Congresul de la Viena din 1814 - 1815 si consecintele lui .

Congresul de la Viena (septembrie 1814 - iunie 1815), conferinţă a statelor europene desfăşurată la sfârşitul Războaielor Napoleoniene cu scopul de a restaura ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluţiei Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, şi de a înlătura, prin stabilirea de noi graniţe, urmările ocupaţiei franceze în Europa. Preocupările majore au fost: · realizarea unui echilibru al relaţiilor de forţe între state, fără a ţine seama de particularităţile lingvistice, religioase, de tradiţii ale teritoriilor pe care şi le împărţeau; · favorizarea autorităţii tradiţionale, adică forţele feudale, conservatoare şi clericale. Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restauraţie" şi "legitimism". Restauraţia consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluţii sau a altor evenimente cu rezonanţă, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime şi puterea absolută a acestora. Şedinţele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franţei, Talleyrand, ţarul Alexandru I şi baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanţi şi obiective: La Congresul de la Viena au participat delegaţii din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Aşadar soarta Europei este hotărâtă de către delegaţii marilor puteri. Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil şi subtil sub o aparenţă glacială, temperament practic care nu se împiedică de rigiditatea protocolară a diplomaţilor de modă veche. El vrea ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri, şi nu aşteaptă vreo mărire teritorială ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambiţiile hegemonice ale lui Napoleon I. Acelaşi obiectiv îl urmărea şi delegatul Austriei, prinţul Metternich, diplomat abil şi prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vede echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegaţi au un adversar puternic: ţarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegaţia rusă aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine Nesselrode. Alexandru se consideră, şi nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliţiei antinapoleoniene. Numai că îşi însuşeşte ambiţiile hegemonice ale învinsului. El doreşte să realizeze o federaţie a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm III, şi ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale ţarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are şi el un rol secundar în cadrul congresului. Totuşi, reuşeşte să se

condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. a doua soţie a lui Napoleon I. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. Austria. Prusia. iar la est Pomerania şi devine unul dintre membrii cei mai importanţi ai Confederaţiei Germane. naţionale. monarhii Prusiei. iar în ducatul de Parma. Deciziile Congresului: După lungi tratative. Lombardia şi Veneţia. La 26 septembrie 1815. În cele din urmă obiectivele britanice şi austriece au învins. Insulele Ionice şi insula Hellgoland. Tirolul. Malta. iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului European. ca urmare a sprijinului acordat alianţelor antinapoleoniene. · Rusia obţine 2/3 din Polonia. ţarul Rusiei obţinând şi titlul de rege al Poloniei. · Suedia primeşte Norvegia. · Regatul Prusiei câştigă la vest Westfalia şi Renania. cel care a reorganizat Europa pe baza unui sistem de tratate. un pact de asistenţă mutuală între monarhii absoluţi europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluţionare. · Elveţiei i se recunosc independenţa şi neutralitatea veşnică. Salzburgul până la Bavaria şi primeşte provinciile ilirice. poziţia sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. are obligaţia de a plăti despăgubiri de război şi de a primi trupele străine care să staţioneze pe teritoriul ei. Rusia mai obţine Finlanda şi i se recunoştea stăpânirea asupra Basarabiei.Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: · Franţa îşi vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. şi care până în 1823 a permis împiedicarea tuturor mişcărilor liberale sau naţionale europene. · Regatul Ţărilor de Jos reuneşte Provinciile Unite şi Ţările de Jos Austriece şi trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deşteptării dorinţelor franceze de expansiune. · Austriei i se restituie teritoriile pierdute.facă purtătorul de cuvânt al statelor mici şi să se uite că Franţa este o putere învinsă. Ceylon. în plus. Austriei şi Rusiei creau Sfânta Alianţă în 1815. Tratatul "Sfintei Alianţe“. la 9 iunie 1815 a fost semnat Actul final al Congresului de la Viena. a Mariei Luiza. Consecinţe: Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri. · Statele germane (38) vor fi reunite în Confederaţia Germană. neluând în seamă dorinţele şi aspiraţiile naţiunilor care doreau să-şi creeze state proprii. inclusiv Varşovia constituite într-un regat autonom al Poloniei. în plus. la originea căruia se află ţarul . i se recunoaşte suveranitatea asupra Gibraltarului · în Spania şi Regatul celor Două Sicilii se produce restauraţia Bourbon-ilor. Rusia şi Anglia. · Regatul Unit primeşte Colonia Capului.

acea „peşteră de unde suflă vântul ce răspândeşte moartea asupra corpului social“. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franţei de a-şi impune hegemonia asupra Europei. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. marile puteri europene au ajuns la un consens în sensul de a-şi respecta reciproc interesele. ideile de creare a unui organism internaţional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. respectiv Marea Britanie. dar este şi o încercare de raţionalizare a hărţii Europei şi de organizare a „concertului european“. l-a avut cancelarul Austriei. Congresul de la Viena. care se întemeiază pe marile principii ale legitimităţii. fiecare în interiorul propriilor graniţe şi în zonele adiacente de interes. însă rolul practic. Marile puteri victorioase îşi arogă dreptul de a interveni pentru menţinerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena şi să pună sub observaţie Franţa.Alexandru I şi care i-a reunit şi pe împăratul Francisc I al Austriei şi pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei Chiar dacă textul "Sfintei Alianţe“ este ambiguu şi nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. Prusia. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creştine de iubire de oameni şi existenţa unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. reprezintă o noutate absolută. asigurarea stabilităţii şi păcii. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. adică a sferelor de influenţă în accepţiunea modernă a sintagmei. din 1814-1815. având rolul de a asigura menţinerea echilibrului de forţe în Europa şi pe acest fond. Fără a încheia un tratat formal. întâi prin crearea Ligii Naţiunilor iar ulterior a Organizaţiei Naţiunilor Unite. a cărui operă este „Noua Europă“. Austria şi Rusia. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de ţarul Alexandru I. Consensul marilor puteri. . Metternich. Din punct de vedere al securităţii europene. însemnătatea acestui tratat este deosebită deoarece marchează încercarea Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. prin instituţia Congresului. foarte important.

In orice perioada al procesului de divizare ce a continuat pana la decaderea statului otoman. neprevenirea slabirii statului. 19 ın general a fost folosita pentru a ocroti integritatea teritoriala a Imperiului Otoman. ın a doua jumatate al aceluiaşi secol pentru partajarea teritoriilor din Europa a turcilor. nu se putea gasi raspuns ın nici un mod la problema cum vor fi partajate teritoriile İmperiului. Statele europene priveau ca la un om bolnav predestinat la divizare. Divizarea mai devreme sau mai tırziu a survenit. Conflictele de interes şi deosebiri din prisma de vedere la Problema Orientala ale Rusiei şi Angliei pana la Congresul de la Berlin din 1878 au obstructionat actionarea ımpreuna ale acestor doua state. prin sanctiuni politice şi economice. au aplicat politici diferite Rusia care dorea divizarea o clipa mai devreme a statului otoman şi Anglia care sustinea integritatea teritoriala a statului otoman. Problema din Orient ca notiune politica a fost folosita pentru prima data la Congresul de la Viena din anul 1815. Interpretari de aceasta natura au fost cauza la degenerarea notiunii de ura anti-turca ın procesul de separare de statul otoman ın special a statelor din Balcani. Istoricul francez E. Dupa aceasta data. degenerınd ideea de a desemna propriul destin beneficiind de situatia din stat. Relatiile externe otomane ın sec.Drialut interpreta Problema Orientala drept conflict islamo-creştin. un alt istoric francez Albert Sorel amintind ca de la ocuparea Europei de turci a aparut Problema Orientala şi a subliniat ca chestiunea este o problema turca. puterea statului otoman a ınceput sa slabeasca şi problemele create de golul de autoritate din regiune cu politicile desfaşurate de state europene cu intentie de a beneficia de aceasta situatie au fost denumite Problema Orientala. Acest insucces a slabit fidelitatea fata de stat ın regiunile multiculturale ale Imperiului. La raspındirea actiunilor de revolta şi separatiste din stat pe plan mondial este ınsuşita o politica ce considera un prilej aceasta divizare şi este pusa ın practica aceasta politica. Cauzele principale ce au degenerat Problema Orientala au fost: İnsuccesul eforturilor de reforma şi restructurare a otomanilor. 19 vor continua pe linia Rusia-Anglia. Politica urmarita cu privire la viitorul teritoriilor otomane importante şi strategice ce nu vor fi partajate pe calea ıntelegerii va fi denumita ın general Problema Orientala. Puterile mari urmaresc ındeaproape acest proces de divizare din statul otoman. 18 a ınceput sa slabeasca şi sa intre ın procesul de divizare. problema orientala a fost folosita pentru a explica situatiile şi evolutiile diferite. Problema Orientala ın perioada istorica ın prima jumatate a sec. iar ın sec. ınsa. Anglia precum Rusia va ıncepe sa urmareasca politici ın directia divizarii statului otoman. Totodata orice problema controversata din politica interna şi externa a ımperiului Otoman a fost ınteleasa drept Problema Orientala de statele europene. . In anul 1878 situatia s-a schimbat. 20 pentru partajarea tuturor teritoriilor Imperiului.Problema Orientala Statul Otoman ıncepınd din sec. depun efort sa beneficieze de puterea slabita a statului otoman.

Rusia va asuma protectia asupra ortodocşilor din granitele statului otoman şi va modela politicile sale cu curentul pan-slavism ın Balcani. o parte a Siriei. slabirea atıt interna cıt şi externa va ıngreuna regıştigarea puterii din trecut şi apararea sa ın fata atacurilor ındreptate asupra sa. Italia cu Germania vor ıncepe sa fie interesate de diferite dimensiuni a Problemei Orientale. Prin politica de echilibru ıntre puterile mari va depune efort sa prelungeasca viata statului. vor ıncepe sa ia sub influenta regiunile din Egipt pana ın India. Dupa Tratatul Kuçuk Kaynarca. Englezii ocupınd Egipt. 19.Franta. Separarea de otomani a teritoriilor imperiului administrat prin sistem natiune constituia prima etapa a acestei strategii. Franta dupa Algeria şi Tunisia va ıncepe sa sustina drept asupra Siriei. Problema Orientala este denumirea actiunii strategice desfaşurata ımpotriva statului otoman de Europa sec. Irakului şi Arabiei. Insa.Negre şi Strımtorilor va depune efort sa faca presiuni statului otoman. Insa. . Statul otoman va depune efort sa adopte masuri ımpotriva coalitiei de partajare formata ımpotriva sa. cu idei de dominare a M. Rusia era ın disputa ınca de la ınceput cu Anglia şi sprijinea ın mod activ actiunile separatiste din statul otoman. Austria şi dupa 1861 şi 1871. aceasta politica va ocroti statul un timp şi ın final partajarea va fi din nou ın actualitate. iar Asutria va ocupa Bosnia Hertegovina. A doua etapa era concentrarea turcilor ın Anatolia şi apoi partajarea strımtorilor şi teritoriilor din Anatolia.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful