MIRCEA ELIADE

Domnişoara Christina

...it stood All beautiful in naked purity, The perfect semblance of its bodily frame... Shelley, Queen Mab, I Înainte de a ajunge în sufragerie, Sanda îl opri, apucându-i braţul. Era cel dintâi gest familiar pe care îl făcea în aceste trei zile de când se aflau împreună la Z. — Ştii că a mai venit un musafir, un profesor? Egor îi privi ochii prin semiântunericul odăii. Sclipeau. "Poate mă încurajează", îşi spuse, şi se apropie, încercând să-i prindă mijlocul. Dar fata se smuci şi, din câţiva paşi, deschise uşa sufrageriei. Egor îşi corectă ţinuta şi rămase în prag. Ardea aceeaşi lampă cu sita albă, orbitoare; o lumină prea tare, artificială, stridentă. Zâmbetul d-nei Moscu părea acum mai obosit. (Zâmbetul pe care Egor se obişnuise să-l ghicească înainte chiar de ai vedea faţa...) — ...Acesta este d-l Egor Paşchievici, îl prezentă solemn d-na Moscu, întinzând moale braţul spre uşă. Are un nume ciudat, adăugă ea, dar e român pe de-a-ntregul... E pictor şi ne face cinstea de a locui cu noi... Egor se înclină, încercând să spună câteva cuvinte măgulitoare. D-na Moscu îşi retrase braţul şi-l îndreptă, cu mai multă emoţie, spre noul-venit. Avea atât de rar prilejul să facă prezentări bogate, solemne... — Domnul profesor universitar Nazarie, o glorie a ştiinţei româneşti, continuă ea. Egor se îndreptă cu pas hotărât către profesor şi îi apucă mâna. — Sunt numai un neînsemnat asistent, stimată doamnă, şopti d-l Nazarie, încercând să-i mai reţină o clipă privirile. Atât de neînsemnat... Dar d-na Moscu se aşezase extenuată pe scaun. Profesorul rămase uluit lângă ea, cu fraza nesfârşită. Îi era teamă să se întoarcă spre ceilalţi; teamă, nu cumva să pară ridicol sau ofensat. Câteva clipe nu ştiu ce să facă. Dar se hotărî şi se aşeză pe scaunul din stânga d-nei Moscu. — Scaunul acesta e ocupat, îi şopti Simina. Eu mănânc întotdeauna lângă mama. D-l Nazarie se ridică brusc şi se lipi de perete. Egor şi Sanda se apropiară de el, zâmbind încurcaţi. Nu trebuie să ţină seama de glumele Siminei. E o fetiţă capricioasă. Şi, de altfel, asta e cea mai mare bucurie a ei: să stea lângă maică-sa, chiar când sunt musafiri. — Are numai nouă ani, adăugă Sanda. D-na Moscu îi privise tot timpul zâmbind, parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuţie. Bănuieşte cât de interesantă poate fi o asemenea discuţie — interesantă, savantă, instructivă —, dar e prea

obosită ca s-o urmărească. Doamna Moscu, fireşte, nu auzise nici un cuvânt; sunetele trecuseră alături de urechile ei, fără rezistenţe, fără urme. Egor conduse pe d-l Nazarie spre capătul mesei, indicându-i un scaun alături de Sanda. "Ce stranie şi neînţeleasă oboseală", gândi pictorul privind încă o dată faţa doamnei Moscu. — Nu ştiu cum să vă mulţumesc, îngână profesorul aşezându-se. Îmi dau seama că am jignit un copil. Şi este un copil ca un înger... Întoarse capul şi aruncă Siminei cele mai calde priviri. D-l Nazarie era un bărbat încă destul de tânăr, nu împlinise nici patruzeci de ani, şi privirile îndreptate spre Simina încercau să poarte o dragoste totodată protectoare şi linguşitoare. Obrazul lui curat şi neutru, de bărbat învăţat, se luminase din cale afară. Zâmbea Siminei cu toată gura deschisă. Simina îi susţinu privirea cu o siguranţă ironică, muşcătoare. Câteva clipe îl privi în adâncul ochilor, apoi duse şervetul la gură, îşi şterse un foarte uşor zâmbet şi întoarse încet capul către maică-sa. — Sunteţi desigur venit pentru săpături? întrebă brusc Egor. Profesorul era încă intimidat şi fu cu atât mai recunoscător lui Egor că îi dădea prilejul să vorbească despre meseria şi pasiunea lui. — Da, domnul meu, răspunse vioi, înghiţind aer. Cum îi spuneam şi doamnei, am reluat în vara aceasta săpăturile de la Bălănoaia. E un nume care poate nu vă aminteşte prea multe lucruri, dar staţiunea protoistorică de la Bălănoaia are oarecare însemnătate pentru noi, românii. S-a găsit acolo un lébes celebru, un mare bazin ionian, în care, după cum ştiţi, se aducea carnea la ospeţe... Amintirea acestui lébes, pe care îl cercetase cu de-amănuntul, a fost o imagine stenică pentru d-l Nazarie. Cu vervă şi cu oarecare melancolie, evocă ospeţele de atunci. Nu erau ospeţe barbare, groteşti. — ...Căci, cum îi spuneam şi doamnei, toată câmpia aceasta a Dunării de Jos, în special aici, în nordul Giurgiului, a cunoscut odinioară, prin veacul al V-lea înainte de Christos, o înfloritoare civilizaţie greco-traco-scitică... Vorba îi dăduse curaj. Privi din nou, insistent, spre doamna Moscu, dar nu întâlni decât acelaşi zâmbet stins, aceeaşi faţă neatentă. — Bălănoaia, maman, îi atrase atenţia Sanda, aproape strigând, pe deasupra mesei. D-l profesor face săpături arheologice la Bălănoaia... D-l Nazarie se intimidă din nou auzindu-şi numele, trezindu-se brusc obiectul atenţiei generale. Încercă să se apere cu mâna, să scuze mai ales tăria glasului cu care Sanda strigase pe maică-sa. D-na Moscu părea că se deşteaptă dintr-o amorţire împletită cu somn. Dar deşteptarea fusese reală; pentru câteva clipe, îşi recăpăta frăgezimea obrazului; mândria frunţii ei pure şi netede. — Bălănoaia, vorbi ea, acolo a avut moşie un străbun de-al nostru. — Şi tanti Christina, spuse repede Simina. — Şi ea, întări cu vioiciune d-na Moscu. Sanda privi încruntându-se către sora cea mică. Dar Simina plecă ochii în farfurie, smerită şi cuminte. În bătaia puternică a lămpii, buclele ei negre îşi pierdeau tăria şi luciul, asemenea argintului vechi. "Dar ce frunte calmă, ce obraji de păpuşă!" se miră Egor. Nu-ţi puteai desprinde ochii de pe chipul ei. Trăsăturile aveau o perfecţiune precoce, o frumuseţe înmărmuritoare. Egor simţi că, alături de el, d-l Nazarie o priveşte cu o egală încântare. — Nu suntem prea vorbăreţi astăzi, când am rămas singuri, spuse Sanda adresându-se mai mult lui Egor. Pictorul înţelese glasul acesta care voia să-l ispitească, necăjindu-l. Se

smulse din torpoarea cu care privise pe Simina şi voi să înceapă o anecdotă galantă, pe care o spunea întotdeauna cu succes în familii. "Suntem tăcuţi, pentru că suntem inteligenţi: ca amicul meu Jean"... ar fi povestit Egor. Dar d-l Nazarie începu înaintea lui: — Aveţi probabil mulţi invitaţi, toată vara, aici la moşie... Vorbi câteva minute în şir, pe nerăsuflate, parcă i-ar fi fost teamă să se oprească, să nu-l înghită cumva tăcerea. Vorbi despre săpături, despre sărăcia de la Muzeul de Antichităţi, despre frumuseţea acestor câmpii dunărene. Egor privea câteodată, pe furiş, spre d-na Moscu. Asculta ca vrăjită, dar pictorul îşi dădea prea bine seama că nu aude un cuvânt. Sanda prolită de o pauză a d-lui Nazarie şi spuse tare: — Maman, se răceşte friptura... — Ce lucruri interesante ne spune domnul profesor! şopti d-na Moscu. Începu apoi să mănânce cu obişnuita ei poftă, cu fruntea puţin plecată deasupra farfuriei, fără să privească pe nimeni. De altfel, era singura care mânca. Ceilalţi abia se atinseseră de friptură. D-l Nazarie, înfometat de drum, nu izbutise să mănânce mai mult de jumătate. Friptura avea un miros greţos de vită. Sanda cheamă cu un gest scurt, de stăpână, jupâneasa care aştepta cuminte lângă uşă. — Ţi-am spus să nu mai cumperi carne de berbec, vorbi ea cu o ascunsă mânie. — N-am mai găsit nici o pasere, domnişoară, se apără femeia. Care au fost le-am tăiat ieri şi alaltăieri. Care n-au murit... Mai era o gâscă, dar am găsit-o şi pe ea moartă, azi-dimineaţă. — De ce n-ai cumpărat din sat? întrebă Sanda mai mânioasă. — N-a vrut nimeni să-mi vândă, răspunse prompt jupâneasa. N-a vrut sau n-a avut, adăugă ea cu înţeles. Sanda roşi, făcu semn femeii să ridice farfuriile. D-na Moscu îşi terminase friptura. — Ce frumoase lucruri ne-a spus domnul profesor despre Bălănoaia! începu cu un glas puţin cântat. Atâţia idoli în pământ, atâtea scule de aur... Profesorul se codi. — Cele de aur se găsesc mai rar, o întrerupse el. Nici n-au prea fost prin acele timpuri. Erau pe aici civilizaţii ţărăneşti, sate înfloritoare, dar sate. Aurul se afla mai mult în porturile greceşti... — Se găsea şi aur, scule de aur vechi, pe vremuri, continuă d-na Moscu. — Şi tanti Christina avea, şopti Simina. — Tu de unde ştii? o întrebă, certând-o, Sanda. De ce nu teastâmperi?! — Mama mi-a spus, vorbi Simina dezgheţat. Şi doica. — Doica ar trebui să nu-ţi mai umple capul cu poveşti, adăugă Sanda aspră. Creşti mare acum, nu mai poţi crede în basme şi năzbâtii... Sanda îşi privi sora cu un foarte uşor zâmbet, dispreţuitor şi indiferent în acelaşi timp. Îşi întoarse apoi ochii spre Egor şi-l cântări cu gravitate; parcă s-ar fi întrebat dacă crede şi el acelaşi lucru, dacă poate fi şi el tot atât de naiv... Conversaţia tânjea din nou. D-l Nazarie se plecă spre Egor. — Ce minunată idee aţi avut să vă întoarceţi la aceste câmpii dunărene, vorbi el. Cred că nimeni n-a încercat încă să picteze asemenea locuri; ţi se par la început deznădăjduite, pustii, bătute prea mult de soare

toate lucrurile acestea sărăcăcioase şi neutre. interveni Sanda. a noastră. am rămas singuri.Un pieptene de fier. se teme de invitaţi. îşi spuse el. premergătorul.. — D-l Paşchievici este un mare artist. îşi spuse.. care trădează nerăbdarea. mai pline. Egor privea în jos. Cât de mult se deosebea de domnişoara frivolă de la Bucureşti.. absentă. Sanda îi întoarse zâmbetul. Se vedea că îi plac mult cuvintele acestea... Aş putea crede.. avântat. de farmecul lor. "Cine ştie ce crede despre mama".. Sanda îi urmărea gesturile. înfuriindu-se deodată. aşteptând un zâmbet ironic. De la el a învăţat meşteşugul săpăturilor. — Eu l-aş scuza mai bine dacă m-ar ruga.. să spună lucruri depărtate de această masă ciudată.. un geniu românesc. Mă veţi vedea numai aici. ispita. că sunteţi nerăbdătoare să mă vedeţi lucrând. — Aş putea înţelege în mai multe feluri amicala d-stră observaţie. Poate se tema de ceva. Vorbise cu sinceritate. Poate începutul acesta de toamnă. cu prea mulţi prietini. asta a fost. mai moale. Dar mâinile domnului Nazarie se mişcau cu o graţie desăvârşită. poate. Egor înţelese precis toate acele nuanţe de glumă. care îl ademenea cu atâta curaj şi îi strânsese cu atâta bucurie mâna când primise să vină la ei. adăugă d-l Nazarie.Şi eu voi trăi nesimţit. în primele minute. şi cuvintele pe care le spunea aveau o sevă proprie. au pentru noi mai mult farmec decât cea mai frumoasă carte şi. În nici un caz de pictură... un cui.. începând să râdă. Cu mâna făcu un ocol pripit al mesei. — .. o prospeţime ciudată. între d-stră. un fragment de oală.şi apoi îţi dai seama de fecunditatea lor înspăimântătoare. care seamănă mai mult cu un miez de vară.. — .. continuă el întorcând capul către d-l Nazarie. Pe sub gene. pentru că le repetă cu fervoare. mai adânci. încurajându-l.. se consolase Egor în prima seară. viaţa de cort. Egor începu să se joace cu cuţitul. chiar cea mai frumoasă femeie. pentru o lună întreagă. întrerupse uluit d-l Nazarie. un biet savant morocănos şi timid. Sunteţi o mândrie a ştiinţei româneşti.. deşi nu îi înţelegsa deloc purtarea în aceste trei zile. D-na Moscu îi mulţumi. pe care un drumeţ nici nu le-ar ridica din ţărână. marele Vasile Pârvan.Adevărul este că nu mă simt bun de nimic deocamdată. de graţie şi capriciu. spuse Sanda. tresărirea în faţa fiecărui obiect găsit. începu ea. Egor îl privi uluit. Trebuia să strângă ceva rece şi tare în mână. a dovedit că cea mai mare mândrie a pământului românesc e preistoria şi protoistoria. Aştepta de mult un asemenea prilej: să vorbească. Sanda căută ochii lui Egor zâmbind.. I se păruse.. "Sanda este în orice caz superbă''. de aceste gazde neînţelese. recăpătându-şi subit un glas mult mai sigur şi mai puternic... De mâine va putea lucra. dar este în acelaşi timp un mare leneş. Stă de trei zile cu noi şi nici nu şi-a deschis paleta. bunăoară. să-şi strivească nerăbdarea. strângând. laudele domniei voastre se adresează fără îndoială învăţătorului meu. Dar . Pare că le pronunţa altfel. El. — E o mare cinste să vă avem printre noi. El a fost într-adevăr o culme a mândriei... spuse galant Egor. — Doamnă. cuţitul. Vorbi cu însufleţire şi evlavie despre Pârvan. mă oboseşte. Şi farmecul săpăturilor. ca să puteţi nădăjdui într-o mai repede plecare a mea. continua d-l Nazarie. chemările. — . Am avut trei zile prea zgomotoase..

Se întoarse spre Egor. Găsi pe săliţă o lampă cu gaz. — Beţi şi d-stră. întoarsă spre el. Îşi lăsă gândul nespus: "credeam. D-l Nazarie începu să-şi simtă năduşeala rece pe umeri. răspunse d-l Nazarie. Întâlni însă faţa Siminei. Îi era teamă să-şi închidă ochii. cu flacăra scăzută. Ciocăni de câteva ori. un birou elegant. "Ce Dumnezeu ne-au dat camere atât de depărtate!" îşi spuse. că serile le voi putea petrece cu Sanda". — Bucuros. Ar fi întâlnit. — Nădăjduiesc că nu te deranjez prea mult. Tot atunci mai privi o dată. Nu mai vorbea nimeni la masă. continuă Egor. cu simpatie. poate. I se păru destul de neînţeles gestul lui: zâmbea. — Nici mie. Ca şi cum ar fi pătruns lent într-o zonă umedă şi îngheţată. pe piept. Parcă se trudea să descifreze o taină. era aşezat într-un colţ. spuse deschizând uşa. rămâneam târziu de tot în parc. D- . Gazda plecase fruntea şi şi-o rezema în palma dreaptă. o nălucire mai înspăimântătoare înapoia pleoapelor. dar avea mult de umblat până la camera lui Egor. vopsite vişiniu. ridicându-se de pe canapea.. răspunse Egor. — Un pieptene de fier îţi descopere câteodată o civilizaţie.. lucru la care d-l Nazarie nici nu voi să se gândească. silindu-se să nu facă zgomot. trebuia să treacă prin faţa multor uşi. De-abia când văzu ceştile cu cafea pe masă. bucuros. parcă ar fi fost într-o clasă. dincolo de copilărie. de lemn vechi.. Obiectele se aflau prea depărtate unele de altele. un lavoar. mai ales. Nu-i era frică. — Îmi face o deosebită plăcere. d-l Nazarie. domnule profesor? îl întrebă Sanda. fără teamă. de-a lungul braţelor. Nu mi-e deloc somn. O desprinse din perete şi începu să păşească atent. cu neîncredere chiar. Pe de altă parte camerele acelea — dacă ar fi fost într-adevăr goale — ar fi dat un aer pustiu coridorului.pictorul asculta cu respect.. mult tineret. — E prima noapte când mă urc atât de devreme în camera mea.. Privea ţeapăn către d-na Moscu.. Odaia lui Egor se afla tocmai la capăt... Mă întrebam cu ce să-mi omor insomnia. Credeam că am să lucrez mult ziua. ridicându-se de la masă cu zgomot. cu bucurie. Era o preocupare adâncă. cu un balcon care se deschidea în parc. "Sunt foarte obosit". erau mulţi invitaţi. Patul... puţin enervat. Un dulap.. Până acum. Îl privea cu multă mirare. Se opri însă brusc în mijlocul frazei. o canapea. adăugă Egor. apucându-şi strâns mâinile una de alta. Podelele de lemn. II D-l Nazarie deschise cu multă băgare de seamă uşa. îşi spuse el. adăugă d-l Nazarie. adresându-se din nou către d-na Moscu. cu două degete ridicate în sus. dacă deranjează pe cineva. — Cine bea cafea?! întrebă în acea clipă Sanda. spre dna Moscu. Era o odaie mare. nemulţumită. Nu prea mi-am adus cărţi. trosneau totuşi. înţelese ce l-a întrebat Sanda şi se linişti pe deplin. parcă şi-ar fi pierdut răsuflarea. încât părea simplu mobilată. Dar cred că o oboseau prea mult pe d-na Moscu. spaţioasă. chiar şi acolo unde erau acoperite cu covoare. Te puteai mişca în voie. două scaune şi un chaise-longue alcătuiau restul mobilei. Odaia era totuşi atât de mare. fără să ştie dacă se află cineva în cameră..

Prin apropierea văilor. Pentru săpături. fără să-şi poată ascunde un zâmbet dispreţuitor.. Şi jos cred că tot goale sunt camerele.. Căci nu e un miros de apă.. splendidă noapte.. ca să-ţi poată aduce vântul un asemenea miros complex şi elementar totodată. Începu să vorbească pasionat despre păduri şi arbori. — Dacă stai mult timp nemişcat. Eu simt Dunărea şi pe Bărăgan. Din întunerec se desprindeau acum contururi mari. geţii şi cei care-au mai fost. Îşi aprinsese ţigara şi se aşeză pe scaun în faţa profesorului.. Dacă vezi pe ici. — Tot ce vezi d-ta aici. Aici au stat musafirii. şi aspiri lent. — Mulţumesc. — E destul de vag. spuse Egor. — Splendidă noapte! spuse târziu d-l Nazarie. rareori se-ntâmplă să-ţi scape mireasma aceasta. se-nţelege. din cărţi. de la învăţaţi. explică d-l Nazarie. toate camerele astea de lângă noi sunt nelocuite? — Aşa cred. — Este şi acelaşi văzduh. Tăcură amândoi. E mai mult un miros lânced... câte un ulm. încercând să abată discuţia către preistorie. — Pe aici probabil nu prea se găsesc urme. Era Teleormanul. îl întrerupse Egor zâmbind. Pe undeva tot au fost drumri. nu e un văzduh umed. care aduce cu lutul şi cu unele plante cu scaieţi. Dar e aceeaşi noapte. A trebuit să învăţ toate acestea de la oameni. — Să nu te miri. — Dar îl recunoşti repede. vorbi modest d-l Nazarie. vorbi el. — Nu e prea mult spus. Dar voiam să te întreb. spuse Egor. un etaj întreg pentru musafiri. spuse Egor întinzând braţul peste balcon. Uneori ţi se pare că au putrezit foarte departe păduri întregi. D-na Moscu locuieşte în cealaltă parte a casei. cum s-a putut. ridicând fruntea spre balcon. — Trebuie să fie totuşi foarte departe. D-l Nazarie îl privi blând. mai . chiar şi sate în marginea pădurilor. nu. adăugă d-l Nazarie. spuse deodată. Odinioară erau păduri pe aproape. Arbore de om sărac. trebuia să ştiu până în ce loc se puteau aşeza oamenii mei. D-ta n-ai stat pe lângă Dunăre pesemne.. Altminteri. n-are mai mult de o sută de ani.. Egor întoarse şi el capul. Într-adevăr. Salcâmi. ca o fetiţă cuminte. asta o simţi repede. sciţii. îşi dete seama îndată ce se lovi de întunerec.. Poate mai puţin. n-are să fie lună decât peste câteva zile..voastră nu fumaţi? întrebă îndreptându-se cu tabachera deschisă spre d-l Nazarie. Rămase pe gânduri. pe colo. nu. adăugă el răsturnându-şi încet capul şi sorbind aerul cu toată gura.. de arbori. răspunse zâmbind Egor. Eu o simt. — Şi parcul acesta pare a fi bătrân.. — S-ar putea găsi şi pe aici. oriunde te-ai afla. încă nesigure. continuă d-l Nazarie. Celălalt începu să râdă. pe Bărăgan?! — Nu. — Vreo treizeci de kilometri. D-l Nazarie se ridică şi se apropie de balcon.. fără să te grăbeşti. simţi Dunărea.. întrerupându-şi discursul şi punându-şi mâna pe umărul lui Egor. cu domnişoarele. Dar să spui "noapte bună" oaspeţilor de la 9 jumătate şi să te retragi o dată cu mama.. Nu.

Nu. Prea multe vieţi vegetale şi prea seamănă mult arborii bătrâni cu oamenii. spuse Egor.. Oamenii de lângă fluvii sunt şi mai înţelepţi. pare a fi un prieten vechi al familiei. — Ce bucurie îmi face de câte ori recunosc Dunărea. Asta e adevărat.. Seara e foarte obosită. Poate o cunoşteau mai demult şi se obişnuiseră cu ea. Pe d-na Moscu am cunoscut-o numai când am venit aici. Am fost invitat prin prefect.. — Uitam să te întreb. fără superstiţii. şi-mi va recita poezii cu capete de morţi". în . "E din ce în ce mai interesant profesorul.. vezi d-ta. Dacă n-ar fi fost Dunărea. inteligente. Sau poate nici boala nu e atât de gravă. Oamenii de acum două-trei mii de ani. Făcu un pas în odaie. d-na Moscu urmăreşte cu vioiciune orice discuţie. spuse d-l Nazarie. Dar.. Dar ce ţi-am spus eu e adevărat.. care nu te sperie. — Să nu crezi că m-am depărtat de fereastră pentru că mi-a fost frică. pădurea te sperie. Egor clătină din cap. acum câteva zile. Nu-ţi poate fi frică chiar de un parc de salcâmi. o vrajă uşor de primit. plecându-şi încet întreg trupul peste balcon. dându-şi seama din prima zi cât de obosită e gazda.. locurile unde au fost păduri sute de ani de-a rândul sunt locuri vrăjite. Încă două ceasuri. Te cred. în noapte. nu numai de pe ţărmul mărilor. Cunoşti de mult pe gazda noastră? — Cunosc numai pe duduia Sanda şi încă nu prea de mult. spuse d-l Nazarie întorcându-se în cameră şi aşezându-se pe canapea.. E o groază de care nu scapă nimeni.. chiar prin locurile acestea. Dar ceilalţi musafiri nu păreau prea impresionaţi de slăbiciunea d-nei Moscu. după o scurtă pauză. nu e greu de înţeles. oricum. M-am depărtat pentru că voiam să-mi aprind o ţigară. se-nţelege. e o figură vie.ales. şi mai curajoşi. D-l Nazarie vedea foarte clar ochii ei larg deschişi. Dar am început să mă simt prost. continuă el cu un glas mai scăzut." — Eu am căzut aici oarecum din întâmplare.. de vreo doi ani. "Îmi spune asta tocmai mie. Egor vorbi ca şi cum s-ar fi scuzat: nici el n-a voit să rămână mai mult. oare nu-i deranjăm noi?! Am impresia că d-na Moscu e destul de bolnavă.. — Parcă puterile ei se duc o dată cu ale soarelui.. Acum viu din nou lângă d-ta. Egor începu să râdă. aventura a plecat şi de aici. Pădurea te sperie chiar pe d-ta. — Fireşte. oamenii din părţile acestea ar fi înnebunit. parcă i-ar fi comunicat o taină. Lumina lămpii îi cuprinse din nou întreaga figură. Era totuşi amuzantă seriozitatea cu care vorbea profesorul. adăugă Egor cu oarecare solemnitate. Dar. o observaţie pe care numai el ar fi putut-o face. câteodată.. te înnebuneşte. cu pupilele reci. începu din nou d-l Nazarie. Egor îl privea eu multă mirare. E o altă vrajă... nu e o mască. foarte atentă chiar. care mă trudesc de atâtea zile să-i memorez zâmbetul. vedea de asemenea zâmbetul care îi lumina toată faţa şi care te putea păcăli atât de bine. continuă d-l Nazarie. uneori cade într-o letargia cu atât mai stranie. Avem câţiva prieteni comuni. concentrată.. — Nu e nevoie. cu cât îşi păstrează acelaşi zâmbet şi chiar aceeaşi mască. cu trupuri omeneşti mai ales. care eşti tânăr luminat. adăugă d-l Nazarie.. mai ales dimineaţa.. Se opri şi începu să soarbă iar aerul.. — Mi se pare foarte obosită. pictorul se înşală vorbind de masca d-nei Moscu..

Nu-i plăcură ultimele cuvinte şi se ridică şi el de pe canapea. Dar în fond ce afirmă el nu e lipsit de o oarecare logică. O extenuare cronică. Încă nu se obişnuise să-l socotească prea inteligent şi cu atât mai puţin sensibil.. — Nopţile au rămas tot atât de calde. Ştie când să te întrerupă. Îţi dai însă repede seama că n-a ascultat nimic. "Are virtuţi de artist. să-l auzi tot timpul. — Asta e extraordinar! spuse d-l Nazarie continuându-şi gândul.. Văzu în aceea clipă cât e de frumoasă Dunărea.. Îşi aplecă din nou capul în întuneric..”Altminteri te enervează. dacă există cumva un asemenea termen. Am fi putut sta în parc în loc să ne închidem aici. Nu vezi cum se poartă cu ea copiii. Vreo slugă care încearcă uşile.. Dar. de indiferenţa ei fizică. mai ales fetiţa cea mică? Se opri lângă uşă.. cât e ea de sigură. îşi spuse Egor exasperat că zgomotul pierise. pe nervii săi cu închipuiri copilăreşti. fără asta. şi apoi aştepţi. Şi cu toate acestea e atât de timid. enervat. o asemenea atenţie aproape te intimidează. ca şi cum ar fi vrut să se convingă de realitatea ei modestă. "Puţin cam nepoliticos din partea lui.”. O privi încruntat. vorbi Egor la capătul celălalt al camerei.. "E gânditor. te face să roşeşti. pe puntea unui yacht care să suie încet apele fluviului. Te plictiseşti repede fără tineret. simţise cu precizie sfredelul unei priviri înapoia lui şi asemenea senzaţii îl plictiseau întotdeauna. buzele ţi le-a văzut vorbind şi ştie când să te întrerupă. să vadă dacă sunt încuiate sau caută ceva pe coridor.. Simţi aceeaşi sudoare rece în spate.. Privi încruntat spre canapea. Sluga păşeşte cu răsuflarea ţinută. spuse Egor. mai bine ar călca de-a binelea. un fluviu. îşi spuse. ar fi vrăjită de cuvintele pe care le rosteşti. ascultând radio sau înconjurat de oameni tineri.. ca şi cum te-ar asculta cu toată fiinţa. furios mai mult pe sine. Ar fi vrut să fie departe. Viaţă. ridicindu-se de pe scaun şi începând să se plimbe prin odaie. Întoarse capul. încercând să se plimbe. fără zgomote în jurul tău.. La început. de parcă ar fi ascultat ceva. uşor şi cu atât mai plicticos cu cât mai mult îl ghiceşti decât îl auzi. suntem prea sensibili. D-l Nazarie se apropiase de balcon. zâmbetul o face prezentă.orice caz. cu malurile largi. spuse d-l Nazarie. I se părea că nu e singur în odaie.” — Mi s-a părut că umblă cineva pe coridor. filozofează poate despre Dunăre. Poate că nu e decât o extenuare cronică. vorbi Egor începând iar să se plimbe. când să-ţi spună câte un cuvânt. câteva clipe. întins pe un chaise-longue.. Observă că profesorul nu-i răspunde şi se trase încet în cameră.. Acum o foarte uşoară trosnitură de podea. "Ţărani idioţi. Mâine am să pun la uşa mea un anunţ: "Rog călcaţi cu toată talpa pe coridor. parcă ai aştepta să te calce hoţii. Şi cu toate acestea era singur. Profesorul întârzia pe balcon. ca să-ţi amintească de ea. exagerăm şi noi. de bărbătească. să nu te trezească din somn. se miră . câteva clipe foarte lungi. în vârful picioarelor. că îl priveşte cineva insistent. E drept că hoţii n-ar pătrunde atât de uşor până aici. — În orice caz. asta ar însemna o moarte oprită pe loc. adăugă el râzând. prezenţă. — Nu există. şi nu se mai aude nimic. primitoare.. îşi spuse Egor înveselit deodată. Egor îl asculta cu mai multă mirare ca la început. Ţi-a urmărit tot timpul gesturile. Cu pas atent. atât de necioplit". dând fără să vrea cuvintelor o nuanţă ironică. că poate nici nu ţi-a auzit cuvintele. — Nu cumva exagerăm puţin? întrebă el. să nu te turbure din cale-afară tăcerea ei. oricum e enervant. o apă mare.

se rugă în clipa aceea profesorul.. începu profesorul. "E bine venit alcoolul”. — Ia dă-mi o ţigară. Sau poate nu se simte bine şi ar trebui să-i spun ceva. Turnă cu grijă un deget de coniac. de ceasul de faţă. pe fund. Înţepenise. încă roşu şi sugrumat.. La Bucureşti. Fumă. dacă ar fi avut puţină imginaţie. să se asculte mai bine unul pe altul. .. sugrumat. Egor căută repede un subiect. Ceva foarte departe de camera aceasta. Avea poftă de vorbă. băieţească. Egor deschise trusa de călătorie. ghicise din privirile lui că avusese aceeaşi penibilă impresie. confortabile. Un miros binecunoscut.. — Pe ăsta să-l bei fără grabă. Să simţi cum cineva se apropie de tine şi se pregăteşte să te asculte. D-l Nazarie îl întâmpină cu un obraz luminat. apucând sticla şi turnând din nou în pahare.. — Altădată te-aş fi refuzat. cu poftă de pălăvrăgeală. glumi Egor. de data aceasta alcoolul îi făcuse bine. Dar asta n-are nici o importanţă. Nu cuteză totuşi să-l întrebe pe Egor. domnule profesor. un pretext. Câteva clipe. — Am uitat să te întreb cum faci descoperirile arheologice. spuse. cu un om amuzant ca profesorul. În fond de asta vine omul la ţară. stenică. Se aşezase comod pe scaun şi mirosea aburul nevăzut din gura paharului. Ce bine am fi petrecut stând la taifas pe o noapte ca asta. Şi nici măcar nu îi era frică. mintea nu putea descoperi nimic. Se priviră o clipă în ochi. El începu să soarbă coniacul cu multă desfătare. Dar se opri. Astăzi însă. Dacă îmi pierd noaptea cu insomnie. Nu mai simţea nici o privire streină acum. Poate să am mai mult noroc. Locurile astea nu-mi priesc.. trebuie să găsesc ceva împotriva cafelei pe care am băut-o din nebăgare de seamă. — Simplu. spuse el. dar a cărui prezenţă o simţi în bătaia sângelui şi o recunoşti în sclipirea ochilor vecinului tău.. îşi spuse el. vorbi râzând Egor.Egor. Egor umplu din nou paharele. într-adevăr cu oarecare izbândă. să-l ajut”. de mărturisiri. Alcoolul adusese o altă atmosferă în cameră: cordială. cineva pe care nu-l vezi. Amândoi se pregătiră să vorbească despre altceva. simţise ceva care nu se putea asemăna cu nimic. foarte simplu. petrecute cu prietenii sau cu anumite femei. — Nădăjduiesc că asta aduce somn. spuse domnul Nazarie. Făcu câţiva paşi spre balcon. Un dezgust monstruos. Mi-era teamă să nu ameţesc. parcă ar fi fost strivită. Dimpotrivă. scoase la iveală o sticlă de curând începută şi alese din dulap două pahare mari de apă. decât un coniac. Se simţea mult mai bine dispus. — Aţi fost vreodată la Marsilia? întreba el brusc. Atunci. gândi Egor. Îşi apucă apoi faţa în palme şi începu să şi-o frece. adânc. Profesorul nu-şi mai strivi faţa în palme. Câteva clipe numai. amestecat cu groază. cu o sticlă de coniac alături. încep să cred că sunt într-adevăr obosit. golind dintr-o sorbitură paharul. nu te ascultă nimeni". Important e faptul că nu-ţi pot oferi nimic. aceeaşi dezgustătoare groază. care îi amintea de atâtea ceasuri luminoase. — Mă ierţi că am rămas afară. "Dacă ar fi fost şi Sanda. fiecare încercând să înţeleagă dacă şi celălalt a simţit acelaşi lucru.. — Poate nu-mi priesc nici mie. acelaşi început de groază şi apoi apucară aproape deodată paharele cu coniac şi le sorbiră dintr-o înghiţitură. A fost destul să pună mâna pe pahar şi să golească deodată un deget de coniac pentru ca totul să se limpezească... mâine nu mai sunt bun de nimic. L-a băut ca pe ţuică.

în nici un caz apă caldă.. zădărnicia zădărniciilor.... O femeie aproape bătrână intră în odaie cu laptele. spuse d-l Nazarie. Îl cuprinse deodată părerea de rău că întârziase atâta în pat. Aşa.. ce frică fără rost! E suficient să priveşti puţin în jurul tău. să-ţi macini timpul cu un pierde-vară. cam demult. spuse femeia. dacă îţi place coniacul. deznădăjduit. Deschidea ochii. fără nici un motiv. Domnul Nazarie îşi frecă fruntea. apoi adormea iar. cu atât alunecarea în somn era mai balsamică. Se simţea. lumina crudă din odaie.. De o jumătate de ceas se lupta cu somnul. — E târziu.: III Domnul Nazarie auzi câteva bătăi în uşă şi se hotărî să se trezească de-a binelea. încă una. Îmi aduc foarte bine aminte. Parcă în adâncul somnului stăruia necontenit vie certitudinea că fericirea aceasta e efemeră. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci. conaşule. lumina asta.. obosit. Întâmplările de astă-noapte ieşeau la iveală una câte una. să bei fără nici un sens. Beatitudinea din care se dezlipise atât de greu i se păru acum dezgustătoare. Un mare şi neînţeles gol lăuntric. Un somn uşor.. Ameţeala şi uşoara durere de cap stăruiau. chiar lângă hotelul Savoy.. Se aşeză apoi la masă şi sorbi ceaşca cu . răspunse repede profesorul. imediat după război... — Dacă vreţi apă caldă. Cu ce plăcere se va spăla pe corp cu apa aceea rece. simţea înviorarea dimineţii. întrerupt. apoi îşi aplecă puţin capul pe spate şi începu. cu aburi curaţi şi blânzi. — Este acolo un bar. Acolo e obiceiul că. tărăgănat: Les viellles de notre pays Ne sont pas vieilles moroses. aşa îi spune. trist. — Excelentă idee! spuse profesorul. Nu. dar cu atât mai balsamic. Îl durea puţin capul şi îşi simţi gura amară. ca să-ţi dai seama de nevrednicia tuturor închipuirilor. cred că e foarte târziu. Îi venea să râdă." îmbrăcându-se. răcoarea asta de toamnă. Ce imbecile năluciri. Femeia închise uşa şi d-l Nazarie sări din pat cu zgomot.. Parcă ar fi prelungit o beatitudine pe care anevoie ar mai fi putut-o redobândi.— Am fost. — Săru' mâna!.. laptele ăsta fierbinte. "Şi nici măcar n-am învăţat să fumez.. îi spune L'étoile marine. Dar îşi aduse aminte de paharele cu coniac pe care le băuse noaptea. să se chinuie. Femeia zâmbi şi-i ocoli privirile. în acelaşi timp.. şi furia împotriva lui însuşi crescu.. Elle portent des bonnets roses. Domnul Nazarie simţea nevoia să se pedepsească într-un fel.." Duse paharul la nări şi îl mirosi cu putere. îi e ruşine. Încă o clipă. Egor îl privi cu dispreţ: "Îi e frică să cânte. să începi să cânţi. îşi spuse d-l Nazarie în oarecare ironie. Sorbi o înghiţitură. continuă volubil Egor. Cu cât rezistenţa era mai tenace.. Bătăile în uşă îl treziră întradevăr definitiv. cum se simţea întotdeauna când e deştepta întâia oară într-o odaie streină. că în curând se va desprinde din acea dulce plutire şi va fi zvârlit întreg în lumina de afară. Dar eu n-am voce. Îşi umplu ligheanul cu apă rece şi începu să se spele..

Se săpunea cu mai multă voie bună. buzele prea roşii... Gândurile nu-i erau deloc la preistorie. Zâmbetul i se transformă pe nesimţite într-un râs scurt. zbătându-se. Aţi dormit bine?. privinduse în oglindă. Îmi aduc foarte bine aminte. paseri necunoscute se avântau în văzduh.. se auzeau cosaşi şi greieri. încât părea artificială.. Se întoarse la conac cu puţine minute înainte de ora mesei. În partea de miazănoapte a conacului.. în mirosul de săpun pe care îl simte învăluindu-i faţa. "Glorioasa câmpie munteană." Fără grabă.. atâta certitudine în pereţii albi. "Asta cânta Egor azi-nopte. în fragmentul de cer clar pe care îl vede în oglindă. cabinetul de lucru.. "Simţise şi el acelaşi lucru. micşorându-şi gura şi încercând să facă gestul acesta cu graţie. Bucureştii. cât de depărtată şi de ridicolă i se părea acum scena de azi-noapte. "Masa de aseară n-a fost faimoasă. într-adevăr a fost ceva mai grav. fiecare gest îi face plăcere. Câteva clipe. nu cumva buzele rotunjite prea brutal să strice simetria feţei. nimic nu-l făcea să nădăjduiască vreo săpătură cu noroc în aceste şesuri prea întinse. părul prea negru.. Chiar pasul omului se topea în masa aceea muzicală de sunete mici care alcătuiau laolaltă liniştea şi singurătatea câmpiei. tăcut. nici o umbră pe tot cuprinsul şi totuşi soarele nu era obositor. D-l Nazarie îşi fixează lama cu atenţie.lapte până în fund. Acum e prea târziu. îşi aminti el. dar d-l Nazarie apucase voit în direcţia potrivnică. Rupse un colţ de pâine prăjită şi se pregăti să-şi termine toaleta. — Bună dimineaţa. Începe să se radă frumos.. aş fi avut azi o foame de lup. Masa n-a fost faimoasă şi asta au observat toţi. Friptura mirosea a oaie.. vie. cântecul pluti inform." îşi aminti el cu plăcere. o frumuseţe atât de perfectă. neîncremenită. Are să vă întrebe şi mama acelaşi lucru. spuse d-l Nazarie apropiindu-se de ea şi încercând să-i treacă mâna prin bucle. Zâmbi privindu-se în oglindă. — Bună dimineaţa. Poate de aceea m-a întrebat de apa caldă. O melodie tristă. Cu ce uşurinţă zâmbea acum. Noroc de mămăliga cu brânză şi smântână." îşi spuse d-l Nazarie zâmbind. Am uitat să mă rad. dar voiam să vă întreb întâi eu. îşi aminti şi împrejurarea care îl făcuse pe pictor să cânte. Şi la masă. — Am dormit admirabil. ronţăind... O imensă linişte. duduiţă. sublinie d-l Nazarie. De altfel. domnule profesor. Atunci a fost ceva mai grav.. răspunse fetiţa zâmbind. spre sat. Încă două-trei săptâmâni şi vacanţa e definitiv încheiată. Era încă atât de frumos pe aici înaintea arăturilor de toamnă. îşi scoase din valiză aparatul de ras şi începu să se săpunească. începeau movilele. "Şi cu toate acestea. Profesorul nu-şi putea lua ochii de pe figura ei neasemuit de frumoasă. pierzându-se şi înfiripându-se din nou: Les vieilles de notre pays. Chiar şi dinţii erau prea strălucitori. duduie! îi spuse el cordial. Cel puţin dacă am izbuti să sfârşim cu bine la Bălănoaia". am să mă rad tot atât de bine şi cu apă rece. fără să se atingă de dulceaţă şi de unt.. D-l Nazarie îşi petrecu dimineaţa plimbându-se la întâmplare peste câmpuri. Nici un nor. prea monotone. plimbându-se singură prin parc." Dar e atâta lumină în odaie. Parcă ar fi fost o păpuşă. mi s-a părut că m-ascultă cineva. . Dacă nu m-aş fi intoxicat cu coniac. lentă îi coborî încet din amintire. Întâlni pe Simina. zarzavatul era opărit. examenele studenţilor. fiecare lucru pe care îl apucă în mână.

fireşte. "Probabil că ştie ceva despre care eu nu ştiu nimic.. poruncitoare. îşi smuci trupul tot de lângă profesor şi sendreptă către parc. Un copil atât de sensibil ca Simina. gândi domnul Nazarie. bâlbâi el. — Dar eu cred că nu e bine.. — Aţi dormit într-adevăr bine? întrebă şi Sanda. câte farmece în gesturile ei mici şi rotunde. Acolo vin de obicei musafirii. trudindu-se să-şi ascundă mirarea. Îşi reluă zâmbetul ei de copil victorios şi se apropie un pas de d-l Nazarie. Simina nu mai e un copil." D-l Nazarie intră în odaie să-şi spele mâinile înainte de masă. nouă ani. — Nu l-aţi ţinut pe d-l Egor de la lucru azi-noapte? întrebă şiret Simina. prea fix. Cu ultimul cuvânt spus. Privea în jos. Auzise clopotul. se bucura că are un prilej să laude fetiţa. Nu cumva se pregăteşte un complot împotriva lui Egor? Întâlniri noaptea. Parcă nu arăta atât de obosită în dimineaţa aceasta. La început mam temut de o insomnie. Egor zâmbea. plimbări sentimentale — aşa încep de obicei. dar domnul Paşchievici a fost atât de drăguţ. Se întoarse cu faţa spre el. Profesorul rămăsese în faţa ei. Fusese de altfel informat de acest obicei al casei: cinci minute după sunarea clopotului masa se serveşte. mai înviorată. — Cum a dormit d-l profesor? întrebă doamna Moscu.E într-adevăr un copil-minune.. Jupâneasa se oprise lângă uşă. cu guler roz-pal.. D-l Nazarie se simţea mai intimidat acum." Coborî grăbit şi se îndreptă de-a dreptul spre sufragerie. — Fireşte. Era îmbrăcată într-o rochie fumurie. în parc. Simina îl privi o clipă în ochi. În sufragerie erau adunaţi toţi. adăugă în şoaptă. jucându-se cu cuţitaşul de . D-l Egor lucrează. cu orice număr de persoane. ajuns cu palma deasupra capului fetiţei. să se arate păcălit de şiretenia ei şi astfel să se împrietenească mai bine. — Întotdeauna când se întâlnesc doi musafiri. afară de Simina. asta n-are să se mai întâmple de aici înainte. Era severă. rece. se adună întro cameră.. Şi camera domnului Egor e cea mai frumoasă.. fără îndoială. aproape obraznic. îi fu deodată teamă s-o mângâie.. dar câtă feminitate în mersul ei. — Dar de unde ştii mata c-am fost la d-l Egor azi-noapte? întrebă el. fragede. aşa i-au spus aseară.. răspunse d-l Nazarie. îşi continuă el gândul. încreţindu-şi foarte uşor fruntea. dar asculta şi ea cu o egală curiozitate. — Mi-am închipuit. Domnul Nazarie nu încercă să-şi ascundă mirarea. stânjenit. Părea într-adevăr mai tânără.. fără să mai adauge vreun cuvânt. — Am dormit cât se poate de bine. faţa îşi pierduse zâmbetul. înclinându-se arcuit. Îşi retrase mâna cu stângăcie. Braţele goale se avântau acum cu mai multă graţie. Simina se reculese repede. ca şi cum ar fi aşteptat un ordin.. apoi. spuse ea. Îl intimida zâmbetul ei. Simina e. S-a întâmplat o dată. "Dar e destul de stupid să laşi o fetiţă să înţeleagă asemenea lucruri. Dar.. cu mâinile la spate.. înalt. Nu-şi spusese gândul întreg. începu să râdă. Ar trebui lăsat singur noaptea. Dimpotrivă. ascultând. confidentă.

stingheriţi. Îl privi în ochi. dar tot nu trebuiesc povestite altora. Nu mai vorbea nimeni. Cineva mânca cu atâta poftă. Parcă se făcuse deodată o tăcere nefirească în sufragerie şi nu se auzea decât zbaterea fălcilor.. gândi d-l Nazarie. clătinând capul cu fervoare. Ridică ochii din farfurie. Se întoarse .tăiat pâinea. cu coada ochiului. — Nu prea aveam ce să spun. cum mi-a fost şi mie. Ar fi trebuit totuşi să-i facă observaţii. Aşeză cuţitul şi furculiţa corect. Fără îndoială că acum i se par ridicole nălucirile de azi-noapte. după ce mai întâi privi circular pe toţi. D-l Nazarie privea înspăimântat. "Aşadar. întreaga încăpere. surprinsă. ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat nefiresc. dar vă mărturisesc că visele sunt lumea mea cea de a doua.. puţin speriată. Numai Simina părea liniştită. "Are să i se facă rău!" îşi spuse. se temea să privească o faţă care se deşteptase chiar atunci din inconştienţă (căci altfel nu-şi putea explica barbaria cu care mesteca. Avu totuşi o adevărată surpriză întâlnind o figură liniştită şi inteligentă. d-na Moscu). gândi d-l Nazarie. că nu-şi aminteşte nimic. fericită că se trecuse atât de uşor peste un incident penibil. D-na Moscu continua să mănânce. Mânca d-na Moscu. şi îi spuse: — Am visat azi-noapte pe tanti Christina. în orice caz. Altceva. decât spune înţelesul cuvintelor. încât zgomotul fălcilor stăpânea. d-le profesor. îngrozită. — Maman! o strigă Sanda. puţine minute înainte. Fără îndoială că d-na Moscu nici nu-şi mai amintea — dacă întâmplător îşi dăduse seama — de scena penibilă de adineauri. Sanda începu să zâmbească. Domnul Nazarie tresări când presimţi gestul. "Îi e ruşine. fără rezultat. D-l Nazarie îşi dete de-abia acum seama că Egor n-ar fi putut povesti cu de-amănuntul întâmplările din noaptea trecută. D-na Moscu aprobă. Lucrurile acestea sunt întotdeauna fascinante. Egor părea că nu înţelege nimic. — M-ar interesa foarte mult să ştiu. vorbi ea. interveni Sanda. Dar nu acum." Simina intră de-abia atunci în sufragerie. domnişoară? o întrebă Egor.... cu bărbia aproape rezemată de piept. pe marginea farfuriei şi se întoarse spre musafiri. — Am vrut să văd dacă au venit scrisori. A povestit probabil cum ne-am îndopat cu alcool amândoi şi poate alte lucruri hazlii despre mine. dar niciodată nu atinsese o asemenea voracitate." — Cred că v-a spus domnul Paşchievici. şopti ea.. a povestit tot. — D-stră o să zâmbiţi. — Mama înţelege însă altceva prin această a doua lume. — Vom sta o dată de vorbă. Sanda se îngălbeni. dar ar trebui să o certe într-o zi pentru toate minciunile fără rost pe care le spune. îi întrerupse Egor. — Ştii că şi eu o visez de câteva nopţi întruna? Ce vise ciudate!. I-ar fi fost ruşine de el.. scumpă doamnă. fireşte. — Nu zâmbesc deloc. vorbi d-l Nazarie. Evident. — Unde ai fost. se grăbi să spună d-l Nazarie. De foarte multe ori d-na Moscu îşi uita complet de sine în timpul meselor şi mânca cu poftă. Îşi aşeză mâna pe braţul d-nei Moscu uşor.. nu în faţa musafirilor. Sanda se aplecă peste masă şi o mai strigă încă o dată. Se grăbi să se aşeze pe scaunul din dreapta d-nei Moscu. Ascultau cu toţii.. adăugă el. mamă! D-na Moscu se opri din mestecat.. Egor se prefăcu că nu observă nimic.

— Spunea de Sanda. .. Asta a fost în 1907. îşi spuse.. E domnişoară mare acum. l-a pictat Mirea. — Dar de unde cunoaşte micuţa noastră Simina pe mătuşa Christina? întrebă. căci o iubeau toţi ţăranii. cu umbreluţă. — Aci? întrebă d-l Nazarie. Îţi cere mâna sau braţul să ţi-l sărute. privind pe furiş spre soru-sa. Îl văzu atunci... spuse Sanda repede. şi se întoarse spre maică-sa. Simina?! Sunt sigură că n-ai visat pe nimeni. Toţi ascultaseră tăcuţi. spuse d-na Moscu.repede spre Simina. Aşa mi-a spus. drept în ochi. — Minţi! repetă. Apoi gura severă i se rotunji într-un zâmbet ironic. interveni Sanda. altele — mult mai semnificative — fuseseră lăsate la o parte.. — Aşa face ea. parcă se pregătea să se predea aceleiaşi oboseli obişnuite ei: — A murit în locul meu sărăcuţa." Aşa mi-a spus. Cum ai visat-o. cu un glas mai scăzut. ştiţi. — A murit tânără?. aducerile-aminte îi şterseră chiar zâmbetul ei nelipsit. iar ea a rămas la moşie. — Aşa vine ea întotdeauna. Bănuiesc că a murit tânără. Şi au omorât-o. Niciodată nu o văzuse dl Nazarie atât de însufleţită. nerăbdarea. E aşa de greu totuşi de înţeles. N-ai visat nimic! Simina o privi surprinsă. cu toţii. "Ar trebui s-o dezvăţ o dată de obiceiul ăsta prost". ca să evite răspunsul d-nei Moscu. Sanda zâmbea batjocoritoare. în mijlocul tăcerii. vorbi d-na Moscu emoţionată.. întrebă el.. nici Simina... Dar avem un portret în mărime naturală al Christinei.. Egor începu să se simtă prost. cu atât mai puţin pe tanti Christina. Emoţia. Pe mine m-au trimis la Caracal. Copiii o ştiu după portretul acela. nu se mai teme nici de musafiri. adăugă Simina. Egor o observă cu mirare şi cu un început de teamă — căci ochii îi erau lichizi şi lumina lor avea câteodată densitatea nefirească a unei lupe.. M-am uitat în ochii ei atunci şi mi s-a părut că plânge... Sanda. cu fruntea plecată.. parcă pentru prima dată. — Poate că n-am visat. ar putea-o ajuta. Ce bine că nu e singură. "Sanda începe să mă uite. Nici Sanda. Dna Moscu întoarse repede faţa spre profesor. D-l Nazarie încercă să rupă tăcerea. pe Egor şi un val fierbinte de dragoste o pătrunse. Mai ascultase o dată aceeaşi povestea şi parcă nu întocmai. Se opri brusc.. Simino!" Era îmbrăcată cu rochia roz.. mai tare. Moşia era pe atunci întinsă.. Îmi aduc foarte bine aminte ce mi-a spus despre tine: "Sanda începe să mă uite". — Nimeni nu cunoaşte pe Christina. Sanda îşi muşcă buzele. vorbi d-na Moscu după o lungă răsuflare. că e alături de cineva care ar putea-o iubi.. Simina? — A venit la mine la pat şi mi-a spus: "Numai tu mă iubeşti. cu fratele meu. — Venise de la Bălănoaia aici. nouă ani după moartea Christinei. după obiceiul ei. Apoi izbucni brusc: — De ce minţi. Continuă. spuse ea încet. d-l Nazarie. vorbi calm Simina. înainte de expropriere. — Nu avea decât douăzeci de ani. Ar fi fost într-adevăr penibil să amuţească aşa. Anumite amănunte le afla pentru întâia oară acum. Dar d-na Moscu părea că n-auzise nimic.. Sanda s-a născut în cel dintâi an de război. Mi-a cerut mâna să mi-o sărute. S-a făcut şi obraznică.. — Nu mint. Şi mi s-a părut că plânge. accentuând cu teamă cuvântul. Era cu vreo şapte ani mai mare ca mama.

Dar trebuia să încerce mai mult. — Ce faci în după-amiaza aceasta.. nu trebuie să fii intransigent în artă. "Am făcut o gafă. ridicându-se de la masă. şi fata se supusese tremurând. parcă s-ar fi trudit să înţeleagă ceva care se întâmplă fără ştirea ei. Rămăsese cu ceaşca cu cafea în mână. M-am purtat ca un dobitoc.. dar întâlni alături obrazul sever al Siminei. Egor. Dar d-na Moscu dăduse din cap foarte afectuos. rosti sentenţios d-l Nazarie. cerul era neverosimil de albastru şi arborii părea că au crescut nemişcaţi de la începutul lumii. să te văd pictând. Trupul fetei se alăturase de al lui câteva clipe. aşa cum obişnuiesc toţi musafirii să rostească ridicându-se de la masă. Începea o după-amiază sticloasă de septembrie.. adăugă ironic pictorul. — D-le Egor. Mai ales că d-na Moscu se sculase brusc şi-i invitase pe toţi. d-ta ai văzut portretul Christinei? Mi s-a spus că e cea mai bună operă a lui Mirea. în gând. trecând prin sufragerie. Îşi aduse aminte de Daphne Adeane. Când vrei să cucereşti o fată de boier.Căută ochii Sandei şi întâlni aceleaşi priviri preocupate. Sunt sigură că are să-ţi placă. Parcă s-ar fi temut să nu se adauge ceva. Cafeaua se servi pe verandă. apoi se despărţise brusc — şi în acest gest de spaimă Egor întrevăzu cele mai sigure nădejdi. Se pregătea să-i răspundă în glumă. îşi spuse Egor. E un lucru frumos ce face Sanda. să-i vorbească. — De ce vorbeşti aşa înainte de a-l fi văzut? îl întrebă nervos Sanda.. — Orice pictor mediocru poate face o capodoperă dacă se poate uita o clipă pe sine. cu ceaşca de cafea în mână.. În fond. — Mirea a fost un pictor foarte mare. nu e un sentiment mediocru ăsta. întrebă el. dragostea şi orgoliul ei pentru măţuşa Christina e un lucru splendid. "Am să-i vorbesc de ea Sandei. Se apropie de ea. îşi spuse el. Să iubeşti şi să sfinţeşti o moartă. între cele două surori. "Aş putea încerca acum". să vadă tabloul. Nici Sanda. Străbătuse până la el emoţia şi aşteptarea bine cunoscută. crezu de cuviinţă d-l Nazarie să consoleze pe gazdă. Egor începu să râdă. . Criteriile estetice nu sunt întotdeauna cele mai bune". alergând de la d-na Moscu la Simina. îşi spuse Egor. stânjenit. Sunt nişte făpturi de elită. Mirea a fost o culme a artei româneşti. — Nu mă îndoiesc că a fost o lovitură grea. Ţara se poate mândri cu el. — Dacă Mirea poate avea opere bune. spuse brusc Sanda. D-l Nazarie roşi. Egor nu înţelese asprimea glasului ei. — Să luăm cafeaua pe verandă. prea sensibile. prieteneşte. cu un gest înfrânt. — Îţi voi cere voie să te însoţesc în parc. Într-adevăr. îşi propuse el reconfortat. spuse fata zâmbind.. Fetiţa îl privea atent. Îi luase atunci braţul. vorbi d-na Moscu. simţise foarte aproape de el coapsa Sandei.. Nu ştia ce-ar mai putea răspunde. parcă i s-ar fi adresat o foarte comună mulţumire. nici Simina nu erau mai calme. duduie Sanda?. irizate.. se auzi atunci glasul d-nei Moscu." Chiar şi pe mica Simina o scuza acum. chiar în icoanele ei cele mai triviale". "Tot ce se atinge de domnişoara Christina le este întradevăr sacru.

dar se afla acolo. Toţi simţiră de la început aceasta. în faţa acestei fecioare care îl privea în ochi. dar o răcoare melancolică şi artificială. D-l Nazarie rămăsese încremenit de cum dăduse cu ochii de portret.. d-le profesor?! întrebă din nou Sanda. Dacă nu spui nimic. continuă şi acum să-i susţină privirea. nici a rai sau a flori funerare. oprită şi conservată aici. un început de nesimţire. parcă l-ar fi ales numai pe el din tot grupul. dar a pus-o pentru că aşa i-a cerut mama ("Nu stă bine unei domnişoare să pozeze decât desăvârşit îmbrăcată!"). Egor citea bine în ochii ei. Se liniştise.. Plutea mult dor şi multă jale în ochii domnişoarei Christina. — Ce spui. — Cu un asemenea model. care îi dădea o paliditate feminină. parcă l-ar fi privit într-adins pe el. vorbi apăsat d-l Nazarie. dimpotrivă.— E cam deranjat aici. — Mi se pare un lucru extraordinar. Venea cea din urmă. bănuitoare. nu se putea face decât o capodoperă. încercând parcă să-şi ceară scuze cu modestia lui. oarecum provocatoare. alb. patul meu virginal" — parcă îi vorbeau ochii domnişoarei Christina. cu perdeluţe. domnule pictor? întrebă Sanda. Egor îşi căută tovarăşul. care se apropiase atunci. îşi spuse Egor. Egor îşi puse mâna pe frunte. D-na Moscu îi spusese că e un salon. cu talia subţire şi înaltă. să nu fie observat. "Să-şi fi dat ea seama că va muri atât de repede?" se întrebă Egor. de umerii d-nei Moscu. — Atunci îţi place. în colţ. Teroarea îl împietrise. Ce straniu miros în camera aceasta.. Domnişoara Christina suferea în nemişcarea ei. Aşa îi spuneau toţi pe aici. Zadainic îi zâmbea ea familiar. Domnişoarei Christina îi sticliră o clipă ochii mai viclean. la masă. să-i spună numai lui de nesfârşita ei singurătate. înseamnă că-ţi place. Domnişoara Christina zâmbea din portretul lui Mirea. zâmbindu-i cu familiaritate. Nu cumva o fi chiar camera ei? Cu coada ochiului privi spre celălalt perete. Era o fată foarte tânără. chipul acela de abur. La început i s-a părut că vede din nou nălucirea din noaptea trecută. E un salon în care nu prea intrăm. Se trudea să-şi dea seama de unde izvora în sufletul său atâta melancolie şi oboseală. fireşte. . cu buclele negre lăsate pe umeri. — Domnişoara Christina! exclamă d-na Moscu. Mirosea ciudat în odaie. îmbrăcată într-o rochie lungă. un pat mare. pe care. "Sunt într-adevăr extraordinar de sensibile fetele astea". Egor rămăsese departe de portret. n-o poate suferi. spuse Sanda. ci un miros de tinereţe oprită pe loc. zadarnic îşi strângea cu mâna umbreluţa albastră şi îşi ridica pe furiş o sprânceană. Domnişoara Christina îi urmărise toate mişcările. Figura îi era luminată de o emoţie solemnă. — Ce spui. parcă l-ar fi invitat să râdă şi el de pălăria ei prea mare şi prea încărcată. Era parcă mai răcoare. Dar îl deşteptase din spaimă Simina.. nefirească pe obrazul ei de copil.. asta e camera mea de fată şi acolo e patul meu. silindu-se să nu facă zgomot. adăugă triumfătoare Sanda. care trecu lângă el şi îl privise mirată. D-l Nazarie păşise încet. vorbi liniştit Egor. deschizând o uşă masivă. În odaie mirosea a sulfină şi a aer închis. În urma profesorului venea Simina. albă. Ridică încă o dată privirile spre portret. nu a mort. între patru pereţi. D-l Nazarie simţi teroarea ca o gheară apăsându-i pieptul.. O linişte nefirească. "Da. îl văzuse când a descoperit patul şi n-a roşit.

ajunşi pe verandă.Un lucru într-adevăr extraordinar.. să-l pictez cum ştiu eu. privind din nou tabloul. — Maman. resturi miraculos păstrate din apa ei de colonie... când se aşezase pe fotoliu. Evitară la început să se privească. Dar nu era aceeaşi nălucire din sala de mâncare. seamănă şi cu Simina. viaţa.Cu Simina. D-l Nazarie refuzase zâmbind. numai.. Egor şi d-l Nazarie veneau în urmă. Şi-apoi. tot în şoaptă. nu auzise nimic. aici.. Nimic nu părea premenit. — Nu cred că e acelaşi lucru. îi spuse cu înţeles. Sanda se apropie de el şi-i apucă braţul înspăimântată.. . O foarte mare asemănare. — . privind-o în ochi. iar nu să fac o copie.Dar lui tanti Christina i-ar place să mai fie o dată pictată. scumpe maestre. nici în acest timp prezent.. nu şi-au putut feri multă vreme ochii unul de altul. — Mai ales cu ea. aşezată într-un fotoliu îmbrăcat în pânză albă. întinse tabachera profesorului. căci cealaltă răspândea o teroare deznădăjduită. — Suntem gata de lucru. zâmbi Sanda. — Bine că nu te-a auzit mama. Sanda se apropie. Palpita altfel.. pe care portretul nu o avea. deşi nu în acest spaţiu concret. dar. vorbi Egor. din aburul trupului ei. Sanda era acum din nou domnişoara capricioasă şi disponibilă. Sanda dădu din cap aspru. spuse d-l Nazarie. dar d-na Moscu. Eggr aprinse o ţigară. mai e ceva. după ce. I s-a părut. Îi luă braţul. adăugă el. şopti ea. Egor vorbise destul de tare. şi înţelese: d-na Moscu se întoarce mereu aici. mai întâi. Se şterseseră de pe faţa ei vigoarea şi severitatea de-adineauri. Doar în cele dintâi clipe l-a înspăimântat. D-l Nazarie se bucură că se poate retrage într-un asemenea moment neutru. schimbat de când murise domnişoara Christina. Dar chipul ei poate fi privit în linişte. Trebuie să mergem. Oboseala şi tristeţea odăii veneau din alte vămi şi vorbeau altfel sufletului. Dar Simina se apropiase prea mult de ei. teribil de multe lucruri ştii tu.... în camera aceasta. În acea clipă. — N-aţi vrea să mai mă lăsaţi o clipă? se rugă ea. Apoi îi întoarse spatele şi se apropie de d-na Moscu.. Aici îi alerga gândul întotdeauna. probabil ca să le spună că ar trebui să se retragă. D-l Nazarie înţelegea acum toate lucrurile acestea mici şi stranii. Sanda.. D-na Moscu cerceta cu ochii încăperea. De unde ştii tu că n-ar vrea mama?!. I s-a părut atunci că revede nălucirea. — .. Egor o privise în treacăt. adăugă. Mirosul acesta e parfumul tinereţii ei. Domnişoara Christina seamănă mult cu d-na Moscu. căci i-ai fi făcut într-adevăr rău.. spuse Simina. Se apropia acum şi d-l Nazarie. — . Azi a făcut excepţie. ca de obicei. Se mira singur de uşurinţa cu care le înţelege şi de graba cu care le acceptă. — . se rugă din nou d-na Moscu. Parcă soarele nu trecuse prin această odaie şi timpul nu măcinase nimic. domnule Egor? întrebă ea.Bine că nu te-a auzit. am rămas de-ajuns. — Aş vrea să încerc o dată să pictez acest tablou.O tinereţe de-acum multă vreme.. Nu lasă aproape pe nimeni să intre aici. Sanda. fireşte. în întâmplările de-atunci. — Simina.

răspunse fetiţa fără să se întoarcă... se putea glumi. "departe şi nu foarte departe". "domnule Egor". — Într-o asemenea zi e păcat să lucrezi. privind cum se cufundă globul înflăcărat. Totuşi. Era prea miraculoasă toamna de deasupra lor ca să-şi îngăduie vreun curaj vulgar. cât de straniu se însufleţeşte liniştea! Numai dacă n-ar fi atâţia ţânţari". vorbind numai Sanda şi Egor. se adresă d-nei Moscu. dar se mulţumi cu câteva cuvinte. Egor s-a putut convinge chiar în acea seară cât de ciudat e folclorul doicii. Şi cum rămâne toată firea împietrită.. Se ridică cea dintâi. gândi Egor. Simina? întrebă Sanda. a trebuit să se întoarcă. El ar fi vrut să ajungă mai repede la intimităţi. poate chiar la confesiuni. poate ca să-l necăjească. D-na Moscu. Egor începu să râdă. Sanda o urmări cu ochii până ce dispăru între pomi. după înecarea soarelui! Şi apoi. şi-a ascuns sculele la rădăcina unui ulm şi a început să se plimbe cu Sanda. Plecase să se plimbe primprejurul parcului. cetea un roman francez. Simina părea îngândurată. Apoi a întrebat-o câte poeme cu toamna cunoaşte. Se hotărî să-i spună pe nume.. i-a spus. — E timpul basmelor acum. să vadă apusul soarelui de pe câmp. Sanda îl privi plictisită. Se putea râde. ca şi când n-ar fi observat intimitatea lui Egor. Simina îi aştepta în faţa verandei.IV Egor n-a lucrat nimic în după-amiaza aceea. În cele din urmă. câteva clipe. Era ora ceaiului. Ar fi vrut parcă să-i spună mai mult. în acelaşi timp. — Cele mai absurde basme. Trebuia să facă un pas înainte. să cerceteze câteva movile.. — Unde te duci. ce crezi de Nazarie? — Cred că e un viclean. Aşa se pregătea Egor de dragoste. o întrerupse Egor. D-l Nazarie se scuzase că nu va veni decât seara la masă. — Acelaşi lucru i l-am spus şi eu de atâtea ori. — Sunt un folclor destul de ciudat basmele doicii. — Nu-mi place deloc prietenia aceasta. abătuse conversaţia pe un plan mai accesibil. îşi spuse Egor aprinzându-şi o . A întrebat-o mai mult ca s-o necăjească. Ea îi spunea încă. La capătul aleii. Şi apoi. — Ce-i spune doica? întrebă Egor. — Sanda. răspunse corect Sanda. după ce şi-a împăturit şerveţelul de ceai şi şi-a adunat firimiturile în farfurie. pe verandă. dar a trebuit s-o asculte mirat — şi nu totdeauna cu voie bună — recitind poem după poem. Rămăsese rezemat de un salcâm. Curând însă. Nu are decât nouă ani. plimbându-se nepăsătoare cu ochii în pietriş. Doica o zăpăceşte cu tot felul de basme. Pornise înspre sat. Îşi amintise de versul popular cu multă plăcere. Ai băgat de seamă ce repede îşi schimbă faţa? Niciodată nu seamănă cu el însuşi. se apără d-na Moscu. Trăieşte şi ea în folclor. — La doica. o strânse de mijloc. Şi-a purtat şevaletul prin mai multe alei şi s-a aşezat în mai multe colţuri ale parcului. "Numai un asemenea vers poate descrie întradevăr un apus în câmpie.. Au luat ceaiul în linişte. Timpul trecea nesimţit.. Răspunsul fetei îl desfătase într-adevăr. poemele erau destul de multe.. vorbi obosită şi enervată Sanda.

ridicând fruntea spre cerul străveziu şi înalt. care s-a îndrăgostit de o împărăteasă moartă.. să i le lămurească. Dar e adevărat. — Spune-mi-l şi mie. pe ce cărare s-a strecurat de-a dreptul în spatele meu?" — Dar dumitale nu-ţi este frică să te plimbi singură pe aici? o întrebă Egor. — Este basmul feciorului de cioban. încât Egor se dăduse un pas înapoi. adăstând. cine vinde recoltele.. răspunse liniştit Simina. Întârzia cu multă ştiinţă răspunsul. "Cum de a mers atât de nesimţit. câte un copil sfios privea nedumerit spre casele boiereşti. Se aprindeau lămpile.. Egor se simţi deodată turburat. Cuvintele sunaseră atât de stranii pe buzele ei copilăreşti. Subliniase cu atâta fineţe anumite cuvinte. cu prispa scundă. Simina tăcuse încurcată. Întâlnindu-i ochii. apoi tăcuse. răspunse Simina.. Poate vreun administrator. rosti în cele din urmă Egor. îşi spuse Egor. netezind apoi cutele. care nu ştia de unde vine. apoi începu cu acelaşi glas. nu e aşa? Simina zâmbi strivitor. aştepta pe Egor s-o roage să i-l povestească. începu calm Simina. A învăţat foarte multe. cumnata ei are moşie în altă parte a ţării.ţigară ca să se apere. Îşi încetinise într-adins pasul. în răcoarea aceasta mirosind a praf şi ierburi. "Are să fie o noapte splendidă". dar doica a făcut plata oamenilor. adăugă ea. de fân. Lângă el apăruse Simina. atrăgând într-adins atenţia lui Egor asupră-le. cine supraveghează şi plăteşte slugile. — Am fost la doica. i le cetea fără ştirea lui. acareturile şi grădinile de zarzavat. iar nu mintea unui copil. Egor avu sentimentul penibil că e atras în cursă. Soţul d-nei Moscu murise de câţiva ani. Treceau femei... — Astăzi a fost un basm foarte lung. de vite şi lapte. că în faţa lui lucrează o minte şireată şi ascuţită. Un rând întreg de odăi mici. — Basmul a fost scurt. Simina nu se intimidă de izbucnirea lui Egor. La stânga se întindeau curţile.. — Un basm scurt. cu aceeaşi voită sfială. vreun vechil moştenit.. O zvârli în drum şi porni agale spre casă. — Şi ţi-a spus basme. Egor se întrebă cine are grija tuturor acestor rosturi gospodăreşti. Aşteptă să-şi mistuie mânia. Intră printr-o poartă laterală în parc. Fata îi ghicea gândurile. Parcă ar fi cunoscut nedumeririle lui de adineauri şi voia. . Egor încercă să reziste ispitei acesteia. gândi Egor. Simina zâmbi iar. Pronunţă ultimele cuvinte tărăgănat. aspru. am stat lângă ea.. — Nu vă este frică de câini? Glasul venise atât de neaşteptat. albe. N-avea nici un gust ţigara. dar foarte frumos. Doica îmi spune în fiecare zi un basm nou. dacă ai întârziat până acum. — Asta o ştiţi de la Sanda. căci ea o face întotdeauna. încât Egor se cutremură. Îşi culese cu mâna un mărăcine de pe rochiţă. Are dreptate Sanda.. privind în jos. "Acolo sunt bucătăriile şi odăile slugilor". incidental. Un miros proaspăt. Uşor de înţeles că aştepta să fie întrebată. vorbi Egor. — Ce basm urât şi absurd! exclamă el deodată. — De atunci de când ai plecat? — Doica a avut treabă.

— D-stră mi-aţi spus să vi-l povestesc. între pomi. "domnişoară". cu pupilele mărite. căci erau trei. Egor fusese înspăimântat de glasul cu care pronunţase Simina ultimele cuvinte. casa mare. Simina parcă se oprise într-adins aici. răspunse prompt Simina ca la o lecţie.. zâmbetul ei victorios. — Tu de ce-i spui "domnişoara Christina?" întrebă mâniat Egor. Va vorbi neapărat cu . azi în salon... Se aflau în mijlocul aleii principale. Întotdeauna ştia să sublinieze cuvintele. iar cel de alaltăieri nu e un basm. să le dea sensuri voite de ea. Casa mare. lămpile odăilor din curte. sau alaltăieri. — Nu e adevărat.— Aşa e basmul. în vis. — M-a rugat azi-noapte. mai ales aici. e o întâmplare adevărată. Într-adevăr. Cealaltă ursitoare. Ochii îi străluceau. Răsuflă lung. nefirească. Egor se stăpâni cu greu. Cum te poate ruga cineva care a murit de aproape treizeci de ani?! Glasul îi era aspru... continuă el. Simina îl privi mirată. răspunse calm Simina. dar Simina continua să zâmbească. — Nu cunoşti un alt basm. — Totuşi. privirea lui cruntă.. spuse ea. Fiecare om se naşte lângă o stea. Dar îl înspăimânta siguranţa ei.. Simina începu să zâmbească.. să ţi le împlânte ca un fier roşu în inimă. fără să-i mai lase timp s-o întrerupă. să n-o îmbătrânesc. ursitoarele i-au spus: "Să iubeşti o împărăteasă moartă!" Mama lui a auzit şi a început să plângă. soarta sau destinul omului. şi capul avea o stare ţeapănă. — Basmul de ieri e foarte lung. să nu-i mai spun "tanti". Nu din cauza întunericului care se lăsase brusc. — Vrei neapărat să-mi povesteşti basmul până la sfârşit? o întrerupse Egor... Astăzi n-am spus "tanti Christina". cu domnişoara Christina... Egor tresări şi se simţi deodată înspăimântat.. — A fost odată un fecior de cioban. cu norocul lui. Şi când s-a născut el. Îi făcea atâta plăcere furia unui bărbat. de cealaltă parte. Dar voia să meargă până la capăt. — O clipă.. mai frumos? întrebă Egor ca să rupă tăcerea. simţise o cumplită furie împotriva acestei făpturi mici. Se zăreau.. Îşi ţinea capul încordat. ferindu-se parcă să privească namila din dreapta lor. dispreţuitoare.. care îl minţea cu atâta neruşinare. Asta e. Până acum îi spuneai "tanti". te-am auzit spunând "tanti Christina". cu atâta diavolească viclenie. — Când te-a rugat? întrebă el din nou.. începu repede Simina. — Ea m-a rugat să-i spun aşa. basmul pe care ţi l-a spus doica ieri.... Îl strivi apoi cu o tăcere încăpăţânată. care nu împlinise încă zece ani. crescuse cenuşie în văzduhul spălăcit de seară. s-a milostivit de jalea ei şi a adăugat: "Şi te va iubi şi împărăteasa pe tine!". depărtate. O privire inocentă şi totuşi rece. — Poate să ai dreptate. căci doar ţi-este mătuşă. să înţeleagă ce se ascunde în mintea copilului acestuia înfricoşător. Egor şovăi încurcat. adăugă Egor zâmbind. a unui om atât de mare şi de puternic împotriva ei. Aşa a fost ursita feciorului de împărat. De pildă. acum nici Egor nu-şi mai amintea să o fi auzit. — Ursita. — Tu ştii ce-i ursita unui om? întrebă Egor.

Simina sta în faţa lui. Şi trupul ei era liniştit. Arăta spre marginea cealaltă a parcului. — . dezmierdând-o. O ţinea încă în braţe. brusc. Egor se sperie mai mult de ţipătul ei şi o ridică. Fata se abandonă fără nici o rezistenţă. în mijlocul aleii. Astăzi renunţă la un lucru atât de . compusă. să privească mult. Egor o urmă. în întunerec.. căci Simina nu se mişcase de multe minute. cordial. surâzătoare. fără să-i răspundă. răsuflând repede şi fierbinte.. în inima lui Egor. vorbi Simina fără să se întoarcă. — Ştii foarte bine că e vorba despre altceva. Dar ea de ce nu s-a speriat? — . — Ceva pe care nu voiai să-l văd eu.. v-am sărit în braţe. Şi cum să nu te sperii când asculţi în fiece zi un basm absurd?. Batjocura aceasta nu risipea totuşi. în odaia lui ca să-şi spele mâinele înainte de masă. altădată. aşa cum făcuse spre marginea parcului. continuă Egor. să arate cu braţul întins. şopti el apropiindu-se şi pronunţând cuvintele solemn... încercând să încurce o fetiţă. vorbi Simina. Mi-a trecut acum. Arătă cu braţul marginea parcului. Simina îi apucase obrajii. Simina simţi pe dată schimbarea în muşchii lui Egor. cu cât Simina părea că îi ghiceşte chiar şi cele mai ascunse spaime şi îndoieli.. — Mi s-a părut că vine cineva de-acolo. domnule Egor. Nu privea totuşi spre casă. Nici o smucitură de febră. Îi era frică de-a binelea. Simino! o ameninţă el. nu vă puteţi speria. ca să nu vadă ceva ce a văzut ea.. Voi să întoarcă brusc capul spre casă şi să facă el primul pas de înapoiere. cald.. Egor se suia. în pulsul său. şopti.. ţinându-i faţa alături de faţa ei. Porni apoi. Egor îi apucă braţul şi o smuci spre el. adăugă ea. Aveţi dreptate să mă spuneţi. Atunci fetiţa i se azvârli în braţe înspăimântată. Vă rog să mă iertaţi dacă. speriindu-mă. spre casă.E adevărat.. adăugă Egor. m-am speriat degeaba. Era cu atât mai necăjit. inima nu-i bătea deloc a spaimă. fetiţo. cu dinţii încleştaţi.Poate ai văzut ceva în cealaltă parte. Îl sili pe Egor să privească întracolo.Sanda. Ca mine. N-ai văzut nimic.. Dumneavoastră sunteţi bărbat. — Lăsaţi-mă jos. Spusese "cealaltă" fără să se întoarcă.. spuse Simina. — Ştii că am să te spun. Au ajuns în faţa verandei.. ţipând. şopti. Ce ciudat. Faţa îi era senină. — Mă aşteptam la asta. — Nu e nimeni. nici o picătură de sudoare. îi vorbi încrezător Egor. plecând ochii în pietriş. Egor înţelese deodată că a fost păcălit. ca s-o liniştească. strivindu-şi buzele ca să nu râdă. o furie împletită cu teroare îl cuprinse.. Fetiţa îl privi. Mama n-o să-mi ierte uşor impoliteţa asta. vă rog. Se simţea oarecum ridicol. invitându-l cu mâna să privească şi în cealaltă parte. nu e aşa? N-ai văzut nimic. Când înţelese asta. Dar i-ar fi fost greu să spună despre ce e vorba.. Nu ştia decât un lucru: că Simina nu se speriase şi că îl silise să privească în cealaltă parte a parcului. Simina? întrebă cu o furie îngheţată Egor... cu d-na Moscu chiar. Te-ai speriat singură. cu mâinile la spate. Dar braţul îi tremura încă şi şi-l retrase repede. Nu destul de repede ca să nu-l observe Simina. cel puţin în partea aceasta. — Puteţi să vă întoarceţi fără teamă.. — De ce m-ai minţit. că Simina se prefăcuse înspăimântată şi-i sărise în braţe numai ca să-l împiedece să întoarcă privirile spre casă. nelămurita teroare care îl cuprinsese.

îşi strânse buzele. Simina păru că-şi pierde o clipă cumpătul.. fetiţa mea. recăpătându-şi zâmbetul ei dispreţuitor şi. vorbi Sanda. . în prag. ai să te culci fără desert şi ai să te ridici chiar acum de la masă. căci o cunosc cât e de sensibilă. Simina. — E un basm pe care îl ştiu de mult. — Atunci de ce-ai minţit fără rost? întrebă Sanda. vorbi Sanda. vino să ne plimbăm puţin. se scuză ea. spuse d-l Nazarie. — Dacă n-ai ce face după-masă. gândea Egor. Nu avea însă verva şi entuziasmul de altădată. "Simina ascunde lucruri mai grave. D-l Nazarie vorbi despre observaţiile lui. Dacă ai greşit. că n-am s-o trădez". domnişoară Simina? întrebă răutăcios Egor. Sanda roşi brusc şi se întoarse spre soru-sa.. — Îmi pare foarte rău de domnişoara noastră. prezenţa oamenilor vii şi sănătoşi de acolo. Soru-sa izbucni: — Deocamdată. dar nu pot răspunde. ce am aflat în sat. adăugă Egor zâmbind. Dar d-na Moscu ridică zâmbind din umeri.complicat. încât mânia lui Egor se aprinse din nou. Îi părea chiar rău că-şi pierduse calmul faţă de un copil.. "Crede că n-am să spun. Am să-ţi spun câteva fapte interesante. Este atât de bună şi de mică. Simina îl privi totuşi cu atâta dispreţ. vorbeşte cu curaj. Fireşte. Poate n-ar fi meritat o asemenea pedeapsă.. — De-abia târziu am aflat că doica nici n-a fost în după-amiaza asta aici. devenise palidă. parcă oarecum obosită. ai să fii aspru pedepsită!. Vorbea mai mult ca să-şi arate cum şi-a petrecut ziua şi ca să împiedece tăcerea să se aştearnă definitiv. — Nu mi-e teamă de pedeapsă.. gândea el. — Nu m-am simţit prea bine astăzi.. — Răspunde fără teamă. Privi în ochii Sandei cu aceeaşi exasperantă seninătate şi siguranţă. ci lumina pe care o găsise în casă. că a plecat la Giurgiu după cumpărături. interveni d-na Moscu. unde îşi spălau mâinele copiii. îi trecuseră acum ca prin farmec teroarea şi mânia din parc. despre movile şi greutatea săpăturilor la întâmplare. să-l chinui când îi ai în puterea ta. Intră în cămara de lângă sufragerie. Egor privea la răstimpuri spre Simina. dar trebuie s-o dezvăţăm de obiceiul acesta de a minţi fără rost.. Îşi dădu în acea clipă seama ce mare voluptate este să te răzbuni pe un copil. căută ajutorul d-nei Moscu. Se aşezară la masă.. trebuie să mă port cu multă grijă. Sofia te va conduce în camera ta. D-l Nazarie parcă îl aştepta. — Cum rămâne cu basmul nostru de azi. — Ştiţi că Simina mi-a povestit un basm pe care i l-a spus chiar astăzi doica? începu Egor. Îşi pregătea bine surpriza.. aceeaşi bine ascunsă siguranţă. — Îmi pare şi mie rău. Întâlnea întotdeauna aceiaşi ochi inocenţi. vorbi calmă Simina. Egor nu mai ştia pe cine să privească. răspunse ea politicos. Sanda stătea lângă el. sărută obrazul d-nei Moscu şi plecă spre odaia ei. îi spuse el apropiindu-se." Dar nu asemenea gânduri cuminţi îl liniştiseră. D-na Moscu se deştepta uşor din toropeala ei obişnuită... Nu-ţi fie teamă de pedeapsă. după ce spuse "bună seara". — Şi eu am să-ţi spun d-tale un lucru tot atât de interesant.. Atunci Simina se sculă.

e că am impresia că nu ascultă toate basmele. nimic. Totuşi. ce-ai aflat d-ta atât de grav în sat? . dacă eşti într-adevăr îndrăgostit de Sanda?. Multe le inventează chiar ea. D-l Nazarie îl privi cum şi-o aprinde. d-l Nazarie. foarte greu. — Până acum nu-i nimic grav. ca şi cum s-ar fi îngrozit. asta căuta cu bucurie. cu ambiţiile sale nemărturisite.. Atunci aş pleca şi eu.. continuă el.. înainte de culcare? — Niciodată. Nu e nimic sănătos aici. înaintea d-tale.. în definitiv. să cred că te-au mâhnit cuvintele mele oarecum brutale. îţi faci cruci noaptea... — Deocamdată. Sanda îl privi înmărmurită.. mirat. Sincer vorbind. Ar trebui să înveţi măcar asta. Nici măcar parcul acesta artificial.. — Te-ai supăra mult dacă te-aş întreba un lucru foarte intim? Bunăoară. Se întrebă totuşi dacă Sanda înţelege tot ce se petrece cu soru-sa. Dar mi-e teamă că va fi foarte greu. nu ştia nici el dacă e într-adevăr îndrăgostit de Sanda aşa cum accentuase. — S-a întâmplat ceva atât de grav? întrebă el cu jumătate glas.. severă.. te-aş sfătui să pleci cât de curând de-aci. Dar nu-mi place casa asta. O aventură. Dar dacă nu eşti sincer îndrăgostit de d-ra Moscu.. V Rămaşi singuri.. nu-mi place defel. te rogi la Maica Domnului. — Chiar ţigara aceasta ar putea să-ţi atragă luarea-aminte. Am să-ţi spun îndată. Pictorul scutură din umeri.. Eu nu te învinuiesc de nimic. Ai uitat scena penibilă de azi noapte? — Aproape o uitasem. Îşi dădu seama chiar în clipa când rosti aceste cuvinte că a făcut o gafă. — Cu atât mai rău. parc din salcâmi şi ulmi puşi de mâna omului. ca să-şi dea mai bine seama de cuvintele profesorului. E un loc blestemat. o dragoste chiar. — Văd că şovăieşti.. Merseră multă vreme fără ca vreunul din ei să scoată un cuvânt... Era mai puţin surprins de întrebarea indiscretă a profesorului. Ar fi fost foarte greu să răspundă sincer. adăugă Sanda către Egor. continuă d-l Nazarie. S-a întâmplat însă astăzi un lucru care mi-a amintit-o. chiar mâine. Egor se opri din mers. Pot chiar să-mi aprind o ţigară în linişte. — Ceea ce e mai grav. Egor începu să râdă. spuse el. — Dar. Îi plăcea mult fata. N-aş vrea să judec altfel tăcerea d-tale. — Te-ai convins acum ce fel de basme ascultă. căci abia dacă mai spuse un cuvânt până la sfârşitul mesei. domnul Nazarie se hotărî. Egor şi d-l Nazarie porniră spre poartă. Am simţit asta din prima seară. cât încurcat de răspunsul pe care trebuia să-l dea. Cel puţin crezi în Dumnezeu. aş pleca.. întrebând. — Văd că eşti îndrăgostit şi nu vrei să pleci. Sanda se împletea mult cu arta lui.D-na Moscu o aprobă clătinând din cap. spuse Egor.. scena îi făcuse destul de rău. poate. Egor ezită să răspundă. Deodată.

să-i bată până la sânge? Şi ea le smulgea cămaşa. adăugă el cu acelaşi glas bărbătesc. judecând bine lucrurile. Mi-este şi frică. Profesorul se afunda singur într-o mare de cuvinte. Căci sunt într-adevăr amănunte odioase. Nu te uita la mine că nu mai am păr în cap şi sunt belfer universitar. Nu-mi fac un merit din aşa ceva.. Am trăit multă vreme singur.. da.. şi eu nu mă înşel niciodată.. să se convingă că nu-l ascultă nimeni. Dar asta n-are nici o importanţă. Oamenii povestesc o groază de lucruri. spuse d-l Nazarie privind în pământ. Chiar numai pentru a-mi pune nervii la încercare..... bâlbâi d-l Nazarie. în faţa ei. vorbi d-l Nazarie înfierbântat. că mi-este atât de frică. Am aflat lucruri triste şi ciudate. — Da. încât să nu mai pot judeca.. — Ar fi fost penibil să plecaţi aşa. îl întrerupse pictorul. căci rămân şi eu.. cu atâtea amănunte odioase.. dar am venit aici să stau o lună încheiată şi voi sta... Egor asculta uluit volubilitatea aceasta nervoasă şi incoerentă a domnului Nazarie. dur şi sigur. tinere. — Nu ştiu în ce măsură sunt îndrăgostit de domnişoara Moscu. Nu se născoceşte aşa de uşor o legendă. un început de delir îi înfierbânta vorbele. absurd.. — Eu cred că are.. răsuflarea mai precipitată. — Aşa îţi voi spune. Îi făcea plăcere să se asculte. Puteai să-ţi închipui că fecioara asta de boieri punea pe vechil să bată pe ţărani cu biciul. Tata era sergent de jandarmi într-un sat de lângă Ciulniţa. Accentuase fără voie cuvântul. Domnişoara asta frumoasă nu prea şi-a cinstit familia. Trăia de altfel cu vechilul.. Şi. şi câte altele. aproape de pământ. Eu simt lucrurile acestea foarte bine. Începu să râdă.) Ştii. Simt însă cum m-apasă casa asta. din care nu izbutea să mai iasă. Hotărârea luată îi dădu curaj şi o mare încredere în sine. Şi omul ăla ajunsese ca o fiară. Îi plăcu glasul lui.— Mai nimic. spuse Egor sentenţios. dar am rămas poet. de o cruzime bolnăvicioasă. cu care pronunţase ultima frază.. — Eu îi cunosc mai bine. aşa cum făcuse. La început. Sunt şi eu un fel de poet. ştia tot satul asta. puţine ceasuri înainte. fără prea mult succes. n-am scris versuri decât în liceu. spune-mi Egor. Şi accentuând. — Bravo. . — Nu-mi mai spune "tinere". dar nu mă-nşel. "De ce-mi spune el mie toate astea? Ca să-şi scuze plecarea. deodată. cuvintele sale erau hotărâte şi cumpănite... eu nu te-aş sfătui să rămâi. se supuse d-l Nazarie zâmbind.. Adăugă: nu m-aş sfătui nici pe mine.. străbătându-l de-a lungul şirei spinării. nu-i lucru curat cu domnişoara Christina. totuşi. Şi glasul era mai sugrumat. tinere.. îl întrerupse Egor calm. "În fond. începu el privind încă o dată de jur împrejur. ca să şi-o pregătească?" — Domnule profesor.. Sunt aproape. Suntem oameni în toată firea şi ne pierdem cumpătul. Vreau să-ţi spun de la început că n-am de gând să plec. vorbind Siminei. de amintiri şi de sentimente. Pe nesimţite însă. în sat. spuse Egor mai mult pentru sine. Dumitale ţi-e frică de ceva. (Zâmbea pentru întâia oară în noaptea aceea. N-aş vrea să crezi. aproape fiu de ţăran. — N-aş fi fost primul musafir care pleacă după două zile. simţi el însuşi un fior strein. continuă d-l Nazarie. asta înainte de a începe săpăturile.. — Aşa sunt ţăranii. nu suntem copii". Lucrurile pe care le spusese erau solemne.

Dar familia. ci vechilul cu care trăia de câţiva ani (te-ntrebi ce diavoli se zbăteau în ea. neliniştit. în vreun puţ părăsit... Domnul Nazarie se opri încurcat. De numele ei se sperie copiii şi astăzi.. Şi apoi.. nu bănuiai în nici un caz un asemenea suflet. să le împartă averea. abătut. în noaptea aceasta răcoroasă.. Deşi ţăranii nu prea ard cadavrele. Au trecut de-atunci treizeci de ani. dar apoi a fost omorât şi el. amintirea domnişoarei Christina a rămas vie în sat. D-l Nazarie îşi vârî mâinele în buzunare. Până a venit vechilul şi a împuşcat-o. A povestit la tot satul cum a împuşcat-o. rudele. — De necrezut. chiar ea... — Ba da. o parte din oameni au fost împuşcaţi. Urmărea un gând sau poate şovăia să-şi completeze destăinuirile. Îşi aprinse o altă ţigară. — I l-au zvârlit undeva. fără lună deasupra. când a venit armata.. continuă domnul Nazarie. — Poate. De fapt. adăugă domnul Nazarie după o scurtă pauză.. — O asemenea femeie într-o casă lasă urme. Era nervos. au mai uitat oamenii şi le-au mai amestecat cu legende.. Îi primea goală. începu d-l . care îi îngheţaseră sângele în vine — Cine ar fi crezut!.. să aplice calea destrabălării şi a cruzimii de la 16-17 ani). spuse Egor. Chiar dacă n-ar fi putut crede tot. Nu s-a aflat. în iatac. Căci n-au ucis-o ţăranii. câte doi. Îndeosebi amănuntul acela cu puii de găină. tot ce-i şoptiseră oamenii la cârciumă şi apoi pe drum. cu fruntea răsturnată. în care parcă se întrebase dacă trebuie să mărturisească şi acest amănunt.. moartea ei îţi dă de gândit. cu teamă. numai să n-o omoare. şopti Egor. se poate. Şi când te gândeşti că nici nu i-au mai găsit corpul să i-l îngroape.. Spunea că vrea să-şi împartă toată averea. Arborii parcului rămăseseră departe. emoţionat. Îi era peste putinţă să povestească tot ce auzise. De-aia mă simţeam eu apăsat. Dar poate nu e totul adevărat. — E... Înghiţea aerul după obiceiul lui. numai o împletire absurdă de umbre. Dar e înfiorător..neînchipuită. cu gura larg deschisă. I se părea într-adevăr prea drăcească. cine ştie. moartea ei. cu acte... înecat într-o depărtare sumbră. spuse Egor. în orice caz ciudată dispariţia domnişoarei Christina. prietenii de-atunci au ştiut repede. erau amănunte sălbatece.. Nu îndrăznea să povestească mai departe.. sau poate. Se opri şi privi de jur împrejurul lui cu încordare. brăzdat pe alocuri. fără arbori în jurul lui. Câmpul se deschidea aici. pe covor doi câte doi. petrecându-l spre curte. — Poate... se lăsa siluită pe rând de toţi.. Ce bine se simţea însă. şi vechilul a ucis-o din gelozie. Oamenii spun că veniseră ţăranii de pe alte moşii şi ea i-a chemat câte doi. După chipul ei. prea inumană fapta domnişoarei. — Nu e locul cel mai nemerit ca să vorbim despre "cadavre". — Nu se mai poate spune? şopti Egor. au înfundat ocna. În orice caz.. alţii. după cum ştii.. cărora domnişoara le sucea de vii gâtul îi era peste putinţă să-l repete. Parcă nici nu auzise observaţia lui Egor. Începuseră răscoalele şi. Nu era un orizont în nici o parte. şopti d-l Nazarie pe gânduri. spuse Egor gânditor.. nervos. D-l Nazarie se opri. Ea îi îndemna. i-au dat foc.

Oamenii spun că s-a făcut strigoi. — Nu vine nimeni. mai repede. Şi un zgomot surd. Nu cuteza totuşi să privească spre parc. Egor se grăbi să-l ajute. Şi cu toate acestea. suspinând. de roata aburie a rnargenilor. dar eu simt acelaşi lucru. Vorbise foarte firesc. Poate că vede şi el ceva acolo. — Şi cu toate acestea vine ceva de-acolo. stă atât de aproape de d-l Nazarie. răsuflând din piept.Nazarie. viu.. neînţeles. gândea Egor. de fapt. doar o foarte uşoară nelinişte îi înfiora sufletul. încât începu din nou să vorbească.. nici nu interesează.. VII Egor visă în acea noapte unul din obişnuitele lui visuri.. Rămăsese cu ochii aţintiţi spre parc.. cu răsuflarea aprinsă. poate că vede acelaşi lucru ca şi Simina.. "Îl cuprinde frica". de un om pe care îl cuprinde iar groaza şi-l priveşte cu destulă seninătate. acolo — şi întinse braţul spre parc.. lipindu-şi capul de gleznele lor. trebuie să creadă acelaşi lucru ca d-l Nazarie. îl poate analiza chiar. vorbi el cu oarecare ironie în glas. cu urechile pleoştite. Geamătele se auziră apoi foarte aproape. Îi făcea bine. li se zvârli între picioare un câine mare. în câmpul acesta deschis din toate părţile — şi închis iarăşi. şi familia Moscu. îşi dete seama Egor. mai precipitat. neinteresante şi .. spuse el. Poate că tot ce ţi-am spus acum sunt numai scornirile satului. Nu mă simt bine acolo. departe. întrerupând efuziunea d-lui Nazarie. Nu se vedea nimic. al d-lui Nazarie îl înfiorase mai mult decât toate cuvintele lui înspăimântate. auzi un urlet care îi îngheţă sângele în vine. era încă lucid. o clipă. lingându-le mâinile. lugubru. puternic. şopti Egor. infernal. — . Privea încă în sus. Nu te mai uita într-acolo. I se păru în acea clipă că vede atâtea lucruri înspăimântătoare.. rosti el îmbărbătat. săracul. încercând să zâmbească.. Se mira de luciditatea lui. Egor se stăpâni. — Şi eu gândesc acelaşi lucru. Un urlet de câine înnebunit. Dar îi făcea bine să-l simtă aici. În acea clipă. S-a speriat şi el. Umbra parcului îi apăru deodată. — Nu mi-am pus niciodată asemenea probleme. spre casă. tremurând şi chelălăind. Acelaşi urlet de groază.Nu este însă mai puţin adevărat că toate întâmplările acestea au schimbat şi casa. Nu era nimic într-acolo.. D-l Nazarie nu voia sau nu putea să-l asculte. — S-a speriat şi el.. Se trânti la picioare gudurându-se. că spune cu totul altceva decât ar fi vrut să spună. La răstimpuri. răspunse d-l Nazarie. Din întunerec. sur.. Îşi dădea seama că minte. de fiară alergată.. Privea cu toată făptura crispată. — Sper că nu crezi şi d-ta acelaşi lucru. Nu ştiu dacă trebuie sau nu să cred într-o grozăvie ca asta. alături de picioarele lui — un animal cald. unde se aflau casele. fără nici o tremurare în glas. — N-ar trebui să-ţi fie frică! spuse deodată. deasă.. adăugă d-l Nazarie. numai o sclipire mizeră spre stânga. într-un asemenea ceas.. pe mine mă apasă ceva. spuse el. se ridica din ţărână şi începea să urle. Braţul întins. aştepta. Întoarse capul şi Egor. spre cer. dar simţea că. mângâindu-l. depărtată.

De astă dată. Nerăbdarea lui Egor creştea cu fiecare vorbă spusă. stranii. în prăvălii sau pe cheiuri. dintr-un port exotic sau dintr-o fabrică. Alături de Prajan erau acum şi profesorul. să mă recunoască. Egor nu l-ar fi putut recunoaşte. — Şi eu mă păzesc. Întotdeauna le privesc cu emoţie. într-o cameră streină. Aşa vorbea Prajan şi în viaţă. Egor simţi o cumplită ameţeală la auzul glasului ei. Se deosebea de toate celelalte glasuri auzite în vis. înalt.. gândea el. Prajan e mort de mult. văpselele.. cu franjuri.foarte puţin dramatice. adăugă Prajan scuturându-şi pletele. Şi părul acesta lung. dar îl simţea totuşi depărtat. atât de lung. Radu Prajan. mort într-un accident stupid de stradă. Începea şi pe el să-l cuprindă frica. pentru mirosurile lor complicate şi tari. aproape acoperindu-i urechile. Într-adevăr. Figura lui începea să semene cu cea dinainte. Poate de aceea se sfieşte să se întoarcă spre mine. De la cele dintâi cuvinte Egor înţelese. Radu Prajan. călătorii fără rost. de fapt. spuse el repede.. începu tânărul necunoscut. Iată. Numai părul prea mare. încât uneori i se părea că are plete pe umeri. — Îmi plac lăzile încărcate. şi . de tot ce e adus de undeva de departe. acum. Ştiu ce vrei să-mi spui.. într-o rochie albastră. cu dantele multe. dialoguri fără nici o logică. care îi făceau mai albe braţele. prietenul lui. tot ca să nu fie recunoscut şi l-a lăsat. Erau ochii lui Prajan acum. încruntându-se şi ridicând încet braţul către Prajan. se ştergeau. fără să-l bage în seamă pe Egor. îi plăceau uleiurile. ascultând — rezemat de uşă — convorbirea între un profesor de al lui şi alt tânăr. Şi în acea clipă înţelese de asemenea că Prajan s-a depărtat de frică. — Plecaţi! porunci domnişoara Chiristina. Se vorbea despre o expoziţie recentă de pictură şi despre lăzi. ci îi privea doar uluit de groaza lor. "sintetice". Prajan se întoarse spre Egor şi se apropie de el dintr-un singur pas. de lăzi... aşa cum stau ele închise. de femeie. — Da. se visă undeva într-un oraş din Franţa.. căci eşti într-o mare primejdie. Îi zâmbea. Prieteni din studenţie. brusc. Parcă venea din afară. şopti Egor. Vorbea necontenit cu profesorul. Îl vedea în preajma lui.. În jurul lui Egor obiectele se abureau. totuşi. nefiresc şi dezgustător de lung pentru un bărbat. Părul îi crescuse acum lung. rude. căci Egor înălţă mâna spre el fără să-l poată ajunge. nimeni nu-mi poate face nimic sub pelerina aceasta. pentru mirosurile acelea care îi aminteau de cutii. "E totuşi mort. din altă lume. parcă mai ridicat. ceva care se petrecea poate chiar în spatele lui Egor.. Necunoscutul care vorbea era. pline de lucruri ascunse. şi încă vreo câţiva necunoscuţi — toţi înspăimântaţi de ceva care se petrecea sub ochii lor. necunoscut. — Pentru că veni vorba despre tine. ca în tabloul lui Mirea. Ce schimbat era. înţeleg. mort demult. Dar parcă era altfel îmbrăcată. căci Egor nu vedea nimic. exotice.. Avea mănuşi negre. păzeşte-te bine. cu un gest speriat.." Dar chiar în acea clipă. inaccesibil. Întoarse capul şi întâlni alături trupul domnişoarei Christina. cu cea adevărată. lungi. alungat parcă de o putere nevăzută. L-a recunoscut după glas şi după emoţia cu care vorbea despre lăzi. purtând cine ştie ce povară sau comoară între pereţii lor de lemn. La fiecare mişcare a capului.. îi fluturau în dreptul obrazului.. Prajan era acum departe. Dacă n-ar fi fost glasul lui şi cuvintele lui. de brusca lor îndepărtare. mirosuri "tehnice"..

. Egor privi de jur împrejur uluit.. Vorbea încet.. un bărbat frumos şi tânăr. că încearcă să-şi stăpânească o pornire oarbă. Îşi muşca buzele.. pe tine nu vreau. Căci. oprindu-se câţiva paşi de pat. continuă domnişoara Christina apropiindu-se din nou de pat. parfumul prea puternic de violete. nu-ţi fie teamă că sunt moartă. adăugă Christina. încercând să-l sărute. încât Egor simţi un insuportabil parfum de violete învăluindu-l. O lumină ciudată. şopti din nou domnişoara Christina. Eşti la tine în odaie. încât Egor nu avea unde să se mai retragă. dar nu mai găsi nici o forţă. de-abia acum îşi dete seama că el doarme în patul său şi că domnişoara Christina se apleacă peste el. Egor începea să se mire că stă atât de liniştit alături de o moartă. reţinându-l. — Ce frumos eşti când zâmbeşti. atât.. — Nu. dragul meu. atât. inumană — era îngrozitoare.Egor se clătină ca şi cum s-ar fi pregătit să se trezească. răsuflarea ei atât de feminină. — Ce frumos eşti... mă-nţelegi tu. Ce bine că toate lucrurile acestea se întâmplă în vis. ci îl stânjenea apropierea ei prea caldă... Mirosea acum mai puternic a violete.. topise pereţii camerei streine.. Se afla în odaia lui. să creadă că am dormit noaptea asta cu o femeie". dragostea mea. alungase obrazul schimbat al lui Prajan. dar nu vreau să crezi şi tu aceleaşi lucruri absurde. Se apropiase atât de mult. Domnişoara Christina îi apucă însă braţul şi îi şopti aproape de ureche: — Încet. — Dar să nu crezi tot ce ţi-a spus Nazarie. şi-l privi lung.. De ceilalţi nu-mi pasă ce cred.. Domnişoara Christina era emoţionată.. — De când te aştept. Într-adevăr. pe măsuţa de alături. Egor. căci senzaţia acelei mâini calde — şi totuşi de o căldură nefirească. n-am făcut ceea ce spun oamenii despre mine. Se retrase deodată. recunoştea cu uimire fiecare obiect. Egor voi să strige de teroare. nu te speria. gândi el. Porunca domnişoarei Chiristina alungase umbrele. ce palid. Ce gust prost să te parfumezi într-un asemenea hal. Îşi înfundă capul în pernă. "Numai să nu audă cineva. Aştepta cu groază să simtă buzele ei pe gură. Pe tine te voi iubi numai. Egor. nici lumină de lampă. şopti atunci Christina. N-am fost un monstru. Dar în acea clipă îşi aminti din nou că totul se petrece în vis si se linişti. Voi să se dea un pas înapoi. uneori cu multă melancolie în glas. decorul se schimbase brusc. Îşi scoase alene o mănuşă şi o zvârli peste capul lui Egor. Părea că se luptă cu sine. spuse Christina aşezându-se pe marginea patului. Dar lui Egor nu-i era teamă că stă de vorbă cu o moartă. Mi-e teamă de mine. Nu e adevărat. Nu e adevărat. Simţi deodată o mână caldă mângâindu-l pe obraz.. Se aplecă spre el atât de insistent. de când aştept un bărbat ca tine. era nerăbdătoare — căci răsufla ca o femeie turburată în preajma unui bărbat. Nu-ţi voi face nimic. dragul meu?! Nu e adevărat.. nu te sărut aşa. — Nu te speria. sau pe obraz. însă Christina îl apucă de braţ. şopti ea. puternică. gândi Egor. care nu era nici de zi. Ţie nu-ţi voi face nimic. la noi. Egor. glasul i se stinse în gâtlej. Totul dispăruse fără înţeles. Căută uşa de care se rezemase cu câteva minute înainte.. Ce clar răsunau cuvintele ei în odaie. dragostea mea. rar. Îl privea nesăţioa- . Tot sângele i se scurse din vine. zâmbind. — Nu fugi de mine.. Dar Christina se mulţumi să-şi apropie mult faţa de fruntea lui.

Egor.. Şi ochii mari şi grei mă dor. spuse încă o dată Christina ridicându-se de pe pat. Sângele tău mi-e prea scump. Orice s-ar întâmplă. înfometată. Îşi frecă ochii.. mănuşa neagră a domnişoarei Christina. dragostea mea. adăugă Christina. altfel. Dar îşi simţi mâna pe frunte. Când se apropie de pat. emoţionaţi. Încă de la prima frază. — Să nu te temi. Apoi glasul ei se auzi din nou.. Paşii domnişoarei Christina se împlântau în tăcerea odăii cu o perfectă siguranţă. zâmbindu-i. mai melodios. Egor îşi strânse încet pumnii. Cuvintele acestea le mai auzise de atâtea ori. Îl privi câteva clipe zâmbind. Nici o îndoială. — . Îşi muşcă puternic buza de jos. apoi privi din nou spre domnişoara Christina. şi le repeta cu răsuflarea tăiată. ameţindu-l. "Nu m-am deşteptat din vis. la doi paşi de el. Să nu-ţi fie teamă. din cine ştie ce rugăciune de copil. Îi era frică să închidă ochii. La început în somn. în ochii ei sticloşi se cobora câteodată o umbră de infinită tristeţe. se surprinse pipăindu-se. "Doamne-Dumnezeule. Christina mai făcu un pas. nici un detaliu. din lumea mea.. Zări deodată. nu visa. îşi spuse el înspăimântat. Îi simţea. silueta bine cunoscută a domnişoarei Christina. Şi totuşi. îşi trecu de mai multe ori palma pe frunte. Acum îşi aducea prea bine aminte: Eminescu... "Poetul ei favorit de-atunci". Cuvintele acestea răsăriseră brusc în mintea lui Egor. ca şi cum ar fi vrut să-l convingă dincolo ... privindu-l sticlos. dar vii. privindu-l mereu în ochi. Simţi durerea.să. dezgustătoare. Nu se pierdea nici o nuanţă. În acea clipă. în picioare. De aici. învăluindu-l în mirosul ei de violete.. Domnişoara Christina se opri şi zâmbetul ei deveni parcă acum mai trist. de mine să nu-ţi fie teamă. Năluca îl ţintui pe loc în pat. nu mai dormea." Se mira el însuşi de luciditatea cu care cugeta. Îşi amintea cu o extraordinară preciziune fiecare amănunt al visului. dragul meu. Egor îi simţi din nou trupul şi simţi aceeaşi senzaţie de căldură artificială. să mă deştept. nemişcată. Privirea ta mă arde. Egor se deşteptă brusc. şi pe urmă în braţele tale. Ar fi vrut în acea clipă să sară jos din pat şi să aprindă lumina. moi. carele eşti în ceruri.. mai deznădăjduit. Luceafărul.. Nu mai era înspăimântat. Dar zări. Şi mai înainte tot din Eminescu citase domnişoara Christina. ea ghicise tot. Trebuie să încerc ceva. Domnişoara Christina. Toată fiinţa lui era răvăşită ca după un mare efort... Am să înnebunesc dacă nu mă deştept. Egor simţi o neînţeleasă turburare copleşindu-l.Te voi iubi cum niciodată n-a fost iubit vreun muritor. Foşnetul rochiei de mătase se auzea cu o extraordinară claritate. apropiindu-i de corp. Egor. Ceea ce l-a mirat întâi a fost parfumul puternic de violete. Începu să se mişte. ca într-un spasm. Egor. dragostea mea.. Carnea toată i se strânse. eu voi veni în fiecare noapte la tine. dar parfumul stăruia. alături de el. Paşi de femeie. Ea era tot acolo. îşi spuse Egor. DoamneDumnezeule!".. să crezi în mine. mai ritmat: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde. "Ea ştie că m-am deşteptat şi nu pleacă". Cu tine mă voi purta altfel. dar privi câteva clipe în jos.. Nu dormea deci. Aştepta cu o extraordinară nădejde să se trezească. Egor îşi dete seama că ea ştie că se roagă.

atingând uneori sticla lampei. Şi apoi.. trecu pe lângă el şi-şi luă mănuşa de lângă măsuţă. spuse domnul Nazarie. care alergau spre pat. lovindu-se de pereţi. Poate l-o scula domnul profesor. îi fu deodată frică de singurătatea lui şi se cutremură. să-l ajute. văzând că femeia aşteaptă sfioasă. Căută înfricoşat chibriturile. zâmbind sfios. Se simţea pentru cea dintâi oară în viaţa lui cumplit de singur. singur în întunerec.. de noapte. cu acelaşi pas feminin.. Ştia totuşi că se teme degeaba. Îl lovi un miros puternic de violete. Nimeni şi nimic din cealaltă lume nu putea ajunge până la el.de orice îndoială de prezenţa ei concretă. care începu să zboare deznădăjduit. să-l scape.. tresărirea mănuşii care îmbracă mâna. Îşi dete seama că încerca să se păcălească singur. — Aşa sunt artiştii.. . Erau aburi reci. Femeia venea în urma lui. Nazarie. În prag. Apoi. spuse mândru femeia.. lovindu-se cu zgomote surde de pereţi. că domnişoara Christina nu mai e în odaie şi nici în balcon. — Dormeai adânc după câte se pare. Somnul nu i se lipi de pleoape.. ţeapăn. Am bătut în uşă şi nu m-aude. să-l roage să deştepte pe d-l Egor. — Eu îs din Ardeal. Auzi cum se învârteşte cheia. VII Femeia bătea zadarnic în uşă. Domnişoara Christina continuă să-l privească tot timpul cât şi-a petrecut mănuşa. vie. Rămase cu pumnii strânşi aproape de corp. Apoi se ridică din nou şi închise uşa de la balcon. care se întinde uşor. elegant. gândi femeia. Se hotărî brusc. Aprinse lampa cea mare. parcă ar fi făcut chef azi-noapte". blestemat. Nu tresărea nici un arbore. Din nou braţul gol. Lumina prea puternică sperie un mare fluture.. Dar era neliniştit. pentru că el ştiuse clipa precisă când domnişoara Christina plecase din odaie. Era închisă cu cheia şi musafirul nu se trezea s-o descuie. se presimţeau zorile. decât când începu să se lumineze bine de ziuă şi cocoşii cântaseră pentru ultima oară. Multă vreme n-a mai auzit nimic. Egor îşi aprinse o ţigară. O fuma însetat. rămase câteva clipe ruşinată. Sări din pat şi aprinse lampa electrică de buzunar. Egor nu avu curajul s-o urmărească. acoperit de sudoare rece. poate n-a plecat. Fluturele continuă să se zbată. Dar se răcea laptele. Şi bătu cu atâta putere în uşă. Uşa de la balcon era deschisă. se scuză profesorul.) totuşi să aştepte. nici un zgomot.. — Eu sunt. Simţise cum dispare (. dorm greu. gata de plecare. un văzduh încremenit. mirosul de violete. îi era greu să-i spună de ce-a venit. Stinse lampa şi intră în odaie. ci e numai ascunsă. Aproape alergă spre odaia lui Egor. De-abia atunci simţi cu adevărat cât îi este de frig. fără gânduri. Aruncă o privire asupra tăvii încărcate. Undeva. se apropie de fereastră. pe foarte aproape. către cot. vorbi mai mult pentru sine d-l Nazarie. Intră în odaie la un interval decent. — Nu cumva eşti din satul ăsta? o întrebă domnul Nazarie.. Auzi apoi paşii lui Egor. Poate a rămas încă acolo. eu. "Doarme greu. cu tava. Noaptea era pe sfârşite.. De nicăieri. aşezată pe măsuţa de alături. fără să aibă destul curaj să întoarcă capul spre fereastră. graţios. Găsi pe d-l Nazarie îmbrăcat. încât Egor se deşteptă înspăimântat. Dar d-l Egor nu vrea să se scoale.. Egor luă lampa de buzunar şi ieşi pe balcon.

— Dar ce s-a întâmplat? întrebă el. îşi va putea scuza şi plecarea.. Egor se apropie alarmat de pat şi îi apucă mâna. N-a fost vis.. Se minuna şi el de precizia cu care îşi amintea toate amănuntele. apoi întrebă brusc pe Nazarie. e adevărat. sub pătură. adăugă ea. te obosim din cale-afară. Sanda. intrând în odaia Sandei. tot ce-l înspăimântase pe el. şi pe Egor acolo. şopti ea înfierbântat. Fără grabă. vorbi Egor. Voia să spună: "mă gândeam tocmai ca noi. plecându-şi capul. de acum încolo. Aşteptă să plece. Egor. I se păru că Egor tresare şi faţa i se face deodată palidă.. Eu sunt aici. — Nu mă simt deloc bine. Tâmplele îi erau foarte palide.. — Vasăzică. dimineţile.. privind cum femeia aşază încet tava pe măsuţă. Proteja. Înainte de prânz. Egor află că Sanda este bolnavă. prea cald. Vorbea grav.— Am să dorm. când şi ea şi d-na Moscu sunt bolnave. Nu va putea veni astăzi la masă. Mă gândeam tocmai. te rog. lângă tine şi nu ţi se va întâmpla nimic. Nările îi tremurau. Probabil că ai răcit. Domnul Nazarie se apropie mai mult de pat. — Spune-mi. D-na Moscu intră în odaie ca din întâmplare. răspunse liniştit profesorul. şopti Sanda... Mirosea a sânge. Cu acest prilej. Dar auzi paşi pe coridor şi sări în mijlocul odăii. încercă să zâmbească. ruşine de laşitatea lui? — Nu-ţi fie teamă. — . fără emoţie.Nu mai am deloc putere în mine.. Stăpânea în odaie un miros feminin. Îl privi în adâncul ochilor. Ieri seară am avut ameţeli. începu el căutând un ton voios şi stenic. încercând să pară degajat. şopti el. Era agitat. prea intim. — Dar nu trebuie să te oboseşti. acum nu mă pot ridica din pat. — Nu te scoli? o întrebă.. a fost chiar domnişoara Christina. spuse el. neliniştit. să nu mă laşi singură. iată. — Ah. Tăcu apoi.. Îşi ceru voie să o vadă numai pentru câteva minute. în faţa ei.. îi povesti întâmplările din noaptea trecută. Uite. ai o migrenă care te-a extenuat. cu dragoste şi cu spaimă în acelaşi timp. de ce nu pot să-ţi spun. a ce miroase în odaie? — Violete. apropiindu-şi capul. acum. şi că ar trebui să plecăm". zâmbind. Nu se va întâmpla nimic. continuă Egor. musafirii. dureri de cap şi. Numai tu mă poţi scăpa în casa asta.E adevărat. Nelinişte. Egor simţi un val cald de sânge lovindu-i obrajii. Fata îl privi tristă.. În acea clipă Egor fu gata să-i povestească tot ce ştia el. Îi va fi uşor să-i spună că nu mai îndrăzneşte să rămână. luptându-se multă vreme cu un zâmbet care nu voia să înflorească. foarte adânc. apăra. — . Îl tutuia pentru întâia oară. oprindu-se des ca să-nghită. Îşi simţea gâtul uscat. ..... Îi era sete... obosesc vorbind. Îi arătă din ochi un scaun. Nu i se părea deloc ciudat s-o găsească pe Sanda bolnavă. fericire. Cuvintele Sandei îi dăduseră totuşi o nesfârşită încredere în sine. — Să nu mă laşi. Era singură şi Egor se simţi oarecum intimidat. Dar fata începu deodată să plângă.

— Ce ciudat joc! se miră Egor apropiindu-se. într-o caleaşcă demodată. căutătura îi era mai aspră. vorbi Sanda. prefăcându-se voios şi pus pe glumă. după o scurtă pauză. Egor avea astfel un motiv să se retragă şi să se reîntoarcă mai târziu. Coborî treptele verandei şi se-ndreptă spre odăile din fund. — A cui a fost trăsura aceasta? întrebă el. demult. Se opri o clipă. aşa cum îşi amintea că cetise. într-o carte. răspunse fetiţa fără să clipească. Cu prilejul acesta va vedea şi pe întunecata doică. În cea mai veche trăsură. dar care îl atrăgea totuşi. Unde a Simina? întrebă. aspru. "Ea ştie. Ce cuib de vrăjitoare. Când îl văzu. Vreau să mă odihnesc. privindu-l din nou în ochi. — A domnişoarei Christina. Şi mi-era teamă să nu mă murdăresc. se apără Simina. Egor şi Sanda se priviră scurt. — Duduiţa a plecat spre grajdul ăl vechi.. — E o trăsură foarte veche. dar e curată. ca de o taină urâtă pe care şi-ar fi amintit-o fără voia lor. răspunse Simina. domnule Egor. o îngrijeşti. Întotdeauna ne face mare plăcere să avem oameni de seamă la masa noastră. Simina? o întrebă. cu mâinele în buzunare. Întrebă în sufragerie. numai. un şopron pe jumătate ruinat. ca un fruct necunoscut. Zări pe Simina tocmai la celălalt capăt. Aproape întunerec. dar nu găsi deloc praf.. Nu voia să dea proporţii de expediţie întâlnirii sale cu Simina. Porni cu pas hotărât.. plină de praf . Puse mâna pe un felinar." . Făcuse de la început o gafă. roşind amândoi. zâmbind. încercând să vorbească liniştit şi zâmbind. Era o încăpere lungă. — Dar de ce te fereai. drăcească — de care îi era teamă. Egor roşi. cârpa pe eare o aruncase la intrarea lui. Îi arătă. Îi era ruşine de laşitatea lui. departe. otrăvit.. cu tavanul crăpat pe alocuri. spuse Sanda. Se gândise chiar să-şi ticluiască o telegramă de chemare. Se întâlni cu jupâneasa şi o întrebă..— Azi nu mă scol deloc. răspunse liniştită Simina. Voise să plece şi nu avusese nici măcar curajul să-i spună d-lui Nazarie. fruntea îngândurată. înţelese Egor. Nimeni nu văzuse pe Simina. Egor se îndreptă spre grajd calm. vorbi d-na Moscu. gândi în clipa când intră în grajd. — Nu e adevărat. — N-am văzut-o.. Înţelese atunci gestul Siminei. Şi un început de aventură. de a înfrunta primejdia. adăugă el. adăugă ea cochetă.. — Nu. — Nu vă puteam da mâna cu o cârpă de praf. — Au obosit-o musafirii. când va fi plecat d-na Moscu. ştie ce i s-o fi întâmplat azi-noapte. Glasul şi cuvintele Sandei deşteptară în sufletul lui o furie încăpăţânată de risc. — Ce te-ai ascuns aici. veche. de ce-ai aruncat cârpa? o întrebă repede Egor ca s-o încurce. Îl aştepta şi Egor simţi din privirile ei că lupta nu va fi uşoară. o cureţi. Credeam că o să-mi întindeţi mâna. mă jucam.. — Mă jucam. stranie. fumând. — Mă duc s-o caut eu. neîngrijită. Ss priviră în ochi. spuse Egor mai mult în glumă. fetiţa zvârli repede o cârpă pe care o avuse până atunci în mână şi se ridică. Văd că ţii la ea.

— Tanti Christina, vorbi Egor ca şi cum n-ar fi observat nimic, săraca bătrână! Ce caleaşca veche şi ieşită din modă, ca şi biata tanti... Pe pernele acestea îşi plimbă bătrânele ei oase, când ieşea să respire puţin aer curat... Începu să râdă. — ...în caleaşca asta boierească se plimba pe moşie, continuă el, şi vântul o făcea să tremure de frig, şi-i flutura părul ei alb... Sau era numai cărunt? o întrebă brusc, întorcându-se spre Simina. Fata îl ascultase cu un zâmbet de nesfârşită milă şi ironie. Când Egor se întoarse spre ea, Simina îi susţinu privirile, încercând să-şi ascundă zâmbetul; ca şi când i-ar fi fost ruşine de ruşinea lui. — Ştiţi foarte bine că domnişoara Christina, vorbi ea apăsând cuvântul, că domnişoara Christina n-a fost niciodată bătrână... — Nici tu, nici eu nu ştim nimic despre ea, o întrerupse brutal Egor. — De ce vorbiţi aşa, domnule Egor? se miră candid Simina. Doar aţi văzut-o... Ochii îi sticliră drăceşte, şi zâmbetul biruitor îi lumină faţa întreagă. "Mă atrage în cursă, gândi Egor. Dar dacă mai spune ceva, o strâng de gât şi o ameninţ că o omor, până mi-o mărturisi tot ce ştie." — I-aţi văzut portretul, adăugă Simina după o bine calculată pauză. Domnişoara Christina a murit foarte tânără. Mai tânără ca Sanda. Şi mai tânără, şi mai frumoasă, continuă ea. Egor rămase câteva clipe încurcat; nu ştia ce-ar mai trebui să spună, cum s-o silească pe Simina să se trădeze, ca s-o poată întreba. — Nu e aşa că vă place Sanda? întrebă brusc Simina. — Îmi place şi-am să mă-nsor cu ea, răspunse Egor. Şi dumneata ai să vii la Bucureşti, ai să fii mica mea cumnată şi am să te cresc eu! Ai să vezi atunci cum au să-ţi piară nălucirile acestea din cap!... — Niciodată nu înţeleg de ce vă supăraţi pe mine, se apără sfios Simina. Ameninţarea sau poate tonul ridicat şi bărbătesc al lui Egor o intimidase. Se uită cu oarecare teamă în jurul ei, aşteptând parcă un semn în ajutor. Deodată se linişti şi începu să zâmbească. Privea fix un colţ al şopronului. Ochii ei erau mai sticloşi acum, mai depărtaţi. — Degeaba te uiţi, vorbi iarăşi Egor. Degeaba aştepţi... Mătuşă-ta e de mult moartă, mâncată de viermi şi amestecată cu pământ. M-auzi, Simino? O apucă de umeri şi aproape îi ţipa cuvintele la urechea ei. Îi fu şi lui frică de glasul spart, de cuvintele pe care le strigase. Fetiţa se cutremură. Se făcuse parcă mai palidă şi-şi strângea buzele. Dar cum îi dete drumul din strânsoare, îşi reveni. Privi din nou peste umărul lui Egor, privi fascinată, fericită. — Ce tare m-aţi scuturat, se plânse ea ducându-şi mâna la frunte. Mă doare şi capul... Cu copiii e uşor să fii puternic, adăugă mai încet, ca pentru sine. — Vreau să te trezesc, vrăjitoare mică ce eşti, se aprinse din nou Egor. Vreau să-ţi iasă nălucirile din cap, spre binele tău, pentru scăparea ta... — Ştiţi foarte bine că nu sunt năluciri, vorbi Simina de data aceasta, provocator. Sări din trăsură şi trecu prin faţa lui Egor cu nesfârşită demnitate. — Nu te grăbi, mergem împreună, îi spuse Egor. Venisem să te caut. Dna Moscu m-a trimis să te caut... Nu ştiam că am să te găsesc curăţând de praf o caleaşcă de o sută de ani... — E din 1900, de la Viena, spuse Simina fără să se întoarcă, calmă,

continuându-şi drumul prin grajd. 1900-1935, tocmai treizeci şi cinci de ani... Ajunseră la poartă. Egor o deschise larg şi lăsă fetiţa să-i treacă înainte. — M-a trimis să te caut pentru că Sanda e bolnavă, continuă el. Ştii că Sanda e bolnavă? Îi surprinse un zâmbet mic, răzbunător. — Nu are nimic grav, adăugă el repede. O doare numai capul şi stă în pat... Fetiţa nu-i răspunse. Mergeau alături, prin curtea mare, sub soarele rece de toamnă. — À propos, vorbi Egor înainte de a ajunge în casă, voiam să-ţi spun ceva care te interesează. Îi apucă braţul şi-şi plecă grumazul mult spre ea, ca să-i poată şopti aproape de ureche: — ...Voiam să-ţi spun că dacă i se întâmplă ceva Sandei, dacă... Înţelegi?... atunci s-a sfârşit şi cu tine. Asta nu rămâne între noi, fireşte. Poţi s-o spui mai departe, dar nu d-nei Moscu. Ea, săraca d-na Moscu, nu are nici o vină... — Am să-i spun asta Sandei, nu mamei, vorbi răspicat Simina. Am să-i spun că nu înţeleg ce aveţi cu mine!... Încercă să-şi smulgă braţul. Dar mâna lui Egor se înfipse mai adânc în carne. Simţea o adevărată bucurie înfigându-şi degetele în carnea ei moale, crudă, drăcească. Fata îşi muşcă buzele de durere, dar nici o lacrimă nu-i umezi ochii ei reci, metalici. Rezistenţa asta îl făcu pe Egor să-şi piardă cumpătul. — Şi am să te chinui, Simino, n-am să te omor aşa repede, şuieră el. Am să te sugrum numai după ce-ţi voi fi scos ochii şi îţi voi fi smuls dinţii unul câte unul... Cu fierul roşu am să te chinui. Spune asta mai departe, spune cui ştii tu... Să vedem dacă... În acea clipă simţi o durere atât de violentă în braţul drept, încât dete drumul fetei. Trupul întreg i se golise de vlagă. Braţele îi atârnau moi, lipite de şolduri. Şi parcă nu-şi dădea seama unde se află, pe ce lume se află. Văzu cum Simina se scutură, îşi presează pliurile rochiţei şi îşi freacă braţul în care degetele lui îşi lăsaseră urmele. O văzu de asemenea cum îşi piaptănă cu palma părul, îşi aranjează buclele şi-şi prinde o copcă ascunsă, care îi sărise pe drum. Simina făcu toate acestea fără să-l privească. Nici măcar nu se grăbea; parcă el nici n-ar mai fi existat. Porni spre casă cu pasul zvelt, dezgheţat, şi totuşi de nobilă graţie. Egor o privi uluit, până ce mica ei făptură se pierdu în umbra verandei. VIII După masă, d-l Nazarie şi cu Egor fură invitaţi în odaia Sandei. O găsiră şi mai istovită, cu pleoapele viorii; braţele păreau foarte albe, aşa cum se odihneau sleite pe un şal cald, de lână. Sanda zâmbi şi le făcu semn să se aşeze. Dar d-na Moscu, în picioare, lângă pat, cu cartea în mână, continua să citească: Viens donc, ange du mal, dont la voix me convie, Car il est des instants où si je te voyais

Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie. Et mon âme... si j'y croyais! Cetise foarte frumos ultimele versuri, aproape cu lacrimi. Închise cartea cu un oftat. — Ce a fost? întrebă nedumerit d-l Nazarie. — Prefaţa la Antony, nemuritoarea dramă a lui Alexandre Dumas-Père, explică grav doamna Moscu. "În orice caz, o lectură care nu îşi are rostul acum" — ar fi vrut să spună Egor. Nu-i plăcuse deloc versul: Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie... Era o ironie prea crudă, aproape sălbatecă. Şi apoi, oftatul acela al dnei Moscu. Părere de rău? resemnare? neputinţă? — Îi citesc necontenit de o jumătate de oră, vorbi cu orgoliu d-na Moscu. Îmi place şi mie să citesc cu glas tare, aşa cum făceam pe vremuri... Ştiam atunci mii de versuri pe dinafară... Zâmbea. Egor o privi uluit. Era aproape de nerecunoscut acum; gesturile ei viguroase, sigure. Stătea de atâta timp în picioare, la căpătâiul Sandei, şi încă nu ostenise... Parcă reînviase printr-o minune; reînviase din tinereţea Sandei. —...Ştiam şi din Eminescu, adăugă mai însufleţită d-na Moscu, din opera celui mai mare poet român, Mihai Eminescu... Egor căută ochii Sandei. Ardeau de o spaimă înăbuşită. Fata îl privi numai o clipă. Apoi, parcă s-ar fi temut să nu se trădeze, şopti: — Maman, ai cetit destul... Să nu te oboseşti... Stai şi d-ta jos... D-na Moscu nu o auzi. Îşi duse mâinele la tâmple, luptând cu amintirile, silindu-se să reconstituiască versurile acelea celebre... — ...Versurile acelea celebre, vorbi ea, mai mult pentru sine, versurile nemuritoare... Sanda nu se dădu bătută. Eminescu se afla, alături de ceilalţi poeţi favoriţi, pe etajeră, dar nu voia sub nici un motiv să-l lase în mâinele maicăsi. Se temea de bolnăvicioasa ei pasiune pentru anumite poeme din Eminescu. Pe vremuri, îi mărturisise că, deşi era numai o fetiţă de opt-nouă ani, Christina îi declama ei, în nopţile de vară, versuri din Eminescu. "Îşi va aduce din nou aminte, acum", se gândi cu groază Sanda. — "...Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă şi în gând Şi viaţa-mi luminează..." De la cel dintâi vers, Sanda îşi plecă fruntea, deprimată. O imensă oboseală i se strecură deodată în tot trupul. Un vârtej mocnit îi deşerta vinele de sânge. Îi era teamă că va leşina din clipă-n clipă. — "...Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă!" continuă biruitoare d-na Moscu. "De unde i-a venit deodată forţa aceasta fizică, strălucirea aceasta a făpturii, glasul întreg şi melodios?" se întreba nedumerit d-l Nazarie. D-na Moscu părea că-şi aminteşte strofă cu strofă, după scurte ezitări, după încântătoare dibuiri. "Sunt totuşi strofe pe care le sare", observă Egor. El

asculta amuţit, aproape fără nici o împotrivire, cu ochii la Sanda, urmărind zvâcnirile trupului ei sub şalul care o acoperea. "Ar trebui să fac ceva, îşi spuse. Ar trebui să mă ridic şi să m-apropii de ea, să o mângâi — orice ar gândi mamă-sa." Deşi, după extazul cu care rostea versurile, descoperindule treptat — se vedea bine că d-na Moscu nu mai aude nimic şi nu mai zăreşte pe nimeni în preajmă-i: — ..."Căci eu sunt vie, tu eşti mort”. Glasul d-nei Moscu se întrerupse bruse, înecat. Ea se clătina ameţită în mijlocul odăii unde o purtase emoţia. Îşi duse iarăşi amândouă palmele la frunte. De data aceasta, un gest de risipire şi deznădejde. — Nu ştiu ce am, şopti ea. Am obosit... D-l Nazarie o aşeză pe scaun. Să fi fost oare numai o iluzie toată însufleţirea ei, glasul acela plin şi robust de femeie cu sânge mult? — Ai văzut, maman, dacă nu m-asculţi, şopti, stins, Sanda. Egor se apropiase de pat. Începuse să-l sperie paloarea fetei, ochii aceia adânciţi nefiresc în orbite, pielea prea rece şi trădând totuşi o febră mocnită în adâncuri. — Am să mă duc chiar acum după un doctor, spuse el încruntat. Dumneata nu eşti bine deloc... Sanda îi mulţumi cu un zâmbet pe care voi să-l susţină cât mai mult. Dar în nici un caz nu trebuia să-l lase să cheme un doctor. În nici un caz acum, în dezlănţuirea aceasta neaşteptată de întâmplări şi boli vechi. — Nu te grăbi să pleci de lângă mine, spuse Sanda, n-am nevoie de nici un doctor... În câteva ceasuri îmi revin şi mâine ne plimbăm prin parc... În acea clipă, d-na Moscu se ridică din nou în picioare, cu o nouă fervoare. — Acum mi-amintesc, spuse ea, mi-amintesc cele mai frumoase versuri din Luceafărul: Mă dor de crudul tău amor A pieptului meu coarde Şi ochii mari şi grei mă dor, Privirea ta mă arde... Sanda apucă mâna lui Egor. Tremura. Se uita fix, înspăimântată, în ochii lui. "Ştie şi ea", gândi Egor. Se miră, o clipă în urmă, de propria lui tărie şi seninătate. Acum nu-i mai era frică; alături de Sanda, cu mâna ei îngheţată pierdută în pumnii lui fierbinţi, crispaţi. Simţea însă tot ce ştia, tot ce vedea Sanda dincolo de umerii lui, înapoia lui. Nu voia să se întoarcă, nu cumva să rupă firul acelor priviri îngrozite şi paralizate. D-na Moscu tăcuse şi tăcerea ei se adăuga, mai gravă, liniştii neobişnuite din odaie. Egor auzea cum bate inima fetei. Auzea, în acelaşi timp, răsuflarea grea a d-lui Nazarie. Simte şi el, poate chiar vede. Inutil să-i mai ascund ceva de-aici înainte. — Maman! exclamă deodată Sanda, cu o ultimă sforţare. Egor ghici tot ce voise să spună Sanda prin acest deznădăjduit strigăt. Încercarea ei de a smulge pe d-na Moscu din convorbirea aceea atât de oribilă — neauzită, neîngăduită, neumană "Mamă, ne vede lumea!" părea că spun privirile Sandei. D-na Moscu se întoarse spre d-l Nazarie. — De ce aţi tăcut deodată, d-le profesor? întrebă ea mirată.

— Nici nu prea am vorbit astăzi, stimată doamnă, se scuză d-l Nazarie. V-am ascultat recitând... Mă minunam de memoria dumneavoastră... Doamna Moscu îl privi în ochi, parcă ar fi încercat să se convingă că nu glumeşte. — Nefericită memorie, cu cartea în mână, spuse ea obosită, aşezând pe Antony deasupra celorlalte volume de pe etajeră. Noroc că am încă destule cărţi... Iată, i-am adus aici Sandei pentru mai multe zile de lectură... Îi arătă, cu mâna, un teanc întreg. D-l Nazarie îşi aruncă ochii: Jean Sbogar, René, Ivanhoe, Les fleurs du mal, Là-bas. — Din biblioteca Christinei, adăugă ea. Cărţile care i-au plăcut ei mai mult. Şi mie, bineînţeles... Zâmbi foarte obosită şi se îndreptă spre patul Sandei. — Dar voi de ce aţi tăcut? întrebă, cu o mai neînţeleasă mirare. De ce aţi tăcut şi voi? Sanda o mustră din ochi. D-na Moscu se aşeză pe pat, lângă ea. Îi luă mâna, pe care Egor o lăsase cu puţine clipe mai înainte. — Ce îngheţată eşti, ce rece! exclamă, cutremurându-se. Trebuie să-ţi dau un ceai... De altfel, e timpul să te scoli. Se apropie apusul soarelui. Vin ţânţarii... "Aiurează", gândi cu oarecare nelinişte Egor. Se uita la Sanda, să ghicească din ochii ei un sfat, un îndemn. Era şi el pironit, fascinat de începutul acesta neaşteptat de delir. — Poate e mai bine ca noi să plecăm, se auzi atunci glasul uscat al dlui Nazarie. — N-aveţi nici o grijă, sunteţi cu mine, îl linişti d-na Moscu. Nu vă pot face nimic. Zboară pe deasupra şi atât... — Ar fi trebuit să luaţi chinină, şopti Sanda. Mama vorbeşte de ţânţari. Sunt foarte periculoşi acum, la apusul soarelui... — Au început să vină, într-adevăr, se auzi din nou glasul uscat al d-lui Nazarie. Şi ce ciudat se adună roiuri în dreptul ferestrei!... Îi auzi cum zboară, Egor?! Îi auzea şi Egor; roiuri întregi, dese, aşa cum nu i se mai întâmplase să întâlnească vreodată. De unde năvăliseră atât de mulţi? — Semn de secetă, spuse din nou d-l Nazarie. Ar trebui să închid fereastra... Dar nu se mişca. Rămăsese tot în mijlocul odăii, fascinat, cu ochii către roiurile de afară. — Nu e nevoie, vorbi d-na Moscu. Nu e încă apusul soarelui. Şi-apoi, să n-aveţi vreo teamă cât sunteţi cu mine... Egor smţi un fior trecându-i prin şira spinării. Glasul acesta sec, neutru, aproape de nerecunoscut îl înspăimânta. Glasul care venea de undeva din vis, din alte vămi. — Dar ar fi bine să luaţi chinină, măcar o jumătate de pastilă pe zi, şopti, de data aceasta foarte încet, Sanda. Îi tremura şi ei glasul. Dar cel puţin acum nu mai vede nimic, nu mai simte pe nimeni, îşi dete seama Efor. Îl căuta pe profesor. Nu se mişcase din mijlocul odăii. Urmărea vreun zbor nevăzut, căci privirile îi lunecau mult deasupra roiurilor. Şi nici măcar nu se apăra de ţânţarii care pătrundeau, câte puţini, în cameră, "E un miros aici care îi atrage aici, îşi spuse Egor. Prea sunt mulţi şi prea vin de-a dreptul aici. Poate mirosul acela care m-a lovit şi pe mine azi-dimineaţă, îşi aminti el mirosul de sânge." Doamna Moscu îi învălui pe toţi într-o privire caldă, protectoare, şi

— Nu-mi spui tu.. dar Sanda trebuie să rămână aici. au să vă sugă şi pe voi. s-o sculăm şi pe ea. — Scoală-te. ale cărui margini nu le ştia încă. fără spasm. în pat. d-nă Moscu. aproape în ureche: — Rămâi aici. Ce vrei să faci?! Fata îi mângâie obrazul cu mâna. pleacă. Venea de departe. le vorbi. Nu prea înţelegea — se vedea bine asta — ce caută ei aici.. privind când la Egor. — Trebuie neapărat să merg şi eu. Egor o prinse în braţe şi-i şopti. Îi face rău. amănunt cu amănunt îşi amintea din nou întâmplările din noaptea trecută. întreagă.. te rog eu! vorbi din nou Sanda. lovi cu mâna. cum îi alunecă din braţe viaţa aceasta caldă şi îmbietoare. Egor o privi în ochi. al căror înţeles nu-l putea pătrunde. Ce-au rămas din ele.. îşi spuse Egor. o ameninţă Egor. se face seară în curând. dar fata îl respinse încet... vorbi Sanda... până chem doctorul. Ridicând capul. Egor. vă pricepeţi mai bine ca mine!. Sanda începu să plângă încet. Glasul fusese atât de neobişnuit de puternic. — Fii fără teamă. Dar să .. încât d-na Moscu şovăi.. Egor îşi frecă mâna de haine. Ceva s-a întâmplat cu găinile. Şi s-a făcut aşa de frig. înfigându-şi unghiile în carne cu încăpăţânare.. Un ţânţar rămase strivit.. Se repezi la Egor şi-i luă mâna. — Pleacă. — Nu plec până nu-mi spui unde vrei să te duci. Încercă să o oprească pe Sanda. D-na Moscu se apropiase de ei. Glasul îi era voios şi totuşi absent. ştii. bestia". alături. Glasul ei rugător îl îndârji foarte mult: delirul acesta.. vorbi. Egor întoarse capul şi-i spuse răspicat: — Îmi pare foarte rău. tristă. foarte supusă. reci. vorbi după câteva clipe d-na Moscu. cu dragoste şi se coborî din pat. Asta o fac pentru mama. o pată de sânge. parcă n-ar fi înţeles nimic din cuvintele lor prea familiar şoptite. din plânsui fetei. maman? o întrebă. — Nu vezi?! E timpul. nu mi-l spui tu! exclamă Egor. Fără să-şi dea seama. Să nu mă pierd”.. copii. — Poate să ai dreptate. Îşi amintea acum foarte precis. şopti. cu voinţa lui. — Haideţi. lucrul ăsta. "A muşcat cu sete. vorbi din nou d-na Moscu. până ce sângele dispăru cu desăvârşire. îi vorbi repede.. — Nu te bucuri că-ţi spun aşa? îl întrebă din nou tristă. În acea clipă Egor simţi un vârf ascuţit de ac străpungându-i pielea la încheietură. Sanda. când la Nazarie. gândi Egor. Du-te şi-ţi ia pastila de chinină. Sanda. — Nu e nimic. — Ascunde-te. ce-au mai rămas.. Îşi căută papucii de casă cu multă luare-aminte. dragostea mea.. cu vitele noastre.intimă în acelaşi timp. "Trebuie să rămân treaz. din bucurii foarte streine. toate cuvintele acestea.. — Dacă rămâneţi. cu gâştele.. Nu mai tremura acum. Sanda întâlni pata aceea de sânge. Simţea însă cum îi scapă.. vorbi d-na Moscu. Sanda. Sunteţi amândoi oameni de ştiinţă. s-o păstreze. Egor se cutremură. e adevărat". Eşti îngheţată. Egor îşi strânse pumnii. încercând s-o străpungă. "Aşadar. Au să vă sugă. alături de patul fetei. să nu te vadă mama. s-o stăpânească. se apropie apusul.

Asta trebuie să faceţi întâi. I se păru. privindu-l. aşteptând parcă să se întâmple ceva. Zvonul ţânţarilor îl auzea acum foarte aproape de el. să-i gonească. Era alt spaţiu. la câţiva metri de fereastră. totuşi. glasul lui Egor.. artificial.. Cu amândouă mâinile încerca să ţină pe loc trupul Sandei. mirosul de sânge al fetei.. şi vitele. închizând o clipă ochii şi deschizându-i brusc. Frigul din odaie i se păru mai apăsător. carnea aceea de berbec.închideţi repede ferestrele. în cea dintâi clipă. Simina înţelese repede că se trădase. Rămase multă vreme nehotărât. Şi totuşi. răsuflarea lui de animal fugărit de nevăzut. mai stinsă. ce limpede înţelegea tot ce se petrece în jurul lui! Ce clare îi apăreau acuma toate întâmplările. d-l Nazarie văzu cu mirare pe Simina. împietrit. Egor tremura încă de curajul brutal cu care vorbise. lângă fereastră. cuprinzându-l încet. — Închide d-ta fereastra. Se purta şi el ca într-un somn nefiresc... Scutura la răstimpuri fruntea. să-nchideţi toate ferestrele. tremurând. Profesorul se apropie cu teamă de perdele. urletele lui îngheţate. — Dă-mi drumul. şi paserile. Încercă să-i zâmbească.. Şi câinele acela care li se târa la picioare.. sleit. Egor. Înălţase ochii prea sus. Nu mai mă fac bine altminteri. — Trebuie neapărat să mă duc. la fereastră.. Egor începu să tremure. În jurul lui roiau ţânţarii. Îl vedea lângă el.. nervoasă. alt văzduh. D-l Nazarie se apropie mai mult de fereastră. Partea aceasta a cerului era. pe care nu şi-o putea stăpâni. Ce Dumnezeu s-a făcut atât de frig deodată! Auzea cum clănţăne dinţii d-lui Nazarie. O teamă stupidă. asemenea febrei. mai fluidă. Dar în aceeaşi clipă se trădă. poruncitor. palid. Are să fie mai rău altminteri.. Braţul îi tremură când apucă mânerul ferestrei. Se auzeau ca un zvon împletit. de boală. hotărâtor.. din lumea aceasta a febrelor?.. Fata zvâcnea. — De ce nu-nchizi fereastra?! se auzi din nou. atent. alb la faţă. îşi dete seama d-l Nazarie. până mai adineauri.. ţi-am spus. Aştepta pe altcineva şi nu aici. N-a mai rămas nimic altceva prin curte. urmărindu-i fiecare gest. paserile care mureau. ridicând mâinele către d-l Nazarie. Melodie apăsătoare. aici. barbar şi foarte depărtat. . Căci. greţoasă. se împotrivea. că o femeie îl priveşte din afară.. IX Egor s-a întors de la gară aproape de ora 10 noaptea. Ce goluri de aer în încăperea aceasta unde plutise. Mai departe nu îndrăzni să păşească. între flori. Dacă nu se va mai trezi niciodată din somnul acesta neînţeles. cu privirile plecate.. din prima seară şi vorbele fără înţeles ale jupânesei. frângându-şi mâinile. mult deasupra ferestrei. din toate părţile... O fac pentru mama. Fetiţa înclină capul cu nesfârşită graţie. istovindul... porunci Egor. Se apropiase şi d-l Nazarie. un gest grav. se apăra ea somnoroasă. Ce frig neobişnuit. "Nu se aştepta să mă vadă pe mine. Îi era teamă să privească afară. Începea să-şi dea seama că visează şi îi fu frică. Nu se apăra de ţânţari.. se rugă din nou Sanda pierdută. şi câinii!. tăcut. Dar profesorul închise fereastra grav. Roşi brusc şi făcu câţiva paşi spre casă. ci în altă parte". Era încă destulă lumină afară.

şopti ea cu destul calm. ci că zace istovită în pat. Ne serveşte astă-seară doica.. D-l Nazarie părea foarte concentrat. fără să simtă. nu avea încredere. vorbi din nou cu fervoare d-na Moscu. în gol — ca un prizonier în repaos. Septembrie.Anevoie izbutise să telefoneze la Giurgiu după un doctor. ea este doica. robotea prin odaie. cuminte. Simina zâmbi. în medicul de plasă. Sufragiţa a plecat în sat şi nu s-a mai întors. O căută cu ochii de jur . Sanda este destul de serios bolnavă. în orice caz. aşteptându-l în sufragerie.Au fost şi anul acesta destui oaspeţi. Se aşezară la masă.... ca şi cum n-ar fi înţeles despre cine se vorbeşte.. cu oarecare melancolie şoptite. Ce femeie fără vârstă.. Nu răspunse nimeni. — Cum i-a fost Sandei? întrebă Egor. nerăbdător şi uluit ca cineva deşteptat brusc din somn.. palid.. vom mânca foarte prost astă-seară. Era mult tineret. — Va veni mâine dimineaţă.. continuă d-na Moscu. Ridică deodată ochii din farfurie şi-l privi aspru pe Egor. cel puţin. făcură mai deznădăjduită singurătatea din această cameră. Masa era pusă. cuviincioasă. — . D-na Moscu îl asculta intrigată. În alţi ani. — Au plecat aşa de repede. spuse Egor. adăugă dna Moscu... — Vine numai doctorul. nădăjduiesc eu. I se vedea gura. dormea. să nu-l plăteşti până nu aduce de la gară musafirii de mâine. după câteva lungi clipe de tăcere. Aşadar. pe timpul ăsta. parcă s-ar fi trudit o viaţă întreagă să calce ca o şchioapă şi acum ar încerca să meargă firesc.. răspunse profesorul. fete şi domni de vârsta Sandei. Se lovea câteodată de mobile. Ea ştia că de foarte multă vreme nici o rudă nu mai vine pe la ei. O femeie îmbătrânită. adăugă el. alături de ei. D-l Nazarie privea. I se vedea nasul lat. Sau poate era numai leşinată.. mămăliguţă cu lapte şi brânză. care locuia într-un sat vecin. cu primul tren. — Poate mai vine cineva. ca o rană degerată.. Când am plecat noi. Egor.. Dar trebuie să mai vină cineva.Vom avea. Capul îi era aproape în întregime acoperit de tulpan. Doica punea necontenit ochii plecaţi în pământ. spuse d-na Moscu. pe d-l Nazarie şi Simina. — Teamă mi-este că nu vom mai avea în curând nici vizitiu.. — N-ar fi chiar acum timpul cel mai nemerit pentru vizite. Găsi pe d-na Moscu. Trebuie să anunţăm de pe acum vizitiul.. Suntem doar în plin sezon. stâlcit şi alb. D-l Nazarie. — Nu. încercă Egor să rupă tăcerea. — . scârnoasă.. N-are să se mai întoarcă.. Simina căuta solniţa de sare. — I s-a mai întâmplat ceva? îl întrebă. îşi spuse Egor. nu mai încăpeau musafirii. D-na Moscu păru ca-şi aminteşte de-abia atunci că fiică-sa nu se află la masă. spuse Egor. O privi cu mai multă atenţie. D-na Moscu începuse să mănânce şi fără îndoială nu auzise întrebarea. Doică. Cuvintel ei.. — Ştiţi.... Aşa. Poate din rudele noastre. Nu vorbea nimeni. — Cred că ar fi fost mai bine dacă te întorceai cu doctorul. să pregătească trăsura pentru mâine în zori. îl linişti Egor. ce mers straniu. Conacul părea acum mai slab luminat.. albăstrie. legată cu un tulpan vişiniu. Omul şi-a cerut azi simbria.

— E o mincinoasă! izbuti ea să spună printre râsete. dacă doica şi-ar fi purtat capul ridicat şi ţeapăn. — Trebuie să mă duc s-o văd.... doică? întrebă Egor întorcând capul. repezi. O privea în ochi şi nu se putea împotrivi fascinaţiei puterilor pe care le descărcase umilirea Siminei. Roşi brusc şi întoarse capul. s-ar fi spus. şi izbucnea mereu. — Nu te mai juca cu cuţitul. Îl trezi însă râsul Siminei. Sanda nu era aici. în gesturi scurte. spuse. punându-şi şervetul la gură. "Îşi bat joc de noi. înapoia scaunelor.. Scârba şi ruşinea îl făcură să uite aproape întrebarea pe care o pusese bătrânei. Domnişoara mă învaţă pe mine. pe furiş.. Şi obrazul îi era neobişnuit de palid acum.. care trăda o dezgustătoare poftă de femeie.. — De ce o înveţi atâtea basme urâte. măgulită în acelaşi timp că un boier tânăr şi frumos îi vorbeşte. Vorbise pe neaşteptate. vrăjitoarea asta mică ne-ar arde de vii acum". parcă ar fi cuprins-o frigul. — Curios! exclamă d-na Moscu.. ca după o lungă chibzuinţă. îşi dete seama cu înfiorare Egor. sufocându-se. Îşi strânse umerii. grav. de glasul unei babe de-acolo. dar glasul lui fusese aspru. Avea un glas mat. Parcă ar fi încercat să facă ceva. arătându-şi toţi dinţii în lumina prea puternică a lămpii.Domnişoara noastră. Şi asta ştie. Sanda nu mai e în odaia ei. vânzătoare de găini. Simina îşi pierdu deodată veselia. vorbi ea fără sfială. Nu strălucirea lor înfundată. că fuge îngerul de lângă d-ta!. gândi Egor însufleţit. Dacă i-ar sta în putinţă. Mai ales Simina.împrejur şi se convinse că nu se înşală. nici un basm. Egor îşi aminti brusc de o piesă de teatru celebră acum vreo cincisprezece ani. Şi nici ochii ei. Doica se opri în mijlocul odăii. Fetiţa îşi rezemase ceafa de speteaza scaunului şi râdea înecându-se. Ochii îi străluceau. domnişorule. pe care îi ţinea necontenit în jos. totuşi. — N-am învăţat-o. luă cuţitul de pe masă şi începu să taie cu el aerul. dospită. În cele din urmă. D-l Nazarie observă că doica priveşte mirată spre uşă. Egor şi d-l Nazarie săriră în acelaşi timp de pe scaune şi alergară spre . şovăind.. Dar se uita necontenit spre doică. acum". Simina se prefăcea că luptă să-şi stăpânească râsul. ridicându-se deodată de la masă. făcut parcă din mai multe bucăţi. căci începu să se joace cu cuţitul. de mânie. căci nici eu nu ştiu. ciupindu-se. "A lovit bine profesorul.. Şi îl îngrozeau de asemenea ochii aceia de la care aşteptai parcă altfel de priviri. Dar vocea doicii nu semăna cu nimic. Egor se simţi despuiat şi lins de privirile lihnite ale doicii. ca să se poată linişti. şi asta înţelege! ". adăugă doica rânjind. Ochii unei oarbe. vorbi atunci d-l Nazarie. ficşi şi umezi. de ură neputincioasă.. Întoarse capul şi văzu pe d-na Moscu. de un albastru putred. Nu intra niciodată în casele boiereşti cât timp erau musafirii. Doica zâmbea şi ea. Părea că nu ţine seamă că sunt încă musafiri la masă. lăcrămând. tăind felii foarte subţiri de mămăligă pe farfurie. gândi Egor. gânditoare. să-şi îndrepte atenţia în altă parte. Simina rămase liniştită pe scaun. "Ea vrea să zâmbească. încruntată. De foarte multă vreme nu mai vorbise decât cu slugile. mirată de glasul acesta strein care o strigase pe neaşteptate. Mă-ntreb unde ar fi putut să se ducă!. A simţit şi ea ce înseamnă privirile doicii... Era un râs care umili sângeros pe cei doi bărbaţi. — .. care ştie toate cărţile.

Obrajii i se îmbujoraseră şi răsuflarea îi era accelerată. îi apucă umerii şi începu s-o scuture. atât de practică. Egor! ţipă ea.. spuse d-l Nazarie. care rămăsese la o distanţă discretă de patul ei. Sanda. Făcu un pas.. Întâlni aceeaşi rezistenţă ca la apusul soarelui "O fură şi pe ea. Egor aşeză uşor lampa pe masă. — Ce s-a întâmplat? întrebă ea greu. Profesorul exclamase cu multă sinceritate. Egor aprinse un chibrit şi căută lampa. Mâinele îi tremurau puţin.. Nu mai ştiu ce să mai cred!. — Numai dacă am avea o lampă bună. o lampă electrică de buzunar. vorbi Sanda. o farmecă şi pe ea". Dar pe unde venise şi de unde? "Odaia aceasta mă apasă de câte ori intru". pe care nu o avea la el. mă iubeşti? întrebă din nou Egor. I se păru. — Ce vreţi de la mine?! exclamă încă o dată Sanda. rece. cu ochii deschişi. spuse răstit Egor.. ţinând flacăra mult deasupra patului.odaia Sandei fără să fi spus un cuvânt. Dar se îndreptară o dată şi către domnul Nazarie. Când flacăra se întregi. În odaia Sandei era întunerec. D-na Moscu a fost acum câteva minute aici şi nu te-a găsit.. învelită în fum. Egor ridică lampa şi vru să iasă din odaie. Căci lumina bătea piezişă în obrazul lui Egor şi ochii sticleau. Nu se putea gândi la nimic în acele clipe în afară de această lampă electrică. că vede ceva nelămurit în pat. Ce vrei? Îi fu frică şi d-lui Nazarie. Sanda se înspăimântă şi se trase lângă perete. Sanda? o întrebă el din nou.. Mi-e frică de tine. Smulse pătura de pe trupul fetei.. — Nu vezi că eşti încă îmbrăcată. rugătoare. Cerşeau mai mult în ochii lui Egor. aproape îmbrăcată. în curând va veni doctorul. . încruntat. Tremura şi flacăra gălbuie. iubita mea! Vreau să te scap! Înţelegi că vreau să te scap? Rostise ultimele cuvinte cu desperare. simţi Egor. Se roşise şi mai mult vorbind şi pumnii şi-i strângea femeieşte. de boală. Găsi pe Sanda întinsă pe pat. — Unde ai fost. Glasul îi tremura. Şi privirile îi erau foarte umede. Sanda. Nu mai încăpea nici o îndoială! Sanda se aruncase în pat şi se acoperise cu foarte puţine minute înainte. spune-mi. Pusese sticla şi înălţă acum fitilul cu atenţie. îşi frământa mâinile. apoi se aplecă mai mult spre fată. cu degetele agăţându-se de gură. Spune-mi mie unde ai fost. — Aici! Era uşor de înţeles că minţea. Îşi muşca buzele. vorbi el cu duioşie. Fitilul era uscat.. de frig. privindu-l. — N-ar fi trebuit s-o lăsăm singură. De ce nu vrei să-mi spui unde ai fost? Sanda tremura încă. — Dormeam. parcă s-ar fi trezit dintr-o mare spaimă sau s-ar fi oprit chiar atunci dintr-o alergare. dar Egor nu-i răspunse nimic. — Trezeşte-te. — Nu-e adevărat... — Mă iubeşti. spune. voi m-aţi trezit.. vorbi din nou Egor. arşi de mânie. apropiindu-şi faţa de capul fetei. Lampa îi tremura în mâna dreaptă. şopti Egor în fugă. că n-ai avut timp să-ţi scoţi nici măcar pantofii!.. totuşi. — Unde ai fost?! o întrebă la rândul lui Egor. — Să nu te-apropii.

cu policandre uriaşe. îşi desprindeau zborul câţiva ţânţari nevăzuţi. Dar deodată se dezlipi. apoi îşi aruncă capul în palme. Undeva.. — Aş vrea să ai dreptate.Fata începu să se zvârcoleaseă.. Capul i se pleca oblic pe perna albă. Dar îşi simţea carnea ostenită. dacă aş putea să mă trezesc repede.. — Nu e nimeni la uşă. frică. Nu-i mai era. Sanda ridică o clipă ochii.. auzi el alături glasul unui bărbat. plânse fata. demult". — Nu vreau să mor! ţipă ea cu nebănuite puteri.. Dar îşi aminti că tot ce vede este numai un vis şi se linişti.. Mai ales femeile. mai grav. Egor încuie uşa cu cheia. Ceasul va bătea curând două. în rochii foarte lungi şi cu talii strânse. — Unde ai fost? o întrebă şoptit Egor. controlându-şi fiecare gest. Amândoi bărbaţii întinseră braţele ca s-o cuprindă leşinată. înecându-se. nu mai putu rezista. şi se retrase îngrozită spre perete. îşi lovi trupul cu palmele — fără să poată alunga lenea aceea somnoroasă care îi pătrunsese brusc în vine. acum începe visul".. Clătină de câteva ori din cap. O foarte ciudată şi totuşi binecunoscută muzică îl învălui pe neaşteptate. În timp ce el îi repeta aceeaşi întrebare. vorbi Egor. Şi poţi vedea şi tu că e Închisă. de o melancolică veselie. exasperantă. dar Egor îi prinse în mâini şi-o sili să-l privească. dar îşi cuprinse din nou capul în palme. acum. Se trezi deodată într-un mare salon cu pereţii auriţi. Îndată ce-şi îmbrăcă pijamaua însă.. Se dete la o parte ca fata să privească nestânjenită înaintea ei. Îşi făgădui că va petrece o bună parte din noapte treaz. Parcă s-ar fi pregătit să se culce sub ochiul nevăzut al unei fiinţe ascunse. din dunga tavanului. Se lipea de el înspăimântată. "Unde am mai auzit eu aceleaşi cuvinte? se întrebă nedumerit Egor. Şi apoi. apoi se apropie de fereastră şi o închise. Adormi cu lumina aprinsă cu mâinile afară din plapumă... Dar sunt aproape sigur că nu visăm. O melodie veche. îşi spuse Egor şi încercă să se zbată.. să fugă din el. X Când se apropiară de uşă.. Îşi urară noapte bună şi se despărţiră. începu să plângă. Se strânse în jurul trupului lui Egor. sângele bolnav ca după febră. Dar îl cuprinse mirarea văzând în jurul lui atâta lume necunoscută şi atât de elegant îmbrăcată. ca străpunsă de-a curmezişul. Cel puţin. râsuri de femei. Căldura lui era bună şi tăria cărnii lui un sprijin. încă o oră şi se va putea culca în linişte. istovită. Nu vreau să mă omoare şi pe mine!. ca un lung şi întrerupt oftat. nu pot să spun!. care se revărsa o . Voi să-şi afunde capul în perne.. Îl privi o clipă în ochi. Căci în apropierea zorilor. "Da. delirând. nu se mai temea de nici un fel ce vis. — Mi-e frică! Închideţi uşa! ţipă deodată Sanda tremurând. Sau poate le-am cetit undeva. adăugă el. d-l Nazarie se întoarse către Egor şi-i spuse: — Am impresia că visez întruna de azi-dimineaţă. Egor se aşeză pe pat. Se mişca în odaie cu multă atenţie. — Vous êtes à croquer!. aproape de ea. ca şi când ar fi fost gata să-i dastăinuie o taină. spre uşă. o linişti Egor.... ca să se despartă. — Nu pot să spun. Din nenorocire. de care atârnau vârfurile săgeţilor de cristal.

strecurându-se pe lângă pereţi. groaza şi dezgustul de altă dată: — Nu-ţi prea plac petrecerile noastre. Nu mă interesează.. Începu să păşească atent printre perechile acelea elegante. fără să clipească. Nu o cunoştea. adăugă domnişoara Christina. care se ştie ascultată şi de bărbaţii nevăzuţi.. se poate cineva mişca într-o sală de bal. îşi spuse el. Trecu mai departe. "Da. Bărbatul i se păru cunoscut. Regăsise. Voi să-l urce cu forţa . îşi spuse repede Egor. în toiul petrecerii. care ţineau mai mult de copilărie şi de vise decât de întâmplări. privindu-l necurmat în ochi. În aceeaşi clipă însă. Cât de mult trebuie să se mire oamenii aceştia de mine aşa cum sunt îmbrăcat. Simţi deodată un braţ de femeie cuprinzându-l de mijloc. Nu cunoştea pe nimeni în acest salon în care intrase fără voia lui. călcând cucoanele. Şi ce limpede înţelegea chemările lui. poate mobila părea mai proaspătă. Îi luase acum mâna. Se vedea bine că nu prea e deloc la locul lui în această adunare de oameni bogaţi. să vină cât poate de repede lângă el. dragostea mea! vorbi din nou Christina. mai puţin tristă. îi fu greu să se recunoască. "Aici se joacă cărţi.dată cu amintiri turburi. de asemenea. — Haide.. Simţi că cineva îl priveşte scrutător dintr-un colţ. Nimic nu era schimbat. Dar îl privea întreg grupul ciudat. iar cu braţul celălalt îi arăta pereţii camerei prin care treceau. Îi zărea numai ochii. Simţise răsuflarea ei caldă. şi recunoscuse mirosul apăsător de violete. Parcă se făcuse mai cald acum. Se întoarse. Nu vorbea nimeni cu el. Mese cu postav verde. Fiecare cuvânt îl ameţea. Se privi cu oarecare sfială. ce absurd travesti. Cu fiecare sunet se trezea în alt spaţiu. în alt aer. nu se mai văzuse niciodată în ele. căci îi zâmbise. Egor se îndreptă spre divanul lângă care sta rezemat Prajan. Îşi făcea loc cu coatele.. Femeile îşi făceau vânt cu evantaliuri mari. Egor. Perechile din jurul lui se aburiră în acea clipă. mai apoi — exasperat de atâtea piedici — lovind. Se întoarse din nou în sala de dans. Îşi dete seama că lumea. Cei câţiva metri care îl despărţeau de Prajan i se păreau acum absurd de lungi. Se feri din calea perechilor. gândi cu încântare Egor. — Vrei să vii la mine? îl întrebă deodată Christina.. Egor recunoscu sufrageria. Dar nu-şi putea aminti numele. Înţelesese tot ce-i spuneau privirile lui. împrejurul lui. uită-te la mine. totuşi. Prietenul îl privea atent. deodată. Făcu câţiva paşi spre oglindă. Se lupta de mult să ajungă până la el şi Prajan rămăsese tot atât departe." Se miră. că nu aude aproape nici unul din cuvintele pe care oamenii aceştia şi le spuneau. se făcu lumină: Radu Prajan. Întoarse capul spre Prajan. Un glas melodios de femeie tânără. dragostea mea! Domnişoara Christina îi vorbise foarte aproape de ureche. aşteptându-l. mătăsoase. "Ştie că eu sunt aici". Răsăreau mereu alte perechi în calea lui Egor. într-o altă odaie. Poate femeia voia să-i fie prezentat. Apoi. la început cerând politicos iertare. să se grăbească.. Şi ce greu. hainele îi erau streine. Se vorbea franţuzeşte alături. mai absurd. Ce-o fi căutând el aici? Şi ce schimbat e. dansează. — Suntem la noi acasă. să poată vedea chipul femeii. întinzând braţele. foarte-aproape de el. ispititoare. totuşi. i se părură neînţelese mirările lui. Se ridicase foarte sus şi acum travestiul apărea mai ridicol. Îl privi şi ea. suntem pe la 1900. Buzele foarte roşii şi o umbră uşoară deasupra gurii.

începu să păşească la întâmplare.. Christina! strigă el. adăugă Christina.. nerăbdătoare. Încercă să fugă. Ar fi vrut să întindă braţele spre ea. Dacă ar fi avut atâta putere să strige. sinistru. ostenit. Egor o putea anevoie înţelege. nu-ţi va mai fi. Vreau să mă laşi câteodată să te iubesc!. privindu-l fix în ochi... O auzea pentru întâia dată râzând. Rămase cu capul rezemat de uşă. îşi spuse el. ca şi cum l-ar fi aşteptat de mult pe marginea patului. Egor şovăi o clipă. cu atâta foame de dragoste. — De ce fugi. ascultând... — Dar tu eşti moartă. Toate lucrurile erau acolo.. Tăcu şi continuă să-l privească — tristă. biata de ea. neaşteptată. Făcu un efort şi vorbi: — Tu eşti moartă. De ce nu mă laşi să te iubesc? Sau poate iubeşti cu adevărat pe Sanda?. Se retrase lângă fereastră. totuşi. lovindu-l din faţă. Egor se trânti în pat. — Nu pot.. necunoscut.. vorbi Egor. Dar întâlni şi aici parfumul de violete. Alerga parcă pe un coridor fără sfârşit. să fugă. Nu va mai trăi mult. Simţi deodată. oare se vor auzi din nou paşii domnişoarei Christina? Tăcerea se prelungea în clipe foarte lungi.. privindu-i portretul. dar nu găsi decât puterea de a-i înfrunta privirile. ameţit. ce ciudată lumină adunau laolaltă toate aceste lucruri risipite în cameră.. Răsufla adânc. fără să ştie unde se află... sincer. Eu vin din altă parte.. Anevoie putea ceti în obrazul ei atât de viu şi totuşi atât de îngheţat. speriat. pur. Intrase fără să ştie în odaia lui. prea ficşi. un miros vag de violete. Tu ştii că eşti moartă. dar Egor se împotrivi. Mi-e frică de tine!. şopti. Tu nu mai poţi iubi!. Se crezu. Obosit. aşteptă să răspundă Egor. "Dacă aş putea adormi repede". — Tu eşti totdeauna aici. mai deznădăjduit. Egor! Şi dacă au fost fete care s-au îndrăgostit de luceferi. Domnişoara Christina se afla chiar alături de el. Gândurile îi erau risipite. Egor se înălţă pe jumătate din pat. dragostea mea! şopti Christina. căci zâmbi mai trist. Egor întoarse capul. Era chiar odaia lui. să se deştepte.. — Dacă ţi-e dragă Sanda. şi cutia de ţigări pe măsuţă. . s-o ameninţe.) — Dar te iubesc.... Îi bătea cu putere sângele la tâmple... — Nu mă judeca aşa repede. Christina începu să râdă. nu-mi trebuie sângele tău. dragostea mea! exclamă Christina. tu nu vii de nicăieri.. apoi se hotărî brusc şi deschise cea dintâi uşă pe care o întâlni. spuse el în cele din urmă. un râs de fată. Egor. de ce nu te-ai putea şi tu îndrăgosti de mine?!. şi paharul în care se evaporau ultimele picături de coniac. ca două inele de cristal. Parcă ar fi fost privite prin oglindă. — N-ai să înţelegi niciodată.. încât Egor se înspăimântă.. Aşteptă câteva clipe. reflectă Egor. Şi pentru tine vin de-atât de departe. Întocmai aşa cum şi-o închipuise el cu câteva zile mai înainte. Şi ochii erau prea mari. voinţa oarbă.. Domnişoara Christina zâmbi trist şi se apropie din nou de Egor. Christina parcă îi citea toate gândurile. De data aceasta nu mai avea nici o putere să se împotrivească. după câteva clipe. Coridorul se întindea ca o galerie de mină. Dar sunt încă femeie. (O lună apărută brusc.. ameninţătoare. Vorbise cu atâta patimă. Şi..pe scări.. Egor o privi cu ură. Poate o scălda lumina lunii.... singur. Căci pe tine nu vreau să te pierd. Egor?! îl întrebă ea. Era acum mai palidă.

şi mă rog la Domnul-Dumnezeul meu şi la Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu!.. când vreau eu. Apăsarea acestui trup strein era peste putinţă de suferit. Egor simţi din nou mângâierea aceea fără seamăn. nu mi-e frică. Nu izbuti decât să se îndepărteze puţin de ea. oriunde m-ar duce dragostea asta. Uneori.. Christina sări de pe marginea patului şi-şi duse mâinile la ochi. Îl gâtuia.. M-ai urma şi tu. .. cu tine voiam sa mă logodesc. Mi-e uşor să te farmec. Nu mi-e teamă de rugăciunile tale.. dragostea mea... Îşi aduse deodată aminte de Christina. ca ceilalţi. şopti el. dar ultimele cuvinte le spuse cu destulă tărie... iar el e viu.. Frica i se lămurea acum cu totul altfel. Şi sunt foarte mulţi... continuând să-l mângâie. — Iubesc pe Sanda. Şi trupul ei se apropiase mult — Mă vei iubi atunci.. şi privirile acestea nu erau ale domnişoarei Christina. Sângele îi năvăli din toate părţile spre inimă. Egor!. departe de el. dezgustul care îi răvăşise întreaga fiinţă. îi sorbea aerul.. Nu era prezenţa domnişoarei Christina.. "M-am trezit la porunca ei". Întoarse brusc capul. să-i spună necontenit că ea e moartă. atunci. în odaie stăruia parfumul de violete. spuse ea. ca şi cum s-ar fi trezit deodată într-un pat strein. Iar după câteva clipe. nevăzut şi necunoscut. Egor încercă încă o dată să se desprindă din vraja Christinei. nimeni nu poate înţelege. dragostea mea. Aş putea oricând să te am în puterea mea. Se opri din nou.. fără memorie. Azi-noapte nu ţi-a fost prea mult teamă de mine. Se simţea privit de altcineva..Îi fu ruşine. Ar fi trebuit să reziste. n-o vei mai întâlni. Amintirea domnişoarei Christina îi părea.. Mirosul de violete îl ameţea.. Egor începu să simtă ceva.. — Mă vei lua o dată în braţele tale calde. Eu vin din altă parte.. simţea pătrunzându-i adânc în nări parfumul de violete. Domnişoara Christina nu mai era acolo. atunci... Egor. a cărui groază nu o mai încercase. Nu mi-e frică de tine. De ce şovăieşti tocmai tu.. care eşti bărbat?!. Niciodată nu-şi va aminti cât a durat gâtuirea aceasta lentă. Egor. Ai să te deştepţi acum. Vocea era naturală.. împletindu-se cu spaima celuilalt.... aşadar. acum. istovindu-l.. "Am visat. şi de sudoarea rece pe care o simţea şi care nu mai era totuşi a lui. Christina întinse braţul. am visat numai". ai să te deştepţi.Târziu Egor îşi dete seama că stă de multă vreme cu ochii deschişi. Să nu te mai gândeşti la Sanda. Totuşi. Şi ai să mă iubeşti.. N-ai să poţi înţelege. Egor. apropierea trupului Christinei îl istovea.. să fac tot ce vreau din tine. Curând. Egor.. vorbi încet Christina. ai să mă vezi şi altfel. adăugă ea. Rămase aşa multă vreme.. cu prezenţa aceea nelămurită. în preajma lui. să-l mângâie. de mărturisirea aceasta laşă. privindu-l cu ochii ei sticloşi. Şi nici acum n-are să-ţi fie teamă. Începuse şoptind. Ştia unde o lăsase în vis: în mijlocul camerei. şi de sângele. mult mai puţin în- . Tu nu eşti decât un om viu.. — Ce frumos eşti! Ce cald şi mare eşti!. parcă ar fi biruit într-o luptă grea şi muşchii se pregăteau de odihnă.. să rupă visul.... spre perete. Cineva îl privea de-alături. dreapta. Dar pe tine nu voiam să te ucid. fără gânduri. O încântare obosită îi cuprinse după o clipă carnea. şoptită. înţelese Egor. — Aş fi putut să-ţi îngheţ gândul şi să-ţi usuc limba. dezgustat şi de carnea. care îi îngheţa sângele în vine. de foarta aproape de el.

făcu un pas spre el. dragostea mea!. goală. Domnişoara Christina ştia fără îndoială tot ce se petrece în sufletul lui.. Când d-l Nazarie intră în sufragerie. Şi nu mai era în vis. ea îţi aduce bucurie. mângâietoare. acum?! păreau că vorbesc ochii Christinei. vei găsi la pieptul meu singura nedejde. ea îmi ordonă ce să gândesc. iubitule! ". "Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine. cu ce paşi nesimţiţi venise ea atât de aproape de pat? îi zâmbea acum. firesc. — Domnul doctor Panaitescu. Învaţă-te cu mine alături. sângele i se risipi." Al cui fusese gândul acesta care îi pătrunsese în minte aproape fără ştirea lui? Gândise el.. Egor simţea cu precizie trupul acela nefiresc mişcându-se în spaţiu. Faţa îi era parcă luminoasă pe dinăuntru. Te vei agăţa de mine. şi ea te mângâie fără să te sperie. Egor.. Când mâna domnişoarei Christina îi atinse obrazul. păreau că spun ochii ei.. nările ei subţiri. Egor. până ajunse foarte aproape. o simţi.spăimântătoare. feminin. lipită? " Dar Egor nu mai simţea nimic. Şi ca el sunt sute şi mii şi toţi ascultă de porunca mea. singura mângâiere. cald. înţelese Egor. pregătindu-l pentru întâmplări noi?!. genele uşor plecate. căci Egor zărea linia frântă a zâmbetului.. Egor deschise larg ochii. Cel care fusese altcineva dispăruse fără urmă. mâna aceasta.. Putea în sfârşit să respire în voie." "Ea mă sileşte să-i citesc gândurile. XI Doctorul fu reţinut la masă. îmbrăţişându-l. Cineva pe care nu-l cunoşti. răsuflarea i se scurse întreagă în coşul pieptului. văzându-l fără vlagă şi cuminţit. o simţi pe obrazul tău. Dar de ce nu vorbeşte. că nu se va mai putea apăra sau domnişoara Christina îi poruncise să gândească astfel. Dar nu-l mai speria. "Mă vei iubi. În delirul îngheţat al celuilalt. Când se apropiase Christina. fără grabă.. Eu ţi-am adus aici teroarea celuilalt. "O dată am să vin la tine în pat.. iubitule. Parfumul de violete creştea acum cu noi puteri. căci. dragostea mea. Ai văzut ce uşor mi-a fost să te sugrum de groază. Apoi încă unul. Christina continua să zâmbească. dar pe care le purtau privirile ei.. d-na Moscu se ridică de pe scaun şi-i prezintă cu solemnitate pe tânărul pleşuv. mai rău şi mai drăcesc decât mine. mă vei stânge în braţe. Cum te vei arunca în braţele mele! Ce caldă va fi coapsa mea pentru tine. Ce limpede auzea Egor toate cuvintele acestea. îmbrăcat în haine de vânătoare. Cineva a fost lângă tine şi a fost de-ajuns ca să te pierzi. de ce nu se apropie de mine? N-aş mai putea să mă apăr acum. "Vezi că nu-ţi mai este teamă de mine? păreau că vorbesc ochii ei. fără să nădăjduiască.. cu fruntea îngheţată. Egor se asculta gândind. dar pe care nu-l vei uita niciodată.. un foarte distins om de ştiinţă şi apostol . Brusc. într-adevăr.. acum. Îl privea ca mai înainte — ca-n vis — zâmbindui. Egor.. se trezi gândind Egor. căutând în întunerecul de lângă el. pe care buzele Christinei nu le rostea. limpede. Cu faţa albă. Treptele spaimei sunt mult mai adânci. zăcea moale în pat. încălzindu-l. pezenţa domnişoarei Christina era infinit mai blândă. Gând după gând. aceasta este mâna mea. împingând aerul în jurul lui. atunci. se simţi liberat. Egor! ".. Iată. adânc. Şi-am să te rog să mă strângi mult în braţe. Există şi lucruri mai înspăimântătoare decât apropierea mea de tine.

— Greu de spus. vorbi şi doctorul. Era obosit.. Şi aş vrea atât de mult să vânez şi eu o dată sau măcar să văd. . d-le doctor? întrebă graţios Simina. ridicol. fără să vrea. O privi în ochi rostind ultimele cuvinte. nu sunt un vânător pasionat. — Voiţi să mă luaţi şi pe mine? întrebă din nou.. dar îmi place câteodată să ies la câmp cu puşca. Întrebă. d-le profesor? întrebă doctorul. Începu apoi să mănânce stânjenit. nervos. vă închipuiţi prea bine. întârziind după fiecare propoziţie.. şovăi el. să vorbească mult şi repede. spuse ea. Simina îl aştepta să continue. Vorbea împiedicându-se de fiecare cuvânt. ca o fetiţă binecrescută când e mustrată de maimarele ei.. Noi. Dar d-l Nazarie nu avea deloc poftă de vorbă astăzi.... şopti d-l Nazarie. Nu se mai simţea izolat.. ochii lui înecaţi în cearcăne. privind scrutător către medic: — Cum vi se pare domnişoara Sanda? Doctorul ridică din umeri. Încât m-am temut să nu aibă friguri.neobosit. o gripă destul de ciudată. un început de gripă. privindu-i. când vei creşte dumneata mare.. Apoi.. Nan fost niciodată. Mai târziu.. Dar nici o clipă nu lăsă pe Egor să creadă că a înţeles şi altceva din cuvintele lui. intelectualii. — Oh. i se părea că visează. — Nu e deloc frumos pentru o fetiţă ca dumneata să meragă la vânătoare. adăugă.. apoi spre Simina.... — Într-adevăr. continuă d-na Moscu. Medicul îi surprinse privirile şi roşi brusc.. senţelege. Strânse mâna doctorului şi se aşeză pe scaun.) — D-l profesor face săpături arheologice în satul nostru. să vadă atâta sânge. reflectă d-l Nazarie. mai aprinsă Simina. am văzut că zilele sunt atât de frumoase si mi-am spus că n-ar fi rău. întorcându-se către doctor. Şi-apoi. plecase dis-de-dimineaţă la câmp. Începu să se mustre pentru nepăsarea lui. "Poate nici nu-i este gândul la bolnav". Este o mare cinste pentru noi să-l avem oaspete.. Ştiţi. — Bucuros. costumul de vânătoare. Îl lovi paliditatea lui Egor.. E un costum destul de comod. Doctorul făcu un gest vag cu mâna. de ce nu? făgădui doctorul... Era totuşi foarte mulţumit că cineva vorbise despre vânătoare. Să vadă cum mor animale nevinovate. În orice caz. ceva neînţeles pentru ceilalţi.. Îşi mângâie uşor fruntea. o glorie a ştiinţei româneşti.. nu e prea grav. întinzând braţul: Domnul profesor universitar Nazarie. suntem condamnaţi. fericit că i se dă prilejul. bucuros. — Aţi găsit ceva interesant până acum.. de altfel. împăciuitor. s-ar putea. Egor ridică privirile şi le îndreptă încet spre d-na Moscu. înfiorat parcă el însuşi de craniul acela lucios şi uscat pe care îi întâlneau degetele. compromis — la masa aceasta cu atâţi oameni ciudaţi. către movilele din partea (. Rareori dacă putem. spuse el aspru.. — Vă miră poate bluza aceasta. singur. D-l Nazarie plecă ochii în pământ. Plecă ochii în jos. suntem de-abia la început. O anemie excesivă şi. — Şi când vă duceţi la vânătoare. D-l Nazarie plecase de mult ochii în farfurie. Dar n-am câine de vânătoare şi aşa e mai greu. poate nu e cel mai nimerit spectacol pentru un copil.. dar Simina nu părea deloc turburată. săltându-şi mina spre creştet.. spuse el apucându-şi un nasture şi răsucindu-l. apoi se controlă repede.

Îi tremurau totuşi foarte uşor buzele. adăugă repede. fără îndoială. "Cum de nu observă nimeni. victorios. Nu ne-aţi spus nimic despre vânătoare. parcă i-ar fi cetit gândurile. trebuia să afle... se miră d-l Nazarie. De-abia aştept să mănânc vânat. Avea senzaţia penibilă şi nelămurită că-şi bate joc de el. ridicându-se de pe scaun. Egor observă de-abia atunci că doica intrase în sufragerie şi aştepta atentă lângă uşă. Sanda îi aştepta în pat. spuse Egor aspru. alteori îl paralizau privirile ei atât de grave şi de strivitoare. Începea să-i fie teamă de ea acum. începu cu demnitate doctorul.. Prin ce minune împotriva firii se desprindea ironia aceasta rece din ovalul îngeresc al feţei? — Mă bucur că domnişoara noastră se va face în curând bine şi-l va sili pe Egor să picteze. Voiam s-o văd pe mama. ce carne bună!. — Şi de ce n-ai spus asta de la început? întrebă mâniat Egor. şopti ea. — Preastimată amfitrioană.Simina zâmbi. Femeia care servea la masă era nou venită. Se mulţumi să privească spre Simina.. Egor se întoarse spre el. "Poate că o supraveghează" . Tresări văzând că intră întâi Egor.. Îşi spuse Egor ca să se liniştească. Ce carne cu gusturi noi.. arta mea cea mai tare. Doica nu-i răspunse nimic. Egor. — În câteva zile. "Simina observă.. dispreţuitor şi totuşi discret. — Ce s-a întâmplat? întrebă el neliniştit. Şi braţul întins deasupra mesei se înfioră. ea singură înţelege". — Nu s-a întâmplat nimic. fără îndoială. Sângele îi îmbujora obrajii. O străbăteau atâtea gânduri şi atâtea simţiri. Sanda îl privea îngrozită. dar hotărârea era luată.. Egor se turbură. Şi acum o cheamă pe maică-sa de la masă ca s-o asculte cetindu-i versuri". strivindu-şi buzele. D-l Nazarie recunoscu zâmbetul ei dintotdeauna. nu are ce căuta cel puţin în ceasul acesta.. doctore? îi vorbi Egor. schimbarea aceasta?" Zări însă. Sămi citească ceva. . cu care nu mai ştia ce să facă. Ochii i se aprinseră pentru câteva clipe. — Dar vânătoarea?! părea că-şi aminteşte brusc d-na Moscu.. cuminte.. "Ce absurd minte. Părea că îi este teamă de fericirea aceasta prea mare. D-na Moscu se ridică zăpăcită. ce necumpătat se-ncurcă singură. cu nesfârşită dragoste. Fata îl privi lung. pe care o primise prea târziu. — Te rog să-mi spui acum.. că amândouă ştiu tot ce se întâmplă în visurile lui. vânatul nu este. — D-na Moscu nu are ce căuta aici. parcă l-ar fi auzit. va fi din nou bine. Îl intimidau. Nu-i plăcea deloc apropierea doicii. Cu orice risc. Egor plecase din sufragerie înainte ca ea să poată spune un singur cuvânt.. În acea clipă doica se apropie de scaunul d-nei Moscu şi-i spuse: — Vă cheamă domnişoara mare. că se-nţelege din ochi cu Simina. chiar în acea clipă ochii reci şi tari ai Siminei şi roşi. Se apropie de uşă şi întoarse cheia. Azi-dimineaţă o oboseau lecturile... cu capul rezemat de câteva perne.. adăugă el blând. vorbi deodată d-l Nazarie ca să abată discuţia. parcă el ar fi cules întâi tot sucul acelui vânat necunoscut. Doctorul clătină din cap vag şi totuşi binevoitor. luminat la faţă. Nădăjduiesc totuşi. nu e aşa. îşi spuse d-l Nazarie turburat. Şi era neobişnuit de palid.

— Şi eu te iubesc. strângându-i-le. Vorbise atât de tare. îi tremurau umerii... te sileşte să mă accepţi . mângâind-o cu acelaşi gest frăţesc.... Să-i spun că eu nu te mai pot primi în odaie: şi să te dea afară. Simţi.. întru totul fermecată". Egor. Dar nebunia asta nu va mai dura mult.. — Dar înainte de asta. Ar fi ameţit dacă Egor nu se repezea brusc asupra ei. Ridică fruntea şi privi pe Egor în ochi. Faţa i se înroşise brusc. te iubesc!.. Egor îşi liberă mâinile. îi spuse Egor. obraznic cu mine. "Pudoare. Dacă aş fi bănuit. începu ea deodată. Îşi pregăti cuvintele cu multă băgare de seamă. Egor se ridică şi se apropie de uşă. Aşteptă apoi. şi pentru binele tău am făcut-o. că tu trebuie să scapi de-aici. O vezi des pe Christina? Te întreb. pentru că eu o văd.. Cu un ţepuş de lemn am să i-o străpung!.. Îşi ascunse faţa în palme. A rămas mai departe la uşă. — Sanda m-a rugat să închid cu cheia. ca să mă salveze pe mine".. — . să mă gonească... continuă Sanda. Sanda tresări din nou. ca s-o poată mângâia pe păr. — Eu mă gândeam mai mult la tine. "Aşa i-a poruncit Christina. Începu să plângă mai zguduit. În acea clipă cineva mişcă clanţa. dragostea mea. încât se înfiora el însuşi ascultându-se. cu tot trupul. Dar asta te compromite pe tine. mai ales.. după o clipă. pe obraz.. Vor crede ce le va trece prin cap. de aceea o chemam pe mama. Se aşteptase să afle lucruri mai grave. gândul de a vorbi o dată limpede şi brutal Sandei. să-i spun că tu.. Doctorul mi-a destăinuit taina bolii tale. D-na Moscu nu a spus nici un cuvânt. De tine. cu glas stins. continuă el. în lipsa ei. Şi ea crede că face asta pentru binele meu. Începu să plângă.. foarte aproape de ureche: — Ei vor crede că ne-am închis aici pentru că ne iubim. şopti el... Egor. Mă gândeam că tu nu eşti întru nimic vinovat. La tine mă gândeam. Gândul îi venise atunci.. să pleci cât se poate de repede. trudindu-se să înţeleagă.încât nu-şi mai dădu seama ce se întâmplă cu ea.. Egor se întoarse lângă pat. vorbi din nou Egor.O văd şi eu. O durea acolo unde îşi înfipsese el degetele. o durere năprasnică. aşa cu o vedeţi toţi. Sanda continua să rămână cu faţa ascunsă în palme. — . voiam să te întreb un lucru. Sanda. îl întrerupse Sanda. — Să nu faci nimic. Îi e teamă de oricine din familie.. Dacă s-ar putea să pleci de-aici. draga mea. asta înseamnă că nu e încă pierdută. apucă mâna Sandei şi îi şopti. mai nebuneşti. să te duci departe. gândi Egor.. încercând să înţeleagă. stimată d-nă Moscu.. — Spune-mi... Sanda. Va fi mai rău de noi. Am să străpung inima strigoiului. pe mătuşa ei moartă. Sânul i se zbătea. Egor o ascultase calm.. ai fost.. Adormise puţin şi i s-a părut că vede pe mătuşa Christina.. Vrea să rămână singură câtva timp.. Sanda tresări. — Ieri mă rugai totuşi să rămân. dar te iubeam. Cuvintele îi ieşiseră fără voia lui de pe buze...Căci am şi eu de spus multe lucruri. mâna lui Egor pe frunte. — Asta a fost vina mea. — De ce aţi încuiat uşa? se auzi glasul d-nei Moscu. adăugă Egor.... apucându-i mâinile. vie..

cu convingere. A plecat îndată . — Suntem gata să plecăm chiar în ceasul acesta. XII Câteva ceasuri în urmă. d-ta te-ai închis în odaia Sandei.. Egor nu-şi putu stăpâni un gest de nerăbdare şi teamă.. — Ar trebui să fugim de aici cât mai repede. Egor se apropie iarăşi de uşă. — Mi-e teamă de ea. Şi ea nu-mi dă voie să vă deschid..ca logodnic. Părea foarte turburat. Unde e doctorul? — A plecat la vânătoare. Vorbise emoţionat. O iubesc. închişi cu cheia în dormitor!? vorbi tare Simina. fericit. D-l Nazarie ştia foarte bine că Egor minţea. că nu de nebunia d-nei Moscu se teme el. strivindu-şi capul între perne. spuse el liniştit. Trebuie să ne logodim acum. Sanda? o întrebă el. puţin schimbat. fetiţa mică a dispărut. tremurându-i glasul. — Ce fel de logodnă. — Domnule Paşchievici! se auzi glasul Siminei. Egor se stăpâni cu greu. — Dar asta nu se poate! se auzi glasul ei. — Îţi pare într-adevăr rău?! o mai întrebă el încă o dată. Sanda începu să plângă.. apoi îşi atârnă braţele de grumazul lui. înfiorându-se. mângâind-o pe frunte. Auzi cum se depărtează paşii pe coridor. D-na Moscu zgâlţâi din nou clanţa. vorbi el sugrumat. răspunse sfios d-l Nazarie. îl privi speriată. precipitate. Ce faceţi acolo?! Sanda ar fi vrut să se ridice din pat şi să deschidă. Era cel dintâi gest de îndrăgostită. — Eu mă logodesc. Şi nu-i pot face nimic. dar Egor o covârşi cu amândouă braţele. Începu să se plimbe prin sufragerie.. Îşi cuprinse tâmplele în palme....... Ce i-aş putea face?!. Clătină totuşi din cap.. răspunse Egor obosit.. Egor întâlni în sufragerie pe d-l Nazarie. puternic... cu privirile uluite şi gesturi nerăbdătoare. Egor se întoarse spre pat. neliniştit. Dar trebuie să o vadă doctorul. spuse el. — Ce s-a întâmplat? îl întrebă în şoaptă... Sanda. de viaţa ei. fumând... D-l Nazarie îşi frângea mâinile. Ea vrea să rămână numai cu mine. — Ai făcut foarte bine că te-ai logodit... Sanda zace leşinată de o jumătate de ceas. "Ce-am făcut?! ce-am făcut?!" De unde găsise el deodată atâta putere si nebunie ca să se hotărască? — Îţi pare rău. Nebunii ăştia sunt în stare s-o strângă de gât. şopti Sanda. vreau s-o iau de-aici cât mai repede. M-a rugat s-o apăr!. N-are să mai poată spune nimeni nimic. Căci Sanda nu mai are nimic acum. — Numai dacă n-aş muri până atunci!. dar ea leşină. spuse el. — Sanda e logodnica mea acum.. cât mai e timp. D-na Moscu s-a închis în odaia ei. îţi pare rău că eşti logodnica mea fără voie?! Fata se opri din plâns. Ce s-a întâmplat? — Nici eu nu ştiu prea bine ce s-a întâmplat. adăugă Egor în şoaptă. d-nă Moscu. Asta pune capăt tuturor neînţelegerilor. Ştiu că m-am logodit cu Sanda... Egor se simţi din nou tare.

după masă. şi nu-mi deschizi decât mie. era atâta tăcere. cenuşă şi vreascuri arse. Înăuntru începuse să se facă întuneric. cârpe uscate. — Şi ce vrei să faci? întrebă d-l Nazarie. Egor se aşeză pe un scaun. spuse el brusc. Cine ştie ce prostie o fi făcut". Când mă gândesc că am lăsat-o atâta vreme singură. şopti Egor descuind uşa. vreau să spun. Nu ştia încotro s-o apuce.. "S-a ascuns în altă parte". de asemenea. Te rog să o păzeşti până mă întorc.. Porni cu pas legănat. Au ieşit din sufragerie. Mi-e teamă de ei.. Privi cu atenţie în toate colţurile... Nu se auzea nici un câi-ne. Tăcerea era mai tristă acolo. Dar a spus că se întoarce pe seară... — Ştii care e odaia ei? întreabă.. Ochiurile ferestrelor erau mai stinse acum. un argat . O arătă biruitor. îşi dete el seama aruncându-şi ochii în toate părţile. aici. Egor se îndreptă spre rădvanul domnişoarei Christina. — Numai dacă n-ar intra cineva pe fereastră.. — Am închis-o cu cheia. Bănuiesc eu cam unde trebuie să fie ascunsă vrăjitoarea. neauzită. sfârşindu-şi gânditor ţigara.. când se apropie apusul soarelui. cu solemnitate. Piciorul omului călcase de curând pe aici. Egor zâmbi ca pentru sine. încât locul părea părăsit. îşi spuse cu teamă Egor. Când ieşi din grajd. O fereastră avea încă transparentele trase. Egor ajunse la gura pivniţei. Nu vedea pe nimeni. căutându-se în buzunar. Egor alergase de-a dreptul la grajdul vechi.. Nu s-a petrecut nimic grav în odaia asta. "În curând se va face întunerec. în umbră. adăugă Egor privind în gol. Iată. se vedeau. Vor roi ţânţarii". unde se ascunsese un strămoş al lor rămânând trei săptămâni sub pământ. adăugă Egor. cheia de la odaia Sandei. Locul arăta deşert şi atâta singurătate părea mai înfricoşătoare între atâtea ziduri şi atâtea unelte. N-am ştiut nimic nici eu. îndreptându-se spre camera Sandei. cu pernele scorojite.. spre odăile slugilor.. totuşi. Egor se ridică brusc de pe scaun şi luă braţul profesorului. intrase în prima zi a venirii lui. pe hotarul câmpurilor. întrebându-se unde ar putea s-o caute. bălegar şi grăunţe.. că n-ai să-i faci nimic. asta e cheia de la odaia ei. era veche. cu răsuflarea risipită.. Sanda le arătase treptele de piatră din timpul lui Tudor Vladimirescu şi încăperea zidită din fund.. D-l Nazarie intră emoţionat. de nicăieri nu se auzea nici un zgomot. roasă de ploi. Şi. orice s-ar întâmpla. gândi d-l Nazarie. Îi dădu grav. — Mă aştepţi aici. oale de pământ uitate. Am aflat de la jupâneasă. — Mă duc s-o caut pe Simina. "Îi strălucesc şi lui ciudat ochii. Mai ales acum. Începu să cerceteze trăsura. fără să întâlnească trupul mic al Siminei. Coborâse cu un grup de musafiri. Rămase câteva clipe nehotărât cu gândul la Simina.. Se vedeau urme de focuri. gânditor. Să te-ncui cu cheia pe dinăuntru. nu se auzea nici o pasere. soarele se îneca departe.... Sanda părea că doarme adânc. Parcă şovăia să-şi destăinuiască gândul întreg. gândi el. spuse d-l Nazarie. Casa părea pustie. vorbi el în cele din urmă. — Nădăjduiesc că n-ai să te lupţi cu un copil. Nu întâlneau pe nimeni. ca într-o nămiaza de vară.

Mâine plecăm. — N-a fost exact bolnavă. îndreptându-se spre bucătării. I se păru. toate bănuielile. Invitaţia Siminei îi încurca.. Gesturi multe. îndreptându-se spre pivniţă.. Un fior îl străbătuse când Simina îi arătase gura pivniţei. Îşi azvârli departe ţigara şi-şi netezi părul pe frunte. Sanda şi cu mine. — Bucuros. pe deasupra salcâmilor. Sanda le arătase şi spărtura prin care se strecura argatul. parfumat. Arătă cu braţul gol spre miazănoapte. — Ştii unde sunt sticlele? o întrebă. I se părea că vede pe mătuşa ei moartă. Simina ridică din umeri. vorbi ea privindu-l în ochi. apăru în gura pivniţei silueta Siminei. — Nu mă pricep la sticle.. totuşi.. Când dădu cu ochii de Egor.” Poate că într-adevăr intrase în pivniţă să caute o sticlă de borviz. să-i aduc sticla cu borviz. Aşteptă câteva clipe. Era mai mult speriată.. silindu-se să facă foarte puţin zgomot. Simina se lăsă alintată. Fetiţa se retrase încet. "Dacă este atât de emoţionată.. atunci am căzut în cursă”.credincios îi aducea noaptea o oală cu lapte şi o pâine albă. adaugă Egor. adăugă ea. când Sandei îi sticleau viclean ochii şi se auzeau atâtea glasuri tinereşti pe treptele pivniţei. Voiţi să fiţi atât de bun să mă ajutaţi?! "Îmi întinde o cursă”. E atât de greu să faci treabă singură. Duse totuşi mâinile la spate. gândi Egor... . stăpânindu-se. Ridică mirată ochii spre el. Sunt atâtea slugi în curte. şi domnul doctor n-are s-o lase. — Mama mă aşteaptă. spuse. şi se îndreptă spre el.. spuse Egor. vorbi Egor. şi. sub mângâierea lui Egor. — Nu ştiu ce s-a întâmplat.. zâmbind.. — Dar de când te trimite pe tine d-na Moscu să-i aduci sticle de boviz? întrebă Egor... — În definitiv. care cobora în urma lui.. coborând treptele de piatră. spuse ea gânditoare.. totuşi. I se părea că îl despart săptămâni întregi de timpul acela fericit. cuminte. pripite. Egor începu să râdă. Ce mult a trecut de-atunci.. Dar fata îl privea atât de dispreţuitoare. asta n-are nici o importanţă. totuşi. M-a trimis mama să-i aduc din pivniţa o sticlă de borviz şi nu m-am putut descurca. Ceilalţi spun că s-au dus să culeagă via. Simina. Simina începu să zâmbească.. desigur. Întoarse capul. Sunt atâtea sticle cu etichete... că aude paşi sfioşi în urma lui. — Nu e adevărat! spuse repede Simina. gândi Egor. din acea zi de toamnă caldă şi limpede. Şi nici nu bănuiam că e atât de întunerec acolo. precise.. Avea un păr moale. cald. Îşi aprinse o ţigară şi porni mai departe.. — O să-mi pară foarte rău de tine.. Zgomotele fuseseră însă limpezi. că te lăsăm aici singură. parcă s-ar fi trudit să dovedească Siminei cât de absurdă a fost întreruperea ei. fetiţa tresări. Şi nu semănau cu zgomotele de noapte. Nu era nimeni.... — Sanda e bolnavă. nu trecuseră decât câteva zile. erau paşi vii. să faci treabă. "Nu se ascunde de mine şi recunoaşte fără teamă unde a fost. dar s-a îmbolnăvit. încât îi fu ruşine de frica lui. Egor se apropie de ea şi o mângâie pe păr. Mâine dimineaţă plecăm. — Mai era şi o jupâneasă nouă. Auzi răsuflarea agitată a Siminei. Cu luare-aminte. coborându-şi genele.. dar n-a mai rămas decât doica. o întrerupse Egor.

îşi apropie gura de urechea lui. O strânse tare. Începu să râdă. — Stai să aprind un chibrit. ce strein pe buzele ei mici şi roşii! Egor simţea otrava în sânge. spuse ea cu un infinit dispreţ. Şi nici ţie nu-ţi va mai fi frică!. — Haide. arătând drumul. oprindu-se şi ducând mâinile la spate. cuprinzând-o în braţe. Nu auzi decât glasul fermecat al Siminei. Egor îşi strânse pumnii. risipindu-i-se în trup. goală. în minte. În cele din urmă zâmbi. Apoi. când începuse o altă viaţă. senzual. feminin. n-ai decât să te întorci! Ce necunoscut era glasul acesta. Se trezi deodată într-un vis demult visat. — Simina. zgâlţâit de friguri. răsuflând greu. spre Simina. — Ţie nu ţi-e frică? întrebă el din nou.. după o clipă. să se odihnească. bestială. nu mi-e frică. Mădularele îi ardeau. ca în vis. Intră în a treia încăpere. Fetiţa izbucni din nou în râs. "Am fost un imbecil”. Simţi sub talpă nisipul umed al pivniţei. — Nu. poruncitor. nu-ţi fie teamă. — Se vede încă destul de bine. nu e aşa? întrebă. Egor nu se mai putea împotrivi. — Viteazul nostru Egor. când voi ieşi afară am să te trag de urechi! — De ce n-o faci acuma?! îi răspunse Simina. "Ce bine e aşa. Nu văzu decât un val de aburi roşii. Se distingeau anevoie dulapuri vechi şi putrede rezemate de pereţi. Îndrăzneşte! Egor începu să tremure. — Linişteşte-te! şopti Simina. Sau poate ţi-e frică?! Începuse să râdă. Închise ochii. Simţi trupul Siminei alături de el. Simina râse şi se înălţă să-i mângâie părul. Egor simţi de-a lungul şirei spinării aceiaşi fiori de groază care îl străbătuseră în ultima noapte. Un ochi de geam.. spuse Egor. Suflă apoi în chibrit şi porni înainte. poruncitor. O febră ciudată îi cuprinse mădularele. nu avea de ce să se mai teamă. aşa începe orice nebunie”. — E bine cu ea. mâinile îi tremurau. licărea încă. va veni de-adevărat! Va veni la tine. obosită. — La noapte să nu încui uşa. Râsul nu mai semăna cu râsul obişnuit al Siminei. lângă noi! şopti Simina foarte aproape de urechea lui. saci şi coşuri rupte. — Stai jos! îi porunci fetiţa. Egor sfârşise treptele. în amintire... I se împăienjeneau ochii. Şi mintea lui era rătăcită acum. gândi el. "Probabil că aşa începe. o poftă nebunească. Simina îi apucă braţul. să se trântească pe saci. şopti fetiţa. vorbi din nou fetiţa. ameninţător. Gestul fusese brusc.— Sunt mai departe.. Într-un colţ. cu gratii. aproape fără voia lui. orbeşte. Egor şi-o lăsă. Egor. Aşa trebuia să facă de la început. Egor începu să tremure mai puternic. Egor o urmă. încercând să-şi amintească chipul Sandei. — Ce ai? îl întrebă Simina apropiindu-se de el. încercând zadarnic să-şi aducă aminte când ieşise din el. . lumină murdară. Simina şovăi o clipă. dar Egor nu-i mai auzea râsul ei turburat. — Simina. E încă prea devreme. — Stă aici. — Dacă ţi-e frică. Şi glasul ei era schimbat. răspunse Simina. să nu mă laşi singur! ţipă Egor. — E aici? întrebă Egor. — Dar ea stă aici. Aprinse totuşi chibritul şi privi aspru. Îi luă mâna. I se risipeau toate în faţa ochilor.. ce bine e alături de Simina!".

Mirosul sângelui exasperase pe Simina. gândi Egor. — Nu aşa. n-am nici un bici aici!. — Să nu mă laşi. Dar sări repede în picioare. zvelt. îi alunecau pe frunte.. Începu să-i sărute mâinile. Şi n-am aici nimic.. să muşte. "Şi totuşi... Trupul ei necopt se păstrase rece. Nu înţeleg cum s-a îndrăgostit ea de tine!. ai muri de frică!. Broboane reci de sudoare. Umilinţa îi picura desfătări pe care niciodată nu bănuise că pot fi sorbite de un muritor. Egor. Scoate-ţi haina! Egor se dezbrăcă încet. . Egor simţi o neînchipuită. — Da. Şi ce slab eşti! . Egor începu să plângă cu capul întins pe sac. cu mâinile la tâmple... dar trebuie să ne întoarcem. Dacă aş pleca. fără gânduri. cu atât era mai dulce unghia sau gura Siminei. Se opri deodată. Iartă-mă. O durere groaznică îi sfredelea creierii. — Nu uita ce ţi-am spus.. abandonându-se sărutării aceleia de sânge şi miere. Se apropie de pieptul gol al bărbatului şi începu să zgârie. adăugă Simina scuturându-şi rochia. Egor! vorbi din nou Simina.. s-o trădez". rănindu-i-le. împiedecată şi fierbinte. Simina? întrebă Egor somnoros... Egor. Îi cuprinse repede gura. — Nu mai plânge. — Nu-mi place.. în otrava aceasta caldă! Egor îi sărută pantoful. Nu avea nici măcar puterea să o privească în ochi. Simina! Să nu mă laşi singur!. Egor cuprinse în mâinile lui tremurânde pulpa fetiţei şi începu s-o sărute. "Nici măcar nu se osteneşte să mă ameninţe.. şopti năuc Egor. Fetiţa îi strivise buzele. — Eşti un fricos! vorbi din nou Simina. Simina! horcăi. mai stins. Eşti un prost!. Poate a murit Sanda. brusc. Ştie că nu voi avea curajul s-o spun. Simina. Egor se deşteptă îngrozit. cu faţa murdară de lacrimi.. Eşti tot atât de prost ca ceilalţi!... Simina îl aşteptă să se ridice de pe saci şi să-şi pună haina. de praf. Nu ştii să săruţi!. De ce nu te aperi? Zgârieturile ei erau acum înfuriate.. Răsuflarea i se adâncea. scârbă de trupul Siminei. Să nu încui uşa cu cheia. îşi mai spuse o dată Egor.. Nu mai pot suporta. înfigându-şi dinţii în buze.. ar trebui să mă deştept din vis. Parcă i-ar fi fost şi ei frică. că mă enervezi! ţipă Simina. O cumplită silă de sine. năprasnice. Dar nu avea deloc putere. Îşi dădea seama unde se află.... — Nu. Dar Egor nu avea de ce să geamă. Să mă săruţi unde vreau eu!. dar nu-şi amintea cum ajunsese el aici şi cum primise. — De ce nu gemi? întrebă Simina. Când simţise sângele. — Sărută-mi pantoful! Îi întinse piciorul. Nu-l ajută.... nu mai pot!". — Pantoful! Ce bucurie în umilinţa aceasta neînchipuită. proaspăt.— Ce prost eşti tu. Simina îl culese însetată... Ascultă. E timpul să mă deştept. îşi amintea precis toate întâmplările. cu câteva pete de sânge în jurul gurii. nu aşa! şopti Simina. de viaţă. am să înnebunesc altminteri.. cerească şi sfântă dezmierdare în carnea lui întreagă.. Egor. Îşi plecă fruntea pe spate. — Eşti un prost! Aş vrea să te bat!. — Vine cineva... cum răbdase. Cu cât răzbea mai adânc durerea în carne.

Dar liniştea îl înfiora şi mai mult. căci de aici se vedea cerul de opal şi câteva ramuri înalte erau încă însângerate. A plecat şi m-a încuiat cu cheia. singurătatea aceasta îngheţată.Îl privea depărtată. Egor a rămas pe undeva... Cineva stă lângă tine. Puse şi el urechea pe lemn. îi neliniştea. trei. şi te priveşte. fără ca el să audă?.. Moartea vine îmbrăcată în negru. Maica Domnului. lângă uşă. l-au chemat de atâtea ori. se mângâia d-l Nazarie. aici. Să ascult şi eu pe ceilalţi. în genunchi. cum pătrunde pe fereastră." I se păru că de undeva se aude o răsuflare adâncă... Dar nu se poate aşa.. Născătoare . Să vadă ce vei face tu". Ar trebui să aprind lumina. De ce nu păşeşte nimeni pe coridor. cu urechea lipită de lemn. aş fi auzit când moare. Febră. spaimă. doi.. Sânul nu tresare.. D-l Nazarie îi privea cu o nelămurită sfială. Ar putea încă să fugă. D-l Nazarie se aplecă. "Dar n-a putut muri alături de mine. de ce nu cade nimic în casă şi nu se aude lătrând nici un câine pe câmp? Parcă s-ar fi născut deodată casa întreagă. Linişte. Sanda zăcea.. Simţi pumnii umezi. în somn. aşteaptă. degetele reci şi podul pal-melor fierbinţi. "Ce somn nesfârşit... strângându-se şi răsfirându-se pe o muzică neauzită. ca totdeauna. flacăra chibritului tremură. afară — sau poate a plecat cu adevărat. nici un deget nu se mişcă în trupul acela depărtat. "Egor a plecat demult. Să vadă ce vei face tu.... Făcu un pas spre uşă. "Să nu-mi pierd mintea. Nu se auzea nimic. şi zborul lor zădărnicit de sticla ferestrei îi făcea parcă mai ameninţători. strein. încercând zadarnic să străpungă geamul.. va fi mai întunerec pe coridor.. Dar lumina înviorează umbrele.. "Dacă plec acum. cu răsuflarea sugrumată şi te ascultă ceas după ceas. îşi spuse el. Gem şi luptă.. ţânţarii. se adunau. alături de o bolnavă în letergie. Şi poate va fi altcineva acolo. dispreţuitoare. Gândul domnului Nazarie se frânse. rece. să simt". se împotrivesc. Şi nici măcar nu răsuflă.. D-l Nazarie îşi astupă urechile. stingând luciul sticlei. Are încă destulă putere să fugă. din pustiu — sau s-ar fi pogorât dintr-un vis uitat. să-i pun mâna pe obraz. nestrăbătut de vise! Nici măcar nu geme de suferinţă.. aşteptându-mă. "Dacă s-ar întoarce doctorul.. Unu.. o singură răsuflare. Afară.. Căci şi văzduhul era îmbătrânit. Dacă aş avea curajul să mă apropii de pat. deodată". stau lângă uşă.. nevăzut şi nesimţit. Oamenii nu mor aşa. te pândesc. linişte. Tăcerea îl apăsa. Dacă a murit cumva şi eu nu ştiu?" îşi strânse mâinile.. Se apropiase de fereastră ca să poată rămâne încă în lumină. lângă Sanda". Erau roiuri prăfuite. care nu se mai sfârşea. Întunerecul se adunase acum din belşug.. strivindu-i transparenţa. XIII D-l Nazarie număra cu nerăbdare minutele. să nu mi-o pierd. cu un zâmbet obosit şi amar. la uşă chiar. Aşa se întâmplă. Se apropiase de fereastră. În odaia Sandei începea să se facă întunerec. îţi citeşte gândurile. "Dacă ar năvăli toţi deodată în odaie".. Să nu mă mişc. "Mai bine să rămân aşa.. mirat el însuşi de prezenţa lui aici. Ce somn straniu. patru. D-l Nazarie îşi cuprinse tâmplele în palme. Întoarse brusc capul spre patul Sandei. deodată. Aşa se întâmplă întotdeauna.. cu înalta ei coasă de argint. şi obrazul i se putea încă zări în umbra odăii. Sau poate s-au mişcat buzele. Dar poate va fi prea rece obrazul sau i se va părea lui prea rece.. Ochii d-lui Nazarie priveau cu mirare cum se coboară val după val de întunerec.

Intră Simina. Unde eşti? întrebă din nou... ţi-a fost teamă. Nu îndrăznea să plece. îi şopti ea. Eu nu te găsesc. Îşi scoase brusc degetele din urechi. cu toate că îşi apăsa aspru degetele. surd. — Trăieşte. Simina vorbise în şoaptă.. umbră îmbrăcată în alb.. din cine ştie ce vis. — D-le profesor! Glasul venea din altă parte. lângă uşă. fără ştirea lui?. cu fruntea lipită de geam. — Vino spre mine... te-ai logodit şi d-ta cu Sanda. Te rog să-l cauţi pe Egor. în curte. Se apropie de fereastră. Simina nu-i răspunse. Are să se sperie. trudindu-se să privească înăuntru. şi n-are să ştie că e moartă. în camera ei.. Pipăi şi întâlni cheia. poate.. D-l Nazarie zări silueta albă a Siminei lipindu-se de fereastră şi începu să tremure. — Ce face ea? întrebă din nou d-l Nazarie. aşteptând. — A murit? întrebă ea. şopti el retrăgându-şi mâna. — Unde eşti? întrebă din nou ea. "Poate nu mă vede. Rămăsese în prag. Trebuie s-o păzim. Îi bate inima.. Nu e nici un chibrit în odaia asta? .. Fetiţa îi prinse braţul şi-i apucă în mâinile ei reci şi mici mâna. căci răzbea biruitoare. vorbi uscat d-l Nazarie.. sau poate n-are să mă vadă. — D-le profesor. aşa. Ascultă multă vreme.. schimbat. ca dintr-un fund nepătruns din pământ.. — Deschideţi uşa. nu ştiu ce se întâmplă cu mama.de Dumnezeu!". — Nu ştiu. zărindu-mă deodată lângă ea... atentă.. D-l Nazarie plecă fruntea. lângă uşă. dintre tâmplele lui....... mai puternică. Se trase lângă perete. A rămas în curte. parcă s-ar fi aşteptat să întâlnească acolo un chip cunoscut. — Sunt aici. Glasul fetiţei era schimbat. Se apropie. Dar mi-e teamă să trec prin coridor. D-l Nazarie ascultă supus ordinul... d-le profesor!. n-are să-şi dea seama". Să nu mă lovesc de mobile.. de nerecunoscut. ruşinat.. Ce ciudat! Cine a pus-o acolo. venind parcă din inima lui. — Aici. — D-tale ţi-e frică?! — Nu. D-l Nazarie începu să tremure. — D-le profesor!.. Loviturile în uşă se înteţeau.. venea parcă din amintire. Răsuflarea se auzea totuşi... Răsuflarea lungă şi grea bătea acum cu pumni grei în uşă.. Îl auzea totuşi. Fetiţa se apropie de pat şi-şi plecă urechea pe pieptul Sandei. — Dar nu te-ai apropiat de ea. De ce-ai închis uşa cu cheia? Sau. Nu mă vezi?.. Se auzi deodată chemat. Aşteaptă doctorul. Glasul venea de foarte de departe.. O văzu în faţa lui.. Era încă prea întunerec pe coridor şi Egor se afla departe.. — Nu ştiu. Nu cuteza să privească spre Sanda.. — Unde e Egor? întrebă el speriat.. aspru. răspunse cuminte d-l Nazarie. Făcu câţiva paşi.. aşteptând.. să vă duceţi amândoi sus. domnişoară. pe dinăuntru.. — Am să-l caut. Dar începu apoi să râdă..

Aşa am găsit-o şi eu. la lumina piezişă a lămpii din verandă. petele de sânge din jurul buzelor. Stătu câteva clipe pe gânduri. Am căutat-o pe Simina. — Sanda nu s-a deşteptat încă! şopti d-l Nazarie. Se sui pe un scaun. Oftă.. Egor începu să păşească spre rondul cel mare. Se opri din mers ostenit... — Dacă aş şti ce s-a întâmplat. Simina aşteptă să i se stingă paşii.. — Dar s-a întâmplat ceva cu d-ta. I se păru că Egor nu-l aude şi-i apucă braţul. — E prea târziu acum. Aş vrea să-mi dau seama ce s-a întâmplat. răspunse după o lungă aşteptare Egor. Cine aprinsese lampa cu petrol din verandă. — Mă gândeam să chemăm un preot. — Cine a aprins lampa? întrebă el în şoaptă.... răsuci cheia şi se apropie de fereastră. Băgă de-abia atunci de seamă că Egor e cu hainele în dezordine şi părul îi atârnă pe frunte.... şi deschise fereastra. N-ar fi vrut să-l lase să se depărteze prea mult de casă. s-o păzeşti. oamenii din ea. vorbi d-l Nazarie mai mult pentru sine.. în casa asta pustie? Nu se auzeau paşi. — Simina mi-a spus să avem grijă de d-na Moscu. răspunde absent Egor înălţând braţul şi îndreptându-l moale spre parc. Mai apasă casa. — Nu ştiu. Îşi sprijini fruntea în palme... răspunse vag Egor. D-l Nazarie plecă şovăind. întunerecul se despica departe. foarte aproape de pământ. singură.... O lună crudă. Nu mai are nici un sens acum. Privea în gol. Mi-e teamă de ea. nu îndrăznea să-şi ridice ochii prea sus. de umbrele salcâmilor. E acolo. Afară. aşa cum stă acum. înspăimântându-se. dacă aş putea înţelege ce s-a întâmplat. şopti el din nou. spuse d-l Nazarie. A venit Simina în odaia ei. Îi era teamă de întunerecul de aici. — Ar trebui să plecăm. — Ce s-a întâmplat cu d-ta? întrebă el încă o dată. — Mi se pare uneori că visez. adăugă.. D-l Nazarie îi observă. de deasupra ulmului.— Nu este. aprinsă. Şi aerul era mai curat acolo. pretutindeni am căutat-o. — Te-am rugat să rămâi în odaia Sandei. Poate doica. nici un glas nu răzbea până la ei. ştergându-şi obrazul.... Şi d-ta o întâlneşti fără s-o cauţi. adăugă domnul Nazarie apropiinduse de Egor. — M-am zgâriat. M-am zgâriat între salcâmi.... parcă păstrat într-o mereu înnoită răcoare. — Şi mie mi se pare. deasupra ulmului. — Ce s-a întâmplat cu d-ta? Unde ai fost până acum.. la mijloc de cer. Ridică fruntea spre luna crudă. moartă.. se scuză d-l Nazarie . şopti din nou d-l Nazarie. apoi închise uşa. Domnul Nazarie îl privi. palidă. Ce ai la gură?... Creşteau flori albe. D-l Nazarie îl găsi pe Egor rezemat de balconul verandei. ca să poată ajunge la mâner. — Am căutat-o. neliniştit.. Am căutat-o pretutindeni.. răspunse sec Simina. Să vină doctorul şi să plecăm cu el. parfumate.. şopti Egor. Acolo!... pe rond.

Eu mă întorc.. Îl aştept pe doctor şi apoi plec. răspunse d-l Nazarie. Dar nu e greu de găsit apa. Parcă îl chema ceva. Intrară amândoi în sufragerie. Dacă n-o fi şi murit până acum. — Domnul Paşchievici. Ar trebui să se întoarcă. Dar se reculese repede. — Cred că nu mai e nimeni.. vorbi el.. Numai dacă ar fi ceva de capul lor.sfios. Grozav aş bea un pahar cu apă. în întunerec. Aş vrea să mă plimb puţin singur. d-l Nazarie ţinând în mâna dreaptă lampa. ce limpede vorbise... răspunse târziu Egor.. oameni mulţi. . — E încă leşinată. — M-aţi auzit împuşcând? întrebă doctorul cu glas uscat. — Dar nu e nimeni pe aici? întrebă el din nou. Oamenii sunt plecaţi la vie. parcă aşa îl cheamă.. vorbi liniştit d-l Nazarie. Şi nu se pot vorbi asemenea lucruri aici. Ar trebui să chemăm pe cineva. Căci şi ei i se poate întâmpla ceva. Urcă treptele verandei şi se trânti într-un jeţ de paie.. am impresia că face amor la lună.. nesuperstiţios. emoţionat.... silindu-se să pară atent. Târziu. — Cum de te-ai zgâriat atât de rău? întrebă d-l Nazarie. vorbi el din nou. Luna era acum mai apropiată.. A leşinat un ceas după plecarea d-tale. adăugă el arătând paserile moarte. Nenumărate suflete moarte. Îşi dădu seama că nu poate râde în casa unei bolnave. unde arde lampa cu petrol.. Oftă adânc. printre salcâmi. — Dar nici nu ştiu unde ar putea fi acum d-na Moscu. Egor se afunda prea departe pe alee. Doctorul îşi turnă două pahare cu apă.... Aici ar trebui să vină un preot. care nu mai vorbeau de mult.. Îşi mărturisea şi sieşi gânduri pe care nu le recunoscuse până atunci. lăsându-i drum să treacă. Ce s-a întâmplat? Egor porni mai departe. mai argintie şi cerul se limpezea în jurul ei. lumini multe. parcă şi-ar fi pipăit nişte răni nevăzute.. peste flori. Îl aştepta pe verandă. acolo.. ridicându-şi capul spre vârfurile salcâmilor. Şi doctorul e un tânăr reconfortant. amestecându-şi rădăcinile. — În curând va veni şi doctorul. D-l Nazarie încercă din nou să-l reţină. — Nu înţeleg ce ai de gând să faci. Doctorul va veni şi el curând. Aşa cred. Nu va mai fi singur de acum. Nu sunt un ochitor faimos. Ar trebui să-l lase singur pe Egor şi să se întoarcă pe verandă. fără să-i răspundă. aş vrea să răsuflu puţin pe aici. Dar m-am rătăcit. Ce curajos.. — Cum îi merge domnişoarei noastre? întrebă el.. o slujbă... Nu-i plăcea aici. Râse încurcat şi-şi presă fruntea cu palmele. mai aspru.. Au să înnebunească toţi altminteri... spuse d-l Nazarie ca să rupă tăcerea. începu el înveselit deodată. Un preot.. Am vânat prin jurul parcului. Mirosea a noapte sub frunzele lor vii şi viclene. — Mă doare capul.. domnul Paşchievici. care-şi împărtăşeau doar unul altuia veştile şi batjocura tremurându-şi frunzele. d-l Nazarie văzu pe doctor înapoindu-se cu câteva paseri în mână. să ne ajute. cel puţin. Tufe de liliac şi roşcovi sălbateci creşteau acolo în voie. Egor părea că-şi revine din somnul fermecat în care îl găsise d-l Nazarie.

Ce glas stins. Privea vag. resemnată. — Mi s-a spus că oamenii aceştia sunt totuşi destul de bogaţi. Închipuiţi-vă că. D-l Nazarie tresări. înviorat. Era nervos.. Simţise până în adâncul fiinţei sale apropierea morţii. D-l Nazarie ţinea lampa şi o ţinea în mâna dreaptă.Şi totuşi. d-l Paşchievici. Închipuiţi-vă. cu privirile plecate. Când auzi numele lui Egor. Dna Moscu se ridică de pe scaun. — A dormit foarte bine. Simina aştepta la marginea patului. Totul părea familiar. Parcă s-au schimbat din nou locurile de aici. Nu părea deloc supărată de această stranie logodnă. — Nu e adevărat. În odaie ardea o lampă cu sita puternică. răspunse d-na Moscu. care îşi rezemase capul de câteva perne. Totul părea schimbat acum. cald. speriată. Doctorul îi luă mâna. ascunsă sub un enorm abat-jour de culoarea pierscilor. ce absurde visuri am visat aici numai cu câteva ceasuri în urmă".. Fata părea foarte obosită.D-l Nazarie vorbise atât de liniştit. — . multe şi foarte apropiate. Am impresia că febra e în creştere. şi se spălă pe mâini. cald. vorbi din nou doctorul. Era un glas care se pregătea pentru tăcerea cea mare. "Ce frică absurdă mi-a fost. dar calmă. vorbi din nou d-na Moscu. Altfel mirosea acum coridorul. firesc. Trecu în odaia de-alături. Doctorul ciocăni. spuse el încercând să zâmbească. Paşchievici ăsta e nebun"... mirat. Trebuie s-o văd imediat!... "Nu mai înţeleg nimic. Porniră amândoi spre odaia Sandei. un aer mai proaspăt. e ceva de neînţeles. de solemn. şopti doctorul pe coridor. D-l Nazarie nu mai vorbea. privind când spre Sanda. gândea doctorul. Se auzeau glasuri tinereşti. încât doctorul împietri alături de el. — E o logodnică nerăbdătoare. Zâmbi cu nesfârşită dragoste Sandei. spuse d-l Nazarie arătând uşa de la odaia Sandei. suntem de obicei oameni fără umor.. fără obiecte. foarte preocupat. Dar noi.. adăugă el. Nu-l mai apăsa pustietatea. a dormit toată după-amiaza.. De-abia am putut-o deştepta. interveni d-na Moscu.. Se încruntă. I-aţi luat temperatura? — Mă simt mult mai bine acum. medicii. cu pupilele oprite pe loc. se apără şi mai stins Sanda. sus. înlăcrămat. s-a logodit. în mijlocul camerei. Intrară. — A fost foarte emoţionată astăzi. încruntat.. căutându-i pulsul.. i-a făgăduit că vor pleca de-aici foarte curând. zâmbind afectuos musafirilor. — S-a logodit în patul ăsta cu domnul Paşchievici! exclamă ea. — Nădăjduiesc că e o glumă. şopti el. — Mă-ntreb cum se poate lăsa o casă goală într-un asemenea moment. şopti Sanda. — Aici. ţinându-şi răsuflarea. De data aceasta îi întâlni ochii. să facă nunta la Bucureşti.. .. apoi mirarea deveni neliniştită. mamă. dar profesorul nu avea curajul să-l privească. mult deasupra umărului. Cum vrei d-ta. — Cum îi merge domnişoarei noastre?! întrebă în şoaptă doctorul. — Mi se pare foarte ciudat.. când spre cei doi bărbaţi.. doctorul privi din nou spre d-l Nazarie. Începu să râdă. pe neaşteptate. Logodnicul ei. cuminte. Căută ochii d-lui Nazarie.

— . compromis şi jignit. Egor lăsă pe d-na Moscu singură cu Simina şi se apropie de ei.. Vezi.. privind când pe profesor. Fetiţa îl privea cuminte.. — Mă întrebam cum de v-aţi întors singur. Apoi începu să . domnule Paşchievici! spuse ironic d-na Moscu. Cercetă repede faţa şi hainele lui Egor. Egor dădu ochi cu Simina.. Este însă foarte slăbită. D-l Nazarie vorbea în şoaptă cu doctorul. Egor îl privi clipind din ochi. silindu-se să înţeleagă. De altfel. reţinându-se. Îşi muşcă buzele. mai bărbătească. Am şi vorbit cu ea.. roşu. Când s-au întors în sufragerie.. Doica întârzia cu masa. Părea că-şi revenise.. — E adevărat că m-am plimbat multă vreme în parc. sau poate era domnişoară?!.. gândi înfiorat Egor. ca un sprijin... Doctorul îl asculta năuc..Pe domnişoara cu care vă plimbaţi acum un ceas în parc. Egor se înclină. aşa cum se cuvine să privească un copil bine crescut un musafir. Văzând că se apropie Egor. Deşi îşi dădea seama de grava nepoliteţe pe care o săvârşeşte. Fetiţa părea că nu observase nimic. fără să se grăbească... trebuie să mai fie ceva prin cămară.. dar m-am plimbat singur. Să ne sfătuim. — Ar trebui să mai găsim şi altceva. — Sanda e bine. vorbi d-na Moscu. — Mi-a fost şi mie foarte rău.. lămuri încurcat doctorul. Zâmbi fără graţie. — Deloc. dulceaţă. Simina începu să zâmbească. vorbi ea. Vorbeau despre Sanda... "Ce Dumnezeu s-a petrecut acolo. hainele curate. Privi din nou spre Simina... vorbi Egor.. Unde aţi lăsat pe doamna. îl întrerupse Egor. cred. că e o nouă glumă — aşa cum făcuse şi d-l Nazarie cu moartea Sandei. la început. Ce copil precoce. Doctorul o privi fără să-i înţeleagă seriozitatea obrazului.fac cum vrei d-ta. Întâlni însă umflătura rănită a buzei de jos şi se înfioră. spuse d-na Moscu. Mă întorceam de la vânătoare şi v-am zărit.. Se simţi ridicol. — Poate am făcut o indiscreţie. — Nu avem decât lapte şi brânză. vorbi încet Egor. Ce s-a întâmplat cu adevărat şi ce-a fost vis?!".. am fost şi am văzut-o cu doctorul. dar mi-a trecut acum. apropiindu-se de d-na Moscu. Şi pe familia Moscu aţi cunoscut-o.. Dar vă asigur că mă plimbam singur. Doctorul auzi şi se îmbujoră brusc.. Nu întâlni decât acelaşi zâmbet depărtat şi amar al Siminei. spuse el în cele din urmă. pesmeţi.. I se păruse. căci părul îi era pieptănat. liniştită. Îi ieşi înainte.. Zâmbi din nou. Căută ochii d-lui Nazarie. După masă însă. — Dar e timpul să mergem la masă. în întregime. Intrând în sufragerie.. când pe Egor. doctorul tăcu stânjenit. Aştepta semnalul să se aşeze pe scaun. Şi faţa lui era acum mai concentrată. spune-i doicii să servească masa.. Îl zărise venind pe aleea principală. parcă ar fi trebuit să-l trezească. se scuză doctorul. fructe... fără voia mea de altfel. dar nu mai e în primejdie.. în pragul verandei. zâmbetul ei strivitor. doica îi aştepta la uşă. ochiul ei dur. agale. Rămăsese la masă fără să fi fost invitat. îi spuse el repede. — Felicitările noastre pentru logodnă. trebuie să rămânem împreună. zece kilometri de jur împrejur nu veţi întâlni nici un alt conac. Simina. D-l Nazarie ieşise pe verandă să-l aducă pe Egor..

mă mira chiar îmbrăcămintea atât de luxoasă şi de elegantă..se teamă că Egor îşi bate joc de el. de cineva. musafirii. să mă ducă la gară.. Cea mai nefericită masă din viaţa lui. deasupra patului. fără îndoială. nici de singurătate. D-l Nazarie se înfioră şi închise ochii... nici paşii lor în odaia cu lampa aprinsă nu izbuteau să sfărme pustietatea. mai turburat cuvintele doctorului. Îl tulburase mai ales masa. bolnavi. — Se răceşte laptele. Cei trei bărbaţi intrară în sufragerie. tocmai la o moşie. Hm!. Şi cu toate acestea. poate deasupra dulapului. demult. la geam. Nu-i plăcea nimic în camera aceasta a lui. şi cea mai mare bucată de brânză — pentru că numai lui şi d-nei Moscu le fusese într-adevăr foame. Se dezbrăcă în grabă. De departe. Şi Egor asculta acum mai atent.. Tablou iubit. veghea luna. împietrită. pentru o plimbare prin parc. aş spune. stinse lampa şi se trânti în pat. — D-ta crezi într-adevăr în tot ce-a spus doctorul? întrebă din nou d-l Nazarie. poate în lada din faţa sobei.mai întrebase cineva acelaşi lucru. spuse ea foarte politicos. aşa cum atârna acolo. Un singur tablou. Ce oameni ciudaţi. cineva care o locuise vreme îndelungată şi-şi întipărise sufletul lui pretutindeni. Mirosea în odaie a flori demult culese şi ofilite undeva. îndată după masă. — În orice caz... invitându-i la masă. Îmbrăcămintea. căci nu avea un aer de tristeţe. care nu-şi vorbeau decât prin cuvinte nelalocul lor. Mobila era aranjată parcă de o mână anumită.. eu am văzut-o foarte bine. vorbi el înţepat.. I se păru că va adormi foarte repede. Atunci Simina apăru deodată în mijlocul lor. parcă se molipsea şi el de groaza pe care o simţea în ochii lui Egor. se vor deştepta şi ei mâine dimineaţă. gândi doctorul. pe câmp — tot într-o noapte ca asta!. şters şi pătat de muşte. În faţa lui. căci începeau vânturile. Altădată. S-ar putea să existe o asemenea oroare?.. d-na Moscu îi înmânase un plic cu o mie de lei. Şi totuşi. Zgomotele se pierdeau ca într-o pâslă.. Şi ce ruşinat mâncase cele două farfurii cu lapte cald. — Trebuie să ne rugăm împreună.. Acum. care lui nu-i plăcea.. oamenii aceia nervoşi.. . uitându-se miraţi unul la altul XIV Doctorul se simţea foarte obosit şi el s-a retras cel dintâi în camera pe care i-o pregătise doica. — Poate că asta m-a şi făcut să observ atât de indiscret o pereche. spuse d-l Nazarie. Îl ostenise mult vânătoarea. din care parcă tocmai atunci se mutase cineva... vrăjite. "Aici a locuit cineva până mai acum câteva zile şi mi-au dat mie camera pentru că e mobilată şi are toată rufăria la îndemână". Le face plăcere să mă conducă. prea elegantă.. Asta ne va ajuta. Nici n-au voit să-şi ia rămas bun. căci mâine în zori îl va scula femeia. făcând parcă parte din căldura patului.. Era mai frig atunci. iubind o anumită ordine. foarte binevoitori. dar nu era tăcerea aceasta fără seamăn. Vorbind. Va fi o noapte scurtă. încercând să pară liniştit. să poată prinde primul tren spre Giurgiu. Îl plătea boiereşte. la nişte oameni atât de bogaţi.

Era deschisă. dar trebuie. dorm şi eu cu d-ta. fără sens. şi amândoi bărbaţii se priviră lung... N-am să închid ochii toată noaptea. întunericul. — S-a întors vreun om de la vie şi ne caută. Egor începu iar să râdă. Simţi cum se învârtesc deodată toate lucrurile în odaie şi-şi prinse capul în palme. trivial.. — Dacă mi-aş putea aduce aminte de tot ce s-a întâmplat. Se aşeză istovit pe marginea patului. vorbi d-l Nazarie. Cu orice risc. luna.. spuse el târziu. se apropie de uşă şi o deschise. — Nu mi-e teamă de fereastra deschisă. — Nu v-am deranjat? bâlbâi el intrând în odaie şi închizând repede uşa. Egor vorbea aproape în neştire.. Trebuie să mă ţin de cuvânt.. Se uita în adâncul ochilor lui Egor. spuse Egor pronunţând rar. la capătul coridorului. parcă s-ar fi cutremurat o masă de lemn. dar mâna îi tremură aşezând sticla pa masă. gândul meu adevărat? se întrebă Egor cu groază. — Dacă vrei.. Poate că nici n-ar trebui să dormim în noaptea asta. călcând la întâmplare. Ascultă din nou. Parcă ar fi purtat pe cineva în spate omul care călca atât de ameţit în întunerec.. cu o absurdă precizie. încălţat în bocanci de vânătoare. — Nici măcar de lumina lunii nu mi-e teamă. vorbind mai mult pentru sine. adăugă el şi mi-am spus. cu puşca în mână. Rămase apoi în prag cu pumnii strânşi. Sări în picioare. cuvintele cântecului Les vieilles de notre pays. undeva. aşa cum se aşezase pe marginea patului.. şi am crezut că. ţinea puşca. cerul.. Bocancii cădeau greu pe podea. — Nu cumva s-o fi întâmplat ceva Sandei? se întrebă înspăimântat Egor. Ar fi trebuit s-o păzim. vorbi d-l Nazarie. "Oare ăsta e gândul meu.. d-l Nazarie începuse să se roage. eu cel puţin. cu sunet surd.. spuse târziu Egor. Egor îşi turnă încă un pahar de coniac. sunt paşi de om. În mâna dreaptă. fără să răspundă. Nu se-ntâmplă nimic acolo. Se simţi deodată ridicol. repezite la întâmplare. D-l Nazarie îşi aminti. Se revărsa bogată noaptea de afară.. — Da. Glasul lui era mai gros acum. După miezul nopţii apune luna.. Tremura de frig... silindu-se parcă s- . Cu ochii pe jumătate închişi. "Nu mi s-a părut. Paşii se apropiau. cu ţigara aprinsă între degete. Zâmbea.. apăru doctorul. — Nu-mi era somn. îmbrăcat numai în cămaşa de noapte.. depărtat.. ameninţător. Se trânti pe canapea.. D-l Nazarie se apropie de fereastră. D-l Nazarie simţea din glasul lui cât de cumplit îl mistuia groaza..... atunci.. vorbi iarăşi d-l Nazarie. spuse el. adăugă el. — Nu-nchizi? întrebă el. Parcă s-ar fi lovit cineva de perete. Va muri curând. Dacă îmi porunceşte ea ce să vorbesc şi ce să fac?!".. greoi. cu îndârjire. După câteva clipe. Se auzeau la răstimpuri scurte frânturi din cuvintele lui. încerca să-l facă vulgar. — Mi-e teamă de Sanda. Se auzi deodată un zgomot surd. Vrei să dormi aşa? Egor încercă să râdă.. să prindem curaj. mai palizi. vorbi el uscat. Sau poate s-a îmbătat? Aşa curând.— Trebuie să ne rugăm. Nu mi-era somn. — Asta nu se poate. de altfel. aici. Arătă cu un gest scurt grădina. în cămaşă de noapte.. a auzit şi el acelaşi lucru". în noaptea asta.

rămân cu dumneata. zguduindu-l. — Dacă vreţi. Doctorul nu răspunse. — Ciudat.. preciză Egor zâmbind. — Cam cât să fie ceasul? întrebă doctorul.. Îi trecuse somnul. îi pierise oboseala. şopti doctorul. întinzându-i paharul. — Nădăjduiesc că nu v-am deranjat. E atât de izolată. ruşinat. Privea cu atenţie... — Vă rog discutaţi înainte. te deşteaptă din somn. Dar dacă ar fi închis ochii. groaza cu care s-a deşteptat brusc. E şi odaia cea mai frumoasă. — Nu ştiam prea bine unde e odaia d-voastră. — Şase kilometri. interveni d-l Nazarie... — Dormiţi în aceeaşi odaie?! îi întrebă speriat şi totuşi cu o vădită invidie doctorul. spuse el repede.. în întunerec. vorbi el privind în jos. — Şi avem şi puşca cu noi. — Şi trebuie să mă scol atât de dimineaţă. îl deştepta.. E puşcă bună.. Privea din nou patul.. se adresă el către doctor. Ce s-ar fi făcut fără armă. să nu vă fie frică. — Nu.. tremurând.... Sunt două paturi la mine. Şi nu-mi place deloc odaia pe care mi-au dat-o. în ochii celorlalţi.. — Să vă spun drept. E atât de întunerec pe coridor. Doctorului îi sticliră ochii de bucurie. Strânse mai încrezător ţeava puştii. ar fi simţit din nou aceeaşi uşoară zguduire a patului.. Şi e foarte veche. aceeaşi bolnăvicioasă tremurare a pernelor — era sigur că ar fi simţit din nou delirul din camera lui. să nu mă lovesc de mobile. — Cel puţin e încărcată? întrebă ironic Egor. vorbi. Ne fa-ce plăcere să vă avem cu noi.. îi spuse el blând. Ne pregăteam tocmai de culcare. Se apropie brusc de d-l Nazarie. nici o mobilă nu se mişcă. privind când la unul când la altul. lucrătura patului. Dormim . Sper că nu v-am deranjat. Doctorul începea să se reculeagă. În odaia asta e atâta lumină.. mi-a trecut somnul. cu balcon. Tăcu brusc.. vorbi d-l Nazarie. — Să nu răciţi. — Unsprezece şi un sfert.. Îi făcea bine arsura. dar d-l Nazarie se feri să-l privească..o facă mai mică. Lacom. continuând să ţină strâns ţeava puştii.. văzând că ceilalţi îl privesc cu aceeaşi nedumerire. coridorul nesfârşit şi pustiu. un pat excelent. parcă ar fi surprins în somn o mână uriaşă strecurată sub aşternut. nu tresare podeaua sub raza lunii.. — Şi dumneavoastră dormiţi aici? — Nu.. atâta siguranţă. Privi apoi. până aici?. vorbi el din nou. nervos. trosnesc toate mobilele. Apoi se ridică şi începu să se plimbe prin cameră. Aici luna nu coboară de-a dreptul pe fereastră şi nici fluturi de noapte nu sunt prea mulţi.... — Deloc. Egor căută ochii profesorului. vorbi din nou doctorul.. spuse doctorul. — Aveţi un pat foarte bun. gemu doctorul... vă puteţi culca în odaia mea. cum ar fi străbătut singur. cum mi-a trecut somnul. Asta e odaia domnului Paşchievici. Acea clătinare nefirească a patului. Şi am luat puşca asta. — Nu suntem nici noi prea vorbăreţi în noaptea asta. spuse Egor. cu mirare. — Am vânat cu ea toată ziua... palid. doctorul îl apucă şi îl deşertă dintr-o singură înghiţitură. Aici patul nu tremură. E departe gara?!.. Doar nu voiţi să plecaţi de acum?!. s-o ascundă. Egor îi turnă un pahar cu coniac..

gânditor. Nu visa. de altminteri... Aşa cum mi s-a spus în vis.. şi masa. în spatele parcului. Lampa fumega uşor. le simţi în faţa lui. Nici măcar nu se simţea neliniştit.. voi simţi parfumul de violete — şi mă voi trezi. înfiorată parcă de o răsuflare streină. Se hotărî: nu va încuia uşa. încruntat şi totuşi cu lumină tinerească în ochi. Parcă s-ar fi trezit deodată într-un somn neobişnuit. Va închide numai fereastra. Astăzi se vor întâmpla altfel de fapte. Egor se simţi singur şi asta îl întărea acum. nu mai era nimeni în odaie. Întinse braţele.. fără să se hotărască s-o încuie. Totul se petrecea în odaia lui. Se plimbă iarăşi." Dar nu auzea nimic. privindul în ochi. ritmici. se simţea puternic. inşi pe care . numai marea lui dragoste pentru Sanda îl păstrau treaz şi puternic. Trecu de câteva ori pe lângă uşă. cu paşi largi. nu l-ar mai fi zguduit nici un miracol. aşezat la masa lui. poate.. poate fără ştirea lui.Trebuie să mă trezesc o dată. adăugă pe un glas mai scăzut.. Şi totuşi. încremenită.. I se părea că luptă ca să se deştepte din vis.. Odaia rămăsese ca la început — întreagă. S-ar putea totuşi. O nesfârşită indiferenţă îi stăpânea mintea.. Egor se regăsi cu mirare.. nu venise încă nimeni. unde îi alunecaseră gândurile?. braţe arcuite. În prag. ce năvălea pe fereastră — şi întâmpina uneori mirosul de coniac o uşoară amintire de tabac. Dacă dragostea mea e mai puternică. Aproape douăsprezece. Toate lucrurile sunt ca de obicei. îi da curaj... — E logodnica mea. placid. În nările lui pătrundea acelaşi aer rece. Timpul trecea foarte încet. aspru. Numai puterea lui de nădejde şi de credinţă. Îşi lovi braţele unul de altul. fără memorie.. — Într-adevăr. Cu ce linişte se aşază la masă. — Sincer.cu puşca alături. E mai bine aşa. îl întrerupse Egor aspru. — Cred că nu mai are mult. căci mi-a pierit somnul. cine ştie? numai dacă aş putea să mă trezesc mai repede din somn". Se face frig. îşi spuse el încruntându-se. Voi auzi glasul ei.. privind spre uşă.. Egor rămase multă vreme lângă uşă. e ciudat. ascultând cum se depărtează paşii. Nu dormea. şopti doctorul. aici intră întunerecul pe fereastră. Iată. Sau. îşi spuse el. Se face într-adevăr prea frig. Întocmai ca în timpul zilei. Prin ce miracol se liniştise deodată? Era calm. Nu se mai auzeau zgomote.... deschisă. Luna apunea undeva. Egor îşi dete târziu seama că ţigara i s-a stins pe marginea rece a scrumierei. aici arde lampa. "Numai dacă n-aş visa.. străvechi. aici e scaunul. Dacă dorm cu adevărat. întocmai ca în vis.. Ar fi vrut să continue gândul: dacă mă va ajuta Dumnezeu şi Maica Domnului. pustie. ce senin îşi sprijină bărbia în palme. şi sticla aproape deşartă de coniac. nu se poate să nu mă trezesc. era lucid. îşi aminti el.. uşor înfiorate.. Dar nu putu să gândească până la sfârşit nădejdea şi tăriile lui. Într-adevăr. nu se mai auzeau paşi. ce credeţi despre domnişoara Moscu?! Doctorul clipi din ochi.. toate lucrurile sunt în camera lui. în care visele sunt visele visate de mai mulţi oameni laolaltă. ţigara pe care o aprinsese demult. Egor îl întrebă. Dar n-are nici o importanţă ora. dacă. Ce făcuse în tot acest răstimp. neînfricat. Îşi băgă mâinile în buzunare şi începu să se plimbe prin odaie. nici o importanţă n-au superstiţiile aceastea vechi.. nesimţită de el. vorbi el fără să-şi dea seama. Numai dacă aş putea adormi. Mintea i se întunecă o clipă..

Îşi simţi gâtul uscat. Izbucneau cu o sonoritate rănită. nădăjduind că visează. şi în prag apăru domnişoara Christina. Se îndreptă spre fereastră. şi căuta ceva pe masă. D-l Nazarie asculta. Când transpirase aşa.. de-a lungul coridorului. Sunetele străbăteau anevoie până la el. aspri. Îl ţintui aşa câteva clipe. privind în sus. Se auzea acum precis zvonul paşilor uşori. A fost geamăt sau a trosnit vreun lemn uscat. lovind obiectele şi apoi apucându-le strâns în pumni. Cu ochi deschişi în întunerec. dar pe care îi ghiceşti alături de tine. sub pas de om? Se întoarse de la fereastră şi ascultă. în somn. Şi în clipa când se va trezi. dar se înecau repede în pâslă. ca să nu mai aud paşii ei... spunându-şi că tot ce se întâmplă se întâmplă în somn. Poate d-l Nazarie sau mai degrabă. Uşa se deschise încet. pieptul fără aer. printre geamuri. alunecând încet şi lung de-a lungul zidului. mai nerăbdătoare. ca pe un lucru aflat acolo." Nu mai trosneau nici podelele şi nici laviţele de lemn nu tresăreau. — Intră! gemu Egor. în noapte. totuşi. Era foarte palid şi ochii îi ardeau vrăjiţi în orbite.nu-i vezi. Se ridică. necutezând să-şi şteargă broboanele reci de pe frunte. Atunci auzi.. Atunci i se păru că aude. ca şi cum l-ar fi încercat. cu gura strânsă. oprite pe loc de o mână nevăzută. gemuse cineva departe. stinse şi surde. Şi ea nu va îndrăzni să intre". grăbiţi.. dar rămase cu amândouă mâinile înţepenite pe masă. fără zgomot. Poate am închis-o în vis. cum aleargă timpul. fără sens. gura îi era încleştată. dar nu simţea frigul în el: îl constata numai în jurul lui. privind afară. gândi înfiorat Egor. cu tot trupul înecat în sudoarea îngheţată? Poate că doctorul s-a speriat în somn şi acum umblă prin odaie fără să se poată trezi. fără nădejde. Ca şi cum ea n-ar fi putut veni şi altminteri. bolnavi. . Un târşit uşor de pantof în faţa uşii şi apoi câteva clipe de tăcere. o gheară zgâriind peretele. şi tăcerea părea mai nefirească în urma lor. chiar lângă el.. prin vis. Întoarse lin braţul spre uşă şi răsuci cheia. neîndrăznind să se mişte. se mistuiau clipele. fără întoarcere. Doctorul se sculase oare din somn. "Să nu încui uşa la noapte" — îşi amintea cu precizie cuvintele acestea ale Siminei. ca să nu tremure? Sunetele erau strangulate. Domnul Nazarie sări în mijlocul odăii. bolnavă. Paşii se auzeau de o veşnicie. "Cineva aştepta afară. Simţi. Auzi atunci câteva bătăi scurte şi repezi. Privirile ei se opriră de-a dreptul în ochii lui Egor. Egor se aşeză iarăşi la masă. zadarnic. istovit. "Numai dacă aş putea să mă trezesc". grele. micşorându-i fitilul. trudindu-se să-l pătrundă. goale. Bătăile se auziră din nou. pipăind în beznă. cu capul puţin ridicat. Îi păru deodată rău că nu făcuse nimic până atunci. Avea ochii vineţi.. de pe scaun şi se apropie de lampă. mulţumindu-se să aştepte. un geamăt. Fără îndoială. mai ameninţătoare. Îşi dete apoi seama că încearcă iarăşi să se înşele singur.. una într-alta. Apoi obrazul ei se lumină într-un zâmbet fără seamăn. foarte departe. O găsi închisă şi-şi lipi o clipă fruntea de geam. ca să poată asculta ce se întâmplă cu tovarăşul său de cameră. Egor se ridică de pe scaun. aştepta şovăitor sau poate uşa e într-adevăr încuiată? nădăjdui tremurând Egor. "Inutil să mă păcălesc singur. zadarnic îmi spun că a fost numai un geamăt. Îşi dădu seama că în odaie se făcuse foarte frig. d-l Nazarie răsufla încet. cu ce groază va urla el în întunerecul care îl apasă din toate părţile!. că nu se pregătise. bătăi de femeie emoţionată. doctorul.

. şopti el. Mi s-a părut că zgârie cineva zidul pe dinafară. Astea sunt spirite. până unde ajunsese Simina. Nu se vedea nimic la început. sunt sigur. Într-adevăr. eu sunt sigur. Ochiul se obişnuia repede cu întunerecul. fiecare îngrozit de spaima celuilalt. Doctorul o urmări cu ochii. Se întoarse şi-şi căută ghetele. — Mi s-a părut că umblă cineva.. — Ce Dumnezeu face ea noaptea singură în parc? vorbi sugrumat d-l Nazarie.. — N-am umblat eu. — Ai vreun chibrit? întrebă cu greutate d-l Nazarie.mâinele reci. parcă împietrise acolo. silindu-se să străbată cât mai departe întunericul. — Ce făceai aici? îl întrebă sugrumat d-l Nazarie.. Se apropie de fereastră. — Am putea să ne rugăm până atunci.. nu veneau din cameră. vorbi d-l Nazarie. Fetiţa se îndepărta însă.. adăugă d-l Nazarie. Mi-e teamă să nu se întâmple ceva... am auzit mereu aceleaşi zgomote. — Nu auzi nimic acum? întrebă deodată doctorul. şopti doctorul. Nu erau aceleaşi sunete acum. Se priviră. nici de alături. Se apropiară amândoi. — Şi totuşi. Liniştea era atât de plină.. — Nu mai e mult până la ziuă.. — Eu mă rog întruna. Dar era sigur că nu fusese o pasere... Era un pas care se rotea afară. — E Simina! spuse turburat d-l Nazarie.. cineva care călca amuţit. ca în somn.. — Poate ne-am speriat degeaba. spre inima parcului. spre rondul cel mare. Doctorul gemu înfiorat când d-l Nazarie îi apucă braţul. mut. D-l Nazarie privi repede de jur împrejur. Delira. prin mijlocul aleii păşea cineva. — Ar trebui să plecăm. Lampa ardea cu flacără scăzută. se aude foarte bine... ferindu-se să nu se lovească de scaun. dar nu face nimic. şopti din nou doctorul. — Căutai ceva pe masă? întrebă din nou d-l Nazarie.. spuse doctorul târziu. D-l Nazarie pipăi atent. Apoi se întoarse brusc. mărturisi doctorul. sunt duhuri rele.. cu multă grijă. pe care o rezemase de pat. I s-o fi întâmplat ceva bolnavei. Lampa era încă prea aproape. Eu nu mai pot rămâne în odaia asta. ţeapănă. Se lovi de un trup ţeapăn.. Îi tremurau mâinile. — Nu. Doctorul bolborosea fără înţeles. Cu mâna stângă îşi apucase cămaşa în dreptul inimii. E mai bine să aşteptăm. dar îi era teamă să se depărteze de d-l Nazarie. Ai auzit şi dumneata ceva?. îl linişti d-l Nazarie. încercând să se controleze. strângând-o. M-ai speriat. Când aprinse unul. într-un spasm. încât răsuflarea lor părea bolnavă. Ar fi voit să caute puşca. cineva care călca uşor şi atent pe pietriş. şopti doctorul. apropiindu-se şi el de fereastră.. Poate vine să ne cheme. — Cutia e pe masă. lumina ei pală turbura sticla geamului. mâna îi tremura.. Îl apucase de braţ şi-l ţinea. până găsi cutia cu chibrituri. — Poate e vreo pasere în odaia cealaltă. Gheara alunecase pe zid cu prea multă tărie. Rămase câteva clipe la fereastră. sforăitoare.

privindu-l în ochi. D-l Nazarie închise ochii. Christina înaintă până în mijlocul odăii. Dar izbuti să reziste. Noi eram la fereastră.. Începu să-şi scoată mănuşile. să aflăm ce s-antâmplat. Se aşeză cu foarte multă băgare de seamă. Mirosul de violete se răspândise acum în toată odaia. fără nici o greutate. Doctorul îl privea sălbăticit. "De ce nu mă ajuţi? se miră. auzi el gândul Christinei. de o stranie graţie. domnişoara Christina. spuse el neliniştit. Paşii Christinei aveau altfel de zvon. dragostea mea! Dar ochii tăi mă ispitesc. mai rarefiat. aşa cum stai departe de mine.. Nu-ţi fie teamă de mine!".. aproape fără zgomot. să vadă pe Christina suflând în lampă sau apropiindu-se prea mult de el. pe mâinile lui încleştate deasupra mesei. Egor! Lor ce le-aş putea da decât zăpada trupului meu? Tu ştii. emoţionată. — Trebuie s-o prindem cât mai e vreme. îngrozit. dar izbutea cu toate acestea să rămână în picioare. Dar Christina adăsta. le putea deosebi acum. Îşi scoase cu . voiai să mă pictezi cum ştii tu". Egor. Fata începuse să se dezbrace. fără să-i tremure mâinile. fără să i se rătăcească mintea. "Şi cu toate acestea voiai o dată să mă pictezi. era înfiorată şi ea de apropierea bărbatului... tu ştii prea bine asta!".— Trebuie să vedem unde se duce. parcă s-ar fi trudit săl înţeleagă ce face. tu ştii cât sunt de frumoasă. îngânaţi de o şoaptă melodică. sonori — dar parcă erau paşi de pe alt tărâm. Aştepta să se întâmple ceva năprasnic. m-au scos din minţi. în lumină.. izvorâţi parcă din delir. aerul pe care îl înghiţea era tot mai fierbinte. Pieptul Christinei se zbătea acum parcă mai adânc. gândi Egor. Egor făcu un uriaş efort şi se aşeză pe scaun. înecată în sânge.. alunecându-şi uneori privirile pe braţele lui dârze. dragostea mea! se trezi el deodată gândind cuvintele pe care Christina nu le putea rosti.. Să fie cu adevărat somnambulă?.. Christina zâmbi încurcată şi se apropie de pat.. Simţea cu precizie gândurile Christinei răsărindu-i în minte.. — D-ta nu vii? îl întrebă d-l Nazarie. îmbujorată. moi. Inima lui Egor se opri o clipă. cu ochii ţintă la Egor. Nu vrei să mă vezi goală? N-am făcut asta încă pentru nimeni. O putea vedea întreagă pe Christina şi nici o tresărire a feţei sale de ceară nu-i scăpa. — Cum de nu ne-a văzut? se miră el. îl apăsa apropierea Christinei. Egor încercă să închidă ochii. doar gândurile şi spaimele lui. Se îmbrăca în grabă. Doctorul clătină din cap. Ce amant timid eşti tu. înfrigurată parcă de aşteptarea cărnii lui. întregi.. privirile îi rămaseră legate de trupul Christinei. "De ce nu stingi lumina. Îşi încălţă bocancii şi-şi îmbrăcă pardesiul pe deasupra cămăşii de noapte. — Să nu-şi fi dat oare seama? întrebă el în şoaptă. Cât de urâcios eşti acum. dragule?" auzi Egor gândul Christinei în minte. XV Răsucirea de fier a cheii a fost cel din urmă sunet viu pe care îl auzi Egor. Era totuşi mult mai puţin înspăimântat decât se temuse. Avea gesturi lungi. "Nu-i închide.. pleoapele nu-l ascultau.. Străbăteau până la el.. şi ea a trecut chiar prin dreptul geamului nostru. "Dacă aş putea să-nchid ochii"..

. crescuţi însă în voie şi ridicaţi foarte sus de împletitura corsetului. Dorm chiar şi fluturii acum. aproape ferecat. o istovită melancolie îi înlăcrăma parcă ochii. Altădată. de mătase care alunecă foarte aproape de piele — şi venea. Nu mai vreau să fiu rece şi nemuritoare. foarte aproape de ea. mai turburi. aşa cum stă rezemată de fereastră. Tu nu poţi înţelege curajul meu. Luna s-a coborât acum prea adânc. mijlocul.. Mi-e frig să mă dezbrac singură. Domnişoara Christina îşi scotea bluza. Zâmbea. Ardeau şi ei cu altă flacără acum. pe deasupra patului.. caldă. Maică-sa intrase pe nesimţite în odaie. din bezna dezgustului. un necuprins zvon de foşnete feminine. mai fierbinţi.. "Nu mă lăsa singură. . îi continuă domnişoara Christina gândul. catifelat. Dacă ai bănui ce blestem mă apasă. de foamea trupului lui. auzi Egor chemarea ei din urmă. ia-mă în braţele tale. aşteptând. Egor". Se întorcea de undeva. Se strecura. Va veni întâi ea. Gâtul îi apăru strălucitor de alb.. şireturile de mătase care îi ţineau strâns. Acum privea numai cu mirare vietatea mică pe care maică-sa o păstra cu atâta grijă în pumni. gesturile ei calme şi regale nu puteau ascunde totuşi o neînţeleasă teamă... "Acum are să se dezbrace". dragostea mea. dragostea mea!". a unei dezmierdări otrăvite.. mireasma sânilor descătuşaţi.. cu capul aplecat afară.. se împlânta tot mai adânc otrava atât de dulce a aşteptării.. Egor. apoi toţi ceilalţi.. Bustul ei se contura acum involt şi biruitor pe fundalul palid al peretelui.. Dar prezenţa lui Egor o învioră.. Ca în somn.. "Tu n-ai să înţelegi niciodată ce-am făcut eu pentru tine. rezemată de fereastră. auzi Egor cuvintele nerostite ale Christinei. Laolaltă cu groaza şi dezgustul care îl copleşeau ca un delir. Parfumul de violete îl lovea acum cu mai nedesluşită tărie.. Nici un ţipăt nu se va mai auzi. O treziră câţiva paşi alături. Nu va mai trece mult timp şi totul se va sfârşi. dezmierdări cum nici în vis. Nici măcar ochii nu mai erau ca înainte. Faţa îi era transfigurată de dor. "Eu sunt Luceafărul de sus". Sângele începu să-i bată fierbinte în urechi. care îl umilea şi îl înnebunea în acelaşi timp. Şi totuşi. — Aşteptam. Egor!. bezna e deplină. umbră după umbră. fraged.. şi ţânţarii. "Se va apropia acum mai mult. cu şalul strâns în jurul gâtului. o asemenea întâmplare ar fi înfiorat-o. se înfiora Egor. Se ridică în picioare şi-şi desprinse gulerul de mătase. — Tu ce cauţi aici în toiul nopţii? o întrebă d-na Moscu.. tari şi rotunzi. "Nu mai vreau să fiu în vis.. resemnată. de nelinişte. Dragostea cu un muritor!" Zâmbi tristă. simţi şi împunsătura unei voluptăţi bolnave. cu sfială. şopti Sanda. mă va cuprinde în braţele astea goale". ".Şi vreau să-ţi fiu mireasă!" continuă ea.. desfăcându-şi încet.... Manile lui începură să tremure.. Sanda observă că maică-sa ascunde un ghem negricios şi viu în mâna stângă. mai moi. ar fi umilit-o până la dezgust. Nimeni nu o mai poate zări. ţine-mă aproape de tine. vorbi turburată d-na Moscu. Întoarse capul. căci era îmbrăcată. Totul va fi iar ca la început.. Sanda aştepta.. ameţindu-l. în noapte. Apropierea trupului său bărbătesc îi alunga parcă şi tristeţea şi teama. Erau sâni de fecioară. Mângâie-mă.. Poţi să te culci. poate din parc. în tâmplă.infinită eleganţă pălăria şi o aşeză pe măsuţă. alături de mănuşile de mătase neagră. cu aceeaşi melancolie. — Nu mai vine acum. O privi şi ochii i se întunecară..

umbrele pomilor se rotunjeau.... atent să nu se lovească de ramurile joase. de nefirească în gesturile ei de cârpă. — Culcă-te! îi vorbi metalic d-na Moscu. mai mult şuierând cuvintele. Se scutură. Parcă i-ar fi aşteptat să coboare clin casă. D-l Nazarie nu-i răspunse. Nu era. "Cum Dumnezeu nu aude crengile trosnind. şopti el foarte încet. Doctorul făcu câţiva paşi. din gura ei strânsă. ameţită şi braţele ei se înalţă chemând parcă pe cineva de departe. — . răspunse uscat d-l Nazarie.. care atârnau răsucite. Cum au năvălit-o deodată toate durerile. şopti din nou doctorul.. şopti doamna Moscu. Au trecut de-atunci atâtea minute. cu pasul sigur.. Nu e domnişoara Simina. îngână doctorul. şi delirul amestecat cu greaţă din cea dintâi noapte. — Haide înapoi. fără să caute potecă.. Atunci trecu prin faţa lor Simina şi îi privi înspăimântată. Simina privea dârză întunerecul din faţa ei. D-l Nazarie ghici mai mult după ochii ei larg deschişi. va aluneca din clipă în clipă undeva. — Eu am ochi buni. fără răsuflare.Şi aşa crud?! se înfioră pe neaşteptate Sanda.. Porni de-a dreptul printre salcâmi. Poate nici nu ştie unde se află. D-l Nazarie îşi dădu în acea clipă seama că umbra de lângă tufiş se leagănă încet. Fereastra larg deschisă lăsase tot frigul nopţii să intre în odaie. concentrată. cu spatele.— Unde ai prins-o? întrebă Sanda foarte ostenită. — În cuib. — Dar să nu-nchizi fereastra. apăsate parcă de o greutate nevăzută. Rămase pironit. D-l Nazarie şi doctorul se opriră miraţi în mijlocul aleii. Semăna cu nălucirile lui de altădată. Probabil că de-acolo începea o nouă alee. Privi înfiorat umbra pe care i-o arătase d-l Nazarie. într-atât era de aeriană. Să nu răceşti! Sanda se apropie tremurând de pat. departe. într-un fund cu iarbă udă şi întunerec. I se părea că se încumetă întro urmărire fără rost.. — Nu-şi dă seama. pe cineva nevăzut. — Să nu ne rătăcim. acolo. silueta Siminei. auzi el glasul uscat al doctorului.. nu era om viu acela. într-adevăr. — E acolo. şopti ea d-nei Moscu. O durea cumplit capul. Poate mai vine.. pleşuve.. nici paşii noştri?" se întreba doctorul. că Simina în- . Începea să se trezească dintr-o groază care durase prea mult şi se trezea ameţit.. — Cum Dumnezeu a rămas tot aci? şopti doctorul. Simina porni chiar atunci. o umbră albă alături de un stufiş. oprindu-se între pomi. Nu poate să zboare. aliniate. şi atâtea spaime uitate. bolnav. fără să se teamă de ramurile moarte care îi aţineau calea. I-o arătă cu mâna. s-o vadă bine — ca s-o poată apoi urmări. fără să se întoarcă. Simina era foarte aproape de ei. Îşi cuprinse tâmplele în mâini. căci văzduhul se limpezea. fără să audă. şopti d-l Nazarie turburat. că e atras în cursă şi va cădea repede.. îi ardeau tâmplele. privind atentă un lucru nevăzut dintre pomi. — Eu n-o mai văd.

La câţiva paşi de el. erau ochi sticloşi. nemişcat! şopti el doctorului. Fetiţa căută ochii d-lui Nazarie şi încearcă încă o dată să-l stăpânească. Trecu prin faţa lor ca şi cum nu i-ar fi văzut. Cu cât înaintau. XVI Domnişoara Christina rămăsese foarte aproape de el. osteniţi. aşteptau în nesimţire. — Să vedem mai întâi ce e acolo. sunt pierdut". că mai urmărise o dată. Dar d-l Nazarie simţi că bătrânul ştie de prezenţa lor acolo.cearcă acum să repare greşeala de a-i fi adus aici. Doctorul îşi acoperi faţa cu palma.. să întâlnească pe şanţul celeilalte alei pe altcineva. se apropiau de alee. pe alee. încât Egor se clătină ameţit. gândi el. şuierând cuvintele. Era un bătrân foarte ostenit. Era îmbrăcat ca un argat de curte boierească pe vremuri. Parcă se îndreptase şi ea spre celălalt capăt. apropie-te!" Egor încercă zadarnic să se împotrivească. îndreptându-se spre poarta de la miazănoapte. aşteptându-l. Şi caii parcă alunecaseră în acelaşi somn de moarte. aşteptau în faţa rădvanului vechi. Sau poate ni se pare nouă? În acea clipă umbra care dispăruse de mult de la marginea aleii apăru. Îi întâlnise o singură clipă privirile. Trecuse prin faţa lor şi apoi pornise îngândurată. D-l Nazarie îi apucă strâns braţul. cu faţa suptă. — Nu se mai vede nimic. o umbră cu gesturi moi de cârpă. cu pasul repede. — Vezi şi d-ta? întrebă el. Simţea în creier porunca domnişoarei Christina. Stinge lampa. să-i poruncească. Venise acum înapoi. apăruse din nou Simina. D-l Nazarie clătină din cap. Dormea parcă de foarte multă vreme acolo. — Rămâi aşa. Umbra dispăru câteva clipe. vorbi el hotărât. Eu nu mai văd nimic. aştepta un rădvan demult scos din uz. Păşind încet.. atât de aproape de el. Rezemată de un pom. Vizitiul adormise pe capră. În faţa lor. şopti doctorul. Trupul domnişoarei Christina îl aştepta atât de înfometat. probabil. lipită de trunchi. Ar fi vrut să fugă. Doctorul voi s-o urmeze. privea îngrozită apropierea celor doi bărbaţi. bolnavi. simţea în sânge chemările ei otrăvite. cu părul despletit. roasă de ploi. Nu se aştepta. — Sunt vii?! întrebă din nou doctorul. "Egor mă umileşti! îi auzi el gândurile. "Dacă mă sărută. dar mâna mică şi rece a Siminei i se agăţă de braţ. Privea mai mult în pământ. o ascundea acum vreun arbore. şi şapca de piele jupuită. fără tresăriri. Dar simţea în acelaşi timp cum îl cuprinde delirul. nu i se vedeau decât haina albă. fără sclipire. cu sânii goi. o caleaşcă boierească veche. nu răsuflau. Simţea cu o . Doctorul holbase înnebunit ochii şi începu să tremure. cu doi cai somnoroşi. D-l Nazarie începea însă să vadă. cum doreşte carnea aceea atât de vie şi atât de sălbatecă în trăsăturile ei. poate. îndreptându-se către pat. Dar d-l Nazarie porni hotărât înainte. sfărâmându-i voinţa. pe capră — dormea fără grabă. amuţindul. unul lângă altul. asemenea unor statui întunecate. demult. Apucă braţul dlui Nazarie cu amândouă mâinile. căci nu se mişcau. uluită şi încerca să-i atragă în partea potrivnică a parcului. o dată cu Simina sau. printre arborii încremeniţi. trecu pe lângă ea şi ajunse la şanţul aleii. cu atât d-l Nazarie avea precis impresia că mai trăise o dată aceeaşi întâmplare.

În braţele Christinei. da. incendia-te de gura ei. Christina îşi ridică fruntea şi-l privi printre gene.. Nu se mai putea împotrivi... Dezmierdarea era atât de sălbatică... atâta rouă. soră. într-o toamnă din liceu.. Cum aş topi gheaţa ochilor tăi cu gura mea. înger.Şi tot astfel dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. ea are dreptate. era peste putinţă de îndurat focul acela neasemuit cu nici o flacără.. cum i se moaie oasele şi carnea toată i se înfiora într-un spasm suprem. Acum visez.. Dar nu mai pot fără glasul tău!". cum îl îneacă greaţa şi voluptatea.. gura rămase înfiorată de acelaşi zâmbet. Când se apropiase atât de mult? Întinse braţele şi cuprinse umerii de zăpadă ai fetei.drăcească luciditate cum se pierde. "Ce frumos eşti tu. lumea-i visul sufletului nostru.. Îi întoarse capul cu mâinile ei mici şi-l privi adânc. Cineva rostise lângă ei frântura din poem. Şi. Egor tremura. îl umilea. împărtăşire în tot şi în toate. parcă. înfiorată. tinereţea mi-ai prefăcut-o în rai — Las' să mă uit în ochii-ţi ucizător de dulci l Nu fusese... izbândit de-a dreptul prin gânduri. mistuirea lui delirantă în aşteptarea marii dezmierdări.. În faţa lui. de ce n-ai vrut să mă iubeşti numai pe mine?!".. — Christina. Las' să-ţi înlănţui gâtul cu părul meu bălai... crimă. ci nerăbdarea trupului lui întreg. tu ce ochi ai?" îl întrebă Christina. Egor simţea cele mai nelegiuite bucurii. nu era nici glasul ei neauzit. O! ce frumoşi ochi ai.. dulce ca o boală neînchipuită. i se păreau demult cetite. Încă un pas. Egor! auzi el chemarea în gând. decât o copleşitoare durere în tot trupul. treceau gândurile prin mintea lui Egor. încât Egor se prăbuşi în pat. o dată cu o cerească risipire.. Gura Christinei avea gustul fructelor din vis.. Nici în cele mai drăceşti închipuiri de dragoste nu picurase atâta otravă.. Egor?!. recitând aproape de ureche: Arală. Carnea lui se risipea înnebunită.. Egor auzi lămurit răspunsul. mă ucide. nebunie — amantă. căci voluptatea îl sugruma. Egor!". Câte femei s-au oglindit în ei." "Vorbeşte-mi. Ai ochi vineţi. într-o noapte de mare singurătate. îi apropie încet obrazul de sânii ei mici şi tremurători. Gura ei era atât de fierbinte. dar nu mai era un spasm de teroare. Apoi dulceaţa otrăvită i se prelinse în sânge. "Egor. Fata îi zâmbi.. melodios.. visez? şopti el palid. încă un pas. în cea dintâi clipă.. încât Egor lăcrăma." "Da. Îl mângâie.. Incest. Versurile i se păreau cunoscute lui Egor. senzaţia aceea că apucă în mâini ceva cu neputinţă de apucat. Viaţa.. În faptă. Glasul tău mă doare. zeu cu ochii negri!. bleste-mate.. Carnea era atât de rece şi atât de fierbinte în acelaşi timp. Simţi deodată gura Christinei căutându-i buzele. încât Egor nu simţi. "Tu. Lui Egor i se păru că aude de undeva un glas surd.. nu vrei pe sânu-mi tu fruntea ta s-o culci? Tu zeu cu ochii negri. ". glasul ei din vis. .. neînfricaţi.. în faţa buzelor lui se deschidea gura Christinei. gustul tuturor beţiilor neîngăduite.. Totul se aduna şi se mistuia alături de carnea aceasta incendiată şi totuşi fără viaţă. totuşi. Şi nu mă sileşte nimeni să mă trezesc. Răsuflarea lui trecu în răsuflarea Christinei şi buzele lui se lăsară supte.. şi simţi cum i se despart oasele ţestei. iubite! De ce nu mai aşteptat. Roua buzelor ei nu se clintea. cu pupilele turburi.

uită-te mult în ochii mei. Auzi iarăşi gândul Christinei. şoptind şi sărutând. "Aşa. trupul Christinei începu să tremure.. şi de ispitirile ei? — Ce vrei să-ţi spun? repetă el privind-o în ochi. vorbeşte-mi de patimă. Un imbold drăcesc de a se pierde. Egor! Pe acolo a trecut glonţul. nici o răsuflare pe buzele ei desfăcute şi umede. Eşti moartă sau eşti numai în vis? Obrazul Christinei se întristă până la deznădejde.. şi m-am deşteptat înainte". şi de timiditatea lui. şi mintea. cu palmele la tâmple. ca şi cum ar fi fost strivite între gheţuri. Christina îl privi lung. mi-a fost frică de tine! Dar acum te iubesc! Ce mi-ai dat să beau. uitase şi de lumina care la început o făcuse să sufere. Christina? întrebă Egor istovit. Egor. zburătorule?! îl întrebă gândul Christinei.— Ce vrei să-ţi spun. pe . Nu lăcrăma. "Cine te-a învăţat să dezmierzi. silindu-l în acelaşi timp să aştepte. Începu să-şi afunde mâinile în mătăsurile ei înveninate. Christina zâmbi.. — Aş vrea să te sărut! şopti turburat Egor. apropiindu-şi tot mai mult fruntea de sânii Christinei. Se ridică deodată în picioare. îşi spunea el.. singurul loc cald pe trupul nefiresc al Christinei. spune-mi mereu că îţi place trupul meu. întrebător. "Dezbracă-mă. Începu să vorbească în neştire. Şi. înnebunit. numai pe jumătate goală. Dacă ai putea rămâne lângă mine. gemu Egor. nu auzea nici un oftat. într-o voluptate împletită cu dezgust.. Sub degetele lui palide. N-am vrut să te iubesc la început. De ce mă ard mâinile tale.. aproape să cadă. de a se risipi într-un singur spasm. Sângele i se zbătea spre inimă. şi vorba i-au fost deodată otrăvite. "De ce-ntrebi mereu. cum de nu înroşea rochia?!. O groază scârbită îi răvăşea din nou fiinţa întreagă. Degetele îi ardeau. Degetele lui întâlniseră o rană umedă şi caldă. că leşină şi închise ochii. dar ochii ei îşi pierdură brusc sticlirea şi se turburară. Palma îi alunecase ameţită pe pielea ei de mare necunoscută — şi împietrise zgârcindu-se. Rana era încă proaspătă şi atât de vie. Pofta pe care o simţea acum Egor îl zvârlea orbeşte. încât Egor avu impresia că se despicase numai cu puţine clipe înainte. Simţi atunci încă o dată jarul buzelor ei. parcă şi sângele. cum de nu pătrundea prin corset. Carnea Christinei trăia cu desăvârşire altfel. De ce-l ţinea acum la sânul ei şi-l silea să vorbească. prinsă în sânge. Christina? Ce mătrăgună rodeşte din buzele tale?!. Sângele gâlgâia. Deodată încremeni şi începu să tremure. dar Egor nu ridică ochii spre ea... dragostea mea?" îi auzi el gândirile. căutând înfiorat carnea de zăpadă în care voia să se mistuie. I se păru că se deşteaptă pe marginea unei bălţi putrezite. iubitul meu. Dar în acea clipă văzu trupul pe jumătate dezgolit al domnişoarei Christina răsturnat în pat. totuşi.. fără aburi. să întârzie îmbrăţişarea lor întreagă? De ce îl chemase cu atâta nerăbdare şi se dezbrăcase în faţa lui şi acum. Zâmbetul ei înflori anevoie şi buzele nu mai purtau acum parfumul acela otrăvit care răvăşise carnea bărbatului din braţele ei. Delirul îl cuprindea brusc. beatitudinea aceea încremenită. umilit — şi îi auzi gândul: "E rana mea.. dacă ai putea fi numai al meu. Şi totuşi. "Ce bine că totul s-a petrecut în vis. ce neauzită minune s-ar împlini!". De ce vrei să ştii dacă sunt într-adevăr moartă şi tu eşti muritor?.. fără şoapte. de ce mă ucide sărutarea ta?!" Egor îi desfăcu corsetul şi îşi coborî degetele de-a lungul spinării ei tăcute. buimăcit... pierde-te!".. — Dar acum te iubesc. I se păru că se pierde. închisă în ea. Egor! Dezbracă-mă tu!".

muritorule". am stat aici şi am aşteptat-o. Simina singură răsufla greu. tristă. le spuse ea târziu. Ţi-e frică de chiar viaţa ta.. doctorul şi Simina rămaseră multă vreme alături. păstreaz-o.. Privi îngândurat pe tovarăşii lui. Are să se întoarcă foarte curând. Egor scutură înnebunit masa. Se trudeau s-o audă. Îi apucă braţul. fără să mă găseşti! Vei pieri de dorul meu. mândră. sticla se sparse cu un zgomot surd. Apoi. turburată. "Domnişoara Christina a fost aici.. înconjurându-i patul. Ochii ei erau din nou sticloşi. cu alta adunându-şi mătăsurile la piept. fără să înţeleagă prin ce taină. repetă Simina.. cu o mână prinzându-şi părul căzut pe umeri. eu n-am şovăit în faţa celui mai aspru blestem.acolo m-a împuşcat bruta!". Trupul ei era parcă mai alb. — Eşti moartă! Eşti moartă! urlă el. "Încep să mă deştept! îşi spuse cu bucurie Egor. spuse el ca pentru sine.. odaia rămase pustie. a fost în somn". privind rădvanul cu cai adormiţi. continuând să zâmbească. — Da. calmă. sălbăticit de groază şi se repezi în colţul celălalt al odăii.. şopti ea. Şoapta Siminei venise parcă de departe. nu se mai putea hotărî să facă un pas.. zgârcit.. printre flăcări. încuviinţă doctorul. D-l Nazarie începu să-şi frece ochii. Capul îi era aproape în umbră. Ia-o. fără voinţă. vlăguit de gânduri.. în aşteptare. Acum trebuie să mă deştept" Dar nu înţelegea de ce stă în picioare. Rămăsese alături de doctor. — . I se păru. ducând în mormânt şuviţa asta de păr!. O singură clipă o mai văzu astfel.. nu înţelegea mai ales flăcările care se întindeau pe grinzi. Domnul Nazarie privea. Parcă nici frunzele nu se mai clătinau pe crengi şi nici o pasăre nu zbura în noapte. Şi vei muri tânăr. — . în dosul mesei. — Are să se supere. Ce somn lung am dormit. răbufnind într-o vâlvătaie galbenă. cu capetele plecate. Egor simţi din nou în nări mireasma trupului ei ciudat... privindu-l dispreţuitoare. de destinul tău de muritor!. mai depărtat. — Trebuie să plecaţi. "Eşti şi tu ca toţi ceilalţi.. Simina zâmbi. Are să se supere pe mine dacă v-o vedea aici. Se simţi singur. privi iarăşi spre rădvan. Mintea era amuţită. . fără gânduri. XVII D-l Nazarie. Pentru un ceas de iubire. Trupul pe jumătate gol al Christinei arăta mai înspăimântător la lumina flăcărilor născute din covor. Timpul încremenise. Egor o văzu cu groază apropiindu-se de el. Nu mai putea îndura încă o dată atingerea cărnii ei tăcute.. începând să delireze.... nemângâiată. Egor. silindu-se să pătrundă înţelesul atâtor întâmplări nefireşti.. mistuind albiturile. Egor îşi privi ameţit mâna. din podea.. Când Christina înălţă braţul întinzându-i şuviţa de păr. dragostea mea! Ţi-e frică de sânge!.. că domnişoara Christina se depărtează de el. "Mă vei căuta o viaţă întreagă. O uşoară pată de sânge stăruia încă pe degete. N-am dormit. Christina se ridică din pat. Un miros puternic de petrol se răspândi în odaie. Egor.. De când se apropiase de ei Simina. Caii aşteptau.. în acea clipă.. aşa a fost. Lampa căzu jos. deznădăjduiţi. Egor." Se apropie mai mult. Gemu. dar vraja pierise. Dar nu putea întinde mâna. Christina făcu câţiva paşi. Şi tu şovăi în faţa unei picături de sânge. cu mâinile apucate de lemnul mesei. îşi spunea el.

pe alee. nici prezenţa apăsătoare a unui suflet nevăzut. — . vizitiul Christinei. Parcă se trezea. D-l Nazarie se clătină. în spaimă. bluza descheiată. lungă şi fină. sluţit parcă de neînţelegere şi spaimă. nu-l lăsa nici măcar să se turbure. Întoarse capul. E bun. în durere. ca şi cum ar fi voit ea să alerge întâi spre acea pată neagră din mijlocul drumului. din spaţiu — nu din vis. dar altădată. neliniştită. O ţinea ţeapăn în palmă. — Nu mi-e frică. Simina plecă ochii în pământ. sticloşi. nici un gând. prăfuită. Domnişoara Christina se sui în rădvan strângându-şi cu amândouă mâinile mătăsurile în jurul gâtului. ca mistuită de un jăratec ascuns... sprijinindu- . spre inimă. Se făcuse deodată frig şi începu să tremure. o încurajare. Privea acum şi d-l Nazarie. legănat ca un abur greu deasupra aleii. Se aplecă tremurând şi apucă într-adevăr o mănuşă neagră. Rostise cuvintele aproape fără să le audă. Era înţepenit şi nici o simţire nu mai ajungea. spuse cuminte d-l Nazarie. Simina tresări. Privea înspăimântată. nu se mai zări.. vorbi din nou Simina. — Şi-a uitat mănuşa! exclamă el târziu. Focul se răspândea repede în odaie.. Dar doctorul pornise înainte... Egor rămase totuşi multă vreme nehotărât. Rochia îi era răvăşită. să se sperie. foarte aproape de el.. mirosind vag a violete. Să nu-ţi fie frică de el. foarte obosită — privind-o în ochi.Acela e un moş de al nostru.. Doctorul rămăsese tot atât de încremenit. neînţelegând fiorul de gheaţă şi de jăratec care îl pătrunsese. nălucirea de aburi şi spaimă. gânditoare.Se vedea bine că nu-şi dă seama ce vorbeşte. Nu scoase nici un cuvânt. Dar mănuşa se măcinase pe nesimţite în palma doctorului. înjunghiat.O să vă cheme şi pe voi. Obrazul ei palid semăna cu faţa de sidef a Christinei. Acum e la Egor. Domnişoara Christina îi zâmbi foarte trist. Încercă să atingă şi el cu mâna acea mătase rămasă din vis. apropiindu-se. alunecă pe scara trăsurii şi căzu apoi nevăzută în mijlocul aleii. O mănuşă de mătase neagră.. Era o cenuşă putredă. privea fără inteligenţă. aproape fascinat. s-a dus la el. somnoros. ameninţătoare. chiar acolo unde alunecase din rădvan.. cu ochii turburi. Ardeau acum dulapul cu haine. şopti Simina arătând cu braţul spre mijlocul aleii. Simina se repezise cea dintâi spre rădvan când se apropiase domnişoara Christina. — . năuc. pa-tul şi perdelele. fără zgomot. În acea clipă simţi un junghi îngheţat străbătându-i prin spate. D-l Nazarie se cutremură. mărturisindu-i parcă dintr-o singură privire toate întâmplările — apoi rădvanul porni. Câteva clipe în urmă. Mâinile se îndreptară spre ea. abătută. până la el. Privea atent. Îl uluia mai ales pasul ei feminin. Trecu pe lângă ei privindu-i în ochi. de mătase. care se scutură tristă în mijlocul aleii. Dar nu avea nici o putere. acum. Aştepta poate un semn. O vedea cu o delirantă precizie. Nu mai era. Din capătul aleii venea cu pasul grăbit domnişoara Christina. Christina îi ţintuia aspră. — De ce pui mâna? întrebă Simina. de la marginile trupului. îngheţate. precipitat şi mâhnit. Doctorul o lăsă să se risipească aplecându-şi palma. D-l Nazarie răsufla cu greutate. Vraja Siminei era aromitoare. într-atât de sticloase îi erau privirile. un punct negru la câţiva metri depărtare în faţa sa. parcă ar fi vrut să-i îngheţe. sugrumat.

sângerie. Oamenii sunt plecaţi toţi la vie. cu o inutilă băgare de seamă. e încă timp s-o scap. "Numai să nu fie prea târziu! îşi spunea el. se vor aduna oamenii de la vie. Păşea încet. să piară el singur. rezemată de fereastră. Dar i se păru că aude paşi pe alee. Mama spunea că n-ai să mai vii astănoapte... înspăimântat. Groaza care îl cuprinse din nou îi mări puterile. sufocat de fum... cu umbra parcului apăsând-o din toate părţile. Nazarie a fugit. Întunerecul era încă deplin.. Începu iar să strige. înecate într-o lumină obosită. Dacă ar fi recunoscut uşa profesorului. în spatele lui. cheia descuia greu. ca şi cum ar fi obosit aşteptând. în jurul caselor boiereşti. unde se afla el. a fugit împreună cu doctorul. fireşte. Atunci îşi dete seama că Sanda îl priveşte foarte aproape de el.. E târziu!. Egor tresări întâlnind chipul ei palid şi absent. acum. Nici măcar nu se mirase că îl vede apărând deodată în faţa ei. Va arde toată casa.. aşa îi spusese Simina. În curând se vor deştepta cu toţii.. braţele. fără zgomot. trecând la întâmplare. Era în cămaşă de noapte. foarte palidă. nu-l lătrase nici măcar un câine. nădăjduind că visează. .. pe lemnul uşii ajunseseră câteva limbi de foc. Focul se întindea repede spre pod.se cu mâinile de masă. Rămase câtva timp în faţa casei. Apa pe care o găsi în odaie nu-i ajunse nici măcar să stingă duşumeaua de lângă uşă. Îl privi drept în ochi. galben... văzu o vâlvătaie puternică izbucnind prin fereastra camerei sale. Dacă aş putea ajunge în camera ei fără să mă simtă cineva". s-o iau în braţe şi să fug cu ea. dar fără nici o emoţie. din sat. năuc. Zări într-un colţ cana cu apă. Egor alergă pe coridor. "N-am închis-o eu". — Pune-ţi o haină pe tine şi vino jos repede! îi spuse Egor. văzduhul începea să se înroşească. şi fără să se întoarcă. Sanda continuă să-l privească. Încercă atunci să deschidă uşa ca să strige după ajutor. aburii reci care îi înţepeniseră umerii. De-abia acum îşi aminti de primejdia în care se află Sanda. E încă timp. porni în fugă spre casele boiereşti. Au să ardă de vii! se sperie Egor. şi pătaseră cu funingine lacul gros. Egor striga mai ales pe d-l Nazarie. — Ai venit?! întrebă stins Sanda. învechit. Fierul era fierbinte.. Nu vedea nimic. Când ridică ochi. Dar cum de nu-l aude Simina sau doica sau d-na Moscu? Privi înapoi. Începu să tremure. o apucă. îşi aminti el cutremurându-se. Le-a fost frică. îşi spuse el cu indiferenţă. "Ar trebui să fac ceva". în în mijlocul nopţii. Singurătatea şi tăcerea pe care o întâmpină până la sfârşitul coridorului nu o putea înţelege. şi începu să stropească la întâmplare. înroşiţi de vâlvătaia dinăuntru. aşteptându-l parcă demult să vină. unde dormea familia Moscu. sărind peste covorul ars. cuprinzând-o somnul. Strigase de atâtea ori şi nu se trezise nimeni. afumat. ar fi bătut cu piciorul în ea să-l deştepte. Uşa era închisă. Se simţea lipsit cu totul de vlagă. Aceeaşi curte pustie. silindu-se să înţeleagă ce se întâmplă cu el. Căută bâjbâind cheia în broască. ca să-l lase singur. Pe uşa deschisă nu răzbeau decât nori subţiri de fum. gândea el ca în vis. Tufele de liliac şi salcâmii din apropiere aveau acum umbre tremurătoare. Îşi privea mâinile prin întunerec. Dar în întunerec nu izbutea să lămurească unde se află. Coborî până jos în curte. cu obrazul sprijinit în mână. strigând. Parcă ar fi simţit de-abia atunci frigul nopţii. Făcu câţiva paşi spre fereastră. Ajungea până la el însă un miros fad de flori moarte. fără să întâlnească pe nimeni. "Ea ştie ce s-a întâmplat". de cearceafuri vechi. Focul ardea departe. nădăjduind încă într-o deşteptare bruscă.

... I se păru că Sanda se înalţă în vârful picioarelor şi încearcă să se suie pe fereastră. Are să ne cadă în braţe. fără nervozitate. căci se trudea anevoie să-şi urce tot trupul pe scândura înaltă a ferestrei.. — Nu-ţi fie teamă. ca să-l vadă.Am văzut unul adineauri. în odaia ei... la câţiva paşi în urmă. . Cu doctorul. În alunecare.. în mijlocul nopţii?.. — .. Eu n-am să pot. Am văzut-o în mijlocul parcului. — Eu. cu figura răvăşită. împietrită. ca şi cum ar fi răspuns unui ordin cu neputinţă de refuzat.. şopti Sanda scuturându-se.. — Am văzut-o şi eu. ca două aripi rănite. Am trântit lampa cu gaz. fără să ştiu. era doctorul. — Dacă vrei. Sanda? o întrebă Egor. ajutându-l pe Egor să se ridice. Fata se prăbuşi înfiorată.. spuse d-l Nazarie. Egor o striga mereu... Egor o privi înspăimântat. fără să înţeleagă. — Cui vorbeşti tu.gâtul. în atenţia lui sobră. pe care Sanda o aştepta la fereastră şi de care se temea. Nu e prea sus!. Întoarse încet capul. cămaşa îi dezgoli trupul şi Egor îşi dete seama. Izbutise acum să se urce cu picioarele pe pervazul ferestrei. Egor încremeni. Urmărea cu ochii gesturile somnoroase ale Sandei. să-l recunoască. nu cumva să alunece fără ştirea lor.Dar eu n-am să pot. Se apropie mai mult de zid.. îngrozit. Pe mine să nu mă siliţi. că ţine în braţele sale. transpirată.. În acea clipă braţele Sandei bătură moale în văzduh. şopti Sanda... vorbi el liniştit.. foarte aproape. Ce păcat că nu se poate sui de-a dreptul în camera ei. strivindu-l de pământ. Să viu acum?! Să sar jos?!. — Am venit să te scap! exclamă Egor cu mâinile ridicate. D-l Nazarie se apropie mai mult de Egor şi-i apucă braţul. Nu-l privea. — Ce vrei să faci?! urlă el îngrozit. Nici o picătură de sânge. ci unei făpturi nevăzute. Mi-e milă. auzi el deodată un glas uscat. o (... Părea obişnuit cu tot ce se întâmplă în jurul lui.. Nu pot!. Pe cine aştepţi tu aici. s-o silească să se îmbrace. — Cine a dat foc? întrebă din nou d-l Nazarie. Nu-mi place. Căzu pe pieptul lui Egor.) — Nădăjduiesc că nu te-ai lovit prea rău. Înţelese că Sanda nu-i vorbeşte lui.. şopti Egor. Dar mi-e frică. l-a prins mama din cuib. Sanda părea că nu auzise cuvintele sau nu le pătrunsese înţelesul. tremurând.. Întindea braţele spre ea. ameţit de lovitură.. — ... privindu-l adânc în ochi. Avea o siguranţă nefirească.... Fata amuţi. Lângă el... Era poate prea slabă. cu capul înainte. — Aşa mi-a spus şi mama. alunecarea putea fi fatală.. agăţate de zid.. Îi era parcă frică s-o scape din ochi.. Am trântit-o în somn. fără strigăt. te poţi duce s-o prinzi. între trandafiri. dar cu încăpâţânare. mi-e milă. apropiindu-se de zid. mi se părea că venise Christma.. Rămâi acolo! Nu te mişca!. adăugă Sanda mai stins. deasupra sa. dinapoia lui poate.. Nu erau decât vreo patru metri de la pământ. era d-l Nazarie.. adăugă d-l Nazarie în şoaptă. Într-adevăr. Se rezema în puşcă. s-o ia în braţe şi s-o coboare cu sila. Eu rămân aici. Aşa cum se clătina însă Sanda. Aştepta un semn sau poate numai curajul de a se prăvăli. Gestul se repeta.

Să piară strigoiul!. Ne-a pierit tot în toamna asta... Poate se sfârşeşte blestemul. nu şi-a sucit nici o mână în cădere? se miră Egor. Fata moţăia. ca să povestească oamenilor întâmplarea.. Veneau oamenii în grabă. ce făcuse cu mia de lei pe care i-o dăduse doamna Moscu. Până-or veni şi ceilalţi. spuse repede Egor.... spuse Egor acoperind cu haina sa umerii aproape goi ai Sandei... fără îndoială. fără să facă nimic. poate funingine sau poate noroiul de care era plin Egor. Porni apoi mai departe.... — Care e acolo? întrebă d-l Nazarie. O are în buzunarul pardesiului sau a lăsat-o oare pe masă. — Noi suntem. Se mişcară nişte umbre pe lângă odăile slugilor. — Vin oamenii de la vie. — Nu te teme. spuse calm Egor. şopti el. a cărei bătaie nu o mai putea auzi. ea a fost . Se priveau unii pe alţii.. încurcaţi. Prin ce minune nu şi-a rupt nici un picior. Câţiva din cei care văzuseră pe Egor alergară spre foc şi răspândiră vestea. Va trece mult până să-şi vină în fire.... vorbi unul din întuneric. boieroaica?!.Plecă apoi urechea pe sânii fetei. îl deşteptase parcă în viaţa de toate zilele. din sat. adunânduse în faţa focului. aproape alergând. D-l Nazarie rămase în urmă.. îi făcuse bine. vorbi d-l Nazarie posomorât..... privind de departe. — E prăpăd. de inima ei tânără. Acum se va sfârşi şi cu Christina.. Se trudea să-şi aducă aminte. începu să se teamă de trupul acesta amorţit pe care îl ducea. Obrazul îi era puţin mânjit. — . din vie. Parcul era luminat peste creştetul salcâmilor. strivit de căderea Sandei. Durerea pe care o simţise lovindu-se. spre uşă. — Ne-au pierit şi nouă vitele. ai lui nea Marin. răspunse aspru d-l Nazarie. crucinduse. Câteva ciori trezite din somn zburară deasupra grajdului. O luă în braţe şi porni cu ea spre intrarea din dos a caselor boiereşti.. Atunci se auziră cele dintâi glasuri omeneşti. Dar poate e mai bine aşa. sărind gardul prin fundul curţii sau trecând de-a dreptul prin parc. XVIII Casa ardea acum cu flăcări înalte. somnoroşi. s-ar fi trezit de-a dreptul. — Las' să ardă. până în temelie. Ea a răsturnat lampa. în partea cealaltă a curţii. cu Sanda în braţe. apropiindu-se. inima încă îi bate. Dacă s-ar fi întâmplat ceva grav... Se deşteptau acum şi câinii. Oamenii se adunau mereu. din sat.. . arde toate. — Domnişoara Christina. înlemniţi. şopti doctorul cu ochii la foc. dinspre sat. sau. — L-aţi văzut şi d-stră? întrebă cel dintâi. — S-o ducem în casă. poate. A fost chiar el.. Oamenii înlemniră. spaima a înecat-o din nou în leşin. Veneau şi din cealaltă parte. alături de ceas şi cutia cu cartuşe? — Are să ardă tot. boierule. S-o ducem întâi pe Sanda. — Ne-au ars toate lucrurile.. spuse un altul. îi auzi d-l Nazarie... în acea clipă. foarte depărtate. se auzeau lătrături surde. adăugă el..E mai bine aşa.

Nu vorbea aproape nimeni. — Dar cine dintre voi are vreo toporişca sau vreun cuţit? întrebă din nou Egor. Limbile focului se ridicau atât de sus acum şi umbrele oamenilor erau atât de vaste. Va veni şi doctorul. vorbi d-l Nazarie. atât erau de nepăsători şi de împietrită statura. Nu îndrăzneau să se apropie prea mult de casă. Sau poate. auzi din nou d-l Nazarie. spuse el.. Călcau în picioare rondurile cu flori. Jocul flăcărilor îi adâncea şi mai mult ochii în orbite. striveau din nebăgare de seamă trandafirii. tavanele şubrede.. Dar s-ar putea deştepta din clipă în clipă şi ar putea încerca din nou. Cuvintele căzură în plin.. — Cine ştie să întoarcă farmecele.. mistuirea în flăcări a caselor blestemate nu-i emoţiona. pe urmele lui Egor. Sanda părea leşinată.. de tremurătoare. aspri. în marea urgie de la 1907. prea mult dorită şi animată ca să mai poată acum să-i bucure.. să întrebe. Şi aş avea nevoie.. de prezenţa lor tot mai gravă şi parcă tot mai ameninţătoare... Prin ferestre se reflecta acum destulă lumină ca să se poată strecura fără primejdie pe coridor. — De ce n-a venit şi doctorul? întrebă puţin enervat Egor. spuse Egor gânditor.. Era cel mai isteţ dintre toţi. fără lovire. Nu ştia cum să le vorbească de data aceasta. mai slăbit. Când începură să se prăbuşească zidurile. Intră din nou în odaie. Nici nu-mi dau bine seama ce are.. — Va trebui s-o păzim. însufleţiţi. Întâlni pe Egor în pragul camerei Sandei. cu fum mult. Am avea o treabă de sfârşit împreună. nu cereau viaţa nimănui. să intre înlăuntru. fără să-şi desprindă privirile de foc. Era parcă mai înalt acum. de ce doarme atât de greu..... — . Îi vorbeau lui.. încât d-l Nazarie îşi aduse deodată aminte de răscoale. turburaţi. Să-l chemăm.. Fără fier.Apoi numai babele. — Ia faceţi loc. şopti d-l Nazarie gânditor. Se auzeau acum trosnind grinzile de jos. cereau moartea adevărată a domnişoarei Christina.. se auzi deodată glasul lui Egor. pe care vechilul nu o ucisese decât pe jumătate atunci. Priveau ca şi cum ar fi aşteptat să se împlinească o veche făgăduială. Parcă ardea o casă părăsită.. apropiindu-şi tremurător pleoapele. D-l Nazarie se trezi deodată singur în faţa atâtor oameni necunoscuţi... Nu ştia ce să le ceară şi începu să se teamă de numărul lor.— . demult.Şi copiii care mor se fac strigoi.. ţăranii se dădură cu câţiva paşi înapoi. în acelaşi timp.. — Nu ştiu dacă am făcut bine aducând-o din nou aici. — Numai că eu aş avea puţină treabă cu oamenii. şi se surpau uneori. — Parcă doctorul se mai pricepe acum la ceva.. vorbi unul. Îşi făcea loc cu coatele printre oamenii tăcuţi. ţărani deşteptaţi din somn. Numai că oamenii de acum aşteptau tăcuţi.. Nu îndrăzneau nici măcar să dea o mână de ajutor la stingerea focului. ferindu-şi privirile. Oamenii tresăriră. Egor nu înţelese dacă omul surâde sau îşi cruceşte viclean ochii. Oamenii şovăiră. D-l Nazarie intră repede în casă.. să descânte de strigoi? întrebă el rotind de jur împrejur o căutătură aspră. suflând încă greu de pasul cu care alergaseră la curte. Cred că doarme. gânditori — şi nu cereau nimic. cel mai îndrăzneţ. . şi de d-voastră. Nu ştia ce să hotărască.

Era înspăimântată. Nu mai avea nici timp. răzbunătoare. din ce veţi găsi. Când văzuse pe Egor părăsind încruntat odaia Sandei. rupse încă o fâşie şi îi dădu foc cu aceeaşi grijă. Totuşi. după el. — Ce vrei să faci?! îl întrebă.— Haideţi cu mine. încruntat. fără să ştie împotriva cui. boierule. clănţănindu-şi dinţii. — O statornicesc eu bine. şi-i apucă braţul. Ardea într-un singur loc lumina — în odaia Sandei —. Către capăt se lovi în piept cu doica. D-l Nazarie apăru lângă el. Coridorul era acum plin de fum şi luminat anevoie de flacăra şovăitoare a pânzei. nici poftă să caute lampa cu gaz. vorbi Egor. — Cu cine a rămas Sanda? întrebă el după câteva clipe. În faţa focului. — Vrei să vină toţi. atât de umed şi de înecăcios era aerul. Voi să-i spună ceva. întrebând nervos de iatacul d-nei Moscu. — E cu doctorul şi cu două femei din sat. spuse Egor aspru. Treceau pe lângă multe uşi şi Egor le privea cu atenţie. fierul pe care îl ceruse Egor avea o ursită magică. dar nu mai voia să treacă pe acolo. palid. — Faceţi repede câteva făclii. Dacă cumva a înnebunit? se gândi el cu groază. înecăcios. . răspunse sfios d-l Nazarie. Nu-i plăcea pasul hotărât şi dârz al lui Egor. Cuvintele erau bine şi limpede rostite. Înainta cu pasul mare. un blestem prea proaspăt. Parcă răzbeau într-o pivniţă. — Nu se pot face nişte făclii din astea? întrebă el. trântind-o cu lemn cu tot. le spuse Egor celor care ieşiseră mai întâi dintre rânduri. Doctorul alergă din nou alături de Egor. după noi. cu ochii tulburi şi plânşi.. — Să nu dai foc casei cu asta. chemarea lui zvârlită pe deasupra capetelor împietrite ale ţăranilor. Zgomotul fusese parcă cea dintâi îm-plinire dintr-o desfătare pe care o făgăduise chemarea lui Egor. îndârjiţi pe nesimţite.. Ochii lui Egor ardeau cu o flacără atât de sălbăticită. Câţiva ţărani se opriseră şovăitori în prag.. răspunse omul. îi îndemnă el. — Ce vrei să faci cu toporul?! întrebă el din nou. Oamenii începură să răsufle mai greu. scuturând braţul lui Egor. — Am nevoie de fier. Egor porni cel dintâi. înainte. văzând că tovarăşul său necunoscut aprinde perdeaua. mâniat parcă de leşinul neînţeles al fetei. Zări perdelele de pânză de la ferestrele coridorului. d-l Nazarie începu să se teamă. de fier mult şi rece împotriva vrăjilor. Strânse perdeaua în jurul unui ciomag şi-i lăsă numai capătul să ardă. În casă era întunerec. Egor îşi duse mâna la frunte. luată de la foc. şovăind parcă s-ar fi trudit să-şi aducă aminte. Dar Egor le făcu semn să purceadă înainte. dar flacăra se stinse repede şi odaia se umplu de un fum aspru. parcă ar fi vrut să alunge de-acolo o amintire prea crudă. urmat de gloata oamenilor pe care îi chemase. în casă? întrebă nelămurit d-l Nazarie. arătându-le oamenilor. dar se înecă în fum şi începu să tuşească.. Un altul. Egor era nerăbdător. de alături. încât profesorul nu îndrăznea să-i privească. Să îndemni din senin oamenii să-şi caute cuţitele şi să te urmeze în casele boiereşti. Cel care îşi tremura necontenit pleoapele se apropie de fereastră şi smul-se o perdea. n-ai dumneata grijă. Cineva venise cu o cracă aprinsă de salcâm. Oamenii se treziseră prea brusc la auzul cuvintelor lui.

Egor se întoarse către oameni şi le spuse: — P-asta s-o ţineţi între voi. Egor îşi dădea seama că d-na Moscu delirează. D-na Moscu începu să tremure. cu toată spaima pe care o trădau privirile doicii.Vreţi să mă omorâţi? şopti ea. de figura ei solemnă. aş fi putut pune argaţii să vă bată la tălpi. Dar să n-o loviţi. continuă d-na Moscu. fără simţire. faţa sa era batjocoritoare. ai să spargi peretele! îi strigă d-l Nazarie din spatele lui. cu regimentul. şi încercă s-o întrerupă.. Dacă aţi venit după pământ. Părea că nu-l vede pe Egor. Alături ardeau casele.. Înălţă foarte sus braţul. — Unde e d-na Moscu? întrebă liniştit Egor. aici veniseră oameni cu fier mult şi pe toţi îi sugruma fumul.— Ce căutai aici? o întrebă aspru Egor. de fruntea albă a d-nei Moscu. stins. Aţi venit să daţi foc la toată curtea?! Întrebarea răsunase răutăcioasă şi. Egor simţi atunci aţintiţi asupra lui o pereche de ochi reci. Amuţi. I se păru că ochii clipesc. Oamenii îl priveau năuciţi.Aţi răsculat satul întreg şi-aţi pus foc la casă. Dar n-am vrut să vărs sânge. turburând-o.. — Opreşte-te. de la Giurgiu.Aş fi putut chema jandarmii.. D-na Moscu. Înălţă privirile şi întâlni portretul domnişoarei Christina.. lihniţi. Egor se cutremură şi-şi muşcă buzele.. — . . trântind-o în patul Christinei. mi-e prieten. totuşi. I se păru de asemenea că mâna îi atârnă moartă.... întrebător. Se repezi deodată la d-na Moscu şi o dădu la o parte din drum. îi îneca mirosul de cârpe pârlite. ameţind-o. Nu mai avem pământ. turburaţi. Aţi uitat că am şi eu copii. Femeia clătină din cap.. vă spun: nu mai avem. metalici. Părea că vorbeşte de-a dreptul oamenilor din spatele lui. Fruntea îi era acoperită cu broboane.. nu e aşa? vorbi Egor. că se crede în plină răzmeriţă. continua să vorbească... Dar n-a fost decât o părere. l-aş fi putut aduce aici. apoi îl repezi în grumazul înfăşurat în dantelă al domnişoarei Christina. Căpitanul Darie. — În odaia Christinei. din cot. Auzea ţipetele sugrumate ale d-nei Moscu şi durerea ei îi înfierbânta mai sălbatec sângele. în mijlocul camerei. e aproape nebună şi ea. — . Intră cel dintâi în odaia Christinei. Nu-i mai zâmbea acum. — Păzeam pe cucoana.. cu privirile senine. — Aţi venit după pământ? întrebă d-na Moscu. nu cumva să-şi piardă firea vreun ţăran. dreaptă... ochilor turburaţi de iatacul acesta boieresc în care nu mai dormea de atâta vreme nimeni. — În odaia domnişoarei. — . Doica arătă cu braţul întins uşa.. toporişca se ridică din nou şi sfâşie obrazul înflorit al Christinei. Ardeau înăuntru o candelă sinistră şi o lampă de gaz. fără să bată. Închisese puţin pleoapele şi-l străpungea adânc. D-na Moscu îl aştepta foarte mândră. şopti uscat femeia.. peste o clipă.. Căci. Ni l-au luat. Egor apucase toporişca din mâna vecinului şi se apropie de tablou. Buzele îi tremurau. mustrător. sânul tresare.. ucigători. obrajilor înăspriţi şi îndârjiţi... Răsuflarea oamenilor ajungea până la ea acum. Se întoarse. înnegrită de funingine. Egor rămase câteva clipe turburat de apariţia aceasta neaşteptată.

. tocmai în clipa când candela se stingea.Anevoie se stăpâneau. "Au început să vină şi din satele vecine". Flăcările ameninţau să se întindă şi la coperişul caselor vechi. iar cui nu-i e frică să rămână cu mine!. în măsuţa de lângă pat.. Câteva clipe în urmă. îşi spuse Egor.. să privească focul. D-na Moscu se zvârcolea.. Pe coridor. înnebunit. tremurând. se îndeseau oamenii. spărgând. Fata zăcea încă amorţită. în ziduri. Oamenii se adunau neîncetat. Îl văzu pe doctor într-un colţ. suflând greu. "Numai de n-ar începe jaful". Ba nici zilele n-ai să i le iei.. — . Doi flăcăi împreună cu d-l Nazarie o scoaseră pe uşă.. . Cui îi e frică să plece. Voia sângele să i-l beie.. boieroaica!. lovindu-se unul de altul. oamenii spulberau iatacul domnişoarei Christina. de a călca în picioare. Cineva i-o ridică. Era încă foarte turburat.. — Să nu ia ceva foc! mai strigă Egor. iar braţele repezite cu fierul în portretul domnişoarei Christina le treziseră şi lor pofta de a nimici. vorbi el arătând cu braţul spre patul unde zăcea d-na Moscu. Nu i se mai auzea glasul. Apucă apoi fâşiile tabloului şi le trase cu furie până jos. fumegând. Lângă perna Sandei. XIX Se opri în faţa unei ferestre. Cu mătura oi mătura.. Nici sângele n-ai să i-l bei. Se auzeau loviturile de topor din odaia Christinei.. Că eu cu acu' oi descânta. — De ce aţi omorât-o?! se auzi deodată ţipătul d-nei Moscu. Se repezi cel dintâi. Şi să spargă!. se cutremură Egor gândind. Zilele să i le ieie. Are să vă sugrume pe toţi!... străbătea pretutindeni răsuflarea lor adâncă. Îşi cuprinse fruntea în palme. şopti cineva de lângă fereastră. strecurându-se. Egor se apropie de d-l Nazarie. . cu genunchii. cu braţul deasupra ochilor. lovind cu topoarele în mobilă.. concentrat. strângând în amândouă mâinile ţeava puştii. cu glas sălbăticit. în fereastră. sfărâmând... înecându-se în fum şi în moloz.. aproape fără zgomot. ferindu-se să fie lovit.. de a întuneca iatacul boieresc cu răzbunarea lor mocnită. — Aici e iatacul domnişoarei Christina! strigă deodată Egor. cu ochii aproape închişi. Îi fu greu să ajungă până în odaia Sandei. — Aveţi grijă să nu ia ceva foc! strigă Egor. căci rânjetul tabloului pe jumătate sfâşiat îi aţâţa şi pe ei.E strigoiul. Îşi făcu loc. o bătrână descânta. Egor simţi încă o dată febra care îl purta şi îl cobora din vis cu atâta putere. cu pumnii. cu obrazul palid şi ochii închişi. Toporişca alunecă pe covor. Tăcuţi. Erau multe femei în jurul patului. oamenii năvăliră în toate colţurile. zvâcnirea ameţită a sângelui. — Ia-o de aici. mirosul cămeşilor lor. tremurând.. Coridorul era plin de oameni. Ia-o şi păzeşte-o bine.şi văzui un zbârc roş.

se apropiau zorile.. nevăzute încă. d-l Nazarie se apropie de Egor. nu-ţi dai seama ce faci! E zestrea Sandei aici!. Au venit jandarmii! A venit regimentul!. îneca văzduhul. dojenitor.. Înapoi. nerăbdător. Înainta hotărât. de lumina focului. parcă ţipau aripi mari de lemn. Ai să fii tras la răspundere mâine dimineaţă!. — E mai bine aşa. Egor păru că îşi vine în fire. Văzându-l că se-ndreaptă spre grajduri.. Parcă nu-i venea să creadă că Egor nu înţelege un lucru atât de simplu.. Se răspândise însă zvonul că moare domnişoara Sanda. atât de grav. înspăimântat şi el de slăbiciunea lui Egor. Nici nu mai ştiu de când n-am mai văzut lumină de zi. gânditor. Sanda parcă se auzi chemată din adâncul somnului ei. zbătându-se. Egor îşi prinse iar tâmplele în palme şi închise ochii. — Vino afară. căci se răsuci în pat. . — Trebuie să le spui ceva! vorbi din nou d-l Nazarie. mirat. D-l Nazarie îl scutură.. cu părul căzut în ochi. înfioraţi. Nimeni nu ascultase porunca lui Egor. Îşi făcu loc cu greutate până aproape de iatacul Christinei. zidul găurit. — Înapoi toţi! începu să strige. — Ce vrei să faci? îl întrebă. În clipa aceea. din coridor se auzeau mai pline loviturile şi surparea. să i se risipească voinţa... Ferestrele fuseseră pretutindeni sparte. de surpare depărtată? Parcă gemeau temeliile casei.. — N-a murit încă strigoiul. depărtându-se atât de mult de oameni. grele. Începea să i se turbure gândurile. Jaful se potolea. Egor îşi prinse tâmplele în palme şi închise ochii. Cei de afară rămăseseră tăcuţi. somnoros. că oamenii şi-au pierdut capul.. În odaie aerul era mai apăsător. Într-adevăr.. coborau pâlcuri-pâlcuri — prăfuiţi de var. încât Egor se repezi spre doctor şi-l scutură. — Înapoi! înapoi! urla Egor deznădăjduit. împietrit.. Fata începu să geamă.. despicate. Nu se mai cunoştea nimic. că vin jandarmii. — De ce nu se mai termină noaptea asta?! exclamă el ridicând fruntea spre cer. Departe. cu pumnii strânşi. Stelele pieriseră sub bătaia flăcărilor. — Vino cu mine! îi spuse Egor d-lui Nazarie. au pustiit câteva odăi!. De unde veneau zgomotele acelea surde şi nelămurite.. sfioşi. obosit. se repezi între oameni. — De ce nu se deşteaptă?! întrebă el. mânjiţi de funingine. La răstimpuri.În trestie l-oi băga. Bătrâna îi apucă mâna şi i-o strivi de muchea rece a unui cuţit.. Vor să dărâme tot!. Un zvon turbure. glasul îi era uscat. limpede. Doctorul îl privi lung. ca un vaiet neîntrerupt. mobila strivită. înfundate. Şi-n Dunăre l-oi arunca Şi Sanda de-acu o rămânea Curată!'. Somnul Sandei era atât de apropiat da moarte. încet. nu cumva să se stingă pe drum.. Egor luase de la un ţăran o lampă cu gaz şi o purta cu grijă. Încruntat. Văzduhul era rece. d-l Nazarie se înspăimântă. Îi era teamă. Părea din nou nervos. — Eşti nebun! urlă. înfiorat. spuse el târziu. în curtea plină. e mai bine să dărâme tot!... şopti el foarte solemn. sugrumat. un geam spart îşi înălţa ţipătul printre zgomotele surde... şi oamenii începură să dea înapoi..

cu mâna stângă. până la urmă. nemişcat. ce ciudat că nimeni n-a văzut încă pe Simina!. îi văzu numai braţele ridicate. blestemat. — Într-adevăr. Parcă îi zărea din nou trupul ei nefiresc pe pernele trăsurii. strângea un drug subţire de fier. Departe. — Haide. Când Egor deschise poarta grajdului şi făcu primul pas înăuntru.. D-l Nazarie privea în jos. n-am mai văzut-o de atunci. Rămăseseră acolo numai femeile şi d-na Moscu. Aşteptaţi aici şi când m-oţi auzi strigând. ce nefirească deznădejde îi frângea inima. pe care o ţinea aproape de piept. S-o fi ascuns pe undeva. ca şi cum s-ar fi trezit deodată singur.... sfioasă. domnişoara Christina a venit. — Ştiu eu unde s-o găsesc. sfârşitul focului. În mâna dreaptă. fără grabă.Îi era teamă. cu privirile plecate. Şi.. Rădvanul domnişoarei Christina era la locul lui. palid. adormită. se vedea pojarul înalt deasupra caselor boiereşti. de febră. câteva ceasuri în urmă. Era foarte întunerec aici şi lampa rotunjea o lumină tremurătoare. Egor nu-i răspunse.. toate.. obosit. — Ce ciudat. de când a luat casa foc. Îl cuprinse... Se miră văzând că Egor apare din nou între oameni şi le cere din nou să-l urmeze. Egor se-ndreptă de-a dreptul spre fundul grajdului. aşteptând pasul uşor al domnişoarei Christina. Egor avea încă lampa cu gaz. d-l Nazarie începu să înţeleagă.. D-l Nazarie se grăbea. Nu-l auzi vorbind. Un grup de ţărani porni după Egor. — Acesta e? întrebă Egor. în calda lui vacuitate. Îşi aminti de prima lui întâlnire cu rădvanul domnişoarei Christina. Ce ciudat. pe aleea principală. gândea Egor. . D-l Nazarie voi să-l oprească. Nu cuteză să ridice ochii. Egor! vorbi d-l Nazarie nerăbdător. Cine ştie ce se-ntâmplă în casă. A fost. se simte încă în aer parfumul de violete!. strânşi unul într-altul. Ştiu eu unde se ascunde vrăjitoarea... Profesorul clătină din cap.. şopti zâmbind Egor. turburat. fără putinţă de a mai ieşi din cercul de foc al vrăjii. vorbi el ajungând la gura pivniţei. Doctorul aştepta în curte. aşadar.. vorbi el deodată. Porniră spre uşă. pe care o purtaseră în braţe câţiva ţărani cuviincioşi. şopti Egor zâmbind. Nu mai gândea nimic şi nici nu-şi amintea măcar de când se trezise în istovirea aceasta plăcută. căci leşinul lung al Sandei îi amintea necontenit de puterea vrăjilor. spuse el. — Lăsaţi-mă pe mine să cobor întâi. Ochii îi erau arşi de nesomn. Plecă fruntea. Se vor adeveri. alături de mulţime. frica. întocmai aşa cum o văzuse. adevărată. În frunte. Doctorul ieşise din camera Sandei. înălţând lampa ca să poată vedea mai bine dl Nazarie. de a-şi putea îndupleca ursita.Şi totuşi uşa a fost închisă. Era aceeaşi caleaşca veche. Ca şi cum nu l-ar fi auzit.. adevărat.. obrazul întunecat.. mai rece. spuse el. Dar Egor părea că se gândeşte în cu totul altă parte. el continua să privească la lumina murdară a lămpii pernele de piele veche şi jupuită ale rădvanului. săriţi şi voi. cineva purta o faclă.. — . Grăbea pasul spre grajdul vechi. temându-se să-şi întoarcă privirile. Doctorul îi urmă. cu toate acestea. Avea un zâmbet rătăcit şi glasul îi era nesigur. aşadar. — Să plecăm de aici.

acolo e.. . "Trecem din nou prin dreptul focului". săltându-şi în mâna dreaptă drugul de fier. Şi aerul era aici mai apăsător. Porni cu pasul mare. nu e aşa? şopti. bolta îmbătrânită. şi o cruce.. spuse Egor întorcând capul spre d-l Nazarie. Oamenii rămăseseră afară. Tăcerea stăpânea din nou aici. Şi apoi. împietreau glasurile. Să ne apărăm. tresări şi încercă să pătrundă întunerecul. Intrau acum în a doua încăpere. ca şi cum nu l-ar fi recunoscut. — Eşti nebun să te cobori singur?! urlă el. — Se face curând ziuă. aşteptând. ce gânduri nebuneşti răsar în mintea lui Egor? — Nu mi-e frică. vorbi d-l Nazarie. de care îşi lipise cu atâta încordare urechea. vorbi din nou Egor. cu toate acestea.Degetele îi tremurau. departe.. Ce se întâmplă cu el.. Se auzeau totuşi prea puţine zgomote de afară. — Şi. în buzele înţepenite şi uscate. Egor începu să tremure. Cerul parcă începuse să se aburească. cu atât se pierdea zvonul incendiului şi răbufneala zidurilor. Nu-i răspunse. gândi d-l Nazarie. Dar trebuie să ai o bucată de fier în mână. răspunse d-l Nazarie. sub pământ. păstrându-şi emoţionat lampa aproape de piept. Începură să coboare treptele pivniţei. decât peretele pe lângă care alunecau ei luminaţi numai de bătaia tremurătoare a lămpii. mai îndârjit. Zâmbea. încruntat. adunaţi laolaltă. Egor nu răspunse. răzbea de sus o foarte uşoară umbră sângerie. — Vezi ceva înainte. rochia pătată cu câteva frunze pe care le strivise în alergare. orbit. acolo?! întrebă în şoaptă Egor oprindu-se şi arătând cu lampa întinsă un colţ de întunerec. căci am la mine şi fier. scuturând umărul Siminei. Căci ochii lui Egor trădau o imensă oboseală şi delirul se ghicea în pupilele turburi. în desele ei alunecări din noapte.. Coborî destul de repede treptele reci. Egor recunoştea cu înfiorare drumul. Nici nu auzi paşii celor doi bărbaţi şi lumina lămpii părea că n-o deşteaptă din jalea ei împietrită. Egor îl privi rătăcit. — Nu se vede nimic. — Ţi-e frică? întrebă deodată Egor pe d-l Nazarie. Cu cât pătrundeau mai departe. strivindu-i. Rămase tot atât de aproape de pământul pe care îl scormonise zadarnic cu unghiile. pulpele murdare. simţindu-se încă teferi şi vii pentru că se simţeau strânşi unul lângă altul. adăugă el în şoaptă. în curând se face ziuă. Nu se mai poate întâmpla nimic atunci. Când simţi nisipul umed sub tălpi.. de-a dreptul spre fundul pivniţei. Bolta grea şi zidurile reci sugrumau zvonurile. De unde avusese puterea să comande totuşi oamenilor cu atâta dârzenie? se miră d-l Nazarie. Profesorul clipi des. apropiindu-se de trupul mic şi sfâşiat al Siminei. Mâinele îi erau însângerate. hotărât. Găsiră pe Simina întinsă cu tot trupul pe pământul moale şi zgâriat. cu răsuflarea încetinită.. Egor înainta fără şovăire. mai umed. aşa cum se înfipseseră în braţul lui Egor. Lumina începu să tremure. îi spuse el profesorului. Înainte de a se pierde în gura neagră a pivniţei. — Ea e aici. D-l Nazarie îl urma de aproape.. Fetiţa întoarse capul şi-l privi fără uimire. — Pe d-ta te iau. Printr-o ferestruică. Porni mai departe. luminându-i faţa. Egor mai aruncă o ultimă privire afară. Nu se zărea nimic. Zidurile păreau de scrum şi deasupra capetelor cobora foarte aproape.

Ochii ei păreau de sticlă. Fetiţa îi atârna moale în braţe. Îşi muşcase buzele până la sânge. Egor scoase fierul..Şi ochii mari şi grei mă dor. Broboane reci de sudoare îi acopereau fruntea. — Deşteaptă-te! Christina se duce acum în Iadul ei şi stârvul i-l vor arde focurile Iadului!. — Aici este? întrebă el din nou. până în inima ei. căzu în genunchi. care pătrunsese numai pe jumătate. şi pupilele i se răsturnară spre frunte. un vals învechit. Nu era nimeni. vorbi din nou Egor.. ca într-un cântec. Egor începu să se frământe. Începu să se zbată în braţele profesorului. Trupul i se înţepenise brusc. Şi auzi.. "Trebuie să mă hotărăsc acum. Cineva îl întrebă. Simina.. Îşi lăsă toată greutatea pe drug. Deodată.. Simina şi d-l Nazarie. apoi începu să murmure o rugăciune neştiută. — Egor!. I se păru că d-l Nazarie se-ndreaptă spre el. parcă s-ar fi trudit să-l pătrundă... Din alte spaţii se apropiau. să-i ghicească întunecata comoară pe care o păstra împotriva firii. deodată. îşi spunea el înfiorat. Auzi un glas foarte depărtat şi trist strigându-l. — Ţine-o în braţe şi fă-ţi cruce! spuse el d-lui Nazarie dându-i trupul vlăguit al Siminei. cu o mai îndârjită furie. Apucă apoi puternic drugul de fier şi-l apăsă cu toată greutatea. cuvintele de demult: . îi lovea oasele pumnilor.. o dureroasă încântare îl cuprinse.. Mai adânc. zări patul pe care sta trântit şi sticla cu coniac pe măsuţă.... Mirosea din nou a violete. Întunerecul era din nou des şi rece.. căci străpungerea aceasta înceată îl cufunda alene în delir. Simina?! o întrebă. şi acum are să moară de-a binelea!. într-o înspăimântată nebunie. Niciodată nu o va mai întâlni. Trebuie să mă hotărăsc. — Aici e inima ei.. paşi omeneşti... repede. apoi paşi de om şi un miez de lumină. strângând pleoapele. apropiindu-şi mult faţa de el. îl privi scrutător. Se prăvăli. Rămăsese singur. demult. pentru totdeauna singur... Fetiţa îl privi aiurită. ca să-i mântui pe toţi". în braţele d-lui Nazarie. Privirea ta mă arde. şi zidurile de scrum ale pivniţei?!.. Unde pieriseră. niciodată nu-l va mai turbura parfumul ei de violete şi gura ei însângerată nu-i va mai sorbi răsuflarea. şi-l înfipse alături. Întoarse ochii. Egor!.— Degeaba o mai aştepţi. Egor simţi că îi tremură braţul cu care apăsa. La început o muzică tristă. gândi el sălbăticit. Auzi ca în vis strigătele Siminei. o ridică brutal de pe pământ şi o scutură în braţe. Tremura. Egor se apropie de locul pe care zăcuse Simina.. fără ca cineva să ştie de el. mai departe. Se repezi cu furie spre fetiţă. Simţea cum fierul pătrunde în carne şi cum palpită drugul despicând. deşi fierul îi rănea mâinile. totuşi. O ciudată turburare îl cuprinse rostind cuvintele acestea. Chiristina a murit o dată. D-l Nazarie îşi făcu o cruce mare. Recunoscu cu uimire zidurile camerei lui. Se simţi îngropat de viu într-o scorbură necunoscută. aspru.. şi-l priveau rătăciţi. fără să mai nădăjduiască vreodată mântuirea. şi atunci se îndârji şi mai mult. sugrumat. fără să întoarcă capul. până în miezul vieţii ei vrăjite!. urlând. ca să-l oprească. . "Am nemerit acum". apăsă cu ultimele puteri. Simina se înfioră.

nu îndrăznea nici măcar să-i vorbească. căci îl privea îngheţat. Toţi îl priveau miraţi. Egor încercă să întoarcă privirile. femei cu evantaiuri de mătase. Apoi. fără să-şi vorbească. "Aşadar. . Zâmbi trist... chiar el. şi oameni necunoscuţi jucând cărţi. de care atârnau vârfurile săgeţilor de cristal. fără să clipească. Trecu la început printr-o mare sală de bal. foarte aproape. o spaimă fără scăpare. În braţe ţinea pe Simina. cu multe mese verzi. Îl duceau pe braţe. coridorul se abureşte brusc şi din aburul albăstrui se înalţă. — A luat acum foc şi casa ailaltă! auzi el un glas.. şi-acum. a murit şi ea! păreau că spun privirile lui Radu Prajan.— Îl cunoşti pe Radu Prajan? Uite-l! Întoarse capul înspăimântat. implorându-l să vină. Totul fusese adevărat. şi topoare. — Iată. Îi era şi lui teamă.. Nici un gând. ca să-i mărturisească marea primejdie care îl aşteaptă. mirate. în marea lui singurătate. cu părul căzut în ochi. Egor închise ochii. Iată. Îşi plecă bărbia. În faţa lui.. Se simţi ridicat pe braţe... odăile se schimbau vrăjite. poate spunea astfel ca să nu fie recunoscut. În noaptea aceasta unde nu mai putea pătrunde nimeni şi nici un zvon?!. Purtau făclii. şi ţepuşe de lemn. necunoscut. 1936 (Anul apariţiei în volum) ____________________________________ CUVÂNT ÎNAINTE1 Încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele. îşi aminti el. acum urcă treptele către o sufragerie cu veche mobilă de lemn. zări capătul drugului. lui Prajan.. — A murit domnişoara Sanda!. din ce parte să mai aştepte vreo nădejde. În jurul lui. ursita lui singurătate. Era acelaşi glas. Cine vorbise atât de aproape. Cartea Românească. auzi el un glas necunoscut. o sală ciudată. — A murit! şopti un alt glas lângă el.. ci îl privea doar în ochi. fără să răspundă. o limbă uriaşă de foc. Acum începe coridorul. Moare domnişoara Sanda. Ce nou şi absurd travesti! Radu Prajan semăna acum cu d-l Nazarie şi nu îndrăznea să se apropie de el.. pe pământul umed.. e adevărat". fără început şi fără sfârşit. Glasul îl mai auzi o dată.. Să veniţi sus.. Şi totuşi. o omorâse. întâlni perechi elegante — oprite parcă în acea clipă din dans — care îl priveau nelămurit. Bucureşti.. povestiri şi chiar 1 Acest Cuvânt înainte a prefaţat volumul În curte la Dionis.. că e prăpăd!. cu policandre aurite. Nu întâlni decât o aripă de foc. cui să se roage şi ce minune îi va mai aduce aproape de el coapsa caldă a Christinei?!. cu buzele albe. 1981... Domni cu haine negre. Se trezi cu mulţi oameni alături. chemându-l cu privirile lui. să caute omul care vorbise atât de aproape de el. — Vă cheamă sus.. venit parcă peste vămile somnului. Închise ochii. Numai singurătatea. e adevărat — gândi el. Dar poate nu era adevărat. El însuşi. foarte aproape de ureche. — Cum s-a prăpădit neamul boieresc!. Aşadar. aşa cum era purtat pe braţe de nişte bărbaţi nevăzuţi.

Personajul unei alte povestiri era un modest funcţionar într-un mic oraş de provincie. care cade cu zgomot pe podea. aveam toată ziua şi noaptea libere în faţa mea. Îl sfătuieşte să mai încerce şi altceva: bunăoară o piesă de teatru. Sonata Kreutzer? Tânărul se jură că habar n-avea de aceste cărţi. căci era totodată mai mare şi mai mică decât lumea noastră de toate zilele. Într-adevăr. Dar o clipă am crezut că visul fusese aievea. un fel de roman de aventuri în care amestecam entomologia (altă pasiune a adolescenţei mele). În toamna anului 1921. Tot în acei ani. care-mi vorbeşte despre Piatra Filozofală. Eram singur în laborator. M-am apucat să scriu într-o duminică... din 27 decembrie 1921. Profesorul le răsfoieşte. Străinul amestecă diverse substanţe într-un creuzet. Îmi aduc vag aminte de subiectele lor. Încă din primăvara acelui an începusem să scriu o seamă de povestiri fantastice. A rupt o ramură şi m-a întrebat: "Nu cumva ai un briceag?. În acea clipă mă trezesc. alături de creuzet. dar am acceptat. o microgeografie imaginară pe care o organizam pe măsură ce o inventam. am scris. omul se întoarce cu două manuscrise. Nu mă convinsese. Era. nu i-o spusesem. Ceea ce mă pasiona mai mult scriindu-l era descrierea diverselor lucruri aşa cum le vedeau cărăbuşii. apoi presară un praf şi exclamă: Priveşte bine acum! Priveşte!. de fapt. Erau Bărbierul din Sevilla şi Apus de soare. Am evocat în altă parte această întâmplare2. Îmi amintesc încă începutul şi sfârşitul povestirii: mă aflam în laborator (în acel an eram pasionat de chimie şi îmi alcătuisem un mic laborator. După câteva săptămâni... străbătându-le pe îndelete sau zburând pe deasupra lor. că lui nu-i place să citească literatură. Apoi duce manuscrisele profesorului de literatură de la liceul din localitate. substanţele din creuzet se transformau sub ochii mei în aur. Mansarda.. descopeream o lume onirică şi paradoxală. Îmi povesteşte o seamă de operaţii. Una din ele începea cam aşa: Azi m-am întâlnit cu Dumnezeu pe drum. Pe podea. Profesorul pare sceptic. ici-colo. Am tot scris 2 Amintiri. Incult. în câteva caiete. seamănă cu aurul. şi scrie. Nu mi-aduc aminte dacă am apucat să termin povestirea Călătorie în ţara furnicilor roşii. Madame Bovary. prima încercare literară. Curând după aceea am început un roman fantastic. 64 şi urm."romane" fantastice. De abia când l-am luat în mână mi-am dat seama că era o bucată de pirită. zăcea un bulgăre de aur. minereu care. . Călătoria celor cinci cărăbuşi în ţara furnicilor roşii. fac un gest brusc şi răstorn creuzetul. că Piatra se poate dobândi dacă cunoşti o anumită formulă. Ziarul Ştiinţelor Populare anunţase un concurs printre elevii de liceu: o "compoziţie literară" cu subiect ştiinţific. al Ziarului Ştiinţelor Populare. 1921-1923. că a scris toate aceste caiete fără să înţeleagă ce se întâmplă cu el. plănuit pe dimensiuni ciclopice: Memoriile unui soldat de plumb. câte un paragraf. câteva cărţi. mă asigură că nu e o legendă. una după alta. evident cititorul nu ştia asta. 1986. umorul şi fantasticul. Prima proză literară publicată se intitula Cum am descoperit Piatra Filozofală. Colecţia Destin. cu alchimişti celebri. şi-mi propune să refacem împreună experienţa. Emoţionat. apoi îl întreabă: Dar ce ţi-a venit să transcrii cu mâna tot opere celebre: Viaţa la ţară a lui Duiliu Zamfirescu.. într-o zi simte nevoia de a scrie. pp. îl pune la foc. de altfel. în pod) şi nu ştiu datorită cărei împrejurări am adormit — dar." Dar nu mai ştiu ce s-a întâmplat după aceea. Voia să-şi facă o nuia. Nu era. Povestirea a câştigat premiul întâi — 100 de lei — şi a fost publicată în ultimul număr. aproape agramat. aparent. 1. citeşte. Madrid. Apare un personaj ciudat.

dar şi prietenilor şi colegilor mei. în clasa a V-a şi a VI-a. Trebuie însă să adaug că în acelaşi timp scriam multe alte lucruri. ca un fel de porte-bonheur. când am întrerupt-o definitiv. Voiam să scriu o carte "ştiinţific exactă" asupra acestei misterioase perioade de trecere de la copilărie la tinereţe. chiar din gura soldatului de plumb. "vocaţie tripartită" a incitat întreaga mea producţie. În clipa aceea nesfârşită a ciocnirii. la istoria religiilor şi la filozofie). de luptele între monştrii epocii terţiare şi aşa. cercetaşul îşi înfundă speriat capul în sacul lui şi. la originea vieţii şi la apariţia omului. o serie de "Convorbiri entomologice" şi articole de popularizare pentru Ziarul Ştiinţelor Populare. în care notam nu numai lecturile şi întâmplările de fiecare zi. când introduceam şi evenimente recente. Dar înainte de istorie. fie literatura epică sau de analiză psihologică. ce ni se întâmpla nouă. până în zilele noastre. În clipa ciocnirii. înţelesesem că sunt solicitat concomitent de două sau chiar trei "vocaţii": pe deoparte de cercetările obiective (de la ştiinţele naturale trecusem la orientalism. silindu-mă să reproduc cât mai exact vocabularul fiecăruia. bunăoară. cercetaşul ascultă. mai ales. şi.. răstignirea lui Isus. în care voiam să includ tot ce mi se părea că ştiu. din lecturile mele dezordonate. datorită acestui gest instinctiv. ci întreaga istorie a Cosmosului. în Romanul adolescentului miop. După câte îmi aduc aminte. începea cam aşa: Un cercetaş (adică. de la începuturile galaxiei noastre la alcătuirea Pământului. ale cărei posibilităţi creatoare sunt rareori înţelese şi încurajate. Era o întreprindere ambiţioasă. fără a le fi digerat întotdeauna. în ultimii ani de liceu. fuga lui Mahomed la Medina. Această. aşa cum o practicasem în câteva nuvele şi. cât puteam mai sincer şi mai exact. Era un roman de nesăbuite proporţii. eu) se afla în trenul care suferise groaznica ciocnire de la Valea Largă. transcrisesem în mai multe caiete acele părţi care mi se păruseră mai reuşite şi le dădusem câtorva prieteni să le citească. cum le numeam. În primul rând. lucrată ca un mozaic. unul din numeroşii soldaţi de plumb cu care se jucase copil şi pe care-l purta acum. inepuizabila lui poveste. de la primele cărţi din tinereţe până în prezent. Şi mi se părea că singurul mijloc de a ilustra aceste posibilităţi era să descriu. în primul rând mie. Eram convins că adolescenţa constituie o experienţă excepţională. adolescent. Astfel că. am început Romanul adolescentului miop. înglobând nu numai istoria universală. tot ce învăţasem. Era un fel de frescă ameţitoare.. moartea Cleopatrei. Pe de altă parte. distrugerea Ninivei. primele două cruciade şi aşa mai departe. la sfârşitul liceului. până la apariţia omului şi zămislirea primelor civilizaţii. Căci fragmente din plumbul din care fusese alcătuit fuseseră martore la cele mai importante evenimente din istoria omenirii: cucerirea Indiei de către arieni.la cartea aceasta vreo doi ani. iar pe de altă parte de imaginaţia literară: fie proza fantastică. începusem să redactez un foarte amănunţit Jurnal. În sac avea şi un soldat de plumb. În cei trei ani . devastarea Romei de către Alaric. bătălia de la Mărăşeşti. i-aş spune. îşi amintea de apariţia primelor vieţuitoare. mi-au fost de mare folos când. căci îmi propusesem să prezint şi alte aspecte ale adolescenţei decât cele atât de duios evocate de Ionel Teodoreanu. ci şi discuţii cu colegii mei. n-a fost decât uşor rănit. precum şi impresiile din lungile călătorii pe care le făceam în toată ţara cu prietenii mei cercetaşi. plumbul se aflase — sub formă de gaz — în felurite conflagraţii cosmice care au dus la alcătuirea sistemului solar şi a Pământului şi îşi amintea de milioanele de ani fără viaţă. Aceste "documente".

Evident. Universurile paralele pe care le dezvăluia povestirea erau rodul imaginaţiei creatoare. Fragmentarium etc). nu al erudiţiei. evident. nici al hermeneuticii pe care o stăpânea istoricul religiilor comparate. Yoga. va apare în cursul acestui an. Autobiografia) în limba română. în primăvara anului 1940. 23 septembrie 1980 3 Cel mai elaborat. În Jurnal. Cosmologie şi alchimie babiloniană. L. asupra prozei fantastice. mai târziu. 1930) şi altul mai mult sau mai puţin fantastic. a lui Edgar Allan Poe sau a lui J. reprezentând comunicarea mea la o „decadă" de la Cérizy. cursurile pe care. aproape exclusivă. Ar fi inutil să încerc a o rezuma aici. revista Zalmoxis) şi mai multe culegeri de articole (India. Şarpele. După întoarcerea mea în ţară şi până la plecarea la Londra. Lumina ce se stinge (publicat în 1934). nici că n-ar putea fi înţelese decât de cititorii familiari cu asemenea studii. Borges. mai ales pentru că hotărâsem să scriu literatură (ca şi Jurnal şi. Nuntă în cer).petrecuţi în India (1928-1931) am publicat multe studii în legătură cu filozofiile şi ştiinţele indiene şi am pregătit teza de doctorat despre yoga (apărută în 1936). Destul că amintesc că e solidară de concepţia mea despre gândirea mistică şi universurile imaginare pe care le fundează. bunăoară. Nu-mi aduc aminte să fi folosit vreodată documentele mitologice sau semnificaţia lor simbolică scriind literatură. Paris. de cea a romancierilor germani. Gallimard. că prozele fantastice pe care le scriu sunt inspirate de cercetările mele de istorie comparată a religiilor. De fapt. ca şi în câteva texte3. au apărut. le-am ţinut la École des Hautes Études (Sorbona) şi. dar am scris şi un roman pe jumătate autobiografic (Isabel şi apele diavolului. Şi care se deosebeşte. dar şi trei cărţi de literatură fantastică (Domnişoara Christina. De data aceasta. am comentat ceea ce aş îndrăzni să numesc concepţia mea despre literatura fantastică. m-au silit să reduc simţitor activitatea mea literară. din vara 1978. Ar fi multe de spus în legătură cu această concentrare. Huliganii. Întoarcerea din rai. la Universitatea din Chicago. 1955). după încheierea romanului-frescă Noaptea de Sânziene (apărut întâi în traducere franceză: Fôret interdite. începând din 1945. . Secretul doctorului Honigberger). descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe măsură ce scriam. Oceanografie. n-am mai scris decât mici romane şi nuvele fantastice (majoritatea reproduse în volumul de faţă). universuri paralele lumii de toate zilele şi care se disting în primul rând printr-o altă experienţă a timpului şi a spaţiului. câteva romane "realiste" (Maitreyi. alături de lucrările ştiinţifice (Alchimia asiatică. după 1958. Ceea ce nu înseamnă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful