P. 1
TIMPURILE ARHITECTURII 2

TIMPURILE ARHITECTURII 2

|Views: 3|Likes:
Published by Andrei Ciobanu
TIMPURILE ARHITECTURII 2
TIMPURILE ARHITECTURII 2

More info:

Categories:Topics, Art & Design
Published by: Andrei Ciobanu on Feb 04, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/29/2014

pdf

text

original

65

II. ARHITECTURA CULTÀ PÎNÀ ÎN SECOLUL AL XX-LEA

Daca istoria arhitecturii poate fi definita ca o ilustrare materiala
a devenirii si aspiratiilor umane, ceea ce veti studia este:
• o istorie a arhitecturii "universale", care este de
fapt, mai mult sau mai putin o istorie a arhitecturii
mediteraneene si occidentale, o "istorie majora", sau
alte "istorii majore" pe care nu le studiem (de ex.
istoria arhitecturii altor arii geografice decât cele
europene si, mai târziu "atlantice"); în raport cu
care exsita alte istorii "minore", ale unor zone
aflate la periferia marilor culturi, o istorie a unor
arhitecturi regionale, zonale ...
• o istorie a arhitecturii care nu poate fi înteleasa
fara recursul la istoria urbanismului - în ce masura
un obiect de arhitectura poate fi analizat si mai
ales corect evaluat, daca este scos din contextul în
care a fost edificat?
• o istorie care poate fi limitata la o istorie a
programelor, a parcursului conceptelor si tehnicilor
constructive;
• o istorie care are valoare de suport cultural în
masura în care este înteleasa si citita împreuna cu
celelalte elemente care tin de cultura si
civilizatie;
• o istorie a arhitecturii care sa furnizeze elemente
pentru ca oricare dintre voi sa-si construiasca
propriile criterii de evaluare, propriul sistem de
perceptie a arhitecturii vechi si care sa alcatuiasca
baza unei gândiri proprii în raport cu abordarea
arhitecturii de astazi.


66
EPOCILE ISTORICE
Istoria arhitecturii ne ínvatä cä fiecare epocä a respins
si índepärtat arhitectura predecesorilor ín numele
modernitätii (pentru a läsa sä se nascä noi idei trebuie
sä facem sä disparä cele vechi). Cu toate acestea,
fiecare epocä se sprijinä pe creatiile anterioare, care
nu dispar niciodatä complet. De aceea, 'memoria', ín
materie de arhitecturä, este un fenomen ambiguu, compus
din traditie si distrugere.
Fiecare perioadä a cunoscut vârfuri, corespunzând unor
momente de expansiune economicä, de centralitate
politicä, de certitudine tehnicä. Aceste cicluri comportä
si momente de rupturä, pe parcursul cärora o civilizatie
dispare pentru a läsa locul alteia. Sunt perioade de
conflict íntre expansiune si recesiune, íntre certitudini
si incertitudini, íntre ordine si dezordine. Între fazele
extreme ale istoriei arhitecturii se situeazä perioade de
agitatie intelectualä, fäcute când din cercetäri si
experimente, când din índoieli si repuneri ín discutie
... ca si ín zilele noastre.
Trebuie observat cä ciclurile se íntind pe perioade din
ce ín ce mai scurte, care se referä la teritorii din ce
ín ce mai vaste (un secol din evul mediu este
echivalentul unui deceniu din epoca noasträ, iar scara
medievalä a orasului s-a transformat íntr-o scarä
continentalä si planetarä).
(Joseph Belmont, 2001)

În ceea ce urmeaza vom cauta sa va prezentam într-o maniera foarte
sintetica ce concepte, programe arhitecturale, elemente, tehnici de
constructie pot fi retinute în legatura cu ciclurile devenirii
actului de edificare.
În functie de autor, istoria arhitecturii a fost
prezentata urmând o anumita periodizare, proprie
sistemului de gândire si de perceptie al acestuia, dar si
a epocii în care a fost scrisa.
Pentru o mai usoara întelegere, vom folosi aici o
periodizare care ni s-a parut a fi dintre cele mai
simple si - în acelasi timp - mai cuprinzatoare.



67
ANTICHITATEA ÇI ÎNCEPUTURILE CREÇTINISMULUI
corespunde aproximativ perioadei 2900 î.e.n. - 540 e.n. si se
refera la civilizatiile care au luat nastere si s-au dezvoltat
în jurul Mediteranei, cel mai adesea în strânsa legatura cu
prezenta acesteia.

Egiptul antic (2900-700 î.e.n),
Aparitia statala si dezvoltarea Egiptului se leaga fundamental
de existenta Nilului, ne pune în fata unor constructii legate
de cultul funerar (piramidele ca elemente principale în cadrul
unor ansambluri destinate ritualurilor funerare si temple).
Daca alte constructii nu s-au pastrat, acest lucru pare sa se
datoreze materialelor perisabile din care acestea erau
construite. În schimb, edificiile pastrate, zidite din cel mai
durabil material - piatra - ilustreaza tehnici constructive
suficient de avansate care raspund - în functie de necesitati
- configurarii unor masive cu o geometrie perfecta
(piramidele), dar si stabilirii unor sisteme structurale
bazate pe elementul portant continuu (zidul) sau pe cel izolat
(stâlpul, coloana). Spatiile rezultate din combinarea acestor
doua sisteme urmeaza un concept arhitectural si o simbolica ce
este doar partial descifrata în zilele noastre. De aici, si
perceptia noastra, si ea partiala si orientata catre o
estetica a monumentalului si catre mijloacele cu care acest
probabil scop al constructorilor egipteni a fost atins.



68

Grecia anticã (800-30 î.e.n.)




Bazat pe civilizatia prehelenica insulara (cretana) si
continentala, pe existenta unor constructii politice a
oraselor-state ("polis") - urbanismul grecesc ne pune în
fata unei gândiri a asezarilor umane si a componentelor
arhitecturale ale acestora în strânsa legatura cu natura
înconjuratoare. Înscrierea în formele de relief si
accentuarea acestora prin pozitionarea spatiilor si
constructiilor publice sunt sustinute si de modul de
realizare a edificiilor. Dintre acestea, arhitectura
templului mizeaza în cea mai mare masura - de la imaginea
69
generala si pâna la elementele de detaliu - pe o
perceptie sculpturala, în directa legatura cu
perspectivele neasteptate pe care traseele urbane le
sustin.













Trebuie subliniata în mod deosebit nasterea în
cultura Greciei antice a limbajului arhitectural care va
primi denumirea de °clasic¨: limbaj bazat pe utilizarea
dupa anumite reguli a sistemului trilitic, care - însotit
de o anumita decoratie specifica - este codificat sub
formula celor trei °ordine calsice¨, doric, ionic si
corintic. În cadrul limbajului ordinelor clasice, coloana
- cu componentele sale (baza, fus, capitel) - constituie
un element fundamental, alaturi de sistemul de proportii
si de reguli de compozitie specific fiecaruia dintre
Acropola din Atena

70
ordine. Acest limbaj al arhitecturii grecesti va fi
prezent în întreaga istorie a arhitecturii, pâna în
zilele noastre, îmbogatindu-se pe parcurs cu diferite
elemente noi, îmbatînind, apoi regasindu-si noi
semnificatii. Acesta ramâne limbajul cu cea mai mare
durabilitate din arhitectura culta.
Agora - spatiu deschis destinat adunarilor publice -
si planul ín tablä de sah (hippodamic) al oraselor, sunt
si ele preluate în epoci mai târzii de catre urbanismul
mediteranean si european.



Roma anticã (300 î.e.n. - 300 e.n)

îsi creeaza o arhitectura puternic influentata de cea a
etruscilor si de cea greaca. Aceasta dubla mostenire a
dat nastere însa unei gândiri arhitecturale autonome, în
care aportul etrusc - de natura tehnica - este cel care
conduce la dezvoltarea si utilizarea la scara larga si la
dimensiuni din ce în ce mai mari a arcelor si boltilor,
mult mai apte decât sistemul trilitic sa acopere
71
suprafetele din ce în ce mai mari ale cladirilor. În
acelasi scop, romanii sunt cei care utilizeaza pentru
prima data un material cunoscut pâna în zilele noastre:
betonul. Fata de aceste inovatii arhitecturale, ar parea
ca influenta arhitecturii clasice grecesti se limiteaza
la utilizarea ordinelor clasice sub forma de elemente de
articulare a fatadelor si spatiilor (uneori fara rol
structural). În fapt, romanii îmbogatesc foarte mult
acest limbaj, prin includerea în el a arcelor si
boltilor, suprapunerea pe înaltime etc., adeseori
utilizat într-o formula compozitionala noua ce presupune
- spre deosebire de modelul grec - compozitii axiale.


Acestea sunt în directa legatura cu tipul de
organizare a oraselor, asezate pe un teren perfect plat,
ceea ce permite trasarea lor în tabla de sah, traversate
de doua mari axe de circulatie (nord-sud si est-vest), la
intersectia carora se amplaseaza o forma perfectioanta a
agorei grecesti - forumul - o piata închisa de colonade
si cladiri publice (basilica, arcele de triumf, templele,
72
etc.), a caror functiune si pozitionare implica
axialitatea. Teatrul, stadionul, termele completeaza
paleta cladirilor publice, în timp ce "domus" si "insula"
sunt cele doua tipuri de cladiri destinate locuirii.
Insula reprezinta de altfel una dintre primele forme de
locuinta colectiva cunoscute.

Roma Antica: 1. Colosseum; 2. Pantheon; 3. Arcul de triumf al lui Constantin;
4. Baile lui Diocletian; 5. Forul lui Traian; 6. Columna lui Traian.


Planificarea urbana absolut necesara stapânirii
marii întinderi a Imperiului Roman nu conduce numai la
gândirea unui tip de oras care utilizeaza terenul în mod
rational, ci si la construirea de drumuri, poduri,
apeducte. Pâna în epoca moderna, mai ales pâna la
utilizarea pe scara larga a caii ferate, cele mai
importante rute comerciale europene erau cele ce urmau
vechile drumuri romane.
73
Bizantul (300-1453)

Bizantul face trecerea între antichitate si ev mediu,
între politeism si crestinism în partea de rasarit a
Europei. În timp ce invaziile popoarelor migratoare
distrug Imperiul Roman de apus si cufunda occidentul
într-o lunga perioada de întuneric, Imperiul Roman de
rasarit si apoi Imperiul Bizantin reusesc sa pastreze o
buna parte a mostenirii romane, asimilând forme noi
specifice crestinismului timpuriu, dând nastere mai
târziu unor forme proprii acestuia, ce se vor regasi în
edificiile evului mediu european, nu numai oriental, ci
si occidental.


Devenit religie de stat, crestinismul are nevoie de noi
edificii, în care - contrar edificiilor cultelor pagâne,
accesibile numai preotilor - trebuiau sa poata sa
patrunda credinciosii pentru oficierea serviciului divin.
Pe baza formelor existente, crestinismul dezvolta o mare
diversitate de forme architecturale: mausoleele
împaratilor servesc ca modele sanctuarelor martirilor sau
baptisteriilor; basilicile antice profane se adapteaza
74
necesitatilor cultului crestin si devin locuri de
rugaciune - biserici. Încetul cu încetul, cupola devine
simbolul universului ceresc, sub ea se desfasoara
slujbele. De aici, marea varietate de spatii (de tip
central, basilical, în cruce greaca înscrisa sau
trilobate) care, acoperite cu o cupola sau turla, vor da
nastere tipurilor de biserici ale cultului oriental,
configuratie valabila si în zilele noastre. Într-o
anumita masura Bizantul poate fi soscotit ca unica zona
europeana care continua traditia antichitatii si o
transfera Europei medievale crestine.
Dupa despartirea celor doua biserici crestine (Marea
Schisma, 1054), cultura bizantina a continuat sa se
manifeste în forme proprii, din ce în ce mai îndepartate
de calea pe care avea sa o urmeze cultura occidentului
european. Aria sa de raspândire - în partea de est a
continentului - a fost marcata pâna în secolul al XIX-lea
de manifestari arhitecturale specifice, definite de
regula ca "post-bizantine", cu referire la perioada de
dupa caderea Constantinopolului (1453).


75
EVUL MEDIU (CCA.750-CCA.1500)

"Perioada medievala corespunde unei imense dezvoltari
urbane, în cursul careia se constituie cele mai multe
dintre aglomerarile urbane moderne. ... În Evul Mediu
preocuparea majora este cea a rezolvarii unor probleme
concrete, fara a se face apel la concepte sau metode,
ceea ce nu exclude, de altfel, admirabile reusite
estetice." (Jean Louis Harouel, 1995). Orasele Evului
Mediu sunt adesea vechi orase romane, sau orase noi - fie
alcatuite în jurul unei manastiri sau unui castel, fie
creatii urbane noi. Toate au în comun faptul ca sunt
locuri de productie si schimb, iar functiunea defensiva
este dominanta - caracteristici care se reflecta în
modul de alcatuire al orasului (pozitionare de-a lungul
unor drumuri comerciale, dar în locuri ce pot fi mai greu
accesibile unor atacatori, ziduri si amenajari /
mecanisme de aparare, densitate mare a constructiilor de
locuit care înglobeaza si locul de productie, strazi
înguste si sinuoase, etc).



În paralel exista si alte constructii defensive,
asezate izolat în mediul rural, fie resedinte nobiliare,
fie cetati destinate unor garnizoane, amplasate în puncte
strategice pentru formatiunile statale sau pentru
posesiunile senioriale ale epocii. Procedee tehnice
asemanatoare caracterizeaza modul de fortificare al
oraselor si al celorlalte functiuni cu caracteristici
defensive.
76
Printre programele de arhitectura ale epocii,
manastirea ocupa un loc aparte, ea raspunzând atât
functiunii religioase si traiului canonic al comunitatii
calugaresti, cât si unor functiuni laice. În buna masura
si pentru o lunga peioada de timp, manastirea - orientala
sau occidentala - constituie un centru al vietii
spirituale si religioase. Functiunile sale complexe
raspund nevoilor generate de o societate înca
neconsolidata - de aici rolul religios, dar si cultural,
economic, social, pe care o manastire îl îndeplineste.
Trebuie sa retinem ca notiunile de romanic si gotic
se refera în mod special la constructiile religioase,
biserici si catedrale, ale caror caracteristici
principale sunt determinate de preluarea si prelucrarea
mostenirii antice si bizantine.

Romanicul (cca. 750-cca.1250)

este socotit a fi "prima manifestare originala a
civilizatiei occidentale ... rodul asimilarii si
sintetizarii traditiilor antice cu cele preromanice, al
influentelor bizantine sau maure, al adaptarii la
felurite conditionari locale, oferind un raspuns coerent
cerintelor si mentalitatilor medievale." (Sanda
Voiculescu,1993).

Cu referire în special la arhitectura bisericilor, aceste
caracteristici pot fi sintetizate în realizarea unor
spatii inspirate din tipul basilical, a caror dezvoltare
fata de un ax longitudinal este determinata de prezenta
pe latura scurta dinspre est a unei abside (precedata de
un cor sau / si un transept), sub care se afla de regula
o cripta destinata adapostirii relicvelor sfinte.
Configuratia spatiala interioara, determinata în mare
77
parte de o structura ordonata, obligata sa sustina bolti
puternice din piatra sau caramida desfasurate pe una,
trei sau cinci nave, este reflectata la exterior de o
masivitate specifica si de exprimarea elementelor
componente prin volume separate. Chiar daca se încadreaza
în caractere generale comune, bisericile romanice
prezinta elemente specifice unor anumite zone sau unor
anumite ordine religioase carora le apartin.


"Variata si plina de vitalitate, arhitectura romanica
cuprinde în germene tendintele dezvoltarii ulterioare:
rationalismul proiectarii si al executiei, inovatiile
tehnice, ordonarea spatiilor si a formelor prin
determinare reciproca într-un sistem unitar, elanul
neîmplinit catre verticalitate si luminozitate. Pastrând
înca starea de echilibru de sorginte clasica
mediteraneana, neatingând starile de tensiune ce
caracterizeaza structurile gotice, arhitectura romanica a
asigurat continuitatea între cele doua mari civilizatii."
(Sanda Voiculescu,1993).


You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->