Domnul din San Francisco

Alex Bodoli

Ivan Bunin a fost primul scriitor rus, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1933, membru onorific al Academiei de Ştiinţe din Petersburg(1909). Domnul din San Francisco («Господин из Сан-Франциско» ) este considerată cea mai celebră dintre povestirile sale. După cum însuşi autorul mărturiseşte, la scrierea piesei au contribuit două elemente. În vara anului 1915 vede în vitrina unei librării nuvela lui Thomas Mann – Moarte la Veneţia şi-şi aduce aminte de un fapt divers petrecut pe insula Capri. In acelaşi an vizitase insula şi locuise la hotelul Quisisana, loc unde se vehicula că a murit un american imediat după ce luase masa. În « Domnul din San Francisco » autorul abordează câteva aspecte esenţiale ale existenţei umane neglijate de societate. Acesta meditează asupra raportului dintre valorile autentice şi cele efemere. Bogăţia reprezintă o valoare iluzorie, fără nici o influenţă în faţa morţii. Domnul din San Francisco, un bogat om de afaceri din Lumea Nouă se decide să facă o călătorie de doi ani în Europa (Lumea Veche) pentru a se distra şi relaxa. Numele său nu este menţionat nicăieri în paginile nuvelei, sugerându-se prin aceasta gradul de generalitate al povestirii. « un domn de la San Francisco – numele nu i l-a reţinut nimeni nici la Neapole şi nici la Capri ». Oricare alt om i-ar putea lua oricând locul « domnului » din San Francisco. La 58 de ani se decide să înceapă “să trăiască”, după o viaţă în care fusese preocupat exclusiv de muncă şi de dobândirea unui statut material de invidiat. « Până atunci nu trăise, existase doar, dusese o viaţă, ce e drept nu tocmai rea, dar oricum, nădăjduind mereu într-un viitor plin de bucurii neîncercate încă. » La bordul « Atlantidei », însoşit de soţie şi fiică porneşte în călătoria vieţii. Stabileşte un itinerariu impresionant : călătorii, activităţi cât mai distractive şi relaxante, o listă de posibile modalităţi de recreere cât pentru două vieţi.

apoi constituţia fizică defectuoasă a fetei le modifică îi determină să plece spre insula Capri.” Domnul din San Francisco reprezintă una dintre dramele umanităţii.. alimentând cu iluzii pe cei prinşi în jocul nemilos al puterii.Cu toate acestea bucuria lui nu durează decât câteva zile la bordul Atlantidei. Odată ajunşi în Italia. Dansul care stârneşte admiraţia tuturor nu este decât o iluzie. devenind brusc o povară pentru familie şi pentru proprietarul hotelului. cum nimeni nu ştia că în adâncul întunecos al calei zace un sicriu . o aparenţă înşelătoare menită să inducă pasagerilor aflaţi la bordul navei starea de fericire. Moartea devine cu atât mai înfiorătoare cu cât viaţa n-a fost trăită cu adevărat. La fel şi protagonistul. un lux de fond ce maschează lipsa valorilor autentice. dar care a sfârşit scufundată sub ape. clima nefavorabilă e primul inconvenient care-şi face loc în « paradisul promis ». Călătoria vieţii se transformă într-o călătorie a morţii. O fericire iluzorie.. ba dimpotrivă toţi se feresc şi privesc cu dezgust. Încă din start. Materialismul societăţii capitaliste degradează scara valorilor. Pe insula Capri. Semnificativă este imaginea celor doi îndrăgostiţi plătiţi să danseze la bordul vasului. ca un proces obişnuit de zi cu zi. Moartea este descrisă într-o extremă notă naturalistă. lăsând loc unui cadavru de care toată lumea vrea să scape. . domnul din San Francisco moare subit. tot respectul şi toate avantajele oferite dispar într-o secundă. simulată în sunetele impudic-melancolice ale muzicii. ajuns într-o poziţie socială de vârf. Tonul ironic scoate în evidenţă contrastul izbitor de atitudine după moartea acestuia. sfârşeşte « în adâncul întunecos al calei » pe acelaşi vapor cu care şi-a început călătoria. numele de vasului de lux « Atlantida » ne duce cu gandul la civilizaţia care atinsese apogeul dezvoltării. Tot prestigiul de care se bucura. „Şi nimeni nu ştia că de mult perechea aceasta se săturase de chinul fericirii sale aparente. Nimeni nu se mai înghesuie să-i vină în ajutor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful