ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

ŞTIINŢA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE - Suport de curs Lector univ. dr. Cezar MANDA

BUCUREŞTI

CUPRINS

MODULUL 1 : Obiectul şi principiile ştiinţei administraţiei:................................9 MODULUL 2 : Administraţia şi mediul său ...........................................................11 MODULUL 3 : Sarcinile administraţiei publice.....................................................14 MODULUL 4 : Structurile administraţiei publice .................................................16 MODULUL 5: Resursele administraţiei publice ....................................................22 MODULUL 6: Metodele ştiinţei administraţiei ......................................................25 MODULUL 7 : Decizia administrativă....................................................................27 MODULUL 8 : Controlul administraţiei publice ...................................................31 MODULUL 9 : Reforma administraţiei publice.....................................................42 Anexa 1........................................................................................................................45 Anexa 2........................................................................................................................47

2

I.

Informaţii generale

• Date de identificare a cursului Cursul „ Ştiinţa administraţiei publice” se adresează studenţilor din anul III ai Facultăţii de Administraţie Publică, SNSPA

Date de contact ale titularului de curs:

Date de identificare curs şi contact tutori: Nume: Lector univ.dr. Cezar Corneliu MANDA Curs : Ştiinţa administraţiei Telefon : 0214022063 publice E-mail : cezar @clr.ro Anul, Semestrul: anul III, sem 1 Consultaţii: vineri, 15,00-17,00, sediul Facultăţii Tipul cursului: obligatoriu

• Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Pentru o mai bună înţelegere şi aprofundare a noţiunilor ce sunt prezentate în cursul de faţă se recomandă parcurgerea unei bibliografii minimale din domeniul sistemului administraţiei publice, disciplina reprezentând o continuare firească a cercetării fenomenului administrativ, abordate de materiile studiate in anii precedenţi. • Descrierea cursului Cursul de Ştiinţa Administraţiei Publice pentru anul III Administraţie Publică Învăţământ la Distanţă are drept obiectiv general :Prezentarea fenomenului administrativ printr-o abordare distinctă şi totodată, complementară, faţă de celelalte discipline juridice şi nonjuridice, studiate în anii precedenţi, şi relevarea unor concepte, noţiuni, instituţii şi mijloace specifice întrebuinţate de sistemul administraţiei publice. Demersul îşi propune aşadar însuşirea de către cursanţi, ca viitori funcţionari publici, a modalităţilor şi formelor ştiinţifice concrete ce pot concura la raţionalizarea, simplificarea, perfecţionarea şi eficientizarea organizării şi funcţionării sistemului administrativ.

3

Organizarea temelor în cadrul cursului

Cursul este structurat în două părţi esenţiale: una general –conceptuală ce facilitează înţelegerea din punct de vedere teoretic a noţiunilor de bază, a planurilor de analiză, ca de altfel şi a scopurilor cercetării, iar cealaltă, de ordin specificaplicativă, ce vizează prezentarea şi însuşirea acelor instrumente ştiinţifice concrete apte dă permită cursanţilor să perceapă corect realitatea administrativă, în complexitatea sa, oferindu-le posibilitatea de a găsi soluţiile efective menite să asigure raţionalizarea, eficientizarea şi simplificarea organizării şi funcţionării sistemului de administraţie publică. • Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Cursul de Ştiinţa Administraţiei Publice este unul interactiv bazat pe de-o parte pe prezentarea noţiunilor şi conceptelor în cadrul întâlnirilor curente prevăzute în calendarul activităţilor, iar pe de altă parte studenţii iau parte la procesul de învăţare activă, prin implicarea lor în alcătuirea unor eventuale proiecte de grup şi participarea la discuţii pe tematica specifică cursului.

• Materiale bibliografice obligatorii În continuare sunt prezentate, pe scurt materialele bibliografice obligatorii: 1) Corneliu Manda, Cezar Manda, Ştiinţa administraţiei – curs universitar, Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită Editura Universul Juridic, 2008 2) Mihai T. Oroveanu, Introducere în ştiinţa administraţiei , Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, 1994 . 3) Alexandru Negoiţă, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Editura Atheneum, 1993 • Calendar al cursului CURS 1 : MODULELE 1-4 / Sala RAPPS CURS 2 : MODULELE 5-9/ Sala RAPPS EXAMEN : SALA RAPPS

• Politica de evaluare şi notare

4

ori prin oricare alte căi facile. Fiecare răspuns corect se notează cu 1 punct. De aceea. prin utilizarea oricăror forme de fraudare. aflate la îndemâna studenţilor respectivi. extrem de clare şi concise ce vor fi puse succesiv.maxim 10). • Elemente de deontologie academică Exigenţele cursului sunt firesc corelate poziţiei SNSPA. şi la care răspunsurile trebuie formulate de către cei examinaţi într-un timp bine determinat. respectiv celei ale Facultăţii de Administraţie Publică în ceea ce priveşte combaterea şi sancţionarea drastică a furtului ori a susţinerii incorecte a examenului. să ţină cont de studiul individual bazat pe o bibliografie minimală. de activităţile colective realizate în cadrul cursului şi să participe activ în cadrul acestora pentru eliminarea neclarităţilor. pe parcursul examinării. este interzisă utilizarea oricăror materiale ce conţin informaţii relevante pentru acest curs. după cum este interzisa consultarea colegilor asupra modalităţilor de răspuns la întrebările formulate în cadrul examenului. studenţilor le este recomandat să participe la curs.Nota finală se stabileşte pe baza evaluării studentului reieşită dintr-un examen scris care cuprinde un număr întrebări ( minim 5. • Strategii de studiu recomandate Pentru a obţine rezultante performante. pe adresa de email menţionată la începutul suportului de curs. înainte de fiecare seminar. titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii prin intermediul poştei electronice. una câte una. • Studenţi cu dizabilităţi În vederea acordării de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale. 5 .

explicarea şi interpretarea proceselor şi conţinutului teoretic şi practic al disciplinei. precum şi a principiilor specifice. Structurile administraţiei publice 5. după cum şi a principiilor generale. Administraţia şi mediul său 3. a tehnicilor şi a altor instrumente de investigare.II. • Suportul de curs propriu-zis: Organizarea modulelor : Cursul este organizat pe nouă module distincte. Resursele administraţiei publice 6. caracteristicilor. Metodele ştiinţei administraţiei 7. Reforma administraţiei publice Obiective specifice ale cursului: cunoaşterea şi utilizarea corectă a noţiunilor specifice disciplinei (faptul administrativ). proiectarea şi utilizarea metodelor. Decizia administrativă 8. după cum şi aprofundarea principiilor sale speciale. după cum urmează: 1. valorificarea optimă şi creativă a potenţialului instrumentului ştiinţific implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea soluţiilor ştiinţifice. Sarcinile administraţiei publice 4. Prezentarea mijloacelor şi instrumentelor specifice de investigaţie asupra administraţiei publice : metodele ştiinţei administraţiei. 6 . conţinutului. 2. Controlul administraţiei publice 9. Planurile de cercetare integrate studiului : Analiza şi aprofundarea obiectului. Studierea relaţiilor dintre administraţie şi mediul social/politic/juridic. Obiectul şi principiile ştiinţei administraţiei.

a resurselor utilizate.Examinarea sarcinilor administraţiei publice. în contextul optimizării procesului decizional.3. 1.1. Conţinutul cursului : grupat pe competenţele specifice pe care le vor dobândi studenţii în urma aprofundării disciplinei următorul: Ştiinţa administraţiei publice este 1. Structura teritorială şi funcţională. Principiile organizării administrativ -teritoriale. Instrumental – aplicative (proiectarea. din perspectiva obţinerii de rezultate maxime cu mijloace reduse. conducerea şi evaluarea activităţilor practice specifice: utilizarea unor metode. Structurile administraţiei publice.exigenţele deciziei administrative. Cunoaştere şi înţelegere (cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice disciplinei) 1. Metodele ştiinţei administraţiei. 2. Examinarea principalelor tipuri de reformă a administraţiei . 2. Clasificarea sarcinilor.2.2. Sarcinile administraţiei publice. Resursele umane. natura. Administraţia publică şi mediul social/politic/juridic. 3. tehnici şi instrumente de investigare şi de aplicare) 3. Noţiunea de sarcină.3. Consideraţii generale. 3. Rolul şi funcţiile administraţiei.2. Modalităţile de exercitare a controlului administrativ. Principiile ştiinţei administraţiei. Decizia administrativă. Resursele administraţiei publice. Avantajele şi dezavantajele centralizării şi descentralizării administrative. Particularităţile deciziei administrative . etapele. materiale şi financiare. Explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei. 2. Adaptarea administraţiei publice la sarcinile atribuite. 7 . Conţinutul ştiinţei administraţiei.1.1. Obiectul cercetării. precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei) 2. proiecte. Îndeplinirea sarcinilor administraţiei. caracteristicile. Elementele. Principii generale şi principii specifice. efectele şi executarea deciziei. Evoluţia ştiinţei administraţiei. procese. Definiţia şi caracteristicile ştiinţei. 1.

Evaluarea se va desfăşura pe baza unui examen scris. 4. Atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul ştiinţific / centrat pe valori şi relaţii democratice / promovarea unui sistem de valori culturale morale şi civice / valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice / implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice / angajarea în relaţii de parteneriat cu alte persoane – instituţii cu responsabilităţi similare / participarea la propria dezvoltare profesională). Reforma administraţiei publice. 4. Controlul administraţiei publice. 8 .4. Necesitatea şi tipurile reformei.2. formele controlului/Controlul administrativ. Necesitatea. Astfel în modulele prezentului suport de curs vor fi prezentate conceptele necesare unei cunoaşteri a domeniului.1. Pentru o reală cunoaştere se recomandă consultarea bibliografiei. scopul. menite să formeze. să completeze şi să întregească pregătirea de specialitate a viitorilor specialişti în administraţia publică. Reforma administraţiei româneşti.

Oroveanu. ce sunt nu numai superioare. p. p. aşa după cum se ştie. 196. cit. recunoscută la nivel ştiinţific internaţional. Chapman. Science administrative. cit. p. cit. Jacques Chevallier. 1978. tradusă de C.. Bucureşti. 1924. 1972. pp. Bucureşti. 241. Ed. Bucureşti. Ioan Alexandru. putând să dea dispoziţii care pot fi A se vedea. Sudeteanu. Bruxelles. p. b) o activitate subordonată – se subordonează unor valori superioare şi exterioare administraţiei (valorilor politice. p. vol. Ed. Paris. faptul administrativ este caracterizat ca: a) un fapt social . 7 şi urm. în „Studii şi cercetări juridice”. Antonie Iorgovan. 1989.el nu se realizează decât în cadrul unei activităţi sociale. 40 şi urm. 30-41. c) situat între valoarea pe care trebuie să o înfăptuiască şi executarea materială a acestei valori (de exemplu. 1 9 . Pierre Bandet. The developpement of the academic study of public administration in the United Kingdom. R. p. p. p. 2 Antonie Iorgovan. cercetează fenomenul administrativ în întreaga sa complexitate. 21 şi urm. 3 Faptul (fenomenul) administrativ este. p. prin urmare.. 29-35. 31 şi urm. ed.. United States. Universitatea din Bucureşti. Alexandru Negoiţă. p. Dalloz. All Beck.. de pildă. A se vedea şi E. nr. citat de Ion Ungureanu. pp. fixate de puterea politică. op.. 2. p. Ştefan Costea în Introducere în sociologia contemporană. 1-2. 41-45. Mihai T. Curs de politică administrativă.În acest sens. 3 Idem. Regulile metodei sociologice. pp.A. Charles Debbasch. 1 Ea este o ştiinţă nejuridică. nr. Paul Negulescu.MODULUL 1 : Obiectul şi principiile ştiinţei administraţiei: Ştiinţa administraţiei. reprezintă un vechi fapt social. 30 şi urm. locale sau naţionale). 1985. I. 230 şi p. op.. p. op. Alexandru Negoiţă. Canada and Ireland în „Revue international des sciences administratives”. 2001. 69. Administration publique. 236. Cultura Naţională. fapt rezultat din apariţia unui aparat specializat de încadrare a activităţilor sociale. Cu privire la obiectul ştiinţei administraţiei. 8 şi urm. nota 1 de subsol. fascicola I.. 1938. Durkheim. de sinteză. 237 şi p. cit. se sprijină pe puterea de stat. op... Curs universitar. 49. autonomă. elementul principal al cercetării administraţiei publice. esenţa. p. Tratat de drept administrativ. ci şi exterioare autorităţii administrative). 5e éd. 1971. administraţia de stat supraordonându-se faptelor materiale cu ajutorul cărora va realiza valorile politice faţă de care se subordonează. pp. Facultatea de Drept. Bucureşti. al unei colectivităţi umane organizată (restrânse sau globale.. cit. Lucien Mehl. 14. 168-195. în opinia celor mai mulţi autori.. a III-a. 2 Administraţia. Bucureşti. p. 37-40. principii şi metode specifice de cercetare. Ştiinţa administraţiei. pp. 102. 276. Ştiinţifică şi Enciclopedică. op. în acest sens. cu obiect. Ed.

cauză primară sau punct de plecare. p. -Principii speciale. Ed. A se vedea Dicţionarul explicativ al limbii române. juridic. ca şi cea de idee. Termenul de principiu provine din latinescul „principium”. o normă de conduită ori. 6 În cazul ştiinţei administraţei. în principal activitatea administrativă a statului şi a celei locale este de a organiza realizarea valorilor politice. Bucureşti. Principii fundamentale ale democraţiei constituţionale.R.S. organizarea executării legii). trebuie ca alături de determinarea obiectului ştiinţei administraţiei. Dicţionar de filosofie. un sistem politic. legat de cunoaşterea unui domeniu sau altul de activitate. p. 5 4 10 . 1975. 1997. în caz de nerespectare. Ca în orice demers ştiinţific. inclusive administraţiei publice . totalitatea noţiunilor de bază ale unei discipline. prin forţa de constrângere a statului). ce particularizează doar sistemul administraţiei publice. politică 1978. 6.asigurate. Ed. noţiunea de principiu a fost intuită şi chiar enunţată încă din antichitate. cu înţelesul de sursă. care are înţelesul de început. Ideea de organizare este fundamentul oricărei activităţi administrative (de exemplu. Ed. se reţin două categorii de principii : -Principiile generale aplicabile oricărui domeniu de activitate. 6 A se vedea Cristian Ionescu. esenţă sau principiu întemeietor. Lumina Lex. 744. lege de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică.4 Semnificaţia sa mai poate fi şi de element fundamental. p. în sfârşit.5 Într-o altă viziune.. Academiei R. d) implică în mod necesar organizarea. 556. fundamental pentru un anumit domeniu de activitate. să identificăm şi principiile care guvernează această ştiinţă şi o particularizează în raport cu celelalte ştiinţe sociale.

„există şi funcţionează diferite alte forme de organizare în afara sistemului administraţiei publice. ATLAS LEX. caracterele specifice. pentru aceasta din urmă. 11 Ibidem. 152. proprii mediului social sau societăţii globale respective. se poate spune că. Ed. care există şi funcţionează în cadrul unui macrosistem de organizare socială a societăţilor globale”. p. p. Concluzionând. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. „sistemul administraţiei publice.. de aceea. „raporturile sociale” dintre acestea şi „societatea globală” dau „dimensiuni sociologice specifice şi speciale administraţiei publice”. în funcţie de mediul social: pe de o parte. 7 considerată fie la nivel naţional. iar pe de altă parte. o altă problemă care s-a pus în doctrină 11 este de a şti dacă între administraţie şi societatea globală există o anumită legătură şi dacă la un tip de structură socială îi corespunde un anumit tip de organizare administrativă. precizează Alexandru Negoiţă.MODULUL 2 : Administraţia şi mediul său Administraţia şi mediul social : Administraţia publică este o organizare socială şi din punct de vedere sociologic un sistem. 20 şi urm. cit. Din această perspectivă. op. 10 Claude Goyard. 10 În sfârşit. 1993. caracterele generale comune. fie la nivelul colectivităţilor locale. a acestui sistem macrosocial. constituind. sunt puse în evidenţă două modalităţi caracteristice de apreciere a unui sistem de administraţie. 9 Ibidem. mediul social în care există şi funcţionează” 8 şi. 8 Idem. 11 . între societatea globală cu structurile şi stratificările sale şi sistemul administraţiei publice vor exista legături. de altfel. 9 Drept urmare. Alexandru Negoiţă afirmă că nu se poate vorbi 7 A se vedea Alexandru Negoiţă. denumite de sociologi de socialitate şi sociabilitate administrativă. În cadrul societăţii.

. op.. Administraţia şi mediul politic: În orice societate există mai mulţi factori care stabilesc obiectivele şi sarcinile. respectiv de partidele politice şi de grupurile de presiune. cit. cit. cit. p.De asemenea. din punct de vedere politic. p. 166 şi urm. 15 Charles Debbasch. 16 A se vedea Jean-Marie Auby.de un sistem abstract de administraţie publică.. op. All Beck. 35 şi urm. 14 Charles Debbasch.F. administraţia publică corespunde. şi Maurice Duverger. 14 Administraţia public nu poate fi. grupurile de interese.. Ştiinţa administraţiei. într-o ţară sau alta 12 . 8. În acelaşi sens. 1. 16 Drept urmare. de principiu. p. p. 15 Administraţia şi mediul juridic : Ca fenomen social. Sociologie politique. cit.U... op. op. pe larg. Ed. şi Vivien. Mediul juridic. în general. op. încă din 1845. Ion Deleanu. de organizarea politică a statului şi de structura forţelor politice. 2003.. 355 şi urm. în lucrarea sa „Etudes administratives” unde preciza că „puterea politică este capul. 21. în opinia lui Charles Debbasch. Paris 1966. în Traite de science administrative. Emil Bălan. 49 şi urm. însă. Les structurea administratives. Claude Goyard. 1999. organizării societăţii în forma statală. decât subordonată puterii politice. Instituţii şi proceduri constituţionale. 13 Administraţia publică este. ci de un tip istoric. cit. Tome I. administraţia publică nu are nici o finalitate proprie întrucât ea acţionează în interesul general. p. fapt ce face deosebit de dificilă separarea sa de ideea de drept. cit. p. Paris. Themis. p. scopurile şi mijloacele pe care ea trebuie să le utilizeze pentru a le atinge.. pp. şi p. 27.. 175 şi urm. în acest fel exprimându-se.U. Institutions at droit administratif. din sistemul de valori dominante. Acest sistem este şi cel care fixează administraţiei publice. p. de la formele incipiente până la formele 12 13 Alexandru Negoiţă. Bucureşti.. de organele politice. P. printre alte forţe sociale. concret de administraţie publică. Alexandru Negoiţă. de puterea politică. interes care este definit.. Instituţii de drept public. 103-111 unde se distinge. 12 . op. prin însăşi natura sa. care îşi trage legitimitatea. 441 şi urm. P.F. organizarea internă şi competenţele administraţiei publice. administraţia este braţul”. coll. la rândul său. Science administrative. A se vedea. economice şi sociale. în mod evident. Toţi aceşti factori depind. 5e éditions mise a jour. Ştiinţa administraţiei. fără o filosofie proprie. din puterea politică. administraţia publică.

un mediu juridic. cit. pe de o parte. realizată prin normele care-i fixează structura şi mijloacele de acţiune. constituie. Charles Debbasch. ca expresie şi instrument al numeroaselor reguli de drept. precum şi a celor pe care administraţia însăşi le elaborează pentru organizarea executării acestora. formulată de principiile puterii politice. Ca atare. 17 iar. ea însăşi.cele mai moderne. 62. cu alte cuvinte.. cât şi prin determinările impuse membrilor societăţii. Science administrative. administraţia publică din societatea modernă. op. ea are ca sarcină esenţială punerea în executare a normelor legislative. p. se găseşte inserată într-o reglementare juridică. 18 17 18 Idem. poate fi înţeleasă atât prin instituţiile sociale. pe de altă parte. 13 .

. 24 noţiunea de sarcini ale sistemului A se vedea Vivien. 1930. cit. vol 4. p. L’organisation technique l’etat. Oroveanu. putere totdeauna de veghe.Această creştere a sarcinilor administraţiei publice se datorează. 3 şi urm. stabilesc administraţiei publice noi misiuni. p. Ştiinţifică şi Enciclopedică. în condiţiile revoluţiei tehnico-ştiinţifice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. culturale. 227. în principal. 19 14 . P. pe criterii ştiinţifice. 22 Apoi. ce suplineşte şi completează pe alţii şi le generează acţiunea. 6782. 2. op. şi la creşterea sarcinilor care reveneau administraţiei publice. 1er edition. 20 Pe larg. cit. 19 În epoca modernă şi contemporană. Oroveanu. în gestiunea problemelor locale. 1845. 20 şi urm. cerinţelor amplificate ale societăţii şi ale cetăţeanului. cum sunt cele economice. 22 Salvator Brădeanu. Bucureşti. ca for tutelar. dezvoltarea cerinţelor şi exigenţelor sociale au condus. pe lângă cele devenite tradiţionale. ATLAS Lex. prin guvernele lor. administraţia publică cunoaşte o creştere impresionantă a sarcinilor care i-au fost conferite. Ca urmare. dar şi complexităţii vieţii sociale. în mod implicit. 45. 24 Alexandru Negoiţă. Ed. p. Reflections sur les consequences facheuses de la degradation de l’environment et le role du drit dans l’etablissement de l’echilibre ecologique. Paris. mai ales după cel de-al doilea război mondial. Etudes administratives. preface. 21. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. nr. în „Revue de l’Est”. în „Traite de science administrative”..MODULUL 3 : Sarcinile administraţiei publice Administraţia este personificarea statului în vederea reglementării propriilor sale interese. citat de Roland Drago. De asemenea. 20 sociale. în vederea îndeplinirii tuturor acestor sarcini. în acest sens. conduce problemele generale şi intervine. ştiinţifice şi multe altele. cu metode moderne şi mijloace eficiente de acţiune”. condiţiile generale pe plan mondial au pus în faţa statelor şi a administraţiei acestora probleme majore care priveau „ocrotirea existenţei omului” 21 şi chiar „protecţia mediului înconjurător”. în a doua jumătate a deceniului al cincilea al secolului al XX-lea. Ed. în perioada imediat următoare încheierii celui de al II-lea război mondial. p. 1993. Astfel. 23 În accepţiunea lui Alexandru Negoiţă. 1982. pp. 23 Mihai T. 21 Mihai T. op. recuiel Sirey. politico-administrative. Les mission de l’administration. Dubois-Richard. p. administraţia publică a trebuit „să se organizeze. majoritatea statelor lumii.

31 A se vedea. autorul face referire la Roland Drago.. Etude critique des missions de l’administration. Sarcinile sistemului administraţiei. în: „Traite de science administrative” op. p. evaluate politic şi consacrate prin norme juridice. a existenţei „unui model teoretic al sarcinilor (misiunilor) administraţiei. 1972. 63. 31 reluate şi în demersul nostru . 26 se arată că deşi ne aflăm într-un nou „sistem constituţional care consacră principiul separaţiei puterilor. 30 În vederea realizării în condiţii corespunzătoare. p. A se vedea Antonie Iorgovan. 30 Ibidem. vol. p. 255 şi urm.. Boujol. 1 alin. vorbi „despre anumite sarcini generale ale statului la a căror realizare contribuie toate categoriile de autorităţi publice. Roland Drago. 1 alin. 27 se poate. noţiunea de sarcini ale organelor (autorităţilor) administraţiei publice se defineşte ca fiind „ansamblul necesităţilor sociale. op. inclusiv organele administraţiei publice”. sarcinile sistemului administraţiei publice au o pronunţată derivaţie politică. În acelaşi sens. Claude Goyard. „caracterul. 28 În acest context. în acest sens. de eficienţă şi operativitate. sunt îndatoriri faţă de societatea globală pe care trebuie să o slujească satisfăcându-i trebuinţele în ansamblu şi la nivelul indivizilor care o compun. cit. 269. cit. 3 din Constituţie şi altele asemenea. prin aceste sarcini realizându-se politica statului. continuă acelaşi autor. Paris. într-o variantă modernă.. unde este citat M. ca atare. 4 se stabileşte că „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă. totuşi. a sarcinilor ce revin administraţiei publice. 15 . vol. fundamentând raţiunea de a fi a acestor organe”. cit. p. Science administrative. valabil pentru toate epocile şi în interiorul tuturor regimurilor politice”. în art. 28 Avem în vedere prevederile art. Mihai T.. 45. 29 Idem. în unele lucrări de specialitate. I.administraţiei publice” este definită ca „îndatoriri ce revin sistemului administraţiei publice privind înfăptuirea valorilor politice şi transpunerea lor în realitate în cadrul sistemului global. De aceea. I. întrucât ele sunt „elemente ce definesc regimul politic consacrat de Constituţie”. în cadrul democraţiei constituţionale”. 11 şi urm. au fost determinate mai multe criterii.. republicată. 25 În concepţia lui Antonie Iorgovan. 29 Analizând definiţia. în literatura de specialitate franceză şi română. op. p. executivă şi judecătorească . Droit administratif. obiectiv determinate. 27 Constituţia României. constatăm că sarcinile autorităţilor administraţiei publice „sunt dependente de puterea politică” şi. semnificaţiile şi implicaţiile” lor sunt „diferite de la un regim politic la altul şi chiar de la un stat la altul” deşi „se acreditează ideea. din punct de vedere al interesului general”. 25 26 Idem.

107 şi urm. Ştiinţa administraţiei. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. ca activitate. op. Ed.” 37 Se poate observa. op. conform căreia prin structură se poate înţelege „atât modul în care sunt ordonate elementele unui sistem cât şi relaţiile ce se stabilesc între acestea. administraţie publică centrală şi administraţie publică Oroveanu. a clădi. Bucureşti. MODULUL 4 : Structurile administraţiei publice Termenul de structură. 33 Ioan Alexandru. 262. forme şi organizare. vor fi folosite împreună.. structură şi organizare. noţiunea de structură este cel mai adesea echivalentă cu cea de organizare. 236.. Introducere în ştiinţa administraţiei. Ca atare. De asemenea. 1031. 32 El reprezintă o anumită modalitate de alcătuire. op.. 35 Ioan Alexandru. 37 Alexandru Negoiţă. în doctrina noastră. p. de construcţie. 59. cit. Lalande. că trei termeni – structură. P. Teorii. p. op. Oroveanu. 1962. care înseamnă. Perspective. 34 adică aranjare a elementelor ce compun întregul sau a poziţiei lor faţă de ansamblu. 38 Pentru ştiinţa administraţiei. 38 Charles Eisenmann. se înţelege „dispunerea părţilor care formează un întreg (sau un tot)”. 16 . există opinia. Administraţia publică. în măsura în care prin organizare se are în vedere constituirea (înfiinţarea) unui organ (autoritate) al administraţiei publice din diferite elemente componente. p. provine din cuvântul latin struere. aşa cum menţionam. op..abordându-se totodată şi necesitatea corelării şi adaptării administraţiei publice cu sarcinile atribuite. desigur. 236. 36 sau „felul în care se organizează realizarea administraţiei publice. 1993. de organizare a unui corp sau a unui domeniu de activitate. din cele prezentate. în procesul realizării funcţiilor sistemului respectiv”. p. apar în mod frecvent ca fiind sinonimi sau echivalenţi. 36 Mihai T. 116. prin noţiunea de „structură” se înţelege „ordinea şi poziţia elementelor care compun un organ al administraţiei”. în literatura franceză de specialitate. op. 33 Prin structură.U.. cu multitudinea sa de diviziuni şi subdiviziuni. a construi. p.. 32 Alexandru Negoiţă. Întregul ansamblu al autorităţilor administraţiei publice.F. etimologic. cit. p. Atlas Lex SRL. 34 A se vedea A. p. pe când cea de structură organizatorică numai pentru a indica organizarea internă a unei autorităţi (organ) a administraţiei publice. Realităţi. cit. cit. p. cit.. cit. 47. 35 Într-o altă opinie. uneori aceste două noţiuni. Vocabulaire tehnoque et critique de la Philosophie.

o unitate a administraţiei publice româneşti. 41 Ioan Vida.45 Prima soluţie pune în evidenţă „un aparat administrativ de structură unitară”. „România este stat naţional. op. atribuţii şi activităţi nu se prezintă ca „un tot şi omogen”. suveran şi independent. potrivit căruia. 39 17 . Mediul social. „pluralistă”. în final. de stat „unitar şi indivizibil” 39 şi apoi de conducerea sa generală de către o singură autoritate centrală. 43 Drept urmare. op. prin forma statului român. op.teritorială de stat. cit. în doctrina franceză problema „structurii funcţionale” s-a pus în felul următor: la câte aparate. anul II masterat SNSPA. Ea instituie „un corp de administraţie”. Soluţiile pluraliste sunt cele ce împart şi distribuie aceste sarcini multiple între „două sau mai multe corpuri sau aparate distincte”.46 A doua soluţie sugerează „mai multe aparate administrative”şi împarte administraţia în mai multe „corpuri”. p. 1 alin. foloseşte termenul de „clasă profesională de manageri publici” care organizează executarea şi execută legile cât mai eficient. unitar şi indivizibil”. Structura funcţională Administraţia publică este definită. ci dimpotrivă. Ion Popescu Slăniceanu s. p. considerat astfel sub aspectul sarcinilor sau al funcţiilor. în mai toate statele lumii. 45 Ibidem.. 6. 1 din Constituţia României. conform art. cit. suport de curs. Deontologia funcţionarului public. A. 40 Charles Eisenmann.. ca o totalitate de agenţi administrativi 40 sau un corp profesional 41 ori un ansamblu de structuri sociale 42 însărcinat cu o serie de sarcini şi atribuţii dintre cele mai diverse. mai întâi. 42 A se vedea Claude Goyard. „însărcinate fiecare cu o parte determinată din A se vedea art. 268. Unitatea este asigurată. administraţia locală.. unul şi unic”. Puterea executivă şi administraţia publică. 44 Idem. 46 Ibidem.a. 1994. „unul şi unic” pentru realizarea sarcinilor administrative în totalitate. p. de fapt. cit. 43 Charles Eisenmann. organismul respectiv nefiind divizat pe baza distincţiei funcţiilor. 2001-2002. organe. administraţia generală şi administraţia specializată. a colectivităţilor locale.. 127. p. Guvernul României. 102 din Constituţia României. fără a şine seama de diversitatea lor. 44 Soluţia unitară constă în atribuirea în totalitatea sarcinilor administrative „unui corp de administraţie. 145. în „Traite de science administrative”. loc. ca un „multiplu şi eterogen”. Ansamblul acestor sarcini. cit. corpuri administrative se va conferi acest ansamblu de sarcini? Din această perspectivă s-au distins două tipuri de soluţii: „o soluţie unitară” şi alta. realizează. Bucureşti.

prin obiectul sau fondul acţiunii”. vol. structura teritorială este văzută ca acţiunea administraţiei publice realizată într-o succesiune de „subdiviziuni” sau de „unităţi parţiale” din ce în ce mai restrânse. structura administraţiei este „pluralistă” din perspectiva sarcinilor sau a funcţiilor.47 Rezultă că suntem în prezenţa unei probleme ce priveşte repartizarea sarcinilor administrative care are două modalităţi de rezolvare: prima. Unitatea sau comunitatea unui organ suprem administrativ devine. 52 În acest context. 18 . p. I. adică al determinării organelor lor. prin „sistemul de unitate funcţională” iar a doua. op.D.. cit. mai întâi va trebui să determinăm obiectul acţiunii organelor şi funcţionarilor administrativi şi. L. 240 şi urm... op. A se vedea Charles Eisenmann. după cum bine se cunoaşte. p. 1963. suficientă pentru garantarea unităţii organice a tuturor acestor „părţi”. cit. Astfel. p. Traite elementaire de droit administratif. vol. prin „sistemul de divizare funcţională” a administraţiei. B. respectiv „o parte specializată”. pp. 48 Cunoaşterea aprofundată a acestei noţiuni impune cu necesitate anumite clarificări cu privire la structura sau la organizarea teritorială a administraţiei publice. această structură organizează „aparate (corpuri) de specialitate funcţionale”. în acest caz. 50 Alexandru Negoiţă. Drept administratit şi ştiinţa administraţiei. În acest caz. Drept administrativ.. în „realizarea unor activităţi de organizare a executării şi de executare a legii 50 pe întreg teritoriul statului. În acest sens. ale căror sarcini administrative sunt definite material. într-o altă opinie. Structura teritorială Alături de structura funcţională a administraţiei publice există şi o a doua dimensiune a structurii acestora denumită de doctrina tradiţională „structură teritorială”. p. 47. în primul rând. 278. 51 Charles Eisenmann. locul acţiunii acestora sau al exercitării competenţelor lor. op. 49 Antonie Iorgovan. op. cit. Corneliu Manda.ansamblul sarcinilor administrative”. 52 André de Laubadére. 65.. p.J. 273. cit. acţiunea administraţiei publice constă în realizarea de acte juridice şi de fapte materiale 49 sau. 258-261. I..G. dar şi în „circumscripţiile teritoriale” 51 sau în „eşaloane teritoriale”. Paris. Cu alte cuvinte. respectiv. cit. op. adică 47 48 Idem. 269.

Altfel spus. prin însăşi componenţa lor. monarhie sau republică. 55 Ibidem. Ştiinţa administraţiei. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. „unităţi colective”. deci este opera dreptului. 1989. 56 Ibidem. 278 şi urm.. deci. „părţile interne nu exclud unitatea ansamblului”.. op. op. Alexandru Negoiţă. nu va putea să-şi realizeze sarcinile care îi sunt stabilite de la nivelul unor organe administrative amplasate numai în capitala unui stat ci. de forma de guvernământ. dacă este un stat federal sau unitar. p. cit. p. Paris. Idem. nu este „un dat natural”. 1998. ci reprezintă un „fapt uman”. reprezintă un corp complex compus dintr-un număr de părţi individualizate care constituie structura administraţiei. stabilită pe calea reglementării juridice. „celule administrative” sau „materialul de bază” ce caracterizează orice construcţie administrativă grupate şi organizate în „unităţile parţiale”. structurile acestora vor trebui dispuse şi la nivelul întregului său teritoriu. ele grupând o pluralitate. Jean Rivero. 58 A se vedea Charles Debbasch. 57 Principiile fundamentale ale organizării administrativ-teritoriale Administraţia publică. Jean Waline. în concepţia lui Charles Eisenmann. 54 Părţile sau diviziunile corpului administrativ sunt. 55 În al doilea rând.garantează faptul că ele constituie ansamblul unui corp administrativ unic. dacă este totalitar sau democratic. Droit administratif. p. Centralizarea şi descentralizarea reprezintă cele două tipuri de soluţii ale problemei organizării administrative 58 de la nivelul oricărui stat. în mod raţional. 299 şi urm. p. este o creaţie a gândirii şi a voinţei umane. 127. cinquième édition. Paris. p. 59. noţiunea de structură teritorială a administraţiei publice poate fi privită şi prin prisma competenţei „circumscripţiale” asociată cu o „distribuţie geografică” a organelor administraţiei publice (centrale şi locale) 56 sau „implantarea” acestora la nivel central sau teritorial.. Dalloz. 53 54 Charles Eisenmann. spune Eisenmann. p. Aceştia constituie elementul primar.. Science administrative. op. op. atât teoretic cât şi practic.. de cetăţeni. trăsături şi aspecte specifice diferenţiate în funcţie de structura sa. 48 şi urm. Dalloz. Există. cit. 266. implicit şi al României. cit.. 19 . Alexandru Negoiţă. Această structură. mai mare sau mai mică. desigur. p.. 22 şi urm. de regimul politic. 57 A se vedea Ioan Vida. 53 Administraţia publică. cit.

iniţial. Droit administratif. Trăsăturile caracteristice ale unui stat unitar impun. de regimul constituţional. un singur guvern. de cerinţele practicii. printre altele. rezervându-se. cit. 137. centralizarea şi descentralizarea au luat forme prin care se concretizează. 179.. exprimau tendinţele politicii administrative. Prin descentralizare se renunţă la această unitate.În ştiinţa administraţiei centralizarea şi descentralizarea sunt noţiuni care. afirmă că tendinţa de unitate este o tendinţă naţională. În acest context. care. regimul administrativ 60 care oglindeşte modul cum sunt reglementate raporturile dintre autoritatea centrală (executivă) şi cea locală (administraţia publică locală). 61 Prin aceste principii se încearcă a se rezolva cele două tendinţe care se manifestă în guvernarea şi administrarea unei ţări: tendinţa de unitate 62 şi tendinţa de diversitate. op. raporturi care se caracterizează printr-un grad diferit de dependenţă faţă de centru. are în vedere regimul administrativ din perspectiva controlului puterii executive asupra administraţiei public sau a asumării funcţiei administrative de către puterea executivă. Institutions et droit administratif. 61 A se vedea Jean H. 62 Charles Debbasch. Vermeulen. Bucureşti. acestea se pot constitui concomitent şi în principii care stau la baza organizării administraţiei publice. sub aspect 60 59 20 . determinată de necesitatea de a trăi în colectiv. 63 A se vedea Ioan Muraru. 1943. în special colectivităţilor locale sarcina de a-şi rezolva problemele şi de a-şi satisface interesele lor specifice. 3 şi urm. regimul de deconcentrare. Precis elmentaire.59 Autorităţile publice locale se pot însă afla şi în alte raporturi faţă de autorităţile centrale. Astfel. este cunoscut regimul administrativ de centralizare. oscilează între principiile de autoritate şi libertate. existenţa unui singur rând de autorităţi publice centrale. Evoluţia descentralizării administrative în România. p. Institutul de Arte Grafice „Vremea”. cât şi cel de descentralizare administrativă. p. p. în general. un singur for judecătoresc suprem.. sarcini a căror îndeplinire şi-o asumă printr-o structură administrativă ierarhizată şi unificată. legate de evoluţia istorică. 1971. Recueil Sirey. p. Dalloz. o singură autoritate legislativă. 3. Maurice Hauriou. 4e edition. Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul naţional la nivelul statului. dar şi autorităţi publice organizate în unităţile administrativ-teritoriale care să fie subordonate uniform faţă de cele centrale. 1938. Ulterior.

66 Pe aceste coordonate se cristalizează. curs universitar. pe întreg teritoriul. Ed. p. constituie preocuparea centrală a ştiinţei administraţiei. diversitate comandată de consideraţii de ordin geografic şi istoric. respectiv. implică adoptarea de măsuri particulare pentru fiecare grup social. op. administrativ. principii care domină organizarea administraţiei publice. fie prin deconcentrare sau descentralizare administrativă. Tratat de drept administrativ. 528. iar respectarea acestei diversităţi. nu exprimă niciodată numai centralizare sau numai descentralizare. p. raporturile dintre autorităţile centrale şi cele teritoriale se caracterizează prin grade diferite de dependenţă faţă de centru. şi respectiv a dezavantajelor fiecărui regim administrativ în parte. ca premise ale obţinerii unei autentice eficientizări a actului adminstrativ. studiate însă de ştiinţa administraţiei din perspectiva evidenţierii soluţiilor optime in organizarea şi funcţionarea sisetmului administrativ.. p. existând întotdeauna un dozaj între una şi alta. dincolo de trasăturile caracteristice ale acestora. şi cele două mari sisteme care pot sta la baza unor asemenea raporturi: centralizarea şi descentralizarea administrativă. II. este dependentă de existenţa unei administraţii centrale şi a unei administraţii locale. se exprimă prin voinţa unităţii de conducere şi a uniformizării măsurilor edictate la ansamblul teritoriului. organizate în toate unităţile administrativ-teritoriale. sub aspect administrativ. însă. De aceea sondarea avantajelor. de altfel. fie prin centralizare (concentrare). 63 Idem. Gradul de dependenţă a administraţiei locale de administraţia centrală reprezintă criteriul care separă sistemele centralizate de cele descentralizate. diferenţa dintre o ţară sau alta constând în partea recunoscută descentralizării. 66 Idem. organizarea administrativă. cit. 16. 64 În toate cazurile. aceasta corespunde diversităţii grupurilor sociale. 65 A se vedea Ioan Vida. 65 Potrivit principiilor care guvernează statul unitar. este vorba de tendinţa centralizatoare şi tendinţa descentralizatoare. 64 A se vedea Antonie Iorgovan. 17. vol. ceea ce determină originalitatea administraţiei din fiecare ţară. 1996. Bucureşti. Nemira. soluţionarea problemelor administraţiei de stat.Cu alte cuvinte. 21 .

„raţională şi eficientă”. 70 Alexandru Negoiţă. drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Les hommes dans l’administration în „Traite de science administrative”. op. 259. nu se va putea obţine decât numai ca urmare a unei bune formări şi apoi a unei continue perfecţionări a pregătirii profesionale a întregului personalul din administraţia publică. 76. Alexandru Negoiţă. „aceasta valorând exact cât oamenii care o compun”. M. 70 În acest context este evident că însăşi realizarea deciziilor politice. într-o mare măsură.. materiale şi financiare. Ioan Alexandru. p. op. de altfel. ca şi cea privată.MODULUL 5: Resursele administraţiei publice Administraţia publică. 323. op. de calitatea administraţiei”. se impune să constatăm că „eficacitatea administraţiei publice depinde de calitatea umană şi capacitatea tehnică a oamenilor” ce acţionează în cadrul administraţiei publice. op. p. numai dacă întruneşte şi utilizează concomitent trei elemente 67 (resurse): umane (personalul). 476. p. cit. Altfel spus. poate să desfăşoare o activitate normală.. 426. pentru a putea aplica legile trebuie să fie compusă din oameni „competenţi. 69 Idem. 71. 68 67 22 . op. se subliniază că „administraţia publică nu este altceva decât o colectivitate umană care organizează acţiuni în favoarea altor oameni”. ca şi obţinerea unor rezultate cât mai bune în domeniul economic şi social „devin dependente. Din această perspectivă. în funcţie de importanţa activităţii respective. cit. cit. op. p. Oroveanu. în literatura de specialitate. activi şi devotaţi binelui comun”. 71 Aceasta. ca şi al celui administrativ din oricare ţară.. Ştiinţa administraţiei. este compus din oameni organizaţi în colectivităţi. cit. însă. 1. cit. p. Administraţia publică. străină şi românească. T. În acelaşi sens. cit.. A se vedea Pierre Esconbe. 68 Acest fapt explică şi „creşterea importanţei elementului uman” care. Resursele umane Orice domeniu de activitate al vieţii politice. mai mari sau mai mici... economice. 69 adică cauzei publice şi interesului general. 71 Ioan Alexandru. p. cum este şi firesc. sociale.

Ed. în domeniul reformei administraţiei publice. cit. funcţia publică se regăseşte abordată în mod distinct în cadrul măsurilor privind întărirea capacităţii instituţionale. cât şi neformală. în literatura de specialitate. precum şi cele mai diverse tipuri de aparate: telefon. pentru activitatea administraţiei publice. comportamentul şi atitudinile funcţionarului public sunt.Tocmai din aceste considerente printre obiectivele. cauzate şi de influenţa grupului din care face parte fie în interiorul autorităţii sau instituţiei. administraţia publică. desfăşurată ulterior numirii sale. conform Statutului funcţionarului public. sau instituţiei formate în jurul unui coleg sau în afara acestora ori poate face parte din alte grupuri formate din personalul altor autorităţi sau instituţii decât cea în care îşi desfăşoară activitatea. internet etc. T. terenuri şi clădiri. direcţii sau departamentele. p. 645 şi urm. începând cu birourile. p.Alături de mijloacele materiale imobiliare. inseparabil legate de funcţionarea acesteia. 21 şi urm. în: Traite de science administrative.). din cadrul grupurilor din interiorul autorităţii. temeinic pregătit profesional. servicii. Mihaela Vlăsceanu. rechizitele (hârtii. L’echipement administratif. 2. bunuri care împreună cu cele mobile. echipament administrativ. de multe ori. unele aflate în proprietatea administraţiei. altele în administrare. stabilite de guvernanţi în ultimi ani. trebuie să dispună şi de „un ansamblu de mijloace materiale”. formează infrastructura administrativă şi sunt direct utilizate de autorităţile administraţiei publice în îndeplinirea sarcinilor lor. un funcţionar public poate aparţin atât unui alt grup legal constituit: structura compartimentală. op. fax. copiatoare. Bucureşti. birou. Dincolo de condiţiile exterioare pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru a deveni funcţionar public. în: bunuri imobile. Astfel. 156. 73 Ele constau. pe lângă personal (funcţionari publici. materiale de lucru. Adică.. 73 Yves Chapel. maşini. fie în exteriorul acestora ori aparţine unor organizaţii. resursele umane sunt deosebit de importante. 72 De pildă. pe de altă parte. 72 23 . cit. ele nu sunt şi suficiente. Oroveanu. calculatoare. PAIDEIA. ştiinţa administraţiei îşi propune să analizeze multitudinea factorilor care influenţează activitatea funcţionarului. în principal). tehnice şi utilitare.. Psihologia organizaţiilor şi conducerii. însă. imprimate etc. A se vedea M. p. formal. 1993. sunt necesare o gamă largă de bunuri mobile. Resursele materiale După cum s-a putut constata mai înainte. denumite. pe de o parte. op.

etc. resursele asigurărilor de stat. La compatibilité. în: Traite de sciences administrative. de control şi de informare şi să realizeze. 74 Resursele financiare sunt esenţiale pentru activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice. ea trebuie să organizeze o triplă activitate: de gestiune. 75 A se vedea Iulian Văcărel. cât mai precis cu putinţă. persoane fizice. costul lor. Tatiana Moşteanu. 3. Maria Botnar. 2000. care includ resursele administraţiei publice centrale de stat/cele ale administraţiei publice locale. op. Ele desfăşoară acţiuni în cele mai diverse domenii ale administraţiei publice.Ştiinţa administraţiei studiază mijloacele materiale ale administraţiei publice pentru a pune în evidenţă necesitatea folosirii lor eficiente şi a gestionării lor raţionale astfel încât. ca şi de persoane juridice. 374 şi urm. Resursele financiare Administraţia publică. a II-a. Paul Carcelle. execută atribuţiile cu care ea este abilitată. ca şi o întreprindere. a diferitelor mijloace de acţiune. ordinea publică. 76 Idem. să nu devină o povară pentru bugetul ţării şi cetăţenii săi. precum şi ale instituţiilor cu caracter autonom. 673 şi urm. A.. cum sunt: învăţământul. Ed. Didactică şi Pedagogică. apărarea naţională. R. într-o creştere constantă. 76 Aceste autorităţi şi instituţii publice realizează bunuri şi servicii publice care sunt finanţate din resurse bugetare. în principal. Finanţele publice. întrucât ele „reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat. cit.Ca atare. Gabriela Anghelache. 75 Pentru demersul nostru au deosebită importanţă resursele financiare publice. asistenţa socială. p. Georges Mas. din impozite şi taxe plătite de către toţi cetăţenii contribuabili. sănătatea. o cunoaştere concretă. Florin Georgescu. cu personalul (funcţionarii publici) care utilizează mijloacele materiale şi dispune de mijloacele financiare. Bistriceanu. Florin Bercea. adică. p. Bucureşti. în acest sens. Gh. D. 74 24 . ed.

Themes. a 3ª. M. În acelaşi sens.. de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. concepte. provine din cuvântul grecesc methodos care are semnificaţia de drum. ea are principii şi metode specifice. Politică. în general. La méthodologie. A se vedea supra. foloseşte într-o proporţie însemnată. 81 Cercetarea în administraţia publică cunoaşte mai multe etape 82 : 1) În prima etapă. Science administrative. 9 şi p. ulterior. caracteres generaux et applications. 79 altfel spus. p. 19. ea este determinată de însuşi obiectul de cercetare ştiinţifică şi. în: Traite de science admnistrative. 1964. cale. Coll. ea nu caută soluţii. vers une science de l’action.MODULUL 6: Metodele ştiinţei administraţiei Ştiinţa administraţiei. 78 77 25 . Duverger. presupune nu numai cunoştinţe. 80 A se vedea Mic dicţinar filozofic. 78 întrucât obiectul său de cercetare ştiinţifică este constituit din studiul special ce se efectuează asupra faptului şi fenomenului administrativ. Paris. mijloc şi logos . în: Méthodologie. op. 8 şi urm. cit. cit. ed. ed. 5. Metodologia este studiul celei mai bune metode de cunoaştere cu privire la unele probleme determinate. cale.. integrând cunoştinţele dobândite asupra metodelor ce se aplică în diferitele discipline ştiinţifice sau filosofice. aşa cum arătam mai înainte. Metoda 80 reprezintă. 77 Totuşi. Ansamblul metodelor folosite de către o anumită ştiinţă constituie metodologia (methodos . 81 R. noţiuni. T. categorii. p. trebuie să fie în concordanţă cu legile obiective ale ştiinţei respective. asupra administraţiei publice în întreaga sa complexitate. ci şi metode. Gauthier . cit. ca ştiinţă socială. op. Méthodes des sciences sociales. remarcăm că ştiinţa administraţiei. p.ştiinţă) sau ştiinţa despre metodă. Claude. mod de cercetare. metode. în acelaşi timp. pentru ştiinţă. ca oricare altă ştiinţă. ci alegerea modulului de a le găsi. mijlocul prin care se caută şi se alege o cale. 383. 124 şi urm. a IIª. 1973. p. desfăşura Jacques Chevallier.Villars. p. cea a definirii obiectului de cercetat vom constata dacă obiectul propus spre cercetare este clar definit pentru a putea.. mijloace şi procedee tehnice comune tuturor ştiinţelor sociale. Metodologia comportă un dublu aspect: cunoaştere pentru a acţiona. 82 A se vedea M. p.drum. procedee şi tehnici de analiză şi cercetare ştiinţifică. 37. În acest sens. 1964. La méthode en science administrative. unde se arată că termenul grecesc de metodă. Oroveanu. op. Ed. 79 Louis Boulet.

metoda critică. Ştiinţa administraţiei.. p. metoda interviului şi metoda sintezei 83 şi metoda experimentală. Oroveanu. reflectă însăşi viaţa socială. T. op. obiectivul va fi cel care determină alegerea metodei respective. 54 şi urm. 2) Cea de-a doua etapă. astfel. având în vedere complexitatea problemelor administrative.. nu se pot continua cercetările decât după formularea ipotezei de lucru. Ed. 84 A se vedea A. precum şi a unor soluţii posibile. 177 şi urm. Deci. cit. care. care. Drept administrativ român. devine subsidiară în raport cu obiectul cercetării. după caz. analizarea unei pluralităţi de metode. în fond. 84 83 26 . 381 şi D. Negoiţă. a treia etapă. întrucât. Bucureşti. ipoteza de lucru. a se vedea şi M. este esenţială. Brezoianu. după care urmează să se treacă la alegerea uneia sau mai multor metode adecvate. 3) În sfârşit. Principalele metode care pot fi folosite în cadrul perfecţionării organizării şi funcţionării autorităţilor sau instituţiilor din administraţia publică sunt: metoda analitică. 2004. op. Cu privire la metode.cercetarea în vederea analizei fenomenului. În general. All Beck. implică. constatarea faptelor. cit. p. p. se impune să se formuleze cât mai multe ipoteze de lucru cu privire la problema cercetată.

indiferent de nivelul său. op. Bucureşti. cit. op. Lalande. cit. Janet. fie de cel intern. în: Introducere în psihologie. 1960. 86 A se vedea P. p. p. decizia rezultând din raportul care se stabileşte între acestea. Oroveanu. alege şi a decide dintre toate pe cea mai adecvată. M. P.. 90 Henri Buch. 1966. În acest sens.. el subliniază că „gândirea şi activitatea nu sunt două facultăţi distincte ci acelaşi fenomen care se manifestă în moduri diferite”.U. T. 85 27 . de domeniile sale.. 86 în vederea atingerii unui scop şi al selecţionării mijloacelor pe care urmează să le utilizeze pentru atingerea acelui scop. p. 284. cit. op. Roşca şi colaboratorii . nu numai ca un element caracteristic al activităţii umane din administraţia publică. Alexandru Negoiţă.. se realizează „pe baza intenţiei şi a deciziei umane” 85 de a efectua această activitate.. p. p.. premergătoare unei acţiuni sau inacţiuni. Ed. 87 A. 89 Charles Debbasch. cit. 117 şi urm. citat de Mihai Golu şi Aurel Dicu. Paris. 381. 431. În general. ci ea este elementul esenţial al oricărei activităţi umane.” 89 În acest context. cit.F. 88 A se vedea Henri Buch. p. activitatea sa fiind determinată de capacitatea de a le compara. Flammarion. în: Traité de science administrative.. op. însă.Tratat de psihologie generală. op..” 88 Cât priveşte decizia administrativă. p. 1935. evalua. se cunoaşte că aproape în orice moment omul este pus în faţa unui număr. 90 A. 202.” 87 iar obiectul său este „să opereze alegeri de scopuri şi mijloace. Ştiinţifică. Paris. p. prin conceptul de decizie se înţelege „terminarea normală a deliberării într-un act voluntar. 127.MODULUL 7 : Decizia administrativă Activitatea administraţiei publice. de alternative generate fie de mediul extern. 94. Didactică şi Pedagogică. în special al gândirii. Ed. Bucureşti. Vocabulaire tehnique et critique de la philosophie. ea reprezintă „o manifestare de voinţă a administraţiei. de autorităţile ori de funcţiile publice în care se exprimă. 1972. Decizia apare. decizia reprezintă un element indispensabil al coeziunii şi al duratei oricărei activităţi umane ea pune în evidenţă două elemente constitutive: înţelegerea şi voinţa. 432. mai mare sau mai mic. prin care se optează pentru o variantă în vederea realizării unui scop. L’intelligence avant le langage. La decision.

Aceste criterii au întotdeauna un anumit grad de flexibilitate tocmai datorat factorului uman.A. 93 Henri Buch. Publicată în Monitorul Oficial. cit. 91 Alegerea prin care se operează în actul deciziei presupune. cit. decizia apare ca un act. Oroveanu. 5 din Constituţia României.T. dintre toate scopurile propuse. în general. precum şi actele emise de celelalte autorităţi publice trebuie să se conformeze normelor constituţionale. op. hotărârilor şi ordonanţelor A se vedea Henri Buch. ca acţiune sau inacţiune umană. 128. Ed. 95 A se vedea art.. după cum analiza noţiunii de decizie. primarul. conform cărora „respectarea Constituţiei. omul se şi realizează cu mijloacele de care dispune. ca elemente fundamentale. 463 din 24 mai 2004. oamenii îşi stabilesc scopurile pe care le urmăresc şi îşi aleg mijloacele adecvate pentru realizarea acestor scopuri. 94. şi îndeplinirea anumitor criterii. Rezultă că fundamentul unei decizii implică o serie de condiţii 92 . ele evoluând de la o perioadă istorică la alta. OMNIA UNI S. prefectul. Acest mod de departajare stă la baza principiului ierarhiei actelor autorităţilor şi este fundamentat de prevederile art.S. 183. 433. nr. 189/2004. este evident că nu tot ceea ce îşi propune. T. prin care se operează o alegere între mai multe posibilităţi. p. p. 432. op. actele normative edictate de autorităţile superioare.. 2003. coordonator. completată şi modificată prin Legea nr.. op. altfel spus să ia o decizie. 24/2000. el trebuie să opteze. În acest cadru.94 Potrivit acestui principiu fiecare autoritate publică trebuie să respecte. cit. ne conduce la faptul că aceasta semnifică un raport. 93 Deciziile administrative se pot distinge după locul care-l ocupă autorul în ierarhia administrativă. Însă. 94 Cristian Ionescu. 21. Partea I. 1999. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. implicit. în mod cert. care se realizează între înţelegere şi voinţă. p.. de exemplu: ministrul. p. În acest sens chiar normele de tehnică legislativă 95 stabilesc că la elaborarea proiectelor de hotărâri. întotdeauna se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii. All Beck. op. republicată. 2 din Legea nr. p. pe cele considerate.. Charles Debbasch. Ioan Alexandru. p. 77 alin.În activitatea de zi cu zi. 92 Idem. Bucureşti. op. şeful de serviciu etc. Tratat de drept constituţional contemporan. de la o ţară la alta. în general. Drept administrativ. Drept urmare. p. în funcţie de condiţiile economice şi filosofice ale oamenilor. toate actele normative adoptate de Parlament şi de Guvern. ordine sau dispoziţii. să aleagă. 91 28 . în exercitarea competenţelor lor. Ed. cit. cit. M. 1 alin. 286 şi urm. curs universitar. pct. realizabile. 395.. Alexandru Negoiţă.” În consecinţă.

În sfârşit. cu excepţia ordonanţelor de urgenţă.. 96 Din perspectiva ierarhiei deciziei administrative este necesar. 97 Cu privire la responsabilitatea deciziei. ea revine. În acest sens. pe ei îi preocupă scopurile. Charles Debbasch. Cât priveşte caracterul subordonat al actelor autorităţilor administraţiei publice locale. formularea sau pregătirea deciziei. Cei care se găsesc la nivelul de execuţie. considerăm că aceasta se referă numai faţă de prevederile legii (stricto sensu) nu şi faţă de alte acte ale guvernului. ci ea se concepe şi se pregăteşte la nivel mediu. Uneori cei de la nivelul de conducere nici nu au cunoştinţe cu privire la mijloacele necesare şi. autonome. mijloacele necesare şi suficiente pentru a îndeplini scopul său politic. formularea sau pregătirea deciziei. 2008. de altfel. de bază. între conducere şi cei ce urmează să o execute. Bucureşti. acumulată în domeniu. din faptul că ea cuprinde. responsabilitatea asumării deciziei. să cunoaştem şi nivelul la care aceasta se ia sau locul unde ea se elaborează. unui cadru de mijloc. rezultatele. nu se realizează la nivelul conducerii. în primul rând. de multe ori nici nu-i interesează. conducătorului autorităţii sau organului administrativ. 96 Pe larg. Nivelul mediu de formulare a deciziei administrative se explică. Cezar Corneliu Manda. 96. funcţionarul public cu o pregătire superioară şi cu o experienţă relativ îndelungată. Pe când. nu pot să treacă la alegerea lor. obiectivele. p. care. cit. cit. în: Corneliu Manda. op. prin însăşi natura sa. op. p. întrucât cei de la nivelul de vârf nu au în vedere asemenea aspecte. 97 Henri Buch. de regulă. 321-330. 453. Conceperea mijloacelor ce trebuiesc folosite pentru realizarea acestor scopuri se situează la nivelul mediu al unei ierarhii administrative. trebuie să menţionăm că nivelul mediu corespunde în general. 29 . Sarcina esenţială. pp.pe de o parte. în acelaşi timp. Dreptul colectivităţilor locale.Guvernului şi altor acte de nivel superior. care revine administraţiei publice în procesul decizional. fapt ce îi dă posibilitatea unei aprecieri corecte a mijloacelor necesare pentru realizarea scopului sau obiectivului deciziei ce urmează a fi luate. nu au nici datele necesare şi nici capacitatea corespunzătoare de a aprecia mijloacele ce trebuie folosite în atingerea unui scop sau unui obiectiv. deci. întotdeauna. constatam două aspecte: . pe de altă parte..

sunt decizii cu caracter general şi impersonal şi decizii individuale. iar ultima postdecizională. Managementul resurselor umane. precum şi cu principiile ordinii de drept. p. decizii luate în condiţii de incertitudine. op. cit. 101 Charles Debbasch. A se vedea şi Ştefan Stanciu. cit. Dan Stănescu. op. de pildă: ministru. 103 Decizia administrativă cunoaşte şi ea aceste etape.. cit. Ele se realizează în conformitate cu prevederile legii fundamentale. cu particularităţile lor.. orice proces decizional are patru faze: 1) definirea şi analizarea problemei. p. decizii luate în condiţii de risc. lege specială în domeniu. director. elaborarea. prefectul. cit. 99 c) după gradul libertăţii de apreciere de care dispune autorul lor. 98 30 . 2) formularea şi evaluarea soluţiilor alternative. 1959. T. primarul. 102 M.Deciziile administrative pot fi clasificate după mai multe criterii. op. iniţierea. Oroveanu. p. 291. 3) alegerea celei mai bune alternative. a treia decizională. cit. Ed. op. şef de serviciu. exemplificând: : a) după importanţa lor sau după nivelul ierarhic. Actele de drept administrativ. Bucureşti.. ale Legii nr. cit. decizii ierarhice inferioare – administrative şi de execuţie 98 . Charles Debbasch. 96. deciziile sunt avute în vedere după poziţia autorului deciziei administrative în ierarhia administrativă. 82 şi urm. 24/2000.. 100 Tudor Drăgan. pentru altele ea poate să-şi aprecieze oportunitatea acţiunii sale (puterea discreţionară). p. respectiv.. 99 Idem. op. 102 În general. Ştiinţifică. adoptarea şi executarea deciziei. b) după gradul lor de generalitate. 103 A se vedea Mihaela Vlăsceanu.. autoritatea administrativă are o competenţă legală. 100 pentru anumite decizii. 4) implementarea deciziei. Cristina Leovaridis. 75. Mihaela Ionescu. Primele două faze sunt considerate predecizionale. republicată. p. decizii ierarhice superioare –de conducere. loc. în condiţiile legii. 234 şi urm. 101 d) după măsura cunoaşterii probabilităţii efectelor sunt: decizii luate în condiţii de certitudine. însă foloseşte o altă terminologie. etc.

p. Bucureşti. 108 Ioan Alexandru. cinquieme edition. 203. p. Drept administrativ. Partea generală. 104 31 . ediţie revăzută şi actualizată. 105 Idem. administraţia publică necesită supunere faţă de multiple forme de control. îmbrăcând ca principale activităţi. 106 În acelaşi sens. Ed. 668. p. Atheneum. op. 105 Realizarea efectivă a misiunilor ce revin administraţiei publice. ca activitate indispensabilă în procesul realizării valorilor politice.. organizarea executării şi executarea în concret a legii. Administraţia publică.MODULUL 8 : Controlul administraţiei publice Dincolo de aspectele de natură formal-organizatorică şi de localizarea ei ca structură intermediară între puterea politică şi societatea civilă pe care o deserveşte. 1991. op. este acea activitate care constă în principal în organizarea şi asigurarea executării. 104 Ca atare. p. 67. 225 şi urm. Ed. are menirea de a realiza anumite valori politice pentru satisfacerea necesităţilor societăţii. dar şi în executarea nemijlocită a prevederilor Constituţiei. Bucureşti.. 1989. potrivit comandamentelor politice. pentru a asigura conformitatea activităţii organelor administraţiei publice cu exigenţele stabilite de forurile politice. Lumina Lex. a tuturor actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de autorităţile administraţiei publice. presupune desfăşurarea unui amplu proces administrativ. realităţi.107 Administraţia publică. 1997. în deplină concordanţă cu cerinţele şi trebuinţele societăţii în cadrul căreia este organizată. Ed. cit. Bucureşti. prin însăşi natura sa. p. Lumina Lex. fiind din această cauză o activitate subordonată acestor valori. perspective. 106 Alexandru Negoiţă. legislativă sau judecătorească. Science administrative. 96 şi urm. este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra acestei activităţi. de către înseşi autorităţile administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului. cit. Drept administrativ. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Ilie Iovănaş. 1999. 107 Mircea Preda. p. 203. Ed. teorie. Arad. În acest context. 108 fapt ce relevă necesitatea Charles Debbasch. Alexandru Negoiţă. în vederea asigurării înfăptuirii acestor valori politice. administraţia publică. Servo-Sat. garanţia juridică a îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie controlul asupra modului în care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege. exprimată în literatura noastră juridică. 2000.

2001. cât şi a celei externe. particulare şi locale. II. Totodată. toate elementele şi sectoarele vieţii economico-sociale. ed. a IIIª. mijlocind interese generale. ale celei executive şi populaţie. ca formă juridică ce îmbracă valorile politice. Curs universitar. 446. având în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice. vol. cit. necesitatea instituirii controlului asupra sistemului global al administraţiei publice rezidă. ca esenţă. 113 Mircea Preda. prestarea celor mai diverse servicii publice este posibilă numai în limitele îngăduite de lege. după caz.. cit. furnizându-i şi mijloacele adecvate. în principal. 228. practic. -controlul exercitat de autorităţile judecătoreşti şi de organele cu activitate jurisdicţională. 112 Din această perspectivă. p. şi anume din misiunea de realizare în concret a valorilor politice exprimate în lege. 109 Antonie Iorgovan. All Beck. După natura juridică a autorităţii care exercită controlul administraţiei publice. p.controlului asupra administraţiei publice. prin intermediul serviciilor publice şi al altor mijloace şi tehnici pe care le au la dispoziţie.. ale cărei nevoi trebuie să le satisfacă. plecând de la premisa că realizarea competenţei unui organ al administraţiei publice presupune. din însăşi raţiunea organizării şi funcţionării acesteia în cadrul statului. reclamă existenţa unor factori cu caracter autoreglator.. Tratat de drept administrativ. 109 subliniază imperativul funcţionării administraţiei publice în spiritul exigenţelor principiului legalităţii. 14. care cuprinde. transpunerea în practică a dispoziţiilor legii sau. 32 . Însăşi subordonarea administraţiei publice faţă de puterea politică care îi prescrie conduita şi îi stabileşte scopurile. cit. respectiv din poziţia sa intermediară între autorităţile puterii legislative. 110 Idem. p. atât la nivel central cât şi local. op. se distinge: -controlul exercitat de autoritatea legislativă. op. 111 Ibidem. 111 Aşadar. determină intervenţia unor forme de control asupra structurii generale a administraţiei publice. op. doctrina românească actuală. 110 Asigurarea respectării legii. atât la nivelul structurii administrative interne. El derivă şi din localizarea şi rolul acesteia în cadrul statului. Ed. 113 formele de control folosite sunt foarte diverse. 112 Ioan Vida.

Alexandru Negoiţă. distingem între controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern.. op. precum şi alte forme de control exercitate de către societatea civilă. în acelaşi sistem. 115 desemnând totodată. prin îndeplinirea corectă de către organele administrative. cit. a sarcinilor ce le revin. -control de tutelă administrativă. 114 Controlul administrativ. p. 231. purtând denumirea de control administrativ. reieşite din clasificarea de mai sus. mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a „maşinii administrative”. 116 Controlul administrativ extern se clasifică în: -control ierarhic. din interiorul organului asupra celor din subordinea lor. în mod corespunzător. p. p. Controlul administrativ intern se exercită de către funcţionarii publici cu funcţii de conducere. componenta esenţială a activităţii de conducere generală a administraţiei publice de către Guvern. precum şi de către structurile din sistemul acestora. cit. controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi desemnează un tip aparte al controlului.-controlul exercitat de Guvern prin autorităţile administraţiei publice. neapărat. Controlul administrativ reprezintă. 36. putem afirma ca în cadrul mecanismului statului.. constituie forma cea mai complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice. -control de supraveghere generală a administraţiei publice (de către Guvern). prin mijloace specifice. controlul judecătoresc. -control specializat exercitat de organele administrative cu atribuţii speciale de 114 115 Antonie Iorgovan. executivă şi judecătorească) exercită. în esenţă. potrivi particularităţilor funcţiilor statului. Sintetizând aceste forme de control. Spre deosebire de controlul parlamentar.. În raport de poziţia organului de control faţă de organul controlat. 116 Mircea Preda. pe când controlul administrativ extern se exercită de către organe din afara organului administraţiei publice controlat şi care nu se situează. controlul asupra administraţiei publice. op. 33 . cit. toate cele trei puteri ale statului (legislativă. op. 204.

serviciilor. p.. Conducătorii tuturor departamentelor. birourilor. ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ. Antonie Iorgovan. p. exercită. controlul executării deciziilor administrative de la nivelul lor de competenţă. 446. materiale. rolul acestora este de a asigura o deplină conformitate a activităţii organelor şi autorităţilor administrative cu cerinţele şi obiectivele sociale exprimate în legi. însoţite de anularea actelor. în cadrul structurii generale a administraţiei publice. deosebind astfel. realizându-se unitatea de scop şi acţiune în administraţia publică. 205. Un alt criteriu de clasificare îl reprezintă efectele pe care le determină controlul. 36. Indiferent de forma controlului şi autorul acestuia.control. op. se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: obiectul controlului. în mod individual sau în ansamblul lor. a căror executare se realizează în cadrul administraţiei publice. prevăzute de lege. 118 Dincolo de varietatea formelor de control administrativ amintite. contravenţionale sau patrimoniale. p. 119 Alexandru Negoiţă.. Ca atare. şi din punctul de vedere al autocontrolului. cit. cit. definim noţiunea controlului administrativ ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat. oficiilor. în mod permanent. precum şi mijloacele şi 117 118 Antonie Iorgovan. 119 Obiectul controlului îl poate constitui. în general a compartimentelor de specialitate. care se realizează atunci când fiecare funcţionar public. între controlul care atrage după sine sancţionarea organelor administrative şi a funcţionarilor acestora. 34 . de asemenea. totalitatea mijloacelor umane. financiare. serviciul ori biroul îşi controlează propria activitate. op. op. a) Obiectul şi conţinutul controlului administrativ. şi controlul ale cărui efecte se limitează exclusiv la atenţionări şi sancţiuni disciplinare. 117 Controlul intern trebuie privit. baza de referinţă a controlului şi operaţiunile de control propriu-zis. cit.. al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale.

deoarece ea presupune cunoaşterea temeinică a reglementărilor legale privitoare la activitatea controlată. în planul realităţii. spre exemplu. dar şi a particularităţilor activităţii organului controlat. Mircea Preda. oportunitate. op. o asemenea activitate presupune întotdeauna existenţa a două subiecte: subiectul activ (cel care controlează) şi subiectul pasiv (cel controlat). în cadrul acestuia. cit. p. procedeele întrebuinţate în acest scop. Acţiunea primului asupra celui de-al doilea are ca obiect general în cadrul controlului. Baza de referinţă poate să mai includă şi alte aspecte referitoare la eficienţă. 122 Operaţiunile de control pot fi mai simple sau mai complexe după cum elementele din baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea autorului controlului. 123 Idem.. respectiv obiectivele ce trebuie realizate de către organele administrative controlate. p. rezumându-se la a constata doar că totul decurge normal.121 Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele cuprinse în baza de referinţă. 694.. acţiunea controlului administrativ ar da satisfacţie. p. De o complexitate mai mare este apreciată activitatea de control a oportunităţii actelor administrative.procedeele folosite de organele administraţiei publice. Dacă ne-am imagina un sistem de administraţie publică ideală. Dar indiferent de caracterul intern sau extern al controlului administrativ. 122 Denis Levy. mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse.). funcţionalitate etc. verificarea legalităţii. oportunitate. 35 . funcţionalitate sau rentabilitate. 227. a întregii 120 121 Idem. însă. 696. inclusiv pe considerente de oportunitate. este imposibil să admitem absenţa unei supervizări a activităţii administrative. op. 120 Cât priveşte baza de referinţă. caracterul prohibitiv sau imperativ la care sunt supuse activităţile administraţiei publice şi care trebuie respectat. rentabilitate. aceasta include toate acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului. Controlul de legalitate a unor acte administrative. întrucât diferenţele dintre măsurile luate şi sistemul de referinţă sunt pronunţate. este o activitate complexă. întrucât aprecierea organului de control trebuie să aibă în vedere mai multe elemente 123 (eficienţă. cit.

Putem. utilizând mijloace tehnice variate. 447. Universitatea Creştină „Dimtrie Cantermir”. O problemă relevantă în cadrul activităţii de control administrativ o constituie identificarea sau delimitarea sferei organelor sau autorităţilor administrative cărora le revin misiuni de verificare asupra administraţiei publice din interiorul acesteia. Rolul acestor structuri administrative. precum şi măsurile ce se dispun în consecinţă. cât şi structurile interioare ale acestor organe. într-o primă fază. ansamblul acestora constituind conţinutul controlului administrativ. într-o fază următoare. 126 Delimitarea sferei autorităţilor administrative cărora le revin atribuţii de control administrativ. 1994. 209. În contextul acestei noţiuni se include de regulă. 124 prin procedee şi metode specifice. p. 129. b) Autorităţile administrative care realizează controlul în administraţia publică. 126 Alexandru Negoiţă. constata că activitatea de autoreglare se realizează prin controlul intern exercitat în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice. op. cit. finalizarea controlului administrativ. considerăm că au la bază principiile fundamentale ale organizării şi funcţionării administraţiei publice şi pe cale de consecinţă raporturile juridice izvorâte. prin controlul ierarhic exercitat 124 125 Antonie Iorgovan.activităţi desfăşurate de către cel controlat.. 36 . cu drepturile şi obligaţiile corelative.125 Mai mult. conduita subiecţilor participanţi la activitatea de control. constă în confruntarea realizărilor autorităţilor administrative cu ceea ce acestea ar trebui să realizeze. astfel. pe linia controlului. verificându-se dacă structura şi activitatea administraţiei este conformă cu normele juridice şi misiunea de a satisface interesul general cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor. p. Bucureşti. respectiv identificarea precisă a acestor autorităţi. Mihai T.. op. activitatea de control desfăşurată de către autorităţile administrative abilitate are menirea de autoreglare a acţiunilor realizate de organele competente ale sistemului. p. Tratat de drept administrativ. Oroveanu. cit.

129 Ibidem. Ibidem. în mod obişnuit. prin controlul de tutelă administrativă exercitat de diferite organe autonome care funcţionează în cadrul structurii administraţiei publice şi prin controlul jurisdicţiilor administrative. domnie). în care conducerea este asigurată şefului ierarhic. de a-i controla actele. pentru funcţionarii din prefectură. şef al unei ierarhii poate fi considerat ministrul pentru funcţionarii din ministerul respectiv. ca parte componentă a activităţii de conducere a acestora. de sinergie. controlul administrativ intern cuprinde. op. în mod obligatoriu. preşedintele consiliului judeţean pentru funcţionarii din aparatul Consiliului Judeţean şi primarul pentru funcţionarii din aparatul consiliului local respectiv). verificarea eficienţei. toţi membrii ierarhici fiind executanţi. controlul de supraveghere generală a Guvernului. fie pe linie orizontală.. de a-i dirija activitatea. prefectul. organ sau autoritate administrativă. sfânt şi arhi . legitimităţii şi verificarea oportunităţii de către funcţionarii ierarhic superiori. Cuvântul ierarhie semnifică puterea de comandă sacră şi provine etimologic din limba greacă (ieros . cit. 129 Cu alte cuvinte. Controlul ierarhic se exercită de regulă din oficiu. 130 generând astfel raporturi de subordonare între funcţionarii administrativi.sacru. p. respectiv control de tutelă administrativă şi controlul specializat. Ierarhia este un procedeu de activitate colectivă. 130 Paul Negulescu. de a exercita puterea disciplinară asupra agenţilor din ierarhie (de exemplu. 128 El constă în verificarea subdiviziunilor administrative şi a funcţionarilor unei instituţii administrative de către funcţionarii superiori sau cu drept special de control în cadrul aceleiaşi instituţii administrative şi luarea măsurilor juridice necesare pentru înlăturarea deficienţelor şi prevenirea lor.127 Controlul intern este realizat ca o componentă a activităţii de conducere a organelor administraţiei publice de către organele colegiale sau unipersonale care au competenţa conducerii în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice. 128 127 37 . controlul intern este o formă a controlului administrativ. Raporturile de subordonare fac să se nască o putere ierarhică în virtutea căreia superiorul are autoritatea de a comanda inferiorului. pe care o regăsim. la nivelul fiecărei structuri. în organizarea administrativă. cu caracter permanent. dar şi la cererea celor interesaţi. legalităţii. Idem.de autorităţile administrative ierarhic superioare diferitelor organe ale administraţiei publice.comandă. Organizarea administrativă fiind fundamentată pe ierarhie. 394 şi urm. a fost consacrat mai întâi în organizarea bisericească şi militară şi. în cele din urmă. În cadrul controlului administrativ extern distingem următoarele forme de control: controlul ierarhic. de către organele administrative ierarhic superioare.

Acest drept de control al Guvernului poate fi exercitat direct de către autoritatea publică executivă sau indirect. 131 Altfel spus. se întruneşte şi îşi desfăşoară activitatea în şedinţe. 38 . ca autoritate de vârf şi de conducere generală a administraţiei publice. fiind un control asupra tuturor aspectelor de legalitate. Dreptul de control al Guvernului decurge în mod firesc din natura funcţiunii executive pe care o exercită ceea ce presupune că în planul organizării executării şi realizării în concret şi în mod unitar a legii. 698 şi urm. Paul Negulescu.. cit. p. atât actele juridice. op. ca autoritate publică executivă. este firesc ca această atribuţie să fie încredinţată unor structuri organizatorice interne (aflate în subordinea sa directă) care să exercite fie un control administrativ general. el cuprinde dreptul superiorului de a da îndrumării inferiorului. dreptul de a aproba sau confirma actul. p. potrivit legii. 133 Denis Levy.. să dispună şi să aplice corecţiile necesare. op. dreptul pentru superior de a substitui acţiunea sa acţiunii inferiorului. 406 şi urm. 396. cât şi faptele materiale. p. cit. 102 alin. cit. 1 din Constituţia României). prin structurile sale proprii.fie pe linie verticală. O asemenea formă a controlului administrativ extern cuprinde întreaga activitate a organelor subordonate. 446. ori de câte ori ne aflăm în prezenţa unui raport juridic de subordonare ierarhică între organele şi autorităţile administrative. Guvernul trebuie să dispună de acele pârghii şi instrumente juridice care să-i permită să constate disfuncţionalităţile din planul amintit. 132 Aşadar. deci periodic. fie unul specializat asupra celorlalte autorităţi ale administraţiei publice. controlul administrativ ierarhic se exercită în baza acestui raport juridic. op. de a modifica sau anula actul. în virtutea prerogativei constituţionale de „exercitare a conducerii generale a administraţiei publice” (art. inclusiv cele de oportunitate.. incumbă Guvernului. Controlul de supraveghere generală a administraţiei publice. 133 131 132 Antonie Iorgovan. în virtutea raporturilor de subordonare ierarhică între organele administraţiei publice. constituite în cadrul aparatului guvernamental sau ca organe de specialitate direct subordonate. Cum Guvernul.

447. sanitar. Un asemenea control administrativ specializat se realizează şi de către anumite compartimente constituite în cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei publice organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. nr. ca reprezentant al Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti. atât de la nivel central cât şi teritorial. comerţ etc. Între organele care exercită un control administrativ specializat într-un anumit domeniu. Publicată în Monitorul Oficial nr. în cele mai diverse domenii şi sectoare de activitate: financiar. dreptul financiar. dreptul mediului etc. 484/2003. Curtea de Conturi) în aceste cazuri impunându-se o abordare pluridisciplinară prin completarea normelor dreptului administrativ cu alte categorii de norme.07.. specifice altor subramuri ale dreptului public (dreptul muncii. controlul administrativ specializat mai poate îmbrăca forma controlului exercitat de organele administrative cu caracter jurisdicţional. cit. op.2003. 135 Antonie Iorgovan. care sunt organizate şi funcţionează în structura unor ministere sau altor organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat. Controlul specializat se exercită în numele Guvernului. precum şi ale prefectului. de regulă. 39 . 399. Poliţia Sanitar-Veterinară etc. 134 ale Ministerului Administraţiei Publice şi Internelor. direcţii sau alte compartimente) care exercită controlul administrativ în domeniul respectiv. avem în vedere rolul şi atribuţiile Autorităţii Naţionale de Control.). p. A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr.. 496/ 9. Direcţia generală a vămilor. menţionăm Inspecţiile de stat. 136 Paul Negulescu. în condiţiile legii. Şi în cadrul celorlalte ministere şi organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat sunt organizate. op. p. structuri specializate (direcţii generale. cu prilejul exercitării căilor administrative de atac.Astfel. 745/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Contorl. de către organele specializate organizate în subordinea directă a acestuia.135 Controlul de tutelă administrativă sau controlul administrativ 136 este instituţionalizat în măsura în care diferite părţi componente ale structurii sistemice a 134 Înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Garda financiară. Partea I. 64/2003. cit. protecţia muncii. Pe lângă controlul exercitat de către inspecţiile de stat. Publicată în Monitorul Oficial. dar şi forma controlului exercitat de organe special constituite pentru control (de exemplu. cu privire la controlul general.

Administraţia publică locală din România. 5 din Constituţia României potrivit căruia „prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ un act al consiliului judeţean. în contextul amplu al supravegherii autorităţii publice executive asupra întregii structuri a administraţiei publice. În acest sens. autorităţile publice centrale îşi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităţilor locale. toate drepturile şi obligaţiile specifice. Cu excepţia instituţiei prefectului al cărei rol este dominant în contextul supravegherii activităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Mult mai pregnant. care îndeplineşte. tutela administrativă se asociază cu modalitatea efectivă de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale pe baza principiului descentralizării administrative. în acest caz.. Lumina Lex. în anumite situaţii prevăzute de lege controlul prefectului trebuind corelat cu rolul şi competenţele atât ale unor structuri guvernamentale (Autorităţii Naţionale de Control) şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cât şi ale altor organe şi autorităţi ale administraţiei publice. 138 Tutela administrativă se exercită de către Guvern. Întrucât aplicarea descentralizării administrative nu are drept consecinţă independenţa totală a colectivităţilor locale faţă de statul în care sunt organizate. Actul atacat este suspendat de drept. cit. 137 40 . p. în numele Guvernului pe care îl reprezintă la nivel teritorial.administraţiei publice 137 sunt organizate şi funcţionează în mod autonom. care poartă denumirea de tutelă administrativă. p. 138 Ioan Vida. al celui local sau la primarului în cazul în care consideră actul ilegal. Cezar Corneliu Manda. deci inclusiv asupra administraţiei publice locale. în condiţiile legii. 123 alin. Ed. 1999. menţionăm dispoziţiile art. exercitând asupra acestora un anumit tip de control. Bucureşti. prefectul ca instituţie a administraţiei teritoriale a statului este principala autoritate care exercită tutela administrativă (control de legalitate) în numele Guvernului.” Aşadar. Guvernul îşi exercită prerogativele relativ la tutela administrativă prin intermediul unor structuri guvernamentale specializate. în prezent denumit control de legalitate. Astfel. op.. 27.. 20. mai cu seamă pe linia respectării legii. dar şi Corneliu Manda. este rolul prefectului ca autoritate de tutelă administrativă.

în cadrul cărora sunt înserate constatările organului de control. 139 Mihai T. Oroveanu. controlul poate viza probleme privind resursele umane. • controlului de eficienţă. • controlului de oportunitate.prin mijlocirea altor ministere sau organe centrale de specialitate care au competenţe în domeniu. formele. op. • controlului de rentabilitate. 135 şi urm. concluzionându-se. 41 . şi un control sintetic. totodată. Orice element al activităţii administrative poate face obiectul unei aprecieri a controlului. asupra justeţii sau incorectitudini organizării şi funcţionării administraţiei respective. 139 Indiferent de natura şi forma controlului administrativ exercitat. stabilindu-se conformitatea obiectului controlului administrativ cu baza de referinţă. dar şi actele şi operaţiunile administrative în cadrul: • controlului de materialitate. materiale şi financiare ale administraţiei. c) Modalităţile. referitor la organizarea şi funcţionarea diferitelor compartimente administrative. cit. • controlului de regularitate. p.. finalizarea şi efectele controlului administrativ. acesta se finalizează prin întocmirea unor rapoarte sau note de control. Astfel. Se poate distinge un control analitic. privind activitatea funcţionarilor.

administraţia publică este obligată să răspundă cu promptitudine cerinţelor sociale care sunt într-o continuă evoluţie şi în consecinţă ea va trebui să-şi schimbe. efortul de adaptare trebuie să fie constant. 141 140 42 . p. în acest sens. naşte ceea ce se numeşte de obicei criza administraţiei. Charles Debbasch. cit.. Idem. însă. cit. aducerea administraţiei publice cât mai aproape de cetăţean şi de nevoile acestuia. după cum se apreciază în doctrină. se cunoaşte că administraţia publică este organizată tocmai pentru a asigura desfăşurarea. induc iluzia că reforma administrativă curăţeşte definitiv administraţia publică de toate viciile.” 143 Reforma administraţiei semnifică. un loc important atât în programele guvernamentale. Science administrative. fapt pentru care aceasta nu are şi nu va putea avea o structură imuabilă. All Beck. în mod constant. întrucât. Oroveanu. la rândul Charles Debbasch. op. Ca urmare. Aceasta. nu în ultimul rând. viaţa socială însăşi evoluează permanent. 142 În acest sens. „într-o primă viziune la inadecvarea aparatului administrativ la mediul său social” după care „apare criza de legitimitate. 143 Ioan Alexandru. în solicitările cvasiunanime ale cetăţenilor. de eficacitate. 462. op.T. astfel. cât mai ales. cât şi a societăţii. De altfel. în acelaşi timp. op.” redusă. Ed. Introducere în ştiinţa administraţiei. 395. reforma administraţiei publice poate să îmbunătăţească funcţionarea „maşinii administrative. înlătură această iluzie.” dar perfecţionarea sa nu va permite niciodată să atingă perfecţiunea. o conectare a organizării şi acţiunii administrative la realizările ştiinţifico-tehnice specifice etapei respective ori la realităţile şi perspectivele efectelor integrării europene şi euroatlantice şi. p. M. 142 Ibidem. teorii şi realităţi. întrucât. în bune condiţii. 1994. Criza administraţiei. atât a activităţii statului sau a colectivităţilor locale. Din această cauză tema a devenit un lait motiv şi chiar un mit. 2001. cinquieme edition. în acest sens stau mărturie discursurile unor oameni politici care. „constatarea unor decalaje constante între administraţie şi societate. p. 462. 89 şi urm. p. ea caută să adapteze administraţia publică cu sarcinile care îi sunt stabilite prin lege şi.. Constanţa temei. 1989. cit.MODULUL 9 : Reforma administraţiei publice Reforma administrativă. 140 ocupă. de identitate. Bucureşti. 141 În esenţă...

393 şi urm.Acestea sunt: a) instituţionalizarea reformei. ne raliem definiţiei reformei administraţiei publice dată de doctrină.T. cât şi pentru cel local. însă.Procesul de reformă. Oroveanu. dar. cit. fundamentată de cerinţele sociale şi de studiile ştiinţifice este benefică atât pentru interesul general. Indiferent. trebuie să ţină seama de rezistenţa administraţiei publice la orice schimbare. Pentru a se evita asemenea situaţii doctrina propune trei tipuri de soluţii. 43 . determină dinamica administraţiei. 146 Idem. op. p 395. dinamica administraţiei publice se exprimă în dinamica reformei. pe baza studiului ştiinţific al realităţilor politice şi social-economice. stabilitatea relativă a administraţiei implică însă. Administraţia publică.. aceasta reprezintă ansamblul de schimbări survenite în structura şi activitatea administraţiei publice. Realizarea oportună a unei reforme a administraţiei publice justificată. pe baza modificărilor dispoziţiilor legale care le fundamentează. întrucât. resimţită în practică printr-o permanentă îmbunătăţire a structurii şi activităţii acesteia. 144 145 M. Idem. de tendinţele contradictorii sau de alte obstacole subiective cu privire la efectuarea reformei. p. prin structura sa aceasta tinde să păstreze ordinea existentă. de asemenea. aceasta trebuie să fie realizată ori de câte ori cerinţele sociale o justifică drept oportună. b) transformarea imediată (brutală) a administraţiei publice şi c) folosirea metodei experimentale. orice întârziere a acesteia poate produce imense prejudicii materiale şi morale societăţii. tendinţă firească. adaptându-se mediului social respectiv. 147 Charles Debbasch. 460 şi urm. mai ales cea politică. structura corespunzător cu acestea. p.său. potrivit căreia. 145 În acest context. 144 Numai datorită schimbărilor administraţia publică îşi poate păstra caracterul raţional şi eficient. 146 Rezultă din cele arătate. care constă în evoluţia acesteia în concordanţă cu evoluţia societăţii. cit. nu poate şi nu trebuie să devină un obstacol în calea evoluţiei transformărilor politico-sociale şi economice dintr-o ţară sau alta. însă. că dinamica socială şi economică.. op. Altfel spus. 147 pe care le regăsim cel mai adesea folosite în practică. reorganizări şi reforme continue care trebuie să înlocuiască anumite elemente perimate şi să asigure vitalitatea sa.

arătaţi care sunt deficienţele procesului şi care sunt aspectele ce se impun a fi remediate la nivelul administraţiei publice din România? 44 . şi respectiv pe cele slabe. din perspectiva eficacităţii administraţiei? • Explicaţi influenţele exercitate asupra funcţionarilor publici de execuţie.ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE: • • • • • Care este obiectul de cercetare al ştiinţei administraţiei? Enumeraţi principiile generale ale ştiinţei? Precizaţi semnificaţia noţiunilor de socialitate şi sociabilitate administrativă? Explicaţi necesitatea corelării şi adaptării administraţiei la sarcinile atribuite? Analizaţi comparativ regimurile administrative ce stau la baza organizării teritoriale ale administraţiei publice. relevându-le punctele forte. precizati care sunt exigenţele presupuse de încheierea şi conţinutul procesului -verbal? Apreciaţi că reforma administraţiei publice din România a reuşit? În caz contrar. de elementele directe şi indirecte ce antrenează derularea parcursului profesional ( cariera) al acestor funcţionari ? • • • • • Arătaţi cum gestionarea corespunzătoare a resurselor materiale ale administraţiei se poate reflecta asupra eficienţei activităţii administrative? Explicaţi particularităţile metodei sintezei? Enumeraţi şi explicaţi etapele elaborării deciziei administrative? În contextul controlului deciziei administrative.

F. Precis elmentaire. Administraţia publică-Teorii. 2008 • Cristian Ionescu. Jean Waline. coll.. Sociologie politique. 2008 • Corneliu Manda. Droit administratif. Ed. 4e edition. Evoluţia descentralizării administrative în România.. 1963 • André Lalande. 2003 • Emile Durkheim. Ştiinţa administraţiei – curs universitar. 1938 45 . Institutions at droit administratif. Tratat de drept administrativ. All Beck. Bucureşti.. Bucureşti. 5e éd.F. Paris • Maurice Duverger. All Beck. P. 2001 • Charles Debbasch. Recueil Sirey. Méthodes des sciences sociales. Lumina Lex. Ştefan Costea în Introducere în sociologia contemporană. ed.U. a III-a. L. Ştiinţa administraţiei.J.. Ed. Ed. 1972 • Alexandru Roşca şi colaboratorii . 1997 • Ioan Alexandru.Anexa 1 Bibliografie completă a cursului • Alexandru Negoiţă. Les structures administratives. Bucureşti. Paris. Vocabulaire tehnoque et critique de la Philosophie.U. perspective. 1966 • André de Laubadére. 5e éditions mise a jour. 1999 • Charles Debbasch. Bucureşti. Bucureşti. Themes • Maurice Duverger. 1997 • Cristian Ionescu. Arad. Traite elementaire de droit administratif. Ed. Regulile metodei sociologice. Administraţia publică locală din România. All Beck. curs universitar. Administration publique.F. 1994 • Ion Ungureanu. 1993 • Alexandru Negoiţă. Drept administrativ.. Paris 1966 • Maurice Hauriou.A. Drept administrativ. 1924 • Ilie Iovănaş. 2003 • Emil Bălan. Tome I. Bucureşti. Dreptul colectivităţilor locale. Criza administraţiei. All Beck. Didactică şi Pedagogică. Dalloz. 2001 • Ioan Vida. 1998. 1999 • Ioan Alexandru. teorii şi realităţi. Facultatea de Drept. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.U.S. Bucureşti. 2007 • Ioan Alexandru. Paris. P. Ed. P. 1999 • Corneliu Manda. Tratat de drept constituţional contemporan.T. Cezar Corneliu Manda. revăzută şi adăugită Editura Universul Juridic. Ştiinţifică şi Enciclopedică.. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Vermeulen. Science administrative. a 3ª. Institutul de Arte Grafice „Vremea”. 1962 • Antonie Iorgovan.Tratat de psihologie generală. Ediţia a IV-a revăzută şi adăugită. I. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Curs universitar. Bucureşti. OMNIA UNI S. Coll. Servo-Sat. Editura Atheneum. Themis. Universitatea din Bucureşti. realităţi. Principii fundamentale ale democraţiei constituţionale. Ed. 1989 • Corneliu Manda. Lumina Lex. Ed. vol. Ed. coordonator. Ed. Droit administratif. Ed. 1985 • Jean H. 1943 • Jean Rivero. ed. Cezar Corneliu Manda. Cezar Manda. Paris. Lumina Lex. Puterea executivă şi administraţia publică. Ed. Cultura Naţională.G. Instituţii de drept public. Dalloz. Ediţia a III-a.D.

Ed. Droit administratif. Partea generală.1. Bucureşti.2. p.2. 1993 • Mihai Golu. Ed. Ed. p.76-254 (1. Drept administrativ.1. Ediţia a III-a. Introducere în ştiinţa administraţiei. 1972 • Mihaela Vlăsceanu.S.3). Aurel Dicu.3). 1994 • Mircea Preda. Elemente ale ştiinţei administraţiei de stat. Bucureşti. Academiei R. Bucureşti. Bucureşti. 1982 • Mihai T. Ed. p. fascicola I • Tudor Drăgan.• Michel Boujold. în „Studii şi cercetări juridice”. Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir. 1975 Bibliografie obligatorie : Corneliu Manda.2. Oroveanu. Cezar Manda. Ed. revăzută şi adăugită Editura Universul Juridic. 3. Lumina Lex. 2000 • Paul Negulescu. 4. I. 264 (3. Ştiinţifică.2. Psihologia organizaţiilor şi conducerii. Introducere în psihologie. politică 1978 • Dicţionarul explicativ al limbii române. Tratat de drept administrativ. 254302 (3. PAIDEIA. Paginaţie : p. Curs de politică administrativă.13-27 (1. Bucureşti.3.1).1. Oroveanu. Ştiinţifică şi Enciclopedică.2). 1971. Cu privire la obiectul ştiinţei administraţiei.2.1). Bucureşti. Ed. Ed. ediţie revăzută şi actualizată. Actele de drept administrativ. 2008. 1938. 1959 • Dicţionar de filosofie. Oroveanu. 2 • Mihai T.. Ştiinţa administraţiei – curs universitar. Ştiinţifică. Oroveanu. 302-351 (4. Bucureşti.R. 1972 • Mihai T. vol. Universitatea Creştină „Dimtrie Cantermir”. p.2. 1994 • Mihai T.264- 46 . nr. Paris.

47 . autor al mai multor lucrări de specialitate din domeniul dreptului. la Facultatea de administraţie publică.Anexa 2 • Referinţe biografice : CEZAR CORNELIU MANDA – Licenţiat în fizică şi drept. dr. absolventul Studiilor postuniversitare administrative din cadrul SNSPA. lector. dar şi al ştiinţelor administrative. doctor în drept.univ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful