I.

INTRODUCERE ÎN CONSILIERE
I.1. Delimitări conceptuale I.2. Caracteristicile consilierii I.3. Obiectivele consilierii I.4. Rolul consilierii psihopedagogice în activitatea educativă I.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
În demersul ei de atingere a idealului educaţional (dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane) şcoala românească modernă nu mai poate ignora starea de bine şi de sănătate fizică, psihică, spirituală şi socială a elevilor săi în numele nevoii de performanţe şcolare. Şcoala nu poate şi nu trebuie să devină o instituţie segregată de individ, societate şi viaţă, ci să reprezinte un mediu favorizant dezvoltării personalităţii autonome şi creative. Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, ameliorarea şi înlăturarea aspectelor atitudinale şi psihocomportamentale indezirabile social, ce pot apare în procesul educaţional, fac necesară o activitate sistematică de consiliere psihopedagogică. În sens larg, consilierea reprezintă o acţiune complexă prin care “se urmăreşte sugerarea modului de a proceda sau a modului de comportare ce trebuie să fie adoptat într-o situaţie dată sau, în general, în viaţă şi activitatea cotidiană” (Tomşa, 1996). Consilierea este o relaţie guvernată de principii, caracterizată de aplicarea uneia sau mai multor teorii psihologice şi a unui set recognoscibil de deprinderi de comunicare la preocupările intime ale subiectului (clientului), la problemele şi aspitraţiile sale. Asociaţia Britanică pentru Consiliere (1985), subliniază că oamenii se angajează într-o situaţie de consiliere atunci când persoana ce ocupă, în mod obişnuit sau temporar rolul de consilier, oferă sau este dispus explicit să ofere timp, atenţie, respect unei alte persoane ce manifestă o nevoie de asistenţă de specialitate. Sarcina consilierului este de a oferi cleintului posibilitatea să exploreze, să descopere şi să clarifice modalităţi de a trăi, dispunând de mai multe resurse şi îndreptându-se spre o cât mai bună existenţă (Fetham şi Dryden, 1993). Consilierea psihopedagogică este un proces complex ce descrie relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, consilierul, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul (Egan, 1990). Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă. Există mai multe forme de consiliere: • Informaţională- oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice; • Educaţională- oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor; • De dezvoltare personală- vizează formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine; • Suportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material; • Vocatională- dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
1

•De criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate; • Pastorală-asistenţă din perspectivă religioasă. • Psihopedgogică – asistarea şi/sau consilierea elevilor şi personalului

didactic. Consilierea psihopedagogică în şcoală trebuie să fie “unitatea a trei secvenţe operaţionale : diagnostic-constatativă, formativ-profilactică şi terapeuticărecuperatorie” (Golu, P.,1993). Consilierea reprezintă un proces de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte persoane implicate în procesul educaţional. Ch. Patterson susţine că acest proces dezvoltă o relaţie interpersonală între consilier şi unul sau mai mulţi clienţi (elevi, părinţi, profesori), folosind metode psihologice, derivate dintr-o cunoaştere sistematică a personalităţii umane. Acelaşi autor menţionează că scopul consilierii psihopedagogice este de a îmbunătăţi sănătatea mintală a consiliaţilor şi astfel de a provoca o schimbare voluntară în atitudinile şi comportamentul clientului. Consilierea este şi un proces de învăţare menit să orienteze clientul spre acţiune (Egan, 1990). Comportamentul problematic (observabil, măsurabil şi evident) este rezultatul învăţării inadecvate. În timpul consilierii elevul, profesorul sau părintele se simte investit cu puterea de a-şi accepta şi recunoaşte situaţiile de viaţă problematice, de a găsi soluţii alternative şi de a crea propriile strategii de rezolvare a problemelor. Din perspectivă constructivistă, consilierea se bazeză pe ipoteza conform căreia nu există o singură realitate atotcuprinzătoare. Fiecare persoană este expertă în propria viaţă, îşi construieşte existenţa în conexiune cu mediul înconjurător, decelând semnificaţii fundamentate din propriile experienţe de viaţă. Astfel, problemele consiliaţilor pot fi rezolvate prin descoperirea şi valorificarea resurselor interne şi satisfacerea nevoilor clientului. În literatura de specialitate se constată că unii autori identifică consilierea psihopedagogică cu psihoterapia. C.H. Patterson a relizat o comparare sistematică a celor două domenii prin prisma a trei criterii: • Gradul de severitate al problemei clientului. Consilierea psihopedagogică ajută persoanele normale să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării lor, în timp ce psihoterapia se ocupă de persoanele a căror dezvoltare emoţională a fost grav afectată şi distorsionată. Dificultatea apare în ceea ce priveşte separarea subiecţilor normali de cei nevrotici sau psihotici. • Natura problemelor cu care se confruntă clientul. Consilierea psihopedagogică este centrată pe problemele cognitive (probleme ale realităţii, ale mediului, de natură situaţională) în timp ce psihoterapia se axează pe problemele afective ale persoanei (conflicte interne de personalitate). • Scopurile consilierii şi psihoterapiei. L.E.Tyler considera că psihoterapia este direcţionată spre o schimbare de personalitate în timp ce consilierea psihopedagogică reprezintă “un proces al cărui scop nu este o schimbare a persoanei, ci de a-l face pe individ să utilizeze şansele pe care le are pentru a putea face faţă problemelor vieţii.” (Tyler, 1961). Asemănările dintre consilierea psihopedagogică şi psihoterapie vizează: • Metodele utilizate ; • Finalităţile ; • Sunt procese de influenţare interpersonală reciprocă ; • Se adresează nivelului conştient al organizării psihice.

2

Consilierea psihopedagogică nu se identifică cu cea educaţională. Prima dintre ele este realizată de către psihologul şcolar în cabinetul de consiliere, iar cea de a doua se desfăşoară de către profesorul abilitat pentru astfel de activităţi în cadrul orelor de dirigenţie. Diferenţele de tematică între cele două domenii sunt expuse în tabelul 1. TEMATICA • • • • • • • • • • • • • • Consiliere educaţională cunoaşterea şi imaginea de sine dezvoltarea unor abilităţi de comunicare dezvoltarea unor abilităţi sociale dezvoltarea abilităţilor de prevenire a consumului de alcool, droguri, tutun dezvoltarea unei psihosexualităţi sănătoase prevenirea HIV/SIDA dezvoltarea abilităţilor de prevenire a afectivităţii negative: anxietate, depresie, agresivitate, suicid consiliere vocaţională controlul stresului rezolvare de probleme decizii responsabile tehnici de învăţare eficientă managementul timpului dezvoltarea creativităţii • • Consiliere psihologică evaluare psihologică consiliere în probleme emoţionale (anxietate, depresie), comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de învăţare (eşec şcolar, abandor şcolar) consiliere vocaţională dezvoltă proiecte de prevenţie terapie individuală şi de grup realizează cursuri de formare şi informare pentru profesori, părinţi pe teme de psihologie educaţională şi promovarea sănătăţii intervenţie în situaţie de criză materiale informative pentru massmedia cercetare în domeniul consilierii elaborează metode de evaluare valide, standardizate şi etalonate

• • • •

• • • •

I.2. CARACTERISTICILE CONSILIERII
Consilierea îşi are originea în orientarea şi selecţia profesională, activitate conturată practic şi teoretic la începutul secolului XX, în SUA. Pentru a rezolva problemele social-umane cu care se confrunta, municipalitatea oraşului NewYork l-a angajat pe Fr. Parsons să cerceteze şi să rezolve problema integrării socio-profesionale a copiilor şi tinerilor străzii. Fr. Parsons a institiţionalizat un program de orientare profesională structurat în trei etape: • diagnoza aptitudinilor şi capacităţilor individului; • informarea asupra meseriilor disponibile şi a solicitărilor acestora; • plasarea individului într-o meserie adecvată aptitudinilor şi intereselor sale. Organizarea sistematică a activităţii de consiliere a fost realizată iniţial de E.C.Williamson la Universitatea din Minnesota, care a folosit consilierea şi progresele din psihometrie pentru a dezvolta un model de consiliere profesională sau vocaţională. Acest model afost fundamentat teoretic pe aşa numita concepţie “trait and factor” care a dominat consilierea până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

3

de încredere reciprocă care presupune implicarea activă şi responsabilă a ambelor părţi. condiţiilor de risc şi în acţionarea asupra lor înainte ca acestea să producă un impact negativ şi să declanşeze “crize” personale sau de grup. speranţe. Strategia de prevenţie constă în identificarea situaţiilor problematice. a unor motive.activitatea de consiliere implică examinarea unor gânduri.responsabilitatea consilierului este de a optimiza modul în care şcoala se raportează la elevi ca indivizi. consilierea este acţiunea de ajutorare şi creditare a persoanei ca fiind capabilă : • să-şi asume propria dezvoltare personală . Din această perspectivă. 4 . atitudini. temeri şi obiective necunoscute până atunci de cel consiliat .M. astfel. prin demersurile pe care le presupune. • responsabilitatea complexă a consilierului. sarcinilor vieţii cotidiene şi. unde problemele psihice nu sunt doar deficienţe şi tulburări. să îşi valorizeze potenţialul existent. • rolul proactiv al consilierii psihopedagogice. Consilierea vizează persoanlele ce nu prezintă tulburări psihice sau de personalitate. deficite intelectuale sau de altă natură. Relaţia dintre psiholog şi consiliat este una de respect. de adaptare şi dezvoltare personală. O primă caracteristică a consilierii psihopedagogice este dată de tipul de persoane cărora le este adresată consilierea sau asistenţa. de întârire a Eu-lui. • să dezvolte strategii proprii de rezolvare a problemelor . să îşi dezvolte noi atitudini şi conduite adaptative. să îmbunătăţească calitatea vieţii în relaţiile cu ceilalţi semeni. educaţională şi socială a individului. • variabilitatea gradului de profunzime şi de intensitate a activităţii de consiliere. • legătura indisolubilă dintre diversele probleme ale subiectului consiliat. P.iniţierea unui program coerent de experienţe care pot duce la dezvoltarea pozitivă personală. precum şi a problemelor consiliatului. • să-şi valorizeze resursele. Sarcina consilierului este de a învăţa persoana/ grupul să adopte noi strategii comportamentale. A doua caracteristică definitorie pentru consilierea psihopedagogică este dată de faptul că asistenţa pe care o oferă utilizează un model educaţional şi un model al dezvoltării inter(personale). ci expresii ale nevoii de autocunoaştere.se încearcă prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională. valori şi sentimente. • să prevină diverse tulburări şi disfuncţii . Sanborn distinge cinci trăsături fundamentale ale consilierii psihopedagogice: • dimensionarea consilierii ca proces de dezvoltare. Ea facilitează. ca persoana să facă faţă mai eficient factorilor stresanţi. • să dezvolte o imagine de sine pozitivă . Prevenţia problemelor ce pot perturba dezvoltarea şi funcţionarea armonioasă a persoanei este o altă caracteristică a consilierii psihopedagogice.În prezent consilierea psihopedagogică se fundamentează pe teoria umanistă a lui Carl Rogers (1961). • să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ceilalţi .

I.3. OBIECTIVELE CONSILIERII PSIHOPEDAGOGICE
Scopul fundamental al consilierii psihopedagogice îl constituie funcţionarea psihosocială optimă a persoanei /grupului. Acest scop poate fi atins prin monitorizarea realizării obiectivelor procesului de consiliere privind:  PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII ŞI A STĂRII DE BINE Se referă la funcţionarea optimă, din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoţional, social, spiritual a individului uman. Sănătatea persoanei nu este condiţionată doar de absenţa bolii şi disfuncţiei, ci se referă la un proces complex şi multidimensional în care starea subiectivă de bine este element central.  DEZVOLTAREA PERSONALĂ • Cunoaşterea de sine • Imaginea de sine • Capacitatea de decizie responsabilă • Relaţionare interpersonală armonioasă • Controlul stresului • Tehnici de învăţare eficiente • Atitudini creative • Opţiuni vocaţionale realiste  PREVENŢIA • Dispoziţiei afective negative • Neîncrederii în sine • Comportamentelor de risc • Dificultăţilor de învăţare • Dezadaptării sociale • Disfuncţiilor psihosomatice • Situaţiilor de criză Organizaţia Mondială a Sănătăţii precizează că starea de bine a persoanei este dată de următoarele elemente interdependente: ACCEPTAREA DE SINE • Atitudine pozitivă faţă de propria persoană • Acceptarea calităţilor şi defectelor personale • Percepţia pozitivă a experienţelor trecutului şi viitorului  RELAŢII POZITIVE CU CEILALŢI • Încredere în oameni • Sociabil(e) • Intim(e) • Nevoia de a da şi de a primi afecţiune • Atitudine empatică  AUTONOMIE • Independent(ă) • Hotărât(ă) • Rezistă la presiunile de grup • Se evaluează după standarde personale
5

• Nu este excesiv preocupat de expectanţele şi evaluările celorlalţi  CONTROL • Sentiment de competenţă şi control personal asupra sarcinilor • Crearea de oportunităţi pentru valorizarea nevoilor personale • Opţiuni conforme cu valorile proprii  SENS ŞI SCOP ÎN VIAŢĂ • Direcţionat de scopuri de durată medie şi lungă • Experienţa pozitivă a trecutului, bucuria prezentului şi relevanţa viitorului • Curiozitate  DEZVOLTARE PERSONALĂ • Deschidere spre experienţe noi • Sentimentul de valorizare a potenţialului propiu • Capacitate de auto-reflecţie • Percepţia schimbărilor de sine pozitive • Eficienţă • Flexibilitate • Creativitate • Nevoia de provocări constructive • Respingerea rutinei În dezvoltarea şi menţinerea stării de bine un rol important îl are familia şi şcoala, însă, din păcate de cele mai multe ori, aceste instituţii generează şi întreţin condiţii nefavorabile. Astfel, ele subminează încrederea în sine a copiilor, îngrădesc autonomia şi independenţa elevilor, şablonează individualităţile, iniţiază competiţii neproductive în detrimentul cooperării, induc percepţii ameninţătoare asupra lumii şi vieţii. Focalizarea exclusivă a şcolii pe latura intelectuală şi pe performanţele elevilor sunt căi de diminuare a stării de bine şi de creştere a riscului pentru disfuncţii sau boli fizice şi psihice. I.4. ROLUL CONSILIERII ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ Reforma învăţământului în România subliniază importanţa comutării accentului de pe latura informativă a procesului educativ spre cea formativă. Învăţământul tradiţional de tip informativ se centrează prioritar pe aspectele de ordin cognitiv ale elevului, ignorând personalitatea subiectului educaţiei, componentele sale afective, motivaţionale, atitudinale şi comportamentale. Elevul este perceput ca un „recipient” de asimilare şi de reproducere a informaţiilor, şi mai puţin ca o persoană reală, ca o fiinţă umană originală, ca o personalitate unică şi irepetabilă. Învăţământul modern românesc trebuie să aibă ca scop nu doar absolvenţi bine informati, ci formarea de persoane bine abilitate şi instrumentate cu resurse adaptative la solicitările sociale şi psihologice ale vieţii, cu un sistem axiologic bine conturat. Sistemul de învăţământ românesc actual nu este încă în totalitate pregătit să răspundă exigenţelor impuse de o societate liberă şi democratică. Conservatorismul, depersonalizarea, intelectualismul, autoritarismul şi obiedienţa, elitismul şi inegalitatea şanselor, segregarea şcolii de persoană, familie, comunitate sunt doar câteva din tarele învăţământului românesc existente şi astăzi (Miroiu şi colaboratorii, 1998).

6

Creşterea alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, de comportamente deviante şi delincvente, de tulburări emoţionale în rândul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că şcoala trebuie să facă mai mult în această direcţie. Consilierea reprezintă una din modalităţile esenţiale prin care şcoala devine un proces formativ, centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi şi abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să infuzeze societatea cu persoane competente pentru viaţa socială şi profesională. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban, Adriana, (coord.), 2001, Consilierea educaţională, Cluj- Napoca Butnaru, D., (coord.), 1999, Consiliere şi orientare şcolară, Ed. Spiru Haret, Iaşi Cosmovici, Andrei, Iacob, Luminiţa, 1998, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi Creţu, Carmen, 1997, Curriculum diferenţiat şi personalizat, Ed. Polirom, Iaşi Egan, G., The skilled helper: A systematic approach to effective helping, Monterey, CA: Brooks/Cole Linksman, R., 2000, Învăţare rapidă, Editura Teora, Bucureşti Jigău, Mihai, 2001, Consilierea carierei, Editura Sigma, Bucureşti Miroiu, A., ş.a.,1998, Învăţământul românesc azi. Studiu de diagnoză, Ed. Polirom, Iaşi Sillamy, N., 1996, Dicţionar de psihologie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti Stan, Emil, 1999, Profesorul între autoritate şi putere, Editura Teora, Bucureşti Turcu, F.,Turcu, A., 1999, Fundamentele psihologiei şcolare, Editura All, Bucureşti Tomşa, Gh., (coord.), 1996, Dicţionar de orienatare şcolară şi profesională, Ed. Afeliu, Bucureşti Tyler, L.E., 1961, The work of the counselor, New York: Appleton-Century-Crofts Patterson, C.H., 1974, Distinctions and Commonalities between Counseling and Psihoterapy, în G.W.Faarwell et all (eds.), The Counselor's handbook, Indext, Educational Publishers, New York

7

fără a critica. sunt: ACCEPTAREA NECONDIŢIONATĂ Această atitudine are la bază următoarele principii: fiinţa umană este valoroasă şi pozitivă prin esenţa sa. 1. în absenţa cărora activitatea de asistenţă nu-şi atinge scopurile. relaţie bazată pe responsabilitate. Abordări generale ale consilierii II. Acceptarea necondiţionată este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală şi de optimizare a funcţionării persoanei.PRINCIPII ŞI ABORDĂRI ALE CONSILIERII II.2. deoarece are capacitatea de a alege responsabil. De aceea nu este indicată utilizarea evaluărilor de genul: “nu aşa ar trebui să simţi”. mai ales.”). Profilul psihologic al consilierului a. Acceptarea nu este echivalentă cu aprobarea oricărei atitudini sau oricărui comportament şi nici nu presupune aprobarea/dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Pregătirea consilierului presupune asimilarea unor repere teoretice şi aplicative din următoarele domenii: • Psihologia dezvoltării • Psihologia personalităţii • Psihologia socială • Psihologia sănătăţii • Psihologia cognitivă şi autocunoaşterii • Teorii şi tehnici de consiliere Consilierea implică dezvoltarea unor atitudini şi abilităţi fundamentale fără de care procesul de consiliere nu poate duce la efectele conturate de însăşi obiectivele consilierii. “băieţii nu trebuie să 8 . 1. dacă…. încredere şi respect. Acceptarea este atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale a fiecărui individ. Abilităţile consilierului c. Deontologia consilierului II. de a-şi asuma propria viaţă. judeca şi. Atitudinile consilierului b.1. Atitudinile fundamentale ale consilierului. Orice proces de consiliere trebuie să implice asumarea de către consilier a respectării unui sistem de valori şi al unui cod deontologic. fără a condiţiona aprecierea persoanei (“Te voi aprecia. confidenţialitate. PROFILUL PSIHOLOGIC AL CONSILIERULUI Consilierea încorporează informaţii şi metode din mai multe discipline psihologice.1. ATITUDINILE CONSILIERULUI Procesul de consiliere implică o relaţie specială între consilier şi persoana consiliată.

• evitarea întreruperilor în timpul conversaţiei : “Părerea mea este că…” • evitarea etichetărilor de orice natură : “Eşti cam neserios/distrat/superficial…” • utilizarea sugestiilor constructive : “Va fi mai bine dacă vei face…” • evitarea criticii sarcastice: “Eşti ridicol…” • evitarea feedback-urilor negative: “Rezultatul tău este nesatisfăcător…” Modalităţi de îmbunătăţire a comunicării empatice: • oferirea de răspunsuri scurte şi clare . • Pierderea respectului faţă de sine.” • A evalua: “Aici greşeşti cu siguranţă…” • A interpreta: “Ceea ce ai tu nevoie este…” • A eticheta: “Esti prost pentru că ai făcut…” • A fi directiv: “Trebuie să…” • A moraliza: “Trebuie să faci şi asta…” • A ameninţa: “Dacă se mai întâmplă să…” • A evita: “Hai să uităm…” • A condiţiona: “Te voi aprecia dacă vei lua note mari…”  EMPATIA Empatia este abilitatea subiectului de a te transpune în locul altei persoane. Atitudinile făţişe de simpatie şi toleranţă manifestate de consilier sunt considerate interpretări eronate ale acceptării necondiţionate. Empatia se dezvoltă prin însuşirea abilităţilor de comunicare verbală şi nonverbală urmărind câteva sugestii: • utilizarea foarte rară a întrebărilor închise care împiedică comunicarea : “De ce ai făcut…?” • utilizarea întrebărilor deschise : “Ai putea să spui mai multe despre acel eveniment?” • ascultarea activă a interocutorului . Acceptarea nu este nici o atitudine de indiferenţă /neutralitate faţă de ceea ce gândeşte sau mai ales simte o persoană (“Nu este nici o problemă ”).plângă”. • Pierderea respectului faţă de elevi . simpatie şi neutralitate .. soluţii: “Dacă nu faci aşa…atunci. 9 . Efectul unei astfel de atitudini este invalidarea modului în care o persoană percepe diferit un eveniment ori o situaţie. iar toleranţa nu trebuie să se manifeste doar la nivel general şi declarativ (“Sunt tolerant cu o persoană care are altă apartenenţă religioasă dar nu o înţeleg şi nu o respect. • Prejudecăţi sau informaţii eronate despre subiect . sau ignorarea tensiunilor copilului. Simpatia presupune o implicare afectivă accentuată a consilierului şi conduce la atitudini discriminative.. • Confuzii între acceptare şi aprobare. convingeri sau trăiri asupra elevilor . Obstacole în calea acceptării necondiţionate: • Lipsa informaţiilor veridice despre copil şi adolescent . de a înţelege modul de gândire şi simţire al acesteia. Riscul aprobării/dezaprobării individualităţii este că persoana îşi poate percepe valoarea numai prin prisma interpretărilor şi evaluărilor pe care le face consilierul. • Proiectarea propriilor valori.”). Non-acceptarea înseamnă: • A da sfaturi. • evitarea moralizării consiliatului . • Problemele emoţionale personale ale consilierului .

înclinaţi-vă spre elev. Consilierul nu trebuie să se erijeze în persoană ce oferă soluţii pentru toate problemele. abilitându-l pe acesta în a identifica soluţii proprii la problemele cu care se confruntă. trăire emoţională şi exprimare verbală şi nonverbală. Lipsa de autenticitate conduce la pierderea relaţiei de încredere cu consiliaţii. manifestat prin : • Adoptarea unui limbaj corporal adecvat : Fiţi expresivi. 10 . Baza ascultării active o constituie comportamentul de aşteptare. Folosiţi gesturi încurajatoare! • Stabilirea unui contact vizual direct : Îndreptaţi-vă privirea către elev/grup de elevi ! • Adecvarea calităţilor vocale : Folosiţi un ton.  RESPONSABILITATEA Responsabilitatea se traduce prin respectarea principiilor fundamentale ale consilierii. Congruenţa psihocomportamentală a consilierului este generată de acordul dintre convingere. ritm potrivit ! • Constanţa verbală : Păstraţi discuţia pe aspectul supus dezbaterii ! • Evitarea evaluărilor .  COLABORAREA Colaborarea este capacitatea consilierului de a implica persoana sau grupul de persoane în deciziile de dezvoltare personală. • A asculta superficial . focalizarea pe mesajele transmise de consiliat . • evitarea clişeelor de răspuns : “Multe persoane trec prin situaţii ca acestea.”  CONGRUENŢA Congruenţa se referă la concordanţa dintre comportamentul consilierului şi convingerile. ci trebuie să fie un facilitator al procesului de dezvoltare personală a copilului şi adolescentului. gândurilor constructive.  GÂNDIREA POZITIVĂ Activităţile de consiliere trebuie să fie focalizate pe dezvoltarea imaginii şi respectului de sine al elevului. Ea contribuie la încurajarea elevului în direcţia comunicării. 1. prin evitatrea oricărei acţiuni care interferează cu starea de bine a consiliaţilor. ABILITĂŢILE CONSILIERULUI Pentru desfăşurarea cu succes a activităţilor de consiliere. prin prevenirea utilizării greşite a cunoştinţelor şi metodelor de consilere. ea defineşte autenticitatea comportamentului unei persoane. responsabilităţii personale. În ascultarea activă consilierul trebuie să evite: • A fi neatent . utilizarea unei tonalităţi potrivite a vocii . 2. sunt necesare următoarele abilităţi fundamentale ale consilerului:  ASCULTAREA ACTIVĂ Ascultarea/receptarea activă oferă suportul unei bune comunicări între consilier şi consiliat.• • • acordarea unui timp de gândire înainte de a da un răspuns . • Evitarea etichetărilor . emoţiile şi valorile sale personale.

pesimist). A se simţi ameninţat pentru faptul că elevii au valori diferite . A asculta fără a înţelege mesajul şi a nu cere informaţii suplimentare . Întrebările pot fi închise. ipotetice. valorile. Observarea are doi indicatori importanţi: • Comportamentul nonverbal. BLOCAJE ale ascultării : • Compararea • Citirea gândurilor • Repetiţia • Filtrarea • Judecarea • Visarea • Identificarea • Sfătuirea • Contrazicerea • A avea dreptate • “A schimba vorba” • “A pune placa”  OBSERVAREA Observarea comportamentului permite o înţelegere mai reală a mesajului transmis. ce reprezintă aproximativ 85% din comunicarea elevului. mişcare. Avantajul major al acestor întrebări este focalizarea discuţiei şi obţinerea de informaţii exacte despre un anumit aspect. Întrebările justificative îndeamnă interlocutorul să identifice cauze sau motive. a stării afective a interlocutorului. A întrerupe elevul . mimică. convingerilor. la întreruperea comunicării. stil verbal de a percepe lumea (“simt că se întâmplă ceva…”). particularităţi ale modului de gândire (optimist. 11 . sentimentele şi opţiunile asupra unei probleme abordate. • Comportamentul verbal reprezentat prin elemente semnificative: cuvinte-cheie. deschise. justificative. dificultăţile în procesul de observare apar atunci când se trece de la simpla observare a unor comportamente la interpretări personale ale acestora. construcţii-cheie. gesturi. Aceste întrebări duc. şi care este oferit printr-o diversitate de semne legate de postură. atitudinilor şi valorilor personale. de cele mai multe ori. Întrebările închise sunt cele ce generează răspunsuri în termeni de DA şi NU.  ADRESAREA ÎNTREBĂRILOR Întrebările ajută elevii în clarificarea sentimentelor. Aceste întrebări sunt asociate cu sentimentul de vină şi nu sunt recomandate a fi utilizate în consiliere. Ele facilitează procesul de comunicare prin invitaţia de a descrie situaţia: “Ai putea să-mi spui mai multe despre …”. (“Locuieşti cu familia?”) Întrebările deschise ajută subiectul să-şi exprime atitudinile. Discrepanţele dintre cele două conduite menţionate.• • • • A reacţiona la subiectele care contravin opiniei proprii .

“rău” şi a cuvintelor ce derivă din ele pentru că nu oferă nici o informaţie despre comportamentul specific pe care trebuie să îl dezvolte consiliatul. • Trebuie să fie descriptiv şi nu evaluativ sau critic. se generează o stare de conflict şi tensiune emoţională. În formularea şi utilizarea întrebărilor adresate elevilor: • Folosiţi întrebări care nu conţin fraze lungi. nu se recomandă utilizarea cuvintelor “bun”.  REFLECTAREA/ REFLEXIA Reflectarea/reflexia este expresia înţelegerii de către consilier atât a conţinutului informaţional cât şi a stării emoţionale transmise de elev. • Feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului unei persoane şi nu persoanei subiectului consiliat.  PARAFRAZAREA Parafrazarea este abilitatea de reformularea a ceea ce este esenţial în mesaj. • Oferirea de alternative comportamentale. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau problema în discuţie. • Specificitatea.  OFERIREA DE FEEDBACK Feedback-ul susţine comunicarea autentică între consilier şi consiliat.  FURNIZAREA DE INFORMAŢII În funcţie de cunoştinţele. • Folosiţi cuvinte pe care le preferă copilul. Caracteristicile feedback-ului sunt: • Focalizarea pe aspecte pozitive. parafrazarea permite şi profesorului să îşi clarifice dacă a înţeles corect mesajul transmis de elevi. • Nu reacţionaţi la fiecare răspuns cu o nouă întrebare. scopul lui fiind de a susţine şi ajuta pe copil şi nu de a-l evalua sau judeca. Parafrazarea se referă la utilizarea unor fraze care comunică elevilor că mesajul a fost înţeles: “Ceea ce spui tu se referă la…”. • Utilizarea şi a comportamentului nonverbal pentru a comunica acceptarea. atitudinile şi abilităţile pe care le identifică consilerul la nivelul elevilor trebuie să transmită informaţii. Este important ca profesorul să nu utilizeze alte cuvinte sau informaţii pe care copiii nu le-au transmis în mesaj. • Evitarea evaluării şi a interpretării.”. dacă se oferă feedback pentru acele aspecte care nu pot fi schimbate. • Evitarea minimalizării a ceea ce transmite copilul. • Evitarea sarcasmului/ironiei în feedback-ul oferit. Ea dă elevului sentimentului că 12 . ci reformulaţi întrebarea.Întrebările ipotetice sunt utile pentru vizualizarea consecinţelor pozitive sau negative ale unor acţiuni şi pentru luarea în consideraţie a unor alternative diferite de acţiune(“Cum ai vrea să fi peste 5 ani ?”). pentru a nu da o interpretare personală a mesajului şi a nu influenţa direcţia comunicării. Totodată. • Nu repetaţi întrebările pe care copilul nu le-a înţeles. • Centrarea pe acele comportamente şi atitudini ce pot fi schimbate. Recomandări pentru utilizarea parafrazării : • Evitarea definirii problemelor în locul elevilor . “Cu alte cuvinte…. • Feedback-ul trebuie să fie imediat oferit pentru întărirea comportamentului.

Faptele în sine • Informaţiile oferite clientului trebuie să fie corecte şi actuale.  SUMARIZAREA Sumarizarea este o modalitate de a concentra într-o manieră organizată aspectele importante ale discursului interlocutorului. Respectul • Consilierea se bazează pe respectul faţă de persoană şi pe dreptul ei la autodeterminare. DEONTOLOGIA CONSILIERULUI Independenţa • Consilierul trebuie să fie neutru şi independent. receptarea unui sentiment implicit („Eşti nemulţumit.este ascultat şi că ceea ce exprimă sau trăieşte este important. fie una ambivalentă (“Pari fericit şi nefericit în acelaşi timp. Deschiderea • Consilierul trebuie să fie atent la cadrul de desfăşurare a activităţii de consiliere. În cazul în care consilierul este prin lege obligat să dea informaţii despre client. • Punctul de vedere central în consiliere îl constituie integritatea persoanei şi libertatea acesteia de a alege şi de a lua decizii. ale autorităţilor sau ale altor instituţii). • Consilierul trebuie să ia în considerare interesele personale ale clientului şi nu alte interese (politice. Confidenţialitatea • Şedinţa cu clientul trebuie să fie confidenţială. Scopurile reflectării/reflexiei sunt : • Să verifice înţelegerea celor relatate de interlocutor. • În cazul în care consilierul este obligat să transmită informaţii care ar putea controla sau limita clientul acestea trebuie făcute cunoscute clientului. • Consilierea trebuie să fie adecvată şi să includă aspectele relevante.”). • Consilierul trebuie să fie deschis la orice legătură cu o instituţie sau autoritate. • Verificând. de câte ori este necesar. • Să stabilească o relaţie bazată pe încredere. • Consilierul nu evaluează persoanele. • Folosind anumite timpuri ale verbului (“Ai fost trist…”). 13 . Reflectarea/reflexia se poate realiza : • Utilizând o frază care denotă modul personal al elevului de a recepţiona informaţia (“Spuneai că simţi…”). • Consilierul nu trebuie să aibă o atitudine superioară în raport cu clientul. 1. Prin reflectare consilierul ajută elevul să se clarifice pe sine şi validează trăirile emoţionale ale acestuia. el trebuie să-l informeze pe acesta şi să-i ceară consimţământul. • Să îi comunice interlocutorului înţelegerea şi acceptarea necondiţionată. Se utilizează pentru stabilirea priorităţilor şi alternativelor de abordare a unei teme sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor de abordare a unui subiect. • Folosind o etichetă emoţională care să traducă fie o stare clară. am înţeles bine…”). 3.

Abordările comportamentale 2. Trăsătura centrală a compormantului uman este.2. Insightul sau iluminarea bruscă rezidă în descoperirea intuitivă de către pacient a surselor şi motivelor ascunse (structurate în copilărie şi de natură inconştientă)ce stau la baza coportamentelor sale. Stările de angoasă şi nelinişte izvorâte din impulsurile neexprimate ale Id-ului sunt contracarate de mecanismele de apărare ale eului: reprimarea. Scopul consilierii de tip psihanalitic este de a îndruma clientul în înţelegerea a ceea ce se află în inconştient. În teoria psihanalitică accentul cade pe procesele intrapsihice ce au rolul de a face distincţia dintre “motivele inconştiente şi cele conştiente ce stau la baza comportamentului uman” (Holdevici I. a impulsurilor inconştiente de căutare a plăcerii şi de ostilitate. social-personal).1. • Ego-ul (Eul) este o instantă conştientă care restructurează impulsurile inconştiente şi mediază între instincte şi cerinţele socialului. Ego. a. raţionalizarea şi refuzul. • Receptivitate la opiniile exterioare în luarea deciziilor etice corecte de tratament. • Examinarea propriilor atitudini în cadrul şi în afara relaţiei de consiliere.• Consilierul trebuie să fie sigur că există un echilibru între stimulare şi reflectare. • Provocarea spre reflecţie trebuie îmbinată cu respectarea intereselor consiliatului. Abordarea psihanalitică freudiană Abordările psihodinamice îşi au originea în psihanaliza freudiană. polaritatea. Abordările umaniste sau experienţiale 2. conform psihanalizei freudiene. ABORDĂRILE PSIHODINAMICE 2. • O responsabilitate tot mai mare pentru menţinerea propriei competenţe profesionale. Abordările psihodinamice 2. În structura personalităţii sunt identificate trei instanţe: Id.1. • Dezvoltarea unei alianţe/parteneriat cu clientul în care să existe puteri egale în relaţie. 1993).1. fiind în permanenţă preocupat de următoarele aspecte: • O profundă explorare a bazelor filosofice ale consilierii. În psihanaliza freudiană. realitate-imaginaţie. iar viaţa omului constă în grade diferite de conflict între forţele polare (viaţămoarte. Consilierul îşi exersează propria judecată etică. Originea conflictelor trebuie căutată în trecutul individului. • Superego-ul (Supraeul) este purtătorul valorilor sociale şi morale. conflictele intrapersonale anticipă conflictele interpersonale. • Id-ul (Sinele) reprezintă sursa pornirilor instinctuale. 2. Consilierea de tip psihanalitic este marcată de două momente esenţiale: Catharsisul şi Insightul. II. 14 . Catharsisul este o descărcare de natură emoţională a tensiunii şi anxietăţii prin retrăirea în plan psihic a experienţelor trecute.3. Ego-ul transformă şi suprimă tendinţele inconştiente ale Id-ului. ABORDĂRILE GENERALE ALE CONSILIERII 2. Superego. în împrejurările nefericite din copilărie.

Jung. • Etapa de iluminare .confruntarea soluţiei cu criteriile exterioare furnizate de realitate. În declanşarea unor noi asociaţii libere consilierul va folosi. cauzele comportamentelor indezirabile sunt în viitor şi nu în trecutul individului. H. în fobii şi în isteria anxioasă. 2. reprezintă conţinutul latent al visului. Psihanaliza clasică. .problema devine clară pentru subiect. Consilierul trebuie să se centreze nu numai pe impulsurile 15 .activitatea de căutare (prin tatonare şi eroare) a unei soluţii. • Analiza egoului Analiza egoului vizează cunoaşterea naturii specifice a atitudinilor conştiente şi a comportamentului subiectului. etc. • Etapa de evaluare şi elaborare a soluţiei . atât sub aspect metodologic cât şi conceptual.În procesul de atingere a insightului trebuie parcurse patru etape (Hutchinson. în depăşirea stării de inferioritate din copilărie. b.Alder. Abordările psihodinamice moderne/postfreudiene Abordările psihodinamice moderne valorifică. 1996): • Metoda asociaţiilor libere Metoda asociaţiilor libere constă în libertatea acordată pacientului de a spune orice.. • Etapa de incubaţie . eliberând astfel pacientul de efectele lor.Jung. C.clientul identifică soluţia. ca stimuli. erorile de pronunţare a unor cuvinte. Scopul individului nu este altul decât punerea în valoare a potenţialului propriu.dorinţa de a fugi de problemă. în care clientul este profund implicat încât nu le poate aduce în conştiinţa sa prin efort personal. • Analiza acţiunilor clientului Comportamentele verbale ca şi cele nonverbale ale consiliatului pot oferi informaţii importante expertului. Motivul utilizării acestei metode este că inconştientul va scoate la iveală conţinuturile sale reprimate. Consilierea de tip psihanalitic este recomandată în terapia anxietăţii. Printre elementele ce pot fi supuse analizei sunt: grija excesivă. . A. 1950): • Etapa pregătitoare . anxietate şi disperare. K.1.recăderea în vechile modele comportamentele şi de gândire . Adepţii consilierii dinamice moderne recomandă utilizarea următoarelor tehnici şi metode (Holdevici. fără jenă sau fără dorinţa de a face o impresie bună. În consecinţă.Horney.Sullivan). • Analiza viselor Sentimentele şi dorinţele puternic reprimate. psihanaliza post-freudiană (A. . freudiană este punctul de origine pentru teoria lui C. Alder considera că depăşirea propriului sentiment de inferioritate constituie principalul conflict al omului. Fiecare vis este o luptă a individului în rezolvarea conflictelor de natură inconştientă.trăirea sentimentelor de frustrare. întrebările directe : “La ce te duce gândul acesta?”.lipsa de motivaţie/ de rezistenţă în rezolvarea problemelor. Acesta susţine că la baza acţiunilor omului se află nu numai propria lui experienţă ci şi aceea a comunităţii în care trăieşte. privirile anxioase. .

a. • Tehnica desensibilizării sistematice Desensibilizarea sistematică ajută consiliatul să se relaxeze. Modificarea directă a comportamentului unui individ provoacă schimbări la nivelul atitudinilor şi sentimentelor. în timp ce în cazul tehnicii expunerii confruntarea consiliatului are loc în plan real. fenomen întâlnit frecvent în situaţiile în care au fost întărite involuntar de alte persoane. include în categoria abordărilor comportamentale : 2. • Prelucrările asupra materialului produs de client Prelucrarea materialului produs de pacient este realizată prin exprimarea unor interpretări ulterioare specifice.  stabilirea ierarhiilor (consiliatul stabileşte o ierarhie a situaţiilor generatoare de anxietate) .2. şi ineficintă în consilierea persoanelor cu dificultăţi în învăţarea relaxării sau în cazul subiecţilor cu inabilităţi imaginative. fundamentându-se pe tezele orientării behavioriste (comportamentale). ori să se comporte într-un mod care este incompatibil cu apariţia anxietăţii în prezenţa unor stimului anxiogeni imaginari sau reali. Aceste interpretări ajută clientul în obţinerea insightului sau în descoperirea bruscă şi intuitivă a conţinuturilor inconştiente ce reprezintă cauzele comportamentelor dezadaptative. inclusiv în cazurile în care subiectul manifestă tendinţa de întoarcere la comportamentele sale infantile sau nu asimilează emoţional interpretările iniţiale oferite de consilier. sunt utilizate în tratamentul tulburărilor anxioase. 2. clientul se confruntă cu situaţia anxiogenă în plan imaginar.2. • Interpretările Interpretarea de tip psihanalitic constă în ordonarea de către consilier a materialului propus de pacient în cursul asociaţiilor libere şi în analiza visurilor. Corey (1991). exerciţiul se încheie când subiectul afirmă că simte anxietatea). bazate pe principiul stingerii comportamentelor nedorite. în timp ce consilierul descrie scene în care apar. 16 . I. Tehnica desensibilizării sistematice este eficientă în terapia fobiilor şi a tulburărilor anxioase. • Tehnica implozivă şi tehnica expunerii. În tehnica implozivă. progresiv. stimulii generatori de anxietate.  procedeul desensibilizării (persoana consiliată se relaxează cu ochii închişi. Metoda este structurată pe trei etape :  învăţarea relaxării (în primele şase şedinţe) .şi mecanismele de apărare ale eului. G. ci şi pe identificarea unor soluţii la problemele curente ale clientului. ABORDĂRILE COMPORTAMENTALE Abordările comportamentale au apărut ca reacţie la terapiile psihodinamice. Consilierea bazată pe comportament Consilierea comportamentală clasică are ca scop decondiţionarea persoanei dezadaptate de comportamentele indezirabile prin diminuarea sau eliminarea întăririlor şi înlocuirea acestor comportamente cu unele dezirabile. Consilierea de tip comportamental este un proces de învăţare. Holdevici sintetizează metodele şi tehnicile utilizate în consilierea comportamentală : • Tehnica stingerii comportamntelor nedorite Comportamentele individului au tendinţa de a dispărea dacă nu sunt întărite.

de exemplu.2. a gândurilor şi convingerilor iraţionale prin reflectarea asupra unor maxime. • A.• Tehnica aversivă Tehnica aversivă presupune înlăturarea comportamentelor indezirabile prin sancţiune. Atunci când există o consecinţă C. oamenii au capacitatea de aşi transmite sau comunica atitudini şi comportamente nevrotice. de exemplu ("Modul în care te simţi şi te comporţi este determinat. În realitate. Sentimentele de auto-ajutorare şi comportamentele sănătoase sunt consecinţa conştientizării consiliatul a stării în care se află (etapa efectelor -E). acest fapt activator apare ca fiind cauza acelei consecinţe (C). • C.b. Ellis. Sancţiunea constă atât în înlăturarea întăririlor pozitive cât şi în utilizarea unor stimuli aversivi.se referă la ceea ce gândeşte subiectul despre evenimentul respectiv .se referă la sentimentele şi comportamentele persoanei ca rezultat al lui B. Consilierea raţional-emotivă (RET) Fiecare persoană dispune de un potenţial psihofizic atât pentru gândirea raţională cât şi pentru cea iraţională. în relaţiile psihoterapeutice. Metoda este eficientă în cazul copiilor deficienţi mintal şi în cazul subiecţilor timizi. adică de gândurile şi convingerile iraţionale ale individului. • B. încărcată emoţional. Consilierea raţional-emotivă operează cu paradigma A-B-C. tehnica argumentării. că poate face greşeli şi în demersul de reîndoctrinare cu diferite valori. "). Clientul este învăţat cum să lupte împotriva convingerilor iraţionale prin contraargumente sau dispute (D). Consilierul trebuie să ajute clientul în acceptarea faptului că este imperfect. În acelaşi timp. ce urmează unui eveniment A. • Tehnica asertivă (antrenamentul asertiv) Antrenamentul asertiv îl ajută pe consiliat să-şi exprime deschis şi adecvat gândurile şi sentimentele. în mare măsură. considera iniţiatorul aceste abordări A. Subiecţii sunt învăţaţi să adreseze altor persoane remarci directe şi mai puţin confortabile. de către consiliat. Altfel spus. • Consilierul solicită subiectului rezolvarea unor sarcini/teme pentru acasă . să acorde 15-30 minute pentru identificarea gândurilor iraţionale după modelul A-B-C. fără sentimente de ostilitate sau agresivitate. convingeri şi idei. Tehnica este eficientă în cazul personelor anxioase şi a celor cu dificultăţi în stabilirea de contacte interpersonale. de felul în care gândeşti şi nu de ceea ce ţi se întâmplă sau de acţiunile celor din jur.se referă la evenimentele din viaţa consiliatului . • Metoda modelării Modelarea este utilizată în consilierea de grup şi presupune observarea şi imitarea unor modele comportamentale dezirabile. Aceste comportamente. 17 . Consilierul de tip RET foloseşte. 2. În derularea consilierii specialistul trebuie să parcurgă următorii paşi : • Clientul trebuie să-şi asume întreaga responsabilitate a tratamentului . pot fi eludate printr-o activitate de consiliere activ-directivă de scurtă durată (5-15 şedinţe). consecinţele emoţionale şi comportamentale (C) sunt generate de B. • Descoperirea şi evaluarea. subiectul are tendinţa biologică şi culturală de a greşi şi de a-şi crea probleme.

împreună cu clientul. Consilierea cognitiv-comportamentală s-a dovedit eficientă în tratarea puseurilor de panică şi a anxietăţii generalizate.consilerul explică ce relaţie se stabileşte între cogniţie.2.  Tehnica determinării semnificaţiei unui eveniment.104). a obiectivelor. • Afirmaţiile şi regulile cu caracter disfuncţional ce reprezintă seturi de atitudini şi credinţe pe care indivizii le au despre ei înşişi şi despre lumea înconjurătoare. deoarece fluctuaţiile de dispoziţie pot fi utile pentru declanşarea automată a gândurilor subiectului. clientul este solicitat în elaborarea şi planificarea unor strategii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. etc). Adler (fiecare individ prezintă o concepţie proprie despre lumea obiectivă) şi în psihologia cognitivistă. Irina. Anxietatea este generată de gândirea negativă structurată pe două niveluri : • Gândurile şi imaginile negative ce apar în starea de anxietate . Consilierea cognitiv-comportamentală Consilierea cognitiv-comportamentală îşi are originea în psihanaliza lui A.  Distragerea. • Observarea directă a comportamentului subiectului. Consilierul este condiţionat să asigure un climat de încredere reciprocă în care subiectul să se simtă securizat pentru a fi capabil să comunice în mod real.• Consiliatul trebuie să acţioneze concret pentru a schimba modul negativ de gândire (de pildă. să-şi acorde recompense şi sancţiuni. îl va instrumenta cu abilităţi prin care să rezolve atât problemele prezente cât şi pe cele similare din viitor. scale de evaluare) . asigură reuşita consilierii de tip cognitiv-comportamentală. Adepţii abordării cognitiv-comportamentale consideră importantă evaluarea iniţială a clientului prin : • Interviu . Metodele şi tehnicile utilizate în consilierea cognitiv. Formularea precisă. • Metode şi tehnici de modificare a gândurilor şi comportamentelor negative :  Raţionalizarea. afectivitate şi conduită.c. 18 . • Auto-monitorizare . • Auto-evaluare (chestionare.  Tehnica imaginaţiei dirijate sau a jocului dramatic pentru a-l determina pe subiect să retrăiască o experinţă emoţională. 2.poate fi realizată prin concentrarea consiliatului asupra conţinutului unei conversaţii şi nu asupra stării proprii în scopul exercitării unui control direct şi imediat asupra simptomului. În consilierea cognitiv-comportamentală. p. "pe baza unor informaţii detaliate în legătură cu factorii care contribuie la menţinerea problemei simptom" (Holdevici. să se axeze pe activităţi dezirabile. • Consilierul ajută clientul în combaterea rezistenţelor rezultate din gândirea iraţională şi din temerile nerealiste sau nejustificate.comportamentală se grupează în : Metode şi tehnici de identificare a gândurilor negative :  Discutarea unei experienţe emoţionale recente.  Furnizarea unor informaţii cu privire la mecanismele anxietăţii.  Tehnica modificărilor de dispoziţie în cursul unei şedinţe de consiliere. Consiliatul trebuie informat că activitatea psihoterapeutică îl va ajuta să se ajute singur.

Marcel. • Rezolvarea conflictelor. ABORDĂRILE UMANISTE SAU EXPERENŢIALE 2. Anxietatea. • Evaluarea. G. 1997).Sartre. Nevoia de identitate ale Eului persoanei se dobândeşte în interacţiune cu Altul generalizat şi se reflectă în sistemul de valori. Comportamentul responsabil este sinonim cu sănătatea mintală. S. se manifestă liber şi spontan. a stabilit câteva principii de bază : • Implicarea personală a consilierului prin crearea unei atmosfere încurajatoare. Conceptele fundamentale în Reality Therapy sunt: comportamentul responsabil şi nevoia de identitate. creativ şi natural. sub aspect afectiv. dar şi filosofia şi psihologia orientală reprezintă sursele pentru abordarea existenţialistă a consilierii.3. pe implementarea unui stil de viaţă constructiv. iar motivele inconştiente individuale nu reprezintă o scuză a stării subiectului.a.3.Programarea activităţilor. iar consilierul oferă o listă de principii ale planificării timpului. Consilierea bazată pe realitate (Reality Therapy) Abordarea consilierii centrate pe realitate se bazează pe dezvoltarea unei filosofii pozitive a educaţiei. În structurarea comportamentului responsabil individul trebuie să respecte cei trei R : • Realitatea (Reality) .d.2. • Refuzul oricărei motivaţii a greşelii sau a lipsei de performanţă . panica şi sentimentul de culpabilitate apar datorită subestimării propriei persoane dar şi neacceptării condiţiei umane. în status-ul socio-economic şi în filosofia fiecărui individ. • Eliminarea pedepsei pentru eşecurile clientului . • Asistarea clientului în planificarea unui comportament responsabil .P. Iolanda. Individul trebuie să conştientizeze şi să înţeleagă că trecutul nu poate fi reeditat în mod practic şi că importante sunt încercările lui de reuşită actuale şi intenţiile privind viitorul.consilierul şi clientul identifică soluţii raţionale de înlocuire a gândurilor negative automate 2.  Verificarea veridicităţii gândurilor negative automate . de către consiliat. a propriului comportament . responsabil. Nu există boală psihică ci doar situaţii problematice. • Responsabilitatea (Responsability).Glasser. impasuri existenţiale. Impasul existenţial este un fenomen ontologic iar nevroza este expresia disperării existenţiale (Mitrofan. În opinia existenţialiştilor.subiectul evaluează. Kierkegaard). Iniţiatorul consilierii centrate pe realitate. Abordarea existenţialistă Filosofia existenţialistă europeană (J. • Focalizarea pe atitudini pozitive . W. pe o scară de la 0100. • Controlul percepţiilor . călduroase şi tonifiante . omul fiinţează în lume. activităţile pe care le desfăşoară. • Corectitudinea (Right) . 19 . • Focalizarea activităţii de consiliere pe comportamentul prezent şi mai puţin pe sentimentele clientului .  2.

În viziunea lui R. În această etapă consilierul trebuie să încurajeze clientul în exprimarea sentimentelor asociate problemei. • Acceptarea de sine şi eliminarea conflictelor intrapsihice. • Consilierul trebuie să manifeste. • Eliminarea disconfortului generat de impasul existenţial în care se află individul şi maturizarea personalitătii. Caracteristicile definitorii ale acestei abordări sunt : • Acordă o mai mare autonomie şi independenţă individului . În viziunea lui Rogers non-directivismul consilierului constă în abţinerea de la judecată evaluantă şi nu în absenţa judecăţii. • Înţelegerea empatică a consilierului . ce direcţionează comportamentul uman. Consilierul nu face aprecieri de valoare în raport cu sentimentele exprimate de către subiect. menţionează câteva condiţii esenţiale ce asigură succesul activităţii de consiliere : • Existenţa a două persoane în contact . • Acordă o atenţie mai mare evenimentelor actuale decât celor din istoria individului . Abordarea non-directivă/centrată pe persoană Fondatorul abordării non-directive a consilierii este Carl Rogers. Scopul asistenţei psihologice centrate pe persoană este ajutarea consiliatului în a se accepta pe sine. Rogers. acesta din urmă înţelegând că ambivalenţa este o parte a condiţiei umane şi că trebuie să se accepte aşa cum este. • Exprimarea de către client a primelor sentimente pozitive. Omul este subiect care simte sau doreşte şi obiect orintat în raport cu situaţiile externe. considera că dilema umană este dată de capacitatea individului “de a se experimenta ca subiect şi obiect în acelaşi timp”. • Relaţia psihoterapeutică este considerată o experienţă evolutivă. Consilierul nu critică clientul şi nu îl întrerupe în timp ce vorbeşte. • Modificarea şi metamorfozarea comportamentului neautentic. Procesul de consiliere parcurge trei etape : • Persoana solicită ajutorul consilierului. • Rezolvarea crizei existenţiale în care se află subiectul şi conştientizarea autodeterminării destinului său.3. C. 20 . ceea ce conduce la reconstrucţia fiinţei umane. ceea ce duce la clarificarea identităţii personale şi armonizarea relaţională. dezvoltarea autenticităţii. 2. Relaţia terapeutică trebuie să respecte următoarele condiţii de bază : • Consiliatul este responsabil pentru el însuşi . sentimente ce sunt de regulă negative.b. • Obţierea unei imagini de sine autetice. spontaneităţii şi creativităţii. • Clientul ajunge la cunoaşterea de sine şi la înţelegerea eului. • Se centrează pe factorii de natură emoţională şi nu pe cei cognitivi . • Autodesăvârşirea personală. consideraţie pozitivă necondiţionată faţă de client. acţiunea de descoperire a sinelui presupune atât forţe interne cât şi forţe externe. Din această perspectivă.Rollo May. în mod discret.May scopurile analizei existenţiale sunt: • Conştientizarea propriilor probleme şi actualizarea potenţialului energetic latent .

în perspectiva filosofică existenţialistă şi în fenomenologie.3. Scopul consilierii gestaltiste este provocarea şi extinderea conştientizării ca modalitate de dezvoltare şi autonomie personală. Ea oferă individului un mod de a fi autentic şi deplin responsabil pentru sine. convingeri.Clentul doreşte schimbarea în sens pozitiv . evaluări. ci numai a comportamentelor . Abordarea gestaltistă Abordarea gestaltistă îşi are originea în psihologia gestaltistă. Tehnicile de consiliere utilizate în terapia centrată pe persoană sunt : • Ascultarea activă . În consilierea gestaltistă se utilizează tehnici experimentale ce constau în exerciţii sau situaţii propuse clientului spre experimentare. dar fără a sugera şi direcţiona conţinutul experienţei personale a clientului. Consilierul se angajează în dialog. clientul aflat în prezent şi persoane semnificative din viaţa lui . autentic. • Tehnicile de deschidere.tehnica scaunului gol (dialog imaginar între doi oponenţi.conştientizarea ritmului respirator şi a modificării lui în raport cu starea emoţională . • Exerciţii de conştientizare afectivă şi relaţională . adică propriul lui suport.c. • Consilierul utilizează doar tehnici care conduc clientul la o înţelegere profundă a propriilor atitudini şi stări emoţionale . • Tehnicile de reformulare . În această categorie se pot include : . Ele pot fi grupate în trei mari categorii : • Exerciţii de conştientizare corporală Aceste tehnici orientează conştientizarea individului asupra modului în care se poate folosi de corp pentru a deveni mai conştient de sine şi de contactele sale cu lumea. postural. • 21 . Suportul mobilizează resursele individului pentru contact prin experimentarea unui model comportamental propriu. . amplificarea) . • Consilierul trebuie să stabilească o atmosferă caldă şi permisivă . informaţii) cât şi la procese psihice. 2.conştientizarea senzaţiilor proprioceptive ce comunică stările de disconfort .conştientizarea rezistenţelor sau dependenţelor din contactul corporal în relaţie cu problemele spaţiului personal şi cu relaţia de intimitate. clientul este stimulat să-şi dezvolte reursele personale pentru contactul dorit sau pentru retragere. • Tehnici de reflectare (repetiţia ecou. energetic) sau verbal (informaţional). clientul comunică cu sine pe diverse teme generatoare de conflict între imaginea de sine ideală şi cea reală) . . . Conştientizarea se referă atât la conţinuturi (reprezentări.conştientizarea tensiunii musculare şi a relaxării psihomusculare . Acest suport poate fi corporal (respirator. sentimente. repetiţia pe alt ton. responsabil. • Consilierul nu stabileşte o limită a atitudinilor. . în mod direct.conştientizarea ritmului cardiac în conexiune cu gândurile şi stările asociate . Prin intermediul dialogului psihoterapeutic (experienţa dialogică).

1990. .tehnica exagerării sau amplificării (denumit şi microscopul interior sau amplificatorul de sentimente) se referă la exagerarea voită a unor sentimente. Cluj. 1994. adică de rezolvare a conflictului . . Bucureşti 22 ..Modele teoretic-experimentale. reţinute sau refuzate conştient de a fi comunicate. M. G. D. Polirom. Psihoterapia. I. N. Psihoterapia –un tratament fără medicamente. Effective problem solving.tehnica “cubul” este recomandată în terapia anxietăţii şi este relevantă pentru modul cum subiectul face faţă la raportul dependenţă afectivăautonomie. . 1993. Psychology and human dilema. Englewood Cliffs. NJ: Prentice Hall Ionescu. .tehnica fanteziei ghidate permite reconstruirea cursului evenimentelor experimentate de subiect . Ed. Psihologie cognitivă.. Iaşi Holdevici. Editura All Educational.tehnicile de diminuare şi integrare urmăresc neutralizarea ancorării subiectului în vechile sale tipare de gândire care îl împiedică să găsească alternative posibile . 1999. Bucureşti Sillamy.. (coord. Editura Ceres. . M . I. Rollo. Psihoterapia experienţială. 1997. Iaşi Mitrofan. .tehnica autodezvoltării consilierului se referă la dezvăluirea de către acesta a acelor experienţe ce vor avea un rol facilitator şi catalizator pentru munca de conştientizare a clientului.• tehnica reprezentării spaţiului personal permite clientului conştientizarea imaginii de sine în relaţie cu mediul . I. Bucureşti Holdevici. Consilierea educaţională . subiectul este antrenat într-un proces de autoconştientizare a naturii conflictului dintre polarităţile sale şi de autodescoperire a strategiei de integrare a polarităţilor. - BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Dicţionar de psihologie. 1968.Napoca Butnaru.. . Ed. . Vasilescu. 1999. I.. Ed. Exerciţii de conştientizare cu suport imaginativ . Univers Enciclopedic. .).P. Editura Infomedica. Consiliere şi orientare şcolară. 1996.. Princeton Miclea..tehnica “zidul” este o tehnică metaforică provocativă ce permite autoexplorarea şi identificarea de soluţii de către client în depăşirea propriilor limite. Bucureşti May.tehnica metapoziţiilor este utilizată în vederea restucturării setului cognitiv în relaţiile cu polarităţile . 2001. Spiru Haret. Adriana (coordonator). Bucureşti Levine. Stiinţifică.tehnica “menţine-te !” sau “rămâi în starea respectivă!” (clientul este încurajat să păstreze trăirea pe care o experimentează ). Elemente de psihoterapie. idei pentru conştientizarea conţinuturilor acestora. 1996.tehnica scenarizării sau punerea în scenă se referă la transpunerea în rol a trăirilor şi ideilor incomode.

m-aş fi supărat foarte tare. Strategiile de identificare a atitudinilor şi sentimentelor negative sunt utilizate în scopul sprijinirii clientului în demersul său de cunoaştere de sine şi de exprimare a sentimentelor. Strategii şi metode de consiliere III. limitate la un singur mod de comportament. Cercul C conţine gânduri şi sentimente împărtăşite prietenilor buni. Proiectarea activităţii de consiliere III. Cercul B conţine informaţii pe care consiliatul le face cunoscute familiei şi prietenilor.1.Lazarus ca modalitate eficientă şi utilă de provocare a sentimentelor consiliatului. “Păreţi supărat .”.3. STRATEGII ŞI METODE DE CONSILIERE III.” • Strategia cercurilor concentrice Această strategie a fost utilizată de A.”. STRATEGII ŞI METODE DE CONSILIERE Strategiile utilizate de consilier sunt moduri de operare sau planuri de acţiune destinate atingerii scopurilor propuse.”. Cercul D este reprezentat de gândurile şi sentimntele dezvăluite personanelor cunoscute. Consilierul va oferi clientului cinci cercuri concentrice notate cu litere de la A la E. • Modelarea sentimentelor de către consilier Consilierul îşi exprimă sentimentele despre propriile sa persoană sau despre modul în care s-ar simţi dacă ar fi în locul clientului : “Cred că am realizat şi mă simt mulţumit de acest lucru. Consilierea individuală şi de grup III. intim al clientului.2.III. “Dacă m-ar fi tratat pe mine în felul acesta. Strategiile pot fi grupate în patru mari categorii :  Strategii de identificare a atitudinilor şi sentimentelor negative  Strategii de schimbare a atitudinilor şi sentimentelor negative  Strategii de identificare a comportamentelor negative  Strategii de schimbare a comportamentelor negative 1. Clarificarea şi reflectarea sentimentelor clientului Strategia este indicată în cazul persoanelor incapabile de a face progrese.1. “Vă simţiţi foarte bine. În asemenea situaţii. consilierul utilizează afirmaţii de tipul : “Chiar credeţi lucrul acesta ?”. 23 . Consilierul explică clientului semnificţia fiecărui cerc : Cercul A reprezintă teritoriul privat.1.

Clientul are temeri. după care i se cere să verbalizeze gândurile ce apar. sugerând că exprimarea sentimentelor nu are. consecinţe negative. consiliatul manifestă tendinţa de a-l confrunta pe consilier. de către consilier.Cercul E conţine fapte şi evenimente despre client ce pot fi cunoscute de oricine.2. Pe ce vă bazaţi această afirmaţie ?”. Pentru început clientului i se sugerează situaţia care produce secvenţa de gândire iraţională. Ele sunt utile în cazurile în care conştientizarea gândirii ilogice nu a conduc la o modificare a comporamentului. în special în cazurile în care clientul nu conştientizează consecinţele distructive ale propriului comportament. în primul rând. de cele mai multe ori iraţionale.Elis (1966) propune ca strategie. • Confruntarea şi întârirea sentimentelor Procedeele de confruntare întâlnire a sentimentelor sunt utilizate în cazurile în care consiliatul întâmpină dificultăţi în exprimarea sentimentelor negative/pozitive. • Dialogarea şi inversarea rolurilor În cazuri de indecizie sau de conflict. în mod automat. 1. împreună cu consilierul. o listă de activităţi a căror îndeplinire îl apropie de starea dezirabilă. cu sentimente negative şi apoi cu cele pozitive. consiliatul conştientizează discrepanţa dintre sentimentele lui despre sine şi propriul comportament.” • Confruntarea clientului cu imaginea de sine Consilierul deteremină clientul să se confrunte cu imaginea de sine distorsionată pentru a o înlocui apoi cu una realistă. examinarea gândurilor neexprimate sau ascunse ale clientului. Consilierul cere subiectului să interpreteze conflictul respectiv printrun dialog imaginar între sine şi altă personă sau propria persoană. unor acţiuni /teme ce vor conduce. “Cineva s-ar putea să nu aprobe ceea ce am făcut. consilierul intervine folosind cuvântul “Stop!” prin care întrerupe gândul respectiv şi cere clientului să-şi schimbe ordinea gândurilor sale. Prin confruntarea cu imaginea de sine.”. • Căutarea gândurilor ascunse sau neexprimate A. pas cu pas. • Tehnicile de stopare a gândirii elimină gândirea negativă şi o înlocuieşte cu idei constructive. consilierul poate apela la strategia dialogării şi inversării rolurilor. 24 . Această strategie este utilizată. Consilierul identifică indiciile comportamentale corespunzătoare trăirilor. pentru cazurile în care consiliaţii evită să se angajeze în comportamente dezirabile datorită imaginării consecinţelor acestora. • Strategia de identificare a rolului constă în transformarea clientului în ţinta propriului comportament. orientate spre realitate. La apariţia gândului iraţional. în legătură cu consecinţele acţiunilor sale exprimate prin răspunsuri de tipul : “Aş putea fi respins. în timp ce el imaginează scena. Strategii de schimbare a atitudinilor şi sentimentelor negative • Aproximaţia succesivă a sentimentelor este o strategie de consiliere ce constă din sugerarea. la apropierea clientului de scopul dorit de el. Subiectul poate întocmi. În acest scop consilierul poate folosi răspunsuri de tipul : “Spuneţi că sunteţi pesimist. “Aş putea face o greşeală…”. Frecvent.

Silberman (1971) au elaborat o schemă generală structurată în patru strategii de schimbare a comportamentului : • stingerea şi întărirea pozitivă • modelarea şi întărirea pozitivă • asumarea de roluri şi întărirea pozitivă • contactul comportamental. În final subiectul trebuie să descrie modul în care se simte şi să specifice comportamentele pe care le-a imaginat. care reprezintă modelul său. în care i se cere consiliatului să imagineze 3-4 situaţii semnificative legate de problema cu care se confruntă. Clientul întocmeşte o listă de acţiuni pe care aceea persona este capabilă să le facă şi apoi se vizualizează pe sine ca fiind persona respectivă.precizarea finalităţii schimbării comportamentale . 25 .analiza evoluţiei ontogenetice şi sociale a copilului .Nye (1973) au realizat o sinteză a strategilor de modificare a comportamentelor indezirabile/neadecvate :  Aproximarea succesivă a comportamentului se bazează pe temă şi repetiţie.1.J. O variantă a acestui exerciţiu este recrearea scenei . Contractul. consilierul trebuie să întreprindă câteva acţiuni esenţiale : .Blackham şi A. • Descrierea şi inventarierea comportamentului Consilierul cere subiectului să descrie acţiunile precise pe care le face într-o situaţie dată. 1. specifică :  acţiunile pe care clientul este de acord să le desfăşoare în vederea atingerii scopului propus . care trebuie să fie scris. întărirea pozitivă şi renunţarea la întârire H.Hackney şi Sh.4. Conslierul trebuie să sugereze teme cu scop rezonabil şi să încurajeze subiectul să facă paşi mărunţi care conduc treptat spre scopul final. o admiră şi o respectă.  modalitatea de îndeplinire . Strategii de identificare a comportamentelor negative • Vizualizarea rolului Consilierul solicită subiectului să identifice o persoană pe care o cunoaşte. posibilitatea de a conştientiza acţiunile ce au ca rezultat situaţia nedorită în care se află.3. O variantă a acestei strategii este inventarul unei zile obişnuite. Clientul trebuie să înregistreze acţiunile concrete şi activităţile în care se angajează pe parcursul unei zile. Strategii de schimbare a comportamentelor negative În cazul adoptării unor strategii de modificare şi eliminare a comportamentelor indezirabile. s-au elaborat scheme generale de paradigme sau abilităţi. Această strategie oferă clientului. Totuşi. dar şi consilierului.  Strategia contactelor comportamentale şi a procedeelor de întârire este o strategie eficientă pentru câştigarea cooperării şi angajamentului din partea clientului.identificarea strategiei de corectare Nu există strategii universale valabile pentru toate tipurile de comportament negativ sau pentru toate persoanele consiliate.  localizarea acţiunilor . G.analiza dimensiunilor problemei .  descrierea condiţiilor ce însoţesc aceste acţiuni .

Această activitate poate fi realizată în cadrul grupului. • Strategia modelării indirecte constă în observarea comportamentului pozitiv al altor persoane cei care trebuie să demonstreze comportamentele pe care trebuie clientul le va imita sunt denumiţi modele. Consilierul solicită clientului să practice comportamentul ce îi generează un disconfort psihic major pănă la epuizare (de pildă. expresia realizării comportamentelor dezirabile. • Strategia contactului de grup Contactul de grup se bazează pe principiul lui D. Procedeele şi tehnicile de autocontrol elimină consilierul din postura de mijlocitor şi implică subiectul în mod direct în strategia de schimbare a comportamentului. Consilierul cere subiectului să identifice o situaţie în care el doreşte să-şi exprime ideile sau opiniile. O procedură de automonitoritare a comportamentului este autopedepsirea. deprinderilor şi sentimentelor proprii. ca strategie de consiliere. Succesul strategiei modelării indirecte este asigurat de respectarea următoarelor principii şi reguli de lucru :  modelarea trebuie precedată de instrucţiuni precise. Ea încurajează îndeplinirea răspunsului comportamental dorit prin ruperea asocierii stimulrăspuns şi sprijină clientul în demersul său de schimbare a modului de a gândi şi de a simţi. • Strategia antrenamentului asertiv (antrenamentul asertiv) poate fi utilizată atât ca metodă de sensibilizare a copilului cât şi ca modalitate de formare şi dezvoltare a abilităţilor de a face faţă situaţiilor de viaţă..Premack (1959) care postulează faptul că o activitate mai puţin preferată desfăşurată după primirea unei recompense are şanse mari de a fi realizată în viitor. consilierul poate folosi şi modele simbolice prin casete video sau audio şi care este prezentat comportamentul dorit. • Strategia practicii negative este utilizată în special în tratarea anxietăţi. subiectului căriua îi este teamăsă plângă este încurajat să plăngă o perioadă de timp ).  selectarea modelelor trebuie realizată în raport cu sentimentele clientului pentru persoana respectivă. Clientul specifică ce comportamente sunt implicate în ceea ce i-ar place să facă. Conducătorul grupului precizează comportamentele dezirabile şi pe cele indezirabile. • Strategia automonitorizării sau autocontrolului Automonotorizarea comportamentului presupune inventarierea şi redarea sistematică de către client a ideilor. precum şi recompensele pentru cele dorite. O variantă a strategiei modelării indirecte este biblioterapia ce constă în prezentarea unui material de citit clientului . • Strategiile operante de întârire Condiţionarea operantă. Contractele au succes atunci când sunt însoţite de întăriri ale comportamentului prin emiterea de răspunsuri verbale de aprobare şi de recunoaştere a progresului clientului. Întărirea este acordată fiecărui membru printr-un punctaj zilnic. resursa temporală gestionată de client. constă în întârirea sistematică a comportamentelor dezirabile şi ignorarea celor nedorite. Uneori. obişnuinţelor.situaţia este interpretată pe 26 . utilizată cu scopul slăbirii unui comportament.

”) • probleme majore (“Am pierdut tot ce aveam mai scump în viaţă. . În ceea ce priveşte asemănările se constată că în ambele forme responsabilităţile consilierului sunt relativ aceleaşi: 27 . cognitive şi emoţionale..  Gradul specificitate : • probleme specifice (“Am primit doar.  Evaluarea intervenţiei III.2. M.formularea obiectivului de lungă durată (de pildă.  Identificarea posibililor factori de formare şi dezvoltare a problemei . . • probleme slab definite ce implică absenţa unor componente sau lipsa de claritate a acestora.”).3.formularea obiectivelor specifice în funcţie de natura problemei şi de obiectivul de lungă durată . în elaborarea planului de intervenţie trebuie parcurse următoarele faze : ..bani şi eu am nevoie de mai mulţi !”).. de foarte multe ori problemele au la bază un complex de cauze şi nu cauze singulare.roluri în cadrul şedinţelor de consiliere până când clientul poate fi asertiv (comunicativ. • probleme generale (“Mereu am nevoie de mai mulţi bani.  Stabilirea planului de intervenţie . • Scopul sau starea dorită . Problemele pot fi clasificate în funcţie de anumite criterii (Levine. formarea unei imagini de sine pozitivă) . III. diferenţă nedepăşită spontan din cauza unor impedimente (Miclea. • Restricţiile impuse ce orientează alegerea deciziei de rezolvare. 1999). CONSILIEREA INDIVIDUALĂ ŞI DE GRUP Între consilierea individuală şi de grup există numeroase asemănări dar şi deosebiri. sociabil). PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE În proiectarea activităţii de consiliere se disting ca etape :  Definirea problemei Problema este definită ca fiind diferenţa dintre starea curentă şi o stare dorită.identificarea strategiei de intervenţie pentru fiecare obiectiv specific în parte.1994) :  Gradul de definire sau structură : • probleme bine definite în care sunt specificate cele trei elemente .  Identificarea factorilor de menţinere şi activare a problemei .  Importanţă : • probleme minore (“Cred că am rătăci manualul de română.  Descrierea problemei se realizează prin detalierea elementelor comportamentale.”). Orice problemă conţine următoarele elemente: • Datele sau starea curentă .

 FORMULAREA OBIECTIVELOR Stabilirea obiectivelor presupune: • identificarea datelor şi a temei discuţiei • împărtăşirea infrmaţiei. Carl Rogers este iniţiatorul consilierii de grup. În consilierea individuală trebuie să se respecte următorii paşi:  DEFINIREA PROBLEMEI În definirea problemei. • împărtăţirea propriilor experienţe. • Iluminarea bruscă nu este elementul de bază în procesul schimbării. • ascultare activă. • cominicarea înţelegerii elementelor problmei.Irina.• Clarificarea sentimentelor: • Reflecţii aupra naturii sentimentelor. • Capacitatea subiectului de atrăi experienţa psihologică directă şi imediată este indicatorul succesului. consilierul trebuie să manifeste: • prezentă activă şi interes pentru client. • atitudine de respect. • Restucturarea atitudinală. Elementele consilierii în grup sunt: • scopuri şi activităţi • nevoi şi roluri ale participanţilor 28 . • Situaţia de grup pune accentul pe gradul de adecvare a relaţiilor interpersonale. • Acceptarea necondiţionată a clientului. Diferenţele semnificative între consilierea individială şi de grup sunt: • Mutarea de accent de pe atitudinea suportivă a consilierului pe dinamica relaţiilor interpersonale din interiorul grupului.1996): • Accentul pe diagnoză este minimal. • În cadrul grupului se fac cunoscute sisteme de valori şi stiluri de viaţă ce pot deveni alternative fără a fi impuse din exterior. • sugerarea unor alternative. • spontaneitatea. • folosirea empatiei. • Reformularea conţinuturilor exprimate de client.  PLANIFICAREA ACŢIUNII În formularea planului de acţiune consilierul asigură: • sprijin în identificarea opţiunilor. • Interpretările nu sunt instrumente psihoterapeutice importante. • evaluarea abilităţilor. • suport în alegerea planului şi în pregătirea acţiunilor. Între cele două forme de consiliere pot fi semnalate şi alte similitudini (Holdevici. • Oferă consiliatului posibilitatea de a ajuta la rândul său membrii grupului. • Atitudinile tranferenţiale sunt considerate expresii ale stărilor afective. originalitate şi deschidere la nou.

NJ: Prentice Hall Ionescu. Consiliere şi orientare şcolară. Adriana (coordonator). 2000..• procese de grup • structura grupului Grupul de întâlnire are drept scop îmbunătătirea relaţiilor intrepersonale şi o mai bună cunoaştere de sine.. Psihoterapia experienţială. Polirom. Rollo.Napoca Butnaru.. . Ed. Psychology and human dilema. 1999. Bucureşti Levine. el trebuie să fie coeziv adică membrii lui să-şi acorde încredere unii altora iar consilierul trebuie să faciliteze procesele care se petrec în grup la nivel minimal. D. 1996. Analiza tranzacţională. M . I. Bucureşti May. Iaşi Mitrofan.. Stiinţifică. 1994.. H. 2001. Editura Infomedica. I. S.. Cluj. Psihoterapia –un tratament fără medicamente. Englewood Cliffs. Vasilescu. Ed. N. Teora. I. Editura All Educational. Iaşi Cornelius.Modele teoretic-experimentale. Teora.. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Consilierea educaţională . 1997. Dicţionar de psihologie. Bucureşti Sillamy. 1993. G. Spiru Haret. Bucureşti De Lassus. 1999. Psihoterapia. Elemente de psihoterapie. Ed. I. 1996. Bucureşti Holdevici. 1990. Ed.). . Ştiinţa rezolvării conflictelor. . 2000. Univers Enciclopedic. Effective problem solving. Bucureşti Holdevici. Bucureşti 29 . 1968. M. Faire. (coord. Ed. Princeton Miclea. Editura Ceres.P. Psihologie cognitivă.

afectiv şi motivaţional individual care suportă influenţe puternice de mediu. • este o activitate specifică de cunoaştere mai mult sau mai puţin intenţionată şi organizată. propriilor capacităţi.1. Reflectarea pe care o presupune imaginea de sine poate avea un caracter adecvat sau neadecvat (deformare a imaginii de sine).IV. Cunoaşterea de sine se dezvoltă odată cu vârsta şi cu experienţele vieţii. pot să apară forme de reflectare eronată. de posibilităţile intelectuale ale individului şi de experienţa pe care acesta o are.4 Stima de sine IV. Cunoaşterea de sine: • reprezintă o stăpânire directă a unor informaţii cât mai complete şi reale despre propria persoană. Imaginea de sine este în funcţie de capacitatea de autocunoaştere a individului. orientată către analizarea şi evaluarea propriului eu. 30 .5 Abuzul emoţional şi fizic IV. Dacă această capacitate este formată şi dezvoltată în mod corespunzător. de deformare a imaginii de sine: • supraapreciere (dilatare) a propriilor însuşiri şi trăsături. Cunoaşterea de sine este un proces cognitiv. Autocunoaşterea obiectivă implică un anumit nivel şi volum de cunoştinţe despre sine. • apare ca preocupare între 14 şi 16 ani. aspiraţii şi acţiuni.1 Autocunoaşterea şi imaginea de sine IV. În caz contrar. atunci imaginea de sine va fi cât mai adecvată. AUTOCUNOAŞTEREA ŞI IMAGINEA DE SINE Cunoaşterea de sine şi imaginea de sine sunt procese complexe ce implică mai multe dimensiuni. CUNOAŞTEREA DE SINE ŞI DEZVOLTAREA PERSONALĂ IV.3 Autocunoaştere şi intercunoaştere IV. înalt simţ critic şi autocritic şi conştiinţa imperfecţiunii.2 Metode de autocunoaştere IV.

individul maschează sau înlocuieşte unele caracteristici deficitare cu calităţi obţinute prin activarea intensă a altor resurse de acţiune. Aceste forme de reflectare eronată pot fi corectate cu timpul pentru a asigura adaptarea corespunzătoare la solicitarile mediului. Cu cât este mai larg cercul de persoane cu care se comunică şi cu cât sunt mai diferite persoanele cu care intrăm în relaţii. o neconcordanţă între ceea ce ar dori să fie şi ceea ce cred că sunt in momentul respectiv. Ca forme de apărare a imaginii despre sine pot fi amintite: • evitarea . în această situaţie intervin mecanismele de apărare cu scopul de a se preveni deteriorarea imaginii despre sine sau de a contribui la reconstituirea acesteia.refugiul în planul imaginaţiei ( ceea ce nu este posibil în realitate se poate “obţine” uşor cu ajutorul fanteziei). apare atunci când individul are conştiinţa inferiorităţii în raport cu ceilalţi. confesiunea. impregnată de o coloratură negativă (plânsul. disonanţa cognitivă este existenţa simultană a unor cunoştinţe incompatibile. • reveria . între concepţia despre lume şi viaţă şi propriile fapte concrete. în sfera intrapsihică mecanismul reducerii disonanţei cognitive contribuie la reglarea distanţei dintre aspiraţii şi posibilităţi.subapreciere (îngustare) a acestora. cea mai uzitată formă de interacţiune fiind comunicarea. între aspiraţie şi performaţă. apelul frecvent la reverie este dăunător. • descărcarea . după un număr de repetări. Comunicarea are adesea funcţia de a transmite o imagine despre sine. implorarea). Acest aspect este foarte important pentu sănătatea psihică şi biologica a individului. Raportată la evaluările celor din jur. dezacordul poate fi între opiniile individului şi cele ale semenilor săi. • compensarea . cu atât mai largi sunt şi posibilităţile noastre de a ne cunoaşte pe noi înşine. Eşecul poate fi generat de: • obstacole sau dificultăţi cu caracter impersonal. • acţiunea directă a “celuilalt” cu caracter intenţional sau presupus.suspendarea acţiunilor a căror efectuare a fost asociată. refularea este înfrânarea tendinţelor de acţiune ce contravin convenienţelor sociale sau chiar propriilor interese. în măsura în care cele din urmă sunt obiectivate prin performanţe. Acordul cu sine înseamnă adeziune. Pentru a trăi este important ca omul să se afle în acord cu sine pentru că numai aşa va dobandi stima faţă de sine (respect faţă de sine. • refularea şi sublimarea. Interacţiunea Eu-Lume se poate solda cu succes sau cu eşec. în sfera interpsihică prin mecanismul reducerii disonanţei cognitive individul face eforturi pentru a înlătura egoismul care îl ţine ancorat de trebuinţele imediate. confort psihic). acceptare a ideii pe care şi-o face individul despre el însuşi. cu evenimente negative. sublimarea reprezintă substituirea acţiunilor care pot primi o sancţiune socială negativă cu acţiuni acceptabile.manifestare prin care individul se eliberează de tensiunea psihică. Cercetătorii au constatat. • reducerea disonanţei cognitive. • 31 . la persoanele care au o imagine de sine negativă. Imaginea despre sine se constituie atât prin autoobservaţie cât şi în urma interacţiunii dintre individ şi ambianţa socială. imaginea despre sine exprimă o supraestimare a propriilor însuşiri şi resurse.

Imaginea de sine este rezultatul conştiinţei de sine. Imaginea corporală determină gradul în care te simţi confortabil în şi cu corpul tău. Discrepanţa dintre imaginea ideală a Eului corporal şi Eului fizic determină sentimente de nemulţumire. sentimente. • este o reprezentare mentală a propriei persoane. neîncredere. Unele persoane fac atribuiri interne pentru evenimentele negative (autoculpabilizare) în timp ce alţii fac atribuiri externe pentru a-şi menţine imaginea de sine pozitivă. cu toate consecinţele pe care aceasta le are asupra personalităţii. • Eul emoţional/Eul privat/Eul intim sintetizează totalitatea sentimentelor şi emoţiilor faţă de sine. în diferite etape ale dezvoltării sale şi în diferite situaţii în care se află. Eul real cuprinde: • Eul fizic structurează dezvoltarea şi acceptarea propriei corporalităţi. Imaginea corporală se referă la modul în care este percepută persoana de sine şi modul în care crede că o percep alţii. adică de valoarea şi puterea pe care el şi le atribuie sieşi. Modalitatea în care individul uman comunică cu ceilalţi este puternic influenţată de maniera în care el se percepe pe sine însuşi. • Semnifică modalitatea de proiectare în viitor a unei persoane. • Eul spiritual reflectă valorile şi principiile de viaţă ale unei persoane. 32 . şi la modul în care operează cu acestea. nu este un dat imediat. • este o structură organizată de cunoştinţe despre sine care ghidează comportamentul social. • influenţează atât percepţia lumii cât şi a propriilor comportamente. în acelaşi timp. motivaţii şi scopuri de durată medie şi lungă. • Eul social/Eul interpersonal este dimensiunea personalităţii „la vedere”. este „vitrina” persoanei. prin nivelul atins. Concordanţa dintre Eul social şi Eul emoţional semnifică gradul de maturizare al persoanei. În cadrul imaginii de sine se face distincţia între Eul real şi Eul viitor. adică reflexiile persoanei sunt orientate spre propriile idei. Un Eu emoţional stabil va determina persoana să privească lumea ca pe un mediu sigur ce nu ameninţă imaginea de sine. Imaginea de sine se referă la reprezentarea şi evaluarea pe care individul şi le face despre el însuşi. Maniera în care se valorizează pe sine determină modul de comunicare cu ceilalţi. atitudinile şi comportamentele personale. • Eul cognitiv se referă la modul în care sinele receptează şi structurează conţinuturile informaţionale despre sine şi lume. Conştiinţa de sine este un produs. stimulează continuu procesele cunoaşterii de sine. un rezultat al autocunoaşterii. Eul viitor/Eul posibil : • Reprezintă modul în care persoana îşi percepe potenţialul de dezvoltare personală. Imaginea de sine: • se referă la totalitatea percepţiilor privind abilităţile. dar. O persoană imatură va derula comportamente diferite în medii diferite în scopul securizări propriei persoane. Eul cognitiv include şi memoria autobiografică. lume şi viitor. • Este o sinteză de aspiraţii. comparare cu alţii. Conştiinţa de sine este “o formă complexă de reprezentare” la nivelul căreia subiectul care reflectă şi obiectul reflectat coincid. acţiuni etc. furie şi izolare. Imaginea de sine este modul în care se “vede” o persoană sau se reprezintă pe sine. ci o construcţie ce se realizează prin raportare.

Eul ideal este ceea ce persoana şi-ar dori să fie. acţionează ca factor motivaţional în comportamentele de abordare strategică. O persoană optimistă va contura un Eu viitor dominat de Eul dorit pentru care îşi va mobiliza resursele motivaţionale şi cognitive. dar Eul ideal este doar o iluzie. iar cunoaşterea defectelor mobilizează consiliatul pentru lichidarea acestora şi îi orientează preocupările de automodelare. O metodă eficientă de cunoaştere de sine este tehnica SWOT (Anexa 1). Cunoaşterea calităţilor sporeşte încrederea în forţele proprii. • Analiza retrospectivă a traiectului de viaţă. în cazul Eului dorit.Este o structură de personalitate. reprezintă operaţia cheie a procesului de autocunoaştere. emoţiile. pesimismul are un efect inhibitor. Acesta caracterizează indivizii pesimişti. • Analiza valorilor personale. plăcere. pe care îi ia ca model. IV. • Derivă din combinarea trecutului cu viitorul. comportamentele. distructiv şi poate determina starea de alienare. • Încurajaţi autoreflexia. blocant. METODE DE AUTOCUNOAŞTERE Elementele care concură la formarea imaginii de sine sunt:  Externe • Ajutaţi copilul şi adolescentul să se descopere pe sine. • Discutaţi cu clienţii modul în care structurile Eu-lui le influenţează convingerile. dar în acelaşi timp este conştientă de de limitele sale. Autocunoaşterea nu este un scop în sine. • Informaţii verbale. Eul viitor încorporează şi posibilele dimensiuni neplăcute pe care persoana nu doreşte să le dezvolte în timp. raportarea la alţii semnificativi pentru persoană.2. furie. Fiecare dintre aceste două Eu-ri viitoare are câte un set emoţional ataşat: încredere. • Estimarea resurselor individuale şi sociale.  Interne • Observarea propriilor gânduri. comportamente. Comparaţia cu alţii. Prin urmare. Eul dorit este aceea structură de personalitate ce acţionează ca factor motivaţional în comportamentele de abordare strategică. nonverbale primite de la alte persoane. • Identificarea intereselor. şi anxietate. şi în acest caz devine Eul temut. • Identificarea priorităţilor. Metoda presupune identificarea de către persoană: • 33 . cristalizarea unei imagini “adevărate” despre sine se realizează prin compararea opiniei proprii despre sine cu opinia altora. • Analiza aspiraţiilor şi scopurilor. depresie în cazul Eului temut. • Ajutaţi tinerii să îşi identifice structurile Eu-lui. emoţii. bucurie. • Valorizaţi aspectele pozitive ale copilului şi adolescentului. evitativ. Există diferenţe între Eul viitor şi Eul ideal. Ea este o condiţie a afirmării cu succes a personalităţii proprii. Eul viitor poate fi atins.

iar “observatorul” cu “celălalt”. dubla calitate de “actor” şi observator”. La un prim contact între două persoane. de a se lăsa cunoscută. gest. Intercunoaşterea se bazează pe următoarea motivaţie: trebuinţa recunoaşterii sociale. • eul se cunoaşte pe sine. Fereastra lui Johari este un model teoretic ce explică relaţia autocunoaştereintercunoaştere. furnizând informaţii ce pot fi constate. este important ca persoana să nu considere puncte tari doar calităţile deosebite sau succesele mari. înregistrate.). Se recomandă tehnica SWOT în asistarea individuală sau de grup pentru analiza oricărei probleme cu care se confruntă clienţii. de realizare a imaginii cât mai adecvate despre sine şi despre ceilalţi. • A ameninţărilor care pot periclita formarea unei stime de sine pozitivă. C. Modelul poate fi folosit în scopul identificării elementelor de comunicare 34 . • eul îi cunoaşte pe ceilalţi. am umor. necesitatea de a împărtăşi sentimentele şi convingerile proprii. cât mai obiectivă. mă enervez uşor). Din punct de vedere ontogenetic. nevoia de comunicare umană. În acest sens există trei situaţii care apar în ordinea următoare: • eul este cunoscut de ceilalţi. • un nivel socioepistemic.• A cât mai multor puncte tari în personalitatea sa. sunt cunoscuţi de ceilalţi şi se cunosc pe ei înşişi (Mamali. sunt optimist. dar totodată se expune percepţiei partenerului. persoana spune ceva despre un eveniment sau obiect al ambianţei. în relaţia cu celălalt. Corectitudinea sau incorectitudinea imaginii despre altul este în funcţie de: • capacitatea persoanei cunoscute de a se exterioriza. • A oportunităţilor pe care se poate baza în dezvoltarea personală. IV. având ca suport imaginea perceptivă nemijlocită despre însuşirile externe şi comportamentale ale celuilalt. • capacitatea persoanei cunoscătoare de a descifra esenţialul în informaţiile ce i se oferă (este mai importantă decât prima). raţionamentul cu conţinut moral. mimică). etc. • A două sau trei puncte slabe pe care ar dori să le diminuze/elimine (sunt dezordonat. aceea capacitate a omului de a trece pe poziţia stării emoţionale a celuilalt. Intercunoaşterea (cunoaşterea omului de către om) implică o schemă funcţională dispusă pe două niveluri: • un nivel socioperceptiv. apreciate. “Actorul” este echivalent cu “eu”.1974). care are ca suport judecata apreciativă.. de a fi confirmat în acţiuni de către cei din jur. un proces în care indivizii îi cunosc pe ceilalţi. de valoare. atitudinile şi comportamentele sale (de pildă. cunoaşterea celuilalt este anterioară cunoaşterii de sine. Un rol deosebit în procesul intercunoaşterii îl are şi empatia. Ea include procese complexe de gândire socială. dând astfel prilejul oferirii unui “diagnostic” asupra personalităţii sale. Comunicând (prin cuvinte.3 AUTOCUNOAŞTERE ŞI INTERCUNOAŞTERE Intercunoaşterea este o formă a interacţiunii persoanelor. în convingerile. fiecare întruneşte. rezultând din explorarea în profunzime de către subiect a personalităţii semenilor săi. ca şi de apreciere reciprocă adecvată.

va fi încurajată să afle mai mult şi. • Stilul IV. în scopul autocunoaşterii. în literatura consacrată comunicării interpersonale. Dezvăluirea propriei persoane este un proces al cunoaşterii reciproce. din confruntarea cu reacţiile interlocutorilor. etc. • Stilul II – persoană ce nu are încredere în ceilalţi. Deschis către mine III.persoană ce are încredere în sine. în acelaşi timp. maliţios sau chiar pierderea prietenilor. ar putea face ca. cu abilităţi de comunicare.ce trebuie îmbunătăţite şi. Lucrările de psihologie socială numesc “efect 35 . Ea poate fi stimulată : • prin adresarea de întrebări. Teama individului că mărturisirea unor secrete despre propria persoană ar putea duce la respingerea sa de către grupul social căruia îi aparţine. • Teama de pedeapsă. • Informaţii sesizate de ceilalţi dar fără să fie conştientizate de persoană. de regulă. • Informaţii inaccesibile atât persoanei cât şi celorlalţi. numele de autodezvăluire. Autodezvăluirea este un proces simetric. • prin încercarea de a lega aceste răspunsuri de cunoştinţele şi experienţa proprie. imaginea idealizată pe care aceea persoană şi-a format-o despre sine să iasă uşor distorsionată. implicit. • Stilul III – persoană neinteresată de opinia celorlalţi despre sine. Obstacole psihologice în calea autodezvăluirii: Teama de autocunoaştere. să se alăture acestei dezvăluiri. Primul care se dezvăluie puţin câte puţin face aceasta în speranţa ca atunci când cealaltă persoană va începe să-l vadă aşa cum este. în care fiecare din cele patru zone are o anumită semnificaţie: • Informaţii care sunt accesibile atât persoanei cât şi celorlalţi. • Informaţii conştientizate de persoană şi inaccesibile celorlalţi. El are forma unei ferestre.persoană necomunicativă şi distantă. Există mai multe stiluri de autodezvăluire şi receptare a feedback-ului: • Stilul I . a poziţiei sociale. FEREASTRA LUI JOHARI Informaţii pe care le ştiu despre mine I. • Teama de “efectul de antihalou”. • prin manifestarea interesului faţă de răspunsurile pe care le primeşte persoana. ar putea provoca râsul răutacios. Închis către alţii Informaţii pe care nu le am despre mine II. Închis către mine IV. Blocat Informaţii accesibile altora Informaţii inaccesibile altora Procesul prin care datele înmagazinate în zona ascunsă sunt transferate zonei deschise este denumit. Mărturisirea unor secrete de natură să pună în lumină nefavorabilă persoana.

STIMA DE SINE Sentimentul stimei de sine este un sentiment al stării de bine. respectul de sine reprezintă simpatia pe care fiecare şi-o acordă sieşi. se constată că. Pentru valorizarea de sine sunt necesare opt calităţi: • a şti să te exprimi. adeseori. Este rezultatul comparaţiei pe care o efectuează subiectul între el însuşi şi alţi indivizi semnificativi pentru el.4. Tendinţa către autodezvăluire faţă de partenerul de sex opus creşte între 17 şi 50 de ani. Mulţi oameni se tem. Un sentiment slab al stimei de sine se mai numeşte şi stare de disconfort. care dă măsura propriei valori. în final. • Valenţa destăinuirii. Un mecanism similar stă la baza “efectului de antihalou”. În cazul afirmării de sine. după care începe să se înscrie pe o curbă descendentă. este recunoaşterea pe care se cuvine s-o acorde potenţialului său individual. Părerile politice ale unui actor celebru sunt urmărite cu mai multă atenţie decât cele ale unui anonim. se poate lua în orice moment decizia continuării sau întreruperii destăinuirii. Toate aceste calităţi se pot dobândi prin învăţarea asertivităţii. • a fi serios. astfel. • Sexul şi vârsta. Unii consideră că intimitatea uşurează “deschiderea sufletului”. ca şi cum talentul sau măiestria sa i-ar conferi o pricepere superioară în treburile cetăţii. • a şti să promiţi. de satisfacţie. IV. Este mai uşor să se vorbească despre gusturile sau opiniile personale decât despre problemele intime. O destăinuire pozitivă pune persoana într-o lumină favorabilă. • Tipul de relaţie. Cu toate acestea. este produsul tuturor trăsăturilor valoroase ale individului. • a dispune de curaj. • a şti să convingi. Ideală este relaţia diadică. Stima faţă de sine. Printre circumstanţele care favorizează producerea autodezvăluirii sunt: • Numărul mic de persoane. prin care nepriceperea dovedită într-un domeniu e extinsă abuziv asupra altora. • Natura subiectului abordat.de halou” tendinţa răspândită de a se atribui persoanelor care s-au remarcat într-un domeniu o competenţă asemănătoare şi în alte domenii. învăţarea acţionează la două niveluri: 36 . Autodezvăluirea are lor în prezenţa unui număr mic de persoane. deoarece reacţiile unui singur interlocutor sunt mai uşor de urmărit şi. să se destăinuie altora de teama că relevarea unor slăbiciuni sau greşeli cu caracter punctual şi pasager să constituie argumente pentru o judecată globală asupra competenţei sau valorii lor morale. una negativă poate compromite. în funcţie de acestea. • a şti să comunici. oamenii preferă să le facă confidenţe unor necunoscuţi. fetele prezintă un grad de intimitate mai ridicat în raport cu mama decât cu tatăl sau fraţii. Băieţii sunt mai deschişi cu colegii decât cu părinţii. • a şti să fii familiar. • a fi diplomat. totul. Sentimentul stimei de sine este unitatea centrală a fiinţei la care se raportează.

• prin jocuri de rol imaginare: persoana îşi imaginează situaţia-problemă şi modalitatea de exprimare de sine corespunzătoare. a unor situaţii-problemă. aceste jocuri repetate suficient de des ele pregătesc expunerea la situaţia problematică. sau . adică prin punerea în scenă. Copiii cu o stimă de sine pozitivă: • Îşi asumă responsabilităţi • Se comportă independent • Sunt mândri de realizările lor • Realizează fără probleme sarcini noi • Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative • Oferă ajutor şi sprijin colegilor Consiliaţii cu o stimă de sine scăzută: • Sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi • Evită implicarea în activităţi noi • Se simt nevalorizaţi • Îi învinuiesc pe ceilalţi pentru nerealizările lor • Pretind că sunt indiferenţi emoţional • Nu pot tolera nici un nivel mediu de frustrare • Sunt uşor influenţabili • Nu îşi asumă responsabilităţi • Pozează în rebeli. • imitarea unor modele: imitarea se face mai întâi imaginar. apoi în realitate. • Recunoaşterea rezultatelor activităţii. • achiziţia treptată de competenţe sociale care favorizează expunerea la situaţiaproblemă. • Comunicarea sinceră. a imaginii pe care şi-o face fiecare despre sine. reflectaţi cu mult discernământ înainte de a-l ataca. • Preţuirea persoanei. observarea consecinţelor afirmării de sine la nivelul persoanei luată drept model încurajează imitarea. Există cinci factori care contribuie la menţinerea sentimentului stimei de sine: • Concordanţa dintre comportament şi propria conştiinţă. începând cu probleme uşor de rezolvat şi continuând cu probleme de dificultate crescândă. Învăţarea asertivităţii se realizează: • direct.expunerea progresivă la situaţii angoasante. prin exersare în viaţa de zi cu zi. prin etapa intermediară a jocurilor de rol. indiferent cât de supăraţi aţi putea fi pe cineva. deschisă. • Reacţii pozitive asupra autoimaginii. corespunzătoare formării unei obişnuinţe. sub forma unor mici scenete. “prea mică” sau conformă cu realitatea (în acest caz realitatea însemnând reacţia celor din jur). • prin jocuri de rol. nepăsători Reacţii ale adulţilor care favorizează o stimă de sine scăzută la nivelul personalităţii copiilor: 37 • . ele vor fi repetate până când persoana se simte capabilă să înfrunte problema respectivă. Aceasta imagine poate fi ”prea mare”. dacă este prea dificil. într-un context real.

• Dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Barierele ce pot sta în calea atingerii scopurilor propuse sunt: • Planificarea insuficientă a scopurilor. • Teama de eşec. etichete peiorative pentru a descrie propria persoană. • Identificarea surselor de suport social. • Filtrarea presupune acordarea de atenţie exagerată aspectelor negative ale vieţii. înseamnă că niciodată nu voi cunoaşte chimia. • „Citirea gândurilor celorlalţi” • Responsabilitatea se referă la faptul că persoanele fie se simt răspunzătoare pentru tot ceea ce se întâmplă în jur fie au sentimentul că nu pot controla nimic. literatura de specialitate menţionează: • Crearea de oportunităţi de succes. Ca modalităţi de îmbunătăţire a stimei de sine. În dezvoltarea stimei de sine un rol important îl are stabilirea de scopuri realiste. informaţional. 38 . • Crearea de situaţii în care copilul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane. emoţional. Aceste persoane se învinovăţesc pentru fiecare nereuşită a celor cu care interacţionează. negociere. rezolvare de probleme. • Cunoştinţe insuficiente. „Dacă am luat o notă mică la chimie. situaţii în care copilul să-şi identifice punctele tari. • Etichetarea reprezintă folosirea de adjective stereotipe. abilităţiile de a face faţă situaţiilor de criză. universal valabile pornind de la un singur eveniment.• Neagă existenţa emoţiilor respective • Compară un copil cu altul • Ridicularizează şi sunt sarcastici • Utilizează excesiv ameninţările şi pedepsele • Indică trăirea unor stări emoţionale Atitudinile negative faţă de sine sunt expresia modalităţilor greşite de a gândi despre sine: • Suprageneralizarea presupune construcţia unei reguli generale. • Teama de succes. • Dezvoltarea sentimentului de auto-eficacitate. fără a lua în considerare şi aspectele pozitive. instrumental. • Autoînvinovăţirea propriei persoane chiar în situaţia în care responsabilitatea revine altei persoane. că sunt lipsite de putere. Persoanele ce adoptă acest stil de gândire evaluează toate experienţele şi acţiunile prin prisma dihotomiilor ori/ori. • Management deficitar al timpului. • Gândirea polarizată afectează puternic stima de sine.” Suprageneralizarea blochează dezvoltarea personală şi limitează alternativele. • Stabilirea de scopuri nerealiste. • Identificarea domeniilor de competenţă ale consiliatului şi crearea de situaţii în care acestea să fie utilizate cu succes.

IV.5. ABUZUL EMOŢIONAL ŞI FIZIC Abuzul este un comportament agresiv/ineadecvat îndreptat asupra unei persoane care se află într-o situaţie inferioară şi care are ca rezultate consecinţe fizice şi/sau emoţionale negative. Abuzul poate fi:  Fizic - lovirea, arderea intenţionată a copilului, pedepsirea crudă a copilului, etc.  Emoţional - abuzul verbal, stabilirea de standarde nerealiste pentru copil, folosirea de ameninţări, pedepsirea, terorizarea copilului, impunerea unor modele negative; Neglijarea, ca abuz psihofizic, presupune neîndeplinirea nevoilor emoţionale de bază sau a nevoilor fizice, nesupravegherea copilului, etc.; Abuzul emoţional poate fi prevenit dacă se respectă următoarele principii: • Evitarea etichetărilor; • Dezvoltarea stimei de sine a copiilor şi a sentimentului de competenţă; • Validarea emoţională, • Evitarea judecării; • Evitarea criticilor adresate persoanei; • Ascultarea activă a copilului; • Perceperea copilului ca pe o persoană valoroasă şi specială; • Oferirea de sprijin în asumarea de responsabilităţi şi decizii personale; • Învăţarea modalităţilor de a face faţă situaţiilor de stres.  Sexual- include contactul sexual, a-l expune sau a-l folosi pe copil pentru filme sau materiale pornografice, indiferent dacă este forţat sau nu, şi dacă se întâmplă cu voia lui sau fără acceptul său. Copiii abuzaţi sunt anxioşi, labili emoţional, defensivi, cu dificultăţi de exprimare şi cu probleme în realizarea autocontrolului emoţional. Ei dezvoltă o atitudine negativă despre lume, mediul devenind nesigur şi ameninţător. Consecinţele abuzului asupra copiilor sunt: • Imagine de sine scăzută- copiii cred că adulţii au întotdeauna dreptate şi pot rămâne cu impresia că au meritat să fie abuzaţi pentru că au fost răi; • Probleme în dezvoltarea emoţională- adultul care a fost abuzat în copilărie întâmpină dificultăţi în exprimarea emoţiilor, chiar dacă acestea sunt pozitive, sau să înţeleagă sentimentele altora; • Probleme de relaţionare- o parte din persoanele abuzate tind să devină abuzatori, căutând relaţii cu persoanele pe care le pot domina; copiii abuzaţi nu mai au încredere în adulţi şi dezvoltă în timp tulburări de relaţionare; • Simptome somatice funcţionale- dureri de cap sau abdominale, stare de somnolenţă sau de rău, tahicardie, tulburări respiratorii, etc; • Performanţe şcolare scăzute; • Depresie; • Suicid; • Delincvenţă. Familiile în care apare abuzul are probleme multiple: conflicte frecvente între membrii cuplului marital şi între membrii cuplului şi copii, dificultăţi financiare, ocupaţionale, dificultăţi de comunicare, izolare socială, acceptarea violenţei domestice şi a pedepselor corporale,etc.
39

Studiile din domeniu au evidenţiat faptul că, uneori, chiar sistemul educativ produce abuzuri asupra elevilor prin neglijarea nevoilor fundamentale ale copilului cu consecinţe negative asupra dezvoltării emoţionale şi sociale a acestuia.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Băban, A. , 2001, Consilierea educaţională , Cluj-Napoca Black, Jack , 1999, Programaţi-vă succesul , Teora, Bucureşti Chelcea Septimiu, Chelcea Adina, 1983, Eu , tu ,noi Ed. Albatros, Bucureşti Ceausu, Valeriu, 1983, Autocunoaştere şi creaţie , Ed. Militara, Bucureşti Cungi , Charly,1999 , Cum să ne afirmăm , Ed. Polirom, Iaşi Pantelimon, Golu, 1989, Fenomene şi procese psihosociale , Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti Hayes , Nicky, Orrell, Sue, 1997, Introducere în psihologie , Ed. All, Bucureşti Mamali, Cătălin, 1974 , Intercunoaştere , Ed. Ştiinţifică, Bucureşti

40

V. COMUNICARE ŞI CONFLICT
V.1. Rolul comunicării V.2. Modalităţi de ameliorare a comunicării V.3. Conflictul şi managmentul conflictului V.4. Strategii de rezolvare a conflictelor
V.1. ROLUL COMUNICĂRII Comunicarea este relaţia prin care interlocutorii se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de informaţii, divers codificate (Iacob, Mihaela, 1995). A comunica, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicative, care este şi aptitudine şi capacitate dobândită. Comunicarea reprezintă: • trecerea informaţiei de la o persoană la alta; • schimburi verbale şi/sau nonverbale între parteneri; • curajul de a te oferi celorlalţi; • ştiinţa de a folosi mijloace de exprimare - cuvinte, gesturi, tehnici; • voinţa şi capacitatea de a orienta mesajul spre celălalt cu înţelegerea nevoii acestuia de comunicare; • împărtăşirea unor stări afective, decizii raţionale şi judecăţi de valoare. Există mai multe tipuri de comunicare, în funcţie de diverse criterii referenţiale: a. partenerii implicaţi în comunicare • comunicare intrapersonală • comunicare interpersonală • comunicare în grupul mic • comunicare publică b. statutul interlocutorilor • comunicare verticală - între parteneri care au statute inegale (elev-profesor); • comunicare orizontala -între parteneri cu acelaşi status (elev-elev); c. codul folosit • comunicare verbală • comunicare paraverbală • comunicare nonverbală • comunicare mixtă
41

A ordona unei alte persoane să facă ceea ce vrei tu să facă. • informaţiile comunicate să fie inteligibile. • A comunica presupune a accepta conflictele. • A comunica presupune cunoaştere de sine şi stimă de sine.vizează înţelegerea informaţiei transmise. • A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor. Decalogul comunicării: • Nu poţi să nu comunici. • A comunica presupune conştientizarea nevoilor celuilalt. • A comunica presupune a da feedback-uri. acţiunile sau atitudinile ei. Lauda evaluativă A evalua în termeni generali o altă persoană. • expresivitatea comunicării să fie elaborată şi asigurată prin elemente de paraverbal. • atitudinală.valorizează cele transmise. A spune unei alte persoane ce ar trebui să facă.” faci ce spun eu. ea trebuie să respecte anumite condiţii: • consistenţa de conţinut a mesajului să fie oferită de cantitatea de informaţie cuprinsă în mesaj şi să fie semnificativă pentru ambii interlocutori.. • A comunica presupune a înţelege procesualitatea unei relaţii. Exemple de modalităţi ineficiente de comunicare: Comunicare ineficientă Descrierea modalităţii Critica Evaluarea negativă a celeilalte persoane. • A comunica presupune a înţelege mesajele. natura conţinutului • referenţială. Oferirea de sfaturi Folosirea excesivă sau nepotrivită a întrebărilor A da ordine Ameninţări Exemple „Eşti singurul vinovat dezastrul în care te afli. a atitudinilor sau a acţiunilor sale. • A comunica presupune a şti să asculţi.se referă la un adevăr ştiinţific sau de altă natură. Moralizarea „Ar trebui să…” 42 . Eşti un insensibil. Încercarea de a comanda acţiunile celeilalte persoane prin ameninţarea ei cu privire la consecinţele negative care pot apărea. „Fă-ţi tema imediat !” „Dacă nu atunci…. primul rând….” pentru „Eşti exact ca toţi ceilalţi.” „Întotdeauna ai fost o fată bună ! Nu-i aşa că mă vei ajuta la examen ?” A oferi soluţii la problemele celeilalte „Asta-i foarte uşor de rezolvat ! În persoane. Pentru ca o comunicare să fie optimă.” Întrebările închise sunt de cele mai „Regreţi cele întâmplate ?” multe ori bariere în comunicare. • A comunica presupune a şti să-ţi exprimi sentimentele. Etichetarea Folosirea etichetelor în caracterizarea unei persoane.d. situaţia comunicării şi partenerul. • operaţional/metodologică.

decât să fie atente la ascultarea propriuzisă. Bariere în calea comunicării: • Compararea Compararea face ascultarea mai dificilă pentru se acordă o atenţie prea mare dorinţei de a vedea cine este mai competent. dar mintea ta este la o depărtare de “zeci” de kilometri pentru că tu ai o poveste de spus sau o opinie de prezentat. Dar dacă asta ţi se întâmplă cu prea multe persoane. mai sănătos emoţional. iar ceea ce spune interlocutorul tău. • Judecarea Etichetele pot juca un rol important în procesul de ascultare. putut merge anul acesta la mare. Trebuie să pari interesat/ă. îţi laşi mintea să selecţioneze informaţiile primite. tu sau celălalt. dar sunt sigur că de fapt este obosit/ă şi vrea să se relaxeze. nefericit sau dacă te afli în pericol emoţional. înseamnă că nu acorzi importanţă spuselor altora. O regulă de bază a ascultării este ca judecata să se facă după ce ai înţeles conţinutul mesajului.Abaterea Argumentarea logică impusă Distragerea de la interesele celeilalte „Nu te mai gândi la ce s-a persoane. Acorzi o atenţie sporită doar momentului în care cineva este supărat. întâmplat. De altfel. ai fi argumentare logică sau dovezi logice. Atenţia este îndreptată asupra pregătirii şi prelucrării următorului tău comentariu. Toată lumea visează cu ochii deschişi şi câteodată trebuie să faci eforturi serioase pentru a reveni la realitate. asculţi unele lucruri şi pe altele nu. • Visarea Asculţi doar pe jumătate. Fiind sigur că nici unul din aceste lucruri nu sunt conştiente în cadrul comunicării respective. • Identificarea 43 .” Încercarea de a convinge prin „Dacă nu ai fi cumpărat X. Să vorbim despre ceva mai plăcut. • Repetiţia Nu ai timp să asculţi atunci când repeţi în gând ceea ce urmează să spui. o lipsă de consideraţie faţă de celălalt. • Citirea gândurilor Un om care înţelege repede ceea ce i se comunică nu mai acordă prea multă atenţie la ceea ce se discută. Unele persoane sunt mai atente în a face comparaţii între cine a suferit mai mult sau cine este mai îndreptăţit să-şi asume rolul de victimă. atunci denotă o lipsă de înţelegere din partea ta.” fără a ţine cont de factorii emoţionali implicaţi. Unii chiar repetă lanţul ideativ: “Voi spune…şi apoi el / ea va spune…şi apoi eu voi spune…” • Filtrarea În acest caz. nici nu are încredere în interlocutor şi încearcă să descopere ceea ce gândeşte sau simte celălalt cu adevărat: “El / ea spune că vrea să meargă la teatru. este asociat cu chestiuni personale.” În acest model se acordă mai puţină atenţie cuvintelor şi mai multă gesturilor şi aluziilor subtile. la un moment dat. Judecarea pripită semnifică faptul că te-ai oprit din ascultare. Eşti predispus/ă la visare când eşti anxios/anxioasă sau plictisit/ă.

MODALITĂŢI DE AMELIORARE A COMUNICĂRII Regulile minimale ale unei comunicări eficiente sunt: • Orientare pozitivă a comunicării: • Evitarea surapunerilor. Alt mod de producere a acestui blocaj este ridicularizarea subiectului. • A avea dreptate Mergi până în pânzele albe (întorci lucrurile pe toate părţile. 44 . Convingerile tale sunt de neclintit. gata oricând să ofere sugestii. dar nu am reuşit mare lucru…”. reformulând şi înţelegând ceea ce auzi. De asemenea. găseşti scuze. Mai curând “pui placa” decât să te concentrezi asupra subiectului. Interlocutorul nu se va simţi deloc ascultat pentru că în timp ce el/ea vorbeşte tu te concentrezi în special pe găsirea de puncte de discuţie asupra cărora să te contrazici cu el/ea. Poţi evita însă acest gen de situaţii repetând. dar de fapt nu te implici. ci ai oferit modele rezolutive. încât nu ai timp să-l/o auzi şi să-l/o cunoşti pe interlocutor/interlocutoare.ştiu…bineinţeles…incredibil. O altă formă este neîncrederea. ataci.În acest caz. eşti de acord cu tot ce ţi se spune. interlocutorul se va simţi singur pentru că nu te-ai limitat doar la a fi acolo pentru el. vrei ca oamenii să te placă. • Sfătuirea Te situezi pe poziţia marelui rezolvator de probleme. în timp ce tu îţi pregăteşti sugestiile şi încerci să-l convingi pe interlocutor “măcar să încerce”. Cealaltă persoană nu va fi mulţumită pentru că nu îi iei în considerare aprecierile. • Contrazicerea Acest blocaj se referă la discuţiile în contradictoriu cu ceilalţi. reaminteşti greşeli din trecut) pentru a evita acceptarea faptului că ai gresit. Răspunzi mereu cu o glumă pentru a evita disconfortul sau anxietatea ce apar într-o discuţie serioasă. Prin urmare. Tehnica de bază a neîncrederii este să te subapreciezi atunci când eşti complimentat/ă. • A schimba vorba Acest blocaj presupune schimbarea rapidă a subiectului aflat în discuţie şi apare atunci când te plictiseşti sau nu te simţi confortabil într-o conversaţie. “O. e posibil să pierzi ce e mai important pentru că nu-i asculţi sentimentele. Nu trebuie să auzi decât câteva propoziţii pentru a începe să dai sfatul ”potrivit”. tot ce ţi se spune este raportat la propria persoană. • A pune placa “Exact…absolut. De exemplu. plăcut/ă. interferenţelor în emiterea de mesaje. Tot ceea ce auzi îţi aduce aminte de experienţele tale şi eşti atât de preocupat/ă de tine însuţi/însăţi. Şi totuşi. vei continua să le faci. Oricum. Este posibil să asculţi doar cu o ureche.da…chiar aşa?” Vrei să fii drăguţ/ă. Cu toate sfaturile tale.2.. acuzi. V. corectat/ă şi nu poţi accepta alt punct de vedere. O formă a acestui blocaj este folosirea unor remarci sarcastice pentru a desfiinţa punctul de vedere al celuilalt. Comunicarea este împinsă spre un model stereotip în care fiecare persoană “pune placa” cu mesajul ostil. dacă nu-ţi vei recunoaşte greşelile. poţi să te concentrezi pe nişte puncte asupra cărora să fii de acord cu celălalt. suficient pentru a da senzaţia de implicare. Ea apare de regulă la persoanele care nu suportă complimentele.. suportiv/ă. n-am făcut nimic deosebit…Drăguţ din partea ta că spui asta. Nu poţi suporta să fii criticat/ă.

• mă simt deschis faţă de el. Se recomandă să ne prezentăm punctul de vedere în termeni cumpătaţi. Facilitarea feedback-ului sau verificarea înţelegerii mesajului. • îi inţeleg punctul de vedere chiar şi atunci când nu sunt de acord cu el /ea. • îl iert când greşeşte faţă de mine. • discutăm. • ne placem reciproc. • mă respectă. • nu mă va ignora în ceea ce are de gând să facă.• • • • • Concordanţa comunicării verbale cu cea nonverbală.  Flexibilitatea Flexibilitatea înseamnă supleţe spirituală în privinţa exprimării şi a punerii în valoare a ideilor şi sentimentelor . Această manieră de a proceda nu reprezintă o capitulare definitivă în faţa interlocutorului. • îmi povesteşte despre preocupările lui. pentru a-l determina şi pe interlocutor să adopte la rândul său un ton mai conciliant. Excluderea abuzului emoţional. • mă va ierta dacă voi greşi cu ceva. Evitarea ambiguităţilor. • nu am nevoie să-mi pun masca sau să fiu formal cu el. • îmi preţuieşte opiniile. Stimularea emiterii de alternative.  Empatia Există empatie atunci când: • îl respect pe celălalt. • nu trebuie să fiu perfect când este el de faţă. ci serveşte aducerii discuţiei pe terenul ascultării şi al respectului reciproc. În practică. A fi flexibil înseamnă a nu porni de la premisa că interlocutorul nu are dreptate şi că viziunea dumneavoastră asupra problemei este singura care merită atenţie. atacă. • nu trebuie să fie totdeauna perfect în prezenţa mea. În procesul comunicării trebuie respectate câteva principii de bază:  Dezarmarea A dezarma interlocutorul înseamnă a fi cel puţin parţial de acord cu afirmaţiile sale atunci când acesta acuză. incertitudinilor. • îmi cere sfatul. această ponderare a ideilor şi a sentimentelor pe care le exprimaţi faţă de celălalt se 45 . acceptând prin aceasta ca orice acuzaţie conţine cel puţin o părticică de adevăr. • crede în mine. • ne simţim bine împreună. • îl preocupă persoana mea şi ceea ce gândesc eu.

“ am sentimentul că “ .  Mesaje de prevenire.informează asupra dorinţelor. ideile sau sentimentele lui. ci să căutam să ajungem la miezul problemei. acţiunilor trebuie urmate de o explicaţie. îi veţi reda încrederea în legătură cu utilitatea şi posibilităţile unui dialog deschis şi sincer. • sentimentele : a exprima limpede ce simţi în legătură cu celălalt şi cu conflictul care vă opune. Calea cea mai elegantă de găsire a unui drum pentru rezolvarea neînţelegerilor este a desprinde concluziile asupra a ceea ce nu merge acum . modalităţile de explorare a alternativelor sunt: • Ascultarea reflexivă ajută la înţelegerea şi clarificarea sentimentelor copilului („Mi se pare că te deranjează…”). “ mi se pare că”.  Autenticitatea (sinceritatea) Arta de a comunica este arta de a spune adevărul. acţiunilor. vorbitorul exprimând ceea ce simte şi gândeşte. Este de dorit ca transparenţa să se aplice la toate nivelele de comunicare. atitudinilor trebuie însoţită în permanenţă de capacitatea de empatizare. În felul acesta.”aş fi foarte fericit să”. “mi-ar place să”. în final. motivaţiilor.  Mesajele de răspuns. Literatura de specialitate menţionează ca modalităţi de ameliorare ale comunicării:  Mesajele la persoana I Spre deosebire de formulările acuzatoare la persoana a II-a („Tu niciodată nu înveţi…”). Flexibilitatea în exprimare poate să conducă la acceptarea reciprocă a unor compromisuri pentru păstrarea relaţiei. formulările la persoana I sunt mai puţin ameninţătoare. dar cu păstrarea respectului reciproc. la schimbarea persoanei.  Mesaje de exprimare-comunicarea ideilor. intenţilor.  Mesaje de apreciere-moduri de a exprima sentimente pozitive faţă de o persoană.  Mesaje de confruntare-exprimă sentimentele faţă de atitudinea unei persoane. sunt descriptive.  Explorarea alternativelor nu trebuie confundată cu oferirea de sfaturi sau soluţii. a discuta cauza neînţelegerilor şi a căuta împreună soluţia.traduce prin expresii de genul: “am impresia că “ .: • gândurile : a spune celuilalt ce gândeşti cu adevărat.  Centrarea Într-o discuţie având drept scop lămurirea unor neînţelegeri este recomandat să nu ne lăsăm antrenaţi de probleme mărunte. 46 . Exprimarea sentimentelor şi părerilor pozitive ale unei persoane sunt clare şi uşor de înţeles. dar că îl respectaţi ca persoană.comunicarea ideilor. deschid o cale de comunicare sinceră conducând.  Aprecierea Într-o dispută cu un interlocutor pentru care nutriţi sentimente de respect este esenţial să îl înştiinţaţi că ceea ce vă indispune la el sunt purtările lui. iar relaţia se va putea reînnoda pe baze mai sănătoase.etc. altfel veţi pierde capitalul de încredere care v-a fost acordat. cu riscul de a demonstra puţină diplomaţie . sau la ruperea relaţiei atunci când deosebirile dintre protagonişti sunt prea mari. • intenţiile : a şti cu precizie ce doreşti să obţii într-o discuţie şi a exprima dorinţa fără echivoc. ”după părerea mea“. reduc tensiunile şi păstrează relaţiile dintre oameni.

luptă pentru putere.Utilizarea brainstorming-ului pentru explorarea alternativelor („Care ar fi alternativele acestei probleme…”). diferenţierea dintre emoţie şi comportament. două reguli sau două moduri de rezolvare discordante sau incompatibile pentru una şi aceeaşi problemă. de asociere a stării subiective cu eticheta verbală a emoţiei. • Asistarea copilului şi adolescentului în alegerea soluţiei optime („Care dintre soluţii crezi că ar fi cea mai bună ?”). • Conflictul intercultural atestă divergenţe de coduri. scopurile. ). • Discutarea posibilelor rezultate ale alegerii uneia dintre alterative („Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă faci aşa cum spui ?”). a stilului. 47 . CONFLICTUL ŞI MANAGMENTUL CONFLICTULUI Conflictele sunt dezacorduri în ceea ce priveşte atitudinile. Poate genera presiuni de izolare sau asimilare din partea grupurilor culturale majoritare. • V.3.  Dezvoltarea exprimării emoţionale prin: • Identificarea şi recunoaşterea diferitelor tipuri de emoţii (exerciţii de exprimare verbală a emoţiei. a elementelor morale. • Acceptarea responsabilităţii pentru ceea ce simţi. • Învăţarea limbajului emoţiilor. • Contracararea miturilor emoţiilor (conştientizarea miturilor legate de emoţii. • Identificarea modalităţilor de exprimare comportamentală a emoţiei (recunoaşterea reacţiilor comportamentale ale emoţiilor. dar şi identificarea căror nevoi îi răspunde modul în care adultul comunică cu copilul. • Obţinerea unui angajament din partea copilului („Ce decizie ai luat ?”).etc. • Planificarea pentru evaluare („Când vom discuta din nou despre lucrul acesta ?”). • Identificarea avantajelor şi dezavantajelor opţiunilor. înţelegerea diferitelor efecte ale situaţiilor sau evenimentelor asupra stării emoţionale. înţelegerea modului de interpretare a evenimentelor declanşatoare de emoţii. Literatura de specialitate consemnează următoarele tipuri de conflicte: • Conflictul cognitiv desemnează starea în care se află un subiect oscilând între două concepte. plasarea responsabilităţii. identificarea modalităţilor de reducere a impactului acestora). etc. dezacord în privinţa mentalităţii. de credinţe.). conştientizarea relaţiei dintre gând-emoţiecomportament.  Clarificarea diferenţelor dintre nevoile copilului şi cele ale adultului. dar şi strategii de înfruntare şi negociere din partea grupurilor minoritare pentru recunoaşterea identităţii lor specifice. identificarea situaţiilor în care comportamentul este influenţat de aceste mituri. sunt o ameninţare a valorilor personale. • Identificarea evenimentelor sau situaţiilor care declanşează emoţia (exerciţii de asociere a unor evenimente cu emoţiile. de valori legate de interacţiunile între grupuri diferite.).

Criza apare în diferite perioade ale dezvoltării psihice a individului şi sunt în funcţie de problemele cu care acesta se confruntă: criza adolescenţei. 48 . • Exagerarea importanţei problemelor implicate. • Evitarea etichetărilor. Conflictele intrapsihice pot fi conştiente sau inconştiente: conflicte între datorie şi dorinţă. • Concentrarea asupra problemelor şi nu asupra persoanelor. conflictul poate avea rezultate creative. fenomenelor înconjurătoare ce acţionează asupra analizatorilor) legată de prezenţa în datele percepute a unor indici contradictorii. Ele sunt trăite subiectiv acut şi sunt însoţite de angoasă. Conflictul nu desemnează în mod obligatoriu aspecte negative. • Dezinteresul manifestat de ambele părţi în a menţine o relaţie. ci trebuie conceput ca o sursă de schimbare a individului şi a sistemului în care acesta evoluează (Neculau. ajută la sănătatea mentală individuală. • Instrumentarea indivizilor cu tehnici de rezolvare a conflictului.. • Lipsă de abilităţi în rezolvarea conflictelor. concură la descoperirea propriilor valori şi credinţe. Între factorii ce pot exacerba conflictul pot fi amintiţi: • Implicarea altor persoane în conflict. • Negocierea intereselor. • Desconsiderarea celeilalte persoane. Printre factorii ce pot diminua un conflict sunt: • Imparţialitatea persoanelor implicate în conflict. concretizate în dezvoltare personală şi schimbare socială. între o dorinţă şi imposibilitatea concretă a realizării ei. • Conflictul social reflectă situaţiile de interacţiune caracterizate prin divergenţe de interese. criza mediului de viaţă. competiţii de putere şi antagonisme de scopuri. Un conflict social exprimă o multitudine de conflicte care se suprapun în diverse sectoare de interacţiuni grupale sau individuale. Conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare . Efectele pozitive ale conflictului sunt: • Creşte motivaţia pentru schimbare. Abordat printr-o gândire pozitivă. 1998).• Conflictul perceptiv reprezintă o situaţie de ambiguitate în captarea de informaţii perceptive (imagini ale obiectelor. • Îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor. În literatura de specialitate se consemnează următoare ale surse ale conflictului: • Nevoile fundamentale • Valorile diferite • Percepţiile diferite • Resursele limitate • Interesele diferite • Nevoile psihologice În derularea unui conflict interpersonal pot interveni factori care să îl faciliteze sau să îl diminueze. El trebuie acceptat ca o parte firescă a procesului de comunicare. între două dorinţe contrare. criza de trecere la bătrâneţe. • Conflictul psihic se referă la conflictele intrapsihice care pot fi asociate cu conflicte intrasubiective sau intergrupale. etc. A. acestea neimplicând principii fundamentale. • Disponibilitatea părţilor implicate în conflict în a menţine relaţia.

Învăţarea deprinderilor de asertivitate este facilitată de contrastarea cu alte două modele comportamentale opuse: pasivitatea şi agresivitatea. se încalcă regulile impuse de autorităţi. Agresivitatea descrie o reacţie comportamentală prin care se blamează şi se acuză. fie…” . evită formulările generale. • Metoda pierdere-pierdere-compromisul este o formă a acestei metode.Baban. Dezvoltă creativitatea. Oferă o oportunitate de cunoaştere şi dezvoltare de deprinderi. Creşte capacitatea de adaptare la realitate. 2001) Specialiştii în managementul conflictului au identificat trei stiluri de abordare a conflictelor: • Metoda câştig-pierdere.• • • • • • Creşte coeziunea unui grup după soluţionarea comună a conflictelor. se rezolvă problemele prin violenţă. • Favorizează apariţia dificultăţilor în luarea deciziilor. 49 . Oamenii recurg la această soluţie când percep situaţia ca fiind “fie…. Pentru ca o comunicare să fie asertivă ea trebuie să respecte următoarele principii: • Spune NU atunci când este încălcat un drept sau o valoare personală. • Motivează-ţi afirmaţia. fără a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi. 1991). • Facilitează apariţia dilemelor morale. • Metoda câştig-câştig.în care una dintre părţi primeşte ceea ce a cerut a fi rezolvat iar cealaltă pierde.Baban. O modalitate eficientă de adaptare la situaţii conflictuale interpersonale este comunicarea asertivă (Rees. • Diminuează sentimentul încrederii în sine. conflictele şi îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele personale. Favorizează defularea “deşeurilor emoţionale”. Ajută în cunoaşterea de sine.scopul în această situaţie este ca cererile tuturor părţilor să fie satisfăcute. • Schimbă discuţia sau evită persoana atunci când vrei să faci o remarcă pozitivă. se consideră că drepturile personale sunt mai importante decât ale altora. • Acceptă şi oferă complimente. Shan. Pasivitatea este un comportament ce poate fi descris ca răspunsul unei persoane care evită confruntările. (A. • Polarizează poziţiile şi duce la formarea de coaliţii. 2001) Dacă conflictul este reprimat apar o serie de efecte negative: • Scade implicarea în activitate. (A. iritate. Asertivitatea este abilitatea de a exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta drepturile celorlalţi. • Fii direct ! • Cere feedback pentru prevenirea greşelilor de interpretare. Aceste persoane se simt frustate. nu te scuza ! • Exprimă-ţi opiniile personale specific şi clar. • Scoate în evidenţă consecinţele negative ale comportamentului său asupra ta. fără însă să te justifici.

Ca tehnici de rezolvare a conflictelor interpersonale pot fi menţionate: 1. Tehnici senzoriale • Ascultarea activă • Privirea • Vocea • Atingerea 3. Un număr mare de conflicte interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzător şi de o imagine de sine negativă.  Aş putea contribui la rezolvarea conflictului.  Nu merită să ne gândim la asta.  Nu e drept să avem acest conflict.  Nu trebuie să neglijăm conflictul. Tehnici de mişcare • Ţinuta corpului 50 . În dialogul interior necesar soluţionării acestor conflicte trebuie: • Identificate atuurile şi puntele slabe. prin decizii pozitive.  Conflictele de acest tip sunt normale.  Este posibil. STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR Rezolvarea conflictelor interpersonale trebuie precedată de soluţionarea celor intrapersonale. Conflictele interioare pot fi diminuate/anihilate prin cunoaşterea de sine şi intercunoaştere (Grant.  Trebuie să căutăm cât mai multe soluţii.  Nu este înţelept să faci concesii. V.4. Analizează costurile şi beneficiile comportamentului. ori eu !  Amândoi putem câştiga !  Nu există nici o speranţă. Wendy.• • Precizează comportamentul dorit. • Identificată motivaţia pentru a produce schimbări în bine.  Nu eu am început. Psihanalistul Kerstin Bergqvist consideră că un pas imporant în rezolvarea unei situaţii conflictuale este conştientizarea conflictelor intrapersonale. oferă alternative comportamentului pe care doreşti să îl schimbi. de ce să iau eu iniţiativa. Tehnici mentale • Crearea unui cadru nou şi a unei atitudini noi CADRUL VECHI CADRUL NOU  Ori el. • Utilizarea capacităţii empatice • Folosirea discuţiei cu sine în mod pozitiv • Sincronizarea – este important să ştii când să intervii în rezolvarea conflictului 2. precum şi acţiunile de schimbare sau îmbunătăţire a propriilor trăiri.1998).

refulare. nerecunoaşterea importanţei problemei poate da naştere la neînţelegeri grave. minimalizarea seriozităţii diferendelor. dominator atunci când sunt implicaţi într-un conflict din teama de a nu fi percepuţi ca prea blânzi.descrie situaţia în care părţile cooperează pentru rezolvarea conflictului. identificarea unei soluţii mai bune pentru fiecare dintre parteneri. Morton. sunt excesivi de timizi. Există două tipuri de situaţii negociabile: • Distributive –situaţia unui conflict de „suma zero”. în cadrul cooperării. permiţând. unele persoane doresc să ţină situaţia sub control şi se simt neliniştiţi atunci când sunt ameninţaţi de necunoscut. M. • exagerare faţă de minimalizare. amânare continuă. ( Deutsch. identifică şase moduri de tratare a unui conflict: • evitarea conflictului-implicarea excesivă în conflict. • manifestare în mod intelectual-emoţional. luând în considerare consecinţele acţiunilor lor. La cealaltă extremă sunt persoanele care resping tot ceea ce este oficial preferând aranjamente flexibile. O abordare care permite atât disciplină cât şi flexibilitate este mai constructivă decât una care este impusă sau care respinge disciplina. modul ideal de comunicare este acela care îmbină gândul cu afectul: gândul este susţinut de afect. • definirea tipului de conflict. altora le este teamă că vor fi consideraţi ostili şi. 1998) Deutsch. în consecinţă. • manifestare în mod rigid-flexibil. în care regulile sunt implicite. Ca procedee de rezolvare a conflictelor pot fi menţionate:  NEGOCIEREA Încercarea părţilor aflate în conflict de a a ajunge la o soluţie acceptabilă poate fi considerată o negociere eficientă. • manifestarea în mod dur-blând. evitarea conflictului este exprimată prin negare. • cercetarea intereselor comune şi compatibile ale părţilor implicate în conflict. unii oameni au tendinţa de a răspunde în mod agresiv. interacţiunile instituie un fel de „asigurare” între parteneri. ei impun reguli rigide. • dezvăluire obligatorie-tăinuire obligatorie. în care ce este câştigat de una dintre părţi. iar afectul este aplicat prin gând. tensiune musculară şi indispoziţie. Pentru rezolvarea unui conflict trebuie ca persoanele implicate să fie deschise şi sincere în comunicare. • Integrative sau „suma nonzero”.. o atitudinea mai adecvată ar fi sprijinirea fermă a intereselor proprii şi disponibilitatea de a lua în consideraţie interesele celuilalt. iar implicarea exagerată e materializată prin oboseală. în consecinţă. iritabilitate. este pierdut de cealaltă parte. 51 . • conştientizarea cauzelor şi consecinţelor violenţei şi alternativelor la violenţă.• Echilibrul • Distanţa • Ritmul • Respiraţia Importante în soluţionarea conflictului sunt şi: • definirea intereselor conflictuale drept o problemă reciprocă ce urmează a fi rezolvată prin cooperare. de data aceasta.

Vă bazaţi pe presupunerea că cineva trebuie să dea înapoi. Faceţi concesii treptat. • • • • • • În derularea negocierii pot fi identificate următoarele etape :  Pregătirea • Care sunt nevoile? • Care sunt temerile? • Care este rezultatul scontat? • Colectează fapte. poţi schimba aceasta perspectivă? • Dacă întrebi. • • Negociere integrativă Adoptaţi. Împărtăşiţi informaţiile pe măsură ce creşte nivelul de încredere. Consideraţi celelalte părţi ca fiind colaboratori. Pune întrebări pentru a ţine negocierea sub control. • Lucrează asupra cazului celuilalt întocmai ca la al tău. Fii lapidar şi la obiect. Vă concentaţi doar pe nevoile proprii. de la început.  Interacţiunea • Ascultă punctul de vedere al celuilalt. • Procedează astfel încât partenerului să-i fie uşor să spună “da”. Prezintă problema din perspectiva ta.SUGESTII DE COMPORTAMENT ÎN TIMPUL NEGOCIERII • • • • • • • • Negociere distibutivă Adoptaţi poziţii extreme. Vă concentraţi pe interesele proprii. Instaurează un climat de înţelegere. evită conjuncţia “dar”. înţelegeţi priorităţile celorlalte părţi şi nu sunteţi indiferent la rezultate. Fii dur cu problema şi blând cu persoana. Trataţi celelalte părţi ca fiind adversare. Dezvăluiţi cât mai puţin posibil. Inventaţi opţiuni care să îmbine interesele şi problemele puse în discuţie. • Evită un final de tip victorie / înfrângere. o poziţie colaborativă. Dacă se pare că o persoană este pe cale de a pierde. nu superi pe nimeni. • Fă deosebirea dintre persoană şi problemă. Vă străduiţi din greu să câştigaţi. lucraţi împreună pentru a câştiga. Utilizaţi tehnici de persuasiune. Foloseşte conjuncţia “şi”. menţinându-vă aspiraţiile înalte dar sunteţi flexibil în ceea ce priveşte modul de a vi le împlini. Utilizaţi tehnici de intimidare care vor încetini rezolvarea conflictului. • Inserează obiecţiile. 52 . • Într-o negociere reuşită fiecare are de câştigat. Identificaţi toate interesele. Vă străduiţi să obţineţi rezultate creative.

Un mediator oferă garanţia că fiecare parte îşi prezintă punctul de vedere. • Inţelegerea poate fi consemnată în scris şi semnată de fiecare. Valorificaţi feedback-ul. • Să devii conştient de cauzele şi consecinţele violenţei şi de alternativele ei. ocupaţie şi tipuri de conflicte pe care se axează. • Înfruntă conflictul. Există multe programe de soluţionare a conflictelor care variază în funcţie de vârstă. • Respectă-te pe tine însuţi şi interesele tale.• • • Fiţi flexibili. mediatorul îi îndrumă pe cei doi spre găsirea de soluţii satisfăcătoare pentru toată lumea. Elementele centrale încluse în multe programe de pregătire sunt: • Să ştii în ce tip de conflict eşti implicat. • Mediatorul ajută ambele părţi să stabilească o întelegere corectă. Rolul lui poate să decurgă din atribuţiile legale sau poate fi asumat neoficial. Ulterior. el nu se implică direct cu excepţia cazurilor când încearcă să facă din părţile adverse parteneri. Mediatorul este parte neutră.  Ascultaţi-l pe fiecare în parte • Fiecare povesteşte ce i s-a întâmplat în vreme ce ceilalţi ascultă. respectă-l pe celălalt şi interesele lui. încercaţi altfel. MEDIEREA A media înseamnă a interveni între părţile ostile şi a le conduce spre rezolvarea conflictului.  Incheierea Conflictele clare evită conflictele viitoare. • Nu întrerupeţi. nu-l evita. • Nu vă dezvinovăţiţi.  Rezolvaţi conflictul • Fiecare îşi prezintă doleanţele pe care le vrea îndeplinite în vederea încheierii unui acord. MEMORATOR PENTRU MEDIERE  Stabiliţi regulile de bază Ca mediator va trebui să vă prezentaţi şi să vă explicaţi rolul pe care vi-l asumaţi: • Suntem aici ca să rezolvăm o problemă. • Spuneţi adevărul. Dacă ceva nu merge. În genere. • Fiecare din cei de faţă îşi prezinta sentimentele în raport cu problema expusă. Schimbaţi împreună aşteptările nerealiste. • Nu învinuiţi pe nimeni. 53 • . Menţineţi scopul dar nu în mod necesar şi mijloacele. • Fiecare ascultător va repeta cele auzite pentru a se asigura că a înţeles corect. dar îl şi ascultă pe celălalt. Mediatorul încearcă să găsească un punct de vedere obiectiv şi neutru.

gândire stereotipă care apar de obicei în conflictul acut. Bucureşti Dumitriu. Cluj-Napoca Birkenbihk. Vera . C. EDP. Routledge Sutherland. Shoshana. Educaţia pentru o lume paşnică în Psihosociologia rezolvării conflictelor Ana Stoica Constantin Polirom. Psihosociologia rezolvării conflictelor . 1997 . 1998 Grant.• • • • • • • • Să distingi clar între „interese” şi „poziţii”. 2000. Teora. ascultă cu atenţie şi vorbeşte. Image. Rezolvarea conflictelor. Bucuresti Stoica Constantin. A. ca pe o problemă reciprocă ce trebuie rezolvată prin cooperare. Ed. 1998. Ed. Ştiinţă şi Tehnică. 1998. Polirom. Trebuie să vă dezvoltaţi abilităţile de abordare a conflictelor dificile. S.. Iaşi Rees.S. percepţii şi judecăţi greşite. Defineşte interesele conflictuale. 1998. Gemma Pres. Cum să te porţi cu oamenii dificili. Fiţi atent la tendinţele naturale ale tale şi ale celuilalt către subiectivitate. astfel încât să fi înţeles. Adrian. Tehnici de comunicare. Ana . (Morton Deutsch. Cucoş. Polirom. Bucureşti Deutsch. W.Ed. Morton. Gheorghe. Antrenamentul comunicării sau arta de a ne înţelege . Consilierea educaţională . 1996. Cercetează interese tale şi pe ale celuilalt pentru a identifica domenii comune şi compatibile. Polirom. . Să te cunoşti pe tine însuţi şi reacţiile tale tipice la diferite situaţii conflictuale. . R. Pe tot parcursul conflictului trebuie să rămâi o persoană morală şi asertivă. Ştiinţa rezolvării conflictelor . Psihologia socială a câmpului educaţional în Psihopedagogie coord. Iaşi 54 . Bucureşti Cornelius.. ale tale şi ale celuilalt. Grahm. 1991. Andre´ de. Helena. Iaşi. 1998) BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. 1998 . 2001. Faire. Assertion Training-How to be who you really are New York. Bucureşti Neculau. Când comunicaţi cu celălalt. Iaşi Peretti. 1999. Comunicare şi învăţare . Valerie.

constând în dobândirea de către fiinţa vie. Eficienţa strategiilor de învăţare bazate pe înţelegere este evidentă.VI.4 Motivaţia în învăţare şi dezvoltare VI. Strategiile superioare de învăţare se bazează pe elaborarea. într-o manieră activă. trebuie să fie abilitaţi cu diferite tehnici de învăţare eficientă în perspectiva autoînvăţării şi educaţiei permanente.. Strategiile simple de memorare a materialului s-au dovedit ineficiente (Gardner & al. Există o multitudine de strategii de învăţare specifice domeniul de studiu. în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa actiunilor variabile ale mediului ambiant” (Golu. a experienţei proprii de viaţă şi . înţelegerea şi organizarea materialului. 1999).2 Modalităţi de selectare a strategiilor VI. pe această bază. Elaborarea se referă la utilizarea cunoştinţelor asimilate în interpretarea şi îmbogăţirea materialului ce trebuie învăţat. explorativă. Pantelimon. 1985). Scopul elaborării este înţelegerea. de esenţă formativ-informativă. în special pe termen lung sau în cazul evaluării pe bază de eseuri şi aplicaţii practice ale materialului învăţat. Modalităţile prin care se facilitează elaborarea şi înţelegerea materialului sunt: 55 .1 Ce sunt strategiile de învăţare eficientă VI. sau ar trebui să fie tot mai mult. aceasta presupune relaţionarea noilor cunoştinţe cu cele anterior asimilate în vederea formării unor structuri de cunoştinţe flexibile şi active. în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei. În sens larg ea poate fi definită ca ”un proces evolutiv.3 Deprinderi eficiente de studiu VI. STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ VI. Orice metodă de învăţare selectată şi utilizată pentru a atinge un anumit scop poartă denumirea de strategie. un proiect personal al elevului. Învăţarea trebuie. diferite prin conţinut şi eficienţă. CE SUNT STRATEGIILE DE ÎNVĂŢARE EFICIENTĂ Învăţarea este principala modalitate de împlinire a umanului.1. Elevii trebuie învăţaţi să înveţe.

Activarea cunoştinţelor anterioare prin adresarea de întrebări referitoare la cunoştinţele relaţionate cu cele prezentate în material. apropierea unor concepte sau idei pe baza similarităţilor existente între acestea. • Utilizarea mnemotehnicilor în special în cazul unui material dificil. dar în acelaşi timp reprezintă şi mediul în care se simte bine • Suportă greu liniştea în timpul învăţării Stilul vizual • Preferă să vadă lucrurile sau procesele pe care le învaţă • 56 . Organizarea materialului presupune gruparea informaţiilor relaţionate în diferite categorii şi structuri. MODALITĂŢI DE SELECTARE A STRATEGIILOR Strategiile utilizate în învăţare sunt dependente de: • Stilul de învăţare al elevului • Tipul materialului de învăţat • Scopul învăţarii • Cunoştinţele metacognitive de care dispune elevul 2. se precizează următoarele stiluri de învăţare. stocare şi reactualizare a informaţiei. • Asocierea. prelucrare. Ca strategii de organizare a materialului pot fi utilizate: • Realizarea unui outline/cuprins al ideilor principale din materialul de învăţat. un material bine organizat este mult mai bine reţinut decât unul mai puţin organizat. • Sumarizarea ce presupune tratarea critică a materialului în vederea selectării ideilor şi exemplelor relevante. • Reprezentarea grafică a materialului sub formă de hartă. • Schematizarea conţinutului pe baza relaţiilor existente între idei. Stilurile de învăţare sunt structuri flexibile şi nu imuabile. aceste tehnici constau din crearea de legături artificiale între diverse idei şi concepte care să permită reactualizarea ulterioară a acestora. în funcţie de diverse criterii referenţiale:  După modalitatea senzorială implicată • Auditiv: • Vizual • Kinestezic Stilul de Caracteristici ale comportamentului de învăţare învăţare Stilul auditiv • Învaţă vorbind şi ascultând • Este eficient în discuţiile de grup • Învaţă din explicaţiile profesorului/persoanei care prezintă materialul • Verbalizează acţiunea întrepinsă pentru a-şi depăşi dificultăţile de învăţare • Îşi manifestă verbal entuziasmul • Zgomotul este distractor. În literatura consacrată domeniului.1.2. Stiluri de învăţare se referă la modalitatea de receptare. reţea. VI. grafic. tabel. matrice.

imagini. de multe ori nu revizuiesc notiţele. diagrame Este important să vadă textul scris Are nevoie să aibă controlul asupra ambianţei în care învaţă • Îşi decorează singur mediul • Recitirea sau rescrierea materialului sunt metodele frecvente utilizate pentru fixare • Are nevoie să atingă şi să se implice fizic în activitatea de învăţare • Învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze • A lua notiţe este mai mult un act fizic şi un suport vizual pentru învăţare. hărţi. • Îşi manifestă entuziasmul sărind • Lipsa de activitate detemină manifestări kinestezice.• • • Stilul kinestezic Învaţă pe bază de ilustraţii. fiind de multe ori confundaţi cu copiii cu tulburări de comportament 57 .

A. Gardner porneşte de la ideea că unii copii cu coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală. subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligenţele umane în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare. Dacă le numim pe unele inteligenţe şi pe celealte talente înseamnă că nu le considerăm la fel de importante şi egale. Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este valorizată. Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele. cuvintelor cheie şi a rezumatului care poate să ofere perspectiva de ansamblu Stilul analitic/secvenţial • Se preferă împărţirea materialului în părţi componente. Valorizarea inteligenţei este determinată de domeniul sau câmpul în care ea se manifestă. S. adică matematică sau literatură. În teoria sa. Gardner a ajuns la concluzia că există şapte tipuri de inteligenţă care se pot defini pe baza a 10 criterii printre care : • Existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte. Acest domeniu sau câmp poate fi o disciplină sau un meşteşug practicat în societate. Ea este o promisiune de potenţial bio-psihologic. Conform tradiţiei suntem tentaţi să-i considerăm “inteligenţi” pe cei care sunt buni la obiectele de bază din şcoală.U. În viziunea lui Gardner o inteligenţă este un mod de a rezolva problemele şi de a dezvolta produse considerate ca valori în cel puţin o cultură. numere). • Să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă. profesor de teoria cunoaşterii. prezentate în ordine logică • Utilizarea sublinierii • Fixarea ideilor se face pe parcursul citirii materialului • În final se reface întreaga structură  În funcţie de profilul intelectual Autorul Teoriei inteligenţelor multiple este Howard Gardner. precum şi de neurologie la Facultatea Medicină din de Massachusetts. În funcţie de emisfera cerebrală cea mai activată în învăţare • Stilul holistic/global • Analitic/secvenţial Stilul Strategia de învăţare utilizată Stilul holistic/global • Viziune de ansamblu asupra materialului supus învăţării • Fiecare componentă este tratată analitic • Se preferă schemele care integrază informaţiile • Identificare subtitlurilor. Tipurile de inteligenţă identificate de Gardner determină modul de operare cu cunoştinţele. fiind consideraţi “deştepţi” numai cei care au punctaje mari la testele de inteligenţă. • Manifestarea abilităţii respective să fi avut loc de la primele semne ale existenţei oamenilor pe Pământ. iar pe ceilalţi să-i considerăm “talentaţi”. educaţie şi psihologie la Universitatea Harvard. 58 .

obiecte şi idei. Se implică într-o ascultare activă şi sensibilă. Inteligenţa logico-matematică Analiza cauzelor şi efectelor. Stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii. Abilităţi de gândire deductivă şi inductivă . intensitatea. Capacitate critică şi creativă de rezolvare a problemelor. folosesc des metafore. Domenii Cerinţe pentru de adaptarea sarcinilor de aplicaţie învăţare Jurnalism Cum aş putea să utililez Poezie scrisul sau exprimarea verbală pentru învăţarea acestei teme ? • • • • • • • • • • Cercetare Matematică Contabil Chimist Fizician Cum aş putea să utilizez structurile logice şi clasificările pentru a clarifica tema/ideea ? • • • • • Compoziţie Interpretare Cum aş putea să utilizez sunetele sau să-mi transpun ideea pe ritm sau melodie ? 59 . melodii şi rime. înălţimea şi timbrul sunetului. Sunt sensibili la tonalitatea. sonoritatea şi ritmurile limbii. Învaţă repede limba maternă şi limbile străine. Abilitatea de a calcula. Folosesc cu uşurinţă limba pntru a exprima şi înţelege realităţi complexe. Inteligenţa muzicală Gândesc în sunet. Recunosc. cuantifica. Înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni. ritmuri. Au o deosebită sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor. evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe.TIPURI DE INTELIGENŢĂ Dimensiuni ale inteligenţei Inteligenţa lingvistică Persoanele gândesc cu predilecţie în cuvinte. creează şi reproduc muzica folosind un instrument sau vocea. Citesc cu plăcere.

ea nu este recunoscută.• • • • • • • • • • • • • • • • • Inteligenţa spaţială Persoanele gândesc în imagini. Corpul se foloseşte în moduri sugestive şi complexe. Planificare eficientă. Sculptură Marină Pictură Arhitectură Artă fotografică Cum aş putea să vizualizez. Implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie sau din societate. dar pentru că nu a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activarea acelei inteligenţe. intenţiile şi stările persoanelor cu care intră în contact. Atingere obiectivelor personale. A recunoaşte diferenţele între oameni. Conştientizare punctelor tari şi slabe. Inteligenţa intrapersonală Înţelegere de sine. Abilitate de a gândi tridimensional. Implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor. Sunt sensibili la motivele. Lumea vizuală este percepută cu acurateţe. cea existenţială. Capacitate de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a lucra cu obiecte.  După gradul şi modalitatea de implicare în experenţierea cunoştinţelor • Divergent • Asimilator • Convergent • Acomodativ 60 . de a transforma percepţiile şi de a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei. A aprecia modurile de gândire ale oamenilor. să desenez sau să conceptualizez spaţial ideea ? Dans Atletism Cum aş putea să utilizez corpul sau să manipulez obiectele în această sarcină de învăţare ? Terapie Cum aş putea să folosi învăţare prin cooperare ? Psihologi Lideri Cum aş putea utiliza reflectarea. ca modalitate de conştientizare a procesului de învăţare şi dezvoltare ? Psihologul american a reuşit să identifice şi al noulea tip de inteligenţă. Inteligenţa interpersonală A fi empatic. Inteligenţa kinestezică Persoanele gândesc în mişcări. Monitorizare în relaţiile cu alţii.

El implică: • Aspecte senzoriale (modalităţi specifice de învăţare). rezultând concepte şi teorii cu grad mare de abstractizare şi generalizare. • Modalităţi de implicare a emisferelor cerebrale (stiluri cognitive).2. Eficienţa unei strategii este dependentă şi de natura materialului la care se aplică dar şi de domeniul de studiu. Scopul lor poate să fie obţinerea unei note de trecere la un test sau realizarea sarcinii într-un timp scurt şi cu efort minim. faza de reflectare. conceptualizarea abstractă a cunoştinţelor şi aplicarea practică a acestora. Experenţiere (trăire) Experimentare activă Stilul acomodativ Stilul convergent Stilul divergent Stilul asimilator Observare pasivă Conceptualizare/abstractizare Un stil de învăţare este în general o combinaţie între stilurile descrise. 2.3. Scopul învăţării De foarte multe ori scopurile învăţării sunt inconsistente. Elevii nu sunt întotdeauna interesaţi de înţelegerea materialului şi de reţinerea informaţiilor pe o perioadă lungă de timp. Ca modalităţi de identificare a stilului preferat de învăţare pot fi amintite: • Reflectarea asupra propriilor experienţe de învăţare.Modelul învăţării experenţiale a lui Kolb se referă la înţelegerea comportamentului de învăţare al elevilor. • Stilul divergent de învăţare se bazează pe experienţa concretă cu situaţia generatoare de cunoştinţe şi reflectarea ulterioară asupra lor. • Identificarea stilului de învăţare pe baza descrierilor existente. • Experimentarea diverselor stiluri de învăţare. • Stilul acomodativ de învăţare se referă la testarea în situaţii reale a cunoştinţelor. strategiile ce 61 . • Stilul convergent de învăţare presupune aplicarea creativă a ideilor şi datelor prelucrate sistematic. • Abilităţi cognitive specifice (tipuri de inteligenţă). În concepţia autorului menţionat învăţarea eficientă presupune experenţierea activă. 2. În acest caz. • Utilizarea de chestionare. • Modalităţi diferite de raportare la experienţa directă cu cunoştinţele (modelul lui Kolb). • Stilul asimilator de învăţare valorifică reflecţiile personale asupra situaţiilor. Tipul materialului Unele materiale pot fi învăţate prin utilizarea de mnemotehnici iar altele pot fi asimilate mai uşor prin comprehensiunea textului.

62 . Caracteristicile gândirii critice sunt: • Formularea de către fiecare persoană a unor păreri proprii. Ea reprezintă deprinderea de a interacţiona cu informaţia în mod activ. cu dobândirea unor operaţii şi procedeee mintale de procesare a informaţiilor. eventual originale. Ion. Procesul de dezvoltare al metacogniţiilor este unul natural. • Utilizarea unor strategii eficiente de învăţare şi reactualizare a materialului anterior. • Rezolvarea de probleme în ritm optim şi cu eficienţa scontată. • A şti în ce condiţii se aplică diferitele strategii de învăţare şi a le cunoaşte limitele. funcţionând ca o modalitate de evaluare permanentă şi control al procesului de învăţare. Adriana. ca şi reglarea şi monitorizarea funcţionării acesteia sunt denumite de metacogniţie (Băban.vizează înţelegerea sunt nerelevante. 2000). în mod individual sau de grup. în care elevii devin pe rând un fel de metacogniţie externă pentru celălalt membru al grupului.1. DEPRINDERI EFICIENTE DE STUDIU Literatura dedicată domeniului consemnează ca modalităţi eficiente de studiu: • Gândirea critică • Monitorizarea comprehensiunii textului • Controlul învăţării • Managementul timpului de studiu 3. • Monitorizarea nivelului actual de cunoaştere. referitoare la o problemă. În literatura de specialitate sunt precizate următoarele strategii metacognitive: • A cunoaşte resursele cognitive proprii şi sarcinile la care pot face faţă. Aceste cunoştinţe şi strategii pot fi deosebit de utile în procesul de învăţare. Pentru o înţelegere de lungă durată este nevoie de strategii de comprehensiune şi monitorizare a înţelegerii. adresând întrebări legate de text. • Alegerea raţională a unei soluţii optime din multe posibile. solicitând clarificarea unor idei. interpreta şi evalua în mod eficient informaţia conţinută într-un material. • Planificarea modalităţii de abordare a unei sarcini. sumarizarea sau predicţia asupra conţinutului care va urma. „Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea de cunoştinţe. • Dezbaterea ideilor şi soluţiilor propuse de către fiecare persoană. de a obţine . Ele pot avea şi un efect inhibitor în cazul în care focalizarea este doar pe capacităţile proprii şi nu pe strategiile utilizate. În absenţa unui control metacognitiv pot să apară mai frecvent iluzii de cunoaştere a unei teme şi astfel să se aloce mai puţin timp pentru asimilare decât este necesar. 2001). Metoda cea mai eficientă de formare a unei strategii este ceea de învăţare prin cooperare. 2. Gândirea critică este o trăsătură distinctivă a personalităţii umane.3. VI. personale.4. cotinuă cu formarea unor credinţe şi convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate şi eficiente” (Dumitru. Cunoştinţele şi strategii metacogitive Cunoştinţele şi factorii care afectează activitatea cognitivă.

informaţiile ce provin din monitorizarea învăţării determină luarea de decizii cu privire la timpul de studiu şi la strategiile utilizate.Dezvoltarea gândirii critice presupune respectarea unor condiţii: • Crearea unor situaţii de învăţare pentru exersarea procesului gândirii critice. • Încurajarea exprimării ideilor fără teama de a fi ridicularizat. Managementul timpului de studiu este deprinderea de utilizare eficientă a momentelor de învăţare. un model „acceptor” al învăţării ce are un rol reglator asupra acesteia.3.  Modalităţile de realizare a acestor obiective. Ea presupune: • Alegerea momentelor propice pentru studiu se face în acord cu perioadele de eficienţă maximă ce variază de la o persoană la alta. • Implicarea activă a indivizilor în realizarea unei învăţări prin colaborare şi cooperare. a independenţei în gândire. cu cât mai puţini distractori. Aceste cunoştinţe generează standarde personale de performanţă. Cercetările în domeniu au arătat eficienţa strategiilor de monitorizare „cu voce tare”: formulare de întrebări. • Utilizarea eficientă a timpului acordat presupune :  Evitarea planificării unor sesiuni de studiu de tip maraton. • Încurajarea capacităţii de reflectare.  Stabilirea unui program raţional de studiu. sumarizarea textului. predicţa în text. A nu gândi critic înseamnă a nu pune întrebări legate de informaţiile şi ideile prezentate. 3.  Gradele de libertate pe care le acceptă. adică măsura în care poate fi modificat. de capacitatea proprie de învăţare şi de cerinţele diverselor sarcini. Relaţia dintre monitorizare şi control este o relaţie directă. Un plan de studiu cuprinde:  Obiectivul lunar. 3. • Încrederea în capacitatea fiecăruia de a gândi critic.  Alegerea unui loc propice de învăţare. Acesta se manifestă prin: • Stabilirea independentă a scopurilor şi obiectivelor personale în învăţare. • Acceptarea diversităţii opiniilor şi ideilor. Monitorizarea comprehensiuniii textului se referă la deprinderea de verificare sistematică a gradului de înţelegere al textului.4. • Planificarea timpului de studiu. săptămânal şi zilnic. clarificarea ideilor care pun probleme de înţelegere. • Aprecierea pozitivă a gândirii critice. O persoană care nu gândeşte critic este dipusă să accepte sau să rejecteze informaţiile/ideile primite fară o analiză prealabilă. 3. măsurabile şi realiste pentru a se constitui în factori motivaţionali. Scopul final al achiziţionării şi utilizării acestor deprinderi de lucru îl reprezintă dobândirea auto-controlului propriei învăţări. • Evitarea amânării sarcinilor de lucru prin stabilirea de planuri de studiu şi respectarea acestora.  Monitorizarea modului de utilizare a timpului.  Termenele stabilite pentru diverse proiecte. Controlul învăţării se formează pe măsura acumulării de informaţii legate de modul cum se realizează învăţarea . 63 . acestea trebuie să fie specifice. Gândirea critică este o componentă importantă a rezolvării situaţiilor curente.2.

• Utilizarea formală şi informală a recompenselor (recompensarea competenţei are un puternic rol motivaţional pe termen lung). Factorii contextuali influenţează orientarea unei persoane. scopul învăţării este de dezvoltare a competenţelor prin căutarea de sarcini atractive . încercându-se obţinerea de apercieri pozitive şi evitarea celor negative la adesa abilităţillor. Controlul procesului de învăţare. • Teoriile proprii despre inteligenţă Inteligenţa poate fi percepută ca fiind o entitate fixă şi nemodificabilă sau ca una ce se poate modifica. VI. Convingerile personale ce pot afecta învăţarea sunt: • Expectanţele legate de autoeficacitatea în sarcină. Evaluarea învăţării. fie spre dobândirea unei competenţe într-un domeniu. culturali.4. Factorii sociali şi culturali acţionează la nivelul normelor. Eliminarea sau controlul factorilor perturbatori.1994). sociali şi cei motivaţionali. ineficienţa determină evitarea sarcinilor de învăţare sau o implicare redusă în aceste sarcini. Dintre aceşti factori pot fi amintiţi: • Tipul sarcinilor de învăţare (sarcinile aplicative sunt mai atractive decât cele decontexualizate şi facilitează orientarea spre dobândirea de competenţă). Convingerile şi valorile personale au rol de mediator între factorii contextuali. Diferenţele dintre culturi se regăsesc la nivelul: • Valorii acordate învăţării şcolare. 64 . • Modalitatea de evaluare (orientarea spre competenţă din cadrul evaluărilor formative determină o motivaţie de învăţare superioară faţă de orientarea spre performanţă). Selectarea şi utilizarea strategiilor potrivite de prelucrare şi reactualizare a materialului învăţat. • Tipurilor de interacţiune încurajate de activitatea de învăţare. valorilor şi practicilor de învăţare ce se constituie în zestrea personală a unei persoane (Băban. • Experienţelor de învăţare. MOTIVAŢIA ÎN ÎNVĂŢARE ŞI DEZVOLTARE Motivaţia pentru învăţare este rezultatul unui complex de factori: sociali. • Concepţiilor despre competenţă. Adriana. fie spre obţinerea doar a unei performanţe specifice. • Timpul acordat unei sarcini de învăţare (un timp prea scurt are tendinţa de a demotiva elevii). • Relaţia de autoritate în clasă (autonomia în învăţare determină o motivaţie intrinsecă şi o percepţie pozitivă asupra competenţelor proprii de învăţare). În primul caz. scopul învăţării este performanţa finală . 2001).• • • • • Monitorizarea sistematică a implicării în sarcină. valori personale şi factorii contextuali (Pintrich. În al doilea caz. • Modalitatea de grupare a elevilor. stimulative şi persistenţă în sarcină.

Napoca Butnaru. Bucureş Turcu. (coordonator). . • BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. atunci va exista o puternică motivaţie pentru învăţare). Ed. Editura Polirom. Editura Teora. R. C. Editura Spiru Haret.. Bucureşti Dumitriu. Bucureşti Drapeau. Iaşi Cosmovici. . 2001. 1998. . Învăţare rapidă. A. motivaţia intrinsecă ce îşi are sursa în nevoile şi trebuinţele interne al copilului. F. 2000. 1998. Luminiţa. 2000. Dicţionar de psihologie. Dumitriu. Turcu. Motivaţia este esenţială pentru auto-reglarea învăţării. Psihologie şcolară. Iaşi De Lassus. Bucureşti 65 . 1997. Nu motivele externe trebuie să conducă la întărirea activităţii de învăţare ci mobilurile interioare. 1999. Consiliere şi orientare şcolară. 2000.. Fundamentele psihologiei şcolare . Psihologia procesului de învăţământ. Analiza tranzacţională. Univers Enciclopedic. Teora.. Editura Teora. Gh. EDP. Bucureşti Sillamy. N. C. • Locusul de control pentru învăţare (dacă locul de control este intern. D. Comunicare şi învăţare. 1999. Adriana. Bucureşti Dumitriu.. Andrei. (coord. Bucureşti Linksman. Cluj. Iacob. All . • Valoarea acordată sarcinii de învăţare (cu cât învăţarea este mai strâns legat de scop cu atât creşte nivelul de implicare în sarcină).) . Învaţă cum să înveţi repede..Tipul atribuirilor pe care le fac elevii (atribuirea eşecului unor caracteristici proprii şi stabile demotivează persoana pentru activităţile de studiu percepute ca generatoare de eşec). Gheorghe. EDP.Tehnici de învăţare accelerată. Consilierea educaţională .

senzorială. recuperării. consilierea carierei presupune: 66 . adaptării şi integrării sociale a persoanelor care prezintă o serie de deficienţe de natură intelectuală.3. psihică.4 Comportamentul perturbator şi delincvent VII.2. În acest caz. CONSILIEREA ELEVILOR CU NEVOI SPECIALE VII. fizică.1.  Asistenţa pedagogică: • Evidenţierea problemelor specifice în educarea. Modalităţi de intervenţie VII. astfel încât fiecare subiect supus educaţiei şi instruirii să asimileze un minimum de cunoştinţe şi deprinderi practice necesare integrării sociale. • Asigurarea unui cadru de securitate afectivă în vederea menţinerii echilibrului psihic şi dezvoltării armonioase a personalităţii.3. comportamentală sau de limbaj. Componentele fundamentale ale consilierii acestei categorii speciale de copii sunt:  Asistenţa psihologică: • Cunoaşterea particualarităţilor specifice dezvoltării psihice a persoanei şi a tuturor componentelor de personalitate.4. instruirii. educării.2.4.3. instruirea şi profesionalizarea persoanelor cu diferite tipuri de deficienţe.3 Sfera tulburărilor de comportament VII. diagnosticării.1 Cadru conceptual VII. Cauze ale tuburărilor de comportament VII. CADRU CONCEPTUAL Asistenţa psihopedagogică a persoanelor cu nevoi speciale se constituie într-un ansamblu de măsuri de natură psihologică şi pedagogică în vederea depistării. Orientarea carierei are o notă specifică atunci când se adresează persoanelor cu nevoi speciale. • Asigurarea unui cadru optim de pregătire. • Identificarea modalităţilor de recuperare şi compensare a funcţiilor psihice afectate.VII.1.3.2 Obiectivele consilierii VII. Cauze comportamentului perturbator şi delincvent VII. • Identificarea disfuncţiilor la nivel psihic. profesionalizării. • Sprijinirea cadrelor didactice în elaborarea de trasee curriculare diferenţiate şi personalizate care să vizeze această categorie specială de elevi.1 Criterii de definire VII. Strategii de intervenţie VII.

• Elaborarea unor strategii de intervenţie pentru prevenirea şi/sau ameliorarea consecinţelor diferitelor tipuri de deficienţe sau a unor disfuncţii la nivel familial. a atitudinilor potrivite în aceste situaţii şi cointeresarea lor în intervenţiile recuperatorii programate. • Ostilitate şi refuzul cooperării. Reevaluarea periodică a copilului pentru a constata progresul şi a-l orienta spre alte programe de educaţie şi formare. recuperare. • Elaborarea unui plan de profesionalizare în concordanţă cu cerinţele pieţei forţei de muncă. instrumentare cu mijloacele şi resursele de reacţie adaptative.2. SFERA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT Manifestările comportamentale indezirabile au o cauzalitatea circulară.în plan biologic. efectele constituindu-se în cauze pentru alte comportamente nedorite. comunitar şi social. Şcolarizarea copilului într-o instituţie adecvată stării sale. (Jigău. În literatura de specialitate. 2001) VII. În plan intern pot exista tulburări de tipul: • Anxietate şi frustrare prelungită. Informarea şi formarea membrilor familiei cu privire la natura şi evoluţia stării de handicap. a cauzelor şi consecinţelor acestuia.• • • • • • • • Depistarea timpurie a stării de handicap.3. • Analiza sistemului de depistare . comparativă şi etiologică a diferitelor categorii de persoane cu cerinţe speciale. Evaluarea globală a individului şi înregistrarea tuturor datelor obţinute. • Trăirea unor tensiuni exagerate. • Repulsie faţă de orice activitate. Mihai. Identificarea naturii şi severităţii handicapului. • Identificarea particularităţilor specifice activităţii persoanelor cu cerinţe speciale. Asistenţa psihopedagogică a acestei categorii de persoane este recuperativă şi instrucţional-educativă. educaţional şi al socializării. Instituirea precoce de programe de recuperare. Sprijinirea încadrării profesionale. VII.ţinând cont de restantul funcţional existent. 67 . • Monitorizarea evoluţiei şi a gradului de adaptare-integrare al persoanelor cu cerinţe speciale în câmpul relaţiilor sociale. se precizează că obiective consilierii persoanelor cu nevoi speciale sunt: • Prezentarea analitică. OBIECTIVELE CONSILIERII Consilierea psihopedagogică a persoanelor cu nevoi speciale are ca scop dezvoltarea unui proces de sprijinire. • Autoizolarea şi evitarea stabilirii de relaţii interpersonale. • Instabilitate afectivă şi depresie. descriptivă. orientare . adaptare şi integrare pentru categoriile de persoane aflate în dificultate.

• Comportamentul determină stres semnificativ pentru persoanele de contact. Clements. • Comportament sexual aberant. ce nu sunt exclusivi. indiferent de nivelul intelectual al persoanei. prejudecăţi. de obicei. epilepsie..2. etichetarea. • Teribilism şi infatuare. conduite deviante şi delincvente. Strategii de intervenţie A ajuta copilul în depăşirea dificultăţilor emoţionale şi comportamentale presupune identificarea factorilor specifici ce contribuie la apariţia acestor probleme şi 68 . stereotipuri. • Factori sociali – marginalizări sociale şi familiale. 3. mediul social insecurizant. • Negativism şi apatie. cu carenţe de afectivitate ce determină trăsături caracteriale egocentriste. • Minciună şi spirit de contrazicere. anumite caracteristici temperamentale cum ar fi intensitatea înaltă a răspunsului emoţional şi adaptabilitatea redusă la situaţii noi. anxietate. relaţii interpersonale tensionate. ca apoi să se atenueze. stima de sine scăzută. „experimentarea”eşecului. dificultăţi audiovizuale. handicapuri comportamentale de forme şi intensităţi diferite manifestate în exterior prin : • Reacţii afective instabile. E.. J. • Agitaţie motorie şi mişcări dezorganizate. Frecvenţa tulburărilor de comportament înregistează un maxim în jurul vârstei de 16 ani. Tulburările de comportament se asociază.Toate acestea determină. 1994): • Factori biologici – disfuncţii organice cerebrale. care explică tulburările comportamentale. ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii acestora la un nivel inacceptabil. atunci creşte probabilitatea dezvoltării rapide a unor tulburări de comportament. Dacă aceşti factori acţionează împreună. 3. • Comportamentul este indezirabil social şi şcolar. etc: • Factori cognitivi – abilităţi slabe de comunicare şi interrelaţionare. de subestimare/supraestimare a e-ului şi o slabă integrare în activitatea grupului. Cauze ale tulburărilor de comportament Există un complex de factori. accentul exagerat pe competiţie. atitudini discriminatorii. strategii defectuoase/inabilitate în rezolvarea unor probleme. etc. în plan extern. 3.1. Fiecare dintre factorii enunţaţi poate afecta adaptarea emoţională şi comportamentul corepunzător ei. • Furt şi vagabondaj. Criterii de definire Tulburările de comportament pot fi definite pe baza următoarelor criterii: • Comportamentul însuşi sau severitatea sa sunt inadecvate în raport cu vârsta şi nivelul de dezvoltare al persoanei. 3. • Comportamentul este periculos atât pentru persoana generatoare cât şi pentru cei din jur. • Comportamentul reprezintă o deficienţă suplimentară semnificativă pentru persoană prin interferarea şi afectarea gravă a învăţării de noi deprinderi sau prin excluderea persoanei de la importante oportunităţi de învăţare. • Factori emoţionali – imagine de sine negativă. Printre aceşti factori se regăsesc (Zarkowska.

de a le oferi o mare autonomie în mediul lor de viaţă. • Abordarea educaţională subliniază importanţa dezvoltării a deprinderilor precum şi a experienţei personale. În practica intervenţiei se pot distinge: • Abordarea biologică ce se centrează pe intervenţia farmacologică în a reduce. îl va întări în mod eficient. dar şi nevoia persoanelor cu dificultăţi de a fi tratate cu respect şi demnitate. stimulându-se pe de o parte sensibilitatea copilului şi receptivitatea sa faţă de trăirile celorlalţi. reducerea ostilităţii faţă de cei din jur. abilitarea cu proceduri de dezvoltare a capacităţii de comunicare şi interrelaţionare. Atunci când subiectul ajunge la un răspun neadaptativ. Ea porneşte de la constatarea că stimuli pozitivi (recompensele) întăresc comportamentul. Acordarea unei recompense mici imediat după comportamentul dezirabil. Cauzalitatea multiplă a tulburărilor de comportament presupune proiectarea de abordări şi acţiuni diverse în demersul de rezolvare al acestora.H. anxietatea sau a reprima comportamentul agresiv. în timp ce stimuli negativi (sancţiunile) îl reduc sau îl anihilează. • Abordarea psihologică vizează diminuarea/eludarea stărilor psihice conflictuale. utilizarea unei recompense/pedepse consistente. comportamentul va dispare sau se va produce ocazional. • Abordarea socială accentuează importanţa unui mediu de viaţă natural. iar pe de altă parte să se dezvolte motivaţii complexe pentru activitate. 69 . dar îndepărtată în timp.Beech a aplicat teoriile moderne ale învăţării la terapia manifestărilor nevrotice şi a determinat trei procedee importante de intervenţie: • Condiţionarea aversivă Condiţionarea aversivă are unele puncte comune cu pedeapsa.înţelegerea modului de acţiune al acestora. • Provocarea unor sentimente negative Subiectul va învăţa să asocieze situaţiile de tip anxios cu trăirile plăcute care. R. • Practica negativă Procedeul constă din faptul că manifestările comportamentale neadaptative pot fi inhibate sau chiar anihilate prin determinarea subiectul să le producă până la epuizare. După o perioadă de timp. i se aplică un stimul nociv în vederea oferirii de către subiect a unui comportament dezirabil şi a evitării pedepsei. a sentimentelor de inferioritate şi a sensibilităţii exagerate dar şi consolidarea trăsăturilor pozitive de personalitate. • Dezvoltarea compotenţei intelectual-cognitive presupune organizarea proceselor intelectului şi a achiziţiilor complexe. de pildă. Una din modalităţile fundamentale de intervenţie în cazul persoanelor cu nevoi speciale este terapia comportamentală. de calitate. este mai puţin eficientă. • Reconsiderarea componentei sociale presupune implicarea copilului în viaţa şcolii şi a clasei. etc. cu timpul. instrumentarea copiilor cu tehnici de rezolvare a conflictelor. În proiectarea asistenţei copiilor cu tulburări de comportament trebuie parcurşi următorii paşi: • Crearea unui confort psihic în care să se acorde importanţă componentei afectivmotivaţionale. devin dominante şi care vor modifica atitudinea şi răspunsul subiectului la diverşi stimuli.

De pildă. asistăm la o limitare şi ineficienţă a modalităţilor de intervenţie din partea educaţionalului asupra aspectului motivaţional al învăţării. . ceea ce le provoacă un mimetism exagerat în 70 .  Nevoia de recunoaştere socială Omul este o fiinţă socială iar nevoia individului de recunoaştere personală este o nevoie fundamentală. În acest caz profesorul se confruntă cu următoarele probleme: -valorizarea pozitivă şi eficientă a activităţii şcolare. Unii elevi încearcă autoritatea profesorului din nevoia de întăriri periodice care să le ateste ascendenţa pe care o deţin printre cei de aceiaşi vârstă. • statuarea unui climat pozitiv. Autoritatea profesorului are de suferit dacă provocarea nu este acceptată. adolescenţii îşi dezvoltă şi testează conceptul de sine prin afilierea la un grup social. empatic. COMPORTAMENTUL PERTURBATOR ŞI DELINCVENT 4. 1979 descrie următoarele cauze ale comportamentului perturbator:  Antipatie în raport cu şcoala Şcoala a devenit o instituţie lipsită de relevanţă pentru unii elevi. Saunders în Class Control and Behavior Problems: a Guide for Teachers. nu este dependentă de munca profesorului rămâne posibilitatea motivării elevilor prin intermediul unor factori specifici.evitarea conflictelor de interese cu elevii. exprimată în termenii reuşitei în viaţă. Kenneth Moore consideră că factorii proprii instituţiei ce pot motiva elevii sunt : • expectanţele maxime în raport cu elevii. • prezentarea modelului propriu de comportament. • informarea elevilor asupra scopurilor propuse. • elaborarea de trasee curriculare de interes. • utilizarea eficientă a sistemului de întărire a comportamentului prin recompensă şi pedeapsă.  Izolare socială Elevii mai labili psihic simt nevoia acută a unei acceptări de către colegii lor. diferenţiate şi personalizate. • reducerea anxietăţii elevilor. Dacă relevanţa activităţii şcolare. • asigurarea stării de sănătate fizică.4. • cultivarea încrederii în sine a elevilor.VII. Din păcate. psihică şi spirituală a elevilor.1 Cauzele comportamentului perturbator şi delincvent M. Această nevoie este dublată de multe ori de caracteristicile psihologice ale vârstei. • formarea şi dezvoltarea capacităţilor empatice ale elevilor. fenomenul extinzâdu-se la nivelul întregii clase. • stimularea competiţiei în relaţie directă cu cooperarea. Ei sunt marginalizaţi pentru că se integrează greu.

Feldhusen. Sistemul actual este cel ce funcţionează de fapt şi care se instituie.  Transferul afectiv Pe lângă transferul de comportamente. • Dezinteres pentru şcoală în general. Întotdeauna va funcţiona un sistem de reguli formal şi unul actual/informal. prin „presiunile” pe care elevii le fac asupra adulţilor pentru a vedea în ce măsură aceştia renunţă la regulile formale. astfel. • Părinţii manifestă indiferenţă. preferă să creadă că influenţa hotărâtoare asupra propriilor copii o au colegii/prietenii. 71 . (1982). Gnagey în Motivating Classroom Control (1981) precizează ca motive ale comportamentului perturbator:  Ignorarea regulilor Instituirea unui sistem de reguli se face în timp. • Presiunea colegilor. J.Thurston şi J. • Relaţiile dintre membrii cuplului sunt relaţii de inegalitate.  Conflictele între sistemele opuse de reguli apar atunci când un elev posedă seturi opuse de reguli. J. • Instabilitatea psihică/ emoţională a elevilor. uneori chiar ostilitate faţă de copii. • Comunicare defectuoasă părinţi-copii. W.  Modul de manifestare a profesorului poate crea problme de indisciplină: • Desconsiderarea elevilor. • Dezaprobările părinţilor sunt mai numeroase decât încurajările. Dintre factorii mediului familial care induc comportament perturbator. • Timpul liber al părinţilor este lipsit de semnificaţii pozitive. elevii pot opera şi transferuri afective. • Membrii familiei sunt angrenaţi în medii socio-culturale şi profesionale diferite.  Anxietatea poate genera comportamente inadecvate ca formă de apărare împotriva unor elemente din mediu percepute ca ostile. Într-un studiu al lui R. Classroom Distruption in English Comprenhensive Schools. • Lipsa de interes pentru o anumită disciplină de studiu.Dierenfield. antipatia faţă de tatăl său se poate transfera şi asupra şcolii.Transferul afectiv cu efecte negative de comportament se produce când în viaţa copilului apar probleme în familie: separarea/divorţul părinţilor. de multe ori. • Evaluarea elevilor în termeni constant negativi şi depreciativi. etc. principalele cauze ale comportamentului perturbator al elevilor sunt: • Mediul familial dezechilibrat.Benning amintesc: • Regulile familiei sunt prea stricte/prea lejere/lipsite de coerenţă. Comportament impulsiv Comportamentul impulsiv este caracteristic persoanelor ce par incapabile să anticipe consecinţele actelor lor.raport cu comportamentul grupului. Ciocnirea dintre aceste seturi de reguli poate genera comportamente deviante. • Pentru a-şi masca dezinteresul părinţii. • Ignorarea dispreţuitoare a elevilor. Impulsivii pot reprezenta o problemă datorită incapacităţii lor de a–şi reprima comportamentele indezirabile. În dorinţa lor de acceptare ei vor exagera provocând dificultăţi celor din jur.

cauzalitatea comportamentului delincvent. El este un protest afectiv împotriva situaţiei în care se găseşte copilul. sociologici. psihologici. • Consecvenţa măsurilor stricte de respectare a disciplinei. Delincvenţa este datorată eşecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime. Studiile efectuate au evidenţiat particularităţile comportamentului delincvent:  Incapacitate de autocontrol. • Agresivitatea.  Instabilitate emotiv.  Există teorii care supralicitează rolul cauzelor individuale. • Crize de identitate. • Lipsa de apreciere pentru propria persoană. Comportamentul delincvent se defineşte ca ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. • Incapacitatea de adaptare la mediu. • Trăsături pshice specifice adolescenţei. considerând că manifestările deviante sunt rezultatul elementelor de ordin psihic. • Personalitatea adultului trebuie să fie pozitivă. psihologice.. se recomandă: • Stabilirea şi menţinerea de standarde comportmentale coerente. • Eşecul asimilării normelor de conduită.  Comportamentul delincvent este o consecinţă a conflictelor normative între persoane şi obstrucţiile organizaţionale de a avea accces la status şi putere. • Lipsa unei autonomii afective. Există numeroase teze ce încearcă să explice. • Interiorizarea etichetării. etc. Cauzele interne ale comportamentului delincvent sunt: • Anxietate. • Instabilitate emoţională. • Aplicarea consecventă a standardelor de comportament. Pentru contracararea acestor cauze ale comportamentului perturbator. Comportamentul delincvent nu poate fi explicat în funcţie de un singur factor. • Revolta împotriva autorităţii adultului. • Nevroze.comportamentală. etc. • „Tratarea” cauzelor comportamentelor inadecvate. • Utilizarea drogurilor. aflaţi în interacţiune. • Lipsa de afecţiune pentru profesor. 72 . Cauzalitatea „primară” trebuie căutată în consecinţele negative şi conflictuale generate de perioade de criză şi instabilitate economică. de pe pozitii diferite. • Eşecul de rezolvare al conflictului oedipian din cadrul familiei. individual.• Lipsa abilităţii de a lucra în clasă.  Incapacitatea de a anticipare a consecinţelor.  Agresivitate. • Depresii nervoase. ci el este dependent de un complex de factori .  Delincvenţa poate fi considerată o consecinţă directă a dezorganizării sociale implicată în procesele de schimbare şi dezvoltare.

iniţiat de Rudolf Dreikurs. Subiectul este informat asupra consecinţelor negative ale comportametului său şi este asistat în dezvoltarea unui comportament dezirabil. • Alegerea soluţei adoptate. • Evaluarea soluţiilor. Acelaşi autor precizează că una din modalităţile de rezolvare a conflictelor este negocierea. 73 . Inexistenţa unui sistem de inhibiţii elaborate social. Autoevaluări incorecte. adică al sprijinirii în procesul devenirii lui ca individ responsabil. 4. negocierea) folosite în asistenţa celorlalte categorii de consiliaţi. Cheia corectării comportamentului indezirabil stă în identificarea scopurilor greşite şi în strădania de a-l face pe consiliat să înţeleagă că este vorba despre o problemă de comportament. • stimularea dorinţei de cooperare are ca efect reducerea suspiciunii şi a neîncrederii. • Identificarea modalităţii de implementare a soluţei alese. Impulsivitate.     Nivel minim de empatie. • negocierea şi adoptarea unei perspective comune de abordare a conflictului presupune detaşarea de poziţia iniţială şi disponibilitatea de a privi problema şi din punctul de vedere al celuilalt. constrângerea indivizilor nu poate da decât rezultate precare şi pe termen scurt. Modelul Glasser este o tehnică de prevenire a comportamentului perturbator ce recomandă terapia realităţii ca mijloc de disciplinare a copilului. Terapia realităţii este actul orientării consiliatului către realitate. Majore conflicte axiologice. iar consiliaţii trebuie să ia cunoştinţă de propiul comportament şi să emită judecăţi de valoare în ceea ce îi priveşte.2. percepută acum ca fiind partener de negociere. o mai bună înţelegere a punctului de vedere opus. Modalităţi de intervenţie În consilierea psihopedagogică a comportamentului pertubator şi delincvent se utilizează aproximativ aceleaşi metode şi procedee (de pildă. Emil Stan (1999) consideră că aproape toate conflictele de interese sunt generate de diferenţa dintre sistemele de valori ale agenţilor implicaţi . Responsabilitatea copilului trebuie subliniată continuu. Elementele specifice consilierii acestei categorii de subiecţi sunt: modelul Glasesr şi modelul consecinţelor logice. capabil a-şi satisface interesele în lumea reală. etc. se centrează pe autodisiplinarea copilului. Thomas Gordon recomandă parcurgerea următorilor paşi: • Definirea problemei. Procedura de negociere cuprinde patru paşi : • confruntarea poziţiilor presupune exprimarea deschisă a sentimentelor de către ambele părţi. • definirea conflictului în termenii acceptaţi de ambele părţi se referă la centrarea pe comportamente şi nu pe caracteristicile indivizilor. Modelul consecinţelor logice. o percepere în termeni pozitivi a conflictului şi o acceptare mai rapidă a înţelegerii cu partea adversă. • Generearea de soluţii posibile. În acest proces. sentimentele trebuie orientate către problemele implicate şi nu către persoane.

. Sorin. F. (coordonator). Iaşi Cosmovici. Emil. D. 1999. (coord. 2001. Luminiţa. E. Teora.• Evaluarea eficacităţii soluţiei adoptate. Fundamentele psihologiei şcolare . .. Polirom . Clements. All . BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. 1990. Mihai. A. . Andrei. 1999.. 2000. Iacob. London 74 . Gherghuţ. Consiliere şi orientare şcolară. Psihopedagogie specială . Editura Spiru Haret. Ed. Chapman & all. Consilierea carierei. Cluj. Editura Polirom. Consilierea educaţională . . Adriana. Dan. Ed. Psihologie şcolară. 1999. Iaşi Rădulescu. Bucureşti Zarkowska. C. Iaşi Jigău. J. Bucureşti Neamţu..Medicală. Turcu. 1998. 2001. Banciu. 1994. Problem Behavior and People With Severe Learning Disabilities.) . Bucureşti Stan. Introducere în sociologia delincvenţei juvenile .Napoca Butnaru. Bucureşti Turcu. Profesorul între autoritate şi putere . A. Editura Sigma.

75 . senzorio-motrică. Gagné considera că dotare supramedie ar “corespunde nivelului de potenţial aptitudinal dezvoltat nesistematic şi legat de cel puţin un domeniu de expresie umană (intelectuală.3. SCOPURILE CONSILIERII Conceptul de dotare aptitudinală înaltă (talent. Specificul consilierii copiilor supradotaţi VIII.1.) care plasează respectivii subiecţi printre primii 15-20% din semenii de vârstă”. CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITAŢI ÎNALTE VIII. performanţe superioare. socio-afectivă. Strategii de management privind desfăşurarea activităţii de consiliere VIII. etc. (Ministry of Education Ontario. în vederea “realizării contribuţiei lor faţă de sine şi faţă de societate”. 1971 al Comisiei de Educaţie a Congresului SUA care precizează: copiii capabili de performanţă înaltă sunt cei care au realizări şi/sau aptitudini potenţiale în oricare dintre următoarele domenii.1. 1984 Special Education Information Handbook. supradotare) a reprezentat. înalt abilitare. Alţii autori consideră că supradotarea reprezintă un grad superior mediei convenţionale de dezvoltatare a aptitudinilor generale/specifice. Autorul menţionează că această categorie de aptitudini este “natural㔺i că poate fi identificată la toate fiinţele umane.4. Modele de consiliere VIII. potenţial înalt.VIII. izolate sau în combinaţie: • Capacitate intelectuală înaltă Aptitudini academice specifice • Gândire productivă sau creativă • Abilitate în leadership • Talent pentru arte vizuale sau scenice • Aptitudini psihomotrice În acelaşi document se recomandă programe diferenţiate şi/sau servicii suplimentare celor oferite în şcoala de masă.5. creativă. Ariile de stres pentru copiii şi tinerii înalt abilitaţi VIII. Toronto) Un moment important în clarificarea conceptului de dotare supramedie la constituit Raportul Marland. mult timp. unul din cele mai controversate concepte ale domeniilor psihopedagogice.2. Fr. Scopurile consilierii VIII. care necesită experienţe de învăţare diferenţiate prin volum şi profunzime de experienţele obişnuite furnizate de şcoală.

• Dezvoltarea autonomiei.K. a curajului moral. N. Colangelo (1991) consideră că „grupul de consiliere este singura cale eficientă de comunicare între cei talentaţi. Consilierea de grup are un potenţial puternic în tratarea sau tranzacţionarea intereselor interpersonale. • Acordarea unui suport afectiv copiilor cu potanţial înalt. Consilierea supradotaţilor se centrează pe dezvoltarea şi armonizarea personalităţii copilului cu potenţial înalt. precum şi pe modalităţile de punere în valoare a performanţelor acestuia. • Dezvoltarea creativităţii. • Sprijinirea supradotaţilor în înţelegerea şi aprecierea propriei senzitivităţi exacerbate. a compasiunii. în primul rând. • Asistarea părinţilor şi profesorilor pentru înţelegarea situaţiilor speciale care apar datorită gradului sporit de implicare afectivă a acestor copii în activităţile desfăşurate. acordarea unui sprijin şi a unei înţelegeri particulare în plan afectiv dar şi o instrumentare cu metodele şi tehnicile de muncă intelectuală. • Încurajarea simţului puternic al eficacităţii de sine: • Dezvoltarea capacităţii de conştientizare globală a realităţii interne şi externe. Carmen. timpul de abordare al sarcinilor. SPECIFICUL CONSILIERII COPIILOR SUPRADOTAŢI Activitatea de consiliere are ca scop identificarea tuturor aspectelor pozitive ale activităţii copilului ca premise pentru potenţarea virtualelor performanţe (Creţu. 76 . umane.Colangelo (1979) precizează următoarele funcţii ale consilierii psihopedagogice oferită elevilor supramediu dotaţi aptitudinal: • Depăşirea frustrării ce apare frecvent când se planifică. în plan cognitiv. necesare pentru a aborda sarcini de învăţare avansate. deoarece ei îşi împărtăşesc din experienţe şi îşi definesc şi explică percepţiile. apropiate cu aceşti elevi.Consilierea copiilor supradotaţi vizează. • Asistarea elevilor dotaţi în stabilirea unor obiective realiste. L. a integrităţii şi a responsabilităţii. • Determinarea contribuţiei acestor elevi. N. • Formarea unui comportament civic. • Utilizarea tehnicilor centrate pe comportament. 1998).Silvermann (1993) stabileşte ca scopuri ale consilierii copiilor cu potenţial înalt: • Sprijinirea autenticităţii şi a idealurilor.2. • Formarea unui nivel înalt de dezvoltare morală. viitori adulţi. la progresul societăţii. VIII. • Utilizarea de tehnici de consiliere centrate pe client.În astfel de şedinţe de consiliere dotaţii îşi pot explora sentimentele şi pot conştientiza pecepţia celorlalţi despre persoana sa”. • Încurajarea judecăţilor de reflecţie. a altruismului. din exterior. • Construirea unei relaţii de consiliere calde. în special prin limitarea persistenţei acestora pe un singur tip de sarcini. • Sprijinirea acestei categorii de copii cu nevoi speciale educaţionale prin activităţi didactice adecvate.

şi Dettmann. • Capabili de a crea propiul viitor. Carmen. iar fetele spre domeniul social şi investigativ. frustrant pentru copilul care încearcă să facă o alegere. 1985) O altă temă a consilierii elevilor supradotaţi o reprezintă orientarea şcolară. 1998):  Câmpurile mai largi de conştientizare şi de senzitivitate expun supradotaţii la factori potenţiali de stres 77 . Adolescenţii şi tinerii cu abilităţi înalte au interese variate şi puternice iar scopul unei singure cariere li se pare limitat. caută pentru a-şi demonstra că sunt pe deplin angajaţi în viaţă.F.3. • Imposibilitatea stimulării intelectuale sau educaţionale a nevoilor copilului excepţional. Tinerii dotaţi nu se simt întotdeauna liberi să aleagă cariera dorită.Colangelo. Curiozitatea insaturabilă. de foarte multe ori. a stării de fapt. N. „Excesul” de posibilităţi de realizare devine. care „proiectează” pentru aceşti copii o carieră universitară sau de cercetare (Creţu. Inadecvarea părinţilor se manifestă sub două forme: • Imposililitatea acordării suportului emoţional. VIII. • Resimt dorinţa de a relaţiona cu societatea. ARIILE DE STRES PENTRU COPIII CU APTITUDINI ÎNALTE Stresul copiilor supradotaţi este mai intens în comparaţie cu cel al covârstnicilor. L. Renzzulli (1979) şi Perrone (1991) evidenţiază că elevii supradotaţi optează pentru profesiuni realiste sau convenţionale: băieţii se orientează către profesii din domeniul investigativ sau întreprinzător. deoarece ei percep expectanţele sociale ca pe o constângere. 1998).De foarte multe ori şi părinţii manifestă anxietate cînd se referă la dezvoltarea iminentă a propriilor copii. 1991) Factorii psihologici: • Stereotipurile legate de rolul de sex sunt mai putin importante pentru identitatea de sine a elevilor supradotaţi în comparaţie cu ceilalţi elevi. Specialiştii în domeniul consilierii carierei copiilor capabili de performanţe superioare precizează trei categorii de factori ce determină alegerile vocaţionale: factori psihologici. supradotaţii se confruntă cu expectanţe stereotipe ale familei şi şcolii. • Exercită o singură profesie în viaţă. • Îşi implică puternic propriul Ego. • O permanentă competiţie cu sine şi cu ceilalţi. factori psihocreativi şi factori sociali. • Crează. (Colangelo. revendicările permanente ale acestor copii îi fac incomozi. De asemenea. • Percep lumea dintr-o multitudine de perspective. suprasolicitanţi competenţelor înalte care îi diferenţiază de ceilalţi sau chiar enervanţi pentru adulţii mai puţin receptivi sau cultivaţi. Carmen. • Au o trebuinţă puternică de a atinge perfecţiunea (mastery). Principalele cauze ale stresului sunt (Creţu. D. Factorii sociali: • Au o mare conştiinţă a viitorului.K. Factorii psihocreativi: • Constantă testare a limitelor proprii şi ale mediului. tacită sau explicită (Silvermann. • Au un puternic simţ al responsabilităţii sociale.). (N.

de a limita libertatea de expresie creativă. de impunere prin invocarea conformismului normativ. 1998): ♦ Dizarmoniile dezvoltării psihice . În literatura de specialitate se recomandă câteva metode anti-stres (Curran. izolarea îndelungată. ceea ce îi face mult mai vulnerabili şi. mai dependenţi de semenii lor. • Distribuirea responsabilităţilor şi către copil. neacomodarea.1983): • Îmbunătăţirea atmosferei în familie prin întâlniri special programate în acest scop.Creţu. Specialiştii au identificat două tipuri clasice de inhibiţie: • Pierderea temporară a capacităţilor intelectuale performante.Copiii cu potenţial înalt caută oportunităţile de manifestare a capacităţilor. Ele sunt determinate de reacţiile de ostilitate din partea colegilor care au ca resort neînţelegerea. Contrastul dintre aşteptările copilului şi răspunsurile primite este stresant şi detemină atitudini intense din partea copilului. Problemele identificate la nivelul categoriilor de copiilor supradotaţi sunt (C. • Utilizarea de tehnici de relaxare.  Imposibilitatea exercitării unui control/modificare a mediului de viaţă Mediul familial se poate constitui. intoleranţa faţă de ideile. sub control. . 78 . Prin alegerea celei de-a doua variante. viaţa cognitivă şi cea emoţională a acestor copii sunt aritmice. au tendinţa de a organiza şi controla mediul . intelectuală şi dezvoltarea emoţională.nesincronizarea dezvoltării intelectuale cu cea psihimotrică.desincronia reprezentă un decalaj între dezvoltarea cognitivă. reacţiile profesorilor sunt de a constrânge. a unor situaţii stresante. interesele şi preferinţele diferite ale acestor copii.  Căutarea intensă a identităţii. Adaptarea la mediu ostil nu se rezolvă întotdeauna printr-o modalitate superioară care să-i asigure în acelaşi timp acceptarea de către grup şi evoluţia status-ului sociometric. ♦ Dificultăţile de socializare Solitudinea. tipică pentru precocitate Sentimentul de a fi diferit determină frica de a nu fi izolat dar şi expectanţe nerealiste faţă de propriile rezultate sau faţă de imaginea altora despre sine. pentru a mări şi/sau imunitatea la stres. ♦ Inhibiţia intelectuală Fenomenul este specific doar grupurilor de copii cu un QI ridicat.De foarte multe ori adaptarea se realizează la nivele inferioare de suportare a convieţuirii prin camunflarea şi inhibarea competenţelor înalte care îi diferenţiază de ceilalţi. contrar aşteptărilor. Complexitatea gândirii îi izolează de colegi şi le atrage persecuţii sub diferite forme. cu posibilitatea recuperării. Ei trebuie să alegă între suferinţa singurătăţii şi suferinţa neutralizării cauzei solitudinii. refuzul de a mai frecventa şcoala sunt de cele mai multe ori constante ale copiilor dotaţi. într-un cadru stresant de manifestare pentru copiii supradotaţi. De cele mai multe ori. Aceste reacţii se constituie în factori de stres pentru copilul sau adolescentul supradotat. ei evită decompensarea psihotică şi suicidul. • Experimentarea. de a tinde spre perfecţionism. • Antrenarea tuturor membrilor familiei în rezolvarea unei probleme. la un moment dat.

Dacă prima strategie de apărare ( intelectualizare rece şi distantă ) nu este eficientă. copilului care are rol de protejat. • Dezvoltarea naturală se bazează pe acordul dintre părinţi şi şcoală cu privire la rolul pasiv pe care trebuie să îl joace şcoala. De cele mai multe ori. de abandon. În acest caz. Accentuarea acestor comportamente poate fi semnul organizării personaliăţii de tip psihotic sau dizarmonic. pe o perioadă de 8-12 săptămâni. Calităţile intelectuale înalte. paralizează şi cu timpul se pierd. aceasta oferind suficiente oportunităţi de dezvoltare. W. situaţie ce se reflectă în atitudinile copiilor faţă de şcoală. renunţarea la comunicare cu şcoala. Cele patru interacţiuni pot fi cauzele unui acord sau dezacord între părinţi şi şcoală. se simt în permanenţă persecutaţi. În acest caz copiii tind să exercite un control strict asupra mediului. şcoli private. etc). • Conflictul este interacţiunea bazată pe atitudini antagonice cu privire la rolul şcolii între părinţi (activi) şi şcoală (pasivă). tendinţa este de împărtăşire a informaţiilor desprre copil şi de cooperare între şcoală şi familie. de obicei. din experienţa personală. „părinţii activi” au o atitudine critică faţă de şcoală ceea ce conduce la: respingerea de către copil a evaluărilor şi cerinţelor şcolii. 79 . • Cooperarea se manifestă prin atitudinea de acceptare a părinţilor şi a şcolii a faptului că ambele trebuie să fie active în educaţia copiilor cu potenţial înalt. Această strategie are patru faze: • Identificarea. metoda radicală: refuzul utilizării potenţialului intelectual. Gray şi M. Părinţii consideră că este nevoie de programe speciale pentru satisfacerea nevoilor şi dezvoltarea abilităţilor copiilor talentaţi. Gray propun un model de strategie în care părinţii sunt mentori ai propriilor copii.A. • Interferenţa se bazează pe conflictul între şcoală. conflictul. VIII. au frecvente stări depresive. de către părinte. interferenţa şi dezvoltarea naturală. MODELE DE CONSILIERE În soluţionarea problemelor copiilor supradotaţi foarte importantă este relaţia părinţi-şcoală. ca orice potenţial neutilizat. copiii excepţionali avansează.• Pierderea definitivă a potenţialului intelectual sau cel puţin a aptitudinilor intelectuale înalte. • Copiii a căror abilităţi înalte reprezintă o reacţie de apărare împotriva angoaselor arhaice de neantizare.4.M. faţă de învăţare şi în aspiraţiile lor vocaţionale. Colangelo şi Dettmann (1982) au elaborat un model de consiliere ce conceptualizează patru tipuri de interacţiuni părinţi-şcoală: cooperarea. asumarea de către părinţi unor programe în afara şcolii (mentori. şi părinţii ce consideră că programele speciale nu sunt necesare şi eficiente. a ceea ce ar dori să împărtăşească. ♦ Dificultăţi de structurare a personalitătii Cercetătorii au stabilit două categorii de copii care au astfel de probleme: • Cei pentru care dotarea înaltă nu ar fi decât o consecinţă aleatoare a genelor parentale şi care nu provoacă dificultăţi de integrare a personalităţii. ce doreşte să furnizeze activităţi speciale pentru cei talentaţi.

facilităţi ale activităţii manageriale şi pevederi pentru resursele suport. cât şi a protejatului. Prin crearea de cabinete de consiliere specializată.Badwin desprinde următoarele elemente de comportament ale profesorului în relaţie cu elevii talentaţi în scopul prevenirii apariţiei problemelor specifice: • Întreţinerea unei relaţii pozitive şi apropiate cu elevii înalt abilitaţi pentru sprijinirea procesului de învăţare. • Oferirea unui model de comportament uman exemplar. copiii şi tinerii talentaţi dar şi familiile acestora ar putea beneficia de asistenţă. Organizare se referă la punerea în acţiune a planului şi implică combinarea activităţilor cu resursele disponobile. • Împlinirea planului. 1988). 80 . necesare în predarea cu succes la aceşti elevi. VIII. • Crearea. părinţilor şi colegilor copiilor cu potenţial înalt. emoţionale şi sociale. În asistenţa psihopedagogică a copiilor supradotaţii. • Stabilirea unui calendar de desfăşurare a activităţilor. monitorizarea şi analiza evaluării. • Raportarea. • Compararea. consilierul trebuie să respecte umătoarele etape: planificarea. superioare calitativ şi cantitativ. rolurile şi funcţiile consilierului sunt: • Evaluarea capacităţilor şi a altor caracteristici psihocomportamentale ale copilului supradotat. organizarea şi controlul (Kotter. STRATEGII DE MANAGEMENT A CONSILIERII Managmentul unui cabinet de consiliere se referă la acele activităţi ce facilitează funcţiile echipei de conducere. prezentarea şi terminarea produsului. • Furnizarea de contexte educaţionale potrivite intereselor de studiu independent. • Asistarea profesorilor. de suport în vederea dezvoltării cognitive. Acesta includ activităţi administrative: înregistrarea şi raportarea. planificarea şi controlul bugetului. • Interacţiuni verbale. • Orientarea vocaţională a acestei categorii speciale de elevi.5.Y. • Identificarea şi implicarea agenţiilor şi comunităţilor locale în sprijinirea elevilor talentaţi. • Orientarea către un obiectiv final care să vizeze în principal productivitatea creativităţii elevilor. În elaborarea unui plan de management. Controlul implică asigurarea că planul şi organizarea au atins scopurile propuse : • Monitorizarea. bugetul. • Estimarea resurselor necesare pentru fiecare sarcină concretă. Planificarea presupune identificarea activităţilor şi include: • Fixarea obiectivelor: • Detalierea sarcinilor de lucru. • Proiectarea. A.• Acceptarea unui plan de proiect atât din partea mentorului.

1996. Ştiinţă şi Tehnică. Cucoş.Curriculum diferenţiat şi personalizat . intermediare şi de durată. .• Corectarea. Ed. Carmen. A. Ed. Luminiţa. Comunicare şi învăţare . Ana . • Trebuie să ofere o bază pentru angajarea resurselor. Cluj-Napoca Cornelius. Bucureşti Cosmovici. 1998 . 1998. Shoshana. Iaşi Grant. C. Bucuresti Stoica Constantin. Bucureşti Neculau. Bucureşti Dumitriu. Iaşi 81 . Cum să te porţi cu oamenii dificili. Psihopedagogia supradotaţilor. • Trebuie să ofere o prioritate maximă comunicării . Valerie. Carmen. W. Helena. 1999. 2001. Psihosociologia rezolvării conflictelor . BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Băban. Image. Polirom. Adrian. Rezolvarea conflictelor. Iaşi Creţu. Faire. să indice obiectivele imediate. Teora. 1998.Polirom. Psihologie şcolară. 2000. Ştiinţa rezolvării conflictelor . Iaşi Sutherland. Consilierea educaţională . • Trebuie să fe flexibil. Polirom. . 1999. coordonării şi cooperării. Andrei. Psihologia socială a câmpului educaţional în Psihopedagogie coord. Gheorghe. Ed. Polirom. Un plan de acţiune eficient va avea următoarele caracteristici: • Planificarea programului trebuie să fie dezvoltată. Iaşi Creţu. 1998. Ed. • Trebuie să aibă o dezvoltare logică şi modele secvenţiale. 1998. EDP. Editura Polirom. Iacob.

• Învăţarea procesului de luare a deciziilor în alegerea şi dezvoltarea carierei. de natură educativă-pentru că “educaţia şi orientarea sunt două funcţii ale şcolii. Ea constă.dar nu cantonat doar în această arie. • Înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale societăţii şi a acelor factori care contribuie la schimbarea permanentă a acesteia. Factorii semificativi în alegerea carierei IX.2. Teorii şi modele ale consilierii şi orientării carierei IX. • Înţelegerea necesităţii informaţiilor şi a abilităţilor în obţinerea succesului şi a satisfacţiei personale în activităţile de muncă. • Conştientizarea rolului pe care îl poate juca timpul liber în viaţa personală.1. incluzând aici şi atitudinea faţă de muncă. Savickas (1999) precizează că activităţile de orientare trebuie să vizeze educarea tinerilor pentru independenţă şi flexibilitate în cinci domenii de competenţă: • Cunoştinţe despre sine.1. dar distincte ” (Raffestin. dar şi în activităţile desfăşurate în timpul liber. • Informaţii ocupaţionale.A.U. (1982). în mod esenţial.5.4. • Înţelegerea necesităţii existenţei unui complex de factori cu rol activ în planificarea carierei. 1967).IX.3. Orientarea şi consilierea şcolară şi profesională este un demers. Decizia de carieră IX. 82 . complementare.care include cunoaşterea propriei personalităţi şi raportarea acesteia la personalităţile altora. Principii şi obiectiv ale orientării carierei IX. CONSILIEREA ŞI ORIENTAREA CARIEREI IX. PRINCIPII GENERALE ŞI OBIECTIVELE ORIENTĂRII CARIEREI Activităţile de consiliere a carierei urmăresc dezvoltarea personală şi înzestrarea individului cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru realizarea unui management eficient al propriei cariere. din acele activităţi prin care indivizii sunt ajutaţi în asimilarea şi integrarea cunştinţelor. conform dicţionarului de termeni specifici editat de Asociaţia Naţională de Orientare Vocaţională din S. a experienţei în corelaţie cu: • Autoînţelegerea. Metode şi tehnici de consiliere IX.

. Competenţele enunţate permit exercitarea unui control asupra propriei dezvoltări şi asigură flexibilitatea în managementul carierei. În Declaraţia Asociaţiei Internaţionale de Orientare Şcolară şi Profesională adoptată la Stockholm (1995). Leon (1957) consideră ca importante în consilierea carierei următoarele principii: • Educaţia pentru alegerea carierei. • Consilierea vocaţională este în relaţie cu alte demersuri de natură psihologică. motivaţii şi aptitudini ale consiliatului.. • Libertatea deciziei. Ea va încuraja atitudinea activă a clientului prin: • Promovarea principiului „Ajută-te singur”. • Să comunice efectiv cu alţii. realizează o sinteză a principiilor ce ghidează consilierea vocaţională: • Consilierea carierei trebuie să fie un proces educativ. Consilierea vocaţională trebuie centrată pe nevoile clientului. 1965): • Activitatea de orientare a carierei trebuie să fie continuă şi pozitiv direcţionată. • Orientarea nu este o acţiune unilaterală. • Formarea polivalentă. • Promovarea sistemului de autoevaluare. • Urmărirea progreselor înregistrate la nivelul clientului. pedagogică şi psihoterapautică.• Luarea deciziei. să fie o provocare stimulatorie şi o sursă de satisfacţii şi afirmare. S. Mihai Jigău în lucrarea Consilierea carierei (2001). ce doreşte şi ce opţiuni are consiliatul. • Consilierul trebuie să ofere elevului acele informaţii care să-i dea posibilitatea de a decide liber cariera. regional şi local. • Beneficiarii serviciilor de consiliere vocaţională trebuie să fie informaţi asupra situaţiei socio-economice în plan naţional. • Consilierea trebuie să ofere individului prilejul unei dezvoltări personale. cât şi asupra evoluţiei probabile a pieţei forţei de muncă. • Orientarea profesională trebuie să asigure o concordanţă între ce poate. 83 . dinamic şi continuu. • Consilierea carierei este o continuare a demersurilor de psihologie aplicată. se precizează că acest serviciu are menirea să ajute tinerii: • Să se înţeleagă şi să se evalueze. Procesul de orientare şi consiliere a carierei este guvernat de următoarele principii (Thill. Gall (1966) şi A. cu privire la obiectivele activităţii de consiliere a carierei. • Demarare timpurie a activităţilor de consiliere şi orientare şcolară şi profesională. R. • Informarea deplină a elevului şi familiei cu privire la lumea profesiilor şi piaţa forţei de muncă. • Consilierea trebuie să fie concordantă cu sistemul de interese. Chamboulant. informaţii şi exerciţii de asumare a iniţiativei şi a libertăţii de a decide. • Planificarea. ci un ansamblu de influenţe. • Rezolvarea de probleme. J.

prognostică. Opţiunile unui individ sunt influenţate de imaginea de sine a acestuia şi de informaţiile pe care le are despre lumea profesiilor. sociologică sau pedagogică descriptivă. Super porneşte de la faptul că alegerea unui individ nu este doar un moment al deciziei ci un proces şi o succesiune de alegeri şi decizii intermediare făcute treptat pe parcursul vieţii şi aflate în legătură cu etapele de creştere. ♦ Oscilaţia dintre stilul raţional şi cel intuitiv (afectiv) în alegerea carierei. teorie avându-şi originea în principiile psihologiei dezvoltării (alegerea carierei este un comportament profesional caracteristic unui stadiu al existenţei umane). • Mecanismele dinamicii carierei.trăsături de personalitate ♦ indivizii au anumite caracteristici şi configuraţii psihologice personale care îi fac compatibili cu anumite ocupaţii. ♦ Dominanţa psihologică. ♦ Importanţa succesului sau eşecului profesional asupra carierei. teoriile orientării carierei vizează: • Factorii ce influenţează alegerea şcolară şi profesională. • Structura personalităţii clientului. în explicare fenomenului dezvoltării carierei. • Tipurile de relaţii şi comportamente ale consilierilor faţă de clienţii lor.E. IX. normativă. Elementele comune ale nenumăratelor teorii în orientarea carierei sunt: ♦ Importanţa informaţiilor în procesul luării deciziei cu privire la carieră.aptitudini .deprinderi . abilităţilor deprinderilor în situaţii de activitate sau muncă.abilităţi . ♦ Plurideterminarea factorială a maturităţii vocaţionale şi a procesului luării deciziei cu privire la carieră. • Modificarea motivelor alegerilor ca urmare a diferitelor experienţe de viaţă şi a învăţării sociale. În dezvoltarea modelului său teoretic cu privire la alegerea carierei. învăţare şi exersare a aptitudinilor. dezvoltare. Să facă faţă cu succes diferitelor obstacole pentru a-şi câştiga locul în societate şi pe piaţa muncii. D.• • Să elaboreze planuri cu privire la propria carieră şi la formarea adecvată necesară.2. etc. TEORII ŞI MODELE ALE CONSILIERII ŞI ORIENTĂRII CARIEREI În general. Super a enunţat teoria dezvoltării imaginii de sine implicată în comportamente specifice alegerii profesionale. Reperele de bază ale teoriei lui Super sunt: ♦ oamenii sunt diferiţi prin: . 84 .

conturarea imaginii de sine . Stadiul de creştere (de la naştere la 14 ani) caracterizat de: . poate fi stimulat. motivaţie. pe de o parte .aptitudinile intelectuale .  al intereselor (11-12 ani) – în care se conturează aspiraţiile către diferite activităţi. ♦ contactul cu lumea muncii e în relaţie directă cu anumite stadii ale vieţii (creştere. ♦ alegerea carierei. abilităţilor. ♦ dezvoltarea carierei e un proces de învăţare şi adaptare la diferite roluri care trebuie exercitate prin acceptarea unor compromisuri rezonabile. muncă. ♦ imaginea de sine se schimbă (produs al învăţării sociale). formare. orientat. relativ largi. aptitudini.originea socio-culturală şi economică . ca proces fundamental.dominat de jocuri de rol imaginative.caracterizat de alegerea ocupaţiilor.  a încercării. Stadiul de stabilizare (25-44 ani) caracterizat de păstrarea respectivei poziţii/ schimbarea ei Substadii: 85 .  a tranziţiei (18-20 ani).şansele persoanei pe parcursul vieţii ♦ satisfacţiile profesionale sunt dependente de gradul de punere în valoare a aptitudinilor. probării activităţii de muncă.♦ exercitarea unei ocupaţii necesită anumite deprinderi. stabilitatea pe post sunt determinate de: . de cerinţe în planul capacităţilor umane. ♦ cariera e sumă de mediu socio-economic şi cultural de provenienţă.  acceptării acestora ca pe o ocupaţie permanentă. explorare.dezvoltarea şi exersarea abilităţilor şi aptitudinilor Substadii:  ale fanteziilor (4-10 ani) . sprijinit. şi imaginea de sine şi realitate. 2. ♦ alegerea carierei este un proces continuu dependent de modificarea preferinţelor profesionale şi de imaginea de sine. trăsături de personalitate. valorilor şi trăsăturilor de personalitate.  al capacităţilor (13-14 ani) – dominat de nevoia de activitate. Stadiul exploratoriu (15-24 ani) caracterizat de autocunoaştere şi experimentare a rolurilor Substadii:  a tentativelor (15-17 ani).constituirea şi direcţionarea intereselor .marcat de prima experienţă de muncă. ♦ procesul este un compromis între factorii constitutivi ai personalităţii şi societate. pe de altă parte. menţinere. ♦ reuşita profesională este esenţială dezvoltării unei imagini de sine pozitive. intereselor. 3. Procesul dezvoltării carierei parcurge cinci etape: 1. abilităţi.trăsături de personalitate . ♦ profesiile au anumite sisteme specifice. ♦ dinamica intereselor şi capacităţilor profesionale şi imaginea de sine a indivizilor solicită un efort permanent de adaptare. stabilizare. declin). ♦ nivelurile de carieră.

jucarea rolului persoanei cu care se identifică (apropierea de model).etapa de probă (25-30 ani) etapa de stabilizare (31-44 ani) 4. raţional. ei inflenţează la rândul lor. cognitiv. idealist. factorii personali şi de cei situaţionali.preferă dezvoltarea ideilor . imaginativ. În cristalizarea imaginii de sine şi orientarea spre un domeniu profesional se pot identifica câteva etape:  începutul formării concepţiei despre sine (debutează în copilărie). modest.  transferarea imaginii de sine în rolul ocupaţional . încercarea lumii reale (experimentarea rolului ocupaţional ales). • cunoaşterea cerinţelor. consecvent. maturitatea profesională.  autodiferenţierea de ceilalţi (idetificarea punctelor comune cu alţi indivizi).  stadiul exploratoriu (căutarea relizării de sine). original.. variabilă în timp implică o oscilaţie în alegeri.  artistic (A) . practic.analitic. Fenomenul maturităţii profesionale este dependent de (Jigău. independent. expresiv. nonconfrmist  social (S)   86 . emoţional. curios. sincer. John L.  validarea prin muncă a imaginii de sine (integrearea în muncă). • conturarea unui domeniu larg de activităţi dezirabile. econom  investigativ/intelectual (I) .  testarea. modest. Holland considera că modul particular de constituire a sistemului de interese conturează direcţia carierei individului. Stadiul de menţinere (45-64 ani) 5.orientare spre activităţi intelectuale . Stadiul declinului (peste 65 ani) Super considera că tot acest proces este dependent de factorii de rol. responsabilităţilor şi conţinutului muncii. O imagine de sine nestabilizată.căutarea devărului . • alegerea unei profesii în raport cu resursele personale. critic. Holland a identificat în structura personalităţii şase moduri specifice de orientare profesională:  realist (R) – orientare spre activităţi fizice – îndemânare – deprinderi manuale – îndeplinire de sarcini concrete – conformist. M. Compatibilitatea intereselor cu traseul carierei oferă satisfacţie profesională. precaut.dezordonat. impulsiv. introvertit.preocuparea pentru aspectele abstracte în activitatea profesională . independent.aptitudini pentru domeniul matematic şi ştiinţific .preferă sarcini creative . 2001): • informaţiile şi experienţele de muncă pe care le au indivizii. natural.activităţi de relaţionare nemijlicită cu alţii prin intermediul produselor artistice .  identificarea şi simularea. stabil.

mediu.conformist.  cristalizare (11-18 ani). experenţiale) într-o manieră ce marchează evoluţia şi stilul satisfacerii nevoilor în plan profesional (Anne Roe). cât şi al intensităţii relaţiei reciproce dintre acestea. • tipul şi nivelul de educaţie şi formare profesională. energic. generos. supus.. consecvent. Aceste două instrumente permit autoevaluarea.sarcini precise. ordonat. sociabil  convenţional (C) . dominant. interpretarea şi definirea profilului de personalitate cât şi a intereselor profesionale. optimist.profesii legate de mediul social . Din unghiul psihologiei personalităţii.ambiţios. fiecare persoană îşi utilizează resursele (psihice. practic. scăzut) cu referire la gradul de structurarea tipului de personalitate şi a mediului. amabil. impulsiv. Alegerea vocaţională traversează o succesiune de perioade: • a fanteziei (0-10 ani) • a explorării (11-18 ani) • a opţiunii realiste (19-22/24 ani) ce presupune următoarele substadii:  tatonare (până la 10 ani). inhibat Holland considera că similiaritatea tipului de personalitate cu cel al ocupaţiei este un mediu stimulativ pentru dezvoltarea carierei şi oferă satisfacţie profesională. responsabil. Axelrad.cooperant.  opţiuni finale (19-22/24 ani).dezvoltarea propriei afaceri .activităţi de iniţiativă personală . Autorul pune în discuţie şi criteriul nivelului de consistenţă (înalt.au aptitudini de conducere . Ginsburg. structurate . (Anexa 2) Alţii teoreticieni (Ginzberg. • tipul de valori la care o persoană aderă. sociabil  antreprenorial/întreprinzător (E) . Helma) consideră că procesul alegerii carierei este dependent de: • ambianţa de viaţă personală. eficient. Elementele ce influenţează alegerea profesională sunt: • atitudinile parentale faţă de muncă • condiţiile socio-culturale şi economice ale familiei • tipul.activităţi persuasive . calitatea şi durata educaţiei şi formării profesionale • influenţele grupului de apartenenţă • întâmplările neprevăzute din viaţa copilului 87 . aptitudinale.comunicare cu ceilalţi . Suportul practic al teoriei lui Holland sunt SELF DIRECTED SEARCH şi VOCATIONAL PREFERINCE INVENTORY. • caracteristicile personalităţii şi afectivităţii individului.aptitidini pentru munci administrative în domeniul financiar . conştincios.activităţi de execuţie .

• Rezolvarea problemelor şi atingerea obiectivelor fixate de către client:  asistarea clientului în îndeplinrea scopurilor sale. Gysbers alegerea profesiei este un proces specific dezvoltării. Orice act de consiliere presupune existenţa unui model de interacţiune cu clientul şi parcurgerea următoarelor etape: • Etapa de contact preliminar. 88 .  evaluarea rezultatelor. Janis şi Mann propun un model al consilierii ce presupune următoarele etape: • inventarierea posibilelor alternative ale opţiunilor clientului. moduri de organizare a vieţii individului. • identificarea obiectivelor personale şi a valorilor implicate în alegeri. • identificarea aptitudinilor şi achiziţiilor în planul educaţiei şi formării profesionale. După N. subiective despre profesii). • identificarea informaţiilor suplimentare care facilitează opţiunea. Dezvoltarea carierei presupune: • diferite roluri îndeplinite.  culegerea de date despre client. • Etapa de evaluare şi rezolvare a problemelor prioritare. • variate status-uri socio-economice pe care individul le poate avea. • Etapa planificării acţiunilor orientate spre dezvoltarea carierei. • realizarea consecinţelor opţiunii şi eliminarea căilor profesionale indezirabile. Gysbers (1992) propune ca etape în derularea procesului de consilierea carierei: • Identificarea scopurilor clientului:  identificarea iniţială a problemelor.Autoarea afirmă că în alegerea profesiei trăsăturile de personalitate reprezintă doar unul din factorii de influenţă şi că satisfacţia în muncă poate fi explicată şi prin relaţiile intrafamiliale şi poziţia elevului în grup. • Etapa de identificare a corespondenţei rezultatelor evaluării cu aspiraţiile profesionale ale clientului. • Etapa urmăririi realizării planului. • perioada alegerii realiste (opţiune justificată şi conştientă). • evaluarea consecinţelor pozitive şi negative. • Etapa de explorare în scopul precizării scopurilor şi limitelor consilierii.C. • perioada de încercare (probarea calităţilor personale necesare îndeplinirii diferitelor sarcini de muncă). • diferite contexte în care acestea se derulează. evenimente.  stabilirea naturii relaţiei consilier.  înţelegerea comportamentului de ansamblu al clientului. Etapele în alegerea carierei sunt: • fanteziile profesionale (construirea de imagini personale.  dezvoltarea unui plan realist de acţiune.client.

Modelul de consiliere vocaţională propus de Lynda Ali şi Barbara Graham are în vedere: • clarificarea (evaluarea iniţială. informare. lămuriri. încredere). • evaluarea (identificarea priorităţilor. construirea unui „contract”). de a găsi soluţii alternative. concretizări ale situaţiilor. acesta simţindu-se investit cu puterea de a-şi accepta şi recunoaşte situaţile de viaţă problematice. toleranţă. • Asistarea clientului în alcătuirea unui plan de acţiune şi în punerea în practică a lui. interesul orientat spre client. de a decide propriul drum. Configurarea situaţiei ideale • Precizarea datelor problemei • Transmiterea/schimbul de informaţii • Emiterea de alternative. Elaborarea strategilor de acţiune • Identificarea opţiunilor personale. elaborarea de alternative Construirea unui plan pentru dezvoltarea carierei Consilier Înţelegerea problemelor beneficiarului Sprijinirea beneficiarului în cunoaşterea de sine şi a lumii muncii Sprijinirea construirii unui plan personal cu privire la carieră şi identificarea „paşilor ” pentru realizarea acestuia 89 . • explorarea (explorarea posibilităţilor de realizare. Acest model permite clientului să se orienteze spre acţiune de-a lungul procesului de consiliere. • Ascultarea activă. experienţe personale. alegerilor. atitudinilor. • Atitudinea cooperantă şi echilibrată faţă de client (respect. Cel mai cunoscut model de consiliere vocaţională este modelul Egan. Etapele consilierii carierei sunt. intereselor şi valorilor. Abordarea problemei • Centrarea. soluţii. • Realizarea de clarificări. încurajarea gândirii pozitive).• luarea deciziei şi punerea în practică a alegerii făcute. • Sprijinirea clientului în atingerea scopurilor propuse. 3. În fiecare dintre etapele precizate scopurile beneficiarului şi ale consilierului sunt diferite: Explicarea/ înţelegerea Explorarea Planificarea Beneficiar Mediul de viaţă. 2. în viziunea lui Egan: 1. abilităţilor. interesele şi problemele sale Înţelegarea mecanismelor opţiunilor. • Apelarea la situaţii concrete. • Evaluarea aptitudinilor. • Confirmarea înţelegerii problemelor clientului. Egan propune un model de orientare vocaţională în trei paşi bazat pe principiul coform căruia consilierea este un proces de învăţare. ascultarea „poveştii” individului).

Consilierea carierei . Pentru ca activitatea de consiliere vocaţională să fie un succes este nevoie de o cunoaştere reală a personalităţii clientului. • Chesionarul.dialogarea consilier-client în vederea obţinerii de informaţii asupra personalităţii şi comportamentelor celor consiliaţi. empatică şi să ofere un sfat personalizat clienţilor. • Ancheta – metodă de imvestigaţie a evenimentelor de natură socială ce utilizează convorbirea şi chestionarul pentru obţinerea de informaţii asupra diferitelor categorii de fapte.modalităţi de evidenţiere a dinamicii de grup. În funcţie de structura de interese se poate recomanda un domeniu profesional din cadrul următoarelor arii de activităţi:  activităţi desăşurate în exterior. Mihai . sistemul aptitudinal-atitudinal-motivaţional.observaţia.metodă indirectă de obţinere a unor date despre o persoană prin analizarea rezultatelor activităţii acesteia.SURSA Jigău.  mecanice. • Metode sociometrice. În funcţie de criteriul standardizare. 2001. I. opinii. Editura Sigma. Metodele de investigare utilizate frecvent în consilierea carierei sunt (Holban. • Mediată de instrumente de informare şi orientare în vederea alegerii carierei. • Metoda aprecierii obiective. autobiografia. de natură psihică. • Evaluarea produselor activităţii. • Testul. chestionarul.  numerice. • Convorbirea.. METODE ŞI TEHNICI DE CONSILIERE VOCAŢIONALĂ Metodele consilierii vocaţionale vizează trăsăturile de personalitate ale clientului.testele psihologice. Consilierea carierei poate fi: • Directă (comunicare nemediată între consilier şi client). • Anamneza. în spaţii deschise. Gibson şi Mitchell (1981) clasifică metodele utilizate în cunoaşterea personalităţii individului în: • Nestandardizate. 90 .relatare directă a subiectului pentru obţinerea de date biografice sau sociale. interviul.tehnică de apreciere a caracteristicilor unei persoane prin investigarea opiniilor membrilor grupului din care aceasta face parte. Instrumentele psihologice de cunoaştere a personalităţii clientului utilizate în consilierea vocaţională sunt: • Inventarul Kuder Preferince Record Persoanele cu aceeaşi profesie au interese asemănătoare.3. • Standardizate. 1972): • Observaţia.obţinerea de date calitative prin observarea sistamatică a individului/ grupului. despre indivizi. IX. de calcul. Bucureşti În toate etapele precizate. caracteristicile anatomo-fiziologice ale individului.colectarea unor date sub formă scrisă despre diferite fapte. tehnicile sociometrice. consilierii trebuie să dezvolte o relaţie pozitivă.instrument standardizat de obţinere a unor date reale.

 Aptitudine pentru munca de birou (Q). social. învăţa (V).  Percepţia formei (P). aventură.  De creativitate.  Dexteritate digitală (F).ştiinţifice. artistice.  Aptitudine numerică (N). • Berufsbilder Test (BBT) Testul fotografiilor profesiilor conţine serii de fotografii (96 pentru femei şi 100 pentru bărbaţi) cu persoane care exercită anumite profesii.  Raţionament numeric. risc (SE). muncă de birou. viaţă spirituală (G). activităţi persuasive. valori (M). şti.  Dexteritate manuală (M).  Nevoia de comunicare (OR).  Aptitudine verbală (V). interes pentru afaceri.  Realităţi spaţiale. literare.  Aptitudine spaţială (S).  De folosire a resurselor fizice personale (K).  De a ţine pentru sine bunuri.  Coordonare motorie (K).  De mişcare. de a fi remarcat (Z). • Strong Vocational Interest Bank Testul Strong evaluează interesele profesionale ale indivizilor prin compararea acestora cu stucturi de interese ale persoanelor cu succes profesioanal.  Raţionament abstract. • Inventarul de interese profesionale Holland Holland identifică şase tipuri distincte de orientări profesionale: realist. • General Aptitudes Test Battery (GATB) GATB este o baterie de teste ce măsoară nouă factori aptitudinali:  Inteligenţă generală (G). Prin intermediul acetui test se identifică zece nevoi de bază:  De afecţiune şi îngrijire a propriului corp (W). artistic. servicii sociale.  De recunoaştere. investigativ.  De a ajuta pe alţii (SH). muzicale. întreprinzător. Fiecărui factor îi corespund imagini ale peroanelor care desfăşoară diferite profesii.       91 .  Nevoia de hrană (ON). • Differential Aptitude Tests (DAT) DAT-ul conţine următoarele opt sub-teste:  Raţionament verbal. convenţional .  De a cunoaşte.

îndemânări şi competenţe.  oferă susţinerea reflecţiilor critice.Raţionament mecanic. resursele personale.  dezvăluie influenţele ce acţionează asupra clientului. părţile “tari”. respectul de sine. valorile. Ortografie. încrederea.PI permite evaluarea dimensiunilor de bază ale personalităţii clientului şi. controlul. Viteza şi corectitudinea redactării.  Folosirea metaforelor  Punerea întrebărilor  Elaborarea unui plan  Dedublarea este o metoda folosită în scopul obiectivării problemei cu care se confruntă clientul.Holland.  ea ajută consilierul şi consiliatul să obţină o imagine clară asupra problemei.oferă informaţii despre interesele individului şi despre competenţele acestuia .  Roata unică este un instrument de lucru ce poate fi utilizat în toate etapele consilierii individuale sau de grup. proiectarea unui traseu de consiliere adecvat. Utilizarea limbajului. prin urmărirea unor factori ca: motivaţia. independenţa.  Elaborarea unei scrisori către sine  Folosirea simulărilor  Ascultarea vocilor interioare IX.1985 (SDS) Prin aplicarea acestui test se pot identifica profesia sau cariera adecvată ueni persoane care are un anumit scor şi o configuraţie particulară. • NEO-PI (1992) Testul NEO. expectaţile profesioanale ale persoanei). implicit.     Unii autori menţionează ca instrumente de lucru utilizate în consilierea carierei şi:  Desenarea spaţiului existenţial. • Career Transitions Inventory (CTI) CTI permite măsurarea imaginii de sine a consiliatului.  Factorii interni (stilul personal. Ea oferă informaţii despre:  Factorii interni (opţiunile de pe piaţa muncii.  identifică obstacolele. experienţa în muncă.4 DECIZIA DE CARIERĂ 92 . interese). valori.  Factori personali (nevoile primare. credinţele consiliatului. (anexa ?)  Mind-map. nevoia de sprijin extern. • Self-Directed Search. studii). harta vieţii (mapping) Acest instrument este o practică activă ce:  oferă oportunitate pentru cooperarea între consilier şi consiliat. a barierelor şi resurselor clientului.

transferarea rezolvării problemei către mediu. şansă. • Trasee diferite ale carierei. • Aspiraţii.aplicarea soluţiei în practică. Un termen asociat celui de decizie de carieră este stilul decizional. • Accidente. • Analizarea alternativelor: .amânarea procesului de evaluare şi acţiune.identificarea soluţiei optime.Baban. . • Fatalist . Stilurile decizionale sunt următoarele: • Planificat . 1973) analizaţi în termeni de rezolvare a conflictului intrapsihic. Procesul decizional parcuge următoarele etape: • Definirea problemei prin: . 2001) Modelele teoretice ale procesului de luare a deciziei de carieră disting diferite faze: • De pregătire. reveniri.investire de timp şi energie în identificarea datelor şi analiza alternativelor.Decizia de carieră reprezintă procesul de selecţie a unei alternative de carieră din muţimea de variante disponibile la un moment dat (A.elaborarea câtorva alternative.1963). • Compliant . 93 . 2001). eşecuri. • Factorii externi declanşatori ai deciziei (Modelul Hilton. idealuri. permanentă. • O anumită stadialitate. consecinţelor.abordare raţională a deciziei. 1962.analizarea implicaţiilor.sistematizarea datelor. . preferinţe. . • Selectarea şi aplicarea unei soluţii: . (explorare a alternativelor şi acceptarea a uneia) şi de realizare (Modelul Tiedaman.. M. • Paralitic .acceptarea primei alternative disponibile.culegerea de informaţii. • Delăsător .incapacitate de iniţiere a procesului deşi responsabiltatea deciziei a fost acceptată. Alegerea carierei presupune: • O schimbare dinamică. Acesta reprezintă modalitatea proprie de a rezolva o situaţie ce presupune alegerea între mai multe alternative. • Agonizant . 1962). (Jigău.acceptarea deciziei altuia în locul deciziei personale. • Succesiuni decizionale de natură investigatorie şi finale (Modelul Gelan. • Impulsiv . • Intuitiv .decizia de carieră se bazează pe sentimente şi trăiri neverbalizate.

şcoala. • Imaturitatea decizională. adolescentul încearcă să se cunoască pe sine şi să afle informaţi despre traseele ocupaţionale şi educaţionale. • O manifestare a indecisivităţii datorate unei lipse de strategii de evaluare a informaţiilor sau anxietăţii incubate de decizie. indecizia poate fi: • Un moment absolut normal al procesului decizional aflat în desfăşurare.L. • Egoiste/autonome: confort personal. alegerile vocaţionale sunt : • orientate social: prestigiu. Familia Caracteristicile mediului socio-cultural al dezvoltării copilului. • Lipsa capacităţii de sintetizare a datelor. a categoriilor defavorizate. • Anxietatea decizională. muncă uşoară şi fără responsabilităţi. Astfel. 1974). • Indecizia cauzată de anticiparea pesimistă a consecinţelor unei opţiuni sau capacităţii personale de aplicarea a ei. • Indecizia datorată unei atitudini negative faţă de muncă. • Conflicte interne. câştig material. Consilierul trebuie să dezvolte strategii personalizate de combatere a indeciziei prin educarea capacităţii subiectului de a alege. Principalele categorii de probleme care favorizează indecizia sau fac dificilă luarea unei decizii sunt: • Lipsa de informaţii/ analiza superficială a informaţiilor complexe. mass-media. • Indecizia generalizată. • Indecizia datorată lipsei de informaţii. • Excesiva dependenţă de ceilalţi. grupul de prieteni. • Obiectivele nerealiste. • Incapacitatea de a identifica alternative (E. La vârsta adolescenţei. • Lipsa capacităţii de înţelegere a sinelui şi a fenomenelor pieţei muncii. • Anxietatea alegerii. FACTORII SEMNIFICATIVI ÎN ALEGEREA CARIEREI În procesul de decizie vocaţională concură o multitudine de factori: familia. Există mai multe structuri cauzale ale indeciziei: • Indecizia datorată nedezvoltării. J. • Indecizia datorată cauzelor externe. a decide şi a se informa. poziţie socială. • Altruiste: sprijinirea familiei. Herr. modul personal de înţelegere al acestora determină comportamente diferite în ceea ce priveşte decizia de carieră. etc. • Indecizia datorată necunoaşterii metodei de a lua o decizie. 94 . succes.H. IX.5. Cramer.Indecizia este consecinţa unei stări de inadaptare atât personală cât şi socială . • Imaginea de sine negativă.

• Durata studiilor necesară pentru a atinge obiectivele. părinţii îşi supraapreciază copiii şi le impun trasee educaţionale şi filiere profesionale la care aceştia nu aderă sau care nu sunt compatibile cu structura lor de personalitate. • Conformiste: plierea aspiraţiilor pe cele ale adulţilor. În procesul de consiliere vocaţională. Părinţii trebuie să se asigure că-l vor sprijini pe tânăr să ia o decizie liberă. părinţi trebuie: • 95 . M. „criteriile” pe care le au în vedere părinţii în influenţarea deciziei vocaţionale se referă la: • Siguranţa şi viitorul profesiei pe piaţa muncii. • Supraprotecţia copilului.Reactive/frustrante: alegerea unui traseu profesional opus dorinţei celor cu care este în conflict. • Avantajele materiale expectate. Modelele comportamentale vehiculate în familie şi atitudinile parentale autoritare/neutre/de tip compensator vor fi preluate de copii contribuind la conturarea alegerilor. • Costurile financiare. • Încurajarea intereselor şcolar-profesionale ale copiilor. Pe măsură ce copiii sunt incluşi în niveluri mai înalte de şcolarizare. • Poziţia socială conferită de profesie.. • Coparticiparea partenerilor sociali la formarea profesională. În etapele mai mici de vârstă „criteriile” alegerii vocaţionale sunt afectivmotivaţionale. • Eliminarea stereotipiilor şi prejudecăţilor cu privire la muncă. Datorită legăturilor psihoafective intrafamiliale specifice. (Jigău. • Încurajarea mobilităţii în vederea formării profesionale sau exercitării unei profesii. În spijinirea copiilor în vederea alegerii carierei. • Conservarea unei tradiţii familiale. conformă cu aspiraţiile acestuia şi să nu-şi impună punctul de vedere sau profesia ca model. • Convingerea lor că în procesul alegerii carierei copiilor. romantismul. • Atenuarea impactului asupra lor a unor prejudeăţi şi stereotipuri cu privire la profesii şi lumea muncii. riscul. 2001) Familia poate contribui în procesul consilierii vocaţionale prin: • Sprijinirea copiilor în alegerea liberă a viitoarei cariere. • Informarea cu privire la dinamica economică şi a ocupării forţei de muncă. • Hedonice/narcisiste: motivate prin plăcerea în sine. aceştia trebuie să fie implicaţi. • Furnizarea de informaţii cu privire la reţeaua şcolară şi piaţa forţei de muncă. în găsirea unui loc de muncă. cu aptitudinile şi interesele lor. satifacţia furnizată. • Potenţialele riscuri ale muncii în exercitarea profesiei. Dezacordul dintre părinţi şi copiii cu privire la traseul vocaţional va influenţa alegerea în sensul că aceasta se va contura dificil iar adeziunea la decizie va fi redusă. să existe şi acordul lor. sporirea eficienţei intervenţiilor părinţilor este posibilă prin: • Spirijinirea lor în cunoaşterea mai realistă a resurselor personale ale propriilor copii. De foarte multe ori influenţa părinţilor în alegerea vocaţională este decisivă.

• Să-şi îndrume copiii spre un consilier vocaţional. de sprijinire a socializării şi dezvoltării comunicării cu semenii. critică. părinţii percep grupul de prieteni ca pe un inamic. de adeziune puternică la grupul refuzat de părinţi. Să pună la dispoziţie şi să încurajeze copiii să citescă reviste. formare. prin servicii de plasare. calme. prin sisteme specializate. ezitările. • Să încurajeze tinerii în conturarea intereselor profesionale. de refugiu în caz de conflict cu alte persoane. de suport emoţional în situaţii de stres. • Să evite inocularea de idei preconcepute şi strereotipuri cu privire la anumite profesii. Organigrama învăţământului permite coexistenţa unor tipuri diferite de instituţii şcolare . decisiv la realizarea maturizării vocaţionale a elevilor. Să-şi trateze copiii cu respect şi să aibă încredere în aspiraţiile şi interesele lor. • • • • • 96 . • Să ofere un suport afectiv propriilor copii. • Sisteme în care orientarea se realizează în şcoală prin consultaţii pentru elevi şi părinţi. de întărire a sentimentului de securitate personală. După criteriul raporturilor dintre şcoală şi serviciile de consiliere şi orientare vocaţională. ziare ce conţin reclame sau anunţuri ale diferitelor instituţii sau firme despre locuri de muncă. cu profiluri şcolare şi specializări diferite ce se constituie în elemente favorizante pentru definirea alegerii vocaţionale.Să cunoască temerile. Cu toate acestea. literatura de specialitate distinge între patru tipuri de sisteme de consiliere: • Sisteme în care orientarea se realizează în afara şcolii. argumentate. Reacţia copilului în situaţia unei dezaprobări agresive este de apărare. Conţinutul învăţământului reprezintă principalul instrument prin care se realizează inţierea în domeniul cunoaşterii realităţii şi al perspectivelor pe care le oferă societatea contemporană afirmării libere şi depline a personalităţii fiecărui individ. de cele mai multe ori. în dorinţa de a-şi îndepărta copiii de grupul considerat nociv/ distructiv. succesele copiilor. a ignorări tăcute a elementelor pe care le consideră „primejdioase” sau să adopte soluţia discuţiei deschise. Părinţii. Grupul de prieteni Grupul de prieteni are o reală valoare pozitivă. • Sisteme în care orientarea se realizează în şcoală prin conţinutul învăţământului şi prin alte activităţi educative. la nivelul conţinutului înăţămânului şi la nivelul acţiunilor specifice de orientare în şcoală. pedepsesc şi nu adoptă atitudini subtile de genul aprobării preocupărilor şi activităţilor dezirabile. • Să informeze tinerii cu privire la piata muncii şi dinamica ei. angajare. Să fie informaţi în ceea ce priveşte ofertele de educaţie.şi nu ca pe aliat. • Sisteme în care orientarea şcolară se realizează în şcoală iar cea profesională în afara şcolii. Să ofere sugestii dar să nu le impună. îşi ridicularizează. de „îndepărtare” de sursa atacului. Acţiunile specifice de cunoaştere a personalităţii elevului şi de informare şcolară contribuie. culpabilizează.  Şcoala Rolul şcolii în realizarea orientării vocaţionale poate fi identificat la cel puţin trei niveluri: la nivelul organizării sistemului de învăţământ.

învăţare). o rată de exactitate a recomandărilor mai înaltă în comparaţie cu serviciile oferte în afara şcolii. sistemului relaţiilor economice naţionale şi internaţionale). • obţinerea şi utilizarea informaţiilor. • aplicarea în practică a calităţilor persoanale (conducere. • rezolvarea de probleme. scris. utilizarea. utilizarea avantajelor oferite de educaţie şi formarea continuă). • să dezvolte deprinderile de gândire operaţională (gândire creativă. sociabilitate. cât şi a deprinderilor de comunicare în cadrul locului de muncă). din domeniul ştiinţelor sociale şi comunicării (utilizarea noţiunilor. eticii muncii. organizarea. • manipularea datelor şi informaţiilor (identificarea. planificarea şi alocarea resurselor (de timp. • gândire critică. 97 .Specialiştii în consiliere vocaţională sunt de părere că serviciile oferite de şcoli au o mai mare adresabilitate. financiare. • lucrul cu o varietate de tehnologii. integritate morală). etc.). o stabilitate şi satisfacţie a alegerilor. Cristalizarea asiraţiilor profesionale este un obiectiv pe termen lung pentru a cărei finalizare trebuie alocate resurse de efort. de timp. rezolvare de probleme. păstrarea informaţiilor. calcul. asumarea responsabilităţii.” Competenţele precizate în amintitul raport implică sarcini pe care şcoala trebuie să şi le asume: • să formeze şi să dezvolte deprinderile de bază (citit. • lucrul cu alţii. teoriilor şi fundamentelor matematice sau ale principalelor ştiinţe. a conduitelor sociale dezirabile şi a trebuinţei de succes a tinerilor. • înţelegerea interrelaţiilor complexe. exprimare). înţelegerea. relaţiilor de muncă. materiale. Raportul SCANS al Departamantului Muncii din SUA (1991) precizează „ce i se cere şcolii. ascultare. • economia muncii şi a locului de muncă (cunoaşterea şi înţelegerea organizaţiilor. • aplicarea cunoştinţelor matematice. • managementul resurselor umane. • planificarea personală a carierei (identificarea şi ordonarea priorităţilor. Aspiraţiile profesionale sunt sinteza interiorizării sistemului actual de valori. profilului. autopreţuire. Unii specialişti consideră a fi importante următoarele categori de competenţe: • utilizarea calculatorului şi a noilor tehnologii. financiare.: • maturizarea psihosocială. Procesul de stabilizare a aspiraţiilor personale de carieră constă în: • învăţarea şcolară şi formarea profesională. să asigure/ să pregătească/ să ofere tinerilor pentru ca să aibă competenţele sau calităţile personale care să-i facă pe aceştia capabili să obţină performanţe în muncă: • identificarea. sistemelor şi simbolurilor). • relaţii interpersonale (a avea valori şi atitudini corespunzătoare faţă de grupul de lucru sau alte persoane cu care intră în contact). luarea deciziilor. materiale. ştiinţifice. voinţă şi mobilizare personală constantă.

Doar notele care confirmă performanţe cu totul deosebite au corelaţii mai ridicate cu existenţa unei aptitudini pentru un anumit domeniu. independenţă..1965. Bucureşti. Holban. Ion. 2000 Herrr. Psyhological Assesment Resources. istoria personală a evenimentelor trăite de elev. Orientarea şcolară. Editura Junimea Holland. Inc.E. compensare. particulare de cunoaştere. • trebuinţa de autoafirmare. EDP Holban. 1979 Career guidance through the life span. Jigău.L. 2001. Paris. Florida. Brown and Co.familial.Ball). 1985.modul particular de conturare a imaginii de sine. succes. R. Viaţa Românească • • • • • 98 . J.. irepetabila rezonanţă psihoafectivă a mediului socio. 2001. Consiliere educaţională Cluj –Napoca Gal. PUF Tomşa.L.H. Ion. Consilierea carierei Sigma. autonomie.. Self-directed search . J. Guide des études et de carriéres. şcoala poate lua unele măsuri proactive sau reactive: • de tip preventiv. Paris. EDP Thill. 1999.Davitz şi S. Dezvoltarea carierei în Psihologia procesului educaţional (J. trebuinţele spirituale. Chamboulant. Odessa. . menite să elimine eşecul şcolar în învăţare şi formare prin punerea în practică a unor strategii coercitive care să perimtă consiliaţilor să ocupe un loc pe piaţa forţei de muncă şi să integreze în forme de educaţie a adulţilor.R. exploratorii şi de expansiune intelectuală. S. E. Consilierea şi orientarea în şcoală Bucureşti. Bucureşti Super. Cramer. cu scopul de a evita eşecul individual în învăţare prin oferirea unor trasee curriculare diferenţiate şi personalizate.. Bucureşti. nesigură şi de foarte multe ori eronată.. În sprijinirea procesului de consiliere şi orientarea a carierei. 1973. modelele la care aderă individul. 1966 L′ orientation scolaire . Adriana . 1973. sysematic approaches . prin implicarea unor parteneri sociali în formarea indivizilor. PUF Grupul de lucru pentru informare şi consiliere privind cariera Consilierea privind cariera-suport de curs Bucureşti. Mihai . • de tip compensator. Laboratorul şcolar de orientare. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Baban. Boston. 1978 . D. acţiune.. Cercetările au stabilit o slabă corelaţie a notelor şcolare cu aptitudinile pentru diferite domenii ale cunoaşterii. J. Gheorghe. Iaşi. Valoarea acestor cercetări este importantă prin aceea că spijinirea în întregime a activităţii de consiliere pe notele şcolare este hazardată. etc.

99 .