DOCTRINE ECONOMICE

LECT.DR.DANA POP

SUPORT DE CURS

2012

CUPRINS

CAP.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Concepte de bază

Ştiinţa economică, în calitate de sistem coerent şi coordonat de fenomene care sunt supuse unor legi şi premise care decurg din natura lucrurilor şi impun oamenilor anumite moduri de comportare, este o ştiinţă relativ tânără. La început, ideile economice nu constituiau un sistem distinct comparativ cu ideile juridice, filizofice, religioase însă, pe la finele Evului Mediu, s-au cristalizat în ceea ce astăzi numim economia politică, din care au derivat, ulterior, alte ştiinţe care constituie în zilele noastre sistemul ştiinţelor economice. Ideile economice sunt folosite pentru a influenţa viaţa economică şi devin tendinţe, nasc organizaţii, partide, şcoli sociale. Ideea economică reprezintă prima treaptă de reflectare a realităţii economice în mintea umană, respectiv o reflectare izolată, simplă a realităţilor ce ne înconjoară. Gândirea economică este reflectarea activă şi raţională a realităţilor economice, iar teoria economică un rezultat superior al procesului de gândire. Doctrina reprezintă o teorie sau un complex de teorii care exprimă judecăţi de valoare, sugerează proiecte de reformă, face comparaţii între sisteme teoretice. Ca urmare, teoria ne spune ce este, iar doctrina ce ar trebui să fie sau nu. În doctrină există şi un element politic implicat şi, din acest motiv, unele doctrine sunt denumite după numele celor care le-au elaborat (doctrina Roosevelt, Mussolini, Lenin, Thatcher etc.) Şcoala de gândire economică este o formaţiune ştiinţifică a unor specialişti care se grupează în jurul unui mentor ce este o personalitate recunoscută şi cu contribuţii ştiinţifice originale şi a unor idei directoare.

criteriul finalităţii practice – practica validează sau infirmă. Istoria gândirii economice mai are legături cu istoria filizofiei. a anumită teorie economică. Istoria gândirii economice ca ştiinţă ţine cont de contextul general al ştiinţelor social-umane în ansamblul cărora s-au dezvoltat.Curentul de gândire economică reprezintă un ansamblu al teoriilor şi doctrinelor economice care explică şi susţin un anume gen al dezvoltării. Între aceste ştiinţe există interferenţe. 4. Economia politică şi istoria gândirii economice/doctrinele economice se susţin reciproc. independenţa relativă a teoriei faţă de realitatea economică – teoriile şi doctrinele au o natură obiectivă şi pot influenţa viaţa economică în sensul dorit de anumiţi factori subiectivi. există legături de continuitate între unele teorii din trecut şi cele din prezent. doctrinele sunt produsul unui timp istoric dat. 3. iar aprecierile să fie făcute în afara ideologiilor. criteriul echidistanţei – analiza trebuie efectuată de pe poziţii ştiinţifice. criteriul interdependenţelor – creşterea rolului statului în economie prin politica economică şi sprijinindu-se pe anumite teorii a sporit rolul acestui criteriu. criteriul interesului/concordanţei – în spatele oricăror idei şi doctrine economice există interesul unui individ. . criteriul epocii/timpului/al istoricităţii – ideile. istoria sociologiei. teoriile. al unui grup social. după caz. utilizând aceleaşi modalităţi şi instrumente de analiză. 2. acesta poate fi opera unei şcoli mari sau a mai multor şcoli. 5. al unei democraţii sau interese mondoeconomice. a politologiei şi a dreptului. Criterii de analiză şi apreciere a teoriilor şi doctrinelor economice 1. 6. obiective.

2 GÂNDIREA ECONOMICĂ ÎN ANTICHITATE 2.).n.e.4. care promova un stat ideal. 2. INDIA Ideile economice au apărut în Ramayana. În acestea din urmă sclavia este considerată a avea o ordine divină.CAP.1.2.3.VIIII î. dar cu drepturi limitate).1.XIV-XIII î. Orientul antic 2.1.n. cel mai important reprezentant fiind Confucius. Mahabharata şi în Legile lui Manu.1. 2.n.e.e.1.) – culegere de legi care împărţea societatea în:  oameni liberi.. Asiria Au existat culegeri de legi din sec.1. .  subordonaţi (liberi. BABILON A existat Codul lui Hammurabi (1700 î. CHINA Înflorirea ideilor economice s-a petrecut în veacul de aur al filozofiei (sec. care confirmau existenţa sclavagiei şi dezvoltarea proprietăţii private asupra pământului. 2.  sclavi.

A făcut deosebirea între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb şi a afirmat că proprietatea privată este bazată pe natura umană.e. din aprox. a menţionat rolul capitalului în raport cu producţia şi câştigul. Cea mai cunoscută operă este Învăţăturile lui Japiver. şi susţineau că inegalitatea socială ar fi naturală.n. Europa antică 2.n. bani. EGIPT Elemente de gândire economică au existat din mileniul al III-lea î.1. care îşi au originea în inegalitatea naturală dintre oameni. Principalele sale opere sunt: Oeconomica. politică economică etc. Principalii reprezentanţi ai Greciei antice au fost următorii:  Xenophon – s-a preocupat în primul rând de agricultura mică.e.2. A pus bazele unei teorii a valorii şi preţului.2. GRECIA Termenul economie aparţine grecilor.2.e. iar noţiunile economice sunt rezultatul gândirii umane din Atena secolului al V-lea î.  Aristotel – în concepţia sa statul este format din oameni liberi şi sclavi.1. s-a mai ocupat de diviziunea muncii.n.5. principalele opere sunt Republica şi Legile.  Platon – cerea organizarea unui comunism idealist în vederea evitării îmbogăţirii exagerate a unora.şi Politica. considera că există două tipuri de activităţi: oiconomica (pentru prelucrarea produselor naturii şi întrebuinţarea lor) şi chrematistica (activităţi de schimb în comerţ). 1750 î. iar sclavia veşnică. i-a precedat pe fiziocraţi deoarece a considerat că agricultura ar fi baza prosperităţii economice. . a condamnat câştigurile din comerţ şi împrumuturile cu dobândă. Etica nicomahică . 2.

1.1.1. după ce vechea republică dispăruse. mai târziu.2. CHINA Confucianiştii au susţinut ideea unui stat imperial. au combătut luxul.2. Trebuie menţionat faptul că majoritatea au scris în epoci de decadenţă. . 3.1. centralizat. puternic.2. INDIA Gândirea economică a fost influenţată şi în Evul Mediu de existenţa sistemului de caste care presupunea respectarea de către fiecare a legilor castei din care făcea parte.2. în care apar ideile:  inviolabilitatea proprietăţii private. au dus la teoria cantitativă a banilor. setea de bani şi de câştiguri. ORIENTUL ARAB Cel mai vechi izvor de idei economice este Coranul. ROMA ANTICĂ Autorii romani au fost preocupaţi de problemele agriculturii. prevalând cele din jurisprudenţă. 3.3 EVUL MEDIU 3.1.3.  dominarea femeii de către bărbat. menit a atenua conflictele de clasă şi idei care. recomandând viaţa simplă şi virtuoasă a ţăranilor. au făcut apologia vieţii agrare sclavagiste. Orientul 3. CAP. Contribuţiile economice nu au fost deosebit de valoroase. de unde situaţia social-economică inferioară a femeii.

Dintre principalele doctrine menţionăm:  doctrina preţului just – preţurile trebuie să reprezinte preţul serviciului făcut. În acest sens. condamnă muncile din comerţ. dobândă. Munca are importanţă diferită: muncile pentru producerea bunurilor ce servesc satisfacerii trebuinţelor sunt demne. A acordat atenţie diviziunii statului în oraşe şi sate. Europa Nu s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce priveşte ideile şi ştiinţele economice.  dezvoltarea comerţului. compus din părţi diferite. În opinia sa. Ideile economice au avut un caracter scolastic şi au fost impregnate cu principii de morală creştină. cu contribuţii referitoare la monedă. care acţionează pentru realizarea binelui comun. apărarea acumulării moderate a averilor. În concepţia sa. de aici ajungându-se la teoria nominalistă a banilor. organizare a societăţii omeneşti. Principalul reprezentant a fost Toma D'Aquino cu opera sa de bază Summa Teologica. iar noţiunea de serviciu conţine elemente umane. cu funcţii diferite. Morala creştină era liantul social. pe care unii au condamnat-o. Cel mai important reprezentant a fost Ibn-Haldun din statul Moghrib (Nordul Africii). iar gândirea economică a fost inclusă o perioadă în doctrinele religioase. 3. proprietate. A observat dezvoltarea economică a pieţei şi a susţinut idei care au prefaţat teoria valorii-muncă. deoarece acesta conferea monedei valoare. omul are capacitate de gândire şi judecată.  condamnarea cametei şi a profitului „foarte mare”. primii gânditori economici fiind clerici.2. schimb şi acumularea de bani.  doctrina feudală a monedei – moneda aparţine prinţului. . schimb. societatea este un organism social. iar cele cu scopul procurării bogăţiei şi banilor sunt nedemne.

A subordonat politica economică a noilor state burgheze ce apăreau şi a fost puternic influenţat de Renaştere. publicitatea. CAP. iar comerţul exterior a devenit izvorul de obţinere a aurului şi argintului.1. A separat morala religioasă de cea laică. S-a referit la corporaţiile meşteşugăreşti ca mijlocde limitare a concurenţei. Mercantilismul nu este o ştiinţă obiectivă. . inovaţiile ce favorizau un meşteşugar în detrimentul altora. Conţinutul mercantilismului A reflectat cerinţele dezvoltării din secolele XVI-XVII din Europa şi interesele unei noi pături sociale care era preocupată de dezvoltarea comerţului. adică „naşterea banilor de către bani”. iar munca un mijloc pentru atingerea scopului propus şi că aurul era forma de manifestare a capitalului. respectiv cea a negustorilor. reguli etice.4 MERCANTILISMUL 4. Mercantiliştii au fost comercianţi şi conducători de firme. Descoperirile geografice au dus la formarea sistemului colonial. estetice. Despre nobilime afirma că proprietatea funciară se obţine prin mijloace externe. Face deosebirea între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Existau reguli stricte de calitate. Marea Britanie etc. Acestea sunt grupate ierarhic. În centrul atenţiei a fost pusă chrematistica. Preţul just există în comerţ şi schimb. Comerţul exterior a dus la acumularea primitivă a capitalului şi la dezvoltarea unor ţări ca Olanda.Proprietatea poate fi privată (posesiunea) şi comună (folosinţa). ceea ce a favorizet abuzurile familiilor conducătoare. de onestitate şi de învăţare a meseriilor. considerau că bogăţia ar fi o binecuvântare divină. Corporaţiile au combătut concurenţa neloială. Mercantiliştii au idealizat rezultatele economice ale Olandei din secolele XIIXIII.

Mercantiliştii au fost adepţii etalonului aur dar susţineau că afluxul metalelor preţioase va duce la o creştere galopantă a preţurilor. ulterior. Producţia este o premisă pentru crearea avuţiei. Bogăţia este ceea ce poate fi realizat şi transformat în bani. Dacă populaţia este redusă ca număr este încurajată imigrarea. iar cel mai târziu pe teoria balanţei comerciale care duce la dezvoltarea comerţului exterior.4. Circulaţia internă nu aduce profit ţării.2. aur şi argint. ca urmare trebuie să fie încurajată şi dezvoltată. Nu orice circulaţie este izvorul bogăţiei. 4. La rândul său. adică la inflaţie. dezvoltarea economică va duce la creşterea numărului locurilor de muncă şi. 3. Principalele teze mercantiliste 1. Mercantilismul timpuriu a pus accentul pe teoria balanţei băneşti. iar dacă este numeroasă este încurajată emigrarea în colonii. 6. Creşterea populaţiei semnifică o forţă de muncă abundentă. la sporirea populaţiei. iar avuţia reprezintă bani. Condiţiile dezvoltării economice sunt: abundenţa populaţiei. 2. 5. ceea ce duce la dezvoltarea industriei şi comerţului. Circulaţia este sursa profitului. Mercantilismul mai târziu afirma că se poate cumpăra şi mult. dar suma vânzărilor să fie mai mică decât cea a cumpărărilor. Balanţa externă trebuie să fie activă/pozitivă. Creşterea populaţiei reprezintă existenţa forţei de muncă. ci doar cea din comerţul exterior. abundenţa banilor şi existenţa unui stat puternic. respectiv reducerea salariilor şi a costurilor. Sursa avuţiei o reprezintă circulaţia. Ambele au susţinut intervenţia activă a statului în economie pentru promovarea unei politici protecţioniste. .

Programul propus de fiziocraţi cuprindea: o raţionalizarea agriculturii după exemplul celei engleze în care predominau fermierii. a agriculturii.5 LIBERALISMUL 5. Termenul de economist s-a impus în 1835. capitalistă. a cărui operă esenţială a fost Tratat de economie politică dedicat regelui şi reginei. reprezentanţii curentului au fost economişti.3. Fiziocratismul (1768) a fost o denumire dată unui prim volum al lui F. încă mai exista interzicerea exportului de cereale în Franţa. iar apoi Laisser passer . când fiziocraţii. Ţinând cont de faptul că Franţa nu dispunea de mine de aur. o creşterea preţului la cereale. La fiziocraţi a apărut întâi formula Laisser faire. o scutirea fermierilor de impozite şi transferarea acestora asupra rentei.4. Fiziocraţii În Franţa. CAP. În Marea Britanie mercantilismul a avut un caracter comercial.1. dintr-o sectă de economişti. fiziocraţii au fost propovăduitorii unei reforme în vederea raţionalizării agriculturii după modelul englez de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi propuneau o organizare modernă. în 1754. Principalii reprezentanţi ai mercantilismului În Franţa. În Franţa. el a fost preocupat de industria naţională şi a promovat naţionalismul economic. Trebuie menţionat faptul că. au fost denumiţi economişti. o liberalizarea exporturilor. reprezentantul principal a fost Antoine de Montchréstien.Quesnay şi semnifica ordinea naturală a societăţii.

5. schimbul având loc între om şi natură. În opinia fiziocraţilor ordinea naturală presupunea existenţa despotismului regal.2.1.1. Tezele fiziocrate Ordinea naturală sau ansamblul instituţiilor capabile să asigure prosperitatea societăţii. se baza pe 3 forme de proprietate şi anume: o proprietatea personală/individuală – asupra facultăţilor proprii ale fiecăruia. Au analizat pentru prima dată activitatea economică în calitatea sa de flux de venituri. Principalele sale opere aunt Tabloul economic şi Principii generale de politică economică ale statului agricol. o proprietatea mobiliară – dreptul de a dispune de rezultatele propriei munci. Ei au schiţat un regim bazat pe libertate şi pe proprietatea privată. o proprietate funciară – asupra pământului. a comerţului şi banilor Fiziocraţii considerau că în concurenţa liberă există schimb de valori egale şi. A participat la elaborarea Enciclopediei franceze. Pentru fiziocraţi agricultura era singura ramură productivă. Teoria schimbului echivalent. unica ce era capabilă să producă venit net. ca urmare. Structura socială .5. François Quesnay A fost chirurg şi a aparţinut Iluminismului secolului al XVIII-lea. schimbul nu ar fi izvorul avuţiei. se poate obţine bogăţie. Agricultura asigură un surplus (peste cheltuieli) şi de aici Teoria venitului/produsului net. În agricultură.1.

Cheltuielile acestora sunt plătite de celelalte două clase. o executarea lucrărilor publice. Quesnaz. respectiv jocul pieţei. În ceea ce priveşte teoria salariului a susţinut că acesta depinde de minimul mijloacelor de subzistenţă şi că trebuie stabilit prin lege.2. Funcţiile economice ale statului o apărarea proprietăţii.2. . William Petty A fost primul din gândirea economică clasică engleză. A mai elaborat şi teoria rentei.2. reprezentată de cei din afara agriculturii. Şcoala clasică engleză 5.1. neproductive. 5. a arătat cum circulă produsul global între cele 3 clase şi cum serveşte la reproducţia anuală.Clasa productivă este cea din agricultură.2. Adam Smith Opera sa fundamentală este Avuţia naţiunilor (1776) în care a formulat legile pieţei bazate pe mâna invizibilă a pieţei. clasa proprietarilor era compusă din regalitate şi posesorii de pământ şi trăieşte din produsul net al agriculturii. A folosit deducţia şi metodele matematice. A treia clasă este cea sterilă. în Tabloul economic. al intereselor personale. A elaborat teoria valorii relative/valorii de schimb. 5. pe care îl plăteşte clasa productivă. Capitalul comercial şi cel industrial sunt considerate sterile. o instrucţia/educaţia.

Profitul este un scăzământ din produsul muncii lucrătorului sau o plată a serviciului întreprinzătorului. însă agricultura este considerată a fi ramura cea mai productivă. Munca productivă şi cea neproductivă În opinia lui A. respectiv aprovizionarea naţiunii cu cele necesare traiului. A fost împotriva unor cheltuieli neproductive supradimensionate.A utilizat metodele inductivă şi deductivă. A susţinut că omul este egoist. Munca anuală. are nevoie de alţi oameni şi că oamenii îşi fac servicii pe bază de reciprocitate. Prezintă diferite teorii ale valorii şi face diferenţierea între preţul natural (cheltuielile de producţie) şi preţul de piaţă. de aici. profit şi rentă. de cantitatea de muncă ocupată în producţie şi de productivitatea muncii. apare tendinţa egalizării profitului obţinut la capitaluri egale şi o plată egală pentru aceeaşi muncă. generat de natura umană. Renta este prezentată prin intermediul a mai multor variante ale teoriei rentei – renta proprietarilor de pământ cu idei despre renta diferenţială. iar sporirea muncii productive duce la creşterea avuţiei naţionale. În aceste condiţii. Salariul este singurul venit din muncă şi. schimbul este un fenomen natural.Smith. La A. care este limitată de proporţiile pieţei. Munca neproductivă este întreţinută prin redistribuirea veniturilor primare. Productivă este orice muncă ce aduce profit şi capital. teza conform căreia creşterea salariilor duce la creşterea avuţiei naţionale. aceasta din urmă este diviziunea muncii manufacturiere. munca productivă este cea din orice ramură.Smith. Banii sunt consideraţi instrument de schimb. şi au apărut din necesităţi obiective. Veniturile sunt reprezentate de salar. Diviziunea muncii este considerată a fi foarte importantă. Capitalul . Datorită mişcării libere a capitalului şi a muncii între diferite ramuri economice. depinde. în viziunea sa. obţinute din munca productivă. un rezultat al unui proces natural.

.Apariţia capitalului este considerată a fi preluarea unei părţi din munca lucrătorului. Formele de aplicare a capitalului sunt cele din agricultură. însă forţa creditului este ignorată.). unelte. Face deosebirea între capitalul fix şi cel circulant în funcţie de modul în care aduc profit. Capitalul fix este compus din maşini. Teoria comerţului internaţional A susţinut că fiecare ţară ar trebui să se specializeze în producerea bunurilor pentru care are resurse abundente şi ieftine. iar ritmul crescând al acumulării industriale a dus la creşterea acumulării capitalului credito-bancar. îmbunătăţiri ale pământului pentru creşterea fertilităţii (asanări. comerţ şi industrie. irigaţii etc. care a fost urmat de subordonarea muncii capitalului.3.2. David Ricardo Între Smith şi Ricardo au trecut aproape 4 decenii. caz în care se transformă în capital. rezerve de bunuri de la negustori sau industriaşi. construcţii. Capitalul circulant este reprezentat de bani. S-a pronunţat pentru o politică liberschimbistă şi o concurenţă perfectă (fără monopol). Ca urmare a separării industriei de agricultură muncitorii au devenit proletari. prima mare Revoluţie burgheză din Franţa şi Războaiele Napoleoniene (1798-1815). 5. timp în care au avut loc Revoluţia industrială din Anglia. Afirmând că există rezerve şi la micii producători se contrazice (preluare din munca lucrătorului). rezerve de bunuri fabricate (stocuri). clădiri. Revoluţia industrială a adus maşinismul. Rezervele oamenilor sunt utilizate pentru conusm nemijlocit sau pentru continuarea producţiei. Datorită caracterului reciproc avantajos al comerţului internaţional toţi participanţii câştigă. rezerve de materii prime şi semifabricate.

motiv pentru care a avut complexe de inferioritate. Teoria distribuţiei Renta revine landlordului. Sarcina economiei politice. În 1817 a scris Despre principiile economiei politice şi impunerii. Progresul societăţii duce la creşterea salariilor . Între mărimea valorii mărfii şi productivitatea muncii există un raport invers proporţional. lucrarea sa fundamentală. Mărimea valorii este dată de munca depusă pentru producerea ei în cele mai grele condiţii de muncă. bazat pe cerere şi ofertă. Profitul este diferenţa valoarea nou-creată. A utilizat metoda abstracţiei (fără metode descriptive). maşini).D. Valoarea este determinată de cantitatea de muncă cheltuită pentru producerea unei mărfi. Face mai bine ca predecesorii săi deosebirea între valoare şi preţ.Ricardo a fost fiul unui bancher evreu de origine spaniolă. ultimele nefiind sesizate de A. A făcut avere şi a studiat mai târziu.Smith. A admis şi că valoarea de schimb depinde de raritate şi de cantitatea de muncă (direct proporţional) necesară pentru producerea mărfurilor şi a formulat legea bvalorii de schimb. Salariul este preţul muncii pe piaţă. Salariul şi profitul se mişcă în direcţii opuse. în opinia sa. Timpul de muncă necesar pentru stabilirea valorii reprezintă cheltuiala de muncă vie + cheltuielile cu munca materializată (pentru unelte. A lucrat la bursă. Utilitatea este baza valorii. A trecut de la religia mozaică la unitarianism. Teoria valorii Izvorul valorii este constituit de munca producătoare de marfă. Progresul social apare datorită acumulării capitalului şi necesită o rată a profitului înată. a avut studii incomplete. A făcut deosebirea între valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb. Metoda şi sarcinile economiei politice Economia este bazată pe concurenţă şi pe legea cererii şi ofertei. mai puţin salariul. este explicarea legilor avuţiei.

Teoriile comerţului internaţional 1. A rămas prizonierul teoriei cantitative a banilor. dar din bani de hârtie de o valoare egală cu aurul pe care-l reprezintă". Legile circulaţiei hârtiei-monedă: "circulaţia bănească este cea mai perfectă atunci când constă în întregime din bani de hârtie. Teoria costurilor comparative şi a avantajului reciproc – naţiunile trebuie să se specializeze pe obţinerea de produse pentru care au cele mai avantajoase condiţii. Teoria monetară Banii sunt o marfă a cărei valoare este determinată la fel ca a oricărei mărfi. A legat legea rentei de teoria fertilităţii descrescânde a solului. A pus problema Băncii unice de emisiune naţionale şi a susţinut necesitatea unui curs forţat al monedei-hârtie. Prin aur îşi măsoară valoarea toate mărfurile. un control strict al statului auspra cantităţii de semne băneşti aflate în circulaţie cu toate că a fost cel mai liberal din epoca sa. al monedei convertibileşi nu acceptă devalorizarea hârtiei-monedă. Cultivarea terenurilor slab fertile duce la creşterea salariilor nominale şi reducerea profitului. Teoria echilibrului automat al balanţei de plăţi externe – se bazează pe principiile liberului schimb. 2.nominale dar şi la reducerea celor reale ca urmare a scumpirii mijloacelor de subzistenţă de provenienţă agrară. În acelaşi timp. . A susţinut că profitul şi renta sunt venituri reglementate de legi diferite. A analizat renta pe baza teoriei valorii-muncă. Renta reprezintă o parte a profitului creat prin munca lucrătorului. Promovează o politică liber-schimbistă. creşterea salariilor nominale duce la creşterea rentei. Renta diferenţială depinde de calitatea pământului.

5.2.4. Thomas Robert Malthus
Opera sa cuprinde Eseu asupra populaţiei (1798) în care a făcut corelaţia dintre creşterea populaţiei şi dezvoltare, Preţurile ridicate ale subzistenţei (1800), Observaţii cu privire la legile grâului (1814). A reunit metodele statistice şi este considerat fondator al economiei pozitive. Analiza legii populaţiei Malthus a susţinut că populaţia nu poate creşte decât până la nivelul pe care i-l permite cea mai redusă cantitate de hrană necesară pentru supravieţuire. Analiza este bazată pe ideea acţiunii legii randamentelor descrescătoare ale terenurilor agricole. Legea afirmă următoarele: o populaţia este limitată de mijloacele de subzistenţă; o populaţia creşte invariabil unde mijloacele de subzistenţă cresc în condiţiile în care nu există obstacole foarte puternice; o obstacolele sunt reprezentate de abstinenţă morală, viciile şi mizeria. Limitarea creşterii populaţiei este o condiţie necesară pentru a asigura populaţiei un nivel de viaţă acceptabil. În consecinţă, ritmul de creştere a populaţiei trebuie să se adapteze la producţia mijloacelor existente. Aceste consideraţii au fost interpretate ca fiind o viziune sumbră a lui Malthus. Autorul a susţinut că progresul moral ar trebui să limiteze efectele devastatoare ale natalităţii exagerate asupra nivelului de viaţă al naţiunii, acesta concretizându-se în căsătorii la vârste mai înaintate, urmarea instrucţiei, şcolii. A observat efectele perturbatoare ale excesului de economisire, motiv pentru care Keynes l-a considerat un precursor. Malthus opina că cheltuielile sunt cele ale deţinătorilor de capital dar şi ale salariaţilor. Clasele sociale ar fi capitaliştii,

muncitorii productivi şi muncitorii neproductivi. Cererea care stimulează creşterea provine de la muncitorii neproductivi şi, de aici, teoria terţelor pieţe care a fost ulterior criticată de Sismondi. Teoria rentei funciare Conform acestei teorii, renta este rezultatul unei legi fizice, conform căreia pământul are calitatea specifică naturală de a produce o cantitate din ce în ce mai mare de produse şi a unei legi economice conform căreia presiunea crescândă a populaţiei determină pământul să-şi crească necontenit propria valoare. Punctele de plecare pentru această teorie au fost fiziocraţii şi A.Smith. Datorită faptului că pământurile au fertilităţi inegale capitalurile investite în agricultură duc la obţinerea de venituri inegale. Ca urmare, apare renta funciară diferenţială care reprezintă câştigurile de pe terenurile mai fertile şi cele mai puţin fertile.

5.3. Şcoala clasică franceză

5.3.1. Jean Baptiste Say
A scris în 1788 o broşură care susţinea libertatea presei. În 1830 a obţinut înfiinţarea unei catedre de economie politică la College de France, pe care a ocupat-o în 1831 şi a oficializat ştiinţa economică. În 1803 a publicat Tratat de Economie Politică, principala sa operă. În opinia sa economia politică se referă la producţie, schimb şi repartiţie. Producţia este determinată de 3 factori – muncă, capital şi pământ, cărora le corespund cele 3 forme ale venitului – salariu, profit şi rentă. A dedus valoarea din utilitate, identificând valoarea şi valoarea de întrebuinţare. A evidenţiat rolul întreprinzătorului, care a fost ignorat de Smith, iar capitalul l-a considerat a fi reprezentareacontabilă a obiectelor naturale, nu obiectele în sine.

În ceea ce priveşte repartiţia, afirma că toate veniturile sunt supuse aceloraşi legi, iar schimbul îl vedea ca fiind un schimb de servicii, în primul rând. Valoarea este determinată de utilitate şi cheltuieli de producţie. Legea debuşeelor A fost de părere că schimbul este un troc, iar banii nu au un rol activ. Practic, a redus formula Marfă-Bani-Marfă (M-B-M) la formula Marfă-Marfă (M-M). La el orice marfă este timp şi bani în acelaşi timp. Teoria sa este contrară celei a terţelor pieţe şi o formulă anticipată a teoriei echilibrului economic. A fost adept al privatizării şi a respins etatismul. În opinia sa, statul trebuie să asigure armata, justiţia, politica, dar să nu facă investiţii. Totuşi, anumite servicii publice sunt menite a-i ajuta pe întreprinzătorii privaţi, cum ar infrastructura. Susţinea că o fiscalitate mai redusă duce la creşterea ofertei, reducerea preţurilor, beneficii pentru consumator, creşterea cererii de bunuri vândute şi la sporirea încasărilor fiscale. Criticii săi subliniau faptul că anumite bunuri ar putea să nu aibă cerere şi legea debuşeelor nu s-ar mai verifica.În condiţiile amintite, oferta nu se poate adapta corespunzător.

5.3.2. Frederic Bastiat
A criticat deopotrivă protecţionismul şi socialismul. Principala sa lucrare este Armonia economică. Principalele contribuţii:  a fost unul dintre primii reprezentanţi ai teoriei serviciilor marfare şi nonmarfare şi, de aici, teoria efortului minim;  a fost un optimist, susţinând că există randamente crescânde în agricultură şi industrie;  condiţia pentru aceste randamente este liberul schimb, care este profitabil pentru toţi; a introdus în teorie anticolonialismul şi pacifismul;  a propus o fiscalitate optimă care să încurajeze oferta;  a conceput un stat eficient.

Filozofia nu mai credea în dreptul natural. CAP. ca urmare idealul economic este reducerea valorii şi preţului. De aici a rezultat ideea combaterii capitalismului înainte ca el să îşi fi definit esenţa. cum ar fi cele din Anglia din anii 1815 şi 1825.6 REACŢII ÎMPOTRIVA ŞCOLII CLASICE Simonde de Sismondi În prima jumătate a secolului al XIX-lea exista liberalismul. mijloacele de prevenire şi mijloacele pentru îmbunătăţirea condiţiei muncitorilor. Curentul generat nu este socialist ci a căutat calea medie pentru salvarea principiului armoniei sociale. iar studiile istorice puneau la îndoială legile naturale. însă s-au manifestat două noi fenomene şi anume: o aglomerare în marile centre cu populaţie foarte bogată şi muncitorime foarte săracă şi crizele economice. Metoda şi obiectul economiei politice . În opinia lui Sismondi economia politică explică crizele. Criticii au considerat că optimismul lui Bastiat a fost exagerat deoarece susţinea teza conform căreia „Societatea întreagă e numai un total de solidarităţi care se întretaie”. putem constata redeşteptarea naţionalismului în ţările mai puţin industrializate şi practici protecţioniste în ţări ca Austria sau Germania.. Cele mai importante opere sunt: Bogăţia comercială (1803) şi Noi principii de Economie politică (1819). De aici se constată că s-a situat pe poziţia consumatorului.Teoria valorii-serviciu – valoarea depinde de realitate. În acelaşi timp.

nu de economia politică. După părerea sa. istorie şi observaţie. El a susţinut că economia politică ar trebui să se bazeze pe experienţă. . Proiecte de reformă A propus o politică socială şi a susţinut intervenţia statului în vederea limitării iniţiativelor individuale şi pentru corectarea abuzurilor provocate de aceste iniţiative. Sismondi a fost liberal. ca urmare. a pledat pentru o repartizare mai echitabilă a proprietăţii şi creşterea veniturilor pentru toţi. creşterea cererii şi evitarea crizelor. Din acest motiv. Reformele propuse se refereau la: • • acordarea dreptului de coaliţie pentru muncitori. reducerea consumului şi crizele. Critica supraproducţiei şi concurenţei A criticat şcoala liberală pentru îndemnul acesteia către o producţie nelimitată. trebuie analizată distribuţia. a fost interesat de economia socială. opoziţia dintre capital şi salariaţi ar fi cauza mizeriei şi a crizelor economice. Obiectul economiei este OMUL (bunăstarea fizică a omului). Proprietate şi muncă. A sesizat înlocuirea industriilor comune cu cele ale bunurilor de lux şi. Considerăm că explicarea crizelor nu este una realistă. În concluzie. Afirma că introducerea maşinilor afecta atât pe cei care deveneau şomeri cât şi pe cei care lucrau dar se confruntau cu reducerea salariilor. de aici. creşterea duratei zilei de muncă. interzicerea muncii copiilor. introducerea femeilor şi copiilor în producţie. A recunoscut ca legitime legăturile dintre profit şi dobândă.Iniţial. fapte ce au dus la deteriorarea permanentă a situaţiei muncitorilor. Pauperism şi criză Sismondi condidera că societatea industrială a dus la formarea a două clase şi anume: cei care munceau – săracii şi cei care posedau – bogaţii. ceea ce va duce la armonie socială.

a devenit funcţionar şi a urmat cursuri fără a fi efectiv student.• • limitarea muncii adulţilor. calităţi în care a activat pentru unificarea Germaniei. 6. ulterior. Sistemul naţional de economie politică. A devenit apoi consilier financiar al statului Wurtenberg şi deputat. În 1834 a fost înfiinţată Uniunea vamală germană/Zollverein care a adoptat o politică protecţionistă în relaţiile cu alte state. dar fără a beneficia de imunitate diplomatică. iar perioada 1834-1840 a petrecut-o la Paris. în această ţară existau mai multe state cu importanţă egală dar separate prin bariere vamale. . În aceeaşi perioadă Germania nu avea vămi cu statele vecine. la începutul secolului al XIX-lea. însă în 1846 s-a sinucis. Critica liberalismului de pe poziţii naţionaliste şi protecţioniste Mai ales în Germania s-a manifestat protecţionismul în contextul în care. A fost închis în 1825 deoarece a criticat birocraţia şi.2.1. Friedrich List şi Sistemul naţional de economie politică Friedrich a fost fiu de tăbăcar. a fost exulzat în SUA.2. În al doilea deceniu al secolului al XIX-lea s-a manifestat o tendinţă de unitate economică şi a fost introdus un tarif uniform la frontierele germane. În 1832 s-a întors în Germania în calitate de Consul al SUA. 6. Opiniile sale au influenţat socialismul utopic din secolul al XIX-lea şi şcoala istorică germană deoarece a pus la îndoială caracterul necesar şi perfect al instituţiilor şi a relevat necesitatea perfecţionării acestora. boală şi bătrâneţe etc. În 1841 a publicat principala sa operă. introducerea ajutoarelor de şomaj.

Teoria forţelor productive ale naţiunii Ştiinţa economică. economia cosmopolită ar fi sinonimă cu ştiinţa economică liberală. orientată spre cercetarea empirică. războaiele. În timp ce în agricultură fiecare este separat. I-a criticat pe liberali pentru liber-schimbism şi pe mercantilişti pentru protecţionismul general valabil. Ca urmare. Munca productivă reprezintă o noţiune mai largă decât la A.În opinia lui List. economia politică ar fi o ştiinţă experimentală. iar economia politică naţională ar fi o ştiinţă economică a naţiunii. arta. armata. fiind cea care produce valori. ar fi ştiinţa forţelor productive care creează avuţia. cercetarea ştiinţifică. ci ar fi o garanţie împotriva pierderilor suferite de către cei care investesc capital în industrii noi. un termen care se situează între individual şi general-uman. . situaţie în care considerăm că a mers cam prea departe. fiind introduse în această categorie şi ştiinţa. învăţământul. În consecinţă. justiţia. naţiunea cu nevoile ei de consolidare economică. cu structurile şi politica sale. a făcut deosebirea dintre economia politică şi politica economică. A susţinut protecţionismul bunurilor. toţi produc aceleaşi lucruri şi schimbul este slab dezvoltat deoarece se produce pentru consumul propriu. A introdus istorismul în ştiinţa economică prin periodizarea dezvoltării economice în funcţie de dezvoltarea factorilor de producţie şi a relaţiilor de schimb. dar un protecţionism care nu ar acorda un monopol industriaşilor. organizarea socială. La baza sistemului său stă naţionalul. nu cea a avuţiei ca la clasici. Economia cosmopolită şi economia politică naţională În opinia lui List. ba chiar şi birocraţia de stat. în concepţia lui List.Smith. Elementul de bază al sistemului său este statul. Doctrina dezvoltării industriei naţionale A susţinut că industria naţională ar trebui dezvoltată concomitent cu o agricultură modernă. protecţionismul ar fi trecător până la dezvoltarea industrială a ţării. poliţia.

Naţiunile agricole au o parte a factorilor productivi şi resurselor naturale nefolosite. iar dacă se adaugă şi căile ferate/de transport se poate demonstra superioritatea ţărilor industriale faţă de cele agricole.industria necesită diferite facultăţi intelectuale. Ca urmare. un complex al economiei naţionale germane. la stimularea investiţiilor şi a diviziunii muncii. Turcia şi Orient.List a introdus conceptul de naţiune. civilizaţie şi putere. Ţările capabile a se industrializa sunt cele care au populaţie şi teritorii vaste. prosperitate. Coloniştii germani au dus la dezvoltarea agriculturii în Ţările Române. Vor creşte rezervele de produse alimentare şi de materii prime. a apreciat politicile în funcţie de dezvoltarea forţelor productive şi a fost un precursor al şcolii istorice germane . talente şi experienţă. Germania trebuia să aibă o politică de colonizare faţă de Orient. F. În viziunea sa. Ţările care au şi industrie şi agricultură au parte de progres. fiecare îşi va găsi o ocupaţie corespunzătoare aptitudinilor şi vocaţiei. Economiştii români ai vremii erau pentru protecţionism ca măsură impusă de realităţile din România. Ca urmare. aceste ţări ar fi trebuit să formeze. care sunt mai avantajoase comparativ cu grâul pe anumite terenuri. Turcia europeană şi Ţările de la Dunărea de Jos. Industria va duce la perfecţionarea forţei de muncă şi a intelectului. Colaborarea dintre ştiinţă şi industrie duce la forţa maşinilor. împreună cu Germania şi Austria. precum şi resurse naturale variate. Motivul l-a constituit faptul că avea un conţinut care corespundea cerinţelor opiniei publice şi celor ale burgheziei româneşti aflate în formare. Sistemul naţional de economie politică a constituit prima carte tradusă în limba română a creatorilor de curente şi şcoli de gândire economică din străinătate. afirma List. Misiunea civilizatoare a Occidentului Scopul politicii naţionale ar fi unirea popoarelor într-un soi de asociaţie universală bazată pe interese naţionale.

idei care i-au influenţat în SUA pe instituţionalişti (Veblen. Bruno Hildebrand susţinea că economia este o ştiinţă a legilor dezvoltării istorice a naţiunii. Şcoala istorică germană Marea Revoluţie Franceză din 1789 şi urmările acesteia.2. pe care o preferă celei deductive a Şcolii de la Vienă şi a şcolilor marginaliste. A criticat legea debuşeelor şi a insistat asupra crizelor de supraproducţie.R. în Germania. organicism şi naţionalism. Trebuie menţionat faptul că acest curent a fost separat de socialismul revoluţionar german. A doua Şcoală istorică germană Reprezentanţii acestei şcoli au pledat pentru un socialism de catedră care urma să realizeze Statul-Providenţă (welfare state). iar opera sa a fost caracterizată de istoricism. împreună cu epoca restaurării din Franţa au dus la creşterea interesului pentru istorie. a apărut ca reacţie la revoluţia franceză. A scris Economia politică şi metodele sale în 1894.Commons) iar în Franţa pe dirijişti.deoarece a dezvoltat o teorie a evoluţiei economice a naţiunilor în timp şi una a modului de apărare a protecţionismului. Prima Şcoală istorică germană Guilaum Roscher – în 1843 a pus bazele istoriei economice în lucrarea Schiţă de economie politică după metoda istorică. Practic. . lucrare în care făcea deosebirea între metodele empirică şi cea inductivă. Autorul afirma că ar trebui analizate etapele economiei şi societăţii în dezvoltarea acestora. J. Gustav Schmoller a fost profesor. 6.2. istoricismul nesocialist în gândirea economică.

El a fost adeptul unei concepţii socialiste etatiste. A început să elaboreze o lucrare în care susţinea că ar exista 5 mobiluri economice directoare ale activităţii umane. A scris Tratat de ştiinţe financiare (1871-1872) şi lucrarea de bază Fundamentele economiei politice (1876).7 SOCIALISMUL UTOPIC Acest curent a propus un nou scenariu de organizare a vieţii sociale. sentimentul onoarei. a negat proprietate privată. naţionalist. Şcoala istorică a avut ca direcţie preferată tratarea macro-economică. 7. crotoca statul existent.Principala sa operă este Principii de economie politică din 1877. Al cincilea motiv este dezinteresat – morala interioară. A formulat şi susţinut idei naţionaliste. rasiste şi antisemite şi s-a opus socialismului revoluţionar german. au fost pentru munca colectivă şi pentru distribuirea echitabilă a veniturilor. sentimentul datoriei.1. 4 sunt mobiluri directoare egoiste: urmărirea de avantaje economice reciproce. bazat pe propietatea socială. CAP. credinţa şi speranţa în economie. Adolph Wagner a fost tot profesor. impulsul către acţiune şi plăcerea pe care o dă munca. credinţa. în care a afirmat că esenţa economiei politice o constituie acumularea de date statistice şi de fapte istorice. conservator. Contele de Saint-Simon . considera individualismul a fi necesar şi justificat pentru colectivitate. Din acestea. În aceasta din urmă recunoştea socialismul. socialist de stat. a încercat elaborarea unei fresce giganteşti a istoriei popoarelor. iar metodele utilizate de economia politică ar fi cea inductivă şi cea realistă.

aduce societăţii mijloace de satisfacere a nevoilor şi r exista 3 clase: cultivatori. În ceea ce priveşte guvernarea bunurilor a evocat planificarea. dar nu centralizată. muncă şi capital. Charles Fourier A provenit dintr-o familie de comercianţi. Falansterul trebuia. În opinia sa.3. Ideile sale au fost preluate de asociaţii din Europa şi America. să fie format din 1620 de bărbaţi şi femei. societatea viitoare ar fi o republică a industriaşilor şi savanţilor. În Sistemul industrial susţinea idei pro-socialiste. Rolul fundamental în organizare urma să îl aibă o elită tehnică şi artistică. fabricanţi şi negustori (deşi toţi sunt consideraţi industriaşi). s-a îmbogăţit şi apoi s-a ruinat şi a devenit teoretician. industriaşul munceşte în producţie sau într-o meserie. 810 caractere psihologice diferite. A propus şi înfiinţarea unei asociaţii industriale bazate pe atracţie şi pasiune. care nu creează valoare. Robert Owen . A fost unul din primii teoreticieni ai Statului Providenţă şi a elaborat un proiect de ferme fiscale care să asigure protecţia socială a celor defavorizaţi. A descris o lume ideală.A fost om de afaceri. în opinia sa.2. 7. În concepţia sa. 7. fiind întemeietor al reformismului social. A susţinut necesitatea unei camere de intervenţie formată din specialişti care urma să elaboreze proiecte pentru lucrări publice (anual) care să ducă la sporirea averii naţiunii. care îi opune pe producători celor cu funcţii birocratice şi onorifice. A fixat proporţii precise pentru repartizarea venitului în funcţie de talent. A fost primul socialist care a preconizat acţiunile industriei şi a susţinut industrialismul. Diviziunea muncii ar fi urmat să se facă în funcţie de înclinaţii. apariţia unei elite care ar fi urmat să organizeze mari lucrări şi să educe societatea.

a mărit locuinţele. apoi a devenit asociat al unor filatori şi a înfiinţat o întreprindere textilă în New Lamark. A gândit în termeni manageriali de eficienţă şi justiţie. CAP. A încercat răspândirea propriei sale doctrine în America. A urmărit ca întreprinderea să fie profitabilă şi să transforme în bine muncitorii din punct de vedere moral. în funcţie de vârstă. A prevăzut un sistem generalizat naţional care să funcţioneze după principiile experimentate de el. a ameliorat igiena.Originar din Marea Britanie. Franţa prin intermediul călătoriilor. Este considerat utopic datorită experienţei sale practice. raţional care să formeze populaţia pentru a deveni raţională şi regenerată spiritual şi comportamental.8 KARL MARX ŞI FRIEDRICH ENGELS MARXISMUL . A înfiinţat în America o comunitate după principiile sale. care nu a avut succes. a creat grădiniţe de copii şi şcoli serale. artele. a deschis magazine cu mărfuri bune şi a creat un focar de cultură. a abolit amenzile. ăropunere care nu a avut succes. în 1824. dobândind avere şi reputaţie. iar clasificările populaţiei să fie făcute după criterii naturale şi raţionale. După 1817 a propus înfiinţarea de sate cooperatiste formate din 500-2000 de persoane. A inventat organizarea raţională a muncii. spre deosebire de alţi comunişti utopici. A avut succes şi fabrica a devenit o întreprindere model. ceea ce a dus la crearea unei uniuni sindicale care nu a durat. articolelor şi expunerilor sale. pentru trecerea la lumea ideală. A considerat că. gospodăriile. era necesar un guvern de tranziţie. Acest guvern ar fi trebuit să creeze asociaţii model care să aibă suficient teren pentru a-şi hrăni populaţia. a fost comis-voiajor. numită New Harmony. A redus timpul de muncă. A mai înfiinţat burse ale muncii. meseriile. În perioada 1819-1834 creat o reţea de cooperative. să combine agricultura. uneori chiar minele şi alte ocupaţii. În lucrarea Noi vederi asupra societăţii (1812) a susţinut principiile comunităţii ca bază a teoriilor sale. A fost extrem de important pentru naşterea doctrinei cooperatiste. Anglia. A opud noţiunilr dr cooperare şi cea de exploatare şi concurenţă capitaliste.

A fost student la drept şi. Ca urmare. A separat filozofia de religie. care a fost interzisă.K. după care a urmat o colaborare ştiinţifică ce a durat toată viaţa. Pe Marx studierea profundă a mecanismului şi fiziologiei capitalismului l-au dus la socialismul ştiinţific. A susţinut că legile şi categoriile economice sunt expresii teoretice ale relaţiilor de producţie specifice unei formaţiuni economice existente la un moment dat. a fost trimis să lucreze în Anglia.Owen. Prima carte cu caracter predominant economic a lui Marx a fost Mizeria filozofiei (1847). fiind adeptul filozofiei idealiste a lui Hegel. K. în special pe Malthus. A fost un autodidact. ceea ce poate duce la monopol. economia politică are un caracter istoric. În această operă afirma că valoarea este o categorie specifică producţiei de mărfuri.Ricardo. apoi a înfiinţat la Paris „Analele franco-germane” în care F.Engels a provenit dintr-o familie foarte religioasă. Crizele industriale le-a analizat sub 3 aspecte:  în sfera capitalului invizibil. idee pe care o susţinuse şi D. ocazie cu care a cunoscut mişcarea muncitorească dezvoltată şi teoriile lui R. l-a studiat pe Hegel.Marx a fost redactor la revista „Gazeta Renană”.  ca factor puternic al concentrării şi centralizării capitalului. În 1844 a avut loc reîntâlnirea dintre Marx şi Engels la Paris.  ca manifestări foarte puternice ale instabilităţii şi caracterului tranzitoriu ale capitalismului. .Engels a publicat prima sa lucrare cu caracter economic intitulată Schiţa critică a economiei politice în care a criticat economia clasică.Marx s-a născut în Germania. Engels considera că concurenţa duce la concentrarea şi centralizarea capitalului. nu una veşnică. a devenit adept al materialismului ulterior. deci au un caracter istoric trecător. până la fanatism. Munca a considerat-o a fi o marfă specifică societăţii capitaliste burgheze. F. fiind fiul unui avocat evreu trecut la protestantism.

Metoda „Capitalului” Prima secţiune – Marfa şi Banii . muncă concretă ce produce valoare de întrebuinţare şi muncă abstractă ce produce valoare. Marfa reprezintă valoare de întrebuinţare şi valoare. În 1859 a publicat Contribuţii la critica economiei politice care avea 2 capitole – Marfa şi Banii – şi care a stat la baza „Capitalul”-ului. A analizat lupta de clasă bazată pe relaţiile de producţie. care urmăreşte obţinerea unui plus de valoare şi a criticat liberalismul. marfa ar fi „forma celulei economice a producţiei de mărfuri”. „Capitalul” Volumul I Marx afirma că relaţiile de producţie sunt fundamentale şi determină toate celelalte relaţii sociale. Capitalul. Doctrina economică a lui Marx Pentru a scrie opera sa principală. A considerat capitalistul a fi personificarea capitalului. A lucrat în condiţii materiale foarte grele iar Engels l-a ajutat de mai multe ori. Marx a muncit peste 40 de ani. După 1848-1849 s-a mutat la Londra şi a studiat istoria economică şi economia. dar specială. 2 factori ai mărfii care sunt contradictorii dar formează o unitate ce exprimă contradicţiile producţiei de mărfuri. muncă individuală şi muncă socială. În spatele relaţiei dintre 2 mărfuri exprimate prin intermediul valorii există relaţia între producătorii de mărfuri. Banii sunt văzuţi ca o marfă generală. Ca urmare. că societatea capitalistă este vie şi în continuă schimbare. ca urmare valoarea este o relaţie socială. A făcut diferenţa dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea de schimb.Manifestul partidului comunist a fost elaborat în 1848 de Marx şi Engels şi sublinia caracterul trecător al capitalismului care ar fi urmat să fie înlocuit cu socialismul.

Legea valorii Circulaţia mărfurilor înseamnă un schimb de chivalente. bazată pe însuşirea muncii străine. respectiv forma relativă şi cea de echivalent. de la procesul de producţie la reproducţia capitalistă. de la plusvaloare la salarii. Secţiunea a II-a – Plusvaloarea Teoria valorii: valoarea unei mărfi se poate exprima numai în valoarea altei mărfi. dobânda şi renta. iar mişcarea capitalului este nelimitată) precum şi la formula generală a capitaluli în sfera circulaţiei. Punctul său de plecare a fost marfa iar cel final legea generală a acumulării capitaliste.A folosit trecerea de la abstract la concret. Pentru modificarea valorii banilorce se transformă în capital. respectiv capacitatea/forţa de muncă. în opinia lui Marx. S-a referit la forma nemijlocită a circulaţiei mărfurilor (Marfă-Bani-Marfă sau obţinerea unei noi valori de întrebuinţare) şi la forma specifică (Bani-Marfă-Bani': banii devin capital. este necesară o marfă a cărei valoare de întrebuinţare este o sursă de valoare. A făcut trecerile de la marfă la bani – capital şi plusvaloare. A analizat pentru prima dată expresiie valorii. Până la Marx au fost analizate formele de manifestare ale plusvalorii. de la plusvaloare absolută la plusvaloare relativă. producţia se reia şi se obţine o sumă mai mare de bani cu plusvaloarea. A analizat apariţia banilor datorită dezvoltării schimbului. dar Marx a analizat plusvaloarea şi a descoperit esenţa producţiei capitaliste. posesorii de bani devin capitalişti. de la simplu la complex şi de la general la particular. . respectiv profitul. adică unul pierde şi celălalt câştigă. respectiv nu există plusvaloare. munca concretă şi cea abstractă şi legătura lor cu valoarea de întrebuinţare şi valoarea.

ca urmare îşi va vinde temporar forţa de muncă. manufactura şi fabrica. vor spori masa şi rata plusvalorii precum şi gradul de exploatare a muncitorului. posesorul banilor trebuie să găsească pe piaţă muncitor liber din punct de vedere juridic (să dispună de forţa sa de muncă ca de o marfă a sa) şi lipsit de mijloace de producţie (nu are de vânzare alte mărfuri). care îşi schimbă valaorea (capitalul devine forţă de muncă) şi produce plusvaloare. adică socializarea procesului de producţie. mijloace de muncă) şi capital variabil. determinată de timpul de muncă necesar pentru producerea şi reproducerea ei. ca urmare va creşte productivitatea. Marx a explicat şi efectele pozitive ale dezvoltării marii producţii maşiniste. Ca o particularitate. ca orice altă marfă. Astfel se va obţine plusvaloare. Capitalul se împarte în capital constant. Sunt prezentate efectele negative ale maşinilor asupra muncitorilor. respectiv muncitorul dă capitalistului în avans valoarea de întrebuinţare a mărfii forţa de muncă (capacitatea de a crea noi valori peste propria valoare) care este folosită în procesul de producţie.Pentru ca banii să devină capital. creşterea cantităţii bunurilor necesare pentru existenţa umană. Forţa de muncă are valoare. materiale. Căile de creştere a plusvalorii  absolută – cea obţinută prin prelungirea zilei de muncă. care este egală cu suma mijloacelor de subzistenţă necesare întreţinerii muncitorului şi familiei sale şi cele necesare pentru instruire. forţa de muncă este plătită după ce a funcţionat conform contractului. creşterea forţei productive.  relativă – din reducerea timpului de muncă necesar. Legea fundamentală a capitalismului ar afirma că scopul producţiei capitaliste ar fi obţinerea de cât mai multă plusvaloare. . Rata plusvalorii = (plusvaloare/capital variabil) x 100 Gradul de exploatare = (supramuncă/munca necesară) x 100 sau (plusprodus/produs necesar) x 100 Ca urmare. care nu-şi modifică mărimea valorii în procesul de producţie (materii prime. În opinia lui Marx capitalismul ar avea 3 etape: cooperaţia capitalistă.

Pe lângă capitalul industrial şi cel comercial este prezentat şi capitalul purtător de dobândă. Se pune problema legii tendinţei de reducere a ratei profitului. care este un capital bănesc cu o formă deosebită. În circulaţie există capital bănesc şi marfar. Rotaţia capitalului reprezintă circuitul capitalului ca proces periodic. În acelaşi volum sunt abordate şi formele rentei funciare. Pentru capitalism este caracteristică reproducţia lărgită înseamnă că o parte a plusvalorii devine capital. Mărimea avuţiei care funcţionează ca şi capital duce la concentrare. mai ales renta diferenţială. Procesul de acumulare a capitalului Reluarea procesului de producţie în proporţiile iniţiale sau reproducţia simplă reprezintă acumulare de capital. Volumul al II-lea – Procesul de circulaţie a capitalului A fost publicat de Engels în 1885. iar durata unei rotaţii este formată din timpul de producţie şi cel de circulaţie. Este importantă reducerea timpilor de producţie pentru sporirea plusvalorii.Munca productivă este cea care produce valoare şi plusvaloare. Capitalul care îmbracă aceste forme şi îndeplineşte funcţiile corespunzătoare fiecărui stadiu este capitalul industrial. salariul este preţul forţei de muncă. Volumul al IV-lea – Teorii asupra plusvalorii . adică la lărgirea producţiei pe scară mare şi la metode de producţie capitaliste. Volumul al III-lea A fost publicat de Engels în 1894 şi se referă la transformarea plusvalorii în profit şi a ratei plusvalorii în rata profitului. Concomitent cu concentrarea are loc şi centralizarea prin exproprierea unui capitalist de către altul. la 2 ani după moartea lui Marx. nu al muncii (deosebire faţă de gânditorii clasici). respectiv forma transformată a valorii forţă de muncă. iar în producţie capital productiv.

CAP. Pareto) – Lausanne. O atenţie deosebită este acordată evoluţiei teoriilor referitoare la plusvaloare susţinute de reprezentanţii diferitelor şcoli şi curente economice.A fost scris înainte de apariţia volumului I şi a fost publicat de Karl Kautsky în 1905. Fundamentele economiei de Carl Menger (Austria) în 1872. Mai târziu au apărut Von Mises. psihologică (Menger. au apărut trei orientări ale marginalismului: • • • utilitară (Jevons. matematică (Walras. Conţine aprecieri critice privind teoriile şi punctele de vedere din volumele IIII. Schumpeter. Von Wieser. respectiv principiul utilităţii finale/marginale. Revoluţia marginalistă a fost reprezentată de publicarea aproape concomitentă a următoarelor opere: • • • Teoria economiei politice de Stanley Jevons (UK) în 1871. Marshall) – în UK. Hayek şi marginalismul american (John Bates Clark).9 NEOCLASICISMUL Este o şcoală marginalistă. şcoală a utilităţii finale. Denumirea provine de la descoperirea unor noi metode de cercetare şi a unui nou mod de acţiune. Böhm Bawerk) – Şcoala austriacă. Ca urmare. . Elemente de economie politică pură de Leon Walras (Elveţia) în 1874.

iar utilitatea bunului reprezintă capacitatea de a satisface o plăcere sau de a evita o pierdere.9. nu proprietarii lor. Având în vedere că unităţile sunt interschimbabile valoarea fiecărei unităţi depinde de utilitatea celei mai puţin utile unităţi.1. • obiectului analizei: este considerată importantă găsirea modalităţii optime de combinare a factorilor de producţie pentru maximizarea utilităţii produsului. Gradul final de utilitate este invers proporţional cu cantitatea. date pentru a atinge optimul economic este centrul doctrinei. Ca urmare. Stanley Jevons A contribuit la definirea teoriei subiectiviste a valorii şi a definit „gradul final de utilitate”. o valoarea şi repartiţia fac corp comun. care operează în mediul abstract al concurenţei pure.2. Alocarea resurselor rare. dezvoltarea economică este înlocuită cu preocuparea pentru echilibru în mediu static. o sunt remuneraţi factorii de producţie. ca urmare. Trăsăturile generale ale neoclasicismului A păstrat valorile fundamentale ale clasicismului dar a abndonat teoria valoriimuncă pentru teoria subiectivistă conform căreia valoarea stabilită pe piaţă are impact asupra: • categoriilor economice adiacente valorii: o costul de producţie care reprezintă utilitatea sacrificată/de oportunitate. 9. . la nivel microeconomic. preţul se va reduce atunci când cantitatea creşte. Utilitatea totală şi „gradul final de utilitate” au devenit la Marshall şi Menger utilitate marginală. care devin relative. o preţurile. În viziunea sa costul determină valoarea.

pâine). de aceeaşi nuanţă. Valoarea poate apărea şi în afara schimbului în raporturile dintre individ şi bunurile care-i satisfac nevoile. Bunurile de rangul I se prezintă în 2 variante:  nevoile nu sunt.  modul de adresare a nevoii: bunuri de rangul I (satisfac direct nevoile – ex. 9. Bunurile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:  raritate : bunuri economice (rare) şi neeconomice. Teoria valorii Valoarea există doar în raport om-lucruri. făină) şi de rang superior (sunt bunuri prin intermediul altora.  aptitudinea bunului trebuie recunoscută. Carl Menger Este fondatorul Şcolii austriece de la Viena. de rangul II (satisfac indirect nevoile – ex. Conform opiniei sale (Teoria bunurilor) bunul are următoarele calităţi:  trebuie să existe o nevoie umană.  trebuie să existe puterea de dispoziţie a omului asupra bunului. adică au utilitate derivată) Doar bunurile economice au valoare şi sunt apropiabile. la rândul ei. valoarea bunului dispare. S-a pronunţat pentru abandonarea Aurului ca mijloc de plată şi pentru înlocuirea lui cu un instrument mai stabil.  bunul trebuie să aibă capacitatea de a satisface nevoia respectivă. Munca este o cauză indirectă a valorii prin cantitatea de utilităţi produse. pentru individ.grâu. iar dacă toate patru sunt respectate este efectiv bun.3. Costul determină oferta disponibilă. respectiv costul determină cantitatea de produse (produsele mai scumpe sunt mai rare). care determină. Dacă sunt îndeplinite doar primele două calităţi. Dacă nevoia nu există. gradul final de utilitate şi valoarea.Prin cost se stabileşte unitatea finală şi valoarea. bunul este util. Opera sa principală este Fundamentele economiei (1872). .

În situaţia unui schimb izolat. Conform Tabelului intensităţii nevoilor. preţul este nedeterminat şi depinde de abilităţile şi rezistenţa părţilor. Pentru Walras. în cadrul unei nevoi. Schimbul durează până când fiecare participant atribuie aceeaşi valoare mărfii vândute şi cumpărate. În situaţia de concurenţă perfectă. A preconizat naţionalizarea pământului. A avut o viziune generală a echilibrului. 9. . anticipându-l pe Keynes şi este considerat fondator al economiei pure. adică depinde de utilitatea sau productivitatea lor marginală. preţul este rezultatul confruntării dintre cerere şi ofertă şi se situează la nivelul ofertei vânzătorului cel mai puţin dispus să vândă şi al cererii cumpărătorului cel mai puţin presat să cumpere. Respinge afirmaţiile lui Ricardo şi Marx (salariul este determinat prin costul de producţie al muncii şi valoarea pământului stabilită după alte principii decât ale celorlalţi factori de producţie). libera concurenţă reprezintă calea de obţinere a maximului de utilitate. producătorii au posibilitatea să acţioneze asupra cantităţii oferite pentru a influenţa preţul. intensitatea scade până când nevoile sunt saturate iar consumul durează până când venitul se epuizează. Leon Walras Tatăl său a fost cercetător în economie. a serviciilor productive şi a capitalului. În cazul monopolului ofertei. preţul este mai puţin indeterminat. ca pentru liberali. Economia este bazată pe 3 pieţe interdependente: a produselor (esenţială). unităţile dintr-un bun se raportează la grade descrescânde de intensitate a acestora. Bunurile de rang superior În acest caz utilitatea depinde de utilitatea bunurilor de rangul I la a căror producţie servesc.4.

 teoria este statică. bazată pe o explicaţie psihologică: la cantităţi şi calităţi identice oamenii atribuie bunurilor prezente o valoare mai mare decât celor viitoare şi acest fapt explică dobânda.Legea echilibrului este rezultatul interdependenţelor de pe fiecare piţă şi al interdependenţelor dintre pieţe. Şcoala austriacă – Eugen von Böhm Bawerk Şcoala austriacă este marginalistă. Principala operă este Capitalul şi dobânda la capital (1889). dar schemele sunt prea simpliste şi au lacune:  studiul preţului şi monedei sunt insuficiente. Meritul principal al lui Walras îl reprezintă sinteza vieţii economice pe care a realizat-o. dobânda este rezultat al influenţei factorului timp asupra valorii bunurilor.5. 9. Echilibrul general între pieţe se datorează întreprinzătorilor care cumpără servicii şi capital şi vând produse. ci au salariu de direcţie şi plătesc dobândă pentru propriul capital. Teoria valorii este ca la Menger. respectiv concurenţa ar trebui să fie perfectă. Echilibrul de pe fiecare piaţă apare atunci când cererea este egală cu oferta şi preţul de vânzare şi cumpărare coincid.  concepţia economiei pure neglijează considerente de structură socială şi istorice. A încercat o teorie generală a repartiţiei veniturilor şi a respins teoriile lui Marx şi Menger. Autorul a firmat că explicaţia psihologică este insuficientă şi este necesară şi o motivaţie tehnică: de la primul act al producţiei şi până când produsul finit ajunge la . Böhm Bawerk a elaborat teoria bunurilor prezente şi viitoare. Ca urmare. Întreprinzătorii nu primesc profit.

6. deci trebuie creată o valoare suplimentară. În consecinţă . aproprierea privată. cu salariul. un bun prezent.consumator este necesar un „timp de aşteptare”. ca urmare valoarea subiectivă (utilitatea marginală) depinde de preţuri. investirea banilor pentru a obţine alte bunuri viitoare reprezintă un „sacrificiu” care trebuie recompensat prin dobândă. este măsurabilă în funcţie de aprecieri subiective. care să revină întreprinzătorului. capital şi muncii. Premisele utilizate: • • • libertatea muncii şi a schimbului. Pentru Clark existau 2 categorii de agenţi economici: muncitorii şi proprietarii de capitaluri şi nu ţine cont de întreprinzători. Oricare ar fi activităţile economice există 2 legi care acţionează: legea reducerii nevoilor şi legea randamentelor descrescânde pe care o aplică la industrie. Întreprinzătorul angajează muncitorul şi îi plăteşte forţa de muncă. dar munca este un bun viitor care va crea un bun de o valoare mai mică decât salariul. Utilitatea marginală. ca şi alţi reprezentanţi ai şcolii austriece. Bawerk. agentul economic este un homo oeconomicus perfect raţional care îşi urmăreşte doar propriul interes. independente de sistemul şi structura preţurilor. agricultură. 9. respectiv profitul. a explicat valoarea prin utilitatea marginală. Dar estimările subiectiviste sunt legate organic de sistemul pexistent al preţurilor. Marginalismul american – John Bates Clark S-a format la vechea şcoală istorică germană. a făcut abstracţie de timp. care depinde de intensitatea nevoii şi de raritatea bunului. conform acestei şcoli. mobilitatea perfectă a produselor şi factorilor de producţie.

însă demonstraţiile sale vizau o economie în dinamică. A introdus noţiunea de timp în analiza economică şi este considerat iniţiator al dinamicii economice contemporane. deci nivelul fiecăruia depinde de productivitatea marginală a fiecărui factor. creşterea capitalului. psihologia. A combinat explicarea ofertei. modificarea tehnicilor de producţie. Scopul şi metoda economics-ului . metafizica. 9. Alfred Marshall Principala sa operă este Principles of Economics (1890). repartiţia nu are nimic inechitabil. A susţinut concurenţa perfectă şi controlul statului asupra comportamentului marilor corporaţii. în opinia sa. iar mişcările muncitorilor nu sunt justificate. bazată pe productivitatea marginală (ca la clasici) cu explicarea cererii. Oxford şi Cambridge. A introdus în Anglia „moda marginalistă”. multiplicarea şi rafinarea nevoilor şi gusturilor. bazată pe utilitatea marginală (ca marginaliştii). este preţul factorilor de producţie. apoi a fost profesor la Bristol. care are cel mai mic randament. În consecinţă. matematica. iar la Oxford matematica. În 1867 a început să predea un curs de ştiinţe economice. modificarea procesului de organizare pentru creşterea eficienţei. Clark a presupus o economie statică. istoria. A utilizat 2 metode de cercetare – statică pentru echilibrul din economie şi dinamică pentru analiza factorilor care duc la dezechilibre: • • • • • creşterea populaţiei. A studiat filozofia. Cererea şi oferta duc la formarea preţului.7. economia.salariile tuturor muncitorilor sunt determinate de productivitatea ultimului muncitor angajat. Venitul.

În opinia lui Marshall starea de echilibru este identică cu statica. iar pe perioade lungi rolul revine ofertei. în care nu se produc transformări în ceea ce priveşte tehnica. Presupunând că cererea şi oferta acţionează liber şi că nu există monopol. însuşirea cunoştiinţelor ştiinţifice să se evidenţieze şi adapteze la veniturile aşteptate de la aceste investiţii. iar dacă preţul este mai mic decât cel de echilibru. respectiv cantitatea de marfă produsă în condiţiile echilibrului cererii şi ofertei reprezintă cantitatea de echilibru care se comercializează la preţ de echilibru. Dacă preţul este mai mare decât cel de echilibru. aşa că la fiecare schimbare a capacităţii de cumpărare a banilor şi cele două se schimbă în mod corespunzător.organizare. Pe perioadă scurtă rolul hotărâtor asupra preţului îl are cererea. oferta este mai mare decât cererea preţul va scădea. Valoarea şi preţul cresc sau scad. oferta este mai mică decât cererea şi preţul va creşte. Marshall nu a luat în considerare rolul tehnicii în influenţarea costului de producţie. Perioada lungă este caracterizată prin starea dinamică. situaţie normală care comportă libertatea şi proprietatea privată. Problema preţului La el noţiunea de valoare este similară celei de preţ. Legea utilităţii marginale arată că utilitatea marginală scade pentru fiecare om cu fiecare creştere a cantităţii de care omul dispune. creşterea populaţiei şi a capitalului. nici faptul că firmele foarte mari (monopoluri) impun preţurile. Producţia. consumul şi distribuirea veniturilor . dacă preţul cererii este egal cu preţul ofertei există echilibru. respectiv există un timp pentru ca investiţiile de capital şi eforturile materializate în utilaje. Metodele utilizate sunt inducţia şi deducţia.Scopul este de a-şi însuşi cunoştinţe pentru sine şi de a face lumină auspra unor probleme practice. Preţurile la care se pot vinde diferite cantităţi de marfă în decursul unei perioade şi/sau în condiţiile date se vor schimba la schimbarea condiţiilor. Perioadele foarte lungi nu sunt analizate. ceea ce semnifică faptul că şcoala analitică şi cea istorică sunt ambele necesare.

fapt ce a făcut necesare măsuri din partea statului. astfel.10 DIRIJISMUL În economia secolului al XIX-lea dominau IMM-urile şi legăturile de tipul liberei concurenţe. Avuţia reprezintă lucrurile care satisfac direct sau indirect necesităţile noastre. Dirijismului cerea următoarele: . prin vânzări. producţia. veniturile. CAP. Capitalul este o parte a avuţiei folosită pentru obţinerea de venituri sub formă de bani. Primul război mondial a dus la mari distrugeri materiale. Dividendul naţional este produsul total net al tuturor factorilor de producţie şi izvorul remunerării tuturor factorilor de producţie. Dirijismul economic a susţinut intervenţia statului începând cu deceniul al 4lea al secolului al XX-lea. ar fi: avuţia. Munca reprezintă efortul fizic şi intelectual pentru obţinerea unor rezultate. Teoria dividendului naţional este apropiată de cea a lui Ricardo şi susţine că disponibilităţile superioare celor necesare pentru plata resurselor puse în mişcare. după Marshall. dar dorea menţinerea proprietăţii private. financiare şi umane. consumul. devin variabile în funcţie de producţie. A mai existat şi revoluţia rusă.Noţiunile fundamentale ale ştiinţei economice care necesitau elucidare. i-a influenţat pe economiştii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. munca. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea domina marea producţie. Autorul face deosebirea între mărfurile pentru consum (pentru nevoi directe) şi cele pentru producţie (pentru nevoi indirecte). au sporit crizele şi a crescut şomajul. Echilibrul economic Marshall a studiat echilibrele parţiale şi mijloacele prin care se poate realiza echilibrul pe pieţele particulare şi. concurenţa imperfectă se transformase în una monopolistă.

 reforme structurale: • • • naţionalizări. JOHN MAYNARD KEYNES A fost creatorul Keynesismului. Ca urmare a incertitudinii viitorului. Ulterior a fost funcţionar la Trezoreria Marii Britanii. Nu a fost de acord cu impunerea de despăgubiri de război Germaniei. a dobânzii şi a banilor (1936). ca urmare s-a desprins de vechiul liberalism. apare. care are mai multe mobiluri: • mobilul speculativ – se face tezaurizare/economisire în speranţa aprecierii monedei. . stabilirea unui sistem de securitate socială. Opera sa principală este Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. motiv pentru care a demisionat din delegaţia UK şi a publicat Urmările economice ale păcii (1919). A fost scrisă după crize. Rolul important îl are analiza economică. În prefaţa acestei lucrări s-a referit şi la România. a studiat la Eton şi Cambridge. A fost împotriva fascismului şi bolşevismului. din SUA. New Deal. lucrare care a fost tradusă în limba română în 1920. după Keynes.   reforma repartiţiei venitului. iar teoria economică ar trebui să descrie realitatea. stabilirea unui „plan” (după 1930) pentru stabilirea echilibrului favorizând rate mai mari de creştere economică. Opera sa principală a reprezentat o ruptură ca metodă. controlul muncitoresc asupra gestiunii firmei. A fost căsătorit cu o balerină rusoaică şi a deschis în Cambridge „Arts Theatre”. A acceptat teoria clasică a preţului şi repartiţiei (salariul real = productivitatea marginală a muncii). Anii 1920 au reprezentat sfârşitul lui laisser faire. şomaj şi criza din 1929-1930 şi a justificat politica economică a lui Roosevelt. Keynes a făcut parte dintr-o familie cultivată. preferinţa pentru lichidităţi. din 1932.

Legea înclinaţiei spre consum afirmă: creşterea veniturilor duce la creşterea consumului într-o măsură mai mică decât creşterea veniturilor astfel încât o parte se poate transforma în economii. Înclinaţia medie spre consum: Keynes susţinea că investiţia nu este a priori determinată de volumul de economii. Înclinaţia marginală spre consum = 1-înclinaţia . Acest multiplicator arată că atunci investiţiile globale cresc. investiţiile depind de rata dobânzii şi de eficienţa marginală a capitalului. mobilul tranzacţiilor – lichidităţile sunt folosite pentru cumpărări curente în vederea asigurării unor condiţii conforme cu nivelul de trai obişnuit. respectiv investiţiile nete. acumulare şi consum. Legea psihologică a înclinaţiei spre investiţii susţinea că: • • • stimularea investiţiilor duce la folosirea deplină a forţei de muncă şi la lichidarea crizelor. venitul va creşte cu o mărime de K ori mai mare ca variaţia investiţiilor. astfel încât economia apărea a fi o ruptură în circuitul cheltuieli-venituri.• • mobilul precauţiei – economiile se fac pentru acoperirea unor riscuri neprevăzute. Economiile reprezintă un reziduu din venit după ce acesta a fost consumat. Legătura dintre monedă şi tezaurizare o face rata dobânzii. În ceea ce priveşte investiţiile defineşte investiţiile curente ca investiţii corespunzătoare cumpărărilor. factorul psihologic de determinare a eficienţei capitalului este constituit de aprecierile capitaliştilor asupra veniturilor viitoare posibile. statul ar trebui să stimuleze investiţiile pe termen lung. Prin multiplicatorul investiţiilor se face legătura dintre venituri şi investiţii şi pot fi stabilite proporţii între producţie. mai puţin uzura capitalului. A făcut propuneri cum ar fi: o taxă de stat pentru reducerea capitalismului rentier (speculaţii) şi pentru stimularea capitalului antreprenorial.

A elaborat modelul dinamicii economice. Reducerea salariilor nominale.marginală spre economii. ca urmare.1. iar K (multiplicatorul) este invers proporţional în raport cu înclinaţia marginală spre economii. Referitor la folosirea deplină a forţei de muncă. CAP. rata garantată şi rata naturală ale creşterii economice. progresul tehnic. Economia politică are 2 . După începerea celui de-al II-lea război mondial Keynes a făcut mai multe propuneri guvernului Marii Britanii. nu va stimula creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi. în care se modifică nivelul venitului şi condiţiile fundamentale (creşterea populaţiei. R. productivitatea muncii).11 NEOKEYNESISMUL 11.F. Modelul creşterii economice are 3 ecuaţii principale care se referă la rata de facto. austeritatea aplicată salariilor este incompatibilă cu democraţia. Keynes susţinea că şomajul ar fi involuntar. În 1941 a propus realizarea unei Uniuni Monetare Internaţionale cu o monedă comună. Atunci când întreprinzătorul anticipează o cerere insuficientă se ajunge la şomaj. Pentru abordarea globală şi sistemică a macroeconomiei a folosit indicatori agregaţi şi a susţinut că interpretarea sistemică ar duce la o mai bună înţelegere a interdependenţelor dintre economia de producţie (lumea reală) şi economia monetară (lumea semnelor). A refuzat etatizarea generală şi a fost pentru un plan care să ducă la abundenţă şi democraţie. în opinia lui Keynes.HARROD – Teoria dinamicii economice A criticat caracterul static al teoriei keynesiste.

Erik Lindhal . s-a apreciat că măsurile propuse erau nerealiste.R. Alţi reprezentanţi J.HIKS – a realizat o analiză diferenţială. Şcoala de la Stockholm În perioada 1932-1970 economia Suediei a crescut şi a apărut modelul suedez. E. În general.DOMAR – a calculat coeficientul marginal al productivităţii investiţiilor.sarcini.3. 11.2. J. 11.ROBINSON şi Pierro SRAFFA – au reprezentat „stânga” de la Cambridge şi au încercat „renovarea” Keynesism –ului.3. Măsurile anticiclice care trebuie luate pentru reducerea oscilaţiilor: o lucrări publice. o bugete pe 10 ani. o fonduri-tampon de mărfuri la scară naţională şi mondială. 11.1. respectiv lupta împotriva oscilaţiilor ciclice ale producţiei şi depresiunii cronice. o operaţiuni cu rata dobânzii. Economiştii au propus soluţii care au fost numite mai târziu Keynesiste.

. au prezentat un program de acţiune neoliberal care conţinea următoarele idei principale:  se exagerau tarele economiei de piaţă. însă mai exista şi un puternic curent liberal menit a răspunde ideilor dirijiste. În acest sens.12 NEOLIBERALISMUL În anii 1930-1940 predomina Keynesism-ul. pe baze matematice.A fost interesat de multiplicator pentru rezolvarea problemelor economice pe termen scurt. de către Samuelson. 11. Echilibrul Monetar. A fost un teoretician radical al şcolii dezvoltării şi a fost revoltat de lipsa justiţiei în funcţionarea economiei mondiale.3. În 1977 a luat premiul Nobel împreună cu James Meade pentru lucrări din domeniile comerţului internaţional şi al mişcărilor internaţionale de capital. 11. s-a bucurat de un succes mondial. CAP.2. Gunnar Myrdal Opera sa principală. A rezolvat anumite probleme de economie politică şi de fiscalitate. Această temă a fost reformulată precis. remunerarea capitalului) în diferite ţări. li se atribuia o durată exagerată deoarece dezechilibrele se manifestă pe termen scurt.2. A fost unul din autorii teoremei Heckscher-Ohlin conform căreia comerţul internaţional tinde să ducă la egalizarea parţială a factorilor de producţie (salarii. Bertil Ohlin A fost preocupat de comerţul internaţional.3.

 cele mai mari neajunsuri se datorau dezvoltării intervenţiei statului.  libertatea economică ar fi singurul sistem care ar permite existenţa elitelor.A. În opinia sa. F. Ludwig von Mises A fost doctor în drept şi în ştiinţe sociale. . A întemeiat. 12. A fost un liberal şi a demonstrat imposibilitatea realizării calculului în economia socialistă în lucrarea sa Socialismul.  într-o lume liberă monopolurile nu sunt periculoase şi statul poate lua măsuri împotriva lor. A criticat socialismul şi planificarea şi a respins dirijismul. A fost adeptul abordării fenomenelor economice din punctul de vedere al individului. a scris 19 cărţi şi a fost marginalist. economia este o ştiinţă a acţiunilor şi deciziilor. A insistat asupra raţionalităţii economice. Împreună cu Mises a format. ci o rezultantă a preferinţelei relevate în acţiune. în 1926. Institutul de cercetare a ciclurilor economice. A predat 25 de ani la Viena şi 24 de ani la New York.1.1. iar progresul este opera elitelor. 12.HAYEK A fost doctor în drept şi în ştiinţe sociale. respectiv dirijismului. În 1927 a devenit director al Institutului austriac de cercetări economice.1. Şcoala Austriacă Contemporană – şcoală ultra-liberală 12.2. Cercul din Viena. depăşind interpretările simplificate ale lui homo oeconomicus. în 1924. arătând că individul calculează înainte de a acţiona.1. apoi a fost profesor la Viena. A susţinut că teoria valorii şi a preţurilor nu ar fi psihologică.

apoi. Considera că emisiunea monetară trebuia să fie lăsată sectorului privat.1.Rueff (ramura franceză) monetarismul austriac (Hayek) . S-a opus socialismului şi a apărat individualismul. fără libertate economică nu există libertate personală şi nici libertate politică. A pledat pentru flexibilitatea tuturor preţurilor dar s-a opus unei politici macro-economice. devenind profesor la Chicago. apoi în RFG. Neoliberalismul Vest-german Au existat 2 tipuri „ideale” ale sistemului economic. Considera că fiecare individ are o informaţie unică ce poate duce la obţinerea profitului. În concepţia sa. adică socialismul ar fi un echivalent al sclaviei.2. ceea ce înseamnă că descentralizarea garantează folosirea rapidă a informaţiilor asupra circumstanţelor particulare.L-a criticat pe Keynes şi a tratat problemele monedei.Eucken.Friedman. S-a manifestat puternic împotriva regimurilor totalitare şi a elogiat concurenţa. cele ale lui W. schimbărilor internaţionale. 12. În 1974 a luat premiul Nobel împreună cu Myrdal. ciclurilor economice. A plecat în Anglia şi. creşterii economice.3. Monetarismul Principalele orientări ale acestui curent au fost: • • • monetarismul standard al Şcolii de la Chicago monetarismul metalist – J. 12. respectiv cel condus de la centru şi cel corespunzător economiei libere/de piaţă. Ca urmare. a fost mai ultra-liberal comparativ cu M. în SUA.

în timp ce monetariştii erau de părere că dezechilibrele ar fi un rezultat al intervenţiei discreţionare a autorităţilor centrale în viaţa economică. mai ales. Au pus în centrul analizei economice moneda şi au reactualizat teoria cantitativă a banilor. Monetariştii au observat că inflaţia anilor '60 a reprezentat problema care a făcut teoria Keynesistă vulnerabilă la criticile care i s-au adus. Fundamentele curentului monetarist La sfârşitul deceniului al 7-lea al secolului al XX-lea au apărut ca o „contrarevoluţie monetaristă” pe fondul declinului relativ al Keynesism-ului. keynesiştii nu puteau explica persistenţa inflaţiei prin curba Phillips şi. expansiunea masei monetare duce la modificarea ratei inflaţiei.1.12. K. independenţa relativă dintre masa monetară şi nivelul preţurilor în raport cu ocuparea forţei de muncă. accelerarea acesteia. Fondatorii curentului au fost: M.Brunner şi H. .Friedman. Keynesiştii considerau că dezechilibrele ar fi generate de incapacitatea pieţei de a funcţiona perfect. astfel încât modelele au fost tot mai agregate şi mai complicate. inflaţia este legată de dinamica preţurilor absolute. spre deosebire de Keynes. Principiile teoriei monetariste • • • evidenţa empirică a relaţiei existente între creşterea masei monetare şi creşterea preţurilor. Se constată o reorientare spre metodologia identificării unor relaţii de cauzalitate simple dar esenţiale.Jonson. În studierea inflaţiei au susţinut 3 ipoteze proprii: • • • ] inflaţia este fenomen monetar.2.

Inflaţia fiind dependentă de modificarea cantităţii de bani. care ar putea fi menţinută indefinit atâta timp cât formarea capitalului şi inovaţiile rămân la acelaşi ritm. În opinia sa. Milton Friedman A fost fondatorul principal al monetarismului. să atingă o rată seculară normală. A atacat funcţia de consum a lui Keynes şi a elaborat conceptul de venit permanent în locul conceptului lui Keynes. A lărgit orizontul monetarismului ca teorie generică şi a propus un program de politică economică ce trebuia să excludă intervenţiile discreţionare asupra masei monetare. cheltuielilor guvernamentale şi structurii fiscale. a respins relaţia lui Phillips. A definit conceptul de rată naturală a şomajului care ar reprezenta faptul că. la acelaşi nivel. A demonstrat că cererea de monedă reprezintă o funcţie stabilă. statul ar avea posibilitatea exercitării unui control monopolist asupra masei monetare aflate în circulaţie. 12. guvernul ar trebui să apere libertatea şi să aibă o sferă limitată. printr-o politică monetară adecvată ar putea fi asigurat echilibrul economic. Statul ar avea următoarele funcţii: controlul masei monetare în circulaţie şi funcţia bugetară în vederea obţinerii veniturilor bugetare necesare funcţionării. A fost adeptul unui curs flotant şi al unei şcoli care să aparţină sectorului privat care să ofere posibilitatea alegerii variantei optime pentru fiecare. în medie. . ratele salariilor ar tinde. A fost consilierul preşedintelui american Nixon. deci tendinţa ar fi pe termen lung. „Regula de aur” a politicii monetare ar fi creşterea cu o rată constantă a masei monetare care să menţină stabilitatea preţurilor.Conform acestor principii.2. susţinând că nu se poate ieşi din strarea de şomaj acceptând o inflaţie mai mare. respectiv să existe descentralizare şi statul să asigure un cadru monetar stabil.2.

A sesizat carenţele economiei de piaţă. • raritatea ar fi însoţită de randamente descrescânde. Sinteza neoclasică a avut ca principali reprezentanţi pe P.CAP.M. pentru consum prezent/viitor.13 SINTEZA NEOCLASICĂ/O NOUĂ ORTODOXIE Dezvoltarea post-belică a accentuat caracterul mixt al economiilor ţărilor occidentale. care reprezentau o combinaţie între sectorul public şi pârghiile economice folosite de către puterea publică în sectorul particular. statul ar trebui să intervină în vederea reducerii inegalităţilor. iar acţiunea concurenţei perfecte ar fi supusă elementelor monopoliste. mai ales prin organizarea şi dezvoltarea instrucţiei publice şi pentru asigurarea locurilor de muncă.Samuelson şi R. .A. de formare sau de ocazii favorabile. Ca urmare.SAMUELSON – premiul Nobel pentru economie în 1970 Principala sa operă este Economics. respectiv existenţa inegalităţilor de venit datorate diferenţelor în capacităţile personale. P.Solow. Îniţiativa privată ar fi modificată prin intervenţia statului. reducerii fertilităţii. creşterii populaţiei. pentru cine se produce în condiţiile acţiunii legilor universale ale resurselor limitate. cum. • o economie ar trebui să dea răspunsuri la întrebări cum ar fi ce. în care susţinea că: • teoria economică ar fi ştiinţa despre resursele rare pe care oamenii le aleg cu ajutorul banilor sau fără ei pentru a produce mărfuri şi despre repartiţia lor între oameni/grupe de societăţi.A. „Economia mixtă” de tip american este o economie în care controlul economic ar fi exercitat simultan de către instituţii publice şi private.

.  pentru fiecare moment istoric posibilitatea investiţiilor rentabile este strict determinată.Echilibru. pe lângă economii şi investiţii.  spre deosebire de Keynes. la echilibrarea cererii şi ofertei şi la realizarea întregului produs social. cerere şi ofertă. ceea ce înseamnă că pentru urcarea punctului de echilibru în vederea asigurării folosirii depline a forţei de muncă vor trebui încurajate artificial investiţiile ceea ce va presupune intervenţia statului. economii şi dinamică economică În ceea ce priveşte echilibrul.  echilibrul stabil va fi simţitor mai jos decât cheltuielile de producţie necesare asigurării utilizării depline a forţei de muncă. în ecuaţia echilibrului a introdus şi cheltuielile publice care ar avea un efect multiplicator asupra venitului naţional.  punctul de echilibru stabil al venitului naţional nu este similar celui de folosire deplină a forţei de muncă. la fel ca şi cheltuielile private. iar dacă investiţiile sunt mai mari decât economiile apare o creştere inflaţionistă a preţurilor. A acceptat o politică bugetară care să presupună creştera cheltuielilor publice şi reducerea impozitelor precum şi măsuri de politică monetară. a adoptat poziţii neokeynesiste şi a susţinut următoarele:  problema ar fi corelaţia dintre investiţii şi economii. dobânzi şi credite. A propus o politică economică cu 2 categorii de stabilizatori: • automaţi/ai pieţei libere – preţuri. profituri etc. un boom care se va termina prin depresiune. care sunt realizate de indivizi diferiţi..  o politică raţională a statului va duce la echilibrul economii-investiţii.  neconcordanţa acestora ar duce la dezechilibre şi disproporţii: dacă economiile sunt mai mari decât investiţiile o parte a produsului social este nerealizată şi se ajunge la criză.

problema complicată a determinării ritmurilor schimbării variabilelor în timp face necesară utilizarea metodelor matematice. Tipurile mecanismelor economice • • • staţionar – variabilele nu-şi schimbă importanţa în timp. Teoria dinamicii economice A considerat statica drept caz particular al dinamicii. respectiv variabilele importante nu sunt introduse în model. corelaţiei dintre multiplicator şi accelerator (vezi Keynes). . comenzi de stat. cauzal – comportamentul depinde de condiţiile iniţiale. prevăzute anticipat şi de perioada de timp scursă. pentru cercetarea ciclurilor economice şi a mecanismelor de creştere. spre deosebire de cel dinamic: • • • conţine legături între variabile şi ritmurile dezvoltării lor. investiţii publice etc. astfel încât variabilele se intercondiţionează. istoric – explică schimbările. În viziunea sa. presupune autodezvoltarea.• dirijaţi/pârghii ale statului – impozite şi taxe. sistemul dinamic. Este necesar a menţiona faptul că exagerarea aplicării matematicii în cercetarea economică poate dăuna bunei înţelegeri şi interpretării realităţii domeniului economic. dar cauzele sunt cu caracter extraeconomic. Este subliniat faptul că pot exista sisteme formate din combinaţii de genul: • • • • static – staţionar static – istoric dinamic – cauzal dinamic – istoric Analiza dinamică poate fi utilizată pentru cercetarea problemelor dobânzii.

A mai scris Educaţie şi creştere economică. o instruirea la locul de muncă.CAP.2. Şcoala din Chicago Edward Denison a susţinut că. A utilizat metodele statistico-matematice. învăţământul poate reprezenta factorul cel mai important al creşterii economice. în anumite perioade. o educaţia organizată legal la nivel elementar. mai ales în agricultură. Theodor W. A susţinut că în investiţiile umane ar trebui incluşi 5 factori şi anume: o facilităţile şi serviciile medicale (de sănătate). în ţările occidentale. Capitalul uman şi ştiinţa comportamentului uman Gary S. 14.14 TEORIA CAPITALULUI UMAN 14. o programele de studiu pentru adulţi. capitalul uman a crescut mai repede comparativ cu cel non-uman. Schultz a fost specializat în agricultură şi în economia ţărilor în curs de dezvoltare şi co-autor al raportului ONU intitulat Măsuri pentru dezvoltarea economică a ţărilor subdezvoltate. Becker . A constatat că.1. Reflecţii despre investiţiile în om. studii referitoare la Investiţii în capitalul uman. migraţia indivizilor şi familiilor pentru a obţine funcţii mai bune. secundar şi superior. organizate de către firme.

Ca urmare. care este o teorie a consumatorului deoarece în această operă afirmă că un consum permite generarea unei producţii a plăcerilor care presupune timp şi cere eforturi. transferuri de venit. studiul ansamblului comportamentelor umane şi a deciziilor care le însoţesc. adică sunt un bun de producţie. studiul mecanismelor producţiei şi consumului bunurilor materiale. dincolo de cel de cumpărare. respectiv satisfacţie sau un bun de consum din puncte de vedere economic. pentru părinţi. 3. Copiii pot produce. În cazul teoriei capitalului uman consumurile uzuale şi valorile personale care determină comportamente precum dragoste. avem de a face cu o nouă abordare a capitalului uman. copiii reprezintă o sursă de venit psihic. Abordarea economică a căsătoriei. . ştiinţa economică ar avea 3 vârste: 1. ostilitate. familiei Teoria fertilităţii Conform acestei teorii. Investiţiile şi cheltuielile fac ca întreprinderea să prospere şi să aducă satisfacţii superioare membrilor ei sau să aducă dezutilitate în cazul rupturii (divorţ) sau falimentului.Conform lui Becker. care duc la studierea şi a raporturilor de schimburi monetare. altruism şi altele sunt abordate din punct de vedere economic. fertilităţii. venituri nemonetare. În 1965 a publicat Teoria alocării timpului în care a susţinut că timpul ar fi fundamental pentru înţelegerea noilor comportamente ale consumatorilor. Becker a scris Capitalul uman (1964). cuplul este un fel de întreprindere în care fiecare este folosit de celălalt şi fiecare îl răsplăteşte pe celălalt prin afecţiune. cadouri. care este aproape similară teoriei tradiţionale a pieţei. 2. În opinia lui Becker. studiul fenomenelor marfare. de asemenea.

Variaţia costului copiilor poate corespunde unei variaţii a preţului hranei şi educaţiei. nesiguranţă. venituri obţinute din proprietăţi. Familiile trebuie să-şi producă propriii copii deoarece aceştia nu pot fi cumpăraţi sau vânduţi. pe de altă parte. deci au o „utilitate” şi. în tabere etc. În aceste condiţii. Fertilitatea efectivă nu este egală cu cea dorită pentru că unii nu pot produce câţi copii vor. fertilitatea ar fi determinată de venit. Căutarea partenerului este mai lungă dacă beneficiile anticipate sunt mai mari şi divorţul este mai greu de obţinut. Teoria căsătoriei Becker vorbeşte despre o piaţă a căsătoriei pe care fiecare caută cel mai bun partener. copiii sunt. pe de o parte. licee. O persoană poate decide să participe la piaţa căsătoriei şi/sau să caute partenerul potrivit. „Potriviţii” şi „nepotriviţii” se căsătoresc atunci când acest lucru maximizează producţia totală de mărfuri pentru toate căsătoriile indiferent dacă trăsătura caracteristică a căsătoriei ar fi: o financiară – rata salariilor. Vârsta la care partenerii se căsătoresc este mai mică dacă numărul de copii doriţi este mai mare. ar fi trimişi la grădiniţe. iar alţii produc mai mulţi decât ar vrea. venitul anticipat este mai mare. numărul copiilor depinde de capacitatea familiei de a-i produce şi aproviziona. nivelul educaţiei este mai redus. o psihologică – agresivitate. În concepţia lui Becker. Piaţa căsătoriei acţionează ca şi când ar maximiza nu câştigul din căsătorie comparativ cu cel al rămânerii singur. Familiile stabilesc numărul de copii pe care îi doresc şi mărimea cheltuielilor cu copiii. aceştia ar fi mai bine hrăniţi. facultăţi. cunoaştere. mai bine îmbrăcaţi. ci câştigul mediu comparat pentru toate căsătoriile. un bun de consum îndelungat. Ca urmare. inteligenţă. un bun de producţie. preferinţă. în funcţie de restricţiile impuse de condiţiile de piaţă. costurile de capital. ar sta în case mai bune. o genetică – înălţime.Cheltuielile cu copiii şi veniturile produse de ei variază în funcţie de vârsta copilului. . pasivitate. În cazul în care cheltuielile cu copiii au crescut.

cum ar fi:  educaţia şcolară. dependenţa materială.  creşterea motivaţiei participării la vot. sportului. Investiţiile în şcolarizare . respectiv investiţia optimă se află la intersecţia cererii şi a ofertei. Opţiunea individuală între prezent şi viitor îl determină pe un individ să facă studii sau nu.  îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la controlul naşterilor. o educaţie precară. să obţină un venit material imediat etc. Educaţia duce la creşterea câştigurilor financiare şi are efecte multiple auspra personalităţii umane.  informarea asupra preţurilor şi veniturilor etc.Investiţia în capitalul uman Capitalul uman reprezintă investiţiile care influenţează veniturile monetare sau nemonetare viitoare.  reducerea fumatului. instabilitatea materială sunt transferate de la părinţi la copii.  formarea profesională. Investiţiile în capitalul uman sunt importante pentru economia naţională deoarece în nici o ţară progresul economic nu este posibil fără educaţie şi pregătire.  migraţie. sarcinile premature.  sănătate. În schimb.  stimularea aprecierii muzicii clasice. Investiţia în capitalul uman se face pentru obţinerea profitului. Educaţia părinţilor se răsfrânge pozitiv asupra copiilor. Posibilitatea educaţiei şi pregătirii sunt diferite în funcţie de puterea economică a familiei. informaţiei. literaturii. cum ar fi:  promovarea sănătăţii.

Creşterea calificării costă timp şi bani. Lucrătorul se perfecţionează la locul de muncă din proprie iniţiativă sau la cererea întreprinderii. Teoria nu poate fi aplicată deoarece oamenii diferă în funcţie de productivitate. dacă se realizează în alte localităţi. parţial. Există elemente complementare între procesul de învăţare şi muncă. Ca urmare. investiţiile pentru informaţii referitoare la şansele favorabile la angajare sunt făcute către agenţii specializate. Alte cunoştinţe şi alte cheltuieli Forme de informare: informaţiile privesc preţurile diferiţilor vânzători.Cheltuielile pentru şcolarizare sunt cele mai substanţiale pentru pregătirea şi acumularea capitalului uman. Şcolile pot fi specializate într-un domeniu sau universale. care. sistemele social şi politic etc. între procesul de învăţare şi timp. nivelul de pregătire etc. pentru anunţuri publicitare. salariile oferite de firme. factorii de mediu. Aceste investiţii pot fi făcute de firmă. familie. Suma cheltuielilor din perioada de instruire depinde. de tipul de instruire. presupun cheltuieli băneşti şi de timp. care au o gamă largă de specializări. vizite la firme. Şcoala este ca o firmă care oferă programe de pregătire. şi vor duce la sporirea câştigurilor şi a perioadei active a vieţii individului. Îmbunătăţirea stării fizice şi emoţionale: investiţiile în sănătate determină creşterea productivităţii muncii. la fel ca şi procesul productiv. Pregătirea profesională la locul de muncă În acest caz. (în concepţia unor autori) CAP. spitale etc. şcolarizarea influenţează productivitatea muncii.15 ECONOMIA OFERTEI(neoliberală) .

asrfel că. Această doctrină a încercat medierea şi combinarea conceptelor economiei ofertei cu cele ale monetarismului. ceea ce va duce la creşterea consumului în defavoarea economiilor şi investiţiilor. în SUA şi Anglia au apărut teoreticienii ofertei. în marea parte a cazurilor.  CAP.  politicile de redistribuire a veniturilor au eficienţă foarte limitată şi. contravin intereselorcelor mai săraci muncitori.16 ŞCOALA PUBLIC CHOICE . Succesul teoriei ofertei în domeniul politic a slăbit cu timpul.  impozitele şi cheltuielile publice trebuie controlate şi trebuie înlăturate efectele nocive ale Statului Providenţă.'80 a demonstrat eşecul politicilor keynesiste. din 1975 şi până la mijlocul anilor '80. Coordonatele fundamentale ale teoriei ofertei piaţa este cel mai eficient sistem de dirijare a factorilor de producţie către activităţi ce corespund dorinţelor tuturor astfel încât se realizează alocările optime ale resurselor. una dintre cele mai radicale orientări neoliberale. dacă ratele marginale ale impozitelor sunt prea mari.Instabilitatea din anii '70 . Este preconizată o politică economică simplă. iar din a doua jumătate a anilor '80 Casa Albă a acordat atenţie teoriei cererii. de reducere a impozitelor odată cu reducerea reglementărilor şi constrângerilor ce reduc oferta.  întreprinderile şi indivizii sunt raţionali şi acţionează pentru maximizarea satisfacerii nevoilor lor. alegerile individuale vor fi modificate şi îl vor determina pe individ să prefere timpul liber în detrimentul muncii. doctrină care a mai fost denumită şi Reagan-ism.

La unele bunuri publice accesul este gratuit deoarece sunt finanţate prin impozite. Market and State – 1985 . care studiază procesul de decizie. Cele mai importante lucrări ale sale sunt următoarele: o Calculus of Consent – 1962 o Limits of Liberty – 1974 o Freedom in Constitutional Contract – 1978 o The Power to Tax – 1980 o Liberty. Guvernul este o instituţie prin care indivizii iau decizii colective şi îşi desfăşoară activitatea în mod colectiv. BUCHANAN A fost principalul reprezentant al acestei şcoli. Este selectată o alternativă care are consecinţe pentru ei şi pentru alţi indivizi. care analizează mecanismul opţiunii colective. Bunul public este furnizat de colectivităţi publice (administraţii. Opţiunile sunt făcute de indivizi şi pot fi private sau publice. la fel ca şi homo oeconomicus. Există 2 tipuri de analize: pozitivă. Universitatea Virginia. James M. A predat la Universitatea Tennessee. şi normativă. Universitatea George Mason (Virginia) etc. Universitatea California din Los Angeles (UCLA). În 1986 a luat premiul Nobel pentru economie. comunităţi locale). Universitatea Statului Florida. Teoria opţiunilor publice Această teorie presupune că omul politic este o fiinţă raţională care îşi urmăreşte propriile interese.Conceptul de opţiuni publice Opţiune înseamnă legere din mai multe variante/alternative. Public – se refă la colectivitate.

a semnalat imperfecţiunile procesului politic: o alegătorul raţional este ignorant datorită costului ridicat al informaţiei. o prestigiu.Termenul public choice a apărut în 1967. birocraţii îşi vor dori sporirea bugetului agenţiei/organizaţiei şi vor oferi servicii mai eficiente şi adaptate intereselor clienţilor şi pentru creşterea bunăstării proprii în mod direct prin mărirea numărului nivelurilor. În aceste condiţii.  Teoria Public Choice: a afirmat că piaţa politică are imperfecţiuni. o aşteptările privind salariile viitoare. în prelungirea teoriei lui Hayek. birocraţii îşi vor maximiza utilitatea personală prin: o putere. În 1967 a luat fiinţă şi Public Choice Society la Chicago. Contribuţiile lui Buchanan Teoria bunurilor publice: a criticat statul bunăstării. astfel încât beneficiile şi costurile sunt primite sau plătite de ceilalţi alegători. sprijinite de politicieni. o există câştiguri politice rezultate din politicile pe termen scurt. o intensitatea efortului muncii.  . există venituri din granturi. le-a analizat şi a propus mijloace instituţionale pentru remedierea lor.  Birocraţia: a prezentat birourile şi caracteristicile lor – managerii nu îşi vor spori veniturile în cazul în care costurile organizaţiei se vor reduce. o securitatea locurilor de muncă. Ca şi soluţii pentru introducerea concurenţei sunt menţionate: o contractarea unor agenţii de granting cu furnizori privaţi. o atractivitatea condiţiilor de muncă etc. o există interese speciale. analizând asemănările şi diferenţele dintre acţiunile pieţei şi cele colective. managerilor şi personalului. după publicarea lucrării Calculus of Consent de către Buchanan şi Tullock şi reprezenta necesitatea unei consultări interdisciplinare.

o descentralizarea. concurenţa.  Libertarianism care era pentru un stat minimal care să asigure maxima libertate individuală posibilă.o concurenţa cu firme private (de ex. iar celelalte aspecte privind organizarea socială erau considerate dependente de respectarea şi încurajarea individualităţii. mai ales în domeniul fiscal. Buchanan s-a situat la intersecţia celor 2 tendinţe ale liberalismului de la sfârşitul secolului al XX-lea:  Liberalismul conservator/tradiţional care susţinea că individul este integrat unei colectivităţi cu care se află în interdependenţă. Statul minimal: are 2 funcţii: respectarea ordinii constituţionale şi furnizarea bunurilor publice.17 ŞCOALA DEPENDENŢEI. nealinierea la modelele vestice şi războiul din Vietnam. ceea ce a dus şi la apariţia de noi paradigme. informarea. în acest caz. François Perroux. Structuralismul – Raul Prebisch. În anii '60 au apărut 6 curente economice referitoare la dezvoltarea economiei mondiale: • • Economia dezvoltării tradiţionale – Arthur Lewis. . există interese asumate de fiecare în funcţie de care oamenii încheie contracte care stabilesc drepturile individuale şi care garantează libertatea de posesiune şi acceptă un minim de constrângeri şi de transfer al drepturilor către stat. STRUCTURALISMUL. individualismul era criteriul esenţial. DEZVOLTAREA După al doilea război mondial au avut loc decolonizarea. în educaţie). este afirmată astfel dimensiunea socială a individului. au inspirat instituţiile internaţionale.  CAP. Gunnar Myrdal.

neomarxiştii respingeau reformismul şi considerau că economistul se angajează politic.1. lupta popoarelor este văzută ca echivalent mondial al luptei de clasă din marxismul tradiţional. • Analiza interdependenţei – s-a opus interpretării liberschimbiste şi a studiat producţia subdezvoltării prin influenţa economiilor dominante asupra structurii ţărilor sărace. • Interpretarea nevoilor esenţiale după crizele din anii '70 – raportul Clubului de la Roma (1972). 17.Sweezy.Lewis S-a născut în Antile.1. Pentru el piaţa duce la concentrarea puterii şi la difuzarea progresului prin căi indirecte ale repartiţiei echitabile a câştigurilor prin schimb.• Neomarxismul – Paul Baran. . A. A prefigurat teoria dependenţei legată de polurile de creştere. sunt preferate experimentările pe tern şi stimularea acţiunii ONG-urilor. se referă la rolul corporaţiilor multinaţionale şi la existenţa unui nou capitalism american. a luat premiul Nobel. P. Tradiţia în economia dezvoltării 17. • Modelul schimburilor inegale şi paradigma unei economii mondiale – Arghiri Emanuel (modelul neoricardian). a studiat procesele economice pe exemplul coloniilor. Immanuel Walenstein (problema brodeliană).1.

2. să fie un investitor activ. cultură. ultima ducând la un sistem coordonat de măsuri politice pentru dezvoltarea economică.  egalizarea condiţiilor sociale şi economice.2.17. interese locale. Raul Prebisch A fost argentinian. A analizat economiile din Asia de Sud şi de Sud-Est.2. A susţinut necesitatea unor schimbări de structură. În opinia sa.1. care presupun spargerea barierelor dintre caste şi înlăturarea deosebirilor după culoare. limbă. 17. Nu a avut încredere în echilibrul monetar. să stimuleze/îngrădească anumite sectoare particulare.  creşterea productivităţii muncii prin sporirea înzestrării tehnice şi a eficienţei investiţiilor de capital în toate ramurile de producţie. A fost un susţinător al ţărilor sărace şi a preconizat o nouă ordine internaţională. aceste măsuri să fie raţional coordonate astfel încât să se obţină un plan atotcuprinzător.  statul ar trebui să realizeze planificarea economică.  dezvoltare şi planificare. autor al conceptului de capitalism periferic. Structuralismul 17. să influenţeze şi direcţioneze dezvoltarea economică. statul poate asigura sau accelera dezvoltarea.1. adept al teoriei industrializării Sudului ca remediu al înlăturării decalajelor Nord-Sud. caracteristicile modernizării şi rolul planificării şi al statului în „Lumea a treia” sunt:  raţionalitatea bazată pe ştiinţă. origine. fiind pentru o politică de stimulare a . prezentând asemănările şi deosebirile dintre ele şi politicile pentru stimularea industriei.  perfecţionarea instituţiilor sociale şi a concepţiilor. Gunnar Myrdal S-a născut în Suedia şi a fost teoretician şi practician al statului bunăstării. educaţie. religie. întreprinzător.

18 ECONOMIŞTII ETERODOCŞI (neîncadraţi într-un curent dominant) Au reliefat necesitatea integrării analizei economice curente în evidenţierea rolului coaliţiilor şi conflictelor. Ca urmare. precum şi a imperfecţiunii informaţiilor. Caracteristicile gândirii economice a eterodocşilor  economia este parte a sistemului socio-cultural. 17. Echilibrul economic este influenţat de firma sau firmele dominante care îşi urmăresc propriul interes care contravine celui general. În ceea ce priveşte creşterea economică.2.2.exportului de bunuri manufacturate dinspre periferie spre centru şi subliniind că progresul de la centru duce la creşterea decalajelor. Conform acestei teorii efectul dominaţiei se poate manifesta pe plan intenţional sau neintenţional şi se caracterizează printr-o influenţă disimetrică sau reversibilă.  instituţiile reprezintă esenţa vieţii economice. sunt necesare creşterea produsului real/locuitor şi reducerea costurilor sociale. CAP. . François Perroux A scris 50 de volume. Perroux considera că economia este progresivă atunci când efectele inovaţiei se propagă mai repede şi cu costuri sociale mai mici. Teoria sa de bază este teoria generală a dominaţiei. într-o reţea de instituţii economice al căror sens se universalizează.

superindustriale. J.  teoria tehnostructurii şi instituţionalismului contemporan bazat pe relativismul legilor economice. 18. Walras.  criteriul principal al economiei capitaliste este reprezentat de capacitatea sa de a realiza o reproducţie lărgită.  a avut o viziune de ansamblu asupra evoluţiei economiei.  metodologia să favorizeze realismul şi pertinenţa. de aici.  dezvoltarea economică este dinamică şi istorică.  a analizat cauzele interne ale procesului istoric de dezvoltare. Joseph Schumpeter A fost influenţat de şcoala austriacă.1. democraţie – 1942 Principalele sale idei şi contribuţii sunt următoarele:  problema fundamentală a economiei este menţinerea echilibrului. . nu rigoarea formală. socialism. Opera sa a stat la baza a 2 orientări:  teoria societăţii postindustriale. puterea şi conflictele sunt esenţa economiei. teoriile dezvoltării ţărilor subdezvoltate.Clark şi Irving Fischer.  problemele inegalităţii dezvoltării.B. A acordat importanţă dinamicii economiei şi istoriei şi a reinterpretat ciclurile economice în funcţie de progresul tehnic şi de întreprinzători. repartiţiei dezvoltării şi a repartiţiei rezultatelor dezvoltării sunt cruciale şi. Principalele sale opere sunt:  Teoria evoluţiei economice – 1912  Ciclul economic – 1939  Capitalism.  a făcut deosebirea dintre inovaţii şi investiţii.

având aprecieri defavorabile la adresa acestora. În caz de recesiune sau inflaţie sistemul pieţei suferă mai . este intrinsecă sistemului planificat. Totuşi. Decalajele dintre disponibilităţile mai mari de bunuri şi servicii şi capacităţile mai mici ale puterii globale de cumpărare pot duce la o instabilitate ce poate deveni recesiune. John Keneth Galbraith A fost keynesist. în absenţa intervenţiei statului. permite marilor întreprinderi să iasă de sub influenţa mecanismului pieţei şi să intre în sfera organizării şi planificării. în opinia sa. Referitor la sistemul pieţei a susţinut că piaţa nu mai avea sens geografic. planificarea înlocuieşte piaţa şi preţurile stabilite de piţă cu cele stabilite de corporaţie. Acumulările mai mari ale marilor corporaţii neinvestite sunt cauze ale instabilităţii sau recesiunii. În opinia sa. A făcut diferenţa între:  Corporaţia întreprinzătorului din anii '20 . instabilitatea. În ceea ce priveşte sistemul planificat al economiei marilor întreprinderii a afirmat că proporţia şi talia întreprinderilor vor duce la diferenţieri de structură cu roluri şi urmări esenţiale deosebite în societate. Toate lucrările sale au reprezentat succese. instabilitatea este provocată de insuficienţa cererii efective şi se datorează erodării puterii de cumpărare.  Corporaţia matură în care locul determinant îl are tehnostructura. Melon.2. I-a criticat pe neoliberalii care considerau că jocul pieţei nu ar fi afectat de concurenţa imperfectă. Opera sa cuprinde:  Capitalismul american – 1952  Societatea opulenţei – 1958  Noul stat industrial – 1967 etc.18. A fost de părere că dezvoltarea sistemului industrial ăşi va supune piţa liberă şi o va adapta propriilor interese. Carnegi.'30 – Ford. a ocupat posturi cu putere de decizie economică şi politică în aparatul de stat în paralel cu activitatea sa didactică. I-a criticat atât pe neoclasici cât şi pe neoliberali. Formarea tehnocraţiei.

În concluzie. Galbraith este keynesist şi instituţionalis. .mult decât cel planificat deoarece un sistem planificat are posibilitatea de a controla preţurile şi capacitatea de a trece pe seama societăţii cheltuielile datorate creşterii salariilor. puternic influenţat de creşterea multinaţionalelor şi de modelele de comportament fondate pe economiile de scară din epoca fordismului. un gânditor al organizaţiilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful