P. 1
Genetic A

Genetic A

|Views: 13|Likes:
Published by Manu M.

More info:

Published by: Manu M. on Feb 12, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/18/2013

pdf

text

original

Cercetarea în domeniul geneticii moleculare asupra personalităţii tocmai a început şi
anumite rezultate interesante au ieşit la iveală (Benjamin et. al. 2000). În anul 1996 două studii
au raportat o asociere dintre un marker AND pentru o genă a unui neuroreceptor (DRD4 sau
receptorul dopaminei D4) şi o trăsătură de personalitate numită “căutarea noutăţii”. Căutarea
noutăţii este una din cele patru trăsături incluse în teoria dezvoltării temperamentului a lui
Cloninger (1993), cu toate că această trăsătură este similară cu “căutarea de senzaţii impulsive”,
studiate de catre Zuckerman
(1994). Indivizii cu scoruri ridicate în căutarea noului sunt caracterizaţi ca impulsivi,
exploratori, nestatornici, agitaţi (nerăbdători), irascibili şi extravaganţi. Teoria lui Cloninger
afirmă că această trăsătură implică diferenţe genetice în transmiterea dopaminei.
Markerul AND constă din 7 alele care prezintă 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 repetiţii a unui
minisatelit cu o secvenţă de 48 perechi de baze în mijlocul unei gene de pe braţul scurt al
cromozomului 11. Această genă codifică receptorul dopaminei D4 şi se exprimă în special în
sistemul limbic al creierului. Numărul de repetiţii modifică structura receptorului şi îi afectează
eficienţa. Alelele scurte (2, 3, 4 sau 5) codifică receptorii care sunt mai eficienţi în legarea
dopaminei decât receptorii codificaţi de alelele cu 6, 7, sau 8 repetiţii. Indivizii care posedă

112

alelele cu 6-8 repetiţii sunt deficitari în dopamine şi caută noutăţi ca să crească eliberarea
dopaminei. Alelele DRD4 sunt grupate în mod obişnuit în “scurte” (aproximativ 85 % dintre
alele, cu 2-5 repetiţii) sau alele “lungi” (15 % din alele).
Acelaşi marker indică o asociere a alelelor “lungi” cu hiperactivitatea, adică aceşti
indivizi au un risc mai mare să dezvolte hiperactivitatea. De asemenea o asociere dintre alelele
DRD4 “lungi” şi dependenţa de heroină a fost evidenţiată în trei studii (Ebstein şi Belmaker,
2000; Li şi colab., 1997; Kotler şi colab., 1997), o constatare interesantă întrucât există o
literatură vastă în ceea ce priveşte raportul dintre căutarea de senzaţii şi abuzul de droguri,
incluzând abuzul de opiacee (Zuckerman, 1994).
În ceea ce priveşte heritabilitatea dezvoltării personalităţii, s-a constatât că spre deosebire
de capacitatea cognitivă generală, care manifestă creşteri ale heritabilităţii pe tot parcursul vieţii,
este mai dificil să se tragă o concluzie generală privind dezvoltarea personalităţii în parte, pentru
că personalitatea prezintă o multitudine de trăsături.
Cercetarea genetică asupra personalităţii de-a lungul timpului şi a situaţiilor, sugerează
că ereditatea este în mare măsură responsabilă pentru continuitate, iar modificările de
personalitate se datorează în cea mai mare parte factorilor de mediu. Cu toate că personalitatea
este mai puţin studiată decât capacitatea cognitivă, dezvoltarea acestora pare să fie similară.
O altă direcţie recentă in cercetarea genetică cu privire la personalitate implică rolul
personalităţii în explicarea unei descoperiri fascinante: evaluarea mediului, pe larg folosită în
cercetarea psihologică indică influenţe genetice. Rezultatele cercetării genetice arată în mod
consistent că mediul familial, grupul social proxim, suportul social (sprijinul, protecţia
societăţii) şi evenimente ale vieţii, adesea demonstrează tot atât de multă influenţă genetică ca şi
în cazul evaluarii personalităţii. Această constatare nu este atât de neobişnuită cum ar părea la
prima vedere. Aprecierea mediului psihologic evaluează în parte influenţe genetice caracteristice
individului. Personalitatea este un bun candidat de a explica această influenţă genetică, pentru că
personalitatea
poate influenţa felul în care indivizii selectează, modifică, creează sau îşi percep mediul lor.
S-a presupus că heritabilitatea trăsăturilor de personalitate ar descreşte o dată cu vârsta.
Acest fapt este conşistent cu interpretarea că noi putem într-adevăr învăţa şi progresa o dată ce
înaintăm în vârstă şi că unele din aceste cunoştinţe dobândite pot modifica trăsăturile de
personalitate. Această concluzie nu concordă în totalitate cu dovezile ce sugerează că ereditatea
IQ creşte cu vârsta. Chiar dacă IQ şi personalitatea sunt două lucruri diferite, inteligenţa şi
personalitatea sunt asociate; nu pare plauzibil că ereditatea IQ să crească cu vârsta în timp ce
ereditatea personalităţii să scadă. Inteligenţa scăzută este de obicei asociată cu probleme de

113

comportament şi trăsături de personalitate neadaptive care sugerează din nou rolul învăţării în
trăsăturile de personalitate.

În orice caz genele nu hotărăsc în mod absolut personalitatea: educaţia, experienţa,
cultura pot cauza transformări convulsive (spectaculoase în prezent) ale personalităţii.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->