# Programare_ Limbajul_C

CUPRINS
CUPRINS _______________________________________________________________________ i Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C _____________________________________________4 1.1 Scurt istoric_________________________________________________________________4 1.2 Forma unui program C _______________________________________________________8 1.3 Compilarea unui program C___________________________________________________9 Cap 2 Tipuri, operatori, expresii_____________________________________________________11 2.1. Tipuri simple ______________________________________________________________11 2.2. Literali ___________________________________________________________________12 2.3. Declararea unei variabile şi a unei constante ____________________________________13 2.4. Operatori _________________________________________________________________14 2.4.1. Operatori aritmetici ______________________________________________________15 2.4.2. Operatorii relaţionali (de comparaţie) ________________________________________15 2.4.3. Operatori logici _________________________________________________________16 2.4.4. Operatori la nivel de bit ___________________________________________________16 2.4.5. Operatorul de asignare ____________________________________________________16 2.4.6. Operatorul condiţional ____________________________________________________17 2.4.7. Operatorul virgulă _______________________________________________________17 2.4.8. Precedenţa operatorilor ___________________________________________________18 Cap 3 FUNCTII _________________________________________________________________19 3.1. Definirea unei funcţii _______________________________________________________19 3.2. Returnarea unui apel _______________________________________________________20 3.3. Funcţii cu un număr variabil de parametri _____________________________________20 3.4. Sfârşitul execuţiei unui program ______________________________________________20 3.5. Apelul şi transmiterea parametrilor ___________________________________________21 3.6. Funcţia principală main _____________________________________________________22 Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE ______________________________________________24 4.1.Fluxuri şi fişiere ____________________________________________________________24 Semnificaţia __________________________________________________________________26 4.2. Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere_______________________________________27 4.3. Scrierea cu format__________________________________________________________28 4.5. Citirea cu format ___________________________________________________________32 Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL ______________________________________________35 5.1. Instrucţiunea if ____________________________________________________________36 5.3. Instrucţiunea while_________________________________________________________38 5.4. Instruc]iunea do ... while ___________________________________________________39
i

Gheorghe GRIGORAŞ

5.5. Instrucţiunea for ___________________________________________________________39 5.6. Instrucţiunea break ________________________________________________________41 5.7. Instrucţiunea continue _____________________________________________________42 5.8. Instrucţiunea go to_________________________________________________________42 5.9. Exerciţii __________________________________________________________________43 1. Calculul factorialului. _____________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________43 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________43 4. Prezentare de date __________________________________________________________43 5.10. Soluţii la exerciţii _________________________________________________________43 1. Calculul factorialului ________________________________________________________43 2. Conversie _________________________________________________________________44 3. Numărarea biţilor 1 într-un număr ______________________________________________45 4. Prezentare de date __________________________________________________________45 Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI ___________________________________________________47 6.1. Pointeri ___________________________________________________________________47 6.2. Tablouri cu o dimensiune ____________________________________________________48 6.2.1. Referenţierea unui element al tabloului _______________________________________48 6.2.2. Iniţializarea unui tablou ___________________________________________________48 6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri ______________________________________________50 6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri _______________________________________________51 6.5. Şiruri de caractere _________________________________________________________51 6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni ____________________________________________51 6.7. Tablouri de pointeri ________________________________________________________53 6.8. Pointeri şi alocarea memoriei_________________________________________________54 6.9. Operatorul “sizeof” ________________________________________________________55 6.10. Pointeri către funcţii _______________________________________________________55 6.11. Exerciţii _________________________________________________________________57 6.12. Soluţii ___________________________________________________________________57 Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI _____________________________________________59 7.1. Redenumirea unui tip _______________________________________________________59 7.2. Tipul structură ____________________________________________________________60 7.3. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri ________________________________61 7.4. Structuri autoreferenţiate ___________________________________________________61 7.5. Tipul enumerare ___________________________________________________________63 7.6. Uniuni ____________________________________________________________________63 7.7. Exerciţii __________________________________________________________________65 7.8. Soluţii ____________________________________________________________________66 Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI ___________________________________________________70
ii

Programare_ Limbajul_C

8.1. Precizarea unui mecanism de memorare _______________________________________71 8.2. Gestiunea automată a memoriei ______________________________________________71 8.3. Gestionarea “register” a memoriei ____________________________________________71 8.4. Gestionarea statică a memoriei _______________________________________________72 8.5. Variabile globale ___________________________________________________________72 8.6. Declararea variabilelor externe _______________________________________________72 8.7. Gestiunea dinamică a memoriei_______________________________________________73 8.8. Exerciţii __________________________________________________________________73 8.9. Soluţii ____________________________________________________________________74 Cap 9 CONVERSIA DE TIP _______________________________________________________76 9.1. Mecanisme de conversie ____________________________________________________76 9.1.1 Conversia la asignare _____________________________________________________77 9.1.2 Evaluarea expresiilor aritmetice _____________________________________________77 9.1.3. Evaluarea expresiilor logice________________________________________________78 9.1.4 Conversii explicite _______________________________________________________78 9.1.5 Conversie de pointeri. Pointerul universal _____________________________________79 Cap 10 PREPROCESORUL ________________________________________________________80 10.1 Directive preprocesor ______________________________________________________80 10.1.1 Constante simbolice. Directiva #define ______________________________________81 10.1.2 Includerea fişierelor _____________________________________________________81 10.1.3 Compilare condiţionată ___________________________________________________82 10.1.4 Directiva #error ______________________________________________________82 10.2 Macroinstruţiuni __________________________________________________________83 10.2.1 Macroinstrucţiuni predefinite ______________________________________________83 10.2.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie_______________________________________________83 Cap 11 EXERCIŢII_______________________________________________________________84 BIBLIOGRAFIE_________________________________________________________________86 ANEXA ________________________________________________________________________87 Biblioteca standard C __________________________________________________________87 Codul ASCII __________________________________________________________________90

iii

2 Forma unui program C 1. CPL a fost dezvoltat la Universităţile Cambridge şi London în anii 1960-1963.3 Compilarea unui program C 1.1 Scurt istoric 1. În anii ’60. operanzii flotanţi din expresii trebuiau precedaţi de punct. B şi Algol 68. Primul limbaj de nivel înalt implementat sub acest sistem de operare a fost limbajul B. care la început s-a numit NB dar numele său a fost stabilit C. Numele “C”. Asemănarea cu BCPL a fost mai degrabă semantică. Limbajele BCPL şi B sunt limbaje de nivel scăzut faţă de limbajul Pascal şi nici unul din ele nu este tipizat: toate datele sunt considerate cuvinte maşină încât. În una din implementările BCPL-ului. sau “systems programming languages”. Problemele create în jurul limbajelor BCPL şi B au dus la dezvoltarea unui nou limbaj. Proiectarea limbajului B a fost influienţată de limitele maşinii pe care a fost implementat: un PDP-7 cu capacitatea 4K ( cuvinte de 18 biţi).1 Scurt istoric Strămoşii limbajului C sunt limbajele de programare CPL. considerat la început a proveni de la Cambridge. BCPL a fost proiectat de Martin Richards în 1967 şi face parte din categoria “low-level languages”. exemple simple de programe duc la complicaţii nebănuite. la Bell Laboratories în USA. este oficial din “Combined” dar neoficial se consideră a fi iniţiala pronumelui lui . un limbaj bazat pe BCPL care a fost proiectat de asemenea de către Ken Thompson în 1970. Ken Thomson a început proiectarea sistemului de operare Unix. bazat pe B.Cap 1 INTRODUCERE ÎN LIMBAJUL C 1. sintaxa este total diferită. restul operanzilor erau consideraţi întregi. BCPL.

În ciuda acestui fapt . programele scrise în C 5 . În mare parte ( construcţiile for şi switch. •FORTRAN I (1957) •FORTRAN II (1958) •ALGOL 60 (1960) •CPL (1963) •ALGOL 68 (1968) •BCPL (1967) •B (1970) •C (1972) •C++ (1984) Figura 1. Ada) cu gradul de control şi flexibilitatea oferite de către limbajul de asamblare. au apărut numeroase alte implementări ale limbajului C şi astfel a crescut şi popularitatea acestuia. unele din acestea au adăugate o serie de facilităţi sau extensii proprii care nu împiedică compilarea unui program standard. Genealogia limbajului C este prezentată în Figura 1. Standardul ANSI ( American National Standard Institute) a fost redactat abia în decembrie 1989 şi a fost pus la dispoziţia celor interesaţi la începutul lui 1990. Modula. Un fapt cu totul inedit a fost acela că. cel care a condus echipa ce a proiectat CPL-ul. tratarea pointerilor etc. mare parte din implementările C -ului s-au dovedit de un mare grad de compatibilitate: un program scris pentru una din variante putea fi compilat cu succes folosind o altă variantă. Pentru eliminarea acestora în 1983 a fost creată o comisie care să stabilească un standard al acestui limbaj. C permite manevrarea biţilor. Algol.1. Fortran. Limbajul C este privit ca un limbaj de nivel mediu întrucât combină cele mai reuşite elemente ale limbajelor de nivel înalt ( Pas-cal. Firma Borland a folosit acest standard în faza de proiect şi a realizat implementările Turbo C care se bucură de un succes remarcabil. De altfel. Se înţelege că au existat şi neconcordanţe în multitudinea de “dialecte” ale limbajului.1.) limbajul a fost influienţat şi de Algol 68. Limbajul a fost proiectat şi implementat de către Dennis Ritchie la Bell Laboratories în 1972.Programare_ Limbajul_C Cristopher Strachey. Ritchie a lucrat pe un calculator DEC PDP-11 sub sistemul de operare Unix.versiunea 5 şi multă vreme a constituit un standard (neoficial de altfel) al limbajului [KeR 78]. toate compilatoarele C sunt compatibile cu standardul ANSI C. adică a elementelor de bază în funcţionarea unui calculator. a octeţilor şi a adreselor de memorie. Din acest motiv varianta clasică a limbajului C a fost asociată sistemului de operare Unix . Odată cu creştere popularităţii calculatoarelor personale. în prezent .

2. 1979 1980 1982 1983 1984 1985 1986 1987 Mai Octombrie Aprilie Ianuarie August Decembrie Ianuarie Februarie Octombrie Septembrie Noiembrie Începutul proiectului “C cu clase” Prima implementare a lui C cu clase Primul raport intern la Bell Labs asupra lui C cu clase Primul articol extern asupra lui C cu clase Prima implementare a limbajului C++ Limbajul a fost “botezat” C++ Primul manual C++ Prima lansare externă C++ Manualul The C++ Programming Language Prima conferinţă OOPSLA (centrată pe Smalltalk) Prima conferinţă USENIX C++ 7 .Programare_ Limbajul_C •Fortran(1956) •Algol 60(1960) •CPL(1963) •BCPL(1967) •Simula 67(1969) •C •Algol 68(1977) •C cu Clase (1980) •Ada (1983) •C++ (1984) •ANSI C (1986) •ML(1976) •Clu(1978) •C++arm(1990) •C++std (1995) Figura 1.

a capata valoarea lui b. &a.Gheorghe GRIGORAŞ 1988 1990 1991 1992 1994 Decembrie Ianuarie Iunie Martie Mai Mai Iunie Februarie Martie Mai August Prima lansare GNU C++ Prima implementare Oregon Software C++ Prima implementare Zortech C++ Prima reuniune tehnică ANSI X3J16 pentru C++ Prima implementare Borland C++ C++arm: The Annotated C++ Reference Manual Prima reuniune ISO WG21 Prima lansare DEC C++ Prima lansare Microsoft C++ Prima lansare IBM C++ A fost înregistrat Raportul Comitetului ANSI/ISO Figura 1. Metoda care se aplica pentru a determina cmmdc este urmatoarea: se calculeaza restul impartirii intregi a lui a prin b. &b). y = rest. scanf ("%d%d". */ # include <stdio. b este valoarea cautata. } printf (" Cmmdc al celor doua numere este: %d\n". int y){ int rest.cmmdc (a. do { printf (" Introduceti 2 valori intregi pozitive -->"). daca acest rest este nul. Aceasta pentru că în programa de liceu.2 Forma unui program C În general. char raspuns.3. if (b>a) { int c = a. Programul 1 /* Calculul celui mai mare divizor comun (cmmdc) a doua numere intregi pozitive a si b. la disciplina de informatică. return x.b)). x = y. mai ştie cel puţin un limbaj de programare (Pascal în cele mai multe cazuri). do { rest = x%y. se începe cu un limbaj diferit de C iar în învăţământul superior. cel care se apucă de învăţat limbajul C.b. } int main (){ int a. printf (" Continuati ? d)a n)u -->").h> int cmmdc (int x. la facultăţile care au în planul de învăţământ informatică şi chiar la cele de profil.a = b. } while (rest!=0). Vom începe prezentarea printr-un exemplu.b = c. b capata valoarea restului si procedeul se repeta. 1. primul limbaj de programare studiat (cel puţin până acum) a fost altul decât limbajul C. In caz contrar. 8 .

În limbajul C nu există instrucţiuni de intrare/ieşire. scanf. 3. Compilarea programului. iar &b adresa variabilei b. Construcţia "do {. Programul pe care l-am prezentat este constituit din două funcţii: main şi cmmdc. 9 . atunci trebuie folosit un editor pentru crearea fişierului sursă C. Crearea unui format executabil al unui program C parcurge următoarele trei etape: 1. Parametrul "%d%d" specifică formatul de citire a două numere întregi (d de la digit) iar parametrii &a. Limbajul C a fost optimizat special în vederea compilării. dacă se crează un fişier sursă cu editorul Word su Windows. 1. Corpul unei funcţii este delimitat de acolade: ‘{’ ţine locul lui begin (dinalte limbaje) iar ‘}’ al lui end. &a şi %b. Trebuie reţinut faptul că orice program C conţine definiţia unei funcţii cu numele main care ţine locul programului principal: punctul de intrare în execuţia unui program C este funcţia main.} while ( .Programare_ Limbajul_C } scanf ("%c". Definiţiile acestor funcţii se află în fişierul sistemului stdio. Legarea programului cu funcţiile necesare existente în bibliotecă. În exemplul de aici avem: printf cu un parametru aflat între ghilimele: acest text va fi tipărit pe ecran scanf cu trei parametri: "%d%d".. Atenţie însă: compilatoarele acceptă ca fişiere de intrare (programe sursă) numai fişiere text standard. printf ("Cmmdc al celor doua numere este: %dăn" cmmdc (a. Acesta este un apel la o operaţie de citire a unor date pe care le introducem de la tastatură. Aceste funcţii vor fi prezentate mai târziu într-un capitol special. Dacă se foloseşte un compilator care nu are integrat un editor (cum sunt cele din sistemul de operare UNIX). Crearea programului. } while (raspuns!=’n’). 2. Pe această linie este o directivă care este gestionată de precompilator (preprocesor) şi permite includerea definiţiilor funcţiilor intrare/ieşire furnizate de sistem şi care se găsesc în fişierul stdio.. &raspuns). C a fost gândit de la bun început ca fiind destinat compilării. &b corespund adreselor (faptul că & apare în faţă) unde vor fi memorate cele două valori întregi: &a adresa variabilei a. Primele linii din program constituie comentarii. return 0. Structurile de control ale limbajului C se vor prezenta într-un capitol special.h.3 Compilarea unui program C Se ştie că există două metode generale de transformare a unui program sursă într-un program executabil: compilarea şi interpretarea. În corpul funcţiei main în Programul 1 avem apeluri la alte funcţii: printf. operaţiile de intrare/ieşire se realizează prin apel la funcţiile unei biblioteci standard furnizate de sistem. cmmdc.b): va fi scris un număr întreg (%d) după care se trece la linie nouă (caracterul ăn). )" care apare şi în funcţia main şi în funcţia cmmdc este una din structurile iterative de care dispune limbajul C: grupul de instrucţiuni cuprins între acoladele de după do se execută atâta timp cât condiţia scrisă după while este îndeplinită (de precizat că acel grup de instrucţiuni se execută măcar odată).b)) este un apel la o operaţie de scriere (pe ecranul monitorului) a textului: cuprins între " şi " în afară de %dăn care reprezintă formatul cu care se va tipări valoarea returnată de apelul la funcţia cmmdc (a. Majoritatea compilatoarelor C asigură medii de programare care includ facilităţi pentru realizarea tuturor etapelor precizate mai sus. acesta trebuie salvat ca fişier text pentru a putea fi utilizat de un compilator. Să trecem în revistă structura programului prezentat. Aceste comentarii sunt incluse între "parantezele" “/*” şi “*/”. Urmează o linie ce începe cu #. Prin urmare.h. Deşi au fost concepute şi interpretoare de C şi acestea sunt disponibile pentru diferite medii.

Stiva este folosită în timpul execuţiei programului în scopurile: • memorează adresele de revenire ale apelurilor la funcţii. o schemă a ceea ce face programul. schemă compusă din apeluri ale altor funcţii aflate în biblioteca standard a limbajului C sau definite de programator.După unii autori.Urmează o zonă de memorie în care sunt stocate variabilele globale. • memorează variabilele locale. Procesul de legare (linking) este acela în care programul de legare(linker) combină codul scris de programator cu codul obiect al funcţiilor utilizate şi care se găseşte în bibliteca standard. un programator care nu ştie C nu va putea programa în C++. Unele compilatoare au programul propriu de legare. le foloseşte pentru stocarea unor articole de genul listelor înlănţuite şi arborilor. Celelalte două zone reprezintă aşa zisa stivă a programului şi zona de manevră. în esenţă. STIVA ZONA DE MANEVRĂ VARIABILE GLOBALE CODUL PROGRAMULUI Figura 1. care a fost concepută pentru programarea orientată pe obiecte. că în general. Un program C compilat creează şi foloseşte patru zone de memorie disjuncte. Prima regiune este aceea care stochează codul programului. altele folosesc programul de legare al sistemului de operare.). singura funcţie care trebuie să fie prezentă în orice program se numeşte main( ). Într-un program C corect conceput.4. C++ este o versiune extinsă a limbajului C. sunt compilatoare C++. Aşa cum vom vedea în partea a doua a acestei cărţi. Standardul ANSI C precizează setul minimal de funcţii care va fi inclus în biblioteca standard.Gheorghe GRIGORAŞ Toate programele în C constau dintr-una sau mai multe funcţii. Zona de manevră (heap) este o regiune de memorie liberă pe care programul . Să mai precizăm . 10 . Aceasta este prima funcţie apelată la începutul executării programului. care îndeplinesc funcţii distincte (figura 1. De aceea C++ acceptă limbajul C: orice program C va putea fi compilat de un compilator C++. funcţia main( ) conţine. aşa cum dăinuie de când a fost creat limbajul şi. programarea în limbajul C va dăinui multă vreme de acum încolo. • memorează starea curentă a unităşii centrale de prelucrare. prin intermediul funcţiilor de alocare dinamică ale limbajului C. compilatoarele existente pe piaţă. • memorează argumentele funcţiilor.4. în încheierea acestei scurte introduceri . compilatoarele ce există pe piaţă conţin cu siguranţă şi alte funcţii.

128. Diferenîa dintre acestea constă în dimensiunea zonei de memorie ocupată de o variabilă de acest tip şi implicit de mărimea domeniului de valori. Tipurile întregi Tipul char short int long (long int) Dimensiunea memoriei ocupate 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul . Aceşti operanzi. apeluri la funcţii.4. 2147483647 11 . Literali 2. Tabela 1. au un anume tip iar în funcţie de aceste tipuri se vor aplica algoritmi specifici pentru determinarea valorii expresiei.. Operanzii într-o expresie sunt nume de variabile. Aceste tipuri sunt utilizate pentru reprezentarea numerelor întregi...32767 .. Limbajul C oferă de asemenea un mecanism de conversie a tipului care va fi prezentat mai târziu în lucrare.Programare_ Limbajul_C Cap 2 Tipuri. expresii 2. Tipurile de bază ale limbajului C pot fi grupate în trei mulţimi: • Tipuri întregi: char. nume de constante (literali).32767 -2147483648.32768. Tipuri simple 2. Operatori O expresie în limbajul C – ca în orice limbaj de programare – este o secvenţă de operatori şi operanzi care descrie algoritmul de calcul al unei valori. short. Tipuri simple Tipurile simple (sau tipurile de bază) ale limbajului C definesc dimensiunea zonei de memorie ocupată de valoarea unei variabile precum şi modul în care va fi interpretat conţinutul acestei zone. operatori.1.127 .32768. Acest lucru este sintetizat în Tabela 1. Declararea unei variabile 2. 2.2.3. fiecare dintre ei. int şi long.1.

14159.backspace. 10e-12 caracter ‘a’. ^423. o245u.caracterul \ (backslash). -12. Constante literale Constante Exemple întregi 123.caracterul ‘’’ ‘\”’ . ele reprezintă valori care nu pot fi modificate pe parcursul execuţiei unui program.iar double pentru numere reale în dublă precizie – aproximativ 15 cifre semnificative. ‘\’’ . ‘\ddd’ . ‘\\’ . Tipuri întregi unsigned Tipul unsigned char unsigned short unsigned (int) unsigned long (int) Dimensiunea 8 biţi 16 biţi 16 biţi 32 biţi Domeniul 0 .interlinie (linie nouă). în limbajul C se folosesc diferite reguli sintactice pentru reprezentarea constantelor. Tabela 3 sintetizează unele din aceste reguli. 42153l.caracterul ”. 0 O12. ‘\u’ . OX3..retur de linie.retur de car. Literali Literalii (sau constantele literale) sunt valori constante. ‘\t’ . 4294967295 2.tabulare verticală. Acestea sunt: ‘\n’ .. ‘\r’ . ‘\o’ . Este un tip folosit pentru reprezentări de dimensiune nulă. ‘^’ şir “şir de caractere” Explicaţii Notaţia zecimală Notaţia octală (prefix O) Notaţie hexazecimală (prefix ox sau OX) Constante fără semn Reprezentare pe 32 biţi Constante fără semn pe 32 biţi Reprezentare fără exponent Reprezentare cu exponent Există şi caractere speciale (de control) care sunt compuse din caracterul “\” şi din alt caracter. Ele se disting prin precizia de reprezentare: float – numere reale în simplă precizie –aproximativ 6 cifre semnificative .caracter de cod hexazecimal hh. O3724 ox7F. Pentru tipurile întregi se pot folosi specificările signed şi unsigned. ‘A’.caracterul NULL.. Tipul vid: void. Specificarea signed tip este echi-valentă cu tip iar unsigned tip are semnificaţia din Tabela 2.2E^3. double Aceste tipuri sunt folosite pentru a reprezenta numere reale.tabulare. Tabela 3. 65535 0 .Gheorghe GRIGORAŞ • Tipuri reale: float. . 25AfuL flotant 3.2. A24E 39u. o42l long 423uL. 65535 0 . 12 . 57F3u întregi 12L. 255 0 .. • Tabela 2.caracter de cod octal ddd. ‘\xhh’ .03. ‘\f’ .. ‘\b’ .425 -15. -457.

Mai multe variabile de acela i tip pot fi declarate în aceea i instruc iune.Nu trebuie să coincidă cu vreun cuvânt cheie (vezi Tabela 4) Tabela 4. O constantă se declară prin: const tip nume= valoare. float eps = 1. pi = 3. const double e = 2. char n1='\n'. Clasele principale de alocare sunt automatic şi static.primul caracter este literă sau ‘_’ (underscore). având durata de viaţă pe parcursul execuţiei funcţiei. desp r ite prin virgule.e-4. const char mesaj[ ] = "Eroare".3. explicit se poate specifica prin cuvântul cheie aut: aut int x. dacă e posibil. în afară de tipul variabilei şi eventual o valoare iniţială pentru aceasta.71828182845905.14159. . Variabilele sunt obiectele de bază ale limbajului şi au un nume care este un identificator. k. . Această clasă este implicită. Declararea unei variabile şi a unei constante Toate variabilele unui program trebuiesc declarate înainte de a fi utilizate. j.Programare_ Limbajul_C 2. Variabilele din clasa automatic sunt definite în interiorul funcţiilor fiind locale funcţiei în care au fost definite.14159. Exemple: int i. Variabilele se declară la începutul funcţiilor (variabile locale) sau în exteriorul tuturor funcţiilor (variabile globale). Un identificator în limbajul C este un şir de caractere care trebuie să îndeplinească condiţiile: . const float pi = 3. într-o declaraţie se specifică clasa de alocare (implicit sau explicit). alocarea se face în registrele unităţii 13 . Tot în interiorul unei funcţii variabilele mai pot fi definite şi în clasa register care este asemănătoare cu cea automatic cu deosebirea că.următoarele caractere sunt caractere alfanumerice (litere sau cifre) sau ‘_’. Cuvintele cheie ale limbajelor C şi C^^ this handle public asm delete throw do if register auto try double inline return break short typedef else int case signed union catch enum long new sizeof unsigned char extern virtual operator static class float void struct overload for const volatile switch private continue friend template while protected default goto O variabilă se declară prin una din următoarele instrucţiuni: tip nume. tip nume = valoare.

Am văzut că operanzii pot fi variabile.0 20. Variabilele din clasa static diferă de cele din clasa auto sau register prin aceea că sunt memorate în locaţii fixe de memorie (au o adresă fixă. De pildă expresiile x * y +z şi x * (y + z) vor fi evaluate diferit pentru aceleaşi valori ale variabilelor. Tabelul 5 sintetizează clasele de alocare.se face în ordinea indicată mai jos: alpha + sqrt (25) alpha + 5. Variabilele definite în exteriorul tuturor funcţiilor fără vreun specificator de clasă sunt în clasa extern şi au alocate adrese fixe. Spre exemplu. constante sau apeluri la funcţii (despre care se va vorbi mai târziu).0 25. atunci evaluarea expresiei: alpha + sqrt (beta). Evaluarea expresiilor se face înlocuind operanzii prin valorile sale şi efectuînd operaţiile conform cu specificaţiile acestora. Fiecare dintre aceştia au un tip declarat.Gheorghe GRIGORAŞ centrale şi nu în memoria RAM. aceştia delimitează subexpresii şi pot schimba asociativitatea operatorilor. Clase de alocare CLASA CARACTERISTICI Adre Păstrează Vizibilitate să valoarea fixă în interiorul funcţiei NU NU în interiorul funcţiei în toate modulele DA DA DA DA Durata de viaţă Pe durata funcţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei Pe durata aplicaţiei - Auto. Dacă se definesc în interiorul unei funcţii trebuie să aibă neapărat în faţă cuvântul rezervat static (se mai spune că sunt în clasa static internal). permanentă).45 + 5.45. 2. dacă se declară: float alpha = 20. Register Static internal External Static în modulul în care-i DA DA external definită External în toate modulele DA (în funcţie) aplicaţiei Static în toate modulele DA External aplicaţiei (în funcţie) În capitolul al optulea sunt tratate mai în amănunt problemele legate de gestiunea memoriei. Dacă tipul operanzilor este acelaşi într-o expresie.45 Dacă operanzii au tipuri diferite . ca şi perechea: x+y*z . se aplică conversii implicite de tip: unul din operanzi se converteşte la tipul celuilalt iar tipul rezultatului va fi tipul comun. evaluarea se face în mod natural. 14 . Operatorii ce pot apare într-un program C sunt de patru feluri: • operatori primari de parantetizare. Variabilele din clasele auto şi register nu îşi păstrează valoarea de la un apel la altul al funcţiei în care sunt definite. Tabelul 5.4. Operatori Operatorii se folosesc la constituirea de expresii pornind de la constante şi variabile. float beta = 25. (x + y) * z.

++ autoincrementarea.funcţiile trigonometrice uzuale: sin.funcţia de ridicare la putere pow. logaritmică etc. în secvenţa anterioară. Aceştia pot fi unari sau binari iar în privinţa asociativităţii. Aceştia sunt operatori binari iar sintaxa lor în C este: < (mai mic) <= (mai mic sau egal) > (mai mare) >= (mai mare sau egal) == (egal) != (diferit) Cum rezultatul unei comparări este un număr întreg este posibilă asignarea acestuia unei variabile întregi: int a. Operatorii relaţionali (de comparaţie) Operatorii relaţionali sunt operatori binari şi permit compararea valorilor a doi operanzi (expresii) iar rezultatul evaluării este zero (dacă rezultatul este fals) sau 1 (dacă rezultatul este adevărat). x++.incrementează (decrementează) cu 1 valoarea unei variabile şi pot fi : • prefixaţi: variabila este incrementată (decrementată) înainte de evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la dreapta la stânga. j. 15 . . aceasta este de la stânga la dreapta. acos. • operatori unari cu notaţie prefixată sau postfixată: -x.plus şi minus unari. atunci: j = i ++ /* j = 10 apoi i = 10 */ k = ++i/* i = 12 apoi k = 12 */ l = i-. cos. asin. y--. k. atan./* l = 12 apoi i = 11 */ m = --i /* i = 10 apoi m = 10 */ • Operatorii binari sunt următorii + adunare * înmulţire scădere / împărţire % modulo La aceşti operatori se adaugă funcţiile din biblioteca matematică . • operatorul ternar condiţional operand 1 ? operand 2 : operand 3. acolo unde nu este specificat altfel.1.2. ++x. dacă x va fi egal cu y atunci a va căpăta valoarea 0 iar în caz contrar a va căpăta valoarea 1. Negaţia are semnificaţia obişnuită: schimbă semnul valorii expresiei în faţa căreia se află. y a = (x! = y).Programare_ Limbajul_C operatori binari cu notaţie infixată adică: operand operator operand. • postfixaţi: variabila este incrementată (decrementată) după evaluarea expresiei în care se află iar asociativitatea este de la stânga la dreapta. -autodecrementarea. . Exemplu: x+y x % y. 2. Operatori aritmetici Operatorii aritmetici sunt aceea care se aplică operanzilor numerici. m. tan.funcţiile exponenţială.. Operatorii ++ şi -. asociativitatea este de la dreapta la stânga. Exemple: Fie declaraţia int i = 10. x.4.4. • 2.prezentate în Anexa – care sunt operatori cu scriere prefixată: . • Operatorii unari: +. l.

Aceştia se pot aplica doar operanzilor de tip întreg (char.4. ~ op1 = 10011011 Operatorii binari de decalare ( << şi >>) servesc la decalarea cu un anumit număr de biţi (dat de cel de-al doilea operand) la stânga sau la dreapta în cadrul primului operand. x = 0000 0000 0000 1101 (= 13) y = 0000 0000 0011 0100 (= 13. Operatori logici Operatorii logici sunt operatori binari care se aplică unor operanzi ce au valori adevărat (1) sau fals (0) şi ei corespund operaţiilor logice uzuale: ! . • op1op2 are valoarea zero (fals) dacă i numai dacă op1 şi op2 au ambii valoareea zero (fals). iar dacă unul din ei are valoarea fals (0) atunci expresia are valoarea zero. ^) este cea naturală (aminitm că 1 reprezintă valoarea logică “adevărat” iar 0 valoarea “fals”). long) şi servesc la poziţionarea sau interpretarea valorilor întregi ca o secvenţă de valori binare. 16 .4.5. Semnificaţia primilor trei operatori binari (&. Exemplele următoare sunt edificatoare.4) z = 0000 0000 0000 0011 (= 13/4) 2.deplasare la dreapta. op1 =01100100 op2 =10111010 op1 & op2 = 00100000 op1 | op2 = 11111110 op1 ^ op2 = 11011110 De asemenea negaţia (~) acţionează la nivelul fiecărui bit schimbând 1 =n 0 şi 0 =n 1. >> . << . Aceşti operatori sunt: & .disjuncţie logică la nivel de bit.deplasare la stânga.sau exclusiv la nivel de bit. z = x >> 2. ~ .  . are ca efect evaluarea expresiei din dreapta semnului = şi atribuirea acestei valori variabilei ce se află în stânga acestui semn. |.negare la nivel de bit (operator unar).4. ^ . y = x << 2. •!op1 are valoarea fals dacă op1 este adevărat şi are valoarea adevărat dacă op1 este fals. Operatori la nivel de bit Limbajul C dispune de şase operatori pentru tratarea informaţiei la nivel de bit.3. Exemple: x = 13.disjuncţia logică (sau) && .4. variabila = expresie. în particular se poate obţine (rapid!) înmulţirea cu 2op2 (op1 << op2) sau cu 2-op2 (op1 >> op2). short. int.conjuncţia logică (şi) Expresia: •op1&&op2 are valoarea adevărat (1) dacă cei doi operanzi sunt evaluaţi la adevărat. 2.conjuncţie logică la nivel de bit.negaţia logică cu asociativitate de la dreapta la stânga  .Gheorghe GRIGORAŞ 2. Operatorul de asignare Operatorul de asignare. exprimat prin =.

unde op1. prin care cele n variabile capătă valoarea expresiei din partea dreaptă. este o expresie echivalentă cu construcţia: if (a > b) max = a. 2. -=. limbajul C permite compunerea asignării (#) cu un operator binar (op) obţinându-se operatori de asignare compusă: e1 op = e2.7. expresia este egală cu op2 iar dacă op1 are valoarea fals. este o expresie ce are ca valoare.Programare_ Limbajul_C Pe lângă acest tip de asignare. *=.. j. unde e1 şi e2 sunt expresii. %= • Operatori logici la nivel de bit: &=. Dacă op1 are valoarea adevărat.expresie2. valoarea expresiei din dreapta semnului # . k. Acest lucru permite “atribuirea în lanţ”precizând că asociativitatea operatorului de asignare este de la dreapta la stânga: var1 = var2 = .op3 sunt operanzi. else max = b. Astfel variabilă = expresie.4.4. Operatorul condiţional se notează cu ?: şi are asociativitatea de la dreapta la stânga.6. ^= • Operatori de decalare: <<=. = varn = expresie.op2. Se obţin asignări compuse cu: • Operatori aritmetici: +=. Forma generală a sa este: op1 ? op2 : op3.. .. 17 . Spre exemplu i = j = k = l = 1. >>= Faptul că atribuirea este privită ca un operator binar. permite ca aceştia să formeze expresii care au atribuite valori. Exemplu: max = (a > b) ? a : b. Această asignare este echivalentă cu : e1 = (e1) op (e2). /=. 2.. Operatorul condiţional Acesta este singurul operator ternar al limbajului C. Operatorul virgulă Forma generală a unei expresii ce utilizează acest operator este: expresie1. expresia este egală cu op3. prin aceasta cele patru variabile i. este o construcţie validă în C. l capătă valoarea 1. |=.

6. i < 100. se înţelege) expresiei ultime ce apare în acest şir. .6. -=. operatorilor unari. /. O asemenea construcţie apare frecvent în instrucţiuni for pentru realizarea mai multor acţiuni: for(i = 0. % +. i < j.4. >= ==.* *. [] () sizeof -> . << <. j++) for(i = 0.<=. 18 Funcţia (semnificaţia) Acces explicit la o variabilă globală (unar) Acces explicit la o clasă (binar) Selectarea unui membru Indexarea unui tablou Apel la o funcţie Lungimea în biţi Incrementare.8.j = 0. Operator :: :: →. inegalitate Conjuncţie pe bit Sau exclusiv pe bit Sau (disjunctiv) pe bit Conjuncţie logică Disjuncţie logică Afectare condiţională Operatori de asignare compusă Operatorul virgulă Descrierea . Precedenţa operatorilor Asociativitatea şi precedenţa operatorilor indică ordinea în care se evaluează subexpresiile într-o expresie. |= .>> ./=.. i++. operatorul condiţional şi cel de atribuire li se aplică asociativitatea la dreapta pe când tuturor celorlalţi li se aplică asociativitatea la stânga. minus unari Acces la o variabilă Adresa unei variabile Conversie de tip (cast) Operatori de gestiune a memoriei Selectarea unui membru Operatori multiplicativi Operatori aritmetici Operatori de decalare Operatori relaţionali Egalitate. >>= &=.j = n-1. * & () new. .delete ->* . ^=. <<=. j--) 2. Tabelul nr. Pentru limbajul C. i++.*=. Am văzut că operatorii primari de parantetizare pot schimba asociativitatea operatorilor.Gheorghe GRIGORAŞ Expresiile sunt evaluate de la stânga la dreapta iar valoarea întregii expresii este valoarea (şi tipul. decrementare Negare pe biţi Negare logică Plus. ~ ! +. %= +=. >. Precedenţa operatorilor limbajului C este dată în tabelul nr. != & ^ | && || ?: =.

Definirea unei funcţii 3. Funcţia principală main În limbajul C .Cap 3 FUNCTII 3. tip este unul din cuvintele rezervate care defineşte tipul funcţiei. Aceste elemente de nivel înalt oferă o claritate în plus programului global şi permite . Definirea unei funcţii Definiţia unei funcţii are următoarea sintaxă: tip nume (lista parametri) { declaratii (de variabile). Numele unei funcţii este un identificator şi acesta trebuie să respecte aceleaşi reguli ca cele referitoare la numele unei variabile.1.). Signatura unei . Funcţii cu un număr variabil de parametri 3. Este posibilă definirea de funcţii care să retuneze valoarea vidă: în acest caz tipul valorii returnate este void. Declararea unei funcţii constă în a da signatura funcţiei. Apelurile la aceste funcţii sunt gestionate în faza de editare a legăturilor.1.modificări ulterioare ale acestuia. tipul implicit al funcţiei este int.4. getc.spre deosebire de Pascal sau alte limbaje . Apelul şi transmiterea parametrilor 3. Aşa cum o variabilă trebuie declarată înainte de a fi utilizată într-o expresie.furnizarea către alţi programatori a unor elemente de bază de nivel înalt. o funcţie trebuie declarată înainte de a fi apelată. .nu există noţiunile distincte de procedură şi de funcţie.5. utilizarea unei funcţii permite: .relativ uşor . } În această definiţie.6. Dacă această specificare lipseşte.2. funcţii ce se găsesc în bibliotecile sistemului. În general. detaliile acestor elemente rămân “ascunse” pentru utilizator.3.descompunerea unei secvenţe lungi de procesare a informaţiei într-o mulţime de secvenţe “mici” de transformări de bază ale informaţiei. respectiv tipul valorii returnate de un apel la această funcţie. Limbajul C permite de asemenea utilizarea unor funcţii predefinite (printf. Sfârşitul execuţiei unui program 3. În C există doar funcţii care returnează o valoare. Funcţiile care returnează în programul apelant valoarea vidă se declară de tip void. Mulţimea funcţiilor unui program poate fi partiţionată în mai multe fişiere care pot fi compilate separat. Să precizăm că nu se poate defini o funcţie în interiorul altei funcţii. Returnarea unui apel 3. 3. instructiuni. etc.

3. Iată câteva instrucţiuni de declarare a unei funcţii: long int cod (const char *. Sfârşitul execuţiei unui program exit (valoare). int). O funcţie care returnează valoarea vidă (funcţie de tip void) poate conţine instrucţiunea "return" fără argument sau poate omite această instrucţiune.implicit: în definiţia funcţiei. ./*Un apel cu 2 argumente */ printf ("a\%d. care în C++ se numeşte "elipsă". etc. 3. int funct ( ). În ultima linie avem un exemplu de funcţie fără parametri (numărul parametrilor este zero). Tipul acestei expresii trebuie să fie acelaşi cu tipul funcţiei. ). scanf. O funcţie f returnează o valoare în corpul funcţiei din care s-a făcut apel la f. Returnarea unui apel Sintaxa instrucţiunii de returnare a valorii unei funcţii este: return expresie. 3. void schimbare (int . /*3 argumente */.a. Un exemplu la îndemână îl oferă funcţiile sistemului: printf. Funcţii cu un număr variabil de parametri Există funcţii care pot avea un număr nedeterminat de parametri. Definirea unor astfel de funcţii se face printr-o sintaxă de forma: int printf (char *.b\%d\n".. prin instrucţiunea return (plasată în corpul lui f). 3. linia de început conţine tipul său şi argumentele sale (număr şi tip). Acesta este singurul exemplu de apel la o funcţie care nu returnează nimic: sistemul opreşte execuţia programului şi raportează valoarea 20 .explicit: printr-o instrucţiune ce descrie signatura sa în cazul în care se face apel la o funcţie descrisă într-un fişier separat sau în cazul în care apelul la funcţia respectivă precede declaraţia funcţiei în acelaşi fişier. int).Gheorghe GRIGORAŞ funcţii defineşte atât tipul său (tipul valorii returnabile) cât şi numărul şi tipul argumentelor sale. int strlen (const char* s). Funcţia "exit" este o funcţie sistem care termină execuţia unui program..4. Există două moduri de a declara o funcţie: .2. Valoarea expresiei "expresie" va fi returnată şi poate fi utilizată în programul apelant. char* decod (long int).b). .x). printf("x\%f\n".: printf ("Un apel cu un singur argument \n").

int* y){ int temp = *x. De pildă. Singura 21 . x = y. a. tipăreşte (cu unele compilatoare) 10 10 şi nu 10 11. printf ("%d %d \n". dacă funcţia este declarată fără tip şi prin folosirea numelui funcţiei urmat de lista de parametri actuali într-o expresie (în care este permis tipul ei) atunci când funcţia este declarată cu tip .b). Asta înseamnă că parametrul actual (de la apel) şi parametrul formal corespunzător (declarat în antetul funcţiei) sunt două variabile distincte. valoarea implicită a codului returnat la sfârşitul execuţiei unui program este 0.Programare_ Limbajul_C transmisă la apel. *y = temp. Apelul şi transmiterea parametrilor Apelul unei funcţii se face prin: nume (listă _ parametri_actuali). Pentru înlăturarea acestui efect este posibilă simularea unui mod de transmitere prin referinţă. Funcţia schimba2 care simulează transmiterea parametrilor prin referinţă este: void schimba2(int* x . &b). punând drept parametri actuali valorile adreselor variabilelor ce trebuiesc modificate. încât trebuiesc luate măsurile corespunzătoare. } Apelul funcţiei schimba1 în funcţia main nu are efectul scontat: prin apelul la printf se tipăresc valorile 1 şi 2 pentru a respectiv b. } main ( ){ int a = 1. b = 2. n++. secvenţa: int n = 10. Modificările efectuate asupra parametrilor formali nu au decât un efect local care nu este vizibil în afara funcţiei. int y){ int temp = x. printf ("a = %d. Această valoare poate fi utilă atunci când programul este executat în interiorul unei linii de comandă a interpretorului de comenzi. b). În C adresa unei variabile poate fi specificată într-o variabilă de tip "pointer" (de care vom vorbi mai târziu). 3. *x = *y. Să facem precizarea că şi în cazul funcţiei schimba2 transmiterea parametrilor se face prin valoare: am simulat aici transferul prin referinţă ce ar fi trebuit să se facă în cazul funcţiei schimba1. În absenţa unei instrucţiuni exit. schimba1(a. Să precizăm că în C nu există decât un singur mod de transmitere a parametrilor şi anume transmiterea prin valoare. n). Un exemplu clasic al consecinţei acestui mod de transfer al parametrilor este ilustrat mai jos: void schimba1(int x.5.. y â temp. Prin convenţie. b =%d". } iar apelul în funcţia main se face prin: schimba2 (&a . Ordinea evaluării parametrilor este în general de la stânga la dreapta dar acest lucru nu este garantat de orice compilator. valoarea nulă (0) semnifică faptul că programul se termină normal iar o valoare nenulă (1 sau -1) semnifică faptul că s-a produs o eroare. Asta înseamnă că o funcţie nu poate modifica parametrii actuali.

În capitolul 6 vom discuta mai pe larg modul de transmitere al parametrilor de tip tablou ca argumente ale unei funcţii. Utilizarea instrucţiunii return precizează condiţia de terminare ( 0 . 3. În general. . Aşadar. 1.succes. Valoarea întreagă returnată de funcţia main este valoarea transmisă mediului la sfârşitul execuţiei programului (vezi funcţia exit). Parametrii funcţiei main permit recuperarea argumentelor transmise din momentul execuţiei programului. în particular. } Funcţia main este singura funcţie absolut necesară într-un program C. p2.7) precum şi pentru limitarea numărului de valori ce trebuiesc puse în stiva de apel a execuţiei unui program. Argumentele de tip pointer vor fi utilizate de asemenea pentru transmiterea ca parametru a unei variabile de tip structură (vezi Cap.6.argc: numărul argumentelor din linia de comandă (inclusiv numele programului). char* argv[ ] ){ if (argc<2) printf ("Nu exista argumente in aceasta executie ! \n"). parametrul corespunzător trebuie să fie de tip pointer. la lansarea unui program.Gheorghe GRIGORAŞ diferenţă este că valoarea transmisă prin parametrii actuali &a. pn atunci argc va avea valoarea n^1 iar argv va fi un tablou ce conţine pointeri astfel: 0 1 : . este permisă utilizarea funcţiei main fără parametri: int main( ) este o declaraţie validă pentru funcţia main. i < argc.. arg[0] conţine numele programului executabil. Aceasta defineşte punctul de intrare în execuţia programului. Funcţia principală main int main(int argc. pentru schimbarea conţinutului unor variabile printr-o funcţie.eroare). În cazul în care programatorul nu doreşte să utilizeze argumentele (parametrii) transmise la execuţie.program” “p1” “pn” 0 n Iată un exemplu de utilizare a acestor argumente : Programul 2 main (int argc.. “nume .. i++) 22 .&b este adresa lui a respectiv b şi prin funcţia schimba2 se modifică valorile referenţiate.char* argv [ ]) { instructiuni.argv: un tablou de pointeri către fiecare din argumentele liniei de comandă. Parametrii disponibili la apelul funcţiei main sunt: . else { printf ("Argumentele executiei sunt: \n"). linia de comandă conţine numele programului urmat de o listă de parametri: nume-program p1. for (i â 1. .

} } Dacă acest program are numele prg2 atunci linia de comandă: prg2 produce scrierea mesajului: Nu exista argumente in aceasta executie ! iar linia de comandă: prg2 Iata niste argumente ! produce scrierea mesajului: Iata niste argumente ! 23 . argv [i] ).Programare_ Limbajul_C printf ("%s".

# include <stdio. unităţi de disc sau de bandă etc.5 Citirea cu format 4. Aşadar dispozitivul fizic pe care se scriu datele se numeşte fişier iar abstractizarea acestuia se numeşte flux (sau stream).h .3 Funcţii de intrare /ieşire pentru caractere 4. Unificarea sistemului de intrare/ieşire în C se face prin “pointerii” de fişier. •Fluxul binar este o secvenţă de octeţi cu corespondenţă biunivocă faţă de octeţii existenţi pe dispozitivul extern: numărul de octeţi scrişi/citiţi este acelaşi cu numărul acestora de pe dispozitivul extern.1 Fluxuri şi fişiere 4. sistemul de fişiere le transformă pe fiecare într-un dispozitiv logic numit flux.Fluxuri şi fişiere Sistemul de fişiere al limbajului C este conceput pentru a lucra cu o mare varietate de dispozitive.. Tipul FILE 4. poziţie curentă etc). o imprimantă sau “o zonă” (fişier) pe disc. Acesta din urmă este opţional pe ultima linie şi este determinat de modul de implementare. Fluxurile sunt independente de dispozitivele iniţiale . imprimanta. Un flux se poate asocia unui fişier executând o operaţie de deschidere: odată deschis. Datorită posibilelor conversii s-ar putea ca numărul de caractere scrise/citite să difere de numărul de caractere existente pe dispozitivul extern.1. Standardul ANSI C permite organizarea unui flux text în linii care se încheie cu un caracter linie nouă(“ăn”). Un pointer de fişier este un pointer către informaţia care defineşte diverse caracteristici ale unui fişier(nume. Pointerul de fişier identifică un anumit fişier şi este folosit de către fluxul asociat pentru a conduce operaţia de intrare/ieşire.h> Orice program C începe execuţia prin deschiderea unităţilor de intrare/ieşire standard: stdin stdout stderr stdprn : unitatea standard de intrare : unitatea standard de ie[ire : unitatea de eroare : unitatea standard de ie[ire prn (imprimant\) 24 . inclusiv cu terminale. stare. pot avea loc transferuri de informaţii între fişier şi programul curent în execuţie. Pentru a putea utiliza într-un program funcţiile standard de intrare/ieşire trebuie scrisă la începutul acestui program o directivă "include" care are ca argument numele fişierului antet ce conţine definiţiile acestor funcţii: stdio. Există două tipuri de fluxuri: •Fluxul text este o scvenţă de caractere.2 Accesul la fişiere.Gheorghe GRIGORAŞ Cap 4 FUNCŢII DE INTRARE IEŞIRE 4.4 Scrierea cu format 4. Un fişier în limbajul C poate fi un terminal. Deşi fiecare dintre acestea este foarte diferit de celelalte. încât aceeaşi funcţie care scrie date pe un fişier de pe disc poate fi folosită pentru a scrie date pe o altă categorie de dispozitive: consola.

Declararea unei variabile de tip "pointer la fişier" se face folosind tipul FILE definit în fişierul antet stdio. Modurile posibile de deschidere (deci şirurile de caractere ce constituie parametrul lui fopen) sunt date în Tabelul 6. tastaturii calculatorului (intrare) şi ecranului (ieşire şi eroare).const char* mod) Aici.Programare_ Limbajul_C Aceste unităţi standard sunt asociate.h şi are forma: FILE* pointer_la_fi[ier unde pointer_la_fişier este un identificator (numele pointerului).1. Aceste fişiere (stdin. Accesul la fişiere. Tabelul 5 NUME fopen( ) fclose( ) putc( ) fputc( ) puts( ) fputs( ) getc( ) fgetc( ) gets( ) fgets( ) fseek( ) printf( ) fprintf( ) scanf( ) fscanf( ) feof( ) ferror( ) rewind( ) remove( ) fflush( ) OPERA}IE Deschide un fişier Închide un fişier Scrie un caracter într-un fişier Analog lui putc() Scrie un şir pe ecran Scrie un şir pe fişier Citeşte un caracter dintr-un fişier Analog lui getc( ) Citeşte un şir de la tastatură Citeşte un şir din fişier Caută un anumit octet într-un fişier Scrie la ieşirea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei printf( ) Citeşte din intrarea standard Analogul pentru fişiere al funcţiei scanf( ) Returnează “adevărat” dacă se atinge sfărşitul fişierului Returnează “adevărat” dacă survine o eroare Iniţializează indicatorul de poziţie al fişierului la început Şterge un fişier Goleşte conţinutul unui fişier 4. 25 . în lipsa altor indicaţii. Dispozitivele standard de intrare (tastatura) şi de ieşire (ecranul) sunt văzute tot ca fişiere cu pointerii stdin şi stdout. Acest dispozitiv este gestionat de sistem pentru a asigura intrările şi ieşirile efectuate în program. Cele mai frecvent folosite dintre acestea sunt date în Tabelul 5 şi vor fi prezentate în continuare. fişier este un şir de caractere (identificator) ce desemnează numele extern al fişierului iar mod este un şir de caractere ce descrie modul de deschidere al fişierului. Sistemul de fişiere ANSI C este compus din mai multe funcţii legate una de alta. stdout) pot fi orientate şi către alte dispozitive sau fişiere. FILE* fopen(const char* fi[ier. Deschiderea unui fişier se face prin funcţia fopen care returnează ca rezultat un pointer la un descriptor de fişier. Bibliotecile standard C oferă o serie de funcţii pentru operaţii de intrare/ieşire orientate pe fişiere. Tipul FILE Conceptul de bază pentru intrări/ieşiri standard este cel de pointer la fişier.

mod "r" "w" "a" "r+" "w+" "a+" Semnificaţia Citire Creare (schimbare) pentru scriere Adăugare la sfârşitul fişierului (existent) Actualizare (citire/scriere) Schimbare pentru actualizare Actualizare cu scriere la sfârşitul fişierului (existent) Facem precizarea că. Apelul la această funcţie închide fişierul cu pointerul "pf". if(freopen("iesire. deschiderea unui fişier existent în modurile "w" sau "w+" produce pierderea conţinutului său de până atunci. Aceasta permite redirecţiona-rea dispozitivelor periferice prin program. Valoarea returnată este un pointer la un descriptor de fişier valid. Dacă deschiderea nu s-a efectuat corect valoarea returnată este NULL(pointer la informaţia nulă) .dat". aceasta indică faptul că deschiderea s-a efectuat corect. "wt". exit (1). "eroare la reasignarea lui stdout la CON\n"). Închiderea unui fişier se face prin apelul la funcţia fclose: int fclose (FILE* pointer_la_fi[ier) Funcţia returnează EOF în caz de eroare şi 0 în caz normal.h> main ( ){ printf ("Mesaj scris pe monitor \n").stdout)==NULL) { fprintf (stderr. const char* mod."w+".dat \n"). } printf ("Mesaj scris in fisierul iesire. exit (1). stdout) == NULL) { fprintf (stderr. FILE* pointer_la_fi[ier cod = fclose (pointer_la_fi[ier) Fişierele pot fi reasignate prin program folosind funcţia freopen: FILE* freopen (const char* nume_fisier. FILE* pf). Acest lucru poate fi folosit pentru tratarea erorilor la deschiderea fişierului. fclose (stdout). Programul următor ilustrează acest fapt. 26 . se actualizează fişierul pe disc şi încetează conexiunea logică între pointer şi fişier. deschide fişierul cu numele “nume_fişier” în modul de acces "mod". Apelul la fclose se poate face prin: int cod. if (freopen ("CON". atribuind pointerul "pf" la acest fişier.Gheorghe GRIGORAŞ Tabelul 6. Programul 3 # include <stdio. "Eroare la reasignare \n"). Prin închidere se eliberează descriptorul de fişier. Dacă funcţia fopen returnează o valoare nenulă. valoare ce va fi utilizată în apelul la funcţiile de intrare/ieşire.

int fputc(char c. este echivalentă cu: c = fgetc (stdin). Funcţii de intrare/ieşire pentru caractere int fgetc(FILE* flux). 27 . } • • Limbajul C dispune şi de posibilitatea: ştergerii de fişiere prin funcţia remove: int remove(const char* nume_fi[ier). redenumirii unui fişier: int rename (const char* nume_nou. stdout). char c.Programare_ Limbajul_C } printf ("Mesaj scris din nou pe monitor \n"). FILE* pointer_la_fişier. cod = fgetc(c. c = fgetc(pointer_la_fişier). Funcţia fgetc returnează valoarea întreagă a caracterului următor din fişierul pointat cu pointer_la_fişier sau constanta EOF în caz de eroare sau sfârşit de fişier. simplificată.2.. 4. int cod. este echivalentă cu: fput (c. FILE* flux). Spre exemplu: c = getchar ( ). Funcţia fputc scrie un caracter la sfârşitul fişierului pointat prin pointer_la_fişier. char c. iar putchar (c). a scrierii apelului la fgetc şi fputc în cazul în care intrarea respectiv ieşirea este cea standard : stdin respectiv stdout. Există de asemenea două funcţii getchar şi putchar care permit exprimarea în C. În caz de eroare este returnată valoarea EOF. • creării unui fişier temporar: FILE*tmpfile (void). const char* nume_vechi ). pointer_la_fişier). FILE* pointer_la_fişier.

iar sprintf pentru scrierea într-un şir de caractere. B. Scrierea cu format Funcţiile de scriere cu format permit afişarea sub forma unui şir de caractere a diverselor valori. …). Formatele ce se folosesc în C sunt date în Tabelul 7. O directivă se specifică prin caracterul % urmat de o secvenţă de caractere ce identifică formatul. pentru x sau p se folosesc literele a. caracterul ce indică formatul conversiei.const char* şir_format. • • Tabelul 7. #: desemnează un format alternativ.dddddd sau numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit acesta este 6). dacă acesta este hexazecimal se va adăuga ox sau OX înaintea numărului. Pentru formatele flotante ( e. eventual caracterul l care precizează că numărul ce urmează a fi afişat este un "întreg lung" (long integer). f. fprintf pentru scrierea într-un fişier. d. e.cu excepţia cazului când primul caracter nu este semn. întreg în notaţie zecimală fără semn real în notaţie zecimală sub forma [-]mmm. Dacă dimensiunea rezultată prin conversie este mai mică. Formatul "şir-format" este un şir de caractere ce conţine fie caractere ordinare fie directive de conversie pentru transformarea valorii unei variabile într-un şir de caractere Caracterele ordinare sunt transmise la ieşire aşa cum apar ele pe când directivele de conversie indică formatul de ieşire pentru argumentele transmise în apelul funcţiei. int printf(const char* şir_format. + : la formatul de ieşire va fi ataşat semnul + sau . • eventual un număr pentru a indica dimensiunea minimală a câmpului în care se va afişa. Dacă formatul este octal se va adăuga un o înaintea numărului. iar pentru X literele A. în ordine: • eventual unul sau mai mulţi indicatori ce modifică semnificaţia conversiei. int fprintf(FILE* flux. în plus . f. Această secvenţă conţine.: rezultatul conversiei se va cadra la dreapta. întreg în notaţie octală fără semn. întreg în notaţie hexa fără semn.const char* şir_format.…).Gheorghe GRIGORAŞ 4. caracterele se vor cadra la stânga (implicit) sau la dreapta (pentru -). Formatele de conversie utilizate de printf.…). F. E. E. la g sau G se vor afişa şi zerourile nesemnificative de după punctul zecimal. G) rezultatul se va afişa cu un punct zecimal. într-un fişier sau într-un şir de caractere. Indicatorii disponibili în C sunt: . c. CARACTE R d sau i o x. Se pot utiliza şi dimensiuni variabile: se utilizează '*' în loc de numărul ce indică dimensiunea iar variabila respectivă se pune în lista de argumente. b. p sau X u f TIP ARGUMEN T int int int int float sau double CONVERSIA întreg în notaţie zecimală cu semn. Funcţia printf se utilizează pentru afişarea la ieşirea standard. Acestea pot fi transmise la ieşirea standard.3. D. g. 28 . C. int sprintf(char* s.

h> int main ( ) { int i = 123. ul). unsigned int ui = 45678U. afişarea unui şir de caractere până la întâlnirea caracterului '@0' (sfârşit de şir) sau până când numărul de caractere este egal cu numărul de precizie. i). ui). printf(" ui = %u\n". double d = 123. unsigned long int ul = 987654321UL. nu există nici conversie nici afişare în acest caz: este vorba de referinţe la un pointer la un întreg în care se va stoca numărul de caractere afişate până în prezent. Permite afişarea caracterului ‘ % ‘ Exemple Următoarele programe ilustrează folosirea formatelor de afişare la apelul funcţiei printf rezultatele sunt ilustrate la sfârşitul fiecărui program. printf(" i = %d\n". afişează argumentul în notaţia pointer. Programul 4 # include <stdio. l).ul). long int l = 123456789L. printf(" i = %lo\n\n".ddddddE ± xx. afişare în acelaşi stil cu e dacă exponentul este -4 sau superior preciziei.45. printf(" ul = %d\n". Numărul de d este dat de argumente de precizie (implicit este 6). In urma execuţiei se va afişa: Forma zecimala: i = 123 l = 123456789 ui = 45678 ul = 987654321 29 . printf(" ui = %o\n". i). printf(" l = %ld\n". printf(" Forma octala:\n"). ui).dddddde ± xx sau [-]m. printf(" ul = %lu\n\n". în stil f în caz contrar.Programare_ Limbajul_C e sau E float sau double g sau G c s p n % float sau double int char* void* int* real în notaţie zecimală sub forma: [-]m. afişarea unui singur caracter după conversie în unsigned char. printf(" Forma zecimala:\n").

printf(" ul = %lX\n\n".-123. printf("|%#5d| |%#-5d|\n". 123). printf("|%+6. 123). 123). printf("|%x| |%#x|\n". 123.4d|\n".-123). 123). printf("|%o| |%#o|\n". 123). 30 . printf("|%5d| |%-5d|\n". ul). printf("|%+6. printf("|%X| |%#X|\n". 123).4X|\n".4d|\n".4X|\n". printf("|% d| |%+d| |%d|\n". printf("|%. 123. 123).123. printf(" ui = %X\n". 123. În urma execuţiei se va afişa: Scrierea hexazecimala: ui = B26E ul = 3ADE68B1 Afisarea semnului: |-123| |-123| |-123| | 123| |+123| |123| Afisare in octal si hexazecimal: |76| |0x7b| |7B| |0X7B| |173| |0173| /*Specificarea lungimii campului si a **numarului de cifre*/ printf("|%. 123). printf("|% d| |%+d| |%d|\n". printf("Afisare in octal si hexazecimal:\n"). printf("\n").123. 123). 123.-123. printf("|%+6.Gheorghe GRIGORAŞ Forma octala: ui = 131156 ul = 7267464261 printf("Scrierea hexazecimala:\n"). printf("Afisarea semnului:\n"). 123). printf("|%+5d| |%+-5d|\n". ui). 123). printf("\n").4o|\n". 123). printf("|%+. 123). 123. printf("\n"). 123. printf("\n").4d|\n".

0f|\n" 3.1E+07| |3100000| |3.100000| |3.142E+123| |3E+123| |3. printf("|%. printf("|%.14157).14157e123).1). 3. printf("|%E|\t|%G|\n".14157).0001.142| |3| |3.00001).14157e123). 3. 3. printf("|%f|\t|%G|\n". printf("|%#.14157e123). printf("|%. 3.1e11). printf("|%E|\n" 3.11G|\t|%. return0. 0. printf("|%E|\n" 3.| |3.1 E+11| 31 .1e5. printf("|%. 3.3f|\n" 3.1e7).0f|\n" 3.110).141570E+123| |1. 3.14157).141570| |3. 3. -0.14157e123).0001| |1E-05| |310000| |3.0E|\n" 3.0E|\n" 3.100000E+10| |3.1| |3. 3.3E|\n" 3.1e6. } Iată ce se va afişa de această dată: |3.14157). printf("|%f|\t|%G|\n".14157e123). printf("|%G|\t|%G|\n".1. printf("|%. printf("|%#.11G|\n".1e10.Programare_ Limbajul_C Iată ce se va afişa: |0123| |+0123| |0X007B| | 123| |123 | | +123| |+123 | | 0X7B| |0X7B | | +0123| | 0173| |0X007B| /* Afisarea numerelor in virgula flotanta*/ printf("|%f|\n" 3.E+123| |3.1E+10| |-1.

int sscanf (char* s. întreg în notaţie octală. const char* şir_format. Nu se face nici o operaţie de citire. rezultatul citirii este memorat în variabila corespunzătoare din lista argumentelor funcţiei.caractere ordinare (în afară de %) care trebuie să corespundă următorului caracter citit. Caracterele pentru specificarea unui format de citire sunt date în Tabelul 8. Dacă este indicat un număr q (%qC) atunci sunt citite cel mult q caractere. întreg fără semn în notaţie zecimală. caracter. de la un fişier respectiv dintr-un şir de caractere sunt: int scanf (const char* şir_format. corespunzătoare citirii de la intrarea standard. Aceste funcţii. Formatele de conversie pentru scanf CARACTER d i o u x c s e. %*s): în acest caz câmpul este citit dar nu-i memorat. Formatul (şir_format) este un şir de caractere care poate conţine: . întreg în notaţie octală(primul caracter 'o') sau hexa (primul caracter 'Ox' sau 'OX'). scrie în argument numărul de caractere citite până acum. citindu-se şi spaţiile care. Implicit se citeşte un singur caracter.caractere de spaţiere sau tabulare care vor fi ignorate.5. punând caracterul '*' în directivă (de ex. Tabelul 8. g p n FORMAT DE INTRARE întreg în notaţie zecimală. . Directivele pentru specificarea unui format sunt utilizate pentru precizarea conversiei următorului câmp citit.Gheorghe GRIGORAŞ 4.…). În general.directive de specificare a formatului. Pentru citirea următorului caracter diferit de spaţiu se foloseşte %ls. int fscanf (FILE* flux. TIPUL ARGUMENTULUI int* int* int* unsigned int* int* char* char* float* double* void* int* 32 . …).…). şir de caractere: se citeşte până la întâlnirea unui spaţiu sau până la atingerea numărului de caractere indicat. const char* şir_format. . care încep cu '%'. valoarea unei adrese. Se poate face o omisiune de afectare. de obicei sunt ignorate. Rezultatul interpretării este încărcat la adresele ce se dau ca argumente la apelul funcţiilor de citire. Câmpul ce urmează a fi convertit (ce este citit) se întinde până la primul spaţiu sau numărul de caractere din acest câmp este specificat în format. Citirea cu format Funcţiile de citire cu format permit interpretarea unui şir de caractere ca o secvenţă de valori în concordanţă cu un format dat. real în notaţie virgulă flotantă. întreg în notaţie hexa. f.

Adaugă la argument caracterul '@0' (sfârşit de şir). printf("s4=|%4s|\ts5=|%4s|\ts6=|%4s|\n".i2. &i2.s3). char* char* Programul următor ilustrează utilizarea formatelor de intrare. Programul 5 #include <stdio.Programare_ Limbajul_C [. citeşte caracterele din intrare atât cât acestea nu sunt în mulţimea indicată în [ ] după care adaugă '@0'. s4[4] =s5[4] =s6[4] ="\0". permite indicarea caracterului literal '%'. printf("Introduceti un text: ").s4.s2[10]. printf("Introduceti un text: "). char c1. &i2. printf("Introduceti trei numere intregi: ").&c3). i3. char s4[5].i3). &c1.c2. s1. &i1. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n". printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". s6[5].i3). printf("c1= |%c|\tc2=|%c|\tc3=|%c|\n"c1.s5. scanf("%4d%3d%4d".s1.i2.. s1. c2.s2. s4. printf("Ati introdus:%d\t%d\t%d\n".s2. s2. i2.h> int main(){ int i1. scanf("%4c%4c%4c". scanf("%s%s%s.] % citeşte caracterele din intrare atât timp cât acestea aparţin mulţi-mii indicate în [ ].. c3.s3). char s1[10]. scanf("%c%c%c". } Rezultatul unei execuţii a acestui program este: Introduceti trei numere intregi: 5454 -9988 0 A-ti introdus numerele: 5454 -9988 0 Introduceti trei numere intregi: 5454998 390 A-ti introdus numerele: 5454 998 390 Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exemplu!| 33 . printf("s1=|%s|\ts2=|%s|\ts3=|%s|\n". printf("Introduceti trei numere intregi: "). &i3). s5[5]. s3").s6).&c2. &i1. &i3). s3).s5.s3[10]..i1.c3).s6)return 0. printf("Introduceti un text: "). s2.s1.] [∧. scanf("%4s %4s %4s". scanf("%d%d%d".i1..

Gheorghe GRIGORAŞ Introduceti un text: Iata un exemplu! s1=|Iata| s2=|un| s3=|exem| c1=|p| c2=|l| c3=|u| Introduceti un text: Iata un exemplu!: s4=|! Ia| s5=|ta u| s6=|n ex| 34 .

8.9. ++ k. expresii.while Instruc]iunea for Instruc]iunea break Instruc]iunea continue Instruc]iunea go to Exerci]ii Solu]ii la exerci]ii Limbajul C ofer\ urm\toarele tipuri de instruc]iuni: declara]ii. 5. blocuri de instruc]iuni.10. } Instruc]iunile de declarare a variabilelor (declara]iile) sunt de forma(vezi [i paragraful 2. Un bloc este echivalent cu o instruc]iune.2.6. j --. 5. cod = printf ("%d\n". 5.' este o instruc]iune `n C. ~n general o instruc]iune se termin\ prin '. 5. 5. Urm\toarele construc]ii sunt instruc]iuni C de tip expresii: i = 1. O expresie urmat\ de caracterul '.5. s [i] = t [j].7.4. . tip identificator = valoare. ~n capitolul 2 am v\zut cum se construiesc expresiile `n C.. j ++. Un bloc este un [ir de instruc]iuni `ncadrat `n acolade: { [i } (care joac\ rolul de begin . i ++. 5. s [i] = t [j]. end din alte limbaje). 5. instruc]iuni de control. Iat\ un bloc `n C: { i = 1. j = 2.Cap 5 INSTRUCŢIUNI DE CONTROL 5. Instruc]iunile if Instruc]iunea switch Instruc]iunea while Instruc]iunea do.. alpha).1.'.3. 5. Vom trece `n revist\ `n continuare instruc]iunile de control ale limbajului C. 5.. defini]ii de func]ii..3) : • • • • • tip identificator.

36 . b += 1. else a -=b. if ( a < b ) { a += 2. else if (x==y) printf("numerele sunt egale\n"). Instrucţiunea if if (expresie) if ( expresie ) instruc]iune1 instruc]iune1 else instruc]iune2 Ca [i `n alte limbaje de programare aceast\ instruc]iune permite alegerea `ntre dou\ alternative. else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). x). else printf("al doilea numar este mai mare\n"). Tipul expresiei de dup\ cuv=ntul rezervat if poate fi `ntreg (char. short. if ((c = getchar ( ) ) ! = EOF) putchar (c). C\rui if `i este ata[at else? Limbajul C rezolv\ problema aceasta prin ata[area lui else celui mai apropiat if. }. Aten]ie! ~n acest ultim exemplu este o eroare de sintax\: alternativa else nu poate fi asociat\ cu if pentru c\ `naintea sa ( dup\ } ) apare caracterul ‘. Semantica acestei instruc]iuni este uzual\: dac\ valoarea expresiei "expresie" este nenul\ (ceea ce `nseamn\ "true") atunci se execut\ instruc]iune1 iar dac\ aceast\ valoare este nul\ ("false") se execut\ instruc]iune2 (dac\ aceasta exist\). else printf("%d este cel mai mare\n".’ care reprezint\ instruc]iunea vid\! Apare [i problema ambiguit\]ii (a[a zisa problem\ “dangling else”): if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”).1. deci exemplul este interpretat astfel: if ( a == 1 ) if ( b == 2 ) printf (“ b este egal cu doi\n”). Exemple: if (x>y) x = x-y.Gheorghe GRIGORAŞ 5. Expresia se pune obligatoriu `ntre paranteze iar partea "else instruc]iune2. int sau long). else y = y-x." este facultativ\. if (x>y) printf("%d este cel mai mare\n". if (x>y) printf("primul numar este cel mai mare\n"). y). real (float sau double) sau tip pointer.

. } ~n acest exemplu.2. Cazul default este facultativ. default: printf ("s-a citit altceva decat a.Programare_ Limbajul_C else printf (“ b nu este egal cu doi\n”). dac\ expresia nu are nici una din valorile indicate prin cons1. b sau c\n"). dac\ valoarea sa este const2 atunci se execut\ instruc]iune2 [i urm\toarele p=n\ la "break" etc. Dac\ expresia are valoarea const1 atunci se execut\ instruc]iune1 [i toate cele ce urmeaz\ dup\ aceasta p=n\ la `nt=lnirea unei instruc]iuni "break". . break. care poate fi de tip `ntreg. se execut\ instruc]iunile desemnate de ramura "default". Aceasta permite execu]ia unei anumite ramuri `n func]ie de valoarea expresiei "expresie" din parantez\. 37 . case 'c': printf ("s-a citit litera c\n"). break poate lipsi (vezi exemplul de la insrtuc]iunea for).. 5. cons2. Se `n]elege c\. break. break. pe fiecare ramur\ s-a folosit instruc]iunea break. caracter sau enumerare. dac\ aceasta exist\. `n cazul `n care exist\ pe una din ramuri alte instruc]iuni de control.. case 'b': printf ("s-a citit litera b\n"). break. Exemplu: switch (getchar ( ) ) { case 'a': printf ("s-a citit litera a\n"). Instruc]iunea switch switch(expresie){ case const1: instruc]iune1 case const2: instruc]iune2 … case constn: instruc]iunen default: instruc]iune } Instruc]iunea switch este o structur\ de control cu alegeri multiple ce `nlocuie[te o succesiune de alternative de tip if.

38 . default: naltele++. spa]iile goale [i restul caracterelor din acesta. n = 0. break.nvocale.Gheorghe GRIGORAŞ 5. else y = y-x.nspatii.\n". } Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea instruc]iunii while [i a instruc]iunii switch. } } printf("In text sunt %d vocale. se execut\ "instruc]iune" (care poate fi. printf ("Introduceti un text\n -->"). binen]eles. Instrucţiunea while while(expresie) instruc]iune Expresia "expresie". %d spatii si %d alte caractere. nvocale = naltele = nspatii = 0. este evaluat\ [i dac\ aceasta nu este nul\. Acest program analizeaz\ un text [i num\r\ vocalele. naltele.3. case ' ': case '\t': nspatii++. char c. nspatii. ce trebuie pus\ `ntre paranteze. Programul 6 # include <stdio. Dup\ execu]ia acestei instruc]iuni se face din nou evaluarea expresiei indicate `n while [i se repet\ execu]ia p=n\ c=nd evaluarea expresiei returneaz\ o valoare nul\. y. while ((c = getchar( )) != '\n') { switch (c) { case 'a': case 'A': case 'e': case 'E': case 'i': case 'I': case 'o': case 'O': case 'u': case 'U': nvocale++. n++ } int x. while (x!=y) { if (x>y) x = x-y. break. Exemplu: int c. while ((c = getchar( )) != EOF){ putchar (c).h> int main (void){ int nvocale. un bloc).naltele).

. • expresia expr2 se evalueaz\ [i se testeaz\ la fiecare `nceput de bucl\: dac\ este adev\rat\ atunci se execut\ "instruc]iune" altfel bucla se termin\. while do instruc]iune while(expresie).. expr3) instruc]iune Semantica acestei instruc]iuni poate fi descris\ `n dou\ moduri: 1. Exemplu: int n = 0. A[adar `n cazul do. n++ }. dac\ "expresie" este evaluat\ prima dat\ la zero. } while (c!= '\n').. c. c. expr2. 5. • instruc]iunea expr3 se execut\ la fiecare sf=r[it de bucl\. do { c = getchar ( ). "instruc]iune" nu se execut\.. 5. n-1).while. 39 . int n = 1. } Rezultatul unei execu]ii: Introduceti un text: --> Iata un text pentru test ! In text sunt 8 vocale.4. Se constat\ u[or c\ cele dou\ secven]e de program sunt echivalente.Programare_ Limbajul_C return 0... Instructiunea do .5 spatii si 13 alte caractere.5. "instruc]iune" se execut\ m\car o dat\ pe c=nd `n cazul while. Instrucţiunea for for (expr1. Execu]ia se termin\ atunci c=nd "expresie" are valoarea nul\.while (adic\ "instruc]iune") se execut\ la intrarea `n aceast\ bucl\ dup\ care se testeaz\ condi]ia "expresie": dac\ aceasta are valoare nenul\ se execut\ din nou "instruc]iune" etc. c = getchar ( ) while (c!= '\n') { c = getchar ( ). printf ("Linia contine %d caractere\n". • se execut\ (o singur\ dat\) expr1 [i se intr\ `n bucl\ (execu]ia de n ≥0 a instruc]iunii "instruc]iune"). printf ("Linia contine %d caractere \n". Spre deosebire de instruc]iunea while. "corpul" instruc]iunii do. n-1). n++.

expr2 . (c = getchar( )) != '\0'. 40 . for(. while (expr2){ instruc]iune expr3. Instruc]iunea este echivalent\ cu secven]a: expr1. expr3) instruc]iune Aceasta este o bucl\ infinit\. S\ observ\m c\ ini]ializarea lui i s-a f\cut `n afara instruc]iunii for ! • Suprimarea expresiei de control: for( expr .){ putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n". expr3) instruc]iune Aceasta este echivalent\ cu secven]a dat\ mai sus (2. for( . expr2 sau expr3 sau prin suprimarea corpului ("instruc]iune"): • Suprimarea ini]ializ\rii. • Suprimarea expresiei finale: for( expr1 .(c = getchar( )) != '\0'. i). expr2 . Exemplu: for (i = 0. c = getchar ( ). i++) if (c == '\n') break.Gheorghe GRIGORAŞ 2.) din care lipse[te prima instruc]iune (expr1. . printf("numarul de caractere:%d\n". i). } Instruc]iunea poate fi folosit\ [i prin suprimarea uneia dintre expr1. i++) putchar (c). Singura modalitate de a ie[i din aceasta este utilizarea instruc]iunii break. ) instruc]iune Exemplu: for (i = 0.) Exemplu: i = 0. .

Iat\ c=teva exemple de utilizare a acestei instruc]iuni (vezi [i programul de la sf=r[itul paragrafului 5. • Suprimarea corpului buclei: for( expr1 . if (sum>=50) { printf ("50\n"). while. do) sau dintr-o instruc]iune cu alegeri multiple (switch). expr2 . sum).3): 1. (c = getchar( )) != '\0'. while ( ( c = getchar( ))!= EOF) { sum++. instruc]iunea break permite ie[irea din bucla while dup\ citirea a 50 de caractere [i nu la `nt=lnirea caracterului EOF. if ( j >= 75. } 41 . 2.6. getchar( )!= '\n'. while ( ( c = getchar( )) != EOF) { sum++. ) instruc]iune Exemplu: i=0 for (. expr3 ) .5.Programare_ Limbajul_C • Suprimarea ini]ializ\rii [i a expresiei finale: for( .5) break. 5. break. Instrucţiunea break Instruc]iunea break permite ie[irea dintr-o bucl\ (for. expr2 . j++) { j* = 1. } printf ("Total: %d". i). ~n acest prim exemplu. sum <= 25. i++). } } printf ("Iesire din bucla while\n"). Exemplu: for (i = 0. for (j = sum. { putchar (c) i++ } printf ("numarul de caractere: %d\n".

5. j < m. . Se observ\ c\ prin continue se evit\ ad\ugarea la suma a numerelor multiple de 5. p=n\ la sf=r[itul buclei `n care se afl\. j < m &&! gasit.j. Instrucţiunea go to Instruc]iunea go to provoac\ saltul necondi]ionat la o etichet\. suma).j.i. go to eticheta . suma = 0. i < n && ! gasit. for (numar = 1. i++) for (j=0. ea provoac\ trecerea la urm\toarea itera]ie. suma++ = numar. Este recomandat s\ se evite folosirea instruc]iunii go to (a[a cer principiile program\rii structurate) dar uneori este util\. 42 .i. . j++) if (a [i] == b [j] ) go to gasit. gasit: printf (" a[%d]=b[%d]=%d\n".8. Instrucţiunea continue Instruc]iunea continue ignor\ toate instruc]iunile ce urmeaz\ dup\ ea. i < n.7. } print ("Suma este:%d\n". 5. i++) for (j = 0. else printf ("Tablourile nu au elemente comune \n"). ~n exemplul urm\tor se ilustreaz\ folosirea instruc]iunii go to [i modul cum ea poate fi evitat\: for (i = 0. numar++) { if (numar % 5 == 0) continue. Etichetele sunt nume ce se pun `n fa]a instruc]iunilor ]int\ urmate de ":". int gasit = 0. j++) gasit = (a [i] == b [j]). printf("Tablourile nu au elemente comune\ n").a[i]). numar <= 100. if (gasit) printf (" a[%d]= b[%d]= %d\n".a [i]).Gheorghe GRIGORAŞ ~n acest caz instruc]iunea break permite ie[irea din bucla for. for (i = 0. `n cuprinsul acelea[i func]ii. . Iat\ un exemplu: int numar.

verific\ validitatea sa [i efectueaz\ conversia `n zecimal. /* Calculul lui n! */ # include <stdio. aliniat\ la sf=r[it de linie. printf ("Introduceti un numar natural ->"). for (i = 2. Calculul factorialului Iat\ o solu]ia incomplet\ a problemei. ad\ug=nd la sf=r[itul liniei suma lor. fact = 1. .9. scanf ("%d". itera]ia se opre[te dac\ se cite[te un caracter ce nu este cifr\ hexazecimal\ [i. ~n bucla de citire. se va face apel la o func]ie ce num\r\ bi]ii 1. fact. Numerele n [i l se definesc ca valori constante. pe m\sur\ ce se citesc cifrele hexazecimale se face conversia `n zecimal. Scrie]i un program care s\ realizeze urm\toarele: .h> int main (void) { int n. Programul va trebui completat cu un test pentru a controla valoarea citit\ [i cu un test pentru a verifica dac\ rezultatul calculului nu dep\[e[te capacitatea de reprezentare a unui num\r `ntreg.calculul factorialului acestui num\r (iterativ).10. Prezentare de date Scrie]i un program care cite[te n valori `ntregi [i le afi[eaz\ c=te l pe fiecare linie. Ultima linie va con]ine suma sumelor. Soluţii la exerciţii 1.Programare_ Limbajul_C 5. 5. Scrie]i dou\ variante ale programului: a) programul con]ine doar func]ia principal\ main ( ) b) func]ia principal\ main face apel la o func]ie de conversie a unui caracter reprezent=nd o cifr\ hexazecimal\ `n valoarea sa zecimal\: int conversie (char x). Se va utiliza o itera]ie pentru citirea caracter cu caracter a num\rului. i. Numărarea biţilor 1 într-un număr Scrie]i un program care cite[te 10 numere `ntregi [i pentru fiecare din acestea calculeaz\ num\rul bi]ilor ce au valoarea 1. i < = n. 43 . 2. &n). Calculul factorialului. i++) fact * = i. 4. 3.citirea unui num\r natural (dat de utilizator). . Exerciţii jgjj 1. Conversie Scrie]i un program care cite[te un num\r hexazecimal (ca o succesiune de caractere).afi[area rezultaului.

} 2. while (( c>= '0') && (c<='9')|| 44 . numar).h> int main (void){ int numar = 0. else numar = numar*16 + (c .Gheorghe GRIGORAŞ printf (" %d ! = %d\". return 0. p\str=nd valoarea cumulat\ a num\rului zecimal ob]inut.'A' + 10). fact). c = getchar ( ) . else if ((c>= 'a') && (c<='f')) numar = numar*16 + (c . Prima solu]ie face conversie `n func]ia main ( ) iar a doua solu]ie folose[te o func]ie de conversie. return 0. } b) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). Dac\ este o astfel de cifr\. } printf("Conversia zecimala :%d\n". c = getchar ( ).h> int conversie (char x){ return (x>= '0') && ( x<= '9') ? x . se converte[te `n valoare `ntreag\. char c.'a' + 10). n. Conversie Vom construi o bucl\ while care se execut\ at=ta timp c=t ultimul caracter citit este o cifr\ hexazecimal\: 0-9 sau a-f sau A-F. printf (" Introduceti un numar hexa ->"). a) /*Citirea unui numar hexa si conversia sa in zecimal*/ # include <stdio.'0').'0': ((x>='a')&&(x<='f')?x-'a':x-'A')+10. while (( c>= '0') && (c<='9')|| (c>= 'a') && (c<='f')|| (c>= 'A') && (c<='F') { if ((c>= '0') && (c<='9')) numar = numar*16 + (c . char c. c = getchar ( ) . } int main (void){ int numar = 0.

Numărarea biţilor 1 într-un număr Determinarea bi]ilor 1 se face prin decalaj succesiv [i testarea bitului. i < 10. int main (void) { int i. Prin instruc]iunea x >>=1 se decaleaz\ bi]ii lui x cu o pozi]ie la dreapta. } 3. Prezentare de date /* Se citesc n intregi si se afiseaza cate l pe **linie impreuna cu suma acestora la sfarsit de **linie. } int numarbit(int x){ int n = 0. while (x!=0) { if (x & 01) n++. c = getchar ( ) . printf ("Numarul bitilor 1 este: %d\n". numarbit(val)). } ~n func]ia numarbit. scanf ("%d". for (i = 0. i++) { printf ("Introduceti o valoare intreaga: "). transmiterea parametrului se face prin valoare.h> const n = 10.h> int numarbit(int).Ultima linie contine suma sumelor */ # include <stdio. const l = 3. /* Numararea bitilor 1 din reprezentarea binara a unui numar intreg */ # include <stdio. &val). return 0. la st=nga se adaug\ un zero. int main (void){ 45 . 4. } printf ("Conversia zecimala: %d\n". } return n. } return 0. int val. x >>=1. se poate a[adar utiliza x ca variabil\ de lucru.Programare_ Limbajul_C (c>= 'a') && (c<='f ')|| (c>= 'A') && (c<='F') { numar = numar*16 + conversie (c). numar).

nt < n. i++) printf (" "). } 46 . for (i = 0. return 0 . } } if (nl! = 0) { /*ultima linie este incompleta: se **completeaza cu spatii*/ int i. i++) printf (" "). nl = 0. if (nl == l ) { printf (" %6d\n". printf ("%6d". sumap). suma += sumap. printf ("%6d\n". nt++) { scanf ("%d".Gheorghe GRIGORAŞ int val. printf ("%d\n". suma). /*suma din linia curenta*/ nl=0. /*ultima valoare intreaga citita */ sumap=0. ++nl. /* suma sumelor par]iale */ nt./*numarul intregilor pe linie */ suma=0. for (nt = 0. sumap = 0. suma += sumap. /*numarul total de intregi */ printf ("Introduceti%d numere intregi". for (i = nl. val). &val). n). i < l. suma p+= val. sumap). } /* alinierea sumei totale pe ultima linie */ int i. i < l.

6.1. 6. . Utilizarea unui pointer care este ini]ializat gre[it este o eroare des `nt=lnit\ `n programare [i din p\cate consecin]ele sunt imprevizibile.4. 6. prin declara]iile: int *pi. char *pc.10.2. 6. 6.1. Pointeri tip *identificator. 6. x = *pi ⇔ x = i.Cap 6 TABLOURI ŞI POINTERI 6. se specific\ faptul c\ pi este un pointer la o variabil\ de tip `ntreg iar pc un pointer la o variabil\ de tip "char". permite derefen]ierea unui pointer. dereferen]iere.11. Operatorul unar "&" numit operator de referen]iere sau adresare. Un pointer este o variabil\ ce con]ine adresa unei alte variabile. pi = &i. 6. 6.5. Pointerii au tip : aceasta `nseamn\ c\ un pointer nu poate fi folosit dec=t pentru a con]ine adrese de variabile de un singur tip. aplicat unei variabile.9. Operatorul unar "*". permite ob]inerea adresei acesteia: int i.8.12.6. Pointeri Tablouri cu o dimensiune Rela]ia `ntre pointeri [i tablouri Opera]ii aritmetice cu pointeri {iruri de caractere Tablouri cu mai multe dimensiuni Tablouri de pointeri Pointeri [i alocarea memoriei Operatorul sizeof Pointeri c\tre func]ii Exerci]ii Solu]ii 6. 6.7. De exemplu. furniz=nd valoarea variabilei pointate de acesta: int x. indirectare. chiar periculoas\ am spune: acesta permite citirea sau scrierea `n orice zon\ de memorie. 6.3. Utilizarea operatorului "*" este destul de delicat\. 6.

} Un apel al acestei func]ii (prin schimbare (x. incorect\ (semantic) `n limbaj C. b = temp. 6. cele 10 elemente ale tabloului vector sunt: vector[0].1. Forma "clasic\" a func]iei. 6.2. Primul element al tabloului este cel de indice 0 iar ultimul este cel de indice dimensiune -1.y (actuale) pentru c\ func]ia lucreaz\ cu variabilele ei locale a [i b. int *q){ int temp. Adresa primului element (cel de indice 0) este [i adresa tabloului iar celelalte elemente se raporteaz\ la acesta. define[te un tablou cu numele "vector" care are 10 elemente de acela[i tip. Dimensiunea este o constant\ `ntreag\ [i specific\ num\rul elementelor tabloului. este: void schimbare (int a.1. ~n declara]ia de mai sus. trebuie transmis\ func]iei adresa variabilei iar `n corpul func]iei s\ se foloseasc\ operatorul de dereferen]iere. Referenţierea unui element al tabloului Elementele unui tablou pot fi accesate prin numele tabloului urmat de o expresie `ntre paranteze p\trate . fiecare din acestea putând fi accesibilă. dimensiune.2. Exemplul clasic pentru acest procedeu este acela al func]iei de interschimbare a dou\ variabile.2. y). a = b. Dac\ se dore[te modificarea unui parametru formal.care este un identificator precum [i dimensiunea sa.) nu are nici un efect asupra variabilelor x. Varianta corect\ este: void schimbare_corecta (int *p. y = 2. vector[1].…. A[a cum s-a precizat la capitolul "Func]ii". *q = temp.2. Declaraţia int vector[10]. o declara]ie de tablou cu o dimensiune con]ine tipul tabloului (tip). 48 . Un tablou este o colec]ie de elemente(date) de acela[i tip. Tablouri cu o dimensiune tip nume[dimensiune]. 6.Gheorghe GRIGORAŞ O aplica]ie important\ privind utilizarea pointerilor este transferul prin referin]\ al parametrilor unei func]ii.care trebuie s\ aib\ valoarea `ntre 0 [i dimensiune . care se `nchid `ntre acolade. A[adar. `ntreg.numit\ expresie indice . schimbare_corecta (&x. &y). Iniţializarea unui tablou Ini]ializarea unui tablou se face prin semnul "#" dup\ declara]ia acestuia urmat de o list\ de valori ini]iale. temp = *p. vector[9] La declararea unui tablou se aloc\ o zon\ de memorie contigu\ care s\ stocheze toate elementele tabloului. separate prin virgule. *p = *q. int b) { int temp = a. int vector[10]. numele tabloului (nume) . } Apelul corespunz\tor este: int x = 1. `n limbajul C transferul implicit al parametrilor este prin valoare.

tab[1] = tab[2] = 'b'. 4}.. acest caracter noteaz\ sf=r[itul [irului( vezi paragraful 6. poate fi omis\ dimensiunea. Spre exemplu int a[10] = {5.2. # define marime 5. 'b'. 3. 'f'. atunci celelalte valori se ini]ializeaz\ cu zero. Exemple: 1. 'b'.2 3 4 0 ~n cazul tablourilor de caractere. 0. valoare_2. int a[4] = {1. char tab[marime]. 2. tab[0] = 'a'. Dupa aceste transformari structura sa va fi: 'a' 'b' 'c' 'd' 'e' Dac\ lista de valori ini]iale (dat\ dup\ declara]ie) cuprinde mai pu]ine elemente dec=t dimensiunea declarat\ a tabloului. 'd'.Programare_ Limbajul_C tip nume[dim] = { valoare_1. }. 49 . '\0'}.5). Tabloul va avea structura: 'a' 'b' 'b' 'd' 'd' tab[marime . 2 0 5. declara]ia: char s[6] = "abcdef" . char s[4] = {'a'. tab[3] = tab[4] = 'd'. 5. 1}. 2. 'c'. 2. aceasta se determin\ de c\tre compilator: float x[ ] = {2. 'e'. 0}. 'd'. 3. De notat c\ `n cazul sirurilor de caractere ce se memoreaz\ `ntr-un tablou. 'f'}. 'e'. 'b'. este echivalent\ cu: char s[6] = {'a'. ini]ializarea se poate face [i cu [iruri de caractere incluse `ntre ghilimele. Ini]ializarea unui tablou se poate face [i prin citirea succesiv\ a tuturor elementelor sale: int i. iar declara]ia: char s[ ] = "abcdef" .1] = 'e'. '\o'}. 'c'. este echivalent\ cu: char s[ ] = {'a'. tab[marime/2] = 'c'. .. are ca efect crearea tabloului: 5 2 3 1 0 0 0 0 0 0 ~n cazul unui tablou care se ini]ializeaz\. 4. 3. ultimul element al tabloului este caracterul ‘\0’. 'c'.

Gheorghe GRIGORAŞ

float x [20]; for (i=0; i < 20; i++) { scanf (" %f", &x[i]); } Este de remarcat faptul c\ nu se face nici o verificare a limitelor unui tablou atunci c=nd se acceseaz\ un element al s\u. Spre exemplu dac\ se declar\ int a[3], b[3], c[3]; [i alocarea se face astfel: a[0] a[1] a[2] b[0] b[1] b[2] c[0] c[1] c[2] atunci expresiile a[4], b[1], c[-2], sunt echivalente, `n sensul c\ ele reprezint\ adresa aceleia[i zone de memorie.

6.3. Relaţia între pointeri şi tablouri
S\ consider\m urm\toarea secven]\: int tab[10]; int *pa; pa = &tab[0]; Ultima instruc]iune asigneaz\ variabilei pointer pa adresa primului element al tabloului tab. Nota]ia "*pa" este echivalent\ cu nota]ia tab[0] iar nota]ia "*(pa+1)" este echivalent\ cu nota]ia tab[1]. A[adar, `n general "*(pa+i)" este totuna cu tab[i]. Urm\toarele secven]e for sunt echivalente: for ( i = 0; i < 10; i++) tab[i] = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa+i) = 100; for ( i = 0, pa = &tab[0]; i < 10; i++) *(pa++) = 100;

~n limbajul C, numele unui tablou poate fi utilizat ca pointer (constant) la adresa de `nceput a tabloului. De aceea, cu declara]iile de mai sus, este perfect valid\ asignarea pa = tab; care este echivalent\ cu "pa=&tab[0];". Nu sunt valide (e lesne de dedus) expresiile: tab = pa; sau tab ++; A[adar se poate scrie [i: for ( i = 0, pa = tab; i < 10; i++, pa++) *pa = 100; ~n rezumat, echivalen]a `ntre elementele unui tablou [i numele s\u se exprim\ prin:
tablou[i] *(tablou + i) &tablou[i] tablou + i

50

Programare_ Limbajul_C

6.4. Operaţii aritmetice cu pointeri
Opera]iile aritmetice permise asupra pointerilor sunt adunarea/ sc\derea unei constante, incrementarea/decrementarea (^^, --) [i sc\derea a doi pointeri de acela[i tip. Trebuie precizat `ns\ c\ unitatea care intr\ `n discu]ie nu este octetul ci adresa obiectului pointat. S\ urm\rim urm\torul exemplu: float ftablou[10]; float *pf = ftablou; pf++; ~n acest exemplu, dup\ incrementare, pf pointeaz\ la cel de-al doilea element al tabloului ftablou. Iat\ [i alte exemple: `n partea st=ng\ se descrie o expresie `n care apar pointeri iar `n dreapta expresia echivalent\ `n termenii tabloului. Nota]ia pointer ptr = tablou ptr1 = ptr + 5 ptr + i ptr + 4 ptr - 3 ptr1 - ptr ptr ++ Nota]ia tablou i=0 i=i+5 tablou [i] tablou [4] tablou [-3] j-i i ++

6.5. Şiruri de caractere
~n limbajul C, nu exist\ un tip de baz\ pentru [iruri (lan]uri) de caractere. Pentru a reprezenta un [ir de caractere, se utilizeaz\ tablourile de caractere. Prin conven]ie, ultimul caracter dintr-un astfel de lan] este caracterul NULL (' @0'). Tabloul de caractere (pe care-l numim mesaj): 's' 'a' 'l' 'u' 't' '!' ' @o' poate fi declarat prin una din urm\toarele trei instruc]iuni: char mesaj[7] = {'s','a','l','u','t','!', '\o'}; char mesaj[7] = "salut!"; char mesaj[ ] = "salut!"; Citirea respectiv tip\rirea acestui [ir se face prin instruc]iunile: scanf("%s", mesaj); printf("%s", mesaj); scanf("%s", &mesaj[0]); printf("%s", mesaj[0]); Exist\ o bibliotec\ de func]ii standard pentru manipularea [irurilor de caractere care se prezint\ `n anex\.

6.6. Tablouri cu mai multe dimensiuni
Declararea unui tablou cu N dimensiuni se face prin:
tip nume[dim_1][dim_2]...[dim_n];

~n aceast\ declara]ie, dim_1, dim_2, ..., dim_n trebuie s\ fie constante. Un tablou declarat `n acest mod se compune din dim_1*dim_2*...*dim_n elemente de acela[i tip (declarat) stocate `ntr-o zon\ contigu\ de memorie.
51

Gheorghe GRIGORAŞ

Pentru a accesa un element dintr-un tablou exist\ mai multe moduri de notare, `n concordan]\ cu modul de stocare a elementelor tabloului `n memorie. Iat\ de exemplu o declara]ie a unui tablou cu dou\ dimensiuni de valori 3 respectiv 4 (a[adar o matrice cu 3 linii [i 4 coloane). int t[3][4]; O prim\ viziune a reprezent\rii acestuia `n memorie este cea natural\ a unei matrice: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3] t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementeul ha[urat din acest tablou se referen]iaz\ prin t[1][2] (este elementul de pe linia 2 [i coloana 3 din matrice, datorit\ numerot\rii indicilor de la 0). O alt\ viziune (acceptat\ de C) a acestui tablou este aceea a unui tablou cu o singur\ dimensiune `n care fiecare element este la r=ndul s\u un tablou cu o dimensiune: t t[0] t[1] t[2] t [0][0] t [1][0] t [2][0] t [0][1] t [1][1] t [2][1] t [0][2] t [1][2] t [2][2] t [0][3] t [1][3] t [2][3]

Elementul t[1] reprezint\ un tablou cu o dimensiune iar elementul ha[urat este referen]iat prin *(t[1]+3). ~n sf=r[it a treia viziune a tabloului este aceea a unei succesiuni de elemente dispuse `ntr-o zon\ contigu\: t [0][0] t [0][1] t [0][2] t [0][3] t [1][0] t [1][1] t [1][2] t [1][3]

t [2][0] t [2][1] t [2][2] t [2][3] Elementul ha[urat (acela[i ca [i `n cazurile anterioare) se referen]iaz\ prin: *( *t + 6) sau prin nota]ia echivalent\: *( &( t[0][0] + 6)) S\ not\m c\ `n acest caz t este de tip pointer de pointer de `ntregi (dubl\ adresare indirect\). O problem\ important\ relativ la tablourile cu mai multe dimensiuni este cea a ini]ializ\rii acestora. A[a cum referen]ierea unui element al tabloului poate fi f\cut\ `n mai multe moduri, [i ini]ializarea unui tablou se poate face `n moduri diferite (sintactic vorbind). S\ exemplific\m aceste moduri cu referiri la acela[i tablou pe care l-am reprezentat mai sus, t[3][4]: • ini]ializarea prin enumerarea tuturor elementelor tabloului ( `n ordinea liniilor dac\-i vorba de matrice): int t[3][4] = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12}; • ini]ializarea fiec\rei dimensiuni de tablou, separat: int t[3][4] ={{1, 2, 3, 4},{5, 6, 7, 8},
52

for (i = 0. 12} }. while (! sortat) { sortat = 1.7. 10. pot intra `n componen]a unui tablou. 6}}. char *temp.Programare_ Limbajul_C {9. Astfel t [0][0] va fi ini]ializat cu 1. tabp [i+1]) > 0) { 53 . 11. for (i = 0. "miercuri". "sambata". restul elementelor sunt ini]ializate cu zero.{5. } Apelul acestei func]ii pentru scrierea zilelor s\pt\m=nii este: scrie (zi. t [1][0] cu 5 iar t [1][1] cu 6. int n) { int i. char *zi[7] = {"luni". • ini]ializarea numai a unor elemente din tablou: int t[3][4] = {{1}. O func]ie care s\ afi[eze toate [irurile de caractere (pointate de tabp) la un singur apel ar putea ar\ta astfel: void scrie(char *tabp [ ]. }. "duminica"). Tablouri de pointeri Pointerii fiind variabile. cu numele tabp. tabp[i] ). i < n-1. zi[0] 'l' 'u' 'n' 'i' zi[1] 'm' 'a' 'r' 't' 'i' zi[2] 'm' 'i' 'e' 'r' 'c' 'u' 'r' 'i' zi[3] 'j' 'o' 'i' zi[4] 'v' 'i' 'n' 'e' 'r' 'i' zi[5] 's' 'a' 'm ' 'b' 'a' 't' 'a' zi[6] 'd' 'u' 'm ' 'i' 'n' 'i' 'c' 'a' S\ consider\m un tablou de pointeri de tip char. "marti". "vineri". Iat\ cum se declar\ un tablou de pointeri cu 7 componente ce se ini]ializeaz\ cu adresele [irurilor constante ce reprezint\ numele zilelor dintr-o s\pt\m=n\. sortat = 0. "joi". 6. i++) if (strcmp (tabp [i]. int n){ int i. S\ mai d\m un exemplu de func]ie care sorteaz\ lexicografic (alfabetic) [irurile pointate de tabp: void sortare (char* tabp[ ]. i++) if (tabp [i] != NULL) printf ( "%s\n". 7). Un tablou unidimensional de pointeri corespunde la un tablou (cu dou\ dimensiuni) de elemente de tipul pointat. i < n.

Gheorghe GRIGORAŞ

temp =tabp [i]; tabp [i] = tabp [i+1]; tabp [i+1] = temp; sortat = 0; } } } Apelul pentru sortarea alfabetic\ a zilelor s\pt\m=nii este sortare(zi, 7); ~n corpul func]iei sortare s-a folosit un apel la func]ia strcmp care compar\ 2 [iruri de caractere s1 [i s2; rezultatul este negativ dac\ s1 < s2, pozitiv dac\ s1 > s2 [i zero dac\ s1 # s2.

6.8. Pointeri şi alocarea memoriei
Printre func]iile de alocare a memoriei (vezi Anexa ), "maloc" [i "free" joac\ un rol important pentru c\ ele permit alocarea / dealocarea `n mod dinamic a spa]iului din memorie. Acest spa]iu este posibil de accesat cu ajutorul variabilelor de tip pointer. # include <stdlib.h> void *malloc (size_t dim); void free(void *ptr); Alocarea dinamic\ a memoriei este deosebit de util\ at=ta timp c=t programatorul folose[te structuri de date pentru care nu [tie dimensiunea la scrierea programului. ~n cursul execu]iei programul poate aloca memorie `n limitele impuse de sistem. Func]ia malloc are ca argument num\rul de octe]i dori]i a fi aloca]i [i `ntoarce ca rezultat un pointer c\tre zona de memorie liber\ alocat\ de sistem. Pointerul returnat este de tip "void" ce corespunde unui pointer la o variabil\ de tip oarecare. Pentru specificarea m\rimii unui tip particular, se poate utiliza operatorul "sizeof" (vezi sec]iunea urm\toare). Dac\ nu mai este memorie disponibil\ (nu se poate face alocarea) func]ia malloc returneaz\ valoarea NULL. Iat\ un exemplu: char *tampon; element *ptr; /*presupunem ca tipul element este definit undeva */ -------tampon = malloc(512); /* s-a alocat o memorie tampon de 512 caractere*/ ptr = malloc(32*sizeof(element)); /*s-a alocat o zona de 32 de "elemente"*/ if ((tampon == NULL || ptr == NULL)) { printf ("Alocare imposibila ! \n"); ... ... Func]ia "free" permite dealocarea spa]iului de memorie alocat `n prealabil de malloc. De pild\, dup\ utilizarea memoriei tampon [i ptr (`n exemplul de mai sus) se scrie (`n program) free (tampon); free (((char*)ptr);

54

Programare_ Limbajul_C

6.9. Operatorul “sizeof”
sizeof expresie; sizeof(tip);

Operatorul “sizeof” ofer\ dimensiunea `n octe]i a tipului expresiei considerate(tipului respectiv). Dac\ se aplic\ unui tablou, operatorul sizeof ofer\ dimensiunea `n octe]i a memoriei ocupat\ de `ntreg tabloul. Pentru a ob]ine num\rul elementelor tabloului t se utilizeaz\ expresia “sizeof t” sau “sizeof t[0]”. S\ not\m `n acela[i timp c\, atunci c=nd este parametrul unei func]ii, un tablou este considerat ca [i un pointer; prin urmare operatorul sizeof nu ofer\ dimensiunea memoriei ocupat\ de tablou ci dimensiunea tipului pointer. Acest lucru se ilustreaz\ `n exemplul urm\tor: double tab [100]; void f(double[ ]); /*declaratia este echivalenta cu void f(double*)*/ int main( ){ int i = sizeof tab; /* i este initializat cu 100 * sizeof(double)*/ f(tab); ... } void f(double t[ ]){ int i = sizeof t; /* i este initializat cu sizeof(double)*/ } Pentru a ob]ine dimensiunea memoriei ocupat\ de un tip anume se folose[te: sizeof(tip); De aceast\ dat\ parantezele sunt obligatorii. Apelul sizeof(long); ofer\ num\rul de octe]i utiliza]i pentru a memora un `ntreg “long” (este incorect a scrie sizeof long).

6.10. Pointeri către funcţii
O func]ie are un nume care este identificator dar acesta nu constituie o variabil\ `n C. Este posibil, pe de alt\ parte, de a defini o variabil\ de tip pointer c\tre o func]ie. Declara]ia unui pointer la o func]ie este de forma:
tip(*nume)(lista_arg);

tip: este tipul returnat de func]ia pointat\; nume: este identificatorul pointerului la func]ie; lista_arg : este lista argumentelor func]iei pointate. De exemplu declara]ia: char *(*p)(char*,const char*); precizeaz\ c\ p este un pointer la o func]ie de tip char* (pointer la tipul char), are doi parametri, unul de tip char*, cel\lalt de tipul const char*. Este important a se pune “*nume” `n parantez\ deoarece declara]ia “tip *nume (lista_parametri)” precizeaaz\ c\ nume este o func]ie de tip “tip*”.

55

Gheorghe GRIGORAŞ

Un exemplu de utilizare a tipului pointer la o func]ie este func]ia de comparare “cmp” ce apare ca argument la func]ia de sortare “qsort” (vezi anexa ): void qsort(const void* baza, size_t n, size_n t, int(*cmp)(const void* val1, const void* val2)) Func]ia qsort este o func]ie de sortare general\ care permite sortarea unui tablou de elemente de tip oarecare(baza) prin specificarea unei func]ii de comparare. Iat\ un program ce utilizeaz\ func]ia qsort : # include <stdio.h> # include <stdlib.h> # include <string.h> enum {n_max = 10}; int tab_int[n_max]; /* tab_int este tabloul ce contine lungimile liniilor **ce trebuie sortat */ char* tab_nume[n_max] = { "Ionescu Ion", "Constantin Vasile", "Ion Gheorghe", "Constantin Mircea", "Constantinescu Ioana", "Vasiliu Catalina", "Vasilescu Maria", "Constantiniu Calin", "Vasile Radu", "Vasilescu Cristi" }; /* tab_nume este tabloul ce trebuie ordonat **lexicografic */ /* se definesc functiile de comparatie */ int comp_int (const void* n1, const void* n2) { return(*(int*)n1- *(int*)n2); } int comp_nume (const void* p1, const void* p2) { return(strcmp(*(char**)p1,*(char**)p2)); } int main(void) { int i; printf("Lista initiala de nume : \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); for (i = 0, i < n_max; i++) tab_int[i] = strlen(tab_nume[i]); qsort(tab_int, n_max, sizeof(int), comp_int); qsort(tab_nume,n_max,sizeof(char*),comp_nume); printf("Lungimile numelor sortate:\n"); for(i = 0; i < n_max ; i++) printf("%2d: %d\n",i,tab_int[i]); printf("Nume ordonate lexicografic: \n"); for(i = 0; i < n_max; i++) printf("%2d: %s\n",i,tab_nume[i]); return 0; }
56

const char *sursa){ while(*dest != '\0') dest++.i . return s1[i] . const char* s2) : func]ie ce compar\ [irurile s1 [i s2 conform ordinii lexicografice. const char *sursa){ int i = 0. const char *s2){ int i = 0. c) char* strcat(char* dest.s2[i]. *dest = '\0'. } char *strcat(char *dest. } char *strcpy(char* dest. while(s[i++] != '\0') .const char* sursa): func]ie ce concateneaz\ [irul sursa la sf=r[itul [irului dest [i returneaz\ valoarea lui dest. S\ se scrie programe C care s\ implementeze func]iile: a) int strlen(const char*s) : func]ie ce returneaz\ dimensiunea [irului s. while(sursa[i] != '\0') { dest[i] = sursa[i]. return -.Programare_ Limbajul_C 6. se returneaz\ o valoare negativ\. ~n anex\ sunt date func]iile din biblioteca standard care se aplic\ [irurilor de caractere. int strlen(const char *s){ int i = 0. b) char* strcpy(char* dest. } char *strcmp(const char *s1.12. Exerciţii 1.11. `n C. 6. } 57 .const char* sursa) : func]ie ce copie [irul sursa `n [irul dest [i returneaz\ dest. A[a cum s-a mai precizat. Soluţii 1. while(*scr != '\0') *dest++ = *src++. return dest. d) int strcmp(const char* s1. while((s1[i] == s2[i] && (s1[i] != '\0')) i++. dac\ s1 = s2 se returneaz\ 0 [i dac\ s1 > s2 se returneaz\ o valoare pozitiv\. Implementarea func]iilor de la a) la d) se poate face folosind nota]ia tablou sau aritmetica pointerilor. return dest. [irurile de caractere sunt memorate `n tablouri `n care ultimul element este un delimitator de sf=r[it de [ir: caracterul NULL(‘\0’). Dac\ are loc rela]ia s1 < s2. i++ } dest[i] = '\0'.

assert(strcmp(mesaj. Dac\ evaluarea acestui parametru este valoarea fals (0) atunci assert returneaz\ un mesaj de eroare. int main(){ char *inceput = "Iat\". mesaj = malloc(lung + 1). char *sfarsit = "exemplu ! ". const char *sursa). const char *sursa). # include <stdlib. return 0. strcat(strcat(strcopy(mesaj. } 58 . "Iata un mic exemplu !")== 0).inceput). assert(lungime==strlen("Iata un mic exemplu ! ")). int strcmp(const char *s1.h> # include <assert. "Iat un micut exemplu!") < 0). char* strcat(char *dest.h> int strlen(const char *s) char* strcopy(char *dest. const char *s2).mijloc). char *mesaj. lungime = strlen(inceput)+ strlen(mijloc) +strlen(sfarsit). char *mijloc = "un mic". sfarsit). assert(strcmp(mesaj.inceput) > 0). assert(strcmp(mesaj. int lungime.Gheorghe GRIGORAŞ Iat\ [i un program care testeaz\ aceste func]ii. Se folose[te func]ia assert (anexa ) care are ca parametru o expresie logic\ ce descrie o proprietate ce trebuie verificat\.

~n anumite programe este util s\ regrup\m diferite variabile pentru a exprima o anume rela]ie ce le caracterizeaz\. typedef char Mesaj[49]. Iat\ c=teva exemple: typedef long Mare. Sintaxa ei este: typedef tip nume_nou.8 Redenumirea unui tip Tipul structur\ Accesul [i ini]ializarea c=mpurilor unei structuri Structuri autoreferen]iate Tipul enumerare Uniuni Exerci]ii Solu]ii ~n capitolul al doilea au fost introduse tipurile de baz\ ale limbajului C. Instruc]iunea permite redenumirea at=t a tipurilor de baz\ (deja existente) c=t [i a tipurilor construite.2 7.1 7. Mare a. De asemenea exist\ posibilitatea de a renumi (redenumi) un anume tip. .3 7.4 7. Aici “tip” este tipul ce se dore[te a fi redenumit iar nume_nou este numele ce se d\ acestuia. Redenumirea unui tip Instruc]iunea typedef permite redenumirea unui tip. De pild\ un tablou permite a regrupa o mul]ime de elemente de acela[i tip. Luna ianuarie = "ianuarie".6 7. Mesaj salut="!Bine a-ti venit la cursul<Limbajul C>". typedef char Luna[10]. ~n acest capitol vom vedea c\ `n C putem construi “structuri” sau “uniuni” care permit regruparea elementelor de tipuri diferite `n scopul de a defini un nou tip.b.Cap 7 CONSTRUIREA DE NOI TIPURI 7.1.7 7. 7.5 7.

char *prenume. O variabil\ de tipul “ struct nume” poate fi definit\ `n aceea[i instruc]iune `n care este definit\ structura sau separat Iat\ c=teva exemple: struct Persoana{ char nume[20]. struct Data{ short ziua. int an. typedef struct { char nume[20].2. char prenume[20] Data data_nasterii. popescu. prin typedef li se atribuie un nume. short luna. }.Gheorghe GRIGORAŞ 7. popescu. } struct Student ionescu. 60 . Structura este o colec]ie de una sau mai multe variabile (numite membri) grupate sub un singur nume. char *grupa. Fiecare linie din partea “declara]ii” define[te un c=mp al structurii. typedef struct{ short ziua. char prenume[20]. Persoana ionescu. } amicul. int varsta. struct Data data_nasterii. S\ observ\m c\ structurile se pot defini f\r\ nume. struct Student{ char *nume. Tipul structură Instruc]iunea pentru definirea structurilor este: struct nume{ declara]ii }. struct Persoana colegul. short anul. } Data. short luna. short anul. ~n instruc]iunea de mai sus “nume” este facultativ. el este totu[i util pentru a identifica structura definit\. } Persoana.

iar necunoscut este o variabil\ de tip pointer la structura Persoana .data_nasterii.nume = necunoscut->nume.de pild\. O form\ echivalent\ este urm\toarea: (*necunoscut). Persoana ionescu.nume. 7. amicul. dan. arbori etc.. Persoana necunoscut = { " " . urm\rind exemplele din paragraful precedent. } Persoana. O atribuire de structuri este o copiere bit cu bit a elementelor corespunz\toare. urmat\ de numele c=mpului. Structuri autoreferenţiate Utilizarea structurilor permite construirea de structuri de date evoluate ca: fi[iere. 42 }. Accesul şi iniţializarea câmpurilor unei structuri Accesul la c=mpurile unei variabile de tip structur\ se face utiliz=nd numele unei variabilei urmat\ de punct (“. Iat\ cum poate fi definit\ o astfel de structur\: typedef struct { . Prin aceasta. avem: ionescu.nume este de tip char*. variabilele “ionescu” [i “dan” sunt definite ca fiind de tip Persoana . Exemplu: necunoscut = &ionescu. Aici. fiecare nod este compus dintr-o informa]ie (valoarea nodului) [i doi pointeri..4. De pild\. dan. } valoare.”) [i de numele c=mpului selec]ionat. `nc=t o astfel de expresie are sens doar dac\ structurile sunt de acela[i tip.Programare_ Limbajul_C 7. *necunoscut. dan. `ntr-un arbore binar. Accesul la c=mpurile unei astfel de variabile(pointer la o structur\) se face ad\ug=nd dup\ numele varibilei pointer o “s\geat\” (“->”) . Are sens asfel: necunoscut = ionescu .3.ziua este de tip short. 0}. Iat\. "Vasile" . int varsta. char prenume[40]. necunoscut ->varsta = 41. S\ consider\m acum declara]ia: typedef struct{ char nume[40] .varsta = 41. 61 . Dou\ structuri de acela[i fel pot s\ apar\ `ntr-o expresie de atribuire. ionescu.. care este un tip structur\. Ini]ializarea unei variabile de tip structur\ se poate face `n maniera `n care se ini]ializeaz\ un tablou: se descrie cu ajutorul unei liste de valori ini]iale c=mpurile structurii: Persoana ionescu = { "Ionescu".varsta este de tip int.varsta = (*necunoscut). c=mpurile din variabila “ionescu” sunt copiate `n c=mpurile corespunz\toare din variabila “necunoscut”. unul la subarborele st=ng altul la cel drept. " " . Elementul desemnat `n acest mod este echivalent cu o variabil\ de acela[i tip cu c=mpul definit `n structur\. liste.

a2=adauga(10. printf("Primul arbore este: \n"). Arbore* adauga(valoare v. c=malloc (sizeof (Arbore)). " "). afisare(a1). } Arbore. printf("\n"). Arbore* s. int main( ){ Arbore* a1. struct Arbore* drept. NULL).h> typedef int valoare. Arbore* d). Programul Arbori binari.Gheorghe GRIGORAŞ /* s-a definit tipul "valoare" pentru **informatia din nodurile arborelui*/ typedef struct Arbore{ valoare val. return c. a1=adauga(1. c->stang = s. NULL)). } Arbore. adauga(2. afisare (a->stang). NULL. a1. typedef struct Arbore{ valoare val. printf("Al doilea arbore este: \n"). NULL. a->val . struct Arbore *drept. NULL)). Din acest motiv structura are un nume: Arbore. printf("\n"). struct Arbore *stang. c->val = v. Arbore* a2. struct Arbore* stang. adauga(4. NULL. # include <stdio. afisare(a2). S\ observ\m c\ structura Arbore se autoreferen]iaz\: printre c=mpurile structurii arbore sunt dou\ care sunt de acela]i tip struct Arbore. afisare (a->drept). void afisare (Arbore* a). NULL). adauga(20. Arbore* d){ Arbore* c. 62 . Programul urm\tor ilustreaz\ utilizarea unei structuri autoreferen]iate: se construiesc doi arbori binari folosind func]ia “adauga” [i se afi[eaz\ un arbore `n nota]ia infix (func]ia “afisare”).h> # include <stlib. adauga(3. } void afisare (Arbore* a){ if (a! = NULL){ printf ("(%d". printf (" "). } Arbore* adauga(valoare v. return 0. c->drept = d. Arbore* s.

De fapt. iunie. . care definea c=mpurile acesteia. enum Bool spune=da. da} ~n ambele situa]ii. iulie. august. cu excep]ia cazului `n care programatorul ofer\ valori ini]iale acestor identificatori. Aici da are valoarea 0 iar nu are valoarea 1. } else printf ("nil"). este vorba despre zone de memorie care. 7. Exemple: enum Bool {da. Uniuni Uniunile sunt structuri care pot con]ine (la momente de timp diferite). `ntr-o maniera elegant\. april.s\ definim un tip care nu poate lua valori dec=t `ntr-o mul]ime precizat\ de valori constante. Uniunea trebuie privit\ ca o structur\ `n care membrii ocup\ aceea[i zon\ de 63 . Aici. sept. enum Bool {nu. define[te o list\ de alegeri posibile. mai. etc. la un moment dat con]in un anume tip de variabil\ iar la alt moment acest tip se poate schimba. } Execu]ia programului are ca rezultat afi[area urm\toarelor informa]ii: Primul arbore este: (1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) Al doilea arbore este: (10(1 (2 (3 nil nil) nil) (4 nil nil)) (20 nil nil)) 7.6.. oct. Tipul enumerare Definirea unui tip enumerare se face prin instruc]iunea: enum nume { lista_de_identificatori}. Un tip enumerare permite ca.. Lista de declara]ii. feb. nov. 3. nu=0}.5. Similar cu definirea variabilelor de tip structura se definesc variabilele de tip enumerare: enum Bool raspuns. dec}. obiecte de tipuri diferite. Sintaxa este similar\ cu cea care define[te o structur\: union nume { declara]ii }. nu are valoarea 0 iar da are valoarea 1.Programare_ Limbajul_C printf (")"). nu} Bool Bool raspuns=nu. pentru c\ lui ian i s-a dat valoarea ini]ial\ 1. al doilea valoarea 1. nu}. mar. enum Bool {da=1. spre deosebire de cea de la structur\. 12. Evident se poate redenumi [i tipul enumerare: Typedef enum {da. enum Luna {ian=1.. Primul identificator constant din lista de identificatori cap\t\ valoarea 0. celelalte luni vor avea respectiv valorile 2.

tip sau p1. float teta. poate con]ine fie valori `ntregi reprezent=nd coordonatele carteziene fie valori flotante reprezent\nd coordonatele polare. Desigur c\ `n acest caz se presupune c\ prin program se afl\ c\ p1 este de tip cart iar p2 este de tip pol. printf("%d%d\n". struct { TidCoord tip. Typedef union { struct { long abscisa. long ordonata. } Coordonate. .pol. float pi=3.cart. } pol. C=mpul “tip” este prezent `n toate alternativele uniunii [i el poate fi consultat prin referin]a p1.abscisa. long ordonata. S\ not\m c\.tip. struct { TipCoord tip. float ro.pol.ordonata).p2. Se mai poate elimina [i aceast\ redondan]\ prin urm\toarea declara]ie: typedef struct { TipCoord tip.p2. printf("%f%f\n". } cart. long abscisa. dimensiunea memoriei alocat\ pentru o variabil\ de tip uniune este dimensiunea celui mai mare membru al uniunii. O variabil\ de tip Coordonate.p1. cum sunt de pild\ p1 [i p2. typedef union { TipCoord tip. 64 . } cart.nec=0} TipCoord.Gheorghe GRIGORAŞ memorie. Declara]iile precedente pot fi modificate astfel (pentru a memora `n variabil\ `ns\[i tipul de reprezentare ales) : typedef enum {cart=1. Coordonate p1.pol=2.cart.pol. long ordonata. la un moment dat doar un membru al uniunii poate ocupa memoria. float teta. union { struct { long abscisa.p1. struct { float ro.. } Coordonate.ro.teta).cart.tip sau p1.1415926. } pol. p2. ~n exemplul urm\tor se specific\ faptul c\ un punct `n plan poate fi definit fie prin coordonatele sale carteziene fie prin cele polare..

} Coordonate.2 crearea programului care realizeaz\ urm\toarele: a) ini]ializarea unui tablou de elemente structurate prin citirea fi[ierului ce reprezint\ agenda telefonic\.val. Pentru aceasta va trebui s\ se realizeze urm\toarele: 1. De exemplu: anca tel. S\ se scrie un program care s\ realizeze: a) alc\tuirea unei liste de adrese care folose[te un tablou de structur\ pentru stocarea informa]iilor legate de adrese (nume.pol. dac\ p1. 65 . } pol.1 crearea agendei telefonice sub forma unui fi[ier text.val. b) completarea tabloului de structuri cu noi adrese. Acest fi[ier va con]ine o mul]ime de linii.ordonata . codul po[tal). c) afi[area pe ecran a listei de adrese.tip=1 p2.abscisa p1.cart.cart. Exerciţii 1. } val. Dezavantajul este c\ numirea coordonatelor se face printr-o “cascad\” mai mare : p1. struct { float ro.pol.7. float teta. b) consultarea agendei: la furnizarea unui nume programul ofer\ num\rul de telefon corespunz\tor (dac\ acesta exist\). fiecare av=nd c=te dou\ c=mpuri: un [ir de caractere ce `nseamn\ identitatea abonatului [i un num\r care corespunde num\rului s\u de telefon. ora[.Programare_ Limbajul_C } cart.val.ro p2. Scrie]i un program pentru consultarea unei agende telefonice la nivelul personalului unei societ\]i. dac\ p2.tip=2 7. Iat\ un exemplu: andrei 1427 anca 2130 ana 2131 barbu 2140 bogdan 1430 … … [tefan 2143 victor 2114 zeno 1442 1.: 2130 anuta persoan\ necunoscut\ [tefan tel. strada.: 2143 quit 2.teta .val.

int i.h> # include <string. /* initializarea agendei telefonice */ fisier=fopen("telefon./* se cauta in a doua parte */ } return (compar==0)? i:-1. agenda[i].Gheorghe GRIGORAŞ 7. int i.nume). Vom construi dou\ func]ii pentru c\utarea `n agenda telefonic\: caut\_secv pentru c\utarea secven]ial\ [i caut\_dih pentru c\utarea dihotomic\(binar\). while ((compar>0) && (i<n)) { compar=strcmp(cineva. compar=strcmp(cineva. int tel. /* s-a definit o structura de tip persoana*/ persoana agenda[dim_agenda]. } persoana. i++. int a=0. # include <stdio. } int main(void){ FILE* fisier."r"). while ((compar!=0) && (a<=b)) { i=(a+b)/2. sir cineva.nume). if (compar<0) b=i-1. } /* urmeaza functia de cautare dihotomica */ int cauta_dih(char cineva[ ]){ int compar=1.txt". /* s-a definit agenda ca un tablou de persoane */ int n=0. } return (compar==0)? i-1:-1.h> # define dim_agenda 100 # define lung_nume 20 typedef char sir[lung_nume] typedef struct { sir nume.agenda[i]./* se cauta in prima parte */ else if (compar>0) a=i+1. /* numarul persoanelor din agenda */ /* urmeaza functia de cautare secventiala */ int cauta_secv(char cineva[ ]) { int compar=1. int i=0.8. int b=n-1. Soluţii 1. do { 66 . fin=0.

agenda[i].Programare_ Limbajul_C fscanf(fisier. printf("\t Dati prenumele celui cautat \n").&(agenda[n]. unsigned long int numar.%s:necunoscut!\n". "quit")==0). /* Program pentru listarea unor adrese folosind un **tablou de structuri*/ # include <stdio.tel). void main(void){ char optiune. /* sau i=cauta_dih(cineva). fin=(strcmp(cineva. while (!fin) { printf(">"). } 2. n++. 67 . scanf("%s".cineva). Programul con]ine func]iile: init_lista -ini]ializarea listei. void sterge(void). &(agenda[n]. afiseaza(void). else printf("tel. } while (!feof(fisier)). } adresa_info[MAX]. & cineva). printf("Consultare agenda telefonica\n").%s:%d\n". select_meniu -afi[area op]iunilor. */ if (i==-1) printf("tel. unsigned long int cod_postal. afiseaz\ -afi[area listei de adrese. gaseste_liber -exploreaz\ tabloul de structuri `n c\utarea unui element nefolosit.cineva. void init_lista(void)."%s%d". } } return 0. char oras[20]. gaseste_liber(void). if (!fin) { i=cauta_secv(cineva).h> # include <stdlib. char strada[40]. int select_meniu(void). init_lista().h> # define MAX 100 struct adresa { char nume[30]. printf("\t sau "quit" pentru sfarsit \n"). sterge -[tergerea unei adrese.tel)). introducere(void).nume). introducere -ad\ugarea unui nou nume `n urm\toarea structur\ liber\.

nume). case 3: afiseaza(). printf("3. case 2: sterge(). gets(s). printf("1. for(t=0. return. } while (c<0 || c>4).strada).cod_postal= strtoul(s. gets(adresa_info[liber]. c=atoi(s).oras). break. adresa_info[liber]. char s[80]. case 4: exit(0). °\0°. printf("4. °\0°. break. gets(s). return c.) { optiune=select_meniu(). } } } void init_lista(void){ register int t. int c. break. liber=gaseste_liber().numar=strtoul(s. gets(adresa_info[liber]. "). printf("Introduceti numarul: ").10).nume[0]= °\0°. gets(s). Iesire din program \n").: "). Stergeti un nume \n"). printf("Introduceti codul postal: ").Gheorghe GRIGORAŞ for(. do { printf("\n Introduceti optiunea dvs. } printf("Introduceti numele: "). Afisati fisierul \n"). if (liber==-1) { printf("\n Lista este completa. adresa_info[liber]. printf("2. Introduceti un nume \n"). switch(optiune) { case 1: introducere().10). printf("Introduceti numele orasului: "). } int select_meniu(void){ char s[80].++t)adresa_info[t]..t<MAX. gets(adresa_info[liber]. } void introducere(void){ int liber. 68 . printf("Introduceti numele strazii: ").

for (t=0.nume[0]&&t<MAX.cod_postal). } 69 .++t).oras).adresa_info[t]. ++t) { if (adresa_info[t]. printf("Introduceti nr. for(t=0. printf("%s\n". char s[80].numar). if (t==MAX) return -1. gets(s).strada). printf("%lu\n". t<MAX.adresa_info[t].nume[0]= °\0°.Programare_ Limbajul_C } gaseste_liber(void){ register int t. printf("%s\n".adresa_info[t].nume[0]) { printf("%s\n". } } printf("\n\n"). } void afiseaza(void){ register int t.adresa_info[t].adresa_info[t]. } void sterge(void){ register int liber. liber=atoi(s).nume). adresa_info[t]. inregistrarii: "). printf("%lu\n". /* Nu mai este loc in lista*/ return t. if (liber>=0 & liber<MAX) adresa_info[liber].

nu este lipsit de interes ca programatorul s\ cunoasc\ particularit\]ile fiec\rui tip de mecanism de memorare [i de asemenea s\ cunoasc\ modul `n care compilatorul va administra variabilele pe care le declar\ `n program.1 8.2 8.9 Precizarea unui mecanism de memorare Gestiunea automat\ a memoriei Gestionarea “register” a memoriei Gestionarea static\ a memoriei Variabile globale Declararea variabilelor externe Gestiunea dinamic\ a memoriei Exerci]ii Solu]ii Limbajul C ofer\ programatorului posibilitatea de a preciza mecanismul pe care-l dore[te pentru memorarea unei variabile.7 8. `n memoria disponibil\. `n segmentul datelor programului. .8 8. • dinamic\. Memorarea poate fi: • static\. Compilatorul asociaz\ `n mod automat unei variabile un tip de memorare care corespunde locului unde sa f\cut declararea.3 8. • automat\. Acest mecanism se refer\ la gestionarea memoriei `n cursul execu]iei programului.5 8. `n stiva de execu]ie.6 8. • `ntr-un registru al calculatorului. ~n general programatorul nu trebuie s\ se g=ndeasc\ explicit la un mecanism anume de memorare.Cap 8 GESTIUNEA MEMORIEI 8. ~n acela[i timp `ns\.4 8.

interpretarea con]inutului variabilei atunci c=nd ea este supus\ unor instruc]iuni. 8. tip – este cuv=ntul cheie ce define[te tipul variabilei. durata de via]\ a variabilei: perioada de timp `n care variabila este accesibil\. register. `n lipsa acestuia. char mesaj[ ] = "Mesaj initial". Gestiunea automată a memoriei Variabilele cu gestiune automat\ corespund variabilelor alocate `n stivele de execu]ie. Declararea se face prin: auto tip identificator . unde: mem –este unul din cuvintele cheie: auto. valoarea ini]ial\. Durata de via]\ [i vizibilitatea unei variabile “auto” vor fi limitate la interiorul blocului `n care este definit\. extern. dac\ nu este dat\ explicit. Exemple: auto float x. Utilizarea acestei clase de memorare trebuie 71 .1. Ini]ializarea unei variabile “auto” se va efectua la fiecare intrare `n bloc. Gestionarea “register” a memoriei register tip identificator . Tipul variabilei va determina: dimensiunea zonei de memorie alocat\ pentru a reprezenta variabila. auto float *p = &x. o variabil\ definit\ `ntr-un bloc va fi o variabil\ cu gestiune automat\. identificator – este numele variabilei.2. [i trebuie s\ fie totdeauna `n interiorul unui bloc. Vom trece `n revist\ aceste mecanisme de memorare. `ncep=nd cu locul de declarare. Cum num\rul de regi[tri este limitat [i depinde de tipul de ma[in\ pe care ruleaz\ programul. cerin]a aceasta este satisf\cut\ `n mod real doar dac\ este posibil\.Programare_ Limbajul_C 8. Cuv=ntul cheie “register” permite programatorului s\ indice faptul c\ variabila ce se define[te se memoreaz\ `n unul din regi[trii calculatorului. /*cuvantul auto a fost omis. Categoria de memorare (mem) c\reia-i apar]ine variabila va determina: vizibilitatea variabilei: identificarea p\r]ii din program capabil\ s\ foloseasc\ acea variabil\. Cuv=ntul cheie “auto” nu este obligatoriu. S\ mai not\m c\ limbajul C standard (ISO) permite ini]ializarea tablourilor [i structurilor `n cazul gestiunii automate a memoriei.3. static. A[adar. va fi nedefinit\. ini]ializarea variabilei: con]inutul implicit (dac\ exist\ unul) al variabilei la crearea sa. Precizarea unui mecanism de memorare Programatorul are posibilitatea s\ precizeze un mecanism de memorare prin instruc]iunea: mem tip identificator. posed\ un anume tip [i este administrat\ de un anume mecanism de memorare.el este implicit */ /* x are o valoare nedefinita pe cand p este un **pointer care are ca valoare adresa lui x */ 8. o variabil\ este identificat\ printr-un nume (identificator).

pointeri. Gestionarea statică a memoriei static tip identificator . Ea este efectiv\ doar pentru variabilele care pot fi codificate pe un cuv=nt-ma[in\: caractere. durata lor de via]\ este timpul de execu]ie al programului `nsu[i. 72 . se folose[te cuv=ntul cheie “extern”.5. Aten]ie `ns\ c\ o variabil\ global\ poate fi modificat\ indirect pe perioada apelului la o func]ie. oferindu-le posibilitatea s\ accead\ la aceste argumente. Este u[or de `n]eles c\. Valoarea ini]ial\ a unei variabile registru este. prin urmare nu se poate defini o variabil\ global\ `n corpul unei func]ii. 8. Pentru a defini o variabil\ global\ `n alt fi[ier.Gheorghe GRIGORAŞ v\zut\ ca o directiv\ de optimizare dat\ compilatorului. Aceast\ facilitate este legat\ de faptul c\ limbajul C permite compilarea [i legarea separat\ a diferitelor module de program: prin declararea unei variabile extern se comunic\ tuturor fi[ierelor variabilele globale necesare programului.4. ~n cazul tablourilor sau structurilor. declarate `n alte fi[iere. acesta ]ine cont de ea at=ta timp c=t exist\ regi[tri disponibili `n ma[in\. Declara]ia “register” trebuie s\ fie plasat\ `n interiorul unui bloc. `nainte de execu]ia func]iei main. `n exteriorul unui bloc: va fi vizibil\ `ncep=nd cu definirea sa p=n\ la sf=r[itul fi[ierului. Ea este definit\ `ncep=nd cu declara]ia sa. O astfel de variabil\ se declar\ prin: tip identificator .6. implicit. ansamblul c=mpurilor va fi ini]ializat cu zero. este imposibil a se ob]ine adresa unei astfel de variabile. Variabilele statice sunt alocate `n segmentul de date al programului. `ntregi. nedefinit\. ~n plus. fie implicit cu valori 0. 8. Cuv=ntul rezervat extern indic\ compilatorului faptul c\ tipurile [i numele variabilelor care urmeaz\ au fost declarate `n alt\ parte [i nu mai aloc\ din nou spa]iu de memorie pentru acestea. Implicit sunt ini]ializate cu 0 la `nc\rcarea programului. Exemple de utilizare a unor astfel de variabile sunt `n solu]ia exerci]iului 2 din capitolul precedent. Declararea variabilelor externe O variabil\ extern\ poate fi declarat\ `n orice punct al programului prin: extern tip identificator . ~n acela[i timp ele permit: evitarea transmiterii unor argumente la func]ii apelate. [i av=nd `n fi[ierul local specificarea extern. 8. Variabile globale O variabil\ global\ este o variabil\ static\ care poate fi referen]iat\ `n orice loc al programului. Aceast\ declara]ie permite declararea local\ a unei variabile definit\ `n alt fi[ier(cu acela[i nume). Vizibilitatea unei astfel de variabile statice depinde de locul `n care a fost declarat\: `n interiorul unui bloc: va fi vizibil\ doar `n blocul acela (la fel ca variabilele auto). p=n\ la sf=r[itul fi[ierului surs\. `n exteriorul oric\rui bloc. utilizarea unei variabile globale vine `n contradic]ie cu principiile program\rii modulare. ini]ializarea structurilor [i tablourilor fie `n mod explicit indic=nd valori ini]iale.

} . Ea este referen]iat\ folosind o variabil\ pointer (vezi cap. Modulele vor fi: -stiva. Fi[ier 2 extern int x.. void pop(sir ch). funct1(void) { x=.c. care s\ implementeze func]iile uzuale aplicate unei stive de caractere: push. adic\ tipul rezultatului [i al parametrilor de apel. char c. Durata de via]\ a unei variabile alocat\ dinamic este explicit\: -variabila este creat\ `n urma execu]iei opera]iei de alocare a memoriei (func]ia “malloc” `n C [i operatorul “new” `n C++).. ptr=malloc(sizeof(Persoana)). De exemplu: Persoana *ptr. -stiva. care con]ine implementarea func]iilor.7. stiva_vid\. Gestiunea dinamică a memoriei Gestiunea dinamic\ a memoriei permite crearea de noi variabile pe parcursul execu]iei programului. -variabila dispare `n urma execu]iei opera]iei de restituire a memoriei (func]ia “free” `n C [i operatorul “delete” `n C++). extern char c.. care con]ine declara]iile func]iilor din modulul stiva. .. ~n cazul func]iilor important este s\ se descrie signatura sa.. 8. 73 . 2. fun2(void){.. vizibilitatea unei variabile alocat\ dinamic este legat\ de tipul de gestiune al pointerilor care referen]iaz\ indirect acea variabil\. } ~n cazul declar\rii func]iilor ce se definesc `n alt modul (fi[ier). cuv=ntul extern este facultativ.}.8. fun1(void){. este echivalent\ cu: void functie (char).. Declara]ia: extern void functie(char).c. top. 6) care con]ine adresa sa.. Defini]i un modul pentru gestionarea unei stive de [iruri de caractere. extern char c.}.y. Fi[ier 2 extern int x. S\ not\m c\ o variabil\ alocat\ dinamic nu are un nume explicit.... 8. . stiva_plin\.y. pop.c. format din trei module. void push(const sir ch)... Aceast\ gestiune se efectueaz\ `n memoria disponibil\ care se nume[te “gr\mad\” (heap).y=. care con]ine modulul principal. int stiva_vida(void). Caracteristicile modulului sunt definite `n fi[ierul header “stiva. int stiva_plina(void). Avem aici de-a face cu o variabil\ alocat\ dinamic care este referen]iat\ cu ajutorul pointerului ptr prin *ptr.x=.h.. Exerciţii 1. S\ se construiasc\ un program.. main(void){ . y. De aceea.h” care are con]inutul: # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].. -prog.Programare_ Limbajul_C Exemple: Fi[ier 1 int x.

printf("Iata continutul stivei: \n").Gheorghe GRIGORAŞ Utiliza]i func]iile de manipulare a [irurilor de caractere (Anexa ) pentru definirea func]iilor acestui modul. pop(). void pop(void). int stiva_plina(void). void push(const sir ch). printf("Incarcati stiva: \n>"). 8. /*modul.h> int main() { char element. static char stiva[dim]. } printf("\n"). int stiva_plina(void).c" # include <stdlib. void push(char c){stiva[index++]=c.} int stiva_plina(){return(index==dim). printf(">").h" # include "stiva. /*stiva. Soluţii 1.element). int stiva_vida(void).9. char top_stiva(void).&element)!=EOF){ push(element). } 2. b) scoate [irurile din stiv\ [i le afi[eaz\ (evident `n ordinea invers\ stivuirii). void pop(sir ch).h : header ce contine declaratiile **functiilor din modulul stiva. citirea se va face p=n\ la `nt=lnirea sf=r[itului de fi[ier sau p=n\ la umplerea stivei. while(!stiva_plina()&&scanf("%c". /* stiva.c : modulul principal */ # include "stiva. int stiva_vida(void). while (!stiva_vida()) { element=top_stiva(). Pornind de la acest modul scrie]i un program test care realizeaz\: a) citirea unui [ir de [iruri de caractere care se vor “`mpinge” `n stiv\ (se vor stivui).c 74 . printf("<%c\n".h*/ # define dimensiune_sir 80 # define dimensiune_stiva 10 typedef char sir[dimensiune_sir].c : modul de gestionare a stivei de **caractere */ # define dim 100.} char top_stiva(){return(stiva[index-1]).c */ void push(char).h> # include <stdio.} int stiva_vida(){return(index==0). /* stiva.} /* prog. static int index=0. } return 0.} void pop(){--index.

printf("<%s\n".h> # include <assert. a doua pentru **afisarea rezultatului destivuirii. --index. */ static int index=0. index++. */ # include <stdio.h> # include "stiva.h" /* ** variabile cu clasa de memorare *static*. strcpy(stiva[index].Programare_ Limbajul_C ** Gestionarea unei stive de siruri de caractere. } 75 . strcpy(c. while(!stiva_plina()&&scanf("%s".x). while (!stiva_goala()) { pop(x). /* indicile top-ului stivei */ static sir stiva[dimensiune_stiva].x)!=EOF) { push(x). } /* test. void push(const sir c){ /* Se copie c in stiva dupa care se incrementeaza **index. Inainte de aceasta se apeleaza functia **assert care impune o conditie pentru a continua **executia: stiva sa nu fie plina. } void pop(sir c){ /* se decrementeaza index apoi se copie top-ul **stivei in c */ assert(!stiva_vida()).h" int main(void){ sir x.h> # include "stiva. } int stiva_vida(void){ return(index==0). printf(">").c).h> # include <string. printf("Se incarca stiva: \n>").stiva[index]). */ # include <stdio.} int stiva_plina(void){ return(index==dimensiune_stiva). printf("Iata continutul stivei: \n"). } printf("\n"). **nevizibile in alte fisiere. */ assert(!stiva_plina()).c : programul de test ce consta din doua **iteratii: prima pentru citirea din fisierul de **intrare si stivuirea informatiei. } return 0.

1. 2. Evaluarea expresiilor logice 9.2. Trebuie s\ facem distinc]ia `ntre dou\ maniere de conversie: aceea care are drept scop schimbarea interpret\rii con]inutului unei variabile [i conversia care are drept consecin]\ modificarea con]inutului unei variabile. ca o consecin]\ se pierde valoarea frac]ionar\ a variabilei reale. f=i. int i=2.. Conversii de pointeri. evaluarea unei expresii aritmetice sau logice în care componentele expresiei au tipuri diferite: float pi=3.. int i=10.5. ~n primul caz de pild\.8 */ . Conversii explicite 9. Mecanisme de conversie Se disting patru cazuri `n care `ntr-un program C se aplică un mecanism de conversie: 1.1.4.. . if (pi>2) pi=pi/i. ~n al doilea caz se poate converti o valoare real\ la o valoare `ntreag\...1. Evaluarea expresiilor aritmetice 9. 3.1.1 Mecanisme de conversie 9.Cap 9 CONVERSIA DE TIP 9. Pointerul universal. 9.3. utilizarea operatorilor de conversie: float f1=(float)14/5. Conversia la asignare 9.1. se poate interpreta con]inutul unei variabile de tip caracter ca fiind o valoare `ntreag\ [i drept urmare posibilitatea utiliz\rii acesteia `ntr-o expresie aritmetic\. /* f1=2.14.1.1. Conversia de tip `n limbajul C ofer\ un mecanism simplu pentru evaluarea expresiilor aritmetice [i pentru transmiterea parametrilor. asignarea cu tipuri diferite ale variabilelor termeni ai asignării: float f.

/*caracterul ‘z’ este convertit la un intreg */ ~n cazul `n care se utilizeaz\ operatori de conversie.1. 9. .0 */ apelul unei funcţii: printf(“%d\n”. etc. asignarea unei valori reale `n dubl\ precizie la o variabil\ real\ `n simpl\ precizie: float=double ~n acest caz exist\ o pierdere a preciziei reprezent\rii valorii reale. asign\ri `n care intervin dou\ tipuri `ntregi: (a) reprezentarea tipului “surs\” este mai mare ca dimensiune dec=t reprezentarea tipului “destinatar”: char=short/int/long short=int/long int=long ~n acest caz bi]ii de rang superior din valoarea din partea dreapt\ a asign\rii sunt suprima]i `nc=t exist\. Vom detalia `n continuare aceste mecanisme. compilatorul este cel care gireaz\ aceste conversii.2 Evaluarea expresiilor aritmetice tipurile `ntregi mai mici dec=t int sunt convertite la int. ~n rezumat. Dac\ destinatarul este un tip far\ semn. /* f2=2. Faza II: .1 Conversia la asignare ~n conversia la asignare. poten]ial. lucrurile se petrec dup\ cum urmeaz\: 1.’z’). Alte conversii `n care intervin tipuri definite de programator sunt considerate ilicite [i sunt respinse de compilator. Dac\ valoarea p\r]ii `ntregi a sursei este prea mare pentru a fi reprezentat\ `ntr-un `ntreg. (b) reprezentarea tipului “destinatar” este mai mare ca dimensiune dec=t cea a tipului “surs\”: long=int/short/char int=short/char short=char ~n acest caz nu exist\ pierdere de informa]ie: bi]ii sursei sunt completa]i cu zero (p\str=ndu-se eventualul bit semn). o pierdere de informa]ie. mecanismul este acela[i. 3. lucrurile se petrec astfel: - 77 . Conversiile `ntre tipurile de baz\ ale limbajului sunt considerate permise iar tratamentul la care sunt supuse datele de c\tre compilator este bine stabilit de regulile limbajului. c=nd apar dou\ tipuri diferite. 9. bitul semn `n schimb nu se mai “transfer\”: unsigned long=int/short/char unsigned=short/char unsigned short=char 2.tipul float este convertit la double. real. asignarea unei valori reale la o valoare `ntreag\: char/short/int/long=float/double ~n acest caz sunt suprimate cifrele de la partea zecimal\: este conversie prin trunchiere [i nu prin rotunjire. Poate ap\rea [i aici eroarea “Floating point exception” dac\ partea exponent este prea mare pentru o variabil\ real\ `n simpl\ precizie. apare o eroare (Floating point exception).1.Programare_ Limbajul_C float f2=14/5.se alege tipul de evaluare: `ntreg. f\r\ semn.

-“. } ~nainte de prima evaluare a expresiei “i. rezultatul expresiei este convertit la tipul indicat..1. Exemple: x=50. valoarea asignat\ acesteia este 0 (1). Evaluarea expresiilor logice Rezultatul evalu\rii unei expresii logice va fi 0 (reprezent=nd “false”) sau 1 (reprezent=nd “true”). /* b capata valoarea 0 */ i=10 while (i--) { .Gheorghe GRIGORAŞ Dac\ un operand este: double unsigned long long unsigned Exemple: i (int) int int i (int) Faza 1 Faza 2 Rezultat Faza 1 Faza 2 Rezultat + Cel\lalt operand se converte[te la: double unsigned long long unsigned + c (char) int int + b) (float) double double Rezultatul este: double unsigned long long unsigned Faza 1: Faza 2: Rezultatul: int (a (long) long double int double double double double double 9. 78 . Ace[tia pot fi utiliza]i: pentru for]area conversiilor `n expresii.. i are valoarea 10 deci expresia cap\t\ valoarea “true”.3. etc... `n caz contrar prin “true”.4 Conversii explicite Conversiile explicite se exprim\ prin: (tip) expresie sau tip ( expresie ) At=ta timp c=t conversia este permis\.1. De aceea evaluarea unei expresii logice se face prin: • evaluarea operanzilor: dac\ valoarea aritmetic\ este 0 atunci aceasta se interpreteaz\ prin “false”. 9. i se decrementeaz\. Ace[ti operatori de conversie permit programatorului s\ specifice o conversie care nu se face implicit de c\tre compilator. dup\ care. • asignarea valorilor 0-1: dac\ evaluarea expresiilor este “false” (true). b=(x>0) && (x<31). Operanzii ce apar `n aceast\ expresie r\m=n neschimba]i.

Programare_ Limbajul_C pentru transmiterea valorilor cu tipurile cerute ca parametri `n func]ii. ptr2=alocare(20). Reciproc. ~n cea de-a treia linie a secven]ei de mai sus apare o asignare `ntre pointeri incompatibili. Pointerul universal Conversia `ntre pointeri la tipuri diferite nu este implicit\...25. O prim\ solu]ie const\ `n a utiliza o conversie explicit\: .5 Conversie de pointeri..25.. f=a/b. ptr=(int*) alocare(100). /*functia ceil returneaza o valoare de tip intreg*/ 9. b=4. a=(int)ceil(r). 79 . o valoare de tip void* este implicit convertit\ la o valoare pointer de un tip oarecare. /* f5. Exemple: int a=21. ptr2 sunt corecte: tabloul de pointeri alocare este de tip void* `nc=t ace[ti pointeri pot fi asigna]i la pointeri de orice tip.1.. */ f=(float)a/b. /* f=5. /* f=5.. ptr = alocare(100).. Compilatorul for]eaz\ conversia [i afi[eaz\ un mesaj de avertisment (“warning”) `ntotdeauna c=nd `ntr-un program apare o astfel de conversie. float f. . schimbarea tipului valorii returnate de o func]ie. S\ consider\m de pild\ urm\toarea secven]\: char *alocare(int dim).0. Pentru exemplul precedent se procedeaz\ astfel: void* alocare(int dim). int* ptr1 double* ptr2 ptr1=alocare(10). */ . Tipul pointer universal void* este folosit frecvent `n func]iile disponibile din bibliotecile limbajului C (Anexa) `n scopul de a realiza conversii implicite `ntre pointeri de tipuri diferite. O a doua solu]ie const\ `n a utiliza tipul pointer universal void*. Aceast\ incompatibilitate se poate evita `n dou\ moduri. */ f=a/(float)b. Asign\rile pentru ptr1.. r=sqrt(double(a)). double r. O variabil\ pointer de tip void* poate primi ca valoare pointer la un tip oarecare. int *ptr..

preprocesorul substituie secven]a corespunz\toare de instruc]iuni `n locul acestui identificator.3 Compilare condi]ionat\ 10. Precompilarea este o faz\ de prelucrare independent\ de compilarea propriu-zis\. acestea se numesc directive pentru preprocesor. La apari]ia acestui identificator `n program. Programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator.2.1. • definirea macroinstruc]iunilor.4 Directiva #error 10. • definirea unor constante simbolice. Directiva #define 10.1 Macroinstruc]iuni predefinite 10.1 Constante simbolice.2 Macroinstruc]iuni 10.2 Includerea fi[ierelor 10. . Preprocesorul realizeaz\ o faz\ de precompilare care are ca obiect: • includerea unor fi[iere (specificate) `n program.1 Directive preprocesor Preprocesorul trateaz\ doar liniile ce `ncep prin caracterul “#”.2.Cap 10 PREPROCESORUL 10. 10. ea face parte integrant\ din procesul de compilare: apelul compilatorului pentru un program execut\ mai `nt=i `nc\rcarea preprocesorului.1 Directive preprocesor 10. Rezultatul activit\]ii preprocesorului este un fi[ier surs\ `n care sunt tratate toate directivele de precompilare [i care este transmis compilatorului.1.1.2 Macroinstruc]iuni tip func]ie ~n codul surs\ al unui program C se pot include instruc]iuni destinate compilatorului. O directiv\ este de forma: # instruc]iune argumente Principalele instruc]iuni pentru preprocesor sunt: define if elif line ifndef else include error undef endif ifdif pragma De notat c\ un r=nd `n fi[ierul surs\ C nu poate con]ine mai mult de o directiv\.1. ~n acela[i timp `ns\. acestea sunt directive c\tre preprocesor. • compil\ri condi]ionate conform unor parametri (valori) transmise `n comanda de compilare.

• a defini existen]a unei constante simbolice: # define ident • a suprima defini]ia [i existen]a unei constante simbolice: # undef ident Vizibilitatea constantelor simbolice `ncepe cu definirea lor (directiva #define) [i ]ine p=n\ la sf=r[itul fi[ierului.h’).... Aceste fi[iere con]in: 1. constante simbolice [i macroinstruc]iuni standard.. Forma acestei directive este: # include <nume_fisier> /* se caut\ fi[ierul `ncep=nd cu directoarele standard */ sau # include ″nume_fisier″ /* se caut\ fi[ierul `n directorul curent sau cel indicat prin cale */ Includerea fi[ierelor poate fi utilizat\ pentru: • a insera fi[iere surs\ din biblioteci C care pot con]ine module de aplica]ii sau defini]ii de func]ii. defini]ii de tipuri.2 Includerea fişierelor Directiva #include cere compilatorului s\ ia `n considerare [i un alt fi[ier surs\ `n afar\ de cel `n care se afl\ directiva.Programare_ Limbajul_C 10. Constanta simbolic\ se define[te cu directiva “define”: # define identificator [ir_de_caractere Exemple: # define NULL 0L # define TRUE 1 # define FALSE 0 # define EOF (-1) Utilizarea constantelor simbolice are diverse scopuri. Exemplu Pentru a folosi func]iile din biblioteca matematic\ se include fi[ierul math.1 Constante simbolice. Directiva #define O constant\ simbolic\ asociaz\ unui identificator un [ir de caractere... Preprocesorul `nlocuie[te fiecare apari]ie a identificatorului. Exemplu: # define EOF (-1) .. 4. `n textul surs\. cu excep]ia cazului c=nd `n acesta apare o directiv\ #undefine pentru identificatorul corespunz\tor. Acest mecanism permite: • a asigna unui identificator un [ir de caractere.1.h care con]ine declararea acestor func]ii: 81 . # define UNU . declara]ii de func]ii incluse `ntr-o bibliotec\. prin [irul de caractere asociat. 10..1. 3. • a insera fi[iere “header” (care au extensia ‘. # undefine UNU . 2..

este asem\n\toare instruc]iunii ifelse din limbajul C. Are forma: # error mesaj La `nt=lnirea directivei este `ntrerupt\ compilarea [i se afi[eaz\ “mesaj”-ul ce este scris `n linia directivei. val=pow(M_PI. ea poate determina un lan] de if-else-if: # if expresie cod.h> . 10. Aceste directive sunt: # if expr_constanta # else # endif # elif expr_constanta # ifdef identificator # ifndef identificator Directiva “if“ prin “expr_constant\” care urmeaz\ dup\ ea permite includerea por]iunii de cod `ntre “if” [i “endif” `n procesul de compilare.1. # elif expresien codn.. ~n concluzie.1.4 Directiva #error Directiva #error cere compilatorului s\ sisteze compilarea.. 10. Directiva “else” ofer\ o alternativ\ `n cazul `n care “if” e[ueaz\.. • optimizarea unor coduri utiliz=nd avantajele specifice fiec\rei ma[ini. Se utilizeaz\ la depanarea programelor. # endif Directivele “ifdef” (if defined) [i “ifndef” (if not defined) sunt utilizate pentru compilarea condi]ionat\ de definirea anterioar\ a lui “identificator” `ntr-o directiv\ de tipul #define.Gheorghe GRIGORAŞ # include <math... Directiva “elif” are sensul de “else if”. • traseul de execu]ie al programelor `n faza de test. doar dac\ expresia este evaluat\ la “true” (`n caz contrar aceast\ por]iune de cod este ignorat\ de compilator). /* se calculeaza puterea a n-a a lui π */ ~n fi[ierul math. compilarea condi]ionat\ este folosit\ pentru: • scrierea de programe portabile: constantele simbolice ce se testeaz\ pot reprezenta tipul [i caracteristicile ma[inilor utilizate pentru o anume por]iune de cod. 82 . Ambele directive pot folosi o alternativ\ de forma #else dar nu [i #elif.. .3 Compilare condiţionată Directivele de compilare condi]ionat\ permit compilarea selectiv\ a unor por]iuni din programul surs\. (double)n).h se afl\ defini]ia constantei M_PI [i a func]iei pow( ). # elif expresie2 cod2. # elif expresie1 cod1.

_TIME_.ABS(1)). _STDC_. Identificatorul _LINE_ con]ine num\rul liniei de cod la compilare iar _FILE_ este un [ir care con]ine numele fi[ierului surs\ compilat.Programare_ Limbajul_C 10. dac\ dimensiunea macroinstruc]iunii tip func]ie este mare. Aceasta semnific\ faptul c\ implementarea este conform standardului ANSI C.1 Macroinstrucţiuni predefinite Limbajul standard ANSI C define[te cinci nume de macroinstruc]iuni predefinite. } Folosirea func]iilor definite ca macroinstruc]iuni are. Acestea sunt: _LINE_. datorit\ codului care apare de mai multe ori.2 Macroinstrucţiuni tip funcţie Aceste macroinstruc]iuni utilizator se definesc cu directiva #define: # define nume_macro secven]\_caractere Aici. Acesta. Dac\ _STDC_ nu-i definit\ sau con]ine altceva dec=t 1. pe de o parte.2. Ora la care a fost executat\ aceast\ conversie este con]inut\ `n _TIME_ sub forma [irului ora/minute/secunde. acest supliment de vitez\ este “anihilat” de cre[terea dimensiunii programului. “nume_macro” poate fi un identificator ce reprezint\ numele macroinstruc]iunii. an sunt compuse din c=te dou\ cifre ce reprezint\ `n ansamblu data conversiei fi[ierului surs\ `n cod obiect. Exemplu: # define <stdio.2. _FILE_. iar “nume_fi[ier” este un identificator valid de fi[ier care devine noua valoare a lui _FILE_. Dar “nume_macro” poate fi [i numele unei func]ii urmat\ de parametri: prin aceasta se define[te o macroinstruc]iune de tip func]ie care poate fi ‘apelat\’ `n orice punct al programului `n care a fost definit\. `ncorporate `n compilator. un avantaj major: m\rirea vitezei de execu]ie a codului fiindc\ nu mai apare nici o `nc\rcare suplimentar\ legat\ de apelarea func]iei.ABS(-1). 10. Macroinstruc]iunea _STDC_ con]ine constanta 1 scris\ `n baza 10. Con]inutul acestor doi identificatori poate fi modificat prin directiva #line: # line num\r.1). Macroinstruc]iunea _DATE_ con]ine un [ir de forma “lun\/zi/an” `n care lun\. 10. _DATE_. # line num\r “nume_fi[ier”. Aici “num\r” este orice `ntreg pozitiv. # line “nume_fi[ier”.1. zi.2 Macroinstruţiuni Prin acest mecanism programatorul asociaz\ o secven]\ de instruc]iuni unui identificator. Pe de alt\ parte `ns\. implementarea nu este `n variant\ standard. va fi `nlocuit cu “secven]\_caractere” care poate `nsemna o secven]\ de instruc]iuni C (vezi [i 10. 83 . utilizat `ntr-un text surs\. acesta devine noua valoare a lui _LINE_ `n punctul `n care se `nt=lne[te directiva.h> # define ABS(a) (a)<0?-(a):(a) void main(void){ printf(″Valoarea absoluta a lui -1 si 1: %d%d″.

literele mari . 704 = 3 + 701. pentru fiecare s\ scrie un r=nd `ntr-un tabel ce are forma: Nr.b] : Orice num\r par n mai mare ca 2 este suma a dou\ numere prime. Max …. int q) { int r. r). De exemplu: 700 = 17 + 683 . S\ se scrie un program care s\ numere literele mici. citirea unui intreg pozitiv n. recursiv. 12).c care s\ citeasc\ niste numere reale [i. scrie]i un program ce s\ verifice conjectura lui Goldbach pentru toate numerele pare dintr-un interval dat [a. b. …. 4. Suma [i Media fiind suma (media) numerelor citite p=n\ `n acel moment 3. if (( r = p % q ) == 0 ) return q. determinarea valorilor maxim [i minim dintre cele n numere citite. citirea a n numere reale. cu numele : int cmmdc_i (int p.c care s\ execute : a. cel mai mare divizor comun a dou\ numere `ntregi pozitive p [i q: int cmmdc_r(int p. 702 = 11 + 691. S\ se scrie func]ii recursive pentru calculul factorialului unui num\r dat n.Cap 11 EXERCIŢII 1. Suma …. S\ se foloseasc\ cele dou\ func]ii pentru a verifica dac\ al nulea termen din [irul lui Fibonacci este num\r prim ( n = 1. Media …. k a unui num\r n.2 …. 6. 5. S\ se scrie o func]ie “ int este_prim(int n) ” care s\z returneze 1 dac\ num\rul n este prim [i zero `n caz contrar. int q) 8. . a sumei numerelor naturale m [i n.crt. cifrele [i celelalte caractere(la un loc) dintr-un text(fi[ier). Folosind func]ia “este_prim( … )” de la exerci]iul precedent. a puterilor 1. } Scrie]i un program pentru testarea acestei func]ii precum [i pentru calculul celui mai mare divizor comun a n numere date. Urm\toarea func]ie calculeaz\. … Num\r … Min …. Scrie]i apoi [i testa]i varianta iterativ\ a func]iei. 9. unde Min(Max) `nseamn\ cel mai mic(mare) dintre numerele citite p=n\ `n acel moment. S\ se scrie o func]ie “ fibonacci ( int n) “ care s\ returneze al n-ulea termen al [irului lui Fibonacci. S\ se scrie un program numit sumedia. Descrie]i [i implementa]i trei algoritmi de sortare. etc. Construi]i o func]ie “ int numar_cuvinte(const char *s) “ care s\ returneze numarul cuvintelor din [irul s ( cuvintele sunt desp\r]ite prin spa]iu/spa]ii). else return cmmdc_r(q. c. 7. S\ se scrie un program numit maxmin. S\ se foloseasc\ aceste func[ii `ntr-un program principal. S\ se testeze aceast\ func]ie pentru un [ir anume(fi[ier). 2.

Se da o matrice patratica. cerc. dreptunghi. a unui triunghi. De exemplu lista: 2. 123.j0] cu proprietatea: a[i0. S\ se scrie [i apoi s\ se testeze func]ii pentru adunarea a doi vectori [i pentru adunarea a dou\ matrice. 18. Proiectati structuri de date pentru reprezentarea unui punct. Proiectati o structura de date pentru reprezentarea datei calendaristice si scrieti subprograme care: • • • verifica daca valoarea unei variabile din structura este o data valida. aca. b. S\ se scrie un program `n care s\ se foloseasc\ func]ia sistemului : void qsort(void *array. aaaaaaaacaaaabb.98 este sortat\ astfel: 45. const void *)) pentru a sorta o list\ de numere reale `n ordinea cresc\toare relativ la p\r]ile frac]ionare a acestor numere. pop. top. aaaa nu sunt palindroame.j0] : 0<=i<=m-1} Scrieti un program care determina punctele sa (daca exista) ale unui tablou bidimensional. avand la intrare doua siruri de caractere. 23. Scrieti un program care. int compare(const void *. triunghi etc. 16.04.04. 85 . 2. ccab. S\ se scrie func]iile care implementeaz\ o stiv\ `n C(push. Sa se ordoneze crescator fiecare linie a matricii. apoi sa se rearanjeze liniile astfel incat suma elementelor de pe diagonala sa fie minima.01. 0. bbcbb sunt palindroame pe c=nd [irurile: aabbcbb. calculeaza data calendaristica care precede o anumita data. calculeaza data calendaristica care urmeaza unei anumite date. 23. 45. acb. c. Sa se proiecteze o structura de date pentru reprezentarea multimilor finite de numere complexe si sa se scrie proceduri care realizeaza operatii cu multimi de numere complexe reprezentate astfel.90.01.98 12. etc). 17. determina cel mai lung subsir comun si pozitiile la care acesta incepe in fiecare dintre cele doua siruri. Scrieti proceduri de citire si scriere a unui punct.43. Scrieti o procedura similara pentru cerc. bababbcbbabab.j0] = min{a[i0.size_t el_size. Fie a un tablou bidimensional (m x n). Scrieti o procedura care determina.Programare_ Limbajul_C 10. 15. 0.43.90. S\ se foloseasc\ acestea pentru a verific\ dac\ un [ir de caractere format numai din literele a. 14. Un punct sa al acestui tablou este un element a[i0. 123. pentru un triunghi dat.j] : 0<=j<=n-1} = max{a[i. c este palindrom cu centrul ‘c’: [irurile: aabacabaa . size_t n_els. numarul punctelor de coordonate intregi aflate in interiorul sau. 13. 11.

E. 6. Editura Didactic\.Limbajele C si C++ in Aplicatii 3. Limbajul C standard..Manual Complet. 4. Editura Teora. Editura Teora. A.C.III. Bucure[ti 1998 86 .Limbajul C++ Volumul III . 1998. Cluj-Napoca Volumul I . Ia[i. Cristea. Gh. Ed. Editura “Spiru Haret”. Liviu Negrescu Limbajele C si C++ pentru incepatori. Gh. Bucuresti. Musc\. Programarea calculatoarelor:Fundamente. Aplica]ii `n C [i C++. 1992.Limbajul C Volumul II .Gheorghe GRIGORAŞ BIBLIOGRAFIE 1..XI. Herbert Schildt C . Teora 1998 2. P\tru].Kalisz.Giumale. manual pentru licee de informatic\. 1999. B.V. [i al]ii. 5. Grigora[.P\nsiu. Informatic\ aplicat\. cls. Bucure[ti. vol I.

h> <string. Fi[ierul <assert. DBL_EPSILON etc.h> con]ine defini]iile unor constante pentru limitele unor valori flotante: DBL_MAX. Fi[ierul <limits. Fi[irerul <float. Dac\ expr este zero. 5. de control? */ /* c este cifra? */ /* c este car.h> <limits. Fi[ierul <errno. DBL_MIN. int islower(int c). Fi[ierul <ctype.h> <locale. int isdigit(int c).h> con]ine defini]iile unor constante ce caracterizeaz\ `ntregii: CHAR_BIT.h> <setjmp.h> 1.h> <math.ANEXA Biblioteca standard C FI{IERE HEADER <assert. grafic? */ /* c este litera mica? */ /* c este tiparibil? */ /* c este car. int ispunct(int c). este tip\rit un mesaj(diagnostic) [i se iese din program.h> <ctype.h> <signal. 4.h> <stddef. INT_MAX etc.h> <errno. 3. 2.h> <float. . int isspace(int c). /* c este alfanumeric? */ /* c este alfabetic? */ /* c este car.h> <stdio. int isalpha(int c). int iscntrl(int c).h> con]ine macrouri (func]ii) pentru testarea caracterelor: • • • • • • • • • • • int isalnum(int c).h> con]ine macro-ul assert() • void assert (int expr). int isupper(int c). punctuatie? */ /* c este spatiu? */ /* c este litera mare? */ /* c este cifra hexa? */ Mai con]ine: int tolower (int c) [i int toupper ( int c) funcii ce permit transformarea literelor din mari ]n mici sau invers.h> con]ine macrouri folosite pentru raportarea erorilor. CHAR_MAX. int isprint(int c). int isgraph(int c).h> <stdarg.h> <stdlib. FLT_MAX. int isxdigit(int c).h> <time.

int fflush (FILE *fp). double cosh ( double x). Fi[ierul <math. 12. 9. double sqrt ( double x). Fi[ierul < signal. int fseek (FILE *fp. TMP_MAX.Gheorghe GRIGORAŞ 6. double sinh ( double x). double y). Fi[ierul <stddef.h> con]ine construc]ii ce permit programatorului s\ m=nuiasc\ condi]ii sau semnale excep]ionale. Fi[ierul <setjmp> con]ine declara]ii [i prototipuri ce permite programatorului s\ utilizeze salturi nelocale. stdout. const char *to).h> con]ine o redefinire (typedef) de tip [i trei m macrouri ce permit scrierea de func]ii cu un num\r variabil de argument ( ca [i printf ). NULL. long offset. . /* tipul wide character*/ int ptrdiff_t. int place). Fi[ierul <stdio. double x). 7.h> con]ine prototipuri pentru func]iile matematice: • • • • • • • • • • • double cos ( double x). 10. /* Seteaz\ indicatorul la valoarea pos */ int rename (const char *from. /* Returneaz\ valoarea indicatorului de pozi]ie a fi[ierului pointat de fp*/ void rewind (FILE *fp). Func]ii pentru accesul la fi[iere: • • • • • • • • • 88 FILE *fopen (const char *filename. Fi[ierul <stdarg.4). /*tipul diferen]\ de pointeri */ unsigned size_t. double exp ( double x). EOF. Sunt definite aici constantele BUFSIZ. stderr [i pentru structura FILE. const char *mode). double acos ( double x). double fmod ( double x. De asemnea fi[ierul mai con]ine prototipurile func]iilor de intrare/ie[ire (vezi cap. double atan2 ( double y. const fpos_t *pos). func]ii) ce permit setarea unor propriet\]i “locale”: forma punctului zecimal. defini]iile de tip [i prototipurile func]iilor utilizate de programator pentru a accesa fi[iere. double log ( double x). informa]ii monetare etc. double log10 ( double x). 11. double asin ( double x). double tanh ( double x). double fabs ( double x). /* Seteaz\ indicatorul la `nceputul fi[ierului */ int fsetpos (FILE *fp. /*tipul ob]inut din sizeof() */ NULL. FILE *tmpfile (void).h> con]ine construc]ii (structuri. double y). FOPEN_MAX. double ceil ( double x). Fi[ierul <locale. int fclose (FILE *fp). double atan ( double x).h> con]ine defini]ii de tip [i macrouri ce se folosesc `n alte defini]ii: • • • • typedef typedef typedef #define char wchar_t. double tan ( double x). double flor ( double x). double pow ( double x. De asemenea sunt defini]i pointerii stdin. double sin ( double x).h> con]ine macrourile. 8. /* Pozi]ioneaz\ indicatorul pentru urm\toarea opera]ie `n fi[ier la “place” + “offset” */ long ftell (FILE *fp). FILENAME_MAX.

long strtol(const char *s.etc. void srand(unsigned seed). const void *)). void abort(void). void *memset(void *p. int base). /* comparare a cel mult n caractere din [irurile s1 [i s2*/ • char *strncpy(char *s1. Fi[ierul <time. /* caut\ `n s1 prima apari]ie a lui s2 */ • char *strtok(char *s1. size_t n). /* caut\ tokenuri `n s1 folosind caracterele din s2 ca separatori */ 15. long atol(const char *s). div_t div(int numer. comunicarea cu sistemul. /*concatenarea a cel mult n caractere din s1 la s2*/ int strncmp(const char *s1.h> con]ine prototipurile func]iilor de uz general : alocarea dinamic\ a memoriei. void *memmove(void *to. int compare(const void *. int abs(int i). sortare. size_t el_size). /* comparare [iruri*/ char *strcpy(char *s1. double atof(const char *s). 14. const char *s2).h> con]ine prototipuri de func]ii pentru manipularea blocurilor de memorie sau a [irurilor: • • • • • • • • • • • void memcmp(const void *p. int compare(const void *. void *from. Fi[ierul <string. size_t el_size. void free(void *ptr). size_t n_els. void *from. size_t n). long labs(long i). const char *s2.h> con]ine prototipuri ale func]iilor pentru ob]inerea datei. const char *s2). Fi[ierul <stdlib. size_t n). void *malloc(size_t size).Programare_ Limbajul_C 13. int rand(void). c\utare binar\. const char *s2). /*concatenare*/ char *strchr(const char *s. int c). const char *s2) /* copie s2 `n s1 */ size_strlen(const char *s). int denom). const char *s2. const char *s2. generare de numere aleatoare. int atoi(const char *s). /*cauta c `n [irul s*/ int strcmp(const char *s1. long denumer). size_t n) /* copie cel mult n caractere din s2 `n s1 */ • char *strstr(const char *s1. size_t el_size. void qsort(void *a_ptr. const void *q. void *memcpy(void *to. ldiv_t ldiv(long numer. /*lungimea [irului s */ char *strncat(char *s1. void *realloc(void *ptr. size_t size). char **end_ptr. const char *s2). void *bsearch(const void *key_ptr. char *strcat(char *s1. const void *)). orei ]i cele privind ceasul intern al calculatorului. Iat\ unele dintre ele: • • • • • • • • • • • • • • • • • • • void *calloc(size_t n. size_t n_els. size_t n). conversie de stringuri. const void *a_ptr. int c. double strtod(const char *s). size_t n). Se folose[te structura tm care este definit\ astfel: 89 . void exit(int status). size_t n).

are ca efect scrierea datei calenderistice. 6 < = > ? @ A B C D E 7 F G H I J K L M N O 8 P Q R S T U V W X Y 9 ‘ Z [ \ ] ^ _ a b c 10 d e f g h i j k l m 11 n o p q r s t u v w 12 x y z { | } ~ del 90 .. / 0 1 5 2 3 4 5 6 7 8 9 : . ?8 converte[te timpul pointat de t_ptr la string . /*ziua lunii 1. /*returneaz\ nr.11 */ int tm_year. /*anul de la 1900 */ int tm_wday.60*/ int tm_min. printf("%s\n%s ". De exemplu: … time_t acum. /*zilele din an 0.365 */ int tm_isdst. Codul ASCII American Standard Code for Information Interchange 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 nul soh stx etx eot enq ack bel bs ht 1 nl vt np cr so si dle dc1 dc2 dc3 2 dc4 nak syn etb can em sub esc fs gs 3 ’ rs us sp ! “ # \$ % & 4 ( ) * + . • clock_t clock(void).31 */ int tm_mon. asctime(localtime(acum))).23 */ int tm_mday. acum = time(NULL).. . /* Indicator de timp */ }. ...59 */ int tm_hour. /*returneaz\ num\rul de tacturi CPU utilizate de program p=n\ aici*/ • time_t time(time_t *tp)..data*/ • struct tm *localtime(const time_t *t_ptr). /*luna anului 0. /*ore 0. /*secunde 0..Gheorghe GRIGORAŞ struct tm { int tm_sec. ctime(&acum). Func]ii: • typedef long clock_t. /* zilele de la 0 la 6 */ int tm_yday. de secunde trecute de la 1 Inuarie 1970 */ • char *asctime(const struct tm *tp). /*minutr 0. /*converte[te timpul inregistrat [i pointat de tp `ntr-un string ce reprezint\ data*/ • char *ctime (const time_t *t_ptr).. • typedef long time_t.

Caracterele cu codurile 0-31 [i 127 nu sunt tip\ribile. bel bs cr esc ~n]elesul unor abrevieri audible bell ht tab orizontal backspase nl linie nou\ retur car nul null escape vt tab vertical ~n sistemele UNIX. Codurile caracterelor 0-9. ~n tabela urm\toare se da “semantica” unora din caracterele de pe liniile 0-2. Caracterul cu codul 32 este spa]iu (gol) [i se tip\re[te ca [i un spa]iu gol. Diferen]a `ntre codurile literelor mari [i cele mici corespunz\toare este 32.Z [i a .z sunt contigue. A .Programare_ Limbajul_C • • • • • Observa]ii: Caracterul G este `n linia 7 [i coloana 1 deci are codul ASCII 71. comanda man ascii produce afi[area tabelei codurilor ASCII pe ecran. 91 .