Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

Bucureşti, 2003 comunicare.ro

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin editurii comunicare.ro SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“ Strada Povernei 6–8, Bucureşti Tel./fax: (021) 313 5895 E-mail: editura@comunicare.ro www.comunicare.ro www.editura.comunicare.ro

Cuprins

Lista tabelelor / 9 Lista figurilor / 11 Mulţumiri / 13 Prefaţă la ediţia a II-a / 15 Cuvânt înainte / 17 CAPITOLUL 1

Întrebări, răspunsuri posibile şi un imperativ / 19
Despre calitatea cercetării / 19 „Stilul este ştiinţa însăşi“ / 23 Câteva întrebări necesare / 25 O formulă acceptabilă / 34 Să nu plagiezi! / 36 Despre stil şi stilul ştiinţific / 41 Ce titlu punem? / 58 CAPITOLUL 2

Norme de redactare / 69
Rezumatul / 71 Introducerea / 72 Literatura consultată / 73 Descrierea design-ului cercetării / 88 Analiza datelor / 89 Discutarea datelor / 109 Concluziile / 112 Corectura / 114 CAPITOLUL 3

Capcanele punctuaţiei / 117
Punctul / 117 Virgula / 120

anexe.Punct şi virgulă / 122 Două puncte / 123 Semnele citării / 124 Parantezele / 126 Linia de pauză. poate şi de mâine . note / 140 Redactarea listei bibliografice. a indexului şi a cuprinsului / 143 Anexa A Prezentarea unei disertaţii / 153 Anexa B Expresii şi locuţiuni în limba latină / 155 Bibliografie / 179 Index de nume / 187 Index de teme / 193 Studenţilor mei de ieri. de azi. linia oblică şi cratima / 128 Alte semne de punctuaţie / 130 CAPITOLUL 4 Finisarea lucrării / 133 Hârtia şi litera / 133 Oglinda paginii / 135 Cum se numerotează paginile / 138 Întocmirea listei tabelelor şi figurilor / 139 Mulţumiri. glosar.

111) Tabelul 10. 95) Tabelul 5. 97) Tabelul 8. Puncte de reper în argumentare (după Ferréol şi Flageul. Atitudinea faţă de muncă. Lectura revistelor literare (p. 96) Tabelul 6. 1996/1998. 92) Tabelul 2. Nivelul de şcolaritate. 93) Tabelul 3. Autoaprecierea onestităţii în comparaţie cu membrii grupului (p. Evaluarea relaţiilor intragrupale (p. 96) Tabelul 7. Aprecierea emisiunilor TV (N = 9) (p. în funcţie de apartenenţa la gen (N = 1171) (p.Lista tabelelor Tabelul 1. în funcţie de pregătirea profesională şi de apartenenţa la gen (N = 2150) (p. 61) (p. 118) . 97) Tabelul 9. Tabel de contingenţă cu variabila independentă (x) la începutul rândurilor şi variabila dependentă (y) deasupra coloanelor (p. Abrevierea indicaţiilor bibliografice frecvente (p. 94) Tabelul 4. Tabel de contingenţă cu variabila independentă (x) deasupra coloanelor şi variabila dependentă (y) la începutul rândurilor (p.

7. 102) Fig. 13) (p. 2. 29) (p. 8) (p. Grilă pentru evaluarea cercetărilor socioumane (p. Histogramă în plan (după Barometrul de opinie publică. 6. octombrie 2002. 104) Fig. octombrie 2002. 106) Fig. 104) Fig.Lista figurilor Fig. 4. 103) Fig. 5. Grafice figurative (după Prisma. octombrie 2002. 107) . 3. Cerc de structură în spaţiu (după Barometrul de opinie publică. 29) (p. 13. 29) (p. 7) (p. 29) (p. noiembrie 2002. 105) Fig. octombrie 2002. Republica Moldova. 8. Poligonul frecvenţelor (după Barometrul de opinie publică. 22) Fig. octombrie 2002. şi Barometrul de opinie publică. octombrie 2002. Histogramă în spaţiu (după Barometrul de opinie publică. 8. Cerc de structură în plan (după Barometrul de opinie publică. 1. 1979. Histogramă în spaţiu (după Barometrul de opinie publică.

ro.Mulţumiri La elaborarea acestui ghid de redactare am primit ajutor din partea mai multor instituţii şi persoane. coordonate de profesorii Ilie Bădescu. but not least. a revizuit termenii şi expresiile în limba latină. Programele doctorale şi de mobilitate universitară. Marea Britanie (Universitatea Politehnică Anglia. dr. . The last. şi domnului Alin Zăinescu. univ. Gratias vobis ago! Apariţia lucrării nu ar fi fost posibilă fără sprijinul moral şi logistic din partea conducerii Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“ din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative. le mulţumesc domnului prof. Nae Georgescu. profesor la Universitatea „Hyperion“. Grigore Georgiu şi Dumitru Iacob de la SNSPA au avut bunăvoinţa de a citi manuscrisul. Profesorii Cornel Codiţă. Paul Dobrescu. Maria Voinea şi Elena Zamfir de la Universitatea din Bucureşti. Le mulţumesc pentru colegialitatea lor generoasă. mi-au oferit prilejul de a mă documenta în bibliotecile unor universităţi prestigioase din SUA (Universitatea Columbia şi Universitatea Tiffin). pentru apariţia în timp util a celor două ediţii ale acestui ghid de redactare în domeniul ştiinţelor socioumane. faţă de care îmi exprim recunoştinţa. directorul economic al Editurii Comunicare. Decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“. Cambridge) şi Suedia (Universitatea din Umea).

dimpotrivă. într-o zi de miercuri după orele de curs. graba sau păcatul „conştiinţei aţipite“. Versiunea în limba română a apărut în anul 2000. adică la 1405 – un student m-a întrebat la ce librărie ar mai putea găsi Cum să redactăm… „Nu cred să mai fie la vânzare“ – i-am spus –. distins cu titlul de Doctor Honoris Causa de douăzecişinouă de universităţi din întreaga lume. am nevoie de Îndrumarul dv. cum să pună în pagină gândul lor. Mă întreb şi acum cu ce l-ar fi putut ajuta mai mult Cum să… decât Come si fa…? Nu am găsit alt răspuns „mai plin de modestie“ decât acela că lucrările sunt complementare: profesorul de semiotică al Universităţii din Bologna. rezultate din lecturi recente şi din analiza lucrărilor de licenţă aflate la biblioteca Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială de la Universitatea din . Aşa s-a născut ideea unei noi ediţii a ghidului de redactare în domeniul ştiinţelor socioumane.Prefaţă la ediţia a II-a În urmă nu cu mult timp – aş fi de-a dreptul pedant să vă spun că era spre sfârşitul lui decembrie anul trecut. adăugând: „O carte bună se epuizează rapid. din Portugalia (1980) până în Federaţia Rusă (2001). fapt ce m-a făcut să-i recomand o lectură inteligentă: Come si fa una tesi di laurea de Umberto Eco (1977). iar Septimiu Chelcea cum să prezinte ce au conceput. le arată studenţilor cum să conceapă o teză de licenţă. Am căutat să elimin erorile ce au învins vigilenţa sau ştiinţa autorului la data publicării primei ediţii. A mai trecut un timp şi am fost din nou oprit de acelaşi student. Am completat vechiul text cu mai multe exemple. „Totuşi. Actuala ediţie nu are trufia de a fi „nerevăzută“. tradusă în douăsprezece ţări. dacă este tipărită într-un tiraj mic“! A „zâmbit a râde“.“.

. Mă voi referi la „cum“ şi mai puţin la „ce“ scriem. tineri cercetători. sed magis amica veritas când am pus în discuţie unele texte ale colegilor de breaslă. Recunosc. Am dat deoparte din vechiul text ce mi s-a părut acum a fi de prisos. probabil. Cuvântul „redactare“ (lat. ştiu că formele semnifică şi că „orice lucru îşi dobândeşte unitatea prin forma sa şi îşi manifestă coeziunea internă tot în forma pe care o are“ (Sendrail. 15). Subcapitolul despre evitarea plagiatului. ceea ce nu cred. Pe de altă parte. sunt pentru prima dată publicate în această ediţie. Nu ascund că am întâlnit şi profesori care nu acordă atenţia cuvenită scrisului lor.16 Septimiu Chelcea Dorinţa de aprobare este. instinctul cel mai profund al omului civilizat. o unealtă intelectuală mai ascuţită. am folosit frecvent expresii în limba latină. ca şi cel referitor la reprezentarea grafică a datelor din cercetările cantitative. În cele ce urmează am în vedere ambele semnificaţii ale termenului. şi a pregăti pentru multiplicare un manuscris. o scrisoare etc. în special. Savantul spaniol Santiago Ramón y Cajal (1852–1934). Alain Michel. 1967/1983. că în ceea ce am publicat se întâlnesc unele din greşelile pe care acum le denunţ. Dacă am exagerat. deşi sunt convins. Septimiu Chelcea 15 ianuarie 2003 Cuvânt înainte Acest „ghid de redactare“ se adresează celor care nu au voie să se abată cu nimic de la scrierea corectă a lucrărilor lor: studenţi. adresându-se cercetătorilor începători. să se ia în consideraţie scopul didactic al lucrării. împreună cu Nicolas Boileau-Despréaux (1636–1711). pe de altă parte. 153). doctoranzi. Nu i-a învăţat nimeni sau nu au dat importanţă acestui „detaliu“. că „ceea ce concepi bine se enunţă în mod clar şi cuvintele pentru a le exprima îţi vin cu uşurinţă“. Am confruntat textul primei ediţii cu recomandările din Guide de preséntation d’un raport de recherche întocmit de Marc A. W. în general. Provost. Yvan Leroux şi Yvan Lussier (1993/1997). celor din domeniul ştiinţelor socioumane. De-a lungul activităţii mele didactice universitare am constatat că puţini sunt studenţii şi chiar doctoranzii care reuşesc să-şi redacteze corect lucrările. Îi asigur de bunele mele sentimente. forma dat esse rei. A rezultat. sper. le atrăgea atenţia „să nu uite că dreptul de a greşi se tolerează numai celor consacraţi!“ (1897/1967. Într-un anume sens. redactum) are în limba română un înţeles dublu: a formula în scris un act oficial. M-am călăuzit după dictonul Amicus Plato. Cu bună ştiinţă. Somerset Maugham (1919) Bucureşti sau susţinute la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“.

face trimitere la peste o sută de lucrări consacrate problemei redactării lucrărilor ştiinţifice. Phillips şi D. 1996. de exemplu. Există. În limba română.M. 1989. 1997. ar trebui să ne punem singuri câteva întrebări în legătură cu calitatea cercetării tocmai încheiate. E. 1994 – ca să mă opresc doar la cele mai recente. 1981): • Este problema cercetată semnificativă? • Abordarea este originală? • Sunt instrumentele de investigare satisfăcător de reliabile (fidele) şi de solide? • Este măsurarea strâns legată de variabilele vizate în cercetare? . Pugh. În Publication Manual (1994. Hult. J. dr. Septimiu Chelcea 13 iunie 2000 Capitolul 1 Întrebări. nici răspunsurile pe care le schiţez nu sunt indubitabile. 1995. să găsească în Cum să redactăm în domeniul ştiinţelor socioumane un ghid util pentru activitatea lor ştiinţifică. aflat la a patra ediţie. poate şi de mâine. 3-4) sunt reluate şi generalizate întrebările formulate de K. Prof. nu există – cu o singură excepţie. Giltrow.18 Septimiu Chelcea În mediile academice din străinătate apar cu ritmicitate lucrări despre redactare: Lee Cuba şi John Cocking. 1996/1998) – un „ghid practic“ pentru redactarea unui raport de cercetare sau a unei disertaţii în domeniul ştiinţelor socioumane. Acest manual. deşi s-au publicat câteva cărţi privind stilul lucrărilor ştiinţifice (vezi Gherghel. 11-14). Christine A. pe care l-am folosit intensiv. răspunsuri posibile şi un imperativ Nici întrebările nu sunt toate câte s-ar putea formula în legătură cu activitatea de cercetare ştiinţifică. Chris Hart.M. Publication Manual of the American Psychological Association (1994). şi manuale de publicare ce se retipăresc periodic de către asociaţiile profesionale academice. Sper ca studenţii mei de azi şi de ieri. Bartol la conferinţa Asociaţiei Americane de Psihologie (Los Angeles. univ. Singurul lucru mai presus de orice discuţie rămâne imperativul: Să nu plagiezi! Despre calitatea cercetării Înainte de a pregăti manuscrisul pentru publicare sau pentru a fi prezentat comisiei pentru examenul de licenţă sau de doctorat. dar notabilă (Ferréol şi Flageul. de altfel. 1996.

după cum ne raportăm la cunoaştere. să manifestăm cumpănită indulgenţă faţă de erorile din lucrările scrise ale studenţilor. şi alte întrebări: • Au aplicativitate rezultatele cercetării? • Publicarea raportului de cercetare (a studiului) are un impact social dezirabil? Pentru a evalua cât mai obiectiv propriile studii. sau la nivelul cunoştinţelor dintr-o comunitate ştiinţifică distinctă. citaţi de Chris Hart (1998. ineditul tehnicilor. indicele rezultat pare a fi un instrument de evaluare şi autoevaluare util. E. Sigur. identifică nu mai puţin de nouă moduri diferite de a fi original în cercetarea ştiinţifică a vieţii sociale: • A efectua cercetări empirice (de teren. • A experimenta metode şi tehnici de cercetare în contexte socioculturale diferite. desigur. • A utiliza cunoştinţele acumulate în studierea realităţilor socioculturale din alte ţări. În fine. credem că există grade de comparaţie. la fel şi rezultatele finale. Banaji au definit-o deja ca „efect introspectiv neidentificat (sau inexact identificat) al atitudinii self-ului faţă de evaluarea obiectelor asociate şi disociate lui“ (1995.G. Ca profesori. • A privi altfel. ca şi cercetările altora. coerenţa demonstraţiei şi validitatea concluziilor. în general. tehnicilor şi procedeelor de obţinere şi de prelucrare a datelor. În ceea ce priveşte rigurozitatea metodelor. semnificaţia teoretică şi aplicativă a rezultatelor în timp şi spaţiu oferă o gamă de valori mai extinsă: zero. Indicele de evaluare al acestui ghid s-ar situa. Noutatea temei. ca oameni de ştiinţă. am imaginat un model aplicabil abordărilor experimentale (Chelcea. să fim respectuoşi faţă de neîmplinirile din lucrările personalităţilor ştiinţifice consacrate. dintr-o altă perspectivă teoretică. • A realiza cercetări interdisciplinare. 145) ne . Poate că cititorii vor ajunge la un alt indice de evaluare. cea a sociologilor din România. 24). care ia valori între zero şi zece. Phillips şi D. dar care poate fi extins la oricare altă modalitate de investigare a vieţii sociale (Figura 1). 207). ca şi originalitatea concluziilor au fost considerate variabile cu doar două valori (absenţă sau prezenţă: zero sau unu). • A elabora sinteze noi. Chiar dacă modelul propus operează ierarhizări bazate pe aprecieri individuale. 1982. • A aduce noi evidenţe pentru problemele deja cunoscute. Greenwald şi M. • A prezenta cunoştinţele dobândite într-o manieră care nu a mai fost încercată. realităţile socioculturale. originalitatea poate fi înţeleasă şi evaluată diferit. Este recomandabil ca faţă de propriile scrieri să nu avem îngăduinţă. Pugh (1994). A cerceta stima de sine implicită nu mai reprezintă o noutate pe plan mondial: A. procedeelor şi instrumentelor de investigare utilizate. unu sau doi. unu. de exemplu. Santiago Ramón y Cajal (1897/1967. doi şi trei – am presupus noi. • A da o interpretare nouă unor idei vechi. concrete) pe teme care nu au mai fost niciodată abordate. Se ajunge la un indice de evaluare a cercetărilor de teren sau experimentale.20 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 21 • Se testează în investigaţie pe deplin şi fără ambiguitate ipotezele enunţate? • Este populaţia investigată reprezentativă pentru populaţia la care se face generalizarea? • Respectă cercetarea standardele etice? • Este cercetarea într-un stadiu suficient de avansat încât să justifice publicarea rezultatelor? S-ar mai putea formula. după autoevaluarea mea. undeva în zona cifrei şapte. ar lărgi aria cercetărilor din domeniu. Putem acorda mai multe valori: zero.M. Abordarea acestei teme de către psihosociologii din România ar constitui o noutate.R. Unele modalităţi de investigare sunt mai valide decât altele. 11).

Richard Price. după caz. Galo Mann sau Carlo Ginzburg – Indicele de evaluare 0 – 10 Fig. pregătirea manuscrisului în vederea predării lui la comisia de examen sau la o editură. sine ira et studio. reuşita împachetării finale poate compensa multe insuficienţe. şi pentru lucrările ştiinţifice. Sociologia s-a impus pe plan academic. istorici sau antropologi cu har literar. nu reprezintă o artă minoră. studentul. Să scuzăm cu bunăvoinţă erorile începătorilor şi „să nu atribuim eroarea numaidecât ignoranţei“ (idem. cu beletristica. distincţia ştiinţă/artă nu mai operează atât de drastic. totuşi. de fapt. ca ştiinţă relativ independentă. . voi spune şi eu: „Stilul este ştiinţa însăşi“. 1996/1998. arătând. în parte. A nu te preocupa de ambalaj înseamnă a risca să iroseşti munca anterioară. de exemplu. Bronislaw Malinowski. care reuşesc să seducă într-atât. ne punem imediat problema redactării raportului de cercetare şi ne gândim la găsirea celei mai adecvate modalităţi de „împachetare“ a conţinutului. Grilă pentru evaluarea cercetărilor socioumane Dacă ne-am încredinţat că cercetarea noastră are un indice de evaluare a conţinutului superior mediei. 147). 290). a devenit disciplină universitară. În perimetrul „rigid“ al regulilor de redactare a lucrărilor ştiinţifice există un câmp suficient de larg pentru manifestarea personalităţii fiecărui cercetător. Abordarea calitativă a socioumanului este vecină cu reportajul. un ideal de urmat)“ (Kaufmann. în studiile şi lucrările de sociologie ascund mai degrabă fisuri în demonstrarea cauzalităţii producerii fenomenelor vag definite decât relevă un talent literar. că este altceva decât filosofia. 285). prin modul de abordare şi de prezentare a fenomenelor societale. prin opoziţia faţă de tot ce ar putea să pară literar“ (Kaufmann. dintr-un motiv sau altul. plăcută şi chiar măgulitoare“. uneori am nesocotit astfel de precepte. dar… qui s’excuse s’accuse! Tema Metodele Rezultatele Total Originalitatea 0–1 0–1 0–1 0–3 Rigurozitatea 0–2 0–2 0–4 Semnificaţi a teoretică şi aplicativă 0–3 0–3 „Stilul este ştiinţa însăşi“ O dată încheiată analiza datelor de cercetare şi realizată interpretarea lor. dar formula rămâne valabilă. 36). conte de Buffon (1707–1788). dar şi „într-o formă politicoasă. „O disciplină se defineşte în mare măsură prin stilul ei. şi sociologi. 1996/1998.22 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 23 îndemna să facem aprecieri critice. Eseismul literar. Aceasta era situaţia în momentul afirmării sociologiei în mediile academice. ba chiar fără nici un motiv serios. Le style est l’homme même. doctorandul sau cercetătorul ştiinţific se află în faţa unei noi probleme: redactarea raportului de cercetare şi. istoria sau beletristica. limbajul aluziv şi abundenţa metaforelor în rapoartele de cercetare. din discursul său de recepţie la Academia Franceză. 1964. Marele naturalist francez se referea la operele literare şi de popularizare a ştiinţei (Didier. Arta pachetului. în limite rezonabile. După formula lui Georges Louis Leclerc. evaluări nu numai cu imparţialitate. desigur. Există chiar „specialişti în arta pachetului şi a scrisului. 1. iar stilul sociologiei se defineşte. încât prea puţini reuşesc să vadă că în interior nu se află. a ambalării. Se întâlnesc. Dimpotrivă. Astăzi. întocmai ca respectarea regulilor de formulare a întrebărilor într-un chestionar sau a prescripţiilor privind desfăşurarea observaţiei. Când scriu aceste lucruri nu pot să nu-mi reproşez că. nimic (acesta nu este. Redactarea raportului face parte din cercetarea ştiinţifică însăşi şi respectarea anumitor reguli este obligatorie.

Umberto Eco (1977/2000. de „mitul realismului“. ceea ce nu-i limitează puterea de creaţie. cititorii potenţiali. specialişti şi experţi. a experienţei publicistice proprii şi a sfaturilor primite de la profesorii mei. Este un caz fericit. graniţele dintre ştiinţă şi artă devin tot mai permeabile. pe baza consultării lucrărilor de specialitate. antropologi etc. 1981) într-un stil ştiinţific. Acest lucru impune şi mai mult conştientizarea „convenţiilor literare“ (White. Trebuie avute în vedere ambele componente ale oricărui plan de redactare: „situaţia retorică“ şi „organizarea materialului“. 1966). persoana autorului. Pledând pentru redactarea lucrărilor de sociologie într-un stil ştiinţific. propun reflecţiei celor aflaţi în faţa colilor albe ale viitoarei lor lucrări de licenţă. originar din România. concetăţenii noştri“ (Bellah et al. sociologi.. în condiţiile înmulţirii abordărilor calitative ale socioumanului. În epoca postmodernă în care am intrat. Aşa cum un poet când vrea să scrie un sonet ştie că trebuie să plăsmuiască 14 versuri în două catrene cu rimă îmbrăţişată şi două terţine cu rimă liberă. Câteva întrebări necesare Este cât se poate de logic să ne întrebăm de la început: „Ce scop are ceea ce întreprindem?“ Dacă ne propunem să descriem aprofundat şi sistematic un fenomen. 151). se apropie de exerciţiul profesiunii“. în Etica demonstrată după metoda geometrică şi împărţită în cinci părţi (1677/1981). Aceste modele sunt aproape imposibil de egalat. lucrarea de licenţă la sfârşitul anilor de studii universitare pentru a demonstra cât de apţi suntem să desfăşurăm o activitate în domeniul în care ne-am pregătit. nu se adresează doar cercului restrâns al specialiştilor. ci şi publicul larg. 1996. încă în vigoare“ nu este decât un răspuns care ocoleşte sensul profund al întrebării. Serge Moscovici.) „lucrează la fel de mult pe tărâmul ficţiunii ca şi romancierii şi poeţii. în feluritele sale forme. scrierile din domeniul ştiinţelor socioumane ţintesc spre un public cât mai larg. redactarea „naraţiunilor polifonice“ (Bahtin. 113). Ele trebuie să angajeze în dialog nu numai „comunitatea celor competenţi. Lucrează însă absolvenţii noştri în sectoarele muncii sociale specifice facultăţilor pe care le-au urmat? O particularitate a tranziţiei postcomuniste din România o constituie renunţarea la concordanţa dintre specializarea universitară şi cerinţele locului de . vom redacta altfel decât în cazul elaborării unei lucrări menite să convingă cititorii despre valoarea de adevăr a punctelor de vedere avansate. aşadar. Facem. susţinându-se că şi oamenii de ştiinţă (istorici. din Introducere în logica autorităţii (1974/ 1992). cu alte cuvinte.24 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 25 menţionaţi de Peter Burke (1992/1999. 10) spune: „Licenţa. 388). Situaţia retorică este conturată de următoarele elemente: intenţia autorului. de „construcţia textuală“. În cele ce urmează. Nu sugerez nici preluarea modelului creat de Baruch Spinoza. Pe de altă parte. originalitatea. atât de riguros în scrierile ştiinţifice. de „ficţiunea prezentării realităţii“. 1992/1999. adoptăm o strategie diferită de cea impusă de atingerea scopului explicaţiei cauzale. citat de Jean-Claude Kaufmann (1998. 290). Dar de ce trebuie să facă studenţii o lucrare de licenţă? „Pentru că aşa prevede Legea învăţământului din 1995. sau a celui al lui Joseph Bochenski. Dacă intenţionăm să ne etalăm erudiţia sau cunoştinţele – ceea ce nu mi se pare deloc un păcat –. nu mă fac nicicum avocatul lipsei de expresivitate. că şi ei produc «artefacte literare» în concordanţă cu regulile de gen şi de stil“ (Burke. Psihosociologul francez. 153). teze de doctorat sau monografii unele răspunsuri la întrebările pe care şi le pun în mod firesc când încep redactarea. i-a învins pe profesioniştii literaturii pe propriul lor teren – cum aprecia cronicarul ziarului Le Point – când a publicat povestirea autobiografică sub titlul Cronica anilor risipiţi (1997/ 1999). al „ortodoxismului verbal“ sau al „exerciţiului ostentativ al rigorii lexicale“ – păcate denunţate de Jean-Claude Passeron (1991). conţinutul comunicării şi limbajul adecvat (Hult. tot astfel investigatorii vieţii sociale trebuie să respecte canoanele redactării rapoartelor de cercetare ştiinţifică. 1985/1998. Se vorbeşte din ce în ce mai accentuat de „poetica ştiinţei“.

mă gândesc mult dacă să accept sau nu să le fiu „instructor de zbor“ (Umberto Eco îi consideră „cobai“ pe profesorii care îndrumă disertaţiile – şi nu exagerează deloc!). Profesorul de sociologie de la University of New Mexico (SUA). Bert Useem (1997) le enumeră: „probabilitatea de a fi realizată“ (engl. memoria socială ş. cel dintâi principiu înscris în Magna Charta a Universităţilor. O cercetare cu tema „Pregătirea aderării României la NATO“ care s-ar încheia după ce acest act se va fi înfăptuit nu mai înseamnă foarte mult. Şi aş mai adăuga un criteriu: efortul intelectual.d. O temă este realizabilă cu mai mult sau mai puţin efort intelectual. 3) sporirea şanselor de a găsi un job. am propus o formulă matematică pentru stabilirea ordinii priorităţilor în activităţile de muncă (Chelcea şi Chelcea. oricât de importantă ar fi tema disertaţiei. 1977. dar şi psihic. În condiţiile de azi din România îmi pare mai realistă următoarea ordonare a criteriilor: 1) probabilitatea de a fi realizată în timp util. Aşa stând lucrurile. De altfel. stabileşte că universităţile au rolul de a „produce şi transmite cultura prin intermediul cercetării şi învăţământului“. ca şi celor care doresc să obţină o „super-licenţă“ prin doctorat. probabilitatea de a fi realizată intervine cu ponderea cea mai mare. a subiectului ei. 4) probabilitatea de a fi acceptată departamental. Într-un mod asemănător se întâmplă lucrurile şi cu subiectele monografiilor. Are doar valoare de document istoric. semat la 18 septembrie 1988 la Bologna de către un mare număr de rectori din Uniunea Europeană. Învăţarea unor metodologii şi probabilitatea de a fi acceptată în departamentul (facultatea) din care faci parte au un rol mai redus. având în vedere şi „dorinţa de aprobare“ – despre care scriitorul englez W. nu numai intelectual.a. 2) aportul ştiinţific probabil. a temei de cercetare este dictată în primul rând de interesul de cunoaştere al fiecăruia. Cum şi le-au format este greu de ştiut.m. Lor. comportamentul prosocial. Alegerea „topicii disertaţiei“. Somerset . pentru că – nu-i aşa?! –. Aş fi un Don Quijote dacă le-aş cere studenţilor mei să adopte tale quale ierarhizarea criteriilor propusă de Bert Useem. există criterii relativ obiective în alegerea temelor de cercetare. fizic şi material. Cândva. 5) învăţarea unor noi metodologii. subliniind că nu toate criteriile sunt la fel de importante. La calcularea IT-ului. Îmi place îndemnul fizicianului german Max Planck (1858–1947) de „a măsura tot ce este măsurabil şi de a face măsurabil ceea ce nu este încă astfel“. dovadă meritată a erudiţiei lor. Ce mai rămâne din justificarea dată de nobilul Umberto Eco licenţei în urmă cu un pătrar de veac? Gândindu-ne la realităţile din România. Cred totuşi că biografia reprezintă cheia. uneori cu un efort chinuitor. „Ce te interesează mai mult din domeniul psihosociologiei?“ îi întreb pe cei care îmi propun să le fiu conducător ştiinţific. resonance with organizational culture). Am întâlnit ingineri constructori care se ocupă cu relaţiile publice. fizicieni deveniţi analişti politici. O primă întrebare pe care trebuie să şi-o pună cei ce s-au decis să facă o disertaţie este „Ce temă să alegem?“ Întrebarea este valabilă şi pentru licenţiaţii care vor să se afirme în câmpul lor de cunoaştere. dacă nu este finalizată înaintea datei de susţinere nu îşi atinge raţiunea de a fi. ar fi poate mai aproape de adevăr să spunem că licenţa aproximează calitatea intelectuală şi morală a absolvenţilor. 1997. Pe ultimul loc în alegerea temei de cercetare sau a disertaţiei ar trebui să se afle găsirea unui job (Useem.“. Nu ar fi de prisos să ponderăm criteriile în alegerea temei disertaţiilor şi să calculăm un „indice al topicii“ (IT). dacă nu chiar „oameni politici“ ş. manipularea.a. Cei mai mulţi studenţi sau candidaţi la studiile doctorale au interese de cunoaştere bine conturate. Mai toate temele mele de studiu au pornit de la experienţa trăită: adaptarea socială. Dacă îmi răspund „Ce credeţi dv. Şi nici nu încerc să aflu. tractability). 215). „probabilitatea de a învăţa metodologii noi“. „contribuţia la dezvoltarea cunoaşterii“ şi „facilitarea găsirii unui loc de muncă“.26 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 27 muncă. Acelor studenţi care acceptă acest rost al lucrării de licenţă (de transmitere a culturii prin cercetare) le ofer ghidul de redactare. „probabilitatea de a fi acceptată în departament“ (engl. care se include doar parţial în probabilitatea de a fi realizată. consideră că probabilitatea de realizare ocupă primul loc şi contribuţia ştiinţifică locul al doilea. 72). economişti care fac sondaje de opinie publică. Dincolo de subiectivitate. nu poate contribui în nici un fel la accelerarea procesului integrării.

a admite la doctorat pe cei care abia au absolvit studiile universitare şi pe cei care nu au probat prin nimic vocaţia de cercetător ştiinţific – cum se întâmplă uneori azi – prezintă pericolul coborârii tezei de doctorat la nivelul unei lucrări de licenţă. susţinută în 1962. De regulă. Umberto Eco (1977/2000. ei au o experienţă de cercetare de cinci. în al doilea voi prezenta cercetările proprii“ – i-am răspuns imediat. „Foarte bine“ – m-a încurajat cărturarul. Cel de-al doilea criteriu în alegerea unui subiect pentru o disertaţie. mai obositoare şi cu mai mare implicare. o disertaţie de cercetare presupune desfăşurarea unei investigaţii de teren. rom. Lucrarea lui. Doctoranzii din domeniul ştiinţelor socioumane ar trebui să ţintească spre performanţa lui Jürgen Habermas. a cărui teză de doctorat Structurwandel der Öffentlichkeit (trad. Mi-am însuşit acest principiu din propria-mi experienţă. Pentru a ne asigura că disertaţia este realizabilă în timp util. aportul ştiinţific. zece ani – uneori.28 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 29 Maugham (1919/1996) spunea că „este. Chiar lucrările de licenţă. o teză de compilaţie poate fi şi lungă şi obositoare (există lucrări de compilaţie care au necesitat ani şi ani). chiar tema „Comportamentul ceremonial în Boldeşti“ (administrativ. Oscar Lewis. Astăzi. România. 11) are dreptate când apreciază că ambele tipuri de teze sunt acceptabile. renumitul antropolog american. au o pronunţată notă de originalitate. Doctoratul nu încununează o carieră. ele – cel puţin teoretic. se recomandă restrângerea subiectului ei. Tezele de doctorat sunt obligatoriu disertaţii de cercetare. Aşa am ajuns în comuna Boldeşti (judeţul Prahova). Editura Univers. Poate că mi-aş fixa ca temă „Ceremonialul funerar la Boldeşti“. Traian Herseni. toate disertaţiile din domeniul ştiinţelor socioumane trebuie să fie de cercetare. Şi cum cercetarea cere timp. este literatură de referinţă în antropologia culturală. fiecare îşi are arcul său… Să ne decidem dacă facem o „disertaţie de cercetare“ sau o „disertaţie de compilaţie“. În alte discipline socioumane cerinţa efectuării unor cercetări concrete abia dacă se schiţează. Ca şi Ulise. Sigur că tema „Comportamentul ceremonial în culturile lumii“ poate fi foarte semnificativă sub raportul cunoaşterii. anchete sau sondaje proprii. Dar cine se încumetă să o facă? Poate doar un . este intim corelat cu probabilitatea de realizare. S. discipol al lui Dimitrie Gusti. hai să cercetăm psihologia boldeştenilor“. Totuşi. a restrâns şi mai mult tema comportamentului funerar. Bucureşti. Când am fost încadrat cercetător ştiinţific stagiar. este judicios ca studenţii să-şi aleagă tema lucrării de licenţă încă la sfârşitul celui de-al treilea an de studii. Lucrărilor de licenţă nu li se pretinde neapărat acest lucru. chiar şi mai mulţi. O moarte în familia Sánchez (A Death in the Sánchez Family. ele pot consta foarte bine într-o lectură critică a literaturii de specialitate şi o expunere coerentă a raporturilor dintre diferitele teorii sau puncte de vedere ale autorilor consacraţi. dar de obicei poate fi făcută în cel mai scurt timp şi cu cel mai mic risc“. studiind acest „aspect al vieţii“ la nivelul unei singure familii mexicane. despre care am vorbit. să chibzuim atent ce temă abordăm. „Vreau să cercetez psihologia poporului român. pe atunci şef al Secţiei de psihologie socială din cadrul Institutului de Psihologie al Academiei R. sunt mai bine cotate dacă includ în structura lor rezultatele unor experimente. Nu-i nici o exagerare. dar că „o teză de cercetare este totdeauna mai lungă. 1969). ci o deschide. Sfera publică şi transformarea ei structurală. Zicala „Cine îmbrăţişează prea larg nu strânge bine“ s-a transformat într-o regulă fundamentală a alegerii problemei de cercetare: „Restrânge cât mai mult domeniul pentru a-l stăpâni mai bine şi a risca mai puţin“. De la „psihologia românilor“ la „psihologia boldeştenilor“ şi de aici la „psihologia ceremonialului boldeştean“: iată ajustările succesive ale temei. În perspectivă şi la limită. dacă nu şi în fapt – lărgesc cunoaşterea. probabil. Am început prin a studia comportamentul ceremonial al unei populaţii care se urbaniza. „Până să te apuci să scrii psihologia poporului român. era în urmă cu 35 de ani. comuna a devenit oraşul Boldeşti-Scăeni) mi se pare prea largă. Sociologia este o ştiinţă teoretico-empirică. m-a întrebat ce planuri am. Cu doctoranzii lucrurile stau altfel. În sociologie. a fost publicată fără modificări în şaptesprezece ediţii (până în 1990). 1998). nu numai tezele de doctorat. Voi scrie pe această temă o lucrare în două volume: în primul volum voi trece în revistă ce au spus alţii despre această problemă. instinctul cel mai profund al omului civilizat“ –.

dacă i-au ajutat să înţeleagă problematica domeniului. Disertaţiile se prezintă în faţa unor comisii. Hitler’s Willing Executioners (Golhagen. dacă nu faţă de profesorii lor? Ultimul criteriu în alegerea subiectului disertaţiei poate fi rezumat de întrebarea: îmi oferă tema aleasă prilejul de a învăţa metode. să le citeze în măsura în care le-au folosit în redactarea lucrărilor sau să le menţioneze în bibliografia generală. dar care nu sunt deloc scutiţi de subiectivitate. care. 1979). şi dintre cele mai prestigioase (de exemplu. o teză de licenţă bazată pe date statistice va fi mai bine cotată dacă departamentul în care se prezintă se ghidează după paradigma cantitativistă decât dacă privilegiază celălalt stil de cercetare. când mi-au urmat sfatul. candidatul ştie – cu aproximaţie. 1996). Ca studenţi sau ca tineri cercetători trebuie să echilibrăm ambiţia unei „mari disertaţii“ cu timpul pe care îl avem la dispoziţie şi cu experienţa de cercetare pe care am acumulat-o. Governing Prisons (DiIulio.30 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 31 institut de specialitate. Cu alte cuvinte. deinde philosophari – ironizau anticii discuţiile sterile. de regulă. dar nici nu poate fi ocolită. a lucrărilor de licenţă şi a tezelor de . nu un singur om. dar am observat. sunt alcătuite din profesorii cei mai prestigioşi. dacă o au. Acestea sunt ceea ce autorul citat numeşte „big dissertation“. Dincolo de faptul că însuşirea cât mai multor modalităţi de rezolvare a problemelor dintr-un domeniu te face mai competent. dar ştie – cu ce profesori se va întâlni la examen. Ne place sau nu ne place să recunoaştem. Bert Useem (1997. marele sociolog german atrăgea atenţia că „reprezintă o accentuare a primejdiei ca respectivul titular de specialitate să-i prefere totuşi pe propriii săi elevi. el având cea mai mare corectitudine posibilă. Să coborâm însă cu picioarele pe pământ: primum vivere. Să ne amintim şi observaţiile lui Max Weber (1864–1920) cu privire la relativitatea selecţiei în universităţi. Sunt de toată lauda studenţii care se gândesc nu numai la semnificaţia ştiinţifică a temei lor. Când îşi alege tema de cercetare. Disertaţiile studenţilor se prezintă într-un climat cultural specific şi este bine ca ele să fie consonante cu respectiva cultură organizaţională. dar şi la aplicativitatea imediată a cunoştinţelor dobândite în travaliul de elaborare a ei. tehnici şi procedee noi de rezolvare a problemelor din domeniu? Nu este de neglijat prioritatea pe care am putea să o dobândim pe plan naţional aplicând pentru prima dată o metodă sau un test cu circulaţie pe plan mondial. o anumită bunăvoinţă din partea comisiilor din care de multe ori am făcut şi eu parte. piaţa muncii influenţează mai puternic alegerea subiectului disertaţiei decât charisma profesorilor. În discursul de la Universitatea din München. Catedrele de specialitate. departamentele. De exemplu. intitulat Ştiinţa ca profesiune (1919/2000). lucrările de licenţă şi tezele de doctorat care deschid perspective pentru cercetările viitoare ample. Să arătăm „în mic“ ce am putea face când vom coordona activitatea unui mare institut de cercetare. Probabilitatea de acceptare departamentală nu reprezintă un factor conjunctural şi nu îndeamnă la oportunism. Câteva cuvinte acum despre cel de-al patrulea criteriu pe care ar trebui să-l aibă în vedere studenţii când aleg tema disertaţiei. propriu paradigmei calitativiste. Nu ştiu dacă am procedat sută la sută corect. experimentarea unor căi de cunoaştere sau de acţiune în contexte socio-culturale diferite conferă originalitate lucrării (despre scrierea rapoartelor de cercetare. fireşte. 1950). când studenţii îşi aleg subiectul disertaţiei este bine să se gândească dacă lucrarea de licenţă îi va ajuta să găsească un loc de muncă adecvat. States and Revolution (Skocpol. 486). însă subiectivă“ (Weber. Human Relations Area Files). 1919/2000. b) să-şi aleagă alt subiect pentru disertaţie. Oare nu este citarea „plata unei datorii“ – cum spunea Umberto Eco? Şi faţă de cine rămân studenţii mai totdeauna îndatoraţi. Eu cred că selectarea unei idei semnificative este mai importantă decât numărul mare de cazuri studiate. facultăţile au o „cultură organizaţională“ proprie. 1987). compatibilitatea cu filosofia comunităţii academice care va evalua lucrarea. El poate să facă două lucruri: a) să consulte lucrările posibililor membri ai comisiei pentru examenul de licenţă sau de doctorat. 214) aminteşte câteva lucrări de referinţă care se bazează pe disertaţiile doctorale: Agrarian Socialism (Lipset. Cred în prima opţiune. fapt pentru care le-am sugerat totdeauna studenţilor cu care am lucrat să nu ignore cărţile şi manualele universitare ale profesorilor membri (posibili) în comisiile de examen.

fiind la porţile consacrării. de asemenea. Asupra acestui lucru voi reveni. Putem să facem trimitere la un articol pe care l-am citat fără a apela la pronumele personal (de exemplu. folosirea pronumelui „noi“ presupune că punctul de vedere al autorului ar fi împărtăşit şi de către cititori (cf.32 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 33 doctorat în ştiinţele socioumane a se vedea şi recomandările lui Nigel Gilbert. diferit sortate. În cărţile tipărite. Dacă preşedintele Asociaţiei Americane de Sociologie. „componenta cea mai importantă a situaţiei retorice“ (Hult. în ştiinţele socioumane sunt. ceea ce nu este totdeauna cazul. originali şi cei care descoperă un mod nou de a interpreta faptele deja cunoscute. Datorită acestui fapt. de ce ne-am simţi obligaţi. Pentru cine scriem. care deschide calea spre un PhD. în cercetarea ştiinţifică – mai ales în abordările calitative – din aceleaşi date. să ne gratulăm cu noi majestatis. În ştiinţele naturii sunt originali mai cu seamă cei care descoperă fapte noi. a mea sau a altora. 1977/2000. le vom privi de la o anumită altitudine. „nu ne permitem să afirmăm cu certitudine…“ (N. Vom acorda toată atenţia faptelor şi ne vom reţine să facem prea multe speculaţii. certitudinea este apanajul credinţei. Massey (2002. o teză de doctorat (echivalentul în România al „tezei de PhD“ – Philosophy Doctor – pentru ştiinţele socioumane) se distinge faţă de o lucrare de licenţă. ci mai ales prin densitatea ideilor noi. După ce ne-am stabilit tema de cercetare trebuie să ne întrebăm: cine sunt eu. nu „Articolul pe care eu l-am citat…“. De altfel. I identify seven basic era of social development. 328-344). pe scrierile clasice. De fapt. redactarea lor se supune unor standarde de exigenţă speciale. Ca în jocul copiilor care formează din tăiţeii fierţi diferite litere şi apoi cuvinte. ajungem la variate conţinuturi ale comunicării. . pentru specialişti. 253) compara scrierea raportului de cercetare cu sortarea tăiţeilor din supă. Să evităm personalizarea ori de câte ori ne stă în putinţă. „pluralul majestăţii“ a cam dispărut şi din articolele ştiinţifice şi din cărţile tipărite. I date the origins of humanity. excepţie făcând umilinţa în faţa ştiinţei. asupra răspunsului la întrebarea „Care este conţinutul comunicării?“ voi face pe parcurs observaţii mai detaliate. nu numai printr-un număr mai mare de pagini. cel care comunic? La examenul de licenţă sau de doctorat va trebui să argumentăm amănunţit. În ceea ce mă priveşte. Berg (1989/1998. totuşi. I seek to illuminate. ca studenţi sau ca tineri cercetători. considerat unul dintre cei mai mari sociologi…“. prin originalitate. Acum subliniez doar faptul că ceea ce spunem constituie elementul central al comunicării şi. de datele colectate. care este publicul ţintă? Identificarea segmentului de populaţie căruia ne adresăm face parte din situaţia retorică. îmi repugnă orice fel de umilinţă. 115). ne vom depărta cu prudenţă. ca şi cercetătorii care scriu cu „falsă umilinţă“. Sunt de neacceptat studenţii care în lucrările lor de licenţă se pronunţă de la înălţimea savanţilor. este bine să se renunţe la acel noi majestatis. cât şi de „falsa umilinţă“. Sensul originalităţii în domeniul ştiinţelor socioumane diferă oarecum de ceea ce se înţelege prin originalitate în ştiinţele naturii. corect şi complet toate aserţiunile. 2). Ele nu sunt scrise pentru publicul larg. 167). vom reveni în intimitatea lor. nu al ştiinţei!). „Mica noastră contribuţie…“ etc. Este de-a dreptul necuviincios pentru un student să se exprime ad hoc în disertaţia sa „Noi îl considerăm pe Max Weber ca fiind un mare sociolog“. De asemenea. nu ne bucurăm de suficientă credibilitate. Am numit „falsă umilinţă“ excesul de protejare a eu-ului prin expresii de tipul: „am încercat după modesta noastră ştiinţă…“. Douglas S. Cu destul de mult umor. Fiind cercetători cu experienţă. „modesta noastră contribuţie…“. Eco. Dincolo de cerinţele comune. Când în lucrările de licenţă sau în tezele de doctorat sunt formulate opinii proprii. Bruce L. „Articolul anterior citat…“. Nu fac acum decât o singură remarcă în legătură cu tezele de licenţă şi tezele de doctorat. spune direct: I seek to explicate and amplify these three critiques. totodată. pentru ca în cele din urmă să formulăm enunţuri cu un grad mai ridicat de generalitate. ci pentru a fi citite de membrii comisiilor de examinare. Ne vom sprijini pe fapte sau pe „umerii uriaşilor“. 1993. mă disociez atât de noi majestatis. 1996. Vom scrie: „Max Weber.B.

quando ne ajută să definim foarte exact situaţia retorică şi. În ce constă această pseudometodă? În înlocuirea sau siluirea datelor când ele nu susţin ipotezele sau convingerile autorului.34 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 35 În fine. ceea ce-i totuna. De aceea îi sfătuiesc pe colaboratorii mei să nu pună punct decât provizoriu trecerii în revistă a literaturii de specialitate. Hult (1996. Reorganizează şi Substituie). quomodo. Infirmarea ipotezelor contribuie la fel de mult la progresul cunoaşterii ca şi identificarea situaţiilor care susţin ipotezele cercetării. . vecine cu perfecţiunea. ubi. 112). Statuile. pentru a da deoparte marmura care este de prisos. monografii. stau închise în blocul de marmură – se ştie acest lucru. La teren adunăm mult material. 35–96 e. Paul PopescuNeveanu. substituirea se referă la înlocuirea unor argumente mai slabe cu unele mai puternice. Distanţa dintre ele este ca de la ideal la real. să ajungem să explicăm situaţii cu totul particulare. răspunsul la întrebarea „Ce limbaj să adoptăm?“ rezultă din conexiunea comportamentelor situaţiei retorice anterior menţionate. propusă de Christine A. Investigaţiile ştiinţifice în care toate ipotezele sunt în concordanţă cu datele empirice nasc un semn de întrebare. Până în ultima clipă a redactării adăugăm noi argumente pentru susţinerea punctelor de vedere avansate sau a concluziilor formulate. quid. quibus auxilius. Planul de redactare şi lucrarea finalizată sunt două lucruri diferite. consider că ordinea logică în retorica lui Marcus Fabius Quintilianus (c. Strategia „vâră tot“ conduce cu siguranţă la eşec. dar nu totul merită a fi integrat şi comentat în raportul de cercetare. treptat. Ele îşi aşteaptă sculptorul pentru a le elibera. lucrării de licenţă sau tezei de doctorat. Eliminarea a ceea ce nu ajută la atingerea scopului propus este la fel de importantă şi în redactarea lucrărilor ştiinţifice. Le mai spun să lase la urmă redactarea acestei părţi din lucrarea lor. Altminteri. este bine să o avem în minte când dăm formă finală raportului de cercetare. Cel mai bun plan de redactare poate eşua într-o scriitură lamentabilă. mutatis mutandis. Pe parcursul redactării reorganizăm materialul de care dispunem şi. Adăugirile nu se practică numai cu ocazia reeditărilor. subcapitolele şi chiar capitolele lucrării. articole ştiinţifice sau lucrări de licenţă. reordonăm ideile în funcţie de succesiunea lor logică şi de valoarea lor de adevăr. nu-i decât risipă de efort uman. cur. Am renunţat de atâtea ori la informaţii adunate cu trudă. Rearanjarea materialului vizează deopotrivă datele de cercetare şi paragrafele. cred că formula EARS (Elimină. Adaugă. când revizuim lucrarea. Sunt convins că niciodată nu epuizăm bibliografia temei. să redactăm lucrările ştiinţifice cât mai corect cu putinţă. Substituirea nu are nimic de-a face cu „metoda tragerii de păr a datelor“ – numită aşa de unul dintre profesorii mei. de la principii şi. Putem porni de la enunţuri foarte generale. Nu cumva autorul s-a folosit de „metoda“ incriminată? În sensul ei corect. Când ne dăm seama că argumentaţia este neconvingătoare.): quis. explicaţii coerente. cu valoare de generalizare mai mare. Recomand o selectivitate maximă în sortarea materialului ce va da substanţă lucrărilor ştiinţifice. Îmi este însă greu să îmi imaginez că pornind de la un proiect prost gândit putem ajunge la o operă care să înfrunte timpul. fie ele teze de doctorat. Dar şi drumul invers poate fi parcurs cu succes: de la faptele de observaţie disparate un cercetător ştiinţific cu vocaţie reuşeşte să construiască teorii. O formulă acceptabilă În ceea ce priveşte organizarea materialului. de timp sau de bani. Definirea corectă a situaţiei retorice şi organizarea inteligentă a materialului – iată premisele redactării eficiente.n. suntem obligaţi să aducem în discuţie şi alte fapte de observaţie sau să apelăm şi la alte surse bibliografice. încât nu pot să îmi reprim tendinţa de a-i sfătui pe cercetătorii mai puţin experimentaţi să nu colecteze la teren mai multe informaţii decât apreciază că vor folosi în redactarea raportului final. Personal.

când fac lucrarea de licenţă. Pentru combaterea lui. Shrader-Frechette. recidivist). a reproduce expresii. 28 la sută au declarat că în cariera lor universitară au plagiat: 9 la sută doar o singură dată. Plagiatul este o problemă de etică profesională în universităţi şi. constant. o tentaţie a tuturor studenţilor din toate timpurile. este o poruncă. problemele în privinţa plagiatului au rămas aceleaşi. mai general. de „bună credinţă“). Dintre aceştia. mai ales. Inclusiv furtul intelectual. textele (integral sau parţial). ca şi o parte a profesorilor. stimulaţi „să colaboreze la revista şcolii sau la alte publicaţii locale. A apărut şi s-a extins „plagiatul online“ (sau „plagiatul digital“. frauda academică şi problemele de etică în cercetarea ştiinţifică (La Follette. „a plagia“ înseamnă „a-ţi însuşi ideile. creaţiile altora. Dar în România? Nu beneficiez de statistici. se estimează că. Şi furtul se pedepseşte. tezele.36 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 37 Să nu plagiezi! „Evitaţi plagiatul!“ este mai mult decât un sfat.com. a copia creaţiile artistice (din literatura beletristică. produse de alţi autori. îmi este greu să admit că. Dintre cei peste 5 300 de studenţi intervievaţi. astfel de preocupări nu ştiu să existe. în Occident s-au creat instituţii specializate. grafice etc. nici lucrări de licenţă sau teze de doctorat (şi cât de necesare ar fi!). Analizând plagiatul din universităţile americane şi reglementarea sancţiunilor pentru acest delict. nu au deprins gustul libertăţii (de gândire). Esenţa a rămas: cei care plagiază au „suflet de sclav“. grosso modo. suferă de cecitate: „nu văd“ frauda sau nu întreprind . Deci. In secula seculorum. după domeniu (plagiatul în artă şi plagiatul în ştiinţă). în tezele de doctorat sau în volumele tipărite). Acest lucru trebuie să-l ştie studenţii din prima zi de cursuri. a avertismentelor şi a pedepselor. nu cunosc să se fi făcut cercetări sociologice pe această temă. să prezinte «comunicări» la diferite sesiuni organizate după principiile întrecerii socialiste“ (Marcus. La nivelul anului 2002. sensul termenului s-a restrâns la furtul din proprietatea intelectuală. doar o dată în viaţa lor – vorba unui cântec de dragoste. după modelul copiat (autoplagiatul şi plagiatul propriu-zis). fără citările de rigoare“. O anchetă sociologică despre frauda în colegiile americane.a. teoriile. tabele. 3 la sută de multe ori. plagium desemnând în antichitate „furtul practicat de sclavi“. La noi. probabil. care uneori merg până la excluderea din universitate. în 1997.org şi Turnitin. mai general. după gravitate (plagiatul în lucrările de an sau în lucrările de licenţă. 2002. în lumea academică. 64 la sută au admis că la fel au procedat şi în liceu. a trece sub nume propriu ipotezele. Leonard Price Stavinsky (1973. 16 la sută de câteva ori. Manuscrisul «împrumutat» este prezentat ca fiind rezultatul muncii proprii. enunţuri. a pus în evidenţă amploarea fenomenului. de exemplu. Observaţii nesistematice îmi dau temei să cred că între o treime şi jumătate dintre studenţii de la facultăţile cu profil sociouman au plagiat măcar o dată. 1992. Termenul de „plagiat“ provine din limba latină.) conduc la plagiat. Plagiarism. sculptură ş. fără a cita“. 447) afirmă răspicat: „Prezentarea muncii altuia pentru a îndeplini unele cerinţe academice constituie plagiat. argumentaţia altora. în ciuda apelului la onoare. Plagiatul are nuanţe (a „împrumuta“ o idee nu-i totuna cu a reproduce pagini întregi fără să citezi) şi se diferenţiază în tipuri după intenţionalitate (plagiatul deliberat şi plagiatul involuntar. în fine. iar conducerile instituţiilor de învăţământ. În cele ce urmează voi restrânge discuţia doar la un singur aspect: plagiatul în învăţământul universitar cu profil sociouman. Nu sunt nostalgic. 1994). plagiatul ca stil. Să-l ştie şi să înveţe cum poate fi evitată acuzaţia de plagiat când scriu lucrări de an şi. o treime din studenţii din SUA sunt plagiatori. „plagiatul de pe Internet“). 3). după frecvenţa acestei practici dezonorante (plagiatul întâmplător. A plagia = a fura. efectuată în 1964 de William J. conform informaţiilor de pe Internet. Aproximativ 14 la sută dintre studenţii cuprinşi în ancheta sociologică au mărturisit că au prezentat ca fiind ale lor lucrări scrise de alţii. dar nu pot să admit că epidemia de plagiat de azi se datorează educaţiei comuniste a pionierilor şi uteciştilor de ieri. Plagiatul este. De asemenea. pictură. Astăzi. şi apar cu ritmicitate lucrări în care se discută „graniţele plagiatului“ şi. după 1989. Bower la cererea Biroului de Cercetări Sociale Aplicate al Universităţii Columbia.

n)?! Cine mai face trimitere la Auguste Comte (1798–1857) când utilizează termenul de „sociologie“. titlul lucrării. 19). chiar a unor consilii profesorale. 1974. indicat fiind numărul camerei din căminul studenţesc unde se face negoţul cu diplome. în faţa plagiatului grosolan. ştiut fiind că acesta l-a utilizat în 1939 pentru prima dată?! Astfel de cunoştinţe sunt bunuri comune (informaţii comune) şi ar fi nefiresc să încărcăm textul cu citate. de la care într-adevăr avem ceva de învăţat. O parafrazare onestă. care au construit teorii generale vagi cu privire la o societate asupra căreia nu au făcut nici un fel de cercetare. În Teoria şi practica investigaţiilor sociale. 1974. dar au construit „teorii vagi“ despre societate (de exemplu. Plagiatul involuntar se poate ivi şi în cazurile în care parafrazăm enunţurile altora. editura.e. nu aflăm prea multe lucruri. Paul F. nu trădăm autorul pe care îl parafrazăm? Mărturisesc că nu am un răspuns precis la aceste întrebări. deşi nu toţi au fost «sociologi» propriu-zişi“ (Stahl. avem mai puţin de învăţat decât de la cei care au făcut investigaţii de teren.38 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 39 nimic pentru a reduce dimensiunile plagiatului. Ei au procedat ca nişte surdo-muţi. Cine mai aminteşte că „tabla înmulţirii“ a fost descoperită de Pitagora din Samos (c. Mi se pare cel puţin dubioasă îngăduinţa unor profesori. În această lucrare multe informaţii (normele de redactare. despre „imaginaţia sociologică“ sau despre „spirala tăcerii“ şi nu cităm numele părinţilor acestor teorii. C. Pot – după modelul recomandat de Writing Tutorial Service de la Indiana University – să dau. Cu totul altfel stau lucrurile când aplicăm „diferenţiatorul semantic“ sau când ne referim la „sociobiologie“. chiar dacă nu toţi au fost sociologi în sensul de azi al termenului. Cât de mult trebuie să ne îndepărtăm de textul original pentru a nu fi acuzaţi de plagiat? Dacă ne distanţăm prea mult. se mută de la o etapă de progres în cunoaştere la alta. Dar nu sunt sigur că toţi vor gândi ca mine. pretinzând că ştiu compoziţia muzicală. 560–c. când exprimăm cu cuvintele noastre ce au spus alţii înaintea noastră. Ca atare. constructori de vagi teorii generale cu privire la o viaţă socială asupra căreia n-au făcut nici un fel de cercetare şi care se aseamănă cu nişte surdo-muţi care ar fi învăţat teoria armoniei şi contrapunctului şi s-ar considera în drept să înveţe pe alţii ce este muzica. am plagiat fără să ne dăm seama. am citat cu parcimonie. 500 î. respectiv. Wright Mills (1959) şi Elisabeth Noelle-Neumann (1980). acceptabilă ar fi următoarea: De la cei care nu au desfăşurat cercetări sociologice concrete asupra realităţii sociale. Mai util e să fim atenţi la experienţa investigatorilor de teren. dar neutilizabilii «filozofi sociali». Graniţa dintre onestitate şi plagiat este floue. • Să menţionăm numele. 1975). anul. şi consideră că sunt în drept să-i înveţe pe alţii ce este muzica. termenii şi expresiile în limba latină etc. De la filosofii sociali. Plagiază fără să-şi dea seama cei care nu menţionează cui aparţin aceste reflecţii şi reproduc textul. care poate fi probat „pe două coloane“. se schimbă de la un autor la altul. un exemplu pentru a sesiza diferenţa dintre plagiat şi parafrazarea onestă. schimbând ordinea ideilor şi doar câteva cuvinte: Este util să studiem experienţa cercetătorilor de teren. Dacă discutăm – ca de la sine cunoscut – despre „fluxul comunicării în două trepte“. declarat cu scop didactic. Stahl scrie: „Lăsăm de o parte pe interesanţii. ca şi numele creatorului sociobiologiei (Edward O. Mi se pare inadmisibil ca la intrarea în clădirea facultăţii să fie afişate anunţuri de tipul „Vând lucrare de licenţă“ şi nimeni să nu se sesizeze. chiar dacă nu au fost toţi „sociologi propriu-zişi“ (Stahl. informaţii generale. locul de apariţie. Henri H. generat de confundarea „bunurilor comune“ din ştiinţă cu „proprietatea intelectuală“.) le-am considerat „bunuri comune“. . 1957). pagina. regulile de punctuaţie. Este bine să menţionăm numele celui care a imaginat diferenţiatorul semantic (Charles E. Osgood. Există însă şi un „plagiat involuntar“. Lazarsfeld (1944). Wilson. filosofii sociali). 19). Pentru a evita plagiatul involuntar ar trebui: • Să închidem între ghilimele orice text care aparţine altora.

cursurile universitare. se înţeleg şi „comunicările. Quintus Horatius Flaccus (65–8 î. ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt. termenului de „stil“ i s-a asociat un sens figurat: stil obscur. în sensul acestei legi. prezentarea sistematică a „ideilor clare şi distincte“ – după dictonul lui Réne Descartes (1596–1650). 2002. pentru a şterge sau pentru a corecta scrierea. eleganţa. Lucian Mihai. Pentru că Dicţionarul limbii române cuprinde . fapta persoanei care. 179). În timp. expresivitatea. fost preşedinte al Curţii Constituţionale a României. claritatea. Cu privire la acesta din urmă voi face câteva observaţii în continuare. contradicţia. ceea ce presupune. observarea şi controlul modului de aplicare a legislaţiei privind protecţia dreptului de autor (copyright). concizia. studiile. Va însemna nu numai că nu l-aţi copiat. 183-207). dar şi că l-aţi înţeles“ (Eco. adică să folosim corect cuvintele atât în ceea ce priveşte forma. înainte de toate. originalitatea) şi asupra greşelilor de combinare a cuvintelor (pleonasmul. Este preferabilă o lucrare de licenţă sau o teză de doctorat cu un surplus de citate uneia cu plagiate involuntare sau de-a dreptul furată. care au intrat în patrimoniul ştiinţei. 30). precizează: „Orice operă (chiar şi fără valoare literară. litera b). naturaleţea. a literelor pe plăcuţele de plumb. eufonia. Adoptarea de către Parlamentul României la 14 martie 1996 a Legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe mă scuteşte de orice comentariu referitor la plagiatul în lucrările încredinţate tiparului. Imperativele enunţate anterior se menţin şi în cazul informaţiilor obţinute din World Wide Web (www site). Când.n. O creaţie care nu este originală nu beneficiază de protecţia legii“ (Mihai. stilus). în care să sintetizăm ideile autorilor. Mai multe informaţii de natură juridică se pot obţine de la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. proiectele şi documentaţiile ştiinţifice“ (Art. dacă nu constituie o infracţiune mai gravă. nu înainte de a atrage atenţia asupra particularităţilor generale ale stilului (proprietatea. aramă sau lemn acoperite cu un strat de ceară. Articolul 142. eficienţa.) spune stilum vertere (a întoarce stilul) aceasta însemna că stilul (cuiul) a fost răsucit cu extremitatea turtită în jos. fără a avea consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege. stil literar sau stil ştiinţific. trebuie să respecte stilul ştiinţific de redactare. exprimând într-o manieră proprie ideile de bază din opera citată. aşa cum au fost prezentate de Andra Şerbănescu (2000/2001. litera a. cât şi sensul lor. Sensul propriu al termenului de „stil“ trimite la activitatea de gravare. Să reţinem că a avea stil înseamnă a avea şi „proprietatea“ termenilor. • Să prescurtăm textul original. Despre stil şi stilul ştiinţific Discutarea datelor. sed lex. şi informaţiile din sfera dreptului de proprietate intelectuală. 7. construcţiile asimetrice şi construcţiile contaminate). cu ajutorul unui fel de cui metalic (lat. de altfel întreaga lucrare. nu doar să le reproducem între ghilimele. 1977/2000. Stilul. • Să reproducem cu cuvintele noastre ideile centrale ale unui text. anacolutul. manualele şcolare. varietatea. Dura lex. reproduce integral sau parţial o operă“. artistică sau ştiinţifică) este protejată juridic independent de aducerea ei la cunoştinţa publică […]. nu copiind propoziţii şi fraze din prelegerile profesorilor. prevede: „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 700 000 lei la 7 milioane de lei. • Să ne obişnuim să lucrăm cu fişe de lectură. menţionând corect autorul şi opera care ne-au inspirat. Prin termenul de „operă“. Umberto Eco ne dă un sfat cât se poate de practic: „Proba cea mai sigură o veţi avea atunci când veţi reuşi să parafrazaţi textul fără a-l avea sub ochi.e.40 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 41 • Să fim atenţi la distincţia dintre cunoştinţele comune. organism creat pentru evidenţa. în Satira I. • Să învăţăm să luăm „notiţe inteligente“.

de felul plăcut „cum sună“. Firească ar fi fost exprimarea: În 2002. dau un plus de eficienţă exprimării ideilor. de antonime. În mod deosebit. jurnalism etc.d. Andra Şerbănescu 2000/2001. Stilul oricărui text este dat şi de eufonie. ca şi prin folosirea predominantă a verbelor în locul substantivelor. respectiv din Dicţionarul limbii române. ortografice/ortoepice. 191192) ne oferă o listă a conectorilor utilă pentru orice tip de redactare. Claritatea ideilor se constată prin claritatea limbajului: când introducem termeni de specialitate. Nu cred nici despre gumă că este mama proştilor. The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology (1995) ş. vom apela la Dicţionarul de psihologie socială (1981). iar cei care preiau definiţiile conceptelor din domeniul lor de cunoaştere din dicţionarele generale. a-ţi corecta greşelile de exprimare şi a căuta proprietatea termenilor reprezintă o ştiinţă pe care doar cei dotaţi intelectual o dobândesc. Este mai eficient textul: Cercetările sociologice de teren relevă situaţii ce nu pot fi puse la îndoială. produsă prin alegerea cuvintelor cu diferite grade de generalitate. demografie. antropologie. de sinonime.a. dacă ne interesează să ştim care este starea psihologiei sociale pe plan mondial în ultimul deceniu al secolului trecut. de epitete. chiar dacă par cunoscuţi de toată lumea (nu avem de unde şti cât de mare este lumea!). de paronime etc. decât: Relevanţa situaţiilor din cercetările sociologice de teren nu poate fi pusă la îndoială. filosofie. În acelaşi sens. pentru a stăpâni proprietatea termenilor trebuie să consultăm dicţionarele de specialitate: de sociologie. chiar dacă nimeni nu ştie dacă dracii comunică vocal. trebuie să-i definim. psihosociologie. comparativ cu verbele la diateza pasivă. S-a încetăţenit expresia „Sună ca dracu’“. ne va fi de folos. nici despre dicţionar ca ar fi tatăl lor. Avem la dispoziţie dicţionare de specialitate redactate de autori români şi dicţionare de specialitate traduse din limbile de circulaţie internaţională. de exemplu.m. Existenţa unui număr atât de mare de conectori ne dă posibilitatea să variem structura textului prin înlocuirea cuvintelor de legătură utilizate. fie a unor cuvinte abstracte. Dimpotrivă. De ce să scriem: Pentru a pune în evidenţă relaţia dintre cele două variabile s-au făcut mai multe experimente de teren. Citez dintr-o teză de doctorat: Persoanele investigate au fost 322 elevi la trei şcoli generale şi două licee din Bucureşti în anul 2002. Cei care se mulţumesc cu Micul dicţionar de… nu cred că vor ajunge prea departe în aprofundarea cunoştinţelor. se spune despre un .42 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 43 aproximativ 120 000 de unităţi. am investigat 322 de elevi din trei şcoli generale şi din două licee din Bucureşti. Varietatea poate proveni şi din alternarea frazelor şi propoziţiilor scurte (cu un număr mic de cuvinte) cu fraze şi propoziţii ample. etimologice. se autodescalifică de-a dreptul. de neologisme. verbele la diateza activă. este greu de imaginat că cineva le-ar cunoaşte pe toate. când putem să folosim diateza activă: Pentru a pune în evidenţă relaţia dintre cele două variabile am făcut mai multe experimente de teren. Eficienţa stilului este dată de reliefarea ideilor. De asemenea. prin utilizarea fie a unor cuvinte concrete. Un text devine mai clar dacă îi ajutăm pe cititori să vadă relaţiile logice dintre enunţuri. psihologie. Avem nevoie deci de dicţionare explicative. Problema este a alege dintre ele în funcţie de tema disertaţiei: dacă dorim să ne facem o imagine despre nivelul cunoştinţelor din domeniul psihologiei sociale în România anilor 1980. evitând astfel repetiţiile.

Este preferabilă expresia „drept calitate a vieţii s-a măsurat…“ celei „ca şi calitate a vieţii s-a măsurat…“ pentru a evita cuvântul tabu „c…“ Am constatat . „ca cum“ apare şi la Nicolae Bălcescu şi la Titu Maiorescu (cf. Stilul ştiinţific. se cuvine să nu uităm că sunt cacofonice nu numai asocierile de sunete care conduc la cuvinte tabu. Lectura tăcută. Am evitat deja o cacofonie (mărturisesc că). în Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Ion Neculce aflăm că „trimiţiindu-i cartea acie […]. Pe cât posibil să le evităm. 13) ne asigură că „Până să devină o problemă stilistică vitală. Totuşi. se folosesc cuvinte care arată tranziţia temporală (următorul aspect ce va fi discutat…. Voltaire. Pe de o parte. rămân excepţii. Formularea: Munca casnică a femeilor nu a fost până în prezent studiată din punct de vedere sociologic. a devenit în secolul al XV-lea o practică obişnuită. iar răspândirea lecturii efectuată în tăcere a însemnat retrasarea graniţei „dintre acţiunile culturale ale forului privat şi cele ale vieţii colective“ (Chartier. cel puţin pentru cei care ştiau să citească. dar ea continuă să ne sune în minte. Emfaza. Trecerea de la o temă la alta poate fi marcată prin numărătoarea paragrafelor în cadrul capitolelor. Montesquieu. Rousseau. Rodica Zafiu (2002. 136). lucrărilor de licenţă. legătura cauză-efect (consecinţă a acestui nu pierde nimic din înţeles dacă se elimină cacofonia: Munca femeilor în gospodărie nu a fost până în prezent studiată din punct de vedere sociologic. ca şi despre un text scris. stilul declamator şi oratoriu sau hiperbola nu au ce căuta în lucrările cu adevărat ştiinţifice“ (Ramón y Cajal. 1985/1995. ca cum vrè hi de la singur Dumitraşco-vodă“. simplu. postmodernismul provoacă concepţia gânditorilor iluminişti ai secolului XVIII. cacofonia apărea la mai toţi autorii importanţi“. Dimitrie Cantemir scria în Istoria ieroglifică „ce numai ca cum preste puterea simţurilor ar fi“.). scalarea ar putea fi privită etc. greşelile gramaticale şi eroarea de informare. exprimarea neglijentă (ai secolului al XVIII-lea. că gripa produce complicaţii. apoi imprecizia (ce înseamnă că postmodernismul „provoacă“ o concepţie din trecut?!). a tezelor ajută la înţelegerea mesajului.44 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 45 text oral că „sună bine“. construit social. În timp. pe de altă parte. Să nu uităm că în secolele XVI–XVIII în Europa rata alfabetizării a marcat o revoluţie culturală. În ceea ce mă priveşte – mărturisesc – am obsesia cacofoniilor. articolelor în reviste sau monografiilor de specialitate „trebuie să fie clar şi didactic: sobru. Diderot. ca şi prin intercalarea unor cuvinte. 1897/1967. tezelor de doctorat. pe atât de „antipatică“. ci grohăie. pentru a sublinia continuitatea ideilor. includerea lui Michel de Montaigne (1533–1592) între gânditorii din secolul al XVIII-lea. lipsite de armonie (de exemplu. Lucrările lui Baruch Spinoza (1677/1981) şi Joseph Bochenski (1974/1992) sunt pilduitoare în acest sens. neafectat. dimpotrivă: cacofoniile trebuie evitate prin alegerea cuvintelor. lectura cu voce tare a precedat „lectura cu ochii“. ci toate suprapunerile de sunete discordante. că există o corelaţie între prezenţa cacofoniilor. În fine. Ce era acceptat în urmă cu secole nu mai are circulaţie astăzi. Rodica Zafiu are dreptate când spune că substituirea lui ca prin ca şi este pe cât de comodă.] sau [–] nu elimină cacofonia. imprecizia textului. 150). Intercalarea semnelor de punctuaţie [. greşeala de punctuaţie (virgula înaintea enumerării) şi. Montaigne“. Zafiu. care îngăduie reflecţia solitară. Stilul rapoartelor de cercetare. De obicei. nu „ai secolului XVIII“). A sări fără nici o logică de la o idee la alta pentru a reveni mai apoi la firul discursului abandonat – iată cea mai bună cale de a-l îndepărta pe cititor. Cacofoniile nu sună. Ordonarea ideilor. Iată un exemplu care ilustrează corelaţia semnalată: „Prin conceptualizarea adevărului ca ceva relativ. apoi vom analiza…). după cele arătate se impune…. ibidem). fără să urmărească alte scopuri decât ordinea şi claritatea. prin construcţia frazei. cacofonia [că co].

fără a o lua în derâdere. De aceea.“ Formularea la diateza pasivă nu este recomandabilă: Constatarea că anumite categorii sociale sunt subreprezentate în mass media a fost făcută de către William J. a avut norocul ca Ravel să fi scris pentru el concertul pentru mâna stângă. să nu spunem nimic mai mult decât ne permit informaţiile de care dispunem. 24) recomandă limitarea utilizării cuvintelor de trecere. constata că . McGuire (1986). promotorul sociologiei americane contestatare. este recomandabilă formularea la diateza activă: William J. Publication Manual (1994. 1977/2000. ca şi referirile la faptele irelevante. Publication Manual (1994. Trecerile abrupte pot fi netezite prin utilizarea corectă a timpului şi diatezei verbelor. În ceea ce priveşte diateza. Maxima scriitorului şi filosofului spaniol Balthasar Gracián y Morales (1601–1658) „Ceea ce este bun este de două ori mai bun dacă e scurt“ ar trebui să ne ghideze în Sociologul american C. Vorba multă echivalează cu refuzul manuscrisului la editură. fapt ce ne obligă să fim concişi. Wright Mills (1916–1960) ne-a demonstrat că „Orice idee. Ca şi în viaţa de zi cu zi. în asociere cu factorul…. În legătură cu folosirea verbelor. Referitor la lucrarea lui Talcott Parsons The Social System (1951). tipar. 1969/1975. decurge logic din datele…. Cunoaşterea acestei relaţii ne ajută să prevedem reacţiile comportamentale. cu toate că…). să ne alegem cu grijă cuvintele. asocierea ideilor (în plus. să fie expuse în douăzeci de volume. 159) ne îndeamnă să scurtăm frazele. care era fratele cunoscutului filosof care a scris Tractatus Logico-Philosophicus pe care mulţi îl consideră azi capodopera filosofiei contemporane. rezultă de aici…). Ravel i-a scris un concert pentru mâna stângă“ (Eco. Pianistul îşi pierduse mâna dreaptă.“ Pentru prezentarea datelor se va folosi timpul trecut. Acelaşi Manual ne îndeamnă să ocolim ambiguităţile. fără teama de a repeta subiectul. deşi. fără îndoială. să eliminăm contradicţiile din text. Utilizarea excesivă a termenilor tehnici. invers acţionează…. similar acţionează şi…) sau disocierea lor (contrar celor arătate…. Dorinţa de a dobândi recunoaştere publică trebuie să fie asociată cu respectul pentru timpul cititorilor şi cu convingerea că vorbele sunt bani (pentru hârtie. Wright Mills. Şi. McGuire (1986) a constatat că anumite categorii sociale sunt subreprezentate în mass media… scrierea rapoartelor de cercetare. este preferabil: „Pianistul Wittgenstein era fratele filosofului Ludwig. sau: „Pianistul Wittgenstein era fratele filosofului. autor al celebrului Tractatus.46 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 47 fapt…. orice lucrare pot să fie rezumate. pentru a spori claritatea textului. în discutarea datelor trebuie să răspundem direct la problemă. 68). a lucrărilor ştiinţifice în general. Umberto Eco (1977/2000. deoarece o pierduse pe dreapta în război. 159-160). câte probleme permite să fie rezolvate sau măcar să fie puse“ (Mills. Toate cele spuse cu privire la lizibilitate se aplică aici perfect: cuvintele. totuşi.). dar. 32) atrage atenţia că modul subjonctiv se utilizează în redactarea rapoartelor de cercetare numai în condiţiile în care datele sunt improbabile. Se recomandă timpul prezent şi diateza activă. Ravel a scris pentru el concertul pentru mâna stângă. C. să reducem redundanţa. dimpotrivă. timp etc. într-o propoziţie sau. Important de ştiut este ce dezvoltare reclamă expunerea unei idei pentru a fi clară şi ce importanţă pare să aibă această idee: câte experienţe elucidează. pentru discutarea lor timpul prezent: Russel Fazio şi Mark P. cum era mutilat de mâna dreaptă. Zanna (1981) au examinat relaţia dintre accesibilitatea şi consistenţa atitudinilor. luarea în considerare şi a…. să evităm euforia cuvintelor. În loc de: „Pianistul Wittgenstein. propoziţiile şi frazele scurte sunt mai uşor de înţeles. de specialitate restrânge aria cititorilor doar la câţiva iniţiaţi.

Conceptul de orientare de valoare constituie deci. apelul la jargon în scrierea rapoartelor de cercetare. fascinantă. scurtă alocuţiune. a lucrărilor de licenţă sau a tezelor de doctorat trebuie făcut cu parcimonie. este necesar să distingem între acest aspect de orientare motivaţională. 1959/1975. Wright Mills. de voinţa de a nu fi înţeles. „propensiune“. 61). dar o consideră „vorbărie greoaie şi gratuită“. 167-168). Iată o listă de exprimări redundante întâlnite frecvent în rapoartele de cercetare. 1951. În măsura în care procedează astfel. proiectarea viitorului. mai ales când sunt traduşi dubios. Îi utilizăm ca atare. Un număr de trei grupe diferite de subiecţi…. să nu mai folosim termenul de „triangulare“ (engl. al acţiunii ca totalitate. falsul pretext. fără un efort chinuitor. 27).48 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 49 există patru categorii de „specialişti“: 1) cei care pretind că o înţeleg şi o evaluează foarte pozitiv. 59). „zone dezavantajate“. Ideal ar fi ca „specialiştii“ nu doar să „pretindă că o înţeleg“. Un eşantion redus ca mărime…. au intrat în vocabularul ştiinţelor socioumane. Termeni ca „subiecţi“. pe care din motive lesne de bănuit nu o citez): . pentru exemplificare. 4) cei care nu pretind că o înţeleg. hazardul imprevizibil. şi alte formulări redundante în afara celor semnalate în Publication Manual (1994. ci conţinutul normelor înseşi de selecţionare. care au fost efectuate. Dacă termenii tehnici sunt de neînlocuit în redactarea unui studiu pentru o revistă de specialitate. 2) cei care pretind că o înţeleg. studii. dacă se explică termenii din jargonul ştiinţei. 1959/1975. hemoragie de sânge. care serveşte drept criteriu sau normă de selecţie între alternativele ce apar în mod intrinsec. cărţi) din perimetrul ştiinţelor socioumane va releva. preferând termenul de „triumvirat“ al metodelor. are două consecinţe: neînţelegerea textului sau dublarea lui. După o perioadă de timp… Traducerea acestui pasaj este: „Oamenii se conduc după anumite norme şi aşteaptă unul de la altul ca fiecare să le respecte. abrogarea legii. Pentru aceasta lucrarea lui Talcott Parsons (1902–1979) ar trebui tradusă „din engleză în engleză“.a. absolut exterior. 94). pentru că nu se ştie dacă modificarea voluntară de către un grup socioprofesional a lexicului şi pronunţării „ţine de natura particulară a lucrurilor spuse. Unanimitatea desăvârşită a răspunsurilor…. Ceea ce. în societatea lor va domni ordinea“ (Mills. „Un element dintr-un sistem simbolic comun. concluziile finale. Ce rost are. 1972/1996. având în vedere rolul sistemelor simbolice. Cred că nu sunt singurul care nu a înţeles ce vrea să spună autorul unui asemenea text (preluat dintr-o revistă de specialitate. 12. „diade“ ş. 3) cei care nu pretind că o înţeleg. 62). protagonistul principal (Miguel. „relaţii mutuale“. Acest aspect nu indică sensul pe care îl aşteaptă cel care efectuează o acţiune în funcţie de raportul satisfacţie-privaţiune. orientărilor teoretice? Abuzul de astfel de termeni. 1997. apud Mills. În categoria acestora intră şi pleonasmele de tipul: a prevedea viitorul. a se bifurca în două direcţii. Absolut esenţial este faptul că…. Unul şi acelaşi lucru îl susţine şi…. cu siguranţă. întreprinde cu succes C. şi aspectul de „orientare de valoare“. Cuvintele de „umplutură“ nu au ce căuta într-un text ştiinţific: Mai multe studii. au arătat… Putem spune direct: Studiile au arătat… O lectură atentă a lucrărilor (articole. de dorinţa grupului de a-şi marca originalitatea“ (Ducrot şi Schaeffer. 1969/1975. intrat în vocablarul ştiinţelor socioumane. dar o consideră miraculoasă. surselor de informare. dar îşi dau seama că „regele este gol“ (Mills. S-au dat exact aceleaşi instrucţiuni…. triangulation). într-o situaţie care se numeşte valoare […] Dar. un procedeu logic de formare a unui aspect central al articulării tradiţiilor culturale în cadrul sistemului de acţiune“ (Parsons. ci să o înţeleagă efectiv. „relaţii difuze“. în acest sens. de exemplu. în lucrările de licenţă sau în tezele de doctorat: Un total de 215 subiecţi….

clasa şi orientarea politică a cercetătorului“. Aceştia. o problemă.a. de multe ori. în loc de a spune „stabilirea rangurilor“. sondaj bombă. Nu este vina dv. lector ideal-justiţiar. Petru Iluţ traduce bias prin „deturnare subiectivă“ (Iluţ. clasa şi orientarea politică a cercetătorului ar fi fost mult mai clar şi. unii psihologi preferă termenul de „rangare“. pogorâre a opiniei publice. 2000. efect de teorie. item] se propune doar adverbul (liv. considerând că toţi înţelegem că este vorba despre „cunoştinţele“. prezenţe virtuale. atât de familiar cercetătorilor din domeniul ştiinţelor socioumane. specificare progresivă tacită. minimalisme. care poate să fie trades în multe feluri: tendinţă. oricum. au început să-i numească pe cei ce fac sondaje de opinie „sondori“ (sau mai elevat sondeuri) şi pe cei care îşi exprimă opinia „părelnici“! Politologii ne amintesc de „acquis comunitar“. 61). De exemplu. angajament virtual. mai pe înţelesul celor care nu au privilegiul unei culturi sociologice solide şi nu sunt prea avansaţi în însuşirea limbii engleze. manifestabilitatea cauzelor. despre „experienţa“ din Comunitatea Europeană. eu şi sub-eu cognitiv. publicizarea sondajelor. sondeurul. quasisubiect colectiv. mecanisme de de-localizare. suspans interpretativ. ajungându-se la barbarisme. poziţie expectativistă. Dacă s-ar fi spus simplu: Datele şi raportul cercetării sunt influenţate indirect de rasa. preferinţă. dar deturnarea presupune intenţionalitate. deactualizat. artefact charismatic. un paragraf ş. complicitatea simpatetică. specialiştii din domeniul ştiinţelor socioumane preiau fără nici un efort de a traduce şi de a-i adapta limbii române termeni din limbile clasice sau de circulaţie internaţională. normă de internabilitate. pe când în sondaje sunt mobilizaţi anchetatorii). Dar termenul „item“. ca substantiv semnifică: o întrebare dintr-un chestionar.50 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 51 „Numele de meta-sondaj păstrează. influenţă indirectă etc. În Dicţionarul de neologisme al lui Florin Marcu şi Constant Maneca (1978) pentru „item“ [< lat. crezanie în munca lor. desfătarea-de-sine-în-rol. evident o calchiere a „scalării“. mini-referendum. Ambele forme sunt în circulaţie. sexul. echivalează impropriu bias cu „eroare“. pragmatică a spectatorului. În cercetările sociologice se foloseşte frecvent termenul de „biais“. trăiesc dintr-un «efect de borcan» autointoxicându-se cu «teme» bune în sondaje pentru «a mânca societatea civilă». probabil pentru a se distanţa de felul de a comunica al restului colectivităţii. figurativizare a opiniei publice. greve etc. spontaneism al opiniilor. solitudine interactivă.) „de altfel“ sau „în plus“. un enunţ într-o scală de măsurare a atitudinilor. ceea ce nu se întâmplă în cazul „influenţei indirecte“ (bias). dificultăţi spectatoriale. o grupalizare ironică a celor care.“ Ce ar putea să semnifice „grupalizarea ironică“? Temele sondajelor sunt bune pentru „a [le] mânca societatea civilă“ sau temele „mănâncă“ societatea civilă? Sunt temele „reale“ de expresie sau „temele de expresie“ sunt reale? Cine „scoate produse“? Sondajele?! Uneori. sexul. competenţă emisivă. Jurnaliştii. ştiaţi că norma de internabilitate „îşi are originea în practicile evaluative internalizate asociate exerciţiului liberal al puterii“? Mă tem că nici după ce aţi citit această explicaţie tot nu v-aţi lămurit. forma „itemi“ se apropie însă mai mult de specificul limbii române. bucă reflexivă. La plural se folosec formele itemi şi itemuri. cum zice Dominique Wolton. opinarism. informaţie sondajieră.) pentru că izbucnesc direct «de la bază» (indivizii se mobilizează pe ei înşişi. Într-un singur studiu despre sondajele de opinie publică am întâlnit termenii: performativ. spaţiul intersubiectiv. opiniile opiniatre. meta-sondaj. Apropo. bavardaj politic. dar nu numai ei. atom dialogic. atitudini propoziţionale. sondaje la pătrat. mediaţie prin mutualitate. nu este greşit. mişcări publice de protest. lideri de influenţă. ideologie imediatistă. căzătura epistemică. Fireşte. părelnicul. descriptibilitate. cunoaştere publică mutuală. baie reflexivă. receptabilitate universală. intelectuali politico-mediatici antimediatici. . Transformarea lui biais în verb sună… ca dracu’: „Datele şi raportul cercetării sunt biasate de rasa. scoţând produse care scad observabilitatea altor teme reale de expresie (manifestaţii. într-adevăr. prejudecată.

în remarcabilă măsură. înseamnă „a lua ceva asupra sau pe seama sa“ şi nicidecum „a presupune. 2000. Provost et al. şi nu l’histoire“. ca şi în vorbirea cotidiană. care „asumă existenţa unor realităţi multiple“. Cei interesaţi de „falşii prieteni“ (false friends) pot consulta repertoarul de anglicisme întocmit de Marc A. Este corect. Iată un citat dintr-o lucrare cu caracter didactic. arhaisme precum: „a zăbovi asupra temei“. decorului şi rechiziţiei [sic]. a admite“ – ca în limba engleză. De exemplu. assumption). Termenul „a baliza“ exercită o puternică atracţie asupra specialiştilor din domeniul ştiinţelor socioumane. Termenul opportuny se confundă de multe ori în textele de specialitate. nuanţele şi subtilităţile fenomenelor şi relaţiilor sociale. Neologismul „baliză“ [< fr. se naşte un spirit de apartenenţă“ (Neculau. „opinia publică ar fi un fel de leat cu . cu efecte stilistice discutabile. cu „ocazie“. Aceeaşi semnificaţie o are neologismul „asumpţie“ (engl.). „ideile izvodite în acest secol“. resurgenţă a dramei ca model de interpretate a lumii. consider că limba română de azi este suficient de evoluată pentru a putea exprima caracteristicile. 13). autorul mărturiseşte: „Această quête a mea. se dezvoltă legături sociale. se impun norme şi reguli de conduită. avertizând că face „numai de l’histoire. deşi ar trebui tradus prin expresia „survenit în momentul cel mai favorabil“. 2002. în interiorul căruia se produc interacţiuni şi un proces de intercunoaştere între actorii sociali.52 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 53 Un alt termen care a intrat în vocabularul domeniului este cel de „ocurenţă“: Rezultatele cercetării noastre au pus în evidenţă ocurenţa corelaţiei itemilor… „Întrebările cercetării trebuie să fie balizele de reper în alegerea metodei şi nu un angajament ontologic. De la assumere (lat. să folosească datele cele mai relevante…“ (Iluţ. Este bine să se facă totuşi distincţie între „asumpţie“ şi „prezumţie“ (cuvânt care evocă mai ales „recunoaşterea unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic“): „În modelul raţional era implicată prezumţia că oamenii tind şi sunt capabili. 60). occurence înseamnă. despre paradigma constructivistă.) s-a ajuns la exprimarea neferiticită citată: „a asuma“. despre „natura plurală“. voluptatea utilizării termenilor în limbi străine face textul greu lizibil. în care se produc interacţiuni şi… Preferinţa pentru neologisme poate însemna şi o condamnare a „limbajului de lemn“. în limba română. Uneori este folosit corect. la assumer (fr. însă. atenţia dată scenei. 139150). deloc nesemnificativă din punct de vedere teoretic: Într-o lucrare despre români am identificat unii termeni improprii limbii noastre sau neadecvaţi la un anumit registru stilistic: demodernizarea făţişă [a ţării]. concepţia prebelică ş. se referă la „efecte de écriture“. Autorul crede că astfel de termeni sunt „dificil de tradus în limba română“.“ În limba engleză. vom spune: Rezultatele cercetărilor noastre au pus în evidenţă apariţia unei corelaţii dintre răspunsurile la întrebarea X şi întrebarea Y. Adrian Neculau scrie în prefaţa Manualului de psihologia comunităţii: „Termenul de comunitate evocă ideea unui spaţiu fizic şi social bine balizat. (1993/1997. „întâmplare“. Personal. Îl întâlnim tot mai des. Va trebui. Unii autori utilizează. prin hăţişurile istoriei…“. deşi eu aş fi scris: Termenul de „comunitate“ sugerează un spaţiu fizic şi social bine conturat. Dar să nu reparăm stricând. epistemologic sau metodologic al cercetătorului. în primul rând. „există un soi de reacţii“.a. difuzul graniţei inaugurale [a României]. să o folosim corect.) şi la assume (engl. balise] înseamnă chiar reper… Din aceeaşi lucrare mai aflăm despre „experienţierea libertăţii“. alteori greşit. Pentru a clarifica lucrurile. În aceeaşi lucrare.

a. expresiile şi formele gramaticale ieşite din uz (semnalând acest lucru şi menţionând pagina). antonime sau de acronime este lăudabil. când reproducem declaraţiile acestora. 13). Munteanu şi Munteanu. răspunsurile la întrebările deschise dintr-un chestionar sau interviurile comprehensive realizate cu astfel de persoane vom fi obligaţi să trecem între ghilimele cuvintele folosite. Ce vă spune expresia „Cismarule. 281). 302). Nu este păcat să slobozi prin c. Stilul de redactare a lucrărilor ştiinţifice exclude limbajul argotic. Pentru că „au o circulaţie internaţională şi exprimă foarte exact o idee“ (Roman. „a integra“ nu semnifică acţiunea de includere în ceva (cum greşit se utilizează în expresiile: integrare în muncă. Sunt de blamat doar cei care produc texte lizibile numai cu ajutorul dicţionarului de neologisme. Vom pune puncte de suspensie după iniţiala cuvântului: tot atâtea câte litere am suprimat (de exemplu. „pă bune“. „[preponderează] predomină caracterele“ (p. ne ultra crepidam)? Credeţi că explicit are înţelesul cuvântului „explicit“ din limba română sau că eperto credite înseamnă „să dai crezare expertului“? Hai să verificăm! Utilizarea neologismelor ridică uneori probleme. Totuşi. Nu îi este permis omului de ştiinţă ce îi este permis scriitorului.). nu condamnabil. Scriem pentru oamenii de azi. v). 2002. 37) şi pentru că „limba latină este limba maternă a Occidentului“ (cf. „înregistrarea [credincioasă] obiectivă“ (p. „redactate sub direcţia ştiinţifică a d-lui prof. „[încrustăm] subliniem absoluta nevoie“ (p. chiar dacă sunt incorect exprimate (de exemplu. 84). „Dacă [primim] acceptăm definiţia“ (p. integrare în grup. Gusti şi sub conducerea tehnică a d-lui Traian Herseni“ (cum scrie pe pagina de titlu). 1978. nu mai sus de sanda“ (Sutor. ci „a pune în funcţiune. 356). „[procentualitatea] procentajul“ (p. D. „[fundul] esenţa lucrurilor“ (p. de sinonime. „[caractere] caracteristici… ale casei“ (p.m. a realiza.). „chestionarul va cuprinde [chestiuni] întrebări (p.. . dar nu şi dacă scrii expresis verbis. 401). „în [dosul] spatele capului“ (p. În 2002. P… trage de inimi mai mult decât cea mai tare frânghie. 61). 312). 170). chiar în lucrări academice am întâlnit cuvinte pentru care şi mahalagii ar roşi dacă le-ar citi: Vulva trahit corda plus quam fortissima corda. Celor care nu au studiat în şcoală limba lui Publius Ovidius Naso le propun o listă de expresii şi locuţiuni întâlnite mai des în textele de specialitate (Anexa B). „acest [ram] ramură [al] a ştiinţei“ (p. vagabonzi. cerşetori ş. 85). 268).d. „a intrat în c… până la gât“. „[întunecă] îngreunează munca noastră“ (p.). „[mădularele] elementele unei unităţi sociale“ (p. 5). 16). integrarea României cu structurile europene). la reeditarea lucrării Îndrumări pentru monografiile sociologice. „este o c… de lux“ ş. Obscenităţile nu le vom reproduce cu exactitate în nici un caz. „parai“. ca şi cei ce folosesc impropriu neologismele. 50). 36). Astfel. „A implementa“ (implement) nu înseamnă „a introduce“. 299). Păcat nu este dacă se întâmplă. Îmi place să cred că echivalenţele propuse nu au schimbat sensul original al enunţurilor (Chelcea şi Filipescu. chiar dacă ne referim la realitatea socială de acum un veac. a îndeplini“. am înlocuit cuvintele. 1996. „naşpa“ etc. integrare europeană ş. ci acţiunea de „formare a unui întreg din mai multe părţi componente“ (de exemplu. A avea pe masa de lucru un dicţionar de neologisme. este bine să le cunoaştem semnificaţia şi să apelăm la ele ori de câte ori prin aceasta este slujit raţionamentul. „regiunea naturală în care satul [zace] este aşezat (p. „pă nasoale“.a. am stabilit următoarele echivalenţe: „într-o sinteză care [însemnează] înseamnă (p. mai ales dacă se cheamă David Lodge… Şi totuşi. 166). „[studiosul] cercetătorul va trebui“ (p. pentru că prea adesea astfel de expresii rămân fără de înţeles sau sunt greşit interpretate.54 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 55 sondajele“ etc.a. „[ogorul] domeniul antropologiei (p. sau: Non est peccatum per culum mittere flatum. o suflare. 108). „Numărul cercetătorilor specialişti [atârnă] depinde“ (p. acel limbaj folosit de categoriile marginale ale societăţii (delincvenţi. În lucrările ştiinţifice întâlnim adesea expresii şi locuţiuni din limba latină.

probabil. măsura puterilor noastre. „în care toate lucrurile sunt numite cu numele lor obişnuit. relaţia dintre jurnalişti. maeştrii epocilor cruciale ale omenirii se întorc către el. verzulie etc. Perioada marilor sisteme de Ilie Bădescu: „Marii maeştri ai omenirii. Iată un pasaj din Istoria sociologiei. 155). epitetele sunt. în general. e) epitete simple şi epitete multiple. spălăcită. Epitetele (gr. cuvântul ataşat are un sens apropiat de cel al cuvântului referenţial [conştiinţă trează] şi epitete antitetice. Excesul le condamnă. albă. Exagerat. acela recunoscut de către toţi. oameni politici şi opinia publică apare ca „triunghiul infernal“. Decât „titanicul Max Weber“. 163). ne obligă să fim reţinuţi în folosirea epitetelor. oţelii. Conform Dicţionarului de epitete al limbii române (1985) de Marian Bucă. epithon) sunt cuvinte calificative ataşate în scop estetic altor cuvinte referenţiale. Ochii au nu mai puţin de 606 de determinări cu valoare stilistică. cu focul se joacă!“ – îmi spunea într-o anchetă sociologică un bătrân dintr-un sat de sub munte. c) epitete pleonastice. în special. ca în Renaştere. Sunt. Să spunem lucrurilor pe nume. viorii etc. am făcut o „analiză de conţinut“ a Dicţionarului: datele statistice arată că în limba română cea mai mare capacitate de a atrage calificative adjectivale (epitete) o au cuvintele cu semnificaţie psihologică (Chelcea. 15). sură. şi a epitetelor apreciative. avea foarte multă dreptate. Judecata lor nu întârzie niciodată să cadă asupra vredniciei sau nevredniciei urmaşilor. „Cine cu cuvintele se joacă. Oricât de seducător ar fi acest text. ei zăbovesc în tăcere. În 1988. „marele sociolog german Max Weber“. influenţa sondajelor de opinie publică este „perfuzia cifrelor“. Stilul ştiinţific. care nu se pretează la echivocuri“ (Eco. fumurie. mai obişnuit. Privirea – ca să luăm un alt exemplu – atrage 530 de epitete: poate fi colorată (albastră. 1988. De preferinţă. este preferabil să spunem (şi să scriem) „sociologul german Max Weber“ sau. . un articol ştiinţific sau o monografie în domeniul ştiinţelor socioumane se scriu într-un „limbaj referenţial“. Dintre figurile de stil. contrare primelor [conştiinţă aţipită]. Despre o concluzie banală a unei cercetări de teren putem să afirmăm că este „o mare descoperire“. monumentalul Max Weber“. nu-i sfătuiesc pe studenţi să încerce un astfel de stil: ca să scrii ca Ilie Bădescu. d) epitete generalizatoare. „inegalabilul. un raport de cercetare. fiind convinşi că este o platitudine. caracterizat prin sobrietate. De fapt. cu „figuri de stil“ (metafore. 2002. murgi. trebuie să fii Ilie Bădescu. b) epitete fizice pentru entităţi materiale [ţară imensă] şi epitete fizice pentru entităţi ideale [teorie înaltă]. Epitetele. De copii am învăţat să nu ne jucăm cu focul. Întoarcerea noastră la mesajul lor este. precum şi epitete morale pentru entităţi ideale [gândire strălucită] şi epitete morale pentru entităţi materiale [ţară mândră]. cenuşie. suri. marii profesori ai spiritului veghează asupra noastră cu măsura lor. Când veacul tău nu vrea nimic de la maeştrii trecutului. să nu introducem niciodată termeni pe care mai întâi nu i-am definit. iar tristeţea lor înconjoară veacul cu o inefabilă umbră. Uneori. Până la un punct sunt acceptabile. Când veacul se trezeşte. şi oameni de ştiinţă care reuşesc să apropie stilul ştiinţific de cel artistic.56 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 57 Figurile de stil. 60 dintre acestea sunt epitete evocative referitoare la caracteristicile cromatice: în afara celor albaştri (cu douăsprezece nuanţe). 1977/2000. pentru a se înţelege contrariul). „strălucitul gânditor Max Weber“. Litota. evocând o caracteristică proprie doar unei unităţi sociale. trebuie să recunosc. dar mai bine. există mai multe categorii de epitete adjectivale: a) evocative [noul capitalism] şi apreciative [capitalismul de cumetrie]. smoliţi. o lucrare de licenţă. ochii mai pot fi: măslinii. roşcată. epitete etc. De marile sisteme te-apropii cu întrebările vremii tale“ (Bădescu. pentru o întreagă clasă de obiecte. cel mai frecvent întâlnite în scrierile de specialitate. în întregime. o teză de doctorat. şi epitete individualizatoare. opalini. Dar. n-aş zice că nu avea dreptate. pistruiaţi. ei vin cu lumea lor cu tot şi spiritul veacului se pătrunde profund de viziunile şi ideile lor. Ca să folosesc o „litotă“ (figură de stil care constă în diminuarea caracteristicilor. atenţie! Folosim litota (gr. Întâlnim însă în disertaţii de cea mai bună factură intelectuală pasaje redactate într-un „limbaj figurat“. În limbaj figurat. căprie.).).

93). Asemenea arhitecţilor sau designerilor produsului industrial. ci şi la „hiperbat“. Există o artă a titlului şi în lucrările din domeniul ştiinţelor socioumane. în locul lui apărând linia de spaţiu sau virgula. 126). Despre cultură (1996): Chezăşia unei munci rodnice – căminul cultural. dacă este posibil. în general. Cred că folosirea cu măsură a figurilor de stil este calea cea bună: Uti. în special. Tendinţa spre contragerea termenilor este foarte puternică în ştiinţele socioumane. modestia abordărilor empirice sau multitudinea erorilor de culegere şi de prelucrare a datelor. dar şi scoate în relief (hiperbat) determinările sat şi. compusă din substantiv şi determinanţi. forme democratice de cooperare interumană. care contribuie la arta titlului. este suprimat verbul (a fi. se impune suprimarea anumitor cuvinte. la începutul raportului de cercetare sau al studiului pe care intenţionăm să îl publicăm. 1970/1974. în formularea titlurilor semnul de punctuaţie [:] înlocuieşte verbul a fi. Şcoala de echipieri – şcoală de personalităţi. Cei care nu dau atenţie intitulării lucrărilor lor riscă să îi îndepărteze pe virtualii cititori. În formularea acestui titlu am recurs nu numai la figura denumită „elipsă“. care nu numai că prescurtează enunţul. a obţine etc. În principal. Dacă se folosesc pentru o exprimare mai incisivă şi mai convingătoare. Această rezervă se impune în legătură cu toate figurile de stil. iar a le folosi explicându-le înseamnă să-l iei pe cititor drept idiot. Arta titlului. regiune. din vechime. respectiv. non abuti. chiar dacă tema este importantă şi demonstraţia ştiinţifică se remarcă prin rigurozitate. şi în formularea titlurilor. nu se folosesc figuri retorice. înlocuindu-l pe cel de „ştiinţe sociale“. arta titlului se concentrează în jurul a două figuri de stil. De regulă. poate fi totală (elipsa) sau parţială. 1994. Am inversat ordinea cuvintelor din propoziţie pentru a scoate în relief faptul că în cultura românească există. Am folosit şi în titlul acestei lucrări termenul „socioumane“. 7) a temei de cercetare. Fraza minimal încheiată.. semnat de conducătorul echipei. După 5 ani. Monografia sociologică întocmită de echipa regală studenţească nr.). dar aceasta n-ar fi satisfăcut cerinţele stilistice ale unui titlu. simplificare) numai pentru că suntem convinşi că cititorii lucrării noastre sunt capabili să o înţeleagă. sub conducerea lui Ion Conea. scurtează propoziţia. poartă titlul Clopotiva – un sat din Haţeg (1940). fără a ne amăgi însă că arta titlului poate compensa sărăcia ideilor teoretice. Absenţa lor. Din ambele titluri lipseşte verbul a fi. 164): „Dacă se consideră că cititorul nostru ar fi un idiot. care se răzbună luându-l pe autor drept idiot“. denumită „elipsă“. cu stil“ (Publication Manual. În cuvinte puţine trebuie să oferim multe informaţii despre cercetarea realizată. Tocmai pentru că titlul este o formulare concisă. „elipsa“ şi „hiperbatul“ (Dubois et al. ca să nu mai amintim de . a avea. prin schimbarea ordinii sintagmelor în frază. Despre metafore voi spune câteva cuvinte în subcapitolul următor. Primul capitol. Suprimarea. care s-a impus în literatura de specialitate din România după evenimentele din decembrie ’89. „simplă şi. Un scop al muncii noastre – muzeul satelor româneşti. 19 din 1935. De multe ori. uneori în grabă. nu trebuie să le explicăm – ne atrage atenţia Umberto Eco (1977/2000. Ce titlu punem? Primul contact al cititorului cu lucrările noastre se face prin titlul pe care îl punem. regiune naturală. 1990. trebuie să avem totdeauna în vedere estetica obiectului construit în cercetarea noastră. are titlul Ţara Haţegului.58 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 59 litotes. urmaţi de verb şi determinanţi. prin contragerea substantiv-adjectiv. un examen de conştiinţă… Observăm în aceste titluri suprimarea verbelor. prin permutare. ca în cazul studiului Forme tradiţionale de cooperare în viaţa poporului român: tovărăşiile tinerilor (Chelcea şi Chelcea. ar fi fost: Tovărăşiile tinerilor reprezintă o formă tradiţională de cooperare în cultura românească. Spicuim oarecum la întâmplare din titlurile articolelor scrise de Dimitrie Gusti (1935) şi reunite de Ovidiu Bădina în volumul Opere.

un „tribunal al poporului“. „Ceasornicarul orb“: ce poate sugera mai pregnant apariţia şi evoluţia vieţii pe Pământ decât această metaforă?! Ce poate exprima mai deplin esenţa concepţiei senzualiste decât metafora Tabula rasa?! Despre un vin bun spunem că estre Lacrima Christi. Chiar teoriile şi modelele explicative ale opiniei publice sunt denumite prin metafore: teoriile „spirala tăcerii“. 1998. că mă interesează situaţia individului în grup. făcând o scurtă istorie a societăţii umane. Complexitatea fenomenului. ci sînt simple contingenţe. 39) spunea: „Marea metaforă a acestei lucrări […] sunt valurile de schimbare care se ciocnesc“. psihosociologie sau psiho-sociologie nu semnifică acelaşi lucru. este firesc să o utilizăm şi în titlu: teoria „ţapul ispăşitor“. Alvin Toffler conchide: „până şi cea mai grăitoare metaforă nu ne poate reda decât un adevăr parţial“ (1981/1983. contradicţiile interne şi inovaţia din câmpul psihologiei sociale. contopirea într-un cuvânt a substantivului cu adjectivul poate semnifica mai mult decât o figură în arta titlului. Revine apoi: „Valul istoriei şi tehnicile de plutire. teoria „locul controlului“ ş. „Apelul la metafore este echivalent cu îndemnul de a învăţa să ne confruntăm cu complexitatea. „acul hipodermic“. Fapte familiare ne apar adesea într-o lumină cu totul nouă“. „savantul naiv“. modelele „pâlnia cauzalităţii“. 42). 1). ceea ce va avea consecinţe importante pentru stilul de . pentru că. trebuie să ne amintim că metafora funcţionează în ştiinţele sociale atât ca figură de stil. abiguitatea termenului.a. Autorul se explică: „Metafora este un mijloc euristic prin care încerc să înţeleg ce s-a întâmplat. Când în investigarea vieţii sociale apelăm la metaforă. Massey (2002. în ultimă instanţă. Douglas S. dar şi vox stultorum (vocea dobitoacelor). teoria „vârful negru al puterii“. teoria melting pot. un „despot modern“ etc. Metaforele. tot atâtea încercări de a pluti cu valul. În fine. Aşa cum remarca şi Mihaela Vlăsceanu (1999. 82). 1998. Şi mai departe: „nu metafora valului este nouă. enunţurile teoretice contradictorii au făcut ca opinia publică să fie definită metaforic vox Dei (vocea Divinităţii). acestea sunt înseşi caracteristicile realităţii“. „Surful“ politic. Despre opinia publică s-a spus că este „regina Lumii“. 2002b). surful politic sînt noi metafore de care am nevoie în această încercare de a privi evenimentele perioadei interbelice ca tot atâtea ciocniri de forţe colective. Contragerea termenilor apare în titlurile studiilor şi lucrărilor sociologice fie cu cratimă. care acţionează neplanificat. nu un mod de a evacua realitatea din discurs“ (Alexandrescu. ambiguitatea şi chiar paradoxurile […]. Schizofrenie socială. nu sînt controlate de indivizi sublimi ori machiavelici şi nu sînt deduse din înalte principii. Chiar dacă o cratimă reprezintă o liniuţă de unire. 24). astfel că a scrie psihologie socială. un „tiran“. Mi-am intitulat una din lucrări Un secol de cercetări psihosociologice (2002) atât pentru a condensa titlul. Alvin Toffler în Al treilea val (1981/1983. dar şi pentru a sublinia că domeniul de a cărui istorie mă ocupam este unitar şi relativ independent. „leneşul cognitiv“. Într-o lucrare recentă întâlnim mai multe titluri de capitole sau de subcapitole metaforice: Turnesolul legionar. Vorbind despre arta titlurilor. fie într-un singur cuvânt. ni se clarifică multe lucruri care păreau confuze. de exemplu. cât şi ca instrument de investigaţie. Utilizarea metaforelor în texte şi în titluri apropie ştiinţele socioumane de literatura beletristică. că pun accentul pe polul sociologic al domeniului. Unele câmpuri de cunoaştere din domeniul ştiinţelor socioumane atrag irezistibil metaforele: opinia publică. După cum arătau Jean-Léon Beauvois şi André Lévy (1983). spunea că în preajma anului 2007 omenirea va trece „Rubiconul demografic“: adică mai mult de jumătate din populaţia Terrei va trăi în mediul urban. diferenţele în semnificaţia termenilor de „psihologie socială“ şi „psihosociologie“ sunt notabile. „câinele învins“ şi atâtea altele (vezi Chelcea. 40). Maşina de tocat regală. care s-a demonetizat. „glonţul magic“. Pentru un titlu de carte este suficient – aş adăuga eu. nu pe cel psihologic. prin care unii se salvează. iar alţii se îneacă“ (Alexandrescu.60 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 61 „ştiinţe socio-politice“. ci aplicarea ei la transformarea civilizaţiei de astăzi […] Ideea valului nu este numai un instrument de organizare a unor mase mari de informaţii foarte diferite […] Când aplicăm metafora valului. ceea ce arată cât de mult se foloseşte metafora în ştiinţele socioumane.

Din „ştiinţa“ titlului face parte şi denumirea exactă a domeniului de care ne ocupăm în lucrările noastre. pentru evoluţia omului. în mod normal. Tocmai ca studenţii mei să fie scutiţi de astfel de reveniri. Cu mulţi ani în urmă. 1897/1967. fapt pentru care îi îndemn să se gândească şi să se răzgândească de mai multe ori şi să-mi prezinte nu un singur titlu.n. Santiago Ramón y Cajal. Desmond Morris. după toate regulile. Unele aspecte…. Ar fi fost mai acceptabil titlul Comportamentul intim – bocănit cultural? Directorul Departamentului Mamifere din cadrul Societăţii de Zoologie din Marea Britanie. În întâlnirile cu absolvenţii sau cu doctoranzii de la sociologie le atrag atenţia că titlul unei lucrări de licenţă sau al unei teze de doctorat nu reprezintă doar funda colorată a pachetului. Câteva consideraţii…. a început războiul civil care a dus la prăbuşirea regimului republican la Roma. Probleme ale…. Îi mai îndemn să ocolească titluri precum: Consideraţii generale asupra….a. Vom intitula un manual sau un tratat pur şi simplu Sociologie. ba l-aş da chiar ca exemplu de cum nu trebuie să fie formulat un titlu: Comportamentul ceremonial al unei populaţii aflate în proces de trecere de la munca agrară la cea industrială. după cum. chiar şi în revistele de specialitate. Observaţii asupra…. trecând cu armatele sale Rubiconul. uneori. s-ar fi putut compensa caracterul laconic al titlului pe care îl propun acum. afirma în Reguli şi sfaturi asupra cercetării ştiinţifice (1897) că astfel de titluri „par inventate în mod special pentru lene“ (Ramón y Cajal. În titlu trebuie arătat: ce aspecte. Se înţelege de la sine că publicarea unui studiu se face pentru a fi comunicate rezultatele şi că pentru a ajunge la rezultate au fost aplicate diferite metode. rom. concise şi atractive. aceste titluri au fost acceptate de comunitatea sociologică.. Rezultatele studiului relaţiilor interpersonale într-o echipă de muncă folosind metoda observaţiei directe – iată un titlu într-adevăr inacceptabil. după o perioadă atât de lungă. Cezar. Titlul Schimbare socială şi comportament ceremonial ar fi acoperit foarte bine conţinutul comunicării şi ar fi facilitat indexarea după termenii-cheie „schimbare socială“ şi „comportament ceremonial“. „metodă“ sau „rezultate“. 143). 7) recomandarea ca titlul să fie formulat în 10-12 cuvinte şi să conţină acei termeni care servesc la indexarea lucrării.62 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 63 viaţă. Ştiinţa titlului.. la Conferinţa naţională de psihologie (21-23 octombrie 1968). „Rubicon“ este numele unui râu din Italia. Trecerea de la munca agrară la cea industrială a unor populaţii din zona Muscel). există şi o „ştiinţă“ a titlurilor. Nenumăraţi autori înscriu în titlul cărţilor lor . Cercetări asupra…. că a echivala relaţii interpersonale intime cu împerecherea animalelor înseamnă reducţionism. la practica parantezei adiţionale sau a subtitlului (de exemplu. Titlul este lung (17 cuvinte) şi nu ajută la indexarea articolului. în ce constă importanţa. prezentam o comunicare cu titlul pe care astăzi nu l-aş recomanda studenţilor mei. Sunt de evitat redundanţele. Recurgând la adjoncţie. Utilizarea metaforelor. care îşi are funcţia ei estetică. chiar în titlul monografiilor sau al lucrărilor de licenţă. ci conţine chiar esenţa lucrării. o serie de reguli acceptate şi practicate de comunitatea specialiştilor din domeniul socioumanului. căruia în 1906 i s-a acordat Premiul Nobel pentru contribuţiile sale la cunoaşterea sistemului nervos. ce fel de consideraţii. Păcatul lor constă în lipsa de exactitate. după treizeci de ani. În afară de o „artă“. The Human Zoo (1969) (Grădina zoologică umană). Importanţa…. pierzînd din vedere că umanul nu se explică prin infrauman. 1991). la clasificarea ei. ascunde însă pericolul transferurilor ilicite dintr-un domeniu în altul. în titlu nu ar trebui să apară termenii de „cercetare“. întâlnite.m. Nu au nici un rost în titlu formulări ca Studiul fenomenelor de… sau Abordarea experimentală a… ş. scriu aceste pagini. ce probleme abordează studiul sau raportul de cercetare.e. Preluăm din Publication Manual of the American Psychological Association (1994. în 49 î. Maimuţa goală. Un student şi-a intitulat lucrarea de licenţă Bocănitul cultural (fără vreun subtitlu).d. ci o listă de titluri exacte. şi-a intitulat unele cărţi cu titluri-metaforă: The Naked Ape (1967) (trad. Fiind în discuţie lucrările unui reputat om de ştiinţă şi cunoscând că homo sapiens poate fi văzut şi într-o perspectivă etologică. dacă prezintă sistematic şi complet domeniul.

sub coordonarea lui Gilles Ferréol (1999). Lucrării cu titlul Opinia publică i-am adăugat subtitlul-întrebare: Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? (Chelcea. traducătorul-tehnician/academist). Vârsta adultă – involuţie sau progres? (Stănculescu. Kapiţa (1977/1981). Este un exemplu între atâtea altele. Mai ales în cazul titlurilor-denumire a ştiinţei sau domeniului de cunoaştere. 1972). Elisabeta Stănciulescu (1998. 1999). 1997). Social Theory and Social Structure de S. identitate de Grigore Georgiu (1997). Cititorul va putea el însuşi analiza titlurile lucrărilor altora. 1999).O. dreptate? (Amerio. Adrian Neculau. coord. (1988/1995). Cine ar putea bănui. Sommes-nous tous de psychologues? (Leyens. Stereotipuri. 2001) sunt o excepţie în domeniul ştiinţelor socioumane. teorie. Teoria generală a vieţii sociale de Traian Herseni. şi altele. Introducere în sociologie (Goodman. Putem să ne ocupăm de libertate. Când se analizează relaţiile dintre trei variabile (fenomene sau procese). nici chiar pe coperţile cărţilor.. Experiment. 1971). 1967/1991) se oferă publicului o excelentă lucrare de etologie umană? Titlurile criptice nu se recomandă pentru lucrările de licenţă şi pentru tezele de doctorat. De multe ori. Voi încheia discuţia despre arta şi ştiinţa titlurilor cu câteva remarci despre traducerea în limba română a lucrărilor apărute în editurile din străinătate şi a titlurilor acestora. Titlurile lor exprimă acest lucru: Psihologie şi societate de Ştefan Boncu (1999). 1998). Multe lucrări (cărţi. dobândind astfel arta şi ştiinţa „împachetării“ propriei „opere“. Bourhis şi Jacques-Philippe Leyens (1994/1997) etc. 9) lansează un S. Adolescence et toxicomanie. 1992/1998) şi altele asemănătoare. Nici „titlurileîntrebare“ nu îşi au locul pe astfel de lucrări.L. fără îndoială pilduitor. Mi se pare corectă şi elegantă această practică (Schifirneţ. că sub titlul Maimuţa goală (Morris. Sociologie. 1983). 1942). demnitate. Psihologie socială. Does America Need a Forign Policy? Toward a Diplomacy for the 21st Century (Kissinger. traducătorul-literar. teze de doctorat sau lucrări de licenţă) vizează relaţiile dintre două sau mai multe fenomene. Totuşi. cultură. Uneori.S. unii autori formulează „titluri de protecţie“: Elemente de sociologie (Gusti şi Herseni. 2002b). al tezelor de doctorat sau al monografiilor lucrurile stau altfel: nu numai că se acceptă interogaţiile. De exemplu. Tradutore-tradittore. fără a . Din modestie (justificată sau nu. 1996). Exemplele s-ar putea multiplica. Cu subtitlul lucrărilor de licenţă. 1999). titlul lucrării este format din trei cuvinte (denumirea variabilelor): Naţiune. Titlurile-întrebare sunt mai adecvate pentru articolele ştiinţifice: Does Television Violence Cause Aggresion? (Eron et al. Nu puţine sunt cazurile când lucrări ştiinţifice prestigioase poartă titluri – să le numim aşa – „criptice“. Aspecte contemporane. Exerciţii structurate în dinamica grupurilor: pentru ce? (de Visscher. 1970/1972). Popper (1973/1981) sau Spre o paradigmă a gândirii sociologice de Cătălin Zamfir (1999). În astfel de situaţii „titlurile – denumire a domeniului“ impun precizările de care aminteam. Tratat de sociologie. dacă nu ar cunoaşte preocupările autorului. practică de P.A Barnett. 1982) sau delimitează unghiul de abordare (de exemplu. Noţiuni elementare de sociologie (Szczepański. Alţi autori nu ezită să includă în titlu sintagma „tratat“: de exemplu. Titluri precum Racially Separate or Together? (Pettigrew. dar sunt chiar recomandabile. Ipoteze şi funcţii sociale ale dreptului de Dan Banciu (1995). 1998). autorii preferă „titlurile explicite“: Logica cercetării de Karl R. în legătură cu traducerile în limba română şi identifică trei tipuri de traducători (traducătorulşcolar. Sub acelaşi titlu apar cărţi ce tratează probleme diferite. discriminare şi relaţii intergrupuri. procese şi entităţi sociale. Sociologie juridică. astfel de titluri se regăsesc cel mai frecvent în revistele de informare ştiinţifică adresate publicului larg: Succesul – un ţel al fiecăruia? (Luca. sub coordonarea lui Raymond Boudon (1992/1997). autentică sau falsă). sub coordonarea lui Richard Y. Ce aşteaptă tinerii de la muncă? (Bălaşa. „titlul – denumire a domeniului“ este completat de un subtitlu care precizează concepţia autorului (de exemplu. ca urmare a unui spirit (auto)critic foarte dezvoltat. Lucrurile se complică puţin când domeniul de care ne ocupăm nu este suficient de structurat.64 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 65 denumirea ştiinţei pe care o slujesc şi lasă cititorilor privilegiul de a aprecia dacă se află în faţa unui manual sau a unui tratat.

73). pe studenţii mei să încerce. între paranteze. Uneori se adaugă subtitluri comerciale dubioase. Personality Investigations de Hans J. care nu urmăreşte decât să se vândă cartea. Eysenck este unul şi acelaşi cu Hans Eysenck şi cu Hans Jürgen Eysenck. Disciplinele umaniste. Chiar Come si fa una tesi di laurea a lui Umberto Eco. În cazul semnalat mai sus. În versiunea românească a fost suprimat subtitlul. în unele lucrări de licenţă sau în teze de doctorat. mă opresc puţin şi la numele autorului/autorilor şi ale instituţiilor unde aceştia lucrează. De unde să ştie cititorul. totuşi. Astfel de practici îndreptăţesc sintagma tradutore-tradittore. pentru a se lăsa impresia că s-a tradus o lucrare de ultimă oră. corect ar fi ca în lista bibliografică să fie trecut între paranteze titlul original: Eco. nu cu un titlu apropiat de cel original (Proiectarea cercetării sociale. în care se discută mult depre modul corect de citare a cărţilor. La fel de descalificant este şi a spune „de către cine“ (editura). Ce se poate face pentru nu fi acuzaţi de trădare? O cale foarte la îndemâna cercetătorilor ar fi ca în lista bibliografică. regards d’hommes a primit în versiunea românească subtitlul Sociologia sânilor goi (1998). poate că astfel se instituie o tradiţie în redactarea tezelor de doctorat şi a lucrărilor de licenţă. Scientific Inference in Qualitative Research de Gary King. în Descifrarea comportamentului uman (1998). al articolelor sau al cărţilor. „Este groaznic a spune unde a fost publicată o carte şi a nu spune de către cine“ – apreciază autorul (Eco. născut în 1916 la Berlin? Menţionarea corectă a numelui autorului/autorilor rezolvă astfel de probleme şi ajută la indexarea lucrărilor. S-a adăugat şi un titlu neinspirat cărţii lui Eco: Disciplinele umaniste. localitatea). Este greşit ca aici să fie specificat numele întreg al autorului şi în text sau în bibliografie să fie omis prenumele sau să dispară iniţiala prenumelui tatălui. dacă este o ediţie revizuită sau adăugită. dacă nu se dă numele complet al nici unuia din cei doi autori? Şi apoi Hans J. fără a mai preciza că este vorba de un studiu sociologic.66 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 67 mai lua în considerare „traducătorul lăutar“. psiholog englez de origine germană. că Michael Eysenck este fiul lui Hans Eysenck. Robert Keohane şi Sidney Verba (1994) a apărut cu titlul vădit commercial Fundamentele cercetării sociale (2000). Orice tradiţie a fost la început o inovaţie… Autori şi instituţii. Lucrarea lui Jean-Claude Kaufmann Corps de femmes. prin traducere. Nici eu nu am procedat altfel. să transcrie titlul original al lucrărilor apărute în limbi străine. Umberto. Probabil din prea mare grabă. Le Suicide. care ar fi lămurit intenţia celor trei autori. Alteori. sub titlul voit comercial Despre sinucidere (1993). iniţiala şi numele autorului sau ale autorilor. Recunosc deschis că nu am întâlnit în multe lucrări menţionarea. étude de sociologie de Émile Durkheim a fost tradusă. Deşi nu face parte din titlul raportului de cercetare. Pentru aceasta nu se sfieşte să pocească titlurile operelor clasice. Iată încă un exemplu de trădare a spiritului unei cărţi chiar din titlu: lucrarea Designing Social Inquiry. profesori la Universitatea Harvard şi la Universitatea Duke (SUA). (2000). Inferenţa ştiinţifică în cercetarea calitativă). care se conduce „după ureche“. Nu mai amintesc de practica omiterii cu bună ştiinţă a datei de apariţie a ediţiei princeps. Milano: Bompiani. a apărut fără a se indica data primei ediţii şi localitatea (Milano) unde îşi are sediul Editura Bompiani. după traducere. Cum se face o teză de licenţă. ca şi în cărţi (îndoielnice) tipărite. alături de traducere. nu şi „unde“ (locul de apariţie. Bucureşti: Editura Pontica (Come si fa una tesi di laurea. se aruncă puzderie de nume . Subtitlul lucrării lui Oscar Lewis The Children of Sánchez – Autobiography of a Mexican Family – în traducerea românească din 1978 a dispărut pur şi simplu. În ceea ce priveşte titlurile ce ni se oferă în traducere aş mai identifica un tip: „traducătorul-comerciant“. Îi îndem. sau de tertipul menţionării doar a ediţiei după care s-a făcut traducerea. deşi toată lumea ştie că personalitatea nu se confundă cu comportamentul. şi a titlului original. 1977). se renunţă la titlurile foarte lămuritoare. Eysenck şi Michael Eysenck s-a transformat. într-o editură prestigioasă de altfel. 1977/2000. Dedesubtul titlului trebuie să fie scrise prenumele. de exemplu. fără a se preciza a câta ediţie este.

În legătură cu cele spuse până acum. În unele ţări. este esenţial să nu confundăm adresa: să scriem într-o revistă academică. ca să nu mai vorbim de responsabilitatea colegiilor de redacţie când decid acceptarea sau respingerea unei lucrări. firma unde lucrează conferă persoanelor un prestigiu mai mare chiar decât profesia pe care o au. nu vor înţelege foarte bine nici terminologia din domeniu şi nici nu vor putea aprecia. nu îl va studia – aşa cum ne aşteptăm să o facă profesioniştii domeniului şi membrii comisiilor la examenul de licenţă sau la susţinerea tezei de doctorat. Key. Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii. totuşi. înaintea prefeţei şi a cuprinsului.O. cu denumirea ei întreagă (de exemplu. 292) – remarcă: „Pur şi simplu. Trecem numele lor aşa cum a intrat în conştiinţa cititorilor. rigoarea prelucrărilor statistice. În cel mai bun caz. Strauss (1992. să se renunţe la instituţia mai puţin prestigioasă. adăugându-se – în cel mai fericit caz – doar iniţiala prenumelui. Dacă vrem să-l ajutăm să găsească rapid lucrarea la care ne referim. Este bine. să se cunoască instituţia unde funcţionează autorii. foarte utile altminteri. (1961). Fără a exagera. vor fi incluse separat într-o casetă pe coperta a patra sau pe o pagină nenumerotată. Sigur. în Japonia de exemplu. aş remarca şi faptul că mai recent. Chiar persoanele cultivate. s-a impus practica de a nu se mai menţiona. dacă în realizarea studiului au oferit autorului sprijin egal. alături de numele autorului. regula empirică cere să fie menţionat. Şi numele instituţiei la care este afiliat autorul oferă informaţii folositoare. 6) – citat de JeanClaude Kaufmann (1996/1998. nu ICCV). Jr. dar cu o altă specializare decât în domeniul ştiinţelor socioumane. deci. destinată colegilor de breaslă. aşa cum ne-am adresa unui public larg. V. va fi captat de faptele concrete şi de descrierea unor situaţii excentrice sau exotice. gradele didactice (sau militare). într-o revistă de popularizare.68 Septimiu Chelcea de autori. un profesor de la un colegiu nou înfiinţat şi un profesor de la o universitate cu tradiţie. numele oraşului şi al ţării în care trăieşte. este necesar să menţionăm şi prenumele alături de nume. Publicul larg nu va citi cu aceeaşi atenţie ca specialiştii din ştiinţele socioumane un raport de cercetare. În cele ce urmează voi descrie cerinţele redactării unui raport de cercetare şi exigenţele pregătirii studiilor pentru publicare în revistele de specialitate din ţară şi din străinătate. Este păgubitor pentru cititor. În al doilea caz. titlurile academice sau specialitatea acestuia. în cazul cărţilor. valoarea datelor dintr-o cercetare de teren. . Anselm L. argumentaţia. De exemplu. Este recomandabil. precum şi normele prezentării manuscriselor la editurile specializate. Capitolul 2 Norme de redactare Îndemnul de „a redacta cu gândul la cititor“ nu îi ajută prea mult pe cei care fac primii paşi în cercetarea ştiinţifică. Astfel de informaţii. aceeaşi practică a impus regula de a se trece cel mult două instituţii. pe plan mondial. aşa cum se cuvine. va răsfoi raportul de cercetare. Cum procedăm când unul dintre autori nu este încadrat (sau nu mai este încadrat) în nici o instituţie sau când lucrează în mai multe instituţii prin cumul? În primul caz. sub numele autorului. Probabil. cele două tipuri de public nu poartă aceiaşi ochelari“. trebuie să recunoaştem că nu prezintă aceleaşi garanţii ştiinţifice un practician şi un cercetător ştiinţific. Sunt unii autori care şi-au publicat lucrările trecând pe copertă doar numele şi iniţiala prenumelui sau a prenumelor.

Un bun rezumat trebuie să fie exact. Ca şi titlul. • O discuţie asupra datelor relevante în cercetare. Pe baza lui. Aceeaşi remarcă trebuie făcută şi în legătură cu modul de prezentare a cărţilor. rezumatul oferă informaţii despre studiu şi serveşte la indexarea lucrării. Cei interesaţi de redactarea rapoartelor de cercetare calitativă găsesc în Metodologia cercetării calitative de Adriana Băban (2002. 1994) trebuie adaptate. 437): • O introducere. rezumatul. precede studiul propriu-zis. la diateza activă şi folosind verbele la timpul prezent (verbele la timpul trecut se vor utiliza numai la descrierea modului de manipulare a variabilelor). conţinând termenii necesari indexării.70 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 71 Încă din 1928. a metodelor care au condus la rezultatele studiului. Cu completările ulterioare. fireşte. În lucrările de diplomă sau de doctorat nu se obişnuieşte prezentarea unui rezumat. Marc A. tezele. Pentru rezumatul unui raport . rezumatul trebuie să se distingă prin coerenţă şi lizibilitate. uneori. Operaţia mi se pare cu atât mai necesară cu cât în prezent în textele de specialitate româneşti sunt puse în circulaţie expresii englezeşti. Yvan Leroux şi Yvan Lussier (1993/1997) de la Université du Québec à Trois-Rivières au pus la punct un Guide de présentation d’un rapport de recherche. acest manual constituie un ghid excelent nu numai pentru psihologi. în care se prezintă stadiul de cunoaştere a problemei investigate. Singleton et al. self-contained). acurat. Mulţi cititori decid pe baza rezumatului dacă merită să citească în continuare articolul. 1988. care în timp a condus la alcătuirea unui manual cu reguli precise pentru prezentarea studiilor ştiinţifice. să reflecte corect conţinutul studiului.. interpretarea teoretică a rezultatelor. În introducere se arată că normele oficiale ale American Psychological Association (APA. Publication Manual (1994. Michel Alain. 1974. • Trecerea în revistă a literaturii de specialitate cu referire la tema cercetată. editorii revistelor de psihologie şi antropologie au propus o procedură standard de pregătire a manuscriselor. pentru a se respecta particularităţile limbii franceze. Se acceptă cvasiunanim ca organizarea materialului pentru publicare să urmeze o schemă-standard (vezi Traxel. a monografiilor din domeniul ştiinţelor socioumane. incluzând toate informaţiile utile pentru verificarea rezultatelor printr-o nouă cercetare. Este ceea ce am urmărit să fac şi eu în textul de faţă. Provost. ceea ce ar însemna aproximativ 120 de cuvinte. Deşi concis. În Anexa A propun un mod de prezentare a lucrărilor de licenţă şi a tezelor de doctorat. redactat cu atenţie deosebită. • Descrierea design-ului şi a modului de desfăşurare a investigaţiei. Rezumatul Deşi se scrie ultimul. rezultatele. Rezumatul este un text scurt despre conţinutul articolului ştiinţific sau al raportului de cercetare. Ar fi dezavantajos ca pentru un rezumat scris în grabă să nu fie citit un studiu interesant. Precizez că am avut în vedere mai ales cercetările realizate într-o perspectivă cantitativistă. 439. concluziile şi implicaţiile cele mai relevante ale studiului. când în SUA apăreau doar patru publicaţii de specialitate. ca plasare în textul unui articol ştiinţific. • Prezentarea datelor. aflat deja la a treia ediţie. 9) fixează lungimea unui rezumat pentru un studiu la 960 de semne tipografice (inclusiv spaţiile albe). greşit utilizate sau pentru care există echivalenţe în limba română. ca şi la arhivarea datelor. ci şi pentru toţi profesioniştii din domeniul ştiinţelor socioumane. cu referire la limba română. să nu includă informaţii care nu se regăsesc în text. Scris cu claritate. Publication Manual of the American Psychological Association – căci despre el este vorba – a apărut într-o primă formă în 1952. fără a pretinde că ofer un panaceu. rezumatul trebuie să fie suficient de cuprinzător (engl. 30-38) o serie de informaţii utile.

expreşedintele Asociaţiei Americane de Sociologie. în nici un caz o greşeală. imediat sub titlu. De exemplu. metodele utilizate.. c) metodologia. pentru că este uşor identificabilă prin poziţia sa la începutul studiului. Folosirea laolaltă a tuturor acestor modalităţi de distingere a rezumatului de restul textului nu se justifică. vârstă. paradoxal intitulat Trecutul este prezent. 43). populaţia chestionată (număr. invocarea lui Mihai Eminescu ar putea stârni curiozitatea cititorilor: „Dacă cifrele nu guvernează lumea. care să cuprindă: a) problematica studiului. Douglas S. literatura consultată exprimă măsura documentării. în care se prezintă tema de cercetare şi se descrie pe scurt strategia de investigare. la un aforism sau o butadă dă relief introducerii. nu necesită să fie intitulată. Uneori. Literatura consultată În legătură cu problema cercetată. exprimarea ei – trebuie să recunoaştem – este sclipitoare. circa 500 de cuvinte). Scena 3). El nu este chiar trecut“ (Actul 1. Această parte a raportului de cercetare sau a studiului. b) obiectivele sau ipotezele. Pentru tezele de doctorat şi lucrările de licenţă. Dincolo de profunzimea tezei. datele obţinute. chiar dacă informatizarea bibliotecilor face mai uşoară activitatea de documentare. d) rezultatele. piesă de teatru jucată în 1956 la Paris în regia lui Albert Camus: „Trecutul nu moare niciodată. vom afirma şi noi: „Dacă sondajele de opinie publică nu guvernează. interlinierea trebuie să fie la un rând (spaţiul dintre rânduri este de mărimea literei folosite) sau textul poate fi încadrat într-o coloană mai îngustă. se recomandă un rezumat mai cuprinzător (aproximativ două pagini. ele ne arată totuşi cum este guvernată ţara“.a. face trimitere la o replică din Requiem for a Nun de William Faulkner. în revistele de specialitate rezumatul studiilor este pus în evidenţă prin mărimea sau tipul literei (engl. De cele mai multe ori. e) principalele concluzii ale studiului (Provost. 1993/1997. profesie ş. Massey (2002. O bună introducere trebuie să răspundă mai multor întrebări: În introducerea unui capitol tratând despre evoluţia structurii creierului uman. iar pentru un articol teoretic 75-100 de cuvinte. Ea trebuie să precizeze aspectele care diferenţiază cercetarea de alte studii existente. concluziile şi implicaţiile sau aplicaţiile care decurg. 1993/1997. Rezumatul studiilor pregătite pentru tipar va fi scris fără alineate şi va fi plasat pe centrul paginii. Rezumatul unei cercetări empirice trebuie să conţină referiri la: problema sau tema investigată. Chiar dacă astăzi este relativ uşor să se obţină prin Internet liste cvasicomplete cu lucrări care tratează problema de studiu. elementele de originalitate. trecerea în revistă a literaturii de specialitate . Introducerea Orice studiu este firesc să înceapă cu o introducere. Este o chestiune de opţiune. • Care este problema studiată? • Care sunt ipotezele referitoare la această problemă? • Ce implicaţii teoretice are studiul realizat şi cum va influenţa el cunoaşterea în domeniu? • Care sunt enunţurile testate şi cum au fost derivate concluziile? Apelul la o vorbă de spirit. ca şi obiectivele cercetării“ (Provost et al. 15). 40). Parafrazând. ele arată cel puţin cum este ea guvernată“ – spunea Mihai Eminescu. typeface). analizând relaţia dintre măsurare şi societate.).72 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 73 de cercetare empirică se prevăd 100-120 de cuvinte. „Introducerea permite să se situeze problematica studiului în interiorul domeniului sau al câmpului disciplinei. sex. autorii îi pun titlul simplu Introducere sau imaginează un titlu voit acroşant.

fie pentru a semnala punctul de plecare. apreciez ca fiind foarte valoros ghidul propus: recomandările şi interdicţiile sistematizate nu epuizează însă problema trecerii în revistă a literaturii de specialitate. 1897/1967. dar şi semnul evident al superficialităţii. • Să includem cât mai multe materiale moderne. inexacte. 219). evaluativi şi critici faţă de literatura consultată. • Să încercăm să fim reflexivi. • Să acceptăm orice punct de vedere sau credinţă ce se regăseşte în literatura consultată. • Să scriem incorect numele autorilor sau să greşim datele bibliografice. • Să dăm citate şi exemple pentru a justifica evaluările şi analizele făcute. • Să acordăm atenţie detaliilor. în acelaşi rând autorii clasici cu cei obscuri este nu numai o impietate la adresa primilor. trecând în mod intenţionat sub tăcere lucrările sale“ (Ramón y Cajal. 144). propune o listă cu imperativele trecerii în revistă a literaturii de specialitate: • Să identificăm şi să discutăm studiile cele mai relevante în legătură cu tema ce ne preocupă. fie pentru a da tributul de dreptate cuvenit cercetătorilor care ne-au precedat. • Să utilizăm un limbaj pretenţios. Ca să mă conformez regulilor formulate de Chris Hart. • Să includem informaţii necontrolate. fără să le comentăm: o listă nu echivalează cu trecerea în revistă a literaturii problemei. • Să orientăm informaţiile obţinute prin trecerea în revistă a literaturii de specialitate. Cât priveşte modalitatea concretă de documentare. • Să utilizăm termeni afectogeni sau concepte fără a le defini. figura compozită a . • Să fim analitici. corespunzător. priorităţile. ceilalţi rămân încremeniţi în preajma clasicilor. 144). • Să înşirăm idei.74 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 75 nu constituie deloc o operaţie mecanică. Să evităm a ne încadra în oricare din aceste tipuri extreme: est modus in rebus. • Să facem apel la termenii din jargon şi la un limbaj discriminatoriu pentru a justifica puncte de vedere limitate. Raportul clasic-modern îi desparte pe cercetătorii ştiinţifici în două tipuri: „cercetători ai ultimei cărţi“ şi „cercetători ai cărţilor fundamentale“. Să acordăm prioritate noului. De exemplu. să examinăm bias-urile noastre şi să le clarificăm. Chris Hart atrage atenţia asupra a ceea ce nu trebuie să facem: • Să omitem lucrările clasice sau relevante din domeniu. Chris Hart (1998. neactuale. • Să transcriem incorect termenii. „Înainte de a descrie contribuţia noastră personală asupra temei studiate – ne atrage atenţia Santiago Ramón y Cajal – trebuie să se descrie pe scurt istoricul chestiunii. cum ar fi transcrierea numelor proprii. pledând pentru descătuşarea imaginaţiei în cercetările din ştiinţele sociale. În acelaşi timp. dar să nu ignorăm fundamentele. Prioritară mi se pare a fi selecţia contribuţiilor: a pune pe acelaşi plan. • Să facem lizibilă trecerea în revistă a literaturii prin claritate şi coerenţă. În timp ce primii iscodesc apariţia cărţilor noi şi pândesc moda. • Să discutăm lucrări depăşite. trebuie să avem în vedere logica descoperirii şi. netezind calea cercetărilor noastre“ (1897/1967. • Să evaluăm critic materialele consultate şi să arătăm cum le-am analizat. vechi. fără a-l evalua. să nu uite că şi ceilalţi îl vor răsplăti cu aceeaşi monedă. de înşiruire cronologică a unor titluri de cărţi şi a unor nume de autori. de ultimă oră. • Să descriem doar conţinutul lucrărilor citite. procedând sistematic. Despre acestea ghidul în cauză nu ne spune nimic. Velasquez şi Murrillo în pictură“ – conform aprecierii lui Gheorghe Marinescu – continuă: „Dacă din dragoste pentru concizie sau chiar din cauza lenei tânărul investigator tinde să omită date sau omite să citeze pe alţii. proporţiile şi modalităţile concrete. în special paronimele. Şi „nobilul şi generosul om care a făcut pentru Spania ştiinţifică ceea ce au făcut Cervantes în literatură.

îl vedem urmând. nihil praeter naturam perpetuum. Există mai multe modalităţi de a face referinţe bibliografice. fără menţionarea prenumelui sau a altor determinări (de exemplu. faptele sociale trebuie tratate ca lucruri (Durkheim. 1999. Spun ce au de spus şi rapid abordează o temă nouă. pe măsură ce descrie. şi ţânţarii sug sânge. pistele numeroase ale geografiei sociale. Se recomandă menţionarea doar a numelui autorului. Şi printre cercetători se întâlnesc persoane. se utilizează şi formula includerii în naraţiune atât a numelui autorului. Serge Moscovici crede că „ariciul“ are ultimul cuvânt. Revoluţiile în ştiinţă – cum numea Thomas S. uneori toată viaţa. mă văd mai degrabă ţânţar decât lipitoare… Dar cum se fac trimiterile bibliografice. ce reguli de citare a lucrărilor trebuie respectate? Apelez. Ca arici. • Includerea între paranteze rotunde atât a numelui. În medicina populară folosirea lipitorilor a salvat vieţi… Şi lipitorile. apud Seca. Încă în 1895. Există „cercetători-ţânţar“ şi „cercetători-lipitoare“. refuză tot ceea ce neagă sau contrazice propria viziune. Émile Durkheim (1895) consideră că faptele sociale trebuie tratate ca lucruri. El examinează aceste rezultate în interiorul unei discipline şi. ne avertizează cercetătorul-vulpe. • Când trimiterea bibliografică se face la o anumită parte a lucrării. „Cercetătorul-vulpe. cât şi a anului ediţiei princeps. având grijă ca în lista bibliografică de la sfârşitul volumului să menţionăm şi anul apariţiei primei ediţii. jonglează cu metodele abil şi fără reticenţe.). ameninţă cu ţepii. iniţiala şi. Ipse dixit. plecând de la o singură cauză.. a paginii sau a paginilor imediat după anul de apariţie a lucrării consultate. renunţându-se la paranteze. dar nu mi se pare mai nobilă analogia cu vulpea decât cu lipitoarea. considerând că repetitio est mater studiorum. scrutător şi agresiv ca o vulpe. acest lucru este marcat prin notarea capitolului. cât şi a anului de apariţie a lucrării. Poate că unii dintre colegii mei se vor supăra. sunt atraşi de o altă problemă. cercetătorul având libertatea de a alege între: • Inserarea numelui autorului/autorilor în naraţiune şi între paranteze a anului de apariţie a lucrării la care se face trimitere. 1895). Aşa cum s-a afirmat. 168-174). când am renunţat la paranteze sau când am inclus între paranteze doar anul lucrării. Nimic nu-i stă în cale dacă cercetările sale îi permit să avanseze. 45). Cercetătorul-arici intră în acţiune când este vorba de a explica rezultatele obţinute. El combină faptele şi noţiunile disparate. Kuhn (1962/1976) tensiunea schimbării paradigmelor – îl favorizează însă pe cercetătorul-vulpe. În textul de faţă nu am ţinut seama de această recomandare şi. Şansa lor de a rămâne în istoria ştiinţei pe care au slujit-o este mult mai mare. jumătate arici. • Mai rar. Acest lucru este indubitabil în cadrul ştiinţei normale. sufixul Jr. Gândindu-mă la drumul meu în ştiinţă. lipitorile nu. 1988. caută cheia tuturor enigmelor“ (Moscovici. Dată fiind finalitatea didactică a discursului. la recomandările din Publication Manual (1994. 8-9. după caz. Cele două faţete ale cercetătorului se văd şi în felul în care este trecută în revistă literatura de specialitate. prenumele. am trecut insistent numele.76 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 77 cercetătorului ştiinţific: jumătate vulpe. foarte onorabile de altfel. La polul opus se situează cercetătorii care nu se dezlipesc de tema lor de cercetare ani şi ani de zile. . pare a susţine cercetătorul-arici. ţânţarii se satură rapid. care nu stăruiesc prea mult asupra unei teme. Jr. în continuare. el se strânge. Ca şi în cazul artistului. nu cred că am greşit sau nu am greşit prea mult. Émile Durkheim a cerut ca faptele sociale să fie tratate ca lucruri. calităţile operei sunt mai importante decât respectarea regulilor artei. S-ar mai putea aduce în discuţie şi o altă tipologie.

nu prezentate aşa cum au fost întâlnite în sursele bibliografice. să nu uităm faptul că un citat nu trebuie să depăşească 28 de rânduri de text. dar la un singur rând. de tactica adoptată pentru a convinge publicul). Trebuie să le selecteze pe cele cu adevărat relevante. = şi colaboratorii. ritm alert. public. = passim. astfel încât textul să capete complexitate. Dacă lucrarea citată are până la şase autori. care se apropie de limita maximă de o pagină. Mircea Eliade (1958/2002. Se întâmplă. 137). acoperă două pagini (sfârşitul uneia şi începutul următoarei) sau când menţionăm un studiu dintr-o revistă. continuitate. numit „apendice“ (lat. dens. . Textul trebuie organizat în funcţie de ideile pe care autorul doreşte să le transmită şi pentru care şi-a făcut un plan într-o etapă anterioară. Fiecare parte conţine o singură idee principală. 1974. (Şerbănescu. scrise cu corp de literă mai mic sau pe mai multe coloane decât textul original. o exemplifică. Nu ar trebui admise disertaţii cu casete dispuse în textul propriu-zis. de importanţa problemei. o analizează. • O lucrare citată poate avea mai mulţi autori. „A trata fenomenele sociale ca lucruri înseamnă a le trata în calitatea lor de date. 1) răspunde: un fapt social are ca note definitorii constrângerea externă şi existenţa lui independent de formele individuale pe care le îmbracă. Textul se prezintă ca o succesiune de părţi. precedate de [pp. El trebuie să se oprească la un număr optim de idei principale şi secundare (în funcţie de complexitatea subiectului. Alteori. appendix). ideea apare la o anumită pagină. pe care o prezintă. = următoarele. în lucrarea originală. adică o pagină. ce se va insera după „cuprins“ şi. importante pentru tema pusă în discuţie. să ofere surprize la lectură. regula prevede ca prima dată să fie scrise numele tuturor. după „lista tabelelor“ şi „lista figurilor“. iar dezvoltarea ei se face pe mai multe pagini. strălucitor. aşadar. În lucrările de licenţă şi în tezele de doctorat. În legătură cu lungimea unui citat. 178). lasă impresia că autorul nu a stăruit asupra textului. Ele lasă impresia unui colaj. citatele care depăşesc 28 de rânduri este bine să fie prezentate în „casetă“ (engl. Émile Durkheim (1985/1974. fără excepţie menţionăm numele amândurora. Atenţie. de spaţiul avut la dispoziţie. marcându-se faptul că nu aparţin autorului. list of boxes). pp. iar „Un fapt social se recunoaşte după puterea de constrângere externă pe care o exercită sau e în stare să o exercite asupra indivizilor“ (Durkheim. eventual. sociologia are ca domeniu studiul faptelor sociale. box). de Citatele foarte extinse. Se va alcătui o „listă a casetelor“ (engl. O pagină întreagă citată anulează această imagine“. o dezbate. • Când citatul. încadrate în chenar. Casetele vor fi reunite într-un adaos la lucrare. Se recomandă ca citatele care depăşesc 40 de cuvinte să fie inserate în text fără a fi marcate cu ghilimele. 65). Autorul trebuie să stabilească legături între părţi. 1895/1974. 1997. În lucrările destinate tiparului. să-l facă pe cititor să vadă frumuseţea textului. sau şi colab. În concepţia fondatorului sociologiei franceze. • Dacă nu se sintetizează textul autorului sau dacă este parafrazat. specificăm acest lucru prin trecerea numărului respectivelor pagini. Indicăm acest lucru prin menţionarea paginii şi a abrevierii urm. casetele pot fi dispuse în interiorul capitolelor. Vor fi. 2000/2001.78 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 79 Întrebându-se ce este un fapt social. Aceste idei trebuie amalgamate într-un text personal. 79-80). Casetele vor avea titlu şi vor fi numerotate. urmat de abrevierea şi alţii = et al. şi că pe o pagină din manuscris se recomandă să nu fie date mai mult de două-trei citate scurte (Miguel. că nu a reuşit sau nu şi-a propus să desprindă ideea din cuvinte.]. cap. alcătuind punctul de plecare al ştiinţei“ (Durkheim. iar în celelalte citări să se menţioneze numele primului autor. păstrându-se un spaţiu de mărimea alineatului la dreapta şi la stânga citatului. atunci se extrage un pasaj foarte semnificativ din lucrare şi se include între ghilimele. 4) spunea: „Un citat preţuieşte (în conştiinţa cititorului) în măsura în care este scurt. o detaliază. că ideile la care vrem să facem referiri sunt plasate în diverse locuri într-o lucrare: folosim atunci indicaţia bibliografică pass. Când sunt doi autori. uneori.

urmat de abrevierea „şi alţii“ sau et alii (prescurtat.A. 243-250) schiţează teoria comportamentului prosocial. anul publicării volumului pe care îl avem în vedere. • Când se cunoaşte anul scrierii lucrărilor antice.n. Sociological Diagnosis and Evaluations of Tendencies (Abraham. Prima oară când cităm trecem denumirea instituţiei. • Acelaşi lucru este bine să îl precizăm ori de câte ori folosim traduceri sau alte ediţii decât ediţia princeps: Evoluţia anchetelor sociale în Marea Britanie este prezentată de C. îi includem într-o singură paranteză. Coranul ş. 2). în ordine cronologică.a. Moser (1958/1967.). Specificarea acestui lucru se face prin menţionarea după numele lor. • Se întâmplă. echivalent în limba engleză n. ed al.). = no date. Dacă grupul de autori depăşeşte numărul de şase. filosoful stoic roman Lucius Annaeus Seneca (1967. apărute în ani diferiţi. În lista bibliografică se recomandă însă menţionarea tuturor celor care au contribuit la realizarea studiului. McCauley şi Stitt. pentru ca numele lor să poată fi incluse în indexul de nume. ca textul pe care-l cităm să aibă un autor anonim: arătăm aceasta prin cuvântul „anonim“. 1967. Schumab.d. Într-o serie de lucrări. Este de remarcat faptul că între ultimul şi penultimul autor se introduce conjuncţia [şi]. În Scrisori către Luciliu. • În redactarea studiului facem uneori trimiteri la institute de cercetare.a. după care facem datarea. • Pentru scrierile din antichitate care nu se pot data se va menţiona anul traducerii sau versiunii utilizate. Ipoteza „sâmburelui de adevăr“ al stereotipurilor a fost verificată în numeroase cercetări (Abate şi Berrien. (1995). dar la anumite intervale. În Scrisori către Luciliu. Dorel Abraham et al. 243-250) schiţează teoria comportamentului prosocial. pentru ca în citările ulterioare să folosim doar iniţialele. se recomandă menţionarea lui.). (ed./1967. anii de apariţie a respectivelor contribuţii. Mackie. Nu îi îndemn pe studenţi să-mi împărtăşească preferinţa. filosoful stoic roman Lucius Annaeus Seneca (58 e. între paranteze. 1978. ci să evalueze ce ajută cel mai mult la lămurirea problemei de studiu: anterioritatea cercetărilor sau înşiruirea alfabetică a numelor autorilor? • Ar mai fi de spus în legătură cu modul în care se fac trimiterile bibliografice că pentru lucrările a căror dată de publicare nu este cunoscută se menţionează după titlu (f. 1995) reprezintă o primă încercare de analiză şi diagnoză… ordonându-i alfabetic. menţionând. • Întâlnim şi situaţii în care unul şi acelaşi autor a abordat aceeaşi temă la care vrem să ne referim în mai multe lucrări. ci doar numele primului autor. Bădescu şi Chelcea.80 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 81 Interethnic Relations in Romania.) sau când sunt mai mulţi (eds. la organizaţii guvernamentale sau internaţionale. 1998) a abordat diferite probleme de metodologie a cercetării sociologice empirice. după numele fiecăruia. cap. • Dacă aceeaşi temă a fost abordată de mai mulţi autori.). Septimiu Chelcea (1975. 1982. ce-i drept rar.). în text nu vor fi trecute toate numele. consider că ordonarea cronologică a contribuţiilor este mai relevantă decât ordinea alfabetică a numelui autorilor. ceea ce înseamnă „fără an“. a calităţii (coord. După numele autorului în paranteză trecem. 1973. 1986. ca şi la unele lucrări clasice care au o numerotare . analizând relaţiile interetnice din România… • Multe lucrări tipărite au coordonatori. Personal. • Trimiterile bibliografice la scrierile sfinte (Biblia. 1966).

82 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 83 sistematică invariabilă în toate ediţiile. dintr-un motiv sau altul. 1959). Stahl. New York. 492) – atrăgea atenţia că „nu există o separare absolută între observaţie şi raţionament“. numărul capitolului şi al versetului sau al paragrafului. S-ar putea ca lucrarea pe care pretindem că am citit-o în original nici să nu fi intrat în bibliotecile din ţară sau să se fi pierdut. Umberto Eco (1977/2000. 61) apreciază că „în limitele fixate de obiectul cercetării mele. Constituie o abatere de la etica profesională să citezi mai mult decât ai citit. O găsim citată sau descoperim un citat din ea într-o altă lucrare a altui autor. „după“ sau apud şi notând din ce lucrare am preluat citatul. nu ochelarii… Îl înţelegem mai bine pe Jean-Jacques Rousseau (1762/1962) în traducerea acad. ar fi spus: „Ale tinereţii valuri“. scriind despre opinia publică. M-aş bucura ca astfel de practici să fi rămas de domeniul trecutului. Autorul lui Escu. un mijloc pentru a atinge într-un mod limitat ceva ce nu se găseşte la îndemâna mea“ (1977/2000. prozatorul şi dramaturgul Tudor Muşatescu. în traducerea dr. 61). precum placa dentară sau ochelarii. trebuie să analizeze Summa Sf.D. dar şi de moralitatea lui. Eruditul profesor precizează: „O traducere nu este o sursă: este o proteză. scufundarea în trecut sau apelul la lucrările de ultimă oră) deosebim fără prea mare efort un cercetător autentic de un diletant. [1833](1963). 193-200) şi retipărit în Social Theory and Social Structure (Merton. am utilizat surse de mâna a doua când am citat lucrarea The Spiral of Silence. Lucrurile mi se par foarte clare. . Toma în original. Public Opinion – Our Social Skin de Elisabeth Noelle-Neumann (1984) pentru faptul că această lucrare de referinţă este o traducere din germană (Die Schweigespirale: Öffentliche Meinung – Unsere Soziale Haut. În legătură cu sursele de primă mână şi de mâna a doua. îmi sfătuiesc studenţii. pe C. 1949). m-am abătut şi eu de la povaţa pe care le-o dau azi studenţilor. nu avem acces la o lucrare de referinţă. publicat de Robert K. Într-adevăr. vor cuprinde titlul. Cred în instituţia traducerii. Riguros şi moral în acelaşi timp este să recunoaştem că folosim o informaţie „de mâna a doua“. Dacă ţi-ai stabilit tema „Profeţia autorealizatoare şi aplicaţiile ei în învăţământul preşcolar“. Îmi este greu să accept însă că. Auguste Comte (1824. deşi m-am folosit de o traducere în limba română (C. 8.D. Roşca. într-adevăr. fără a se mai indica şi pagina. din prietenie sau slugărnicie. Leonard Gavriliu. Petru Berar. Bucureşti: Editura Academiei R. menţionând după numele autorului: „citat de“. pe Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1833/1964) tradus de acad. D. P. Wright Mills (1969/1975) nu consider că am apelat la o sursă bibliografică de mâna a doua.F. • Uneori. Roşca). selecţie valorică. The Sociological Imagination. la Imaginaţia sociologică de C. să se intereseze cine a făcut traducerea şi să specifice numele traducătorului în lista bibliografică a disertaţiei lor: Hegel. Citatele de complezenţă. Ca atare. Oxford University Press. mozaicul limbilor străine. Wright Mills (1969/1975) în versiunea dr. Merton în Antioch Review (1948. D. După modul cum sunt făcute aceste trimiteri ne dăm seama nu numai de acribia autorului. sursele trebuie să fie totdeauna de primă mână“. Romîne. Henri H. Recunosc. înainte de a începe lectura. Nici când am făcut trimitere Le mai spun să nu dea un citat folosit într-un text ca şi cum ar fi consultat originalul. O traducere profesionistă este o proteză. Prelegeri de istoria filozofiei (trad. dar şi mai puţin. dar nu am perseverat. 1980). Wright Mills. Georg W. nu ai altceva de făcut decât să începi cu studiul The self-fulfilling prophecy. dacă cineva şi-a ales ca temă a disertaţiei „Problema transcendentalităţii Frumosului în Summa theologiae“ de Toma d’ Aquino. După trimiterile bibliografice (număr. poetul. 500) – apud Paul Foulquié şi Raymond SaintJean (1962. pe Sigmund Freud (191617/1980). ca şi cele impuse în epoca totalitarismului comunist de către unele edituri nu au nimic de-a face cu spiritul ştiinţific. În lista bibliografică vom trece însă ambele lucrări. dar aşa cum este microscopul sau luneta.

să ofere toate detaliile de identificare. Traian Herseni. Editura Ştiinţifică. Cele trei criterii pentru referinţele bibliografice trebuie să ghideze redactarea lucrărilor academice (Hart. Curs universitar nepublicat. numai dacă au legătură cu tema şi numai dacă au sugerat vreo idee sau au transmis informaţii utilizate. La noi. În cadrul acestui sistem. se generalizează. la care studenţii cu greu au acces. şi sistemul autor-număr: „În studiile sociologice se poate vorbi de realizarea observaţiei de către o persoană. 1998. ca şi precizările bibliografice. lucrarea lui Mihai Ralea şi Traian Herseni Introducere în psihologia socială (1966). ceea ce presupune respectarea structurii citatului. Psihologia socială. . cu indicaţiile bibliografice corespunzătoare. A se vedea. în Sociologia militans.39 39. în domeniul ştiinţelor socioumane predomină sistemul autordată. este un truc ce nu-i poate impresiona decât pe neaveniţii din domeniu. de către o echipă omogenă şi. vol. din care s-au extras anumite citate. în fine. p. Nu constituie decât risipă de timp şi de spaţiu reluarea la sfârşitul lucrării a trimiterilor bibliografice de la finele capitolelor – aşa cum se procedează neinspirat în unele teze de licenţă. „Metodologia cercetărilor psihosociologice de la Boldeşti“. Este permis ca numerele corespunzătoare citatelor din text. La „subsolul paginii“ se trece respectivul număr. nu mai trebuie să caute la sfârşitul capitolului sau al întregii lucrări indicaţia bibliografică. Numai că unele din colecţiile revistelor citate nici nu se găsesc în ţară sau se păstrează la fondul cărţilor rare ale bibliotecilor centrale. Bucureşti. asupra bibliografiei întregii lucrări. cunoscut şi sub numele de „sistemul Harvard“. pentru exemplificare. Deşi se practică încă ambele sisteme de citare. inserarea unor lucrări noi sau renunţarea la unele trimiteri bibliografice fără renumerotarea citatelor. 36. ci la sfârşitul capitolului sau chiar în finalul lucrării. • În bibliografia generală a lucrărilor de licenţă ar merita să fie menţionate şi prelegerile profesorilor. oferă posibilitatea citării de mai multe ori a aceleiaşi lucrări. lămuritoare.84 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 85 În afara „sistemului de citare autor-dată“. Claudette Buzon şi Marie-Jo Mouras (1997. ceea ce reduce lizibilitatea. ca şi cum ar fi fost consultate direct. Dacă se optează pentru această ultimă variantă. Chelcea. în practica redactării lucrărilor ştiinţifice întâlnim şi „sistemul de citare numeric“ (numit şi „sistem autor-număr“). şi lucrările consultate ce alcătuiesc bibliografia generală sau selectivă a problemei. Bucureşti. 210) – o serie de avantaje: relevă cu pregnanţă lucrările citate şi data apariţiei lor. pentru că prezintă – după cum remarca şi Chris Hart (1998. dar şi de a le combina. să fie uniforme. trimiterile bibliografice vor fi numerotate de la 1 la N pentru fiecare capitol şi prezentate astfel la sfârşitul lucrării. II. sistemul Harvard câştigă teren. Uneori. în lucrările de licenţă se fac trimiteri la studii publicate în revistele de specialitate de la începutul secolului trecut. O astfel de strategie nu constituie deloc o subtilitate. totuşi. de către o echipă multidisciplinară“. dar din care nu s-au folosit citate. Important este ca referinţele bibliografice să fie clare. să fie corecte. 1972. Corect este să se facă distincţie între lucrările citite. 93) constatau că în Franţa sistemul de citare numeric se păstrează mai ales în redactarea textelor de istorie şi filosofie. referinţele bibliografice sunt numerotate în ordinea în care apar în text. Dezavantajul acestui sistem de citare este legat de punerea în pagină: există riscul de a trece notele bibliografice de la o pagină la alta. Se înţelege. autorii au libertatea nu numai de a alege între cele două sisteme de citare. Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. să nu fie plasate în partea de jos a paginii. Fireşte. Prezint. la care m-am referit până acum. Septimiu (2000). adică să se citeze în acelaşi fel pe tot parcursul lucrării. 209). permite revizuirea bibliografiei. Avantajul plasării trimiterilor bibliografice la subsolul paginii decurge din economia de timp: cititorul află imediat autorul şi lucrarea la care se face referinţă. chiar dacă acestea nu au fost tipărite. asigură o viziune de ansamblu. indicându-se o singură dată autorul şi lucrarea.

După caz. Recomand trimiterile bibliografice la rezumatul tezei de doctorat. cercetarea sociologică a plasei Dâmbovnic. Universitatea Bucureşti. Titlul articolului. luna. ziua sau zilele). Li şi N. • Tezele de doctorat sunt însoţite de un rezumat care se multiplică într-un număr redus de exemplare. Prezentare poster la Conferinţa Naţională de Psihologie. Trimiterile bibliografice pot viza fie acest rezumat. De obicei. denumirea publicaţiei (DAI). se vor indica numele şi prenumele autorului. Stănculescu. • Când se utilizează informaţii din comunicările prezentate la reuniuni ştiinţifice. Dissertation Abstracts International (DAI). precum şi tema simpozionului şi locul de desfăşurare. În primul caz se procedează ca şi când materialul ar fi apărut într-o carte. pot fi făcute trimiteri bibliografice şi la manuscrisele nepublicate sau în curs de publicare. nu şi ziua sau zilele în care au avut loc simpozionul. XX. trebuie să facem această precizare. (data). Acest lucru se va menţiona.B. nu la manuscrisul ei. simpozioane. Chelcea. Septimiu. Lucrare de licenţă nepublicată. fie manuscrisul tezei. • Când se folosesc baze de date electronice. decembrie). În urmă cu zece-douăzeci de ani nu ne gândeam să facem trimiteri bibliografice la media electronică. se vor menţiona: numele autorilor principali (coordonatorii cercetărilor). septembrie). Organizarea socială a memoriei colective. Chelcea. numărul volumului şi indicativul de regăsire. a doua situaţie. În continuare. se trece numele moderatorului şi denumirea secţiunii în care a fost susţinută verbal comunicarea. (1992. Lucrarea lui X. Septimiu (2003). titlul acesteia.86 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 87 • În lucrările de licenţă. Conform precizărilor din Publication Manual. în cărţile şi articolele ştiinţifice se fac trimiteri la lucrările de licenţă sau tezele de doctorat susţinute anterior la aceeaşi universitate sau în alte institute de învăţământ superior din ţară şi din străinătate. se indică numai luna calendaristică. (1998). calomniei şi delaţiunii în comunism. Rezumatele tezelor de doctorat susţinute în străinătate sunt incluse într-o publicaţie specială. contribuţiile participanţilor nu au fost (încă) reunite într-o lucrare tipărită. Simpozion. anul prezentării tezei. • Când ne referim la o comunicare ştiinţifică prezentată ca poster (afişată). Universitatea Bucureşti. I. este de dorit să se specifice toate elementele de referinţă pentru informaţiile online. data publicării materialului. Locul de regăsire: adresa (Available: Specify path). În Ilie Bădescu (moderator). Irina. Tradiţia cercetărilor sociologice în judeţul Argeş. Manuscris nepublicat. 60 de ani de la Rămâne la latitudinea autorilor să menţioneze sau nu data precisă (luna şi ziua) a manifestării ştiinţifice la care se face trimiterea bibliografică. Constantinescu. În al doilea caz se menţionează numele autorilor. Cornel. Atitudinile etnice ale românilor. (1999. titlul cercetării. datele de identificare a . În practica redactării lucrărilor ştiinţifice apar mereu probleme noi. sesiunea de comunicări ştiinţifice. conferinţe. Azi. mai rar. în tezele de doctorat şi. Crane (1993) despre stilul electronic şi despre modul de citare a informaţiilor electronice este de referinţă. • În fine. titlul comunicării ştiinţifice şi data desfăşurării simpozionului (anul. ne întrebăm cum să facem acest lucru cât mai bine. Oficializarea bârfei. Universitatea din Piteşti. întâlnim două situaţii: respectivele comunicări au fost incluse într-un volum editat de instituţia organizatoare şi. conferinţa. Numele revistei [online]. Autor.

Se precizează apoi metoda de selectare a unităţilor din eşantion şi se descrie personalul (număr. comparaţia cu alte surse de informaţie. Moser (1958/1967.A. Analiza datelor Analiza datelor ocupă. Dacă redactăm materialul pentru publicarea într-o revistă de specialitate. 422-233). vom sublinia noutatea interpretării lor. Raportul de anchetă se va încheia cu consideraţii finale. a unei teze de doctorat sau a unei lucrări de licenţă îl califică pe autor. Dacă vizăm marele public.88 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 89 sursei electronice. alături de C. h. ci vom discuta mai ales semnificaţia datelor. descrierea materialului cuprins. • Pentru rezumatele de pe CD-ROM se specifică: numele autorului. în cazul abordărilor cantitative. evaluarea anchetei în funcţie de atingerea obiectivelor. că rămân valabile Recomandările privind pregătirea rapoartelor de anchete selective. completitudinea şi adecvarea cadrului. k. consider. g. iar în studiile calitative se vor insera în proporţii convenabile răspunsurile persoanelor intervievate. b. nu vom insista asupra subtilităţilor metodei. paginile între care se află articolul şi precizarea numărului de regăsire a informaţiei. observaţiile critice vizând tehnicile şi procedeele anchetei. Pentru specialişti. modul de utilizare a ei îl poate descalifica. vom trata pe larg problemele de ordin metodologic. repetarea anchetei. apoi între paranteze drepte menţiune CD-ROM. responsabilitatea asupra datelor. d. numele „gazdei“ (engl. erorile de eşantionare. e. costul. instituţia producătoare. enunţarea scopurilor anchetei. vom prezenta în profunzime aspectele tehnice şi de procedură. Se începe cu descrierea generală a anchetei (a. data începerii şi durata anchetei. pregătire specială pentru uniformizarea colectării datelor. alte erori decât cele de eşantionare. precizia. numele producătorului. numărul revistei. sigur. . ca şi dintr-un studiu publicat într-o revistă ştiinţifică. f. titlul revistei. i. j. gradul concordanţei realizate de investigatori independenţi care tratează acelaşi material. comentarii ale martorilor oculari etc. eficienţa cercetării. exactitatea. Analiza statistică şi procedeele de calcul trebuie prezentate pe larg. l. verificarea corectitudinii culegerii datelor. natura informaţiei colectate. e. calificare. Vor fi prezentate datele şi metodele statistice de prelucrare a lor. f. metoda de eşantionare. Descrierea design-ului cercetării Ca şi descrierea modului de desfăşurare a investigaţiei. inclusiv anul stocării materialului în computer. de regulă. localitatea şi numele distribuitorului. În ceea ce priveşte rapoartele de anchetă. prezentarea design-ului acesteia constituie o parte componentă a raportului de cercetare ce poate avea o pondere mai mare sau mai mică în economia lucrării. titlul articolului. b. metodele de colectare a datelor. expunerea modalităţilor de verificare a exactităţii datelor primare) şi echipamentul utilizat pentru înregistrarea datelor de teren. data. în funcţie de potenţialii cititori. Aceeaşi cerinţă apare când adresăm rapoartele de cercetare beneficiarilor (persoanelor sau instituţiilor care au finanţat cercetarea). cea mai mare parte dintr-un raport de cercetare. file) şi data vizitării. d. Literatura consultată în vederea scrierii unui articol ştiinţific. fragmente autobiografice. host) şi al dosarului (engl. publicate de Oficiul statistic al Naţiunilor Unite în 1950. c. referinţele la respectiva anchetă). dacă este cazul. g. O atenţie specială se va acorda preciziei anchetei. cunoaşterea în detaliu a metodologiei cercetării este de cel mai mare interes. indicându-se: a. • În cazul paginilor Web se menţionează: metoda de prelucrare. c.

90

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

91

Tabelele. În anchetele sociologice, cel mai adesea, datele cercetării sunt prezentate sub forma tabelelor, care permit concentrarea optimă a informaţiilor. Dacă a spune multe în cuvinte puţine este o artă, a concentra informaţia în spaţiul restrâns al unui tabel constituie o ştiinţă. Voi arăta în continuare cum se construiesc tabelele şi cum pot fi ele inserate în textul lucrărilor ştiinţifice. În mod obişnuit, tabelele conţin date cantitative, dar pot fi construite – aşa cum se va vedea – şi tabele necifrice, în care sunt prezentate comparaţii calitative (caracteristici, funcţii etc.). Tabelele de date cantitative sunt de mai multe tipuri. „Tabelele centralizatoare“ conţin datele primare ale cercetării, „toate informaţiile recoltate cu ajutorul ansamblului variabilelor şi pentru fiecare individ în parte“ (Ferréol şi Schlachter, 1995, 89). De regulă, tabelele centralizatoare sunt incluse în anexele lucrării. De aici sunt preluate anumite date pentru analiză. În tabelele centralizatoare „subiectul“ se trece la începutul fiecărui rând, iar predicatul deasupra fiecărei coloane. Dacă, din anumite motive, unele date nu au intrat în posesia cercetătorului, deşi ele există, în căsuţa corespunzătoare din tabel se vor trece puncte de suspensie […]. Dacă fenomenul cercetat nu apare, se trece linie de spaţiu [–]. Datele din tabelul centralizator pot fi preluate pentru analiză şi incluse într-un „tabel cu o singură variabilă“ (engl. univariate presentation), „cu două variabile“ sau „cu mai multe variabile“ (engl. bivariate, polivariate presentation). Programul pentru computer (SPSS) realizează, fără efortul cercetătorului, astfel de tabele. Problema este de a le folosi corect. „Tabelele cu o singură variabilă“ sunt indispensabile nu numai în studiile descriptive, când cercetătorul urmăreşte apariţia fenomenului într-o anumită categorie de populaţie, dar şi în studiile explicative. Cu ajutorul tabelelor cu o singură variabilă putem prezenta rangul scorurilor, media, mediana, modul, frecvenţele şi procentajele. Examinarea distribuţiei frecvenţelor oferă o viziune de ansamblu asupra datelor şi ne orientează paşii pe care urmează să îi facem în

analiza datelor. Nu îşi găseşte nici o justificare trecerea la analiza bivariată, la construirea tabelelor cu dublă intrare, dacă frecvenţele se concentrează în jurul unei singure categorii, în celelalte frecvenţele fiind nesemnificative, dacă lipsesc datele referitoare la o variabilă sau dacă apar multe erori de codificare sau nonrăspunsuri. Ca şi distribuţia frecvenţelor, calcularea procentajelor (împărţirea numărului cazurilor dintr-o categorie la numărul total de cazuri şi înmulţirea rezultatului cu 100) serveşte la identificarea fenomenelor. Va trebui să avem grijă să nu exprimăm şi să nu interpretăm procentajele când numărul total de cazuri este mai mic de 30. Exprimarea datelor în procente are menirea de a simplifica, nu de a amplifica. Altfel, ajungem la constatări de tot hazul: într-o familie monogamă sunt 50 la sută bărbaţi şi 50 la sută femei! De asemenea, va trebui să decidem dacă exprimăm în procente totalul răspunsurilor sau totalul cazurilor. De exemplu, în prezentarea rezultatelor unui sondaj de opinie publică vor fi lăsate de o parte nonrăspunsurile, calculându-se procentajele faţă de totalul celor care şi-au exprimat opiniile, sau se va lua în calcul întregul eşantion? Datoria cercetătorului este de a evita manipularea publicului, de a preîntâmpina înţelegerea greşită a datelor. Păstrarea constantă a numărului în raport de care se calculează procentajele (deci, includerea nonrăspunsurilor) facilitează, de cele mai multe ori, înţelegerea corectă a datelor de cercetare. Ar mai fi de spus că datele din orice tip de tabele exprimate în procente trebuie să aibă acelaşi număr de zecimale şi că prin rotunjirea zecimalelor putem simplifica prezentarea datelor, sporind relevanţa lor. Chiar dacă programul de calculator editează tabele cu mai multe zecimale, rămâne în sarcina autorului să reconstruiască tabelele în vederea includerii lor în rapoartele de cercetare. Ar trebui descurajată tendinţa de a încorpora direct în lucrările ştiinţifice tabelele imprimate la calculator. A le rescrie nu constituie o activitate gratuită. De multe ori, pentru persoanele avizate datele din tabele vorbesc de la sine. Să ne rezervăm timp să le „ascultăm“ şoapta.

92

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

93

„Tabelele cu două variabile“, numite şi tabele de contingenţă, arată relaţia dintre variabilele ipotezei, dintre componentele „dacă“ şi „atunci“ ale ipotezei. Contingenţa exprimă dependenţa unei variabile de o altă variabilă, conform modelului construit ipotetic în prima fază a cercetării. Putem deci imagina tabele de contingenţă chiar înaintea culegerii datelor de teren. Spaţiul eşantionului, reprezentat rectangular, va fi împărţit printr-o linie orizontală în două jumătăţi, conţinând deasupra liniei cazurile în care o anumită caracteristică a variabilei este prezentă şi dedesubtul acesteia cazurile în care respectiva caracteristică este absentă. Printr-o linie verticală divizăm spaţiul eşantionului conform prezenţei sau absenţei caracteristicii celei de-a doua variabile (Loftus şi Loftus, 1988, 32). Rezultă un tabel cu câte două caracteristici (tabel 2 x 2). Un astfel de tabel are patru căsuţe sau câmpuri (engl. cells). Amando de Miguel consacră un capitol întreg din lucrarea sa, intitulată provocator Manual del perfecto sociólogo (1997, 69-83), problemei construirii tabelelor. Dacă în ipoteză am presupus că x → y, atunci tabelul de contingenţă va cuprinde pe orizontală, pe fiecare rând, valorile lui x şi pe verticală, în fiecare coloană, valorile lui y (în cifre brute şi în procente). Kenneth D. Bailey (1978/1982, 394) atrăgea atenţia că în practica cercetărilor empirice s-a instituit regula de a plasa variabila independentă pe verticală (coloane) şi variabila dependentă pe orizontală (rânduri). Această regulă nu este restrictivă. Mulţi cercetători, între care şi subsemnatul, nu împărtăşesc sugestia de a pune variabila independentă deasupra coloanelor (Tabelul 1).
Tabelul 1. Tabel de contingenţă cu variabila independentă (x) deasupra coloanelor şi variabila dependentă (y) la începutul rândurilor Nivel de şcolaritate (y) Ridicat Scăzut Total Apartenenţa la gen (x) Masculin Feminin a c a + c = 100% b d b + d = 100% Total a + b = 100% c + d = 100% a + b + c + d = 100%

François de Singly, profesor la Universitatea Paris V-Sorbona, consideră că prima regulă în construcţia tabelelor vizează plasarea variabilelor: „Variabila independentă trebuie aşezată pe linii, iar variabila dependentă pe coloane“ (Singly, 1992/1998, 88). Urmărind să testăm relaţia dintre variabila independentă (x) – apartenenţa la gen (masculin/feminin) – şi variabila dependentă (y) – nivelul de şcolaritate (ridicat/scăzut) –, vom dispune datele ca în Tabelul 2.
Tabelul 2. Tabel de contingenţă cu variabila independentă (x) la începutul rândurilor şi variabila dependentă (y) deasupra coloanelor Apartenenţa la gen (x) Masculin Feminin Total Nivel de şcolaritate (y) Ridicat Scăzut a c a + c = 100% b d b + d = 100% Total a + b = 100% c + d = 100% a + b + c + d = 100%

Apreciez, împreună cu R. Guy Sedlack şi Jay Stanley (1992, 313), că singura regulă majoră de la care nu are nici o justificare să ne abatem este aceea de a maximiza claritatea prezentării datelor în tabele. Conform acestei reguli, plasarea variabilelor independente şi dependente în tabelele de contingenţă se face în funcţie de numărul claselor fiecărei variabile, astfel ca, în funcţie de suprafaţa paginii, tabelul să nu fie îmbâcsit, cu datele înghesuite în căsuţe prea strâmte. Dacă, de exemplu, variabila dependentă are şase clase şi variabila independentă doar două clase, este logic să plasăm variabila independentă deasupra coloanelor, pe lăţimea paginii, iar variabila dependentă pe rânduri, pe lungimea paginii. „Pentru a nu fi prea încărcate, în tabele reducem uneori numărul claselor sau categoriilor stabilite, contopind intervale sau categorii învecinate“ (Radu et al., 1993, 61). Indiferent de modul în care plasăm variabilele, avem obligaţia de a arăta, fie în titlul tabelului, fie prin modul în care calculăm procentajul, care este, în raţionamentul nostru, variabila independentă (Tabelul 3). Este bine, dacă nu obligatoriu, ca în tabele să trecem atât frecvenţele absolute (cifrele brute), cât şi frecvenţele relative (procentajele).

94

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

95

Tabelul 3. Nivelul de şcolaritate, în funcţie de apartenenţa la gen (N = 1171) Apartenenţa la gen Masculin Feminin Total Nivelul de şcolaritate Ridicat Scăzut 376 208 584 182 305 487 Total 558 (100 %) 513 (100 %) 1071 (100 %)

nu ridică probleme diferite de cele privind tabelele cu două variabile, atâta doar că trebuie să avem grijă ca variabila-test (care reprezintă tot o variabilă independentă) să fie plasată pe aceeaşi latură a tabelului ca şi variabila independentă (Tabelul 4).
Tabelul 4. Atitudinea faţă de muncă, în funcţie de pregătirea profesională şi de apartenenţa la gen (N = 2150) Pregătirea profesională (t) Superioară Inferioară Total Apartenenţa la gen (x) Masculin Feminin Masculin Feminin Atitudinea faţă de muncă (y) Pozitivă Negativă 800 200 200 50 100 200 200 400 1300 850 Total 1000 250 300 600 2150

În ceea ce priveşte calcularea procentajului în tabelele de contingenţă, există trei posibilităţi: pe coloane, pe rânduri, pe baza totalului general. În primele două cazuri se evidenţiază influenţa variabilei independente asupra variabilei dependente. Dacă valorile maxime se dispun pe diagonala tabelului (Tabelul 3), suntem îndreptăţiţi să conchidem că relaţia dintre variabile este statistic semnificativă. Când ne propunem să prezentăm doar distribuţia datelor într-o cercetare descriptivă, procentajele se calculează pentru datele din fiecare căsuţă, luând ca bază totalul general. „Tabelele cu trei variabile“ servesc la testarea relaţiei dintre variabila independentă şi variabila dependentă, conform modelului explicativ pe care l-am imaginat. Cu ajutorul unor astfel de tabele se trece de la analiza bivariată la analiza multivariată, care constă în introducerea succesivă a variabilelor-test, după metodologia pusă la punct în 1946 de Paul F. Lazarsfeld (1901–1976). Dacă, prin introducerea variabilelor-test, corelaţia dintre variabilele independentă şi dependentă se menţine şi dacă există un raport de anterioritate între variabila considerată de noi independentă şi variabila dependentă, atunci putem spune că, probabil, prima este cauza celei de-a doua. Jean-Claud Passeron (1991) avea dreptate când observa că variabilele independente ca sexul, vârsta sau clasa socială nu acţionează în acelaşi fel precum gravitaţia universală (apud Singly, 1992/1998, 93). Variabilele independente nu sunt transistorice, ele acţionează într-un context socialistoric concret. Se impune totdeauna analiza multivariată, deci analiza tabelelor cu trei sau cu mai multe variabile. Construirea lor

Notă. t reprezintă variabila-test, x – variabila independentă şi y – variabila dependentă.

Introducerea variabilei-test (pregătirea profesională) a făcut să dispară corelaţia statistic semnificativă între apartenenţa la gen (variabila independentă) şi atitudinea faţă de muncă (variabila dependentă). Deci, nu se poate susţine că apartenenţa la gen ar fi cauza atitudinii faţă de activitatea de muncă. În afara tabelelor centralizatoare şi de contingenţă (cu două, trei sau, foarte rar, cu patru variabile), în prezentarea datelor din cercetările empirice (de teren) putem utiliza şi alte tipuri de tabele. Când se cere persoanelor incluse în anchetă sau într-un experiment să facă o apreciere pe o scală de la 1 la 5 a filmelor vizionate, a emisiunilor TV sau a cărţilor citite etc. putem prezenta datele într-un „tabel de preferinţe“ (Tabelul 5).

n A 1 1 0 1 1 B 0 1 1 1 1 Revistele literare C 0 0 0 1 0 D 1 1 0 0 1 E 1 1 1 0 1 În cercetările sociometrice utilizăm „tabele de proximitate“: cerem subiecţilor să acorde un punctaj de la 1 la 10 pentru a evalua relaţiile dintre membrii grupurilor (Tabelul 6). Astfel de tabele au şi funcţie de tabele centralizatoare. va trebui să avem în vedere că orice tabel trebuie să poarte un număr şi un titlu (explicaţie). Uneori. (Tabelul 8). Tabelul 8. 1 = relaţii afective foarte negative. când dorim să prezentăm sintetic lectura ziarelor. de exemplu. Numerotarea tabelelor se face cu cifre arabe. Aprecierea emisiunilor TV (N = 9) Persoanele din experiment 1 2 3 4 5 6 7 8 9 A 4 3 5 2 3 4 3 2 2 B 3 3 4 1 4 4 3 1 2 Emisiunile TV C 5 4 5 3 3 4 4 3 2 D 3 3 4 2 3 3 4 1 1 E 2 3 3 2 3 4 3 3 1 F 5 5 5 4 4 4 5 3 4 Tabelul 7. Autoaprecierea onestităţii în comparaţie cu membrii grupului Membrii grupului A B C D E F A –1 +1 +1 +1 +1 B +1 +1 –1 –1 +1 C 0 –1 –1 –1 +1 D +1 +1 0 +1 +1 E –1 +1 0 0 +1 F 0 +1 +1 +1 +1 Notă. Tabelul 6. iar 0 un răspuns negativ. 0 egalitatea şi –1 inferioritatea. Indiferent de tipul de tabel pe care ne-am decis să-l folosim pentru prezentarea datelor. Datele sunt prezentate într-o formă cifrică. onestitate etc. Există însă şi posibilitatea construirii unor tabele cu date calitative. Notă. de asemenea.) a fiecăruia din membrii grupului (Tabelul 7). Evaluarea relaţiilor intragrupale Persoanele din grup A B C D E F G H A 10 9 8 9 4 9 4 B 9 10 9 10 8 9 5 C 4 3 7 10 7 9 4 D 8 2 8 6 6 5 4 E 8 1 7 6 6 6 6 F 3 4 5 8 3 7 8 G 2 5 6 8 2 7 7 H 7 8 7 5 1 8 7 Notă. . 10 = relaţii afective foarte pozitive. Valorile +1 marchează superioritatea. în ordinea în care apar în raportul de cercetare. Cifra 5 exprimă o apreciere foarte favorabilă şi cifra 1 arată o apreciere foarte nefavorabilă. suntem în situaţia de a construi „tabele de incidenţă“. .96 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 97 Tabelul 5. revistelor etc. Putem folosi. Lectura revistelor literare Persoanele anchetate 1 2 3 4 . memorie. Valorile 1 reprezintă un răspuns pozitiv. în volumul pregătit pentru tipar sau în capitolele lucrării. „tabelele de dominanţă“ pentru a prezenta autoaprecierea sub raportul unei anumite caracteristici (inteligenţă. Notă. în care pe două sau pe mai multe coloane sunt înscrise notele definitorii ale conceptelor sau caracteristicile fenomenelor studiate (Tabelul 9).

B sau C apar tabele.001. nici pentru titlul tabelului. S-a renunţat. ele trebuie trecute în titlul tabelelor între paranteze rotunde.“ pe un rând şi sub el „Titlul tabelului“. „Notele tabelelor“ sunt plasate dedesubtul acestora şi sunt de trei feluri. indicându-se după titlu. Numerotarea (notarea. dacă în text se folosesc abrevieri.d. trecute între paranteze deasupra cifrelor din careuri (a. simbolizarea) tabelelor în lucrările ştiinţifice este reglementată în România prin STAS 8660-82. se scriu cu litere italice.m. se pune punct. an = 50. 3b sau 3c.84**). că acest lucru nu înjumătăţeşte spaţiul tipografic al studiului (prin „povestirea“ datelor). dând mai multe explicaţii. se va indica între paranteze drepte numărul de ordine al lucrării. Sub notele specifice sunt trecute probabilităţile. nici sfârşitul titlului tabelelor nu va fi marcat prin punct. Locul controlului (LC) şi acceptarea valorilor societăţilor deschise (N = 279). de exemplu.05. Tabelul A2.a. c). Nu se recomandă literele cursive (italice) sau bold nici pentru numărul. inclusiv a numărului şi titlului. ele vor fi numerotate astfel: Tabelul A1. totaluri. La numerotarea tabelelor nu se recomandă utilizarea combinată a cifrelor şi literelor: vom face trimitere la Tabelele 3. corespunzător pentru două sau trei semne grafice.m.98 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 99 dacă s-au inserat în text mai multe tabele. Notele specifice se plasează sub notele generale. independent însă ca semnificaţie. Pe plan internaţional. Tabelul B4 ş. aşa cum nu se pune punct după titlul capitolelor sau al subcapitolelor. Numărul tabelului va fi despărţit printr-un punct de titlul tabelului sau printr-un spaţiu alb. bn = 84. tip) ca în întreaga lucrare. între paranteze rotunde. după cum sunt verificate semnificaţiile uneia sau mai multor valori din tabel. Pentru tabelele centralizatoare şi de contingenţă este bine să se specifice între paranteze numărul de cazuri (N = 327). Notele specifice se referă la cifrele din coloane sau din rândurile tabelelor. Acesta urmează aceleaşi reguli recomandate pentru intitularea rapoartelor de cercetare şi a capitolelor din lucrare: scurt şi clar. Ar mai fi de spus că. arătând semnificaţia simbolurilor ş. În partea superioară a cifrelor din căsuţele tabelelor se trec asteriscurile (4. Pentru economisirea spaţiului tipografic se admite scrierea tabelelor. printa sau multiplica folosind aceeaşi literă (mărime. marcate prin literele alfabetului. numele autorului. • Dacă tabelul este preluat dintr-o altă lucrare. Numărul tabelului. nu la Tabelele 3a. atunci ne punem mai multe întrebări: • Titlul tabelului este scurt şi deplin lămuritor? • Rândurile şi coloanele au la începutul lor specificaţii clare? . preluarea tabelelor din alte lucrări se cere a fi menţionată. 4 sau 5. Se începe cu majusculă. Notă. De asemenea. • Numărul tabelului se plasează deasupra tabelului. Distribuţia răspunsurilor…. explicându-se semnificaţia lor. şi titlul tabelului se vor Uneori. aşadar. ca şi la noi în ţară s-a generalizat practica de a se plasa pe acelaşi rând numărul şi titlul tabelului. Prin notele specifice se aduc completări. la modalitatea de a trece „Tabelul nr. menţionându-se Notă. • Numărul tabelului este urmat de titlul tabelului. notele de probabilităţi se includ în notele generale. Dacă în Anexele A. Se folosesc aceleaşi simboluri pentru fiecare tabel. b. precedat de cuvântul „Tabel“.d. În sistemul Harvard. conform listei bibliografice. **p < . cu un corp de literă mai mic (corp 8 sau petit. anul apariţiei lucrării şi pagina la care se află tabelul în lucrarea originală.21* sau 3. *p < . Conform acestui STAS: • Numărul tabelului este precedat de cuvântul „Tabelul“. Notele de probabilităţi indică rezultatele testelor statistice de semnificaţie. ca în exemplul următor. Se introduc imediat sub tabel. de exemplu). Dacă suntem convinşi că pentru prezentarea datelor este necesar să folosim tabele. culege.a. „Notele generale“ au menirea de a completa informaţiile din titlu. produse etc. Marcarea după necesităţi a cifrelor se face în ordine de la stânga la dreapta pe rânduri şi de sus în jos pe coloane.

de la pagina 32 ş.a.). note de probabilităţi? • Se menţionează. Orice tip de ilustraţie diferită de tabele (grafice. nu: a se vedea tabelul de mai jos. iar după 50 de ani de progres al tehnicilor fotografice şi tipografice nu. fotografii. desene. uneori. când este cazul. corespunzător unui număr de două-trei semne tipografice. Chiar dacă figurile nu oferă o informaţie precisă. Dar să nu abuzăm de acest drept. Întrebarea este valabilă şi pentru celelalte reviste şi lucrări sociologice. conform listei bibliografice.) poartă numele de „figură“. simbolurile etc. precedată de prescurtarea „Fig. • Când este cazul. Cine analizează colecţia revistei Sociologie românească în seriile ei succesive (1936. 1999) nu poate să nu se întrebe cum de era posibil ca. lucrarea din care este preluat tabelul? • Sunt toate tabelele construite în acelaşi fel? • Au tabelele trimiteri corespunzătoare în text? Nu mi se pare inutil să precizez că trimiterile la tabele se fac prin menţionarea numărului lor (Tabelul 12). Răspunsul pozitiv la întrebările vizând regulile de construire a tabelelor ne dă dreptul de a le utiliza în prezentarea datelor. STAS 8660-82 precizează exigenţele faţă de lucrările ştiinţifice: • Se numerotează cu cifre arabe. se plasează dedesubtul acestora. claritatea şi continuitatea reprezintă standardele unei bune ilustraţii. de altfel foarte interesant. 1990. Figurile utilizate în lucrările sociologice trebuie să aducă un plus de informaţie. 20 de pagini de text şi 60 de tabele şi figuri. 1943. introducerea lor în textul raportului de cercetare este bine venită (sparge monotonia prezentării) şi. mărime) ca şi în cadrul textului lucrării.m. • La sfârşitul explicaţiei figurilor nu se pune punct. trimiterea la lucrarea din care a fost preluată o figură se face prin indicarea între paranteze rotunde a numelui autorului. din care figura a fost preluată. Ar mai fi de precizat că: • În „sistemul Harvard“. prezentarea fotografică a portului dintr-o zonă etnografică etc. . obligând la estimarea valorilor (fapt pentru care mulţi cercetători optează pentru tabele) şi la completarea informaţiei prin imaginaţie (ca în cazul desenelor şi fotografiilor). • Numerotarea figurilor se face fie în cadrul întregii lucrări. Am întâlnit într-un studiu. relevând ceea ce este esenţial. schiţe ş. explicarea simbolurilor. • Când există o singură figură. absolut necesară (prezentarea printr-o schiţă desenată sau cu ajutorul fotografiei a situaţiei experimentale.100 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 101 • Sunt explicate abrevierile. 149-160). Şi în legătură cu utilizarea figurilor se pun.“. • Numerotarea figurilor.a. hărţi. diferenţierea liniilor etc. a aparatelor de laborator. • Explicaţia figurii (titlul) este precedată de numărul figurii. fotografii de 60x15 cm şi hărţi de 28x19 cm. Figurile ajută la prezentarea datelor şi rezultatelor cercetării. să ilustreze studiile sociologice (de exemplu. de mai sus. Simplitatea.d. după explicaţia figurii se trece între paranteze drepte numărul lucrării. note specifice. • La numerotarea şi explicaţia figurilor se utilizează de regulă aceeaşi literă (tip. fie pe capitole. nu să dubleze textul. a anului de apariţie a lucrării şi a paginii de unde a fost extrasă respectiva figură. aceleaşi întrebări ca şi în legătură cu tabelele. localizarea cartografică a satelor monografiate.? • Sunt menţionate corect probabilităţile? • Apar sub tabel tot atâtea note câte sunt marcate în rândurile şi coloanele tabelului? • Este respectată ordonarea: note generale.). • Între numărul figurii şi explicaţia ei se pune punct sau se lasă un spaţiu alb. Figurile. cu adaptările de cuviinţă. aceasta nu se numerotează. Apolzan. în anii ’40. Este o excepţie. Ele trebuie să fie uşor de perceput şi de înţeles (eliminarea detaliilor. ca şi la înţelegerea rapidă şi corectă a textului. ca să nu mai vorbim de cele de dimensiuni mai mici (25 la număr).

13) . Nu se recomandă menţionarea în clar: „Legendă“. frecvenţa de apariţie a unui fenomen. 29) Fig. fie în plan (Figura 3). se fixează fotografiile personalităţilor publice. tip de răspuns etc. Lungimea fiecărei bare exprimă proporţional valoarea unei variabile (de exemplu. În cercetările din domeniul ştiinţelor socioumane se utilizează frecvent „grafice liniare“ de tipul „poligonului frecvenţelor“. iar dacă apar în acelaşi grafic ele trebuie diferenţiate prin grosimea liniei. octombrie 2002. Este suficient să explicăm semnificaţia liniilor sau a barelor din grafice (Figura 2). Graficul va fi însoţit de o legendă care arată semnificaţia simbolurilor. rezultat din unirea printr-o dreaptă a perechilor de valori ale „seriei statistice“ şi a „curbei de distribuţie“. Sunt mai sugestive. Este recomandabil ca linia graficului să fie astfel trasată încât să se distingă uşor de cele două axe.102 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 103 „Graficele“ de toate tipurile sunt nelipsite din textele ştiinţifice. octombrie 2002. 1997. iar variabila dependentă pe verticală (axa y). Parcă ar avea fiecare un soclu. fie în spaţiu (Figura 4). ca şi prin culoare. Îmi exprim preferinţa pentru histogramele în spaţiu. Graficele sunt de mai multe tipuri. Poligonul frecvenţelor (după Barometrul de opinie publică. „Graficele cu bare“ indică prin dreptunghiuri orizontale sau verticale valorile variabilelor. 3. Valorile liniare (cu intervale de creştere egale sau logaritmice) sunt marcate pe cele două axe. Variabila independentă este trecută pe orizontală (axa x). întreruperea sau punctarea ei. comparaţii sau distribuţii). Foarte adesea în rapoartele de cercetare întâlnim „histograme“. 247). aproximându-se cea mai acceptabilă formă (Luduşan şi Voiculescu. care se obţine prin rotunjirea poligonului frecvenţelor. asemenea unor statui. valoarea relativă şi absolută). Cu ajutorul graficelor liniare se poate exprima relaţia dintre două variabile cantitative. 2. În sondajul următor „statuile“ dispar sau soclul lor devine atât de mic încât te întrebi cum de au fost cândva cocoţaţi atât de sus… ? Fig.). În presa scrisă de la noi s-a răspândit practica de a reda preferinţele publicului în sondajele de opinie prin histograme în plan: în loc de a se menţiona procentele deasupra barelor. îmi dau sentimentul de încredere în soliditatea datelor. grafice în care dreptunghiurile sunt perpendiculare pe abscisă. Cu ajutorul graficelor putem exprima foarte sugestiv anumite caracteristici ale datelor (de exemplu. Histogramă în plan (după Barometrul de opinie publică. ca şi relaţiile dintre datele de cercetare (de exemplu.

printr-un cerc de structură în spaţiu (de fapt. şi Barometrul de opinie publică. 29) Fig. octombrie 2002. 29) Histogramele în spaţiu pot fi utilizate foarte eficient în analizele comparative. . în România de către Metro Media Transilvania şi în Republica Moldova de către Institutul de Politici Publice (Figura 5). luând ca întreg variabila (100% din suprafaţă). Aceeaşi distribuţie a răspunsurilor din Barometrul de opinie publică (octombrie 2002) este mai sugestiv redată printr-o „plăcintă“. sectoarele cercurilor) astfel ca să iasă în evidenţă caracteristica pe care dorim să o comentăm. octombrie 2002. 5. 6. Republica Moldova. 13. 4. cercuri de structură. ca şi „barele de structură“. un cilindru). Histogramă în spaţiu (după Barometrul de opinie publică. 16% din cei intervievaţi sunt de acord cu participarea României…). rămâne în sarcina noastră să decidem în legătură cu mărimea graficelor şi cu modul în care sunt formate (sau colorate) suprafeţele (dreptunghiurile. Histogramă în spaţiu (după Barometrul de opinie publică. bare de structură). 8) Chiar dacă ordinatorul generează graficele (histograme. Fig. Există în prezent programe de calculator (Excel.104 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 105 ? „Cercul de structură“ se utilizează. pentru a arăta proporţia item-ilor. Din această cauză am prezentat cu negru respectivul sector de cerc. Alte caracteristici le putem pune în evidenţă prin detaşarea unui sector de cerc (de exemplu. SPSS) care ne scutesc de efortul de a mai construi grafice. de a prezenta datele în plan (Figura 6) sau în spaţiu (Figura 7). Cerc de structură în plan (după Barometrul de opinie publică. În figura 5 sunt prezentate comparativ datele din două sondaje realizate la un interval de timp scurt. noiembrie 2002. În cazul nostru (Figura 6) am vrut să atrag atenţia că un cetăţean român din zece nu are (sau nu declară) o opinie în legătură cu o problemă socială atât de actuală. Fig. octombrie 2002.

cercul de structură în spaţiu este prezentat grafic foarte atractiv (Figura 8). Cerc de structură în spaţiu (după Barometrul de opinie publică. 1979. 7) Astfel de grafice figurative. că ordinea reprezentării lor se face după pondere (descrescătoare). marele neurolog spaniol considera că desenele. 150). În unele cercetări datele obţinute se vizualizează cel mai clar prin aşa-numitele grafice de împrăştiere: fiecare eveniment este poziţionat în funcţie de valorile lui pe cele două axe (x şi y).)“ (1897/1967. Fig. 8. începând cu proporţia cea mai mare plasată la „ora 12“. Santiago Ramón y Cajal spunea: „Oricât de precisă şi de minuţioasă ar fi descrierea obiectelor observate. Încă în urmă cu un secol. grupuri sau colectivităţi. „Graficele figurative“ au avantajul – faţă de cercul de structură sau de histograme. astfel punându-se în evidenţă o corelaţie.n.00. pie) – să fie detaşat sectorul de cerc corespunzător. Nu ar fi rău dacă ne-am gândi mai mult cum să prezentăm datele cercetării şi nu am transfera totul pe seama computerului. atenţie. octombrie 2002. Când cluster-ul datelor aproximează o diagonală. desenul sau fotografia obiectelor etc. dublarea înălţimii unui simbol echivalează cu mărirea de patru ori a suprafeţei lui. Lasă impresia lucrului bine făcut. şi în celălalt . De asemenea.] ea va rămâne inferioară unei prezentări grafice (desen etc. 8. captează atenţia cititorului. dar.106 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 107 8. 29) Este bine de ştiut că printr-un cerc de structură nu se recomandă compararea a mai mult de cinci itemi. pentru a evidenţia ponderea unui item putem face ca din cercul de structură – numit şi „plăcintă“ (engl. În figura Fig. desene sau fotografii. Şi într-un caz. Grafice figurative (după Prisma. Figurile din textele rapoartelor de cercetare pot fi realizate de graficieni sau generate pe computer.) exprimă proporţional valoarea variabilelor. avem de-a face cu o corelaţie perfectă. Simbolurile utilizate (siluete umane. pe care le-am preluat dintr-o revistă mai veche. coeficientul de corelaţie fiind 1. 7. Pentru a evidenţia diferenţele dintre itemi se pot folosi culori (cele mai luminoase pentru ponderile cele mai mici). Despre necesitatea figurilor şi a ilustraţiilor în lucrările ştiinţifice. Pentru ilustrarea lucrărilor bazate pe cercetări concrete mai putem folosi şi grafuri. fotografiile şi microfotografiile constituie „suprema garanţie a obiectivităţii noastre“ (ibidem). totdeauna [s. de exemplu – de a reprezenta mai sugestiv diferenţele cantitative dintre indivizi.

În orice cercetare ştiinţifică prezentarea datelor nu constituie decât o etapă intermediară. S-a renunţat la dublarea liniei care desparte capul tabelului de prima rubrică şi la liniile verticale marginale. Discutarea datelor Este vorba despre interpretarea lor teoretică. Practica publicaţiilor străine arată că s-a renunţat la prezentarea tabelelor cu linii orizontale între rubrici şi între coloane. • „Notele“ se plasează după linia de închidere a tabelului. la un rând distanţă de „piciorul tabelului“. Fiecare element al figurii va fi analizat în sine şi în funcţie de celelalte elemente. Clyde E. Prezentarea tabelelor. se scriu cu litere de rând. care închideau forma pătrată sau dreptunghiulară a tabelului. • „Titlurile rubricilor“. totdeauna la marginea stângă a acestuia. astfel ca elementul cel mai important să iasă în evidenţă. „notele“ să fie plasate sub tabel. Înaintea titlului (explicaţiei) figurilor se scrie „Fig. ci doar orientative. în nici un caz scopul ultim al investigaţiei. dactilografierea sau editarea lor computerizată impun respectarea normelor din STAS 6524-82. Explicaţia unei figuri este mai amplă decât un titlu. chiar dacă la tipărire vor fi micşorate. haşurilor şi spaţiile albe. indiferent de mărimea suprafeţei respectivelor figuri sau tabele. cât şi în lucrările monografice şi în manualele universitare de prestigiu. După numărul figurii se pune punct şi se lasă un spaţiu de două-trei semne tipografice până la începutul explicaţiei. cu unele adaptări dictate de extinderea culegerii computerizate a textelor şi de imperativul racordării la standardele occidentale din domeniu. • „Cuvintele din titlurile rubricilor“ nu se prescurtează. Martin şi Paul H. Travaliul sociologului. uneori şi cea de jos. se plasează sub cadrul desenat. între două linii orizontale simple.108 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 109 trebuie să alegem proporţiile optime ale literelor.50 cm). iar pe paginile următoare. De asemenea. Ca şi tabelele. studenţii mă întreabă nu cum să prezinte datele. • „Etajele rubricilor“ se despart între ele prin linii orizontale simple. la minimum două rânduri albe distanţă. De reţinut că o prezentare adecvată a datelor cu ajutorul tabelelor şi figurilor facilitează analiza şi discutarea lor. ca şi titlurile coloanelor. Aşa cum se arată în figura 8. Folosindu-mă de lucrarea lui Nicolae Gherghel (1996. se trec doar numerele corespunzătoare titlului coloanelor. relaţia dintre… Relaţia dintre cele două variabile este liniară (Figura 8). Tendinţa de renunţare la închiderea figurilor în chenar este remarcată în ultima vreme atât în revistele de circulaţie internaţională. liniilor. Recomandările menţionate nu sunt restrictive. • „Textul“ compus din coloane de text sau cifre se dactilografiază (editează) la un rând şi jumătate. Să avem grijă ca figurile să fie uşor de perceput şi de înţeles. Le răspund: „Nu mai multe decât este necesar ca să se înţeleagă exact şi rapid ce intenţionaţi să comunicaţi“. Wardell B. numerelor. Identificarea figurilor citate se face prin referire la numărul lor. ci câte tabele sau figuri să introducă în lucrarea lor de licenţă sau în primul lor raport de cercetare.50x10. Uneori. iar legenda în interiorul acestuia. Kinsey. Alfred C. În text se va face trimitere la „Figura“ sau se va închide între paranteze (vezi Figura X). Se dublează însă linia de sus a tabelului sau se îngroaşă. Într-o lucrare de 715 pagini (format 17. 194-195). se numerotează rubricile. Recomand ca titlul figurilor şi al tabelelor să se plaseze constant deasupra marginii din stânga. • Când tabelele ocupă mai mult de o pagină. figurile vor fi numerotate cu cifre arabe de la 1 la N sau pe capitole.“ sau „Figura“. voi atrage atenţia că la dactilografierea (editarea) tabelelor: • „Capul tabelului“ se desparte de piciorul său printr-o linie orizontală simplă sau dublă. al . Pomeroy. Gebhard (1953/1970) au inserat 122 de figuri şi nici una în plus.

cu atât cercetarea riscă să fie un eşec: teoria nu a fost utilizată ca instrument. un plan bazat pe raţionamentul cauzal. inclusiv prin mixajul tipurilor de raţionamente. pe raţionament deductiv/inductiv (de la general la particular sau de la particular la general).. dat fiind că. 45. bazat pe opoziţie (aspecte negative/aspecte pozitive). 1996/1998. În introducere. Puncte de reper în argumentare (apud Ferréol şi Flageul. Totuşi. în ultimă instanţă. 61) Relaţii Analogie Conjuncţii şi adverbe coordonatoare De exemplu. marcându-se relaţiile dintre enunţuri. identic. Tabelul 9. prin reducere la absurd (relevând consecinţele inexistenţei elementului analizat). dar şi o ofensă pentru specialişti. numai dacă. evaluând fenomenul studiat) (Ferréol şi Flageul. ca urmare… Prezentarea în scris a rezultarelor cercetărilor de tip cantitativ (de exemplu. recensăminte. însă 12. Pentru a urma firul Ariadnei în redactare se face apel la operatorii logici. bazat pe raţionamentul dialectic (teza care vizează aspectele pozitive/antiteza. nobil şi cultivat. de vreme ce… Aşa că. pentru sublinierea importanţei fenomenului studiat.m. folosind metode calitative. 42-43). 78)“ – se arată în Ghidul de prezentare a unui raport de cercetare (Provost et al. decurge… Disjuncţie În afară de. este comparabil cu. sondaje de opinie publică. care tratează aspectele negative/ sinteza. nici. „Regula generală este de a scrie cifrele inferioare lui 10 cu litere (doi. decât prin aportul teoretic. a nu se confunda cu. fie. prin care cercetătorul aduce o contribuţie originală. În aceeaşi lucrare se atrage atenţia şi asupra celor câteva excepţii: . fiecare subunitate poate fi diferit elaborată. încât. 56). Putem să îl completăm cu conjuncţii. care trebuie evidenţiat în această parte a lucrării. ori… Prepoziţii şi conjuncţii subordonatoare După cum. se face disjuncţie între… şi… Este contrar. deci. la fel ca… Verbe şi locuţiuni verbale La aceasta se adaugă şi. în cazul studiilor explicative. Redactarea raportului de cercetare impune. statistici etc. 1996/1998. reclamă un plan de discuţie (elaborare) fondat pe raţionamentul analitic. Se înţelege că în discutarea datelor nu vor fi reproduse pasaje din introducere sau din alte părţi ale lucrării. Acelaşi autor atrage atenţia că „Una dintre greşelile cele mai frecvente este redactareasandviş: redactarea se face în mai multe felii şi cu cât aceste felii sunt mai mari. nu se justifică. 1996/1998. Când avem în vedere un public avizat. În concluzii apelăm la raţionamentul dialectic ş. în opoziţie cu… Cauza constă în. Gilles Ferréol şi Nöel Flageul (1996/1998) propun un tabel conţinând punctele de reper frecvente în lanţul argumentării. 286). motivul este că… Rezultă din. reluându-l uneori în termeni diferiţi. pe raţionament cauzal (identificarea lanţurilor explicative).110 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 111 cercetătorilor de teren în general.a. deşi… Pentru că. raţionamentul prin reducere la absurd pare foarte indicat. să avem un plan. În astfel de cercetări se recomandă să se adopte „un stil concret de redactare a conceptului […]. la fel. ci… Într-adevăr. în consecinţă.) ridică problema scrierii cifrelor. Analiza literaturii de specialitate solicită un raţionament bazat pe opoziţie. se aseamănă izbitor cu… Diferă de. adaptaţi la specificul situaţiei“ (Kaufmann. Putem adopta unul din tipurile de elaborare: analitic (descompunerea în subprobleme). prepoziţii şi locuţiuni verbale întâlnite în lucrările de sociologie redactate în limba română (Tabelul 9). aproape ca… Sau. se impun reamintirea problemei studiate şi trecerea în revistă a celor mai semnificative dintre datele cercetării. trei. când redactăm un articol ştiinţific pentru o revistă de specialitate. 1993/1997. foarte asemănător. Important este să ne organizăm logic ideile. Evident că într-o lucrare de mai mari proporţii. care se constituie într-un senat invizibil. materialul nu a vorbit“ (idem). structurată în părţi şi capitole. doar dacă… Din contră.d. căci… Prin urmare. Cercetările descriptive. urmează logic că. adică. vizavi de. de manieră că… Opoziţie Cauză Consecinţă Dar. a prezenta problemele ab ovo constituie nu numai o pierdere de timp.

lămuritoare. Fără a fi fără reproş. două cincimi etc. 8. culturi emergente şi ieşiri din «galeră» de Jean-Marie Seca (1998. În Journal of Social Psychology sau Sociologie românească articolele şi studiile sunt finalizate prin discutarea datelor.5%. separată de discuţia datelor. 17). • Limitele investigaţiei. concise şi coerente. • Punctele de vedere referitoare la problemă. • Când se precizează data calendaristică şi ora (de exemplu.2%). • Când sunt exprimate operaţiile matematice (de exemplu. în acelaşi număr al revistei sunt publicate fără discriminare studii cu şi fără concluzii semnalate prin subtitlu.0%. cât şi studii în care concluziile sunt integrate în partea de discuţie a datelor.). În nici un caz nu îi îndemn să se joace cu cuvintele când formulează titlul concluziilor. 7. . de exemplu. Recomand. • Posibilele direcţii de urmat în cercetările viitoare. Practica redactării în domeniul ştiinţelor socioumane nu a impus. Acelaşi Santiago Ramón y Cajal considera că „Prin indicarea noilor cercetări necesare şi a punctelor pe care nu le-am putut lămuri dăm tinerilor cercetători. 2. Editurile şi colegiile de redacţie acceptă spre publicare atât studii care au distinct formulate concluziile. • Când se exprimă o fracţie (de exemplu. rezumatul studiului Tineri. cel puţin în domeniul ştiinţelor socioumane. dacă se înscriu în aria noastră de preocupări şi prezintă un anume grad de noutate. colegilor mai tineri să separe sub titlul „Concluzii“ câteva paragrafe care conţin enunţuri concise despre: • Stadiul actual al cunoaşterii temei abordate. performanţa grupului experimental a fost de 2.5 ori mai ridicată decât cea a grupului de control).m.). o generoasă ocazie de investigaţie şi de confirmare a descoperirilor noastre“(1897/1967. 9. Iată un contraexemplu întâlnit într-o lucrare despre satul românesc actual: „Concluzii generale (şi insuficiente [sic])“. Ceea ce la începutul secolului XX părea a fi fost o cerinţă standard pentru redactarea articolelor în revistele de specialitate. 3.112 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 113 • În cazul enumerării (de exemplu. Concluziile Adesea. • În exprimarea procentelor (de exemplu. totuşi. Douăzecişitrei din cei 40 de subiecţi testaţi au obţinut scoruri ridicate). 59) reprezintă un exemplu concludent. doritori de reputaţie. Revista de psihologie sau revista Psihologia socială. Numerele se scriu cu litere: • Când sunt la începutul propoziţiei sau frazei (de exemplu. British Journal of Social Psychology sau Revista de cercetări sociale. 11. Alte redacţii cer ca studiile să fie încheiate cu o parte de concluzii. • Când se fac comparaţii (de exemplu. pe plan mondial şi naţional. 149). o treime. experimentul a început la 2h 30 p. astăzi apare ca recomandare nerestrictivă. în tabelul 4 se arată…). • Când se fac referiri la tabele sau figuri (de exemplu. vom continua examinarea respectivului studiu prezentat în revistă sau inclus într-un volum cu caracter monografic. lectura unui articol ştiinţific începe cu concluziile. subiecţii aveau vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani). de exemplu. date care au motivat intervenţia noastră în studiul subiectului respectiv“ (1897/1967. Mai mult. Dacă acestea sunt clare. Santiago Ramón y Cajal ne îndemna „să încheiem lucrarea consemnând într-un scurt număr de propoziţii datele pozitive aduse în problema de care ne-am ocupat. 6 ianuarie 2003. 149). o regulă strictă în legătură cu separarea concluziilor de discutarea datelor. deci. • Aplicativitatea rezultatelor. • Elementele de noutate teoretico-metodologică aduse în studiul efectuat. întrebările 7.

este obligatorie. Organizarea titlurilor pe cinci niveluri se întâlneşte foarte rar (doar în cazul lucrărilor de mare amploare. socializarea tinerilor în derivă a fost esenţialmente analizată prin descrierea contextelor («galeră». monografii de referinţă). licenţiat) şi pentru instituţia care îl acordă. utilizându-se semnele de notare prevăzute de STAS 9082-71 şi reproduse în lucrarea lui Nicolae Gherghel (1996.). Dacă. În acest ghid. „De fapt. scrierea pe marginea stângă a manuscrisului etc. Tot la corectură va trebui să rectificăm şi să uniformizăm spaţiile de dinaintea sau de după semnele de punctuaţie. rap etc.). orice lucrare trebuie corectată. atunci nimic nu este important“.114 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 115 În ultimii cincisprezece ani.] de restul cuvintelor de pe acelaşi rând. 187) şi în Dicţionarul explicativ al limbii române (1975). În studiul nostru au fost trecute în revistă trei caracteristici ale acestor conduite: modelarea lor de către conţinuturi ale culturii de masă. exclusiv. Subdiviziunile paragrafelor le-am semnalat printr-un rând alb. cel mult cinci pe o pagină. titlurile paragrafelor scrise cu italice de rând au fost plasate în marginea din stânga a rândului. în scrierea lucrărilor de licenţă şi a tezelor de doctorat încheierea cu câteva pagini de concluzii. ed.) sunt percepute astăzi drept referinţe în reflecţia politicilor sociale. când se arată paginile între care acestea sunt). aşa cum s-a văzut. După două puncte (în cazul fracţiilor).. nu cu litere bold (aldine) şi nici prin trasarea unei linii sub respectivele cuvinte. titlurile au fost organizate pe patru niveluri. 1998. Corecturile manuale pe text. frustrare) ce le favorizează sau nu devianţa. Se subliniază cu italice termenii în limbi străine. tratate. titlul capitolelor a fost cules cu litere de rând bold şi a fost plasat pe centrul paginii. nu intervine nici un STAS. centrat pe pagină. precum şi atunci când se specifică .. manuale universitare. Când facem corectura textului trebuie să avem gijă să marcăm expresiile sau termenii pe care vrem să-i scoatem în evidenţă. în citarea studiilor şi articolelor. specificate în sumar. Sublinierile vor fi făcute. nu există reglementări oficiale. eds. Cel mai „cu minte“ lucru ar fi să redactilografiem sau să dăm un nou print când sunt mai mult de două-trei corecturi pe o pagină. Operează regula respectului pentru titlul academic (doctor. lucrările de licenţă sau rapoartele de cercetare trebuie să păstreze acelaşi mod de subliniere a ceea ce este esenţial. dată fiind importanţa lor pentru susţinerea demonstraţiei. se impune să facem cât mai puţine sublinieri. 1996. 127). STAS 6524-82 reglementează modul de corectare a manuscriselor dactilografiate ce urmează a fi tipărite. în redactarea articolelor ştiinţifice evidenţierea concluziilor prin titlu constituie mai degrabă o opţiune. În ceea ce priveşte corectura finală a textului lucrărilor de licenţă şi al tezelor de doctorat. titlul a fost separat printr-un [. Corectura Înainte de a fi tipărită sau de a fi predată pentru examinare de către comisia de licenţă sau de doctorat. Nu exprimă deloc un astfel de respect o lucrare corectată asemenea manuscriselor dedicate tipăririi (rânduri sau cuvinte tăiate cu o linie. Astfel. Două-trei pagini de concluzii în cazul lucrărilor de licenţă şi cincişapte pagini în cazul tezelor de doctorat permit fixarea în memoria comisiilor de evaluare a ideilor esenţiale expuse anterior. etc. Cercetările legate de integrarea lor socială prin artă şi cultură şi – mai specific – prin practicarea muzicii populare emergente (rock. Structurate pe trei sau patru niveluri. 2. tendinţele lor structurante şi atitudinea de autoinserţie pe care o implică (Seca. trebuie să fie citeţe. 59). săgeţi pentru indicarea locului în care ar fi trebuit inserată o figură. concluziile comunicării sau articolului constituie răspunsul la problema propusă spre rezolvare (cercetare) prezentată în introducere“ (Gherghel. titlul l-am scris cu majuscule. după linia de unire (în cazul numelor proprii şi al cuvintelor compuse. mai puţin cei care au fost asimilaţi în limba română (de exemplu. cu italice de rând. Se scriu întotdeauna cu italice titlurile cărţilor şi revistelor. Conform principiului „Dacă totul este important. tezele de doctorat. după punct sau după virgulă (în cazul numerelor cu zecimale). În acest din urmă caz.

(1993/1999.]. Nu pe acestea le am în vedere. Punctul Toţi credem că ştim exact când şi unde să punem un punct [. Eminescu. cât şi după folosirea liniei de pauză [–] .). încât nu mi se pare de prisos să . Pe baza practicii editoriale din România. după linia de pauză (folosită pentru a preciza durata vieţii unui autor) nu se lasă spaţiu nici înainte. mi-am permis să sugerez unele modalităţi specifice în ceea ce priveşte relaţia dintre spaţiul liber şi semnele de punctuaţie (vezi şi capitolul Capcanele punctuaţiei). Capitolul 3 Capcanele punctuaţiei Mă voi referi la unele dificultăţi gramaticale ale limbii române. Prin închiderea semnelor de punctuaţie între paranteze drepte voi exemplifica semnele de punctuaţie discutate. semnul grafic numit „punct“ desparte propoziţiile şi frazele. punctul. în unele lucrări întâlnim greşeli de punctuaţie grave (virgula între subiect şi predicat. punct şi virgulă. semnele de întrebare şi de exclamare. Nu se lasă spaţiu liber înainte. Aşa cum am învăţat cu toţii. Nae Georgescu. 20). xvii). cuvinte adică – şi semne de circulaţie printre ele. Aceste indicaţii de corectură se regăsesc parţial şi în Ghidul lui Marc A. nici după semnele de punctuaţie. scrierea cu majusculă după două puncte ş. pe care studenţii şi doctoranzii trebuie să le identifice şi să le evite. Să ne oprim la punctuaţie ca în faţa unui semafor. merită efortul să redactăm fără reproş. cu o privire specială asupra scrierilor din domeniul ştiinţelor socioumane. 2000. aşadar: punctuaţie. Provost et al. Mă preocupă capcanele scrierii lucrărilor de specialitate. două puncte. se lasă spaţiu liber atât înainte. între predicat şi complementul direct sau indirect. Pentru că o dată susţinem prima dată o lucrare de licenţă sau o teză de doctorat şi pentru că în ştiinţă. Mai degrabă din neglijenţă decât din neştiinţă. scriem sub specie aeternitatis.a. a punctelor de suspensie […]. dar se lasă după. la modul ideal. Nici dezacordurile gramaticale. spune: „textul înseamnă covor de semne. şi nici greşelile de exprimare în limbajul de zi cu zi. În fine.“ (Georgescu. cel care ne-a oferit de curând o ediţie critică sinoptică M.116 Septimiu Chelcea durata vieţii unui autor. Am întâlnit atâtea lucrări scrise ale studenţilor în care lipsea punctul la sfârşitul propoziţiilor sau frazelor. când se folosesc virgula.

) = pagină (pagini) pass. Se mai pune punct şi după titlurile lucrările incluse în bibliografie. H[. A se vedea. prof. vs. În aceste situaţii [.) = ibidem id. crima organizată. cărţile. Se recomandă să nu preluăm abrevierile din alte limbi dacă în limba română avem echivalenţe. dar în mod obligatoriu după cuvântul Notă şi la sfârşitul explicaţiei date în notă. 13-42).. înlocuind literele care nu mai apar în text.]) Folosim abrevieri şi pentru titlurile academice şi didactice (acad. prof. capitolele. pentru „şi alţii. Nu vom folosi abrevieri care introduc ambiguităţi (de exemplu. (Este adevărat. (passim. punctul [. [1998](2000). (versus) = împotrivă. planificat [. = sublinierea noastră urm. Deci. În această situaţie. lucrurile se complică puţin: când paranteza se află în cadrul propoziţiei sau frazei. ci de semn ortografic. ing.. = asistent universitar.] R[. = volumul Nu se prescurtează cuvinte precum: lector. Marcarea cu [.] pentru capitol. Tabelul 10. (pp. De exemplu: Uneori. = rând s.] în abrevierile formate din prima literă a cuvintelor (de exemplu.]) pentru „opera citată“ (Tabelul 10). dar vom folosi abrevierile din latină etc.] A[. ec. CURS pentru Center of . = profesor universitar) şi pentru profesii (arh. = articol cap. propoziţiile sau frazele se află între paranteze. Identitatea. de titlul cărţii sau articolului. că există şi grupuri umane formate artificial. psiholog (profesii). Când cuvintele. nu IQ-urile. Regula ortografică impune [. punctul se pune în interiorul parantezei. cetăţenia şi legăturile sociale (pp. univ.S. coordonatori. = idem lucr.B. şi aşa mai departe“. nu e.) = în diferite locuri P.g.] cit[.n. ca şi la încheierea trimiterii bibliografice. dr. conf. punctul se pune după paranteză.] se trece la sfârşitul propoziţiilor şi frazelor independente ca înţeles. = profesor. Ameninţările lumii civilizate (de ex. = nota bene op. = lucrarea citată N. însă. cap[. În lista bibliografică semnul [.] F[. Iaşi: Editura Polirom. de asemenea. Punctul separă numerele întregi de zecimale (de exemplu. traficul de persoane. = conferenţiar universitar. cit.] a abrevierilor nu anulează utilizarea altor semne de punctuaţie. Patrick. nici după punct.] pentru Human Relations Area Files). când propoziţia sau fraza este în întregime în paranteză. Utilizarea punctului în abrevieri ne pune uneori în dificultate. Abrevierea indicaţiilor bibliografice frecvente art. Sunt situaţii când este greşit să punem punct: când abrevierile s-au asimilat substantivelor (de exemplu. Reprezentările relaţiilor interetnice într-un cartier cosmopolit. cit. după fiecare menţionare a lucrărilor incluse în lista bibliografică.). = preot. după care vorbirea nu mai continuă. Va trebui să folosim şi să scriem abrevierile corect. Vom pune punct după numărul tabelelor şi figurilor (opţional). şi altele. = inginer). lista bibliografică a acestui ghid. Vom nota de exemplu. ca în cazul trimiterilor bibliografice. nu se lasă spaţiu liber nici înainte. = opera citată p. pentru exemplificare. univ. (ibid. Ferréol (coord. preparator (grade didactice universitare) sau sociolog.] 080 de diade). precum şi din prima silabă a cuvântului şi consoana şi grupul de consoane cu care începe cea de-a doua silabă (de exemplu. trecut între paranteze rotunde. = capitol cf. = compară (confer) ib. = vezi vol. Simon. pr. = academician.] nu mai are rol de semn de punctuaţie. nu se va folosi pluralul abrevierilor: vom scrie „coeficienţii de inteligenţă“.] desparte numele autorilor de anul apariţiei lucrărilor citate şi respectivul an. = doctor. Punctul încheie frazele.118 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 119 atrag atenţia asupra situaţiilor în care este obligatoriu să punem sau să nu punem punct. univ. disertaţiile. = post-scriptum r. Excepţie face abrevierea eds. În G. alineatele. = arhitect. 2 [. asist. drd. Testul de interese profesionale al lui Martin Irle nu este indicat să fie abreviat ca „Tip Martin Irle“. spălarea banilor murdari) nu pot fi eliminate decât prin… Se pune punct. = doctorand. = îngrijitori ai ediţiei. terorismul. = economist. op[. grupurile umane se constituie spontan. = următoarele v. De regulă.

Nici abrevierile din denumirile testelor psihologice. sociolog [. n-ar putea fi atribuite înainte de toate unor cauze de ordin biologic. dacă nu sunt legate prin copula „şi“. ale scalelor şi ale altor instrumente de investigare nu trebuie separate prin punct (de exemplu. nu T. alcătuite în scop didactic.120 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 121 Urban and Regional Sociology sau ISOGEP pentru Institutul de studii sociocomportamentale şi geopolitice).] a intuit… Se pune virgulă şi între numele autorilor (aşa cum s-a arătat în legătură cu trimiterile bibliografice). nu cred că cineva ar mai susţine că virgula este un semn de punctuaţie minor. Oricum. După astfel de exemple. (de exemplu. capitolelor. Dar şi în legătură cu virgula apar unele capcane. Bronislaw Malinowski (1884–1942). Ca şi punctul. TAT. observate între opiniile şi comportamentul politic al bărbaţilor şi al femeilor. nici înainte şi nici după [.] etnolog şi antropolog englez de origine poloneză… Acum „trântesc“ virgula la întâmplare: Oricum ar fi deosebirile. constante observate între opiniile şi comportamentul politic al bărbaţilor şi al femeilor.]: Oricum ar fi deosebirile constante observate între opiniile şi comportamentul politic al bărbaţilor şi al femeilor n-ar putea fi atribuite înainte de toate unor cauze de natură biologică. De asemenea. Titlul cărţilor. WAIS. „totuşi“ (spre deosebire de conjuncţiile „prin urmare“ şi „aşadar“ care se pun între virgule).] nu se lasă spaţiu. Abia utilizarea corectă a virgulei dă înţeles discursului: Oricum ar fi. Leon Festinger [. de ordin biologic. tabelelor şi figurilor nu se marchează cu semnul punct [. Nu trebuie admisă nici greşeala de a închide între virgule în interiorul unei propoziţii conjuncţiile „deci“. Şi cred că foarte bine fac. nu ar putea fi atribuite în primul rând unor cauze de ordin biologic. Sau şi mai rău (voit greşit): Se despart prin virgulă zecimalele de numerele întregi (de exemplu. dar şi când se enumeră mai multe determinări de acelaşi fel. Virgula Se ştie că virgula marchează juxtapunerea şi coordonarea termenilor într-un text.I. ca şi în cazul prescurtărilor din fizică.S. 3[. Nu are ce căuta virgula între predicat şi complementele directe şi indirecte. „însă“. subcapitolelor.A. nu se va pune punct după iniţialele punctelor cardinale (N pentru Nord sau S-V pentru Sud-Vest). fireşte. Pentru că nu suntem poeţi avangardişti. deosebirile constante. Când se despart prin virgulă zecimalele. dna).. dar nu şi părţile unei măsurări (de exemplu.T. din întâmplare. Transcriu un pasaj omiţând [.A. nu W. să utilizăm virgula în conformitate cu regulile de punctuaţie. nu într-un „stil propriu“. De exemplu.] 438). însă se izolează prin virgule apoziţiile. Prima grijă este ca virgula să nu cadă.]. media clasei a fost de .] creatorul teoriei disonanţei cognitive [. virgula este un semn de punctuaţie fără de care textul aproape că îşi pierde înţelesul. Cunosc profesori care nu citesc mai departe lucrările studenţilor dacă întâlnesc virgula între subiect şi predicat. km pentru kilometru). între subiect şi predicat. 3 min 40 s). m pentru metru.). ar fi deosebirile constante observate între opiniile şi comportamentul politic al bărbaţilor şi al femeilor n-ar. matematică etc. putea fi atribuite înainte de toate unor cauze. când abrevierile sunt formate din prima şi ultimele litere ale unui cuvânt (de exemplu. Nici scuza „Dactilografa este de vină!“ nu îi înduplecă.

] 0. attendus) în frazele lungi din anumite texte şi documente administrative. extind sau amplifică ideea: Gabriel Tarde (1980) consideră că există două moduri de a imita [:] a te comporta ca modelul şi a face exact contrariul.] Tajfel. etc. 1953 [. Culorile au fost prezentate în ordinea roşu. deja marcate cu virgule. cognitivistă [. 3) semnalarea faptului că nu s-a practicat o Semnul grafic „două puncte“ se foloseşte în scrierea oricăror texte în mai multe situaţii. galben.] Leyens. acest semn de punctuaţie permite: 1) separarea propoziţiilor de o anumită lungime. numărul maxim de diade este determinat prin formula (N2 – N)/2. se despart prin punct şi virgulă datele dintr-o serie: (saturaţiile în factorul al treilea au fost: –0. nu ar putea fi atribuite [. „nici la ordin“ – cum se spune în armată –.] etc. de exemplu. în limba română nu este acceptată această practică. elementele dintr-o serie care conţine ea însăşi virgule. există un şir întreg de teorii de orientare psihanalitică.20[.080] diade (adică 2.] galben. unde N = numărul membrilor grupului. • Când se specifică o proporţie: Raportul este 1[:]5 .] Cantril şi Buchanan.] în primul rând [. 1994) Deşi în limba engleză se pune virgulă şi înaintea ultimului termen dintr-o enumerare (de exemplu. 4) să facă distincţie între diferitele justificări (fr.] albastru.] –0. într-un grup de 65 de persoane se pot forma [2. roşu [.37[. 14).]. De asemenea. 5) punctarea diferiţilor termeni dintr-o enumerare“ (Provost et al. albastru. deosebirile constante.. 1969 [. ortoepic şi de puctuaţie. 1983. Ea nu trebuie intercalată înaintea unei părţi esenţiale a frazei. Se mai despart prin punct şi virgulă numele autorilor. Yzerbyt şi Schadron. 65).] 0. albastru [.] 0.] unor cauze de ordin biologic. 1953 [. behavioristă. De exemplu: Într-un grup. În textele englezeşti şi americane. ruptură totală între elementele pe care autorul doreşte temporar să le reunească în aceeaşi frază.). observate între opiniile şi comportamentul politic al bărbaţilor şi al femeilor. virgula este echivalentă punctului când se scriu numere cu mai multe zecimale. Aşa cum se precizează în Ghidul de prezentare a unui raport de cercetare. urmate de anul de apariţie a lucrărilor citate: (Klineberg.122 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 123 8. De exemplu: Oricum ar fi.34 şi –0. Nu vom scrie: În psihosociologie. Poate că ar fi cazul să avertizez şi în legătură cu „excesul“ de virgule. Asfel.54. Am amintit deja că. virgula nu are ce căuta între subiect şi predicat.080 diade).56[. 1993/1997. Am semnalat când trebuie să apelăm la [.52[. punctul şi virgula separă. galben. roşu. 2) marcarea caracterului independent al propoziţiilor juxtapuse.54). Două puncte Punct şi virgulă Acest semn grafic „marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă şi mai mică decât cea redată prin punct“ (Îndreptar ortografic. În rapoartele de cercetare. Acest semn de punctuaţie anunţă o pauză de durată medie. • Când se separă o propoziţie introductivă completă de propoziţiile care ilustrează.

nu se pun două puncte când avem de-a face cu o propoziţie incompletă (de exemplu. ai chef să fii privită. semnul grafic două puncte poate înlocui verbele din titlul. Franţa. Austria[:] iată câteva dintre ţările europene în care există arhive pentru cercetări sociologice empirice. ce mai[“] F-71. • În cazul unei enumerări. Citez dintr-o lucrare a lui Jean-Claude Kaufmann (1996/ 1998. Luminiţa Iacob afirmă[:] „Românismul se învaţă prin europenism“. în textele franţuzeşti se utilizează cel mai adesea [« »]. când propoziţia care anunţă enumerarea este plasată la sfârşit: Germania. • Când reproducem un citat: În lucrarea Modernizare şi europenism. Persoanele interogate au notat adesea acest comportament specific: analizându-l ca pe o provocare. Atenţie. când eşti drăguţă. Citarea poate fi precedată de două puncte. formula emergenţei zvonurilor este I× A f(S) = ). ai impresia că o să-ţi meargă. apărută în 1995. • În fine. ghilimelele sunt [„…“]. În alte cazuri. ghilimelele se pun la începutul şi la sfârşitul definiens-ului. Estonia. [„]Există tinere adolescente cam înfierbântate care se plimbă cu sânii goi pentru a fi privite[“] B-95. nu se lasă spaţiu nici după [:]. caz în care textul reprodus începe cu majusculă: În 1941. [„]Când eşti tânără. Anatole Chircev a constatat că: [„]Românii sunt pentru biserică şi naţionalism. Rol social = df [„]Ansamblu de comportamente aşteptate în mod legitim din partea persoanelor care au status social determinat[“]. De asemenea. • Când se reproduc declaraţiile persoanelor intervievate: Persoanele din anchetă au declarat[:] „Viaţa noastră este tot mai…“ utilizează [“ ”]. În ortografia limbii române.124 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 125 În acest ultim caz. nu avem obligaţia de a folosi majuscula la începutul citării. De exemplu. [„]lăsând ca obiceiurile şi credinţele să se actualizeze în faţa lor[“] Rădulescu-Motru (1942. contrastând cu modalităţile obişnuite de a sta cu sânii goi. Pentru citare. nici înaintea acestui semn de punctuaţie. Semnele citării Sunt obligatorii când reproducem cuvânt cu cuvânt un text dintr-o altă lucrare. P Aşa cum am arătat. Anglia. raportul a fost de 3:4. se pun ghilimele la începutul şi la sfârşitul transcrierii răspunsurilor la un interviu sau la un chestionar cu întrebări deschise. 94). Informaţiile culese de cercetători trebuie verificate. în care se Introducerea unor termeni noi (invenţii lingvistice sau preluări din literatura de specialitate internaţională) se face prin folosirea ghilimelelor (numai la prima menţionare a termenului): . o căutare a privirilor masculine interesate. spre deosebire de textele englezeşti. Olanda. aşa cum s-a arătat. • Se pun două puncte când urmează o concluzie: Din cele arătate rezultă cu claritate[:] fără cunoaşterea aprofundată a gramaticii nu vom reuşi niciodată să redactăm o lucrare acceptabilă. sunt împotriva internaţionalismului şi păstrează atitudini intermediare faţă de tradiţie-progres[“]. 71). în definiţiile nominale.

prenumelui. care introduc explicaţii. atunci când sunt specificate în text. dacă nu se optează pentru întocmirea listei acestora. persoanele acceptă valorile [„]societăţii deschise[“]. 15). prezentându-se metodologia cercetării.C. literele sau numerele folosite pentru identificarea unei enumerări: Pentru cunoaşterea stimei de sine a persoanelor de vârsta a treia. articolelor din reviste. 1965. Suicide: A Study in Sociology. Uneori. sunt împotriva internaţionalismului [de la acea dată] şi păstrează atitudini intermediare faţă de tradiţie-progres“ (p. [1897] (1993). să adopte această practică întâlnită şi în alte publicaţii. (1979 [1897]). Datele cercetării (au fost testaţi studenţi [N = 125] şi elevi [N = 140]) susţin ipoteza relaţiei dintre… În 1974. când o parte a enunţului rămâne în afara parantezelor. Se trec între ghilimele titlurile capitolelor. Astfel. parantezele drepte în lista bibliografică închid anul de apariţie a ediţiei princeps: Durkheim. se trec între paranteze rotunde referinţele bibliografice (Pavelcu. Despre sinucidere. 66). Durkheim. nu se vor utiliza ghilimele pentru marcarea semnificaţiei cifrelor în tehnicile de scalare. Émile. se folosesc semnele citării când. de preferinţă. sexul. când sunt date ca exemple lingvistice cuvinte. am folosit: a) teste psihologice. 163). de felul în care trăiţi?“ o treime dintre cei chestionaţi au răspuns „destul de mulţumit“ (Barometrul de opinie publică.126 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 127 În funcţie de dimensiunea [„]locus of control[“]. Se impune o precizare în legătură cu punctuaţia şi cu folosirea parantezelor rotunde: când se separă între paranteze un enunţ complet. dincolo de cele arătate în dicţionarele ortografice şi de punctuaţie. b) observaţia directă. când se introduc prima dată în text. cuvintele în cauză vor fi subliniate. când se folosesc termeni de specialitate din domeniu. ca şi cititorilor acestui ghid de redactare. propoziţii sau fraze. ca în cazul acestei lucrări. cu italice (Publication Manual. Parantezele drepte închid materialul din interiorul parantezelor rotunde şi separă cuvintele introduse de noi într-un text citat. se reproduc întrebările din chestionare sau item-ii scalelor de măsurare a atitudinilor: La întrebarea „Cât de mulţumit sunteţi. precizări sau nuanţări în interiorul propoziţiilor sau frazelor. Studenţii şi tinerii cercetători trebuie să ştie. vârsta (I. La fel. 38). c) biografia socială. datele de identificare a persoanelor intervievate: iniţialele numelui şi Propun studenţilor mei. abrevierile denumirii instituţiilor (CURS) sau testelor psihologice (TAT). într-o formă uşor modificată. . Iaşi: Editura Institutului European. 1994. Anatole Chircev a constat că: „Românii sunt pentru biserică. 47). punctul va fi plasat după paranteză. În toate aceste cazuri. É.] va fi pus înaintea parantezei. d) un chestionar cu 54 de întrebări. cum să folosească „parantezele rotunde“ şi „parantezele drepte“ (numite şi „croşete“). Lucrarea [„]Drama psihologiei[“] de Vasile Pavelcu (1965) a marcat profund evoluţia psihologiei în România. octombrie 2002. în general. f. punctul [.. Parantezele În general. parantezele servesc la separarea dintr-o frază a elementelor structural independente. Conform practicii redacţionale. London: Routledge.

) Distribuţia răspunsurilor (în procente) este edificatoare (vezi Tabelul 4). fidelitatea test-retest. • Separă numărătorul de numitor: „Aproximativ [1/5] din procentul cititorilor de ziare în mediul rural şi circa [1/3] în mediul urban…“ • Separă unităţile de măsurare: Cratima mai este numită şi „liniuţă de unire“ sau „de despărţire“ şi ridică mai multe probleme decât ne-am închipui. când cuvîntul de bază este: un nume propriu (pro [-] Europa). cuvintele împrumutate din limbi străine şi care nu sunt încă asimilate în limba română se scriu exact ca în limba din care provin. fidelitatea test/retest. 1996. un număr (post [-] 1848). „Sunt mulţi sociologi [–] printre care îndrăznesc a mă număra [–] care recunosc puternica influenţă care au avut-o asupra lor lucrări precum cele ale istoricului Jules Michelet. mai bine decât altceva. de atâtea ori adânci…“ Linia de pauză. 22). o metodă care constă în construirea unei noi variabile [/] factori fără corelaţie… (Zlate. pe cât de frecvent utilizat. d) indică în text anul apariţiei ediţiei princeps. Nu se recomandă scrierea: luni şi/sau marţi. pe atât de diferit transcris. diferit de anul publicării ediţiei utilizate: Dimitrie Gusti (1936/1996) sublinia că „Muzeul Satului Românesc este în stare să oglindească. e) arată o alternativă sau o opoziţie. ideile. Se recomandă utilizarea cu parcimonie a [–]. De altfel. bogăţia şi varietatea de viaţă ţărănească. preluat din limba engleză. diferit de anul publicării ediţiei utilizate. Cele câteva remarci pe care le voi face nu au decât intenţia de a semnala. cea mai satisfăcătoare transliteraţie este feedback. Dacă avem în vedere tendinţa de compunere a cuvintelor care prevede trecerea de la cuvinte separate la unirea lor prin cratimă şi apoi la scrierea într-un cuvânt. • Introducerea unei clarificări: „Analiza factorială în componente principale (ACP). Cum trebuie să scriem: feed back. c) separă unităţile de măsurare. slash) marchează: a) introducerea unei clarificări. oricine se poate convinge urmărind diferenţele de redactare a lucrărilor sociologice. linia oblică şi cratima Grafic. Corectura editurii nu poate suplini lipsa unui îndreptar ortografic pentru ştiinţele socioumane. Viteza de 80 km [/] oră. Că lucrurile stau aşa. marţi sau în ambele zile. • Indică în text anul apariţiei ediţiei princeps. • Arată o alternativă: Stabilirea controlului social şi [/] sau socializarea incompletă contribuie la emergenţa comportamentului deviant. (Datele din tabele sunt exprimate în procente. poate suplini atât virgula. nu de a rezolva problema. o abreviere (anti [-] URSS) sau când prefixul este urmat de mai multe cuvinte unite printr-o cratimă (pro-euro- . pentru a nu influenţa lizibilitatea textului. linia de pauză este mai lungă decât cratima.128 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 129 Distribuţia răspunsurilor este prezentată în Tabelul 4. cu darul său de a «reînvia» trecutul…“ (Stahl. Linia oblică (engl. 1974. preferându-se: luni. b) separă numărătorul de numitor. cât şi parantezele rotunde când se introduce o explicaţie sau o determinare. 129). feed [-] back sau feedback? Se întâlnesc toate cele trei forme ale termenului „reacţie inversă“. Este bine de ştiut că se foloseşte cratima în cazul prefixelor.

respectiv stimă de sine sau self [-] stimă? Păstrând termenul din limba engleză self [-] concept riscăm să nu fim corect înţeleşi. trebuie să facem distincţie între „întrebările directe“ şi „întrebările retorice“. self. se întâlneşte în vocabularul limbii române? Păstrăm forma originală self-esteem. autobiografiile etc. De exemplu. după modul de redactare recomandat în Franţa. ci foarte proşti! Semnul exclamării se foloseşte singur sau asociat cu semnul întrebării. când redactăm. Am atras atenţia asupra „titlurilor-întrebare“ (vezi subcapitolul Ce titlu punem?). De exemplu. Se despart însă prin cratimă cuvintele cu prefix. dacă am reda în scris creşterea intensităţii vocii: „Să nu plagiezi!!!“ Adevărul este că în lucrările ştiinţifice semnul exclamării nu prea îşi are rost (cu excepţia celor realizate pe baza metodelor calitative. Şi sufixele ne dau bătaie de cap uneori. Puncte de suspensie se folosesc restrictiv. nu se lasă nici un spaţiu înaintea acestui semn de punctuaţie. dar cu adjective diferite. care sunt mai des întâlnite în lucrările ştiinţifice. Ar mai fi de spus că în legătură cu acestea se întâlnesc două situaţii: a) când sunt propoziţii interogative directe. Întreruperea momentană poate avea efect stilistic. dacă acest lucru conduce la sporirea lizibilităţii (de exemplu. autorul urmărind Alte semne de punctuaţie Semnul întrebării marchează interogaţiile. asociat cu diferite substantive sau adjective. fără a lăsa spaţiu alb între sfârşitul propoziţiei sau frazei şi introducerea acestui semn de punctuaţie. re [-] repagina). b) când sunt propoziţii interogative indirecte. momentană sau definitivă. pe atât de nejustificat este să fim jigniţi de răspunsurile date la întrebările retorice extrem de complexe. vom scrie: „Sfârşitul crizei morale? Când? Cum?“ Aş face o observaţie în legătură cu întrebările retorice. În ambele situaţii. termenii formaţi din acelaşi cuvânt de bază. se scriu cu cratimă. punem semnul întrebării. persoanelor intervievate). Ca atare. „Să nu plagiezi!“ Cu totul alt sens ar avea propoziţia. pentru că în limba română cuvântul „concept“ are alt înţeles decât cel din expresia citată (definirea sinelui ca rezultat al situaţiei în care persoana se află). co [-] ocurenţă. De asemenea. semnul întrebării este precedat de un spaţiu liber. traducem expresia integral sau doar o parte a ei. anti [-] intelectualism. El marchează propoziţia exclamativă sau imperativă. în cel de-al doilea nu. ca şi termenii derivaţi de la self. Cum vom proceda când cuvântul de bază. s-ar introduce o nuanţă (grad de intensitate). În primul caz la sfârşitul propoziţiei se pune semnul întrebării. Nu se justifică să lăsăm frazele sau propoziţiile neîncheiate. De exemplu: Cum am redactat această lucrare [. În unele scrieri româneşti am observat că. ca în exemplu următor: „Sfârşitul crizei morale ? Când ? Cum ?“ În ortografia limbii române. Vom scrie self [-] ul sau selful? Item [-] ul sau itemul? Bias sau bias-urile? În astfel de situaţii se recomandă scrierea cu cratimă. când sunt transcrise declaraţiile.] (întrebare indirectă) Cum să redactăm o astfel de lucrare [?] (întrebare directă) . Punctele de suspensie semnalează întreruperea discursului. „Cum să depăşim criza morală din societatea de azi? Răspunsul este unul [foarte simplu]…“ Te gândeşti imediat: dacă răspunsul era atât de simplu. bunăoară. Traducerea parţială seamănă a struţocămilă. Consider că soluţia cea mai bună este găsirea echivalenţelor terminologice în limba română şi notarea între paranteze rotunde a expresiei originale.130 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 131 atlantic). Pe cât de neplăcut este să întâlnim întrebări retorice banale. În fine. cum de nu l-am ştiut şi noi? O astfel de formulare ne obligă să recunoaştem nu că suntem proşti. dacă la sfârşitul ei am pune alăturate semnul întrebării şi al exclamării: „Să nu plagiezi?!“ sau „Să nu plagiezi !?“ De aemenea. cu excepţia expresiei self psychology.

Cel mai bine ar fi dacă am renunţa. . Capitolul 4 Finisarea lucrării Când cităm. închise între paranteze drepte. Dar poate fi atinsă perfecţiunea? Felul în care arată manuscrisul când îl depunem la editură spre publicare influenţează decizia de acceptare a lucrării pentru tipar. iar hârtia albă să fie de o calitate cât mai bună. dar şi de alte persoane interesate (există obligativitatea depunerii la bibliotecă a tezelor de doctorat pentru liberă consultare cu 21 de zile lucrătoare înaintea susţinerii lor publice). Pentru lucrările de licenţă sau de doctorat. Redactarea cu croşete […] trebuie să fie mai presus de orice intenţie de manipulare a gândirii cititorilor. la atât de incriminatele puncte. va trebui să ne îngrijim ca textul să fie integral dactilografiat sau cules la computer pe acelaşi tip de hârtie (cu acelaşi grad de alb şi aceeaşi grosime) şi pe o singură faţă a colii de hârtie. la care adaug propriile observaţii. ci să semnalez unele dificultăţi sau capcane pentru cei care ştiu perfect limba română. Hârtia şi litera Pare de la sine înţeles că paginile manuscrisului trebuie să aibă dimensiuni standard A4 (21x29. arată lipsa unui fragment din text.132 Septimiu Chelcea să provoace o emoţie de surprindere. Punctele de suspensie se folosesc şi când datarea unui eveniment sau a unui document social este incertă: Dezgheţul ideologic. Nu am avut intenţia să recapitulez regulile ortografice şi de punctuaţie. întreruperea definitivă exprimă autocenzurarea autorului. socotind că este de la sine înţeles ce ar urma. cu voie sau fără voie de la partid. pe cât posibil. s-a produs în România începând cu […] 1965.7 cm). Ne slujim în continuare de recomandările din Publication Manual of the American Psychological Association (1994). mai ales în ceea ce priveşte prezentarea finală a lucrărilor de licenţă şi a tezelor de doctorat în ştiinţele socioumane. care nu găseşte de cuviinţă să-şi continue gândul. care vor fi citite nu numai de către membrii comisiilor. punctele de suspensie.

cu o lungime de maximum 16.51 cm. Alteori. iar în lista bibliografică italicele se folosesc pentru titlul volumelor sau al revistelor în care sunt incluse studiile la care s-a făcut trimitere (titlul studiilor se scrie cu literă de rând. fonturi „excentrice“. În manuscrisele dactilografiate. Notele infrapaginale. Cei doi autori ne avertizează că au subliniat cu italice categoriile. dar nici mai puţine. Încercarea de a aduce lucrarea de licenţă la un volum de pagini rezonabil îi determină uneori pe studenţi să reducă numărul de rânduri pe pagină sau să mărească spaţiul dintre rânduri: sau şi una. ca şi textelor prezentate spre publicare. adică la o distanţă de 0. Când textul se dactilografiază. spaţii albe între cuvinte). conţin 65 de semne tipografice (litere. de exemplu. în cazul lucrării de licenţă sau al tezei de doctorat. italicele se folosesc pentru a atrage atenţia asupra unor concepte sau termeni. neîmbâcsită. p. . Textul trebuie să fie şi la figurat. Studenţii şi doctoranzii ar putea să le urmeze exemplul. iar utilizarea liniei continue pentru subliniere este menită să accentueze ideile deosebit de importante sau punctul de vedere special al autorului. Astfel de subterfugii nu ajută. lăsând libertatea graficianului sau redactorului de carte să decidă în legătură cu setul de litere pentru tipar. şi alta. verzale sau capitale. o propoziţie sau o frază. Pe o pagină nu vor fi scrise mai mult de 31 de rânduri. Este obligatorie separarea paragrafelor printr-o dublă interliniere (printr-un rând alb) (Provost et al. Nu este cazul să ne risipim imaginaţia astfel… Dacă în pregătirea „finală“ a manuscrisului unei lucrări de licenţă sau teze de doctorat avem libertatea de a utiliza litere italice. Au folosit literele bold pentru a marca frazele ce trebuie să fie păstrate în memorie. În unele teze de doctorat apare tendinţa contrară. bold. Anselm L. de a câştiga spaţiu prin reducerea corpului de literă. rândurile. Ea rezultă din lăsarea unor margini uniforme sus. Încadrarea în normele redactării lucrărilor ştiinţifice netezeşte drumul spre succes. pentru ca manuscrisul să poată fi legat). Sobrietatea conferă distincţie lucrărilor de licenţă. Aşa procedează. tezelor de doctorat.65 cm un rând de altul. şi la propriu „negru pe alb“. În ceea ce mă priveşte. Totuşi. Utilizarea altor culori este nerecomandabilă. chiar şi atunci când se doreşte sublinierea unor cuvinte (şi când. Încă o precizare: titlurile menţionate în text se evidenţiază cu italice (fără a se închide între ghilimele). a distanţei dintre rânduri şi a marginilor albe ale paginii. uniformă. se reduce numărul de semne sau de cuvinte dintr-un rând. în redactarea textului de faţă m-am conformat acestei reguli. se scurtează rândurile.. când avem în vedere predarea manuscrisului la o editură este de preferat să subliniem ceea ce intenţionăm să punem în evidenţă.134 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 135 Litera (typeface sau font. jos şi lateral dreapta (marginea din stânga fiind de 4 cm. Este foarte bine. a unor margini uniforme sus. 1993/1997. în mod greşit. iar titlul revistelor nu se marchează cu ghilimele). mai ales pentru titluri.50-0. În prefaţă se fac precizări în legătură cu modul concret de utilizare a sublinierilor. se utilizează culoarea roşie). XIII). Textul va fi dactilografiat sau printat la două rânduri. În unele lucrări. Strauss şi Juliet Corbin (1998. în limba engleză) se recomandă a fi Times New Roman (aşa cum este imprimat şi textul de faţă). Au subliniat cu o linie propoziţiile ce exprimau puncte de vedere esenţiale. sublinierea cu bold se practică pentru evidenţierea acelor propoziţii sau fraze ce trebuie memorate ca atare. proprietăţile şi dimensiunile conceptelor. şi în acest caz se cere ca imprimarea să fie îngrijită. Există tentaţia la unii studenţi de a utiliza. nu prea avem de ales. ca o excepţie. ca şi citatele mai ample (de peste 40 de cuvinte) pot fi dactilografiate la un singur rând. jos şi lateral (de minimum 2 cm) sau. Oglinda paginii Este vorba despre suprafaţa paginii acoperită cu text. ca şi sublinierea pentru a scoate în evidenţă un cuvânt. semne de punctuaţie. 7). iar „corpul de literă“ (mărimea literei) de 12 puncte.

şi 1.1. În prezent. sunt şi excepţii de la această regulă: de exemplu. În partea de jos a casetei se va preciza sursa bibliografică.2. Casetele. lăsând un rând alb despărţitor (interliniere dublă). Aşa cum am arătat. De asemenea. şi la paragrafe. format dintr-un cadru de lemn. spre deosebire de tabele sau figuri. Vorbind despre oglinda paginii. Cel mai adesea. casetele sunt reduse la mai puţin de o pagină tipărită. Lucrările de licenţă sau tezele de doctorat în care apare numerotarea capitolelor. Cel mai adesea. paragraful poate să cuprindă mai multe alineate. Pentru articolele ştiinţifice. Prin procedee grafice care ţin de gustul estetic. în cadrul lor. imediat sub colontitlul paginii. iar precizarea „Caseta 1“. în Franţa.5 cm. Titlul paragrafului preluat în casetă poate fi cel din lucrarea pe care o cităm. se recomandă organizarea pe niveluri a titlurilor şi subtitlurilor. alineatul marchează trecerea de la o idee la altă idee. fără marcarea lor cu numere sau cu litere. cu vergele metalice. paragraful se introduce printr-un alineat. paragraful ne ajută să distingem tezele. în mod normal astfel de lucrări sunt imprimate la „două rânduri“.1. Tocmai pentru a nu se confunda paragrafele cu alineatele. De regulă. enunţurile cu valoare de generalizare. subcapitolele au titlurile tot pe centrul paginii. . Să observăm chiar la acest ghid de redactare cum sunt dispuse titlurile: capitolele au titlul. imprimate cu litere de rând bolduite (12 puncte). redactarea unui ghid. 1. pe care se pot deplasa bile de diferite culori) sau al tăbliţei de numărare de altădată.1. cu litere care să difere sau nu de cele ale textului de bază. nu se mai justifică numerotarea paragrafelor. de aproximativ 0. Ne dăm seama de numărul alineatelor dintr-o privire: alineatele nu încep de la marginea stângă a rândului. de exemplu. inclusiv tabelele şi lista bibliografică“ (Provost et al. conform normelor internaţionale. De cele mai multe ori. în textele moderne s-a renunţat la practica întroducerii paragrafelor prin alineate. subcapitolelor şi paragrafelor. ci după un spaţiu liber. titlul casetei va fi centrat.a. ca în textul de faţă. Dacă alineatul separă ideile dintr-un text.2. fără nici o excepţie. printat cu bold de rând (14 puncte). după cum cel care citează poate formula un titlu care să exprime cât mai fidel conţinutul textului preluat. 1993/1997. va fi fixată la marginea din stânga a spaţiului casetei. Uneori. paragrafele poartă un titlu. dar nu trebuie confundat cu acesta. În fond. monografii sau manuale universitare sunt incluse casete. Ar fi fost de-a dreptul inutil să fi numerotat subcapitolele şi. apoi 1. În alte ţări. lăsând impresia că nu au fost capabili să-şi organizeze textul fără ajutorul vechiului „abac“ (instrument de calcul. casetele sunt marcate cu un chenar. se obişnuieşte ca lucrările de licenţă să fie imprimate la „un rând şi jumătate“. cinci alineate. plasat pe centrul paginii. 7). să acordăm atenţie şi modului de inserare a casetelor. subcaptitolelor şi paragrafelor îi dezavantajază pe autori. din ce în ce mai mulţi autori încep paragrafele de la marginea stângă a paginii. Sigur. Paragraful. în unele disertaţii. Alineatul. dar şi de restricţiile financiare. paragrafele sunt marcate cu italice de rând (10. Numărul casetei şi titlul acesteia sunt plasate în interiorul casetei. ca o prelungire a discursului. pe două sau pe trei coloane (în funcţie de aşezarea textului de bază). ca şi tezele de doctorat sau articolele ştiinţifice. Sunt sărace ideile care pot fi expediate în trei. dar apar chiar la marginea stângă a paginii.. Pe pagină. Tot diferit de tabele şi figuri.1 ş. să fie dactilografiat la două rânduri. casetele vor fi plasate totdeauna în partea superioară. Ca subdiviziune a unui capitol. paragrafele (de exemplu. De obicei. În cazul articolelor ştiinţifice există chiar obligativitatea ca „întregul text. Se recomandă ca o casetă să nu ocupe mai mult de două-trei pagini.1. patru rânduri.5 puncte). se cuvine să ne gândim şi la alineate. Poate face excepţie de la această regulă primul alineat al fiecărui capitol sau subcapitol. în conformitate cu regulile de citare statuate. Dacă se respectă regula de dispunere a titlului capitolelor.136 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 137 În România.d. cum ar fi cel de faţă. „Caseta 2“ etc. casetele pot fi tipărite pe un fond colorat sau nu. Un paragraf se poate extinde pe mai multe pagini. acestea conţin texte ale unor autori consacraţi.m. subliniat cu italice. într-un text ştiinţific nu ar trebui să apară pe o pagină mai mult de patru.

Subliniez însă că nu trebuie să se abuzeze nici de tabele. întregul text va fi numerotat (imprimându-se numerele de la 2. Când numerotarea disertaţiilor. La noi. paranteză sau linie oblică. care nu va fi subliniat. Numărul de pagini al unei teze de doctorat ar trebui să fie dublu sau triplu. este fixat numărul de pagini pentru o teză de doctorat în domeniul ştiinţelor socioumane (300 p. Numărul tabelului (în cifre arabe) precede. sumarul şi paginile de început ale capitolelor. totdeauna. Numărul paginii din lucrare unde se regăseşte respectivul tabel poate fi închis între paranteze rotunde. de exemplu. prefaţa (6-16 pagini) sau studiul introductiv (peste 16 pagini) – semnate de autor sau de o altă persoană. 125a. cu două spaţii albe. Câte sunt necesare şi suficiente! Nu cred că. Pe de altă parte. la două rânduri). de rând. La fel se va proceda şi cu paginile care în întregime conţin un tabel sau o figură orientate tip „peisaj“ (cu capul tabelului sau cu partea superioară a figurii spre cotorul cărţii. Pagina de titlu.a. Se specifică numărul. după caz. apreciez că o lucrare de licenţă bazată pe o cercetare concretă (de teren sau de laborator) ar putea lămuri problema de studiu în 60-85 de pagini (la un rând şi jumătate). referinţele bibliografice şi indexul pe alte câteva zeci de pagini (fără a se fixa vreo limită). cine nu are timp scrie lucrări voluminoase. 6. Există practica de a numerota cu cifre romane mici (i. Se adaugă anexele. paginile de mulţumiri şi cuvântul înainte (3-5 pagini). spre sistemul de îndosariere a manuscrisului). Titlul tabelelor. În unele universităţi. iv. titlul complet al tabelului. 125. drepte. cu cifre arabe. trad. Cele spuse despre lista tabelelor sunt valabile şi pentru lista figurilor.. la Universitatea din Michigan. avându-se în vedere ca fiecare din acestea să înceapă pe o pagină nouă. 1916. la 300 p. glosarul. lista bibliografică şi indicele de nume şi de teme (subiecte) se numerotează în continuarea paginilor de text.m. notele. Inserarea unor pagini noi presupune renumerotarea manuscrisului. În mod obişnuit numărul paginii se va trece în manuscris în colţul din dreapta-sus. 1957) este valabil pentru cei care revoluţionează ştiinţa. Prima pagină a listei tabelelor nu va purta nici un număr. iii. rom. peste care să nu se treacă în nici un caz. la un rând şi jumătate. pe centru. 8. ca şi în cazul textelor pregătite pentru tipar.d. dar va fi luată în calcul la numerotarea celorlalte.138 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 139 Cum se numerotează paginile Se numerotează toate paginile. nici de . bibliografiei şi anexelor nu vor avea un număr imprimat. Articolele ştiinţifice incluse în revistele de specialitate au marcate pe pagina de titlu numerele paginilor între care se află respectivul text. Paginile ocupate de lista tabelelor vor fi numerotate cu cifre romane. argumentul că Albert Einstein (1879–1955) a schimbat imaginea despre lume printr-o lucrare de doar 16 pagini (Fundamentele teoriei generale a relativităţii. 126 ş. până la N. Principalul este ca lista tabelelor să reproducă integral şi fidel titlurile tabelelor prezentate. sed multum. 4. cred că ar trebui stabilit numărul maxim de pagini. ca şi cuvântul „Tabelul“. v) sau mari paginile care conţin lista tabelelor. va fi scris cu acelaşi caracter de literă. fără punct. Ann Arbor. a cărţilor sau revistelor se face în spaţiul liber din partea de jos a paginii. chiar dacă numărul nu este printat. Anexele. Întocmirea listei tabelelor şi figurilor Şi în lucrările de licenţă sau de doctorat. ii. cea cu mulţumiri. titlul şi pagina unde se află fiecare tabel (vezi lista tabelelor din acest ghid). dar se vor lua în calcul la numerotarea celorlalte pagini. 125b. după dictonul non multa. Aşadar. ceilalţi. ultima pagină). nu şi pentru noi. Sunt de multe ori întrebat de studenţi câte pagini trebuie să aibă o lucrare de licenţă. imediat după cuprins este inserată lista cu tabelele din text şi din anexe. de aceeaşi mărime ca şi întregul text. La lucrările de licenţă sau la tezele de doctorat se acceptă şi semnalarea introducerii paginilor în completare prin adăugarea literelor la numărul paginii care se dublează sau se triplează: de exemplu. lista figurilor.

monografii etc. 1994).m. Anexele. excepţie făcând prima pagină. La susţinerea publică a disertaţiei. Acknowledgments. Eysenck şi Michael Eysenck (1981/1998) dedică lucrarea lor despre investigarea personalităţii „Lui Fleur. înainte de bibliografie şi de index. fr. etnograful Ion Chelcea.140 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 141 figuri: ce este prea mult strică. inclusiv adresa de e-mail) sunt plasate în partea de jos a paginii de titlu. manuale universitare. am scris înaintea „Cuvântului înainte“ la lucrarea Personalitate şi societate în tranziţie: „Închin această carte memoriei tatălui meu. înaintea listei bibliografice. În ceea ce mă priveşte. să desfăşurăm cercetarea de teren sau să finalizăm o monografie. Mulţumirile de complezenţă sunt ofense. şi Eric. pe pagini separate. ne-au susţinut moral sau financiar. Recursul la tabele şi figuri trebuie să ajute înţelegerea textului. la subsol. şi Julie. La jumătatea secolului trecut. . într-un mod sau altul. Înţelegem că le oferă lucrarea celor despre care a scris. glosar. În afara titlului. deplin justificate. care şi-a iubit ca nimeni altul neamul şi ţara. pentru că – de regulă – se utilizează termeni consacraţi. ele vor fi identificate şi prin menţionarea: Anexa A. Spre deosebire de „termenii-cheie“. care sunt semnalaţi la sfârşitul fiecărui capitol. Kinsey et al. cel ce a primit titlul de doctor are posibilitatea să mulţumească într-un mod mai puţin convenţional tuturor celor ce l-au ajutat. cu dragoste din partea tatălui şi bunicului“. Acestora le adresăm. Lista cu explicaţiile termenilor utilizaţi va urma imediat textului lucrării dacă. Lista lor era plasată la sfârşitul cărţii. pe parcursul redactării. Lucrările de disertaţie nu vor purta o dedicaţie. Acestora le putem dedica lucrarea tipărită. şi Katherine. şi Jenny. Uneori. iar mulţumirile sobre. alţi profesionişti din domeniu) se presupune că este familiarizat cu vocabularul de specialitate.a. C ş. şi Joe“. mulţumirile vor fi trecute pe pagina de titlu. Suntem în primul deceniu al secolului XX şi atâtea lucruri s-au schimbat. de cele mai multe ori. iar publicul căruia i se adresează astfel de lucrări (comisia de examen. Avem obligaţia să arătăm pentru ce le mulţumim. Paginile de mulţumiri (sau. mulţumirile exagerate. Mulţumiri. note Suntem datori persoanelor şi instituţiilor care ne-au ajutat într-un fel sau altul să elaborăm lucrarea de licenţă sau teza de doctorat. faţă de cei care. Le mulţumim persoanelor care ne-au sugerat tema disertaţiei şi au evaluat-o critic. Să ne abţinem să mulţumim părinţilor. copiilor sau rudelor mai îndepărtate. Punem titlul standard: „Mulţumiri“ (engl. Muţumirile trebuie să se limiteze la persoanele şi instituţiile care într-adevăr au contribuit la realizarea lucrării într-o etapă sau alta. o singură pagină) se plasează înaintea „Introducerii“ sau a „Cuvântului înainte“ şi se numerotează cu cifre romane de rând. soţiei.. La fel. după definirea termenilor se indică între paranteze rotunde capitolul în care s-a arătat pe larg conţinutul acestora. şi Philip. Ulric Neisser (1982) a dedicat volumul de studii despre memoria socială pe care l-a coordonat: „Lui Mark. nu să-l înceţoşeze. Anexele pot avea una sau mai multe pagini. Alfred C. Remerciements). după caz. glosarul este plasat după anexe. şi Toby. pentru care a pătimit“ (Chelcea. Ne exprimăm sentimentele de gratitudine faţă de sponsori sau de editori. mulţumirile noastre. celor care ne-au ajutat să culegem datele de teren sau au realizat prelucrarea lor la computer. şi numai dacă. În articolele ştiinţifice pregătite pentru tipar. Glosarul. Între ele. Hans J. În cazul articolelor ştiinţifice destinate revistelor de specialitate mulţumirile (ca şi adresa autorului pentru corespondenţă. nu am întocmit şi anexe. sunt incluse în finalul „Introducerii“. (1953) includeau în raportul de cercetare a comportamentului sexual al femeilor nu mai puţin de 136 de figuri şi tabele.d. anexe. În lucrările de licenţă şi chiar în tezele de doctorat nu se justifică glosarul. În alte lucrări. B. glosarul este util: ne ajută să înţelegem mai bine sensul pe care l-a dat autorul termenilor de specialitate. şi modul de redactare în domeniul ştiinţelor socioumane.

trebuie inserată şi numerotată la sfârşitul lucrării“ (idem.). În astfel de cazuri notele sunt introduse imediat înaintea listei bibliografice. numerotate pe capitole. pentru a condensa informaţia astfel ca disertaţia să aibă dimensiuni umane. pur şi simplu. profesor de comunicare în masă şi opinie publică la Universitatea din Lubljana şi director al Institutului European pentru Comunicare şi Cultură: Note CAPITOLUL I: PUBLICITATE. ca atare. lista bibliografică nu se confundă cu bibliografia unei cărţi de specialitate. notele erau infrapaginale. sunt suficient de multe motive pentru care. Dictonul „Cine nu are timp scrie mult“ se verifică aici foarte bine. O disertaţie de 500 de pagini îl descurajează pe orice cititor. A3…. plasate la subsolul paginii. Pe membrii comisiei îi chinuie. Dacă aceeaşi disertaţie este prezentată în două volume (teza propriu-zisă. 181-183) consideră că notele folosesc pentru: a) a indica sursele citatelor. Notele. 313) Umberto Eco (1977/2000. să nu se renunţe la practica de a folosi notele. a indexului şi a cuprinsului Lista bibliografică. şi anexele alte 250 p. deasupra textului se va trece. atunci se va menţiona Anexa A1. Dacă mai multe anexe se referă la aceeaşi problemă. 183). An. Anexa A (în partea stângă a paginii). 1999. altminteri. Savantul şi scriitorul italian ne atrage atenţia că „o notă n-ar trebui niciodată să fie cu adevărat foarte lungă. În lista bibliografică sunt incluse numai lucrările citate în articolul scris spre . lucrurile se schimbă. f) a corecta unele afirmaţii din text.142 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 143 care se vor numerota consecutiv. a unei lucrări de licenţă sau a unei teze de doctorat. Tönnies (1922. ca indicaţie auxiliară. Dar de ce ne trebuie atâtea pagini pentru anexe? Cred că este păguboasă strategia de a încerca să impresionăm cititorii (inclusiv comisiile de examen) prin includerea în anexe a tot ce a produs computerul. nu e notă. Anexele pot fi prezentate într-un volum separat. Preferinţa lui Ginsberg şi Zaller pentru opinia de masă şi pentru termenul „opinia maselor“ nu este fondată pe dihotomia opinie publică şi opinia maselor. Erudiţia savantului s-ar exprima foarte bine în aceste note. este un apendice şi. aşa cum am spus. Acum sunt reunite de cele mai multe ori la sfârşitul fiecărui capitol sau la finalul cărţii. 250 p. d) a introduce un citat de întărire a unui punct de vedere exprimat în text. Pentru a nu rupe fluenţa textului. Paginile de note sunt numerotate cu cifre arabe în continuarea textului. c) a face trimiteri externe şi interne. b) a adăuga alte indicaţii bibliografice de întărire despre un subiect discutat în text. de exemplu. Fireşte că notele terebuie să fie deplin justificate în logica discursului şi că nu trebuie să preia la subsolul paginii sau la sfârşitul cărţii informaţiile esenţiale. Totuşi. Rămân în textul propriu-zis al lucrărilor de licenţă şi al tezelor de doctorat doar tabelele şi figurile fără de care demonstraţia ar avea de suferit. h) a plăti datorii. Schmidtchen (1959). Să ne rezervăm suficient timp pentru a selecta tabelele şi figurile. se recomandă ca tabelele şi figurile să fie trecute în anexe. aşa cum a sugereat. precizările necesare pentru mai buna înţelegere a textului. 77-87) şi. Altădată. în care opinia maselor este negarea opiniei publice. la colontitlu se vor trece doar primele cuvinte sau se va reformula concis titlul. 313). Există şi posibilitatea de a introduce sub denumirea „Note“. Textul propriu-zis ar fi mai lizibil şi argumentaţia mai limpede. A2. PUBLIC ŞI OPINIE PUBLICĂ 1. după caz. Dacă titlul anexei conţine prea multe cuvinte. (Splichal. Folosirea notelor în redactarea lucrărilor ştiinţifice ar trebui încurajată. Plasată la sfârşitul unui articol ştiinţific. La colontitlu. e) a da amploare afirmaţiilor din text. g) a reda traducerea unui citat din text. Redactarea listei bibliografice. mai târziu. Un bun exemplu de redactare cu note ni-l oferă Slavko Splichal (1999.

În tezele de licenţă mai ales – dat fiind timpul relativ limitat rezervat redactării – este recomandabil să se includă în lista bibliografică un număr cât mai mare de titluri în legătură cu subiectul disertaţiei. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. pe când a doua poate eluda această condiţie. se va proceda la ordonarea lor cronologică. Dacă sunt menţionate mai multe lucrări ale aceluiaşi autor. unii adoptă a doua variantă. În ceea ce priveşte normele etice referitoare la listele bibliografice. Referinţele bibliografice se disting cu uşurinţă de bibliografia temei prin precizarea paginilor de unde au fost preluate citatele sau ideile ce susţin demonstraţia proprie. Academicianul Solomon Marcus remarca faptul că „În limba engleză se face o distincţie între references şi bibliography. Un secol de cercetări psihosociologice. primele litere ale alfabetului (Chelcea. nu o recomand. (2002b). dacă sunt mai mulţi autori menţionaţi în pagina de titlu a lucrărilor consultate). ________. Dacă acelaşi autor a publicat într-un singur an mai multe lucrări pe care le-am şi folosit. desigur. (2002a). (1988). Adina. Septimiu. Chelcea. (1970). Bibliografia. Experimentul în psihosociologie. Abaterea deontologică intervine când nu se operează distincţia între bibliografia consultată (references) şi bibliografia temei (bibliography). de la cea mai veche publicaţie la cea mai recentă. din cauza dificulăţilor de procurare a revistelor sau volumelor de studii. Iaşi: Editura Polirom. Pe de altă parte. ________. fără nici un spaţiu liber. Nu mi se pare a fi nici neglijenţă. Dar cum se alcătuieşte o listă bibliografică? În conformitate cu STAS 8660-82.144 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 145 a fi publicat într-o revistă de specialitate. pentru a menţine o stare de imprecizie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. 2002b). Nu mi se pare foarte fericit acest mod de alcătuire a listei bibliografice. nu le-au putut fişa. Personal. Chestionarul în investigaţia sociologică. (1977). chiar pe Internet.România. deşi se înscrie în logica redactării şi a lecturii. vom nota după anul de aparţie. lista bibliografică se poate alcătui în mai multe feluri. Opinia publică. Bucureşti: Editura Militară. să nu fie . 2002a. Septimiu şi Chelcea. nu poate constitui o notă proastă pentru studenţi. le-au citit. nici rea intenţie să menţionăm la bibliografie titlurile unor cărţi pe care nu le-am citit. să conţină numai lucrările în strânsă legătură cu subiectul cercetărilor efectuate. (1982). 3). Lungul drum spre tine însuţi. Aceasta poate orienta lecturile altor persoane preocupate de tema pe care am abordat-o noi. Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? Bucureşti: Editura Economică. ________. fie din neglijenţă. Elemente de psihosociologie a muncii eficiente. Bucureşti: Editura Academiei R. ca parte a lucrărilor ştiinţifice. ________. fie deliberat. Lucrările realizate de respectivul autor în colaborare vor fi şi ele ordonate cronologic şi inserate în lista bibliografică după ce se vor fi epuizat lucrările la care este unic autor. îi încurajez pe studenţii şi pe doctoranzii mei să nu se limiteze la menţionarea în lista bibliografică doar a lucrărilor din care au citat şi pe care. Îşi găsesc locul în lista bibliografică şi studiile consacrate rezolvării problemei lor de cercetare. 95) care susţine că ele trebuie „să reflecte documentarea reală. prima variantă având în vedere referinţele bibliografice la care se face trimitere în locuri precise ale textului. Contribuţii la sociologia culturii de masă. suntem de acord cu Nicolae Gherghel (1996. de preferat“ (Marcus. Bucureşti: Editura Politică. alcătuirea listei bibliografice în ordinea citării în text prezintă dificultăţi în plus. Chelcea. Este bine ca la finele tezelor de doctorat şi de licenţă să se facă distincţie între „bibliografia temei“ şi „bibliografia consultată“. Este posibilă şi combinarea celor două modalităţi de trimiteri bibliografice chiar în redactarea monografiilor destinate tiparului. fireşte. dar pe care. dar despre existenţa cărora am aflat din consultarea lucrărilor de referinţă. Cel mai frecvent şi cel mai adecvat este modul de organizare a listei după criteriul alfabetic al numelui autorului (sau al primului autor. ci doar idei în legătură cu tema tratată. Căutarea bibliografiei. conţine şi lucrări din care nu s-au extras citate. din lipsa timpului. Prima variantă este.S. Nu întâmplător. dimpotrivă. În practica unor edituri s-a răspândit următoarea modalitate de alcătuire a listelor bibliografice: Cernea. (1975). 2002. Mihail (coord).

2. (1990) ‘The social construction of women as mediated by advertising’. titlul revistei. S-a renunţat la trecerea între ghilimele a titlului articolelor şi revistelor. 221-223): Ayar. precum şi la precizările: nr. anul apariţiei lucrării consultate. este preferabil să trecem anul apariţiei lucrării imediat după numele autorului. în special. Yanni. să nu omită lucrările autorilor autohtoni. dar mi se pare a fi bine venită. Va trebui să ne interesăm. Schlick. anul apariţiei lucrării să fie separat prin virgule sau în paranteze rotunde. Viena: Springer. numărul acesteia. sau pp. 5. 51-69. Weber. există numeroase particularizări cerute de edituri sau agreate de autori. (1965a [1930]) The Theory of Social and Economic Organisation. (ed. ne putem manifesta opţiunile: numele autorilor să-l trecem cu majuscule. Faţă de stilul trimiterilor bibliografice recomandat de Asociaţia Americană de Psihologie. după care. Bourhis şi Jacques-Philippe Leyens (1994/1997. 276-316). (1963) Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance. tomul (volumul). Nu mi se pare a fi suficient să notăm doar a câta ediţie este lucrarea la care am avut acces: într-un singur an pot apărea mai multe ediţii. Cambridge: Cambridge University Press. Practica datării ediţiei princeps nu s-a generalizat. mi se pare judicios. spre exemplificare. Feigl and W. Oxford: Oxford University Press.. iar lucrările clasice cunosc. p. în ordine. Personal. H. Revue européene des migrations internationales. London: Routledge. Ne vom conforma lor: aici inovaţia nu-şi are loc. Un bun exemplu îl constituie bibliografia lucrării coordonate de Richard Y. Pentru o înţelegere mai corectă a contribuţiilor este bine să se treacă în paranteză dreaptă anul apariţiei ediţiei princeps. să aflăm cerinţele instituţiilor de învăţământ superior care organizează examene de licenţă şi de doctorat. (1946 [1936]) Language. New York: Free Press.. (1965b [1930]) The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism. Să remarcăm tendinţa actuală de a se simplifica modalitatea alcătuirii trimiterilor bibliografice. anul publicării. titlul publicaţiei. editura (editurile).. A. iar data ediţiei princeps – aşa cum am mai arătat – să fie marcată prin paranteze drepte. De asemenea. 3 vols. Durkheim. În manuscris se subliniază obligatoriu titlul revistei (acesta apare cu italice). Lévi-Strauss. anul (anii) apariţiei lucrării. de-a lungul timpului. vol. D. (1949 [1936]) ‘Meaning and verification’. traducerea titlului. É. M. iar anul apariţiei publicaţiei se închide între paranteze. M. ca şi ghilimelele. Spicuim. zeci şi zeci de ediţii. G. Paris: Plon. Reglementările din STAS 6158-70 (revizuit în 1990) privind referinţele bibliografice sunt într-o oarecare discordanţă cu standardele Harvard.J.) (1991) Ethnomethodology and the Human Sciences. in M. Sellars (eds. Becker.A. în paranteză rotundă. să plasăm numele autorilor pe un rând separat. Journal of Communication Inquiry. să citim recomandările pentru pregătirea manuscrisului (tipărite pe ultima pagină sau pe coperta a treia a revistelor). C. Weber. Truth and Logic. .. London: Victor Gollancz. numărul ediţiei. pe care l-am prezentat. Pentru fiecare lucrare consultată se menţionează. locul (locurile) publicării. Astfel se reperează mai uşor lucrările citate în sistemul Harvard. din lucrarea lui Chris Hart (1998. să se păstreze indicaţiile nr.) Readings in Philosophical Analysis. London: Allen & Unwin. M. vol. sau pp. (1964-1972) Mythologies. p.. În loc de a indica numele şi prenumele autorului (autorilor). paginile tipărite ale respectivului articol. cel puţin pentru lucrările din domeniul ştiinţelor socioumane. prenumele cu litere de rând. 14(1): 71-81.146 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 147 unilaterale. dacă a apărut într-o revistă: numele şi prenumele autorului sau autorilor. să reflecte cunoaşterea lucrărilor anterioare în aceeaşi problemă şi. Isabel 1989 «Cohabitation pluri-ethnique dans la ville: stratégies d’insertion locale et phénomènes identitaires». Button. (1970 [1897]) Suicide: A Study in Sociology. să preluăm modelul referinţelor bibliografice din revistele şi cărţile occidentale de prestigiu. titlul articolului. Când pregătim manuscrisul pentru editură. o recomand mai ales în redactarea lucrărilor de licenţă şi a tezelor de doctorat când se trece în revistă literatura de specialitate. a celor care abia deţin prioritatea“. TABOADA LÉONETTI.

Le Page. DePaulo. nu doar iniţiala. este bine ca la întocmirea listei bibliografice să consultăm.148 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 149 Esenţială este păstrarea stilului lucrării (inclusiv a modului de întocmire a listei bibliografice) de la primul la ultimul rând al acesteia. Când întâlnim nume compuse şi unite prin cratimă. De exemplu: Strauss. nu este foarte uşor să distingem numele de prenumele unor autori. le ordonăm după iniţiala primului cuvânt. Wright Mills).M.. iar lucrările vor fi ordonate cronologic. = fără an. avându-se în vedere iniţiala numelui autorului sau a primului autor. după titlu vom specifica în ce limbă a apărut ediţia după care s-a făcut traducerea. numele acestuia poate fi trecut o singură dată. Wright). M. McGregor. trecându-se apoi lucrările colective (tot ordonate cronologic). În astfel de situaţii preluăm înscrisul de pe copertă sau din pagina de titlu şi considerăm primul cuvânt ca fiind numele de botez. Se observă că după transcrierea numelui se pune virgulă.a. nu avem de adăugat decât că la înşiruirea numelor ce au aceeaşi iniţială se ia în considerare cea de-a doua şi. documente statistice oficiale etc. Uneori.A.). M. Methods of Social Research (ediţia a II-a. McCauley..L. Să revenim la ordonarea numelor de autori. păstrându-se un spaţiu tipografic alb (La Rochefoucauld. Nicolae Radu sau Radu Nicolae?). Van Gennep. Ranschburg Jenö. R. revăzută). fără nici un spaţiu alb (MacLachlan. iar cele formate cu litera O (O’Barr. nu la D. O’Hara. [1970] (1972)....). Constantin. Dacă lucrările citate nu au menţionat autorul sau autorii (Constituţia României. D’Andrare. când avem dubii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. François. Ordonarea lucrărilor se va face după alfabetul limbii române (în cazul nostru). C.L. [1904] (1995).) între literele N şi P. Le Vine. ordonarea se face conform iniţialei prenumelui. după iniţiala prenumelui tatălui apare virgula. Dacă sunt citate şi lucrări în care respectivul autor are unul sau mai mulţi colaboratori. R. A. Numele autorilor francezi formate cu particulele de nobleţe La sau Le vor fi trecute la litera L. P. Oricum. Mills C. Jan. dicţionarele de specialitate şi enciclopediile. Faţă de cele spuse. C. J.. Gustave. Există şi excepţii: numele lui Charles Alexis Clarél de Tocqueville va fi inserat la litera T.. Dacă am consultat o lucrare tradusă. dar nu şi după prenume. Să avem în vedere însă că autorii maghiari îşi scriu mai întâi numele de familie şi apoi prenumele (de exemplu. se vor insera în lista bibliografie conform iniţialei instituţiei care a emis documentul sau conform iniţialei primului cuvânt din titlul acestora. din polonă). se va epuiza şirul lucrărilor la care este unic autor. Craiova: Editura Scrisul Românesc. Este recomandabil să se menţioneze prenumele. B. Se va preciza a câta ediţie este lucrarea consultată şi dacă suntem în prezenţa unei ediţii revăzute. sau pp. Rădulescu-Motru. [1978] (1982). Cele ce cuprind particula de vor fi inserate la litera D (DeFleur. Cultura română şi politicianismul. D. New York: The Free Press. M.) nu se . C. Totuşi. Anselm L.). Bailey. atragem atenţia asupra câtorva detalii. Noţiuni elementare de sociologie (trad. la indexul de nume iniţiala va fi intercalată între nume şi prenume (de exemplu. De exemplu. nu Jenö Ranschburg). Sandu Dumitru sau Dumitru Sandu (1999). cele ale autorilor englezi formate cu Mc sau Mac vor fi incluse la litera M.). la fel cele formate cu Von (Von Bayer. cea de-a treia literă a numelui. W. Szczepański. Indexul de nume.S. Când apar în lista bibliografică mai multe lucrări de acelaşi autor. nu Zoltan Bogathy. Le Bon. Numele formate cu Van se grupează la litera V (Van Leeuwen. Bogathy Zoltan. Hotărâri de guvern. de Visscher. Dacă numele de familie ale mai multor autori sunt identice.). Această operaţie nu prezintă dificultăţi. după numele autorului se menţionează f. Când lucrarea citată nu este datată. A. după caz. Când autorul se semnează cu iniţiala înaintea prenumelui (de exemplu.). După numărul paginii (fără a indica p. Acelaşi lucru se recomandă la întocmirea indicelui de nume. Kenneth D.M. De asemenea.

chiar dacă pentru asta m-am mai şi împrumutat de idei de la unii. Mă tem să nu spuneţi: „Cine ştie face. în ordine alfabetică. Este foarte bine dacă. V-aţi dat seama de la prima pagină că am dorit să cunoaşteţi mai devreme decât am aflat eu cum se redactează în domeniul ştiinţelor socioumane. Nici numele oamenilor politici nu au de ce să apară în index dacă ne referim la epoca sau la guvernarea lor.). nu vom trece în index numele filosofului grec Platon (427–347 î. în ordine alfabetică. Vom avea grijă ca în index numele autorilor să fie scrise exact ca în text la paginile indicate. atunci. Mi se pare firesc să ştim din capul locului. cine nu îi învaţă pe alţii“. la două spaţii albe după o linie oblică. * * * Nu aş vrea să închei această lucrare înainte de a mărturisi neliniştea mea în legătură cu felul în care veţi reacţiona după ce o veţi fi consultat-o. nu la sfârşit. de materii/ teme) va cuprinde toate „cuvintele-cheie“.150 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 151 inserează nici un semn ortografic. aceasta se confundă cu analiza conţinutului. ea presupune o reflecţie atentă asupra textului. indicele de teme (de subiecte. Se vor preciza paginile unde apar. fireşte. Este inestetic şi şcolăresc să se marcheze cu un şir de puncte corespondenţa dintre titlul capitolelor sau subcapitolelor şi numărul paginii unde se află în cuprinsul lucării. nu şi numele altor personalităţi care apar incidental. Nu mi se pare a fi o soluţie fericită. atât numele autorilor citaţi. ca şi – după caz – intervalul de pagini consacrat analizei acestora. subcapitole). la „Cuprins“ numărul paginilor se trece imediat după titlul unităţilor de text (capitole. după pagina de titlu. păstrându-se toate elementele numelui. Vor fi incluse numai numele autorilor din care s-a citat. Indexul de teme.e. Deşi „cuprinsul“ (sau „tabla de materii“) se scrie ultimul. Nu mi se pare o idee bună de a introduce cuprinsul după prefaţă sau la sfârşitul lucrării. de la alţii. fără să îl citaţi pe George Bernard Shaw. care este structura disertaţiei sau a cărţii. În ceea ce priveşte alcătuirea indicelui de teme. În fine. Dar nu! Lucrurile nu vor sta aşa. sed magis amica veritas. în funcţie de formatul cărţii. Construirea indicelui de nume şi de teme nu este o operaţie mecanică. se trece cu italice vezi şi… În unele lucrări se publică un singur indice în care apar. Dacă s-ar publica numai lucrările redactate perfect. . Din contră. nu ar mai apărea nici o carte. În lucrările moderne. Dacă însă cităm din cuvântările lor. Accept că m-am abătut de la unele reguli de redactare. Cine au fost generoşii? Îi găsiţi la indexul de nume. din reviste. cât şi subiectele (temele) abordate. Şi mă mai tem ca dumneavoastră să nu fi descoperit că plictiseala s-a născut în ziua când aţi citit cuprinsul acestui ghid. după indicarea paginilor. Cuprinsul. proces laborios de identificare a categoriilor în care vor fi incluse cuvintele-cheie şi sinonimele lor. Nu-i sfătuiesc deloc pe studenţi sau pe cercetătorii din domeniul ştiinţelor socioumane să apeleze la argumentul autorităţii. el figurează pe prima pagină.n. Dacă folosim maxima Amicus Plato. trebuie să includem respectivele nume în index. respectiv de oglinda paginii. Ştiu că nu ştiu de câte ori am făcut-o. pentru că sunteţi sau aţi fost studenţii mei. cărţi şi de pe Internet. Indicele de nume se dactilografiază (culege) pe două sau trei coloane.

Sumarul (conţinutul. Lista figurilor şi tabelelor . prenumele şi gradul didactic al conducătorului ştiinţific Luna şi anul susţinerii disertaţiei 2. Ne permitem să facem totuşi câteva recomandări generale. tabla de materii) 3. Pagina de titlu Denumirea universităţii Denumirea facultăţii Titlul complet şi subtitlul tezei Numele şi prenumele autorului Numele.Anexa A Prezentarea unei disertaţii Prezentarea lucrărilor de licenţă sau a tezelor de doctorat trebuie să răspundă pe deplin cerinţelor universităţii unde se susţin. Volumul – unei teze de licenţă: 60-85 de pagini – unei teze de doctorat: 200-300 de pagini – pentru o lucrare de licenţă: 2 + 1 copie pentru conducătorul ştiinţific – pentru o teză de doctorat: 1 + 3 copii pentru membrii comisiei Numărul de copii Elementele generale Elementele tehnice 1.

A baculo ad angulum. Să începem cu începutul (Vergiliu). Din adâncul inimi. incoerent. a sări de la un lucru la altul Ab imo pectore. Absit adulator. Departe de subiect. să mă certe cel care mă iubeşte. de-a fir a păr. Lista bibliografică (lucrări din care s-a citat şi lucrări citite. a Romei (753 î. demonstraţie falsă. fiică a lui Jupiter (Horaţiu).154 Septimiu Chelcea 4. Ab initio. Mulţumiri pentru persoanele şi instituţiile care l-au ajutat pe absolvent/doctorand să realizeze lucrarea/teza Elemente de conţinut 6. Ab uno disce omnes. fără rost. Să dispară linguşitorul. Argumentul urii. De la boul mai vârstnic să înveţe cel mai tânăr să are (după Esop). de la o persoană extindem concluzia la întreaga populaţie (Vergiliu). Ab actu ad potentiam. De la un specimen judecăm tot restul. Ab ore ad aurem. de la începutul începuturilor.e. . Glosar (opţional) Elemente bibliografice 9. Conţinutul propriu-zis al lucrării/tezei Introducere: ce îşi propune lucrarea/teza Trecerea în revistă a literaturii de specialitate Metodologia: metodele şi tehnicile utilizate Datele obţinute Discuţia datelor Concluzii şi recomandări pentru cercetările viitoare 7. De la ou. Din vechime. De la aceasta şi de la aceasta. Ab invidia. Abdita loca. de demult. Dintr-o dată. Anexe (opţional) 8. Ab origine. Ab urbe condita. Ab antiquo. fără indicarea locului şi/sau a anului apariţiei unei cărţi. De la origine. Absque nota. de la început în fondul problemei. Ab re. Ab acia et acu. Pe dinafară. Ab auctoritate. Note 10. a intra direct în subiect. Ab hac et ab hoc. Începutul se face de la Jupiter. Ab Iove principium. Fără notă. De la gură la ureche. amănunţit. De la fir şi de la ac. De la începuturi. Lista abrevierilor 5. A bove maiori discat arare minor. De la baston la unghi. Este vorba despre oul din care s-a născut Elena. feriat me verus amator. invocarea faptului că afirmaţia a fost făcută de o persoană cu autoritate. Ab ovo. De la real la posibil. De la întemeierea oraşului. Locuri ascunse. Argumentul autorităţii.).n. Ab extra. dar din care nu s-a citat) Anexa B Expresii şi locuţiuni în limba latină Ab abrupto.

Toţi până la unul. Ad valorem. Argumentul privind persoana. cu referire la umanişti (azi. Ante meridiem (a. A posteriori. în cel mai înalt grad. Până la capăt. La obiect. erori apărute într-un text datorită tiparului. Ad fontes. Temporar. Acies ingenii. Acta diurna. În anul Domnului. Amicus humani generis. Prietenul adevărat se vede în vremuri nesigure. a-l folosi într-un sens impropriu. în sensul propriu. în cele din urmă. Ad interim. listă cu adăugiri. Ad finem. bazat pe sentimente negative. nu afirmaţiile sale. La literă. înaintea oricărei experienţe. Adaus (la o lucrare scrisă). numărul anilor de la naşterea lui Iisus Christos. Alea jacta est. constând în a-i opune interlocutorului consecinţele cele mai puţin probabile ale afirmaţiilor lui. Piesa a fost jucată. Ancilla theologiae. Slujitoarea teologiei (cu referire la filosofie. Îmi este prieten Platon. aşa cum aveau romanii). Argumentum ad hominem. După plac.m. abstracţie făcând de argumentele celuilalt. Anno Domini. pericol apropiat. Respingerea unui enunţ prin evaluarea consecinţelor ce decurg din admiterea lui. Cu atât mai mult. De la efect la cauză. referire bibliografică la opera originală. Ad infinitum. cu înţelepciune. Argumentul băţului. Vulturul nu prinde muşte. bazat pe recunoaşterea adevărului unui enunţ pentru că acesta a fost făcut de o persoană cu autoritate ştiinţifică sau socială. dar mai prieten îmi este adevărul. Altul similar. Prieten al omenirii. pentru un anumit scop. Un alt eu.156 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 157 Abutere verbum. Ad hoc. Amicus certus in re incerta cernitur. Acta. A abuza de un cuvânt. Aparat critic.e. nu se numără. Înaintea porţilor. Adaequatio rei et intellectus. Ad unum omnes. De la cauză la efect. corespondenţa imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectivă. până la urmă. Cu voia copistului. Pentru aceasta. Până la limite.). la nesfârşit. Argumentum ab auctoritate. Appendix. Semnalarea faptului că citatul folosit nu provine de la o sursă primară. Acta senatus. La calendele grecilor. Ceea ce se adaugă. Altfel (denumit). despre universitate). persoană foarte asemănătoare. buletinul oficial al Romei. de încredere. Înainte de amiază. Denumirea acestui argument provine din practica anticilor de a dovedi existenţa realităţii exterioare intelectului prin lovirea pământului cu un băţ. Argumentele se evaluează. A gândi profund (Cicero). cunoscut şi sub numele de… Alma mater. A priori. Argumenta ponderantur. nu pe raţionamente obiective. nu vorbe.). non verba. Ad litteram. aposteriori. Apparatus criticus. non numerantur. anterior. (Grecii nu aveau calende. mită. Alter idem. La infinit. Aquila non captat muscas. după valoare. lipsa criteriilor în alegerea prietenilor). provizoriu. Înainte de naşterea lui Iisus Christos. care se impune cu necesitate. Ad libita librarii. Alter ego. Anul trecut. Acte zilnice. A fortiori. Ad ignorantiam. La izvoare. Ante annum. Annus mirabilis. Ad calendas graecas. Argumentul pornit din ură. Acta est fabula. An minunat. Advocatus diaboli. În concordanţă cu valoarea. între semnificaţia cuvântului şi obiectul desemnat. Ante Christum. întocmai. Argumentum argentarium. Argumentare prin reducere la absurd (la ceea ce este imposibil de acceptat). Ascuţişul minţii (Cicero). Argumentaţie bazată pe cererea acceptării dovezilor noastre. Ad libitum (ad lib). în sens peiorativ. Concordanţa între lucrurile din realitate şi gândire. Addenda. hotărârea a fost luată. Argumentul autorităţii. Argumentum baculinum. un om superior nu se ocupă de lucruri lipsite de valoare. Ad extremum. Ad narrandum. Ad extremitates. Amicus Plato. la includerea în rândul sfinţilor). în Evul Mediu). Apud. Avocatul diavolului (persoana desemnată spre a pune la îndoială în faţa Papei meritele unui candidat la canonizare. Argumentare dedusă din ceea ce este contrar. Ardentia verba. la o primă lectură. Zarurile au fost aruncate (cuvintele lui Cezar la trecerea Rubiconului în anul 49 î. non ad probandum. Ad absurdum. Ad aperturam libri. Limbaj entuaziast. coerenţa externă. care vizează adversarul ca persoană. . Acute cogitare. Fapte. prin opoziţie. zile fixe în care să se plătească datoriile. La sfârşit. La deschiderea cărţii. Ante portas. A contrario. cuvinte care ustură. Argument pecuniar. apriori. lucrările citate pe baza cărora s-a stabilit în text. Ad rem.n. Mamă hrănitoare (despre patrie. Pentru a povesti. sed magis amica veritas. Formulă de încheiere a spectacolului dramatic. cuvânt cu cuvânt. Alias. ulterior. utilizarea forţei pentru obţinerea unui drept. atât cât mi-a făcut plăcere (în cazul eşantionării nereprezentative). Definiţie scolastică a adevărului (Toma d’Aquino). Argumentum ab invidia. Argumentum ad consequentiam. Actele senatului. niciodată. nu pentru a dovedi. Consemnarea discuţiilor din Senatul roman.

aut nihil. Atac la persoană. Caesar (imperator). Hobbes). ultima creaţie a unei celebrităţi. Argumentum ad verecundiam. dă îndoit (dublu). Concedo. Cadit quaestio. Brevis Sallustiana. nimănui nu îi sunt permise greşelile de exprimare. Cerinţă pentru a compara două elemente. Nu barba îl face pe filosof (Plutarh). Acceptarea pentru un moment a tezei interlocutorului. solicitând ca acesta să prezinte probe pentru a susţine afirmaţiile făcute.158 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 159 Argumentum ad ignorantiam. Argumentul bazat pe sentimentele sau interesele interlocutorului. Cauză prin sine. Circulus vitiosus. Ave! Să fii sănătos! Ave. Barba non facit philosophum. Caesar non supra grammaticos. Ceteris paribus. profită de timp. Argument bazat pe egalitate. Castigat ridendo mores. pe recunoaşterea adevărului unui enunţ pentru că acesta a fost făcut de o persoană cu autoritate. incapabil să se hotărască din care să mănânce. Autorul îşi laudă opera (Ovidiu). Gândesc. viaţă cumpătată (Horaţiu). Argumentum ad judicium. Armele să cedeze locul togii. Bună credinţă. Aut Caesar. Moravurile se îndreaptă prin râs (deviza scrisă la inaugurare pe cortina Teatrului de Comedie din Paris). cei ce merg la moarte te salută (omagiul gladiatorilor înainte de începerea luptelor în arenă). Despre două persoane care se laudă reciproc în public. Argument prin tăcere. Cantus cycneus. ambiţie exagerată. Cine dă repede. Argumentare bazată pe ignoranţa celuilalt. îndemn la soluţionarea paşnică a conflictelor. Artium baccalaureus. Astăzi. Aurita cale de mijloc. avertisment. Aut vincere. cauza primă. Causa est prior suo effectu. argumentul care se bazează pe translaţia demonstraţiei în cazurile similare. Bis eadem dicere ridiculum est. Bellum omnium contra omnes. Principiu al metafizicii scolastice. a nu nega un lucru înseamnă a-l afirma. acea cauză care este destinată să producă un efect prin propria ei natură. Războiul tuturor împotriva tuturor (Th. Argumentum a pari. Casus belli. În jur de…. acceptarea argumentelor preopinentului. publicului). sau natura. Baculinum. Aura popularis. Este ridicol să spui de două ori acelaşi lucru. Argumentul bazat pe dovezile cunoaşterii ştiinţifice. Auctor opus laudat. Conditio sine qua non. sau nimic (expresie atribuită de Nicolo Machiavelli lui Cezar Borgia). morituri te salutant. Argumentum ex concessis. Mai repede. Blestemata foame de aur (Vergiliu). constând din ironizarea sau insultarea acesteia. deducerea propoziţiilor una din cealaltă. aflat între două căpiţe de fân. Artes liberales. Măgarul în faţa lirei. Sau împărat. vita brevis. altius. Să fie ascultată şi cealaltă parte (Seneca). Folosirea forţei în locul unui argument raţional. Măgarul freacă (desmiardă) pe măgar. Arta (meşteşugul) este îndelungată (cere mult timp ). câine (rău). Asinus Buridani. Cercul vicios. ergo sum. Argumentare pornind de la contrariul a ceea ce trebuie demonstrat. Asinus asinum fricat. circumstanţă atenuată. Ars longa. Celui care merită. . fortius. Causa per se. popularitate ieftină. Arte (ştiinţe) libere. pentru a-l face să recunoască slăbiciunea argumentării lui. Argumentul bazat pe analogie. Compos sui. sau mort (a muri pentru victorie). Bis dat qui cito dat. Auri sacra fames. aut natura. Bona fide. Carpe diem! Bucură-te de ziua de azi. Bene merenti. Sau Dumnezeu. deci exist (Descartes). care se bucură de o bună reputaţie. Argumentum a contrario. Aurea mediocritas. Câştigarea bunăvoinţei (cititorilor. aut mori. Circa. Stăpân pe sine. Argumentum ad misericordiam. persiflare a mediocrităţii. Conditio humana. Asinus ad lyram. Doctor în litere sau în ştiinţe umanistice. Ceea ce reprezintă cauza sau justifică războiul. aproximativ. Artium magister. viaţa este scurtă (după Hipocrat). Celelalte rămân la fel. Argumentum ex silentio. Cedant arma togae. În metafizica scolastică. de la cazurile cu probabilitate ridicată la cele cu probabilitate scăzută. Argumentum a tuto. Argumentul prin invocarea unui motiv mai puternic. Cave canem! Atenţie. Aut Deus. Argumentum ad personam. Cauza cauzelor. Sau învingător. Cântecul de lebădă. mai sus. Captatio benevolentiae. circularitatea demonstraţiei. Argumentul bazat pe respect. medalie instituită de Papa Pius al VII-lea (1823). Argumentum a fortiori. Cogito. Causa causarum. Citius. Slavă ţie Cezar. Împăratul nu este mai presus de gramaticieni. mai tare (deviza jocurilor olimpice moderne). Problemă falsă. a fi totdeauna stăpân pe sine. Audiatur et altera pars. De acord. Condiţie fără de care (nu se poate). Condiţia umană. Cauza este anterioară efectului. preocupare intelectuală a oamenilor liberi în antichitate. Măgarul lui Buridan. A avea trecere la mulţime. Concizie salustiană (Scrierile istoricului Caius Sallustius Crispus au rămas un exemplu de concizie). Licenţiat în litere sau în ştiinţe umanistice.

circulară. deci din cauza acestui lucru.160 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 161 Confer (cf. De omnibus dubitandum. Despre ceea ce este hibrid în artă (Horaţiu). fără a mai fi necesar să se dezbată. să scriem scriind. Contra bunelor moravuri.D. Deo gratias. De mortuis nil nisi bene. Corpus delicti. dar este lege. Din punct de vedere faptic. Cartagina trebuie distrusă. Delenda Carthago. Expunere ştiinţifică (scrisă sau orală). Din fuga condeiului. Consummatum est! Totul s-a sfârşit! Ultimile cuvinte rostite de Iisus Christos. . de drept (opus lui de facto). De facto. De jure. De lege ferenda. Dum spiro. Ignoranţă savantă. Definiendum.). în prezenţa mulţimii. O dată cu acest lucru. Contradicţie înlăuntrul subiectului (sau în lucru). Definiţie prin aceeaşi. Cât timp respir. Învăţăm să vorbim vorbind. Consensus omnium. Despre morţi numai de bine. spune. Docendo discitur. Din văzute (cu proprii ochi). Formulă scrisă la începutul cărţilor latineşti. Do ut des. Durante causa. serviciu contra serviciu. Morţii nu trebuie defăimaţi (Chilon). Am zis! Formulă de încheiere a unui expozeu. Contra bonos mores. Corrigenda. Legea este aspră. Dignus est intrare in nostro docto corpore. dicat. învăţăm noi înşine (Seneca). Care trebuie definit. lista erorilor. Mă îndoiesc. Contradictio in adiecto. Bună înţelegere. Trebuie să ne îndoim de totul. Dixi. Cursul vieţii. informaţie nesigură. Difficile est proprie communia dicere. Consimţământul popoarelor. Prin înţelepciune şi prudenţă. dăinuie şi efectul. Cred. cogito. răul trebuie înlăturat (Cato cel Bătrân). autobiografie. Coram nobis. Corp delict. Se sfârşeşte ca un peşte o femeie frumoasă de la brâu în sus. Îţi dau ca să îmi dai (echivalenţa prestaţiilor în dreptul roman). De novo. ergo propter hoc. În faţa oamenilor. păstrată în unele universităţi şi azi). Cât timp dăinuie cauza. Machiavelli). Este dulce şi frumos să mori pentru patrie (Horaţiu).D. imoral. ergo cogito. Este greu să tratezi o temă comună într-un stil personal (Horaţiu). Doctor în semn de cinstire (titlu universitar). Credo quia absurdum est. slavă Domnului (că s-a terminat ceva ce părea fără sfârşit). De visu. a vorbi deschis. în unanimitate. De plano. în definiţie. în sens larg. Consensus gentium. obligativitatea respectării legilor juridice. Credo sed intelligere volo. Decet imperatorem stantem mori. Definitio nominalis. De auditiu. Conform prevederilor legale. Dicendo dicere. Învăţându-i pe alţii. deci exist (Réne Descartes). Definiţie nominală. Pentru răspândirea credinţei (institut înfiinţat în 1622 de Papa Grigore al XV-lea). Cu elogii deosebite (la acordarea unei diplome). sper (Cicero). Consimţământul general. consensul suplineşte legea. fiecare este liber să aprecieze. împotriva raţiunii. spero. De profundis. Despre tot ceea ce se poate şti (şi despre altele câteva). Dat. Definitio per idem. pentru că este absurd (paradox formulat de Tertulian). Care defineşte. Din adâncul sufletului. Este demn să intre în învăţatul nostru corp (formulă medievală de acordare a titlului de doctor. De propaganda fide. Definiens. Din punct de vedere legal. De omni re scibili (et de quibusdam aliis). sublinierea unei afirmaţii categorice. Prin voia lui Dumnezeu. trimitere la alt text. sed lex. dar vreau să înţeleg. Cum eximia laude. Dă. greşeală în scris datorită neatenţiei. Cine pătimeşte îşi aminteşte (Cicero). De gustibus non est disputandum. Din nou. Dulce et decorum est pro patria mori. Cui prodest? Cui foloseşte? La ce bun? Cum hoc. Divide et impera! Dezbină şi stăpâneşte! (N. Rostiri savante (Lucreţiu) Docta ignorantia. Ignoranţă crasă. Se foloseşte ca ironie la adresa pseudosavanţilor. Consilio et prudentia. Compară (două texte). Ceea ce trebuie corectat. Din auzite. în prezenţa noastră. dedicat (D. De la început. deprinderile se formează prin practică. Docta dicta. Cui bono? În avantajul cui? În interesul cui? (vezi Cui prodest?) Cui dolet meminit. Curriculum vitae. ignoranţă în cunoştinţă de cauză. Un împărat se cuvine să moară în picioare (Vespasian). actual (opus lui de iure).). Crassa ignorantia. deci cuget. iarăşi. Currente calamo. Despre gusturi nu se discută. Contradictio in subiecto. durat effectus. dedică. ridiculizarea infatuării celor lipsiţi de cunoştinţe temeinice (Nicolaus Cusanus). scribendo scribere discimus. Consensus facit legem. Cred. Coram populo. Desinit in piscem mulier formosa superne. Contradicţie intrinsecă. Doctor honoris causa. cuget. strigăt de deznădejde către Dumnezeu. Dissertatio. Dura lex. Dubito. În faţa noastră. ergo sum.

Sofism bazat pe vorbire. Fide et fiducia. Dincolo de ziduri. Fabula docet. Et in Arcadia ego! Şi eu am fost în Arcadia! (exprimarea nostalgiei după fericirea pierdută). Ex necessitate rei. nu cuvinte. Prin ipoteză. hârtia suportă orice. Ex hypothesi. Iese (indicaţie tehnică în teatrul din antichitate). Din premise. Violenţă în vorbire. Ex officio. Ergo. Facta. Spectacolul s-a sfârşit. declarată. Extra muros. sed aliter. Facile princeps. Fide. Forma dat esse rei. Flecti. Finis coronat opus. Ecundum quod. din exterior. Aceleaşi. Flagrante bello. Experiment crucial. Aceaşi autoare. rea-credinţă. Din ceva fals (rezultă) orice. sed perseverare diabolicum. Fac totum (factotum). Prin fidelitate şi încredere. Din suflet. Timpul fuge fără să se mai întoarcă (Vergiliu). anterior. Întâmplarea îi favorizează pe cei îndrăzneţi. Ex nihilo nihil. Fides punica. Din aceeaşi cauză. Exordium (orationis). De la sine. Alcătuirea minţii. extinderea nepermisă a concluziilor de la câteva cazuri observate la toate cazurile. Din nimic (nu se naşte) nimic (Lucreţiu). Eo facto. Et alibi. o epocă. lista erorilor. manet res. 5). după ce fapta s-a întâmplat. Avânt poetic . Errare humanum est. Ex falso quodlibet. Furor poeticus. Forma mentis. Furor loquendi. Errata. E pluribus unum. Ex abrupto. Generalizare pripită. Eadem. introducerea.). Ex anima. Ceea ce defineşte o persoană. Fecundus est error. Unul format din mai mulţi (Vergiliu). Et caetera (Et cetera). Din oficiu (apărător). Se termină. Pe neaşteptate. Raportul dintre original şi copie. Eripitur persona. Editio princeps. a urla.162 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 163 Eadem. Ex libris (meis). Din cărţile (mele). tocmai de aceea. Facit. constrâns de situaţie. Excepţia întăreşte regula (principiu scolastic). Persoana care face toate activităţile într-un cadru organizat. Ex silentio. Fă la fel. Ex ante. Ex post facto. Credinţă punică. perseverenţa (în ea) este diabolică (Cicero). Deviza statului New York Exceptio probat regulam. Ex concessis. A făcut(-o). Şi în alte locuri (dintr-un text). dar să nu te frângi. De dinainte.). Expresie a tenacităţii. Sfârşitul încununează opera (Ovidiu). cu sinceritate. Daţi crezare celui păţit (Vergiliu). cu mare autoritate. Ecce homo! Iată omul (de care este nevoie)! Exclamaţia lui Pilat din Pont când l-a arătat mulţimii pe Iisus Christos (după Ioan. Fă totul. Fallacia accidentis. Ex cathedra. Erori. Prin încredere. Experimentum crucis. Festina lente. Et alli (et al. non armis. Finita est comedia. Eo ipso. de la catedra universitară. Est modus in rebus. Exit. Fabula ne învaţă. În termeni expliciţi. Inscripţie pe stema SUA. Fericit cel ce a putut cunoaşte cauza lucrurilor (Vergiliu). Argumentare bazată pe faptul că celălalt nu neagă cele afirmate de noi. Persoana piere. Ex eadem causa. un stil. Inscripţie pe o operă de artă. izolat de comunitate. Prima ediţie a unei cărţi. Există o măsură în toate (Horaţiu). prin raţiune să fie alungată ignoranţa. Experto credeite. Şi alţi (autori). Aşadar. Fortuna favet fortibus. prim. ca supoziţie. Conform obiceiului. Fallacia dictionis. Fapte. Fac simile. Principiu preeminent. copie fidelă a unui text. Epistola non erubescit. Ex tempore. nu cu ajutorul armelor. Exempli gratia (e. Finis coronat opus. Sfârşit. perfidie. Credinţa precede raţiunea (Augustin). De pe tronul papal. încrederea în experienţă. de exemplu. Forma dă existenţă lucrurilor. Fama volat. Pe calea exemplului. Scrisoarea nu roşeşte (Cicero).g. ipoteza neverificată restrânge aria investigaţiei. Retrospectiv. decisiv (Francis Bacon). Vestea zboară (Vergiliu). facsimil. Sofismul accidentului: a considera esenţial ceea ce este accidental. Ostilitate deschisă. lucrul rămâne. non frangi. Să te pleci. Felix qui potuit rerum cognoscere causas. Şi alţii. Prin acest fapt. Fides preacedit rationem. formulă înscrisă pe cărţile personale. imediat. superior. (Principiu scolastic). dar altfel. non verba. Cuvânt scris la sfârşitul unei lucrări. opera supravieţuieşte creatorului ei. Eroarea este fecundă. şi aşa mai departe (pronunţie: et-ce-te-ra). Ex uzu. Sfârşitul încoronează opera (Ovidiu). În Evul Mediu. Să fie lumină. Grăbeşte-te cu măsură (după Suetoniu). 11. Excelsior. Fugit irreparabile tempus. Explicit. inserată înaintea numelui autorului. fără pregătire prealabilă (vezi şi ab abrupto). Din necesitate. Eroarea este omenească. Mai sus. Fiat lux. Începutul (cuvântării). Brusc. Expressis verbis. şi altele.

Glorificarea (lui Dumnezeu) în cel mai înalt grad. Homo homini lupus. pe loc. Nu plăsmuiesc ipoteze. nesocotirea subiectului. Homo religiosus. expresia desemnează un om unilateral pregătit. Honoris causa. tautologie. Expresie a aroganţei inculte. reluat de Thomas Hobbes). In folio. Id est (i. Ignoramus et ignoramibus. Infra dignitatem. abţine-te (de a te pronunţa). In extremis. Glosar. pe vecie. Adică. Nu ştim şi nu vom şti niciodată. Omuleţ. In infinitum. prejudecăţi (Francis Bacon). Imagini. Idem per idem. alcătuind patru pagini. Index expurgatorius. Om ridicat. Despre o operaţie migăloasă şi inutilă.). non leguntur. A greşi este omenesc. Gândul oamenilor este inviolabil. în timpuri imemoriale. aşadar. Cărţile îşi au soarta lor (Tirentianus Maurus). Hypotheses non fingo. Ignotum per ignotius. dobândit prin învăţare. în aceeaşi lucrare. imnul studenţilor din toată lumea. Idola specus. In capite.). In esse. In forma pauperis. Harenas numerare. Sunt om şi nimic din ce e omenesc nu-mi este străin (Terenţiu). Să se tipărească. Habent sua fata libelli. In illo tempore. Etapă în evoluţia omului. Immunis est hominum cogitatio. Homunculus. Ibidem (ibid. Homo novus. Homo universalis. Istoria (este) îmvăţătoarea vieţii (Cicero) Hoc erat in votis. fără a intra în amănunte. Omul care se joacă. Idola fori. Prejudecăţi inerente limbajului. Homo sapiens. Idem (id. Ignorarea temei: greşeală de interpretare de la început. În abstract (opus concretului). Etapă în evoluţia omului. Azi. Ipostaza ludică a omului (Johann Huizinga). vechea denumire a hărţilor geografice. In extenso. Aici şi pretutindeni (formulă înscrisă în vechime pe diplomele de doctor ale Universităţii din Paris). Homo faber. Prejudecăţi derivate din sistemele filosofice. La romani. Omul universal. Mă cutremur de ceea ce relatez (Vergiliu). Historia magistra vitae. In dubio. Homo erectus. Despre o persoană ridicată prin propriile forţe (Cicero). Etapă în evoluţia omului. Genius loci. În actualitate. studiu) sau acelaşi autor.). Mod de comportare constant. Omul înţelept. Haud longis intervallis. Grosso modo. În mod onorific (doctor în ştiinţă. deci nu se citesc (azi. Permisiunea dată de cenzura ecleziastică de a se tipări o carte. Omul unei singure cărţi (Biblia). Horresco referens. Aceasta nu se înţelege. Acest lucru înseamnă că… Idola. Idola tribus. la aceeaşi pagină. Hic et nunc. profesor). ceea ce defineşte un anumit loc. Aici şi acum. La nesfârşit. Glossarium. Imaginea lumii. Dacă ai dubii. exprimarea sentimentului solidarităţii umane. Sunt scrise (în limba) greacă. iniţiată de Papa Paul al IV-lea (1559). imediat. Hannibal ante portas! Hanibal este la porţi (Titus Livius). În mare. Omul este sfânt pentru om (Seneca. Ca un om sărac. zeul cel mai vechi al unui loc. La modul general. Acelaşi prin acelaşi. Metaforele dau strălucire stilului. Homo sum et nihil humani a me alienum puto. În frunte. sumar. La un interval scurt. Să ne bucurăm. Pentru totdeauna. înlocuirea premisei majore pentru a ajunge la concluzia dorită (Aristotel). Om nou. Omul făuritor. Prin extensie. Imago mundi. Despre omul nou în epoca Renaşterii. Spirit al locului. reluat de Baruch Spinoza). Graeca sunt. Ignoratio elenchi. Alternativ. Prejudecăţi inerente naturii umane. Omul este lup pentru om (Plaut. Sub orice demnitate. In abstracto. În trecutul îndepărtat. Haec non intelligo. In aeternum.e. lista termenilor utilizaţi într-o lucrare ştiinţifică. Format de carte în care coala de tipar este pliată în două. avertizare asupra instabilităţii parcugerii unui text). Aceasta am intenţionat (Horaţiu). Pe larg. diabolicum in errore perseverare. Om capabil să construiască unelte. în general. A cerceta ceva necunoscut prin ceva şi mai necunoscut (principiu al alchimiei) Illustrant orationem translata verba. In dubiis abstine. Argumentare defectuoasă. Până în pragul morţii. . Homo unius momenti.164 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 165 Gaudeamus igitur. Diminutiv creat de Goethe. Prejudecăţi inerente individualităţii fiecărui subiect uman. a persevera este diabolic (Augustin). dubiu. Despre ipostaza tehnică a omului Homo habilis. A număra firele de nisip. În acelaşi loc. Gloria in excelsis Deo. nu încerc să explic fenomenele prin cauze fictive (Isaac Newton). Omul unui singur moment. Îndoială. vestea unui pericol iminent. Homo homini deus. în întregime (a relata). Omul religios. până la punctul extrem. sau ib. Humanum est errare. Acelaşi cuvânt sau aceeaşi lucrare (carte. Homo unius libri. In alternum. Hic et ubique. Prin extensie. Homo ludens. Listă de cărţi pe care biserica romano-catolică le-a interzis. Idola theatri. persoană lipsită de importanţă. Imprimatur. Habitus.

. Prin ameninţare. nu se aplică (Cicero). A vorbi liber (fără să a avea un text în faţă). calificativ pentru un titlu universitar sau pentru o diplomă. în cadrul unei colectivităţi. cunoştinţe fragmentate şi superficiale. Formatul de carte în care coala este pliată în opt. Mărul discordiei. In praxi. In toto. Cutumă feudală care dădea drept stăpânului să defloreze orice mireasă. În trecere. In re. Lumen naturale. In vacuo. Pe viu. In saecula saeculorum. Lege nescrisă. în acelaşi loc. Laudem conferre in medium. formând opt pagini. Magna cum laude. Prin muncă şi perseverenţă. Locul sigiliului. Munca este sfântă. folosirea improprie a unui termen. in toto nihil. Formatul de carte în care coala de tipar este pliată în patru. În practică. În materie de… In rerum natura. Între alte lucruri. gest prin care s-a declanşat războiul troian. Lingua franca. Lucrare (carte) de mari dimensiuni. In memoriam. Ius primae noctis. în prezent.c. pe cale de a se naşte. În forma veche. Licenţă poetică. In posse. a reproduce cu fidelitate. Lege artis. în vid. Prin faptul însuşi. Posibilitate.s. Lex exclusi tertii. În vin este adevărul. Cu putere armată. a rezolva prin măsuri drastice. În sine însuşi. Aşa a spus el. Lato sensu. recursul scolasticilor la autoritatea magistrului lor (Aristotel). În întregime. În zgomotul armelor. Greşeală de memorie. In octavo. în sensul adevărului faptelor. în eprubetă. După legea artei. Inter alia. fără greş. În speranţa că… In statu nascendi. Lapsus linguae. adevărul spus sub influenţa alcoolului (Pliniu cel Bătrân). Licentia poetica. Metaforă pentru un vin bun. In statu quo. Libri muti magistri sunt. în condiţii artificiale. Laudator temporis acti. muzele tac. Prin chiar aceleaşi cuvinte. figură de stil care apar frecvent în texte. Inter se. abatere de la norma lingvistică pentru o mai mare expresivitate (Seneca). Lapsus calami. În miezul lucrurilor (Horatiu).). În situaţia originară. In transitu. În spaţiu gol. În locul citat mai sus. idealizarea trecutului. În nucă. Manu propria. ceea ce ştie toată lumea. În forma de apariţie. În natura (esenţa) lucrurilor. Autentificarea iscăliturii regelui. Manus manum lavat. In praesenti. în germene. Să lauzi cu măsură. In omnibus aliquid. Cu propria mână (a semna). În secole şi secole. Inter nos. Expresie prin care pitagoreicii îşi exprimau veneraţia faţă de magistru. In quarto. în viaţa de zi cu zi. Lacrima Christi. preluat de Seneca). În momentul de faţă. Lăudător al vremurilor trecute (Vergiliu). Limbă de circulaţie internaţională. în laborator. Lapsus memoriae. chiar în acel loc. Lex non scripta. Locus sigilli (l. Cărţile sunt magiştri muţi. Ius gentium. Inscripţie pe documentele medievale. Facultatea naturală de a cunoaşte clar şi distinct (Réne Descartes). In vino veritas. recursul la argumentul autorităţii. dezbrăcat complet. În accepţiunea largă (a termenului). Inter arma silent leges. Labor omnia vincit improbus. În numele. In pleno. în gând. In vivo. Locus communis. dreptul internaţional. în total nimic. Munca stăruitoare învinge totul (Vergiliu). formând şaisprezece pagini. Între noi (fie vorba). In terrorem. în esenţă. În interiorul zidurilor cetăţii. Ipso facto. Malum discordiae. Loco citato (l. In spe. Manu militari. In pectore. Loc comun. Cu cele mai mari elogii. Magister dixit. În faţa întregii adunări. Magistrul a spus. în tranziţie. Dreptul primei nopţi.166 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 167 In loco. Libere loqui. In situ. În sticlă. Greşeală scăpată din condei. Greşeală apărută în actul vorbirii. Magnum opus. În memoria. In nomine. incapacitatea de a-ţi aminti un cuvânt. Ipse dixit.). În locul obişnuit. Laborare est orare. Inter arma silent musae. În piept. în costumul lui Adam. în sens larg. Mărul dat Afroditei de către Paris. Temă. Ipsissima verba. Labore et constantia. In vitro. Dreptul popoarelor. Intra muros. In nuce. Din toate câte puţin. Gol. Principiul terţiului exclus. In puris naturalibus. formulă. În timp de război legile tac. în amintirea. Lacrima lui Christos. O mână spală pe alta (Epicarm. In medias res.

Nego maiorem. Medicul îngrijeşte.168 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 169 Margaritas ante porcos. Este minunat de a relata (despre o întâmplare). În opinia mea. Iniţial. complet. Nimeni nu dă ceea ce nu are. Nu i se porunceşte naturii decât supunându-i-te (Francis Bacon). care evocă lucruri neplăcute. ci mult (valoros). Nimium probans argumentum. Nil medium est. Nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simţuri (John Locke). sed multum. contrar teoriei ideilor înnăscute. Minte sănătoasă în corp sănătos (Iuvenal). Greşeală proprie. Nemo dat quod non habet. Medicus curat. Ne varietur. Mixtum compositum. Nimic în plus. Nemo propheta in patria sua. Mulţi chemaţi. Nihil sine Deo. Noli (dis)turbare circulos meos! Nu-mi şterge cercurile! Avertisment adresat celui ce încearcă să te distragă de la treburi importante. sofism. Me judice.). Mulgere hircum. Ne quid nimis. Nu există cale de mijloc. Nimic prea mult (Terenţiu). natura vindecă ( după Hipocrat). ci valoarea. Non nova. Trecerea ilegitimă de la un subiect la altul. Modus intelligibilis. recunoaşterea unei greşeli. Resping premisa majoră. Non olet pecunia. Non sequitur. sed nove. 7. Minima de malis. Nemine contradicente. Resping consecinţa. pauci vero electi. Mărgăritare la porci. Nimic fără Dumnezeu (Cicero). Nimic nu se învaţă şi nu se însuşeşte corect fără exemple. despre ediţiile biblice autorizate de Vatican. Nec plus ultra. Mirabile dictu. Nume ale persoanelor detestate. principiu senzualist. De neschimbat. Cu o schimbare necesară. sed vitae discimus. Ne discere cessa. Multum in parvo. Nihil praeter naturam perpetuum. Mod de exprimare. Nomina odiosa. Naturae non imperatur nisi parendo. puţin aleşi (Matei. Modus probandi. Modus essendi. Natura nu face salturi (Wilhelm Leibniz). Nu învăţăm pentru şcoală. greutatea (argumentelor). Nolens. Modus loquendi. Nimeni nu este profet în patria sa. Mutatio elenchi. Non numero. Mod de acţiune. Titus. Non refert quam multos libros. Modus sensibilis. Natura este mereu aceeaşi (Baruch Spinoza). Mod de a fi. Nu există motiv de disperare. nu toţi cei care au scris cărţi sunt autori. Nil desperandum. volens. a oferi lucruri valoroase celor care nu ştiu să le preţuiască (Matei. Sunt ceăţean al lumii (după Diogene) Mutatis mutandis. Nu multe. Mens sana in corpore sano. Nomina notata. Mult în puţin (cu referire la comunicarea orală sau scrisă). Nu cine. amalgam de idei. caracterul definitiv al unui text. Memento mori. Mea culpa. greşeala mea. Arhimede a fost omorât de către acel soldat. Mundi civis sum. Ştiinţă generală bazată pe număr şi măsură. Natura semper eadem. Non quis. Fără îndoială. Adu-ţi aminte că (şi tu) vei muri. Nu numărul. sed quam bonos habeas. A mulge un ţap. ci pentru viaţă (Seneca). Cel mai mic dintre rele (Fedru). Prin extensie. A considera cauză ceea ce nu este. Astfel s-a adresat Arhimede militarului care i-a călcat cercurile desenate pe nisip. Natura non facit saltus. Multi sunt vocati. Necessitas non habet legem. Nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu. ori contrariul.) Non omnes qui habent citharam sunt citharedi. Lumea lucrurilor perceptibile. Mod de a trăi. natura sanat. Argumentare care dovedeşte prea mult. a încerca să faci ceva imposibil (Vergiliu). Non liquet (N. al unei opere. Nu lucruri (teme. Nihil violentum durabile. Nume citate anterior. sed pondere. Căci ştiinţa însăşi înseamnă putere (Francis Bacon). . (Replică a împăratului Vespasian dată fiului său. Mathesis universalis. aşa cum făcuse şi în Capernaum). Non scholae. acceptarea unor compromisuri. Non dubitandum est. după ce armata romană cucerise Siracusa. Narrata refero. Nemo recte sine exemplo docetur aut discitur. ci într-un chip (mod de tratare) nou. 16). Modus operandi. (Răspunsul lui Iisus Christos la rugăminţile mulţimii de a face minuni şi în Nazareth. Lucru amestecat. Modus vivendi. nevrând. Mă refer la cele povestite anterior. ci cât sunt de bune (Seneca). Nu înceta să înveţi (Cato cel Bătrân). Nam et ipsa scientia potestas est. Non multa. Lumea realităţilor inteligibile. Vrând. Necesitatea nu are lege (adagiu de dreptul roman). ori aşa. Banii nu au miros. Mirabile visu. Nimic nu este veşnic în afară de natură. subiecte) noi. Este minunat de a vedea. Nu contează cât de multe cărţi ai sctris. Nego consequentiam. Nu toţi care au citeră sunt cântăreţi din citeră. Non causa pro causa. Nu rezultă. Nu este clar. 6). Nimic violent nu dăinuie. Mod de demonstrare. Fără opoziţie. schimbând ceea ce trebuie schimbat. sed quid. care îi reproşa că a înfiinţat latrine cu taxă pentru a reface visteria Romei. ci ce (spune).L. 20.

Quid habet aures audiendi audiat. cit. Spre aducere aminte. moravurile! (Cicero). Orice început este greu. ulterior. Pâine şi jocuri (Iuvenal). nici o zi fără a lucra ceva (Pliniu cel Bătrân). Aspect important. A vorbi pe ocolite. Nuda veritas. Nici o zi fără o linie. Obligaţia de a dovedi (sarcina reclamantului). Opera este bună de pus pe foc. Persoană nedorită. Omitte haec! Lasă de o parte acestea! Să trecem peste asta! Omne initium difficile est. Persoana este entitatea care îşi aminteşte mereu că este ea însăşi. De formă. Explicaţie obscură printr-un stil obscur. observaţie pentru a atrage atenţia asupra unui pasaj dintr-un text. Per consequentias.). Nunc aut nunquam. Petitio principii. Pentru casa sa. sofism care constă din stabilirea unei legături cauzale pe baza constatării succesiunii în timp a fenomenelor. sincere. Oculos habent et non videbunt. Întâi să trăieşti. însemnare. Ora pro nobis. auctor patibulo dignus. pe jos. Propria laus sordet. Pluralis majestatis. Post scriptum (P. 14). Pater patriae. A se ruga pentru noi. În interesul public. Rezoluţie pusă de cenzură pe manuscrisul Hronicii Românilor a lui Gheorghe Şincai. a pleda pentru a-şi susţine propria cauză sau propriile interese. Omne quod fit habet causam. O eroare mică la început devine mare la sfârşit (după Aristotel). neacceptată (cu referire la diplomaţi. Primum non nocere. Puntea măgarilor. Pauca. jurişti). Pars pro toto. esenţa problemei. Onus probandi. nimic nu piere (Ovidiu). Numerus clausus. Vorbire prozaică. Cu picioarele apostolilor. principiul etern şi neschimbat al mişcării (după Aristotel). Părinte al patriei. după semnătură. prea târziu. Ora et labora. non dolet! Paetus. Pro domo sua. iar autorul de spânzurătoare. Opus igne. Lauda de sine miroase urât. Pro memoria. în cuvinte simple. Nullum verum inferet falsum.170 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 171 Nota. Pe căi anevoioase se ajunge la stele.S. Primum movens. Tot ceea ce se întâmplă are o cauză. Nulla dies sine linea. Totul se transformă. Post festum. Acum sau niciodată. Persoană acceptată (cu referire la acreditarea diplomaţilor). Primum vivere. Per ambages loqui. Nici un adevăr nu poate conduce la o concluzie falsă. Per aspera ad astra. Opera citată. Primus inter pares. Numeri gubernant mundum. Oculi mentis. Opus citatum (op. Primul motor. Panem et circenses. dar bun. Parvus error in principio magnus est in fine. Nimănui în cuvinte (să dai crezare. îndemnul de a o imita. repetarea unor definiţii) folosite pentru înţelegerea unor probleme dificile. timpul! Vai. Philosophia perennis. O tempora. La prima vedere. Paete. Post hoc. apoi să filozofezi (ironizarea celor care discută steril şi dispreţuiesc acţiunea). Obscurum per obscurius. o mores! Vai. Pro forma. Au ochi şi nu vor vedea. subliniere. Nulla regula sine exceptione. în Evul Mediu denumire hazlie dată de către elevi materialelor didactice mai rudimentare (de exemplu. Prima facie. A dispreţui vulgul. Număr limitat (privind proporţia studenţilor dintr-o anumită categorie socială). Punctum saliens. nu doare! Îndemnul la sinucidere dat de către soţia sa lui Paetus. Persona non grata. Oratio pedestris. Puţin. Per pedes apostolorum. Adaos la o scrisoare. deinde philosophari. . Parte pentru întreg. sugerarea întregului prin descrierea unei singure părţi.). Complice la crimă. mulţimile profane (Horaţiu). După aceasta. Nici o regulă (nu este) fără excepţie (adagiu de drept roman). Primul dintre egali. merite excepţionale pentru patrie. Persona grata. Odi profanum vulgus.B. Ici şi colo. Ochii minţii. fără indicarea paginilor. Prin consecinţe. Nudis verbis. Persona dicitur ens quod memoriam sui conservat. Pons asinorum. Idei preluate din întreaga lucrare. Adnotaţie la un text. Pluralul majestăţii. În primul rând să nu dăuneze (principiu medical aplicabil şi în cercetările sociale). Adevărul gol. A se ruga şi a munci. a vorbi despre sine la plural. implicat în complotul împotriva împăratului Claudiu. Problematică şi temă constantă a tuturor filosofilor. Întoarcerea la enunţul iniţial. deci din cauza aceasta.). Punctul nodal. sed bona. Cine are urechi de auzit să audă (Evanghelia după Matei 13. ci dovezilor experimentale). Passim. desculţ. Numerele guvernează lumea. nihil interit. După faptă. Pro bono publico. notă. Omnia mutantur. ergo propter hoc. Nullius in verba. După sărbătoare. Post factum. În sensul exact al cuvântului. Particeps criminis. Nota bene (N.

Eleganţă în simplitate. Dar să revinim la subiectul discuşiei (Cicero) Sic. Ştiu că nu ştiu (după Socrate). Sed ad rem redeamus. Ce este permis lui Jupiter. Scribere scribendo. puţini vor să se dedice studiilor. întocmai la ora convenită. Fără de care este imposibil. Sub rezerva unei erori de calcul. Quod licet Iovi. Salt în demonstraţie. Sine die. Qout homines. Aşa trece gloria lumii (Thomas a Kempis). tot sensus. dicendo dicere disces. Quod nimis probat nihil probat. Faptele măreţe necesită timp.l. Din lipsa unui lucru. Dacă doreşti pace.). Fără o zi stabilită. atâtea sensuri. Raţiune. cur. Sine amicitia vitam esse nullam.. nu vorbe (fapte. Ceea ce dovedeşte prea mult nu dovedeşte nimic. Reductio ad absurdum. Sub rezerva titlului. Lucruri. Scire volunt omnes. Scribendi cacoethes. quid.). Quot capita. pentru ce. Câte limbi ştii. Salvo errore et omissione (s. Sancta simplicitas! Sfântă naivitate! A deplânge ignoranţa. Sine hoc. În funcţie de. atâtea păreri. quibus auxiliis. Ştiinţa şi puterea sunt unul şi acelaşi lucru (Francis Bacon). Raţiunea dreaptă. Numărul stabilit ca fiind necesar pentru a se lua o hotărâre prin vot. studiis incumbere pauci. Ceea ce era de demonstrat. iubeşte! (Seneca) Socratico more. Secundum quid. Regulae philosophandi. Scio me nescire. Regressus ad infinitum. Toţi vor să ştie. Reguli ale filosofării. Res. tot homines vales. În materie de… Recta ratio. cu greşelile de redactare). citeşte de două ori. Sapere aude! Îndrăzneşte să fii înţelept! (Horaţiu). canoane metodologice în cercetarea ştiinţifică (Isaac Newton). Roma non fuit una die condita. În manieră socratică.c. Satis verborum. Restitutio in integrum. Quid novi ex Africa? Ce a mai apărut nou din Africa? Exprimă curiozitatea ştiinţifică: în antichitate Africa era puţin cunoascută (după Aristotel). ceva neobişnuit. A urca perpetuu de la efecte la cauze. verificare indirectă. Quo vadis? Unde te duci? Întrebare pusă lui Iisus de către apostolul Petru. cum. Quis. deci din cauza acelui lucru. Despre scrierile inutile. tot sententiae.). Quot linguas calles. Rara avis. non licet bovi. Fără prietenie n-ar fi viaţă (Cicero). Saepe stylum vertas. deviere de la subiect într-o discuţie. unei bătrâne care a pus şi ea o surcică pe rugul arzând. Recto folio.172 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 173 Qui pro quo. Prea multe vorbe. Fără ură şi fără părtinire (Tacit). Fără specificarea locului şi a anului (cu referire la cărţi). Să spui adevărul râzând (Horaţiu). slujbă bine plătită pentru o muncă minimă. Reparaţie integrală. Sine tempore. Regnum hominis. Dintre care. Omiterea voluntară sau involuntară a unei etape în argumentare. Ratio essendi. Înveţi să scrii scriind şi să vorbeşti vorbind. de la consecinţe la principii. Si vis amari. păreri. repararea tuturor prejudiciilor morale sau materiale. Limba poporului este sacră. (Traducerea în latină a formulei lui Euclid). relativ. Sine dubio. prin ce mijloace. Reducerea la absurd. et o.E. Simplex munditiis. când? (Ordinea logică în retorica lui Quintilian). Sine qua non. ce. Scientia et potentia in idem. Cine scrie. Jan Hus. Tumorile scrisului. . Aşa. Re. Scientia nobilat. confuzie. Repetiţia este mama învăţăturii (Quintilian). Să-ţi întorci mereu condeiul. Quorum. Fără răgaz.et a. quando? Cine. Temei de existenţă. Zvonul este totdeauna îndoielnic (Ovidiu). la nesfârşit. Retorica este ştiinţa de a vorbi bine în probleme publice (Isidorus de Sevilla) Ridentem dicere verum. îndemn la studiu. pregăteşte-te de război. Repetitio est mater studiorum. Salve! Salvete! Să fii săntătos! Să fiţi sănătoşi! Salvo errore calculi (s. ama! Dacă vrei să fii iubit. Pe faţa foii (despre filele nenumerotate ale unui manuscris). Sine cura. Unul în locul altuia. para bellum. Ratio cognoscendi. Mai târziu se va găsi un titlu mai potrivit. Fără îndoială.e. quomodo. Sine loco et anno (s. Rumor semper in ambiguo est. ergo propter hoc. întocmai (încadrat între paranteze pătrate arată că se respectă textul fără nici o modificare. nu vorbe). Sine ira et studio. Sub rezerva unei erori sau a unei omisiuni. Să schimbi mereu maniera de a scrie (Horaţiu). Fără grijă. Rhetorica est bene dicendi scientia in civilibus quaestionibus. Câte capete. Sacra populi lingua est. Roma nu a fost ridicată într-o singură zi. Cuvinte adresate de reformatorul religios ceh. temei al cunoaşterii.D. Câţi oameni.). ubi. Salvo titulo. nu este îngăduit boului. Principiu scolastic. non verba. unde. atâţia oameni valorezi. Domnia omului. Quod erat demonstrandum (Q. Pasăre rară (Iuvenal).e. persoană care se arată rareori. Viziunea antropocentristă în Renaştere. Ştiinţa înnobilează. Quid prodest? La ce bun? Ce folos? Qui scribit bis legit. Sic transit gloria mundi. Si vis pacem. Jan Hus a fost excomunicat (1410) şi ars pe rug (1415). Saltus in probando.

pe fugă. Theatrum mundi. Toga virilis. Ut sic.) unui cizmar care. Sublata causa. Stante pede. Unde s-a menţionat anterior (deasupra).174 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 175 Sol lucet omnibus. metaforă vizând capacitatea receptivă a omului. Timpul dă la iveală toate lucrurile. Tacent. Cu cel mai mare respect. personalitate care defineşte o mişcare de idei. Punct de pornire. mi fili! Chiar şi tu. În accepţiunea restrânsă a termenului. Solum certum nihil esse certi. ne ultra crepidam. Soarele străluceşte pentru toţi. Terminus technicus. punct de destinaţie. Ca atare. Summa cum pietate. Togă bărbătească. fără schimbare. (A îmbina) utilul cu plăcutul. Temporis filia veritas. anterioară oricărei experienţe (după Aristotel). nu mai sus de sanda. non abuti. acolo este patria (Cicero). Adevărul este fiul timpului. Uti. Cele mai presus dintre cele mai presus. Sui generis. Tempora mutantur. Spiritus rector. în unanimitate. b) Mă tem de cel care a citit o singură carte. Ţinuturi neexplorate. fiul său natural. În picioare. Terra incognita. Fără intenţie. Formulă pentru superlativ (Plaut) Summum bonum. Sub voce (s. Mă tem de omul unei singure cărţi.v. A uza. Dacă se înlătură cauza. Unde este libertate. Studiose exquirunt unde verba sint. ultima limită într-un domeniu. Al treilea termen al comparaţiei (elementul neutru). care constituie ea însăşi un gen. dispare şi efectul. Ultima ratio. Cu o singură voce. pentru că nu cunoaşte diversitatea punctelor de vedere şi nu pot dialoga cu el. Ut infra. Situaţia în care se găsesc lucrurile. Admonestarea celui care îşi depăşeşte competenţa. Utile dulci. terminus ad quem. ibi patria. Stat în stat (referitor la o populaţie care doreşte condiţii speciale).).e. cauza bună a triumfat. Suo tempore. Către oraş (Roma) şi către lume (benedicţiunea papală). Sub cuvântul (când se citează cuvintele dintr-un dicţionar). Termen tehnic. în felul său. Ubi supra. dreptul de a ne bucura de darurile naturii. Statu quo. Singurl lucru sigur este faptul că nimic nu este sigur (după Socrate). Nu se dă ca posibil un al treilea termen (ipoteză). Tamen est laudanda voluntas. capătul lumii. Tu quoque. Totuşi trebuie lăudată dorinţa de a face (chiar dacă acţiunea a eşuat). Cu o singură minte. nu a abuza. Ultima Thule. Întregul este anterior părţilor (Wilhelm Leibniz). trimitere la paragraful următor. Unde este bine. Toto caelo. Libertate în cadrul legii. Tăcând. Diametral opus. Cizmarule. fiule! Sunt cuvintele adresate de Cezar lui Brutus. probleme încă neelucidate de ştiinţă. nos et mutamur in illis! Timpurile se schimbă şi noi o dată cu ele! Tempus edax rerum est. Temere.n. după ce a făcut o observaţie corectă legată de modul în care era pictată o sandală a personajului. Sunt lacrimi pentru lucruri. A concepe lucrurile din perspectiva eternităţii (Spinoza). În cele din urmă. Totum est prius partibus.n. . Cercetează cu pasiune de unde provin cuvintele. nenorocirile provoacă lacrimi (Vergiliu). ca mai jos. acolo este patria. Stricto sensu. pentru că o cunoaşte foarte bine şi nu mă pot confrunta cu el. Sutor. Cu o rândunică nu se face primăvară (după Aristotel).) Ubi bene. Spero meliora. Terminus a quo. Tempus omnia revelat. din întâmplare. Aşa cum este. Tertium comparationis. Una hirundo non facit ver. satis laudant. Summa summarum. quantum scimus. Theoria sine praxi est carrus sine axi. Cuvintele lui Toma d’Aquino pot fi interpretate în două sensuri: a) Mă tem de cel care a citit o singură carte (Biblia). Sub lege libertas. Thule (ţinut mitic) cea îndepărtată. care se afla printre conjuraţii care l-au ucis în Senat la Idele lui Marte (anul 44 î. Timpul este devoratorul lucrurilor. Togă tivită (cu purpură) pe care la Roma o purtau adolescenţii (până la 17 ani). Binele suprem (Dumnezeu). Tabula rasa. neschimbat. Sub presiunea adevărului. Suppressivo veri. Sunt lacrimae rerum. La vremea sa (orice lucru). Toga praetexta. Urbi et orbi. Tale quale. Spirit conducător. Aceste cuvinte au fost adresate de pictorul grec Apelles (356– 308 î.e. ca atare. Spectacolul lumii. unanimitate. Status in statu. Una animo. O entitate deosebită de oricare alt gen. Ubi libertas. Ultimul argument. Tantum possumus. Sustine et abstine! Îndură şi stăpâneşte-te! (principiu etic fundamental al stoicismului). Ca dedesubt. Una voce. Sub specie aeternitatis. Tăblă (de ceară) ştearsă. Putem atât cât ştim (Francis Bacon). Tertium non datur. tollitur effectus. Tandem bona causa triumphat. a început să critice şi alte elemente ale tabloului. purtată de cetăţenii romani maturi. ibi patria. Lumea privită ca spectacol. Teoria fără paractică este (ca) un car fără osie. Îndemn pentru a căuta etimologia cuvintelor (Cicero). Sper în lucruri mai bune. ei laudă destul (Terenţiu). Timeo hominem unius libri.

Prin virtute. Vexata quaestio. Mergi cu mine. f. non astutia. vici. Munteanu. arta este lungă. Virtute et fide. nevrând. Verbatim et litteratim. am învins (Cezar). Via regia. Viva vox. Virtus constitit in medio. Am venit. floreat! Să trăiască. De exemplu. Vis inertiae. M. Puterea inerţiei (rezistenţă la schimbare). Vulgo. vorbe fără sens. Cuvântul viu învaţă. Peter Haddock Ltd. Verum ipsum factum est. Vita brevis.. Virtutea se află la mijloc. A-şi schimba haina. Via. exempla trahunt. Invers.. Adevărul se rosteşte simplu (Seneca). scripta manent. trimitere la paragraful anterior. 153-167. Venter non habet aures. ars longa. cele scrise rămân (ca dovadă) (Terenţiu). schimbarea succesiunii. 1978. obişnuit. Mic dicţionar enciclopedic. Voce de stentor. nolens. Verba volant. cărţi. Ca mai sus. Editura Politică. Vox populi. Veritatis oratio simplex. crescat. Vox et praeterea nihil. Vide. I. The Concise English Dictionary. vidi. Sursa: Dicţionar de filozofie. Adevărul nu piere niciodată (Seneca). Cuvânt cu cuvânt. cei flămânzi nu se satură cu vorbe. pentru un îndreptar sau pentru un ghid. vox Dei. Video meliora proboque.. A cunoaşte cu adevărat înseamnă a cunoaşte cauzele (Francis Bacon). asemenea a cincizeci de oameni). Via media. Verbotenus. Cuvintele zboară (se pierd). 38-44. Vox populi. veritas. Puterea vieţii. a fi oportunist. Vestem mutare. dar o urmez pe cea rea (Ovidiu). Variae lectiones. Vincit omnia veritas. (Prin) viu grai. Virtute. vita. energia. 2001. exemplele te conving. Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu (autoritatea majorităţii). vorbe fără sens. care avea o voce foarte puternică.). . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. să înflorească! (urare academică). Roman. Vis viva. III-XXXII.. şi Munteanu. Vocea poporului este vocea dobitoacelor (incompetenţa majorităţii) Vox Stentorea. adevăr. Adevărul este însuşi faptul (Giambattista Vico). Prin virtute şi muncă. Adevărul le învinge pe toate. Metodă. personaj din Iliada lui Homer. Văd ceea ce este deasupra mea. Cale de mijloc. Vere scire est per causas scire. Silvia. Vezi. am văzut. Denumire pentru un manual şcolar.176 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 177 Ut supra. termeni interşanjabili. Vera causa. deteriora sequor. 1996. 1978. 474-482. Vice versa.V. Verbum a verbo. Cuvânt cu cuvânt. Calea regală. Săvulescu. Vade mecum (vademecum). Bucureşti. Bucureşti. Prin forţă şi arme. Vi et armis. Vis cogitativa. În mod literal. O voce şi nimic mai mult. 1978. Prin virtute şi credinţă. Diferite lucruri. Cauza adevărată.a. puternică (Stentor. 1999. Vorbele te învaţă. Veritas odium parit. Văd şi sunt de acord cu calea cea bună. să crească. vox stultorum. Comun. Cuvânt pentru cuvânt şi scrisoare pentru scrisoare. Veni. Variorum notae. 707-736. Note ale diferiţilor comentatori. Verbi gratia (v. Pântecele nu are urechi. Problemă disputată. Puterea de a cugeta (principiu scolastic). Volens. g. Veritas numquam perit. Virtute et labore. Viva vox docet. Vrând. Vide ut supra. Lucia-Gabriela. nu prin viclenie. în limbaj popular. E. Adevărul stârneşte ură. viaţă. O voce şi nimic mai mult. Viaţa este scurtă. Vivat. Verba docent. oral. Trimitere la un text. Pătru. Vox et praeterea nihil.

A. S. Jean-Léon şi Lévy. (1995). S. Individualism şi dăruire. Joseph. demnitate şi dreptate? Psihologia socială. (1984). (1997). Bucureşti: Editura Univers. Bailey. Bochenski. Bruce L. 3. Lucia. Putem să ne ocupăm de libertate. Connexions. Apud Peter Burke (1992/1999). Boston: Allyn and Bacon. Dorel.edu/mla/plagiarism. Bădescu. Ce aşteaptă tinerii de la muncă? Psihologia. The Problem of Speech Genres. Mihail. (1998). Bucureşti: Editura Hyperion XXI. Americanii. Beauvois. Cluj-Napoca: Editura Carpatica. Istoria sociologiei. Madsen. Piero. Băban. (1998).N. Alexandrescu. 149-160.. Amerio. [1989] (1998). Ipoteze şi funcţii sociale ale dreptului. 1). Sociological Diagnosis and Evaluation of Tendencies. Ana. Bucureşti: Editura Economică. Berg. Ce este autoritatea? Introducere în logica autorităţii. Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană. Observaţii asupra aşezării lor sociale.shtml Bahtin. 11-15. [1985] (1998). Bellah.M. Ann şi Tipton. Chicago: The University of Chicago Press. Septimiu. Ilie şi Chelcea. Becker. Sate-crânguri din Munţii Apuseni.commnet. (1943). Kenneth D. 7-25. André. Bucureşti: Editura Humanitas. Swidler. Dan. Bălaşa. 24. (1995). Apolzan. [1988] (1995). Ilie. Metodologia cercetării calitative.M.. Sorin. webster. Adriana. (2002). [1972] (1982). Methods of Social Research (ediţia a II-a). Sociologie românească. . Tricks of the Trade. 5-8. Howard S. 1-6. (1999). R. 2. (2002). Bădescu.Bibliografie Abraham. Editorial. Bucureşti: Editura Humanitas. Barnett.. (1986). [1974] (1992). How to Think about Your Research while You’re Doing it. Bucureşti: Editura Enciclopedică. Sullivan. V. Banciu. Qualitative Research Methods for the Social Science (ediţia a III-a). A Statment on Plagiarism. Interethnic Relations in Romania. W. Perioada marilor sisteme (vol. R. Sociologie juridică. Paradoxul român. New York: The Free Press. Biologie şi libertate.

Dubois. Descifrarea comportamentului uman. Foulquié. Dicţionarul explicativ al limbii române. 5.). Tradiţia cercetărilor sociologice în Judeţul Argeş. Eysenck. Ştefan. Iancu. (1982). Georgiu. Ferréol. Paris: Armand Colin. Chelcea. Cuba. Klinkenberg. Iaşi: Editura Polirom. [1992] (1997). Eliade. (1999). Notă asupra ediţiei. Tratat de sociologie. (1997).. Duby (coord. Despre sinucidere. Fenomenul Muhammad Ali în România. Dictionnaire de la Philosophie. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Pierre. Chelcea. [1970] (1974). (1824). Retorică generală. [1972] (1996). Cornel. J. Jacques-Philippe (coord. Does television violence cause aggression? American Psychologist. Un secol de cercetări psihosociologice. Émile. Aldine. [1916] (1980). Paris: Librairie Larousse. cultură. Bucureşti: Editura Teora. Constantinescu. Noul dicţionar enciclopedic al ştiinţelor limbajului. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Michael. (2002a). (1962). Ion şi Chelcea. Bucureşti: Editura Humanitas. Lee şi Cocking. Ducrot. Hans J. Sigmund. (1972). Raymond. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti. Eminescu. Bucureşti: Editura Academiei R. Prelegeri de psihanaliză. Bourhis. Septimiu şi Chelcea. Adina. Seche. Mihail (coord). Forme tradiţionale de cooperare în viaţa poporului român: tovărăşiile tinerilor. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.M. Experimentul în psihosociologie. (2002b). . 1: Satire).România. Iaşi: Editura Polirom. Ion. Septimiu. Iaşi: Editura Institutului European. Durkheim. Septimiu. (1975). Istoria vieţii private (vol. N.. 27. Regulile metodei sociologice. Îndrumări pentru monografiile sociologice [1940]. F. Psihopatologia vieţii cotidiene (trad. L. Simpozion. Gilles şi Flageul.Veil-Barais (coord. Naţiune. Chelcea. Grigore (1997). (1999). Georgescu. [1895] (1974). 1. Opinia publică. Constanţa: Editura Pontica. Paul şi Saint-Jean. Chestionarul în investigaţia sociologică. Noël. Mihaela. Gusti şi T. Mircea. Ion. Dictionnaire des techniques quantitatives appliquées aux sciences économiques et sociales. Introducere în psihanaliză. Burke. Scrisoare către Principesa Ileana a României. Septimiu.). (1999) Adolescence et toxicomanie. (1970). Septimiu. Bucureşti: Editura Politică. de Visscher. Cum se face o teză de licenţă. (1975). pp. Claudette şi Mouras.). (1964). Chelcea.O. În D. Didier.180 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 181 Boncu. Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţia a II-a). Manuscris în curs de publicare. gérer et exploiter l’information. Poezii (vol. How to Write about the Social Sciences.R. [1958] (2002). Ovidiu. şi Trinon. Bucureşti: Editura Univers. [1916] (1957). Septimiu. Freud. Richard Y. (1990). În M. (2002). identitate. discriminare şi relaţii intergrupuri. Septimiu. şi Leyens. M. (1999 decembrie). Herseni (eds. Apud Paul Foulquié şi Raymond Saint-Jean. L. Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele? Bucureşti: Editura Economică. Paris: Bréal. Septimiu.S. 253-263. Ariès şi G. Jean. Practicile scrierii.). (2002). L. Conea. 334. Chelcea. Paris: Armand Colin. Edinburgh: Longman Group Limited. Mircea. [1981] (1998). Oswald şi Schaeffer. Huesmann. Universitatea din Piteşti. Dictionnaire de la Langue philosophique. (1962). România. Bucureşti: Editura Babel. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic. Les Méthodes en psychologie (pp. Lucian şi Vlăduţ. În Ilie Bădescu (moderator). Septimiu şi Filipescu.S. 1-2. (1998). 117-125. Paris: PUF. Istorie şi teorie socială. [1997] (2000). Roger. Eron. Auguste. Radu. Julia. Comte.. P. Bucureşti: Editura Academiei R. Psihologie şi societate.. Durkheim. Coteanu. 93-105. Fundamentele teoriei generale a relativităţii. Peter. Bucureşti: Editura Diogene. Exerciţii structurate în dinamica grupurilor: de ce? Psihologia socială. Stereotipuri. Raymond (coord. (1995). Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală. Sociologie românească. Bucureşti: Editura Floare Albastră.). John. Émile. 136-198). Se documenter. Leonard Gavriliu). În A. Contribuţii la sociologia culturii de masă. F. Albert. Chelcea. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.D. [1996] (1998). 4. Marie-Jo. Chelcea. (1977). Bucureşti: Editura Meridiane. Chartier. Buzon. Pire. Chelcea.). Bucureşti: Editura Humanitas. Lungu. şi Walder. Eco. Ferréol. Didier. Reprezentarea mintală a self-ului şi a altora.M. (1988). Boudon.. Luiza şi Seche. Cernea. În Ph. Cuvânt înainte. 56-95). Clopotiva – un sat din Haţeg. Minguet. N. [1985] (1995). Lefkowitz. Système de philosophie positive. (1996). Bucureşti: Editura Militară. Gilles şi Schlachter. (1940). Ferréol. [1992] (1999). Jean-Marie. Gilles (coord. Umberto. şi Eysenck. Einstein. Elemente de psihosociologie a muncii eficiente. [1994] (1997). Chelcea. Lungul drum spre tine însuţi. Edeline. (1997). Iaşi: Editura Erota. 60 de ani de la cercetarea sociologică a plasei Dâmbovnic. Bucureşti: Institutul de Ştiinţe Sociale al României. Iaşi: Editura Polirom. [1897] (1993).

Vreau şi luna de pe cer. Prelegeri de istorie a filozofiei (trad. Antioch Review. Anthony G. Miller. Experiment. David L. Mihai. practică. Lewis. interviul de producere a datelor. Teorie şi aplicaţii. New York: Alfred A. (1983). Jr. self-esteem. Cronica anilor risipiţi. [1919] (1996). Miguel. Sidney. Public Opinion and American Democracy. Marcu. (1997). Bucureşti: Editura Ştiinţifică.D. Loftus. Bucureşti: Editura Lider. Londra: Sage. (1969). Kaufmann. Petru Berar). La Follette. M. [1936] (1996).S. (1996). Social Theory and Social Structure. Robert şi Verba. Bucureşti: Editura Enciclopedică. Kapiţa. Bucureşti: Editura Nemira. [1962] (1976).A. Belmont: Wadsworth Publishing Company. În François de Singly. Dimitrie.L. Florea. Greenwald. artistice şi ştiinţifice prin dreptul de autor. Berkeley.O. Madrid: Espasa Calpe S. Sociologia sânilor goi. [1953] (1970). (1942). Jean-Claude.. Mic dicţionar enciclopedic. 60 din 26 martie 1996. La şcoala plagiatului. Jacques-Philippe. Esence of Statistics (ediţia a II-a). 28-35. Povestire autobiografică. Kuhn. V. Petru. New York: Random House. România literară. Gilbert. Bucureşti: Editura „Dimitrie Gusti“. (1985). 8.). nr. Solomon. Nicolae şi Voiculescu. C. and Misconduct in Scientific Publishing. În N. Mills. Fischer & Co. (1997). Mahzarin. Luca. Sibiu: Editura Imago. The self-fulfilling prophecy. Bucureşti: Editura Academiei R. Metodele de anchetă în investigarea fenomenelor sociale. priviri de bărbaţi. (1993). (1978). Key. Das sexuelle Verhalten der Frau. [1982] (1988). Bucureşti: Editura Politică. Londra: The Free Press. Stealing into Print: Plagiarism. Christine A.P. Partea I. Alfred C. Habermas. Kissinger. (2000). 5. Berlin: G. (2001). 48. Imaginaţia sociologică (trad. Monitorul Oficial al României. (1999). Moscovici. Hegel. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Despre cutură (pp. Pomeroy. Sfera publică şi transformarea ei structurală. 2-27. Succesul – un ţel al fiecăruia? Psihologia. Psychological Review. România. Nigel. şi Banaji. 328-344). P. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Henry. Chris. CA: University of California Press. A Death in the Sánchez Family. Florin şi Maneca. Merton.. Elisabeth F. Măsurarea şi analiza statistică în ştiinţele educaţiei. Hult. [1961] (1978). (1996). New York: Alfred A. Robert K. (1992). Bucureşti: Editura Academiei R. Bucureşti: Editura Politică. Sommes-nous tous des psychologues? Bruxelles: Mardaga. Iaşi: Editura Polirom. Bucureşti: Editura Polirom. Lewis. Marcela.182 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 183 Gherghel. Amando de. Maugham. .B. 102. România. Protecţia creaţiilor literare. Thomas S. Boston: Allyn and Bacon. 1-29. Elemente de sociologie cu aplicări la cunoaşterea ţării şi a neamului nostru (ediţia a VII-a. W. Introduction to Collective Behavior. [1967] (1991). Geoffrey R. [1995] (2002). Maimuţa goală. Gilbert (ed. Bucureşti: Editura Univers. În Opere. Releasing the Social Science Research Imagination. şi Gebhard. Serge. American Sociological Review. Oscar. [1992] (1998). 30-31. Massey. (1998). Bucureşti: Editura Allfa. Dimitrie şi Herseni. teorie. Anne Gotman şi Jean-Claude Kaufmann. R. Paul H. Desmond. [1995] (1998a). Douglas S. (2002). Londra: Sage Publications. Keohane. Kaufmann. Robert K. (1988). Luduşan. Researching and Writing in the Social Sciences. Fundamentele cercetării sociale. (2002). revăzută). Somerset.F. Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Marcus. Cum să scriem un articol ştiinţific. (1995). (1948). (1961). Wardell B. Georg W. Oscar. 3. (2002). Wright [1959] (1975). 8. Writing about Social Research. şi Loftus. Moser. Structura revoluţiilor ştiinţifice. [1997] (1999). Buletin informativ. [1958] (1967). Iaşi: Editura Polirom. Paris: Fayard. King. C. Gary. Gusti. Goodman. Doing a Literature Review. [1994] (2000). Iaşi: Editura Polirom. Lodge. Bucureşti: Editura Cartea Românească. Nicolae. La Machine à faire des dieux. Jürgen. Teme actuale ale psihosociologiei. Roşca). Implicit social cognition: Attitudes. Alain Blanchet. Merton. Does America Need a Foreign Policy? Toward a Diplomacy for the 21st Century. and stereotypes. revăzută şi adăugită). Knopf Inc. Leyens. 67. Dicţionar de neologisme (ediţia a III-a. Traian. Copiii lui Sánchez. Bucureşti: Editura Eminescu. Fraud. Iluţ. [1996] (1998b). Muzeul Satului Românesc. [1833] (1964). New York: Simon & Schuster. Manual del perfecto sociólogo. Clyde. Introducere în sociologie. Moscovici. interviul comprehensiv. [1962] (1998). Researching Social Life (pp. Norman. [1977] (1981). David. D. A brief history of human society: The origin and role of emotion in social life. 193-200.A. Martin E. Morris. Jean-Claude. Gusti. Lucian. Ancheta şi metodele ei: chestionarul. Interviul comprehensiv. Iaşi: Editura Polirom. 169-177). [1949] (1968). Terapia. Kinsey. Constant. Iluzia localismului şi localizarea iluziei. Kopf. Hart. Trupuri de femei. Serge. Sociologie et psychologie. [1961] (1978). 1.

(coord. (1999). 6. TroisRivières Qc: Les Éditions SMG. (1974). Slavko. Bucureşti: Editura Compol. Săvulescu. (1991). Marc A. şi Corbin. Iaşi: Editura Polirom. Ramón y Cajal. Ancheta şi metodele ei: chestionarul. Prefaţă. (1994). Anselm L. Bucureşti: Editura Politică. Marcel. (1998). Sententiae. Iaşi: Editura Polirom. 37-49. Teoria şi practica investigaţiilor sociale (vol. Neculau. Paris: Éditions Nathan. Jean-Jacques. Stănculescu. indiana. [1967] (1983). Szczepański.. Spinoza. Toffler. Logica simulacrului. Miron Virgil. Straits. Pătru. Henri H. Psihologia socială. Adrian. Chicago: The University of Chicago Press. Când lipseşte regula. Sirota. . Gotman.184 Septimiu Chelcea Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice 185 Munteanu. Albu. Manual de psihologia comunităţii. Lanham. André. Moldovan. Sofia şi Szamosközy. Iaşi: Editura Polirom. Baruch.edu/~wts/wts/plagiarism. Roman. Le Raisonnement sociologique. Vârsta adultă – involuţie sau progres? Psihologia. Jr. Ion. culturi emergente şi ieşiri din „galeră“. Price L. Yvan şi Lussier. Noţiuni elementare de sociologie. Racially Separate or Together? New York: McGraw-Hill. Santiago. Silvia. citate. Political Science Quarterly. I). Karl R. Sendrail.) (1996). Noelle-Neumann. Psihologia socială.. Opinia publică despre „opinia publică“. Bucureşti: Editura Ion Creangă. [1677] (1981). (1998). Eugen şi Munteanu. (1999). Metodologie psihologică şi analiza datelor. [1897] (1967). Bucureşti: Editura Ştiinţifică. (1971). Cluj-Napoca: Editura Sincron. Schifirneţ. Alvin. [1762] (1967). [1992] (1998). [1990] (1998). 3. Plagiarism: What It is and How to Recognize and Avoid It. http://www. Seca. François de. Nicolae. Seca. Splichal. Stahl). Bucureşti: Editura Ştiinţifică. (1993). 2. Psihologie socială. Bucureşti: Editura SNSPA. Aeterna latinitas. Ronald J. Margaret M. scrieţi mai bine româneşte. Spaţiul social al tranziţiei. Stănculescu. MD: Rowman and Littlefield. Popper. Cum se scrie un text (ediţia a II-a). 9-14. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Jean-Marie. Iaşi: Editura Polirom. (2003). (1988).n. Approaches to Social Research. New York: Oxford University Press. Shrader-Frechette. Washington: American Psychological Association. Bucureşti: Editura Meridiane. Universitatea Bucureşti. Constantin. Stănciulescu. Înţelepciunea formelor.. Cercetări şi eseuri. (1951). Drumul spre ştiinţă. Straits. Paris: L’Harmattan. Neculau. VIII. Guide de preséntation d’un raport de recherche (ediţia a III-a). Miclea. La Trame de la négociation. Elisabeta. (1999). Strauss. Sandu. Vorbiţi mai bine. Thousand Oaks: Sage. Monica.] (1967). Yvan [1993] (1997). Passeron.). Singly. Şerbănescu. Prefaţă. Rousseau. Blanchet. Contractul social. Basics of Qualitative Research: Techniques and Procedures for Developing Grounded Theory. [1970] (1972). Stahl. Adrian. Provost. 39-59. (1978). Jean-Marie. Etica demonstrată după metoda geometrică şi împărţită în cinci părţi. Alain. Nemeş. Tineri. Parsons. (trad. interviul de producere a datelor.html. Gabriela-Lucia. (1996). Kristin. Public Opinion – Our Social Skin. expresii latine. [1980] (1984). Palmonari (coord. (1998). 88. Organizarea socială a memoriei colective. Bucureşti: Editura Politică. Glencoe: The Free Press. Lucrare de licenţă nepublicată. (1973). (1992). Pettigrew. Apud Jean-Claude Kaufmann (1998). (1999). (1998). Annaeus L. Sociologie. Zani şi A. (2001). (1997). 3-4. 445-461. Seneca. Bucureşti: Editura Economică. (1999). Dicţionar de maxime. Juliet. The Spiral of Silence. Elena. Aspecte contemporane. Jan. Andra. Henri H. 59-71. Sociologie qualitative et interactionalisme. Jean-Claude. Scrieri către Luciliu. Singleton. 319-357. Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Psihologia socială. şi McAllister. Alain. În François de Singly şi alţii. Ioan. Bruce C. Talcott. Logica cercetării. Publication Manual of the American Psychological Association. interviul comprehensiv. Stavinsky. Public Opinion. Perpelea. [1981] (1983). Ethic of Scientific Research. (1998). Strauss. Anne şi Kaufmann. Ştefan. Revista română de sociologie. Academic Plagiarism. (1994). Mică enciclopedie a gîndirii europene în expresie latină. Royce. Term Paper „Mills“. Elisabeth. 2. [58 e. Mircea. Retorică şi teoria argumentării. se deschide o breşă pentru un atac pervers obişnuit. Developments and Controversies in the Twentieth Century. Leroux. (1998). Bucureşti: Editura Ştiinţifică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Iaşi: Editura Polirom. Irina. Lanham: Rowman & Littlefield Publishers. Dumitru. Al treilea val. (ediţia a IV-a). 3. Radu. Apud Jean-Claude Kaufmann (1998). Olga. Inc. Anselm L. Thomas F. Michel. În B. The Social System. Jean-Claude. Iaşi: Editura Polirom. [1971] (1981). [2000] (2001). and State Regulation.

186

Septimiu Chelcea

Traxel, Werner. (1974). Grundlagen und Methoden der Psychologie. Berna: Hans Huber Verlag. Useem, Bert. (1997). Chosing a Dissertation Topic. Political Science and Politics, 30, 2, 213-216. Vlăsceanu, Mihaela. (1999). Organizaţiile şi cultura organizării. Bucureşti: Editura Trei. Wallerstein, Immanuel. [1998] (1999). Raportul Preşedintelui Asociaţiei Internaţionale de Sociologie. Sociologie românească, 1, 123-128. Weber, Max. [1919] (2000). Ştiinţa ca profesiune. Revista română de sociologie, 5-6, 485-508. White, Hayden V. (1966). The Burden of History. Apud Peter Burke (1992/1999). Zafiu, Rodica. (2002). Obsesiile cacofoniei. România literară, 50, 13. Zamfir, Cătălin. (1999). Spre o paradigmă a gândirii sociologice. Iaşi: Editura Cantes. Zlate, Mielu. (1996). Introducere în psihologie. Bucureşti: Casa de editură şi presă „Şansa“.

Index de nume

Abraham, Dorel, 80, 179 Alain, Michel, 16, 70, 184 Albu, Monica, 184 Alexandrescu, Sorin, 61, 179 Amerio, Piero, 65, 179 Apolzan, Lucia, 101, 179 Ariès, Philippe, 180 Aristotel, 165, 167, 171, 174, 175 Augustin (Aurelius Augustinus), 163, 164 Ayar, A.J., 147 Bacon, Francis, 162, 165, 168, 173, 174, 176 Bahtin, Mihail, 24, 179 Bailey, Kenneth D., 92, 148, 179 Banaji, Mahzarin R., 20, 182 Banciu, Dan, 64, 179 Barnett, S.A., 64, 179 Bartol, K.M., 19 Băban, Adriana, 51, 53, 71, 179 Bădescu, Ilie, 13, 57, 80, 86, 179, 180 Bădina, Ovidiu, 59 Bălaşa, Ana, 65, 179 Bălcescu, Nicolae, 44 Beauvois, Jean-Léon, 60, 179 Becker, Howard S., 147, 179 Bellah, R.N., 24, 179 Berar, Petru, 83 Berg, Bruce L., 33, 179 Blanchet, Alain, 182, 185 Bochenski, Joseph, 24, 45, 179 Bogathy, Zoltan, 149 Boileau-Despréaux, Nicolas, 17

Boncu, Ştefan, 64, 179 Boudon, Raymond, 64, 179 Bourhis, Richard Y., 64, 146, 180 Bower, William J., 37 Bucă, Marian, 56 Buchanan, William, 123 Buffon, Georges Louis Leclerc de, 23 Burke, Peter, 24, 179, 180, 186 Button, G., 147 Buzon, Claudette, 84, 180 Camus, Albert, 73 Cantril, Hadley, 123 Cantemir, Dimitrie, 44 Cato cel Bătrân (Marcus Porcius Cato Maior), 160, 168 Cernea, Mihail, 145, 180 Cervantes, Miguel de, 74 Cezar (Caius Iulius Caesar), 62, 156, 176 Chartier, Roger, 44, 180 Chelcea, Ion, 27, 59, 141, 180 Chelcea, Septimiu, 20, 27, 54, 56, 59, 61, 65, 80, 85, 87, 141, 145, 179, 180 Chircev, Anatole, 125, 127 Cicero (Marcus Tullius Cicero), 156, 161, 162, 164, 166, 169, 170, 173, 174, 175 Clyde, Martin E., 182 Cocking, John, 18, 180 Codiţă, Cornel, 13 Comte, Auguste, 38, 82, 180 Conea, Ion, 59, 180

188

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

189

Constantinescu, Cornel, 86, 180 Corbin, Juliet, 134, 185 Coteanu, Ion, 180 Crane, N.B., 87 Cuba, Lee, 18, 180 Cusanus, Nicolaus, 161 D’Andrare, R., 149 DeFleur, M.L., 149 DePaulo, B.M., 149 Descartes, Réne, 41, 159, 167 Didier, Julia, 23, 181 Diogene, 168 Dobrescu, Paul, 13 Duby, Georges, 180 Dubois, Jean, 58, 181 Ducrot, Oswald, 49, 181 Durkheim, Émile, 66, 77, 78, 127, 147, 181 Eco, Umberto, 15, 25, 26, 28, 31, 33, 40, 47, 56, 58, 66, 67, 82, 143, 181 Edeline, F., 181 Einstein, Albert, 138, 181 Eliade, Mircea, 79, 181 Eminescu, Mihai, 73, 117 Eron, L.D., 65, 181 Euclid, 172 Eysenck, Hans J., 66, 67, 141, 181 Eysenck, Michael, 66, 67, 141, 181 Faulkner, William, 73 Fazio, Russel H., 46 Fedru (Phaedrus), 168 Ferréol, Gilles, 18, 64, 90, 110, 111, 118, 181 Festinger, Leon, 121 Filipescu, Iancu, 54, 180 Flageul, Nöel, 18, 110, 111, 181 Foulquié, Paul, 82, 180, 181 Freud Sigmund, 83, 181 Gavriliu Leonard, 83 Gebhard, Paul H., 108, 182 Georgescu, Nae, 13, 117, 181

Georgiu, Grigore, 13, 64, 181 Gherghel, Nicolae, 18, 108, 114, 145, 181 Gilbert, Nigel, 32, 181 Giltrow, J., 18 Ginzburg, Carlo, 23 Goodman, Norman, 64, 182 Gotman, Anne, 182, 185 Gracián y Morales, Balthasar, 46 Greenwald, Anthony G., 20, 182 Gusti, Dimitrie, 29, 54, 59, 64, 129, 180, 182 Habermas, Jürgen, 28, 182 Hart, Chris, 18, 20, 74, 75, 85, 146, 182 Hegel, Georg Wilhelm Friedrich, 83, 182 Herseni, Traian, 29, 54, 64, 84, 180, 182 Hipocrat, 158, 167 Hobbes, Thomas, 159, 164 Horaţiu (Quintus Horatius Flaccus), 41, 155, 161, 162, 164, 165, 170, 172, 173 Huesmann, L.R., 181 Huizinga, Johann, 164 Hult, Christine A., 18, 25, 33, 34, 182 Iacob, Dumitru, 13 Iacob, Luminiţa, 124 Iluţ, Petru, 51, 53, 182 Iuvenal (Decimus Iunius Iuvenalis), 168, 170 Kapiţa, P.L., 64, 182 Kaufmann, Jean-Claude, 22, 23, 24, 66, 69, 110, 125, 182, 184, 185 Keohane, Robert, 66, 182 Key, V.O. Jr., 68, 182 Kinsey, Alfred C., 108, 140, 182 King, Gary, 66, 182 Kissinger, Henry, 65, 182 Klineberg, Otto, 123 Klinkenberg, J.M., 181 Kuhn, Thomas S., 76, 182

La Follette, M., 182 La Rochefoucauld, François, 149 Lazarsfeld, Paul F., 38, 94 Le Bon, Gustave, 149 Leibniz, Wilhelm, 168, 175 Lefkowitz, M.M., 181 Le Page, A., 149 Leroux, Yvan, 16, 70, 184 Le Vine, R.A., 149 Lévi-Strauss, Claude, 147 Lévy, André, 60, 179 Lewis, Oscar, 29, 66, 182, 183 Leyens, Jacques-Philippe, 64, 65, 123, 146, 180, 183 Li X., 86 Locke, John, 169 Lodge, David, 55, 183 Loftus, Elisabeth F., 92, 183 Loftus, Geoffrey R., 92, 183 Luca, Marcela, 65, 183 Lucreţiu (Titus Lucretius Carus), 161, 162 Luduşan, Nicolae, 102, 183 Lungu, Ovidiu, 180 Lussier, Yvan, 16, 70, 184 MacLachlan, J., 149 Machiavelli, Nicolo, 158, 161 Madsen, R., 179 Maiorescu, Titu, 44 Maneca, Constant, 51, 183 Marcu, Florin, 51, 183 Marcus, Solomon, 37, 144, 183 Malinowski, Bronislaw, 23, 121 Mann, Galo, 23 Marinescu, Gheorghe, 74 Massey, Douglas S., 32, 61, 73, 183 Martin, Clyde E., 108 Maugham, W. Somerset, 17, 28, 183 Maurus, Tirentianus, 164 Merton, Robert K., 82, 183 McAllister, Ronald J., 185 McCauley, C., 149 McGregor, D.M., 149 McGuire, William J., 46

Miclea, Mircea, 184 Michelet, Jules, 128 Miguel, Amando de, 49, 78, 92, 183 Mihai, Lucian, 40, 183 Miller, David L., 183 Mills, C. Wright, 38, 47, 48, 83, 149, 183 Minguet, P., 181 Moldovan, Olga, 184 Morris, Desmond, 62, 65, 183 Moscovici, Serge, 24, 76, 183 Moser, C.A., 81, 88, 183 Mouras, Marie-Jo, 84, 180 Munteanu, Eugen, 54, 183 Munteanu, Gabriela Lucia, 54, 183 Murrillo, 74 Neculau, Adrian, 52, 64, 183, 184 Neculce, Ion, 44 Neisser, Ulric, 141 Nemeş, Sofia, 184 Newton, Isaac, 164, 172 Noelle-Neumann, Elisabeth, 38, 82 O’Barr, W., 149 O’Hara, M., 149 Osgood, Charles E., 38 Ovidiu (Publius Ovidius Naso), 54, 158, 163, 169, 172, 176 Palmonari, Augusto, 184 Parsons, Talcott, 47, 48, 184 Passeron, Jean-Claude, 24, 94, 184 Patrick, Simon, 118 Pătru, Miron V., 184 Perpelea, Nicolae, 184 Pettigrew, Thomas F., 65, 184 Pavelcu, Vasile, 126 Phillips, E.M., 18, 20 Pire, F., 181 Pitagora, 38 Plank, Max, 27 Plaut (Titus Maccius Plautus), 174 Pliniu cel Bătrân (Caius Plinius Secundus), 166 Pomeroy, Wardell B., 108, 182

190

Septimiu Chelcea

Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice

191

Popescu-Neveanu, Paul, 35 Popper, Karl R., 64, 184 Price, Richard, 23 Provost, Marc A., 16, 52, 70, 72, 111, 116, 123, 135, 136, 184 Pugh, D., 18, 20 Quintilian (Marcus Fabius Quintilianus), 34, 172 Radu, Ioan, 93, 184 Radu, Lucian, 180 Radu, Nicolae, 149 Ralea, Mihai, 84 Ramón y Cajal, Santiago, 17, 21, 45, 63, 74, 107, 112, 113, 184 Ranschburg, Jenö, 149 Raymond, Saint-Jean, 180, 181 Rădulescu-Motru, Constantin, 125, 148 Roman, Ion, 54, 184 Roşca, D.D., 83 Rousseau, Jean-Jacques, 83, 184 Saint-Jean, Raymond, 82 Sandu, Dumitru, 149, 184 Săvulescu, Silvia, 184 Schaeffer, Jean-Marie, 49, 181 Schifirneţ, Constantin, 64, 184 Schlachter, Didier, 90, 181 Schadron, Georges, 123 Schlick, M., 147 Seca, Jean-Marie, 76, 113, 114, 184 Seche, Luiza, 180 Seche, Mircea, 180 Sedlack, Guy R., 93 Seneca (Lucius Annaeus Seneca), 81, 158, 161, 164, 167, 169, 173, 176, 185, Sendrail, Marcel, 17, 184 Shrader-Frechette, Kristin, 37, 185 Simon, Patrick, 118 Singly, François de, 93, 94, 182, 185 Singleton, Royce, Jr., 70, 185 Sirota, André, 185 Shaw, Bernard Geroge, 151

Socrate, 173 Splichal, Slavko, 142, 185 Spinoza, Baruch, 24, 45, 164, 168, 174, 185 Stahl, Henri H., 38, 83, 185 Stanley, Jay, 93 Stavinsky, Price Leonard, 36, 185 Stănciulescu, Elisabeta, 65, 185 Stănculescu, Elena, 65, 185 Stănculescu, Irina, 86, 185 Straits, Bruce C., 185 Straits, Margaret M., 185 Strauss, Anselm L., 69, 134, 149, 185 Suetoniu (Caius Suetonius Tranquillus), 163 Sullivan, W.M., 179 Szamosközy, Ştefan, 184 Szczepański, Jan, 64, 148, 185 Swidler, Ann, 179 Şerbănescu, Andra, 41, 42, 79, 185 Şincai Gheorghe, 170 Taboada, Léonetti Isabel, 147 Tacit (Publius Cornelius Tacitus), 173 Tajfel, Henri, 123 Tarde, Gabriel, 123 Terenţiu (Publius Terentius Afer), 168, 174, 176 Tertulian (Quintus Septimius Florens Tertullianus), 160 Titul Livius, 164 Thomas a Kempis, 173 Tipton, S.M., 179 Toffler, Alvin, 60, 185 Tockville, Charles Alexis Clarél de, 149 Toma d’Aquino, 82, 156 Tönnies, Ferdinand, 143 Traxel, Werner, 70, 185 Trinon, N., 181 Useem, Bert, 26, 27, 30, 185 Van Gennep, A., 149 Van Leeuwen, M.S., 149

Veil-Barais, A., 180 Velasquez, 74 Verba, Sidney, 66, 182 Vergiliu (Publius Vergilius Maro), 155, 158, 162, 163, 167, 168, 174 Vespasian (Titus Flavius Vespasianus), 160, 169 Vico, Giambattista, 176 Vlăduţ, Mihaela, 180 Vlăsceanu, Mihaela, 61, 185 Voiculescu, Florea, 102, 183 Voinea, Maria, 13 Von Bayer, C.L., 149 Visscher, Pierre de, 65, 149, 181 Walder, L.O., 181 Wallerstein, Immanuel, 186

Weber, Max, 31, 33, 57, 147, 186 White, Hayden V., 24, 186 Wilson, Edward O., 38 Wittgenstein, Edward, 47 Wolton, Dominique, 50 Yanni, D.A., 147 Yzerbyt, Vincent, 123 Zafiu, Rodica, 44, 186 Zamfir, Cătălin, 64, 186 Zamfir, Elena, 13 Zani, Bruna, 184 Zanna, Mark H., 46 Zăinescu, Alin, 13 Zlate, Mielu, 128, 186

73. 49–51 . 108 Expresii în limba latină. 20 Argoul. 55 Arhaismele. 68 Introducerea. 106 – cercul de structură. 141–142 Apendice. 79–81 Barbarisme. 53–54 Argumentarea. 21 – de nume. 62 Index – de evaluare. 103–104 Indexare. Aplicativitatea. 103 – cluster. 142 Concluziile. 150 Descrierea design-ului cercetării. 58 Histogramele. 106–107 – histograme. 103–104 – liniare. 155–179 Figurile. 137 CD-ROM. 105 Explicaţia figurilor. 27 Internetul. 56–57 Eufonia. 43 Excel. 50–51 Bibliografia. 78–79 Colontitlu. 100–101. 102 – poligonul frecvenţei. 102 Grilă de evaluare. 44–45 Calitatea cercetării. 22 Hârtia. 149 – de teme. 150 – al topicii. 118 Adăugirile. 34 Adjoncţia. 123–124 Drepturile de autor. 19–22 Casetele. 133 Hiperbatul. 129–130 Cuvinte-cheie. 107 Glosarul. 112–114 Corectura. 141 Graficele. 136 Analiza datelor. 34 Epitetele.105–106 – figurative.Index de teme Abrevierile. 102–108 – (cu) bare. 40–41 Elipsa. 72–73 Jargon. 109–112 Două puncte. 111 Autorii. 62 Alineatul. 140 Instituţiile. 100–109 Fotografiile. 73 Cacofonia. 88–89 Discutarea datelor. 58–59 Eliminarea. 89–109 Anexele. 67. 79. 88 Citatele. 114–116 Cratima.

98. 90–100 – bivariate. 139 Litota. 60–62 Mitul realismului. 43 Linie. 126. 64 – ştiinţa. 89 Raţionament. 28. 76 Variabilă test. 63–64 – explicit. 101 – paginilor. 35 Redactarea. 75–76 Titlul. 12. 51–53 Norme – etice. 55 Substituirea. 97–99 Traducerile. 22 Schema de organizare a lucrării. 38–40 – online. 34 Media electronică. 58–68 – arta. 82 Tabele. 90 Teza de doctorat. 97 – (de) proximitate. 110 – inductiv. 99 – (de) probabilităţi. 63 – figurilor. 21 Sistemul de citare – autor-dată. 25. 65 – denumire a domeniului. 99 Numerotarea – figurilor. 101 Situaţie retorică. 87–88 Metaforele. 21. 142–143 Notele tabelelor. 136 Paranteze. 70–71 Semnele citării. 49 Postmodernism. 59 Surse – de mâna a doua. 90–97 – (de) contingenţă. 110 – analitic. 105 Stil. 34–35 Originalitatea. 23. 71–72. 81–84. 82 – de primă mână. 117–120 Punct şi virgulă. 108 – interogaţie. 130–131 Semnificaţia teoretică. 139 – tabelelor. 108–109 – disertaţiilor. 24 Prezentarea – tabelelor. 110 – (bazat pe) opoziţie. 96 – (de) incidenţă. 124–126 Semnul exclamării. 58–60 – criptice. 126–128 – drepte. 59–60 – parţială. 110 Rearanjarea materialului. 81–84 – autor-număr. 92–95 – (de) preferinţe. 17 Redundanţa. 32. 135 Organizarea materialului. 110 – cauzal. 10. 44 – cu voce tare. 131–132 Punctul.194 Septimiu Chelcea Cum să redactăm 195 Lectura – tăcută. 36 – involuntar. 120–122 Web. 141 Plagiatul. 35 Suprimarea. 133–135 Lizibilitatea. 37 Pleonasmul. 82–83 Trimiterile bibliografice. 71–72 Lucrarea de licenţă. 69–116 Notele. 143 – casetelor. 63 Referinţele bibliografice. 95 – (de) dominanţă. 128 – (de) pauză. 86 Rigurozitatea. 95 Virgula. 25 SPSS. 99 – specifice. 122–123 Raport de anchetă. 73–88 Litera. 77 Rezumatul. 110 – deductiv. 34 Tipuri de cercetători. 99–100 – generale. 65–67. 57–58 Literatura consultată. 110 – dialectic. 36–41 – intenţionat. 97–98 Oglinda paginii. 140–141 Naraţiuni polifonice. 24 Mulţumiri. 138–139 – tabelelor. 128 Lista – bibliografică. 128–130 – oblică. 20–21. 59 – totală. 127 – rotunde. 13. 96 – univariate. 22 Paragraful. 153 Puncte de suspensie. 24 Neologisme. 64 – (de) relaţie. 79 – figurilor. 84 – Harvard. 97 – multivariate. 90 – centralizatoare. 88 . 110 – (bazat pe) reducerea la absurd. 65 – (de) protecţie. 45–55 – (de) redactare. 41–45 – ştiinţific. 145 – (de) redactare. 62–68 – tabelelor. 131 Semnul întrebării.