Povestea Fulgului de Zapada

2

Povestea fulgului de zăpadă

In gradina care era plina de cele mai frumoase flori. Avea doi ochi ca doua scantei. Parintii o iubeau ca pe lumina ochilor. Mama. se ascundea in cea mai intunecata camera si plangea. o fetita care se numea Roua. se facea tot mai frumoasa. limpezi si plini de bunatate. Mama avea mare grija de fetita. Dupa plecarea lor. Roua se nascuse in casa unui om bun si harnic. se ducea in serile cu luna plina si isi privea chipul frumos in oglinda apei. alerga la mama ei. Roua era tot atata de buna pe cat era de frumoasa. mama. Venind intr-o zi la ea prietenele ei. Mama ii tesea rochite din culorile tuturor florilor. zilele senine sunt umbrite de nori tot asa si in sufletul parintilor fetei era o umbra care le intuneca fericirea. . dar si durerea in sufletul parintilor crestea. demult.Copila mea. un val matasos. Roua ridica cei doi ochi limpezi spre fete si nu raspunse. Parul ei. iar tata ii facea coronite de pus in par din cele mai frumoase pietricele gasite in raul ce curgea in fundul gradinitei. copila mea! striga mama inspaimintata si o imbratisa pe fata ca si cum ar fi aparat-o de o primejdie. una mai vorbareata o intreba de ce nu iese si ea afara.Era odata. Astfel. si plangea pana se linistea. insa. zilele treceau. Ea o scotea pe fata la plimbare numai seara. si isi aducea destul de des. Roua crestea. Parintii nu-si mai gaseau loc de asa mare bucurie ce daduse peste ei. de ce nu vine si ea in vizita la ele. Ziua si noaptea se gandeau numai la fericirea copilei lor. spunandu-i: – Mama. tare demult. Roua zburda. Aceasta fericire si multumire nu dura mult. moale si stralucitor. ca parul ei era un val inspumat de matase. de cate ori isi aducea aminte. ca pereche in lume nu aveau. Toti erau asa de fericiti. de ce nu merg si eu niciodata ziua afara la joc?” . Privirile ei blande alinau cea mai mare durere. Cum uneori. iar alta. Acolo vedea ca ochii ei straluceau ca doua pietre scumpe. O urmarea pas cu pas si niciodata nu o lasa sa iasa afara in plin soare.

Fluturasii in haina lor de sarbatoare treceau pe la fiecare floare ii spuneau ceva si plecau la alta si tot asa mereu. pline de fericire. gandi Roua. cantand cantece de bucurie catre soare. vino!” Isi lua inima in dinti si se duse la usa. alb si sclipitor. inspre el. Incepu sa alerge. pentru a-i face o rochie. sa cante. parul era numai din fire de aur in care sclipeau pietre scumpe. De citeva ori se indrepta spre usa si se intoarse. Florile cu rochitele lor care de care mai frumoase. Ce bine se simtea acum. ganganiile. isi ridicau capsorul. ca licuricii alergau de colo colo prin gradina. Fluturii zburau de colo pana colo. dupa ce Roua termina toata treaba. nu simtea nimic rau. Nu o durea nimic.Dupa putin timp. . A doua zi. Invartindu-se. Intr-una din zile. Dar parul. Obrajii i se rumenira. Soarele arzator arunca raze de aur care invaluiau tot pamantul. Cand rochia a fost gata. mama ii spuse: – In clipa in care te va atinge soarele. Roua s-a asezat in fata oglinzii si s-a imbracat. sa mangaie florile. ca Roua este mai frumoasa ca oricand si sa pofteasca toti s-o vada. asa a vrut zana cea rea.Ce bine trebuie sa fie afara. floriJe. ce incintare! Caldura ii invalui trupul. parca ziceau: “Vino. vantul. zburdand de ici-colo. Pasarelele ciripeau. Era atat de frumoasa in seara aceea. Iesi in curte. O deschise. in capul fetei se infiripa asa de tare gandul sa iasa afara ca nu o mai slabea. incerca sa prinda un fluture. Vai. lua rochia cea frumoasa si se imbraca. frunzele. ochii ii straluceau mai tare. Privi pe fereastra. ea aduse un voal de matase subtire ca panza de paianjen. venind de la lucru. Intr-o zi. atinse perdeaua care ii dezvalui minunile de afara. sa vesteasca toate cantatoarele. noi te vom pierde. .

Era palatul lui Nor Cenusiu. Roua se simtea usoara. Parul ei despletit ii invaluia corpul si rochita umflata de vant o ajuta sa urce mai repede. gradinile. tot mai sus. se invartea. Privi in jos.Fericirea era nemasurata. sa se odihneaasca. Simtea ca se ingreuneaza de parca i-ar fi atarnat cineva pietre de picioare. Ce frumos se vedeau casele. parca plutea. tot mai sus si tot mai sus. dadea numai de apa. Radea. De-indata. . Roua simti ca-i este frig. Se ghemui dar frigul era tot mai mare. Se uita imprejur si vazu ca ajunsese intr-un palat plin cu apa si in ce parte voia sa puna piciorul sau sa intinda mana. vrand sa se opreasca in loc. simti ca nu mai poate atinge pamantul. Urcand asa. pamantul! Roua era tot mai usoara si urca tot mai sus. Se lasa in voia vantului si simti cum se urca tot mai sus. nu mai avea astampar. Bucuria ii fu mai mare.

Nimeni n-o asculta. ca se duce la soare. Cu glas ca din butoi sau ca si cum ar fi batut in toba le spuse sa mearga fiecare si sa stranga cat mai multe picaturi de apa ca pe pamant trebuie ploaie. Rouai i se lumina fata de un zambet. Vazand acestea. Roua abia isi gasise un loc sa stea. care mai mari. dusa de vanturi. care mai mici si fiecare avea cate un nume: Nor Alb. Acolo s-au intalnit cu Bate Vant. aratand-o pe Roua. . Se gandi ce-ar fi daca o data cu bruma de gheata ar sari si ea pe fereastra. N-au intrat bine cu totii ca usa se trinti si aparu Nor Cenusiu. tunand si fulgerand. Norulet Albastrui. Si cu totii se ingramadeau la usa. fata incepu sa planga iar lacrimile ei se prefăcura in pufusor de bruma. Nor Pufusor spuse ca el a si gasit o picatura care e chiar langa el. cu graba mare. care mai de care sa iasa mai repede afara. Atunci. tare usoara. Striga degeaba. Se inghesuiau asa de tare. Aici insă ea este rapita pe nesimtite de Vajaie Vant. Roua deschise geamul. alerga in jos cat mai aproape de pamant. Tot va ajunge la soare. care o duse tocmai la palatul de gheata unde locuia Ger Naprasnic. incit s-au amestecat unii cu altii de nu-i mai cunosteai. Roua privea dupa ea si dorul de casa ii topea inima. Nor Cenusiu. Fetita incepu sa strige ca nu ramane la ei. Bruma iesi afara si. care i-a luat pe aripile lui si a inceput sa-i ridice pe toti sus. Nor Pufusor. Si asa facu. Ea slabea din zi in zi tot mai tare si se simtea tare.Nici n-avu timp sa se dumireasca ca se si deschise o usa si prin ea navalira o sumedenie de copii.

Isi prinse rochita inspumata cu mainile tremurande si. gradina. spre marea ei bucurie. In gradini si vii pomii erau goi. asa. care zambesc cu drag tuturor copiilor si-i imbie la joc. intinzind-o. in el veti vedea ochii stralucitori ai Rouai. strugurii numai erau. insa florile nu mai erau. sa inveseleasca si sa imbogateasca pamantul cu rod imbelsugat. sa ocroteasca semintele care dormeau somnul lung de iarna. gandi ea. se lasa usor in jos. Si. fluturii se ascunsesera. cand sa inchida ochii. perele. i se infatisa tot ce iubise ea mai mult: casa. sa vada ce-i era mai drag. apoi mainile. Pamantul era pustiu. asteptand primavara sa incolteasca. incet simti ca o cuprinde un somn odihnitor. curtea. picioarele. Si. . pasarelele plecasera de mult. n-am sa te las”. aparand pamintul de furia gerului napraznic.Roua simti ca-i ingheata spatele. merele. fiecare fir din tesatura minunatei rochite se prefacu in cate un firisor sclipitor de zapada care tocmai acoperi pamantul sa-l incalzeasca. Trecuse multa vreme de cand plecase. De priviti cu atentie fiecare fulgusor de zapada. capul si incet. ea se mai uita odata spre pamant. ”N-am sa te las mosule sa ingheti pamantul. totusi a recunoscut locurile dragi. Roua.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful