1859, deschidea una dintre perioadele cele mai intense în reforme şi înnoiri din istoria modernă a românilor astfel statul s-a consolidat prin reforma agrară, reforma electorală, reforma învăţământului, Codul Civil, Codul Penal, legi de organizare a armatei şi a administraţiei. In cei 7 ani de domnie Cuza a faurit o vasta opera se modernizare a tanarului stat. Printre masurile importante au fost unificarea vamei, administratiei telegrafului, cursului monedei, unitatilor militare (la tabara Floresti). Caracterul incomplet al uniri – doar prin persoana domnitorului a cerut actiuni diplomatice febrile pentru recunoasterea unirii. Sonor a fost rolul delagatilor in tarile europe : V.Alescandri (Paris, Londra, Piemont) si al lui Costache Negri (la Constantinopol). O perioadă deosebit de importantă pentru procesul de modernizare a statului român este inaugurată de aducerea pe tron a lui Carol de Hohenzollern (in urma unui plebiscit, apr.’66) si de Constituţia din iulie 1866 (prima constituie romaneasca). Alcatuita dupa modelul Constitutiei belgiene din ’31, Constitutia romaneasca se intemeia pe puterea emanata de natiune, separarea puterilor in stat, guvernarea reprezentativa, suveranitatea statala si domnia ereditara. Într-un răstimp de 48 ani de domnie s-au înregistrat progrese noi: au apărut partidele politice, statul şi-a dobândit independenţa în 1878, a fost proclamat Regatul României la 1881, s-a instalat rotativa guvernamentală şi s-au făcut demersuri importante în direcţia realizării României Mari. În plan internaţional Statul Român modern începe să joace un rol activ. In 1875, Romania si AustroUngaria semneaza « Conventia vamala, comerciala si de navigatie », prin care isi asigurau avantaje reciproce. La fel, Austro-Ungaria se obliga sa ramana neutra in actiunile Romaniei di capatare a independentei. Primul Război Mondial (1914-1918), pentru România a avut caracterul unui război de întregire a neamului. Deşi a necesitat mari sacrificii, dezideratul naţional s-a împlinit prin actele de la 27 martie 1918 (când Sfatul Ţării de la Chişinău a decis unirea Basarabiei cu România) de la 28 noiembrie 1918 (când Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea acestei provincii cu România) şi de la 1 decembrie 1918 când în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia românii din Ardeal au adoptat Rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România. Prin actul de la 1 decembrie 1918 s-a desăvârşit astfel procesul de constituire a Statului Naţional Unitar Român. În istoria românilor, anul 1918 reprezintă triumful idealului naţional.