CÂTEVA CONSIDERAŢII REFERITOARE LA PROCEDURA RECUZĂRII ÎN PROCESUL PENAL

Bică Denisa Loredana, asist univ. drd. Puică Paul Robert, asist. univ. drd. Universitatea “Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Drept şi Administraţie Publică, Craiova

Abstract: Established as a means of excluding incompatible persons from being tried, the institution of challenging has transformed throughout time in a veritable method of tergiversation of solving the cases, as the defendants use this procedural method by addressing formal challenging applications to the instances, not taking into account the conditions for substance and form required by the law, pursuing especially to avoid the taking of procedural measures or even to “obtain” solutions for ceasing the criminal trial, as an effect of the fulfillment of the terms of regulation. Rolul instanţelor înregistrează cele mai „subtile” procedee de exercitare abuzivă a acestui drept procesual. Astfel, într-o situaţie [1] s-a recuzat iniţial întreaga instanţă a fondului, apoi s-a recuzat întreaga instanţă ierarhic superioară, competentă să judece cererea potrivit art. 52 alin. 5 din Codul de procedură penală, împiedicând-o să se pronunţe asupra stării sale de arest, cu scopul evident de a se ajunge la expirarea duratei arestării preventive, prin neprelungirea, în condiţiile legii, a acestei măsuri. Constatând că ea însăşi a fost recuzată în întregime şi că această nouă cerere de recuzare o împiedică să examineze şi să se pronunţe asupra recuzării întregii instanţe de fond (potrivit alin. 51 al art. 52 din Codul de procedură penală), a înaintat această nouă cerere şi dosarul cauzei instanţei ierarhic superioare. Considerăm că raţionamentul este just. Din moment ce instanţa fondului nu mai poate să se pronunţe asupra vreunui aspect incidental sau de fond al procesului dacă a fost recuzată în integralitatea ei, aceeaşi regulă trebuie urmată şi de instanţa superioară care este recuzată în chiar procedura în care este chemată să se pronunţe asupra recuzării instanţei inferioare. Într-o altă situaţie [2], în care au fost recuzaţi toţi judecătorii instanţei de fond, iară arătarea şi motivarea cazului de incompatibilitate, în mod individual, instanţa a apreciat că o atare cerere „este în realitate una de strămutare şi a fost formulată doar pentru a împiedica normala desfăşurare a procesului penal şi în considerarea intenţiei de a expira durata arestării preventive a inculpatului”, pentru că „cererile succesive de recuzare a tuturor judecătorilor instanţei de fond, apoi a instanţei superioare” nu pot fi soluţionate practic până la momentul limită al duratei arestării. În consecinţă „promovarea unei cereri de recuzare nu antrenează de drept existenţa unui caz de incompatibilitate în sensul dispoziţiilor art. 48 din Codul de procedură penală”, ci doar din momentul în care se admite o astfel de cerere de recuzare. Ca atare, s-a conchis că instanţa este legal învestită şi competentă „a proceda la dezbaterea cauzei”. Spunem că este o modalitate de a „cenzura”

19

1 lit. recurgerea. fiscală) atunci când reglementarea acestei materii este insuficientă. în cascadă. în sensul că: nu indică explicit cazul de incompatibilitate în care se află o persoană. Asemenea norme de trimitere nu există în 20 . fie o normă de trimitere la legea de procedură civilă. ca regulă. Procedura penală este una specială. instanţa supremă a exprimat un punct de vedere inedit într-o soluţie de speţă [3]. Normele de procedură civilă sunt aplicabile altor materii (de exemplu. Codul de procedură civilă mai cuprinde. a unei amenzi judiciare în cuantum de 5 milioane lei. asupra eficacităţii unei atari sancţiuni în contextul în care nu pare împovărătoare pentru un inculpat care a avut resurse să angajeze mai mulţi apărători şi nu credem că este de natură a descuraja practica recuzărilor succesive.n. legea care o reglementează cuprinde întotdeauna norma de trimitere corespunzătoare la art. În al doilea rând. inclusiv în căile de atac etc.. legiuitorul ar fi inserat expres atare sancţiuni fie în capitolul respectiv al sancţiunilor procesual penale. Adoptarea acestei interpretări ar preîntâmpina paralizarea temporară a cursului justiţiei în situaţiile enunţate. ea reglementând şi materia sancţiunilor procesuale specifice procesului penal. instituţiilor similare din Codul de procedură penală. a exercitat în mod abuziv drepturile procedurale prin formularea a peste 10 cereri de recuzare într-un interval de timp scurt” (n. în considerarea art. 723 raportat la art. numeroase alte instituţii a căror reglementare nu este potrivnică. ori repetă aceleaşi motive deşi cereri anterioare similare au fost respinse. la o sancţiune specifică procedurilor exclusiv civile rămâne sub semnul unei motivaţii criticabile a cărei justificare se cantonează exclusiv pe un temei interpretativ. dar cu toate acestea nu-şi găsesc aplicare nemijlocită în procesul penal. în procesul penal. în realitate. este o simplă realitate de fapt şi nu o realitate juridică. pur şi simplu. dar. dar nu se poate deduce automat că sancţiunile procesuale civile le pot completa pe cele reglementate expres şi limitativ în Codul de procedură penală.două luni) a sancţionat „folosirea în chip abuziv a dreptului” prin aplicarea. iar nu pe unul juridic. sunt incidente dispoziţiile legii de procedură civilă menţionate care alcătuiesc procedura de drept comun în toate materiile „în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţiile potrivnice”. . 721-723 din Codul de procedură civilă ca normă comună [4]. Încercând probabil să stăvilească valul de cereri de recuzare formale. fireşte. precum şi în materiile reglementate de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice”. prin apărătorii aleşi. 1081 pct. S-ar putea admite că cererea de recuzare care nu îndeplineşte condiţiile minimale de fond şi de formă cerute de legea de procedură. b din Codul de procedură civilă. în imensa majoritate a cauzelor. Ori este neîndoielnic că dacă ar fi dorit. inculpatul a urmărit obstrucţionarea efectuării cercetărilor de către organele de urmărire penală şi întârzierea soluţionării de către instanţe a cererilor de prelungire a stării de arest. sau se referă nedesluşit la toţi judecătorii unei instanţe. 721) se afirmă într-adevăr că regulile acestei proceduri „reprezintă dreptul comun în materie civilă şi comercială.caracterul abuziv al cererilor de recuzare. dar acest fapt nu s-ar mai putea evita în situaţia formulării unor cereri care îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă dar se dovedesc. Reţinând că. În dispoziţiile finale ale Codului de procedură civilă (art. în primul rând. instanţa supremă a conchis că în absenţa unor dispoziţii exprese în Codul de procedură penală. neîntemeiaţi. care şi-ar putea găsi fundamentare într-o interpretare extensivă a teoriei inexistenţei actelor procesuale. ştiut fiind că deontologia profesională obligă persoana aflată într-o reală situaţie de incompatibilitate să se abţină mai înainte de a fi recuzată de cineva. Constatând că „inculpatul. care să oblige organele judiciare să le ia în considerare şi să se pronunţe asupra lor. Avem rezerve. prin care să se sancţioneze abuzul procesual.

În acest demers afirmăm. strămutare etc. justificată probabil de necesitatea de a pune la îndemână instanţei ierarhic superioare toate „dovezile” care ar demonstra existenţa ori inexistenţa unui anume caz de incompatibilitate. Pornim. 46 din Codul de procedură penală (rudenia) ar putea exista în dosarul fondului pentru a fi scos de pe rol şi supus examinării instanţei ierarhic superioare? 21 . 1 din Codul de procedură penală. de organele judiciare. indiscutabil. Aceste proceduri se materializează prin constituirea unor dosare separate. în cadrul procedurilor judiciare exclusiv civile. susţin opţiunea noastră atât din perspectiva reglementării anterioare. să sugerăm ce „paşi” procesuali sunt necesari pentru a asigura şi garanta exercitarea deplină a dreptului de a cere recuzarea: 1. În concret cererile de recuzare formulate de cei interesaţi trebuie înregistrate de instanţe în dosare separate de cel al fondului. să fie supus examinării în procedura reglementată de art. ori a recursului) până la epuizarea procedurii de recuzare şi că. înţeles în termenii art. dosarul în integralitatea lui se scoate de pe rol. 52 şi următoarele din Codul de procedură penală. mai întâi. de fapt. contestaţia la executare.Codul de procedură penală. Sancţiunile procesuale civile se aplică. ceea ce grevează asupra celerităţii şi implicit asupra rezonabilităţii proceselor penale nu este atât exercitarea. apoi. simplu. Făcând o analiză succintă asupra unor cazuri de exercitare abuzivă a dreptului procesual de a formula cereri de recuzare ne propunem să supunem atenţiei un alt punct de vedere asupra modalităţilor de examinare şi soluţionare a acestora. Scoaterea dosarului de pe rol este o uzanţă a instanţelor rezultată din interpretarea normelor care reglementează procedura recuzării. pur şi simplu. remediul acestui abuz procesual se poate găsi. Considerăm că nu este obligatorie întreruperea temporară a cursului judecăţii de fond (sau a apelului. iar intenţia legiuitorului nu poate fi doar dedusă. Ne întrebăm dacă acest procedeu este singurul acceptabil sau există şi alte soluţii care ar preîntâmpina paralizarea judecăţii pe durata parcurgerii procedurii de recuzare. dar care să fie totuşi fundamentate legal. înscris în partea introductivă a Codului de procedură penală. ocazionate de această procedură. în vigoare încă de la 1 ianuarie 2004. urmând ca dosarul astfel format. complinesc conţinutul acestui proces şi servesc scopului general al acestuia. cât mai degrabă maniera de examinare şi soluţionare de către instanţe a cererilor de recuzare şi a căilor de atac ocazionate de această procedură. Ori. printr-un alt mod de abordare a activităţilor procesuale. incursiunea noastră în materia abuzului de drept procesual manifestat prin cererile formale de recuzare arată că. Formulând această propunere încercăm să analizăm dacă există impedimente legate pentru aplicarea ei şi. de alţi participanţi. include. altele decât cele având ca obiect fondul unui proces penal. că normele Codului de procedură penală în materie. asemenea altor proceduri precum: reabilitarea. Numai exemplificativ ne întrebăm ce probe privitoare la cazul de incompatibilitate statuat în art. se înaintează instanţei superioare pentru a se parcurge toată procedura de rezolvare a cererii şi a căilor de atac ce s-ar exercita. în care se depun şi dovezile pe care petiţionarul îşi fondează existenţa vreunui caz de incompatibilitate. cât şi din cea a reglementării modificatoare. cât şi a căilor de atac exercitate împotriva hotărârilor prin care astfel de cereri sunt respinse. care fără a reprezenta componente întotdeauna şi absolut necesare ale procesului penal. o sumă de activităţi procesuale executate după caz de părţi. totodată. prevenindu-se „oprirea” nejustificată a judecăţii în dosarul de fond. concretizată în scoaterea invariabilă de pe rol a dosarului privind fondul cauzei şi întreruperea cursului firesc al procesului. în fapt. Ştim că potrivit uzanţelor derivate din interpretarea normelor procesuale în materie. de la realitatea că procedura recuzării. a acestui drept procesual cu rea-credinţă. de îndată ce s-a formulat o cerere de recuzare a întregii instanţe.

text potrivit căruia în cazul în care instanţa dispune strămutarea judecării cauzei. dosar nr. pr.) sau îndeplinirea altor activităţi procesuale incompatibile (art. 197 alin. ca o consecinţă a constatării acesteia. indiscutabil. s. 3415 din 1 august a Înaltei Curţi de Casaţie. pr. Editura All. 1735/2003 (nepublicată). Din capul locului spunem că ea ar trebui rezolvată de lege ferenda. hotărăşte în ce măsură actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin. însă credem că actuala reglementare oferă suficiente argumente pentru a decide că activitatea menţionată este sancţionată cu nulitatea şi. dosar nr. Bucureşti. se va prevala. 2 din Codul de procedură penală privitoare la procedura strămutării. Problema juridică creată de ipoteza eventualei admiteri a cererii de recuzare necesită într-adevăr o scurtă analiză. 48) să producă probele necesare susţinerii afirmaţiilor sale.Partea sau persoana interesată care invocă acest caz. făcând afirmaţia existenţei rudeniei. solicitând însăşi instanţelor copii certificate ale unor înscrisuri cu valoare probatorie. dosar nr. În scopul “justei soluţionări a cauzei” (art. 2. 3357/2003.. D. ultima teză) se impune ca judecata să fie reluată şi continuată de persoane aflate în afara oricărei suspiciuni de parţialitate. Note bibliografice: [1] Încheierea penală nr. pen. 909. iar situaţia este identică şi în celelalte cazuri de incompatibilitate. Rădescu. 11/11 februarie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia. din chiar momentul înregistrării cererii de recuzare. [2] Încheierea din 27 martie 2003 a Tribunalului Mureş. judecata trebuie reluată de alt complet. constituit prin excluderea celui declarat incompatibil. printr-o reglementare analogică celei înscrise în art. 47 C. Judecarea cauzei de persoane incompatibile vatămă indiscutabil interesele acelui subiect care invocă excepţia recuzării. Opinăm că formularea unei cereri de recuzare se subsumează sferei generale a dreptului la apărare de care se bucură orice subiect procesual. 22 . 4 C. 1116/2004 (nepublicată). Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. p. neexistând nici un impediment ca acela care invocă antepronunţarea (art. [3] Decizia nr. de alte probe. care odată constatată (prin hotărâre de admitere a cererii) antrenează automat desfiinţarea retroactivă a tuturor activităţilor procesuale desfăşurate din momentul invocării excepţiei (formulării cererii). Reglementarea similară propusă de noi ar exclude eventualele discuţii asupra valabilităţii activităţii procesuale desfăşurate de instanţe între momentul formulării cererii de recuzare şi cel al admiterii acesteia. pen. [4] G. 60 alin. Boroi. Afirmăm asemenea altor autori [4] că judecarea cauzei de către persoane incompatibile este lovită de nulitate relativă. pen. 1995.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful