Dezvoltarea intelectuală a copiilor prin intermediul proceselor psihice cognitive superioare

Profesor D-na Fulger Elena

Student:Hălăciugă Diana

Universitatea Valahia.Facultatea de drept şi ştiinţe social politice.Ştiinţele educaţiei

Târgovişte 2011

2

Memoria
Memoria este procesul psihic care defineşte dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, realizat sub forma întipăririi, stocării şi reactualizării informaţiilor.Informaţiile senzorial-perceptive, imaginile, gândurile, ideile, emoţiile, mişcările prezente nu dispar fără urmă, ci sunt stocate, prelucrate şi apoi reactualizate prin mecanismele mnezice. Memoria are un rol esenţial în viaţa psihică, ea reprezentând „piatra unghiulară a dezvoltării psihice”. Reflectând trecutul, memoria dă posibilitatea întipăririi şi reutilizării întregii experienţe (trecute şi prezente) a personalităţii, contribuind la asigurarea continuităţii între ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi. Ea împinge cunoaşterea mai departe, deoarece fără memorie omul ar trăi doar într-un continuu prezent, n-ar avea posibilitatea utilizării rezultatelor cunoaşterii sale anterioare, dimpotrivă, aceasta trebuind reluată de fiecare dată de la început. Procesele (mecanismele) mnezice Memoria este un produs al dezvoltării social-istorice a omului. Ea este un proces de reflectare selectivă, activă, mijlocită şi inteligibilă a experienţei anterioare, îndeplinind un rol esenţial în organizarea şi reglarea comportamentului, în adaptarea şi echilibrarea cu mediul înconjurător. Memoria dispune de 3 mecanisme/procese mnezice: de întipărire, de stocare şi de reactualizare. Mecanismele de întipărire (memorare, fixare, engramare) Reprezintă primul proces pe care memoria îl pune în funcţiune, de buna lor realizare depinzând nu numai eficienţa celorlalte mecanisme, dar chiar a învăţării în ansamblul ei. Memorarea nueste un proces pasiv, ci unul activ şi selectiv, care depinde de o serie de factori care o pot influenţa pozitiv sau negativ: 1. factori legaţi de particularităţile materialului de memorat: de natura lui (intuitiv/abstract, descriptiv/explicativ), de gradul de structurare (organizare) al materialului, de volumul acestuia, de gradul lui de familiaritate, de modul de prezentare al cunoştinţelor (simultan sau serial), de locul ocupat de informaţii (la începutul, la mijlocul sau la sfârşitul unui material) etc. S-a constatat experimental că un material organizat, structurat, cu conţinut logic şi familiar este mai bine memorat decât unul neorganizat, nestructurat, inedit şi fără sens logic. Totodată, s-a evidenţiat şi faptul că acţiunea independentă a acestor factori se soldează cu alte efecte decât acţiunea lor corelată. De exemplu, degeaba un material este redus ca volum, dacă este insuficient organizat şi structurat, tot nu va putea fi reţinut. De asemenea, dacă materialul dispune de un anumit grad de organizare şi structurare logică, dar nu prezintă interes pentru subiect, atunci asimilarea lui va fi dificilă. 2. factori legaţi de particularităţile mediului în care are loc memorarea: poate fi o ambianţă stimulatoare, stenică, tonifiantă, încurajatoare sau, dimpotrivă, una neutră sau chiar inhibitoare; 3. factori legaţi de particularităţile psihofiziologice ale subiectului: stare de sănătate/boală, de odihnă/oboseală, de dispoziţia sa activă/pasivă, de gradul de receptivitate, de prezenţa motivaţiilor, intereselor, scopurilor etc.

intenţei şi controlului deliberat. în funcţie de particularităţile de vârstă sau de cele ale materialului memorat. monotone. Prima presupune reamintirea în prezenţa materialului memorat. presupunând depunerea unui efort neuropsihic special. păstrare de lungă durată (minute. conducând la învăţare autentică (se reţin atât conţinutul logic. Cel mai eficient mijloc de combatere a uitării este repetiţia. includerea lor în noi sisteme de legături chiar dacă subiectul nu este conştient de acest lucru. păstrare de scurtă durată (până la 8-10 minute). fiind deci mai uşoară. în timp ce reproducerea se realizează în absenţa materialului memorat. ani. atitudinilor corespunzătoare etc. comasată sau eşalonată) şi fiind necesar şi un număr optim de repetiţii. anumite forme de repetiţie fiind mai eficiente decât altele (mecanică sau logică. momentană. care trebuie efectuată cu pauze. textuale. chiar toată viaţa). Reactualizarea se face prin două forme: prin recunoaştere şi prin reproducere. parţială.. b) memoria voluntară este subordonată scopului. Păstrarea este tot un proces activ. conservare. Materialul fără sens se uită aproape masiv imediat după învăţare şi apoi din ce în ce mai puţin pe măsura scurgerii timpului. conducând la învăţare formală. este şi mult mai durabilă şi mai economicoasă sub aspectul timpului şi 4 . nu şi conţinutul logic. neinteresante. ore. Intră în funcţiune mai ales în activităţile dificile. deoarece implică organizarea şi reorganizarea celor memorate. fiind indispensabilă învăţării eficiente. În ceea ce priveşte durata păstrării. Este lipsită de durabilitate şi de eficienţă. zile. 2. b) memoria logică: este mult mai productivă şi mai eficientă (de aproximativ 20 de ori mai mare) decât cea mecanică. După implicarea sau neimplicarea înţelegerii: a) memoria mecanică: implică simpla repetare a materialului fără înţelegerea lui. Corelat cu durata păstrării. depozitare) Fac posibilă reţinerea pentru un timp mai scurt sau mai lung a celor memorate. De asemenea. fiind reţinute doar formele verbale. cât şi forma verbală a materialului). Uitarea poate avea cauze diferite. stocarea şi reactualizarea se produc fără intenţie şi efort. iar la adult este necesară atunci când materialul de memorat nu dispune prin el însuşi de sens logic. 2. După prezenţa sau absenţa intenţiei. Ambele se pot realiza cu sau fără efort voluntar şi dispun de grade diferite de precizie.Mecanismele de păstrare (stocare. există mai multe niveluri ale memoriei: 1. sensurile şi semnificaţiile celor memorate. ritmuri diferite de la individ la individ. Eficienţa acestei forme depinde de gradul de implicare al subiectului în activitate sub aspectul intereselor. există forme diferite de uitare: totală. scopului şi efortului voluntar: a) memoria involuntară atunci când memorarea. recunoaşterile şi reproducerile false sunt tot forme de uitare. Formele memoriei se clasifică după mai multe criterii: 1. Este predominantă la vârstele mici. Mecanismele de reactualizare (reactivare) Au rolul de a scoate la suprafaţă datele memorate şi păstrate în vederea utilizării lor.

După gradul de activizare al subiectului: forme pasive (visele din timpul somnului şi reveria) şi active (imaginaţia reproductivă şi creatoare). 3. idei. imaginaţia poate alunecă în eroare. de gândire şi memorie. ambele procese fiind necesare. Prin imaginaţie omul îşi lărgeşte nelimitat posibilităţile sale de cunoaştere. tehnică. După domeniul în care se realizează: imaginaţie literară. fiind doar elaborate mental. Oamenii se diferenţiază între ei şi din perspectiva unor însuşiri sau calităţi ale memoriei: volumul sau capacitatea de memorare. Gadirea este procesul psihic de reflectare mijlocită. poate obţine imagini ale unor locuri sau întâmplări care nici nu există în forma respectivă. Necontrolată de gândire. ficţiuni. Ansamblul procedeelor imaginaţiei alcătuieşte combinatorica imaginativă. 2. îşi elaborează planuri de acţiune viitoare etc. Caracteristic pentru imaginaţie este şi ansamblul de procedee (mecanisme) de combinare şi recombinare. durata şi trăinicia păstrării. Materialul de la care porneşte imaginaţia este furnizat de percepţii. Ea reprezintă treapta logică a cunoaşterii. generalizată şi abstractizată a insuşirilor 5 . supleţea. distingem forme ale imaginaţiei involuntare (visele din timpul somnului şi reveria) şi voluntare (imaginaţia reproductivă şi cea creatoare). verifică şi evaluează rezultatele imaginaţiei.numărului de repetiţii necesare. precizia şi rapiditatea memorării. gradul de structurare. fenomene. matematică etc. poate parcurge cu ochii minţii spaţii sau locuri pe care nu le-a văzut niciodată. Gândirea Gândirea este cea care fundamentează. ştiinţifică. Fiecare trebuie să devină conştient de aceste calităţi şi să le dezvolte pe cele care sunt deficitare. Formele imaginaţiei : 1. Gândirea este un proces psihic cognitiv superior. încercând o viziune asupra viitorului. geografică. se poate depărta foarte mult de real generând utopii. organizarea. de restructurare şi extrapolare a datelor experienţei anterioare. Imaginaţia Imaginaţia este procesul psihic complex de elaborare a unor imagini. realităţi viitoare. exactitatea. După prezenţa sau absenţa intenţiei şi a controlului voluntar. trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman. planuri şi proiecte noi prin combinarea şi recombinarea într-o formă originală a datelor experienţei anterioare. Elementele constitutive ale imaginaţiei îşi au originea în realitate. Prin imaginaţie omul îşi stabileşte scopurile activităţilor. dar nu şi suficiente pentru creaţie. fidelitatea şi promptitudinea reactualizării etc. reprezentări. imaginaţia este însă şi un proces fundamental pentru activitatea de creaţie. Rolul imaginaţiei Imaginaţia are un rol fundamental în activitatea de cunoaştere a unor fapte. Alături de gândire.

6 . implicite şi trebuie relevate pe alte căi. Laturile gândirii Gândirea are două lături: una informaţională şi alta operaţională. conduce şi valorifică maximal toate celelalte procese şi funcţii psihice. fenomene. variabil şi accidental la interior-invariabil.. Latura informaţională a gandirii. comunicarea informaţiilor dobândeşte înţeles subordonându-se prin gândire normelor logice. Gândirea realizează trecerea de la cunoaşterea concretului la abstract. el pune în funcţiune gândirea. comune şi generale ale obiectelor şi fenomenelor şi a relaţiilor dintre ele sub forma noţiunilor. modele mintale. relaţii. ci sunt ascunse. imaginaţia se adaptează necesităţilor realităţii. Locul gândirii în cadrul SPU Gândirea ocupă un loc central în procesul cunoaşterii şi al activităţii umane deoarece ea antrenează toate celelalte mecanisme psihice cognitive. de rezultatele cunoaşterii umane etc. componentele ei. uzând de experienţă. Conţine unităţile informaţionale de bază ale gândirii. Prima dezvăluie conţinutul gândirii. voinţa îşi precizează mai bine scopurile şi îşi fixează planurile folosindu-se de judecăţi şi raţionamente etc. accentul cade pe dobândirea şi ordonarea informaţiilor. de la aspectele de formă la cele de conţinut. Datorită gândirii. imagini. motivaţionale şi volitiv-reglatorii în realizarea procesului cunoaşterii. bazat pe principiile abstractizării. chiar atunci când se referă la un obiect singular. format din „unităţi informaţionale” despre obiecte. afective. nefamiliare. prototipuri. judecăţilor şi raţionamentelor (definiţie descriptiv-explicativă). Gândirea presupune relevarea unor însuşiri şi relaţii care nu sunt date perceptiv. interpretare şi valorificare a informaţiilor.esenţiale. de la neesenţial la esenţial. regula sau legea). simboluri. de practică. pe găsirea răspunsului la o situaţie critică. deprinderi etc. Noţiunea este un construct mintal. A doua latură relevă funcţionalitatea gândirii. generalizării şi anticipării şi subordonat alegerii alternativei optime din mulţimea celor iniţial posibile (definiţie operaţională). percepţia devine observaţie. de la exterior. în soluţionarea situaţiilor noi. adică o percepţie cu scop. Ea depăşeşte concretul şi singularul şi. Dacă în rezolvarea situaţiilor comune. memoria intră în posesia unei forme superioare de memorare (memoria logică ce o depăşeşte pe cea mecanică). dar şi o entitate semantică. comune şi generale ale unei clase de obiecte. Gadirea este un sistem ordonat de operaţii de prelucrare. familiare. psihicul face apel la memorie. o entitate cognitivă. fenomene. relaţii. În această definiţie. faptul că ea implică transformări ale informaţiilor în scopul obţinerii unor produse cu ajutorul cărora să se asigure adaptarea la mediu. Noţiunea este un model informaţional care integrează selectiv informaţii despre însuşirile esenţiale. Gândirea se caracterizează prin abstracţiune. îl defineşte prin categorii generale indicând clasa din care acesta face parte şi raporturile în care este implicat. aspecte în care se implică gândirea. care prin mecanismele sale logic-raţionale reuşeşte să depăşească dificultăţile. Unitatea de bază considerată a fi însă cea mai reprezentativă pentru gândire este noţiunea (conceptul). Ca urmare a intervenţiei ei. care sunt diverse (concepte. de la singular la general. Constituindu-se ca un „stat major al SPU”. generalizare şi organizare logică. omul poate depăşi datele oferite nemijlocit de simţuri. organizată şi sistematică. Cunoaşterea umană nu rămâne la nivelul reflectării senzoriale. poate pătrunde în esenţa fenomenelor. gândirea orientează. poate prevedea desfăşurarea lor viitoare.

generale. Noţiunile empirice se formează pe căi neorganizate. Suportul conceptului este cuvântul său expresia verbală. Conceptele sunt importante deoarece ele ne ajută să generalizăm şi să relaţionam experienţele şi obiectele. fără ele fiecare obiect părându-ni-se unic. În formarea noţiunilor ştiinţifice la elevi se porneşte de la îmbogăţirea. (exemplu: în noţiunea de ceas nu intră însuşiri legate de formă. 2.. locale. relaţii. fapt care permite ca unul şi acelaşi conţinut al conceptului să fie totdeauna înţeles şi împărtăşit de toţi indivizii care vorbesc aceeaşi limbă. imediat în realitate: noţiuni concrete şi abstracte. ci interdependente şi ierarhizate. şi corectarea continuă a cunoştinţelor empirice. cronometru etc. prin experienţă individuală şi învăţare cognitivă. Ele se leagă unele de altele prin intermediul judecăţilor şi raţionamentelor. Sunt specifice gândirii copilului care este incapabil de a face distincţia dintre însuşirile importante şi cele neesenţiale. fiind fragile sub aspectul conţinutului. legităţile acestora. accidentale. în conţinutul lor impunându-se semnificaţia obiectivă a acestora. amestecate cu însuşiri esenţiale. 3. Adesea noţiunile empirice sunt 7 . După modul de formare şi conţinutul lor: noţiuni empirice şi ştiinţifice. între ele stabilindu-se raporturi de coordonare. schimbându-şi conţinuturile şi relaţiile dintre ele. lipsite de o ierarhizare a însuşirilor reflectate. fenomene. transformarea lor în noţiuni ştiinţifice prin eliminarea reziduurilor neştiinţifice din conţinutul noţiunilor empirice. Sunt limitate sub aspectul cunoaşterii. ci trebuie să facă saltul spre ştiinţific. Clasificarea noţiunilor 1. particulare. Noţiunile din gândire nu sunt însă izolate. Conceptele se dezvoltă şi perfecţionează permanent de-a lungul vârstelor. subordonare şi supraordonare. anume că servesc la măsurarea timpului). transformându-se într-un fel de deprinderi intelectuale care pot fi reactualizate şi folosite. deci puternic individualizate cognitiv. cu atât gândirea sa este mai suplă. de buzunar. Gândirea debutează cu empiricul. acestea din urmă fiind considerate esenţiale. generalizare. dar nu trebuie să rămână la el. dar pot fi şi o piedică. Noţiunile ştiinţifice cuprind doar însuşirile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor. Aceste noţiuni se formează pe căi organizate şi sistematice. abstractizare şi concretizare. mai flexibilă. Cu cât în sistemul cunoştinţelor unei peroane sunt mai multe noţiuni ştiinţifice. Noţiunile empirice au rol de premisă. organizate şi structurate sub aspectul conţinutului. Au un caracter fragmentar. putând fi prezente şi în gândirea adultului. dar nu şi explicate. tipul lui: de mână. afectiv şi acţional. Dispun de grade diferite de abstractizare şi de generalizare şi sunt flexibile. cotidiene. noţiunile empirice capătă un grad de automatizare şi de rigidizare. concrete. După gradul de generalitate: noţiuni individuale. nefiind izolate. de factor facilitator care deschide şi pregăteşte operaţional însuşirea noţiunilor ştiinţifice. ci organizate în reţele şi sisteme.deoarece orice noţiune dispune de semnificaţii (înţelesuri) verbale referitoare la o clasă de fapte. comparaţie. Cuprind în conţinutul lor însuşiri neesenţiale. latentă. Ele sunt saturate de experienţele individuale. dinamice. dacă nu sunt depăşite. particulare. dirijate conştient de adult sau în procesul de învăţământ. generale. Ca urmare a utilizării lor frecvente. fiind numite şi pseudoconcepte. Însuşirile generale sunt extrase din cele particulare prin procese de analiză şi sinteză. invarianţii. preconcepte sau concepte spontane. de perete. ci numai ce este comun şi esenţial la toate ceasurile şi le deosebesc de toate celelalte obiecte. obiecte. mărimea. După existenţa sau inexistenţa unui corespondent concret. prin comunicare interumană şi învăţare spontană.

Latura operaţională a gândirii Cuprinde ansamblul operaţiilor mentale de transformare a informaţiilor. Analiza şi sinteza sunt operaţii corelative. Formarea noţiunilor. neesenţiale. Inţelegerea este un proces caracteristic gândirii. prin comunicare. Noţiunile se formează pe parcursul dezvoltării psihice a copilului. ea asigurând bună desfăşurare a celorlalte 8 . prelucrare. prin însuşirea limbii şi culturii. constatată într-un număr de cazuri particulare la o întreagă clasă de obiecte. combinare şi raportare a noţiunilor în vederea obţinerii de noi cunoştinţe sau a rezolvării de probleme. înţelegerea. pentru care metoda de lucru nu este dată dinainte. de la însuşiri variabile. o analiză a esenţialului prin care sunt reţinute. Gândirea dispune însă şi de o serie de operaţii instrumentale care se realizează în cadrul celor fundamentale. de reorganizare mintală a unui întreg pornind de la elemente sau însuşiri date izolat. Dacă prin abstractizare gândirea realizează saltul de la concret la abstract. comune şi abstracte. sinteză. a semnificaţiei fiecărui element în cadrul întregului. Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt: analiza. Generalizarea este un tip superior de sinteză ce constă în extinderea unei însuşiri sau relaţii esenţiale. Acestea sunt operaţiile algoritmice (succesiune strict determinată de operaţii care odată parcurse conduc la obţinerea rezultatului corect) şi operaţiile euristice (operaţii plastice şi deschise. de tipul explorării şi ipotezei. rezolvarea de probleme şi creaţia. de relaţionare. Abstractizarea este un tip superior de analiză. prin generalizare se trece de la cunoaşterea individualului (particularului) la cunoaşterea generalului. Abstractizarea se orientează pe verticală. principiilor şi legilor generale în analiza. fenomene. Comparaţia constă în apropierea pe plan mental a două obiecte. Concretizarea logică este operaţia de aplicare a noţiunilor. cu diversitatea cazurilor şi formelor sale particulare. comparaţia.atât de înrădăcinate şi de puternice în gândirea unei persoane. ci se prefigurează din mers). concretizarea logică. de profunzime ale acestora. accidentale. înlocuindu-le. selectate însuşirile esenţiale şi eliminate cele neesenţiale. Abstractizarea şi generalizarea sunt operaţii corelative. Aceste operaţii sunt prezente în orice act de gândire. încât ele întârzie sau chiar împiedică formarea celor ştiinţifice sau le elimină pe acestea. Sinteza este operaţia de recompunere. gândirea parcurge drumul de la abstract la concretul logic (şi nu la concretul senzorial iniţial). clase în scopul extragerii asemănărilor şi deosebirilor. de aceea noţiunile nu se pot forma în gândirea copilului decât după ce operaţiile gândirii au atins un anumit nivel de organizare şi de dezvoltare. particularizându-se în funcţie de domeniul cunoaşterii în care este implicată gândirea. care redă obiectul în multitudinea determinărilor sale iniţiale. a sistemului de cunoştinţe se sprijină pe operaţiile de abstractizare şi de generalizare ale gândirii. prin acumulare de experienţă şi învăţare cognitivă. Prin concretizare. interpretare. interpretarea şi explicarea realului. flexibile. fenemene. esenţiale. Activităţile gândirii Acestea sunt: formarea noţiunilor (conceptualizarea). Analiză este operaţia mintală de descompunere a unui întreg în părţi componente în vederea determinării proprietăţilor esenţiale. de suprafaţă ale obiectelor şi fenomenelor la însuşiri invaribile. rezultatul ei fiind noţiunea sau ideea. Formarea noţiunilor din gândire se sprijină pe capacitatea de abstractizare a însuşirilor unei clase de obiecte care sunt apoi încorporate într-o idee-concept. generalizarea. relaţii. abstractizarea.

operaţiile mintale realizânduse rapid şi automatizat. formularea ipotezelor şi a procedeelor de rezolvare şi testarea lor teoretică sau practică. Problema apare atunci când există o neconcordanţă între mijloacele intelectuale sau practice de care dispune subiectul la un moment dat.activităţi. Limbajul Limbajul este activitatea de comunicare interumană realizată prin intermediul limbii. însuşită. imediată. După posibilitatea exprimării: înţelegere implicită şi explicită. a desprinde semnificaţiile noilor informaţii prin relaţionarea lor cu cele însuşite anterior. Creaţia Este activitatea la care gândirea participă alături de imaginaţie. ea trebuind învăţată. utilizarea concretă a elementelor limbii de către individ în procesul comunicării. aceasta neintrând în funcţiune decât în situaţiile problematice care cer o anumită soluţionare. precum şi parcurgerea unor etape. b) discursivă. Formele înţelegerii 1. conturarea unei strategii de rezolvare a problemei. dar şi de alte procese psihice. Rezolvarea problemelor Ocupă un loc central în psihologia gândirii. multifazică. lexicale şi gramaticale) istoriceşte constituit. Este prezentă atunci când materialul este greu accesibil sau dificil. acesta din urmă este o manifestare individuală a limbii sau “limba în acţiune” (S. Este specifică învăţării şcolare. Rubinstein). a integra o noţiune. obţinerea rezultatului final şi evaluarea acestuia. ce nu necesită timp şi efort mintal. Dacă limba este un fenomen extraindividual. obiectiv în raport cu individul (limba depinde de existenţa unui popor). Prin problemă sau situaţieproblemă se înţelege un obstacol cognitiv. A înţelege înseamnă a conştientiza. o idee într-un sistem de cunoştinţe. legi şi relaţii anterior însuşite. mijloace care se dovedesc insuficiente pentru soluţionarea şi depăşirea situaţiei şi atingerea scopului. rezolvarea efectivă a problemei. gândirea orientând. cu ajutorul cărora se realizează comunicarea dintre oameni. dar însuşirile şi funcţiile limbajului nu pot fi atribuite în întregime limbii. După modul de realizare înţelegerea poate fi: a) spontană. verificând şi fundamentând în procesul creaţiei rezultatele imaginaţiei. adică limbajul. ce necesită timp şi efort mintal. adică aplicarea. o dificultate teoretică sau practică. tot aşa cum nici proprietăţile esenţiale ale limbii nu pot fi puse pe seama limbajului. Limbajul nu poate fi conceput fără limbă. limbajul este un fenomen individual sub 9 . Rezolvarea de probleme este un proces multifazic care cuprinde următoarea succesiune de etape: definirea problemei. o lacună în cunoaştere. În timp ce limbă este un sistem de mijloace lingvistice (fonetice. elaborarea concluziilor pentru viitor. Înţelegerea se adânceşte pe măsura sistematizării datelor vechi şi odată cu includerea noilor elemente în sistemele de noţiuni. Raporturile dintre limbă şi limbaj Deşi legate între ele. 2. limbajul şi limba sunt realităţi distincte. Bogăţia şi varietatea cunoştinţelor învăţate în experienţa anterioară constituie o condiţie esenţială pentru înţelegerea noilor informaţii.

ca şi îmbogăţirea şi cristalizarea cunoaşterii Fără limbaj cunoaşterea realităţii înconjurătoare ar fi mult îngreunată (ex. simbolicreprezentativă. Limbajul verbal este o conduită specific umană de tip superior care organizează. ludică. pantomimică. texte etc. la fel ca şi prin comportamente expresive nonverbale (mimică. Principiul verbalizării are o importanţă majoră pentru procesul instructiv-educativ care este prin excelenţă un proces de comunicare. explorarea şi investigarea realităţii se face prin limbaj. reglare-autoreglare. dialectică.. afective. totuşi prin vehicularea cunoştinţelor de la o persoană la alta limbajul facilitează cunoaşterea. a înţelesurilor lor). însuşirea limbii implică şi combinarea elementelor ei (a cuvintelor) după o serie de reguli logico-gramaticale. de înţelegere şi soluţionare de probleme fără limbaj. gândire. voinţa etc. Limbajul se dovedeşte astfel un „instrument” prin care omul acţionează asupra conduitelor celorlalţi şi a propriei conduite. limbajul poate fi extern sau intern. catharctică. gesturi. Nu putem vorbi de procesul de formare a noţiunilor. chiar dacă acesta nu se realizează numai prin intermediul limbajului ci şi prin alte mijloace non-verbale (mimică. de realizarea de judecăţi şi raţionamente. motivaţionale. îşi dezvăluie aspecte legate de însuşirile sale psihice. dar şi asupra propriilor stări şi trăiri psihice sau comportamente. iar în funcţie de adresabilitatea sa.aspect psihologic şi fiziologic. Dar şi celelalte procese şi funcţii psihice (imaginaţia. Funcţiile limbajului Limbajul îndeplineşte o serie de funcţii: de comunicare. deoarece ţine de modul în care fiecare individ foloseşte resursele limbii în procesul comunicării sale cu ceilalţi. cognitivă.). conduce. discursuri. limbajul oral poate fi 10 . determina. limbajul extern poate fi oral şi scris. se fixează în cuvinte. fapt care permite în evoluţia psihică trecerea de la structuri semantice simple (de la cuvinte izolate). operaţiile gândirii sunt facilitate şi mediate de limbaj. Funcţia de reglare şi autoreglare se referă la faptul că prin limbaj omul poate influenţa. expresivă (afectivă). La rândul lui. interveni asupra conduitelor celorlalţi. Funcţia de comunicare constă în faptul că prin limbaj omul îşi exteriorizează conţinutul reflectoriu al tuturor proceselor psihice (cognitive. expresii emoţionale etc. Însăşi personalitatea umană se formează şi se exteriorizează prin intermediul limbajului. Totodată. postură).) sunt influenţate şi organizate calitativ de limbaj. Rezultatele activităţii de cunoaştere obţinute prin percepţie. voliţionale). Funcţia expresivă se referă la manifestarea prin limbaj a unor stări şi trăiri afective. Gândirea umană este prin excelenţă o gândire verbală. imaginaţie. memorie etc. de abstractizări şi generalizări. Funcţia de cunoaştere se referă la faptul că deşi realitatea nu este cunoscută direct prin limbaj. Transformarea elementelor limbii în elemente ale limbajului presupune asimilarea şi conştientizarea de către individ atât a laturii fizice (fonetico-grafice) a cuvintelor.). Formele limbajului După criteriul perceperii sau neperceperii lui de către cei din jur. după natura suportului fizic al cuvintelor. pantomimică. reprezentări. la structuri semantice complexe (propoziţii. fraze. ci prin intermediul proceselor cognitive. Relaţia dintre gândire şi limbaj este atât de strânsă încât nu putem concepe aceste fenomene unul fără celălalt. memoria. activitatea intelectuală la surdomuţi este slab dezvoltată). direcţionează şi ierarhizează toate celelalte componente ale sistemului psihic uman. cât şi a celei semantice (a conţinuturilor cognitive la care cuvintele se referă.

sub formă de întrebare său adresare directă . în timp ce substantivele sunt puţin numeroase). precum şi legătură dintre ele (apă a îngheţat pentru că e tare frig etc). Pe măsură ce îşi însuşeşte vorbirea. autori: Dumitru Vrabie. În procesul instructiv-educativ. copilul învăţa şi cuvintele corespunzătoare obiectelor său fenomenelor cu care vine în contact. Copilul foloseşte vorbirea în fiecare zi. Corina Ştir. să găsească un răspuns. Formele de limbaj extern sunt vorbirea şi scrierea. gândurile. Cercetări riguroase de psihofiziologie au evidenţiat rolul jucat de limbajul interior în activitatea voluntară a omului. trebuinţelor. să se ridice la generalizare. Fundaţiei Universitare „Dunărea de jos"Galaţi. la mărirea posibilităţilor de exprimare etc. Concomitent cu cunoaşterea nemijlocită a lumii înconjurătoare. însuşirile acestora (apă este îngheţată). iar cele de limbaj intern audierea şi citirea. prescurtată. să analizeze. monologat şi colocvial. face pe copil să gândească . o structură gramaticală simplificată. Punând mereu în faţa copilului probleme ce se cer rezolvate. Notă: A se vedea „Cerinţe psihopedagogice privind utilizarea limbajului de către profesor” în cartea „Psihologia educaţiei”. schematică.2005. fiind caracterizat prin ideomotricitate. Rolul limbajului în dezvoltarea generală a copiilor preşcolari Copiii trebuie să dobândească încă de la vremea preşcolară capacitatea de a comunica cu cei din jur. pentru formularea cerinţelor. la dezvoltarea vocabularului.dialogat. De aici decurge necesitatea însuşirii vorbirii în mod sistematic. este centrat pe acţiuni (în limbajul intern predomină verbele şi adjectivele. a bucuriilor şi necazurilor. Cuvantul. copilul poate fi educat mai uşor. prin cuvânt îl învăţăm să se străduiască mintal. se contribuie la educarea lui intelectuală. Limbajul intern îndeplineşte în principal funcţiile cognitivă şi autoreglatoare. Limbajul extern îndeplineşte toate funcţiile descrise mai sus dar esenţiale sunt funcţia de comunicare şi cea de reglare. Limbajul poate fi privit din două puncte de vedere – pe de o parte că mijloc de comunicare şi pe de altă parte că mijloc de cunoaştere . în organizarea vieţii şi activităţii lui. să clasifice. ideile. în cadrul grădiniţei de copii. Ed. Prin intermediul cuvântului. să compare. ceea ce vă constitui o bază în activitatea şcolară şi apoi în activitatea şi viaţa socială de mai târziu.Limbajul intern este asonor. de a-şi exprima în mod inteligibil impresiile. lărgirea orizontului cu noi reprezentări. prin intermediul limbajului se realizează transmiterea cunoştinţelor. În acest fel se contribuie la dezvoltarea unitară a gândirii şi a limbajului. 11 . la creşterea capacităţilor de cunoaştere . în fiecare clipă a vieţii sale pentru elaborarea şi comunicarea propriilor gânduri. are o desfăşurare rapidă (viteză de sute de ori mai mare decât limbajul oral şi scris). Educatoarea face cunoscut copiilor prin cuvânt denumirea lucrurilor şi a fenomenelor. de exemplu.

respectiv faptul că prin intermediul limbajului poate obţine satisfacerea unor trebuinţe. Este capabil să relateze despre experienţa să şi relatarea să poată fi urmărită şi înţeleasă. La 2 ani ritmul şi fluenta vorbirii este încă slabă. La un an şi jumătate se face trecerea decisivă spre reprezentarea acţiunii înainte de executarea ei reală. înţelege întrebări simple ce au legătură cu mediul său şi activităţile sale. formularea regurilor de purtare. 12 . să-l înţeleagă să-l iubească şi să-l folosească în viaţa de zi cu zi. Una din cele mai importante achiziţii este vorbirea. directă. La sfârşitul primului an de viaţă gândirea copilului este dominată în totalitate de acţiunea concretă cu obiectele. cu imaginea ei are implicaţii asupra jocului a manevrării obiectelor şi asupra dezvoltării gândirii. încurajarea faptelor bune şi condamnarea faptelor negative prin intermediul cuvântului influeteaza profilul moral al copilului şi formează atitudinea pozitivă a acestuia faţă de tot ce-l înconjoară . contribuie la modelarea încetul cu încetul a profilului lor moral. în jurul vârstei de 2 ani el foloseşte limbajul ca mijloc de comunicare curentă. La 3 ani aproape majoritatea conţinutului exprimat de copil este inteligibil. • Stadiul prefrazei durează de la 1 an şi jumătate până la 2 ani. a recunoştinţei. spunând basme copiilor. Exprimarea dorinţelor. vocea nu este controlată în volum şi modulaţie. produce propoziţii din care lipseşte de cele mai multe ori verbul. educa la copii anumite trăsături morale. Copiii încep să înţeleagă frumuseţea limbii şi să folosească în vorbirea lor expresiile care le-au plăcut şi i-au impresionat mai mult. dacă nu mai multe dintre acestea unele fiind cuprinse în vocabularul propriu sau limbajul propriu. La sfârşitul primului an de viaţă deja cunoaşte valoarea socială a limbajului. se joacă repetând un cuvânt sau o frază. Vocabularul său poate conţine de la 8 până la 20 de cuvinte.Cunoaşterea directă şi indirectă a lumii înconjurătoare cu ajutorul limbii şi sub conducerea educatoarei. Varietatea fenomenelor naturii. Acest stadiu se întinde de la 1 an la 1 an şi jumătate. ghicitori etc. puritatea liniilor pot fi înfăţişate copiilor prin cuvântul educatoarei. jargonul folosit este impregnat de conţinut emoţional. poezii. a rugăminţilor. un mijloc de educaţie morală. Copilul pronunţa cuvintele unele după altele în ordinea importanţei pe care acestea par să o aibă pentru el. să le simtă şi să le respecte. În evoluţia limbajului la copil pot fi evidenţiate mai multe stadii. Dezvăluindu-i prin cuvinte frumosul din natură. Vorbirea constituie deci un instrument de bază în formarea trăsăturilor de bază în formarea trăsăturilor morale ale copiilor noştri. Povestind. La sfârşitul primului an de viaţă majoritatea copiilor pronunţa câteva cuvinte cu înţeles. Copilul de aici înainte are capacitatea de a opera în plan mental cu imaginile secundare furnizate de reprezentare. viaţa şi societate educatoarea învaţa pe copii să vadă frumosul. Identificăm următoarele stadii: • Stadiul cuvantului-fraza în care copilul exprima atitudini afective şi mintale şi care conţin o mare încărcătură informaţională. Dirijând observarea tuturor acestor aspecte frumoase ale naturii şi vieţii sociale. Capacitatea de a înlocui acţiunea concretă. educatoarea învaţa pe copii să le sesizeze. Cu ajutorul cuvântului educatoarea contribuie şi la educaţia estetică a copilului. inbinarea armonioasă a culorilor.

cel preoperational ( de la 2 la 7 ani). pronume personal. 3 cuvinte ( substantive.cuvânt cu sens. cuvinte din mai multe silabe.2 cuvinte cu semnificaţia precisă. • 15 luni 4 până la 6 cuvinte în vocabular activ şi folosirea jargon-ului. limbaj contituit gramatical. în vocabular activ. • 7 luni . funcţia reglatorie . verbe.vocalizează silabe. • 3 luni . • 5 luni .înţelege cuvinte folosite des. adjective. • 18 luni .vocale şi consoane izolate.poezii scurte.Trage sfoară de care este legat un obiect pentru a-l apropia. Sunt active majoritatea funcţiilor limbajului : cea de comunicare . • 8 luni . • 4 luni . vrea. • 33 luni . • 11 luni. De la exerciţiul vocal din primul an de viaţă în care sunt incluse gânguritul şi ţipătul.propoziţii din 2. receptiv la cuvinte noi. • 12 luni . • 30 luni .copilul se joacă şi exersează vorbind. • Stadiul structurii sintactice debutează la 3 ani.8 până la 10 cuvinte.sunete mai variate. pronume). • Conduita sforii . Stadiul debutează la doi ani şi câteva luni. copilul trece la exerciţiul cuvintelor când jocul cu cuvintele şi silabele este aproape permanent. • 10 luni .pronunţă silabe. verb conjugat.2 ani) şi debutul stadiului umator.La sfârşitul primului an de viaţă dezvoltarea inteligenţei conform teoriei lui Piaget parcurge următoarele stadii ale dezvoltării senzorio-motorii: Stadiul reacţiilor circulare terţiare şi descoperirea de mijloace noi prin experimentare activă (11/12 luni .relatează situaţii din viaţa lui şi a familiei. foloseşte cuvinte .copilul exprima ceea ce vede.declanşează acţiuni cu ajutorul limbajului dar predominanta este funcţia ludică . sensul pluralului.silabe repetate. foloseşte corect pluralul.18 luni) • Pentru că actul inteligent să fie complet sunt necesare mijloacele noi de acţiune. • 36 luni . Nu trebuie uitat însă în aprecierea dezvoltării că fiecare copil are ritmul sau de dezvoltare şi caracteristicile sale individuale şi evaluarea trebuie realizată pe mai multe dimensiuni pentru că aprecierea să fie corectă. la 3 ani şi jumătate.tendinţa de modulare.propoziţii. Perioada de la 1 la 3 ani din perspectiva piagetiană este caracterizată de încheierea stadiului senzorio-motor (o . • 6 luni. crearea lor şi căutarea acestor mijloace este caracteristică acestui moment. • Stadiul diferenţierii formelor gramaticale. • 9 luni . • 24 luni .• Stadiul frazei gramaticale în care copilul exprima relaţii între noţiuni şi judecaţi. simte. • 2 luni -gangureste.îşi vorbeşte singur când se joacă.vocabular activ bogat. În România indicile dezvoltării normale a comportamentului verbal sunt : • 1 lună .sunete în ritm alert. aude.sunete laringiene. 13 . • 27 luni .

• Copilul cunoaşte rezultatul acţiunii sale şi îl repeta folosind scheme cunoscute de acţiune. Din diferite motive unii copii chiar vorbesc mai târziu. iar fiecare sunet nou este pentru copil o nouă provocare. Învăţăm să vorbim! Momentul în care un copil învaţa să vorbească este foarte emoţionat pentru părinţi. să ceară lucrurile de care au nevoie şi să poată să comunice cu ceilalţi. Vocabularul lor se va îmbogăţi considerabil. atunci poţi realiza cât este de greu pentru cel mic să înveţe să vorbească. 14 . Aceasta îi ajută să descopere şi să înţeleagă lumea. ei vor fi din ce în ce mai capabili să înţeleagă ce li se spune şi să îşi exprime dorinţe şi nevoie. în cele terţiare atiunile sunt caracterizate de schimbarea modalităţii de producere a rezultatului. copilul fiind capabil să găsească soluţia în mintea să. Limbaj Primele cuvinte ale copilului sunt cele mai frumoase pe care le vei auzi vreodată. • Experienţe pentru a vedea ce se întâmplă (exemple: descoperind traiectoria unui obiect copilul va cauta să-l arunce în alte moduri sau de la alte puncte de plecare). Va spune oare prima dată MAMA sau TATĂ? Descoperă cum să înţelegi ce spune copilul tău şi cum trebuie să-i vorbeşti pentru că el să înţeleagă. Până la 1 an mulţi bebeluşii deja rostesc primul lor cuvantel. Limbajul copilului de până la 3 ani Uneori părinţii se aşteaptă ca fiul sau fiica să vorbească chiar mai repede decât o poate face în realitate. Dacă te gândeşti cât de dificil poate fi pentru un adult să înveţe o limbă străină.Trage covorul pentru a aduce mai aproape obiectul sau trage faţă de masă pentru a cobora obiectul. • Conduita bastonului . Stadiul inventarii de mijloace noi prin combinări mentale (18 -24 luni) • Soluţia la problema nu mai este tatonata practic. Limbajul copilului la 1-2 ani este unul în plină dezvoltare. iar între 1-2 ani.• Conduita suportului . iar propoziţiile vor cunoaşte noi sensuri. Dezvoltarea limbajului la bebeluşi (1-2 ani) Dezvoltarea limbajului este o chestiune care necesită foarte mult timp pentru copii şi multă răbdare pentru părinţii.apropie un obiect îndepărtat folosind un băţ. Rostirea primelor cuvinte este unul dintre cei mai importanţi şi dificili paşi pe care micuţii îl fac.

Reperele psihologice fundamentale. ceea ce l-a emoţionat intens. aproximativ de la 14 la 22 kg.Copilul face progrese şi pe plan gustativ şi olfactiv. fie negativ). Dezvoltarea somato-fiziologică Se produce o creştere a dimensiunilor sale antropometrice. iar înălţimea de la 92 cm la 116/118 cm.6/7 ANI Având în vedere polivalenţa ei de fiinţare precum şi tonalitatea impetuoasă şi ingenuă a trăirilor. în sensul trecerii de la forme elementare de percepţie la forme superioare. sunt cea mecanică. Progresele sunt însă rapide şi evidente. 2.jocul şi respectiv. • a preşcolarului mijlociu (4 ani). tipul relaţiilor în care este antrenat individual (concret. atât pe plan structural cât şi funcţional.ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI VÂRSTA PREŞCOLARĂ (A DOUA COPILĂRIE). ceea ce conduce la cristalizarea identităţii sale primare). Memoria • Formele predominante. fie pozitiv. Cooperarea dintre tact şi văz se îmbogăţeşte aşa încât un obiect poate fi identificat fără a fi văzut. cea involuntară (bazată iniţialpe asociaţia de contiguitate). ca observaţia . mediul de provenienţă având un rol decisiv în reglarea preferinţelor şi aversiunilor sale pe acest plan.Datorită modestei experienţe de viaţă. în această perioadă asistăm la progrese remarcabile ale sensibilităţii tuturor organelor de simţ. mai ales. în timp ce băieţii sunt mai rezervaţi şi mai neliniştiţi. se produc nuanţări în relaţiile interfamiliale şi o diversificare a celor extrafamiliale. 3 . muzical precum şi abilitatea de a repera obiectele şi fenomenele numai după sunetul lor. dovadă că după 4-5 ani. Sub aspect auditiv se perfecţionează auzul fonematic.În domeniul reprezentărilor se produc modificări. • Memoria are o puternică amprentă afectogenă (reţine. perioada preşcolară constituie. 1. graniţele dintre real şi imaginar sunt încă labile.Se conturează şi câteva diferenţe între cele două sexe. intră în scenă şi memoria voluntară. Acestă perioadă cuprinde următoarele etape: • a preşcolarului mic (3-4 ani). "vârsta de aur" a copilăriei. Continuă procesul de perfecţionare a sistemului nervos. în această etapă. sub raport comportamental: fetele sunt mai cooperante şi mai vorbăreţe. ceea ce conferă mai multă consistenţă şi fluiditate vieţii sale interioare. ce dau contur şi individualitate celei de a doua copilării sunt: activitatea de bază . contribuind la dezvoltarea gândirii. • a preşcolarului mare (5-6/7 ani). pe drept cuvânt. Evoluţia psihologică Vârsta preşcolară constituie perioada structurării viitoarei personalităţi. dar şi intuitiv-concretă (se memorează mai uşor acea . doar prin simpla palpare şi invers. cu o uşoară diferenţă în favoarea băieţilor.Sub raport perceptiv apar o serie de achiziţii notabile.

nediferenţiată a fenomenelor). după vârsta de 5 ani cu cel intuitiv. • Din perspectiva şcolii piagetiene. pe de o parte şi lupul. gândirea copilului se află în stadiul preoperatoriu. după B.Baiev (1960). "urlăreţ"). Imaginaţia 16 . lup). care apelează masiv la reprezentare. la 3 ani este de aproximativ 100 de cuvinte. cât rezolvării unor probleme imediate precum şi achiziţionării unor cunoştinte elementare de viaţă. e) Se structurează şi limbajul interior (vorbirea pentru sine). • Realismul nominal (copilul consideră numele obiectelor ca pe o însuşire intrinsecă a lor). mai ales. d) se dezvoltă şi caracterul generativ al vorbirii. pe de altă parte.informaţie care este ilustrată prin imagini plastice). Jacques). el clasifică cele patru cartonaşe (om.F. Între 4 -7/8 ani gândirea este intuitivă din mai multe considerente: • Se formează şi ea sub influenţa investigaţiilor practice ale copilului. • Este destinată nu atât cunoaşterii adevărului.Deşi cunoaşte caracterul grupării în fiinţe şi lucruri. 2. identificându-se prin câteva particularităţi: • Egocentrismul (datorită confuziilor dintre planul obiectiv şi cel subiectiv. gândirea este preconceptual-simbolică. • Sub aspect calitativ progresele sunt evidente: a) se ameliorează corectitudinea pronunţiei. în două. Gândirea • La 5. iar la 6 ani de cel mult 5000 de cuvinte. Raţiunea: omul foloseşte carul şi calul pentru a scăpa de lup. treptat se impune limbajul contextual. totul este filtrat doar prin pro • Sincretismul (înţelegerea globală. după raţiuni absolute pragmatice: omul. car. ani se formează aproximativ 50% din potenţialul intelectual al individului (conform opiniei lui W. cu următoarele două secvenţe: 1. • Raţionamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la particular) este înlocuit. • Caracter practic-situaţional (judecăţile individului sunt dependente de experienţa concretă pe care o posedă). în sensul capacităţii copilului de a construi cuvinte noi mai mult sau mai puţin inspirate (ex. expresivitatea vorbirii şi folosirea acordului gramatical. Limbajul • Dacă debutul vârstei este caracterizat de limbajul situativ. c) apare conduita verbală reverenţioasă (de pildă utilizarea pronumelui de politeţe "dumneavoastră" în relaţiile cu persoanele străine). carul şi calul. la vârsta preşcolară. Până la 4 ani. • Animismul (tendinţa de a însufleţi întreaga realitate înconjurătoare). cal. format din propoziţii simple. • Zestrea de cuvinte a vocabularului sporeşte. b) comunicarea gestuală se estompează.

se distinge prin caracterul ei exploziv. dezgust faţă de unele alimente etc). modelaj) contribuie şi ele la stimularea fanteziei preşcolarului. Afectivitatea • Adultismul (imitaţia adultului) constituie şi sursa unor noi trăiri afective (frica de reptile. dacă poate procura o bucurie celor dragi sau îşi pregăteşte. diafilme. • Uzual. concentrarea înregistrează ameliorări succesive: dacă la preşcolarul mic este de 5-7 minute. instabil.• Jocul. de conduită). Ascultarea de poveşti. solicită şi funcţiile atenţiei. sau îi plac mai puţin. • Preşcolarul va fi capabil să îndeplinească şi activităţi care nu îi plac. o serie de activităţi organizate (desen. La 3 ani copilul confundă fantasticul cu realul. în particular. şi cel cu roluri. i se formează superegoul (conştiinţa). După vârsta de 5 ani copilul îşi caută elemente ale identificării în afara căminului părintesc. Identificarea constituie un element important în evoluţia personalităţii copilului. ierarhizarea motivelor acţiunii. • Se consolidează volumul. teatru de păpuşi solicită atenţia. desene animate. mai ales a celei involuntare şi treaptat a celei voluntare. adică disconfortul pe care îl trăieşte copilul ori de câte ori este mustrat în public. Mare admirator de basme şi de povestiri pe care le ascultă cu un viu interes şi le trăieşte deosebit de intens. • La 6 ani se manifestă criza de prestigiu. identificarea se produce cu părintele de acelaşi sex. • Capacitatea fabulatorie este deosebit de activă în această etapă. cărţi şi filme. ceea ce atestă o mare saturaţie afectivă. oferă un teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea imaginaţiei la vârsta preşcolară. 17 . ca o sinteză de conduite morale. iar la preşcolarul mare de 45-50 minute. Atenţia • Jocul prin registrul amplu de situaţii atractive. Apoi stridenţele se mai estompează. respectiv starea afectivă pe care o traversează copilul când primeşte o recompensă nemeritată. după vârsta de 5 ani. în general. psihice. el povestind cu maximă siguranţă şi dezinvoltură despre lucruri şi întâmplări pur imaginare.R. Voinţa • Apar o serie de trăsături pozitive: stăpânirea de sine. Acest proces are două consecinţe:pe de o parte. • La 3 ani apare vinovăţia şi pudoarea (eritemul de pudoare . (R. Astfel. concentrarea şi mobilitatea atenţiei. la preşcolarul mijlociu de 20-25 minute.înroşirea feţei). ca aspect general. inclusiv în basme. Sears). fantasticul devine doar o conversaţie dictată de joc. copilul adoptă conduite specifice sexului căruia îi aparţine. În plus. • Afectivitatea preşcolarului. astfel. pe de altă parte. • La 4 ani se schiţează mândria. teren pentru o activitate mai plăcută. • La 5 ani apare sindromul bomboanei amare. În afara părinţilor. stările afective devin mai profunde şi mai nuanţate. fraţii şi surorile constituie modele pentru copil. • Se accentuează fenomenul de identificare în special prin intermediul situaţiilor în care preşcolarul depistează diverse similitudini cu adultul (fizice. muzică.

Deşi acest proces presupune expectanţe diferite de la o societate la alta. Edison. Imitarea: • Copilul observă şi imită persoanele din jurul său.Jocul consolidează cunoaşterea şi experienţa şi ajută copilul să-şi dezvolte curiozitatea. Carenţele volitive pot prefaţa debutul unei maladii. Jocul îl ajută pe copil la dezvoltarea capacităţilor de vorbire. Giotto. de a exprima ceea ce i-ar fi greu să transmită prin cuvinte. Jocul îl ajută pe copil să-şi descarce micile sau marile traumatisme. • Copilul se joacă adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-a văzut în aceste roluri. prezenţa modelelor de rol în preajma copiilor este foarte importantă. Haydn. independenţă. 18 . • Copilul învaţă mai mult prin imitare decât ar reţine prin învăţare directă. Jucându-se. educaţia directă (pedepse şi recompense) şi transmiterea expectanţelor sociale.Atunci când analizăm fenomenul de durată al dezvoltării copilului observăm că acesta presupune un proces de socializare în care copilul învaţă să se conformeze normelor societăţii şisă acţioneze adecvat. literatură – Goethe. Pascal.încrederea in sine şi puterea de a se controla. • Acum apar şi primele aptitudini speciale (în domeniul muzical – Mozart. mai ales. Atunci când copilului îi vine greu să depăşească un conflict. Personalitatea • La vârsta preşcolară se pun bazele personalităţii. adeziuneafectivă decât raţională la normele morale: interiorizează regulile postulate de familie sau de grădiniţă. pictură – Rafael. • Are loc într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea. de aceea rolurile de sex se învaţă prin identificare.• Părinţii pot contribui la exersarea voinţei sale atribuindu-i o serie de sarcini permanente: şters praf. • Formarea caracterului la preşcolar are o motivaţie practică şi presupune. Goldini. prin urmare. • Copilul imită în funcţie de întărirea pe care o primeşte: întărirea pozitivă precum lauda sau încurajarea duc la repetarea comportamentului. tehnic – Gauss. dar evocă de cele mai multe ori deficienţe educative (răsfăţ. permiţându-i să se identifice cu adultul şi să-şi descarce stresul. modelele de rol îi oferă copilului un fir de ghidare. care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă. udat flori etc. hotarâre. gândire şi organizare. inconstanţă). Chopin. Există trei modalităţi de încurajare a socializării la copil: imitare şi identificare. Procesul de imitare şi de identificare este cel mai important dintre cele trei. Copilul se joacă pentru că aceasta îl distrează.Vuia). neglijare. Enescu. aşezat tacâmuri pe masă. el îl pune în scenă. de exemplu cel de acelaşi sex (experimentul lui Bandura). copilul îşi foloseşte mintea şi corpul şi învaţă lucruri esenţiale despre lumea din jurul lui. • Copilul nu imită toate modelele ci numai pe cele similare lor. Identificarea: • Învăţarea se interiorizează rapid. • Pe fondul temperamentului (eredităţii) se schiţează primele trăsături caracteriale pozitive:iniţiativă. se pare că natura foarte sociabilă a copiilor determină o disponibilitate foarte mare de a învăţa şi de a răspunde influenţelor sociale. • Joaca este importantă pentru evoluţia copilului. perseverenţă etc. astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana sau cu rolul respectiv. stăpânire de sine. Acesta este mijlocul cel mai bun de a admite un eveniment neplăcut. în timp ce pedeapsa sau ignorarea scad probabilitatea repetării comportamentului.

Se dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii dar şi cea vizuală şi auditivă. geografice. Creşte forţa musculară. penarul. Cât priveşte percepţia timpului. Auzul fonematic evoluează considerabil. ulterior devine alert. La 6-7 ani 19 . Printre ele se numară pedeapsa şi încurajarea. Sub raport tactil. • Predomină memoria mecanică (moment de apoteoză la 8 ani). 6/7. Există însă unele lucruri care sunt dobândite prin intermediul reacţiilor directe ale adulţilor. VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ (MAREA COPILĂRIE). precizia şi viteza motrică a micului şcolar. asistăm la o evoluţie deosebită a chinesteziei mâinii prin scris. ceea ce provoacă o modificare a proporţiei dintre cap şi trup. Un alt aspect al socializării îl reprezintă clarificarea expectanţelor adulţilor şi motivele regulilor. desen. care presupun respectarea unui orar. Spiritul de observatie. Corpul şi extremităţile se lungesc. Reprezentările sporesc în volum şi apar reprezentări noi: istorice. ca etapă superioară a percepţiei. • Raportul dintre capacitatea de recunoaştere şi de reproducere se modifică. lucru manual. datorită implicării copilului în diverse activităţi şcolare. În ceea ce priveşte sistemul nervos. • Uitarea apare frecvent în jurul vârstei de 7 ani (el uită frecvent tema de pregătit. involuntară şi cea de scurtă durată. să dea o raţiune regulilor şi comportamentelor observate.). • Memoria este condiţionată de încărcătura afectogenă (reţine preponderent ceea ce l-a impresionat mai mult).reprezentări. astfel încât până la debutul pubertăţii. Explicaţiile încurajează copilul să se comporte sociabil. asistăm la o creştere a creierului (aproximativ 1200 g) şi la o organizare de căi funcţionale noi. Pe plan gustativ şi olfactiv creşte abilitatea individului de a identifica şi clasifica gusturile şi mirosurile. 1. copilul creşte în greutate aproximativ 10 kg. iar în înalţime cu circa 20 cm. îndeosebi sub raportul masei sale. Dezvoltarea somato-fiziologică Dacă la 6-7 ani ritmul creşterii trenează. analitic. Copilul trebuie să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său. Se îmbunătăţeşte vederea la distanţă şi capacitatea de apreciere vizuală a mărimii. se dezvoltă capacitatea acestuia de a percepe şi aprecia corect durata de desfăşurare a fenomenelor.Identificarea şi imitarea sunt mecanisme importante de învăţare pentru copil. Evoluţia psihologică Achiziţionarea scris-cititului solicită complex întreaga paletă de senzaţii. . devenind acum deliberat. Sistemul muscular progresează. La 9 ani şcolarul face eforturi voluntare de a-şi cultiva memoria (repetiţii). Memoria.10/11 ANI Această etapă a fost denumită şi copilăria adultă sau maturitatea infantlă. caietul etc. topografice. sistematic. face progrese. acestea fiind o modalitate importantă de pregătire a copiilor pentru a se comporta conform cu exigenţele societăţii. 2. Ameliorări multiple survin şi în planul percepţiei spaţiului şi a timpului. percepţii.

priceperi automatizate. Copilul cochetează cu preocupările artistice (desen. • In desen şi în creaţia literară este prezentă grija pentru detaliu. • Trăsăturile distincte ale desenului la şcolarul mic sunt: 1. interese. psihologice. 20 . Şcoala determină copilul să se sacrifice diverselor tentaţii.). educationale). iar pe măsura înaintării sale în vârstă creşte posibilitatea de reproducere. gândire. colorit estompat. cinstea etc. • La acestă vârstă micul şcolar este mare amator de basme şi povestiri.apariţia neaşteptată a unui stimul oarecare spre care şcolarul mic se orientează. ce vor fi active prin voinţă. perspectiva şi adâncimea desenului se îmbunătăţesc considerabil. ceea ce demonstrează caracterul fragil al voinţei. • Neatenţia fortuită . afectivitate) se impregnează volitiv. Deficitul din acest plan se datoreaza dificultăţii de a transpune limbajul interior (care a stat la baza înţelegerii) în limbaj exterior. • Demararea unei activităţi este declanşată de forţa autorităţii adultului.apelează frecvent la clişee). deficitar în respectarea mărimii şi proporţiilor dintre obiecte şi fenomene. • Neatenţia activă . • Creşte capacitatea de mobilizare voluntară. În primii doi ani de şcoală primară desenul infantil mai conservă trăsăturile specifice vârstei anterioare (într-un singur plan.procesul de recunoaştere este mai uşor de realizat. compuneri literare etc. dar sunt frecvente fluctuaţiile de atenţie. ceea ce evoca o încărcătură afectivă. momente de fabulaţie etc. Atenţia.sub o mască de implicare aparentă deturnează traiectul intelectiv în cu totul alta directie. trăindu-le cu mare intensitate. Afectivitatea • Viaţa emoţională a micului şcolar devine mai echilibrată şi apare sentimentul datoriei. • Se exersează caracterul voluntar al conduitei şi se pun bazele unor deprinderi. memorie. atenţie. Voinţa • Până la intrarea în şcoală. • În această perioadă se dezvoltă şi imaginaţia creatoare (joc.agitaţie motrică care deranjează pe cei din jur. care îi ocupa majoritatea timpului diurn. În ultimele două c1ase ale cic1ului primar conţinutul tematic. grad de originalitate redus . • Neatenţia pasivă . • În desfăşurararea acţiunii se lasă uşor perturbat şi sustras.). • Toate procesele psihice (percepţie. activitatea copilului se reduce numai la a face ceea ce îi procură plăcere. Ambele prezintă trăsături pozitive ca bunătatea. 2. • Neatenţia activă şi cea pasivă trebuie rezolvate prin cunoaşterea cauzelor care le-au alimentat (biologice.

Ca o notă comună. intră într-o încapere făra lumină chiar dacă îi este frică). • Operaţiile gândirii au un caracter concret. prin trecerea de la cunoaşterea intuitivă. Imaginaţia 21 . 3.• Imitaţia adultului. aşa încat îl va retuşa sau îl va modifica integral pe următorul. Gândirea • Se instalează gîndirea operatorie concretă. Exprimarea se rafinează şi se nuanţează. copilul crede că primul său raspuns a fost eronat. Până la nivelul clasei a IV -a. Progrese evidente se înregistrează în ceea ce priveşte debitul vorbit şi cel scris pe măsură ce se aproprie de sfârşitul clasei a IV -a. la 8 ani gândirea se detaşează prin independenţa sa. 4. Referitor la efectele pe care le au asupra perfomanţelor memoriei. • Impactul cu limba literară provoacă modificări calitative: 1. la 9/1 0 ani. gândirea este caracterizată de flexibilitate.cînd se loveşte pozează ca nu îl doare. Dacă iniţial reproducerea era fidelă (textuală) pe masura acumulării de cunoştinte. 2. Limbajul • Intrarea copilului în şcoală accelerează procesul eliberării limbajului de anumite clişee parazitare. antonimele. nemijlocită a realităţii (cu ajutorul reprezentărilor) la cea logică. altfel spus micul şcolar are acces în mod organizat la limbajul cult. pentru ambele vârste. La 7-8 ani individul este capabil numai de conservarea cantităţii (adica înţelege că îngustînd o cantitate de plastilină. Memon fji R. • Apare caracterul operatoriu al gândirii .. limbajul interior acompaniază în forme sonore actul scrierii. cantitatea ei nu se modifică). • În jurul vârstei de 6-10 ani copilul îşi conştientizează cu adevărat vârsta. • Creşte volumul memoriei (A. • La 7 ani este evident spiritul critic al gîndirii ("vîrsta gumei"). dorinţa de a demonstra că nu mai este mic. La 1112 ani apare capacitatea de conservare a volumului. jargoane. elemente dialectale. Se ameliorează pronunţia odată cu dezvoltarea auzului fonematic. făra a le deforma. păstrându-le permanenţa. interogaţiile repetate adresate unor copii (ce au fost martorii unui eveniment regizat) au pus în evidenţă faptul că evocarile subiecţilor sunt mai precise la 7 ani decât la 5 ani. de fomula sa temperamentală etc. pronunţii deficitare etc. • Vocabularul se dublează (1500/1600 cuvinte formează vocabularul său activ). Abia la 9-10 ani apare şi capacitatea de conservare a greutăţii. constituie o altă cale de socializare afectivă (recurge la bravaj. şcolarul mic este tentat să facă mici reorganizări ale textului acumulat.posibilitatea de a manipula obiectele şi fenomenele în plan mental. Vartoukian -1996). Se învaţă sinonimile. • Apare un progres semnificativ în ceea ce priveşte capacitatea de reproducere. mijlocită (cu noţiunile şi relaţiile dintre ele). omonimele. s-a constatat că atunci când întrebarile amănunţite sunt repetate. • Potenţialul lingvistic diferă la începutul clasei I în funcţie de educaţia primită în familie.. acte de curaj .

ca rod al cooperarii dintre ereditate şi mediu. se pot profila o serie de trăsături negative de caracter (lene.). • Când şcolarul nu găseşte suficientă energie pentru a depăşi greutăţile generate de şcoală. Datorita creşterii nivelului de viaţă şi a schimbărilor survenite în calitatea alimentaţiei. la ultimele generaţii de adolescenti. generate de tipul de activitate nervoasă superioară sunt redistilate. • Adolescenţa propriu-zisă (14/15-18/20 ani). ajustate în tipare noi (impulsivitatea se domesticeşte. tiroida şi hipofiza activează la cote ridicate. această perioadă de vârstă se subetapizează în: 1. mai bine dispus. În formarea trăsăturilor caracteriale contribuie carţile (prin eroii săi pozitivi) şi mijloacele mass-media (tv. meditativ. de unde şi irascibilitatea şi nervozitatea acestei etape. superficialitate. PUBERTATEA ŞI ADOLESCENŢA ( 14 . stagiu militar. trişaj. serviciu etc. minciună. Dezvoltarea somato-fiziologică La această vârstă se produce. dezordine). ceea ce conduce la un aflux suplimentar de impulsuri subcorticale. • Apare procesul de diferenţiere a aptitudinilor. adică trăsăturile primare. • Datorită cerinţelor morale ale şcolii şi familiei asistăm la o întărire şi modelare a trăsăturilor de caracter.). Dacă timusul (glanda copilăriei) îşi diminuează treptat activitatea. inteligenţă) se dezvoltă şi aptitudinile speciale (literatura. Personalitatea • Sub raport temperamental. În pubertate 22 . este corespunzătoare gimnaziului. atât o creştere spectaculoasă.2 4 /2 5 ANI) • Pubertatea (10-14/15 ani). • Se modifică exprimarea reacţiilor: la 7 ani este reţinut. • Adolescenţa prelungită (18/20-24/25 ani). După Ursula Şchiopu şi Emil Verza. Aceste incursiuni sunt deseori populate cu elemente fantastice. fabulatorii care evocă fragilitatea experienţei. la 9 ani recade într-o stare meditativă. inerţia se diminuează etc. filme). se produce o mascare a fomulei temperamentale. Există două revoluţii: • Fiziologică (de creştere). la 10 ani dobândeşte o mare expresivitate a feţei. muzica etc. o creştere a dimensiunilor antopometrice faţă de generaţiile anterioare. raportul dintre evenimente şi fenomene.). caracterizată printr-o diversitate de situaţii (studii superioare. la 8 ani devine mai expansiv. 1.• Imaginaţia reproductivă permite micului şcolar să înţeleagă timpul istoric. cât şi o maturizare evidentă. • Hormonală (care se instalează îndată ce se temperează creşterea). poate călători în trecut pentru a reconstitui fapte şi evenimente petrecute. este corespunzătoare liceului. începand cu 15 ani. În plus. diferite şcoli post-liceale. se poate observa. pe lângă aptitudinile generale (spirit de observaţie. intră în scenă glandele sexuale. • La această vârstă se pun baze1e convingerilor morale fundametale. Biochimismul este într-o autentică "fierbere".

Individul creşte mai întâi în înălţime. apetitul este inconstant. Ansamblurile vestimentare sunt uneori groteşti. Debutul. se organizează conduita sexuală. Ca aspect. se produce o erotizare a tuturor simţurilor. puberul are o alură caricaturală. puterea atinge apogeul aproape de data declanşării ciclului menstrual. umbrită uneori de episoade virale. gradul de sănătate al persoanei. 23 . • Pofta de mâncare este în general bună. Se stabilizează câmpul vizual şi cromatic. dar continuă lent până la 25 de ani. În adolescenţă • ritmul de creştere se temperează treptat. În pubertate asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale. ceea ce evocă creşterea sensibilităţii sale.12 ani şi continuă dincolo de acest palier ontogenetic. ritmul şi nivelul creşterii este influenţat de mai multi factori: condiţii climaterice. obligatoriu acute pentru a se epata anturajul.Ritmul de creştere este spectaculos. 2. • datorită echilibrului hormonal fragil. premise genetice. el se instalează mai repede la fete (aproximativ către 10 ani şi jumătate) decât la baieţi (12-13 ani). la băieţi. De asemenea. devitalizantă şi în compesaţie se activează deschiderea culturală. între 18-24 se fraglizează. chiar dacă apar şi unele capricii alimentare. • adolescentul manifestă interes pentru amenajarea camerei proprii. Gustul vestimentar se rafinează. nutriţia. cu menţiunea ca. • ritmul somnului este deseori perturbat. ceea ce îl expune la o serie de maladii. Pe plan intelectual Gândirea În pubertate coexistă două stadii de evoluţie a intelectului: • stadiul operaţiilor concrete (7-12 ani). în timp ce la fete. aceasta se angajează pe un traseu ascendent atât cât durează adolescenţa. Moda grupului devine imperativă pentru el. Se constată o capacitate mai bună de verbalizare a trăirilor sale. apoi şi în greutate. Individul are o mai mare capacitate în a percepe culorile. întrucât îşi ajustează cu dificultate gestica la noua sa configuraţie. Odată cu dezvoltarea masei musculare creşte şi puterea fizică. care debutează dupa vârsta de 11. cât şi băieţi. • Starea de sănătate este bună. datorită obiceiului de a învăţa noaptea. • Maturizarea sexuală demarează vertiginos. Dezvoltarea psihologică Pe plan senzorial 1. În plus. individul dobândeşte o capacitate suplimentară în a denumi culorile. clasa socioeconomică din care provine individul. În adolescenţă . Interesul pentru activitatea şcolară este fluctuant. • stadiul operatiilor formale.erotizarea senzorială continuă şi apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni. • starea oscilează: de la 14-18 ani e bună. Maturizarea sexuală se desăvârşeşte şi de regulă. Se dezvoltă spiritul de observaţie odată cu diversificarea consumurilor culturale. nu de puţine ori apar perioade când şcoala i se pare anostă. 2. atât la fete. • Somnul se instalează uşor şi e reconfortant. este mai intens în mediul urban decât în cel rural.

logică. adică un mod personal prin care individul acţionează intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate. acelefapte care îl proiectează într-o lumină favorabilă. la începutul adolescenţei. inclusiv de probabilitate. Curizitatea continuă să evolueze. Se strucurează şi un stil de gândire. Dacă puberul manifestă faţă de eşecul şcolar o mare seninătate. din nou să se instaleze dezinteresul şcolar. amânat). În adolescenţă. iar pe fondul aspectului contestatar se structureaza şi caracterul critic al gândirii. Altfel spus. ipotetice şi în general lumea abstracţiunilor.generalizare.În pubertate este prezentă îndeosebi operativitatea nespecifică (abstractizare. Se dobandesc cateva abilităţi noi: • distincţia dintre real şi posibil. cauzal.de lungă durată. ceea ce va contribui la apariţia primei concepţii despre lume şi viaţă a individului. • coordonarea unor variabile multiple. În adolescenţă caracteristică este mai ales memoria de lungă durată iar în adolescenţa prelungită atât memoria de lungă cât şi cea de scurtă durată. de scurtă durată .semantică (abstractă). • Notă: algoritmul este o suită de reguli pe care trebuie să le parcurgem pentru a rezolva o problemă. În pubertate limbajul se caracterizează prin urmatoarele particularităţi: • creşte debitul verbal oral (120 cuvinte/minut) şi cel scris (7-9 cuvinte/minut). dialectic. În pubertate este specifică memoria voluntară. • dispar expresiile fonematice parazite. episodică (empirica) . Limbajul 1. Adolescenţa se caracterizează şi prin memoria logică. Memoria Ea asigură consistenţa vieţii psihice şi inserţia pe dimensiunea temporală a existenţei. tehnică. 1. Apare un nou tip de gândire: logic. specific este stadiul operatiilor formale care în viziunea lui Piaget. Există trei stiluri care se referă la: simplu-complex. 24 . pentru ca după 18 ani. gândirea individului evadează din perimetrul lui "aici şi acum" dominând cu pertinenţă şi dezinvoltură problemele complexe. • vocabularul se îmbogăţeşte în termeni de ştiintă. Tot la această vârsta apare o curiozitate intelectuală deosebită. ea este de două feluri: nespecifică (în sensul că regula gândirii se aplică în orice situaţie) şi specifică (regula gândirii este valabilă doar la unele probleme). literatură. • utilizarea de simboluri secundare. primar-secundar (dacă reacţionează imediat sau dimpotrivă. În adolescenţă individul evocă mai ales evenimente socio-culturale. mecanică .) dar se schiţează şi operativitatea specifică (capacitatea de a utiliza algoritmi). Există mai multe tipuri de memorie: voluntară-involuntară.În ceea ce priveşte operativitatea gândirii. iar după 17 ani. intuitiv-abstract. 2. sinteză. semnifică punctul terminus în evoluţia gândirii şi inteligenţei. analiză. Se formează judecăţi şi raţionamente tot mai complexe. evenimente şcolare. învăluind în mister (după ani) întâmplarile din familie. chibzuit. persoana devine sensibilă la eşec. Preadolescentul evocă. comparaţie etc. logică şi mai ales cea de scurtă durată deşi funcţionează şi cea de lungă durată. 2. apare nevoia de a filozofa. mai ales.

reactionând recalcitrant. În adolescenţă apar noi trăsături pe plan lingvistic: • debitul verbal continuă să crească. In pubertate. Dinamica trebuinţelor este regizată de cîteva reguli: • trebuinţă devine forţa motrică a comportamentului dacă e nesatisfăcută. cu atât vorbim de trebuinţe mai specific umane. succesul şi recompensa sunt mai stimulative decât insuccesul şi pedeapsa. În adolescenţa prelungită se manifestă cu pregnanţă trebuinţa de autorealizare. puberul manifestă intoleranţă. cea imediat anterioră trebuie satistfăcută în proporţie de cel putin 25%. • stimă şi statut. • pentru a trece la o trebuinţă superioară. populată cu expresii pitoreşti. • Toată gama de stări afective este prezentă: anxietatea. sex. • se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne. Notă: referitor la raportul dintre motivaţie şi pârghia recompensă-pedeapsă. specifice sunt trebuinţele de securitate precum şi cele de dragoste şi afiliere la grup. critice fiind trebuinţele sinelui (de cunoaştere şi estetice). teribilisme. 2. 2. • nu există fiinţă umană care să poată străbate toate treptele piramidei. fiind prezente şi numeroase expresii tehnice. 1954). debordant. • jargonul se estompează. În adolescenţă. dar e încă prezent. • se stabilizează caracteristicile scrisului şi ale semnăturii. Afectivitatea 1. • cunoaştere. • apare plăcerea discuţiilor în contradictoriu. mai logică. Pe plan reglatoriu Motivaţia Conform piramidei trebuinţelor (Maslow. În pubertate: • Afectivitatea are un caracter vulcanic. • securitate. • este specifică vorbirea în jargon. odihnă). • Emotivitatea oscilează între extreme. • vocabularul continuă să se nuanţeze. • apare limbajul literar. vulgarisme. • dragoste şi afiliere la grup. întregul set este prezent. sete. există şapte tipuri de trebuinţe care enumerate de la inferior la superior. timiditatea. 1. mai elocventă. atât cel oral (200 cuvinte/minut) cât şi cel scris (1420 cuvinte/minut) . dar în acelaşi timp se cristalizează şi un anumit stil personal în exprimare. 25 . S-a constatat că faţă de stress. • apare disponibilitate spre limbile străine. • estetice. • autorealizare a propriului potenţial.• exprimarea devine mai fluentă. • cu cât urcăm spre vârful piramidei. Nu se pedepseşte un insucces pentru că accentuează sentimentul de insecuritate. teama. sunt urmatoarele: • fiziologice (foame.

• Faţă de sexul opus apare o deschidere particulară. corelate cu tăceri şi priviri prelungi. b) identitatea vocaţională . Referitor la e-ul corporal. ca pe baza lor să poată decide asupra opţiunii sale profesionale.Cazurile cele mai frecvente apar în jurul vârstei de15-16 ani. tandre. în caz de respingere al acestora. în cadrul aceluiaşi sex se schiţează prieteniile cele mai sincere. fiind provocate. pentru a se familiariza cu noua sa entitate anatomică. c) debutul independenţei. de asemenea. nu trebuie deloc minimalizat. • Prin urmare. Pe lângă teribilismul vestimentar şi comportamental. În pubertate şi adolescenţă.• Spiritul contestatar îmbracă accente corozive. grupulîl securizeaza şi îi dă forţă. iubiri romantice care adeseori rămân neâmplinite. relaţiile sunt calde. deoarece. • În interiorul grupului format din persoane de acelaşi sex. Procesul de cristalizare a imaginii de sine implică mai multe faţete: • Identificarea e-ului personal. se manifestă o aparentă indiferenţă şi distanţare. estetice. ceea ce provoacă o serie de distorsiuni în ambianţă. la sexul masculin. deoarece exercită cea mai veche şi perseverantă tutelă. În alegerea partenerului. materializată în comportament şi limbaj. oscilând între satisfacţie şi critică virulentă. În adolescenţă: • viaţa afectivă se nuanţează. Dacă puberul manifestă abilitate îndeosebi în cunoaşterea trăsăturilor de caracter şi a intereselor la adolescent apare capacitatea de a-şi defini aptitudinile. Primul destinatar al acestei virulenţe îl constituie familia. sau cele pe care le proiectează. După ce puseul puberal s-a încheiat. carente educative. dialogurile puberului cu oglinda sunt deosebit de frecvente. 2. • pe fondul deschiderii faţă de bine şi frumos apar sentimente superioare intelectuale. • E-ul social semnifică reputaţia socială a individului şi conştientizarea statusurilor şi rolurilor pe care le îndeplineşte în prezent. iar la fete se schiţează primele iubiri.Există 26 . Dincolo de multitudinea transformărilor ce invadează întreaga personalitate a adolescentului. • Dupa 18 ani apar deseori primele cupluri maritale. acesta se referă la capacitatea individului de aşi evalua corect propria activitate şi nivelul de cunoştinte şi aptitudini pe care le posedă. adolescenţa fiind cotată drept vârsta celor mai frenetice iubiri. mecanisinul alegerii va funcţiona după criterii antinomice sau aleatoare. • emotivitatea devine mai echilibrată.). conştiinţa de sine înregistrează un salt calitativ remarcabil. • Raporturile cu familia. iniţial. al E-ului spiritual şi al E-ului social. Identitatea vocaţională desemnează abilitatea persoanei de a-şi cunoaşte calitaţile şi defectele. • Cât priveşte formarea E-ului spiritual. fenomen care se produce la 14 -15 ani. sărăcie. asperităţile se estompeaza şi armonia se restabileşte. care ascunde de fapt o tatonare a "adversarului". morale. Dobândirea independenţei constituie un corolar firesc al inventarului minutios şi sever pe care individul şi l-a făcut pe plan interior. • Referitor la atitudinea faţă de sexul opus. datorită frecventelor replieri ale individului în propriul său for interior. mai ales de un climat familial instabil. profesorul reprezintă ţinta criticismului său. apare o gală de modalităţi de sublimare prin artă şi literatură dar şi acte delincvente (fuga de acasă. Personalitatea Pubertatea şi adolescenţa se caracterizează prin definitivarea şi stabilizarea structurilor de personalitate. există trei dominante care dau culoare şi specificitate acestei vârste: a) cristalizarea conştiintei. furtul. la băieţi apare o agresivitate de coloratură sexuală. modul cum individul se raportează la imaginile parentale. violul etc.

dorinţa de senzaţii tari. De a1tfel la puberi. indiferenţă afectivă. La apariţia manifestărilor respective concură. Majoritatea dintre ei provin din rândul categoriilor dezavantajate din punct de vedere socio-economic. tranziţii frecvente de la o şcoală la alta. indolenţă. respingerea normelor sociale. tulburări caracteriale (lipsa autocontrolului. existenţa găştilor. expunerea la violenţa din mass-media. legatură slabă cu şcoala. Răşcanu (1994). atitudini şi credinţe favorabile comportamentului deviant sau antisocial. lipsa implicării instituţiilor de stat şi civile prin programe pentru copii şi tineri. tulburări ale afectivităţii (imaturitate.2% la 10%. Mai apoi. ceea ce înseamnă un supliment remarcabil de agresivitate masculină. nicotină şi droguri. familie dezorganizată. nevroze) sau ale oligofreniei. impulsivitate. în care terapia biologică să se asocieze cu cea psihologică şi socială. Ultimele cercetări au arătat că prezenţa unui singur factor nu cauzează un comportament violent sau antisocial. deteriorarea şi dezorganizarea comunităţii. nivel ridicat al criminalităţii. agresivitatea înregistreză un salt consistent. printr-un studiu medical şi psihologic. raportul dintre băieţi şi fete fiind de 5 la1. indivizii cu tară de comportament sunt mai raspândiţi în mediul urban decât în cel rural şi se multiplică în condiţii de subcultură. dar şi de sex. juridice şi morale. implicare scăzută în educarea copiilor. de competenţă profesională. Recuperarea lor presupune un efort multifocal. Factorii care pot determina comportamentul delincvent pot fi casificaţi în: • Factori individuali: disfuncţii cerebrale. De Barysche şi Ramsey considera că majoritatea indivizilor cu probleme comportamentale în copilarie vor conserva aceste comportamente şi în pubertate. O interesantă contribuţie la problema comportamentelor este furnizată si de R. lipsa de autoritate a părinţilor. greşeli ale educatorilor (de atitudine şi relaţionare. de la 3. frustrare. iniţiere timpurie în comportamentul violent. un lamentabil eşec în rezolvarea inerentelor crize de identitate pe care le traversează individul în această perioadă. Printre cauzele acestora se numără: Cauze interne: curiozitatea. factorii genetici şi cei care aparţin unui mediu patoplastic. 27 . Comportamentul agresiv oscilează nu numai în funcţie de vârstă. ci este nevoie de acţiunea mai multor factori. pe un număr de 144 de subiecţi cu asemenea tulburări.numeroşi factori care contribuie şi influenţează numărul comportamentelor delincvente ale adolescenţilor. deficienţe intelectuale. egocentrism). • Factori ce ţin de comunitate: accesul la droguri şi arme. instabilitate. de autoritate morală). lipsa de maturitate şi de responsabilitate. atitudine tiranică a părinţilor. plictiseală. Indiferent de ipostaza prin care delincvenţa se manifestă. ea evocă. schizofrenie. iar 20% sub 15 ani). teribilism. ambivalenţă afectivă. în doze greu de precizat. dar nu lipsesc nici exemplarele claselor avute şi care au fost pierdute de sub controlul parental. • Factori de natură educaţională: eşec şcolar. • Factori familiali: climat familial conflictual şi imoral. indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă. neîncrederea adulţilor în valorile şi cultura tinerilor. precum Patterson. Conform opiniei vehiculate de Robertson (1977) pubertatea şi adolescenţa furnizează un număr mare de criminali (43% au vârsta sub18 ani. • Factori ce ţin de mediu: sărăcie. Unii autori. Stresul adolescentin poate cauza şi consumul de alcool. S-a constatat ca peste 61 % dintre tulburările de comportament se grefează pe fondul unor maladii psihice ( epilepsie. agresivitate. absenţa înclinaţiilor altruiste).

Învăţarea 28 . mijlocul şi sfârşitul adolescenţei sînt cele mai afectate de acest fenomen.M. să şocheze. nivel educaţional şi cultural redus. Conform unor date recente. Criza de originalitate îl va împinge pe adolescentul nesigur. să alerge după senzatii tari. încordat. Imaginaţia Adolescentul deviant are o fantezie debordantă. PROFILUL PSIHOLOGIC AL ADOLESCENTULUI CU COMPORTAMENT DEVIANT Percepţia. Limbajul. 4. iar imaginea de sine şi proiecţia lor în viitor este profund deteriorată. nepregătit. climat familial defavorabil. tulburările de percepţie spaţială şi temporală determină înregistrarea şi fixarea incorectă a dimensiunilor spaţio-temporale. Studiile realizate de Warners şi Smith (1982). Printre cauzele care pot alimenta un comportament suicidar se numără: • Destrămarea familiei. disimulează frecvent. cifra sinuciderilor dublându-se în ultimii 5 ani. un părinte sau chiar pe amândoi cu vicii similare. • acest tip de adolescenţi au puţine reuşite şcolare. • Absenţa părinţilor mai ales în prima copilărie.. Adolescentul deviant este ostil la dialog. aderă la limbajul argotic pentru a-şi ascunde abilităţile verbale sărace. memoria afectivă este mai dezvoltată în raport cu cea verbală şi cea motrică. au un tonus psihologic dezolant. capacitate redusă de analiză şi sinteză. fabulaţii şi reverii prelungite. respectiv. Mayer (1982) au scos în evidenţă câteva caracteristici ale adolescentului care apelează la asemenea surogate existenţiale: • majoritatea dintre ei au avut o copilarie nefericită. comunică greu şi monosilabic. nu poate formula explicit unele întrebări de esenţă asupra locului şi menirii propriei persoane. • Mediul familial traumatizant. mai ales prin divort. nu poate interpreta critic realitatea. abuzul fizic şi sexual. recurge la minciuna de imaginaţie pentru a-şi exprima un eu ideal. acuză nervozitate. răspunde vag şi lacunar. lipsa informaţiilor. depresie. autoreflexia şi autoanaliza sunt distorsionate. provocând la rândul său senzaţii similare anturajului şi părinţilor. alcoolismul. consumul de droguri etc. gânduri sinucigaşe. Ca o expresie a unei dezadaptări ajunsă la limită extremă se plasează sinuciderea. Gândirea Adolescentul deviant prezintă insuficienţe de combinatorică abstractă. De la 15 ani adolescentul dobândeşte capacitatea completă de discriminare a detaliilor. • aproximativ 25 % dintre ei au avut în familie modele nefaste.Cauze externe: anturaj. conştientizând doar parţial importanţa majoră a sferelor vietii şi activităţii sociale. imitarea modelelor din filme. În 95% din cazuri sinucigaşii prezintă tulburări psihiatrice evidente.S. Memoria Putenic colorată emoţional. fumizate de O.

disimulare. de muncă. indiferenţă sau repulsie faţă de şcoală.Adolescentul deviant învaţă copiind conduitele negative ale celor din anturajul său. manifestă disonanţe cognitive profunde. justificând deseori abaterile de la norma morală sau legală. confuzia valorilor sociale. Deprinderile şi obişnuinţele De obicei.A. Majoritatea persoanelor agresate sexual prezintă leziuni fizice şi genitale (unele chiar majore). dorinţă de aventură. Din păcate numărul real al agresiunilor nu poate fi contabilizat (mai ales cele care se produc în mediul familial). adolescenţii devianţi au aptitudini sportive. înregistrează performanţe slabe la obiectele teoretice. de consiliere şcolară şi profesională. se amăgeşte. de vanitate). una din patru adolescente constituie victima unui viol. adoră falşii eroi. Trauma psihologică este oricum severă. adolescentul nu conştientizeză posibilitaţile lui aptitudinale. neglijenţă. În S. opoziţie faţă de universul adulţilor. impulsivitate. care pot duce chiar la moarte. stimulând eforturile sale în celelalte domenii. Motivaţia şi voinţa Conflictele motivaţionale determină minciuna de justificare (de motivaţie. Inteligenţa Adolescenţii devianţi prezintă fie un intelect de limită. O problemă care nu poate fi minimalizată este aceea a abuzului sexual la vârsta pubertăţii şi adolescenţei.U. Fiind deseori lipsit de orientare. tendinţa spre consumul de droguri. distracţii cărora nu le poate rezista. dificultăţi de percepere şi diferenţiere rapidă a stimulilor. subestimarea actelor antisociale comise. Frecvent. de apărare. de relaţionare socioafectivă. dezorientare. indolenţă. lipsă de idealuri. are ticuri. Caracterul Tabloul atitudinilor adolescentului deviant (faţă de sine. de integrare. control voluntar slab ceea ce duce la laşitate. Interesul faţă de sexul opus guvernează toate acţiunile adolescentului. de oameni. Oricum. este încăpăţânat. mirosurilor. dificultăţi de integrare socială. culorilor. frustraţie educatională. artistice. nivelul de aspiraţie este scăzut. agresivitate. gusturilor. Aptitudinile sunt cultivate puţin sau deloc. respingerea societăţii în ansamblul ei. novicitatea fiind cu atât mai accentuată cu cât victima se afla la o vârstă mai fragedă. minciună. adolescentul deviant nu posedă deprinderi igienico-sanitare. Procesele afective şi sexualitatea Devianţa afectivă reprezintă starea de normalitate a adolescenţilor. de comportare civilizată. 60% dintre violatori îşi aleg victimele dintre fetele sub 19 ani. alcool. fie unul de nivel superior. de planificare a activităţii proprii.. dispreţ faţă de muncă. Relaţiile incestuoase începute în copilarie 29 . de valorile sociale) reflectă o imaturitate caracteriologică: autocontrol insuficient.

aşa cum afirmă Ursula Şchiopu "schiţa curată a omului bun". Este forma adultă. Cam 6% din populaţie atinge acest stadiu. dar şi la unii adolescenţi. Principalele repere sunt: pedeapsa şi beneficiul. libertate. ieşind la suprafaţă mai drepţi. loialitatea. Norma nu se poate opune unor valori fundamentale: viaţă. Cuprinde următoarele stadii: • Stadiul drepturilor individuale şi al contractului social: norma este vazută ca un contract social. fiind considerat moralitatea eroilor sau sfinţilor. Dincolo de toate situaţiile indezirabile semnalate mai sus. comportamentului psihotic. Moralitatea postconvenţională sau autonomă . Cuprinde urmăoare1e stadii: • Stadiul bunelor relaţii al copilului bun: este bun comportamentul care place celorlalti şi care-l face acceptat. covârstnici.2.se pot prelungi în adolescenţă dar. Moralitatea convenţinală . nu este perfectă. Un alt aspect important al dezvoltării copilului şi adolescentului îl constituie dezvoltarea raţionamentului moral. Este tipică adolescenţei la adulţi. majoritatea adolescenţilor reuşesc să tranziteze fără "şifonări " de fond această vârstă. uneori. Toate stadiile sau nivelurile constituirii raţionamentului moral sunt deschise achiziţiei individuale. Esenţa acestui stadiu poate fi cuprinsă în formula:Dacă te ajut ce câştig? 2. se încheie odată cu apariţia ciclului mentrual. fără a fi interiorizate. Principalul reper este conştiinţa proprie. dar nu sunt parcurse de toţi oamenii. dar foarte rară. Premoralitatea . contează prioritar. respectiv 25%) 30 . Este tipică înainte de 10 ani.Victimele prezintă simptome diverse. Sunt valorizate încrederea. la 16 ani ajung şi în stadiile 4 şi 5 (22%.ceea ce grupul de referinţă (familie. Până la 7 ani majoritatea copiilor se află în stadiile 1 şi 2. fobiilor. mai frumoşi. este plăcut să fii recompensat. Autoritatea care ghidează judecata este internă. de aceea. are contradicţii şi poate fi schimbată. • Stadiul hedonismului instrumental naiv: este bine să te porti astfel încât să eviti pedeapsa. mai căliţi şi purtând cu ei. Cuprinde două stadii: • Stadiul moralităţii ascultării şi supunerii: cei mari şi regulile lor trebuie ascultate pentru că ei ştiu şi sunt putemici. • Stadiul principiilor individuale de conduită: ceea ce este bun sau rău este rezultatul unui demers personal. 3. • Stadiul moralităţii ordinii şi datoriei: respect legea chiar dacă nu-mi place sau mă nedreptăţeşte. anxietăţii. Dupa Kholberg nivelurile şi stadiile dezvoltării raţionamentului moral sunt: 1. psiho-terapia pe termen lung devine salutară în astfel de cazuri. şcoală) valorizează. la 10 ani în stadiile 1. Începe interiorizarea regulilor şi conformarea la normele grupului. respectul. depresiei. de tipul isteriei.criteriile de judecată a ceea ce este bine şi rău sunt preluate din exterior.3 şi foarte puţini în 4 (18%).criteriile de judecare se bazează pe raportarea critica la normă. Principalele repere sunt: statutul în grup şi datoria faţă de normă.

Corina Ştir. Ed.2005. Fundaţiei Universitare „Dunărea de jos"Galaţi.html www.scribd.. 31 .BIBLIOGRAFIE www.ro/copii-1-2-ani/dezvoltare/Dezvoltareainteligentei-si-gandirii-la-copilul-mic-a2222.Psihologia educaţiei”.copilul.ro http://www. autori: Dumitru Vrabie.com .didactic.

........................................ 6/7.............................15 VÂRSTA PREŞCOLARĂ (A DOUA COPILĂRIE).......22 BIBLIOGRAFIE......................11 ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI.....Andrei Cosmovici ...................... 1996 CUPRINS Memoria.Psihologie generala”........10/11 ANI.....................................3 Limbajul................................2 4 /2 5 ANI)................ Iasi........9 Rolul limbajului în dezvoltarea generală a copiilor preşcolari......................................................................................................15 VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ (MAREA COPILĂRIE).........31 32 .........................................................................19 PUBERTATEA ŞI ADOLESCENŢA ( 14 ............. Editura Polirom...................................................................................................................................................................

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful