P. 1
TIMPURILE ARHITECTURII 2 bis

TIMPURILE ARHITECTURII 2 bis

|Views: 3|Likes:
Published by Andrei Ciobanu
TIMPURILE ARHITECTURII 2 bis
TIMPURILE ARHITECTURII 2 bis

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: Andrei Ciobanu on Feb 04, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/07/2014

pdf

text

original

78

Goticul (cca.1130-cca.1500)


În structurarea "societatii evului
mediu târziu, unele dintre procesele
si fenomenele aparute au generat
conditionari care au determinat
evolutia în ansamblu a arhitecturii
si constructiei gotice dintre care
semnificative sunt:

*definirea rolului orasului de
forta dinamizatoare primordiala în
societatea medievala si aparitia, în
consecinta, a unor investitori ale
caror interese se traduc prin noi
programe de arhitectura, ca si prin
adaptarea celor existente la
cerintele vietii urbane;
*procesul de laicizare partiala
a culturii, stiintei, învatamântului
prin transferul acestora din
ambianta monastica în cea urbana,
proces care a inclus si creatia
arhitectural-constructiva prin
apartenenta constructorilor la acest
mediu;
*o evolutie accelerata a
gândirii tehnice si a stiintei,
incitata de solicitarile noului tip
de societate, cu efecte asupra
tehnicilor si tehnologiilor de
executie, ca si asupra conceptiilor
structural-constructive;
79
*aparitia în mediul universitar urban a scolasticii,
generatoare a unui nou mod de gândire de orientare
rationalista, care, direct sau indirect, a fost asimilat
de creatia arhitectural-constructiva;
*modificari în domeniul teologiei si a practicilor
liturgice transferate asupra conceptiei despre spatiul de
cult;
*o circulatie mai activa a oamenilor si a ideilor
care a condus la o anumita unificare stilistica a
arhitecturii: regionalismului romanic i se substituie
'internationalismul' gotic."
(Sanda Voiculescu,1993).




80
Biserica urbana, parohiala sau episcopala nu este un
spatiu destinat exclusiv cultului, ea serveste
numeroaselor alte functiuni comunitare ce-si gasesc aici
locul de desfasurare. Ea se constituie în expresia
orgoliului comunitatii orasenesti - de aici amplificarea
dimensiunilor sale. Biserica gotica urmeaza îndeaproape
si dezvolta unele principii spatiale ale bisericii
romanice legate de desfasurarea cultului; decizia de a
expune relicvarul catre public, ca si functiunile
adiacente comunitare conduc catre nevoia realizarii unui
spatiu scaldat în lumina.
Acestei necesitati îi corespunde ca rezolvare marea
descoperire structurala a goticului, aceea ce consta în
utilizarea unui sistem constructiv care nu mai mizeaza pe
ziduri groase ce sustin bolti, ci pe o structura de
stâlpi / coloane care formeaza - împreuna cu arcele ce le
leaga - un schelet structural autorportant ce poarta
numele generic de "sistem ogival". Acest schelet -
realizat în variante multiple în functie de tipurile de
arce care leaga elementele verticale - este folosit
pentru rezolvarea unor tipuri planimetric-spatiale bazate
pe unele deja utilizate în epocile anterioare (tipul
basilical, biserica hala, biserica sala, tipul central).
"Succesoare a romanicului, dar nouã în
esentã, arhitectura goticã a inventat
un sistem constructiv major, cel al
scheletului cu panouri de umpluturã,
care va reapare de-abia în epoca
modernã, a metalului çi a betonului
armat. Meçterii arhitecti au reuçit
performanta de a conferi expresivitate
acestei structuri prevalent rationale
devenitã astfel un "ordin ogival",
internationalizat printr-o largã
rãspândire europeanã." (Sanda
Voiculescu,1993).
81
EPOCA CLASICÀ
Renaçterea
Renastere este termenul folosit pentru a desemna perioada
de dezvoltare a civilizatiei occidentale care marcheaza
trecerea de la evul mediu la epoca moderna prin revenirea
la principiile clasicitatii greco-romane.
"Departe de a realiza o simplã imitatie a arhitecturii antice,
Renaçterea - termen desemnând o reînnoire, o reluare a unui
stil, a unei mode, a unui mod de gândire - a adus la luminã o
viziune çi o conceptie nouã asupra lumii." (Jan Gympel, 1996)
În Italia, ín a doua jumätate a secolului al XIII-lea, are loc o
rupturä radicalä cu metodele de reprezentare ale evului mediu.
Sculptorul Nicola Pisano ísi manifestä interesul pentru studiul
formelor antichitätii clasice; ín picturä, Giotto cautä sä redea
monumentalitatea si demnitatea figurii umane si sä reprezinte cât mai
realist spatiul.
Epidemia de ciumä din din 1348 opreste dezvoltarea activitätii
artistice, reluatä cu fortä crescutä ín a doua decadä a secolului al
XV-lea, când Florenta devine centrul artei si teoriei artei. Împreunä
cu primii umanisti, artistii ísi manifestä interesul crescut si
entuziasmul pentru naturä, omul ca individ si antichitatea clasicä.
Arhitectii Brunelleschi si Alberti, sculptorul Donatello au fost
primii care au vizitat Roma pentru a studia ruinele antice si care au
inclus ín operele lor principiile clasice; erau intens preocupati de
o cât mai corectä reprezentare a dimensiunilor naturii. Împreunä cu
Masaccio si Uccello, ei au fost pionierii sistemului de reprezentare
ín perspectivä, ín timp ce Fra Angelico si Fra Filippo Lippi au
dezvoltat o studiul asupra culorii. Antonio Pollaiuolo, Castagno, dar
mai ales Leonardo da Vinci si-au concentrat activitatea asupra
anatomiei umane.
În secolul al XV-lea, artistii au ínceput sä fie sustinuti nu numai
de oamenii bisericii, ci si de cätre patroni laici, care le comandau
tablouri cu subiecte si ele laice care sä-i includä: astfel
ínfloreste portretistica.
Gândirea neoplatonicianä care domina cercul de curteni, oameni de
culturä, artisti ai curtii Medicilor i-a influentat profund pe
Boticelli si Michelangelo. La ínceputul secolului al XVI-lea, centrul
artistic se mutä la Roma. Se poate afirma cä operele lui Leonardo,
Michelangelo, Raphael au ridicat la cele mai ínalte cote proportiile
eroice, armonia neegalatä si nobilele idealuri pentru care Renasterea
timpurie (cca.1490-1520)este cunoscutä. Arhitectura perioadei
ulterioare - cca. 1520-1600 - este cunoscutä sub numele de manierism
si este socotitä ca fiind o reactie ímpotriva echilibrului formelor
82
si proportiilor caracteristice Renasterii timpurii. Astfel se afirmä
cä manierismul foloseste proportii neechilibrate si uzeazä de
aplicarea arbitrarä a decoratiei (Michelangelo la Biblioteca
Laurentianä si Vasari la Uffizi, ambele ín Florenta). Pictori ca
Pontormo, Il Bronzino, Il Rosso, Parmigiano, Tintoretto si El Greco,
sculptori ca Giovanni Bologna, Cellini sunt socotiti si ei
reprezentanti ai manierismului.
Creatiile urbane din perioada Renasterii sunt mult mai putin
numeroase decât cele medievale. În evul mediu urbansimul încearca sa
rezolve probleme concrete, "fara a face apel la concepte sau metode.
Din contra, în Renastere, daca urbanismul nu ignora chestiunile de
ordin practic, el este mai ales în cautarea unui model de oras ideal;
sub influenta Italiei, urbanismul încearca sa defineasca canoanele
unei estetici urbane cu valoare universala." Marile teme ale
urbanismului epocii renascentiste sunt: planificarea urbana, traseul
urban (traseul rectiliniu al strazilor, cautarea unei axe permitând
simetria în compozitia urbana, convergenta strazilor catre un
edificiu sau o piata, crearea unei legaturi organice între diversele
parti ale orasului), perspectiva monumentala, conceptia estetica a
"unitatii arhitecturale".(Jean-Louis Harouel, 1995)
Renasterea arhitecturii clasice care a avut loc în
secolul al XV-lea în Italia si care s-a raspândit în
Europa în secolul urmator a încheiat perioada de
suprematie a goticului. Ordinele de arhitectura si
elementele structurale ale Romei antice - arcele,
boltile, cupolele, precum si formele decorative - au fost
folosite ca baza a proiectelor secolului al XV-lea.
Brunelleschi, cel mai mare arhitect al Renasterii
timpurii a proiectat bisericile de la San Lorenzo si
Santo Spirito, precum si planul revolutionar al cupolei
Catedralei din Florenta.

83
Alberti, primul mare teoretician al arhitecturii din
Renastere, influentat de opera lui Vitruviu,
concretizeaza aspiratiile epocii sale catre o estetica
arhitecturala care sa se întoarca la formulele
antichitatii (tipuri ale planului central, reguli de
compozitie riguroase utilizate în desenarea planurilor,
fatadelor, volumelor, etc.), adaptându-le necesitatilor
timpului. El a influentat la rândul sau arhitectura si
urbanismul, caci numerosi arhitecti i-au experimentat
ideile în proiectele lor (de ex. proiectarea unor spatii
de tip central - urmând planuri poligonale, în cruce
greaca - a caracterizat cautarile unor arhitecti ca
Leonardo da Vinci; planul circular acoperit cu o cupola a
fost utilizat de catre Bramante în constructia Tempietto-
ului din Roma, cca. 1502).

Arhitectura rezidentiala - palatul - face obiectul a
numeroase proiecte si a constituirii unui ansamblu de
reguli ce vor face scoala în întreaga Europa, o lunga
perioada de timp: realizarea unui spatiu care sa raspunda
atât unei locuiri comode, cât si nevoilor de reprezentare
ale comanditarului, crearea unor spatii intermediare de
legatura cu natura înconjuratoare (loggii), ideea de
gradina ca o componenta obligatorie a ansamblului
rezidential, etc. Numele lui Palladio este prin excelenta
legat de acest tip de arhitectura.
84


Din ce în ce mai ades, arhitectii si-au expus bazele
gândirii lor în lucrari teoretice, ceea ce a condus la
raspândirea ideilor care guvernau arhitectura
renascentista italiana în întreaga Europa, chiar daca
acest transfer se face uneori la distanta mare în timp
fata de Renasetrea italiana.
În Franta, traditia gotica este înca puternica, ceea
ce face ca arhitectura palatelor pe care arhitecti
italieni sunt chemati sa le transforme sau sa le
construiasca sa poata fi caracterizata ca "o ornamentatie
renascentista aplicata unor constructii gotice" (Jan
Gympel, 1996); Germania "importa" si ea decoratii
specifice italiene; Anglia îsi alcatuieste propriile
forme renascentiste pâna la Inigo Jones, arhitectul care
va relua regulile de compozitie si
vocabularul formal puse în opera de
Palladio. Mai curând sau mai târziu,
ideea de respectare a unor reguli
compozitionale absolut necesare
realizarii unei arhitecturi si unui
urbanism viabile, ideea de
relationare a acestora cu o natura
si ea ordonata se vor raspândi în
întreaga Europa, conducând la forme
particulare (regionale) ale
aceluiasi fenomen - Renasterea.
85
Barocul

Utilizând acelasi vocabular de inspiratie clasica,
barocul italian (cca.1600-cca.1780) conduce la o
arhitectura si un urbanism marcate de miscare, pitoresc,
spectacol, decoratie bogata, toate gândite pentru a
provoca emotie. Socotit ca fiind în mare masura o
manifestare a contra-reformei, barocul are - în mod
firesc - o puternica influenta asupra arhitecturii din
Germania de sud (catolica) si din Austria.



86
Clasicismul çi neoclasicismul


În Franta, barocul s-a exprimat "într-o forma mult mai
retinuta decât în Italia, lovindu-se de o conceptie
izvorâta din Renastere, conform careia frumusetea si
armonia se nasc din respectarea regulilor arhitecturale
stricte, matematice" (Jan Gympel, 1996). Astfel ia
nastere - ca expresie a rationalitatii - clasicismul
francez. Desi rezultat al unui mod de gândire specific
Frantei epocii luminilor (1750-1790), clasicismul este
preluat apoi de catre arhitectura oficiala în foarte
multe tari europene si chiar dincolo de ocean. Socotite a
conferi prestanta, formele clasiciste au îmbracat cladiri
adapostind nu numai programe publice, dar si constructii
private, din Statele Unite ale Americii si pâna în
îndepartata Rusie, pâna spre mijlocul secolului al XIX-
lea.


87
"Clasicismul çi-a propus sã imite nu numai antichitatea,
dar çi Renaçterea în manifestarea ei clasicã, în
detrimentul unei expresii spontane. Aceastã atitudine
servilã çi-a atins apogeul la sfârçitul secolului al
XVIII-lea çi la începutul secolului al XIX-lea, în
aceastã fazã a clasicismului prin excelentã, care se
numeçte în italianã çi germanã pur çi simplu 'clasicism',
dar 'neo-clasicism' în Franta çi 'Classical Revival' în
Anglia. Ideea de a copia fidel exteriorul unui templu
antic în întregul sãu (sau întreaga sa fatadã) reprezintã
chintesenta clasicismului." (Nikolaus Pevsner, 1965)

Istoricism çi eclectism

"Interpretând, pe baza datelor antichitatii, câteva
vechi principii de arhitectura, neo-clasicismul a
deschis în acelasi timp calea catre noi inovatii:
stereotomie, claritate tehnica, linearitate si
decoratie epurata sunt toate elemente care
prefigureaza arhitectura moderna.
Istoricismul - sau eclectismul istoric - care poate
fi de asemeni calificat ca neo-clasicism 'târziu'
sau 'manierist', a utilizat toate aceste elemente la
nivel arhitectural si ornamental, pe care a grefat
însa caracteristici stilistice venind din orizonturi
diferite, care nu se limitau la Occident." (Jan
Gympel, 1996)

88
Primul împrumut a fost cel al stilului gotic, manifestat
mai întâi în Anglia (Gothic Revival sau Modern Gothic) la
începutul secolului al XIX-lea, apoi în Germania. El se
generalizeaza mai târziu, chiar si în zone care nu au
apartinut sferei de influenta a goticului. Nu lipsesc
nici arhitecturile care fac apel la elemente de factura
renascentista (neo-Renastere). Aceasta orientare
istorista care îsi propune un "ambalaj" vechi pentru
cladiri si programe noi îsi are sursa si în începuturile
activitatii de cercetare si restaurare a vestigiilor
constructiilor feudale (a doua jumatate a secolului XIX).
Constructia Operei din Paris (1861-1874) încununeaza
arhitectura de factura eclectic-istorista, manifestând
totodata - prin influenta pe care o va avea asupra
arhitecturii epocii - importanta europeana a Scolii de
Arte Frumoase din Paris (L'Ecole des Beaux Arts).

Un alt tip de istorism, aparut la sfârsitul secolului al
XIX-lea (si ca reactie împotriva generalizarii
eclectismului de la Ecole des Beaux Arts) este cel
manifestat sub forma arhitecturilor regionale sau
nationale, cele care faceau apel la arhitectura unor
anumite perioade istorice, socotite specifice unei anume
zone sau unui anume stat, arhitectura ce parea sa
raspunda cel mai bine notiunilor de "identitate
culturala", "stil national".
89
EPOCA INDUSTRIALÀ

În fapt, toate aceste manifestari ale secolului al XIX-
lea se produc în paralel cu o nemaiîntâlnita dezvoltare a
industriei, a tehnologiilor, conducând în domeniul
arhitecturii la utilizarea unor noi materiale, a
folosirii produselor industriale, a "inventarii" unor noi
moduri de a construi. Chiar daca initial utilizarea
noilor materiale a fost ascunsa sub tratarea si decoratia
clasiscist-istorista, ea s-a manifestat nu mai putin în
constructii de sine statatoare (arhitectura inginerilor),
dovezi ale posibilitatilor structurale dar si de expresie
oferite de progresul tehnologic. Exemple: Palatul de
Cristal din Hyde Park, Londra, construit de Joseph Paxton
în 1851; Turnul Eiffel din Paris, construit în 1889 de
inginerul caruia îi poarta numele.
În mod implicit, epoca industriala va determina si
un exod al populatiei rurale catre locurile de productie,
deci catre orase. Rezultatul firesc este o explozie
demografica urbana fara precedent, conducând la nevoia
imperioasa de a crea politici de dezvoltare care sa
raspunda nu numai unei populatii foarte numeroase, ci si
noilor programe de arhitectura pe care dezvoltarea
societatii din secolul al XIX-lea le implica. De aici
marile operatiuni urbane menite sa rezolve problemele de
circulatie, de igiena, de zonificare a functiunilor pe
care le ridica toate marile aglomerari urbane; tot de
aici se naste si o noua estetica urbana, cu puternica
rezonanta si în rezolvarile începutului de secol XX.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->