P. 1
politica

politica

|Views: 8|Likes:
Published by annamariapeliu
regimuri democratice
regimuri democratice

More info:

Published by: annamariapeliu on Feb 05, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/31/2014

pdf

text

original

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Specializarea Administratie Publica

Regimuri politice democratice - state occidentale: SUA, Franta -

1

Cuprins

1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic........................................................1 2. Regimuri democratice..................................................................................1 3. Drepturile fundamentale ale omului...........................................................3 4. Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii............................................6 5. Sistemul constitutional al Republicii franceze..........................................12 6. Bibliografie...................................................................................................25

1. Orientari teoretice in definirea conceptului de regim politic. Continutul si esenta regimului politic
2

ale tuturor categoriilor sociale. în ultima instanta. iar Georges Burdeau consideră că în condiţiile actuale ale revoluţiei ştiinţifice şi tehnice. în general. Astfel. ascensiunea si declinul. în conflict cu interesele generale ale societatii. poate chiar indispensabil sa procedam cum sugereaza Giovani Sartori. Maurice Duverger ia în considerare pentru definirea regimului politic specificul organelor puterii de stat şi modalităţile de realizare a guvernării. categoria de regim politic este definită în persepective variate. adica sa realizam un echilibru instabil. reţinându-se fie laturile lui formale. cu atât ele pot sa impuna un regim care sa le serveasca interesele. fie unele din componentele sale cum sunt: statul. fara consultarea acestora si împotriva vointei lor. Un astfel de regim. istorici. a carui analiza a provocat de-a lungul timpului mai multi filosofi. Dimpotriva. cu cât gradul lor de cunoastere si vointa politica este mai ridicat. respectiv un regim democratic si invers. Cu cât masele actioneaza mai organizat si constient. avem de-a face cu un regim dictatorial. Gaston Bouthoul determină regimul politic prin gradul de libertate al cetăţenilor statului. modul de guvernare practicat. în raport cu cetatenii. de raporturile de forta dintre cetateni. republici prezidentiale parlamentare etc. Regimul politic nu depinde atât de forma de guvernare. avem de a face cu un regim democratic. între care politologul de formaţie marxistă T. pot sa existe ca forme de guvernare: monarhii absolute sau constitutionale.Regimul politic nu trebuie confundat cu forma de guvernamânt.Problema regimurilor politice este vitala pentru organizarea si fundamentarea vietii sociale. în care instituţiile politice sunt piese centrale. Ce este democratia? La baza oricarei analize a regimurilor democratice trebuie sa fie asezata o definitie operationala despe ce se intelege prin democratie. daca organele puterii politice. În acest sens. mentinerii. De natura regimurilor politice depinde în mare masura solutionarea în interesul cetatenilor a problemelor legate de viata si activitatea acestora. Bottomore suprapune regimul politic cu sistemul politic. Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare si functionare a sistemului politic. mai ales. regimul politic este un mecanism de autogestiune socială. care reprezinta interesele unui grup minoritar. raspandirei si posibilei sale prabusiri. dintre societatea civila si stat. aceasta din urma se refera la raporturile dintre diferitele organisme ale statului în procesul lor de constituire. intre idealurile formulate de teoria democratica si practicile intreprinse de catre regimurile democratice. Daca organele de conducere ale puterii politice. prin respectarea vointei si intereselor acestora. În evolutia sa istorica. 2. care ii analizeaza dezvoltarea. reprezinta interesele generale ale tuturor membrilor societatii. îndeosebi modul de constituire si actiune a organelor de stat. politologi care incearca sa dea o explicatie empirica a conditiilor afirmarii. în raport cu conditiile concret istorice. de regula. societatea omeneasca a cunoscut atât regimuri democratice cât si dictatoriale. cât. regimul politic este determinat. Asadar. de raportul dintre acesta si cetateni. dar fecund. care propun chiar modele ideale de democratie. Democratia – definirea termenului 3 .B. Regimurile democratice Democratia este un fenomen cu adevarat complex. In condiţiile contemporane.Este necesar. organele de stat se constituie si actioneaza prin nesocotirea vointei cetatenilor. Alţi autori. organele de stat se constituie si actioneaza prin consultarea cetatenilor. functionarii.

puterea executivă a administraţiei de stat obligatorie trebuie să emane de la puterea legislativă sau parţial să fie aleasă direct de popor. puterea judecătorească. când au apărut primele forme de organizare şi conducere a societăţii. sex. Principii democratice a) Creearea unui cadru legislativ şi adoptarea constituţiei. În concepţia politicienilor democraţia este regula generală a statului şi a vieţii. dreptul fiecărui cetăţean de a fi judecat public de către un tribunal imparţial pe baza procedurii legii. Aceasta înseamnă că democraţie însemna o democraţie politică. guvern al majorităţii cu respectarea drepturilor minorităţilor. o democraţie socială este o societate al cărei etos cere membrilor săi să se perceapă ca fiind egali la nivel social. sincer. prin vot universal.Primele concepte şi practici democratice datează din antichitate. egal direct şi secret. 4 . adunări generale sau parlamentare ale elevilor) sau indirect. ca stare a societăţii. în care să fie prevăzute principiile generale de organizare şi conducere. unde demos = popor. prin delegaţii sau reprezentanţi aleşi. rolul şi structura lor. O democraţie veritabilă asigură dreptul la viaţa particulară a fiecărei fiinţe umane. egalitate în faţa legii a tuturor cetăţenilor indiferent de naţiune. atunci când vorbim despre democraţie socială. alegerea reprezentanţilor poporului prin alegeri libere. În funcţionarea democraţiei este necesară o cultură politică. limbă. d) Libertatea de organizare a cetăţenilor în asociaţii profesionale independente faţă de stat în parti de politice prin care să garanteze alternative reale de conducere a ţării. şi de atunci până în urmă cu un secol a rămas un concept politic. un sistem juridic independent. însă. încă de la nivelul învăţământului preşcolar în cadrul activităţilor de educaţie civică şi continuată la celelalte trepte de şcolarizare. iar kratos = putere. în funcţie de condiţii poate să emane de la forul legislativ sau să fie aleasă de cetăţeni. Aşadar. în secolul al V-lea î. c) Existenţa unui mecanism politic care să asigure condiţii pentru exercitarea dreptului cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi în organele de conducere centrale şi locale ale statului. autorităţile publice. îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. fără ca puterea de stat să impună o anumită linie pe baza unei cenzuri. vorbim de asemenea despre democraţie în sens nonpolitic sau subpolitic. e) Existenţa unor mijloace de informare în masă care să se manifeste liber. autoritate. prin participarea directă(discuţii de grup în consiliile elevilor. Termenul „democraţie” îşi are originea în limba greacă.Cr. ce presupune cunoaşterea problemelor politice de către cetăţeni. democraţie industrială şi democraţie economică. drepturile şi libertăţile. Democraţia participativă în sistemul de învăţământ presupune implicarea elevilor în luarea deciziilor şi în conducerea şcolii. implicarea lor în rezolvarea problemelor fundamentale ale vieţii sociale. argumentat. f) Confruntarea diferitelor poziţii politice privind organizarea şi conducerea ţării să se facă pe baza unui dialog deschis. Această cultură politică este cultivată de la vârste fragede. organizării şi religiei. pentru că numai ea este expresia omului şi a răspunderii lui faţă de el însuşi. drepturi şi libertăţi politice ca libertatea gândirii. Astăzi.poate fi regăsit încă de la Tocqueville.de democraţie în sens social. exprimării. Conceptul de democraţie socială. credinţă. b) Separarea puterilor în stat: puterea legislativă să aparţină unui for ales liber de către toţi cetăţenii (parlamentul).

Cele dintâi reglementări juridice asupra drepturilor omului le întâlnim în Anglia în: „Magna Charta Libertatum". Constituirea conceptului şi afirmarea instituţiei drepturilor omului se vor realiza în epoca modernă. document emis în 1215. votată de parlamentul britanic în 1689..g) Valorificarea cu discernământ a tradiţiilor democratice din ţara respectivă şi a experienţei altor ţări în creearea unei societăţi democratice. Astfel s-au dezvoltat şi afirmat noi laturi ale drepturilor fundamentale tradiţionale. în contactele formale şi informale cu ţările care şi-au declarat voinţa de a adera la structurile euroatlantice. h) Organizarea şi conducerea democratică a societăţii să cuprindă toate domeniile vieţii sociale. Reprezentanţi ai antichităţii ca Seneca. Marc Aureliu au promovat de asemenea concepţii care proclamau egalitatea tuturor oamenilor. cu ţările din Europa Centrală şi de Est şi deci şi cu ţara noastră. important act constituţional care prevedea şi garanta anumite drepturi cetăţeneşti1. Cicero.drepturile tineretului. decurgând din calitatea acestuia de fiinţă raţională şi socială apare încă din antichitate. înaintată de parlamentul britanic regelui.183. document prin care s-a acţionat în direcţia protecţiei cetăţeanului faţă de politica abuzivă a regalităţii". ci chiar dacă este om aparţine altuia este naturalmente un sclav. ca de pildă „Carta magna Leonesa" 1188 pentru dreptul spaniol. atât la nivel macrosocial cât şi la nivel microsocial. ca de pildă „Contractul social" al lui JJ. Astăzi se constată că sub influenţa proceselor definitorii ale contemporaneităţii au avut loc importante mutaţii în conţinutul. un accent din ce în ce mai mare a fost pus pe respectarea drepturilor omului. în continuare menţionăm „Petiţia dreptului" din anul 1628. Este omul altuia şi chiar dacă este fiinţă umană se transformă într-o proprietate şi în această calitate se constituie în instrument de folosinţă individuală". dimensiunile. au apărut noi drepturi (ale unor categorii speciale . în acordurile de asociere sau de parteneriat încheiate s-au exprimat şi s-au înscris sistematic obligaţiile de garantare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Incursiune istorică Ideea existenţei şi implicit a recunoaşterii unor drepturi fundamentale ale omului.Rousseau şi „Spiritul legilor" a lui Montesquieu. La baza documentelor în care au fost formulate drepturile omului au stat lucrările unor gânditori de seamă. etc. în contextul unor asemenea evoluţii obiective.). acel care printr-o lege naturală nu aparţine sieşi. pe ataşamentul la principiile democraţiei şi statului de drept. la un mediu sănătos). dezvoltare. demersul teoretic este chemat să ofere importante puncte de sprijin acţiunii care urmăreşte promovarea la toate nivelurile a drepturilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului. menţionăm de asemenea şi „Legea drepturilor". p. sistemul naţional şi internaţional al protecţiei drepturilor omului. prin care se puneau definitiv bazele 1 Anexă. în care pe lângă faptul că era îngrădită puterea regală se sublinia pentru prima dată că nici un om liber nu poate fi închis fără a fi judecat: (Unele reglementări) vizând manifestări ale garanţiilor individuale au apărut mult mai de timpuriu. Gândirea politico-filozofică din evul mediu a îmbrăţişat la rândul său teza creştină a egalităţii fiinţelor umane. 5 . umanişti din perioada Renaşterii şi în mod deosebit a luminilor.. Platon şi Aristotel au emis aprecierea că există oameni egali în drepturi şi alţii care nu au nici un drept (sclavii). a crescut interdependenţa dintre drepturile omului şi drepturile primordiale ale popoarelor (dreptul la autodeterminare. pace. drepturile copilului. în 1679 a fost votat de parlamentul englez „Habeas Corpus Act". de Uniunea Europei Occidentale şi de Alianţa Atlantică cu ţările terţe. Drepturile fundamentale ale omului În cadrul relaţiilor stabilite de comunitatea europeană. Aristotelscria în „Politica" . 3.

elaborat la sfârşitul unui război ce a însângerat o planetă. Cel de-al doilea document. Un al doilea aspect. Documentul de cea mai mare importanţă pentru drepturile omului. Anexă. valabilă cu unele modificări şi în prezent4. printre acestea se numără viaţa. libertatea. Un loc deosebit în acţiunea de afirmare a drepturilor omului îl constituie „Declaraţia de independenţă" a SUA din 17763 care ridică probleme eliberării coloniilor britanice de sub autoritatea metropolei engleze. este dreptul poporului să o schimbe sau să o abroge. limitele libertăţii urmând a fi statuate prin lege. Acesta este primul document internaţional prin care se consacră drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Anexă. adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 19486. eveniment ce a influenţat definitiv evoluţia societăţii franceze de la sfârşit de secol. În articolul 4.189. Anexă. p. Anexă. în declaraţie se menţionează: „toţi oamenii au fost creaţi egali. căutarea fericirii. nu lipsit de importanţă. Poziţia acestuia caută să îl evidenţieze ca fiind articolul de cea mai mare importanţă din cadrul ambelor documente. formulându-se pentru cetăţeni o serie de drepturi2.monarhiei constituţionale în Anglia. a drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor s-a urmărit delimitarea unui sector în care statul să nu se amestece. 6 . 2 3 4 5 6 Anexă. Ori de câte ori o formă de guvernare devine o primejdie pentru aceste scopuri. a căror justă autoritate derivă din consimţământul celor guvernaţi. votată în Franţa revoluţionară. p. Se impune deci cu necesitate elaborarea unui document care să reglementeze şi să statueze pe planinternaţional problematica drepturilor omului. „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului" se explică concepţia vremii asupra libertăţii. considerând-o ca fiind posibilitatea de a „face tot ceea ce nu este în detrimentul altuia". Astfel. pe adevărul general valabil ce îl exprimă bazându-se întreg conţinutul acestora. „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului" a fost elaborată în timpul Revoluţiei. Acest document a stat la baza elaborării foarte multor Constituţii cu caracter democratic. ele constituind probleme de maximă importanţă ale întregii comunităţi internaţionale. implicit. respectarea drepturilor omului nu mai pot fi tratate drept „treburi interne" ale statelor. Nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului a dus la declanşarea celui de al doilea război mondial. Era deci normal ca în textul ei să se regăsească cu preponderenţă idealurile de libertate.184. prezentând şi o serie de drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului. de Adunarea Naţională Constituantă la 26 august 17895. şi nu numai a ei. p. Pentru a garanta aceste drepturi oamenii au instituit guverne. egalitate şi echitate socială ce au determinat declanşarea ei. conţinutul său reflectând tot ceea ce apăruse mai nou în ştiinţa dreptului în ultimii 50 de ani. lăsând totul la latitudinea individului. ar fi acela că ambele au fost precedate de conflicte majore.185. ce şi-au pus în mod evident amprenta asupra conţinutului lor. Ambele documente conţin ca prim articol un paragraf ce se referă la egalitatea şi dreptul la libertate pe care oamenii îl au încă de la naştere. este mai cuprinzător. instituind un nou guvern bazat pe acele principii şi organizat în acele forme care-i vor părea mai potrivite pentru a-i garanta siguranţa şi fericirea". p. consecinţele tragice ale acestuia reflectând concluzia că asigurarea păcii şi. însă prevederile lui nu au căpătat o dimensiune juridică internaţională. Acest rol avea să-1 îndeplinească „Declaraţia universală a drepturilor omului". dimensiunile diferite ale acestora făcând imposibilă o analiză comparată articol cu articol. pentru viaţa democratic ă a popoarelor îl constituie „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului".185. sunt înzestraţi de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile. p. începând cu cea poloneză din 1791 şi continuând până în zilele noastre.191. în analizarea celor două documente trebuie să se ţină seama în primul de perioadele şi condiţiile istorice în care au fost eliberate. Această declaraţie a constituit actul fundamental care a stat la baza elaborării constituţiei SUA din 1787. Prin sancţionarea juridică.

Articolul 6 stabileşte că legea fiind „expresia voinţei generale" (. decât în cazul când necesitatea de ordin public.) „trebuie să fie aceeaşi pentru toţi.. Internaţionalizarea drepturilor omului ca o garanţie a păcii. o cere". dreptul la o cetăţenie. -dreptul de autor a lucrărilor literare. prin chiar textul ei. -dreptul la ajutor şi ocrotire deosebită pentru mamă şi copil. 8 şi 9 se refer ă la condiţiile aplicării legii. nimeni „nu poate fi acuzat. Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului constituie o sinteză a ideologiei politice a iluminismului.. Situând egalitatea oamenilor în faţa legii şi înscriind proprietatea printre drepturile naturale. societatea având „dreptul să ceară socoteală fiecărui funcţionar public". -dreptul la odihnă. a corespondenţei. 13. garantându-i drepturile şi libertăţile fundamentale7. pedeapsa cu moartea pe timp de pace. Astfel. legal constatată. 9. cel puţin învăţământul elementar şi general trebuie să fie gratuit. a onoarei şi reputaţiei sale. Declaraţia universală a drepturilor omului interzice sclavia. tortura şi pedepsele crude. Acesta este primul instrument de drept internaţional care organizează apărarea individului în faţa propriului stat. întreţinută printr-o „contribuţie comună". arestat ori deţinut decât în cazurile prevăzute de lege" şi „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilităţii sale". a marcat un moment deosebit de important pe calea afirmării şi garantării drepturilor fundamentale ale omului. intrată în vigoare la 3 septembrie 1953. -dreptul la învăţătură. 7 . „direct sau indirect". „Declaraţia universală a drepturilor omului" este după cum am spus mai complexă decât precursoarea ei. Modul în care se percepe şi utilizează această contribuţie va putea fi controlat de către cetăţeni.. opiniilor şi dreptul de asociere paşnică.. „orice persoană acuzată de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul să fie presupusă nevinovată până când vinovăţia sa va fi stabilită". a domiciliului. „toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au (. deţinut sau exilat în mod arbitrar". -dreptul la un nivel de trai decent. Declaraţia universală a drepturilor omului îşi extinde efectele asupra fiecărei fiinţe umane „fără nici un fel de deosebire". 8. „repartizată între cetăţeni (. Articolele 10 şi 11 statuează libertatea de exprimare: „nimănui nu trebuie să-i fie reproşate opiniile sale (. Articolele 13. Articolul 29 arată că „orice persoană are" nu numai drepturi ci şi „îndatoriri faţă de colectivitate" şi că aceste îndatoriri sunt reglementate prin lege. Astfel. Ultimul articol reglementează proprietatea ca „un drept inviolabil şi sacru". Ea dezvoltă majoritatea ideilor acesteia şi abordează altele noi. „nimeni nu trebuie arestat. 7 Vezi anexă p. fie că îi pedepseşte". Declaraţia universală a drepturilor omului prevede o serie de drepturi sociale şi personale: -dreptul la proprietate. 14.) dreptul la o egală protecţie a sa". În articolele 12. dreptul la căsătorie şi la desfacerea acesteia. -dreptul de a lua parte la conducerea treburilor politice ale ţării..195. Articolele 7.. -libertatea gândirii. Articolele 7.. de artă sau ştiinţifice. 15 şi 16 definesc o serie de drepturi civile: dreptul de a circula în mod liber. -dreptul la securitate socială. 10 şi 11 stabilesc relaţiile cetăţeanului cu legea. 14 şi 15 apare ideea instituirii unei forţe publice care să garanteze drepturile omului şi ale cetăţeanului. de a-si alege reşedinţa şi de a solicita azil în caz de persecuţie.. -dreptul la muncă. fie că îi protejează. nimeni neputând „fi lipsit de el. în articolul 12 sunt statuate inviolabilitatea vieţii personale. Începând cu articolul 17 şi terminând cu articolul 27.) în raport cu posibilităţile lor".) cu condiţia ca manifestarea lor să nu tulbure ordinea publică". a dezvoltării economice şi culturale a convins ţările Europei de vest unite în cadrul „Consiliului Europei" să semneze la 4 noiembrie 1950 „Convenţia europeană asupra drepturilor omului".

formulat definitiv de Montesquieu. 191. de care fostele colonii s-au despartit printrun razboi sangeros de independenta. prevăzând căi de atac contra violării lor şi concomitent măsuri reparatorii. copiii. cu alte cuvinte. Convenţia europeană nu se mulţumeşte doar a enunţa principii. Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii Originea sistemului constitutional american Fondatorii Constitutiei Statelor Unite au preluat. fapt ce a impeidicat o vreme adopttrea unei pizitii comune fata de viitorul 8 Vezi anexă p. regimul prezidential2. Transformările pe linia democratizării în ţara noastră se realizează în concordanţă cu prevederile „Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului" 8. unul dintre principiile d ebaza ale guvernarii teritoriilor ocupate de acesta. Dar poate. căsătoria.Spre deosebire de alte instrumente internaţionale. refugiaţii. Astfel. fără privilegii şi fără discriminări. sa nu uitam. sclavia. articolul 16 al Constituţiei prevede că Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. drepturile femeilor. este faptul ca sistemul constitutional al SUA a receptat si adaptat cutume si traditii constitutionale ale unui stat inamic. fiind garantate în Constituţie. handicapaţii fizic şi mintal. tortura. de tot ceea ce se crease mai valoros in doctrina si practica constitutionala ale statelor europene occidentale pana in secolul al XVIII-lea. Imperiul britanic a avut o intindere uriasa. poate cu exceptia celei a Canadei. desi Statele Unite se aflau la o mare distanta de vechiul continent. 3 De ce federalism? Odata castigata independenta. fundamentele teoretice ale acestuia erau organic legate de gandirea politico-juridica reformatoare a Europei din acea vreme. 4. la baza careia era asezat principiul suveranitatii poporului1. nu se intalnesc atat de numeroase si atat de profunde elemente traditionale ale cutumei britanice. fondatorii Constitutiei americane au transpus in practica. Caracteristice pentru sistemul constitutional american sunt separatia stricta a puterilor si rolul preponderent jucat de seful statului. progresul social. exilul. In nici o alta constitutie din lume. apatrizii. momentul forjarii sistemului constitutional al SUA. ca in Constitutia americana si. Intr-avevar se poate spune ca regimul constitutional a reflectat cele mai progresiste curente filosofice promovate indeosebi in Anglia si in Franta la sfarsitul secolului al XVIII-lea. cele 13 colonii s-au confruntat cu un fenomen critic pentru unitatea noului stat. cu un uimitor simt al practicii politice – rod al educatiei pragmatice si al studiilor facute de unii dintre ei in Anglia – spiritul reformator al filosofiei politice engleze din secolul al XVIII-lea. si mai curios. constituindu-l controlul britanic asupra intregului sistem de drept local. 8 . In ceea ce priveste conceptia constitutionala. De asemenea articolul 20 specifică: Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului. ci oferă pentru protecţia lor o garanţie colectivă. De la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. etc. apartheid-ul. discriminarea rasială. privind mecanismul de functionare a structurilor de putere si raporturile dintre guvernanti si guvernati. printr-o imbinare armonioasa si echilibrata a institutiilor guvernante – devenita model de referinta pentru statele europene – principiul separatiei celor trei puteri. In mod paradoxal. tinerii. Adunarea Generală a ONU a adoptat până în prezent numeroase declaraţii sau convenţii privind drepturile omului care se referă la probleme diverse ca: genocidul. străinii.

Acest fenomen a constituit unul dintre motivele organizarii confeserale in 1777 si apoi federale a Statelor Unite si nu al unei organizari unitare a statului american. Partidele politice Desi in contitutie nu se face nici o referire la partidele politice. pozitia predominanta a acestor doua partide in viata politica. In fiecare stat este creata o retea de instante judecatoresti. dupa caz. In unele state. In fruntea ierarhiei administrative a fiecarui stat se afla un guvernator ales prin sugragiu direct ( cu exceptia statului Mississippi ) pentru un mandat de doi sau. Legiuitorul constituant a optat pentru o structura federala. sunt factori determinanti ai sistemului bipartidismului american. actionand separat de celelalte state. activitatea legislativa cuprinde domenii foarte diverse de interes local. Constitutia fost ratificata de catre 11 state si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 17894 . cat si Presedintele exprima girul acordat de alegatori candidatilor propusi de partidele politice principale: Partidul republican si Partidul Democrat. moneda unica d) obiecte de politic externa similare e) probleme de aparare nationala comune f) lipsa unor conflicte etnice. In ceea ce priveste prerogaticele acordate celor doua Camere.Este vorba de disparitia factorului politic ce unise pana atunci cele 13 colonii. Mandatul celor doua corpuri legislative este de doi sau patru ani. Autonomia constitutionala In cadrul organizarii federale. in ciuda unor factori care ar fi putut determina constituirea unui stat unitar: a) sentimentul national si limba comune b) lipsa unor formatiuni statale distincte in perioada anterioara ( cele 13 colonii nu pot fi considerate state in sensul modern al cuvantului intre 1776-1787 ) c) piata economica comuna. Cu exceptia statului Nebraska. acestea se afla la baza functionarii sistemului politic american 1 . In procesul de cucerire si exercitre a puterii partidele politice americane indeplinesc trei functii principale: 9 . guvernatorul poate fi revocat de alegatori. In prezent aspect remarcat de analistii americani. cele doua partide politice nu se infrunta pe motive politice sau ideologice. in fruntea carora se afla o Curte Suprema. indeosebi. Astfel atat Congresul. fiecare stat beneficiaza de o Constitutie proprie – o transpunere la nivel local a Constitutiei Uniunii. in functie de reglementarile constitutionale locale. Parlamentul local are o compunere bicamerala: Camera reprezentantilor si Senatul. In raporturile sale cu parlamentul local. in ceea ce priveste baza lor sociala. ci in domenii economice si sociale de interes national sau local 3 . Cu acest prilej s-a manifestat si o anumita rivalitate intre unele dintre fostele colonii. echilibrul de forte stabilit intre ele. Senatul are puteri limitate in raport cu cele ale Camerei Reprezentantilor. de patru ani potrivit reglementarilor locale. Potrivit “ Articolelor Confederatiei si ale Uniunii permanente din 1777. Federalismul a invins insa in conditiile in care Europa – si fondatorii Constitutiei erau constienti de acesti lucru – se profilase intr`o maniera larga ideea statului unitar. Astfel. In anul 1788. religioare. guvernatorul detine un drept de veto ( cu exceptia statului Carolina de Sud ). Federalismul american din 1787 a introduc in limbajul stiintelor politice un termen nou – federatia – care era o formula inedita pentru acea vreme5.politic al acesteia. celelalte atributii de guvernare revenind statelor membre suverane. In ceea ce priveste structura statului. fiecare stat a inceput sa-si consolideze prin toate mijloacele independenta. prerogtivele conducerii afacerilor externe si ale apararii reveneau unui organism numit Congres. casi de cei straini. ea insasi subordonata Curtii Supreme federale 6 .Guvernatorul este ajutat de un viceguvernator.

inclusiv a taxelor vamale. reglementarea uniforma a naturalizarii 7. asigura achitarea datoriilor SUA. In afara de cele doua partide politice principale. propunerea de candidati. reglementeaza emiterea monedei nationale si a valorii acesteia. metodele. practic. in SUA. analiza rezultatelor. organizarea si conducerea campaniilor electorale. mai exista Partidul Independent American. presedintele Abraham Lincoln mentiona ca “ nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om. comune tuturor partidelor politice – nu se face o departajare neta. atragerea si mobilizarea suporterilor. viata partidelor se desfasoara la nivel ierarhic de baza. precum si alte formatiuni politice minore. reglementeaza comertul cu natiunile straine si intre diferite state membre ale federatiei 6. asigura apararea comuna si bunastatea generala 4. b) Functia de conducere/ opozitie. 9. concomitent. obiectivele politice. Exprimand un principiu care avea sa-si mentina viabilitatea dincolo de momentul in care a fost enuntat.Aceasta functie rezulta din imbinarea a doua functii diferite. alocarea fondurilor pentru recrutarea si inzestrarea fortelor armate 14. structurile ierarhizate ( organizatii comitete )fiind vizibe indeosebi la nivel local. Referitor la organizarea interna a partidelor. a impozitelor de orice fel. putand fi exercitate. Congresul Articolul 1. adunari publice. Cele doua funtii au comun doar faptul ca se exercita in acelasi timp si ca fiecare partid se straduieste sa-i conteste celuilalt. ratifica imprumuturile efectuate in numele SUA 5. reglementarea uniforma a falimentului 8. varfurile ierarhice actionand aproape exclusiv in campaniile electorale. declararea starii de razboi 13. supravegherea alegerilor. a valorilor nationale si forjarea lor intr-o forta politica coerenta si unitara. 3. prin confruntare politica deschisa. liderii. capabila sa domine sau sa determine fizionomia institutiilor de guvernare si activitatea de guvernare insasi 2. paragraful 1 din Constitutie prevede ca “ toate puterile legislative acordate prin aceasta Constitutie vor fi exercitate d ecatre un Congres al Statelor Unite care va fi alcatuit din Senat si Camera Reprezentantilor. Partidul Comunist. practic fara nici o aderenta electorala. exercitate de partidul sau partidele de opozitie. reglementeaza dreptul de proprietate intelectuala 11. fara consimtamantul acestuia”. c) Functia de selectare si imbinare a intereselor unei colectivitati cat mai largi. Partidul de opozitie beneficiaza de forme ale luptei politice din opozitie: presa.a) Functia electorala. aceasta este in general flexibila. programul. 2.De altfel. simpozioane. propune amendamente constitutionale Camera Reprezentantilor 10 . Principalele atributii ale Congresului sunt : 1.In aceste cuvinte se regaseste intreaga filosofie a democratiei americane care face din legitimitatea democratica forta puterii politice. care vor fi uniforme pe intregul teritoriu. Intre cele trei functii majore ale partidelor politice din SUA – in general. reglementeaza activitatea postei 10. Reglementeaza impunerea si colectarea taxelor. opuse chiar. reglementeaza infiintarea Curtilor de rang inferior Curtii Supreme de Justitie a SUA 12. Partidul Sicialist al Muncii. Aceasta functie consta in formularea unor programe sau platforme electorale.

North Dakota. Senatul În Senatul Statelor Unite. este egal reprezentat de către doi senatori. fiind ales candidatul care va intruni majoritatea voturilor exprimate intr-o singura operatiune de votate. Membrii Camerei Reprezentantilor sunt alesi prin vot universal. ciclul de realegere şi reînoire completă a Senatului este de şase ani. fiind de obicei un lider al partidului majoritar. Nancy Pelosi fiind actualmente a treia persoană în ordinea succesiunii prezidenţiale. California. Ca mod de scrutin s-a optat pentru sistemul majoritar. care este cel mai populat stat al SUA are 55 de reprezentanţi. sa locuiasca in statul pentru care si-a propus candidatura 11 . în timp ce Alaska.Aceasta inseamna ca. are dreptul la cel puţin un reprezentant. South Dakota. Numele de cameră a "reprezentanţilor" vine de la faptul că fiecare din cele 50 de state sunt reprezentate proporţional cu mărimea populaţiei. In toate cele 50 de state. are titlul de Vorbitor sau Purtător de cuvânt (Speaker of the House of Representatives) şi este simultan a treia persoană în ordinea succesiunii prezidenţiale. Se poate remarca că niciodată o femeie nu a fost mai aproape de funcţia prezidenţială în Uniune. secret si direct. cea de-a şaizecea Vorbitoare a Camerei Reprezentanţilor şi totodată prima femeie din întreaga istorie politică Statelor Unite ale Americii care ocupă această înaltă şi importantă funcţie. Preşedintele care oficiază lucrările Camerei. candidatii sa aiba varsta de 25 de ani 2. potrivit legilor electorale ale fiecarui stat. număr evident identic cu durata mandatului oricărui senator. care sunt aleşi pentru o perioadă de 6 ani prin vot direct de către populaţia statului respectiv. indiferent de mărime.Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii (conform originalului United States House of Representatives) este camera inferioară a Parlamentului Statelor Unite. fiind liderul de facto al acesteia. fiecare stat al Statelor Unite. sau o persoană reprezentativă. camera superioară a aceluiaşi corp legislativ. urmat de Reapportionment Act of 1929) însă Congresul poate decide modificarea acestui număr. sa fie cetateni americani de 9 ani 3. uninominal si cu un singur tur de scrutin. alcătuiesc Congresul Statelor Unite ale Americii. pentru câte o treime din senatori. District of Columbia. conform legii. fiecare din ei. la care se adaugă vicepreşedintele în exerciţiu al Statelor Unite. Astfel. indiferent de numărul locuitorilor săi. care este. Vermont and Wyoming au fiecare doar câte un reprezentant. sa fie cetateni americani 3. şi nu intervine în hotărârile şi voturile Senate-ului decât dacă există un scor de 50 la 50 (aşa numitul break tie vote). sunt stabilite trei principii de eligibilitate a candidatilor: 1. şi care este ales cu o majoritate simplă de voturi. Montana. Candidatii trebuie : 1. sa aiba varsta de 30 ani 2. au fost ani de alegeri. 2006 şi 2008. Delaware. dar nu este senator. aproximativ o treime din senatori fiind aleşi sau realeşi cu aceste ocazii. Numărul total actual al reprezentanţilor din Cameră este fixat la 435 de către un act legislativ specific (Apportionment Act of 1911. Fiecare stat. Echivalentul ei european este "Camera deputaţilor". sa locuiasca in statul in care si-a depus candidatura Durata mandatului este de 2 ani. Spre exemplu. Astfel. şi preşedinte al Senatului. în anii pari. Actuala persoană care este Speaker of the House este Nancy Pelosi. Anii 2004. partidele depun intr-o circumscriptie electorala o singura candidatura. Acesta nu are drept de vot în Congress. pentru fiecare mandat. Alegerile pentru senatori au loc din doi în doi ani. spre exemplu. egal. Camera este specifică structurilor parlamentare din lumea anglo-saxonă. În acest caz rar. votul său înclină balanţa decisiv în favoarea unei părţi. Împreună cu Senatul. Senatul SUA este constituit din cei 2 x 50 state ale SUA = 100 senatori.

Paris. cu un singur tur. prin prestarea d ecatre presedintele ales a juramantului prevazut in Constitutie. acest organism va fi format din 535 de electori.Interesant este faptul ca fiecare candidat la mandatul de elector face cunoscut.In cazul in care nu este intrunita majoritatea de 270 de voturi ale marilor electori.9 Campania prezidentiala se desfasoara in patru faze: a) alegerile locale de partid pentru desemnarea delegatilor la Conventia Nationala a partidului respectiv b) alegerea candidatului la functia de presedinte si vicepresedinte al SUA de catre Conventia Nationala a fiecarui partid c) alegerea locale pentru desemnarea marilor electori ce formeaza Colegiul electoral d) investirea oficiala a presedintelui si vicepresedintelui SUA. pe baza celui mai mare numar de voturi.Acest sistem de votare il leaga si mai mult pe Presedinte de masele de alegatori. fiecare stat beneficiind de un numar de delegati egal cu cel al congresmenilor alesi in forul Suprem legislativ din partea statului respectiv. Droit constitutionnel et science politique.art II.Cu alte cuvinte. p. Presedintele este ales de popor 1 .Chantebout. [ „ Eu jur ( sau declar ) in mod solemn ca voi indeplini cu fidelitate functia de Presedinte al Statelor Unite si ca voi face totul pentru pastrarea. 2 ca „puterea executiva va fi exercitata de Presedintele SUA. protejarea si apararea Constitutiei Statelor Unite”. 1982.” Alegerea presedintelui si vicepresedintelui Presedintele Statelor Unite este desemnat prin vor universal ( indirect ). de catre un colegiu electoral format din mari electori. intr-un fel sau altul.Se constata ca in final este ales presedinte si vicepresedinte candidatul care a obtinut majoritatea absoluta a voturilor marilor electori. carui candidat la presedintie i va acorda votul sau. Sectiunea 1(7). ] Functii traditionale ale Presedintelui: a) sef al statului b) sef al puterii executive ( al guvernului ) c) comandant suprem al fortelor armatei d) sef al diplomatiei e) sef al partidului care l-a propus candidat la presedintie Alte funtii: a) coordonator al politicii economice b) aparator al politicii sociale suport al sistemului federal de guvernamant c) moderator al solutiilor de dezamorsare a unor crize interne si externe d) nu raspunde in fata Congresului si nu poate fi obligat sa demisioneze daca are un sprijin minoritar in Camere e) nu are dreptul sa dizolve Congresul si sa procedeze la organizarea unor noi alegeri Puterea judecatoreasca 9 B.In acest fel configuratia Colegiului de electori indica „teoretic”cine va castiga alegerile prezidentiale.110-111 12 . Alegerea marilor electori are loc pe baza scrutinului de lista. respectiv minim 270 de voturi ( 1/2+1) ( 269+1 ). Presedintele este ales de Camera Reprezentantilor. Armand Colin.Delegatii sunt alesi prin vot universal direct. In fapt.Presedintele Constitutia SUA prevede in art. Mandatul Presedintelui Statelor Unite este de 4 ani si incepe in mod oficial la 20 ianuarie in anul urmator alegerilor.

Curtea Suprema judeca in pima instanta in toate cazurile privitoare la ambasadori. precum si cei ai celorlalte Curti isi vor mentine posturile in caz de buna comportare”. Constitutia stabileste puterea Congresului de a infiinta prin lege Curtile inferioare Curtii Superioare a SUA. In acest fel. ministri si consuli si in cazurile in care este implicat un stat al Uniunii. In afara curtilor federale. competenta sa solutioneze plangerile impotriva deciziilor luate de tribunalul pentru taxe vamale. Court of Claims creata in 1855.Potrivit art. De asemenea. Curtile de apel au fost create in 1981. Trebuie mentionat ca puterea judecatoreasca federala are puterea de a interpreta si intari forta juridica a Constitutiei ca lege. Competenta curtilor de apel consta in principal in judecarea recursurilor impotriva sentintelor pronuntate in prima instanta de Curtile districtuale.Judecatorii acestor instante sunt numiti pe viata d ecatre Presedintele Statelor Unite cu avizul Senatului. Cu toate acestea. de care profita rar. puterea judecatoreasca este incredintata unei Curti Supreme si unor Curti inferioare.3 parag 2 clauza 2. privind 13 . Ele sunt create de Congresul federal potrivit prerogativelor sale legislative.sociale si administrative. Curtile de district sunt formate din 27 de judecatori. de Oficiul pentru brevete si de Comisia pentru tarife. constitutia acorda puteri Congresului de a infiinta Curti specializate pentru anumite cauze sau pentru anumite domeniide activitate. Prin definitie Curtea Suprema este o instanta de recurs. sau cauzate din culpa unor functionari guvernamentali. Court of Military Appeals ceata in 1950. potrivit art.Fiecare asemenea instanta este formata din 15 judecatori. populatie.Temeiul juridic ale acestei puteri se intemeiaza pe principiul separatiei puterilor.Cele 50 de state sunt impartite in 89 de districte in functie de marime. Court of Customs and Patent Appeals creata in 1909. la randul ei. competenta sa solutioneze deciziile Curtii Martiale. In prezent. judecatorii pot fi pusi sub acuzare si judecati potrivit procedurii de impeachment. daca o doresc. Ei sunt numiti in functie de presedinte si confirmati de catre Senat. in Statele Unite functioneaza Curtile create special de Congres. daca comit numite fapte penale. In ceea ce priveste independenta si inamovibilitatea judecatorilor. sistemul Curtilor federale este compus din urmatoarele jurisdictii: a) Curtile de district – 94 de jurisdictii b) Curtile de apel – 13 jurisdictii c) Curti de jurisdictie speciala d) Curtea Suprema de Justitie Curtea Suprema de Justitie a SUA este compusa din 9 judecatori numiti pe viata d ecatre Presedintele SUA si au posibilitatea. Astfel de instante sunt: 1. complexitatea activitatii economico. de Congresul Statelor Unite. competenta sa solutioneze plangerile facute de persoanele particulare impotriva Guvernului cu privire la pagube decurgand din contracte.3 sectiunea 1 din Constitutia SUA. acestea se bazeaza pe dispozitiile Constitutiei potricit careia “ judecatorii de la Curtea Suprema. 2. de a se retrage la varsta de 70 ani. 3.Lor li se adauga districtul Columbia si Porto Rico. numarul Curtilor districtuale se ridica la 91. a caror jurisdictie a fost stabilita la nivel federal. Circumscriptiile lor se stabilesc in functie de aria districtuala fixata. SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL REPUBLICII FRANCEZE Naţiunea franceză şi-a câştigat pe deplin dreptul de a i se recunoaşte o contribuţie majoră în enunţarea şi realizarea unei doctrine şi a unei practici politice democratice şi liberale. In prezent sunt 11 curti. In afara sistemului federal al organizarii judecatoresti.

Stabilirea în Constituţie a principiului suveranităţii naţionale a avut ca rezultat delegarea acesteia de către Naţiune prin scrutinul electoral unor reprezentanţi ai săi. potrivit căruia „orice societate în care separaţia puterilor nu este stabilită. ' La doi ani şi jumătate de la căderea Bastiliei este adoptată prima Constituţie scrisă a Franţei şi a doua din Europa (în mai 1791. monarhul fiind socotit un funcţionar aflat în slujba acestuia. căruia i se recunoaşte. „domnea. inclusiv de natură legislativă. se prevede abolirea monarhiei şi înlocuirea acesteia cu forma de guvernământ republicană. să fie şi după revoluţie un regat. care vor exercita puterea în numele ei. In timpul Directoratului. soluţionat în cele din urmă de către popor. în perioada imediat următoare evenimentelor revoluţionare de la 14 iulie 1789. ci doar înlăturarea regimului absolutismului monarhic. La 24 iunie 1793 se adoptă o nouă Constituţie care consacră prima Republică în istoria constituţională a Franţei. totuşi. Pe data de 25 septembrie 1792. Uzând de acest drept. Regele deţinea. Primul Aşezământ fundamental scris a pus bazele unei monarhii constituţionale în care regele. Aşa a apărut un conflict deschis între Adunarea Naţională şi Rege. Factorul care a impus noua doctrină politică şi marile principii de egalitate şi fraternitate umană a fost Revoluţia franceză din 1789. prin Constituţia din 1791. însăşi titulatura instituţiei monarhiei se schimbă: în loc de „Rege al Franţei şi al Navarei". în scurt timp. aşadar. reînnoiri constituţionale în aproape toate statele de pe continent. Noua denumire era mai mult decât o formală schimbare protocolară. se reuneşte şi adoptă o serie de acte normative cu valoare constituţională prin care. De altfel. Principiile înscrise în Constituţie erau însă impregnate de ideologia revoluţionară antimonarhică. dar încetase să mai reprezinte o citadelă a monarhiei absolutiste. La 22 august 1795 este votată Constituţia Anului al IlI-lea. generalul Bonaparte. era expresia recunoaşterii constituţionale a faptului că. 16 al Declaraţiei drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789. dacă aceasta ar fi putut servi pentru împilarea sa. Franţa continua. abstracte ale unui mod de guvernare ideal schiţat de filozoful francez. Polonia adoptase deja o constituţie scrisă). dreptul de veto. crearea unei filozofii a libertăţii individului şi egalităţii umane. Prin Decretul din 21-22 septembrie 1792. Instituţia regalităţii s-a menţinut deoarece. nu are o constituţie". se menţine forma de guvernământ republicană. prin care se instituie Directoratul (organ colegial care exercita puterea executivă la nivelul şefului statului). dreptul imprescriptibil de a se răzvrăti împotriva tiraniei şi de a schimba chiar ordinea constituţională. Vechiul regim a fost înlocuit cu un sistem politic în care a prins viaţă principiul. Este Constituţia Anului I. organizează şi declanşează o lovitură de stat prin care instituie o veritabilă dictatură a Executivului asupra Parlamentului . 14 . care au declanşat. printre care. Tocmai de aceea. Tribunalele (puterea judecătorească). constituită potrivit unor noi dispoziţii electorale. decât soluţii practice de guvernare corespunzătoare realităţilor sociale şi cerinţelor specifice unor categorii sociale care înfăptuiseră Revoluţia . Regele (puterea executivă). In concordanţă cu principiul înscris în art. îndeosebi de substanţa lucrării lui Rousseau .resorturile şi instrumentele de exercitare a puterii. monarhul era numit „Rege al francezilor". ele vizau mai mult deziderate teoretice. monarhul putea bloca procesul legislativ. în Franţa nu se formase încă un curent social în favoarea Republicii. exerciţiul puterii a fost conferit unor organisme constituţionale diferite: Adunarea Naţională (puterea legislativă). puterea rezidă în Naţiune şi că aceasta o exercită prin reprezentanţii săi. potrivit căruia. în 18 şi 19 Brumar al Anului al VH-lea (9 şi 10 octombrie 1799). la fel ca monarhul de pe malurile Tamisei. Convenţia Naţională decretează în unanimitate că regalitatea este abolită în Franţa. Poporul francez. a folosit acest drept şi a decis convocarea unei Convenţii care să adopte noi reglementări constituţionale. Era data de 3 septembrie 1791. revoluţia burgheză nu-şi propusese schimbarea formei de guvernământ.„Contractul social" . prerogative importante. membru al Directoratului. dar nu guverna". aceeaşi Convenţie declară că Republica franceză este una şi indivizibilă. puterea politică aparţine poporului. în 1792. Convenţia. între altele. şi anume. nemulţumit că monarhia păstrase încă prerogative însemnate.

Suveranitatea naţională transpusă în norme constituţionale a stat la baza instituirii unei democraţii reprezentative în expresia ei clasică. Cu alte cuvinte. se instituie o monarhie constituţională. La 10 iunie 1814.pana in 2002 . într-adevăr. Ludovic-Napoleon. funcţie pe care o îndeplineşte generalul Bonaparte. Pactul orleanist care este edictat imediat (Constituţia). printre care. aceştia îşi angajează răspunderea politică. în fruntea statului se află Preşedintele Republicii . menţine principiul suveranităţii naţionale. separaţia puterilor. Ludovic-Philippe. ca şi pe marile cuceriri revoluţionare. Preşedintele Republicii este ales pentru un mandat de 7 ani . nu se poate considera că noua Constituţie ar fi repus în drepturi vechiul regim absolutist în care şeful puterii executive (Regele) deţinea puteri discreţionare. noul Rege edictează o Chartă constituţională prin care se reia regimul monarhic. regimul reprezentativ capătă o nouă încadrare constituţională. Cu toate acestea. Aceeaşi uitare este cerută tribunalelor şi cetăţenilor". păstrându-se. La 2 decembrie 1852. Preşedintele îi numeşte pe miniştrii care trebuie însă. La 4 noiembrie 1848 se adoptă o nouă Constituţie care consfinţeşte cea de a Ii-a Republică.compusă din 750 parlamentari aleşi prin vot universal şi prin scrutin de listă. Astfel.o republică de tip parlamentar. se situează egalitatea şi libeitatea privite ca drepturi intrinseci fiinţei umane. O dispoziţie cu un conţinut similar a fost cuprinsă şi în legislaţia Germaniei după cel de al doilea război mondial.Constituţia adoptată în urma loviturii de stat. Napoleon abdică. succesiunii unor forme de guvernământ opuse şi a unor regimuri politice diferite. „Sedanul a fost Waterloo-ul lui Napoleon al IlI-lea. putând să intervină cu succes în viaţa politică a statului . Al doilea ciclu începe în 1848 .şeful puterii executive care deţinea prerogative ce-i confereau o poziţie predominantă faţă de celelalte organisme constituţionale. Preşedintele Republicii este 15 . iar doi ani mai târziu. Suveranitatea populară. modelul guvernării parlamentare bazat pe principiul separaţiei puterilor. conferă Executivului puteri mai largi decât cele ale legislativului. una ne poate atrage atenţia pentru actualitatea şi înţelepciunea ei politică: „Orice cercetări ale opiniilor şi voturilor emise până la Restauraţie sunt interzise. Este important de menţionat că noua Constituţie pune capăt instabilităţii politice. Cu Pactul orleanist din 1830 se încheie primul ciclu constituţional francez care a început la 1789. Directoratul se transformă într-un Consulat (tot un organism executiv colegial) condus însă de un Prim-Consul. Marile principii revoluţionare ale anului 1789 sunt cap de afiş în noul Aşezământ fundamental. Printr-un senatus-consult. Noul împărat pune bazele unui regim politic liberal. In vara anului 1830 izbucneşte o revoluţie care atrage după sine abdicarea Regelui Carol al X-lea şi chemarea la Tronul Franţei a ducelui d'Orleans. şeful statului deţinea prerogative însemnate. Preşedintele Republicii.si 5 ani in prezent de către membrii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului. pe 18 mai 1804. totodată. Printre prevederile Chartei. iar Ludovic al XVIII-lea revine din exil.Prusian din 1870 încheiat prin înfrângerea Franţei pune însă capăt organizării imperiale a Franţei. să capete încrederea Parlamentului în faţa căruia. Potrivit Pactului. concilierea naţională şi unitatea ţării constituiau unele dintre obiectivele majore ale Restauraţiei . Parlamentul este format din două Camere legislative (Camera Deputaţilor şi Senatul). la loc de frunte. în calitatea sa de şef al statului.anul revoluţiilor burghezo-democratice din Europa. o lovitură de stat în cel mai autentic „stil bona-partist" şi restaurează Imperiul. Textele Constituţiei stabilesc mecanisme constituţionale de o mare simplitate şi eficienţă. Preşedintele era ales de popor prin vot direct. se reinstituie monarhia: republicanul Bonaparte devine împăratul Napoleon I! La 6 mai 1814. declanşează însă. generalul Bonaparte este numit Consul pe viaţă. printr-un alt asemenea act. Puterea legislativă se exercita de către un parlament unicameral -Adunarea Naţională . luând numele de Napoleon al III-lea. Guvernarea directorială (colegială) se depreciază însă curând şi este înlocuită cu un sistem de guvernare personală. În 1875 este adoptată o nouă Constituţie prin care se instituie Republica a IlI-a . reunite în Congres. Războiul Franco.

fiind lipsit de puteri constituţionale care să-i confere un rol important de decizie în procesul de conducere. a prerogativelor constituţionale ale şefului statului. Generalul De Gaulle manevrează cu abilitate instrumentele constituţionale pe care le avea la dispoziţie şi le utilizează în favoarea întăririi puterii executive. misiunea de a fi „garantul independenţei naţionale. ceea ce a dus.250. al integrităţii teritoriale. în caz de trădare. Parlamentul era organizat în două Camere legislative (Camera Deputaţilor şi Consiliul Republicii) şi deţinea puteri mult sporite faţă de cele ale Guvernului. actele sale de guvernământ fiind contrasemnate de ministrul de resort. Preşedintele republicii avea un rol politic redus. în cadrul unui referendum popular. Acceptând. îndeosebi. Autorii francezi vorbesc chiar de „un absolutism parlamentar" . lupta pentru putere între partidele politice.000. Mandatul prezidenţial dura 7 ani şi nu putea fi reînnoit. 16 . practic. al respectării acordurilor Comunităţii şi a tratatelor". la 4 octombrie 1958. în favoarea sau împotriva regimului politic. Acesta este şi motivul pentru care. executivul iniţiază o serie de măsuri de „raţionalizare a Parlamentului". Instabilitatea guvernelor se datora. Noul aşezământ fundamental este suportul constituţional al celei de a V-a Republici. Cu noua Constituţie se inaugurează astfel cea de a IV-a Republică. sprijinit de majoritatea parlamentarilor. Regimul politic înfăptuit în concordanţă cu noile dispoziţii constituţionale a exprimat. In sfârşit. Primul ministru deţinea. Viaţa politică a Franţei începe să se caracterizeze prin instabilitate. Camera Deputaţilor era aleasă prin vot universal şi direct. rolul de arbitru între toate forţele politice. partidele politice nu puteau oferi un sprijin parlamentar consistent guvernelor care se perindau la putere. în atmosfera apăsătoare care domnea în Franţa după cel de al doilea război mondial. la începutul anilor 1958. împotrivă 8. 5 din Constituţie). Minoritare în Parlament. precum şi extrema dreaptă şi stângă au votat împotrivă. Aceasta este adoptată şi apoi aprobată prin referendumul din 13 octombrie 1946. iar pe de altă parte. căruia îi revine.neresponsabil politic şi penal. în special. dar s-au abţinut 8. poporul francez este chemat la urne să se pronunţe. de fapt. îndeosebi. răspunsul acestuia este ferm: renunţarea la principiile şi instituţiile Constituţiei din 1875 şi adoptarea unei legi fundamentale noi. la instabilitate ministerială. însă. diversitatea politică şi ideologică a partidelor reprezentate în Parlament constituiau un obstacol major pentru reconstrucţia politică a ţării. mai ales. faptului că nici un partid nu reuşea să obţină în Parlament o majoritate confortabilă.000. însăşi a IV-a Republică a fost adesea apreciată de generalul De Gaulle ca fiind „un regim politic de partide" . este promulgată o nouă Constituţie împotriva căreia comuniştii. marcată. Potrivit dispoziţiilor constituţionale. Senatul avea un prestigiu politic mai mare. datorită rivalităţii acerbe între partide. de altfel. care să-i îngăduie să formeze un guvern monocolor. iar Senatul prin sufragiu universal indirect.165.297. devenise personalitatea politică cea mai influentă. să preia conducerea guvernului. îndeosebi. poate şi datorită faptului că era învestit cu un control politic asupra legilor adoptate în vederea verificării constituţionalităţii acestora . Cu toate acestea. între cetăţenii francezi şi organele statului. printre altele. în cuprinsul acesteia: necesitatea întăririi puterii executive. uzând de cadrul constituţional stabilit în anul 1875. care va dura 12 ani. Regimul constituţional instituit în 1875 s-a menţinut până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. La 21 octombrie 1945. pe de o parte. de culpa colaboraţionismului de care se făcuseră vinovaţi miniştrii Guvernului de la Vichy. atribuţii sporite faţă de Preşedinte şi. (Art. în favoarea ei au votat 9. Cele două Camere legislative aveau puteri echivalente. Numărul mare şi. Preşedintele urma să fie judecat de înalta Curte.000 de alegători. Caracteristicile generale ale Constituţiei din 4 octombrie 1958 Iniţiatorii actualei Constituţii franceze au fost preocupaţi de două idei fundamentale pe care le-au transpus. în vigoare la acea dată. Datorită acestei situaţii.

Franţa dispunea de instituţiile de care avea nevoie . ca guvernele ţărilor membre ale Alianţei să întreprindă acţiuni energice în cele mai diverse acţiuni pentru întărirea capacităţii lor militare şi. atribuţiile legislative. cvasi-absolută a celor trei puteri şi realizarea unui echilibru stabil între ele. pe de o parte.configurarea unui Parlament „raţionalizat". Fundamentul teoretic al „puterilor moderatoare" ale Preşedintelui Republicii constă într-o aşa numită „putere de reprezentare" de către acesta a voinţei generale exprimate de membrii aceleiaşi societăţi de a trăi în comun şi într-un climat de consens şi armonie socială. şeful statului trebuie „să împace" interesele opuse ale unor forţe politice şi sociale rivale şi să „găsească" rezolvarea tuturor conflictelor. a inspirat numeroase modele de guvernare. după anul 1958. Parlamentul este mai mult locul unde se 17 . în doctrină s-a impus dihotomia între legitimitatea naţională a actului de reprezentare revendicată de membrii Parlamentului şi legitimitatea democratică a aceluiaşi act de reprezentare care este atribuită Şefului statului. prin autoritate şi nu de puţine ori prin abilitate politică. menit să recepţioneze întrun mod favorabil „impulsurile" din partea Guvernului. preponderenţa conferită de către Constituant puterii executive se poate explica foarte bine prin motive economice. O asemenea tendinţă nu este străină de rolul Preşedinţilor celei de-a V-a Republici. Este de presupus că şi anumite raţiuni de ordin militar au stat la baza concepţiei Constituantului privind sporirea puterii şi a rolului executivului în procesul de guvernare. chiar peste pragurile constituţionale. Constituantul francez a avut în vedere o separare netă. care s-au impus prin charisma personală. La confluenţa acestor forţe se situează Preşedintele Republicii care. într-un forum de dezbateri politice. caracterizate printr-o mare diversitate de interese economice. prin arbitrajul său (deşi el este component al puterii executive) asigură continuitatea obiectivelor politice şi economico-sociale naţionale. în special economice. locul şi rolul Parlamentului în raport cu Executivul s-au diminuat tot mai mult. pe de altă parte. Pentru a se preveni un „conflict de reprezentare" între deputaţi şi senatori. Se apreciază chiar. totodată. ca şi cele de control ale Parlamentului. în condiţiile moderne de guvernare. de strategii mai mult sau mai puţin efemere. Arbitrajul prezidenţial nu este o construcţie constituţională nouă şi nici originală. să sporească gradul de interdependenţă între ele . militare. Franţa dispunea de instituţiile politice care corespundeau propriilor deprinderi de guvernare. respectarea angajamentelor luate în numele Franţei. Angajamentele ce urma să şi le asume Franţa în cadrul Pieţei Comune -organism creat în anul 1958 . Opţiunea Legiuitorului constituant pentru un Executiv puternic poate fi explicată şi de faptul că îndelungatul regim politic parlamentar anterior. politice. că Parlamentul s-a transformat dintr-un organism care exprimă suveranitatea poporului. Datorită acestor cauze. Cu toate acestea. de opţiuni. nu reuşise să dovedească că este în stare să soluţioneze noile probleme. care ar fi disputate de partidele puternice în propriul interes şi manipulate în defavoarea unor largi categorii de cetăţeni . cu deosebire. De altfel. primatul intereselor naţionale sau generale fără a ceda presiunilor exercitate prin intermediul Parlamentului de către diferite grupuri parlamentare (citeşte partide politice reprezentate parlamentar) sau ale Guvernului rezultat din confruntarea electorală a partidelor politice . In doctrina constituţională franceză este în general admis că. Deşi Constituţia instituie o preponderenţă a rolului puterii executive în ansamblul procesului de conducere socială (de guvernământ) . ale cărui funcţii să fie limitate la controlul Guvernului şi votarea legilor în anumite domenii ale vieţii sociale.impuneau o nouă concepţie privind strategia progresului economic în centrul căreia era aşezată intervenţia şi implicarea directă a executivului. cu care Franţa se confrunta după cel de al doilea război mondial. şi Preşedintele Republicii. Concepţia potrivit căreia. De altfel. Parlamentul îşi păstrează funcţiile sale tradiţionale: votarea legilor şi controlul asupra puterii executive. după 1958. sociale. sunt limitate de prerogativele constituţionale ale Guvernului. s-a subliniat adesea cerinţa. fiecare dintre aceştia deţinând un mandat reprezentativ. Aşa cum se apreciază în doctrina constituţională franceză până în 1958. îndeosebi monarhice. chiar în cadrul unor conferinţe ale Tratatului Nord Atlantic (NATO). Importanţa socială a acestei funcţii prezidenţiale este pusă în evidenţă.

încă din anii '90. Cauza acestei rupturi dintre partide şi electorat consta în decalajul dintre nevoile şi aşteptările 18 . au exprimat. să vedem cum poate fi caracterizat în prezent regimul politic francez. exprimând o criză generală de reprezentare la nivel politic . încercând o sinteză a tuturor aprecierilor făcute de constituţiona-liştii francezi. de nici un sindicat. Finlandei. începând cu anii '90. a dat posibilitatea creării unui regim prezidenţial. Sunt acestea toate elemente definitorii ale regimului politic prezidenţial. De altfel. la care se adaugă regimuri semi-prezidenţiale. se menţin elemente ale regimului parlamentar. partidele de guvernământ au cunoscut. se poate aprecia regimul politic francez sub apelativul de „prezidenţialism" . ceea ce justifica raţionalizarea rolului său. a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă: „Spuneţi. se menţine o oarecare ambiguitate în definirea regimului politic. Regimurile politice contemporane pot fi clasificate în două categorii principale: regimuri politice prezidenţiale şi regimuri politice parlamentare. exemplul francez nu este singular. Cercetările au pus în evidenţă faptul că. un proces de diminuare a legitimităţilor electorale. Din această perspectivă. Regimul politic Înainte de a defini sau caracteriza regimul politic francez actual. cum ar fi. alături de elementele definitorii ale regimului prezidenţial menţionate. dizolvarea Parlamentului de către Executiv şi responsabilitatea politică a Guvernului faţă de Parlament. dacă doriţi. în general. Austriei. generalul De Gaulle. Este interesant de observat că partidele care. deoarece. preferă unui Executiv puternic un Parlament în care ele să conducă jocul politic pentru cucerirea şi exercitarea puterii. Islan-dei. agasat de lipsa de precizie în definirea regimului politic pe care el însuşi 1-a creat. Rezultatele alegerilor. întrucât. contribuind din plin la legitimizarea acestuia. asupra caracterizării regimului politic respectiv planează o oarecare ambiguitate. Ar trebui să caracterizăm deci regimul politic francez ca pe un regim prezidenţial. Evident. spre deosebire de anul 1958. Şi în privinţa Portugaliei. Autorii francezi definesc regimul politic francez actual ca fiind un regim politic „prezidenţialistparlamentar" sau ca un „prezidenţialism raţionalizat". S-a spus chiar că Legea fundamentală din 1958 a consacrat o „Republică parlamentară". la alegerile prezidenţiale şi parlamentare a vizat critica politicianismului şi a reliefat dorinţa electoratului de a-1 înlocui cu o politică eficientă. trei pătrimi din numărul francezilor afirmau că nu sunt bine reprezentaţi de nici un partid. Preşedintele Franţei. în prezent există o majoritate parlamentară stabilă şi coerentă. că Constituţia noastră este simultan parlamentară şi prezidenţială" . Tendinţe în evoluţia sistemului politic francez În cadrul sistemului politic francez. dorim să facem unele precizări. au acceptat regimul semi-prezidenţial. nu lipsesc nici opiniile potrivit cărora doctrina „parlamentului raţionalizat" nu mai prezintă actualitate. Cu toate acestea. mai mult de jumătate din alegătorii lor deplasându-se spre partide protestatare extraparlamentare. nevoia de schimbare a politicului în favoarea reprezentării interesului naţional şi a gestionării „puterii pieţei" prin mijloace politice . alegerea Preşedintelui prin vot universal direct. printre altele. de nici un lider politic. concentrarea puterii de decizie statală la nivelul Preşedintelui Republicii. „Votul-sancţine". care face inutilă încercarea Executivului de a reduce rolul parlamentarilor . neresponsabilitatea politică a şefului statului. Din dispoziţiile constituţionale rezultă o separaţie aproape strictă a celor trei puteri. „monarhie electivă" ori „regim semiprezidenţial". când Parlamentul era fragmentat politic.înregistrează acordurile sau dezacordurile între principalele partide politice şi se votează iniţiativele legislative ale Guvernului. aşadar. adresat succesiv partidelor tradiţionale. o preponderenţă a puterii executive faţă de cea legislativă. Acest proces a fost urmarea fenomenului de respingere a formei tradiţionale a partidelor politice. dar revizuirea acesteia în 1962 (introducerea unei dispoziţii referitoare la alegerea Preşedintelui Republicii prin vot universal şi direct). membrii Guvernului sunt numiţi de şeful statului la propunerea premierului etc. în principiu. Exemplul francez este o dovadă a dificultăţii de încadrare tipologică a regimurilor politice contemporane.

De altfel. Astfel. parlamentarii şi Guvernul au dreptul de a face amendamente. arată că. preşedintele şi-a exercitat mai ales funcţia de arbitru. Relaţia majoritate prezidenţială . caracterizată de alternanţe la putere şi de coabitări politice. insecuritatea. 39 din Constituţie. la alegerile legislative din 2002. Guvernul se poate opune depunerii de către parlamentari a unei propuneri sau a unor amendamente care exced domeniul legii stabilit în art. Potrivit art. O analiză statistică a proiectelor şi propunerilor depuse de iniţiatori şi votate de Parlament. ei beneficiază de dreptul de a propune amendamente la un proiect sau propunere. Aceste conflicte au exprimat dificultăţi sociale grave. Datorită acestui mod de scrutin. cum ar fi şomajul. de asemenea. Istoria politică a Franţei este. Sistemul instituţional francez a permis relaţii flexibile între preşedinte şi guvern. considerată factor de insecuritate. doctrine elaborate care acoperă orientări diverse. După 5 ani de coabitare politică. corupţia etc. Reuşitele pe plan economic şi monetar nau avut rezonanţă la nivelul electoratului.atitudine considerată de analişti conformă „spiritului celei de a V-a Republici". In Franţa. impozitele. iniţiativa legislativă revine membrilor Parlamentului şi Guvernului. (1) din Constituţie. Totodată. în urma cărora ajung să aibă reprezentare parlamentară numai formaţiunile politice puternic susţinute la nivel naţional. Guvernul poate înainte oricăreia dintre cele două Camere legislative un proiect de lege. între preşedinte şi majoritatea legislativă. votate ar avea ca urmare reducerea fondurilor publice sau creşterea sarcinilor publice. In sprijinul bi-polarizării în alegerile legislative se aplică sistemul de vot bazat pe scrutinul uninominal majoritar cu două tururi. Politica economică franceză a acestei perioade a vizat mai ales întărirea monedei naţionale. dar şi în cel rural. nemulţumiri sociale. şi istoria fracturilor politice care au pus deseori probleme unei guvernări coerente şi eficiente . acestea sunt depuse de Guvern la Biroul Adunării Naţionale.francezilor şi răspunsurile politice care le erau propuse în domenii vitale. iar primul-ministru cea de „căpitan" pe plan intern şi „secund" pe plan extern . a cunoscut şi perioade de dispersie relativă. s-a optat pentru unitatea de voinţă şi program. Bipolarizarea sistemului politic a suferit numeroase schimbări în cadrul celor două coaliţii tradiţionale. Procedura legislativă Potrivit art. pot depune orice propunere legislativă. care au creat probleme guvernărilor. de la extrema stângă la extrema dreaptă. partidele politice au o bogată istorie. 34 din Constituţie 19 . sărăcia. în acelaşi timp. Sistemul politic francez. aşa cum s-a confirmat la ultimele alegeri legislative din iunie 2002. imigraţia. iar sistemul politic francez a revenit într-o formă nouă la bipolarizarea politică . în mai 2002. propunerile legislative care. individual sau în colectiv. Prin votul dat în alegerile legislative din iunie 2002. au fost iniţiate de Guvern . iar în perioada coabitărilor politice. Se aprecia. Uzând de această prerogativă constituţională. deseori exprimate prin acţiuni sindicale de amploare în mediul urban. caracterizat în general prin bipolarizare politică în jurul celor doi poli. In ceea ce priveşte proiectele de lege privind finanţele. formaţiunile politice extremiste nu au mai avut aceeaşi pondere electorală ca în alegerile prezidenţiale desfăşurate anterior. reprezentând un anumit grup parlamentar. 40 anumite condiţii de admitere ale propunerilor depuse de deputaţi şi senatori. fie de dreapta. urmate imediat de revenirea la bipolaritate. atâta timp cât ele nu s-au reflectat pe plan social. Parlamentarii. că disputele şi scandalurile politice au deteriorat spiritul civic francez. Constituţia prevede în art.majoritate parlamentară a dominat viaţa politică franceză. în funcţie de conjunctura politică. fie de stânga. a menţinut stabilitatea economică în concordanţă cu politica economică europeană. dreapta şi stânga. marea majoritate a legilor promulgate de Preşedintele Republicii. De asemenea. Ea a declanşat însă. 44 alin. respin-gându-se coabitarea politică. urmate de formaţiunile de extremă dreapta. De-a lungul timpului s-au conturat două mari orientări politice: orientare de stânga şi cea de dreapta. francezii au votat în favoarea dreptei pentru a limita divizarea politică şi pentru a evita ca ţara să fie neguvernabilă . indiferent cine ar fi iniţiatorul acesteia.

acesta se distribuie. în jurisprudenţa Consiliului Constituţional se precizează că dreptul de a face amendamente reprezintă un corolar al iniţiativei legislative. posibilitatea Primului-ministru de a angaja răspunderea Guvernului în faţa Adunării Naţionale asupra unui text [art. în Consiliul de Miniştri pe baza avizului emis de Consiliul de Stat. se declanşează procedura de mediere. care va repeta aceeaşi procedură. Atât proiectele de lege. dacă este cazul. dar înainte de adoptarea definitivă a proiectului. după deliberare în Consiliul de Miniştri. (1) din Constituţie]. trebuie ţinut seama de caracterul semiprezidential al regimului politic. Retragerea acestuia se face în mod formal printr-un decret. Guvernul poate cere „votul blocat" potrivit căruia. Cu prilejul votării. în prealabil. Consiliul Constituţional este competent să se pronunţe asupra constituţionalităţii amendamentelor . Guvernul recurge la măsuri indirecte. 84 dreptul iniţiatorului de a-şi retrage proiectul de lege sau. Astfel. Ca atare. proiectele de lege sunt aprobate. Constituţia prevede. Guvernul îşi poate retrage proiectul de lege în orice fază a procedurii legislative. 49 alin. Preşedintele Camerei sesizate trimite proiectul sau propunerea comisiei permanente specializate care va analiza textul şi va propune. Guvernul poate depune amendamente chiar la propriile proiecte. Dacă textul adoptat de o Cameră. cum ar fi retragerea de pe ordinea de zi neînscrierea sa ulterioară în vederea continuării dezbaterilor. care sunt depuse sub autoritatea Primului-ministru. Camera se pronunţă cu un singur vot asupra întregului text al proiectului sau numai asupra unei părţi a acestuia. propunerea legislativă. cât şi propunerile legislative trebuie să se încadreze domeniului legii circumscris de art. angajează în faţa Adunării Naţionale responsabilitatea Guvernului asupra programului de guvernământ sau a unei declaraţii de politică generală [art. după caz. După depunerea textului legislativ. Potrivit art.Procedura legislativă se declanşează prin depunerea proiectului de lege sau a propunerii legislative la Biroul Camerei respective. 34 din Constituţie. In felul acesta. se trimite celeilalte Camere. Dacă proiectul este adoptat de o Cameră. în cazul în care legea respectivă are caracter de lege organică. o asemenea procedură fiind caracteristică îndeosebi regimurilor parlamentare. îl poate respinge sau îl poate amenda. După această primă fază preliminară. în funcţie de obiectul de activitate reglementat sunt consultate şi alte organisme de specialitate. în acest caz. urmează votarea finală a proiectului în ansamblul său. (2) din Legea fundamentală. proiectul sau propunerea se înscrie pe ordinea de zi a Camerei şi se dezbate în lumina raportului comisiei în şedinţa publică. legea va fi supusă promulgării. Comisia poate adopta textul fără modificări. 39 alin. abrogarea lui sau introducerea unui text nou. Controlul parlamentar în ceea ce priveşte prerogativele de control ale Parlamentului asupra Guvernului. membrilor Adunării Naţionale sau Senatului. 49 alin. menită să asigure adoptarea unui text identic în cele două adunări legislative. după ce prima adunare 1 -a adoptat . de asemenea. Printr-un amendament se poate propune modificarea unui text. amendamente. Primulministru. în situaţia în care a doua Cameră adoptă proiectul în forma primită. Regulamentul Adunării Naţionale recunoaşte în art. 20 . În practică însă. fie nesesizarea celei de a doua adunări legislative. se evită introducerea amendamentelor neagreate de Guvern. amendamentul va fi depus şi susţinut de ministrul interesat. după caz. Comisia va întocmi un raport în care va consemna rezultatul discuţiilor şi al voturilor exprimate de membrii săi. potrivit Constituţiei. Precizăm că nu este admis ca amendamentele propuse de comisie sau în plenul Camerei să modifice concepţia iniţiatorului. După votarea fiecărui articol. înainte de promulgare va fi înaintată Consiliului Constituţional care îi va verifica conformitatea cu dispoziţiile constituţionale. diferă de cel adoptat de cealaltă. (3) din Constituţie].

Constituţia prevede totodată. Este expres interzis ca parlamentarii să adreseze celor vizaţi imputaţii de ordin personal. s-a aplicat foarte rar de la intrarea în vigoare a actualei Constituţii. Primul-ministru solicită practic. Ancheta parlamentară constă în investigaţii ordonate de către Camere în orice problemă. denotă componenţa prezidenţială a regimului politic. La cererea de interpelare trebuie adăugată şi moţiunea de cenzură. În acelaşi timp. în cazul întrebărilor orale. dacă un deputat doreşte să adreseze o interpelare Guvernului. Potrivit regulamentelor Camerelor. decurgând din art. în temeiul art. (2) din Constituţie. controlul parlamentar este mai atenuat faţă de cel exercitat în statele având un regim politic parlamentar. 8 din Constituţie. A doua categorie de întrebări oferă posibilitatea şi altor parlamentari de a se înscrie la cuvânt pe marginea răspunsului prezentat. 48 alin. prin refuz. Potrivit art. din partea Adunării Naţionale un vot de încredere asupra programului de guvernare sau asupra unei declaraţii de 21 . Răspunsurile sunt înapoiate pe aceeaşi cale într-un anumit termen. întrebările scrise care vizează politica generală a Guvernului sunt adresate Primului-ministru. nici în legislaţia constituţională. refuzul Senatului neantrenând deci. îndeosebi la informarea parlamentarilor asupra diferitelor laturi ale activităţii guvernamentale. Dreptul la informare se exercită prin formularea de către membrii celor două Camere legislative a întrebărilor orale şi scrise adresate membrilor Guvernului. 8). Potrivit practicii parlamentare. că. conotatii extraconstituţionale. Constituţia a stabilit o deosebire fundamentală între dreptul de informare şi investigare al parlamentarilor şi dreptul acestora de a cenzura activitatea Guvernului. Ele se înscriu pe ordinea de zi a Camerei de Conferinţa preşedinţilor. în art. limitându-se. 49 alin. demisia Cabinetului. întrebările orale pot fi simple sau urmate de dezbatere. Preşedintele Republicii deţine dreptul de a numi Primul-ministru şi de a pune capăt mandatului acestuia în cazul în care şeful Guvernului prezintă demisia Cabinetului (art. în sensul că Primul-ministru a fost „forţat" de Preşedintele Republicii să prezinte demisia Guvernului . a căpătat. Miniştrii se pot eschiva de la obligaţia de a răspunde declarând în scris. Menţionăm că în nici un caz dezbaterile pe marginea răspunsului unui membru al Guvernului nu poate face obiectul unei moţiuni. apără un interes public. potrivit Constituţiei. (4). 49 alin. deşi este formal prevăzută. Se poate observa că în acest ultim caz nu se pune problema angajării răspunderii Guvernului. ministrul răspunde la întrebarea pusă. parlamentarul în cauză având dreptul la cuvânt pentru a se referi la răspunsul primit. Această procedură. în practica „preziden-ţialistă". întrebările se remit Preşedintelui Camerei care le notifică Guvernului. întrebările scrise sunt puse de un parlamentar unui ministru. 49 din Constituţie. Procedura întrebărilor scrise nu figurează nici în Constituţie. (1) din Constituţie. Raporturile între şeful statului şi cel al Guvernului. Datorită caracterului regimului politic. De asemenea. Este interesant de observat că Senatul nu exercită un control politic asupra Guvernului . că premierul are facultatea de a cere Senatului aprobarea unei declaraţii de politică generală. Pentru iniţierea moţiunii de cenzură se recurge la aplicarea art. se realizează un schimb verbal între parlamentar şi reprezentantul Guvernului. rezultând dintr-o tradiţie parlamentară (cutumă) inaugurată la începutul secolului al XX-lea şi receptată în cele două regulamente ale Adunărilor legislative. Regulamentul Adunării prevede că interpelarea şi moţiunea de cenzură se aduc la cunoştinţa membrilor acesteia prin notificare şi afişare după care sunt înscrise pe ordinea de zi în vederea dezbaterii. O altă modalitate de control o constituie ancheta parlamentară înfăptuită prin comisiile de anchetă. îl va informa despre această intenţie pe preşedintele Adunării în cursul unei şedinţe publice. trebuie menţionat că. Dreptul Preşedintelui Republicii în ce priveşte demisia Guvernului. 156 din Regulamentul Adunării Naţionale. întrebările sunt publicate într-o publicaţie oficială. în fapt. Întrebările orale sunt prevăzute de art.

formale a independenţei acestora care se adaugă garanţiei constituţionale.este şi o reflectare a rolului acestuia de arbitru al funcţionării corespunzătoare a puterilor publice. încrederea este acordată cu votul majorităţii relative a deputaţilor. prin ea însăşi. Potrivit art. Justiţia civilă este menită să soluţioneze conflictele de drept privat. rezultată din corelarea angajării de către Premier a răspunderii Guvernului în faţa Adunării Naţionale cu moţiunea de cenzură. Preşedintele Republicii este garantul independenţei autorităţii judiciare. Rezultatul votului favorabil este cunoscut sub denumirea de încredere simplă („confiance simple"). în afară de cazul în care o moţiune de cenzură. depusă în următoarele 48 de ore ale angajării. să protejeze pe magistrat de posibile abuzuri sau ameninţări din partea Executivului. este votată de majoritatea deputaţilor. 49 alin. Autoritatea judecătorească este reglementată de Titlul al VlII-lea al Constituţiei. întărirea prestigiului social al autorităţilor judiciare. activitatea jurisdicţională este desfăşurată în mod diferit de instanţa de drept comun şi instanţe specializate pe anumite domenii. în afară de cazurile în care Guvernul este pus în minoritate în faţa Adunării Naţionale prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. semnatarii ei nu pot introduce o altă moţiune în cursul aceleiaşi sesiuni parlamentare. Justiţia administrativă („Contenciosul administrativ") este autonomă şi are drept scop să judece plângerile particularilor împotriva diferitelor acte sau decizii ale autorităţilor administrative . Justiţia penală are rolul de a apăra ordinea publică stabilită prin legislaţia adoptată de Parlament ca şi prin diferite măsuri cu caracter executiv. Sistemul judiciar este divizat în trei ramuri: penal. Justiţia este înfăptuită prin două grade de jurisdicţie: primă instanţă. In cazul respingerii moţiunii. Legiuitorul constituant a avut în vedere. potrivit art. Funcţia judiciară are un întreit aspect: penal. să prezinte Preşedintelui Republicii. ceea ce nu înseamnă că şeful statului ar fi un component al puterii judecătoreşti sau că ar avea atribuţii jurisdicţionale. indiferent cine ar fi titularul drepturilor încălcate sau al obligaţiilor contractuale nerespectate. Moţiunea este admisă dacă este semnată de o zecime din numărul deputaţilor (50 de deputaţi).politică generală. premierul este dator. Consacrarea independenţei autorităţilor judiciare în Constituţie ar fi fost suficientă. precum şi de a sancţiona persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor. după deliberare în Consiliul de Miniştri. Pentru a fi adoptată. conferirea unei garanţii supreme. statuând garanţia independenţei magistraţilor în persoana şefului statului. în acest caz. demisia Guvernului. administrativ. Adunarea Naţională pune în cauză responsabilitatea Guvernului prin votul unei moţiuni de cenzură . Primulministru poate. această moţiune se depune din iniţiativa deputaţilor. organism prezidat de şeful statului având ca principală funcţie propunerea magistraţilor Curţii de Casaţie şi a primului preşedinte al Curţilor de Apel. 50 din Constituţie. Fiecare dintre cele trei ramuri este organizată şi funcţionează după reguli proprii. Votarea moţiunii are loc după 48 de ore de la depunerea acesteia. civil. 49 alin. Constituţia din 1958 instituie o politică şi o jurisdicţie constituţională. textul este considerat ca adoptat. Trebuie reţinut faptul că. In calitatea sa de garant al independenţei autorităţii judiciare. administrativ. (2) din Constituţie. decât în cazul în care Primul-ministru ar angaja răspunderea Guvernului în faţa Adunării Naţionale asupra unui text. Sistemul judiciar În afară de puterea judecătorească propriu-zisă. Temeiul juridic al acestei proceduri este art. Potrivit art. 22 . precum şi avizarea propunerilor făcute de ministrul justiţiei referitoare la numirea altor magistraţi. Recurgerea la garanţia expresă a Preşedintelui Republicii . In interiorul fiecărei ramuri. 64 din Constituţie.şeful puterii executive . (3) din Constituţie potrivit căruia. Preşedintele Republicii este asistat de Consiliul Superior al Magistraturii. moţiunea trebuie votată de majoritatea deputaţilor. Magistraţii în funcţie se bucură de inamovibilitate. casare. judiciar (drept privat). să angajeze responsabilitatea Guvernului. în afara moţiunii simple este cunoscut un alt tip de moţiune. apel.

competente să judece plângerile împotriva sentinţelor date în primă instanţă de tribunalele de drept comun. Potrivit unei legi din 1 iulie 1901. Partidele politice Potrivit art.In afară de tribunalele care judecă în primă instanţă. Potrivit art. Jurisdicţia constituţională este înfăptuită de Consiliul Constituţional învestit cu atribuţia de a verifica constituţionalitatea legilor organice înainte de a fi promulgate de şeful statului şi regulamentele celor două Camere legislative înainte de a fi puse în aplicare. exercitandu-si functiile electorale ca si pe cele politice propriu.Ele se formeaza si isi desfasoara activitatea in mod liber. Consiliul Constituţional declanşează procedura de verificare a conformităţii lor cu Constituţia. Deciziile Consiliului Constituţional nu pot fi recurate impunându-se atât puterilor publice. dispoziţia legală sau regulamentară declarată neconstituţională. Presedintele Republicii poate dizolva orice partid sau grupare politica care desfasoara o activitate subversiva. organ suprem al jurisdicţiei administrative. organ consultativ al Guvernului şi. cât şi autorităţilor administrative şi jurisdicţionale. referitoare la empeachment. Şeful Statului răspunde însă. de la extrema stanga la extrema dreapta. există curţi de apel organizate la nivel regional. considerate crime sau delicte în momentul în care aceştia le-au comis. avand indatorirea de a respecta principiile suveranitatii nationale si democratiei. care reglementeaza modul de infiintare a asociatiilor. Preşedintele Republicii este neresponsabil atât din punct de vedere politic. 4 din Constitutie. (1) din Constituţie pentru înaltă trădare.Singura conditie impusa este ca aceasta. Regimul juridic al dizolvarii politice este stabilit printr-o lege datand din 1934. prefectura neavand dreptul de a refuza primirea declaratiei de constituire si. Această procedură a fost inclusă iniţial în Constituţia Franţei din 1875 care a conferit Camerei Deputaţilor competenţa de a pune sub acuzare şi Senatul transformat în Curte de Justiţie cu prerogativa de a judeca.ministru. partidele franceze au o ideologie si o doctrina foarte bine pusa la punct evidentiate.Insasi textul Constitutiei – deosebit de larg – permite crearea unui numar nelimitat de partide politice. la sesizarea Preşedintelui Republicii. în acelaşi timp. in timpul campaniilor electorale. Procedura punerii sub acuzare şi a judecării Preşedintelui este inspirată din cutuma engleză. Spre deosebire de partidele americane. nu poate fi promulgată nici pusă în aplicare.zise. Cererea de inscriere se inregistreaza automat. In principiu. Pe baza prevederilor cuprinse in lege. asupra cauzelor ce-i sunt remise pe calea recursului în casaţie sau în anulare. 62 din Constituţie. Presedintele Republicii 23 . Practic in Franta isi desfasoara activitatea politica partidele cu programe si orientari diverse. Primului. Sistemul judiciar este constituit din tribunale administrative şi Consiliul de Stat. partidele politice capata personalitate juridica ( putand astfel sa-si desfasoare activitatea in mod legal ) prin simpla declaratie facuta d emembrii sai fondatori sau de catre un organism al acestuia la prefectura. cu atat mai mult. In privinţa celorlalte tipuri de legi. Jurisdicţia politică revine înaltei Curţi de Justiţie căreia i s-a conferit competenţa de a judeca pe Preşedintele Republicii şi pe membrii guvernului în cazul în care aceştia ar fi acuzaţi de comiterea unor crime sau delicte sau a unor fapte de o deosebită gravitate pentru stat (complot împotriva siguranţei statului). cât şi penal . Membrii Guvernului sunt responsabili penal pentru actele îndeplinite în exercitarea funcţiilor lor. partidele si gruparile politice coopereaza la exprimarea sufragiului. printr-un decret adoptat de Consiliul de Ministri si cu avizul Consiliului de Stat1. 68 alin. sa respecte “ principiile suveranitatii nationale si ale democratiei”. indeosebi. sa refuze eliberarea adeverintei prin care se dovedeste depunerea acesteia. Preşedinţii celor două Camere sau la sesizarea a 60 de deputaţi sau 60 de senatori. potrivit art.

Practic Presedintele poate lua orice decizie pe care le considera necesare pentru solutionarea unui conflict care ar afecta functionarea autoritatii de stat conform legilor votate de Parlament. la propunerea Guvernului in timpul duratei sesiunilor sau la propunerea comuna a celor doua camere. Presedintele este un adevarat “garant” al Legii fundamentale c) numirea primului ministru si a celorlalti membri ai guvernului. ele nu pot fi exercitat de un alt demnitar. Atributiile Presedintelui sunt foarte largi.Initial. Presedintele Republicii prezideaza Consiliul de Ministri ( art. 5. prerogativele prezidentiale au fost clasificate in 3 categorii: a) competente personale ale Presedintelui b) atributii de decizie c) dreptul de veto2. Primul ministru il poate suplini pe Presedinte in prezidarea comitetelor si consiliilor Apararii Nationale.5 al Constitutiei. deoarece. Atributii de decizie Sub aceasta denumire conventionala au fost grupate atributii privind: a) exercitarea arbitrajului prevazut in art. Aceste doua atributii au un caracter personal.In al doilea tur se pot prezenta candidatii care au obtinut cel mai mare numar de sufragii. Competente personale Potrivit acestei clasificari.Va fi declarat ales candidatul care va intruni majoritatea absoluta a sugragiilor exprimate. in calitate de Comandant al armatei franceze. Potrivit art. dar acesta a fist redus la 5 ani. mandatul a durat 7 ani. precum si consiliile si comitetele superioare ale Apararii Nationale. Presedintele Republicii este desemnat pentru un mandat de 5 ani. prin sufragiu universal direct. sa supuna unui referendum popular orice proiect de lege privind organizarea autoritarii de stat sau 24 . in special cele decurgand din art. Dupa Reforma constitutionala initiata de presedintele De Gaulle in 1962. ca si reprezentantii alesi ai consiliilor municipale. dar la propunerea acestuia d) adresarea unor mesaje Parlamentului e) dizolvarea Adunarii Nationale f) dreptul de gratiere Dreptul de veto Dreptul de veto este o prerogativa definitorie a sistemelor prezidentiale Presedintele republicii are. Constitutia din 4 octombrie 1958 a prevazul alegerea Presedintelui Republicii de catre un Colegiu electoral format din membrii celor doua Camere la care se adaugau membrii consiliilor generale si ai adunarilor teritoriale d epeste mari.Initial. Presedintele nu este responsabil juridic de actele savarsite in exercitiul functiilor sale. decat in caz de inalta tradare. potrivit Constitutiei. in 2001. b) asigurarea respectarii Constitutiei.9 din Constitutie ). In mod exceptional (“daca este cazul”). dreptul ca. 68 din Constitutie.Ca mod de scrutin se foloseste scrutinul majoritar cu doua tururi. potrivit dispozitiilor constitutionale. Pentru considerente de orgin metodologic.

Traducere si note de Elena Simina Tanasescu si Nicolae Pavel. 25 . Art. Institutions politiques et droit constitutionnel. Constitutia Statelor Unite ale Americii.D.”. in anumite conditii.J.. fara a fi contrar Constitutiei.. 1979 Idem. ar avea unele consecinte asupra functionarii institutiilor politice ( art. 20 din Constitutie “ Guvernul stabileste si conduce politica natiunii”.925 si urm.Cadart. 11 din Constitutie ). Ed. Guvernul detine chiar o putere de reglementare a relatiilor sociale.. Guvernul Potrivit art. p. adica edicteaza. All Beck. L.El dispune de administratie si fortele armate. Guvernul are dreptul de initiativa legislativa. 10 BIBLIOGRAFIE 1.care comporta aprobarea unui acord de catre Comunitate Ori vizeaza autoritatea ratificarii unui tratat care.Paris. vol.21 stabileste ca “ Primul ministru conduce actiunile Guvernului.G. 2002 10 2 J. 2 . norme de conduita. putand propune Parlamentului orice proiect de lege.

Drept constitutional comparat. Ed. Curs de Stiinta Politica. Ioan Alexandru.org 11. All Beck. Conf. Buc. Cristian. Hamangiu.dr.univ. 2008 7. Arhiva marxistilor pe Internet 12. Institutul European. Ed. Regimuri politice contemporane.Constitutia Republicii franceze. C.H. Cristian. Buc. 2003 6. 2004 5. Traducere si note de Elena Simina Tanasescu si Nicolae Pavel. New York : Houghton Miffin 9. All Beck. Introducere in Stiinta politica.2. Ed. Ionescu.Beck. Ionescu.Woodrow( 1885 ) Congressional Govermment. Ed. 26 .wikipedia. Dictionar politic. 2002 8. Tratat de drept constitutional contemporan. Ionescu. Gianfranco Pasquino. Cristian. Ivan-Vasile Ivanoff.Rodica TANTAU 10 www. Claudia Gilia. Sisteme politico-administrative europene. All Beck. 2002 3. Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata de Adunarea Nationala Franceza in august 1789. Wilson. 2008 4. Ed.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->