P. 1
Dictionarul plantelor medicinale

Dictionarul plantelor medicinale

|Views: 89|Likes:
Published by TianaAna
dictionarul plantelor de leac
dictionarul plantelor de leac

More info:

Categories:Types, Research
Published by: TianaAna on Feb 03, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/03/2013

pdf

text

original

DICȚIONARUL

PLANTELR DE LEAC

Plantele medicinale au secrete şi compuşi pe care poate, noi, oamenii, nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. Medicamentele sunt făcute de mâna omului, în timp ce plantele au harul divin. O diferenţă care spune totul şi încă ceva în plus: că nu existăm şi că nu vom exista decât prin natură.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dicţionarul plantelor de leac. - Ed. a 2-a, rev. – București: Editura Călin, 2008 Bibliogr. ISBN 978-973-7661-08-1 81'374.2:633.81+633.88=135.1

© Editura Călin Editura Călin este marcă înregistrată

Dicţionar realizat de Eugen Mihăescu și colaboratorii Concepţie grafică – Mihnea Truşcă Tehnoredactare – Călin Mihăescu Editor – S.C. 5 M Exim SRL – Editura Călin București, sector 6, Drumul Taberei nr. 120 www.edituracalin.ro | e-mail: edituracalin@gmail.com

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC plante medicinale de uz curent plante medicinale renumite plante medicinale rare plante medicinale exotice alimente medicinale Editura Călin .

.... Leurda... Mazărea.. Mărul. Chili/Arborele de chili.. Drobiţa. Coada racului............................................. Brusturele.. Cola. Mărarul.............. Caisul.................. Ghiocelul............... Lichenul de stejar........ Feniculul..... Linariţa... Lumânărica........ Alunul... 48 Eucaliptul.... Bujorul de munte....... Hrișcă............ Bobul......... Castanul...... Mesteacănul. Dracila..... Maghiranul.................... Captalanul..... Fumăriţa........... 67 M .. Bozul. Arinul negru............... Coada zmeului....... Fagul.. Fasolea. Creţușca... Anasonul............... Gălbinelele.................. Ceaiul................... F.. Iarba neagră............. Cimbrul de cultură......... Dovleacul....... Ghinţura pătată........... Cucuta............................ Busuiocul....... Iarba lui Cristofor............ Iedera.. Cocotierul....... Dafinul..... Angelica.. Gălbenelele..... Feciorica......... Cătușnica.... Curpenul de pădure.................. Cicoarea....... Isopul.... Bănuţii....... Ardeiul iute........ Căldărușa......... 12 C ....... Ciumăreaua............. Albăstrelele...... Dediţelul... Cacao/Arborele de cacao...... Iarba mare.... Lemnul câinesc. Ciuboţica cucului.................................... Cireșul și Vișinul..................................... Cartoful... Fluierătoarea. Ciumăfaia...... Călinul...... 74 .......... Ginko biloba..... Lemnul dulce....... Arahidele. Ienupărul... Mărul lupului.......................... Mătăciunea.... 41 E ................. Dudul........ Castravetele. Bananierul................... L ........ Armurariul........ Coada șoricelului............... Măceșul.. Mărgelușele....... Mandarinul.. Liliacul......... Măcrișul iepurelui... Mangoldul............ Iarba grasă........... Creţișorul...... Floarea paștelui........ Lingureaua. Cerenţelul... Brădișorul. Buretele de stejar... Bradul...... Iarba roșie. Drojdia de bere..... Ghinţura albastră..... 59 Hameiul................ 53 H ........................ Cafeaua/Arborele de cafea.. Foaia grasă................... Degetărelele. Ghinţura violetă)..... Chinina/Arborele de chinină... Limba broaștei.. Coriandrul.. Frasinul.. Brânca... Aloea.. Degeţelul lânos.. Angelica de pădure................. Dentiţa. 20 D .......... Bobornicul.............. Hibiscus..... 67 Jneapănul. 5 Cuprins B . Agrișul...... Crușânul... Brebenelul..Afinul... Iarba broaștelor..... Laptele câinelui..... Curcuma/Curry........................ Brâncuţa... Ghimpele............... Feriguţa...... Drobușorul.... Ipcărigea............ Macul de câmp.... Mango... Cimbrișorul......... Ceapa... Genţianele (Ghinţura galbenă....... Broccoli................................. Lemnul Domnului. Izma bună (Menta).............. Cimișirul.... Coroniștea.......................... Brândușa de toamnă.................... Floareasoarelui............... Iarba șarpelui. Fucusul/Alga fucus.... Izmușoara de câmp. Arnica... Amăreala...... Iarba de șoaldină..... Măselariţa. 48 G . Ananasul.... Drobul................................... Curmalul.................... Gălbăjoara... Ghizdeiul.... Cucuta de apă............ Calomfirul........ Limba boului........... Leușteanul.. Asmăţuiul.................. Măcrișul..... Coacăzul negru.. Cornul secarei........................................... Mătrăguna.................................. Lichenul câinilor.................. Lăcrimioara.............. 4 A ....... Cuvânt înainte ............ Dumbravnicul..... Cuișoarele/Arborele de cuișoare... Cânepa................... Lămâiul.. Grâul.. I .... Măslinul..... Ginsengul....... Colăceii babei.......... Coada calului... Levănţica............... Bătrânișul......... Lăsniciorul..... Macul de grădină..... Camforul/ Arborele de camfor..... Grape-fruitul/Grepfrutul. Hreanul.................... Meiul.. Limba mielului...... Fragul.................. Anghinarea...................................... Degetarul galben........ Inul...... Feriga.... Izma broaștei...... Cornul..... Gutuiul... Crinul de pădure......... Merișorul.... Mate... 61 J ....... Coca... Ghimberul... Buruiana de trânji........ Bamele.................... Cătina albă....... Cornaciul........ Lintea.. Dalacul. Chimenul.

. Pepenele galben.. Sparanghelul....... Săpunariţa............................... 90 O ........................ 137 Ţ ....... Nufărul galben.......................... Răchita roșie.. Negrilica..... Patisonul.... Tarhonul..... Pirul.... Ţintaura.... Ricinul........ Virnanţul.......................... Urzica................ Pinul.... Ochiul lupului. 118 Ş ............... Rodiul/Rodia.... 145 V ..................... Siminocul... Pecetea lui Solomon............ Rostopasca.... Scorţișoara/Arborele de scorţișoară/Scorţișorul. Viţelarul....... Varza creaţă..................... Pătrunjelul..... Roiniţa... Vulturica...... Prazul.................. Obligeana. Susanul..... Portocalul.. Păștiţa....... Migdalul. Socul............. Urzica moartă............... Mutătoarea...... Părul.......... Trandafirul............... Tuia/Arborele-vieţii.... Vâscul. Sorbestreaua.................. Sovârvul... Smochinul.................... Rodul pământului......... Sănișoara. Pelinul..... Schinduful.......... Orzul...... Napul.... Orezul............ 158 .......... Silurul. 135 Șofranul. Salvia................... Păstârnacul.... Mușchiul de munte. Scânteiuţa..... Porumbul..................... Morcovul sălbatic. Mușeţelul............ Zmeurul.... Troscotul de baltă. Porumbarul.............. Salata verde. Rogozul.. Ștevia.......................... Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi ................. Volbura.............................. 95 P ................ Plesnitoarea........... Mușeţelul roman.... Pepenele verde. Păpălăul........................ Piperul de baltă....... Spanacul...... Ulmul... Untul vacii....... 99 R .... Sfecla roșie.......... Muștarul alb..... Prunul... Scorușul de munte......... Vineriţa................. Mojdreanul........ Urechelniţa............................................. Teiul.......... Soia......Mielăreaua...... Răculeţul.. Mutulica........ Vinariţa... Plopul negru... Reventul.... Scara Domnului................. Scaiul ghimpos. Spânzul.... Păpădia. Salba moale...... Vătămătoarea. Nalba mare....................... 155 Z ........................ Năpraznicul...... Vanilia. N ............. Piperul negru.... Podbalul..... Pătlagina......................... Mirtul.. Salcâmul... Papaia.. Ovăzul.................. Pochivnicul.. Răchitanul... Turiţa mare. Nu-mă-uita. Ruscuţa de primăvară........................ Mierea ursului...................... Trei fraţi pătaţi.......... Pătlăgica roșie.. Yucca U ... Untișorul........ Sporiciul...... Omagul. Moșmonul........ Tătăneasa.................................... Scaiul măgăresc. Salcâmul japonez.... Oreșniţa.... 149 Y ...... Turta....... Ventrilica........... Nucul.......... Pufuliţa.......... Piretrul.... Năsturelul................ Murul... 144 Ţelina............ 155 Zămoșiţa........ Sclipeţii..... Nemţișorul de câmp.... Sânzienele.. Sunătoarea............... Ridichea........ Talpa gâștei.. Troscotul......... Schinelul....... Rozmarinul..... Stirigoaia. Talpa mâţei....... Splinuţa........ Scaiul dracului................ Saschiul......... Toporașii......... Usturoiul.. Trifoiștea de baltă.. Osul iepurelui.......... Păducelul. Stejarul........... Scaiul vânăt.. Tulichina. Nufărul alb......... Pătlăgica vânăta....... Muștarul negru......... Năutul... Secara......................... Ungurașul.......... Roua cerului........ Sulfina. Popâlnicul iepuresc..... Verigariul..................... Slăbănogul. Traista ciobanului. Vindeceaua............... 157 Bibliografie selectivă .......... Piersicul........ Zorelele............................... Morcovul de grădină................. Roiba................................. Viţa de vie........ T ....... Trifoiul roșu............... Stuful. Odoleanul/Valeriana.......... 112 S ............... Piciorul lupului.. Strugurii ursului.......... Scumpia.................... Nalba neagră.............................. Tămâiţa................

să ne-o apropiem. în pace și în armonie. O diferenţă care spune totul și încă ceva în plus: că nu existăm și că nu vom exista decât prin natură. cu natura. nicidecum. lumea faunei. iar prezentul dicţionar încearcă să ne ajute în acest demers. oamenii. Desigur. desigur. deși istoria oamenilor ne arată. și anume că aceștia au străbătut-o bizuindu-se și pe puterea mică-mare a plantelor tămăduitoare. . există o lume pe care trebuie. în timp ce plantele au harul divin. între adânc de mare și vârf de munte. deschizându-ne o ușă spre miracolele de lângă noi. deplină și strălucitoare. noi. Între hotarele mierii și ale laptelui. modă. Se spune. Medicamentele sunt făcute de mâna omului. Care temei nu poate fi altul decât sănătatea. pe leacurile izvorâte generos din încă prea puţin pătrunsele lor taine. moft sau tradiţionalism cu orice preţ. că medicamentul tratează repede și eficient și că planta medicinală nu poate fi decât un adjuvant sau o terapie de întreţinere.să-i zicem. altceva. Cu încredere și la modul practic. nu le vom dezvălui niciodată în toată complexitatea lor. ci o necesitate și un incontestabil temei. răsfăţ. parcă. lumea animală. beneficiile vor fi nepreţuite.pe care este atât de necesar s-o înţelegem și pe care trebuie s-o cercetăm. vital . desigur. Reîntoarcerea oamenilor spre tratamentele medicinale. spre practicile și terapiile naturiste nu e. Vorbim aici despre lumea vegetală . așa cum deja încercăm să regăsim. Plantele medicinale au secrete și compuși pe care poate. întru binele și echilibrul nostru. neobosiţi și adesea pasionaţi.Cuvânt înainte Plantele medicinale sunt monumente și minuni ale naturii.

înălţimea sa fiind de numai 50 cm. dezinfectant intern. Ramurile sale sunt spinoase. cuprinsă între 60 și 150 cm. Alt preparat obţinut din afin este tinctura. au formă lobată. ramurile sale având. De altfel. Fructele. dar nu sunt de neglijat nici fructele. Agrișul este un arbust cu o înălţime. tulburări ale circulaţiei sângelui. Acrișoare. tot pe bază de alcool și afine se prepară lichiorul de afine. diuretic. agrișele . De asemenea. cât și fructele de afin au acţiune astringentă și contribuie la reducerea zahărului din sânge (diabet). Fructele conţin pectine. coacăze. păroase. afine. iar frunzele. Apare și sub formă cultivată. De asemenea. antihemoragic. Datorită mirtilinei și neomirtilinei. au fost identificate cel puţin 10 reţete alimentare pe bază de fructe de afin. alcool și alţi ingredienţi. dar și pentru consum în gospodărie. Se prezintă ca un arbust scund. de la circa 800 de metri în sus. desigur. mai ales pe timp de noapte. Frunzele de afin se remarcă printr-o importantă acţiune bacteriostatică și sunt considerate a fi principalul agent terapeutic din structura acestei plante. Afinul este un arbust bogat ramificat. Întrebuinţări. apar la baza frunzelor în lunile aprilie și mai. fiind considerate un aliment ecologic. Mai nou. sunt comestibile. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. trebuie reţinută și influenţa afinului în sporirea acuităţii vizuale. cu zahăr. sau ceva mai deschis – spre grena. Afinul crește pe munte. Afinul este. acizi. prin tufărișuri și păduri. Produsul principal pentru tratament este ceaiul. Prezentare. Atât frunzele. Aparţine familiei saxifragaceelor. Cei inventivi prepară chiar și vin de afine. afinele sunt plăcute la gust. cu o nuanţă de albăstrui-metalizat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC A 5 Afinul Denumirea știinţifică: Vaccinium myrtillus. Specialiștii afirmă că tratamentul cu ceaiuri de afin contribuie la creșterea acuităţii vizuale. afine de munte. gustul fiind dulce-acrișor. Denumiri populare: pomușoare. În ceea ce privește utilizarea fructului de afin în bucătărie. cunoscute sub numele de agrișe. valoarea economică a afinelor crește. Florile. stomatite. afecţiuni reumatice. la maturitate. S-au observat efecte pozitive și în utilizarea afinului sub formă de unguent. de mici dimensiuni. sechele de infarct. în micoze. coronarită. Agrișul Denumire știinţifică: Ribes uva-crispa sau Ribes grossularia. Taninul se găsește nu numai în frunze. Afecţiunea în care afinul are o mare importantă medicinală este. agrișele au formă ovoidală sau chiar sferică. totodată. afinul poate fi considerat o sursă excepţională de insulina – insulina vegetală. neomirtilină. folosit – la nevoie – și în combinaţie cu alte plante medicinale. Recoltarea agrișelor se face pe tot parcursul verii. gălbuie sau chiar roșiatică. Preparatele din această plantă au efecte pozitive și în enterocolite. mirtilină. se prepară o băutură alcoolică de casă – afinata. vitamina C. faringite. și pot fi consumate ca orice fruct. valoare medicinală au și rădăcinile de afin. diabetul. dezvoltându-se în mai-iunie. ceaiul de frunze. Culoarea lor poate fi verzuie. În tratamente naturiste. Face parte din familia ericaceelor. afinul este cunoscut ca un însoţitor benefic în tratamentele privind diabetul. inclusiv miere. până spre golurile alpine. în permanenţă. Substanţe active importante care se găsesc în fructele. Pentru tratamente se utilizează mai ales frunzele. Din frunze se face infuzie. culoarea verde. Reduse ca dimensiune. de culoare verzuie sau roșcată. provitamina A. Prezentare. Fructele sunt de culoare neagră. iar din fructe se prepară decoct sau se macerează. mai ales când lumina este redusă sau chiar noaptea. și un activ agent antidiareic. Agrișul crește în zona montană și subalpină. Denumire populară: pomușoare. gută. dar mai ales în frunzele de afin: tanin. Frunzele sunt oval-alungite. zaharuri. iar florile au culoarea roz-palid. Din fructele de afin. din care se prepară un decoct. În condiţiile vieţii moderne. ci și în fructe.

vermifuge. ramificată. Albăstrelele se folosesc. de la albăstrele se recoltează inflorescenţa (sau chiar numai petalele). Florile. sodiu. și nu numai. potasiu. a reumatismului. cu bune rezultate. totodată. în afecţiunile cardiace. în combinaţie cu alte plante medicinale. Ca plantă medicinală. sunt recomandate în alimentaţia copiilor. Pentru aplicaţii medicinale se prepară: pulbere. și în stare proaspătă. în inflamaţii ale pleoapelor. sunt un bun regulator al activităţii digestive și hepatice. purpurii. și în curele de slăbire. acizi – mai ales acidul citric. granule. în mod obișnuit. Datorită condiţiilor climatice. calciu. Agrișele sunt recomandate. Importanţă pentru practica medicinală au frunzele. Albăstrelele sunt plante erbacee din familia compozitelor. iarba frigurilor. dar și acidul malic sau tartric. În practica medicinală curentă. În practica naturistă. B1. Potrivit specialiștilor. floarea grâului. Au efecte. în curele de dezintoxicare. Acest suc se găsește și în alte părţi ale plantei. Acţionează. tătăișă vânătă. produsul terapeutic pe bază de albăstrele acţionează pe trei direcţii: calmant. Denumiri populare: măturică. adică în conjunctivite. având acţiune pozitivă în caz de insuficienţă menstruală. tulpina albăstrelelor este păioasă. foarte bogat în vitamine și săruri minerale. Este utilizată și în afecţiuni precum congestiile cerebrale sau migrenele. cu încredere. Înfloresc din iunie și până în septembrie. în tratamente privind iritaţiile oculare. Prezentare. pectine. Celelalte efecte în plan terapeutic se obţin. stomahice. floarea paiului. dar poate fi utilizată și planta întreagă. agrișele sunt utilizate datorită calităţilor lor laxative și depurative. Aloea Denumire știinţifică: Aloe vulgaris. înalte de până la un metru – înălţimea lor fiind. dispuse în formă de spic. Întrebuinţări. pilule laxative. cianină. lanurile de grâu și secară. tanin. La maturitate. Datorită toxicităţii sale mari (poate fi mortală!). în principal. Are frunze foarte groase. Aloea este o plantă exotică decorativă ce aparţine familiei liliaceelor. Substanţe active importante: doi compuși specifici – barbaioină și emodină. cu succes. până la 1 kg de agrișe pe zi. a afecţiunilor renale sau ale vezicii urinare. fiind socotite „fructul vacanţelor de vară” petrecute la munte (agrișele sunt un excelent tonic-aperitiv. în România se găsește numai cultivată. de asemenea. diuretic. în gută. În mod obișnuit. Prezentare. în industria alimentară. În vârful tulpinii se dezvoltă capitule cu flori în nuanţe de albastru-violet. dar în cantităţi mai mici. Aloea prezintă interes pentru femei. consistente. Albăstrelele smălţuiesc fâneţele. aloea nu se va utiliza decât sub îndrumarea specialistului. Totodată. Substanţe active importante: vitaminele A. roze și chiar albe – mai exact spus niște măciulii care sunt asemenea unei explozii de petale. B2. păroasă. aloea se remarcă. însă. și împotriva diareii. Albăstrelele Denumirea știinţifică: Centaurea cyanus. ce se pot închide seara și deschide dimineaţa. Agrișele au și o mare valoare medicinală. O aplicaţie cu albăstrele poate readuce și pofta de mâncare. Întrebuinţări. vineţea. sunt galbene sau roșii. C și P. Întrebuinţări. albăstrelele sunt utilizate în tratamentele legate de inflamaţiile ochilor. din care se extrage sucul de aloe. Substanţe active importante: centaurina. lemnificată. dar și un bun digestiv). se face cură de agrișe. Agrișele sunt fructe mult căutat de naturiști. chiar și atunci când condiţiile de viaţă sunt dificile. fosfor. și în suferinţele reumatice. cărnoase.6 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fiind prelucrate. pelargonină. precum și un diuretic natural și eficient. Datorită conţinutului lor. taluzurile drumurilor. În mod obișnuit. Preparatele din albăstrele se folosesc și ca diuretic. Preferă locurile uscate și însorite. astringent. Aloea provine din zona mediteraneană. prin efectele sale tonifiante. de 50 – 60 cm. . ajungându-se să se consume. sau se potenţează. fiind bogate în săruri minerale și vitamine. dar mai ales ca un bun purgativ. Sucul se poate utiliza.

florile de alun (mâţișorii) pot fi utilizate în prepararea ceaiurilor sudorifice. Fructul este o capsulă. Poate crește până la cinci metri înălţime. sub formă de decoct. determinând o mai bună funcţionare a aparatului respirator. Valoare terapeutică au nu numai alunele. Fructele. Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii. Prezentare. Florile sunt sub formă de mâţișori. Amăreala este recunoscută ca un agent activ în afecţiunile pulmonare. Amăreala este o erbacee de mici dimensiuni – maximum 20 cm – cu flori ce pot fi albe. Substanţe active importante: poligalina – aceasta fiind substanţa care dă gustul amar apoi saponine. Întrebuinţări. Preparatele de amăreală au o puternică acţiune tonifiantă. o inflorescenţă sub formă de spic. fiind foarte hrănitoare. de fapt. Alunele de pădure sunt. magneziu. Crește prin pădurile de fag. violete. alcoolul specific numit poligalită. mai nou. aproape ovale. Surprinzător pentru cei din regiunile mai reci ale planetei. Principalul domeniu de aplicaţie rămâne. au un peţiol de unu-doi centimetri. Prezentare. în timp ce extractul de frunze și coji sau de ramuri tinere este considerat eficient în periflebite. Modesta plantă cunoscută sub numele de amăreală aparţine de familia poligalaceelor. fluidifiantă și expectorantă. însă. În tratamentele cu amăreală se recomandă a se folosi. Prezentare. deoarece poate irita tractul digestiv. alunul se remarcă și prin puterea sa depurativă (de curăţire a organismului). așa cum îl știm noi de la piaţă este. de stejar. puternic nutritive și cu valoare energetică mare. Întrebuinţări. precum și ca fortifiant. glicozide. cel mai adesea albastre. Substanţe active importante: azotaţi. preparatele de amăreală provoacă purgaţie și contribuie la buna desfășurare a menstruaţiei. de obicei. sub formă de tufișuri. puternic amar. Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Are frunze lungi și o tulpină scurtă ce poartă. tusea convulsivă. Ca plantă medicinală. gustul ei fiind. . Alunul înflorește devreme. Importanţi în terapie sunt și mâţișorii de alun. Înflorește la sfârșitul primăverii și aproape toată vara. calciu. ci și frunzele și. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei hemolitice. Uneori se folosesc doar florile. coaja sau ramurile arbuștilor tineri. Fructul de ananas. iar frunzele. în vârf. a sistemului nervos. sistemul respirator. iar partea aeriană a acestei plante se prezintă sub formă de tufă. provocând o secreţie bronșică masivă care e. după cum îi spune și numele. Amăreala crește prin fâneţe. Rizomul este scurt. Poate fi întâlnit și pe pajiști. aparţinând familiei bromeliaceelor. potasiu. adică alunele. în amestec cu arborii de bază sau la margine. cupru. valoare medicinală are toată planta. pe terenuri înţelenite. seamănă întrucâtva cu ghinda sau chiar cu jirul și se grupează câte două – patru la un loc. tuberculoza pulmonară. probabil datorită concentraţiei mai mari de substanţe active. datorită acestei compoziţii de excepţie. amăreala făcând parte din terapiile privind pneumonia. a stomacului. În cazul amărelii. vitaminele A și B. Ananasul este o plantă tropicală originară din America. Denumire populară: șopârliţă. Pentru practica gastronomică naturistă au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune. și un bandaj gastric.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 7 Alunul Denumirea știinţifică: Corylus avellana. În cantităţi mari. decoct și suc. Polygala vulgaris. Aria de răspândire – de la câmpie până la munte. Amăreala Denumirea știinţifică: Polygala amara. frecvent în zona dealurilor. alunele sunt asimilate repede și aproape în totalitate de organism. Marele navigator Cristofor Columb a văzut ananași în Guadelupa. Cu proprietăţi astringente. Este o plantă perenă. albastre. o combinaţie (o aglutinare) de fructe produse de mai multe flori alăturate. fier. În practica medicinală se utilizează. întotdeauna. mai nou și sub formă de extract. Din părţile cu valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie. materii grase. În mod obișnuit. bronșita. în 1493. ananasul este o erbacee. ci și în menţinerea unei stări generale bune. totodată. de ulm. în martie. Ananasul Denumire știinţifică: Ananas sativus. pe marginea drumurilor. fosfor.

reglează activitatea intestinală. mici și albe. având și proprietăţi antispastice și carminative. Totodată. anasonul se remarcă în primul rând prin faptul că revigorează activitatea pancreasului. reglează secreţiile pancreatice și intestinale. sucul de ananas putând chiar înlocui sucul gastric. De asemenea. anison. s-a descoperit că și tulpina de ananas are virtuţi medicinale. Potrivit specialiștilor. acid cinamic. Din acest motiv. aparţinând familiei umbeliferelor. La maturitate poate avea înălţimi cuprinse între 50 cm și 1. adică imediat ce a fost stors din fruct. dar în concentraţii mai reduse. și în industria băuturilor. buciniș. Denumire populară: angelină. Frunzele sunt puţine și rare. dar rădăcina și seminţele au cea mai mare valoare medicinală. Specialiștii recomandă utilizarea ananasului în terapiile pentru combaterea celulitei. Are înălţimea de 40 – 70 cm. ci și frunzele. În terapii externe. dar și în vitamina A. enterocolitelor. anasonul este un bun stabilizator și regulator al pancreasului. Folositoare în aplicaţii medicinale este planta în întregul ei. Florile. bromelina este cel mai preţios compus. aniș. Seminţele de anason sunt bogate în vitamine. Anasonul Denumirea știinţifică: Pimpinella anisum. penate. Din aceste părţi se prepară infuzie. Specialiștii naturiști apreciază că în cazul anasonului sunt utile nu numai seminţele. deci este de dimensiuni reduse. au formă de umbelă.8 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Anansul este inclus în rândul plantelor medicinale datorită calităţilor fructului său. Prezentare. precum și în cele de combatere a celulitei. și substanţe grase – în proporţie de 18-20%. Datorită bromelinei. sucul de ananas este și un bun pansament gastric. din care se extrage un suc foarte plăcut. Anasonul este o plantă anuală aromatică. Denumiri populare: chimen dulce. Este o plantă cultivată de om. iarba îngerilor. Întrebuinţări. ananasul este recomandat la desert. Utilizat în terapia unor boli importante. conţinând o enzimă ce blochează creșterea nivelului de insulină din sânge și transformarea zaharidelor în glucide. sucul de ananas își dovedește eficienţa în tratarea unor răni sau arsuri. Din punct de vedere medicinal. Mulţi specialiști includ curele de ananas în programele de slăbit. calmează bronșitele și poate fi utilizat chiar și în combaterea viermilor intestinali. . Substanţe active importante: fructele de ananas conţin bromelină. praf de rădăcină. stimulează lactaţia la femeile care alăptează.5 metri. Dacă este bine preparat și păstrat. precum și în bucătărie. pectine. destul de mult. Prin prelucrare. Acești compuși se găsesc și în alte părţi ale plantei. chimion dulce. nici anasonul și nici extractele din această plantă nu se vor utiliza în cazul ulcerelor gastrice. vin tonic. iar în ceea ce privește mineralele și vitaminele. fructul de ananas este foarte util în asigurarea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. Frunzele acestei plante sunt mari. anasonul stimulează pofta de mâncare. În compoziţia ananasului nu se întâlnesc grăsimi. precum și în calciu și fosfor. iar florile alb-verzui. substanţe grase. bulbul și rădăcinile. bădean. Angelica este o plantă erbacee aromatică. La nivelul tractului digestiv. tot complexul de vitamine B. Ca plantă medicinală. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. pentru aroma sa plăcută și pentru corectarea gustului. Pentru eficienţă terapeutică se recomandă consumarea sucului de ananas în stare proaspătă. Specialiștii fac o precizare privind utilizarea aceste infuzii: se folosește doar câteva ore deoarece devine toxică. polizaharide. Anasonul este folosit. acestea sunt în cantităţi foarte reduse. Cercetările știinţifice au pus în evidenţă faptul că sucul proaspăt de ananas are și efecte antiinflamatoare. anasonul poate fi folosit sub formă de infuzie în combaterea colicilor la sugari (circa 30 de boabe la jumătate de litru de apă). sucul de ananas revigorează activitatea digestivă și face poftă de mâncare. Preparatul principal pentru terapii medicinale este infuzia. Angelica Denumire știinţifică: Angelica archangelica. din seminţele de anason se obţin următoarele produse semnificative: uleiuri eterice – în proporţie de 2-3%. vitamina C. tinctură. gastritelor. Face parte din familia umbeliferelor. ulcerului duodenal. Întrebuinţări. La recoltare se culeg seminţele (fructele). dar mai ales anticancerigene. Mai nou.

medicinale și nu numai. vitaminele A. în preajma apelor curgătoare. prin iulie și august. flavone. colorate în roșu-violaceu. tratamentele cu extractele din această plantă trezind organismul la o nouă viaţă. Întrebuinţări. Prezentare. Rizomii și rădăcinile de angelică de pădure au o acţiune stomahică notabilă. rădăcina ei fiind numită Rădăcina Sfântului Spirit.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 9 cremă. Frunzele. afecţiuni respiratorii. fiind consideraţi legume. se spunea cândva. Rizomul este puternic. carminativ. adică infuzie. brândușă de toamnă. Aparţine familiei umbeliferelor. fier. Cândva. Angelica (Angelica archangelica) este o plantă ocrotită de lege. multe ramificaţii. Anghinarea ajută la buna funcţionare a bilei și a ficatului. dar poate fi întâlnită și ca plantă ornamentală. Angelica de pădure Denumire știinţifică: Angelica sylvestris. polifenoli. În general. Receptaculii florali și solzii cărnoși ai inflorescenţei sunt folosiţi în bucătărie. rizomii (împreună cu rădăcinile). în păduri. . Denumiri populare: angelină. diuretic. Angelica de pădure este o erbacee de mari dimensiuni – poate atinge doi metri. prin tradiţie. Afecţiuni în care se pot utiliza preparatele de angelică: tuberculoză. specialiștii recomandă utilizarea unui preparat de angelică de pădure sub formă de infuzie. fosfor. la gătit. asemănătoare cu niște capitule. tinctură. Întrebuinţări. imperatorină. elimină surplusul de colesterol). Preparatele care se obţin sunt aceleași ca și la Angelica archangelica. slăbiciunea fizică și chiar scorbutul. starea de oboseală generală. cu frunze mari. dar și seminţele. Angelica de pădure este recomandată. în lunci. Datorită calităţilor sale. și în medicina veterinară. Anghinarea este o plantă perenă. lipide. mangan. au formă penat-sectată. în terapii. reumatism. Aparţine familiei compozitelor. oxidaze. iarba îngerilor. Anghinarea Denumirea știinţifică: Cynara scolymus. expectorant. Pentru terapii se recoltează în primul rând florile. Cu preparate de angelică se combat starea de sfârșeală. îi reîntoarce pe om din drumul său spre moarte și-l readuce pe calea cea luminoasă a vieţii. fiind ușor digerabilă și având reale proprietăţi dietetice (este antitoxică. spinoase-sticloasealbicioase. dar și limbul frunzelor. tulburări menstruale. fiind cunoscut. B. Se poate utiliza și planta întreagă. lipsa de poftă de viaţă. în partea a doua a verii. sudorific. cucută. încă din vechime. de obicei. Florile sunt mari. Există fel de fel de legende și chiar adevăruri despre această plantă care. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). rahitism. rășini. Poate atinge doi metri înălţime și are. Preparatele obţinute din angelică de pădure sunt indicate. florile fiind roze sau roșiatice. vin tonic. această specie de anghinare este cultivată. Eficientă în tratamente este și tinctura de anghinare. Întrebuinţări. Substanţe active importante: cinarină. zaharuri. anghelică – aceleași ca și pentru Angelica archangelica. Mediul de viaţă al acestei plante se află în zone ceva mai umede. Angelica de pădure se întrebuinţează. cumarine. cremă. Anghinarea se folosește în gastronomie. Anghinarea provine din zona Mării Mediterane. grupate câte două sau trei. ca antispasmodic. angelica era socotită plantă-minune. Substanţe active importante: ulei esenţial. angelica de pădure este considerată un revitalizant puternic. Prezentare. revigorând această activitate. Două domenii sunt de mare importanţă în ceea ce privește utilizarea medicinală a acestei plante: apără de boli contagioase și este un antidot străvechi împotriva otrăvirilor cu beladonă (mătrăgună). lipsă de poftă de mâncare. gros. pulbere de rădăcină. cu precădere. Substanţe active importante: terpene. zarzavaturi. C. mai ales atunci când aceasta apare în contextul unor afecţiuni pe fond nervos. pe fâneţe. Preparatul principal care se obţine din anghinare este infuzia. Preparatul de angelică este un bun tonic digestiv. Pentru terapii medicinale se folosesc. Angelica de pădure este o plantă care înflorește târziu. ca remediu în bolile de rinichi. angelicină. de asemenea. de asemenea. Naturiștii recomandă ca anghinarea să fie consumată crudă. În acest caz. reglând activitatea tractului gastro-intestinal. ostol.

contribuţia compușilor din arahide la combaterea îmbătrânirii ţesuturilor. anghinarea este o plantă medicinală des utilizată. Remarcabilă e tinctura de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (câte 10 – 30 de picături de tinctură puse într-un ceai amar. aproape 50% din conţinutul alunei). De altfel. Conţine o substanţă care-i dă iuţeala. hepatitele cronice. dar efectele purgative sunt însemnate. în oboseală fizică accentuată. Forma pentru tratament – ceaiul. Prezentare. energetice și medicinale rămânând intacte. contribuind astfel la profilaxia unor maladii cardiovasculare. tinctură și chiar decoct. surmenajul. dar merită luate în seamă. enzime. mărește pofta de mâncare. Arahidele sunt deosebit de hrănitoare. frunze spinoase. de-a lungul timpului. ateroscleroza. ardeiul iute regularizează digestia. Denumire populară: alune americane. în facilitarea tranzitului intestinal. ardeiul poate fi folosit chiar și ca plantă de ornament. uneori. Pentru uz medicinal. Este considerată ca fiind plantă leguminoasă. Dă rezultate bune în tratamente privind nefritele. Anghinarea din flora spontană (Scolymus hispanicus) ajunge până la un metru înălţime. ardeiul iute a ajuns să fie preţuit. hemoroizii. Uleiul de arahide este remarcat ca un agent activ de reducere a colesterolului. anghinarea este o materie primă importantă pentru industria farmaceutică. infecţiile intestinale. și ca plantă medicinală. precum și vitaminele A. În anumite condiţii. la tonifierea. Arahidele sunt un aliment utilizat frecvent și cu bune rezultate în situaţii de surmenaj intelectual. Substanţe active importante: grăsimi (în cantitate mare. Substanţe active importante: vitamina C în cantitate foarte mare. Înălţimea acestei plante nu trece de 35 cm. Fructele. Întrebuinţări. tanin. vitaminele A. de asemenea. Florile au culoarea galbenă. Pe lângă valoarea sa alimentară indiscutabilă. B1. mici și numeroase. de exemplu. sunt verzi. Ardeiul iute este o plantă anuală din familia solanaceelor. Fructele. originară din America de Sud. din fructul de ardei se prepară pulbere. roșie. în culturile mari. Naturiștii recomandă consumarea arahidelor în stare crudă. numeroase săruri minerale. Întrebuinţări. În mod obișnuit. deoarece numai sub această formă calităţile lor nutritive. deși se formează în partea aeriană a plantei. reglează activitatea rinichilor. rădăcină cărnoasă și aromată. Dacă e folosit în cantităţi moderate. binecunoscute tuturor din bucătărie și din farfuria cu mâncare. enteritele. în afecţiuni musculare – revigorând mușchii supuși efortului. numită capsicaină. Utilizat în alimentaţia curentă. fructul ardeiului iute are și o valoare medicinală semnificativă. De pildă. Florile ardeiului iute. anghina pectorală. fiind și un bun detoxifiant. consumul de arahide impulsionează activitatea ficatului și a bilei. mai puţin cunoscut ca plantă medicinală. deci. Ardeiul iute Denumire știinţifică: Capsicum annuum. Folosit drept condiment. ardeiul iute creează disconfort. F. O plantă familiară. galbenă sau violetă.10 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC reduce glicemia. galbene sau roșii. uimesc. B2. ardeiul înflorește din iunie și până în septembrie. A fost evidenţiată. precum și în tratamentul eczemelor cronice. protide (de asemenea în cantitate mare – până la 30%). se coc în pământ. dar care încă ascunde destul de multe secrete. Arahida este o erbacee anuală. cirozele hepatice. compușii de anghinare fiind incluși în structura multor medicamente. are acţiune antimicrobiană. Înflorește din iunie până în septembrie. Prezentare. Consumat în cantităţi mai mari. Arahidele Denumire știinţifică: Arachis hypogaea. alune de pământ. B2. Sunt cunoscute și ca un factor de calmare și reechilibrare a activităţii rinichiului. B1. Aparţine familiei papilionaceelor. Au și efecte diuretice. celor mai mulţi dintre noi. care se ia în loc de alcool). Se spune că gargara cu decoct de ardei iute ajută la întărirea. Proprietăţile lor medicinale nu sunt foarte importante. Ardeiul iute poate fi folositor și în dureri reumatice. sunt grupate și au culoarea albă. flori galbene. Acţionând asupra organelor care se ocupă de chimia organismului. . are tulpină ramificată. Are o talie redusă și o serie de particularităţi care. ardeiul iute este. Florile sunt recomandate în tratamentul insuficienţei hepatice. la revigorarea corzilor vocale.

5 metri și care poartă pe ea floarea. Cercetările au dovedit că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. De asemenea. Denumiri populare: arginţică. și nu numai. De reţinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism și tot ardeiul iute e cel care poate da o nouă viaţă coardelor vocale. În tinereţe. rinichi. dar împodobită și cu spini. Prezentare. în intoxicaţii chimice. preferând zonele aproape aride. Întrebuinţări. Din frunze se prepară o tinctură. de virtuţile sale medicinale. Este o plantă iubitoare de mult soare. la nivelul solului. revigorând sistemul circulator. Substanţe active importante: în frunze. Ed. silimarinul fiind capabil să regleze. în general. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea glandelor mamare. în acest sens. În acest context. Din mijlocul acestei rozete se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1. Potrivit unor observaţii și studii recente. Valnet. Arinul negru este un arbore puternic. Florile au forma unor mâţișori. Ca multe alte plante din zona mediteraneană. Armurariul Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”. sistem circulator). devenind cu timpul brună-negricioasă și crăpată. frumos colorată în purpuriu. Unii specialiști (J. . Arinul negru Denumirea știinţifică: Alnus glutinosa. Este bine cunoscut faptul că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. Denumire populară: anin. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele verzi și scoarţa. Substanţă activă importantă: taninul. Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi. paraliziilor. fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare. aproape rotunde. decoct și cataplasme. De asemenea. Frunzele. remarcânduse efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă. seminţele de armurariu sunt un bun tonic cardiac. suprarenalelor și a circulaţiei periferice. armurariul are frunzele mari. scoarţa acestui copac este cenușie. Această rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 11 Ardeiul iute este. ca expectorant. însă. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de ficat. Interesul pentru această plantă este determinat. iar din seminţe se fac făinuri. în intoxicaţiile cu medicamente. Întrebuinţări. În primul an de viaţă al plantei. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Agentul medicinal cu proprietăţi remarcabile este. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate și în tratarea abceselor. în păduri cu arboret amestecat. se găsește o substanţă specifică. antiinflamator și antiseptic și se folosește și în bolile de plămâni. sunt lipicioase. Arinul negru crește pe terenuri umede. ficat. Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor. sub formă cultivată. aparţinând familiei betulaceelor. scai argintat. lată ce scrie. silimarinul are proprietăţi antitoxice. din care se prepară pulbere. extracte. armurariul face parte din familia asteraceelor. de asemenea. preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. infuzia de frunze de arin negru poate fi utilizată cu bune rezultate împotriva febrei și a inflamaţiilor gâtului. în intoxicaţii cu metale grele sau cu alte substanţe dăunătoare organismului. greţurilor. „seminţele (de armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Z 2000). fiind asemănătoare cu florile nucului sau ale mesteacănului. Prezentare. tincturi. silimarinul. numită silimarin. afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic asupra rinichiului. ca mijloc de apărare. inclusiv alcoolul. cu ţepi. reumatismelor. frunzele se dispun sub forma unei rozete. varicelor. Originar din zona mediteraneană. să echilibreze activitatea ficatului. Poate ajunge până la 28 de metri înălţime. specialista C. Se mai folosesc și frunzele. de pildă). Armurariul este o plantă bienală întâlnită. deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor. în zăvoaie. în primul rând.

B2. la detoxifierea acestuia. pășuni. de culoare galben-portocalie. Plantă perenă. În varianta din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm. Prezentare. fiind folosit în bucătărie. decoct. Ca plantă medicinală. pajiști. B Bamele Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus. dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se strivește puţin – mirosul specific. asmăţuiul este folosit pentru stimularea digestiei. cu efecte importante asupra centrilor nervoși. ci numai extern. hematoame. prin luminișuri. contuzii). Ca plantă medicinală este cunoscută din timpuri străvechi. luxaţii și chiar rupturi musculare. arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze. Arnica seamănă cu alte plante de pe pajiște. Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. formează capitule. carul zânelor. va fi puternic. iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni. de arnică. Întrebuinţări. Substanţe active importante. Este o plantă medicinală cu virtuţi antiseptice. Acţionează și ca un bun antiseptic respirator. Întrebuinţări. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar nu răni deschise. Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută. ulei eteric. Din arnică se prepară infuzie. De altfel. asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede. mai ales în cele privind îngrijirea feţii. ci echimoze. Crește în zona montană și subalpină. tinctură și unguent. Pentru uz medicinal se recoltează. deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă de cauză. Florile sunt albe. Compusul specific este arnicina. asmaţuchi. scorbut. pe marginea râurilor sau în pajiștile cu umezeală. originară din India. Datorită calităţilor sale medicinale. săruri minerale. contribuind. reumatism. în mod curent arnica nu se utilizează intern. Din acest motiv. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac util în prevenirea cancerului. laringită. În flora spontană. Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii medicinale nu numai la flori.12 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Arnica Denumirea știinţifică: Arnica montana. iulie și august. substanţe azotoase. uneori gălbui. Prezentare. asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară. Bama este o plantă anuală. Este cultivat pentru mirosul său. Înflorește în partea a doua a verii. hașmaciucă. Înflorește în lunile iunie. Tulpina este ramificată. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele). Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri. PP. fiind utilizat și în proceduri cosmetice. Prezentare. hidropizie. Fructele au culoare neagră. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Denumiri populare: hasmaţuchi. cum ar fi dermatozele. colină și coloranţi carotinoizi. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. înălţime 15-70 cm. asmăţuiul produce o relaxare generală a organismului. ci și la frunze și rădăcini. Florile. Substanţe active importante: vitaminele C. Denumiri populare: carul pădurarilor. de obicei. chiar asistenţă din partea medicului. contuzii. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli triterpenici. Poate fi socotită și ca un sedativ natural. cicatrizante și decongestive recunoscute. precum și în tratarea laringitei acute. podbal de munte. Aparţine familiei . Asmăţuiul Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium. dar este utilă chiar și planta în întregul ei. B1. În mod frecvent. frunzele și lăstarii. litiază renală (pietre la rinichi). locuri virane.

având o greutate de 30 – 40 kg. Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. fiind afrodiziace. fiind albe sau roșiatice. Datorită florilor sale. bronșite. părăluţe. Această plantă erbacee. Cenușa obţinută prin arderea plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă. Întrebuinţări. poate ajunge până la opt metri înălţime. reglând activitatea din tractul gastro-intestinal. se pare. ierboasă. beta-caroten. Prezentare. bineînţeles. banana nu este un aliment complet deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. În păstăile de bamă se găsesc proteine. decocturi. se prepară extracte. Acești lăstari sunt luaţi și plantaţi. și mai ales în întărirea sistemului osos. rădăcinile. ce are și ea valenţe medicinale. în general. tincturi. Substanţe active importante – compușii acestei plante sunt puţin cercetaţi. cât și în tratarea unor maladii ale sistemului nervos (isteria. dr. Denumiri populare: bănuţei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori. se obţine suc. Din planta de bază. fiind considerate foarte nutritive. Extractele de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria. care. este agentul medicinal . Preparatele din rădăcinile bananierului au acţiune tonică și antiscorbutică. B. După ce a rodit. Substanţe active importante. Banana este recomandată copiilor. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite. consumate „cu discernământ”. banana poate fi consumată de oricine și mai ales de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale. totuși. cunoscută sub numele de bănuţi sau părăluţe. fructele atât de cunoscute și de apreciate de toată lumea. laxative. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care. Face parte din familia compozitelor. ca și din celelalte părţi. Ovidiu Bojor. hidraţi de carbon. mai ales pe fâneţe – de la câmpie și până la munte. Cu toate acestea. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile. Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. sunt mici și rotunde. florile și. Seminţele sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale. ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate. Face parte din familia musaceelor. remarcându-se prin colorit. În mod curent se folosesc lăstarii. de altfel. Substanţe active importante: bananele conţin protide. C și PP. vitaminele A. vitaminele A. fiind prezentă. până la un metru lungime. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare. Întrebuinţări. cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor. Bănuţii Denumire știinţifică: Bellis perennis. păroase. Atât păstăile. Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă. B. Bananierul Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca. laringite. epilepsia). la rându-i. antiscorbutice. pot consuma flori fierte de bananier). Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Bananele au calităţi importante. enzime. cu toate acestea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 13 malvaceelor. adunate în capitule. diuretice. Se prepară infuzie. Și. săruri minerale. Prin arderea întregii plante se obţine o cenușă. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. fiind utilă în procesul de creștere. Frunzele sunt dispuse într-o frumoasă rozetă. Se cultivă pentru păstăile sale tinere. înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Florile. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe întotdeauna necesare organismului. planta moare. O inflorescenţă de bananier ajunge. mucilagii. această plantă este cultivată și pentru decor. infuzii. se extrage un ulei. Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree sau menoragii. C și E. lipide și nu mai puţin de 67 de glucide. totuși. dar și pentru seminţe. În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. bananele fiind produse de florile femele. Ovidiu Bojor afirmă că bananele trebuie. dar și pentru unele efecte medicinale demne de luat în seamă. Se spune despre banană că este tot atât de hrănitoare cât și carnea. potrivit dr. Bananele sunt grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe. Bananierul are flori femele și flori masculine. Tulpina. Musa sapietus. bananele au o mulţime de aplicaţii medicinale. laolaltă cu alte ierburi și buruieni. înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri.

pentru purificarea sanguină. Preparatele obţinute din bătrâniș au. Bobornicul Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga. florile fiind albastre. rășini. Întrebuinţări. ulceraţiilor scorbutice. încă din vechime. Frunzele bătrânișului sunt lanceolate.14 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC principal. expus și nu prea consistent. bobornicul este mai puţin cunoscut. Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide. Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen. lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai lungă: dermatoze. Potrivit marelui specialist Jean Valnet. târâtor. Ion Gherman. în reumatisme și gută. tulpinile aeriene având între 10 și 60 cm. cât și intern. a apelor curgătoare. astm. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se utilizează și împotriva hemoroizilor. august și septembrie. în tratamentul pistruilor. furunculoze. Originară din America. Prezentare. Apare și în variantă cultivată. albastru-deschis. deși se găsește lesne în flora României. bătrânișul combate paraziţii intestinali și reduce inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Crește. reumatism. iar pentru uz extern în cicatrizarea rănilor. flori) pot fi folosite. albastru. ca orice buruiană nedorită. cum ar fi alb-gălbui. erbacee. acum este prezentă în toată Europa. Invazia acestei plante în Europa a început încă din secolul al XVII-lea. sub formă de comprese și cataplasme. Înflorește în mai și iunie. Ca plantă medicinală. însemnate proprietăţi depurative. semănând. Prezentare. insuficienţă hepatică și renală. mai ales ca plantă ornamentală. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism. tanin. Potrivit medicinii populare. pentru uz intern preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor. Este indicat. aparţinând familiei scrofulariaceelor. Bătrânișul Denumire știinţifică: Erigeron canadensis. de asemenea. Bătrânișul este o plantă anuală. Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile. Babornicul este socotit. Ceaiurile de bătrâniș sunt adevărate pansamente intestinale. contribuind la eliminarea acidului uric. bobornicul e folosit în bolile de astm. Totuși. pe marginile drumurilor. pe lângă izvoare. drept leacul natural de purificare a sângelui și chiar a ficatului. o importanţă deosebită având florile. . uleiurile esenţiale obţinute din această plantă au un rol deosebit în afecţiuni ale sângelui. fructele. Notabilă rămâne contribuţia sa în procesul de dezvoltare și întărire a leucocitelor. precum și în scrofuloză. fiind și un diuretic rapid. Întrebuinţări. precum și tocătura. de asemenea. totodată. de la câmpie până sub munte. tonifiante. Iubește umezeala și de aceea va fi găsit în preajma lacurilor. Bobornicul dezvoltă un rizom lung. Potrivit prof. cu cele de urzică moartă. contribuind. liliachiu. febra). în liziere. proprietăţi expectorante și febrifuge (reduc frisoanele. Sunt. gută. Cercetări recente asupra virtuţilor acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate în durerile de mijloc și de spate. întrucâtva. pecingenilor. tuberculoză și boli ale ficatului. în culturi. Face parte din marea familie a compozitelor. determinând dezvoltarea globulelor albe. Potrivit specialiștilor. pârloage. Totodată. la refacerea tractului gastro-intestinal. tulpinile. ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”. de altfel. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. amestecul din această plantă (tulpini. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid. Utilizare – atât extern. dr. sucul din bobornic având. un revitalizant important. în primul rând. frunze. în caz de hemoragii. Sunt cunoscute și efectele diuretice ale acestei plante. iar tulpina ramificată. Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea sângelui. laringită. traumatisme. Au. florile având culori diverse. Înflorește în lunile iulie. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante. Fructul de bobornic este o capsulă. dar și pe terenuri părăginite. Bobornicul este o erbacee perenă. efecte diuretice. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic. dar se administrează și sub formă de suc proaspăt. Întrebuinţări.

în locuri părăsite. de altfel din ce în ce mai rare chiar și în gospodăriile ţărănești de tradiţie. florile. este diuretic. nefritele.5%). natriu. care își îndemna elevii să consume. tonic. fiind muchiată. În mod discret. În acea zi se ofereau zeilor. goală pe dinăuntru și foarte suculentă în perioada de maximă vegetaţie. sunt ovale și ușor turtite și sunt excelente ca preparate alimentare. C. chiar violete. bozul este recomandat pentru tratamente în caz de contuzii. fier. Substanţe active importante: taninuri. formând adevărate păduri în locuri umede. cu coajă groasă. bradul poate ajunge până la o înălţime de 50 metri. vitamine. constipaţia. fiind un membru important al familiei leguminoaselor. iar din fructe și coajă se poate obţine un decoct. bobul este recomandat și în afecţiuni reumatismale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 15 Bobul Denumire știinţifică: Vicia faba. edemele. coaja rădăcinilor. Bobul înflorește în lunile iunie și iulie. Substanţe active importante: săruri minerale (pe bază de calciu. cu toată încrederea. dar se utilizează și coaja și rășina. glucide. fiind înrudită cu socul. boabele verzi. calităţi de agent revulsiv. La maturitate poate ajunge până la doi metri înălţime. frunzele și coaja cu care se tratează cistitele. protide. hidraţi de carbon (50% – din care zahărul 10%. Bozul înflorește în lunile de vară. acid tartric. Crește. În mod surprinzător. bradul înflorește în lunile maiiunie. acid malic. păstăile tinere. Are frunze mari.20 metri. . la marginea pădurilor. Bozul Denumire știinţifică: Sambucus ebulus. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele. Se folosește cu precădere în afecţiuni precum colici renale. grupate în inflorescenţe. se pare. frunzele. Deoarece preparatele de boz pot fi toxice (mai ales cele obţinute din fructe). purgativ. zaharuri. în colonii. după cum se știe. Prezentare. Frunzele au formă de ace și. cu miros neplăcut. substanţe amare. Această plantă. Întrebuinţări. Din flori se prepară infuzie. Frunzele bobului sunt penat-compuse și arată foarte frumos. adesea. vitaminele A. Bozul are neașteptat de multe calităţi din punct de vedere medicinal: calmează tușea. Arbore de mari dimensiuni. substanţe grase (1. esenţe parfumate. roz. Pentru tratamente medicinale se folosește uleiul volatil de brad. pe pășuni. boabele coapte. depurativ. vase mari cu bob gătit în diverse moduri. cojile păstăilor și. cât și în bolile de prostată. cât mai mult bob. trebuie să amintim faptul că în Antichitate grecii aveau o sărbătoare dedicată acestei plante-minune. fructul fiind sub formă unor păstăi mari. B. Florile bobului sunt albe. originară din Asia. hidropizia. În bob se găsesc proteine (în proporţie de 25%). poate fi întâlnită numai în culturi. Mii de ani a fost un element deosebit de important în hrana oamenilor. cistite. Bozul este o erbacee din familia caprifoliaceelor. Florile sunt albe. Bobul este un aliment foarte hrănitor. având. Prezentare. Tulpina poate ajunge la o înălţime de 1. magneziu. Ca efecte medicinale ale bobului putem menţiona: diuretic.5%). Mult mai multe utilizări au fructele. nu cad în anotimpul rece. celuloza 7. Pentru a ne da seama de importanţa alimentară. Bobul este o erbacee anuală. fructele. prin pârloage. dar și medicinală a bobului. Fructele se prezintă sub forma unor bobiţe de culoare neagră. Bradul Denumirea știinţifică: Abies alba. favorizează transpiraţia. drept jertfă. Denumire populară: fasole mare. Este un arbore foarte cunoscut și de aceea nu are nevoie de o prezentare extinsă. Întrebuinţări. De asemenea. pe terenuri virane. această plantă se va utiliza numai sub îndrumarea unui specialist. Putem da aici exemplul lui Pitagora. bineînţeles. Pentru uz medicinal se culeg florile. Denumire populară: bozie. Prezentare. Seminţele au de două sau trei ori dimensiunea unui bob de fasole. Principalul preparat medicinal este infuzia. sedativ. Florile de boz se folosesc în terapii împotriva bolilor infecţioase și a bolilor căilor respiratorii. potasiu). Bradul face parte din familia pinaceelor.

un ciudat amestec de culori ce dă mister acestei ciudate plante. Prezentare. fiind un antiinflamator eficient. pietrele. Uleiul de brad poate fi utilizat și ca expectorant. Uleiul volatil extras din brad are efecte pozitive asupra sistemului nervos. Notă: efecte terapeutice identice se obţin și cu scoarţa. rareori molidul. Cel mai cunoscut preparat din brâncuţă este sub formă de infuzie. culcată pe pământ. Întrebuinţări. Brânca este un lichen care poate fi întâlnit cu ușurinţă și în ţara noastră. Brâncuţa este o plantă medicinală tradiţională. în afecţiunile articulaţiilor (reumatism). Brânca Denumirea știinţifică: Lobularia pulmonaria. Brădișorul Denumire știinţifică: Licopodium clavatum. dând rezultate în procedeele terapeutice asupra astmului bronșic și a tusei. Substanţa sau substanţele active pe care le conţine brânca produc efecte pozitive și în cazul bolilor de plămâni. Întrebuinţări. . cu o tulpină lungă de până la un metru. această plantă modestă în rândul celor cu efecte curative. Brâncuţa Denumirea știinţifică: Sisymbrium officinale. Brânca poate atinge o lungime de 40 cm. cunoscută și sub numele de sulf vegetal. pentru afecţiuni cum ar fi litiazele.16 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: uleiurile volatile. dar se poate folosi și sucul de brâncuţă. cumva. rășina și uleiul volatil recoltate de la molid sau de la bradul roșu (Picea abies). Brâncuţa este o plantă erbacee aparţinătoare familiei crucifereior. moșii și strămoșii noștri trebuiau să se trateze cumva. dermatite. Unul dintre aceste remedii a fost brâncuţa și. în primul rând. cu condiţia ca acesta să fie proaspăt. se utilizează un preparat obţinut din întreaga plantă. răni deschise – mai ales la copii. Pentru medicaţie se culeg frunzele. hepatitele. Prin urmare. Acest lichen se prezintă ca un lob vălurit. Denumire populară: pedicuţa. Confruntându-se cu răcelile. în nevralgii. Din sporii de brădișor se face un preparat necesar. Substanţă activă importantă: esenţa alilică. dacă. Pentru ca sucul de brâncuţă să aibă un gust cât de cât acceptabil se va dizolva în el lapte. Copacii-gazdă sunt îndeosebi fagul și arţarul. Sporii au culoarea galben-deschis. Astfel. Medicina populară a introdus. Brădișorul sau pedicuţa este o ferigă. Prezentare. Pulberea astfel obţinută se folosește în tratarea eritemului sugarilor. Întrebuinţări. lemnele căzute. Pentru terapii medicinale se culeg sporii. altfel spus un lob cu un relief pronunţat. nu ne convin medicamentele moderne. uneori cu accente spre brun sau chiar verde. flavone. pălămidă. poate fi și acuma. săruri minerale. precum și în arsuri. din timpuri străvechi. Cu brâncuţa se tratează coardele vocale bolnave sau obosite. Unii specialiști în medicină naturistă opinează că se poate folosi chiar și planta în întregime. în tratarea unor afecţiuni dermatologice. deocamdată mai puţin cunoscută și utilizată. din care se prepară o pulbere. anotină). Are tulpină păroasă și flori galbene. În uz intern. precum și laringitele și faringitele. vârfurile cu tot florile de pe ele. Unii specialiști în medicină naturistă sunt de părere că preparatele de brădișor (pedicuţă) sunt benefice și în tratamente împotriva tabagismului și alcoolismului. Activitatea de producere a sporilor începe în iulie și se termină în septembrie. Întrebuinţări. cu margini ușor galben-albăstrii sau albe. această ferigă face parte din familia licopodinaceelor. Prezentare. Crește în pădurile din regiunile montane și submontane. practica de sute sau poate mii de ani a dovedit că preparatele din lichenul de brâncă combat bolile respiratorii. Înălţimea sa poate ajunge până la 70 cm. Plantă perenă. Utilă în practica medicinală este și tinctura de brâncuţă. fiind bune și siropul sau mierea. de la deal până la munte. Substanţe active importante: substanţe specifice (clavatină. din care se ridică frunzele. firește. în intertrigo. barba ursului. părţile tinere ale plantei. culoarea fiind verzuie.

Denumiri populare: brebenea. Se spune că în Colchida. deși compușii săi activi arată că merită toată atenţia. Florile. Tulpina este suculentă și rareori trece de 20 cm înălţime. cu înălţime până la 13 cm. . adică sunt erbacee perene. multicolor și frumos mirositor. democolcina – mai puţin toxic decât colchicina – întrebuinţat cu succes. Aceste preparate au influenţă pozitivă și asupra funcţionării tractului gastrointestinal. Cercetări mai noi asupra brândușei de toamnă au dus la sinteza unui alt compus. gol pe dinăuntru. Acest alcaloid se găsește mai ales în fructul brândușei de toamnă și are virtuţi medicinale de excepţie. Se consumă în salate (există foarte multe reţete. brebenelul este încă puţin cunoscut în ţara noastră. Prezentare. din care se obţin preparate cu aplicaţii deosebite. botrytis. Colchicina acţionează deosebit de eficient în gută. Substanţe active importante: trei compuși specifici – coridalină. recunoscute din ce în ce mai mult. brândușa de toamnă fiind considerată o plantă toxică. în locuri umede. cum ar fi cancerul. preparatele de brebenel sunt folosite în afecţiuni cardiace. roz. galbenă sau violetă. Prezentare. Există și o legendă în legătură cu numele acestei plante periculoase. ajungând la înflorire abia toamna târziu. există riscul unor grave intoxicaţii. Altfel. În acest sens. Brândușa de toamnă crește în zonele de deal. Pentru trebuinţe medicinale se recoltează rizomii. precum un chiorchine. neexistând deosebiri în ceea ce privește conţinutul și consistenţa. Ea a preparat o poţiune malefică și a lăsat să cadă o picătură pe pământ. breabăn. este otrăvitor. Sub numele de brebenel sunt cunoscute mai multe specii de plante cu trăsături comune. Preparatele din brândușă de toamnă sunt cunoscute și ca un bun antinevralgic. în tratarea unor afecţiuni ale sângelui. se pare. Rizomul este dezvoltat și. Această inflorescenţă poate fi verde. coricavină și bulbocapnină. Are o dezvoltare deosebită și îndelungată. Ca plantă medicinală. făcând unele reglaje în buna funcţionare a acestuia.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 17 Brândușa de toamnă Denumire știinţifică: Colchicum autumnale. Broccoli este o legumă foarte fragedă și hrănitoare. Substanţa activă importantă este colchicina. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și bulbul. De asemenea. Întrebuinţări. Broccoli se deosebește de conopidă prin partea comestibilă care nu este atât de aglomerată. cu ouă. cel mai important și mai cunoscut fiind tinctura. cu sfârșit letal. cu paste. Brebenelul Denumire știinţifică: Corydalis cava. Fructul. cu brânză. Are și calităţi medicinale. Din acea picătură a răsărit brândușa de toamnă! Să notăm și faptul că în Evul Mediu brândușa de toamnă se folosea ca insecticid. Erbacee micuţă cu flori liliachii. Acest preparat va fi folosit cu maximă precauţie și nu va fi lăsat sub nici o formă la îndemâna copiilor. Brebenelul este o plantă care înflorește primăvara. De precizat că orice tratament cu brândușă de toamnă se face numai și numai sub control medical. dar și ca un diuretic eficient. de mărimea unei nuci. ci mai rară. deci o plantă periculoasă. Brebenelul face parte din familia papaveraceelor. în prezent se fac cercetări privind efectele colchicinei în boli grele. bine puse la punct). am putea spune că broccoli este o conopidă cu inflorescenţa mai rară. de cele mai multe ori. Din tulpini și flori se poate obţine un suc. sunt melifere. var. purpurii. Broccoli Denumire știinţifică: Brassica oleracea. Prezentare. trăia Medeea. Preparatele de brebenel au acţiune asupra sistemului nervos. gălbui. Bulbocapnina este o substanţă toxică. o renumită vrăjitoare. au structură asemănătoare și relativ aceiași compuși chimici activi. mai ales pentru reducerea tensiunii arteriale. acoperind solul pădurilor de la deal și câmpie cu un strat vegetal viu. violete. în culori albe. brândușa de toamnă aparţine familiei iridaceelor. Prin urmare. dar și gătită cu carne. fiind considerat remediul clasic în stoparea rapidă a atacurilor acestei afecţiuni. o regiune din zona estică a Mării Negre. Denumire populară: conopida broccoli. Întrebuinţări.

săruri minerale. florile. Brusturele Denumirea știinţifică: Arctium lappa. Brusturele este eficient și în tratarea acneei. plăcut și eficient depurativ gastro-intestinal. Întrebuinţări. cu un ciclu de viaţă de doi ani. ramurile tinere cu tot cu flori. De fapt nu este vorba despre o singură plantă. în osteoporoză. de asemenea. captalan. Substanţe active importante: ulei eteric. inflorescenţa devine scaiete. Este de dorit ca aceste rădăcini să se folosească proaspete deoarece. vitamina K. cât și prin înălţime – până la 1. este un subarbust a cărui înălţime abia ajunge la 50 cm. groase. Se prepară infuzie. Preparatele din broccoli sunt recomandate în avitaminoze. Bujorul de munte înflorește pe toată durata verii. inulină (în cantitate mare). Întrebuinţări. betacaroten. rareori roz sau albă. celuloză. Alte substanţe: vitamine din clasa B. de culoare roșie. foarte dezvoltată. precum și în afecţiuni respiratorii. puternică. consistente. Reduce glicemia și se manifestă ca un veritabil agent antimicrobian. Preparatele din brusture sunt recunoscute și ca un bun tonic pentru păr. anemii. Prezentare. Substanţe active importante: conţinut mare de vitamina C. Se spune despre preparatele medicinale de bujor de munte că au proprietăţi afrodiziace. Virtuţi medicinale au rădăcinile plantei aflată în al doilea an de vegetaţie. brusturele poate fi utilizat cu succes ca decoct. Recent s-au descoperit doi compuși – sulforafan și indol-carbinol – care atestă broccoli ca o legumă utilă în profilaxia cancerului de stomac și de sân.3 metri. tanin. glucide. deci. și ca un excelent agent de curăţire a tenului. decoct. Când se usucă. Bujorul de munte. Cercetări mai noi au dus la obţinerea uleiului din seminţe de brusture. stimulând creșterea părului. au un miros plăcut. fiind o plantă cu o tulpină mult ramificată. precum și un compus antibiotic despre care se spune că este tot atât de eficient cât și penicilina. lucioase. își pierd o parte din proprietăţi. lipan. Rădăcina este. în amestec cu alte plante. cunoscut faptul că au efecte pozitive în boli de ficat. și astenia de primăvară. Întrebuinţări. În cantităţi mari. se poate prepara un ceai cu acţiune de curăţire internă și intensă a organismului. brusturele combătând. săruri de potasiu. Face parte din familia ericaceelor. pentru o igienizare cu totul originală și mai ales sănătoasă. numit uneori și smârdar. în prevenirea cancerului pe tractul gastro-intestinal. cum ar fi tratamentul furunculozei. dar și în tratamente dermatologice importante.18 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cu orez. de la câmpie până la munte. deranjamente digestive. care se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu. Leguma numită broccoli este cunoscută și ca un ușor. Prezentare. extract. preparatele pe bază de bujor de munte pot fi toxice. sunt dispuse altern. Este. intern sau extern. Dicţionarele spun despre cuvântul brusture că este autohton. Denumiri populare: ciulin. Poate fi întâlnit pretutindeni în arealul românesc. late. cu succes. de un verde adesea întunecat. Substanţe active importante. Florile. Brusturele este cunoscut și pentru utilizarea sa. Acest ulei poate fi utilizat în proceduri cosmetice. consistente și de mici dimensiuni. totodată. . prin uscare. ci despre un grup de plante din același gen – Lappa. Rădăcina de brusture este un medicament natural cu efecte benefice în cazul bolilor de splină și ficat. Tot la capitolul cosmetică menţionăm: cu preparatele de brusture se tratează tenurile grase. în combaterea hemoragiilor. putând fi folosite. Este. ulei volatil. Prin urmare. taninuri. Brusturele este o plantă maiestuoasă. care se numesc brusturi și fac parte din familia compozitelor. Bujorul de munte Denumire știinţifică: Rhododendron kotsschyi. eczemelor și furunculozei. O astfel de igienizare este binevenită primăvara. un bun depurativ. de asemenea. Cea mai importantă substanţă specifică din rădăcina brusturelui este lactona. de asemenea. Brusturele se remarcă prin frunzele mari. Din brusture. Frunzele. Florile sunt aproape roșii sau violete și sunt dispuse în inflorescenţe sferice înconjurate de ţepi. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Fructul este o capsulă. în suferinţe ale splinei și ale ficatului.

colici și balonări intestinale. Există și busuioc sălbatic (Prunella vulgaris). În medicina populară. Datorită aromei sale plăcute și persistente. Valoare medicinală are partea aeriană a busuiocului și se recoltează când apar florile. Buruiana de trânji Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis. busuiocul este utilizat.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 19 Buretele de stejar Denumirea știinţifică: Boletus igniarius. Face parte din familia orhideelor. deci. lipsa poftei de mâncare. buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor. buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor. de fapt. Prezentare. Un loc aparte are busuiocul în credinţele și tradiţiile poporului român. se utilizează ca pansament. Plantă foarte cunoscută. și în industria cosmetică. Interesantă este și utilizarea infuziei de busuioc în afecţiuni pe fond nervos. De asemenea. busuiocul se folosește pentru calmarea durerilor în urma înţepăturilor de viespi și albine. persistent. bosioc. Se usucă foarte bine și miroase plăcut. Chiar migrenele. Florile au culoare închisă. . floarea bisericii. buruiana dragostei. Denumire populară: trânji. În natură. tot cu busuioc se tratează și. În bucătărie. Înflorește în iulie-august. Busuiocul este un bun stimulent general. nevralgii. Preparatul principal pentru uz medicinal este infuzia. Denumire populară: iască. borjolică. pace între cei aflaţi sub același acoperiș. saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). la prepararea diferitelor mâncăruri. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. mai ales pe stejari și fagi. aduce liniște în gospodărie. Întrebuinţări. pe tulpinile copacilor bătrâni. iunie și iulie. Este vorba. bronșite. Se zice că la nașterea Domnului. o orhidee de pădure. răceală. mai ales al pădurilor de foioase. altfel greu de vindecat. antifungic. Întrebuinţări. aparţinătoare de familia labiatelor. nu întâmplător. încâlcite. putregaiul alb al lemnului. dezvoltate. antispastic. florile fiind albe sau roz. carminativ. multă vreme. de fapt. Întrebuinţări. Fructul este o capsulă. sub formă de pulbere sau frunze proaspete. fiind folosit. Trăind pe copaci. în inflamaţii ale căilor respiratorii și ca diuretic. în reglarea lactaţiei la femeile care alăptează. busuiocul are locul său. Prezentare. Datorită modului său de hrănire. pe vremuri. dar acesta nu are prea mare importanţă ca plantă medicinală. Denumiri populare: vasilisc. În medicina populară românească. Dar iată lista afecţiunilor tratate cu busuioc: gripă. Busuiocul de grădină ajunge până la 50 – 60 cm înălţime. punându-se două linguri de decoct la 100 ml apă. fiind considerat plantă sfântă. Naturiștii îl recomandă în tulburări gastrointestinale. În acest caz se face gargară cu decoct concentrat de busuioc. Buruiana de trânji nu are clorofilă. buretele de stejar a fost folosit. planta lui Hristos. mătăcină. Substanţe active importante: oestragol și linalol. în casele de la ţară. Mai există încă o afecţiune care se tratează cu busuioc – neplăcutele afte. fiind cunoscut ca busuioc de grădină. în lipsă de altceva. pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. Alte preparate semnificative: siropul și esenţa. despre două genuri de ciuperci – Fomes și Phellinus – care cresc în pădure. bazilic. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. rădăcinile sunt cărnoase. fiind. pus la icoană sau în grinda casei. fiind un hemostatic destul de puternic. stomahic. în juru-i a răsărit busuioc și de aceea preoţii își fac agheasma cu busuioc și stropesc cu agheasmă folosind un pămătuf de busuioc. brună și miros a miere de pădure. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene. busuiocul se cultivă. în grindă trona busuiocul pe toată durata iernii. Prezentare. Busuiocul Denumire știinţifică: Ocimum basilicum. fiind antibacterian. Buruiana de trânji este o plantă perenă. Planta înflorește în lunile mai. în timp. Există credinţa potrivit căreia. vomă. din ce în ce mai mult. Fiind o plantă saprofită. buretele de stejar produce.

Aceștia preparau din boabele de cacao un aliment al zeilor. acţionând nu numai asupra sistemului nervos. Se recomandă. De pildă. care în mod obișnuit se macină. deopotrivă. În realitate. pentru spor și bine în viaţă. în mod obișnuit ajungând la circa 10 metri. adică arborele de cafea. Pentru noroc. în special. Frunzele arborelui de cafea sunt alungite. ci și. Arborele de cacao este unul dintre cei mai frumoși și mai pitorești copaci. ce conţin până la 30 de seminţe. consumarea cu moderaţie a preparatelor de cacao. Fructele sunt niște bace de mari dimensiuni (15-20 cm lungime). ci și asupra sistemelor cardiovascular. valoare medicinală au boabele.20 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Busuiocul este prezent în multe alte împrejurări ale vieţii românilor. Potrivit unor cercetări de dată recentă. preparatul de cacao acţionează asupra sistemului nervos central și mai ales asupra scoarţei cerebrale. mult mai complexe și mai diverse. Desigur. fiind cărnoase și consistente. cu suprafaţă aproape lucioasă. boabele de cacao. euforizante și chiar afrodiziace. fiind socotit o plantă miraculoasă. arborele de cacao figura la loc de cinste în practicile medicinale ale aztecilor. seminţele unui arbust ce se va dovedi a fi celebrul „producător” al cafelei. aminoacizi. C Cacao / Arborele de cacao Denumire știinţifică: Theobroma cacao. la eliminarea clorurilor. Coffea robusta. Coffea excelsa. La fel ca băutura de cafea. totuși. sau chiar frunzele. De altfel. Întrebuinţări. obţinându-se pudra de cacao. băutura de cacao creează o stare de confort fizic și psihic. dar se cultivă în prezent în toate zonele tropicale. neapărat. pentru copii frumoși și sănătoși. deoarece în cantităţi mari pot provoca ameţeli sau chiar dureri de cap. Arborele de cafea este un arbust cu o înălţime maximă de 12 metri. Deși se consideră că peninsula Arabiei este patria sa de origine. Florile și fructele îl împodobesc începând de la baza tulpinii și până pe ramurile îndepărtate ale bogatei sale coroane. zilnic. respirator și digestiv. Nu trebuie uitat renumitul ulei gras. datorită numărului mare de compuși pe care îl conţin seminţele acestui arbore. Asemenea cafelei. a lichidului seros din spaţiul intracelular și din cavitatea abdominală. fiind o primă formă de tratament în aproape orice afecţiune. cu nervuri puternice. Florile apar la subsuoara frunzelor și . busuiocul este considerat nu numai un leac pentru trup. arborele de cacao și. mireasa care se duce la cununie trebuie să ia. Substanţe active importante: în primul rând teobromina și teofilina – care sunt substanţe specifice arborelui de cacao. efectele medicinale ale preparatelor de cacao sunt. Cafeaua / Arborele de cafea Denumire știinţifică: Coffea arabica. însă. conţin săruri minerale. Prezentare. contribuind. care au o compoziţie chimică complexă și sunt foarte hrănitoare. adică untul de cacao. cu virtuţi tonifiante. În vechiul sat românesc. Face parte din familia rubiaceelor. de fapt arborele de cafea provine din Abisinia. Arborele de cacao are o înălţime maximă de 15 metri. Pe lângă aceste substanţe. în care s-au aflat boabele. impulsionând activităţile fizice și intelectuale. apoi cafeina și teina. Aparţine familiei malvaceelor și își are originea în America Centrală (Mexic). enzime. Pot avea efecte medicinale și preparatele din tecile cărnoase. În schimb. Prezentare. pentru suflet. frecarea mâinilor și a tâmplelor cu busuioc era o procedură curentă. un fir de busuioc din grinda casei. În cazul arborelui de cacao. cunoscută fiind povestea cu acel păstor care observase un comportament ciudat la caprele sale după ce acestea mâncau. inclusiv sub formă de alimente. cu poftă. Utilizarea arborelui de cacao ca plantă medicinală este foarte veche. în Arabia i s-au descoperit calităţile. adică boabele de cacao. de exemplu. preparatele de cacao au rol detoxifiant și depurativ.

Interesant e fructul. cafeaua contribuie în mod cert. Originar din China. Caisul înflorește primăvara. Din acest motiv. Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată. copiilor le este interzis consumul cafelei. Întrebuinţări. fier. cu marginile fin crestate. aspectul său fiind foarte frumos. care are forma unei cireșe. Componentă a vieţii moderne. boabele.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 21 au culoarea albă. se pare că au virtuţi medicinale și frunzele. Se pare că acţionează și în sensul creșterii imunităţii organismului. fluor. Caisele tonifică întregul organism și mai ales activitatea gastro-intestinală. acest fruct parcurge trei stadii de culoare – verde. violetă. Rezultatele bune obţinute prin consumul cafelei pot fi. vitamina A. potasiu. provocându-le insomnii și agitaţie. face parte din familia rozaceelor. mai ales. Efectele în plan medicinal nu sunt foarte importante. în primul rând. de strai de sărbătoare. Pom fructifer. că fluidizează mucoasele de pe căile respiratorii și că echilibrează compoziţia sucului gastric. aromate și apetisante. în schimb e foarte posibil ca acest aliment-medicament să elimine pericolul îmbolnăvirilor de cancer de intestin gros. în fiecare asemenea „cireașă” „fsdfsd” a arborelui de cafea se găsesc două boabe tainice. Este un arbore de înălţime mai degrabă redusă – circa 10 metri. Cât despre efectele cancerigene ale cafelei. că dilată căile respiratorii. În cazul arborelui de cafea. Asupra unora cafeaua are efecte majore. un adevărat accelerator al inimii. în cele din urmă. valoare medicinală au. copiii fiind. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului. levuloză și glucoză și. Efectul tonic al caiselor se manifestă și asupra epidermei. fiind aclimatizat. Prunus armeniaca. totodată. S-a constat și faptul că îmbunătăţește circulaţia sângelui. Astfel. un arbore comun în spaţiul românesc. asteniilor. bolnav de hidropizie). a lucrat foarte mult și cu succes. Substanţe active importante: săruri minerale și oligoelemente (calciu. Un consum mare de cafea – mai mult de trei cești pe zi – poate crea dependenţă sau chiar probleme de sănătate. fiind hrănitoare și lesne digerabilă. Caisul este. și chiar coaja. de exemplu. cobalt. Totuși. Frunzele sunt de formă ovală. și în Europa de sud-est. în fiecare dimineaţă și ori de câte ori este nevoie. Substanţe active importante: foarte cunoscutul alcaloid numit cafeină. cunoscute fiind măștile și loţiunile de ten pe bază de caise. care este un adevărat medicament. deci. întârzierilor de creștere. Caisul Denumire știinţifică: Armeniaca vulgaris. Întrebuinţări. Modul de preparare al boabelor de cafea este cel bine știut de sute de ani – decoct și infuzie. cu încredere și speranţă. dar s-a observat că un consum zilnic de caise are efecte în cazul anemiilor. nimic nu e dovedit. . Cafeaua este și un bun diuretic. În dezvoltarea sa. cei care suferă de insomnie sau de hipertensiune arterială vor trebui să-și limiteze drastic consumul de cafea. caisul s-a răspândit în toată lumea. vitamine – B1. compot sau fructe uscate. de foarte multă vreme. fosfor. totodată. Combate astenia și are o anume influenţă benefică chiar și în cazul bolilor infecţioase. chiar mai bine decât dacă nu ar bea. dar a murit relativ tânăr. foarte sensibili. magneziu). prin efectele sale psihoenergizante. Efectele cafelei depind și de fiecare individ în parte (Balzac bea circa 50 de cafele pe zi. brom. Prezentare. insomniilor și chiar în stări depresive. sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie. Cafeaua. la buna condiţie fizică și psihică a tuturor celor care apelează la ea. Se consumă și sub formă de suc. Din boabe se extrage cafeina. astringente și diuretice. Specialiștii sunt de părere că există o anumită sensibilitate la cafea și în funcţie de vârstă. încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe. Caisele se consumă crude și sunt utilizate în curele de fructe. miraculoase. însă. Caisa are o valoare energetică semnificativă. în primul rând al scoarţei cerebrale. în timp ce alţii beau cafea și dorm foarte bine. în cantităţi însemnate. Fructele. roșie și. tanin. B2. apoi cafeonă. fiind. Cafeaua este. mai exact spus extractul apos al seminţelor arborelui de cafea. rahitismului. de multă vreme. puse sub semnul întrebării dacă acest consum este repetat și în cantitate mare. C și. ci și mireasma florilor sale. este un tonic puternic al sistemului nervos central.

Se prepară infuzie. tincturi. extractele de camfor repun întreg organismul în mișcare prin faptul că activează fluidele și stimulează centrii nervoși vasomotori și respiratori. Camforul are efect relaxant pentru căile respiratorii și pentru sistemul nervos. contorsionat. adică tulpina subpământeană. de isterie. în captalan au fost evidenţiate două substanţe. captalanul are frunze mari. se știe. Tulpina aeriană este dreaptă și poate ajunge până la 1. Întrebuinţări. în relaxarea și regularizarea activităţii căilor respiratorii. Captalanul poate fi găsit pe malul lacurilor. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se recoltează rizomii. Camforul / Arborele de camfor Denumire știinţifică: Cinnamorium camphora. Înflorește înainte de înfrunzire. pulbere. Prezentare. prin martie-aprilie. mixturi. Substanţe active importante: camfor. se dezvoltă târziu. adesea. asemănător rizomilor care trăiesc în locuri umede. prin tradiţie. expectorante. Frunzele au formă ovală și sunt ușor crestate. mai nou. cu dezvoltare perenă. antiseptice. Arborele de camfor este un copac din pădurea ecuatorială. flavone. Rizomul. Întrebuinţări. consistente. calmante. în stimularea digestiei și în reechilibrarea ficatului. trebuie menţionat și faptul că preparatele din calomfir pot provoca avortul. Crysanthemum balsamita. spasmele stomacale. migrenele. analgezice. Unii specialiști recomandă preparatele de calomfir în afecţiuni renale și digestive. însă. Cu decoct preparat din arbore de camfor se tratează gingivitele. Pentru terapii se utilizează tulpina și frunzele. preparatele de captalan au efecte antispastice. Crysanthemum vulgare. Prezentare. oboseala complexă. Legat de această ultimă recomandare. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană și seminţele. deoarece prin supradozare poate avea efecte toxice. Întrebuinţări. prin zone mlăștinoase. Ceaiul de captalan se folosește în calmarea crampelor neuro-musculare. frunzele și florile. se încearcă . borneol. Prezentare. Captalanul Denumire știinţifică: Petasites hybridus. Această influenţă revitalizantă provoacă poftă de mâncare. pentru decor. că preparatele de calomfir contribuie activ la asigurarea echilibrului psihic și nervos al femeilor aflate în suferinţe specifice. de asemenea. Denumire populară: vetriceaua. oboseală accentuată. în bolile de inimă – fiind un bun vasodilatator – și. vasodilatatoare. extracte. Substanţe active importante. de culoarea galbenă. cataplasme. late. Florile. Ele au.22 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Calomfirul Denumire știinţifică: Tanacetum vulgare. Captalanul este o erbacee perenă din familia compozitelor. Sub formă de infuzie. Preparatele de calomfir sunt eficiente. calmează reumatismele și alte dureri din organism. Extractul care se obţine – aflat în folosinţă sub numele de ulei camforat – este un produs vestit. menstruaţie insuficientă (reglează hemoragia menstruală). combătând stările de spirit confuze. aparţinătoare de familia compozitelor. Rizomii se culeg toamna. prin lunile august și septembrie. Până în prezent. substanţe amare. Are un rizom puternic. fiind antispasmodice. Practic. Potrivit unor observaţii mai vechi. Substanţe active importante: două substanţe specifice – tanacetonă și tanacetină. Preparatele pe bază de calomfir sunt cunoscute ca vermifuge. Este interzisă utilizarea calomfirului în timpul sarcinii. Totodată. tonice. al râurilor. Calomfirul este o plantă erbacee. este puternic. Tanacetum parthenium. Cu o înălţime la maturitate de până la 40 cm. fiind acoperită cu perișori foarte fini. Calomfirul este o plantă ce va fi utilizată cu precauţie. liniștește activitatea din stomac și din intestinul subţire. Această plantă se cultivă. fiind iubitor de apă. gripa. ușor cărnoase. aceste preparate au efecte și în dureri de stomac.5 metri înălţime. ulei eteric. gros. la sfârșitul perioadei de vegetaţie. de tensiune nervoasă. reumatisme și gută. și alte proprietăţi. cu totul deosebite ca efect terapeutic: petazina și inulina (un polizaharid). tanozoide.

În alimentaţie. Atenţie – captalanul se va administra numai sub îndrumarea specialistului. Denumiri populare: baraboi. fosfor. cartofi în coajă fierţi pe jumătate. Florile cartofului sunt albe sau violete. hepatite. cataplasme. Decoctul de cartofi fierţi în coajă are proprietăţi alcalinizante și remineralizante. dar și pentru terapii. Prezentare. acid citric. artrite. farmacistul francez Parmentier introduce cartoful în alimentaţia oamenilor. diverse preparate cu semnificativă valoare medicinală. În momentul coacerii. cartoful are o tulpină care se îngroașă sub formă de tuberculi și rădăcini. Își are originea în peninsula Balcanică. adică ceea ce în mod obișnuit numim castane. Denumire populară: castan porcesc. vitaminele din grupul B (B1. frunzele și florile. practic. fraxină. pentru uz medicinal se recoltează scoarţa de pe ramurile ceva mai tinere (de circa trei-cinci ani). disfuncţii intestinale. fier. Castanul este un arbore puternic și maiestuos. castan sălbatic. pe vremea când se cultiva mai mult ca plantă decorativă. deoarece petazina poate avea efecte nedorite asupra sistemului nervos. Naturiștii recomandă consumul de cartofi celor care suferă de diabet. obezitate (cartofii nu îngrașă!). Întrebuinţări. după ce tuberculul de cartof a stat timp îndelungat la soare. prin procedee specifice. o vreme. acid malic. Și chiar și tuberculii sunt toxici dacă au culoarea verde. Substanţe active importante: în scoarţă – esculină. potasiu). florile – ca și frunzele – contribuind la frumuseţea acestui arbore. În pământ. magneziu. precum și topinamburul sau napul porcesc (Helianthus tuberosus) au proprietăţi asemănătoare cu ale cartofului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 23 utilizarea sa în tratamentul bolilor canceroase (s-au făcut deja cercetări ale căror rezultate s-au dovedit încurajatoare). coaja verde cu ghimpi plesnește și apar seminţele. dischinezii biliare. barabulă. Batata și napul porcesc sunt recomandate cu insistenţă în hrana celor care suferă de afecţiuni cardiovasculare. Din toate acestea se obţin. Frunzele castanului au un peţiol lung de 10 – 20 cm. Castanul Denumire știinţifică: Aesculus hippocastanum. iniţiaţii considerau cartoful ca un leac pentru creșterea longevităţii. verde. Mai mult decât atât. Substanţe active importante: amidon. castanul se remarcă și prin valoarea sa ornamentală. Cartoful – o plantă erbacee anuală din familia solanaceelor – provine din America. Aceste foliole sunt dispuse după mărime. cartofi copţi sau fierţi în coajă. Cel mai sănătos mod de preparare a cartofului este coacerea sau fierberea în coajă. cu ghimpi. protide. culoare ce apare. B6). Cândva. a medicului. În secolul al XVIII-lea. mangan. decoct. castanele. Tulpina aeriană este muchiată și suculentă. cartoful a devenit foarte repede hrană de bază pentru popoare întregi. Datorită calităţilor sale nutritive. precum și iritaţiile interne și ulcerele gastrice și duodenale. cea mai mare fiind foliola mijlocie. cartoful a fost folosit. Cartoful Denumire știinţifică: Solanum tuberosum. o hrănire completă. acid folic. B2. de obicei. Cartofii dulci. Castanul înflorește în mai și iunie. se utilizează tuberculul. cupru. Prezentare. lipide. În cazul castanului. Cel mai important preparat de castan este decoctul. Înalt până la 30 de metri. cunoscuţi și sub numele de batate (Ipomoea batatas). Adus și aclimatizat în Europa. cartoful este foarte ușor digerabil. celelalte părţi ale cartofului sunt toxice. vitaminele A și C. mult mai mare decât o nucă. litiaze biliare. Castanul face parte din familia hipocastanaceelor. Napul porcesc este denumit de naturiști cartoful diabeticilor. . Cert este faptul că virtuţile medicinale ale cartofului sunt atestate de multă vreme. fiecare grupare de frunze având mai multe foliole. oferind. Fructul castanului este o capsulă cărnoasă. esculozidă. terci de cartofi cruzi. ca hrană pentru animale. precum și extracte necesare în industria farmaceutică. În afară de tuberculi. făină de cartofi. Preparatele din cartofi combat aciditatea gastrică. Toate acestea arată importanţa de excepţie a cartofului pentru alimentaţie. săruri minerale diverse (pe bază de calciu. Pentru uz medicinal se prepară suc.

înălţimea maximă a acesteia fiind de 80 cm. ca agent de curăţire. vrejurile și cârceii de castravete au. Ca depurativ. în inflamaţii diverse ale pielii. Din castanele dulci se face vestitul pireu de castane. Tulpina este ramificată.000 de ani și chiar mai mult. Rămânând în acest registru cosmetic. fosfor. util în bucătărie. fiind utilizat atât intern. mai ales în combaterea formării calculilor. Este un arbore ce crește numai în anumite zone din ţara noastră – în Maramureș și în nordul Olteniei. atât de obișnuită. quercitină. în combaterea ridurilor. are și o serie de proprietăţi medicinale. Castravetele Denumire știinţifică: Cucumis sativus. fiind. Fructele castanului dulce. sunt comestibile. Castanul dulce (Castanea sativa) face parte din familia fagaceelor. cât și extern. sunt indicate și în hrana copiilor. alb sau violet. . săruri minerale. glucide. colorate în albastru. lipide. sulf. Întrebuinţări. de asemenea. castravetele. este bine de știut și faptul că preparatele și extractele de castravete contribuie la fortificarea părului și a unghiilor. Căldărușa Denumirea știinţifică: Aquilegia vulgaris. cu o stea. castan întâlnit în culturi. ale cărui fructe sunt comestibile. umflarea ficatului. De asemenea. sub formă de clopot. castraveţii bandajează și vindecă iritaţiile intestinale și spasmele abdominale. Seminţele. Castravetele aparţine familiei cucurbitaceelor. ci și pentru a îmbunătăţi digestia. având valoare calorică mare (100 g castane dulci au 220 calorii). Castanul dulce este un simbol al longevităţii – poate trăi până la 1. vasoconstrictoare. celor slăbiţi. Denumire populară: clopoţei mari. Căldărușa este o erbacee perenă. S-a constatat. Este bine de știut și faptul că această plantă legumicolă. circulaţia sângelui. Castravetele acţionează și ca diuretic – în afecţiuni renale. Este o erbacee anuală ce se dezvoltă sub forma unei tulpini târâtoare-agăţătoare. Întrebuinţări. influenţând. de pildă în cazul tenurilor afectate de alte preparate cosmetice sau de poluare și stres. varicocelul. săruri de calciu. siliciu. este indicat în gută. Fructul acestei plante. flebitele. fiind energizante și remineralizante. întrucâtva. în castane – saponine (în primul rând escină). precum și o compoziţie chimică foarte bogată – vitamine. antiinflamatoare. Este deja arhicunoscut faptul că preparatele din castravete sunt utilizate în remedierea unor afecţiuni dermatologice. Forma cea mai indicată pentru aplicaţii medicinale este sucul de castravete. Prin urmare. Florile sunt galbene și se aseamănă. Frunzele sunt mari. castanul porcesc (sau sălbatic) este important mai ales pentru terapiile medicinale privind afecţiunile vasculare – de la varice până la hemoroizi și ulcere varicoase. flavonoide. în frunze – astragalină. În vârful tulpinii și al ramurilor se găsesc florile mari. potasiu. Castravetele și preparatele pe bază de castravete au importante utilizări în cosmetică. în mod pozitiv. acoperită cu peri aspri. roz. pentru terapii preparându-se un decoct. Printre afecţiunile care se tratează cu extracte de castan se numără varicele. azotaţi. totodată. Castravetele are proprietăţi depurative recunoscute. fier. în pecingini. de detoxifiere. ulcerele varicoase. filochinonă. rareori simplă. Preparatele de castan au acţiune astringentă. castanele dulci sunt recomandate anemicilor. un tonic și un reechilibrant digestiv. Prezentare. caroten. B și C. contribuie chiar și la stabilizarea funcţionării inimii și a aparatului circulator. Interesante pentru viaţa modernă sunt preparatele din scoarţă. că preparatele de castan sunt și un bun tonic venos. convalescenţilor. Castanele dulci constituie un aliment recomandat celor bolnavi de inimă și de rinichi. ușor cordiforme. prin fluidizarea fluxului sanguin. dar cu vârful ascuţit. totodată. În asemenea tratamente este recomandat – ca adjuvant însă și castanul dulce. acestea având efecte pozitive în cazul afecţiunilor dermatologice. mucilagii. Prezentare. tulburările de menopauză. Fierţi. proprietăţi medicinale. Datorită calităţilor lor. hemoroizii. un foarte bun desert consumat nu numai pentru savoarea sa. Substanţe active importante: vitaminele A.24 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC cumarină. de altfel.

extractele de călin calmează crampele musculare și contribuie la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres. Fructele. aparţinător familiei eleagnaceelor. se poate prepara un vin de cătină. Pentru uz medicinal se recoltează cozile frunzelor și seminţele. disfuncţii ce apar în timpul sarcinii și alăptării. îndeosebi în zonele de sub munte și chiar la munte. De altfel. prin fâneţe. Întrebuinţări. B2. Prezentare. Arbustul de cătină albă are frunze alungite. spune despre cătină că nu doar tratează. Potrivit acestora (de ex. În parcuri. Alte substanţe: acid folic. Uneori. Călinul are o înălţime medie de doi – trei metri. Denumiri populare: cătină. De asemenea. urticarie și deranjamente intestinale. mai nou. Frunzele au mai mulţi lobi. liziere. căldărușa este și cultivată. Înflorește la sfârșitul primăverii și la începutul verii. Acest ceai poate fi considerat aliment. astringente și mai ales sedative. obţinându-se o băutură ale cărei efecte sunt încă puţin studiate. tufărișuri. Fructul de cătină albă este folosit pentru tratament în avitaminoză. această plantă este puţin folosită în terapii medicinale. Elena Niţă Ibrian. aria de răspândire fiind întreaga suprafaţă a ţării. cât și a disfuncţiilor pe fond nervos. Cătina albă crește în flora spontană. Fructele fermentate pot fi și distilate. Florile sunt mici și galbene. uleiuri. cunoscute sub numele de bulgăre de zăpadă (boule de neige). Poate fi întâlnită în flora spontană. Substanţe active importante: un alcaloid încă puţin cercetat. Cătina albă Denumirea știinţifică: Hippophae rhamnoides. este prezent sub forma unor tufișuri ornamentale. liziere. se spune. tufișul de nisip. rășini. ca plantă ornamentală. Preparatele de căldărușă au efecte în afecţiuni precum icterul. rareori ajungând până la cinci metri. . Având proprietăţi sedative. precum și lichior. deci. Călinul este un arbust ce crește în flora spontană. Întrebuinţări. acid nicotinic. Prezentare. iar fructul are o pronunţată tentă de portocaliu. Substanţe active importante: o substanţă specifică importantă – viburnina. decoct. utilizarea ei făcându-se cu precauţie. Preparatele obţinute din coaja călinului sunt diuretice. datorită florilor sale cu o conformaţie curioasă. remarcându-se vitaminele B1. Substanţe active importante. Devine și mai puternic vitaminizant atunci când se combină cu măceșele și se face un ceai care se poate bea zilnic. Fructul de cătină este socotit o polivitamină naturală. Cătina este un arbust spinos. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. au culoarea roșie și sunt pline de suc. Denumire populară: bulgăre de zăpadă. erau folosite cândva ca protectoare împotriva deochiului. în Tratat de hrană vie). preparatele din cătină sunt mai excitante decât cafeaua naturală și de aceea cătina albă poate fi folosită în locul cafelei. mate pe spate. Aparţine familiei ranunculaceelor. PP. acizi. Face parte din familia caprifoliaceelor. inozitol. Se poate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 25 Căldărușa înflorește în prima parte a verii. Specialiștii recomandă aceste preparate pentru tratarea menstruaţiilor dureroase. Se cunosc două varietăţi – cătina albă și cătina roșie. tanin. cătină cenușie. cătina albă se folosește. tufărișuri. în zone mai pietroase și apropiate de ape. cenușii-argintii – strălucitoare pe faţă. reumatism. Important pentru farmacia naturistă este fructul cătinii albe. Întrebuinţări. Florile sunt grupate. poieni. Călinul crește prin păduri. ci și hrănește. dar despre care se știe că este toxic. în bucătărie. precum și în descântece. Fructul de cătină este considerat un adevărat flacon cu vitamine. Se prepară sub formă de tinctură. utilizarea sa frecventă fiind ca plantă ornamentală. Se poate prepara o dulceaţă foarte fină. salicilină. dispuse în ciorchini. Naturiștii îl consideră un tonifiant general. dar poate fi și cultivat. cât și în diverse boli de piele. Atenţie. Călinul Denumire știinţifică: Viburnum opulus. extract fluid. Flori care. maximum cinci. cătină de râu. căldărușa este o plantă otrăvitoare. având culoarea albă. nefiind comestibile. înflorește în martie-aprilie. C. fiind o frumoasă plantă ornamentală. În general.

ceaiul se prepară – potrivit naturiștilor – într-un ceainic de pământ. Pentru medicaţie. frunzele de cătușnică vor fi mestecate precum guma. Florile. au formă ovală și sunt ușor crestate. diuretice. Rolul de excitant al aceste plante este cunoscut de multă vreme în medicina populară. P și B2. Infuzia de ceai are proprietăţi tonice. Răspândește un miros specific. Ceaiul Denumire știinţifică: Thea sinensis (chinensis). vitaminele C. de asemenea. originar din China. La maturitate. totodată. influenţă relaxantă asupra organelor interne și a mușchilor în general. Deși cunoscută ca un excitant. Ceaiul face parte din familia theaceelor. dense. Cătușnica este o plantă erbacee meliferă din familia labiatelor. revitalizante. Florile ceaiului. canabidiol. tanin. tetrahidrocanabinol. Prezentare. Poate atinge înălţimea de un metru. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile înflorite ale plantelor femele. Ceaiul este și un bun antioxidant. dar și tonice. Cânepa Denumire știinţifică: Cannabis sativa. Potrivit cercetărilor. în afecţiuni ale căilor respiratorii – astm. poate fi întâlnit în mari culturi. mai ales flavonele și catehinele. cătușnica are proprietăţi calmante. deosebit de expresive. cu frunzele de stejar sau de urzică. bronșită cronică. Cercetări recente arată că unii dintre compușii cei mai importanţi ai ceaiului sunt polifenolii. un antispastic și un regulator al activităţii gastro-intestinale. netedă. precum și acţiune analgezică. Frunzele. întrebuinţările medicinale ale cânepii nu se opresc aici. Cercetările au dovedit că preparatele pe bază de cânepă au și efecte anticonvulsive și chiar bactericide – pot acţiona ca un antibiotic. plăcut. preparatele din cânepă sunt folosite în afecţiuni gastrice grave (cancere). Pentru a nu-i fi afectate calităţile. Se remarcă prin tulpina sa dreaptă. Utilizate în exces. Întrebuinţări. sunt împărţite în foliole lanceolate. cu marginea crestată. Substanţe active importante: teofilină. Frunzele ceaiului chinezesc sunt consistente. Se obţin extracte și se prepară tincturi. dar și medicinală. fiind o plantă aromatică. Fructul este o nuculă brun-cenușie. oarecum asemănătoare. sirop și vin medicinal. cafeină. mai ales a tusei convulsive și a tusei tabagice. Întrebuinţări. Substanţe active importante: canabinol. Se pare că unul dintre . Cânepa înflorește în lunile iulie și august. originară din India. Prezentare. În mod ciudat. în nevralgii și în boli psihice. iată. existând plante de cânepă femele și plante de cânepă masculine. tulpina de cânepă este total lemnificată. Se folosește și pentru combaterea tusei. în ulcere gastrice. ca formă și desen al nervurilor. Preparatul care se obţine este o infuzie – binecunoscutul ceai. Pentru terapii. Preparatele medicinale din cânepă au efecte sedative și de aceea sunt utilizate în terapii din domeniile neurologic și psihiatric. asemănătoare cu o mică rolă de rulment. sunt grupate în inflorescenţe asemănătoare cu un spic. Prezentare. Cânepa aparţine familiei canabinaceelor. de o banală plantă medicinală. emfizem. În prezent. cătușnica are darul de a calma chiar și chinuitoarele dureri de dinţi sau de măsele. Din seminţele de cânepă se extrage un ulei. Datorită acestor proprietăţi. preparatele din cânepă pot crea dependenţă și pot avea urmări grave asupra sănătăţii. pentru tratamente prezintă interes partea aeriană a plantei. excitante – o adevărată contradicţie rezolvată. reprezentativ fiind ceaiul chinezesc. excitante. iar florile sunt albe sau în nuanţe spre roșu. în aproape toate zonele tropicale și subtropicale. de culoare galben-verzuie. sunt mari și au culoarea albă. cătușnica este prelucrată sub formă de infuzie. mari. înaltă de aproape un metru. Desigur. săruri minerale. Preparatele din cânepă au. Cătușnica este. au frunzele ceaiului. vasodilatatoare. uneori chiar mai mult. Întrebuinţări. acţiune medicinală semnificativă are tetrahidrocanabinolul. În acest caz. Denumire populară: ceai chinezesc. Ceaiul este un arbust de maximum doi metri înălţime. fiind folosită în vechime pentru revigorarea vieţii de cuplu. Cânepa cultivată este o plantă anuală. smălţuit.26 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cătușnica Denumirea știinţifică: Nepeta cataria. Valoare alimentară.

menstre cu dureri. prezentându-se ca niște mici capitule. Nu trebuie uitat nici faptul că preparatul de ceai contribuie și la o digestie ușoară. un ceai verde ai cărui compuși sunt total diferiţi de ai ceaiului „clasic”. ceapa se cultivă. oboseală. aparţinând familiei rozaceelor. reducând riscul de cancer. ceapa este recomandată în boli pulmonare și în prevenirea accidentelor vasculare (este un anticoagulant activ). Se spune despre ceapă că este o garanţie a longevităţii. litiaze renale. Rădăcina de cerenţel conţine o substanţă numită eugenol. precum și în structurile musculare ale organismului. floarea mândrei. ale vezicii și căilor urinare. Ceapa conţine enzime. dar mai ales rădăcina. nu se va lua niciodată o doză prea mare. pulbere. ulei volatil. în pleurezii. determină o mai bună activitate la nivelul sistemului nervos central. Ca plantă medicinală. Este o plantă bienală. cu o tulpină dreaptă și un bulb. în acest caz fiind respins de . Are flori galbene. Este un bun dezinfectant și un calmant intestinal activ. face parte din familia liliaceelor. Florile de ceapă sunt mici. cuișoriţă. deci. amidon. insuficienţă hepatică. Consumarea ceaiului chinezesc (sau rusesc). efectele de dependenţă ce pot apărea în condiţiile unui consum mare și îndelungat de ceai chinezesc sau rusesc. la eliminarea apei din ţesuturi. în mod decisiv. grăsimi. abcese dentare. Se prepară sub formă de decoct. gingivite sângerânde. Substanţe active importante. cerenţelul este folosit pentru tratamente în enterite infecţioase. pe marginea drumurilor. plăgi. puternică. B1. Datorită teofilinei. el putând produce iritaţii gastro-intestinale. Ceapa – una dintre cele mai cunoscute plante din casa și de pe lângă casa omului. Este cunoscută ca fiind un foarte bun tonic. Vestit pentru calităţile sale medicinale este și ceaiul de Java sau ortosifonul (Orthosiphon stamineus). Întrebuinţări. Ceapa are efecte benefice și în ciroza hepatică. Prezentare. obezitate. pe maidanele unde cresc bălării. celulita. macerat. și riscul de boli cardiovasculare. Ceaiul de Java sau ortosifonul este utilizat. Întrebuinţări. tanin. astfel. Prezentare. contribuind. apăsător. Ceapa înflorește în lunile iulie și august. Denumiri populare: ridichioară. De asemenea. binecunoscutul bulb pe care-l folosim în bucătărie. colesterolul. infuzie. De asemenea. al scoarţei cerebrale. Numeroși specialiști echivalează efectele ceaiului cu cele ale cafelei. Originară din Asia. vitaminele A. minerale esenţiale. la fel de diferite fiind și afecţiunile în care este benefic (acesta fiind recomandat în reumatism. radicalii liberi acţionează ca agenţi cancerigeni. acţiunea bactericidă fiind puternică. Decoctul de tulpină. Proprietăţile sale diuretice accentuate îl fac foarte util și în curele de slăbire. la gătit. precum și disulfură de alil și propil. semnificativă. cu proprietăţi antiinfecţioase. Ceapa Denumire știinţifică: Allium cepa. polifenolii din ceai distrug radicalii liberi din organism. epuizare fizică și nervoasă).DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 27 cele mai interesante efecte ale ceaiului ţine de capacitatea sa de a reduce colesterolul și. dar mai ales cel de rădăcină de cerenţel are proprietăţi excitante și astringente. dispuse grupat. Diuretic puternic – calitate importantă și de luat în seamă de către cei care n-au voie să consume sare – prin consum de ceapă se elimină sarea din organism. tinctură. prin tradiţie. pe taluzuri. scutind organismul de o serie întreagă de eforturi și disfuncţionalităţi. După cum se știe. Astfel. în care se găsesc seminţele de culoare neagră. Uleiul de cerenţel degajă un plăcut parfum de garoafă. ceaiul este indicat și în bolile respiratorii sau în suferinţe ale rinichiului. în prezent. motivând. Fructul este o capsulă. Cerenţelul Denumire știinţifică: Geum urbanum. Se spune că un consum zilnic de ceapă (nici o masă fără ceapă!) preîntâmpină apariţia cancerului. albe-gălbui. în boli ale rinichilor. Cerenţelul poate fi întâlnit la marginea pădurilor. Fructele sunt niște achene. cu miros specific. Decoctul de cerenţel se ia cu precauţie. printre altele. Substanţe active importante. Are și efecte analgezice. în tratarea leziunilor bucale. amigdalite. călţunul doamnei. antiseptice. în toată lumea. Cerenţelul este o plantă zveltă. De remarcat faptul că și acest ceai reduce colesterolul. zaharuri. B2 și C. o enzimă. grăsimile rele. hemostatice. gumirezină. plasate în partea de sus a plantei. zaharuri. Pentru uz medicinal se recoltează tulpina aflată în plin proces de vegetaţie.

având rol de reechilibrare în ceea ce privește funcţionarea acestor organe. de obicei. Chili / Arborele de Chili Denumire știinţifică: Prunus boldus. fiind întâlnit în marile masive vegetale din America de Sud. pulbere. dar se găsește și în flora spontană. Florile. Chimenul este indicat și în demersurile pentru creșterea poftei de mâncare. Seminţele de chimen sunt foarte bogate în ulei eteric (circa 3%). săruri minerale. din care se prepară infuzie. sedative. în fâneţele de sub munte și în cele montane. Chimenul are și o intensă acţiune diuretică. tincturi. tulpina sau rădăcina de cerenţel erau folosite pentru a da aromă vinului. Cândva. chimenul contribuie și la ușurarea unor suferinţe și dificultăţi ginecologice. bactericide. cum ar fi ciclurile întârziate sau amenoreea. tanin. cataplasme. detoxifiante. Denumiri populare: secărică. Substanţe active importante: chinină. chinidină. Chinina a fost și este un leac deosebit de important. chincomidină. blocajele secreţiilor bronhice. Se prepară pulbere. produs care nu numai că îndepărtează mirosurile neplăcute. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici. malaria). extractul de cerenţel sau. Chimenul este considerat a fi „direct răspunzător” de liniștea. sunt dispuse sub formă de umbelă. Valoarea terapeutică este dată de seminţele chimenului. decoct. Din seminţele de chimen se poate prepara și o apă de gură. Chimenul Denumirea știinţifică: Carum carvi. Preparatele de cerenţel au contraindicaţii în cazul afecţiunilor cronice și renale. Prezentare. infuzie. infuzie. Chinina / Arborele de chinină Denumire știinţifică: Cinchona officinalis. În prezent. Prezentare. revigorante. în industria băuturilor – datorită aromelor și compușilor săi. Preparatele de Chili dau rezultate pozitive și în tratarea infecţiilor urinare. Tot cu ceaiurile de chimen se stimulează și lactaţia la femeile care alăptează. Arborele de Chili este o plantă exotică. de tihna abdomenului omenesc. fiind totodată și un agent cu acţiune carminativă (calmant al durerilor abdominale și reducerea deranjamentelor și a presiunii din abdomen). Înălţimea acestei plante – până la un metru. a cistitelor. aria sa de cultură fiind extinsă și în alte zone cu climat ecuatorial. de culoare albă. pur și simplu. Chimenul este utilizat în trei domenii: bucătărie – în calitate de condiment. pilule. extracte fluide. Preparatele din frunzele arborelui de Chili au proprietăţi depurative. Substanţe active importante: doi compuși specifici – boldină și boldoglucină. tinctură. chimion. pipărus. Chimenul este o plantă cultivată. macerat. Prezentare. Aparţine familiei rubiaceelor. dar are și efecte majore în ceea ce privește menţinerea igienei bucale. fiind utilizată în combaterea unei afecţiuni grave – frigurile (paludismul. Arborele de chinină crește în pădurea ecuatorială. în medicina naturistă – ca stimulent al secreţiilor gastrice. cașete. berii. rachiului de fructe sau în producerea apei de gură. obţinerea ei fiind relativ simplă: arborii sunt doborâţi și apoi se cojesc.28 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC organism. arborele de chinină se găsește și în plantaţii. De asemenea. mixturi. bronșitele. Întrebuinţări. chimenul poate fi întâlnit. Partea care conţine chinină este scoarţa. Utilizarea chininei . Arborele de Chili este bogat în ulei esenţial. enterocolitele. extract. Din aceste seminţe se prepară decoct. Întrebuinţări. Sunt recomandate în boli de ficat și bilă. Este o erbacee și face parte din familia umbeliferelor. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. chinconină. Substanţe active importante. aparţinând de familia monimiaceelor. Întrebuinţări. În flora spontană.

Frunzele cimbrișorului au miros plăcut. Pe lângă acești compuși. Prezentare. pietre la rinichi și la vezică. mireasma sa persistentă fiind un calmant. Părţile aeriene din plantă se recoltează în mai-iunie. Totuși. fiind un bun vitaminizant și remineralizant. și faptul că andivele sunt indicate de naturiști în alimentaţia copiilor. acestea fiind încă un argument în ceea ce privește succesul gastronomic al andivei. cicoarea se folosește în tratamente privind hepatita cronică. Este o plantă perenă. în afecţiuni precum tuberculoza. rădăcina este folosită pentru producerea surogatului de cafea numit cicoare. o aromă unică și agreabilă. aromat. cu tulpină ramificată și rădăcină groasă. Denumiri populare: floricică. în rădăcina de cicoare. Din cimbrișor se prepară o infuzie. cunoscute de foarte multă vreme. speranţe diabeticilor. Cicoarea conţine un ulei volatil. Poate atinge o înălţime de 1. Din păcate. andiva – considerată un produs alimentar de înaltă clasă – nu are calităţile terapeutice ale suratei sale sălbatice. pe marginea drumurilor. cimbrișorul de pajiște. Ca plantă medicinală. Pentru utilizări în scopuri medicinale. Folosit la mâncăruri. obţinându-se andivele. dischinezia biliară. litiaze. înlesnește respiraţia și are acţiune tonică asupra întregului organism. Cimbrișorul este un antiseptic redutabil. sub formă de tufe. chinina contribuind la intensificarea activităţii digestive. constipaţia cronică. inulină (un polizaharid). frunzele de la baza tulpinii se îngroașă și-și pierd clorofila. decoctul de cicoare revigorează activitatea ficatului și a rinichiului. În mod curent. Întrebuinţări. Cimbrișorul este întrebuinţat și de apicultori. membră a familiei labiatelor. cât și în flora spontană. de pe care se ridică ramuri. Cicoarea se întâlnește atât în cultură. însă. În flora spontană. septembrie. Prin mușuroire. Substanţe active importante. Alte varietăţi ale arborelui de chinină: Cinchona calisaya și Cinchona succirubra. înălţimea acestor ramuri fiind de circa șapte centimetri. inclusiv rădăcina. pentru aromatizarea unor mâncăruri. Cicoarea Denumirea știinţifică: Cichorium intybus. andivie. în activitatea lor de îngrijire . Cimbrișorul înflorește din iunie și până în septembrie.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 29 în terapii este. Ramurile au flori în partea superioară. Prezentare: Cimbrișorul este o plantă perenă. tanin. acnee). sub soarele verii. Chinina are efecte benefice. la reducerea febrei. fapt ce dă o nouă dimensiune utilizării acestei plante în medicina naturistă și. De notat. la combaterea infecţiilor și a paraziţilor. se recoltează partea aeriană a plantei și se usucă. andivă. în aplicaţii dermatologice (furunculoze. cicoarea se întâlnește în fâneţe. Denumire populară: cimbrișorul de câmp. atunci când planta ajunge la sfârșitul perioadei de vegetaţie. adevărate colonii ce răspândesc.20 metri. purifică sângele). în anemii. Pentru aplicaţii în medicina naturistă se folosește toată planta. convalescenţe. se găsește fosfor. Cicoarea de grădină (Cichorium endivia) este o plantă bienală de la care se consumă frunzele. cimbrișorul însoţea busuiocul în grinda casei. digestie leneșă. infecţii urinare. afecţiuni cardiace. pentru a asigura împreună o primenire a aerului în timpul iernii. este un bun agent laxativ și depurativ (curăţă organismul de toxine. o contribuţie importantă având-o fosforul. Altfel spus. iar rădăcinile toamna. Combate oboseala și mărește capacitatea de muncă. Se folosește și în bucătărie. Cândva. dar și ca infuzie. produce diureză. cimbrul sălbatic. august. Tonic general bun. Întrebuinţări. cimbrișorul de fâneaţă. colină. andivele nu sunt altceva decât muguri și frunze ce provin de la cicoarea de grădină. având o acţiune antiinflamatoare intensă. dar și în partea aeriană. dar și compuși amari. pe pășuni. Deci. desigur. efectele nu sunt de neglijat. Este recomandată și în anemii. Crește în flora spontană – pe pajiști. Florile sunt de culoare albastră. fiind o reprezentantă a familiei compozitelor. diabetul. Înflorește în lunile iulie. regularizează digestia. în acest caz. Cimbrișorul Denumirea știinţifică: Thymus vulgaris. în alte locuri necultivate și în care cresc fel de fel de ierburi. mult mai largă. astenii. Planta are un pronunţat rizom târâtor. Printre cele mai importante preparate medicinale obţinute din cicoare se numără decoctul. Cercetări mai noi menţionează descoperirea de insulină în rădăcina de cicoare. contribuie la fluidizarea circuitului gastric. infecţiile grave.

Întrebuinţări. Poate trăi până la 600 de ani. la administrarea unui asemenea tratament se va consulta. Crește în tufe. în afecţiuni cum ar fi: sciatica. precum și un expectorant deosebit de activ. Tot dr. care este un alcaloid. Cireșul poate ajunge până la 12 metri înălţime. care se adaugă la un litru de apă. ci că așa îi este felul. culoarea lor fiind. roșie sau portocalie. în primul rând). Prunus cerasus (Vișinul). În orice caz. Contribuie la revigorarea coardelor vocale. enterocolite. uneori. dacă veţi întâlni în pădure un asemenea arbust. Din acestea se prepară infuzie. dischinezii biliare. Cimișirul Denumire știinţifică: Buxus sempervirens. timol. Prezentare. Întrebuinţări. Rolul cel mai important al acestei plante medicinale. uneori. adică nu sunt întotdeauna verzi. Se beau trei cești de ceai în fiecare zi. a anorexiei. crește bine în locurile cu lumină puternică. înaltă de 10 – 15 cm. din care se prepară un decoct. Cimișirul face parte din familia celastraceelor. Datorită buxeninei. Pentru uz medicinal se recoltează codiţele de vișine și de cireșe. tanin și mai ales o substanţă rară – buxenina. fără a se depăși doza – tratamentul putând deveni toxic. inflorescenţa fiind oarecum asemănătoare cu un spic. Substanţe active importante: ulei eteric. În scopul obţinerii de preparate foarte puternice se culege. Substanţe active importante: vitamine (vitamina C. cimișirul este folosit ca remediu în afecţiunile bilei. Denumiri populare: lămâioară. rășină. tratamentul se va întrerupe. Dacă apar semne de toxicitate chiar și cazul în care se beau doar trei cești de ceai de cimișir. dezvoltarea celulelor canceroase poate fi oprită. faptul acesta a fost dovedit în laborator. Chiar și frunzele acestui venerabil sunt deosebite. decoct sau tinctură. Pentru terapii obișnuite se recoltează toată planta. tanin și mai ales săruri de potasiu. Asemenea cimbrișorului. Este folositor și în terapii privind ficatul. Cireșul și Vișinul Denumiri știinţifice: Cerasus avium (Cireșul). Prezentare. trebuie să știţi că el nu vestește toamna. Cimbrul de cultură este o erbacee anuală. Ceaiul pe bază de cimișir este recomandat pentru combaterea asteniei de primăvară. în combaterea anemiilor de primăvară. reumatismul. Decoctul de codiţe de vișin sau de cireș (sau în amestec) este . mai ales în cele aflate în zone calcaroase. se pun 80 g). doar partea superioară a plantei. mai fragedă și cu flori. compuși amari. și ca arbust decorativ. Deci. Nu prea înalt (maximum șapte metri). Cimbrul de cultură este un agent antiseptic și antispastic (cu efecte notabile în reglarea activităţii stomacale și intestinale). Potrivit dr. excepţional rol am putea spune. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. Prezentare.30 a albinelor. Mai este folosit. Întrebuinţări. Alexander Reinhardt. este în blocarea cancerului. Este una dintre cele mai longevive plante. în nuanţe roz sau violet. însă. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Cimbrul de cultură Denumirea știinţifică: Satureja hortensis. cineol. Atât cireșul. carvacrol. Are efecte în astmul bronșic. coaja și frunzele. Prin tradiţie. dar și în tratamentul împotriva viermilor intestinali. în prealabil. în timp ce vișinul rar trece de 10 metri. Se utilizează cu succes și în tonifierea părului. iarba cucului. cât și vișinul – pomi fructiferi binecunoscuţi – fac parte din aceeași familie de plante – rozaceele. Cimișirul este folosit. Florile sale sunt foarte mici. medicul. Valenţe terapeutice au rădăcinile. fiind reluat peste un anumit timp cu doze mai mici. cu succes. precum și în menţinerea igienei bucale. Reinhardt propune și o reţetă: decoctul necesar tratamentului cu cimișir se face din 30 de g rădăcină sau 50 g frunze uscate (dacă frunzele sunt verzi. Combate febra și acţionează și ca sedativ. tuse. cimișirul este un arbust întâlnit în păduri. lămâiţă.

Întrebuinţări. vitamina C. Au valoare medicinală și frunzele. cu bune efecte în sistemul digestiv. au și fructele ca atare. Efecte medicinale. pentru a favoriza un somn profund și odihnitor. pe pajiști. desigur nu de amploarea celor pe care le au codiţele. Totodată. este indicat și în afecţiuni cum ar fi diareea. fiind. florile și seminţele. în jur de 25 – 30 cm lungime și 20 – 25 cm lăţime. Ceaiul de codiţe de vișin și de cireș poate fi consumat. cistita. tulpină cu o înălţime de maximum 20 cm. Denumiri populare: ţâţa vacii. Ciuboţica cucului este întrebuinţată și în alimentaţia naturistă. care sunt folosite drept condiment (au o aromă puternică. prin iulie-august. inclusiv prin relaxarea și fluidizarea compușilor din aparatul respirator. diferite extracte. este un bun expectorant. fluidizând mucoasele de pe căile respiratorii. Ciumăfaia crește în flora spontană. mai ales prin locurile părăsite. ciumăfaia poate fi întâlnită și în cultură separată. florile de ciuboţica cucului se pun în camera de dormit. Ciumăfaia Denumire știinţifică: Datura stramonium. vișinul turcesc sau mahalebul face și el parte din familia rozaceelor. despre două plante perene. care sunt moi. pe maidane. Aparţine familiei solanaceelor. însă. iar în vârful fiecărei ramuri apare o floare. Cu pulberea de ciumăfaie se pot face și inhalaţii. De asemenea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 31 bun pentru tratamente în bolile de rinichi. Prezentare. comprese. bolăndariţă. Valoare are nu numai lemnul său. cu ţepi moi. Ciumăfaia înflorește în partea a doua a verii. dispuse sub formă de umbelă și au un miros abia perceptibil. efecte asupra nervilor. întreaga plantă de ciumăfaie are un miros specific. Ciumăfaia este o erbacee anuală. ceaiul de ciuboţica cucului poate produce iritaţii ale tubului digestiv și chiar vomă. cu o înălţime la maturitate de până la doi metri. Ciuboţica cucului Denumire știinţifică: Primula veris (= officinalis). cel mai cunoscut și tentant produs fiind salata de flori de ciuboţica cucului. Tulpina se ramifică. albe. ţâţa oii. nu numai pentru a ameliora o afecţiune sau alta. Primăvara. se fac comprese și poţiuni expectorante. îngroșate și bogate în vitamina C. Pentru terapii se recoltează florile și rizomii. varianta cultivată fiind ceva mai dezvoltată decât cea din flora spontană. un diuretic activ. Substanţe active importante: saponozidele. asemănătoare cu fructul castanului sălbatic. la marginea platformelor de gunoi. Primula elatior. ci și frunzele. ci și pentru menţinerea unei stări generale bune. Din părţile medicinale ale acestei plante se prepară decoct. Ambele fac parte din familia primulaceelor. în zonele unde au fost construcţii. din care se prepară prafuri. la deal și munte. totodată. Ciuboţica cucului crește în zonele de stepă. precum și sâmburii de vișine și cireșe. potasiu. Atenţie! Folosit în cantităţi mari. au formă de pâlnie. calciu. siropuri. Părţile cu importanţă medicinală sunt frunzele. Acest ceai este recomandat pentru reglarea activităţii intestinale. Prezentare. dar plăcut. pe fâneţe. Denumire populară: laur. Ciumăfaia este o plantă foarte toxică și de aceea se impune mare atenţie în . pielonefrita. reduce febra și ajută la eliminarea toxinelor. în luminișuri. anglicea. Fructul este o capsulă ovoidală. Cu ciuboţica cucului se combate și tusea uscată. Ciuboţica cucului înflorește în aprilie și mai. preparatul din ciuboţica cucului este eficient în tratarea afecţiunilor pulmonare. rădăcini albe. Frunzele sunt de mari dimensiuni. Rădăcina giumăfaiei este foarte dezvoltată (între 30 și 50 centimetri lungime și între doi și cinci centimetri grosime). deosebită). cu un rizom viguros. Cele mai cunoscute și mai utilizate preparate din ciuboţica cucului sunt infuzia și decoctul. Datorită importanţei sale medicinale. infuzie. Preparatele din ciuboţica cucului sunt utilizate și în afecţiuni ale rinichiului și ale stomacului (mai ales în cazul contracţiilor acestuia pe fond nervos). Înrudit cu vișinul comun. neplăcut. Este vorba. peste care se toarnă miere sau un sirop. enzime. ţigări antiastmatice. Florile sunt galbene. cu tot cu rădăcini. Ciuboţica cucului are. de fapt. Sub formă de decoct. pielita. de asemenea. tonic. tincturi. iar florile.

Datorită efectelor galactagoge (de sporire de cantităţii de lapte). Compusul numit scopolamină este eficient în combaterea răului de mare. acidul pipecolinic. de epuizare nervoasă. Substanţe active importante: vitamina C – în cantitate foarte mare. Aparţine familiei leguminoaselor. De asemenea. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregul ei. crește atât la munte. Denumire populară: scrântitoare. nu prea pretenţios din punct de vedere al climei. Din punct de vedere medicinal. Întrebuinţări. extracte care se administrează sub formă de picături. Ciumăreaua este o plantă medicinală importantă. apoi guanidina. au culoare liliachie. Substanţe active importante: alcaloidul specific numit galegină. cât și sub formă de culturi. Arbustul de coacăz negru. Fructul acestei plante este o păstaie. chiar și în frunze. Ciumăreaua este o erbacee perenă. o mare valoare alimentară și terapeutică. afecţiunile ficatului. tinctură. fapt ce face ca această plantă atât de toxică. pectină. solului și precipitaţiilor. pășunilor. ciumăreaua poate fi întâlnită mai ales în zone cu umezeală. Coacăzul roșu. importante efecte hipoglicemiante (antidiabetică). totodată. în constipaţie. Prezentare. care sunt dispuse în ciorchini. Tulpina este dreaptă și puternic ramificată. Fructele acestui arbust sunt gălbui și au. Întrebuinţări. în liziere. Substanţe active importante: hiosciamina. Hiosciamina. Fructul de coacăz roșu are aproape aceleași proprietăţi ca și coacăzele aurii sau negre. poate fi folosită și în zootehnie. poţiuni. livezilor. ciumăreaua are două calităţi deosebite: este galactagogă (stimulează secreţia laptelui la femeile care alăptează) și are. ciumăreaua crește sub forma unor tufe cu înălţimea de circa un metru. extrasele de ciumăfaie sunt folosite și în chirurgie și oftalmologie. cât și în zonele mai joase. are o înălţime de până la doi metri. tufărișuri. calciu. stările de agitaţie. coacăzele negre sunt printre cele mai apreciate. Coacăzul negru este folosit în tratarea unor boli cronice. Ciumăreaua înflorește pe toată perioada verii. care se găsește în seminţele de ciumărea. Printre altele. Inflorescenţa grupează între cinci și 10 flori verzi-gălbui la exterior și roșiatice în profunzime. în șanţuri și în vegetaţia de pe marginea apelor. toxică pentru oi. iar la maturitate se lemnifică. apoi potasiu. luteolina. Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele. astmul pe fond nervos. Ciumăreaua poate fi folosită și ca plantă furajeră. Se prepară infuzie. dar și decoct. dispuse în raceme. Dintre fructele de pădure. cum ar fi reumatismul. Preparatele pe bază de ciumăfaie pot fi utilizate ca agenţi sedativi pentru sistemul nervos central. Compusul cu rol hipoglicemiant este galegina. nevralgiile. artrita. Coacăzul auriu. întâlnită atât în flora spontană. atropina. ci și frunzele. Ciumăreaua Denumire știinţifică: Galega officinalis. Întrebuinţări. Coacăzul negru înflorește în aprilie-mai. fiind mai apropiat ca valoare terapeutică de coacăzele . Alte afecţiuni în care este indicată ciumăreaua: epilepsie. scopolamina. fiind. Denumire populară: pomușor. Tulpinile îi sunt ramificate.32 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC utilizarea ei. atropina și scopolamina sunt substanţe foarte importante pentru industria farmaceutică. sunt indicate în inflamaţii digestive și urinare. Florile. aparţinând familiei saxifragaceelor. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele. în caz de lipsă de minerale sau lipsă de poftă de mâncare. În mod obișnuit. Printre afecţiunile tratate cu preparate de ciumăfaie se numără boala Parkinson. emulsină. în părţile joase ale terenurilor virane. Coacăzul negru Denumirea știinţifică: Ribes nigrum. din care se prepară infuzie. magneziu. totuși. extract fluid. În flora spontană. și atât de neplăcut mirositoare. viermi intestinali. iar fructele – niște boabe negre cu puncte galbene – se culeg în a doua parte a verii. guta. dar și în tratamente menite să revigoreze întregul organism în caz de oboseală mare. Prezentare. Acţionează cu succes și în calmarea spasmelor. să fie foarte căutată. Acest arbust. la rându-le.

zolotnic. pe marginea drumurilor. reumatism. Au valoare medicinală. florile fiind dispuse într-o inflorescenţă micuţă. Preparatele din coada calului au efecte antiseptice și contribuie la reducerea acidităţii gastrice. care apare în lunile aprilie și mai și care produce sporii – și alta sterilă. dismenoree. galbene. potrivit tradiţiei românești. flavone. de asemenea. ulceraţii cutanate – fiind astringent. . roz sau chiar roșiatic. pe fâneţe umede. barba ursului. putându-se utiliza și în cazul unor afecţiuni cardiace. în mod obișnuit. Decoctul (ceaiul) de coada calului se bea în caz de anemii. brădăţel. Cunoscătorii recomandă atenţie în recoltarea acestei plante. Făcând parte din familia compozitelor. Preparatele medicinale din coada calului sunt. pe marginea apelor. Substanţe active importante: săruri de potasiu. ea putând fi confundată cu alte trei specii. Denumiri populare: iarba gâștii. cozile frunzelor și rădăcinile. sorocină. pulberi medicinale. bronhodilatatoare. Unii specialiști recomandă utilizarea preparatelor din feriga numită coada calului chiar și în prevenirea cariilor. Această plantă are nu mai puţin de șapte denumiri populare. la marginea pădurilor. antiseptic. diaree. anemie. antisudorifice și hemostatice. de pe marginea drumurilor. Prezentare. hipermenoree. În orice caz. este feriga ale cărei ramificaţii sunt pline la interior. dar mai ales cozile frunzelor. una fertilă. substanţe amare. gută. dintre care menţionăm: brădișor. Mulţimea denumirilor demonstrează că este foarte cunoscută și că oamenii o caută și o utilizează. ulei eteric. florile fiind. Valoroase pentru aplicaţii medicinale sunt tulpinile verzi (sterile). Coada calului crește mai ales în zona de deal.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC aurii. spasmolitic. Marele specialist Jean Valnet susţine că pentru terapiile cu preparate din această plantă sunt mai indicate frunzele și florile. antispastic. Uneori. Înălţimea – până la 70 cm. Plantă erbacee – din familia rozaceelor – cu flori mari. argintică. 33 Coada calului Denumirea știinţifică: Equisetum arvense. hemostatic. deocamdată necunoscuţi. un agent important în tratarea afecţiunilor renale și a infecţiilor urinare. tulpinile acestei plante au culoarea roșu spre brun și seamănă cu o coadă de cal. Coada șoricelului înflorește în lunile iunie-iulie. coada mânzului. ulcer gastric. deci cea care ne interesează. părul porcului. enterocolite. Prezentare. Coada racului Denumirea știinţifică: Potentilla anserina. tincturi. inflamaţii gingivale. speciile de coada șoricelului au frunze păroase. Decoctul preparat din coada racului nu se ia pe nemâncate și nu este indicat pentru cei suferinzi de afecţiuni cronice renale și hepatice. Extractul de coada racului conţine și alţi compuși. Întrebuinţări. de culoare albă. Coada șoricelului este foarte frecventă în flora spontană din România. Denumiri populare. Întrebuinţări. leucoree. care sunt toxice. proprietăţile lor diuretice și remineralizante. bronșite. florile de coada șoricelului pot fi colorate și în gălbui. Decoctul de coada racului are efecte pozitive într-o gamă foarte largă de afecţiuni – artrite. terenuri virane. Din coada calului se prepară decocturi. abia mai târziu apar frunzele verzi. care asimilează și are culoarea verde. pajiști. bioxid de siliciu. Sub acest nume sunt cuprinse mai multe specii de erbacee perene medicinale. precum și pentru întărirea unghiilor. Coada șoricelului Denumire știinţifică: Achillea millefolium. trebuie reţinut faptul că specia medicinală. Prezentare. Denumiri populare: iarba oilor. tanin. Primăvara. antiinflamator. Sunt recunoscute. Planta aceasta prezintă o alcătuire deosebită: are două tipuri de tulpini. analgezic. putând fi culeasă de pe fâneţe. Coada calului este o ferigă ce aparţine familiei equisetaceelor. Substanţe active importante: ulei eteric. în formă de ace. totodată.

antispasmodică. Chiar și o simplă citire a listei compușilor acestei plante ne dă o idee despre importanţa ei în terapii. De remarcat faptul că preparatele din coada șoricelului sunt un antiseptic tot atât de bun cât și mușeţelul. convulvină. Preparatele din coada șoricelului conţin foarte multe substanţe active. atunci când acestea sunt complet înflorite. Cocaina. gută. bronhodilatatoare. acid acetic. care are gust acru și este toxic. preparatele din coada șoricelului contribuie la tratarea abceselor dentare. Substanţe active importante. desigur în cantităţi adecvate. unguente. Frunzele. Dimensiunile acestei plante sunt reduse. De obicei. Coada zmeului face parte din familia araceelor. a plăgilor supurânde. antiinflamatoare. dar și prin frunzele mari. Substanţe active importante. fiind un agent distructiv pentru organele vitale. Prezentare. al altor deranjamente stomacale și intestinale. fiind ascuţite la vârf. antiseptică. Este folosită. Cercetări mai noi arată că această plantă este utilă și în reglarea tensiunii arteriale. acid formic. cocaina este considerată un drog periculos. Tulpina este târâtoare. Preparatele din coada șoricelului au efecte pozitive însemnate și în cazul în care se combină cu preparate din alte plante medicinale. poate. principalul extract din frunzele de coca. supozitoare. precum și senzaţia de foame. acid valerianic. tinctură. fructele fiind niște bobiţe roșii. alcool metilic și chiar substanţe cu efect antibiotic. Coada zmeului este o plantă puţin studiată. Creează dependenţă. azulenă. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. în calmarea cefaleelor. Prezentare. decoct. Coada șoricelului conţine mai multe uleiuri volatile. alcool etilic. Tulpina – dezvoltată și foarte ramificată. puternice. a hemoroizilor. Aceste frunze au valoare economică și medicinală. ecgonină. cicatrizantă. Întrebuinţări. enterocolitelor. mai ales în plan nervos. Specialiștii recomandă tratamentul cu coada șoricelului îndeosebi în cazul gastritelor. consistente. Coada șoricelului este stomahică. coada șoricelului fiind. În aplicaţii medicale externe. dar se bănuiește că ar conţine alcaloizi.34 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru aplicaţii medicinale pe bază de coada șoricelului se recoltează inflorescenţele. Cocaina este un produs nociv. mușcăturilor de viespi sau albine. Din coada șoricelului se prepară o întreagă gamă de produse medicinale: infuzie. au formă ovală. Întrebuinţări. sirop. . Coada zmeului este o plantă iubitoare de mare umezeală și de aceea poate fi întâlnită în mlaștini și în ape stătătoare sau lin curgătoare. Coada zmeului poate fi folosită pentru combaterea urzicăturilor. rareori trecând de 35 cm. coada șoricelului se utilizează sub formă de infuzie. în cazul mușcăturilor de șarpe. a ulcerului varicos și a arsurilor. această plantă era folosită ca antivenin. Întrebuinţări. Substanţe active importante: cocaină. Coada zmeului Denumire știinţifică: Calla palustris. utilizarea ei intrând sub incidenţa legii. Coada zmeului se remarcă prin rizomul foarte dezvoltat. cu aplicaţii interne și externe. consumatorii de cocaină se ruinează fizic și psihic. Cândva. peţiolate. iritaţiilor pielii. una dintre cele mai complexe plante în ceea ce privește compoziţia (cel puţin 12 constituenţi descoperiţi până în prezent). vezicaţiilor. Coca Denumire știinţifică: Erythroxylon coca. Coca este un arbust exotic de mici dimensiuni – maximum trei metri înălţime. Ca plantă medicinală nu are o importanţă deosebită. Preparatele din coada șoricelului contribuie semnificativ la reactivarea funcţiei hepatice. achileină. Fără drept de apel. înlătură senzaţia de oboseală. în echilibrarea stării generale. reumatism. lucioase. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. hemostatică. în dureri de cap. În prezent. suc.

Seminţele mai pot fi sfărâmate și apoi consumate. Preparatele de cola sunt recomandate în astenii. cunoscute sub numele de nuci de cola. acizi (lauric. pe lângă drumuri. din seminţele din nucile de cola se prepară. Preparatele de cola sunt un bun tonic nervos. Cola face poftă de mâncare și ușurează suferinţele în gripă. Fructele acestui arbore sunt niște nuci de culoare albă sau roșie. fără îndoială. Planta.25 metri înălţime. frunzele și preparatele de cola constituie un element important în sporirea apetitului sexual. fosfor. chiar prin pășuni sau în culturile de cartofi și de sfeclă mai puţin îngrijite. Prezentare. Cola verticillata. în afecţiuni pulmonare. Cola Denumire știinţifică: Cola acuminata. Australia. are culoare albă și este consistentă. din iunie și până în octombrie. care prin rafinare și dezodorizare devine unt de cocoș. tulpinile fiind păroase. Cola este un arbore exotic ce poate ajunge până la 15 metri înălţime. fiind una dintre multele specii de nalbă. ce poate fi consumat fără pericol chiar și în caz de hipercolesterolemie (nivelul crescut al colesterolului în sânge). Întrebuinţări. Nutriţioniștii scot în evidenţă caracterul foarte asimilabil al untului de cocos. asemenea cafelei. glicerină. consumate dintotdeauna de către băștinași pentru efectul lor stimulant. cardiac și muscular. o stare generală de bine. Aceste nuci. America. Asemenea cafelei. mai ales în timpul maximei înfloriri. ceai antigripal și antitusiv. cărnoasă. Astfel. Pentru combaterea unor anumite afecţiuni se prepară cataplasme sau un extract fluid. roșu spre violaceu. iar nucile sau frunzele se pot mesteca. un compus sub formă solidă în partea dinspre coajă și sub formă lichidă în interior. tanin. colină. Cea mai importantă calitate a preparatelor pe bază de cola – acestea sunt un tonic al sistemului nervos central și creează. Fructul său este nuca de cocos. infuzie. Poate fi și cultivată. Potrivit tradiţiei. ci și valoare medicinală. pe zonele drumurilor. oleic. Florile sunt mari și au o culoare plăcută. sunt astăzi baza unei mari industrii – industria răcoritoarelor. totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 35 Cocotierul Denumire știinţifică: Cocos nucifera. înflorește toată vara și o bună bucată de toamnă. Substanţe active importante: glucoză. Frunzele au formă de rinichi și cuprind mai mulţi lobi. și proprietăţi laxative și depurative. Importante sunt însă și efectele pur medicinale ale preparatelor de cola. de trei – cinci metri lungime fiecare. nalbă de pădure. Din nucile de cola se prepară chiar și un vin. Multe dintre aceste substanţe se găsesc în uleiul de nucă de cocos. Malva rotundifolia. Ca semn distinctiv. tinctură. teobromină. care conţine laptele de cocos. în mod curent. Prezentare. are un smoc de frunze uriașe în vârf. Planta numită colăceii babei este bienală sau perenă și face parte din familia malvaceelor. vârfurile cu flori și frunzele. Crește în zonele tropicale și aparţine familiei sterculiaceelor. un arbore simbol pentru zonele tropicale din Africa. Substanţe active importante: cafeină. Cocotierul este. proteină. Din colăceii babei se prepară. Poate crește până la 1. De unde și convingerea potrivit căreia nucile. decoct. Uneori se recoltează și planta întreagă. maximum șapte. precum și substanţa specifică numită colatină. garduri. în căderi fizice și mai ales psihice. Prezentare. Această nalbă se . în boli de inimă. teofilină. De menţionat faptul că substanţele precum cafeina. pulbere. au și proprietăţi diuretice. umblate. Cocotierul este un arbore a cărui înălţime poate ajunge până la 25 de metri. precum și o bună funcţionare la nivel de asimilaţie și eliminare. caproic). seminţele. Colăceii babei Denumire știinţifică: Malva silvestris. butiric. ca orice fruct. extract fluid. Cola nitida. Nuca de cocos nu are numai valoare alimentară obișnuită. Denumiri populare: nalbă sălbatică. cola ar fi și un afrodiziac garantat. destul de comună în flora din România. fructoză. Întrebuinţări. Laptele de cocos și untul de cocos sunt produse foarte nutritive. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Rădăcina acestei plante este puternică. palmitic. uleiuri. în mod obișnuit. teobromină și teofilină apar și în cafea sau ceai. Asia. așa cum fac indigenii. Au. asigurând organismului echilibru digestiv. În flora spontană poate fi găsită în locuri bătătorite.

Valoare medicinală au frunzele. stomatite. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. astm. de formă romboidală. fiind mici. Având acţiune vermifugă. . obţinându-se o făină din care se face pâine. Coriandrul Denumire știinţifică: Coriandrum sativum. Pentru preparate medicinale se recoltează fructele. se folosește în combaterea viermilor intestinali. Poate fi întâlnit în bălţi. Substanţe active importante: uleiuri eterice. 7. 3% zaharuri. ca arbust de ornament. Preparatele din colăceii babei au proprietăţi emoliente.36 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC folosește și în salate (frunzele proaspete). Pentru nevoi medicinale se prepară o infuzie. plus un complex de vitamine. balonări abdominale. ce pot ajunge până la patru metri. rareori în aprilie. conţinând o încăpere plină cu aer. O analiză asupra conţinutul seminţelor de cornaci a dat următoarele rezultate: 52% amidon. în tufărișuri și chiar și în parcuri. taninuri. Face parte din familia cornaceelor și este cunoscut pentru lemnul său foarte tare. Substanţe active importante: vitamina C. dispepsii digestive. care sunt tari și au niște prelungiri. fiind folosite în cazul mușcăturilor de șerpi sau păianjeni. plantă de cultură. Se cultivă pentru seminţe. fructele de cornaci pot acţiona ca un adevărat antivenin. Întrebuinţări. eczeme. multe și de un galben foarte plăcut. Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic al sistemului nervos. Prezentare. Utilizate în terapii de urgenţă. Cornaciul Denumire știinţifică: Trapa natans. Celelalte frunze. tumori. iazuri. tanin. Substanţe active importante. aspre. 15% proteine. uneori. cu tulpini foarte lungi. dar și în calmarea durerilor intestinale. roșii. în unele ţări. amidon. cât și extern. de la nivelul apei și de deasupra apei. fiind aplicat în tratarea lipsei de poftă de mâncare. Deoarece seminţele sunt bogate în elemente nutritive. Denumire populară: castanul de apă. substanţe minerale. calmante. gripă. niște coarne. cu întrebuinţări în vopsitoria textilă. acid citric și malic. Cornaciul este o plantă de apă. Se consumă crude. Întrebuinţări. Seminţele de cornaci sunt comestibile. se află sub apă. Coriandrul este o plantă anuală care se cultivă. statura sa fiind. dar și câteva preparate expectorante. pucioasă. Cornul Denumire știinţifică: Cornus mas. Substanţe active importante: substanţele specifice numite malvină și malvidină. un amestec de glucoză și levuloză. vaginite. Coriandrul face parte din familia umbeliferelor. pentru fructele gustoase. asemănătoare cu cea a unui adevărat arbore. Prezentare.5% grăsimi. pectine. Are o tulpină puternică. mai ales în tratarea înţepăturilor de albină sau viespe. Prezentare. Întrebuinţări. Florile au o conformaţie specifică. colorate în alb sau roz. Frunzele sunt ovale. afte. De asemenea. dermatoze. precum și pentru faptul că la venirea primăverii este printre cei dintâi arbori care înflorește. laxative. bronșită. Aplicaţiile medicinale sunt atât de uz intern. expectorante. Cornaciul înflorește în lunile iulie și august. O bună parte din frunze. care pot fi utilizate în terapii sau în bucătărie și industrie. precum și mucilagii. colite. cornaciul a devenit. fiind foarte hrănitoare. fierte și chiar se macină. Coriandrul este un foarte bun stimulator al activităţii stomacului și intestinelor (carminativ). Denumiri populare: piper alb. Sunt cunoscute ceaiurile pectorale. Lista de afecţiuni în care această plantă medicinală are efecte pozitive este destul de cuprinzătoare: faringită. locuri mlăștinoase cu lumină multă. Florile de corn apar în martie. diuretice. Cornul este un arbust cu o înălţime cuprinsă între patru și opt metri. aproape lemnoasă și flori sub formă de umbelă. enterocolite. Cornul crește în păduri. Virtuţi medicinale are și sucul proaspăt. pot fi folosite în tratamente antirabice (împotriva turbării) și antidiareice. coaja și fructele (coarnele). afecţiuni urinare. sunt dispuse în formă de rozetă.

Proprietăţile medicinale ale acestei plante sunt încă puţin studiate. sub formă de infuzie. Cornul secarei este o bogată surse de alcaloizi și. ergometrină. se formează culturi de secară infestate intenţionat cu această ciupercă. cornul secarei se utilizează în totalitate. mai ales cele obţinute din frunze. Coroniștea este și un bun laxativ. Din fructele de corn se fac. Frunzele sunt compuse. tufărișuri. Substanţe active importante: ergotoxină. extractele de cornul secarei intră în compoziţia multor medicamente (DH-Ergotoxin. având și proprietăţi depurative. Coroniștea Denumire știinţifică: Coronilla varia.30 metri. manevrarea acestei plante se va face. amine. . preparatele din corn și fructele de corn sunt utilizate în combaterea febrei. din acest motiv. impotenţă sexuală. sunt drepte. cu o nuanţă de violet. marmelade. contribuie la ameliorarea suferinţelor cardiace. Roiul principal al acestor preparate este acela de vasoconstrictor. preparându-se sub formă de pulbere și extracte. așa cum s-a spus. Infuzia de frunze și coajă de corn reglează tractul gastro-intestinal și revigorează activitatea acestuia. Face parte din familia leguminoaselor. datorită nevoilor farmaceutice mari. Preparatele de cornul secarei au utilizări importante în ginecologie și obstetrică. iar tulpinile. uterului. prin fâneţe. întotdeauna. mai ales. dovedindu-se și un bun sedativ. De aceea. Totodată. ergotamină. siropuri. precum și în zone cu umiditate peste medie. în lunile iulie și august. compuși azotaţi. Denumire populară: pintenul secarei. băuturi răcoritoare sau alcoolice. stomacului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 37 Întrebuinţări. alcamine. dar și în industria farmaceutică. Coroniștea înflorește în a doua parte a verii. Prezentare. jeleuri. având acţiune antidiareică. Substanţe active importante: o glucozidă numită coronilină – specifică acestei plante. mai exact spus asupra arterelor. aglomerate. tahicardii. ulei gras. Cofedoi. în mod tradiţional. În terapii. colină. În condiţii prielnice ajunge la o înălţime de 1. niște săculeţi alungiţi numiţi scleroţi. Întrebuinţări. Intoxicaţiile cu cornul secarei duc la o afecţiune gravă care se numește ergotism. Prezentare. Preparatele din corn de secară acţionează asupra organelor și ţesuturilor interne. tulburări circulatorii. Prin urmare. Coroniștea este considerată o plantă toxică. cu succes. preparatele pe bază de coroniște. frigiditate. dar și planta întreagă. Efecte pozitive ale cornului secarei s-au înregistrat și în unele afecţiuni canceroase. poieni. histamină. după cum îi spune și numele. care sunt folosite în alimentaţie. și în hipertiroidii. Cornul secarei apare în culturi aflate în preajma pădurilor. ca orice plantă cu o asemenea structură chimică. Efecte asemănătoare au și fructele. pe spic apar niște diformităţi tari. acetilcolină. acţionând ca o otravă mortală. Cornul secarei este o ciupercă ce se dezvoltă în ovarul diferitelor graminee și. Și. de culoare brun-negricioasă sau violaceu-negricioasă. Au fost inventariate nu mai puţin de 22 de afecţiuni în care preparatele de cornul secarei au influenţe benefice. pe spicele (florile) de secară. distonii neuro-vegetative. cu mare atenţie. În prezent. Această dezvoltare a ciupercii provoacă o boală a spicului. bronhiilor. Pentru uz medicinal se pot recolta florile. Florile au culoarea roz sau roz-alburiu. Coroniștea este o erbacee perenă ce crește sub formă de tufă. fiind utilizat în numeroase terapii medicinale. în tufe. fiind iubitoare de soluri și locuri calcaroase. tanin. Distonocalm și altele). Cornul secarei este toxic. Întrebuinţări. Se știe doar că decoctul făcut din tulpinile coroniștei poate fi extrem de toxic. Se folosesc. margini de păduri. migrene. hipertensiune arterială. Cornul secarei Denumire știinţifică: Claviceps purpurea. Crește în flora spontană de la munte.

Preparatele pe bază de flori contribuie la calmarea durerilor provocate de reumatismul articular. cremă sedativă. crescând în zonele umede. Pentru practici medicinale se recoltează florile. dându-le acestor băuturi un parfum special. fier. aplicându-se direct pe zona afectată. Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie. Planta preferă sol calcaros. heliotropină. Prezentare. diuretică și antihidropică. Întrebuinţări. roșii sau violete și sunt pătate cu un roșu aprins. calciu. pentru vindecarea înţepăturilor de insecte și a abceselor. pe grohotișuri. Substanţe active importante. Se dezvoltă destul de mult. Florile și rizomii se pot utiliza și în stare proaspătă. Crinul de pădure Denumire știinţifică: Lilium margaton. din care se prepară infuzie. Importanţă medicinală au florile și rizomii. Creţișoara este o plantă bogată în taninuri și substanţe amare. acid salicilic. Preparatele din creţușcă au efecte pozitive și în tratamentul scrofulozei. dar și cozile frunzelor. uneori având nuanţe spre galben. Florile sunt roz. înguste. al gutei și al mușcăturilor de șarpe. în terenuri puternic frământate. mlaștini. Se remarcă prin rizomi puternici și frunze palmat-lobate.38 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Creţișorul. din familia rozaceelor. tonică. Substanţe active importante: taninuri. fiind utilizate în producerea unor medicamente sau de compuși ai unor medicamente.50 metri. sau se prelucrează pentru a se obţine decoct. . creţișoara Denumire știinţifică: Alchemilla vulgaris. pe frunze. În unele ţări. albe. Creţișoara crește în zonele montane și în regiunile de sub munte. precum și durerile generate de calculii renali și biliari. vanilină. pe pajiști. Creţușca este o erbacee perenă. adică rizomul. Crinul de pădure este o plantă rară și preţioasă și. Crinul de pădure este o plantă perenă din familia liliaceelor. planta are un bulb ovoidal. Frunzele. frunzele. Cel mai întrebuinţat preparat este infuzia. Prezentare. de culoare galben-verzui.20 metri înălţime. Tulpina subpământeană. Fructul acestei plante este o capsulă ovoidală. iazuri. în pădurile de foioase. În Evul Mediu. rizomii. Crinul de pădure are proprietăţi diuretice. Întrebuinţări. tulpinile aeriene fiind răsfirate. revulsive. Importante din punct de vedere terapeutic sunt și cozile frunzelor de creţișoară. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile și bulbul. niște picături roz pe care aceștia le numeau Apa Cerească. infuzia de creţușcă este utilizată în producerea de bere și vin. spre mijlocul tulpinii. alungite. Crinul de pădure crește în locuri umbroase și relativ umede. lacuri. de aceea. Planta (florile și rizomii) se utilizează de mult timp în medicina populară pentru tratarea diareilor. de obicei. câte cinci – șase. Întrebuinţări. mulţi dintre compușii ei fiind încă necunoscuţi în momentul de faţă. această plantă se bucura de mare atenţie din partea alchimiștilor. florile fiind mici. din care se fac cataplasme sau infuzie. în fâneţe. sulf. ajungând până la 1. Infuzia de flori de creţușcă reduce febra. sunt dispuse grupat. utilizarea sa în tratamente naturiste nu este nicidecum indicată. tinctură. a calculilor renali. emoliente. glucozide. Este răspândită mai ales în zona montană și submontană. Mierea obţinută de la florile acestei plante are calităţi terapeutice de excepţie. Creţușca înflorește în lunile iulie și august. indispensabile – ziceau ei – pentru fabricarea pietrei filosofale. aparţinând familiei rozaceelor. extract fluid. cu o tulpină erectă și o înălţime de până la 1. este aproape pietroasă. Creţușca este o plantă meliferă bine cunoscută de apicultori. Creţușca Denumire știinţifică: Filipendula ulmaria. Face parte din familia rozaceelor și crește până la 40 cm înălţime. Înflorește din primăvară și până în toamnă. Creţișoara este o plantă erbacee perenă. Infuzia de creţușcă este astringentă. La bază. Este întrebuinţat și în tratamente privind reglarea ciclului menstrual și a întregii activităţi a sistemului genital feminin. florile fiind. Prezentare. a sângerărilor. Cozile acestor frunze constituie materie primă și pentru industria farmaceutică. deoarece dimineaţa avea.

Frunzele sunt mari. Denumiri populare: lemn câinesc. Cucuta de apă este o plantă extrem de toxică. astm. analgezice.5 metri. Preparatele de cucută au efecte sedative. Cei care umblă printre plantele de cucută. precum și în unele forme de cancer (în combinaţie cu alte plante medicinale). cataplasme. atunci când a fost condamnat la moarte. extract. tufa prafului de pușcă. Este un melifer recunoscut. iar florile sunt albe-gălbui. dar în timp se înnegresc. folosite în tratamente sub formă de pulbere de seminţe. spasme esofagiene. iar rizomul său poate fi confundat cu napul sau păstârnacul.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 39 Crușânul Denumire știinţifică: Rhamnus frangula. ci după un an. Aparţine familiei umbeliferelor. Prezentare. Cucuta aparţine familiei umbeliferelor. Decoctul de coajă de crușân are proprietăţi laxative (sau purgative) evidente. intestinale. Denumire populară: dudău. în liziere – în locuri umede și cu sol bogat. cucuta poate – în doze mariparaliza mușchii și poate opri respiraţia. Cucuta de apă este o erbacee perenă înaltă (ajunge până la doi metri). spinul cerbului. în tensiuni musculare. preparatul stimulează secreţia biliară a ficatului și contribuie la fortificarea fibrelor colagene din piele și a ţesuturilor din arterele bolnave. Florile acestui arbust sunt alb-verzui. Studii făcute la nivel european susţin că această cucută este planta cea mai toxică dintre toate . Crește în locuri părăsite. de unde și denumirea populară de dudău. Prezentare. tinctură din frunze sau din seminţe. în gunoiști. a trebuit să bea cupa amară cu zeamă de cucută. Frunzele sunt mari. Cucuta de apă înflorește în lunile iulie și august. singura diferenţă fiind că este goală pe dinăuntru. Întrebuinţări. biliare. crestate. aproape cât cea o porumbului. poate ajunge la înălţimea de trei metri. Prezentare. Planta de cucută se dezvoltă foarte mult. Preparatul medicina! care se obţine este un decoct. Întrebuinţări. Crușânul este un arbust din familia ramnaceelor. flori sau frunze de cucută verde. salbă moale. Cucuta înflorește în a doua jumătate a verii. antispamodice. anafrodiziace (diminuează impulsurile sexuale). sau pun mâna pe lujeri. Tratamentele cu preparate de cucută se fac numai sub supravegherea specialistului. Cucuta este una dintre cele mai vestite plante otrăvitoare. și chiar în interiorul acestor habitate. penat-sectate. Substanţe active importante: ulei esenţial și doi alcaloizi specifici – cicutina și conhidrina. Poate ajunge până la înălţimea de 2. Cucuta de apă Denumire știinţifică: Cicuta virosa. Substanţe active importante: compușii antrachinonici. După cum îi spune și numele. timp în care pierde din toxicitate. paţachină. pe marginea drumurilor și a pădurilor. uterine). Pentru uz medicinal se culeg frunzele și seminţele de cucută. pasachină. în diverse spasme (tuse convulsivă. florile fiind albe. Cucuta Denumire știinţifică: Conium maculatum. Dacă are condiţii cât de cât favorabile. Datorită substanţelor pe care le conţine. Din lemnul de crușân se poate produce un cărbune considerat foarte bun pentru fabricarea prafului de pușcă. mici. Tulpina acestei plante este puternică și groasă. trebuie să se aștepte la dureri de cap. Tot cu decoctul de crușân se pot combate viermii intestinali. Fructele au culoarea roșie. întreaga plantă răspândește un miros neplăcut. planta fiind foarte toxică. adunate în inflorescenţe. de blocare a mușchilor). Cucuta este o plantă cu o serie de întrebuinţări și în industria medicamentelor. dar nu proaspătă. De asemenea. unguent. Pentru terapii se folosește coaja. este iubitoare de apă și de aceea crește în preajma apelor și mlaștinilor. Însuși filosoful Socrate. ameţeli. cu atât mai periculoasă cu cât frunzele și ramurile tinere au miros de ţelină și pătrunjel și se pot confunda cu aceste zarzavaturi. Tratamentele de cucută sunt indicate în catatonii (în cazuri de înţepenire.

Pentru nevoi medicinale se întrebuinţează rizomul. cuișoarele se asortează nu numai cu alimentele. Administrarea unor preparate pe bază de cucută de apă se va face numai sub îndrumarea medicului. tonice. în combaterea durerilor și inflamaţiilor reumatice. combate infecţiile urinare. Cuișoarele au proprietăţi antiseptice.40 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbeliferele. . Pentru utilizare în bucătărie. Important este compusul numit eugenol. Preparatele pe bază de curcumă au proprietăţi tonice. În prezent. camfor. de la nivel central și până la ultima celulă nervoasă. Deshidrataţi. pulbere. Întrebuinţări. ca tonic în caz de oboseală. farnesol. Consumate în cantitate mare. rezine. vanilină. cuișoarele au o aromă cu totul deosebită. Ceaiul de cuișoare este eficient în tratarea guturaiului și a gripei. epilepsie. care se usucă și. Substanţe active importante: eugenol. acetat de eugenol. varietăţi de curcumă se cultivă și în zona mediteraneană. în tratarea rănilor. Marele herbolog Jean Valnet spune că această plantă atât de otrăvitoare se va folosi „în general în homeopatie. Denumire populară: caraboi. ci mai ales datorită faptului că trebuie luate măsuri pentru a ne feri de ea. depurative. ci și cu vinul fiert. dându-le un gust bun. Această plantă este originară din insulele Indoneziei și din India. se prelucrează. mai nou. Pentru tratamente se prepară un extract apos. contribuie la dizolvarea pietrelor de la bilă. dar efecte medicinale se pot obţine și prin condimentarea diverselor alimente. Cicutoxina este un stimulent atât de puternic încât produce un adevărat cutremur în tot sistemul nervos. sudorifice. plăgilor. Cuișoarele / Arborele de cuișoare Denumire știinţifică: Syzygium aromaticum. Substanţe active importante: cicutoxina (aflată mai ales în rizom). se combină cu alte plante aromatice. potolește insistenţa și persistenţa reumatismelor. Substanţe active importante: două substanţe specifice – curcumina și ciclocurcumina. Curry este un condiment în care compusul cel mai activ este extractul din planta numită curcumă. din care se prepară infuzie. bactericide. dar și pentru întrebuinţări medicinale se recoltează mugurii florali. acești muguri au forma unor cuișoare. De asemenea. Curcuma / Curry Denumire știinţifică: Curcuma xantorrhiza. Pot fi utilizate pentru provocarea poftei de mâncare. cum ar fi. pentru combaterea durerilor de cap. după caz. După cum se știe. Arborele de cuișoare este o plantă ce crește în zonele calde. extract. Prezentare. Uleiul de cuișoare este folosit. ulei esenţial. Pentru a potenţa efectele acestui ceai. impulsionează activitatea bilei. în gingivite și stomatite. Întrebuinţări. cicutina. Cunoașterea acestei plante se impune nu numai datorită efectelor medicinale. Specialiștii sunt de părere că aceste preparate au efecte anticancerigene. Întrebuinţări. Condimentul este folosit ca atare sau în diverse preparate alimentare. curcuma asigură o bună funcţionare a tractului digestiv. stomahice. în anumite sindroame vasculare cerebrale. realizându-se astfel un tonic general de excepţie în sezonul rece. În practica obișnuită. al sângelui. Prezentare. folosindu-se cuișoarele ca atare. Cuișoarele au din ce în ce mai mare importanţă și în aromoterapie. Forma cea mai frecventă sub care se întâlnește curcuma la noi este condimentul numit curry. având înfăţișarea unui arbust. care este un ulei volatil. muștarul. fiind recomandate în profilaxia tumorilor. de altfel greu de introdus în terapii și de controlat. preparatele pe bază de cuișoare pot provoca neplăceri la nivelul plămânilor. iar în uz extern contra durerilor reumatismale sub formă de cataplasme”. fiind și lesne de confundat. arsurilor. precum și ulei aromatic. de pildă. Curry conţine circa 15% extract de curcumă. al sistemului nervos. în reglarea activităţii tractului gastro-intestinal.

fiind considerat o plantă nobilă. cu multe crăpături. stimulându-i creșterea. Prezentare. Florile dafinului sunt mici. Curpenul de pădure este o liană lemnoasă. Prezentare. Fructul este o boabă alungită. dafinul a făcut istorie în Antichitate. de culoare alb-gălbuie. Poate atinge înălţimea de 25 de metri. cu lungimi între șase și 10 metri. Florile sunt albe. având efecte în bolile de piept. Tulpina are scoarţa arămie. făcând parte dintre alimentele care. Motiv . cerată. în care se înmoaie și devin delicioase. Curmalele sunt produse de palmierii femele. Întreaga plantă. revitalizantă. al speranţei. care. Ceva mai puternică. al supravieţuirii. crește și mai ales rodește în zonele calde. Curmalul este un palmier. antianemică. Aceste fructe exotice reglează funcţionarea sistemului respirator și au acţiune antiinfecţioasă. D și cele din complexul B. după ce sunt consumate. Este golaș până în vârf. realizând chiar și un vin de curmale. tufărișuri. vitaminele A. Aparţine familiei lauraceelor. Din frunzele verzi se poate prepara un suc. ceai. Curpenul de pădure Denumire știinţifică: Clematis vitalba. de la cele subtropicale și până la cele ecuatoriale. Întrebuinţări. o plantă magică. Curmalele se consumă în primul rând ca atare. care se usucă. unde are un mănunchi de frunze de doi-trei metri lungime fiecare. curmalele sunt măcinate. Curpenul de pădure înflorește din iunie până în septembrie. convalescenţilor. zaharuri (în cantitate mare). pentru a fi preparate sub formă de infuzie. simbol al iubirii. junghiuri sau chiar în dureri din zona capului. Pe faţă. rezultând o făină din care se face pâine. dar și în reglarea sistemului respirator. Este o plantă perenă și face parte din familia ranunculaceelor. Folosită cu șampon. fiind reprezentativ pentru această grupare de plante. Palmierul care face curmale este socotit un arbore legendar. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales fier și magneziu). Prezentare. a g lorioșilor. apoi în combinaţie cu lapte. a învingătorilor. Curmalele sunt recomandate copiilor. în dureri intercostale. gravidelor. Evident. fiind niște fructe foarte hrănitoare. Frunzele dafinului au formă ovală. sunt consistente și lucioase. Dafinul este planta gloriei. creează o stare de confort general – fizic și psihic. Cunoscut și sub numele de laur. șiau pus la treabă fantezia și în acest caz. Din curmale se prepară și o infuzie. Se evidenţiază printr-un rizom puternic. Este un arbore de mică înălţime – maximum 10 metri – ce-și are originile în zona Mediteranei. Curmalele au proprietăţi relaxante. plăcut. Crește în zona de deal și de câmpie. neobosiţi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 41 Curmalul Denumire știinţifică: Phoenix dactylifera. prin vegetaţia mare. sportivilor. cumarină. margini ondulate. Întrebuinţări. Sunt cunoscute și ca favorizante ale expectoraţiei. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și florile. Sucul din frunzele verzi ale curpenului de pădure este recomandat în bolile reumatismale și în sciatică. De aici și importanţa curmalelor în menţinerea sănătăţii oamenilor. în flora din lunci. Face parte din familia aracaceelor. Denumire populară: laur. Uscate și prelucrate. iar fructul este o achenă. dar mai ales frunzele. frunzele au o culoare verde închis. adică în păduri. emană un miros specific. D Dafinul Denumire știinţifică: Laurus nobilis. această infuzie contribuie la întărirea părului. fiind originar din oazele Egiptului și ale Peninsulei Arabice. infuzia de curpen se folosește în tratamentul paraliziilor. Preparatele din curpen de pădure sunt eficiente și în tratarea tusei. cu alte băuturi. protide.

Dalacul crește prin pădurile cu umiditate. pârloage. contribuind chiar și la declanșarea ciclului menstrual. dafinul are. Prezentare. Tulpina subterană – rizomul – este masivă. și o serie de proprietăţi medicinale semnificative. Atât din frunzele de dafin. dată fiind cantitatea mică de frunze. sisinei. Dediţelul este o plantă erbacee din familia ranunculaceelor. Uleiul de dafin este întrebuinţat și în industria farmaceutică. de multă vreme. cât și din fructe. mult căutat de reumatici deoarece are proprietatea de a le alina durerile. cercetătorii. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și fructele. numită dalac (antrax). asparagină. folosit pentru băi. Substanţe active importante: uleiul eteric și derivatele acestuia. Poate fi utilizată și în nevralgii. în general în locuri însorite și puţin umblate. Dafinul. micoze cutanate. precum și saponine. din care se prepară infuzie. tulpina aeriană fiindu-i. aparţinând de familia liliaceelor. Se mai pot utiliza. în prezent. însă. Dalacul Denumire știinţifică: Paris quadrifolia. Dalacul este o plantă toxică. infecţiilor buco-faringiene. puse în mâncare în primul rând pentru aromele lor și nu cu scopuri medicinale. Tulpina aeriană este de mici dimensiuni – până la 20 cm înălţime. precum și în alte afecţiuni genitale. ale tuturor. inclusiv rizomul. adormiţele. Desigur. ci și în oalele de gătit.42 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC pentru care frunzele de dafin poposesc. revigorează activitatea stomacală și intestinală. un condiment recunoscut de bucătăria universală (obișnuitele frunze de dafin). ale noastre. Are un rizom târâtor. taninuri. saponine. foarte frumoasă. dafinul este și un diuretic activ. muscular și chiar nervos. însă. Tinctura de dediţel este indicată în calmarea durerilor spastice. planta aceasta poate fi utilizată în combaterea unei boli cumplite. precum și în sistemele respirator. iarba vântului. Atenţie. dreaptă. pecingeni și chiar tuse spasmodică. vânturele. dar puţin consistentă. dalacul este o plantă pe care o pot utiliza doar specialiștii. . printre care și menstruaţiile dureroase. Dalacul înflorește în lunile mai și iunie. Dafinul este. numai că amploarea e mai redusă. Floarea de dalac are o culoare galben-verzuie. mai ales în cazul durerilor uterine. din tradiţia populară. unguent. Dediţelul Denumire știinţifică: Pulsatilla pratensis. terenuri virane. pe o arie largă. insomniilor. în medicina tradiţională se prepara un decoct. și în cazul dediţelului se va apela la sfatul medicului. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită ranunculozidă (protoanemononină). Datorită faptului că este atât de toxică. cum ar fi calmarea locală a durerilor sau tratarea abceselor. oiţe albe. Principalul preparat care se obţine este tinctura. și în afecţiuni ceva mai banale. Dediţelul are o singură floare. asigurând echilibru la acest nivel. Dincolo de această calitate. Dediţelul este o plantă toxică. se obţine un ulei – uleiul de dafin – numit și unt de dafin. că preparatele din dalac sunt eficiente împotriva bolilor infecţioase. de la câmpie și până la munte. durerilor de piept. sinuzitelor. Întrebuinţări. Dafinul face bine pe întreg traiectul gastro-intestinal. există reţineri mari în utilizarea acestei plante. eczeme uscate. în schimb. Întrebuinţări. Este o plantă erbacee. nu numai pe capul celor atinși de aripa gloriei. Întrebuinţări. acid citric. Pentru nevoi medicinale se recoltează fructul dalacului. de culoare violetă. Ca și în cazul altor plante otrăvitoare. Substanţe active importante: substanţele specifice numite paristifină și paridină. a gripei. enzime. decoct. Mai mult decât atât. Denumiri populare: floarea vântului. o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre. Frunzele de la bază sunt palmate. Dediţelul crește prin fâneţe. Prezentare. Pentru tratamente în cazul infecţiilor cu dalac se folosesc preparate din frunze. având câte o singură floare pe fiecare plantă. Pentru utilizare medicinală se recoltează planta întreagă. dafinul are asemenea efecte și atunci când este folosit drept condiment. Din dediţel. Așa cum îi spune și numele. sub formă de infuzie sau decoct. ce apare prin lunile martie și aprilie. Se știe. precum și frunzele. fiind folosit și în combaterea bronșitele cronice. în calmarea spasmelor gastrointestinale.

digoxină. în general în zonele cu vegetaţie aglomerată și sol hrănitor. digitalină. a scrofulariaceelor. neodigoxină. Prezentare. macerat. frunzele. prin uscare planta își pierde cea mai mare parte din otravă. Datorită solicitărilor industriei farmaceutice. florile având formă de clopot. în mod obișnuit. Face parte din familia scrofulariaceelor. se fabrică și câteva tipuri de pilule. ramificându-se mult spre vârf. degeţelul lânos apare și ca plantă cultivată. degetarul galben conţine o serie întreagă de glicozide – digiţonină. pulbere. în utilizarea lor. Degeţelul lânos este o plantă erbacee. uneori roșu-închis. care nu au contraindicaţii sau nu este nevoie. Partea superioară a plantei este. Potrivit cunoscătorilor în domeniu. Degeţelul lânos înflorește pe tot timpul verii. se găsește în Carpaţii Orientali. Degeţelul lânos crește prin tufărișuri. Denumire populară: degetăriţă. În România. îndeobște bienală. digitonina. în luminișuri. Denumire populară: potirașe. Degetarul galben crește în păduri. Întrebuinţări. Preparatul pe bază de degetărele este utilizat pentru restabilirea echilibrului stomacal și intestinal. în schimb. Florile au o culoare galbenpal sau un roșu-pal. și din virtuţile medicinale. Degetarul galben este o plantă cu acţiune cardiotonică. gălbuiînchis. Din aceste motive. Degetărelele Denumire știinţifică: Soldanella montana. Prezentare. la marginea pădurilor. sunt utilizate pentru producerea de medicamente necesare în bolile cardiace. Degeţelul lânos Denumire știinţifică: Digitalis lanata. adică la înflorire. florile se constituie într-un spic alungit. dar importanţa ei pentru revigorarea inimii și a sângelui este notabilă. acest preparat este folosit în primul rând ca purgativ. tulpina degeţelului poate ajunge până la 1. recoltate atunci când planta este în perioada maximă a dezvoltării sale. Mai nou. digitofilină. În medicina tradiţională. otrăvitoare. Prezentare. de unde și numele de degeţel lânos. Fructul este o capsulă ovoidă. soluţie de digitalină. digitofilină au efecte asupra funcţionării inimii și modifică circulaţia sângelui. în lunile iulie și august.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 43 orice utilizare din proprie iniţiativă fiind foarte periculoasă. Face parte din familia scrofulariaceelor și este o plantă toxică. tinctură. Dat fiind caracterul otrăvitor al acestei plante. dar. Cel mai important preparat este. totodată. Substanţe active importante. Întrebuinţări. Frunzele sunt lungi (pot avea până la 20 cm lungime). în luminișuri. luminișuri de pădure. Degeţelul lânos este o plantă toxică.20 metri înălţime. diginatină. Pentru uz medicinal se folosesc. Înflorește în lunile mai și iunie. La maturitate. de atâtea măsuri de precauţie. digoxină – preparat care se obţine numai . foarte bine tractul digestiv. Digitalina. Degetarul galben Denumire știinţifică: Digitalis grandiflora. Plantă perenă. în general descoperite. puternică. administrarea ei în terapii se va face numai sub supravegherea medicului. Înflorește vara. în pietrișuri și grohotișuri. De fapt. Degetărelele sunt o erbacee perenă din familia primulaceelor. degeţelul de câmp. de obicei. a specialistului care cunoaște dozajul necesar. Planta cu acest nume are o înălţime de până la 25 cm. cu marginile puţin crestate. păroasă. tulpina aeriană fiindu-i. Substanţe active importante: lanatozidă. la marginea pădurii. Atunci când nu există recomandarea medicului se vor folosi plante medicinale alternative. Fructul este o capsulă. Din degeţel lânos se pot obţine următoarele preparate: infuzie. curăţând. la ora actuală. Degetarul galben este o erbacee a cărei înălţime ajunge la un metru. conţin un glicozid toxic. Degetarul galben este o plantă riscantă. Planta aceasta frumoasă crește în zonele muntoase. Dispuse în vârful ramurilor. din păcate. dar în anumite condiţii poate fi perenă. Plantele din această familie. degetarul galben are un rizom nu prea dezvoltat.

Crește în locuri umede sau care au posibilitatea de a deveni umede: pe marginea bălţilor. degeţelul lânos este o plantă realmente vitală pentru cardiaci. Denumire populară: bostan. Tot pentru terapii medicinale se folosește și pulpa dovleacului turcesc (Cucurbita maxima). rezultate pozitive dând și în terapii privind cazuri de hidropizie și edeme. hidraţi de carbon. cu un diametru de circa 15 cm la maturitate. aparţinând familiei cucurbitaceelor. enzime. galbene și încărcate de polen. diuretice. Dovleacul este o plantă anuală erbacee. sub formă de vrej. Fructul. Florile sunt. pentru decocturi se folosesc seminţele de dovleac turcesc. Dentiţa este recomandată și în scrofuloză și urticarii. forma principală pentru terapie fiind infuzia. seminţele au nu numai o mare valoare nutritivă. dar și externe. putând fi utilizată și ca agent în tratarea rănilor. Degeţelul roșu (Digitalis purpurea) are proprietăţi terapeutice asemănătoare cu ale degeţelului lânos. Dentiţa se va utiliza sub îndrumarea specialistului. Prezentare. aproape întotdeauna. Prezentare. dar au și virtuţi medicinale. tulpină ramificată. Întrebuinţări. putând să le provoace chiar și moartea. Întrebuinţări. lecitină. Seminţele sunt bogate în uleiuri (circa 33%). Dovleacul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo.. Aflate în interiorul dovleacului. pentru a prepara un decoct. zdrobite. fitosterine. Deritiţa este o plantă anuală. Pentru nevoi medicinale. „probabil că milioane de vieţi s-ar pierde anual”. cu frunze din trei foliole. ușor reniforme. a medicului. Aceste preparate acţionează puternic asupra organismului și de aceea vor fi utilizate. Frunzele sunt mari. Marele farmacist dr. rădăcini dezvoltate. Dovleacul este folosit în hrana animalelor. întreaga plantă este dotată cu peri ceva mai tari.5 metri înălţime. Are o tulpină lungă de cinci-șase metri. florile și fructele. neexistând încă soluţii pentru prepararea pe cale sintetică. vitamina A. sedative. fiind utilizate mai ales în insuficienţă cardiacă. Preparatele din frunze de degeţel lânos au o foarte importantă acţiune cardiotonică. calmând durerile și cicatrizând. în una dintre scrierile sale de specialitate. enzime. Substanţe active importante. oamenii consumând de la el doar seminţele. laxative. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează frunzele. În general. Ovidiu Bojor sublinia. cu precauţie și numai sub îndrumarea medicului. Dentiţa înflorește din iunie și până în septembrie. Pulpa de dovleac conţine săruri minerale. cele mai însemnate dintre acestea fiind cele ce ţin de circulaţia arterială și de funcţionarea (contracţia) inimii. laxative. care se poate găti pur și simplu sau din care se poate obţine un suc. În tratamentele de uz intern are influenţă pozitivă în cazul multor afecţiuni. antiinfecţioase. având coaja gri.. compușii chimici utili fiind aproximativ aceiași. Dovleacul turcesc se recunoaște ușor. este de mari dimensiuni – uneori trece de 30 cm lungime – având formă sferică sau ovală. păroase. Preparatele din dentiţă sunt un sedativ recunoscut. Întrebuinţări. Datorită compușilor săi. Dentiţa poate fi utilizată în afecţiuni interne. Aparţine familiei compozitelor și poate ajunge până la 1. laxative și chiar sedative. cultivat special pentru a fi folosit în hrana oamenilor. un fel de ţepi care pot produce chiar mici iritaţii persoanelor sensibile. că fără plante ca degeţelul roșu și degeţelul lânos. Cercetările au dovedit că preparatele și extractele din degeţel au efecte benefice nu numai în caz de insuficienţă cardiacă (insuficienţă cardiacă cronică). mai ales cea a dovleacului turcesc – intrat de mult timp în alimentaţia oamenilor – are certe proprietăţi diuretice. Florile sunt sub formă de capitule și au culoare galbenă. spre deosebire de dovleacul comun care are coaja galbenă atunci când este copt. seminţele de dovleac se consumă ca atare sau se folosesc. Dentiţa poate vieţui și ca parazit în câmpurile de cartofi și porumb.44 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC din degeţel lânos. în terapii medicinale. a râurilor și lacurilor. Pulpa de dovleac. . sudorifice. numit bostan. protide. Seminţele au calităţi vermifuge. pești. fiind ceea ce se numește o buruiană rea. la prepararea unor produse de patiserie sau de alte mâncăruri delicioase. având și calităţi diuretice. Fructele sale au conformaţia de achenă și pot fi periculoase pentru. Dentiţa Denumire știinţifică: Bidens tripartita.

icter. Face parte din familia leguminoaselor. . hemoroizi. Pavei Chirilă. este tot mai acreditată ideea potrivit căreia un consum moderat și cvasi-permanent de preparate de dracilă (dulceţuri. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Alte utilizări în terapii medicinale: în cazuri de hepatită.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 45 Cea mai importantă afecţiune în care se aplică terapii medicinale cu seminţe de dovleac este adenomul de prostată. Denumire populară: dracină. infecţiile urinare. gută. iar florile galben-aurii. lemn galben. relatează despre necesitatea unor adevărate „zile de dovleac”. Bolile în care dovleacul se dovedește benefic sunt: insuficienţa renală. rădăcinile și florile din care se prepară infuzie. reumatism. prin fierbere. var. acid malic și vitamina C în fructe. Preparatele din frunze de dracilă măresc contracţiile uterine. fructul acestuia având o formă alungită. Face parte din familia berberidaceelor. Substanţe active importante: două substanţe specifice numite barberina și oxiacantina. Este un arbust de dimensiuni foarte reduse: 30 – 60 cm. Florile și crenguţele cu flori de drobiţă au valoare medicinală. coaja lui este încă verde și fragedă. Frunzele sunt alterne. fiind un bun laxativ și un diuretic eficient. varice. chiar unele afecţiuni cardiace. Un colectiv condus de dr. Fructele sunt folosite și în alimentaţie. comestibilă. cu gust acru. Florile. Drobiţa are capacităţi depurative. fiind indicate și în tratamentul colicilor biliare. Extractele de dracilă sporesc de două-trei ori secreţia bilei. care se poate îndulci și aromatiza. tincturi. cu o înălţime de până la trei metri. fiind bune pentru dulceaţă și pentru preparate de patiserie. Dracila este prezentă mai ales în zonele deluroase. sirop. astringent. de a alina și de a ameliora o serie de suferinţe. frunzele. pulpa de dovleac turcesc (1. Dracila este un agent de regularizare a activităţii gastrointestinale. mare specialist naturist. stimulînd secreţiile gastrice. jeleuri) ar acţiona în mod preventiv împotriva unor cancere. utilizat la vopsitul textilelor. diabetul. Prezentare. cu preparate de drobiţă se tratează afecţiuni ale ficatului și splinei. și în care seminţele de dovleac și-au dovedit realmente eficienţa. oblonga). Fructul său este o bobiţă alungită. parazitozele intestinale. enterita. au culoarea galbenă. Dracila înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. un colorant galben. Acest terci este foarte util pentru cei care suferă de retenţii hidrice. prezente în scoarţă și rădăcini. datorită spinilor neiertători. Dovleacul are rolul de a ușura. dintre care cea mai importantă. despre cure de dovleac. Întrebuinţări. insomniile. chiar dacă este distrusă. scorbut. extracte. sporind și calitatea produselor biliare. pe câmp în zonele accidentate.5-2 kg) se fierbe cu lapte. Aceste rădăcină o ajută să se regenereze. Infuzia de flori de drobiţă contribuie la normalizarea activităţii stomacului și a intestinelor. Astfel. fructul fiind o păstaie. fiind un agent activ în eliminarea toxinelor din organism. Întrebuinţări. Dovlecelul se consumă atunci când încă nu a ajuns la maturitate și. coaja. grupate în niște ciorchini de circa șase centimetri lungime. Prezentare. retenţiile hidrice. la marginea pădurilor. Tulpina este rămuroasă și bine înarmată cu spini cafenii sau galbeni. deci. este adenomul de prostată (prostatita cronică). de un galben intens la interior și galben-maro la nivelul coajei. gard viu. Preferă locurile însorite. De asemenea. fără să se adauge sare. prin tufărișuri. Proprietăţi asemănătoare are și dovlecelul (Cucurbita pepo. Înflorește în lunile iunie și iulie. Dracila dezvoltă niște rădăcini foarte puternice. În prezent. Frunzele sunt lanceolate. Dracila este un arbust foarte spinos. drăgină. se amestecă și se face un terci gros. Drobiţa Denumire știinţifică: Genista tinctoria. Drobul Denumire știinţifică: Sarothamnus scoparius. Majoritatea specialiștilor sunt de acord asupra faptului că preparatele pe bază de dracilă acţionează benefic în cazul afecţiunilor hepato-biliare. Dracila Denumire știinţifică: Berberis vulgaris. Denumire populară: gălbenuţa. Este cultivată și ca arbust ornamental sau în loc de gard. Din ramurile tinere se poate obţine. precum și hipotiroidia.

dar și D. infuzie. putând apărea reacţii adverse. de doi metri. scoparină (aceasta se găsește în flori). pe marginea drumurilor sau a căilor ferate. Drojdia este de două feluri: cea folosită la panificaţie – care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active mai ales între 15 și 20 grade Celsius – și drojdia folosită la fabricarea berii. în ușurarea și grăbirea nașterilor. și ea foarte ramificată. Drobul este folosit. extracte. Întrebuinţări. deosebit de expresive. prin fermentare. Florile. Din acestei părţi valoroase ale drobului se prepară tincturi. Aparţine familiei saccharomitaceelor. Alte proprietăţi ale drobului – antitoxic. drobul este o plantă otrăvitoare. infuzie. cu drojdia folosită la fabricarea berii. Preparatele obţinute din drob sunt considerate a fi un foarte activ tonic cardiac. protide cu aminoacizi. de asemenea. pe stâncării. decocturi. oxitiramina – substanţă foarte importantă. Florile au culoarea galbenă. Ca orice leguminoasă. Întrebuinţări. Frunzele sunt trifoliate și au dimensiuni reduse. Drojdia de bere este foarte bogată în vitaminele din grupa . hemoragiile uterine. magneziu. cunoscut și sub numele de măturice. de pildă).46 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: măturice. fosfor. un frumos pigment albastru. care se prezintă sub forma unor levuri (drojdii) active îndeosebi la 5 – 6 grade Celsius. facilitând procesul de cicatrizare. Cu sparteină se tratează și tahicardiile. Infuzia de drobușor are efecte pozitive și asupra rănilor. ce face parte din familia cruciferelor. mătură verde. și mai ales vârfurile cu boboci pe ele. Drobul sau mătura verde este considerată planta cu adrenalină. din care se face. Substanţe active importante: zaharuri. Pentru practici medicinale se recoltează și se usucă florile. carotinoide. mai mult sau mai puţin dezvoltate. Se înmulţește prin înmugurire. Această plantă. chiar dacă sunt mai vechi. Reduce scorbutul. gluten. însă. peptide (aminoacizi). Alte afecţiuni în care se utilizează în mod frecvent preparatele sau extractele de drob: pleurezia. contribuind la reechilibrarea și revigorarea organismului. Drojdia de bere Denumire știinţifică: Saccharomyces cerevisiae. Culoarea frunzelor este albastru-brumat. un arbust. Prezentare. bun pentru vopsitorie textilă. în funcţie de poziţia lor pe tulpină. precum și aritmiile cardiace. iar pe aceste ramificaţii se găsesc nodozităţi. rămâne verde tot timpul anului. Fiind o plantă sălbatică. H și E). drobușorul crește. tirarnina. Aparţine familiei leguminoaselor și este. Astfel. Substanţe active importante: sparteina – care este alcaloidul principal. conţin elemente nutritive de excepţie. reviogorând. Înălţimea acestui copăcel nu trece. este o plantă foarte frumoasă și de aceea este mult cultivată în scop decorativ. drobul are o rădăcină foarte ramificată. guta. bronhopneumonia. frunzele de la bază sunt peţiolate. Această proprietate este dată de principalul produs conţinut de planta de drob – sparteina. Preparatele din drob sau pe bază de drob nu vor fi utilizate de diabetici. cunoscută și sub numele de adrenalină vegetală (folosită în cazuri de hipotensiune). Datorită unor substanţe din compoziţia sa (sparteina. Drobul. Aceste levuri. poate ajunge ușor până la înălţimea de un metru. Pentru uz medicinal se culeg florile și ramurile tinere. însă. deosebit de bine conturate. resuscitând structura nervoasă a inimii. saprofită. vitamine (mai ales vitaminele din grupa B. săruri minerale. Prezentare. antiveninos. Tulpina. pe pajiști. iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). perenă sau anuală. în mod obișnuit. anemia. și în industria farmaceutică. pneumonia. diuretic. reumatismul. de fapt. Drobușorul Denumirea știinţifică: Isatis tinctoria. Drobușorul înflorește din mai și până la sfârșitul verii. Prezentare. Drobușorul este un bun remediu împotriva icterului. potasiu. având acţiune tonică asupra uterului. de culoare neagră. Preparatele de drob sunt eficiente. pe larg. laolaltă cu alte plante sălbatice. cresc la subsuoara frunzelor și au o culoare galben-aurie. Are frunze de dimensiuni și forme diferite. Cele mai bune rezultate în aplicaţii terapeutice se obţin. din ele obţinându-se. vasoconstrictor. săruri minerale. Fructul este o păstaie turtită. Drojdia de bere este o ciupercă microscopică unicelulară. epinina.

din acest motiv. Prezentare. Dumbravnicul Denumire știinţifică: Mellitis melissophyllum. fiind indicat în reducerea suferinţelor provocate de cefalee și chiar de paralizie. Dumbravnicul este o plantă meliferă. dumbravnicul poate înmiresma camera de dormit. fiind utilizate în hrănirea viermilor de mătase. Întrebuinţări. Deși drojdia de bere e considerată o adevărată minune pentru sănătate. în agitaţie și iritabilitate. din care se prepară o infuzie. și chiar și frunzele – mult mai puţin însă. fiind una dintre plantele importante de la care albinele culeg excelenta miere de pădure – un adevărat medicament. tanin. Drojdia de bere este și un bun fortifiant al nervilor. Foarte mulţi specialiști atrag atenţia asupra rolului drojdiei de bere în combaterea unor agenţi patogeni intestinali și. reconstitutive. aceasta este folosită în afecţiuni intestinale rebele. depurative. Drojdia de bere are proprietăţi antianemice. remineralizante. sub formă de picături.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 47 B. Din acest motiv. dar și în calmarea durerilor de amigdalite. calmante. Ca multe alte plante de pădure. Atât tulpina. Întrebuinţări. Are frunze mari. Se folosește în tratamentul diabetului zaharat (ca adjuvant). Substanţe active importante: glucozide. Dumbravnicul are efecte asupra nervilor. infuzia de frunze de dud se folosește și în afecţiuni pulmonare sau astenii. de asemenea. lobate. . Lemnul – bun pentru construcţie – este căutat și de producătorii de băuturi alcoolice deoarece. Se folosește și ca diuretic. este scurt. fiind antiscorbutică și tonifiantă. Unul dintre cele mai importante domenii în care drojdia de bere are efecte pozitive este cel al glandelor endocrine. Infuzia de frunze de dud este astringentă și alcalinizantă. ficat grav bolnav. cât și frunzele sunt păroase (frunzele sunt păroase pe faţa inferioară). la armonizarea tuturor sistemelor din organismul uman. în tratarea herniei. carbonat de calciu. Se cunosc două specii de dud: cel ale cărui fructe sunt albe (Morus alba) și cel ale cărui fructe sunt negre la exterior și roșietice la interior (Morus nigra). valoare medicinală au frunzele (nu contează dacă sunt de la dudul alb sau dudul negru). cu o înălţime de până la 15 metri. dar și în intoxicaţii alimentare. dumbravnicul are un rizom care. Întrebuinţări. Naturiștii o recomandă și pentru tratarea aftelor și a stomatitelor. pe lângă faptul că se lucrează bine. Florile au culoare purpurie. Mai nou. Denumiri populare: agud. diabet. Dudul este un arbore puternic. dar pot fi și roz sau albe. Uscată. Dumbravnicul este o plantă de pădure ce poate ajunge până la 80 cm înălţime. dar și datorită efectelor sale medicinale. Datorită acestor proprietăţi. valoroase cu adevărat sunt florile. utilizat în aplicaţii curente. în acest caz. specialiștii consideră că în consumul și aplicaţiile terapeutice cu aceasta e nevoie să se facă și pauze. Din frunzele dudului se mai poate obţine încă un produs medicinal – extractul fluid. existând indicii potrivit cărora ar provoca sterilitate. antimicrobiene. planta de dumbravnic are un miros foarte plăcut. în consecinţă. În cazul dudului. Dudul face parte din familia moraceelor. Este recomandat. Drojdia de bere contribuie la reechilibrarea activităţii acestor glande și. Dumbravnicul înflorește primăvara. remarcându-se și efecte sale antiseptice. adică de fân proaspăt. drojdia de bere este indicată în oboseală fizică și psihică. de cumarină. beta-caroten. frăgar. antidiabetice. dar și pentru rezolvarea deranjamentelor stomacale și intestinale – este antidiareică și este recomandată și în ulcer gastric și duodenal. în aprilie și mai. dar ramificat. are și calităţi aromatizante și de pigmentare. precum și pentru refacerea florei intestinale. Prezentare. adenină. Dudul Denumire știinţifică: Morus alba / Morus nigra. Pentru terapii.

Întrebuinţări. Coaja și gudronul de fag au valoare terapeutică. fagul este un arbore foarte înalt (până la 35 de metri) și foarte puternic. Frunzele sale sunt consistente. astmului și sinuzitei. precum și în boli ale căilor urinare. a răcelii. sunt cei mai înalţi arbori din lume. După cum se știe. distilat. iar florile sunt mici și au culoare galben-verzuie. care poate fi prelucrat. Sunt recomandate. decoct. terpene. Din frunzele eucaliptului se extrage ulei. roșii sau roz. Eucaliptul face parte din familia mirtaceelor. Fructul său este o achenă și este cunoscut sub numele de jir. în speciai cele de pe ramurile care vor purta flori. fiind adevăratul copac zgârie-nori. Fasolea este o plantă anuală din familia leguminoaselor. fasolea se dovedește a fi nu numai un aliment important. Eucalyptus amygdalina. zaharoză (circa 4%). preparatele de eucalipt sunt utilizate. de pildă. cu succes. în jur de patru metri pe an. cărnoase. lesne de remarcat în pădure. Prezentare. verzui. Eucaliptul australian și cel californian. Denumire știinţifică: Fagus sylvatica. cumarină.E 48 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Eucaliptul Denumire știinţifică: Eucalyptus globulus. adesea. Eucaliptul acţionează cu bune rezultate și în diabet. preparatele de eucalipt pot fi toxice. Având proprietăţi antiinfecţioase. Infuzia de coajă de fag este folosită în combaterea febrei. Foarte cunoscută și foarte răspândită. se prepară infuzie. pudră. efectul său fiind. nu numai de ameliorare. Fagul înflorește în luna mai. Fructul de fasole se prezintă sub forma unei păstăi care conţine seminţele – atât de familiarele boabe de fasole. . În cantităţi mari. un adevărat monument al naturii. dar și din scoarţă. Tot din frunze. Florile sunt albe. antiseptice. Tot pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează și scoarţa de eucalipt. uleiul de eucalipt. Cel mai important compus este. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele eucaliptului. tinctură. piperitonă. cataplasme. glucoză (5 – 7%). cenușiu-albicioasă. Ajunge la înălţimi uriașe. desigur. fiind antipiretică și antitermică. Prezentare. Bobul de fasole conţine substanţe proteice (până la 25%). tanin. ci și un adevărat medicament. Toate speciile de eucalipt cresc foarte repede. ci chiar de vindecare. F Fagul Fasolea Denumire știinţifică: Phaseolus vulgaris. Face parte din familia fagaceelor. cu încredere. Preparatele din eucalipt sunt recomandate ca adjuvante în tratamentele împotriva tusei convulsive și a tusei iritante. precum și în boli ale căilor respiratorii. oprindu-se din creștere abia pe la 80 de ani. atingând 150 de metri și peste 150 de metri. Prezentare. Eucaliptul este un arbore gigant care crește în regiunile tropicale și subtropicale. Substanţe active importante: ulei de eucalipt. și în afecţiunile reumatismale. și mai ales în cazul eczemelor vechi. Și nici atunci nu se opresc definitiv din creștere. în tratamentele aplicate diverselor plăgi. în fluidizarea și eliminarea secreţiilor bronșice. Gudronul de fag dă rezultate în tratarea dermatitelor. Întrebuinţări. continuând să crească în grosime. Are o scoarţă netedă.

prin presare. amigdalite. Substanţe active importante: ulei eteric. Frunzele sunt penate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 49 Pentru tratamente se folosesc tecile de la păstăi. Prezentare. zaharuri. parte a familiei polipodiaceelor. Feniculul Denumire știinţifică: Foeniculum vulgare. Se utilizează atât intern. Întrebuinţări. în special tecile de la soiurile care au păstaia albă. Pentru nevoi medicinale se recoltează vârfurile înflorite. Această ferigă comună este o plantă criptogamă (plantă lipsită de flori. galbene. triptofan. Această plantă se găsește în flora spontană din apropierea apelor curgătoare. În combinaţie cu alte plante. Prezentare. Substanţe active importante: saponine. Aparţine familiei cariofilaceelor. carminative. din seminţele de fenicul se face infuzie. Rizomul are poziţie orizontală și este de mari dimensiuni. Tulpina este târâtoare și lipsită de peri (există și o altă specie. Preparatele realizate pe baza acestei plante se folosesc pentru tratarea afecţiunilor urologice. Florile sunt mici. dar și substanţe amare. Se folosește chiar și în tratarea infecţiilor oculare. ale tractului digestiv. Prezentare. peţiolul având 20 – 30 cm lungime. cumarină. . Infuzia de fenicul este indicată în laringite. dereglări ale stomacului. Din rizom cresc rădăcinile. uneori chiar perenă. anuală sau bienală. contribuind. cu segmente înguste. dar ies și mugurii din care cresc frunzele tipice de ferigă. sedative. cu aproximativ aceleași proprietăţi medicinale). Este o plantă de cultură. Întrebuinţări. Afecţiunile care se tratează cu feciorică sunt legate de rinichi și de aparatul urinar – nefrite. Decoctul de teci de fasole este un bun diuretic și are eficienţă în diabetul zaharat (reduce cantitatea de zahăr din sânge). anason dulce. ulei esenţial. Feciorica este o plantă medicinală erbacee. faringite. la eliminarea clorului și a ureei din organism. din care se prepară infuzie. Preparatul principal folosit în aplicaţii medicinale este infuzia. Herniaria hirsuta. diuretice. precum și o substanţă specifică numită herniarină. iarba șarpelui. Preparatele din seminţe de fenicul au efecte antiseptice. lipide. perenă. substanţe minerale. Din aceste teci se prepară un decoct nu prea plăcut la gust. din teci rezultă un ceai folosit în mod eficient împotriva reumatismului (se toarnă în cada de baie). păroasă. Denumiri populare: chimen dulce. Se utilizează și planta proaspătă din care. acneei și chiar a TBC-ului pulmonar. printre altele. Pentru aplicaţii terapeutice. astm bronșic. cât și extern. Denumiri populare: ferega. cu o lungime maximă de circa 30 cm. Frunzele au o lungime medie de un metru. se înmulţește prin spori). antispastice. anason nemţesc. Feriga Denumire știinţifică: Dryopteris filix-mas sau Polypodiumfilix-mas sau Aspidium filix-mas. vitamina C. tuse seacă. Frunzele de feciorică au formă eliptică sau chiar lanceolată. rareori se folosesc ca atare. Cunoscătorii recomandă decoctul sau ceaiul de teci de fasole și în aplicaţii împotriva eczemelor. preferând solul umed și nisipos. Feciorica Denumire știinţifică: Herniaria glabra. colici urinare. Florile au o culoare galben-verzuie și apar în partea a doua verii și în septembrie. expectorante. fiind solzos și acoperit de resturi mai vechi ale plantei. erupţiilor cutanate. importantă pentru seminţele sale care sunt bogate în ulei eteric (între 3 și 7%). infecţii urinare. cistite. Decoctul de teci de fasole are efecte pozitive verificate în tratarea afecţiunilor rinichilor și a căilor urinare. Aparţine familiei umbeliferelor și poate atinge înălţimea de doi metri. Seminţele de fenicul au nu numai valoare alimentară sau industrială. Denumire populară: săpunaș. Curăţă organismul de toxine și mai ales igienizează rinichii. Tecile conţin aminoacizi. Specialiștii susţin că se pot obţine rezultate notabile și în aplicaţiile terapeutice împotriva hidropiziei. se obţine un suc. Substanţe active importante. ci și medicinală. tirozidă. Întrebuinţări.

Specialiștii recomandă ca. Atenţie. Întrebuinţări. filicina.50 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC În perioada iulie – septembrie se formează sporangii. amidon. planta este încă puţin cercetată. Prezentare. feriguţa se folosea pentru tratarea bolnavilor de apoplexie. pe partea inferioară a frunzelor. ori de câte ori există ocazia. dar cu precădere rizomul și florile. păroasă. Feriguţa este o plantă perenă cu o lungime de maximum 30 cm. Mai pot fi eficiente și în combaterea bolilor căilor urinare. acid flavoaspidic. putând ajunge la înălţimea de 25 cm. relaxantă. manitol. Întrebuinţări. Pentru terapii se folosește toată planta. Între timp a devenit una dintre cele mai cunoscute plante oleaginoase. Orice tratament cu această plantă toxică se face sub supravegherea medicului. Floarea paștelui este o plantă perenă modestă ca dimensiuni. Extrasul de feriguţa este folosit în mod curent în industria farmaceutică. flori albe sau roz-liliachiu pal. tanin. se utilizează și frunzele. o substanţă amară încă puţin cercetată. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. albaspidina. Este originară din America de Nord. Feriguţa este folosită în tratamente naturiste privind icterul cataral. Preparatele de ferigă sunt utile în combaterea viermilor intestinali. ușor muchiată. blocajele intestinale. Se prepară extracte. Floarea paștelui Denumire știinţifică: Anemone nemorosa. Planta este utilizată în medicaţiile naturiste împotriva paraliziei. Substanţe active importante: tanin. În stare proaspătă. curăţindu-se doar părţile putrezite. pe locurile cu dureri reumatismale să se aplice frunze proaspete de ferigă. guta. saponină. Înflorește în toate cele trei luni de primăvară. în combaterea gutei. Denumire populară: păștișor. preparatele obţinute din această ferigă sunt toxice. Feriguţa Denumire știinţifică: Polypodium vulgare. tufărișuri. Substanţe active importante: aspidinol. aparţinând familiei compozitelor. a s pecialistului. Prezentare. Feriguţa crește din abundenţă în zonele montane și submontane. în luminișuri. Prezentare. adânc sectate. Florile sunt albe sau roz-violete. De altfel. Întrebuinţări. dar. Are acţiune sedativă. Floarea-soarelui este o plantă erbacee. În medicina populară. Frunzele au forma binecunoscută a frunzelor de ferigă. Feriga este răspândită mai ales în pădurile din zonele montane și submontane. în vegetaţii sălbatice amestecate. Rizomul este dezvoltat – cât un creion – și are gust dulce. a arsurilor. planta este toxică. dar se pare că este una dintre cele 30 de plante al căror conţinut poate cauza moartea unui om. Împotriva reumatismului se fac aplicaţii externe și băi. reumatismului și gutei. intrând în compoziţia multor medicamente. zaharuri. în locuri umbroase și umede. umplută cu o măduvă . Are un rizom târâtor. cu tot cu vegetalele mai vechi de pe ei. precum și pentru calmarea durerilor locale. În legătură cu tratamentele împotriva gutei – se pare că efectele preparatelor din această ferigă sunt salutare – se poate ajunge chiar la vindecare. fiind introdusă în Europa în secolul al XVI-lea. fiind prinse direct de rizom. Tulpina de floarea-soarelui este cilindrică. În compoziţia sa se găsește un alcaloid toxic numit anemonină. rizomul trebuind să fie întotdeauna proaspăt recoltat. dischineziile biliare. zaharuri. Important din punct de vedere terapeutic este rizomul. Sporii de formează în lunile august și septembrie. sora soarelui. în anumite cazuri. Crește prin păduri. frunze bracteriforme. Alte preparate: decoctul și pulberea de ferigă. Denumire populară: iarba dulce. Floarea-soarelui Denumire știinţifică: Helianthus annus. mai ales în combaterea teniei. anuală. Denumiri populare: răsărită. dar poate să apară și în pădurile din regiunile mai joase. adică penat-sectată.

mucilagii. în tufărișuri și în vegetaţie amestecată. Planta numită foaie grasă se deosebește mult de alte plante. Este vorba despre frunzele și tulpinile fragede. în tratarea vezicii biliare leneșe. mai ales pe pajiști. Din această rozetă se înalţă florile. Specialiștii naturiști sunt de părere că nu numai uleiul de seminţe de floarea-soarelui ar avea proprietăţi tămăduitoare. fiind încă puţin cercetat din acest punct de vedere. rădăcinile și lăstarii sunt părţile comestibile ale acestei plante. vitamina E. ci și alte părţi ale acestei plante. în tratarea locală a reumatismelor. necesari consumării materiilor organice. De asemenea. în liziere. având o înălţime maximă de 15 cm. fiind un bandaj și un stimulator. Inflorescenţa este un capitul cu un diametru de circa 25 cm. Desigur. Înflorește în mai-iunie. frunze alterne. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. în turbării și mlaștini. Substanţe active importante: taninuri. de pe marginea capitulului. făcând parte din grupa plantelor carnivore. dar și în acela al rănilor de sub piele. păroase. cu o înălţime de până la patru metri. fitosteroli. însă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 51 buretoasă. Frunzele sunt mari. În România. florile fiind galbene. iar frunzele formează o rozetă. Aparţine familiei lentibuiariaceelor. Fluierătoarea este și un bun revigorant. Cercetări mai noi arată că aceste flori au efecte în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. în locuri umede. la margini de pădure. cvercetină. Frunzele sunt mari. glucide. flori galben-verzui și fructe de culoare roșie este o plantă perenă. În medicina tradiţională. Uleiul de floarea-soarelui. uleiul de floarea-soarelui contribuie la buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. oval-cordate. adică a insectelor. grase. pe cale de a înflori. În ceea ce privește uleiul de floarea-soarelui. Substanţe active importante: petalele de flori conţin glucozidă. numai că efectele acestora au fost puse. De altfel. în stări febrile. Pentru preparate medicinale se culeg lăstarii tineri și rădăcinile. a frigurilor și a bolilor de splină. se toarnă în ureche pentru calmarea durerilor acute ale acesteia. protide. nu de puţine ori. extras din seminţele care conţin între 28 și 48% substanţe grase. mai ales la femei. în afecţiuni pulmonare. care au un peduncul lung. în hipertensiune. Petalele de floarea-soarelui sunt preparate sub formă de tinctură. din care se prepară un extract fluid. iar fructul său este bacă (o boabă). . Fluierătoarea Denumire știinţifică: Tamus communis. utilizată în combaterea febrei. Uleiul de floarea-soarelui se folosește și extern. gliceride. fiind foarte hrănitoare. Întrebuinţări. în poieni. la îndoială. Foaia grasă înflorește de la sfârșitul primăverii și până în iulie. trebuie să menţionăm aici și curele de ulei. Fluierătoarea. a arsurilor. și preparatele din frunze și tulpini tinere. betaină. Florile au o culoare puternică. Efecte medicinale asemănătoare au. enzime. galbene. albastră-violacee. Întrebuinţări. cărnoase. alterne. practic la nivelul solului. dar se pare că au efecte și în cazul bărbaţilor. cel mai căutat compus fiind lecitina. rădăcină consistentă. eczemelor. este un produs cu valoare medicinală neîndoielnică. preparatele de fluierătoare erau folosite în tratamentul reumatismului și al gutei. ușor încălzit. acizi. cu totul tradiţională – uleiul de floarea-soarelui. Tulpinile îi sunt foarte scurte. eficientă în multe și grele afecţiuni. precum și despre petalele mari. Au și o funcţie digestivă – secretă o substanţă digestivă și alţi compuși mucilaginoși și dizolvanţi. Foaia grasă se aseamănă mult cu roua cerului. floarea-soarelui se cultivă pe suprafeţe mari. carotenoide. Este o erbacee pitică. Această plantă ciudată crește în zonele montane și submontane. lată și o medicaţie. extractul de foaie grasă intră și în compoziţia unei importante mixturi. Fluierătoarea crește la marginea pădurilor. rășină. Foaia grasă Denumire știinţifică: Pinguicula vulgari. Prezentare. sunt cunoscute de multă vreme efectele benefice ale acestuia în arterioscleroze. Seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate și pentru combaterea sterilităţii. dermitelor. seminţele de floarea-soarelui au în compoziţia lor lecitină. o alcătuire vegetală impunătoare. Extractele de floarea-soarelui se folosesc și în industria farmaceutică. consistente. mai ales în privinţa proprietăţilor medicinale. Prezentare. Împreună cu alte extracte. acizi. adică în vindecarea contuziilor și a echimozelor.

52 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. Preparatele de foaie grasă au proprietăţi antibiotice, antitusive, sedative, antipiretice. Administrarea acestor preparate echilibrează funcţionarea organismului și crează o stare de confort, relaxând mușchii, sistemul nervos, reducând stările de stres. Extractele de foaie grasă sunt folosite și pentru calmarea crampelor. Acţionează, de asemenea, asupra căilor respiratorii, mărindu-le funcţionalitatea. În medicina populară se știe, de foarte multă vreme, că foaia grasă este eficientă și în cazurile de tuse convulsivă, precum și în astm.

Fragul
Denumire știinţifică: Fragaria vesca. Denumiri populare: fragi de pădure, frăguţă. Prezentare. Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom și stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înflorește în lunile mai și iunie. Florile sunt mici, albe, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, și au, de obicei, culoarea roșie. Fragul crește prin fâneţe, pe pajiști, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărișuri, fiind răspândit din zonele joase și până în zonele montane. Proprietăţi medicinale au frunzele și rădăcinile. Preparatele care se obţin din frunzele și rădăcinile fragului sunt: decoctul – cel mai des folosit, infuzia și cataplasmele. Substanţe active importante: vitamina C, fenol, tanin, precum și o substanţă specifică – fragarina (o esenţă parfumată, cu miros de lămâie). Întrebuinţări. Cu preparatele de frag de pădure se tratează următoarele suferinţe: enterita acută, diareea, diabetul zaharat, guta. Contribuie, totodată, la eliminarea acidului uric. Preparatele de frunze de frag sunt astringente și dezinfectante – fiind utilizate în tratarea a diferite inflamaţii. Preparatele de frunze și rădăcini de frag pot provoca urticarie persoanelor alergice și de aceea se cere precauţie în utilizarea lor.

Frasinul
Denumire știinţifică: Fraxinus excelsior. Prezentare. Arbore impresionant, frasinul poate crește până la 40 de metri. Face parte din familia oleaceelor. Are coroana rară, cu frunze penat-compuse și cu ramuri noduroase. Coaja este gri-argintie. Înflorește în aprilie sau chiar la începutul lunii mai, cu puţin înainte de a înfrunzi. Florile sunt lipsite de corolă. Fructul este alungit și are o aripă, acest gen de fruct numindu-se samară. Frunzele reprezintă partea valoroasă din punct de vedere medicinal. Pe lângă frunze, se mai folosesc în scopuri medicinale seminţele și scoarţa frasinului. Preparatele care se obţin sunt infuzia – cel mai des folosită, extractul apos, siropul, compresele. Substanţe active importante: frunzele conţin zaharuri, manitol, esenţe aromatice, acid malic. Întrebuinţări. Preparatele din frunze de frasin au efecte laxative și diuretice, fiind, totodată, cicatrizante (în cazul rănilor și abceselor), precum și bune antiinflamatoare la nivel intestinal. Infuzia de frunze de frasin se folosește mult și în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale, a ulcerului gastric și duodenal, a plăgilor greu vindecabile, a hemoroizilor, arsurilor, eczemelor, dar și în tratarea unor afecţiuni ginecologice. Cunoscătorii afirmă că efectele febrifuge (de reducere a febrei) de către infuzia din coajă de frasin sunt comparabile cu cele ale chininei.

Fucusul / Alga fucus
Denumire știinţifică: Fucus vesiculosus sau Ascophyllum nodosum. Denumiri populare: alge brune, iarbă de mare, varech. Prezentare. Devenite de ceva vreme o adevărată modă în alimentaţia oamenilor, algele sunt într-adevăr folositoare organismului uman. Alga fucus este recoltată din mare și de pe plaje, după reflux. Talul acestei alge poate ajunge până la 0,5 metri lungime, fiind prevăzut cu niște vezicule datorită cărora alga poate pluti pe apă. Alga fucus se dezvoltă în mările din nordul Europei, în zona de nord a Oceanului Atlantic, în regiunea Canalului Mânecii.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 53 Pentru uz medicinal se prelucrează talul. Substanţe active importante: un compus specific numit fucoidină. Alga fucus se remarcă prin cantitatea însemnată de oligoelemente (iod, cupru, seleniu, fier, mangan, crom și chiar aur), vitamine (vitamina C și vitaminele din grupul B) și acid folie. Proteinele din fucus, aflate în cantitate mare, sunt asimilabile în totalitate. Cercetătorii atrag atenţia asupra faptului că lipidele lipsesc, în general, din această algă. Întrebuinţări. Terapiile cu alga fucus au succes în curele de slăbire, asigurând o reducere a obezităţii fără ca organismul să se dezechilibreze funcţional sau să se epuizeze fizic și psihic. Studiile specialiștilor au dovedit că această algă poate stimula funcţionarea glandei tiroide. Datorită proprietăţilor dietetice și abundenţei de compuși, această algă este folosită și în alimentaţia curentă.

Fumăriţa
Denumire știinţifică: Fumaria officinalis. Prezentare. Fumăriţa este o mică plantă erbacee, din familia papaveraceelor. Frunzele sunt bipenate, iar florile, de dimensiuni reduse, au culoarea roșie sau albă. Fructele sunt globuloase. Atât planta, cât și fructele, au un gust pronunţat amar. Pentru aplicaţii medicinale se folosește întreaga plantă, recomandată fiind, însă, partea aeriană. Întrebuinţări. Infuzia de fumăriţă – care este amară – se comportă ca un adevărat factor de echilibru în funcţionarea bilei, menţinând în permanenţă funcţionarea acesteia la parametri corecţi. Fumăriţa mai este recomandată și în boli ale ficatului, ale rinichiului și ale aparatului urinar, în hipertensiune, arteroscleroză. Tonică și depurativă, infuzia de fumăriţă este indicată pentru aplicaţii și la finele iernii, când organismul are nevoie de revigorare și de curăţire a toxinelor. Poate fi utilizată, de asemenea, și în curele de slăbire sau de eliminare a compușilor grași din sânge. Se spune despre fumăriţă că are capacitatea de a încetini procesele de uzură, de îmbătrânire a organismului omenesc. Utilizarea preparatelor din această plantă se va face sub îndrumarea specialistului, a medicului, printre altele și datorită faptului că tratamentul trebuie să fie supravegheat (pot apărea afecte nedorite) și nu trebuie să depășească două săptămâni.

G

Gălbăjoara

Denumire știinţifică: Lysimachia nummularis. Denumire populară: dreţe. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină subţire, aproape târâtoare, având o lungime maximă de 60 cm. Frunzele sunt aproximativ rotunde, ușor lucioase, cărnoase. Înflorește în mai, iunie și iulie. Florile sunt galbene, iar fructul este o capsulă. Gălbăjoara crește în zonele de deal și câmpie, în locuri umede. Pentru utilizări medicinale se culeg florile și se face infuzie. Întrebuinţări. Tratamentele cu gălbăjoară se dovedesc eficiente în durerile agresive, cum ar fi cele de dinţi, precum și în tratarea erizipelului. Gălbăjoara este recomandată și în aplicaţiile medicinale privind creșterea părului și întărirea rădăcinii părului.

Gălbenelele
Denumire știinţifică: Calendula officinalis. Denumiri populare: rujuliţă, călinică, filimică, ochi galben. Prezentare. Gălbenelele sunt plante anuale ce pot fi cultivate pretutindeni în România, fără să apară probleme de climă sau de sol. Aceste plante sunt, totuși, iubitoare de lumină. Fac parte din familia compozitelor. Tulpina este puternic ramificată,

54 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC iar frunzele sunt alterne, ușor alungite. În capătul ramurilor se află inflorescenţele sub formă de capitule, cu flori galbene sau chiar portocalii. Inflorescenţele, și mai ales petalele, au importanţă medicinală, fiind foarte căutate și de industria cosmetică. Pentru uz medicinal se prepară infuzie, decoct, tinctură, extract moale, comprese, unguent. De asemenea, se aplică, mai ales pe negi și bătături, planta proaspătă, ușor zdrobită. Substanţe active importante: ulei eteric, caroten, gume, rezine, substanţe amare, acid malic, vitamina C, saponine, precum și un compus specific – calendulina. Întrebuinţări. În terapii medicinale, gălbenelele se utilizează sub formă de infuzie, pentru uz intern în primul rând – ţinta fiind ulcerul și gastritele. Efectele infuziei de gălbenele asupra organismului sunt numeroase: sedativ, sudorific, antiinflamator gastro-intestinal, cicatrizant, factor de influenţă în buna circulaţie a sângelui – mai ales la nivel periferic. Infuzia de gălbenele stimulează secreţia gastrică. Această infuzie de gălbenele este și un bun agent de provocare a menstrelor. Gălbenelele sunt eficiente și în tratamente asupra gastritei hiperacide, ulcerului gastroduodenal, dischineziilor biliare. Pentru uz extern, gălbenelele sunt recomandate, sub formă de băi și cataplasme, în tricomonoză vaginală, eczeme, răni, chiar și în degerături sau arsuri.

Gălbinelele
Denumire știinţifică: Lysimachia vulgaris. Denumire populară: iarba ciorilor. Prezentare. Este o plantă perenă, cu o tulpină puternică și ramificată ce poate atinge o înălţime de până la 1,50 metri. Frunzele, grupate câte trei-patru, sunt lanceolate, cu margini netede și peţiol scurt. La rândul lor, și florile sunt grupate, fiind plasate în vârful ramurilor. Sunt colorate în galben și roșu, chiar roșu închis la interior. Florile apar în lunile iulie și august. Fructul este o capsulă. Gălbineaua crește în flora spontană, în mari colonii, în locuri umede, mai ales în zonele joase, pe marginea lacurilor, bălţilor, mlaștinilor, stufărișurilor. Întrebuinţări. Infuzia de gălbinele are efecte hemostatice, antidiareice, antidiuretice. Fiind antitermică, antipiretică, infuzia de gălbinele contribuie la reducerea febrei. Este folosită și în tratarea abceselor. Gălbinelele se folosesc, de asemenea, în tratamente împotriva febrei tifoide și a malariei. Din tulpină se poate obţine o tinctură galbenă, iar din rădăcină o tinctură maro. Puse pe cărbuni încinși sau pe o suprafaţă încinsă, aceste tincturi degajă un fum ce va alunga și chiar va distruge muștele.

GENŢIANELE
Ghinţura galbenă Ghinţura pătată
Denumire știinţifică: Gentiana lutea; Gentiana punctata. Denumiri populare: fierea pământului, inţură, ghimbere de munte, ţintură. Aceste denumiri sunt atribuite ghinţurei galbene. Ghinţura galbenă și ghinţura pătată, precum și ghinţura albastră și cea violetă, sunt plante cunoscute și sub numele de genţiane. Prezentare. Ghinţura galbenă (Gentiana lutea) este o plantă perenă, cu o înălţime maximă de până la un metru. Rizomul este consistent, fiind continuat de o tulpină aeriană fistuloasă. Florile au un caliciu albicios, corola lor fiind galbenă. Sunt plasate la subsuoara frunzelor, înflorirea având loc pe tot parcursul verii. Ghinţura galbenă face parte din familia genţianaceelor și crește în regiunile alpine. Are calităţi medicinale însemnate, dar nu poate fi recoltată, culesul și distrugerea ghinţurei galbene fiind interzise. Ghinţura galbenă este o plantă ocrotită prin lege. Ghinţura pătată (Gentiana punctata) este o plantă micuţă, de maximum 60 de centimetri înălţime, cu o durată de viaţă perenă. Rizomul este scurt, tulpina aeriană fiind, însă, ceva mai dezvoltată. Florile, de culoare galbenă, au răspândite pe ele numeroase puncte roșii, grena sau maro. Ghinţura pătată înflorește din iunie și până în septembrie. Fructul său este o capsulă. Această plantă crește în zonele muntoase. În practica medicinală se folosește sub formă de infuzie. Infuzia de ghinţură pătată este un tonic activ și persistent, revigorând și remineralizând organismul. Din acest motiv se folosește cu bune rezultate în timpul convalescenţelor, în perioade de

maluri de ape). Chiar și tulpina împrumută ceva din culoarea florilor și este. provoacă diureză și contribuie la detoxifierea sistemului circulator. fiind de culoare albastru-verzuie. potenţează activitatea ficatului și a bilei. Ghimpele Denumire știinţifică: Xanthium spinosum. reduc febra. precum și pentru combaterea viermilor intestinali. Preparatele de ghinţură violetă sunt un remediu recunoscut pentru tratarea rănilor. Întrebuinţări. Ghimberul acţionează și împotriva stărilor de vomă. Alte proprietăţi ale ghimberului: antitoxic. Ghinţura albastră (Gentiana asclepiadea) se mai numește și Lumânărica pământului. de circa doi-trei centimetri lungime. Este întrebuinţat. În terapii se utilizează rădăcinile și rizomii. Bangladesh. preferând pământul tare. cu bleu spre interior. Ghimberul Denumire știinţifică: Zingiber officinale. combat viermii intestinali. Ghimberul este recomandat pentru provocarea poftei de mâncare. Este o plantă înaltă de circa un metru. ascuţite. pentru revenirea poftei de mâncare și. Tulpina. de viaţă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 55 epuizare. Această plantă crește pe locuri virane. deranjamentelor stomacale sau intestinale. în locuri umblate. acid genţiotanic. chiar bătătorit. în tratarea gastritelor hipoacide. Întrebuinţări. Malaezia. tanin. acţionând – prin grupul de compuși numiţi gingeroli – asupra sistemului nervos. Substanţe active importante: genţiopicrina. gentisima. de la câmpie până în zona alpină. prezentă în Orient. împotriva transpiraţiei. Ghinţura violetă înflorește din iunie până în septembrie. Substanţe active importante: compuși specifici numiţi gingeroli. de asemenea. la rându-i. au formă de clopot și sunt plasate în partea superioară a plantei. Denumire populară: ghimbir. În practica medicinală se folosește întreaga parte aeriană a plantei. Preparatele de genţiană albastră acţionează asupra secreţiilor salivare și gastrice. în general în tulburări digestive și în reglarea activităţii stomacului. precum și în zona subalpină. Ghinţura albastră poate fi găsită pe o arie foarte largă. cu o tulpină groasă și cu un rizom de asemenea puternic. de mișcare de rotaţie. în primul rând. stimulative. fenoli.. gentianina. ca antidot în caz de rău de mare. Ghimberul este o erbacee tropicală. de culoare albastră spre violet sau spre bleu-ciel. Ghinţura albastră Ghinţura violetă Prezentare. în anorexie. cu precădere . antitusiv. tonifiante. de asemenea. Tot cu infuzia de ghinţură pătată se poate interveni pentru buna funcţionare a bilei. adesea. Ghinţura albastră este cunoscută ca fiind remediul natural al gastritei acide. mai importante fiind rădăcinile. Se spune despre ghimber că are și proprietăţi afrodiziace. compuși uleioși. greţuriior. la subsuoara frunzelor. în locuri umede (păduri. în poieni. Înflorește târziu. Aceste preparate sunt recomandate. gingiber. Prezentare. de-a lungul drumurilor. Ghinţura violetă (Gentiana cruciata) se mai numește și Ochinaceea. Această plantă are un rizom puternic. înflorescenţele și tulpina – în general partea aeriană a plantei. Prezentare. amarogentina. albastru-verzuie spre violaceu. hipotensiv. puternică. Este răspândită în zonele de câmpie și deal.. Întrebuinţări. Florile. este ramificată. în tufărișuri. în august și septembrie. Este mai scundă decât lumânărica pământului (Gentiana asclepiadea). Florile au formă de clopot. Ghimpele este o plantă ce poate atinge înălţimea de un metru. ulei volatij. Are frunze multe. Poate fi găsită pe pajiști. din care se extrag uleiuri aromate. Ghimberul este folosit. de mașină. ajungând doar până la 60 cm înălţime. precum și împotriva alergiilor. Fiecare frunză are la subsuoara sa câte un ghimpe galben. pe fâneţe. Se utilizează și în bolile de stomac. Consumat zilnic. în India. Pentru terapii se folosesc. solitare sau grupate câte două sau trei. Nepal. pentru combaterea răului de altitudine. contribuind la reglarea activităţii stomacale și intestinale. pe tuluzul căilor ferate.

acid cianhidric. Frunzele sunt bilobate. cicatrizante. și apar din mai și până la începutul toamnei. Frunzele sunt trifoliate. În mod tradiţional. în păduri. păstrându-și neschimbate caracteristicile încă din timpurile preistorice ale erei terţiare. pe taluzurile drumurilor. Ginkgo biloba Denumire știinţifică: Ginkgo biloba. arborele templier japonez. Efectele și întrebuinţările ghizdeiului – una dintre plantele care formează fânul – sunt asemănătoare cu ale plantei cunoscute sub numele de floarea patimilor sau ceasornicul (Passiflora incarnata). Specialiștii recomandă ca în timpul curelor cu ghimpe să nu se consume alimente iritante (alcool. dezinfectante. deci de peste 200 milioane de ani. fructe acre. Întrebuinţări. Poate fi întâlnit de la câmpie și până în zona alpină. excitaţiei cerebrale. preparatele din ghimpe erau folosite în tratamentul bolilor de prostată. Întrebuinţări. Preparatele din ghizdei au efecte antispastice. Denumiri populare: patru-bani. un spin. Aparţine familiei gincoaceelor. Prezentare. precum și în unele afecţiuni cardiovasculare sau în afecţiuni pe fond nervos ale sistemului digestiv. Ghizdeiul crește prin fâneţe. Puţini știu că ghiocelul. Ghiocelul Denumire știinţifică: Galanthus nivalis. imunostimulatoare și chiar hipnotice. insomniilor. Prezentare. două frunze lineare și o floare albă. alcaloizi. Florile de ghizdei sunt galbene. în cistopielită. caisa argintie. fiind dispuse în formă de evantai. pe pajiști. Are flori verzui. este nu numai o plantă de pus în cea mai mică și mai delicată vază din casă. Prezentare. Sunt recomandate și în tratarea miasteniei (oboseala mușchilor). uneori mai devreme. de asemenea. Fructele sunt niște păstăi. cât și florile și frunzele. sau în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei. Sămânţa de ginkgo biloba este un fel de sâmbure pietros. niște bobiţe roșii. prea puţin erectă – mai degrabă târâtoare pe sol. stărilor depresive. sedative. ale cărui virtuţi medicinale sunt. condimente) și nici lactate fermentate. groase și cărnoase. Au. Ghimpele face parte din categoria plantelor medicinale importante. isteriilor. prin păduri. mereu verde. agitaţiei nervoase. cu efecte notabile. Tulpina este subţire. contribuţii pozitive în combaterea angoaselor. fiind considerat copac sacru. în zone unde omul ajunge mai rar. în litiaze renale (cură ce durează toată viaţa). cumarină. reduse și care este ocrotit de lege. Ramurile au. Au valoare terapeutică atât bulbul. cum ar fi cardiopatiile. și fructe bace. în formă de stea. totuși. parcuri. Pentru a nu se face confuzii. vestitorul primăverii. Cercetătorii au descoperit faptul că acest arbore este o fosilă vie. Are efecte antiinflamatoare. ci și un remediu medicinal. Aparţine familiei amarilidaceelor. Întrebuinţări. Ghizdeiul este o erbacee perenă. din familia leguminoaselor. din care se prepară infuzie. uneori galbene cu dungi roșietice. luminișuri. suculentă. în vârf. Pentru uz medicinal se recoltează florile. florile și părţile tinere. Ginkgo biloba este un arbore puternic și înalt – poate atinge înălţimea de 40 de metri. pășuni. recoltarea lui fiind interzisă. în afecţiuni de prostată (inflamaţii și adenom). Ginkgo biloba sau caisa argintie este un arbore originar din estul Chinei.56 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC frunzele. stărilor de stres. Preparatele pe bază de ghiocel acţionează benefic în afecţiuni grele. învelit într-o materie vegetală cărnoasă. de mici dimensiuni. Substanţe active importante: pectină. Spre deosebire de ghimpele comun. Înflorește în mustul zăpezii. pe terenuri virane. . Cu decoctul de ghimpe se fac cure de tratament foarte lungi. Face parte din familia liliaceelor. ghimpele pădureţ crește în locuri puţin umblate. Ghiocelul este o plantă perenă formată dintr-un bulb. sedative. menţionăm că ghimpele pădureţ este un subarbust. în februarie și martie. pajiști. Ghizdeiul Denumire știinţifică: Lotus corniculatus. extracte. sirop. Altă specie de ghimpe este cel pădureţ (Ruscus aculeatus).

Fiind foarte căutat. arborele ginkgo biloba este încă puţin studiat în ceea ce privește substanţele active și benefice pe care le conţine. proprietăţile medicinale ale ginsengului sunt excepţionale. Preparatele din frunzele de ginkgo biloba au. cât și sub formă cultivată. de un interval de timp atât de mare. Întrebuinţări. Plantă miraculoasă în sensul cel mai credibil al cuvântului. înveliș care nu miroase prea plăcut. unde se cultivă ca plantă de ornament. ginkgol. combătute cu extract din frunze de ginkgo biloba. uscată și curăţată. ginsengul a fost considerat un remediu eficient în tratarea tuturor bolilor. arbore-minune ginkgo biloba are o serie întreagă de calităţi medicinale: este expectorant. Cu ginkgo biloba se acţionează. Chiar cuvântul „ginseng” înseamnă. totuși. cu bune rezultate. de asemenea. ginsengul sălbatic fiind. Rădăcina de ginseng poate ajunge la un metru lungime și o grosime cuprinsă între cinci și 10 cm. și în diabet. În general. Substanţe specifice acestui arbore – acid ginkgolic. Inflamaţiile. spasmele musculare. fiind identificaţi circa 30 de derivaţi. iar rădăcina este bună de recoltat tot după cel puţin patru ani. Vietnam. potenţialul său terapeutic fiind greu de egalat de oricare altă plantă medicinală. glucozaţi. Rusia. tiamină. vermifug. vasodilatator. În practica medicinală se folosește îndeosebi rădăcina de ginseng cultivat. precum și frunzele. importante efecte în ceea ce privește circulaţia periferică și micro circulaţia sângelui. Multă vreme. terpene. potrivit unor cunoscători. pe cale industrială. Se găsește în flora spontană. antifungic. bilobol. ginsengul are. celebre pe plan mondial. o arie de vegetaţie ceva mai întinsă. Ginsengul este o plantă perenă. varicele. contracţiile și tensiunea din organism pot fi. planta are o dezvoltare specifică. Pentru ginsengul cultivat nu e nevoie. se găsesc în cantitate însemnată și mai ales într-o mare varietate. ginsengul ajunge la înflorire după câţiva ani – cel puţin patru -. Se folosește și rădăcina de ginseng ca atare. Prezentare. sedativ. Preparatele obţinute din frunzele și fructul arborelui ginkgo biloba intră în compoziţia a cel puţin 25 de produse medicamentoase. comprimate. la ora actuală. saponine. acid ginkgolinic. Frunzele ginsengului sunt lung-peţiolate. Din rădăcina de ginseng se prepară o tinctură și se produc. De pildă. antispasmodic. antibiotic. fiind indicate în afecţiuni de mare dificultate. esenţă. cuprinzând nordul Chinei și chiar zone din Siberia. Ginsengul Denumire știinţifică: Panax ginseng. în special. ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea. Există informaţii potrivit cărora cu extractele de ginkgo biloba se poate stăpâni evoluţia celulei canceroase. „esenţă umană”. precum și un compus asemănător hormonilor sexuali. dar și o adevărată armă împotriva uzurii cerebrale și a îmbătrânirii în general. însă. arborele de ginkgo biloba a fost adus în Europa. vitamine. trebuie să provină de la o plantă cu o vârstă de cel puţin 10 ani. Oricum. Substanţe active importante: ginsenozide. Substanţe active importante: flavonoli. Deși trezește un interes atât de mare. Ginsenozidele – substanţe specifice ginsengului. Denumiri populare: ginseng asiatic. trombozele. cât și o infuzie. mai ales în fructe și frunze. ginseng coreean. La modul general. Canada. lată și un fapt surprinzător – rădăcina de ginseng are un contur asemănător cu cel al fiinţei omenești. antiinflamator. În general. Întrebuinţări. Din părţile cu valoare medicinală ale arborelui ginkgo biloba se prepară mai multe extracte. Specific Peninsulei Coreene. înscriindu-se printre plantele originare din Orientul îndepărtat ale căror evoluţii sunt mai puţin obișnuite. SUA. Concluzionând: ginkgo biloba este considerat un leac redutabil în afecţiunile microcirculaţiei arteriale și capilare. opinie care încă mai stăruie și în zilele noastre. de un înalt nivel calitativ. Ginkgo biloba este o plantă de referinţă în medicina tradiţională chineză și japoneză. pinitol. riboflavină. cum ar fi accidentele vasculare cerebrale. Aparţine familiei araliaceelor. fiind necesară doar o perioadă de dezvoltare cuprinsă între patru și șase ani.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 57 Ginkgo biloba crește în flora spontană din China și Japonia. ci și în Japonia. o rădăcină de ginseng sălbatic. o plantă ocrotită de lege. Pentru aplicaţii și tratamente se recoltează rădăcina. În secolul ai XVIII-lea. ginsengul . acizi organici. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează învelișul sâmburelui. Specialiștii subliniază faptul că aceste preparate sunt recomandate mai ales în profilaxia accidentelor vasculare.

rădăcina de grâu coboară foarte adânc în pământ. folosit îndeobște ca detoxifiant. acizi organici. Grâul este una dintre cele mai vechi plante cultivate de om. ulei esenţial. ginsengul a generat de-a lungul istoriei sale. o plantă exotică. Datorită acestor calităţi. iar fructul este bobul de grâu. fiind ceva mai înalt decât lămâiul. Potrivit unei străvechi tradiţii. Grape-fruitul / Grepfrutul Denumire știinţifică: Citrus grandis. se impune atenţie în utilizarea lui. Acest fruct este recomandat. Citrus paradisii. Grepfrutul este. Dincolo de acestea. în primul rând. afecţiuni pulmonare. dozele prea mari pot crea unele neajunsuri și. celulele nervoase. cu o singură deosebire – grapefrutul fiind și un excelent tonic amar. ginsengul este considerat și un eficient antireumatic. în limbajul botaniștilor denumit cariopsă. Această plantă crește în flora spontană din Siberia. iritabilitate. dar și pentru uz medicinal se folosesc boabele de grâu. Valoare medicinală are nu numai pulpa de grepfrut. Sub denumirea de ginseng este cunoscută și planta numită Eleutherococcus senticosus. insuficienţă biliară. totuși. tărâţele și germenii sunt . Se spune despre ginsengul siberian că reduce efectele iradierilor și ale citostaticelor și că frânează evoluţia SIDA. că nu se recomandă celor suferinzi de hipertensiune arterială. Provine din Asia. Pe lista de virtuţilor medicinale ale ginsengului se află și cele privind calităţile sale de afrodiziac (acţionează asupra glandelor corticosuprarenale). Totuși. Și mai este ceva foarte important – pulpa de grepfrut conţine foarte puţine calorii. Erbacee anuală. putând provoca hipoglicemie. terciul de uruială. goală pe dinăuntru. hidraţi de carbon. fiind în prezent cultivat și în zona Mediteranei. deși nu este un panaceu. facilitează circulaţia sângelui și însănătoșește sângele. trebuie menţionat. Pentru alimentaţie. cercetătorii susţin că ginsengul. chiar și până la un metru. Tulpina este dreaptă. fortifică sistemul nervos central și periferic și. de aceea. grâul încolţit. stimulând activitatea factorilor de imunitate. Prezentare. reducând glicemia. Cât despre contraindicaţii. În mod obișnuit. dar și în dislipidemii. tărâţele. la sporirea imunităţii organismului. mai ales.58 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC contribuie la sporirea randamentului fizic și mental. precum și de tonic al organelor interne. are o semnificaţie mai mult decât importantă pentru cei aflaţi în suferinţă. Un alt aspect care a determinat creșterea interesului oamenilor pentru această plantă ţine de aserţiunea potrivit căreia ginsengul ar combate fenomenele de îmbătrânire. probând și calităţi anticancerigene. Frunzele sunt lanceolate. pentru industrie. nervozitate. Este un arbore de dimensiuni aproape similare cu acelea ale unui arbust. Inflorescenţa grâului este binecunoscutul spic. grâul face parte din familia gramineelor. de peste 1500 de ani. acţionează pentru întărirea și însănătoșirea aparatului cardiovascular. ci și pericarpul. pentru locuitorii zonelor temperate. Mai nou. cu noduri la anumite distanţe. în schimb are o cantitate mare de vitamina C și de săruri minerale (mai ales de potasiu). în timp. a fost dovedit faptul că ginsengul poate fi un remediu util în cazurile de diabet. fiind identificată sub numele curent de ginseng siberian sau shigako. Ca preparate medicinale menţionăm: pâinea neagră. Cercetările efectuate pe baze știinţifice au demonstrat că extractele obţinute din această plantă contribuie. atonie gastrică. Ginsengul este un medicament natural aproape complet. într-o manieră semnificativă. Tot în scopuri medicinale se prepară și siropul de grâu verde. Desigur. Unii cercetători afirmă că ginsengul ar fi și un bun agent împotriva cancerului. astenii. întărește memoria. efectele posibil negative. dezvoltă imunitatea organismului. nu are contraindicaţii importante sau numeroase și nu-și cumulează. Prezentare și Întrebuinţări. protide. Valoarea alimentară și medicinală a acestui fruct este la nivelul lămâilor. cu atât mai mult cu cât nu creează dependenţă. copiilor care au lipsă de poftă de mâncare. Grâul Denumire știinţifică: Triticum aestivum (vulgare. grâul fiert. numeroase legende. decoctul. sativum). aparţinând aceleiași famiiii din care fac parte lămâiul și portocalul – familia rutaceelor.

pectine. de asimilaţie. Tulpina se ramifică în partea superioară. în hidratarea și curăţirea pielii. Prezentare. pulpa fructului. uneori prezentându-se ca un arbust. Florile au o frumoasă și ciudată culoare galbenverzuie. sunt sâmburoase. Frunzele gutuiului sunt groase și au o c uloare verdeînchis. în căderi fiziologice. Lista afecţiunilor în care grâul are efecte benefice este deosebit de lungă. în revigorarea corzilor vocale. protide. Gutuiul Denumire știinţifică: Cydonia oblonga. Frunzele de gutui. un foarte mare număr de microelemente și vitamine. circulatorii. Practic. au rol însemnat în reglarea și reechilibrarea activităţii intestinale. uneori până la 15%. Hameiul este o plantă perenă. Germenii de grâu au efecte pozitive în oboseală fizică și nervoasă. cu viţa de vie. afecţiuni ale pielii. B. sleirea acestuia. himel. tulburări vegetative. Prezentare. Fructele se consumă ca atare. Hameiul crește în flora spontană. guturai. fiind întâlnit în lunci. acizi organici. seminţe) sunt utile în neașteptat de multe aplicaţii medicinale. enzime. gutuile contribuie în mod decisiv la îmbunătăţirea activităţii din tractul gastro-intestinal și mai ales la relansarea activităţii ficatului. au culoare galbenă și sunt acoperite cu puf. întrucâtva. frunze. în bronșite. tanin. în păduri tinere. Acești germeni conţin săruri minerale. Seminţele de gutui acţionează în calmarea tusei. fructele și seminţele gutuiului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 59 printre cele mai eficiente preparate din grâu. De altfel. Pom fructifer. pulpa fructului are proprietăţi antidiareice și antihemoragice. B2. consumate în mod curent. notabile fiind efectele benefice în caz de insuficienţă hepatică. Ca dezvoltare în spaţiu. fiind utilizată inclusiv în tratarea hemoragiilor uterine. datorită grâului. în amigdalite. Prezentare. marile tulburări de sănătate din organism sunt mai ușor de suportat. Vitaminele A și B se găsesc în cantităţi semnificative. Pentru terapii medicinale se utilizează florile. acestora adăugându-li-se fulgii de grâu. Fructele. gluten. fermenţi. vitaminele A. grâul este considerat a fi un adevărat remediu universal. hameiul este cultivat pe mari . ierboasă. căţărătoare. consumul de grâu asigurând organismului unui om tot ce-i trebuie pentru o fiinţă. Chiar și protidele se găsesc în grâu într-o proporţie însemnată. Preparatele de gutui (din flori. în tufărișuri. C și PP. Substanţe active importante: săruri minerale. H Hameiul Denumire știinţifică: Humulus lupulus. substanţe mucilaginoase. În acest context. producându-se chiar și unele ameliorări. în faringite. în crize de creștere. endocrine. B1. Din seminţe și frunze se prepară infuzie. microelemente. dar se prepară și sub forma unui decoct. tofolean. gutuiul este un arbore de mici dimensiuni. fiind prezent și în mitologia greacă. printre acestea numărându-se hipovitaminozele. ulei. naturiștii consideră grâul ca fiind un element vital. stomatite. mămlugă. vitaminele A. de mari dimensiuni. Este unul dintre cei mai vechi pomi fructiferi. protide. glucide. grâul este recomandat în toate afecţiunile care au ca urmări slăbirea severă a organismului. epuizarea. cardiace. Pentru utilizarea pe scară largă în industria berii. aparţinătoare familiei moraceelor. Întrebuinţări. germenii de grâu sunt un adevărat miracol nutritiv și medicinal. stările febrile. Gutuiul face parte din familia rozaceelor și este originar din Asia și insula Creta. De exemplu. Substanţe active importante: amidon. dizenteria. E. Grâul este recomandat celor aflaţi în convalescenţă. De asemenea. amigdalină. diareea. gută. hameiul seamănă. reumatism. frunzele. PP. Denumiri populare: măiugă. adică binecunoscutele gutui. În general. preparate sub formă de infuzie. scoarţa ei având culoarea gri-închis. Florile gutuiului sunt roz-albicioase și apar prin luna mai. Din punct de vedere al efectelor sale medicinale.

vitamina C. hibiscusul este menţionat primul. tonice. proprietăţile lor fiind însă diferite de ale florilor de Hibiscus sabdariffa. Se spune că efectele stimulatoare ale acestei specii de hibiscus sunt tot atât de mari cât și cele ale cafelei. cât și externe. Aceste ceaiuri sunt indicate. Plantă perenă. Una dintre acestea este Hibiscus trionum. insomnie. utilizate de naturiști mai ales în meniurile lor cu hrană vie. tanin. de asemenea. utilizată în procesul de fabricare a berii. diminuează excitabilitatea sistemului nervos. ci și medicinal. Întrebuinţări. alături de măceșe și alte fructe. oxalic). extract. Hreanul se folosește sub formă rasă. Substanţe active importante: peroxidaza. Acest rizom este partea valoroasă a plantei. ceai cu care se ameliorează sau chiar se înlătură o serie de tulburări psihice. totodată. Hameiul reglează secreţia gastripă și activitatea intestinală în general. Ceaiurile din flori de hibiscus sunt diuretice.60 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC suprafeţe și îngrijit după metode știinţifice. ascorbic. dar și primăvara. Valoroase din punct de vedere economic și medicinal sunt inflorescenţele femele. În general. preparatele de hamei sau pe bază de hamei sunt recunoscute ca niște sedative ușoare. eficiente. În preparate și combinaţii medicinale. un ulei. . precum și cu alte fructe de pădure. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – acidul hibiscic. Cu infuzie de hamei se fac aplicaţii în nevroze. parte a familiei malvaceelor. reduce durerile menstruale. și hibiscusul. precum și mai mulţi acizi (citric. sub formă de flori. humolină. Infuzia de hamei se folosește atât în tratamente interne. și o benefică acţiune de combatere a hipertensiunii arteriale și a stresului. Acţionează și în crizele de gută și reumatism. dar și un aliment cât se poate hrănitor. având. Inflorescenţele (conurile). dar și în cazuri de acnee și ten gras. având în compoziţia lor. acizi. speciile de hibiscus sunt cunoscute și la noi. fluidizează circulaţia sângelui. tartric. ceaiurile din flori de hibiscus constituie nu numai un produs medicinal benefic pentru întreg organismul. hreanul poate fi întâlnit frecvent în flora spontană. sunt utilizate și în aplicaţiile medicinale. Din combinaţia hameiului cu alte plante medicinale rezultă un foarte bun ceai sedativ. anorexie. fiind cultivate mai ales ca plante ornamentale. sporește pofta de mâncare. De obicei. nu numai din punct de vedere gastronomic. cataplasme. bacteriostatic. reconfortante. trichomonoză. alb pe dinăuntru. hibiscitrină. plăcute. de suprasolicitare. Există și alte specii de hibiscus. în mod obișnuit. aparţine. ulei esenţial. provenită din zona Orientului și a Asiei. antituberculos și antispastic. Din florile acestui hibiscus se obţin infuzii și decocturi cu proprietăţi răcoritoare și reconfortante. De ce atâta importanţă acordată acestei plante? Ce este hibiscusul? Hibiscusul este un arbore tropical. plantă din flora spontană de la noi. malic. în deranjamente digestive. gros. Substanţe active importante: lupulină. tinctură. Prezentare. Hibiscusul este o plantă medicinală din ce în ce mai prezentă pe piaţa produselor naturiste din România. cunoscută sub numele popular de zămoșiţă. speciei Hibiscus sabdariffa. Prezentare. rareori și părţile tinere ale plantei. realizându-se o serie întreagă de băuturi. hibiscusul utilizat în mod curent. Rizomul de hrean este cilindric. dar și sub formă de suc sau chiar salate. Amestecate cu măceșele bogate în vitamina C. ceaiurile fortifiante. Pot ţine locul cafelei de dimineaţă. substanţe estrogene. vitalizante. foarte lung. care conţin o substanţă aromatică numită lupulină. precum și în stări de oboseală fizică și psihică prelungită. Importanţă medicinală au și frunzele. Hreanul Denumire știinţifică: Cochlearia armoracia sau Armoracia rusticana. săruri minerale. dar și decoct. cum ar fi cele generate de stres. fiind un produs medicinal antiseptic. Întrebuinţări. Hibiscus Denumire știinţifică: Hibiscus sabdariffa. de circa 50 – 60 cm. dar apare și sub formă cultivată. Se recoltează în lunile septembrie-octombrie. Hameiul este recunoscut și ca un remediu pentru reducerea excitabilităţii sexuale (anafrodiziac). Hreanul este o plantă legumicolă din familia cruciferelor. atunci când este prezentată compoziţia ceaiului. hibiscină. laxative. De altfel. substanţe minerale. Se prepară infuzie (în mod frecvent).

deoarece conţine peroxidază – un agent foarte activ în distrugerea radicalilor liberi din organism. hrișca rezistând unor condiţii climatice mai dificile. seminţele de hrișcă. Preparatele utilizate în aceste afecţiuni au la bază rutozida. cu stoloni dezvoltaţi. Întrebuinţări. Tulpina de hrișcă poate ajunge. florile fiind dispuse sub formă de umbelă. Hrișca este o erbacee anuală. cistină. fiind un factor de antrenare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 61 uleiuri volatile. I Iarba broaștelor Denumirea știinţifică: Hydrocharis morsus ranae. antiseptice. Prezentare. Iarba broaștelor înflorește toată vara. administrat celor care au lipsă de calciu în organism. Iarba broaștelor este o plantă de apă. la maturitate. Prezentare. dr. întâlnită mai ales sub formă cultivată. chiar revulsive. au o valoare nutritivă însemnată. Se evidenţiază ca un preparat medicinal benefic și în afecţiuni cardiace. pe bază de hrișcă se prepară laptele de hrișcă. Alexander Reinhard. Preparatele de hrișcă au calităţi vasodilatatoare. cum ar fi cele pulmonare. mai ales la nivel periferic. fiind indicate în suferinţe legate de proasta circulaţie a sângelui. săruri minerale. în mlaștini. Un mare specialist. Hreanul este diuretic și expectorant. Pentru necesităţi medicinale se culege partea cu flori a plantei. fiind muchiată. Fagopyrum esculentum. fiind foarte bogate în amidon. Bobul de hrișcă este bogat nu numai în amidon. Seminţele de hrișcă au o culoare negricioasă. reumatismul. în aplicaţii interne pentru reducerea varicelor și a hemoroizilor. De exemplu. cei despre care se spune că ar provoca tumorile canceroase. Specialiștii recomandă hreanul și în bronșite. Frunzele sunt triunghiulare sau sagitat-cordate. în zonele nordice. asemănătoare cu cea a orezului. arginină. Hreanul are influenţe binefăcătoare în afecţiuni precum astmul. Pentru a înflori. care cad pe fundul apei și din care primăvara răsar noi plante. Întrebuinţări. cel puţin 50 de zile. cel mai important compus este rutina (rutozida). plutitoare. . în hemoragii interne (inclusiv cele de la nivel renal). Înmulţirea se face prin mugurii bogaţi în amidon. Hrișca este și o plantă meliferă de mare valoare. atât în plan medicinal. roșii sau albe. de mobilizare a organismului. au. decorticate. Hreanul este un excelent condiment. utilitate deosebită. contribuind la revigorarea organismului. Făina de hrișcă este considerată un aliment foarte consistent. recomandă hreanul ca un mijloc de prevenire a cancerului. ci și în calciu. Se spune că boabele de hrișcă. Iarba broaștelor crește în ape stătătoare. planta are nevoie de mult soare. Cantitatea de calciu este mai mare decât cea din bobul de grâu. litiaza urinară. Frunzele sunt aproape rotunde și au peţiolul lung. Alţi compuși identificaţi în hrișcă sunt: histidină. Are dimensiuni reduse. Substanţe active importante: din punct de vedere farmaceutic. în primul rând. Denumire populară: grâu negru. Bineînţeles. precum și în alte afecţiuni ale sistemului respirator. Hrișca Denumire știinţifică: Fagopyrum sagittatum. din iulie și până la sfârșitul lui august sau chiar începutul lui septembrie. Florile sunt roz. precum și în menţinerea unei bune funcţionări a tractului gastro-intestinal. acţiunea sa de tonifiere fiind de lungă durată. guta. fagopirină. Făina de hrișcă are și o mare valoare energetică. compus care are rolul de a fortifica sistemul vascular și care este folosit și în industria farmaceutică. dar și în ape care curg foarte încet. până la înălţimea de 60 cm. Este indicat mai ales în perioada rece a anului. Se cultivă. Face parte din familia poligonaceelor și este originară din Asia. Hrișca înflorește o perioadă foarte lungă de timp. lizină. cât și economic. în tratamente externe aplicate varicelor și hemoroizilor. leucoreea. cu succes.

fiind administrată ca tonic. Totodată. iarba lui Cristofor este o plantă utilizată de multă vreme de femei. având o înălţime de până la 1. Frunzele. vitamina C și vitaminele din grupa B. dar și asupra tractului digestiv. din iunie și până în octombrie. Este o plantă perenă din familia compozitelor. Iarba lui Cristofor este o plantă toxică. Substanţe active importante: cimicifugină. și virtuţi medicinale. datorită aspectului său general. deoarece pot crea neplăceri (tulburări în sistemul nervos. floare de piatră. Iarba broaștelor se folosește. Denumiri populare: omag. Cu preparatele de iarbă grasă se obţin rezultate pozitive și în tratarea gingivitelor. însă. florile de iarbă grasă sunt active timp de circa cinci luni pe an. dar mai ales datorită florilor. Iarba lui Cristofor este indicată în nevralgii. ochiul boului. precum și seminţele. smântânică. pe marginea drumurilor. Denumire populară: cohoșul negru. cu această plantă se atenuează durerile ovariene și spasmele uterului în perioada premergătoare menstruaţiei și în timpul menstruaţiei. Au efecte de echilibrare în ceea ce privește funcţionarea sistemelor circulator și respirator. Poate atinge înălţimea de un metru și. deci când planta nu e în perioada de vegetaţie. Iarba lui Cristofor Denumire știinţifică: Cimicifuga racemosa. contribuie la declanșarea menstrelor întârziate. spasme musculare. despre care se afirmă că ar conţine hormoni estrogeni. Importantă în tratamentele asupra bolilor femeiești este în primul rând rădăcina acestei plante – Radix Christiphoriana. Iarba grasă are importante proprietăţi medicinale: diuretică. De culoare galbenă. spasme pe tractul gastro-intestinal. laxative. în mod obișnuit. Acţionează benefic asupra aparatului respirator. Pentru preparate medicinale se recoltează rizomii. tanin. însă. cicatrizantă. Tulpina este păroasă. în locuri părăsite. Actaea spicata. să flexibilizeze și să recondiţioneze și cele mai aspre ţesuturi. Iarba lui Cristofor este o plantă perenă. cefalee. sunt plasate mai ales spre vârful ramurilor. la restabilirea femeii în perioada lăuziei. mai indicate fiind extractele. Iarba lui Cristofor este și un agent de fortificare a organelor de reproducere femeiești. Iarba grasă Denumire știinţifică: Portulaca oieracea. fiind folosită ca materie primă la producerea unui emolient cu calităţi foarte bune. Prezentare. mai ales cele de pe ramurile tinere. flavone. Preparatele principale care se obţin sunt infuzia și decoctul. Iarba mare Denumire știinţifică: Inula helenium. alcaloizi. Crește în păduri sau la marginea pădurilor și aparţine familiei ranunculaceelor. Este folosită și în combaterea inflamaţiilor apărute la nivelul căilor urinare. antiinflamatoare. la ușurarea nașterilor. Întrebuinţări. precum și un principiu asemănător hormonilor estrogeni. primăvara sau toamna. Substanţe active importante: săruri minerale. Această plantă aparţine familiei portulacaceelor și este considerată o buruiană oarecare ce crește prin culturi. Dincolo de aceste întrebuinţări medicinale obișnuite. narcotice. tuse cronică. În cantităţi mari. Se prepară infuzie sau decoct. pline de suc. Prezentare. Are. vermifugă. Preparatele realizate din iarba lui Cristofor au proprietăţi tranchilizante. ci și după aceea. de mici dimensiuni. ca vegetaţie în acvarii. bronșite.62 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. mucilagii. agent relaxant pentru piele și ţesuturi. Se știe că preparatele din iarba lui Cristofor contribuie la rezolvarea unor probleme dificile legate de menstruaţie. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Tulpina este ramificată încă de la nivelul solului. iarba lui Cristofor este cultivată și ca plantă decorativă. probleme cardiace). folosite cu mare atenţie. preparatele din această plantă pot provoca avortul. hipertensiune. cărnoase. Iarba lui Cristofor este folosită și de femeile aflate la menopauză. Denumiri populare: troscot gras. Întrebuinţări. capabil să înmoaie. De pildă. Frunzele și tulpina sunt consistente.50 metri. Actaea racemosa. Prezentare. astm. nu numai în perioada fertilă a vieţii lor. Florile sunt sub formă de capitule și au .

Substanţe active importante: acid galic. pe terenuri considerate grele și pe care nu multe alte plante vegetează. Iarba șarpelui Denumire știinţifică: Echium vulgare. Face parte din familia boraginaceelor. aceste preparate sunt recomandate în cazul ulceraţiilor cronice. Este vorba despre terenuri silicoase și acide. heienină. iarba neagră face parte din categoria arbuștilor foarte scunzi.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 63 culoarea galbenă. Crește pretutindeni unde e loc pentru vegetaţie sălbatică. roșie sau albă. Iarba roșie este o plantă iubitoare de umezeală. blocaje și atonii musculare. alantol. Crește pe soluri părăsite. Stimulează apetitul și digestia. preparatele de iarbă neagră curăţă rinichiul și căile urinare. dificile. Iarba neagră este o plantă importantă și în tratamentele privind afecţiunile rinichilor și ale căilor urinare. mixtură. Datorită acestei înălţimi reduse. astringente. Denumiri populare: ardeiaș. Cu infuzia preparată din această plantă se pot trata. Preparatele de iarbă roșie au acţiune cicatrizantă și antiinflamatoare. calciu. Iarba roșie înflorește din iunie și până în septembrie. tinctură. cu tot cu frunze și flori. antihelmintice (acţionează împotriva viermilor intestinali). Frunzele sunt lanceolate. reumatisme. fiind o iarbă meliferă. Iarba neagră Denumire știinţifică: Erica cinerea. bronșice și expectorante. fiind antiseptice. Crește în locuri umede. Iarba șarpelui înflorește timp de aproape patru luni pe an. Preparatele de iarbă mare se folosesc atât în aplicaţii interne. precum și arbutosidă – un compus specific. prin șanţuri. Întrebuinţări. amestec de tinctură și apă pentru inhalaţii. extract fiuid. Din punct de vedere terapeutic prezintă interes rizomul și rădăcinile. Preparatele de iarbă neagră sunt indicate în gută. Prezentare. Substanţe active importante: uleiuri volatile. Iarba roșie Denumire știinţifică: Polygonum persicaria. bronșitele. în manieră naturistă. în primul rând prin culoarea ei care este gri-deschis. Frunzele îi sunt lanceolate. Întrebuinţări. Din rizom se face un decoct cu care se tratează dischineziiie biliare cu hipotonie. care astfel au șansa unei recondiţionări pe cale naturală. guta. magneziu. ulei esenţial. Prezentare. De asemenea. iar florile au culoare albastră.20 metri înălţime. Tulpina. de la terenurile părăsite din sate și până în pârloage sau pe marginea drumurilor. camfor. Practic. Întrebuinţări. extract fluid. Substanţe active importante: hiperină. ericinol. pecingine. iar florile au forma unor spice cilindrice. paralizii. acid cafeic. unguent. Preparatele de iarbă mare sunt diuretice. putând ajunge până la o înălţime de un metru. Prezentare. iarba neagră nu este nicidecum o iarbă. Pentru folosinţă în terapii medicinale se recoltează vârfurile tinere. antispastice. în mod obișnuit. acid fumărie. Iarba mare este considerată o componentă esenţială a ceaiului antibronșic. persicarină. ci un arbust ce aparţine familiei ericaceelor. Potenţează activitatea vezicii biliare și favorizează menstruaţia. pielonefrite. depurative. principii amare. Surprinzător. oxiuraza. înălţimea de un metru. ericolină. Are un ciclu de viaţă anual și face parte din familia poligonaceelor. din care se face o infuzie. Pot influenţa desfășurarea ciclului menstrual și pot opri hemoragiile. inulină. iarbă amară. săruri de potasiu. Caluna vulgaris. Principalul preparat care se obţine este decoctul. Dimensiunile acestei plante sunt demne de luat în seamă – poate atinge 1. . ramnazină. în zone mlăștinoase. noduroasă. cât și externe. Se mai prepară cataplasme. Se prepară următoarele produse medicinale: decoct. Pentru terapii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. poligonon. Are tulpină simplă sau ramificată. din iunie și până în septembrie. în nevralgii și inflamaţii ale vezicii urinare. nu depășește. ulei. persoanele cărora le transpiră abundent picioarele. Este o plantă cu tulpini lemnoase. Iarba șarpelui este o erbacee deosebită.

abcesele). Face parte din familia cupresaceelor. Iarba de șoaldină Denumire știinţifică: Sedum acre. prin locuri uscate și mai puţin frecventate de animale sau de oameni.64 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere. guta. Ienupărul Denumire știinţifică: Juniperus communis. grupat sau izolat. Prezentare. Specifice acestei plante sunt sematina (care este un alcaloid) și rutina (o glicozidă). în zone de tufărișuri. zaharuri. brădișor. Face parte din familia crasulaceelor. fiind antiepileptice. antidiareice. ienuperină. . Face parte din familia araliaceelor. tinctură. Preparatele din iarbă de șoaldină au importante virtuţi medicinale. verzișoară. Întrebuinţări. Poate fi întâlnit. taninuri. în turbării. Denumiri populare: iarba ciutei. zaharuri. iedera este recomandată în tratarea unor afecţiuni care preocupă omul modern – printre acestea aflându-se și celulita. Substanţe active importante: săruri minerale (mai ales săruri de potasiu și calciu). o tufănică întâlnită prin fâneţe. la combaterea scorbutului. a ulceraţiilor gurii. Acest fruct prezintă importanţă din punct de vedere medicinal. În cantitate mare. stomahice. jireapăn. lucioase. Se prepară o infuzie. au o culoare galben-verzuie. Planta sau bucăţi de plantă se aplică în terapii externe și sub formă proaspătă. a rănilor greu vindecabile. acizi organici. fiind bune pentru tratamentul bătăturilor. litiaza biliară. de fapt. Iarba de șoaldină înflorește în prima jumătate a verii. decoct. turtei. iar florile. Preparatele de iederă au eficienţă în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. peţiolate. ulcerele cutanate. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. mucilagii. asemănătoare cu acele bradului. Întrebuinţări. Substanţe active importante: flavone. precum și în hipertensiune. cu tulpină foarte lungă. Iedera este un arbust agăţător. frunzele fiind ascuţite. dar și micozele. iarba tutunului. Valoare medicinală au frunzele. În medicina tradiţională se foloseau împotriva epilepsiei și a mușcăturilor de șarpe. Frunzele sunt verzi. Fructul de ienupăr conţine multe alte substanţe. antisudorifice. Este un arbust ramificat. alcaloizi. tusea convulsivă. unguente și cataplasme. Micuţa plantă numită iarbă de șoaldină este. a stărilor febrile. de mici dimensiuni. A fost observat și faptul că preparatele de iederă au influenţă benefică și în circulaţia sângelui. consistente și au gust acru. și chiar a bătăturilor. Această plantă poate contribui. „Arta medicinală” a ajuns atât de departe încât frunzele de iederă se și murează. prin efectele sale medicinale. jneap. Frunzele sunt aproape ovale. Este o plantă iubitoare de soare. din care se prepară cataplasme. infuzia de iarbă de șoaldină este indicată în tratamentul sclerozei și al hipertensiunii. infuzii. arsurilor. în preajma pădurilor. din care se prepară infuzie. Iedera Denumire știinţifică: Hedera helix. Potrivit unor cercetări ceva mai noi. Substanţe active importante: iederina. Denumiri populare: cetenă. fructul fiind o pseudo-bacă (un con sferic) brumat-albăstruie. Au efecte și sunt uneori utilizate în reglarea activităţii de la nivelul de stomacului și al intestinului subţire. reumatismul. antiulceroase și chiar anticanceroase. groase. Întrebuinţări. rotunde. Iedera este cultivată ca plantă decorativă. Prezentare. săruri de potasiu și calciu. antiscorbutice. Poate fi utilă în cancerul de piele și în remisiunea unei boli grave – epilepsia. de lumină. bătăturilor. în păduri. decoct. Tulpinile îi sunt lipsite de perișori și se ramifică spre vârf. cu tot cu flori și frunze.2 – 2%). rezine. Ienupărul este un arbust care crește în flora spontană de deal și munte. direct pe zona afectată. preparatele de iarbă de șoaldină pot fi toxice. Prezentare. Preparatele pe bază de iarba șarpelui sunt depurative. Substanţe active importante: ulei volatil (0. De asemenea. pistruii. a unor boli de piele (de exemplu. Preparatele de iederă sunt utilizate și în tratarea plăgilor. Înflorește în aprilie-mai.

alungite. Ipcărigea este întrebuinţată și în industria alimentară. de culoare maro. căile renale. rareori albe. ipcărigea apare și în forme cultivate. Ipcărigea crește în flora spontană. ulei volatil. De asemenea. Inul înflorește în iulie-august. infecţiile căilor respiratorii. lucioase. reumatismului. iar frunzele sunt mici. unele boli ale pielii – cum ar fi ulceraţiile și eczemele provocate de microbi. Isopul Denumirea știinţifică: Hyssopus officinalis. uneori. conţin o ciano-glucozidă. Rareori. Isopul este un mic arbust. Prezentare. Fructul este o capsulă ce conţine seminţe brun-negricioase. Substanţe active importante: saponine. Frunzele de isop sunt alungite și aromate. gastro-duodenitele. Ca plantă medicinală are calităţi diuretice. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcinile și mai ales rizomii. uneori alături de multele ierburi medicinale întâlnite pe marginea drumurilor. Aparţine familiei cariofilaceelor. la prepararea halvalei. Prezentare. În primul rând seminţele. Aparţine familiei linaceelor Poate atinge o înălţime de circa un metru. seminţele de in pot fi utilizate și sub formă de cataplasme. Florile au culoarea albă sau roșietică. Pentru a beneficia de cunoscutele efecte laxative ale inului se vor îngurgita seminţe întregi. antiseptic. săruri minerale. Tulpinile sunt mult ramificate. cum ar fi edemele (umflăturile) renale și cirotice. Preparatele medicinale de ienupăr se vor lua numai după recomandările specialistului. protide. acid galacturonic. cultivată. carminative. ipcărigea are și proprietăţi depurative. Seminţele de in sunt valoroase nu numai pentru industrie. planta formând tufe mari cu înălţimea de circa un metru. Această multitudine de compuși îl fac foarte util pentru terapiile medicinale. coroana miresei. Fructul este o capsulă ce conţine de la una până la 10 seminţe mici. mai ales . mucilagii și. de exemplu. turtite. pot fi roșii sau chiar albe. Printre afecţiunile sensibile la tratamentele cu ipcărigea sunt anemiile. în fabricarea unor produse cosmetice. Isopul este folosit și ca plantă ornamentală. glicozide. Florile au culoare albastră. Întrebuinţări. în timp ce pentru a trata inflamaţiile intestinale se vor lua seminţe macerate. seminţele macerate și decoctul. Ipcărigea Denumire știinţifică: Gypsophila paniculata. gipsogenina. de obicei. Este eficient în tratarea unor afecţiuni mai grele. grosimea acestuia ajungând chiar și la opt centimetri. Supradozarea poate duce la situaţii neplăcute. Dezvoltă un rizom foarte puternic. la prelucrarea pieilor. analgezice și bronho-dilatatoare. iritând. Întrebuinţări. a cistitelor. florile fiind. De asemenea. cilindrice. emolient. Este o plantă anuală. dese. laxativ. Preparatele de ipcărigea sunt folosite. Se prepară infuzie și decoct. În combinaţie cu alte plante medicinale. precum și în alte industrii – la fabricarea detergenţilor. caz în care se ajunge la hematurie. Ipcărigea sau gipsăriţă este o erbacee perenă. ci și pentru practicile medicinal-naturiste. adesea. cu obârșii exotice. Prezentare. ipcărigea înflorind din iunie și până în septembrie. Întrebuinţări. mai ales. abceselor și furunculelor.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 65 unele încă neidentificate. Denumiri populare: gipsăriţă. Inul este folosit în cazul constipaţiilor. Frunzele sunt lanceolate. Seminţele de in au calităţi de agent purgativ. precum și pentru a trata inflamaţiile tubului digestiv. a gutei. însă. Substanţe active importante: grăsimi. ca expectorant. sedativ. ciuin alb. a bronșitelor acute și cronice. dar și restul plantei. Aparţine de familia labiatelor. uleiul în cantitate foarte mare (până la 40%). Ienupărul este utilizat în tratarea deranjamentelor stomacale și intestinale. Tulpinile inului sunt drepte. este indicat în anorexie. Ienupărul conţine un ulei utilizat în industria farmaceutică. Inul Denumire știinţifică: Linum usitatissimum. heterozide. contribuind la recâștigarea poftei de mâncare. albastre. În terapia medicinală se folosesc seminţele ca atare.

Este utilizată și ca aromatic. Uleiul volatil are acţiune bacteriostatică. Izma broaștei este o plantă de mari dimensiuni. diuretice. ajungând până la 30 – 40 cm înălţime. Sub formă de infuzie (ceai). florile fiind roșii-violete. Întrebuinţări. Florile. alungând urmările stresului de peste zi sau de peste săptămână. expectorant. foarte plăcut. este verde. mentonă. hipertensiunea arterială. compuși antibiotici. dispuse în spic în vârful ramurilor. a cosmeticelor. Izma este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale. Izma bună este o plantă cu importanţă economică și. totodată. Preparatele pe bază de isop sunt recomandate și în tratamente privind traheita. Această specie de izmă. au o puternică acţiune antiseptică (mai ales asupra sistemului gastro-intestinal) și analgezică. Prezentare. Pentru aplicaţii medicinale se folosește toată planta. are o culoare roșietic-violetă. totodată. Din punct de vedere medicinal. recomandate fiind băile cu infuzie. Tulpina. Izma este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente (și la îndemâna tuturor) remedii pentru durerile gastro-intestinale și indigestii. de relaxare. Este o plantă erbacee perenă. are aceleași utilizări ca și izma bună. și asupra reumatismului și a urticariei. Izma broaștei Denumirea știinţifică: Mentha aquatica. se cultivă.66 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC că răspândește și un miros plăcut. Prezentare. cu frunzele dinţate și creţe. Este perenă și se remarcă printr-o tulpină în patru muchii. Denumiri populare: izmă de leac. compuși sterolici. Mentolul și mentona. de regularizare a activităţii bilei și de combaterea a colicilor hepatici. Substanţe active importante: ulei eteric. compuși triterpenici. are stoloni și rizom. din acest motiv. malurile râurilor. sângele în mișcare. Poate ajunge până la 1. Izma bună (Menta) Denumirea știinţifică: Metha piperita. antispastice. Preparatele de izmă pot fi utilizate și extern. Infuzia realizată din această izmă este recomandată în tahicardie.20 metri înălţime. heterozidă. ci și în industria farmaceutică. punând. colină. Isopul se manifestă ca un agent sedativ. bălţi. Este o izmă de talie mai mică. izma contribuie și la revigorarea sistemului nervos. mentă. mintă de grădină. aducându-l la normal. Izmușoara de câmp Denumirea știinţifică: Acinus arvensis. mintă. Izma creaţă are o mare căutare nu numai ca plantă medicinală. Denumire populară: izma de baltă. Valoare medicinală au frunzele (uneori și florile). în cea alimentară. fiind un carminativ eficient. Frunzele au peţiol și sunt sub formă de elipsă. antiemetice. precum și alţi compuși specifici. izma reface climatul gastro-intestinal. Întrebuinţări. Izma bună înflorește din iunie și până în septembrie. fiind și un bun regulator al digestiei. chiar mlăștinoase. astmul. expectorantă. deseori ramificată. cea mai mare valoare o au frunzele de izmă. Întrebuinţări. Unii compuși ai izmei sunt astringenţi. bronșita. au culoare roz. Băile cu infuzie de izmă acţionează. substanţe minerale. inclusiv la nivelul capilarelor. uneori. antispasmodic. însă. Aceste băi contribuie foarte mult la crearea unei stări de calm. Prezentare. aparţinătoare familiei labiatelor. hipericină. fiind un bun vasodilatator. hipotensiv. acetat și valeriană de metil. sudorifice. O altă specie de izmă cultivată este izma creaţă (Mentha crispa). Notabile sunt și efectele carminative. Izma broaștei poate fi întâlnită în locuri umede. antidiareice. lacuri de pădure. în combaterea colicilor abdominali. Totodată. Substanţe active importante: mentol liber. alungite și au un miros specific. Acestea conţin valorosul ulei eteric numit mentol. infuzia de isop determină o mai bună circulaţie a sângelui. fiind o plantă meliferă. Frunzele sunt opuse. precum și în reglarea funcţionării sistemului gastrointestinal. în patru muchii. . sudorific. Izma broaștei înflorește din iulie și până în octombrie. Practic. ficatul (contribuie la menţinerea ficatului în stare de bună funcţionare).

. alior. ulei volatil. dispuse solitar sau grupat. această plantă nu se administrează în terapii privind afecţiunile interne. cu miros specific. Datorită toxicităţii sale. dar mai ales în regiunile alpine. Substanţe active importante: ulei eteric. Denumire populară: jep. Denumiri populare: laptele cucului. În general. Prezentare. vârfurile acestora fiind. Izmușoara de câmp este o plantă anuală. ascendente. dar și proteine. Înălţimea maximă – trei metri. tulpina fiind rotundă și subţire. aflându-se plasate în teci micuţe. fiind un agent de igienizare a căilor respiratorii și a rinichiului. tulpina secretă un suc lăptos. Laptele câinelui înflorește din aprilie și până în iulie. cum ar fi negii. Extern. În practica medicinală s-a constatat că acţionează și ca tonifiant. L Laptele câinelui Denumire știinţifică: Euphorbia cyparissias. a marginilor de cale ferată și de șosea. două câte două. conurile tinere. această plantă este neramificată. pecinginea. Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii și. laptele câinelui este folosit pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii. petele de pe piele (mai ales cele de pe faţă). Preparată sub formă de decoct. pistruii. laptele secretat de plantă. La rupere. Are un rizom puternic. În general. J Jneapănul Denumire știinţifică: Pinus mugo. Întrebuinţări. Euphorbia helioscopica. însă. Pentru aplicaţiile externe. Laptele câinelui este o plantă toxică. roz sau chiar albă. tulpinile jneapănului sunt târâtoare. Acest suc pătează pielea. rășină. lipide. în mod direct. Uleiul de jneapăn este utilizat în industriile farmaceutică și cosmetică. din mai și până în august. au culori de la albastru-liliachiu până la roz-violet. a terenurilor virane. Prezentare. Fiind conifer. Laptele câinelui este o plantă de fâneaţă și pășune. acest arbust are conuri. și seminţele. cum ar fi nervul sciatic. Întrebuinţări. Florile. Euphorbia stepposa. Jneapănul este un arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină. Face parte din familia pinaceelor. Substanţe active importante: două substanţe specifice – acid euforbic și euforbină. În formă de ace. Izmușoara de câmp face parte din colorata floră spontană a fâneţelor. Jneapănul înflorește în mai-iunie. Prin tradiţie. precum și ca diuretic. revigorând întreaga activitate din cavitatea toracică și din abdomen. mai rar. Întrebuinţări. se folosește. Jneapănul are acţiune antiinflamatoare. înflorește intens. latex. frunzele sunt dese și lungi de trei-șase centimetri. locale. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă. fiind iubitoare de soare și preferând solul uscat. atunci când este înflorită. Are acţiune calmantă și antireumatică. Euphorbia seguieriana. această plantă dă rezultate pozitive în tratarea fenomenelor de calviţie (oprește căderea părului și fortifică rădăcina părului). Frunzele îi sunt în formă de romb sau de elipsă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 67 Crește în tufe și face ramificaţii chiar de !a nivelul solului. Face parte din familia euforbiaceelor. aflate la subsuoara frunzelor. iar din rășină se produce terebentină. se folosește și pentru tratarea unor dureri cauzate de suferinţele unor nervi. cu o înălţime maximă de 4o cm. Se prepară decoct. local.

majalină. perenă. Lămâile au un rol benefic și în bolile cardiovasculare. Citrus medica. Înălţimea maximă la care poate ajunge este 20 cm. Lăcrimioara este o plantă erbacee. reumatismelor. litiaze. Denumiri populare: alămâi. saponină. ulei volatil. asistolie. Patria lui de origine este. cicatrizantă. lipide. sunt peţiolate și au formă de elipsă mult alungită. Pentru terapii medicinale se prepară extract. Naturiștii consideră lămâia ca fiind importantă. împotriva bolilor infecţioase. în varice. Rizomul de lăcrimioară este alungit. Și tot lămâia este. Face parte din familia rutaceelor. precum și în cea a parfumurilor. palpitaţii). glucide. Florile sunt albe. infuzie. lămâia fiind un adevărat bactericid. Frunzele. convalozidă. . diabet. având o mireasmă inegalabilă. Substanţe active importante: glucozide toxice – convalotoxină. protide. adesea. Acidul citric. afecţiunile hepatice și cele biliare. Prezentare. sinuzitelor. chiar decisivă. B2. de asemenea. Lăcrimioara crește în flora spontană. angină pectorală. Ca plantă medicinală. în funcţionarea aparatului circulator. Lămâiul se prezintă ca un arbore de mici dimensiuni – cât prunul. uneori roze sau gălbui. dar apare și în culturi. sucuri. Florile sunt albe. acizi diverși. Cu lămâie se tratează. Face parte din familia solanaceelor. sub formă de clopoţei. Fructul este o bacă. în zonele de deal și câmpie. convalotoxol. câte două-trei la fiecare plantă. citrol. În tutungerie. săruri minerale. Pentru aplicaţii medicinale se culeg fructele. Prezentare. Face parte din familia liliaceelor. Lămâiul Denumire știinţifică: Citrus limonum. lămâia este antiseptică. acizi (în miezul de lămâie). identificată cu vitamina C. Nici bolile care apar la nivel celular nu scapă de efectele preparatelor din lămâie. tulpina și florile sunt folosite în aplicaţii medicinale și în industria farmaceutică. infuzie. aftelor. Lăsniciorul este un semiarbust ce poate avea o înălţime de până la trei metri. alcooli. lămâia are un șir întreg de utilizări.68 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lăcrimioara Denumire știinţifică: Convallaria majalis. pe pajiști. florile și frunzele. pectine. o boală gravă care făcea ravagii în trecut. florile de lăcrimioare uscate sunt folosite pentru parfumarea tutunului de prizat. Lăsniciorul Denumire știinţifică: Solanum dulcamara. sucul de lămâie este recomandat și pentru tratarea amigdalitelor. în tufărișuri. adesea având o culoare verde-închis. otitelor. astringentă. Întrebuinţări. flavonoide (în coaja de lămâie). India. fiind toxice dacă sunt utilizate în cantitate mare. groase și lucioase. Lămâia este cunoscută și ca remineralizantă. binecunoscuta lămâie. antitermică. Rizomul său este foarte puternic. esenţe parfumate și carbonat de calciu. Lămâia este simbolul reușitei în combaterea scorbutului. poate ceva mai mic – cu frunze oval-alungite. tinctură. extracte. pulbere. în apoplexie și chiar epilepsie. însă. Lămâiul este cunoscut ca un arbore mediteranean. mai puţin în iulie. Lăcrimioara este un cardiotonic cunoscut. Denumire populară: mărgăritar. lăcrimioara se utilizează de foarte multă vreme în tratarea unor afecţiuni ale inimii (insuficienţă cardiacă. aritmie. Cu lămâie se pot vindeca și infecţiile digestive și respiratorii. Totodată. vitaminele B1. gutei. în prezent cultivându-se în aproape toate zonele calde ale planetei. mai ales. fiind plantată pentru decor și utilizări în terapii medicinale. vitamină pe care unii o socotesc un medicament bun pentru toate afecţiunile. Consumul de lămâie înseamnă și o pavăză împotriva oricărei infecţii și. limonină. Prezentare. flebite. În stare proaspătă. reglează și impulsionează metabolismul celular. în păduri. din care se prepară decoct. Substanţele active obţinute din lăcrimioară au o acţiune asemănătoare cu aceea a digitalinei. Din punct de vedere medicinal. în curele de slăbit. Are și proprietăţi diuretice și antiseptice. Această frumoasă plantă înflorește în lunile mai și iunie. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei volatil. important în structura pulpei de lămâie. hemoragiilor nazale. antimigrenoasă. PP și mai ales C. rinitelor. Rizomul.

Mirosul acestor flori este respingător. lemnul câinesc este folosit drept colorant. mai ales în zonele cu tufărișuri. Întrebuinţări. și un bun antiscorbutic. dar și hemoroizii. Substanţe active importante: siringină. Preparatele din Lemnul Domnului combat viermii intestinali. Lemnul câinesc poate fi întâlnit și sub formă cultivată. sunt crestate. este considerat ca fiind subarbust). importante virtuţi medicinale. dar și o loţiune cu un puternic efect dezinfectant. frunzele. cu o ramificaţie foarte puternică. Lemnul Domnului are miros de lămâie și de aceea se mai numește și lămâiţă. antialgică. tanin. Lemnul câinesc este un arbust ce poate ajunge până la înălţimea de cinci metri. de asemenea. și în combaterea bolilor de piept. Este o plantă lemnoasă. stomatitele. Planta se mai numește și „dulce-amar” deoarece. în ulceraţii ale pielii. Pentru aplicaţii pe piele se folosesc și frunzele verzi. acid dulcamaric. Denumiri populare: lemn câinesc. în digestie leneșă. Lemnul Domnului este cunoscut mai ales pentru influenţele sale benefice în bolile . fructele. cununiţă. peţiolate. de la agitaţie nervoasă și dureri de cap. Preparatele obţinute din lemn câinesc au acţiune cicatrizantă. de a combate bronșitele. de la câmpie până la munte. mici. decoct și tinctură. de a reduce durerile și crizele de reumatism. de o mare varietate. dar și în păduri sau pe locurile unde a fost pădure. din fructele sale fabricându-se chiar și cerneală. Lemnul câinesc Denumire știinţifică: Ligustrum vulgare. Lemnul Domnului are proprietăţi tonice. până la intoxicaţii cu mercur. florile fiind de culoare albă. Pentru scopuri medicinale se recoltează florile. lemnul lui Dumnezeu. De precizat faptul că tratamentul cu lăsnicior se face numai sub îndrumarea specialistului. Substanţe active importante: uleiuri aromatice. fiind benefică în afecţiuni ale gurii (paradontopatiile. vitamina C și o substanţă specifică. tuse și chiar unele tumori. Sunt indicate. pentru uz medicinal. Din acestea se prepară infuzie. niște bobiţe roșii (bace). din care se prepară infuzie. Frunzele. cicatrizante. în calmarea durerilor în cazul menstruaţiilor dureroase. De asemenea. fiind o plantă otrăvitoare. la rându-i. cataplasme. antiinflamatoare. Preparatele din tulpinile de lăsnicior au capacitatea de a curăţa sângele. solanidină. Fructele. în cicatrizarea rănilor. Florile de Lemnul Domnului sunt galbene. Fructele de lemn câinesc au o culoare neagră-albăstruie. are un gust amărui. pelin domnesc. extract apos. Coaja acestei plante este. digestive. glucozide. flavone. În activităţile casnice sau industriale. iar tulpina. aftele. sunt grupate în inflorescenţe. tusea pe fond nervos și astmul. precum și o substanţă specifică numită abrotină. dar și în unele afecţiuni cutanate (eczemele). zdrobite. tulichioară. se prepară decoct. Întrebuinţări. Face parte din familia oleaceelor. în lunile iunie și iulie. Denumiri populare: lemnuș. sunt otrăvitoare. agăţătoare. cumarină. de a igieniza sistemul circulator. Cu decoctul de frunze de lemn câinesc se tratează blocajele gastro-intestinale. iar frunzele. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și ramurile tinere. în vindecarea rănilor vechi. scoarţa. Scoarţa de lemn câinesc are. când este gustată. Preparatele de lemn câinesc sunt utile. Lăsniciorul înflorește în lunile de vară. uneori. fiind de găsit în flora spontană. Lemnul Domnului Denumire știinţifică: Artemisia abrotanum. Înflorește la începutul verii. poate deveni târâtoare. de exemplu). Din acestea. lăsniciorul este recomandat în tratarea gutei. cireș de pădure. aflată în fructe. totodată. Aceleași rezultate se obţin și prin administrarea preparatelor de flori. a epilepsiei. În practica medicinală se folosesc tulpinile. frunzele. Lemnul Domnului are efecte pozitive și în alte afecţiuni. de culoare violetă. principii amare. Lăsniciorul crește în locurile umede. chiar celulita și bolile reumatismale. acizi. pentru ca – sub influenţa salivei – să devină dulce. Acest arbust face parte din familia compozitelor. eucaliptol. numită ligulină.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 69 lemnos. la început. Prezentare. Întrebuinţări. zaharuri. au formă de elipsă. Florile. mălin negru. astringentă. Cea mai mare valoare medicinală o au frunzele. Este un arbust de dimensiuni reduse – ajunge la maximum un metru înălţime (de fapt. Substanţe active importante: solanină. Prezentare.

fiind o plantă perenă. considerată a fi forma cea mai eficientă. glicirizină. însă. În pământ. în reglarea activităţii rinichiului. putem spune că lemnul dulce este un remediu însemnat în suferinţele de ulcer gastric. leurda are un bulb ovoidal. Tratamentele cu lemn dulce nu sunt recomandate hipertensivilor. recoltarea părţilor medicinale ale plantei se face în al treilea an de dezvoltare. Fructele au o conformaţie de spin și au pe ele perișori. rareori și în iunie. Acţionează. Substanţe active importante: zaharuri. în gastrite. antiinflamatoare. În mod obișnuit. Este recomandată în avitaminoze. au dimensiuni reduse. precum și în activarea și reactivarea activităţii intestinale. uneori au formă rombică. ce cuprinde între cinci și 20 de flori de un alb strălucitor. decoct. traheita. manitol. iarbă tare. ulei rășinos (15%). Întrebuinţări. în locuri adăpostite și pustii. preparatele de lemn dulce acţionează în afecţiuni precum ulcerul gastric. fluidifiante (în cazul secreţiilor bronșice). acid glicirhizinic. Aparţine familiei umbeliferelor. Florile se adună într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. Prezentare. Pentru uz medicinal se culeg și se utilizează rădăcinile secundare și rizomii laterali. Din punct de vedere medicinal. firuţă. Lemnul dulce este o plantă cultivată de om.50 metri. asemănători căţeilor de usturoi. și asupra inflamaţiilor articulaţiilor. bronșita. Sunt prinse de plantă prin peţiol și au un miros foarte puternic. de culoare albastru-violet. Subarbust. DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Lemnul dulce Denumire știinţifică: Glycyrrhiza glabra. format din solzi groși. iar florile. lemnul dulce se folosește mai ales sub formă infuzie. acid glabric. fiind crestate și consistente. Leușteanul Denumire știinţifică: Levisticum officinale. ale ficatului. uneori chiar mai mult. diuretice. sedative. dar crește și în flora spontană. Concluzionând. Preparatele de lemn dulce sunt laxative. Întrebuinţări. expectorante. Denumire populară: usturoiţă. Prezentare. o poţiune. Pentru asemenea suferinţe a fost pus la punct un preparat special de lemn dulce. Înălţimea maximă pe care o poate atinge – 1. lemnul dulce face parte din familia leguminoaselor. de asemenea. Leușteanul are un rizom gros și o tulpină aeriană dreaptă și ramificată. frunzele și . specific. Frunzele au formă de elipsă. mixtură sau pulbere. În general. importante sunt frunzele – din care se prepară o infuzie. Leurda poate înlocui usturoiul și poate fi conservată. Virtuţi medicinale are întreaga plantă. tonificatoare. Face parte din familia liliaceelor. Preparatele de lemn dulce au efecte estrogene – stimulând funcţiile organelor sexuale. amidon dulce (circa 30%). Este și un agent eficient de curăţire a organismului. Lemnul dulce crește sub forma unei tufe. bilei și căilor urinare. importante fiind. rădăcină dulce. Leurda Denumirea știinţifică: Allium ursinum. cu o înălţime de până la 1. Denumire populară: iarbă dulce. Frunzele sunt dispuse perechi în jurul tulpinii. Leușteanul este o plantă perenă cultivată. dar care în anumite condiţii se poate sălbătici. după încheierea perioadei de vegetaţie. faringita.70 stomacului. Prezentare. Atenţie.50 metri. dar și sub formă de macerat. Fructul este o capsulă. a tractului gastro-intestinal și nu numai. fiind un bun bandaj pentru întreg traiectul gastro-intestinal. diuretice. Leurda are virtuţi antiscorbutice. Leurda înflorește în aprilie și mai. În aplicaţii medicinale. Efecte benefice ale preparatelor de lemn dulce s-au înregistrat și în cazul inflamaţiilor gastrice (combat gastrita hiperacidă). Tulpina este însoţită de două frunze. calculii renali și biliari. dismenoreea. artrita. folosirea în exces a preparatelor de lemn dulce nu se recomandă nimănui – pot provoca hipertensiune. vitamine din grupa B. Leurda este o plantă erbacee cu miros și gust de usturoi. depurative. Este foarte apreciat în bucătărie. Crește în toate zonele României. Leușteanul înflorește pe tot parcursul verii și poate crește până la un metru. rizomul.

depinde de anotimp. o băutură eficientă în relaxarea sistemului nervos. Levănţica este utilizată intens în industria cosmetică. de neliniște. dezvoltă numeroși lobi. acizi organici. dar și cu calităţi antimicrobiene. pentru infuzii. Peltigera canina este un lichen. Levănţica are tulpinile ramificate. Acest lichen poate fi întâlnit nu numai pe scoarţa stejarului. Pentru uz medicinal se culege talul. geraniol. . plăcut mirositoare. Substanţe active importante: ulei volatil. în domeniul aplicaţiilor terapeutice utilizându-se mai ales florile. cum ar fi colicile abdominale la copii. Dă rezultate bune în boli de inimă pe fond nervos. Frunzele sunt mărunte și înguste. Levănţica Denumire știinţifică: Lavandula angustifolia. Lichenul de stejar este un tal care se prinde de arborele gazdă cu un disc adeziv. vitamine. acetat de linaloj. în cefalee și migrene. mesteacănului. în tulburări stomacale și abdominale. Aparţine familiei labiatelor. este flexibil și are o lungime maximă de 10 cm. sau sub formă de tincturi sau pulbere. printre altele. utilizat în industria cosmetică. pe marginea pădurilor și a luminișurilor. Prezentare. înălţimea acestei plante ajungând până la 70 cm. Acest lichen este folosit în tratarea afecţiunilor ficatului. Tratamentul cu talul acestui lichen are o mare valoare antibiotică. traheitele. Interesant de observat – infuzia de levănţică stimulează secreţia celulei hepatice. Infuzia de flori de levănţică este diuretică și dezinfectantă. poate inhiba. putregaiuri. în insomnii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 71 seminţele. Contrar celor știute din medicina tradiţională. constipaţiile. Substanţe active importante: uleiuri eterice. Lichenul are culoarea verde-gri pe timp umed și brună pe vreme uscată. pe căzături forestiere. precum și în reumatism și stări de agitaţie. Leușteanul este recomandat de specialiști ca diuretic. care au o culoare foarte bine conturată în peisaj – albastru-violet. Denumiri populare: levand. linalol. Se folosește în tratarea unor afecţiuni curente. numită de specialiști nervaţiune. Mai mult decât atât. metionina fiind un agent cu acţiune directă asupra funcţiei hepatice. Prezentare. care au o nuanţă verde-cenușie-albăstruie. Din lichenul de stejar se extrage un ulei volatil. Seamănă cu o tufă mai mică. În scopuri medicinale. Lichenul câinilor crește în preajma drumurilor forestiere. precum și pe stânci sau pietre. cicatrizante. Are culoare cenușie sau cenușie-verzuie. bronșitele. În vârful ramurilor se află florile. teiului și chiar pe scoarţa pomilor fructiferi. regulator al tractului intestinal. Întrebuinţare. prezentându-se sub formă de tufe. carminativ. Faţa superioară a lichenului este acoperită cu o pâslă fină. expectorant. devenind tradiţională pentru această industrie. două boli grave: difteria și tuberculoza. durerile menstruale. Levănţică este o plantă cultivată. edemele cardiace. sulf. leușteanul se poate utiliza sub formă proaspătă. cu o lungime de circa 20 cm la maturitate. Întrebuinţări. aninului. Lichenul câinilor Denumire știinţifică: Peltigera canina. Lobii sunt ca niște benzi înguste. de hiperexcitabilitate. săruri minerale. acest lichen nu are virtuţi în neutralizarea virusului turbării. în afecţiuni renale. ci și pe cea a fagului. dar și uscat. Lichenul de stejar Denumire știinţifică: Everina prunasteri. antispasmodice. Întrebuinţări. Prezentare. Întrebuinţări. în timp ce pe partea inferioară poate fi observată o reţea. sedativ. Substanţă activă importantă: metionina – un aminoacid cu funcţie determinantă în desfășurarea proceselor vitale din organismul omenesc. cumarină. spichinel. levănţică de grădină. terpinol (compusul cel mai important). Lichenul de stejar are proprietăţi medicinale de excepţie – poate bloca. Metionina conţine. Talul acestui lichen. pe lemne. edemele renale. cunoscut și sub numele de lichenul câinilor. levănţica este și o binecunoscută plantă medicinală. carminative. Din florile de levănţică se face infuzie.

în prima perioadă de vegetaţie a plantei. mucilagii. utilizându-se atât pentru calmarea durerilor hepatice. atunci când se înţărcau copiii. În acest scop. contribuind la detoxifierea organismului. Prezentare. au culoare albă sau roz. Limba boului Denumire știinţifică: Anchusa officinalis. Tulpina. Face parte din familia boraginaceelor. iar florile au culoarea albastră. Liliacul are și proprietăţi medicinale. Denumire populară: limbariţa. În medicina tradiţională era folosită pentru blocarea secreţiei laptelui matern. au un peţiolul lung. Prezentare. Frunzele. în cazuri de febră. cât și pentru restabilirea bunei funcţionări ficatului. în retenţii urinare. Preparatele de limba broaștei sunt folosite și în homeopatie. cu o formă de elipsă. Frunzele sunt păroase. din care se prepară infuzie sau comprese. Infuzia de liliac poate fi inclusă în tratamentul împotriva colicilor hepatici. dar mai ales cultivat ca arbust ornamental. au un gust deosebit. se recoltează frunzele. alantoină. acizi. această plantă iese în evidenţă prin culoarea ei ciudată. De asemenea. Liliacul face parte din familia oleaceelor. în sălbăticie. la eliminarea multor substanţe toxice. Limba broaștei înflorește din mai până în septembrie. extracte. Frunzele. Este un arbust a cărui înălţime poate ajunge până la șapte metri. de la liliachiu la alb. Pentru practici medicinale se recoltează planta în întregul ei. Preparatele din limba boului au și importante proprietăţi depurative. Denumire populară: miruţă. Tot în medicina tradiţională. iar tulpina exterioară este ramificată. perenă. Are o tulpină ramificată care. de mici dimensiuni. Limba boului înflorește în lunile mai și iunie. de formă eliptică. Din punct de vedere medicinal. decoct (din frunze). este suculentă. Se prepară: infuzie (mai ales din flori). . în ameţeli și dureri de cap. în reumatisme și răceli mari. Liliacul înflorește în luna mai. și pot fi folosite la salată. ceva între măcriș și ștevie. Substanţe active importante: compuși specifici identificaţi sub numele de consolidină. Întrebuinţări. când apa devine stătătoare.72 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Liliacul Denumire știinţifică: Syringa vulgaris. Dezvoltă un rizom gros. dar mai ales ramurile tinere cu flori. Substanţe active importante: săruri minerale pe bază de magneziu. antiseptice. Limba boului este o erbacee din flora spontană comună. rareori fiind de culoare roz. Crește în tufișuri. în tulburări ale funcţionării inimii. În peisaj. Prezentare. Limba broaștei este o plantă de apă. Întrebuinţări. Este eficientă în afecţiuni precum hidropizia și nefritele. Florile. erbacee. au importanţă rizomii și rădăcinile. înălţimea sa maximă fiind de 80 cm. Această plantă banală crește în locuri umede sau cu apă stătută. decoct (din frunze). se ramifică în partea superioară. în afecţiuni pulmonare. întreaga plantă. mai ales prin urină. precum și frunzele. Limba mielului este o e rbacee din familia boraginaceelor. Din aceste părţi ale plantei se prepară infuzie (mai ales din flori). combinaţii de ceaiuri. cenușie. substanţe minerale. dezvoltată. precum și extracte apoase sau fluide. chiar și în meandrele râurilor. Întrebuinţare. Frunzele sunt ovale și au peţiol. Limba broaștei este o plantă medicinală cu efecte antiinflamatoare. Limba broaștei Denumire știinţifică: Alisma plantago aquatica. în luna mai. Preparatele din limba boului acţionează asupra stării generale a organismului. peţiolate. cu preparatele din rădăcini de limba broaștei se tratau cazurile de turbare. cu o înălţime de până la 70 cm. Prezentare. calmante. Pentru uz medicinal se recoltează. Reduce febra și contribuie la curăţarea organismului. liliacul este util și în cazuri de febră mare. ușor îngroșate. calciu. Florile sunt plasate în vârful ramurilor. Florile sunt grupate în panicule și au culori diferite. Limba mielului Denumire știinţifică: Borrago officinalis. fiind recomandată în cazuri de oboseală fizică și nervoasă.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 73 potasiu. dar mai ales vârfurile cu flori. precum și în afecţiuni hepato-biliare și ale căilor urinare. la marginea pășunilor și a pădurilor. laxative. sub formă de salată sau inclusă în salate. Linariţa este recomandată în tratarea pietrelor vezicale. anemii. ficatului. a ficatului. limba mielului are efecte medicinale semnificative dacă este consumată crudă. precum și la stimularea activităţii plămânilor. De altfel. Preparatele din lingurea stimulează activitatea rinichiului. la îmbunătăţirea vinului. bolile de plămâni sau ale căilor respiratorii. Boabele de linte au nu numai valoare alimentară. remarcată atât datorită florilor sale galbene. iod. deci. infuzie. săruri minerale. sub formă zdrobită și macerată. fiind recomandă și în afecţiuni cum ar fi scorbutul. rinichilor. decoct. căilor ferate. remineralizant. ci și medicinală. Lingureaua Denumire știinţifică: Cochlearia officinalis. Frunzele pot fi consumate și sub formă de salată sau de suc (situaţie în care se pot folosi toate părţile fragede ale plantei). apoi flavonoide. se poate utiliza întreaga parte aeriană. afecţiunilor cutanate (acnee. fosfor în cantitate mare. se recomandă utilizarea plantei. Dacă planta e în prima perioadă de vegetaţie și. Prezentare. Lintea este o plantă aflată la loc de cinste în preocupările și practicilor naturiștilor. cât și numărului foarte mare de frunze în formă lanceolată. Fructul este o păstaie cu boabe galben-maro. ale naturiștilor. Linariţa Denumire știinţifică: Linaria vulgaris. Aparţine familiei scrofulariaceelor. Cu infuzia de lingurea se tratează inflamaţiile bronșice și edemul pulmonar. Are frunze compuse și flori albe-albăstrui. de culoare albă. vitamina C. ale amatorilor de hrană naturală și sănătoasă. Linariţa înflorește începând din partea a doua a verii și până toamna târziu. Lintea Denumire știinţifică: Lens culinaris. Are frunzele crestate. Lingureaua este un antiscorbutic foarte puternic. Infuzia de lingurea servește și la tratamente în boli cronice de ficat sau de rinichi. Întrebuinţări. remineralizante. Prezentare. potasiu. furuncule). pot fi utilizate în aplicaţii medicinale și preparatele pe bază de flori. De-a lungul timpului s-a constatat că aceste preparate au un rol deosebit în fortificarea pereţilor arterelor. lintea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. acizi organici. Într-o oarecare măsură. Tratamentul cu această plantă se aplică în avitaminoze. Linariţa este o erbacee din flora spontană. antiinflamator – fiind recomandată în tratarea bolilor de plămâni. Preparatele de linariţă au proprietăţi antiinflamatoare. Întrebuinţări. Lingureaua este o plantă medicinală de mici dimensiuni. Crește de-a lungul drumurilor. stare generală proastă. Limba mielului este un puternic revitalizant. fiind foarte hrănitoare. Prezentare. inișor. bumbăcăriţă. fortifiant. cochlearină. alcaloizi. Limba mielului se utilizează în medicina tradiţională sub formă de infuzie. Se consumă . limba mielului făcând din vin. rășini. Poate ajunge la o înălţime de maximum 50 cm. Este o erbacee și face parte din familia leguminoaselor. Substanţe active importante: o substanţă specifică – linarita. Face parte din familia cruciferelor. prin terenuri înţelenite. Potrivit unor observaţii mai noi ale specialiștilor. în locuri părăsite. De asemenea. Întrebuinţări. fosfor. este fragedă. Contribuie și la curăţirea generală a organismului. sodiu. Se prepară suc. un medicament și un aliment. extract. Denumiri populare: bumbac de câmp. din care se prepară infuzie. cu adevărat. Valoare medicinală au frunzele – care se culeg în luna mai. hemoroizilor. Pentru terapii medicinale se folosește partea aeriană a plantei. sunt grupate sub formă de ciorchini. Preparatele pe bază de linariţă sunt eficiente și în tratamentele de echilibrare a activităţii gastro-intestinale. sirop. iar florile. Substanţe active importante: calciu.

alterne. cu succes. preparatele de lumânărică sunt folosite în calmarea tusei iritante. Denumiri populare: mac iepuresc. Aceste flori de lumânărică durează foarte puţin. mangan. utilizate în aplicaţii terapeutice de lungă durată.74 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC fierte sau se macină. proteine în proporţie de 24%. Macul de câmp aparţine familiei papaveraceelor. Prezentare. albă. de altfel. terenurile abandonate. Potrivit unei vechi practici de medicină populară. Florile au petalele foarte mari. B1. și în industria farmaceutică. uneori chiar o singură zi. ce privește frunzele de lumânărică. coada lupului. mai ales intelectual. În scopuri medicinale se recoltează florile și porţiunile tinere cu flori și boboci. culturile de cereale. Din lumânărică se prepară infuzie. Fructele sunt niște capsule. . Macul de câmp înflorește din primăvară și până în toamnă. decoct. consumul de linte sporește laptele la femeile care alăptează. Aceste preparate facilitează expectoraţia. diminuează crampele și au efecte antiinflamatoare. sodiu (în cantitate însemnată). cataplasme. Tulpinile sunt păroase. Frunzele sale sunt mari. de culoare galbenă. roz. vitaminele A. ușor albicioase. dar sunt reînnoite mereu. Înălţimea macului de câmp poate ajunge până la un metru. de la macul de câmp se recoltează (în iunie-iulie) petalele de flori. Macul de câmp este o plantă anuală ce crește în flora spontană. bază a multor reţete foarte nutritive. Extern. amidon. uneori și frunzele (pentru cataplasme). zaharuri (în cantitate semnificativă). Substanţe active importante: hidraţi de carbon. Substanţe active importante: alcaloizi. pârloagele. Cataplasmele preparate din făină de linte grăbesc vindecarea rănilor și a abceselor. Substanţe active importante: saponină. M Macul de câmp Denumirea știinţifică: Papaver rhoeas. a tusei convulsive. Verbascurn thapsiforme. Prezentare. Pentru uz medicinal. pigmenţi și două substanţe specifice – rhoeadină și reagenină. lumânărica se folosește pentru tratarea abceselor și a hemoroizilor. Lumânărica înflorește din iunie și până în septembrie. astenicilor. loţiuni. lintea germinată. Fructul este o capsulă ovoidă. În terapiile naturiste se utilizează. folosite. Denumiri populare: coada boului. violetă. Intern. celor care depun un efort mare. celuloză. lintea are mai multe proteine chiar și decât carnea. Preparatele pe bază de lumânărică se utilizează în aplicaţii medicinale interne și externe. Aparţine familiei scrofulariaceelor. lintea este recomandată celor care se refac după boală. deși este un adevărat izvor de energie (394 kcal la 100 g linte). dr. pline cu seminţe de culoare neagră. Ovidiu Bojor. florile fiind mari. ulei volatil. cele de la nivelul solului fiind dispuse în formă de rozetă. taluzurile șoselelor și ale căilor ferate. Potrivit farm. Lumânărica este un bun remediu și pentru laringite și bronșite acute. Lintea este un aliment aproape ieșit din obișnuinţele bucătăriei moderne. În ceea. lanceolate. Lumânărica Denumirea știinţifică: Verbascum phlomoides. Întrebuinţări. iar frunzele – groase și cărnoase – au formă ovalalungită. tanin. ce pot ajunge chiar și până la 10 cm în diametru. decorând pajiștile. Seminţele de lumânărică sunt toxice și trebuie manevrate cu grijă. mucilagii. Întrebuinţări. macul cucului. în care se găsesc seminţele. Fiind un aliment energetic. din acestea se prepară cataplasme emoliente. mucilagii. Lumânărica este o plantă erbacee a cărei înălţime poate ajunge la doi metri. Culoarea florii de mac de câmp poate fi roșie. lipean. săruri minerale. fâneţele. B2 și C.

la ameliorarea unor afecţiuni pulmonare. Morfina este. roșu. uneori fiind ramificată în partea superioară. în limite normale. Ceaiul din petale de mac de câmp este indicat în bronșită acută. la reducerea stărilor de anxietate. în farmacie. considerat a avea calităţi de excepţie. mai puţin cunoscute. Morfina anulează. un latex. mac. având rol de calmare a durerilor. se obţine o altă substanţă – poate tot atât de importantă cât și opiul – morfina. Din macul de grădină se obţin următoarele preparate medicinale: decoct din coji de capsule. Mandarinul Denumire știinţifică: Citrus nobilis. la combaterea ipohondriei. . Tulpina este consistentă și poate ajunge până la 1. stomacaie. narcotină. Seminţele de mac de grădină conţin un ulei. opiul e un amestec de circa 25 de alcaloizi. tebaină. acţionând asupra centrului nervos care dirijează respiraţia. heroină. papaverina reduce spasmele musculare și de aceea este folosită în combaterea colicilor intestinale. procesul digestiv. se întrebuinţează împotriva tusei. deoarece pot apărea complicaţii grave. Substanţe active importante: papaverină. mai ales sub formă de decoct. roz. Macul de grădină Denumire știinţifică: Papaverum somniferum. senzaţia de durere din sistemul nervos central. administrarea infuziei și a altor tratamente se va face numai sub controlul specialistului. Prezentare. Datorită numărului mare de substanţe toxice. dintre care cel mai important este morfina. Macul contribuie. Din acest motiv. Frunzele sunt groase și au forme neregulate. Acest latex conţine opiul – substanţă folosită intens în medicină. precum și ca plantă ornamentală. de asemenea. preparatele pe bază de mac – opiul și morfina – creează dependenţă. Valoare medicinală au seminţele de mac. angine pectorale și în gripă. laudanină. de pildă. De fapt. zaharuri. readucând. Fructul este o capsulă. latexul. codeină. Din opiu. Acești compuși se găsesc în latex (opiu). colecistului și uterului. e important să nu se utilizeze în terapii alte specii de mac. Preparatele medicinale obţinute din mac reglementează volumul secreţiilor din organism. Codeina. De asemenea. morfină. din familiei papaveraceelor. Macul de grădină se deosebește de macul de câmp prin faptul este mult mai robust. macul de grădină este considerat o plantă periculoasă. utilizat în bolile de piept. Tot cu mac se tratează diareile puternice. uretrale. Infuzia de petale de mac este revigorantă și acţionează eficient împotriva contracţiilor. Petalele de mac fac parte din reţeta celebrului ceai din patru flori. dizenteria și chiar holera. Întrebuinţări. de două sau trei ori mai mare decât o nucă. Are o rădăcină puternică și lungă de circa 25 cm și groasă de un centimetru. Florile macului de grădină sunt colorate în alb. Macul de grădină este o plantă anuală ce face parte. Denumiri populare: macul alb. principala componentă a opiului. Ceaiul de petale de mac de câmp este un bun agent antibronșic și antitusiv. practic. dar și din cojile uscate de mac de grădină. tinctură de opium. așa cum s-a spus. Specialiștii recomandă multă precauţie în administrarea infuziei de flori de mac și a macului în general. acidul acetic. Preparatele de mac de grădină. mai ales. ca și macul de câmp. violet. Folosite fără măsură. Macul de grădină este cultivat pentru utilizare în alimentaţie. În mac se mai găsesc acidul lactic. urmările pentru sănătate fiind foarte grave. Cu preparat de mac se tratează și inflamaţiile pleoapelor. morfină. nechibzuit. precum și ale vezicii. laringită acută.5 metri înălţime. pudră de opium. utilizarea preparatelor pe bază de mac urmând a se face cu precauţie. frunzele și. deși iniţial produc o stare de agitaţie. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. Compușii obţinuţi din mac sunt indicaţi în calmarea oricărei dureri din organismul omenesc. se utilizează și în spălări vaginale și în gargare. totodată.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 75 Întrebuinţări. La rândul său. un produs obţinut din pereţii capsulei înainte de uscarea acesteia. a stărilor de melancolie. siropuri. a spasmelor.

mangoldul este o varietate de sfeclă. boli ale pielii . diuretice. Poate atinge înălţimea de șase metri. Mangoldul – această varietate de sfeclă – facilitează digestia. Pentru uz medicinal. antiseptice. acesta semănând. Prezentare. fraged. mandarinul are și proprietăţi sedative. săruri minerale. Valoare medicinală au și frunzele. având proprietăţi alimentare și medicinale asemănătoare. un anafrodiziac ușor. zaharuri. Denumiri populare: ceai de Paraguay. A fost adaptat cu succes în zona mediteraneană. scoarţa. ceaiul iezuiţilor. de asemenea. glucide. cicla. Frunzele de mangold sunt un aliment excelent pentru cei care au lipsă de potasiu. Face parte din familia anacardiaceelor. cărnoase. florile. Denumiri populare: sfecla pentru frunze. decoct și suc. fructele crude. Fructele de mango au o mare valoare alimentară. laxative. iar fructele au forma unor bobiţe roșii. protide. dar și medicinală. precum și vârfurile tinere. aproape cărnoase. Frunzele mangoldului sunt folosite la salate. Afecţiuni în care preparatele pe bază de mango au efecte pozitive: stomatită. Malaiezia. foarte multe săruri minerale (potasiu. care sunt consistente. frunzele se remarcă prin conţinutul în vitamina C. lipide. Este plăcut la gust. culoarea fiind gălbuie. roză sau albă. vitamine. utilizarea sa depinzând și de fantezia culinară a consumatorului. Face parte din familia rutaceelor și este rudă apropiată cu portocalul. inflamaţii uterine și gastro-intestinale. datorită bromului. Din acestea se prepară infuzie. acid galic. de la mandarin se recoltează frunzele. mâncăruri naturiste. originar din America de Sud. fiind. dizenterie. proprietăţi antiinfecţioase și contribuie la mai buna circulaţie a sângelui. acizi și mai ales brom. potasiu. Florile sale sunt albicioase. Prezentare. paradontoză. cu sparanghelul și conopida. Substanţe active importante: ulei volatil. arbustul de mate nu trece de trei metri înălţime. originar din China. calciu. suculent. Substanţe active importante: vitamina C. Peţiolul este recomandat celor care au nevoie de sodiu și potasiu. Frunzele și scoarţa de mango au proprietăţi astringente. vitamina C. Dacă peţiolul este bogat în potasiu. obţinută din frunze și scoarţă. cărnos. Întrebuinţări. În mod obișnuit. Întrebuinţări. Aparţine familiei chenopodiaceelor. hemoroizi. Mangoldul Denumire știinţifică: Beta vulgaris. fosfor. frunzele de mangold pot înlocui spanacul. ondulate. cu peţiol puternic. Are. fosfor. cultivată pentru frunze și pentru peţiolul acestora. consistente. În fruct se găsesc foarte multe săruri minerale. Aceleași cu ale portocalului. glicozide. celuloză. hemoragii. În alimentaţie. fosfor. Frunzele acestei plante sunt dezvoltate. var. dar și în Vietnam. Mango este un arbore care se cultivă în subcontinentul indian. În fapt. Spre deosebire de portocal. Laos. Întrebuinţări. ceai brazilian. yerba mate.76 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. cu tot cu frunze. pericarpul și pulpa fructului. Mate este un arbust din familia ilicaceelor. hemostatice. Prezentare. sodiu. Fructele crude sunt antiscorbutice. Peţiolul poate ajunge și la 30 cm lungime și cinci – opt centimetri lăţime. Mangoldul este o plantă legumicolă bienală. seminţele. calciu – în cantităţi cu adevărat semnificative). prin urmare. Importanţă medicinală au frunzele de mate. Peţiolul se fierbe și are cam aceleași întrebuinţări. supe. consistent. Substanţe active importante: acizi organici. e posibil ca preparatele de mangold să aibă și efecte antitumorale. Preparatul principal este un . Mate Denumire știinţifică: Ilex paraguaiensis. Principalul preparat este infuzia. taninuri. calciu. înalt de trei-patru metri. în multe privinţe. Mango Denumire știinţifică: Mangifera indica. Mai nou. cu frunze ovale. Mandarinul este un arbust cu flori albe. iar seminţele decorticate acţionează ca antimicrobian. inclusiv budinci și plăcinte. substanţe proteice.

specialiștii nu confirmă întrutotul această calitate. a calculozei renale. Cele mai frecvente preparate medicinale de măceș sunt infuzia și decoctul. Întrebuinţări. rug sălbatic. totodată. rareori roșii sau albe. combătând celulita. potasiu. roz. Nu trebuie uitat faptul că mate este un puternic stimulent nervos. Este un preparat tonic și revitalizant pentru convalescenţi. lactonă. Floarea de măceș se aseamănă foarte mult cu cea a trandafirului. Cercetările au dovedit că mazărea nu este un simplu aliment. P. zaharuri. Între timp. Frunzele măceșului sunt aproape rotunde. în locuri expuse soarelui. în cazuri de anemii. Mazărea este. Este utilizat. Face parte din familia leguminoaselor. pectine. dar foarte rezistent. Substanţe active importante: vitamine (B1. Măceșul înflorește în lunile mai și iunie. însă. de doi-trei metri. răsură. Mate sau ceaiul de Paraguay are influenţă benefică asupra stării generale de spirit. ci și în furajarea animalelor. edemele. mai ales pentru ficat. care se găsește în special în mazărea verde. Crește intens. ce conţine seminţele. Are cârcei cu care se prinde de suporţi. precum și împotriva viermilor intestinali. este cultivată foarte mult. ci și un agent de maximă importanţă în reactivarea măduvei spinării. Poate fi eficient în curele de slăbire. Florile au culori diferite fiind. vasodilatatoare. Măceșul crește de la câmpie până la munte. Stimulează activitatea ficatului și a b ilei. Acum. acid malic. Este un arbust puternic împământat. acid citric. având. în dilatarea arterelor. zimţate. Fructul măceșului este un receptacul de culoare roșie. Pentru uz medicinal se recoltează fructele și petalele de flori. Întrebuinţări. mate devine toxic în doze mari. vanilină. Florile sunt alb-albastre sau alb-roșcate. antihelmintică. când are condiţii. Au o valoare medicinală foarte mare și se consumă ca atare sau sub forma unor preparate. cacadâr. în dureri de cap. Mazărea Denumire știinţifică: Pisum sativum. microelemente. ulei gras volatil. teobromină. de obicei galbene la maturitate. Mazărea galbenă este considerată un aliment care dă forţă și energie. dar și în oboseală fizică și nervoasă. mazărea putând fi considerată și ca o plantă de leac. lecitină. lemnoase și pline de ghimpi. lipide. energetic și ușor digerabil. fiind cunoscut și pentru influenţa sa pozitivă asupra activităţii stomacale și intestinale. fier. agitaţie. fosfor. Tradiţia spune că frunzele de mate pot fi utilizate și ca afrodiziac. Se prezintă sub formă unor tufe ale căror ramuri sunt groase. Prezentare. originară din Asia Centrală. Această proprietate este dată de un principiu numit hemaglutină. mazărea a fost considerată o plantă cu calităţi medicinale neînsemnate. Fructul este o păstaie plină cu boabe rotunde. cafeină (2 – 4%). Mazărea este o erbacee anuală. dar poate provoca și insomnie. și mai ales C). palpitaţii. Acest produs are acţiune tonică. în revigorarea circulaţiei periferice a sângelui. hidraţi de carbon. Măceșul Denumire știinţifică: Rosa canina. Ca vitalitate. și poate ajunge până la doi metri lungime. acizi. Denumiri populare: trandafir sălbatic. Diferenţa constă în faptul că floarea de măceș are doar un singur rând de petale. Contribuie la tratarea avitaminozelor. în primul rând. antiinflamatoare. Prezentare. . B2. Fructele de măceș se culeg în perioada în care devin portocalii. un aliment foarte hrănitor. enterocolitelor. În ceea ce privește caracterul său energizant. Mazărea are o mare valoare energetică – 354 kcal la 100 g de boabe. e adevărat foarte nutritiv.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 77 produs cunoscut sub numele de Ceaiul de Paraguay. vitamine. Măceșul face parte din familia rozaceelor. Multă vreme. cu peţiol subţire. fiind folosită nu numai în hrana oamenilor. lucrurile s-au schimbat. măceșul este are o rezistenţă de excepţie faţă de agresiunea agenţilor externi. Întrebuinţări. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită mateină. de obicei. o înălţime nu prea mare. obezitatea. fiind ușor de recunoscut. Forma principală sub care se utilizează fructele de măceș în terapiile medicinale este decoctul. diuretică. ca și în vechime. Deși nu are efectele nocive ale cafelei sau ale ceaiului chinezesc. taninuri. Substanţe active importante: proteine (în cantitate foarte mare – 22%).

Din fructele de măceș se prepară și un vin medicinal. mageran. de formă ovală. din acest motiv. măceșul se dovedește nu numai eficient. Pentru aplicaţii medicinale se culeg frunzele fragede. carminative. Există și o specie cultivată (Rumex acetosa). fructele de măceș sunt folosite la prepararea prăjiturilor. Aceste preparate sunt depurative și ușor laxative. Aparţinând familiei oxalidaceelor. preparând din el salate și suc. Are un rizom dezvoltat și ramificat. sunt asemănătoare celor de trifoi și au gust acrișor. Fiecare boabă de măceș este un adevărat depozit de vitamine și. acoperite cu perișori. antiscorbutică. Măcrișul iepurelui Denumire știinţifică: Oxalis acetosella. în avitaminoze. Denumire populară: măcrișul mărunt. curăţate de seminţe și peri. Este utilizat și în hipocalcemie. având. Naturiștii apreciază foarte mult măcrișul. sedative. măceșul este planta medicinală cea mai potrivită în avitaminoze. Măcrișul crește prin fâneţele. pajiștile și poienile din zonele de câmpie. Florile sunt mici și albe. se amestecă cu miere. cu precauţie. decoctul poate fi utilizat și ca băutură răcoritoare. Crud sau sub formă de infuzie. Este o plantă perenă ce crește în flora spontană. din acest. măcrișul caprei este o plantă perenă de mici dimensiuni (până la 15 cm înălţime). cu un gust acru pronunţat. se recomandă a fi utilizată. măghiranul a fost aclimatizat și în ţara noastră. Ca vermifug (antihelmintic). Din punct de vedere medicinal. având culoarea verde. în reumatismul cronic degenerativ. Se prezintă ca o tufă de mici dimensiuni. Întrebuinţări. totuși. Plantă de cultură. Are frunzele mici. Prezentare. Măcrișul înflorește în lunile mai și iunie. laxativă. diminuează colicile stomacale. ulei volatil. dimensiuni mai reduse. Măcrișul caprei este recomandat și în bolile de ficat (potenţează activitatea ficatului). Măcrișul caprei este o plantă cu un anume grad de toxicitate și. cu o dungă roșie. De asemenea. Preparatele obţinute din măcrișul iepurelui se folosesc drept antidot în intoxicaţiile cu arseniu și mercur. Substanţe active importante: cantităţi mari din vitaminele A și C. Substanţe active importante: o mare cantitate de oxalat de calciu (toată planta este atât de acră la gust încât cu ea se poate înăcri ciorba). Poate ajunge până la un metru înălţime. Frunzele. motiv. în deranjamente intestinale. Această plantă crește în pădurile din toată emisfera nordică. Măghiranul reglează activitatea gastrointestinală. Tratamentul cu acest ceai are efecte diuretice. Maghiranul Denumire știinţifică: Majorana hortensis. Întrebuinţări. precum și în curele de primăvară pentru fortificarea organismului. La maturitate. Prezentare. au culoare albă sau roșie. De origine mediteraneană. Denumiri populare: mărgăran. sporește aciditatea. Florile. măcrișul este folosit și în bucătărie. foarte mici și ele. Prezentare. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. măcrișul are acţiune diuretică. înaltă de maximum 60 cm. Întrebuinţări. mai ales atunci când este vorba despre cantităţi mari de preparat. deal și zona subalpină. dar și plăcut la consum atunci când fructele. Reglează activitatea din tractul gastro-intestinal. Tulpina de măcriș este dreaptă. Măcrișul Denumire știinţifică: Rumex acetosella. importantă este partea aeriană a măghiranului. mădiran. însă. depurativă. maghiranul face parte din familia labiatelor. au culoarea verde închis și sunt în mare parte lanceolate. din care se fac salate sau cataplasme cu frunze opărite Substanţe active importante: oxalat de potasiu.78 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pus la rece. calmează spasmele . această tulpină se lemnifică. liliachii sau albastre. deci și în ţara noastră. Frunzele. De altfel. maioran. Florile sunt mici și verzui. Măcrișul caprei înflorește în lunile mai și iunie. uneori roșii. Mirosul de maghiran este foarte plăcut. Din măghiran se face infuzie. în gută. Denumiri populare: măcrișul caprei. antiseptice.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 79 intestinale, reduce stările de încordare și stres, alungă insomniile și stările de anxietate. Se utilizează și pentru a mări pofta de mâncare sau în caz de afecţiuni renale. Măghiranul are și utilizări medicinale externe, în tratarea reumatismului și a sciaticii. Foiţa medicinală a măghiranului este dovedită, cu prisosinţă, în tratarea dispepsiilor (deranjamentelor) stomacale.

Mărarul
Denumire știinţifică: Anethum graveolens Prezentare. Mărarul, plantă cultivată, dar întâlnită și în flora spontană, face parte din familia umbeliferelor. Este o plantă anuală. Tulpina poate avea o înălţime de până la 1,20 metri. Este ramificată, iar florile, aflate în vârful ramurilor, sunt adunate sub formă de umbelă. Au culoare galbenă. Mărarul înflorește în iulie și august. Frunzele – partea principală cu efecte medicinale – sunt mici, ramificate, ascuţite. Mirosul acestor frunze este caracteristic și deosebit de puternic. Din punct de vedere medicinal sunt utile nu numai frunzele, ci și seminţele. Din frunze sau din seminţe se prepară infuzie și apă distilată de mărar. Substanţe active importante: esenţă, carvonă. Întrebuinţări. Mărarul are calităţi ce revitalizează întregul organism, de la respiraţie și funcţionarea sistemului digestiv, până la circulaţia sângelui. Efectul său în organism este asemănător cu acela al aerisirii generale făcute într-o locuinţă. Pe acest fond, mărarul determină și o relaxare a organismului, fiind cunoscut și ca somnifer. Mărarul face parte din alimentaţia sănătoasă, naturistă, fiind un participant la salate și la alte mâncăruri bazate pe crudităţi.

Mărgelușele
Denumire știinţifică: Lithospermum officinale. Denumire populară: mei păsăresc. Prezentare. Planta aceasta, cunoscută sub numele de mărgelușe, este o erbacee perenă. Aparţine familiei boraginaceelor. Are o rădăcină puternică și groasă. Tulpina – care poate ajunge până la maximum un metru înălţime – este ramificată și acoperită de peri. Frunzele sunt lanceolate. Mărgelușa înflorește în mai și iunie, florile fiind albgălbui. Poate fi întâlnită în flora spontană, în cele mai diverse locuri, în general mai puţin umblate, prin tufărișuri, în liziere, pe marginea apelor, a drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează planta întreagă și seminţele. Se prepară infuzie, iar pentru aplicaţii contraceptive se pregătește un macerat. Substanţe active importante: acid litospermic, conină. Întrebuinţări. Preparatele din mărgelușe acţionează împotriva febrei, a deranjamentelor stomacale, în litiaze, reumatism, gută. Au și proprietăţi diuretice. Importanţa lor constă, însă, în faptul că inhibă activitatea hormonilor hipofizei, provocând, la femei, sterilitate temporară.

Mărul
Denumire știinţifică: Malus domestica. Prezentare. Binecunoscutul măr face parte din marea familie a rozaceelor. Arborele ajunge până la 10 metri înălţime și este cultivat intens și într-o mare varietate de soiuri – peste 10.000. Fructul, mărul – are proprietăţi nutritive și medicinale deosebite, fiind deosebit de agreat de europeni și nu numai. Datorită efectelor sale, mărul a devenit simbolul sănătăţii, spunându-se, și nu fără temei, că în casa în care se mănâncă mere zilnic, doctorul nu intră niciodată. Mărul acţionează ca un medicament cu proprietăţi complexe, fiind – datorită enzimelor, vitaminelor și sărurilor minerale pe care le conţine – depurativ, laxativ, antireumatismal, reglator al activităţii gastro-intestinale, mineralizant, tonic pentru mușchi și nervi, antiseptic intern, relaxant hepatic. De obicei, mărul se consumă ca atare, precum și în diverse mâncăruri, mai ales în produse de patiserie. Foarte cunoscute, eficiente și plăcute sunt curele de mere proaspete. Din merele uscate se prepară decoct, iar din merele proaspete siropuri, sucuri. Celebru este oţetul de mere și miere. Substanţe active importante: vitaminele A, B, C, PP și, desigur, vitamina C, acizi organici, zaharuri, protide, taninuri, lignine, pectină. Cea mai mare cantitate de

80 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC vitamina C se găsește în coaja mărului. Merele au o mare valoare calorică – 128 calorii la 100 g mere. Întrebuinţări. Sunt peste 20 de afecţiuni în tratarea cărora mărul este un adjuvant preţios. Cea mai importantă contribuţie a mărului – tonifică din punct de vedere muscular și nervos. Mărul este utilizat cu succes în căderile organismului ca urmare a unor afecţiuni sau, pur și simplu, în caz de oboseală fizică și intelectuală, anemie, demineralizare. La fel de important este mărul și în cazul în care organismul este supus la eforturi semnificative, cum ar fi sarcina, performanţa sportivă, maratonul intelectual. Mărul este un bun bandaj pentru tractul gastro-intestinal. Utilizat și în obezitate, mărul este eficient sub formă de cure de mere verzi. Mărul are efecte dintre cele mai importante în afecţiunile cardiovasculare, fiind un agent de reducere a colesterolului, influenţând, de asemenea, în bine, tensiunea, evoluţia edemelor cardio-renale, a arterosclerozei. În acest sens, dr. farm. Ovidiu Bojor amintește de cura lui Kempner, prin care se reduce sever colesterolul din sânge, mai ales în faza de atac ce poate dura de la o lună la trei luni, fază în care se consumă doar 200 – 300 g orez fiert pe zi și mere la discreţie. În această cură, alimentele celelalte – legumele, carnea, peștele, cartofii și pâinea în cantitate puţină – se introduc treptat, după cel puţin o lună în care s-a consumat doar orez fiert și mere. Mărul este folosit și în cosmetică, mai ales sub formă de suc, dar efectele sunt însemnate și dacă este consumat ca atare, fiind hrănitor pentru piele și apărând-o de agresivitatea mediului. Mărul sălbatic sau mărul pădureţ (Malus sylvestris) este mai înalt decât mărul cultivat, fructele sale fiind mici și astringente. Valoarea medicinală a acestor fructe este semnificativă, dar în mod obișnuit nu sunt utilizate, preferându-se folosirea mărului pădureţ doar ca portaltoi pentru mărul cultivat.

Mărul lupului
Denumire știinţifică: Aristolochia clematitis. Denumire populară: cucurbeţică. Prezentare. Mărul lupului este o erbacee perenă. Nu prea înaltă (maximum 70 cm), planta numită mărul lupului are frunze aproape ovale, flori galbene și fructe sub formă de pară. Înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. Crește prin locuri părăsite, prin pârloage, pe marginea drumurilor. Mărul lupului aparţine familiei aristolochiaceelor. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană, mai exact spus frunzele și vârfurile tinere. Uneori se întrebuinţează și rădăcina, sau chiar seminţele. Se prepară infuzie, decoct, tinctură, unguent. Mărul lupului este o plantă toxică. Substanţe active importante: substanţe specifice cum ar fi acizii aristolochici, aristolactama, aristolochina, apoi tanin, ulei volatil, alantoină, principii amare, flavone, acid citric. Întrebuinţări. Preparatele din mărul lupului sunt antireumatice, antigutoase, calmante, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante. Aceste preparate au o acţiune foarte puternică asupra organismului, acidul aristolochic provocând, potrivit prof. univ. dr. Gabriel Racz, intoxicaţie la nivelul capilarelor. Datorită toxicităţii sale, mărul lupului se folosește în mod deosebit în tratamente externe, pentru vindecarea rănilor vechi, răni infectate, ulcere ale pielii. Războinicii de altădată aveau mereu grijă să poarte cu ei preparate de mărul lupului, cel mai adesea sub formă de unguent. Se pare că mărul lupului are în compoziţia sa și un principiu antibiotic. Folosirea preparatelor de mărul lupului în afecţiuni interne se va face cu mare atenţie, deoarece există pericolul intoxicării grave. Potrivit unor cercetări mai noi, preparatele de mărul lupului acţionează și asupra dezvoltării și evoluţiei celulelor, fiind utilizate în tratamentele cu citostatice și cu hidrocortizon. Se susţine chiar că băile cu preparate apoase din mărul lupului au efecte asupra cancerului din zona rectului. Mărul lupului este o plantă medicinală foarte veche. Datorită multitudinii compușilor săi, unii foarte activi, mărul lupului trezește interesul multor herbaliști și specialiști în tratamente naturiste.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC

81

Măselariţa
Denumire știinţifică: Hyoscyamus niger. Denumire populară: nebunariţă, măselar. Prezentare. Măselariţa face parte din familia solanaceelor și este o plantă otrăvitoare. La maturitate, măselariţa măsoară între 20 cm și un metru înălţime. Tulpina este dreaptă și puternică, iar frunzele sunt alterne. Florile au culoarea galbenă, fiind străbătute de niște nervuri violete. Măselariţa înflorește toată vară și chiar o bună parte din toamnă – până prin octombrie. Din punct de vedere medicinal, valoroase sunt frunzele, ramurile tinere și seminţele, din care se prepară infuzie, tinctură, extract hidroalcoolic, sirop, pilule. Florile conţin atropină – un alcaloid utilizat ca antispastic, dar și în oftalmologie pentru mărirea diametrului pupilei. Substanţe active importante: hiosciamina, uleiuri, colină, atropină. Întrebuinţări. Preparatele de măselariţă au puternice efecte sedative, hipnotice, antinevralgice, antispasmodice. Se utilizează în stări de agitaţie – în cazul bolilor de nervi, în spasme (gastrice, esofagiene, veziculare, intestinale), în anxietate, gută, reumatism, nevralgii faciale, ulcere stomacale, tremuratul mâinilor, dureri de urechi. Măselariţa este o plantă de mare utilitate și pentru industria farmaceutică. Atenţie, tratamentele cu extracte de măselariţă se fac numai sub îndrumarea specialistului, măselariţa fiind foarte toxică.

Măslinul
Denumire știinţifică: Olea europea. Prezentare. Măslinul este un arbore puternic și longeviv. Poate trăi peste 1.000 de ani. Plantaţii de acum 500 de ani sunt pe rod, astăzi, în tot bazinul mediteranean. Măslinul aparţine familiei oleaceelor. Patria măslinului este, potrivit unor cercetători, Asia Mică (Turcia de azi). Măslinul poate atinge 20 de metri înălţime, având un trunchi gros, puternic, maroniu-alburiu. Frunzele sunt lanceolate, fiind de un verde lucios pe faţă și verde argintiu pe partea inferioară. Măslinul nu-și pierde frunzele la venirea sezonului rece. Florile lui sunt mici și albe. Măslina cea neagră, așa cum o știm noi, are această culoare și consistenţă după o perioadă de maturare în saramură, în perioada de vegetaţie având o culoare apropiată de cea a frunzelor. Pentru nevoi medicinale se recoltează frunzele și scoarţa de măslin, dar valoare medicinală incontestabilă are măslina. Din frunze și scoarţă se prepară o tinctură și mai multe extracte. Cel mai important extract este însă uleiul, obţinut din măsline. Substanţe active importante. Frunzele conţin: săruri minerale, tanin, acizi organici, acizi grași, alcooli, ulei esenţial, saponine. Măslinele au în conţinutul lor protide, săruri minerale, vitaminele A, B1, B2, C și E, celuloză și, mai ales, ulei. Măslinele au o valoare calorică mare – 224 kcal la 100 g măsline și 900 kcal la 100 g ulei. Întrebuinţări. Frunzele măslinului produc dilatarea reţelei circulatorii periferice, provoacă diureză, reduc febra, reglează activitatea ficatului, au efecte pozitive în reducerea glicemiei și a colesterolului, în curele de slăbire. Preparatele din frunze sunt indicate și în hipertensiune, arterioscleroză, litiază urinară, angină pectorală, diabet, abcese cutanate. Indicaţii și efecte asemănătoare au și măslinele. Uleiul de măsline este indicat în bolile ficatului, inclusiv pentru eliminarea calculilor biliari. Se folosește și ca pansament gastric și intestinal, fiind și ușor laxativ. Este celebră practica prin care, în fiecare dimineaţă, se bea câte o lingură de ulei de măsline. Uleiul de măsline este folosit și pentru tratarea arsurilor, amestecat cu albuș de ou. Se utilizează cu bune rezultate și în combaterea ulcerelor gastroduodenale, a blocajelor bilei, a intoxicaţiilor cu diverse otrăvuri, în paradontoze, în calmarea durerilor. Dincolo de toate aceste utilizări, uleiul de măsline – la fel ca și măslina din care provine – este deosebit de nutritiv și de gustos.

Mătăciunea
Denumire știinţifică: Dracocephalum moldavica. Denumire populară: mătăcină. Prezentare. Mătăciunea este o erbacee aromatică, originară din Siberia. Are frunze lanceolate, florile fiind albastre sau albe. Aceste flori sunt bogate în nectar și, de aceea, mătăciunea este o foarte bună plantă meliferă. Aparţine familiei labiatelor. În mod obișnuit, mătăciunea este cultivată ca plantă ornamentală.

antiasmatică. mucilagii. Mătrăguna este o plantă medicinală importantă. Mătrăguna înflorește în lunile iulie și august. smârdar. precum și în oftalmologie. negre. meiul este recomandat astenicilor și celor aflaţi în convalescenţă. meiul a făcut parte din hrana oamenilor. Are frunze liniare. mai ales vârfurile tinere. care sunt puternic toxici. Se folosește în tratamente privind buna funcţionare a căilor biliare și urinare. ci și în industria farmaceutică. Partea aeriană a mătrăgunei este o tufă impresionantă. Este un bun agent de susţinere și refacere în caz de oboseală intelectuală. Preparatele de mătăciune se manifestă și ca agent antiseptic. Alimentele pe bază de mei sunt recomandate și femeilor gravide. mătrăguna nu se va utiliza decât așa cum se prescrie și se administrează orice medicament periculos. Meiul Denumire știinţifică: Millium effusum. roșcate. perenă. înaltă de 1. Florile sunt brune. Preparatul principal este infuzia. alcaloizi. preparatele și extractele din această plantă fiind întrebuinţate nu numai în terapii tradiţionale sau în medicină. Din frunze se prepară apa de melisă. adică în condiţii de maximă securitate. Merișorul înflorește în mai și iunie. Florile sale au culoare albă. Prezentare. Cu preparatele de mătăciune s-au obţinut rezultate pozitive și în tratarea spasmelor mușchilor netezi și chiar ale organelor interne. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de fosfor și magneziu. Mult timp. Denumiri populare: afin roșu. în totalitatea ei. rareori ovală și sunt mici. Contribuie. violete. substanţe amare. Aparţine familiei solanaceelor. Merișorul este un arbust de mici dimensiuni (până ia 30 cm înălţime). Merișorul crește în zona montană și este melifer.5 metri înălţime. . aspre pe partea inferioară. în cantitate mare. Întrebuinţări. Substanţe active importante: atropină. Utilizarea mătrăgunei. a extractelor sau a oricărui preparat pe bază de mătrăgună poate fi mortală fără îndrumarea medicului. uneori roz-roșietică. acid salicilic. Substanţe active importante: ulei volatil. Preparatele de mătăciune acţionează. Face parte din familia rozaceelor. boala lui Parkinson. late. Denumiri populare: cireașa lupului. la buna funcţionare a bilei și echilibrează activitatea ficatului. sub formă de bacă de culoare roșie. ulcerul gastric și duodenal. niște bobiţe sferice. fiind verzi în permanenţă. tanin.5 metri. Boabele de mei au și valoare medicinală. vitamjna A. Boabele au formă rotundă. doamnă mare. iar în interior sunt gălbui. aminoacizi. Aparţinând familiei gramineelor meiul este o plantă erbacee cultivată. scopolamină. această plantă conţine. Prezentare. Rădăcinile sunt ramificate și bine ancorate în sol. vasodilatantă. astăzi fiind cultivat mai mult pentru furaj. Pentru nevoi medicinale se folosesc frunzele. Este utilizată și în tratarea bolilor cardio-vasculare. Panicum miliaceum. foarte otrăvitori. acid cafeic. Întrebuinţări. Toate extractele din această plantă acţionează în mod radical asupra sistemului nervos. înflorite. în tufărișuri. în luminișuri. Merișorul Denumire știinţifică: Vacciniurn vitis-idaea. Mătrăguna crește în flora spontană de pe tot cuprinsul ţării – la marginea pădurilor. Letaria italica. Datorită valorii sale nutritive. astmul bronșic. precum și celor suferinzi de inimă. doamna codrului. beladonă. potolind durerile abdominale. de asemenea. Prezentare. protide.82 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Pentru nevoi medicinale se recoltează părţile aeriene ale plantei. în zone cu arbuști. Întrebuinţări. Mătrăguna poate fi întâlnită și sub formă cultivată. sunt comestibile. lipide. De fapt. Ajunge până la 1. având acţiune antispastică. Mătrăguna Denumire știinţifică: Atropa belladona. beladonină – care sunt niște alcaloizi. în principal. Fructele. Mătrăguna este o erbacee puternică. Fructele sunt modeste. De aceea. din care se fac mai multe preparate. pentru reglarea activităţii în tractul gastro-intestinal. Frunzele lui nu depind de schimbarea anotimpurilor.

adică un astfel de preparat elimină colesterolul. taninuri. se manifestă și ca un bun dezinfectant. infuzia de frunze de mesteacăn se folosește în tratarea reumatismului articular. a n efritei cronice și a gutei. În afecţiunile renale. Decoctul de muguri se folosește și în tratamentul reumatismului și al gutei. mesteacănul formează păduri uriașe. este un remediu în bolile de piele. Importanţă medicinală au. cum ar fi guta și reumatismul. Prezentare. foliolele fiind lanceolate. ceaiul de merișor este important deoarece poate sfărâma (dizolva) calculii renali. ducând la înnoirea organismului. Mesteacănul este un arbore înalt (poate atinge și 30 de metri). Ceaiul de merișor este recunoscut pentru acţiunea sa diuretică. Una dintre cele mai eficiente utilizări ale infuziei de frunze de mesteacăn este în tratarea hipercolesterolemiei. cunoscătorii susţin că tratamentul cu mesteacăn (în acest caz e vorba despre coaja de mesteacăn. Aria de utilizări medicinale a mesteacănului este foarte largă. în tratarea hipertensiunii arteriale. acest arbore crește pe o arie cuprinzătoare. extract fluid. care se recoltează primăvara. în cazul mesteacănului. Ceva mai nou. Mugurii de mesteacăn – care se culeg în februarie – sunt recomandaţi. Coaja sa este albă. Familia de care aparţine – betulacee. precum și în industria cosmetică. săruri minerale. betulalbina. De asemenea. Belarus și Finlanda. tinctură. ornamentală și medicinală. Preparatele de mielărea cu virtuţi deosebite pot fi obţinute. în România fiind cultivat doar ca plantă decorativă. Frunzele. și flori mici. loţiuni și comprese. Gudronul. acidul betulalbinic. coaja și. a acidului uric și ureei. Totodată. Substanţe active importante: saponine. Seva de mesteacăn este indicată în tratamentul artrozelor. Substanţe active importante: hidrochinonă. Prezentare. Întrebuinţări. a edemelor cardiace sau renale. Cu ceaiul de merișor se poate interveni și în alte afecţiuni. mugurii. În Rusia. . cu infuzia de frunze de mesteacăn se intervine și în rezolvarea uneia dintre problemele oamenilor din timpurile moderne – tratamentul și îngrijirea părului. violete. Compușii specifici sunt betulina. cu valoare forestieră. Mielăreaua Denumire știinţifică: Vitex agnus-castus. folosită ca decoct) ajută ca depurativ. tanin. lucioase și subţiri. De asemenea. vitamina C. Mesteacănul intră și în compoziţia unor ceaiuri medicinale complexe. frunzele tinere. Poate ajunge până la înălţimea de patru metri. fiind un diuretic puternic. vin tonic și febrifug. netedă și se poate desprinde sub formă de fâșii circulare. flavone. sub formă de decoct. lemnul lui Avram. Denumiri populare: măstacăn. sirop diuretic. preparatele de mesteacăn sunt folosite și în aplicaţii cosmetice. Întrebuinţări. Totodată. din care se prepară infuzie. substanţe antibiotice și săruri minerale (cele mai bogate în aceste substanţe sunt frunzele). pornind de la câmpie și ajungând până în zona subalpină. Substanţe active importante: doi compuși specifici – vitexina și vitexinina. Are frunze digitate. Denumiri populare: scai de tufă mare. numai de către specialiști. în eliminarea pietrelor de la rinichi. În România. utilă în aplicaţii medicinale este seva de mesteacăn. Mesteacănul Denumirea știinţifică: Betula verrucosa. Se prepară infuzie. mixtură și un extract. seva. Florile de mesteacăn au formă de amenţi (mâţișori asemănători cu cei de nuc). Pentru nevoi terapeutice se recoltează fructele. în dizolvarea calculilor renali. cu miros plăcut. De altfel. vitamina C. sunt romboidale sau triunghiulare. mai ales al rinichiului și al căilor urinare. însă. curăţind mai ales sistemul circulator și chiar sângele. acid citric. Mielăreaua este un arbust originar din Asia. mai ales. De remarcat și acţiunea benefică a infuziei de mesteacăn în bolile de inimă. esenţe parfumate. malic și benzoic.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 83 cel mai important fiind infuzia. mastacin. decoct. Mesteacănul înflorește în lunile aprilie și mai. obţinut prin distilarea scoarţei de mesteacăn și a lemnului de mesteacăn. Merișorul este unul dintre „doctorii” rinichilor și ai căilor urinare. Are și acţiune antiinflamatoare și antidiareică. ulei esenţial.

fructele de mielărea au efecte afrodiziace pentru femei și anafrodiziace pentru bărbaţi. Acești sâmburi sunt utilizaţi în cofetărie și patiserie. Mielăreaua are efecte medicinale surprinzătoare. însă. Aceasta se culege în momentul când planta este înflorită în totalitate sau aproape în totalitate. analgetic. au proprietăţi diuretice. florile. Denumire populară: cuscrișor. Acest preparat are efect depurativ. Aceste preparate. reface echilibrele hormonale. pe marginea drumurilor. vitamina C. Substanţe active importante aflate în seminţele de migdal: protide. Fructe foarte nutritive. Prezentare. flori sau coji de migdal se folosesc în insuficienţe hepatice și în caz de tuse. plantei de mierea ursului i se mai spune și plămânărică. în mod obișnuit se renunţă la celelalte părţi ale plantei și se păstrează doar frunzele. În general. Cea mai semnificativă valoare terapeutică o au migdalele amare. Din acest motiv. mielăreaua se folosește. încât vechii evrei considerau acest arbore. cicatrizant. practic aduce la normal tabloul femeii aflate în suferinţă. migdalele calmează deranjamentele stomacale și readuc digestia la parametri normali. cu tot cu fructele sale. hidraţi de carbon. Substanţe active importante: acid salicic. în cazul în care apar stări proaste și suferinţe înaintea menstruaţiei sau în timpul menopauzei. potasiu. Preparatele din frunze. Amygdalus communis. mielăreaua a fost utilizată multă vreme ca mirodenie în mănăstiri. simptoame. Este. Migdalul este un arbore mediteranean. așa cum precizează Catherine Duchamel în lucrarea sa „Cartea intimă a femeii”. inclusiv în plan psihic. dereglarea hormonală poate duce la un șir întreg de disfuncţii. cu succes. calmante. devin albastre. afecţiuni. în care se găsește sâmburele de migdal. fiind revigorant și remineralizant. în culturi din Dobrogea. pentru liniștirea călugărilor. acid oleic. care nu pot fi consumate de oameni. fiind folosit cu succes în tratamentele de detoxificare. în luminișuri. laringitelor și chiar a unor boli de plămâni. în cosmetică și în farmacie. Aparţine familiei rozaceelor. mielăreaua a fost și este utilizată de femei. săruri minerale. Acesta este indicat și în anemii. chiar tuse convulsivă. Acţionează și asupra căilor respiratorii.84 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Întrebuinţări. vermifuge. Frunzele au diferite dimensiuni și au pe ele perișori și picăţele albe. dar poate fi întâlnit și la noi. febrifuge. a bronșitelor. Pentru terapii medicinale se folosesc nu numai sâmburii de migdal. Migdalele și seminţele lor sunt atât de folositoare pentru om. ci și frunzele. bucuria de a trăi. ca pe un dar al lui Dumnezeu. antidiareic. Mierea ursului Denumire știinţifică: Pulmonaria officinalis. . Mielăreaua reglează ciclurile menstruale. Cele mai active din punct de vedere medicinal sunt frunzele și. și nu neapărat cu scop de sporire a apetitului sexual). fermenţi. Întrebuinţări. este recomandată folosirea plantei sub formă de decoct. Pentru aplicaţii cu mierea ursului se folosește infuzia. cât și în afecţiuni renale. Fructul este o drupă. Altfel. De exemplu. plămânărică. normalizând și stimulând și activitatea glandei pituitare. Din acest motiv. acizi organici. migdalele dulci. Oltenia. Potrivit specialiștilor. Banat. Bune pentru consum uman sunt. Nu prea înalt – maximum opt metri – migdalul are frunze lanceolate și flori roz sau albe. Mierea ursului este o erbacee perenă. Planta crește în flora spontană – la marginea pădurilor. precum și cele obţinute din sâmburii de migdal. emulșină. după polenizare. fiind utilizat în tratarea astmului. din care se prepară infuzie și decoct. Mielăreaua are capacitatea de a regla nivelul hormonilor feminini din sânge. Migdalul Denumire știinţifică: Prunus amygdalus. redându-i. emoliente. din familia boranginaceelor. alantoină. reumatism. saponine. calciu. Prezentare. de asemenea. ulcer gastric și duodenal. pe fâneţe și pajiști. vitamine (mai ales A și B). Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. Florile sunt roșii. iar în ultima fază de dezvoltare. amigdalină. de aceea. Tulpina este dreaptă și suculentă. cojile. Uneori. preparatele din această plantă contribuind la buna condiţie fizică și psihică a femeii (nu neapărat din punct de vedere sexual. magneziu.

migdala este tonică. Morcovul de grădină Denumire știinţifică: Daucus carota sativa. cu o rădăcină foarte puternică. rezină. având dimensiuni relativ reduse – poate ajunge la 10 metri înălţime. de culoare albă. Pentru uz medicinal se folosesc seminţele. Morcovul de grădină este o plantă legumicolă foarte cunoscută. groase. iar florile. cineol. Mojdreanul înflorește în lunile aprilie și mai. pentru terapii medicinale nu se recoltează nici frunzele. Unii specialiști sunt de părere că și scoarţa acestui copac ar avea valori medicinale datorită fraxinei. cărnoase. fiind o specie caracteristică pentru sudul Europei. Întrebuinţări. chiar și la copii. parazitoze intestinale. Se prepară – infuzie. tinctură. o glicozidă cu proprietăţi diuretice ce stimulează eliminarea acidului uric. cumarină. Mirtul este o plantă aromatică. Unii herbaliști consideră însă că. sâmburii de migdale ar avea și efecte anticancerigene. se usucă în condiţii naturale. prin tradiţie. frumos mirositoare. hemoroizi. fiind folosiţi cu bune rezultate și în bolile de piept. dar și în hemoragii interne. după întâlnirea sa cu europenii. fiind cultivat de foarte multă vreme. și nici coaja. Mirtul are. Substanţe active importante: mirtol. în agitaţie nervoasă și musculară sau ca adjuvant în tuberculoză și în diabet. întâlnită adesea ca plantă ornamentală. de asemenea. fiind cunoscut sub numele de mannă. și chiar în unele afecţiuni cardiovasculare. formează niște panicule. nici florile. frasin negru. ale căilor urinare și renale. hemostatice. revitalizantă. Surprinzător. remineralizantă. în inflamaţii interne. Morcovul de grădină este o plantă bienală. Prezentare. Crește în sudul României. Denumiri populare: frasin de munte. Mirtul are frunze alungite. ca plantă ornamentală. astringente. tanin. dar și ca laxativ. Mojdreanul este un arbore din familia oleaceelor. soluţii pe bază de alcool. încă din Antichitate. Prezentare. iar florile. Se prezintă sub forma unui arbust a cărui înălţime maximă este de cinci metri. Sucul astfel obţinut are valoare de medicament. acid cafeic. proprietăţi antiseptice. Din . se pot utiliza toate părţile acestei plante. Frunzele mojdreanului sunt compuse. Remarcabile sunt calităţile tonice și balsamice ale mirtului. Face parte din familia umbeliferelor. polizaharide. La începuturi. frunzele uscate și rădăcina. în bolile căilor respiratorii. afecţiuni dermatologice. Florile sunt mici și au culoare albă. în migrene. utilizat. prezentă zilnic în viaţa fiecăruia dintre noi. rășină. așa cum și roșia a fost folosită. Mirtul este din ce în ce mai des întâlnit în preparatele cosmetice și în cele de întreţinere a gurii. eucaliptol. care se obţine conform aceluiași procedeu prin care se recoltează latexul din arborii de cauciuc – se crestează scoarţa copacilor tineri. Foarte hrănitoare. sunt grupate. printre care și mirtul. au devenit deja obișnuinţă. extracte. soluţii uleioase. albe și mirositoare. Importanţă în terapii are și uleiul de mirt. Pastele de dinţi cu ierburi și plante medicinale și aromatice. dovedindu-se un purgativ ușor de administrat și de suportat. Frunzele sunt penat-sectate. Fructul de mirt este o nucă. Își are originile în zona mediteraneană și face parte din familia mirtaceelor. Valoroase din punct de vedere medicinal sunt frunzele mirtului. Substanţe active importante: manită. saponozide. Întrebuinţări. Valoare medicinală are sucul. fiind folosit cu bune rezultate în afecţiuni ale căilor respiratorii. morcovul a fost utilizat ca plantă medicinală. pentru terapii medicinale. Pentru a fi conservat. utilizate în gută. Se atribuie calităţi medicinale și frunzelor de mojdrean.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 85 Sâmburii de migdal acţionează și împotriva arsurilor gastrice. Mirtul Denumire știinţifică: Myrtus communis. Potrivit unor cercetări de ultimă oră. loţiuni și comprese. Sucul de mojdrean este folosit pentru combaterea constipaţiilor. reumatism. Prezentare. Mojdreanul Denumire știinţifică: Fraxinus ornus.

hemoragiile gastro-intestinale. de convalescenţă. iar din seminţe se prepară infuzie sau decoct. a petelor de pe piele. ajuns în Europa în mod . având efecte de reechilibrare a sistemului digestiv. cât și formarea ridurilor. Pectinele din morcov sălbatic contribuie la reglarea digestiei. Tulpina – cu o înălţime de până la 80 cm – este rezistentă. Cu preparatele pe bază de morcov s-au obţinut rezultate bune și în tratarea cancerului de sân. uleiuri volatile. De altfel. Mai rar folosite. aici cunoscută sub numele de caroten). hidraţi de carbon. Acest morcov crește în toate zonele ţării noastre. în hepatite. Morcovul sălbatic este un important revitalizant în caz de oboseală. în icter. iar uleiurile volatile combat viermii intestinali. vitamina C. totodată. Ramificaţiile apar în partea superioară a tulpinii. Este cunoscută importanţa morcovului pentru întărirea vederii. Dar aceste proprietăţi nu sunt nicidecum singurele. suculentă. morcovul. preparatele din morcov fiind și bactericide. în general. Morcovul poate contribui. această specie de morcov are o dezvoltare perenă. Morcovul sălbatic înflorește din iunie și până în septembrie. Întrebuinţări. remarcânduse prin rădăcina sa pivotantă. morcovul ras poate fi tot atât de bun și de eficient ca și sucul. bactericide. a hemoglobinei. Face parte din familia umbeliferelor. Prezentare. ramificată și acoperită de perișori. Substanţe active importante: vitaminele A. Denumire populară: moșmoană. levuloză. săruri minerale. rușinea fetei. precum și efectele pozitive în diabet. diuretic. Întrebuinţări. seminţele de morcov conţin ulei volatil. Denumiri populare: morcovul câmpului. Are cinci calităţi care-l fac de-a dreptul preţios: cicatrizant gastric. Morcovul sălbatic este o plantă cu dezvoltare anuală. combătând gastritele. Infuzia de seminţe de morcov sălbatic este utilă în tratarea afecţiunilor căilor urinare și. De mult timp este cunoscută și capacitatea morcovului de a limita efectele icterului. Morcovul sălbatic sub formă crudă. pectine. de asemenea. la apărarea organismului în faţa agenţilor externi. ușor de preparat. lesne și plăcut de consumat. ulcerele. este un aliment de referinţă în alimentaţia naturistă. Cât despre utilizările sale externe. de subalimentaţie. mai ales dacă este consumat crud. pentru însănătoșirea ochiului. suc sau infuzie este utilizat în afecţiuni precum reumatismul. Uneori. Frunzele au un contur triunghiular sau ovoid. degerăturilor. Decoctul din rădăcina acestui morcov este recomandat în tratamentul infecţiilor intestinale. prevenind chiar și îmbătrânirea prematură. pentru mărirea acuităţii vizuale și. Au fost puse în evidenţă și capacităţile de vasodilatator ale morcovului. Inflorescenţa este sub formă de umbelă. antianemic. Prezentare. analgezice. Principalul produs obţinut din morcovul de grădină este sucul de morcov. Substanţe active importante: vitamina A și provitamina A (în cantitate foarte mare. efecte vitaminizate și remineralizante. litiaza renală. B și C. vitamine din grupul B. Morcovul sălbatic Denumirea știinţifică: Daucus carota. morcovul acţionează pentru vindecarea rănilor.86 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rădăcină se extrage suc. Are acţiune și în reducerea glicemiei. de orice fel. Bronșitele cronice și astmul pot fi combătute și prin consumul susţinut de morcov. Pentru terapii cu morcov. Morcovul ajută și la dezvoltarea globulelor roșii. Moșmonul Denumire știinţifică: Mespilus germanica. a ulceraţiilor. Are. fortificând organismul în lupta cu infecţiile. uneori florile și frunzele. eczemelor. arsurilor. depurativ și laxativ. Moșmonul este un arbust originar din Persia. pectine. de culoare galbenă. Sub formă de cataplasme se folosește în vindecarea arsurilor și în combaterea unor boli de piele. se manifestă ca un factor de stimulare a digestiei. artrita. Morcovul este și un detoxifiant activ. vermifuge. în mod semnificativ. Influenţe cu adevărat majore are morcovul asupra aparatului digestiv. dextroză. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina și seminţele. hemostatice. frunzele se mărunţesc sau chiar se macină. stimulatoare hepatice și renale.

colită. pe stânci. dar se și cultivă pentru fructele sale comestibile. mușchiul are o culoare roșietică. Mușchiul de munte este un lichen al cărui tal seamănă cu o tufă de mici dimensiuni. Murul înflorește toată vara. Infuzia de mușchi de munte este indicată în afecţiuni ale pancreasului. Murul Denumire știinţifică: Rubus fructicosus. Importante la acest arbore (sau arbust) sunt fructele. tanin. dinspre zona mediteraneană. Frunzele sunt palmat-compuse. mușchi creţ. dar pentru terapii se prepară și macerate. dar și mugurii. Se spune că ar avea valoare medicinală și rădăcinile. în același timp. mușchiul poate fi brun. tanin. Prezentare. . Preparatele de mur și murele au efecte astringente remarcabile. de formă aproape sferică. În zona de prindere. mure. Florile au o frumoasă culoare albă. Întrebuinţări. în boli de piept. antibiotice. în afecţiuni ale rinichilor (litiaze). refăcându-se. Florile sunt albe sau roz. Lobii sunt mari și au cili. Este un arbust cu tulpină lungă. Aceste fructe sunt comestibile. Preparat medicinal: se recoltează toată planta și se mărunţește. Înălţimea maximă pe care o poate atinge moșmonul este de cinci metri. frunzele și seminţele. emoliente și calmante (pentru aparatul respirator și cel digestiv). Mușchiul de munte Denumire știinţifică: Cetraria islandica. celuloză. ulei volatil. verde-brun. ci și utile în tratarea bolilor de piept. infuzii. succinic. Preparatele de moșmon au acţiune astringentă pronunţată. Fructele se consumă ca atare. deranjamentele stomacale și intestinale majore. substanţa specifică – lichenina – fiind un polizaharid. Faţa superioară a talului este lucioasă și are culori diferite. precum și de locul în care se dezvoltă planta. fiind utilizat în zonele nordice ale planetei ca hrană pentru oameni și animale. Denumiri populare: rug de mure. Se întâlnește în flora spontană. care sunt nu numai hrănitoare. agăţătoare. dar de cele mai multe ori târâtoare. Mușchiul de munte este considerat un aliment.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 87 treptat. Substanţe active importante: vitaminele B și C. leucoree. În mod curent. din care se face infuzie. subţire și spinoasă. Preparatul din acest mușchi are proprietăţi tonice. moșmonul se și cultivă. Faţa inferioară este mai deschisă la culoare. de culoare brun-roșcată. salicilat de metil. Denumiri populare: mușchiul de piatră. preparatele de moșmon sunt folosite în facilitarea digestiei. pectine. Din acest mușchi se obţine chiar și zahăr. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. afecţiuni pulmonare. Astfel. Uneori se prepară și infuzie. cu preparatele de moșmon se pot trata chiar și diareile și enteritele rebele. zaharuri – mai ales în fructe și în frunze. Întrebuinţări. Murul aparţine familiei rozaceelor. acizi (malic. Pe lângă aceste efecte. prin rariști și luminișuri de pădure. zaharuri. Aceste boli de piept se combat și cu infuzia din frunze de mur. mucoasa intestinală. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. Moșmonul crește în flora spontană. uneori cu pete albicioase. Se prepară decoct și extract fluid. acizi. oxalic). pulberi. Murul și murele au efecte în deranjamentele gastro-intestinale (diaree. Proprietăţi medicinale însemnate au și fructele (murele). în gingivite. dar și valorii medicinale. de culoare neagră. Întrebuinţări. cenușiu-brun. de remarcat sunt și cele antidiareice și bactericide. legate de perioada din an în care se află. în boli articulare (reumatisme). mur sălbatic. săruri minerale. gastro-enterită). proteine. Substanţe active importante: vitamina C. Acest mușchi crește în zonele subalpine și alpine. acid cetraric. Frunzele acestui arbust sunt mari și au formă eliptică. în anorexie (lipsă de poftă de mâncare). făcânduse gargară. Din mure se fac și siropuri. Datorită fructelor sale. verdecenușiu sau chiar brun spre negru. Substanţe active importante: lichenina. Din acest motiv. Prezentare. Aparţine familiei rozaceelor. fiind în același timp diuretice și revitalizante. analeptice (acţionează asupra centrilor nervoși respiratorii și circulatori).

Face parte din familia compozitelor. hemoroizi. afecţiuni cutanate. antiseptic. apar în lunile iunie și iulie. cele mai la îndemână dintre acestea fiind băile în infuzie de mușeţel. infuzia de mușeţel dă rezultate bune în tratamentul diareei. Mușeţelul este o plantă anuală. Întrebuinţări.88 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Mușeţelul Denumire știinţifică: Matricaria chamommilla. enterocolite. colite. cicatrizante. Nu trebuie uitate băile cu mușeţel. dată fiind importanţa sa pentru industria alimentară și farmaceutică. acizi (printre care și acidul clorogenic). mușeţel prost. regenerând-o și tonifiind-o. abceselor dentare. mușeţelul a devenit plantă de cultură. inflamaţiilor hemoroidale. Uleiul esenţial are o mare importanţă – nu numai medicinală. cu petale albe. farmaceutică. Denumiri populare: romaniţă. Întreaga plantă prezintă un miros plăcut. Florile sale sunt mult mai mari decât cele ale mușeţelului obișnuit. deci în afecţiuni ale stomacului sau intestinelor. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușeţel. romaniţă nobilă. specific. substanţe amare. afte. fiind. Se prepară infuzie. Fructul este o achenă. bacteriostatic. care se usucă. Prezentare. răcelilor. balonărilor. azulene. Totuși. de asemenea. răni vechi. carminative. Ca plantă medicinală. stomatitelor. antiparazitare. bolilor de ficat. pentru uz intern. care este atât de eficientă încât există părerea potrivit căreia acestei plante ar trebui să i se spună nu mușeţel. capitulele având până la trei centimetri în diametru. emoliente. în flora spontană de pe tot cuprinsul României. antispastice. Sunt utilizate în tratamente gastrice și intestinale (spasme. Prezentare. mușeţelul rezolvă în mod decisiv crampele stomacale. extracte. amigdalitelor. . ulceraţii. preparatele pe bază de mușeţel au și calităţi de tonic capilar. Întrebuinţări. Substanţe active importante: ulei esenţial. Foarte numeroase sunt aplicaţiile mușeţelului în tratamente cosmetice. pruritului vulvar. uneori. Din flori uscate se face renumita infuzie de mușeţel. cataplasme. stres și urmările acestuia în plan nervos și vegetativ. Este antispastic. Preparatele de mușeţel roman au proprietăţi antiinfecţioase. Crește. analgezice. Poate crește până la înălţimea de 40 cm. eczeme. Deși este realmente valoros. romaniţă mare. arsuri. Pentru terapii medicinale se recoltează florile. morună. dezinfectant și anestezic. doctore!” Substanţe active importante: ulei volatil. flavone. enterocolite). dismenoreei. sedative. Denumiri populare: romaniţoi. dermatozelor inflamatorii. Totodată. laringitelor. fiind numit. astmului bronșic la copii. precum și ale ficatului. ci și în cosmetică. În combinaţie cu menta. ci „Bună ziua. Pentru terapii medicinale se recoltează inflorescenţele și seminţele. Mușeţelul roman are efecte și în combaterea viermilor intestinali. Infuzia de mușeţel este utilizată în multe afecţiuni. În mod curent. în mod obișnuit. Mușeţelul aparţine familiei compozitelor. cu o tulpină ramificată și flori galben-aurii. în amigdalite. de rinichi. dar cu precădere în gastrite. acestui mușeţel i se acordă o importanţă redusă în practicile naturiste de la noi. Mușeţelul înflorește pe toată durata verii. enterite. matricină. stărilor gripale. inflamaţiilor vaginale. a varicelor și hemoroizilor. colicilor. care asigură sănătate și curăţenie pielii. Mușeţelul se remarcă și prin faptul că detoxifică ficatul și stimulează activitatea acestuia. asemănătoare cu acelea ale mușeţelului comun. ajungând până la 50 cm înălţime. Mușeţelul roman crește sub formă de tufe. rinichiului și bilei. cumarină. antimicrobiene. camazulenă. antiinflamator. azulenă. în gripă. mușeţelul are șase calităţi principale. Chamaemelum nobile. în gingivite și alte afecţiuni buco-dentare. dar se folosește și extern (aplicaţii locale) în stomatite. Aceste flori. Datorită calităţilor sale medicinale a devenit plantă de cultură. dar sub formă cultivată ajunge și până la 80 cm. rezine și multe alte substanţe cu efecte dintre cele mai benefice asupra organismului omenesc. conjunctivitei. Mușeţelul se folosește mai ales sub formă de infuzie. colină. Mușeţelul roman este o erbacee originară din zona mediteraneană. sudorifice. decoct. Mușeţelul roman Denumire știinţifică: Anthemis nobilis.

Are și calităţi calmante. Tulpinile. Astfel. Muștarul alb are tulpinile ramificate. seminţele de muștar se iau cu puţină apă sau cu puţin lapte. Denumiri populare: mutătoare cu poame roșii. Muștarul alb conţine. culoarea lor fiind albă sau galben-verzuie. rotunde. Prezentare. printre altele. Seminţele de muștar alb sunt folosite. Se întâlnește în culturi. Întrebuinţări. se ajunge până la o lingură pe seară. aplicaţia este întreruptă printr-o pauză de o săptămână. În legătură cu principala utilizare medicinală – combaterea constipaţiei – reţeta e simplă: seara. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. foarte vitală. Mutătoarea este o plantă perenă. gripele. mirozinatul de potasiu. Apoi. Preparatul sub care se utilizează este cataplasma. a unui aflux de sânge. Rădăcina este pivotantă. Se începe cu o linguriţă de seminţe și. la locul afectat. unde poate ajunge la înălţimea de un metru. Substanţe active importante: sinigrină. Reglează activitatea stomacală și intestinală și potolește arsurile din tractul gastro-intestinal. Mutătoarea înflorește din iunie și până în august. Florile de mutătoare. Prezentare. Muștarul negru are o calitate rară – este revulsiv. Substanţe active importante. Prezentare. Aplicată pe piele. mascule și femele. sunt brun-roșietice sau cafenii. Pentru uz medicinal se recoltează seminţele și păstăile. se ameliorează sau se tratează răcelile. florile sale fiind galbene. se agaţă cu ajutorul cârceilor. ulei gras (seminţele de muștar negru conţin circa 30% ulei gras). În aplicaţii medicinale. muștarul fiind un remediu din medicina tradiţională. determinând aducerea. înainte de culcare. Bryonia dioica. de asemenea. Seminţele sunt alb-gălbui și au întrebuinţări în industria alimentară (condiment). Denumiri populare: muștar de grădină. blocate sau cu funcţionare lentă. se fac tratamente reușite în dureri reumatice sau în cazul unor organe interne afectate de suferinţă. mirozină. seminţele de muștar negru se folosesc sub formă de făină. Muștarul alb este un laxativ bine cunoscut. iar seminţele. Întrebuinţări. Muștarul alb este o erbacee anuală ce aparţine de familia cruciferelor. Muștarul negru Denumire știinţifică: Brassica nigra. Băile generale sunt deosebite – produc o răvășire benefică a întregului organism. Denumiri populare: hardal. mutătoarea cu poame roșii se mai numește și cireașa câinelui. Mirozinatul de potasiu este compasul care dă muștarului calitatea de a fi revulsiv. mirozina. mutătoare cu poame negre. bronșitele. numai în caz de nevoie. Pentru a putea fi înghiţite. câteva substanţe specifice: sinalbina. Face parte din familia cucurbitaceelor. cel mult două. Frunzele sunt palmat-lobate. agăţătoare. care pot fi băi locale sau generale. utilizat de către cei care suferă de constipaţie și de tulburări digestive. mai poate fi întâlnită și sub numele de împărăteasă. Alt mod de utilizare a m uștarului negru în scopuri medicinale – băile cu făină. cicatrizante. în lungime de trei-patru metri. înainte sau după perioada . muștar de câmp. rapiţă albă. cura se reia. cu succes. antimicrobiene. și în aplicaţii medicinale. în afecţiuni ale pancreasului și face poftă de mâncare. prin alte vegetaţii sau amenajări lemnoase de mică înălţime. se înghit seminţe întregi. Se cultivă. pe o durată de 7 – 8 zile. Tulpina muștarului negru este cilindrică și are perișori. inflamaţiile articulare. din familia cruciferelor. după care. în funcţie de necesităţi. Cu muștar negru se realizează decongestii pulmonare. rapiţă de grădină. mirozinat de potasiu. a reumatismului. făina de muștar potenţează activitatea dintr-un organ intern sau dintr-o zonă a corpului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 89 Muștarul alb Denumire știinţifică: Sinapis alba. Muștarul negru este recunoscut ca un adevărat medicament în tratarea inflamaţiilor articulare. Acţionează.5 metri. Mutătoarea Denumire știinţifică: Bryonia alba. Poate fi întâlnită în flora spontană – prin tufișuri. muștar sălbatic. Florile sunt galbene. sunt dispuse în formă de ciorchine. Înălţimea la maturitate a acestei plante este de maxim 1. Muștarul negru este o plantă anuală.

parazitoze intestinale. pneumonie. Întrebuinţări. apoi o enzimă. Efecte notabile are și în bolile reumatismale. Mutătoarea este o plantă toxică. gutei. contuziilor. prea periculos pentru a folosi această plantă. dar se și cultivă ca plantă decorativă și pentru nevoi medicinale. Planta crește în flora spontană. erbacee. Frunzele au formă oval-alungită. în general în locuri umbroase și umede. ramificându-se în partea superioară. preparatele pe bază de mutătoare se vor utiliza cu maximă grijă și numai sub supravegherea specialistului. înălţimea ei ajungând până la 60 – 80 cm. pulbere.5 metri. dispepsii. brionidina. În aplicaţii externe se folosește rădăcina dată prin răzătoare. tincturi. cefaleelor. Face parte din familia malvaceelor. Mutătoarea are proprietăţi purgative puternice. mai ales la nivelul rinichiului și al ficatului. Aceste flori apar primăvara. Prezentare. Substanţe active importante: substanţe specifice. Mai nou. putându-se ajunge la stări grave. în tratamente homeopatice. Mutulica Denumire știinţifică: Scopolia carniolica. în general. uneori și fructele (care sunt partea cea mai otrăvitoare a acestei plante). răceli. importanţa ei pentru industria farmaceutică este însemnată. iar florile sunt de culoare galben-verzuie. preparatele din această plantă sunt indicate în hipertensiune. extracte. Preparatele din mutulică au efecte pozitive în tratarea astmului pulmonar. În orice caz. Un tratament asemănător se poate face și cu maceratul de mutătoare. compuși minerali. Tulpina de mutulică este dreaptă. dacă în medicina tradiţională e. mutătoarea acţionează împotriva micozelor cutanate. Unii specialiști consideră că mutulica nici nu ar trebui să fie utilizată în terapii medicinale. Mutulica este o plantă toxică. tuse convulsivă.90 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC de vegetaţie. Nalba mare înflorește . fiind mult prea toxică. în tufărișuri. Aparţine familiei solanaceelor. rășini. din care se prepară decoct. cataplasme. în varice ulcerate. coma și chiar moartea. Nalba mare este o plantă perenă. Extractele obţinute din mutulică au aceleași utilizări cu ale celor obţinute din mătrăgună (Atropa belladona). Se găsește în flora spontană. pe locurile unde au fost păduri. se afirmă că preparatele de mutătoare ar avea și efecte imunostimulante. Din acest motiv. congestii. Și tulpina și frunzele sunt păroase. rezine. vărsături). mixturi. cum ar fi paraliziile. acţionând în manieră radicală. gros și consistent și. iar tulpina ajunge până la o înălţime de 1. N Nalba mare Denumirea știinţifică: Althaea officinalis. Uleiurile volatile și alcaloizii dau acestei plante o valoare medicinală semnificativă. tanin. cunoscută și sub numele de untul pământului. Mutătoarea este întrebuinţată. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. rădăcinile și chiar frunzele. cum ar fi brionina. Aceste preparate au și calităţi emetice (provoacă greţuri. Mutulica este o erbacee de talie medie. violacee sau roșcată. un produs obţinut prin păstrarea rădăcinii acestei plante în alcool. Substanţe active importante: atropină. în lunile aprilie și mai. Denumire populară: mătrăgună mică. Rădăcina este rotundă și cenușie. fiind un posibil remediu în bolile canceroase. uneori. unde este prelucrată pentru a se extrage atropina și scopolamina. În aplicaţii externe. reumatismelor. scopolamină. în ulcere ale pielii. nalbă bună. Prezentare. în terapiile interne. bogat în alcaloizi. Planta se remarcă prin rizomul său orizontal. Pentru uz intern. mai ales. Folosirea preparatelor pe bază de mutulică se va face cu mare atenţie. sub supravegherea specialistului. produse farmaceutice. producând disfuncţii. dizenterie. în păduri. ulcerelor cutanate. Denumiri populare: rujă.

Napul Denumire știinţifică: Brassica napus var. Florile apar la subsuoara frunzelor din partea de sus a plantei și au culoarea. Napul este o plantă erbacee bienală. a durerilor de piept. Florile sunt. sărăturoase. la maturitate. iar din frunze se prepară infuzie sau decoct. Cel mai adesea se prepară o infuzie sau un decoct. glucide. este atât de valoroasă din punct de vedere medicinal. de asemenea. de asemenea. au influenţă antiinflamatoare asupra aparatului respirator. Substanţe active importante: mirtilină. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. flavonoide. dar și florile și frunzele. netedă. inflorescenţa având un diametru cuprins între șase și 10 cm. determină expectoraţia. Seminţele conţin un ulei comestibil. întâlnită în mod obișnuit prin grădini. Poate ajunge până la înălţimea de un metru. Întrebuinţări. laxative. Are efecte medicinale asupra aparatului respirator. alb-roză. Prezentare. Naiba neagră înflorește o lungă perioadă de timp. taninuri. Infuzia de rădăcină se utilizează intern și extern. Ea conţine. B1. pectine. În utilizări interne se tratează infecţiile căilor respiratorii (bronșite și laringite acute). diuretice. dar se prepară și cataplasme. Întrebuinţări. totodată. Substanţe active importante. sau al unor infecţii la nivelul pielii. aparţinând de familia cruciferelor. tocmai din acest motiv. efecte dintre cele mai favorabile în tratarea bronșitelor. mucilagii. Frunzele sunt ascuţite. Este un aliment dietetic recunoscut. de la roșu purpuriu la negru-violet. în tratamentele pentru combaterea tenului uscat și a ridurilor. Aparţine familiei malvaceelor. pe marginea apelor curgătoare. Cea mai bogată în substanţe active este rădăcina. infuzie. lipide. iar din flori și frunze se fac cataplasme. în afecţiuni ale rinichilor. Un produs important obţinut din nalbă neagră este și oţetul aromatic. Substanţe active importante: vitaminele C. Tulpina ajunge. betaină. fiind dreaptă. Din rădăcină se fac infuzii. nalba neagră este folosită și în industria alimentară. neramificată. Napul este digerat foarte bine. Din acest motiv. Brassica campestris. Denumire populară: nalba de grădină. un preparat special cu virtuţi medicinale certe. Nalba neagră Denumire știinţifică: Althaea rosea. recondiţionarea tenului uscat). Pentru uz medicinal se recoltează petalele florilor și chiar inflorescenţa cu totul. Preparatele din nalbă neagră au proprietăţi descongestionante. printre altele: asparagină. uneori albă. asupra rinichilor și a tractului gastro-intestinal. fiind una dintre cele mai mari specii de nalbă. dar și pentru gargară (în afecţiuni ale taringelui) sau pentru spălaturi vaginale. decoct. Sunt demne de luat în seamă și efectele detoxifiante ale nalbei negre. până la înălţimea de trei metri. var. cinci luni pe an. în primul rând. Nalba mare crește pe terenuri nisipoase. din iunie și până în octombrie. acizi uronici. precum și în atenuarea sau chiar rezolvarea unor suferinţe digestive. Din rădăcina de nap se extrage un suc. Uneori este utilizată și sămânţa de nalbă neagră. dar se și macerează. napobrassica. Sucul de nap și cataplasmele de nap se folosesc . Denumire populară: curechi chinezesc. iar florile au culoare galbenă. Frunzele și florile conţin taninuri. se folosesc și cataplasme de frunze și flori de nalbă. Nalba neagră este o plantă ornamentală. Culoarea acestor flori se întinde pe un spectru larg. de formă aproape sferică. Preparatele pe bază de nalbă mare impulsionează activitatea plămânilor. Extern se folosește ca emolient (refacerea. Prezentare. de obicei. zaharuri. frunzele și seminţele. reglând activitatea rinichiului și pe cea din tractului gastro-intestinal. celuloză. antiinflamatoare. lanceolate. păroasă. PP. mucilagii. nigra. de asemenea. B2. valoroase fiind. În cazul unor afecţiuni dermatologice. pigmenţi antocianici. Decoctul din frunze și flori de nalbă mare este recomandat. Nalba mare conţine numeroase substanţe și. Pentru nevoi medicinale se folosește nu numai rădăcina. favorizând. de mari dimensiuni. Întrebuinţări. precum și infecţiile renale – în general infecţiile. săruri minerale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 91 în perioada iulie-septembrie. Cea mai importantă parte de plantei este rădăcina. proteine. coloranţii săi neavând efecte toxice. mai ales. digestia celorlalte alimente. Au.

arsenic. depurativă. antitoxic. lipide. iar florile mici și adunate într-o inflorescenţă de culoare albă. Florile sunt de culoare roz-roșietică. Frunzele sunt formate din mai multe perechi de foliole – maximum șase. Prezentare. napul este recomandat în alimentaţia convalescenţilor și a anemicilor. plus una terminală. năsturelul este un regularizator al proceselor metabolice. s-a trecut și la cultivarea acestei plante. Năpraznicul este revitalizant. când planta este fragedă în întregul ei. Datorită acestor calităţi. vitaminele B și C. seminţele de năut sunt folosite în tratarea afecţiunilor renale și hepatice. totodată. Napul era și este încă folosit în tratarea durerilor de dinţi. Denumire populară: cardamă. oxid de fier. fiind utilizat în prevenirea cancerului uterin și. arsuri. Întrebuinţări. În mod obișnuit. remarcându-se prin tulpina sa târâtoare. săruri minerale. printre care cea de iod. Florile năutului au culoare liliachie. Planta are un miros specific. de epuizare. Substanţe active importante: vitamina C. iar frunzele sunt palmate și au peţiolul lung. Unii compuși nu sunt încă determinaţi. dar uneori pot fi și roz sau chiar roșii. curăţându-l de toxine și. Năsturelul este o erbacee din familia cruciferelor. PP). Întrebuinţări. anemii. se pare. ci și medicinală. un bun antiseptic al căilor urinare. acestea conţinând una sau două seminţe. amidon. Năutul face parte din familia leguminoaselor. Năsturelul poate fi utilizat în fortificarea organismului aflat în momente dificile – datorită unor afecţiuni – sau în cazuri de anemie. săruri minerale. amestecat cu miere. Fructele au formă de păstăi. în afecţiuni ale căilor respiratorii și pulmonare. Năutul Denumire știinţifică: Cicer arietinum. rareori albă. ramificată. mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. stomahice. Pentru terapii se folosește întreaga plantă. Crește în flora spontană și face parte din familia geraniaceelor. în astenii. Prezentare. Potrivit unor specialiști. Năsturelul se consumă mai ales în luna mai.92 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC în afecţiuni ale pielii (furunculoze. precum și în cazul răcelilor. boabele de năut provoacă diureză. Contribuie la reechilibrarea organismului. poate fi considerat un adevărat flacon cu vitamine și săruri esenţiale. zaharuri. Originară din Asia. Năsturelul crește în apele curgătoare. până la 60 cm înălţime. Năsturelul este un diuretic foarte activ. năutul este utilizat ca înlocuitor al cafelei. Prezentare. Năpraznicul contribuie la tratarea diabetului. tanin (în cantitate mare). Frunzele sunt alterne. Substanţe active importante: un complex de vitamine (A. remineralizant. din care se prepară un suc sau se face salată. B2. din care se face ceai. Năsturelul Denumire știinţifică: Nasturtium officinale. Năpraznicul Denumire știinţifică: Geranium robertianum. Medicina tradiţională folosește partea aeriană a acestei plante. Un pahar de suc de năsturel. fortifiantă. în cure de primăvară. Tulpina năutului poate ajunge. . degerături). are și proprietăţi anticancerigene. Consumate. cât și în tratarea unor afecţiuni ale gingiilor sau ale rădăcinii dinţilor. C. și a altor tipuri de cancer. dar și în tratamente împotriva tusei convulsive. Are virtuţi energizante. Are asupra organismului acţiune tonică. această erbacee este cunoscută mai ales datorită boabelor sale. Datorită importanţei sale. fiind. de aceea. în perioada de maximă vegetaţie. antiinflamator. în nevralgii. este indicat în astenii. crudă. vermifuge. Năpraznicul este o erbacee de mici dimensiuni (poate ajunge până la 40 cm înălţime). Tulpina este dreaptă și păroasă. În mod curent. Datorită calităţilor sale regeneratoare. Întrebuinţări. Seminţele de năut au nu numai importanţă alimentară. Substanţe active importante: săruri minerale.

Perioada de înflorire durează din mai până în august. Aparţine de familia ranunculaceelor. vitamina C. Se utilizează. Negrilica este o erbacee anuală. învelișul verde al nucilor și amenţii (mâţișorii) au valoare medicinală și. Negrilica este și un bun regulator al activităţii gastro-intestinale. Prezentare. au formă penat-crestată. delfinină. mai ales în cele cu caracter spasmodic. iar frunzele. poţiune. plină cu seminţe negre. Nemţișorul de câmp crește în flora spontană. Denumire populară: iarbă de făcut copii. Tulpina este acoperită cu perișori. delzonină. Nucul este un arbore cultivat. Alte specii de negrilică: Chica voinicului (Nigella damascena). cataplasme. prin urmare. Din părţile medicinale ale nucului se prepară infuzie. Fructele sunt o drupă sferică (binecunoscutele nuci). Prezentare. Unii specialiști consideră că negrilica nu este o plantă medicinală. Frunzele nucului. mai ales în locuri însorite. Tulpina poate ajunge până la maximum 50 cm înălţime. de fapt. reducând. Aceste seminţe sunt folosite drept condiment. fiind aromate și având și un gust iute. cât și în culturi. licoctonină). Totuși. substanţe amare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 93 Negrilica Denumire știinţifică: Nigella sativa. coji și mâţișori: taninuri. un ulei eteric. bine conturate. flavone. Aceste flori. de dimensiuni mici spre medii. Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. fiind o plantă întâlnită adesea ca buruiană. Negrilica crește atât în flora spontană. au valoare medicinală. Preparatele din frunze sau coji de nuc au efecte dezinfectante. decoct. Aparţine familiei ranunculaceelor. Totuși. îndeosebi la prepararea brânzeturilor. Nucul este un arbore impunător. care este. fiind folosită doar în alimentaţie. Întrebuinţări. melantină. Florile acestei plante sunt albe. roz sau albă. Fructul este o capsulă. apar pe tot parcursul verii. cu o plăcută culoare cenușiu-argintie. Substanţe active importante: alcaloizi (decozină. vin tonic. Înălţimea ei la maturitate este de circa 40 cm. Observaţii recente au relevat și faptul că preparatele din seminţe de negrilică (uleiurile îndeosebi) sunt eficiente și în afecţiuni pulmonare. cunoscută ca plantă decorativă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită nigelonă. Nemţișorul de câmp Denumire știinţifică: Delphinium consolida sau Consolida regalis. proaspete. Denumiri populare: cernușcă. Nemţișorul de câmp este o erbacee anuală. Întrebuinţări. prin semănături. Aparţine familiei juglandaceelor. fiind ramificată. negrilica fiind cunoscută și ca plantă meliferă. . uneori verzi spre albăstrui. Alcaloizii din nemţișorul de câmp au capacitatea de a diminua tensiunea arterială. și ritmul inimii. uneori se recoltează și părţile aeriene. Tot în scopuri medicinale. tanin. în pădurile de foioase. substanţe minerale și o substanţă specifică – hidrojuglona. Scoarţa nucului este netedă. Nucul Denumire știinţifică: Juglans reggia. mult mai dezvoltate. se știe că seminţele acestei plante au o acţiune diuretică intensă. înălţimea sa ajungând frecvent până la 30 de metri. Naturiștii consideră că și nuca are valoare medicinală. Negrușca (Nigella arvensis) este folosită în tratarea tusei. dar poate fi întâlnit și în amestec. însă. Prezentare. conţine damasceină – o substanţă cu efecte în hipertensiune. preparatele din florile acestei plante ar avea și proprietăţi de combatere a sterilităţii. de culoare violet-albăstruie. se recoltează. care se prelucrează. Întrebuinţări. Seminţele de negrilică au în conţinutul lor circa 1% ulei. Florile. saponozidă. prin urmare. chimen negru. care au un pinten (de unde și denumirea latinească Delphinium). ulei volatil. Nucul înflorește în luna mai. cele mai importante din punct de vedere medicinal sunt frunzele. în terapii medicinale. vârfurile tinere cu tot cu flori. Frunzele sunt și ele dispuse într-un fel de ramificaţie și se asemănă cu niște ace de pin. Frunzele sunt penat-compuse. Substanţe active importante conţinute de frunze. și frunzele fragede sau cojile de nucă. tanin. iar florile se prezintă sub formă de amenţi (mâţișori). acizi. Potrivit tradiţiei.

De altfel. Aparţine familiei nimfaceelor. Nufărul alb poate fi și cultivat. drept rădăcină a acestei plante. ulceraţii. rahitism. folosiţi sub formă de cataplasme. săruri minerale. Nufărul galben crește în apele lin curgătoare și în apele stătătoare mai puţin frecventate de oameni și animale mari. ca plantă decorativă. Substanţe active importante.94 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC astringente. În legătură cu unele proprietăţi medicinale misterioase ale rizomului de nufăr galben. Afecţiunile în care se utilizează produsele medicinale pe bază de nuc: a) aplicaţii interne – infecţii sau edeme renale. având un rizom foarte gros (circa 10 cm grosime) și foarte lung (circa trei metri lungime). Nufărul galben Denumire știinţifică: Nuphar lutea. De asemenea. Preparatele de nuc au efecte benefice și în funcţionarea ficatului. Când timpul este frumos. hiperexcitabilitate sexuală (anafrodiziac utilizat împotriva priapismului și nimfomaniei). scrofuloză. Florile au între 10 și 14 petale și sunt albe. sau chiar elimină. Făina de rizom este folosită. adesea fiind vândut. precum și efecte ușor hipotensive și antialergice. eczeme. povești. plasat în mâlul de pe fundul apei. tanin. un agent antidiareic și se utilizează și ca antiseptic intestinal. leucoree. Preparatele care se obţin sunt: infuzie. Nufărul galben este o plantă bine reprezentată. nufarină. Nufărul alb este o plantă acvatică. pentru întreţinerea tenului (tenuri grase) și pentru revigorarea părului. ce poate fi întâlnită în Delta Dunării și în apele conexe. de către comercianţii necinstiţi. Prezentare. Nufărul alb înflorește toată vara și la începutul toamnei. Din frunze de nuc se poate prepara și o alifie. dar și în alte ape stătătoare. rizomul de nufăr galben se poate confunda cu rădăcina de ginseng. Din acest motiv. la nevoie. fiind utilizată în insomnii. se face un vin medicinal cu proprietăţi tonice generale de excepţie. tenuri grase. florile de nufăr se deschid dimineaţa și se închid după-amiaza. anxietate. Nufărul alb Denumire știinţifică: Nymphaea alba. preparatele de frunze și coji de nuc îmbunătăţesc funcţionarea tractului gastrointestinal. b) aplicaţii externe – furunculoză. eficientă în vindecarea rănilor. Aparţine familiei nimfaceelor. ca talisman în călătoriile lungi. din iunie și până în august. Are un rizom gros. Frunzele pornesc din acest rizom și ajung la suprafaţa apei printr-un peţiol lung. Întrebuinţări. Florile sunt mari. antimicrobiene și cicatrizante. De pildă. pilule anafrodiziace (potolesc pulsiunile sexuale). cercetările au dovedit că acestea sunt. antiinflamatoare. folosită de sute de ani în tratarea isteriilor și a cazurilor de nimfomanie. Rizomul de nufăr alb este foarte bogat în amidon – circa 40 la sută din greutatea sa. Tradiţia spune că nufărul alb are și capacitatea de a alunga spiritele rele. prin macerare și în amestec cu vin roșu. acizi. fiind antidiareic. De la frunza de nufăr alb se folosește mai ales coada. dar și florile – din care se face infuzie. această plantă fiind folosită. în lacuri de pădure sau în canale cu apă stătătoare. la curăţirea sângelui și la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine și reduc. sub formă de cataplasme. din frunze de nuc. având utilizări în industria pielăriei. pur și simplu. unde plutesc. Utilizări medicinale au rizomii. transpiraţia nocturnă a bolnavilor de TBC. diabet zaharat. Întrebuinţări. enterite acute. Infuzia de nufăr galben acţionează eficient în reglarea activităţii intestinale. Calităţi medicinale au rizomii și frunzele. Contribuie. Frunzele au un peţiol de asemenea lung – până la suprafaţa apei. Prezentare. Substanţe active importante: amidon. Infuzia de nufăr alb are proprietăţi sedative deosebite. la tratarea unor boli de piele. extract apos. hipoglicemiante (micșorează cantitatea de glucoza din sânge). afecţiuni oculare. perenă. de asemenea. dar și medicinală. care se pune la uscat și din care. din cozile de frunze de nufăr alb se face o infuzie. Nufărul alb are importanţă economică. în vechime. Compusul specific este nufarina. Se remarcă prin efectele sale astringente. în lacurile și ochiurile de apă din parcuri și grădini. Încă un fapt interesant: din florile de nufăr galben se pot face dulceţuri și șerbeturi . se face o infuzie. Produsele pe bază de nuc se folosesc și în cosmetică. extract fluid. Prin urmare. galbene și apar în perioada verii. Aceste preparate sunt. de asemenea. diaree. rizomul se usucă și se macină.

întreg organismul. fiind adusă în Europa în 1574. De exemplu. femeile romane puneau decoctul de obligeana în apa băii. Substanţe active importante: ulei volatil. în diverse afecţiuni epidemice. Întrebuinţări. pe lângă lacuri. perenă. calmuz. scrofuloza infantilă. precum și în Grecia și Roma antică. rizomul de obligeană este folosit și în fabricarea pastei de dinţi. de culoare albă sau roz în interior. Cea mai valoroasă parte a acestei plante sunt rizomii. amidon în cantitate mare. . Această plantă erbacee. analgezic. Tulpina poate ajunge până la 1. decoct. cu un miros specific foarte puternic. Obligeana este o plantă de cultură. chiar liniare. de altfel. un plus de frumuseţe și de prospeţime. Din acest motiv. lichior medicinal. în mlaștini. uneori roz sau albe. tinctură. prin mlaștini.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC care. Planta de nu-mă-uita are certe virtuţi medicinale. ochii păsăruicii. folosiţi ca aromatic în industria cosmeticelor. fiind utilizat nu numai în India. Înălţimea obișnuită a acestei plante este în jur de 30 cm. vitamina C. Despre binefacerile medicinale ale rizomului de obligeana se știe încă din Antichitate. dar și în alimentaţie. Planta de nu-mă-uita este o erbacee perenă și face parte din familia boraginaceelor. dar și în Arabia. Se întâlnește și sub formă cultivată. acorelină.5 metri înălţime. ipostază în care este cunoscută mai ales sub numele de miozotis. stomahic. Obligeana este o plantă iubitoare de umezeală. ape curgătoare. având și proprietăţi calmante și relaxante. balonări abdominale. provine din India. a apei de gură. obligeana protejând împotriva bolilor infecţioase. Afecţiuni în care este recomandată obligeana: colici abdominale. în locuri joase care pot aduna și păstra umezeala. tulburări neuro-vegetative cu anxietate. fiind un preparat antispastic. iar florile au o culoare galben-verzuie. Frunzele sunt foarte alungite. Principala formă sub care se utilizează obligeana în practicile medicinale este infuzia de rizom. Infuzia de nu-mă-uita este puternic antiinflamatoare și se folosește la tratamente în zone sensibile. Denumire populară: miozotis. pulbere. Planta de nu-mă-uita crește în flora spontană – în zonele umede. Se remarcă prin marea sa putere aromatică. O Obligeana Denumirea știinţifică: Acorus calamus. De exemplu. după îmbăiere. Are frunze păroase. rizomii sunt folosiţi în terapii medicinale. pe lângă faptul că sunt foarte bune. dar și în cea alimentară. De asemenea. Prezentare. dar poate fi întâlnită și în sălbăticie. Dezvoltă un rizom spongios și. Ochiul lupului Denumire știinţifică: Plantago psyllium. se fac spălături contra inflamaţiei urechii sau se folosește ca loţiune pentru ochi. Această infuzie stimulează secreţiile gastro-intestinale. ca plantă ornamentală. Din rizomi se obţin următoarele preparate medicinale: infuzie. spetează tărcată. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). glucozidă amară. la parfumuri. Pentru terapii se recoltează partea aeriană a plantei. carminativ. Infuzia de obligeană are un rol important și în fortificarea nervilor. Întrebuinţări. dextrină. pentru a căpăta. totuși. în forme eliptice sau lanceolate. au și proprietăţi medicinale. călin. calamină. Mestecarea rizomului proaspăt de obligeană este o practică indicată. tonifiind și revigorând. 95 Nu-mă-uita Denumirea știinţifică: Myosotis scorpioides. Denumiri populare: spetează pestriţă. lipsă de poftă de mâncare. Prezentare. Înflorește din mai și până în iulie. consistent. datorită proprietăţilor ei antiseptice. florile fiind mai ales albastre.

Atât de toxică încât vechii luptători își muiau vârfurile săgeţilor în extract de omag. iarba pisicii. Ochiul lupului este o erbacee micuţă. de bilă. iar un istoric antic numea această plantă arsenic . pilule. sedative ale omagului. determinând secreţii mărite de salivă. Preparatele pe bază de omag sunt atât de active încât au puterea să pună în funcţiune. Din odolean (valeriană) se prepară infuzie. doi alcaloizi (colina și valeriana). diminuând aceste secreţii. al inimii. galactoză. în mod obișnuit.96 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. Planta se poate găsi în flora spontană. Își are originea în perimetrul Mediteranei. culoarea acestora fiind roz sau albă. Seminţele de ochiul lupului sunt cunoscute pentru puternicul lor efect laxativ și. Aparţine familiei ranunculaceelor. Pentru preparate medicinale se poate utiliza și planta întreagă. Frunzele au între cinci și șapte limburi. precum și dereglări fiziologice și de comportament. în stări de agitaţie. Are flori mici. dar. ulei volatil. grupate în inflorescenţe. prin tradiţie. Odoleanul (Valeriana) Denumire știinţifică: Valeriana officinalis. Tulpina este scurtă și se ramifică la nivelul inflorescenţei. Preparatele de omag au calităţi medicinale însemnate. Infuzia de obligeană reglează totodată mecanismele secreţiilor gastrice. tulpina ramificată. Denumiri populare: valeriană. Omagul este o plantă decorativă de mare efect. dar și de umezeală. fiind crestate și ascuţite. Întrebuinţări. Crește și în flora spontană. intestinale. reumatismul. bronhice. Este o plantă cu un rizom mare. pot înlocui tratamentele cu in. din acest motiv. eficient și repede. guta. acest ceai este important în combaterea nevrozei cardiace și a palpitaţiilor. formiat de bornil. Substanţe active importante: alcaloizi din gama aconitinei. Din rizomii și rădăcinile de odolean se prepară și o tinctură. în efectele acestei plante asupra organismului – ca sedativ al sistemului nervos central și al celui local. în insomnii. Substanţe active importante: xiloză. acizi izovalerianici. Printre afecţiunile în care omagul dă rezultate se numără: tusea convulsivă. Acizii valerianici sunt elementul esenţial în acţiunea. Omagul Denumire știinţifică: Aconitum napellus. arabinoză. și în special rizomii de odolean. extract moale. Importante sunt și efectele descongestionante. seminţele de ochiul lupului sunt indicate în tratarea arsurilor și a rănilor ulcerate. omagul fiind cunoscut ca plantă medicinală încă din Antichitate. iar florile formează un spic de culoare maro-închis. Odoleanul este o plantă erbacee din familia valerianaceelor. dar este și cultivată. Rădăcinile. Tratamentele făcute cu ochiul lupului la nivelul pielii sunt ușor de suportat și au efecte pozitive în termen relativ scurt. Sub formă de cataplasme. bogat în substanţe nutritive. glucozide. anginele. inflamaţiile congestive acute. Frunzele sunt liniare. din omag se utilizează rizomii și frunzele. dar și ca antispasmodic. În zona României apare doar sub formă cultivată. Substanţe active importante: valerianat de bornil. Face parte din familia plantaginaceelor. Ceaiul de obligeană se folosește. analgezice. renale. Întrebuinţări. Prezentare. întregul organism. Folosirea în scopuri medicinale a acestei plante se va face sub îndrumarea medicului. În condiţii de utilizare nesupravegheată. gușa porumbelului. valerianat de metil. fiind iubitoare de munte. extract și un sirop contra tusei. în calmarea spasmelor și a stărilor de vomă. Ochiul lupului înflorește în lunile mai și iunie. Omagul este o plantă foarte toxică. rizom înlocuit în fiecare an cu unul sau doi rizomi noi. efectele lor în probleme de menţinere a sănătăţii fiind cunoscute de foarte multă vreme. galbene sau violacee. afecţiunile ochilor cauzate de frig. florile fiind albastre. Prezentare. precum și transpiraţii intense. cu acţiune medicinală mult mai puternică decât cea a infuziei. nevralgiile. Omagul înflorește în partea a doua a verii și în septembrie. acid galacturonic. preparându-se tinctură. preparatele de odolean pot crea dependenţă. Rădăcina este fusiformă. pulbere de rădăcină. În scopuri medicinale. macerat. Partea medicinală cea mai importantă a plantei de ochiul lupului o constituie seminţele. cu o înălţime maximă de 30 cm. au valoare medicinală însemnată. Întrebuinţări. sciatica. laringitele.

Valoare medicinală și alimentară au rizomii. Florile au o culoare roșu intens. Orzul Denumire știinţifică: Hordeum sativum. Este originară din Orient. de extracte sau preparate de omag. îngroșări tuberculiforme. rădăcină și bulbi de oreșniţă se extrage un ulei care este comestibil. Fructul de oreșniţă este o păstaie. glucide. În mod obișnuit. În vârful frunzelor se găsesc cârceii. mare iubitoare de umezeală. însă. Pentru aplicaţii medicinale se prepară apă de orez. Prezentare. au fost utilizate multă vreme împotriva dizenteriei și a deranjamentelor intestinale grave. Astfel. orezul este considerat a fi un veritabil agent anticanceros. Inflorescenţa este foarte dezvoltată – poate ajunge chiar și la 30 cm lungime. Orzul înflorește în lunile iunieiulie. Denumiri populare: orz de primăvară.5 metri înălţime. Orezul este o graminee anuală. este agăţătoare și are o lungime de maximum un metru. orzul este cultivat ca plantă furajeră și industrială. De asemenea. PP). fiind recomandate copiilor și convalescenţilor. numărul de internoduri fiind între cinci și șapte. adică maximum 1. cu peri pe ele. Orzul este o plantă anuală. Orezul Denumire știinţifică: Oryza sativa. Prezentare. Rădăcina oreșniţei este îngroșată. Tulpina plantei de orez este dreaptă. tanin. orezul este eficient. Tot din orz se prepară și malţul. sporind și îmbunătăţind calitativ întreaga activitatea de la nivelul rinichilor și a căilor renale. prin tradiţie. Fructul de orez este o cariopsă. sunt plăcut mirositoare și se dezvoltă pe toată perioada verii. Frunzele orezului sunt lungi. Cercetări mai noi arată că orezul și preparatele medicinale din orez reduc hipertensiunea. fiind melifere. Are frunze aspre. Din aceste motiv. 12 săruri minerale. Întrebuinţări. Substanţe active importante: mucilagii. noduroasă – mai ales spre bază. Oreșniţa Denumire știinţifică: Lathyrus tuberosus. putând duce foarte repede la moarte. erbacee. orezul are și o serie de proprietăţi medicinale. Prezentare. protide. Prin compoziţia deosebit de complexă și de echilibrată. Omagul atacă sistemul nervos central. a alcoolului.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 97 vegetal. B2. Unele dintre aceste îngroșări sunt mari cât alunele. Anumite calităţi ale sale îl fac să fie. în prezent crescând în flora spontană. În medicina chinezească. cilindrică. obţinându-se un interesant înlocuitor de cafea cu proprietăţi medicinale. de la câmpie și până la munte. Oreșniţa este o plantă perenă. orezul potenţează activitatea rinichiului. Din rizom. Florile apar în iulie și august. consumat și de oameni. rizomii și bulbii de oreșniţă se pot măcina. redându-i echilibrul. A. în tratarea deranjamentelor gastro-intestinale. orezul și preparatele medicinale din orez favorizează procesele de creștere și de fortificare a organismului. Preparatele de oreșniţă au efecte însemnate asupra funcţionării sistemului digestiv. orez fiert. fără perișori. lipide. orz de toamnă. cu muchii. decoct cu tot cu orez. mucilagii de orez. La o anumită înălţime de la sol. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Deshidrataţi. caroten. combat asteniile. favorizează creșterea. fiind în formă de ciorchine. . Inflorescenţa care se dezvoltă are formă de spic. După cum se știe. orezul este un aliment de bază pentru aproape jumătate din populaţia lumii. la rându-i. Întrebuinţări. Ajunge la aceleași dimensiuni ca și grâul. Fiind un aliment foarte hrănitor. a surogatului de cafea. se va face numai sub îndrumarea medicului. liniare. ceva mai mic însă decât spicul grâului. orzul este folosit la fabricarea berii. Aparţine de familia gramineelor. Din punct de vedere medicinal. această tulpină se ramifică. Substanţe active importante: vitamine (B1. Tulpina. orice manipulare sau utilizare de omag.30 metri. Înălţimea maximă a orezului din cultură este de 1. Arpacașul este un produs obţinut și din orz. precum și în unele afecţiuni dermatologice. B6. tuberculii și chiar rădăcinile. iar rizomul este dezvoltat și prezintă. Din acest motiv.

a inflamaţiilor gâtului. săruri minerale. Intern se folosește îndeosebi pentru tratarea unor afecţiuni gastro-intestinale. Aparţine familiei papilionaceelor. Partea aeriană a acestei plante – mai ales ramurile – are spini. prin locuri virane. Din tulpini verzi și frunze verzi de ovăz se prepară decoct și supă de ovăz. reumatismul. Ovăzul este o plantă erbacee anuală. Potrivit medicinii populare. Principalele preparate medicinale care se pot obţine sunt infuzia și decoctul. Adesea înfrăţește sau se ramifică începând chiar de la bază. vasoconstrictoare și. aftelor bucale. În mod obișnuit. făină. și nu întâmplător. din . Tulpina este dreaptă. amidon. Osul iepurelui este un subarbust cu tulpină puternică. acid citric. totodată.98 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au boabele de orz. Datorită acestor calităţi. în mod frecvent. Pentru preparate medicinale se folosesc.50 metri. de la această plantă se recoltează rădăcinile. florile și codiţele frunzelor de osul iepurelui se face un ceai diuretic. o poţiune diuretică. Din orz se fac și fulgi. Întrebuinţări. celuloză. cât și extern. în special pentru restabilirea climatului optim de funcţionare a stomacului și intestinelor. Rădăcinile de osul iepurelui sunt folosite în industria farmaceutică. Decoctul din această plantă este un bun diuretic. icterul. Acest decoct dă rezultate și în detoxifierea organismului. bătrânilor. Prezentare. Substanţe active mai importante: onopsina – o substanţă specifică. onocerina. preparatele din orz sunt indicate în bolile respiratorii. lingoare. ulei gras. Se mai pot prepara: un extract apos. Și nu degeaba. Ovăzul este una dintre cele mai interesante graminee. Ovăzul Denumire știinţifică: Avena sativa. digestive. precum și în tratarea abceselor. omonina. scorbut. B și C. glucozide. orzul nu poate fi decât favorabil unei evoluţii sănătoase și. dar mai ales rădăcinile. astenii nervoase. Frunzele sunt trifoliene. utilizarea sa fiind lesnicioasă și fără efecte toxice. foarte nutritive. Cunoscut de multă vrerne ca un energizant de excepţie pentru cai. în edeme renale. iar extern pentru tratarea unor infecţii subcutanate și cutanate. care au un aspect păios. zob. protide. diarei. persoanelor cuprinse de o oboseală generală sau chiar aflate în stare de epuizare. Malţul conţine enzime și vitamine. Crește pe taluzul drumurilor. sălăștioară. Se prepară decoct. Înflorirea are loc din iunie și până în septembrie. Denumiri populare: ovăz alb. florile și codiţele frunzelor. totodată. Cu extractele de rădăcină de osul iepurelui se pot trata și afecţiuni precum congestia ficatului. Din punct de vedere medicinal. pornind chiar și de la aspectul său deosebit de plăcut. este recomandat copiilor. gută. înaltă uneori peste 1. Din rădăcinile. Medicina populară utiliza orzul și în tratarea tusei. nervos. maitină. tanin. administrându-se atât intern. Substanţe active importante: un alcaloid specific numit dordeină. Dacă este folosit în alimentaţia curentă. apar în vârful ramurilor. Întrebuinţări. cașete. netedă. cu efect în tratamentul calculilor biliari. de culoare trandafirie. valoare medicinală au și pleava și tulpinile. Osul-iepurelui are un miros greu. în afecţiuni ale splinei. Florile. Perioada de înflorire a ovăzului este iunie – august. boabele de ovăz. de aceea. Acest ceai este și un bun expectorant. ramificată. stări febrile. acţionând. ovăzul a intrat în ultimele decenii și în alimentaţia oamenilor. Prezentare. terciuri. în reumatism. amigdalitelor. în cistite și calculoză renală. la prepararea unor medicamente. Pentru uz medicinal. Denumiri populare: cașul iepurelui. care se recoltează atunci când planta este verde și mustoasă. remineralizante. în enterite. Se mai folosește și partea aeriană a ovăzului. pe terenuri accidentate și uscate. răcoritoare. Preparatele din orz sunt laxative. tonice (hepatic. Inflorescenţa ovăzului este un ciorchine format din mai multe spiculeţe cu flori. chiar diabet. lipide. de ţap. cardiac). Osul iepurelui Denumire știinţifică: Ononis spinosa. și ca un antiseptic al căilor urinare. o băutură diuretică și sedativă. malţ. orzul este important în tratarea unei serii întregi de afecţiuni. vitaminele A. ce poate ajunge la 50 cm înălţime.

Cu acești fulgi. astenii. Pentru a se obţine efecte maxime asupra organismului. fulgii de ovăz pot face parte din alimentaţia tuturor. făină. cresc în partea superioară a tulpinii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 99 ovăz se prepară decoct. hipertensiune. Același efect îl au și saltelele umplute cu paie de ovăz. PP. se știe că papaina are efecte pozitive în terapii asupra tractului gastro-intestinal. Întrebuinţări. fără nici o restricţie. Lesne de consumat. De altfel. un bun pansament pentru stomac. Ovăzul este considerat un bun depurativ pentru piele. Pentru nevoi medicinale se recoltează latexul acestei plante. digestive. fiind. Prezentare. de mari dimensiuni. protide. firește. hernia de disc. cu bune rezultate. hidraţi de carbon și chiar un principiu hormonal de tipul foliculinei. pernele cu pleavă și paie de ovăz. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită avenină. cum ar fi cele renale. specialiștii recomandă consumarea ovăzului doar în perioada de iarnă. împletiturile din paie de ovăz. glucide. Papaia este o plantă din pădurea ecuatorială. obţinută în același mod în care se recoltează latexul de la arborele de cauciuc. Crește în America Centrală și în insulele din mările sudului. preparat des întâlnit în Insulele Britanice și în Scandinavia. Alte forme comestibile sub care se prezintă ovăzul sunt făina. enzime. cunoscut sub numele de papaină. umplută cu paie și pleavă de ovăz. săruri de calciu. întreţine și tonifică pielea. punând convalescenţii pe picioare. saponine. fulgii de ovăz. Deocamdată. se pot produce ameliorări în cazul multor afecţiuni. pancreasului. ulei. carotan. rădăcina. Aparţine familiei caricaceelor. un grup de șapte substanţe minerale. . însă. în anemii. totodată. Valoare medicinală au și seminţele. Există reţete celebre pe bază de ovăz. Întrebuinţări. hepatice. amidon. Fulgii de ovăz sunt indicaţi și pentru cei care suferă de diabet zaharat sau de hiperlipidemie. stimulându-l și aducându-l la parametri normali. vitaminele B1. în zona în care arborele începe să se ramifice. ușor digerabili. Pornind de aici s-a ajuns la concluzia că papaina poate fi un medicament excepţional. astm). Fulgii sunt forma principală sub care oamenii consumă ovăzul. lipsă de poftă de mâncare. Practica a demonstrat că o saltea. consumaţi îndeosebi la micul dejun. macerat. tinctură și. A. P Papaia Denumire știinţifică: Carica papaya. Substanţă activă importantă: o enzimă numită papaină. fiind utilizat sub formă de lapte de ovăz. chinuitoare. chiar în boli grele. de pildă. în gastrite și gastroenterite. Datorită compoziţiei sale excepţionale. Fructele. De menţionat un fapt semnificativ: toată gama de preparate obţinute din ovăz au o calitate de excepţie – aduc liniște și echilibru celui care le consumă. fructele. ovăzul este folosit și în practicile medicinale privind sterilitatea și impotenţa. Decoctul de ovăz are proprietăţi revitalizante pronunţate. fosfor. are darul să alunge insomnia. Specialiștii sunt de părere că se pot obţine rezultate importante și în alte afecţiuni. cum ar fi. Preparatele de ovăz sunt cunoscute și ca un agent natural și eficace în buna funcţionare a tiroidei. Cu tinctură de ovăz se combat insomniile. frunzele. Fibrele vegetale conţinute de ovăz contribuie la reducerea colesterolului și la reglarea activităţii inimii. lecitină. Papaina este cunoscută pentru eficienţa ei în tratarea bolilor digestive. D. Infuzia din boabe de ovăz este utilizată. ovăzul hrănește. respiratorii (bronșite. Din acest motiv. coaja. B2. Se mai numește și arborele de pepene. Este și cazul mâncării numite porridge. grișul și arpacașul. efectele preparatelor de ovăz se simt imediat în funcţionarea întregului sistem endocrin.

trimetilamină. Fructele au culoarea roșie. Denumiri populare: lăptucă. Face parte din familia compozitelor și poate atinge înălţimea de 15 – 20 cm. sunt un fel de mini-discuri. însă. Prezentare. păpălungă. ghimpos. fructele și. gușa găinii. Cel mai cunoscut păducel este cel denumit știinţific Craetegus monogyna. fiind asemănător cu dovlecelul. tahicardiei. deocamdată. pe terenuri frământate. magneziu. care este foarte scurtă. Substanţe active importante: derivaţi flavonici. floarea turcului. cafeic). Se spune despre patison că are. ci și de seminţe. dar și mixturi. leonurină. vitamina C. supe. Păpădia este o erbacee perenă. Este foarte posibil ca proprietăţile medicinale ale patisonului să fie probate nu numai de fruct. de culoare albă sau gălbuie. În literatura de specialitate există peste 30 de reţete pe bază de patison. ulei volatil. la tratarea bolilor de inimă pe fond nervos. Înflorește primăvara. Păducelul crește în zone ceva mai deschise și libere. Sub denumirea de păducel sunt identificate câteva specii de arbuști foarte asemănători. Crataegus laevigata. Crataegus oxyacantha. amidon. grupate într-o inflorescenţă colorată în galben auriu. gustul fiind. păducelul previne producerea accidentelor cerebrale. Cercetările sunt. în cantitate redusă. atât în plan central. calciu. dimensiunile variind între trei și 12 cm. a hipertensiunii și hipotensiunii arteriale. vin medicinal. coaja ramurilor tinere. În mod obișnuit. patisonul face parte din familia cucurbitaceelor. Florile. formează la bază o rozetă de frunze. săruri minerale și celuloză. Păducelul Denumire știinţifică: Crataegus monogyna. singuratic sau în grupuri mari ce pot forma spinării. în aplicaţii medicinale este utilizată infuzia. Denumiri populare: gherghinar. Fructele de patison. Legumă mai puţin cunoscută. Varietăţile cu flori roz pot fi întâlnite și sub formă cultivată. pe dealuri. acizi (clorogenic. mărăcine alb. Păducelul este un arbust rămuros. Prezentare. patissoniana. ciorbe. acid triterpenic. Întrebuinţări. Acidul triterpenic are o mare importanţă medicinală. mai ales datorită faptului că este deosebit de util în multe reţete dietetice. reduce tulburările de pubertate sau de menopauză. în suferinţele cardiovasculare. așa cum se întâmplă în cazul castravetelui și al dovlecelului. Substanţe active importante: proteine. În mod frecvent. uneori. vârfurile cu frunze și flori. Rizomul păpădiei este vertical. colină. însă. tulburărilor neuro-vegetative și insomniilor. Unele specii. De asemenea. păducelul regularizează circulaţia sângelui. mălai moale. toate fiind bine suportate de organism. pe câmpuri. zinc. combate obezitatea. glucidele fiind. Întreaga plantă conţine un suc lăptos. mărăcine. celuloză. var. extract fluid. Din păducel se fac infuzie și tinctură. cât și la nivel periferic. cu înălţimea de până la opt metri. în primul rând. potasiu. aproximativ același. în schimb. rezultând un ceai medicinal valoros. Florile de păducel pot fi combinate cu alte plante medicinale. Tulpina. în aprilie-mai. la începuturi. de exemplu cu odolean și talpa gâștei. Păpădia înflorește din aprilie și până în octombrie. au chiar înfăţișare de arbori. Pulpa fructului de patison este mai puţin cărnoasă decât cea a dovlecelului. o valoare alimentară mult mai mare decât dovlecelul. Enzimele pe care le conţine patisonul optimizează activitatea gastro-intestinală. Culegătorii de plante medicinale recoltează de la arbustul de păducel florile. Valoare medicinală are fructul. . Păpădia Denumire știinţifică: Taraxacum officinale. steroli. adică pe la marginea pădurilor. au un parfum dulce. aparţinând familiei rozaceelor. printre care se numără cele de salate. Întrebuinţări. Totodată. în perdele vegetale de protecţie. Acidul triterpenic din păducel este benefic. Prezentare. chifteluţe. cu frunze mici și flori albe.100 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Patisonul Denumire știinţifică: Cucurbita pepo. acest compus contribuind la întărirea inimii și lărgirea căilor coronariene. Fructul de patison conţine oligoelemente. glucozide. mai ales pentru ornament. păducelul poate ajunge la trei-patru metri înălţime.

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 101 Păpădia crește pretutindeni în România – pe pajiști, pe fâneţe, pe terenurile necultivate, pe maidane, pe marginea drumurilor, fiind o plantă meliferă. Valoare medicinală au rădăcinile și frunzele de păpădie, din care se prepară, în primul rând, infuzie și decoct. În practica medicinală curentă, păpădia se utilizează și sub alte forme. Substanţe active importante: taraxacină și taraxosterină – compuși specifici, pectină, glucide, vitaminele A, B, C și D, inulină, rezine, fitosteroil, acizi. Rădăcina este foarte bogată în latex, substanţă care conţine, desigur, cauciuc. Întrebuinţări. Păpădia este una dintre cele mai la îndemână și mai cunoscute plante medicinale. Bogăţia de compuși activi – inclusiv agenţi bactericizi – din frunze, și mai ales din rădăcină, face din ea un leac pentru multe afecţiuni. Infuzia și decoctul de păpădie reduc aciditatea din stomac, sporesc diureza, tonifiază și detoxifică întreg organismul, potenţează activitatea ficatului și a vezicii biliare (stimulând secreţiile acestor două organe, precum și secreţiile intestinale, stomacale, salivare), contribuie la refacerea și menţinerea echilibrului endocrin. Preparatele de păpădie ajută la eliminarea colesterolului din organism, dar se utilizează chiar și în constipaţii, afecţiuni renale, eczeme, gută, diabet, lipsă de poftă de mâncare, ateroscleroză, varice, reumatism. Interesantă este folosirea păpădiei în tratamente împotriva obezităţii, mai ales în combinaţie cu alte plante medicinale. Păpădia se utilizează și ca aliment – din frunzele acestei micuţe plante se face salată. A început chiar să se și cultive din acest motiv. Florile și capitulele pot fi, la rându-le, prelucrate, pentru a se produce un vin medicinal. Din rădăcinile de păpădie se poate obţine și un înlocuitor de cafea. Păpădia se folosește și ca materie primă în industria farmaceutică. Naturiștii recomandă cura de păpădie, în fiecare primăvară – când planta e fragedă – pe durata a cinci – șase săptămâni.

Păpălăul
Denumire știinţifică: Physalis alkenkengil Prezentare. Păpălăul – o plantă mai puţin cunoscută, este o erbacee perenă ce face parte din familia solanaceelor. Tulpina subpământeană este un rizom, iar tulpina aeriană este uneori simplă, alteori ramificată. La maturitate, această tulpină are între 25 și 60 cm înălţime. Frunzele, de formă ovală, sunt păroase ca și tulpina. Florile sunt alb-gălbui, iar fructul este o bacă roșie-portocalie, de dimensiunile unei cireșe. Florile apar pe tot parcursul verii. Fructele sunt singura parte netoxică a păpălăului. Întâlnită cu ușurinţă în flora spontană din ţara noastră, păpălăul crește pe terenuri în paragină, în lizierele pădurilor, pe lângă tufișuri, în terenuri accidentate. Fructele de păpălău au valoare medicinală certă. De asemenea, frunzele și tulpinile au o oarecare semnificaţie în practica medicinală. Principalul preparat medicinal obţinut din păpălău este decoctul, dar se fac și poţiuni, siropuri, extracte și chiar un vin medicinal. Păpălăul este o plantă toxică, otrăvitoare. Substanţe active importante: vitamina C (păpălăul este o plantă foarte bogată în vitamina C), tanin, ulei, fizalină. Întrebuinţări. Preparatele din fructe de păpălău diminuează durerile de rinichi și vezică, acţionând atât ca antiinflamatoare și bactericide, cât și ca sedative. Aceste preparate determină eliminarea nisipului din zona rinichilor și a vezicii urinare, fiind un diuretic activ. Păpălăul are efect benefic și asupra activităţii ficatului, revigorând activitatea acestuia. Administrarea preparatelor de păpălău se va face sub îndrumarea specialistului.

Părul
Denumire știinţifică: Pyrus communis; Pyrus domestica. Prezentare. Părul cultivat își are originea în Asia, fiind obţinut prin îmbunătăţirea soiurilor de păr sălbatic. Face parte din familia rozaceelor. Înălţimea părului nu trece decât rareori de 10 metri. Coroana este, de obicei, în formă piramidală. Frunzele sunt ovale, iar florile, grupate, au culoare albă, foarte rar roz. Fructele, atât de familiarele pere, de mare efect vizual, au calităţi medicinale relativ modeste în raport cu merele. Părul este o plantă iubitoare de lumină. Sub formă sălbatică se găsește în păduri, mai ales în zone însorite. Cultivat, părul se dezvoltă într-o mare varietate de soiuri, câteva fiind celebre (Bergamote, de pildă).

102 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Valoare medicinală au nu numai perele, ci și coaja arborelui, frunzele foarte tinere și florile. Se prepară infuzie și decoct (din frunze, flori sau coajă), perele fiind consumate ca atare sau prelucrate. Substanţe active importante: o substanţă specifică – arbutina, hidraţi de carbon, protide, celuloză, pectine, săruri minerale, vitamine. Întrebuinţări. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr determină eliminarea acidului uric, fiind și un depurativ general. Au, de asemenea, efecte pozitive în afecţiunile urinare, în prostate, în tratarea unor afecţiuni și ulcere ale pielii. Preparatele din frunze, flori și coajă de păr au și proprietăţi diuretice, antiseptice, cicatrizante, sedative, fiind recomandate și în bolile de rinichi, ale căilor urinare, în general ale aparatului urogenital, precum și în gută și reumatism. Perele sunt importante prin conţinutul lor complex, fiind recomandat a se consuma în perioada de iarnă. Sunt hrănitoare și au acţiune diuretică, laxativă, răcoritoare, iar la nivelul tractului gastro-intestinal acţionează ca un depurativ.

Păstârnacul
Denumire știinţifică: Pastinaca sativa hortensis. Prezentare. Păstârnacul este o erbacee cu dezvoltare bienală. Originar din Orient, păstârnacul aparţine familiei umbeliferelor. Cu o tulpină puternică, ramificată, păstârnacul este una dintre cele mai puternice și mai înalte plante din grădina de legume – poate atinge și 1,50 metri înălţime. Frunzele sunt mari și bine conturate. Inflorescenţa este bogată și are culoare galbenă. Păstârnacul înflorește în a doua parte de verii, în lunile iulie și august. Crește în flora spontană, dar se și cultivă, fiind foarte răspândit. Întreaga plantă are un miros specific. Importanţă medicinală au rădăcinile păstârnacului, dar și frunzele. Se prepară un decoct. Păstârnacul își păstrează proprietăţile terapeutice chiar și atunci când este prezent în diverse mâncăruri. Substanţe active importante: săruri minerale (în special potasiu), ulei volatil, vitaminele A, B1, B2, C. Păstârnacul este considerat o plantă foarte nutritivă, importantă și datorită efectelor sale medicinale. Întrebuinţări. Preparatele pe bază de păstârnac au proprietăţi diuretice, tonifiante, depurative, antireumatismale. Majoritatea specialiștilor consemnează importanţa păstârnacului în reechilibrarea activităţii menstruale, agenţi determinanţi, în acest caz, fiind mai ales componentele din uleiul volatil. Păstârnacul combate lenea vezicii biliare, febra, infecţiile, inapetenţa. Are rol profilactic în bolile vasculare, fiind și un stimulator al activităţii glandelor endocrine.

Păștiţa
Denumire știinţifică: Anemone ranunculoides. Denumire populară: păscuţă. Prezentare. Păștiţa este o plantă erbacee perenă, de mici dimensiuni, cu o înălţime maximă de 25 cm. Face parte din familia ranunculaceelor. Are un rizom pronunţat, de culoare brună. Frunzele de păștiţa au forme diferite. Florile apar pe tot parcursul primăverii, din martie și până în mai. În număr de una sau două la fiecare plantă, florile au culoare galben-aurie și sunt elementul care deosebește păștiţa de floarea paștilor (Anemone nemorosa). Păștiţa crește în toate regiunile României – prin păduri, liziere, tufărișuri, pe marginea drumurilor – preferând locuri umbroase. Întrebuinţări. Infuzia de păștiţă are efecte sedative și chiar soporifice (somnifer, provoacă somnul). Din aceste motive, administrarea ei se va face cu mare precauţie și numai sub îndrumarea specialistului.

Pătlagina
Denumire știinţifică: Plantago lanceolata. Denumiri populare: limba oii, limba broaștei. Prezentare. Pătlagina face parte din categoria plantelor medicinale renumite. Crescând de la câmpie și până în zona de munte, pătlagina este accesibilă tuturor și de folos tuturor. Aparţine familiei plantaginaceelor. Pătlagina poate fi întâlnită chiar și pe terenuri bătătorite, uscate, tari, fiind o plantă foarte rezistentă. Altfel, este o erbacee de dimensiuni reduse, frunzele sale ajungând până la 20 cm lungime. Aceste frunze formează, imediat deasupra solului, o rozetă. Din mijlocul acestei rozete cresc tulpini

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 103 fragile, suculente, care au în vârf floarea în formă de spic. Pătlagina înflorește din mai și până în septembrie. Datorită utilizărilor sale, poate fi întâlnită uneori și ca plantă de cultură. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele, din care se prepară infuzie, dar și macerat, poţiuni, extracte moi sau fluide, pansamente, unguente. Virtuţi medicinale au și rădăcinile, seminţele și, de asemenea, restul plantei. Substanţe active importante: pectine, carotene, pentazone, săruri alcaline, tanin, planteoză. Unele substanţe aflate în compoziţia pătlaginei sunt bactericide și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În practica medicinală, pătlagina se folosește în tratarea unor afecţiuni interne, dar se aplică și extern. Prin tradiţie, pătlagina a fost și este folosită ca expectorant (cunoscutul sirop de pătlagină), precum și pentru cicatrizarea rănilor, deoarece are proprietăţi emoliente și bactericide. Alte calităţi ale pătlaginei – hemostatică, antidiareică, hipotensivă. De asemenea, pătlagina contribuie la scăderea colesterolului din sânge. Afecţiuni în care se fac tratamente cu pătlagină: bronșite cronice, astm bronșic, diaree, ulcer gastroduodenal, laringite, traheite, conjunctivite, ulcer varicos, ulceraţii cutanate, tuse. Preparatele de pătlagină se dovedesc utile și în hipertensiunea arterială. În aplicaţiile externe se fac nu numai băi și spălături cu patlagină, ci se aplică și cataplasme. Sucul de pătlagină este folosit la producerea bomboanelor contra tusei. Alte specii de pătlagină: Plantago major și Plantago media. Efectele lor medicinale sunt asemănătoare cu ale speciei descrise mai sus, Plantago lanceolata. Pătlagina este nu numai un renumit expectorant, ci și un depurativ cu o arie de acţiune foarte mare – purifică organe vitale precum plămânii și stomacul, dar – ce e și mai important – purifică și sângele.

Pătlăgica roșie
Denumire știinţifică: Lycopersicum esculentum. Denumiri populare: roșie, tomată. Prezentare. Pătlăgica roșie face parte din familia solanaceelor, fiind originară din America de Sud. Este o plantă puternică, înaltă uneori de peste un metru, cu frunze penate, asimetrice și flori galbene. Fructul este binecunoscuta roșie. Aceasta are o valoare medicinală dovedită, incașii – primii cultivatori de roșii – folosind-o în terapiile lor secrete. În diete și terapii, pătlăgica roșie este ușor și eficient de utilizat, mai ales sub formă de suc. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită licopină, sodiu, potasiu, calciu, fosfor, fier, magneziu, zinc, cupru, iod, vitaminele A, C, E și K, hidraţi de carbon, protide, acizi organici – citric, malic, pectic. Întrebuinţări. Studiile făcute de specialiști au dovedit că pătlăgica roșie are un rol important în profilaxia bolilor cardiovasculare și chiar în ameliorarea acestora. Pătlăgelele roșii sunt utilizate și în curele de slăbire, în diete împotriva dislipidemiilor, în inapetenţă, avitaminoze, stări congestive, hipervâscozitate sanguină, gută, reumatism, afecţiuni ale tractului gastro-intestinal. Mai nou, s-a descoperit că licopina are și acţiune anticancerigenă, fiind un puternic antioxidant și inhibitor al radicalilor liberi, cei care provoacă boala canceroasă. Roșia este reconfortantă și remineralizantă. Fiind un aliment ușor, nu solicită intens sistemul digestiv și nici celelalte sisteme ale organismului. Totuși, specialiștii recomandă ca terapiile cu pătlăgele roșii să nu depășească o lună. Preparatele din pătlăgele roșii sunt folosite și în tratamente dermatologice și aplicaţii cosmetice. De exemplu, acneea se poate combate și prin aplicarea de felii de pătlăgele roșii pe faţă.

Pătlăgica vânătă
Denumire știinţifică: Solanum meiongena. Denumire populară: vânătă. Prezentare. Pătlăgica vânătă, pe scurt vânăta, este originară din subcontinentul indian și aparţine de familia solanaceelor. Vânăta are o înfăţișare viguroasă, caracteristică plantelor din zonele calde. Dezvoltarea acestei plante este anuală.

fiind un stimulent al multor funcţii importante. recomandate în dislipidemii. peţiolate. mai ales pentru florile ei. Pecetea lui Solomon Denumire știinţifică: Polygonatum odoratum. Este indicat în astenie. un depurativ eficient și la îndemână. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul. sulf. Pătrunjelul înflorește pe întreg parcursul verii celui de-al doilea an de vegetaţie. antibacterian. sodiu. Denumiri populare: pelinaș. cunoscută sub numele de vânătă. Înflorește în lunile mai și iunie. Substanţe active importante: potasiu (în cantitate mare). cupru. Pelinul Denumire știinţifică: Artemisia absinthium. glucide.20 metri înălţime. antiinflamator. Vânăta revigorează organismul. Pătrunjelul. fibroasă. excitante. Pecetea lui Solomon poate fi utilizată și în tratamentul împotriva unei boli grave – antraxul. cu muchii. Frunzele sunt mari și cărnoase. în tufărișuri. uneori îngroșată. precum și în germenii de cartofi. Plantă cultivată. Substanţe active importante: vitaminele A. colesterolul. celulita. asemenea mărarului. calciu. C (pătrunjelul este foarte bogat în vitamina C). Valoare medicinală au fructul și frunzele. utilizate în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Pecetea lui Solomon este o plantă cu un rizom dezvoltat și o tulpină aeriană puternică. în terapii împotriva furunculozei. Fiind revulsiv. mangan. consistentă. Se folosește. lungă până la 30 cm. Compușii acestei plante au fost puţin studiaţi. Această importantă proprietate este potenţată și de faptul că vânăta îmbunătăţește activitatea ficatului și mărește secreţia bilei. anxietate. fier. peliniţă. Efecte notabile are pătrunjelul și asupra purităţii sângelui. Substanţe active importante: glucozide. infecţii. Potrivit herbalistei Elenei Niţă Ibrian. se poate sălbătici. B2. Întrebuinţări. e adevărat. Dacă nu este îndeajuns de coaptă. Înălţimea maximă la care poate ajunge – 50 cm. Vinetele sunt un agent de ardere a grăsimilor. dar uneori este cultivată. vânăta conţine o substanţă toxică numită solanină. ulei esenţial. inclusiv cea digestivă. Cu bucăţi de rizom se pot înmuia bătăturile de la picioare. Întrebuinţări. iar din frunze se prepară cataplasme. Pătrunjelul are efecte hipotensive. Pecetea lui Solomon este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Polygonatum multiflorum. ca și pentru alimentaţie. Are o rădăcina pivotantă. având influenţă benefică și în funcţionarea tractului gastro-intestinal și a căilor respiratorii. Reglează activitatea ficatului. de asemenea. în boli ale articulaţiilor. preparatele aplicându-se peste zona cu probleme. ulei volatil. pătlăgica vânătă are o importanţă deosebită în tratamente privind obezitatea. reduse. iar florile au culoare violet. purgativ. Pătlăgica vânătă are o serie de proprietăţi medicinale. se recoltează frunzele și rădăcina. acizi. prin urmare. Se folosesc și seminţele. B. poate fi folosit în tratarea reumatismului și a unor afecţiuni interne. Prezentare. fosfor. a panariţiului. Fructul este o bobiţă de culoare neagră. Consumul de vinete poate duce la o ameliorare în suferinţe precum bolile cardiovasculare. Inflorescenţa este o umbelă. putând fi apoi îndepărtate fără durere. vitaminele C. protide. Fructul este acea bacă foarte mare și consistentă. brumată. culoarea lor fiind alb-verzuie. în disfuncţii ale rinichilor și ale ficatului. diabetul. lipide. Florile au aspect de tub. săruri minerale. cărnoase și onctuoase. pătrunjelul. iarba fecioarelor. dar nu de neglijat. în locuri cu vegetaţie bogată. Pentru uz medicinal. în păduri. revigorante. iod. Extrasul obţinut din această plantă este sedativ. mai ales că este vorba despre un aliment accesibil și plăcut la consum. Prezentare. A. substanţă care se găsește și în cartofii lăsaţi la lumină (aceștia capătă culoarea verde). Fructele se gătesc. B1. aparţine familiei umbeliferelor.104 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Tulpina ei crește până la 1. fiind. Vânăta înflorește pe toată perioada verii. Pecetea lui Solomon crește în locuri adăpostite. dar un lucru este cât se poate de cert – sunt toxici. gută. Întrebuinţări. umede. . fiind un detoxifiant activ. tulburări de nutriţie. Pătrunjelul Denumire știinţifică: Petroselinum hortense. reumatism. o plantă bienală aromatică. Frunzele sunt penat-sectate.

este un bun agent revitalizant. Își are originea în Africa de Sud. ulei volatil. este cunoscut ca diuretic. bostan galben. Denumire populară: zemos. Mai nou. Prezentare. infuzia de pelin făcând curăţenie generală – distruge inclusiv viermii intestinali. Este laxativ și diuretic și reglează foarte bine activitatea tractului gastro-intestinal. preparate pe bază de pelin. vin. De asemenea. În privinţa utilizării curelor de pelin. protide. băi în cazul unor plăgi. fiind cunoscut și prin efectele sale medicinale. este deosebit de plăcut la consum. constipaţii. de uz intern. Frunzele sunt de un cenușiu-mătuit. Pepenele galben este un nutrient de sezon. gastrite hipoacide. bilă leneșă. Pentru ceaiuri se folosesc. Cei cu infecţii acute intestinale și gravidele nu au voie să folosească. acoperită cu peri. proaspete fiind. Fructul. răni cu dificultăţi de vindecare. Din pelin se obţin foarte multe preparate cu efecte medicinale: infuzie. vitaminele A. Miezul de pepene verde are influenţă benefică în funcţionarea . flavone. Frunzele. valoare medicinală au fructul și seminţele. Întrebuinţări. oligoelemente. Pepenele verde Denumire știinţifică: Citrullus lanatum. Frunzele au formă palmată. deși valoarea sa nutritivă nu este mare. adesea. dar și extractele de seminţe. iar florile sunt mici și au culoarea galbenă. Pelinul este o plantă perenă ce crește în flora spontană. Substanţe active importante: în pulpă – protide. contribuind la mărirea secreţiilor gastrice și la reluarea activităţii gastro-intestinale. lichior de pelin. Provine din zonele tropicale ale Asiei. Întreaga plantă are un miros puternic. tanin. specific. sunt puternic crestate. se spune despre pelin că ar avea efecte anticancerigene. Pepenele galben este o plantă erbacee anuală. Denumiri populare: lubeniţă. gastric și intestinal. laxativ și tonic al sistemului nervos. săruri minerale. Făcând parte din familia cucurbitaceelor. Acţiunea sa pe căile gastro-intestinale este complexă. cu adevărat. Poate ajunge la peste un metru înălţime. fiind o erbacee anuală. uneori albicios. a căilor renale și urinare. în seminţe – saponine. pepenele galben este recomandat și diabeticilor. de exemplu – dar și pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii (inflamaţii. Preparatele de pelin sunt. Infuzia de pelin este indicată și în tratamentul ficatului și al bilei. sirop. Întrebuinţări. în starea generală a organismului. Pulpa fructului. hemoroizi. frunzele. răni ulcerând. Nu trebuie uitat nici rolul pelinului în tratarea diabetului. cașete. cu origine exotică. se folosesc și în aplicaţii externe – în cosmetică. oxiurază. această plantă având și calităţi depurative. arsuri. Substanţe active importante: vitaminele A. pulbere. Consumul de pepene galben duce la ameliorări și în alte afecţiuni. cum ar fi cele de gută. B1. tinctură. pelinul este întrebuinţat în afecţiuni precum edeme renale. ulei de pelin. dar mai ales părţile tinere. pepenele galben are o tulpină târâtoare. specialiștii avizează: acestea nu vor dura mai mult de șapte-opt zile. În mod curent. cu flori pe ele. pecingini. Unii specialiști consideră că doar seminţele au. proprietăţi medicinale. răni rebele). zaharuri. în nici o împrejurare. În cazul pepenelui galben. a rinichiului și ficatului. Tulpina sa este târâtoare și poate ajunge la șase-șapte metri lungime. cantalup. harbuz. acizi organici. celuloză. Substanţe active importante: absintonă. rășini. B. Florile sunt gălbui și apar în partea superioară a tulpinii sau a ramurilor. anemie. Pepenele galben este indicat în curele de fructe de sezon. Valoare medicinală au fructele și seminţele. în general. anorexie. săruri minerale. reumatism. Pelinul este un stimulent digestiv garantat. Din punct de vedere medicinal este utilă toată planta. palmate. Pepenele galben și preparatele de pepene galben combat infecţiile intestinale. și au peri mici. Prezentare.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 105 Prezentare. B2 și C. Datorită compoziţiei sale ușoare. se freacă între palme – pentru a se crea o senzaţie reconfortantă. ceai. cenuși. Pepenele verde face parte din familia cucurbitaceelor. C. lipide. dar au și întrebuinţări externe – pentru tamponări. Un miros și mai puternic au frunzele care. Întrebuinţări. Pepenele galben Denumire știinţifică: Cucumis melo. spălături. oarecum asemănător cu al dovleacului. Pelinul – utilizat de foarte multă vreme ca un tonic amar. deoarece pot apărea efecte nedorite în plan digestiv și nervos.

firește. Sub formă de cataplasme. Piciorul lupului mai este cunoscut și ca plantă medicinală utilizată împotriva hipertiroidiei. fiind reprezentativ pentru această familie. al convalescenţilor. florile fiind albe cu puncte roșii. Totodată. Acele de pin conţin pinosolvină. în flori. asigurând. decoct. În aplicaţii medicinale. Prin diureza foarte puternică pe care o provoacă. preparatele din frunze de piersic sunt utilizate și în tratamentul unor cancere ale pielii. Piciorul lupului înflorește în lunile iulie și august. Valoare medicinală au.20 metri. Piciorul lupului este o plantă perenă. Este un diuretic rapid. Mugurii sunt bogaţi și în vitamina C. Se prepară infuzie. Prezentare. Înălţimea sa maximă este de 50 metri (Pinus sylvestris). Aparţine familiei rozaceelor. pe marginea apelor. au culoare cafenie. efecte având și în caz de tuse. sirop. Pinul Denumire știinţifică: Pinus montana. extract. Decoctul de frunze este purgativ. fiind printre puţinele fructe care asigură un confort gastric perfect. Conurile. ajungând numai până la maximum șapte-opt metri înălţime. în afecţiuni ale articulaţiilor. ocrotiţi de un înveliș lemnos foarte dur. Pinul crește în zonele alpine și sub alpine. micuţe. ulei volatil. decoct. ce poate atinge 1. Pinul este un conifer de mari dimensiuni. rămân încă puţin cercetaţi. dilatând și tonifiind aceste traiecte. curăţindu-l și aducându-l. Este un arbore de mici dimensiuni. cu sâmburii de migdale. un compus care are proprietăţi bactericide și tuberculostatice. enzime. diuretice. Infuzia din muguri de pin este indicată în tratarea bronșitelor și a reumatismului. Întrebuinţări. Substanţe active importante: în fructe – săruri minerale. Au efecte pozitive în afecţiunile rinichiului. Sâmburii de piersică. o curăţire a organismului. Prunus persica. amigdalină. această infuzie calmează inflamaţiile pulmonare și ale . Frunzele au formă de ace. tulpina fiindu-i muchiată și bogat ramificată. au o culoare roșu-carmin. dar ceva mai mari. Sunt hrănitoare. de circa șapte centimetri lungime. totodată. Pinul înflorește în lunile mai și iunie. Florile. Aparţine. Coaja este roșie-alburie-cărămizie și se exfoliază. vitamine. Pentru uz medicinal se recoltează mugurii de pin. unele asemănări. Frunzele au un peţiol micuţ și sunt ascuţite. ţara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa. în primul rând. Preparatele obţinute din planta numită piciorul lupului pot contribui la buna activitate a t ractului gastro-intestinal. se pare. și prin provocarea și mărirea secreţiilor gastrice. pepenele verde ameliorează suferinţele de gută și reumatism. dar și fructul și sâmburii. la o activitate normală. totuși. dar au. în blocaje stomacale și intestinale. Are un riz om scurt. frunze și sâmburi – ulei volatil. Întrebuinţări. Numele îi vine însă de la Persia. pepenele verde este o binefacere pentru suferinzii de rinichi. Prezentare. Prezentare. În general. cât și pentru cei pletorici sau obezi. Piersicul este originar din China. cel mai utilizat preparat este infuzia. hidraţi de carbon. al contuziilor și arsurilor. Frunzele piersicului au formă eliptică. Piciorul lupului crește în locuri joase și umede. Piersicile sunt recomandate în consumul copiilor. din punct de vedere terapeutic. familiei pinaceelor (abietaceelor). Pinus sylvestris. fiind utilizate cu bune rezultate și în combaterea viermilor intestinali (oxiurii). din care se prepară infuzie. Are o frumoasă coroană piramidală. florile și frunzele. printr-o cură susţinută. decât cele de prun. al anemicilor. în mlaștini. a vezicii urinare.106 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ficatului și a rinichiului. bine dezvoltată. cataplasme. Piciorul lupului Denumire știinţifică: Lycopus europaeus. Întrebuinţări. Substanţă activă importantă: uleiul volatil. acizi organici. depurative. Piersicul Denumire știinţifică: Piersica vulgaris. Aceste preparate se folosesc și în tratamente privind afecţiuni ale căilor respiratorii. în tufărișuri și păduri tinere. laxative. Preparatele din frunze și flori de piersic au acţiune sedativă și antispastică. Fructele piersicului (piersicile) sunt foarte bine suportate de stomac. fapt ce contribuie la o mai bună funcţionare a căilor urinare.

depurativ. uleiul gras. Piperul de baltă înflorește în lunile iulie. Spre toamnă. Piperul de haltă Denumire știinţifică: Polygonum hydropiper. Piperul negru contribuie și la îmbunătăţirea circulaţiei periferice. În pământ. în Europa. circulaţie periferică redusă. hemoroizi. Atunci când este în plină vegetaţie. persicarină. Dacă nu are de ce să se prindă. piretrul are un rizom scurt și gros. Piperul negru este obţinut din fructele ajunse la maturitate. având efecte medicinale indiscutabile. Denumire populară: dintele dracului. Se întrebuinţează. Infuzia de muguri de pin are și acţiune antispastică. în tratamentele afecţiunilor reumatismale. fiind utilizată în producerea insecticidelor. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. august. dar și în tuse. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – piperină. planta are un gust piperat. Deși medicina chineză tradiţională îl folosește de mii de ani. Piretrul. Prezentare. culoarea ei devine roșie. foarte cunoscut datorită flacoanelor cu spray pentru combaterea insectelor. Face parte din familia poligonaceelor și poate ajunge până la înălţimea de un metru. Tulpina. Din loc în loc. se întinde pe pământ. gripă. Aparţine familiei piperaceelor și crește în zonele tropicale. antiseptic. cu succes. care se obţine din fructe coapte. Crește în flora spontană. Este o plantă iubitoare de uscăciune și lumină. ulei volatil. originară din Croaţia. hipertensiune arterială. dar necoapte și uscate. după ce acestora li s-a îndepărtat coaja (pericarpul). o liană perenă. Piperul este tonic. de asemenea. În reţetele și aplicaţiile din medicina chineză. ramnazină. având calităţi antiinflamatoare și descongestionând aria pulmonară. Condiment aproape indispensabil. Mugurii de pin se folosesc și la producerea de bomboane medicinale. infuzia de pin are influenţă favorabilă în funcţionarea rinichiului. Piperul negru Denumire știinţifică: Piper nigrum. Substanţe active importante: hiperină. La rândul său. cavicină. dispuse în ciorchine. Este o specie iubitoare de umezeală. fiind ramificată. Pyrethrum cinerariaefolium. are o înălţime medie pentru o erbacee – circa 40 cm. Diuretică. fiind indicate în hemoragii (inclusiv hemoragii digestive). Se și cultivă. de asemenea. Preparatele obţinute din piper de baltă au acţiune hemostatică și emenagogă (influenţează desfășurarea ciclului menstrual). febră. Prezentare. . Tulpina piperului este lungă și subţire. ca stimulator al imunităţii. Prezentare. Este. Florile se prezintă sub forma unor capitule. Întrebuinţări. piperul intră în compoziţia preparatelor afrodiziace. Este folosit. asemenea rugilor de mure. Florile sunt mici și albe.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 107 căilor respiratorii. ușor cărnoase. Piperul conţine multe alte substanţe cu impact puternic asupra organismului. Frunzele sunt ascuţite. dar poate avea flori și mai târziu. Piretrul înflorește mai ales la sfârșitul primăverii și începutul verii. Piretrul Denumire știinţifică: Chrysanthemum cinerariaefolium. Uleiul esenţial conţine poligonon. ca plantă. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori și frunze. Întrebuinţări. în locuri umede. este o plantă perenă din familia compozitelor. fiind un bun dezinfectant pentru tractul respirator. ca plantă medicinală. de culoare argintie spre verzui. ulei esenţial. fiind albe la exterior și galbene la interior. Piperul este o plantă puternic aromată. fiind întâlnit. piperamide. infuzia de ace de pin acţionează în tuberculoză. iar fructele au forma unor boabe. și în Orientul Mijlociu. un bun dezinfectant al căilor urinare. de unde și numele de piper. de culoare neagră la maturitate. septembrie. piperul este încă puţin utilizat. tulpina de piper de baltă prezintă noduri. relaxant. proteinele. Ceva mai greu de produs este piperul alb. iar florile se grupează sub formă de spic. printre care se află oleorezina. piperul este. Piperul de baltă este o erbacee anuală. stimulative mai ales pentru bărbaţi. în culturi.

Fructele acestei plante au formă de elipsă și sunt. este o plantă foarte puternică. de la specia de plop negru se recoltează . fiind de găsit doar în sudul Dobrogei. Substanţe active importante: elaterina (substanţa care face fructul să explodeze și să arunce seminţele. Cu extractele din această plantă se tratează o boală grea. Rizomii de pir sunt recoltaţi și pentru utilizări în industria farmaceutică sau în cea alimentară. în schimb. iar ramurile sunt apropiate de tulpină. În combinaţie cu alte plante medicinale. cuvântul vine de la grecestul elater = care împinge) Întrebuinţări. Plopul negru Denumire știinţifică: Populus nigra. cu peţiol lung. evoluţii remineralizante. implacabil. gume. consistente. Coaja este cenușie-argintie. Tulpina sa este dreaptă și puternică. din care se extrage sucul. la fel ca tulpina. din rizomi de pir se fac siropuri. Florile sunt galben-verzui. ce se formează în perioada rece. bere. o nouă plantă. pe litoralul Mării Negre. un înlocuitor de cafea. zaharuri. antimicrobiană. esteri. datorită rădăcinilor sale. Frunzele au formă triunghiulară și sunt dinţate. detoxifiantă. Pentru farmacia verde se recoltează rizomii. răgălie. Plopul înflorește în lunile martie și aprilie. Pirul Denumire știinţifică: Agropyron repens. Pirul. Frunzele pirului sunt liniare. foarte mici. fiind recomandate diabeticilor. dar rămâne culcată pe sol în toată perioada de vegetaţie. Atunci când ajung la maturitate. În urma tratamentului cu pir se remarcă. Pirul acţionează într-o serie întreagă de afecţiuni: reumatism. o buruiană foarte dăunătoare pentru culturi. din rădăcinile sale va răsări. aparţinător familiei gramineelor. Preparatele pe bază de piretru sunt folosite în combaterea viermilor intestinali. Ceaiurile de pir sunt laxative. Prezentare. Multă vreme. vitaminele A și B. plesnitoarea înflorind toată vara. Prezentare. În flora din România se întâlnesc trei feluri de plopi: plopul alb (Populus alba). de un verde închis. Foarte rezistent este și rizomul care. Această boală se manifestă prin acumulare nefirească de lichid (apă) în cavităţile naturale ale organismului sau în unele organe. la rându-le. Denumire populară: plop plutaș. gută.50 metri și poate fi socotită nemuritoare. acesta din urmă având și calităţi medicinale. grâul mâţii. naturiștii prepară decoct. plopul tremurător (Populus tremula) și plopul negru (Populus nigra). Tulpina este consistentă. amidon. mai ales la nivelul sistemului osos. Plesnitoarea este o plantă mai puţin prezentă în flora spontană din ţara noastră. este. numită hidropizie. până la un metru. Face parte din familia cucurbitaceelor. saponine. aruncând seminţele la distanţă relativ mare. săruri de potasiu. precum și a râiei și păduchilor laţi. grupate în spice. pirul contribuie la realizarea unor importante ceaiuri medicinale. acid salicilic. Plopul aparţine familiei salicaceelor și este unul dintre cei mai înalţi arbori din România.108 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: piretrine. Plesnitoarea Denumire știinţifică: Ecballium elaterium. Pirul este căutat și în medicina tradiţională veterinară – elimină calculii. Denumiri populare: chir. infuzia a fost cel mai utilizat preparat. febrifugă. sunt ovale și ușor lanceolate. De pildă. dacă este tăiat. cărnoase. răceli. Pentru terapii se utilizează fructele verzi. Întrebuinţări. Poate ajunge până la 1. în industria alimentară. Florile au formă de amenţi (mâţișori). păroase. Ori de câte ori partea aeriană a pirului este distrusă. bronșite. aspre. iar frunzele. extract. păroase și. va da noi tulpini sau chiar plante separate. Întrebuinţări. boli de rinichi. Denumire populară: castravete sălbatic. o valoroasă plantă medicinală. ceaiuri și chiar infuzie. de asemenea. de asemenea. Plesnitoarea este o erbacee anuală. cinerine. mai nou punându-se accentul pe decoct. Din acești rizomi. Pirul. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. Florile sunt galben-verzui. aceste fructe plesnesc. în stomacul animalelor. Prin urmare. Preparatele din rizomii de pir au acţiune diuretică.

limba vecinului. Podbalul este utilizat în terapii deoarece este emolient și fluidizant. sirop expectorant. salicina. se obţin sirop. Se remarcă prin rizomul puternic și foarte lung – circa un metru. antiseptice. asarona. flebita. Pochivnicul este o erbacee perenă. Rizomul și frunzele sunt partea din planta de pochivnic care prezintă interes din punct de vedere medicinal. Prezentare. deci. antiinflamatoare. dar și la o anume reglare a tonusului nervos. înălţimea ei la maturitate fiind între cinci și 15 cm. un bun antireumatic și un dezinfectant al căilor urinare. cenușoară. Pochivnicul crește în locuri umede. compusul specific fiind tusilagina. steroli. silicoza. Preparatele de plop negru sunt cicatrizante. rizomul se macină și se obţine o pulbere. unguent. în surpături. de aceea. Amestecate cu tutun. taninuri. De asemenea. Întrebuinţări. relaxând și igienizând zona pulmonară. de culoare grena. necesară preparării unei infuzii. Podbulul Denumire știinţifică: Tussilago farfara. inflamaţii ale căilor respiratorii. adică mugurii. Denumiri populare: popâlnic. crisina. sirop. De reţinut. Întrebuinţări. iar tulpina aeriană – dreaptă și scurtă. totodată. tulburările digestive ușoare. substanţe albuminoide și bactericide. Plopul este. Prezentare. pe soluri bogate în calcar. Substanţe active importante: uleiul eteric. Denumiri populare: brusturel. Cu pochivnic se intervine și în alte afecţiuni pulmonare. a bolilor de rinichi și arsurilor. în special pentru curăţirea și întreţinerea tenurilor grase. diuretice.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 109 partea care are valoare medicinală. erupţiile cutanate. și au formă de rinichi. mult înaintea frunzelor. Podbalul se folosește și în tratamente cosmetice. Alte preparate obţinute din pochivnic: praf de strănutat (în combinaţie cu pulberi de la alte plante medicinale). nevralgii. Frunzele sunt mari. antiseptic și antispastic. faptul că podbalul este eficient. a astmului. În vârful tulpinii se află floarea. contribuind astfel la curăţarea și aerisirea căilor respiratorii. Podbalul înflorește toată primăvara. asarita. Cu preparatele de plop negru se obţin rezultate în tratarea bronșitelor acute. Pochivnicul este vomitiv. frunzele uscate de podbal servesc la fabricarea ţigărilor antiastmatice. preparatele obţinute din pochivnic vor fi manevrate cu atenţie. expectorant (puternic). macerat. suc de plantă. urmând a fi folosite numai sub îndrumarea specialiștilor. în primul rând. sub formă de băi și împachetări. tusea și chiar emfizemul pulmonar fac parte dintre afecţiunile care se tratează și cu podbal. În anumite condiţii. expectorante. din familia aristolochiaceelor. Asarona este o substanţă toxică și. Această plantă iubește umezeala și de aceea va putea fi găsită în adâncituri de teren. Se obţin și alte preparate: tinctură. Produce strănut. . pulbere de rizomi. purgativ și expectorant. ulei volatil. suc sau ceai realizate în combinaţie cu alte plante medicinale. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. florile având culoarea galbenă. Substanţe active importante: inulină. Pochivnicul Denumire știinţifică: Asarum europaeum. acute sau cronice. în număr de două. din care se prepară o infuzie. de mici dimensiuni. Din aceste părţi ale plantei de podbal se obţin următoarele preparate: infuzie. pe malul râurilor. Primele flori de podbal apar foarte devreme. Substanţe active importante: glucozizi. frunzele și rizomul. piperul lupului. Se mai tratează cu podbal și răgușeala. decoct. Efectul terapeutic al pochivnicului este puternic. Se folosește și în caz de sciatică. traheita. dischinezia biliară. Se folosește în tratarea bronșitelor cronice. Întrebuinţări. în tuse convulsivă. tanin. în șanţuri. extract moale. macerat. a hemoroizilor. numeroase săruri minerale. în bolile respiratorii. planta fiind unul dintre vestitorii primăverii. Podbalul este o plantă micuţă (o erbacee din familia compozitelor). dextrină. Are acţiune antiseptică asupra aparatului respirator și reduce spasmele în bronșită. Mugurii de plop revitalizează organismul și contribuie la buna desfășurare a p roceselor digestive. Laringita. Rizomul acestei plante este târâtor.

în mod obișnuit. săruri minerale. iar pulpa fructului se consumă ca atare. Portocalul este o plantă de climă blândă. Substanţe active importante: anemonină. flori și coaja fructului se prepară infuzie. Florile. se folosește pentru extragerea sucului sau chiar se gătește. în formă de elipsă. scorombar. acizi organici. acoperită de perișori. cu precădere. Florile sunt albe și seamănă cu cele de prun. Fructele. florile fiind albastre. Întrebuinţări. cărnoase. În tradiţia populară. corcodel. Denumire populară: trei răi.110 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Popâlnicul iepuresc Denumire știinţifică: Hepatica nobilis. Din punct de vedere al virtuţilor medicinale. proteine. Este un arbore cu înălţime redusă. Frunzele portocalului sunt mici. fiind. soluţii apoase. ușor cerate. Fructele de porumbar au întrebuinţare și în bucătărie – se folosesc pentru . deranjamente stomacale. întărește capilarele și ușurează circulaţia periferică. fructele. care înflorește primăvara de timpuriu. diuretice și antidiareice. Porumbarul crește la marginea pădurilor. Fructele sunt un bun tonifiant pentru stomac și au influenţe benefice în dischinezii biliare. preferând terenurile calcaroase. Din frunze. Substanţe active importante: în flori – glucozidă diuretică. uneori mai mult. alături de lămâi. cu petale mari. fiind folosite. obezitate. Datorită compușilor săi. chiar montane. în afecţiuni pe fond nervos. împărţite în trei lobi. având. în fructe – zaharuri. stomatite. Tulpina este foarte ramificată. Prezentare. rotunde. reprezentativ pentru zona mediteraneană. în flori și coaja portocalelor – uleiuri volatile. depurative. spasme. Portocalul face parte din familia rutaceelor. boli de rinichi. cu succes. Popâlnicul iepuresc înflorește în martie și aprilie. Porumbarul este un arbust de doi-trei metri înălţime. Consumul de portocale sporește rezistenţa faţă de bolile infecţioase. gingivite. laxative. în culoare albastru-brumat. pe terenuri accidentate. în frunze – hesperidă. Popâlnicul iepuresc este o plantă micuţă. Frunzele sale. în tufărișuri. Substanţe active importante: în portocale – hidraţi de carbon. popâlnicul iepuresc este puţin studiat. popâlnicul iepuresc este cunoscut ca având efecte pozitive în bolile de ficat. artrita. Florile au culoare albă și miros foarte plăcut. Preparatele pe bază de flori acţionează în tusea convulsivă și în hipertensiunea arterială. Fructele sunt cunoscute și ca detoxifiant în boli ca uremia. Este un arbore originar din Orientul îndepărtat. Întrebuinţări. taninuri. încă înainte de a înfrunzi. Pulpa de portocală are și proprietăţi antihemoragice. acizi organici. Din coajă și frunze se obţine un decoct. sunt bune de cules toamna. având efecte calmante și relaxante recunoscute de multă vreme. au marginea ușor crestată. A fost aclimatizat în Europa în primele secole de după anul 1000. Prezentare. stări de agitaţie ușoară. prin poiene. mici. vitamine (mai ales vitamina C). Aparţine familiei rozaceelor. sedative. Crește în flora spontană din zonele mai înalte. Preparatele pe bază de frunze. frunzele și coaja de porumbar au valoare medicinală. Preparatele medicinale obţinute din porumbar sunt depurative. Denumiri populare: spin. Întrebuinţări. de unde și numele de hepatica. la prepararea unui ceai cu totul deosebit. poţiuni. Este o plantă cu aspect foarte plăcut. rămân verzi și în anotimpul rece. florile. pulpa fructului și coaja acestuia. Portocalul Denumire știinţifică: Citrus aurantium. guta. pe fâneţe. Preparatele pe bază de portocal dau rezultate pozitive în afecţiuni cardiace. fiind ceva mai mici. camferină. vitamina C (în cantitate mare). în jur de patru-șase metri. febră. săruri minerale. Prezentare. Face parte din familia ranunculaceelor. flori și coajă de portocală sunt indicate. această plantă poate fi toxică. în afecţiuni ale vezicii urinare. cât și din fructe se prepară infuzie și decoct. Porumbarul Denumire știinţifică: Prunus spinosa. săruri minerale. Atât din flori. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. Frunzele. zaharuri.

Tradiţia culinară bazată și pe consumul de praz este foarte veche în zona Mării Mediterane și în regiunile din apropierea acesteia. gută. mătasea de porumb conţine surprinzător de multe substanţe: ulei volatil. fragedă. PP.50 metri. Pentru terapii. Valoare sa medicinală este pusă în evidenţă chiar și atunci când este folosit. tulburări digestive și chiar insuficienţă cardiacă. Aceste terminaţii lungi. Frunzele sunt eliptice. B2. înaltă până la 40 – 50 cm. Prazului i s-au descoperit și proprietăţi antihemoragice. albe sau alb-verzui. Mierea de prun este un adevărat medicament. Prezentare. Frunzele sunt lungilanceolate. acţionând și în afecţiunile reumatice. oligoelemente. adică face bila mai activă. și ca un bun pansament digestiv. cistită. asemenea mărului. Mătasea este partea medicinală cea mai valoroasă a porumbului. Aparent atât de neînsemnată. celuloză. Floarea femelă este știuletele. calculoză renală. formată din frunze răsucite. Pentru uz medicinal se prepară sirop. ramificată. zaharuri. Prazul este o plantă legumicolă ce aparţine de familia liliaceelor. metrite. fiind căutate de albine. ca aliment. reumatism. Poate atinge o înălţime de 2. decoct. Prunul Denumire știinţifică: Prunus domestica. tulburări de menstruaţie. un adevărat fruct minune. bioxid de siliciu. În pământ. vitamina C. Substanţe active importante. acizi. Originea prazului este în zona Mediteranei. Prunul își are originile în Caucaz și în Persia. Denumire populară: perj. sedativă. Mâncarea de praz este recomandată în dieta obezilor. sudorifică. prin fermentare și distilare. Porumbul este una dintre cele mai cunoscute plante. care are niște terminaţii lungi. de asemenea. ulei volatil. având și . Prazul este laxativ. dischinezie biliară. bătături. hemostatică. apar în aprilie. macerat. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. suculentă. Din punct de vedere medicinal. Afecţiunile în care se poate utiliza infuzia de mătase de porumb: boli hepatice. o băutură alcoolică. Pentru consum alimentar. expectorant. aceste flori lungi nu sunt altceva decât mătasea de porumb. mătasea de porumb are o serie întreagă de calităţi – este diuretică. mai harnică. cât și pentru uz medicinal se folosește toată planta. pruna fiind. pulmonare. manită. caroten. păpușoi. vitaminele C. Floarea din vârful porumbului. Denumiri populare: cucuruz. mătasea de porumb are și un puternic efect colagog. faringită. săruri minerale. Aplicaţii medicinale cu praz se fac și în caz de hemoroizi. prazul are și virtuţi cosmetice. tuse. dar și a acelora care suferă de anemie sau de funcţionare defectuoasă a sistemului digestiv. Florile. Principalul domeniu de tratament cu mătasea de porumb – afecţiunile renale și cele ale aparatului urinar. mucilagii. Substanţe active importante: proteine. fiind folosit pentru curăţirea și îngrijirea tenului. săruri de potasiu și calciu. Infuzia din mătase de porumb este un stimulent și pentru activitatea ficatului. cardiace.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 111 prepararea de compoturi și dulceaţă. saponine. remarcându-se prin tulpina sa groasă. Preparatele pe bază de praz pot fi folosite. Preparatele medicinale pe bază de praz sunt utile în combaterea afecţiunilor respiratorii. decongestiv. abcese. iulie sau chiar august. În gospodăria ţărănească tradiţională se prepara din fructele de porumbar un fel vin și chiar se obţinea. Întrebuinţări. calmant. Florile sunt unisexuate și au formă de inflorescenţe. vitaminele B1. substanţe grase. pur și simplu. Prazul este o plantă bienală. Influenţează în bine activitatea rinichiului și a căilor urinare. Prezentare. Face parte din familia rozaceelor. Înflorește în lunile iunie. este floarea masculină. Prunul este un arbore foarte cunoscut și foarte preţuit. antiseptic. prazul are un bulb. Porumbul Denumire știinţifică: Zea mays. E și K. Mai mult decât atât. Prezentare. Prazul Denumire știinţifică: Allium porrum. De asemenea. cu marginile fin crestate. Întrebuinţări. diuretic. din mătasea de porumb se prepară o infuzie. metroragii.

a rinichiului. celuloză. Se prepară decoct. care se recoltează tot în perioada de maximă vegetaţie. decongestive. caroten. cât și pentru rinichi. macerate. macerat. dar se și poate cultiva. zaharuri și hidraţi de carbon. miezul sâmburelui. de asemenea. prin pădurile de deal și câmpie. mucilagii. Răchita roșie se găsește în flora spontană. coaja. anemicilor. reconfortante pentru întregul organism. precum și florile (mâţișorii). au culori diverse. Prunele sunt tonice pentru sistemul nervos. adică banalele prune. celor care au imunitatea slăbită. remarcându-se printr-o dezvoltare impresionantă – poate ajunge până la doi metri înălţime. Fructele. Florile. dar și pe locuri pietroase. . Frunzele sunt lanceolate. Face parte din familia salicaceelor. totodată. Florile au forma unor amenţi (mâţișori) mici. Pufuliţa este o erbacee din familia onagraceelor. infuzie. mucilagii. numai frunzele. Răchita roșie crește în locuri umede. având. specialiștii recomandă cure de prune. microelemente (potasiul în cantitate însemnată). în perioada de la mijlocul primăverii. roșioară. astenicilor. Pufuliţa Denumire știinţifică: Epilobium hirsutum. Din frunze și coajă se prepară decoct. Prunele au capacitatea de a reechilibra activitatea digestivă. însă. Preparatele medicinale. macerat. având efecte depurative atât pentru ficat. pe malul apelor curgătoare. dar și mâncărurile pe bază de prune contribuie și la buna funcţionare a ficatului. Valoare medicinală au și frunzele. uneori. reumatismul. pentru utilităţi meșteșugărești (împletituri). preparatele din pufuliţă au puteri medicinale de excepţie. cum ar fi ciroza și hepatita cronică. Pufuliţa păroasă înflorește în lunile iunie și iulie. Denumire populară: pufuliţa păroasă. au formă eliptică și o lungime de circa 10-12 cm. aurii. obezitatea. Crește și în flora spontană. fructul fiind o capsulă. acizi organici. Pentru afecţiuni cum ar fi hipertensiunea. frunzele. facilitând procesele digestive și acţiunea enzimelor. pulbere din scoarţă. mari. precum și în gastrite. vitamine. pectine.112 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC un gust cu totul deosebit. Uscate. prunele conţin. Efecte medicinale asemănătoare au și preparatele realizate din planta numită zburătoare (Epilobium angustifolium). Este ușor de identificat după culoarea galben spre roșu sau chiar roșie a ramurilor tinere. și proprietăţi diuretice. Valoare medicinală au fructele (pulpa de prună). glucozide. sau chiar o tufă mai dezvoltată. a cărui înălţime poate ajunge până la patru metri. sunt. fiind recomandate în boli grele. S-au obţinut rezultate favorabile și în afecţiunile prostatei. Substanţe active importante: flavone. Întrebuinţări. în preajma apelor. în lunci și zăvoaie. Pentru uz medicinal se recoltează coaja. Pentru nevoi medicinale se recoltează și se prelucrează partea aeriană a plantei. în cantitate mare. Răchita roșie este un arbore pitic. Frunzele acestei plante sunt mari. ateroscleroza. decoct. iar din celelalte se poate obţine infuzie. a splinei. Sunt recomandate a fi consumate proaspete. R Răchita roșie Denumire știinţifică: Salix purpurea. Substanţe active importante: ulei volatil. convalescenţilor. Substanţe active importante: hidraţi de carbon. petalele florilor. Prunul este un arbore foarte răspândit în România. mai ales în zonele de deal și submontane. mai ales de pe ramurile tinere. extracte. de culoare roșie. laxative. unde există mari livezi. deci când planta este plină de sevă. petalele având circa doi cm lungime. acid salicilic (salicilină). Întrebuinţări. Această plantă este iubitoare de umezeală și de aceea va fi întâlnită pe marginea apelor. tanin. Denumire populară: răchită. suc. Potrivit unor specialiști. cu mici crestături pe margine. care se dezvoltă în perioada martie-aprilie. Prezentare. Prezentare. dar și uscate.

în schimb. analgezică. Își are originea în Asia. astringentă. antifermentative și pot fi considerate un adevărat antibiotic. Planta este mult căutată de albine. în asemenea caz. Înălţimea sa. colină. făină. stările depresive. Aparţine familiei poligonaceelor. cicatrizantă. Substanţe active importante: ulei volatil. răchita roșie este un antireumatic foarte eficient. un extract. vârfurile tinere. Acest fapt a fost și este posibil datorită salicilinei din coaja de răchită roșie. și se află la subsuoara frunzelor. Reventul Denumire știinţifică: Rheum officinale.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 113 Întrebuinţări. un glicozid cu acţiune antireumatică și antifebrilă. revitalizându-l și echilibrându-l. amidon și foarte mult tanin. ca erbacee. Preparatele din răculeţ au calităţi diuretice deosebite. Partea medicinală a plantei este rizomul. Răculeţul se folosește. să menţionăm faptul că multă vreme a fost utilizată ca principal mijloc de reducere a temperaturii și a tulburărilor generate de febră. Prezentare. Prezentare. gripele. Cât despre calităţile antitermice ale acestei plante. Datorită compușilor din coaja ei. care se recoltează în luna mai. Florile sunt albroșietice și sunt dispuse în partea terminală a plantei. precum și în septembrie. febra. În general. într-o inflorescenţă sub formă de spic. Efecte medicinale asemănătoare cu ale răchitei roșii au încă două specii de salcie: salcia sau răchita albă (Salix alba) și salcia fragedă (Salix fragilis). în locurile unde crește și răchita roșie. din care se prepară infuzie. Întrebuinţări. ulceraţiile pielii. asigurând o primenire a organismului. băile cu decoct de coajă de răchită roșie. Răculeţul este o erbacee târâtoare. pentru salate. inclusiv rizomul. Prezentare. fiind întâlnit în flora spontană din nordul Chinei. perenă. Are un rizom lemnificat. cicatrizante. hemoragii gastro-intestinale. prin urmare. În anumite zone ale României. fiind socotită ca un fel de chinină. Întrebuinţări. deja adoptate și de naturiști. hemoragiile hemoroidale. Preparatele medicinale de răchită roșie se folosesc în afecţiuni precum reumatismul. uneori fiind aproape albe. frunzele tinere și rizomii de răchitan se utilizează ca zarzavaturi.50 metri. glucozide. de cele mai multe ori grupate. Răchita roșie este hemostatică. nevralgiile. Rizomul este gros și bine dezvoltat. tulpină puternică. Denumire populară: rubarbă. lemnușcă. Acest tratament va fi cu mult mai eficient dacă răchita roșie se va combina cu alte plante medicinale antireumatice. fiind o meliferă cunoscută. Trăiește circa 10 ani și este . reventul apare numai sub formă cultivată. Aceste două specii se găsesc. Substanţe active importante: acizi. În România. o formă de terapie plăcută și eficientă fiind. muchiată. Aceste preparate sunt eficiente și în caz de dizenterie. Florile au culori roșu-violet sau roz. este impresionantă – peste 2. Reventul este o legumă mai puţin cunoscută. rănile greu vindecabile. celebră fiind. decoct. frunze opuse – în cea mai mare parte lanceolate. De asemenea. Aparţinând familiei litraceelor. Răculeţul Denumire știinţifică: Polygonum bistorta. Preparatele din răchitan au calităţi antiseptice. iar tulpina poate ajunge până la un metru lungime. Este o erbacee perenă ce aparţine de familia poligonaceelor. rabarbură. pentru proprietăţile sale medicinale. ca depurativ general. întâlnită în flora spontană din zonele subalpine și alpine. efectele medicinale ale plantei ţin de sectorul curăţenie internă și detoxificare a organismului. guta. Răchitanul înflorește pe toată perioada verii. pe marginea apelor. Răchitanul Denumire știinţifică: Lythrum salicarial Denumiri populare: floarea zânei. de obicei. Din acest rizom și din rădăcini se prepară decoct. hemostatice. antidiareică. un vin medicinal. insomniile. în mlaștini. virozele. ulcere. sunt utile și în ameliorarea unor boli de plămâni. extract. Pentru nevoi medicinale se folosește toată planta. Rheum palmatum. derivaţi flavonici. răchitanul este o specie de erbacee perenă. Crește în locuri umede. necesar inclusiv în reglarea activităţii gastro-intestinale. în terenuri accidentate cu umezeală multă.

sirop. mai ales. tuse. care apar la începutul verii. fiscion. goală pe dinăuntru. dischinezie. microelemente. Seminţele de ricin conţin și ricină – o toxină vegetală foarte periculoasă. microelemente. De altfel. vitamine. tusea. Ridichea Denumire știinţifică: Raphanus sativus (ridichea roșie). rizomii vor fi curăţaţi de coajă.50 metri înălţime. peţiolul fiind lung și puternic. gută. violete. Face parte din familia euforbiaceelor. dizenteria. astm bronșic. Originar din Af rica. Reventul este folosit și în alte afecţiuni. anuală. Folosită. în mod curent. proteine. din care se prepară o pulbere. Tradiţia medicinii populare situează rizomii de revent printre cele mai importante remedii utilizate în bolile de rinichi și de stomac. crizofaneină. Preparatele de ridiche contribuie. Ricinul are. Fructul de revent este o nuculă. Fructul. Ridichea este una dintre cele mai vechi plante cultivate. roșii. precum și o substanţă specifică numită reină. vitaminele A. Pentru consum alimentar se utilizează peţiolul frunzelor și. Ricinul Denumire știinţifică: Ricinus communis. printre care hidropizia. acizi organici. Rizomii și rădăcinile se recoltează îndeosebi de la plantele care au trecut de șase ani. dar și cu multă precauţie. dar care se dă și prin răzătoare. Pentru a se obţine preparate medicinale de bună calitate. citric. rafanol. Frunzele de ridiche sunt fragede și crestate. valoare ornamentală și medicinală. oxalic. stomacul leneș. Specialiștii consideră ca fiind foarte importantă prezenţa acidului lactic. proteine. Pentru nevoi medicinale se folosește uleiul (sau untul) de ricin. de asemenea. fiind un adevărat agent revulsiv. care aglutinează globulele din sânge. ulei volatil. lactic. sucurile de ridiche pot fi ușor de consumat. dezvoltate. Ridichea acţionează asupra organelor interne și din exterior. frunzele – când sunt tinere și mici. utilizat în aplicaţii locale. B1. cu peţiolul lung. . B2 și C. cum ar fi impotenţa. și în alimentaţia din zilele noastre. Prezentare. Substanţe active importante. Pentru utilizări medicinale se recoltează rădăcinile și rizomii. iar florile apar grupate. Aparţine de familia cruciferelor și este caracterizată printr-o rădăcină îngroșată. bilei. în mod obișnuit. Este vorba. Combinate cu miere. Substanţe active importante: cantităţi semnificative de zahăr. colecist. valoarea sa ca plantă oleaginoasă face ca ricinul să fie plantă cultivată. conţine seminţe bogate în ulei. acid malic. cu o înălţime de până la doi metri. Denumire populară: căpușă. Are o rădăcină pivotantă. ridichea revine în atenţie și ca plantă medicinală. în Antichitate fiind considerată o adevărată delicatesă la masă. Tulpina este cilindrică. Rădăcina de revent este cunoscută ca un bun agent laxativ și purgativ. precum și o ramificaţie de rădăcini consistente. Ricinul este o plantă erbacee. pentru a fi consumată imediat sau pentru a se prepara un bandaj. lipsa de poftă de viaţă. Întrebuinţări. Întrebuinţări. roșie sau albă. Reventul are un rizom bogat. Întreaga plantă este uriașă – ajunge la 2. ulei volatil. formează un panicul și au culoarea purpurie. emodină. rinichilor. din care se prepară suc. în luna iunie. B2. Prezentare. indigestia. Unii specialiști nu recomandă frunzele de revent pentru consum alimentar. tanin. cele bazale având chiar și un metru lungime. vitamina C. Ridichea este o erbacee bienală. reocrisină). despre ridichea neagră. aceștia fiind principalul agent laxativ. iar florile. Întrebuinţări. fiind recomandate suferinzilor de litiază biliară sau renală. Florile de ricin sunt de diferite culori – verzi.114 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC avantajoasă pentru utilizare în bucătărie. puternică. Frunzele de revent au dimensiuni impunătoare. Rădăcinile și rizomii reventului au un gust foarte amar. hidraţi de carbon. Substanţe active importante: foarte mult potasiu. Uleiul (untul) de ricin este un purgativ foarte eficient. neagră. Frunzele sunt palmatlobate. lipsa poftei de mâncare. paraziţii intestinali. putând fi recoltată din primăvară și până în toamnă. reumatisme. sub formă de capsulă cu ghimpi. Reventul conţine vitaminele B1. ricinul a fost aclimatizat și se cultivă și în România. Procentul de ulei din seminţele de ricin este foarte mare – până la 50 – 53 la sută. Raphanus niger (ridichea neagră). tocoferol. foarte rar. dar și un remediu în multe afecţiuni. la buna funcţionare a ficatului. alungită sau sferică. În rădăcină se găsesc compuși antrachinonici (acid crizofanic.

Proprietăţi medicinale au scoarţa de pe rădăcini. Contribuie la revigorarea organismului. în număr mare. Arum orientale. au culoarea roșie. tanin. tanin. la oprirea hemoragiilor. glucozide. fiind deosebit de frumoase. Rodiile sunt recomandate pentru consumul curent. Prezentare. Rodiul este spinos și are frunze lucioase. la cicatrizarea rănilor. Denumire populară: calendarul codrului. a blocajelor intestinale. Rogozul Denumire știinţifică: Carex riparia. Rodul pământului Denumire știinţifică: Arum maculatum. pectine. precum și într-o serie întreagă de afecţiuni dermatologice. amidon. cum ar fi ulcerele cutanate. Din acest motiv. Datorită conţinutului de aroină și conicină. iar celor care au dureri de ficat să aplice ridichi. în fructe – vitamina C (în cantitate mare). lipsa de poftă de viaţă. Seminţele se pisează. prin culturile de grâu. infuzie. rodul pământului este o plantă otrăvitoare. cu peţiolul lung. biliară și renală. și fructul bine maturizat. celor bolnavi de pneumonie li se recomandă să pună bandaje de ridichi în dreptul plămânilor. Bine mărunţiţi sau maceraţi. Carex arenaria. Întrebuinţări. lanceolate. Inflorescenţa este un spic alb-gălbui care se dezvoltă în lunile aprilie. Substanţe active importante: în rădăcină – peletierină. iar fructele se consumă ca atare. în zone umbroase și umede. cu acţiune directă asupra dureroaselor pietre din ficat și din rinichi. Aceste aplicaţii simple pot duce la descongestionarea organelor interne și la îmbunătăţirea funcţionării lor. decoct. bobocii florali au efecte pozitive și în tricomonază. . pentru preparate medicinale. folosită ca revulsiv în reumatisme – se spune că scoate cu succes durerea din oase și încheieturi. Fructele de rodul pământului sunt niște boabe roșii. substanţe grase. De altfel. mai și iunie. ridichile îmbunătăţesc și activitatea din stomac și din tractul digestiv. Frunzele sunt mari. dar mai puţin pronunţate. diaree. însă. seminţele. Ridichile roșii și albe au aceleași proprietăţi medicinale cu ale ridichii negre. Își are originea în Persia și Mesopotamia. care se recoltează primăvara foarte devreme. înălţimea sa obișnuită fiind de trei-cinci metri. fiind indicate în astenii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 115 Astfel. rodiul este un arbust din familia punicaceelor. fiind un reechilibrant stomacal și intestinal și o sursă bună de vitamina C. conicină. Rodul pământului crește prin păduri. principalele lor zone de influenţă benefică fiind. bune diuretice și au proprietăţi antialergice. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită aroină. de formă cilindrică. tăiate felii sau rase. cele hepatică. groase. se numește rodie și mai este cunoscut și sub numele de granată. celuloză. puternic clorofilate. Sunt. Consumate ca aliment. s-a dovedit că rodiile sunt și un agreabil tonic cardiac. Preparatele din coaja de pe rădăcini pot contribui și la reducerea febrei. Florile. Fructul său este original ca structură. Pentru nevoi medicinale se folosește rădăcina (tuberculul). Această plantă are în sol un tubercul bine dezvoltat. Unii specialiști recomandă. rareori de formă ovoidală. Ușor de găsit în zona mediteraneană. acid citric. Rodiul / Rodia Denumire știinţifică: Punica granatum. în unele boli respiratorii (astmul pulmonar). bobocii florali. epuizare. Decoctul de coajă de rădăcină va fi folosit cu precauţie – poate produce intoxicaţii. de asemenea. minerale. în dreptul ficatului. dizenterie. muciiagii. acizi. Scoarţa de pe rădăcini – principala parte cu valoare medicinală – este preparată și administrată pentru combaterea teniazei și a dizenteriei. Preparatele pe bază de rodul pământului sunt utilizate în tratarea hemoroizilor. Prezentare. Întrebuinţări. Rodul pământului este o erbacee perenă. Se prepară pulbere. Menţiune aparte pentru ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum). unele greu de remediat. lucioase. Paraziţii intestinali pot fi neutralizaţi și cu bobocii florali ai rodiului. rodiul este o plantă ornamentală foarte apreciată. Ridichea sălbatică este o buruiană care crește. adesea. fructele.

mai ales a lucidinei. purpurină. Uleiul volatil extras din frunzele de roiniţă se folosește în industria medicamentelor. roiște. camfor. extracte. este o erbacee iubitoare de umezeală. Frunzele sunt lanceolat-eliptice. Roiniţa înflorește toată vara. Roiba este cunoscută ca un agent pentru dizolvarea anumitor categorii de calculi renali. și mai ales fără supraveghere. Din punct de vedere medicinal. în pământuri înţelenite. Această plantă crește pe pârloage. garanţa. antispastică. Roiniţa Denumire știinţifică: Melissa officinalis. Roiba este o plantă erbacee întâlnită în flora spontană. decoct. suc. este lemnificat. de culoare brun-gălbuie. Mulţi naturiști consideră rogozul o plantă fără prea mare importanţă medicinală. Se administrează intern. citroneol. principii amare. antiseptică și cicatrizantă. pe fâneţe și poieni. are patru muchii. sedativă. Rogozul. preparatele de roibă se vor administra numai sub supravegherea specialistului. pe marginea drumurilor. ci și în sensul reechilibrării și bunei funcţionări a întregului rinichi. o plantă din familia ciperaceelor. alizarină. diuretice și sudorifice. lucidină. Întrebuinţări. în luminișuri. din care se prepară infuzie. Florile. Substanţe active importante: câteva glucozide – galiozină. Din această plantă se obţine o pregnantă culoare roșie cu care. Substanţe active importante: ulei volatil. și rizomul. preferând locurile uscate și adăpostite. Intern. Crește pretutindeni în flora spontană din România. Roiniţa este o plantă erbacee perenă. rahitism. ce duce la curăţirea și dezintoxicarea rinichiului. Datorită compușilor săi foarte activi. Prezentare. Mai mult decât atât. în boli ale articulaţiilor. Frunzele au formă ovală și sunt păroase. Aparţine familiei rubiaceelor. Cărţile de herbalistică descriu nu mai puţin de opt specii de rogoz. Denumiri populare: iarba de vopsea. au fost identificate chiar și proprietăţi anticancerigene ale preparatelor obţinute din această plantă. În general. anemie. sub formă de fiertură (decoct). Preparatele pe bază de roibă acţionează nu numai asupra calculilor renali. include rogozul în categoria plantelor medicinale. pulbere. uneori numai florile. Fructul de roibă este o bacă brun-roșcată. În acest sens. Tulpina are muchii și se ramifică. culoarea lor schimbându-se pe măsură ce floarea evoluează – la început este gălbuie. Pentru nevoi medicinale se recoltează rădăcina. reumatisme. busuiocul stupului. a organelor și căilor aferente rinichiului și ficatului. preparatele din frunze de roiniţă sunt indicate în colite cronice. Caracteristic pentru toate aceste plante este faptul că au tulpina muchiată. Totuși. antidiareică. carminativă. dar și extern (uz extern – sub formă de cataplasme și băi). Întrebuinţări. roiba intensifică activitatea bilei. care poate ajunge la maximum un metru înălţime. rogozul are proprietăţi depurative. aparţinând familiei labiatelor. altădată. coleretică. antiemetică. citrol. tinctură. Din acestea se prepară infuzie. roiniţa are nu mai puţin de 10 proprietăţi. uneori neagră. preparatele din această plantă sunt un depurativ destul de puternic. Denumiri populare: iarba roiului. Roiba Denumire știinţifică: Rubia tinctorum. în zonele de câmpie și deal. pe marginea terenurilor cultivate. au culoarea galben-palid și apar în lunile iunie și iulie. lipsă de poftă de mâncare. Florile formează o inflorescenţă. Potrivit lui Valnet. tanin. vârfurile tinere cu frunze și flori. Totodată. Prezentare. spasme și colici pe traiectul gastro- . Utilizarea lor timp îndelungat. tanin. stomahică. poate duce la grave probleme de sănătate. fiind util. Este bacteriostatică. marele specialist francez Jean Valnet. care are culoare roșie. pe pajiști. fiind cunoscută ca o plantă meliferă. Mireasma acestei plante este foarte plăcută – roiniţa răspândește o aromă de lămâie.116 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Prezentare. se vopseau textilele. Rizomul său este mediu dezvoltat. mărunte. Din punct de vedere medicinal. Preparatele de roibă sunt folosite și în bolile articulaţiilor. ajungând până la 80 cm înălţime. Jean Valnet amintește de un tratament în cazul unui cancer de limbă. iar tulpina. pe taluzurile drumurilor. pentru ca mai apoi să devină albă sau ușor liliachie. valoroase sunt frunzele. Rizomul. a medicului. ca de altfel întreaga parte superioară a tulpinii. boli ale pielii. Rogozul este o plantă înaltă – peste un metru – cu florile grupate în spic terminal.

Florile. Prezentare. antitusive. mierea obţinută fiind un adevărat medicament natural. mixturi. amplifică secreţia biliară. Această plantă este consumatoare de insecte. sunt toxici. . facilitează digestia. efecte antitumorale. Prezentare. Roua cerului este utilizată ca plantă medicinală de multă vreme. Are influenţă. anghină pectorală). sparteină. Planta aceasta – ușor de identificat deoarece atunci când este ruptă elimină un lichid galben. reduce glicemia. având capacitatea de a combate răgușeala și de a reface coardele vocale. vomă. combate guturaiul și provoacă o bună diureză. Roua cerului înflorește toată vara. brânza. Chinona. se spune. îmbunătăţesc activitatea stomacului. Frunzele apar la nivelul solului și au un peţiol lung. având. Darwin. Preparatele de roiniţă stimulează secreţia celulei hepatice. tulburări neurovegetative. Preparatul principal este un ceai. pierderile scurte de conștiinţă. Aparţine familiei droseraceelor. cu ajutorul cărora vânează și consumă prada. suc. Administrarea preparatelor de rostopască se face intern și extern. enzime. extracte. diaree. Întrebuinţări. printre altele. au peri lungi. Intern. latex. între două și opt pe fiecare plantă. lipsă de poftă de mâncare. și despre câţiva alcaloizi de mare importanţă în terapiile medicinale. Rostopasca Denumire știinţifică: Chelidonium majus. mezelurile. Locul unde se dezvoltă această plantă este ciudat – zonele cu turbării. Întrebuinţări. blocajele digestive. Pentru uz medicinal se recoltează toată planta. Extern. o infuzie. Substanţe active importante: chelidonina. s-a constatat că plantei îi plac albușurile de ou. Comportamentul carnivor al acestei plante a fost studiat cândva chiar și de Ch. Roua cerului este o plantă erbacee perenă. cheleritrină. culoarea lor fiind galben-aurie. dischinezii biliare. compuși săi fiind toxici. precum și în afecţiuni ale bilei și ficatului. Substanţele pe care le conţine au efecte antispastice. Poate fi întâlnită în flora spontană – pe marginea drumurilor. au o culoare ciudată – verde bătând spre albăstrui. taninuri. mai ales pentru prepararea medicamentelor necesare în tratamentul tusei convulsive. Astfel. Rostopasca preferă locurile umbroase și umede. diminuează stările de agitaţie și neliniște. au culoare roșietică și peri glandulari. mai ales prin faptul că este carnivoră. acru și otrăvitor – crește sub forma unei tufe bogate. de asemenea. împiedică dezvoltarea bacteriilor. din familia papaveraceelor. pe care le prinde cu ajutorul perilor de pe frunze și le digeră cu ajutorul fermenţilor produși de acești peri. de exemplu. sunt adunate într-o inflorescenţă sub formă de umbelă. se folosesc în combaterea unei afecţiuni teribile – tuberculoza pielii. combat ameţelile. având niște flori mici. amidonul și grăsimile vegetale. Citind această listă. migrenele. Substanţe active importante: chinonă. puternice. palmate. Roua cerului Denumire știinţifică: Drosera rotundifolia. Preparatele cele mai cunoscute. obţinute din roua cerului: infuzia și tinctura. Specialiștii recomandă utilizarea acestei plante cu atenţie. laptele. în tratarea tusei spastice. dar refuză zahărul. iar frunzele. hemochelidonină. Această plantă este folosită și în industria farmaceutică. Roiniţa este o plantă foarte căutată de albine. de exemplu. în liziere. valoroasă este întreaga plantă. Roua cerului este cunoscută și ca planta oratorilor. rostopasca se folosește în afecţiuni cardiace (insuficienţă cardiacă. Rostopasca se folosește și în unele cazuri de cancer. antibiotice. Din punct de vedere medicinal. acizi. Tulpinile. carnea crudă și friptă. albe. și asupra sistemului nervos. Denumire populară: negelariţă. în păduri. prin grădini mai puţin îngrijite. Tot din rostopască se mai prepară tincturi. Roua cerului este una dintre cele mai interesante plante din România. redusă ca dimensiuni (circa 20 cm înălţime). Extractul de roua cerului calmează și destinde mușchii. printre care și chelidonina. preparatul de rostopască fiind hrănitor și antiseptic. Unii dintre ei. Sunt rotunde. De asemenea. proptopină. Rostopasca este o erbacee perenă. putem constata că este vorba.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 117 intestinal.

oboseală îndelungată. Valoare medicinală au florile. De asemenea. vitaminele A. Pentru aplicaţii medicinale se folosesc frunzele și seminţele de salată verde. fosforul și vitaminele A și C se găsesc în cantităţi . caroten. Face parte din familia ranunculaceelor. astm. în tulburările neuro-vegetative. Frunzele se consumă ca atare sau se prepară sub formă de suc. Face parte din familia compozitelor și este cultivată încă din Antichitate. Din seminţe se prepară infuzie și decoct. dischinezie biliară. în tahicardie și extrasistole pe fond nervos. frigiditate. Substanţe active importante: câteva substanţe specifice – lactuarină. în nevralgii sau în hemiplegii. lactucină. Preparatele și extractele de rozmarin sunt utilizate și în industria parfumurilor. Salata verde este o erbacee legumicolă. doi metri. fosfor. acid rozmarinic. Ruscuţa de primăvară este o mică plantă perenă. Rozmarinul înflorește în lunile aprilie. decoct. calciul. acestea din urmă cu tot cu frunze și flori. depurative. Pentru întrebuinţări medicinale se recoltează frunzele și tulpinile tinere de rozmarin. boli ale ficatului (hepatită acută. Frunzele rozmarinului. calciu. pieloase. Rozmarinul este un subarbust din familia labiatelor. tulburări de funcţionare a creierului. Uleiul de rozmarin este un calmant recomandat în durerile reumatismale. acid lactucic. Uleiul de rozmarin are și proprietăţi antiseptice. Ruscuţa de primăvară Denumire știinţifică: Adonis vernalis. mai și iunie. Ruscuţa de primăvară este o plantă otrăvitoare și de aceea trebuie manevrată și utilizată cu atenţie. toate având proprietăţi medicinale asemănătoare. cel mult. Există mai multe specii de salată verde. Preparatele medicinale obţinute din ruscuţă sunt diuretice. Întrebuinţări. sedative. loţiuni. foarte cunoscută pentru frunzele sale utilizate în diverse salate. fâneţe. boli cardiovasculare. fier. cetone. Substanţe active importante: adonidina – un compus specific. din care se prepară infuzie și tinctură. rămân mereu verzi. rareori albă. de formă aciculară. Rădăcinile au o conformaţie fibroasă. C și E. Preparatele pe bază de rozmarin sunt indicate și în amnezie. În România.118 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rozmarinul Denumire știinţifică: Rosmarinus officinalis. Și tot de atunci este cunoscută și ca plantă medicinală. cataplasme. hipotensiune. în mod benefic. Înălţimea acestei frumoase plante poate atinge. Prezentare. dureri de inimă. Acţionează. locuri lăsate în paragină. cineol. lucioase. terenuri frământate. B2. hidraţi de carbon. Planta poate fi culeasă de pe pășuni. întâlnit în flora spontană din zona mediteraneană. galben-aurii. Prezentare. ciroză hepatică). iar frunzele sunt sesile. Cu decoct din frunze de rozmarin se poate combate mătreaţa. rozmarinul fiind o plantă aromatică. Prezentare. tanin. apoi potasiu. violacee sau chiar roșie. S Salata verde Denumire știinţifică: Lactuca sativa. Denumiri populare: marole. Potasiul. în proporţie de 12%). camfor. laxative. glucozide. ale articulaţiilor. Este tonifiant și revitalizant. cât și de cei suferinzi de insuficienţă renală. Florile sunt solitare. astenie. rozmarinul este cultivat ca arbust ornamental sau ca plantă medicinală. Substanţe active importante: ulei esenţial (în frunze. penat-sectate. fiind folosit în anemii. Întrebuinţări. Florile au culoarea albastră. impotenţă. cu o înălţime de maximum 40 cm. B1. Preparatele de ruscuţă de primăvară sunt folosite atât de cei suferinzi de insuficienţă cardiacă. hipotensive. lăptucă. Ruscuţa înflorește în lunile aprilie și mai. ruscuţa de primăvară este folosită împotriva bolilor de ficat și de plămân.

Denumire populară: lemnul câinelui. Salata verde contribuie la măcinarea calculilor renali și hepatici. Ramurile tinere ale arbustului de salbă moale sunt muchiate. Frunzele sunt ușor cărnoase. scoarţa. originar din America. Partea cu cele mai puternice efecte medicinale este scoarţa. locuri în care a fost pădure. tufărișuri. de bronșită și astm. Salcâmul. este un arbore exotic. salba moale este o plantă care poate să facă bine inimii și sistemului vascular. Preparatele de flori de salcâm sunt un antitusiv eficient. Este indicată și în insuficienţă cardiacă. Salba moale înflorește la sfârșitul primăverii și începutul verii. intensificându-i activitatea. Scoarţa salcâmului este puternic crestată. Salcâmul crește în zonele de câmpie și deal. în mod obișnuit. Salcâmul înflorește în lunile mai și iunie. Are efecte benefice și în afecţiuni precum guta. Infuzia de salcâm este recomandată în gastrite hiperacide. Prezentare. în păduri de salcâm sau ca arbori singuratici. . ci și diuretică. Întrebuinţări.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 119 semnificative. grupate sub forma unui ciorchine. Fructul este o capsulă. acum mai bine de 2000 de ani. Arbustul de salbă moale are întrebuinţări și în domeniul artistic – din lemnul său se prepară un foarte bun cărbune pentru desen. Preparatele de salbă moale mai sunt cunoscute și pentru proprietăţile lor purgative și vomitive. salata verde reduce hiperexcitabilitatea sexuală. În mod curent. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele. apoi uleiul volatil și glucozidele flavonice. în principal. afecţiuni ale tractului respirator. atât de cunoscut la noi. pământuri părăsite. durerile reumatismale. Întrebuinţări. proprietăţile calmante și antispastice. mici și au formă de elipsă. uneori și mai mult. Pentru nevoi medicinale se recoltează florile. Substanţe active importante: două substanţe specifice – evatrozida și evatromonozida. de verde cu galben. florile fiind alb-verzui sau roz deschis. mai ales în hipertensiune. În aplicaţii de uz extern. Face parte din familia celastraceelor. în zonele de câmpie și deal. deci. răspândit în spaţiul românesc prin păduri. Crește. acacie. În uz extern. anafrodiziacă. Întrebuinţări. Denumiri populare: brebene. salata verde este recomandată celor care suferă de oboseală nervoasă. Din flori și scoarţă de salcâm se prepară. ulcer gastroduodenal. Evonymus latifolius. Este cultivat sau poate fi întâlnit în flora spontană – în păduri amestecate. un galben-pal spre verzui. ciclurile menstruale dezordonate. de insomnie. Substanţe active importante: doi compuși specifici – robinina și acaciina. insomnii. La rândul său. Se folosește și în tratarea vezicii biliare. salcâm alb. Salba moale este un arbust destul de înalt (ajunge până la șase metri înălţime). sub formă de cataplasme de frunze. Prezentare. florile. dar pentru unele tratamente se recoltează și scoarţa. Părinţii medicinii și farmaciei îi cunoșteau. migrene. De asemenea. Salcâmul Denumire știinţifică: Robinia pseudacacia. Fructele sunt niște păstăi de maximum 10 cm lungime. Salata este unul dintre cele mai vechi sedative cunoscute. preparatele de salbă moale fiind un tonic al inimii și al sistemului circulator. mai puţin la munte. infuzie și decoct. plus o grupare de heterozoide. Scoarţa este folosită în prepararea unei infuzii necesare în diminuarea hiperacidităţii gastrointestinale și a u lcerului. Datorită compușilor săi deosebit de activi. sunt plăcute la gust și au o mare valoare meliferă. Florile au o culoare amestecată. fiind. Face parte din familia leguminoaselor și poate atinge înălţimea de 30 de metri. uneori și la munte. preparatele din salată verde acţionează în vindecarea unor infecţii majore ale pielii. având și rolul de a reduce inflamaţiile din aceste importante organe. preparatele de salbă moale au proprietăţi dezinfectante și cicatrizante. vonicer. Salba moale Denumire știinţifică: Evonymus europeea. iar frunzele – lanceolate sau eliptice. consumul acestei plante reducând glicemia. arsuri gastrice. Specialiștii recomandă salata verde și în diabet. Florile au miros frumos. decoctul de seminţe de salată s-a dovedit a fi deosebit de eficient în aplicaţiile privind astmul și bronșitele. lemn alb. Salata verde este nu numai calmantă.

fiind o plantă ce răspândește un miros plăcut. borneol. însă. ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. Substanţe active importante. Chirilă: infuzie timp de 10 minute. hipertensiunea arterială. Întrebuinţări. glaucomul. în funcţie de necesităţi. unele afecţiuni ale ficatului. loţiuni. Bobocii florali ai acestui salcâm conţin circa 20% rutozide – un compus deosebit de important în tratarea afecţiunilor circulatorii. de două-trei ori pe zi. au florile. Valoare medicinală. penat-compuse. Salvia. Denumiri populare: salcâm boieresc. Pentru terapii medicinale se recoltează frunzele. rutozide. Preparatele din florile și bobocii de salcâm japonez sunt remedii pentru o serie întreagă de afecţiuni cardiovasculare. Prezentare. Preparatul principal care se obţine din salvie este infuzia. atonia stomacului. hemoroizii. diabetul. Pentru gargară se prepară o infuzie concentrată. antiinflamatoare. sunt ceva mai mari decât ale salcâmului obișnuit. pectine. de culoare albă cu reflexe verzui. Întrebuinţări. făcându-se spălături locale sau aplicându-se comprese și loţiuni. Denumiri populare: salbie. Salcâmul japonez Denumire știinţifică: Sophora japonica. un foarte preţuit arbust din familia labiatelor. în perioada de maximă vegetaţie. Fructul salcâmului japonez este o păstaie mare. Prezentare. Denumire populară: merișor. carminativă. comprese. Saschiul Denumire știinţifică: Vinca minor. Modul de administrare propus de dr. fiind păroase pe partea inferioară și. Dr. are o talie mică și cunoaște. soforă. Bogăţia de compuși face din salcâmul japonez un leac deosebit de util pentru tratamente privind îmbunătăţirea circulaţiei periferice. mai ales în salate sau în amestec cu miere de albine. un arbore din f amilia papilionaceelor. șerlai. ci și ca arbust ornamental. Salvia Denumire știinţifică: Salvia officinalis. în cazul salcâmului japonez. tulburările de ciclu menstrual. gastritele hipoacide. sunt grupate. în tratarea insomniilor. Arbustul de Salvia officinalis are tulpina semilemnoasă și o înălţime cuprinsă între 30 și 100 cm. galben sau violet. mai deschise la culoare pe această parte. compuși estrogeni. stomatitele. iar florile sunt de culori diferite – albastru. după mese. aftele. dischinezia biliară. alb. brebenoc. febrifugă. mai multe varietăţi. Se mai prepară. expectorantă. Saschiul este o plantă erbacee perenă. aparţinând familiei . rosături ale pielii. alcaloizi. sedativă. Se bea ceaiul. culese cu puţin timp înainte de a înflori. camfor. Frunzele au formă ovală. cineol. în dezvoltarea sa. infuzie pentru băi. transpiraţiile exagerate. Prezentare. mucilagii. Florile. Preparatele din frunze de salvie au nu mai puţin de 13 efecte în plan medicinal. valoare medicinală având. Potrivit unor cunoscători ai medicinii tradiţionale din Orientul îndepărtat. terpene. Frunzele sale.120 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Efecte medicinale (de exemplu. Valoarea terapeutică a salviei este dată și de numeroșii săi compuși: ulei volatil. cea numită Salvia officinalis. ceai medicinal – acesta în asociere cu alte plante medicinale. hipoglicemiantă. Pavel Chirilă recomandă salvia în tratamente privind menopauza. după ce s-au pus 1 – 2 linguriţe de plantă la o cană de apă. iritaţii. gingivitele. Substanţe active importante: glicozide flavonice. decoct. tonic venos. Salvia este cultivată nu numai ca plantă medicinală. tulburările de circulaţie la nivelul articulaţiilor. este cultivat ca arbore ornamental – puţină lume cunoscându-i proprietăţile sale medicinale. jaleș bun. antibacteriană. salcâmul japonez este utilizat și pentru combaterea cancerului. dar nu numai) au și florile consumate proaspete. abcesele dentare. Este un copac puternic. printre altele. Tratamentele externe cu preparate medicinale din salvie vizează răni vechi. adică se pun 15 g de plantă la o cană de apă. Salcâmul japonez. Salvia se folosește și în aplicaţii medicinale externe. totodată. Sub numele de salvie se întâlnesc mai multe specii. ulei eteric. salvia fiind.

Săpunariţa Denumire știinţifică: Saponaria officinalis. lucioase. care se mărunţește. vasodilatator. Frunzele. pe liziere. Valoare medicinală au și seminţele de sănișoara. au formă de elipsă. dotate cu un peţiol lung. Sănișoara este o e rbacee de numai 30 – 40 cm. Și tot din acele timpuri. sau chiar vârful. infuzie. Sunt recomandate în dischinezii biliare. enterite. în tufărișuri. în astm. viermi intestinali. cicatrizante. această plantă era considerată ca având proprietăţi magice. Este relaxant. dizenterie. în primul rând. Rădăcina de săpunariţă are acţiune diuretică. vermifugă. Pentru tratarea oxiuriazei se fac băi și clisme. calmante. Datorită. tulpinile și frunzele conţin foarte multe substanţe active. pectină. ulei volatil. mici. decoct. cu tot cu frunze tinere și flori. antiinflamatoare. se grupează într-un fel de capitul. odogaci. precum și în cele legate de circulaţia sângelui. Marii specialiști în plante medicinale (Jean Valnet. Din ea se desprind tulpinile secundare. violet sau roșu spre roz. Întrebuinţări. Florile sunt colorate în albastru. sunt dispuse în rozetă. rareori albă. pe care se dezvoltă florile. bronșite. glucide. herpesul. afecţiunile dermatologice. cum ar fi eczemele. În timpurile vechi. acizi. Apar în mai. Saschiul are și importanţă medicinală – mai ales frunzele. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. cu precădere. vincosidă. în special partea dinspre vârf. Din aceasta se poate prepara un suc medicinal. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Săpunariţa – o erbacee perenă din familia cariofilaceelor – are o înălţime de până la 70 cm. contribuind la descongestionarea ţesuturilor. Săpunariţa se folosește și împotriva tusei. saschiul este folosit și în industria farmaceutică. din care se pot prepara următoarele: decoct. acizi organici. diaree. Substanţe active importante: o substanţă specifică – vincamina. inflamaţii ale gingiilor. expectorantă. printre care săruri minerale. frunzele în formă de elipsă și florile de culoare roz. flavone. în afecţiuni cardiace. în Occident. reduce tonusul arterial. dischinezii biliare. cicatrizantă. Preparatele de saschiu se utilizează. Aparţine familiei umbeliferelor. Substanţe active importante: florile. Saschiul crește în flora spontană – în păduri. Întrebuinţări. Este recomandată în afecţiuni ale căilor respiratorii (bronșite). Tulpina principală a saschiului se dezvoltă pe sol și poate ajunge la un metru lungime. de pildă). extract fluid. sudorifică. hidraţi de carbon. Frunzele. un vin medicinal și. glucide. precum și rădăcinile. dureri de gât. Planta este deosebit de frumoasă și se cultivă pentru decor. Florile. Saschiul înflorește în lunile martie și aprilie. depurativ. fiind folosit în tratamente împotriva arterosclerozei și hipertensiunii – este vasodilatator. Întrebuinţări. iar partea fragedă a plantei (vârful cu frunze și flori) se strivește și se aplică sub formă de cataplasme pe unele afecţiuni dermatologice. edemele. Denumiri populare: văcăriţă. săruri minerale. dar și restul plantei. Se prepară infuzie. favorizează oxigenarea creierului. se macerează sau se folosește la decoct. Sănișoara se remarcă printr-o tulpina aeriană dreaptă și destul de rezistentă. iubitoare de umezeală și umbră.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 121 apocinaceelor. în boli de ficat. de culoare alb-roșietică. Extern. impetigo. vasoregulator. rareori. Saschiul are proprietăţi sedative și antispastice. săruri minerale. întâlnită prin pădurile de la munte. rășini. Prezentare. recomandă utilizarea întregii plante. pecinginii. Preparatele din sănișoară au proprietăţi antialgice. săpunel. lipide. cu preparatele de săpunariţă se tratează rănile. iunie și iulie. substanţe albuminoide. la marginea pădurilor. Prezentare. Seminţele conţin ulei și acizi organici. comprese. alte deranjamente stomacale și intestinale. berbecei. tonic al circulaţiei coronariene și periferice. saschiul este cunoscut ca un remediu de nădejde în caz de cefaleele sau de ameţeli. . oxiuriaza. uneori sunt albe. compusului numit vincamină. Substanţe active importante: saponine (în cantitate mare). saponine. extracte. Sănișoara Denumire știinţifică: Sanicula europaea.

Acest scai. fiind prezent și pe nisipul Mării Negre. având un aspect impresionant. Scaiul dracului este o plantă frumoasă. Pentru uz medicinal se recoltează rădăcina. Sânzienele Denumire știinţifică: Galium verum. Frunzele sunt spinoase și . și cu miros foarte plăcut. în partea superioară se ramifică. Și sânziana albă este folosită în epilepsie. pe terenuri părăsite. de exemplu. cu inflorescenţe bogate. sânzienele contribuie la diminuarea spasmelor. Aparţine familiei umbeliferelor. sunt micuţe. în fâneţe și poieni. de mai mică amploare însă. între 30 și 100 cm. plantă mult mai lesne de găsit în flora din ţara noastră. Prezentare. înălţimea tufei de scai ghimpos poate ajunge până la 60 cm. Sânzienele cresc pe marginea drumurilor. Au frunze lungi și înguste. Prezentare. precum și la sporirea laptelui în cazul femeilor care alăptează. de asemenea. saponină. Preparatul de rădăcină de scaiul dracului este diuretic și depurativ. întâlnit mai rar. Crește sub forma unor tufe cu peri aspri. Este. tanin. precum și afecţiuni pulmonare. Scaiul ghimpos Denumire știinţifică: Centaurea calcitrapa. Frunzele au forme diferite și sunt crestate. Prezentare. precum și în diabet. În asociere cu alte plante medicinale. rădăcina și frunzele tinere intră în hrana naturiștilor. au culoare albăstruie și formează o inflorescenţă asemănătoare cu un capitul. Sânzienele fac parte din familia rubiaceelor. sânziene. în primul rând. fiind folosite la salate. dese. Se știe. la înflorire. Substanţe active importante: ulei esenţial. înălţimea plantei fiind cuprinsă.122 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Rădăcina de săpunariţă are importante utilizări industriale: la fabricarea săpunurilor sau pentru spălarea stofelor și a mătăsurilor – din săpunariţă obţinându-se o leșie foarte eficientă. a căilor urinare și a ficatului. în funcţie de climă. Florile de scaiul dracului apar în lunile iulie și august. un calmant asemănător cu teiul. Unii specialiști în domeniu afirmă că sânzienele pot fi utilizate în tratarea celor bolnavi de epilepsie sau de gută. Din acest motiv a și fost distrusă de turiștii aflaţi la mare. Se prezintă ca o tufă sferică. Calităţile medicinale ale sânzienelor sunt încă puţin puse în evidenţă. sunt dispuse grupat. se obţine o mixtură. Are dezvoltare bienală sau perenă. glucide. din care se prepară decoct. cu tulpină dreaptă. în panicule. extract fluid. Denumire populară: mături. Sânziana albă (Galium album) are. Această specie de scaiul dracului are proprietăţi medicinale relativ asemănătoare cu cele ale rostogolului (Eryngium campestre). scaiete. fiind toxică. iar la maturitate se lemnifică. sirop diuretic. mai rar. că sânziana galbenă (Galium verum) este un agent activ de curăţare a rinichilor. Scaiul ghimpos face parte din familia compozitelor și este o plantă puternică. de mici dimensiuni. Florile. Tulpina are patru muchii și este subţire. Recomandările privind utilizarea medicinală a acestei plante vizează afecţiuni ale inimii și ale reţelei aferente acesteia. este o plantă ce crește la malul mărilor. Pentru uz medicinal se recoltează florile și. remarcate prin florile lor galben-aurii. Rădăcina are miros de morcov. Substanţe active importante: ulei volatil. Potrivit francezului Jean Valnet. Scaiul dracului Denumire știinţifică: Eryngium maritimum. De asemenea. cumarină. Sânzienele sunt plante erbacee. bienală. săruri minerale. a cărei înălţime nu trece de 30 – 40 cm. continuă până în septembrie. infuzia de sânziană albă n-ar trebui să lipsească în nici o zi din dieta persoanelor nervoase. Procesul de înflorire. Sânzienele înfloresc la solstiţiul de vară și au un rol aparte în tradiţiile și spiritualitatea poporului român. Preparatul principal este infuzia. Întrebuinţări. În unele ţări. frunzele. importante calităţi medicinale. ghimpe. unul dintre marii specialiști ai tratamentelor naturiste. Denumire populară: drăgaică. Specialiștii recomandă precauţie în utilizarea acestei plante. aparent la întâmplare. Întrebuinţări. în prezent fiind pe cale de dispariţie.

pe terenuri necultivate. iar florile. Frunzele sunt mici și dinţate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 123 adânc crestate. Scaiul vânăt este folosit și în realizarea unor ceaiuri compuse din mai multe plante.împrejur. Poate fi întâlnit în aceleași locuri în care crește și scaiul ghimpos. cu frunze mari. însă. Pentru preparate medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Decoctul de scai vânăt fluidizează secreţia bronșică și. mai ales sub formă de decoct. Culoarea florilor de scara Domnului este albastră. Substanţe active importante: saponinele. Scaiul vânăt poate ajunge până la înălţimea de 60 cm. adesea. este recomandat în bronșite și în tuse convulsivă. se găsesc spini. Scara Domnului Denumire știinţifică: Polemonium caeruleum. Scara Domnului este o erbacee perenă. Întrebuinţări. de jur. au culoare violacee. împodobite cu spini. înconjurate de spini. Scara Domnului este o plantă iubitoare de umezeală. Preparatele din scai măgăresc au proprietatea de a favoriza refacerea ţesuturilor și. Florile apar pe tot parcursul verii. Întrebuinţări. În practica medicinală se prelucrează toată planta. Denumiri populare: spinul vântului. Sunt folosite în răceli. toate ramificaţiile tulpinii scaiului galben sunt pline de spini. cu precădere frunzele și florile. dispuse în capitule. iar în partea superioară se ramifică sub formă sferică. pe pajiști. Denumire populară: scăricica. tulpină înaltă până la 1. pe marginea drumurilor. împărţite în lobi. lungi. fiind ușor de recunoscut după florile galbene. spre sfârșitul verii. în primul rând pentru reducerea febrei. revitalizante. des întâlnită în flora spontană. cel mai frecvent preparat fiind infuzia. Face parte din familia umbeliferelor. Pe marginea florii. Scaiul măgăresc Denumire știinţifică: Onopordon acanthium.50 metri. Preparatele din scai ghimpos sunt tonice. flori sub formă de panicul. din acest motiv. Prezentare. pe marginea drumurilor. de aceea. scai albastru. frunze alterne. Aparţine familiei compozitelor. Din scai ghimpos se prepară infuzie. suc și vin medicinal. perenă. frunzele și florile. remarcabile. Acest scai este și mai bine dotat cu spini. de culoare galbenă. lanceolate. aceștia fiind ascuţiţi. Fructele scaiului ghimpos au formă de achenă. înaltă. tractul gastro-intestinal. decoct. ceaiuri ale căror efecte medicinale sunt. infuzie. uneori albă. Prezentare. marginile drumurilor. Pentru uz medicinal se folosește toată planta. sunt utilizate în vindecarea unor răni dificile. Se folosesc și în acţiunea de dizolvare a pietrelor de la rinichi sau în calmarea acceselor de tuse convulsivă. cumarină. Scaiul vânăt Denumire știinţifică: Eryngium planum. Curăţă organismul și. Scaiul galben înflorește din iunie și până în octombrie. Tulpina este dreaptă. umblate – cum ar fi izlazurile. Întrebuinţări. decoct. Scaiul măgăresc este o erbacee puternică. Preparatele de scai măgăresc se vor utiliza cu atenţie. maidanele. florile având culoarea roșie-roză. Tulpina este groasă și foarte rezistentă la rupere. Întreaga plantă este împodobită cu spini galbeni și lungi. precum și în ulcere gastroduodenale. Denumire populară: ghimpe mare. De altfel. Prezentare. Întrebuinţări medicinale asemănătoare are și scaiul galben (Centaurea solstitialis). Se prepară un extract. Planta înflorește pe tot parcursul verii și la începutul toamnei. diuretice. Scaiul măgăresc înflorește târziu. Scaiul vânăt are acţiune benefică în cazul afecţiunilor căilor respiratorii. Crește în locuri . Scaiul vânăt este o plantă erbacee. alcaloizi. în locuri uscate sau aflate în paragină. Scaiul ghimpos crește pe pășuni. mai ales. Tufa de scai ghimpos înflorește toată vara și chiar și în septembrie. Culoarea tulpinii și a frunzelor este albicioasă. ulei eteric. fiind identificată printr-un rizom gros. în locuri sălbatice. Florile sunt roșii sau violet-roșietice. mai ales în locuri bătătorite. Această plantă poate fi întâlnită în locuri uscate și însorite. tanin. Substanţe active importante: flavone. fiind un expectorant puternic și un calmant local. recomandate fiind.

cilindrică. cum ar fi plăgile. este puţin cunoscut omului obișnuit. dezvoltându-se pe tot parcursul verii și la începutul toamnei – planta aceasta având o lungă perioadă de înflorire. trifoliate. Face parte din familia leguminoaselor. Schinelul. Întrebuinţări. Scânteiuţa Denumire știinţifică: Anagallis arvensis. În orice caz. Schinduful este o plantă erbacee anuală. fiind utilizat. totodată. celor care scad în greutate. Prezentare. în cazul senzaţiei de corp străin în ochi). pulbere.124 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC umbroase. Pentru prelucrare în scopuri medicinale se recoltează rizomii și rădăcinile. Florile au culoare ușor gălbuie sau liliachie și apar în lunile iunie și iulie. Florile de scânteiuţă sunt roșii sau albastre. Substanţe active importante: saponine. prin semănături. diabeticilor. Întrebuinţări. dar se și cultivă pentru nutreţ sau chiar pentru întrebuinţări în bucătărie. depresii. Este recomandat anemicilor. astenii nervoase. puternic. atunci când acestea au îngălbenit. iarbă amară. săruri minerale. Se prepară decoct. numai rareori fiind erecte. Schinduful este una dintre cele mai vechi plante medicinale. care se recoltează cu tot cu păstăi. pecingine. de multă vreme. poate ajunge la maximum 75 cm înălţime. astenicilor. și un sedativ eficient și suportabil. cataplasme. fiind. Unii specialiști sunt de părere că au efecte notabile și în ateroscleroză și chiar în candidoze. flavone. extracte. o plantă din familia compozitelor. . precum și în afecţiuni oftalmologice (de pildă. Scânteiuţa se utilizează și în vindecarea unor afecţiuni dermatologice (răni care nu se închid. nu numai în tratamente umane. mai ales în vegetaţia mică montană. tincturi. Scânteiuţa este o plantă ușor de recunoscut și prin faptul că tulpina și ramurile sale sunt la nivelul solului. Aparţine familiei polemoniaceelor. Schinduful Denumire știinţifică: Trigonella foenum graecum. eczeme). celor care n-au poftă de mâncare. Denumire populară: sfindoc. tonoide. Sub formă de cataplasme sau de bandaje. dar și expectorante și sedative. rahiticilor. Denumiri populare: șofran sălbatic. Scânteiuţa este mai degrabă o buruiană decât o plantă de fâneaţă. poţiuni. în caz de suferinţe biliare (litiază). Fructul de schinduf este o păstaie cu boabe brun-gălbui. Preparatele obţinute din scânteiuţă sunt puternic depurative. enzime. Substanţe active importante: saponine. tanin. sunt bogate în ulei gras și lecitină. seamănă întrucâtva cu șofranul de cultură. în perioada ei de maximă vegetaţie. glucide. Extractele de scara Domnului sunt expectorante puternice. având o concentraţie de nu mai puţin de 25% din acest compus De asemenea. răni ulcerate. Pentru uz medicinal se recoltează și se prelucrează vârfurile tinere. Prezentare. unele alergii. Frunzele sunt alterne. Prezentare. adică puţin înainte de înflorire. rănile ulcerate. Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele. hemoroizi. cataplasme. Sunt recomandate în afecţiuni ale căilor respiratorii. fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale acestuia. Schinelul Denumire știinţifică: Cnicus benedictus. preparatele pe bază de scânteiuţă se vor folosi cu precauţie. ca buruiană. Aceste preparate dau rezultate bune în bronșite cronice. Poate fi întâlnit. Tulpina – ramificată. Preparatele pe bază de schinduf dau rezultate și în tratarea impotenţei și a frigidităţii. infecţii ale căilor urinare. epilepsie. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se recoltează toată planta. pulbere. ci și veterinare. Schinduful revitalizează întregul organism. Substanţe active importante: saponine. Face parte din familia primulaceelor. Datorită compușilor săi deosebit de toxici. furunculozele. Schinduful are un miros specific. macerate. Prin prelucrare se obţin extracte. cu tot cu flori. trigonelină. Seminţele de schinduf sunt foarte bogate în proteine. originară din zona Mării Mediterane. colină. schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice.

cu o înălţime redusă (maximum 50 cm). Denumire popuiară: scrântitoare. Cinnamomum zeylanicum. În uz intern. Prezentare. cicatrizante. vin tonic. au acţiune astringentă și tonică. guturai rebel. Frunzele scorţișorului au formă ovală și sunt consistente. schinelul este recomandat în tratamentul degerăturilor. pectine. Rizomul este cilindric. dar și prin Munţii Maramureșului. Valoare medicinală au rizomii de sclipeţi. tanin. foarte persistent. incontinenţă urinară. rezine. un gust acru-dulceag. mucilagii. siropuri. atunci când este recoltată. Sebeșului. Aceste preparate sunt recomandate și în stomatite. gingivite. în regiunile subalpine. pentru . Întrebuinţări. tinctură. fiind dinţate. antimicrobiene. pentru calmarea spasmelor stomacale și intestinale. este scorţișoara. preparatele din schinel (infuzia) reglează activitatea gastro-intestinală. fiind utilizat în tratarea stărilor febrile însoţite de erupţii cutanate. Sclipeţii sunt o erbacee perenă. Totodată. potrivit unor practici medicinale străvechi. taninuri. antiparazitare. Substanţe active importante: taninuri în proporţie de 15 – 20%. reduc febra. stimulând secreţiile gastrice (inclusiv aciditatea gastrică). Întrebuinţări. Cinnamomum cassia. în mod obișnuit. Preparatele obţinute din sclipeţi au proprietăţi cicatrizante și hemostatice. ulei volatil. extract. nefrite. arsurilor. săruri minerale. puternice. Uleiul esenţial de scorţișoară se folosește pentru a face poftă de mâncare. care se recoltează primăvara devreme sau toamna. schinelul are și calităţi de agent febrifug. Pentru nevoi medicinale se prepară infuzie sau decoct. Este folosită pentru ameliorarea unor afecţiuni ale aparatului genital feminin. Aceasta nu este altceva decât coaja care se recoltează de pe ramurile tinere ale arborelui de scorţișoară. enterocolită. ulceraţiilor. rezine. Sclipeţii Denumire știinţifică: Potentilla erecta. Din acest motiv. Această coajă are. tonice. astm. gros de circa doi centimetri. de culoare galbenă. aperitive. precum și în Carpaţii Meridionali. fiind considerată. edeme. mai ales în deranjamente intestinale (dizenterie. Substanţe active importante: benedictina și cnicina – substanţe specifice. și un bun afrodiziac. dar și medicinal. Fiind o plantă care aparţine familiei rozaceelor. uniform cerate. Prezentare. mirosul fiind înţepător și aromat. Din acest rizom bogat cresc tulpinile aeriene. Bihorului. Scorţișoara are efecte relaxante. hidropizie. Face parte din familia lauraceelor. pilule. Acţiunea sa asupra acestor afecţiuni este potenţată și de faptul că preparatele pe bază de schinel au și calităţi antiinflamatoare. Substanţe active importante: ulei eteric. Preparatele medicinale obţinute din schinel sunt tonice și recondiţionează ţesuturile pe care sunt aplicate. Alte preparate medicinale realizate pe bază de schinel: decoct. se face infuzie. extracte. precum și pofta de mâncare. Scorţișoara face bine și pancreasului. Crește în flora spontană – pe dealuri. Această plantă înflorește din mai și până la sfârșitul verii.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 125 din care. sucuri sau vin. care se obţine de la acest arbust. Scorţișoara / Arborele de scorţișoară / Scorţișorul Denumire știinţifică: Cinnamomum ceylanicum. glucide. Florile de scorţișor au un miros plăcut. fiind indicată celor suferinzi cu pancreasul. Produsul de interes economic. Frunzele au formă lanceolată. pulbere. Întrebuinţări. Prin uscare intensă. tormentol. Scorţișorul este un arbust exotic. Din acești rizomi de culoare brun-închis se prepară decocturi. această coajă devine ceea ce cunoaștem noi sub numele de scorţișoară. Schinelul este recomandat și în reumatism. sclipeţii au o floare foarte frumoasă. Preparatele din sclipeţi sunt lesne de utilizat. precum și în hemoragii (afecţiuni ginecologice). mai ales decoct – simplu sau în combinaţie cu alte ceaiuri. întâlnit în flora din Indochina și Australia. răceală. consistent. după ce planta își încetează perioada de vegetaţie. diaree). bactericide și ușor sedative. arsuri. grupate.

Consumul de pâine de secară poate preveni afecţiuni grele. Substanţe active importante – vitamina C în cantitate mare. surprinzătoare. uneori. de morcov. Întrebuinţări. sunt acrișoare și au culoare roșie. gingivite. în boli reumatice. cum ar fi cele de ficat.126 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC ușurarea digestiei. Sucul din frunze și lăstari are un miros specific. este lăsată să ajungă la maturitate. miricetină. de mărimea unui bob de mazăre. Scorușul este o plantă meliferă. Din boabele de secară se face făină și. Întrebuinţări. Florile sunt mici și au culoare gălbuie sau verzuie. totodată. Aceste aplicaţii terapeutice demonstrează că scorţișoara este și un calmant întotdeauna binefăcător. Hidraţii de carbon se găsesc în cantitate foarte mare în boabele de secară. cu o înălţime destul de redusă. hipertensiunea. cu frunze imparipenate. Crește în flora spontană – prin pădurile de munte. reprezentând până la 13%. celuloză. cu frunze linear-lanceolate. Valoare medicinală au fructele. Se folosește și ca agent pentru poftă de mâncare. ceva mai rotunjite la vârf. Preparatele pe bază de scumpie au proprietăţi antiseptice și astringente. sorbit. Scorușul de munte Denumire știinţifică: Sorbus aucuparia. În ceea ce privește folosirea secarei în industria alimentară. iar fructele. Denumire populară: scoruș păsăresc. proteinele ocupă un loc important în compoziţia bobului de secară. acid specific. Tulpina și ramurile au o interesantă. dar nu în zonele de mare înălţime. Prezentare. Rhus cotinus. taninuri. care sunt. Coroana este bogată. Inflorescenţa este sub formă de spic. din mai multe spiculeţe comprimate. proteine. înălţimea sa fiind de maximum 10 metri. amidon. Pâinea de secară este principala formă sub care oamenii consumă această cereală. Consumul de pâine de secară este recomandat și celor care fac munci de birou sau alte munci sedentare. Scumpia înflorește în luna mai. și foarte hrănitoare. Scumpia este un arbust din familia anacardiaceelor. Secara activează circulaţia sângelui. Fructul de scoruș are un rol important în dinamizarea și regularizarea activităţii gastro-intestinale. Prezentare. un decoct. Denumire populară: oţetar. Secara Denumire știinţifică: Secale cereale. în anemii. Unii specialiști recomandă utilizarea scumpiei și în afecţiuni digestive (la nivelul stomacului și al intestinelor). fiind dreaptă. alte boli de inimă cu evoluţie dificilă și imprevizibilă. circa 69%. este folosită adesea ca furaj verde pentru hrănirea animalelor. incontinenţă urinară. Sub formă de ceai (decoct). Secara este o erbacee anuală și face parte din familia gramineelor. formând adevărate tufărișuri. Atunci când. format. cultivată în regiunile cu climă mai aspră și terenuri sărace. cunoscute sub numele de scorușe. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja. Întrebuinţări. contribuind la aducerea organismului în parametrii lui funcţionali. Substanţe active importante: săruri minerale. frunzele și lăstarii tineri. fiind și un bun depurativ – dacă este consumată mai mult timp. Scumpia Denumire știinţifică: Cotinus coggygria. fructul de scoruș este indicat ca adjuvant în tratamentele diabeticilor. boabele sunt utilizate în consumul oamenilor și în industrie. Scumpia crește în zonele de deal și la munte. sorbină. fiind indicate în stomatite. Prezentare. culoare galbenă. lipide. un rol benefic în combaterea unei boli foarte grave – scleroza în plăci. Substanţe active importante: gumirezină. la rându-i. Se spune că secara are avea. prin iulie-august. remineralizant. Tulpina secarei poate ajunge chiar și la doi metri înălţime. Secara înflorește târziu. Florile au culoare albă. însă. Naturiștii consideră secara un aliment energetic. Alături de hidraţi. arterioscleroza. Frunzele – plasate altern. au peţiolul lung și sunt de formă ovală. infecţii ale căilor urinare. precum și în combaterea hemoroizilor și a varicelor. în jur de cinci metri. Această graminee. Scorușul de munte este un arbore ce aparţine familiei rozaceelor. Pentru nevoi medicinale se recomandă boabele. în asociere cu alte produse. reechilibrant. cunoscătorii . glucide.

Din rădăcina și frunzele de sfeclă roșie se mai prepară. afte. Are și proprietăţi diuretice. Aceste cure. hidraţi de carbon. Tăiată. Infuzia. B1. betacianină. florile sale. pentru întărire și revitalizare. Substanţe active importante: aneubină – un compus specific. aparţinând familiei scrofulariaceelor. bine cunoscută în orice bucătărie. microelemente rare (rubidiu. Unii specialiști în probleme naturiste consideră sfecla roșie ca fiind un agent demn de luat în seamă în profilaxia și combaterea tumorilor. acid glutamic. liliachii. antimicrobiene. revigorant. fiind preparată în cele mai diverse moduri. colină. Sfecla roșie este recunoscută și ca un depurativ activ. Întrebuinţări. Prezentare. dar și celor care au probleme circulatorii. aproape lemnoasă. Frunzele silurului sunt mărunte și dinţate.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC menţionează faptul că din secară se face și whisky. Datorită conţinutului său complex. Planta este acoperită de perișori. 127 Sfecla roșie Denumire știinţifică: Beta rubra. de culoare alb-verzuie. Siminocul face parte din familia compozitelor. prezentându-se sub forma unor mici capitule. Silurul este o micuţă erbacee. precum și în salate. sfecla roșie își pierde din calităţi. în fiecare dimineaţă. chiar lemnoasă. dar și în afecţiuni ginecologice. sedative. sfecla roșie este benefică pentru activitatea din tractul gastro-intestinal. sodiu. remineralizant. planta își păstrează forma și . Determinând formarea de enzime. În al doilea an. Silurul Denumire știinţifică: Euphrasia officinalis. afecţiuni oftalmologice (blefarite. sfecla roșie este indicată în consumul celor care au probleme cu tensiunea arterială (hipertensiune). Afecţiuni în care preparatele de silur pot avea influenţe pozitive: laringite. uneori mai mult. Este o plantă perenă. Sucul de sfeclă se poate combina și cu alte sucuri. C și PP. acţionând. Aparţine de familia chenopodiaceelor și se remarcă printr-o rădăcină foarte dezvoltată. fier. Substanţe active importante: săruri minerale (calciu. Foarte folosit în terapii. anemicilor. partea aeriană a sfeclei roșii se prezintă sub formă de frunze lung peţiolate. Toţi specialiștii naturiști sunt de acord că diabeticii trebuie să evite consumul de sfeclă roșie. siminic. cesiu). antiinflamatoare. totodată. Decoctul de frunze sau din rădăcină și frunze de sfeclă roșie are aplicaţii terapeutice externe – în afecţiuni dermatologice. tare. stomatite. În cantităţi însemnate se găsește potasiul. Pe această tulpină apar florile. Siminocul Denumire știinţifică: Helichrysum arenarium. pentru uz medicinal. tanin. potasiu. Pusă la foc. Sfecla roșie este o plantă bienală. Dezvoltă o rădăcina puternică. conjunctivite). situate în vârful plantei. decoct și cataplasme. de culori diferite – violacee. Pentru uz medicinal se recoltează planta în întregimea ei. fosfor). cum ar fi cele de morcovi sau de castraveţi. înseamnă consumarea unui pahar de suc de circa 100 ml. și asupra calculilor renali. sfecla dezvoltă o tulpină puternică. Pentru uz medicinal se prepară și se consumă rădăcina. dar și în alimentaţia curentă. De altfel. sfecla roșie este un aliment nutritiv și energizant. cu o înălţime maximă de 30 cm. Siminocul înflorește din iunie și până în septembrie. Prezentare. iar florile. rășină aromatică. facilitând digestia și toate celelalte procese legate de aceasta. timp de o lună. care au și scop profilactic. este sucul de sfeclă roșie. Întrebuinţări. culoarea ei fiind verde-cenușie. Sfecla roșie se folosește în bucătărie. decoctul sau tinctura de silur au proprietăţi astringente. vitaminele A. Denumire populară: floare de paie. În primul an de vegetaţie. fiind recomandată celor care se simt slăbiţi fizic și psihic. Prezentare. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că sucul de sfeclă roșie are proprietăţi antigripale și antiinfecţioase. faringite. albe – se grupează în niște inflorescenţe sub formă de spic. Deosebit de apreciate sunt curele cu suc de sfeclă roșie. de culoare galbenă. whisky-ul adevărat. reconfortant. convalescenţilor. asparagină. ramificată în partea superioară. acesta păstrând intacte toate calităţile plantei. B2. protide.

indicate în optimizarea traficului digestiv. însă. ale ficatului și ale bilei. Acest receptacul se va transforma în smochină. Siminocul este folosit în proceduri medicinale diverse. îndeosebi în zonele cu influenţă mediteraneană. de asemenea. traheite). din care se face infuzie. Smochinul este un arbust mediteranean foarte apreciat pentru fructele sale. Pentru uz medicinal se folosesc florile și părţile tinere ale plantei. ele au și alte efecte terapeutice. culoarea ei fiind un albastru spre violet. consistentă. Prezentare. Smochina este tonică. glucide (între 15 și 18%). preparatele din planta numită slăbănog sunt folosite și în ameliorarea unor afecţiuni ginecologice. în flora spontană – în zonele de câmpie și deal. guta. în afecţiuni ale tractului digestiv. copiilor. Întrebuinţări. Există chiar și o smochină medicinală. cum ar fi cele de pe căile urinare. cărnoase și cu un miros specific. Întrebuinţări. mineralizantă. un pinten – ceea ce face ca planta să fie ușor de recunoscut atunci când este înflorită. Printre cei mai importanţi compuși din smochină – o enzimă asemănătoare cu sucul pancreatic. Deoarece au și proprietăţi cicatrizante și dezinfectante. amigdalitelor. Smochina are o valoare calorică ridicată – 250 calorii la 100 g fructe uscate. bolile vezicii biliare. smochinele sunt consumate și cu scopul de a asigura o mai bună circulaţiei a sângelui. convalescenţilor. reumatismul. cu precădere. reconfortantă. Smochinul Denumire știinţifică: Ficus carica. Crește în flora spontană de la munte și din zona subalpină. fiori ce formează o inflorescenţă adăpostită într-un receptacul floral. fiind indicată celor care fac efort fizic și psihic. mai ales atunci când aceste părţi tinere au flori pe ele. Se pot folosi și pentru combaterea viermilor intestinali. C și PP. ale articulaţiilor și ale proceselor metabolice. Pentru cure. Apare și în flora din România. Există și aplicaţii medicinale în care nu se folosesc fructele. reconstitutivă. Preparatele pe bază de siminoc (infuzie. Smochinul are florile femele și flori mascule grupate. iar florile au culoarea galben-aurie. cu o formă palmat-lobată. fiind punctate cu roșu. Florile au și un element de originalitate. sunt mari. deosebit de puternice. preparatele din această plantă sunt utilizate ca laxativ și diuretic. stomatitelor. decoct) au o evidentă acţiune depurativă și diuretică. fiind și un bun pansament pentru pereţii stomacali și intestinali. Tot pentru reglarea circulaţiei sângelui se folosesc și frunzele de smochin. puternică. Sunt. Cu preparatele de siminoc se tratează colecistitele cronice. flavone. și ca antibactericid și antiinflamator. în afecţiuni ale rinichiului și ale aparatului urinar. pentru hrănire curentă.128 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC culoarea timp îndelungat – de aici și denumirea de flori de paie. Substanţe active importante: rezine. în reumatism. prevenindu-se astfel un accident vascular. Siminocul crește în locuri uscate și luminoase. anemicilor. taninuri. Slăbănogul este o erbacee anuală. fiind eficiente în combaterea calculilor biliari și renali. laringite. B1. preferând umbra și umezeala. Se știe că smochinele pot fi utilizate și pentru combaterea unor afecţiuni dermatologice – de pildă. Frunzele smochinului. reducând chiar și unele inflamaţii interne. Mai nou. . Prin tradiţie. macerat.20 metri înălţime. Slăbănogul înflorește în lunile iulie și august. Pentru terapii se recoltează părţile aeriene. Slăbănogul Denumire știinţifică: Impatiens noli-tangere. plăcut. Tulpina este dreaptă. vitaminele A. totodată. ci frunzele și latexul de smochin. proteine. Face parte din familia moraceelor. pentru aplicaţii medicinale se folosesc smochinele bine coapte. B2. arsurile și negii – a gingivitelor. aparţinând de familia balsaminaceelor. Întrebuinţări. Este o plantă înaltă – ajunge la maturitate până la 1. Smochinele sunt cunoscute. decoct. Totuși. Înălţimea maximă a smochinului oscilează în jurul a cinci metri. Prezentare. Substanţe active importante: săruri minerale. care se consumă ca atare sau sub formă de sirop. Frunzele au formă ovală. celor cu un consum mare de energie. Smochinele au proprietatea de a relaxa și de a deschide căile respiratorii (sunt utile în bronșite.

Fructul este o păstaie. Infuzia de soc (flori. antiseptică. au și proprietăţi medicinale. Socul face parte din reţetele de ceaiuri necesare tratamentului adjuvant în pneumonie. C. Soia acţionează ca un mineralizant foarte important și frânează sau chiar împiedică. în luminișuri și poieni. socul face parte din genul Sambucus. lecitină. cu frunze imparipenat-compuse și flori alb-gălbui sau chiar albe. germeni de soia. aflată în cantitate mare în interiorul tulpinilor. unul sau mai multe principii de hrănire. Prezentare. soia are un important rol profilactic în multe afecţiuni sau grupe de afecţiuni. acid linolenic. accidentată. Toţi acești compuși demonstrează că soia este. li se recomandă să consume în mod permanent produse pe bază de soia. Combate scleroza și colesterolul. rădăcini) este sudorifică. Celor suferinzi cu ficatul. Soia își are originile în China și Japonia. Infuzia de flori de soc se utilizează. de un verde intens pe faţa expusă la soare. Pentru uz medicinal se prepară lapte de soia. Întrebuinţări. iar în uz extern pentru combaterea unor afecţiuni precum abcesele și furunculele. moi. folosite în alimentaţia curentă. fiind o erbacee anuală. Infuzia din fructele. săruri minerale – calciu. scoarţa și rădăcinile de soc provoacă diureză și o stare de relaxare generală. Prezentare. decoctul de scoarţă. aminoacizi esenţiali. sub formă de tufă. Socul este un arbust înalt de patru-cinci metri. în detrimentul părţii lemnoase. numite izoflavone. dispuse în inflorescenţe. Florile sunt mici și au culoare albă sau violetă. Soia are frunzele paripenat-compuse.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 129 Socul Denumire știinţifică: Sambucus nigra. enzime. Substanţe active importante: sambunigrină – substanţă specifică. ulei volatil. Cu infuzia din fructe. Aparţinând familiei caprifoliaceelor. reumatismul. de pildă. bronșitei și provoacă sudoraţia. Și. Au valoare medicinală florile. în afecţiunile cardiovasculare. Întrebuinţări. Denumiri populare: coramnic. într-o anumită măsură. Substanţe active importante: în boabe – protide (34 – 39%). scoarţa și rădăcinile. dar și în industrie. Planta se remarcă prin măduva albă. o dietă. de asemenea. sucul de boabe. în zone cu vegetaţie amestecată. în soia s-au descoperit niște substanţe asemănătoare hormonilor feminini. totodată. natriu. Florile de soc (sub formă de infuzie) acţionează împotriva reumatismului. un bun agent de curăţire a tractului gastrointestinal și a celui urinar. magneziu. B2. Soia Denumire știinţifică: Glycine hispida. fructele. printre care: infuzia de flori. cu mult mai mare decât în cazul cărnii (soia – maximum 39%. într-adevăr. Recent. procentul de proteine din soia fiind. antiinflamatoare. diuretică. mucilagii. acizi grași saturaţi. Socul are o importanţă medicinală deosebită. ușurând procesele . Înflorește în lunile iunie și iulie. bolilor de rinichi. nici soia și nici preparatele de soia nu acţionează ca un medicament în sensul adevărat al cuvântului. carnea – maximum 20%). în tratamentele de combatere a obezităţii. Asemenea altor alimente cu o compoziţie deosebită. însă. Socul crește în păduri. potasiu. efectele pot fi asemănătoare cu acelea ale medicamentelor atunci când se stabilește și se respectă un program alimentar riguros. Fructele au culoarea neagră sau roșie. glucide (10 – 15%). Soja hispida. rutozide. lipide (12 – 25%). D și E. amine. asigurând o funcţionare normală sistemelor esenţiale ale organismului. gripei. făină de soia. Fiind un aliment complet. Aceste boabe. acid linoleic. răcelilor. iboz. tanin. cu precădere. galactogogă (determină secreţia laptelui la femeile care alăptează). vinul de soc. fiind – alături de orez – una dintre cele mai hrănitoare plante. o minune a naturii. acid oleic. cu oboseala profundă pe fond nervos. Scoarţa socului este crăpată. scoarţă. care conţine boabe. sau care au afecţiuni vasculare. vitaminele A. gen care cuprinde o serie întreagă de arbori și arbuști. în tufărișuri. în ulei – acizi grași nesaturaţi. zaharuri. Soia are efecte benefice și în ceea ce privește funcţionarea tractului digestiv. fier. a constipaţiei. Aparţine familiei leguminoaselor. fiind. B1. rezine. fosfor. procesele de îmbătrânire. fructe. Acest aliment este indicat și celor care au probleme cu guta. soc negru. ceai diuretic. Din soc se prepară foarte multe produse medicinale. totuși. scoarţă și rădăcini de soc se fac și băi locale sau se pun cataplasme.

digestive. bufeuri. Sovârvul. stări psihice contradictorii. în timp ce pe restul plantei acestea sunt dispuse pe un peţiol lung. diuretice. dureri de articulaţii. adică acei compuși asemănători hormonilor feminini. carvacrol. cu o înălţime cuprinsă între 20 și 60 cm. De obicei. infuzie. Sorbestreaua înflorește pe tot parcursul verii. Izoflavonele. circulaţie proastă. Se prepară: decoct. saponină și. precum și infecţiile urinare. extracte. mai ales. cerbăreaua. În vârfurile ramurilor apar florile. antiinflamatoare. gingivitele. dar contribuie și la combaterea cârceilor musculari. Aceștia o întrebuinţează în salatele de crudităţi. Plantă de fâneaţă. Cu această infuzie se pot trata bronșitele. precum și prin tufărișuri. este un bun expectorant. Sovârvul Denumire știinţifică: Origanum vulgare. Prezentare. Substanţe active importante: ulei volatil. timol. Consumarea produselor pe bază de soia duce și la un mai bun reglaj în ceea ce privește ciclurile menstruale. precum și la combaterea efectelor menopauzei – osteoporoză. Prezentare. Acestea au culoare rozalie spre roșu. cataplasme. Preparatele din sorbestrea au proprietăţi sudorifice. se valorifică planta în întregul ei. făcându-se băi locale sau aplicându-se cataplasme – în caz de răni. Face parte din familia labiatelor. Denumiri populare: busuioc de pădure. o substanţă specifică numită sanguisorbină. Acest preparat are rol sedativ. aparţinând familiei rozaceelor. Întrebuinţări. cu niște ramificaţii în partea superioară ce poartă pe ele florile. Are un rizom gros. Planta aceasta și-a câștigat de multă vreme locul ei în bucătărie și are și o valoare medicinală deja recunoscută. poftă de viaţă. Sovârvariţa este o erbacee bienală. pusă în vin (frunzele și tulpinile). Infuzia de sovârv dezinfectează și curăţă căile respiratorii și căile digestive. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile tinere cu tot cu flori. La baza tulpinii. adică ar conferi. Tulpina sovârvului este dreaptă și păroasă. trifoiște. Fructul ei este o nuculă. eczeme. crește în flora spontană de la marginea pădurilor. Prin urmare. diareile copiilor. bună dispoziţie. Crește mai ales în zonele montane. Cunoscătorii. celui care o consumă. pe fâneţe. Sorbestreaua este o erbacee perenă. sorbestreaua este căutată de naturiști. tanin. Infuzia de sovârv se administrează atât intern. iar în zona externă regenerează podoaba capilară. uneori fiind și de culoare albă. taninuri. gastritele hipoacide. dizenteriile. nevralgii. Tot ca plantă medicinală poate fi considerată și sovârvariţa (Inula britannica). cât și extern. Culoarea florilor este mov spre roșu purpuriu. plantă aromatică și meliferă. Sorbestreaua se utilizează în terapii privind enteritele.130 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC digestive și de asimilare. colitele. Denumire populară: cerbărea. Destul de puţin cercetată. îi conferă acestuia „calităţi de stimulare. dau încă o notă bună acestei plante deoarece. mai ales în locuri umede. oprește sângerările bucale. contribuie la echilibrarea organismului femeilor aflate la menopauză. Gargara cu infuzie de sorbestrea combate inflamaţiile dentare. tusea convulsivă. sub formă de capitule. pe pajiști. Unele cercetări mai noi făcute asupra preparatelor de soia au evidenţiat faptul că acestea ar avea efecte în prevenirea și combaterea cancerului mamar. astmul bronșic. Sorbestreaua Denumire știinţifică: Sanguisorba officinalis. așa cum sunt așezate frunzele de salcâm. fiind frecventă în fâneţele de pe munte și de sub munte. Înflorirea se desfășoară pe tot parcursul verii. Din punct de vedere medicinal. Pudra de sorbestrea este eficace în sângerările nazale. Tulpina aeriană este dreaptă și se ramifică în partea superioară. La maturitate poate ajunge până la înălţimea de un metru. Sovârvul este o erbacee perenă a cărei înălţime. în tratamente externe se folosește infuzie concentrată. având . bronhodilatator și antispatic. pudră. tinctură. frunzele formează o rozetă. la maturitate. printre care și marele herbarist Jean Valnet. Substanţe active importante: ulei esenţial. răcoritoare”. nu trece de 60 cm. cicatrizante. bună dispoziţie. pe marginea drumurilor și a căilor ferate. această plantă are – după părerea unor specialiști – și proprietăţi relaxante. digestia defectuoasă.

spanacul este. Naturiștii nu recomandă fierberea frunzelor de spanac. Întrebuinţări. Sparanghelul este o plantă legumicolă perenă. în afecţiuni ale articulaţiilor. de culoare verde. Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine). mucilagii. Este. . Spanacul. contribuind la buna dezvoltare a fătului. fosfor. Întrebuinţări. spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge. magneziu. Frunzele se consumă sub formă de preparate alimentare. E și K. 131 Spanacul Denumire știinţifică: Spinacea oleracea. dar și sub formă de salate și preparate alimentare dietetice. uneori bienală. calciu. formă de săgeată și ovat-alungită. Preparatele din frunze de spanac acţionează realmente ca un produs medicinal. B2 și C. Este recomandat și în gută.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC florile sub forma unor capitule florale de culoare galben aurie. Pentru nevoi medicinale se folosesc atât lăstarii. de salate sau de suc. a i nimii și a ochilor. Frunzele au forma unor solzi lucioși. sulf. precum și o substanţă specifică numită spinacină. sodiu. Sparanghelul are un rizom puternic. Prezentare. dar și în flora spontană – prin luminișuri de păduri. spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor. Pentru preparate medicinale se recoltează nu numai frunzele. Din acest rizom cresc și rădăcinile. convalescenţilor. potasiu). Pentru preparate alimentare din sparanghel se culeg lăstarii. luteină. toate proprietăţile lui păstrându-se numai în stare crudă. mai mult decât atât. Sparanghelul se consumă ca atare. rahitismul. pentru consum curent. celor care suferă de astenie fizică și intelectuală. B6. Are o rădăcină fusiformă și o tulpina dreaptă. celuloză. Substanţe active importante: vitaminele A. contribuind la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni. anemia. hidraţi de carbon. vitaminele B1. este o plantă anuală. Ramurile sparanghelului. Spanacul este considerat un bun remediu în stări anemice. avitaminoza. Frunzele spanacului – partea comestibilă. sirop și tinctură. în reumatisme. hrănitoare. de asemenea. dar și medicinală – au peţiolul lung. iar din seminţe se obţine o infuzie sau un decoct. pe care apar mugurii din care cresc lăstari. spanacul se folosește intens în curele de primăvară. caroten. celor cu afecţiuni cardiovasculare pe fond nervos. Datorită enzimelor pe care le conţine. Printre acestea se numără: hipertensiunea arterială. preparându-se decoct. precum și în afecţiuni respiratorii. începând cu anul trei de vegetaţie. mangan. fiind recomandat diabeticilor. Datorită caracterului său depurativ și diuretic. Prezentare. dar necesar. lipide. calciu. C. fosfor. Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor. Întâlnit sub formă cultivată. Substanţe active importante: microelemente (fier. fâneţe – sparanghelul face parte din familia liliaceelor. de agent anticancerigen. fier. cât și rădăcinile și rizomii. PP. Sparanghelul are compuși numeroși. Sparanghelul Denumire știinţifică: Asparagus officinalis. au funcţie de asimilare. filiforme. care sunt dezvoltate. B9. glucide. care se pot transforma în enzime binefăcătoare. Preparatele de spanac sunt recomandate celor care se refac după o boală grea. sparanghelul are efecte pozitive în funcţionarea rinichiului și a căilor urinare. Are și efecte calmante și hipoglicemiante. I se atribuie spanacului și rolul de activator al secreţiilor pancreatice și. acid folie. tufărișuri. Sparanghelul are proprietăţi depurative. consistente. ci și seminţele. întâlnit în culturi. Potrivit acelorași studii. asigurând o detoxifiere continuă a organismului. tusea. potasiu. B2. Spanacul este una dintre plantele cele mai bogate în săruri minerale. mai ales cei obţinuţi prin creștere la întuneric. având un puternic rol profilactic împotriva multor afecţiuni. care nu prea trece de 30 cm înălţime. Recoltarea acestor lăstari se face în fiecare primăvară. Erbacee legumicolă. precum și în stări de oboseală și epuizare. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei. scorbutul. protide. un diuretic moderat. cărnoase. Trăiește între 10 și 20 de ani. sparanghelul face reglaje importante în cadrul proceselor metabolice. protide. suc. totodată. acneea. În mod obișnuit. sunt cărnoase și au culoarea verde închis. Frunzele de spanac se folosesc în bucătărie. laxativ și depurativ. B1.

Sporiciul este o erbacee mare. Preparatele de splinuţă sunt eficiente și în colibaciloză. invertină. ulei eteric. în flora spontană – în zonele mai libere din păduri. toxică. diaree. este dreaptă și apare înainte de ivirea frunzelor. Spânzul face parte din familia ranunculaceelor. perenă. cu forme diferite. răspândită în zone părăsite. tincturi. În aplicaţii medicinale. puternic. au culoare roșie sau violetă. Substanţe active importante: două substanţe specifice – verbalina și verbenozida. uneori albă. Florile. Preparate medicinale din spânz: extracte. iar pentru întrebuinţări veterinare se recoltează rădăcina. sub îndrumarea specialistului. . de industria farmaceutică – alcaloizii pe care acesta îi conţine fiind folosiţi în producerea unor medicamente pentru bolile de inimă. chiar sedativă. respiratorii (bronșită. Este o plantă medicinală comună. Face parte din familia compozitelor și poate ajunge până la un metru înălţime. fiind utilizate în terapii împotriva insomniilor.132 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Spânzul Denumire știinţifică: Helleborus purpurascens. sunt galbene. pe pârloage. în primul rând. De altfel. Frunzele sunt peţiolate. extras. gută. Se poate recolta și planta întreagă. cu tulpina dreaptă. de mici dimensiuni. decoct. Rizomul de spânz este căutat. Din acest motiv. Preparatele de splinuţă se folosesc în afecţiuni precum infecţiile căilor urinare. depurative. hepatita cronică. de tip florifer. necultivate. modelată de patru muchii. Întrebuinţări. antiseptice. Pentru uz medicinal uman se folosește rizomul. Sporiciul înflorește cinci luni pe an. din iunie și până în octombrie. nefrită. pe terenuri înţelenite. revulsină. Prezentare. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. astmă). Spânzul și preparatul de spânz se vor folosi cu atenţie. Întrebuinţări. Spânzul înflorește în martie și aprilie. iar florile au culoare roșietică. pilule. nevralgiilor. Tulpina este dreaptă și păroasă. splinuţa se mai numește și varga de aur. tanin. Frunzele sunt palmate. Rizomul este gros. Substanţe active importante: acid salicilic. saponine. la marginea poienelor și a pădurilor. în funcţie de poziţia lor pe tulpina plantei. din care se prepară infuzie. Crește în zonele de deal și munte. astringente. enterocolite. asteniei. Prezentare. Florile. Denumire populară: spânţ. Întrebuinţări. Tulpina. spânzul se folosește ca un tonic ai inimii și al sistemului circulator. Preparatele din sporici sunt recomandate în afecţiuni digestive (dispepsii). grupate în spic. Sporiciul Denumire știinţifică: Verbena officinalis. Se spune că sporiciul ar avea acţiune benefică și în ceea ce privește întărirea rădăcinii firului de păr. în tufărișuri. dispuse în ciorchine. ramificat. uneori verzuie. sporiciul se va folosi numai sub asistenţă de specialitate. Splinuţa este o erbacee perenă. hepatice și renale (colici). Decoctul și alte preparate medicinale pe bază de splinuţă sunt antitoxice. făină. cistită. Splinuţa este o plantă meliferă. substanţe amare. cele mai multe fiind ovale. valoare medicinală au vârfurile înflorite. Substanţe active importante: alcaloizi. eczeme. Prezentare. reumatismelor. tinctură. Datorită acestor compuși foarte activi. iar frunzele au forme diferite. Aparţine familiei verbenaceelor. În cazul splinuţei. opuse. apoi taninuri. litiază. resuscitând întregul organism. pe marginea drumurilor de ţară. fiind o plantă erbacee. Au și influenţă calmantă. hidropizie. având o înălţime de circa un metru. sporiciul este un puternic stimulator general. Splinuţa Denumire știinţifică: Solidago virga aurea.

hemoroizi. Prezentare. toţi specialiștii naturiști recomandă folosirea merișorului . cu frunze alterne. articulare. Stejarul este un arbore înalt – poate ajunge la 50 de metri înălţime – și foarte puternic. lobate. antitoxice. suferinţe renale. pulbere. arsuri. Florile au culoare roz sau albă. Florile sunt sub forma unor amenţi (mâţișori). Efectul hipotensiv al unora dintre acești compuși este deosebit de puternic. Aceste flori apar în partea a doua a verii. Importantă din punct de vedere medicinal este coaja stejarului. Nu cad iarna. distrugerea lui fiind interzisă. băi. de circa opt centimetri. cerat-pieloase. Substanţe active importante: flavone. cicatrizante. verină. din care se face decoct. rubiverină. Decoctul și celelalte preparate obţinute din coajă de stejar sunt astringente. Decoctul de stejar se utilizează în regim intern (în enterite. Se prepară: tincturi. Prezentare. din marea familie vegetală a liliaceelor. degerături. pulbere.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 133 Stejarul Denumire știinţifică: Quercus robur. În pământ are un rizom. infuzie.5 metri. astringente. Frunzele sunt cărnoase. În practica medicinală se întrebuinţează uneori și ghinda. pentru prepararea unei „cafele”. Efecte medicinale asemănătoare are și coaja de gorun (Quercus petraea). Are o înălţime ce trece de 1. sub formă prăjită și măcinată. Arbustus uva-ursi. puternice. un arbore ceva mai scund decât stejarul (maximum 40 de metri înălţime). palpitaţii). Florile au culoare alb-verzuie (Veratrum album) sau roșu-închis (Veratrum nigrum). Stejarul înflorește în luna mai. Stirigoaia este o plantă foarte toxică. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv. având rolul de a neutraliza sau măcar de a reduce durerile. precum și o substanţă specifică numită arbutină. Stirigoaia nu se va folosi fără îndrumarea specialiștilor. antibacteriene. fiind o otravă deosebit de puternică. Întrebuinţări. gingivite. enterocolite. sedative. dezvoltate. dar și în deranjamente intestinale. taninuri. diaree. Stirigoaia este o erbacee perenă. Preparatele de strugurii ursului sunt antiseptice. Se prepară pulbere. Impresionantul arbore are o coroană largă. Stirigoaia Denumire știinţifică: Veratrum album. sunt grupate în formă de ciorchine și sunt plasate în vârful ramurilor. Denumire populară: caminei. Denumire populară: tufan. dar și extern – sub formă de gargară. Preparatele din stirigoaie se folosesc în boli grave. Veratrum nigrum. adică în ciorchine. extract. Substanţe active importante: protoveratrină. decoct. în funcţie de vârsta arborelui – de la gri până la brun spre negru. consistente. fiind dispuse în racem. Fructul este o bobiţă roșie. unguent. cu o tulpină ramificată a cărei lungime poate ajunge până la 2. Întrebuinţări. Din acest motiv. cum ar fi guta și zona Zoster. fiind întâlnită în zonele de munte și de deal – prin pajiști umbrite și alte locuri umede. hemostatice. acizi. sinaină. Sunt recomandate în multe afecţiuni ale căilor urinare. spasme. antidiareice. Această plantă are efecte și în afecţiuni cardiace (hipertensiune. Planta numită strugurii ursului este un arbust târâtor. Fructul este binecunoscuta ghindă. arbustul rămânând verde tot timpul anului.5 metri. oxalatul de calciu. Întrebuinţări. antihemoragice. Frunzele de la nivelul solului sunt dispuse în rozetă. vitamine. cu vegetaţie de pământ înţelenit. germerină. Pentru uz medicinal se recoltează frunzele și ramurile tinere. spălături locale (în faringite. Prezentare. pseudojervină. comestibilă. deranjamente stomacale și intestinale). tinctură. prin lunile iulie și august. răni greu vindecabile). cu rădăcini puternice. Substanţe active importante: diverși acizi. Pentru aplicaţii medicinale se utilizează rizomii și rădăcinile. Tulpina aeriană a plantei de stirigoaie este cilindrică și acoperită cu perișori scurţi. tanin. Arbustul de strugurii ursului este declarat monument al naturii. rubijervină. Scoarţa este colorată diferit. Alte preparate medicinale realizate pe bază de stejar: infuzie. Face parte din familia fagaceelor. cvercitaninul. extracte. bogată. Strugurii ursului Denumire știinţifică: Arctostaphylos uva-ursi. deranjamente stomacale.

mai ales atunci când aceste afecţiuni au cauze interne. pentru decontractarea mușchilor. Stuful Denumire știinţifică: Phragmites communis. a gutei. cicatrizant și antiinflamator. Poate ajunge la 1. Se mai prepară tinctură. uneori și mai mult. colici intestinali. cataplasme. Un alt domeniu important în care acţionează. Întrebuinţări. în bălţi. Aceste preparate sunt recomandate și în tratarea reumatismelor. hipotensive. spălături bucale. cu margini tăioase. Crește în locuri însorite și uscate – în fâneţe. Preparatul de sulfină are proprietăţi sedative. pe pajiști. antiseptice și antiinflamatoare. surcină. hidrolat. Compusul de excepţie este cumarina. plăgi. pe marginea drumurilor. abcese dentare. Au efecte pozitive și în unele afecţiuni dermatologice. Frunzele sunt lungi. Preparatul principal obţinut din sulfină – infuzia. a febrei. având o tulpină puternică și ramificaţii largi. Sulfina Denumire știinţifică: Melilotus officinalis. aspre. din care se prepară decoct și extract. colirinfuzie. fiind dezinfectante și antiinflamatoare. în lacuri și în preajma lacurilor. de culoare galbenă. ulei volatil. preparatul de sulfină este cel al bolilor cardio-vasculare. De exemplu. gargară. glucoză. Naturiștii folosesc părţile tinere ale plantei pentru salate. azotaţi. Prezentare. Datorită acestui fapt. în primul rând în hipertensiune arterială. Sulfina se poate folosi și sub formă de băi medicinale. au un miros plăcut. Contribuie la regenerarea celulei hepatice și la optimizarea importantelor procese chimice care au loc în ficat. Stuful. Întrebuinţări. Pentru uz medicinal se recoltează vârfurile – când sunt înflorite. un buchet de sulfină uscată poate acţiona ca un eficient dezodorizant pentru o întreagă încăpere. ci și o plantă cu proprietăţi magice. Este folositoare și în afecţiunile renale. afecţiunile oculare. sub formă de infuzie. Este o plantă dezvoltată. cu efecte benefice.5 metri înălţime. care miroase deosebit – a fân proaspăt. sulfina se folosește și în cazuri de gingivită. este recomandată. fiind un hipotensiv binecunoscut. Infuzia de sulfină este folosită. De asemenea. Denumiri populare: sulcină. Stuful crește în spaţii inundate. aparţinătoare de familia leguminoaselor. Denumire populară: pojarniţă. Frunzele sunt trifoliate. Vorbe din vechime spun despre sunătoare că nu este numai o simplă plantă medicinală. expectorante. Sunătoarea Denumire știinţifică: Hypericum perforatum. Substanţe active importante: zaharuri. Prezentare. se administrează și în hepatita cronică. tanin. terminată cu o inflorescenţă sub formă de panicul. cumarină. care se găsește în cantitate mare în codiţele frunzelor de sulfină. prin tufărișuri. Cumarina. pe marginea râurilor. ca diuretic și dezinfectant. Sulfina este recomandată pentru tulburări de circulaţie a sângelui. Prezentare. Preparatul de sulfină este recomandat și în hiperexcitabilitate masculină. astmul bronșic. Pentru terapii se recoltează rădăcina. având tulpina dreaptă. cel mai cunoscut loc cu stufărișuri este Delta Dunării. În România. Florile au culoare violetă sau gălbuie. Preparatele de stuf curăţă căile urinare și vezica urinară. Sulfina are și alte utilizări interesante. în tratamente privind bronșitele. insomnii. care are efecte medicinale asemănătoare. deseori. lanceolate. Substanţe active importante: melilotizida – un compus specific. cunoscut și sub numele de trestie de baltă. Sulfina este o plantă erbacee bienală. sulfina poate fi un aditiv aromatic pentru brânzeturi și cașcaval.134 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC (Vaccinium vitis-idaea). Sulfina este o plantă meliferă. fibroase. este o graminee cu o înălţime impresionantă. pe terenuri accidentate. Însăși denumirea ei – sanatoria . Fiind un bun dezinfectant. iar florile. cu tot cu flori.

Intern – sunătoarea este un bandaj bun. cicatrizant. în dischinezii biliare și colecistite. Întrebuinţări. esteri. care acoperă planta de sus și până jos. pe marginea apelor și a drumurilor. sciatica. au forme diferite. ulei în cantitate mare. numeroase. liniare. coleretic. sunătoarea se folosește și în tratamente asupra tenului. totodată. cum ar fi neuroparaliziile. Ș Șofranul Denumire știinţifică: Crocus sativus. inflamaţii bucale. fitosterine. din care se face infuzie. galactoza. Aceste uleiuri de sunătoare sunt considerate foarte eficiente în terapiile medicinale. de 20 – 30 cm. micuţe. sunt dantelate. Infuzia de pojarniţă acţionează ca antiseptic. precum și în hepatitele evolutive. în ulei – două substanţe specifice (sezamol și sezamolin). Frunzele. viermii intestinali. deranjamentele stomacale și intestinale. Contribuind la o bună digestie. hiperina. enterite. ușor lemnificată și se ramifică în partea superioară. prezintă niște striaţii. rănile. Susanul Denumire știinţifică: Sesamum indicum. Pentru terapii medicinale se recoltează toată planta. Sunătoarea are efecte pozitive în bolile de ficat. Tulpina șofranului este consistentă. în ulcere. răni. sedativ. cu sunătoare se fac aplicaţii terapeutice în cazuri de arsuri. dar și un reechilibrant. dimensiunea ei obișnuită fiind. însă. Se afirmă despre seminţele de susan că ar avea efecte și în boli grele. Cu preparat de sunătoare se tratează și podoaba capilară. tensiunea. florile. antiinflamator hepatic și intestinal. Extern.5 metri înălţime. alcooli. gastrite. Frunzele. violet-deschis. Crește și în zona mediteraneană. Prezentare. Calităţile medicinale ale susanului sunt cunoscute încă din Antichitate. Sunătoarea crește în flora spontană – în locuri uscate. saponinele. Alte preparate medicinale: ceaiul pentru bronșite și uleiurile de sunătoare. pentru întărirea firului de păr și a rădăcinii de păr. indigestiile. pe pârloage. Este o erbacee perenă de mici dimensiuni. dezvoltându-se ca o plantă perenă ce poate ajunge chiar și la un metru înălţime. În medicina populară se știe că sunătoarea (pojarniţa) este bună în tratamente privind astmul. Tulpina este lemnificată sau se lemnifică destul de repede în procesul de vegetaţie. niște linii roșietice. fiind galbene cu puncte negre. constipaţiile. Întrebuinţări. Face parte din familia pedaliaceelor. . antibiotic. iar florile.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 135 – care vine din latină. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare. Sunătoarea face parte din familia hipericaceelor. în afecţiuni intestinale ca diareea și dizenteria. Mai nou. în hepatite cronice. Susanul are flori galbene. Frunzele sunt lungi. seminţele de susan facilitează. Substanţe active importante. Șofranul face parte din familia iridaceelor și provine din Asia. F. antidiareic. Sunătoarea înflorește din iunie și până în septembrie. Susanul este o erbacee anuală care-și are originea în regiunile tropicale. pe terenuri virane. Pentru terapii se folosesc și frunzele de susan. înseamnă vindecătoarea. Pentru alimentaţie și pentru terapii se recoltează seminţele. având rol în stimularea celulei hepatice. Au fost identificaţi peste 15 compuși. și asimilaţia. uleiul volatil. Tulpina de susan poate ajunge la 1. fiind un regenerator și un fortifiant al acestuia. acesta fiind benefic în bolile respiratorii. cu virtuţi medicinale. fiind păroasă. hipericina. în infecţii urinare. E. cele mai multe fiind ovale. în deranjamente ale ciclului menstrual. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun. pe terenuri cu tufărișuri. Substanţe active importante: în seminţe – proteine. din care se prepară un decoct. printre care acidul valerianic. Prezentare. rutina. colina. până la 65%. fiind foarte hrănitoare. Sunătoarea este o adevărată farmacie. Seminţele de susan alină în suferinţe precum hemoroizii. vitaminele B. D. substanţe grase. revigorant și remineralizant.

Preparatele din ștevie. dar și în programele de alimentaţie sănătoasă. puteri medicinale (în întărirea imunităţii organismului. o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor. reumatism. precum și pentru a colora unele produse alimentare. calităţi ce echilibrează funcţiile și activitatea întregului organism. este folosită cu succes în curele de primăvară. acid tartric. mai exact spus stilele și stigmatele florilor de șofran (stilele și stigmatele sunt părţi ale pistilului). Preparatele din rădăcină – aceasta fiind partea cu adevărat medicinală a șteviei – au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea. este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. rădăcinile. tulpina de ștevie este ramificată.136 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Șofranul este o plantă de cultură. insuficienţă hepatică. atunci când se dezvoltă doar frunzele bazale. nefiartă. Consumul de ștevie este indicat. în lunile de primăvară. Calităţi medicinale are și șofrănașul (Carthamus tinctorius). pentru revigorarea gingiilor. din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. În partea superioară. se recomandă șofranul în frecţiile gingivale. el poate însoţi pasta de dinţi în întreţinerea și tratarea gingiilor și a rădăcinilor dinţilor. Ștevia este recomandată și în restabilirea echilibrelor gastrice. Din florile șofranului se prepară infuzie. Prin influenţa sa asupra organismului. macriș de grădină. săruri minerale. Prezentare. Pentru aplicaţii strict medicinale se prepară infuzie. Șofranul este un tonic recomandat atât pentru tractul gastrointestinal. de asemenea. naturistă. flori care dezvoltă. icter. verzui. Prin proprietăţile sale depurative. cu atât mai mult cu cât are virtuţi medicinale de excepţie. infecţii ale pielii. potrivit gustului și imaginaţiei fiecăruia. Întrebuinţări. în același timp. înaltă până la doi metri. cât și externe. ușurând digestia. însoţite de dureri lombare. în salate. pulbere și tinctură. dispuse în capitule. primăvara. bubele dulci). o erbacee din familia compozitelor. tonice. Șofranul are aplicaţii și în stomatologie. precum și seminţele. tonice și sedative. Printre altele. Ideea este preluată din străvechea și experimentata medicină populară din Extremul Orient. sunt folosite ca laxativ. Întrebuinţări. pentru detoxifierea organismului. chiar al bunei dispoziţii. Ștevia se consumă ca atare. Capacitatea șteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă și în ziua de azi. de reechilibrare a organismului. tipic feminină – menstrele dureroase. Preparatele din seminţe. mai ales. Astfel. Substanţe active importante: două substanţe specifice – picrocrocina și crocina. Valoare medicinală au. folosite în industrie. Preparatele obţinute din șofran se utilizează atât pentru afecţiuni interne. fiind alcalinizantă. Substanţe active importante: în cantitate semnificativă vitamina C. cât și pentru sistemul nervos central. șofranul „topește” mâncărurile grele din stomac. au proprietăţi depurative. Pentru nevoi alimentare se culeg frunzele tinere. De asemenea. purtând pe ea frunze mari. în forma lor naturală. Șofranul se folosește și pentru condimentarea mâncărurilor. diuretice. Tinctura de șofran este un produs vestit. Această plantă are florile roșii. epuizare fizică și nervoasă. prin tradiţie. De altfel. în astm și spasme bronhice. Seminţele șofrănelului sunt însă mult mai importante prin faptul că au în conţinutul lor circa 35 – 40% substanţe uleioase. Are acţiune și asupra spasmelor. cu precădere. dar și sub forma unor preparate culinare. Se spune despre șofran că acţionează și împotriva anumitor cancere. cândva fiind considerată și un antiscorbutic important. șofranul este considerat un agent al stării de bine. cu peţiolul consistent. Denumiri populare: dragomir. fiind un colorant natural foarte sănătos. Tulpina este dreaptă. de aceea. care se recoltează toamna. De pildă. atunci când perioada de vegetaţie a încetat. Ștevia. Florile sunt grupate. gută. Valoare medicinală au florile. Este indicat și în tuse violentă prelungită. Ștevia Denumire știinţifică: Rumex patientia. de exemplu). sub formă de decoct. ștevia contribuie și la accelerarea proceselor de mineralizare. precum și în calmarea unor dureri și corectarea unor anomalii din cavitatea bucală. decoct. purtând pe ele un cerc roșu-palid sau roșu-vișiniu. ștevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii și. ca . puternică. acid oxalic (oxalaţi). De remarcat faptul că preparatele de șofran sunt. cataplasme. Femeile cu experienţă consideră șofranul drept un remediu de încredere într-o afecţiune chinuitoare. preparatele pe bază de șofran au rol însemnat în reglarea menstruaţiei.

crestate. totodată. laba lupului. talpa lupului. reechilibrându-l. pe marginea drumurilor. fiind de culoare albicioasă. puternică. Prezentare. leonurina – un compus specific. Substanţe active importante: ulei volatil. reumaticilor și bolnavilor cu suferinţe articulare. un bun factor stabilizator al activităţii stomacale și intestinale. din care se prepară infuzie. fluctuantă. la începutul primăverii. Crește în flora spontană de la câmpie și deal. pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. vitamine (A. Prezentare. talpa gâștei este una dintre plantele medicinale de cea mai mare importanţă în tratamentul unor afecţiuni greu de stăpânit – bolile de inimă pe fond nervos. peţiolate. și activitatea inimii. parpian. Talpa gâștei este o plantă meliferă. cu precădere vârfurile înflorite. Preparatele din această plantă se folosesc și în aplicaţii externe. prin tufărișuri și foste exploatări forestiere. Pentru utilizări medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. temperându-i funcţionarea oscilatorie. preparatele pe bază de ștevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare. E). înaltă de circa un metru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 137 purgativ. fiind cicatrizante și antiinflamatoare. Întrebuinţări. În aceste cazuri. Preparatele din talpa gâștei au influenţă directă asupra sistemului nervos central. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste. Tulpina este puţin ramificată. pentru nevoi medicinale prelucrându-se acest rizom și rădăcinile sale. somnișor. o specie de ștevie care crește mai ales în zonele montane. cu efecte importante în combaterea toxinelor și resuscitarea organismului după perioada iernii. Denumiri populare: sunătoare de munte. în hipertensiune. alcaloizi. Efectele sale medicinale. care apar din mai și . celor cu stomac sensibil. mai puternice sau mai puţin puternice. Influenţează. reducându-i starea de încordare. de asemenea. ajungând până la maximum 30 cm înălţime. Această ștevie a stânelor are și un rol notabil în declanșarea peristaltismului intestinal. această mâncare nouă. Ștevia și rădăcina de ștevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare și ale căilor respiratorii. Ștevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom. dar și pentru băi și spălături locale. pe maidane înţelenite. Talpa mâţei Denumire știinţifică: Antennaria dioica. prin liziere. Florile. Denumiri populare: cătușniţă. cu tot cu ramuri și flori. Aparţine familiei compozitelor și dezvoltă un rizom și stoloni. infuzia de talpa gâștei se utilizează la comprese. celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Ștevia rămâne cunoscută și preţuită pentru faptul că este o mâncare de primăvară. Talpa gâștei este un sedativ ce acţionează și asupra fiecărui organ în parte. Tot ca purgativ este folosită și ștevia stânelor sau măcrișul cailor (Rumex alpinus). Potrivit medicinii tradiţionale. au culoare roz sau roșie violacee. floarea patului. Se spune despre talpa gâștei că poate avea efecte de trei ori mai puternice decât ale valerianei. Talpa gâștei este. de excitaţie nervoasă. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse. mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini și seminţe. în tulburări neuro-vegetative. în tulburări de menopauză. tinctură și pulbere de frunze și flori. Frunzele sunt lungi. tanin. talpa gâștei este indicată în stări depresive. C. Talpa gâștei este o erbacee perenă. siminic. Florile. T Talpa gâștei Denumire știinţifică: Leonurus cardiaca. în reglarea presiunii sângelui. glucozide (cu efect cardiotonic). dispuse la subsuoara frunzelor. Prin compușii ei diverși și deosebit de activi. nu fac decât să amplifice plăcerea de a consuma.

tarhonul având perioada de înflorirea din iulie și până spre sfârșitul toamnei. Tulpina este rămuroasă și acoperită cu peri. în pădurile rare sau în rariști de pădure. Tarhonul are efecte benefice în cazul afecţiunilor pulmonare. suprafaţa lor fiind aspră. din care se . Prezentare. numit și ulei de chenopodiu. originară din America Centrală. planta fiind iubitoare de apă și. reumatismale. barba tatei. sunt diuretice. limonen. fibroase. Aparţine familiei chenopodiaceelor. Talpa mâţei este o plantă prezentă în pășuni și fâneţe. fiind un stimulent activ în funcţionarea acestor organe și sisteme fiziologice. iarbă întăritoare. substanţe azotoase. Substanţe active importante: flavone. izolimonen. Tâmâiţa se cultivă ca plantă ornamentală. Substanţe active importante: săruri minerale. Preparatele din talpa mâţei se folosesc și în tratarea unor afecţiuni dermatologice. Întrebuinţări. Denumire populară: lămâiţa. ascuţite la vârf. crescând mai ales în zonele muntoase. cumarină. celuloză. hepatice. plăcut. totodată. Este originar din Asia. Substanţe active importante: taninuri. Acest ulei se află nu numai în tulpini. acetaldehidă.138 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC până în iulie. iar tulpina. de exemplu. cimol. ramificată. dispuse în capitule. remarcânduse prin mirosul ei specific. au culoarea alb-verzuie. din familia compozitelor. Tarhonul este o plantă aromatică. gastro-intestinale. Rădăcinile de tămâiţă sunt dezvoltate. aparţinând familiei boraginaceelor. practic întreaga plantă fiind uleioasă și aromată. au culoare roz sau albă. Florile. Pentru uz medicinal se recoltează florile și vârfurile tinere cu flori. Uleiul eteric conţine estragol. substanţe amare. Valoarea medicinală a acestei plante este dată de rădăcinile sale. ci și în rădăcini. Întrebuinţări. Preparatele din talpa mâţei au efecte în afecţiuni pulmonare și respiratorii. aciditatea gastrică redusă. Prezentare. ulei eteric. ulei volatil. întreaga plantă este apărată de o reţea puternică de peri. erbacee. Tămâiţa Denumire știinţifică: Chenopodium ambrosioides. pe terenuri argiloase. precum și în cele ale ficatului și bilei. pectină. precum și seminţele. Cel mai cunoscut preparat este ceaiul pectoral. înaltă până la 1. renale. Preparatele de tarhon combat infecţiile. Tămâiţa este o erbacee anuală. vitaminele B1 și C. Pentru utilizări în terapii se recoltează vârfurile cu flori.5 metri. din care se fac ceaiuri și decocturi. stimulează digestia. în terapii împotriva ulceraţiilor pielii. denumirea ei iniţială fiind ceai de Mexic. afecţiunile articulare. Preparatele de tâmâiţă sunt recomandate și în aplicaţii terapeutice privind hemoroizii. Tătăneasa crește în locuri mai izolate. flavone. perenă. galbenă sau brună. Florile. sunt expectorante. Prezentare. Tătăneasa este o plantă erbacee dezvoltată. fiind un condiment mult apreciat. la marginea pădurilor. Pentru uz medicinal se culeg vârfurile plantei. Are o tulpină lemnoasă. Tămâiţa înflorește timp de cinci luni pe an. De fapt. fac poftă de mâncare. Cel mai important compus este ascaridolul. Principala întrebuinţare a uleiului de chenopodiu – combaterea viermilor intestinali (ascaridioză). Florile au culoarea roșie spre violaceu. din iunie și până în octombrie. au peţiolul scurt și sunt dinţate. ulei volatil (ascaridol). rezultate pozitive dând. biliare. Tătăneasa Denumire știinţifică: Symphytum officinalis. Tarhonul Denumire știinţifică: Artemisia dracunculus. fiind considerat un aromatizant. frunze și flori. Denumiri populare: tătăneaţă. Frunzele de tâmâiţă sunt verzi-gălbui. adaptată condiţiilor grele de vegetaţie. înaltă până la 80 cm în perioada de maximă vegetaţie. este puternic ramificată. Acest ulei este toxic. Frunzele sunt mari și alungite. Frunzele și tulpinile de tarhon sunt folosite în bucătărie. Întrebuinţări. de culoare verzuie. apar la subsuoara frunzelor. rezine. Frunzele sunt înguste și lungi (până la 10 cm lungime).

macerate. vitamina C. Toporașii cresc prin rariștile și poienile pădurilor de foioase. stări de ipohondrie. Uleiul esenţial se găsește nu numai în rizom și rădăcini. colină. zambilă de grădină. decoctul de tătăneasă este utilizat în tratamente privind plăgi. bronșite. Pentru aplicaţii terapeutice interne. sunt melifere și plăcut mirositoare. Tot din flori de tei se prepară și decoctul. acizi. cancer gastric. Tătăneasa este indicată în ulcer gastric. Lemnul său are culoare alb-roșietică. cataplasme.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 139 prepară un decoct. în grădini. Denumiri populare: tămâioară. Frunzele au conturul inimii și sunt peţiolate. inflamaţii ale tractului intestinal și ale căilor . Decoctul de tătăneasă are proprietăţi emoliente. alte afecţiuni respiratorii. Alte preparate din tătăneasă: tinctură. Întrebuinţări. Teiul alb este un arbore înalt – poate atinge și înălţimea de 30 de metri. alb-gălbui. cicatrizante. precum și minunata infuzie mixtă din flori de tei și flori de portocal. Substanţe active importante: glucide. dureri musculare. arterioscleroză. împreună cu rădăcinile. tufărișuri. tanin. Preparatul din flori de tei este hipnotic. siropuri. poţiuni. decoct. precum și în luxaţii sau chiar fracturi. Aparţine familiei tiliaceelor. un compus specific numit tilirozidă. emolient. Extractele de toporași sunt cunoscute ca un bun expectorant. reumatisme. Extern. Bolile de stomac constituie domeniul în care tătăneasa se utilizează în mod curent și cu bune rezultate. ceea ce are ca efect și curăţirea sângelui și. Această plantă are un rizom scurt și destui de subţire. pulbere. Întrebuinţări. viorea. Pentru nevoi medicinale se recoltează rizomii. ca arbore de ornament pe aliniamentul străzilor și șoselelor. teiul alb. reducerea toxicităţii din organism. Sunt utilizate și în caz de constipaţie. teiul văratic. Se folosește atât intern. sirop. teiul este folosit pentru refacerea întregului organism (băi în infuzie de tei). bronșite. de a pune sângele în mișcare. extract. cât și extern. din care vor rezulta ceaiuri. taninuri. cataplasme. Pentru uz medicinal se recoltează florile. hidrolat. prin urmare. dureri de rinichi. enterite. insomnii. Sub denumire de toporași identificăm o mică și sensibilă plantă de primăvară ce aparţine familiei violaceelor. Se prepară infuzie. acesta fiind principala formă sub care planta se folosește în terapii. cu efecte în combaterea tusei și a bronșitelor. arsuri. rareori albă. Alte preparate din flori de tei – mixtură. pajiști. inflamaţii ale articulaţiilor. blocaje stomacale și intestinale. alantoină. Florile au o codiţă lungă. din care se dezvoltă rădăcini. răceală. astringente. Teiul crește în păduri. infuzia de tei este necesară în cazuri de gripă. dar și pentru tratarea amigdalitelor și a afecţiunilor bucale (se face gargară). dizenterie. Substanţe active importante: ulei esenţial. stoloni și frunze reniforme cu peţiolul lung. hemoragii interne. ulei esenţial. Infuzia de tei are și proprietatea de a fluidiza sângele. tuse. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită violină. ulceraţii ale pielii. Tătăneasa se folosește și în combinaţie cu alte plante medicinale. cataplasme. ci și în fiori și chiar în frunze. Prezentare. în parcuri. Toporașii Denumire știinţifică: Viola odorata. sirop. macerat. oboseală accentuată a creierului. extract fluid. tulburări digestive pe fond nervos. steroli. tuberculoză. Întrebuinţări. ulei volatil. rezine. suc. antitermic. diuretic. Florile de toporași apar în lunile martie și aprilie. Pentru uz extern. tuse convulsivă. antiinflamator. Prezentare. din care face infuzie. gută. antiinflamatoare. Florile. oxidază. pretutindeni în zonele de câmpie și de deal. Valoare medicinală au. Denumiri populare: teiul argintiu. saponine. unguente cicatrizante. tincturi. expectorante. stări de nervozitate. Teiul Denumire știinţifică: Tilia tomentosa. antispasmodic. fâneţe. mierea de tei fiind un aliment excepţional. fiind ușor și omogen. diaree. amidon. acetilcolină. și frunzele și florile. și miros foarte plăcut. însă. unguent. Coroana teiului este bogată și plină de ramuri. zaharuri. roză sau albastră. calmant general. hemostatice. culoare violetă. atât de cunoscut tuturor acelora care beau ceai de tei. zahăr. sudorific.

140 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC urinare, gripe. Preparatele din toporași sunt și bune cicatrizante și antiinflamatoare și, de asemenea, vomitive, purgative, sudorifice.

Traista ciobanului
Denumire știinţifică: Capsella bursa pastoris. Denumiri populare: buruiană de friguri, coada pisicii. Prezentare. Traista ciobanului este o plantă erbacee din familia cruciferelor. Este anuală sau bienală, cu tulpină dezvoltată și rădăcini puternice. Frunzele au forme diferite, cele de la nivelul solului fiind dispuse în rozetă. Înălţimea plantei trece de 60 cm, uneori ajungând chiar și la un metru. Florile sunt adunate într-o inflorescenţă. Traista ciobanului are o foarte lungă perioadă de înflorire – din martie și până în noiembrie. Florile au culoare albă și sunt de mici dimensiuni. Traista ciobanului crește pretutindeni în România, de la câmpie și până sub munte, alături de alte plate medicinale și ierburi, pe pajiști, fâneţe, pârloage, terenuri părăsite, pe marginea drumurilor. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei, din care se prepară infuzie, decoct, tinctură, macerat. Substanţe active importante: săruri de potasiu, acid malic, citric, acetic, glucozide, amine, bursină (un alcaloid). Întrebuinţări. Preparatul de traista ciobanului are proprietăţi hemostatice, hipotensive, analgezice, astringente. Are capacitatea de a sfărâma calculii urinari și de a echilibra ciclul menstrual. Cu traista ciobanului se tratează (sau se ameliorează, după caz) hipertensiunea arterială, hemoragiile uterine, anghina pectorală, sângerările nazale, arterioscleroza, unele dereglări ale activităţii gastro-intestinale. Preparatele de traista ciobanului sunt recunoscute mai ales pentru proprietăţile lor uterotonice și hemostatice.

Trandafirul
Denumire știinţifică: Rosa centifolia. Denumiri populare: trandafir de grădină, roză. Numele curent al acestui trandafir este trandafirul de dulceaţă. Prezentare. Trandafirul este o plantă perenă și se prezintă sub formă de arbust. Face parte din familia rozaceelor, fiind una dintre cele mai răspândite și mai cunoscute plante. În prezent, în lume se cultivă peste 20.000 de soiuri de trandafir. Partea medicinală a trandafirului sunt petalele, din care se prepară infuzie și sirop. Substanţe active importante: ulei volatil, tanin, derivaţi flavonici, nerol, citronelol, zaharuri, ceară, acid galic. Întrebuinţări. Preparatul din petale de trandafir are efecte antiinflamatoare și antiseptice, astringente, antipiretice, laxative. Specialiștii recomandă infuzia de trandafir pentru tratamente privind diareea cronică, iritaţiile oculare, revigorarea și întreţinerea pielii. Petalele de trandafir sunt folosite și în combinaţie cu alte plante medicinale sau alimente, rezultând leacuri cu efecte importante. Unui dintre acestea este mierea de trandafir. O altă specie de trandafir cu virtuţi medicinale este trandafirul de lună (Rosa damascena). Efectele sale în plan medicinal sunt asemănătoare cu acelea ale trandafirului de dulceaţă.

Trei fraţi pătaţi
Denumire știinţifică: Viola tricolor; Viola arvensis. Denumiri populare: panseluţă sălbatică, tâmâioară, cârligei. Prezentare. Trei fraţi pătaţi este numele obișnuit al panseluţei sălbatice. Această plantă, aparţinând de familia violaceelor, poate fi anuală sau perenă. Înălţimea sa poate ajunge, la maturitate, la maximum 25 cm. Frunzele au formă de elipsă. Petalele florilor de trei fraţi pătaţi sunt de mari dimensiuni, rotunjite și frumos colorate, putând fi monocrome (galbene, albe sau violete) sau într-un amestec de trei culori, de unde și numele de trei fraţi pătaţi. Planta de trei fraţi pătaţi înflorește pe parcursul întregii perioade de vegetaţie. Crește în flora spontană – pe marginea drumurilor, pe pante însorite, pe pârloage, pe terenuri înţelenite, pe pajiști. Datorită virtuţilor sale medicinale, trei fraţi pătaţi a devenit plantă cultivată încă din secolul al XVI-lea. Pentru uz medicinal se culeg părţile aeriene ale plantei, din care

DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 141 se prepară o infuzie. Împreună cu alte plante medicinale, panseluţa sălbatică intră în reţeta unui ceai celebru în practica medicinală – ceaiul celor cinci flori. Substanţe active importante: saponine, ulei volatil, vitamine (A și C), tanin, flavone. Potrivit unor cercetări de dată recentă, acest substanţe se găsesc mai ales în codiţele frunzelor. Întrebuinţări. Preparatul de trei fraţi pătaţi este diuretic, depurativ, fluidizant, emolient, tonic, descongestionant, antialergic. Afecţiunile în care se utilizează infuzia de trei fraţi pătaţi sunt: tusea convulsivă, unele boli ale plămânilor și ale căilor respiratorii, reumatismul, unele boli de rinichi, urticariile, constipaţia, dermatozele, flebitele, hemoroizii, spasmele pe fond nervos. Planta de trei fraţi pătaţi se folosește și în cura de primăvară, pentru detoxificarea și revigorarea organismului. Sucul ei este recomandat în bolile vezicii urinare. Printre specialiști există părerea că tinctura de trei fraţi pătaţi este mult mai eficientă decât infuzia și sucul. În cantităţi mari, preparatele de trei fraţi pătaţi pot crea o stare de vomă.

Trifoiștea de baltă
Denumire știinţifică: Menyanthes trifoliata. Denumire populară: trifoiște. Prezentare. Trifoiștea de baltă este o erbacee perenă din familia genţianaceelor. Iubește umezeala și de aceea poate fi întâlnită mai ales în mlaștini, în turbării, în locuri semiinundate. Rizomul acestei plante este dezvoltat, fiind gros, lung și ramificat. Planta este însă de mici dimensiuni, rareori trecând de 30 cm. Frunzele sunt alcătuite din trei foliole și au peţiolul lung. Florile au culoare roz și apar în lunile aprilie, mai și iunie. În unele ţări, această plantă este ocrotită. Pentru uz medicinal se folosește planta întreagă, din care se poate face infuzie. De asemenea, din trifoiște de baltă se pot prepara și tincturi, pulbere și mixturi. Substanţe active importante: trei substanţe specifice – meniantină, meniantol, meliatină, apoi iod, săruri de magneziu și fier. Întrebuinţări. Utilizarea medicinală a acestei plante este foarte veche. Trifoiștea de baltă este cunoscută pentru efectele sale în două domenii – hepatic și gastrointestinal. Infuzia de trifoiște de baltă revigorează activitatea ficatului și a bilei și reechilibrează activitatea gastro-intestinală. Alte proprietăţi, nu lipsite de importanţă – preparatul de trifoiște de baltă este febrifug, antiscorbutic, tonic și depurativ. Afecţiuni în care se poate folosi, în mod obișnuit, trifoiștea de baltă: migrene, anemie, lipsă de poftă de mâncare, rahitism, scorbut, reumatism, pecingine, menstre dereglate, febră. Infuzia amară făcută din frunze uscate de trifoiște de baltă are capacitatea de a remineraliza și revitaliza organismul, de a stimula procesele benefice din sânge, de a curăţa sistemul circulator.

Trifoiul roșu
Denumire știinţifică: Trifolium pratense. Prezentare. Trifoiul roșu este o erbacee perenă, cu o tulpină ce poate atinge până la un metru înălţime, fiind muchiată și doar puţin ramificată. Crește sub formă de tufe. Trifoiul roșu face parte din familia leguminoaselor. Este o plantă furajeră suculentă și hrănitoare pentru animale și, din acest motiv, se cultivă. Firește, frunzele acestei plante au forma binecunoscută a frunzei de trifoi, adică sunt trifoliate. Florile au culoarea roșie, violacee sau albăstruie, fiind grupate în capitule ovale. Trifoiul înflorește timp îndelungat, din mai și până în octombrie. Crește nu numai în culturi, ci și în stare sălbatică – prin pajiști, fâneţe, poieni de pădure. Pentru uz medicinal se recoltează capitulele florale, fără codiţă. Se prepară infuzie, tinctură, decoct. Substanţe active importante: mucilagii, saponozide, ulei esenţial, flavone. Întrebuinţări. Preparatele din flori de trifoi roșu sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale, fiind sedative și laxative și, totodată, un regulator al traficului gastro-intestinal. Aceste preparate mai sunt indicate în afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale căilor respiratorii, osteoporoză, boli de rinichi, spondiloză. Descoperiri recente arată că preparatele de trifoi roșu sunt și un agent de stimulare a imunităţii organismului. Trifoiul roșu are, deci, proprietăţi sedative, antiseptice, antiinflamatoare, diuretice, mineralizante. Trifoiul alb (Trifolium repens) este, de asemenea, o leguminoasă perenă, cu

142 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC lăstarii mai puţin puternici și ceva mai mici decât cei ai trifoiului roșu, cu flori albe, având aceleași utilizări – deci ca plantă furajeră și ca plantă medicinală. Alte specii de trifoi: trifoiul de munte (Trifolium montanum), trifoiașul (Trifolium campestre). Și aceste specii au proprietăţi medicinale asemănătoare cu ale trifoiului roșu, precum și cu ale trifoiului alb.

Troscotul
Denumire știinţifică. Poligonum aviculare. Denumiri populare: iarba găinilor, moţul curcanului. Prezentare. Troscotul este o erbacee de mici dimensiuni (15-20 cm), anuală, cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ. Aparţine familiei poligonaceelor. Este o plantă rezistentă, mult căutată de păsările de curte, atât atunci când este tânără – pentru suculenţă și ca supliment digestiv – cât și atunci când ajunge la maturitate – pentru seminţe. Frunzele de troscot sunt mici, cărnoase și fragede. Florile, verzi-gălbui, au marginea petalelor tivită cu alb sau cu roșu. Troscotul crește pe terenuri bătătorite, în locuri domestice, pe marginea drumurilor, pe terenuri virane, în pârloage, la marginea pajiștilor. De la troscot se recoltează, pentru uz medicinal, părţile aeriene, din care se prepară infuzie, tinctură, extracte, poţiuni. Alţi specialiști în tratamente naturiste recomandă, în primul rând, rădăcina troscotului, care este puternică și ramificată. Substanţe active importante: ulei esenţial (mai ales în rădăcină), tanin, siliciu, rezine, o substanţă specifică – avicularozida. Întrebuinţări. Preparatele din troscot sunt folosite adesea de către cei suferinzi, fiind hipotensive, astringente, hemostatice, antidiabetice. De asemenea, aceste preparate reglează activitatea intestinală și funcţionarea rinichiului și a vezicii urinare. Infuzia de troscot (cel mai cunoscut și cel mai la îndemână preparat din troscot) este folosită ca adjuvant în tratamentul tuberculozei pulmonare, în oprirea sângerărilor, fiind nu numai astringentă, ci și cicatrizantă, precum și în hipertensiune, reumatism, gută, afecţiuni renale. Infuzia de troscot este administrată și ca tonic general. Pentru uz extern se fac băi sau se folosesc cataplasme, tinctură sau mixturi.

Troscotul de baltă
Denumire știinţifică: Polygonum amphibium. Denumire populară: pomul broaștelor. Prezentare. Troscotul de baltă este o plantă perenă destul de impunătoare – poate ajunge până la un metru înălţime – cu tulpină roșietică, noduroasă, oarecum asemănătoare cu tulpina porumbului. Are și un rizom puternic. Rădăcina de troscot de baltă se fixează puternic pe fundul apei. Frunzele sunt peţiolate, alungite, netede, cărnoase, culoarea lor fiind de un verde închis. Aceste frunze pot forma un adevărat covor la suprafaţa apei. Pe faţa fiecăreia dintre ele se află o pată, care seamănă cu un V. Troscotul de baltă înflorește din iunie și până în august. Florile, de culoare roz, sunt adunate într-o inflorescenţă bogată. Troscotul de baltă crește în ape stătătoare, în iazuri, în mlaștini cu ochiuri de apă, în ape lin curgătoare. Este întâlnit și în locuri uscate, lacuri secate, bălţi sezoniere. Poate cunoaște o dezvoltare rapidă, planta înmulţindu-se, în mod surprinzător, nu numai prin seminţe sau rizomi, ci și prin fragmente de tulpină. Rizomul este partea din plantă cu cea mai mare valoare medicinală. Se prepară sub formă de decoct sau infuzie. Substanţe active importante: taninuri, vitamina C, substanţe diuretice. Întrebuinţări. Troscotul de baltă se folosește în tratamentul avitaminozelor, anemiilor, lipsei de poftă de mâncare. Este diuretic, hemostatic, cicatrizant, antiinflamator și poate contribui la reechilibrarea activităţii gastrice și intestinale. Troscotul de baltă este indicat și în uz extern, de exemplu pentru tratarea plăgilor ulcerate sau în afecţiunile hemoroidale.

Tuia / Arborele-vieţii
Denumire știinţifică: Thuja orientalis; Thuja occidentalis. Prezentare. Tuia este un arbore înalt – poate ajunge chiar și la 40 de metri – fiind cultivat și în România, ca plantă ornamentală. Frunzele și tulpinile sale răspândesc o aromă deosebită, plăcută, tonică. Frunzele, mici și solzoase, cu o gropiţă îngustă și alungită pe partea inferioară, rămân în permanenţă verzi, remarcându-se nu numai

Coaja va fi culeasă atunci când planta se află în plinătatea dezvoltării ei. din care se prepară infuzie. iar tulpina are formă de nuia. Tulichina Denumire știinţifică: Daphne mezereum. semn că . toxice. Turiţa mare înflorește o perioadă foarte lungă. Substanţe active importante: o substanţă foarte otrăvitoare numită mezerină. Are o rădăcină puternică. Medicina tradiţională utiliza preparatele de turiţă mare și în afecţiuni oftalmologice (cum ar fi albeaţa) sau împotriva mușcăturilor de șerpi. în combaterea parazitozelor intestinale.5 metri înălţime. Preparatele de tulichină sunt indicate și în tratamente împotriva nevralgiilor. tinctură. care se prepară în mod obișnuit sub formă de infuzie. Alte preparate medicinale obţinute din turiţa mare: decoct. Florile au culoare trandafirie sau albă. Substanţe active importante: o substanţă specifică numită tuionă. din mai și până în septembrie sau chiar octombrie. se adună într-o inflorescenţă. Acest subarbust. La maturitate această plantă poate avea o înălţime cuprinsă între 30 cm și un metru.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 143 prin aromă. reglând activitatea gastro-intestinală și reechilibrând sucurile gastrice. Extractele de tulichină sunt folosite la fabricarea unor medicamente. de asemenea. Întrebuinţări. Cărţile moderne de plante și tratamente medicinale nu mai fac referiri la asemenea aplicaţii și afecţiuni. Este indicată. Turiţa mare Denumire știinţifică: Agrimonia eupatoria. Rizomul este de mici dimensiuni. buruiană de friguri. Fructele sunt niște bobiţe roșii. Prezentare. în lipsă de poftă de mâncare. în terapii împotriva suferinţelor reumatismale. Fiind foarte toxice. recomandă tuia – sub formă de decoct – în dismenorei (fenomene foarte neplăcute care preced sau însoţesc menstruaţia) și metroragii (hemoragii uterine în afara ciclului). vitamina K. Ovidiu Bojor. Rezultate pozitive se obţin. Preparatul cel mai des folosit în terapii cu tulichină este tinctura. în tufărișuri și chiar în păduri. fitosterină. cumarină. tinctură. Puternica otravă numită mezerină se găsește în coajă. farm. care au formă lanceolată. dezvoltată. Denumiri populare: cornăţel. de asemenea. ci și prin forma și culoarea lor. pe pajiști. Preparatele din tuia sunt recomandate în tratarea negilor. Preparatele de turiţă mare se folosesc și în terapii externe (sub formă de gargară. Tulpina. Infuzia de turiţă mare se folosește și în tulburări gastro-intestinale (mai ales în caz de diaree). a sciaticii. fiind deosebit de expresive. cataplasme). Este o erbacee perenă și face parte din familia rozaceelor. De pildă. decoct. Se remarcă prin faptul că este foarte păroasă. flavone. răni felurite. în luminișuri de pădure. Totodată. Marele specialist. taninuri. Florile. rășini. ulei eteric. contuzii. bine cunoscut ca plantă otrăvitoare. cu preparatele de tulichină se frânează procesul de îmbătrânire a pielii și se tratează diferite afecţiuni dermatologice. preparatele de tulichină nu se administrează decât extern. Prezentare. în tulburări de ciclu menstrual. Pentru uz medicinal se culeg frunzele. Această plantă crește laolaltă cu multe alte plante din flora spontană – pe marginea drumurilor. mult ramificată. stimulează contracţiile vezicii biliare. este întâlnit în pădurile din zonele montane și submontane. adică cu puţin timp înainte de a înflori. dr. Întrebuinţări. Pentru nevoi medicinale se recoltează coaja și fructele. Frunzele sunt mari și dinţate. dafnină. Tulichina este un subarbust din familia thimeleaceelor. Substanţe active importante: ulei volatil. Denumire populară: piperul lupului. În vârful lăstarilor se află frunzele. spălături. vizând afecţiuni precum angine. de culoare galben-aurie. vin medicinal. Tradiţia chineză consideră tuia ca având proprietăţi antitumorale. Un lucru foarte important e bine de știut despre această plantă medicinală – dezintegrează calculii biliari. tanin. stomatite. gumă. afte. acizi. Pentru preparate medicinale se recoltează toată planta (cu precădere frunzele și florile). efectele fiind dintre cele mai interesante. Întrebuinţări. a durerilor pricinuite de curenţii de aer reci. poate ajunge la 1. siliciu.

de culoare argintie. în procesul de preparare a unor ceaiuri cu efect medicinal sporit. ţelina este. Turta este o plantă erbacee perenă. B și C. Este recomandată în tratamente externe. uneori denivelat. din familia compozitelor. anhidridă sedanomică și sedanolidă (compuși specifici ţelinei). o plantă miraculoasă. antiinflamatoare. Florile de ţelină sunt albe. antiasmatic. demineralizare. În unele ţări se găsește și în culturi. o plantă cultivată. având acţiune relaxantă asupra . febră. Întreaga plantă are un miros puternic. Frunzele sunt mari. ţelina poate fi utilizată ca adjuvant. Preparatele obţinute din rizomul și rădăcinile de turtă au proprietăţi diuretice. tuse. în prezent. albuminurie. Substanţe active importante: vitaminele A. boli renale și ale căilor urinare. Plantele medicinală renumită. totodată. „dotate” cu spini. ulceraţii ale pielii. Frunzele. Se caracterizează printr-un rizom bine dezvoltat. dezvoltânduse în perioada iulie-septembrie. decoct. tanin. Pentru uz medicinal. antibacteriene. acid glutamic. Substanţe active importante: ulei volatil. rezine. Se prepară infuzie. utile sunt toate părţile ţelinei (inclusiv seminţele). Preparatele din turtă sunt ușor de utilizat. expectorant. Înălţimea maximă la care poate ajunge ţelina se situează în jurul a 80 cm. Întrebuinţări. răni și ale afecţiuni ale pielii datorate agresiunii factorilor externi. Datorită calităţilor sale. Pentru uz medicinal se recoltează rizomul și rădăcinile. astm. săruri minerale. decoct și cataplasme. Turta crește în pășunile din zonele înalte. din ţelină se prepară infuzie. salate. tirazină. și o tulpină foarte scurtă. de obicei la munte. cel puţin în Occident. specific.144 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC rezultatele n-au fost întotdeauna mulţumitoare. colină. Specialiștii atrag atenţia asupra faptului că tratamentul cu preparate medicinale obţinute din turiţă mare se va face numai cu doza prescrisă. rizomul fiind folosit și în alimentaţie. Denumire populară: ciurul zânelor. Ţelina are un rizom gros. sănătos. boli ale ficatului și. inulină. Din punct de vedere medicinal. ţelina este utilizată și ca un aliment antistres. Turta Denumire știinţifică: Carlina acaulis. de a stimula sucurile gastrice. ţelina intră în combinaţie cu alte plante medicinale. săruri minerale. în disfuncţionalităţi ale bilei. în litiază renală. hidropizie. aproape rotund. Mai nou. turta este considerată. extracte. degerături. penate. edeme. De asemenea. laxative. Prezentare. substanţe amare. Perioada optimă de recoltare este primăvara sau toamna. inclusiv dureri mari. nervozitate. Ţelina are virtuţi medicinale indiscutabile. colici abdominale. sirop. intrând în compoziţia unor medicamente. lista afecţiunilor în care ţelina este utilă fiind foarte lungă. de doi-trei centimetri grosime. blocaje musculare. febre. Florile au culoarea albă și formează un capitul. Ţelina este interesantă și pentru diabetici deoarece conţine o substanţă asemănătoare insulinei. sudorifice. fiind colorate într-un verde-închis. când planta nu se află în perioada de vegetaţie. cu coadă foarte lungă. au formă ovală. Întrebuinţări. bronșite cronice. tincturi. parazitoze intestinale. carlinina. Extractele din turtă au întrebuinţări și în industria farmaceutică. mai ales. Rădăcinile și rizomul acestei plante sunt consistent aromatizate. O mărire a dozei va crea probleme în funcţionarea bilei și a rinichilor. ţelina de baltă. suc de frunze. Prezentare. sau ca mijloc direct de tratament. Ţ Ţelina Denumire știinţifică: Apium graveolens. Prin urmare. consistent. fiind eficiente în afecţiuni gastro-intestinale. Ţelina acţionează în organism ca un bun agent digestiv. diuretic. Denumiri populare: puterea bărbatului. Au și proprietatea de a face poftă de mâncare. aparţinând de familia umbeliferelor. fiind crestate puternic și. Binecunoscuta ţelină este o plantă erbacee bienală. carminativ. dar și interne.

De asemenea. din practică. înainte de a înfrunzi. aspre și cu multe nervuri. iar fructele sunt aripate. În ceea ce privește rolul ţelinei în înlăturarea impotenţei. Ulmul înflorește primăvara. Ţintaura sau centaura este o micuţă plantă erbacee. Dacă în Europa se consideră că partea rădăcinoasă a ţelinei are efecte afrodiziace. depurativă. așa cum se întâmplă cu mulţi alţi arbori din pădure. critocentaurina. Pentru uz medicinal. acid oleanolic. Întrebuinţări. fără îndoială. Denumiri populare: fierea pământului. fiind recomandată în tratarea dischineziilor biliare cu hipotonie. Ţelina este și un tonic de excepţie. anuală. un autor foarte cunoscut. Prezentare. Ulmus campestris. Prezentare. Substanţe active importante: în primul rând substanţele specifice – critaurina. diuretică. Ulmul este un arbore ce poate ajunge la 30 de metri înălţime. când organismul are nevoie de detoxifiere și de revigorare. Frunzele. sudorifică. în ceea ce privește mobilizarea bărbatului la o viaţă sexuală activă. Fructul este o capsulă plină cu seminţe. cu zeama din coajă de ulm se intervine într-o altă boală grea – hidropizia (umplerea cu lichid. Ţintaura Denumire știinţifică: Centaurium umbellatum. cum ar fi reumatismul sau sciatica. fiecare ramificaţie având în vârf inflorescenţa cu flori roșii (uneori albe). Florile au o nuanţă verde-roșietică și se dezvoltă în mănunchiuri. dar. fapt ce permite tratarea unor afecţiuni la care se ajunge mai greu. De asemenea. U Ulmul Denumire știinţifică: Ulmus minor. De remarcat faptul că preparatul din coajă de ulm are o proprietate ceva mai rară – este revulsiv. Ca un adevărat detoxifiant. rezistent la schimbări de temperatură și la secetă. Aici. . critrosterina. Tulpina este dreaptă și se ramifică în partea superioară. centaură. consumată după reţetele de hrană vie”. în Orientul îndepărtat opiniile se schimbă. având darul de a reînnoi organismul omenesc. Aparţine familiei amentaceelor. precizează: „Ţelina este cel mai eficient tratament al vigorii sexuale. Se știe despre ţintaură că este un depurativ major. Înflorește îndelung. din iunie și până în septembrie. pot fi prescrise și urmate adevărate cure de tratament cu ţintaură. Desigur. Este foarte indicată și în reumatism. Face parte din familia genţianaceelor și are o înălţime maximă de 50 cm. caz în care se fac adevărate cure de ţelină (cu frunze de ţelină și cozile acestor frunze). Elena Niţă Ibrian. se cunoaște că infuzia de coajă de ulm este astringentă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 145 sistemului nervos. pe câmp deschis. tonică. la acest capitol al bunei și dreptei utilizări a ţelinei în gospodărie există chiar și o divergenţă de convingeri. ţintaura este un bun antitermic și are efecte și în procesul de reglare a stomacului și a digestiei în general. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei. ţintaura este utilizată primăvara. un agent medicinal care face curăţenie generală în organism. de unde și numele de fierea pământului. ramificat în partea superioară. la loc de cinste sunt seminţele de ţelină. în cartea sa „Plantele – aliment și medicament”. Preparatul principal care se obţine este infuzia. de la ulm se recoltează scoarţa. Întrebuinţări. Ulmul crește în pădurile de deal și de câmpie. Planta are un gust amar accentuat. un fortifiant general. critricina. apoi săruri minerale. floare de friguri. dar și în parcuri sau chiar singuratic. Substanţe active importante: se știe puţin despre compoziţia cojii de ulm. ţintaura fiind una dintre cele mai vechi și mai cunoscute plante medicinale. au formă de elipsă. cu tulpina acoperită de o coajă închisă la culoare. Din acest motiv. În acest scop. Ţintaura este. ce crește alături de alte plante în flora spontană. din care se face un decoct. infuzia de ţintaură hărnicește bila. în mod continuu. Este puternic.

Denumire populară: bălţătură. Totodată. Prezentare. fiind antitoxic. fiind indicat. colină. Prezentare. păroase și grupate. Ungurașul are și proprietatea de a readuce pofta de mâncare. liliachiu sau alb. cu adevărat. răni. Frunzele. Preparatele de unguraș sunt emoliente. groase și lucioase. Untișorul este o mică erbacee perenă. preparatul din coajă de ulm este și un bun dezinfectant. saponină. Întrebuinţări.146 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC a cavităţilor interne ale organismului). supozitoare antihemoroidale. Prezentare. dar și o infuzie pentru băi. de asemenea. astringente. Ungurașul Denumire populară: Marrubium vulgare. ulceraţii. pentru uz extern. în avitaminoze. Ungurașul înflorește începând din iunie și până în septembrie. Este o plantă meliferă. grupate sub formă de ciorchine la vârful tulpinii. extracte. Denumire populară: sălăţică. Se pot obţine următoarele preparate: unguent antihemoroidal. Fructele au formă de nuculă. de asemenea. tanin. antiseptic. ungurașul făcând bila mai activă. miros neplăcut și gustul amar-taninos. Florile. este indicat în bolile de piele. Substanţe active importante: doi compuși specifici – acid ficaric și ficarină. de a r evitaliza organismul. În sol formează. acid galic precum și o substanţă specifică – marubia. Ungurașul. pe marginea drumurilor de ţară. au formă de inimă și se consumă ca salată. roz. hidropizie. Extractul din această plantă este valoros pentru terapii medicinale externe – afecţiuni ale pielii. Valoare medicinală are toată planta. și în corectarea ritmului cardiac. diuretic. dar și pentru uz intern. Ungurașul este o erbacee perenă. În uz extern. . Frunzele acestei plante sunt lanceolate. Untișorul poate fi găsit în tufărișuri. Untul vacii este o erbacee perenă a cărei înălţime nu trece decât arareori de 40 cm. Ungurașul crește pe o arie largă. pe soluri înţelenite – de la câmpie și până la munte. Se folosește. iarbă flocoasă. pe lângă rădăcini. Contribuie la reducerea febrei. La maturitate poate avea o înălţime cuprinsă între 30 și 80 cm. antispastice. gutuiţă. aparţinând de familia labiatelor. Face parte din familia orhideelor. revitalizante. aritmii cardiace. expectorante. sciatică. Untișorul Denumire știinţifică: Ranunculus ficaria. a potecilor și a cărărilor. descongestionante. Domenii principale de terapie: afecţiuni biliare. această plantă medicinală dă rezultate bune în tratamentul hemoroizilor. mai ales pe tulpină și pe frunze. de aceea. rezine. din care se face. de a interveni în anemii. o plantă cunoscută și sub numele de iarbă flocoasă. în lunile aprilie și mai. Florile sunt albe. au peţiolul lung și multe nervuri. Frunzele sunt aproape rotunde. Pentru uz intern se recomandă în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. apar primăvara. Denumire populară: poroinic. galbene și strălucitoare. grâușor. Este acoperită cu peri foarte mulţi și foarte dezvoltaţi. cicatrizant și astringent și. Substanţe active importante: ulei esenţial. iar florile. mai ales în caz de scorbut. în flora spontană – pe marginea șoselelor și a căilor ferate. Untișorul are virtuţi analgezice. au culori diferite – purpuriu întunecat. Întrebuinţări. Valoare medicinală are. în liziere. cu o înălţime maximă de 30 cm. rădăcina acestei plante. stomahice. Potrivit specialiștilor. La subsuoara acestor frunze se găsesc niște bulbi care seamănă cu boabele de grâu. afecţiuni ale căilor respiratorii. Tot din această plantă se prepară o tinctură și chiar și un vin medicinal. Untul vacii Denumire știinţifică: Orchis morio. Domenii principale de terapie – reumatism. infuzie. își merită pe deplin numele. în primul rând. Partea aeriană a plantei are valoare medicinală relativă. hemoroizi. Face parte din familia ranunculaceelor. de la câmpie până la munte. o tinctură. la marginea pădurilor. ungurașul este indicat pentru spălarea și bandajarea rănilor și ulceraţiilor pielii. pe marginea izlazurilor. precum și ale bilei. doi tuberculi.

în locuri părăsite joase și umede. bune uneori și pentru salată. Întrebuinţări. meliferă. Din aceste frunze se face infuzie. făina rezultată fiind fiartă cu lapte sau apă. de culoare roșie sau roz. La maturitate. de asemenea. împotriva durerilor de dinţi. zaharuri. Salepul este obţinut prin măcinarea tuberculilor de untul vacii deshidrataţi. dă invulnerabilitate. tulpina de urzică este fibroasă. dar și decoct. uneori adăugându-se miere. este indicat și untul vacii. urzica are valoare alimentară. urzică creaţă. Carol cel Mare a dat chiar și un decret pentru cultivarea acestei plante. tuberculii de untul vacii sunt folosiţi și în alimentaţie. Urechelniţa Denumire știinţifică: Sempervivum tectorum.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 147 Plantă de pajiște. se afirmă că. ar rezulta o mixtură miraculoasă și secretă care. diuretic. Se spune despre planta de urechelniţă că seamănă. untul vacii înflorește primăvara. în lunile aprilie și mai. aplicată pe mâini. pistruilor și bătăturilor. glucoză. sirop. uneori este și cultivată. Tulpina și frunzele sunt acoperite cu perișori urticanţi. pentru combaterea diareii și a altor deranjamente stomacale și intestinale grave. Prezentare. cu anghinarea. și se fac și cataplasme. Din tuberculii de untul vacii se prepară salepul. caldium. în combaterea inflamaţiilor urechii. vermifugă și febrifugă. suc proaspăt. Amidonul și celelalte substanţe active din tuberculi favorizează și echilibrează digestia și întreaga activitate din tractul gastro-intestinal. Se spune că ar avea și proprietăţi revulsive. astfel. Denumiri populare: urzică de pădure. pentru întărire. Urechelniţa este o plantă erbacee perenă. verzișoară. protide. prin ruine. Întrebuinţări. un medicament cu utilizări generale și influenţe benefice în orice afecţiune. atunci când este în prima ei perioadă de vegetaţie. cărnoase – sunt dispuse ca într-o rozetă. o înmoaie și. Prezentare. . datorită valorii sale. Urzica este o erbacee perenă din familia urticaceelor. Urechelniţa este o plantă recomandată pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului. prin gardurile dintre gospodării. însă. De exemplu. fiind. antiseptic. de fâneaţă. mai ales în ţări unde cultura cartofului nu este posibilă. în medicina populară. piure de urzici. Pentru uz medicinal se recoltează tuberculii. pe locuri de case dezafectate și stâni dezafectate. Pentru uz medicinal se culeg frunzele și rădăcinile. aplicată pe o bătătură. pentru fortificare. frunzele acestei plante au formă ovală și vârful ascuţit. Mai importantă decât valoare alimentară a urzicii (deloc de neglijat) este. mucilagii. Atunci când este foarte tânără și plină de sucuri. Frunzele de la nivelul solului – mari. În vârful plantei se află florile. Urechelniţa este utilizată. urechelniţa era considerată. amestecată cu alte ingrediente. Compoziţia acestei plante este încă puţin cunoscută. acid malic. Se spune despre această plantă că ar avea și calităţi magice. Substanţe active importante: amidon. în locuri părăsite. În medicina populară din Occident. Urzica Denumire știinţifică: Urtica dioica. la marginea pădurilor. bătătura poate fi îndepărtată. De altfel. Preparatul de urechelniţă este antifebril. În general. pe stâncării. un produs care se administrează copiilor cu probleme de dezvoltare și convalescenţilor. Din aceste părţi ale urzicii se prepară infuzie. a arsurilor. Aparţine familiei crasulaceelor. loţiune tonică. Din acest motiv. revigorând părţi ale organismului sau membre care au suferit lovituri dure sau alte acţiuni violente (se pun cataplasme cu urechelniţă pe locul afectat). de teren înţelenit și de luminiș de pădure. a căror atingere provoacă bășicarea pielii și mâncărimi. dar se mai prepară și suc. Urechelniţa din flora spontană este o plantă mai greu de găsit – crește în locuri speciale. cândva. valoarea medicinală. dar mai ales având efecte decisive în eliminarea bătăturilor. Urzica poate fi întâlnită pe terenuri virane mai puţin expuse la soare. Este un depurativ și un adevărat catalizator al proceselor metabolice. Se spune că o frunză de urechelniţă. Urechelniţa poate fi întâlnită în flora spontană dar. Partea medicinală cea mai importantă din această plantă o reprezintă frunzele. Poate ajunge și până la un metru înălţime. Denumire populară: ţâţa mielului. Substanţe active importante: săruri astringente.

În pământ se dezvoltă un bulb complex (căpăţână). într-un fel de mini-coroană. se utilizează bulbul (căpăţâna) și frunzele tinere. cât și frunzele. acid galic și acid formic. hemoragii interne. hipoglicemiante. din care se prepară infuzie și decoct. De asemenea. emoliente. frunzele sunt adunate întrun mănunchi învelit în teci. fapt rar întâlnit printre plantele medicinale. cât și pentru uz alimentar. În tabloul afecţiunilor în care urzica are aplicaţii terapeutice sunt cuprinse nu mai puţin de 20 de denumiri. În scopuri medicinale. mai și iunie. urzica rămâne încă un teren necunoscut – multe alte substanţe din compoziţia acesteia nu au fost încă identificate și studiate. saponine. Urzica este considerată o plantă medicinală excepţională. Întrebuinţări. precum și în cura depurativă și revitalizantă de primăvară. varice. vitaminizante. mătreaţă. Astfel. provitamina A. Pentru uz medicinal se recoltează partea aeriană a plantei.148 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: un grup de vitamine (B12. Urzica moartă crește în flora spontană și este ușor de identificat. Din punct de vedere al compoziţiei chimice. din familia labiatelor. deranjamentele stomacale și intestinale. Are proprietăţi diuretice. pe taluzuri. desfăcându-se. Se spune că urzicăturile ar fi provocate de amestecul de acetilcolină și histamină. ulei gras. florile fiind albe sau ușor gălbui. mucilagii. C. Întrebuinţări. plăgi supurante. detoxifiante. sugel alb. Prezentare. ulcere. acid galic. Usturoiul este o plantă bienală din familia liliaceelor. tonice. hemoroizi. antiseptice. răni greu vindecabile. seboree. supuraţii. urzica impulsionează activitatea ficatului. ulcer varicos. în revigorarea podoabei capilare. Are un rizom și chiar stoloni subpământeni. depurativ. Denumire populară: ai. O descoperire importantă este cea privind rolul urzicii în stimularea creșterii părului. antiinflamator. declorurante. obezitate. Urzica moartă înflorește în lunile aprilie. practic. pe lângă ziduri și garduri vechi. E. afecţiunile hepatice și biliare. în bronșite. ușor sedativ. până pe la jumătatea plantei. antidiareice. Urzica moartă este o erbacee perenă. hemoragii uterine. Urzica moartă este utilizată atât în tratamente medicinale. gută. ulei volatil. eczeme rebele. Preparatul de urzică moartă este astringent. litiază renală. expectorant. revitalizante. acetilcolină. precum și pe cea din tractul gastro-intestinal. de forma unei sfere turtite. Înălţimea acestei plante. una dintre cele mai complete plante medicinale. bronșite. în etapa de maximă dezvoltare. Pentru uz medicinal. tulburări digestive. astringente. Urzica este. depurative. având o dispunere interesantă. Urzica este un element hrănitor de un mare ajutor în refacerea organismului. dar și o substanţă ce determină contracţia mușchilor netezi. K). avitaminoze. emolient. Substanţe active importante: săruri de potasiu. psoriazis. Preparatele de urzică se aplică în dizenterie. Urzica moartă Denumire știinţifică: Lamium album. Cu suc de frunze proaspete de urzică se poate face o detoxifiere majoră a organismului. Poate fi întâlnită în locuri umbroase sau relativ umbroase – pe marginea drumurilor. din bulbi mai mici (căţei). în curele împotriva insomniei. siliciu. Alte afecţiuni în care urzica are un rol benefic notabil: diabetul. usturoiul este o plantă cultivată. poate ajunge până la un metru. diuretic. abcese. dar și hrănitoare. atât bulbul. Tulpina și frunzele sunt păroase. în tufărișuri. cistită. format. inflamarea căilor respiratorii. Usturoiul Denumire știinţifică: Allium sativum. hemostatice. mai apoi. cât și în industria farmaceutică – pentru producerea de medicamente. antitusive. B2. se vor consuma . vasoconstrictor. la rându-i. lecitină. Perișorii urzicanţi conţin histamină. reumatism. Frunzele de usturoi sunt mult alungite și turtite. menstruaţii dureroase (spălături vaginale). Se folosește în curele de tratament împotriva hipertrofierii prostatei. la margine pădurilor. cicatrizante. Prezentare. Denumire populară: urzică albă. diabet zaharat. înălţimea ei ajungând până la 70 cm. tanin glucozide. ulei esenţial. Adus din Asia Centrală. expectorante.

Are tulpini lungi până la 100 de metri. planta ajungând. însă. Vanilia este cunoscută și ca depurativ pentru căile respiratorii. Usturoiul este considerat foarte eficient în prevenirea și combaterea infecţiilor pulmonare. căpăţânile de varză creaţă sunt mai afânate. Vanilia are efecte tonice. În aceste condiţii. Doza poate fi de la doi-trei căţei de usturoi pe zi. anticoagulant. și varza creaţă există următoarele deosebiri: varza creaţă are frunzele mult încreţite. fiind una dintre speciile de varză mai puţin cunoscute. cât și în tratamentele făcute de diabetici. culoarea acestor frunze fiind galben-verzuie sau chiar albăstruie. Florile vaniliei au culoare albă. Prezentare. Vanilia pompona. Fructul este o capsulă alungită. să se hrănească în mod parazit. care se fixează de arborii din pădurea tropicală. echilibrează activitatea bilei. două substanţe specifice. totodată. V Vanilia Denumire știinţifică: Vanilia planifolia. cu efecte antibiotice – alicina și garlicina. numai dacă fructul este supus fermentaţiei. la mirosul și calităţile pe care le cunosc consumatorii. usturoiul este și un agent foarte activ împotriva arteriosclerozei. Din acest motiv. în cele din urmă. zilnic. un complex de vitamine (A. previne unele forme de cancer (cancerul de stomac. . de căpăţână. având capacitatea de a alunga duhurile rele. specialiștii recomandă consumarea usturoiului. tocmai pentru a fi în ordine cu sănătatea și a avea un tonus bun. sub forma unei păstăi. fiind. B. Varza creaţă face parte din familia cruciferelor. fortifiant. PP. Se spune despre usturoi că este o farmacie în miniatură. Se prezintă ca un arbust agăţător. Vanilia este o plantă tropicală. Substanţe active importante: săruri minerale. de piele). îmbunătăţind funcţionarea acestora. Despre usturoi se spune că are și virtuţi magice. sunt mult mai evidente decât în cazul verzii de căpăţână. fiind o liană din familia orhideelor. și un dezinfectant activ. microelemente. Pentru preparate medicinale se folosesc fructele. întotdeauna crud. rădăcina „vrejului” de vanilie se atrofiază. Această vanilină va ajunge. De asemenea. intensifică activitatea bilei. Aproape că nu există afecţiune a corpului omenesc în care usturoiul să nu aibă un cât de mic rol benefic. iar gustul frunzelor de varză creaţă este ceva mai dulce. originară din America Centrală. Calităţile medicinale ale usturoiului: bactericid. Prezentare. Contribuind la scăderea tensiunii arteriale. inulină. Tonifică activitatea gastro-intestinală. până la două-trei căpăţâni pe zi. cicatrizant gastro-intestinal. combate hipertensiunea. Numărul afecţiunilor în care usturoiul previne sau tratează este de-a dreptul impresionant. antidiabetic. Cercetătorii susţin că usturoiul este eficace atât în combaterea bolilor infecţioase. var. Între varza albă. piperonal. stimulative și afrodiziace. dimensiunile verzii creţe sunt cu mult mai reduse decât ale verzii de căpăţână. Și mai este ceva foarte important: virtuţile medicinale ale verzii creţe. stimulează circulaţia sanguină. numită și varză nemţească. de colon. acţionează împotriva paraziţilor intestinali. dar care pot îmbunătăţi alimentaţia și sănătatea.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 149 întotdeauna în stare crudă. puternic șifonate. lemnoase. Întrebuinţări. Întrebuinţări. în care se află vanilina. sabauda. stimulând-o. Trebuie reţinut și faptul că usturoiul intervine și în regularizarea activităţii gastro-intestinale. impulsionează activitatea rinichilor și a căilor urinare. C). Denumire populară: varza nemţească. Substanţe active importante: vanilozidă. Varza creaţă Denumire știinţifică: Brassica oleracea. descongestionează ficatul și îi potenţează activitatea.

Substanţe active importante: proteine. folosit în formă necombinată. de unde și numele de vătămătoare. de trei ori pe zi. specialiștii recomandă sucul de varză creaţă. ci și în diabet. pentru vindecarea rănilor. Dezvoltarea sa este perenă. Celelalte varietăţi de varză au aproximativ aceleași proprietăţi medicinale ca și varza creaţă. ulcerul gastric. arterioscleroza. Vâscul Denumire știinţifică: Viscum album. Există și o informaţie istorică ce încă își așteaptă confirmarea: se spune că puternicele și victorioasele legiuni romane aveau ca hrană de bază nu carnea. De pildă. Vătămătoarea este indicată și pentru poftă de mâncare. cu zeamă de varză de căpăţână murată. Potasiul. florile fiind unisexuate – mascule și femele. consistente. a umflăturilor. vătămătoarea combate constipaţia. eliptice. fâneţe. sodiu. rezine. Vătămătoarea Denumire știinţifică: Anthyllis vulneraria. uneori ramificată. ci varza. vitaminele A. Preparatele de vătămătoare au proprietăţi antiseptice. a eczemelor. reglând tranzitul în intestinul gros. iar florile – de culoare galbenă. K. iunie și iulie. Fructul său este o păstaie. a echimozelor. Frunzele sunt mari. și ele. PP. B1. sucul de varză creaţă este utilizat nu numai în afecţiuni stomacale și intestinale. la rându-i. înainte de mese. sedative. benefice în afecţiuni precum gastrita. colita. Pentru răceli și afecţiuni ale căilor respiratorii este eficient și sucul de varză de căpăţână (varză albă). precum și pentru combaterea stărilor de greaţă și a indigestiilor. mucilagii. efecte depurative și dezinfectante pe tractul gastro-intestinal. răcelile. iar modul de vieţuire semiparazit. Pentru uz medicinal se recoltează florile. Tulpina vâscului este ramificată puternic. Nelipsit din decorul sărbătorilor de iarnă. sau în combinaţie cu alte plante și legume care au. . F. glucide. amestecat. calităţi antianemice. câte un pahar. În cazul afecţiunilor stomacale și intestinale (colită. Tulpina este dreaptă. Ca laxativ. tanin. băut de două-trei ori sau chiar de patru ori pe zi. înainte de a mânca. Cât despre varza de Bruxelles. alb-gălbuie sau roșcat-gălbuie – sunt grupate într-o inflorescenţă în formă de capitul. afecţiuni ale căilor respiratorii. zone necultivate – de la câmpie și până la munte. indiferent de specie. preparatele din acest tip de varză sunt un hipoglicemiant mult mai puternic decât preparatele din celelalte varietăţi de varză. Specialiștii au identificat. Varza de Bruxelles este un produs recomandat în alimentaţia diabeticilor. În general. în părţi egale. Pentru constipaţii și sângerări intestinale. Prezentare. Observaţii făcute asupra celor care consumă varză arată că acești oameni au o viaţă mai lungă. varza. B2. calciul. amidon. Pentru aplicaţii medicinale se prepară sucul de varză creaţă. Deși recunoscută din vechime și pentru proprietăţile sale terapeutice. iar la noi că lecuiește de frică. Face parte din familia leguminoaselor. cu unele accente sau calităţi specifice. Vătămătoarea înflorește în lunile mai. lesne de găsit prin pășuni. aceiași specialiști recomandă un preparat. cicatrizante. fiind și laxativă. dar și în preparate culinare. Sunt utilizate. gastrită. În unele ţări europene se consideră că vătămătoarea apără de deochi. Întrebuinţări. Substanţe active importante: saponine. Face parte din familia lorantaceelor. din care se prepară infuzie și decoct.150 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Varza creaţă se folosește mult în salate. potasiu. sedative. la toate speciile de varză. calităţi medicinale. furnizează și în ziua de azi noi surprize în privinţa capacităţii sale de a contribui la sănătatea oamenilor. Frunzele sunt mici. Vâscul înflorește în martie-aprilie. varza de căpăţână sau varza albă are acţiune antidiareică și antiparazitară. foarte răspândită. Varza roșie are. vâscul este o plantă medicinală recunoscută de multă vreme. antialgice. rămânând verzi tot timpul anului. Foarte utile sunt curele cu suc de varză creaţă. C. astringente. Întrebuinţări. calciu. Vătămătoarea este o erbacee perenă de mici dimensiuni. penat-sectate. fierul și vitamina C se găsesc în cantităţi însemnate. Prezentare. prin tradiţie. fier. ulcer). realizat din suc proaspăt de varză creaţă. laxative.

precum și prin tufărișuri. extract. substanţe minerale. acidul viscic și viscina – care sunt compuși specifici. Ventrilica. culcată. o erbacee cu tulpină păroasă. face parte din familia scrofulariaceelor. Denumire populară: stratorică. Ventrilica poate fi întâlnită în zona dealurilor. Acești compuși specifici au acţiune anticancerigenă. Se consideră că vâscul cel mai bun este cel recoltat de pe măr și păr. Preparatul principal sub care se utilizează vâscul este maceratul. păr. Ventrilica Denumire știinţifică: Veronica officinalis. decoct. Prezentare. în timp ce vâscul de stejar și le pierde în anotimpul rece. în boli ale articulaţiilor și în dureri de oase (reumatisme). Vâscul se remarcă prin faptul că produce dilataţie la nivel coronarian. convulsii. care sunt foarte toxice și nu se utilizează în nici un preparat medicinal. Pentru uz medicinal se recoltează fructele. afecţiuni renale determinate de hipertensiune. dar și în tahicardie. Pentru uz medicinal se utilizează frunzele și ramurile tinere. rizomul și vârfurile cu flori. dar cu lăstari verticali. tuse convulsivă.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 151 Fructul este o bobiţă de culoare albă sau gălbuie. ulei volatil. Prezentare. Frunzele au formă de elipsă. Denumire populară: spinul cerbului. pulbere. al cancerelor) sau endocrine (cazul menopauzei și efectelor acesteia). vâscul medicinal fiind mai ușor de identificat deoarece își păstrează frunzele iarna. în afecţiuni ale căilor respiratorii (astm. Vâscul este un medicament al inimii și al sistemului acesteia. Cea mai mare cantitate de vâscotoxină este în fructe. Întrebuinţări. mesteacăn. Pentru a nu se face confuzii. În mod obișnuit. acetilcolină. măr. prun. cu un spin. Se prepară sirop. vâscul se recoltează în perioada de iarnă. menopauză și simptomele acesteia. Florile de ventrilică apar în lunile iunie și iulie. fructul fiind o bobiţă neagră. Cu vâsc se tratează și sughiţurile. flavone. Se prepară infuzie. dar și periferică. precum și în afecţiuni dermatologice. dar și în zonele alpine – prin păduri. astm. cum ar fi cele celulare (cazul tumorilor. acid aleanolic. De asemenea. Florile de verigariu sunt mici și au culoarea galben-verzuie. Este indicat în arterioscleroză. glicozide. în afecţiuni ale ficatului și ale bilei. verigariul sau spinul cerbului crește sub formă de arbust în pădurile de fag. precum și vâscotoxina. Vâscul cu proprietăţi medicinale (a se deosebi de vâscul de stejar (Loranthus europaeus) care nu are asemenea calităţi) crește pe frasin. inozitol. prostată. trandafir. acţionând benefic și în cazul bolilor de plămâni. dar și în alte păduri de foioase. dar poate ajunge și până la o înălţime de șase metri. saponozide. verigariul are circa trei metri înălţime. planta fiind toxică. macerat. Întrebuinţări. cireș. extract. hipotensiv. O menţiune aparte se poate face cu privire la rolul vâscului în combaterea și frânarea dezvoltării tumorilor. Tratamentul cu vâsc se va face numai sub supravegherea specialistului. întotdeauna. Culoarea acestor flori este albastră. Crengile care cresc pe parcursul unei perioade de vegetaţie sunt terminate. epilepsie. Fructul acestei plante este o capsulă. brad. dar și al reglării proceselor intime din organism. . chiar și a celor canceroase. Vâscul este căutat de către cei cu suferinţe cardiace. isterie. grupate sub formă de ciorchine. aminoacizi liberi. vâscul contribuie la înviorarea circulaţiei sângelui în artere. substanţe amare. Preparatele pe bază de ventrilică sunt recomandate în combaterea pietrelor la rinichi sau la bilă. suc. antispasmotic. fiind vasodilatator. la marginea pădurilor și în tufărișuri. în alte suferinţe cardiace. bronșită). poţiuni. decoct. Substanţe active importante: taninuri. dar se aplică – cu atenţie maximă – și sub formă de infuzie. hipertensiune arterială. în spasme abdominale și deranjamente stomacale și intestinale. Aparţinând familiei ramnaceelor. sirop sau decoct. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează rădăcinile. Verigariul Denumire știinţifică: Rhamnus cathartica. cu niște dungi de nuanţă închisă. albă sau albtrandafirie. Substanţe active importante: saponine. Ramurile verticale poartă pe ele florile. zaharuri.

din acest motiv. între șase și nouă bucăţi. tulpina – uneori ramificată în partea superioară – ajunge până la un metru înălţime și este acoperită cu peri. plantă al cărei nume înseamnă „a vindeca”. ușor muchiată. glicozide. scarlatină. Denumire populară: vineţică. Vineriţa este o plantă de munte. îmbunătăţind starea de spirit. degajă un miros de cumarină (o substanţă cristalină cu miros de fân cosit). Vindeceaua este o plantă meliferă. Substanţe active importante: betaină. Frunzele au un peţiol pronunţat. Prezentare. Întrebuinţări. Crește în locuri cu mult soare. Vinariţa crește la umbra pădurilor.152 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Substanţe active importante: rezine. Stachys germanica. Vinariţa mai este folosită. preparatele de vindecea pot fi toxice. substanţe amare. fiind eficiente și în dizolvarea și sfărâmarea calculilor renali. vermifuge. taninuri. în industria vinurilor și a lichiorurilor. de asemenea. Cercetări mai noi au evidenţiat la produsele pe bază de verigariu și proprietăţi anticancerigene și imunostimulatoare. Substanţe active importante: cumarina. Ca plantă medicinală. mucilagii. litiază urinară. de exemplu. cât și prin efectele sale în privinţa calculilor renali. Acţionează și asupra sistemului nervos. Din acest motiv. tonice. Vinariţa este cunoscută ca un eficient somnifer și. Florile sunt mici. acţiunea lor este intensă. pe . depurative. cu multă lumină. preparatele din vindecea contribuie la combaterea unor afecţiuni precum astmul bronșic. În cantităţi mari. datorită aromelor sale. Plăcut este și mirosul florilor. În mod curent. fiind ușor de întâlnit în fâneţe. forma lor fiind eliptică sau lanceolată. Preparatele de verigariu au proprietăţi laxative și purgative. Datorită calităţilor sale tranchilizante. are proprietăţi aromatice. apar din mai și până în august și sunt dispuse grupat. Prezentare. Vineriţa Denumire știinţifică: Ajuga reptans. multă vreme. în formă de spic. rujeolă. uleiuri. Pentru uz medicinal se folosește planta în întregul ei. Forma principală sub care se prezintă preparatul de vinariţă este infuzia. în tufărișuri. a fost multă vreme utilizată pentru a aduce liniștea și odihna copiilor și a bătrânilor. de culoare purpurie. precum și în hidropizie. litiazele renale. compuși amari. Vindeceaua. Întrebuinţări. melancolie. Ca purgativ. au culoarea albă și cresc în partea superioară a plantei. un rol însemnat în terapiile privind restabilirea ritmului cardiac. cu flori pe ele. pe dealuri. isterie. În perioada de maximă vegetaţie. Apar în lunile mai și iunie. Datorită acestui fapt. Mirosul acestei plante este foarte plăcut. Pentru nevoi medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. glucozide. sedative. în icter. Tulpina este dreaptă. Alte preparate: vin medicinal. cu umezeală puţină – pe pajiști. diuretice. Vindeceaua Denumire știinţifică: Stachys officinalis. perenă. flavone. sunt indicate în constipaţie. din loc în loc. pentru alungarea insectelor și parfumarea lenjeriei. vinariţa a fost folosită. Florile. vinariţa este utilizată și în stări de neurastenie. Are un rizom scurt și rădăcini numeroase. Vinariţa Denumire știinţifică: Asperula odorata. faringitele. Adevărata măsură a acestor mirosuri plăcute iese în evidenţă atunci când planta este uscată. aparţinând de familia rubiaceelor. taninuri. Recoltarea se face în luna iunie. pe locul fostelor exploatări forestiere și mai ales acolo unde este sau a fost și fagul. fiind un agent de curăţire și revigorare a sistemului gastro-intestinal. din care se prepară infuzie și decoct. Prezentare. în gospodăria tradiţională. Întrebuinţări. Vinariţa este o erbacee de mici dimensiuni (circa 30 cm înălţime). deranjamentele stomacale sau intestinale (inclusiv diareea). Frunzele au formă oval-lanceolată și sunt grupate pe tulpină. dar mai ales vârfurile tinere. ulei volatil. Preparatele pe bază de vinariţă au. vinariţa iese în evidenţă prin calităţile sale de somnifer. mucilagii. afectând mai ales ficatul. Vinariţa se administrează și în indigestii. hidrolat. Frunzele. Vindeceaua este o erbacee din familia labiatelor.

Pentru uz medicinal se culeg frunzele. din care se prepară mai multe feluri de infuzie. extract. Florile au. Pentru utilizări medicinale se culeg florile. Se prepară infuzie. Frunzele. alcaloizi. Virnanţul este o erbacee cu dezvoltare medie. sunt grupate în vârful ramurilor. ulceraţii stomacale și intestinale. de obicei. antiinflamatoare. Fructele nu sunt altceva decât binecunoscutele bobiţe (bace). printre cele mai vechi plante cultivate de om. bufeurile. potrivit ultimelor descoperiri. de culoare galben-verzuie. Întrebuinţări. Viţa de vie este unul dintre cei cunoscuţi arbuști. Viţa de vie Denumire știinţifică: Vitis vinifera. planta are o înălţime de 50 cm. Substanţe active importante: zaharoză. Mirosul său – specific. au culoare albastră. Întrebuinţări. cataplasme. Deoarece are o serie întreagă de contraindicaţii. decoct. cumarină. rareori fiind lobate. ceaiuri medicinale în amestec cu alte plante. a sângerărilor și rănilor gingivale. aparţinând familiei rutaceelor. de multă vreme. avortive. de asemenea. frunzele și vârfurile tinere. inositol. Tulpina. tanin. decoct. cât și periferic. Partea strict medicinală a viţei de vie nu sunt. antispasmodice. se remarcă prin consistenţă. cu tot cu flori. ca plantă ornamentală. Viţa de vie înflorește primăvara. glucozide. prin grădini. Virnanţul are proprietăţi sudorifice. până la 20 de metri. Virnanţul Denumire știinţifică: Ruta graveolens. deși și aceștia au. ginecologice. melancolia. Face parte din familia labiatelor. dar poate fi utilizată și planta în întregul ei. palpitaţiile. Virnanţul se întâlnește mai rar în flora spontană. rezine. Se știe despre preparatele obţinute pe bază de vineriţă că au efecte pozitive în astm. Fructul este o capsulă. fiind o plantă periculoasă. Este o erbacee cu un rizom scurt. combate isteria. epilepsia. aceste preparate au proprietăţi astringente și diuretice. de formă ovală. Preparatele din frunzele viţei de vie sunt un agent de regularizare și reechilibrare a circulaţiei sanguine – atât la nivel central. Viţa de vie are o rădăcină foarte puternică. dar poate ajunge și până la un metru. Virnanţul este cunoscut și ca plantă aromatică. Valoare medicinală au frunzele viţei de vie. Chiar și la o simplă atingere a plantei. Au. Reglează ciclurile menstruale. aliment și medicament. a înţepăturilor de insecte sau a mușcăturilor de animale veninoase. persistent – nu este prea plăcut. agăţătoare. sunt crestate. Tulpina este lemnificată și are numeroase ramificaţii. Substanţe active importante: ulei volatil. fiind. pulbere. proprietăţi medicinale excepţionale – vinul însuși fiind considerat. săruri minerale. fiind cultivat. Florile. uneori roșie sau albă. Substanţe active importante: o substanţă specifică – rutină. dispuse în struguri. hemoroizi. Vineriţa este recomandată pentru terapii în cazul unor afecţiuni precum cele pulmonare. Frunzele viţei de vie au formă de inimă. adică butucul viţei de vie. vertijul. tinctură. heterozide. vitamina C. astringente. Totodată. Preparatele de vineriţăsunt cicatrizante. sedative. Denumire populară: rută. strugurii. Prezentare. lemnificate și flexibile. tuberculoză. Întrebuinţări. ramurile cu flori. Preparatele de virnanţ sunt recomandate și în reumatisme. În mod obișnuit. decoct. vermifuge. dermatologice. care apar în lunile mai și iunie. Virnanţul este o plantă otrăvitoare. hemoragii uterine. se pare. Flebita este o afecţiune în care preparatele din frunze de viţă de vie sunt . grosime și multe noduri. Se prepară infuzie. antialgice. Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Aceste ramuri se mai numesc și lujeri. Prezentare. deranjamente intestinale. ponderează variaţiile de rit m cardiac. Ramurile sunt relativ subţiri. Florile. Face parte din familia vitaceelor și se remarcă prin lungimea impresionantă a ramurilor sale. inflorescenţele fiind sub formă de racem. totuși. târâtoare. dextroză. pielea omului se poate irita.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 153 pajiști sau la marginea pădurilor. cele de la bază fiind dispuse în rozetă. ulei esenţial. rădăcini numeroase și stoloni dezvoltaţi. antimicrobiene. o culoare galben-verzuie. virnanţul va fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului. Înălţimea vineriţei este redusă – maximum 40 cm. efecte pozitive și în tratamentele împotriva viermilor intestinali. ulceraţii și răni ale pielii.

deci. În medicina populară. Întrebuinţări. Prezentare. din care se prepară infuzie și decoct. Prin distilare. De asemenea. Substanţe active importante: cumarină. Volbura înflorește toată vara și aproape toată toamna. adică a fân. prin pârloage. florile de viţelar sunt un remediu pentru bolile de ficat și de splină. poala rândunicii. precum și taninuri. este păroasă și poate ajunge la 30 cm înălţime. Substanţe active importante: doi compuși specifici – convolvulina și jalapina. prin urmare. ulei volatil. Întrebuinţări. Băile cu infuzie sau decoct de viţelar aduc pacea fizică și psihică celor profund obosiţi sau care au trecut prin momente grele. Denumire populară: părangină. Jalapina – un glucozid – se manifestă ca agent laxativ. Folosite adesea în alimentaţia curentă. grupate. Parfumul de cumarină contribuie și la intensificarea și reglarea respiraţiei și. Infuzia și decoctul de viţelar au efecte calmante asupra organismului. de aceea. Denumiri populare: rochiţa rândunelei. Volbura Denumire știinţifică: Convolvulus arvensis. este însemnată și. Vulturica – o erbacee perenă – este o specie din familia compozitelor. lipsită de frunze sau cu frunze mici. antrenând benefic chiar și bila. a zonei abdominale. Tulpina aeriană. des întâlnită în zona de câmpie și deal – pe terenuri agricole. extract. Preparatele de vulturică au proprietăţi diuretice. sau sub formă de tinctură. Crește pe pajiști. Florile apar în lunile mai și iunie. în activitatea sa de secreţie și eliminare. cât și în tulburări de menopauză. pe terenuri înţelenite. preparatele din frunze de viţă de vie se folosesc și în tratamentele împotriva hemoroizilor și a varicelor. la mai buna oxigenare și hrănire a sângelui. Viţelarul – plantă mai puţin cunoscută chiar și în cercurile naturiștilor – este o erbacee perenă din familia gramineelor. din care pornesc rădăcinile și stolonii. poala Maicii Domnului. se fac ceaiuri medicinale care creează un veritabil confort psihic. în amestec cu miere. Crește sub forma unei tufe gălbui (circa 50 cm înălţime). Din rădăcina și tulpina de volbură se fac ceaiuri laxative. Se prepară infuzie. perenă. adormiţea. Viţelarul este o plantă aromatică – miroase plăcut și persistent a cumarină. Viţelarul Denumire știinţifică: Anthoxanthum odoratum. Florile. preparatul de volbură este recomandat în constipaţii și dischinezii biliare. săruri minerale. Pentru aplicaţii terapeutice se recoltează florile. Hieracium transsilvanicum. recomandânduse a fi utilizată în stare proaspătă. frunzele de viţă de vie sunt. Florile sunt albe sau roz și au formă de pâlnie (o pâlnie de gramofon în miniatură). Substanţe active importante: glucozide. Pentru aplicaţii medicinale se recoltează partea aeriană a plantei. Este o plantă erbacee.154 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC recomandate de multă vreme. Interes medicinal prezintă toată planta. Preparatele pe bază de volbură au o mare putere de purgaţie. umbeliferonă. Din florile de viţelar. în poieni și luminișuri de pădure. Vulturica Denumire știinţifică: Hieracium pilosella. Dezvoltă un rizom. Face parte din familia convolvulaceelor. acizi. Întrebuinţări. vitamina C. cu flori în formă de spiculeţe. Prezentare. . pe dealuri și munţi. în locuri cu lumină multă. Vulturica este răspândită în zonele mai înalte. care se administrează mărunţită. cu o tulpină lungă de un metru și chiar mai mult. combinate cu alte flori. iarba fânului. Substanţele volatile și amare din preparatele de viţelar au efecte benefice în ceea ce privește circulaţia sângelui și funcţionarea inimii. substanţe amare. și agenţi cu efecte medicinale dintre cele mai favorabile. Prezentare. din flori de viţelar se obţine un parfum de mare efect. în general. Acţiunea de curăţire a tractului gastro-intestinal și. Volbura este o plantă târâtoare-agăţătoare. cicatrizante. tinctură. pe marginea drumurilor. poţiune. accentul fiind pus mai ales pe tratarea urmărilor acestei boli. au culoare galben-aurie și apar în perioada mai – august.

Herbalistul Jean Valnet menţionează faptul. Denumire populară: macul ciorii. în afecţiuni reumatice. Tulpinile au înălţime redusă. Observaţii mai noi arată că preparatele de vulturică au influenţe benefice și asupra unor afecţiuni cardiace. antiinfecţioase și antiinflamatoare. ramnoză. Y Yucca Denumire știinţifică: Yucca schidigera. aminoacizi. Întrebuinţări. Întrebuinţări. cicatrizante. ajunge până la 80 cm înălţime. săruri minerale. edeme. extract. Florile. arabinoză. Pentru uz medicinal se recoltează părţile aeriene ale plantei. Cercetări mai noi au evidenţiat faptul că yucca reduce colesterolul. epuizare fizică și psihică. Prezentare. . fiind acoperită cu perișori tari. frunzele fiind situate în vârful ramurilor. enterocolite. Zmeurul Denumire știinţifică: Rubus idaeus. afecţiuni ale ficatului și rinichilor. vitamine. au culoarea galben-deschis și mijlocul purpuriu. săruri minerale. ramificată de la bază. Yucca este o plantă verde în permanenţă. diuretice. Tulpina. Se prepară infuzie. Yucca – un arbust din familia liliaceelor (agavaceele) – crește în America Centrală. Potrivit aceluiași specialist. Frunzele. scăderea capacităţii de apărare a organismului. deosebit de important. caracterizată prin febră intensă și deformarea splinei. Pentru uz medicinal se folosește partea aeriană a plantei. au formă lobată sau penată. laxative. Cel mai cunoscut preparat – ceaiul de zămoșiţă – este recomandat în boli ale rinichiului și ale căilor urinare (mai ales pentru combaterea depunerilor. Numele îi vine de la poziţia florilor. Zămoșiţa este o erbacee din familia maivaceelor. potrivit căruia vulturica ar conţine principii antibiotice și ar contribui la scăderea colesterolului. Preparatele pe bază de zămoșiţă au proprietăţi depurative. care se dezvoltă din iunie și până în septembrie. Z Zămoșiţa Denumire știinţifică: Hibiscus trionum. Fructul este o capsulă. abcese. imunostimulatoare. dezinfectante. Această plantă care este. păroase și peţiolate. așezate ca un pendul. apare îndeosebi în culturile legumicole. Preparatele de yucca sunt detoxifiante. Sunt indicate în ulcere. Sunt recomandate în deranjamente stomacale și intestinale. o buruiană. Substanţe active importante: flavone. pietrelor). Substanţe active importante: o substanţă specifică numită yuccagenol. înlesnește asimilaţia. dar și în pârloage sau pe terenuri înţelenite. Hibiscus ternatus. Unii specialiști recomandă zămoșiţa și în tratarea ulcerelor și a iritaţiilor stomacale și intestinale. Prezentare. febră.DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 155 depurative. reumatisme. Inflorescenţa de yucca are forma unui racem foarte dezvoltat. decoct. boală infecţioasă gravă. antiinflamatoare. de fapt. sporește pofta de mâncare. principiile antibiotice din vulturică sunt un remediu în boala numită bruceloză. cistite. sub formă de buchet.

poate avea o lungime de trei metri. în unele blocaje ale sângelui în organism (inclusiv menstre blocate). Importanţa lor. vitamina C. însă. preparatul din frunze de zmeur are efecte pozitive și în tratamentul prostatei. Întrebuinţări. au culori diferite. Ipomaea purga. . și în formă cultivată. tinctură și o rășină. convolvulină. Zorelele Denumire știinţifică: Ipomaea purpurea. ale tractului digestiv. totodată. dată fiind. importanţa sa economică. Aceste plante își au obârșia în zona Americii Centrale. fragarină. protecţie în faţa substanţelor foarte active. este dată de rădăcină – din care se prepară pulbere. Se folosește în terapii ce vizează anumite afecţiuni din categoria hidropiziilor. Florile. laxative. nu se va folosi preparat de zorele în cazul unor inflamaţii intestinale și nici în caz de sarcină sau alăptare. Acest arbust poate fi întâlnit. pe o arie geografică întinsă – de la câmpie și până în zona subalpină. Florile au culoare albă și se adună în inflorescenţe bogate. zmeurul este recomandat în tratamente ale căilor respiratorii. Substanţe active importante: rășină. chiar și de doi metri. din punct de vedere medicinal. Valoare medicinală au. Zmeurul este un arbust de pădure. Frunzele au formă de inimă și sunt de un verde închis. faringita. Prezentare. Datorită acestor proprietăţi. se pare că fructele zmeurului din flora spontană au calităţi mai pronunţate și sunt cu mult mai aromate. Printre afecţiunile în care preparatele din zmeur dau rezultate se numără gastrita hiperacidă. acizi. Prezentare. de obicei. laxativ și chiar purgativ. în formă de pâlnie. subţire. vermifug. făcându-și loc. depurative. Fac parte din familia convolvulaceelor și au. Preparatul de zorele este descongestionant. dar. frunzele. Face parte din familia rozaceelor. Substanţe active importante: tanin. Preparatele obţinute din zmeur au efecte diuretice. în congestii cerebrale. Tulpina. Potrivit unor observaţii mai noi. desigur. o dezvoltare anuală. mai ales. săruri minerale. printre marii arbori. Fructele au culoare roșie. Zorelele sunt specii de plante ornamentale agăţătoare. În ceea ce privește calitatea fructelor. Potrivit specialiștilor. Ceaiul de zmeur este și un bun dezinfectant. Compușii zorelelor sunt încă puţin cercetaţi. Denumire populară: bună dimineaţa. Zmeurul înflorește din luna mai și până în luna august. diareea. în deranjamente intestinale. rinichilor. uneori. din care se prepară infuzie sau decoct. flavone. Întrebuinţări. Zmeurul este un arbust ghimpos ce crește sub forma unui tufan a cărui înălţime poate trece. mai ales albastru și mov-roșcat. Frunzele sunt aproape albe (argint ii) pe faţa inferioară și verde-deschis pe faţa superioară. astringente. Ramurile zmeurului sunt subţiri și pline de ghim pi. fiind gustoase și aromate. precum și în combaterea menstruaţiilor dureroase. fructele zmeurului.156 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC Denumire populară: mălină. reechilibrând activitatea intestinală și asigurându-i. în primul rând.

accelerând astfel digestia. Antimitotic . Antiseptic . Estrogeni .acţionează împotriva greţurilor sau stărilor de vomă.fortifică venele. Hemostatic .aflux anormal de sânge într-o zonă a corpului sau într-un organ.hemoragii digestive. Antiemetic . Anafrodiziac (anafrodisiac) . Enterocolită .substanţă care face gura pungă. conţinutului acestora. Venotonic .retenţie de apă în ţesuturi. Dispepsie . Uremie . Antihelmintic . Stomahic . Antihistamic .substanţă sau preparat care stimulează funcţiile sexuale.reglează menstruaţia. Carminativ .inflamare acută sau cronică a intestinului subţire. Secretolitic . .somnifer.ucide microbii. Aromatic . Dismenoree .favorizează secreţia laptelui la femeile care alăptează.afecţiune caracterizată prin lipsa poftei de mâncare. substanţe care ajung Uterotonic .DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC 157 Explicarea unor termeni mai puţin cunoscuţi Afrodiziac (afrodisiac) .stimulează secreţia biliară a ficatului.provoacă transpiraţia. Sudorific . determinată de o congestie ușoară. ajută la cicatrizare.acţionează împotriva unor forme de alergie. Citostatic .sânge în urină. În limbaj Avitaminoză .situaţie în care rinichii nu pot elimina ureea și alte toxine. Antihemoragic . Hematurie .oprește sau împiedică înmulţirea celulelor (de obicei în cazul cancerului sau Colagog . Anorexie . Melene .tulburări de digestie. combate dezvoltarea microbilor patogeni. Antispastic . apărută ca urmare a unor boli.oprește dezvoltarea microbilor. Bacteriostatic . blochează dezvoltarea tumorilor. Bactericid .elimină substanţele dăunătoare.comprimă ţesuturile. toxice din organism.împotriva tumorilor. Albuminurie .care răspândește o aromă.inflamarea vezicii biliare. Soporific .oprește hemoragia. popular .care stimulează activitatea bilei și a căilor biliare și provoacă eliminarea Colecistită .stopează sau combate hemoragiile.roșeaţă a pielii. Cardiotonic .inflamare acută sau cronică a întregului tract intestinal. Astringent .inflamaţie a vezicii urinare.substanţă sau preparat care diminuează funcţiile sexuale. Enterită .hormoni feminizanţi. Coleretic .aduce un aflux de sânge în locul sau în organul pe care este aplicat.provoacă transpiraţie.substanţă sau preparat care stimulează inima.calmează durerile abdominale și facilitează eliminarea gazelor.acţionează împotriva spasmelor mușchilor striaţi sau netezi. Emenagog . peste normal.fără vitamine.dureri menstruale. reglează bătăile inimii. Depurativ (sau detoxifiant) .tulbură activitatea inimii. echilibrează secreţiile. în sânge și produc o intoxicare a organismului.cu acţiune împotriva microbilor. Cistită .fortifică uterul. Eritem . al altor boli asemănătoare). Diaforetic . întărește mușchiul inimii și Cardiotoxic . Angiocolită .împiedică formarea de secreţii.boală în care albumina (o proteină) ajunge în urină. Revulsiv .favorizează secreţiile gastrice.acţionează împotriva viermilor intestinali.inflamaţie a căilor biliare. Galactogog . Edem . Congestie .

București. ediţia a lll-a. UK. 1999. a ll-a. Editura Academiei. 2000 13. Maica Sofronia – Tainele leacurilor mănăstirești. Editura Ceres. vite și păsări. București 9. 1988. 1999. 15.A. 2003. Editura Polirom. Bojor Ovidiu & colaborator – Pledoarie pentru viată lungă. ed. Bereșiu Ileana. Editura Didactică și Pedagogică. 1978 2. Editura Garamond. Editura Z 2000. Stroe Laurenţiu – Călăuză în lumea plantelor și animalelor. Axei Springer. București. București. R. Kirkpatrick Betty – Home remedies. 1975 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. 1985. Popescu Octavian – Fitoterapie tradiţională și modernă. Editura Academiei. Racz Gabriel – Plantele medicinale și aromatice. Godeanu Stoica. Saragea M. 21. . Editura Academiei. o speranţă pentru fiecare. Frumușelu Laurenţiu – Preparate culinare din legume mai puţin folosite. 17. 19. 2003 4. aliment și medicament. București. 2000 5. 1962. Paris x x x Mic dicţionar enciclopedic. Editura Fiat Lux. – Mic atlas de plante. București. și colectiv – Tratat de fiziopatologie. Gherman Ion – Medicină alternativă tradiţională. Editura Ceres.. Moruzi Constanţa. Editura Medicală. Editura Miracol. Editura știinţifică și enciclopedică. Gunter Ernest – Hrana vie. tratamentul bolilor cu plante. Pamfilie Tudor – Boli și leacuri la oameni.. București. 20. Valnet Jean – Fitoterapia. Duchamel Catherine – Cartea verde a femeii. Pârvu Constantin. București. Niţă Ibrian Elena – Tratat de hrană vie. Bojor Ovidiu. Toma Ion – Atlas botanic. București. ghid practic. București. 1968. Editura Polirom. 1987. Alexandriu-Peiulcscu Maria și Popescu Horia – Plantele medicinale în terapia modernă. Popovici Lucia. Editura Fiat Lux. ediţia a lll-a. 11. 2000 6. după datinile și credinţele poporului român. lași. Geddes & Grosset. Plinius – Naturalis Historia – Enciclopedia cunoștinţelor din Antichitate. x x x Faune et flore d' Europe. lași. Todor I.158 DICŢIONARUL PLANTELOR DE LEAC BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1. Vasilca-Mozăceni Adrian – Ghidul plantelor medicinale. București. Ciofit Ruxandra. Editura Academiei. 1986 x x x Dicţionarul explicativ al limbii române. Chirilă Pavel și colectiv – Medicină naturistă – Mic tratat terapeutic. 1998. Niţă Ibrian Elena – Plantele. Editura Miracol. Editura Venus. 14. 10. supliment (DEX – S). 2001. București. partea a treia. București. Editura Vestala. 16. 12. București. 1985. Coiciu Evdochia. 2003. Librairie Grund. București. București. București. 1974. București. 2002 3. 1993. București. 2000 7. 1985 8.O. Editura Didactică și pedagogică. Editura Ceres. Editura Saeculum I. 18. București.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->