INTRODUCERE IN SEMIOTICA

Prof.univ.dr. Daniela FRUMUSANI

SEMIOTICI REGIONALE. CONCLUZII .INTRODUCERE IN SEMIOTICA SUMAR      SEMIOTICA. SEMIOTICA/SEMIOLOGIE DOMENIILE SEMIOTICII STRUCTURALISM SI SEMIOTICA.INTRODUCERE SEMIOTICA GENERALA.Structuralismul-teorie sau metodă  DEMERSUL STRUCTURALIST  STRUCTURALISM SI SEMIOTICA.

de la publicitate la teoria narativităţii. disciplină vampir în pertinenta formulare a lui Umberto Eco. INTRODUCERE Disciplină paradoxală. “Charles Sanders Peirce şi modelul triadic al semnului”) şi semiotici regionale (semiotica naraţiunii. ele vor fi compensate şi completate de semiotici regionale (naraţiunea şi narativitatea în sens larg subîntind majoritatea practicilor noastre cotidiene: de la istorie la didactică şi de la medicină la comunicare politică). proxemica. semiotica glumei). sociologia. semiotica publicităţii. ce încorporează totul sub pălăria integrativă a semnului şi sistemelor de semne (de la circ la bucătărie. semiotica ocupă un spaţiu al răspântiilor în care interferează antropologia. “Ferdinand de Saussure şi modelul diadic al semnului”. filosofia.  . lingvistica şi disciplinelor comunicării  Introducerea noastră va cuprinde două axe: semiotica generală (capitolele introductive: “Semiotica în contemporaneitate”.SEMIOTICA.  Chiar dacă primele capitole dedicate epistemei contemporane şi poziţionării semioticii în câmpul cunoaşterii actuale pot părea pe alocuri rebarbative. gestualitatea. “Structuralism şi semiotică”. semiotica mass-media. de la studiul plantelor la cel al muzicii). psihologia socială. semiotica spaţiului.

De fapt nu semnele vor constitui obiectul semioticii.  Altfel spus. cu condiţia de a depăşi .SEMIOTICA. aceste semne şi a vedea ce se petrece sub semne” (J. Floch.  Postulatul de bază al semioticii este inteligibilitatea şi descriptibilitatea sensului (la antipodul impresionismului sau gustului pentru inefabil al anumitor estetici). 1995: 5)  “Semiotica este evident studiul semnelor. ele sunt unităţi de suprafaţă din a căror selecţie.M. combinare se poate descoperi jocul semnificaţiilor subiacente – “invarianţa în variaţii” (Roman Jakobson). INTRODUCERE  Semiotica are un câmp larg de investigare: limbajul (mai exact limbajele) şi practicile de semnificare/comunicare ca practici sociale. demersul semiotic vizează descrierea condiţiilor de producere/înţelegere a sensului.

gesturi. un automobil. morale. Această diadă este determinată de finalitatea cercetării. ideologice pentru ca o reflecţie sistematică să nu încerce să le ia în discuţie. aperitivul (whisky sau pernod) stilul de viaţă al gazdei mele. Pentru moment vom numi această reflecţie semiologie. comportamente: maşina îmi indică statutul social al proprietarului său. 1982: 19). 1982: 14). anume aceea de a studia “procesele culturale ca PROCESE DE COMUNICARE. un gest. haina îmi spune cu exactitate doza de conformism sau excentricitate a posesorului său. Toate aceste lecturi sunt prea importante în viaţa noastră. Ştiinţă a mesajelor sociale? Ştiinţă a mesajelor culturale?” (R.  . o mobilă. implicând prea multe valori sociale. Şi totuşi. altfel spus. fiecare dintre aceste procese pare să subziste doar pentru că dincolo de ele se statorniceşte un sistem de semnificare” (U. Ele au însă în comun faptul că sunt semne şi li se aplică aceeaşi activitate: LECTURA. o mâncare gătită. 1985: 227). un film. “O haină. Eco. semiotica semnificării şi semiotica comunicării (U. Barthes. Omul modern îşi petrece timpul citind imagini. Eco. un titlu de ziar – iată în aparenţă o serie de obiecte eteroclite.SEMIOTICA. o imagine publicitară. INTRODUCERE  În viziunea lui Umberto Eco (1982) semiotica reprezintă corelarea dialectică a două domenii: teoria codurilor şi teoria producţiei de semne.

ea va procura.S. Peirce. pe lângă nume.  semantica – raportul semn-realitatea denotată şi  pragmatica – relaţia dintre semne şi utilizatorii lor) ar rămâne într-o “parnasiană” izolare. cunoaştem lucrurile cu ajutorul semnelor. limba naturală etc. regulă şi acţiune are un răspuns pozitiv nu doar în pragmatismul modern al lui C. nu am putea cunoaşte semnificaţia semnelor dacă nu am avea experienţa lucrurilor”. ele s-ar transforma în discipline perverse.) şi procesul prin care utilizatorii aplică regulile acestor sisteme pentru a comunica Dacă cele trei provincii sau dimensiuni ale semioticii  sintaxa – studiul combinării semnelor. C. Această corelare între semn. iconice. iar pe de altă parte. INTRODUCERE  De fapt. ci şi în filosofia Sfântului Augustin pentru care “Pe de o parte.S. în schimb. semiotica îşi propune să abordeze corelativ structura abstractă a sistemelor de semnificare (codurile grafice. Peirce). şi “scheme de acţiune” (cf. . dacă semantica (dedicată în esenţă sistemului de semnificare) cooperează cu pragmatica (vizând procesul de comunicare).SEMIOTICA. lucru.

a semioticilor particulare. nu poate fi concepută în afara unei “ascultări” atente a textelor. într-un fecund demers abductiv. . de du-te-vino între ipotezele globale şi exemplele validante sau infirmante. De fapt. 1995: 261). ca domeniu al specificităţii semnelor şi semiozei.SEMIOTICA GENERALA.   “Nu voi admite niciodată un divorţ între teorie şi analiza faptelor. semiotica generală. SEMIOTICI REGIONALE  Semiotica generală (pură) reprezintă ştiinţa universală a semnelor întemeiată pe limbajul uman ca instrument de modelare. în timp ce semioticile regionale (specifice) adaptează teoria semnului la un domeniu strict circumscris. E vorba despre două lucruri care nu pot exista separat” (Roman Jakobson apud Gérard Dessons.

introdus de Saussure şi Şcoala franceză.  Cuvântul “semiologie”. precum şi al revistei internaţionale “Semiotica”. are în vedere modelul lingvistic şi semioticile verbale. Lexemul anglo-saxon “semiotics” s-a impus datorită conotaţiei pansemiotice şi intervenţiei Asociaţiei Internaţionale de Semiotică care a legitimat numele grupului de cercetători reuniţi la primul congres internaţional din 1969. cel de “semiotică”. mai ales în cazul unei monografii care sintetizează proiectele diverselor şcoli şi nu doar o singură direcţie (semiologia franceză în speţă). Christian Metz furnizează un distinguo suplimentar: semioticile în raport cu semiologia s-ar situa pe poziţia limbilor particulare în raport cu lingvistica generală.  În lucrarea de faţă vom utiliza un singur termen. .SEMIOTICA SI/SAU SEMIOLOGIE  Doi termeni concurenţi desemnează acelaşi câmp disciplinar. în acord cu terminologia utilizată de cercetarea mondială.

a psihologiei generale”  Barthes: “ramură a lingvisticii. interviuri. “semiologioa este poate chemată să se absoabă într-o translingvistică a cărei materie va fi mitul. ştiinţa generală care înglobează toate semioticile”. ştiinţă a marilor unităţi semnificante ale discursului. povestirea.SEMIOTICA SI/SAU SEMIOLOGIE SEMIOLOGIE  Saussure: “studiu al vieţii semnelor în cadrul vieţii sociale”. în limbajul interior fantasmatic)” SEMIOTICA  Peirce: “doctrina quasi-necesară sau formală a semnelor”  Jakobson: “comunicarea oricărui tip de mesaje” . articolul de presă. poate. “parte a psihologiei sociale şi în consecinţă. conversaţiei şi. obiectele civilizaţiei noastre aşa cum sunt vorbite (în presă.

numite chiar semne de medici (formaţiile canceroase recunoscute la tomografii. aici”) şi hard data sau semnele obiective. ca semiologie medicală în Grecia antică cu Hippocrate . Despre sens. Trager. proxemica sau studiul distanţelor intersubiective (E.) următoarele câmpuri: fitosemiotica (reprezentată de Martin Krampen). sângele. 1990 etc. Roland Posner.DOMENIILE SEMIOTICII Cercetătorii disting (Umberto Eco. Greimas). puroiul. zoosemiotica (reprezentată de Thomas Sebeok şi investigând comportamentul de comunicare al non umanului. relatate verbal de pacient (“Am un junghi intercostal) sau indicate non verbal (“Am un junghi aici. sputa. Analiza structurală a povestirii. al primatelor în primul rând). 1982. Greimas. A. Roland Barthes.kinezica sau studiul gesturilor (reprezentată de Birdwhistell. Semiotica s-a născut. semiotica medicală (reprezentată de Charles Morris. André Helbo. Jacques Lacan pentru care există două categorii de semne: soft data sau semnele subiective.       . mai sus. 1983. de fapt. dar s-au constituit ulterior ca discipline independente ale comportamentului simbolic. Thomas Sebeok. Hall). Ambele discipline s-au născut în cadrul antropologiei.T. nu.J. naratologia sau studiul gramaticilor narative axată pe sistematizarea unor structuri narative (Claude Bremond şi logica povestirii. nu.

M.DOMENIILE SEMIOTICII  retorica este identificată de U. Klinkenberg drept “semiotică           avant la lettre a discursului”. Roland Posner). Roland Barthes). semiotica modei semiotica publicităţii semiotica mass media . semiotica cinematografului (Christian Metz). Martin Krampen. semiotica muzicală (Jean-Jacques Nattiez). John Deely. semiotica fotografiei (Roland Barthes). Eco şi J. teatrul şi ştiinţele spectacolului fundamentează seria semioticilor sincretice axate pe complementaritatea codurilor: Tadeusz Kowzan în Littérature et spéctacle decelează nu mai puţin de treisprezece coduri interconectate în reprezentaţia teatrală) istoria semioticii (Thomas Sebeok. semiotica obiectului (Jean Baudrillard). semiotica arhitecturii (Martin Krampen.

Piaget.STRUCTURALISM ŞI SEMIOTICĂ Structuralismul teorie sau metodă Ca orice curent de gândire. iar în măsura în care devine doctrinal conduce la o multitudine de doctrine. nu o doctrină. De la bun început latura metodologică (analiza structurală sau “activitatea structuralistă”) a fost considerată un imens câştig gnoseologic (Lévi-Strauss compara însemnătatea fonologiei pentru ştiinţele omului cu rolul revoluţionar al fizicii nucleare). structuralismul comportă  o latură teoretică şi  o latură metodologică. în timp ce latura teoretică a fost controversată: “Structuralismul este o metodă. 1970: 123) .” (J.

 Analiza structurală (începând cu cea avant la lettre a formaliştilor ruşi de începutului secolului) pune între paranteze conţinutul povestirii (mit.DEMERSUL STRUCTURALIST Demersul structuralist procedează prin reducerea variantelor la invariante (a infinitelor pronunţări ale sunetelor. “adevăratul” conţinut al povestirii este structura sa (“Subiectul povestirii este reprezentat de relaţiile sale interne. De fapt. zâna sau fratele de cruce joacă în basm rolul adjuvantului eroului). pentru că metoda structurală este analitică şi nu evaluativă). racul. ceea ce reprezintă esenţa demersului este degajarea “structurii povestirii” prin evidenţierea relaţiilor de paralelism. un fapt divers. o nuvelă clasică vor fi analizate în acelaşi fel. inversiune etc.  Principala obiecţie adresată din această perspectivă structuralismului a fost omogenizarea valorică (un roman poliţist. 1994: 98). de pildă la câteva zeci de foneme caracteristice unei limbi). nuvelă etc. un basm. Semnele nu sunt importante prin ele însele.  . de propriile moduri de constituire a sensului” – T.) şi se concentrează exclusiv asupra formei. Figurile narative nu contează (cârtiţa. opoziţie. ci prin valoarea pe care o reprezintă în ansamblul sistemului. Eagleton. basm.

elementelor textului).infra sau implicite): trăsături  regula imanenţei (analiza structurală vizează obiectul ca sistem în       perspectivă sincronică. cele care au valoare diferenţială). regula compatibilităţii (analiza structurală studiază regulile ce guvernează combinarea . regula funcţiei (analiza structurală studiază în primul rând funcţia comunicativă a sistemului) (W.DEMERSUL STRUCTURALIST Analiza structurală se defineşte prin următoarele paradigmatice (fie ele explicite . Nöth. . 1990: 295-296). regula schimbării istorice (diacronice) pe baza analizei sincronice a sistemului. anistorică). regula integrării (structurile elementare trebuie integrate în totalitatea sistemului). regula comutării (testul comutării vizând determinarea opoziţiilor binare de natură sistemică).şi deci compatibilitatea . regula pertinenţei (analiza structurală investighează trăsăturile distinctive ale sistemului.

de la arhitectură la cultura de masă etc. fiind necesar apoi să fie apreciată o clipă ca un cod fără mesaj… Metoda structuralistă se constituie ca atare în momentul în care mesajul este regăsit în cod. .DEMERSUL STRUCTURALIST  Cercetătorul fenomenelor semiotice (de la cinematograf la mitologie. 1966: 150).) apare ca o conştiinţă structurantă:  “Vreme îndelungată literatura a fost privită ca un mesaj fără cod. fiind degajat printr-o analiză a structurilor imanente şi nu impus din exterior prin prejudecăţi ideologice” (Gérard Genette.

Barthes – flanerii în “pădurea narativă”. dar nu se confundă. sensul semiotic nu există decât pentru cineva ca sens propriu-zis existenţial şi contextual.STRUCTURALISM SI SEMIOTICA  Marea descoperire a structuralismului este sistemul – substitut al subiectului uman şi dotat cu toate atributele individului tradiţional: autonomie. cea din urmă provenind din cel dintâi. . unitate. rostirii individuale (parcursurile semiotice ale lui Eco.  Dacă  Sensul structuralist era un sens al codului. Semiotica se deschide dialogului intercultural. autoreglare. pentru tradiţia franceză şi canadiană structuralismul şi semiotica se aseamănă. pentru cercetătorii englezi şi americani semiotica şi structuralismul sunt noţiuni corelate indisociabil sau chiar interşanjabile. respectiv în universul semnelor culturii japoneze.

Attalah. de stiluri.  Lumea semiotică e infint mai bogată decât lumea structurală” (P. de subculturi etc.STRUCTURALISM SI SEMIOTICA  “Structuralismul aruncă o privire impasabilă asupra lumii contemporane în care vede reproducându-se vechi structuri. 1991: 294) . Semiotica vede o multitudine de practici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful