UNIVERSITATEA ROMÂNO - AMERICANĂ

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar – Bancare Interne şi Internaţionale

POLITICA MONETARĂ A BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Absolvent: Şuteu T. Georgiana

Bucureşti 2011

1

CUPRINS

Abrevieri………………………………………………………………..................2 Capitolul I. BNR - Banca Naţională a României
1.1. Scurt istoric al BNR……………………………………………………………..3 1.2. Rolul si funcţiile BNR…………………………………………………………..5 1.3. Conducerea si organizarea BNR…………………………………………….......7

Capitolul II. Principalele caracteristici ale politicii monetare
2.1.Ţintirea directă a inflaţiei……………………………………………………….10 2.2. Flexibilitatea cursului de schimb……………………………………………….12 2.3. Adoptarea euro…………………………………………………………….......13

Capitolul III. Instrumente de politică monetară utilizate de BNR
3.1. Operaţiunile de piaţă monetară………………………………….......................16 3.2. Facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit…………………….......19 3.3. Rezervele minime obligatorii (RMO)………………………………………….20

Capitolul IV. Studiu de caz privind politica monetară a BNR ȋ n perioada 20002010
4.1. Rata inflaţiei - Instrument de realizare al politicii monetare…………….........23 4.2. Rezervele minime obligatorii ȋn perioada 2000-2010……………………........28 4.3. Rata dobânzii de politică monetară ȋn perioada 2000-2010……………….......30 4.4. Operaţiunile de piaţă monetară ȋn perioada 2000-2010………………………..32 4.5. Cursul de schimb ȋn perioada 2000-2010………………………………….......38

Capitolul V. Concluzii și propuneri……………………………………...44 Bibliografie

2

ABREVIERI

BNR - Banca Naţională a României BCE - Banca Centrală Europeană FMI - Fondul Monetar Internaţional IPC - Indicele preţurilor de consum RMO - Rezervele minime obligatorii UE - Uniunea Europeană

3

Capitolul I BNR - BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
1.1.SCURT ISTORIC AL BNR Conceptul de bancă de la apariţia sa şi până in prezent a evoluat, succesiv în timp, de la forme incipiente până la activităţi extrem de complexe. Prima bancă de pe actualul teritoriu românesc a fost creată de Samuel Dobas în anul 1721 în Transilvania, în oraşul Sibiu. Aceasta bancă avea ca obiect de activitate schimbul de monede, acordarea de împrumuturi garantate şi purtătoare de dobândă, precum şi efectuarea de diverse plăţi. În Ţara Românească, exista în Bucureşti, încă din anul 1855 o sucursală cu capital englez a Băncii Otomane, sucursală care s-a organizat ulterior sub numele de „The Bank of Romania”. După Unirea Principatelor şi venirea la tron a principelui Carol I s-au vehiculat o serie de proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale, astfel că la 17 aprilie 1880 ia naştere Banca Naţională a României. Odată cu înfiinţarea unei bănci naţionale au apărut Casa de Economii, Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, Creditul Funciar Rural, cât şi un sistem monetar naţional. Sectorul bancar românesc s-a dezvoltat foarte mult ȋntre cele două războaie mondiale. A apărut bursa, au fost create mii de bănci, moneda naţională avea acoperire ȋn aur. Banca Naţională a României reprezintă o instituţie care a fost înfiinţată prin Legea organică din 23 aprilie 1880, în baza căreia băncii îi este acordat privilegiul de a emite monedă naţională, leul. Instituţia a avut, de asemenea, privilegiul de a resconta titlurile comerciale și biletele de trezorerie, de a lombarda bonurile de tezaur și de a participa la constituirea capitalului unor societăţi financiar bancare, împreună cu statul. Forma tradiţională de organizare a BNR a fost de societate comercială, ai cărei acţionari au fost atât entităţi private cât și statul român. Inspirată după modelul belgian , legea din 1880, a autorizat BNR de a emite bancnote convertibile în aur și argint și de a efectua operaţiuni specifice unei Bănci Centrale (rescontare , lombardare, credite guvernamentale).1 Bancnotele emise de BNR, erau garantate atât cu titluri și efecte comerciale, rezultate din tranzacţii reale, cât și cu rezerve de aur și argint, care nu puteau reprezenta mai puţin de o treime din valoarea emisiunii monetare. Primele bancnote, care au circulat sub formă de titluri de stat, emise în timpul Războiului de Independenţă, au fost transformate după 1880 în bancnote prin aplicarea ștampilei BNR. Ulterior au fost emise noi bancnote, iar vechile titluri au fost lichidate.

1

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, ”MonedăCredit”, Editura Economică, București, 2005

4

Adoptarea de către România, in anul 1890, a sistemului monometalist “gold standard” a imprimat activităţii de emisiune a BNR, caracteristicile acestuia. Ȋn circumstanţele Primului Război Mondial, guvernul solicită BNR un împrumut pentru a face faţă cheltuielilor militare, situaţie în care, bancnotele emise neconvertibile în aur, au reprezentat monedă hârtie, cu valoare nominală. Ȋn anul 1929, unificarea și reforma monetară au reprezentat momentul în care a fost adoptată moneda naţională cu denumirea “leu” și cu definirea legală de 10 miligrame, cu titlu 900‰. Perioada interbelică a situat BNR pe poziţia adoptării unor măsuri importante în vederea susţinerii economiei, fiind emise, de asemenea, și reglementări care să pună capăt etalonului monetar aur – devize. Dintre momentele mai importante din evoluţia BNR, reţin atenţia următoarele : în 1946, BNR devine bancă cu unic acţionar, statul român ; în 1948 și 1970 denumirea oficială a băncii se modifică potrivit cu titulatura ţării. Reforma monetară lansată în anul 1947 a avut un puternic caracter de clasă, obiectivele propuse fiind : stoparea inflaţiei, conferirea unei anumite stabilităţi monedei naţionale, și inflaţiei, conferirea unei anumite stabilităţi a raportului dintre preţuri. Actul naţionalizării din 1948 a favorizat deprecierea puternică a monedei naţionale, ceea ce a necesitat, mai târziu o nouă reformă, cea din 1952. Potrivit acesteia, echivalentul în aur al leului este fixat la 0,079346 gr. aur, iar cursurile valutare în raport cu alte monede, au fost determinate pe baza acestei valori paritare. Dupa 1952, situaţia economică, financiară și monetară a ţării s-a consolidat progresiv, iar noua redefinire a leului, din 1954, nu a generat implicaţii interne importante. Ȋn perioada economiei centralizate, rolul BNR a constat în următoarele: • monopolul exclusiv asupra emisiunii monetare și asupra operaţiunilor cu aur; • monopolul asupra încasării veniturilor statului și a plăţilor pentru buget; • rolul de casier general al statului ; • monopolul asupra schimbului valutar ; • stabilirea planului de credite al economiei naţionale ; • acordarea de împrumuturi pe termen scurt clienţilor băncii ; stabilirea balanţei de venituri și cheltuieli pentru populaţie.2 Trecerea economiei la o nouă etapă a produs ample și profunde reforme în ceea ce privește statutul BNR.

1.2.ROLUL ŞI FUNCŢIILE BNR
2

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, ”MonedăCredit”, Editura Economică, București, 2005

5

Reglementarea activităţii BNR a fost reprezentată în perioada 1991-1998 de Legea nr.34/1991, iar apoi de Legea nr.312/2004, fiind perfecţionată permanent ca urmare a schimbărilor petrecute ȋn economie şi societate care îndeplinește, în prezent, rolul de Statut al BNR. Banca Naţională a României acţionează ca instituţie, din partea statului, pentru a stabili şi coordona politica monetară şi de credit a economiei. Banca Naţională a României are un rol deosebit în menţinerea stabilităţii monedei naţionale şi a încrederii publicului în bănci. Rolul Băncii Naţionale a României este acela de a stabili şi implementa politica monetară şi de credit, emisiunea monetară, monitorizarea cursurilor valutare, administrarea rezervelor valutare, supravegherea instituţiilor financiar bancare, asigurarea de fonduri pentru stat, asigurarea legăturii cu organizaţii financiar bancare internaţionale, analist al condiţiilor monetare şi economice. Ȋn concordanţă cu acesta, conducerea BNR este asigurată de către un Consiliu de Administraţie, format din 9 membri, numiţi pe 6 ani de Parlament. Misiunea Consiliului de Administraţie este de a adopta decizii, în concordanţă cu prevederile legii, în domeniul monetar, al cursului de schimb și al supravegherii activităţii bancare. BNR dispune în plan juridic de un grad sporit de independenţă, atât în contextul noilor condiţii ale sistemului bancar românesc, cât și al abordării teoretice a rolului autorităţii monetare, care se manifestă în prezent în lume. Independenţa Băncii Centrale este asigurată prin delegarea de către organismul legislativ, a guvernatorului, pe o perioadă de 6 ani, diferită de durata mandatelor ministeriale. Guvernatorul BNR răspunde în faţa Parlamentului pentru reglementările de politică monetară și pentru supravegherea și monitorizarea activităţii bancare. BNR desfășoară următoarele operaţiuni pe baza funcţiilor sale :3 a)emisiunea monetară : BNR este singura instituţie autorizată să emită bancnote și piese metalice în întreaga ţara ; administrează stocul de bancnote și monede ; formulează programul de emisiune monetară, astfel încât să satisfacă cererea de monedă necesară circulaţiei monetare. Cantitatea de monedă emisă peste nivelul rezervelor internaţionale este acoperită prin următoarele active : avansuri acordate de BNR statului și împrumuturi acordate, dar și credite acordate societăţilor bancare printre care titluri deţinute în portofoliu și alte instrumente rescontante de BNR. b)operaţiuni cu societăţile bancare și cu alte instituţii de credit. Ȋn cadrul relaţiilor BNR cu societăţi bancare, alături de scontarea și reescontarea titlurilor comerciale sau acordarea creditelor, o importanţă sporită o au operaţiunile de refinanţare. Prin refinanţare, BNR oferă lichidităţi societăţilor bancare cu respectarea condiţiilor de politică monetară. Refinanţarea reprezintă o operaţiune de acordare a creditelor pe termen scurt, pentru maximum 90 de zile, iar formele pe care le îmbracă aceasta sunt : creditul structural, creditul de licitaţie, creditul special, creditul lombard.
3

Vasile Dedu, ”Gestiune şi audit financiar”, Editura Economică, Bucureşti, 1999

6

Creditul structural a constituit unul din cele mai importante mijloace de refinanţare, prin care o societate bancară putea utiliza, în mod succesiv, pâna la un anumit nivel, sumele dintr-un cont alimentat de BNR, pentru o anumită perioadă de timp. Garantarea acestor credite s-a realizat pe baza titlurilor comerciale și a altor titluri acceptate de BNR. Creditul structural se acorda numai până la nivelul plafonului stabilit de conducerea BNR, pentru fiecare bancă. Nivelul ratei dobânzii practicate pentru aceste credite a fost stabilit de Consiliul de Administraţie, reprezentând rata oficială a scontului. Ȋn conformitate cu prevederile acordului cu FMI, această formă de refinanţare a fost abandonată. Creditul de licitaţie este un mijloc de refinanţare care înlocuiește operaţiunile de “openmarket”. Un asemenea credit se acordă pe o perioadă de 15 zile iar colateralul îl constituie titlurile de stat și alte titluri acceptate de BNR. Creditul de licitaţie este acordat la plafonul maxim pentru întregul sistem bancar și pentru o perioadă fixată de conducerea băncii. Rata de dobândă poate fi stabilită pe baze competitive în cadrul ședinţelor de licitaţie, dar nu poate coborî sub nivelul stabilit de BNR. Creditul special constituie o refinanţare extraordinară acordată de BNR societăţilor bancare aflate în criză de lichiditate. Creditul este acordat pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fiind condiţionat de prezentarea unui program de restructurare acceptat de BNR. Un asemenea credit poate fi rambursat în avans, parţial sau în totalitate. Creditul lombard (overdraft) reprezintă finanţarea acordată “peste noapte” unor bănci, pentru a face faţă plăţilor lor zilnice. Ca ordin de mărime, este limitat la 75% din fondurile băncii, iar colateralul este reprezentat de titluri de stat sau alte titluri. Ȋn activitatea de creditare, BNR trebuie să constituie provizionare pentru prevenirea și limitarea riscului și, totodată, să ofere servicii de colectare și difuzare, la cerere, a informaţiilor cu privire la incidentele de plăţi și riscul de credit în sistemul bancar. c)operaţiuni în contul statului. BNR administrează contul curent al Trezoreriei statului, deschis în numele Ministerului de Finanţe. Poate acoperi deficitele temporare ale Trezoreriei, prin acordarea de asistenţă financiară sub forma unor credite, în limitele acceptate de legislaţie și cu scopul menţinerii stabilităţii monedei naţionale. Operaţiunile BNR în relaţiile cu Ministerul de Finanţe constau în : plasarea titlurilor emise de stat și a altor titluri de datorie ale statului ; exercitarea funcţiilor de înregistrare, depozitare și transfer al titlurilor ; plata dobânzilor și a principalului. BNR poate acorda împrumuturi bugetului administraţiei centrale, în vederea acoperirii deficitelor temporare. Suma totală a acestor credite nu poate depăși echivalentul a 10% din totalul bugetului aprobat și, de asemenea, nu poate depăși de două ori nivelul capitalului BNR și al fondului de rezervă. Statutul BNR prevede că asistenţa financiară poate fi acordată prin emisiunea 7

de titluri negociabile, emise de Ministerul Finanţelor exprimate în lei, cu o maturitate de 180 de zile și cu rata de piaţă a dobânzii. d)operaţiuni valutare și cu aur. BNR stabilește și conduce politica în domeniul valutar și al rezervelor de aur, cu scopul menţinerii stabilităţii monedei naţionale. Responsabilităţile se manifestă și în următoarele domenii : stabilește balanţa de plăţi externe, stabilește și publică ratele de schimb, stabilește limitele rezervelor de valută și de aur care pot fi schimbate sau care pot fi păstrate în depozite, menţine și administrează rezervele internaţionale (aur, active externe, titluri comerciale, cecuri exprimate în valută, bilete de trezorerie și alte titluri emise de guverne străine). e)supravegherea bancară. Statutul BNR prevede, în mod expres, supravegherea bancară, ca pe o operaţiune distinctă. Ȋn această direcţie, BNR are competenţă exclusivă în supravegherea activităţii sistemului bancar. Pentru a asigura viabilitatea și funcţionarea acestuia, emite reglementări și adoptă măsuri de sancţionare a băncilor care nu respectă normele prudenţiale.

1.3.CONDUCEREA ŞI ORGANIZAREA BNR BNR are o conducere bine stabilită, fiind condusă de un Consiliu de administraţie, fiind la rândul lui alcătuit din 9 membrii care sunt aleşi de Parlament pe o perioadă de 5 ani, aceştia putând să ȋşi reȋnnoiască mandatul după această perioadă.Aceşti membrii nu pot fi parlamentari dar nici nu pot face parte din justiţie sau administraţia publică, potrivit legii. Structura permanentă a BNR este formată din guvernator, acesta fiind si Preşedintele Consiliului de administraţie, dar şi cei 3 viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator.4 Acest Consiliu de administraţie este definit ca fiind principalul organism cu drept de decizie ȋn tot ceea ce ţine de politicile ȋn domeniul monetar şi al cursului de schimb, autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, monitorizarea sistemelor de plăţi dar şi organizarea internă a băncii. El hotărăşte şi atribuţiile ce revin personalului şi structurilor executive ale Băncii Naţionale a României. În cadrul BNR există 4 structuri operative pentru a asigura eficienţa procesului decizional şi anume: a) Comitetul de politică monetară având o structură permanentă şi un rol decizional, constituit din 9 membri, fiind condus de guvernatorul BNR. Atribuţiile acestui comitet sunt evidenţiate prin stabilirea coordonatelor strategice ale politicii monetare, trăsăturile cadrului operaţional al acesteia, măsurile de ȋmbunătăţire şi de creştere a eficacităţii politicii monetare.Toate aceste atribuţii sunt armonizate cu cerinţele Băncii Centrale Europene.
4

www.bnr.ro

8

b) Comitetul de supraveghere având deasemenea o structură permanentă şi un caracter decizional. În componenţa sa ȋntâlnim 10 membri, conducătorul fiind tot guvernatorul BNR. Acest comitet are atribuţiile sale şi anume: monitorizează funcţionarea instituţiilor de credit din punct de vedere al performanţelor financiare şi al calităţii activelor, dar şi asigurarea bazei de reglementare, conform legislaţiei specifice. El se autosesizează ȋn situaţiile: -când se ȋncalcă legea emisă de BNR ȋn urma analizei raportărilor băncii; -când se constată o situaţie financiară precară. Membrii comisiei de supraveghere special au acces la toate documentele şi registrele băncii, fiind obligaţi să păstreze confidenţialitatea ȋn ceea ce priveşte operaţiunile bancare. Acţiunea de inspecţie se termină printr-un act care cuprinde constatările supraveghetorilor şi ȋn funcţie de concluziile rezultate se hotărăşte asupra ȋncetării sau continuării supravegherii, fără a depăşi o perioadă mai mare de 120 de zile de la instituirea acestei măsuri. c) Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale caracterizat printr-o structură permanentă, alcătuită din 11 membri, fiind condusă de guvernatorul BNR. Atribuţiile acestui comitet ţin de ȋndeplinirea orientărilor strategice fiind adoptate de Consiliul de administraţie ȋn domeniul administrării rezervelor internaţionale. Acest comitet propune strategii pentru perioada ce va urma, stabileşte entităţile cu care se derulează tranzacţiile, a emitenţilor şi activelor acceptate pentru investire, găseşte idei ȋn ceea ce priveşte implementarea instrumentelor financiare şi nu ȋn ultimul rând analizează pieţele şi evoluţia acestora. BNR este autorizat să efectueze următoarele operaţiuni periodic: - să cumpere, să vândă şi să efectueze tranzacţii cu lingouri, monede din aur, metale preţioase dar şi alte tranzacţii cu valute, tranzacţii pe piaţa secundară cu bonuri de tezaur şi alte titluri, tranzacţii cu valori mobiliare; - să deschidă conturi la băncile centrale şi la instituţiile financiar internaţionale; - să efectueze operaţiuni de corespondent pentru instituţii financiar internaţionale, bănci centrale, precum şi pentru guverne străine si agenţiile lor. d) Comitetul de audit analizează politica BNR ȋn domeniul controlului intern, auditului intern dar şi managementul riscurilor. Este format din 5 membri, dar aceştia nu fac parte din conducerea executivă a băncii. Atribuţiile acestui comitet sunt: ○ ȋncurajarea comunicării dintre membrii Consiliului de administraţie, directorii băncii şi BNR; ○ avizarea statutului auditului intern; ○ asigurarea relaţiei cu auditorul financiar al Băncii; ○ analizarea recomandărilor auditului intern; 9

○ avizarea raportului anual privind angajamentele de audit desfăşurate ȋn perioada respectivă; ○ accesarea la orice date sau ȋnregistrări necesare ȋndeplinirii atribuţiilor ce ȋi revin. El este responsabil de : ○ supravegherea auditorilor interni şi auditorilor financiari; ○ aprobarea sau propunerea adresată Consiliului de Administraţie, privind numirea, remunerarea şi revocarea auditorului financiar de către adunarea general a acţionarilor; ○ revizuirea şi aprobarea sferei de cuprindere a auditului şi a frecvenţei angajamentelor de audit; ○ primirea rapoartelor de audit; ○ asigurarea de a lua măsurile de remediere necesare pentru a soluţiona deficienţele din activitatea de control. Instituţiile de credit trebuie să asigure accesul Comitetului de audit la orice date necesare atribuţiilor ce ȋi revin. Atribuţiile guvernatorului BNR sunt: a) Dispune măsuri pentru executarea dispoziţiilor legale, a hotărârilor consiliului de administraţie, dar şi a altor reglementări ȋn ceea ce priveşte BNR; b) In condiţiile stabilite de consiliul de administraţie poate autoriza prim-viceguvernatorului şi viceguvernatorilor unele dintre atribuţiile sale; c) Numeşte ȋn funcţie personalul din aparatul central al BNR şi pe directorii sucursalelor şi ai agenţiilor; d) Emite ordine şi decizii, reprezentând BNR ȋn relaţiile cu ceilalţi, semnând, direct sau prin persoane ȋmputernicite, toate convenţiile şi tratatele ȋncheiate; e) Până la data de 30 iunie a anului următor, prezintă Parlamentului raportul anual al BNR, care cuprinde activităţile BNR, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit, dezbătute, fără a fi supuse votului, ȋn şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. BNR şi membrii organelor sale de conducere nu primesc instrucţiuni de la autorităţile publice sau alte instituţii, dar colaborează cu instituţii ca : Ministerul Finanţelor Publice, autorităţile din ţară şi din străinătate prin obţinerea de informaţii, cu autorităţile competente din statele membre ale UE, obiectivul fiind rentabilizarea circulaţiei informaţiilor corecte şi emiterea unor anumite studii sau analize pentru ajutarea instituţiilor de credit.

CAPITOLUL II
10

PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE POLITICII MONETARE
Banca Naţională a României are ca principal obiectiv asigurarea, menţinerea stabilităţii preţurilor şi reducerea inflaţiei pentru a menţine procesul de creştere economică. Un ritm al dezinflaţiei mult prea rapid, necorelat cu ritmul de ajustare a economiei reale, ar fi nesustenabil pe termen mediu şi ar favoriza instalarea unei politici de tip ‟stop and go”. De asemenea, ritmul dezinflaţiei trebuie să ţină seama de diferenţa de inflaţie faţă de zona euro, provocat de „ efectul Balassa-Samuelson”. După liberalizarea contului de capital, între obiectivele intermediare ale politicii monetare există o disensiune, care ȋmpiedică capacitatea BNR de a-şi aplica politica deflaţionistă. De aceea, creşterea ratei dobânzii stabileşte creşterea intrărilor de capital, în scopul reducerii inflaţiei ceea ce exercită presiuni intense asupra cursului de schimb. Principalele elemente ale politicii monetare ale BNR sunt următoarele: a) adoptarea strategiei numite „ţintirea directă a inflaţiei”; b) flexibilitatea cursului de schimb; c) adoptarea euro. 2.1.ŢINTIREA DIRECTĂ A INFLAŢIEI Primul element al politicii monetare este ţintirea directă a inflaţiei. Aceast element a fost adoptat ȋn luna august a anului 2005, după terminarea procesului de pregătire a cărei ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului de analiză economică şi de decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a inflaţiei.În acelaşi timp au fost ȋndeplinite şi următoarele cerinţe: a) coborârea ratei inflaţiei anuale sub nivelul de 10%; b) strângerea câştigului de credibilitate; c) întărirea independenţei de jure şi de facto a BNR; d) derularea procesului de consolidare fiscală dar şi restrângerea dominanţei fiscale; e) flexibilitatea cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de vulnerabilitate al economiei; f) întărirea sistemului bancar şi creşterea intermedierii bancare; g) sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare; h) conturarea clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de funcţionare a economiei. Implementarea strategiilor de politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat de asistenţă tehnică acordată de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Naţională a Cehiei. 11

Inflaţia este crearea de semne monetare, fără susţinere efectivă ȋn viaţa economică. Atunci când este inflaţie atât valoarea bunurilor este răsturnată, cât şi preţurile, deoarece moneda este ȋn mod forţat pusă ȋn circulaţie, adica la un curs forţat. Ea mai poate fi definită şi ca o depreciere a monedei naţionale, realizată prin majorarea preţurilor cu mai mult de 1% pe an. Mişcarea preţurilor este greu de controlat şi de aceea determinarea inflaţiei este ȋngreunată. Inflaţia este de mai multe tipuri5: a) Inflaţia târâtoare, atunci când creşterea preţurilor este de 1-3% pe an; b) Inflaţia moderată, atunci când creşterea preţurilor este sub 50% pe an. Acest tip de inflaţie menţine un echilibru ȋntre şomaj şi creştere economică. c) Hiperinflaţia, atunci când creşterea preţurilor depăşeşte 50% pe lună şi uneori chiar mai mult atunci când exista recesiune economică profundă, instabilitate politică, economică precum şi alţi factori puternic perturbatori. Strategia de ţintire directă a inflaţiei prezintă următoarele caracteristici definitorii: a) asumarea neechivocă a angajamentului faţă de stabilitatea preţurilor ca principal obiectiv al politicii monetare şi plasarea pe un plan secundar a celorlalte obiective tradiţionale (creşterea economică, creşterea competitivităţii externe, acoperirea deficitelor fiscale sau scăderea şomajului); b) transparenţa strategiei de politică monetară prin comunicarea către public a obiectivelor şi deciziilor de politică monetară; c) creşterea răspunderii băncii centrale pentru atingerea obiectivului de inflaţie; d) dependenţa de furnizare în timp util a unui set complet de informaţii privind variabilele relevante pentru toate cele patru blocuri macroeconomice (real, monetar, fiscal, extern). O trăsătură importantă a strategiei de ţintire directă a inflaţiei o reprezintă transparenţa sa, aceasta presupunând comunicarea către public a obiectivelor şi a deciziilor de politică monetară, dar şi a proiecţiei evoluţiei inflaţiei, cu riscurile şi incertitudinile ei. Această comunicare transparentă contribuie la creşterea responsabilităţii băncii centrale. Principalul instrument de comunicare pe care ȋl foloseşte BNR este Raportul asupra inflaţiei, acesta cuprinzând cinci secţiuni principale şi anume: a) Analiza situaţiei curente a economiei; b) Deciziile de politică monetară din perioada analizată şi explicaţiile ȋn ceea ce le privesc; c) Proiecţia BNR privind evoluţia ratei inflaţiei timp de 8 trimestre; d) Riscurile şi incertitudinile asociate proiecţiei; e) Implicaţiile pentru conduita ce va urma a politicii monetare.
5

Dumitru Tudorache,‟ Monedă, bănci, credit”, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

12

Un regim de ţintire a inflaţiei permite politicii monetare să se concentreze pe aspecte ale mediului financiar intern şi să răspundă mai bine şocurilor din economia naţională. Relaţia baniinflaţie nu este elementul definitoriu al strategiei de ţintire directă a inflaţiei, dar constituie o premisă favorabilă pentru determinarea adecvată a instrumentelor monetare pentru care autoritatea monetară optează. Ţintele de inflaţie sunt anuale şi se stabilesc pe un orizont de timp de doi ani, ȋn condiţiile în care economia românească se află într-un proces de dezinflaţie. Experienţa internaţională a demonstrat că băncile centrale din 21 de ţări au adoptat această strategie, iniţial strategia fiind adoptată de unele ţări cu economie dezvoltată, dar ulterior s-a dovedit a fi o soluţie acceptabilă şi pentru ţările emergente. 2.2.FLEXIBILITATEA CURSULUI DE SCHIMB În perioada de tranziţie autorităţile române au vrut de nenumărate ori să utilizeze cursul de schimb ca principal element antiinflaţionist, ȋnsă nu au reuşit. Începând cu luna noiembrie a anului 2004 regimul de curs valutar a fost cunoscut sub numele de flotare controlată, având de asemenea o flexibilitate sporită. Obicetivele principale ale acestui element au fost:6 1) creşterea rolului pieţei în determinarea cursului de schimb; 2) descurajarea intrărilor de capital speculativ; 4) limitarea costului intervenţiilor BNR pe piaţa valutară; 5)compatibilizarea mecanismul de curs de schimb cu regimul de ţintire directă a inflaţiei. Această strategie a avut ca scop si reducerea intervenţiei băncii centrale, banca centrală continuând să intervină dar mai puţin frecvent. Aceste intervenţii ale băncii centrale au ca scop principal menţinerea nivelului optim al rezervelor, menţinerea flexibilităţii cursului pe termen lung dar şi distribuirea echilibrată a câştigurilor şi pierderilor pe piaţă. determinat de tranzacţiile comerciale) la leul ‟financiar” (determinat de evoluţia fluxurilor financiare externe), posibilitatea manifestării unei aprecieri moderate, subordonarea intervenţiilor pe piaţa valutară a obiectivului de ţintire a inflaţiei, trecerea la un regim de flotare liberă. Ca toate celelalte strategii aceasta are şi avantaje şi dezavantaje. Printre avantaje gasim : descurajarea influxurilor speculative, limitarea costului intervenţiei pentru BNR şi deasemena mecanismul valutar compatibil cu ţintirea inflaţiei, iar dezavantajele ar fii scăderea predictibilităţii
6

Tendinţele acestei strategii au fost: trecerea de la leul ‟comercial” (curs de schimb

Dumitru Ionuţ, Strategii de politică monetară, Editura Universitară, Bucureşti, 2009

13

cursului valutar şi reducerea parţială a impactului tendinţei de apreciere a cursului asupra preţurilor interne. Modelul monetar a fost cel care a ȋncercat să explice evoluţia cursului de schimb, precum şi factorii ce ȋl influenţează. Primele teorii ce fac parte din acest model sunt ale lui David Hume (1741), acesta fiind şi precursorul teoriei cantitative a banilor. Acest model monetar pune accent pe rolul banilor ȋn determinarea cursului de schimb, având două blocuri: a) Primul bloc care explică evoluţia preţurilor ȋn funcţie de condiţiile monetare din fiecare ţară; b) Al doilea bloc care face legătura dintre cursul de schimb şi nivelul preţurilor. Cele două tipuri de regimuri de curs de schimb şi anume curs fix şi flotare liberă prezintă avantaje şi dezavantaje. La cursul fix avantajele ar fi: stimularea comerţului internaţional prin anularea ȋndoielilor referitoare la cursul de schimb, scăderea inflaţiei făcând performanţă numai ȋn condiţiile unui regim de curs fix ȋn ţările ȋn curs de dezvoltare şi disciplina fiscală.Iar dezavantajele sunt cele ce ţin de pierderea independenţei politicii monetare şi cele ce ţin de costurile sporite asociate cu volatilitatea macroeconomică. La regimul de curs de schimb flotant printre avantaje enumerăm: autonomia politicii monetare, nemaifiind nevoite să intervină pentru a păstra cursul de schimb fix, concordanţa ȋn stabilirea condiţiilor monetare la nivel internaţional şi consolidarea automată prin intermediul cursului de schimb. Dezavantajele arată lipsa unei discipline a băncii centrale, descurajarea comerţului internaţional şi nu ȋn ultimul rând iluzia unei autonomii monetare. După toate aceste caracteristici, menţinerea durabilă a unui curs de schimb fix, ca obiectiv de bază al Consiliului monetar, ar genera, ȋn cazul României, efecte nefavorabile, concretizate ȋn crize inflaţioniste, deteriorarea portofoliului băncilor şi un nivel ridicat al dobânzilor.

2.3.ADOPTAREA MONEDEI EURO Conceptul de monedă unică europeană reprezintă dispariţia din circulaţie a monedelor naţionale şi de asemenea a monedelor emise de fiecare ţară ȋn parte. În anul 1995 moneda unică ECU a adoptat denumirea de EURO avantajele acestui concept constând ȋn:7 a) Reducerea costurilor legate de rata de schimb prin introducerea monedei unice – reducerea timpului şi a costului plăţilor peste frontieră; permite simplificarea managementului trezoreriei băncilor, contabilităţii şi relaţiile cu autorităţile monetare; b) Eliminarea incertitudinilor ratei de schimb;
7

Cristian Socol, ‟Adoptarea Euro: costuri sau beneficii?”, Editura Economică, Bucureşti, 2007

14

c) Moneda unică va elimina speculaţia monetară şi valutară; d) Uşurinţa circulaţiei capitalurilor şi a investiţiilor de la o ţară la alta; e) Preţurile vor fi mai transparente pentru că vor fi exprimate ȋn aceeaşi monedă; f) Se vor accentua rivalităţile ȋntre firmele ţărilor din Uniunea Monetară; g) Moneda Euro va juca un rol de stabilitate atât din punct de vedere politic, cât şi ȋn ceea ce privesc relaţiile internaţionale; h) Introducerea Euro creează o zonă de stabilitate valutară ȋn cadrul Uniunii Economice Monetare, contribuind la stabilirea unor relaţii monetare internaţionale mai stabile; i) Lupta ȋmpotriva crimei organizate sau a falsificării banilor – fiind o monedă credibilă, care inspiră ȋncredere operatorilor financiari; j) O identitate europeană – o monedă europeană unică va ȋntări identitatea europeană. Dar ca orice concept care are avantaje are şi dezavantaje: a) Cultura diferită din ţările din Europa cu tot ceea ce implică: ritmuri de viată, diferenţe lingvistice, obiceiuri; b) Pierderea ratei de schimb; c) Condiţiile sociale din ţările din UE sunt diferite; d) Pierderea de suveranitate – creând un şoc psihologic asupra populaţiei din UE; e) Creşterea preţurilor, independent de venituri. Ţările mai sărace nu mai au posibilitatea de a devaloriza monedele lor pentru a scădea preţurile produselor, dar şi pentru a atrage mai mulţi cumpărători străini. Pentru a adopta această monedă, orice stat membru al Uniunii Europene trebuie să ȋndeplinească criteriile care fac referire la rata inflaţiei, dobânda pe termen lung şi rata de schimb. În ceea ce priveşte aderarea României la Uniunea Monetară Europeană, BNR consideră că trebuie parcurse două etape: 1) În perioada 2007-2010 ȋn care trebuie să fie atinse trei ţinte şi anume: ȋntărirea inflaţiei scăzute, constituirea pieţei de capitaluri şi stabilitatea cursului leului pe piaţă; 2) Etapa necesară ȋndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi realizarea unor progrese ȋn procesul de convergenţă reală. Introducerea monedei EURO ȋn anul 20158, aşa cum este propus cu ajutorul Programului de Convergenţă depinde de ȋndeplinirea acestor criterii de convergenţă nominală şi a celor de convergenţă juridică, chiar dacă acest termen ar putea fi prelungit din cauza problemelor bugetare ale României. După ce România va ȋndeplini toate criteriile, Consiliul UE va lua decizia aderării la zona euro (1 ianuarie 2014). După consultarea BCE, Consiliul UE va adopta un curs de schimb fix şi
8

Mugur Isărescu, ‟Probleme ale convergenţei reale ȋn drumul spre Euro”, Bucureşti, 2008

15

definitiv dintre LEU şi EURO. După această perioadă, BNR va face parte din Eurosistem dând acestuia responsabilitatea adoptării politicii monetare. Legătura dintre Leu şi Euro capătă o dimensiune simbolică, cu semnificaţie ȋn contextul european actual.România fiind o ţară aspirantă la adoptarea Euro trebuie să se pregătească pentru a ȋndeplini toate criteriile. Începând cu luna februarie a anului 2010, ȋn BNR a luat fiinţă Comitetul pentru Pregătirea Trecerii la Euro, iar din octombrie 2010 la lucrările acestui comitet au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice. Introducerea acestei monede ȋn România ar spori transparenţa preţurilor bunurilor, serviciilor şi muncii la nivel continental. Cetăţenii români ȋşi vor putea utiliza economiile lichide pentru a investi pe orice piaţă europeană, fără riscuri valutare. Chiar dacă moneda euro este un proiect politic puternic cuprins ȋn istoria europeană, obiectivele sale economice, cum ar fi realizarea unei creşteri economice şi unui nivel de trai mai crescut, au avut un rol deosebit, chiar dacă acesta a fost unul secundar.

CAPITOLUL III INSTRUMENTE DE POLITICĂ MONETARĂ UTILIZATE DE BNR
Instrumentele de poltică monetară utilizate de BNR şi-au intensificat treptat gradul de polivalenţă, analizându-se alinierea la standardele şi practicile din ţările Uniunii Europene şi cele internaţionale : 16

-

ȋn prima perioadă a reformei au fost folosite plafoanele de credit, iar după, o data cu anul 1992 au fost substituite cu mecanismul refinanţării băncilor comerciale ; mecanismul refinanţării băncilor comerciale a fost optimizat trecându-se creditelor acordate cu titluri de stat ; facilităţile de creditare ( creditul structural, creditul de licitaţie, lombard şi creditul special ) au devenit practici cuvenite ȋn activitatea de refinanţare ; mecanismul rezervelor obligatorii a fost introdus ȋn anul 1992 şi a fost adaptat continuu, ȋn funcţie de structura pasivelor băncilor comerciale ; anul 1997 a ȋnceput cu debutul operaţiunilor pe piaţa monetară ( operaţiuni de openmarket). Astfel principalele instrumente de politică monetară utilizate de BNR conform la garantarea

reglementărilor ȋn vigoare sunt : a) operaţiunile de piaţă monetară ; b) facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit ; c) rezervele minime obligatorii ( RMO ).

3.1. OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ MONETARĂ Principalul instrument de politică monetară şi cel mai important ȋl reprezintă operaţiunile de piaţă monetară ( operaţiunile open market ). 9Acestea se realizează la iniţiativa băncii centrale şi are următoarele roluri : ȋndreptarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară şi semnalizarea orientării politicii monetare. Potrivit reglementărilor ȋn vigoare10 cele mai importante categorii de operaţiuni de piaţă monetară ale BNR sunt : ○ operaţiuni repo – sunt tranzacţii reversibile, adresate injectării de lichiditate, ȋn cadrul cărora BNR cumpără de la instituţiile de credit active eligibile pentru tranzacţionare, cu asigurarea acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei ; ○ atragere de depozite – reprezintă o tranzacţie cu scadenţă prestabilită, ȋn cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituţiile de credit, fiind destinate absorbţiei de lichiditate ; ○ emiterea de certificate de depozit de către BNR se poate face ȋn formă materializată sau dematerializată. Certificatele de depozit sunt emise cu discount şi răscumpărate la scadenţă la valoarea nominală. Diferenţa dintre valoarea mai mică la care sunt emise şi valoarea

9

10

Nicolae Dardac, Teodora Barbu, ”MonedăCredit”, Editura Economică, București, 2005 Regulament BNR nr.1/2000-MO nr. 84/ 01.02.2008

17

nominală reprezintă dobânda aferentă sumei plătite de deţinător, la o rată a dobânzii convenită ȋntre părţi la scadenţa tranzacţiei ; ○ operaţiuni reverse repo – sunt tranzacţii reversibile, destinate absorbţiei de lichiditate, ȋn cadrul cărora BNR vinde instituţiilor de credit active eligibile pentru tranzacţionare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data tranzacţiei ; ○ acordarea de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – sunt tranzacţii reversibile ȋn cadrul cărora debitorul păstrează proprietatea asupra activelor eligibile respective aduse ȋn garanţie. Valoarea activelor eligibile aduse ȋn garanţie trebuie să acopere 100% din creditul acordat şi dobânda aferentă ; ○ vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare – reprezintă tranzacţii destinate absorbţiei/injectării de lichiditate, ȋn cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacţionare, transferul proprietăţii asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind săvârşit prin mecanismul ‟livrare contra plată” ; ○ swap-ul valutar – constă ȋn două tranzacţii simultane prin care BNR : ○ cumpără la vedere lei contra valută convertibilă şi vinde la termen (forward) aceeaşi sumă ȋn valută convertibilă contra lei ; ○ vinde la vedere lei contra valută convertibilă şi cumpără la termen (forward) aceeaşi sumă ȋn valută convertibilă ȋn lei. Participanţii eligibili cu care Banca Naţională a României desfăşoară operaţiuni de piaţă monetară şi cărora le acordă facilităţi permanente sunt: băncile, băncile de credit ipotecar, casele centrale ale cooperativelor de credit, băncile de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state membre, respectiv din state terţe, cu excepţia sucursalelor din România ale instituţiilor de credit emitente de monedă electronică, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate: în cazul băncilor, al băncilor de credit ipotecar, al caselor centrale ale cooperativelor de credit şi al băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ, persoane juridice române, constituirea de rezerve minime obligatorii şi încadrarea în prevederile reglementărilor Băncii Naţionale a României privind indicatorii de solvabilitate; în cazul sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state membre, respectiv din state terţe, cu excepţia sucursalelor din România ale instituţiilor de credit emitente de monedă electronică, constituirea de rezerve minime obligatorii şi certificarea, cel puţin anual, de către autoritatea de supraveghere bancară din ţara de origine a încadrării instituţiei de credit străine de care aparţin în prevederile reglementărilor de prudenţă bancară în vigoare în ţara respectivă.11
11

Regulamentul 1/2000 din Monitorul Oficial

18

Procedurile de realizare a acestei operaţiuni de open market constă ȋn: ○ procedurile licitaţiilor normale sau rapide ce au o dobândă cu o rată fixă sau variabilă. Această procedură se aplică numai ȋn cazul instituţiilor de credit din zona euro. Procedura acestor licitaţii se desfăşoară ȋn şase paşi, atât pentru licitaţiile rapide, cât şi pentru licitaţiile normale. Primul pas constă ȋn anunţarea de către BCE prin serviciile sale de informare când se derulează licitaţia şi care este tipul acesteia, precum şi informarea direct a contrapartidelor; Următorul pas constă ȋn prezentarea ofertelor de către contrapartidele eligibile, urmând ca apoi Eurosistemul să centralizeze ofertele instituţiilor de credit, ȋn urma căruia BCE decide alocarea ȋn funcţie de licitaţie. În pasul cinci sunt confirmate alocările individuale, pe contrapartide, iar ultimul pas vine cu ȋncheierea tranzacţiilor. În cazul licitaţiei la rata fixă BNR specifică de la ȋnceput rata dobânzii, randamentul şi punctele swap, iar participanţii oferă sumele pe care vor să le tranzacţioneze. În cazul licitaţiei la rata variabilă BNR specifică minimul/maximul acceptat pentru rata dobânzii, randamentul şi punctele swap. Procedura aceasta a licitaţiei se desfăşoară ȋn patru etape şi anume: - anunţarea licitaţiei – BNR anunţă elementele prin intermediul reţelei ȋn sistem electronic. Anunţul acestei licitaţii va cuprinde: numărul de referinţă al licitaţiei, data licitaţiei, tipul tranzacţiei, scadenţa, dacă licitaţia este la rată fixă sau variabilă, metoda de alocare, volumul operaţiunii, noţiunile de identificare a titlurilor de stat sau a certificatelor de depozit, rata dobânzii/randamentul/punctele swap ȋn cazul licitaţiei la rată variabilă, data la care ȋncepe operaţiunea şi scadenţa acesteia, valutele tranzacţionate, cursul de schimb pentru calcularea ofertelor, precum şi termenul de transmitere al ofertelor de participare; 12

oferte de participare la licitaţie – participanţii transmit ofertele prin sistemul electronic,

ofertele conţinând numărul de referinţă al licitaţiei, elementele de identificare ale participantului,

tipul tranzacţiei, data licitaţiei, suma oferită, ratele dobânzilor, precum şi data decontării pentru emisiunea de certificate de depozit. În ceea ce privesc licitaţiile la rată variabilă, ofertele conţin cel mult trei opţiuni pentru sume sau rate ale dobânzilor/randamente/puncte swap diferite; - metode de alocare - ȋn cazul licitaţiei la rată fixă, dacă suma ofertelor depăşeşte suma alocată de BNR, achitarea se face pe baza legăturii dintre suma de alocat şi suma agregată a ofertelor, iar ȋn cazul licitaţiei cu rată variabilă achitarea se face crescător sau descrescător, până la nivelul la care cererea satisface oferta. Metodele pentru aflarea rezultatelor sunt: metoda ratei multiple şi metoda ratei uniforme; - anunţarea rezultatelor – anunţul se face ȋn sistemul electronic, prin intermediul unei reţele IP securizate şi cuprinde : numărul de referinţă al licitaţiei, tipul, data licitaţiei, scadenţa operaţiunii,

12

Norma BNR nr. 1/2010

19

suma licitată de participanţi, numărul de participanţi, rata minimă şi maximă licitată, dar şi valutele tranzacţionate şi cursul valutar.13 Începând cu perioada iunie 1997 şi până ȋn trimestrul al III-lea al anului 2008, operaţiunile de piaţă monetară ale BNR au fost utilizate aproape numai ȋn scopul drenării excedentului de lichiditate din sistemul bancar. În ultimul trimestru al anului 2008 semnul poziţiei nete a lichidităţii băncilor a devenit negativ, şi de aceea rolul principal ȋn gestionarea lichidităţii şi ȋn influenţarea ratelor dobânzilor interbancare a fost recepţionat de operaţiunile de furnizare de lichiditate, BNR revenind, ȋncepând din octombrie 2008 ȋn poziţia de creditor al sistemului bancar. În al doilea trimestru al anului 2010, semnul poziţiei lichidităţii a redevenit şi s-a menţinut pozitiv, şi de aceea BNR şi-a schimbat din nou poziţia ȋn raport cu sistemul bancar. 3.2.FACILITĂŢILE PERMANENTE ACORDATE INSTITUŢIILOR DE CREDIT În contextul adoptării legii privind statutul BNR, mecanismul de refinanţare al băncilor comerciale a marcat o schimbare radicală ȋn ceea ce privesc facilităţile de creditare şi de depozit. Prin adoptarea acestui regulament s-a analizat modernizarea şi diversificarea instrumentelor de politică monetară, vrând să se ajungă la standardele Uniunii Europene. Facilităţile permanente oferite de BNR14 instituţiilor de credit au drept scop: absorbirea, şi furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt, semnalizarea orientării generale a politicii monetare şi stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa interbancară, prin legătura formată de cele două instrumente ȋn ceea ce privesc ratele dobânzilor. Instituţiile de credit au acces oricând la cele două facilităţi permanente oferite de BNR şi anume: ○ facilitatea de creditare – permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra unei rate de dobândă predeterminată, această rată constituind plafonul ratei dobânzii overnight al pieţei monetare; Facilitatea de creditare –creditul lombard- este acordată de către BNR pe baza unei cereri scrise care trebuie să cuprindă elemente de identificare a participantului, suma solicitată, dar şi valoarea şi tipul garanţiilor. Nivelul ratei dobânzii pentru acest credit este stabilit de către Consiliul de administraţie al BNR, reprezentând nivelul maxim al ratei dobânzii practicate ȋn sistemul bancar. BNR poate modifica această rată, ȋnsă numai ȋncepând cu următoarea zi lucrătoare a băncii. ○ facilitatea de depozit – permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra unei rate de dobândă predeterminată, această rată constituind pragul ratei
13 14

Norma BNR nr. 1/2010 Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de BNR şi facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili

20

dobânzii overnight al pieţei monetare. Şi ȋn acest caz, participanţii pot avea facilitatea de depozit pe baza unei cereri adresate Direcţiei operaţiuni de piaţă, semnată de persoanele autorizate, având ştampila instituţiei, ȋn care există elemente de identificare a participantului eligibil şi suma depusă. Nivelul ratei dobânzii pentru depozite este hotărât de Consiliul de administraţie al BNR ȋn concordanţă cu obiectivele sale de politică monetară. Rata dobânzii este anunţată de către BNR, calculându-se ca rată a dobânzii simple. Principalele caracteristici ale acestor instrumente sunt următoarele: ○ sunt iniţiate de banca centrală şi sunt conduse ȋn manieră competitivă; ○ ratele de dobândă la care se realizează operaţiunile sunt incerte, deci operaţiunile se realizează la rate variabile ale dobânzii; ○ ȋnlocuiesc operaţiunile cash de pe piată, având astfel efecte asupra ratei de dobândă; ○ sporesc volumul titlurilor din colateral, dar nu afectează piaţa secundară a titlurilor; CA al BNR a decis ȋn şedinţa din 7 mai a anului 2008, continuând până ȋn prezent, imprimarea unui caracter echilibrat culoarului format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente ȋn jurul ratei dobânzii de politică monetară şi limitarea amplitudinii acestuia la valoarea de +/-4 puncte procentuale. Scopul acestei măsuri a fost acela de a diminua transmiterea de semnale de politică monetară şi reducerea fluctuaţiilor ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară. 3.3.REZERVELE MINIME OBLIGATORII (RMO) Cele mai importante funcţii ale mecanismului RMO sunt cea de control monetar (aflată ȋn strânsă legătură cu cea de gestionare a lichidităţii de către BNR) şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară, acestea fiind constituite ȋn lei. Rolul RMO ȋn valută este acela de a atenua expansiunea creditului ȋn valută. Banca centrală are posibilitatea de a influenţa creşterea sau reducerea ofertei de monedă scripturală din partea băncilor comerciale, prin diminuarea sau majorarea cotei procentuale a rezervelor. Avantajele care asigură folosirea acestui instrument ȋn reglarea ofertei de bani sunt: ○ ȋn ceea ce priveşte procentul, toate băncile sunt afectate deopotrivă, ȋnsă volumul RMO aparţine de nivelul resurselor atrase de fiecare bancă; ○ oferta de bani devine mai uşor verificabilă; ○ creşte gradul de subordonare al instituţiilor depozitare ȋn faţa autorităţii monetare ○ ȋn ceea ce priveşte lichiditatea şi excesul ei pe piaţă, se demonstrează a fi cel mai util instrument. Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt: 21

○ baza de calcul a RMO se calculează ca nivel mediu zilnic (pe toată perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv ȋn lei şi valută din bilanţurile băncilor; ○ ratele RMO pot fi deosebite ȋn funcţie de scadenţa elementelor incluse ȋn baza de calcul (</> de 2 ani), dar şi ȋn funcţie de moneda de constituire. Pentru mijloacele băneşti ȋn monedă naţională şi ȋn valută, care sunt incluse ȋn baza de calcul a RMO şi care au o scadenţă mai mare de 2 ani, neprevăzând clauze contractuale referitoare la rambursări, dar şi pentru ȋmprumuturile nerambursabile, rata rezervelor minime obligatorii este zero ; ○ perioada de aplicare şi de observare au durata de o lună, fiind şi succesive (prima este cuprinsă ȋntre data de 24 a lunii precedente şi data de 23 a lunii curente); ○ RMO se alcătuieşte ca nivel zilnic al disponibilităţilor ȋn conturile deschise la BNR pe toată perioada; ○ dobânda penalizatoare se adaugă deficitului de rezerve, iar abaterile se sancţionează prin avertisment, amenzi sau limitarea operaţiunilor instituţiei de credit. Politica normelor rezervelor obligatorii imbracă mai multe forme: ○ norma rezervelor de casă, care constă in obligativitatea menţinerii unui anumit procent al rezervelor de casă; ○ norma lichidităţii, care vizează respectarea unui raport corespunzator ȋntre numerar, soldul contului curent al băncii la banca centrală, titluri comerciale şi de stat pe termen scurt ; ○ coeficientul de trezorerie, care constă ȋn obligativitatea deţinerii ȋn rezervă a unei anumite cantităţi de titluri de valoare emise de stat; ○ norma rezervelor minime obligatorii, care are cea mai mare răspândire şi utilizare constând ȋn imobilizarea la banca centrală a unui procent din depozitele bancare sau din volumul creditelor. În strategia politicii monetare a BNR, regimul cursului de schimb prezintă o mare importanţă, iar rolul acestuia a oscilat de la o etapă la alta, ȋn conformitate cu evoluţia reformei. Băncile sunt nevoite să păstreze ȋn conturile deschise la BNR nivelul RMO ca o medie zilnică pe toată durata perioadei de aplicare. RMO se calculează ȋn lei ȋn contul băncii centrale de credit deschis la BNR şi ȋn dolari sau euro, ȋn contul ,,LORO’’ deschis la BNR pentru mijloace de plată ȋn valută.15 Alegerea pentru una dintre cele două valute este a fiecărei bănci, ȋnsă o dată exprimată nu mai poate fi schimbată timp de 12 luni calendaristice. Costurile acestor operaţiuni de schimb valutar ale băncilor centrale pentru constituirea rezervelor ȋn valută, precum şi riscul valutar ale acestor operaţiuni sunt ȋndurate ȋn totalitate de banca centrală a cooperativelor de credit ȋn cauză. Casele cooperative de credit menţin ȋn conturile deschise la BNR rezervele minime obligatorii ȋn lei şi ȋn valută.

15

Regulamentul nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.566 din 1 august 2002);

22

Atunci când o bancă centrală de credit indică deficite de rezerve mai mult de două ori ȋn ultimele 12 luni BNR aplică sancţiuni şi anume: ○ avertisment scris dat băncii, sucursalei din România a unei bănci străine, casei centrale a cooperativelor de credit; ○ amendă aplicabilă băncii, sucursalei din România a unei bănci străine, casei centrale a cooperativelor de credit, cuprinsă între 0,1-1% din capitalul social al băncii/casei centrale a cooperativelor de credit, respectiv din capitalul de dotare al sucursalei din România a unei bănci străine; ○ amendă aplicabilă administratorilor, directorilor executivi sau cenzorilor băncii, cuprinsă între 1-6 salarii medii pe bancă din luna precedentă, respectiv administratorilor, conducătorilor, membrilor biroului executiv ori cenzorilor casei centrale a cooperativelor de credit, între 1-6 salarii ale acestora din luna precedentă; ○ limitarea operaţiunilor băncii, sucursalei din România a unei bănci străine, casei centrale a cooperativelor de credit. 16 Prin utilizarea acestor instrumente de politică monetară, BNR doreşte să-şi atingă obiectivele propuse. BNR a promovat o politică monetară potrivită contextului economic intern, dar şi o reducere a creşterii economice şi a activităţii de creditare bancară.

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ PRIVIND POLITICA MONETARĂ A BNR ÎN PERIOADA 2000-2010
Politica monetară reprezintă una dintre componentele esenţiale ale politicii economice, prin intermediul căreia se acţionează asupra cererii şi ofertei de monedă din economie. În relaţie cu teoria economică a forţelor politice, politica monetară ȋnfăţişează nuanţări şi diferenţieri de la o perioadă la alta, rezultate din obiective politico-economice, interne şi externe.
16

Regulament nr. 6 din 24.iul.2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I 566 1.aug.2002,Articolul 28,aliniatul(1)si (2).

23

Caracterizarea politicii monetare, ca şi a politicii economice ȋn general, este relevată prin rezultatele, cât şi prin performanţele economice şi financiare ale economiei naţionale. Totodată, evoluţia variabilelor monetare evidenţiază modul de instrumentare a politicii monetare, gradul de adecvare al acesteia la cerinţele şi condiţiile tranziţiei economiei româneşti.
4.1.

RATA INFLAŢIEI - INSTRUMENT DE REALIZARE AL POLITICII MONETARE Inflaţia reprezintă o creştere a nivelului general al preţurilor, fiind măsurată de obicei prin

indicele preţului de consum.
ANUL RATA INFLAŢIEI 2000 45,7% 2001 30,3% 2002 22% 2003 14,1% 2004 9,3% 2005 8,6% 2006 5,48% 2007 6,57% 2008 6,7% 2009 4,94% 2010 7,77%

În anul 2000, pentru a ajunge la obiectivul de inflaţie dorit, BNR a supravegheat ȋn primul rând dezvoltarea bazei monetare, dar şi evoluţia masei monetare ȋn sens larg (M2) fiind de 38% ȋn acest an . Rata inflaţiei a fost de 45,7%, ȋnsă, BNR propusese o rată de 27%, situându-se departe de obiectivul propus. Procesul de dezinflaţie s-a remarcat ȋn acest an, ȋntâmpinând probleme ȋn ceea ce priveşte seceta, ȋnsă şi modificarea sistemului fiscal prin scăderea TVA de la 22% la 19%. Atingerea acestui obicetiv de către BNR a avut probleme şi ȋn ceea ce priveşte creşterea de preţ a petrolului la 35 de dolari barilul, ȋnsă şi micşorarea producţiei agricole şi evoluţia dezavantajoasă a euro faţă de dolar. Reunirea TVA a contribuit la devansarea ţintei anuale de 27% şi la degradarea aşteptărilor inflaţioniste. În acest an datorită evoluţiei accelerate a inflaţiei, a micşorării cererii de bani şi a neȋncrederii ȋn moneda naţională, au hotărât ȋnăsprirea politicii monetare, toate acestea pentru a reda credibilitatea băncii centrale. S-a adoptat şi strategia dezvoltării pe termen mediu a sistemului bancar pentru a reduce inflaţia, aceasta ajungând la o rată de o singură cifră ȋn anul 2004. Începutul anului 2001 a adus o creştere a masei monetare (M2) cu 46,2% faţă de anul precedent, iar masa monetară ȋn sens restrâns (M1) s-a mărit cu 38,8%. Inflaţia ȋn anul 2001 stabilită la ȋnceput la 25%, s-a modificat apoi la 29%, ajungându-se ȋn final la 30,3%, cu 10,4% mai mică decât ȋn anul 2000. Schimbarea acestui obiectiv de inflaţie până la 29% a dus la pierderea credibilităţii băncii centrale, ȋn acest an BNR având parte de o scădere a inflaţiei. Preţurile de consum au crescut ȋn primele luni ale acestui an cu 21,2%, iar preţurile bunurilor alimentare au avut cel mai mic ritm de creştere, ca urmare a unei producţii agricole bune. Presiunile s-au evidenţiat şi la preţurile de producţie al căror ritm a fost de 23,9%, depăşind cu 2,7 puncte procentuale pe cel al preţurilor la consumator. 24

Accelerarea porcesului dezinflaţionist s-a produs ȋn anul 2002, atunci când preţurile de consum au avut o creştere de 17,8% şi ţinta de inflaţie a fost de 22%, fiind o provocare pentru politica monetară. Alături de această scădere a inflaţiei, a fost propusă şi o creştere economică de 5%, dar şi o menţinere de 3% a deficitului fiscal. Atingerea obiectivului ţintei de inflaţie este ȋngreunată de administrarea preţurilor şi de perspectivele mediului extern care sunt nefavorabile.În domeniul agricol s-a cunoscut o scumpire la produsele de panificaţie, la produsele lactate, la ouă, datorită reducerii producţiei de cereale şi de furaje. Însă preţurile la fructe şi legume au scăzut şi a mai atenuat din creşterea celorlalte. Nivelul accizelor nu s-a mai schimbat, acesta rămânând acelaşi. În ceea ce constă masa monetară (M2) a fost cu 38,2% mai mult faţă de sfârşitul anului precedent. Ţinta de inflaţie pentru anul 2003 a fost o raportare pentru politica monetară, şi de aceea BNR a constituit un mix riguros de politici macroeconomice, ȋn acelaşi timp BNR recuperându-şi credibilitatea, ca urmare a reducerii inflaţiei la o cotă inferioară obiectivului pe care l-au stabilit. Indicele preţului de consum a fost de 7,9%, astfel preţurile la mărfurile nealimentare au crescut in trimestrul II cu 9%, datorită creşterii preţurilor la gaze naturale cu 38,5%, la energia electrică cu 17,5%, precum şi la tutun cu 12,9%, iar rata inflaţiei a depăşit cu numai 0,1 puncte procentuale ţinta anuală de 14,1%. Produsele alimentare s-au scumpit ȋn trimestrul II cu 5,8%, datorită lipsei stocurilor de cereale şi de furaje, dar şi datorită majorării preţului la grâu. Masa monetară (M2) ȋn acest an a fost cu 23,3% mai mult decât anul precedent. Anul 2004 s-a evidenţiat printr-un mix de politici economice, având ca scop coborârea ratei inflaţiei ajungând la o singură cifră. Scopul fiind ȋndeplinit, rata inflaţiei ajungând la 9,3%, cu 4,8 puncte procentuale faţă de anul 2003, inflaţia continuând să scadă. În anul 2004 masa monetară (M2) a crescut cu 39,9%, iar indicele preţului de consum a scăzut la 9,3% ȋn ultima lună a acestui an. În prima parte a anului dezinflaţia a fost evidentă ȋn ceea ce privesc mărfurile alimentare, dar ȋn a doua parte a anului cea mai mare reducere a ritmului de creştere anual au ȋnregistrat-o tarifele serviciilor, ȋn special serviciile de telefonie, datorită aprecierii leului faţă de euro.Mărfurile alimentare au avut o cotă de 7,4%, iar ȋn cazul mărfurilor nealimentare rata a fost de 11,4%. Perspectivele ȋn acest an ȋn ceea ce priveşte inflaţia au fost pozitive. O dată cu ȋnceputul anului 2005 rata inflaţiei a revenit ȋn luna aprilie la nivelul de două cifre, datorită creşterii accizelor şi a preţului petrolului, menţinându-se la nivelul de 12,5%. Însă la sfârşitul anului 2005 ȋn politica monetară a BNR s-a constiuit o perioadă mai distinctă. Începând cu luna august a fost adoptată strategia de ţintire directă a inflaţiei, având ca principale scopuri : stabilirea ratei inflaţiei la o singură cifră, libertatea operaţională de care se bucură BNR, credibilitatea băncii centrale ca urmare a procesului de dezinflaţie din anii anteriori, echilibrul şi durabilitatea sectorului financiar şi solidificarea capacităţii BNR de prognozare a inflaţiei. După toate acestea la sfârşitul anului 2005 rata inflaţiei a ajuns la 8,6%, depăşind intervalul de fluctuaţie 25

de ±1 punct procentual ȋn jurul ţintei de 7,5%. Toate acestea s-au datorat modificărilor preţurilor administrate, preţurilor combustibililor şi regimului accizelor, ajungând ca media anuală a inflaţiei să fie de 9,0% arătând o ȋntărire a procesului de dezinflaţie.

În prima parte a anului 2006 rata anuală de creştere a preţurilor de consum a fost de 8,4%, dar ȋn luna aprilie a reintrat ȋn intervalul stabilit, atunci rata anuală a inflaţiei a coborât la 6,92%. Însă dezinflaţia a continuat şi ȋn trimestrul II al anului 2006, chiar mai accentuată, rata anuală de creştere a preţurilor de consum fiind de 7,11%, ajungând ȋn trimestru III ca rata anuală a inflaţiei să fie de 5,48%. În ceea ce constau preţurile administrate, dar şi inflaţia de bază CORE2, acestea au ȋnregistrat scăderi ale ritmurilor anuale, respectiv 4,85%. După toată această perioadă BNR a continuat să controleze lichiditatea de pe piaţa monetară, aceasta crescând uşor. Pe parcursul anului 2007 BNR a utilizat ȋn continuare componentele politicii monetare specifice strategiei de ţintire directă a inflaţiei. Procesul dezinflaţionist s-a accelerat ȋn prima perioadă a anului 2007, rata anuală de creştere a preţurilor de consum ajungând ȋn luna martie la 3,66%, cu 1,22 de puncte procentuale sub nivelul cunoscut ȋn decembrie 2006. Acest indicator a fost ȋntr-o continuă schimbare, evoluând permanent, datorită scăderii preţului combustibililor, dar şi de unele preţuri administrate. În trimestrul II al acestui an, rata anuală a inflaţiei a evoluat ȋn intervalul de variaţie de +/- 1 punct procentual, deşi valoarea din luna iunie de 3,8% a fost peste valoarea ȋnregistrată la sfârşitul primului trimestru cu 0,14 puncte procentuale. Modificarea de trend a fost redată de preţurile administrate, precum şi de cele volatile, ȋnsă procesul dezinflaţionist 26

a continuat la nivelul inflaţiei de bază. În trimestrul III al anului 2007, rata anuală a inflaţiei a depăşit intervalul de variaţie de +/- 1 punct procentual, nivelul atins la sfârşitul perioadei de 6,03%, fiind cu 2,23 puncte procentuale mai mare decât cel din iunie 2007 şi cu 2,04 puncte procentuale mai mare decât cel din luna iulie. Aceste majorări fiind din creşterea preţurilor la legume şi fructe, datorită scăderii producţiei agricole. Pe parcursul trimestrului IV, rata inflaţiei s-a accentuat, ajungând la sfârşitul anului la 6,57%, cu 0,54 puncte procentuale mai mult dec t ȋn luna septembrie.Toate acestea s-au datorat lipsei de ofertă de pe piaţa produselor agroalimentare, precum şi de tendinţa de depreciere a monedei naţionale.Datorită acestora inflaţia CORE2, care este o măsură a inflaţiei de bază utilizată de BNR, reflectând variaţia preţurilor libere şi cu volatilitate relativ redusă, s-a menţinut ȋn tendinţa sa de majorare, ȋncepând cu luna august a anului 2007. În prima parte a anului 2008, rata anuală a inflaţiei a evoluat pe lângă intervalul de variaţie de +/-1 punct procentual a cărei ţintă de 3,8% a fost stabilită pentru acest an. Datorită factorilor ce ţin de natura ofertei, de deprecierea monedei naţionale, dar şi de excesul de cerere, rata anuală ȋn luna martie a fost de 8,63%. Această creştere la nivelul inflaţiei totale a rămas şi ȋn cazul inflaţiei de bază, care a fost de 7%, cu 1,2 puncte procentuale mai mult decât ȋn luna decembrie 2007. În trimestrul II al anului 2008, inflaţia a continuat să evolueze ajungând la nivelul de 8,61%. Factorii ce au determinat această rată au fost problemele de pe piaţa agroalimentară, dar şi creşterea preţului la petrol. De aceea, inflaţia de bază şi-a păstrat trendul crescător din ultima perioadă, ajungând la 8,1% ȋn luna iunie a acestui an. După ce preţul la energie a fost ajustat ȋn luna iulie, rata inflaţiei a scăzut pe parcursul trimestrului III al anului 2008, nivelul fiind de 7,30% cu 1,31 puncte procentuale sub cel din luna iunie, dar a rămas ȋn afara intervalului de variaţie de +/-1 punct procentual ȋn concordanţă cu ţinta de 3,8% stabilită pentru acest an. Însă ȋn ultima perioadă a acestui an rata anuală a inflaţiei şi-a moderat deviaţia ȋn ceea ce priveşte limita superioară a intervalului de variaţie de +/- 1 punct procentual corespunzător ţintei de 3,8%, ajungând la sfârşitul anului la nivelul de 6,3%. Factorii ce au influenţat au fost scăderea fulgerătoare a cotaţiilor petrolului pe piaţa externă, risipirea excesului de cerere, dar şi influenţa pozitivă ce au avut-o preţurile produselor agroalimentare. Evoluţiile negative din partea inflaţiei au continuat să indice salariile, menţinându-se la un nivel mai ȋnalt decât câştigurile de productivitate a muncii, dar şi cursul de schimb care a fost ȋntr-o depreciere faţă de trimestrul anterior. Datorită acestor factori, traseul descendent a lui CORE2 a fost mai puţin proeminent, rata anuală din luna decembrie de 6,7% fiind cu 0,2 puncte procentuale sub nivelul din septembrie. Rata anuală a inflaţiei ȋn trimestrul I al anului 2009 a ȋncetat să mai scadă, atingând rata de 6,71% la sfârşitul intervalului.Creşterea cu 0,41 puncte procentuale a preţurilor de consum faţă de luna decembrie a anului 2008 s-a ȋntâmplat datorită deprecierii monedei naţionale, atât ȋn ceea ce priveşte modificarea cursului de schimb utilizat pentru a calcula accizele şi preţurile la 27

medicamente, cât şi tarifele exprimate ȋn euro şi al importurilor. Însă o importanţă deosebită la această evoluţie au avut-o creşterea cotaţiilor pe piaţa internaţională şi depăşirea calendarului de majorare a accizelor. În stoparea dezinflaţiei vizibile la nivelul CORE2 un element esenţial a fost de asemenea deprecierea monedei naţionale. În trimestrul II al acestui an, rata anuală a inflaţiei a revenit la trendul descrescător la 5,86%, coborând cu 0,85 puncte procentuale faţă de perioada anterioară. Toate acestea datorită stabilităţii cursului de schimb, dar şi reducerii cererii de consum. O primă etapă a constituit-o majorarea accizelor la tutun, rata ajungând la 1,2 puncte procentuale. Principalii factorii au fost de asemenea atenuarea volatilităţii cursului de schimb al leului şi diminuarea ȋnclinaţiei către consum. Rata inflaţiei ȋn trimestrul III a fost de 4,94%, accentuându-şi trendul descrescător, coborând cu 0,92 puncte procentuale faţă de sfârşitul perioadei precedente. Factorii de influenţă dominanţi au fost nivelul producţiei agricole care a fost unul satisfăcător dar şi diminuarea preţurilor administrate. Un efect advers a fost acela de majorare a accizelor la produsele din tutun, ritmul de creştere a preţurilor fiind de 30% la sfârşitul trimestrului. La nivelul CORE2 decelerarea a fost de -0,6 puncte procentuale faţă de perioada anterioară. În anul 2010, mai exact ȋn luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 7,77%, cu 3,39 puncte procentuale peste rata din luna iunie a anului 2010. Ceea ce a determinat această evoluţie a fost majorarea TVA-ului o dată cu ȋnceputul lunii iulie. Dar şi tensiunile pe piaţa agroalimentară sau amplificat, datorită majorării preţurilor externe, dar şi al reducerii ofertei interne.Creşterea inflaţiei CORE2 ȋn anul 2010 a fost adaptată cu 2,4 puncte procentuale.TVA-ul s-a majorat de la 19% la 24% ȋn acest an, afectând bunurile şi serviciile. De asemenea şi preţurile produselor din tutun au crescut cu 10%, modul de calcul al accizei amplificând efectul inflaţionist al creşterii TVA. La sfârşitul trimestrului III rata inflaţiei a fost cu 0,27 puncte procentuale sub cea din luna august, datorită eliminării subvenţiilor ce au fost acordate furnizorilor de energie termică.

4.2.

REZERVELE MINIME OBLIGATORII ÎN PERIOADA 2000-2010

28

Rezervele minime obligatorii şi rata acestora au constituit ȋn anul 2000 un rol foarte important ȋn păstrarea caracterului limitativ al politicii monetare, cu scopul păstrării ratei relativ ȋnaltă a rezervelor. De aceea banca centrală a ocolit oscilaţiile mari ale lichidităţii şi a avut succes ȋn ceea ce priveşte sterilizarea unui volum mare de rezerve prisositor ale băncilor din sistem. Rata rezervelor obligatorii la depozitele ȋn lei a fost de 30%, iar cea la depozitele ȋn valută de 20%, BNR neacceptând mărirea acestora datorită costurilor pe care le-ar fi impus băncilor. În anul 2001 rata rezervelor minime obligatorii la depozitele ȋn lei a scăzut de la 30% cum a fost anul trecut, la 27% ȋn luna iulie, iar ȋn luna octombrie de 25%. Trendul pentru acest an a fost unul descrescător deoarece activele depreciate au crescut şi de aici au rezultat cheltuieli mai mari cu constituirea de provizioane şi lichidităţi mai puţine, din toate acestea rezultând frâna la credite. Banca centrală a fost nevoită să reevalueze creditarea ȋn condiţii mai aspre pentru clienţii persoane juridice, ȋn final ajungând la ȋmbunătăţirea activităţii economice. Rata acestora a continuat să scadă şi ȋn anul 2002 de la 25% la 22% ȋn luna aprilie şi la 18% ȋn luna noiembrie la depozitele ȋn lei.La depozitele ȋn valută, rata rezervelor minime obligatorii a fost majorată ȋn luna aprilie de la 20% la 22%, iar spre sfârşitul anului, mai exact ȋn luna noiembrie la 25%, urmărind demoralizarea crditării ȋn valută. În acest an a existat o diferenţă ȋntre ratele rezervei minime obligatorii ale depozitelor ȋn lei şi cele ȋn valută, principala fiind creditarea ȋn lei, ȋnsă ȋn a doua parte a anului s-a evidenţiat o stopare a creditării ȋn valută. În ceea ce priveşte mecanismul rezervelor minime obligatorii ȋn anul 2003, acesta a fost acelaşi ca şi ȋn anul anterior, păstrându-şi trăsăturile. Alegerea de a nu micşora ȋn continuare rata rezervei minime ale depozitelor ȋn lei a fost motivată datorită unui volum mare de lichiditate ȋn 29

sistemul bancar. Problema ce a apărut ȋn continuare a fost menţinerea diferenţei dintre ratele de rezervă ale depozitelor ȋn lei şi celor ȋn valută, având ca scop descurajarea creditării ȋn valută. În anul 2004, BNR s-a bazat pe utilizarea cu precădere a instrumentelor cu caracter administrativ, majorând rata rezervelor minime obligatorii la depozitele ȋn valută cu 30% ȋn perioada 24 august-23 septembrie, datorită dinamicii alerte a creditării ȋn devize. Pentru a ȋmbunătăţi metoda creditării ȋn moneda naţională, dar şi pentru a reduce ritmul rapid al ȋmprumuturilor ȋn valută, ȋn anul 2005 BNR a impus o serie de măsuri şi anume: creşterea aplicării ratei rezervelor minime obligatorii la toate pasivele ȋn valută, indiferent de data atragerii lor şi de scadenţă, micşorarea de la 18% la 16% a ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele ȋn lei care au o scadenţă mai mică de doi ani, şi nu ȋn ultimul rând asprirea condiţiilor de acordare a creditelor bancare, prin modificarea normelor privind limitarea riscului de credit pentru persoanele fizice. În luna februarie a anului 2006, Consiliul de administraţie al BNR a ȋnăsprit mecanismul rezervelor minime obligatorii, astfel a majorat cu 5 puncte procentuale rezervele aferente pasivelor ȋn valută ale băncilor, iar ȋn luna iunie, după o perioadă de şase ani a crescut cu 4 puncte procentuale ratele rezervelor aferente pasivelor ȋn lei. Astfel rata rezervelor minime obligatorii ȋn valută a fost de 40%, iar a celor ȋn lei de 20%. Sobrietatea mecanismului rezervelor minime obligatorii a fost menţinută şi ȋn anul 2007, menţinându-şi ratele rezervelor minime obligatorii pasivelor ȋn lei şi celor ȋn valută ale băncilor, respectiv 20% şi 40%. Banca centrală şi-a adaptat ȋn anul 2008 setul de instrumente de politică monetară la noile cerinţe de continuare a tendinţei de micşorare a excedentului de lichiditate din sistemul bancar, dar şi de trecerea băncilor ȋn poziţie clară de lipsă de lichiditate ȋncepând din luna octombrie. De aceea rata rezervelor minime obligatorii aferente pasivelor ȋn lei ale instituţiilor de credit, a fost micşorată de la 20% la 18%, iar gestionarea lichidităţii a fost flexibilizată.

ANUL

2000 lei val 20 %

2001 lei 25 % val 20 %

2002 lei 18 % val 25 %

2003 lei 18 % val 25 %

2004 lei 18 % val 30 % lei 16 %

2005 val 35 %

2006 lei 20 %
val

2007 lei 20 % val 40 %

2008 lei 18 % val 40 %

2009 lei 15 % val 30 %

2010 lei 15 % val 25 %

RATA RMO

30 %

40 %

În anul 2009, banca centrală a redus ratele rezervelor minime obligatorii aplicate pasivelor ȋn lei şi ȋn valută, cu scadenţă mai mică de doi ani ale băncilor, la cele ȋn lei de la 18% la 15% , iar 30

la cele ȋn valută de la 40% la 30%, diminuând restrictivitatea mecanismului rezervelor minime obligatorii. În ceea ce priveşte rata rezervelor minime obligatorii pentru pasivele ȋn valută cu o scadenţă mai mare de doi ani şi ȋn care nu sunt ȋntrevăzute clauze contractuale, a fost micşorată de la 40% la 0%. De asemenea acest instrument a fost folosit cu precădere ȋn acest an pentru a ȋmbunătăţi condiţiile lichidităţii de pe piaţa valutară. În anul 2010 rata la rezervele minime obligatorii la pasivele ȋn lei a rămas aceeaşi ca şi ȋn anul precedent, şi anume de 15%, dar rata la pasivele ȋn valută a cunoscut o uşoară scădere, ajungând la valoarea de 25%.

4.3.

RATA DOBÂNZII DE POLITICĂ MONETARĂ ÎN PERIOADA 2000-2010

Rata dobânzii de politică monetară reprezintă rata dobânzii utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă monetară ale BNR. În anul 2000, rata dobânzii de politică monetară a avut un rol foarte important mai ales ȋn a doua parte a anului, ȋn ceea ce priveşte influenţarea costurilor resurselor pe termen scurt, dar şi orientarea politicii monetare. BNR a optat ȋn acest an pentru rata dobânzii, pentru a realiza o politică monetară mai restrictivă. Tendinţa de scădere a acestor rate de dobândă, a fost de mai multe ori suspendată pe perioada anilor, deoarece BNR a fost nevoită să majoreze dobânzile, pentru a nu se produce probleme economice.Spre sfârşitul anului 2001 presiunile inflaţioniste s-au reliefat, dar cu toate acestea BNR nu a majorat ratele dobânzii, pentru a da ȋncredere populaţiei că trendul dezinflaţiei continuă. În anul 2002 rata de politică monetară o oscilat ȋntre valorile de 35% ȋn luna ianuarie şi tot scăzând, ajungând ca ȋn luna decembrie aceasta să fie de 20,4%. În perioada anului 2003 BNR a hotărât să reducă ratele dobânzilor dupa o perioadă de pauză a acesteia la sfârşitul anului 2002. Rata a fost micşorată datorită creşterii concurenţei ȋn sistemul bancar cu 1,5 puncte procentuale. La ȋnceputul anului 2004 rata dobânzii BNR a fost stabilită datorită cerinţelor de atenuare a ritmului de creştere a creditului neguvernamental. Rata a fost de 21,25%, rămânând constantă, cu toate că rata anuală a inflaţiei a fost ȋn continuare ȋn declin.În lunile iulie şi august ale acestui an au avut loc trei etape de reducere a ratei dobânzii de politică monetară care au ȋnsumat 2 puncte procentuale. Anul 2005 aduce o reducere a ratei dobânzii de politică monetară ajungând la 12,5% ȋn luna aprilie.Totodată, a fost eliminată diferenţa dintre rata dobânzii la operaţiunile de sterilizare şi rata dobânzii de politică monetară, pentru a funcţiona strategia de ţintire directă a inflaţiei. În luna septembrie BNR a micşorat rata dobânzii de la 8,5% la 7,5%. 31

Anul 2006 vine cu o majorare cu 1 punct procentual la ȋnceputul trimestrului I, sporind puterea controlului monetar. În trimestrul II BNR a continuat să acţioneze pentru a ȋntări politica monetară, majorând pentru a doua oară ȋn acest an rata dobânzii cu 0,25 puncte procentuale. Spre sfârşitul anului, ȋn şedinţa ȋn care a fost analizată politica monetară, BNR a menţinut rata dobânzii la nivelul de 8,75%, chiar dacă procesul de dezinflaţie s-a accelerat pe parcursul trimestrului III. Primul trimestru al anului 2007 aduce o reducere ȋn două etape a ratei dobânzii cu 0,75 şi 0,5 puncte procentuale, până la nivelul de 7,5%. Aceeaşi reducere a fost şi pe parcursul trimestrului II, de la 7,5% ajungând la 7%, păstrându-se la acest nivel şi ȋn trimestrul III. În lunile februarie şi martie ale anului 2008, BNR a efectuat două majorări ale ratei dobânzii de politică monetară, nivelul ajungând la 9,5%. Iar ȋn trimestrul II a atins nivelul de 10%. Rata dobânzii la sfârşitul anului 2008 a fost de 10,25%, pentru a reduce riscul presiunilor inflaţioniste cauzate de deprecierea leului. Rata a variat ȋnsă foarte mult ȋntr-un interval foarte scurt. Începând cu luna septembrie a anului 2009 rata a fost aceeaşi ca şi ȋn luna ianuarie a anului precedent. În acest interval de 11 luni rata a variat foarte mult ȋntre 8% şi 10,25%, aceasta din urmă fiind valoarea ce a fost stabilită ȋn intervalul august 2008-februarie 2009. Consiliul de administraţie al BNR a redus ȋn luna august a anului 2009 dobânda ajungând la 8% , vrând să stimuleze economia.Dobânda cheie a fost redusă la 8%, ea fiind dobânda utilizată pentru principalele operaţiuni pe piaţa monetară ale BNR.

32

Pe parcursul anului 2010 s-au observat etapele de micşorare de la 7,5% ȋn luna ianuarie, la 7% ȋn luna februarie, până ȋn luna mai ajungând la 6,25%, aceasta păstrându-se pe tot parcursul anului.
4.4.

OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ MONETARĂ ÎN PERIOADA 2000-2010 Operaţiunile de piaţă monetară (operaţiuni open market) reprezintă cel mai important

instrument de politică monetară al BNR.

Operaţiunile de piaţă monetară ale BNR cărora le este ataşată rata dobânzii de politică monetară
Anul 2000 2003 20051 Atragere de depozite 2007 (iulie) 2007 (septembrie) 2008 (mai) două săptămâni o săptămână o lună Operaţiuni de piaţă monetară Maturitatea standard nestandardizată (scadenţele au variat între ON şi 3 luni) Metoda de derulare licitaţii la rată variabilă de dobândă* licitaţii la rată fixă de dobândă licitaţii la rată variabilă de dobândă* licitaţii la rată fixă de dobândă

33

Anul 2008 (octombrie) 2009 (aprilie) 2009 (august) 2010 (aprilie)

Operaţiuni de piaţă monetară

Maturitatea standard nestandardizată

Metoda de derulare nestandardizată licitaţii la rată fixă de dobândă licitaţii la rată fixă de dobândă

Operaţiuni repo

o lună o săptămână

Atragere de depozite o săptămână

* Rata dobânzii de politică monetară reprezentând plafonul ratelor dobânzilor acceptate.
1

În februarie 2006 este introdusă frecvenţa standard de organizare a licitaţiilor (saptămânal, în fiecare luni). În anul 2000, potrivit Regulamentului nr1/2000, s-a trecut la operaţiunile de piaţă de atragere a depozitelor la operaţiuni reversibile cu titluri de stat, cum sunt cele repo şi reverse repo, şi de asemenea şi prelungirea scadenţei acestora. O dată cu introducerea lor pe bază de licitaţie, operaţiunile de piaţă au constituit principalul instrument de politică monetară. În a doua parte a anului s-au utilizat constant operaţiunile reversibile cu titluri de stat şi de aceea indicatorii cantitativi ai pieţei interbancare au fost influenţaţi. Depozitele atrase şi operaţiunile reverse repo au crescut cu 12% faţă de anul precedent, iar soldul mediu zilnic al depozitelor atrase de BNR arată o scădere a activităţii băncii centrale pe piaţa interbancară, o scădere de 40% faţă de anul precedent. În ceea ce privesc operaţiunile de sterilizare, acestea s-au realizat ȋntr-o proporţie mare, pe scadenţe de o lună şi prin licitaţie. Tranzacţiile reversibile cu titluri de stat (operaţiuni reverse repo) au avut rolul cel mai important. Prin introducerea noului regulament, BNR a introdus un nou instrument de politică monetară şi anume facilitatea de depozit, pe care l-a folosit pentru a absoarbe excesul de lichiditate din partea a doua a anului. În anul 2001, BNR a utilizat numeroase instrumente de politică monetară, printre care operaţiunile de open market. Acestea au devenit principalul instrument pentru a stopa excesul de lichiditate. Un nivel record a fost atins de tranzacţiile definitive de titluri de stat, de operaţiunile reverse repo, precum şi de atragerea de depozite. Tot ȋn acest an fost adoptată şi forma de atragere de depozite pe termen de trei luni. Facilităţile de credit şi de depozit au avut valoarea de 65%, respectiv 6%. BNR a atras depozite ȋn volum mult mai ridicat decât ȋn anul anterior, datorită continuării scadenţei acestora la trei luni, dar şi datorită adaptării ratei rezervelor minime obligatorii aferente depozitelor ȋn lei. De asemenea la depozitele overnight s-a ȋnregistrat o creştere, datorată creşterii concurenţei pe piaţă.

34

Pe parcursul anului 2002, eficacitatea operaţiunilor de stopare a excesului de lichiditate au fost ajustate ȋn mai multe etape ȋn sens descrescător, banca centrală executând 20 de reduceri, cumulând 15 puncte procentuale la depozitele atrase pe termen de trei luni, reprezentând 81,5% şi 94% din resursele mobilizate de banca centrală. Dobânda la operaţiunile de sterilizare a scăzut pe parcursul perioadei cu 14,6 puncte procentuale, ajungând ȋn luna decembrie la nivelul de 19,6%. Datorită reducerii ratei inflaţiei, ȋn luna august, rata dobânzii la facilitatea de credit a fost micşorată cu 20 de puncte procentuale, având nivelul de 45%, iar rata dobânzii la facilitatea de depozit a fost stabilită la 5%. Aceste facilităţi oferite de BNR au fost utilizate ȋn continuare ȋn mod frecvent, cea mai solicitată fiind facilitatea de depozit, de 114 ori, iar cea mai rar solicitată fiind cea de creditare de 5 ori. Operaţiunile de piaţă (open market) au constituit şi ȋn acest an cel mai important instrument pentru stoparea excedentului de lichiditate. Spre deosebire de anul 2001, acestea s-au limitat la atragerea de depozite şi la operaţiunile reverse repo, continuând să se reducă atunci când portofoliul de titluri de stat al băncii centrale s-a restrâns. Instrumentul principal al anului 2003 a fost cel de transformare de atragere de depozite pe termen de o lună. Operaţiunile de sterilizare au fost majorate cu câte 1 punct procentual ȋn trei etape. Caracteristicile operaţiunilor open market s-au modificat ȋn acest an, atragerea de depozite fiind singura metodă folosită pentru drenarea lichidităţii ȋn exces, având ȋn vedere lipsa din portofoliul BNR a titlurilor folosite pentru operaţiuni reverse repo, scadenţa acestora fiind redusă. 35

Începând cu luna mai a acestui an, termenul pe care BNR a atras depozite a fost tipizat la o lună. În ceea ce constau facilităţile oferite băncilor de BNR, acestea au ȋndeplinit rolul de margini ale culoarului ratelor dobânzilor pe piaţa monetară interbancară. Şi pentru a funcţiona mai eficient, BNR a decis să reducă, ȋncepând cu luna martie, rata dobânzii la facilitatea de credit de la 45% la 30%. Facilitatea de depozit a fost utilizată mai puţin frecvent pe perioada acestui an. Anul 2004 aduce o schimbare prin lărgirea setului de instrumente folosite ȋn operaţiunile open market, banca centrală lansând cerificatele de depozit, ȋncepând din luna iunie. Certificatele de depozit au o scadenţă peste cea a depozitelor şi pot fi tranzacţionate ȋntre bănci, oferindu-le reduceri a primei de lichiditate. În caracteristicile noului instrument a fost introdus şi cel de exercitare a gestionării mai eficiente a resurselor de care dispun instituţiile de credit, de aceea operaţiunile BNR pe piaţa primară au avut un grad ridicat de standardizare. Spre deosebire de depozite, rata dobânzii certificatelor de depozit nu a deţinut rolul de semnal, banca centrală acţionând pe piaţa acestor titluri ca price-taker. Stoparea excesului de lichiditate a fost realizat ȋn mare parte prin operaţiunile open market ale BNR. Pentru a atrage excedentul de lei din piaţă, fluxul zilnic al tranzacţiilor de absorbţie monetară al băncii centrale s-a majorat cu 48,8% faţă de anul precedent, iar soldul lor mediu s-a mărit cu 62,5%. Atragerea de depozite pe scadenţa de o lună a reprezentat ȋn continuare cel mai important instrument de politică monetară, fiind 82,7% şi 91,9% din soldul şi din fluxul mediu zilnic al operaţiunilor de sterilizare. Banca centrală a menţinut caracteristicile facilităţilor de credit şi de depozit oferite băncilor comerciale ȋn acest an. Facilitatea de depozit, singura utilizată ȋn anul 2004, a fost mai puţin cerută comparativ cu anul 2003. Numărul acesteia s-a redus de la 71 la 29, volumul total al depozitelor scăzând de la 16 800 miliarde lei la 7 070 miliarde lei. Începând cu luna august a anului 2005, atragerea de depozite pe termen de o lună s-a efectuat prin intermediul licitaţiilor de volum, la rată fixă de dobândă. Banca centrală a micşorat volumul de rezerve excedentare prin intermediul certificatelor de depozit, instituţiile de credit apelând tot mai des la facilitatea de depozit oferită de BNR. Rata dobânzii la facilităţile permanente a fost micşorată de două ori, ȋn luna aprilie şi septembrie, la facilitatea de creditare a fost de 14%, iar la cea de depozit de 1%. În primele luni ale anului 2006, operaţiunile de piaţă, mai ales atragerea de depozite pe scadenţa de o lună şi emiterea de certificate de depozit s-au intensificat, pentru a absorbi excesul de lichiditate de pe piaţa monetară. De aceea cererea băncilor la facilităţile de depozit s-a redus, iar depozitele pe termen de o lună, ȋncepând cu luna martie, a reprezentat peste 60% din soldul mediu lunar al plasamentelor instituţiilor de credit la banca centrală. Atragerea de depozite s-a efectuat prin organizarea de licitaţii de volum, rata fixă de dobândă a acestora fiind rata dobânzii de politică monetară. 36

În anul 2007, ȋn primele luni, banca centrală a continuat să utilizeze operaţiunile de piaţă pentru a reduce parţial excedentul de lichiditate. De aceea facilitatea de depozit a fost foarte des utilizată de către instituţiile de credit, iar vârful utilizării acestor depozite a fost atins ȋn luna ianuarie. BNR a redus frecvenţa şi volumul operaţiunilor de sterilizare, şi, pentru prima dată ȋn ultimii cinci ani a utilizat o serie de injecţii de lichiditate prin intermediul operaţiunilor repo. Aceste operaţiuni au fost ȋntr-o continuă rotaţie cu operaţiunile de sterilizare până la sfârşitul trimestrului II. Rata dobânzii pentru facilitatea de depozit a fost majorată de la 1% la 2%, iar cea pentru facilităţile de creditare a fost micşorată de la 14% la 12%. Pentru a vizualiza mai bine scadenţa principalului instrument de politică monetară, BNR a redus ȋn luna iulie scadenţa depozitelor atrase de la o lună la două săptămâni. În ultima parte a trimestrului III BNR a ȋncercat să solidifice politica de gestionare a lichidităţilor, reluând la sfârşitul lunii septembrie operaţiunea de atragere de depozite prin licitaţie la rată fixă a dobânzii. Din cauza aceasta BNR a completat operaţiunile de piaţă monetară cu licitaţii de atragere de depozite pe scadenţe mai scurte. Aceste tranzacţii au ajuns ȋn vârf ȋn luna decembrie, banca centrală vrând să anihileze impactul injecţiilor de lichiditate efectuate de Trezorerie. Absorbţia de lichiditate s-a efectuat prin intermediul atragerii de depozite, iar ponderea lor ȋn soldul lunar al operaţiunilor open market a fost majorată ȋn luna decembrie la 95%. Însă ȋn ceea ce privesc certificatele de depozit emise de BNR cu scadenţa de trei luni, acestea 37

s-au diminuat foarte mult, situându-se sub limita acceptabilă de 75% din volumul anunţat. Operaţiunile open market s-au restrâns ajungând la valoarea de 50% faţă de anul trecut, toate acestea datorită absorbţiilor de lichiditate, dar şi creşterii cererii de rezerve a instituţiilor de credit.

Perioada 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Facilitatea de credit Rata dobânzii ( % p.a.) 75,0 65,0 45,0 30,0 30,0 14,0 14,0 12,0 14,25 12,0 10,25

Facilitatea de depozit Rata dobânzii ( % p.a) 5,0 6,0 5,0 5,0 5,0 1,0 1,0 2,0 6,25 4,0 2,25

Anul 2008 arată că banca centrală a gestionat categoric lichiditatea de pe piaţa monetară. Limitarea excedentului de lichiditate, dar şi factorii lichidităţii au fost condiţia de a limita interesul băncilor pentru certificatele de depozit emise de BNR, de aceea stoparea surplusului de rezerve s-a efectuat prin atragerea de depozite. Aceasta s-a realizat prin licitaţii la rată fixă a dobânzii, ȋn care banca centrală a acceptat propunerile instituţiilor de credit. Atragerile de depozite au fost completate cu operaţiuni ad hoc, care s-au desfăşurat ȋn prima parte a anului. Operaţiunile de atragere a depozitelor a fost redusă ȋncepând cu luna mai a acestui an, de la două săptămâni la o săptămână. Pentru prima dată ȋn ultimii zece ani, obiectivul principal ȋn gestionarea lichidităţii, dar şi ȋn influenţarea ratelor dobânzilor a fost cel al operaţiunilor de injecţie monetară, BNR ȋncepând cu luna octombrie, revenind ȋn poziţia de creditor al sistemului bancar. Datorită crizei financiare globale, la ȋnceputul lunii octombrie, productivităţile interbancare s-au plasat ȋn partea superioară a culoarului delimitat de ratele dobânzilor la facilităţile permanente, situându- se la valori foarte ridicate până ȋn primele zile ale lunii următoare. BNR şi-a potrivit modul de gestionare a lichidităţii din sistemul bancar, procurând rezerve cu ajutorul facilităţii de creditare, al operaţiunilor de swap şi al celor repo. În anul 2009, datorită situaţiei nefavorabile de pe primul trimestru de degradarea percepţiei investitorilor financiari despre economia globală, a provocat BNR să ȋşi aclimatizeze modul de gestionare al lichidităţilor. În lunie ianuarie până ȋn luna martie, BNR şi-a adaptat treptat cererea 38

crescută de rezerve a băncilor prin folosirea operaţiunilor de piaţă monetară, ȋn special a tranzacţiilor repo. Volumul acestor operaţiuni, datorită valorii negative a lichidităţii băncilor, s-au intensificat ȋn comparaţie cu trimestrul IV al anului 2008. Băncile au atras această lichiditate şi prin utilizarea facilităţii de creditare, aceste sume micşorându-şi ponderea ȋn totalitatea resurselor atrase de la BNR faţă de lunile precedente. Prin operaţiunile repo efectuate prin licitaţie, BNR a furnizat lichiditatea necesară din sistem ȋntr-un raport crescător. În luna august BNR a micşorat scadenţa operaţiunilor repo efectuate prin licitaţie, de la o lună la o săptămână. În prima parte a trimestrului IV, BNR a ajustat volumul şi frecvenţa operaţiunilor repo, reducând şi scadenţa acestora ȋntre 2 şi 7 zile. Datorită accentuării incertitudinii privind situaţia lichidităţii, băncile au apelat mai des la facilitatea de creditare. În luna ianuarie a anului 2010 condiţiile de lichiditate au luat un repaos, datorită injecţiilor de rezervă efectuate de Trezorerie. Lichiditatea ȋn exces a fost absorbită cu ajutorul facilităţii de depozit şi de aceea randamentele interbancare pe termen foarte scurt au avansat pe parcursul perioadei. În luna aprilie BNR a efectuat o operaţiune de atragere de depozite, la o rată fixă de dobândă. În ultima parte a acestui an, surplusul de rezerve din sistemul bancar care s-a menţinut, a fost drenat cu ajutorul facilităţii de depozit, dar şi printr-o operaţiune de atragere de depozite la o rată fixă de dobândă, cu o scadenţă de 7 zile.

4.5.

CURSUL DE SCHIMB ÎN PERIOADA 2000-2010 În decursul anului 2000, BNR a decis să menţină regimul de flotare controlată a cursului de

schimb. Pe perioada acestui an, piaţa valutară a funcţionat fără probleme, leul s-a apreciat faţă de euro cu 11,3%. BNR a urmărit prin excluderea surplusului valutar, atât ȋndepărtarea aprecierii leului ȋn termini reali, dar şi stabilizarea rezervelor valutare. Evoluţia cursului de schimb, ȋn condiţiile decăderii euro faţă de dolar, a reprezentat o devalorizare a leului faţă de moneda americană de 1,1%, iscând un şoc inflaţionist care nu a putut fi evitat. Deprecierea leului, grupată cu scopul de consolidare a rezervelor valutare, a dus la creşterea excesului de lichiditate din sistemul bancar, din care au rezultat costuri pentru banca centrală, pentru a steriliza acest excedent de lichiditate. Demersurile băncii centrale pe piaţa valutară au provocat cele mai mari probleme ȋn a menţine nivelul lichidităţii ȋn intervalul parametrilor antiinflaţionişti. Volumul şi frecvenţa intervenţiilor BNR pe această piaţă au accentuat importanţa dată de banca centrală evoluţiei cursului de schimb ȋn domeniul obiectivelor de politică monetară. Evoluţia cursului de schimb ȋn anul 2001 a fost favorabilă decelerării inflaţiei pe parcursul semestrului II, atunci când ritmul de depreciere al leului s-a atenuat. Cu toate acestea, BNR a fost 39

forţată să intervină pe piaţa valutară datorită intensificării excedentului. Politica monetară, fiind mai puţin interesată de asigurarea echilibrului extern, a folosit neȋntrerupt cursul de schimb ca ancoră antiinflaţionistă. De aceea BNR a reuşit să ȋşi atingă scopul limitării aprecierii ȋn termeni reali ai monedei naţionale. Leul s-a apreciat ȋn termini reali cu 2,6% faţă de dolarul american şi cu 1,2% faţă de euro pe parcursul celor 9 luni. Deprecierea nominală a leului cu 18,1% faţă de dolar şi cu 19,7% faţă de euro, a dus la majorarea preţurilor la bunurile importate, dar şi a preţurilor şi tarifelor unor anumite servicii. În anul 2002 cursul de schimb a constituit de asemenea o ancoră antiinflaţionistă, ȋn condiţiile ȋn care acesta a reprezentat un element important de transmisie a politicii monetare. Cursul de schimb ȋn termeni nominali a stârnit o apreciere esenţială ȋn termeni reali cu 9,9% faţă de semestrul II al anului precedent. Faţă de primul trimestu al anului 2001, ȋn anul 2002 moneda naţională a avut o apreciere reală rapidă faţă de moneda europeană de 10,8%, ȋnsă această tendinţă ȋncepând cu trimestrul al doilea s-a diminuat, leul depreciindu-se faţă de euro cu 1% ȋn termeni reali. BNR a majorat substanţial rezervele valutare, ajungând ȋn acest an la valoarea de 6,1 miliarde dolari SUA.

În luna martie a anului 2003, euro a fost adoptată ca monedă de referinţă a cursului de schimb al leului. Evoluţia cursului de schimb al leului faţă de euro şi dolar, a fost ȋn continuare favorabilă datorită influenţei prielnice a mişcării raportului euro/dolar pe pieţele internaţionale. O 40

altă caracteristică a acestei evoluţii a fost aceea de menţinere de către BNR a coşului informal de valute ca legătură a politicii sale de curs de schimb şi a intervenţiilor sale pe piaţa valutară. În termeni reali, leul s-a depreciat cu 4% faţă de euro, ȋntărindu-se ȋn schimb cu 14,8% faţă de dolar. Evoluţiile ȋnregistrate de moneda naţională au influenţat pozitiv deficitul comercial, deoarece 64,7% din exporturi sunt prezentate ȋn moneda euro, iar importurile energetice şi materiile prime sunt decontate ȋn dolari. În anul 2004 cursul de schimb leu/euro s-a apreciat nuanţat ȋn termeni nominali, BNR participând tot mai puţin pe piaţa valutară. Tendinţa solidificării leului s-a evidenţiat intens ȋn ultimul trimestru al acestui an, deoarece BNR a introdus ȋncepând cu luna noiembrie, o politică pentru a creşte flexibilitatea cursului de schimb al monedei naţionale. Această politică a avut ȋn vedere creşterea rolului pieţei valutare pentru a determina nivelul şi traseul cursului de schimb. Schimbarea acestei politici a favorizat creşterea aprecierii ȋn termeni reali a leului, astfel că ȋn prima parte a anului moneda naţională s-a solidificat cu 2,3%, iar ȋn cea de-a doua parte a ajuns la 8,8% faţă de coşul implicit de valută. Evoluţia cursului de schimb a contribuit la decelerarea inflaţiei spre sfârşitul anului. Aprecierea ȋn termeni reali ai monedei naţionale faţă de euro a fost de 5,8%, determinând o presiune asupra preţurilor interne decontate ȋn această valută, iar ȋn ceea ce constă aprecierea leului faţă de dolar aceasta a fost una substanţială de 14,9%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Condiţiile monetare din anul 2005 au fost ȋnrăutăţite, ca urmare a aprecierii cu 8%, ȋn termeni nominali, a cursului de schimb leu/euro sub şocul ofertei sporite de valută. Pentru a stopa dezinflaţia , preţurile volatile au contribuit foarte mult, influenţa nefavorabilă a variaţiei altor preţuri internaţionale fiind redusă de continuarea trendului de apreciere nominală a leului faţă de euro ȋn intervalul iulie-august. Spre sfârşitul trimestrului, factorii pieţei valutare interbancare au cunoscut o schimbare foarte mare, stopând coborârea cursului de schimb leu/euro. În luna iunie, leul a cunoscut o apreciere nominală de 3%, iar ȋn termeni reali de -4,7%. Faţă de dolar, leul a cunoscut ȋn această perioadă valoarea de 3,6% ȋn termeni nominali şi 5,3% ȋn termeni reali, recuperând pierderea din trimestrul precedent. Moneda naţională s-a apreciat pe parcursul trimestrului III, ȋn raport cu euro la valoarea de 16,2% ȋn termeni nominali şi de 26,5% ȋn termeni reali, iar ȋn raport cu dolarul de 16% ȋn termeni nominali şi de 26,3% ȋn termeni reali. Pentru a stopa aprecierea excesivă a leului, banca centrală a intervenit intens pe piaţa valutară, cumpărând ȋn perioada iulie-august un număr mare de devize. Începând cu a doua jumătate a trimestrului cursul leu/euro a continuat să iasă ȋn evidenţă cu traiectoria sa descendentă. Însă aceasta a fost oprită şi apoi inversată ȋn luna septembrie, atunci când leul a ȋnregistrat o uşoară depreciere ȋn termeni nominali de 0,1%.

41

Anul 2006 a ȋnceput printr-un exces de cerere, ritmul de apreciere nominală a leului faţă de moneda de referinţă atenuându-se, depunând o rezistenţă anticipaţiilor inflaţioniste. În luna ianuarie leul a intrat pe un trend de apreciere nominală ȋn raport cu euro. În comparaţie cu luna decembrie a anului precedent, moneda naţională s-a apreciat cu 4,3% ȋn raport cu euro şi cu 5,7% ȋn raport cu dolarul. La nivelul trimestrului aprecierea leului ȋn raport cu euro s-a diminuat ȋn continuare, ȋnsă faţă de dolar, leul a ȋnscris o pierdere după o perioadă de şase trimestre. În luna mai a acestui an raportul leu/euro a reintrat pe un trend ascendent, valoarea monedei naţionale fiind de 3,1%. Faţă de dolar ȋnsă, leul s-a ȋntărit cu 10,1%, datorită scăderii dolarului ȋn raport cu euro. În trimestrul III, leul a reintrat pe un trend de apreciere nominală ȋn raport cu euro. Întărirea monedei naţionale s-a realizat datorită ameliorării evoluţiei deficitului de cont curent. Perioada lunii septembrie a cunoscut o evoluţie a cursului de schimb, datorită aspectelor ȋn ceea ce priveşte economia românească, trendul de ȋntărire al leului ȋn raport cu euro fiind evident vizibil. În anul 2007, leul a consemnat prima depreciere nominală ȋn raport cu moneda europeană din ultimele treisprezece luni, datorită declanşării crizei de pe piaţa creditelor ipotecare din SUA, dar şi datorită consecinţelor acesteia pe pieţele financiare internaţionale. În primele nouă luni ale anului aprecierea nominală a leului ȋn raport cu euro a fost sub cea ȋnregistrată ȋn primul semestru având valoarea de 2% şi respectiv 6% ȋn termeni reali. Însă ȋn raport cu dolarul, ȋn care valoarea acestuia s-a diminuat faţă de moneda europeană, leul şi-a redus aprecierea nominală ȋnsă doar parţial cu 7,2%, iar pe cea reală a multiplicat-o cu 11,4%. Valoarea cursului valutar a ȋnregistrat un

42

trend crescător per total, atât faţă de euro, cât şi faţă de dolar, ȋnregistrând o valoare minimă de 3,13% ȋn luna iunie şi un maxim de 3,52% ȋn luna decembrie.

În lunile iulie-august ale anului 2008, leul a cunoscut un trend de apreciere ȋn raport cu euro, ȋnsă datorită crizei din sistemul financiar american, ȋn luna septembrie cursul de schimb leu/euro a intrat pe un trend alert ascendant şi şi-a sporit volatilitatea. În intervalul iulie-septembrie, leul a avut parte de o apreciere faţă de euro de doar 0,8 % ȋn termeni nominali şi de 1,8% ȋn termeni reali. Însă ȋn ceea ce priveşte raportul cu dolarul, leul s-a depreciat ȋn acelaşi interval cu 7,1% ȋn termeni nominali şi cu 6,3% ȋn termeni reali. Trimestrul III a adus pentru leu o uşoară depreciere ȋn raport cu euro de 9,6% ȋn termeni nominali şi de 2,3% ȋn termeni reali, iar faţă de dolar o scădere nominală de 1,1%. Trendul de apreciere al leului ȋn raport cu euro văzut ȋn a doua parte a lunii iunie, s-a accelerat şi s-a prelungit până ȋn luna august. Cursul de schimb al monedei naţionale şi-a schimbat traseul ȋn luna septembrie, raportul dintre leu/euro urcând ȋn primele zile la nivelul de 3,60, menţinându-se şi ȋn următoarea perioadă. În concluzie, leul a ȋnregistrat ȋn luna septembrie cea mai amplă depreciere ȋn raport cu euro din ultimele opt luni de 2,7%. În intervalul iulie-septembrie al anului 2009, leul s-a depreciat faţă de euro cu 0,5% ȋn termeni nominali, cât şi ȋn termeni reali. În ceea ce priveşte raportul cu dolarul, această monedă americană a scăzut faţă de euro, iar leul s-a apreciat cu 3,1% ȋn termeni nominali şi cu 3,3% ȋn termeni reali. Datorită variaţiei anuale medii a cursului de schimb ȋnregistrat ȋn trimestrul III, leul s-a depreciat ȋn raport cu euro cu 15,3%, ȋnsă ȋn raport cu dolarul, leul s-a diminuat având valoarea de 19,3%. În luna septembrie, leul şi-a inversat traiectoria, depreciindu-se ȋn termeni nominali cu 43

0,5% faţă de euro, arătând totodată că variaţiile cursurilor zilnice de schimb leu/euro au crescut uşor ȋn comparaţie cu luna precedentă. În prima parte a trimestrului IV cursul de schimb leu/euro a cunoscut un trend ascendant, datorită mediului politic intern şi tensionării acestuia. Intervalul octombrie-decembrie arată o apreciere a leului faţă de euro cu 0,3% ȋn termeni nominali şi cu 1,7% ȋn termeni reali. În raport cu dolarul leul s-a apreciat cu 0,6% ȋn termeni nominali şi cu 2,0% ȋn termeni reali. Anul 2010 a cunoscut o creştere a cursului leu/euro ȋn prima parte, ȋnsă s-a ȋndreptat ȋn primele zile ale lunii iulie, datorită schimbărilor pieţei. Astfel, ȋn intervalul iulie- septembrie, leul s-a depreciat faţă de euro cu 0,6% ȋn termeni nominali şi s-a apreciat ȋn termeni reali cu 2,9%. În raport cu dolarul, moneda naţională s-a apreciat ȋn termeni nominali cu 5,3%, iar ȋn termeni reali cu 8,6%. În ultima parte a anului, ȋn intervalul octombrie-decembrie, leul s-a depreciat faţă de euro ȋn termeni nominali cu 0,7% şi s-a apreciat cu 1,0% ȋn termeni reali. Raportul cu dolarul a arătat o apreciere cu 0,5% ȋn termeni nominali şi cu 2,1% ȋn termeni reali. Din viziunea variaţiei anuale medii a cursului de schimb ȋnregistrat ȋn trimestrul IV, leul şi-a diminuat deprecierea nominală atât faţă de euro, dar mai ales faţă de dolar.

44

CAPITOLUL V CONCLUZII SI PROPUNERI
România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dar şi după această aderare, procesul de convergenţă reală şi nominală a continuat, chiar mai accelerat decât până ȋn acea perioadă pentru a putea atinge obiectivul propus de a adopta moneda Euro ȋn anul 2015. Prin intermediul acestei lucrări am analizat strategiile de politică monetară folosite de BNR ȋn perioada 2000-2010, precum şi instrumentele utilizate de aceasta. Cercetarea realizată ȋn cadrul lucrării s-a bazat pe evoluţia procesului dezinflaţionist şi pe rolul politicii monetare ȋn reducerea inflaţiei, atât prin utilizarea cursului de schimb ca ancoră antiinflaţionistă, ce a fost folosit de BNR ȋn trecut, dar mai ales prin procesul de ţintire directă a inflaţiei utilizat ȋn prezent de către BNR. Lucrarea este structurată pe cinci capitole, al căror conţinut ȋl voi prezenta ȋn continuare. În primul capitol al lucrării am prezentat istoricul Băncii Naţionale a României, ȋnfiinţarea acesteia, precum şi bancnotele emise de aceasta. Rolul şi funcţiile BNR au fost prezentate tot ȋn acest capitol, observând că rolul acesteia a fost acela de a stabili şi implementa politica monetară, de a monitoriza cursurile valutare, de a administra rezervele valutare, dar şi de a supraveghea instituţiile financiar bancare şi de a asigura fonduri pentru stat. De asemenea am observat că BNR are o conducere foarte bine stabilită, fiecare comitet în parte îndeplinindu-şi bine atribuţiile ce îi revin. În cadrul capitolului al doilea al lucrării am analizat principalele caracteristici ale politicii monetare. Mai ȋntâi am caracterizat primul element al politicii monetare, şi anume ţintirea directă a inflaţiei, observând că acest element a fost introdus ȋn luna august a anului 2005, având ca principală trăsătură transparenţa sa, aceasta constând în comunicarea către public a obiectivelor şi a deciziilor de politică monetară, dar şi a proiecţiei evoluţiei inflaţiei cu riscurile şi incertitudinile ei. După acesta, am prezentat flexibilitatea cursului de schimb, având ca scop reducerea intervenţiei băncii centrale, sfârşind acest capitol cu adoptarea monedei Euro, care are ca obiective creşterea economică şi un nivel de trai mai crescut. Capitolul al treilea face referire la principalele instrumente de politică monetară cum ar fii operaţiunile de piaţă monetară, facilităţile permanente oferite instituţiilor de credit, dar şi rezervele minime obligatorii. Primul instrument este cel mai important şi ȋl reprezintă operaţiunile de piaţă monetară, având ca rol ȋndreptarea ratelor de dobândă, gestionarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară, precum şi semnalizarea orientării politicii monetare. Facilităţile permanente oferite instituţiilor de credit se ȋmpart ȋn două categorii : facilitatea de creditare şi cea de depozit. Facilitatea de creditare permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra unei rate de dobândă predeterminată, iar cea de depozit permite plasarea unui depozit cu scadenţa 45

de o zi de la banca centrală, contra aceleaşi rate de dobândă predeterminată. În ceea ce privesc rezervele minime obligatorii, acestea au ca funcţii cea de control monetar şi cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piaţa monetară interbancară, banca centrală având posibilitatea de a influenţa creşterea sau reducerea ofertei de monedă scripturală din partea băncilor comerciale, prin diminuarea sau majorarea cotei procentuale a rezervelor. Capitolul al patrulea tratează şi analizează politica monetară a BNR ȋn perioada 2000-2010, prin indicatori ca inflaţia, care este un instrument de realizare al politicii monetare, rezervele minime obligatorii, rata dobânzii de politică monetară, principalele operaţiuni de politică monetară cum ar fii operaţiunile repo, reverse repo, atragerea de depozite, facilitatea de credit şi de depozit, operaţiunile open market şi nu ȋn ultimul rând, regimul de flotare controlată a cursului de schimb. Ultimul capitol l-am rezervat pentru a analiza concluziile şi propunerile aferente acestei lucrări, ajungând la cea mai importantă concluzie şi anume, că, politica monetară a jucat cel mai important rol ȋn procesul dezinflaţionist şi ȋn ȋndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală şi va continua să o facă şi ȋn anii următori. Politica monetară a BNR este principala componentă a politicii macroeconomice. Prin multitudinea mecanismelor sale, politica monetară a fost foarte greu controlată de cele mai multe ori, şi de aceea inflaţia a fost cauza principală a tuturor dezechilibrelor din economie. Anul 2000 a reprezentat pentru economia României o etapă importantă, după ce avusese parte de o scădere a economiei ȋn perioada anterioară. O dată cu ȋnceputul anului 2000, economia a avut parte de o creştere substanţială, inflaţia s-a redus, iar rezervele internaţionale ale BNR s-au majorat. Anul 2004 a fost primul an cu inflaţie cu o singură cifră, datorită utilizării mixului de politici economice favorabile, având o politică monetară şi fiscală mult mai restrictivă. În luna august a anului 2005, BNR şi-a schimbat strategia de politică monetară şi a trecut la ţintirea inflaţiei. Această strategie a fost adoptată deoarece strategiile utilizate până atunci, şi anume ţintirea agregatelor monetare şi a cursului de schimb, nu mai erau eficiente. În toată această perioadă, sistemul bancar a cunoscut o consolidare şi o dezvoltare considerabilă. BNR a continuat să stopeze excesul de lichiditate din piaţă cu ajutorul instrumentelor sale specifice de politică monetară. De altfel, Banca Centrală a fost ȋncurajată datorită trendului crescător al rezervelor minime obligatorii de a relansa creditarea ȋn condiţii mult mai aspre pentru clienţi pentru a putea pune frână la credite. Însă, ȋncepând cu anul 2010 inflaţia a crescut datorită modificării TVA-ului. România pentru a ajunge la obiectivul stabilit de a adopta euro ȋn anii următori cu siguranţă ar trebui ca inflaţia să se micşoreze pentru a ȋndeplini criteriile de convergenţă nominală privind rata dobânzii pe termen lung şi stabilitatea cursului de schimb. Se observă că, dintre toţi indicatorii macroeconomici, inflaţia este cea care individualizează ȋn mod negativ economia şi de aceea statul, sistemul bancar şi consumatorii trebuie să fie foarte atenţi asupra acesteia. În concluzie, pe viitor Banca Centrală va implementa ȋn continuare strategia 46

de ţintire directă a inflaţiei, pentru a putea ȋndeplini criteriul de la Maastricht, privind stabilitatea preţurilor.

47

BIBLIOGRAFIE

1. Costică Ionela – ‟Politica monetară”, Editura ASE, Bucureşti, 2002. 2. Dardac Nicolae, Barbu Teodora – ‟Monedă Credit”, Editura Economică, Bucureşti, 2005. 3. Dardac Nicolae - ‟Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2005.
4. Dedu Vasile - ‟Gestiune şi audit financiar”, Editura Economică, Bucureşti, 1999. 5. Dumitru Ionuţ - ‟Strategii de politică monetară”, Editura Universitară, Bucureşti, 2009. 6. Dumitru Tudorache - ‟Monedă, bănci, credit”, Editura Universitară, Bucureşti 2006. 7. Isărescu Mugur - ‟Probleme ale convergenţei reale ȋ n drumul spre Euro”, Bucureşti,

2008.
8. Isărescu Mugur - ‟Spre o nouă strategie de politică monetară : ţintirea directă a

inflaţiei”, BNR, 2003.
9. Isărescu Mugur - ‟Reflecţii economice : Politici ale Băncii Naţionale ale României”

Editura Expert, Bucureşti, 2006.
10. Rădulescu E. - ‟Inflaţia, marea provocare”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999. 11. Roman Angela - ‟Politici Monetare”, Editura Universitară Alexandru Ioan Cuza, Iaşi,

2009.
12. Socol Cristian - ‟Adoptarea Euro: costuri sau beneficii?”, Editura Economică, Bucureşti,

2007.
13. Zăpodeanu Daniela - ‟Politici Monetare”, Editura Economică, Bucureşti, 2002. 14. http.// www.bnr.ro – Banca Naţională a României. 15. Rapoarte anuale 2000-2010. 16. ***Regulament BNR nr.1/2000-MO nr. 84/ 01.02.2008 privind operaţiunile de piaţă

monetară.
17. ***Regulamentul 1/2000 privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de BNR şi

facilităţile permanente acordate de aceasta participanţilor eligibili. 48

18. ***Regulamentul nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii.

49

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful