Cele mai temute organizatii islamiste din Africa

Alina Vasile,

Prezenta fortelor armate occidentale in Afganistan, Irak si Libia au facut ca activitatea celei mai temute organizatii teroriste din lume, Al-Qaeda, sa scada in aceste tari si multi dintre liderii sai sa se refugieze in state din Africa. Aici, unii au preluat controlul unor organizatii teroriste locale sau au infiintat altele. Al-Qaeda in Maghrebul Islamic ï€ Este una dintre gruparile cel mai bine armate din regiune, datorita banilor pe care ii strange de pe urma rapirii occidentalilor si a traficului cu droguri si tigari. Organizatia islamista si-a declarat intentiile de a ataca tinte algeriene, spaniole, franceze si americane. Organizatia isi are radacinile in razboiul civil algerian de la inceputul anilor '90, dar de-a lungul timpului a atras membri din Mauritania, Maroc, Niger, Senegal si Mali, acolo unde lupta impotriva trupelor franceze, alaturi de alti islamisti. Shabab (Somalia) ï€ Al Shabab este una dintre cele mai de temut grupari militante islamiste din Africa. Organizatia controleaza o mare parte din sudul Somaliei, unde duce o insurgenta impotriva guvernului de tranzitie, inca din 2006. Pe masura ce s-a apropiat tot mai mult de Al-Qaeda, gruparea a recurs la atentatori sinucigasi si a atras jihadisti din intreaga lume. Grupul Islamic Armat (Algeria) A luat fiinta in 1992, dupa ce a fost anulat rezultatul alegerilor din 1991, iar de atunci a purtat un razboi violent impotriva regimului militar din Algeria. A fost implicat si in atacuri peste granita si este in stransa legatura cu grupari islamiste din intreaga lume. Unul dintre liderii grupului, Antar Zouabri, a spus ca in razboiul lor ,,nu exista nicio neutralitate. Cu exceptia celor care sunt alaturi de noi, toti ceilalti sunt tradatori". Jihadul Islamic Egiptean (Egipt)

Boko Haram nu intra. potrivit unor surse. in aceeasi categorie cu Al-Qaeda din Maghrebul islamic sau cu Al-Shabab din Somalia pentru ca nu este preocupata sa atace interesele occidentale. . Takfir wal-Hijra (Egipt.necredinciosilor". Al-Qaeda. Organizatia vrea sa duca un razboi impotriva lor si impotriva Republicii Federale Nigeria. Algeria) Organizatia a fost fondata in Egipt in 1960 de catre miscarea islamica Fratia Musulmana si are..pur". pentru a crea un stat islamic ..Gruparea extremista s-a unit cu organizatia terorista a lui Osama bin Laden. dar si-a pastrat capacitatea de a desfasura operatiuni independente. legaturi cu grupul terorist Al-Qaeda. ci si a musulmanilor care nu adera la doctrinele Takfir. insa. nu numai a . Sudan. care considera ca politica din nordul Nigeriei a fost confiscata de un grup de musulmani corupti. Boko Haram (Nigeria) oBoko Haram este o secta islamista. guvernat de legea sharia. in iunie 2001. Scopul principal al organizatiei este rasturnarea guvernului din Egipt si inlocuirea lui cu un stat islamic. Pe site-ul gruparii se arata ca Takfir wal-Hijra sustine tortura brutala si uciderea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful