P. 1
Drept International Public

Drept International Public

|Views: 1|Likes:
Published by Alice Liliana

More info:

Published by: Alice Liliana on Feb 10, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/15/2015

pdf

text

original

BIANCA SELEJAN-GUŢAN

Drept internaţional public Suport de curs pentru învăţământul la distanţă

CAPITOLUL 1 – INTRODUCERE §1. DEFINIŢIA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Societatea internaţională a fost definită ca acea comunitate a statelor suverane care intră în raporturi juridice unele cu altele. Dacă în perioada clasică a dreptului internaţional (sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea), participarea la societatea internaţională era un privilegiu al statelor, în timpurile moderne această societate s-a îmbogăţit însă şi cu alte elemente: organizaţiile internaţionale interguvernamentale, organizaţiile internaţionale non-guvernamentale şi chiar individul, ca actor în relaţiile internaţionale. Dreptul internaţional public a fost definit ca "acel corp de reguli obligatorii din punct de vedere juridic pentru state în relaţiile dintre acestea". Un alt autor defineşte dreptul internaţional public pornind de la elementele sale esenţiale: "un ansamblu de norme juridice chemate să reglementeze raporturile dintre state şi celelalte subiecte ale dreptului internaţional, norme create de aceste subiecte pe baza acordului lor de voinţă." §2. TRĂSĂTURILE SPECIFICE ŞI NATURA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC A. Modul de elaborare a normelor B. Modul de aplicare a normelor C. Modul de control al respectării normelor D. Modul de sancţionare a încălcării normelor E. Natura consensuală a dreptului internaţional public §3. DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC ŞI DREPTUL INTERN Doctrina dreptului internaţional public a creat o celebră controversă în jurul problemei relaţiei dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern: controversa dintre monism şi dualism. Întrebarea fundamentală de la care a pornit această dezbatere teoretică a fost: există una sau două ordini juridice – internă şi internaţională? Potrivit teoriei moniste, reprezentate de jurişti faimoşi ca Hersch Lauterpacht, Lassa Oppenheim, Georges Scelle, Hans Kelsen, dreptul este o structură unitară, instituind o singură ordine normativă, în care dreptul internaţional şi dreptul intern îşi ocupă fiecare un loc stabilit. Teoria dualistă propune ideea existenţei a două ordini juridice distincte, având obiecte de reglementare distincte şi subiecte distincte. În dreptul internaţional contemporan şi în practica statelor, remarcăm următoarele dezvoltări ale raporturilor dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, care dovedesc tot mai accentuata tendinţă spre influenţare reciprocă a celor două ordini juridice: a) art. 46 al Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor, care prevede că un stat nu se poate prevala de faptul că consimţământul său la încheierea unui tratat a fost exprimat cu violarea unei dispoziţii a dreptului său intern privitoare la competenţa de a încheia tratate, cu excepţia cazului când este vorba despre o violare vădită şi a unei dispoziţii interne de o importanţă fundamentală; b) conferirea, de către state, de efecte directe în dreptul intern ale unor tratate internaţionale (de exemplu, art. 11 al Constituţiei României); c) recunoaşterea priorităţii faţă de dreptul intern a unor prevederi ale dreptului internaţional, în mod special a celor privind drepturile omului (de exemplu, art. 20 al Constituţiei României). d) crearea unor ordini internaţionale sui generis, cel mai elocvent exemplu fiind cel al Uniunii Europene, care tinde tot mai mult spre o îmbinare a trăsăturilor unui sistem internaţional cu cele ale unui sistem constituţional. §4. REPERE ÎN DEZVOLTAREA ISTORICĂ A
DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC

Pacea din Westfalia (1648) a inaugurat "o nouă eră" în relaţiile interstatale, punând capăt perioadei de conflict între cei doi poli de autoritate existenţi anterior: Papa – conducătorul Bisericii Catolice şi Împăratul – conducător al Sfântului Imperiu Roman, conflict căruia îi corespundea un conflict între două sisteme de drept: cel bisericesc şi cel laic, între care un drept internaţional nu îşi putea găsi locul. Tratatul de la Paris din 26 septembrie 1815 a instituit Sfânta Alianţă dintre Austria, Rusia şi Prusia, proclamând datoria statelor de a se ajuta reciproc în scopul menţinerii religiei, păcii şi justiţiei, ca membri ai aceleiaşi "familii creştine". Un al doilea tratat, încheiat tot la Paris, la 20 noiembrie 1815, instituia o alianţă militară între marile puteri, introducând un sistem de securitate colectivă şi un nou mod de soluţionale a problemelor politice, prin metode diplomatice şi mai ales prin "diplomaţia multilaterală".

2

În perioada situată între prima jumătate a sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea, asistăm la dezvoltarea dreptului internaţional clasic, pe următoarele coordonate: a) distincţia, în procesul de elaborare a normelor de drept internaţional, dintre marile puteri şi statele mici; b) instituirea unor sfere de influenţă ale marilor puteri; c) impunerea unor principii generale şi speciale ale dreptului internaţional, dintre care: suveranitatea şi egalitatea statelor, principiul libertăţii de navigaţie; d) emergenţa dreptului umanitar, odată cu crearea Comitetului Crucii Roşii, în 1864 şi cu adoptarea primelor instrumente juridice în materie; e) instituirea unor reguli privind relaţiile diplomatice şi consulare şi privind neutralitatea unor state; f) unele încercări de a limita dominaţia marilor puteri au avut loc la începutul sec. al XX-lea. De exemplu, clauzele introduse în unele contracte de concesiune încheiate de statele latino-americane cu cetăţeni ai statelor occidentale, prin care aceştia din urmă renunţau la dreptul de a se prevala de protecţia juridică şi diplomatică a statului lor în caz de conflicte rezultate din contractele respective şi acceptau ca diferendul să fie soluţionat de instanţele locale (aşa-numita doctrină Calvo, după numele juristului argentinian Calvo). g) primele preocupări în domeniul drepturilor omului, în cadrul luptei împotriva sclaviei. Primul război mondial a constituit un punct de răscruce al societăţii internaţionale şi al dreptului internaţional. Principalele repere în dezvoltarea dreptului internaţional în această perioadă au fost: a) introducerea principiului scoaterii războiului în afara legii, prin Pactul Ligii Naţiunilor şi prin Pactul Briand-Kellogg din 1928 (Pactul de la Paris privind Interzicerea Războiului); b) crearea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională, în 1921 şi recurgerea frecventă la tribunale arbitrale pentru soluţionarea diferendelor dintre state; c) abrogarea sistemului capitulaţiilor; d) dezvoltarea preocupărilor pentru drepturile omului, prin protecţia acordată minorităţilor naţionale şi prin emergenţa drepturilor sociale datorită activităţii Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Adevărata dezvoltare a dreptului internaţional a avut loc abia după încheierea celui de-al doilea război mondial. Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite a însemnat începutul unei noi ere a relaţiilor internaţionale, bazate pe necesitatea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Dintre coordonatele majore ale dreptului internaţional începând cu 1945 menţionăm: a) crearea ONU, ca organizaţie internaţională cu vocaţie universală, însărcinată cu asigurarea cooperării statelor în vederea menţinerii păcii şi securităţii internaţionale; b) concretizarea ideii de justiţie penală internaţională, prin instituirea Tribunalelor speciale de la Nürnberg şi Tokyo, pentru judecarea criminalilor de război; c) sfâşitul perioadei coloniale şi afirmarea dreptului popparelor la auto-determinare ca normă imperativă a dreptului internaţional; d) extinderea fără precedent a preocupărilor în domeniul drepturilor omului; e) modificări fundamentale în structura comunităţii internaţionale. În perioada 1945-1989 aceasta a stat sub semnul "războiului rece" dintre blocul statelor democratice occidentale şi blocul statelor socialiste; f) creşterea numărului organizaţiilor internaţionale interguvernamentale, inclusiv regionale; g) creşterea numărului şi rolului organizaţiilor non-guvernamentale internaţionale; h) din punct de vedere normativ, codificarea unor domenii importante ale dreptului internaţional: dreptul tratatelor, dreptul diplomatic şi consular, dreptul mării ş.a. Cea mai mare parte a acestor dezvoltări ale dreptului internaţional contemporan vor face obiectul capitolelor ce urmează. Întrebări şi cerinţe pentru autoevaluare: 1. Care sunt trăsăturile dreptului internaţional public care îl disting de dreptul intern? 2. Care este relaţia dintre dreptul internaţional public şi dreptul intern? 3. Dezvoltarea istorică a dreptului internaţional public. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE : Bianca SELEJAN-GUŢAN, Drept internaţional public. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2003 CAPITOLUL 2 – IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC §1. NOŢIUNEA ŞI SFERA IZVOARELOR DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Sfera izvoarelor dreptului internaţional public este determinată de Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, în art. 38, care statuează asupra dreptului aplicabil de către această instanţă în litigiile aduse în faţa ei.

3

principiile dreptului internaţional sunt legate între ele şi fiecare principiu trebuie interpretat în contextul celorlalte principii." Aplicarea principiilor generale de drept are uneori un rol completiv.principiul integrităţii teritoriale. Acestea sunt principiile fundamentale ale dreptului internaţional. Conform Declaraţiei AG a ONU referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile prieteneşti şi cooperarea dintre state. După unii autori. . recurgerea la echitate trebuie să se facă. bi. §6. Aplicarea echităţii de către judecătorul internaţional poate interveni: . . . . cutuma trebuie să întrunească. . §5. Actul Final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. CUTUMA INTERNAŢIONALĂ Ca şi în dreptul intern. tratatele internaţionale. Cutuma poate fi definită ca acea practică urmată de anumite subiecte de drept cu convingerea că reprezintă o normă cu forţă juridică obligatorie. în conformitate cu Charta ONU (1970). două elemente principale: elementul material sau obiectiv şi elementul subiectiv sau psihologic. O importanţă deosebită o au şi actele constitutive ale organizaţiilor internaţionale. cutuma trebuie să îndeplinească condiţia constanţei şi a duratei îndelungate a aplicării sale.principiul nerecurgerii la forţă sau la ameninţarea cu forţa. pentru a nu constitui o atingere adusă suveranităţii statelor. denumite ius cogens. mai ales datorită faptului că exprimă consimţământul expres al statelor cu privire la normele sale.principiul inviolabilităţii frontierelor. adaugă la această listă încă trei principii: . adică pentru adaptarea normelor existente la situaţiile concrete. În plus. În dreptul internaţional contemporan. .a. §4. Unele dintre aceste principii au devenit norme superioare.neamestecul în treburile interne ale altor state.§2. dacă aplicarea lor este relevantă şi potrivită în contextul diferit al relaţiilor interstatale. dacă părţile consimt la aceasta. echitatea nu este un izvor propriu-zis al dreptului internaţional public. relaţiile diplomatice şi consulare. ale dreptului internaţional public.egalitatea suverană a statelor.îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor internaţionale (pacta sunt servanda). în cazul existenţei unor lacune în reglementarea prin norme de drept internaţional. 4 . semnat la Helsinki în 1975. imperative.sau multilaterale.dreptul popoarelor la autodeterminare. TRATATUL INTERNAŢIONAL Tratatul internaţional este considerat ca fiind izvorul cel mai important al dreptului internaţional public. numai cu acordul statelor implicate. Aşadar. ECHITATEA Potrivit art. PRINCIPIILE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Principiile dreptului internaţional public sunt acele reguli generale aplicabile relaţiilor între subiectele acestei ramuri de drept. dar este un factor important în procesul de decizie. Un alt document. . dreptul umanitar ş.infra legem. aceste principii formează un corpus de reguli de maximă generalitate şi aplicabilitate şi cu un caracter imperativ pentru toate subiectele dreptului internaţional. Alături de principiile generale de drept intern. inclusiv prin codificarea unor domenii de mare importanţă în cadrul comunităţii internaţionale: dreptul mării. §3. cutuma este cel mai vechi izvor al dreptului internaţional public. aşadar. au devenit cea mai utilizată formă de reglementare a drepturilor şi obligaţiilor statelor în raporturile dintre ele. PRINCIPIILE GENERALE DE DREPT Principiile generale recunoscute în dreptul intern sunt considerate "un rezervor de principii la care judecătorul internaţional este autorizat să recurgă într-o dispută internaţională. Declaraţia citată enunţă următoarele principii: . rezolvarea unei cauze de către această instanţă poate avea loc şi ex aequo et bono.îndatorirea statelor de a coopera între ele. . 38 al CIJ. de către Curtea Internaţională.principiul respectului drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. Pentru a fi considerată izvor de drept internaţional.soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale.

promisiuni sau acte prin care se creează drepturi în favoarea unor terţi. Este din ce în ce mai evidentă necesitatea completării ei. atunci când este posibil. Vatel. hotărârile acestei instanţe nu au forţă obligatorie decât între părţile litigiului şi doar cu privire la cazul concret soluţionat. astfel încât lista izvoarelor dreptului internaţional public.praeter legem sau pentru completarea unor lacune ale normelor existente. . §9. Aceste efecte ale actelor unilaterale se produc mai frecvent în anumite domenii ale dreptului internaţional. ALTE IZVOARE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC 8. Astfel de acte sunt: . încălcarea lor putând antrena răspunderea internaţională a acestora. 8. a fost creat şi îmbogăţit un corpus de reguli derivate din actele acestor organizaţii. cu acte ale acestor organizaţii în cadrul cărora statele se manifestă plenar ca subiecte ale dreptului internaţional. Art.a. în cazul apariţiei unei noi norme imperative de drept internaţional general. IERARHIA NORMELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC.. Doctrina dreptului internaţional se bucură şi astăzi de autoritate şi influenţă chiar asupra formării unor norme. §7.acte de renunţare. nu mai apare ca exhaustivă.2. a sclaviei. Ele sunt obligatorii şi în ordinea internă a statelor. MIJLOACELE AUXILIARE DE DETERMINARE A NORMELOR DREPTULUI INTERNAŢIONAL 7. Actele unilaterale ale statelor Unele acte unilaterale ale statelor sunt susceptibile a produce efete juridice în planul relaţiilor internaţionale. . Jurisprudenţa Hotărârile judecătoreşti ale instanţelor naţionale sau internaţionale pot fi utilizate de către Curtea Internaţională de Justiţie ca mijloace suplimentare de determinare a conţinutului unor norme de drept internaţional. orice tratat existent care este în contradicţie cu această normă devine nul şi încetează. Caracterul prioritar al dispoziţiilor 5 .interzicerea recurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa. . Suarez. . vor prevala obligaţiile decutgând din Chartă". . §8. Gentili ş.interzicerea genocidului. cum ar fi renunţarea la imunitatea de jurisdicţie în anumite domenii. Reguli ale dreptului internaţional contemporan considerate ius cogens sunt: . Aceste efecte ale actelor unilaterale ale statelor depind de o serie de factori. 64 al aceleiaşi convenţii prevede că.1. enumerate de art. 20).a. de Vitoria. Doctrina Calificarea doctrinei "celor mai calificaţi specialişti" ca mijloc auxiliar de determinare a normelor dreptului internaţional îşi are originea în rolul jucat de doctrină la formarea şi dezvoltarea acestei ramuri de drept.acte de recunoaştere a unor situaţii juridice noi la nivel internaţional (de exemplu. cum ar fi dreptul mării.1. IUS COGENS Art. . 53 al Convenţiei de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969: "în înţelesul prezentei convenţii. Efectele normelor de ius cogens nu se limitează însă la dreptul tratatelor. liceitatea actului.2. Răspunderea pentru încălcarea unei norme de ius cogens este imprescriptibilă. Prevederi similare conţinea şi Pactul Ligii Naţiunilor (art. dreptul conflictelor armate etc. a apartheidului. 7. manifestarea de voinţă expresă şi neechivocă de a produce efecte în planul relaţiilor internaţionale. prin referirea la unele obligaţii asumate de statele respective sau la drepturi şi obligaţii ale altor state. ş. Actele organizaţiilor internaţionale Odată cu crearea ONU şi cu creşterea numărului organizaţiilor internaţionale cu vocaţie universală şi regională. 103 al Chartei ONU: "în caz de conflict între obligaţiile Membrilor Naţiunilor Unite decurgând din prezenta Chartă şi obligaţiile care decurg din orice alt acord internaţional. 38 al Statutului CIJ. prin care statul îşi face cunoscută poziţia asupra unor probleme de interes internaţional. 59 al Statutului CIJ. prin primii reprezentanţi ai ştiinţei dreptului internaţional: Grotius. cum ar fi: autoritatea emitentă a actului. ca o normă de la care nu este permisă nici o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional general având acelaşi caracter".interzicerea torturii. Potrivit art. o normă imperativă a dreptului internaţional general este o normă acceptată şi recunoscută de comunitatea internaţională a statelor în ansamblul său. recunoaşterea unui stat sau a unui guvern).declaraţii.acte de protest sau refuzul recunoaşterii unor situaţii de fapt sau a pretenţiilor altui stat. Art.

Enumeraţi şi explicaţi principiile generale ale dreptului internaţional public. Art. b) un teritoriu determinat. BOLINTINEANU. 1 al acestei convenţii stabileşte că statul. societăţile transnaţionale. Întrebări şi cerinţe pentru autoevaluare: 1. De asemenea. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Al. b) organizaţiile internaţionale interguvernamentale. Criteriile de identificare a statelor în dreptul internaţional Convenţia de la Montevideo privind drepturile şi îndatoririle statelor din 19331 cuprinde o un set complet de criterii pentru identificarea statelor. ca şi din vocaţia de universalitate a acesteia. d) capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. în calitatea lor de colectivităţi umane organizate care se bucură de suveranitate: de altfel.Drept internaţional contemporan. Ediţia a III-a. Doctrina dreptului internaţional a identificat cele mai importante consecinţe ale celor două principii: a) suveranitatea implică în primul rând competenţa exclusivă asupra unui teritoriu determinat şi asupra populaţiei ce îl ocupă. Când se aplică echitatea ca izvor de drept internaţional public? 4. Acestea au un statut special. 2003 CAPITOLUL 3 – SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC §1. Alte entităţi. trebuie să aibă următoarele caracteristici: a) o populaţie permanentă. Statele sunt cele mai importante subiecte ale dreptului internaţional public. STATELE – SUBIECTE PRIMARE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC 2. Suveranitatea şi egalitatea statelor Suveranitatea şi egalitatea statelor reprezintă principii de bază ale dreptului internaţional şi ale societăţii internaţionale. Care sunt elementele cutumei internaţionale? 2.. 2000 Raluca MIGA-BEŞTELIU. §2. Introducere în dreptul internaţional public. 2. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. ca persoană în dreptul internaţional. Adrian NĂSTASE. din rolul primordial declarat al organizaţiei în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. sunt incluse de unii autori în categoria subiectelor dreptului internaţional. Adoptată de a 7-a Conferinţă Internaţională a Statelor Americane. c) o autoritate guvernamentală. Drept internaţional public. suveranitatea este cea care asigură "baza politică şi juridică a calităţii statului ca subiect de drept internaţional".1. Bogdan AURESCU. Există o ierarhie a izvoarelor dreptului internaţional public? 3. 1 6 . organizaţiile neguvernamentale internaţionale. Definiţia statului cuprinsă în această Convenţie este astăzi considerată ca făcând parte din dreptul internaţional cutumiar. o poziţie aparte în privinţa capacităţii juridice de drept internaţional o ocupă individul. dar fără a dispune de o capacitate juridică deplină pe plan internaţional. pentru statele membre. cum ar fi popoarele şi mişcările de eliberare naţională.Chartei ONU decurge. putând dobândi anumite drepturi şi asuma anumite obligaţii internaţionale.Drept internaţional. Bucureşti: Editura All Beck.. INTRODUCERE Categorii de subiecte în dreptul internaţional public contemporan: a) statele . Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Bucureşti: Editura All Beck.2.

O altă cauză a creerii unor state noi a fost procesul de decolonizare. În principiu. recunoaşterea apare în legătură cu apariţia unor state sau guverne noi. Cel mai frecvent însă. 2.5. Elementele teritoriului sunt: solul. Actul recunoaşterii conţine.6. a fost considerată de jurişti ca Charles Rousseau şi Guggenheim ca fiind criteriul decisiv în determinarea existenţei statului. Acest tip de recunoaştere apare atunci când o nouă autoritate guvernamentală se instalează la putere prin forţă. Capacitatea de a intra în relaţii cu alte state. La nivelul Comunităţii Europene a fost elaborate. .1. Una din cele mai controversate probleme privind recunoaşterea statelor este cea a efectelor acesteia. că o entitate politică întruneşte criteriile de existenţă a unui stat nou cu personalitate juridică deplină de drept internaţional. 2. 2. 7 .individuală şi colectivă. Unele tipuri speciale de state în dreptul internaţional contemporan 1.3. subsolul. se pune problema transmisiunii drepturilor şi obligaţiilor vechiului stat.2. recunoaşterea are un caracter discreţionar. Formele recunoaşterii. Recunoaşterea poate fi determinată de o serie de situaţii juridice noi care pot influenţa relaţiile dintre state. în mod expres sau tacit. deci. . apele interioare. 2. de a defini şi încheia liber relaţiile internaţionale.5. cu schimbarea ordinii constituţionale a statului.2. formată din cetăţeni ai statului respectiv. Succesiunea statelor În contextul mai larg al statului ca subiect primar al dreptului internaţional public. Populaţia este colectivitatea umană aflată în mod permanent sau temporar pe un anumit teritoriu.de iure şi de facto. marea teritorială. Autoritatea guvernamentală reprezintă ansamblul de organe care exercită prerogativele suveranităţii în limitele teritoriului determinat şi asupra populaţiei aflate pe acest teritoriu. dezmembrare sau separare. Federaţia sau statul federal 2. Există două mari curente de opinie în această privinţă: cei care susţin existenţa unui efect constitutiv al recunoaşterii şi cei care susţin că recunoaşterea are doar un efect declarativ.3.3.3.4. Recunoaşterea are şi un caracter neuniform. problemă ce face obiectul instituţiei succesiunii statelor. Nu există un set general aplicabil de reguli care să determine modalităţile şi criteriile recunoaşterii statelor.3. neexistând nici o obligaţie în acest sens în sarcina statelor. de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale etc. poate apărea problema modificării structurii comunităţii internaţionale prin dispariţia unor state prin. Recunoaşterea statelor poate fi: . instalarea unui guvern nou. două declaraţii privind recunoaşterea. urmată de regruparea componentelor (prin fuziune sau absorbţie) ori formarea unor state noi. de regulă ca urmare a unei revoluţii sau lovituri de stat. Vaticanul 2. apariţia unei stări insurecţionale etc.expresă şi tacită. Recunoaşterea guvernelor este actul unilateral prin care un stat consideră guvernul altui stat ca organ capabil să stabilească relaţii bilaterale între cele două state. 2. generate de dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice şi a fostei Iugoslavii.1. Asociaţiile de state 3. În aceste situaţii. manifestarea de voinţă a statului de a considera entitatea respectivă membru al comunităţii internaţionale. 2. denumită şi "independenţă". fapte sau situaţii care pot avea consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor sale sau asupra intereselor sale politice şi declară expres sau admite implicit că acestea constituie elemente pe care se vor baza relaţiile sale juridice viitoare în raport cu noua situaţie sau entitate.4. Recunoaşterea internaţională a statelor şi guvernelor Recunoaşterea poate fi definită ca acea manifestare unilaterală de voinţă prin care un stat constată existenţa anumitor acte. precum şi din cetăţeni străini şi apatrizi. 2. cum ar fi: crearea unui stat nou. d) dreptul statelor de a-şi stabili liber regulile interne. Elementele statului 2.b) suveranitatea implică obligaţia de non-ingerinţă a altor state în zona de competenţă exclusivă a statului. în anul 1991. spaţiul aerian.3. Recunoaşterea statelor Recunoaşterea unui stat reprezintă manifestarea de voinţă prin care un stat admite. 2. Teritoriul reprezintă spaţiul în cadrul căruia se exercită suveranitatea de stat. modificări teritoriale. c) suveranitatea şi egalitatea statelor implică dependenţa oricăror obligaţii ce decurg din cutumă sau din tratate de acordul statului ce se obligă.5.

§4. §3.) şi se întemeiază pe afirmarea principiului auto-determinării ca principiu fundamental al dreptului internaţional. POPOARELE ŞI MIŞCĂRILE DE ELIBERARE NAŢIONALĂ 4. să aibă o structură instituţională proprie (formată din organe cu funcţionare permanentă sau periodică şi cu atribuţii determinate de tratatul constitutiv). Popoarele Calitatea de subiect internaţional al popoarelor rezultă din prevederile Chartei ONU. ele sunt obligate să respecte dreptul internaţional şi să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu normele acestuia Organizaţiile internaţionale mai au şi unele competenţe specifice.1. cum ar fi: . De asemenea. Dacă numai o parte a unui teritoriu trece de la statul predecesor la statul succesor. . 1 alin.să fie determinată. de a înainta plângeri internaţionale pentru daunele suferite de organizaţie sau de reprezentanţii săi. 3.n. state terţe sau alte organizaţii internaţionale.competenţa normativă – de a elabora norme sau reguli convenţionale de drept internaţional. . să fie constituită din state în calitate de membri. Pentru a beneficia de personalitate juridică internaţională. doctrina mai adaugă şi necesitatea conformităţii organizaţiei cu normele dreptului internaţional. 1978. ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . tratatele încheiate de statul predecesor îşi încetează aplicabilitatea pe acest teritoriu. Spre deosebire de state. Aceste convenţii cuprind şi o definiţie a instituţiei succesiunii: "prin expresia succesiune a statelor se înţelege substituirea unui stat în locul altuia. de a-şi constitui şi gestiona resursele financiare. cu state terţe sau cu alte organizaţii. distinctă de cea a statelor membre. organizaţiile internaţionale au o personalitate juridică internaţională cu un caracter limitat şi specializat. capabilă să adopte acte opozabile membrilor organizaţiei. 2: unul din scopurile organizaţiei este cel de a "dezvolta relaţii prieteneşti între naţiuni. de a încheia tratate cu statele membre. 8 . La aceste elemente. intrată în vigoare în 1996) şi Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la bunuri. organizaţia internaţională dobândeşte personalitate juridică internaţională. trebuie precizat că este general acceptată norma potrivit căreia minorităţile naţionale nu pot fi considerate popoare şi în consecinţă nu se bucură de dreptul la auto-determinare. să fie constituite în temeiul unui tratat multilateral încheiat între statele membre. Domeniul cel mai complex al succesiunii statelor este cel al succesiunii la tratate. în ceea ce priveşte răspunderea pentru relaţiile internaţionale ale unui teritoriu". o organizaţie internaţională trebuie să întrunească următoarele elemente constitutive: 1. în timp ce tratatele încheiate de statul succesor îşi extind câmpul de aplicare şi pe teritoriul care a devenit parte a statului succesor. 1983. arhive şi datorii (Viena. organizaţiile internaţionale dobândesc şi o serie de obligaţii. de a stabili şi menţine legături cu misiunile permanente ale statelor membre acreditate pe lângă ele şi de a numi misiuni proprii pe lângă state membre. care face referire la ele încă din art.competenţa de control sau de sancţionare în raporturile cu statele membre. legat de scopul şi de funcţiile specifice determinate la constituire. constituite în temeiul acordului lor de voinţă. 3. ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE INTERGUVERNAMENTALE CA SUBIECTE ALE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC Personalitatea juridică internaţională a organizaţiilor internaţionale Organizaţiile internaţionale interguvernamentale sunt acele asocieri ale statelor. întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele" (s. Pentru ca o entitate să poată fi considerată popor. în scopul realizării unor obiective şi activităţi determinate în planul relaţiilor internaţionale. să aibă o identitate evidentă. cu excepţia cazurilor în care actul constitutiv interzice acest lucru.să aibă legătură cu un anumit teritoriu.În cadrul ONU. 4. Odată întrunite aceste elemente. Astfel. 2. nu a intrat încă în vigoare). Pentru a evita orice confuzii. Personalitatea juridică internaţională conferă organizaţiilor internaţionale următoarele drepturi: 1. 2. în temeiul personalităţii lor internaţionale. Comisia de Drept Internaţional a elaborat două convenţii multilaterale cu caracter de codificare în materia succesiunii statelor: Convenţia referitoare la succesiunea statelor cu privire la tratate (Viena.

Alţi autori arată că societăţile transnaţionale nu pot fi subiecte de drept internaţional. Mişcările de eliberare naţională Mişcările de eliberare naţională care acţionează pe un anumit teritoriu pot stabili relaţii internaţionale cu state sau cu alte mişcări de acelaşi tip. 4. . Primele organizaţii internaţionale 9. Exemple de ONG: .Comisia Internaţională a Juriştilor (Geneva). . Criteriile de recunoaştere ale Uniunii Europene. cu sediul la Londra). INDIVIDUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC Una din cele mai controversate probleme din doctrina dreptului internaţional contemporan este cea a poziţiei individului ca subiect al dreptului internaţional public.Asociaţia pentru prevenirea torturii (cu sediul la Geneva).Federaţia Internaţională Helsinki pentru Drepturile Omului (cu sediul la Viena) Prin Rezoluţia 1996/31. .Articolul 19 (organizaţie dedicată libertăţii de opinie şi exprimare.să constituie o forţă organizată. Formele recunoaşterii statelor. Ce presupune capacitatea de a intra în relaţii cu alte state? 2. 6.2. Reguli privind succesiunea statelor la tratate 8. . Criterii pentru recunoaşterea guvernelor. având în vedere forţa lor economică şi extinderea activităţii lor în numeroase state.Human Rights Watch (New York). Această din urmă condiţie trebuie privită în legătură cu situaţia tranzitorie în care trebuie să se găsească mişcarea respectivă.Anti-Slavery International (Organizaţia Internaţională împotriva Sclaviei. .Amnesty International (Londra). adică acele contracte ce intervin între un stat şi o astfel de societate. . Efectele recunoaşterii statelor. SOCIETĂŢILE TRANSNAŢIONALE Societăţile transnaţionale reprezintă "întreprinderi formate dintr-un centru de decizie localizat într-o ţară şi centre de activitate înzestrate sau nu cu personalitate juridică proprie situate în una sau mai multe ţări" Determinarea locului şi rolului acestor entităţi în cadrul comunităţii internaţionale constituie o problemă controversată. ORGANIZAŢIILE INTERNAŢIONALE NEGUVERNAMENTALE Organizaţiile internaţionale neguvernamentale (ONG) sunt forme private de asociere. problema poziţiei individului în dreptul internaţional contemporan este mult mai complexă. . reprezentative.să exercite autoritatea de facto pe un anumit teritoriu. §6. §5. precum şi capacitatea acestor societăţi de a încheia contracte de stat.să aibă organe proprii de conducere. . . adoptată la 25 iulie 1996. Există o obligaţie de recunoaştere a statelor? Exemplificaţi şi explicaţi. mişcările de eliberare naţională trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . iar actele sale sunt aduse la îndeplinire prin intermediul indivizilor. privind furnizarea unor bunuri sau servicii. consideraţi singurele subiete ale dreptului internaţional public (Georges Scelle. arătând că el este doar un obiect al acestei ramuri de drept.acest teritoriu să reprezinte o parte îmsemnată din teritoriul statului în care acţionează. capabile a avea un rol în relaţiile internaţionale şi ai căror membri se bucură de drepturi independente de vot în cadrul organizaţiei. 3. §7. Consiliul Economic şi Social al ONU s-a pronunţat pentru recunoaşterea unui statut consultativ ONG-urilor în raport cu Organizaţia Naţiunilor Unite. Leon Duguit). Pentru a fi recunoscute ca subiecte de drept internaţional. 5.Federaţia Internaţională a Ligilor Drepturilor Omului (cu sediul la Paris). Unii autori consideră societăţile transnaţionale ca fiind veritabile subiecte ale dreptului internaţional. capabilă să ducă până la capăt lupta de eliberare naţională în vederea constituirii unui stat independent. Cu toate acestea. Alţi autori neagă calitatea individului de subiect al dreptului internaţional public. prin aceea că statul nu ar fi decât un instrument pentru promovarea unor interese colective. cu sediul la Londra). prin legătura de cetăţenie pe care o are cu statul. Personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale 9 .4. exploatarea unor bogăţii naturale etc. 7. Unii autori susţin că individul este un subiect al dreptului internaţional public. Întrebări şi cerinţe: 1. .

iar cel de-al doilea sens al noţiunii de cetăţenie vizează condiţia juridică sau statutul juridic al persoanei care are calitatea de cetăţean. datorită lipsei de uniformitate între legislaţiile mai multor state privind acordarea şi pierderea cetăţeniei. Dobândirea cetăţeniei În dreptul comparat. precum şi apatrizi. sau fără cetăţenie. ea este utilizată pentru a desemna o instituţie juridică. POPULAŢIA CA ELEMENT CONSTITUTIV AL STATULUI Populaţia statului a fost definită.1. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. prin adopţia unui minor de către cetăţeni străini). din cauza neconcordanţelor legislaţiilor în materie. 2000 Raluca MIGA-BEŞTELIU. 14..Drept internaţional contemporan. Bucureşti: Editura All Beck. normativă a noţiunii. au fost elaborate la nivel internaţional o serie de convenţii: Convenţia ONU privind statutul apatrizilor (New York. reglementările privind dobândirea de drept cetăţeniei se subsumează la două mari sisteme consacrate: ius sanguinis şi ius solii. 2. 13. Pierderea cetăţeniei Pierderea cetăţeniei poate avea loc fie de drept (de exemplu. Conflictul pozitiv de cetăţenie apare în cazul pluricetăţeniei. Bogdan AURESCU. în mod permanent sau temporar.10. accentuând persoana ca element central al cetăţeniei. Alături de cetăţenii proprii. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 2003 CAPITOLUL 4 – POPULAŢIA ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC §1. ei având un regim juridic diferit de cel al cetăţenilor. Adrian NĂSTASE. ca fiind totalitatea persoanelor care trăiesc pe teritoriul statului. între cele două sensuri ale noţiunii de cetăţenie există o strânsă legătură. §2. CETĂŢENIA În doctrina dreptului constituţional. Introducere în dreptul internaţional public. poartă denumirea de conflicte de cetăţenie. 12. cel mai frecvent sub forma bipatridiei sau dublei cetăţenii.Drept internaţional. Desigur. un individ are mai multe cetăţenii sau nu are nici o cetăţenie. indiferent de cetăţenie. 2.. statut creat prin anumite norme juridice. Conflictul negativ de cetăţenie apare atunci când. pe teritoriul unui stat se pot afla şi cetăţeni străini. BOLINTINEANU. Cetăţenia poate fi aşadar definită ca fiind acea situaţie juridică specială a persoanei fizice. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Al. Ediţia a III-a. Bucureşti: Editura All Beck. noţiunea de cetăţenie are două sensuri principale. Conflictele pozitive şi negative de cetăţenie Situaţiile în care.2. în sens larg.3. 2. 1954) şi Convenţia pentru reducerea cauzelor de apatridie (1961). şi care îi conferă deplinătatea existenţei şi exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţia şi legile statului respectiv. 10 . În primul rând. Aceste convenţii recunosc dreptul oricărei persoane la o cetăţenie. Dacă primul sens se axează pe componenta obiectivă. o persoană devine apatrid. Structura şi membrii organizaţiilor internaţionale Ce sunt organizaţiile neguvernamentale internaţionale? Rolul ONG în dreptul internaţional. 11. situaţie ce rezultă din apartenenţa acelei persoane la un anumit stat. Pentru a reduce aceste cazuri. fie prin renunţare sau retragere. Ce sunt societăţile transnaţionale şi care este rolul lor în dreptul internaţional public? Rolul individului ca „actor” al dreptului internaţional public. Drept internaţional public. cel de-al doilea are în vedere componenta sa subiectivă.

a.Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951). Pe de altă parte. 3 Probleme deosebite. nr. pentru a fi judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior.a. conform căruia cetăţenii străini beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi proprii cetăţeni ai statului. Statutul persoanelor refugiate cuprinde o serie de drepturi şi obligaţii reglementate atât de Convenţia din 1951. rezoluţii ale Consiliului de Securitate ONU. care cuprinde: Declaraţia ONU asupra Azilului Teritorial. Astfel. EXPULZAREA este actul prin care un stat constrânge unul sau mai mulţi străini aflaţi pe teritoriul său să-l părăsească. Tratamentul aplicabil strănilor cunoaşte mai multe forme. REGIMUL JURIDIC AL STRĂINILOR Regimul juridic al străinilor este stabilit de către fiecare stat în parte şi constă în determinarea drepturilor şi obligaţiilor străinilor. La nivelul dreptului internaţional public.Convenţia Organizaţiei Unităţii Africane privind aspecte specifice ale problemelor refugiaţilor (1969). în ţara în care se află. în art. dreptul la protecţie diplomatică a cetăţenilor români. Doctrina dreptului internaţional a subliniat necesitatea stabilirii unui standard minim internaţional în privinţa regimului străinilor (international minimum standard). în temeiul căruia statele se obligă să nu expulzeze sau să nu returneze. 537/2003.§3.Regulile comune europene asupra azilului (Tampere. condiţiile în care aceştia pot intra.să acorde refugiaţilor un tratament cel puţin la fel de favorabil ca şi cel acordat cetăţenilor. în nici un fel. Alături de aceste norme. obligaţia generală a refugiaţilor de a se conforma legilor. cu excepţia drepturilor politice. EXTRĂDAREA este actul prin care un stat predă. 955/2002.a. în ambele dimensiuni ale acestuia.Of. §5. în situaţia în care aceştia devin indezirabili ca urmare a săvârşirii unor fapte care încalcă legile sau interesele acelui stat. sub aspectul dreptului internaţional. Protecţia diplomatică este una din obligaţiile misiunilor diplomatice ale statului respectiv. la cererea altui stat. statele părţi la Convenţie se obligă: . fiecare stat şi-a dezvoltat propriul sistem de protecţie a refugiaţilor. s-a dezvoltat şi un corpus complex de soft law. aprobată cu unele modificări prin Legea nr. Unul din cele mai importante principii ale dreptului refugiaţilor este cel al non-returnării (principle of nonrefoulement)..2. Dreptul refugiaţilor are două dimensiuni: cea universală şi cea regională. au apărut în privinţa extrădării şi expulzării. rămâne şi părăsi teritoriul statului ş. 11 .să aplice dispoziţiile acesteia fără discriminări. regimul cel mai favorabil care a fost acordat cetăţenilor unui stat terţ. §4. rezultate din practica statelor: a) regimul naţional. care grupează normele privind protecţia specială a acestor persoane. 357/2003. un "drept internaţional al refugiaţilor". CATEGORII SPECIALE: REGIMUL REFUGIAŢILOR ŞI AL PERSOANELOR STRĂMUTATE Persoanele refugiate reprezintă o categorie distinctă de străini existenţi. PROTECŢIA DIPLOMATICĂ Obiectul protecţiei diplomatice a unui stat sunt proprii cetăţeni aflaţi pe teritoriul altui stat şi care au suferit prejudicii. nr. s-a dezvoltat. la un moment dat pe teritoriul unui stat. În România. precum şi măsurilor luate pentru menţinerea ordinii publice. Principalele surse ale dreptului refugiaţilor la nivel universal şi regional sunt: . în anumite condiţii. în temeiul căruia statul acordă străinilor. . 2 3 Publicată în M. regulamentelor. . 17. regimul străinilor este reglementat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. Constituţia României prevede. În aplicarea acestor surse internaţionale. . un refugiat. Protecţia diplomatică derivă din legătura de cetăţenie între persoana fizică şi stat. în temeiul unor tratate internaţionale. presupusă a fi autoarea unei infracţiuni. în ce priveşte libertatea de a practica religia lor şi libertatea de instruire religioasă a copiilor lor. Din practica actuală a statelor rezultă aplicarea combinată a regimurilor menţionate în privinţa străinilor aflaţi pe teritoriul lor. o persoană aflată pe teritoriul său. Publicată în M. cât şi de dreptul intern al statelor. Convenţia stabileşte. b) regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate. în art.Protocolul la Convenţia privind statutul refugiaţilor (1967).Of. 194/20022. reguli elaborate de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi ş. în mod special după cel de-al doilea război mondial. ş. 1999). .

Bucureşti: Editura All Beck. BOLINTINEANU. Bogdan AURESCU. Adrian NĂSTASE. problema protecţiei acestor drepturi nu putea depăşi. Reguli de drept internaţional privind extrădarea şi expulzarea. al XIX-lea au apărut firave încercări de internaţionalizare a unor categorii de drepturi. SISTEMUL DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI ÎN CADRUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE 4 Publicată în M. Ce sunt apatrizii şi care sunt măsurile la nivel internaţional pentru evitarea situaţiei de apatridie? Regimul juridic al străinilor – reguli generale. Una dintre cele mai importante direcţii de dezvoltare a dreptului internaţional după cel de-al doilea război mondial a fost preocuparea pentru protecţia drepturilor omului. Protecţia diplomatică a propriilor cetăţeni – forme de manifestare. dar aceasta în considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vis-a-vis de drepturile propriilor cetăţeni aflaţi în străinătate.. a luat naştere ceea ce se numeşte “dreptul internaţional al drepturilor omului”. În România. 5. Ediţia a III-a. 33 al Convenţiei). cu unele modificări. care depăşeşte această contradicţie a dreptului internaţional clasic. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. partea I. apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice (art. AZILUL TERITORIAL Acordarea azilului teritorial reprezintă un drept suveran al statului privind intrarea şi şederea pe teritoriul său a unor persoane de altă cetăţenie. declaraţiile de drepturi din America de Nord. care sunt supuse în ţara de origine unor persecuţii pentru activităţi politice.Of. de regulă. §2. al XVIII-lea: Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789. creat de către şi pentru state. aprobată. naţionalitate. 6.Drept internaţional contemporan. La baza acordării azilului stau. această acordare nu poate fi considerată un act inamical faţă de statul de origine al celui care solicită azilul. al XX-lea.peste frontierele teritoriilor unde viaţa sau libertatea sa ar fi ameninţate pe motive de rasă. inerente persoanei. prin Legea nr. Drept internaţional public. potrivit căreia protecţia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal. Bill of Rights al Constituţiei americane. 2003 CAPITOLUL 5 – PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI §1. cadrul intern al fiecărui stat. 323/2001. Dreptul de a acorda sau de a refuza acordarea azilului teritorial este o manifestare a suveranităţii statului. Protecţia refugiaţilor la nivel internaţional. PRIMELE PREOCUPĂRI PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR OMULUI Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor noastre. Introducere în dreptul internaţional public. Azilul teritorial şi azilul diplomatic. Cu toate acestea. Întrebări şi cerinţe: 1. Abia în sec. 3. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Al. din 27 iunie 2001. 102/2000. 4. din 1791. În a doua jumătate a sec. 2. religie. 2000 Raluca MIGA-BEŞTELIU. în special în domeniul a ceea ce încă nu se numea "protecţia drepturilor omului". 12 . regimul juridic al refugiaţilor este reglementat de Ordonanţa nr. în acel stadiu al dezvoltării dreptului şi relaţiilor internaţionale. De aceea. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.. Ideologii revoluţiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale. raţiuni umanitare.Drept internaţional. Bucureşti: Editura All Beck. Perioada postbelică.. Sfârşitul primului război mondial a însemnat începutul unei noi etape în dezvoltarea dreptului internaţional. Stau mărturie declaraţiile de drepturi de la sfârşitul sec. religioase.4 §6.

articolul 55/c .3. împreună cu alţi membri ai grupului lor. reţinerii sau exilului.art. 2. prin ratificarea de către 35 de state. dreptul la un proces echitabil. Cu toate acestea. Declaraţia proclamă libertatea de exprimare. de a se bucura de valorile artistice şi de a beneficia de progresul ştiinţific şi avantajele acestuia”. adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a ONU. ca şi a naţiunilor.3. 62 §2 . prezumţia de nevinovăţie. dreptul tuturor persoanelor private de libertate de a fi tratate în mod omenos şi cu respect pentru demnitatea inerentă fiinţei umane.Pactele internaţionale privind drepturile omului Cele două Pacte internaţionale au fost adoptate de AG a ONU şi deschise spre semnare în decembrie 1966. 68 2. Articolul 1 §3 al Chartei conferă ONU scopul fundamental “de a realiza cooperarea internaţională.art. deci nu are putere obligatorie. dreptul la odihnă. este primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului. Una din cele mai importante completări este articolul 27. Din categoria drepturilor civile şi politice fac parte: dreptul la viaţă. religioase sau lingvistice dreptul de a se bucura.Cadrul juridic internaţional care marchează începutul “erei drepturilor” este constituit dintr-o serie de documente ce formează aşa-numita “Chartă internaţională a Drepturilor Omului”. există şi drepturi enunţate de DUDO care nu se regăsesc în Pact: dreptul de proprietate. Printre drepturile garantate de Pact care nu sunt menţionate de DUDO se numără: libertatea de a nu fi închis pentru datorii. acsta instituie un mecanism de aplicare. printr-un tratat internaţional fundamental cu vocaţie de universalitate. adoptate şi aplicate în cadrul ONU. “credinţa în drepturile fundamentale ale omului. dreptul de a nu fi supus în mod arbitrar arestării.1. limbă sau religie. Charta Organizaţiei Naţiunilor Unite Dreptul internaţional modern al drepturilor omului s-a dezvoltat cu precădere după cel de-al doilea război mondial. Articolul 27 se referă la drepturile culturale: “orice persoană are dreptul de a participa liber la viaţa culturală a comunităţii. cele două Pacte creează obligaţii juridice pentru statele părţi. inclusiv dreptul acestuia de a participa la guvernarea ţării sale. fără distincţie de rasă. 2.2. documente ce au fost elaborate. sociale şi culturale (PIDESC) 13 . în egalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile. dezvoltând şi încurajând respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale pentru toţi. dreptul la plată egală pentru muncă egală. dreptul la educaţie. care conţine angajamentul statelor de a recunoaşte membrilor minorităţilor etnice. Din categoria drepturilor economice. Ea a fost adoptată de AG a ONU ca rezoluţie. sex. interdicţia sclaviei. în demnitate şi în valoarea persoanei umane. sociale şi culturale.2. torturii şi tratamentelor crude. organ înfiinţat prin tratat şi format din 18 experţi independenţi aleşi pentru o perioadă de 4 ani. Activitatea Comitetului se desfăşoară pe două planuri: procedura de raportare şi procedura de examinare a plângerilor inter-statale şi individuale.” Aceasta este prima consacrare de ordin general a protecţiei drepturilor omului la nivel internaţional. Articolul 21 prevede drepturile politice ale individului.3. dreptul copilului de a dobândi o cetăţenie şi de a i se oferi acele măsuri de protecţie decurgând din statutul său de minor. Declaraţia Universală cuprinde două mari categorii de drepturi: drepturile civile şi politice şi drepturile economice. 2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 10 şi 13 . inumane sau degradante. Abia după un deceniu a fost posibilă intrarea lor în vigoare. la muncă şi la protecţie împotriva şomajului. dreptul la o retribuţie echitabilă şi satisfăcătoare. prin intermediul Comitetului Drepturilor Omului. de cultura proprie. de religie. Având statutul de tratat internaţional. Charta Naţiunilor Unite. Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice (PIDCP) Pactul a fost adoptat în 1966 şi proclamă mai multe drepturi din această categorie decât Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. direct sau prin reprezentanţi liber aleşi. la libertatea şi la securitatea persoanei. sau de a folosi limba proprie.art.Pactul Internaţional privind drepturile economice. de a profesa şi practica propria religie. Ideea protecţiei drepturilor traversează întreg textul Chartei ca un fir roşu: . Pentru a asigura respectarea obligaţiilor asumate prin Pact. de întrunire şi dreptul la liberă circulaţie. mari şi mici”. adoptată în urma Conferinţei de la San Francisco proclamă.1. 2. dreptul de a solicita şi a primi azil şi dreptul la cetăţenie. Se mai recunoaşte dreptul la viaţă privată şi dreptul de proprietate. în preambulul său. adoptat de o organizaţie internaţională. sociale şi culturale fac parte: dreptul persoanei la asigurări sociale. Declaraţia Universală nu este un tratat.

3. intrată în vigoare la 1 iulie 2003). El cere doar statelor părţi să prezinte rapoarte asupra măsurilor pe care le-au adoptat şi asupra progresului înregistrat în respectarea drepturilor recunoscute prin Pact. dreptul la protecţia familiei. intrată în vigoare în 1990).Acest pact recunoaşte următoarele drepturi: dreptul la muncă. dreptul la un standard de viaţă satisfăcător. În 1947. dreptul de a se bucura de cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică şi psihică. sociale şi culturale. mandatul său fiind acela de a asista ECOSOC în examinarea rapoartelor statale. .Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. care îşi au originea în tratatele şi convenţiile din materia drepturilor omului (treaty-based procedures). inumane sau degradante 2. Convenţia asupra eliminării oricărei forme de discriminare faţă de femei 2. . Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare rasială 2. ci stipulează doar că aceste rapoarte sunt înaintate Consiliului Economic şi Social al ONU (ECOSOC). ci doar să utilizeze la maximum toate resursele sale disponibile în scopul de a ajunge treptat la deplina realizare a acestor drepturi.5. Comisia este un organ politic. intrată în vigoare în 1981). în mod special. Unul din aceşti factori a fost. dreptul de a participa la viaţa culturală.Scurt istoric Întreg complexul de factori care a condus ONU la preocuparea deosebită pentru protecţia drepturilor omului a avut un efect similar în Europa. trebuie menţionate : .Convenţia asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid (1973) ş. Alături de acestea. Dintre acestea. Proceduri extra-convenţionale de protecţie a drepturilor omului la nivelul ONU Procedurile extra-convenţionale sunt acele proceduri de implementare a drepturilor omului fără caracter obligatoriu. .1. în baza art. "nucleul" (core treaties) îl formează următoarele convenţii: . ECOSOC a adoptat o serie de rezoluţii care au culminat cu înfiinţarea Comitetului pentru drepturile economice. dreptul la educaţie. Denumirea Subcomisiei nu a însemnat limitarea activităţii acesteia: activităţile sale depăşesc cadrul dat de denumire. extinzându-se la acelaşi nivel cu cele ale Comisiei. intrată în vigoare în 1987).4. aleşi pe o perioadă de 4 ani. alese pe o perioadă de 5 ani după criteriul repartizării geografice echitabile. Începând cu 1976. şi nu în reprezentarea statului de unde provin. Aceste proceduri se numesc astfel pentru a le deosebi de procedurile convenţionale. un stat nu se angajează să confere tuturor drepturilor enumerate un efect imediat.4. intrată în vigoare în 1969). dezvoltate în cadrul ONU şi bazate în primul rând pe Charta organizaţiei.a.4. Comitetul nu este un organ convenţional. SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI 3. Comisia are mandatul de a elabora propuneri de declaraţii şi convenţii internaţionale. 2. pe acelaşi criteriu al repartizării geografice echitabile. PIDESC nu cuprinde prevederi referitoare la un sistem de plângeri interstatale sau individuale. organ înfiinţat de Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) în 1946. pe care le înaintează. prin ECOSOC. Cel mai important rol în cadrul acestor proceduri îl joacă Comisia Drepturilor Omului.Convenţia pentru drepturile copilului (1989. reacţia împotriva sistemelor fasciste care au provocat cel de-al doilea război mondial. Ratificând PIDESC.Convenţia pentru protecţia muncitorilor migranţi şi a membrilor de familie ai acestora (1990.Convenţia asupra eliminării oricărei forme de discriminare faţă de femei (1979. compusă din 26 de membri independenţi.Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1948). Adunării Generale a ONU. . inumane sau degradante (1984. dreptul de a se bucura de condiţii de muncă juste şi prielnice.Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare rasială (1965. 68 al Chartei ONU. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude. alcătuit din reprezentanţi ai 53 de state membre.4. §3. Din punct de vedere tehnic. Pactul nu înfiinţa nici un Comitet special pentru examinarea rapoartelor.1. dreptul la securitate socială. Negarea existenţei drepturilor omului nu a fost doar un 14 . Comisia a înfiinţat Subcomisia pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia Minorităţilor. ci un organ al ONU. dreptul de a înfiinţa şi de a face parte din sindicate. . compus din 18 experţi aleşi cu titlu personal.Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951) şi protocolul acesteia din 1967. 2. pentru protecţia unor categorii speciale de drepturi sau de beneficiari. dar care îşi au originea în rezoluţii ale Adunării Generale (non-conventional procedures). .2. Alte convenţii ONU privind drepturile omului La nivelul ONU au fost adoptate de-a lungul timpului o serie de convenţii specializate.

cât şi colectivităţile regionale din Europa care aplică prevederile Chartei Autonomiei Locale adoptată de Comitetul Miniştrilor în 1985. Manchester University Press. 14) şi obligaţia de a se acorda un remediu eficace prin instanţele naţionale oricărei persoane ale cărei drepturi au fost violate (art.287-306. Merrills. Drepturile garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.G. dreptul la recurs în procesele penale. Catalogul drepturilor garantate a fost lărgit prin Protocoalele adiţionale ulterioare:  Protocolul 1: .G.Human Rights in the World. Elaborarea şi semnarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Convenţia a fost semnată la Roma în luna noiembrie 1950 şi a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953.. . În: R. M.dreptul la educaţie. care are menirea de a reprezenta atât colectivităţile locale. după depunerea a trei ratificări.interzicerea expulzării propriilor cetăţeni şi a expulzării colective a străinilor.interzicerea privării de libertate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale. pp. . 3.cit.angajamentul statelor de a organiza alegeri libere şi secrete la intervale de timp rezonabile.. compus din miniştrii de externe ai statelor membre sau din reprezentanţii lor diplomatici permanenţi la Strasbourg.  Protocolul 4:  Protocolul 6: . dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. a se vedea şi J. ci şi împotriva unui alt fel de regimuri care preluaseră controlul asupra unei jumătăţi a continentului: regimurile comuniste. Secretarul General are responsabilitatea direcţiilor strategice ale programului de lucru al Consiliului Europei şi asupra bugetului organizaţiei şi supraveghează organizarea şi funcţionarea curentă a Consiliului. 13). ce are ca scop promovarea educaţiei în domeniul drepturilor omului. 15 .. Ea a fost urmată de 13 protocoale adiţionale.rezultat incident al acestor sisteme.Hanski. dreptul la reparaţii în caz de eroare judiciară. p.Suksi. Robertson. nu doar împotriva unei renaşteri a regimurilor dictatoriale fasciste.dreptul la proprietate. . Adunarea Parlamentară este prima adunare europeană din istoria continentului şi totodată are cea mai extinsă reprezentare: 46 de state sunt reprezentate în cadrul ei. 1949 – naşterea Consiliului Europei 3.”5 Un alt factor a fost necesitatea protecţiei sistemelor democratice ale Europei Occidentale.garanţii acordate străinilor înainte de a fi expulzaţi din ţara unde îşi au reşedinţa. Comisarul Drepturilor Omului a fost creat în 1999 şi este o instituţie independentă. egalitatea în drepturi şi obligaţii între soţi.3. conştiinţă şi religie  libertatea de expresie  libertatea de asociere şi de întrunire paşnică  libertatea de a se căsători şi de a întemeia o familie Convenţia mai conţine o clauză de nediscriminare (art.Merrills. Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale din Europa (CALRE) este un organ creat de Summit-ul de la Viena din anul 1993. J. În forma iniţială. 5 A.Organele Consiliului Europei Comitetul Miniştrilor este organul decizional al Consiliului Europei. . 102. 1994.dreptul la liberă circulaţie.The Council of Europe (I): the European Convention on Human Rights. . a conştientizării şi respectării drepturilor omului în statele membre. interzicerea muncii forţate  dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei  dreptul la un proces echitabil  dreptul de a nu fi supus unor legi şi pedepse ex post facto  dreptul la viaţă privată şi de familie  libertatea de gândire. ci “un instrument deliberat de politică internă şi chiar o precondiţie a ascensiunii lor.abolirea pedeapsa cu moartea pe timp de pace  Protocolul 7: . op.2. CEDO garanta următoarele drepturi:  dreptul la viaţă  dreptul de a nu fi supus torturii sau altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante  dreptul de a nu fi ţinut în sclavie.

 Protocolul 12 a introdus principiul general al non-discriminării.Convenţia europeană cu privire la extrădare (1957). 3.4. Pentru a deveni parte la Chartă. Curtea îşi desfăşoară activitatea în: Adunarea Plenară a Curţii. 1 sau 2 vicepreşedinţi. din tradiţiile constituţionale naţionale şi din CEDO. Pentru a fi examinate pe fond de către Curte. Alte convenţii privind drepturile omului elaborate în cadrul Consiliului Europei Cu titlu exemplificativ. 3. Procedura de judecare a cererii individuale de Cameră sau de Marea Cameră – a se studia după curs 3. Protecţia drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene În cadrul Uniunii Europene. Comitete. intrată în vigoare în 1998). . D. sociale şi culturale. art. intrat în vigoare la 1 mai 1999. 20-24 ale Convenţiei. Cererea să nu fie anonimă. din 2 octombrie 1997. la 18 octombrie 1961 şi a intrat în vigoare la 26 februarie 1965. preşedinţii Camerelor.Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale (1994. C. dacă nu conţine fapte noi. Totuşi.5.Charta europeană a limbilor regionale sau minoritare (1992). Charta Socială Europeană Charta Socială Europeană a fost semnată la Torino. Cererea să nu mai fi fost supusă examinării unei alte instanţe internaţionale . De asemenea. El cuprinde intenţia statelor de a mări posibilitatea de intervenţie a Curţii de la Luxembourg în acest domeniu. inspirându-se din texte scrise de drept primar şi de drept derivat.6. . De altfel. Camere. Judecătorul comunitar a intervenit în acest scop. Sesizarea Curţii privind încălcarea drepturilor garantate de CEDO se poate face fie de un stat-parte. care cuprinde în principal drepturi civile şi politice. Tratatul pune în lumină 16 .Convenţia privind drepturile omului şi bio-medicina (1997).Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante (1987. enumerăm următoarele tratate: . Pentru celelalte activităţi ale Curţii decât cea de examinare a cauzelor aduse înaintea sa. manifest nefondată sau abuzivă . intrată în vigoare în 1989). F § 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) afirmă că Uniunea respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt garantate de CEDO şi aşa cum rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre.Convenţia europeană asupra cybercriminalităţii (2001). Epuizarea prealabilă a tuturor căilor de recurs interne. Judecătorii noii Curţi Europene a Drepturilor Omului sunt. în structura Curţii se regăsesc: Adunarea Plenară a Curţii.  Protocolul 13 a introdus abolirea pedepsei cu moartea în orice circumstanţe. . Charta este destinată a completa prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Marea Cameră. cu un catalog de drepturi economice.7. Tratatul consacră competenţa Curţii de Justiţie în domeniul controlului respectului drepturilor fundamentale de către organele comunitare. Condiţiile de admisibilitate ale unei cereri individuale introduse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. sistemul de protecţie a drepturilor omului este esenţialmente jurisprudenţial. conţine importante dispoziţii relative la drepturile omului. absenţa unei enumerări a acestor drepturi implică inevitabil recursul la Curtea de Justiţie. . Cererea să nu fie incompatibilă cu prevederile Convenţiei. E. fie de un particular. un stat trebuie să accepte cel puţin 10 din cele 19 articole care formează partea a II-a a Chartei sau 45 din cele 72 de paragrafe numerotate ale acestor articole. Principala sarcină a noii Curţi Europene a Drepturilor Omului este asigurarea respectării angajamentelor care decurg pentru statele părţi la CEDO. sub auspiciile Consiliului Europei. Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului are două categorii de competenţe: soluţionarea litigiilor şi emiterea de avize consultative. Tratatul de la Amsterdam. În urma acestui algoritm. F. . în număr egal cu acela al statelor-părţi la CEDO. Preşedintele Curţii. Cererea să nu fie esenţial aceeaşi cu o cerere anterior examinată de Curte. 3. un stat trebuie să accepte doar între jumătate şi două treimi din obligaţiile prevăzute de Chartă. Competenţa ei acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea CEDO şi a Protocoalelor sale. Introducerea cererii într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive. conform art. cererile individuale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de admisibilitate prevăzute de articolul 35 al Convenţiei: A. B.

3. statul de drept – Consiliul UE.8. documentul reafirmă drepturile clasice – demnitatea umană. §4. în anumite condiţii. SISTEMUL INTERAMERICAN DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI Declaraţia Americană asupra Drepturilor şi Obligaţiilor Omului. Alte instrumente de protecţie a drepturilor omului din cadrul sistemului african: Convenţia africană asupra refugiaţilor. Comisia este formată din 11 membri. la Santiago de Chile. precum şi "stabilirea contactelor umane şi alte probleme cu caracter umanitar". care privesc în primul rând câmpul său de aplicare. semnat la Roma. democraţia. În 2001. inclusiv dreptul său de vot în cadrul Consiliului.adoptată la isa. Comisia Interamericană a drepturilor omului a fost creată prin Rezoluţie a OAS în 1959. Charta conţine o serie de principii generale. în anul 2000 Conţinutul şi structura Chartei. Ceea ce aduce nou declaraţia este legătura dintre drepturi şi obligaţii. unele drepturi ale statului în cauză. globală. Organizaţia Unităţii Africane s-a transformat în Uniunea Africană. Comisia poate indica statelor măsurile speciale şi generale pe care trebuie să le ia în vederea eliminării efectelor violării drepturilor. Charta africană a drepturilor şi bunăstării copilului.importanţa garanţiei politice a drepturilor omului. . Curtea va fi formată din 17 . adică protecţia drepturilor fundamentale. Protocolul asupra drepturilor femeii. Charta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene . reunit la nivelul şefilor de stat sau de guvern. Unul din principalele domenii de acţiune în acest cadru larg al organizaţiei este aşa-numita dimensiune umană. Prin Convenţie. subiect al unor serioase lacune. înalţi funcţionari guvernamentali aleşi de Conferinţa Şefilor de Stat şi de Guvern a Uniunii Africane pe o perioadă de 6 ani. bazat pe examinarea petiţiilor individuale privind încălcări ale drepturilor omului în statele părţi. Principalele instituţii create de Convenţie sunt Comisia Inter-americană a drepturilor omului şi Curtea Inter-americană a drepturilor omului. şi intrat în vigoare în iulie 2004. . 6 al Tratatului – libertatea.obligaţia de a nu repeta violarea. În cazul încălcării grave şi persistente a principiilor enunţate în art. să suspende cu o majoritate calificată. limitările aduse drepturilor. Convenţia Interamericană a drepturilor omului a fost adoptată în 1969 şi a intrat în vigoare în 1978. Mecanismul de aplicare a Chartei se desfăşoară prin Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor şi. de anul acesta şi prin Curtea africană a drepturilor omului şi popoarelor. autonomia sa. la 29 octombrie 2004. Cât priveşte catalogul drepturilor. Protecţia drepturilor omului în cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (fosta Conferinţă pentru Securitate şi Cooperare în Europa) este o organizaţie politică ce are ca principal scop asigurarea păcii şi securităţii la nivel regional european. în 1985 a fost adoptată Convenţia Inter-americană pentru prevenirea şi pedepsirea torturii. libertăţile. de către Organizaţia Unităţii Africane şi intrată în vigoare în 1986. Dimensiunea umană a OSCE îşi are originea în principiul VII enunţat în Actul Final de la Helsinki (1975). Convenţia a fost completată prin două protocoale adiţionale: Protocolul adiţional în domeniul drepturilor economice. sociale şi culturale (1988) şi Protocolul privind abolirea pedepsei cu moartea (1990). adoptată la Nairobi. SISTEMUL AFRICAN DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI Sistemul african are la bază Charta africană a drepturilor omului şi popoarelor. la grevă. al căror respect deplin a devenit o condiţie de adeziune şi de apartenenţă la Uniune. s-a impus ideea creării unui organism jurisdicţional de protecţie a drepturilor omului la nivel african. Declaraţia este bazată pe aceeaşi viziune "holistică". §5. asupra drepturilor: cuprinde toate categoriile de drepturi inerente persoane umane. la securitate socială. Tot la nivelul sistemului inter-american. se instituie Curtea africană a drepturilor omului şi popoarelor. În cazul constatării unor violări ale drepturilor. Charta a fost integrată în Tratatul privind Constituţia pentru Europa. egalitatea. statele au următoarele obligaţii: . respectul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale. Prin Protocolul adoptat în 1998. în 1981. la ajutor social. justiţia. instituind un sistem mai eficient. 1948. statele-părţi îşi asumă obligaţia complexă de a respecta şi de a asigura drepturile enumerate (se subliniază astfel existenţa obligaţiilor pozitive în sarcina statelor). conţinând însă un bogat catalog de drepturi sociale: dreptul la muncă. poate.obligaţia de restitutio in integrum prin reparaţii în natură sau prin echivalent. În vederea reformării sistemului african.obligaţia de încetare a violării.

în limitele spaţiale determinate. funcţiile statale. 2. 2001 CAPITOLUL 6 – TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC §1. Drept internaţional public. până la limita spaţiului cosmic). strâmtorile internaţionale. c) spaţiul aerian (coloana de aer situată deasupra teritoriului. 18 . Suveranitatea teritorială se exercită asupra următoarelor elemente : a) spaţiul terestru aflat deasupra nivelului mării. c) cucerirea. Suveranitatea teritorială reprezintă dreptul de a exercita. d) extinderea sau acumularea. fără nici un fel de ingerinţă din afară. Întrebări şi cerinţe: 1. Prevederi ale Chartei ONU privind drepturile omului Proceduri prevăzute de PIDCP pentru protecţia drepturilor omului Proceduri extra-convenţionale de protecţie a drepturilor omului în cadrul ONU Evoluţie şi caracteristici ale sistemului european de protecţie a drepturilor omului Evoluţie şi caracteristici ale sistemului interamerican de protecţie a drepturilor omului Particularităţi ale protecţiei drepturilor omului în cadrul OSCE BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. proceduri. orice modificări teritoriale. ocupaţia şi extinderea sunt considerate moduri originare. Judecătorii sunt aleşi de Conferinţa UA pe o perioadă de 6 ani. marea teritorială. SUVERANITATEA TERITORIALĂ Teritoriul reprezintă elementul material al statului. 6. competenţă şi experienţă juridică. Dintre acestea. 4. Curtea va avea o competenţă consultativă şi una contencioasă. iar cesiunea reprezintă un mod derivat de dobândire a titlului. jurişti cu o înaltă autoritate morală. 3. definit ca acel spaţiu geografic în cadrul căruia statul îşi exercită suveranitatea. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Modificarea teritoriului În dreptul internaţional contemporan. 5. precum şi subsolul aflat între limitele frontierelor. În dreptul internaţional public. 2004 Corneliu-Liviu POPESCU. resortisanţi ai statelor membre ale Uniunii Africane. DOBÂNDIREA ŞI MODIFICAREA TITLULUI ASUPRA TERITORIULUI Modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului Principalele modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului pe care le vom analiza sunt: a) ocupaţia. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE TERITORIULUI. instituţii. Bucureşti. sunt legale doar dacă sunt consecinţa exprimării voinţei suverane a poporului aflat pe acele teritorii. spaţiul cosmic. e) cesiunea. §2. o importanţă deosebită o joacă şi alte spaţii care nu intră sub suveranitatea teritorială a statelor şi care au un regim juridic deosebit: marea liberă. Surse. inclusiv cele survenite în cadrul procesului de decolonizare. Protecţia europeană a drepturilor omului. Arctica şi Antarctica.11 judecători independenţi. b) prescripţia achizitivă. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Bianca SELEJAN-GUŢAN. judiciară sau academică recunoscută în domeniul drepturilor omului şi popoarelor. b) spaţiul acvatic: apele interioare. Editura All Beck. Protecţia internaţională a drepturilor omului. Editura All Beck.

până la o lăţime de maximum 24 de mile marine. Jurisdicţia asupra navelor comerciale aparţine.3.§3. până la o anumită lăţime în larg. aceasta făcându-se. privind platoul continental şi pescuitul şi privind conservarea resurselor biologice. dacă se solicită sprijinul autorităţilor sale de către căpitanul navei sau de reprezentantul diplomatic al statului pavilionului. statul riveran poate lua unele măsuri asiguratorii sau de executare silită. dar au un regim juridic special. Astfel. de executare silită sau măsuri asiguratorii. Navele militare şi alte nave de stat beneficiază de imunitatea statului străin. o adevărată codificare a dreptului în materie.2. Apele maritime interioare 3. statul riveran are competenţa de a interveni: dacă la bordul unei nave comerciale s-a săvârşit o infracţiune prin care se aduce atingere ordinii sale publice sau ordinii publice din marea teritorială.2. În materie civilă. fie prin tratatele de pace încheiate în urma unui conflict.3. de regulă. Fiind supus suveranităţii exclusive a statului riveran. Unele frontiere se stabilesc prin lege internă. Marea teritorială Marea teritorială reprezintă fâşia de mare adiacentă litoralului. Fluviile şi lacurile internaţionale. 3. dacă actele de urmărire penală sunte necesare în vederea reprimării traficului de stupefiante. În 1982 a fost adoptată. pentru executarea unor obligaţii contractuale sau în virtutea răspunderii pentru activităţi care au legătură cu trecerea prin marea teritorială. însă. în materie penală. la Montego Bay. Frontierele se stabilesc fie prin acorduri încheiate între statele vecine. reglementarea regimului juridic al mării teritoriale este de competenţa statului riveran.2. sunt supuse unui regim juridic diferit de cel al apelor interioare ale unui stat.4. Fluviile şi lacurile internaţionale FLUVIILE INTERNAŢIONALE sunt acele cursuri de apă care separă sau traversează teritoriile mai multor state şi care sunt navigabile până la vărsarea în mare.3. fluviile internaţionale pot fi contigue (cele care separă teritoriile unor state) şi succesive (cele care traversează mai multe state).1. Platoul continental ZONA CONTIGUĂ reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale. fie prin hotărâri ale unor instanţe internaţionale. dincolo de limita exterioară a acesteia. în 1958. Jurisdicţia asupra navelor aflate în marea teritorială diferă după cum este vorba de nave comerciale sau de nave militare. 19 . cu respectarea unor norme speciale de drept internaţional. privind marea teritorială. care stabilesc limitele teritoriului statal. lacurile şi canalele maritime internaţionale 3. DELIMITAREA TERITORIULUI ŞI REGIMUL JURIDIC AL UNOR SPAŢII ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC 3. statului pavilionului navei. Dreptul mării Dreptul mării reprezintă astăzi o subramură distinctă a dreptului internaţional public. Zona economică exclusivă. în scopul facilitării navigaţiei. Canalele sunt ape interioare ale statului respectiv. 3.2.3. datorită importanţei lor economice. cum ar fi limita mării teritoriale. Prima Conferinţă asupra dreptului mării a fost convocată sub auspiciile ONU. Aşadar. se poate impune şi jurisdicţia statului riveran. înconjurate de teritoriile mai multor state sau formând o frontieră între două sau mai multe state. Printre primele încercări de codificare în acest domeniu se numără Conferinţa de la Haga (1907) privind regulile de purtare a războiului pe mare şi Conferinţa de codificare din 1930. În unele situaţii.3. asupra lor nu pot fi efectuate acte de urmărire penală. 3. Zona contiguă. 3. Regimul juridic al Dunării ca fluviu internaţional a cunoscut o evoluţie interesantă.1. fiind deschise navigaţiei pentru navele tuturor statelor. Frontierele Frontierele reprezintă acele linii reale sau imaginare trasate între diferite puncte ale globului. Fluviile. În dreptul internaţional public. 3. Frontierele pot fi clasificate după mai multe criterii. În cadrul ei au fost adoptate 4 convenţii: privind marea liberă. frontiera reprezintă linia de demarcaţie a limitelor teritoriale în care statul îşi exercită suveranitatea. Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării. LACURILE INTERNAŢIONALE sunt acele mase de apă dulce sau sărată. Canalele internaţionale Canalele internaţionale sunt căi maritime de comunicaţie. În consecinţă. construite pe teritoriul unui stat. pentru a crea o legătură între două mări libere.2. ce are ca obiect de reglementare regimul juridic al spaţiului marin.

exploatării. 3. PLATOUL CONTINENTAL reprezintă. 1721(XVI) din 1961 privind principiul libertăţii spaţiului cosmic.5. de regulă între 50 şi 550 metri adâncime. . . până la limita spaţiului cosmic.Tratatul privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic. precum şi drepturile şi obligaţiile statelor riverane şi ale navelor. în zona economică exclusivă sau în apele interioare ale unui stat (art. Regimul juridic al strâmtorilor internaţionale este reglementat de Convenţia din 1982. Spaţiul aerian internaţional este situat deasupra mării libere. b) cercetării ştiinţifice marine. sub egida ONU.3.6 Strâmtorile internaţionale Strâmtorile internaţionale sunt acele întinderi de apă situate între porţiuni de uscat. Acesta din urmă este deschis navigaţiei aeriene a tuturor statelor. În dreptul intern al statelor capabile să susţină din punct de vedere tehnic şi financiar astfel de activităţi au apărut treptat reglementări ale acestora. . 3 al Convenţiei de la Geneva privind marea liberă.libertatea de a instala cabluri şi conducte submarine.a.3. Aceste zone fac legătura între marea liberă sau o parte a zonei economice exclusive cu o altă parte a acestora. Spaţiul aerian Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer aflată deasupra teritoriului unui stat. Marea liberă Marea liberă este formată din spaţiile marine care nu sunt incluse în marea teritorială. 86 al Convenţiei din 1982). stabilind în primul rând principiile fundamentale ale acestuia: 20 . Principiul libertăţii mării are următoarele componente: . asupra: a) instalării de insule artificiale. În cadrul zonei economice exclusive.libertatea pescuitului.ZONA ECONOMICĂ EXCLUSIVĂ este aşa-numita "mare patrimonială". Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăţii acesteia.jurisdicţia. de alte instalaţii şi structuri. Aceste tratate guvernează regimul juridic al spaţiului cosmic.libertatea de navigaţie. inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti ("tratatul spaţial") din 1967 ş.drepturi suverane în scopul explorării. în care statele au dreptul de a dispune de resursele naturale ale mării adiacente ţărmului. în care este posibilă navigaţia. 3. potrivit art. din punct de vedere geologic. în conformitate cu prevederile relevante ale Convenţiei. ca şi ale solului şi subsolului acesteia. unul tehnic şi unul juridic. 1962 (XVII) din1963).alte drepturi şi obligaţii prevăzute de Convenţie.libertatea de a zbura deasupra mării libere.Convenţia referitoare la aviaţia civilă internaţională.Convenţia de la Chicago din 1944. în sensul că. c) protecţiei şi menţinerii mediului marin. 3. . de către Adunarea Generală a ONU.Declaraţia asupra principiilor juridice care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic (adoptată prin Rezoluţia AG a ONU nr. care are două subcomitete. . Regimul juridic al spaţiului aerian este reglementat de următoarele documente internaţionale: . Spaţiul cosmic Preocupările pentru stabilirea unui regim juridic al spaţiului cosmic au apărut odată cu progresul tehnic şi ştiinţific al activităţilor legate de acesta. .4. Fiecare stat are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaţiului aerian situat deasupra teritoriului său. conservării şi gestiunii resurselor naturale . iar la nivel internaţional au fost adoptate unele documente în acest domeniu. . 3. Comitetul Special pentru problemele spaţiului cosmic. care consacră dreptul de liberă trecere al navelor prin aceste strâmtori. În 1958 a fost creat. a zonei economice exclusive şi platoului continental.5. aceasta este deschisă tuturor statelor şi nici un stat nu poate pretinde în mod valabil că vreo parte a ei este supusă suveranităţii sale. statul riveran are: .cele două acorduri internaţionale suplimentare privind tranzitul aerian şi serviciile aeriene internaţionale şi anexele acestora. Dintre primele instrumente internaţionale în materia spaţiului cosmic amintim: . "pentru a încuraja la maximum dezvoltarea economică şi ridicarea nivelului de trai". o parte a continentului (sau o prelungire a ţărmului) acoperită de apele mării pe o porţiune restrânsă.Rezoluţia AG a ONU nr. .

Regimul juridic al spaţiului cosmic. Introducere în dreptul internaţional public. principiul securităţii. O altă distincţie se face între jurisdicţia civilă şi jurisdicţia penală a statelor. Care sunt principalele modalităţi de dobândire a titlului asupra teritoriului şi în ce constau acestea? 3. IMUNITATEA STATELOR Imunitatea statelor are la bază două reguli fundamentale: . să asigure soluţionarea conflictelor de jurisdicţie (prin edictarea şi aplicarea regulilor de drept internaţional privat). principiul neaproprierii. . 1. principiul personalităţii pasive. Definiţia şi elementele teritoriului 2. Reguli privind marea teritorială. Noţiunea de jurisdicţie a statelor poate fi definită ca acel aspect al suveranităţii ce se referă la competenţa lor legislativă. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. prin sistemul său legislativ şi judiciar. 5. b) suveranitatea implică obligaţia de non-ingerinţă a altor state în zona de jurisdicţie exclusivă a statului.egalitatea sau par in parem non habet jurisdictionem: conflictele dintre entităţile juridice aflate pe aceeaşi poziţie nu pot fi supuse instanţelor uneia dintre acestea. Principiul general consacrat este cel al teritorialităţii: judecarea unei infracţiuni este de competenţa instanţelor de pe teritoriul unde a fost comisă.principiul non-intervenţiei în treburile interne ale altor state. Drept internaţional. Jurisdicţia penală În materie penală. Reguli rezultate din legislaţia şi practica statelor privind imunitatea statelor ratione materiae: - 21 . JURISDICŢIA STATELOR Materia jurisdicţiei statelor în dreptul internaţional public are la bază principiile suveranităţii şi egalităţii statelor. 4. Regimul juridic al Dunării. Întrebări şi cerinţe: 1. Jurisdicţia civilă Din punctul de vedere al dreptului internaţional public. 2003 CAPITOLUL 7 – JURISDICŢIA STATELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC §1. principiul cooperării statelor în utilizarea şi explorarea spaţiului cosmic.1. Editura All Beck. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. În această accepţiune. conflictele de jurisdicţie produc o serie de efecte specifice în dreptul internaţional public.2. Imunitatea se manifestă sub două forme principale: imunitatea de jurisdicţie şi imunitatea de execuţie. administrativă şi judiciară. Statul trebuie ca. jurisdicţia poate fi teritorială şi personală. principiul utilizării în scopuri paşnice a spaţiului cosmic. Bucureşti. jurisdicţia civilă a statului ţine în primul rând de standardele acestuia privind tratamentul aplicat strănilor. principiul universalităţii de jurisdicţie. Excepţii de la principiul teritorialităţii: regula cetăţeniei.principiul explorării şi utilizării spaţiului cosmic în interesul tutror statelor. Principalele consecinţe ale acestora în materie de jurisdicţie sunt: a) suveranitatea implică în primul rând jurisdicţia exclusivă asupra unui teritoriu determinat şi asupra populaţiei ce îl ocupă. Drept internaţional public. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Raluca MIGA-BEŞTELIU. 1. §2.

înţelesul şi implementarea unor acorduri interguvernamentale care creează agenţii. în general următoarele subdiviziuni: . Misiunile diplomatice Misiunile diplomatice sau reprezentanţele diplomatice au fost definite în doctrină ca fiind acele "organe ale unui subiect de drept internaţional. Ea se aplică reprezentanţilor diplomatici ai unui stat faţă de jurisdicţia statului acreditant. .secţia sau biroul de presă.dispute juridice cu caracter de drept privat la care este parte un stat străin (contracte comerciale. instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept internaţional şi însărcinat cu asigurarea relaţiilor diplomatice ale acestui subiect. înţelesul şi efectul actelor interne legislative şi administrative ale statelor suverane nu pot fi supuse judecăţii în instanţele naţionale ale altor state. . IMUNITĂŢILE ŞI PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Imunitatea diplomatică este o formă particulară a imunităţii de stat.art. înţelesul şi efectul tranzacţiilor statelor suverane în temeiul dreptului internaţional public nu pot fi supuse judecăţii în faţa instanţelor naţionale ale altor state. judiciare. Principalul izvor al dreptului diplomatic este Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice.secţia politică. .secţia consulară – gestionează activităţile legate de paşapoarte. Inviolabilitatea localurilor misiunilor diplomatice . .1. . instituţii sau fonduri guvernate de dreptul internaţional public sunt în afara jurisdicţiei statului unde se încheie aceste tranzacţii.biroul ataşatului militar.) şi misiuni diplomatice între state şi organizaţii internaţionale. adoptată în 1961 şi intrată în vigoare în 1964.tranzacţiile comerciale cu un stat străin. . Art." Misiunile diplomatice se pot clasifica după mai multe criterii: după criteriul duratei. împrumuturi etc. cauzate de un act ori de o omisiune a unui stat străin sau al agenţilor acestuia (de exemplu un asasinat). iar statul care primeşte această misiune se numeşte stat acreditar. 22 al Convenţiei de la Viena: localurile misiunilor diplomatice sunt inviolabile.biroul pentru migraţiuni (apare în cazul statelor cu o politică de imigrare sau de emigrare). personal tehnic-administrativ şi personal de serviciu.2.cancelaria – secţia centrală a misiunii. Agenţii statului acreditar nu pot intra în aceste localuri decât cu consimţământul şefului misiunii. .1. potrivit art.1. .dispute juridice provenind din raporturi de muncă. §3. . . nunţiaturi etc.proceduri legate de bunurile mobile sau imobile ale unui stat străin. actele administrative. Statul acreditar are 22 . Tot aici se păstrează arhivele şi codurile diplomatice. distingem misiuni permanente şi misiuni temporare.biroul ataşatului cultural.2. forma şi implementarea politicilor externe şi de apărare ale statelor sunt în afara jurisdicţiei altor state. întâlnim misiuni diplomatice între state (ambasade.validitatea. 3.secţia economică şi comercială. . . după subiectele relaţiilor diplomatice. vătămarea corporală a unei persoane sau prejudiciile cauzate unor bunuri. Structura misiunii diplomatice cuprinde.proceduri legate de răspunderea fiscală.1.proceduri referitoare la moartea. Sunt supuse jurisdicţiei statului: . asistenţă şi protecţie consulară.).2. contracte de prestări servicii.conţinutul. legaţii. Structura şi personalul misiunilor diplomatice Organizarea internă a misiunii diplomatice este de competenţa statului acreditant. . 1 al Convenţiei de la Viena.. unde are loc primirea şi pregătirea actelor care sunt de competenţa şefului misiunii şi unde se coordonează munca celorlalte secţii ale misiunii. 3 al Convenţiei de la Viena stabileşte principalele funcţii ale misiunilor diplomatice.1.şeful misiunii. 3.tranzacţiile privind validitatea. notariale. .validitatea. Imunităţile şi privilegiile diplomatice 3. . în mai trei categorii: personal diplomatic. Personalul misiunii diplomatice se împarte. Concepte-cheie ale dreptului diplomatic 3. . 3. vize. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant.

libertăţii şi demnităţii sale. economice. după efectele tratatelor faţă de părţi. Aplicarea criteriului calităţii subiectelor determină distincţia dintre tratate între state. Clasificarea tratatelor se face după mai multe criterii. Ca şi în cazul inviolabilităţii sediilor. potrivit art. Inviolabilitatea arhivelor. Introducere în dreptul internaţional public. 24 al Convenţiei de la Viena. a) Libertatea de comunicare a misiunii diplomatice b) Privilegiile fiscale d) Privilegiile vamale e) Alte privilegii Facilităţile diplomatice constau în înlesniri acordate de statul acreditar misiunilor diplomatice în scopul desfăşurării normale a activităţilor lor. Definiţia şi clasificarea tratatelor Tratatul internaţional este. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 3. 3. 5. Definiţi şi clasificaţi imunitatea statelor. nu există nici o referire la situaţii de urgenţă. oriunde s-ar afla. 4. După criteriul numărului subiectelor. Statul acreditar îl tratează cu tot respectul cuvenit şi va lua toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei. 2. Drept diplomatic şi consular. 23 . întâlnim tratate bilaterale şi tratate multilaterale.2. Astfel.cit. Imunităţi personale a) Imunitatea de jurisdicţie penală b) Imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă Privilegiile diplomatice reprezintă tratamente speciale aplicate agenţilor diplomatici de către statul acreditar. persoana unui agent diplomatic este inviolabilă.3. 1996 Raluca MIGA-BEŞTELIU.2. Acesta nu va putea fi supus nici unei forme de arest sau detenţie. Editura Lumina Lex.îndatorirea specială de a lua toate măsurile necesare pentru protecţia localurilor misiunii împotriva oricărei ingerinţe sau pagube şi de a preveni orice tulburare a liniştii misiunii sau atingere adusă demnităţii acesteia. în diverse domenii. op. Această inviolabilitate este distinctă de imunitatea de jurisdicţie penală.2. Un alt criteriu este cel al obiectului tratatului: tratate politice. Care sunt actele care nu beneficiază de imunitate? Imunităţile şi privilegiile diplomatice În ce condiţii poate fi deschisă valiza diplomatică de către autorităţile statului acreditar? Care sunt regulile şi principiile potrivit cărora se stabileşte jurisdicţia penală a statelor? BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. se disting: tratate-legi (cu valoare normativă) şi tratate-contract (cu efecte comparabile cu cele ale contractelor din dreptul privat). culturale etc. 3. Drept internaţional.1. militare. CAPITOLUL 8 – TRATATUL INTERNAŢIONAL. Bucureşti. acordul de voinţă intervenit între subiecte ce au capacitatea de a îl încheia în mod valabil (state sau organizaţii internaţionale). INTRODUCERE ÎN DREPTUL TRATATELOR 1. 29 al Convenţiei de la Viena. Întrebări şi cerinţe: 1. Drept internaţional public. cu intenţia de a stabili raporturi juridice în conformitate cu dreptul internaţional. 2003 BIBLIOGRAFIE SUPLIMENTARĂ: Ion ANGHEL. documentelor şi corespondenţei diplomatice Arhivele. tratate între state şi organizaţii internaţionale şi tratate între organizaţii internaţionale. documentele şi corespondenţa diplomatică sunt şi ele ocrotite de orice ingerinţă. Imunităţile şi privilegiile personalului diplomatic Potrivit art. aşadar.

2. Charta Uniunii Africane.6. a) exprimarea liberă a acordului de voinţă al părţilor b) obiectul tratatului să fie realizabil şi licit c) Părţile care încheie tratatul trebuie să fie subiecte ale dreptului internaţional.tratatele propriu-zise: tratate de pace. 2. tratate politice etc. d) Acordul de voinţă al părţilor tratatului trebuie să intervină cu intenţia de a produce efecte juridice: stabilirea unor norme de conduită general obligatorii.După criteriul aplicării în timp.4. e) Acordul de voinţă al statului trebuie să fie guvernat de normele dreptului internaţional.acordurile sunt înţelegeri încheiate la un nivel mai concret: acorduri economice. acte constitutive ale organizaţiilor internaţionale sau instituţiilor internaţionale: Charta ONU. de regulă. aprobarea şi aderarea sunt modalităţi alternative de exprimare a consimţământului statelor. .5.1. Autentificarea tratatelor După adoptare. 2. memorandumuri. apar o multitudine de tipuri de tratate: . Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. Negocierea tratatelor Negocierea reprezintă prima etapă a procesului de încheiere a unui tratat. tratatele pot fi cu termen sau nelimitate în timp. Intrarea în vigoare a tratatelor Intrarea în vigoare a tratatelor este momentul de la care acestea produc efecte şi are loc la data şi după modalităţile stabilite prin dispoziţiile tratatului sau prin acordul statelor participante la negociere. semnarea şi exprimarea consimţământului statelor de a fi obligate prin tratat. Pactul Briand-Kellogg. Exprimarea consimţământului statului de a fi legat prin tratat 2. schimbul de instrumente constituind tratatul. Un alt mod de exprimare a consimţământului statelor de a fi legate prin tratat este cel prevăzut de art. aceasta poate avea loc. ÎNCHEIEREA TRATATELOR Odată îndeplinite unele condiţii de fond şi de formă pentru încheierea tratatelor. urmând cele trei etape tradiţionale: negocierea. ştiinţifice. dreptul mării etc.2.4. intrarea în vigoare se stabileşte în funcţie de depunerea unui anumit număr de instrumente de ratificare pe lângă unul din guvernele statelor părţi sau pe lângă o organizaţie internaţională special desemnată ca depozitar. După criteriul aplicării în spaţiu. În cazul tratatelor multilaterale. 2.chartele şi statutele sunt. Condiţii de fond şi de formă ale tratatelor Pentru existenţa tratatelor este necesară îndeplinirea unor condiţii de fond care privesc manifestarea de voinţă a părţilor. . 590/2003 privind tratatele6 stabilesc normele privind încheierea tratatelor internaţionale de către statul român. Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie etc. obiectul şi scopul tratatului. 6 Publicată în M. . 23/12. Codificarea dreptului tratatelor . în care se elaborează conţinutul acestuia. agremente etc. 2. culturale. Acceptarea.1. 1. după criteriul formal sau al denumirii.convenţiile reglementează un domeniu determinat: drepturile omului.pactele desemnează acorduri cu caracter solemn: Pactul Ligii Naţiunilor. nr. în scopul autentificării textului. Charta Organizaţiei Statelor Americane. distingem tratate universale şi tratate regionale. În sfârşit. 2.2. 13 al Convenţiei.3. tratatul este semnat. Ratificarea este cea mai frecventă modalitate de exprimare a consimţământului statelor.2004.alte tratate şi acorduri ca: protocoale. concordate.3. . 24 .4.01.. . Statutul Consiliului Europei. calitatea subiectelor. Legislaţia română privind încheierea tratatelor Constituţia României şi Legea nr. precum şi intenţia acestora de a produce efecte juridice. 2. de regulă.Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor (1969) §2. 2.Of.4. 2. eliminarea discriminării rasiale.

dacă sunt îndeplinite unele condiţii. precum şi suspendarea. ÎNCETAREA ŞI SUSPENDAREA APLICĂRII TRATATELOR Principiul general impus de art. 19 al Convenţiei prevede că un stat. în momentul în care semnează. acceptă sau aprobă un tratat. rezerva să nu fie incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului. cu condiţia ca: .tratatul să nu dispună că pot fi făcute numai anumite rezerve printre care nu figurează rezerva respectivă.în alte cazuri decât cele prevăzute anterior. nici drepturi pentru un stat terţ. Rezervele şi obiecţiile la rezerve pot fi oricând retrase. la care este supus în temeiul dreptului internaţional.în orice moment. după consultarea celorlalte state contractante. acceptă. textele tratatelor prevăd şi clauzele aplicabile modificării acestora. RESPECTAREA ŞI APLICAREA TRATATELOR DE CĂTRE STATELE PĂRŢI Potrivit principiului pacta sunt servanda. orice tratat în vigoare leagă părţile şi trebuie să fie executat de ele cu bună credinţă. mai frecvent. 54. În general. poate formula o rezervă. Această definiţie se aplică rezervelor la tratatele multilaterale. denunţarea sa sau retragerea unei părţi. Uneori. §7. §4.1 lit. Rezultă. aşadar. ori aderă la acesta. încetarea unui tratat sau retragerea unei părţi pot avea loc: . Alte reguli: . în art. Este o consecinţă firească a principiilor suveranităţii şi egalităţii statelor şi a naturii consensuale a dreptului internaţional. d al Convenţiei din 1969 defineşte rezerva ca fiind acea declaraţie unilaterală. nu afectează în nici un fel îndatorirea unui stat de a executa orice obligaţii enunţate în tratat. MODIFICAREA TRATATELOR Ca şi încheierea. Astfel. şi modificarea tratatelor depinde de consimţământul părţilor. nu pot avea loc decât în aplicarea prevederilor tratatului sau ale Convenţiei din 1969. O parte nu poate invoca dispoziţiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat. cu excepţia cazului când din cuprinsul său reiese o intenţie diferită (art. 25 . Alteori. 43 al Convenţiei din 1969 este cel potrivit căruia nulitatea. 2 alin. aprobă un tratat sau aderă la el. Pentru situaţiile în care tratatele nu conţin astfel de referiri exprese la clauzele de modificare. prin care îşi manifestă intenţia de a exclude sau modifica efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă de statul respectiv.regula neretroactivităţii tratatelor . oricare ar fi conţinutul sau denumirea sa. că un stat terţ poate accepta ca un tratat la care nu este parte să producă unele efecte în ceea ce-l priveşte. fără consimţământul său. în temeiul principiul libertăţii de voinţă şi al egalităţii suverane a statelor. potrivit art. stingerea sau denunţarea unui tratat. prin consimţământul tuturor părţilor. se apelează la aşa-numita "clauză a unanimităţii". retragerea uneia din părţi sau suspendarea aplicării tratatului. ratifică. §5. principiu consacrat şi de art. 29). 34 al Convenţiei din 1969. clauze privind denunţarea sau retragerea etc. pentru o mai mare flexibilitate a procesului de modificare. . §6. 40-41 un set de reguli aplicabile modificării tratatelor.rezerva să nu fie interzisă de tratat. . independent de tratatul respectiv. potrivit căreia pentru a interveni o modificare este nevoie de consimţământul tuturor statelor părţi). Tratatele pot cuprinde în textul lor clauzele ce guvernează încetarea şi suspendarea: condiţii rezolutorii.în conformitate cu dispoziţiile tratatului. făcută de un stat atunci când semnează. . se recurge la regula majorităţii părţilor.§3. Art. EFECTELE TRATATELOR FAŢĂ STATELE TERŢE Natura cvasi-contractuală a tratatelor internaţionale impune aplicarea principiului relativităţii efectelor acestora: un tratat nu creează nici obligaţii. REZERVELE LA TRATATE Art. Convenţia din 1969 stabileşte. Încetarea efectelor unui tratat.tratatele se aplică cu privire la întreg teritoriul statului. ce diferă după cum este vorba de tratate care prevăd obligaţii pentru statele terţe sau de tratate care prevăd drepturi pentru statele terţe.

Explicaţi fiecare etapă. şi nu în cel contrar producerii acestor efecte. interpretarea textului tratatului este supusă principiului efectivităţii: atunci când o normă este susceptibilă de două sensuri.§8. trebuie înţeleasă în acel sens în care produce efecte.300 î.Hr . IV î.Dunant a organizat conferinţa de la Geneva la care au participat 30 de delegaţi din 14 ţări. Care sunt regulile privind respectarea tratatelor? 5.NULITATEA TRATATELOR Nulitatea reprezintă o cauză specială de încetare a efectelor tratatelor. Care sunt regulile privind interpretarea tratatelor? 8.cutume care protejau locurile de celebrare religioasă.unele măsuri pentru protejarea răniţilor de război .1863 .1949 – Convenţiile de la Geneva. Arta războiului . Convenţia din 1969 stabileşte regulile generale de interpretare. 2. În ce condiţii pot produce tratatele efecte faţă de state terţe? BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. Întrebări şi cerinţe: 1. 7.. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.sec. India . Competenţa principală de a interpreta tratatele internaţionale revine statelor părţi. Drept internaţional public.interpretarea unui termen general însoţit de un termen special este limitată la înţelesul indicat de termenul special (doctrina ejusdem generis sau a aplicării termenilor de acelaşi fel). Violarea unei norme de ius cogens prin dispoziţiile tratatului. Existenţa unor vicii de consimţământ la încheierea tratatului: a) Violarea unei dispoziţii a dreptului intern b) Eroarea c) Dolul d) Coruperea reprezentantului unui stat e) Constrângerea exercitată asupra reprezentantului statului f) Constrângerea exercitată asupra unui stat §9. 2003 CAPITOLUL 9 – INTRODUCERE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR §1. Definiţia şi clasificarea tratatelor internaţionale 2.sec. 4. Arătaţi care sunt etapele încheierii tratatelor. În Europa: din sec.Sun Tzu. .o prevedere expresă exclude orice altă interpretare (expressio unius est exclusio alterius).adoptarea Convenţiei de la Geneva privind ameliorarea situaţiei răniţilor din armatele de uscat. . . 26 . Condiţiile de fond şi de formă pentru încheierea tratatelor 3. în art. Care sunt regulile privind încetarea şi suspendarea tratatelor? 6. . Convenţia din 1969 prevede următoarele cauze de nulitate a tratatelor: 1. SCURTE CONSIDERAŢII ISTORICE . INTERPRETAREA TRATATELOR Interpretarea tratatelor are ca scop asigurarea aplicării lor corecte şi uniforme de către toate statele părţi. casele şi bunurile civililor împotriva atacului armat în timp de război. În toate cazurile. al XIX-lea . din 12 august 1949. al XVIII-lea . În cadrul acestei conferinţe s-au pus bazele unei organizaţii internaţionale private.eforturile elveţianului Jean-Henry Dunant. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Nulitatea tratatelor – cauze. 31: .un tratat trebuie interpretat cu bună credinţă potrivit sensului obişnuit. -1864 .Conferinţele de pace de la Haga din 1899 şi 1907 . dacă acestea nu recurg la interpretarea unui tribunal ad hoc sau a unei instanţe internaţionale.Hr.

190 de state erau părţi la cele 4 Convenţii din 1949.2.Convenţia pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate de campanie.Protocolul adiţional II privind protecţia victimelor conflictelor armate fără caracter internaţional.2. . . Art. . .limitele umanitare impuse forţelor de ocupaţie ş. Câmpul de aplicare al dreptului umanitar.interzicerea suferinţelor inutile.3.2. 2.Convenţia pentru îmbunătăţirea soartei răniţilor.3. . . 3 comun) şi de Protocolul adiţional nr. dacă ius ad bellum determină legalitatea unui conflict armat după normele dreptului internaţional (în mod special prin aplicarea art.4. bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare.4.1. 3 comun al convenţiilor de la Geneva stabileau pentru prima dată că dreptul umanitar se aplică şi în cazul conflictelor armate fără caracter internaţional. 7 27 . Metode şi mijloace de purtare a războiului interzise de dreptul umanitar 2.Convenţia privind tratamentul prizonierilor de război.3. .regula potrivit căreia dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat.4.principiul proporţionalităţii (denumit în doctrină şi principiul echilibrului între necesităţile războiului şi exigenţele umanitare). Principiile dreptului umanitar Doctrina în materie stabileşte următoarele reguli cu caracter de principiu ale dreptului internaţional umanitar: . Conflictele armate internaţionale pot fi definite ca acele conflicte armată între două sau mai multe state.1. Reguli de protecţie a prizonierilor de război 2. 2.1. 2.3. .persoanele protejate: combatanţii.a. .Protocolul adiţional I privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale. pentru a-l deosebi de ius ad bellum (dreptul la război).3. II. bolnavilor şi naufragiaţilor 2. populaţia civilă. Categorii de persoane şi bunuri protejate de dreptul umanitar Sunt protejate următoarele categorii de persoane: răniţii. Reguli de protecţie a populaţiei civile 2.3. naufragiaţii. . Izvoarele dreptului umanitar Dreptul internaţional umanitar mai este cunoscut şi sub denumirea de ius in bello (dreptul privind purtarea războiului). 161 de state erau părţi la Protocolul adiţional I şi 156 de state la Protocolul II. Reguli de protecţie a răniţilor. 3 comun al celor 4 Convenţii de la Geneva (art.bunurile protejate. 2. personalul medical. personalul religios. prizonierii de război. 2 alin. şi protocoalele acestora din 10 iunie 1977: . bolnavii. Distincţia dintre obiectivele militare şi populaţia civilă şi bunurile cu caracter civil este esenţială pentru aplicare dreptului umanitar. Obiectul protecţiei normelor de drept umanitar sunt: . populaţia civilă. 4 şi 7 ale Chartei ONU). chiar dacă starea de război nu este recunoscută de una din ele. Bunurile ocrotite sunt bunurile cu caracter medical şi bunurile cu caracter civil. Dreptul umanitar se aplică în interesul umanităţii. Consideraţii generale.principiul distincţiei dintre combatanţi şi necombatanţi. Distincţia dintre conflictele armate internaţionale şi cele non-internaţionale Dreptul internaţional umanitar contemporan este aplicabil în două categorii de conflicte armate: conflicte armate internaţionale şi conflicte armate non-internaţionale.Convenţia privind protecţia persoanelor civile în timp de război. naufragiaţii. . DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR CONTEMPORAN 2.obligaţia de a proteja cât mai mult populaţia civilă. Principalele izvoare ale dreptului umanitar contemporan sunt cele patru convenţii de la Geneva din 12 august 19497. ius in bello nu vizează legalitatea conflictului şi se aplică indiferent de aceasta. bolnavii. răniţii. Conflictele armate non-internaţionale sunt reglementate de art. Metodele şi mijloacele care produc rău inutil (superfluu) 2.§2. Astfel. Metodele şi mijloacele care nu respectă principiul distincţiei combatanţi/necombatanţi La 21 februarie 2003. fără a avea pretenţia de a preveni efectele negative ale războiului.

prin eforturile mai multor raportori speciali în materie. Aceste reguli nu au fost codificate încă sub forma unui tratat-cadru.2.obligaţia de a difuza cât mai larg posibil. Teoria culpei fundamenta existenţa răspunderii internaţionale pe existenţa elementului subiectiv al culpei în săvârşirea faptului internaţional ilicit. Câmpul de aplicare al dreptului internaţional umanitar. începând cu anul 1961. Metodele şi mijloacele de război ecologic 2. 37 al Protocolului nr. Reguli privind protecţia persoanelor şi bunurilor.obligaţia de a urmări şi judeca persoanele bănuite de a fi comis sau de a fi ordonat să se comită astfel de infracţiuni. . Comisia de Drept Internaţional a elaborat. Răspunderea internaţională poate fi.5.4. RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ A STATELOR În dreptul internaţional contemporan. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. 5. 2. aşadar. 2. regulile privind instituţia răspunderii vizează existenţa şi efectele actelor şi faptelor ilicite.3. 6. textul convenţiilor şi de a încorpora studiul lor în programele de instrucţie militară şi. precum şi obligaţia de reparare a prejudiciilor cauzate de acestea.2. . definită ca o instituţie juridică în temeiul căreia statul sau alt subiect de drept internaţional care a săvârşit un fapt internaţional ilicit trebuie să repare prejudiciile cauzate altui stat sau cetăţenilor altui stat sau comunităţii internaţionale prin acel fapt ilicit. Metodele perfide de război sunt interzise de art. cu statut propriu. 2.2. Aplicarea dreptului umanitar de către state Convenţiile de la Geneva şi Protocoalele adiţionale stabilesc următoarele obligaţii ale statelor părţinîn vederea aplicării dreptului umanitar: . Comitetul Internaţional al Crucii Roşii Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a fost creat la Geneva. Întrebări şi cerinţe: 1. Drept internaţional public. 3.obligaţia de a lua măsurile necesare pentru încetarea actelor contrare dreptului umanitar. 28 . fără a fi necesară dovedirea culpei acestuia.obligaţia de a lua măsuri legislative pentru stabilirea sancţiunilor penale menite să fie aplicate persoanelor care au comis sau au dat ordin să se comită oricare din infracţiunile grave la Convenţiile de la Geneva. Cum a evoluat dreptul internaţional umanitar modern? Care sunt izvoarele dreptului internaţional umanitar contemporan? În ce constă principiul distincţiei dintre combatanţi şi necombatanţi? Obiectul dreptului internaţional umanitar. dacă este posibil. I. 4. CICR este o instituţie umanitară independentă. .angajamentul de a respecta normele acestui drept în toate împrejurările.5. Temeiul răspunderii internaţionale a statelor În doctrina dreptului internaţional au existat două teorii în fundamentarea răspunderii internaţionale: teoria culpei şi teoria răspunderii bazate pe risc (a răspunderii obiective). 7.4. . pe timp de pace şi de război. civilă. Teoria răspuderii bazate pe risc (a răspunderii obiective) fundamentează existenţa răspunderii internaţionale pe simpla producere a faptului internaţional ilicit care poate fi atribuit statului. Care este rolul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii? BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. 2003 CAPITOLUL 10 – RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ §1.5. Reguli privind metodele şi mijloacele de purtare a războiului. un set de reguli sub forma Proiectului Articolelor privind Răspunderea Internaţională (Draft Articles on State Responsibility).1. 8. Aplicarea dreptului umanitar 2. în 1863 şi consacrat prin Convenţiile de la Geneva din 1949 şi prin conferinţele internaţionale ale Crucii Roşii.4. astfel ca principiile acestuia să fie cunoscute de întreaga populaţie. 1.

Conduita persoanelor care nu acţionează în numele statului B.recunoaşterea oficială a conduitei ilicite. DREPTUL INTERNAŢIONAL PENAL 2. De asemenea. Imputabilitatea faptului internaţional ilicit Pentru a se stabili dacă se poate angaja răspunderea statului în dreptul internaţional. În cazul în care mişcarea insurecţională înlătură guvernul anterior. de către un stat. Legitima apărare 1. Conduita organelor puse la dispoziţia statului de către alt stat sau de către o organizaţie internaţională E. contrar dreptului internaţional. Conţinutul răspunderii internaţionale a statelor . instituţiilor şi procedurilor privind reprimarea crimelor de drept internaţional. 1.acţiuni disciplinare împotriva oficialilor responsabili de faptul ilicit săvârşit.4. trebuie determinate categoriile de acte şi fapte ilicite care pot fi imputabile acestuia. în timp ce celelalte sunt fapte săvârşite de indivizi şi antrenează răspunderea personală a acestora în conformitate cu dreptul internaţional penal.3 al Proiectului prevede două condiţii – a imputabilităţii şi a ilegalităţii faptului: a) faptul. constând într-o acţiune sau o omisiune. care cuprinde ansamblul 29 . antrenând răspunderea acestuia. a unei obligaţii internaţionale. Conduita organelor statului care au acţionat în afara competenţelor lor (sau actele ultra vires) Acte care nu pot fi considerate ca "acte ale statului": A. este imputabil statului conform dreptului internaţional. noul guvern va fi răspunzător de actele săvârşite de mişcarea insurecţională înainte de preluarea puterii (art. Conduita organelor unei mişcări insurecţionale. RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ A INDIVIZILOR.6.3.obligaţia de a înceta comiterea faptului ilicit (art. Starea de primejdie E. formată din ansamblul regulilor. Conduita altor entităţi împuternicite să exercute elemente ale autorităţii publice C.5. . "crimă împotriva umanităţii". "crimă împotriva păcii". Ilegalitatea actelor şi faptelor statelor potrivit dreptului internaţional Încălcarea.1. art. Actele autorităţilor publice ale statulu B.prezentarea de scuze. "crimă de război". Astfel. 1. Capitolul II al părţii I a Proiectului de Articole tratează această chestiune. Conduita persoanelor care acţionează în numele statului D. Forţa majoră şi cazul fortuit D. trebuie îndeplinită condiţia ca obligaţia internaţională încălcată să fi fost în vigoare faţă de statul respectiv. pot fi considerate acte şi fapte ale statului: A. şi de o gravitate extremă. este necesară depunerea de asigurări sau garanţii că faptul ilicit nu se va mai repeta. Conduita organelor altui stat pe teritoriul statului în cauză C. Prima desemnează un act al statului. 1. Conduita organelor unei organizaţii internaţionale pe teritoriul statului în cauză D. Contramăsurile C. Pentru a se antrena răspunderea statului. . Ce este dreptul internaţional penal? Dreptul internaţional penal este o ramură distinctă.Compensarea . Cauze care înlătură caracterul ilicit al faptului Aceste cauze sunt enumerate în capitolul V al Proiectului: A. 15 al Proiectului). . §2. reprezintă un act internaţional ilicit indiferent de originea obligaţiei respective: convenţională sau cutumiară. Consimţământul statului-victimă B. parte a dreptului internaţional public.Satisfacţia . Noţiunea de "drept internaţional penal" nu trebuie confundată cu cea de "drept penal internaţional".Pentru a putea fi angajată răspunderea unui stat în urma săvârşirii unui fapt internaţional ilicit. 41 al Proiectului). . Noţiunea de "crimă internaţională" nu trebuie confundată cu cele de "crimă conform dreptului internaţional"/"crimă de drept internaţional".obligaţia de a repara prejudiciul cauzat. Starea de necesitate F.Restituirea în natură . b) faptul constituie o încălcare a unei obligaţii internaţionale a statului.

Curtea Penală Internaţională permanentă – creată prin Statutul de la Roma. terorismul internaţional. Principiul potrivit căruia unicul temei al răspunderii internaţionale penale este crima de drept internaţional. Statutul Curţii Penale Internaţionale prevede următoarele categorii de crime de drept internaţional: a) Genocidul b) Crimele împotriva umanităţii c) Crimele de război d) Crima de agresiune (sau crimele împotriva păcii) 2.1. pirateria. Principiile care guvernează dreptul internaţional penal sunt: A. asistenţa judiciară internaţională. Curtea Penală Internaţională poate judeca: . la Nürnberg şi Tokyo: crimele contra păcii. crimele contra unamităţii şi crimele de război. traficul de stupefiante. Care sunt condiţiile pentru antrenarea răspunderii internaţionale? 4. Tribunalele penale internaţionale pentru fosta Iugoslavie şi pentru Ruanda Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII) a fost înfiinţat cu scopul represiunii penale împotriva persoanelor care au comis grave încălcări ale dreptului umanitar în timpul războiului din fosta Iugoslavie (începând cu anul 1991). . Crimele de drept internaţional Cele mai grave crime de drept internaţional au fost pentru prima oară definite în statutele tribunalelor internaţionale create imediat după cel de-al doilea război mondial.crimele de război. Ce este răspunderea internaţională? 2. B. Competenţa Curţii Penale Internaţionale este calificată ca fiind complementară jurisdicţiilor penale naţionale (art.crima de agresiune. falsificarea de monedă. Răspunderea internaţională a indivizilor.).4. 808 din 1993. Care sunt actele care antrenează răspunderea internaţională? 3. organizarea şi procedura din faţa TPIR sunt similare cu cele prevăzute de Statutul TPII. 955 din 8 noiembrie 1994. Principiul legalităţii incriminării şi sancţiunilor – nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege. Principiul jurisdicţiei universale în privinţa reprimării crimelor de drept internaţional. Competenţa. 2. Sediul Curţii este la Haga. trebuie luate spre a se a urmare hotărârilor sale şi poate cere membrilor Naţiunilor Unite să aplice aceste măsuri". comerţul cu femei şi copii. . 6. difuzarea de publicaţii pornografice. Care sunt consecinţele răspunderii internaţionale? 5.2. Principiul răspunderii penale personale D. spre deosebire de Tribunalele pentru fosta Iugoslavie şi Ruanda. Tribunalul a fost creat în urma Rezoluţiei Consiliului de Securitate nr. Raportul a fost aprobat prin Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. . adoptat în 1998 şi intrat în vigoare în 2002.2. Întrebări şi cerinţe: 1. 1).crimele împotriva umanităţii.regulilor de drept intern care au ca obiect săvârşirea unor infracţiuni cu elemente de extraneitate (normele privind extrădarea. Sub aspectul competenţei materiale. Tribunalul penal internaţional pentru Ruanda (TPIR) a fost înfiinţat tot printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate. 41 al Chartei ONU. cooperarea poliţienească etc. 7. Secretarul General ONU era împuternicit să prezinte Consiliului de Securitate un raport asupra creerii unui tribunal internaţional. Tribunalele penale internaţionale 2. 827 din 25 mai 1993. Prin această rezoluţie. C. Ce este principiul universalităţii de jurisdicţie? BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: 30 . La acestea se adaugă alte infracţiuni internaţionale. Principiul imprescriptibilităţii crimelor de drept internaţional E. a căror competenţă era guvernată de principiul priorităţii. potrivit căruia "Consiliul de Securitate poate hotărî ce măsuri. Tribunalele penale internaţionale.crima de genocid. care nu implică folosirea forţei armate.4. 2. nr. numite şi "delicte internaţionale" (delicta juris gentium): sclavia şi traficul cu sclavi.4. ca aplicare a art.

. Acesta se implică în investigarea cauzelor disputei dintre părţi şi prezintă propuneri de soluţionare.2. acesta joacă un rol mai mare.principiul egalităţii suverane a statelor. Art.3. . 3. Bunele oficii sunt acel mijloc de soluţionare paşnică a diferendelor care presupune implicarea unui terţ: persoană sau stat. Medierea este o variantă mai complexă a bunelor oficii. Acestor mijloace li se adaugă procdurile de soluţionare a diferendelor prin organizaţii internaţionale sau acorduri regionale. independenţei şi integrităţii teritoriale a statelor. anchetă. MIJLOACE NON-JURISDICŢIONALE DE SOLUŢIONARE PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE 3. prin implicarea sa în soluţionarea pe fond a diferendului.mijloace jurisdicţionale: arbitrajul şi soluţionarea judiciară. . numit şi conciliator. 2003 CAPITOLUL 11 – SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE §1. 33 al Chartei ONU: mijloacele de soluţionare paşnică a diferendelor: . 2.mijloacele non-jurisdicţionale sau diplomatice: negocieri.principiul non-intervenţiei în afacerile interne ale unui alt stat. ca fiind "un dezacord asupra unei chestiuni de drept sau de fapt.principiul bunei credinţe în relaţiile internaţionale. cu caracter de normă imperativă a dreptului internaţional. în jurisprudenţa Curţii Permanente de Justiţie. §3.principiul suveranităţii.4.5.principiul drepturilor egale şi al auto-determinării popoarelor. implicarea terţului este minimă şi la nivelul stabilirii de contacte între părţi. 31 . dar cu scopul de a verifica starea de fapt care stă la baza acestuia. mediere.Bianca SELEJAN-GUŢAN. 3. Drept internaţional public. Declaraţia privind relaţiile prieteneşti dintre state (1970) enumeră şi alte principii aplicabile în materia soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale: . Ancheta presupune şi ea implicarea unui terţ în soluţionarea unui conflict. conciliere. 3. NOŢIUNEA DE DIFEREND INTERNAŢIONAL Noţiunea de diferend internaţional a fost definită. §2. PRINCIPII APLICABILE SOLUŢIONĂRII DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE 1. Principiul fundamental aplicabil în materia diferendelor internaţionale este principiul soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. Negocierea sau tratativele este cel mai popular mijloc de soluţionare a diferendelor între state. Dacă în cazul bunelor oficii.1. în cadrul medierii. . 3. Concilierea presupune de asemenea implicarea unui terţ. . Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. un conflict de opinii juridice sau de interese între state". Principiul nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa.

create fie prin tratate internaţionale. care a primit. Propunerea nu s-a materializat imediat. MIJLOACE JURISDICŢIONALE DE SOLUŢIONARE A DIFERENDELOR INTERNAŢIONALE Mijloacele jurisdicţionale de soluţionare a diferendelor internaţionale cuprind procedurile desfăşurate în faţa unor organe jurisdicţionale permanente sau temporare. 4. Potrivit art. Competenţa Curţii Curtea Internaţională de Justiţie are două categorii de competenţe: competenţa contencioasă şi competenţa consultativă. mult mai restrictiv 32 . 1 al Chartei. Potrivit art.§4. . dar în 1920. cât şi pe cele bazate pe constrângere. Ele se bucură de autoritatea lucrului judecat.2. soluţionarea judiciară presupune existenţa unui tribunal stabil cu proprii judecători şi propriile reguli de procedură. Potrivit doctrinei. deoarece implică o procedură cu caracter contradictoriu (procedură contencioasă) care se finalizează printr-o hotărâre pronunţată de un organ independent faţă de părţi. Ideea unei jurisdicţii internaţionale permanente datează însă de la Conferinţa de la Haga din 1907. denumirea actuală. mai ales din perspectiva relaţiei acesteia cu Naţiunile Unite. Proiectul. Statutul a intrat în vigoare în 1921. organe ce sunt abilitate să rezolve litigiile cu caracter internaţional. inspirat şi din propunerile formulate la Haga în 1907. prevăzut de art. Arbitrajul internaţional Arbitrajul are un caracter jurisdicţional.instanţele arbitrale ad-hoc. În cazul în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile prevăzute de o hotărâre a Curţii. în baza art. singura diferenţă dintre arbitraj şi soluţionarea judiciară provine din modul de selectare a membrilor organelor jurisdicţionale: "în timp ce în procedura arbitrală aceasta are loc prin acordul părţilor. recurgerea la arbitraj implică angajamentul de a se supune sentinţei cu bună credinţă. prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional. hotărâre obligatorie pentru acestea din urmă. organizaţia este datoare să se implice în procesul de soluţionare paşnică a diferendelor dintre membrii săi. Charta ONU prevede.Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării." 4. dar opoziţia statelor a dus la formula de compromis a clauzei opţionale privind jurisdicţia.Curtea Internaţională de Justiţie. atât mijloacele de soluţionare paşnică a acestor diferende (Capitolul VI). SOLUŢIONAREA PAŞNICĂ A DIFERENDELOR ÎN CADRUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE Cum unul dintre scopurile majore ale ONU.2.2. cealaltă parte poate sesiza Consiliul de Securitate al ONU. pe care părţile trebuie să le accepte. . După cel de-al doilea război mondial.3. 92 al Chartei ONU. care poate face recomandări sau să decidă asupra măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii (art. aplanarea ori soluţionarea diferendelor internaţionale sau situaţiilor care ar putea duce la o încălcare a păcii.1. 14 al Pactului Ligii Naţiunilor. Dincolo de aceste modificări de formă.Curtea Inter-americană a Drepturilor Omului. 4.1. .Curtea Europeană a Drepturilor Omului. fie prin acordul părţilor la litigiu. Astfel de instanţe sunt: . altele sunt specializate într-un anumit domeniu. în 1946. 37 al Convenţiei de la Haga din 1907. Consiliul Ligii a numit un comitet consultativ de jurişti pentru elaborarea unui proiect de statut al unei Curţi Permanente de Justiţie Internaţională. . 4. 94 al Chartei ONU). când s-a propus crearea unui astfel de tribunal pentru judecarea problemelor internaţionale.2. Curtea Internaţională de Justiţie a devenit unul din organele principale ale ONU şi toţi membrii acesteia sunt ipso facto şi părţi la Statutul Curţii. inclusiv a denumirii instanţei. revizuirea statutului Curţii a devenit necesară. de altfel.2. al jurisdicţiei şi al jurisprudenţei. sub forma Curţii Permanente de Justiţie Internaţională. . Unele instanţe au o competenţă generală. Curtea Internaţională de Justiţie Curtea Internaţională de Justiţie a fost creată în 1920. prevedea o jurisdicţie obligatorie a Curţii. Procedura în faţa Curţii Hotărârile CIJ sunt definitive şi obligatorii pentru părţile în litigiu. iar Curtea a început să funcţionaze în 1922. noua Curte este continuatoarea celei vechi: sub aspectul prevederilor Statutului.Curtea Europeană de Justiţie. la nivel universal sau regional. este de a înfăptui. Organizarea Curţii 4. §5.

3. Întrebări şi cerinţe: 1. 4.reglementate (Capitolul VII). Drept internaţional public. Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. cât şi între aceştia şi alte state. cu condiţia acceptării de către acestea din urmă. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ OBLIGATORIE: Bianca SELEJAN-GUŢAN. 5. ONU poate interveni atât în soluţionarea unor diferende între membrii săi. Curtea Internaţională de Justiţie. 2003 33 . Charta ONU acordă în mod expres Adunării Generale a ONU şi Consiliului de Securitate competenţe în materia soluţionării paşnice a diferendelor internaţionale. Ce se înţelege prin „diferend internaţional”? Care sunt principiile soluţionării diferendelor internaţionale? Care sunt principalele mijloace non-jurisdicţionale de soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale? Arbitrajul internaţional. 2.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->