INIMA Braţele nu ştiau că sunt braţe dar mă îmbrăţişau ochii că sunt ochi dar se aprindeau maşina nu ştia că avea

o inimă ca şi mine dar a tresărit când umbra alunului i- a lovit geamul

MI- AM ZIS CE VIS acolo unde se umblă cu gândul descoperit şi unde fiecare pas pe vârfuri aprinde câte- o stea într-un cuib de vulturi unde iarba creşte sub clopot cu tropot de fugă de iepe cu coamele- n vânt mutându- mi- se verigheta pe degetul mijlociu un ţipăt de pescăruş pe deasupra valurilor de pluş mi-a zis, ce vis!

MAI CRED mai cred doar când mă ia amorul pe sus şi fac pe zburătorul şi fiecare gând se miră cum cântă unul jos la liră şi- o ea dansează pe nisip şi parcă-s eu întors în timp

Tavi

CLASIC pe cer stă scris să- mi iau maşină şi printre stele să şofez, de- unde- ai luat hârtia fină din ochi să- mi scrii (atât de verzi) micuţa tatit Balerină de fluturi albi abia te vezi, printre copacii din grădină ia- mă de mână să visez. pe cerul fără nor de vină cum caii primelor zăpezi din şei îşi scutură lumină la margine de univers.

NIMICUL CEL MAI ÎMPLINIT scuturându- ne de toate gândurile visam? cu o gleznă de lacrimi o să lansez corăbii cu pânzele arse de focul sărutului genunchilor tăi înroşiţi de atâtea rugăciuni fără rost. hai s- o facem în toate poziţiile!. cu un deget de sânge îţi voi desena buzele iar tu îmi vei simţindu- mi mâna cu degetele desfăcute cum îţi umblă prin inimă vei bate pe aripi armăsarul din mine

NU CREDEAM SĂ-NVĂŢ AMURI VREODATĂ visam sau eram eu însumi un vis sânul tău în formă de pară alăpta întunericul prunc lepădându-şi masca de ceară ca şi cum în vreme un geam s- ar fi deschis şi locul devenea al meu ca un portret din amintiri poate sau poate din uitări Om obosit de lume şi aşa de frumos îmi vorbea timpul încât marginile locului începură să- mi cânte cum îl spălau apele cu braţele goale până la umeri cum se beau gurile lor din cupe cu piciorul înalt cum îl legănau păsări de lemn cu aripi de vânt

CAMERA ASCUNSĂ Filmată cu camera ascunsă a fost şi naşterea mea. Îngerii iubindu- se pe ascuns. spus- am fiecăruia, erau fără număr: vreau să fiu frumos şi inteligent şi darnic; şi s- a făcut pace sus... Jos a început să ningă, mama vedea fulgii ca puncte şi virgule tata ca planete, stele şi sori... Oraşul... Piatră pe gânduri... Pădurea... Femeie cu părul roşu şi ochii ca iarba. Luna... avionul cu aripi albe. Pădurea iarna.... mireasa dusă la altar. Muntele şi Marea... Fabrici de poezie. Vulturii, zborul primelor pene de scris.

FOAMEA Staţie de taxi iarna anului 2000. Ardeau obrajii tăi de ger nemaipomenit de frumoasă erai şi cum pe atunci eram credincios mă rugam să ningă să ningă şi să nu vină taxiul dar a venit şi acum îl văd cum pleacă şi vine şi iar pleacă auzeam ploaia îmbătrânind albea picătură cu picătură... haită de lupi flămândă, flămândă foamea mă va naşte din nou voi trage în frumuseţea sălbatică a copiilor tăi cu obişnuinţa, paşii mei lătra- vor pământul să se rotească invers cu o mie de ani înapoi mag din nou va să chem stelele la lumină înzăpezi- ne- vor orele cândva într- o iarnă fără zăpadă: aşezate la geam fără amintiri flori în ghivece privindu- şi suratele din grădina unui rege fără urmaşi Iar tu ai să fii aşa de frumoasă ca o staţie de taxi pe Lună.

DEDICAŢIE Acuma când moartea e cântec de noapte iar haosul are şi el portativ pe care stau note cu zbor abraziv ‘nainte să cadă,ca merele coapte. Când îngeri în negru cu aur la tiv duc pruncii de mână, şi viaţa de fapte e mulsă ca vaca, şi şapte e şapte când ceasul mă sună şi n- are motiv. Cum crede în ţepi săracul arici, acuma cred, Doamne, în viaţa eternă când râsul mă umple de proştii de- aici ce lupul la stână şi vulpea la fermă pun paznic de noapte… şi coadă la bici… Salariul pe- o viaţă să-şi umple o pernă.

CORINA Stâlpul electric se curenta când te vedea Caisul se îndulcea de negrul ochilor tăi În ziua aceea erai tristă scărmănată de maică- ta. (Pentru faptul că uitaseşi să se duci În viaţa aceasta la şcoală, mare brânză!) Şi acum desenai un cerc pe asphalt În timpul în care ea ţesea decalogul pe pânză. Teleportate suspinele- mi vorbeau aveai numai 10 la ora de sport sâni ca perele, şi fese ca merele şi eu primindu- le în palmele mele modelam o ploaie ca de câte ori te voi simţi tristă să plouă în acel cerc iar eu să intru în acea barcă a lui Noe dans al planetelor În haos până când ne trezeam eu şi tristeţea autentică nu de nevoie în mijocul oceanului pe o Insulă numai a noastră.

NYX Întunecă- te Noapte, tot eşti mai luminoasă ca moartea inventată să-nvie pe Isus. Durerea mea e bună, ea nu vânează lux. Atâta întuneric în mine- şi face casă! Dorinţa nu- mi transpiră, luminile au plans În turnul meu de carne, hai, urcă, pe terasă Acolo unde gândul te face mai frumoasă Reglându- şi telescopul spre lumi care- au apus. Să ningă cu scrisori cuvintele ca neaua, azi plină eşti de stele, oniric colier, ca mâine peste ele s- a tras de tot perdeaua Vei apărea ruina cochetului castel. Iar, eu, o umbră vie ce atingând podeaua Te va privi Prinţesă. Căci alte n-am să-ţi cer.

SPIOANCA De câte ori mi se făcea dor de ea deschideam uşiţa din spatele frunţii şi vizionam clipul cu ea în şort aplecată deasupra ţâşnitorii din curtea şcolii. Locuia într- o căsuţă de la capătul străzii pe care era scris probabilistic de un primar cabalistic probabil amorezat de bunică- sa numărul ei de la pantof un număr mic dar plin de mov. O aşteptam numai vinerea când ploua şi ea venea cu capătul străzii după ea, trasă la Xerox de vitrine admirată de castani pentru părul ei noros care atrăgea soarele cu o oră mai jos Faţă în faţă o vedeam că se descalţă şi dansa cât ploua ca o raţă…

ROTUND Când adormi- vor copacii pletosule cioplitorule de verde în piatra lor vânătă, subpământeană, eu voi adormi sub pielea unui cuvânt care, nu ştiu dar mult prea mult aşteptat de toate limbile pământului. Ani incalculabili dura- va- mi somnul fără de vise ţipăt de pescăruş nenăscut va uimi valurile din letargia număratului fără număr iar de partea cealaltă nu, a pământului nu, nu, a cerului nu va cânta o liră cântecul pe care- l cântă inima mea acu’…

CALEAŞCA Într-o caleaşcă alergând, sub frunte. Păreau copacii ani pe care-a nins. Erau tot doi ca noi doar că- n oglinzi. În altă lume ochii nu văd unde..... Ningeau scrisori pe care ni le-am scris. O, de pe ram se scuturau secunde Azi de- mi zâmbeşti,un voal mi te ascunde. Din legănare mâna ta le-a prins. Printre salcâmi şi- n chiote de fete când te prindeam scăldându- te în râu nici ca să plec n- aveam vrun chef doar sete. Cât te doresc tu mi te duci mereu. Şi trupul gol parcă- l ascunzi în pleteape căzând de- atâta aur greu.

LA MULŢI ANI! când prind steluţa în vârful bradului mă mir de mâna mea, ea de mine iar când închin cupa de şampanie parc- aş avea o mie de mâini şi demărări tălpile- mi devin mai rotunde ca roţile unei maşini până nu se mai vede decât marea şi cerul iar bătăia inimii păsăre rotindu- se- n zbor, împrejmuind o Casă cu atât de multe ferestre încât mereu e una, de la care privind să se vadă pământul.

DAR MAI ALES o Lună, soare al apusului de lume mult prea mulţi te- au proiectat printre reflectoare spre a le lumina numele scris pe cer iar când vestitorul va suna din trimbiţă stele de cinema să- i ţină de braţ la premieră un Ha scurt din adâncuri cât de înaltă pe dinăuntru cupola ta Mare Şantier de lansat corăbii spre stele Mamă a Cioplitorilor de cuvinte în carne vie dătătoare de chip norilor în zalele pândei corăbiilor de ceară cu pânze de foc aducând de mîncare păsărilor şi câinilor fără stăpân cântaţi- mi mirarea ce o au apele că plouă de sus zborul arborilor cu pasul verde la stânga roşu la dreapta dar mai ales nu-i uitaţi pe el şi pe ea sufllaţi- mi în suflet dacă sunt ocupat cu o viaţă de rahat

DE ATÂTA SOMN ÎN FLORI De atâta somn pe flori, mi-am rotit gândurile până ele au devenit păsări. S- adorm? Dacă nu mai e nimic după? Dacă privind în urmă voi deveni chilia gândurilor mele ai cărei pereţi să tragă de mine priveşte cum apa înlemneşte în uşi de biserică copacii cum merg cu mâinile în buzunare icoanele cum vând lumânări pe întuneric. De atâta somn pe flori, mi-am rotit gândurile până ele au devenit păsări.

AŞ DA ORICE CA SĂ MĂ CREZI O, tu femeie! dac- ai şti ce mi- ai făcut făr de ştiinţă: Din noapte cea mai lungă zi. Din moarte veşnică dorinţă. Pe- afară ieşi să faci curat, în zori din braţe- mi când aluneci. Ce vis azi- noapte am visat de- acum chemându- te mă- ntuneci. Lăsând în urma lui senin, Oraşul înecat în spumă Corăbie pare de străini ce-ajunşi coboară scări din lună. Ca să te strig să- mi vii în somn iar tu din pat să- mi sari în braţe, de sufletul ieşind din om ar fi la ceruri să se nalţe! Auzi al norilor vâslit? Când ploi de gene sfori îţi leagă. Iar lacrimile c- ai murit din aripi bat o noaptea- ntreagă. Aş da orice ca să mă crezi dar tu nu poţi, nevinovată de ochii mari şi cei mai verzi ai unui timp de altădată.

SOMN UŞOR! Ce tot umblăm prin lumea largă? Când ne- ntâlnim: Ce faci? Te duci… Păi ce să fac, când plouă, dragă Pământu- nghite harnic cruci. Şi nuferi galbeni îl încarcă suiţi din apele adânci. Să plouă- am spus, îmi place leoarcă grăiră ochii mei aşa. Şi se- ntâmplă să plouă parcă cu ziduri albe pe podea. Iar patul devenea o barcă În juru- ne timpul plutea. Şi- n poezie ani de- aleargă. Noi tot râdeam plutind prin nori: Ne aruncam râzând din barcă de înotam pân’ la izvor… Şi tot umblând prin lumea largă. Deodat- ai spus: s- ai Somn uşor.

NUŞA Umăr lângă umăr plopii şi noi aveam jumătăţile noastre de pământ şi de cer plaja ne mirosea de departe ca un câine clopot vestitor de ploaie barca răsturnată cu fundul în sus şi cum nu făcusem dragoste până atunci nu ştiam cum să facem să înceapă furtuna cuvântul se rosteşte cu gura plină nouă luni înăuntru... iar afară! gândul îşi pune braţe ca buzele să deschidă Uşa... mâna să prindă a scrie: rotundă vremea e- n trupul Femeii vârf de săgeată în ochii bărbatului. Pe unde mai eşti Nuşa,vii şi te duci? Dacă ne- am fi făcut electrocardiograma atunci inimile noastre ar fi arătat linia Vieţii din degete ne- ar fi crescut nu unghii ci aripi.

AFARĂ NINGE LINIŞTIT afară ninge liniştit şi- n sobă arde focul pe naiba caloriferu- i răguşit şi- l doare rău mijlocul piticul carpatin se vrea munte şi mare într- un unic peisaj ninge-mă ninsoare eternă pân- am să devin un derdeluş pentru cobârât gânduri înalte în oameni nu- i simţi cum te calcă- n picioare ca pe struguri, să te bea vizionând Tăcerea mieilor sau Războiul stelelor confortabil tipăriţi în fotolii, şi nu închipuindu- se nemuritori ci durându- i în pix sau după sex în călimară. Poţi fi o clipă raţională naţională eşti oricum în bătaie de joc te- au premiat cu ceva drumuri înzăpezite

SONETE HANELOREI Am să- ţi dedic o nouă poezie dar nu din soiu- acelor ce se- aruncă, n- am ascultat nicicând de vreo poruncă te naşti devii te duci doar ca să fie.?.. Am scris- o altfel cu- aripa mea stângă pe când zburam cu tot cu colivie peste- o pădure bună de hârtie şi deodată începu să ningă. Ca să nu plângi când fi- va să te- atingă aşa, citind- o fulgul de zăpadă al unui gând născut mereu să cadă, am sărutat- o şi- am făcut- o caldă, cu multe limbi durerea să ţi- o lingă de sarea serii- n clipa cea mai lungă.

EXECUŢIE ÎN DIRECT În conul cel de aur cum şade prins kalongul ruinii ce din vreme palate- au mai rămas. Perechi vin răsturnate l- al nemuririi vals. Să-ntoarcă timpul bate după cortină gongul. Big bang! Big Bang! Un iad cât să ne umple raiul! Demonii-îngeri tragă zăpezile pe nas . Şi- n primăveri praghene revoluţionarul vals să macine alături de oase şi mălaiul. M- alearge- apoi durerea cu biciul ei de umbre ca viforul din lama zăpezilor ei reci... Mereu mi- apari femeie cu ochi mari şi reci. Iar genele trag pleoape cu lacrimi tot mai sumbre. Şi- n epoca de piatră şi la mineriadă cu genele holbate acelaşi chip de om. Priveşte- l şi noaptea te va privi cu somn, ca la teatru fundul se bucură să şadă. Căci dintre vite omul să vadă vrea cum moare, acum se injectează venin umanitar, în pluşul legii fundul se lăfăie murdar. Politica e curva religia i- e soare! Femei de azi ar cere să moară în reluare dar unde e curajul pătruns şi el de somn? Suind pe eşafod de ce- ai surâs Manon acolo în mulţime eram, de şi- azi mă doare? Prin bezne- apar cărări sclipinde de- acel farmec ce răcoreşte jarul aprinderii de lumi mă-ntâmpine domniţă cu zâmbetul tău bun căci azi sunt Cavalerul la poarta- ţi să descalec. Mulţimea rea, flămândă sălbăticeşte râsul

bufonului . Azi Yorick cu ochii ispitind culori, sunete, simţuri ce au izvor în vid Dar Shakspeare nu e .Hamlet îl caută pe dânsul.

REGINA PĂREA MOARTĂ Visezi să dai iubirii ce are? Unde- i sensul ? În epoca rachetei tu arzi în lămpi petrol! Căci tu îmi faci poete cavou etern din versuri... iar peste 7 ani mormântul va fi gol. Regina părea moartă sau doar juca alt rol. Apocalipsa are geneza ei, scânteia. Pitică sau gigantă o viaţă- i ca o stea. Poftesc să fie iarăşi bărbatul şi femeia. Astfel gândea poetul.. De ce regina mea... Regina părea moartă, dar vocea o trăda.

LACUL

Atât de insistent ploua… -Sa plouă-ai spus, îmi place leoarcă! -Sa fie-atunci am spus asa Şi s-a-ntâmplat sa fie… parcă... Intra piciorul în podea iar patul devenea o barca. si noi alunecam cu ea... în amintirile de-atuncea unde în braţe-mi te visez cumc- am dansat în rara dulcea lumină-a ochilor tăi verzi... de-cum sunt singur si ma ploua si doar tristetea face val prin poezia asta noua dar veche ca un ideal.

5 X 1955 Luna muşcată de F- uri 111 pe aripile muzicii zburdă bătrâne copil în suferinţa de- a fi în sfârşit toamna ta trimis după stele toate magazinele de profil fiind închise pune de- o raită prin omeneştile vise dar nu ale oricui ci ale mamei icoană în visele tatălui uite fereastra sub clopotul stins cântece gri aşa că îţi strigi acolo ceva e să se- ntâmple fiorii din aripi 'ţi- or bate la tâmple pistol de executat umbre fatal aţintit spre colţul salonului de spital unde plictisită de moarte o mătură s- ar da peste cap, prin praf visătoare să umble

PIAŢA UNIVERSITĂŢII Înverzeşte azi ochiul meu albastru privindu- te cum te scalzi în galbenul zilei copii ne suiam în caisul din spatele curţii păsările giuguleau mugurii noi lumea acum ne suim unul în celălat ca- ntr- un turn realitatea e o zăpadă murdară care zgârie poza tancuri cu tunurile îndreptate spre cer în aerul roşu al unei lumini albastre păream extratereştri din biblie coborâţi în Piaţa Universităţii, Cortul ne- a înghiţit flămând şi ne- am iubit cu frica morţii în oase şi ne- am înviat cu fiecare cartuş risipit...

ILUSTRATĂ MARINĂ spun: malurile tremurânde în seara apelor cu bărcile răsturnate de lumina lunii ascuţită ca o sabie sunt marginile vii ale universului în milocul timpului o insulă mirarea castelului de pe fundul mării cu turnurile şi ferestrele alungite ca nişte lacrimi de fantezia delfinilor, ce mai stai aici totul se macină aruncă de pe tine şi în sfârşit te vei vedea şi te vei auzi ca o piatră sărind pe suprafaţa apei ea o fi dincolo dacă nu e un înger strigă după ajutor cu cele două jumătăţi de cer prinse de umeri din tocuri de îngeri dansează clopotele lumii de dincolo