1 CURS LOGOPEDIE TULBURĂRILE DE RITM ŞI FLUENŢĂ A VORBIRII Tulb Definiţie urare a Bâlbâ - o tulburare a ritmului şi iala fluenţei vorbirii

, în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje sau a unor spasme puternice odată cu încercările de rostire a primelor silabe din propoziţii, sintagme sau chiar din cadrul unor cuvinte Boşcaiu, E. (1970) Forme clonică (repetarea primelor silabe, cu pauze mai mari sau mai mici între primele silabe şi restul cuvântului); - tonică (încleştarea maxilarelor, fără să fie în stare să articuleze un sunet); primară (simple prelungiri ale unor sunete – inconstient); - secundară (elementele nevrotice - constient). Etiologia - ereditate, simulată sau disimulată (o anumită instabilitate emotivă ce predispune la dezorganizarea unor activităţi psihice în general); - particularităţi anatomofiziologice; imaturitate a căilor piramidale; - tulburările endocrine; - tulburările de lateralizare şi organizare temporo-spaţială; - disfuncţia circuitelor de control ale limbajului; - tulburări asociate, cum ar fi dislaliile sau întârzierile mari în apariţia limbajului; - o stare de hiperexcitabilitate; - bâlbâiala ar fi un "simptom nevrotic" cu valoare de apărare împotriva anxietăţii; - bâlbâiala este o tulburare neurologică implicând rolul regiunii corticale în controlul vorbirii. Etiologia bâlbâielii să fie cuprinsă în contextul biopsiho-social. Etiologia este comună pentru bâlbâială şi logonevroză: apariţia uneia sau alteia depinde de starea psihofiziologică a individului, de felul cum trăieşte, în plan psihic, handicapul. În logonevroză aceşti factori se

Logo nevro za

- momentul conştientizării bâlbâielii şi trăirea ca atare în planul personalităţii (a conştientizării respective) transformă bâlbâiala în logonevroză Verza, E., (1972). Bâlbâiala este un fenomen mai mult de repetare

2 a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, iar logonevroza presupune pe lângă acestea, modificarea atitudinii faţă de vorbire şi de mediul înconjurător în general, prezenţa spasmelor, a grimaselor, a încordării şi a anxietăţii, determinate de teama că va greşi în timpul vorbirii. - vorbirea accelerată, rapidă care apare, în special, la copiii nervoşi, excitaţi, fiind însoţită de mişcări ale mâinilor, braţelor, întregului corp. Dacă tahilalia nu este corectată la timp se poate transforma în bâlbâială. - vorbirea foarte înceată, rară, tărăgănată, cu pronunţia sunetelelor neclară, confuză, incomplet articulată. Vocalele sunt pronunţate tărăgănat, şters, consoanele sunt slab articulate; bradilalia este însoţită şi de bradipsihie, procesele de gândire fiind şi ele încetinite. - poate apare ca un simptom al bâlbâielii, dar poate apare şi în afara ei (în timpul vorbirii sau a încercărilor de a vorbi, în muşchiul limbii apare un spasm de durată, limba încordată sprijininduse pe o parte sau alta a cavităţii bucale sau în afara gurii, vorbirea devenind imposibilă). înscriu într-un vast complex multi factorial de origine somato-fiziologică, psiho logică, pedagogică şi socială.

Tahi lalia

- dizarmonii între activitatea scoarţei cerebrale, care organizează gândirea şi capacitatea organelor fonatorii de a o transmite prin vorbire, fiind un conflict permanent între gândire şi vorbire. - apare la copiii extenuaţi din cauza unor boli, a tulburării glandelor cu secreţie internă sau subnutriţi.

Bradi lalia

Afton gia

3

Simptomatologie - caracteristici specifice în bâlbâilă Sunt două grupe de simptome în strânsă legătură una cu cealaltă: biologice (fiziologice) şi sociale (psihologice). De cele biologice (fiziologice) aparţin spasmele (convulsiile) în vorbire, tulburări în sistemul nervos central, sănătatea fizică. De cele psihice aparţin întreruperile, blocajele în vorbire şi alte tulburări în vorbirea expresivă, fenomenul fixării asupra defectului, logofobia, subterfugii diferite. Principalul simptom extern al bâlbâielii este spasmul în procesul actului vorbirii. Durata acestuia, în cazuri medii, oscilează între 0,2-12,6 secunde. În cazuri grave pot ajunge până la 80-90 secunde. Spasmele se deosebesc după formă, localizare şi frecvenţă. În cazul spasmelor tonice se observă un spasm prelungit (t-oporaş) iar în cazul spasmelor clonice se observă repetarea uneia şi aceleiaşi mişcări spasmodice (to-toporaş). Asemenea spasme, de obicei, lezează întreg aparatul respirator, articulator şi de vorbire. În funcţie de spasmele ce acţionează asupra unora sau altora dintre organele vorbirii deosebim trei forme de spasme: respiratorii, verbale şi articulatorii. În bâlbâială sunt trei forme de tulburări ale respiraţiei: expiratorie, inspiratorie şi mixte (atât pe inspiraţie cât şi pe expiraţie). Spasmele în aparatul vorbirii se caracterizează prin: închidere (coardele vocale se unesc prin spasm şi pentru scurt timp rămân unite) - glasul, vocea se întrerupe pe neaşteptate sau se formează un spasm clonic (A-a-a-a), întrerupere (glota rămâne deschisă şi se observă o totală tăcere) şi vocale - specifică copiilor care prelungesc vocalele în cuvinte. În aparatul articulator se deosebesc convulsiile (spasmele): labiale, linguale şi palatale. Mai des şi în mod mai pronunţat apar la pronunţarea consoanelor explozive (c, g, p, b, t, d); mai rar şi cu o intensitate redusă la consoanele fricative. La consoanele sonore spasmele apar mai des decât la consoanele surde în special în combinaţie cu vocalele şi, de asemenea, la începutul cuvintelor, al frazei, sintagmei sau al paragrafului. Ca urmare, pe lângă dificultăţile de natură fonetică a sunetelor, un mare rol îl au factorii gramaticali: aşezarea cuvintelor în frază, structura textului etc. De aceea trebuie să ţinem cont de conţinutul textului, de dificultăţile semantice ale cuvintelor de pronunţat (se bâlbâie mai puţin la o povestire simplă despre lucruri cunoscute decât la un raţionament complicat). Caracterizarea manifestărilor exterioare a copiilor bâlbâiţi: 1) în vorbirea bâlbâiţilor atrage atenţia tulburarea armoniei acesteia, a ritmului şi a melodicităţii. Vorbirea este sacadată, cu pauze nemotivate, repetiţii, cu pronunţări grele a unor sunete sau un început greu de fraze; 2) la mulţi bâlbâiţi se dezvăluie tertipuri verbale sub formă de sunete, combinaţii de sunete sau cuvinte auxiliare (embolofrazie); 3) activitatea verbală la mulţi copii este redusă, comunicarea cu cei din jur este limitată, aceasta dovedind tulburări ale funcţiei comunicării vorbirii; 4) la copiii bâlbâiţi (în special de vârstă fragedă) se observă în vorbire imperfecţiuni fiziologice de pronunţare a sunetelor, o utilizare incorectă a cuvintelor, o alcătuire incorectă a frazelor;

ca urmare.4 5) în unele cazuri. în locuri publice. sunt înlocuite în mod treptat cu spasme tonice care se generalizează asupra întregului aparat fonator. bâlbâiala poate fi intensificată sub influenţa mediului şcolar. În agravarea bâlbâielii joacă un rol important. ce se manifestă prin apariţia unui blocaj tonic ce frânează de fapt emiterea sunetelor. Frecvenţa spasmelor la bâlbâiţi depinde de condiţiile mediului înconjurător în care vorbesc. adesea generează anumite particularităţi psihologice: timiditate. aproximativ de 3 ori. dimpotrivă. în special. Pe de altă parte. . Urmarea acestor tulburări este dezorganizarea mişcărilor verbale coordonate (respiraţie. şi apoi în perioada maturizării sexuale. şovăială. În cortex au loc neîntrerupt două procese nervoase principale: excitaţia şi inhibiţia. . Încercările de a învinge obstacolele duc la extinderea spasmelor. la bâlbâială. Interacţiunea lor corectă determină starea normală a întregii activităţi nervoase superioare a omului. În realitate. Procedee incorecte de educaţie pot constitui traumatisme psihice constante ce pot duce la tulburarea activităţii nervoase superioare şi. Adesea. contorsiuni faciale sau mişcări ritmice ale membrelor. un focar mare în cortex tulbură interacţiunea corectă a cortexului cu subcortexul. particularităţile relaţiilor cu profesorii şi colegii etc. pe de o parte. bâlbâiala fiind o tulburare neomogenă. Odată cu agravarea bâlbâielii. J. Înţelegerea propriului defect de vorbire. de formulare incorectă a propoziţiilor. devine conştient de defect. indisciplină şi brutalitate. simptomele primare: repetiţiile şi prelungirile de sunete. evaluarea cunoştinţelor. Intensificarea bâlbâielii la copii se observă în perioada instruirii şcolare. Bâlbâitul. prin sistemul de lecţii. astfel de cauze sunt multiple. Datorită acesteia.În această încercare el reuşeşte să-şi înăbuşe simptomele primare (repetiţiile. Uneori.A. Când este tulburat echilibrul acestor procese poate avea loc fenomenul numit de Pavlov: "răsturnare". prelungirile de sunete) recurgând la o stare de supraîncordare. tulburarea activităţii nervoase superioare se poate produce şi ca urmare a unui traumatism puternic psihic sau fizic. Bâlbâiala se întâlneşte mai des la băieţi decât la fete. Este răspândită în mod nejustificat părerea că şocurile nervoase provocate de spaimă sunt singurele cauze ale bâlbâielii. defectele de vorbire la copiii bâlbâiţi se reflectă şi în scris sub forma repetării literelor asemănătoare. a silabelor. şi mult mai greu în prezenţa unor persoane străine. articulare) care se exprimă în spasme verbale. bâlbâiţilor le este mai uşor să vorbească într-un mediu binecunoscut sau în singurătate. intensificarea activităţii copilului în perioada şcolară (inclusiv cea verbală). voce. încercările fără succes de a se dezbăra de acesta sau de a-l masca. perioada maturizării sexuale. Ssicorski explică acest fapt prin dezvoltarea congenitală mai bună a centrilor motori ai emisferei stângi la femei în comparaţie cu cea a bărbaţilor. particularităţile psihofiziologice ale copilului: creşterea conştiinţei şi a autoaprecierii. apare tendinţa de agresivitate. Într-o fază mai avansată apar numeroase ticuri. teama de vorbire. De obicei. încearcă să-şi înăbuşe neajunsul evitând repetarea primelor cuvinte sau silabe din formular. tendinţă de însingurare. a acelei părţi de subcortex unde sunt centrii ce reglează ritmul vorbirii. în special în primul an. Cauza acestor modificări se explică prin îndreptarea atenţiei copilului bâlbâit asupra propriei pronunţări. sentimentul de deprimare şi frământări constante datorate propriei vorbiri.

În perioada exersării vorbirii prelungite trebuie să se urmărească: ♦ Învăţarea copilului cu noţiunea de sunet liber. deci o schimbare care apare în condiţii DAF. Logoterapie Vorbirea prelungită Vorbirea prelungită a fost recomandată de Bell.M. pauzele sunt permise în funcţie de exprimare şi respiraţie. programul apare mai costisitor pentru că nu se urmăreşte o terapie intensivă şi de scurtă durată. şi anume: 1) Introducerea şi folosirea vocii fără încordare în care un rol important îl au contactele articulatorii moi cum sunt: buzele. acţiunea a fost dezvoltată şi conţine o combinaţie a mai multor aspecte. Din punctul de vedere al timpului. clima poate influenţa agravarea bâlbâielii. 3) Continuitatea legăturii moi între cuvinte. 2) Prelungirea tuturor sunetelor. Van Riper (1973) accentuează importanţa reducerii tensiunii vocale în timpul contactelor articulatorii. Se pare că această terapie ar fi cea mai potrivită bâlbâitului la care tulburările de vorbire sunt însoţite de sentimente negative ce dezvoltă un comportament de evitare. limba şi palatul. că influenţele climatice asupra bâlbâielii. în special în contextul modificării comportamentului în bâlbâială.5 Printre copiii ce trăiesc în mediul rural. frazare şi prozodie. de exemplu toamna şi primăvara. bâlbâitul trebuie să înveţe să pronunţe cu mişcări articulatorii uşoare. bâlbâiala se întâlneşte mai rar decât la copiii din mediul urban. Acest fapt se explică prin condiţiile de viaţă: aer curat. . Contactele articulatorii uşoare devin un instrument necesar în reducerea tensiunii în momentul bâlbâielii. un ritm de viaţă mai lent. A. Bâlbâiţii pronunţă frecvent consoanele prin contacte articulatorii greoaie. sunt câteodată foarte puternice. Aceste contacte sunt sursa unei tensiuni articulatorii şi pot avea ca rezultat trecerea greoaie a fluxului de aer în cavitatea bucală. Terapeuţii consideră că prin adăugarea de exerciţii de respiraţie. 4) Intonaţia şi ritmul vorbirii sunt normale. accentuând pe mişcările articulatorii libere şi netede. Unii autori (M. apropierea de natură. Iniţial s-a înţeles prin vorbirea prelungită: o încetinire a vitezei de vorbire şi lungirea vocalelor. un mediu ambient mai calm. În decursul timpului. moi. Zeeman) remarcă. pe un flux de aer continuu. De asemenea. tehnicile sale fiind valabile şi astăzi. pentru a reduce tensiunea articulatorie. ca şi în alte nevroze. Sunetele moi vor fi învăţate de la . De aceea. (1853) şi a reintrat în terapie prin conceptual DAF (deleated auditory feed-back – întârzierea feed-back-ului auditiv). vocale. se obţine o vorbire normală. TERAPIE Programul terapeutic pretinde de la pacient şi de la terapeut foarte mult.

asemănătoare bâlbâielii. alese sistematizat şi fundamentate metodic. uşoară a consoanei şi pronunţarea prelungită a vocalei. Au existat două principale linii de acţiune şi anume: o pronunţare ritmică a silabelor fără ajutor exterior şi o vorbire ritmică cu ajutorul unui metronom. scris etc. ♦ Se poate asocia exprimarea verbală a copilului cu mişcări rapide sau încete ale corpului sau prin diferite activităţi: cântat. de capacitatea lui de înţelegere. ♦ Prelungirea voluntară a primei silabe din cuvânt folosind o articulare lentă. saturaţia emoţională a acestuia. desenat. ca moment organizatoric. copiii pot imita mişcările corpurilor acestora. pe consoane şi pe vocale prelungite. uşoare. ♦ Folosirea feedback-ul auditiv întârziat (DAF) pentru a facilita contactele articulatorii uşoare printr-un ritm încetinit de la un singur cuvânt până la nivelul frazei. să se ajungă la un nivel rezonabil de fluenţă. Accentul e plasat pe tranziţiile articulatorii netede. nuanţele ritmului şi alte mijloace ale vorbirii muzicale pot fi utilizate pentru ordonarea ritmului în mişcări. gradat. Această tensiune corespunde adesea cu retardarea . Pentru realizarea vorbirii întârziate se remarcă: ♦ Explicarea conceptului de “ritm de vorbire lent” în funcţie de vârsta copilului.6 nivel de foneme şi vor fi încorporate în activităţi ce urmează o ierarhie a lungimii şi complexităţii lingvistice. Vorbirea ritmică Pentru stabilirea ritmului de vorbire s-au folosit metronomul şi vibrotactile. pe o intonaţie naturală a sunetelor şi pe modele de accentuare corectă. Copilul poate începe de la un ritm foarte încetinit şi treptat. 1971) şi-a numit terapia "Metronome Conditioned Speech Retraining". corelate adesea cu caracterul dezordonat. Vorbirea întârziată Uneori sunetul ajunge la ureche cu o fracţiune de secundă prea târziu şi acest lucru determină tulburarea vorbirii normale. De exemplu privind un album cu animale ce se mişcă rapid sau încet. legitatea sa. Un avantaj important al acestei metode este tendinţa acesteia de a înviora tonusul muscular suprasolicitat al bâlbâiţilor. ♦ Folosirea feedback-ului auditiv întârziat (DAF) poate fi folosit pentru a facilita un ritm încetinit de vorbire. P. Ritmul muzical. (1968. permit să se creeze o serie de exerciţii. Brady. ♦ Gestica poate fi folosită pentru a facilita creşterea controlului asupra ritmului vorbirii. neliniştit al mişcărilor. Conţinutul ideatic al muzicii. stă la baza metodei. ceea ce este o experienţă amuzantă pentru copii. ♦ Terapeutul să ofere frecvent modele de reducere a ritmului vorbirii. ♦ Folosirea unor exerciţii de contrast constituie o activitate ajutătoare pentru a mări conştiinţa copilului asupra contactelor articulatorii dure. tulburări care se manifestă prin repetare de silabe sau prelungiri de sunete. ce sunt foarte necesare bâlbâiţilor ce suferă de tulburări de ritm al vorbirii.

Jocul se poate rezuma la cuvinte sau propoziţii scurte şi. întotdeauna mişcările trebuie să fie libere. când s-au executat exerciţiile finale.7 vorbirii şi este o piedică importantă în corectarea vorbirii. Pentru păstrarea unei armonii în activitate şi a principiului ierarhizării exerciţiilor.includ exerciţii logopedice prin care se formează şi se dezvoltă deprinderile de vorbire liberă. dezvoltă capacitatea pulmonară şi cutia toracică. Un joc ce s-a desfăşurat corect are şi o influenţă pozitivă asupra calităţilor psiho-fizice ale copilului. elementare.vizează reducerea tensiunii excesive şi educarea capacităţii de a controla această tensiune. 6) Exerciţii de vorbire. 6) Exerciţiile de vorbire . simţul ritmului muzical este evident. 3) Exerciţii de reglare a tonusului muscular. atenţia este necesară în toate exerciţiile.reglează respiraţia. 8) Exerciţii finale. 8) Exerciţii finale . de a forma şiruri.incluse în schema exerciţiilor de ritmică logopedică sunt suficient de mobile pentru a satisface necesitatea naturală a copiilor de a executa mişcări rapide. 4) Exerciţii ce activează atenţia . deoarece copilul trebuie lăsat să se odihnească. Neîndoielnic. Exerciţiile trebuie să ţină seama de vârsta copilului şi de capacităţile sale. să se relaxeze. sonore. lungimea frazelor. 7) Joc. deoarece ritmul şi precizia mişcărilor se ating prin însoţirea acestora cu ritmul versurilor. jocul este mijlocul de a-i atrage în colectiv. dar să nu-i obosească. Pentru unii copii. 2) Exerciţiile introductive . 1) Cântul . de a le învinge timiditatea. ritm. la recitarea unor versuri. se educă ritmul şi precizia pronunţării cuvintelor fără blocaje sau iteraţii de sunete şi silabe. Importante sunt exerciţiile de alternare a încordării şi slăbirii muşchilor. Retardarea motorie se răsfrânge asupra întregii musculaturi cuprinzând şi aparatul verbal. dezvoltarea memoriei prin formarea de reacţii rapide şi precise la excitanţi vizuali şi auditivi. de marş în diferite direcţii. se poate împărţi materialul practic după următoarea schemă: 1) Cânt. coloane. de asemeni. intensificarea respiraţiei şi este necesar să se liniştească copiii şi să li se comute atenţia de . 5) Exerciţii ce educă simţul ritmului muzical. reduce fenomenele tonice şi clonice din timpul bâlbâielii şi formează un teren favorabil pentru vorbirea fluentă. Aceste exerciţii uşurează vorbirea. Aceste exerciţii sunt însoţite de cuvinte în formă versificată.este indicat ca muzica să fie ascultată spre sfârşitul activităţii. nu necesită un acompaniament muzical.se referă la stimularea specială a atenţiei. În selecţia cântecelor pentru copii trebuie să se ţină seama de: conţinutul şi textul cântecului. dezvoltarea capacităţii de concentrare şi a capacităţii volitive a copilului.jocurile fiind mobile pot provoca accelerarea bătăilor inimii. 4) Exerciţii ce activează atenţia. 2) Exerciţiu introductiv. de a.constau în teme uşoare. 5) Exerciţii ce educă simţul ritmului muzical . 7) Jocurile . Introducerea cuvântului este exerciţiul ce leagă vorbirea de unele elemente ale vorbirii muzicale. ajută la favorizarea unei vorbiri armonioase. 3) Exerciţiile de reglare a tonusului muscular . Aceste exerciţii învaţă copiii să se orienteze în spaţiu. iar vorbirea este inclusă în toate exerciţiile.şi forma deprinderi elementare de mers în cerc.

În stabilirea exerciţiilor trebuie să se ţină cont de vârsta şi posibilităţile verbale ale copiilor. a angoasei. ♦O unitate de măsură prea severă şi apariţia unei iritări în cazul unor disfluenţe normale. (1981) într-o conferinţă în Canada. autoîncurajeze. În prezent. În primele luni după terminarea tratamentului trebuie menţinute nişte contacte de supraveghere şi acestea pot stăvili posibilităţile reapariţiei bâlbâielii. R. Silverman. ♦Lipsa unei laude asupra vorbirii fluente din partea persoanelor cu care comunică. ♦Introducerea unui program nepotrivit de observaţie postterapeutică. S-a constatat că recăderile s-au produs când pacienţii au fost frustraţi sau enervaţi în cadrul unor conflicte interumane în care ei s-au simţit sub presiune. acest "Maintenance of Fluency" a fost tratat de către Boberg. Kroll. şi Danault. R. Încărcătura fizică şi psihică trebuie reduse la minimum şi este indicată ascultarea muzicii. ♦O aparentă fluenţă verbală care se bazează pe un mod de vorbire schimbat. Shenker. (1988) arată că următoarele condiţii facilitează pacienţilor menţinerea rezultatelor tratamentului: 1. o reducere a fricii. 2. ♦Comunicarea se realizează cu succes chiar dacă se bâlbâie. Dar s-a observat că după o perioadă de timp pacienţii pot reveni la bâlbâială. . E. ♦Sfârşitul terapiei este prea timpuriu sau prea brusc.12 luni după terminarea tratamentului.8 la exerciţiile logopedice. succesul terapiei este evident când pacientul câştigă o încredere fundamentată realist. tema "recădere" nu mai este tabu. dar trebuie ca acest efect să se menţină pe o durată cât mai îndelungată. Pacientul a învăţat în cadrul terapiei metoda de autocontrol şi este în măsură să se autocontroleze. F. ♦Vorbirea fluentă nu mai are prioritate principală şi bâlbâiala nu mai este simţită atât de hotărâtoare ca până atunci. Deci. Scopurile terapiei de a obţine o vorbire fluentă. ♦Dobândirea unor boli postterapeutice. când i se pune la dispoziţie un repertoriu larg de tehnici pentru rezolvarea problemelor şi obţine primele schimbări în starea sa. ♦Scade încrederea în capacitatea programului de terapie de a menţine efectele pe o perioadă mai îndelungată de timp. a comportamentului de evitare trebuie realizate la finalul terapiei. ♦O exersare defectuoasă pentru înlăturarea recăderilor. S. Menţinerea efectelor terapiei Se ştie că după terminarea terapiei pacienţii vorbesc fluent. (1981) a încercat să sintetizeze condiţiile care ar putea influenţa "recăderile" în bâlbâială: ♦Abaterea de la programul de tratament de menţinere a vorbirii fluente. (1981) afirmă că majoritatea recăderilor apar la 6 . ♦În timpul terapiei nu au fost recăderi ocazionale şi aflându-se în această situaţie nu ştie cum s-o rezolve. ♦Creşte din nou teama faţă de bâlbâială.

G. Tocmai în acest moment copilul devine logonevrotic. Se vor fixa şedinţe speciale în care pacientul este sprijinit să treacă peste această criză. în anturajul copilului apar evaluări ale diferitelor situaţii. În caz de pericol de recădere. În strânsă dependenţă cu problematica individuală trebuie să oferim un program de terapie specifică fiecărui bâlbâit. relaxarea pacienţilor. 1978). Metodele folosite ar trebui în aşa măsură sensibilizate. Pe parcursul înaintării în vârstă. Consideraţii privind evoluţia bâlbâielii spre logonevroză Bâlbâiala se manifestă de obicei între 3 şi 8 ani. Sunt analizate sentimentele care pot acţiona pozitiv sau temerile care pot influenţa evoluţia tratamentului. Convorbirea se centrează asupra crizelor prezente şi terapeutul va încerca să estompeze dificultăţile care apar. unii terapeuţi oferă aşa-numitele "programe de împrospătare" în urma unor analize de comportament (Wilson. care determină anxietăţi privind modul său de a vorbi şi conştientizarea de către copil a disfuncţionalităţilor verbale. În ultimii ani a fost luată în considerare prevenirea care are un rol foarte important în evoluţia bâlbâielii. încât să fie potrivite tehnicilor pe care preconizăm să le folosim. cu caracteristicile iniţiale: mici opriri şi pauze în exprimare şi caracteristica bâlbâielii primare este absenţa din partea bâlbâitului a conştientizării disfluenţei verbale. Participarea la grupe de întrajutorare care trebuie să fie potrivite pentru transfer şi pentru menţinerea vorbirii fluente. O consiliere suplimentară a membrilor familiei este indicată pentru că în acest fel se pot micşora fenomenele de angoasă. 3. Aplicarea programelor de terapie trebuie să nu fie rigidă astfel încât să facilităm o manifestare mai largă a factorului individual. Aceste grupe folosesc nu numai pentru un control reciproc ci şi pentru posibilitatea dezvoltării relaţiilor sociale. Un progres deosebit în ultimii ani l-au cunoscut metodele şi programele de terapie orientate spre liniştirea. modificate. ce apar odată cu primele semne de remisiune. teamă.9 În situaţiile de criză terapeutul trebuie să fixeze un alt tratament care să prezinte posibilităţi de a-l ajuta în continuare. Această situaţie poate fi reprezentată prin schema următoare: disfluen ţe trec copilul raţionări şi comportament negativ singure DA ocazionale NU conştientizarea defectului vorbirii "Eu nu sunt capabil s ă vorbesc" Logonevrotic .

ticuri. De la prima reacţie emoţională involuntară asupra defectului logonevroticii îşi formează treptat propria relaţie cu ei înşişi. nelinişte prelungită sau moleşeală. la logonevrotic. legată de trăsăturile emoţionale şi care se oglindesc în propria luptă fără succes cu bâlbâiala. de respiraţie. chiar înainte de a începe o discuţie. deoarece această procedură va schimba. situaţia logonevroticului poate fi reprezentată prin schema: preocuparea pentru a vorbi constientizarea bâlbâielii nelinişte sau agitaţie în tim pul vorbirii erori şi opriri în tim pul vorbirii Deci. bâlbâiala a devenit un mecanism care se autoalimentează. .10 În această situaţie. muşchii gâtului) precum şi subterfugii spontane. De acum înainte. Cu cât persoana îşi dispreţuieşte propria pronunţie defectuoasă cu atât mai dificilă devine propria reglare a vorbirii. În cadrul subterfugiilor (evitării) intră mişcările ajutătoare la care recurg bâlbâiţii pentru a masca sau uşura vorbirea dificilă. pare acel cerc vicios din care bâlbâitul nu este capabil nici într-un fel să iasă. la perturbarea verbală se adaugă toate aspectele de anxietate. Deci. cadrul situaţional. mimica feţei. Acestea sunt consecinţe induse şi nu cauza problemei. un "cerc vicios". tulburări de comportament. eroarea fiind unică. Trebuie precizat că aspectele care provoacă anxietatea apar la un anumit procent de bâlbâiţi. exterioară şi transformabilă. după acest model: m puţină ai m puţine ai m putina ai constientizare erori preocupare a bâlbâielii m puţină ai angoasă tot m putine ai erori de vorbire Simptomatologie în logonevroză În apariţia logonevrozei apar ca trăsături caracteristice diferite tulburări motorii ale vorbirii (spasme în vorbire. Această stare după mai multe încercări nereuşite devine o condiţie patologică reflexă şi apare din ce în ce mai des. putem interveni asupra erorii. Nu rareori se observă o încordare psiho-motorie generală. stângăcie în mişcări.

caracterul tulburării motorii este legat de relaţia emoţională a copilului cu defectul său. încercările neizbutite de îndepărtare sau mascare provoacă la logonevrotic diferite reacţii psihice: vulnerabilitate. 4) Efectul muncii logopedului cu logonevroticul este dependent de diferitele grade de fixaţie asupra defectului propriu. corpului.11 Înţelegerea fenomenului fixării poate fi determinată astfel: reflectarea defectului de vorbire (spasmul vorbirii) în întreaga activitate psihică a logonevroticului.. da. obstacolele vorbirii. Toate observaţiile ne îndreptăţesc să credem că filtrul atenţiei părinţilor pentru anumite disfluenţe se sensibilizează până la o stare de adevărată nevroză ce explică multe dintre atitudinile şi măsurile prea drastice. complexitatea activităţilor psihice legate de formarea personalităţii copilului. apariţia dereglărilor în sistemul nervos şi endocrin. pe de o parte. Toate stările conflictuale determinate. măsurile educative greşite pe care le săvârşesc părinţii determină agravarea dereglărilor din exprimarea copiilor. Se discută mult faptul că experienţa emoţională depinde atât de existenţa unor resurse constituţionale cât şi de influenţele primite prin educaţie. astfel încât nu se poate preciza gradul de specificitate. şi invers. sugestionabilitate etc. nemulţumiri ce sunt transformate în procese psihice. Conştientizarea defectului de vorbire. picioarelor. 3) Se remarcă o legătură cu caracterul complicat al tulburărilor motorii. Corelaţia dintre labilitatea emotivă şi bâlbâială nu este pe deplin lămurită. Presiunile. S-a constatat că : 1) Fixaţia este unul din factorii de bază ce complică structura defectului şi eficacitatea încercărilor de îndepărtare a lui. 2) Există o legătură directă a fixaţiei cu vârsta copilului. pe de altă parte. de neînţelegerile dintre părinţi şi copii şi. Aceasta se explică prin prezenţa factorilor neplăcuţi din mediul înconjurător. acestea produc neplăceri. nu. izolaţi faţă de mediul familial.Încercările de mascare a greutăţilor de vorbire îl fac pe bâlbâit să recurgă la diverse subterfugii care influenţează motricitatea generală (mişcări ale mâinilor. Rezultă că toate carenţele . ca schimbarea ritmului respirator. Pe temeiul celor menţionate considerăm că prin îndreptarea atenţiei copiilor bâlbâiţi asupra mişcărilor verbale. timiditate. au un ecou profund asupra personalităţii copiilor (Tobolcea. scindarea fluenţei verbale prin pauze incorecte. conduc de cele mai multe ori la agravarea tulburării. cu atât rezultatul muncii logopedului se observă mai greu. Spasmul tonic poate fi privit uneori ca o încercare a logonevroticului de a lupta cu propriul său defect. Acesta este rezultatul primirii şi prelucrării informaţiei despre dificultăţile. iată etc. Informaţiile din literatură care indică schimbarea personalităţii sunt adeseori controversate. Cu cât este mai mare fixaţia. îndreptarea atenţiei asupra pronunţării. a buzei inferioare. aceştia nu fac decât să-şi perturbe într-o măsură şi mai mare procesele de autoreglare. teamă. Stările conflictuale determină modificări în comportamentul logonevroticilor care devin anxioşi sau agresivi. de neînţelegerile dintre părinţi. I. sensibilitate. umezirea buzelor) şi folosirea unor sunete şi cuvinte ajutătoare: şi. 1995). capului) precum şi în motricitatea vorbirii (muşcarea vârfului limbii. legate şi de perioada de pubertate. Efectele măsurilor greşit adoptate de către părinţi în vederea corectării bâlbâielii. De obicei. stări care interacţionează cu mediul înconjurător.

Acestea sunt câteva caracteristici. agresivitate sau izolare. . Lucrările lui Burns. . .componenta emoţională-fiziologică bazată pe experienţă. ci se impune cercetarea fiecărui caz în parte Observaţii terapeutice De regulă scopul terapiei este de a asigura pacientului capacitatea de a vorbi normal. determinând apariţia logonevrozei (Tobolcea. Pentru a tinde spre realizarea acestui scop este necesar: . diferită de la un subiect la altul. Să se insiste asupra simptomelor nevrotice ca: stările de excitabilitate.motivarea orelor obositoare ale exerciţiilor care-l vor ajuta să ajungă la un model de vorbire normal. deoarece simptomatologia logonevroticului este variată. Componentele integrate sunt: ..verbală. în funcţie de mediul de dezvoltare.componenta motorie . şi Brady. atenţia trebuie să fie îndreptată în mod accentuat asupra particularităţilor comportamentale. nu se poate schiţa un tabel cu o strictă simptomatologie. insomnii. Munca terapeutică începe prin analiza unei schimbări a simptomelor. totuşi.. . atât de dependenţi de influenţele părinţilor. D. complexă şi. plâns nemotivat etc. capacitatea funcţională a bâlbâitului se poate restabili până la limitele normale sau dimpotrivă. (1980) încearcă să contureze aşa-numitul "cerc al bâlbâielii" care poate fi înlocuit printr-un "cerc al fluenţei".să pretindem schimbarea poziţiilor şi a sentimentelor faţă de sine şi lumea înconjurătoare pentru a atinge scopurile terapiei propuse. 2001).intrapersonală.componenta comunicativă .12 afective.De aceea considerăm că oricare ar fi fragilitatea organismului. De aceea se impune ca în prezentarea simptomatologiei logonevrozei. atât cât poate să evolueze în timpul terapiei.să-l informăm asupra proceselor pe care le va suporta pentru a ajunge la scop. P. .interpersonală. croniciza. Structurarea acestor probleme este importantă pentru pacienţi şi terapeuţi pentru că dă o nouă imagine motivaţiei şi de aici se deduce terapia pentru diferite stadii şi grade ale deficienţei. . pe lângă prezentarea particularităţilor fono-articulatorii. I. De aceea. generate de stările de tensiune conflictuale şi de dizarmonie din viaţa familială determină în cea mai mare măsură starea de labilitate a copiilor. enurezii. respiratorii etc. se poate agrava.acest fapt are o mare importanţă pentru pacienţi deoarece se clarifică deficienţele de care suferă.componenta cognitivă .

Această metodă conţine un paradox: pe de o parte exersăm cu pacientul o tehnică de evitare a bâlbâielii. Cele mai bune rezultate ale terapiei se bazează pe formarea capacităţilor de control care să ducă la o teamă foarte redusă. cognitive şi emoţionale sunt integrate într-un cerc închis. Buna structurare a etapelor terapiei şi progresul programului pot fi realizate prin fixarea . 2) teamă. E m o ţ i o n a l ă: 1) relaxarea. C o m p o r t a m e n t a l ă: 1) fluenţa vorbirii îmbunătăţită. Corespunzător situaţiilor individuale trebuie să li se acorde preponderenţă laturii tehnice a vorbirii şi problematicii emoţionale. 3) lipsă de adaptare socială. Pentru a realiza un oarecare control şi o viziune de ansamblu asupra evoluţiei vom aborda în discuţiile cu pacientul etapele pe care le vom parcurge în terapie pentru a se ajunge la bune rezultate. 2) mişcări însoţitoare. 3) ruşine. o atitudine pozitivă şi relaxare care să se integreze într-un sistem încurajator. momentele de bâlbâială trebuie însoţite de o teamă minimă şi de un sentiment redus al penibilului pentru a evita reactivarea circuitului bâlbâielii.13 Emoţională: 1) tensiune. Experienţă negativă care influenţează comportamentul C o g n i t i v ă: Idei. După terminarea terapiei. 2) interacţiune socială îmbunătăţită. gânduri negative anticipante care însoţesc bâlbâitul şi îl fac să devină o persoană retrasă Circuitul bâlbâielii: bâlbâiala se află într-un cerc în care componentele comportamentale. iar pe de altă parte tindem să reducem prin acest lucru sentimentele negative legate de bâlbâială şi să pretindem o atitudine acceptabilă faţă de fenomenul ca atare. 2)încrederea în propria persoană. încordare intensificarea tendinţelor de bâlbâială Gândire negativă ce conduce la emoţii negative Comportamentală: 1) lipsă de fluenţă în vorbire (bâlbâială). C o g n i t i v ă: Idei şi gânduri îmbunătăţite despre imaginea proprie Circuitul fluenţei: scopul tratamentului este de a dezvolta în cadrul acestui cerc o fluenţă îmbunătăţită. Aceasta pare să fie de mare importanţă pentru profilaxia revenirilor.

. delimitări de spaţiu. incapacitatea copilului (cu limbaj. -dificultăţi de conectare a sensului la semnele grafice începând cu silaba şi terminând cu propoziţia. -dificultăţi de a trasa după comandă linii drepte. -dificultatea de comutare a sonorului în schema grafică: copilul poate desena litera o dar nu-i reţine denumirea. ea implicând grave tulburări la nivelul structurilor centrale. . dezvoltare mintală normală) de a învăţa corect şi de a utiliza corect scrisul în condiţiile de şcolarizare normală. . auz. .reacţii nevrotice.deficienţe pe linia activităţii şcolare. 1980).nivelul socio-cultural scăzut al familiei. . .leziuni ale creierului. B) Factori ce aparţin mediului: . incapacitatea relativ totală a învăţării actului lexic.starea generală a sănătăţii. . Există alte trei categorii de factori care sunt discutaţi în literatura de specialitate ca fiind posibili în producerea disgrafiei-dislexiei: . -dificultăţi de legare întro unitate a două sau mai multe litere care să reprezinte o silabă sau un cuvânt. -dificultatea de a lega într-o structură unitară fragmentele grafice care compun o literă.condiţii motivaţionale. manifestată prin tulburări la nivelul percepţiei auditive. .factori socio- Disgrafia Alexia Agrafia Definiţie dificultate de a citi.instabilitate emoţională.dezinteresul familiei faţă de pregătirea copilului. se găseşte rar la copil. curent şi expresiv pe care trebuie să-l realizeze cititul.metode şi procedee necorespunzătoare pentru învăţarea scrisului. dificultăţile în însuşirea citirii se referă atât la corectitudine cât şi în modul conştient. Este necesar ca în permanenţă să întărim încrederea pacientului în posibilităţile sale şi să-l încurajăm în exersarea diferitelor exerciţii dificile. TULBURĂRILE Tulburarea Dislexia LIMBAJULUI SCRIS - CITIT Etiologia A) Factori ce aparţin subiectului: . Forme a) Perturbări ale elementelor primare (de bază) ale grafismului -inabilitatea sau disabilitatea de a reproduce o figură geometrică după model. stângadreapta.slaba integrare în colectiv.slaba dezvoltare psihologică. optice şi a celei kinestezice. . se referă la tulburările ce intervin în actul grafic.nedezvoltarea şi tulburările vorbirii. incapacitatea relativ totală a învăţării actului grafic. -imposibiltatea sau dificultatea de a respecta direcţiile de orientare spaţială: sus-jos.14 ritmului şi vitezei de lucru ce se potrivesc pacientului. .deficienţe de ordin senzorial. . . "Scopul terapiei este de a conduce pacientul ca el să devină maestrul vorbirii sale şi nu sclav" (Murray. . . curbe.factori materni.gradul dezvoltării intelectuale.

E.dislexie . neînţelegerea completă a celor citite sau scrise. cunoscute sub denumirea de alexie-agrafie sau incapacităţi parţiale denumite dislexie-disgrafie ce apar ca urmare a existenţei unor factori psiho-pedagogici necorespunzători sau neadecvaţi la structura psihică a subiectului. a nedezvoltării vorbirii sau a deteriorării ei etc. lingvistic şi psiho-pedagogic: Tulburările lexico-grafice sunt incapacităţi paradoxale totale în învăţarea şi formarea deprinderilor de citit-scris.Verza propune o definiţie a disgrafiei şi dislexiei care să ia în considerare mai multe criterii : etiologic. c) Disgrafia-dislexia de evoluţie (structurală) – confuzii. dezvoltării psihice şi instrucţiei. d) Disgrafia-dislexia motrică . adăugiri. simptomatologic. şi care se manifestă prin apariţia de confuzii frecvente între grafemele şi literele asemănătoare. şi a deteriorării unor funcţii din cadrul sistemului psihic uman.. e) Disgrafia-dislexia de tip spaţial economici. adăugiri şi substituiri de cuvinte şi chiar de sintagme. de la nivelul sistemului nervos central.15 b) Disgrafia-dislexia specifică sau propriuzisa nu este capabil să scrie literele după dictare deşi aceste litere le poate reproduce individual. inversiuni.omisi uni.ilizibilitate şi ritm extrem de lent în scris-citit . neputinţa de a dobândi abilităţile corespunzătoare vârstei.scrierea defectuoasă (deformarea literelor). plasarea defectuoasă în spaţiul paginii a grafemelor. lipsa de coerenţă logică a ideilor în scris şi în final. omisiuni. . la tulburări caligrafice. deformări de litere şi grafeme. DE CITIT Dezvoltare şi simptomatologie în disgrafie .locul ocupat de copil în raport cu ceilalţi fraţi.inversiuni. a insuficienţelor în dezvoltarea psihică şi a personalităţii. a modificărilor morfo-funcţionale. a unor condiţii cu caracter genetic. a deficienţelor spaţio-temporale şi psihomotricităţii. omisiuni şi substituiri de grafeme şi litere.

prin consolidarea deprinderilor greşite şi prin trăirea dramatică pe plan intern a eşecurilor. nepăstrarea direcţiei de scris. În cadrul citirii pot fi surprinse următoarele caracteristici: . ceea ce-l determină pe dislexic să încerce ghicirea lor. Claparede propune termenul de bradilexie pentru citirea lentă şi bradigrafie pentru viteza redusă în scriere. ca derivat al bradilaliei ce desemnează vorbirea sacadată. dar care nu pune probleme deosebite în învăţarea scrisului cu mâna dreaptă. o serie de caracteristici:  Omisiuni de grafeme şi cuvinte. vizuală şi acustică. b) Dificultăţi în corelarea complexului sonor cu simbolul grafic şi în înţelegerea sensului convenţional al simbolurilor lexiei În principal asemenea dificultăţi se datoresc tulburărilor de la nivelul percepţiilor acustico-vizuale şi în general.greutăţi în citirea cuvintelor cu un grad mai mare de dificultate. iar cei la care se manifestau asemenea dificultăţi au fost încadraţi în altă categorie. puchinos. Toate aceste dificultăţi fac să apară. În continuare vor fi prezentate câteva manifestări ale tulburărilor disgraficedislexice: a) Scrisul încet. ca şi a celor de comparare şi discriminare a grafemelor în vederea redării lor diferenţiate.  Nerespectarea spaţiului paginii ce se poate manifesta prin redarea inegală a unor grafeme.  Înlocuirea unor grafeme cu altele .În alte situaţii grafemele sunt inegale ca mărime şi depăşesc spaţiul normal din pagină. precum şi a discriminării simbolurilor verbale. Între cele două componente. Sunt două faze care devin evidente: În unele sitiaţii copilul scrie foarte mărunt. sărirea unor rânduri. la această categorie de disgrafici-dislexici. de la nivelul proceselor cognitive ce au implicaţii negative asupra efectuării operaţiilor de analiză şi sinteză.16 O caracteristică generală a disgrafiei-dislexiei este manifestarea fenomenelor negative a scris-cititului cu un caracter constant şi tendinţă de a se agrava. La cei mai mulţi există o uşoară stângăcie sau lateralitate încrucişată. Deşi pare surprinzător. ci la copierea unui text. rară. stacato Se pare că cea mai mare categorie de disgrafici-dislexici este constituită din cei ce scriu şi citesc extrem de încet în raport cu cei ce nu prezintă astfel de deficienţe. trebuie să existe o unitate şi un echilibru pentru a putea reproduce grafic complexul sonor. lentă. Aceste două condiţii facilitează funcţionarea. . a operaţiilor de analiză şi sinteză. în planul ideaţiei. lent. Din punct de vedere motric nu a fost posibilă punerea în evidenţă a unor tulburări.  Contopirea unor cuvinte prin alungirea unor linii ce unesc cuvintele respective .  Manifestarea scrisului în oglindă sau a unor fenomene asemănătoare prin rotirea (trecerea) unui grafem în locul altuia. suprapunerea altora. - . dificultăţile cele mai pregnante nu le au la dictare.  Adăugiri de grafeme şi cuvinte . înghesuie grafemele dând impresia suprapunerii lor.

 Dificultatea realizării grafice a grafemului. e. pentru a le considera specifice. cele mai frecvente omisiuni se produc în cazul lui n. l. De asemenea. Din punct de vedere caligrafic scrisul disgraficului este inegal.17 greutăţi în diferenţierea cuvintelor şi literelor asemănătoare din punct de vedere auditiv. Vocalele cel mai frecvent omise sunt: i. Omiterea nu se produce similar în toate cazurile. c) Dificultăţi în respectarea regulilor gramaticale şi caligrafice Această categorie de dificultăţi poate fi luată în consideraţie în calitate de erori tipice disgrafice şi dislexice numai după trecerea unui timp necesar instruirii în scopul învăţării şi formării deprinderlor ortografice şi caligrafice.  Despărţirea unor cuvinte care în mod normal se scriu împreună. ele trebuie să se producă cu o anumită constanţă şi frecvenţă în compuneri şi dictări. dar nici disortograficul nu le mai cunoaşte după un timp relativ scurt şi nu poate oferi explicaţii asupra lor. Alte caracteristici privesc omisiunile de cuvinte. Tot în textele scrise pot să apară şi unele semne de punctuaţie necunoscute nu numai pentru cititorul normal. care denotă o slabă centrare psihică pe operaţia efectuată. cu grafeme ce variază ca proporţie. ceea ce conduce la ideea diminuării importanţei vocalelor în recunoaşterea cuvântului. Ca fenomen caracteristic pentru disgrafici-dislexici se observă omisiunile de grafeme ce vizează sistemul vocalic. în special a celor de legătură. În unele cazuri se scrie cu literă mare şi la mijlocul cuvântului iar în altele se începe propoziţia sau fraza cu literă mică.  Scrierea substantivelor proprii cu literă mică. a. creând aşa-numitul fenomen de contaminare. ea depinzând de o serie de factori printre care cei mai importanţi privesc:  Locul ocupat de o anumită literă sau grafem în raport cu altele. rânduri ce se suprapun sau lasă un spaţiu prea mare între rânduri. Agramatismele cele mai evidente sunt:  Despărţirea incorectă a unor cuvinte la capăt de rând. d) Omisiuni de litere. împrăştiat. . ceea ce determină ciuntirea sau trunchierea cuvântului. r. dar devin pronunţate adăugirile de grafeme. emiterea unor vocale ce dau impresia existenţei unor cuvinte parazitare în vorbire. În ceea ce priveşte sistemul consonantic.  Lungimea şi dificultatea cuvântului scris. grafeme şi cuvinte În copierea unui text fenomenul este mai rar întâlnit şi are un caracter labil. dezordonat. greutăţi în înţelegerea celor citite. Uneori grafemele se prelungesc exagerat producându-se o unificare între cuvinte. dar este foarte evident în dictări şi compuneri. iar în unele cazuri şi în copierea unui text. u. omiterea unor foneme sau cuvinte. t. Un fenomen de asemenea specific pentru aceşti elevi este acela al omiterii de silabe la începutul sau la sfârşitul cuvântului şi în interiorul lui.  Unirea unor cuvinte care se scriu despărţit.

În unele cazuri comprimarea se realizează prin scrierea unei părţi de cuvânt (mai des la sfârşitul acestuia) iar în altele prin suprimarea unor litere sau grafeme ce pot fi plasate în orice poziţie a cuvântului. dar există şi posibilitatea modificării acestuia şi chiar a formei sale acustice. Există şi o a treia posibilitate. se produc substituiri şi confuzii şi pentru grupurile f-v. în acelaşi mod are loc transpunerea acestora în scriere sub forma adăugirilor. a căror foneme se găsesc două câte două în opoziţie principală surd-sonor. Aceasta şi pentru faptul că deficientul nu ia în consideraţie contextul. g) Contopiri şi comprimări de cuvinte Aceste fenomene se produc în scris prin alungirea liniei de la ultimul grafem care se uneşte cu primul grafem al cuvântului următor. iar în plan mental nu se realizează în mod riguros operaţiile de analiză şi sinteză. şi a subordonării actului motric în plan mental. Atât pentru grafie cât şi pentru lexie. Aşa cum bâlbâiala şi logonevroza determină în vorbire repetarea frecventă a unei anumite categorii de sunete. fie din punct de vedere fonematic. De asemenea. În primul rând substituirile se datoresc confuziilor dintre grupurile de litere şi grafeme asemănătoare din punct de vedere optic: d-p-b. fie optic. însă în ambele situaţii cauza nu este reprezentată de neatenţia subiectului. d-t. dar dificultăţile apar în cazul contopirii cuvintelor scurte cum ar fi cele de legătură. Când cuvintele contopite sunt lungi. f) Substituirile şi confuziile de litere.18 e) Adăugirile de litere. ducând la constituirea unui cuvânt nou. La baza explicaţiei fenomenului stă de fapt inerţia proceselor nervoase şi a funcţiilor psihice care determină o inoperare la nivelul structurilor logice. t-ţ şi invers. cititorul se descurcă mai uşor dată fiind accesibilitatea intuitivă. când comprimarea se realizează prin păstrarea anumitor grafeme din cuvântul iniţial şi adăugarea altora. spre deosebire de omisiuni şi adăugiri aici conturându-se anumite reguli după care se defăşoară substituirile şi confuziile. fenomenul de adăugire de grafeme şi cuvinte se realizează pe fondul unei uşoare dereglări a percepţiei. s-ş. u-n. . c-g. ci de slaba posibilitate de concentrare a atenţiei şi a exacerbării excitaţiei nervoase. b-p. grafeme Grupa substituirilor poate fi considerată una din caracteristicile reprezentative pentru tulburările limbajului scris. atenţiei. trecând peste el printr-o percepere globală bazată pe intuiţie. fie kinestezic. Acest cuvânt nou îşi poate păstra sensul. După principiul asemănării. a-ă. Din perspectivă psihologică confuzia şi substituirea cuvintelor este determinată de faptul că deficientul cu tulburări ale limbajului scris-citit nu conştientizează în toate situaţiile cuvântul scris (în special în dictări) şi nu surprinde sensul acestuia. grafeme şi cuvinte Adăugarea grafemelor are loc în special la sfârşitul cuvântului sau fenomenul se manifestă sub forma repetării cuvintelor de legătură. există o anumită preferinţă în adăugarea grafemelor când acestea se produc pe fondul tulburărilor de ritm şi fluenţă.

Scrisul ca în oglindă se relizează printr-o rotire a grafemelor şi literelor în aşa fel se ajunge la o reflectare inversă a imaginii respective pe creier. În consecinţă. A. ceea ce duce la deformarea grafemelor şi la slaba diferenţiere. Adesea. păstrarea direcţiei se face cu oscilaţii de la un rând la altul. Metode şi procedee cu caracter general Această categorie vizează indirect corectarea dislexo-disgrafiei.În asemenea situaţii. dar ele sunt deosebit de importante deoarece. grafemele sunt executate alungit şi nu au înălţimea necesară pentru a putea fi percepute uşor. Manifestările evidenţiate sunt cele mai caracteristice chiar dacă ele nu epuizează întrega arie a tulburărilor disgrafice-dislexice. Manifestarea în scris a nerespectării spaţiului paginii. dar acestea se deduc din cele nouă caracteristici principale la care ne-am referit anterior. ceea ce determină o nerespectare a orizontalei rândului. chiar şi atunci când spaţiul paginii este liniat. din punct de vedere . pe de o parte. textul nu capătă unitate fiind dezordonat.19 h) Nerespectarea spaţiului paginii. În analiza tulburărilor de scris Ajuriaguerra ia în consideraţie trei categorii de itemi:  Organizarea deficitară a paginii.O astfel de tulburare este explicată prin tulburările oculo-motorii şi temporo-spaţiale şi a afecţiunilor encefalului determinate de meningite.  Greşelile de formă şi proporţie. existând şi alte fenomene cum sunt cele de deformare a literelor în citit sau a omisiunilor de propoziţii şi sintagme în scris. sau a dereglărilor emisferei drepte din regiunea parietală dreaptă a creierului cauzate de diferite disfuncţiuni neurofiziologice. iar în cazul în care i se prezintă textul respectiv.  Neîndemânarea. în aceste condiţii scrisul devenind dezagreabil şi ilizibil. iar spaţiul dintre rânduri nu este regulat. un disgrafic-dislexic pus în situaţia de a-şi citi propriul scris nu se descurcă. În ceea ce priveşte greşelile de formă şi proporţie. nu şi-l recunoaşte. iar liniile ce le unesc au întreruperi şi îngroşări. pregătesc subiectul. i) Scrisul servil şi scrisul în oglindă Scrisul servil se manifestă prin înclinarea exagerată spre dreapta sau spre stânga. sărirea şi suprapunerea rândurilor denotă tulburări spaţio-temporale relativ accentuate. deoarece adeseori literele sunt retuşate. peste o anumită perioadă de timp. Interesant este faptul că în scris. Neîndemânarea accentuează deformările şi nu se respectă caracteristicile caligrafice. ele determină lipsa de claritate a textului şi confuzia dintre grafeme prin nerespectarea dimensiunii literelor şi a proporţiilor bastonaşelor. în special a celor asemănătoare din punct de vedere optic. sărirea şi suprapunerea rândurilor În disgrafie-dislexie urmărirea liniei drepte de scriere-citire devine foarte dificilă.

Folosirea cuvintelor sinonime şi paronime este deosebit de eficace la toate vârstele. între sunet şi reprezentarea sa grafică. dar şi la cel al discriminării literelor şi reprezentării lor în planul grafic. a cuvintelor în fraze. 2. De asemenea. şi faţă de activitatea de scris-citit. dar şi pentru realizarea organizării spaţio-temporale şi pentru dezvoltarea mişcărilor fine şi sincronizate. pentru că trasarea semnelor grafice şi urmărirea succesiunii desfăşurării literelor în cuvinte. iar ca efect. fortifică organismul (fizic şi psihic) şi facilitează efectele acţiunii metodelor din categoria celor specifice. determinate de deficienţa de scris-citit. 1. se instalează o hipersensibilitate afectivă şi o stare de repulsie faţă de procesul instructiv. ceea ce duce la realizarea mişcărilor economicoase. 4. a succesiunii rândurilor şi păstrarea spaţiilor dintre ele se constituie în faze ale procesului de achiziţie lexico-grafică. evitarea oboselii şi alunecarea facilă pe foaia de scris. Existenţa tulburărilor auzului fonematic sau slaba dezvoltare a acestuia determină dificultăţi nu numai la nivelul emisiei. Pentru înlăturarea unor astfel de comportamente. Cu timpul. deasupra-dedesubt. 3. iar pe de altă parte. Sunt indicate exerciţii care să ducă la conştientizarea raporturilor stângadreapta.20 psiho-fizic. Aceste exerciţii trebuie să se desfăşoare sub formă ritmică. sus-jos. Ea se foloseşte cu scopul de a înlătura stările psihice conflictuale. Toate exerciţiile trebuie să contribuie la sincronizarea grupelor de muşchi antrenaţi în actul scrierii.Exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii Aceste exerciţii au o importanţă deosebită pentru formarea mişcărilor fine ale degetelor şi mâinilor. Educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare spaţială În formarea deprinderilor de scris-citit funcţionarea corectă a activităţii de orientare şi structurare spaţială devine condiţie sine qua non. În primul rând trebuie urmărit să . în general. în special. înainte-înapoi. Repetarea insuccesului şcolar accentuiază starea de oboseală intelectuală şi fizică. Educarea şi dezvoltarea auzului fonematic Priveşte capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii. Înlăturarea atitudinii negative faţă de citit-scris şi educarea personalităţii Dislexo-disgrafia determină o stare de nelinişte şi teamă de insucces – ceea ce îl face pe subiect să trăiască momente stressante. creşterea vitezei acţiunii şi adoptarea unei scrieri corecte. cel mai eficace procedeu este acela al psihoterapiei. exerciţiile fizice generale sunt importante pentru fortificarea generală a organismului.de a distinge între sunet şi literă. ceea ce contribuie la o mai bună ţinere a instrumentului de scris. pentru aplicarea metodologiei specific logopedice.

În scopuri similare se pot folosi desenul şi dramatizarea. cât şi în cel logic. .colaborarea şi participarea activă a logopatului la activitatea logopedică. cât şi la diferenţierea acestora. după metodologia cunoscută.Aceasta contribuie la formarea asociaţiilor dintre foneme şi grafeme.Atenţionarea asupra greşelilor trebuie să fie însoţită de indicarea corectă a modului de scis-citit. rinolaliei.Obişnuirea logopatului să-şi concentreze activitatea psihică. . Subiectul va fi învăţat să descompună elementele grafice şi lexice din care este format cuvântul. bâlbâielii. activitatea de corectare trebuie să înceapă cu înlăturarea dislaliei.corectarea cât mai de timpuriu a dislexo-disgrafiei. . . În cazul omiterii sau substituirii unor litere se apelează la fixarea şi recunoaşterea sunetului cu care începe cuvântul.Începerea activităţii terapeutice cât mai de timpuriu şi odată cu manifestarea primelor elemente cu caracter dislexo-disgrafic.Formarea şi dezvoltarea deprinderilor de analiză-sinteză. Formarea capacităţii de conştientizare a erorilor tipice dislexicedisgrafice. . Prin această metodă subiectul învaţă să-şi controleze în plan mental şi acţional.21 se înlăture teama patologică că va comite greşeli şi să se înlăture sentimentul de inferioritate instalat.colaborarea cu părinţii logopatului.colaborarea cu învăţătorii. Metodele şi procedeele specifice: 1. şi în primul rând gândirea şi atenţia. educatorii în vederea manifestării tactului şi îngăduinţei necesare faţă de elevul logopat. Un loc aparte îl ocupă jocul – R. întreaga activitate necesară comportamentului lexico-grafic.exerciţiile efectuate să fie în raport cu gravitatea tulburărilor dislexodisgrafice. 2.. 3. asupra procesului de analiză-sinteză a elementelor componente ale grafo-lexiei. atât în plan lingvistic.exerciţiile efectuate să se bazeze pe materialul pe care îl foloseşte elevul în şcoală. . Trebuie să se aibă în vedere o serie de principii generale care să direcţioneze activitatea de terapie: . 2.Când tulburările lexico-grafice sunt manifestări ale reflectării vorbirii deficitare.Schilling apelează la “jocul curativ logopedic”. Metode şi procedee cu caracter specific logopedic Este necesar să amintim o serie de cerinţe în terapia specific logopedică a dislexo-disgrafiei: 1. apoi propoziţia şi unificarea lor pentru a le putea reda în mod unitar şi cursiv în scris-citit. B.

Procedee: .22 3. s-ş.Dezvoltarea capacităţii de sesizare a relaţiei dintre fonem-grafem. b) Citit-scrisul selectiv – constă în indicarea cuvintelor şi propoziţiilor apreciate ca fiind critice sau care au un anumit grad de dificultate ce poate determina erori tipice şi pe care subiectul trebuie să le citească şi să le scrie. ca în final să se ajungă la cele polisilabice. grupuri de litere sau cuvinte. Se poate folosi scrierea colorată cu una sau mai multe culori. m-n. d) Citirea şi scrierea în pereche – doi subiecţi citesc şi scriu în acelaşi timp şi se corectează reciproc prin schimbarea alternativă a rolurilor. e) Citirea şi scrierea în ştafetă – un copil din grup citeşte sau scrie pe tablă una sau mai multe propoziţii. p-b-d . selectiv trezeşte interesul şi motivaţia pentru desăvârşirea acţiunii. formarea-dezvoltarea motivaţiei competiţionale şi a satisfacţiei pentru succesul împlinit. Rezultatele sunt mai bune dacă se porneşte de la cuvinte mono şi bisilabice. Pentru dezvoltarea capacităţii de discriminare se pot folosi comparaţiile pentru distingerea asemănărilor şi deosebirilor între diferite grafeme şi litere. c) Citirea simultană şi scrisul sub control – subiectul citeşte odată cu terapeutul şi scrie sub supravegherea acestuia. Citit-scrisul. literăgrafem şi fonem-literă. ceea ce întăreşte încrederea în posibilităţile sale de scriere-citire. apoi se vor scrie. sub supravegherea logopedului. Metoda este eficientă prin menţinerea stării de vigilenţă. Fiecare greşeală este corectată imediat. (componenta vizuală) z-j. 5 . f-v (componenta auditivă). 4. vizuală şi kinestezic-motrică Se recomandă folosirea unor procedee care să stimuleze şi să faciliteze analiza şi sinteza fonetică a structurii cuvintelor şi propoziţiilor. Stimulează atenţia pentru a corecta greşelile şi să poată continua acţiunea. se citesc litere. . de pe scheme-planşe. subiectul citeşte singur textul. la imaginile mai greu de evocat se poate scrie începutul denumirii ca apoi să fie completat de copil.într-un text se subliniază litera sau literele afectate.Dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţilor de citit-scris a) Citirea imaginilor izolate şi în suită – stimulează şi contribuie la dezvoltarea vorbirii copilului.Dezvoltarea capacităţii de dicriminare auditivă. apoi indică un alt coleg care să continuie acţiunea. şi subliniază literele sau cuvintele la care întâmpină dificultăţi şi apoi le transpune în scris. dezvoltă interesul pentru citit şi poate fi apreciată ca o etapă ce conţine elemente de organizare a activităţii mintale. după principiul de la simplu la complex. s-ş.

El învaţă să fie atent. i)Citirea şi scrierea pe sintagme – subiectul trebuie învăţat să sesizeze sensul celor citite şi scrise şi să cuprindă în câmpul său perceptiv unităţile sintactice purtătoare de semnificaţii. Poziţia ocupată în cuvinte de literele afectate trebuie să varieze la începutul. j) Exerciţii de copiere. Dictarea este mai dificilă pentru dislexo-disgrafici şi de aceea trebuie alese texte scurte şi organizate în funcţie de posibilităţile subiectului.Corectarea tulburărilor de vorbire se face înaintea sau concomitent cu terapia dislexo-disgrafiei. g) Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic – fiecare silabă care se citeşte sau scrie cu dificultăţi este repetată de două ori.şi trisilabice. facilitează stimularea activităţii psihice pentru transpunerea ideilor în planul comportamental verbal. 8.23 f) Citirea şi scrierea în ştafeta greşelilor – subiectul citeşte sau scrie până în momentul comiterii unei greşeli. triftongilor pentru că aici au loc cele mai multe confuzii. se obişnuieşte cu starea de aşteptare. spre deosebire de celelalte ce se scriu şi se citesc normal. Este necesar să se folosească şi grupurile diftongilor. h) Citirea şi scrierea pe roluri –fiecare subiect îndeplineşte un rol în cadrul unei povestiri şi va citi sau scrie numai acea parte care se referă la rolul cu care a fost investit. compuneri. Se poate alcătui un clasament pentru a stimula interesul de a obţine un rezultat bun. apoi continuă un alt coleg în mod asemănător. Şi în acest caz se respectă principiul de la simplu la complex. Se folosesc exerciţii care să urmărească formarea capacităţii de discriminare mai întâi a grafemelor şi literelor separate. Cele mai multe greşeli se fac la compunere. 6. autodictări. ceea ce duce treptat la dezvoltarea echilibrului dintre excitaţie şi inhibiţie. trebuie să vizeze dezvoltarea limbajului şi stimularea activităţii psihice. a semnificaţiei lor şi a sensului propoziţiei cu care se exersează. condiţie de bază în terapia tulburărilor grafo-lexice. apoi în combinaţii de cuvinte mosilabice. mijlocul şi finalul cuvântului. Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii şi la obişnuirea subiectului cu forma grafemelor şi cu diferenţele dintre ele. Majoritatea tulburărilor de vorbire se transpun în limbajul scris-citit. Explicarea cuvintelor. 7. ca şi solicitarea subiectului să formuleze povestiri.Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere. dictare şi compunere. . bi.Terapia dislexo-disgrafiei.

hemoragii cerebrale. sifilis. . teama patologică. Ea apare mai ales la adulţi şi bătrâni fiind provocată de leziuni vasculare. se păstrează mai bine vorbirea prin mimică şi gesturi. tuberculoza.24 T U L B U R Ă R I P O L I M O R FE ALE L I M B A J U L U I Tulbu rarea Alalia Definiţie Forme Etiologia -generale (alcoolismul părinţilor. nesigure. dar în unele cazuri alalicul motor poate pronunţa sunete sau silabe izolate. arterioscleroza vaselor sanguine. ereditare (25% . ale sistemelor verbale ale creierului. fără să existe o paralizie a organelor vorbirii (muşchii limbii. 1) Afazia motorie vorbirea impresivă este păstrată. în evocarea cuvintelor şi expresiilor. buzelor. obrajilor etc. rahitism. Vorbirea repetată este imposibilă. -tulburarea cea mai profundă 1) alalia motorie: de elaborare. tonus psihic scăzut) -motorii (întârziere motorie. dar nu sunt conştienţi de acest lucru şi n-o controlează. de organizare 2) alalia senzorială: şi de dezvoltare a limbajului 3) alalia senzo-motorie intâlnită la copiii care nu au mixtă. reproducerea ei sau determinând dificultăţi în articulaţie. pe care nu le poate integra în cuvinte.50%) -psihice (lipsa imboldului în vorbire. dar vorbirea expresivă articulată este imposibilă sau foarte limitată. Mişcările fonoarticulatorii sunt difuze. sau vorbit niciodată şi care nu se explică prin deficitul de auz sau prin intârzierea mintală. dezordonate.pierderea. în perioada vorbirii deja formate.). 1) Alalia motorie Vorbirea spontană este absentă sau redusă la 3-4 cuvinte. Vorbirea interioară este relativ păstrată. Afazia . Afazia apare în diferite forme şi grade putând afecta total înţelegerea vorbirii. traumatisme craniene închise sau deschise. diminuarea sau denaturarea facultăţii de a exprima gândurile prin cuvinte. -forme pure de afazie sunt foarte rare. Vorbirea se realizează cu mare dificultate datorită tulburărilor motorii articulatorii.diferite tulburări organice. traume la naştere. deformată. defecte generale de motricitate) . 2) Afazia senzorială Vorbirea lor expresivă este foarte limitată.

dislexia-disgrafia (în majoritate este consecutivă şi este corectată mai dificil). logică. retardul de limbaj este posibilă datorită absenţei limbajului. de gradul de întârziere. La început încearcă să comunice şi să se facă înţeleşi prin mimică şi gesturi sau frânturi de cuvinte. Pe parcursul terapiei logopedice dispar dificultaţile în inţelegerea simbolismului verbal. coerentă. Ca şi la celelalte tulburări de limbaj ea este dependentă şi de gradul deficitului neurologic. evoluţia limbajului este mai anevoioasă.Vorbirea repetată poate fi: imposibilă.Vorbirea este absentă ALALIE Nu există infirmităţi motorii cerebrale. Pe parcurs vorbirea devine tot mai corectă. cu toate ca la foarte mulţi acuitatea auditivă este bună.mutismul electiv. Persistă mult timp agramatismele. Evoluţia limbajului la alalicul senzorial Deoarece alalicul senzorial prezintă o intârziere uşoară datorată nedezvoltarii limbajului şi uneori şi un deficit auditiv.ca : afazia. cu greutăţi deosebite în articularea sunetelor. cuvintelor. propoziţiilor şi terminând cu organizarea sintactică. de vârsta la care se începe terapia logopedică. Diagnostic diferenţial Confuzia cu alte sindroame. autismul. 3) Alalia senzo – motrică sau mixtă Copilului cu alalie mixtă îi lipseşte atât vorbirea impresivă cât şi expresivă. să pronunţe cuvinte. cu eliminarea agramatismelor.dar nu inţelege vorbirea prin cuvinte. aproximativă sau ecolalică. apoi sub influenţa terapiei logopedice încep să articuleze corect sunetele. de interesul pentru corectare. chiar şi sub aspect gramatical.Dezintegrare a limbajului DIZARTRIE .Tulburare dobândită . Poate pronunţa unele sunete sau cuvinte mai mult sau mai puţin corect.25 Evoluţia limbajului la alalicul motor La alalicii motori evoluţia este lentă. Alalia mixta se intâlneşte mai rar şi de obicei una din formele vorbirii este mai accentuat tulburată. dizartria. 2) Alalia senzorială Vorbirea spontană este absentă sau redusă la 2-3 cuvinte. de colaborarea cu ceilalţi factori implicaţi în educaţia copilului.. Vocea alalicului senzorial este sonoră. AFAZIE .Tulburare congenitală . să formuleze propoziţii alcătuite din 2-3 cuvinte.Apare la cazurile cu infirmitate motorieALALIE . . Ea se datorează unei vaste afecţiuni a creierului care s-a extins asupra zonelor verbale senzoriale şi motorii. cu exprimarea corectă. dar prin metode speciale poate fi înlaturată în totalitate.

. . .Refuză contactul cu mediul.Nu poate să vorbească. -Ecolalia indică disocierea dintre percepere şi înţelegere. Caracter permanent/dacă desfăşoară terapie logopedică. -Vorbirea repetată e posibilă fără învăţarea limbajului. -Voce sonoră. -Numărul foarte mare de repetiţii. după această vârstă reuşita fiind mai dificilă.Comportament adecvat situaţiilor. . -Tulburare durabilă. MUTISM ELECTIV . . -În condiţii favorabile se obţine un ritm accelerat de învăţare a limbajului. .Este afectată latura intermediară dintre organele periferice şi centrul cortical al elaborării limbajului.Congenitală. ALALIE .Raporturi afective absente. indiferent dacă este motorie sau senzorială. surdă. AUTISM . rezistenţă la învăţare. .Nu ştie să vorbească.Nu refuză contactul cu mediul. . Sub aspectul structurii fonoarticulatorii. atât sub aspect articulator cât şi intelectiv al limbajului.Automatisme prezente. perseverează greutăţi în articularea şi asamblarea sunetelor în cuvinte. SURDO-MUTITATE -Nu aud niciodată. ALALIE -În etiologie nu sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu. -Voce voalată. .26 cerebrală. DEBILITATE MINTALĂ -Inerţie : greutăţi la schimbarea criteriului de activitate.Raporturi afective uneori exagerate. -Vorbirea repetată nu e posibilă fără demutizare. nu se ALALIE . -Nu există ecolalie. Sub influenţa terapiei logopedice recuperarea va fi mult mai rapidă pe planul gândirii decât a limbajului. atenţia şi memoria auditivă fiind profund afectate.Comportament inadecvat.Este afectat centrul cortical al elaborării limbajului.Dobândit. auzul fonematic. în perceperea şi redarea structurilor fonetice corecte a cuvintelor.Nu există asemenea simptome. dupa o muncă anevoioasă de impostare a sunetelor (în special la alalicii motori). RETARDUL DE LIMBAJ -În etiologie sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu. . reversibil – în condiţii de mediu favorabile . -Automatisme absente. Concluzii Copilul alalic trebuie să inceapă terapia logopedica înainte de 6-7 ani. ALALIE SENZORIALĂ -Oscilaţii în folosirea auzului.Temporar. ALALIE MOTORIE .

acordându-se ajutor cu mult tact. Metodele şi procedeele trebuie să fie flexibile şi variate şi este indicată abordarea individuală ţinându-se cont de posibilităţile fiecărui subiect. analiza fonetică a cuvântului. la evoluţia restabilirii. greşeli în folosirea timpului. dar la majoritatea afazicilor sunt necesare exerciţii detaliate de pronunţie .27 După ce posibilităţile articulatorii au fost ameliorate. menţinându-se omisiunile de cuvinte. formarea încrederii în sine şi în posibilitatea corectării. iar pentru activităţile în grup până la 40-60 minute. încrederea în înlăturarea tulburării. folosind exerciţii de conversaţie. dezvoltarea auzului fonematic. Unii . formularea propoziţiilor. prin diferite mijloace. modificate. Durata exerciţiilor va fi stabilită în fiecare moment în funcţie de rezistenţa la efort a fiecărui afazic. deosebit de dificilă este încadrarea cuvintelor în circuitul limbajului. pierzându-se atât vorbirea impresivă cât şi expresivă. pozitive faţă de vorbire. Deoarece la fiecare afazie apar tulburări specifice ale diferitelor laturi. Se va acţiona asupra defectului principal al vorbirii corectând articularea. adaptate la necesităţile de moment. metodele trebuie selectate. DE CITIT Indicaţii metodice pentru restabilirea vorbirii la afazici Activitatea de restabilire a vorbirii la afazici se începe numai după ce fenomenele acute ale bolii au încetat . La început afazia se manifestă sub forma unei tulburări totale a vorbirii. genului. agramată şi aprozodică. Se poate ajunge până la 30-40 minute. citire. S-a constat că rezultatele terapiei sunt mai rapide şi mai reuşite dacă se începe restabilirea vorbirii imediat ce este posibil. precum şi folosirea tuturor analizatorilor pentru compensarea celorlalte deficienţe. În unele cazuri vorbirea se restabileşte uşor. de înţelegere. Vorbirea independentă se menţine mult timp puţin inteligibilă. munca cu vocabularul şi cu structura gramaticală sunt obligatorii. Însă. Tehnicile şi metodele psihoterapeutice trebuie să urmărească educarea unei atitudinii calme. restabilirea psihicului. Unele cauze sunt pur mecanice şi trebuie să se aştepte vindecarea completă a rănii. Metodica restabilirii vorbirii trebuie să cuprindă un complex de procedee care să acţioneze asupra diferitelor laturi. ţinând seama în primul rând de forma fundamentală a afecţiunii verbale. indiferent de forma afaziei. dar pe parcursul evoluţiei bolii inhibiţia difuză a focarului se concentrează şi apare o afazie relativă pură. Pentru dezinhibarea tulburărilor sistemelor de vorbire trebuie să se obţină. în diferite combinaţii. Primele exerciţii sunt scurte (câteva minute) pentru a evita oboseala şi eventualele complicaţii cerebrale. cazului. o vorbire activă folosindu-se intens materialul verbal activ şi psihoterapia. Este indicat ca primele exerciţii să se desfăşoare sub supravegherea medicului. pornind de la sunete şi silabe. Sub influenţa terapiei logopedice toate acestea se reduc treptat (dupa ani de terapie) ajungându-se în cele mai multe cazuri la recuperarea totală a limbajului. dispariţia durerilor de cap şi a spasmelor. Deoarece nu se întâlnesc forme pure de afazie se folosesc metode combinate. dispoziţia afectiv-voliţională etc. la fiecare caz şi etapă. la personalitatea şi comportarea generală a afazicului.

a cărei succese creează terenul pentru o reglare mai rapidă şi mai reuşită a articulaţiei. Se poate apela la ajutor mecanic.m. cu citirea. iar pe parcursul progreselor activităţile devin tot mai complexe. Sunetul reprodus se consolidează şi se generalizează.b. În etapa însuşirii cuvintelor se insistă pe analiza lor.n. să urmărească în faţa oglizii articulaţia sunetului respectiv. Se face legătura între fonem şi grafem. În mod asemănător se formează şi consoanele. începând prin copierea cuvintelor.În acest scop se recomandă ca activităţile să se desfăşoare sub formă de conversaţie : întrebări. apoi independent. Paralel cu analiza fonetică îşi vor însuşi şi o serie de cuvinte. se face analiza fonetică şi semantică a cuvintelor. În cazurile de apraxie a organelor de articulaţie aceste mişcări se realizează foarte greu sau nu se pot efectua. La afazicii motori trebuie conştientizate toate mişcările articulatorii. Urmează asociaţia conştientă a vocalelor (au. începând cu cele care necesită mişcări mai simple (p. reflectat. Pentru fixarea particularităţilor pronunţiei subiectul trebuie să pipăie laringele. concomitent. începând cu vocalele. În unele condiţii se poate începe şi scrierea. să simtă jetul de aer pe mână. Se efectuează exerciţii de diferenţiere a unor cuvinte concrete după imagini. povestiri ale unor întâmplări din viaţă etc. solicitându-i să realizeze aceste mişcări. să simtă încordarea organelor de vorbire prin atingerea cu mâna în regiunea rădăcinii limbii. Pentru aceasta i se cere să observe în faţa oglinzii forma şi consecvenţa fiecărei mişcări. se trece la formarea deprinderilor de alcătuire a propoziţiilor. Este important ca materialul verbal să fie interesant. acţiuni. perseverând primul sunet sau silabă. Afazicul motor întâmpină greutăţi deosebite în trecerea da la un sunet la altul din cauza inerţiei patologice a proceselor de articulaţie şi a dezintegrării vorbirii interioare. După obţinerea posibilităţilor de pronunţare a cuvintelor. De obicei se porneşte de la mişcările păstrate şi se formează treptat articulaţiile sunetelor. La început i se va cere să indice obiectele. cu folosirea predicatelor. complementul circumstanţial. La afazicul senzorial. Pentru înlăturarea stilului telegrafic se vor alcătui propoziţii după cuvinte de sprijin. folosindu-se analiza kinestezică. i se solicită să caute sensul diferit folosind paronime. ua) folosind demonstraţia. accesibil. În acest scop se vor purta discuţii pe bază de imagini. În paralel se corectează şi sunetele prin efectuarea unor exerciţii speciale pentru formarea mişcărilor de articulaţie. În cazul în care . se înlătură agramatismele. răspunsuri la întrebări. La început propoziţiile vor fi simple. cutia toracică. apoi cu dictarea cuvintelor învăţate şi citirea acestora. mai alea a celor opozante. să simtă vibrarea laringelui în momentul pronunţării sunetului deoarece nu poate pronunţa sunetul după auz. Pentru uşurare se împrumută silabelor un înţeles. tactilă. eliminându-se stilul telegrafic. În prima etapă este indicat să se dezvolte auzul fonematic.v). deşi în condiţii normale se desfăţoară corect. structurile vechi fiindu-i distruse.f. pe fixarea unui înţeles pentru fiecare cuvânt. se analizează succesiunea literelor şi sunetelor. să alcătuiască serii de cuvinte cu evidenţierea rădăcinii cuvântului. pentru înţelegerea rolului semantic al fonemelor.. accentul se va pune pe latura semantică a vorbirii. adaptat posibilităţilor. tablouri.28 autori recomandă ca activităţile cu afazicii să înceapă cu psihoterapia. imaginile pe care le denumeşte. optică. complementul direct. apoi se va introduce atributul.

rahitismul. b) Forma constituţională afectează toate laturile vorbirii. atitudini brutale care diminuează dorinţa de comunicare a copilului. Forme a) Forma pură lipsită de simptomatologie somato-neuropsihică şi care regresează spontan. pe care le pronunţă alterat şi care nu poate forma propoziţii simple. e) Forma psihogenă cu simptomatologie dismaturativ afectivă şi intelectuală. Etiologia . folosinduse foarte mult povestirile. boli infecţioase care se succed la scurt timp. categoriilor gramaticale. factori nevrozanţi manifestaţi prin: suprasolicitare verbală. afazia senzorială se corectează mai rapid decât cea motorie şi poate dispare fără a desfăşura o muncă specială. De asemenea.Factorii neurogeni care au acţionat în perioada peri.29 înţelege cuvintele separat dar nu înţelege propoziţia. Mutismul . se vor desfăşura exerciţii de scriere după dictare. Factori constituţionali care se referă la “inabilitate verbală”ce poate fi ereditară pe linie paternă şi care este mai frecventă la băieţi. compunerile. În general. Mutismul de situaţie . părinţi cu tulburări de vorbire). şocuri emotive foarte puternice. copiere. se insistă asupra desprinderii sensului logic. a însuşirii conştiente a sensurilor.o reacţie nevrotică pasivă. deşi are auzul normal şi organele fonoarticulatorii bine dezvoltate. vorbirea dialogată etc. exigenţe exagerate. d) Forma somatică însoţeşte distrofia. Factori psihogeni : factori dismaturativi manifestaţi prin mediu nestimulativ de vorbire (abandon. Urmează o etapă laborioasă pentru dezvoltarea vorbirii generale. c) Forma sechelară sau micro sechelară este însoţită de o simptomatologie neurologică difuză. 1. debilitatea fizică.şi postnatală determinând micro sau macroleziuni sechelare cerebrale prin tulburări hipoxice sau hemoragii difuze Factorii somatogeni care determină o întârziere globală a dezvoltării somatoneuropsihice: boli cronice cu evoluţie îndelungată. T U L B U R Ă RI DE DE Z V O L T A RE A LI M B A J U L UI Tulburarea Definiţie Retardul de -întârziere în apariţia şi limbaj dezvoltarea limbajului copilul care până la vârsta de 3 ani foloseşte un număr redus de cuvinte. precum şi citirea cu voce tare şi în gând. Însuşirea cuvintelor noi se realizează în cadrul unui context în care celelalte cuvinte sunt cunoscute.

surditate. Mutism psihogen exersării Autismul manifestă . 1. .30 electiv de apărare.copilul cu retard execută ordine simple. – copilul refuză să vorbească în anumite situaţii. Activizarea vocabularului pasiv.copilul cu mutism vorbeşte în anumite condiţii.autismul. este considerat ca o tulburare “psihogenă” de vorbire. în care comportamentul este inadecvat şi lipsesc raporturile DE CITIT a) Obiectivele activităţii terapeutice : RETARD DE LIMBAJ Îmbogăţirea vocabularului.copilul cu retard de limbaj are comportament adecvat situaţiilor. . deşi vorbeşte cu părinţii şi cu prietenii.copilul cu retard înţelege vorbirea. iar comportamentul verbal nu se modifică în raport cu ambianţa. 2. 2 . Deci. . 3. Mutismul de persoane – copilul refuză să vorbească cu anumite persoane. ataşament afectiv şi nu prezintă automatisme sau preferinţe obsesive pentru obiecte Diagnostic diferenţial MUTISM ELECTIV Diagnosticul diferenţial se stabileşte faţă de : 1 . 3 . Diagnosticul diferenţial Intarzierea in dezvoltarea limbajului: Hipoacuzia Audiomutitatea rapid.alalie. în care tulburarea este congenitală. 5. .copilul cu retard recuperează limbajul în ritm rapid. 2. . care se manifestă printr-o blocare a vorbirii în condiţii de stress afectiv. -copilul cu mutism poate manifesta şi întârziere de limbaj. în care absenţa limbajului este determinată de deficienţele de auz. 4. Corectitudinea şi complexitatea exprimării prin alungirea frazei.copilul cu retard recuperează limbajul sub toate aspectele în ritm . deşi în absenţa vorbirii. Dezvoltarea capacităţii de a verbaliza întâmplările trăite şi cunoştinţele însuşite. Expresivitatea vorbirii. are caracter permanent.

. irascibile. 7 .adaptarea materialului verbal folosit la nivelul înţelegerii copiilor. 8 . precizarea şi activizarea vocabularului.folosirea muzicii în exerciţiile fonetice. Marea diversitate a manifestărilor retardului de limbaj nu permite elaborarea unei programe unitare. riguroase.).formarea deprinderii de a folosi în vorbire cuvintele cu caracter abstract sau generalizator.înlăturarea fenomenului de fixare a atenţiei copilului asupra propriei vorbiri.îmbogăţirea.stabilizarea echilibrului neuropsihic şi afectiv al copilului.îmbogăţirea relaţiilor afective ale copilului. 14 . 23 .vor fi înlăturate din anturajul copiilor: persoanele cu tulburări de limbaj. persoanele obosite.denumirea unor obiecte sau imagini. 12 .gimnastica aparatului fono-articulator. dar se pot anticipa etapele mari în evoluţia limbajului.repetarea unor serii de silabe.permanenta comunicare verbală a părinţilor cu copilul. 18 .imitarea de sunete sub forma de onomatopee (bâzâitul albinei. Logopedul va selecţiona exerciţiile care corespund particularităţilor copilului care se află în tratament: 11 . nervoase.exerciţii de analiză şi sinteză fonetică de stabilire a locului sunetului în cuvânt şi al cuvântului în propoziţie. 20 . . 19 .exersarea pronunţării cuvintelor mono-bi şi polisilabice. La şcolarii cu retard de limbaj activitatea terapeutică cuprinde : 21 . 9 . .tonalitatea moderată a vorbirii.repetarea unor propoziţii scurte într-o intonaţie expresivă.eliminarea sau diminuarea conflictelor existente în relaţiile sociale ale copilului. 5 . 6 . despărţirea de părinţi în primii 3 ani. zgomotul trenului etc. 22 . Psihoterapia precede celorlalte procedee şi se exercită pe toată durata terapiei.exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic. 16 . Modelul stimulării lingvistice are în vedere: 4 . Ea urmăreşte: . .încărcătura afectivă a vorbirii. . 10 .povestire liberă.răspunsuri la întrebări. 15 .se vor evita: suprasolicitarea relaţională a copilului.claritatea şi corectitudinea exprimării. . 2.31 b) Aspectele activităţii terapeutice : 1. 13 .formarea de mici propoziţii pe baza unor imagini concrete. 17 .dezvoltarea motivaţiei pentru comunicare verbală prin antrenarea copilului în activităţi adaptate vârstei.reglarea respiraţiei. .

2. 35 . culoare. prin stimularea continuă a limbajului.Evitarea discuţiilor sau aluziilor cu privire la vorbirea copilului. . .Contact psihic pozitiv cu copilul. ritmicităţii vorbirii prin exersarea unor propoziţii cu intonaţii.Asanarea conflictelor şi a stărilor de încordare nervoasă.Individualizarea măsurilor terapeutice la posibilităţile copilului şi la ritmul evoluţiei sale. Se vor alege activităţile pentru care copilul are interese şi înclinaţii. .Întărirea rezistenţei fizice şi psihice. În concluzie. 42 . 38 .reproducerea de povestiri cunoscute pe fragmente sau în întregime cu ajutorul întrebărilor.Îndepărtarea copilului de mediul traumatizant (şcoală. prin crearea unui climat afectiv.poziţii în spaţiu. 41 . . raporturi cantitative. intensităţi. 3. jocuri).Principii generale de organizare terapeutică 34 .compunerea şi expunerea de povestiri orale scurte după un şir de ilustrate sau tablouri. 43 . 40 . stimulare voliţională.Captarea încrederii depline a membrilor familiei şi explicarea esenţei mutismului electiv şi a condiţiilor de agravare şi ameliorare. Logopedul .perceperea sonorităţii.folosirea cuvintelor care exprimă însuşiri sau raporturidintre obiecte şi fenomene: mărime.Adaptarea copilului la toate mediile de vorbire. Se creează condiţii de succes pentru restabilirea încrederii în forţele proprii.Evitarea oricăror comparaţii referitoare la performanţele verbale ale altor copii. formă. DE CITIT Terapie 29 30 31 32 33 1. 26 .Formarea încrederii în forţele proprii.Aspectele activităţii terapeutice 44 a) Activitatea în cabinetul logopedic La începutul terapiei se vor desfăşura activităţi neverbale : desen.32 24 .Obiective terapeurice . ritmuri diferite. construcţii. prin încurajare.dezvoltarea capacităţii de a povesti în succesiune logică ceea ce a auzit şi a văzut. 39 . poziţie în timp. sortări etc. construcţii.Crearea condiţiilor stimulative pentru vorbire. în prezenţa acestuia.Schimbarea centrului atenţiei de la vorbire spre alte activităţi.Crearea unui climat relaxant. 37 .Crearea unui cadru stimulativ pentru evoluţia psihică a copilului (desen. 25 . 36 . 28 .Desfăşurarea activităţii în condiţii relaxante. durata şi reuşita terapiei depinde în mare măsură de gradul de implicare a tuturor celor care se ocupă de educaţia copilului. grădiniţă). 27 .

33 manifestă apropiere şi înţelegere faţă de copil. i se adresează o întrebare şoptită la ureche şi copilul poate răspunde fără să-şi dea seama că vorbeşte. ignorând problemele de vorbire şi evidenţiază rezultatele reuşite ale diferitelor acţiuni.Crearea unui climat de linişte şi armonie. În concluzie. Pe parcursul terapiei se vor crea noi situaţii stimulative pentru copil. 45 b) Readaptarea copilului la grupul de copii Este indicat ca la începutul activităţii logopedice. În cadrul grupului se pot recita poezii. copilul cu mutism electiv să fie introdus într-un grup format din copii cu dificultăţi mai grave şi evidente de vorbire.Evitarea oricăror discuţii legate de vorbirea copilului. Grupul oferă cadrul desfăşurării unor activităţi nonverbale. continuându-se în mod obişnuit activitatea. pe tot parcursul terapiei se va urmări eliminarea factorilor care au determinat mutismul şi faţă de care s-a fixat reacţia nevrotică prin acordarea unui ajutor psiho-pedagogic susţinut pentru a înlătura un eventual handicap intelectual şi insucces şcolar.Restabilirea echilibrului şi încrederii copilului prin evitarea oricăror observaţii descurajatoare. 50 . De asemenea. 52 . i se poate încredinţa conducerea unor jocuri sau comanda unor exerciţii de gimnastică. Logopedul va explica în ce constă esenţa tulburării şi a manifestărilor sale ca şi a condiţiilor de eliminare sau de agravare Familia va fi antrenată pentru : 48 . Reuşita copilului trebuie dirijată cu mult tact şi prudenţă pentru a evita recidivele care pot agrava mutismul. 46 c) Antrenarea familiei în terapie 47 Familia este un element esenţial şi dificil al rezolvării problemei mutismului. După obţinerea acceptului copilului de a participa la terapie. se va urmări şi echilibrarea neuro-fiziologică printr-un trament medicamentos adecvat. .Încurajarea preocupărilor excesive legate de starea copilului. antrenându-l treptat spre activităţi de vorbire. 49 .Călirea organismului copilului prin activităţi în aer liber. 51 . dar în care copilul se poate manifesta spontan prin limbaj. se pot face dramatizări în care copilul cu mutism electiv să interpreteze roluri potrivite cu posibilităţile sale verbale. într-o activitate de numărat dacă copilul numără mai bine decât ceilalţi copii. Momentul psihologic pentru ieşirea din mutism se poate realiza în cadrul jocului : “telefonul fără fir”. În cazul manifestării verbale a copilului este indicat să nu fie remarcată în nici un fel.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful