Activităţi extracurriculare – cercurile ştiinţifice studenţeşti

Asist. univ. Lucia-Larissa PALEA Asist. univ. Cornelia AXINTE Formele de organizare a procesului de învăţământ reprezintă modalităţile specifice de proiectare şi de realizare a activităţilor instructiveducative desfăşurate de agenţii educaţionali. Conceptul de formă de organizare a procesului de învăţământ reflectă conţinuturile angajate şi condiţionează valorificarea acestora conform finalităţilor didactice urmărite. Multă vreme activitatea de instruire s-a desfăşurat individual şi selectiv. În secolele XV-XVI s-a simţit nevoia existenţei unui număr mai mare de persoane instruite. Nevoia unui învăţământ pentru categorii sociale diverse a condus spre căutarea unor noi modalităţi de desfăşurare a instruirii. În secolul al XVII-lea, pedagogul ceh Johann Amos Comenius a pus bazele sistemului de organizare a instruirii pedagogice pe clase şi lecţii, sistem care a cunoscut o răspândire rapidă în Europa şi apoi în toată lumea, continuând să fie şi astăzi modalitatea dominantă de realizare a instruirii. În ţara noastră învăţământul pe clase şi lecţii a fost introdus prin Legea Învăţământului din 1864. La dezvoltarea şi perfecţionarea acestui sistem şi-au adus contribuţia renumiţi pedagogi, cum ar fi: J. H. Pestalozzi, J. F. Herbart, C. D. Uşinski, A. Diesterweg, J. Dewey etc. Organizarea învăţământului pe clase şi lecţii a fost adeseori criticată, ceea ce a condus la conturarea altor modalităţi de organizare a activităţii instructiv-educative. Alte forme alternative de organizare la acest sistem de învăţământ sunt: 1. Sistemul monitorial a fost iniţiat la sfârşitul secolului al XVIII-lea de A. Bell şi J. Lancaster şi avea ca idee fundamentală faptul că profesorul se ajuta de elevii mai buni (monitori) pentru a-i îndruma pe cei mai slabi la învăţătură. 2. Sistemul Dalton a fost conceput la începutul secolului al XX-lea de H. Perkhurst în localitatea Dalton din SUA. Clasele pe vârste sunt înlocuite cu clasele pe materii, iar elevii studiază independent, ghidaţi de profesor. Sălile de clasă sunt înlocuite cu laboratoarele pe discipline. 3. Sistemul Winnetka a fost iniţiat de C. Washburne la începutul secolului al XX-lea. Clasele de vârstă sunt înlocuite cu clasele pe materii, iar elevul are posibilitatea de a fi în clase diferite la discipline diferite, în funcţie de aptitudinile sale, cu condiţia ca diferenţa dintre clase să nu fie mai mare de doi ani.

seminarii. activităţi în . Elevii primeau spre rezolvare teme sub forma unor proiecte. 9. Cousinet în secolul al XX-lea şi propunea desfăşurarea activităţii pe echipe constituite în mod liber. Sicklinger. Puţine dintre ele au fost de lungă durată. Sistemul Mannheim a fost conceput de pedagogul german J. în care elevii îşi tipăreau materialele şi manualele folosite în activitatea de învăţare. Acest sistem promova repartizarea elevilor de aceeaşi vârstă după criteriul dezvoltării intelectuale. pentru care se elaborau programe interdisciplinare. Se punea accentul pe activitatea independentă.). Sistemul muncii pe grupe a fost iniţiat de pedagogul francez R. după preferinţele elevilor. Aceste activităţi pot fi: lecţii. în clase paralele. Se promova un învăţământ individualizat. Sistemul Decroly sau sistemul centrelor de interes a fost iniţiat de pedagogul belgian O. Disciplinele de învăţământ sunt înlocuite cu „centre de interes“. în oraşul Mannheim. Aceste forme de organizare au fost supuse criticii. care răspund nevoilor umane fundamentale (hrană. clase cu elevi de nivel mediu şi clase de recuperare pentru elevi slabi. Grupurile erau alcătuite din elevi de vârste diferite. de dezvoltare. la începutul secolului al XX-lea în SUA. în secolul al XX-lea. Formele de organizare a procesului de învăţământ pot fi clasificate astfel: A. 5. 6. Decroly la începutul secolului al XX-lea. Sistemul Dottrens a fost conceput de pedagogul elveţian R. Dottrens la începutul secolului al XX-lea. bazate pe interesele elevilor. Organizarea activităţilor pe grupuri poate fi regăsită şi în sistemul Jena conceput de P. rolul profesorului fiind de îndrumător. Sistemul Freinet a fost iniţiat de pedagogul francez Célestin Freinet la începutul secolului al XX-lea. După ponderea activităţii desfăşurate de profesor şi elev distingem: 1. Kilpatrick. Metoda proiectelor a fost elaborată de W. bazat pe fişe de activitate (de recuperare. 10.). Accentul se punea pe formarea deprinderilor de cooperare. cursuri universitare.4. Petersen. formulă care se dovedeşte valabilă şi în prezent. relativ omogene: clase cu elevi dotaţi. dar unele au inspirat procesul de modernizare şi perfecţionare a învăţământului pe clase şi pe lecţii. 8. de exersare. la începutul secolului al XX-lea. lupta pentru apărare. nevoia de acţiune etc. de autoinstruire etc. Acest sistem a constat în introducerea în şcoală a imprimeriilor. Activităţi frontale (în care predomină activitatea frontală). 7. în şcoli din Germania.

studiu individual. sub îndrumarea colectivului didactic al şcolii. activităţi în cabinete sau laboratoare. tehnicii sau culturii. emisiuni radio şi TV. efectuarea de lucrări experimentale. concursuri pe diferite teme etc. sesiuni de comunicări ştiinţifice. întâlniri cu personalităţi din domeniul ştiinţei. După mediul în care se desfăşoară. B. cercuri pe discipline de studiu. elaborarea de proiecte. vizionări şi analizări de spectacole. consultaţii. Activităţi individuale (în care predomină acţiunea individuală): activităţi independente. lectura suplimentară. vizite şi excursii didactice. perfecţionări etc. Activităţi care au la bază metode experimentale: activităţi în laboratoare. elaborarea de materiale didactice. dezvoltare. sesiuni de comunicări. C. pregătirea pentru examene. activităţi în sala de sport. Activităţi care au la bază metode aplicative: activităţi în ateliere şcolare sau pe lotul şcolar. oameni de ştiinţă şi cultură. elaborarea de proiecte. pentru a aprofunda pregătirea realizată în timpul lecţiilor): lecţii (permanente sau facultative). pregătirea şi susţinerea unor comunicări ştiinţifice. După ponderea categoriei de metode didactice folosite: 1. 3. concursuri. desfăşurate în mediul sociopro-fesional: practica în unităţi de profil. consultaţii cu scop de recuperare. dezbateri. 4. vizite. 2. studiul în bibliotecă. case de cultură. vizite în grupuri mici (microgrupuri). studiul individual. După locul de desfăşurare: 1. 2. Activităţi care au la bază metode de cercetare: activităţi în cabinete. seminarii. stimulare. efectuarea temelor pentru acasă. spectacole. consultaţii. activităţile extraşcolare pot fi: a.laboratoare şi cabinete. stagiul de practică în vederea calificării. vizite şi excursii didactice. 3. întâlniri cu specialişti. Activităţi organizate în mediul şcolar (fie în clasă. efectuarea temelor. 2. vizionări de expoziţii. manifestări ştiinţifice în biblioteci. fie în afara clasei. . activităţi independente. Activităţi grupale (în care predomină acţiunea grupală): cercuri realizate pe discipline de studiu sau interdisciplinar. Activităţi organizate în mediul extraşcolar sau activităţi conexe (organizate de colectivul didactic al şcolii sau de instituţii din afara şcolii. într-un cadru instituţionalizat): activităţi în cercuri tehnice sau culturale. editări de reviste şcolare etc. activităţi paraşcolare. cercuri pe discipline de studiu. vizite în unităţi economice şi ştiinţifice. observaţii în natură. activităţi în sala de sport şi altele. navigarea pe internet. dezbateri. Activităţi care au la bază metode de comunicare: cursuri. vizionări de expoziţii. referate şi alte lucrări scrise. rezolvări de situaţii-problemă. în afara orelor prevăzute de orar. prelegeri. studiu în bibliotecă. efectuarea de lucrări practic-aplicative sau experimentale. excursii etc.

pentru cultivarea talentelor elevilor. Profesorul lucrează deodată cu toţi elevii din clasă. spre teme care lasă câmp larg iniţiativei şi creativităţii. cu scopul de a completa activitatea şcolară şi pe cea din afara clasei. Conţinutul activităţilor extradidactice nu este fixat de programa şcolară. de divertisment. cum ar fi biblioteci. Astfel putem distinge: 1. navigarea pe internet etc. În cele mai multe cazuri procesul de învăţământ se desfăşoară pe clase şi pe lecţii. adaptându-se la nivelul mediu al clasei. Activităţile în afara clasei. Activităţile extraşcolare. El nu are decât posibilităţi reduse de a se ocupa în timpul lecţiei de elevii care au aptitudini deosebite la acel obiect de studiu. lecţia singură. care au scopul . precum şi achiziţiile noi din domeniul ştiinţei. la metodele folosite şi la formele de organizare a activităţii. la un nivel mai înalt. 2. De cele mai multe ori acest conţinut poate fi o continuare. cu scopul de a adânci şi lărgi pregătirea dobândită în timpul lecţiilor. dar şi de diferite instituţii din afara şcolii. desfăşurate în mediul sociocultural: activităţi de autoinstruire şi autoeducaţie. care se realizează sub îndrumarea cadrelor didactice în afara orelor prevăzute de orar. activităţi perişcolare. care pot fi proiectate de cadrele didactice ale şcolii. iar aceste activităţi îi permit să se afirme în direcţia care îl interesează mai mult. tehnicii sau culturii au condus la constituirea şi realizarea unor forme de organizare complementare lecţiei. ci de elevi. Activităţile în afara clasei şi activităţile extraşcolare prezintă unele particularităţi prin care se deosebesc de activitatea din cadrul lecţiilor. centre culturale. spre teme de actualitate. conform intereselor şi dorinţei lor. deşi este forma principală de organizare a activităţii didactice. nu poate realiza toate obiectivele procesului de învăţământ. diferite organizaţii. Aceste trăsături specifice se referă la conţinutul activităţilor şi la durata lor. Conţinutul lecţiilor este fixat de programele şcolare. Oricât de eficientă ar fi. Adesea opţiunile lor merg spre activităţi care corespund intereselor vârstei lor. dar uneori elevii propun organizarea unor activităţi din domenii care nu figurează în planurile de învăţământ şi în programele şcolare. activităţile extradidactice oferă un câmp larg de afirmare. Fiecare tânăr manifestă preferinţă pentru anumite domenii de activitate. utilizarea mijloacelor multimedia. Diversitatea aptitudinilor şi intereselor elevilor. După cum am prezentat mai sus. a ceea ce şi-au însuşit elevii în cadrul lecţiilor.b. Însuşirea temelor din programă este obligatorie pentru a putea promova. în cadrul formelor de organizare a activităţii didactice putem distinge activităţile extraşcolare. multitudinea canalelor de informaţie. Pentru dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor. de loisir.

care au înclinaţii. ce au auzit sau văzut la radio. iar grupele de studiu nu sunt omogene. convingeri. istorie. vizitele şi excursiile. cultură şi civilizaţie. Ei au privilegiul să arate ce au citit în afara manualului. Activitatea din cercuri permite stimularea potenţialului intelectual. Şedinţele cercurilor de studenţi pot deveni arena unor discuţii libere. Studenţii pot pune întrebări. Asemenea preocupări dezvoltă spiritul analitic şi critic. studenţii care au cunoştinţe bune ale acestor limbi străine pot fi stimulaţi prin tematica propusă în cadrul cercurilor. În continuare ne vom referi la activitatea desfăşurată în cadrul cercurilor ştiinţifice studenţeşti. în funcţie de interesele şi înclinaţiile lor. pe marginea materiei predate. să colecţioneze materiale scrise sau ilustrate. scris. Astfel. să le încadreze în cadrul cunoştinţelor pe care le au. În cadrul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu se desfăşoară cercuri ştiinţifice studenţeşti aproape la fiecare materie predată în această instituţie de învăţământ superior. să culeagă informaţii cu privire la evenimentele trecute şi prezente. lexicologie. Datorită faptului că la a doua limbă străină care se studiază în Academia Forţelor Terestre. putânduşi astfel menţine nivelul de cunoştinţă a limbii străine sau chiar să-l îmbunătăţească. Activitatea din cercuri se desfăşoară sub conducerea unui cadru didactic specializat. pot face completări. uneori controversate. emite păreri proprii. televizor sau conferinţe publice. interese pentru anumite domenii: ştiinţă. artistic sau instructiveducativ. tehnică. Principalele activităţi extraşcolare care contribuie substanţial la optimizarea activităţii didactice sunt: consultaţiile. ascultat şi . În cadrul acestor activităţi studenţii îşi exersează deprinderile de citit. respectiv germana şi franceza. idei comune. numărul de ore alocat acestora este extrem de redus. Cercul reprezintă un grup de oameni legaţi între ei prin preocupări. în special în domeniul limbilor străine. studenţii au posibilitatea să adâncească şi să amplifice cunoştinţele primite la orele de curs şi să le descopere înţelesuri noi. în cadrul cercurilor ştiinţifice de limbi străine. să-şi însuşească tehnicile de cercetare proprii ale limbii străine studiate. aptitudinal al studenţilor. se pot obişnui cu argumentarea logică şi interpretarea corectă a faptelor. cultivă interesul pentru documentare şi pentru limba străină studiată. Cercurile pe obiecte de învăţământ reprezintă o formă de activitate extradidactică şi cuprind studenţi de aceeaşi vârstă sau de vârste apropiate. de obicei cu scop ştiinţific. limbi străine etc. ca şi lărgirea orizontului de informaţii. cercurile pe obiecte de învăţământ. iar tematica cercului se stabileşte prin consultarea studenţilor.de a completa activitatea de la clasă. să-şi formeze deprinderi de investigare şi să elaboreze referate pe teme de literatură.

caracter stimulator. ea reprezentând prima impresie a studentului despre cercul de limbă străină. Acest lucru nu este posibil pentru cercurile de germană şi franceză datorită numărului redus de ore de curs. ci şi de specificul instituţiei în care ei studiază. profesorul programează judicios şedinţele cercului. competiţii. funcţionalitate. Ce activităţi practice propui să se organizeze în cadrul cercului? . Pentru a nu supraîncărca studenţii şi pentru a nu le răpi timpul de pregătire la celelalte discipline de învăţământ. Şedinţa de constituire trebuie temeinic pregătită. Valorificarea activităţii se poate face prin concursuri. nivelul lor de cultură generală şi de limbă străină. În şedinţa de constituire se dă elevilor să completeze un chestionar care cuprinde următoarele puncte: 1. Ce temă doreşti să tratezi în cadrul cercului şi sub ce formă? 3. Cercurile de studenţi constituie surse de stimulare a capacităţii creatoare. mijloc de iniţiere a studenţilor în munca de cercetare. stabilită din timp. aceştia fiind selectaţi dintre studenţii care au înclinaţii şi interes deosebit pentru limba străină respectivă. Membrii cercului pot fi organizaţi pe două cicluri: un grup de iniţiere în activitatea cercului. să încurajeze cunoaşterea limbii străine. noutate. publicaţii etc.vorbit. expoziţii. Pentru aceasta. cuprinzând studenţi din anii terminali. este necesar să se stabilească din timp o tematică care să ţină cont nu numai de particularităţile de vârstă ale studenţilor şi de interesele lor. Tematica trebuie să răspundă intereselor şi preocupărilor membrilor lui. atractivitate. elemente de cultură şi civilizaţie. corespunzând dorinţei şi nivelului de cunoştinţe ale studenţilor şi axându-se pe probleme fundamentale ale limbii străine. cuprinzând studenţi din primii ani de studiu. Ce problemă de limbă străină te interesează în mod deosebit? 2. O atenţie deosebită se acordă recrutării membrilor cercului. până la teme de literatură sau evenimente importante pentru istoria ţărilor a căror limbă este studiată. care îşi exprimă dorinţa de a se perfecţiona într-o limbă străină. asigură operativitatea şi calitatea deosebită a activităţilor care să antreneze gândirea şi să sensibilizeze studenţii pentru învăţarea limbii străine. Activităţile desfăşurate în cadrul cercurilor de limbi străine se caracterizează prin varietate. de la teme uzuale. care să se caracterizeze prin varietatea şi bogăţia subiectelor. profesorul trebuie să cunoască bine studenţii. spectacole. Activitatea cercului se desfăşoară pe baza unei tematici adecvate. Pentru a realiza aceste obiective. şi cel de al doilea grup care desfăşoară o activitate de cercetare şi elaborează lucrări ştiinţifice.

*** . în „Revista de pedagogie“. Popescu-Neveanu. 4. Participarea studenţilor la aceste activităţi mai are încă o conotaţie deosebită. În aceste cabinete studenţii pot beneficia şi de ajutorul mijloacelor audiovizuale. în condica cercului se consemnează: 1. 5. 2001. Pedagogie şi elemente de psihologie. Bontaş. A. Centrul de limbi străine. Bibliografie 1. Considerăm că activitatea cercurilor ştiinţifice îmbogăţeşte şi diversifică bagajul de cunoştinţe ale studentului. stimulând în acelaşi timp motivaţia pentru învăţarea limbii respective.. Dicţionar de psihologie. săli de teatru. muzee. Bucureşti. vizite la expoziţii organizate de Forumul German sau de Casa Ille et Vilaine etc. Bucureşti. Editura Albatros. Unele şedinţe pot avea loc şi la alte obiective cultural-istorice: biblioteci. 2001. Creţu. Scopul organizării cercurilor ştiinţifice ale studenţilor este de a antrena în activităţi extracurriculare studenţii care dovedesc o preocupare deosebită pentru studiul unei limbi străine sau pentru cercetare ştiinţifică.În această şedinţă. şi anume aceea de a realiza şi menţine legătura studenţilor noştri cu cei de la facultăţi civile. Deutsch als Fremdsprache–Eine Didaktik. Lista membrilor cercului. mijloc de iniţiere a elevilor în munca de cercetare. Sibiu. 2004. Editura ALL.. la o oră precisă.. 3. 3. cu semnătura tuturor membrilor. 2. Nicu. Proces verbal de constituire. 3/1985. nr. Wilhelm Fink Verlag München. . 2. Şedinţele cercului se desfăşoară în cabinetele de limbi străine în ziua stabilită. acestea oferindu-le studenţilor contactul nemijlocit cu realitatea prin originalitatea materialelor folosite. Planul de activitate pe anul şcolar în curs. P.. Storch. Cercurile de elevi-surse de stimulare a capacităţii creatoare. D.. Editura Universităţii „Lucian Blaga“. 1980. Pedagogie. I. G.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful