Cactusul Robert Rojdestvenski Curgea poteca-n poticneli, Si se oprea n fata-i, jos... I-am spus: "Bon jour, cactus tepos!

Cum mai e viata, porc ghimpos?..." N-a vrut sa mrie, dar prompt, cu vocea-n horcait, viteaz, bolborosi: "Nu esti mai breaz!..." Poate te crezi Grard Philipe... Iar viata mea!? De fapt e-un tip de viata grea. Dar simpla, cu canoane vechi. Pot sa discern pe-acest colnic, pe cel - dusman, de cel - amic. Fara-aparare, fara tepi nu poti un cactus sa concepi, si-n clima asta-n nici un caz... Cum mai traiesc? Fara ragaz, doar piatra-n jur ma tine treaz. Viata la soare, o ndur! Tu ai putea? Cum mai traiesc? Asa si-asa, nu mi-e mai greu ca altora. Mai am de spus ceva, nu strig!... Pot sa traiesc crapnd de frig. Tu, ai putea? Sa vina vntul ca un disc sa se nfinga, explodnd, si sa te chinuie urlnd...!?" "Oamenii pot!" i-am dat raspuns. "Oamenii pot!" eu i-am raspuns. El m-a privit n ochi neclar (s-ar putea spune nghetai!). n semn de-adio, a luat,

si-o lacrima a stors n dar cu floarea lui dintr-un stigmat. Se libera si de curea, liber, n zeama-i mormaia... Stnca-n zaduf parea un lan. Ghimpele-n lan parea un puf.