ui

'■
» > ■ -

HEINRICH F. PLETT ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Semiotică, lingvistică, retorică ' - •"

^

V
ü.

" ■ > : .

'

'

-

.

■:

.

"

. . . ■-' • ■'

HEINRICH F. PLETT ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT _ Semiotică, lingvistică, retorică

V
■îi65

!

-

i4'

'■ v $

Inventar n r j ^ l

Introducere

.

Dacă este adevărat că inovaţiile terminologice arată o schimbare în gîndire sau cel puţin ar trebui să o arate, atunci sînt necesare unele explicaţii •în legătură cu expresia „ştiinţă a textului" folosită în titlu, iar acestea nu sînt posibile fără a ţine cont de fundalul lor istoric. Căci, după cum rezultă dintr-o simplă privire asupra discuţiilor şi publicaţiilor anilor din urmă, acest termen a cîştigat în scurt timp, încă de la apariţia sa (aproximativ ■ in 1969/1970), o asemenea popularitate, încît astăzi doar puţini oameni de ştiinţă par a se sustrage forţei sale de sugestionare. în acelaşi timp, se poate constata o tot mai largă răspîndire în limbajul ştiinţific a termenului „ t e x t " . Aşa cum acesta intră într-o relaţie de concurenţă cu noţiunea „literatură", tot aşa se naşte o rivalitate şi între „ştiinţa textului" şi „ştiinţa literaturii". Această situaţie este evidenţiată, nu în ultimul rînd, de cele două cărţi publicate recent (Breuer et al. 1973; Arnold/Sinemus [ed.] 1973), care, deşi se numesc „introduceri în ştiinţa literaturii", vorbesc mai ales despre „ t e x t " . Cel de-al doilea volum, în care numeroase capitole conţin termeni compuşi cu elementul „text" (de exemplu, Textbeschreibung, Textkritik, Textgestaltung, conţine chiar şi un articol programatic pentru o Textart, Textanalyse1) „ştiinţă a literaturii" şi o „ştiinţă a textului" (Literaturwissenschaft und Textwissenschaft, op. cit., p p . 15—23). Motivele care au dus la postularea unei „ştiinţe a textului" trebuiesc căutate în criza — dealtfel fructuoasă — în care se află de cîtva timp ştiinţa literaturii. Despre aceasta s-a scris pînă acum atît de mult încît repetarea unor fapte cunoscute devine'inutilă (cf., printre alţii, Schwencke [ed.] 1970, Kolbe [ed.] 1969, 1973). Importante pentru determinarea cate­ gorială a unei „ştiinţe a textului" au devenit, mai ales două discipline, ling­ vistica şi ştiinţele sociale. Ambele s-au îndreptat, pornind de la premise diferite, spre o concepţie ştiinţifică despre „text" şi „ştiinţa textului". Lingvistica a ajuns pe la mijlocul anilor şaizeci la un stadiu în care devenise necesară cuprinderea unor fenomene transfrastice, care depăşeau deci limi­ tele propoziţiei. Noua unitate lingvistică a primit numele „text" („Text"H a r t m a n n 1964) iar noua ramură a lingvisticii a fost numită „lingvistica textului" („Textlinguistik" — Hartmann 1968), un termen urmat curînd de alţii ca „ştiinţa textului" („Textwissenschaft" — Brinker/Schmidt în Schwencke [ed.] 1970: 7 6 - 7 9 ; Schmidt, S.J., 1971) şi „teoria textului" („Texttheorie" — Van Dijk 1970, Schmidt, S. J. 1973). Toate aceste denu-

C/ŞTIINŢA TEXTU LUI Şl ANALIZA DE TEXT

m i r i sînt simptomatice pentru pretenţia crescîndâ a lingvisticii de a fi sin­ g u r a competentă în domeniul textului. Favorizată şi de o recentă evoluţie : a lingvisticii spre o ştiinţă a comunicaţiei (pragmalingvistica), această 1 , pretenţie a fost formulată deja în 1958 de R. Jakobson (1968: 350) în ace» ■expunere finală la o sesiune de la Indiana University, Linguistics and Poetics, devenită celebră. Principalul argument era atunci, ca şi acum, faptul că obiectul lingvisticii şi al ştiinţei literaturii e acelaşi: şi anume, limba. | ' • Pledoaria ştiinţelor sociale în favoarea unei „ştiinţe a textului" sună astfel. Condusă de u n interes emancipator în cunoaştere, această disciplină pledează pentru o preocupare ştiinţifică faţă de toată literatura receptată în fapt, deci şi faţă de literatura trivială şi aşa-numitele forme utilitariste ş i d e c o n s u m („Zweck-und Gebrauchsformen" — Sengle 1969, Belke 1973 ş.a.) ; v ■ajungînd, aşadar, la o lărgire a noţiunii tradiţionale de literatură. Interpre­ tarea literară se transformă în „analiză de text" („Textanalyse" — Bürger 1973), ştiinţa literaturii în „ştiinţa textului" („Textwissenschaft" — Kerkhoff 1973). Rezumînd această scurtă prezentare, vom spune: Lingvistica şi ştiin­ ţele sociale sînt de acord asupra faptului că domeniul de studiu al ştiinţei t e x t u l u i are o extindere mai mare decît cea a ştiinţei .literaturii. Le dezbină însă principiile propuse pentru delimitarea obiectului astfel extins. î n timp ce intenţiile ştiinţelor sociale se îndreaptă, în primul rînd, spre descoperirea Telaţiei de condiţionare reciprocă între text şi societate, lingvistica orientată spre un anume obiect, se preocupă mai ales de întrebarea care sînt structu­ rile semiotice invariante care stau la baza .textelor. Ce-i drept, cele două ' ' ■discipline s-au apropiat metodologic de cînd lingvistica a început să se în­ depărteze de conceptul imanenţei textului (influenţat de şcolile structura­ liste sau generativ-transformaţionale) şi să ia o orientare socio-comunicatiyă (conform lucrărilor grupului TEL QUEL [Kristeva, Houdebine etc.] : 1971 şi ale lui Wunderlich 1970, 1971). î n lucrarea de faţă, este prezentată o ştiinţă a textului cu două compo­ nente, una nonestetică („textuală") şi una estetică („literară"). Expunerea ■ e i se face în trei etape : 1. sistematizarea conceptelor tradiţionale de literatură, după princi­ piile directoare ale constituirii lor ; > • 1 2. tripla dimensionare semiotică a „textualităţii" („Textualität") pe baza concepţiei lingvisticii textului; ■ | 3. cristalizarea sistematică a tehnicilor retorico-stilistice ale limbii ca p ă r ţ i componente ale u n u i model estetic pentru text.

:'

,;.

INTRODUCERE/7

-

Aşadar, calea parcursă. în cercetare ne duce de la ştiinţa literaturii la cea a textului (Partea I) şi apoi iar de la ştiinţa textului la cea a literaturii (Partea I I ) . Ştiinţa textului e mai cuprinzătoare decît cea a literaturii. Cadrul ei teoretic îl formează semiotica, nu însă o singură metodă (dirt lingvistică sau din ştiinţele sociale). Fără îndoială, în interiorul acestui cadru, sînt posibile diferite variante metodologice. Noi alegem pe cea a lingvisticii (textului) şi încercăm să descoperim cu ajutorul ei aspecte sistematice rele­ vante ale unei ştiinţe pentru texte estetice şi non-estetice. A_ licînd categoriicadru semiotice pe texte, procedăm în concordanţă cu o direcţie a cerce­ tărilor din Franţa, SUA şi R F G (cf. de exemplu, Kristeva, 1971, Kinneavy 1971, Bense 1962, Wienold 1972). Folosind o metodă a lingvisticii, reluăm o discuţie teoretică actuală a cărei valoare se poate discuta după gradul în care ea oferă puncte de vedere categoriale pentru analize de text posibile. Această constatare programatică ne duce direct la cea de a doua com­ ponentă a titlului acestei prezentări: „analiza de text". Ea este necesară, deoarece experienţa de pînă acum ne arată că lingviştii (textului) au ana­ lizat de regulă înşiruiri de două (sau mai multe) propoziţii (pe cît posibil formate de ei înşişi), nu însă „texte" propriu-zisè. Situaţia poate fi apreciată, mai uşor în domeniul textelor non-estetice decît în cel al textelor estetice. Acolo, cu toată dăruirea pusă în discuţii teoretice de principiu, s-a ajunsprea puţin la o sistematizare categorială, ca să nu mai vorbim de aplicarea consecventă a categoriilor teoretice pe texte. Numai că de „studiul ştiinţei textului" (cf. Studium der Textwissenschafl, Plett 197 1) ţine atît cunoaşterea teoriei cît şi descrierea textelor efectuate cu ajutorul acesteia. Analiza textului nu este doar o ilustrare a teoriei textului, ci formează şi baza ei empirică de verificare. Şi nu arareori această activitate practica atrage atenţia asupra unor fenomene care încă nu au format obiectul reflecţiilor teoretice. In acest sens, discuţiile ce urmează se vreau o punte între ştiinţa, teoretică şi cea aplicată.

I. DE LA ŞTIINŢA LITERATURII LA ŞTIINŢA TEXTULUI

O. „LITERATURĂ" ŞI „TEXT" „Literatură" şi „text" sînt în mintea vorbitorului de rînd lucruri diferite. Literatura e întotdeauna şi text, nu şi invers: fie asta o definiţie provizorie. Materialul factic susţine o astfel de delimitare noţională. Căci nimeni nu pune la îndo­ ială faptul că o dramă, o schiţă, o poezie lirică sînt „litera­ tură". E puţin probabil însă ca aceeaşi afirmaţie să se facă în legătură cu indicaţiile de utilizare ale unui produs, cu ştirile de la radio, cu înregistrarea pe magnetofon a unei conversaţii între doi oameni pe stradă sau cu un referat ştiin­ ţific. Dubii ar apărea probabil în situaţia în care ar trebui decis dacă un eseu, o biografie, o lucrare istorică sau o maximă ţin de categoria „literatură". în toate aceste situaţii însă se poate vorbi fără nici o dificultate de „texte" : se poate spune, de exemplu, „textul" dramei, al indicaţiei de utilizare, sau al biografiei. Aceasta înseamnă: noţiunea de text este mai cuprinzătoare (mai extinsă) decît cea de literatură. Dacă însă se vorbeşte despre „literatură", atunci aceasta se întîmplă de cele mai multe ori îhtr-un sens mai restrîns (intensiv), ca să nu zicem mai elitär. Unde se află cauza acestui fapt 2 O explicaţie importantă pentru o astfel de atitudine faţă de ideea de literatură ne-o oferă istoria evoluţiei sale. Aceasta evidenţiază, alături de o multitudine de sensuri delimitate istoric (cf. Escarpit 1973), mai ales două, care mai sînt valabile şi azi: 1. Literatură = tot ce e scris, tipărit sau publicat într-un fel oarecare, „scrieri" („Schrifttum"-Schadewaldt 1973)—, un sens ce apare ça atare în sintagma ca literatură primară, literatură secundară, literatură de specialitate, literatură de operă, literatură pentru pian, literatură cosmetică; 2. Literatura = „literatură frumoasă", beletristică, prin care se înţeleg texte cu pretenţii de valori estetice.

I | '

„LITERATURĂ" ŞI „TEXT"/9

Dintre aceste două sensuri, mai ales cel din urmă a pus bazele poziţiei favorizate a literaturii. Vina o poartă — după H . Rüdiger'—'»veneraţia aproape religioasă pentru opera de artă şi pentru artist", care, începînd cu secolul al 18-lea, a pus literaturii şi poeziei un nimb sacru şi ezoteric. Faptul că ştiinţa literaturii (mai ales germanistica) nu s-a putut sustrage fascinaţiei unor astfel de conotaţii este demonstrat de lucrările critice din volumul colectiv editat de acelaşi autor şi intitulat Literatură şi poezie (Rüdiger [ed.] 1973) în. care, nu o dată, se formulează necesitatea de a lărgi no­ ţiunea tradiţională de literatură. Noţiunea „text" este dim­ potrivă alcătuită altfel. La aceasta contribuie, nu în mică măsură, faptul că ea este mai puţin dependentă de procedeele de validare cărora literatura trebuie să li se supună permanent. Originea lingvistică a termenului ne trimite la sensul de ţesătură (textus), îmbinare — sau, mai modern spus, „struc­ tură" a unui lucru. în acest sens, găsim definiţii care identi­ fică textul cu „forma lingvistică a operei" („sprachliche Form des Textes" — Gorski 1971:340) sau cu un produs li­ near al vorbirii („a linear speech product" — Gorny, 1961 : 26). Lucrări recente mai arată, în afară de aceasta, că sub­ stratul „textualizării" („Vertextung"), al punerii în text, nu trebuie să fie cu orice preţ limba. în afară de texte vor­ bite şi scrise, pot fi deosebite şi texte în Morse sau gesturi (cf. Hartmann 1964, Wienold 1972). Astfel înţelese, textele sînt structuri relaţionale de semne de feluri şi origini diferite. Expunerea ce urmează în această carte are la bază o noţiune de text care rămîne mărginită la mediul limbă. Literatura este interpretată ca o submulţime estetică a actua­ lizării textului în general. De aici rezultă că ştiinţa litera­ turii este cuprinsă într-o ştiinţă a textului, ce încă trebuie fondată. în cadrul acesteia se va distinge componenta este- ' tică. Pe calea unei astfel de concepţii noi, procedăm după un cerc metodic, a cărui utilitate urmează a fi dovedită. Analizăm mai întîi ştiinţa tradiţională a literaturii, pentru a vedea după ce criterii şi perspective îşi sistematizează do­ meniul de studiu. Sugestiile astfel primite pentru o posibilă sistematizare — ea este de natură semiotică — urmează să fie folosite într-o etapă generalizatoare următoare, pentru

,

Ea aduce informaţii. sine". în mod firesc. Literatura retorică se caracterizează prin autocorelare a limbii („Selbstzuordnung"). terizează printr-o integrare a tuturqr acestor momente. ca un caz ideal de literatură. al cărei caracter estetic va fi fondat din nou pe concluziile trase în partea de ştiinţă a textului. zendente Sachdienlichkeit") : literatura obiectivă şi de spe­ cialitate („Sach — und Fachliteratur"). aşa cum s-a făcut pînă acum. reflexiv („Şelbstverweisungscharakter"). limba devine «sesizabilă» şi ca valoare în. în timp ce conotaţia pune în evidenţă ca­ racterul ei autoindicator. textul şi ştiinţa lui. criteriologică a obiectului „literatură". în această formulare denotaţia semnalează referirea comunicării li«. frumoasă. literatura apare. printr-o corelare constructivă nouă („neu aufbauende Zuordnung") şi o obiectivizare şi expresivitate sui generis. Această opoziţie este elucidată şi prin termenii lui Roland Barthes message denote şi message connote. ţei literare (Pollmann 1971: 1 — 27) deosebeşte două posibili-. în plus. care . iar poezia. De aici urmează apoi o întoarcere la ştiinţa literaturii. despre lucruri. cînd „într-o operă lingvistică transmisă. 1. beletristică) şi poezie. („bewuşstseinstrans-. terare la obiect. are loc într-un amestec de teoriet critică şi analiză. OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ' T O lucrare mai recentă în legătură cu metodologia ştiin-. dincolo de a fi simplă unealtă. Prezentarea acestei vaşţe ş| complexe problematici care. Ca „dependentă"1 („unselbständig") e considerată acea literatură care are a „utilitate transcendentă conştiinţei". taţi fundamentale de utilizare a noţiunii de „literatură": una de sine stătătoare şi una dependentă. începem cu o parte critică: cu delimitarea.-•• .IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT a contura' domeniul nostru de studiu. nu poate fi decît aproximativ completă. persoane şi procese din realitate („lebens­ weltliche Wirklichkeit"). se carac«. literatura. literatură frumoasa (belles lettres. Ca „mesaj conotativ" literatura se împarteîn literatură retorică. „independentă şi propriu-zisă" („selbständig und eigentlich"). Faţă de aceasta.

cum pot fi constatate intersubiectiv utilitatea transcendentă conştiinţei. cele trei noţiuni de literatură reprezintă în acelaşi timp grade ascendente ale faptului de a fi literatură. expresivitatea sui generis a literaturii frumoase şi densitatea poeziei. calitatea valorică e una pozitivă. Aşadar. se împie­ dică o reflecţie fundamentală atît asupra bazei comune cît şi asupra diferenţei estetice între texte literare şi non-literare. iar baza literatura obiectivă. al cărei vîrf calitativ îl formează poezia. căci se ridică întrebarea. „densitate". este dintotdeauna propriu noţiunii de „literatură". Această dificultate iese la iveală mai întîi în terminologia ambiguă a unor expre­ sii ca „propriu-zis". „sesizabil". „dependent". rămîne exclus cel de al patrulea tip de literatură: literatura obiectivă. fie ea negativă sau pozitivă. conţine o prezentare funcţională gradată a limbii literare. la ierarhizarea valenţelor literare şi la alcă­ tuirea unui canon de genuri literare. Pollmann 1971:1-32). Chiar dacă facem abstracţie de dificultatea stabilirii unor calităţi lite­ rare deosebitoare. Gewebe des Textes hinein als Dichte spürbar" 2. în cele din urmă. Cea a lui PoUmanri . care lasă apre­ cierea faptului literar mai degrabă în seama unei experienţe intuitive decît a unei raţiuni critice aflate în căutarea unei scări de valori general-valabile. frumoasă şi poetică sînt considerate de autor ca domenii propriu-zise ale ştiinţei literaturii. Căci el are o consecinţă imediată: eliminarea pripită a literaturii create în slujba unui scop din domeniul demn de o cercetare ştiinţifică. ce ar ţine de literatura obiectivă. Literatura retorică. Ea îşi găseşte expresia în numeroase definiţii restrictive ale literaturii. Pe de o parte. Tipologia prezentată aici şi argumentarea ei dovedesc dificultatea ştiinţei literaturii contemporane de a-şi defini în mod satisfăcător o b i e c t u l d e studiu. pe de alta — şi bazată pe prima — o piramidă de texte. „independent". Prin aceasta însă. „corelare constructivă nouă". De regulă. în plus. O a treia sferă de probleme se referă.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/11 se fac simţite „pînă în urzeala densă a textului" („bis ins. problematica rămîne totuşi actul de eva­ luare în sine. Momentul valorii. problematica cri­ teriilor literare este mai degrabă mascată decît elucidată. Sistemul lui PolJmann implică şi una şi alta.

Müller 1939. care aparţine lui Wolfgang Kayser (1959:14). O formulare explicită se află deja în cunoscuta Arţ Poétique (1874) a lui Paul Verlaine. în tratatul său La Poesia (1936). C. pe F . „caracter structural" („Gefügecharakter"). deosebeşte. Şi anume. Pollock (1942) introduce-un sis. tem categorial. Numeroase titluri din publicaţii de ştiinţă literară susţin această prioritate a poeticului (printre alţii Dilthey1906. Şirul delimitărilor între literatură şi non-literatură at putea fi continuat. Bateson (1972:62) care delimitează non-literature de would-be literature şi subliterature. despre care s-a vorbit deja în amănunt: „literatura" se subdivide în literatură retorică. în sfîrşit. e vorba de pseudoliteratură. de asemenea Allemann 1957'şi Seidler1969). rienţe proprii. thes/Pollmann.. prezenţa unor scopuri utilitariste. O alta. frumoasă şi poetică. ca trăsături distinctive. W . T.O altă definiţie. referenţial (referential symbolism) la limbajul ştiinţific şi un simbolism evocator (evocative symbolism) la limbajul literaturii. pentru unul din ele.12/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT x e doar una dintre multe. Să luăm. atribuie literaturii o „ o b i e c tualitate de tip propriu" („Gegenständlickeith eigener Art") şi limbii. Pollmann nu este singurul autor care pune poezia în vîrful scalei de literaritate. cu un statut ontologic special („an object of knowledge sui generis which has a special ontological status" Wellek/Warren. o caracterizează ca obiect sui generis al cunoaşterii. poate fi considerată ca reprezentativă clasificarea lui Pollmann. Pentru aceasta ia. La fel de derutant este rezultatul unei priviri de ansamblu asupra diferenţierilor în cadrul celor două domenii. Acolo unde lipseşte evocarea în forma unei expe-. Benedetto Croce ridică această dihotomie la rangul de prin­ cipiu estetic. ilizibilitatea şi divertismentul jurnalistic. 1956:144). de exemplu. pe rînd. Pe de altă parte. el repartizează literatura cu subspeciile eij în domeniul ce aparţine civilizaţiei. tare — încheie cu versul: „Et tout le reste est littérature". care se apropie foarte mult de cel al lui Bar-. Faţă de studiul elitär al poeziei. în afară de limbajuţ cotidian cu simpla funcţie de comunicare (phatic communion) două forme specifice de acţiune a limbajului: un simbolism. care prevesteşte un nou ideal de poezie muzical-expresivă şi care — spre contras-. l i ! ! ] j .

un motiv nu lipsit de importanţă pentru aprecierea literar-istorică a unor texte mai puţin calificate este acela că din perioada respectivă (antichitate. se obţine un spectru larg de texte (nu numai scrise. Dar aşa ceva nu se întîmplă. ne considerăm fericiţi să putem completa puţinele vestigii de poezie cu alte texte-document. obiective (Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrînj şi jurnalistice (The Spectator a lui Addison şi Steele ) . a genialităţii în poezie (cf. perioada vechii germane de sus şi a englezei vechi) s-au păstrat doar puţine documente scrise şi de aceea. istorice (Declinul şi căderea Imperiului Roman a lui Gibbon ) . Faust de Goethe. Ross 1973) — poate rămîne nedecis. retorice (predicile lui Bossuet). Cînd. Avarul lui Molière). în orice caz. Desigur. a atemporalului. eu consecinţa ca o astfel de istorie a literaturii să devină mai mult o istorie a culturii orientată spre ce s-a scris. stau şi acelea ale „literaturii de rînd". Alături de opere' din „poezia aleasă" (Eneidalui Vergii. ci mai nou şi orale). fie că printr-o superioritate a liricului sau printr-o sublimare idealizată a creativităţii. care. mai apoi. Conrady 1973. Aici ar trebui să se facă o explicitare a noţiunii de literatură. Ham­ burger 1973. Dar tocmai asupra criteriilor unei astfel de selecţii nu se reflectează aproape deloc. întîlnim un amestec pestriţ de texte puse în discuţie conform cînd cu una cînd cu alta dintre noţiunile de literatură. în locul ei. după un procedeu specific. şi anume ale literaturii triviale (robinsonade). fluviul literar al tradiţiei curge mai din plin. pentru a se arăta cum insuficienta perspectivei teoretice se reper- . pe care autorii o pun la baza_ prezentării istorice respective. Exemplul cu istoriile literaturii a fost prins aici. a trăirilor.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/13 Toate aceste cazuri arată o decădere a noţiunii de litera­ tură care face ca ea să fie aproape identificată cu o banală „joacă de-a scrisul". 1972:99). Hamlet a lui Shakespeare. Această derută se întăreşte şi la o privire asupra istori­ ilor literaturii. sînt cuprinse în istoriile literaturii sau alungate din ele. observatorul confruntat cu multi­ tudinea definiţiilor amintite se vede într-o oarecare derută şi el înclină să adere la o explicaţie resemnată: „Literatură este ceea ce consideră fiecare că este literatură" (Hess. Cum se explică un astfel de fenomen — fie că prin forma legată a poeziei.

ca o a patra.■' H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cutează în inconsecvenţe concrete. 1. Un astfel de sistem nu numai că ar putea pune la îndemînă viitorilor istorici literari un fir conducător ci ar pune. la care se adaugă. în plus.. H . care să ajute la descîlcirea ghemului de definiţii existente pentru literatură. j literaturii: cea mimetică (relaţia operă-univers).) nenumăratele discuţii despre literatură. care ţine seama de toate momentele relevante producerii artei. Ca punct de plecare este folosit un sistem de coordonate. Cu atît mai imperioasă apare necesitatea de a se găsi un sistem de relevante metodice. într-o lumină adecvată şi noţiunile tra­ diţionale de esteticitate literară. auditoriul (audience) şi realitatea (univers). După cum reiese din discuţiile i. teoria „obiectivă" (autonomia operei de artă). ulterioare. Abrams îi revine meritul. PATRU PERSPECTIVE ASUPRA NOŢIUNII DE „LITERATURĂ" li - Literatului american M. cea expre­ sivă (relaţia operă-artist) şi cea pragmatică (relaţia operă. . în lumina căruia istoria criticii literare apare ca o construcţie dinamică' cu permanente modificări în alegerea aspectelor primordiale.1. The Mirror ani the Lamp (1958: 3 şi urm. El le prinde într-un sistem de patru perspective. autorul deosebeşte mai întîi trei teorii ale. in care intră orice operă de artă. de a fi prezentat în cartea sa.Reprezentarea grafică a relaţiilor dintre ele se prezintă astfel : univers/realitate Y u artist'" opera auditoriu / ■ t Corespunzător acestui sistem de relaţii. Acesta cuprinde atît produsul de artă (work) cît şi cele trei puncte de referinţă ale sale: artistul (artist). auditoriu). în funcţie de dominarea ]•. aceste teorii au decis.

aşadar. tra­ gedia. for so Aristotele termeth it in his word . Păreri ale diferiţilor autori (printre. comedia. Platon a fost primul care 1-a discutat în amănunt. adăugîndu-i. ţinem cont de aspectul legat de auditoriul operei literare. şi un sens peiorativ. critici. care poetologi. la începutul Poeticii sale. în timp t e . de exemplu. Vom încerca să lămurim cvm se poate stabili „literaritatea" literaturii. înlocuind expresiile „pragmatic" cu „receptiv" şi „obiectiv" cu „retoric". elevul lui Platon. literaţi) vor servi ca material ilustrativ. ce era sau nu literatură. în clasicism. ci doar ima­ ginile acestora (realitatea lumii fenomenale). sînt puse în discuţie următoarele cate­ gorii fundamentale ale literaturii: mimesis-ul. Această fundamen­ tare a-ceea ce e literatură a făcut epocă în Europa aşa încît prin secolul XVI. în cel de al doilea caz. imitaţia în artă pierde de două ori din. receptivitatea şi retorica. Pentru o mai mare precizie a expunerii. imitaţie ) se numeşte cel mai vechi criteriu pentru delimitarea 'fenomenului literar. Alegem şi noi cele patru dimensiuni ale literaturii sta­ bilite de Abrams ca bază pentru idiscuţiile ce urmează. Pre­ zentarea nu pretinde nici pe departe a fi completă.1. de forme deosebite ale mediului ei lingvistic. î n cel dintîi caz. de-a lungul istoriei.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURA"/15 uneia sau alteia. expresivitatea. ceea ce ne interesează mai ales este să elucidăm premisele fundamen­ tale ale modului nostru de a înţelege literatura. a fost cel care a dat imitaţiei demnitatea ei estetică.1. Noţiunea mimetică de literatură Mimesis (imitatio. Ba mai mult. . facem două modificări la ter­ minologia lui Abrams. realism căci aceasta nu reflectă nemijlocit idei. eposul. Abia Aristotel. motivînd că orice imitaţie atrage după sine o pierdere în realism faţă de existenţa reală a ideilor. definind. romantismul german vedea criteriul ade­ văratei literaturi în expresivitate. a predominat teoria mimetică. poezia ditirambică precum şi muzica de flaut şi liră ca variante ale imitaţiei (1447 a 2). ce-i •drept. Astfel. Sir Philip Sidney a putut scrie în poetica sa directoare pentru epoca elisabetană: „Poetry therefore is an art of imitation. 1. î n general.

figuring forth — to speak metaphorically." 3 (1965:101). . iluzie. Alţi termeni sînt: ficţiune.. povestirile şi ideile sale". de la Platon şi Aristotel încoace. în legătură cu obiectul imitaţiei.16/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT mimesis. Literatura înţeleasă astfel nu tinde spre real ci spre posibil. imitaţie nu este . aparenţă frumoasă („schöner Schein" — ? sintagmă în care cuvîntul „frumos" se referă la aspectul j estetic al acestui mod de reprezentare a realităţii). tocmai \ aceasta este ceea ce. în definiţiile lui Kayser şi Pollmann. Deja Gottsched afirmă categoric în Versuch einer Critischen Dichtkunst (1751:99): „Poetul este singurul care are printre trăsăturile esenţiale. . Fiecare djntre aceste aspecte implică posibilităţi de clasificare care conduc spre evidenţierea anu­ mitor valenţe în cadrul domeniului literaturii mimetice. a speaking pic­ ture . Aproape toţi sînt de acord cu faptul că o astfel de. o înţelegere mimetică a literaturii neagă texte care dovedesc o legătură strînsă cu obiecte reale : ştiri. După Aristotel. ci — în terminologia' lui Auerbach — „realitate reprezen­ tată" ( M dargestellte Wirklichkeit"). arată limpede că adevărul poeţilor este de alt fel decît lumea') verificabilă a realului. a representing. descrieri de călătorii. capacitatea" de a imita natura şi de a o lua drept unicul său model în toate descrierile. istorie. de exemplu. este de mare impor- . adică posedă un grad mai mare de generalizare.1' modul şi mediul ei.există. Daiches 1956: cap.o simplă copie a lucrurilor existente. counterfeiting. Aristotel deosebeşte trei aspecte ale imitaţiei: obiectul.. el este mai „filozofic". Boyd 1968). Termenii i. Dar şi azi ne mai este adesea greu să delimităm exact ficţiunea de realitate. Numărul autorilor care. Tocmai în aceasta constă „statutul ontologic deosebit" (Wellek/ Warren) al literarului despre care am mai vorbit. I—II) formează de fapt o întreagă legiune (Koller 1954. în critică. or. referate ştiinţifice. Astfel. ci ceea ce poate exista. s-au dedicat temei ■ mimesisului literar (cf. ■ ' era numit „obiectualitate de tip propriu". Dovadă ar putea fi şi numai numeroasele lucrări despre romanul istoric.. that is to say. Această realitate nu reprezintă ceea ce.. De aceea. a durat ■ mult timp disputa în legătură cu întrebarea dacă eposul lui Lucan despre războiul civil este literatură sau cronică în versuri (Papajewski 1966).

există o strînsă legătură între obiectul şi modul imitaţiei. Modul în care conţinutul şi forma pot contrasta. noţiunea. Din acest motiv. Această dispută compara- . şi una vizuală (în pictură şi plastică). şi una acus­ tică (în muzică) apare posibilitatea fundamentală a unei concurenţe între artele mimetice. care nu erau soco­ tiţi în stare de fapte nobile. în locul ei. parodia. în funcţie de conceperea naturii în mod idealist. sentimente alese. toate concepţiile mimetice asupra obiectelor intră într-o concurenţă estetică. acţiuni generoase şi un stil elevat (genus grande). W a t t 1963). care este cunoscută. de exemplu.] 1968). Burghezii şi ţăranii. sub formă de poem eroi-comic (mock—heroic— epic. nu au întîrziat să apară controverse. Pope Răpirea buclei). atunci cînd burghezul a acaparat tragedia (sub forma tragediei burgheze) şi domeniul epicului (sub forma romanului) (cf. în formă scrisă sau orală. numai aristocraţia era demnă de cele mai înalte forme ale literaturii. şi Jauss [ed.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/17 tanţă înţelegerea noţiunii de natură. în afară de imitaţia literară (adică lingvistică). Atîta timp cîţ era valabilă aşa-numita „poetică de breaslă" («Ständepoetik»). respectivele conţinuturi şi forme ale literaturii se apreciază pozitiv ori negativ. care cerea o descriere exactă. în noţiunea de mod al imitaţiei. romanul). a fost acceptat şi mimesisul peiorativ în Ästhe­ tik des Hăsslichen (Estetica untului) a lui Rosenkranz (cf. începînd cu ro­ mantismul. De cînd. a trecut realismul. cărora le sînt pe măsură doar persoane nobile. a început o egalizare socială a obiectelor demne de literatură. Mediul imitaţiei literare este limba. care-i stă la bază. în cele din urmă. îl arată. este cuprinsă şi problematica speciilor. care culminează în aşa-nu­ mita „dispută literară zurich-eză". satira.idealistă despre mimesis s-a discredi­ tat. erau damnaţi spre specii inferioare (comedia. printre alţii. în cele din urmă. Deoarece există. din romantism încoace. aşa încît genul literar este corelat cu „sfera" realităţii prezen­ tate. Cînd mai apoi. După cum s-a mai sugerat deja.. la Aristotel. realist sau peiorativ. naturalist-ştiinţifică a lumii fenomenale. epopeea şi tragedia. şi în domeniul liricii. Szondi 1973. Epopeea şi tragedia s-au bucurat mult timp de faima genurilor superioare. O evoluţie analogă începe.

care se manifestă printr-un ! regim preferenţial acordat anumitor specii sau documente de limbă literară. pentru a cîştiga simpatia publi­ cului. televiziune şi tipărituri. Nu numai obiectul. (2) ea implică o gradaţie de autenticităţi mimetice.18/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tivă se referă 'atît la arta reprezentării (mai ales fidelitatea faţă de natură) cît şi la efectul "imitaţiei. . de tipul celor discutate aici.4). netratată. o cu totul altă problemă se ridică. Jurnalul lui John Evelyn. 1958). care duce la o a doua Selecţie (intra-mimetică) a textelor.1. la o accepţiune mimetică a. care ar contraveni3 caracterului mimetic fundamental al unei istorii literare.j Se pare că pentru cuprinderea lor sînt valabile alte criterii i.literaturii. în mare parte. împreună ocupă domeniul epicului şi dramaticului (Ehmer [ed. Cunoscută este riva­ litatea între literatură şi artele plastice. în primul rînd. Rezumatul concluziilor astfel extrase este : Noţiunea mimetica de literatură este „intensivă" într-un dublu sens: (1) ea exclude texte non-mimetice . Corpuri străine sînt şi opere ca: Confesiunile lui Augustin. Ambele aspecte semna­ lează restricţiile specifice esteticităţii mimetice. care. în timp ce aici se pune în discuţie capacitatea mimetică a fiecărui mediu în parte. täte noi o numim „retorică" şi o vom discuta la momentul potrivit (1. „Literatura obiectivă" .în legătură cu calitatea specific literară a mediului lingvistic. chiar dacă unele excepţii depăşesc acest cadru: opera istorică a lui Tucidide. începută în secolul XVI. de obiectivizările triviale ale unui roman etnic. Comics-urilè şi reclama caută să integreze în imagini forme semiotice verbale şi vizuale. Eseurile lui Bacon şi Aforismele lui Schopenhauer. Ea renaşte în secolul nostru prin lupta ce se dă între film. Pe de altă parte. Istoria Naturala a lui Pliniu cel Bătrîn şi Declinul şi căderea Impe­ riului Roman a lui Gibbon. a durat pînă în secolul X V I I I (Hagstrum. rămîne. Dacă — după această expunere — aruncăm o privire " asupra prezentărilor din istoriile obişnuite ale literaturii. de literaritate decît cele mimetice. rămînem cu impresia că ele se referă.] 1972). de exemplu. ci şi forma şi mediul imitaţiei sînt su­ puse unei selecţii evaluative. se observă că nu este amintit absolut tot ce este mimetic şi că s-a făcut o selecţie care nu ţine cont. Această caii-.

1. adică după modul în care ea constituie o expresie a autorului ei. opera este declarată expresie nefalsificată a subiectului poe­ tic. începînd cu secolul al XVIII-lea. a cărui unicitate pune în umbră toate celelalte texte. Wordsworth foloseşte formula „po­ werful emotions" şi vrea să arate cu ea că emoţiile prezentate literar nu sînt unele de toate zilele. Expresivitate înseamnă. Idealul unei noţiuni expresiviste despre literatură este un text. ci unele ieşite din comun. Un al doilea ingredient emoţional. doar funcţie mediatoare. iar reciproca celor spuse este şi ea valabilă. Emoţiile sînt. Autorul unui astfel de text poartă. . O dovadă elocventă pentru aceasta sînt cuvintele ce se află în prefaţa lui Wordsworth la cea de a doua ediţie a Baladelor lirice: „Poetry is the spontaneous overflow of powerful feelings" 4 . titlul onorific de „geniu". spontaneitate şi — ceea ce rezultă din aceste două — originalitate. Aceste trei noţiuni însă îşi au rădăcina în fantezia poetică care nu ia ca etalon lumea exterioară. Cu cît sentimentul este mai individual. Trăsătura distinctă a geniului literar este ori­ ginalitatea. In felul acesta. spontaneitatea. ci în veracitatea emoţiei poetice. ci se consideră pe sine etalon absolut. 1. cele la care ne trimite literatura concepută expresivist. cu atît textul este mai individual. Noţiunea expresivă de literatură Literatura este evaluată după expresivitatea ei. Faptul că sentimentul este nemijlocit şi deosebit reliefează individualitatea scriitorului. trei lucruri: emoţionalitate. Expresivitatea literară înseamnă deci: Literatura posedă caracter sugestiv („Verweisungs­ charakter"). 1963).OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/19 . care îl ridică deasupra enunţurilor co­ tidiene. îi dă caracterul de sinceritate (cf. Această stare de spirit deosebită asigură textului în cauză o poziţie de excepţie.2. Peyre. Veridicitatea poeziei nu mai constă atunci într-o relaţie veristă între realitate şi text. aşadar. în fapt. — această concepţie s-a impus de la romantism încoace. Ea ne trimite la creator ca principiu ce o însufleţeşte. Materialitatea textului are. aşadar. Literatura în sens expresivist este exteriorizare a eului poetic.

expresi­ vitatea poate fi considerată egală cu o naturaleţe extremă. al motivelor şi al stilului).. 5 Şi. duce de-a dreptul la criptic şi ermetic. O scurtă privire asupra istoriilor literaturii de azi arată foarte repede că idealul de literatură expresivist este bine . orice imitaţie este rău famată — atît imitatio naturae cît şi cea a modelelor clasice (imitatio auctorum). devine clar că un ideal literar. S. Căci tocmai în natura principiului expresivităţii stă faptul că diferenţierii emoţionale şi idea­ tice îi corespunde o idiosincrasie tehnică (în domeniul tematic. Aceasta înseamnă că esteticitatea literară se modifică. deosebite şi sincere ale unui vorbitor individual. î n locul ei. în fapt. domină expresia eului autorului textului. Acestui ideal al expresivităţii nu-i sînt pe măsură nici epopeea nici drama. Orice imitaţie este demascată ca lustru fals. dacă ţinem cont de postulatul literar al since­ rităţii. Acestei expresivităţi i se potrivesc la propriu cu­ vintele lui Collingwood (1947:11): „Expression is an activity of which there can be no technique". care declară individualul şi originalul drept fundament al — artei sale. înşelător. Dacă am ridicat expresivitatea la cali­ tatea de etalon pentru aprecierea esteticităţii lingvistice. face loc analizei tehnice. Aici se pierde atitudinea de receptare specifică teoriei expre.20/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Concepţia despre originalitate a celor care apreciază literaritatea în mod expresivist are consecinţe pentru eva­ luarea textelor astfel realizate. Căci registrul liric de exprimare conţine toate posibilităţile de a prezenta sentimente spon­ tane. Eliot în The Three Voices of Poetry. ci doar poezia lirică. Retoricul înlătură expresivul. neartificială. sivităţii şi anume. intropatia („Einfühlung") şi se. Atunci a avut dreptate şi T. Cea mai importantă conse­ cinţă este că textele „impersonale" nu sînt considerate lite­ rare. Pe baza unor astfel de cugetări. atunci de la „poezia populară" romantică pînă la ermetismul poeziei moderne nu mai e mult. o afirmaţie care coincide perfect cu a lui Benn despre „trăsătura monologică" a liricii moderne. ale eului liric. O astfel de sinceritate este cea pe care o revendică personalităţi mai complexe şi pentru forme de exprimare extrem de artificiale. spunînd că cea dintîi voce a poetului este aceea care — fără public — vorbeşte numai către sine. Aşadar.

Acelaşi lucru ar urma să se întîmple. Chiar şi acest fapt explică de ce — cu toate sforţările contrare ale unora — istoriile literaturii sînt încă istorii ale creatorilor şi nu exclusiv ale creaţiilor. căci istoriografia literară — ca orice istoriografie — este copilul acelei epoci care a impus respectivul mod de gîndire: romantismul. Aceasta pentru că din antichitate există concepteale literaturii ce se leagă de efectul ei. Eliot).Pepys. forma mimetică. societate şi faţă de sine. Goethe-Schiller. chiar dacă nu fără replică (cf. Byron). prin analogie. într-o istorie lite­ rară „pur mimetică" ele nu şi-ar găsi locul.. Goethe). Astfel de genuri arată.3.1. eseul subiectiv (la Montaigne. dar şi prezentarea lui impresionantă (de exemplu într-o piesă de teatru). epistola (la Paulus. jurnalul (la S. Posibilităţile de impresionare sînt numeroase. discuţia din Behrens. Pe de altă parte. de obicei preponderent mimetic. Drept cauză a acesteia stau. impresia provocată asupra ascultătorului/cititorului. se consemnează genuri literare.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/21. într-un mod excepţional subiectivitatea autorului.Hebbel. filozofie. este depăşit de trăsă­ turi tipic expresive: autobiografia (de exemplu la B. literatura de reflexii filozofice (la Nietzsche. Aceasta nu ne miră. Fichte. Istoria literaturii rămîne. Bismarck). al căror cadru. Aşa se face că nu întîmplător literatura de masă non-expresivistă (publicistica. dominată de mari persona­ lităţi. Renunţarea la (auto)biografii în favoarea ana­ lizei de text nu schimbă prea mult această situaţie. 1. Noţiunea receptivă de literatură A privi literatura din ^punctul de vedere al receptării ei» înseamnă a lua în consideraţie efectul. Churchill). Gide)» cuvîntarea (la Cicero. Ortega y Gasset). A.. reprezentat. expresivă şi stilistică a tex­ tului. Din timpuri străvechi» .Franklin. literatura obiectivă şi triviala) este rar reprezentată în istoriile literare. în continuare. Cellini» B. reclama. Cardinalul Retz. religie. 1940) şi cu cea mai înaltă formă demanifestare a „literaturii eului" : lirica. numai că în locul vieţii a trecut opera lor: textul îl reprezintă pe artist. printre alteţe. F. Casanova. atitudinea sa faţă de literatură. memoriile (la Marco Polo.

fie toate laolaltă. se schimbă şi înţelegerea esteticităţii literare. care reprezintă pecetea epocii clasicismului {Bray. nu arareori. estetică şi afectivă a omului. Izvoarele ei le găsim în teoria lui Aristotel despre hedone şi catharsis. 1963). fenomenul receptării literare i-a provocat. Pe de altă parte. Spus altfel. au fost impuse de-a lungul isto­ riei la modul absolut. Corespunzător acestui fapt. în funcţie de dominarea uneia sau alteia dintre aceste categorii se formează incluziuni şi excluziuni de arii de texte literare („Textfelder") care se supun sau nu res­ pectivelor categorii. pe de o parte. textele. Ca o ultimă posibilitate apare sinteza dintre util (utile) şi plăcut (dulce). î n centrul acestei concepţii (despre receptare). pe critici (cf. Un moralism sever. 1972). căci aici literatura este înţeleasă ca forţă ce creează şi modifică realitatea. pentru a nu mai vorbi de cele patetice. cea sociologică şi cea intraliterară. care se referă la existenţa morală. fie cîte una. docere.22/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT * autorul a trebuit să-şi pună întrebarea asupra cărui public şi în ce mod vrea să acţioneze. Aceste categorii. 1970). patosul se impune. intră în legătură cu o componentă etică şi(sau) cu una estetică (Stone. exclude tendinţe estetizante. cele ce au o înrîurire asupra receptorului sînt literare. ca o categorie independentă a efec­ tului. Din contră. Acest principiu urmează să fie ilustrat de trei forme de recep­ tare: cea psihagogică. stă cititorul. ■ i . în prodesse şi delectare a lui Horaţiu şi în triada retorică a efectelor. O istorie a criticii literaturii dedicata aspectului receptării • ar putea dovedi foarte uşor această afirmaţie. Pe de altă parte. un estetism extrem (l'art pour l'art) respinge categoric orice îndoctrinare etică. Modul şi intensitatea în care textul îl afectează este măsura etalon pentru ceea ce poate fi consi­ derat literatură. fără efect sînt nonliterare. Rotermund. Fraser. Aceasta îşi găseşte justificarea în natura lucru­ rilor. Varianta psihagogică a discuţiei despre felul receptării este fundamentală pentru aşa-numita „Wirkungsăstetik" {„estetica receptării") care a influenţat gîndirea poetologică pînă în secolul X V I I I . 1967. cum a fost cultivat în parte de poezia didactică. delectare şi movere. Urmarea a fost o canonizare a textelor prin criterii variabile de apre­ ciere'a dezideratului impus lor. pe de altă parte.

Este vorba aici de problema recep­ tării intraliterare. există parţial şi legături cauzale cu receptivitatea psihagogică şi intraliterară. retoric). Ea poate fi interpretată fie calitativ. Primul mod de interpretare priveşte literatura — după cum spune Edwin Greenlaw (1931:174) — „în lumina contribuţiei ei potenţiale la istoria culturii". tratate filozofice şi de ştiinţe ale naturii. cum spune traducerea germană a titlului: Bücher. dintr-o lucrare cu titlul „Tipăriturile şi mintea omului" . în listele de best-sellers. fie cantitativ. la rîndul lor. determină un canon li­ terar — care se deosebeşte evident de domeniul mimetic (expresivist. Toate acestea sînt.. 1969. fictive) răspîndite de ele. criteriul este exclusiv numeric şi se ghidează după cifrele făcute publice în legătură cu vînzarea textelor (Mott. die die Welt verändern (Cărţi care schimbă lumea. 1966. enciclopedii. criteriul de selectare este înrîurirea socială a conţinuturilor (religi­ oase. de exemplu. Dacă elementul calitativ joacă în acest caz un rol. a sonetului shakespearian şi a uto- . după cum arată istoria mitului atrizilor. Atît criteriul valoric luat din statistica vînzărilor. biografii. Lehmann — Haupt. atlasuri. răspunzătoare de un al treilea tip de efect literar: efectul textelor asupra textelor. cît şi cel al importanţei cultural-istorice. 1951). tratate. caracterele şi structurile îşi au o viaţă postumă. care poate fi numită sociologică. în acelaşi timp. în ea sînt descrise în total 424 de opere relevante pentru istoria culturii. 1967. pe care antichitatea o denumea imitatio auctorum. printre care dicţionare. al textului. Efecte psihagogice şi sociale ale textelor sînt. istorii.).OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/23 Alături de această concepţie puternic marcată de tra­ diţia înţelegerii efectului literaturii există şi una mai nouă. ştiinţifice. Textele şi conţinutul lor. nonretorice). Aşadar. Acesta este aspectul sub care se vor înţelege acele liste de „mari cărţi" (Great Books) apreciate în lumea anglosaxonă ca o documentaţie asupra ideilor care au avut o con­ tribuţie însemnată la istoria culturii umane prin intermediul tiparului. mai bine zis: au schimbat-o). fie şi numai prin luarea în consi­ derare a unor dovezi non-mimetice (non-expresive.(Printing and the Mini of Man — Carter/Muir. a robinsonadelor. O astfel de atitudine reiese limpede.

căruia i-am dat numele de „intraliterar". Levin 1973). unii dintre poeţii manierişti. tematice. în totalitatea ei. receptorul literaturii. Este cazul tipului de receptare discutat în urmă. Rüdiger [ed. In această accepţiune a literaturii nu intră nici un text care. sociologică. prin conţinut. Rimbaud şi Hopkins nu ar avea ce căuta într-o istorie a literaturii receptării. dar mai ales limitele lingvistice. care — deşi nu rămîne neinfluenţată — este totuşi foarte diferită de celelalte moduri de receptare. romantici şi moderni vor fi de asemenea în pericol de a nu fi cuprinşi acolo. cea apuseană. O calitate mai mică a receptării ar putea-o înregistra şi aşa-numiţa litera­ tură epigonală. literatura cu un mare grad de expresivitate. în funcţie de criteriile ce i se aplică. Dealtfel scara intraliterară de valori ar putea fi încă mult perfecţionată. noţiunea de receptare se modifică. mult mai veche.] 1971. în afară de aceştia. noţiunea a fost conturată abia de Goethe care face responsabilă pentru apariţia ei „epoca contemporană extrem de agitată" şi „comunicarea mult facilitată" (din Strich 1957:370). O formă aparte apare atunci cînd receptorul de text este în acelaşi timp şi creatorul lui. filozofică. Despre .24/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT piilor. Astfel. Dacă identificăm „literatura receptării" („Rezeptionsliteratur") cu „literatura universală" atunci trebuie înţeleasă prin aceasta totalitatea textelor ce au fost comunicate dincolo de spaţiu ■ timp şi limite lingvistice. de exemplu. însinguraţi atît de importanţi ca Hölderlin. Comună tuturor formelor de receptare este referirea la. se poate vorbi de o receptivitate psihologică. Deşi. Procedeul metodic folosit este comparaţia de texte (Weisstein 1968. ia naştere o „literatură universală" care depăşeşte limitele de spaţiu şi timp. literatura este receptivă în sensul că fiecare operă formează o verigă distinctă dintr-un lanţ literar dependenţial care începe în antichitate şi ajunge pînă în zilele noastre. nu a avut imitatori. aşadar. pe baza unei originalităţi oarecare (lingvistice. texte care asigură continuitatea activităţii scriitoriceşti în cadrul unei arii de cultură. 1973 a. în felul acesta. Gradul de literaritate al fiecărui text în parte este evaluat conform poziţiei sale în lanţul depen­ denţial. ea arată prezenţa unei noţiuni fundamentale despre literaritate. formale). Din acest motiv. Atunci.

pe baza unei noţiuni sociologice de literatură. abaterea se concretizează în „vorbirea figurată" („figürliche . De regulă. Aceasta se manifestă în cazul receptării psihagogice printr-o critică impresionistă. care alege „gustul" personal al scriitorului ca punct de ple­ care. Consecinţa acestor obser­ vaţii nu poate fi decît necesitatea unui mai bun demers logic.general că nu au pătruns prea sistematic în istoriile literare. marcată •de abateri de la norma limbajului cotidian. La rîndul ei.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/25 toate conceptele de efect. Aceasta poate fi. prezentate aici. Noţiunea retorică de literatură Ca şilaPollmann (1971:1 2—7). roman de groază). s-au bucurat de o mare răspîndire. rezultatele viitoare ale istoriei literaturii recepţioniste vor p u r t a amprenta provizoratului. Din acest motiv. de exemplu.. doar arareori le este dat ca. este considerată aici drept . Premisa esenţială pentru acesta este însă recunoaşterea fap­ tului că literatura înţeleasă ca obiect al receptării este un fenomen extrem de complex.1. în măsura în care ea este eventual cuprinsă în istoria literară tradiţională. motive şi forme. Faptul că şi conceperea sociologică a noţiunii de efect este reprezentată insuficient devine evident atunci cînd se între­ prinde o enumerare literar-istorică a unor opere non-ficţionale (filozofice. poezie didactică. şi în cel mai bun caz.scoase în evidenţă.„retorică" acea literatură care se remarcă printr-o formă lingvistică deosebită. se poate afirma în . să-şi poată revendica un drept de existenţă proprie. negîndite. O problemă nere­ zolvată unitar este mai apoi şi receptivitatea intraliterară. istorice) care. 1. în momentul apariţiei lor. Trepte ale recepţionării sau conexiuni mai ample în acest proces nu sînt. Categoriile receptării reprezentate acolo se datoresc mai mult unei proceduri sporadice. Funcţia lor este rezumată adesea la a prezenta informaţii despre background-ul epocii literare respective. ea apare aici doar prin trimiteri ocazionale la izvoare sau paralele între teme.4. de critică socială. a cărui descifrare cercetarea a realizat-o pînă în prezent doar parţial. prin definirea speciilor sub aspectul efectului lor (de exemplu.

Un contemporan al lui Puttenham. care descriu în mocL diferenţiat diverse grade de artificialitate lingvistică şi de efecte estetice şi emoţionale evocate prin acestea. respectiv abateri.r. aşadar.i.. Pornind de la punctul de vedere că literatura este un artificiu lingvistic. în Poetica lui George Puttenham (1589). Produsul acesteia este — în terminologia lui W. Sînt luate în consideraţie chiar şi schimbările semantice şi grafemice. gramatici a limbii cotidiene şi anume la toate nivelurile lingvis­ tice: cel al textului (de exemplu. şi texte non-ficţionale. made new by art.lk and writing.) Aşadar. al pro­ poziţiei. Ca unitate fundamen­ tală a abaterii lingvistice este considerata figura retorică.] 1959: I I 165). al cuvîntului (morfemului) şi — după cum se poate întrezări deja la Puttenham — şi la nivelul sunetului (al fonemului). speeches end sentences to some purpose and not in vain. în măsura în care ele dovedesc o formă lingvis­ tică artificial-artistică. abaterile au întotdeauna loc pe fundalul unei.turning from the common manner and custom of writing or speaking" ' (1577: B. Abaterea ia naştere prin înstrăinarea (estranged) de norma vorbirii cotidiene. pot fi prinse într-o* . Kayser (1959) „opera de artă lingvistică" („Das sprachliche Kunstwerk"). oration. giving them o r ­ nament or efficacy by many manner of alterations in shape. conturează caracteristicile ei formale: "A figure is a fashion of words. al unei cuvîntări). and figure itself is a certain lively or good grace set upon words. or sentence. aflăm acest lucru în secolul XVI. unde se spune: „Figurative speech is a novelty of language evidently (and yet not absurdly) estranged from the ordinary habit and manner of our daily ts. implică. de exemplu. Figurile retorice formează. • în schimb. ci este legată func­ ţional de un efect decorativ sau afectiv.26/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Rede"). in sound and also in s e n s " 6 (Smith [ed. un sistem de cate­ gorii de modificări. Producerea unor astfel de „modificări" solicită capacitatea artistică a creatorului de text. Noţiunea de literatură astfel fundamentată exclude orice text non-retoric . retoricianul englez Henry Peacham. Ea nu este un scop în sine pur.

OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURĂ"/27 istorie a literaturii şi epopeea didactică despre agricultură a lui'Vergiliu. expresiv. să se facă şi alte grupări. ritmul. Se ■obişnuieşte. în felul acesta ia fiinţă o gamă întreagă de valenţe literare. receptiv.. receptiv sau retoric îmi va apărea atunci ca deficit al literarităţii. Spitzer 1962: 248 — 277). plasticitatea. în cadrul literaturii retorice. ca ro­ manele lui Courts-Mahler sau comics-urile americane. fie efectul dominant :sau forma lingvistică desăvîrşită. LITERATURA CA „FAPT SEMIOLOGIC" O privire de ansamblu asupra celor patru explicaţii date •definiţiilor intensive ale noţiunii de literatură arată că punctul -de pornire ales de fiecare dată include în acelaşi timp şi o normă valorică. O delimitare precisă este aici adesea dificilă. strofa. Un deficit mimetic. •deci non-retorice. şi eseurile lui Bacon. şi predicile lui Bossuet. sub spscie rhe~ dorica. deosebirea dintre vers şi proză. rima. luîndu-se ca criteriu. fie expresia originală.. 1.2. . sînt excluse acele opere ale căror merite lingvistice sînt considerate minore. în funcţie ■de punctul de vedere pe care îl adopt.. Ceea ce urmează a fi literatură. Aceasta poate fi redusă la formula: cu cît un text este mai mimetic (expresiv. •cu atît mai uşor îndeplineşte premisele literarului. îmi apare ca ideal fie imitaţia reuşită. Ba chiar texte moderne •de reclame ar putea să-şi revendice un loc acolo (cf. Krauss pare mai degrabă un aforism spiritual decît un sprijin real pentru orientare:' „Proza este literatură numai în măsura în care are poezie" {1969:41). )pînă la anti- . De aceea. retoric). Pe de altă parte. formularea lui W. 1958). dar va da de di­ ficultăţi vrînd să delimiteze modernul vers libre de proza artistică. şi aforismele lui Schopen­ hauer. de proza artistică retorică (cf. şi epistolele lui Petrarca precum •şi lucrările de istorie ale lui Carlyle. de exemplu. care se întinde de la un ideal (mimetic. Norden. •Oricine care cunoaşte evoluţia istorică" a versului va putea •enumera cu uşurinţă cîteva din trăsăturile lui tradiţionale: metrul. nu reieee nici de aici. De asemenea nu-i va fi tocmai uşor să stabilească ^criterii precise pentru diferenţierea prozei supuse unui scop.

criteriul expresivităţii nu exclude pe~ cel al rezonanţei la public . nici un text retoric nu renunţă la expresie. se pre­ zintă altfel.. conform căreia.podul negativ (mimetic . altfel ar fi complet de neînţeles.. istoria tradiţională a literaturii se dovedeşte inconsecventă..). Şi apoi.. care se n u ­ meşte cînd mimetică. ca cele făcute aici. se bizuie pe două premise: prima este că fiecare din cele patru noţiuni de literatură tratate se bazează pe o singură axiomă. La unul din capetele ei găsim literatura în toată splendoarea ei. în schimb. atunci el unifică punctul de vedere mimetic cu cel r e t o r i c Pe de altă parte. Nu trebuie pusă la îndoială posibilitatea ca un text mimetic să aibă o formă lingvistică retorică şi un efect afectiv. opera literară este o construcţie polifonă din straturi eterogene. ci mijlocite. efect sau realism . altfel nu am mai citi opere expre­ sive. El acceptă. Realitatea. O imagine mai diferenţiată ne oferă concepţia lui Roman Ingarden (1965:25 şi urm. afirmaţia lui Wellek/Warren că literatura este un obiect al' cunoaşterii de un tip deosebit. Mai departe. altele nu.. De exemplu.. care poate fi considerată sintetică. Din acest motiv.. Aceasta înseam­ n ă : cele patru perspective asupra literaturii nu sînt izolate şi absolute. cînd expresivă. Reflexii. cu un statut ontologic ales. dé­ celé expresive sau alături de aspecte ale receptării. atunci cînd.este că anumite domenii de text devin l i ­ terare. de dragul acurateţei argumentării. Cea de-a doua premisă rezultă din prima. Dar unghiul de vedere pentru care pledăm aici este unul riguros. receptivitatea şi imitaţia se contopesc în. cînd retorică. cînd receptivă. După cum au arătat destul de clar cele discutate pînă aici. Ea se referă la faptul că valabilitatea exclusivă a unei sin­ gure axiome a literarităţii anulează valabilitatea celorlalteaxiome. Kayser indică drept trăsături ale literaturii o „obiectualitate de tip propriu" şi „caracterul structural al limbii".. ce cuprinde- . antiteza o formează nonliteratura. s t a ­ bilirea de relaţii ideal-tipice. amestecînd nereflectat cele mai diverse puncte de vedereliterare : aspecte de mimesis stau alături de cele retorice.). Urmarea.. lucrările de teorieliterară prezintă regulat o noţiune intensivă a literaturii. W . în funcţie de axioma pe care ne bizuim.

Dar nu lipsesc nici lucrări de teorie a literaturii care pun în prim plan cu deosebire un singur aspect.. Nici chiar trecerea romantică de la mimesis la expresivitate nu înseamnă. Deosebit de frumos este formulată legătura dintre perspec­ tive în discutarea nuvelei (tale) de către E. perspectivele literare se suprapun adesea.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/29 Tiivelul sunetelor. giving them ornament or efficacy by many manner of alterations in shape. Ambele momente sînt indisolubil îmbinate în formularea novelty of language. and figure itself is a ■certain lively or good grace set upon words. al unităţilor semantice. ce altceva este aceasta decît o evidentă poziţie recepţionistă. inovaţie lingvis­ tică. ornament. If wise. with . autorul descrie figura retorică. he has not fashioned his thoughts to accomodate his incidents. domină retoricul. al concepţiilor ■schematizate şi al obiectelor prezentate. Istoria criticii literare şi a poeticii oferă situaţii foarte asemănătoare. în acest citat. o renunţare totală la arta lingvistică şi a efectelor ei (Dockhorn 1969). Şi în aceste domenii. in sound ans also in sense" 8 . receptarea joacă şi ea un rol important în cele •expuse. o caracterizează prin forma ei lingvistică deosebită (alteration). efficacy) pe de altă parte. dar nu ar vrea să renunţe nici la o formă lingvistică retorică... Aici se întîlnesc cel puţin trei perspective: cea retorică. retorica şi receptarea au fost dintotdeauna foarte strîns înrudite. cea expresivă şi cea mimetică. France 1965). în lucrarea deja ades amintită a lui Pollmann. but having conceived. cu atît mai puţin la. un efect corespun­ zător (cf. ce consideră fiecare că este literatură".. pe de o parte. lucru evident într-o parţială repetare a definiţiei lui Puttenham discutată anterior ( î n ' S m i t h [ed. Poe : "A skilful artist has constructed a tale. iar atunci cînd Hess (1972:99) se mărgineşte resemnat la formula: „Literatura este ceea.\ 1959: II 165): "Figurative speech is a novelty of language. Pe de altă parte. privind efectul ei estetic (good grace. care se referă atît la mediul cît şi la modul deosebit al receptării sale. Neoclasiciştii pun — e drept — accentul pe aspectul mimetic. nici pe departe. A.. Astfel.

Poe asupra nuvelei sînt integrate trei perspective literare (cea receptivă. a certain . cea retorică şi cea expresivă). atunci fantezia poetică este condiţia existenţei ambelor. Acesta formează măsura etalon pentru reuşita este­ tică a operei literare. A. în trăirea unei satis­ faction. preconceived effect şi pre-established design.. with such care and skill.30/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT deliberate care. a certain unique or single effect to be wrought out.. effect. iar mediul este artificiul lingvistic. astfel se impune etalonul estetic. A n d by such means. direct or indirect. mediul lingvistic. Momentul artistic apare în expresii ca deliberate care. trebuie mai întîi să fie elaborat conform unui plan al fanteziei în variantele sale posibile de formă şi efect. he t h e n invents such incidents — he then combines such events as may best aid him in establishing this preconceived effect. Acei critici . a combina. atît efectul cît şi forma lingvistică. dintre ele. a sense of the fullest satisfaction" • (Bungert. atît autorul cît şi mediul comunicării literare. (2) Prima subdominantă. Privite sub aspectul efectului obţinut. If his very initial sentencetend not to the outbringihg of this effect. Ea este aceea care anticipează. care and skill. este în întregime subordonat acestei cerinţe. a picta imagini impresionante..] 1972: 4). of which thev tendency. Orice vrea să aibă efect. cons­ truct.. Efectul urmărit se concretizează în formula a certain unique or single effect. [ed. a picture is at length painted which leaves in the mind of him who contemplates it with a kindred art.. t h e n he has failed in his first stepi n the whole composition there should be no word written. limba şi expresia sînt funcţionale. is not to the one pre-established design. Un rezumat al celor spuse pînă aici duce la următoarele rezultate: în teoria lui E. deci (în sensul nostru) retorică. Ele îl prezintă pe autorul textului ca pe un constructor şi inginer. La acest pasaj frapează mai multe lucruri : (1) Perspectiva dominantă — dealtfel sc'oasă în evidenţă de autor — este efectul (effect) nuvelei (tale) asupra recep­ torului. Activitatea lui constă în a inventa. solicită o tratare deosebit de artificială. în imaginea mentală. cea receptivă ocupă locul hegemon. (3) Dacă efectul este scopul final al povestirii. Restul. Aceasta ne-o dezvăluie cuvintele: having conceived . a compune.

pentru a se contopi. un referent. a devenit un loc comun. între timp (mai ales în lingvistica contemporană). aşadar. — receptor — receptare de semne (recepţie) . Ştiinţa generală a semnelor poartă numele de semiotică sau semiologie. spre o noţiune extensivă. ele primesc doar o altă pondere. Se. în acelaşi timp. No­ ţiunile de literatură intensive par să alunece. Această obiecţie este susţinută şi de ideea că poziţiile prezentate pot fi. care. fie el şi numai puţin sau chiar deloc retoricizat. — referent — realitate a semnelor (realitate) . ■cu ea. oricît de puţin evident ar fi el. care este valabil pentru orice comunicare prin semne. mai ales că — de cele mai multe ori — ele apar sintetizate. nici un text nu se poate realiza fără medierea limbii. permite şi următoarea reprezentare funcţională: — emiţător — emitere de semne (emisie) .upă cum s-a arătat. expuse pe orice text. Numai că fiecare proces semiologic are neapărat patru com­ ponente: un emiţător care emite semnul. — cod — inventar de semne (repertoriu). Dar orice text este. acest punct de vedere nu exclude celelalte componente. un efect. dreptate. este neglijată doar perspectiva mimetică. un cod care conţine întregul inventar de semne. a unuia individual sau supra-individual. în prin­ cipiu.pune întrebarea dacă nu e lipsit de sens să deosebeşti patru noţiuni intensive de literatură. î n măsura în care literatura este privită sub aspectul ei semiotic.OBIECTUL DE STUDIU „UTERATURÄ"/31 -care includ teoria lui Poe în istoria esteticii recepţioniste au. Căci fiecare text stă într-o relaţie oarecare cu realitatea. Orice text reali­ zează. se poate vorbi despre ea ca despre un „fapt semio­ logic" („semiologisches Faktum" — Mukafovsky. Unde trebuie căutată cauza? Cele patru noţiuni intensive de literatură prezentate sînt prinse într-un sistem referenţial de condiţii fundamentale. un receptor care recepţionează semnul . Absenţa acesteia se explică prin rolul constructiv pe care autorul îl atribuie fanteziei imaginative. 1970:138). în cele din urmă. D. aşadar. în sfîrşit. la care se referă semnul şi. în afară de aceasta. Şi apoi. . el însuşi este realitate reprezentată. şi expresia unui vorbitor. Această prezentare schematică. în fragmentul prezentat din recenzia lui Poe despre Hawthorne.

cea receptivă la receptor. pe de altă parte. spre receptor. cea mi­ metică la referent şi cea retorică la codul semnelor literare. spre referent şi spre cod. vom avea o surpriză. concepţia lui Abrams discutată la începutul capitolului 1. există o literaritate orientată spre emiţător. posibilităţile de unificare — fie şi numai ca fundal — fiind eventual chiar blocate" (1972: 14).32/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dacă privim sub acest aspect noţiunile de literatură dis­ cutate. Cea orientată spre emiţător vrea să zică: literatura este considerată estetică luînd în considerare autorul (emiţătorul). Definiţii analoge sînt valabile şi pentru celelalte noţiuni de literatură. Ce realizează acest cadru? Vom răspunde la această întrebare mai întîi.1. Cu interpretarea semiotică a celor patru perspective lite­ rare. Căci vom descoperi că cele patru perspective din care a fost privit obiectul literatură se core­ lează cu categoriile semiotice. în această carte.. Corespondenţele descoperite le putem localiza în aşa-numitul „triunghi semiotic" : Referent =* mimetic / C o d \ / Emiţător expresiv retoric \ Receptor receptiv Prin urmare. dînd cuvîntul unui autor care a publicat recent o Semiotică a literaturii (1972). se impune posibilitatea de a pune la dispoziţie semiotica pentru interese de cercetare divergente. tentează unificarea pe care ar putea-o oferi semiotica. Prima alternativă oferă obiectului „literatură" posibili­ tatea de a fi inclus într-un sistem de semne cu caracter de . autorul Götz Wienold problematizează optica ştiinţifică modificată de noua orien­ tare în cercetare : „Pe de o parte. Noţiunea expresivă de litera­ tură se referă la emiţător. este pusă înţr-un cadru referenţial mai larg.

în tot acest proces. Aceasta e în pericol de a se pierde sub năvala unui sistem. depăr­ tată de acum de obiect. O astfel de localizare semiotică ar prezenta avantajul că nu pierde privirea de ansamblu asupra feno­ menelor şi proceselor semiotice. fie ca înlocuire a numelor vechi cu altele noi.OBIECTUL DE STUDIU „LITERATURÄ"/33 universalitate. Semnul literar ar trebui să se supună comparaţiei cu alte semne şi ar primi. evaluarea cuvenită. abia în acest fel. o menţine mereu prezentă. apar şi pericolele unui astfel de procedeu. Ţinta principală a atacului este specificitatea literaturii. dacă neglijăm avantajul renaşterii simţului pentru totalitate. care pe deasupra nu poate prezenta încă „o teorie semiotică integrată propriu-zisă" („eigentliche inte­ grierte semiotische Theoriebildung"-Wienold 1972:14). Faptul trebuie înţeles prin unificarea („Uni­ fizierung") concluziilor ştiinţifice. de care vorbeşte Wienold. Urma­ rea ar fi cîştigul de noi cunoştinţe pe seama unora care de mult sînt considerate ca fixate. în primul rînd. Ea pune în umbră interesele unifica­ toare ale cercetării în favoarea unei „semioticizări" („Semiotisierung") consecvente a obiectivului literar. Dar totodată. Ele poartă numele de „simplificare globală" („globale Verein­ fachung") şi „judecăţi pauşale lineare" („flache Pauschal­ urteile"). desprinderea lite­ raturii şi a ştiinţei ei dintr-o existenţă (şi acum încă) ezoterică. Cu alte cuvinte: vor fi folosite scheme de argumentaţie . nu este exclus ca rezultate deja obţinute să fie în parte restruc­ turate sau etichetate cu termeni noi. reiese că alternativele semiotice oferite de Wienold prezintă atît avantaje cît şi capcane. în schimb obţinem o diferenţiere exactă în cadrul obiectului ales pentru cercetare. pe cele din urmă. Acesta poate lua două înfăţi­ şări: fie ca minuţiozitate terminologică prea mare. Din astfel de observaţii. Această diferenţiere se referă atît la termenul nou cîştigat cît şi la lucrurile deja cunoscute. în ceea ce urmează vom încerca să le folosim la maxim pe cele dintîi şi să le evităm. Cea de a doua alternativă dezvăluită de Wienold nu duce la un astfel de peiicol. Pericolul ce ameninţă aici este simplul nominalism. din contră. fără însă a aduce şi o extindere reală a cunoaşterii. ci. pe cît posibil. E drept că astfel se pierde imaginea întregului. De la ea ar fi de aşteptat.

Răspunsul la această întrebare cons­ tituie primul pas metodic ce trebuie făcut. care trage această . ce-i drept. Ceea ce a apărut în lunga tradiţie a activităţii teoretice şi practice în domeniul literar se arată deci deodată în istoria spiritului — întîmplător sau nu — ca fiind un model semiotic fundamental. nu vom pierde din vedere totalitatea fenomenelor semiotice. atunci ea trebuie să ne ajute să deosebim un semn „textual" de unul „literar". Ne amintim apoi de o altă problemă enunţată mai sus: este oare necesar să diT ferenţiem patru noţiuni intensive de literatură? în lumina expunerilor semiotice de pînă acum. dar în mod cu totul nesis­ tematic şi nereflectat. acum literatura. ba chiar ine­ vitabilă. Dacă vrem ca metoda semiotică să aibă vreun sens. care le delimitează faţă de noţiunea şi obiectul „text". Peter Schmidt. Ca obiect ne-a servit pînă. este textualitatea textelor. cercetarea obiectului literatură din unghiuri multiple este de dorit.34/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE. OBIECTUL DE STUDIU „TEXT" O privire critică asupra lucrărilor mai vechi din ştiinţa literaturii ne conduce spre concluzia că noţiunea „text" este. folosită frecvent. 2. Cel de al doilea se referă la literaritatea textelor. Se impune apoi întrebarea ce concluzii fac posibilă aplicarea acestui model pe obiectul text. atunci mutatis mutandis putem zice: Obiectul unei ştiinţe a textului (ce trebuie creată). şi anume: noţiunea şi obiectul literaturii posedă un caracter exclusiv (intensiv). Dacă luăm în serios acest citat. încă de la începutul acestui capitol. am constatat un fapt confirmat apoi adesea de-a lungul istoriei criticii literare şi a poeticii. ci) este literaritatea textelor" (în Kolbe [ed. Dorim însă să reamintim că. căci ea ţine cont de elementele fundamentale ale oricărei comunicări semiotice. dar vom acorda o atenţie deosebită obiectului de studiu propriu-zis.] 1969: 149). în afară de aceasta. în sensul formulării lui Beda Allemann: „Obiectul ştiinţei literaturii (nu este nici limba nici totalitatea textelor literare.TEXT semiotice şi comunicative. dar numai în măsura în care ne par eficiente.

. care se referă semnificativ la ceea ce face ca o construcţie lingvistică să devină « t e x t » . tipărite. din multitudinea faptelor izolate. cîntate. Dar este tocmai o trăsătură a activităţii ştiinţifice aceea de-a generaliza. o transmisie radiofonică sau un roman de Thomas Mann. dar totodată ne frapează faptul că se operează mereu cu noţiuni ca literaritate şi poeticitate. mai ales dacă se pune -problema de a găsi pentru toate un numitor comun. Confruntat cu atîtea variante ale noţiunii.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/35 concluzie într-un articol despre noţiunile „text" şi „interpre­ tare" (Textbegriff und Interpretation). economice. Prima afirmaţie aparţine unui literat." (1971: 105). ci şi din cele juridice. stenografiate. " (1973:20). Tot aşa de sceptic se exprimă şi Ewald Lang într-un articol recent: „Ne aflăm. unul nou sau dacă s-a schimbat numai terminologia. numai dis­ cuţia ar putea să arate dacă obiectul acestei ştiinţe este. texte. vorbite. teologice. Există texte. Un epitaf poate fi tot atît de bine text ca şi o reţetă medicală. adică de-a scoate în evidenţă aspectele co­ mune. Ambele prezentări nu par prea optimiste în încer­ carea de a delimita fenomenul „text". cea de a doua unui lingvist. fie extrem de scurte . în anu­ mite condiţii. nu dă un verdict mai favorabil nici unei ştiinţe a textului. în fapt. Unităţi lingvis­ tice evident incoerente sau fragmentare pot forma. filmate. cerînd continuu reînnoiri prin întoarcerea la punctul de plecare. iar noţiunea „text" nu este discutată deloc... în altele nu. de medicină. Această multitudine derutează mai întîi atît de tare. încît începi să te îndoieşti că determinarea obiectului de studiu „text" ar mai putea fi luată în considerare. Ori. ba există texte care — ca Play-ul lui Beckett — nu se -termină niciodată. încă departe de o noţiune « text » care să reconsti­ tuie mulţumitor din punct de vedere teoretic. Textele mai pot fi fie foarte lungi. de astrologie. scrise. fie şi numai cîteva din nume­ roasele cugetări intuitive. zicînd: „Devine limpede că « textul » urmează să fie obiectul ştiinţei noastre. căci numai în felul . devii într-a­ devăr nesigur. cred eu. Doar nu există numai texte literare (indiferent ce am înţelege prin aceasta). un anunţ de ziar. jurnalistice.

. atunci îl vom lua drept punct de referinţă pentru toate celelalte forme de manifestare ale limbii. noţiunea de „text" este folosită şi pentru manifestări non-lingvistice (gesturi.36/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT acesta se pot face afirmaţii care să aibă valabilitate generală. devenită celebră: „Der Text. lingvistica textului. Căci. aşa cum am mai remarcat şi într-un moment anterior. Textul este limbă — aceasta spune mult şi totodată puţin. că textele sînt ceva tipic uman. pentru că aici ni se pare a găsi cheia la toate celelalte probleme. dacă textul apare ca „semn lingvistic originar". sau dacă ele formează obiectul unei noi ramuri a lingvisticii. 1 0 Cu această precizare s-a luat o decizie foarte importantă. care înregistrează totuşi numai cîteva din întrebările ce se impun spre rezolvare. Căci.. verstanden als die grundsätzliche Möglichkeit des Vor­ kommens von Sprache in manifestierter Erscheinungsform. Avem deci înaintea noastră o întreagă listă de probleme. sintagmele) reprezintă doar părţi de . Noi considerăm limba drept aspect comun tuturor textelor. morfemele. dar nu este nea­ părat de la sine înţeleasă. că folosesc într-un fel oarecare comunicării umane şi că se referă la nişte obiecte. Şi apoi rămîne neluat în seamă şi caracterul de semn specific textului şi cu aceasta necesitatea de a-1 delimita atît faţă de semnul non-lingvistic cît şi faţă de alte semne lingvistice (de exemplu literatura). und folglich jeweils ein bestimmter Text als manifestierte Einzelerscheinung funktions­ fähiger Sprache. Dabei kann die materiale Komponente von jedem sprachmöglichen Zeichenträgermaterial gebildet werden". O asemenea afirmaţie pare oarecum banală. Alegem mai întîi complexul de aspecte legate de natura textului ca semn. Cu alte cuvinte : textul este macro — sau supersemnul.) (Koch 1971). Vrea să spună. bildet das originäre sprachliche Zeichen. Relevanţa lui o subliniază definiţia lui Peter Hartmann (1971:10). Nu este stabilit nici dacă textele îşi revendică o ştiinţă pro­ prie — o ştiinţă a textului — care să fie diferită de ştiinţa despre limbă. celelalte unităţi lingvistice (fo­ nemele. Dar spunînd aceasta încă nuJe lămurit dacă simpla actualizare de limbă este deja „text" sau dacă numai anumite însuşiri ale limbii justifică această denumire. de exemplu.

Lucrul înlocuit îl numim „referent".1. numită şi „semnificat" (sense. situaţie sau denotat (de exemplu. slat fro aliquo). atunci obiectul acestei discipline. în cazul semaforului). 3) Un semn stă pentru ceva pe care-1 înlocuieşte (aliquiă. 2) Un semn este format din semnal („Signal") şi indicaţie („Anweisung"). lumina roşie. 2. Prin urmare. nu este natural ci arbitrar. care este deter­ minat de posibilitatea utilizării lui în comunicare. numit şi „semnificant" sau forma semnului. Indicaţia. este sensul care este legat de un semnal (de exemplu. Elemente de bază ale comunicării prin semne Fiecare semn posedă un. indicaţia şi referentul formează „triunghiul semiotic". Aceasta înseamnă: valabilitatea sa comunicativă poate fi — teoretic — anulată în orice moment (de exemplu: schimbarea semnelor unui semafor). connotation). este definit în acelaşi timp extensiv şi dinamic. El reprezintă un raport de semnificaţie între trei mărimi. Semnul lingvistic „text" este pus astfel în coordonate sociale şi comunicative şi are atît trăsături comune cu alte semne. 4) Semnalul. Acest caracter general al semnului poate fi delimitat astfel: 1) Un semn se bazează pe convenţia socială. indicaţia „Stai !"'odată cu semnalul „lumină roşie" în cazul semafo­ rului) .OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/37 semn. semnul. designatum. 2. caracter general. este aspectul material al semnului (de exemplu.. DIMENSIUNI SEMIOTICE ALE SEMNULUI „TEXT" Dacă înţelegem semiotica în sensul dat de Umberto Eco ca ştiinţă care studiază „toate procesele culturale .1. Semnalul. pe care Ogden şi Richards (1966:11) le numesc: .1. cît şi trăsături care reflectă modul său specific de constituire. delimitării şi coerenţei textului? Relaţii legate de aceste probleme urmează a ne da o dimen­ sionare semiotică a semnului text. maşina se opreşte). meaning. ca procese de comunicare" (1972:32). în cazul semaforului. obiect. Cum se prezintă de aici raportul între semnele lingvis­ tice sub aspectul întinderii..

5) Semnele sînt organizate în clase de semne. Această mediere dă semnului caracterul său arbitrar.. . 8) Comunicarea semnelor se desfăşoară între un emiţător şi un receptor. Există clase de semne de circulaţie. î n consecinţă. 7) în timp ce codul reprezintă potenţialitatea semnului (langue). 6) Totalitatea semnelor cuprinse într-o clasă formează codul. de exemplu. Suma semnificaţiilor unui mesaj constituie informaţia. în cazul semnelor lingvistice. _\Referent (referent) Linia întreruptă vrea să arate că relaţia între semnal şi re­ ferent este doar aparentă . el reprezintă stocul tuturor combinaţiilor de semne posibile. Reprezentarea lui grafică este următoarea: Thought/Reference (indicaţia) Symbol (semnal)/. Nachricht. Fiecare mesaj semiotic necesită mijlocirea unuia sau a mai multor canale de transmisie (de exemplu. în realitate ambele sînt mijlocite de reference.r/ole). thought sau reference şi referent. în afară de acestea. mesajul este o selecţie semnificativă de semne dintr-unul sau mai multe coduri (de exemplu. altele. Receptorul percepe aceste semne (percepţie-„Perzeption") şi preia din ele informaţia (decodare-„Dekodierung"). respectiv simbolic. ceea ce se transmite (message. Condiţia formării de clase de semne o constituie existenţa unei mulţimi de caracteristici comune tuturor semnelor .Enkodierung") şi o emite (emisie-„Emission"). verbal. optic). un cod are mai multe subcoduri. caracterul lor digital. Nu arareori.38/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT symbol. mesajul) reprezintă actualitatea utilizării semnului (p. de gesturi dar şi de semne lingvistice. în schimb. Emiţătorul transpune informaţia în semnele unui cod (codare-. Ca actualizare a codului. acustic. codul acţio­ nează selectiv. ale alfabetului Morse. El conţine întregul potenţial de semnale şi indicaţiile legate de ele. respectiv restrictiv: el cuprinde anumite semne şi combinaţii între ele. le exclude. Factori de bruiaj pe canal („zgomotul") pot pune în pericol sensul mesajului şi prin aceasta şi informaţia. vizual).

ceea ce înseamnă: semnele lingvistice provoacă semne acţionale („Handlungszeichen") şi invers. altceva de'cît punerea în legătură a anumitor indicaţii (semnificaţii) cu anumite semnale (semnificanţi). 9) Comunicanţii umani nu sînt lucruri abstracte. Ei acţionează. Toate aceste aspecte ale comunicării semiotice pot fi transpuse şi în următoarea diagramă: Comunicare bifazicä prin semne C-cod R-receptor E-emiţotor I-informofie K-canal S-semn M-mesoj . ci feno­ mene complexe determinate diferit de factorii psihologici. aşadar. iar decodarea este pe de altă parte.OßlECTUL DE STUDIU „TEXT"/39 \ Codarea nu este. bio­ logici şi sociali. „citirea" acestor indicaţii din semnalele care le poartă. respectiv reacţionează pe baza informaţiilor din semne.

Modul în care este interpretată relaţia dintre referent şi semnul text determină conţinutul de adevăr şi real al textului. elementele fundamentale ale comunicării semiotice iau următoarea formă concretă: 1) „Textul" este un semn lingvistic. prin aceea că societatea i-a atribuit de-a lungul timpului semnificanţi. Acest inyentar (cod) este organizat în mai multe subcoduri. stabilim ca normă a codului limba cotidiană germană sau . grafică).40/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Transpuse asupra semnului lingvistic „text". lucruri abstracte (dragoste. evenimente nesimultane contemporane (cursa automobilistică de la Le Mans). care este corelat cu semnalul sonor sau scris. ca semn conform triun­ ghiului semiotic. Ceea ce înseamnă ca are un semnificant: sunetele sau scrierea. de exemplu. aşadar. care se bazează pe convenţie socială. 5) Semnul lingvistic „text" este un super-semn. Un semnificant poate avea mai multe semnificaţii (poli­ semie) sau invers (sinonimie). Arbitrarul său se manifestă. evenimente istorice (bătălia de la Actium) şi fapte ale purei imaginaţii (OZN-uri. există mai multe clase sau cate­ gorii de texte („Textsorten"). ură). semnificaţii şi referenţi diferiţi. venirea marţienilor). 4) Textul se constituie. în funcţie de re­ partizarea acestora în diferitele realizări textuale (distri­ buţie — „Distribution"). care conţine o anumită mulţime de subsemne. un semnificat: sensul legat de sunet sau literă. Dacă. şi un referent: realitatea spre care ne orientează semnul. 6) Textele se referă la un inventar de semne lingvistice care formează baza lor de constituire. de exemplu. Semnificaţia tex­ tului este sensul. 3) Ca referenţi ai semnului „text" pot apărea „situaţii" cu manifestări concrete diferite: obiecte ale percepţiei sen­ zoriale directe (casă. semn de circulaţie). 2) Partea materială a semnului text este limba într-una din formele ei mediale (acustică.

scoarţă de copac. 7) în timp ce codul înseamnă posibilitatea de a fi a textu­ lui. cartea. Totalitatea posibili­ tăţilor de combinare într-un text se poate reflecta într-o gramatică a textului („Textgrammatik"). ci este un mediator personal (de exemplu. Dacă lip­ seşte un receptor al mesajului. de exemplu. Recep­ torul textului este ascultătorul/cititorul. altele. după care semnele pot fi combinate între ele. banda magnetică. atunci ■e nimerit să se vorbească de un emiţător secundar şi de un act secundar de codare. unde interferenţa dife­ ritelor semne grafice cu mediul portant (hîrtie. în cazul celei optice. o sursă de lumină slabă sau distrugeri ale sub­ stanţei semiotice grafice motivabile istoric pot duce la o frag­ mentare a mesajului. se tolerează reciproc. radioul «etc. La P.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/41 engleză. Factori de bruiaj pe canalul acustic pot fi. discul. tiparul etc. („Textrealisat" — Stroszeck 1971). comunicarea textuală este unidirecţională („monologică"). manuscrisul. im recitator) sau unul medial (de exemplu. ci numai unul actualizat •comunicativ. o carte). Pentru aceasta este necesar un canal de trans­ misie acustic sau optic. „Mediator" al textului realizat este. Dacă emiţătorul nu este si autorul textului. nu există un text „în sine". Ceva asemănător se poate petrece şi pe canalul optic. atunci vom putea considera ca subcoduri semnele lingvistice de specialitate. care decodează -mesajul emis („enttexten" — „detextualizare"). Prin urma­ re. Schmidt (1971). Codul nu •conţine doar inventarul de semne lingvistice. sarcina lui este de a coda o informaţie („Vertextung" — „textualizare"). în funcţie de cum semnul lingvistic e realizat fonic sau grafic. emiţăte- . în cazul transmisiei acustice. ci şi regulile. 8) Emiţător este autorul textului. ceea ce înseamnă •concret: anumite actualizări lingvistice se exclud în text. interferenţa cu fenomene acustice străine de text (muzică. piatră). textul concret. mesajul concret reprezintă realizarea acestei posibilităţi. dialectale sau istorice. în schimb. zgomote) sau o frecvenţă ondulatorie prea redusă respectiv prea înaltă a sunetului.

Atît în ce priveşte emiţătorul secundar cît şi receptorul primar este valabilă afirmaţia că între codarea (respectiv decodarea) primară şi codarea (respectiv decoda­ rea) secundară există o „diferenţă comunicativă" („kommu. psihologice şi sociologice diferite. Shakespeare şi cititorii secolului X X . care determină situaţia de comunicare şi pe cei ce participă la ea. 1971. 1971a. semnul lingvistic „text" nu este. ci numai în cadrul comunicării acţionale umane („Handlungskommunikation"). pînă la urmă. care nu este diferit numai la emiţători şi receptori din locuri şi timpuri îndepărtate (de exemplu. Altfel spus : textul se dispersează la un nivel superior. care a atras atenţia asupra acestor fenomene (1969. dar şi o acţiune reactivă. decît o parte a unui sistem general mai cuprin­ zător de semne acţionale care servesc comunicării umane. Dintre aceste premise face parte şi codul. ca un feno­ men izolat. nikative Differenz") în privinţa emisiei/percepţiei semnului text. J. Un mesaj textual M 1 poate atrage după sine atît transmiterea unui mesaj contrar M 2. Pe de altă parte. poate apărea şi situaţia ca autorul de text să fie propriul său receptor (recep­ tor primar). ci şi la cei cu situări locale şi tem­ porale identice.. Astfel. include textul în contextul general al unui „joc acţionai comunicativ" („kommunikatives Handlungsspiel") — expresia fiind for­ mată prin analogie cu termenul „joc lingvistic" („Sprachspiel") al lui Wittgenstein. 9) Comunicarea textuală nu poate fi privită. S. / . Oricum ar fi. Schmidt. 1972). căruia îi putem da numele de „antropologic". Fiecare comunicare textuală este deci caracterizată prin faptul că emiţătorul şi receptorul aduc în actul de comunicare atît premise comune cît şi diferite. codul emiţătorului şi cel al receptorului trebuie să aibă atîtea elemente comune încît să fie posibilă comunicarea. Aceasta se explică prin premisele biologice.■ 42/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rul personal secundar poartă numele de „Texthersteller" — „producător de text".

deşi unele se referă la „text". Eco (1972:167). Toate aceste modele prezintă avantajul de a evidenţia plastic punctele esenţiale ale^comunicării textuale (literare) într-un cadru universal. Dezavan­ tajul lor constă într-o prea mare simplificare a unor fapte complexe. Stroszeck (1971:99. Bense (1969:66 si urm. ele se aseamănă atît între ele cît şi cu diagrama prezentată aici. Hein (1972).OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/43 Aplicată la semnul lingvistic „text". diagrama comu­ nicării semiotice prezentată anterior ia acum următoarea formă : j 0.1-obicd de \ \ K-. Kinneavy (1971).conol S-sevn referinţa 1-informaţie E-emiţător Rreceptor M ~ mesaj C-cod - Diagrame asemănătoare există deja de cîtva timp încoace: de exemplu: la Jakobson (1968). în esenţă. preţ pe care trebuie să-1 plătească orice prezentare . altele la „literatură".73:162). 1973). Franz (1968). Breuer (1972. iar ter­ minologia diferă şi ea pe alocuri.). Kalimeyer et al. (1972:1). 19. Hymes (1968).

2. Adesea. Avantajul acestor niodele trebuie văzut în faptul că totalitatea aspectelor semiotice este subordonată unor funcţii centrale. El explicitează acest caracter instrumental al semnului lingvistic printr-o triadă de funcţii ale acestuia. ba mai mult.). Modele structurale semiotice De la Charles Sanders Peirce.1. dar nu poate oferi. în afară de aceasta. apel (Signal)t reprezen- . 2. moderne. şi definiţia propriu-zisă a structurii. că este deci o mărime rela­ ţională. îmbogăţind pe cel din urmă cu puncte de vedere împrumutate de la Georg Klaus.. Aplicarea lor la semnul lingvistic „text" nu numai că ne ajută să vedem că acesta se schimbă în funcţie de perspectiva semiotică aleasă. în func­ ţie de felul în care au fost selectate şi coordonate relaţiile semiotice. fenomenul „textualitate" devine sesi­ zabil abia din perspectiva generală a unui model structural semiotic. Aceasta. ci ne conduce şi la concluzia că întregul obiectiv „text". Morris. psiho­ logul Bühler tratează limba ca pe un instrument (organon) care serveşte comunicării între persoane asupra lucrurilor. act care scoate în evidenţă anumite relaţii din potenţialul de variante şi le corelează într-un model analitic coerent2.1. în cadrul unor perspective semio­ tice relevante. 1934. aceste două aspecte au fost luate prea puţin în considerare de definiţiile existente pentru text şi literatură. o diagramă ca cea de aici.1. în schimb. Manifestările concrete ale acestor încer­ cări sînt modele ale semnului. Abia modelele structurale ne oferă garanţia că vom putea cuprinde domeniul de studiu „text" în toată întinderea lui. pe care le denumeşte expresie (Symptom). ce-i drept. în conti­ nuare. care au forme diferite. ele fiind tatonări unilaterale ca la orice început.2. au fost întreprinse diferite încercări de a structura semnul. Ca punct de pornire semiotic alegem modelele lui Karl Bühler şi Charles W. să arate. se realizează într-un act deosebit al perceperii de relevante. fondatorul semioticii. Modelul de organon al lui Karl Bühler (1934)^ în Teorie asupra limbii (Sprachtheorie.44/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT schematică. poate. vom discuta relevanţa lor pentru o ştiinţă a textului. încoace. cum e structurat semnul text.

Pe de altă parte. simptom (expresie. într-un fel. Semnul lingvistic reprezentat prin „produsul medial al sunetului" . triunghiul cuprinde mai puţin decît cercul (principiul relevanţei abstrac­ tive) . Grupurile de linii simbolizează funcţiile semantice ale semnului lingvistic (complex). Avem. -aşadar. Latu­ rile triunghiului desenat aici simbolizează aceste trei momente. de a face cu un model relaţional („Relationsmodell").OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/45 tare (Symbol). a cărui trăire in­ timă o exprimă. Cele trei aspecte semiotice sînt prezentate sistematic într-o diagramă lineară. el depăşeşte limitele acestuia pentru a sugera că faptul senzorial cunoaşte întotdeauna o completare aperceptivă. oferindu-ni-se şi urmă­ toarea explicaţie (1965:28): emită Cercul din mijloc simbolizează fenomenul acustic concret. Semnul lingvistic este simbol datorită corelării lui cu obiecte şi situaţii. care redă tripla funcţie a limbii. Trei momente variabile ale sale îi conferă în trei moduri diferite caracterul de semn. şi semnal datorită apelului său adresat auditoriului. a cărui atitudine exterioară sau interioară o dirijează ca nişte semne de circulaţie. indiciu) datorită dependenţei sale de emiţător.

Modelele lui Ch. Acest fapt nu ne surprinde. Elocvent este faptul că lipseşte o paralelă la înţelegerea retorică a literaturii. nu apare în gîndirea instrumentală a organonului. prin urmare. Dar ceea ce-1 deosebeşte de acesta sînt dimensiu- . S nu este deci o idee structurală în sensul de langue. = semn al apelului (semnal). pe care-1 regăsim.W. apel şi reprezentare. textul există ca expresie. Dacă privim înapoi la noţiunile de literatură prezentate în capitolul I. (simptom). Morris nu analizează în primul rînd ceea ce poate fi considerat semn. reprezentare („Wirkungs-.2. şi anume semioza („Serniose"). deoarece depăşeşte. 2. cea a receptorului sau cea a obiectelor şi situaţiilor. S 3 . S2. prezintă importanţă pentru orice semiotică a textului. dealt­ fel şi în triada lui Bruno Snell (1952) formală din funcţiile limbii:' impresionare. Ausdrucks-. el este comparabil cu Bühler. aşa cum este cea implicată de noţiunea retorică despre literatură postulată de noi.1. identic cu sine.- 46/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT („das mediale Produkt des Lautes") (respectiv al semnului scris) nu rămîne. O structurare imanentă semnului. căci modelul lui Bühler schiţat aici renunţă la aspectul semiotic al combinării semnelor. ci se modifică după aspectul ales al „relevanţei abstractive". Darstellungsfunktion"). Sj. Klaus (1969). în funcţie de perspectiva aleasă ca dominantă: cea a emiţătorului. Prin urmare. expresie. Sub acest aspect. recepţie = apel. S 3 = semn al reprezentării (simbol). Acest mod de a privi lucrurile nu reuşeşte deci să sistematizeze totalitatea noţiu­ nilor tradiţionale de literatură.2. expresivitate = expresie. orice explicaţie unila­ terală a textului. atunci apar eviden­ te nişte paralele : mimesis = reprezentare. prin înţelegerea funcţională a semnului. Aceeaşi constatare este va­ labilă în mod analog şi pentru totalitatea posibilităţilor textuale. Morris (1938) si G. în Foundations of the Theory of Signs (1938). ci există numai în forma unor reprezentări performative S r . Aici Sj = semn al expresiei. Modelul d e organon ai lui Bühler. ci procesul în care ceva funcţionează ca semn.

aflăm de la Morris în alt loc (1972:94). El o descompune în trei elemente : — sintactica („Syntaktik") care analizează relaţiile între semn şi semn . care aici poartă numele de „sintactică". îa plus faţă de modelul de organon. relaţia structurală imanentă semnului. un semn nu poate fi definit numai de sin­ tactică. „ Semanticii i se poate subsuma funcţia de reprezentare a lui Bühler. Apare. — semantica („Semantik") care analizează relaţiile între semne şi obiectele în legătură cu care sînt aplicabile. conform schiţei alăturate: SEMANTICA PRAGMATICA . — p igmatica („Pragmatik") care analizează relaţiile între semne şi interpreţii lor.OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/47 nile în care descompune semioza. far pragmaticii funcţiile de expresie şi apel. Prin urmare. Ca şi Bühl er. Morris atrage atenţia asupra faptului că cele trei dimensiuni observate aici sînt doar aspecte ale unui proces unitar. Cum se prezintă această reţea de relaţii. sau numai de semantică sau pragmatică (1972: 26).

O altă poziţie ocupă aici semioticianul din R. Fiecare semn are.G. a unui lucru. res­ pectiv al receptorului. dar. atunci obiectul referinţei este un « d e n o t a t » " (1972:22) _ Aici este vorba de domeniul „obiectelor şi situaţiilor" din modelul lui Bühler. care analizează sensul sem­ nului (acesta îşi are locul existenţial în conştiinţa care înma­ gazinează imaginea lucrurilor. pragmatica). se explică prin poziţia lui: behavioristă (cf. Fapt este că nu orice pur­ tător de semn (de exemplu. stărilor şi acţiunilor). t . semantic.. sintactica. şi pragmatica lui Morris.. introduce pentru desemnat şi denotat două relaţii semiotice separate: — semantica („Semantik"). şi — sigmalica („Sigmatik"). Cele astfel „spuse" (cunoscute sub denumirea de „con­ ţinut al semnului". în esenţă. ■ care împarte domeniul semiotic atît sub aspectul obiectiv (sintactică. „noţiune" etc) sînt numite de Morris „desemnat" („Designat"). sigmatică) cît şi sub aspect mental (semantica şi„ în parte. şi se înţelege prin ele „ca­ tegoria de obiecte la care este aplicabil semnul" (Morris. sesizare uşurată de purtătorul de semn. Klaus (1969). interpretul pe cel al emiţătorului. însă cu toate acestea „vrea să spună ceva". interpretarea este sesizarea mediată. dar nu şi neapărat un denotat.. stări.D. Klaus creează o paradigmă din patru elemente. Morris notează în legătură cu acestea: „Daca lucrul la «are ne referim există ca lucru la care ne referim. aşadar. un desemnat. „sens". acţiuni ale realităţii obiective). Morris 1946). Greu­ tăţi apar în definirea noţiunilor desemnat („Designat") şi denotat („Denotat") care se află ambele în domeniul. Modelul său păstrează. Georg. justificînd prin teoria materia­ listă a cunoaşterii. în timp ce la Morris lipseşte separarea lor strictă. Faptul că Morris localizează cele două noţiuni în domeniul semantic. care analizează funcţia dedesemnare a semnului (se desemnează/denumesc obiecte. 1972:22).48/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Suportul material al semnului îndeplineşte în semioză rolul de intermediar. Eco 1972:74).. Nu se pune în discuţie dacă denotatele sînt obiecte perceptibile sau doar „unităţi culturale" („kul­ turelle Einheiten". limba) ne trimite la un obiect real existent. Astfel.

aceasta din urmă reprezentînd o anumită calitate (estetică) a textelor.2. variantei date acesteia de Klaus. tradiţiei critice. trebuie să căutăm ceea ce este comun tuturor textelor: textualitatea. dar nu şi un denotat . Pe de altă parte. Stabilirea dimensiunii literare nu înseamnă însă stabilirea literarităţii. Alegem. îl găsim doar în dimensiunea sintac­ tică la Morris/Klaus. la aceşti semioticieni„ expresia şi apelul nu sînt prezentate separat. noţiunea expre­ sivă şi receptivă de literatură sînt de natură pragmatică. Aşa că. PERSPECTIVE ALE UNEI SEMIOZE LITERARE ŞI TEXTUALE. în acest . pentru „literatură" şi „text".OBIECTUL DE STUDIU „TEXT"/49> 2. el nu are un referent în lumea obiectivă. înţelegerea mimetică a literaturii cores­ punde dimensiunii semantice la Morris. un desemnat. în accepţiunea. în spatele feno­ menului „text literar". mai exact. o dimensionare relativ unitară a obiectivului „li­ teratură". Căci mimesis-ul are. cu toate deosebirile de amănunt. Ne amintim că „noţiunea retorică de literatură" nu-şi găsea corespondent categorial în modelul lui Biihler. ci trebuiesc subsumate dimensiunii pragmatice: de aici. Abia după ce am stabilit ce înseamnă textualitate putem face pasul următor: să descriem calitatea a ceea ce este literatură. Legăturile prezentate aici permit următoarea schematizare : Noţiunea de literatură expresivă receptivă mimetică Bühler Morris Klaus expresie apel reprezentare pragmatică pragmatică sigmatică semantică semantică sintactică retorică - sintactică Reţinem ca rezultat următoarele: Modelele semiotice ale autorilor prezentaţi fac posibilă. Şi în cele din urmă.O SINOPSÄ Ideile prezentate aici nu sînt deloc lipsite de importanţă.

o izolare totală a uneia din dimensiunile textului se dovedeşte imposibilă.L. O pragmatică izolată negli­ jează combinarea elementelor textuale şi conţinutul lor deno­ tativ. despre sintactica. semantica şi pragmatica textului. Fiecare din aceste dimensionări ale textului explia citează numai un aspect. 3. O sintactică izolată renunţă la rea­ litatea semnului şi la cel ce-1 utilizează şi.J.. Pe baza acestei triple dimensionări. nici Tsem nu cuprind toate aspectele textualităţii. De aceea. adică toate caracteristicile posibile de constituire ■ textului. pragmatica textului {T prag — „Textpragmatik") şi de semantica textului (Tsem — „Textsemantik"). Iar unei semantici izolate îi lipseşte relaţia structu­ rală a semnului. e drept relevant. datorită fungibilităţii sale. într-o analiză de text. semn-interpret. de acum înainte. T prag ca obiect comu­ nicativ. iar Tsem ca obiect purtător de sens. Din această constatare rezultă problema formei pe care tre­ buie să o adopte o ştiinţă a textului care -să ţină cont de acest fapt. In ace­ laşi timp. modelul lui Morris şi vorbim.. nici Tprag. Kinneavy (1971:311—312) / . Cu alte cuvinte: obiectul de studiu „text" este determinat de perspectiva din care este privit. astfel că o semioză completă a textului este reprezentată de sintacti­ ca textului (Tsin — „Textsyntaktik"). textul există pe trei planuri de referinţă: relaţiile semn-semn.. Celelalte dimensiuni sînt mereu prezente ca subdominante mai mult sau mai puţin restrînse.. dimensiunea semiotică aleasă trebuie privită doar ca factor de relevanţă dominant. nici TSin. al acestuia.-şi includerea lui comunicativă în situaţii concrete de transmitere a textului. Drept consecinţă. Aceste planuri sînt singurele posibile. deci. rezultă logic trei definiţii ale textului. la semnifi­ caţia comunicativă a textului. semnobiect. TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI Ca semn lingvistic.50/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT scop. Fiecare din aceste dimensiuni semiotice constituie/dezvăluie un alt obiect de studiu „text" : Täin îl prezintă ca obiect formal-structural. fără a putea fi excluse total.

Sedr. o ierarhizare după importanţă rarchy of importance ) . Se poate dovedi însă că. Ca o formă distinctă a ştiinţei textului. and d for decoder. Această ştiinţă a textului poartă atri­ butul de „integratoare" pentru că valorifică toate posibili­ tăţile dimensionării textului. teoria artei etc. cum se mai poate spune. căci atunci ne gîndim. pragmatica şi semantica textului sînt dimen­ siuni ale unei semiotici a textului sau. în mod asemănător se pune şi problema altor ramuri ale ştiinţei. Sintactica.XEXTUAUTATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULÙl/51 propune. care corespund celor trei dimensiuni obiective ale procesului semnalizării" (Morris 1972:81). and in an order which may vary: Sera. se practică doar o pragmatică sau semantică (eventual şi o sintactică) variată. psihologie. Această ştiinţă a textului este. . Din acest motiv. ale unei „ştiinţe a textului integratoare" („integrative Textwissens:haft"). r for reality. ea este absolută. Abia în al doilea rînd. urmează a fi considerată şi lingvistica ( = lingvistica textului). Dcsr. de exemplu. Reds etc.1 1 Această observaţie importanta nu schimbă însă nimic din fondul problemei că „cele trei ramuri ale disciplinei reprezintă perspective nereductibile şi echivalente. ea se ocupă cu texte izolate şi cu aparte­ nenţa lor la diferite grupări de text („Textklassen"). s for signal. în măsura în care acestea dedică o parte a activităţii de cercetare interpretării -de texte. atotcuprinzătoare şi generală: ea nu admite altă ştiinţă a textului decît pe sine. adică condiţiile constituirii textului. deoarece aceste forme de manifestare sînt deductibile din faptul de a avea textualitate. Obiectul ei primordial este textualitatea. Erds.". in any given system one of the components is capitalized and the other are distinctly lower case. în aceste cazuri. în acest scop. la ştiinţe orientate spre text ca teologia sau jurisprudenţa. E vorba de sociologie. pe care o explicitează astfel : (hie­ "If one-uses e for encoder. în acelaşi timp. care a dus apoi la fondarea de discipline diferite. este incorect să formăm pluralul „ştiinţe ale textului".

Explicăm acest aspect pe baza alegerii de relevante sociologice: Se analizează prin metoda sintacticii textului structurile sociale interne ale textului. cea pragmatic-textuală şi semanticotextuală însă „sociologie a textului" („Soziologie des Textes"). în funcţie de criterii de relevanţă specifice. lingv. iar . sociol.32/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dacă generalizăm aceste afirmaţii. în spatele unor astfel de denumiri se ascunde cunoscuta dihotomie intrinsic-extrinsic approach (Wellek/Warren 1956) care poate fi tradusă şi cu termenii de metode interne şi exter­ ne textului. pe de alta şi subclasificarea metodică a acestora (metoda teologică .. juris. rezultă următoarea schemă pentru arhitectura unei ştiinţe a textului : Ştiinţa texfului Sintactica textului Pragmatica textului Semantica textului / / \ VA/ | \y/ i \\ teol. Schema mai necesită unele explicaţii. în primul rînd.. ca sintacticotextuale. sociol. / / I A \ teol.). Aceste relevante alese specific se pot repeta în fiecare dimensiune textuală în parte.. dimensiunile semiotice deja cunoscute. lingv teol. Ea conţine. Fiecare metodă este marcată de un corpus de reguli proprii. juris. psihologia cititorului ca pragmatic-textuală. aşanumita interpretare imanentă operei şi Noua Critică (New Criticism) ar trebui categorisite. Fără îndoială. >. . juris. astfel că ele apar triplu dimensionate.) şi „sociologia textuală" '{„Textsoziologie"). lingv. iar pe cele externe textului în pragmatica şi semantica textului. sîntem acum tentaţi de a localiza -metodele interne textului în sintactica lui. prin metoda pragmaticii textului con­ diţiile sociale ale producerii şi receptării textului şi prin metoda semanticii textului relaţia dintre text şi un model socio­ logic al realităţii. sociol.. Atunci. Sociologia sintactico-textuală este numită de Leibfried (1970:172 şi urm. pe de o parte.

ci că ele sînt subordonate. varianta d)„ că semioza textului porneşte de la condiţiile producerii şi receptării textelor (Ml prag ). Dar. există şi o concepţie lingvistică. în felul acesta. Pe de altă parte. de exemplu. în momentul de faţă. care descoperă rela­ ţiile între structura şi comunicarea textuală pe baza unui model bine' fixat al realităţii [vezi variantele e) şi f)]. de exemplu. cea marxistă. cea socio­ logică. pentru a da relaţii în această problemă.. în sensul „ierarhizării după importanţă" a lui Kinneavy.TEXTUALITAŢEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/53 sociologia reflectării realităţii în romanul istoric ca semanticotextuală. de unde îşi trage concluziile asupra modelului social al realităţii pus la baza textului (Mlsem) şi că pe această bază face mai departe deducţii asupra structurii semiotice deosebite a textului. în forma ei specifică de lingvistică a textului . adică să descopere textualitatea textelor. ultimul pas poate rămîne nefăcut. schema prezentată mai sus este o abstractizare. alături de acelea care tind spre o complexitate mai mare. într-o semioză a textului. atunci ne putem imagina următoarele relaţii de de­ pendenţă: a) Mlsin b) M l s i n c) M l p r e g d) M l p r a g e) M l s e m f) M l s e m g) M l p r a g h) . în acelaşi timp. care trebuie extinsă printr-o nouă relaţie de dominare. O semioză cît mai cu­ prinzătoare este. dacă luăm. apar semioze de text reduse. primatului unei dimensiuni cu regim preferenţial. de exemplu. 1 Mlprag 1 Mlsem 1 Mlsill 1 1 Mlsem 1 Mlsera 1 Mlsin 1 Mlprag Mlsin Mlsem 0 1 Mlsem 1 Mlprag 1 1 Mlsin 1 Mlprag Aceasta înseamnă. care priveşte fenomenul text aproape exclusiv din perspectiva sintacticii semnului. nu pot fi eliminate pur şi simplu două dimensiuni în favoarea uneia singure. ce fac ca textul să fie text. Pornind de la această premisă. nu este nici o ştiinţă mai potrivită decît lingvistica. Trebuie însă să ne amintim că. Tuturor acestor metode amintite aici (şi altora) le revine sarcina de a afla. în cadrul unei ştiinţe a textului. Aşa cum sugerează varianta g). Presupunînd că M 1 este o metodă.

__Kallmeyer et al. lingvistica se extinde şi devine o lingvistică ce depăşeşte limitele pro­ poziţiei (cf. în măsura în care ea se interesează „de aspecte generale ale textelor. Pe de altă parte. rezultatele pe care le vom prezenta nu vor putea fi decît sporadice şi provizorii.. Hendricks 1967). sintaxa). aceasta presupune un domeniu de argumentare care depăşeşte pe cel al procedurilor lingvis­ tice obişnuite. 1972: I 102 şi urm.dată nici măcar în linii mari. definirea lingvistică a textualităţii este identică eu analiza gramaticalităţii tex­ tului. Pe de o parte. Motivul poate fi găsit atît în faptul că nu există încă.. o astfel de analiză nu poate fi . de legităţi generale în combinarea propoziţiilor în text" (Fries 1971:220). pentru nici o limbă. Primul motiv se referă la delimitarea lingvisticii textului faţă de acele secţiuni lingvistice care nu ţin cont de sistema­ tica unităţii lingvistice „text" (de exemplu. De aceea. de van Dijk astfel: „. Al doilea motiv se referă la distanţarea faţă de un anume fel de a privi textul/ care porneşte de la premisa că obiectul studiului este un fenomen individual şi unic.) în cele ce urmează vom încerca sa izolăm cele trei dimensiuni cît mai mult . în momentul de faţă. „Textpragmatik" — cf. lingvistica textului proce­ dează după etaloaneie oricărei gîndiri lingvistice moderne. dacă în cele ce urmează vom încerca o analiză a constituirii lingvistice a textului. 1974: I 64 şi urm. o gramatică a textului completă. în primul rînd. să-şi legitimeze obiectul de studiu pe baza modului său deosebit de a se constitui* fapt ce are două justificări. făcînd distincţie între sin­ taxa. Dressler (1972) a recunoscut această posibilitate. Mai important decît rezultatul este însă procedeul folosit. Sarcina acestora este formulată. Această ramură a lingvisticii („linguistische Teildisziplin" — Hartmann 1968) urmăreşte. a T-gfammar formally enumerates all and only grammatical texts of language" 12 (1972:17). W. printre alţii. Prin urmare. „Textsemantik". Locul în care astfel de concluzii pot fi sistematizate sînt gramaticile textului. cît şi în faptul că inventarul categorial al teoriei gramaticii textului este încă insuficient pentru descrierea tuturor fenomenelor 'imaginabile pentru text. ■ el urmărind o linie directoare semiotică.54/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT {„Textlinguistik").. semantica şi pragmatica textului („Textsyntax".

O ştiinţă care ar ţine cont de acest fapt ar prezenta rezultate subiective.. în parte. . că fiecare din ele propagă o altă noţiune de text. Această afirmaţie legată de regularităţi combinatorice este conformă cu o gramatică a textului şi poate fi făcută cu sâni fără includerea dimensiunii pragmatice sau semantice. este redusă. sau — ca în structu­ ralismul american — un legiuitor anonim. pe de o parte. ci respectă anumite reguli.. dar care. în locul lor apare — ca în cazul gramaticii transformaţionale a lui Chomsky (1969 [1965]: 15) — un vorbitor/auditor ideal (ideal speaker[ hearer). Dar lingvistica modernă doreşte tocmai contrariul. un text este format dintr-0 înşiruire ordonată de semne ling­ vistice. De la Ferdinand de Saussure încoace. de exemplu. şi tratarea lor nereflectat unilaterală. Dacă.1. Pe de altă parte. o reducţie pragmatică a semnului lingvistic: vorbitorul. receptor. DIMENSIUNEA SINTACTICĂ A TEXTULUI în sens semiotic. pentru a demonstra pe această cale abstractivă. Această legătură nu se face la întîmplare.). timp . deci o construcţie abstractă. . de unde se şi explică. limitele (delimi­ tarea — „Delimitation") şi coerenţa („Kohärenz") textelor.şi auditorul sînt eliminaţi din obiectul analizei ştiinţifice ca factori subiectivi. variabile şi cu o valoare de generalitate redusă. Drept cri­ terii euristice ale diferitelor actualizări textuale vom folosi întinderea (extensiunea — „Extension"). spaţiu. la rîndul său nu este luat în considerare de această analiză. Din punct de vedere sintactic. şi receptarea lui. Aceasta implică. . 3. „sintactic" înseamnă conexiunea sem­ nelor cu alte semne. luăm în considerare şi dimensiunea prag­ matică. textul va apărea ca un obiect comunicativ supus schimbărilor spaţio-temporale determinate de producerea. Exemple ilustrative pe text vor veni să completeze problemele expuse.\ TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/55 una de alta. ele au fost ignorate sistematic în discuţia legată de dimensiunile semiotice. care impune^ condiţiile analizei. Deşi ele joacă un rol însemnat în discutarea lingvisticii tex­ tului. ea tinde să-şi efectueze cercetările independent de variantele actului comunicativ '(vorbitor.

Cea care domină este semantica intrastructurală . langue. Din cele expuse aici. La rezolvarea problemei constituirii sintactice a textelor contribuie substanţial de­ finirea extensiunii. care rezultă din combinarea unor ..transformaţionale. Reproşurile se referă. semnele lingvistice sînt sistematizate ca foneme (semnul sunet). la statica noţiunii de text. a delimitării şi a coerenţei. această bază de pornire. Lachmann 1973). generalitate şi predictibilitate maximă. dar acceptăm. pentru a prezenta cît mai explicit caracteristicile acestei norme semiotice a textualităţii. reiese că avem de-a face cu o lingvis­ tică care consideră limba ca pe un „sistem relaţional imanent" ^„immanentes Relationssystem" — Heibig 1971:14). pentru o semantică referenţială există doar vagi începuturi. în ter­ minologia lui de Saussure. 3. Ea este. în cea a lui Chomsky competenţă. Dacă se apli­ că această concepţie lingvistică la fenomenul „text". la lipsa dimensiunii istorice. la eliminarea subiectului analizat. deocamdată. la renunţarea la „intertextualitate" şi la pretenţia de generalitate a verdictelor legate de text (cf.1. independentă de subiect şi referinţă. Şi. Această lingvistică înlocuieşte perspectiva dia­ cronică (istorică) cu cea sincronică. de exemplu. ele repre­ zintă unităţi structurale. Cu toate acestea. ea tinde spre rezultate care corespund postulatelor de inva­ riantă. morfeme (semnul cuvînt) şi sin­ tagme (semnul propoziţie). Vom folosi exemplul acestor încercări nu fără a avea unele reţineri.56/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi latura semantică a semnului lingvistic : conţinutul său de real şi veridic este neglijat. în cele din urmă. Kristeva 1971. pe cît posibil. majoritatea tentativelor lingvisticii textului au pornit de la o sintactică abstractivistă. Extensiunea sintactică a textului Problema extensiunii poate fi formulată astfel: Cum se comportă semnul lingvistic „text" faţă de alte semne lingvis­ tice? După cum se ştie.1. pînă acum. printre altele. Cu excepţia fonemului. rezultă aceleaşi probleme ca cele pe care le-a pus în evidenţă o critică de orientare pragmatică aplicată la cercetările structurale sau generativ .

atunci toate celelalte semne lingvistice se vor defini prin raportare la el. Ca urmare. din propoziţii texte. 'c) la nivelul sintactic. în ce relaţie stă semnul lingvistic „text" cu cele­ lalte semne lingvistice.. ce poate fi considerată sub aspect sintactic. de ex. Orice unitate mai mică decît atît este un text incomplet respectiv o unitate lingvistică.. atunci •se ajunge la text prin combinarea de u n i t ă ţ i tot mai mari: din fonemele •combinate rezultă morfeme. /g/. sin­ tagma din combinaţii de morfeme. b) la nivelul = {/t/+/r/+/i:/}." 14 ■ Privită din perspectiva sintacticii semiotice. /r/.. morfemul şi sintagma pot fi deci localizate la nivele lingvistice diferite. condiţia I minimală pentru constituirea unităţii lingvistice „text" ■este simpla combinare a două propoziţii. Relaţiile structurale prezen. A»/. Dacă fonemul este semnul lingvistic „originar". täte se pot exemplifica astfel: a) la nivelul fonologie. în engleză: /t/. se consideră drept mărime de referinţă fie cel mai mic semn.: .. mor­ fologic sau fonologie. cea mai mare propoziţia. Depăşirea acestei norme este însă po­ sibilă în mod nelimitat. ■care se clădesc unul pe celălalt. pentru engleză. în engleză: {tri:}: = N. •Cu o astfel de premisă.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/57 unităţi mai mici: morfemul din combinaţii de foneme. textul.. Dacă însă textul este semnul „originar". de ex. Fonemul. Ele sînt considerate părţi ale macrosemnului I &. cea mai mică unitate lingvis­ tică structurală este fonemul. de ex. Nu este lipsită de importanţă pentru procedura analitică a sintacticii . morfologic. vom presupune: d) nivelul textologic: de exemplu.semnul lingvistic ales ca normă lingvistică de bază. Sîntem foarte aproape de ideea că textul este o formă deose­ bită a combinaţiilor între semne. fie «el mai mare. din morfeme propoziţii. în engleză: „The tree is green" = „{da} + {tri :} + {iz} + {gri :n}" 1 3 Fiecare nivel combinatoriu conţine deci unităţi lingvistice d e mărimi diferite. deasupra nivelului sintactic.»■ t e x t u l u i nici întrebarea. fonemul. It yields a lot of fruit. „The _ tree is green. Decisiv pentru structurarea acestei relaţii este . Operaţionalizarea noţiunii de text se face pe calea sintetizării. Sînt posibile două căi:.

Dacă. Iar aceste părţi de semn sînt. Operaţionalizarea noţiunii de text are loc pe cale analitică. a unui număr nelimitat de semne . 3. însă are o mai puternică fundamentare teoretică (cf. Textul este­ rai macrosemn. Perspectiva o putem alege de la semnul lingvistic cel mai. se va întîmpla. Ambele orien­ tări metodice se pot schematiza astfel: 1) semnul ' ^v istic originar: j on emul 2) semnul lingvistic originar: textul ]O + O= propczl'ie | A + £ a oaorfîm fonem <' \o*y/ text o/f demers sintetic text propoziţie morfem fonem demers analitic Fiecare din aceste posibilităţi a găsi t ecou în lingvistica textului.1. stratificate diferit. la care se raportează toate celelalte semne lingvistice ca părţi de semn (de gradul unu. mic spre text sau invers. iar fonemul /b/ unul de gradul trei. la începutul sau sfîrşitul lui. Delimitarea sintactică a textului Problema textologică a delimitării poate fi formulată astfel : există din perspectiva sintactică (adică a combinării. Prima. propoziţia Der Baum ist grün'1' este parte de semn de gradul întîi.58/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „text". Căci fiecare text poate. respectiv sfîrşitul textului? Răspunsul este: nu. din motive practice. vom face uz mai mult de varianta a doua. să fie mărit la infinit prin adăugare. doi sau trei). aceasta. Mâi mult a fost aplicată cea de a doua. o extensie maximală nu este impusă. caracterizată pe scurt ca decurgînd_ „de la propoziţie la text" (Lang 1973: 21) sau ca „transfrastică". Hartmann 1968 a ) . Definiţie: Fiecare text conţine ca bază de constituiresintactică o extensiune minimală de două propoziţii corelate între ele . atunCK morfemul Baum este de gradul doi. în principal. Dacă. la rîndul lor. în principiu.2. în cele ce urmează. semnelor) semnale care să marcheze începutul.

17 Deşi (3) şi (4) îndeplinesc condiţiile sintactico-textuale minimale. mai degra­ bă. res­ pectiv sfîrşitul lui. privit din interiorul textului.andern ungerechtfertigt tadeln.B. um die folgende alte Lebensweisheit: (4)* Sonst fällt eines Tages möglicherweise eben dieser Tadel auf i h n selbst zurück. î n (3) lipseşte urmarea textului cerută de semne anticipa­ toare.z. următorul text îormat din două propoziţii (1) poate fi expandat luînd forma. deşi sintaxa fiecărei propoziţii (3)jşirJf4)--rrF'p_arte . ca die folgende şi de cele două puncte. (2) : (1) Kein Mensch ist unfehlbar. Deshalb darf auch niemand einen . prin negaţie. Astfel. acest proces se poate formula asa: T a = P 3 + P 4 =* T 2 = l\ + P2 + P 3 + P 4 + Pş + P 6 (*=>'' se va citi: „se rescrie ca"). Caracteristici delimitative trebuiesc descoperite. Deshalb darf auch niemand einen anderen ungerechtfertigt tadeln.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/59 parţiale (de exemplu. Die Kon­ sequenz daraus ist die Aufforderung zur differenzierten L'rteilsbildung ü b e r sich selbst und über die anderen. um die folgende alte Weisheit: Kein Mensch ist unfehlbar. 16 Schematic. Sonst fällt eines Tages möglicherweise eben dieser Tadel auf ihn selbst zurück. Iar în (4) lip­ seşte partea premergătoare. propoziţii). după cum reiese din următoarele exemple: (3)* Morallchren pflegen einen tieferen Sinn zu haben. Astfel apare o abatere de la o regulă a gramaticii textului. asupra căreia ne atenţionează semne ca adverbul sonst şi pronumele dieser şi ihn.B. ambele trebuiesc privite ca texte defective (eliptice). -Cu alte cuvinte. Jeder weiß .z. nu există semnale pozitive pentru începutul. Nici un semnal din textul (1) n u arată că el trebuie în mod obligatoriu să înceapă cu Kein şi să se termine cu tadeln. De fie­ care dată se naşte un gol semantico-sintactic (elipsă). (2) Morallehren pflegen einen tieferen Sinn zu haben. Jeder weiß . care n u este umplut de alte semne lingvistice sau extralingvistice •(situative). Die Konsequenz daraus ist eine Aufforderung zur diffe­ renzierten TJrteilsbildung über sich selbst und über die andern.

Fără această . Din cauza nerespectării acestei reguli. la ceea ce le ţine laolaltă. Definiţie: O delimitare a textului imanentă semnului mi poate fi făcută decît ex negativo. „Emic" este un text care este determinat intern prin lipsa unor semne la începutul sau sfîrşitul lui„ care să facă trimiteri la cele spuse mai înainte sau mai apoi.1. în principiu. Din contră. atunci cînd el prezintă la început semne cu referinţă anterioară şi la sfîrşit din cele cu referinţă posterioară. în (5) cu unul „etic" („etisch").60/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT este corectă. Nu se poate vorbi de text. depăşeşte cadrul dimensiunii sintactico-textuale. în exemplul (1) avem de-a face cu un text „emic" („emisch"). 1968 a). poate fi mărit la nesfîrşit prin adăugiri de semne. la texte scrise. Ne aflăm în faţa unui text „etic". Discutînd acea dimensiune vom reveni cu amănunte şi asupra definiţiei date aici. Dacă lipsesc aceste semne. cînd există caracteristici de delimitare transcendente textului (de exemplu. se vorbeşte de un text „emic". Nickel 1968:22 — 25). exemplul (1). cum ar fi Sfîrşit. titluri sau semnale postpuse. Regula ignorată aici se poate formula astfel: semne cu referinţă anterioară sau posterioară („nach—/ rückverweisende Zeichen") trebuiesc „saturate" contextual (cf. Ultima definiţie folosită la delimitarea textului şi potrivită exem­ plului (5). Coerenţa sintactică a textului Cel de-al treilea punct şi totodată cel decisiv pentru o definiţie sintactică a textualităţii se referă la coerenţa ele­ mentelor textului.3. Domeniul ei propriu-zis este pragmatica. dar altfel decît exemplul următor: • (5) (Hans zeigt auf ein Bild der Londoner Nationalgalerie:) Dies ist Holbeins berühmtes Portrait „The Ambassadors" (Pause). 18 După Harweg (1968: 152 şi urm. Dacă aceste semne sînt „saturate" din text. pauze sau situaţii de vorbire deictice). atunci este vorba — din perspectivă pragmatică — de un text „etic". la texte formulate oral. deoarece orice text. este text. 3. (3) şi (4) nu sînt texte.

einen zentral ausgearbeiteten Terminplan für Klassenarbeiten. iar pe cele reluate cu SI. Dieses Kurssystem erfordert. Alle Menschen sind sterblich. Altfel spus: Elementele identice sînt reluate din pro­ poziţia anterioară în propoziţia următoare.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/61 •coerenţă nici un text nu este imaginabil. dar nici -celelalte unităţi lingvistice structurale. doar cea de a doua grupare de propoziţii reprezintă un text. sterblich. nu este supusă unui procedeu de însumare arbitrară. ambele secvenţe de propoziţii sînt emice în privinţa delimi­ tării. Und womit gedenkst du unseren Vetter zu unterhalten? (7) Sokrates ist ein Mensch. este vorba de trei. Sokrates. 19 Atît (6) cît şi (7) constituie o însumare de propoziţii co­ recte din punct de vedere sintactic. e valabil şi pentru text: com­ binarea de semne parţiale. adică le lipsesc semnele de referinţă anterioară de la început. care rezultă din combinaţia unor elemente structurale inferioare: morfemul şi propo­ ziţia. din care este constituit el. also (propoziţia a 3-a). Cu toate acestea. Dacă desemnăm ele­ mentele acestea cu S2. de fiecare dată. sterblich g 2 . în acest sens vom compara următoarele două exemple: (6)* Herrn Meyers Wagen befand sich seit langem in Reparatur. Prima secvenţă nu este posibilă ca text. ca în exemplul cu . Ceea ce a fost recunoscut încă demult în domeniul morfemului şi al propoziţiei. atunci ana­ liza pentru (7) se prezintă astfel: (7)' a) Sokratesgj ist ein Mensch s ) b) Alle Menschen g2 . elemente care se referă fiecare în parte la elemente anterioare pe care le reiau.Sokrates sterblich. ceea ce înseamnă că se respectă mărimea mini­ mală necesară constituirii unui text. Se formează doar o simplă înşiruire de propoziţii fără vreo legătură între ele. Also ist . Poate interveni şi situaţia că sărim peste o propoziţie. sind sterblich S I c) AISOK ist Sokrates S 2 . Legătura este asigurată în al doilea exemplu de Menschen (propoziţia a 2-a). ci unor reguli combinatorii precise. în afară de aceasta. respectiv cele de referinţă posterioară de la sfîrşit.

oricît de elementare au fost ele. Mai apoi.semiotică. Astfel se suprapun. în prezentarea lor apare c a o dificultate faptul că lingviştii denumesc adesea diferit lucruri identice (respectiv asemănătoare). dar lipsa congruenţei semantice între eventualele elemente de referinţă comună şi schimbarea nemotivată a timpurilor (prima/a doua pro­ poziţie) semnalează faptul că acestei înşiruiri de propoziţii îi lipseşte statutul tcxtualităţii. depăşind limitele propoziţiei. H. Aşadar. determină o coerenţă textuală. Isenberg a întocmit o listă provizorie (care astăzi se cere deja comple­ tată). în exemplul (6) nu găsim ceva asemănător. prin conjuncţia K se face r e ­ ferire direct la textul anterior. de exemplu. . Exemplificările anterioare. în anul 1968.62/ŞTII\-ŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Socrate (Sl c — S2C'). termeni ca Anaphorikum respectiv Anaphora (Halliday . Unele dintre aceste caracteristici constitutive textului urmează să le discutăm mai jos. iar în b) — c).a. (6) n u . (7) este text. din care prezentăm aici cîteva categorii de astfel de elemente ale coerenţei : 1) 2) 3) 4) 5) 6) 7) 8) anaforice selecţia articolului ordinea părţilor de propoziţie (permutaţii) pronominalizare şi pro-adverbiale poziţia accentelor principale în propoziţie intonaţia emfază şi contrast relaţii cauzale între propoziţii înşiruite fără conjuncţii „. O astfel de clasificare este în mod obligatoriu incom­ pletă atît timp cît nu există o gramatică a textului din pers­ pectiva sintactico . printr-oconexiune conjuncţională. 12) alternanţa timpurilor verbale s. o recunoaştem. . De aici rezultă că părţile secvenţei de propoziţii sînt legate prin repetiţii morfo-sémantice. demonstrativul dieses (propoziţia a 2-a) şi pronumele personal du (propoziţia a 3-a). care este format din doua premise ale unui silogism care se încheie cu o concluzie (c). impun o clasificare a tuturor elementelor care. E drept că şi acolo par să existe elemente conec­ toare. în plus.

Pro-Adverbe.Sein :vvar ein verkanntes Genie. R. pronumele. pe scurt: Pro-Verbe). în toate aceste situaţii. privită din punct de vedere sintactico. pronumele demons­ trativ dies: (10) Dies h a t t e Herr Müller schon immer geahnt'. elemente pe care le înlocuieşte. pe scurt: ProNume). cînd un pronume are o funcţie cataforică („kataphorische Funktion"). în: (9) Zu Weihnachtern erhielt Edith als Geschenk eine Reise nach 'Tunis. Steinitz (1968. Dressler 1972:23 şi urm.). .în general. de exemplu. Thema şi Rhema se condiţionează -reciproc. 21 ■ Apare însă şi situaţia. adică se referă la •elemente actualizate după el. Vater deosebeşte Pro-GN ( = pro-grup nominal. Ceea ce trebuie să urmeze acum este o explicaţie diferenţiată a nuanţelor terminologice.tuâle desemnate de aceşti termeni şi de alţii asemănători asigură textualizarea pro­ poziţiilor. Astfel. de exemplu. Substituendum şi Substituais. Kataphora şi Rhema se folosesc în legătură cu semne ' lingvistice care se raportează la textul posterior 1er. pronumele acţionează ca „locţiitor" („Stellvertreter" — Kallmeyer et al 1972:11 46 ş-i urm. ci depinde de elemen­ te semiotice ale textului precedent ei. Diese hatte sie sich schon immer gewünscht. O ana/oră („Anaphora") are funcţia de -a relua ceva deja exprimat anterior. pronumele personal es în : (8) Hans liest ein Buch. 1969) şi H. ei desemnînd acele semne în text care se referă la informaţii pre­ mergătoare în text. Vater (1968) privesc pronu­ mele numai ca pe o categorie între pro-forme. Substituais (Harweg 1968) şi Thema (Danes 1970). ea nu are autonomie textuală.tuendum.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/63 1964: 304 . expresii ca Substi. Fenomenele gramatico-tex. Pro-Adjective şi înlocuitori de propoziţii („Pro- . 20 sau pronumele demonstrativ diese. Pro-GV ( = pro-grup verbal. Printre elementele textuale anaforice se află.Faţă de acestea.semiotic. Es handelt von der Textlinguistik. .) Pro-Form (Steinitz 1968). . 22 Angestellter Aici cele două puncte preiau sarcina unui semn cataforic suplimentar.

atunci (temporal)„ de aceea (cauzal). în primul rînd. Cea de a doua propoziţie repre­ zintă o reducţie a celei dintîi: nu numai că do preia funcţia de înlocuitor pentru like.). cf. articolul hotărît cu cel . Ca pro-adverbe. demonstrativ. El compară. cea mai generală a clasei nominale. (-{-pozitiv).64/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Satz"). I do. Această relaţie de incluziune este valabilă. Ea se poate explica. el priveşte cuvinte ca aşa (modal). 1971). {-{-activ). Un exemplu de pro-verb. ba uneori — din perspectiva teoriei mulţimi­ lor — reprezintă mulţimea totală. ca pro-verbe a face. le poartă printre altele şi pe acestea : (-\-v erb). pe baza relaţiei între pro-verb şi verb în cazul exemplului (11). ele au un inventar de caracteristici semantice foarte redus. Aceasta vrea să însemne că sarcina de a completa determinarea insuficientă a elementelor textuale anaforice îi revine contextului. de regulă. în (11) do este mulţimea totală sintactico-semantică a lui like. pronumele personal. Un astfel de fenomen este numit de R. el enumera. (-{-emoţional). ( -\-eva~ luativ). 2 4 R. Aşadar. Isacenko (1965) „elipsă condiţionată de context". într-o formă modificată. Şi articolul poate servi drept anaforă. Aici do poartă caracteristicile (-{-verb). în : (11) Do you like a television show? — Yes. un alt nume pentru aceste elemente este cel de „conectori" („Konnektoren". mai trebuie reţinut un fapt. mai ales de Weinrich (1969. 23 Un exemplu englezesc de pro-adverb este there în : (12) Bill emigrated to America. ca pro-adjectiv aşa şi în felul. de aceea (din această ultimă categorie fac parte şi cuvintele sonst în [2] şi also în [7]) . respectiv cataforă. (-{-activ). Dressler 1972: 69 şi urm. în timp ce verbul like care îl precede. ci complementul direct a televisionshow este chiar omis. de exemplu. relativ. Gunter (1963) a contextual ellipsis. V. aici şi acolo (local). Printre pro-nume. şi pentru alte pro-forme. în legătură cu acest text minimal din două propoziţii. (-{-ataşament). şi de A. Acest lucru a fost arătat. Steinitz (1968) mai remarcă în legătură cu pronumele că. pentru engleză este do. recent. de exemplu. ca înlocuitori de propoziţii aceasta. There he became a rich man.

the open door. Die Maschine wurde in Tripolis zur Landung gezwungen. Dar acestea nu sînt toate relevante pentru gramatica textului. O obiecţie formulată de el însuşi o vom ilustra cu următorul text. care să-i dea o informaţie despre atelier«/ sau uşa deschisă. celui hotărît cea de (-{-amintit anterior).TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/65 nehotărît în legătură cu poziţia lor într-o gramatică a textului şi ajunge la concluzia că cel dintîi ne trimite la o informaţie anterioară în text. and when the light summer wind stirred amidst the trees of the garden. there c a m e through the open door the heavy scent of the lilac or the more delicate perfume of the pink-flowering thorn. the light slimmer wind. 2 6 începutul textului nu conţine decît articole hotărîte. Chatman [ed]. trimiţînd la cele spuse anterior: el presupune cunoaşterea obiectului desemnat de el din textul ce-1 precede. Spre deo­ sebire de exemplul (13). the trees of the garden. se poate atribui articolului nehotărît caracteristica de (—amin­ tit anterior). expunerea. articolul hotărît are doar funcţie sin­ tactică. în sensul că ne aşteptăm ca toate referirile ulterioare să fie făcute la Flugzeug. în expresii ca the rich odour of roses. Wilde: (14) The studio was filled with the rich odour of roses. aceste cuvinte articulate nu reiau elemente de text anterioare. articolul hotărît die în cea de a doua propoziţie este anaforic. Iată dovada într-un exemplu: (13) Vor einigen Tagen wurde ein Flugzeug nach Libyen entführt. 20 Aici. the heavy scent of the lilac şi the more delicate perfume of the pink-flowering thorn. Kallmeyer (1972) a extins aceste observaţii ale lui Weinrich asupra clasei lărgite a articolului (articolul posesiv. Baumann. Dincolo de limitele propoziţiei ne trimit însă expresii ca the studio. articolul nehotărît ein introduce o informaţie nouă . Ce altceva îi rămîne de făcut decît să-şi concen- . el este cataforic. Pe de altă parte. cititorul caută în van un text precedent. Pe scurt. deter­ minativ. 1970. cel din urmă la una posterioară. lui Weinrich nu a rămas necontrazisă (cf. începutul la Portretul lui Dorian Gray de O. Contrar lui. interogativ şi personal). 1971: 234—240).

mijlocite de ea" (1968: 25). adică „forma combinată a substituţiei sintagmatice şi a celei paradig­ matice. iar cea care o înlo­ cuieşte „Substituens" 28. die Erde. 30 c) substituţia sintagmatică de contaminare. ca abatere de la . der Mensch (în general): er. care intră în domeniul unei stilistici a textului. încearcă primul o clasificare mai largă a coe­ renţei textului. de exemplu. 31 . der Mensch: der Mensch. după Harweg (1968:20). Harweg. decît pe cel care îl precede în textul dat. Harweg distinge trei tipuri de substituţie sintagmatică: a) substituţia sintagmatică unidimensională adică o substituţie. alle Frauen: alle Frauen 29 . Exemple: Hans: H a n s .66/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT treze atenţia asupra conţinutului a ceea ce urmează. b) substituţia sintagmatică bidimensională.. în cu totul altă situaţie se află substantivele die Welt. în care un substitut sintagmatic unidimensional este înlocuit cu unul paradigmatic bidimensional (1968: 27). das All21. Dacă substituendul şi substitutul stau unul pentru altul în unul şi acelaşi loc din text. dacă se înlo­ cuiesc în două locuri consecutive în text. Nici aici rolul gramaticii textului nu poate fi trecut cu vederea. 1971). 1968a. care desemnează obiecte cu caracter de unicat şi care sînt articulate cu articolul hotărît datorită faptului că toată lumea le cunoaşte. Substituţia este. atunci există o relaţie paradigmatică de substituţie. deci nici un altul desemnînd altceva" (1968: 26). „înlocuirea unei expresii lingvistice printr-o alta anume". Expresia de înlocuit el o numeşte „Substituendum". Exemple: eine Frau: sie. adică o substituţie. Centrul acestei clasificări îl constituie subs­ tituţia. ein Knabe: er. 1968. „al cărei substitut nu poate substitui sintagmatic alt substituend. care aduce în discuţia lingvistică despre text termenii Substituendum şi Substituens (cf. pe drept. Funcţia lui pragmatică este producerea de tensiune (motiv pentru care vom întîlni acest procedeu deosebit de des în titluri de opere: Die Wahlverwandtschaften şi The Ring and the Book).grama­ tica textului. Weinrich explică acest fenomen. atunci relaţia de substituţie se numeşte sintagmatică. Exemple: Hans: er.

(de ex. în b) prima parte se manifestă printr-un subs-. sintactice (poziţia). ea ) şi adver­ bele (aici. mulţi oameni). cf. Decisive pentru determinarea coerenţei textului sînt. printre altele. aşadar. citeva. etc. precum şi substantive comune folosite în general sau cu valoare universala (de ex. (III) numerologice şi (IV) pseudotipuri. substituţi şi substituenzi-substituţi („Substituenda". în c) prima parte printr-un substituend — substitut şi a doua prkitr-un subs­ titut. în a) se manifestă cele două părţi prin substituenzi — substituţi. multe. — substituţilor. iar a doua printr-un substitut. iniţiale ale substantivelor comune folosite individual prece­ date de un articol nehotărît. de frecvenţă şi de dis­ tribuţie a elementelor substituţiei. şi (B) tipuri de concatenare pronominală multiplă. „Substituentia". Meritul propriu-zis al lui Harweg constă în faptul că în lucrarea sa despre pronume a întreprins tentativa unei feno­ menologii a substituţiei (1968:178 şi urm. el propune un sistem de criterii relevante pentru substituţie. „Substituenda — Substituentia". printre altele. Harweg subdivide tipurile . care poate fi aplicat la oricare altă parte de vorbire. — substituenzilor — substituţi. 1971: 124— — 126). şi anume substituenzi. atunci ) . Fiecărei expresii de substituţie i se corelează urmă­ toarele fenomene de limbă: — substituenzilor. acei trei copii) . un bärbat. conjuncţiile (de aceea. puncte de vedere semantice. omul [în general]. bărbatul. printre alte. El face distincţie între (A) concatenarea („Verkettung") pro­ nominală binomă cu tipuri (I) lexicologice. în acest scop.). pronumele folosite anaforic (el. nume proprii (Goethe ) . tituend. expresii nedeterminate de tipul cineva şi formele. Se poate observa că multe din observaţiile noastre ante­ rioare pot fi incluse în această schemă. (II) topolo­ gice. aşadar ) şi formele secvenţiale ale substantivelor comune folosite individual însoţite de un articol hotărît sau expresii ca acestajacela (de ex.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/67 Aceste trei tipuri de substituţie se constituie prin trei categorii de expresii de substituţie. numerale sau expresii ca unii. nici o femeie).

atunci în 3. tipul lexicologie îl îm­ parte în: 1) Substituţii de identităţi textuale aceasta). Dacă procedura substituţiei semantice este în cazul l. Unde vom găsi cauza? Să luăm exemplul substituţiei contigui motivate cul­ tural (3. ci este ceea ce am putea numi un implicat al acestui lexem.c) de tipul: (. 3) Substituţii textuale de contiguitate (motivate: ) a) logic (infringerea: victoria) b) ontologic (fulgerul : tunetul ) c) cultural (tramvaiul : vatmanul ) d) situational (un băiat cu păr lung : costumul de marinar englezesc ) . (Zur der Hochzeit gehörte eine Braut. Die Braut trug einen weißen Schleier. în foarte mare măsură.14) Gestern war ich auf einer Hochzeit.a) pînă la 3. de exemplu. pasărea asta mecanică bc) substituţie sistematică neutră (un băiat: el) 2) Substituţii de pseudo-identităţi textuale (Gustav A schenbach : băiatul ) . Braut nu este un substitut direct.a) încă obligatorie.) Die Braut trug einen weißen Schleier. Procedeul lui Harweg explicitează această implicaţie semantică prin „interpolarea" sau „encataliza" („Interpoiation/Enkatalyse" — Hjelmslev) unei propoziţii ca „Zur Hochzeit gehörte eine Braut".d) după criteriul predictibilităţii descreseînde. 33 . 32 In acest caz. identităţi sistematice (o femeie: femeia similarităţi sistematice: normală (un curier poştal: poştaşul) interpretativă (un avion. unei decizii subiective. a) substituţii de b) substituţii de iba) sinonimie ţ>b) sinonimie i ţeapănă ) . Enumerarea tipurilor de substituţie lexicală se desfă­ şoară de la l. adică identic sau asemănător cu Hochzeit. 0 astfel de „explicare" a coerenţei produce următorul text: (M') Gestern war ich auf einer Hochzeit.d) ea este supusă.68/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de mai sus în subclase.

au încercat să găsească o soluţie. cum zice I. FSP) a lui F . 1972. care poartă articolul hotărît. cel din urmă desemnează conţinutul informaţional al enunţului textual. de obicei. mijloceşte. Ceea ce-1 interesează pe Danes este întrebarea cum pot-fi constatate structuri de text cu ajutorul acestor concepte. Metodei substituţiei sintagmatice efectuate de Harweg i se poate reproşa faptul că este prea întortocheată. deci şi limi­ tele posibilităţii de a stabili reguli de implicaţie „obiective". intuitivă şi neaplicabilă la texte mai complexe. Ambele noţiuni se suprapun aproximativ celor discutate pînă acum despre anaforă/substitut şi cataforă/substituend. Firbas. în continuarea unor lucrări mai vechi a lingviştilor cehi (Mathesius. în acest scop. care cred în astfel de reproşuri. în asa fel. comunică un lucru cunoscut. Rohrer 1971. Petöfi 1971). Motivul se află în faptul că o coerenţă motivată ontologic. informaţia nouă.TEXTUALIÏATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/69 în acest procedeu. cultural sau situativ cere analistului cunoştinţe vaste despre lume. „Tema". nici aici. momentul deciziei subiective în sta^ bilirea şi validarea coerenţei textului nu poate fi trecut cu vederea. în acest scop el stabileşte tema ca mărime. urmînd calea propusă de şcoala generativ-transformaţională şi postulînd o „structură de adîncime textuală" („Texttie­ fenstruktur" — cf. se introduc termenii Thema ( = „topic") şi Rhema ( = „com­ ment"). Danes (1970. Totuşi. încît orice text (şi părţile sale) poate fi . Iar aici apar diferenţele. Sintactica textului cere luarea în considerare a unor obser­ vaţii pragmatice. ci a întregii sintactici textuale semio­ tice. „Rema" însă. Primul desemnează obiectul la care se referă un enunţ. şi anume. Bellert (1970: 343) the entire knowledge of the world. referenţială. Unor reproşuri asemănătoare trebuie să le facă faţă şi şcoala „perspectivei funcţionale în propoziţie" („funktionelle Satzperspektive". Unii critici. van Dijk 1971. însoţită de arti­ colul" nehotărît. regăsim o problemă care nu e doar a sistemului lui Harweg. 1970 a) care. deduce anumite structurări de text din aranjarea factorilor de coerenţă. Benes).

petroleum. Peterson. Ein solches h a t t e ihm schon immer als Wunschtraum vorgeschwebt. Vacation districts include Asbury Park. . t h e northwestern region is mountainous. E r schrieb Tragödien. Camden. Er führte die Komödie — besonders in ihrer engen Ver­ bindung von Heiterkeit und Ernst — auf ihren Höhepunkt. căreia i se corelează în fiecare enunţ cîte o remă nouă. Und schließlich sind diesem Autor einige der gelungensten Repräsentanten eines im 17. O înşiruire de enunţuri conţine mereu aceeaşi temă. Există o „hipertemă" („Hyperthema") (de exemplu a u n u i aliniat) din care sînt derivate teme parţiale.70/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT privit ca „o succesiune de teme" (1970:74). a cărei două (sau mai multe) componente formează punctele de plecare pentru două (sau mai multe) progresii parţiale independente. Pornind de la această definiţie. The leading industrial production includes chemi­ cals. The coastal climate is mild. Jersey City. def Romanze. but there is considerable cold in t h e mountain areas during the winter months. el postulează patru tipuri de „progresie tematică" („thematische Progression"): 1) Progresia lineară simplă Rema primului enunţ devine tema celui de al doilea. coal. Cape May. Exemplu: Harald kaufte vor zwei Jahren ein neues Haus. Trenton. zu verdanken. 34 (2) Progresie cu o temă constantă („durchlaufendes Thema"). Summers are fairly hot. Exemplu: New Jersey is flat along the coast and southern portion. metals and electrical équipement. wie sie von englischsprachigen Autoren nie wieder erreicht wurden. 3 5 3) Progresie cu teme derivate („abgeleitete Themen") . 4) Dezvoltarea unei reme divizate („gespaltenes Rhema") Există (explicit sau implicit) o temă dublă. Exemplu: Shakespeare gilt als Englands größter dramatischer Dichter. 1 8 . processed food. Jahrhundert neuen Dramentyps. I h m gelang es in seinen Historiendramen eine politisch-ethische Konzeption von unerhörter Ausdruckskraft zu gestalten. Lakewoods.19). The most important cities are Newark. and others" 36 (1970 a.

Rastier (reluat în Kallmeyer et al. Harweg 1971 şi Dressler 1972: 7 5 .).] 1972. Discuţia anterioară ne-a oferit prezentarea eclectică a problematicii coerenţei textului din perspectiva semiotico-sintactică. 1974. 1973. E a n-a p u t u t oferi decît o sumară imagine despre discuţiile la obiect ce se poartă în prezent. Heidolph 1966 . 6) cf. deja Hartmann 1964). J. Şi nici nu e de mirare că nu pot fi puse la dispoziţie criteriile de derivare ale hipertemei şi temei (în 3)." 37 O astfel de tipologie structurală. (Pentru exemplul 1: „Ce şi-a cumpărat Harald acum doi ani?") Un al cincilea tip de progresie tematică — „progresie tematică cu salt tematic" („thematische Progression mit einem thematischen Sprung") — nici nu mai este tratată în amă­ nunt. Totuşi. pentru constituirea unui text. Harweg 1967 şi Dressier 1972: 53 — 54.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/71 Exemplu: Two children came out of a sweet shop. coerenţă între elementele ce-1 . 1971 a. La capitolul „Poziţia cuvintelor" (3) cf. cu justificarea plauzibilă că aici apare dificila problemă a implicaţiei şi a pragmaticii. Weinrich 1970.7 0 (cu bibi. Suddenly one of the strawberry ice-creams fell t o the ground. Lucrări importante în problema izotopiei nediscutată aici. Aşa au fost tra­ t a t e . ni se pare problematică atîta timp cît analizele de text nu sînt verificabile intersubiectiv. le găsim la A. «ereflectînd însă toată complexitatea lucrărilor existente. de exemplu. The girl was holding a chocolate ice-cream. 1974: I I 126—152. căci ea conţine -un început de determinare semiotico-sintactică a categoriilor de text. The boy was holding two strawberry ice-creams. 74. U. Firbas 1968. van Dijk 1972. oricît ne-ar lipsi ea. Fries. They were brother a n d sister. Folositoare în toate problemele enunţate este bibliografia lui Dressier/Schmidt 1973. Greimas şi F . one for himself and one for his little brother Tommy. Definiţie: Perspectiva semiotică a sintacticii cere. Gülich/ Raible [ed. 153—192). 1972. pentru timp (12) cf. încercarea lui Danes merită toată consideraţia. "Oh dear !" the boy said to his sister. 2 şi 4. cf. o problemă de deosebit interes în ultimul timp (cf. "I've dropped Tommy's ice-cream. Priviri generale asupra cercetărilor ne oferă şi lucrările lui Brinker 1971. dacă nu este încă lămurită suficient nici delimi­ tarea între remă şi temă prin aşa-numitele întrebări parţiale. la accent şi intonaţie într-o fonologie a textului (5. Dressler 1972 şi Hendricks 1967. din amintitul catalog a lui Isenberg (1968) numai punc­ tele 1.

ea analizează compoziţia şi combinarea semnelor lingvistice ce formează texte.72/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT condiţionează. şi anume anaforice şi cataforice.1. cataforă/substituend/remă/articol nehotărît. Dar este imposibil să excluzi total din analiza sin- .4.. Rezumat: Constituirea sintactică a textului • O lingvistică a textului orientată semiotico-sintactic îşi priveşte obiectul că semn lingvistic. respectiv „explicitarea" lor acolo unde ele sînt date implicit. întinderea şi distri­ buţia factorilor de coerenţă sînt aspecte ale structurii care constituie premise pentru formarea categoriilor de text. care îndeplinesc rolul de a ne trimite la cele spuse anterior sau posterior în text. for­ m a t ă din succesiunea 'minimală a două propoziţii coerente cû structură emică. în cazul propoziţiilor. de pe alta. Ö ştiinţă care îşi constituie obiectul „text" din perspec­ tivă sintactică îşi îndreaptă atenţia spre un cod. Astfel de elemente de legătură se numesc anaforă/substitut/temă/articol hotărît/pro-forme. O analiză distribuţională sintacticosemântică a momentelor de conexiuni textuale duce la sta­ bilirea de structuri şi categorii de text. Aşadar. care depăşesc prin trimiteri înainte. Ele fac ca textualitatea să însemne mai mult decît o simplă însumare a unor clase de semne subordonate. Ea se realizează în forma ei pură numai cînd este înlăturată orice interferenţă cu semantica şi prag­ matica. Formularea „unitate semiotică macro­ lingvistică" sugerează ca. limitele mulţimii de semne în discuţie. „Coerenţă" înseamnă că tex­ tualitatea semiotico-sintactică cere existenţa unor elemente de legătură explicite. Cuvîntul „emic" atrage atenţia asupra faptului că nu au voie să apară semnalizărinegative pentru delimitare. pe de o parte. Felul. Aceasta este asigurată intratextual prin prezenţa explicită (sau implicită) a unor elemente de legătură. respectiv înapoi. 3. a cărui condiţie minimală de constituire este o succesiune de două propoziţii încheiată („emică") sau în lanţ („coerentă"). este vorba de semne parţiale care trebuiesc raportate la supersemnul „text". Prin urmare definiţia va fi: Textul este o unitate semiotică macrolingvistică. cuvintelor şi sunetelor.

Big Ben is famous all over the world. 6. Its chimes are also famous all over the world. se asigură o claritate mai mare în observarea c b k c t u l u i cer cetării.5. Hannovra. în con­ tinuare. va trebui să ne mulţumim.. 1967 urm. în cazul primului text. 38 într-o oarecare măsură. dintr-un manual şi dintr-un ziar. 4 vol. 2. la multe din interpretările imanente textului. Big Ben strikes the hours. Analize de text Analiza următoare făcută pe două texte.cutat al analizei textului.1. componenta pragmatică a subiectului receptor. se | scoate în evidenţă propoziţia ca unitate relevantă. urmează să arate ce poate realiza metoda lingvisticii textului din perspectivă semiotico-sintactică. doar cu o pragmatică şi o semantică restrînsă dar nu desfiinţată. You can hear the chimes on the British radio. 3. ca înşiruire grafemică ce umple u n rîndf'de carte. pe de o parte. Big Ben is the big bell inside t h e clock tower of the Houses of Par­ liament in London. constitutivă^ a textului. Cu aceasta[am urmărit u n scop metodic şi totodată practic. 33.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/73 tactică. de exemplu.5. pe de altă parte. Prin contrast. Big Ben (Fotografie: Imaginea u n u i t u r n cu ceas) 1. Acest lucru a reieşit în repetate rînduri şi cu ocazia discutării problemei delimitării şi coerenţei.1. \ 3. . ca în original.. 3. 5.1. I t is the tower of Big Ben. noi am întreprins o structurare a textului deoarece nu am prezentat succesiunea de propoziţii. care ne expune totodată şi un sistem încă nedif. cel de-al doilea text va fi prezentat în interpretarea unui aut >i străin. This is the famous clock tower. în felul acesta. vrem să verificăm ce rezultate se pot obţine cu metodele şi noţiunile prezentate. Căci. 4. ci a m desfăcut textul în propoziţii numerotate fiecare m parte. III. Analiza unui text dintr-un manual: „Big Ben" Sursa : English is Fun: manual de limbă engleză pentru şcoala generală. 7. De aceea.

Din contră. Bense 1969). altfel spus : combinarea unor semne verbal-grafemice cu unele non-verbal-vizuale. existenţa a două propoziţii. a) Extensiunea textului Textul nu este format — ca. partea non-verbală dintr-o fotografie care reprezintă un turn cu ceas. Este suficient să constatăm că ex­ tensiunea minimală semiotico-sintactică pentru constituirea textului. caracterizat drept încheiat. O privire asupra propoziţiei 7 din textul despre Big Ben ne arată că nu există nici un fel de element cataforic. Neobişnuită este însă legătura între cuvînt şi imagine. textele cu un permanent da-capo. They have a clear. metallic sound. (cf. O . ex negativo. 9. b a chiar este depăşită. drept „emic". Proba contrară arată că el poate fi extins. în sensul că vorbind de textualitate. respectiv sfîrşitul textului nu au voie să ne tri­ mită dincolo de aceste limite prin semne anaforice. deoarece nici una nu conţine trimiteri anticipative. They like it. cum este Play-ul lui Beckett — dintr-o mulţime infinită de semne. începutul. 10. 39 Invers. este respectată. numărul acestora este limitat. delimitarea. „Sym­ bolik" cf. şi anume. coerenţa şi structura sa. la nesfîrşit: 8. în principiu. Rezul­ tatul acestor observaţii este: sfîrşitul textului poate fi. Cu aceasta însă nu se spune că textul trebuie să se sfîrşească neapărat aici. b) Delimitarea textului Problema delimitării textului se pune. respectiv cataforice. I t has almost become a national symbol. de exemplu.74/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Textul prezentat urmează a fi analizat în ce priveşte extensiunea. extensiunii minimale) cu oricare dintre propoziţii. textul poate să se termine. The English have got quite accustomed t o it. Partea verbală a macrosemnului „text" este formată din titlu şi şapte propoziţii. din perspectiva semiotico-sintactică. Nu putem insista aici asupra caracteristicilor divergente între cele două tipuri de semne . ele au pătruns în discuţia semiotică sub numele de „iconicitate" şi „simbolică" („Iconizität". după propoziţia 2. 11.

Kallmeyer et al. textul ar trebui carac­ terizat ca fiind „etic". Dintre acestea din urmă. c) Coerenţa textului Problema aceasta este în acelaşi timp şi o problemă a elementelor de legătură. Sînt substantive ca the world (3. altele nu. Cu această premisă şi făcînd abstracţie de titlu. a famous clock tower | articol hotărît 2. următoarele elemente relevante: articol nehotărît 1. the clock tower 7. Prin urmare. Din punctul . începutul textului îngreunează analiza. 1971). tot aşa ca şi numele propriu Big Ben nearticulat (cf. Ele fac parte din cercul mai larg al pragmaticii. la acesta se mai adaugă şi un alt cri­ teriu: titlul Big Ben]. începutul textului verbal (propoziţia 1) conţine un pronume demonstrativ anaforic care ne îndreaptă atenţia spre turnul a r ă t a t .6).de vedere al gramaticii textului găsim. de exemplu the big bell (4) şi the hours (5). Existenţa lui ca text ar avea doar o bază pragmatică. Situaţia se schimbă însă în cazul în care o teorie semiotică elaborează o noţiune de text care să admită şi elemente semiotice extralingvistice. 1972: I I 43 — „Artikulat mit Nullartikel" — „substantiv articulat cu articol zero"). deşi au articol hotărît. avem de-a face cu un text „emic" care este format dintr-o parte de text verbală şi una non-verbală. dar nu una sintactică. the chimes . the Houses of Parliament (4) şi the British radio (7) sau lucruri presupuse ca fiind cunos­ cute. în cadrul clasei articolului. fac parte substantivele articulate (cf. Unele dintre articolele din text au funcţie textual-gramaticală. care. 7.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/75 predictibilitate pozitivă a acestuia nu este posibilă din punct de vedere semiotico-semantic. [După Harvveg (1968). Selectarea articolului. Aceasta ne face să presupunem că legătura între propoziţii este asigurată de alte elemente referenţiale. Din contră. Textul de faţă nu conţine conectori conjuncţionali. Weinrich 1969. the tower of Big Ben 4. Aceasta poate însemna: Deictica nominală a lui this formează un criteriu de delimitare transcendent textului. nu au funcţie anaforică.

. cel cu articol nehotărît pe cea de (—amintit anterior). vom recu­ noaşte mai multe tipuri de substituţie : (a) substituţii sintagmatice unidimensionale se "'înregis­ trează în propoziţiile 2/3. atunci. dacă facem uz de o teorie semiotică integrată a textului. Substituenzi şi substituţi. în 6/7 substitutul este un grup nominal anaforic. (b) substituţii sintagmatice multidimensionale au loc în propoziţiile . cu Harweg (1968).1/2 şi 6/7. . în mod semnificativ.76/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT De fiecare dată. Rezultatul cel mai frapant al analizei este faptul că nu toate articolele actualizate sînt relevante în sensul unei gramatici a textului semiotico-sintactice. rezultă următoarea succesiune a substituţiilor: Propoziţia Substituţi Substituenzi . Big Ben] Big Ben. în 1/2 un pronume personal înlocu­ ieşte un substituend nominal. modelul lui Harweg. Dacă determinăm textul. pentru gruparea propoziţională aleasă. Numirea anterioara pentru 2 se face în 1. . 0 1 2 3 4' 5• 6 7 this it Big Ben Big Ben Big Ben its chimes ■. ci numai o parte din ele. Există posibilitatea de a interpreta şi 0/1 (tablou)/this ca pe o substituţie din această categorie. cea pentru 7 în 6. Articolul nehotărît folosit cataforic stă. în' continuare. Big Ben/Big Ben. 3/4 şi 4/5: Big Ben/Big Ben. 2. substantivul cu articol hotărît poartă caracteristica de (-[-amintit anterior). (imaginea u n u i turn) a famous clock tower the tower of Big Ben Big Ben Big Ben Big Ben chimes Folosind. cea pentru 4 îri 1.4. Articolul hotărît folosit anaforic este distribuit în tot textul (2.7). în prima propoziţie: el anunţă o informaţie care determină cursivitatea ulterioară a textului. ca pe o înşiruire coerentă de substituenzi şt substituţi.

Apoi forma verbală is apare în ( 1) — (4) . Mai trebuie formulată aici şi o a doua constatare legată de coerenţa textului dat: avînd în vedere că Big Ben este folosit de trei ori ca anaforă. clasificare pe care o propune R. (Structurilor de contiguitate. am putea prinde aici şi grupajul Big Ben (titlu)/(tablou). analiza coerentei făcută mai sus a decurs oarecum selectiv. devine inutilă clasificarea relaţiei dintre substituend şi subs­ titut conform teoriei mulţimilor. cele omise. fie subs­ tituţii sistematice neutre. O analiză structurală nu va face decît să susţină acest verdict. Aici vrem să recuperăm. de exemplu. în timp ce is apare de la (1) la (4) în fiecare propoziţie. el fiind un substituend-substitut. în primul caz. deci o expresie ce poate fi folosită în egală măsură şi ca substituend şi ca substitut. altă formă flexionară a lui to be apare în . sub aspectul lexicului. Mai întîi. fără a ţine cont şi de celelalte substantive sau părţi de vorbire. în felul acesta. Această expunere ne duce la concluzia că textul îşi dato­ rează consistenţa substituţiilor de identităţi textuale.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/77 (c) o substituţie sintagmatică de contaminare găsim în 5/6 Big Benjits. li se cere o complexitate mult mai mare). Din toate cele trei şiruri de substituţii. respectiv de trei propoziţii (3—6). pe scurt. de exemplu.) vorbeşte de o relaţie topologică distanţată. Caracteristicile simplităţii şi ale lejerităţii coerenţei conferă textului un grad redus de comple­ xitate. Toate acestea demonstrează că. textul prezintă modalităţi de conca­ tenare relativ simple. Steinitz (1968). reiese că topologia (adică poziţia) substituţiei sintagmatice poate fi diferită. în cel din urmă. Din motive tehnice de prezentare. iar acestea sînt fie substituţii de identităţi sistematice. se poate observa că textul mai conţine şi alte substituţii de identitate (în accepţiunea lui Harweg). Harweg (1968: 210 şi urm. legăturile din-text nu sînt foarte strînse. doar că în formula famous all over the world. se repetă la distanţă de o propoziţie (1—3). iar grupul nominal clocktower (1) reapare în (4) şi forma redusă tower în (2). Cuyîntul famotts. E a s-a mărginit aproape în exclusivitate la subiec­ tele nominale şi la complementele directe.(6) ca are. unÜe numele propriu este înlocuit de un pro­ nume posesiv. Cuvîntul/amows ( 1) reapare în (3) ■şi (6). . de o relaţie topologică de contact. Acceptînd aceeaşi premisă enunţată sub (b).

1 b ) . Prin urmare. respectiv 6. d) Structura textului Dacă ne orientăm după tabelul din c. This is a famous clock tower. Acceptînd existenţa rela­ ţiilor topologice distanţate. atunci pentru textul Big Ben rezultă urmă­ torul lanţ de substituţie : 0 Substituend 0 /fotografie/ Substitut 0: this 1 Substituend 1 a famous clock tower Substitut 1 : it 2 Substituend 2 the tower of Big Ben 3 Substitut 2a: Big Ben 4 Substitut 2 b : Big Ben 5 Substitut 2c: Big Ben 6 . 222 şi urm. 40 respectiv 1. î n cazul lui its chimes (6). I t s chimes are also famous all over the world. Big Ben is the big bell inside the clock tower of the Houses of Parliament in London. pe baza cărora din enunţul ( 1) s-ar putea deduce concluziile ( l a . în parte explicit (its). 236). există substituţii contigui condiţionate cultural. se poate face încă o observaţie.78/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în acest loc. nu trebuie să ne modificăm prea m u l t părerea exprimată în legătură cu calitatea textului „Big Ben". i Ele presupun cunoştinţe despre aria noastră de cultură. Din această categorie ar face parte de exemplu : 1. 41 î n felul acesta. apar şi substituţii textuale de contiguitate. Bellert 1970). s-ar aplica anumite reguli ale implicaţiei (cf. Din acest motiv. 2 cu substituenzî şi substituţi. a) A clock tower has a bell. b) A bell has chimes. Aceste substituţii contigui ar putea lua forma unor interpolări de genul : f 1.Substitut 2d: its 6 Substituend 3 chimes Substitut 3: chimes- . Dar apariţia acestei relaţii de substituţie mai complexe rămîne singulară. situaţia substituţiei se complică în sensul că aici apare un substituend dublu. şi 4.. în parte implicit (chimes) (Harweg 1968.

Danes. înseamnă că monotonia tipului nealternant este contracarată numai la început şi la sfîrşit de situaţii de alternanţă. rema este recunoscută cu ajutorul întrebărilor parţiale. După modelul perspectivei funcţionale. în final. pe cînd cele cu alternanţe de substituţie presupun o rapidă schimbare în aspectele prezen­ tate (Harweg 1968: 253 — 254).TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/79 După Harweg (1968:250) avem de-a face aici cu un tip mixt de conexiuni alternante şi nealternante. Dar se pare că textele structurate nealternant bat pasul pe loc. vom ajunge la următoarea structură de text : T1-^R2 Ï T2(=R1)—^R2 1 r 3 ( = R2) — > RS Ï T 4 ( = R2) — > Ri I r 5 ( = R2) . Trebuie însă observat că tipul nealternant este foarte bine reprezentat din punct de vedere numeric (în 2a — 2d). de exemplu: întrebare parţială: What is t h i s ? 4 2 rema ( R I ) : a famous clock tower tema (TI): this tranziţie: is Acest procedeu poate fi aplicat şi la celelalte propoziţii din text.^ R-a i r . Aplicat la textul discutat aici. ( = R2) — > R6 I r7(= R6 — * R7 . Acelaşi lucru se poate formula şi în terminologia lui F . prin „alternant" („alternierend") înţelegîndu-se schimbarea. prin „nealter­ n a n t " („nichtalternierend") înţelegîndu-se identitatea între substituenzi şi substituţi.

Cealaltă posibilitate este: A doua întrebare parţială: What is also famous ■ r e m a : its chimes tema: also famous tranziţie: are all over the world all over the world ? 41 Aici se ţine cont de faptul că în ( 1) şi (3) au existat deja cuvintele fa­ mous. aşadar. Privit astfel. printre altele. Sistemului lui Danes i s-a reproşat adesea lipsa posibilităţii de operaţionalizare. la o altă temă. Acest lucru poate fi bine exem­ plificat pe propoziţia 6 din t e x t : Its chimes are also famous over the world.*** Aici suit posibile două întrebări parţiale.' Cauza acestui reproş trebuie căutată. structura textului poate fi privită ca un amestec între o progresie lineară simplă şi o progresie cu temă constantă. Dificultatea structurării textului constă. fapt care pune sub semnul întrebării aplicabilitatea lui în analiza unor texte mai complexe.^în acest caz.80/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Prin urmare. tranziţie — are also famous all over the world. Prima întrebare parţială: What is there about it which is also famous all over the world ? ** rema: chimes tema : its . . Este o structură puţin complexă. de o mare regu­ laritate. în (6) ar exista un „salt tematic".în mod decisiv * discuţia despre structura şi categoriile textelor. rezultatul a fost că s-a mai adăugat încă o verigă la lanţul progresiei cu temă constantă. interpretate ca teme. Aşa s-a procedat mai înainte . dacă its nu ne-ar atenţiona asupra celor anterioare. modelului lui Danes îi lipseşte capacitatea teoretică de a fi explicit. care ne conduc de fiecare dată. Cu toate acestea trebuie menţionat ca aspect pozitiv al lucrărilor lui Danes şi ale altor teoreticieni ai „perspectivei funcţionale în propoziţie" faptul de a fi stimulat . în proble­ mele ridicate de delimitarea temei şi remei. respectiv remă. în aceea că its şi famous all over the world sînt două segmente de text anaforice. respectiv famous all over the world. Deoarece un astfel de fenomen textual nu este deloc rar. care pot fi.

In timp ce propoziţia 2a (Der Schlagerstar hält sich zur Zeit in München zu Aufnahmen auf. Februar. Ana­ liza sa. Der Schlagerstar hält sich zur Zeit in München zu Aufnahmen auf und verspürte . 1970:104 urm. — Der niederländische Schlagerstar Heintje. o cităm în întregime: Textul se împarte într-un titlu (programatic) şi patru propoziţii. care porneşte de la diverse lucrări ale lui H.2. sub aspectul contribuţiei generale (funcţiei) a diverselor segmente de text (titlu.. a dus la următorul rezultat: Titlul (Heintje im Krankenhaus ) conţine informaţia fundamentală a textului.5. 40 Acest text a fost analizat de Klaus Brinker (1971: 233—35) într-o comunicare despre lingvistica textului. weil er Blinddarment­ zündung hat 46 .interpretată ca o continuare a relatării antecedentelor. tematizează relaţia între constituirea textului („Textkonstitution") şi structura inteligibilităţii („Verstehensstruktur"). der in Moresnet bei Aachen wohnt. TEXTULUl/81 3. iar in- . Der behandelnde Arzt im Münchener Krankenhaus „Rechts der Isar" ist Professor Maurer.1971 Heintje im Krankenhaus — ee — Aachen. die daraufhin eine Untersuchung anordneten.. cf. h a t eine Blinddarmentzündung..2.. Glinz (1969. am Donnerstagmorgen heftige Bauchschmerzen. Propoziţia 2 aduce o dublă contribuţie la informaţia globală. propoziţii) la informaţia globală.und verspürte am Donnerstagmorgen heftige Bauch­ schmerzen ) aduce antecedentele informaţiei fundamentale „cum s-a ajuns Ia această stare de lucruri").. depăşind cu aceasta sintaxa textului nelegată de vorbitor/ascultător. Propoziţia 3 este. Acest mod de a în­ ţelege lucrurile este argumentat de informanţi prin posibilitatea legării enunţurilor cu weil'. 19. sub aspectul „structurii informaţionale" („Informationsstruktur"). în cele ce urmează.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA. Propoziţia 4 este raportată direct la titlu. O interpretare a felului în care a fost înţeles textul de mai mulţi informanţi. ceea ce vrea să însemne că informaţia primei propoziţii stă într-o relaţie cauzală cu informaţia fundamentală. ) este înţeleasă ca o localizare a informaţiei fundamen­ tale. Der Manager benachrich­ tigte die Eltern bei Aachen. mai nou 1973). propoziţia 2b (. Analiza uriei ştiri din ziar Sursa: Aachener Volkszeitung din 20. Propoziţia 1 aduce justificarea pentru comunicarea concretă formulată în titlu. Heintje liegt im Krankenhaus.1.

Relaţia cauzală între titlu şi propoziţia 1 nu este semnalată de mij­ loace lingvistice fixe (ca. aici e vorba de o relaţie arbitrară. spec) Semnele folosite se vor citi astfel: structura informaţională a textului {SI) este caracterizată de faptul că informaţia fundamentală (IF) primeşte o justificare (caus). conectarea prin: deshalb. în mod obligatoriu. propoziţii. propoziţii parţiale) loc antec -'■'I spec titlu propoziţia 1 u Reiese clar că structura informaţională şi structurarea (externă) în propoziţii nu corespund întotdeauna (propoziţia 2). în titlu). De analiza structurii informaţionale ţine şi descrierea mijloacelor lingvistice fixe. într-o scriere formală abreviată. care semnalează elementele semantice şi relaţiile. antecedente (antec) şi o specificare (spec). antec. loc. şi anume într-o a n u m i t ă succesiune. informaţia fundamentală nu este conţinută. într-un segment textual anume (ca. In primul rînd. Pentru notiţa noastră din ziar rezultă. în cazul nostru. . I F + (caus. Structura informaţională a textului poate fi deci descrisă prin succe­ siunea şi legarea anumitor constante relaţionale generale (situaţiile concrete a u rol de variabile). Ea poate fi extrasă foarte bine şi din informaţia globală. următoarea structură infor­ maţională : SI —». darum. Aici ne mărginim la cîteva sugestii. î n fond. care ne indică relaţiile interne ale fiecărui segment de t e x t cu respectarea informaţiei fundamentale. Următoarea schemă ne poate arăta cum sînt reprezentate în textul nostru informaţia fundamentală şi constantele relaţionale prin anumite segmente de text (titlu.82/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT formaţia adusă de ea este considerată ca o specificare a informaţiei funda­ mentale formulate acolo (indicarea spitalului şi a medicului curant). de exemplu.

cu toate că argumentează cu noţiuni ca informaţie („Information") şi informant („Infor­ mant"). propoziţiei parţiale 2b şt a propoziţiei 3 de a formula antecedente este sem­ nalată în textul nostru de schimbarea timpurilor (prezent —*■. a expresiilor im Krankenhaus liegen şi Blinddarmentzündung haben*1. ea prinde contur. care aparţine acelei clase de semanteme. Brinker rămîne deci în domeniul sintacticii textului. Unii dintre cei relevanţi au fost discutaţi în capitolul 2. el este foarte conştient de importanţa. textul ne apare ca instrument al comunicării lingvistice între emiţător şi receptor. 3. d a t . care exprimă o relaţie locală (sich in München auf halten — sich irgen dwo aufhalten ) J 8 . în referinţa semantică.) . „structură informaţională". Ceea ce Brinker numeşte în această excepţională analiză. Acest termen este mai potri­ vit. Dar noi nu vom mai urmări aceste lucruri.1. aşezînd receptarea textului printre obiectivele de cercetare primordiale. va numi într-o lucrare de mai tîrziu.2. Această analiză poate fi continuată apoi cu o descriere a anumitor conexiuni (gramaticalizate) transfrastice (de exemplu.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/83 weil etc. Dar emiţătorul şi receptorul ocupă o poziţie dominantă între factorii comunicaţiei. Fiecare act comunicativ se compune dintr-o multitudine de factori determinanţi. referinţă ce se bazează pe ceea ce Bellert numeşte „knowledge of the world" şt pe care Harweg o descrie mai concret ca „substituţie de contiguitate motivată cultural". Prakke 1965). pragmaticii pentru lingvistica textului. în cele ce urmează va fi vorba de pragmatica textului. „structura semantico-tematică" („semantisch-thema­ tische Struktur" — 1973:21).1. DIMENSIUNEA PRAGMATICĂ A TEXTULUI Din perspectiva pragmatică. In schimb propoziţia parţială 2a conţine un semantem verbal. fenomenele de coreferinţă deja tratate) şi a structurii gramaticale a fiecărei propoziţii. acestea. Ün sumar rezumat ni-1 oferă asa-numita formulă Lasswell: „Who Says What In Which Channel To Whom W i t h W h a t Effect?"* 9 (cf. preterit). (Elemente de bază ale comunicării prin semne ) . într-un sens foarte larg. Cu toate. căci reflectă mai bine faptul că el alege ca punct de referinţă primar linearitatea succesiunii semnelor în text şi nu aspectul receptorului. Funcţia textuală a.

atunci. Aşadar. Plett 1974). iau naştere producerea şi receptarea textului. noţiunea pragmatică de text nu este statică. Mai mult. aceasta înseamnă: pentru receptor. Schmidt 1973: passim). S.. Dintre cele dintîi fac parte spaţiul. 1971 [ed. psiho­ logici si sociologici ai receptorului (respectiv ai emiţătorului). Constatarea mai rămîne valabilă şi atunci cînd autorul şi receptorul unui text sînt una şi aceeaşi persoană.Privit în detaliu. Aceeaşi constatare rămîne valabilă şi pentru cazul în care doi sau mai mulţi cititori/auditori iau contact simultan sau în mo­ mente diferite cu „acelaşi" text. atîtea texte. dinamica procesuală. Consecinţa radicală din aceste afirmaţii este: cîţi receptori. dacă un text. Ambele sînt schimbătoare într-un înalt grad. căci amîndoi aduc în actul de comunicare premise diferite. deoarece factorul timp. care condiţionează fiecare act al recep­ tării (respectiv creării) de texte (cf. Aşadar.84/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT fiind că abia prin prezenţa lor devine posibilă comunicarea. mai degrabă. In felul acesta. prezent între momentul concepţiei şi cel al receptării textului. 1972. Giittgemanns 1972). . Luate împreună. J.]. J. Răspunzătoare de acest lucru sînt premise comunicative cînd externe. S. Dar aceasta înseamnă că. Schmidt 1971 a. din perspectivă prag­ matică. ele formează o reţea foarte complexă de factori determinanţi." există două texte : acel text care este conceput într-un anume fel şi acel text înţeles într-un alt fel anume. cînd interne. Wunderlich 1970. textul niciodată nu este acelaşi ca pentru cel care 1-a produs şi invers. Fiecare normă a textualităţii este o normă individuală. Nici un act de receptare a textului nu este identic cu altul. Brettschneider 1972. carac­ teristica ei constantă este. nu poate fi niciodată complet încheiat un anume fel de-a fi al textului. timpul şi situaţia actului de comunicare.din perspectivă pragmatică. textul ca „fenomen text" este potenţial deschis permanent unor noi concretizări . dintre cele din urmă. are un singur emiţător pro­ ducător şi un singur receptor. spre deosebire de cei artificiali (cf. determină o „diferenţă comunicativă" („kommunikative Differenz" — cf. Cauza acestui lucru trebuie văzută în condiţionarea istorică a receptivităţii {respectiv productivităţii) receptorilor (respectiv emiţătorilor) umani. factorii biologici.

conflict care se termină în favoarea părţii mai puternice . Dacă. biografia. epopeea eroică. situaţia se prezintă în altă lumină. Alternanţa dintre ele poate avea loc evo­ lutiv. după cum ştim. întrebarea dacă activitatea ştiinţifică în domeniul pragmaticii textului mai este posibilă. într-o anume situaţie. Această normă socială este condiţionată istoric. acest lucru este considerat realizabil. colectivi. ci numai ca individualităţi condi­ ţionate comunicativ. Normele textului se înlocuiesc perma­ nent una pe alta. jurnalul. istorici. Ştiinţa literaturii a reacţionat. reportajul de fotbal. Dar ea poate să intervină şi violent-eruptiv. formula magică) au dispărut în urma dispariţiei funcţionalităţii lor culturale (cf. la un anume moment. pe drept. atunci lucrul acesta este valabil şi pentru judecăţile pe text. Norma valabilă azi acceptă. Ca urmare. la această situaţie. pînă acum. adică să poată fi extinse asupra fenomenelor identice sau asemănătoare. referatul. Lotman/Pjatigorskij 1969). în timp ce altele (de exemplu. atunci numai în măsura în care o normă individuală se suprapune cu una socială. cititori individuali. Istoricitatea normei devine evi­ dentă prin faptul că diverse categorii de text din cele enu­ merate erau încă necunoscute cu o mie de ani în urmă. de exemplu. Dacă însă textele nu apar „în sine". se consideră ca normă a textualităţii pragmatice ceea ce este recunoscut de către o societate ca fiind constitutiv pentru text într-un anume loc. astăzi. se ridică. deosebind anumite tipuri de cititori (de exemplu. ştiinţa cere ca re­ zultatele ei să poată fi generalizate. articolul de fond. alături de o teorie pentru langue (competenţă) şi una pentru parole (performanţă). ştiinţifici. X I I ) . Pentru ling­ vistica modernă.. dacă este posibil să se dezvolte. contemporani .TEXTUALII'ATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/85 (Kristeva 1971). într-o evoluţie treptată.) şi folosindu-lc ca bază de pornire pentru anumite proceduri metodologice (cf. Ea se concentrează asupra întrebării. reclama. pentru critică Wellek/Warren 1956: cap. Căci. următoarele categorii de texte : ştirea de la radio. medii. în faţa acestei fluctuaţii a obiectului de studiu determinată subiectiv. cînd se ajunge la un conflict între norme. Prin aceasta se justifică afirmaţia că norma textualităţii pragmatice este supusă schimbării permanente. reţeta..

la „transpunerea limbii într-o acţiune socio-comunicativă" („Überführung von Sprache in soziokommunikative Handlung" . determinarea textualităţii se dez­ văluie a fi un proces dialectic bipolar. Schmidt 1972:17). un proces. ) să aibă s t a t u t de text. schimbarea auditorului de la aristocraţi la burghezi sau schim­ barea canalului grafic al cărţii cu cel audio-vizual al televi­ zorului. ca­ nalul transmisiei textului sau pe cel căruia i se adresează mesajul textului său. iar atunci este stator­ nicită o normă existentă . ci se referă. De aici. sau ele sînt divergente. Dacă. Criteriu al textualităţii este aici numai uni- . J . Cu condiţia ca acest lucru să aibă loc într-un cadru social general. dar numai în cadrul spaţiului de condiţionare creat de actul de comunicare. întinderea textului nu este supusă deci unei norme cantitative minimale. ci numai scopului actului de comunicare. Günther 1973). întinderea unui text are alte coordonate decît simpla conexiune între semne (sintactica). Să luăm. un singur morfem (Afară !) sau o singură propoziţie ( Vremea este frumoasă. o structură imanentă sistemului. Sintactica textului joacă şi aici un rol. atunci el schimbă compoziţia structurii sintactice a semnului. Extensiunea pragmatică a textului Din perspectivă pragmatică. Transformarea unuia dintre aceste elemente ale comunicării poate să intervină asupra normelor textuale valabile schimbîndu-le. Norma emiţătorului şi a recepto­ rului pot să coincidă în mare măsură. atunci norma dominantă este contestată de unul din polii comu­ nicării. schimbarea normei poate să se producă analog şi în receptarea textului. 3. Tex­ tul nu este.S. în egală măsură. ci o unitate funcţional-comunicativă.1. ca exemplu. în consecinţă. de exemplu. O schimbare de acest fel poate fi iniţiată atît de partea emiţătoare cît şi de cea receptoare: deci în producerea sau în receptarea textului. se poate întîmpla ca chiar şi un singur fonem (o! ) . în felul acesta.86/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT \ (cf. care nu se mărgineşte numai la aspectul lingvistic. emiţătorul tinde spre o schimbare a normei textuale.2.

deduce. Exemplu : I ask you. Exemplu : I endorse his suggestion t h a t the chairman should resign. Responsability Establishers şi Executors 50. P V : state. Queries'. Expositives. Future Directors. Sequencers'Exemplu: From t h a t statement I conclude t h a t you are a cynic. P V : inform. etc. 2. P V : rejoin. subscribe to. respond. etc. regret. who was your accomplice ? P V : inquire. Attesters Exemplu: I conjecture that there is life on Mars. care le dă numele de „funcţii comunicative" („kom­ munikative Funktionen"). = constatare („Feststellung") Strategiile numite se pot înmulţi şi cu altele. swear.TEXTUALI TATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/87 tatea funcţionalităţii. Isenberg (1970). care sînt subclasificaţi şi ei la rîndul lor. infer. PV: affirm. object to. 5. withdraw. repudiate. 1970a) aşa-numitele verbe performa­ tive (PV) ca indici ai unor „forţe ilocuţionare" (illocutionary forces ) . add. insist. Status Fixers. care analizează. respectiv a strategiei textului. demur to. submit. anunţul („Kundgabe") şi participaţia („Partizipation"). answer. 3.^demand to k n o w ( ? ) 5 1 . O paletă mult mai vastă ne oferă Ohmann (1972). assure. p u t it to. ( 15) a) O ! b) Afară! = exteriorizare („Ausdruck") = poruncă („Befehl") c) Vremea este frumoasă. testify. enumera îndemnul („Aufforde­ rung"). Concret asta înseamnă: . Searle (1969) şi Vendler (1970. Să luăm ca exemplu Expositives: > 1. Emphatics: Exemplu: I tell you that you're wrong. etc. deictica („Deixis"). predict. etc. .' legat de teoria actelor de vorbire a lui Austin (1962).. 4. de exemplu. agree t o . ştirea („Nachricht"). Positioners'. postulate. Astfel de roluri ilocutive sînt.

De aceea. altă valoare pragmatică. (Horaţiu) poate Si interpretat odată ca exteriorizare („Ausdruck") a dragostei de patrie. de o anumită formă grafică (de exemplu. în funcţie de situaţia comunicativă schimbată. adică din acelea care indică strategia textuală aleasă: în exemplul (17) e vorba de intonaţie.88/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în general. Astfel. de pildă. litere gotice) sau de o hiperpropoziţie performativă.. care au dus la constituirea unor întregi categorii de text. de exemplu. textele au deci adesea trăsătura polifuncţionalităţii. există şi strategii de textualizare consacrate în timp.. autorul obişnu­ ieşte să adauge textului său semnale metapragmatice (per­ formative). Pe de altă parte. Astfel de categorii erau deja cunos­ cute.". o propoziţie interogativă : N-ai de gînd să pleci acasă ? o propoziţie explicitată de un verb performativ: î ţ i poruncesc să pleci acasă. eventual chiar contrare în situaţii comunicative („istorice") diferite. apoi ca îndemn („Aufforderung") la participarea la luptă. Rolurilor ilocutive ca expresii generalizate ale unor strategii lingvistice de acţiune li se pot corela diverse forme de manifestare lexicale şi gramaticale. pentru poruncă (Befehl): ( 16) sau sau sau o propoziţie imperativă : Du-te acasă ! o propoziţie enunţiativă: Acum pleci acasă. ca de exemplu. Şi invers.. şi apoi ca negare („Negation") a militarismului. Din punctul de vedere al pragmaticii." sau. ele reprezintă „universalii pragmatice" („prag­ matische Universalien" — Habermas 1971). cum ar fi: „Convingerea mea profundă este: . ade- . în retorica antică.. care situează acuzarea res­ pectiv apărarea în genul juridic (exemplu: pledoaria). în faptul că textele pot primi interpretări diferite. următorul text format dintr-o singură propoziţie: (17) Plăcut şi plin de onoare este să mori pentru patrie. care au capaci­ tatea de a constitui texte în cadrul unor situaţii comunicative. Această valenţă polifuncţională se poate observa. „Nu sînt de acord cu cele spuse de Horaţiu prin cuvintele:-. rolurile ilocutive pot conferi textului.

Aici. Definiţie: Extensiunea pragmatică a textului are ca unitate T de măsură unitatea funcţională de comunicare. că avem la dispoziţie o multitudine de semnale tradiţionale (semne metapragmatice) pentru aceasta. Există strategii principale şi strategii secundare.. Plaudite. care se suprapune peste gramatica enunţurilor lingvistice (locutionary acts). textului. nu prezintă doar o singură strategie (un singur rol ilocutiv). apare evident că un text.} | _^ — semnale de final: Finis Operis. 3. anunţ. în totalitatea lor. Limitele textului sînt marcate. adică s-au încetăţenit prin convenţie.TEXTUALIÏATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/89 .ziunea sau neaderarea în genul deliberativ (exemplu: dez­ baterea parlamentară) şi lauda şi reproşul în genul epideictic (exemplu: textul de reclamă) (cf. rolurile ilocutive formează o gramatică a acţiunilor lingvistice. Lausberg 1960: I 52—56). mai ales unul mai amplu. De regulă. titlul (A Testament of Seif-Control ). ca şi în alte situaţii. deictică. Delimitarea pragmatică a textului Un text începe. Exeunt?2 Asemenea caracteristici de delimitare au caracter de topi („Topos"). aşadar.2. pe scurt. printr-o întrerupere dublă a comunicării. verdict. poziţia pragmatică. aminjcu stimă. Tot un obicei . roluri ilocutive primare şi din acelea secundare. Celelalte roluri sînt subordonate funcţionalităţii acestuia. respectiv se încheie atunci cînd emiţă­ torul şi/sau receptorul îl declară ca început sau încheiat: astfel se poate rezuma. Numai aşa se păstrează unitatea funcţionalităţii . la revedere. Esenţial pentru constituirea pragmatică a textualităţii este că o anumită strategie este dorainantă şi le subsumează pe celelalte. Problema care se ridică este unde trebuie să intervină o astfel de întrerupere.2.). cercetarea se mulţumeşte cu indicaţia. Aceasta ia naştere prin dominarea unei strategii textuale sau a unui rol ilocutiv (de exemplu. sfîrşit. o formulă de salut (Stimate domnule x ) .. cum ar fi: — semnale la început : Jnoipit.

) Sau aceasta este marcată de plecarea sau venirea unui vorbitor (de exem­ plu. dacă nu ar exista norme sociale de semnalizare a începutului şi sfîrşitului de text. se semnalizează astfel începutul respectiv sfîrşitul comunicării. aşadar. ar trebui. Ceea ce au comun este că definirea lor se face „din exterior".2). iar textele scrise prin spaţii mai mari libere între rînduri. Cine ne spune. adică nu conform unor factori imanenţi textului ci a unora comunicativi (emiţător. de fapt. Delimitarea este realizata numai cînd există un scop comunicativ bine conturat (cf. Fries (1967: 240 şi urm. de exemplu. care pauză în vorbire şi care spaţiu în text au efect terminal în text ? Oare schim­ barea vorbitorului înseamnă deja schimbare de text? — după cum ar reieşi din definirea unei „unităţi a enunţului" (utterance units) la C. Dar asta nu se întîmplă cu necesitate la orice întrerupere a vorbirii sau la orice schim­ bare de vorbitor.90/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pragmatic este şi atunci. C. începuturile etice de text ar fi. Herrnstein Smith 1970). în dramă)? Sau abia terminarea vorbirii respectiv a scrierii înseamnă sfîrşitul de text? Oricare din aceste între­ bări ar primi răspuns afirmativ. să cercetăm la fiecare act de vorbire dacă ne aflăm în faţa unei unităţi funcţionale comunicative. în timp ce acele texte. Con­ form acesteia. cap. canal. Convenţiile de semnalizare sînt adesea legate de anumite categorii de . din contră. adică nedeterminate linguostructural. Desişul derutant al acestor tentative de delimitare a textului ca şi al altora începe să se lumineze. cele emice. Textele care încep de exemplu cu un titlu le numeşte „etice". Şi Harweg (1968) localizează aceste semnale limitatoare în afara textului. 3. De aceea. „care sînt determinate intralingvistic şi linguo-structural" (1968: 152). poartă numele de „emice". De fiecare dată. situaţie de comu­ nicare). ar avea ca urmare formarea unei noi înţelegeri a textualităţii şi a delimitării textului. fundamen­ tate pragmatic. cînd texte orale sînt limitate la ambele capete prin pauze mai mari în vorbire. Dar cu astfel de constatări abia încep dificultăţile propriu-zise. sarcina de a delimita textul nu este îndeplinită de simplul fapt al începerii exprimării lingvistice. receptor. dacă ne reamin­ tim noţiunea de „unitate funcţională comunicativă".1. sintactic (cf.

Aceasta poate fi marcată prin semnale metapragmatice la începutul şi la sfîrşitul fluxului semiotic. astfel că nu pot fi schimbate oricînd şi oricum. care nu poate fi transpusă asupra capitolelor. de exemplu. nu s-a elucidat încă definitiv nici modul în care sînt formate rolurile ilocu­ tive sau strategiile textului. un text care începe cu o formulă de adresare şi se încheie cu una de salut poartă trăsăturile unităţii funcţio­ nale numită scrisoare. subcapitolelor şi aliniatelor din roman. că va urma o unitate comunicativă dramatică de o întindere limitată. în teatru. Motivul acestor diferenţe trebuie văzut acolo unde fiecare specie de text reprezintă o unitate comunicativă specifică. O poantă şi o morală sînt indici că s-a încheiat scopul comunicativ al unei glume respectiv al unei fabule. Astfel.] 1971/1972:111 177—458. în această concepţie găsim o mare concordanţă cu teoria genurilor. Nici unităţile strofice din lirică nu pot fi schimbate oricînd cu uzanţele delimitatoare dramatice sau epice. Şi reciproca este valabilă. Astfel de delimitări interne secţionează textul în unităţi comunicative parţiale. Renunţăm aici la a mai enumera şi alte pro­ bleme ce se ridică. iluminarea scenei şi prologul ca semne. împărţirea în acte şi scene. pe baza cărora se constituie speciile de text. şi limite interne. Din cauza divergenţelor de păreri existente. Şi tot aici se pot da ca exemplu ridicarea corti­ nei. Ihwe [ed. Un exemplu este structurarea în acte şi scene. cu un po­ tenţial specific de roluri ilocutive (cf. Hempfer 1973). Definiţie: O delimitare pragmatică a textului se produce printr-o întrerupere dublă a comunicării. în afară de limite externe. Große 1974). Exemplul dramei ne mai dezvăluie încă o trăsătură prag­ matică a textelor. Criteriul orientativ este însă întotdeauna unitatea funcţiei comunicative. după cum aceasta este orientată lingvistic sau non-lingvistic (cf.TEXÏUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/91 text. Ca moţi- . care se clădesc ierarhic una peste alta. Textele posedă. decît eventual dacă specia de text în discuţie adoptă caracteristici ale celorlaltor specii. doar dacă nu e vorba de un teatru epic. Ele sînt conturate în funcţie de diversele categorii de text. cu excepţia cazului cînd avem de-a face cu o formă dramatică de roman.

din perspectiva lui comunicativă.2. respectiv receptor. ea este totodată şi condiţie a posibilităţii delimitării ei externe şi interne. Prin urmare. motivul primordial al consti­ tuirii textului nu-1 formează combinarea lineară a semnelor. Orice delimitare a textului este supusă unor normări stricte. pentru moment. Dar pentru constituirea pragmatică a noţiunii de text este. Subiectul emiţător. de exemplu. pe receptor în mare măsură. Umplerea unui gol nu-i va fi prea grea în cazul trecerii de la titlu la . textele se constituie cînd componentele lor sînt legate între ele pe baza unor reguli conexionale. cărora cu greu li se pot atribui trăsături de „coerenţă". Petals on a wet black bough. Coerenţa pragmatică a textului Din punctul de vedere sintactic. specifice speciilor de texte. Dar această legătură este oare prezentă şi pentru receptor? El este obişnuit să accepte forma lingvistică „poezie" ca text. Această constatare este importantă. 5 3 Pentru a constata că între diferitele părţi există o coeren­ ţă redusă. Lacunele de coerenţă ale poeziei citate din Ezra Pound preocupă. în pragmatică. Este. atunci el va completa lacunele în coerenţă din repertoriul său comunicativ. ci actul textualizării respectiv actul receptării textului. este cel care pune baza unităţii şi coeziunii textului. el va crea linearitatea completă a elementelor lingvistice şi va fundamenta astfel o textualitate pragmatică. e drept. pentru că există texte.92/ŞÎTÎNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT vaţie a constituirii textului. suficient faptul că autorul. Prin urmare. 3. nu trebuie neapărat să ştii că acest distih repre­ zintă comprimarea a douăzeci şi opt de versuri iniţiale.3. Dacă face acest lucru conştient. el a văzut între ele o legătură. cazul următoarei poezii vestite a lui Ezra Pound: ( 18) In a Station of the Metro The apparition of these faces in the crowd . adică dacă se intercalează ca decodor în procesul comunicării textuale. a declarat aceste rînduri ca fiind text.

că staţiile de metrou înghit mase de •oameni. care de asemenea conţine un adverb de loc. Căci ambele versuri sînt structurate sintactic la fel. Dar receptorul primeşte de la text însuşi o sugestie pentru o posibilă legătură semantică a părţilor sale. că sînt întunecate şi umede. La asta se mai adau­ gă lipsa verbului din ambele sintagme. lipseşte grupul nominal. O relaţionare implicită printr-un conjunctor sau o particulă de comparaţie (de exemplu like) lipseşte. Ele sînt formate din cîte un grup nominal (subiect?. Schematizarea acestei paralelităţi sintactice se prezintă astfel : (18') Titlu: Vers 1: Vers 2: 0 + AdvlM| G N t + Adv ] o c ' GN 2 + A d v . autorul a declarat această succesiune de semne lingvistice ca fiind text. atunci el pune. coerenţa între cele două versuri este mult mai greu de stabilit.. Ba chiar lipseşte orice legătură semantică între versul 1 şi versul 2: de fiecare dată. Din titlu. probabil. iar cititorul este confruntat cu acest fapt. pe baza experienţei sale. Ea poate fi explicată în următoarele propoziţii: <(18") The metro has a station The station has a crowd The crowd has faces The metro stationi s stretched out The metro station is black The metro station is wet . Din contră. în legătură faces (1) cu petals (2) şi station of the metro (0) cu crowd (1) şi cu bough (2). Toate acestea sînt premise ale comunicării determinate cultural. Cu toate aceste aspecte negative.TEXŢUAL1TATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/93 primul vers : Staţia de metrou şi mulţimea oamenilor au ceva comun: se află într-un raport de recipient şi conţinut. comple­ ment?) şi un adverb de loc şi ambele nu au verb. El face acest lucru ştiind. adică un lucru este implicat în celălalt. expresiile ţin de domenii semantice diferite. ^ Dacă din paralelitatea sintactică cititorul trage o conclu­ zie asupra unei paralelităţi semantice. Ele sînt acelea care fac posibilă coerenţa textului. că sînt prost luminate şi prost canalizate şi că se întind pe porţiuni lungi şi strimte şi că acolo feţele pasagerilor care aşteaptă apar palide şi fantomatice în masa altfel amorfă de oameni.

Big Ben este numele unei surse sonore dintr-un turn. 2. iar aceasta înseamnă din nou.to it every night on BBC radio. la cine se referă numele propriu Big Ben. că structura de adîncime poate fi schimbată. Elementul nou cîştigat de receptor prin text constă în faptul că de acum poate asocia numele Big Ben cu un turn şi cu un ceas avînd o înf ă- . dacă în actul de comunicare sînt aduse orizonturi ale experienţei de viaţă diferite. aceeaşi experienţă de viaţă este comună emiţătorului şi receptorului. Ea prezintă avantajul că concretizează descrierea în sensul strategiei textuale a emiţătorului. Ca exemplu ilustrativ vom lua textul din 3. Spunînd „pragmatic" spunem „comunicativ". în cazul nostru.5. Here you see the tower of Big Ben. Dar cunoaş­ terea faptului că în turnuri sînt. într-o formă modificată: (19) (Fotografie: Imaginea u n u i turn cu ceas) 1. Asta vrea să însemne: într-o comunicare reuşită. în caz contrar. clopote care indică timpul prin bătăile lor face parte din pragmatica textului. cu alte cuvinte. Dacă receptorul ştie că e vorba de numele unui clopot din ceasul clădirii Parlamentului englez (substituţie de contiguitate: Big Ben is a bell) 58. Atîta ne permite explicitarea lui listen: listen -» sound. Prin aceasta se sugerează o diferenţiere care vrem să oexpunem în cele ce urmează. Acesta este contextul lingvistic. 00 Să considerăm problema coreferinţei ca fiind elucidată (it=Big Ben #the tower). Aici atingem limita unei operaţii a sintacticii textului în sens strict. de obicei. Cele explicitate rămîn bineînţeles foarte generale . ceea ce este implicat lingvistic trebuie şi explicitât lingvistic.1. Tot mai rămîne neclar.94/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT The faces appear white Petals appear white An apparition looks white A bough is a thing which is stretchecfout The bough is black The bough is wet 54 în felul acesta se stabileşte coerenţa textului. legătura trebuie să se poată face numai din contextul lingvistic . atunci legătura se face uşor prin completarea golului coerenţial. E drept că există o anumită limită a variabilităţii.1. You can listen. în principiu.

Există adesea pericolul ca astfel de acte să fie interpretate diferit. cod. care sînt formulate de vorbitori.] 1973). pentru ca un act comunicativ să poată reuşi. avînd la bază „contextul textual" („textueller Kontext"). al doilea tip. în caz contrar. Şi mai dificilă devine problema. intervine amin­ tita „diferenţă comunicativă". III). care făcea uz de „contextul situativ" („situativer Kontext") (cf. Petöfi/Franck [ed. Un exemplu pentru aceasta sînt convenţiile încheiate între state cu orînduiri sociale •diferite. Acest lucru este valabil mai ales în cazul acelor texte scrise. canal. S. obiecte etc. J. Fără a intra în amănuntele discutării foarte largi şi ■dificile a noţiunii de presupoziţie (cf. interpretînd. căci. cînd între textualizarea şi decodarea textului intervine un . unei „polisemii ideologice" şi unor divergenţe în receptare. în timp ce explicarea implicaţiilor din text are loc în dimensiunea lui intralingvistică (sintactica textului). = pragmatica tex­ tului). despre importanţa comunicativă a presupo­ ziţiilor se poate spune : cu cît un text este mai dependent de ele. care nu pot fi de­ duse nemijlocit din text (cf. vom înţelege prin aceasta „toate felurile de premise implicite recunoscute. Primul tip se clădea pe implicaţiile textului. cu atît posibilitatea decodării lor diferite este mai mare. Explicaţia lingvistică a acestui fenomen o găsim acolo unde aceste noţiuni sînt „formule deschise" („Leerformeln" — Topitsch) şi de aici sînt expuse. Slama — Cazacu 1961: mai aies ■cap. informaţie. în cele ce urmează. Din contră. receptor. în principiu. se baza pe aşa-numitele presupoziţii. în general. cînd aceştia efectuează sau vor să efectueze un act comunicativ reuşit din punct de vedere ilocutiv" (Schmidt. Analiza anterioară ne-a dezvăluit două tipuri de comple­ tări ale textului.VI). 1973: 102). Dieckmann 1969 : mai ales cap. autode­ terminare) cu premise ideologice diferite.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/95 ţişare anume (vezi foto) şi că află că sunetul lui Big Ben poate fi auzit în fiecare seară la programul radio al BBC. Emiţătorul şi receptorul trebuie să dispună •de un potenţial comun de presupoziţii. cea a presupoziţiilor are loc în cadrul situaţiei comunicative şi a datelor ei (emi­ ţător. părţile participante pot asocia diferitele noţiuni (ca democraţie. la care în contextul situational lipseşte posibilitatea unei reverificări informative.

Iar o altă publicaţie defineşte drept o sarcină a ştiinţei textului „analiza întregului proces (de formare a textului) de la prima lui constituire de către autor pînă la respectiva concretizare de către respectivul cititor. Astfel de lacune apar aproape în toate textele. sub acest aspect. el cuprinde întreaga transformare lingvistică a unei realităţi extraling­ vistice sesizate intelectual sau senzorial" (Martens 1971 : 169). ca de altfel întregul act al comunicării prin text. descompunerea hîrtiei) din texte lipsesc unele elemente. Deoarece presupoziţiile. poartă numele de „critică a textului" („Textkritik"). care dintotdeauna s-a sustras unei fixări statice. se conduce după ideea că variantele datorate procesului de transmitere trebuiesc considerate ca reprezen­ tanţi semnificativi ai anumitor stadii din procesul de formare a textului. din cauza unor traume mecanice (deranja­ mente pe canalul de comunicare. Ea este evidentă nu numai în interpretarea formu­ lelor semantice deschise. ea încerca să obţină o formă de text cît mai apropiată de textul original. presupun . Toate interpretările aberante de la acesta („variantele") erau considerate. încorporînd întregul proces de producere a textului" (Schmidt. Disciplina care se dedică. P. pe calea reconstituirii istorice. de exemplu. Critica mai veche („clasică") a textului îşi vedea menirea mai ales în restaurări. Diacronia acestor premise explică evoluţia istorică şi relativitatea analizelor de text. se lărgeşte) stocul presupoziţiilor posibile. între timp.vocabularul politic.96/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT interval istoric. dacă vrea să prezinte un text coerent. Această concepţie este expusă în diverse lucrări dintr-o antologie tratînd editarea textelor. ca falsificări ale originalului. cum ar fi în . Acestea trebuiesc completate de editor. Cu asemenea observaţii se sugerează importanţa pe care o pot avea presupoziţiile pentru formarea textului în general şi pentru coerenţa textului în special. adică prin sesi­ zarea voinţei autorului. ci mai ales la completarea lacunelor coerenţei. scoasă de Martens/ Zeller sub titlul Texte und Varianten (1971). din contră.. Acolo se afirmă la un moment dat: „Textul ca atare este un proces. se modifică (de exemplu. Critica mai nouă. acestei sarcini. Ele sînt evidente mai ales acolo unde. 1973:122). printre altele. astfel că.

Rezumat: Constituirea pragmatică a textului Perspectiva semiotică a pragmaticii analizează textul ca pe o unitate funcţională comunicativă a cărei bază de cons­ tituire sînt emiţătorul (ca producător de text) şi/sau recep­ torul (ca receptor de text). Extensiunea textului nu depinde aici de o normă minimală cantitativă. verdict). 3. Din acest motiv. Emiţătorul şi receptorul sînt. lucru pe care-1 vom arăta în alt capitol. Definiţie: Coerenţa pragmatică a textului este funda­ mentată în persoana emitentă sau receptoare partici­ pantă la comunicare. Reciproca acestei relaţii de condi­ ţionare este şi ea valabilă. Dacă .4. Acest fenomen poartă numele de „diferenţă comunicativă" şi poate fi obser­ vat clar prin analize ale aceluiaşi text distanţate în timp. care conferă — explicit sau implicit — punerii în text (respectiv descifrării textului) cîte un statut comunicativ specific. pe baza unor cunoştinţe anterioare (presupoziţii). la rîndul lor. ci de dominarea unei -strategii funcţionale în comunicare (de exemplu. textele constituite pragmatic nu sînt invariante. Variabilitatea interpretărilor posibile creează coerenţe şi texte diferite între ele. lacu­ nele existente în text şi creează astfel un text coerent. Aceasta completează (substituie). adică despre obiecte de referinţă. Polifuncţionalitatea textelor se datorează utilizării lor variabile în legătură cu acelaşi purtător de semn.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/97 cunoştinţe despre „realitatea extralingvistică" („außer­ sprachliche Wirklichkeit".2. entităţi foarte complexe. apel. Noţiunea prag­ matică de coerenţă arată clar că textul este un fenomen procesual ce are etape evolutive diferite. pragmatica textului nu ajunge prea departe fără semantica textului. Strategiile textuale sau rolurile ilocutive au însuşiri de universalii prag­ matice. anunţ. Această coerenţă pragmatică există la nivelul unei struc­ turi de adîncime. ele se modifică cu orice act de comunicare. ci potenţial. Martens).

Doar pe această cale a „intersubiectivităţii" ni se pare posibilă cercetarea pragmatică a textelor. se schimbă textul. 1973 a). Ambele trăsături sînt controlate în ştiinţă prin stabilirea. ci înregistrează o permanentă dinamică a formării progre­ sive a textelor.2. la rîndul ei. strategia selectează din cunoştinţele existente la partenerii comunicării acele presupoziţii care pot structura 'comunicativ începuturi. această gramatică este extrem de complexă. a premiselor efectuării ei. în caz contrar. Aici. Noţiunea diacronică de text nu este statică. nu este fixată odată pentru totdeauna. Ambele aparţin unor clase de text care produc unităţi comunicative apelative. vor domni intuiţia şi speculaţia. Norma de text pusă la bază. Analize de text Interpretarea a două texte caracterizate printr-o rapor­ tare explicită la receptor ni se pare deosebit de adecvată pentru a arăta perspectivele şi limitele unei „analize de text pragmatice" („pragmatische Textanalyse" — Breuer 1972. Acest fenomen este deosebit de evident în cazul stabilirii limitelor şi coerenţei textelor. Ea se manifestă în diversele forme date claselor de text. 3. aflată în permanentă schimbare.98/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT se schimbă strategia. ci este o mărime istorică. Printre problemele ei cele mai dificile se află descoperirea presupoziţiilor valabile la un moment dat. . încă de la începutul analizei.5. 4in rol important îl joacă obişnuinţa de structurare a produ­ cătorului şi receptorului. Dat fiind că acestea sînt înţelese adesea diferit de către participanţii la procesul comunicării ne aflăm în faţa unei cauze fundamentale pentru variabilitatea şi subiectivitatea rezultatelor analizei pragmatice a textului. Formularea ei se face într-o gramatică diacronică a textului. Textualitatea pragmatică nu este imaginabilă decît pe o axă diacronică. deictice) incomplete de texte precum şi incoerenţe. respectiv încheieri (etice. Din cauza multitudinii de detalii ce pot fi observate. *în acest proces. Este vorba de un text de reclamă şi de un text (fragment) dintr-un diseurs politic.

Fischer. my dear Watson! Doral: Taste me. 24. Watson. .2. . but Doral says it in two words. . Hantsch.1. Enders) a apărut în revista Sprache im technischen Zeitalter 42 (1972) : 153—165. Textul de reclamă pus aici în discuţie are o extensiune ce poate fi definită exact. named Doral . .3. "Taste me"). Holmes? Holmes: From the clues I deduce it is a cigarette . Pentru analiza tematicii „Comics şi reclamă" facem o trimitere la lucrarea cu acelaşi nume („Comics und Werbung") a lui Karl Riha. H .5. Intern. Analiza unui text din reclama economică Sursa: Life. Try one! Watson: Astounding. Watson ! The very place t h a t Lady Montmarch heard the strange singing ! Watson: Can't fathom it ! What could it be. care împreună cu alte referate despre „Retorica recla­ mei" (printre altele ale lui J. 5 7 (Cîntec : Holmes: Textul dat formează doar o parte dintr-o reclamă codată sub forma unei combinaţii dintre cuvînt şi imagine (specia de text: comics) care acoperă pe cinci planşe peretele unui magazin. avem de a face aici cu un text „etic". După Harweg (1968). L.TEXÏUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/99 3. Holmes! But how did you know? Holmes: With Doral good taste is elementary. pentru noi. . fiind marcată de semnalele limitatoare titlu şi întreruperea comunicării (terminarea semnelor scrise). textul este structurat datorită alternării vorbitorilor. Mai întîi e vorba de dialogul între două per­ soane : Holmes şi Watson . (Firma: The filter system you'd need a scientist to explain . low in "tar"' and nicotine content . l-am desprins aici de imagine. Holmes ! Taste in a low " t a r " and nicotine cigarette ? ' Absurd ! Absurd ! Holmes: Examine the evidence.1972 The Case of the Singing Cigarette ! Taste me ! Taste nié !) This is it. ■ ■ with a unique filter system and remarkably good taste ! Watson: Come off it. textul este cel ce are o semnificaţie primară. Deoarece. . se asociază apoi un al treilea .

pentru vorbele lui Holmes. o jude­ cată şi o tentativă de influenţare. . Doral. . . Holmes?" / "But how did you k n o w ? " Cel de-al treilea vorbitor. încheierea o formează acţiunea de îndemn a lui Doral şi a firmei. Dacă analizăm (cu Ohmann 1972) rolurile ilocutive din text.100/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT (Dorai): Un vorbitor anonim (firma?) încheie textul. . concluzionare. care este totodată şi cîntecul de la începutul textului. . Holmes!" " W h a t could it be. rezultă următoarea structură ilocuţionară : Titlul: Cîntecul: Holmes 1 : Watson 1: Holmes 2 : Watson 2 : Holmes 3: Watson 3: Attester Influencer AttesteiPositioner Sequencer Positioner Influencer Positioner — Influencer — Query — Verdictive — Query — Positioner —Influencer —[Query . Watson! . . în timp ce titlul reprezintă o constatare. vom constata următoarele roluri ilocutive 58 : Attester: "This is it. . " Influencer: "Examine the evidence. care apare la începutul textului (cîntec) şi la sfîrşitul lui. Try o n e ! " Doral. referindu-se la enunţul celui de-al treilea vorbitor (Taste me). aici prins într-un Attester. Watson. . w i t h a unique filter system . " Verdictive: " . Un îndemn conţine şi fragmentul de cîntec dat la început. " / " W i t h taste is elementary . . în timp ce Watson reacţio­ nează la toate cu o atitudine anume (uimire) şi cu întrebări. . Din cele spuse. Spus altfel: actele de vorbire ale lui Holmes reprezintă o constatare. good Vorbele lui Watson prezintă alte roluri ilocutive: Positioner: Query: "Can't fathom i t ! " / " A s t o u n d i n g ." Sequencer: "From the clues I deduce . foloseşte un Influencer: "Taste m e " .

rolul ilocutiv dominant este cel al influenţării („In­ fluencer"). în felul acesta au fost recunoscute rolurile ilocutive şi distribuţia lor în text. Doral şi firma. Se poate constata că influenţarea creşte către sfîrşitul textului. Holmes vrea să-1 convingă doar pe partenerul său Watson. el trece în rolul ilocutiv al unuia care „constată" de pe o poziţie „distanţată" de pro­ blemă („Feststeller". Primul este fictio­ nal. al doilea între purtătorul de cuvînt al firmei şi receptor. Toate celelalte roluri se află. Doral atît pe Holmes cît şi pe Watson. ci sînt legate prin marca de ţigări personificată. un vorbitor anonim din partea firmei încearcă să atragă pe cititorul povestirii prezentate. în locul omului de ştiinţă. iar reclama cîştigă un plus de „obiectivitate". Pentru aceasta trebuie luat în consi­ derare întregul act al comunicării. faţă de el. Cele două nivele ale comunicării nu sînt independente unul de altul. Acest lucru poate fi recunoscut fără greutate în rolul lui Watson ca om mirat şi frămîntat de întrebări. Influenţarea nu are loc direct. există un dublu nivel al comunicării. De aceea. al doilea real. încît receptorul textului să fie determinat să cumpere ţigări cu marca „Doral". acest „personaj" îl influenţează mai ales pe Watson. pe baza dominării sale.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/101 Holmes 4: Dorai: Firma: Verdictive Influencer Attester — Attester — Influencer. să formuleze ver­ dicte. printr-un fapt „istoric" relatat. Watson şi Doral. Asta înseamnă: textul trebuie să declan­ şeze în receptor o consecinţă acţională bine conturată. la al doilea. Primul există între Holmes. Aşadar. textul ca unitate func­ ţională comunicativă. Şi. Prin aceasta. lăsînd pe Doral să mai vorbească o singură dată. să tragă concluzii. Trebuie re­ marcat că enunţul persuasiv al lui Doral este citat de repre­ zentantul firmei. în cele din urmă. El este astfel clădit. pe cititor. . într-un raport funcţional subordonat: cine vrea să influenţeze tre­ buie să facă constatări. La primul nivel. Dar încă nu s-a stabilit care dintre rolurile ilocutive fun­ damentează. Attester). ci indirect. De influenţat vor să influenţeze trei vorbitori: Holmes.

Ea este doar „anexă" argumentativă („Auf­ hänger". ■ . Allegoria = the Courtly figure respectiv the Figure of false sem­ blant.) Acest tip de discurs este însă.. Breuer a propus în mai multe lucrări ( 1972. pe drept. with a unique filter system and remarkably good taste ■ ■ . Povestirea poliţistă se transformă într-o reclamă. textul de reclamă este o variantă a speciei vorbirii „deli­ berative". textul de reclamă este un act dt rtcomandare („Beratungsrede") cu momente epideictice. Expeditio = the Speedie Dispatcher. . şi domeniul teoretic al retoricii. (pentru terminologie. 1973 a. Forma sa este cea a dialogului '(dialogismus ) pe care G. ci cu un îndemn. Taste me . într-un astfel de cadru comunicativ intră. Subordonată acestei atitudini deli­ berative fundamentale este „epideictica" („Epideixis"). Textul ales poate fi cuprins în categoria „discursului persuasiv" („per­ suasivei . Plett 1973: 15—16). .'. Asteismus = the Merry Scoffe. — cf. 1974) ca pragmatica textului să se prac­ tice pe baza unei retorici clasice îmbogăţite cu metode moderne. Reacţiile „corecte" la aceasta sînt achiziţionarea mărfii şi consumul.ha .Diskurs" — Kinneavy 1971: 211 şi urm. Aceste nume îl fac să se aştepte la o poveste cu detectivi. în acelaşi timp. Meiosis = the Disable. încît identifică figurile retorice cu roluri sociale : Sentcntia = the Sage Sayer. cu o constatare sau cu un verdict. rolurile ilocutive ale constatării. aşa cum se obişnuieşte în povestirile poliţiste. P u t t e n h a m (1589) îl desemnează ca the Right Reasoner. Ironia = the Drie Mock. Cu atît mai surprinzător este pentru cititor faptul că textul nu se încheie. adică lăudarea obiec­ tului în discuţie . . Privit din acest unghi. . concluzionării şi verdictului. Prin urmare. Lausberg 1960: I 53 urm. senzaţie întărită şi de anunţarea unui „caz" (case) în titlu. Römer 1968: 187—192) pentru suada retorică. Holmes şi Watson sînt desigur cunoscuţi receptorului din romanele lui Conan Doyle. a cărei ţel persuasiv este recomandarea (sau non-recomandarea) unui lucru : Try one ! . cf. Hiperbole /sic/ = the Querreàcher. Exemple: Gnome = the Director. Termi­ nologia lui P u t t e n h a m sugsrează anticiparea teoriei actelor de vorbire în felul în care a înţeles el figurile retorice. Cîteodată el merge atit de departe. Perso­ nificarea „Doral" îndeplineşte de două ori (o dată într-un citat) acest rol ilocutiv.102/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Problema ficţiunii atinsă aici este legată şi de numele participanţilor la actul comunicării. D. .

prezentul. That is our policy. viitor. however long and hard the road may be . that mankind will move forward towards its goal.. I feel sure t h a t our cause will not be suffered to fail among men. At this time I feel entitled to claim the aid of all.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/103 3. victory in spite of all terror. în partea a Ii-a. Analiza cuvîntării lui Churchill din faţa Camerei Comunelor (fragmente) 13. . You ask. conform căreia grupul temporal I (prezent. no survival for the urge and impulse of the ages. J. what is our aim ? I can answer. many long months of struggle and of suffering. "Come. Este cuvîntarea lui inaugurală ca prim ministru în faţa Camerei Comunelor din Anglia. würde + + infinitiv I) creează situaţia de comunicare a „discutării" („Besprechen"). no survival for all that the British Empire has stood for. I have completed the most important part of this task . victory. there is no survival. începutul şi sfîrşitul ei (redate aici) sînt marcate de două atitudini ale vorbito­ rului diferite. London. perfect. never surpassed in the dark. pe plan gramatical. Churchill. Dacă dăm curs tezei lui H. grupul temporal II (preterit. b y sea. în partea I-a de text domină preteritul. what is our policy ? I will say: It is to wage war.2. with all our might and with all the strength that God can give us .2. to wage war against a monstrous tyranny. It was the evident wish and will of Parliament and the nation t h a t this should be conceived on the broadest possible basis and that is should include all parties. On Friday evening last I received His Majesty's Commission to form a new Administration. But I take up my task with buoyancy and hope. then. Churchill. and I say. in one word: Victory — victory at all costs. comp. for without victory. Pentru această schimbare. Let t h a t be realised . We have before us an ordeal of the most grievous kind. 2 0 7 . este una dintre cele mai cunoscute cuvîntări ţinute de Churchill.1940 în Sursa: Winston S. lamentable catalogue of human crime. din care au fost extrase fragmentele de mai sus. no survival for the British Empire . pg. utilizarea timpurilor verbale are rol de semnal. You ask. Wartime-Speeches. . land and air. o. b y Randolph S. mai mult ca .5. We have before us many. both those who supported the late Govern­ ment and also the parties of the Opposition. Weinrich (1971 a). 6 0 Cuvîntarea. let us go forward together with our united strength".2 0 8 .5.

) şi Positioners (I feel sure. Dar în cea de a treia. în termenii teoriei actelor de vorbire. sînt adesea repetate : ask. care. let us go forward. then. Aplicate la cuvîntarea lui Churchill.. aproape rece. el este distanţat faţă de situaţia relatată . and the kind of warrant the speaker is willing to give to his interpre­ tation" 82. ascultătorul este îndemnat spre o receptare pasivă. el acţionează şi provoacă reacţia partenerului. Primele doua propoziţii ale textului prezintă aceste roluri. cele spuse înseamnă: vorbitorul începe cu un ton calm. printr-o atitudine de participare sentimentală.. O consemnare a rolurilor ilocutive ce pot fi stabilite pentru cele două părţi ale textului susţine cele spuse aici într-un alt mod... El încheie printr-o atitudine de comentator. care sînt descrişi de Ohmann (1972:120) astfel: „ The y emphasize the process of interpreting and describing reality.. ceea ce. lucrurile pe care le prezintă îl solicită total. care face parte din categoria timpurilor de comen­ tariu. în prima parte. această presupoziţie este o ipoteză datorită faptului că (încă) nu există o împărţire sistematică a actelor de vorbire după . încheierea o formează o Exhortation: Come. în al doilea rînd. intervine o schimbare: se naşte un dialog fictiv cu întrebări şi răspunsuri. Dar. în parte. feel. Urmează Emphalics (Let that be realised..104/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT perfect.. marchează trecerea de la situaţia relatării la cea a comentariului. autorul doreşte să facă ascultă­ torului cît mai explicit felul acţiunii sale locutive. De aici putem concluziona: cu ajutorul acestor semnale metapragmatice. answer.. Present-perfect-ul I have com­ pleted . distanţat. Este momentul să remarcăm două lucruri. Primul este numărul mare al verbelor performative. realise. constatăm numai atentatori. s-ar formula aşa: Queries şi Sequencers se alternează (deşi prin aceasta nu se spune nimic despre momentul ficţiunii). sure. „a relata/a povesti" înseamnă : vorbitorul e relaxat . Altele sînt aspectele relevante în cazul „discutării" : vorbitorul este tensionat . say. frapează creşterea (presupusă) a intensităţii comuni­ cative în suita diferitelor roluri ilocutive. I feel entitled. Deocamdată. atunci cuvîntarea lui Churchill începe cu o relatare şi se termină cu un comentar 6 l . würde ^infinitiv II) pe cea a „povestirii" („Erzäh­ len").

cele de la sfîrşitul textului vor să-1 determine să acţioneze. chiar dacă nu excesiv de detaliat. Pentru ca textul dat să poată fi caracterizat ca „parte lingvistică componentă a unui joc acţionai comunicativ. 63 Prin această precizare. înainte de a reda textul cuvîntării. Editorul cuvîntării pare a fi înţeles această necesitate. în acelaşi timp. Churchill to form a new administration.J. a precursorului lui Churchill şi a partidelor reprezen­ t a t e atunci în Camera Comunelor. Cu toate acestea. M a y 13.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/l05 acest criteriu.cuvîntării insistă asupra situaţiei de război şi asupra poziţiei vorbito­ rului faţă de aceasta. Distincţia între ştirile de politică internă şi externă o regăsim şi în cuvîntare.: 207): PRIME MINISTER A S P E E C H D E L I V E R E D IN T H E HOUSE OF COMMONS MAY 13. în timp ce rolurile ilocutive de la începutul textului urmăreau informarea receptorului. care funcţionează comunicativ" („kommunikativ funktio­ nierender sprachlicher Bestandteil eines kommunikativen Handlungsspiels" Schmidt. nu se poate nega că Exhor­ tation este mai intensivă sub aspect comunicativ decît Attester. The British Army answers the appeal of King Leopold and moves north into Belgium. Neville Chamberlain resigns the office of Prime Minister and the King invites Mr. 1972:15) trebuie cunoscut contextul său pragmatic. el expune pe scurt evenimentele politice interne si externe (Churchill o. contextul situational este bine con­ turat. The Dutch Royal Family arrives in London. J . deoarece include ca postulat acţiunea verbală sau non-verbală a receptorului. încheierea . receptorul trebuie să ştie cum se formează un guvern în Marea Britanic Dincolo de procedura generală. Pentru înţelegerea corectă a momentului istoric este necesară explicarea presupoziţiilor . începutul ei se ocupă cu evenimentele de politică internă din zilele precedente. 1940 May 10. căci. Germany invades Holland and Belgium. în prima parte. pentru a putea aprecia corect evenimentele prezentate. el mai trebuie să cunoască numele regelui. S. Mr.

cf. încheierea vorbirii (peroraţia) prin pathos. pentru ca mesajul textului să fie inteligibil şi receptorului secundar din anul 1974. Aici lipseşte orice indiciu asupra situaţiei de război actuale (raport de pe front). Cu cît un text este mai puternic determinat de context. el generali­ zează. dar în schimb apare monstrous tyranny. let us go forward . Aceasta corespunde unor obieceiuri vechi. pentru că putea să presupună cunoaşterea evenimentelor din război de către auditoriul său. 1969).106/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pragmatice. then. pe care am numit-o „diferenţă comunicativă". între el şi membrii Camerei Comunelor Britanice din 1940 se naşte aceea discrepanţa cognitivă. Dockhorn. Analog acestor însuşiri ale funcţiilor vorbirii emoţionale. prima parte („apropiat — omenească") nu conţine figuri retorice ostentative. atunci prima parte ne apare ca „etică". textul capătă o „impre­ cizie" („Unbestimmtheit" cf. Aici găsim figura numită subiectio (dialog fictiv). . . aşa cum a făcut-o. . Pierzînd ulterior contextul situational al unor astfel de fenomene de limbă. de regulă. spre deosebire de a doua (pătimaş — mişcată). adică el umple golurile semantice formate prin pierderea contextului cu „concretizările" lui proprii. Scopul urmărit este reconstituirea unei situaţii comunicative istorice şi a premiselor ei. El poate face acest lucru. Receptorul devine astfel „producător" de text . Iser 1970). vorbitorul numeşte scopul ei: victory. conform cărora începutul vorbirii (exordium ) era caracterizat. pragmaticii textului au fost anticipate deja de retorică. care îl face parţial disponibil unor moduri de receptare diferite. cu atît este mai mare invarianta receptării sale. rămînînd foarte vag în expresia for all that the British Empire has stood for. în cele din urmă. în parte. . Aceasta înseamnă: vorbitorul se ridică deasupra situaţiei actuale. Dacă interpretăm textul dat după categoriile retoricii clasice. à doua ca „patetică" (pentru noţiuni. apoi o multitu­ dine de figuri iterative şi. Este evident că numeroase probleme ale. o apostrofare a ascultătorilor : Come. Intrarea trupelor britanice în Belgia nu este menţionată. El putea presupune ca fiind cunoscută şi ideologia impe­ riului. prin ethos. Cuvîntul Germans nu apare. în caz contrar. Ingarden 1965: 261-—270. editorul. Şi mai limpede se poate observa problematica atinsă la sfîrşitul cuvîntării. în schimb.

care nu îndeplineşte această cerinţă. vom încerca să expunem pe baza analizei deosebitoare a trei exemple de text. în timp ce. pe posibili­ tatea de a verifica senzorial un enunţ textual şi nu va atribui nici un denotat acelui semn. se întîmplă fenomenul invers: denota­ tul depinde de desemnat. Ce se poate înţelege prin aceasta. adică îl va arunca în domeniul presupunerilor. Un model pozi­ tivist al realităţii va pune accent. Se disting îndeobşte două feluri de conţinut: conştiinţa şi realitatea senzorială.1. semnul text are un sens designator (mental). conştiinţa ca măsură unică a realului. (21) Otto ist verrückt. Ca fenomen al conştiinţei. Er ist nämlich gestern abend Auto gefahren. o concepţie idealistă asupra realităţii refuză un astfel de obiectivism şi declară. pe de alta. ceea ce înseamnă că prin prezenţa semnului apare şi obiectul desemnat. Schaff 1973). 2. de exemplu. al simplei „literaturi". în ce îl priveşte pe acesta textul (ca toate semnele) exercită o funcţie de locţiitor. şi dintre aceştia doi şi semnificant. este greu de precizat {cf. J u n i 1973 war das Wetter im Rheinland schön.März 1973 ) . în primul caz. de pildă. DIMENSIUNEA SEMANTICĂ A TEXTULUI Din perspectiva semanticii. desemnatul se pierde în denotat. (22) In Hamburg überlegt der Innensenator zusammen mit Hagenbecks Erben.3. Relaţia dintre desemnat şi denotat. Locul existenţial al apariţiei sale ne dă indicii asupra conţinutului de adevăr al unui text. u în exemplul (20). al minciunii. în cel de al doilea caz. Luăm ca punct de pornire următoarele microtexte: (20) Am 25. ca fenomen al realităţii. cele enunţate pot fi verificate sau corec­ t a t e prin confruntarea notaţiilor meteorologice. unul denotativ (empiric).. pe de o parte. O a treia posibilitate este cea sociocomunicativă. Depinde care model al cunoaşterii şi al realităţii este pus la baza semiozei (cf. textul apare ca semn care ne indică un desemnat. Din contră. 30. ob der Millionen verschlingende Tierpark aufgelöst und statt dessen kostenlose Charterflüge nach dem Naturschutzpark der Serengeti ange­ boten werden sollen (Die Zeit. ŞTIINŢA TEXTULUI/107 3.2). Ştiinţa este . din contră.TEXTUALITATEA ŞI.

semnalul ficţiunii şi al „minciunii" din titlu indică o altă normă decît pe cea a verificabilităţii fac­ tice sau al incompatibilităţii logice. nu a făcut acest lucru. mesajul nu rezistă unei verificări empirice. Deşi săptămînalul a apărut la 30 martie'1973. într-o rubrică cu titlul „Ştiri exclusive. la rîndul ei. pentru că merge cu maşina" este contradic­ torie şi prin aceasta incorectă. Ceea ce cunoaştem însă este o conexiune argumentativă stabilită de nämlich 6S. Prima. Prin urmare. Afirmaţia făcută în textul res­ pectiv este lipsită de orice contradicţie logică . îşi fixează confirmarea celor enunţate în oTaiectul desemnat. împreună cu altele. relaţia cauzală de tipul „el este aiurit. din perspectiva unei semantici a textului. Procedura folosită aici se orientează. aşadar. O privire asupra celor trei exemple şi asupra modalită­ ţilor semantice descoperite ne arată că de ele se leagă trei noţiuni despre adevăr diferite: una facticistă. Exemplul (22) are o comple­ xitate semantică mai mare. Cel de al doilea exemplu (21) nu poate fi verificat în acelaşi fel. Spus altfel: pragmatica semnului determină semantica lui. Ziarul a „minţit" oare? Nu. îi dăm numele de „referenţialitate socio-comunicativă" („sozio-kommunikative Referenzialität") vrînd să spunem cu aceasta că punctul de referinţă al semnului text este determinat de normele co­ municării sociale. Dar. căci nota respectivă se află. există posibilitatea verificării. societatea noastră face să dispară dis­ tincţia între adevăr şi minciună. una logică şi una comunicativă. de exemplu. deoarece caracteristicile (a fi aiurit) şi (a merge cu maşina) nu se află într-un raport de incluziune. deoarece este foarte posibil să nu-1 cunoaştem pe Otto. din care trage concluzii.108/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT aceea care confirmă conţinutul de adevăr al textului. Sensul rezultat din context. în această zi. după principiul empiric al verificării. în acest secol de şcoala neopozitivismului. în plus. aşa cum rezultă din comparaţia cu date de observaţie disponibile. care corespund imaginii obişnuite despre starea numită „vreme frumoasă". ni se pare însă imprecis. cea de a doua în concludenta . aşa cum a fost cultivat. 1 Aprilie". deoarece ea se referă la situaţii fixate exact în timp şi spaţiu. ea recurge pentru aceasta la date empirice. şi oricine ştie că. ce procedează logic.

se capătă informaţia (presupoziţia). în ambele exemple. Nu este sta­ tică. A. Acestei triade îi corespunde o semioză triplă a textului: cea semantică (în sens restrîns). K. Pe de altă parte. Donellan. putem găsi lucrări de L. Din perspectiva pragma-semantică. J. P. Linsky. Quine. în (21) sintactica semnelor nu este coerentă. Z. Presupoziţia ce poate fi construită ar fi. Strawson. D. din contextul comunicării. în antologia editată de D. cea de a treia în situaţia de comunicare. referenţialitatea lui (20) se schimbă. Cu privire la această temă. deoarece ni se pare cea mai cuprinzătoare. 1968). şi prin aceea că textele se învechesc. Ea postulează un sistem socio-comunicativ de norme referenţiale sau. Bubner sub titlul Sprache und Analysis (Göttingen. Dar acest lucru se poate observa şi din situaţia inversată: unele texte (de exemplu. cea sintacticosemantică şi cea pragma-semantică. Nu p u t e m intra aici în amănuntele discuţiilor filozofice mai noi în problema referinţei. Linguistics and Psy­ chology (Cambridge. In legătură . Mai putem arăta cum contextul comunicativ poate modifica referenţialitatea unui semn-text. Searle şi W. Acest fapt se observă.) precum şi în culegerea de referate scoasă de R. că Otto a fost beat turtă în seara respectivă. Jakobovits intitulată : Semantics: An Interdisciplinary Reader in Philosophy. Steinberg şi L. V. pe baza exemplelor (20)-şi (21). un model al realităţii. Noi ne decidem pentru concepţia pragma-semantică. Se poate afirma cu siguranţă că ea nu este nelimitată.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTUUJl/109 argumentativă a şirului de semne. textul cîştigă în referenţialitate. 1971: 76. dacă. Vendler. textele ştiinţifico-fantastice) au devenit azi mai pline de „realitate" decît la vremea conceperii lor. Această variabilitate depinde de cadrul comunicativ ales şi de factorii săi. ci este capabilă să evolueze. care este activat la fiecare transmitere de text. R. F . adică pierd din „realitate". pentru că modelul realităţii pe care se bazează este schimbat de unul mai progresist. spus altfel. de pildă: „Nu-mi plac temperaturile ridicate". urm. dacă vorbitorul vrea să fie înţeles ironic. printre altele. perspectiva pragma-semantică ne arată cum caracterul referenţial al semnului text este variabil. motiv pentru care cele spuse în text le-am considerat lipsite de referinţă. adică într-o inversiune semantică.

u r m . juridic.. 3. Brinker 1973:19—22). extensiunea textului nu se stabileşte după o anumită unitate de lungime (de exemplu. care nu constituie doar fiecare text în parte în specificul său semantic. O astfel de temă parţială pentru (23) este: (24) Dimensiunea sintactică a textului defineşte textul ca însuşire lineară de semne sub aspectul extensiunii. sociologice. Ne putem. Analog pot fi formulate şi celelalte teme parţiale „dimen­ siunea pragmatică a textului" respectiv „dimensiunea seman­ tică a textului". ci reprezintă.3. sociologic .-punctul de pornire pentru categorii de text deter­ minate semantic. aşadar. la rîndul ei. imagina o întreagă ie­ rarhie de teme şi subteme. Tematica formează baza semantică a unui text sau a unei unităţi textuale mai mari. Van Dijk 1972: 132. Aceasta înseamnă că. Dressler 1972: 17. nr.. ci este determinată de către unitatea „obiec­ telor şi situaţiilor" denotate. Extensiunea semantică a. urm. Unitatea referenţială a textului poate fi formulată ca un fel de tematică a textului (cf. delimitării şi al coerenţei. 1972. gîndindu-ne că unitatea întinderii tex-' tului este asigurată de identitatea referentului (medical. E n u n ţ a t ă într-o propoziţie.1 IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cu concepţia comunicativă a unei semantici referenţiale s-a exprimat adesea D. . foarte probabil. notaţia „Marmeladă" pe un borcan este la fel de bine text ca şi descrierea unui tablou sau un reportaj despre o expediţie în Himalaia. într-o serie de teme partiale facultative.). juridice. Nu degeaba mai vorbim şi despre texte medicale. una pragmatică şi una semantică. Wienold 1972: 98. textului Sub aspect semantic. 3/1973 al revistei Degrés a t r a t a t tema La notion de referent într-un grup de articole foarte neunitare. 1973). u r m . Wunderlich (1971.1. să zicem. Recent. tema valabilă pentru tot acest capitol este : (23) Fiecare text are o dimensiune sintactică. existenţa a două propoziţii). Fiecare temă se descompune.

O astfel de situaţie apare.2. Definiţie: Extensiunea semantică a textului se defi­ neşte după unitatea referenţială a elementelor lingvistice. prin titlul Big Ben în 3. subtextul acoperă doar domeniul de valabilitate al unei subteme. Acestea sînt caracteristici delimitative. Acestea sînt subsumate unei teme a textului şi eventual mai multor subteme facultative.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA T E X T U L U l / I l l Din perspectiva semanticii textului. Delimitarea semantică a textului Din punctul de vedere semantic. dar asta nu în mod obligatoriu. avem de-a face cu un text atunci cînd el explicitează o temă. un text este limitat de ' unitatea referinţei tematice. ..5.1). Un text se întinde pînă acolo. un text poate fi analizat ca o arborificaţiede explicaţii deductive. „Compatibil" înseamnă aici: „trebuie să se acorde sub aspectul anumitor trăsături referenţiale" (Kalimeyer et al. căci titlurile pot fi şi nerelevante pentru tematica textului. să apară abia la sfîrşitul textului (de exemplu. în felul acesta. Uneori tema şi titlul unui text sînt identice în formulare. Tema şi subtemele for­ mează baza constituirii textelor şi subtextelor. Reali­ zarea lor are loc prin expansiune semantică. 3. Aceasta înseamnă că odată cu schimbarea temei are loc şi o schimbare de text.. unde o temă se potriveşte cu enunţurile concrete. De asemenea. adică printr-o derivare concretă a temei.3. care au un statut metasemantic.1. Toate afirmaţiile concrete ale textului trebuie să poată fi considerate ca deduse/derivate din tema textului. Mai există şi posibilitatea ca o temă să fie anunţată înainte de începerea textului (de exemplu. respectiv o ierar­ hie de teme şi subteme compatibile. Tema 2: Intrigă şi iubire). vîrful arborelui este tema. în morala finală a unei fabule) sau să fie inclusă într-o formulă de tranziţie (de exemplu „Am încheiat această temă şi ne orientăm spre următoarea . baza enunţul."). 1972:1 104). cînd cea de a doua temă nu e legată de nici un moment semantic al primei teme (exemplu : Tema 1 : Ştiinţa textului şi analiza de text.

Pentru constituirea semantică a textului ni se prezintă iarăşi altă imagine: criteriul deli­ mitativ al unităţii referenţiale face ca în primul caz să existe o multitudine de texte. din contră. Dimensiunea semanticii textului ne dă astfel posi­ bilitatea unei delimitări a textului.112/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Dar delimitarea semantică a textului devine problema­ tică atunci cînd între două întreruperi mai mari ale comu­ nicării există mai multe teme ce pot fi adunate într-o unitate (de exemplu. nici de pragmatica textului. Pragmatica textului ar putea să de­ clare ambele exemple ca fiind texte. Schimbarea temei înseamnă deci schimbarea textului. aliniate.. Din perspectiva sintacticii textului. o singură temă este fărîmiţată în mai multe bucăţi din cauza mai multor întreruperi ale comunicării (de exemplu. . formule de tranziţie . cu toate numeroasele întreruperi comu­ nicative.). din contră. Aici se observă deosebit de clar relevanţa dimensiunii semiotice alese pentru constituirea textului. primul exemplu este.. pentru că prezintă elemente anaforice şi cataforice. O astfel de schimbare poate fi semnalată prin expresii metasemantice (titlu. care nu poate fi realizată în aceeaşi măsură nici de sintactică. în măsura în care ea persistă în a considera semnalul delimitator al „întreruperii comunicării" ca criteriu al constituirii textului. Definiţie: Delimitarea semantică a textului se orientează după unitatea referinţei tematice. diversele episoade ale celui de-al doilea exemplu sînt. atunci este îndoielnic dacă primul exemplu mai poate fi considerat text. un text respectiv o serie de texte . Dacă însă funcţia co­ municativă este cea care formează baza constituirii pragma­ tice a textului. în romanul serial). fie­ care în parte doar fragmente. ora de audienţe la Bundestag) sau atunci cînd. Limite semantice ale tex­ tului pot dar nu trebuie neapărat să coincidă cu cele de tip sintactic sau pragmatic. în orice caz. în timp ce în cel de-al doilea exemplu să avem doar un text. Cel de-al doilea text („etic") ar fi „inclus" în comunicare prin presu­ poziţii ale emiţătorului/receptorului.

Ehemann în: (26) Sokrates war ein Athener. în timp ce pronumele are mulţimea de trăsături cea mai restrînsă. pronumele personal are gradul de generalitate cel mai mare. Athener. ele cons­ tituie semantica pronumelui personal er. Von dem Ehemann X a n thippes hat sie allerdings kaum Notiz genommen. Coerenţa semantică a textului Coerenţa se referă.3. numele propriu pe cel mai mic. ca de exemplu.3. Pînă aici ajunge afirmaţia semanticii referenţiale. Die Nachwelt weiß von ihm. er) din (2:6). expresiile Sokrates. numele propriu Sokrates o are pe cea mai extinsă: şi anume trăsăturile se­ mantice ale tuturor expresiilor coreferenţiale cu el. din care derivă toate expresiile coreferenţiale (Athener. Philosoph. ca în exemplul următor : (25) Sokrates war der Lehrer Piatons. Un astfel de caz apare. la com­ patibilitatea anumitor trăsături referenţiale în înşiruirea de semne lingvistice. Prin urmare. cînd există o identitate de referinţă datorată repetării unui anumit segment de text. Există cazuri. de pildă. er. care asigură sta­ tutul corefefenţial al expresiilor numite. în care aplicarea acestei afirmaţii se face fără nici o greutate. Tuturor le sînt co­ mune trăsăturile (-\-singular) şi (-{-masculin). 66 unde repetarea lui Platon se referă la una şi aceeaşi persoană. Există o mulţime de trăsături semantice comune. Din aceasta iarăşi poate fi trasă concluzia că numele propriu reprezintă tema textului. Platon seinerseits war der Lehrer des Aristoteles.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUl/113 3. d a ß er dort zeit seines Lebens als Philosoph tätig war. cînd mai mulţi semnificanţî denotează acelaşi obiect (aceeaşi situaţie). 67 Se pare că între aceste segmente lingvistice (lexeme) există o concordanţă. Dar despre secvenţialitatea (distribuţia) tex- . în sensul semanticii textului. Mai complexă devine problema. altfel nu ar putea să apară unul în locul celuilalt pentru denotarea aceleiaşi persoane.

Pe de altă parte.) . care ne vor arăta cum prag­ matica contextului comunicativ influenţează semantica. Ele ne trimit la persoana vorbitorului (ich). Ihnen (Sie). ich. care nu pot fi stabilite exact decît prin cunoaşterea situaţiei comunicării. expresiile diese. sie) şi pronume demonstrative (jene. De aseme­ n e a Wunderlich 1973. jene. sind Lilien. Iris) ca şi expresii coreferenţiale. articol zero (Lilien. Riechen Sie mal ! (28) Die schönsten Blumen. Dressler 1972:22. Pentru amănunte legate de aceasta vezi capitolul despre sintactica şi semantica textului. urm. die ich Ihnen anzubieten habe. Er schätzt sie höher ein als Iris. Jene ■dort sind zwar auch schön. die Herr Müller Herrn Meyer anbieten kann.diese). 68 în (27). Aici este relevantă mai ales distincţia dintre mijloacele de referinţă dependente şi cele independente de situaţie. Herr Meyer). atunci în (27) coerenţa semantică a textului este dată abia de situaţia comunicării. care se afla localizate. Să presupunem că ambele texte au acelaşi obiect d e referinţă („cumpărarea de flori").3). exemplul (28) conţine o mulţime de mijloace de referinţă independente de situaţie: nume proprii (Herr Müller. este suficientă sintactica textului pentru a obţine coerenţa semantică. la o cali­ t a t e a acestor obiecte ale vorbirii (solcher). la cel cui i se adresează vorbirea (Sie). persoane şi locuri. dort şi solcher se refera la lucruri.114/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tuală a acestor elemente primim date din regulile semanticii relaţionale (semiotico-sintactice) (cf. Este vorba de mijloace de referinţă dependente de situaţie: pronume şi adverbe cu funcţie „deictică" (indicatoare). unele mai aproape (diese). aber sie besitzen nicht solchen Duft. 3. la anumite obiecte ale vorbirii. în (28) însă. Ambele le vom explica pe baza următoarelor două exemple de text: (27) Diese sind die schönsten. pronume personale (er.1. în cele din urmă. Ambele tipuri de semantică sînt prea strîns legate. pentru a putea fi despăr­ ţite cu una cu două. altele mai departe (jene dort) de vorbitor şi. Să luăm încă cîteva exemple. da jene nicht den betäu­ benden Duft dieser besitzen.

( -{-transitory) . în comuni­ care.' unde versul 1 şi 2 desemnează.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/115 Dificultăţi mai mari apar în cazul unei coreferenţialităţi deficiente. Depinde de imaginea despre realitate a subiectului. Să presupunem că ambele se află într-o relaţie de identificare (cf. în acest text format din două propoziţii nu este clar la cine se referă pronumele personal er: la Erich sau la August.n Şi alte trăsături sînt mai mult sau mai puţin imaginabile. această situaţie se impune foarte probabil mai mult decît la cele nepoetice. Aceasta reiese dintr-un exemplu ca cel ce urmează: (29) Erich macht August Vorhaltungen. atunci receptorul este pus să stabilească el însuşi coreferinţa expre­ siilor. care se poate manifesta. Definiţie: Coerenţa semantică a textului este condi­ ţionată de coreferinţa unităţilor textuale (adică de refe- . printre alţii. receptorul trebuie el însuşi să-i adauge din cunoaşterea situaţiei de comunicare. ( -{-fragile). 1969). dieser (sau: jener) sau Erich (sau: August™). 3.2. mai întîi. Petals on a wet. Dacă astfel de substituţi nu există în text. Să ne reamintim aici poezia deja citată a lui Ezra Pound (18): (30) In a Station of the Metro The apparition of these faces in the crowd .3). August wiederum Er will offenbar einen Streit vom Zaun brechen. Limbajul figurat al poeziei a incitat dintotdeauna pe cititor la o activitate prag­ matică de acest fel. black bough. ( -{-round). Pentru expresiile faces şi petals ar putea fi formulat următorul numitor semantic general: ( + white). 68 Erich. La textele poetice. Figge 1971: Karttunen 1968.. 0 încer­ care de a evita acest lucru o reprezintă dezambiguizarea (explicitarea semantică) prin introducerea unor substituţi specificatori cum sînt letzterer (sau: ersterer). anunţul textului suferă o pierdere în denotaţie. lucruri total diferite: feţe din mulţime şi petale pe o ramură. printr-o neînţelegere între emiţător şi receptor. El reuşeşte în măsura în care descoperă o mulţime de trăsături semantice comune. dacă şi cum se ajunge la coreferinţe (cf. Din cauza ambiguităţii coreferenţiale.

în cazul mijloacelor de referinţă dependente de situaţie — joacă un rol însemnat în domeniul semanticii referenţiale. Un text constituit conform semanticii textului coincide adesea. formule de tranziţie). în orice caz. Textul este de­ limitat de temă (inclusiv de o ierarhie de subteme). Suma coreferenţilor este considerată ca derivată din aceasta). în acest sens. ci un factor de referinţă comunicativ. Cît se întinde o temă. Ea se extinde. ba chiar pînă la o similitudine minimală între mulţimile de trăsături. nici una doar subiec­ tivă (adică arbitrară). uneori şi o expresie metasemantică (de exemplu. Coreferinţa poate fi descrisă cu ajutorul trăsăturilor semantice. O astfel de coreferinţa se manifestă într-o identitate de tră­ sături mai mare sau mai mică între elementele coreferentiale. Calitatea coerenţei unui text va fi apreciată în concordanţă cu acestea. dimensiunile semiotice ale sintacticii — cum ar fi varianta numită semantică re­ laţională — şi ale pragmaticii — de pildă. care reprezintă variabila pragmatică a unui astfel de procedeu. Semnul pentru aceasta este încetarea identităţii de referinţă.116/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rinţa denotativă identică). cu unul constituit conform sintacticii sau pragmaticii textului. care nu este nici o mărime obiectivă (adică verificabilă). Cu cît mulţimea comună a trăsăturilor semantice este mai inare. de la caz la caz.4. . dar nu întotdeauna. care premerge orice transmitere de text. de la identitatea totală pînă la cea parţială. cu atît e mai mare coerenţa textului. textul se constituie din coreferinţa continuă (lineară) a părţilor sale. 3. Schimbarea temei înseamnă schimbare de text. Această activitate presupune din partea lui un model al realităţii concret. Denotatul reprezintă un fragment dintr-un model de realitate. Dacă e vorba de o coreferinţa implicită. adică urmăreşte ce denotează (respectiv desemnează) el. Rezumat: Constituirea semantică a textului Perspectiva semiotică a semanticii analizează textul ca unitate semantică referenţială. atunci ea trebuie să devină clară partenerului comunicării.3. titlu. atît ţine un text.

Scopul acţiunii. După cum arată următoarea schiţă . substituită cu un verb performativ explicit: „Wir empfehlen Ihnen.. Ambele reprezintă două variante ale discursului referenţial (reference discourse). El mai trebuie considerat ca eliptic. care se descompune în trei sintagme cu trei verbe. Analiza unei reţete culinare Sursa: M.. 3). Französische p . tema întregului text. L. die. Kastan ien.Püree Marrons en purée Die wie vorstehend in Bouillon. ed. Dacă s-ar pune problema com­ pletării acestor elipse. care să aibă ca rezultat prepararea unei anumite mîncări. 51. în acelaşi timp. un text hortativ. vom alege următoarele două exemple. Küche. Kinneavy le denumeşte informative respectiv scientific (1971: cap. în centrul enunţului textual se află descrierea unui proces. Wasser oder Milch gedünsteten Kas­ tanien im Mixer pürieren. lucru pe care ni-1 indică elipsa .5. atunci construcţia următoare ar trebui. nur mit Salz oder mit Salz und etwas Zucker abschmecken — je nach Verwendungsart.1. este. textul nu este. pe care J. care accentuează în mod deosebit relaţia referenţială a semnului text: o reţetă culi­ nară şi un text ştiinţific (lingvistic). Cu toate acestea. un complement în acuzativ şi diverse construcţii adverbiale. Piepenstock. verbele au caracter referenţial. Kastanien im Mixer zu pürieren " 73 ..TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/117 3. München 1963. 72 Textul este format dintr-o singură propoziţie. mit noch etwas heißer Milch oder Sahne glattrühren. căci îi lipseşte subiectul precum şi forma flexionară a verbelor. obiectul de referinţă Pireu de castane formulat în titlu. per­ spectiva pragmatică rămîne în urma celei semantice. Pentru receptor. ba mai mult. 16.3. de pildă.3. Analize de text Ca mostră pentru o analiză semantică a textului. 3. în primul rînd. în sensul unor indi­ caţii pentru acţiune.5.

118/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT semantică a structurii textului. care presupune o informaţie premergătoare necesară. Reţeta dată se încheie cu o formulă despre criteriul (felul întrebuinţării ) unei alegeri între alternative: bulion/apă/lapte. balz und etwas T i Zucker glatt rühren s» gedünstete Kastanien A A pürieren gedünstete Kastanien in . în felul acesta. Aceasta . pînă unde ţine referenţialitatea explicaţiilor tematice. textul reţetei culinare poate fi considerat ca dezvoltare a acestei teme 74 : (herstellen) Kastanien-Püree " "*---. Bouillon oder Wasser oder Milch Prin această schiţă.--"^A A gedünstete Kastanien abschmecken A . i c . El conţine un element anaforic wie vorstehend. Mai trebuie însă adăugat. sistemul derivaţiilor tematice este reprezentat în mod clar. face trecerea de la planul textual la cel al acţiunii. . că asemenea raporturi structural-semantice atît de clare apar arareori în texte. începutul textului se con­ stituie altfel. sub aspect semantic. Verwendungsart -""* . Textul se întinde. lapte fierbinte/ frişca şi sare/sare şi zahăr.

Textul II reprezintă aşadar un text secvenţional al textului I sau în altă accepţiune — un text. care iarăşi ar fi un text parţial al întregului text al cărţii. în cele ce urmează „Textul I". Das geschieht durch das leichte Einschneiden auf der gewölbten Seite. de o altă reţetă. astfel că ar . Ea ar fi identică cu o piramidă a semanticii textului formată din deducţii continui. dann sofort schälen. etwas Wasser daraufspritzeh. al doilea subtext: Pireu de castane. textul premergător : Kastanien gedämpft Marron étuvés 750 g Edelkastanien. Cît de important este textul I pentru stabilirea semanticii complete a textului II se poate observa pe faptul că procesul desemnat pe scurt în textul II prin participiul gedünstet este explicat în amănunt (amplificat) în textul I. care conferă anaforicelor din textul „etic" despre pireul de castane specificitatea lor coreferenţială. . Acest cuvînt gedünstet este deci anaforicul întregului text I. la rîndul său. un subtext al textului (ca­ pitolului) cu tema Legume.TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/119 este dată de un text anterior. Dar ambele texte pot fi considerate şi subtexte aie unui singur text cu tema: Castane: primul subtext: Castane înăbuşite. 10 Minuten in den Backofen geben. etwas Selleriekraut und Suppengrün 50 g Butter 1 Tasse Bouillon Die Kastanien müssen vor der Zubereitung erst geschält werden. care înglobează textul I ca pe o presupoziţie pragmasemantică. cel despre „Pireul de castane". Die geschälten Kastanien mit dem Grünzeug und etwas Butter und Bouillon weichchsmoren. sondern auch das leichte braune Häutchen zu entfernen. Pentru dezvăluirea relaţiilor existente dăm în între­ gime . (Motivul pentru această re­ ducere ar putea fi evitarea unor redundanţe posibile în tex­ tul II). Und zwar ist nicht-nur die dicke braune Schale. „Textul I I " .rezulta o ierarhie de texte şi teme. Acolo există premisele semantice. 7 " Textul despre „Castane înăbuşite" îl vom numi. Dann auf ein Blech setzen. Textul cu tema Castane ar fi.

lapte. Londra. fie că sînt stabilite cu ajutorul pronumelui nedefinit etwas.2. Language. Analiza unui fragment de text lingvistic Sursa L.3. zahăr în textul I I . phonetic modifi­ cation. dar cu aceasta apare şi riscul legat de transpunerea textului în acţiune. Ea priveşte numele de materie (mass norms): bulion. cantităţile celelalte fie că rămîn complet neexplicate. 1 8 4 . care să asigure reuşita întreprinderii. the English actoraction construction appears in phrases like these : John ran John fell Bill ran Bill fell Our horses ran away. .120/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Raportul dintre textul II şi textul I nu este absolut ne­ problematic în ceea ce priveşte coreferenţialitatea. Nu numai coreferinţa este insuficient explicată. O astfel de specificare se face numai relativ la castanele comestibile şi la bulion în textul I . o specificare cantitativă. care nu sînt date în această formă prin textul I. în aceste puncte. (2) Any meaningful. apă. „Laptele" nici nu este amintit acolo. 1967 (prima ediţie 1933). Urmarea este că. p . în formula unei reţete.5. Determinarea definitivă rămîne în seama receptorului. ( 1) The free forms (words and phrases) of a language appear in larger free forms (phrases). O realizare greşită a dezambiguării poate avea ca urmare o acţiune eronată. Receptorul se vede pus în încurcătură prin acest defect al raportării coreferenţiale . apă sau lapte" desemnează trei alter­ native. selection.185. arranged b y taxemes of modulation. Formula care apare în textul I I la început „Castanele preparate ca mai sus în bulion. din acest motiv. 3. Astfel de substantive necesită.2. apa şi bulionul apar în contexte diferite. Aprecierea semanticii textului (cu privire la funcţia pragmatică a reţetei culinare prezentate) trebuie. 12. (3) For instance. el se simte pro­ vocat să dezambigueze el însuşi. and order. recurrent set of such taxemes is a syntactic construction. frişca. ci şi referinţa. enunţul textului este insuficient determinat semantic. să fie mai degrabă negativă. Bloomfield. sare.

similarly. all the English words and phrases which can o fill the action position on the actor-action construction. Bloomfield) . certain others in the action position. which we may call the positions of actor and action.2) dintr-una din cele mai cunoscute opere ale acestui secol. (12) The positions in which a form can appear are its functions or. our horses ) is a form of a large class. Obiect de referinţă al tex­ tului este limba. (9) The meaning of the construction is roughly this. pe care îl elaborează autorul textului (omul de ştiinţă L.). 76 Textul dat reprezintă un paragraf (12. a form like John or very good could not be used in this way. 1971:77. Aceasta se vede. (13) All forms which can fill a given position thereby constitute a form-class.. fell. pentru a uşura orien­ tarea). ( 14) Thus. TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/121 (4) In these examples we see taxemes of selection. (8) We need not stop here to examine the various other types and subtypes of this con­ struction.. (6) The other constituent (ran. ran away ) is a form of . (10) The two immediate constituents of the English actoraction construction are not interchangeable: we say t h a t the construction has two positions. urm. Bill. (7) Secondly. constitute a great form-class. which show different or additional taxemes. doar arareori apare acel wc care cuprinde pe autor şi pe receptor în egală măsură şi semnalează consensul dintre ei. domină persoana a 3-a (singular şi plural) . (Numerotarea propoziţiilor este un adaos făcut de noi. a form like ran or very good could not be used in this way. printre altele. all the English words and phrases which can fill the actor position in the actoraction conrtruction. face parte din categoria textului referenţial reference discourse (Kinneavy. Această descriere se bazează pe un „model al realităţii". which we call finite verb expression .another large class. its function. Ca text ştiinţific. and we call t h e m finite verb expressions. constitute a second great form-class.finite verb expression. t h a t whatever is named b y t h e substan­ tive expression is an actor t h a t performs the action named by the . we see a taxeme of order: the nominative expression precedes the finite verb expression. collectively. în faptul că la verbe. aceasta însemnînd că relaţia între text şi referent se supra­ pune prin relevanţă tuturor celorlaltor relaţii semiotice. which we call nomi­ native expressions. and we call them nomi­ native expressions . (5) The one consti­ tuent (John. ( 11) Certain English words and phrases can appear in the actor position. mai exact: descrierea sistemului ei.

122/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

despre limbă. Dacă se renunţă însă la acest model atunci enunţul textului rămîne fără obiect, în adevăratul sens aL cuvîntului. înainte de a urmări în continuare această idee, să ne punem întrebarea care e delimitarea şi coerenţa acestei părţi de text. Definitorie pentru aceşti factori este, din per­ spectiva semanticii textului, unitatea referinţei tematice. Dacă analizăm sub acest aspect fragmentul de text prezen­ tat, atunci constatăm următoarele: în primul aliniat al para­ grafului, în propoziţia (2), se formulează tema syntactic construction, scoasă în evidenţă prin elemente tipografice déviante. Conform cu (1), aceasta se divide în patru subteme (taxemes) modulation, phonetic modification, selection şi order. Propoziţia (3) vine apoi să prezinte construcţia engle­ zească de actor-action ca domeniu deosebit de utilizare a temei şi a subtemelor, în acest scop punînd la dispoziţie un corpus de analiză format din 5 propoziţii. Pînă aici se întinde primul aliniat al § 12.2. Cel de-al doilea aliniat tra­ tează doar două subteme, selection (4) şi order (7), care sînt explicate, sub aspectul utilizării lor (3) mai întîi separat [selection: (4)—.(6), order: (7) —(8)] apoi laolaltă [(9) —(14)]. (14) semnalează cu this, concluziv încheierea discutării lor. î n § 12.3. urm. se efectuează apoi dezvoltarea celorlalte subteme modulation şi phonetic modification. O descriere semantică a textului din § 12.2 ajunge deci la concluzia, că acest paragraf descompune o temă în 4 subteme (primul aliniat) şi că mai apoi, dezvoltă dintre acestea, două sub aspectul componentelor lor extensionale. Dacă, pînă acum, am aprofundat ierarhia tematică, o privire asupra întregii cărţi ne dezvăluie că syntactic con­ struction este doar o temă parţială a capitolului 12: Syntax. Syntax la rîndul său, este o temă parţială a temei Language, care coincide cu titlul lucrării. în felul acesta, cartea lui Bloomfield se compune dintr-o temă şi o ierarhie de subteme de gradul unu, doi ... Fiecare subtemă, la rîndul ei, poate fi derivată din tema supraordonată. Aceasta are extensiunea mai mare, tema derivată extensiunea mai mică. Schema de-

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/123

ducţiilor are, în cazul cărţii lui Bloomfield, următoarea formă idealizată : A B C D

A reprezintă hipertema, B—C—D respectiv clasa de teme parţiale de gradul unul, doi şi trei. Această schemă este idea­ lizată, deoarece realitatea enunţului textual nu urmăreşte nicidecum permanent această construcţie ierarhică. Ar fi greşit să corelăm treptele ierarhiei tematice de-a dreptul cu diviziunile carte (A), capitol (B), paragrafe (C) şi aliniate (D), deşi în exemplul dat acest lucru se întîmplă adesea. în cadrul paragrafului 12.2., structura semantică este adesea formată prin opoziţii binare [de tipul: (5) the one constituent — (6) the other constituent]. în afară de aceasta, definiţia de identitate cu „a fi" nu apare arareori [de tipul: propoziţiei (2)]. Ambele aspecte sînt caracteristice pentru tendinţa către o semantică ştiinţifică precisă. în cazul de­ finiţiei terminologice, se urmăreşte obţinerea unui raport de unu la unu între semnul lingvistic şi obiectul denotat. Corelaţia dihotomică a semnelor textuale pe de altă parte sugerează că desemnatele acestora stau într-o relaţie strînsă mtre ele, relaţie explicitată de acest mod de delimitare. Spus altfel: Discursul ştiinţific cere atît o semantică referenţială cît şi una univoc relaţională a componentelor lui. Polisemia şi sinonimia sînt nedorite; în locul lor trece desideratul monosemiei semnelor lingvistice folosite. Ea este cea care garantează, ca în cazul lui Bloomfield, repetarea ex­ presiilor odată definite : de exemplu, taxeme, constituent, finite verb expression etc. Pe de altă parte, anaforicele [such (2), these (4), the one (5), the other (6)] şi conectorii [secondly (7), thus (14)] accentuează coerenţa semantică a expresiilor transproporţionale, şi anume într-un mod atît de explicit, încît receptorul nu poate găsi nici o breşă care să producă o eroare

124/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

comunicativă. în acest sens, textul dat este independent de comunicare şi prin aceasta, invariant. Pe de altă parte, el depinde totuşi de datele subiective ale pragmaticii. El presupune un model de referinţă de tip empiric. Asta înseamnă că toate constatările legate de obiec­ tul „limbă" trebuiesc făcute pe o bază de verificare factică. O astfel de fundamentare o dă corpusul de propoziţii din (3). î n propoziţiile (4) pînă în (14) au loc generalizări inductive cu un grad crescînd de abstractizare şi cu combinaţii tot mai complexe. Dacă ipoteza [(1) —(3)] şi corpusul analizei se dovedesc insuficiente, atunci statutul referenţial sau extensionalitatea enunţului textual este egală cu zero. Constatînd aceasta, noi înşine producem un enunţ metasemantic. Dacă textul parţial citat aici din Bloomfield ocupă o poziţie referenţial-semantică (obiectul: analiza sintactică a construcţiei actor-adion), atunci textul, care a fost conceput aici despre textul parţial al lui Bloomfield, este metareferenţial : enunţul textual despre un enunţ textual, al cărui obiect este, la rîndul său, un enunţ textual (sintactic).
3.4. POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A TEXTULUI „INTEGRATOARE"

Prezentarea de pînă acum a aşezat textul şi textualitatea în dimensiunile semiotice ale sintacticii, pragmaticii şi semanticii. S-a arătat cum obiectul cercetării se modifică odată cu perspectiva de studiu aleasă. O astfel de reducţie a bazei teoriei textului a scos în evidenţă capacităţile şi li­ mitele cunoaşterii diverselor semioze ale textului. Astfel, am constatat că o sintactică nelegată de subiect şi referinţă poate dezvălui doar incomplet individualitatea istoricosocială a unui text. Pe de altă parte, nu există o semantică autonomă, ci această dimensiune semiotică este legată de norma socio-comunicativă a modelului de realitate ca şi de regulile sintactice ale înlănţuirii de semne. Şi, în cele din urmă, există o pragmatică, care, cu toată complexitatea structurii proprii, nu poate renunţa la sintaxa şi semantica semnului. în faţa acestei necesităţi fundamentale a tuturor dimensiunilor semiotice, apare ca inutilă întrebarea care

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/125

dintre ele poate să le subsumeze pe celelalte, deşi, mai nou, se acordă pragmaticii un loc oarecum prioritar. Mai impor­ tantă însă pare a fi constatarea că abia semioza completă (triadică) a unui semn dezvăluie multitudinea completă a aspectelor sale. Dacă transpunem această concluzie asupra semnului „text" şi asupra ştiinţei lui, subdisciplina semiotică „ştiinţa textului", atunci ajungem la următoarea constatare: ştiinţa textului în sens complet este posibilă doar ca ştiinţă „integratoare" a textului, înţelegînd prin „integrare" o sintetizare a dimensiunilor semiotice în vederea unei semioze complete a textului. Abia o ştiinţă integratoare a textului este în stare să fundamenteze o noţiune semiotică complexă despre text. O astfel de noţiune ar putea să se prezinte astfel: (variantă după Dressler 1970:66): T = nvb-\- d + s a + Sz+ ••• s n + ^ +
nv

^>

unde : T = text, nvb = non-verbal behavior erne, s = sentence şi à — deixis. în această formulă, nvb reprezintă aspectul pragmatic. Sţ + s% pe cel sintactic şi d pe cel semantic. Prin asta nu se spune nimic despre vreo dominare a vreuneia dintre aspecte. Expresie a sintetizărilor semiotice sînt cuvinte compuse ca „pragma-semantic", „pragma-sintactic", sau „semanto-sintactic". în capitolul precedent, metoda lingvistică luase asupra sa sarcina de a analiza obiectul „text" sub aspectul celor trei dimensiuni semiotice. E drept că această metodă este încă insuficient pregătită pentru o astfel de întreprindere, motiv pentru care multe lucruri apar cam bruşte şi nepotri­ vite, dar, de pe poziţia ei teoretică generală, ea ne oferă premisele sesizării mai bune a anumitor probleme legate de obiect (de exemplu, înlănţuirea de semne, tematizări) decît e posibil cu alte metode. în felul acesta, au putut fi articulate cu oarecare claritate diverse aspecte textologice. în alte cazuri, tentativele lingvisticii textului s-au dovedit insufi­ cient de adecvate obiectului. Motivul îl putem găsi, de pildă, în gradul de generalizare ridicat al elaborării teoriei lingvis­ tice, formulată în „regulile" uneia sau a mai multor gramatici ale textului, generalizare care atinge numai pînă la un anu-

126/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

mit punct individualitatea concretă a textului. La rîndul său, acest fapt se explică şi prin aceea că instrumentariul de analiză al lingvisticii textului abia dacă permite interpreta­ rea unor texte mai extinse (de exemplu, romane), cel mult doar dacă o face cu preţul renunţării la sarcinile unui sistem categorial lingvistic propriu-zis. Acest lucru, din nou, este determinat de faptul că mai ales domeniul pragmaticii trebuie să ţină cont de un complex de factori atît de variat, încît competenţa lingvisticii este cu mult depăşită. în acest punct se dezvăluie o sferă de întrebări, care presupune folo­ sirea unor noi metode (de exemplu, sociologice, psihologice). Ne putem imagina, de pildă, o corelare între lingvistică şi sociologie în dimensiunea semiotică a pragmaticii, ceea ce am putea numi atunci „sociolingvistică pragmatică" („prag­ matische Soziolinguistik"). Posibil ar fi însă şi să legăm în­ tre ele nu numai două metode, ci şi două dimensiuni semio­ tice; un exemplu ar fi legarea sintacticii lingvistice cu prag­ matica psihologică în lucrarea lui E. A. Armstrong Shake­ speare s Imagination (Lincoln, 1963 [1946]), unde modul conexiunilor lingvistice este prezentat ca expresie a psihogenezei procesului creator la Shakespeare. Din observaţii ca cele de mai sus tragem concluzia că regula de procedură a unei ştiinţe a textului „integratoare" are, în principiu, două nivele de sinteză: Primul nivel al sintezei: corelarea diverselor dimensiuni semiotice în scopul obţinerii unei semioze complexe a textului, de exemplu : sintactica lingvistică (sociologică, psihologică) şi/sau semantica lingvistică (sociologică, psihologică) şi/sau pragmatica lingvistică (sociologică, psihologică) în diverse relaţii de dominare (cf. 3). Al doilea nivel al sintezei: corelarea diverselor metode cu scopul obţinerii unei metodizări complexe a textului a) în cadrul unei singure dimensiuni semiotice, de exemplu: pragmatica lingvistică şi pragmatica sociologică

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/127

b) în cadrul mai multor dimensiuni semiotice, de exemplu: semantica lingvistică şi pragmatica psihologică. Nu avem intenţia să exersăm aici diferite posibilităţi de combinare pe primul sau al doilea nivel de sinteză. Este foarte probabil sa existe numeroase posibilităţi. Sarcina unei teorii a textului „integratoare" este de a verifica aceste combinaţii sub aspectul condiţiilor constituirii lor. Prin aceasta s-ar aduce o contribuţie la fundamentarea ştiinţifică a „interpre­ tării sintetice" („synthetisches Interpretieren" — Hermand 1969). Ştiinţa astfel fondată am numit-o ştiinţă a textului, pentru că ea consideră ca domeniu al ei, în principiu, toate textele. Condiţia minimă pentru „text" este mediul limbă, fie ea scrisă sau vorbită. O limitare la forma scrisă aşa cum o propune P. Ricoeur (1970:11 181): „Appelons texte tout discours fixé par l'écriture" nu mai poate fi azi acceptată (cf., printre alţii, Fries, C. C. 1967, Harweg, 1968 a, 1971, Sitta, 1973). O întrebare ce se leagă de această consta­ tare şi care a fost pusă de mai multe ori pînă acum este dacă semnele non-lingvistice pot fi tratate ca texte. Semiotica generală pledează pentru o astfel de procedură (Eco 1972). G. Wien old (1971) vorbeşte pragmatic de „texte plurimediale" („plurimediale Texte") şi atrage atenţia asupra rele­ vanţei „prelucrării textului" („Textverarbeitung") înţelegînd prin aceasta, printre altele, transpunerea „textelor" de un anumit tip de semne în texte de alt tip de semne. Pentru o astfel de procedură este absolut necesară îndepli­ nirea a trei cerinţe; mai întîi: să nu existe nelămuriri asupra constituţiei semiotice a respectivelor semne ce generează textul; apoi: să existe claritate asupra statutului „textualităţii" produse prin aceste semne; şi în cele din urmă: să fie elucidate condiţiile unor posibile comutări ale claselor de semne. Toate aceste puncte ar trebui integrate într-un al treilea nivel de sinteză al ştiinţei textului, unde să fie reflectată coocurenţa textelor şi subtextelor verbale şi non­ verbale.

.

-

.

-

128/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

3.4.1. Analiză de text: Două versiuni ale unei povestiri ilustrate verbalizate Sursa: Peter Hawkins, în B . Bernstein, Class, Codes, and Control, Londra 1971, p . 194 (trad. germ, de G. Hobelitz: Studien zur sprachlichen Sozialisation, Düsseldorf, 1971) Situaţia: Nişte copii primesc o serie de 4 imagini, care reprezintă o suită de evenimente. Ei sînt puşi să transpună povestea în cuvinte. Prima . imagine reprezintă nişte băieţi, care joacă fotbal ; în cea de a doua, o minge zboară prin fereastra unei case ; cea de a treia arată o femeie, care se uită afară pe fereastră şi un bărbat, care face un gest de ameninţare ; în cea de a p a t r a imagine, copiii o şterg. Doi copii, A şi B, concep fiecare altă poveste pe marginea acestor imagini. I a t ă cele două texte ( TI şi T2 ) : (TI) Three boys are playing football and one boy kicks the ball and it goes through the window the ball breaks the window and the boys are look­ ing a t it and a man comes out and shouts at them because they've broken the window so they run away and then that lady looks out of her window and she tells the boys off. (T2) They're playing football and he kicks it and it goes through there it breaks the window and they're looking at it and he comes out and shouts a t them because they've broken it so they run away and then she looks out and she tells them off."

Pe baza comparaţiei între cele două texte vom încerca să evidenţiem unele aspecte posibile ale unei ştiinţe a textului „integratoare". Spre orientare, vom folosi nivelele de sinteză schiţate mai sus. Nivelul de sinteză 1 : Dacă luăm lingvistica drept punct de pornire metodic unitar, atunci, pentru comparaţia textelor pe baza fiecărei dimensiuni semiotice, rezultă mai întîi următoarele constatări izolate:
a ) în domeniul sintacticii: T I şi T2 sînt formate mai ales din propoziţii principale înşiruite paratactic (excepţie: o hipotaxă cauzală). T I şi T2 diferă prin aceea că T I este „emic", T2 „etic". Aceasta înseamnă: in T I informaţiile noi sînt semnalate, de regulă, prin apelative, numerale (car­ dinale), articole nehotărîte şi articole zero (excepţie fac prima apariţie a lui the window şi pronumele demonstrativ în that lady) ; abia apoi apar pro-

TEXTUALITATEA ŞI ŞTIINŢA TEXTULUI/129

formele, care reiau informaţia cunoscută. Dimpotrivă, T2 este format mai ales din pronume, care înlocuiesc informaţia extratextuală ; textul ne tri­ mite dincolo de limitele lui. b ) în domeniul pragmaticii: T I conţine mai ales mijloace de referinţă independente de situaţie, T2 însă din cele dependente de situaţie. Aceasta, înseamnă că T 1 poate fi înţeles şi fără context situational, în t i m p ce p e n t r u Ţ2 acest lucru nu e valabil. Bernstein (1975: 195) caracterizează emiţător« "lui T I şi T2 astfel: "The first child takes very little for granted, whereas the second child takes a great deal for granted. Thus for the first child the task was seen as a context in which his meanings were required to be made explicit, whereas the task for the second child was not seen as a task which, required such explication of meaning".' 3 c ) în domeniul semanticii : T I şi T2 sînt mostre pentru „prelucrarea de t e x t " : transpunerea unei suite de semne vizuale într-o suită verbală. Ambele tipuri de semne posedă aceleaşi obiecte de referinţă şi ar fi tentant să comparăm rezultatele fiecărei denotaţii. Dar aceasta nu face obiectul discuţiei noastre. El trebuie să fie doar o comparaţie din perspectiva seman­ ticii textului între T 1 şi T2. Aici se observă că T 1 are o structură denotativă mai explicită, în timp ce T2 necesită o determinare cu ajutorul structurii imaginilor date situativ.

Pînă aici ajunge semioza sintactică, pragmatică şi seman­ tică izolată a textului, în măsura în care ea este valabilă. O semioză sintetică a textului uneşte dimensiunile disparate cam în felul următor: Prima sinteză: semantică — pragmatică. Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între reali­ zarea denotativă a lui TI respectiv T2 şi capacităţile comu­ nicative („potenţialul ilocutiv", „Illokutionspotential") ale respectivilor producători de text. A doua sinteză: sintactică — semantică Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între „densi­ tatea" concatenărilor pronominale si claritatea semantică (referinţa) în Ti şi T2. A treia sinteză: pragmatică — semantică — sintactică Obiective: Trebuie stabilit ce relaţie există între depen­ denţa faţă de situaţie, realizarea denotativă şi coreferenţialitatea lui Ti şi T2.

care rezumă aceste constatări atribuind lui R l un cod „elaborat" („elaboriert"). următoarele: Relativ la textualizarea unor date (vizuale). ea a legat pe R l şi R2 de anumite moduri de a utiliza limba. . Expe­ rimentul are caracter pragmatic pentru orice manifestare de metodă textuală sintetică. pe cel al membrilor păturii mijlocii (Rl) şi pe cel al membrilor păturilor de jos (R2) şi a atribuit fiecăruia moduri compor­ tamentale sociale diferite. qualities of social structure" 79. R l s-ar lega de TI şi R2 de T2. Oevermann 1971. de pildă. Astfel. iar T2 de la R2. în exemplele noastre. sprijinindu-se pe cercetări empirice. lui R2 unul „restrîns" („res­ tringiert"). pragmatica şi semantica. vom constata. şcoala cercetării barierelor lingvistice („Sprachbar­ rieren" — Bernstein 1971. mai ales. Bernstein (1971/76 urm. spune în legătură cu aceasta: „These codes them­ selves are functions of a particular form of social relation­ ship or. more generally. TI de la R l se caracteri­ zează prin „emică". Ceva de genul acesta a încercat. se caracteri­ zează prin „etică". dependenţă situaţională redusă şi clari­ tate referenţială. Pe de o parte. Niepold 1970).130/ŞTIINTŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Posibilităţile de combinare ar putea fi înmulţite foarte uşor conform schemei prezentate în capitolul 3. Sarcina unei ştiinţe a textului „integratoare" de a dezvălui legături funcţionale nu ar putea fi formulată mai limpede. în mod ciudat.). din contră. lingvistica textului a explicitât doar arareori asemenea încercări de semioză textuală „integratoare" Chiar şi Bern­ stein şi adepţii lui o practică prea puţin. Pe de altă parte. dependenţă situaţională mare şi deter­ minare referenţial-semantică insuficientă. Nivelul de sinteză 2: Aici nu este vorba atît de o sinteti­ zare a dimensiunilor semiotice cît. ea a ipostaziat în domeniul pragmaticii două tipuri de roluri sociale. de una a meto­ delor ştiinţifice. în legătură cu textele de referinţă T i şi T2 devine uşor imaginabilă o sinteză a metodelor lingvis­ tice şi sociologice. Nici chiar dubiile (îndreptăţite) legate de succesul cercetării socio-lingvistice a lui Bernstein nu schimbă cele spuse. în anii trecuţi. Dacă corelăm prag­ matica sociologică cu sintactica lingvistică.

Schmidt. Aceasta este.2). 1971. Spre exemplificarea procedurii alegem me- . printre al­ ţii. ca ştiinţă subor­ donată. 1972/1939/. Se observă astfel că această categorie (mai întîi lipsită de conţinut) se concretizează diferit îri cadrul diverselor dimen­ siuni semiotice. Pentru cele ce urmează trebuie să ne mulţumim cu sta­ bilirea unui „prag estetic" („ästhetische Schwelle") cu. Bense 1965. Morris/Hamilton 1965. ele sînt obiectul unei ştiinţe a literaturii mai-specifice. poezia de non-poezie. în acest cadru. literatura se prezin­ tă doar ca o variantă deosebită a semnelor estetice. . ea presupune existenţa celei dintîi. în măsura în care ele au însă însuşiri care poartă trăsături ale esteticului. în cadrul catego­ rial al semioticii generale. De aceea este necesar ca estetica gene­ rală a semnului să ofere etalonul care să facă posibilă o loca­ lizare şi o analiză adecvată a fenomenelor estetice ale textului. cum am arătat mai sus (1.w I I . Atîta timp cît ea nu există ca sistem elaborat. „TEXT" ŞI „LITERATURĂ" Dacă textualitatea textelor este obiectul ştiinţei textului. Eco 1972:145-167). J .D E LA ŞTIINŢA TEXTULUI LA ŞTIINŢA LITERATURII 0. Plett 1973). Estetica semiotică se află încă la început (cf. un alt nume pentru aceasta este „poeticitate". şi anume cea lingvistico-textuală. ele intră în domeniul de analiză al unei ştiinţe a textului mai vaste. Mukafovsky 1970. Cu „literaritate" denumim acele trăsături ale textului care deosebesc textele literare de cele non-literare. o subdisciplina a ştiinţei textului. Acel „prag" formează condiţia unei eventuale literarităţi. în măsura în care textele literare sînt supuse condiţiilor generale ale constituirii textelor. alături de semnele estetico-acustice şi alte semne estetice.. în conse­ cinţă. atunci literaritatea lor este obiectul ştiinţei literaturii. aju­ torul noţiunii de „deviaţie" („Abweichung") (cf. Morris. nu sîntem în stare să întreprindem o definire precisă a esteticii lingvis­ tice. Ambele ştiinţe sînt cuprinse. S. „Literaritatea" este forma de text specifică esteticului.

LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII Dacă ştiinţa literaturii urmăreşte să stabilească literaritatea ca obiect pe măsura ei. pe de altă parte. interjecţii). 1. tre­ buie să prevedem ipotetic trei modalităţi de literaritate : una sintactică. care tematizează limba însăşi ca obiect (de exemplu. mai amin­ teşte funcţia fatică. „Do you know what I mean?" 2 ). I. care produce contactul comunicării (de exemplu: „Hello. expunerea) — această clasificare corespunde modelului de organon a lui Bühler (cf.3.2. 356).2. locus on the message for its own sake. Cu ajutorul ei se elaborează un model de estetică a textului. R. formînd astfel un corespondent la programul întocmit în 1. Dacă urmăm acest model. propoziţii imperative) şi cea legată de realitate referenţială (de exemplu. aceasta nu este posibil decît în condiţiile structurării semio­ tice a textului. ajunge la urmă­ toarea definiţie a poeticului: The set (Einstellung ) towards the MESSAGE as such.132/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT toda lingvistică. a pragma­ ticii (relaţia: semn-mînuitor [emiţător. receptor]) şi a seman­ ticii (relaţia: semn-obiect).2. Explicarea lui are loc într-un sistem de deviaţii stilistico-retorice („figuri" — „Figuren"). în afară de aceste trei funcţii. is the POETIC function of language (1968.1. în care deosebeşte şase funcţii sau „atitudini". Atitu­ dinea legată de emiţător o numeşte emotivă ' (de exemplu. după cele spuse în 1. cea legată de receptori o numeşte conativă (de exemplu. care prevede o dimensionare a semnului după perspectiva sintacticii (relaţia: semn-semn). Pentru noi. pe care îl şi citează. Jakobson (1968 [1958]) construieşte un model al comunicării lingvis­ tice. Discuţia o vom încheia cu deschiderea unei perspective spre o ştiinţă a literaturii „integratoare". una pragmatică şi una semantică. va fi decisiv modelul lui Morris. atunci. 3 . 1. do you hear me?" 1 ) şi una metalinguală.1. în final.4. DIMENSIUNI SEMIOTICE ALE LITERARITĂŢII în articolul său Linguistics and Poetics.1).

Ba mai mult. CON ATI VE Prin urmare.3 şi 1. ^ — ' Ştiinţa literaturii— 2. constatarea că proiecţia sistemului de operrţiuni din ştiinţa literaturii prezentată este abstractivă. . care. . prin analogie. se pun bazele unei noţiuni de poeticitate. Ea accentuează relaţiile interne semnului şi face abstracţie de legăturile referenţiale şi comunicative. Ori. O privire asupra dimensiunilor semiotice ne ajută să observăm foarte curînd că cele spuse de Jakobson sînt unila­ terale. sintactic: a) c) lingvistic. psihologic.3. sînt nuanţate diferit. mai alege şi o anumită metodă. b) sociologic. d) . Idealul ei este opera de artă lingvistică sau — altfel spus — autonomia esteticului. . mai exact: într-o selecţie şi combinaţie deosebită a elementelor lingvistice. (literaritate) ^^^_^^ ^"^3. astfel că rezultă urmă­ toarea schemă: ___^— 1. b) sociologic. în funcţie de metoda aleasă. . . sintactica. în felul acesta.4. b) sociologic. . este valabilă şi aici.". care poate fi considerată ca fiind semioticosintactică sau imanentă textului. Principiul fundamental este „echivalenţa" („Äquivalenz"). El nu numai că se decide pentru o anumită dimensiune semiotică.3. pragmatic: a) c) lingvistic. psihologic. arată că există cel puţin trei concepte semiotice despre literatură. argumentaţia din cap. despre care vom mai vorbi. Aşa cum s-a arătat. aşa cum vom vedea. pe cea lingvistică. în cadrul acesteia. semantic: a) ç) lingvistic. psihologic. d) . în 1. această concepţie lingvistică despre literaritate permite doar una din posibilităţile deschise de această metodă. esteticul lingvistic constă în adaptarea la mesajul ca atare al textului. d) . 1. . în . dar.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/ ! 33 şi îl cuprinde în următoarea prezentare schematică (1968:357) REFERENTIAL EMOTIVE POETIC PHATIC METALINGUAL .

ea are următoarele însuşiri fundamentale: 1) are un caracter referenţial. I. chiar dacă în practică nu este ^neapărat plauzibil. care se bazează pe aşa-numita clauză de breaslă („Ständeklausel") face parte din domeniul unei semantici definite sociologic. la cea receptivă. Pentru determinarea ştiinţifică a literarităţii este decisiv răspunsul la întrebarea. la noţiunea expresivă despre literatură. 2) are caracter sistematic. adică nu este înţeleasă arbitrar ca orice abatere din text. ca opoziţie între referinţa la eu şi referinţa la obiect. Astfel. Ambele relaţii structurale garantează caracterul norma­ tiv al deviaţiei estetice. în permanenta structurare a mimesis-ului şi în sistemul figurilor retorice. relevanţa abstractivă prezintă avantajul de a pune mai bine în prim plan perspectivele fundamentale ale literarităţii. Dar au fost arătate şi posibilităţi structurale interne ale normei estetice. Iar un model retoric clădit pe opoziţia dintre norma lingvis­ tică cotidiană şi cea artificială poartă fără doar şi poate tră­ sături lingvistice. ca opoziţie între limbajul artei şi cel cotidian. cum este înţeleasă „deviaţia" ca differentia specifica estetică în diversele dimensiuni ale. de exemplu. ne putem imagina . De aici se observă clar cum concepţia despre literaritate se modifică nu numai după o dimensiune semiotică. Dar.I. Găsirea răspunsului este însă condiţionată de o analiză a noţiunii de „deviaţie" în sine. noţiunea mimetică despre literatură. Dip punct de vedere teoretic. ci poa­ te fi înţeleasă doar pe fundalul unor fenomene lingvistice non-deviante (relaţia structurală externă) .I. Ele sînt prezente explicit sau implicit în toate definiţiile literarităţii existente. adică nu este autonomă. la cea retorică. relaţia structurală externă a fost descrisă în felul următor: la.. în cap. printre altele. ca opoziţie între efectul emoţional şi raţional. ca şi mai-nainte. tex­ tului. ci şi în funcţie de abordarea metodică. O teorie mimetică. ci are o structură intestină (relaţia structurală internă). ca opoziţie între fic­ ţiune şi realitate. Ca trăsătură a esteticităţii.134/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sensul că arată izolat dimensiunile semiotice şi metodele ştiinţifice. în timp ce abia o ştiinţă a literaturii „integratoare" dezvăluie toată multitudinea de activităţi ştiinţifice posibile în domeniul obiectului „literatură".

spus mai concret: în cazul pragmaticii.3. autorul unei încercări de definire lingvis­ tică a literarităţii citate în I I . încît discutarea lor în legătură cu problema literarităţii ar necesita fiecare în parte un tratat propriu. I. în cazul semanticii. la formele deviaţiilor dintre formt le . este vorba de problema deosebit de dificilă a referenţialităţii. în primul rînd. există un număr mare de lucrări premergătoare general teoretice la această temă.1. 1.1. Pe de altă parte.2.4). Doar arareori lingvis­ tica a îndrăznit să încerce o definire pragmatică sau semantică a fenomenelor lingvistico-estetice.1.. a prezentat variantele posibile ale dimensici arii semiotice a textualităţii cu ajutorul lingvisticii. Pe de altă parte..) sînt atît de complexe şi de dependente de anumite premise. Şi nu este un caz izolat: ne-o arată publicaţiile existente la obiect. cît şi la cele interne ale normelor lingvistice de estetică lingvistică. începem cu expunerea problemelor care rezultă din definirea relaţiilor structurale externe. Cauza trebuie că se află în complexitatea extraordinară a acestor dimensiuni semio­ tice. 1. atîtea încît se poate vorbi de „lingvisticizarea cerce­ tării literare" („Linguistisierung der Literaturforschung"Piirainen 1969. van de Velde 1969).LITERARIÏAÏE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/135 că în cadrul diverselor dimensiuni semiotice fiecare metodă produce o variantă distinctă a literarităţii. este vorba de multitudinea factorilor extralingvistici. Celelalte modele (sociologice. ne aflăm în posesia unei multitudini de re­ flexii teoretice. psihologice . Dimpotrivă.. se mărgineşte la dimensiu­ nea sintactică a semnului. cf. care se referă atît la relaţiile structurale exter­ ne. Ce poate fi deci mai tentant decît să continuăm această încercare şi în această a doua parte a discuţiei noastre. perspectiva sintactico-semiotică se poate limita. 1. Cap. forţînd lingvis­ tica să constituie şi un model estetic al textului. în felul acesta. PREMISE TEORETICE PENTRU O DEFINIŢIE A LITERARITĂŢII LINGVISTICĂ Roman Jakobson. meteda literar-lingvistică are deja un precursor istoric: sistemul de clasificare al figurilor de stil retorice (cf.

2) eliminarea referentului textului: Dimensiunea semantică ca bază de constituire a realită­ ţii de referinţă pentru enunţurile literare este astfel înlătu­ rată. 3) eliminarea diacroniei textului: Dimensionarea istorică (diacronică) a literaturii este înlă­ turată ca urmare a reducţiilor de la 1) şi 2) . sta­ bilitate. subiectivitatea. în locul ei trece descrierea sincronică a stărilor literare a textelor. Aceasta nu pune sub sub semnul întrebării doar posibilitatea de principiu a . în locul subiecti­ vităţii unui autor (receptor) al textelor literare. în locul preocupărilor pentru conţinutul de adevăr şi ficţiune al textelor literare (semantica referenţială) apar ace­ lea legate de structura conţinutului internă textului (seman­ tica relaţională). locul lui îl ia un inventar de simboluri non-lingvistice (matematico-logice) (exemplu: logica predicatelor). 4) eliminarea limbajului natural din terminologia ştiin­ ţifică. care trebuie verificate pe date literare empirice. verificabilitate şi predictibilitate a rezultatelor. apare cons­ trucţia idealistă a unei „competenţe poetice" (Bierwisch 1969) . analiza lingvistică a literaturii a aplicat totodată şi următoarele restricţii: 1) eliminarea producătorului (respectiv a receptorului ) textului: Dimensiunea pragmatică cu structura ei complexă de condiţionări este astfel scoasă din circuit. pînă acum. Se renunţă la folosirea limbajului cotidian din cauza preciziei lui reduse (exemplu : polisemia) .136/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi conexiunile semnelor. variabilitatea şi na­ ţionalitatea din căile cunoaşterii ştiinţifice şi să asigure ana­ lizei lingvistice à literaturii un maxim de generalitate. respectiv proiectul unor ipoteze de cunoaştere atemporală (acronă). Aici însă trebuie să intervină critica unui astfel de procedeu lingvistic. Scopul acestor patru tipuri de reducţii este să desfiinţeze determinarea istorică. Re­ zultatul urmează a fi o ştiinţă a literaturii „obiectivă" — în sensul unei relaţii pure cu obiectul — 0 ştiinţă lipsită de „defectele" precursoarelor ei. de cele mai multe ori în felul acesta. Procedînd.

Chatman [ed. Freemann [ed. înainte de a dezbate acest foregrounding.). găsim la Uitti (1969). trebuie deci con­ turată forma backgrounding-ulai. î n afară de acestea.o normă standard: vorbirea . vrem să descriem tentativele unei lingvistici semiotico-sintactiçe de a fixa structura relaţională externă a normei lingvistico-estetice. dar şi în aproape toate celelalte publicaţii lingvistice. Kachru/ Stahlke [ed. Vom face doar unele trimiteri. Poétique 1 (1971 urm. caracterul referenţial al normei deviaţiei constă în faptul că esteticitatea ca foregrounding lingvistic (termenul este traducerea englezească pentru actualisace a lui Mukafovsky [1964]) se deosebeşte de fundalul unei norme non-estetice. Delas/Filliolet (1973) şi la Sanders (1973).] (1971/1972]). Chatman/Levin [ed.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/137 unui astfel de reducţionism.] (1972). Baza formulării sînt semnele lingvistice şi modalităţile lor de le­ gare (cf. Chapman (1973).2.] (1971).3.) şi LiLi (1971 urm. în parte îndreptăţite. în mare parte uşor accesibile în volume colective.). „Backgrounding"-ul non-estetic Acesta este formulat într-o gramatică a textului. Blumensath [ed. Nici nu intenţionăm. Garvin [ed.] (1966).1.] (1972).] (1969/1965/).] (1961). Deosebit de importante pentru această tematică sînt numeroasesele articole şi referate.] (1967). Multe dintre monografiile şi volumele colective susnumite conţin anexe bibliografice. cum ar fi cele editate de Davie et al. care fac trimiteri la alte publicaţii. şi Iwhe [ed. ci şi valabilitatea nelimitată a scopurilor urmărite de analiză.] (1964). Greimas [ed. Leech (1969).] (1968/1960/). Sebeok [éd. în mod curent p o t fi găsite contribuţii la o poetică lingvistică în revistele de specialitate Poetics 1 (1971 urm. Mono­ grafii introductive cu luări de poziţie critice. 1. Fowler (1971).) Ele reprezintă. Kreuzer/Gunzenhäuser [ed. vrem să mai amintim că. Fowler [ed. I. Complexă şi preţioasă este lucrarea vastă a lui Ihwe ( 1972). dar nici nu este posibil să oferim aici o privire de ansamblu atotcuprinzătoare asupra bibliografiei existente în dezbaterea lingvistică a problemei literarităţii. Dar înainte de a discuta aceste obiecţii. Pentru discutarea problemei.] ( 1970). [ed.] (1972).

3. Dar se dovedeşte că (a) în unele comunităţi lingvistice o astfel de normă comunicativă nu există de loc sau e reprezentată foarte slab (de exemplu.). merită atenţie şi faptul că limbajul cotidian admite variante sociale şi regionale: dialectele. lipsită de neajunsuri. prin aceasta se înţelege o formă a limbii. se extinde conceptul de textualitate şi asupra textelor constituite oralMai apoi (c). în cele clin urmă (f). dacă trebuie să formeze baza backgrounding-uhii non-estetic. care este acceptată ca mijloc general de comunicare de către cea mai mare parte a membri­ lor unei comunităţi lingvistice. Paleta oferită de Joos (1962) cuprinde o gamă de variante ce include frozen (printable). Să însemne asta oare că e valabilă regula că foregrounding-u\ poetic creşte proporţional cu modul de exis­ tenţă al normei cotidiene? în al doilea rînd (b). O astfel de definiţie foarte generală nu este. Reprezintă oare aceste subcoduri diastratice respectiv diatopice. aşa cum s-a întîmplat mai sus (I. Problematica. se amestecă diverse stări lingvistice. intimate şi. fenomenul determinant comunicativ al „variante­ lor funcţionale" sau al categoriilor de stil şi tonalitate pune sub semnul întrebării ipoteza unui limbaj cotidian structurat unitar. utilizat fără intenţii suplimentare. Care din ele să fie oare fundalul deviaţiei? Decizia ar trebui luată aici diferen­ ţiat.138/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cotidiană. Dificultatea constă în precizarea conţi­ nutului noţiunii de limbaj cotidian. trebuie să ne gîndim la faptul că limbajul cotidian are o variantă orală şi una scrisă (cf. consultative si causal. fără a se p u t e a . Apoi (e). evi­ dent. nu trebuie să pier­ dem din vedere că descoperirea unei norme cotidiene sincrone este dificilă atîta timp cît. De regulă. serveşte fără nici o restricţie sau normare scopului «banal» al contactului interuman şi al acţiunilor lingvistice în relaţiile umane. în indiană)." (Hartmann 1964: 128—134). atunci cînd apar amestecate cu limbajul de comunicare general. deja o deviaţie estetică sau pot să funcţioneze ele însele ca backgrounding? Aceeaşi întrebare se poate pune(d) în legă­ tură cu folosirea expresiilor şi citatelor în iimbi străine. arhaisme şi neologisme. dacă. formal. Apar alăturate elemente pe cale de dispari­ ţie şi elemente noi. în fiecare clipă. Sanders 1973: 38 — 49). Prin aceasta se înţelege acel limbaj „care.

Chiar şi numai descrierea sincronă a unei astfel de norme presupune o comunitate lingvistică omogenă. definiţia stilului ca „abatere de la normă" („Abweichung von der Norm") se dovedeşte a fi o construcţie destinată explicării lingvistice a limbajului poetic. ne putem imagina trei posibilităţi: 1) limbajul poetic formează o subclasă (dialect) a limbajului comun . fără influenţe străine. drept o mă­ rime auxiliară.. vrem să observăm problemele şi posibili­ tăţile oferite de o astfel de concepţie. Cu atît mai dificilă ar fi prezentarea perspectivei diacronice. In cele din urmă.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/139 face o distincţie precisă — această concluzie au formulat-o Tînianov şi Jakobson deja în 1928 (1966:75). fără idiolecte. Thome 1965) nu oferă o rezolvare a dificultăţii. Nici soluţia oferită de pragmatica lingvis­ tică prin criteriul unei „norme subiective de espectaţie" („Erwartungsnorm" — Carstensen 1970:260) nu este complet neproblematică. Rămîne doar propunerea pe care au făcut-o pînă acum majoritatea reprezentanţilor unei stilistici a deviaţiilor: „Ea înţelege nivelul normalului. După aceste observaţii apare mai mult decît problema­ tică descoperirea unei norme unitare de limbaj cotidian ca backgrounding nepoetic. fără diferenţe regionale şi sociale. deoarece ■nu este limpede cum trebuie corelată gramatica textului respectiv cu gramaticile tuturor celorlaltor texte (cf. care să servească doar explicitării anumitor neregularităţi la nivelul literar. Hen­ dricks 1969: 1—5). Nici recurgerea la cîte un text izolat (cf. In principiu. 2) el este un limbaj special cu un sistem de reguli proprii.2. 1. fără variante ale referinţei situative. 3) el se prezintă ca posibilitate superioară . căci atît selecţia vorbitorilor care constituie norma cît şi problema alegerii metodei (statistica?) provoacă dificultăţi. în accepţiunea pur lingvistico-gramaticală nu în cea stilistică. "Forcgrounding"-ul estetic La încercarea formulării unei definiţii a normei de este­ tică textuală apare problema modalităţii de referinţă la norma non-estetică.2." (Sanders 1973:31).. fără diferenţe de vîrstă. în cele ce urmează.

Steube 1966. 1) Deviaţia estetică = non-gra-maticalitate. Norma estetică este o normă a valorii. ne putem imagina. . Deosebirea dintre procedeele lingvisticii şi cele ale teoriei literaturii tradiţionale. Există mai multe criterii. „sekundäres modellbildendes System" — Lotman 1972). Deoarece există mai multe grade ale abaterii gra­ maticale (Lieb. 1970. prima formulare exprimă tocmai acest caracter referenţial al ambelor variante de limbaj. pe care le vom expune aici cu avantajele şi dezavantajele lor. Disputa în jurul „adevăratului" criteriu se naşte prin faptul că ambele prezintă atît soluţii cît şi probleme. rupe orice legătură între limbajul estetic şi cel non-estetic. 1968. calităţile valorice sînt descoperite prin analize de text. nu vom mai ţine cont de ea. Ea descrie limbajul poetic ca pe un sistem de semne subor­ donat limbajului cotidian şi totodată conexiunile semnelor acestui sistem. calităţile valorice sînt expuse ca ipoteze sintacticosemiotice. iar fixarea concretă la unul din ele reprezintă deja un act evaluativ. în problema valorii (cf. înţelegînd limbajul cotidian ca „abatere de la limbajul total" (Coşeriu ■ 1971: 185) de la bun început nu poate să atingă o precizare pozitivă a esteticităţii lingvistice. Din multitudinea propunerilor se cristalizează patru concep­ te.HO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de actualizare a limbii. motiv pentru care. mai multe grade ale poeticităţii (cf. Acestea nu pri­ vesc doar un singur nivel lingvistic ci pe toate: fonologie. dar. Strelka). Criteriul de baza al unui astfel de sistem este însă încă mult disputat. Specificul acestei relaţii este prins adecvat în termeni ca „gramatica secundară poetică" sau „sistem secundar modelator" („poetische Sekundär-grammatik" . ce-i drept. în celălalt caz. Cea de a doua de­ finiţie oferă. în cele ce urmează. prin analogie. două calitative şi două cantitative. în schimb. Burger 1973). acest lucru nu-1 pot modifica nici formalizările nici cuantificările lingvisticii. prin conceptul ei de counter-grammar (Wellek). adică o abatere de la regulă prin nerespectarea normei gramaticii limbajului standard.. constă în faptul că într-un caz. Ultima definiţie. sectorului literar o indeperdenţa bine delimitată. care răstoarnă raportul dintre foregrounding şi backgrounding. Lewandowski 1973:238-240). SchulteSasse. Müller-Seidel.

Iar axa combinaţiei este identică cu sintagmatica expresiilor. (b) Nongramaticalitatea la nivelul sintactico-semiotic nu este nici­ decum singura normă a literarităţii . grafemică (Schmidt. Problematica: împotriva interpretării deviaţiei estetice ca abatere gramaticală se pot ridica. „concordanţă". pentru că atunci produsele lingvistice aberante de orice fel ar fi literare. Jakobson expune acest principiu pe exemplul relaţiei de echivalenţă fonologică . un fext este cu atît mai literar. Kaemmerling. un text trebuie să prezinte atît fenomene gramaticale cît şi agramaticale (după Jakobson. Axa selecţiei este identică cu paradigmatica expresiilor. aceasta înseamnă: elemente lingvistice echivalente sînt legate între ele în cazul secvenţei textuale liniare (echivalenţă orizontală). Un astfel de text nu mai e inteligibil. Dar aceasta nu s-a acceptat în nici o societate. „co­ respondenţă". „Echi­ valenţa" poate fi redată prin sinonime ca „repetiţie". ba mai mult. constînd în aceea că structuri echivalente se suprapun regulilor grâmaticalităţii limbajului cotidian. (1968: 358). adică o abatere ce întă­ reşte regula. cu cît prezintă mai multe agramatisme (cf. atunci putem vorbi de „convergenţă" {„Konvergenz"-cf. „asemănare". „analogie" (cf. Prin urmare. „identitate". 2. Cel mai înalt grad de literaritate l-ar prezenta un text ce constă numai din abateri. Posner 1971). trei obiecţii : {a) nu orice non-gramaticalitate este estetică. J. defineşte cu ajutorul ei noţiunea de „func­ ţie poetică" : The poetic function projects the principle of equivalence from t h e axis of selection into the axis of combination 4 . 1968). inventatorul aces­ tui tip de deviaţie. 1972:77).LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/Hl morfologie.) are aceeaşi pretenţie. aceasta înseamnă: elemente lingvistice echivalente pot să intervină unul pentru altul într-o anumită poziţie structu­ rală (echivalenţă verticală). Dacă deviaţiile estetice coincid într-un text în acelaşi punct structural. printre altele. 2) Deviaţia estetică = echivalenţa. semantică. (c) Dacă se postu­ lează o normă statistică a valorii. S. Riffaterre 1973:56—58). Jakobson. sintaxă. pentru a fi relevant estetic. principiul echivalenţei (cf. mai bine: antigramaticale).

unde horrible poate fi schimbat cu expresii ca dreadful. în felul acesta. Convergenţa poetică apare atunci. una semantică şi una grafemică. în afară de Levin. în afară de clasa de echivalenţe fonologice există şi una morfologică. Lotman 1972. una sintactică. rima apare ca „a coupling in which the phonically equivalent forms occur in positions equivalent with respect to the rhyme-scheme of a poem" 8 (1962:43). . respectiv semantic. terrible. disgusting 5 („paradigmatică"). dar este ales pentru că din combinaţia cu Harry („sintagma­ tică") rezultă „figura fonică" a paranomasiei. în poziţii sintagmatice echivalente. Levin (1962) numeşte acest fel de poetizare coupling. cercetînd mai ales aranjamentul binar a două sau mai multe elemente echi­ valente fonologie. cînd se suprapun-mai multe clase de echivalenţe. mai ales lucrări fran­ ţuzeşti şi ruseşti (cf. Reprezentarea grafică a acestor fapte se prezintă abstract astfel (după Wunderlich 1971:134): cxo pofodigrr^i'câ f ' * ] ■Din această prezentare se observă că elementele dintr-o clasă de echivalenţe intră într-un text şi devin părţi ale sec­ venţei de text. frightful. R. S. Delas/Filliolet 1973.H2/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT horrible Harry. După Jakobson.

rezultatul este „stilul" unui discurs: "The style. într-un text trebuie să apară şi momente de neregularităţi gramaticale. Prin urmare. Problematica: împotriva prezentării deviaţiei estetice ca echivalenţă există următoarele obiecţii: (a) Nu orice echi­ valenţă este estetică. care este identică grafemic. cu cît conţine mai multe echivalenţe. atunci un text este cu atît mai literar. termenul desemnînd o apariţie statistic rară a fenomenelor lingvistice. un caz de „non-gramaticalitate". Levin 1962:48 urm). 3) Deviaţia estetică = ocurenţă. J. J a ­ kobson însuşi a demonstrat în diferite articole (1965. de exemplu. (c) Dacă se postulează o măsurătoare valorică statistică. suita „ 0 0 0 0 0". (b) La nivelul sintactico-semiotic. atîta doar că aici efectul capătă numele de „banali­ tate" („Banalität" — cf. . pentru ca el să fie considerat poetic. 1968:289). echivalenţa nu este singurul principiu generator de poeticitate. care are elemente absolut identice. 1966a. Sub acest aspect. morfologic. şi Jakobson/Jones 1970).L1TERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/143 1972a) au accentuat relevanţa estetică a echivalenţei. metafora. deci al general-valabilului)" (Schmidt. Astfel de ocurenţe se descoperă.of a discourse is the message carried by frequency distri­ butions and the transitional probabilities. cuantificînd^ ordinea ierarhică conform cu frecvenţa diferitelor unităţi lingvistice şi probabilitatea trecerii în linearitatea secvenţei de t e x t . especially as they differ from those of the same features in the language as a whole" 7 (Bloch 1953: 42). Cea mai cunoscută este interpre­ tarea poeziei lui Baudelaire „Les chats" (1968/1962) pe care a făcut-o împreună cu Lévi-Strauss (cf. La capătul unei astfel de scale de echivalenţe se află un text. orizontalitatea şi verticalitatea echivalen­ ţei produc tot atît de puţin un sens ca şi non-gramaticalitatea. sintactic şi semantic. 1966. de exemplu. pentru că altfel orice asonantă acciden­ tală şi orice paralelism întîmplător ar semnala prezenţa literarităţii. 1972) aplicabilitatea principiului descoperit de €l pentru analize de poezii. S. La baza acestei definiţii se află ideea „că limbajul poeziei este o va­ riantă « ocurentă » caracteristică individual faţă de funda­ mentul oferit de recurenţa lingvistică cotidiană (ca domeniu al obişnuitului. 1969. al abitualului. deoarece cu ajutorul lui nu poate fi explicată.

un exces de elemente lingvistice (redundanţă). acelaşi element lingvistic să prezinte o cotă de recu­ renţă mare. (b) Pe de altă parte. pentru textele literare. tot ce e frecvent. Numeroase lucrări au apărut pe marginea acestei teme (de exemplu. Leed[>d] 1966). principiul ocurenţei ar însemna că textul cu cel mai înalt grad de poeticitate ar fi unul care ar consta doar din actualizări lingvistice unice. Căci. dar e deose­ bit de evidentă în domeniul semanticii (cf. Dolezel/Bailey [ed] 1969. în Kreuzer/ Gunzenhäuser [ed] 1969. Koch 1966). O astfel de decizie este întot­ deauna subiectivă şi evidenţiază dificultatea de a obiecti­ viza calităţi estetice pe calea cantitativă.. dus la extrem. excepţional. de exemplu. cuvinte nou ela­ borate). în afara tex­ tului. O astfel de echivalenţă postulează. rezultatul este prea general.). în al doilea prea special. conexiuni sintactice neobişnuite etc. (c) în cele din urmă. 4) Deviaţia estetică = recurenţă. atunci apare pericolul să fie înregistrate ocurenţe nepoetice (şi limbajul tehnic cunoaşte. în multe cazuri. cum nu se întîlneşte în limbajul cotidian (cf. dacă statistica ocurenţei se referă la toate hapax legomena (actualizări unice) ce apar într-o limbă ca neologisme.apare ca poetic. cu deosebirea că . normal este non-poetic. analiza atinge aceleaşi fenomene care au fost atinse cu ocazia discutării echivalenţei. rămîne totuşi neclar la care mulţime de texte anume se referă conceptul de „ocurenţă". (c)]. adică o apariţie a feno­ menelor lingvistice frecventă din punct de vedere statistic. Tot ce este rar.144/ŞTHNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Prin aceasta se fac referiri la domeniul statisticii stilis­ tice. Redundanţă există pe toate nivelele lingvistice. Fönagy 1961:215 urm. Aici este valabil ce s-a spus şi despre non-gramaticalitate [la pct. Este vorba de totalitatea textelor existente sau de texte individuale? în primul caz. unde se notează ocurenţe prezente în fiecare text în parte există posibilitatea ca. In cazul contrar. E a se ocupă de frecvenţa şi distribuţia elementelor ling­ vistice în text. arhaisme. Problematica: împotriva normei statistice a ocurenţei vor­ besc următoarele motive: (a) Este imposibil să se indice o limită general valabilă între ceea ce este ocurent/estetic şi ce este non-ocurent/non-estetic.

se pare. for­ mulăm aici bănuiala că perioadele manieristice din literatură se orientau mai degrabă după principiile non-gramaticalităţii şi ocurenţei. Sklovski 1916) şi înţe­ leg prin aceasta (pragmatic) „deautomatizarea senzaţiei" . nonpredictibilităţii şi noutăţii. de fiecare dată. un oarecare suport în realitatea empirică a literaturii. Formaliştii ruşi numesc acest fenomen „alienare" (ostranenie) (cf. banalizarea expresiei textuale. ce-i drept. opoziţii binare. (c) în cele din urmă. este vorba de ipoteze. Cu alte cuvinte: este necesară o pragmatică literar-estetică (performanţă). Frumosul literar apare în unicatuL care pune la îndoială ba chiar ignoră norma devenită obiş­ nuinţă a limbajului cotidian. care să confirme validitatea uneia sau alteia dintre normele esteticităţii pentru anumite actualizări textuale într-un anumit loc şi la un anumit mo­ ment şi într-o anume societate. Lüdtke 1969). fapt prin care se dovedeşte că „obiectivitatea" procedeelor măsurătorii cantitative nu are valabilitate absolută. Non-gramaticalitatea/ocurenţa şi echivalenţa/recurenţa ca şi concepte teoretice formează. Fönagy 1961. Curtius. în schimb.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/145 aici se folosesc procedee de măsurare matematice (cf. care-şi găsesc. Problematica: Obiectivele criticii privesc aceleaşi aspecte care au fost deja discutate la ocurenţă. după normele echivalenţei şi recurenţei — asta numai pentru a aminti oantiteză construită de E. ci depinde de decizii premergătoare determinate pragmatic. cu deosebirea că aici este invocată premisa statistică: (a) în cazul recurenţei. R. cele clasiciste. după cum ştim deja din cele spuse la echivalenţă. S~a arătat adesea că literatura modernă este caracterizată printr-o orientare spre tipul de deviaţie manierist. Ca posibilitate doar. Dacă privim în ansamblu cele patru concepte de deviaţie lingvistico-estetice prezentate. Knauer 1969. dar cu toate acestea n u se dovedesc a fi principii care să constituie în mod sistematic poeticitatea. Primul cuplu se remarcă prin trăsăturile singuralităţii. delimitarea între frecvenţa estetică şi raritatea non-estetică a fenomenelor lingvistice este supusă de asemenea unei decizii subiective. atunci. (b) Recurenţă extremă înseamnă. e valabilă şi aici problematica expusă sub (c) la ocurenţă.

! II I || | 1 1 ||| | \\ if I H6/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT obţinută prin mijloacele unei „forme îngreunate" (cf. Critica pragmatică Ia adresa stilisticii deviaţiei îjj! vii} II IU ||I . de orice nuanţă ar fi. Ele coincid.. Eichen­ baum 1925. în articolul său despre Limbajul poetic şi practic insistă deja din 1923. în forma în care a fost schiţat mai sus (1. Cele două poziţii contrastante se deosebesc şi prin felul în care sînt argumentate ştiinţific. toate existînd ca foregrouncling estetic pe fundalul unei norme ipotetice a limbajului cotidian. Hi S j|j! l'jj II li II III SI || II! ||j| Este elocvent faptul că toate criticile aduse acestei concepţii a esteticii lingvistice. în timp ce non-gramaticaliţatea şi echivalenţa sînt scoase în evidenţă pe baza operaţională a unei gramatici.). Cu aceasta se afirmă că literatura e o ens singulare. Poziţia opusă (echivalenţă/ recurenţă) este marcată de trăsăturile frecvenţei şi predictibilităţii. se vede că premizele celor patru criterii normative enunţate se suprapun în parte. . Striedter 1971). ci trebuie întotdeauna puse în legătură cu un context de tip comunicativ şi referenţial. Astfel marxistul rus Arvatov. Din contră. stabilirea ocurenţei şi recurentei se face cu argumente statistice.2. abia repetarea aceluiaşi lucru produce plăcerea estetică.2. Aceste dubii sînt cel mai pregnant formulate de Hugo Friedrich: „Literatura ca atare nu este langue. ci parole" (1967:223). vin de pe opoziţie semiotică. prin aceasta se cere ca fiecare analiză a literarităţii să se bazeze pe ştiinţele istorice ermeneutice. Frumosul literar nu se confundă aici cu singularul. în cele din urmă. care nu poate fi cuprinsă de regulile generale ale vreunei „gramatici a poeziei" („Grammatik der Poesie" — Jakobson 1969). Ea izvorăşte din faptul că este pus la îndoială cvatruplul reducţionism lingvistic. Ambele proceduri se pot însă întîlni acolo unde actualizările lingvistice agramate respectiv echivalente din text sînt măsurabile. pe care trebuie să o numim „pragmatică". Cu aceasta se mai spune că aspectele literaturii nu pot fi interpretate ca relaţii semiotico-sintactice izolate. I. Alte afirmaţii ale teoreticienilor literaturii creează impresia unor variaţii ale acestor puncte de critică.3. în felul acesta.

La toate trebuie remarcat că argu­ mentaţia trece foarte repede de la critica făcută sintacticii lingvistice la o critică a lingvisticii în general. Iar H . cei din urmă pe cea de acceptabilitate. Ingarden. el respinge construcţia unei „competenţe poetice" elaborată de Bierwisch (1969). repro­ şează lingvisticii că nu poate descrie „realitatea reprezen­ tată oglindită în opera de artă" (1961:7). Esteticianul polonez R. . accentuează că fiinţa literară nu este o însuşire a textului. K. o variantă pragmatică a structuralismului imanent literar într-o serie de publicaţii (1959.). se naşte sau nu literatură" (1973:240). Cel dintîi foloseşte noţiunea de performanţă. la rîndul său. din contră. Riffaterre a construit încă de tim­ puriu. deoarece. ea nu poate fi sancţionată decît social" (1971:389). în independenţa sa actuală faţă de forme lingvistice specifice. Ase­ mănător procedează şi Ihwe (1970) şi Abraham/Braunmüller (1971). Cotitura se produce în concordanţă cu o orientale generală spre teoriile comunicării observabilă mai ales în ultimii ani.LITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/147 în faţa formaliştilor. încercînd astfel să acopere specificul utilizării literare a limbii. 1960. prin urmare. Baumgärt­ ner atrage atenţia „că noţiunea poeticului poate fi definită doar social. şi-a făcut chiar autocritica. asupra naturii sociale a limbajului poetic. ci că depinde doar de receptor. linguistischen Poetik 1969J.. Doar arareori se ia notă. Grabes atrage atenţia asupra faptului că teoriile lingvistice nu dau nici un fel de informaţie asupra a ceea ce îl determină pe cititor să înţeleagă anumite trăsă­ turi ca semne pentru calitatea „literarului" şi. în timp ce astfel de tentative pornesc de la o concepţie generativ-transformaţională modificată. ca să nu mai vorbim de sesizarea posibilităţilor de constituire a literarităţii. de dimensiunea pragmatică şi semantică a lingvisticii. în mod consecvent. încercînd să atingă un grad mai mare de adecvare a descrierii în analiza feno­ menelor literare. 1964 etc. Acestea au fost doar cîteva puncte de vedere asupra poeticii lingvistice luate din teoria literaturii. ba mai mult. Katacic. în astfel de situaţii. M. Lingvistica a răspuns reproşurilor ştiinţei literaturii. într-un articol mai lung (Der metho­ dische Stand einer. să recepteze un text ca „literatură" (1973:463). „dacă. prin reali­ zarea conţinutului lingvistic.

Hendricks 1969: 10 urm. ca cel al normei espectaţiei (1. pentru Rif­ faterre. . Acestea. numită de •el „context stilistic". Weinrich pentru o „ştiinţă comunicativă a literaturii" („kommunikative Literaturwissenschaft" (1971)]. ca şi în alte rînduri. Iser. Dar o do­ vadă şi mai puternică pentru'această ipoteză o poate cons­ titui atenţia crescîndă ce se acordă.. Simptomatică pentru acest proces este pledoaria lingvistului şi literatului H . la rîndul lor. mai nou. mai ales faţă de noua orientare a •ermeneuticii recepţiei. Levin 1969: 37—38. Toate aceste eforturi ale lingvisticii dovedesc încercarea de a ieşi din limitarea metodică autoimpusă şi de a deveni •un instrument descriptiv adecvat pentru actualizări textua­ le estetice reale. Nu poate rămîne neobservat nici că. este numit „arhicititor".1. accentuează — printre alţii predecesorii lui Jauss (1967) — mai ales diacronia dialec­ tică a normei literare (Eichenbaum. pe care Riffaterre a efectuat-o voit în contrast cu interpre­ tarea dată aceleiaşi poezii de Jakobson şi Lévi-Strauss. Mukarovsky). ca structură variabilă potenţială (pattern). Această poziţie este exemplificată într-o analiză remarcabilă a poeziei lui Baudelaire „Les chats". în felul acesta. In felul acesta componenta receptor este ancorată în concep­ t u l teoretic prin însăşi terminologie. care de regulă nu p o t nega influenţa lingvisticii. pot forma un context potenţial pentru alte devieri. introduce în teoria lingvistică fac­ torul comunicaţie. Weinrich).2. formaliştilor ruşi şi structuraliştilor cehi. Şi în prezentarea noastră am atins deja unele aspecte problematice. prezentînd norma de fundal. Traband 1970: 243—244). corelează în mod ideal impresiile estetice cu trăsă­ turile textului pe care le determină. Faptul că o astfel de întreprindere nu este tocmai lipsită de probleme se poate dovedi prin aceea că Riffaterre nu a fost întotdeauna accep­ t a t . problema evaluării estetice şi construcţia arhicititorului (cf. se produce o apropiere faţă de teoria şi practica ermeTteuticii ştiinţei literaturii. iar „deviaţiile" ca fenomene de surpriză marcate ■contrastiv. Aici.) ■şi cel al contextului. Concret.(Jauss. Lucrările lor. Au fost discutate critic mai ales noţiunea de context.148/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT accesibile acum în limba germană sub titlul Strukturale Stilistik (1973). Receptorul care.

Aceasta priveşte atît pe receptorul de text. ele sînt situativ abstracte. nu înseamnă decît o obiectivizare aparentă. între timp. Prima încercare concretă în această direcţie a fost făcută de S. în faţa acestei extinderi a începuturilor . „Polifuncţionalitatea" (cf. Striedtér 1971. Aceasta presupune că sînt interpre­ tate parţial (de autor). ci şi de o normă poetică a precursorilor. „Ficţionalitatea" nu este. Günther 1973). Schmidt 1971') constituenţilor textului şi a întregului text face „ca textul să prezinte» lo­ curi libere«. J. a înlocuit-o în procesul „evoluţiei literare". tra­ dus în vocabularul semioticii. respectiv interpretate de fie­ care receptor altfel" (Schmidt 1972:67). Ficţionalitate înseamnă. textele literare nu sînt proiec­ tate pentru situaţii de comunicare anume. ci una socio-comuni' cativă. limbajul poetic devine un fenomen procesual. cît şi pe referentul aces­ tuia şi diacronia textului. Schmidt (1972). care nu înlătură problemele ermeneutice fundamentale. ca deviaţie de la deviaţie. Mai mult. pe care ea. aşadar.L1TERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/H9 aceasta înseamnă: deviaţia lingvistico-estetică nu se deose­ beşte doar de norma cotidiană sincronă. s-a mai ajuns şi la concluzia că o formalizare extremă. Flaker 1973. Cervenka 1973. din motive de principiu. El stabileşte mai întîi că referinţa trebuie tratată ca o categorie la nivelul comunicării nu al lexicului. supus unor schimbări continue ale limitelor şi structurii proprii (cf. care pot fi conectate la mai multe sisteme de interpretare. analizei fenomenului de „literaritate". ceea ce are iarăşi ca urmare faptul că reprezintă (pentru receptor) mulţimi de texte polivalente. „Unbestimmtheiten"Iser 1970) care pot fi umplute. s-a arătat cum lingvistica începe să facă mai laxe restricţiile impuse de ea. »imprecizii« („Leerstellen". ce foloseşte inventarul de simboluri ale logicii şi matematicii. Dolezel/Kraus 1972. o mărime ontologică. O altă întrebare ce se pune este dacă lingvistica poate să facă faţă reproşului continuu venit de la ştiinţa literaturii de a nu fi aptă să rezolve problemele ficţionalităţii cu mij­ loacele ce-i stau la dispoziţie. în felul acesta. în pasajele anterioare. Privite astfel. forma specific literară a refe­ rinţei. pre­ zentările lui Erlich 1964.

Bense. în primul ei sens. a cărei realizare poate fi dovedită numai în analiza diverselor opere de artă" (1971:17). Ceea ce pune expresiilor lingvistice amprenta de „poetic" este mai degrabă „funcţia lor estetică". „func­ ţia estetică" înseamnă că fiecare deviaţie în parte este inte­ grată într-un context de momente structurale interdepen­ dente. Stankiewicz 1961:13—14). cu atît mai mult cu cît se menţin proble­ mele ridicate în discuţia pe marginea diferitelor criterii ale deviaţiei. Textura astfel formată o putem caracteriza. dar nu cu mijloacele artei. atunci ea nu este altceva decît o ipoteză asupra condiţiilor ce fac posibilă esteticitatea lingvistică. ci în forma unei teorii pure" (1965:22). spaţiu şi timp. Dar aceasta nu înseamnă că fiecare fenomen lingvistic aberant trebuie să fie considerat poetic .' cu Mukafovsky (1964) ca „unitate în diversitate" (unity in diversity) sau.. Mann und Maus6) şi: de metafore {de exemplu. ni se pare potrivită întrebarea. 1. ce posibilităţi mai eeistă pentru o sintactică estetică a textului. Prin aceasta se înţeleg două lucruri. time and tide. în sensul că mostra structurală lingvistică exercită asupra recep- . dacă se porneşte de la premise şi ţeluri adecvate. care preia această idee. ea are caracterul constan­ ţei aistorice. după un vechi principiu estetic. Schmidt.150/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT I mărginit-lingvistice cu noi dimensiuni. Tischbein. Dacă concepem o gramatică poe­ tică a deviaţiilor în acest fel. care prezintă o oarecare regularitate. se poate construi o sintac­ tică estetică a textului. ca concordia discors. Este vorba de o construcţie teore­ tică. estetica elaborează „prin­ cipii. head of the département9) (cf. care conţine toate posibilităţile de actualizare a feno­ menelor estetice lingvistice. . limbajul cotidian este şi el plin de aliteraţii (de exemplu. pre­ cizează noţiunea de teorie la Bense ca fiind „o ipoteză. S. aceasta înseamnă: ea este independentă de persoană. Cel de-al doilea înţeles al „funcţiei estetice" este orientat spre receptare.. După M. PERSPECTIVELE UNEI SINTACTICI ESTETICE A TEXTULUI Cu toate dificultăţile descrise. J .3. Ca o astfel de ipoteză.

" 10 (in Fowler 1971: 65). Ambele sensuri luate împreună arată o poziţie pragmasintactică faţă de literaritate.). «topoi». which differentiates all membres of the class «literature» from all membres of the class «nonliterature» 11 " (1966:11).I. Opoziţia prezentată aici corespunde celei dintre langue/ competenţă şi j6aro/e/performanţă. B. and parole becomes the particular artifact in the context of its original audience . în orice caz. de ce Fowler neglijează această dihotomie şi prin aceasta sensul unor astfel de constante. Această decizie elimină ocurenţa şi recurenţa în sensul descris de noi. Această poziţie este prin natura ei diacronică. Projected into the sphere of literature langue becomes «style» (with its subdivisions of genres. . Rămîn aşadar criteriul agramaticalităţii şi cel al echi­ valenţei. argumentînd toto­ dată şi punctul de vedere propriu: "My point of departure is Saussure's distinction between langue (the language-system) and parole (the particular language-occasion). Dacă absolutizăm primul criteriu. Se înţelege deci.there is no constant. atunci nu putem explica fenomene ca cel al aliteraţiei. atunci ne vor lipsi categoriile descriptive necesare . Sistemul este. al rimei. or set of constants. atunci cînd spune: „. deşi statistica poate oferi metodei lingvistice un sprijin pre­ ţios. adică schimbătoare. cele pentru parole se fac în analize concrete pe text. dacă îl considerăm pe cel de al doilea ca absolut. Formulări pentru langue se fac în teoria literaturii (teoria stilului).. Vedem în aceasta un punct de plecare pentru un sistem de abateri. Care din cele patru tipuri de deviaţie estetică poate prelua sarcina unor astfel de constante ? Expunerea noastră trebuie să se raporteze la gramaticalitate nu la statistică. care nu face să concretizeze decît o parte din el. care pune la dispoziţie posibilităţile de generare şi analiză a faptelor estetice lingvistice. în legătură cu aceasta.. figures of speech poetic diction etc.ITERARITATE ŞI ŞTIINŢA LITERATURII/151 torului un efect estetic. al paralelis­ mului şi al sinonimiei . Bateson se exprimă foarte potrivit. F. . mai general şi mai cuprinzător decît fiecare actua­ lizare literară luată separat.

Ambele tipuri constau din deviaţii: primul tip din deviaţii ce lezează reguli. o diferenţiere care a fost preluată de Ch. Prin astfel de idei ne apropiem de un domeniu al cerce­ tării ştiinţifice. ar fi inutil să facem aici o recapitulaţie. afereză. inversiune sintac­ tică şi anagramă. asemenea concordanţe. Bezzel (1970:7). După cum pu­ tem observa dintr-o privire asupra tradiţiei stilisticii.1. trebuie să privim mai îndea­ proape teorii retorico-stilistice mai vechi şi mai noi. . cum ar fi prin prezenţa potenţială a unor relaţii de echivalenţa parţială (de exemplu semi-aliteraţie. de obicei.152/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în cazul fenomenelor metaforă. căutînd să vedem dacă se găsesc acolo suprapuneri cu cele două cri­ terii ale deviaţiei propuse de lingvistică. Pe aceasta dorim să o explicăm sistematic în cele ce urmează. Singurul relevant aici este sensul dat „formei lingvistice artistice" („künstlerische Sprachform"). în afară de aceasta. semi-rimă). 1. într-adevăr. din care —ca elocutio— stilistica mai forma o parte încă şi în secolul al XIX-lea. de exemplu. toate încercările efectuate în direcţia unei poetici respectiv ştiinţe lingvistice a litera­ turii trebuiesc privite ca tentative ale unei teorii a stilului.1. Aşa cum arată dezbaterea din cap. Sînt cunoscute multiplele interpretări date noţiunii de „stil" şi disciplinei ce se ocupă de ea (cf. Prezentarea ce urmează va demonstra că există. retorica stilului reprezintă baza unei „noţiuni retorice despreliteratură". cel de-al doilea din deviaţii ce le întăresc. în acest scop. Ea îşi are rădăcini în retorică. Aşa trebuie apreciată şi concepţia lui Bateson. se numeşte „stilistică". Enkvist 1964.4. Dar ambele criterii luate împreună fac posibilă o bază cît mai largă în explicarea tuturor variantelor de utilizare poetică a limbii. Sub acest aspect. Aşa ne-o sugerează deja Bierwisch prin deosebirea făcută între „deviaţii de la structura normală făcute conştient" şi „suprapunerea unor structuri se­ cundare peste limbă" (1966:141). cu ajutorul noilor categorii găsite. Chatman 1967. care. Apoi. Sanders 1973). de precursori. mai pot exista şi „deviaţii secundare". Din acest motiv. această accepţiune a stilului ca fiind acelaşi lucru cu arta lingvistică nu este lipsita. vom construi un model de estetică a textului.

Crocker/Carmack (1965) şi Schanze (1974). Kroll (1940). conform definiţiei antice. o exprimare care îşi poate revendica inte­ resul general. dovedind moralitate şi dorinţa de a obţine un efect. o multitudine de cate­ gorii pentru producerea (şi analiza) unor texte eficace. Dacă. Atenţie trebuie să se acorde şi următoarelor reader: Howes (1961). Howell (1956). L. Clarke (1968). cu . Baldwin (1928). Dyck (1969). Posibilităţi în acest sens vom căuta. care reflectă oarecum communis opinio. arta de a vorbij. RETORICA ŞI STILUL Ce înseamnă „retorică" raportat la texte? După defi­ niţia lui Jens. S. W. arta de a vorbi (şi scrie) bine. ca teorie (rhetorica docens). în acelaşi timp. L. Stötzer (1962). De menţionat sînt următoarele lucrări: W. R. Barthes (1970 a). M. W. P . adecvate situaţiei.) şi are astfel. Pînă acum. 2. care depăşeşte cali­ tatea gramaticală a simplei corectitudini în vorbire (recte). R. Astfel descrie W.1. ea este o anumită calitate valorică (bene). elocinţa. în cele ce urmează. S. cît şi practica (ars oratoria. acest caracter poate fi formulat şi astfel: retorica este în stare să producă. Ea cuprinde atît teoria (ars rhetorica.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUl/153 2. ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI — „Retorica ■ ars bene dicendi deosebită de gramatică. O privire de ansamblu asupra unor lucrări importante ne-o oferă bibliografia lui W. Linn (1963). M. U. retorica a creat. Această calitate valorică deosebită formează caracterul artis­ tic (ars) al retoricii. La modul general. Schwartz/Rycenga (1965). Jens (1971: 447 — 456). W. De-a lungul acestei îndelungate istorii. recte dicendi scieniia — este. G. nu avem intenţia de a face o istorie a acestora este numai pentru că interesul nostru se îndreaptă spre o sistematizare generală a retoricii.' Stone (1967). făcînd referiri la expunerile anterioare. J . Jens (1971: 432) forma şi funcţia unei discipline care are o tradiţie de aproape două milenii şi jumătate în teorie şi o practică şi mai veche. caracter de învăţătură despre artă dar şi despre exercitarea ei". Crane (1937). aici. nu există nici o prezentare aprofundată atotcuprinzătoare a istoriei retoricii. C. în sensul unei exprimări pretenţioase estetic.

The Arte of Rhétorique (1553). este cea a găsirii materialului. numită şi invéntio.1. în centrul ei se află textul vorbirii persuasive. retorica trăieşte un feL de renaştere (cf. Faptul că retoricienii antici erau preocupaţi. care consemnează toate cele cinci faze. Ea este urmată de dispositio. ea poate fi înţeleasă ca parte a unui sistem de comunicare ge­ neral sau a unei semiotici interpretate comunicativ. Kopperschmidt 1973). în cele ce urmează. o anume reliefare lingvistică şi pe baza acesteia un anumit efect. su­ biecte. & with suche beautie commendeth the matter. printre alţii. cuvînt ce se traduce şi „stil". Howell 1956:116—137. Una din urmări este că retorica şi stilistica încep să fie considerate unul şi acelaşi lucru. Frank-Böhringer 1963. Cea de a doua con­ secinţă este esteticizarea formelor lingvistice retorice . elocutio. Chiar şi într-o retorică ca cea â lui Thomas Wilson. ne preocupă mai ales faza a treia. în general. tocmai în acest sens.4. scopul concret al presuadării este părăsit în favoarea unui exhibi­ ţionism oratoric lipsit de sens. t h a t reason semeth to bee clad in purple. Genette 1970).154/ŞTÎINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ajutorul unei serii de tehnici. and Disposicion serueth to place argumentes: Elocucion getteth wordes to set furthe imiencion. Prin urmare. structurarea materiei găsite.1. Faza a a treia. walkyng afore. să mai apară încă două faze: cea a învăţării pe de rost (memoria) şi prezentarea cuvîntării ( actio /prommtiatio ) .). textul persuasiv trece prin m a i multe faze de elaborare pînă la a fi definitiv. Bettinghaus 1967. în ultimul timp. Din acest motiv. proces care îl regăsim şi în terminologia noastră: „noţiunea retorică (adică stilistică) de literatură" (1. în această disciplină domină dimensiunea pragmatică a semnului. Cu aceasta este încheiat procesul propriuzis de formare a textului. Ori. . o reprezintă prelucrarea lingvistică a materia­ lului structurat. Deja de timpuriu. care azi revin mnemotehnicii şi cinezicii respectiv dicţiei. După concepţia antică. Prima fază. de cuvîntări orale a făcut însă ca. această fază s-a desprins din schema celor cinci partes artis şi şi-a cîştigat o oarecare autonomie (cf. se poate întîlni o astfel de atitudine : For whereas Imiencion helpeth to finde matter. elocutio. de obicei. bothe bare and naked 12 (85 v).

metafora. J. nu mai funda­ mentează şi o categorie separată de figuri pragmatice. reversia) .ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/155 De aici nu mai e decît un pas mic pînă la teza lui Jakobson despre caracterul reflexiv al mesajului poetic. el ajunge la următoarea diferenţiere: a) figuri sintactice. atunci devine ima­ ginabilă o dimensiune sintactică. figuri privative (elipsa) . apostrofarea.1. Criteriul pentru determinarea lor este. indicînd ca „bază tipică de interpretare pentru figurile pragmatice relaţia interpretant/adresat". paralelismul. care se bazează pe operaţii aplicate formei semnului şi care cuprind următoarele subclase: 1. litota) . figuri repetitive (aliteraţia. oximoronul) . printre altele. izofonia. numite tradiţional „figuri". întrebarea retorică şi dialogul fictiv. o interpretare m a i ales sintactico-semiotică a figurilor de stil retorice.1. care foloseşte aceste figuri pentru a analiza com­ binaţiile dintre cuvînt şi imagine în reclamă. obsecratio (vorbirea implorativă). atomizarea. aşa cum o arată cele spuse în 1. abaterea de la limbajul cotidian. care cuprind următoarele subclase: 1. 2. Aici intră. Este. figuri transpozitive (apoziţia. 376 urm) şi „figuri apelative" („Appellfiguren" —Plett 1973:63 — 69). una semantică şi una prag­ matică a figurilor retorice. figuri contrare (antiteza. bazate pe operaţii aplicate sensului semnului (relatum). figuri comparative (climax. hiperbola. paranteza. repetiţia) . Dacă nu pierdem din vedere tota­ litatea posibilităţilor stilistice semiotice. Autorul. după cum ştim. figuri substitutive (metonimia. Nu poate . sinecdoca). Kop­ perschmidt (1973:170—171) aduce aici o completare. 0 primă încercare în acest sens a făcut-o Gui Bonsiepe (1968).4. 3. acele figuri ce poartă numele de „figuri ale orientării spre public" („Figuren der Publikumszugewandtheit" —Lausberg 1960: I. pe scurt. b) figuri semantice. litota. Pe baza unei astfel de poziţii fundamentale se poate înţelege de ce categoriile din elocutio. 2. sînt înţelese ca forme lingvistice cu conţinut poetic. 3.

pe baza anumitor reguli. retoricitàtea)". încă din antichitate. Sarcina lor constă în a deschide perspective unei sistematizări lingvistice a categoriilor de stil retorice şi de a pregăti constituirea unui model propriu. fie (semantic) o substituţie de sens specifică.156/ŞTIIMTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT trece neobservat faptul că postularea categoriilor de figuri semiotice trebuie să ducă la o schimbare a schemelor categorizărilor clasice. reprezintă fie (sintactic) o abatere de la contextul de sens. o interpretare sintactică. o „ordine de grad mai înalt (poeticitatea. exemplul din 1. sisteme care posedă caracter de model.2. 2. O sintactică sau o se­ mantică a metaforei fără luarea în consideraţie a pragma­ ticii este o abstracţiune. însă şi mai importantă este. figuri de sens şi tropi. în determinarea unei figuri de stil retorice. privită din unghiuri semiotice diferite. MODELE RETORICO-STILISTICE PENTRU TEXT Modelele în discuţie provin de la Leech. din Lüttich. atunci fiecare figură retorică în parte reprezintă o structură lingvistică estetică deviantă. se pot întîlni două sau trei perspec­ tive semiotice. cînd J. fie (prag­ matic) o formă deosebită de expresie/efect. poate. de regulă. în felul acesta. concluzia — încă neformulată pînă acum — că fi­ gurile retorice tradiţionale permit. Aceasta se orientează după criteriul „deviaţiei". de exem­ plu. aşa cum arată experienţa (cf. care gene­ rează.2. Kop­ perschmidt. 1969). ba. Dacă acceptăm această poziţie funda­ mentală. Quintilian şi de la grupul [i. dintr-o „ordine de grad infe­ rior (gramaticalitatea)". împărţirea în figuri formale. de exemplu. Figurile retorice sînt organizate pe sisteme.1. analog cu postulatele lui Bierwisch (1966. . o metaforă.) acest proces este normal. una semantică şi una pragmatică. cere o „gramatică retorică secundară" („rhetorische Sekun­ därgrammatik") sau mai general „o gramatică generală estetică" („allgemeine ästhetische Grammatik" — 1973:164). O astfel de abstracţiune o vom întîlni atunci. Unele modele sintactico-semiotice ale retoricii stilistice urmează să le prezentăm în cele ce urmează. cum ar fi.

ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/157 2. Ca exemple. 2) Figura sintagmatică poate fi interpretată ca „pattern superimposed on the background of ordinary linguistic patterning" 15 (1966:146). 1969) în articolul său Linguistics and the Figures of Rhetoric (1966). Leech numeşte repetiţia cons­ trucţiei verb+obiect în He found his key and opened the door. N. Este vorba deci de o deviere ce întăreşte regula . se poate pune în ecuaţie : deviaţie estetică = non-gramaticalitate. Leech (1966. 1) Figura paradigmatică ia naştere printr-un „gap in the established code — a violation of the predictable pattern" 1S (1966:146). Sînt numite „paradigmatice" acele unităţi.1. care pot fi subs­ tituite între ele într-un anume punct structural al secvenţei de text (dimensiunea verticală). se pune în ecuaţie : deviaţie estetică = — echivalenţă. Este vorba deci de încălcarea unei reguli. Modelul lui G. . Leech întreprinde o împărţire a tuturor categoriilor stilistice în sintagmatice şi paradigmatice. " farmyards DEVIANT ' NORMAI. away Forma lingvistică deviantă farmyards away o găsim la Dylan Thomas. în fiecare dimensiune există un anumit fel de deviaţie (foregrounding).2. „Sintagmatic" este pentru el termenul cu care desemnează combinaţia lineară de unităţi lingvistice în text (dimensiunea orizontală). Opoziţia dintre selecţia predictibilă şi cea neaşteptată a unităţilor textuale Leech o ilustrează cu ajutorul urmă­ toarei paradigme (1966:142): inches feet yards etc.

Modelul lui Quintilian Noţiunea de „deviaţie" o găsim deja la Quintilian.158/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT şi corespondenţa sintagmatică complexă în vorbele lui Othello I kissed thee ere I killed thee. detractio 3. 2. paradigma retorică a stilului ia următoarea formă: Norma standard Norma retoricii + a + a + a + a + a + b + b + b + c 4. care mai are ecou şi în compendiul neoscolastic al lui Lausberg (1960). precum şi asemănarea fonologică în kissed şi killed. istorice şi de registru (1969:36—52). transmutatio A. Ea se numeşte acolo mutatio.2. Dacă o considerăm pe aceasta ca o combinaţie a elementelor a. al reducţiei (dclractio). grafologice. immutatio . dialec­ tale. Acolo prezintă opt tipuri de deviaţii: deviaţii lexi­ cale. al mutaţiei (transmiţialio) şi al substituţiei (immutatio) elementelor de text. adiectio 2. O prezentare amănunţită o dă autorul în cartea sa A Linguistic Guide to English Poetry (1969). Baza sa o formează o quadripartita ratio (Instr. b şi c. care justifică structuri persuasive prin următoarele criterii: al adjuncţiei (adieclio).2. 1. Atît primul cît şi cel de-al doilea tip de figuri pot fi rea­ lizate la toate nivelele lingvistice. Aceste structuri depăşesc norma standard a limbajului cotidian. adică „schimbare" şi formează punctul de plecare pentru un sistem categorial retoricostilistic.5. Or. semantice.38). thee ) între propoziţia principală şi cea se­ cundară. 17 unde sînt prezente identitatea structurii (S-f-V-f-O) şi a pronumelor (/. gramaticale.z + c + c — c + b + b + d 1. fonologice.

Klinkenberg. întocmeşte sistemul unei Rhétorique générale (germ: Allgemeine Rhetorik 1974). cele două din urmă însă conţinutul (semni­ ficatul) semnului lingvistic (cf. Antipodul îl formează unitatea fundamentală a deviaţiei. Punctul central în acest model îl formează deviaţia lingvis­ tică (écart linguistique) . 2. scopul său este „plăcerea" (delectatio) receptorului. metasememe) şi figuri orientate primar spre pro­ poziţie (metataxe.3. posibilitatea subiectivă.2.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/159 Categoriile claselor retorico-stilistice 1—3.1). Modelul grupului jx din Lüttich (1970) Acest grup. univocitatea. ale cărui patru mostre fundamentale. metàtaxele ca figuri sintactice şi meta- . care pornesc de la o deviaţie cantitativă (mai ales în 1—2). figura cu poziţia modificată a corpului faţă de poziţia de relaxare — aceasta este o prezentare eloc­ ventă a deviaţiei stilistice. în timp ce metaplasmele pot fi interpretate ca figuri morfologice (în parte şi fetnologice). I. deşiodepăşesc printr-o sistematizare mai strînsă şi o diferenţiere mai subtilă. Principiu stilistic estetic director se numeşte „podoabă" (ornatus). Lausberg 1960: I 250 urm. Une­ le dintre ele au fost deja discutate în această carte. metalogisme) (1974:55). adjonction.2. M.1. Dintre acestea. primele două tipuri de metabole privesc expresia (semnificantul). se numesc „figuri". baza de la care se porneşte se nu­ meşte „treapta zero" (degré zéro). argumente statistice. aici trebuie făcută o deosebire între figuri orientate primar spre cuvînt (metaplasme. suppression. categoriile clasei calitative 4. Drept criteriu secund de organizare apare nivelul articulaţiei. din care fac parte printre alţii J. preiau schema claselor stilistice a lui Quintilian. 308 urm). P . Pentru acest backgroun­ ding se propun mai multe criterii: intuiţia. Dubois. premutation şi suppression — adjonction (în această ordine). Vorbirea neîm­ podobită este comparată cu poziţia inexpresivă a corpului omenesc relaxat. Edeline. izotopia. Ea este actualizată în formă de metaplasme. numită şi metabolă (mélabole). însă. se numesc „tropi" {cf. J. metasememe şi metalogisme. metataxe.

sintaxă. care face o distincţie între u n grup de anomalii şi unul de „figuri" (în sens restrîns) şi care subdivide ambele grupuri. analizei (1974:44). semantică şi semn/ referent. H. la rîndul lor. dar care. respectiv să reducă multitudinea adesea nesistematică a terme­ nilor clasici. în cele din u r m ă . pe de altă parte. Todorov (1967). sistem care să ordoneze. ea atrage atenţia asupra posibilităţii de desco­ perire a unor figuri. după sunet/sens. urmează să dezvăluie. ea face posibilă.clasificare deschide perspective spre viitor. „implicaţiile psihologice ale acestor aspecte «pragmatice» se opun. Şi. Ceea ce frapează în acest proces este o înclinaţie puternică spre analiză. la rîndul său. metalogismele se înscriu în tradiţia figurilor clasice „ale gîndirii". Cea de a treia dimensiune semiotică rămîne aproape ne­ tratată. pe moment. este încercarea sumară a lui T. stabileşte un sistem de figuri structurat ierarhic format din opoziţii de trăsături binare. O stilistică relativ tradiţională întocmită pe fundamentul nivelelor lingvistice ne parvine de la Kuznec/Skrebnev 1968 [I960]. Pe baza caracterului ei sistematic. 161). o localizare a fiecărei figuri retorice. de exemplu. figuri încă necunoscute pînă acum. Bonheim (1973). . Acest lucru îl determină. între altele. Numeroase alte încercări de modele retorice pot Ii amintite aici doar în treacăt. Ea dă acestei retorici structurale un caracter dinamic. Importantă este noţiunea de transformare folosită adesea de autori. care o apropie de o „retorică generativă". Mai modernă. clasa a patra are tangenţe cu semantica (refe­ rinţa) semnului. Din cele expuse rezultă că accentul principal al cărţii revine relaţiilor structurale ale elementelor codului. deoarece. în sensul unei construcţii euristice. pe de o parte. primele trei clase de metabole sînt localizate în domeniul sintacticii . nume­ roasele subclasificări redate doar în parte de tabel (cf. Privite semiotic. care nu sînt prezentate în manualele de retorică clasică. Această formă de .160/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sememele ca figuri semantice.. schema subtilă a metaplasmelor la Klinkenberg 1968 şi a metataxelor la Dubois 1969).-pe care le întocmesc autorii în scopul unei sistematizări mai bune (1970:49) (vezi tabel pag. după concepţia autorilor. în acelaşi timp. Ea poate fi recunoscută şi după acele tabula classificatoria.

archaïsme. SuppressionLangage enfançon.2. comparai­ Ellipse. archilexie Reprise. son. as­ sonance. in­ sistance. affixation. Crase syncope. C 1. métrique.3: Négative IV..1. silence Hyperbole. pléo­ nasme. mot-valise 2. méta4. Permutation Contrepet.2. parataxe praesentia Asémie Parenthèse. synérèse Déléation. Par inver­ thèse sion Palindrome. conca­ Synecdoque et anto­ ténation. Suppression 1. antithèse ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A ÏEXTULUl/161 saTTHiiNvxsaas Syllepse. fable Ironie. Mc'tataxes SC | | Sur la sémantique | Litote 1 C. paronomase III. ana4. Quelconque ' gramme. allitération. rimes. forgerie.oo t/3 O i < C/3 Pi C c/3 <! S S W y. litote12 Inversion logique. métaphore in asyndète. empru ntnéant 3. explénomases particula­ tion. suspen­ sion. inversion chrono­ logique Prosthèse. para­ bole.2.1. enumeration risantes. hyperbate . S / l'fg ■ < -S £ B. épenthèse. verlen SHTT3NNOIXVT3H . Simple p: 'fi p. blanchissement Réticence. Partielle II. calembour 3. polysyndète. Complète Synonymie sans base morphologi­ que. néologie. apocope. Adjonction 2.sy­ néant métrie I. anaco­ luthe Transfert de classe chiasme Métonymie néant Tmèse. diérèse.1. Partielle fixes. paradoxe. antiphrase. Adjonction substitution d'af3. zeugme. silence hyperbolique Répétition.2. Inversion Oxymore néant Métaphore in ab­ sentia - Euphémisme Allégorie.1. Répétitive Redoublement. Complète : Sur la morphologie Sur la logique Aphérèse. Mélascmèmes ►- C/ C < Sur la syntaxe Synecdoque et an­ tonomase généra­ lisantes.

2. Deviaţia lingvistică Se dă o secvenţă (combinatorică) semiotico-sintactică a + b + c . Neimpor­ tante în această direcţie sînt însă diversele publicaţii ale lui F . M. în College Composition and Communication H [1963]. în cele ce urmează. Ambele cu toate subdiviziunile lor formează o reţea de coordonate. unitatea lingvistică. vom prezenta o structură grosieră a fiecărui punct de vedere în parte. deviaţia lingvistică. un model nou trebuie să apeleze atît la inovaţii ter­ minologice cît şi la restricţii.■ . în faptul că un model deductiv prezintă numeroase lucruri care nu sînt prinse în terminologia tradiţiei retoricii clasice. în care pot fi localizate multe. 155— 156). procedează modelul pe care-1 expunem în continuare. 16 [1965]. 162/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT mai trebuie amintită o lucrare fundamentală a lui J. 155—'161. care coincide cu un sistem gramatical normal pos- . Punctele sale de reper sînt: A. dacă nu chiar cele mai multe figuri retorice. Ele îşi găsesc cauza. Din acest motiv.3. în bună parte. Christensen în legătură cu o „retorică generativă" (de exemplu. Dar şi mai important este că posibilităţile modelului sînt adesea depăşite de sfera schimbătoare a categoriilor clasice. insufi­ cienţa nomenclaturii tradiţionale se află în mărginirea. în lărgimea extensiunii ei. ■ " . în felul acesta. El preia numeroase impulsuri de la modelele prezentate în 2. Kliukenberg ( 1973). să poată prezenta complet şi univoc toate aspectele structurii sale iar interrelaţiile lor să le prezinte transparent. în primul caz. şi se vrea o ipoteză lingvistică pe marginea dimensiunii semiotico-sintactice a esteticii limbii. pentru ca. A. în acest sens. BAZELE CONSTRUCŢIEI UNUI NOU MODEL Discuţia de pînă acum asupra modelelor de figuri retorice a arătat cu claritate dificultăţile unei sistematizări adecvate. în cel de-al doilea caz. în care se discută critic condiţiile construirii modelelor retorice. 2. B. care nu au decît puţine lucruri comune cu ideile „generative" ale grupului din Lüttich. ale lui Bonheim şi ale acestei prezentări.

nu se mai respectă sistemul de reguli gramaticale normale: 1) adiţie (inserţie. prin următoarele transformări. se omite. O modificare estetică a acestei combinaţii semiotice se produce prin transformări. î n terminologia gramaticii generativ-transformaţionale. Deosebirea constă în aceea că. 1970:119 urm.ELABORAREA UNUI MODEL DE ESTETICĂ A TEXTULUI/163 tulat. substituţie. suprimare. sistemul gramatical normal este activat prin alipirea unor semne echivalente: 5) echivalenţa de semne: a + b + c -> a + b + c + a Echivalenţa se realizează în şirul de semne prin repetarea totală sau parţială a unuia sau a mai multor elemente de semn. inserţie. se mută sau înlocuieşte un semn ia naştere de fiecare dată fenomenul esteticităţii sintactice a textului. Bechert et al. în cazul echi­ valenţei se vorbeşte de recursivitate. Acestea pot avea la bază drept criteriu fie deviaţia de abatere de la regulă fie pe cea care întăreşte regula. (imutaţie) transmutaţie ) de semne a + b + c —>■ a + c + b de semne a+b+c — a+z+c ► Prin faptul că în contextul combinatorie se adaugă. adjecţie) desemne a+ b+c — a+b+c+d ► 2) subiracţie 3) permutaţie 4) substituţie (reducere. . / . Deviaţia de întărire a regulei în acest caz. Tipurile de transformări prezentate aici corespund exact transformărilor cunoscute din gramatica generativ-transformaţională: suprimare. Deviaţia de abatere de la regulă în cazul ei. în modelul nostru. II. ele servesc descoperirii posibilităţilor de deviaţie lingvistico-estetică.). detracţie) de semne a+ b+ c — a+ b > (transpoziţie. permutaţie (cf.

Alte subcategorii vor fi discutate abia în legătură cu tipurile de figuri concrete. de semne. . Unităţile lingvistice La baza fiecărei deviaţii lingvistice se află un anumit segment lingvistic. Vor urma acum cîteva ilustrări ale acestor subcategorii: a) poziţia semnului aa) Pre-poziţia (poziţie anterioară) la 1) : a + b + c -* d + a + b + c la 2) : a + b + e—► b + c ab) Impoziţia (poziţie la mijloc) la 1) : a + b + c — a + b + d + c ► la 2) : a + b + c — a + c » ac) Post-poziţia (poziţie finală) la 1] : a + b + c -* a + ■ b ' + c + d la 2) : a + b + c ->• a + b b) similaritatea (asemănarea ) semnului Asemănarea dintre două semne poate fi de două feluri: -«. pe care nu o vom dezbate aici. articolul lui Bonsiepe 1968 şi al lui Imdahl 1970). la semnele picturale (cf. . Clasele de deviaţie I şi I I permit şi unele subcategorizări. unde descrie forma pură a repetării. bb) asemănarea parţială : afinitate (înrudire) de semne : a t S a 2 . pentru noi. Importante sînt şi poziţia şi gradul de asemănare (similaritate) a semnului transformat [similaritatea mai ales la 4) şi 5)].. în cazul echivalenţei este vorba de o categorie relaţională: două unităţi semiotice intră între ele într-o relaţie. subtracţiei.^ = a 2 .164/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în timp ce tipurile de deviere 1) — 4) ating „substanţa" semnului lingvistic. Mai trebuie să menţionăm că toate categoriile şi subcategoriile propuse aici sînt aplicabile şi la alte semne în afară de cele lingvistice. Această subcategorie cuprinde atît tipul de deviaţie 4) cit şi 5). Astfel de segmente vor fi. de exemplu. de exemplu. B. este frecvenţa adiţiei. ba) asemănare totală: identitate (egalitate) de semne: a. Această subcategorie nu este imaginabilă decît pentru relaţia de echivalenţă (5). Una din acestea. .

morfemul (liber) şi propoziţia. trăsături distinctive.) sintagme. Dubois et al. în timp ce semnificanţii devianţi ai nivelelor 1 şi 2 sînt luaţi drept figuri retorice cu numele de „metaplasme" şi „metataxe". metataxe) capitolul 5 . subîmpărţire în figuri fonologice silabice şi de cuvinte. texte. metafone) : capitolul 3 . Dacă. Autorii sînt conştienţi de faptul că există posibilitatea ca. a) foneme (grafeme) . Clasificarea în unităţi de deviaţie lingvistice prezentată mai sus nu este tocmai lipsită de probleme.. Aceste categorii de figuri nu pot fi privite izolat unele de altele. nivelul 0 şi 3 sînt neformalizate. I I — figuri morfologice (figuri în cuvinte. V — figuri grafemice (figuri de grafică. c) cuvinte. Modelul nostru are de înfruntat dificultă i asemănătoare. a. După cum arată lucrarea grupului din Lüttich. o. metagrafe) : capitolul 7. în plus. J. în anumite condiţii.(1974: 53) fac. . de exemplu. 1. sunetul. cuvîntul şi propoziţia — altfel spus: fonemul. I I I — figuri sintactice (figuri prepoziţionale.Mai mult chiar. metasememe): capitolul 6. metaplasmele să permită. de exemplu. vom mai discuta şi deviaţii de scriere (grafemică) şi de seme (se­ mantică). Dintre acestea.. 3. dispare to­ tuşi uneori acest nivel de referinţă. acest lucru este determinat imperios de motive didactice.b) silabe. deosebirea între patru nivele de articulaţie a semnificanţilor: 0. de exemplu. metamorfe) : capitolul 4 . 2. în cele ce urmează. se dovedeşte a fi dificilă delimitarea precisă a unităţilor. necesară luarea în consi­ deraţie a aspectului semantic al metamorfelor sau aspectul fonologie al metataxelor. b) propoziţii. Astfel clasa de figuri I poate să ia în considerare şi silabe. astfel că vor apare cinci tipuri de deviaţii esteticolingvistice : I — figuri fonologice (figuri sonore şi figuri prozodice. IV —figuri semantice (figuri de sens. Pentru toate figurile măi este apoi valabil faptul că realizarea lor are loc întotdeauna în cadrul macro-unităţii „text". existenţa convergenţei stilistice res­ pectiv a densităţii face.FIGURI FONOLOGICE/1C5 în cele ce urmează.

pauza (junctura) şi înălţimea sunetului. vorbim de figuri sonore consonatice şi vocalice. morfeme legate.1G6/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT clasa a II-a. aceste probleme nici măcar nu sînt amintite. în cadrul unei unităţi lingvistice (de exemplu. Cel de al doilea tip de deviaţie. Toate aceste elemente indispensabile pentru structura fonică a unei limbi formează fundamentul unei estetici fonice a textului. 3. STRUCTURA DE BAZĂ FONO-ESTETICĂ: FIGURILE SONORE Figurile sonore se împart după criteriile deviaţiei de le­ zare sau întărire a unei reguli. se reduc. : . pauze şi înălţime. din contră. fonemele sînt subclasificate în segmentale şi suprasegmentale. iar clasa a I l I . în primul caz. Mai întîi. î n numeroase lucrări de stilistică şi retorică. se rearanjează sau înlocuiesc foneme respectiv combinaţii de foneme contrar regulilor gramaticii cotidiene. Prima se constituie prin deviaţii segmentale. 3. Această simplificare îşi găseşte justificarea în motive didactice şi aici ca şi în Rhéto­ rique' generale a grupului din Lüttich.a şi sintagme. se bazează pe punerea în relaţie a unor unităţi sonore echivalente în text. din ultima categorie accentul. cuvîntul). începem discuţia cu figurile sonore. unde termenul de „deviaţie" este folosit cu sensul său restrîns (de „distrugere a normei") şi figuri ale echivalenţei fonologice. în cel de-al doilea caz de figuri prozodice („Versfiguren") dintre care fac parte figuri de accent. Din această opoziţie rezultă două grupuri de figuri: figurile deviaţiei fonologice. deosebim o structură de bază fonoestetică şi o suprastructură fono-estetică. se adaugă. în parte. Din prima categorie fac parte vocalele şi consoanele. Primul tip de deviaţie se naşte prin aceea că. FIGURI FONOLOGICE De obicei. Felul în care aceasta se configurează în amănunt depinde de explicaţia dată de­ viaţiei sonore. cealaltă prin deviaţii de tip supra­ segmental respectiv prozodic.1.

3. A Book of Nonsense..1. mijlocul sau sfîrşitul unei unităţi morfologice.1.1. a) Primul exemplu este luat din poezia The Three Jovial Welshmen (în E. ed. Rhys. Figuri ale deviaţiei fonologice în antichitate. se numesc metaplasme. avînd o funcţie estetică secundarăY Acest lucru se observă mai ales în diareză.1. Londra 1961. Lear et al. ca trăsătură a licenţei poetice. 65). 18 .FIGURI FONOLOGICE/167 3. And nothing could they find.1.. pg. E. A-sailing with the wind. modificarea se poate produce la începutul. Adiţia Adăugarea de elemente fonologice are loc: a) în poziţie anterioară: Prosthesis (prosteza) („yclad" în loc de „ciad") . îl întîlnim cu precădere în versuri. care are adesea cauze în istoria limbii. Privită fonotactic. însă. (1) Ca exemple de text vom alege modele lingvistice engleze şi franceze. And all the day they hunted. care „multiplică unităţile-cuvînt în interior prin aceea. că desparte un şir fonetic monosilabic în două silabe" (Dubois et al. And they would go a-hunting Upon St. But a ship a-sailing. modificări : adiţie. Metaplasmele se clasifică după cele patru categorii de. Acest tip de metaplasmă. din care redăm aici doar primele două strofe : There were three jovial Welshmen As I have heard them say. „generation" în loc de „generation"). subtracţie. David's Day. b) în poziţie medie : Epenthesis (epenteză) („blackamoor" în loc de „blackmoor") . permutaţie şi substituţie. aceste figuri sînt „greşeli în compoziţia sonoră corectă a cuvîntului" (Lausberg 1960: 1259) şi poartă numele de barbarisme. notarea grafică a acestui fapt se face printr-o tremă (de exemplu. c) în poziţie finală: Paragogé (paragogă) („wingéd" în loc de „winged"). 1974:89) .

263): "variation" .8. Queneau Le Chien à la Mandoline: ■ :. prosteză nu răm'îne o trăsătură izolată. ele dau textului caracterul arhaic (privit istoric.Q.şonet a lui R. b) în poziţie medie: Synkope (sincopa) ("o'er" în loc de "over")'. contrarul diarezei: unirea a două vocale „într-un diftong (monosilabic) sau chiar într-un monoftong" (Lausberg 1960: 1. 3.1.5) Paragoge :l Withouten reason or r e g a r d 2 1 (F. c) J.erau iniţial barbarisme de la prepo­ ziţii ca OM). c) în poziţie finală : Apokope (apocopa) (" oft" în loc de "often") 22 .unei propoziţii..aliteraţiei.6).rd 20 (F. Dubois et al. (1974:89) ne amintesc de un vers dintrun.1.168/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Verbele prefixate cu a („hunt-".10.2. odată cu formarea echivalenţei fono­ logice a. legată de morfeme. Există şi unele forme speciale: d) Synizése (siniceza) (gr. 2. în plus. „sail-") sînt exemple pentru prosteză.17. . este cam nebulos. b) La Spenser găsim diferite exemple de transformări fonologice adiţionale (după Rix 1973: 36—37): Prosthesis Whose pleasing sound yshrilled far a b o u t 1 9 (CCCH 62) Epenthesis «» whom shew of perill hard Could terrifie from Fortunsg faire ad\\a.Les nrous nretiennent les nracleurs. Subtracţia ' Reducerea de elemente. synizesis). Ele fac să se păstreze regularitatea metrului. dar care de­ monstrează în acelaşi timp că. eare<» -In sensul său general. ci poate să se întindă şi de-a lungiul. 4. fonologice are loc: a) în poziţie anterioară : Aphäresis (afereza) ("gainst" în loc .47.de "against") . cuvintele compuse cu a..Q.•--• .

b) Cea de a doua strofă din poezia lui Brecht Der Pflau­ menbaum conţine. Ouiller — Couch [ed. „Sonn"). Oxford 1957 pg. Reducerea elementelor fonologice este adesea condiţio­ nată de vers. „Red". o sincopă ("ta'en" în loc de "taken"). sincopa („wer'n") şi apocopă („möcht". proces în care.FIGURI FONOLOGICE/169 /vear'jeifan/ în loc de "variation"/ve9ri'eij3n/sau "being" /'bin/în loc de "being"/'bi:in/ 23. 's ist keine Red Er hat zu wenig nicht größer wer'n. o multitudine de figuri sonore de acest tip : Der Kleine kann Ja. figurile sonore şi de accent formează atunci o convergenţă stilistică. e) Synalöphe (sinalofa) : contopirea vocalei finale a unui cuvînt cu vocala iniţială a cuvîntului următor. de regulă. The Oxford Book of English Verse 1250-1918. 445) : He's ta'en three locks o'her yellow hair And wi'them strung his harp sae rare. o mostră pentru aglomerarea metaplasmelor reductive în vers concomitentă cu imitarea vorbirii orale cotidiene. Ele dau textului un colorit dialectal-colpcvial. şi o apocopă ("o"' în loc de „of") j versul al doilea prezintă o apocopă ("wi" în loc de "with"). größer wer'n. de asemenea. c) Iar în exemplele luate din August Stramm (1874 — 1915): Blüten gehren ( Trauifi ) Du breitst Reine (Allmacht ) . Sonn. întîlnim o sinalofa ("he's"). das möcht er gern. davon. (2) Vom lua următoarele exemple de text pentru a ilustra cele spuse: a) Primul exemplu este o strofă din balada scoţiană Binnorie (în A.]. vocala finală se elidează: "th'offspring" în loc de "the offspring" 24. 2 5 în primul vers. 36 / Äici găsim afereza („'s").

3. rezultîrçd aceeaşi secvenţă sonoră. ea constînd dintr-un joc al literelor. . sincopa. half-warmed fish (in loc de "half-formed wish") beery wenches (in loc de "weary benches"). — inity ! — inity! said t h e novice. d) într-un exemplu din Tristram Shandy a lui L.. de exemplu: Lewd did I live & evil I did dwell 3 1 (Philips 1706). Sterne: O my virginity! virginity! cried the abbess. c) o formă sintactică aparte a metatezei este aşa-numitul spoonerism (numit după iniţiatorul său. A. 28 afereza sonoră descrie "afereza" lui „virginity". care este de fapt o permutaţie grafemică. 3 0 d) o formă sintactică (respectiv metrică) specială a ana­ gramei este palindromul. Spooner /1844—1930/) care constă în schimbarea fonemelor iniţiale.3. care constă în aceea că o propoziţie (respectiv un vers) poate fi citit de la cap sau de la sfîrşit. de exemplu : . W.1. în „breitst") care dau textului caracterul unei arti­ ficialităţi forţate. sobbing. (3) Spre ilustrarea metaplasmelor premutative aducem m mătoarele exemple : a) Ernst Jandl a scris următoarea poezie: lichhmg manche meinen / lechts und rinks / kann man nicht / velwechsern. Permutaţia Permutaţia elementelor fonologice poate fi: a) orientată spre stînga sau spre dreapta : Metathesis — metateza („Schlapperklänge" în loc de „Klapperschlange") 2* b) la bunul plac : 'anagrama („Voltaire" în loc de „Arovet l[e] j[eune]").1.170/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT întîlnim şabloane lingvistice déviante (afereza în „gehren"./ werch ein illtum ! 32 .

este cunoscuta formulă Sator-Arepo. Reinbek 1959. Pătratul acesta era considerat semn magic. T E N E T Interpretarea religioasă: Dumnezeu (Sator) domină O P E R A (tenet ) creaţia (rotaş ) . Urmărind mişcarea calului de şah..FIGURI FONOLOGICE/171 în acest text. fonemele jl/ şi /r/ sînt schimbate în mod con­ secvent. etc. Aici A R E P O cîteva explicaţii: Ţăranul (semănător) Arepo (nume propriu) conduce cu mina sa (munca) plugul (roţile). pag. în „dach nem okitus" găsim atît permutaţia internă cuvîntului („okitus" în loc de „koitus") cit şi pe cea care depăşeşte limitele lui (spoonerismul: „dach nem" în loc de „nach dem" 3 3 )." O interpretare de acest fel implică numeroase premise pragmatice şi semantice. s S A T O R 3.4. bette stellen sie die fassen auf den tesch 3. operele oamenilor (opera ) şi produsele pămîntului (arepo = plug ) .1. Cuvintele p o t R O T A S fi citite orizontal şi vertical de patru ori. spül düch mein künd 35 . 24) atrage atenţia asupra următoarei premutaţii complexe : „Misteriosul « p ă t r a t magic ». Din cîteva litere au fost formate 13 propoziţii (latineşti) anagramate. reunind anagrame şi palindrome. b) G. Substituţia Substituţia elementelor fonologice poate avea loc: a) în domeniul vocalelor („Opus in a-MüH" în loc de „Opus in a-moll" 3i) b) în domeniul consoanelor („Tristopher" în loc de „Christopher") (4) Metaplasmele substitutive le vom ilustra prin urmă­ toarele exemple: a) Ernst Jandl are o predilecţie pentru acest tip de de­ viaţie : 1. Hocke (Manierismus in der Literatur. îmbinarea celor două cuvinte tenet în mijloc formează o cruce. R. du warst zu mir ein gutes mädchen worst zo mür eun gotes mödehen 2.1. rezultă cuvintele Pater noster şi AO == monograma C H R I S T I etc.

E posibil. hochgeehrt face aluzie la formula de adresare hoch­ geehrtes Publikum. la titlul (cunoscutei) piese a lui Sartre Die ehrbare Dime 3 S şi în acelaşi timp şi o figură semantică (metaforă). Pînă aici a fost vorba de schimbări de foneme. ca să prezinte şi o modificare grafemică corespondentă (de exemplu. de exemplu pentru sfera : adiţiei prefix ~ prosteză infix ~ epenteză sufix ~ proparalepsă (paragogă) subtracţiei (eliziune) ~ afereză blend (haplologie) ~ sincopă clipping ~ apocopă . Un alt exemplu este numele grupului de cabaretişti Lach-und Schießgesellschaft. o înclinaţie spre dialect. 1974: 83). unde personajul principal zice : Diesen guten Humor möchte ich dem hochgeehrten Publikum mit­ gebracht haben. respectiv spre limba comună. H . ca în crritic (Beckett) pentru redarea lui /r/ grasiat). Bonheim face o constatare impor­ tantă : în domeniul metaplasmelor există cu precădere analogii de conţinut între termenii de specialitate gramati­ cali şi retorici. Acesta se constituie cînd înlocuirea unuia sau mai multor foneme este însoţită de modificări semantice. Astfel. 3 8 Aici. titlul programului de cabaret Die ehrbare Birne este un joc de cuvinte „paradigmatic" . de exemplu. Ele pot da. î n exemplele ce urmează. în general. care s-a format prin substituţie sonoră şi prin sincopă din Wach-und Schließgesellschaft37. î n lucrarea sa (1973).172/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT El implică. un metagraf adiţional. informaţii despre originea socială şi geografică a vorbitorului sau să trădeze o intenţie parodistică (cf. Doar în treacăt vom aminti substituţii alofone (de exemplu. „fundalul" deviaţiei este format de convenţii lingvistice. Dubois et al. dar nu necesar. Funcţia lor se află în sectorul pragmasemautic. diverse sunete pentru „r"). în parte. O ultimă mostră pentru acest tip de deviaţie o vom da din piesa pentru păpuşi a lui Pocci. cabaretul german preferă acest tip de joc de cuvinte. b) Figurile substitutive sonore cauzează adesea un joc de cuvinte.

14. în esenţă. Aici este vorba deci de metaplasme substitutive. eile mit feile eile mit feile eile mit feile durch den fald A u A. Dacă notăm Eile mit Weile 39 etc. este vorba de aceleaşi operaţii lingvistice fundamentale. Dar se neglija astfel că.. Căci devine evident faptul că clasele 1 (adiţia) şi 2(subtracţia) înclină spre a apărea ca factori secundari ai poeticului în cadrul unui tip de vers.1. find (în loc de : „wind") si falfisclihauch < în l o c d e : " walfischbauch")'. cît de mare trebuie considerată forţa literară a metaplasmelor. fa^ (î n l ° c de:„wald"). în practică. 3. j ) r e p t funcţie estetică pentru ele se poate formula „deautomatizarea" („Entautomatisierung") obiceiurilor de percepţie coti­ diene. Din toate acestea se poate face presupozi­ ţia că. Descrierea cauzei „deautomatizării" se complică. Cine urmăreşte aici o reducere terminologică trebuie să-şi pună totodată întrebarea.5. strofa 1—3 Sursa: E. Exemplele citate ne fac mai degrabă sceptici. fuste (în loc de: -wüste"). Ele se întîlnesc relativ rar. în toate cazurile enumerate. Neuwied/Berlin.1. metaplasme permutative (3) şi substitutive (4) înclină spre modelarea experimentală de divertisment a limbii. dacă luăm ca termen de comparaţie alte trans­ formări ale substituţiei.(■■ T u A-e * " * TT-h H6 f . Analiză de text: E.FIGURI FONOLOGICE/173 Această redundanţă terminologică avea pe vremuri ca şi azi funcţia de a delimita fenomenele de limbă (gramati­ cale) nerelevante estetico-lingvistic de cele (retorice) rele­ vante sub aspect estetico-lingvistic. iar forma produsă de Jandl ca .t durch dietuste blast der tind falfischbauch falfischbauch Caracteristica frapantă a celor trei strofe din poezie este înlocuirea constantă a labiodentalei sonore /v/ printr-o labio-dentală surdă jij în cuvintele feile(în loc de: „weile"). p. Jandl. ceea ce înseamnă că suprastructura fono-estetică determină structura de bază. Jandl „etüde in f". Laut und Luise. ca nivel zero(O) al textului. Pe de altă parte. metaplasmele au un statut estetic mai restrîns decît alte figuri fonologice. adică figurile echivalenţei fonologice." 1971. cum ar fi aliteraţia şi versul.

facem pentru exemplele 0) — 4) o matrice cuprinzînd drept criterii fonologice : a) locul articulaţiei . ţiei fricativ fricativ ploziv fricativ plozi/ c) timbrul sonor surd sonor surd surd Tabelul ne arată. articula. 3) numai o trăsătură şi 4) nici o trăsătură comună cu 0). şi alte posibilităţi de deviere. Există deosebiri între diversele operaţii de substituţie? Pentru a da răspuns la această întrebare. fără dificultate. că substitutul lui Jandl /f/ se apropie cel mai mult de sunetul de bază reconstituit . c) timbrul : a) locul articula­ ţiei 0) v(baza) 1) f(Jandl) 2) b 3)/ 4)k labiodental labiodental bilabial palato-alveolar velar b) modul. deoarece 2) nu are decît o trăsătură şi jumătate (1/2 a. La transformările 2) — 4). b) modul articulaţiei . . limba germană ne pune la dispoziţie consoane (respectiv grupări de consoane). permite şi o „retransformare" relativ uşoară a poeziei date într-un text „normal" ipotetic. b) şi doar una diferită. întregul demers al demonstraţiei ne conduce deci spre concluzia că există grade diferite ale „formei îngreunate" şi deci şi ale alienării. avînd două trăsături identice (a.174/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT pe o primă transformare realizată a acestuia.c) . acest lucru trebuie considerat ca fiind mai dificil. textul apărînd de fiecare dată într-o formă prescurtată. atunci putem actualiza. Din acest motiv.: 2) eile mit beile durch den bald durch die büste bläst der bind balfischbauch 3) eile mit scheue durch den schald durch die schüste bläst der schind schalfischbauch 4) eile mit keile durch den kald durch die küste bläst der kind kalfischbauch 5) Procedeul poate fi continuat atîta timp cît.

în prezent. deviaţia fonologică este. Acelaşi lucru e valabil şi pentru forma grafemică a textului: ea . redusă . beilet büste. fapt prin care s-ar lua limbii numeroase po­ sibilităţi ale metagraf iei). abaterea de la normă apare ea însăşi ca o normă. (în grafică. conţine numeroase abateri de la scrierea cu majuscule a substantivelor. bläst der kindn). Relaţia de echivalenţă este aici „secundară". avînd o sistematică proprie. Atît regularităţile grafematice cît şi cele fonologice pot fi numite „echivalenţe se­ cundare" („sekundäre Äquivalenz"). analiză aflată. c) dacă decodarea iniţială a proverbului familiar influenţează decodarea transformărilor ulterioare. germana nu ar mai cunoaşte decît scrierea cu litere mici. deoarece ea nu întăreşte regula. Substituirea lui /v/ cu Jîj este continuă la Jandl. î n cazul problemelor b) şi c) trebuie ţinut cont. Aceasta înseamnă: în text. care face ca fiecare deviaţie să nu apară ca un produs al întîmplării. în parte. dar prezintă prin persistenţa scrierii cu litere mici o regularitate extraordinară. 1970). Prin această analiză nu pot fi abordaţi receptorul şi atitudinea sa la lectură. Pînă aici ajunge procedura unei ştiinţe „obiective". R. background-uî „automatizat" poate fi reconstituit mai uşor decît în textele transformate construite de noi. adică a unei ştiinţe ce operează exclusiv cu fapte ale dimensiunii semiotico-sintactice. b) dacă în perceperea reală a poeziei substituţiile fonematice diferite produc într-adevăr alienări diferite .FIGURI FONOLOGICE/175 în textul lui Jandl. lexeme care sînt frecvente în limba germană (de exemplu. încă la începuturi (cf. Echivalenţele secundare sînt prinse. ci izvorăşte dintr-o lezare regulată a regulei. asonanta). sintactice (paralelismul). din întimplare. de faptul că în textul 2) şi 4) iau naştere. keile. la rîndul lor. î n general. Ullmann. cînd. pentru rezolvarea întrebărilor a) — c) pare a fi necesară o analiză empirică a efectului produs. huste 4 0 ). textologice . rima. carac­ terul „se'cundar" al echivalenţei s-ar pierde atunci. Pentru criticul literar ar fi însă deosebit de important să ştie a) cit de mult este automatizată structura lingvistică a proverbului Eile mit Weih. într-o structură complexă de echivalenţe primare (care întăresc regula): echivalenţe fonologice (alite­ raţia. ca o oarecare compensaţie pentru aceasta am putea scoate în evidenţă apariţia mai pregnantă a unei abateri morfo-sintactice (de exemplu. de exemplu. Prin aceasta. într-o bună zi.

Figuri ale echivalenţei fonologice Echivalenţa fonologică înseamnă: două sau mai multe foneme d i n t r e secvenţă de semne sînt.1. red / run) K F K / K F K asonanta (rot / Ton. într-o anumită cantitate. formează treapta inferioară a structurii textului poetic („die unterste Strukturgrenze des poetischen Textes"). atunci cînd sînt repetate. deoarece sînt părţi constitutive ale tuturor exprimărilor lingvistice. Semnificaţia fono-estetică o primesc abia cînd se află în relaţii de echivalenţă.2. urmează a fi discutate mai întîi aspectele echi­ valenţei segmentale şi abia mai apoi cele ale echivalenţei suprasegmentale (prozodice). după Lotman (1972:161). G. 3. într-o amimită poziţie (fono-tactică).1. adică. Jandl un lucru deosebit este. din motive de claritate. M. Să ne începem prezentarea cu nişte precizări: se dă sec­ venţa sonoră monosilabică KVK {= consoană + vocală -f+ consoană).176/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (strofe). încît cîte un fonem să capete. red / beg) KVK J KVK consonanţa (vot / Bee/. cu o anumită frecvenţă şi la o anumită distanţă. mijlocul şi sfîrşitul secvenţei K V K : KVK I KVK aliteraţia (rot / fiahm. Ceea ce face din poezia lui E.criterii de struc­ turare li se supun în egală măsură atît figurile fonologice de echivalenţe de tip segmentai cît şi cele de tfp suprasegmental: Ambele tipuri le întîlnim în vers. rec? / băd) . egale sau asemănătoare. Se pare că aici se poate atinge echivalenţa fonologică maximă. într-o anumită poziţie fonotactică. Poziţia Ca poziţii fonotactice ale repetiţiei fonologice pot apareînceputul. şi anume aşa. aceeaşi calitate sonoră. în întregime sau parţial. în mare măsură. în cele ce urmează. între ele.2. Fonemele luate în parte nu posedă trăsă­ turi estetice. iau naştere repetiţii care. în felul acesta. '_ "3. Acestor .1. Această combinaţie fonematică urmează a fi repetata. Totuşi. Hopkins numeşte foarte potrivit versul ca fiind o figură sonoră repetată (fi­ gure of sound). relaţia de interacţiune a structurilor de echivalenţă secundară şi primară.

3. în mod conştient. nici nu există încă denumiri. taxonomia din repetitions schemes la Chatman (1968: 152) ni se pare relativ tradiţională. combinaţiile consonatice sk. Masson. . în general. Terminologia folosită aici a fost preluată. O repetare cuprinzînd două foneme are următoarea formă : KVKI KVK KVK I KVK KXK I KVK rimă rimă inversă pararimă rot / tot. red / b e i rot j Ram.FIGURI FONOLOGICE/1/77 Alte posibilităţi rezultă atunci cînd se porneşte de la alte combinaţii sonore (de exemplu: KV. în concepţia tradiţionala. priveşte doar silabele accentuate. care. „ Identitatea sonoră totală ( = rimă identică) ţine' de domeniul echivalenţei morfo(fono)logice. adesea prea puţin precişi. (K)VKVK).2. VK. La „rimă" nu se ia in consideraţie trăsătura prozodică a accentului. nu ţin cont de termenii de specialitate uzuali. sp şi st numai cu combinaţii de acelaşi tip. Aceasta determină abateri faţă de uzanţele lingvis­ tice. Pentru'acestea. după lucrarea ui Leech (1969: 89 — 90). în parte. Volumul Volumul repetiţiei poate cuprinde în structura noastră KVK unu. Acolo întîlnim' următoarele paralele terminologice la Leech: aliteraţie asonantă consonanţă rimă rimă inversă pararimă = = = = = = Start-Echo sau Onset Echo Crest Echo sau Fluid Echo End-Echo sau Closure Echo Rear-Echo sau Outflow Echo «• Van-Echo sau Inflow Echo Frame-Echo sau Containing Echo Masson mai aduce şi numeroase alte înnoiri. red j rod în cazul altor combinaţii de sunete rezultă şi alte posi­ bilităţi de echivalenţe. unde toate consoanele se aliterează cu consoane similare. în cazul aliteraţiei.1. de exemplu. bad j bag rot / Rai. iar vocalele se aliterează cu oricare altă vocală. care. două sau trei foneme. Prin comparaţie. O contribuţie im­ portantă la sistematizarea fenomenelor de repetiţie în domeniul fonologie o are articolul Sound — Repetition Terms (1961) de David J. O repetare a unui fonem a fost deja ilustrată.2.

boat/colt) (Bann/Brot. Asemănarea în exemplele de pînă acum. Dacă inversăm ordinea structurilor. 3. aceasta înseamnă. bad/brook) (Sog/Berg. Frecvenţa Recurenţa fonologică poate fi măsurată. respec­ tiv sonor:surd. Un alt exemplu urmează a ilustra afinitatea cu ajutorul substituţiei: KVK / KVK' = semi-consonanţă (ba. „abateri de la abateri" şi. subtracţie etc).4. atunci apare o transformare de reducţie : KVKK / KVK.: în repetiţie.2. prin aceasta.178/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 3.nd) . Funcţia lor estetică poate consta în aceea că previn o uniformizare totală a relaţiei de echivalenţă. Un ultim exemplu vrea să ilustreze semi-consonanţa permutativă: KVK = VKK semi-consonanţă permutativă (den / a.1. bad/bond) în toate aceste patru cazuri. Este vorba.1. de încă o semi-conso­ nanţă.2.II. KVK / KV(K)K KVK / KV(K)K semi-rimă scmi-aliteraţie semi-consonanţă semi-pctrarimă (Bad/Hand. în sensul unei deautomatizări. pe care o vom numi semi-consonanţă substitutivă. Ne putem imagina că aceasta s-a format printr-o transfor­ mare în plus (adiţie.3.2. pe de altă parte. look/bank) (Boot / bunt. în raport cu limba în general. echivalenţa fonologică pre­ zentată era totală .). Toate aceste transformări suplimentare reprezintă. pe de o parte. aşadar. O abatere de la această cores­ pondenţă — deci o deviaţie internă — o reprezintă echiva­ lenţa parţială ( = afinitatea) elementelor repetiţiei (cf. (Relativ la cele două situaţii discutate pînă acum va trebui să vorbim deci de „semi-consonanţă aditivă". pentru a marca tipul ei de transformare. sunete identice corespund între ele.3. în raport cu . în cel de-al doilea membru al repetiţiei este introdusă o consoană în plus. Exemple ar putea fi: KVK/KVQC)K KVK / A ' @ V K . un (al doilea) tip al deviaţiei secundare. respectiv „subtractivâ").d / let) Aici /d/ şi /t/ în poziţie finală sînt uniţi prin ocluziunea dentală şi despărţite prin opoziţia între Unis: fortis.

îndeplineşte în acelaşi timp funcţia de substantiv. germana prezintă re­ zerve mult mai mari în posibilităţi de rimare decît cele analitice (adică mai puţin flexionare). Consecinţa este un număr mai mare de grupe fixe de rime cu un număr mai mic de elemente şi — de aici rezultă iar — o predictibilitate mai mare a rimei engleze (prin contrast. Dar este 'sigur că acelaşi fenomen trebuie urmărit şi în cadrul textului. italiana. . de exemplu. în ceea ce priveşte primul aspect. loving 4 3 (Levy 1969a: 216). este valabilă afirmaţia că.). de exemplu. am privit recurenţa fonemelor în text în rela­ ţie cu recurenţa lor totală într-o limbă. ca engleza. cu cea franceză). în versul Wir singen und sagen vom Grafen so gern*2 aliteraţia lui g este mai frapantă decît cea cu s. . deoa­ rece sunetul g apare. Pînă acum. Atunci vor juca un rol următoarele aspecte: frecvenţa absolută a unităţii fonologice respective . Prin urmare. în limba germană. atunci cînd scrie că „valoarea eufonică a unui anumit sunet nu depinde doar de numărul repetărilor. F a ţ ă de acesta. J . Formularea restrictivă „în limba germană" este importantă aici. cuvîntul englezesc Iove — care. comparaţia frecvenţei cu alte unităţi fonologice în text. Cuvîntul italian amare. procentajul rimelor lexicale este mai mare decît cel al rimelor gramaticale. îmbogăţeşte repertoriul rimelor italiene cu 40 — 50 de unităţi (. Motivul acestor deosebiri îl formează diferenţele lingvistice din res­ pectivele structuri. în engleză. Prin urmare. Levy (1969 a) explică fenomenul pe baza rimei. loved. loves. în care apare echivalenţa respectivă. există desigur o deosebire între faptul că o unitate sonoră se repetă într-un text. o dată sau de o sută de ori sau . deoarece proporţiile sînt foarte diferite de la o limbă la alta. Primul obiectiv şi-1 propune Mukafovsky. motivînd aceasta în felul următor: „Fiecare cuvînt flexionat apare in poezie cu multe terminaţii diferite sonor şi îmbogăţeşte astfel lexiconul de rime cu un şir întreg de unităţi. în plus. verb şi adjectiv — nu are decît patru forme love. Levy 1969:214). extensiunea contextului. mai rar. ci şi de frecvenţa lui relativă în comparaţie cu frecvenţa lui normală" (cit. El constată că limbile sintetice (adică puternic flexionare) cum sînt rusa.FIGURI FONOLOGICE/179 unul sau mai multe texte.

2. atunci această „echivalenţă" sonoră are o semnificaţie este­ tică mai mică decît aliteraţia repetată de şapte ori în cele opt cuvinte ale versului citat. pararima etc. Dacă. Exemplul din Ennius subliniază totodată şi relevanţa exten­ siunii textului în care este plasată figura sonoră a echiva­ lenţei.1. Dacă se proce­ dează analog cu fiecare tip de echivalenţă într-unui sau în mai multe texte. 'şapte încep cu cuvinte avînd aceeaşi consoană iniţială. 3.. de pildă. O constatare distribuţională este. în acest caz. cu excepţia celui dintîi.ISO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT chiar la infinit. într-o poezie de trei sute de versuri. eu majuscule A. cunoscutul vers. în care sînt notate nu numai frecvenţa textuală respectivă a tipului de echivalenţă. B. Postulatul unei anumite norme estetice (de exemplu. C. Dacă însemnăm clasele de echivalenţe ca aliteraţia. aceea că în versul citat din Ennius (5) fiecare din cele 8 cuvinte. frecvenţa maximă = poeticitate maxi­ mă) poate atunci să transforme scala frecvenţei într-o scală a valenţelor. D . de exemplu. Distribuţia Discutînd aspectul frecvenţei. apare o soluţie a problemei verificabilă subiectiv prin aceea că aici —după modelul analizei type-token a lui G. ci şi relaţia ei cantitativă faţă de alte semne lingvistice în text.5.. au un t iniţial. O recurenţă maximală a unui t aliterativ (fachid abstracţie de alte forme de echivalenţă) o posedă de exemplu. rima. rezultatul este o alite­ raţie pe şapte poziţii. asonanta. M. şi respectivele elemente ale unei clase de echiva- . a rămas aproape neobser­ vat un factor important: distribuţia echivalenţei fonologice în text. atunci se obţine un tabel de frecvenţe. al lui Ennius: (5) O Tite tute Taţi tibi tanta Tyraime tulisti O astfel de repetiţie fonologică — numită în retorica antică şi paramoiosis — reprezintă desigur un caz extrem. Privit statistic. Ori tocmai acest factor are o relevanţă hotărîtoare în determinarea aspectului structural al fonesteziei lingvis­ tice. Müller— — relaţia numerică a respectivului tip de echivalenţă este reperată faţă de contextul său non-identic.

b. observăm că distribuţia textuală a echiva­ lenţelor fonologice poate lua forme foarte diferite şi foarte complexe. în cazul rimei.. A e ). /k/. luînd ca premisă existenţa unei clase de echivalenţe A cu două tipuri de echivalenţă a şi b ca elemente ale acestei clase. la A a . apar ca posibile următoarele combinaţii: i) A a Aa Ab Ab Aa 2) A b Ab A. A b . iar rima interioară se află (fie şi măcar cu un element) la mijlocul acesteia. astfel că vom socoti ca fireşti construcţii de forma: 9) A a X Ba Y Z Aa Ba Prin urmare. încît devine dificil să le descriem şi să le denumim pe toate. atunci. Ad. Presupunînd că există două tipuri de . clase de echivalenţă diferite. A d sau A a .. O altă complicare a acestui tip de echivalenţă apare atunci cînd se adaugă echivalenţe prozodice şi sintactice. c. Pe de altă parte. a. de exemplu A şi B (să luăm de pildă: aliteraţia şi asonanta) se pot uni în text. atunci apar atîtea posibilităţi de combinare. aliteraţia în /l/. A c . .FIGÜRI FONOLOGICE/181 lentă (de exemplu. /b/. situaţie pentru care pot fi date ilustrativ următoarele cazuri: 7) Aa B a Aa B a sau 8) A a B a A b B b Ac B c Dacă se mai adaugă aici şi factorul frecvenţă. 3) A a Aa Ab Ab 4) A b Aa Ab Aa 5) A a Ab A. d. o atare convergenţă se manifestă astfel că rima finală se află la sfîrşitul unităţii prozodice „vers". Nu trebuie omis nici faptul că între diversele relaţii echivalente pot să apară şi relaţii de provenienţă non-echivalentă de tipuri şi întinderi diferite. /s/) cu litere mici. care împreună cu repetiţiile fonologice formează convergenţe stilistice. A b . A c . Ab Ab Aa Aa 6) A b Cu fiecare membru al clasei de echivalenţă A adăugat se măreşte numărul mostrelor facultative de ordonare (de exemplu.

care a folosit primul acest termen. după schemele structurale enunţate [1) — 6)]. în cazul rimei interioare. în orice caz. înţelege prin aceasta un sistem de . Cum poate fi obiectivată structura de echivalenţă fonoestetică a unui text? Forma de prezentare adecvată este „partitura de text" („Textpartitur"). în discuţia teore­ tică despre text. ne putem imagina şi faptul că acest paralelism poate fi pus sub semnul între­ bării prin aceea că relaţia de echivalenţă fonologică depă­ şeşte versul cu un element.. punînd la bază tipul de rimă a. ea evocă nu numai analogul muzical. Homoioteleuton. ci a prins rădăcini.). creîndu-se situaţia unei „abateri de la abatere" (încălecare fonologică. Notarea rimei împerecheate s-ar prezenta atunci astfel: . mai ales însă structura cores­ pondenţelor sale fonologice. din interacţionarea sintaxei cu fonologia mai rezultă şi alte posibilităţi de convergenţă. de cîtva timp. Expresia „partitură de text" nu este aleasă aici la întîmplare . ingambament). W. rima încrucişată [schema: 3) — 4)] şi rima îmbrăţişată: [schema: 5) — 6)]. următoarele posi­ bilităţi cunoscute: rima împerecheată [schema 1) — 2)]. prin care este pusă în evidenţă forma sonoră completă sau „orchestraţia" textului („Orchestrierung"-Wellek). Fucks (1968:45 urm.182/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT rimă diferite a şi b. pot apare. în cazul rimei finale. în cele din urmă. rezultă următoarele variante poziţionale: rimă de centru rimă internă rimă redublată aliteraţie Aceste convergenţe pot varia în funcţie de felul şi întin­ derea metrului şi a versului. „Rima finală" sintactică avea un nume deja la retoricienii antichităţii.

6. A. Aspecte interesante ale partiturii fonologice ne mai oferă J. Problemele concrete ce apar la întocmirea unei partituri fonologice de text le prezentăm în analiza următoare. the mastery of the thing ! Brute b e a u t y and valour and act. Fall. „care în final vor fi luate în considerare împreună cu partitura sintactică de text (partiturile vor fi proiectate una asupra celeilalte — . solicită în acelaş timp şi o partitură fonologică şi una semantică. ah my dear. Gardner.aufeinanderkopiert')" (1972:55). M. Poems and Prose. oh. H . dapple-dawn-drawn Falcon. W. M. gall themselves.FIGURI FONOLOGICE/183 notaţie asemănător procedeului descriptiv muzical. Kinneavy (1971:364—382) în interpretarea făcută poeziei lui G. in his riding Of the rolling level underneath him steady air. king­ dom of daylight's dauphin. off forth on swing. more dangerous. L. a billion Times told lovelier. — the achieve of. and striding High there. Sebeok (1968/1958/) demonstrase deja. Hopkins „The Windhover" Sursa G. and blue-bleak embers. H . air. Rebuffed the big wind. Am numit doar cîteva exemple. ed. plume here Buckle ! AND the fire t h a t breaks from thee then. a cărui partitură de text este formată de asemenea exclusiv din parametri sintactici.1.2. Analiză de text: G. 30 The Windhover To Christ our Lord I caught this morning morning's minion. Harmondsworth 1961. Hopkins. 44 . My heart in hiding Stirred for a bird. Weinrich. M. T. cum se poate prezenta o astfel de partitură mai ales în domeniul fonologie. O my chevalier ! No wonder of it: sheer plöd makes plough down sillion Shine. pride. how he rung upon the rein of a wimpling wing In his ecstasy! then off. înainte de Fucks şi Weinrich. p . cu ocazia analizei unei incantaţii din Cheremis. Hopkins That Nature is a Heraclitean Fire and of the Comfort of the Resurrection. and gash gold-vermilion. E drept că. 3. As a skate's heel sweeps smooth on a bow-bend the hurl and gliding. care redă lungimea şi rangul construcţiilor sintactice.

evidenţiază anumite perspective. Dacă facem. există doar puţine analize care pun la bază metode lingvistice pentru descoperirea figurilor stilistice. Acest fapt a determinat dintotdeauna caracterul său ezoteric şi în acelaş timp fascinaţia ce o produce. sînt figurile echivalenţei fonologice. termenul nostru cuprinde aliteraţia. Hopkins însuşi depune mărturia decisivă pentru relevanţa acestui obiect de studiu. într-un înalt grad.18-4/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Poezia. Acest lucru este valabil. în parte joacă doar un rol secundar. De la bun început este limpede că analiza noastră nu poate • ţine seama de toate aspectele texturii fonologice a poeziei. Procedura este abstractivă în sensul că ». căci el defineşte versul ca „speech wholly or partially repeating the same figure of sound" 4 6 . Dacă adunam diversele grade de generalitate ale unei partituri fonologice de text * parţiale. cu atît importanţa carac­ terului concret al textului scade. toată atenţia noastră. . abstracţie de figurile prozodice fonologice. şi pentru criteriile „poziţie" şi „asemănare". de altele neţinînd cont decît puţin sau deloc. printre altele. noi o vom aşeza tocmai pe aceasta în centrul prezentării următoare. pune în mişcare. Cu cît generalizarea este mai mare. potenţialul structurărilor de stil retoric. despre care Hopkins însuşi spune că este „the best thing I ever wrote" 45. „frecvenţă" şi „distribuţie". atunci se formează o sinopsă a structurilor de echivalenţe fonologice tratate. A. asonanta şi rima. atunci ia naştere o schemă inductivă (respectiv deductivă) de generalizări (respectiv concretizări). Dacă coordonăm însă diversele partituri de text parţiale. deocamdată. în terminologia noastră. Ne mărginim la a alege anumite aspecte şi la a le prezenta în partituri parţiale. care în parte sînt dominante. Procedura este în aşa fel folosită. Una dintre primele analize de acest fel îi aparţine lui A. Lor le vom acorda în cele ce urmează. încît poate fi aplicată pe diverse nivele de generalitate. Cu toate acestea. Dar în timp ce el atinge doar în treacăt textura sonoră a lui Windhover. Prin „repetarea aceleiaşi figuri sonore" el nu înţelege altceva decît ceea ce. deoarece aceasta ar necesita o cercetare foarte cuprinzătoare. Hill (1955).

8 ® ® V ® ® V V®®V®l . Gimson.2% vocalele. 4 10. An Introduction to the Pronunciation of English.FIGURI FONOLOGICE/185 A. 7 ®®®®®®V® . Versul 7 şi 10 prezintă . 192). ® ® V ® V V V V ® K ® V (K)(K)(K) V V (K) V V (K) 1. 1. 3 1. 5 V V V ® V. Rezul­ tatul este o partitură parţială. pe baza unui parametru general. frecvenţa şi distribuţia opoziţiei dintre consoană : vocală (K : V). deoarece apar în "unaccented. non-initial situations in connected speech" 47 (A. C. V ® V ® . V ® ® ® ® ® ® > 2.8% din începuturile de cuvînt le for­ mează consoanele şi 31. 1 1. vom evidenţia. cu ajutorul căreia se poate afla cît de mare este frecvenţa potenţială a actualizărilor în The Windhover. ®K®®®V®® ®®V V ® ® ® @ ® ® ® V0® V V®® ®®®V®®® ®V®®®®®®®V® 95 (K) : 43 V Se observă că 68. 6 V V ® ® ® ® V V ® ® ® ® V® . Primul parametru: „consoană : vocală" Observaţie preliminară: trebuie să atragem atenţia asupra faptului că în textul lui Hopkins nu sînt realizate unele sunete /h/. ® V ® ® ® ® ® ® V V ® 3. 2 1. Vs" ' p . 9. Prima partitură aliteraţiei fonologică de text parţială: structura Numim aliteraţie echivalenţa consonantică de la începutul cuvintelor. ed. 4 ®®®V®V®®VV®® . a 2-a Londra 1970. înainte de a o constata în textul nostru.

Disponibilitatea unei astfel de „norme de fundal" ar putea. realizarea acestor potente urmează să arătăm în etapa. '. în cazuri concrete. . versul 5 pe cea mai mică în comparaţie cu volumul general al fonemelor iniţiale per rînd de poezie.următoare. eventual. 1 2 3 4 5 6 7 consoană consoane consoane consoane consoane consoane consoane 14 22 15 •8 5 24 7 95 . cele non-aliterative (naK) rămîn ne­ marcate. Acest lucru reiese din tabelul următor: Distribuţia consoanelor : numărul de frecvenţă unitatea combinatorie număr total — 14 11 5 2 1 4 1 . numărul combinaţiilor din două sau mai multe consoane per vers este destul de mare.186/ŞTIIXŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT frecvenţa consonantică cea mai mare. Consoanele aliterative (aK) sînt încercuite. Cum se prezintă. Rezultatele'statistice obţinute cu ajutorul primului parametru p o t fi evaluate în întregime abia cînd vom avea ca termen de comparaţie un material exact asupra frecvenţei şi distribuţiei consoanelor iniţiale în lim­ bajul cotidian englez. _ . în ceea ce priveşte distribuţia. . Sînt date deci premise favorabile pentru aliteraţii po­ sibile. vocalele iniţiale le vom înlocui aici cu liniuţe verticale (—). să evidenţieze deja în acest stadiu al analizei predispo­ ziţia textului Windhover pentru structuri aliterative. Parametrul al doilea: „consoane aliterative : non-aliterative" Pentru a mări claritatea vizuală.>.

în aproape întreaga poezie se poate observa o pendulare între creşterea şi descreşterea alite­ raţiei.K ® K .® ® K ® K K 13..K 6. .® ® .. în care există un echilibru între consoanele aliterative şi cele non-aliterative.® 11.® 8.. el rămîne în continuare foarte mare. îi urmează versul 5. Dar pentru aceasta. 41.® ® .® ® K - 5aK : InaK 7aK : 1 naK 3aK : 2 naK 8aK : OnaK OaK : 3 naK K 7aK : 2 naK 2aK : 5 naK 4aK : 4 naK 4aK 2 naK 6aK 3 naK 2aK 5 naK 3aK 5 naK 3 aK ' 2 naK 3aK : 3 naK 57 aK 38 naK Numărul aliteraţiilor este aşadar deosebit de mare.K K 12. unde balanţa înclină fie spre unele fie spre altele.K . după ce frecvenţa şi distri­ buţia aliteraţiei au fost deja tratate îndeajuns.. . K K ..K . ® ® K K K .K . care conţine aproape numai aliteraţii (9).K K ( K ) ® ( K ) K 2.K K 14. K ® K . Chiar dacă adunăm la un loc începuturile de cuvînt consonantice şi vocalice din poezie. Intîlnim şi versuri. alături de versuri.. Aşa cum ne dăm seama dintr-o privire. .. ® .® K .3%. K K K K K ® . ® .K 10... K K .® 3.® ® r . Versului 4. din germanica veche). Nu putem stabili aici dacă acest lucru are cauze se­ mantice. ® ® . avem nevoie de alt parametru. ea este foarte diferită.. şi distribuţia aliteraţiilor în text este interesantă..K ® .<§)■ 4.® K ® K K ® ® . Din această pers­ pectivă. în comparaţie cu numărul total al începuturilor consonantice..®(K) . ® ® ® ® ® ..® .. 6 0 % .FIGURI FONOLOGICE/187 1. în care nu găsim nici una. Ceea ce urmărim noi este mai degrabă să aducem în discuţie aspectul asemănării. Este tentant să comparăm acest procentaj cu alte poezii ale lui Hopkins sau cu ale altor autori (de exemplu. ® .® © 9.® ® ® ® ® K . ~®®®®--®®K® 7. El cuprinde.

2) ( I X : cîte 6) m. care are loc într-un singur vers (2). în locul consoanelor K din parametrul al doilea. w.jŞ O 13 £ t_t J + + +-p_J bl o. consoanele iniţiale non-aliterative cu ( + ) . vocalele iniţiale sînt simbolizate cu (—). bl.188/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Parametrul al treilea: Tipurile de aliteraţie în cele ce urmează. 4. t. 4) h (3 x : cîte 2. . Cu privire la textul întreg se pot înregistra următoarele frecvente : a/e (3 x : cîte 2. g (1 X : cîte 3) \ P. 2) (2 X : cîte 2.b + 14. consoanele aliterative însăşi: 2 !• — k + m m _ m k . 2) b r d (3 X : cîte 2. Cu privire la variantele actualizărilor luate în parte Aici frapează aliteraţia cu 6 poziţii pe d. apar. 2. I. pi st (1 X : cîte 2) 2. + _ + + + a bl _ _ Pl_-_pl + + + . s. Pe această schemă se pot face următoarele observaţii: a) Frecvenţa aliteraţiilor 1. 2.-)_ „ _L Z + P_P + S„S .< I _ il _d__cL_d_d__d ' + _ _ r 6> =-8~f . Majoritatea aliteraţiilor au două poziţii.

12. pe care versul 2 îl reprezintă maximal şi concepţia prozodică a lui Hopkins (sprung rhythm) există foarte probabil o legătură. 8.FIGURI FONOLOGICE/189 Distribuţia aliteraţiilor Există aici două tipuri de aliteraţie: aliteraţii cu şi fără element aliterant intermediar. 9 . 5. 11. 14. 12/13).9 e 9 o: i i Î9 i ae 9: 9: A 9 i i : 9 9 9 e i e 9 9 9: u: 9 9 ou a X. Cea de a doua partitură asonantelor parţială fonologică: în cele ce urmează. între cazul al doilea. iar diferenţa prin opoziţia dintre B. 3. 4. 2. Singura 8. 13. i a i i 9 i 9 9 : 9e ou 9 9 e 9 i i : 9 e 9 9 ou i i9 9 e au i 9 a: ai Î9 s ou 9: i e i 9: 3 e i 9 9 9 î9 i i i a i 9 a i i i i i / 9 i 9 9: e i a: ai i 9 i 9 S9 ai u: ig e 9 i P a e 9 ig i * au i p 9 i P . 10. prezentăm o partitură vocalică a întregii poezii. cuvintele aliterante pot să _ stea chiar în două versuri diferite (compară 2/3. în care asonantele sînt marcate prin trăsături suplimentare : 1 . structura i) Consoanele aliterative sînt peste tot excepţie o formează secvenţa /39/ din versul consonantică este marcată prin trăsătura fricativ. unde gruparea comună dental + sonor:surd. în primul caz (tipul : /st/ + + / X / + / s t / în versul 3).9 e 9 9 ou a £9 au i i i e oe 9 e i i A 9 a: 9 9 u: ju: i 3 A 98 9 o: i a o: i i e i A 9 i i i : : i i i 9: 9 9e 3 a i a ou A i9 o: i ou A 9 9 i a 9 u: i e i : o: o: . 7. a o: i i i . c) Asemănarea aliteraţiilor ■ identice. 6.

Există. Mai există şi tipul de asonantă „la distanţă" (de exemplu.190/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în partitura de vocale nu sînt marcate toate relaţiile de echivalenţă.1. în general. + kl v versul 8: . pe de o parte.hrJ + l\l . /au/ + /au/ în versul 12). ci numai cele mai importante. hiasm) id-J + hi + iv. Dar problema distribuţiei devine şi mai interesantă atunci cînd sînt combi­ nate două (sau mai multe) tipuri de asonantă.5): 1) asonantă dublă (tipul par). Ambele tipuri prezintă şi o frecvenţă mai mare de 2 (de exemplu. _ / 3 ^ / X / T / a i / T hh+JXI 2) asonantă alternantă versul 1 : (tipul (cu o dublă interpolare a lui /x/) încrucişat. tipul de asonantă care ia naştere prin folosirea de două ori nemijlocit consecutiv a aceleiaşi vocale (de exemplu. între ele. 3. Aici îşi dove­ deşte Hopkins maestria în a construi modele sonore. . aproape 50%. t i a) Frecvenţa asonantelor Proporţia ce revine asonantelor din totalitatea vocalelor este foarte mare — minimum 40%. î n text putem stabili următoarele (cf. ocupă locul al doilea pe scara frecvenţei. b) Distribuţia asonantelor Apar diverse tipuri de combinaţii asonantice. Dacă mai intră în calcul şi diftongii cu /i/. în analiza lor. atunci acest procentaj creşte. /o:/ în versul 2 şi /i/ în versul 8). se poate constata că frecvenţa asonan­ telor scade către sfîrşitul poeziei. fonemul /i(:)/ are frecvenţa cea mai mare. /ai/ + / X / + /ai/. vom proceda din nou respectînd criteriile de frecvenţă.2. distribuţie si asemănare. Mai ales în versurile 1 şi 2 iau naştere datorită acestei opoziţii structuri bine conturate de luminossumbru. în contrast evident cu vocala anterioară /i/ se află vocala prosterioară /o:/.în versul 13). care cu o recurenţă de zece între structurile asonantice.l + j\! . ca (ai) şi /ia/.

de exemplu. . Notaţia I : versul 3/4: /!/ + /n*/ + /ea/ + /IB/ + /.FIGURI FONOLOGICE/191 3) asonantă îmbrăţişată (tipul în imagine de oglindă) versul2: . . . flancată de doi /i/.. Ar fi desigur elocvent dacă am urmări •corelatele semantice ale acestui fenomen (raportare la zborul pasărei?). .. . Ca o ciudăţenie trebuie amintit că. după centrul structural. . în timp ce combinaţia intercalată /o/ + /X/ apare în repetarea inversă ca permutaţie fonologică (hiasm). dintre situaţiile cu afinităţi sonore au fost luate în consideraţie doar puţine (de exemplu. . în partitura vocalica. _. ... /ei/ şi /ai/ t (versul 6) pot forma noi echivalenţe cu monoftongul jij. La o nouă privire asupra partiturii. apar noi posibilităţi asonantice. sunetele identice sînt marcate ca asonante. . Centrul şi periferia structurii în oglindă sînt formate din aceeaşi vocală /i/.ou + / ? : / . Frapează două cazuri speciale ale tipului din urmă: versul 7 : / i / + /i/ + /ai/ + /a:/ + I\l + /ai/ + /i/ Aici /a:/ formează axa structurii.r /*/ -r . î n felul acesta. în timp ce com­ binaţia /i/ + /ai/ cuprinsă în interior apare în repetarea inversă ca permutaţie fonologică (hiasm). . Astfel. la exterior de doi /i/. flancat în interior de doi / a / i . j'ij — / i : / în versul 8.hji -r /o/ + A / j ^ ■ & l u i ^ Şi /»/). ia naştere o relaţie reciprocă tensională între continuitatea sonoră şi pauza metrică. c) Asemănarea asonantei în general.. ri (cu o interponL. . . ./ + /]v/ + /cf+J^/^/x/ Notaţia II : Aici mijlocul structural îl formează /i/. apare o cezură prozodică (figură de pauză). diftongii /ia/ (versul 1). . /u/ — /ju:/ în versul 9). O altă problemă ce se ridică . .

12. de la bun început. Căci. d). 8 tlung a —' Frapează asemănarea dintre a şi b. c. king. în practică mai puţin. A treia partitura fonologică parţială: structura rimei finale în cele ce urmează. billion d de foneme din a (=/irj/) este conţinută 11. dear c -' laţia dintre c şi d: /ia/ — /iljan/. şi c şi d. subliniată şi prin aceea că toate rimele finale conţin vocala /i/. pe de altă parte.l bele situaţii sînt. chevalier în succesiunea de foneme din b(=/dirj/). d. pe de o parte. una este masculină (a).192/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT este daeă aglomerări de vocale mute (cum ar fi /a/ în versul 6 şi 9) pot fi considerate ca asonante.a —i riding b striding b win? a — i . Am­ 14. în teorie. 2) o rimă încrucişată cu trei 7. dacă ne gîndim că convergenţa stilistică formată prin figuri de accent supli­ mentare scoate în evidenţă anumite asonante mai mult decît pe altele. Dintre acestea. Vorbim de rimă finală cînd o echivalenţă sonoră şi una prozodică (pauză) formează o convergenţă retorico-stilistică. vom discuta rima finală în poezia lui Hopkins The Windhover. vermilion d . C. se dovedeşte că suita 10. b. hiding b-TP poziţii (cdcdcd) în cele două terţete. din acest motiv. celelalte trei femi­ nine (b. c.a -. bere c -i în primul caz. Distribuţia lor arată astfel: 1) de două ori rimă îmbrăţişată 5 swing a —I (abba/abba/ în cele două cvartete ale 6 gliding sonetului . exemple de echivalenţă parţială. atunci pentru sunetul /a/ neaccentuat nu există. cel mult doar ca „punte" între convergenţe. Secvenţa de rime finale posedă o rotunjime structurală deosebită. king. întrebarea poate îi afirmată. Partitura parţială corespun­ zătoare prezintă următoarea înfăţişare: Poezia conţine patru feluri de rimă fi­ nală: a. decît o şansă minimă de a prelua o funcţie relevantă în performanţa poetică. sillion Acest lucru este valabil şi pentru re­ 13. 1. 9.

morning s king- Ak Bi Am B An Bo: Bi Bi (Bi. Clasele de echi­ valenţă fonologică vor fi însemnate cu A (aliteraţia). Alegem.„ king- - + + - + + + + + + - + + (+) - + + + + - (+) . D. B(asonanţa) şi C(rima finală).) Ak Bi * Bi (Ci„) b) 1 A B C I caught this morning morning's minion C. Versul 4 conţine o consonanţă de centra: rungjwing. î n afară de aceasta găsim o rimă redublată în versul 2 : dăwnjdrawn.FIGURI FONOLOGICE/193 în afară de rima finală există şi rimă interioară completă sau mai puţin completă. în acest scop. rima Partiturile parţiale discutate pot fi sintetizate într-o partitură parţială mai cuprinzătoare. Prezenţa ei se remarcă mai ales în primul cvartet în forma rimei de centru. Sinopsa finală partiturilor parţiale: aliteraţia. Versul 1 morning/king. asonanta. versul 3 rolling /striding. două moduri de prezentare : diagrama radială şi matriţa (cu pol pozitiv — negativ). Ilustrăm procedura pe primele două versuri : a) caught this morning. punctele culminante ale formei fono-estetice. o rimă de centru în versul 11 lovelierj chevalier şi o aliteraţie în versul 14 : fall/gall. Aceasta prezintă avantajul că pune în evidenţă cu claritate concentrările sonore şi. prin aceasta. Toate aceste tipuri de echi­ valenţe au funcţia de a subdivide sub aspect sonor versul foarte amplu.

dawn—. lucru ce poate duce la anumite schimbări în aprecierea faptelor atunci cînd se ţine cont de ele.: B3: Bi Bi Bi Bo. dauphin. king —. drawn şi riding posedă densitatea cea mai mare a trăsăturilor [rimele interioare sînt notate în paranteze (+)]■ Nu toate tipurile posibile de echivalenţă sonoră sînt prinse în parti­ tura noastră.') (C 0! „) Q0 his riding b) dau­ 2 dom of daylight's phin A B C dapple. morning's. Vom aminti aici doar cîteva dintre celelalte echivalenţe sonore reprezen­ t a t e în The Windhover: versul 1 morning / morning's = poliptota versul 2: dauphin. dapple-dawn-drawn Falcon. - -L - - + + - + - + + (+) (+) - Cele două rînduri din partitură ne arată că. in his riding Ad Aa Ad Aa Ad Ad Bo: Bi.. în ceea ce priveşte clasele de echivalenţă A.Bi (Co.dawn.drawn Falcon in •+ - + - + + + - + - + + -j. level (schema /— 1—/ + / l — 1/) versul 4 wimpling j wing (schema ■ /w(X) ig/ + /wiţ)/} = semiomofonie (cu transformare de reducţie a elementului al doilea) versul 6 hurl I gliding (schema: /— 1/ + /— 1 — / = semi-con so nanţă . a) dom of daylight's dauphin. minion. semnele lingvistice morning. C. B.194/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 2. dapple-down-draivn Falcon = consonanţă cu patru poziţii versul 3 rolling /. Dar aces­ tea pot fi ţinute în limite accesibile.

1960) şi două articole de A. Un exemplu literar găsim la D. ca de exemplu. miauen etc. klirren. în engleză hoot. Atribuirea sensului la sunet în poezie nu rezultă din natura lui specifică. crash. rasseln. Imitaţia sonoră numită şi onomatopoiie se bazează pe faptul că în fiecare limbă există sunete şi combinaţii de sunete. von Liliencron: (6) Quer durch Europa von Westen nach Osten rüttert und rattert die Bahnmelodie.FIGURI FONOLOGICE/195 versul 9 brute I beauty (schema /b — t/ + /b —t—/ = semi-pararimă versul 11 told I lovelier (schema. Masson (196 1) precum şi alte două lucrări (de analiză a textului) ale aceluiaşi autor ( 1953. Hymes (1968). ele nu sînt identice în toate limbile. în engleză cock-a-doodle-doo şi în franceză coquerico pentru cîntatul cocoşului . „Relativitatea" pragmatică a tuturor acestor expresii devine vizibilă în faptul că. Sensul este presupus prin deducţie" (1972: 161). deşi au acelaşi obiect de referinţă acustică. ci diferă. î./— 1 — / + / 1— 1—/) Este clar că pentru aceste fenomene (şi pentru altele) nu există suficiente denumiri exacte. tinkle. care denotează imitativ anumite fenomene acustice ale realităţii. 49 în care inovaţia morfologică rüttert (metamorf substitutiv din rüttelt) a fost făcută anume pentru a susţine trăsătura onomatopeică a lui rattert. rattle.2. Oraş ( 1965) şi D. M. Această pragmatică poate fi atît de obişnuită. Este locul să amintim încă o dată încercarea unei taxonomii făcută de D. Excurs: Aspecte semantice ale fonoesteziei J . încît să fie ancorată ca o convenţie în repertoriul lingvistico-estetic al unei comunităţi lingvistice.1. bleat 48 etc. Lotman scrie despre raportul dintre sunet şi sens: „Este evident că nici im sunet al limbajului poetic luat în sine nu are vreun sens autonom. Se sugerează prin •aceasta că semantizarea calităţilor fonoestetice ale textului este încorporată într-o pragmatică a comunicării poetice. de exemplu.. în germană krachen. blöken. 3. în germană Kikeriki.7. . mai există şi verbe ce imită sunete. Aceasta se referă mai ales la diversele forme de manifestare ale imitaţiei („Lautmalerei") şi ale simbolicii sonore („Lautsymbolik"). neigh.

Ea a format. Not und Tod. . Gaier 1971: 2 4 .(-{-beautiful) şi (-{-fragrant) (An­ derson 1972: 166). după cum reiese din transpu­ nerea rezultatelor cercetării englezeşti asupra textelor ger­ mane.2 5 ) . O privire asupra exemplelor poetice confirmă aceste concluzii. Fonestemele posedă. (—happy). Anderson 1970. Himmel im Mittagslicht . (beautiful) şi (fragrant) 50. fericire şi bucurie : (8) O Mädchen.196/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Constatări asemănătoare trebuiesc făcute şi în legătură cu simbolica sonoră.. /o/ şi /u/ provoacă imaginea contrarului. wie lieb'ich dich ! 52 Concludent este faptul că pentru /If se notează trăsăturile. în ultimul timp. schwingend wie rote Bronze: Groß — und — Wuchtendes malt ihr: Ruh und Ruhende. 51 în timp ce vocalele deschise exprimă. (—bright). ci şi prin intercalarea sporadică de vocale închise printre sunetele dominante /i/. geh mit mir ! Gar schöne Spiele spiel'ich mit dir. komm. Peterfalvi 1970. samten wie Juninacht ! Glockentöniges O. (bright). gruftdunkles U. 1972). mein Mädchen. în timp ce vocalele /a/. Termenul denumeşte legătura ce se face între sunete şi anumite trăsături semantice. °4 . cuvintele ade­ menitoare din Erlkönig de Goethe: (9) Du liebes Kind. obiectul unor cercetări experimentale (cf. o stabilitate ce trece dincolo de limbă în parte.. . Astfel. . în astfel de cazuri ale îmbinării de sens şi sunet Firth (1964) vorbeşte de „fonestem" (phonaestheme). dacă privim. 53 Aici se vădeşte ambivalenţa înşelătoare a aparenţei fru­ moase („schöner Schein"). de exemplu. S-a observat astfel că de vocalele /i/ şi /e/ se leagă trăsăturile (happy). es ist so dunkel in des Todes Kammer . vocalele închise din Der Tod a lui Mathias Claudius semnalează întu­ neric şi jale: (7) Ach. Acest lucru este confirmat admirabil de Ode an die Buchstaben a lui Weinheber (cf. . în cîntec. Zielverstiegendes I. nu numai prin repetarea lui /l/. ( 10) Dunkles.

9—10). Dacă pînă acum s-a vorbit despre aspecte ale referinţei semantice a sunetelor. iii. Această asemănare fonologică de-a dreptul că cere una de sens.16—17) : ( 11) But old folks.2. . many feign as they were deadUnwieldy. t h a t is her womb. . ' ■ ' ' . and pale as lead. încît în sintagme aliterative ca mit Mann und Maus. . Aici rimează cuvintele dead şi lead şi sînt legate între ele prin elemente semantice comune (de exemplu. Un alt termen pentru acelaşi fenomen ar putea fi „ironie fonologică" („phonologische Ironie").în domeniul fonematic suprasegmental pot fi găsite doar cu greu metaplasme. mai există şi aspecte de semantică interioară. 56 * " ■ ' . 57 Aici apare în tomb : womb o antonimie extremă.printr-o dublă echivalenţă (segmentală şi suprasegmentală). sensurile individuale ale părţilor s-au pierdut în favoarea unui sens global („Tota­ lität) (Hendiadyoin). Cum arată o altă rimă împerecheată din aceeaşi piesă (III. Aceasta merge chiar pînă acolo. paloarea). slow. Aici numai permutarea accentului ar avea oarecare importanţă — a arătat Leech ( 1969: 47) — aşa cum ne sugerează . care sînt legate între ele . SUPRASTRUCTURA FONOESTETICÄ: FIGURILE PROZODICE Observaţie preliminară'. Deosebit de plăcută este relaţia struc­ turală semantică a rimelor finale. 3.v. aşa cum arată exemplul următor din Romeo şi Julieta a lui Shakespeare (II. mit Kind und Kegel. O comparaţie cu sonetul lui Rimbaud Voyelles duce la concluzii asemănătoare. expresie folosită pentru prima oară de Anderson (1972:164) pentru analogul semanticoreferenţial. heavy. Căci nu trebuie uitat că echivalenţa fonologică evocă şi echivalenţa semantică. se poate întîmpla şi invers: (12) The earth t h a t ' s nature's mother is her t o m b . ■ ' .FIGURI F O N O L O G I C E / 1 9 7 Asemănarea cu rezultatele obţinute de Anderson (şi Peterfalvi) frapează. Haus und Hof55. care prin echivalenţa sonoră ia de-a dreptul trăsăturile oximoronului. What is her burying grave.

conform căreia ritmul ar fi reprezentarea unui aspect al performanţei fonoestetice. prin „ritmat" se înţelege chiar ceva mai mult. Acest fapt poate fi explicat. versul german şi cel englez se caracterizează printr-un metru „dinamic". G. Aici. prin dihotomia /«wgwe/competenţă şi jWo/e/performanţă. vom prelua din lucrările ambelor orientări diverse concluzii. Dacă pentru acest fapt folosim. . Rosseti (July în loc de July) 58 . dar abia în cadrul lui ele îşi ating desăvîrşirea estetică. noţiunea de „figură". Versul poate fi definit ca o suprastructură. versul chinezesc se bazează pe o secvenţialitate specifică a figurilor de înălţime a sunetelor. Această normă este versul. domină figurile accentuale. prin analogie la domeniul segmentai. î n cele ce urmează. care se constituie din fonemele suprasegmentale accent.198/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT unele mutaţii de accent obişnuite în poezie şi întîlnite la Tennyson (baluster. în loc de bălustcr ) şi la D. la concepţia figurilor prozodice (metrice). pauză şi înălţime de sunet. urmă­ toarea definiţie rămîne valabilă: „Versul este vorbirea rit­ m a t ă " (St an dop). pauză. dar vom rămîne în rest. Numai bazîndu-ne pe această premisă. Atît metaplasmele cît şi figurile sonore pot exista fără el. în cele ce urmează. în timp ce ritmul reprezintă aspectul ei individual. în fiecare manual de versificaţie aflăm că metrul reprezintă aspectul schematic al repartizării accentelor în vers. atunci vom putea vorbi aici de „figuri prozodice" cu cele trei tipuri ale lor : figurile de accent. în lingvistică. Mai întîi. ne vom ocupa de competenţa fonoestetică. cu alte cuvinte. înălţimea sunetului şi a cărui caracteristică este dată de faptul că el subdivide şirul sonor continuu al textului în secvenţe echivalente. Care dintre figurile prozodice determină primar forma versului depinde de lim­ bajul folosit în vers (cf. Lotz 1968). î n spatele a numeroase amănunte din prezentările făcute pînă acum a stat constant o normă prozodică chiar dacă acest lucru nu a fost făcut făţiş. renunţăm la tratarea acestui subiect în favoarea aspectului echi­ valenţei suprasegmentale. în timp ce. de exemplu. apoi. Pe această ipoteză fundamentală se bazează încer­ cările unei metrici structurale şi ale uneia generativ-transformaţionale. deşi nu sînt excluse pauze şi sunete înalte. de performanţă.

care a fost apoi vehement discutată în nume­ rele următoare ale aceleiaşi reviste şi în alte comunicări . aşa cum o dovedesc şi luările de poziţie critice recente ale lui E . Competenţa fonoestetică: metrul în cunoscutul său Glossary of Literary Terms (ed.FIGURI FONOLOGICE/199 în centru. analiza generativ-transformaţională a lui Halle şi Keyser aplicată prozodiei lui Chaucer.1.119). M. Se înţelege de la sine că şi aici nu poate fi vorba decît de tentative. If this rhythm is structured into a recurrence of regular — t h a t 's. în 1956. Lucrarea lui G. care împreună cu alţii. H. C. Ihwe [ed. Discuţia încă continuă. approximately equal — units we call it meter. a publicat noile concluzii într-o revistă americană Kenyon Review.] 1970: 3 6 6 . va sta discutarea figurilor accentuate. Trager şi H. . L. bibliografia lui Fowler 1971: 172— 173). Bowley (1974).J. 3. Aceasta este în stare să producă toate structurile metrice imaginabile. care au apărut de la mijlocul anilor cincizeci (cf. Descrierea sa poate fi efectuată într-o gramatică metrică sau ■ „grametrică" („Grammetrik" — P. Dezvoltarea unei metrici inspirate de lingvistică a avut loc mai ales în aria lingvistică englezească. in the sense of a recog­ nizable though variable pattern in the beat of the stresses in the stream of sound.] 1972: I I I 8 6 . D. 1971) la cuvîntul „metru". Freemann [ed.4 9 1 . Standop (1972) şi C C . Un an după ce metrica structuralistă şi-a găsit prezentarea cea mai amănunţită în lucrarea fundamentală a lui Chatman A Theory of Meter ( 1965). a ?-a. Cel mai remarcabil reprezentant al acestei orientări este Seymour Chatman. Smith An Outline of English Structure ( 1951) este punctul de plecare pentru un întreg şir de lucrări structuraliste. metrul reprezintă o succesiune recurentă de unităţi prozodice echivalente. adică o desprindere de actualizările lingvistice concrete. Abrams scrie: In all sustained spoken English we feel a rhythm.™ Prin urmare. Deosebit de relevant este aici factorul accent. care repre­ zintă conţinutul unei competenţe (estetice) prozodice deo­ sebite. nu însă de prezentări detaliate pe marginea sistemului unei retorici a versului.. a apărut în College English. Wexler). L.(cf.2. Are loc o abstractizare.

fie non-accent cu accent (de tipul o ö. care permite patru posibilităţi secvenţiale ale elementelor sale. cîte o silabă neaccentuată cu cite una accentuată. Figuri accentuale Privită schematic. Volumul Figurile accentuale posedă un anumit volum de silabe accentuate şi neaccentuate. sau ' . 3. sau 6 o 6 o ô o . o o ô 6).2.1. de un sistem binar.2. în principiu. Cu cît numărul de silabe aflat la baza figurii accen- .ô o 6 o 6 ç) cîte o silabă accentuată cu cîte două neeaccentuate sau .6 or . Este vorba deci. o. noţiunea de figură accentuală cuprinde echivalenţa unei succesiuni de silabe accentuate şi silabe neaccentuate într-un text. oö.2. o o o ô o o ô o o ô o o ô o o ô o o o o ( o ) d) cîte două silabe neaccentuate cu cîte două accentuate o o ô ô o o ô ô etc.1. 6 o .1. frecvenţa şi distri­ buţia.1. de exemplu.200/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA' DE TEXT 3. atunci vom putea pune la baza analizei lor aprofundate aceleaşi criterii ca la figurile sonore. că alternează : ( 13) a) cîte o silabă accentuată cu cite una neaccentuată. Poziţia Modelele prozodice de recurenţă prezentate sub numărul (13) arată că figurile accentuale sînt unităţi metrice în care se succed fie : (14) a) b) c) d) accent cu non-accent (de tipul 6 o.1.6 (o.1.2. fie non-accent cu non-accent (de tipul o o. y Dacă considerăm unităţile recurente 6o. öoo şi ooöö . asemănarea. „Echivalenţă" înseamnă aici. 6 o o ). 6 6 o o).) b). fie accent cu accent (de tipul: o o.1. volumul. o o 6). repartizate la un anumit număr de silabe. şi anume poziţia. 3. ca "fiind'figuri prozodice.

Asemănarea Dintre tipurile prozodice enunţate la (13). variantele . transformabile în cîte două bisilabice ö o + 6 o şi ■o ö + 0 Ö . în d) din dubla repetare a lui o o ö ö. unde se lasă deoparte ultima silabă (o). în total şaisprezece variante: (15) a) o o o o b)öooo c)oooo d)oo6o e) o o o 6 i) o 6 o ö f) 6 6 o o '. öö.FIGURI FONOLOGICE/201 tuale este mai mare. noi însă vorbim . Exemple pentru aceasta sînt (13) a) şi c). oö.sînt numite de teoria clasică „catalectice" . Alături de această echivalenţă totală a elementelor recurente există şi una parţială. 3. oo — cea cvadrisilabică permite incomparabil mai multe.cum ar fj în paradigma (15) variantele a): şi q). figurile accentuale .2. şi anume: oo. de la bun început. k) o o 6 6 g) 6 o ö o 1) o 6.1. Cu aceste premise se pare că şi figurile accentuale «cu mai mult de patru silabe sînt destul de rare. Diverse variante posedă.3. de exemplu.cvadrisilabice (15) g) şi i). cu atît mai mari sînt posibilităţile com­ binatorii între accent şi non-accent. în timp ce figura accentuală bisilabică are doar patru variante.b) şi d) se caracterizează prin aceea că sînt formate din repe­ tarea anumitor figuri accentuale — în b) din repetarea de cinci ori a lui o ö. un grad redus de proba­ bilitate. Alte variante mai complexe pot fi reduse la combinaţii mai simple. Astfel de fenomene .6 o h) ô o o o m) 6 6 6 o n) 6 6 o 6 o) 6 o 6 6 p) o 6 6 ô q) ô ô o 6 Diferite figuri accentuale sînt cunoscute deja din antichi­ t a t e şi fixate sub numele de „picior de vers" (respectiv „metru").1. de exemplu: (16) a) 6 o troheu b) o 6 iamb c) 6 6 spondeu d) 6 o o dactil e) o o 6 anapest f) 6 o 6 eretic g) 6 o o ô coriamb Ghiar dacă potenţialul teoretic al figurilor accentuale •este foarte vast. pragmatica istoriei versului arată totuşi că numărul tipurilor actualizate este relativ mic..

tetrametru. deviaţiile pot fi distribuite în diverse poziţii ale structurii prozodice echivalente. în terminologia tradiţională.1. Vorbim aici. următorul şir de figuri accentuale : (17) 6 o / 6 o / 6 o / 6 o /. este format din şase figuri accentuale de tipul „o silabă accentuată + 2 neaccentuate" cu a şasea figură defectivă.202/ŞTI1NŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT de o echivalenţa parţială. Dacă punem la bază. sau — spus altfel — dintr-un hexametru dactilic catalectic. pentametru şi hexametru. urmînd tradiţia clasică.4. din contră. Unităţi prozodice recurente mai mari se formează atunci cînd se succed mai multe versuri. care ia naştere prin omiterea (subtracţia/reducerea) unei silabe. Frecvenţa . 4. „Stihică" se numeşte.2. ea este supusă unor restricţii foarte severe. 0 0 / 6 0 / 6 0/ 0 / 6 6 / 6 0 / 0 / 6 0 / 6 0 / subtracţie adiţie substituţie permutaţie (6 (ö (6 (o o o 6 6 minus o) plus o) în loc de ô o) iu loc de 6 o) Aşa cum reiese din exemple. Dacă pentru această situaţie putem accepta procedura transformării de reducţie. dar pragmatica normelor metrice ne învaţă că. la rîndul său. Versul 13) b) este format din cinci figuri accentuale de tipul „o silabă accentuată + o silabă neaccentuată" sau — într-o altă ter­ minologie — dintr-un pentametru iambic. Teoretic. 5 şi 6. O secvenţă de figuri accentuale sau metri constituie un vers. )"' Cazurile tip din (13) demonstrează o frecvenţă diferită a repetării figurilor accentuale. Cifrele frecvenţiale sîntT 2. atunci ne putem imagina şi alte cazuri. ca normă. unde adiţia. care repetă \ . frecvenţa figurilor accentuale într-un vers este aproape nelimitată .1. substituţia şi permutaţia anulează identitatea totală a unităţilor recurente. Versul 13) c). atunci se vor putea construi următoarele „deviaţii secundare" : (18) a) b) c) d) ö 6 6 0 o 0 0 6 / / / / 6 6 6 6 o / 6 o / ö /. despre dimetru. 3. orice succesiune.

combinaţia (ISA 2 SnA) poate fi derivată din (1 SA lSnA) şi prezentată ca echivalenţă prozodică la (1 SA 1 SnA). tetrastihul (4 versuri) etc. identice (stihice) în ce priveşte lungimea şi structura accentuală. strofa safică se compune din trei versuri safice for­ mate din unsprezece silabe şi dintr-un adoneu. aşa-numita strofă safică: ( 1 9 ) ô o / 6 o / 6 o o / ô o / 6 o / o o / ô o / ô o o / ô o / ô o / 6 o / 6 o / ö o o / ö o / 6 o / 0 0 0 / 0 0 / Structura metrică de echivalenţe ale acesteia poate fi notată astfel: (20) 3 [2 (ISA ISnA) + l(lSA2SnA) . se mai disting distihul (2 versuri). tristihul (3 versuri). în parte.FIGURI FONOLOGICE/203 constant acelaşi model accentuai. Unitatea metrică ce urmează în ordinea mărimii est( textul-vers. sensul dat următorul: □ — strofa [ ] — vers ( ) — figura accentuală semnelor folosite este SA = silabă accentuată SnA = silabă neaccentuată Versurile 1 — 3 sînt. aşadar. O structură de echivalenţe mai complexă o are strofa: ea nu este determinată numai de lungimea variabilă a versurilor şi de variaţia figurilor accentuale. ci.2(1SA + lSnA)] 1 [1 (ISA 2SnA) + 1(1SA lSnA)] în această schemă. Vom renunţa la con . există apoi două variante structurale cea monostrofică şi cea polistrofică. Aici nu s-a luat în considerare o posibilă existenţă a rimei. în timp ce versul 4 are altă lungime. Printr-o transformare de expansiune. El poate fi construit strofic sau nestrofic în construcţia strofică. în afară de monostih (1 vers). în terminologia clasică. şi de variantele diverse ale rimei. Dăm ca exemplu.

intralineară) // — pauză de vers (interlineară) # — pauză strofică (multilineară) . valoarea lor estetică este evidentă.1. din păcate.1. Motivul acestei complexităţi este un punct de vedere important.1.204/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tinuarea expunerii pe această temă. ce-i drept adesea. tot aşa cum acestea se deosebesc de figurile accentuale. în locul versului apare proza. o uităm foarte adesea. căci fără ele nu ar fi posibilă subdivizarea în versuri şi strofe. o impor­ tanţă de loc neglijabilă. apare pericolul ca principiul echivalenţei să cedeze în favoarea principiului variaţiei artistice. dar a fost doar arareori numit : distribuţia figurilor accentuale. Figuri de pauză şi de înălţime a tonului Ambele tipuri de figuri prozodice au. în cazul contrar. '3. desigur. ca echivalenţa să treacă asupra altei unităţi prozodice (de exemplu. vom introduce — cf. Tot atît de evident este şi faptul că. La figurile de pauze. mai ales în cazul acelor pitch figures 60. 3. Dacă ţinem cont de această restricţie. prin ponderea lor dife­ rită figurile de pauză strofică se deosebesc de cele de pauză între versuri. strofă şi text poate fi atît regulată cît şi nere­ gulată.2. de la vers la strofă). se întîmplă.5. aceasta înseamnă că în aceste unităţi prozodice (de exemplu. Din acest motiv. Cele spuse pînă aici sînt suficiente pentru a ilustra complexitatea extraordinară a problemei frecvenţei. situaţia e mult mai complicată. deoarece ele sînt întotdeauna legate de prezenţa figurilor accentuale. care a jucat pînă acum un oarecare rol. doar o importanţă secundară. în vers) se alege mereu aceeaşi figură accentuală. Dacă sînt combinate figuri accentuale de struc­ tură diferită. într-un caz simplu. Distribuţia Diverse exemple au arătat că repartizarea figurilor accen­ tuale în vers. Trager/ Smith (1951) — următoarele simboluri: / — pauză de figură accentuală (metrică.2. în astfel de cazuri. pe care însă. atunci fiecare din ele are. în engleză şi germană. Altfel se pierde construcţia de figuri accentuale.2.

în domeniul intralinear — să „taie" figurile accentuale. istoria şi teoria versului oferă numeroase exemple în acest sens. începînd cu unitatea cea mai mică. unei normări pragmatice. deoarece cad după silaba a doua. Ca părţi componente ale unei gramatici prozodice. următoarele pauze posibile în hexametru dactilic: 1 (22) 2 3 4 5 6 6 0 0 6 / 0 0 6 / 0 / 0 6 / 0 0 6 0 0 6 0 ( 0 ) / / Aceste figuri de pauză intralineară. în această conexiune. de exemplu. Figurile de pauze (juncturi estetice) sînt un regulator esenţial al textului poetic. Figurile de pauză se supun. figura accentuală (metrul). figurile de pauză amplifică tipul echivalenţei figurilor accentuale (fenomen de convergenţă). care are caracterul unei deviaţii estetice secundare. Dar ele pot — să zicem. 3. Penthemimeres. . Reperele create de ele sînt.FIGURI FONOLOGICE/205 Introduse în strofa safică (19) vom obţine: (21) 6 o / 6 o / 6 o o / 6 o / 6 o // 6o/ôo/ôoo/ôo/ôo// 60/60/600/60/60// 600/60 # într-un caz ca acesta. mai ales în coexistenţa lor cu figu­ rile accentuale. nu stabilesc echivalenţe. cît şi să o dis­ trugă de dragul variaţiei. Astfel de norme se pot modifica. la fel cu figurile accentuale. 2. Modelul folosit în (22) este de ori­ gine greco-romană şi a fost mai apoi preluat în limbajul de vers germanic. după cum arată. în afară de aceasta. în fiecare din aceste cazuri. Hephthemimeres) şi. figurile de pauze pot fi ierarhizate. strofă). numite tradiţional „cezură". Ele formează o contra­ pondere decisivă. a treia şi a patra accentuată (Trithemimeres. ele pot atît să amplifice echivalenţa unităţilor metrice (vers. Expunerea de pînă acum poate fi rezumată în trei puncte : 1. versul şi strofa. după cea dintîi silabă neaccentuată a celei de a treia figuri accen­ tuale dactilice (katä triton trochaîon). figurile de pauză trebuiesc înţelese ca parte ale unei fonologii estetice a textului.

Această performanţă prozodică se manifestă în tipuri accentuale. Primul său postulat este concluzia ştiinţifică logică. Oricum ar fi luat naştere acest concept abstract. de pauză şi de tonalitate proprii cu vuitului. mai bine spus ritmul prozei. ipoteze ca aceasta depind de prea numeroase variabile. Dacă alăturăm acum schema metrică la ritmul prozei lim- . pentru ceea ce urmărim. Ceea ce noi numim ritm. Această abstractizare poate avea loc fie pe calea generalizării datelor obţinute pe cale empirică. sistemul numeric 1 2 3 4 propus de Trager/Schmidt (1951) în care 1 desemnează înălţimea cea mai joasă. se sugerează următoarele: metrul este o construcţie ideatică. nu au prea fost formulate reguli pînă acum. * pe cea mai înaltă a sunetului.206/ŞTIINŢA TEXTL'LUI Şl ANALIZA DE TEXT în legătură cu statutul prozodic exact al figurilor de tona­ litate. textului. de la ideea că ele se leagă de distribuţia figu­ rilor accentuale şi de pauze.2.2. de fiecare dată. încît el poate avea o oarecare consistenţă şi fără de realitatea lingvis­ tică. un sistem de regularităţi fără realitate. Performanţa fonoestetică : ritmul Vorbind despre metru ca despre un concept (concept) şi despre ritm ca despre un percept (percept). se află faţă de gramatica prozodică elaborată mai sus (3. iar o figură de pauză marcantă (la sfârşitul versului sau al strofei) de­ termină întotdeauna o înălţime descrescîndă a tonului.2. desigur. propoziţiei. pentru a putea fi afirmate cu tărie în acest moment al dis­ cuţiei. Nu degeaba Wimsatt şi Beardsley îşi întitulează un articol despre noţiunea de metru: an Exercise in Abstraction (1959). această ipo­ teză nu face decît să deschidă cale şi altor ipoteze. Ca modalitate de transcripţie a acestor figuri de tona­ litate.1) într-o relaţie ca cea între performanţă şi competenţă. 3. cum ar fi : silaba accentuată a unei figuri accentuale condiţionează întotdeauna o înlănţuire relativ mare a tonului. fie că ea există în imaginea unei elaborări ipotetice. gradul idealizării sale este atît de avansat. cel de-al doilea se referă la aplicabilitatea în domeniul actua­ lizărilor lingvistice ritmice concrete. propunem aici. în plus. S-ar putea porni. dar deocamdată.

care mai prevăd şi un accent slab / v / ) . ceea ce nu vrea să însemne altceva decît o abatere de la principiul echivalenţei sau o deviaţie poetică secundară. atunci am putea efectua şi următoarea analiză a versului: (24) und ab und zu ein weißer Elephant Chatman (1968:160) demonstrează pe un vers de A. Această formă a esteticităţii nu ar trebui să apară atunci cînd o anumită măsură metrică nu poate fi adaptată la o anume limbă. Decizia poetologică nu aparţine doar domeniului sintacticii textului. Să luăm spre ilustrare cunoscutul vers din Rilke : (23) und àb u n d ' z û ein weißer'Elephant.FIGURI F O N O L O G I C E / 2 0 7 • bajului actualizat. atunci—după G. hexametrul (dactilic) în limba engleză. Să presupunem că nu ar exista o diferenţă clară între prozodia „naturală" şi cea estetică. Hopkins—se formează un „contrapunct" (counterpoint). trei grade diferite în tăria accentuării: pe cel primar /'/. înainte de a insista asupra contrapuncticii versului. este prezentă doar atunci cînd izvorăşte dintr-o voinţă creatoare activă. desigur. cînd prezintă o funcţie semantică sau pragmatică. Thompson 1961). I trust without offence 62 . 6 1 unde notaţia arată. pe cel secundar / v / şi pe cel terţiar / A / (după Tra­ ger/ Smith [1951]. M. ca de exemplu. că pentametru iambic are. din punct de vedere ritmic. ci vine „din afară". atunci există totuşi grade diferite de realizare a schemei metrice. Contrapunctul are sens doar atunci. sau atunci cînd autorul nu se dovedeşte capabil (ca unii elisabetani) să utilizeze „contrapunctul" cu vreun sens (cf. pauzei şi ale tonalităţii în realizarea fonetică: (25) Thus much I've said. a) 3 Thûs much*"**l've a said 1 1 2 I 3 t r û s t 3 ^ V i t h o ù t ofténee 1 | b) 2 Thûs much I've 3 said a | 2 I 3 trüst 2 "* 2 without offence [ c) 2 Thûs much I've 3said2"*2I 3 trûst 3 ^ 2 withoùt*ol 3 fénce 2 -' . Aceasta. vrem să mai facem o remarcă. Pope care pot fi diversele interpretări ale accentului. Dacă păstrăm acest sistem de transcriere.

Acelaş lucru este valabil şi pentru situaţia pauzelor şi tonalităţilor. Din cele spuse. Analizele celor două texte arată că starea accentelor poate fi apreciată diferit de diferiţi receptori. Schema metrică se bazează pe opoziţia binară între silabe accentuate şi neaccentuate. putem trage două concluzii: 1. fapt este că ambele modele prozodice dau naştere unui cîmp tensional deosebit de plăcut pentru caracterul estetic al unui . unde simbolurile /-*■/ şi / j / stau pentru fonemele de pauză (juncturi) ale lui Trager/ Smith. care promite o înregis­ trare „obiectivă" (adică nedependentă de subiect) a diferen­ ţelor acustice (cf. ce nu-şi va găsi elucidarea decît empiric. la rîndul său. Chiar şi numai această analiză relevă trei posibilităţi de interpretare opuse ale celor două silabe iniţiale din primul vers : (26) Shall o ö Ö I / compare / thee to / a sum / mer's day ? 63 ô o ô ö o o ö o 6 o 6 în discuţiile ştiinţifice nu există încă o părere definitivă asupra faptului. O posibilitate de notare mai precisă ne-o oferă pentru aceasta fonetica expe­ rimentală cu ajutorul sonagramei. performanţe aberante una de la alta. Realitatea ritmică a accentelor în vers este însă mult mai complexă. reiese clar că fiecare concept metric abstract permite. Indiferent care ar fi sfîrşitul aces­ tei dispute. deci este existent numai la nivel psihologic. să reprezinte o abstracţiune a unei multi­ tudini de variante suprasegmentale. -208/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Din aceste transcripţii. 2. Diversele con­ cepţii acoperă o arie vastă între concordanţa totală cu metrul şi abaterea foarte mare de la el. care.. în principiu. Lindner 1969). Elocventă în acest sens este şi analiza lui Chatman făcută sonetului 18 a lui Shakes­ peare. Expresie a acesteia poate fi un parametru accentuai cu patru poziţii. dacă accentul din vers influenţează accentul natural al cuvîntului sau propoziţiei schimbîndu-1 sau dacă cel dintîi este doar „auzit" în interior.

2.1. Pauze aberante Un vers este organizat. 3. Situaţia con­ trară. pauzele dintre versuri coincid cu cele din text. Această variantă se numeşte stil versant („Zeilenstil"). ingambament.FIGURI FONOLOGICE/209 text. ci şi juncturile textului în proză şi vers.1.. de-a lungul unui şir de versuri. Aici vom discuta numai despre frecventa inversare de accent („Akzentumsprung") sau — în terminologia lui A.2.3. 64 Ritmul aceluiaşi rînd citit în proză. după principiul echivalenţei. . 3. Dacă nu se realizează această din urmă situaţie. apare o discrepanţă între /daét iz/ şi /dset iz/. Apariţia ei se poate explica cu ajutorul noţiunii de permutaţie : o silabă accentuată trece în locul uneia neaccentuate şi o silabă neaccentuată trece în locul uneia accentuate. poate fi de tip morfologic sau sintactic.2. în mare măsură. atunci se vorbeşte despre o încălecare. Ea nu rezultă dintr-o incapacitate stilistică. au fost discutate modificări posibile în domeniul figurilor accentuale.2. vom încerca să înregistrăm cîteva astfel de abateri secundare. Aceasta întrerupe echilibrul echivalenţei metrice şi este cauza variaţiei ritmice. Un exemplu : analiza metrică a cunos­ cutului vers din Hamlet: (27) To bé or not to bé t h a t is the question. Heusler — inversare de tact („Taktum­ stellung") . Prin urmare. ci este determi­ nată de punctul de vedere pragmatic al emfazei. Pentru alte devieri fonoestetice de tipul celor descrise /de exemplu cea din (26)/ există alte interpretări funcţionale posibile. Accentuarea aberantă Deja în 3. atunci cînd coincid nu numai accentul din proză cu cel din vers. Ingambamentul. dacă pauzele textului se abat deci de la cele metrice. care se bazează pe o deviaţie funcţională de la uniformitatea pauzelor metrice.2. este altul: (28) To b é e r not to bê that is the question. apare cînd.2.1. în cele ce urmează.

Fowler (1966 a: 89) ne dă următoarele exemple dinliteratura engleză : the hay j Fields.210/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT {29) exemple de ingambament morfologic: a) Some asleep. 6 ' b) al doilea exemplu este din Die Römische Fontäne a lui Rilke: Zwei Becken.. fiind astfel într-o oarecare mă­ sură de altă părere decît noi. und es adelt sich Zur Tapferkeit vor deinen Strahlen. Byron)./ le those bravuras (G. Hopkins. ranging from cases where t h e greatest grammatical break (between sentences) coincides with the firmest metrical rest (end of a set of rhymed lines) to cases where the smallest grammatical juncture (between the components which make up ■words. eleven fathoms fallen 65 (G.OT . Donne). Hopkins). M. Thomas). this blind. deoarece unitatea morfologică prezintă o combinaţie mai strînsă decît cea sintactică. between stanzas) (1966 a: 88) . One might construct a scale for enjambement. 66 (30) exemple de ingambament sintactic: a) primul este luat din Die Götter a lui Hölderlin: Du stiller Äther ! immer bewahrst du schön Die Seele mir im Schmerz. M. R. the coal. (G. morphemes) is forced to coincide with a compelling metrical break (e. The Loss of the Euridice) b) R./ nesse too much light breeds (J. to warb. Fowler presupune că pauzele aberante pot fi ierarhizate după gradul intensităţii lor./ Black night (D. unawakened. Helios! oft die empörte Brust mir. king-jdom of day-light's dauphin (G. eins das andre übersteigend aus einem alten runden Marmorrand 68 Ingambamentul morfologic este o deviaţie mai mare decît ingambamentul sintactic.g. all un­ warned.

încît pauzele lor se află regulat la mijlocul rîndului de vers. ale cărei juncturi se abat constant în aceeaşi poziţie a juncturilor metrice. Un caz special îl formează. în acest caz. care pre­ zintă astfel de corîstrucţii propoziţionale. Deşi ele pot fi. totuşi abia ansamblul lor determină acea densitate („Dichte") care're­ prezintă caracteristica literarităţii fonologice împlinite. deviaţia secundară a ingambamentului sintactic a luat ea însăşi caracter de normă. 3. 70 Figura sonoră a rimei feminine repetate în — ing este aici mai puţin interesantă decît repetarea unei structuri gramaticale.) nu apar în vorbirea nelegată. stirring Dull roots with spring rain. norma primară a pauzei interlineare. Ele sînt deosebit de frecvente în poezia scrisă în engleza veche. în ceea ce priveşte frecvenţa.. S. Regularitatea cu care se întîmplă acest lucru permite concluzia că. aşa-numitele straddled lines (F. INTERRELAŢIA DINTRE FIGURILE SONORE ŞI FIGURILE PROZODICE Dacă privim acum figurile fonologice în totalitatea lor. rezultă următoarele: (a) Deviaţia sonoră şi metrica Regula este că metaplasmele (apocopa.3. dar se pöt întîlni şi în poezia modernă.FIGURI FON0LOGICE/21I Aceasta propoziţie trebuie înţeleasă în aşa fel. Dacă . mixing Memory and desire. aşa . rezultă o alternanţă elocventă între diversele grupuri. care anulează. Dacă analizăm două variante combinatorii. breeding Lilacs out of the dead land. că distri­ buţia şi — adăugăm noi — frecvenţa încălcării rformei me­ trice este responsabilă de calitatea stilistică a acestei deviaţii secundare. ci doar în cea coerentă. în parte. Eliot: (31) April is the cruellest month. Kermode) : versuri. izvor de poeticitate.. prosteza . fiecare în parte.cum o dovedeşte începutul lui The Waste Land a lui T.

avem totuşi adesea imaginea unei dependenţe. . ci şi la metamorfe şi metataxe. Nu numai în cazul metaplasmelor figurile prozodice sînt cauza abaterilor. cu toate acestea. accentuale. 297 — 298) Nu întotdeauna există o astfel de convergenţă prozodică. Acest lucru nu-1 relevă doar aliteraţia versurilor din germana veche. ele se dovedesc a fi un instrument foarte diferenţiat de „orches­ trare" a textului: unor figuri. sintactică şi sonoră la sfîrşitul versului. Mai mult. Dar. intonatorii şi de pauză. rime „impure". . această ampli­ ficare devine evidentă în rima împerecheată (rhyming couplet) a lui Pope: (33) True wit is Nature to advantage dress'd . ingambamente şi accente modificate fac ca variaţia să fie cultivată în detrimentul coincidenţei echivalenţelor fonologice. Schon ist alle Nähe f e r n ' 1 .metrice. Despre acestea va fi vorba în capitolele următoare: (b) Echivalenţa sonoră şi metrica Figurile echivalenţei sonore pot produce poeticitate şi fără a fi prinse într-o relaţie de echivalenţă prozodică. care se abat de la gramatică (metaplasme). 73 (An Essay on Criticism. but ne'er so well expressed. Să rezumăm : Dacă privim figurile fonologice în ansamblu. ci şi poezia rimată a secolelor ce au urmat. Dacă se întîlnesc în acelaş loc din text figuri ale . What oft was thought. prezenţa rimei finale trebuie căutată în dorinţa de a amplifica echivalenţa pro­ zodică prin aceea a vocalelor şi consoanelor. în fapt. potenţialul figurilor metrice măreşte con­ siderabil capacitatea lor estetică. (Goethe) unde tetrametrul troheic determină elidarea lui /e/ în Däm­ merung (sincopă). li se opun figuri.212/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT apar în afară de aceasta. VV. care folosesc toate posi­ bilităţile oferite de repetiţia fonemelor şi combinaţiilor fonemice echivalente: figuri sonore. O mostră pentru îmbinarea celor două forme de deviaţie o întîlnim în exemplul următor: (32) Dämmrung senkte sich von oben.

în parte. spune exact contrarul celor intenţionate de actori. 1 0 8 . 7 4 Cu alte cuvinte: Recitatorul prologului aşează.1 1 7 Jocul trupei de amatori în Visul unei nopţi de varâ a lui Shakespeare începe cu un prolog. but to speak true. ANALIZĂ DE TEXT: SHAKESPEARE „VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ" V. textul se prezintă astfel : Pro. That you should here repent you. ea formează baza permanentă pentru o schimbare a formei fonoestetice. he knows not the stop. Astfel iau naştere inversiuni semantice. He hath rid his prologue like a rough colt . 73 Spectatorii Theseu şi Lisandru comentează cele auzite astfel : The. To show our simple skill. care răstoarnă . If we offend. it is with our good will. Urmărit consecvent. All for your delight We are not here.i. The actors are at hand and by their show You shall know all t h a t you are like to know. We do not come as minding to content you. E drept că. A good moral. my lord: it is not enough to speak. Cea mai bună dovadă o oferă apariţia versului liber (vers libre-) (cf. Acestui fenomen i se opune „deviaţia secundară" ca un principiu al variaţiei. Consider then we come but in despite. T h a t you should think. există posibilitatea ca repetiţia permanentă a aceloraşi clase de echivalenţe să ducă la o monotonie struc­ turală obositoare pentru receptor.4. pe de altă parte. nişte simpli meşteşu­ gari. Our true intent is. atunci ia naştere o textura de mare densitate poetică. But with good will.FIGURI FONOLOGICE/213 echivalenţei fonologice. 3. intonaţia şi (în parte) accentele greşit. Lys. care. sintactici şi semantici. Cu interpuncţiunea din Globe Edition. în reci­ tarea textului său. care poate fi intensificata prin factori grafematici. That is the true beginning of our end. This fellow doth not stand upon points. pauzele. morfologici. we come not to offend. Hrushovski 1968).

As. Consider then. vom putea transcrie feno­ menele de pauză. Our true intent is all for your delight. intonaţie şi accent astfel: Versiunea I: we oPfénd2 // 2it is with our 2goôd Swill1 # Thât 2 you should 3 think 2 // 2we come 3nôt2 to of3fend2/ 2 But with good 3will1 # 2To show our 2simple2 3skill2 // 4 That 2 is the 2trûe beginning 2 of our 3énd2 # 2 Con3sider2 then // 2we 3côme but in de3spite2 # 2 We do 3nöt 2côme / 2 as 3mînding2 to con3tént 2you2 / 2 Our true in3tént 2is1 # 3Â112 for your de3light2 2 We are *nôt 3hère2 # 2That you should here re2pént 2you2 / 2 The 3actors2 are at 3hand1 // 2and / by their 3shöw2 / 2 You shall 2knôw 3âll2 // 2 that you are 3lîke2 to "know1 # 2 If 4 Versiunea II: we of3fénd2 // 2it is with our 2goôd 3will3 // That you should 3 think 2 // 2we come not to offend 2 // 2 But with good 3will3 / 2to show eur 2simple 3skill2 # 3 That 2 is the 2trûe beginning 2 of our 3énd2 # 2 Con3sider2 then 1 # 2We 3c6me2 // 2 but in de3spite3 / 2 If 2 . minding to content you. pe baze fonologice. cum ar fi fost corect. You shall know all t h a t you are like to know. Prezentarea diferenţelor dintre texte a fost efectuată. Shakespearologul Knight încearcă să restabilească nepotrivirea fonologică (inaptum) a redării. atunci. b y their show. But with good will to show our simple skill. în felul următor: Pro. We come: but in despite We do not come. That is the true beginning of our end. and. pe baze gramaticale şi nu. it is with our good will T h a t you should think we come not t o offend. păstrînd grafica. If we offend. în ambele cazuri. We are not here t h a t you should here repent you. . Dacă desemnăm textul lui Shakes­ peare ca versiunea I. iar textul refăcut de Knight ca versiu­ nea II. The actors are a t hand .2H/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT conţinutul de adevăr (true) al textului.

în versul 4. Pe cît se pare. O dată în plus se dovedeşte că accentul textului şi al versului nu pot fi puse de acord. Ca simplu ' substrat sonor lipsit încă de prozodeme. 4. acel captatio benevolentiae. versiunea I este o abatere de la aceasta. Funcţia estetică este şi aici de a face anumite emfaze semantice. Dacă acest tip de deviaţie se bazează». {gut}. non-independente. pe cea afir­ mativă şi pe cea negativă. textul lui Shakes­ peare cuprinde ambele posibilităţi semantice. un al doilea tip apare atunci cînd comparăm metrul funda­ mental al versului — un pentametru iambic — cu forma ritmică concretă. în primul rînd. {heute} 75 posedă un sens lexical. în acest caz. Morfemele libere ca germ. Dacă aici putem vorbi de un prim tip prozodic de deviaţie. FIGURI MORFOLOGICE/215 2 We do 3 nôt ^ ô m e 1 # 2As / 2 mînding to con 3 tént 2 you 2 / 0ur 3 trûe 2 in 3 tént 2is 3 âll 2 for your de 3 light 1 # 2 We are 3 nöt 2 hère // 2 that you should here re 3 pént 2youL # 2 The 3 âctors 2 are at 3 hând 1 // 2 and / by their 3 sh6w 2 / 2 You shall 2 knôw 3 âll 2 // 2 that you are 3 lîke 2 to 3 knöw 1 # 2 Deoarece deosebirile sînt evidente. FIGURI MORFOLOGICE Se obişnuieşte a împărţi morfemele în morfeme libere şi morfeme legate. nu reprezintă schimbări de sens. pe cînd cele . atît din punct de vedere semantic cît şi din punct de vedere fonologie. cum e cazul. nu avem intenţia să facem o înregistrare exactă a fonemelor textuale supraseg­ mentale diferite în cele două versiuni de text.. atunci celălalt se bazează pe pauză şi intonaţie. în timp ce versiunea I I este „adevărată" (true). pe mo­ dificarea figurii ăccentuale. de exemplu. fie pentru că diferă gradul de accentuare. o situaţie pe care am putea-o denumi cu un termen din poetică concordia discors. {Haus}. care însă. funcţia lor constă în aceea că toposul exordial retoric convenţional. este preschimbat în contrariul său de farsă (captatio malevolentiae ) . Tot atît de evident este aici şi răspunsul la întrebarea legată de funcţia estetică a „erorilor" fonologice produse de Prolog. fie pentru că apare o inversare de accent.

vom putea vorbi de figuri morfematice (figuri de cuvînt. {—ig} (sufix). se pune întrebarea. {an-} (prefix). trebuie aflat ce posibilităţi . care poartă numele de „metamorfe" („Metamorphe"). epuizează creator posibilităţile lingvistice morfologice sau au luat naştere prin contrast cu acestea. Aceasta se bazează pe un sistem de deviaţii morfologice. Să începem cu prima categorie. atunci. există apoi şi categoria figurilor morfematice repetitive.1. gradul de lexicalizare dă linia directoare pentru abaterea de. în ce măsură un morfem se abate de la toate morfemele care există în limbă. în cel dintîi caz.1. vom discuta în amănunt ambele grupuri. Ele formează fundamentul pentru o morfoestetică a textului. î n cele ce urmează. altfel decît în gramatică. şi la distribuţia formelor de cuvînt în text. care reprezintă. Acestea constau în aceea că. la formele de cuvînt existente. urmînd terminologia clasică.la normă. FIGURI ALE DEVIAŢIEI MORFOLOGICE Figurile morfematice ale acestei clase sînt determinate prin cele patru categorii de modificări : adiţie. permutaţie şi substituţie. Deviaţia internă cuvîntului ■> Aici se pune problema unei clasificări a formelor de cuvînt. „Wortfiguren") 76 . pe de altă parte însă. e vorba de fenomenul de gramatică a textului. 4. întrebarea care se pune este dacă acestea doar.216/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT legate ca germ. în cel de-al doilea caz.1. le vom lua pe aces­ tea din urmă ca dominante în urmărirea scopului nostru. ele sînt supuse procesului de expansiune. care limitează abaterea la o modificare internă cuvîntului. în cel de-al doilea. elemente novatoare dintr-o limbă. Mai . în care cuvintele apar ca déviante în contextul lor sintactico-semantic. {—e} (morfem de plural) au sens gramatical. Dacă. la un moment dat. deliţiune. simplificînd. Deoarece morfemele legate apar numai în combinaţie cu cele libere. în primul caz. 4. permutaţie şi substituţie. care se referă' pe de o parte. identificăm morfemul liber cu cuvîntul. La bază stă o normă morfologică. subtracţie.

S. după cum vedem \ . limbă care permite curent formarea unor cuvinte cu prefixul fore-. care deşi nu apare în nici un lexicon al limbii engleze.1. toate. ca: foresee. deoarece germana nu are cuvinte formate numai din consoane.Leech (1969:„42. aici amintim doar două: fishnetzeveil80. de exemplu. Modificarea morfologică poate deci interveni — analog cu metafonele formate prin adiţie — la începutul. Alte cuvinte compuse iau naştere prin adăugarea de afixe la morfeme legate. foretell şi forewarn 77 . mijlocul sau sfîrşitul unui cuvînt. şi anume. Eliot.1. Subtracţia >Formaţii subtractive („subtraktive Wotbildungen"-Leisi) sînt cunoscute ca specifice limbii engleze. Numeroase exemple de acest fel le găsim la James Joyce în Finegans Wake. foreknown.2. în cursorary 7? (Sha­ kespeare) . unde la super­ lativul latin .FIGURI MORFOLOGICE/217 de formare a cuvintelor sînt acceptate într-o limbă. să determine 0 îmbogăţire a vocabularului poetic. care pot. nu contravine regulilor morfologice ale englezei. Samson-syrup-gold-maned.1. unde este interpolat un 'mortem german între două morfeme englezeşti şi miser endissimest. G. Jandl nu se potriveşte în nici o lexicologie germană. de exemplu. Dintre acestea fac parte.1.1. Weltentrücken (Wagner) Kunfttag (George). thunderboltbass'd şi barnacle-breasted 7S (D. Ambele posi­ bilităţi ale deviaţiei morfologice vor fi luate în considerare în cele ce urmează. O formă aparte a tipului de metamorfe discutat aici o reprezintă combinaţiile hibride. Pe de altă parte. 44) ne dă ca exemplu pentru primul fenomen cuvîntul foresuffer la~ T. Adiţia Extensia morfologică are loc pe mai multe căi. în the hearsomeness of the burger (Joyce) sau a infixului -ar-. a prefixului un. toate rezultă din combinarea unor morfeme libere. (miser endissim\e] ) '81 este adăugat şi sufixul englez pentru superlativ -est. cuvîntul schtzngrmm de la E. 4. Thomas) . 4. N. formarea unor cuvinte compuse neobişnuite ca : Lustentzücken. componente morfologice din limbi diferite formează o unitate compusă.în the unchilding imfathering deep (Hopkins) sau-a sufixului -someness.

de exemplu that man — — how dearly ever parted 87 (Shakespeare.8) a lui Spenser: (34) And long in darksome Stygian den uplrought 8 5 . Dar subtracţia poate avea loc şi la început de cuvînt. adică „ruperea" unui cuvînt compus în componentele sale morfologice. după cum putem observa în under her brella. O formă specială este haplologia. în proza literara modernă găsim exact acelaşi fenomen: upjump în loc de jump up 8e (Joyce. Fenomenul contrar îl formează tmeza (Tmesis).Ş.3. Permutaţia Schimbarea poziţiei unităţilor morfologice poate avea loc după bunul plac. unde however este permutat în how (M)ever. smog (smoke + fog) sau brunch (breakfast -{-lunch). Hopkins este cunoscut ca clipping poetic. Finegans Wake). (în loc de umbrella — la James Joyce). Alături de aceasta mai există şi permutaţia hiasmică a com­ ponentelor din două cuvinte.i. cînd sînt contopite morfeme separate .sau cînd sînt despărţite morfeme ce ţin unul de altul.96). James Joyce face din haplologie o figură de stil. Aici dispare o componentă morfologică de la sfîrşitul cuvîntului. Cuvîntul the achieve (în loc de achieve­ ment) 82 din The Windhover a lui G. Troilus and Cressida III. în terminologia mai populară. la J. Această combinaţie cunoscută şi sub numele de blend sau portmanteau word o întîlnim în vorbirea curentă în cuvinte ca Oxbridge (Oxford + Cambridge). acest fenomen poartă numele de clipping. în care upbrought ia locul lui brought up. schlagen (în loc de erschlugen — la R.v. Wagner). Deosebit de interesante sînt permutatul© atunci. folosind expresia museyroom -(museum\musing-room ) 8*. 4. interpolînd toto­ dată unul sau mai multe cuvinte.218/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în exemple ca ad (în loc de advertisement). şi temnere (în loc de contemnere) la Virgiliu 83. fan (în loc de fanatic) pram (în loc de perambulator) şi pub (în loc de public hoţise). Primul caz este ilustrat de un exemplu din The Faerie Queene (VI.1. ca de exemplu.3. M. o combinaţie de morfeme însoţită de dispariţia a două silabe consecutive asemănătoare.1. Joyce .

Strofa acestei poezii coiţine un număr de cuvinte. 4. Acesta este şi motivul pentru care cititorul nu poate găsi vreun înţeles. 197). Joyce. Multe dintre ele pot fi kitîlnite în Finegans Wake a lui J. Harmondsworth 1966. ed. M. M. care a devenit unul dintre cele mai re­ numite poeme fără înţeles (nonsense poems) ale limbii engle­ ze.1. în Through the Looking-Glass. 191. „Jabberwocky" Sursa: The Annotated Alice. care constituie pentru interpret adesea adevărate ghicitori. O explicaţie pentru acest simţămînt vag a lui Alice ne-o oferă C.1. consideră poezia ca foarte drăguţă (very pretty) şi cugetă: „Somehow it seems to fill my head with ideas — only I don't exactly know what they are" 91 (p.1. la fel ca mulţi cunoscători de literatură după ea.1. 4.4. C.FIGURI MORFOLOGICE/219 Genies and laitymen (în loc de ladies and gentlemen 88) şi la H . And the mome raths outgrabe. . recunoaşterea lor completă ar trebui să ia în considerare şi puncte de vedere ale sintaxei. Aici cităm şi interpretăm doar prima strofă: 'Twas brillig. Acestea sînt doar cîteva cazuri de metamorfe permutate . Alice găseşte o poezie cu titlul Jabberwocky. and the slithy toves Did gyre and gimble in the wabe: All mimsy were the borogoves. Vom exem­ plifica numai cu: almonthst (almost/month). Analiză de text: Lewis Carroll. Gardner. Enzensberger Manitypistin Stenoküre (în loc de Stenotypistin Maniküre 89) în poezia ' 'Bildzeitung. Adesea este vorba de haplologii (portmanteau words). p. care nu sînt notate în nici un dicţionar de limbă engleză. prapsposterous (perhaps)preposterous ) şi ehrltogelher (ehrlich/altogether) 90. Fries (1967:70—71). Substituţia Procedura substituţiei morfologice face posibilă o serie întreagă de compoziţii rare. dar cu toate acestea. în parte hibride.5. Şi lui Alice i se întîmplă la fel.

Cadrul structural (frame) reiese din reprezentarea grafică a primelor patru rînduri: 1 2 3 a 'Twas . pentru poziţia 1 a numai un substantiv în singular sau un adjectiv.220/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT arătînd că sensuri structurale nu lexicale sînt acelea care fac prima strofă să pară accesibilă. a AH y were the b Sj And the a ___b <• s c. de exemplu. . 4 Din acest mod de a scrie se poate observa că anumite poziţii gramaticale pot fi ocupate numai de următoarele părţi de vorbire: 1 1 1 2 2 2 3 3 a b c a b c a b substantiv sau adjectiv adjectiv substantiv verb verb substantiv adjectiv substantiv adjectiv substantiv verb 4 a 4 b 4 c Criteriile ce duc la aceste constatări structurale sînt: a) contextul sintactic — el permite. in in in in in in the the the the the the the the ) ) ) ) silly) dreamily) go) round). Dovada pentru aceste afirmaţii ne-o aduce proba substituţiei. care ia următoarea formă pentru poziţiile 2a şi 2c: *2 *2 *2 2 *2 *2 *2 2 a a a a c c c c = = = = = = = = substantiv adjectiv adverb verb adjectiv adverb verb substantiv (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (*Did (Did idea silly dreamily turn _ _ _ _ _ and and and and and and and and : in in . and the b y c s Did a and b in the Ç . iar pentru poziţia 3 b numai un substantiv la plural.

pe de o parte. 92 Acesta ar fi un text independent de metamorfele lui L. în mod asemănător se poate proceda şi cu cele­ lalte cuvinte lipsite de sens din textul dat. în felul acesta sufixul (—y) (sau: (/—i/). And the young girls awoke. în timp ce sufixul (—s) (sau: (/—z/)) în Ic şi 3b arată morfemul de plural al substantivelor (exem­ plu : dove-s). Carroll. deoarece ele sînt unite prin conjuncţia coordo­ natoare and. 2a etc. a). lb. din cauza lipsei lexicalizării. ele trebuie să apară ca aberante. b) morfemele legate. El conţine acum nu numai sensuri structurale ci . deci testul de substituţie. o decizie pentru o anumită posibilitate de soluţie şi prin aceasta — din nou în cuvintele lui Koch (1972) o „analiză pauşală" („Pauschalanalyse"). împreună cu contextul sintactic. pe de altă parte însă. adică să-1 readuci la o normă cotidiană prin re-transformări.FIGURI MORFOLOGICE/221 Din probele de substituţie rezultă că în poziţia 2a numai un verb asigură gramatiçalitatea construcţiei propoziţionale iar în 2c numai un substantiv. apare în lb şi 3a ca indiciu pentru partea de vorbire „adjec­ tiv" (exemplu: oily). Rezultatul ar putea fi. Ic. Le putem numi metamorfe substitutive şi vrem să sugerăm prin aceasta că reprezintă forme de cu vînt déviante. All hazy were the mountain-ways. non-independente — ele semnalează. care sînt formate din vocabularul cotidian prin transformări de substituţie parţiale (de regulă a rădăcinii cuvîntului). Procedura de detectare este aceeaşi ca şi la pct. De aceea. apartenenţa la o clasă de cuvinte şi numărul poziţiilor însemnate ca la. Este tentant sa „rearanjezi" textul („rearrangieren" — Koch). Pentru 2b este valabil ce s-a spus la 2a. de exemplu: "Twas morning. în acelaşi timp. Concluzia unor astfel de observaţii este. and the sunn y rays Did twirl and tumble in the oak. ceea ce ar fi. că aceste cuvinte sînt familiare — pe baza criteriilor struc­ turale prezentate. lui Alice îi par atît de familiare şi totodată atît de străine.

mimsy ( < flimsy + miserable) şi mome ( < from + home) 94. Spre exemplu. „a dog"]. este făcută responsabilă conversiunea denominală (cu reducţie). care. Cercetări mai noi au făcut să apară şi alte lucrări <. Aceasta reprezintă o izotopie semantică. numeroase explicaţii (pseudo-) etimologice. în acest scop. el publică deja aceste patru rînduri. într-un alt caz. deci înainte de apariţia lui Through the Looking Glass (1872). " L i t h e " is the same as " a c t i v e " . pentru formarea lui gyre ( < gyroscope). De timpuriu au fost emise astfel de ipoteze şi anume de Robert Scott. O astfel de unitate de sens închegată încearcă să facă şi H u m p t y Dumpty în Through the Looking-Glass. galice) ar fi cauze ale deviaţiei morfologice.) 95. motivate sau nemotivate. 192 urm) că împrumuturi din limbi străine (de exemplu. Verb [derived from GYAOUR or GIA­ OUR. 271). GYRE. dar sub titlul Stanza of Anglo-Saxon Poetry şi într-o grafie (pseudo-)arhaică. beyond]). adică o unitate de sens continuă şi închegată. "slithy" means "lithe and slimy". Carroll transpune problema la nivel diacron. în mod asemănător H u m p t y Dumpty tratează ca haplologii şi cuvintele : wabe ( < way + before [respectiv behind.cit. în parte asemă­ nătoare.I 222/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT şi lexicale. L.. în anul 1855. care ar trebui să elucideze semantica textului (de exemplu. î n . adică a formării „substractive" de cuvinte prin unirea a două morfeme independente. dar latent posibile în limba engleză. Apar şi aite explicaţii.are aduc pentru această strofă şi pentru toată poezia citate doveditoare (cf. Rezultatul este o altă nouă interpretare a textului. ed. To scratch like a dog. el zice următoarele: Well. Aşa se reconstruieşte sensul unui text. care se bazează pe posibilităţi ele lexicalizare neobişnuite. explicîndu-i lui Alice originea cuvintelor din Jabberwocky. Dacă în această interpre­ tare deviaţia are loc mai ales la un nivel lingvistic sincron. 93 Aici găsim deci originea expresiei portmanteau word ( = haplologie). You see it's like a portmanteau-there are two meanings packed u p in one word (p. p . adăugind. în altă ediţie a primei strofe din Jabberwocky.

care a fost dată de L. Die schlichte Toven Wirrten und wimmelten in W a t e n . 4. pune accentul pe deviaţia istorică prezentînd-o ca explicaţie posibilă. susţinea că Jabberwocky este o traducere din germană. că metamorfele lui Carroll formează echivalenţe în plus. Waben şi wabc. încît poezia are o bogată istorie a receptării? Bine-nţeles că pentru aceasta poate fi considerat răspunzător felul deosebit al metamorfelor.FIGURI MORFOLOGICE/223 1872. Alice consideră poezia drăguţă (pretty). semiconsonanţa . Und aller-mümsige Burggoven Die mohmen R ä t h ' ausgraben. Tuturor acestor trei moduri de explicare le este comună.1. Căci cuvinte fără sens comparabile au produs şi alţii (de exemplu. ca de pildă. există şi care s-a dovedit atît de penetrantă. care. fără a fi avut aceeaşi rezonanţă. ni se dezvăluie faptul că metamorfele din prima strofă din Jabberwocky a lui Carroll sînt interpretate în moduri diferite.^ ^ Mai avem de atins un ultim punct. în situaţia dată. Cea de a treia exegeză. Prima interpretare operează cu noţiunea de deviaţie sincronă. care aparţine unui prieten al familiei adevăratei Alice. Ca o explicaţie pentru acest fenomen putem aduce faptul. fără îndoială. După cum am amintit la început. De tipul de deviaţie al doilea şi al treilea ne vom mai ocupa în cele ce urmează (cf.2). recurge la ipoteza unei deviaţii lingvistice exogene. aşa cum am procedat şi noi conform cu modelul lui H u m p t y Dumpty. De această afirmaţie legăm întrebarea: de unde îşi capătă Jabberwocky esteticitatea sa. 0 6 Asemănările dintre Toven şi loves. nu pot trece neobservate. Ele oferă prin aceasta trei interpretări semantice posibile la această strofă de poezie. dar desigur nu exclusiv. mümsing şi mimsy etc. tendinţa de a anihila deviaţia prin re-transformări şi de a o aduce la un nivel lingvistic normal. Originalul publicat de el se prezintă astfel: Der Zammerwoch E s brillig war. Cea de a doua interpretare. Dacă aruncăm o privire asupra celor expuse pînă aici. Carroll. Ogden Nash în Geddondillo).

(Hochsprache) şi engleza standard (Standard English). Astfel de norme sînt. nu lipsit de importanţă este şi momentul parodistic. la un moment dat. literară. care. în timp ce o „stilistică a deviaţiei" ar trebui să le cuprindă în cadrul ei argumentativ ca licenţe poetice posibile. î n plus. literatura munci­ torească). atunci poate lua fiinţă. în esenţă.2. c) din'limbi străine (exogene). poezia de curte. o formă modificată a stro­ fei de baladă. se pot ma­ nifesta. Toate acestea ar trebui luate în considerare la o analiză a literarităţii întregii poezii. indiferent de originea lor socială sau regională. î n cazurile a). atunci cînd domină în text.1. este vorba despre deviaţii de la codul limbajului normal: a) sociologice (diastratice). din punct de vedere poet. astfel că se formează convergenţe stilistice. care.224/ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (mimsy/monte) şi rima finală (toves/borogoves. wabejoutgrabe). care.. poezia dialectală şi poezia istoricizantă. b) regionale (diatopice). printre altele. şi anume . d) istorice (diacronice). Dacă în crearea de texte se cuprind şi morfeme din alte limbi (c). Deviaţia legată de context Alegerea cuvintelor pentru un. b) şi d) sînt activate subcoduri posibile ale unei limbi. care pătrund în domeniul sintaxei şi al semanticii. în Anglia. din contră. de exemplu.text se orientează după o anumită normă lingvistică. aşa cum o arată continuarea poeziei. Respectarea lor condiţionează structurarea cores­ punzătoare a vocabularului într-un text. pe care o grama­ tică prescriptivă le-a apostrofat ca fiind „breşe stilistice" („Stilbruch"). Mai merită a fi amin­ tite aici încă alte două forme ale deviaţiei morfo-textuale. are o bogată tradiţie poetică. este recunoscută ca obligatorie de către toţi membri unei comu­ nităţi lingvistice. Se adaugă la aceasta. aşa-numita poezie macaronică („makkaronische Dichtung"). Nerespectarea lor. germana de sus. ca echivalenţă prozodică. în literatura specifică unor clase (de exemplu. duce la deviaţii morfo-textuale. 4.ologic.

respectiv dintr-o deviaţie semantică . un altul. în acest conflict. Un poet poate scrie într-un sociolect care se depărtează destul de mult de standard . se află în conflict două norme diferite: aceea a limbii standard şi aceea a limbii unei anumite pături sociale. italiana în Toscana.2. unde în acţiunea principală domină limbajul de la curte. în acelaş text. şi în altele. Trecerea nemijlocită de la un sociolect elevat la unul inferior poate avea ca efect un contrast ironic. ei vor fi trataţi. unei nopţi de vară" a lui Shakespeare şi figurile din Beggar's Opera a lui Gay. foloseşte doar cîteva elemente diastratice.2. dialectul acestei regiuni a fost ridicat la nivel de normă a codului lingvistic general. în timp ce celelalte dialecte. dovadă fie a doua parte din The Waste Land (A Game of Chess) a lui Eliot. 4. după cum se ştie. iniţial de aceeaşi valoare. norma limbii standard este cea supraordo­ nată.1. franceza în île de France. ca fiind de o valabilitate mai generală.1.1. din contră. este dificil de stabilit dacă autorul chiar copiază un sociolect existent sau numai crează impresia acestuia. Ambele norme au un lexic specific.FIGURI MORFOLOGICE/225 tropii („Tropen") gramaticali şi lexicali. meşteşugarii diii piesa actorilor amatori în „ Visul. faptul deviaţiei rămîne. în dramele lui Shakespeare. ca de exemplu.1. Acest caz este foarte frec­ vent. Deviaţii lingvistice regionale Limbile standard s-au format de cele mai multe ori într-o anumită regiune a teritoriului lingvistic : germana în Saxonia.2. care provin dintr-o conversiune morfologică. 4. Deviaţii lingvistice diastratice Acest tip de deviaţie se caracterizează prin aceea că.2. în aceste cazuri. O altă cauză (pragmatică) a ironiei o întîlnim atunci cînd persoane dintr-o stare inferioară vorbesc în limbajul păturilor superioare. în acţiunea secundară însă acela al omului din popor. unde lexicul preţios din sfera mitologică este pus faţă în faţă cu cel de un nivel redus al unei semi-lumi.5) respectiv în capitolul despre figurile semantice (6). Este interesant textul care prezintă mai multe sociolecte concurente. au devenit sub- . iar cealaltă subordonată ei. engleza în jurul Londrei. într-un excurs al acestui capitol (4. Indiferent care e răspunsul.

Edward. Cunoscuţi ca poeţi dialectali au devenit în Germania. care însă nu exista în momentul creării acestor texte. J. La tiaducerea tragediilor greceşti. ele par inedite şi rare pe de o parte ca texte dialectale în faţa altor texte literare. pentru a obţine prin aceasta o caracterizare realistă a personajelor. P. ea pierde din poeticitate. desigur. Aspectele pragmatice însă foarte des nu sînt respectate de acele traduceri. Ţesătorii lui Hauptmann şi Henry V a lui Shakespeare folosesc dialectul silezian respectiv valon alături de limba standard. pe de altă parte ca excepţii dialectale într-un context îndeobşte de standard lingvistic. în Anglia. Hebel (Alemannische Gedichte). Raimund şi Nestroy (Teatrul popular vienez). De aceea. Fritz Reuter (arta narativă în germana de jos ) şi F. se uită cu regularitate că părţile corului sînt scrise în dialect doric şi că se disting prin aceasta de limba atică a dialogului. Aşa se întîmplă. care nu ţin cont de aspectele diatopice specifice din original. arată că puncte de vedere prag­ matice joacă un rol foarte însemnat în deviaţia lingvistică regională. în tra­ ducerea lui Herder făcută baladei populare scoţiene Edward. Toate aceste exemple. se operează tacit cu o normă standard de limbaj general. mai ales însă cele din urmă. Tot atît de puţin reuşeşte şi redarea adecvată a dialectului ionian vechi eolic a eposului homeric şi delimi­ tarea dialectului neoionian a istoricului Herodot faţă de dia­ lectul atic al istoricului Tucidide. Kroetz (piesa populară bavareză). dacă aceste subcoduri sînt activate literar. Robert Burns (lirica scoţiană) şi Thomas H a r d y (Wessex Ballads). de exemplu. în astfel de cazuri şi în altele. fapt care se vede clar deja din confruntarea primului rînd din cele două versiuni: (35) a) Why does your brand sae drop wi'blude b) Dein Schwert.226/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT coduri. wie ist's vom Blut so rot. 9 ' Traducerea lui Herder considerată de aproape toţi criticii ca o realizare plină de afinităţi lasă totuşi neredate trăsăturile specific dialectale ale poeziei. X. de ase­ menea. de exemplu. O încercare modernă de a ţine cont de dialectul unei . fapt prin care.

la Riccaut în Minna von Barnhelm de Lessing). c) He proved it well whoonearth dry and drysick times. . ci ca fiind subor­ donate anumitor scopuri funcţionale pragmatice (ironie. tu cesses. dă învăţatului demnitate şi superiori­ tate poetică. 4. Latina. . care prezintă expresii din limbi străine. Pound. 98 Interpolările exogene pot fi formate din morfeme legate (prefixe. terminologia latinească de specialitate a me­ dicilor lui Molière şi a lui Holofern la Shakespeare sînt o batjocură pentru întreaga breaslă. în contextul poetic.FIGURI MORFOLOGICE/227 opere literare este aceea de a transpune slang-ul londonez al florăresei Eliza din muzicalul My Fair Lady (avînd la bază Pygmalion de Shaw) în dialectul local al respectivei regiuni unde are loc reprezentaţia (de exemplu. wohned (rădăcina germană plus sufixul englez pentru trecut) — . Dar ele pot cuprinde părţi întregi de text sau digresiuni mai ample (de exemplu. din cuvinte separate (zeit) sau din sintagme (tu cesses). încalcă morfologica limbii. caracterizare). pe care o vorbeşte Doctor Faustus la Marlow.2. sau Köln sau Suabia). Deviaţii exogene Un text. umor. to the extinction of Niklaus altoget­ her . Un rol complex îl are barbarismul în Finegans Wake a lui James Joyce. and vremiament. care este neapărat necesar din motive dramaturgice. astfel de „barbarisme" (Lausberg 1960: 1258—259) nu sînt considerate ca factori de bruiaj lingvistic. dialectul din -Berlin.3. după cum se poate vedea şi în fragmentul următor luat dintr-un cîntec . unde propoziţii ca cele ce urmează nu sînt o raritate : (36) a) Eins within a space and a weary wide space it was wohned a Mooske. Acest transfer diatopic. b) W h a t a zeit for the goths.1. nu reuşeşte totuşi să reflecte corect o anumită componentă a dialectului englezesc regional: caracterul său de normator social — o trăsătură care dispare aproape în întregime pentru dialectul german. O formă deosebită este poezia macaronică compusă din cuvinte şi sufixe din limbi străine. sufixe) — de exemplu. în Cantos de E. în care este scris.

sheen (în loc de brightness). ele sînt considerate „cuvinte poetice" prin excelenţă. Minne (în loc de Liebe). ye (în loc de you). pflegte den erschlüge Isolde. Mage (în loc de Verwandter) sehren (în loc de beschädigen). Tennyson). (de exemplu. cum ar fi nuvelele — cronică. sînt considerate ca arhaisme: freislich (în loc de schrecklich). la Wackernagel 1873: • 376) : . Quod superest. es ward (în loc de wurde) gesagt. thou lookest (în loc de you look) 10°. traducerea lui Virgiliu făcută de Schröder) şi opere literare din secolul XIX (de exemplu. Ahnen de Frey tag). Pfeifri! Blasite Trompetas et Kessli schlagite Paukas ! " Acestui citat i se mai pot alătura încă numeroase alte exemple din secolele XVI şi XVII. u n frag­ ment din povestirea Isoldei în actul I : Ich pflag des Wunden. . şi cel psntru Tristan şi Isolda este plin de arhaisme. Cele spuse le vom ilustra prin trei exemple: (38) Ca şi alte librete de operă ale compozitorului R. traducerile din clasici (de exemplu. daß den Heilgesunden rächend schlüge der Mann. Din acest motiv. (er) stund (în loc de \er\stand). . Iată. Renate de Storm). nu în cele din urmă şi pentru că ele poartă caracter de vechi. thee. ale lui Brentano. 1 0 1 . ca exsmplu. der Isolden ihm abgewann. Leech 1969:14). Wagner. cînd o uni­ tate morfologică nu mai aparţine inventarului gramaticii textului dintr-o limbă. Glasum mag­ num Weinoque gefülltum Rhenano lacti in sponsique suaequo salutem Brautae ausstechamus ! De Tischo surgite. .1. în germană. (de exemplu. 4. romanele istorice.4. în engleză: thou.228/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT de nuntă din secolul al XVIII-lea (cit.2. Ele sînt reprezentate mai ales în opere care vor să sublinieze conţinutul retrospectiv printr-o stilizare restaurativă. elf (în»loc de knight). Arhaismele au funcţia pragmatică de a eleva poetic con­ textul lor. (37) Lobibus Ehstandum quis non erhebsret hochis Himmlorum Sternis glänzentium ad usque Gewölbos?. Deviaţii lingvistice istorice O deviaţie morfologică istorică apare atunci. Un alt nume pentru acest fenomen este „arhaism". certes (în loc de surely). demn şi sfinţit prin tradiţie (cf.

pe care Spenser îl ia intenţionat în textul său. Un alt tip de arhaism ia naştere prin aceea că un text prezintă forme învechite pentru cititor datorită diacronici limbii astfel. ea presupune studierea unei gramatici istorice. numele propriu declinat (Isolden) în loc de cel nedeclinat (Isolde). adică puse intenţio­ nat. Shelley îşi începe poezia To a Skylark Hail to thee. adică formate prin progresiunea diacro­ nică a textului. (39) P. (40) Ca prototip al poetului arhaizant este considerat. 103 Este vorba. Apariţia a mereu altor . Wagner alege forma tare a verbului (pflctg) în loc de cea slabă (pflegte).K. All as I were through the body gryde. Delimitarea arhaismelor artistice. will rancke Winters rage. genitivul în locul acuzativului (pflegte desjden Wunden). Pentru a „arhaiza" textul. încît a p u t u t să apară u n oarecare "E. formele normale sînt notate pe margine. but not found (that I know of) în Chau­ cer". în fragmentul dat. începutul eclogei din februarie. sînt afereza ginne. de cele naturale. a cărui The Shepheardes Calender (1579) prezintă latîtea cuvinte şi forme arhaice. K" neiden­ tificat în rolul de comentator-. (38). spre exemplu. E. sinalofa tasswage (<to assuage). în Anglia. Edmund Spenser. sună astfel : Ah for pittie. 102 astfel: Ca şi la. These bitter blasts neuer ginne tasswage ? The kene cold blowes through my beaten hyde. comentează ultimul cuvînt al citatului astfel: "Gride) perced: an old word much vsed of Lidgate.B. nu este întotdeauna uşoară.FIGURI MORFOLOGICE/229 în dreapta textului sînt menţionate formele normale. blithe spirit ! you/gay Bird thou never wert — you/were That from heaven or near it Pourest t h y full heart pour/your In profuse strains of unpremeditated art. cuvîntul necompus (schlüge) în locul unuia compus (erschlüge). cuvîntul perced (în loc de pierced) şi grafia demodată. de un arhaism. aşadar.

230/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT arhaisme „naturale" face ca textele să cîştige în poeticitate. în felul acesta. Polifuncţionalitatea morfologică determinată de conversiune.]. Excurs: Deviaţia clasei de cuvinte (conversiunea) Faptul că cuvinte dintr-o categorie trec în alta este un fenomen tipic pentru limba engleză. deverbale.. conjuncţie [dial. b) Loved me above the measure of a father . Fenomenul este deosebit de favorizat prin decăderea terminaţiilor formelor flexionare începînd cu engleza nouă timpurie. 19). mai poetice decît în momentul creării lor (cf. s-a format o multitudine de conversiuni denominale.5.] verb) şi round10i cu 5 funcţii (substantiv. godded me. prepoziţie. Leisi 1960: 92—102). Alta este însă situaţia în exemplele următoare. iii. adjectiv. Nay. adică sa nu fi'intrat încă în uzanţa gramaticală a limbii de toate zilele. Privite astfel. 4. formate prin conversiunea . c) Lord Angelo dukes it well (Measure for Measure: I I I .2 7 6 . ii. indeed (Coriolanus V. care. luate toate din Shakespeare : (41) a) I'll devil-porter it not further (Machbeth II. adverb [arh. numită de unii (nu prea fericit) şi „omonimie gramaticală". conversiunea deverbală swim în Let's go for a swim 105. Zandvoort 1957: 2 6 5 . şi Klinkenberg 1970). 10—11).iii. verb) (după Leisi 1960:94). cunoscut şi sub numele de „conversiune" („Konversion"). este vorba de neologisme originale. god şi duke). atunci ea nu trebuie să fie „gramaticalizată". de exemplu.1.2. adverb. Parte a unei ordini gramaticale este. cei de azi.. 100) lt>s . Dacă conversiunea urmează să producă poeticitate. nici nu ar mai frapa într-o gramatică a textului pentru engleza contemporană (cf. operele lui Shakespeare Racine şi Goethe sînt pentru noi. î n toate aceste situaţii (devil-porter. fiind-foarte familiare.. adjectiv. cu cît ele se învechesc. este ilustrată de cuvinte ca like cu 6 funcţii (substantiv. Konkol 1960. prepoziţie.

107 In cazul primelor trei cuvinte nou create evidenţiate grafic este vorba de adjective formate prin conversiune deverbală (schmiege. b) î n Gaspard de W. nu e de aşteptat ca această sursă a poeticităţii să sece.4 5 . pe care o redăm aici în fragment: Durch schmiege Nacht Schweigt unser Schritt dahin Die Hände bangen blaß um kramp/es Grauen Die schlafe Erde armt den nackten Himmel. originea Deoarece. schlafe ) . creşte permanent po­ tenţialul formelor de expresie determinate de conversiune. Cummings „anyone lived in a pretty how town". E. Höllerer. 4.6.\ FIGURI MORFOLOGICE/231 din clasa substantivelor în categoria verbelor. Sursa: E. Cummings. Analiză de text: E. Barber 1964) :91 —94). dar folosit în mai mică măsură. Forma verbală armt provine dintr-o conversiune denominală. selected poems 1923—1958. (42) a) Diverse exemple de conversiune le găsim în poezia lui August Stramm Abendgang. Fenomenul este cunoscut şi în germană. 4 4 . E.1. Londra 1970. aşa cum pare a arăta evoluţia din ultima vreme a englezei (cf. 1 anyone lived in a p r e t t y how town (with up so floating many bells down ) spring summer autumn winter he sang his didn't he danced his did . res­ pectiv denominale hrampfes. pg.2. găsim următoarele rinduri: Goliardenbrücke — so sage Das Du deiner Stadt Es will dir nicht entgehn Flügelt laternengefangen 108 Şi aici vedem în flügelt o formă verbală ce-şi are într-o conversiune denominală.

232/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 5 Women and men (both little and small) cared for anyone not a t all they sowed their isn't they reaped their same sun moon stars rain children guessed (but and down they forgot autumn winter spring t h a t noone loved him only a few as up they grew summer) more by more 9 13 when by now and tree by leaf she laughed his joy she cried his grief bird by snow and stir by still anyone's any was all to her someones married their everyones laughed their cryings and did their dance (sleep wake hope and then) they said their never s and slept their dream stars rain sun moon (and only the snow can begin to explain how.children are apt to forget to remember with up so floating many bells down ) one day anyone died I guess (and noone stooped to kiss his face) busy folk buried them side by side little by little and was by was all by all and deep and more by more noone and anyone wish by spirit and by deep they dream their sleep earth by april if by yes 17 > • 21 .33 Women and men (both dong and ding) summer autumn winter spring reaped their sowing and went their came sun moon stars rain. 109 Poezia citata aici este una dintre cele mai îndrăgite obiecte de demonstraţie ale teoriei literare orientate lingvistic. . . 23 29 .

Thorne (1965. In some cases " x " and " y " are filled from an unconventional sub-class of nouns: tree by leaf. stir by still.g. ci şi despre deviaţii sintactice. nor do shifts occur among the complements only. never s involves a shift from adverb to noun. There are one or two other peculiarities of word-class: e. ni se pare util să facem doar unele observaţii complementare.FIGURI MORFOLOGICE/233 • Aceasta îşi găseşte justificarea în aceea că ea conţine un număr foarte mare şi variat de deviaţii lingvistice. their everyones is unusual in its plural inflexion and in the qualification b y their . Mai degrabă vom indica următoarele lucrări. în faţa acestui fapt. according to the circumstances. More examples are to be found high-lighted in the adverbial phrases " x by y" noted earlier. unde se analizează diverse locuri sau cîte un fragment mai mare din poezie: Levin (1964). . Fowler (1969. in the rest there is a more radical unorthodoxy with the selection of the "wrong" word-class altogether: more by more. how as an adjec­ tive. cea mai amănunţită este cea a lui W. their sleep is provided as a new complement to a verb which has a very limited range of complements (dream a dream. A. Delas/Filliolet (1973:80). Mai întîi însă. bird by snow. use of anyone arid noone as proper names (in p a r t . Nu toate vor fi luate aici în discuţie. These unorthodox complements are just one prominent part of a more widespread indeterminacy of word-class encountered throughout the poem. . earth by april. his grief and their dream are made complements of verbs which do not normally have complements. Koch (1972). Aarts (1971). tends to make more acceptable extravagant shifts of word-class of the type represented by didn't. Dintre aceste publicaţii. if by yes. was by was. cryings is an unaccustomed plural . dream that. his joy. Nu este vorba doar de deviaţii morfologice. wish by spirit. either noun or verb. 1969). Their same is an unusual version of the same. Butters (1970). deep by deep. Koch (1972) care analizează poezia minuţios. there is the possibility of ambivalence every time they occur). 110 . 1971/1967/:219—237). vom da un scurt sumar al multitudinii de deviaţii aflate în poezie. all by all. ) . pe care noi le-am scos în evidenţă prin mijloace tipografice. But the verb-noun shift is not the only one found among the com­ plements. î n acest scop ne este de folos prezentarea lui Fowler (1971:230—231) : The presence in the poem of so many lexical items which can be. rînd cu rînd.

) sînt folosite ca tranzitive. 25.. nevers. yes . de exemplu. 35) m . de anafo­ ricele contextuale he şi she — ca nume propriu masculin. dance. 7 they sowed their isn't V. folosirea pronumelor indefinite este simptomatică pentru tehnica poetică a lui Cummings. (prin comparaţie. Intenţia urmărită prin aceasta este de a oferi receptorului o cît mai mare libertate în găsirea sensului. cu toate acestea ea ne mijloceşte mai multe puncte de vedere importante. Această contopire a generalului cu parti­ cularul dă textului. 0 parte din aceste exemple mai prezintă şi altă abatere: verbe tranzi­ tive sau semitranzitive (sing. un statut alegoric.-26). 20: „they said their nevers")112. was. ca de exemplu. în acelaşi timp.. de exemplu. care lasă nedeterminate semantic obiectele tratate. go . if. faptul că anyone şi noone sînt folosite o dată ca pronume ne­ definite. printre altele. O caracteristică a poeziei o reprezintă. altă dată însă — marcate.. La aceasta se adaugă şi . Primul este concluzia că o parte nu neînsemnată a devia­ ţiilor poetice provine din schimbarea părţii de vorbire. 22) arată că. (—) went their came (V. Aceasta se observă.alte conversiuni. Deosebit de evidente sînt conversiunile deverbale : 4 he sang his didn't he danced his did V'. cazurile de hiperdeterminare semantică — metaforele — sînt relativ rare). în cele din urmă.. how. Dincolo de aceasta. în afară de regulile morfologice şi sintactice. Exemple ca bird by snow (V. adverb ->• adjectiv (V. 35 ( —) went their came111 V. ca şi în cazul dramei Everyman. isn't. did. respectiv feminin. mai pot fi încălcate şi regulile semantice. ea este şi sursă pentru o ironie subtilă (VV. iar aceasta înseam­ nă totodată distrugerea deviaţiilor lingvistice.234/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Această descriere a abaterilor gramaticale nu este de loc completă. 28 was b y was V. 15) şi the snow can begin to explain 114 (V.. 1 : „in a pretty how town") sau adverb -* -* substantiv (V. şi în lipsa preciziei semantice la unităţile lingvistice „convertite" : didn't. .

Un astfel de text normal sau — cu propriile sale cuvinte — „rearanjat" („rearran­ giert") ne prezintă W. he died. and 'they were buried together. they married . Este o dovadă impresionantă pentru felul în care un text pierde din esteticitate în procesul transformării sale într-un text normal. they were dead. strofică. time passed. de exemplu. Prima strofă se prezintă astfel (1972:444). rimă şi în repetiţii de cuvinte asemănătoare cu un refren. b u t life went on. pe care le-am cunoscut pînă aici: adiţia. prin adiţie (anyone — any anyone) şi substi­ > tuţie (any anyone — Any Anyone) în versul 1 şi prin per* mutaţie (sang didn't — didn't sang). Un text normal prescurtat ar putea atunci să aibă forma următoare (Fowler. acceptabil din punct de vedere morfologic. permutaţia şi substituţia. Prin „re-transformări" de acest fel ia fiinţă un text normal. A. although few noticed this . Mai sînt imaginabile şi alte posibilităţi ale rearanjării dar. ci şi la cea de a doua sursă a poeticităţii: recurenţa lingvistică. puţine. subtracţia.FIGURI MORFOLOGICE/235 Au fost propuse diferite soluţionări ale structurii déviante a textului. Koch (1972). she shared his passions . 116 Acest text în proză nu renunţă numai la abaterile de la norma gramaticală. subtracţie (didn't -> > did) şi prin substituţie (sang -» song) în versul 4. aşa cum se manifestă ea în metrică. Ele toate se folosesc de cele patru operaţii funda­ mentale. she died subsequently or consequently. sintactic şi semantic. one woman grew to love him. Any Anyone lived in a pretty nondescript town ( With many bells going up and down ) spring summer autumn winter he did his song he did his dance U o Părţile scoase în evidenţă tipografic sînt cele rearanjate. 1971:222-223): Once upon a J:ime there was a man living in a certain place «-here people went about their ordinary duties in an ordinary way . după cum arată încercările lui Koch. .

atunci cînd apar repe­ tiţii de cuvinte în anumite poziţii dintr-o secvenţă propoziţională.2. atunci se detaşează două posi­ bilităţi fundamentale: repetiţie în contact şi repetiţie la distanţă (cf. în cel de-al doilea caz. care întrerupe succesiunea echivalenţelor morfologice: MXT Ma sau Mj — M 2 . Poziţia într-un text continuu. în cele ce urmează. care pentru echivalenţa fonologică juca mai degrabă un rol secundar: semantica. O astfel de diferenţiere este dată. altfel spus. pentru o relaţie de echivalenţă cu două poziţii. în retorica tradiţională. dintr-o propoziţie sau dintr-o parte de propoziţie. în cele ce urmează.1. 1) Repetarea unui cuvînt într-un singur vers (monostihon) Dacă se pune ca o condiţie cadru a repetării unui cuvînt unitatea unui singur vers. contactul nemijlocit sau contiguitatea elementelor repetiţiei . FIGURI ALE ECHIVALENŢEI MORFOLOGICE Echivalenţă morfologică înseamnă identitate sau asemă­ nare între două sau mai multe morfeme dintr-un text. în primul caz. distribuţie şi asemănare.236/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4. între Mj şi M2 se interpolează o porţiune de text variabilă. La aceasta se adaugă un factor. volum. 4.2. elementele repetiţiei urmează direct unul după altul: M^Mg. cuvintele se pot repeta în locuri diferite. frecvenţă. O structurare mai complexă'şi deci un grad mai înalt de poeticitate îl întîlnim atunci cînd converg echivalenţe pro­ zodice şi morfologice. Unitatea de măsura prozodică pusă la bază va fi mai întîi un vers apoi două versuri. Lausberg 1960:1 131 urm). Dacă acestei repetiţii îi lipseşte o diferenţiere în fundalul de referinţă textologic. cînd repetări de cuvinte sînt localizate în poziţii de vers anume marcate. Altfel spus: este vorba de figuri morfologice repetitive care — la fel ca şi figurile sonore corespondente — pot fi clasificate după poziţie. Posibilităţile existente în acest caz sînt descrise. atunci relaţia de echiva­ lenţă morfologică este insuficient structurată. de exemplu. vom face observaţii asupra tuturor aces­ tor puncte de vedere.

time!113 Pe de altă parte. and go to Innisfree. burning bright In the forests of. S. The Desolate City Dark to me is the earth. . m c) M Exemplu: M Sir P h . . 117 b) MM Geminatio în poziţie medie Exemplu : F . Yeats.FIGURI MORFOLOGICE/237 poartă numele de Geminatio (Epizeuxis). (Clock strikes). Nietzsche. Dark to me are the heavens. II. . Time. rezultă sistematica tipurilor de distanţe: (44) a) M Exemplu: M W. Astrophel and . three. 120 b) Exemplu: M M R.ii. tiger. Blunt.will tiefe. " .51. Um Mitternacht "Doch alle Lust will Ewigkeit —. now Io Paean d) Exemplu: M M W.B. tiefe Ewigkeit!" 1 1 8 c) MM Geminatio în poziţie finală Exemplu: Shakespeare. 63 sing.Stella.1" Sing then. Cymbeline. Herrick. Blake. One. and I will live T h y Protestant t o ' b e . my Muse. Sidnej'. O schematizare a tipurilor de contiguitate se prezintă astfel: (4a) a) M M Exemplu: Geminatio în poziţie de început W. The Tiger Tiger. To Anthea Bid me to live. the night. The Lake Isle of Innisfree m I will arise and go now. two.

găsite denumiri noi. tipul c) este cunoscut ca kyklos. tiefe Ewigkeit !" 118 c) M ÎI Exemplu: J. Love She wept with p i t y and delight She blush'd with love and virgin shame . the same our postures were And we said nothing.38/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Numai pentru unele dintre aceste structuri repetitive există denumiri clasice. Sing t h y songs of happy cheer:" 12 ' . "—will tiefe. . Donne. Exemplu: M M F . The Ecstasy All day. so far thence. Thence. all the day.2. T. Astfel.12" M M : Exemplu: Sir P h . 12e M M ■ Exemplu: W. . 1 2 4 b) . Pentru celelalte forme trebuiesc . de exemplu. Um Mitternacht "Doch alle Lust will Ewigkeit —. Blake. thy happy p i p e . Astrophel and Stella. Introduction "Drop thy pipe. 104 Ah. . Nietzsche. . is it not enough that I am thence. Sidney. 2) Repetarea unui cuvînt în două versuri (distih) Următoarele tipuri repetitive (ilustrate mai jos) pot apare într-un distih : (45) a) M M Exemplu: S. Coleridge. t h a t scantly any spark Of comfort dare come to this dungeon dark . Songs of Innocence.

M M . when / could no longer look. 131 Nici pentru aceste tipuri de echivalenţă morfologică nu există în retorica clasică întotdeauna denumiri adecvate. 1666 of our House. And. O mai mare precizie decît în prezentarea de mai sus se obţine. tre­ buie să ne punem întrebarea. Pqe. Bradstrect. f) şi i) spre exemplu. mai pot intra în categoria ana/orelor sau dacă. relaţia repetiţiei morfologice în cauză cu . A. 129 h) Exemplu: M M W. Aedh wishes for the Cloths of Heaven I have spread my dreams under your feet . de dragul preciziunii. . tipul b) cu epiphora. Pe de altă parte. dacă se ia în considerare. Tread softly because you tread on my dreams.FIGURI MORFOLOGICE/239 i) M M Exemplu: Anonymous. dacă tipurile c). Exemplu: A. 12s M _M Exemplu: E. Upon the Burning July 10 th. Este clar că tipul a) corespunde cu anaphora. The City in the Sea There shrines and palaces and towers (Time-eaten towers that tremble not !) Resemble nothing that is ours. . ar trebui întocmite nomenclaturi noi. B. / blest his Name that gave and took . Love will find oui the Way Over the mountains And over the waves Under the fountains And under the graves . şi tipul d) cu anadiplosis. Yeats. spre exemplu.

leise. Dar şi acestea din urmă pot atrage atenţia asupra lor.2. Echivalenţa unor unităţi mai mari ca. Frecvenţa Pentru a îndeplini principiul echivalenţei. 4. ea formează o repetiţie nesfîrşită. Then.240/ŞTHNŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT respectiva figură de accent sau pauză şi. în caz extrem.133 (W. Brentano. kill.132 (C. în vers. Shakespeare. King Lear IV. cu o figură accentuală. cu structura sintactică matrice. Wiegenlied) b) And when I have stol'n upon these sons-in-law.2. la începutul sau sfîrşitul sintagmei) sau dacă se unesc. Morfeme mai mari pun în evidenţă mai bine repetiţia decît cele cu un volum mai mic.3. kill. kill. mai ales dacă apar în număr mai mare sau într-un loc mai expus (de exemplu. Welt! Weg Erden ! Nichtige Phantasie! Stand ! Weg Ehre. are tangenţă deja cu domeniul sintaxei. repetiţia unui cuvînt trebuie să aibă loc cel puţin odată. (47) Weg Weg Weg. kill. Str. Ea poate oscila între o monosilabă ~şi un compus clin mai multe silabe. 7) . a unor expresii prepoziţionale. flüchtiger itzt als ie ! was mein Geist zuvor geliebet ! was mein schlechtes Herz betrübet ! l u (A. de exemplu. kill.2. Manet unica virtus. Volumul Mărimea unităţii morfologice repetate este diferită. mai apoi. kill. 190-191). Weg. Aceasta se vede în exemple ca: (46) a) Singt leise. 4. vi. Dar aceasta necesită o taxonomie prea complexă pentru a putea fi efectuată aici. Cu fiecare recurenţă în plus se complică situaţia pentru distribuţia textologică a fiecărui cuvînt în parte. Totodată se retardează fluxul infor­ maţional al textului. leise. Gryphius.

Graâatio rezultă dintr-o repetiţie a tipului de poziţie / M/M / . 4. este o combinaţie dintre anaforă şi epiforă (45 a +b) : (49) Ich Ich Ich Ich Ich Ich schenke Blumen. streue Blumensa. fame getteth Simploca.4. Sinopsa acestor puncte de vedere ne dă infor­ maţii despre forma tipurilor repetitive morfologice întîlnite într-un anumit text. Ele poartă numele Graâatio (Climax). De fiecare dată funcţia pragmatică a repetiţiei cuvîntului constă în a insista asupra informaţiei semantice fundamentale. extras din Das Blumenfest de H. sînt posibile variaţii mari. pflücke Blumenpflücke verschiedene Blumen .2. Ne mărginim aici la trei tipuri de distribuţie. frec­ venţei şi. Symploke (Comftlexio) şi Antimetabole. Enzensberger. honour getteth bliss forever. în cele din urmă. 136 Acest text. volumului. din contră. learning honour. 13 " getteth fame. Distribuţia în problema distribuţiei echivalenţei morfologice sînt cuprinse şi punctele de vedere ale poziţiei. pflanze Blumen. Ele se întind de la acuitatea agitatorică pînă la monotonia som­ nolentă. Bine-nţeles că nu pot fi enumerate aici toate tipurile imaginabile. sammle Blumen. cărora le-a acordat atenţie deja retorica clasică.ni. în (47) este vorba de o „repetiţie la distanţă".en aus. în cadrul spec­ trului efectului urmărit. nu frapează doar prin localizarea specifică şi prin . şi cel al asemănării repetiţiilor morfologice. M. ca exemplu ilustrativ cităm aici o propoziţie a retoricianului englez Thomas Wilson • (secolul XVI) : (48) Labour getteth learning.FIGURI MORFOLOGICE/241 în (46) a) şi b) avem de-a face cu tipuri de contiguitate .

este imaginabilă şi situaţia în care identitatea elementelor repetiţiei să fie realizată doar parţial. realizau aproape toate echivalenţa morfologică totală ( = identitate morfologică). găsim în Vin Mitternacht de Nietzsche: „Die Welt ist tief. als der Tag gedacht". Vom expune pe cele mai importante. în principiu. B. ci şi prin distanţa lor variată (compară inserţia lui verschiedene în V. Poliptota Poliptota (traductio) este o modificare repetitivă flexio­ nară. Asemănarea morfologică îri timp ce exemplele demonstrative de pînă acum. Poliptota verbală cuprinde formele de conjugare ale activului şi pasivului la diversele timpuri.242/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT frecvenţa deosebită a elementelor sale de repetiţie. I dye. Această posibilitate este evidentă în diver­ sele feluri ale jocurilor de cuvinte. în mod tacit.2.5. Poliptota nominală cuprinde mai ales modificări cau­ zale. for cold of hete. este valabilă regula că poliptota îndeplineşte toate criteriile expuse pînă aici pentru figurile morfologice. 6) şi asemănarea diferită (totală: Blumen. la singular şi plural şi formarea participiului.1.2. 4. în afară de echivalenţa joacă un rol decisiv şi cea sintactică. „dar totodată şi modificări de gen şi număr precum şi formarea de adverbiale din adjective şi rădăcini pronominale" (Lausberg 1960:1325). 1300 In acest model. parţială: Blumensamen). 420): (50) For hete of cold. în fine. „Und tiefer. Vickers (1970: 131) dă ca exemplu pentru aceasta următorul vers din Troilus and Criseyde de Chaucer (I. Să explicăm aceasta pe două exemple: (51) O poliptota nominală. denumeşte repetiţia a două cuvinte în ordine inversă (hiastică). 137 . Antimetabola. 4.5.

poziţia: /MM— M—/. frecvenţa: 3 . interval.1) participiu prezent/pers. II-a sg. . and in quest to heme.. echivalenţa: par­ ţială. 129) de Shakespeare. distanţă. Standop 1971:72). interval: distanţat . aparţine altei clase de cuvinte (cf. intervalul: contiguitate. M / . Had. Mj M2 / Mă MJ . în cazul ei. O altă posibilitate de cuplaj derivativ de echivalenţe este combinaţia dintre un adjectiv şi un nume cu rădăcină identică (schönste Schön­ heit). Cea mai cunoscută este aici aşa-numita figura etymologica. care. (52) Două poliptote verbale apar la Shelley în To a Skylark : And singing still dost soar. în general. 4. frecvenţa : 2 x 2). . care. distanţat.FIGURI MORFOLOGICE/243 (echivalenţa: parţială [comparaţie adjectivală]. 139 Fragmentul de text citat prezintă următoarele figuri ale echivalenţei morfologice : a) poliptota verbală: had. în felul acesta.5. frecvenţa : 2).liB (echivalenţa: parţială.2. Poliptota şi paronimia se află alături în următorul sonet (nr. 2) infinitiv/participiu prezent. . A bliss in proof.2. to sing a song). adică conexiunea între un verb (de cele mai multe ori intranzitiv) cu un substantiv avînd aceeaşi ră­ dăcină (ein Leben leben. poziţia : / M /. a very woe. and proved. have. afixe de derivaţie determină modificarea formei cuvîntului. having. Paronimia Paronimia reprezintă o modificare repetitivă derivativă. . prez. Tot aici îşi au locul şi conversiunile de tipul But me no buts ! (conversiunea de-adverbială) şi Father me no fathers ! (conversiunea de-nominală). distribuţia : poziţia : / antimetabolă . extreme . and soaring ever singest. having. volumul: 2 monosilabe. preferă cele două figuri morfologice ale echivalenţei parţiale: (53) Th'expense of Spirit in a waste of shame Is lust in action. o polisilabă.

proved.5.244/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT b) paronimie: proof. Dacă se schimbă unul dintre aceste aspecte. echivalenţa: parţială. Intenţia lor funcţională este: variatio delectat.2. atunci echivalenţa morfologică conţine un joc de cuvinte. manifestată în jocul cu formele flexionare şi cu etimologiile. frecvenţa 2 . celelalte rămînînd constante. Dacă denumim aspectele cuvîn-. atunci rezultă următoarele posi­ bilităţi: (54) a) omo-fon etero-graf etero-sem LeerejLehre solejsoule 14° b) omo-graf etero-fon etero-sem kosienlkosten ]k3st3n:ko:stan] 1 [wii ld/wind] l i l [wii id: waind] d) . interval: distanţat. Ea constă într-o metamorfozare permanentă a cuvîntului.3. volumul: monosilabă. 4. omo-fon omo-graf etero-sem Schein (des Mondes)/Se/iei i (der Wahrheit ) lie („liegen")/ lie („lügen") u 3 e) c) omo-sem etero-fon etero-graf altjbetagt142 grealfbig < omo-fon omo-sem etero-grai Telephon/ Telefc « lightjlite Ul J) omo-sem omp-graf etero-fon . grafemic şi semantic. Frecvenţa neobişnuit de mare a figurilor repetitive poliptotice şi paronimice (cinci în două versuri) este dovada unei înalte artificialităţi a expresiei lingvistice. tului rămase neschimbate cu prefixul omo — . Cauza acestui fenomen o găsim în aceea că cuvintele au şi un aspect fonologie. Ambiguitatea jocului de cuvinte Identitatea repetiţiei cuvîntului poate fi deranjată şi alt­ fel decît prin deviaţii morfologice. pe cele modi­ ficate cu prefixul etero —. poziţia: / — M — M —-/.

Primul joc de cuvinte este sintagmatic. Vorbind pînă acum despre jocul de cuvinte („Wortspiel") şi despre ambiguitate. Contextul matrice al formelor echivalente are funcţie de semnal. 2. Alături de această echivalen­ ţă succesivă apare şi una simultană în exemplul dat de cuvin­ tele lui Mercutio rănit de moarte în Romeo and Juliet (III.i. cel de-al doilea cu „inimă". solemn. and you shall find me a grave man. primul Hart trebuie tradus cu „cerb". în timp cei) este nerelevant. în sau gata pentru mormînt. în forma citată aici. And this indeed. ne refeream la repetarea unor cuvinte echivalente. respectiv polisem (cf. c) şi e) aparţin figurilor semantice respectiv grafemice. din contextul textual şi situational. iar în ediţii moderne. 146 unde grave are două sensuri: 1.FIGURI MORFOLOGICE/245 Tipurile structurale c) şi d) sînt cunoscute sub numele de sinonim şi omonim. în Julius Caesar (III. the Hart of thee. aici. 145 Aici. Cele ce urmează îşi propun explicarea acestor şi a altor tipuri de jocuri de cuvinte importante. Acesta din urmă se poate numi şi joc de cuvinte tropic („tropisch"). în cazurile a). este vorba de forme de repetiţii a căror semantică diferă. omografe şi omonime respectiv poliseme. O World. deoarece implică o substituţie semantică. celălalt paradigmatic.207—-8) de Shakespeare: f55) O World ! thou wast the Forrest to this Hart. multivalenţa unui singur context provoacă acelaşi efect. unde apare scris hart/heard. . avem un joc de cuvinte omonim. avem un joc de cuvinte om of on. Mai întîi însă trebuie făcută următoarea diferenţiere. sau altfel spus: jocul de cuvinte se realizează în succesiunea elementelor textuale. Rezultatul este ambiguitatea lor. Ullmann 1968). deductibile. în timp ce. în primul caz. 101—2) de Shakespeare: (56) Ask for me to-morrow. Un exemplu este tînguirea lui Antoniu pentru Cezar. b) şi d) vorbim de jocuri de cuvinte omofone.i. două contexte diferite activează două sensuri diferite pentru Hart.

3. căci ţinînd cont de evoluţia istorică a englezei. termenii fac distincţie între cazul cînd un cuvînt are o arie de sensuri mai largă.2.3. indeed. Jocul de cuvinte polisem şi omonim Vorbim despre un joc de cuvinte omonim atunci cînd sen­ surile a două cuvinte sînt divergente. se întîlnesc numeroase cuvinte ce sună la fel. dar şi „suflete" .lis [soulz] înseamnă „pingele". în care însă toate sensurile existente au cel puţin o trăsătură semantică comună. which is. [ti:z] teas.246/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4.i. Jocul de cuvinte omofon Jocuri de cuvinte omofone există foarte multe în litera­ tura engleză.5. Aceste exemple din urmă ne arată cum cuvintele omofone frecvente permit o scală vastă de jocuri de cuvinte de tipul amintit. Apare polisemia cînd un singur cuvînt prezintă două sau mai multe sensuri.13.5. deşi nu se schimbă nici grafica nici fonica lor. fără a fi ţinut cont de grupuri de cuvinte ca taught usj tortoise ['ta:tas] sau they're­ sent I they assent [dei a'sent] 1 4 7 . Dăm cîteva exemple: ['a:nist] earnestjErnest.2. deosebirea faţă de omonimie este mai mult una de perspectivă : „Din punct de vedere sincronic. Cu toate acestea. I may use with a safe conscience . [o:] awe.. a mender of bad sohs. Soles face parte din grupul jocurilor de cuvinte paradigmatice. Tees. Perifrază mender of bad soles pentru „pantofar" este singura care are funcţia de a provoca jocul de cuvinte. cel de-al doilea sens este sugerat de prima parte a propoziţiei (safe conscience).1.ff) de Shakespeare. Acest tip de joc de cuvinte trebuie deosebit de jocul de cuvinte polisem. un pantofar răspunde tribunului poporului Marullus: A trade. la între­ barea ce meserie are. ore. Aceasta o dovedeşte şi textul care urmea­ ză şi care prezintă şi alte jocuri de cuvinte.2. tees. t's lis. (57) în Julius Caesar (I. sir. 4. sir. [dai] die/dye. o'er. or. that I hope. oar. Numai cartea lui Walter Fischer Englische Homophone (München 1961) enumera peste o mie dintre acestea. tease. care le uneşte şi care justifică înregistrarea sensurilor la o singură unitate lexicală (poli- .

„a rectifica.polisem este răspunsul pantofarului în Julius Caesar (Li. participiu atributiv -f. 18) de Shakespeare.construcţie nominală (= gates which move ) . Un joc de cuvinte. „a îndrepta (moraliceşte)". Potenţialul comun de trăsături semantice pentru acest caz este : a îndrepta defecte. Leech (1969:206—7) mai distinge şi o variantă gramaticală a celor două tipuri. atunci cînd tribunul îl întreabă de profesia sa: (58) I can mend you. And in our faults by lies we flattered be. participiu — construcţie completivă (= ca­ using gates to move ) Este de presupus că varianta gramaticală este mai rară decît cea lexicală. Mai trebuie adăugat că omonimia poate lua naştere şi printr-o „evoluţie sonoră convergentă" („konvergierende Lautentwicklung". şi 2. Ca trăsă­ turi distinctive apar ( -{-fizic ) şi ( -{-psihic ) . a repara".— Ullmann 1968: 235).19—21). cînd o astfel cîe trăsătură lipseşte. thou saucy fellow!" 150 (Li. cel omonim pare a oferi aspectele estetice mai interesante din cauza deviaţiei semantice mai mari. Un joc de cuvinte omonim există între lie = „a sta culcat" şi lie = „a minţi" în cupletul final al sonetului 138 de Shakespeare: (59) Therefore I lie with her.FIGURI MORFOLOGICE/247 semia) şi celălalt caz (omonimia). 101 Aceştia sînt reprezentanţi lexicali ai jocului de cuvinte pqlisem şi omonim. Ca exemplu pentru o omonimie gramaticală el dă: (60) moving gates ly2 = 1. el înţelege replica drept o jignire: „What meanest thou by that? mend me. 2. and she with me. Deoarece Marullus reali­ zează doar cel de-al doilea sens. . Dintre cele două tipuri de jocuri de cuvinte. unde mend prezintă ca sensuri 1. deci cel ce utilizează limba nu mai sesizează nimic comun" (Standop 1971: 68 — 69).

Zum Straucheln braucht's doch nichts als Füße . paronomasia este unul dintre jocurile de cuvinte preferate. Date fiind numeroasele combinaţii posibile.3. . i. i) : de Kleist. 153 Paronomasia este straucheln/Strattch. anihilată de discrepanţa semantică.3.5. . Jocul de cuvinte homeofon (paronomasia) Jocul de cuvinte omofon şi cel omonim presupun identi­ tatea sonoră (şi în parte şi grafică) a cuvintelor concomitent cu o diferenţă semantică. Jocul de cuvinte homeograf (rima optică/„Augenreim") Rima optică implică o asemănare grafemică concomitentă cu o divergenţă sonoră şi semantică: de exemplu.4. Slăbirea identităţii fonologice are loc conform categoriilor de modificări (adiţie. permutaţie şi substituţie). substracţie.2. seht. done/ i . unde here şi heir reprezintă ca joc de cuvinte (pun ) tipul paronomasiei. Adam. paronomasiile sînt deosebit de potrivite pentru rimele finale.3. denn jeder trägt Den leid'gen Stein zum Anstoß in sich selbst. Asemănarea fonică a elementelor repetiţiei determină o relaţie pseudoetimologică. poliptotă (straucheln/gestrauchelt ) dar întîlnim şi o (62) Al doilea exemplu este luat din prima parte a lui Henry IV de Shakespeare (I. zice (I. . were it not here apparent t h a t thou art heir apparent . Să dăm două exemple: (61) Primul exemplu este luat din Der zerbrochene Krug unde judecătorul din sat. 62) : . . ist ein Strauch hier? Gestrauchelt bin ich hier. Ja.2. 4.5. Datorită aces­ tei 'caracteristici. Auf diesem glatten Boden. La jocul de cuvinte cunoscut cu numele de „paronomasie" ( annominatio ) . identitatea fonologică există doar parţial. motiv pentru care ni se pare foarte potrivit termenul de „joc de cuvinte homeofon".248/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 4.

185. Analiză de text: G. Acesta din urmă între­ prinde o încercare sistematică a unei taxonomii a jocului de cuvinte. şi aici diacronia oferă limbii posibilităţi suplimentare de structurare estetică a. ''" [fu:d] Alături de o echivalenţă homeografă dintre „blood" cu „rood" şi „food". Fără îndoială că poezia A Wreath de G. Analiza lui nu a urmărit exhaustivitatea. The Works. Standop (1971: 68—77). la care se adaugă eterosemantismul. Cu aceasta încheiem observaţiile legate de jocul de cuvinte. Herbert face parte dintre textele din literatura universală care folosesc cel mai artistic tehnica echivalenţei morfologice. ci doar relevanţa textuală. Ca şi în alte situaţii. pg. ed.6. F.FIGURI MORFOLOGICE/249 gone. în timp ce aici deviaţia secundară pare motivată de un moment funcţional. Pentru expuneri mai largi pe această temă facem trimitere la lucrările lui J. [ru:d] Defile a continent with blood [bl A d] 1 And watch a brother starve loi food. în redarea . astfel că nu e greşit a se vorbi de o „rimă istorică". apare în acelaşi timp şi eterofonia între [bl A d]. Empson (1961/ 1930/) şi E. textului. „A Wreath" Sursa: H . Hutchinson. Vina diferenţei sonore de azi o poartă evoluţia istorică a englezei.106 Aici există presupoziţia justificată că rima optică era realizată iniţial şi sonor. Herbert.2. E. 4. watch/catch. W. [ru:d] şi [fu:d]. Londra 1964. misery/eye 13i. Herbert. nor no man ever loved. o motivaţie asemănătoare lipseşte în cupletul final al sonetului 116 de Shakespeare: (64) If this be error and upon me proved. Vom da ca exemplu poetic trei versuri din The Passing Strange de John Masefield: (63) Fashion an altar for a rood. Brown (1956). I never writ.

157 O primă privire asupra poeziei ne ajută să observăm că de fiecare dată sfîrşitul unui vers stă în relaţie de echiva­ lenţă cu începutul versului următor. acest procedeu poartă numele de anadiplosis. Ea cuprinde trei cuvinte A. funcţia semantică de a reflecta împletitura ghirlandei. thai. Ca mijloc structural recurent al unui text/ în terminologia clasică el se numeşte climax sau gradatio. B. and ever tends to thee. în termeni semiotici. 6 Straight as a line. în acest scop. that I may live. Versul 1bj2a conţine o repetiţie complexă: (A) of (A') of (B) deserved (C) praise (C) praise (B') deserved Volumul repetiţiei este relativ mare. Poziţia în cruce are. 7 To thee. not live: for life is straight. locurile relevante le-am evidenţiat deja prin mijloace grafice : A Wreath 1 A Wreathed garland of deserved praise 2 Of praise deserved. 11 Know them and practise them: then shall I give 12 For this poor wreath. 8 Then deceit seems above simplicitie. unto thee I give. vorbim despre o funcţie semantică (imitativă) a figurii repetitive. 5 Wherein I die. Dintre ele deserved şi praise sînt ordonate hiastic: B — C / C — B ' . Mai trebuie precizată structura echivalenţei morfologice. Funcţia acestei figuri retorice în poezia dată pare univocă: să redea verbal împletitura ghirlandei. . Trebuie remarcat că în 2a intervine o permutaţie sintactică (praise deserved): postpunerea atri­ butului. în general. wherein I live. 9 Give me simplicitie. C. give thee a crown of praise. Raportat la distribuţia distihică.250/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT ei. vom proceda cel mai bine mergînd din rînd în rînd.I may know. 3 I give to thee. 10 So live and like. who art more farre above deceit. who knowest all my wayes. •4 My crooked winding wayes. t h y wayes.

Versul 3bj4a conţine o repetiţie din 2 cuvinte : (A) my (A') my/crooked winding / (B) wayes (B') wayes. ci doar parţială . Versul 4b/5a are o repetiţie din trei părţi : (A) wherein (A') wherein (B) I (B') I / die. unde cel de al doilea segment al repetiţiei este secţionat de o inserţie a cuvintelor /crooked winding/.FIGURI MORFOLOGICE/251 Versul 2bj3a conţine o repetiţie şi mai largă (din 4 ele­ mente) : (A) mito (C) I (B)) thee (D') give (C) I (A') to (D) give (B') thee Si aici distribuţia este astfel realizată. astfel că versul 2 conţine în total două permutaţii sintactice. ea are loc în primul segment al repetiţiei f2b: unto thee I give). Această inserţie este formată dintr-o Correclio. Această echivalenţă slabă poate fi motivată semiotico-semantic prin conţinutul acţiunii incorecte („strîmbe"). dar spre deosebire de versul lb/2a. în 3a însă to. care distruge simetria exactă a sintaxei. Deci echivalenţa de aici nu este totală. . not / (C) live (C) live. Din nou avem.(A'B'). adică o autocorectură a conţinutului. Versul 5b/6a conţine următoarea echivalenţă: (A) straight (A') straight Această anadiploză marchează o întrerupere a succesiunii de repetiţii. Şi aici avem o permutaţie sintactică. o inserţie de unităţi lingvistice. care ia forma unei antonimii (die/live). încît avem un hiasin: (AB) — (CD)(C'D') . avem de-a face cu o subtracţie (secundară) : unto — to. Mai trebuie spus că în 2b apare prepoziţia unto. în partea a doua a repetiţiei.

care formează anadiploza 5b/6a. 45 g). .252/ŞTIIKŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT în timp ce versurile de la lb pînă la 5a reprezentau tipuri de echivalenţă complexe. Se subli­ niază această constatare şi prin aceea că primele trei versuri prezintă o mare inversiune sintactică. dar din acest moment de cotitură. celelalte sînt relativ mai simple : Vers 6 6 / Vers 1 b J Vers 8 6 / Vers 9 6 / Vers 10 6 / Vers 11 6 / la: Sa: 9 a: 10 a: 11 a: 12 a: to thee / to thee deceit/ deceit simplicitie/simplicitie live / live know / know give / give (tip: (tip: (tip: (tip: (tip : (tip: 45 d). însuşi autorul ne atrage atenţia asupra acestui fapt. Motivarea semantică a acestei schimbări evidente se află în expresia straight. Ea este mai m u l t : în acelaşi timp. . că sînt total echi­ valente (=identice) şi că apar aproape întotdeauna în ace­ leaşi poziţii din vers (tipul 45 g). « g). Mai înainte era vorba despre viaţa dezordonată a vorbitorului. Cele două lucruri — poor wreath şi crown of praise sînt indisolubil legate în poezie. numind wreath şi praise atît în primul cît şi în ultimul vers. Forma normală ar fi: I give a wreathed garland of deserved praise unto thee. « g). . ea este şi simbol (emblemă) pentru drumul unui suflet în căutarea lui Dumnezeu. . Deviaţia lingvistică o reflectă pe cea psihică. Astfel cercul se închide. Simplitatea figurilor morfologice constă în aceea că aproape toate cuprind un singur cuvînt. dacă în prima parte a poeziei Wreath apar permutaţii sintac­ tice şi echivalenţe parţiale. aproximativ la mijlocul poeziei — se vorbeşte numai despre drumul drept şi despre viaţa simplă: ţeluri pozitive spre care el tinde. Prin această expunere am arătat cum gradatio nu este doar imitaţia împletiturii unei coroniţe. Nu este deci o simplă coincidenţă. 1 5 8 a î n textul ce urmează nu mai apare ceva asemănător. who knowest all my wayes . 45 i). adică deviaţii primare şi secun­ dare. 45 g).

verb. Ea poate fi reprezentată şi în simbolurile categoriale GNt ( = grup. care trebuiesc privite întotdeauna raportate la funcţionalitatea sintactică. C. astfel că aceeaşi trăsătură trebuie atribuită şi substantivului subiect.FIGURI SINTACTICE/253 5. O estetică a sintaxei cuprinde deci şi aspecte morfologice şi în plus semantice. Posibilităţile ce rezultă de aici au ieşit la iveală abia datorită plăcerii autorilor acestui secol de a experimenta. \ 5. Dacă în cazul lui Ar2 este vorba de un obiect direct. FIGURI SINTACTICE Figurile sintactice (metataxe) au propoziţia ca unitate textologică de bază pentru deviaţie. supri­ mării.1. Fries) dar ajunsă la apogeu abia cu Chomsky şi şcoala lui. începută deja cu structuralismul (de exemplu. permutării şi înlocuirii de constituenţi sintactici. Aceasta concordă şi cu rafinarea gîndirii gramaticale în domeniul sintactic. FIGURI ALE DEVIAŢIEI SINTACTICE Figurile propoziţionale ale acestei categorii îşi datorează existenţa operaţiilor transformaţionale ale adăugării.nominal) + GV (grup verbal) -{-GN2 ( = g r u p nominal). Verbul are caracteristica ( ^-animat). C. Unde este cazul. atunci este nevoie de o spe­ cificare suplimentară pentru verb ca fiind tranzitiv: Vlr (exemplu: „Der Jäger jagt den Hirsch" 1 3 9 ). vom recurge deci la terminologia spe­ cifică gramaticii transformaţionale. Destul de des literaritatea textelor rezultă din îmbinarea sau opoziţia artistică a sintaxei cu morfologia/semantica. absenţa. între altele. în acest fel pun problema deja Kuznec/Skrebnev (1968:76). Ca normă de bază pentru o deviaţie sintactică posibilă vom postula aiqi o succesiune formată din subiect (S) — predicat (P ) — obiect (O). aranjamentul neobişnuit şi acţiunea reciprocă dintre componentele sintac­ tice. Ea reprezintă ca normă gramaticală o combinaţie de constituenţi morfologici (subs­ tantiv. în ultimele două exemple au fost prezentate regulile subcategorizării stricte şi selec- . excedenţa.) care sînt legaţi între ei funcţional conform anumitor reguli distribuţionale. care deosebesc. etc.

1. se poate ca inserţia însăşi să fie eliptică. In acelaşi mod. de exemplu. 1970:74 — 80). cu atît mai mare este abaterea de seiis. ci şi conformaţia şi lungimea intercalării. există diferite grade ale agramaticalităţii. la fel ca şi regulile categoriale. Dacă însemnăm parenteza cu X. cu atît mai slabă este coerenţa . La aceasta trebuiesc adăugate şi reguli legate de aranjarea păr­ ţilor de propoziţie. Privit din perspectivă semantică.1. 5. propoziţia de inserţie poate să aibă sau nu un număr mai mic sau mai mare de puncte de tangenţă cu propoziţia matrice. Dar şi invers. pentru propo­ ziţia enunţiativă secvenţa G N X ' + GV -j. O abatere sintactică mai mare avem atunci cînd subiectul compus din articol şi sub­ stantiv (GNX) este secţionat: Art -f. Denumirea ei clasică este parenthèse. astfel că rezultă un spectru larg al variantelor de inserţie sintactică. care prevăd. Ele asigură. Bechert et al. măsura pentru gradul de abatere nu este doar modul suspendării funcţionalităţii gramaticale. încît să înlăture prima construcţie propoziţională. iar baza de inserţie S e compusă din succesiunea GNX -\-GV + GNZ. Adiţia O propoziţie se expandează prin aceea că i se încorporează o alta sau o propoziţie-constituent. dacă inserţia are loc între adjectiv şi substantiv. de care trebuie ţinut cont la discutarea abaterilor sintactice. Acestea sînt cîteva aspecte. între participiu şi propoziţia principală. pentru pro­ poziţia interogativă însă GV + GN± -{-GN2 (exemplu: „Jagt der Jäger das Wild? 16°). Această gradare se leagă de faptul că funcţiile sintactice sînt ierarhizate diferit.GN2.X + Nv o abatere mai mică însă dacă adverbul iniţial al propoziţiei ce urmează este izolat de restul propoziţiei prin aceeaşi inserţie Adv + + X + GN1 + GV + GN2. Aceasta poate fi foarte scurtă sau foarte extinsă. între propoziţia principală şi cea secundară. Pe de altă parte.254/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ţionale (cf. Cu cît numărul trăsăturilor semantice comune este mai redus. atunci rezultă următoarele posibilităţi GN1 + X ---GV -f-f GN2 şi GNX + GV +X + NP2. care ia o formă eliptică. respectarea normei sintactice.

er brauchte immer nur ruckweise zu schaukeln —. dependent on women. . absent- . er înlocuieşte numele propriu Gregor. Să analizăm ilustrativ două exemple de text: (65) Als Gregor schon zur Hälfte aus dem Bette ragte — die neue Methode war mehr ein Spiel als eine Anstrengung. care extind textul prin­ cipal. Pragmatica textului. wenn man ihm zu Hilfe käme. Kuznec/Skrebnev 1968: 91—92). Ambele parenteze formează o întrerupere a continui­ tăţii textului principal. în timp ce die neue Methode se referă la macrocontext . caracterizîndu-1. P j însă din două. Nu o mică importanţă o are în acest proces şi aglomerarea informaţională („Informa­ tionsstau") provocată de parenteză în propoziţia matrice. Zwei starke Leute — er dachte an seinen Vater und das Dienstmädchen — hätten vollständig genügt . Din perspectiva povestitorului. He became absorbed. now gay. grupul nominal zwei starke Leute. dintre care prima ( P J desparte o propoziţie secundară temporală de propoziţia principală. reflexive. la rîndul ei. wie einfach alles wäre. care se împrăştie abia prin completarea propoziţiei matrice. Atît P1 cît şi P'% este îmbinată semantic cu textul premergător respectiv: în P1 avem substitutul er pentru Gregor. (66) He never knew: what people thought. he became busied with his own concerns. ele produc în receptor o tensiune. dez­ văluie o altă perspectivă. din diferenţa comunicativă dintre primul şi al doilea nivel al comunicării se naşte ceea ce se numeşte de obicei tensiune („Spannung"). P1 şi P 2 formează comentarii auctoriale. now surly. Ea vede în parenteză posibilitatea instaurării unui al doilea nivel de comunicare. It became more and more ■difficult for him to concentrate. P1 este >mai mare decît Pg. Die Verwandlung) Fragmentul de text prezintă două parenteze. căci P^ este formată dintr-o propoziţie. persua­ sive sau interpretative (cf. iar Vater und das Dienstmädchen. în Pi. iar a doua (Pà) desparte un grup no­ minal cu funcţie de subiect de predicatul respectiv. în felul acesta. Ca texte „secundare". Kafka. 1 6 1 (F. .FIGURI SINTACTICE/255 celor două propoziţii. pe care vor­ bitorul îl poate utiliza în scopuri expresive. fiel ihm ein.

Dalloway) în fragmentul de roman dat există trei parenteze. Noi le numim la rînd Pv P-2. de fiecare dată. în cel de al doilea caz de elipsă. P3. Acest unghi de vedere explică expresia so he thought (P x ) ca indicator metacomunicativ pentru faptul că parentezele oglindesc o acţiune reală mijlocită auctorial (toaleta matinală).2. it had been his undoing. less and less able (so he thought as he shaved) to under­ stand why Clarissa couldn't simply find them a lodging and be nice t o Daisy . sufficient to himseif . be alone. Subtracţia O propoziţie poate fi scurtată contrar unei norme grama­ ticale. Prima variantă afectează combinaţiile din propoziţie. în dubla perspectivă comunicativă a situaţiei narative perso­ nale şi auctoriale se împlineşte funcţia propriu-zisă a aces­ tei deviaţii sintactice triplu recurente a parentezei. in short. în timp ce textul înconjurător redă fluxul conştiinţei (stream of consciousness )■ la Peter Walsh. introduce her. Problema parentezei se pune astfel din perspectiva pragmasemantică.1. prin aceea că se elimină una sau mai multe compo­ nente necesare sintactic.. Subtracţia prezintă două variante. iar la P3 ca limita între două propoziţii. Toate au ca trăsătură comună faptul că sînt formate din cîte o singură propoziţie. (he was a t the moment actually engaged in sorting out various keys. cea de a doua nu. moody. într-un caz se vorbeşte de zeugmă. 5. deviaţia sin­ tactică devine treptat tot mai mică. Mrs. ele sînt semnalate prin semnele grafice (paranteze rotunde). papers) swoop and taste. între Py şi P3. Parentezele sînt legate de contextul matrice.256/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT minded. prin subiectul pro­ nominal ca substitut pentru numele propriu Peter Walsh. Woolf. . and yet nobody of course was more dependent upon others (he buttoned his waistcoat) . la P2 c a separare a unor sintagme echivalente. 162 (V. And then he could just — just do what ? just haunt and hover. Inserarea lor are loc de fiecare dată în breşe sintactice : la P1 ca separare a componentelor unei construcţii din „adjectiv+infinitiv".

situaţia vînzării). Dificultăţi apar însă în lim­ bile slab flexionare ca engleza.Cînd în propoziţia Der Mann schlägt den Hund se elidează la subiect şi la obiect articolul hotărît.FIGURI SINTACTICE/257 5. Transformarea de suprimare poate fi prezentată astfel : (67) S(Art + N) + P(V ( r ) + 0(Art + N) ->S(N) + P(V ( r ) + O(N) Der Mann schlägt der Hund Mann schlägt Hund 1 6 3 O astfel de elipsă este noncontextuală. Elipsa . c) Ship sails are on sale today. articol de ziar) sau situativ (de exemplu. Fries (1957: 62): (69) Ship sails today. Ea poate fi deci localizată numai într-o gramatică contextuală (con- . Elipsa co-textuală apare atunci cînd dintr-o construcţie sintactică este suprimat un element necesar înţelegerii şi care trebuie completat din contextul lingvistic dat. adică ea poate fi completată intrapropoziţional (aici pe baza topicii). b) Ship the sails today. 160 Acestea sînt două propoziţii enunţiative şi una imperativă. atunci se vorbeşte de o elipsă.1. Asemă­ nătoare este şi situaţia în poezia An den Mond de Goethe: (68) Füllest wieder Busch und Tal Still mit Nebelglanz.2. 164 Aici pronumele personal subiect du poate fi dedus din formele flexionare ale verbelor. Iată cunoscutul exemplu dat de C C . Prin urmare. care admite trei transformări adiţionale: (70) a) The ship sails today.1. este nevoie de contextul textual (de exemplu. Pentru a înlătura o astfel de ambiguitate. unde există pericolul unor completări eronate şi prin aceasta a unor interpretări greşite. trecerile de la elipsele non-contextuale la cele co-textuale sînt adesea destul de estompate. Lösest endlich auch einmal Meine Seele ganz.

SPO -► SO Der Mann (schlägt) den Hund 3. b) No credit (ein 'Ladenschild). 0 a treia formă a suprimării sintactice o reprezintă elipsa situativă.3. -* You don't have to wait here. 1.1. atunci rezultă următoarele elipse co-textuale. în literatura de specialitate. c) No waiting (ein Schild an einem Friseurladen ) . care necesită o completare din contextul situational. printre altele. în urma căreia rezultă o propoziţie fragmentară. el s-ar formula astfel: (72) a) Was tut der Mann? — Răspuns: Schlägt den Hund. b) Wer schlägt wen? — Răspuns: Der Mann den Hund. SPO — P (Der Mann) schlägt (den Hund) 3. 1 6 6 Rupte din context. 167 Şi alte propoziţii premergătoare pot prelua sarcina explicitării elipsei. c) Was t u t der Mann mit dem H u n d ? — Räpsuns: Schlägt. SPO^O (Der Mann schlägt) den Hund. SPO -> PO (Der Mann) schlägt den Hund b) suprimarea a două elemente propoziţionale necesare: 1.. Dacă pornim de la succesiunea SPO din exemplul Der Mann schlägt den Hund. se pune adesea problema elipsei ca răspuns. 168 . Gunter (1963:141) care.258/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT text grammar — Gunter 1963: 140) respectiv într-o „teorie a contextului" („Kontexttheorie" — Isacenko 1965: 163) (cf. atrage atenţia asupra textelor de pe tabelele indicatoare. dacă textul premergător pune la dispoziţie elementele necesare. (71) a) suprimarea unui element prepoziţional necesar: 1.). citează următoarele exemple şi dă explicitarea verbală a situaţiilor corespondente: (73) a) No outlet (ein Straßenschild ) . Acestea pot fi reconstituite.—* We don't give credit. aceste fragmente propoziţionale sînt negramaticale. Aplicată la exemplul dat. SPO -> S Der Mann (schlägt den Hund) 2. — There is no outlet from this street.3. căci le lipseşte fie una fie două din funcţiile gramaticale necesare. SPO -* SP Der Mann schlägt (den Hund) 2.

unde brevitas esté' principiul estetic fundamental. I.FIGURI SINTACTICE/259 Texte de acest tip formate dintr-o propoziţie se supun definiţiei pragmatice (cf. spus pozitiv: duce la o mai bună administrare lingvistică („Sprachöko­ nomie"). Asupra calităţii estetice a elipsei decide pragmatica tex­ tului. Dickens: (74) London. Elipsa stilistică apare de fiecare dată acolo. Alături de acestea există texte eliptice cu o relaţionare situaţională nedevenită obişnuită. Oricare ar fi aprecierea în cazuri individuale. Există şi invers un stil verbal eliptic. M ÜNIQ^ :> & l j ^D°VEAM IL) p? Sir . Ambele stiluri provoacă pe receptor să completeze golurile acestea făcînd gramaticale aceste forme de deviaţie. and the Lord Chancellor sitting in Lincoln's Inn Hall. Mesajul lingvistic este redus la conţinutul informa­ ţional esenţial. Michaelmas Term lately over. care renunţă la funcţia de subiect (în parte şi de obiect). Categoria „propoziţiilor nominative" („Nominativsätze") a lui Kuznec/Skrebnev (1968: 80 — 81) intră şi ea aici.nŢJlrH[Tn Zeitalters sein «on) m etc. Ele se raportează la o relaţie obişnuită între emiţător-receptor în situaţia de comunicare dată.3. elipsa poate fi cauza unui fragmentarism cunoscut şi sub numele de stil telegrafic („Telegrammstil"). exemplul lor luat din Ch. M. 1 7 0 unde textul ce-1 succede permite mai multe completări ale propoziţiei interogative indirecte: (76) a) ob Literatur (den Konformisten verlangt) b) ob T itmtTj[r (dir. |roffni. elipsa duce la distrugerea redundanţei textului. 169 demonstrează reducţia extremă a verbului cu funcţia de predicat. în general trebuie reţinut că.2). în oricare din cele trei forme ale ei. Raportat la textul întreg. TTühr eines kritischen Autors wert ist) c) ob T i t r r n t j r * ( f t f r f p i i i i jn'l i'li' . Enzensberger : (75) Ein letzter Beitrag zur Frage ob Literatur?. Putem vorbi aici de un stil nominal eliptic. f k ü S.r*. Implacable November weather. Un exemplu pentru aceasta este titlul poeziei lui H.

2. Deasy asked as Stephen read on. Deviaţia astfel apărută nu afectează doar construc­ ţia propoziţiei în sens restrîns. Sandig (1971). Maurer (1972) şi a lui J . (77) Din episodul lui Nestor din Ulysses de James Joyce face parte fragmentul următor : — I don't mince words. do I ? Mr. Ea constă nu numai în imitarea pro­ cesului senzorial de repetare a semnelor lingvistice. Serum and virus. Known as Koch's preparation. ci şi în imitarea şi parodierea obiceiurilor de slogan ziaristic. 172 Fragmentul prezintă actul lecturii unei scrisori (Letter to the Editor). Emperor's horses a t Mürszteg. a lui B. Procesul sesizării fragmentare a conţinutului este expus printr-o reducţie eliptică a textului. Rinderpest. Dictates of common sense. Dubois et al. Acesta con­ ţine aproape numai substantive. Aceasta nici nu trebuie să fi fost intenţia autorului. Thanking you for the hospitality of your columns. Veterinary surgeons. ci şi aspectul ei morfologic şi sintactic. Mai importantă este funcţia pragmato-semantică a stilului no­ minal astfel obţinut. în urma supri­ mării unor unităţi sintactice relevante. Zeugma Avem de-a face cu o zeugmă atunci. Fragmentele propoziţionale luate în parte nu se prea pot completa exact pe baza elementelor co-textuale. — I don't mince words. în afară de acestea. In every sense of the word take the bull'by the horns. 5. Percentage of salted horses.1. Diverse cercetări — ca cea a lui H . Mr Henry Blackwood Price.260/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Creativitatea receptorului se manifestă aici în substituţii de sens variabile: elipsa este textualizată la Enzensbergér polifuncţional. Foot and mouth disease. care rămîn laolaltă datorită unităţii tematice. . Straumann (1935). Deasy asked as Stephen read on. Courteous offer a fair trial.2. mqrfo-sintactice şi semanto-sintactice. celelalte unităţi ale propoziţiei sînt combinate într-un mod aberant sub aspect gramatical. (1974: 141 — 151) confirmă această ipoteză. în această polifuncţionalitate este fundamen­ tată literaritatea ei. All-important question. lower Austria. Există deci Variante ale zeugmei pur sintactice. do I ? Mr. cînd.

Aici subiectul they rămîne fără predicat .FIGURI SINTACTICE/261 se mai poate face distincţie între prozeugmă. 1 7 3 ( J . Suprimarea lor înseamnă că ambele unităţi sin­ tactice sînt îmbinate (telescopate — „teleskopiert") una într-alta nemijlocit. Synge. dar în aşa fel. mezozeugmă şi hipozeugmă. funcţiile subiect şi obiect).: . The Playboy of the Western World) Pronumele relative aşezate în paranteze drepte marchează fiecare limitele dintre structurile propoziţiei principale şi secundare. 0 altă situaţie de zeugmă este „subiectul anacolut" (nominativus pendens) prezentat şi exemplificat de Standop (1971: 42 — „anakolutisches Subjekt") cu urmă­ toarea secvenţă din Richard III de Shakespeare: (79) That they which brought me in my master's hate. spre exemplu.ii. and a man [who] did split his father's middle with a single clout should have the bravery of ten. va fi aşadar : (80) I live to look upon the tragedy of them (those) which brought me in my master's hate.58 —59). pentru exemplul dat. prin urmare. M. M . eupă cum zeugma apare la începutul. mijlocul sau sfîrşitul propoziţiei. Enzensberger. încît o altă secvenţă sintactică (com­ pletă) duce la bun sfîrşit conţinutul semantic nemodificat! Versiunea gramaticalizată. poate îndeplini o funcţie sintactică dublă (la substantiv. I live to look upon their tragedy (III. ele aşa-numita construcţia Apo-koinu. spre exemplu. ex­ presie care. Zeugma sintactica (în sens restons) este reprezentată. 1 ' 4 Refacerea gramaticalităţii sintactice scoate la iveală toto­ dată şi funcţia pragmatică a acestei abateri de la regulă. adică: dispariţia pronumelui relativ simultan cu poziţia medie a unei expresii aparţinînd ambelor unităţi propoziţionale. Aşa este cazul în următoarele două exemple: (78) a) Gedicht für die [welche] Gedichte nicht lesen (H. titlul unei poezii) b) A daring fellow is the jewel of the world. construcţia este eliptică.

Forma corect gramaticală pentru (81) este: (82) Nor God delights nor I delight in perjured men.'a-şi pierde inima" ( = „a se Îndrăgosti de cineva") se află . Forget her prayers. Or some frail china-jar receive a flaw .262/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT accentuarea emfatică a calomniatorilor. numită simplu şi zeugma se­ mantică este o figură de „economisire de cuvinte" („Wortein­ sparung" — G. Un maestru al folosirii ironice a zeugmei este Alexander Pope (The Rape of the Lock I I . Zeugma morfo-sintactică. ia naştere prin coordonarea sin­ tactică a unor părţi de propoziţie supraordonate cu mai multe subordonate. care face să apară un joc de cu­ vinte polisem. în propoziţia shakespeariană: (81) Nor God. at a ball. ii. verbele au un sens figurat şi unul literal: „a întina onoarea" ( = „a jigni pe cineva") şi. de exemplu. Abateri de la gen. 175 Există aici deci o elipsă la delight. nu însă şi relaţia *I-delights. 1 0 5 . dependenţa a două obiecte diferite de un singur verb tranzitiv.-La Standop (1971: 39 urm. ea este cauza deviaţiei morfo-sintactice.) se găsesc şi alte forme ale zeugmei sintactice. or miss a masquerade . or necklace. persoană şi număr la substantive sînt alte posibile zeugme sintactice. Or lose her heart. nor I..1 0 9 ) : (83) Whether the nymph shall break Diana's law. v. . 346) Lost relaţia God-delights este corectă. 17° în versurile 107 şi 109. Astfel. Cauza ei este dependenţa semantică diferită a două sau mai multe părţi de propoziţie faţă de o parte de propoziţie dominantă. Zeugma semanto-sintactică. Or stain her honour or a new brocade. dintre care însă numai una are o relaţie de acord morfologic cu partea de propoziţie regentă. Wilpert). delights in perjured men (Love's Labour's V.

and wars but sorrowes yield.1. şi zeugma congruentă. Permutaţia Un mijloc stilistic estetic important sînt modificările pozi­ ţiei elementelor în propoziţie stabilite prin norma grama­ ticală. ca supliciu) şi prezintă prin aceasta o divergenţă în conţinut concomitent cu o comuniune formală. Wilpert) : (84) Als Viktor zu Joachime kam.60. Retorica scolastică mai aminteşte. 5. Q. x. în afară de tipurile de deviaţie zeugmatică prezentate. Să luăm ca astfel de normă ordinea : (86) SPO „Der Jäger jagt den Hirsch" " 9 De la aceasta rezultă ca abateri: (87) a) SOP „Der Jäger den Hirsch jagt" b) OSP „Den Hirsch der Jäger jagt" . în acelaşi timp.şi semanto-sintactice cu o singură unitate propoziţională regentă. rolul de predicat pentru relaţia subiectobiect bloud-sin şi wars-sorrowes. El este prezent şi în versurile 105—106 şi 108. în literatura germană. I. deviaţii semanto-sintactice.3. v. hatte sie Kopfschmerzen Putzjungfern bei sich. Punerea sintactică în paralel a trivialităţii materiale cu stări spirituale produce un contrast ironic. O astfel de deviaţie este cunos­ cută. forget/miss) care deci nu au acuitatea unei. 178 unde (can )yield are.\ FIGURI SINTACTICE/263 pe un alt nivel spiritual decît „a murdări rochia de mireasă" şi „a pierde năframa de la gît". 1 " und unde bei sich haben poate avea un sens pozitiv şi unul negativ (ca ajutor. în propoziţia lui Jean Paul (citată de G. a cărei repetitare devine astfel inutilă. ceea ce înseamnă combinaţia mai multor unităţi morfo.9): ■ (85) For bloud can nought b u t sin. deşi acolo în locul zeugmei apar sinonime (breakj receive a flaw. Un exemplu pentru o astfel de hipozeugmă este versul lui Spenser (F. Ele poartă numele de anastrofă dar şi de inversiune gramaticală.

Howard) ( = 87a) c) Der Bergen Rücken Eis. Gradations just. în ce priveşte posibilităţile de deviere. b) B u t of this frame the bearings and the ties. . of this f r a m e ? " 1 8 1 . Wagner. .264/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT c) P S O „ J a g t der Jäger den Hirsch" d) O P S „Den Hirsch jagt der Jäger" e) P O S „ J a g t den Hirsch der Jäger" Iată şi cîteva ilustraţii din literatura germană şi engleză: (88) a) Sah ein Knab'ein Röslein stehn (Goethe) ( = 87c) b) The soote season. Din multitudinea de anastrofe. t h e . Pope. that bud and bloom forth brings (H. Essay on Man I. Götterdämmerung. alegem doar cîteva deosebit de caracteristice : a) antepoziţia atributului genitival (N + Neen .■ Ngea + N) > (89) a) Treu beratner Verträge Runen schnitt Wotan in des Speeres Schaft (R. 29 — 32) Forma gramaticală refăcută: "But has t h y pervading soul look'd through the bearings and the ties. „Vorspiel") Forma gramaticală refăcută: „Wotan schnitt die Runen treu beratner Verträge in den Schaft des Speeres".v. The strong connections. has t h y pervading soul Look'd through ? (A. Haller) ( = 87b) Alte permutaţii apar cînd analizăm şi alte aspecte ale normei structurii sintactice. nice dependencies. die Täler Schnee bedeckt 180 (A.

Kafka.ii. more momentary And sight-outrunning were not. Adj) Virtue) Forma gramaticală refăcută: "Sweet rose. ( = 65) 184a (F. is discovered without surprise. (G. (E." 1 " 3 d) postpoziţia lui „sein / „be" după numele (be +NP -* NP + be) predicativ (92) Jove's lightnings. Tempest I.FIGURI SINTACTICE/265 b) postpoziţia adjectivului atributiv (Adj + N -* N+ (90) Sweet rose. Dickinson) Forma gramaticală . . were not more momentary and sight-out­ running. refăcută: „The longest fire ever known ." 182 c) postpoziţia verbului -auxiliar după cel predicativ (Aux + V -> V + Aux) (91) The longest fire ever known . Die Verwandlung) . . . Herbert. Shakespeare. whose hue angry and brave Bids the rash gazer wipe his eye. the precursors O'th'dreadful thunderclaps.201—3) Forma gramaticală refăcută: " J o v e ' s lightnings .bids the rash gazer wipe his eye." 184 e) separarea a două unităţi strîns legate sintactic prin inserţia unei unităţi străine construcţiei (A-\~B-\-'C r+Â-$- X +B +C) (93) Zwei starke Leute — er dachte an seinen Vater und das Dienst­ mädchen — hätten vollständig genügt. (W. . Discovered is without surprise. . whose angry and brave hue..

în hysteron proteron este inversată ordinea cauzală respectiv cronologică a sen­ sului sau a evenimentelor: (95) Ihr Mann ist tot und läßt Sie grüßen/ (Goethe. cf. Este lezata o regulă de subcategorizare selecţională. Laûsberg 1967: 1 0 8 . my only son knows not my untuned key of enfeebling cares ?"18* în operele lui Shakespeare se găsesc numeroase alte exem­ ple. deşi abaterea semantică are aici importanţă mai mare. . 1 8 5 Topica aberantă poate transforma combinaţia Adj + N în trop: (94) .. my only son Knows not my feeble key of untuned cares ? (W. atunci se poate vorbi si de parenteză (cf. Exemplu: (93) And the green freedom of a cockatoo (Wallace Stevens. în acest caz de permutaţie sintactică într-o propoziţie.260/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici subiectul şi predicatul sînt separate de o propoziţie intercalată. se corelează un adjectiv la un nume greşit semantic. Figura retorică poartă numele de hiperbaton. astfel că ia naştere o deviaţie sintactico-semantică.9 . A. a 3-a. Schmidt Shakespeare-Lexicon.1. Dubois et al. The Comedy of Errors V. II. II. Faust) . Sunday Morning) Forma gramaticală refăcută: "And the freedom of a green cockatoo". 5. . O inversare sintactică joacă un oarecare rol şi la figurile retorice numite prolepsă şi hysteron proteron. ed. Dacă pornim de la ideea că în acest caz este adăugată o uni­ tate sintactică. (Berlin 1902)..1. 1974: 139). Shakespeare. f) atribuire semanto-sintactică „greşită" a unui adjectiv (hypallage adiectivi) ([Adj + Nx] + N? -> Nt+ [Adj + N2]). 309 —310) Forma gramaticală refăcută: ". 2 vol. Apendice I.i.

în această problemă. I I . Cummings) (Poezia lui E. Multitudinea lor nu poate fi luată în considerare (cf. Asupra acestora am a t r a s . E . Schmidt. 4.4 Substituţia Problema substituţiei sintactice este strîns legată de pro­ blema gradelor de gramaticalitate. iar adjectivul are funcţia de locţiitor al unei propoziţii consecutive: (96) To break within the bloody house of life. the body. shed its blood" 188 (A. 5." Exemplu de regula I: Poziţia obiectului unei propoziţii engleze (germane) nu poate fi ocupată de forme de verb finite. (W. adjectiv. Acolo se face distincţie între trei tipuri de reguli gradate şi. de exemplu. Deviaţie: (97) he sang his didn't he danced his did (E. 1420) Acestea sînt doar cîteva figuri permutative. care au o poziţie limitrofă între sintaxă şi semantică. Steube 1968).210) Forma gramaticală refăcută: "To break within the house of life..1. determinativ etc. Aderăm prin aceasta la lucrarea „Stil und Grammatikalität" a lui H . 5. Sh.2. Pentru prezentarea ce urmează considerăm suficientă o scală cu trei trepte ale gramaticalităţii. King John IV.1). and make it .1. a) „Treapta 1 : reguli.). care se referă la categoriile sin­ tactice (substantiv. prin analogie. Cummings a fost analizată în cap. viz. verb.6. . E. II. Shakespeare. atenţia deja mai sus (II.FIGURI SINTACTICE/267 î n prolepsă relaţia consecutivă este anticipată printr-un adjectiv atributiv.). Burger (1973).ii.-Lex. bloody. între trei tipuri de deviaţii.

im) Deoarece deviaţiile ce apar la acest nivel sintactic se referă şi la morfologia cuvintelor..1. Exemplu de regula I: un verb german (englez) cu trăsă­ tura semantică ( -4. . care se referă la subcategorii mai profunde ale categoriilor sintactice" („reguli de selecţie". c) „Treapta 3: reguli.'.animat) cere ca subiect un substantiv ce poartă această trăsătură. Synthese) (E. Exemplu de regula II: Verbele intranzitive nu admit. ele pot fi discutate şi în rubrica metamorfe.268/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Exemplu de regulă II: Poziţia predicatului unei propo­ ziţii germane (engleze) nu poate fi ocupată de forme nomi­ nale conjugate. Du lachst Recht. Allmacht!.. Jandl. Stramm.. _ b) Es musikt durch die Wand.2." Exemplu de regulă I: în germană (engleză) între subiect şi predicat există o relaţie de acord de persoană şi număr. . de Burger 1973: 246).5). în germană. un obiect în acuzativ. I I .191 (A. Stramm. 4. care se referă la subcategorii ale categoriilor sintactice. cit. Du siegst Gott ! . Exemplu de regula II: Substantivele. b) „Treapta 2..sau „acord semantic"). Deviaţie: ( 100) Du stehst Mut.. verbele şi alte cate­ gorii germane (engleze) avînd aceeaşi funcţie sintactică se .. Deviaţii: (98) a) Und nächtens nachte ich im Glück.'. Acolo este vorba de tipul „deviaţie a categoriei de cuvinte (conversiunea)" (cf. Benn. Deviaţie: (99) Du steht! Du steht!1»0 (A. Das Wunder) Vezi discuţia lui Burger (1973: 248 — 249) referitor la această poezie citată de el. 1 8 9 (G. reguli.

Neuwied 1963. Sternheim. Ele aparţin clasei de metasememe şi se numesc metaforă respectiv oximoron. —4. ( + animat): {—animat)}. 3 vol. Analiză de text: C. ele reprezintă. Privite din punct de vedere pragmatic. U R S U L A : Her­ gestellt? AGO: Auf meine Weise. sînt importante numărul şi distribuţia acelor propoziţii.1. Emrich. un alt complex de probleme se referă la deviaţia sintactică de la o normă textuală. Tratarea lor în detaliu o vom face în capitolul următor (6). ed.de exemplu. ( 101) Renumitul exemplu dat de Noam Chomsky Colourless green ideas sleep furiously19a conţine deviaţii de la două reguli: construcţia ideas sleep de la regula I. î n timp ce în capitolele anterioare I I . sub aspect cantitativ. apare o singură propoziţie imperativă sau interogativă. Frecvenţa mare a tropilor într-o pro­ poziţie indică un înalt grad de poeticitate. U R S U L A : Sehr als Mann! AGO: Sehr . O astfel de deviaţie este d a t ă . într-o poezie compusă dintr-un şir de propoziţii enunţiative. 313. 5. In astfel de cazuri. semantică au nume fixe în retorica scolastică. 5.5. discuţia s-a mărginit la deviaţia intrapropoziţională. Schimbarea timpului (translatio temporis ) a fost t r a t a t ă deja de retorica clasică cu multă atenţie (cf. o „mostră a espectaţiei" („Erwar­ tungsmuster").FIGURI SINTACTICE/269 exclud. încît între forme preteritale să apară ocurenţa singulară a unui prezent istoric. Sternheim.4 0 6 ) .1. sau cînd apare o schimbare a timpului verbal în aşa fel. atunci cînd. • Fragmentul următor dintr-o dramă este un exemplu pentru „stilul telegrafic" foarte frecvent la Cari Sternheim: U R S U L A : Du warst krank? AGO: Dreimal schwer. Cît de mult depinde însă aprecie­ rea poeticităţii de contextul pragmatic o dovedeşte faptul că Chomsky declară această propoziţie ca aberantă. care la apariţia contrariului se întrerupe. W. care constituie norma sintactică internă textului. Lausberg 1960: I 4 0 4 . deoarece conţin opoziţiile semantice (-{-colorat): (—colorat) Ambele exemple de incongruenţă espactiv (-{-liniştit): ( — liniştit). „Das Fossil" I.1.' Dramen. pentru receptor. dacă două sau mai multe dintre ele sînt caracterizate prin trăsături oponente [de exemplu. I. (Fragment) Sursa: C. construcţiile colourless green şi sleep furiously de la regula II.iv. în timp ce lingvistul Dell Hymes o alege demonstrativ ca punct de plecare pentru o poezie făcută de el.

ver­ bale sau adverbiale. daß sie) reifer (geworden ist. (9) S O F I E : (Ist sie) schöner doch (geworden)? (10) AGO: (Ich meine. ( 12) OTTO: (Sie ist) meine Assistentin. (13) AGO: (Hast du eine) Neigung zur Analyse ? (14) U R S U L A : (Nein. Uneori. 0 serie de transformări complementare fac din textul deviant sub aspect gramatical un text cu o sintaxă corectă: (1) U R S U L A : Du warst krank? (2) AGO: (Ich war) dreimal schwer (krank). SOFIE : Schöner doch? AGO: Reifer . AGO: Neigung zur Analyse ? 193 U R S U L A : Synthese. Spre deosebire de aceasta. O elipsă absolut non-contextuală nu există în textul citat.weiß nicht. aceasta dispare în mod decisiv prin reducţiile sintactice.270/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT als Mensch. SOFIE (zeigt auf Ursula) : Und sie ? AGO: Sehr als Weib. (11) U R S U L A : Hoffentlich (bin ich reifer geworden). (Sie ist) zur Chemie berufen. în (2). doch) weiß (ich es) nicht (genau). ich bin) sehr als Mensch (wiederher­ gestellt). în (12). Numeroasele repetiţii dezvăluie redundanţa sa. (1) serveşte de substituend pentru (3) cu timp verbal — schimbat. că aici se reunesc completările co-textuale cu cele situative. Ceea ce rămîne sînt fragmente propoziţionale nominale. fiecare actualizare a acestei forme de deviaţie sintactică poate fi interpretată numai în şirul întreg al deviaţiilor. Completarea lor trebuie să se efectueze din contextul co-textual şi situativ. Elipsa co-textuală o întîlnim. se pare că e aceeaşi situaţie. deoarece situaţia nu este univocă (polisemie) iar ultima propoziţie de referinţă este prea îndepărtată. în dramele lui Sternheim. în textul adiacent (indicaţii regizorale) al lui (7) un element deictic arată. Mai mult. U R S U L A : Hoffentlich. (3) U R S U L A : (Bist du) wiederhergestellt? (4) AGO: Auf meine Weise (bin ich wiederhergestellt). Ca o trăsătură . (5) URSULA: (Du bist) sehr als Mann (wiederhergestellt)! (6) AGO: (Nein. (7) SOFIE (zeigt auf Ursula): Und (ist) sie (auch wieder­ hergestellt)? (8) AGO: (Sie ist) sehr als Weib (wiederhergestellt). spre exemplu. şi pentru (4) urm. Zur Chemie berufen. substituirea elipselor propoziţionale este posibilă doar in­ tuitiv. 194 Completările ne dezvăluie că textul gramaticalizat depă­ şeşte ca lungime de două ori baza sa eliptică. unde adăugarea subiectului şi a predicatului presupune cunoaşterea propoziţiei prece­ dente. OTTO: Meine Assistentin. ich habe eine Neigung zur) Synthese. cu forma verbală respectiv pronominală modificată.

adaugă precizînd aceste afir­ maţii: „Paralelismul reprezintă un binom. într-o totală izolare a acestor . în diverse moduri de această formă de manifestare linguoestetică. şi pe de altă parte. diversele tipuri şi funcţii ale şirurilor «izolate»". cu excepţia unuia din elementele lor. FIGURI ALE ECHIVALENŢEI SINTACTICE Figurile echivalenţei sintactice sînt subsumate termenului paralelism.FIGURI SINTACTICE/271 stilistică permanentă. în care una din părţi este recunoscută cu ajutorul celeilalte. în cele din urmă. paralelismul se află într-o ciudată stare de plutire între iden­ titate totală sub aspect fonologie. Ea este analoagă — are trăsături gene­ rale. dar nici izolată de ea. Hammond 1961). alături de figurile sonore. diversele tipuri de conti­ guităţi semantice. elipsa imită la Sternheim limbajul telegrafic. reprezintă. şi anume exact pe acelea care sînt scoase în evidenţă pentru a recunoaşte prima parte" (1972a: 97). După G. care trebuie să ocupe în ambele segmente aceeaşi poziţie relativă". asemănări. Şi Lotman. antonimii şi. de la care am luat acest enunţ. dar mai ales într-un studiu despre paralelismul rus (1966). sinonimii. s-a ocupat în lucrările sale teoretice şi interpretative. I-au urmat exemplul şi alţii (Lotman 1972. pe de o parte. Căci el implică „îmbinarea între identităţi şi diferenţe sintactice. Hopkins. M. morfologic şi semantic. Totodată. Prin urmare. care intră în relaţie cu prima pe postură de model: nu este identică cu ea. Tuturor autorilor le este comun că neagă echivalenţa totală ( = identitatea) în cazul parale­ lismului. parale­ lismul reprezintă şi un fenomen estetic extraordinar de com­ plex. Roman Jakobson (1969: 24). care îl citează pe Austerlitz. Levin 1962. principiul fundamental al artei poetice.2. pe cel militar şi pe cel al lucrărilor de ştiinţele naturii şi dezvăluie astfel — aici dăm o interpretare pragmasemantică — automatismul lipsit de suflet al comporta­ mentului oamenilor. pe care el îl numeşte şi „figură gramaticală repetată" („wiederkehrende grammatische Figur"). paralelismul. morfologice şi lexicale. cf. 5. Deja Austerlitz (1961: 439) scrie: „Două segmente (versuri) pot fi considerate ca paralele atunci cînd sînt iden­ tice.

care sînt caracterizate prin trăsătura : [expresie. Cu cît se acumulează mai multe echivalenţe. O descri­ ere şi mai precisă ne-o dă R. care sînt caracterizate prin funcţia sintactică [expresia subiect] [expresia obiect] [nucleul predicativ] b) Clase de cuvinte sau grupe de cuvinte. ordinea sintactică este absolut identică: (102) Der Die Die Der Einzelne hat zwei Partei hat tausend Partei sieht sieben Einzelne sieht eine Augen. întocmind o listă cu cîte. care descompun primul distih în „clase de text coextensionale" („konextensionale Textklassen") : a) Clase de cuvinte sau grupuri de cuvinte. analizată de R. ei i se potriveşte. 5. Augen. Formula structurii sintactice pentru toate propoziţiile din (102) este SPO" sau mai exact: (Artdet+ Nx) + Vt'r + (Num + N2). denumirea „sintaxă poetică" într-un mod cu totul deosebit: "Syntax is poetic when grammatically equivalent constituents in connected speech are juxtaposed by coordination or parataxis or are otherwise prominently accumulated" 1 9 6 (1961: 482). mai puternic (1962). în primele patru rînduri ale poeziei lui Brecht Lob der Partei din piesa Die Maßnahme. în cele ce ur­ mează. După Mac Hammond.două criterii de echivalenţă. Jakobson (1965). va fi vorba de diverse aspecte şi forme ale paralelis­ mului. Staaten Stadt.2. La prima vedere. Asemănarea Unităţile sintactice pot fi repetate în structura lor total sau parţial. ar trebui să fie evident că de aici rezultă o scală largă de nuanţe pentru similarităţi posibile.272/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT domenii. Posner (1971: 244). care desemnează u n număr de atribute omeneşti] [expresie. Acest lucru se ştia deja din antichitate : de aceea s-a făcut o deosebire între izocolon şi parison. cu atît coufiling-vl lui Levin devine. care desemnează o relaţie de posesiune] .1". care desemnează un număr de oameni] [expresie. 19 " Este vorba aici de o secvenţă de parataxe.

Numele clasic al acestui fenomen este hiasm. Kästner: . Această constatare este valabilă pentru primele patru versuri ale poeziei. (105) Die Stadt ist groß. Deviaţia secundară este cauzată în cel de-al doilea vers prin adăugirea de elemente textuale — a conjuncţiei adversative aber şi (în versul 8) a negaţiei nicht.FIGURI SINTACTICE/273- După Posner. 197 Aici echivalenţa sintactică nu mai este totală. Atît în expresia subiectului cît şi în cea a obiectului există în versul 1/2 (şi 3/4) o opoziţie semantică (număr mic): (număr mare). Avem deci de-a face cu a alternare plăcută între uniformitate sintactică totală şi con­ traste semantice. Următoarele patru versuri ale aceleiaşi poezii se prezintă puţin altfel : • ■ (103) Der Einzelne hat seine Stunde Aber die Partei h a t viele Stunden. Alte posibilităţi de a evita simetria sintactică totală rezultă din suprimarea sau permu­ tarea unităţilor lingvistice. Cu toate acestea. Der Einzelne kann vernichtet werden Aber die Partei kann nicht' vernichtet werden. und klein ist das Gehalt." 9 Aici elementele paralelismului sintactic sînt permutate astfel. la care se adaugă echivalenţa fonologică hat/hat. echivalenţa se vădeşte prin aceea că seg­ mentele Der Einzelne J Die Partei şi zwei Augen I tausend Augen formează un paralelism atît în ce priveşte funcţiile sintactice cît şi trăsăturile semantice amintite. Pentru prima posibilitate dăm ca exemplu cele două versuri iniţiale din poezia lui 'Brecht Wir sind sie: (104) Wer aber ist die Partei? Wer ist sie? 198 Cea de a doua formă de manifestare o ilustrăm cu u n vers din E. echi­ valenţa nu e totală. . ci parţială. încît apare o situaţie de încrucişare.

274/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

5.2.2. Frecvenţa

Analiza poeziei lui Brecht Lob der Partei a mai dezvăluit un aspect : paralelismul sintactic trebuie privit şi sub aspectul frecvenţei apariţiei lui. Dacă, într-un text, el apare izolat, atunci el are o capacitate de structurare limitată. Ceea ce teoreticienii echivalenţei consideră însă ca domeniul lor pre­ ferat sînt formele paralelismului dominante stilistic. Dovadă sînt analizele lui Jakobson făcute poeziilor lui Shakespeare, Sidney, Blake, Baudelaire şi Brecht. în contextul versurilor brechtiene citate, el ne atrage atenţia, pe bună dreptate, asupra paralelismului biblic (ebraic), care a servit dintotdeauna ca exemplu tipic într-o sintaxă estetică a versului. Prezentăm aici ca dovadă psalmul 114 în traducerea engle­ zească a „Versiunii autorizate" (Authorized Version):
(106) 1. When Israel went out of Egypt, the house of Jacob from a people of strange language ; 2. Judah was his sanctuary, and Israel his dominion. 3. The sea saw it, and fled ; Jordan was driven back. ■i. The mountains skipped like rams, and the little hills like lambs. 5. W h a t ailed thee, O thou sea, t h a t thou fleddest ? thou, Jordan, that thou wast driven back ? 6. Ye mountains, that ye skipped like rams; and ye little hills, like lambs ? 7. Tremble, thou earth, a t the presence of the Lord, a t the presence of the God of Jacob ; 8. Which turned the rock into a standing water, the flint into a fountain of waters. 200

în acest exemplu, paralelismul apare în aproape fiecare vers ; se poate chiar spune că el este factorul structural deter­ minant al întregului text. O însemnătate asemănătoare o are paralelismul şi în proza artistică a sofistului grec Gorgias din Leontinoi şi, după el, în manierismul european (cf. Nor­ den 1958). De paralelismul poeziei populare fino-carelice s-a ocupat în detaliu Wolfgang Steinitz (1934).

FIGURI SINTACÏICE/275

5.2.3. Volumul şi poziţia

Exemplul din Brecht şi cel cu psalmul ne arată că pot fi repetate atît construcţii paratactice cît şi hipotactice precum şi părţi ale acestora. Aceleaşi exemple mai arată că elementele echivalenţei pot fi mai mult sau mai puţin voluminoase. Cele mai lungi oferă posibilitatea unei complexităţi mai mari. în acest proces, joacă un rol şi faptul dacă paralelele sintac­ tice urmează direct una după alta (poziţie de contiguitate) sau sînt separate unele de altele prin unităţi textuale (poziţie distanţată). Succesiunea nemijlocită a părţilor de propoziţie paralele poate fi evidenţiată şi prin înşiruirea asindetică şi polisindetică. Prin asindeton se înţelege combinarea fără con­ juncţie a unor părţi de propoziţii avînd aceeaşi funcţie sin­ tactică. :
(107) Veni, vidi, viei. 201

Prin polisindeton se înţelege o construcţie ale cărei părţi sînt toate unite prin conjuncţii:
(108) Tomorrow and tomorrow and t o m o r r o w . . . 2 0 2 (Shakespeare)

Un paralelism în poziţie distanţată este refrenul. El apare, de regulă, la sfîrşirul unei strofe, de exemplu, în Non sum qualis eram bonae j sub regno Cynarae a lui E. Dowson:
(109) I have been faithful to thee, Cynara! I n my fashion. 203

în timp ce, în acest caz, el rămîne identic, în alte texte, el apare, de la o strofă la alta, uşor modificat (echivalenţă parţială).
5.2.4. Distribuţia

Prin aceasta ne apropiem de problema repetiţiei parale­ lismului în text. Refrenul (109) ne-a oferit deja un exemplu. Antipodul său este „contrarefrenul" („Gegenreim"),'ceea ce înseamnă recurenţa sintactică la începutul strofei (de exemplu,

276/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

„Dein Lied erklang" 20* în poezia lui Brentano — Als mir dein Lied erklang). O altă formă a repetiţiei sintactice în vers apare atunci, cînd— ca în ciclul de sonete a lui John Donne, Corona — ultimul vers al fiecărei poezii apare ca prim vers al poeziei următoare. Un caz special al distribuţiei artistice a paralelismului îl reprezintă aşa-numitele versus rapportati care sînt reprezentate mai ales în literatura secolului X V I şi X V I I (cf. Curtius 1961: 290 urm., Hocke 1959: 25). Un exemplu cunoscut îl întîlnim la Opitz (Epigramma) :
( 110) Die Sonn', der Pfeil, der Wind, verbrennt, verwundt, weht hin, Mit Feuer, Schärfe, Sturm, mein Augen, Herze, Sinn. 203

Este vorba aici de un şir de paralelisme hiperbatice sau: o combinaţie între echivalenţă sintactică şi permutaţie sin­ tactică. La Opitz, paralelismul dezvăluie rezolvarea (retransformarea) enigmei :
(111) Die Sonn'verbrennt mit Feuer meine Augen, Der Pfeil vprwundt mit Schärfe mein Herze, Der Wind weht mit Sturm meinen Sinn hin. 206

Ne mai putem imagina încă numeroase alte moduri de distribuţie ale repetiţiei sintactice, dar nu are sens să între­ prindem aici mai mult decît o sumară sugerare a acestei mul­ titudini. Criteriile şi exemplele prezentate ne permitrsă extin­ dem, prin analogie, concluziile trase şi asupra alto situaţii de text.
5.2.5. Aspecte fonologice, morfologice şi semantice

Aspectele amintite sînt de natură secundară, în ceea ce priveşte echivalenţa sintactică; aceasta înseamnă: ele pot apare sau nu. Ne putem imagina deci doi poli extremi ai formării de echivalenţe în paralelism: 1. treapta recurenţei totale („saturate"), care cuprinde toate nivelele lingvistice (exemplu: refren identic); 2. treapta echivalenţei«,limitate la structura sintactică, fără ca celelalte nivele lingvistice să prezinte vreo formă de echivalenţă. în primul caz, recursivi-

FIGURI SINTACTICE/277

tatea lingvistico-estetică atinge potenţialul m a x i m ; cazul al doilea, formează, în comparaţie cu cel dintîi, un punct de_ pornire stilistic, care poate fi extins prin „esteticizare" („Ästhetisierung") asupra celorlalte nivele lingvistice. Aşa se ajunge la convergenţe ale paralelismului cu figuri fonologice, morfologice şi semantice. Există, spre exemplu, para­ lelisme cu rimă:
(112) The mountains skipped like rams, and the little hills like lambs;

cu poliptotă:
(113) Which turned the rock into a standing water, the flint into a fountain of waters;

şi cu sinonime perifrastice:
( 114) When Israel went out of Egypt, the house of Jacob from a people of strange language.

Toate exemplele acestea sînt luate din psalmul 114 notat în expunerea de mai sus la (106). în fine, vom mai aminti două figuri retorice, care se ba­ zează pe conexiuni sintactice paralele: antimetabola şi anti­ teza. Antimetabola (cf. II. 4.2.4) este formată, de regulă, dintr-un paralelism sintactic (xy/xy) şi un hiasm lexical (ab/ba); formula ei este (după Kopperschmidt 1972: 66):
(115) (a x b s )-e> (b x a y )

Un exemplu ilustrativ ne oferă Shakespeare în Tale (I. ii. 315):'
( 116) Plainly as heaven sees earth and earth sees heaven, 207

Winter's

unde coordonarea sintactică (S—P—OIS—P—O) face mai clară reversiunea (în simetrie de oglindă) ordinii cuvintelor. Mai rar întîlnită este varianta antimetabolei, care cuprinde un hiasm (xyjyx) şi un paralelism lexical (abjab).

278/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Propoziţia lui Schiller Freund und Feind (cit. de Skreb 1968: 52) ne exemplifică construcţia unui paralelism antitetic:
(117) Zeigt mir der Freund, was ich kann, lehrt mich der Feind, was ich soll,™*

unde echivalenţa sintactică contrastează cu două perechi de opoziţii semantice (Freund: Feind, kann: soll). Opozi­ ţiile semantice se mai numesc şi antonime. Skreb (1968) şi Kopperschmidt (1972) încearcă să stabilească logic şi socio­ logic (ideologico-critic), originea lor. Vom veni cu amănunte la discutarea figurilor de stil semantice. Pe moment, vom reţine doar ce a postulat J. Kopperschmidt (1972: 63) ca părţi componente necesare ale unei antiteze. Prin urmare, ea poate fi definită ca fiind: ,-,— coordonare sintactică — de antonime semantice — care contează drept elemente constitutive ale unei unităţi de sens ce le cuprinde, — constituită la un nivel lingvistic superior." în cele spuse, se fac referiri la „funcţionalitatea antoni­ melor corelate, care determină sensul" (58). Ea va ocupa locul cuvenit şi în analiza de text ce urmează.
5.2.6. Analiză de text : W. Shakespeare, „Julius Caesar" III. ii. 13 — 41 (Cuvîntarea lui Brutus)

Maria Wickert a prezentat prima analiză istorică convin­ gătoare a cuvîntării lui Brutus în referatul Antikes Gedan­ kengut in Shakespeares Julius Caesar, apărut în ShakespeareJahrbuch 82/83 (1948), 11 —13. Structurarea grafică pre­ mergătoare făcută de ea (pg. 17) va fi preluată aproape inte­ gral în cele ce urmează:
I. Romans, countrymen, and lovers! A. Hear me for my cause, and be silent, t h a t you may hear ; B. Believe me for mine honour, and have respect to mine honour that you may believe: C. Censure me in your wisdom, and awake your senses, t h a t you may the better judge.

FIGURI SINTACTICE/279

II

A. 1. If there be any in this assembly, any dear friend of Caesar's, to him I say t h a t Brutus' love to Caesar was no less than his. 2. If then that friend demand why Brutus rose against Caesar, this is my answer: Not that I loved Caesar less, but t h a t I loved Rome more. 3. Had you rather Caesar were living and die all slaves, than t h a t Caesar were dead, to live all free men ? B. 1. a) As Caesar loved me, I weep for him; b) as he was fortunate, I rejoice at i t ; c) as he was valiant, I honour' him ; d) but as he was ambitious, I slew him; 2. a) There is tears for his love b) joy for his fortune, c) honour for his valour, d) and death for his ambition. C. 1. a) Who is here so base, t h a t would be a bondman? 1. b) if any, speak, for him have I offended. 2. a) Who is here so rude, t h a t would not be ; a ' R o m a n ? 2. b) if any, speak, for him have I offended. 3. a) Who is here so vile, t h a t will not love his country? 3. ta) if any, speak, for him have I offended. III. I pause for a reply . . . Then none have I offended. I have done no more to Caesar than you should do to Brutus. The question of his death is enrolled in the Capitol; his glory not extenuated, wherein he was worthy, nor his offences enforced, for which he suffered death.

With this I depart, — that, as I slew my best lover for the [good of Rome, I have t h e same dagger for myself, when it will please my country to need my death. 2 0 9

După părerea lui Wickert, modul de organizare al cuvîntării lui Brutus reflectă structurarea clasică pentru oratio: I = prooemium (introducere), 11 = argumentatio (partea prin­ cipală), III = peroratio (încheiere). La început, există nece­ sitatea „de a provoca atenţia, încrederea şi disponibilitatea receptivă a spiritului auditoriului". Urmează apoi partea centrală (II), care conţine justificarea uciderii lui Caesar

280/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

şi unde sînt puse faţă în faţă puncte de vedere pro şi contra, încheierea (III) o formează un scurt rezumat al stării de lu­ cruri şi o întoarcere la „etosul" vorbitorului. Impresia gene­ rală este cea a unei pledoarii juridice. Brutus încearcă să-şi convingă publicul, plebea romană,, de dreptatea cauzei sale. Poporul este totodată judecătorul şi acuzarea imaginară. Obiectul dezbaterii este Caesar, mai exact: ambiţia (ambi­ tion) sa, care contrastează cu ideea libertăţii republicane. Pe de o parte stau succesele din viaţa lui Caesar, pe de altă parte presupusa sa trădare, pe care a plătit-o cu moartea. Toate acestea sînt contraste, care crează pur şi simplu arta prezentării într-un stil antitetic accentuat. Sînt identice, mai întîi, paralelismele sintactice şi structu­ rarea lor triadică respectiv tetradică. O triadă sintactică întîlnim în introducre (adresarea directă şi I A, B, C) şi în partea centrală II. C, în timp ce II. A. 3 nu îndeplineşte norma de expectaţie anticipată a unui paralelism sintactic, în centrul părţii principale, întîlnim, în B. II. 1 şi 2, două paralelisme propoziţionale cu patru poziţii. Vom reveni asu­ pra specificului lor. Frapează că unele din construcţiile para­ lele enunţate mai sus prezintă încă o dată simetrii interne, cum se întîmplă cu o crescîndă claritate în cazul secven­ ţei II. A. 1—3. în totalitate, rezultă deci imaginea unei echi­ valenţe sintactice foarte frecvente de volum variabil (de la construcţia propoziţională cu mai mulţi constituenţi pînă la sintagmă) răspîndite în tot textul, chiar şi în pasajul final al cuvîntării. Această echivalenţă sintactică este susţinută, în plus, şi de echivalenţa fonologică, morfologică şi semantică : rima în I I . C. 1. a) / 2.a (bondman: Roman) dubletele din I A -f- B (hear: hear, believe: believe), anaforele la început de propoziţie în I I . A. 1 + 2 (if: if) şi I I . C. l.a) + 2.a) + 3.a) (who is here so), paronimiile din I I . B. l.a) / 2.a), l.b)/2.b) urm. (loved/love, fortunate/fortune e t c . h sinonime morfologice şi textologice în II. C. l.a) + 2.a) + 3.a) (base — rude — vile) şi II. B. 1 + 2 şi refrenul din I I . C. l.b) 4- 2.b) + 3.b) (if any, speak, for . . .). Această acumulare de tipuri repetitive reprezintă acum, la rîndul ei, baza pentru deviaţii secundare. în mod frapant, acestea apar, de preferinţă, la sfîrşitul unui grup triadic

FIGURI SINTACTICE/281

respectiv tetradic de structuri de echivalenţă sintactică, unde, prin contraste formale şi de conţinut, produc variaţie şi tensiune. Dacă începem cu introducerea, atunci în I.A—C există, ce-i drept, un paralelism sintactic, dar totodată figura „Kyklos" existentă în A şi B, nu e conţinută în C, ci substi­ tuită printr-un cuplu sinonimic (censure; judge). în mod asemănător se petrec lucrurile şi cu prima parte (II. A) din partea centrală, unde paralelismul din A. 1—2 nu este continuat în 3 ; în locul său apare un paralelism imanent propoziţiei, ale cărui elemente constituie, la rîndul lor, o antiteză hiastică. î n timp ce, în I. C locul central îl ocupă tematica judecăţii şi a înţelepciunii ascultătorilor, iar în I I . A. 3, dialectica dintre „viaţa individului"/„sclavia tuturor" şi „moartea individului"/,.libertatea tuturor", în partea a doua, în partea de mijloc a argumentaţiei (II. B), acest loc este ocupat de dubla tensiune dintre succesul şi faima lui Caesar, pe de o parte, şi ambiţia şi moartea lui Caesar, pe de altă parte. Această situaţie este considerată de vorbitor ca avînd asemenea importanţă, încît el o descrie lingvistic într-o modalitate stilistică deosebit de complicată. Nu numai că propoziţiile B. 1 şi B. 2 formează cîte un paralelism cvadrimembru; nu numai că B. 2 este o formulare sinonimă la B. 1; nu numai că l.a) — 2.a), l.b) — 2.b), l.c) — 2.c şi l.d) — 2.d) sînt legate între ele prin paronimie şi hiasm; nu numai că B. 1. a)—d) sînt aproape la fel de lungi ca pro­ poziţii (a: c. == b : d), în timp ce B. 2.a)—d) sînt structurate diferit şi anume: o dată, sub aspectul suprimării secundare [suprimarea lui there is în 2.b)—d)], şi, altă dată, sub aspectul adiţiei secundare (cîte o silabă în plus la fiecare sintagmă) — ci fiecare din cele două construcţii propoziţionale culminează într-o antiteză care marchează o ruptură de conţinut puter­ nică între primele trei părţi de propoziţie şi cea de a patra, întorsătura semantică bruscă are funcţia de a dirija în mod spontan potenţialul emoţional al auditoriului spre momentul decisiv al argumentării : „Moarte tiranului !" Textul care urmează nu poate decît să insiste asupra acestui punct. Aşa se explică numeroasele construcţii paralele în partea C, care, în forma întrebării retorice, presupun deja răspunsul. O inversiune sintactică în C. l.b) + 2.b) + 3.b) (for him

Se naşte relaţia de identi­ ficare dintre bondman (l. semantice. care ar putea fi func­ ţiile pragmatice ale paralelismului şi antitezei în cuvîntarea lui Brutus. paralelismul nu posedă doar calităţi estetice. Aceasta reuşeşte cu atît mai mult cu cît parale­ lismul este susţinut de echivalenţe fonologice.. Două locuri din text vor servi drept exemplu: în II. disensiune între plebe şi Brutus).a). pe de altă parte. îi pune în mînă puterea de a decide. . prin construirea de identităţi. care se termină pozitiv pentru vorbitorul Brutus. Asemănător procedează şi cuvîntul final (I have done no more to Caesar .282/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT have I offended) conferă persoanei auditorului o emfază deosebită. pe de o parte. Intenţia ei este polarizarea. Ca atare. pe ascul­ tători (ca ucigaşi potenţiali ai lui Caesar) cu Brutus. not a Roman (2. mai punem întrebarea. A. A şi II.a) şi (someone) that will not loue his country (3. pe Brutus (ca reprezentant potenţial al tiraniei) cu Gaesar : în felul acesta se face un rezumat al argumentaţiei din I I . morfologice şi mai ales. Urmează votul. figura logică are aici sarcina de a nu lăsa nici măcar un gînd spre alte alternative posibile (de exemplu. C. Aici sclavia şi lipsa con­ ştiinţei naţionale se confundă : tertium non datur. în ceea ce priveşte paralelismul. Ultima propoziţie poate fi considerată ca rezumat al tuturor acestor teme. Aici regăsim mijloacele stilistice ale paralelismului şi ale antitezei.. Peroraţia însumează şi temele „merit"/ „faimă" şi „perenitate"/„distrugere" : în felul acesta se face o recapitulare a argumentaţiei din II. 3. unde paralelismul provoacă identificarea de roluri deja amin­ tită (public = Brutus. astfel că publi­ cului nu-i rămîne altceva de ales decît să accepte rolul de ucigaş oferit de orator. C . aprecierea antitezei ( = paralelism antonimie). Peroraţia (III) identifică. ci şi trăsături ale unei „figuri logice". în încheiere. însăşi încheierea este conceputa hiastic faţă de părţile anterioare. sub acest aspect. în felul acesta. Nu mult diferă. Brutus = Caesar). el este un mijloc stilistic potrivit pentru a sugera raporturi de identificare în conţinut. Aşa se întîmplă în I I . el formulează încheierea cuvîntării sale. care exclude orice altă posibilitate. în situaţii ca aceasta.a). După votul publicului.). Prin urmare. Funcţia ei este de a masca. B.

(-{-animat). Prin urmare. (-{-abstract). „Tropen") şi care. sintaxei. unde. modelul elaborat aici se deosebeşte clar de propunerea grupului din Lüttich (Dubois et al. FIGURI SEMANTICE Figurile semantice sînt acelea. (-{-fluid) etc.ambition reprezintă cu adevărat un delict ce merită pedeapsa cu moartea. ea nu are nici doar o dimensiune afectivă: provocarea emoţiei publicului. ideologia „republicană". textului. B. a căror esteticitate este fundamentată pe o deviaţie semantică. dacă . 1. care limitează metasememele la substituţiile semantice de cuvînt ( = tropi. Pentru el perspectiva este •dată de la început de o singură alternativă. 3 şi II. pentru schimbările de sens ce . Tot atît •de importantă este funcţia ei cognitivă. în acest punct. această figură nu are doar o dimensiune estetică: plăcerea de a inversa sensul. De unde este permisă concluzia că antiteza voalează aici complexitatea situaţiei. „sclav" în II. Fiecare semem este compus dintr-un complex de trăsături semantice. Aceasta se poate întîmpla la nivelele lingvistice ale morfologiei. sau dacă moartea este într-adevăr singura pe­ deapsă posibilă pentru ambition. aceea de a propaga •o ideologie. Şi mai limpede apare acest reducţionism antonimie în I I . Dacă numim uni­ tatea de sens normală din punct de vedere gramatical semem. Ascultătorului nu i se comunică aici.d). deoarece una din ele prezintă o caracteristică negativă (de exemplu. C. de exemplu. atunci deviaţia poetologică se numeşte — prin analogie la celelalte abateri lingvistico-estetice — metasemem. A. 1974). după cele trei trăsături pozitive (Caesar) şi posibilităţi de reacţie (a lui Brutus) sînt numite ca antipozi adevărata trăsătură negativă (ambition) şi adevărata reacţie negativă (death). O estetică semică presupune ca trăsăturile semantice respectiv complexele de trăsături să fie transformate după categoriile de modificări cunoscute. d) + 2. l. Reiese clar care dintre variante este de preferat.FIGURI SEMANTICE/283 unde multitudinea potenţială a aspectelor este redusă la •alternativele Caesar — viu j toţi = sclavi morţi şi Caesar == mort J toţi = oameni liberi. sau seme. <6.a.

ceea ce înseamnă că ei devin inconsecvenţi în cadrul sistemului ales de ei. dintre care fac parte. cea din urmă însă. se suprimă sau se substituie trăsături semantice sau complexe de trăsături contrar restricţiilor semantice ale coocurenţei (Bickerton 1969). Ceea ce ne inte­ resează mai mult este interacţiunea elementelor de sens la nivelul combinaţiei de semne. „Gedankenfiguren"). dintre care prima tratează relaţia semnului lingvistic cu denotatul (respectiv desemnatul). tropii. metonimia. figurile echivalenţei semantice oferă. atîta doar că. introduce categoria metalogismelor. de exemplu. Un alt punct de pornire eronat posibil ar putea fi ipo­ teza. aşa cum sînt ele tratate aici. şi acestei păreri i se poate opune faptul că.284/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT depăşesc limita unui cuvînt. în felul acesta. Semantica referenţială analizează referinţa semnului la o lume a obiectelor.îm­ potriva unei astfel de concepţii stă argumentul că. Aici nu ne vom ocupa de aceasta. Această din urmă observaţie se referă la statutul semiotic al figurilor semantice. La fel ca şi în cazul părerii celor din Lüttich. propoziţiei şi textului. Dar şi unele dintre celelalte figuri semantice discu­ tate aici nu sînt deloc necunoscute. figuri logice („Metalogismen". de la fundamentarea lor teoretică. adică: în cadrul semanticii cuvîntului. respectiv sînt secundare. sinecdoca şi alegoria. — părăsesc domeniul de studiu lingvistic. FIGURI ALE DEVIAŢIEI SEMANTICE Figurile semantice din această categorie iau naştere prin aceea că se adaugă. autorii — ca de altfel şi precursorii lor intraţi deja în istorie. relaţiile desem­ natelor între ele. Cele mai impor­ tante sînt figurile substituţiei semantice.1. printre altele. şi metafora. şi anume în perspectiva abaterilor posibile de la normă. 6. încă mai dinainte s-a arătat că există două tipuri de seman­ tică: semantica referenţială şi semantica relaţională. că figurile semantice sînt identice cu tropii sau cu meta­ fora în sensul larg al cuvîntului. respectiv la un model al realităţii. Aspectul semiotico-sintactic al figurii semantice se află în prim plan. aspectele „realităţii" şi ale comunicării nu ne preocupă. în cadrul . încă multe alte posibilităţi a-tropice.

în care unul din ele conţine toate seinele celuilalt. adică nu are loc un cîştig informaţional. ea are alt scop.1. b) This boy is human. La punctul de vedere cantitativ trebuie neapărat să se adauge unul calitativ. în acest caz. Retorica clasică vorbeşte în aceste cazuri. uriaş mare. 6. Leech 1969: 137—138). tautologia are rolul de a disimula.1. O încălcare a unei reguli semantice ar exista î n combinaţia de semne. Ca variantă sintactică a pleonasmului este considerată tautologia: (118) a) Die Frau ist weiblich.FIGURI SEMANTICE/285 categorizării făcute aici. my lord. despre pleonasm: alt termen potrivit aici este „redundanţă eronată" („fehlerhafte Redun­ danz" — cf. 2 1 1 Dacă. take him for all in all. comefrom the grave To tell us this. I.ii. O situaţie asemănătoare întîlnim în pitic mic. Adiţia • Ö O simplă înşiruire aditivă de unităţi semantice nu este încă suficientă pentru a produce o deviaţie semantică. Intră aici formularea weibliche Frau. Ne referim la cuvintele lui Hamlet despre tatăl său (I.v. de exemplu [(x)] + [(x) + ( + y ) + ( + z ) ] . astfel că Horaţio completează pe drept {Hamlet. conţine o tautologie: (119) There's ne'er a villain dwelling in all Denmark But he's an arrant knave. Aici formularea villain = arrant knave este tautologică. 2 1 0 Şi răspunsul lui Hamlet la întrebarea lui Horaţio : "What news?" după întîlnirea sa cu fantoma. 212 . ele sînt privite poate dintr-o pers­ pectivă nouă. human boy etc. 187—188): (121) He was a man. I shall not look upon his like again. 124—125): (120) There needs no ghost. în alt loc. a cărei componentă Frau implică trăsătura feminin.

Eroarea semantică a tautologiei se transformă atunci în trop stilistic. în emfază. Kopperschmidt 1972: 45—50). astfel că pare a exista o adiţiune eronat redundantă a unui semem. şi între­ ruperea vorbirii (aposiopeza). mar apare în plus. Forma lor logică este aceea a contra­ zicerii (cf.cu forme ale corpului pregnant feminine ) (cf. pe care receptorul însuşi le completează prin inserţie de sememe. Stassinopoulos: Die weibliche Frau). Exemple pentru acest fenomen sînt: (122) a) b) c) d) a living death felix culpa ein großer Zwerg ein beredtes Schweigen. O suprimare parţială a elementelor semantice însoţeşte figurile propoziţionale ale elipsei şi zeug­ mei. Un exemplu tipic este exclamaţia din Astrophil & Stella. Ele reprezintă poziţii zero din punct de vedere semantic. cînd în pleonasmul femeie feminină. atunci intervine o înmulţire a trăsăturilor semantice a sememului de inserţie. (106. (197'4: 221 — 222). în afară de componenta feminin. 6. în problema funcţionalizării literare a pleonasmului şi tau­ tologiei decide întotdeauna contextul pragmatic. o coordonare atributivă a unor antonime semantice. 1. Retorica scolastică o numeşte oximoron. ba chiar şi tăcerea pot fi tra­ tate ca figuri semantice. Acelaş lucru se întîmplă şi. unde semele unor expresii se exclud reciproc.2.286/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici trăsăturile semantice pentru man: (-\-nman)r (-{-masculin) şi (-{-adult) sînt deja conţinute în father. şi semul (-{-atractiv) sau (-{. Subtracţia Suprimarea totală a trăsăturilor semantice duce la asemie sau lipsă de sens. Un alt tip de suprimare semantică are loc acolo. şi titlul cărţii lui A. Dar dacă interpretăm man ca substitut pentru idealman.1. de fiecare dată. După cum arată Dubois et al.) de Sidney: ( 123) O absent presence ! 2 . 213 Aici există.

de regulă) reprezintă o parte a calităţilor estetice ale acestui metasemem. care formează oximoronul. b) articulează ideea teologică fundamentală. înşiruirea de oximoroane a lui Romeo (124) caracterizează. Ele elucidează mai ales discrepanţa din­ tre aparenţă şi realitate. Aceeaşi operaţie se poate face şi la celelalte oximoroane. cold fire. şi fericirea mîntuirii. că vina păcatului primar a adus n u numai nefericire omenirii. se bazează pe ideea că viaţa pămînteană reprezintă. bright snoke. Oximoroanele au sarcina de a dezvălui contradicţiile existenţei omeneşti. cele două feţe ale unei pasiuni numită inegalabil. în fine. t h a t is not what it i s ! 2 1 5 Tuturor oximoroanelor le este comun că pot fi aduse la un numitor comun. Expresia felix culpa (122. de exemplu. 183 urm. de fapt. Această calitate este amplificată în (124) prin hiasme. Hipersememul are un grad de generalitate mai mare decît sememele antonime. of nothing first create ! O heavy lightness ! serious vanity ! Mis-shapen chaos of well-seeming forms ! Feather of lead. ci din contră. Acesta îl vom numi hipersemem. i 182—187): ( 124} Why. cu mult timp .FIGURI SEMANTICE/287 Mai cunoscută în literatura universală este înşiruirea de oximoroane în cuvintele lui Romeo la Shakespeare (Romeo and Juliet. viaţa de apoi ( = moartea) însă existenţa adevărată ( = viaţa). metafore (V. Este de presupus că interacţionarea dintre oximoron şi hiper­ sememul supraordonat respectiv (nenumit. O brawling love ! O loving hate ! O any thing. a).) şi alte figuri. existenţa improprie ( = moartea). (122. then.!. Astfel hipersememul pentru heavy lightness este weight:216 (125) s weight S ^ heavy (heaviness) lightness. sick health ! Still-waking sleep. Exemplul (123) pune în contrast ab­ senţa fizică cu prezenţa imaginară a iubitei.

3. 219 Spre deosebire de paradox şi oximoron. „No man needs to search for paradox in this world of ours. l l ) : (126) Fair is foul. De altfel. la Leech 1969: 142—143) există tacit părerea că este vorba de o formă a oximoronului mai laxă din punct de vedere sintactic.6. p a r a d o x u l structurile A (N ) este non-A (adj ) sau A (V ) şi non-A (V ) . DeQuincey spune în a sa Autobiography:. de Catul odi et amo. De regulă. ci este — ca o variantă a echivalenţei semantice — o deviaţie secundară (vezi II.Cele afirmate pot fi demonstrate foarte bine şi pe un paradox. and foul is fair. i .) 6. de exemplu. 217 O retransformare conformă cu gramatica normală s-ar prezenta aici astfel: (127) The seemingly fair is the really foul. trebuie introdusă o structură de adîncime semantică cu tră­ sătura suplimentară ( + aparent) respectiv (-\-real). 218 Condiţia pusă existenţei acestei forme este găsirea sen­ sului. termenul „paradox" pare a avea u n sens ce depăşeşte domeniul ingvistic. structura A (adj ) + non-A (N ) . versul cunoscut al vrăjitoarelor din Macbeth ( I . antiteza se caracterizează prin aceea că ea nu reprezintă o încălcare semantică a normei. Este însă îndoielnic că se poate păstra o astfel de distincţie vagă.2. Exemplul (126) a fost dat pentru paradox.1. Ar fi de preferat o cercetare sistematică a sintaxei contradicţiei semantice. în toate cazurile enunţate. în teoria stilistică (de exemplu. Astfel.288/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT înainte. Let him simply confine himself to the t r u t h and he will find paradox growing everywhere under his hands as r a n k of weeds". and the seemingly foul is the really fair. tot aşa cum la metasememele aditive trebuie cunoscut exact contextul pragmatic. Permutaţia Figura semantică a inversării constă în încălcarea ordinii unităţilor semantice corecte sub aspect cronologic respec- . Oximoronul ar avea. pentru a rezolva contradicţiile.

FIGURI SEMANTICE/289

tiv logic. Exemplul cel mai cunoscut din literatura germană este :
(128) Ihr Mann ist tot und läßt Sie grüßen (Faust)"0

unde cronologia lui a fi mort şi a. saluta este inversată. O altă inversiune semantică găsim la Shakespeare în Antony and Cleopatra, I I I . x. 2—3 (cit. de Joseph 1949):
(129) Th'Antoniad, the Egyptian admiral, With all their sixty, fly and turn the rudder. 2 2 1

Aici, turn the rudder este premisa logico-cronologică şi nu urmarea lui fly. Antichitatea a numit această inversiune semantică hysteron proteron.
6.1.4. Substituţia

Miezul deviaţiei semantice o formează figurile semantice, care iau naştere prin schimbări ale unităţilor semantice. Kuznec/Skebnev (1968: 23) le numesc, din acest motiv, „figuri ale substituţiei" ; denumirea lor tradiţională de „tropi" (de fapt „frazeologisme", „Tropen", „Wendungen") ţine şi ea cont de acest aspect. Un trop este format deci din două elemente: (1) o expresie înlocuitoare, substitutul Sv care dă forma specifică a tropului: metaforă, metonimie, sinecdocă etc. ; şi (2) o expresie înlocuită, substituendul S2- S x şi S2 sînt cunoscuţi în retorica scolastică şi ca nomen improprium j nomen proprium, sau expresie improprie / expresie propriuzisă. Pînă acum a fost mai puţin luat în considerare contextul semnalizator K1—K2, care arată prezenţa unui trop. Asupra lui ne atrage atenţia, în mod deosebit, Harald Weinrich (1963, 1967, 1968), declarînd metafora ca parte a unei seman­ tici a textului şi stabilind cauza ei în contradeterminare („Konterdetermination"). Este o noţiune pe care el o explică pragmatic şi ca străpungere a espectaţiei de determinare a receptorului. în acest context, ne este suficient dacă oferim o înţelegere semiotico-sintactică a contradeterminării. De

290/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

ajutor ne este, în acest scop, relaţia dintre cele trei elemente. Sj, S%, K. Drept exemplu ilustrativ vom alege un loc cunoscut din The Love Song of J. Alfred Prufrock, de T. S. Eliot:
(130) hands / That lift and .drop a question on your plate. 2 2 2

De la prima vedere se poate recunoaşte că a question este tropul Slt pe care îl semnalizează contextul propoziţional K drept deviaţie semantică. Cum poate fi obiectivată mai întîi această senzaţie intuitivă? Lift şi drop sînt verbe tranzitive, care cer existenţa unui obiect cu trăsăturile seman­ tice (-{-obiect fizic), (-{-concret), (-{-extins), (-{-solid), (■{-cu greutate), (-{-tactil). în toate punctele acestea, a question încalcă condiţiile combinatorice, deoarece semele (—ex­ lui sînt exact contrarii: (—obiect fizic), (—concret), tins) etc. Fenomenul ca entitate este cunoscut foarte bine din manualele de retorică. Se spune că aici se înlocuieşte un sub­ stantiv concret cu unul abstract. Cel concret este, în acest caz, sustituendul S 2 care trebuie găsit în concordanţă cu restric­ ţiile de coocurenţă enumerate. Mai întîi însă, vrem să între­ prindem încă nişte probe de substituţie la exemplul contex­ tual din Eliot. Scopul acestui exerciţiu de substituţie este de a atrage atenţia asupra mai multor feluri de deviaţie seman­ tică. Numim următoarele exemple:
(131) a) hands / That lift and drop a question on your plate b) c) d) e) f) g) a cookie a never a planet a wine an odour a Ceres "3

Dintre aceşti înlocuitori, numai b) îndeplineşte condiţiile gramaticale de context, c) încalcă regula categorială nomi­ nală printr-o conversiune de-adverbială şi este un caz al deviaţiei morfosintactice. d)— g) se află din motive diferite în dezacord cu textul anterior şi posterior: d) din cauza

FIGURI SEMANTICE/291

trăsăturii mărimii exagerate (mărimea unei planete este alta (—solid) decît a unei farfurii), e) din. cauza trăsăturilor şi f+lichid), f) din cauza trăsăturilor (—solid), (—tactil) şi (-\-olfactiv), g), în fine, prin trăsăturile (-^personal) şi (-\-divin). Toate acestea sînt deviaţii semanto-estetice po­ sibile, întrebarea, dacă sînt deviaţii mai mari sau mai mici şi deci dacă există grade de poeticitate mai mari sau mai mici, poate primi răspuns în cazul în care reuşim să ierarhizăm trăsăturile semantice ale obiectului descoperite pe baza restric­ ţiilor contextuale. Atunci regula ar fi: cu cît apare încăl­ carea regulei mai sus în ierarhia trăsăturilor, cu atît deviaţia şi deci literaritatea este mai mare. Din păcate, lingvistica nu a putut da un răspuns definitiv în problema ierarhizării trăsăturilor; celor care o aprobă (Fodor/Katz, Dubois) li se opun critici aspri (Weinrich, Bickerton). Chiar dacă s-ar putea construi pentru toate sensurile posibile într-o limbă O piramidă generală a semelor sub aspect pragmatic, tot rămîne nelămurită problema, dacă receptorul nu ar întocmi o cu totul altă scală a poeticităţii.
H. Weinrich (1958, 1963, 1968) îndrăzneşte să afirme că deviaţia se­ mantică este simţită mai pregnant la o distanţă imaginativă mai mică („Bildspanne" — adică relaţia Sj — K) decît la una mai mare (afirmaţie ce trebuie încă verificată) şi explică această concepţie, printre altele, pe baza metaforei distanţate („Fernmetapher") Dreieck der Liebe şi a meta­ forei apropiate („Nahmetapher") Dreieck des Vierecks.224 în timp ce această expunere, ce foloseşte denumirile „contradicţie" respectiv „predicaţie contradictorie" („Widerspruch — widersprüchliche Prädikation"), ia ca p u n c t de plecare sincronia combinaţiei semantico-textuale, o pragmatică istorică procedează după măsura habitualizării unui trop. Chiar deviaţia cea mai mare poate să pălească pînă la a nu fi recxmoscută prin utilizarea ei permanentă, astfel că receptorul nu o mai sesizează. în felul acesta, se naşte dintr-o metaforă îndrăzneaţă una moartă.

Pînă aici am analizat relaţia dintre substitutul Sx şi con­ textul său semnalizator K. Putem reţine ca rezultat, că la constituirea de tropi joacă un oarecare rol felul, numărul şi foarte probabil, gradul de generalitate al semelor déviante. Sfera largă a problemei a format pînă acum, prea puţin

292/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

obiectul cercetărilor. în amănunt, părerile sînt adesea diver­ gente. Există unanimitate de păreri numai în-legătură cu faptul că, în cazul tropilor, este vorba de o relaţie de substi­ tuţie semantică. Unii autori (de exemplu, Ingendahl 1971) pun la îndoială chiar şi aceasta. Ei sînt de părere ca S 2 nu există şi nici nu poate fi găsit ; căci tropii şi mai ales metafo­ rele sînt ceva „originar" („ursprünglich"), ceva ce nu poate fi redus la un substitut (respectiv substituend). Acestei păreri îi replicăm cu aceea că contextul semnalizator K impune poziţiei deviaţiei S x o restricţie selecţională, care, în cazul citatului din Eliot ( 130) impune un obiect exprimat printr-un substantiv ce poartă trăsăturile semantice (-{-obiect fizic), (-{-concret), etc. Cu cît contextul este mai concret, adică mai bogat în trăsături, cu atît mai strînsă este restricţia selec­ ţională; cu atît mai univoc poate fi aflat substituendul S2. Dacă în citatul din Eliot înlocuim a question cu S»
( 132) hands / That lift and drop S., on your plate,

atunci expresia hands I Thai lift and drop restrînge sensul obiectului S 2 la un obiect de o anumită greutate. Expresia on a plate aduce o îngustare suplimentară a conţinutului, care se referă acum la mărimea obiectului, astfel că sememul S 2 prezintă, în afară de trăsăturile numite pînă acum încă trăsăturile (-{-portabil în mină) şi (-{-avînd mărimea unei farfurii). Dacă, în afară de aceasta, se ţine cont de macrocontextul versului citat, — descrierea unui peisaj de seară la Boston —, atunci mai apare trăsătura ( -f- Unind de o serată). Din acest motiv, retransformări semantice ale lui (130) ca:
(133) hands/That lift and drop a cookie (a cup of tea, a napkin, . . .) on your plate 225

pot prezenta un grad de probabilitate mare. în exemple cu o determinare contextuală mai mică, aflarea lui S 2 este incom­ parabil mai dificilă. Dacă dorim să realizam o clasificare a tropilor, atunci trebuie să pornim de la relaţia dintre S x şi S 2 . în (131),

FIGURI SEMANTICE/293

această relaţie poate fi explicată ca opoziţie semantică între abstract şi concret (a), mare şi mic (d), conţinut şi recipient (e), olfactiv şi tactil (f), personal şi non-personal (g). Relaţii de substituţie ca acestea şi încă altele pot forma punctul de plecare pentru o clasificare a tropilor. Pînă azi însă, ea nu a fost realizată pe măsura necesităţii ei. Căci, pe de o parte, s-a renunţat la a se lua în considerare toate posibilităţile de substituţie semantică. Pe de altă parte, este încă folosită «cu predilecţie nomenclatura greco-latină, deşi s-a recunoscut că termenilor obişnuiţi le lipseşte precizia, un lucru ce se referă mai ales la metaforă. Cauza se află, printre altele, în faptul că se subsumează unei singure denumiri mai multe forme de substituţie, de exemplu, sinecdoca este înţeleasă ca substituţie între parte-întreg, specie-gen, singular-plural, produs finit-materie primă şi invers (cf. Lausberg, 1967: 69—71). Aceste neajunsuri pot fi înlăturate doar, dacă se reuşeşte stabilirea unor repere, care să facă posibilă formarea unor grupe categoriale mai mari. Astfel Lausberg (1967: 64) "deosebeşte Sprung-Tropen (de exemplu, metafora, ironia) şi Grenzverschiebungstropen (de exemplu, metonimia, sinecdoca). Asemănătoare este şi diferenţierea unor operaţii semantice fundamentale de către Jakobson (1971: 323—333): Similaritätsoperation şi Kontignitătsoperation, care pot fi denumite şi cale metaforica respectiv cale metonimică. în cazul similari­ tăţii, se înlocuiesc nume asemănătoare din punct de vedere semantic, în cazul contiguităţii, există o relaţie predicativă între Sx şi S 2 . O primă propunere pentru o astfel de împărţire a făcut-o deja Wellek/Warren (1956: 183). Aici nu vom dezbate îndrăzneaţă teză a lui Jakobson, care afirmă că modalitatea de prezentare metaforică este constitutivă pentru şcolile literare romantice şi simboliste, iar cea metonimică pentru realism. Nu poate fi dezbătută aici mai în amănunt nici concluzia — foarte elocventă pentru semiotică — că ambele căi ar putea fi transpuse şi asupra altor sisteme semiotice, (de exemplu, asupra picturii). Dar asupra a două lucruri merită cugetat : 1. asupra caracterului procesual, care este atribuit procedurii tropizării, şi 2. asupra pretenţiei la universalitate, pe care o au cele două procedeuri în domeniul lingvistic. Ambele ne determină, în cele ce ur-

294/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

mează, să postulăm pentru domeniul semanticii doar două categorii substitutional modificatoare, una metaforică şi Una metonimică (cf. şi Henry 1971, Le Guern 1973). Prin aceasta, în ceea ce priveşte tropii, se anulează pluralismul notional în favoarea a două categorii fundamentale, care sînt, în acelaşi timp, şi mai precise şi mai flexibile, putînd fi extinse sistema­ tic. Vom vorbi despre tropi de similaritate sau tipuri de meta­ fore şi tropi de contiguitate sau tipuri de metonimie. Exem­ ple pentru prima categorie sînt relaţiile amintite de noi „mare-mic" şi „olfactiv-tactil" ; tropi de contiguitate sînt relaţiile de substituţie între „conţinut-recipient" şi „cauzăefect".
Concepţia, pe care o susţinem aici, se caracterizează prin aceea ca figurile semantice de substituţie sau tropii sînt interpretate ca relaţii tripoziţionale S x — S 2 — K. Prin aceasta, ea se opune părerii curente, cum că tropii trebuiesc descrişi ca relaţii paradigmatice, celelalte figuri însă ca relaţii sintagmatice. Dar, de fapt, la fiecare figură retorică trebuiesc respectate ambele aspecte. Acest lucru îl relevă cu claritate, pentru metaforă, şi Randolph Quirk: "A metaphor involves simultaneously a paradigmatic relation between t h e literal element it replaces and the figurative one it introduces, and a syntagmatic relationship between the literal and metaphorical ele­ ments in the linguistic environment" (cit. de Chapman 1973: 84) . 226 Deja mai înainte, Jerzy Pelc (1961) a construit, într-un studiu lingvistic excepţional, un „triunghi metaforic" („metaphorisches Dreieck") a cărui componenţă seamănă foarte mult cu punctele de vedere alese de noi.

6.1.4.1. Tropi de similaritate (metafora) Despre metaforă s-a scris pînă acum atît de mult, încît pentru o informare asupra stadiului cercetării, facem doar trimiteri la o parte din literatura relevantă. Un instrument de lucru indispensabil este bibliografia critică la tema meta­ forică, prezentată recent de Shibles (1971). Comunicarea asupra cercetării prezentată de H. A. Pausch (1974) ne mij­ loceşte o privire de ansamblu foarte concentrată asupra discu­ ţiilor actuale. Ca o prezentare lingvistică cuprinzătoare vom numi lucrarea lui Hugo Meier (1963). Aspecte mai noi oferă însă abia diversele articole ale lui H. Weinrich, pe care le-am

FIGURI SEMANTICE/295

amintit deja. Ceea ce caracterizează dezbaterea ce urmează este faptul că ea extinde noţiunea de metaforă la tropii de similaritate şi că interpretează şi hiperbola, ironia şi alegoria ca aspecte metaforice specifice. Comun acestor metasememe este că, deşi Sj şi S2, ce trebuie dedus, aparţin unor cîmpuri semantice diferite, ele se află totuşi într-o relaţie de asemă­ nare datorită unei trăsături semantice comune. Tipurile de diferenţă semantică ne oferă un spectru larg de posibilităţi de substituţie. Vom aminti unele dintre ele în cele ce urmează. a) Substituita (± abstract) / (^f abstract) Prin înlocuirea unei expresii cu trăsătura ( -f- abstract ) cu una ce poartă trăsătura ( + concret) se formează o meta­ foră concretizatoare, în cazul invers, o metaforă abstractizantă. Aceasta din urmă o întîlnim în exemplul din Eliot tratat mai sus (130), în timp ce metafora concretizatoare (mult mai frecventă) este prezentă, de exemplu, la John Bunyan în The Pilgrim's Progress:
( 134) And he said unto me : „This miry slough is such a place as cannot be mended. It is the descent whither the scum and filth t h a t attends convic­ tion for sin doth continually run ; and therefore it is called the Slough of Despond"?27

unde abstractul Despond („disperare") este concretizat prin concretul Slough („mocirlă"). Adesea există o anumită apro­ piere între metafora concretizatoare şi cea -însufleţitoare, mai ales cînd — ca în piesele de moravuri medievale — păcate şi virtuţi abstracte sînt întruchipate în trăsături omeneşti. b) Substituţia (±animat) j (^f animat) Dacă trăsătura ( -\-animat) este schimbată cu trăsă­ tura (—animat), atunci obţinem o metaforă contrară celei personificatoare, însufleţitoare, de exemplu:
(135) a) a t t h y soul's unsetting (A. Ch. Swinburne, Ave atque Vale) b) die Asche meiner Freuden (F. Hölderlin, Palinodie).,228

Dacă-are loc substituţia contrară, metafora se numeşte „însufleţitoare", „animatoare", „animistă", „cinetică", sau,

296/STIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

dacă mai apare şi semnul (-{-uman), de exemplu:

„antropomorfizantă",

( 136) a) Die Bächleiu von den Bergen springen (J. v. Eichendorjf, Der frohe Wander smann) b) E a r t h fills her lap with pleasures of her o w n 3 2 9 (W. Wordsworth, Intimations of Immortality)

Ambele tipuri de metaforă au o lungă tradiţie, ce se întinde de la paradigma de substituţie animat/neanimat din retorica antică, pînă la restaurarea ei în tipul de însufleţire, „Beseeltypus", si tipul de împlinire, „Erfühltvpus", al lui H. Pong. c) Substituţia (^vizual) j (=f vizual) Expresii cu trăsătura ( + vizual) sînt înlocuite prin ex­ presii cu trăsătura (—vizual), cină au trăsătura ( -{-acustic ) , (-{-tactil), (-{-gustativ) sau (-{-olfactiv). Este cazul urmă­ toarelor exemple:
( 137) a) ( -f vizual ) —* ( + acustic ) I see a voice (W. Shakespeare, A Midsummer Night's Dream)

b) (+ vizual )-*■(+ tactil ) Von kühnen Felsen rinnen Lichter nieder die Täler zu ergrün­ den (Cl. Brentano, Der Abend) c) (+ vizual ) —► (-{-gustativ) Some books are to be tasted, others to be swallowed and some few to be chewed and digested. (F. Bacon, Essay 50: Of Studies) d) (+ vizual) —► (+ olfactiv) Mit silbergrauem Dufte war das Tal Der Dämmerung erfüllt 2 M (H. v. Hofmannstahl, Erlebnis)

Ceea ce se petrece aici este schimbarea semantică a unor senzaţii în forma metaforelor sinestetice (intersenzoriale). La fel ca şi semul (-{-vizual), şi semele (-{-acustic), (-{-tactil), (-{-gustativ) şi (-{-olfactiv) pot fi înlocuite cu seme ale unor senzaţii contrastante, astfel că se formează o paradigmă

care în rîndurile ce urmează este amplificat şi mai mult. este inversat în contrarul său {dishonourable) de un context semnalizator contrastant. trăsăturile (-{-vizual) şi (-{-tactil). And Brutus is an honourable man. Leech (1969: 159—160) numeşte acest fenomen. pozitiv privit din structura de suprafaţă.ii. Ullmann 1967: 245 — 267. 233 Adjectivul honourable. care poate apare în toate formele de substituţie. Celan. în construcţia par­ ticipară. Stimmen) In locul trăsăturii ( -{-acustic ) apar. . faithful and just to me: But Brutus says he was ambitious. Un altul demonstrează chiar o dublă substi­ tuire : (139) Stimmen. (cf. în timp ce contextul semnalizator o demască drept negativă. Caesar] was my friend. ins Grün der Wasserfläche geritzt 232 (P. Exemplul desigur cel mai cunoscut pentru o atare inversiune semantică îl găsim în cuvîntarea lui Antoniu din Julius Caesar (III. „metaforă compusă" (compound meta­ phor). structura de suprafaţă simulează o atitudine afirmativă. Această posibilitate ne face să vedem paradigmatica metaforei sinestetice ca deosebit de complexă. Salome) arată că trăsătura semantică (-{-acustic) este înlocuită de (-{-olfactiv)./297 închisă a metaforiicii sinestetice. Wilde. aici. d) Substituţia (±pozitiv) / (^pozitiv) Dacă un semem cu trăsătura ( -{-pozitiv ) înlocuieşte un altul cu trăsătura (—pozitiv). Căci.FIGURI SEMANTICF. atunci avem o metaforă ironică sau — într-o precizare pragmatică — o metaforă de simulare ironică („simulations — ironische Metapher"). Un exemplu din domeniul acestor posibili­ tăţi de substituţii: ( 138) Thy voice was a censer that scattered strange perfumes 2 3 1 (O. Stanford 1942). 92—02) de Shakespeare: (HO) He [sc.

Curtius 1961: 413—414. quiquid hoc libelli. bei Gott. was in diesem Büchlein drinsteht und was dran ist. das der trockene Bimsstein just geglättet ? Dir. 5 iam tum. gib. în acest caz. 10 plus uno maneat perenne saeclo ! b) Traducere de O. quod. quare habe tibi.298/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Cazul invers al transformării metasememice. ci şi toposul autosubaprecierii (mea parvitas ) . Cornelius! Denn du pflegtest was von meinen Sächelchen damals schon zu halten. Iuppiter. care însă este contrazisă de contextul semnalizator ale celorlaltor poezii : nu este vorba . la poetul roman Catul în poezia de început a unui ciclu de poezii: ( H 1) a) Carmen 1 Cui dono lepidum novum libellum arida modo pumice expolitum ? Corneli. Metaforica disimulativă o întîlnim. care se întîlneşte încă din antichitate în introducerea operelor literare (cf. Aici intră nu numai aşa-zisa ironie socratică („Ştiu că nu ştiu nimic"). als du's wagtest — als erster Römer wagtest — Weltgeschichte zu lehr'n in dreien Bänden. Termenul se referă la mascarea unei atitudini pozitive printr-una negativă. et laboriosis. hochgelehrten. o poziţie dispreţuitoare. Weinreich Wem nur wid'm ich das nette neue Büchlein. und mühevollen ! Drum sei dein. doctis. tibi: namque tu solebas mea's esse aliquid putare nugas. o patrona virgo. de exemplu. cînd trăsă­ tura (-{-pozitiv) este schimbată cu (—pozitiv) produce o metaforă disimulativ-ironică („dissimulations-ironische Meta­ pher") . qualecumque. cum ausus es unus Italorum omne aevum tribus explicare cartis. Arbusow 1963: 104 — 6). daß es länger als ein Jarhundert daure ! ä 3 4 ■ Expresiile libellus (cărţulie) şi nugae (nimicuri) arată. O. Schutzherrin Muse.

categorii care implică. care aparţin unei situaţii exordiale specifice comunicării literare. Libellus şi nugae sînt metafore ironice. 235 Eyes/heavens şi tears/ever — falling stars sînt substituţii • semantice care sînt identice cu opoziţia trăsăturilor (—mare) : . se vorbeşte despre o metaforă meiotică (care denaturează micşorînd). Ultimul exemplu a explicitât cit de importantă este pragmatica co­ municării prin semne pentru înţelegerea fenomenului ironiei. în acest sens pot fi interpretate semiotic rezultatele lui Muecke (1969) şi ale a. diasirm (ironie arogantă). Două metafore hiperbolice conţine. contextul semnalizator nu este numai textual ci şi pragmatic. And stars thou sow'st whose harvest dares Promise the earth to countershine Whatever makes Heaven's forehead fine. şi o a n u m i t ă atitudine a vorbitorului. chiar şi ironia romantică şi-ar p u t e a avea rădăcinile într-o problematică pragmatică respectiv pragmasemantică: problematica unui eu în relaţia cu sine însuşi şi cu lumea. cea de a doua strofă din The Weeper de R. Dacă se proce­ dează invers.FIGURI SEMANTICE/299 •deloc de lucruri literare de nimic. discrepanţă căreia îi corespunde deosebirea dintre atitudinea nega­ t i v ă şi pozitivă. Dar o astfel de întreprindere depăşeşte limitele lingvisticii. Care dintre cei doi are dreptate hotărăşte soarta însăşi (întotdeauna negativă). spre exemplu. Şi ironia dramatică (tragică) are tangenţe cu dimensiunea pragmatică.ltor cercetători. La ea se referă în întregime clasificări ca asteism (ironie urbană) .carientism (ironie şarmantă). 'Tis seed-time still with thee. Şi în cele din urmă. prin discrepanţa ce există între actorul neştiutor şi spectatorul ştiutor. ci de o culegere organizata cu artă cuprinzînd texte poetice extrem de artificiale. e) Substituţia (^mare) j (± mare) Dacă se înlocuieşte o unitate lingvistică cu trăsătura {—mare) cu una ce are trăsătura ( -\-mare) avem de-a face cu o metaforă hiperbolică (care exagerează). Crashaw : (142) Heavens t h y fair eyes b e . de fiecare dată. micterism (ironie dispreţuitoare) şi sarcasm (ironie amară). Heavens of ever-falling stars.

de exemplu. care „se tîrăşte între cer şi pămînt" (III. De sintaxa metaforei (cf. BrookeRose 1958) ţine. foloseşte în expresia „crawls" (se tîrăşte) o expresie diminuantă. Mac Queen 1970:49—50).300/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ( -\-mare). Este vorba de o metaforă hiperbolică. în timp ce în cea din urmă domină aspectul evaluativ.şi a per­ sonificării. se deosebesc. predicaţia cu „a fi" (Er ist ein Löwe in der Schlacht). Evul mediu cunoaşte mai ales alegorii antropo­ morfizante. Ca metaforă textologică cunoscută deja din retorica clasică considerăm alegoria. La nivel morfo­ logic.i. încă multe alte tipuri de similaritate ale substituţiei. ■a<i unde cosmosul este redus la mărimea unei mingi. complicată în plus de cea de a doua substituţie semantică (stars/seed) (devenind o „metaforă compusă"). şi conexiunea cauzală cu „a face" (Sein Mut macht ihn zu einem Löwen in der Schlacht) 237. adjectivale şi adverbiale. în această accepţiune. Trăsătura ei esenţială este că depă­ şeşte limitele propoziţiei. Şi Hamlet. Pentru toate este valabilă regula. desigur. începînd cu Psychomachia lui Prudentius. printre altele. Alfred Prüf rock: ( 143) To have squeezed the universe into a ball. ajun. verbale. de exemplu. ironice şi hiperbolice. conexiunea genitivală (Meer des Lebens). metafore nominale. ea poate apare în variantele alegoriei antropomorfizante. încă de timpuriu. ca „metaforă continuată" (continuata translaţia). în vecinătatea terminologică a ironiei (cf. Aici se vădeşte înrudirea strînsă a metaforei meiotice cu cea disimulativă. Sînt imaginabile. cu jocul de cuvinte sau paralelismul. doar că prima pune accent mai mult pe aspectul cantitativ al substituţiei semantice.• . O metaforă meiotică găsim în Eliot The Love Song of J. că ele pot fi localizate pe diverse nivele lingvistice: pe cel morfologic.131). De aceea nici nu este de mirare că ea a ajuns. sintactic sau textologic. Tipurile de metafore a) — e) sînt doar cîteva din cele mai cunoscute. Poeticitatea creşte atunci cînd metaforele coincid cu forme ale deviaţiei morfologice sau sintactice. Lausberg 1960: 144.

33a Metafora moartă sau „cadavru metaforei" respectiv „ex-metafora" şi-a pierdut forţa stilistică. Pe marginea pragmaticii linguo-estetice a tropilor de similaritate vrem să mai aducem cîteva explicaţii. Nu o dată. în limbajul cotidian. unde „lămurirea" din final evidenţiază clar sensul lui S 2 . Dacă contextul semnalizator este mai puţin concretizat. de ex. ocupă. Un exemplu (cit. în fine. but I hope to nip it in the bud. mai amintim situaţia în care contextul sem­ nalizator are o formă semantică deosebit de complexă. fabulele cu animale. deoarece amestecă mai multe do­ menii incompatibile din punct de vedere semantic. atunci posibi­ lităţile de substituţie ale lui S 2 se îngustează tot mai mult : •alegoria este atunci transparentă sau banală. Aceasta se întîmplă cînd un text prezintă o transformare alegorică multiplă. atunci există o mulţime de substituenzi S 2 . 1 see iţ floating in the air. din cauza banalizării în timp a lui Sv nu se mai sesizează discre- . deoarece.FIGURI SEMANTICE/301 gînd la Romanul rozelor şj Everyman (cf. O descriere lingvistică a acestui fenomen ar trebui să pornească de la faptul că avem aici o variantă a „metaforei compuse" amintite mai sus care este specifică textului. Metafora necesară sau catahreza. locul unei greşeli semantice şi nu este simţită ca metasemem. Exemple sînt : (144) a) the foot of a hill b) der Bart eines Schlüssels c) das Tischbein. cum ar fi conform principiului împătrit al scrisului („vierfacher Schriftsinn" — cf. Dacă contextul sem­ nalizator are însă o mare densitate semantică. Rezultatul este o „ale­ gorie tenebroasă" („dunkle Allegorie"). Lewis 1958). istoria şi practica au dovedit că trei tipuri de tropi sînt considerate ca neputînd crea poeticitate : metafora necesară. de Chapman 1973: 77): (145) I smell a rat. 238 Metafora mixtă (kakôzelon) pare caraghioasă ca abatere împotriva unui decorum. cea mixtă şi cea moartă. Harris 1966).

Ea este prezentă cînd S1 şi S2 se află unul faţă de altul în relaţie predicativă. Discu­ ţiile pe această temă au fost atît de multe şi de fructuoase pentru stabilirea literarităţii. de-a lungul timpului. relaţia Sj-52 nu mai are decît un sens. Ea se numeşte concetto (engl. Muecke 1969) Divergenţele de păreri sînt evidente mai ales în ceea ce pri­ veşte metafora îndrăzneaţă. Thatch. nu numai_să le creeze. Jakobson (1971:328) dă ca exemplu engl. Aceasta se reflectă şi în discuţia refe­ ritoare la metafora ironica şi la variantele ei (cf. specie-gen. b) The floor of this hut is strewn with litter..2. conceit). A intervenit starea de monosemie.4. Exemplele : ( MC) a) Hüter des Gesetzes = Polizei b) killing time („die Zeit totschlagen") = wasting time. Ceea ce o caracterizează este legătura semică deosebit de incompatibilă pentru receptor (cf. antonomasie (nume propriu- . sînt adunate o serie de substituţii de contiguitate sub denumiri ca sinecdocă (parte-întreg. în ele sînt con­ ţinute contiguităţile întreg-parte. în timp ce pragmatica metaforologică ne oferă o apreciere relativ egală pentru cele trei tipuri de metaforă. spaţiu-conţinutul spaţiului şi efect-cauză. predicaţii posibile despre hut: ( 147) a) A hut has a thatch.1. 6. 2 4 0 sînt mostre pentru lexicalizarea unor astfel de metafore. aprecierea formelor metaforice a) — e) a fost foarte diferită. ca în cazul arhaismelor. 2 4 1 în stilistica normativă. litter („paie") şi poverty („sărăcie"). stilistico-retorică. Tropi de contiguitate (metonimia) Tropii de acest tip se bazează pe vecinătatea semantică (contiguitatea) elementelor de substituţie. hut („colibă") şi. c) Poverty compels to live in huts. în aceste forme d e referinţă. singular-plural). Aici se vede clar cum evoluţia în timp a limbii poate să şi distrugă deviaţii estetice. litter şi poverty sînt. încît prezentarea lor istorică formează de-a dreptul domeniul ideal pentru o pragmatică. ca reacţie metonimică la acest cuvînt. "Ruthven 1969). thatch („acoperiş de paie").302/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT panta dintre Sj şi 5 2 .

90) are funcţie generalizatoare: {151) Something is rotten in the state of Denmark. în parte inconsecventă. îl luăm din poezia Agincourt de A. Drayton: (148) Fair stood the wind for France. (î. în care trăsătura {-{-total) este schimbată cu trăsătura (-{-parţial). 242 Aici partea (sails) înlocuieşte întregul iuncţie de particularizare are şi fraza din Trakl ( 149) . . permit o subclasificare: (+total) X (-{-par­ ţial). (-{-plural) X (-{-singular). contextul are funcţie de semnal. 245 . Ambele transformări semestetice. Exemplul pentru metonimia individualizatoare. Dubois et al. 244 în _ această propoziţie. Invers găsim metonimia generalizatoare în King John (IV.FIGURI SEMANTICE/303 apelativ) şi metonimie (cauză-efect. prezentînd toate tipurile de metonimie ca substituţii de contiguitate.ii. rezultă o ■meiwiimie individualizatoare ('„partikularisierende Metony­ mie". 1974: 170—173). 2 " unde singularul die Traube reprezintă pluralul. Tot (Stundenlied) Höfen. reif ist die Traube Und festlich die Luft in geräumigen (ships). When we our sails advance. şi metonimia Denmark (adesea greşit înţeleasă) din Hamlet.109) de Sha­ kespeare : (150) Pour down thy weather. (-{-nomen proprium) X (-{-nomen appelativum). . Prima metonimie se for­ mează prin adăugare de seme. Ca şi la metaforă. timp-conţinutul lui). a) Substituţia (-{-general) x (-{-particular) Dacă o unitate semantică cu trăsătura (-{-general) este înlocuită printr-una cu trăsătura (-{-particular).specie). spaţiu-conţinutul lui. Substituţia inversă produce o metaforă generalizatoare ^„generalisierende Metonymie"). (-{-genul) x (-{. cea de a doua însă prin supri­ marea lor. Noi simplificăm această împărţire. în fine. genul weather substituie specia rain. Unele dintre ele le vom ilustra în cele ce urmează. care pînă acum au fost corelate terminologic cu sinecdoca (cf.iv.

246 ' Cel de-al doilea tip de antonomazie. autor-operă. poet" şi "you dread Hectors" (Cleveland) — "you dread warriors". materie primă-produs finit. Primul tip al antonomaziei prevede. printre altele. între inventator-invenţie. divinitate-domeniu funcţional. următoarele substi­ tuţii: înlocuirea numelui propriu-zis prin: a) patronimic: "faire Vennus sonne" (Spenser) = Cupidon b) etnic: „der Nazaräner" (Klopstock) = Iisus c) ethnologic: "stony name" (Southwell) = Peter d) înfăţişare: „der Ritter mit der eisernen Faust" (Goethe) = Götz von Berlichingen e) ocupaţie: "the great Proclaimer" (Milton) = John the Baptist. c) a bea pe Bacchus (în loc de: vin (cf. Ea constă în aceea că un nume propriu cunoscut este înlocuit cu o trăsătură pregnantă a purtătorului său sau că un apelativ este înlocuit cu numele propriu al unui reprezentant remar­ cabil. poartă numele de antonomazie. Ele sînt ilustrate de expresii ca: (152) a) a cumpăra un Grundig (în loc de: un televizor de la firma. sînt posibile şi aici subclasificări. b) Substituţie între ( -{-cauză) x (-\-efect) Dacă înlocuim. dintr-o unitate semantică. aşa-numita antonomazie vossiană^ o întîlnim in exemplele: „ein Lohengrin" (Brecht) = „ein edler Ritter". b) a cunoaşte pe Racine pe de rost (în loc de: opera lui Racine) . sub forma monezilor de a u r ) . dacă. obţinem o mutaţie seman­ tică. . de exemplu. trăsătura d e cauză prin aceea de efect şi invers. care este determinată de principiul cauzalităţii. 131. 2 *' Le Guern (1973: 35) pune sub semnul întrebării. Grundig) . în retorica scolastică. "some mute. Ca şi în cazul relaţiei de contiguitate a). Numele propriu mai general ia locul celui mai particular. în acest caz. d) a preţui aurul (în loc de: banii. . se mai poate vorbi de o relaţie de contiguitate S1 — S 2 şi sugerează posibilitatea unei clasificări ca tropi de similaritate (metafore). g) . . In ultimul exemplu avem o figură semantică ce.304/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Căci Denmark desemnează de fapt pe regele Claudius. inglorious Milton" (Gray) = "some .

. de exemplu. you wrong . nu din cauza propriei culori. ce se bazează pe principiul corelării (atribuirii). şi pentru authority. as if quite at a loss to understand the sinister allusion. Authority has suddenly changed into sub­ servience. fa . Aceeaşi abstractizare acţionează şi în Twelfth Night (I. 249 pentru ca să se formeze o construcţie corectă. prin analogie. are loc o mutaţie semantică. —"Trouble. sir? Turnstiles?" replied subser­ vience. "I hear you had some trouble with the turnstiles this morning".v. r cruelty! .307) de Shakespeare. ci pentru că îi face pe alţii palizi. Un exemplu potrivit pentru autonomizarea atributului ni-I oferă Kuznec/Skrebnev (1968: 27): (155) "Good morning. cînd Viola îşi ia rămas bun de la Olivia cu cuvintele: (156) Farewe'l. care se confundă cu ele. Acesta se manifestă. . these dead causing our woes. Aici.FIGURI SEMANTICE/305 în timp ce în aceste exemple substantivul este acela. c) Substituţia intre (-{-substanţial) X (-{-accidental) Dacă trăsătura ( -{-substanţial) se substituie cu (-{-acci­ dental) sau invers. în loc de woes trebuie substituit. 2 ' 0 în acest citat din Bennett. expresia subservience ia locul sintagmei corecte semantic subservient man. să zicem. Acelaşi lucru este valabil." Subservience sprang round the counter. sir". Schimbarea de la o autoritate (exagerată) la servilism este evidenţiată astfel ca o trăsătură dominantă în firea acestui om.179) de Shakespeare: ( 154) We see the ground whereon these woes do lie. în relaţiile de contiguitate subordonate stabilite între persoană (obiect)/atribut şi purtătorul însuşirii/însuşire. Moartea e palidă. Slid Evelyn benevolently."They've told. cafe are funcţia metonimiei cauzative. 248 ea este preluată de un adjectiv: bleich. . O inversare a relaţiei între cauză şi efect ne-o demonstrează o propoziţie din Romeo şi Juliet (V.iii. în exemplul: (153) der bleiche Tod.

în substituţia de contiguitate între spaţiu-conţinutul spaţiului şi timp — conţinutul timpului. Metonimia interiorizantă este reprezentată de exemple ca : (158) a) a ţine coniacul în mină (în loc de: paharul umplut cu coniac) . relaţia de contiguitate are valabilitate simbolică. în care o parte de corp înlocuieşte o însuşire localizată în ■ea (sau imaginată ca ţinînd de ea) şi invers. respectiv exteriorizante („externalisierend/intërnalisierend"). de această ustensilă de "bucătărie („timpul ceaiului"). fair and cruel lady ! 251 d) Substituţia între (-{-conţinut) X (-{-recipient) Cele două aspecte ale acestei metonimii. Alfred Prufrock): ( 159) I have measured out my life with coffee-spoons. printre altele. 2 3 4 Herz şi Hand sînt aici metasememe pentru simţire (pa­ triotică) şi vitejie. Pentru varianta exteriorizantă se pot da următoarele exemple: (157) ă) bea un pahar (în loc de: lichidul din pahar) b) a studia Evul Mediu (in loc de: istoria Evului Mediu). care pot fi nu­ mite şi interiorizante. .306/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Conform cu o gramatică normală aici ar trebui formulât Farewell. O semnificaţie este­ tică are în versul lui Eliot (The Love Song of J. îşi găsesc expresia. în mod normal. Ilustraţia ei ne-o ■oferă cea de a treia strofă din poezia Deutschlandlied de Hoffmann von Fallersieben: (160) Danach laßt uns alle streben brüderlich mit Herz und Hand. 2 ' 3 \mde tropul de contiguitate coffee-spoons substituie timpul. b) auf eine Zigarettenlänge verschwinden 2 " 2 Astfel de expresii ne dovedesc că acest tip de metonimie s-a împămîntenit şi în vorbirea curentă. în aceste exemple. Trebuie menţionată situaţia. în care te foloseşti.

căci trebuiesc cunoscute datele pragmatice. de Chapman 1763: 78): ( 16 1) Sceptre and Crown Must tumble down And in the dust be equal made With the poor crooked scythe and spade. astfel că întîlnim. iar coasa şi sapa erau considerate. metonimia simbolică se poate realiza în toate formele prezentate pînă aici. ochi (în loc de:: dumnezeu). Şirul lor poate fi continuat. — spus cu vorbele lui. Metonimia textologică să o numim perifrază. clepsidra (în loc de: timp). simbolul nu-şi are rădăcina. de exemplu. la vremea scrierii textului. La fel ca şi metafora. în timp ce the poor crooked scythe and spade este pus în locul la the poor farmers ('„ţăranii săraci"). tropii pot fi realizaţi la nivele lingvistice diferite. O putem observa într-un exemplu din James Shirley (cit.FIGURI SEMANTICE/30? e) EXCURS: metonimia pragmasemantică sau simbolică înţelegem prin acest tip de metonimie o substituţie de contiguitate individualizatoare supusă unei permanentizări obişnuite prin procesul de comunicare. . înţelegerea acestor simboluri presupune cunoaşterea faptului că sceptrul şi coroana sînt însemnele tradiţionale ale împăratului. secera şi ciocanul (în loc de : ţărani şi muncitori [pe steagul sovietic]) etc. Dar deosebit de bine conturată în ea este relaţia de substituţie (■+substanţial)/(+accidental). ca uneltele de lucru tipice ţăranului. Rezultatul acesteia se mai numeşte şi „simbol". în prin­ cipiu. o metonimie nominală şi o metonimie de obiect. 235 Sceptre şl Crown ţin locul la kings („împăraţi"). 258 Tropii de contiguitate a) — e) prezentaţi sînt doar cîţiva dintre numeroasele tipuri posibile. Mai mult.Le Guern (1973: 40) — limba este aici numai „la traduction dans le langage d'un rapport extralinguistique qui pourra être exprimé dans une autre langue naturelle sans subir de modi­ fication perceptible". Aşa cum ne arată exemplele date. litera A (în loc de adultery [la Hawthorne]). Dezlegarea lui nu este întotdeauna simplă. în primul rînd„ în datele lingvistice. Alte simboluri metonimice sînt: arme (în loc de: război).

Kamst furt du das Land.308/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Această descriere a noţiunii înseamnă o precizare a termenului folosit adesea pentru locuri de nesiguranţă stilistică (cf. Efectul lor este ■crearea „distanţei estetice". . (-{-cauză).? Frank­ Sursa: J. Laus­ berg 1967:67 —69). Ele ilustrează. în celălalt caz. Poziţia lor funcţională este de tip metapragmatic. de regulă.5. Jakobson (1971) presupune că descrierea realistă din proză ar fi funda­ mentul apariţiei frecvente a metonimiei.5. Anomaliile semantice de genul tropilor pot Ii ajustate în caracterul lor deviant. as it were. (-{-accidental). p . VIII. Aceasta are loc cu mijloace ale „modalizării" („Modalisier=ung" — Todorov 1971: 368). La începutul celei de a patra cărţi din Wilhelm Meisters theatralische Sendung de Goethe. dirait-on. Or. 1970. W.vi. sozusagen. Inst. wo die Zitronen blühn 2 I m grünen Laub die Goldorangen glühn 3 Ein sanfter Wind vom blauen Himmel weht.. (-{-efect) iar cel mai mic trăsături ca (-{-general). Urma­ rea unei astfel de proceduri este fărîmiţarea unui nucleu semantic de text într-o multitudine de detalii. proces în care..59 urm).2'7 dar şi semnale grafemice ca scrisul cursiv. Wilhelm Meisters theatralische Sendung. R. Quintilian. se află poezia la a cărei primă strofă vrem să ne mărginim aici: 1 Kennst du das Land.1. 6. ghilimelele şi majus­ culele. Ele anunţă tropul •ca o anomalie şi îi micşorează astfel efectul său nemijlocit. Analize de text în cele ce urmează.-{-particular}. Ele pot fi formule sintactice de precauţiune („Vorsichtsformeln" — Lausbîrg) ca ut ita dicam. '6. ea constă în aceea că un semem textologic trece în locul unuia mai mic.1. punem în discuţie două texte lirice. Pe scurt.1. structura alegoriei. structura perifrazei. sememul mai mare poartă trăsăturile (. Goethe. 155. o precizare legată de originea lui (cf. Analiza poeziei lui Goethe. într-un caz. (-{-substanţial).

Die Zitronen blühen. Acestea sînt. dacă retransformăm prima propoziţie amplă. Das Land hat Wind. Der Lorbeer steht froh. efectul (Zitronen) substituie cauza (Zitronenbaum). Detalierea este deosebit de evidentă..FIGURI SEMANTICE/3091 4 Die Myrte still und froh der Lorbeer steht. Das Land hat Goldorangen. Der Wind weht. 359 Analiza ne arată că perifrază se compune din cinci meto­ nimii. Das Land hat Myrten. Ţara. ziehn ! 2 ° 8 Această strofă se compune din două propoziţii. Der Wind weht vom Himmel. Der Himmel ist blau. Die Myrten stehen still.) deve­ nind totodată o enigmă. grünes Laub. în die Zitronen blühn. la care se face referiri aici este. 5 Kennst du es wohl ? 6 Dahin ! Dahin 7 Möcht' ich mit dir. aşa cum aflăm mai tîrziu. în versul 4. o mein Gebieter. Das Laub ist grün. în parte iar metonimii. Die Goldorangen glühen im L a u b . Das Land hat Zitronen. singularul ocupă de două ori . care este continuată în strofa a doua şi a treia. formînd o serie de propoziţii enun­ ţiative simple. Goldorangen .. Der Wind ist sanft. Das Land h a t Lorbeer. întregul (Italia) este descompus şi astfel concretizat (Zitronen. trăsăturile ei. în locul numelui ei au trecut» în cîntec. Die Goldorangen glühen. lucru subliniat de forma interogativă. Italia. Es gibt ein Land. Este vorba aşadar de o perifrază antonomastică. din care prima conţine o perifrază. la rîndul lor.

în strofa 3 ea este uşor modificată. întrebarea trebuie înţeleasă. Cambridge. La aceasta se mai adaugă şi faptul* că textul strofei este prins într-o situaţie de comunicare lirică. care sînt fie meta­ forici. De asemenea. Tropizarea potenţată este însoţită de un şir de alte figuri: prozodice (vers). V. ce se desfăşoară în alternarea a două figuri pragmatice: întrebare şi exclamaţie.. răspunsul se subînţelege. în strofa 2 şi 3. E a formează refrenul poeziei — o formă a repetiţiei textologice. în toate strofele. Th. I I . deoarece componentele perifrazei sînt suficient de concrete. Mai există şi metafore şi anume din cele antropomorfice (V. Sursa: The Poems of Emily Dickinson. ei sînt : o vilă clasicistă (italiană) şi o trecătoare în Alpi. éd. substituenzii S 3 pot fi deduşi relativ uşor . în versurile 1—4. 4 4 7 . perifrază numelui Italia şi mai mulţi tropi „interni" morfologici.2. 4: still. froh).1. fie metonimici.5. ca „retorică" (interrogalio) .1 I like to see it lap the Miles — And lick the Valleys up — And stop to feed itself at Tanks — And then — prodigious step 5 Around a Pile of Mountains — And supercilious peer In Shanties — by the sides of Roads — And then a Quarry pare To fit it's sides And crawl between Complaining all the while In horrid — hooting stanza — Then chase itself down Hill — 10 . Johnson. 6. Exclamaţia (exclamaţia) rămîne identică în strofa 1 şi 2 . hiasm). 3: sanft.4 4 8 (No. şi sintactice (paralelism. Analiza poeziei: E.3IO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT locul pluralului (sinecdocă). Mass. 1955. H. 585). se înregistrează deci două nivele tropice: un trop — „cadru" textologic. sonore (rimă pară). Dickinson „I like to see it lap the Miles". care măresc esteticitatea enunţului textual. 3 vol. pentru a identifica Italia cu mare precizie.

Acestea îşi au originea în două do­ menii. Deoarece indiciile concrete sînt relativ sumare în text. ci prin aceea că i se atribuie lui it o serie de acţiuni : lap the Miles. Funcţia lor este să alieneze mai mult obiectul prezentării. 61 — 67). 1862). hooting) ne sugerează că pronumele personal it trebuie iden­ tificat cu lexemul locomotive. s-a văzut că poezia este concepută ca o ghici­ toare semantică. Heidelberg 1968. El necesită. Unele componente ale perifrazei (tank. o concretizare semantică. La această caracteristică contribuie şi faptul că tropizarea este continuată în cadrul perifrazei. nişte completări. ce reprezintă tropul — cadru aj acestui text. Baza ei o formează metaforele. cel animal şi cel uman. lick the Valleys up etc. totuşi. O întîlnim în următoarele . adică tema sa. pg. ca toate pronumele. Galinsky (Wegbereiter moderner amerikanischer Lyrik. Poezia este formată dintr-o singură propoziţie. Acesta din urmă reprezintă „subiectul logic" al textului. Avem deci o perifrază. Aşadar semantizarea lui it se face „indirect" — printr-o substituţie de contiguitate : o substanţă este înlocuită prin laturile ei accidentale.FIGURI SEMANTICE/31 J 15 • And neigh like Boanerges — Then — prompter than a Star Stop — docile and omnipotent At it's own stable door — 260 Poezia este una dintre cele mai cunoscute ale lui E. pînă la urmă. Subiectul şi obiectul sînt pronume personale I şi it. doar în afara textului. „locomotiva". Pînă acum. Dacă aici mai facem. această identificare poate fi verificată. Di­ ckinson şi a fost excepţional interpretată de H . Cum se întîmplă aceasta putem vedea dintr-o analiză mai aprofundată a tipu­ rilor de metafore şi a distribuţiei lor în text. atunci numai sub aspectul specific al metasememelor tratate în acest capitol. Metaforica animistă: înţelegem prin aceasta substi­ tuirea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animat) prin altele cu trăsătura (-^animat). prin intermediul unui lexem ca substituend. şi anume prin cunoştinţele noastre despre stadiul dezvoltării tehnicii în SUA în momentul scrierii acestei poezii (aprox. 1. cum ne-am aştepta. Ea însă nu se face.

Receptorul va fi nesigur mai ales la începutul poeziei. însu­ şirile lick up (2) respectiv crawl (10). O metaforă de acest fel găsim în neigh (14). Privind distribuţia metaforelor. to fit it's sides (9). în timp ce la mijlocul lui do­ mină metaforica antropomorfizantă. Şi expresia stable door (17) reprezintă sfera animalului. Aceste metafore personifică maşina. Ele atribuie maşinii însuşiri şi acţiuni omenşti.(-{-uman). animal. ne frapează că ele sînt dispersate în tot textul. „Salturile" metaforice ce urmează îl lasă nesigur în apre­ cierea valabilităţii uneia dintre identificările tropice. e cuvioasă. sau un şarpe. deoarece atît unul cît :şi celălalt pot să lingă. Rezultatul acestui amestec este o insta­ bilitate semantică. om. Intră în această categorie expresiile step (4). Reacţia receptorului la o astfel de prezentare este nesiguranţa. se ajustează. fac din ea o fiinţă. Metaforica antropomorfizantă: înţelegem prin aceasta substituirea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animal) •cu unităţi ce poartă trăsăturile (-{-animat) -f. supercilious (6). lick the Valleys up (2). peer (6). ca specie. alienarea. Aici activitatea maşinii este pusă la egalitate cu cea a calului (compară pentru aceasta cuvinte ca Dampfroß sau iron horse 2el). Locomotiva apare nu numai ca un cal. să se hrănească şi să se tîrască. Totodată. Ea este mîndră. Sfîrşitul îl formează metaforele animale. ci şi ca o pisică. la începutul textului. 2. se vaită. animale ce pot avea. printre altele. 3. pare (8). po­ triveşte.312/ŞTIINTA TEXTL'LUI SI ANALIZA DE TEXT expresii: lap the Miles (1). atunci trebuie să mai facem şi alte diferenţieri. unde caută degeaba un lexem de substituţie pentru it. feed itself at tanks (3) şi crawl between (10). Nu se precizează însă dacă e vorba de un om sau animal. complaining (11 ) . predomină imaginea animistă. Descrierea semantică a acestei situaţii conţine alături de semul (-{-animal) com­ pletarea (-j-ţinînd de cal) etc. se plimbă. Metaforica animală: înţelegem prin aceasta substitui­ rea unor unităţi semantice cu trăsătura (—animat)-cu altele •ce au trăsăturile (-{-animat) + (-{-animal). Locomotiva apare ca fiinţă. Această . Dacă interpretăm me­ taforele animiste ca lick up (2) sau crawl (10) ca metamorfe animale.

o îmbogăţeşte. ci adesea şi prin substituţia lui mic cu mare. Boanerges este de origine biblică şi se cheamă fii ai tunelului '{Evangh. Şi nu este lipsit de importanţă nici dublul aspect al tehnicii: posibilitatea de a fi dominată •de om şi. pe care o capătă locomotiva -datorită limbajului hiperbolic. Această trăsătură a metaforei o numim hiperbolică. Maşina este introdusa în sfera mitică şi cosmică. cu o .nuanţă de grotesc-comic. linge văile. nu există stele care să se oprească din drumul lor. ba chiar dragoste: I like to see it.17). Astfel. de a-1 domina. invers. Şi atunci ea trezeşte în cel ce o priveşte admiraţie. Rezultatul acestei analize poate fi rezumat astfel: Noi ştim că metasememele iau naştere printr-o transformare .FIGURI SEMANTICE/313 impresie a nesiguranţei este întărită şi de alte metasememe H . se atribuie maşinii două "însuşiri care se exclud între ele: docilitate şi atotputernicie. păşeşte măreţ. Metaforica acestei poezii nu se caracterizează doar prin schimbarea neanima­ tului cu animatul.. Două comparaţii continuă •apoi această exagerare : And neigh like Boanerges Then — prompter t h a n a Star. Galinsky ne atrage atenţia că în versurile finale (15—17 Then — prompter than a Star Stop — docile and omnipotent At it's own stable door — •conţin două paradoxuri: mai întîi. care ar fi în concordanţă cu ambi­ guitatea semantică descrisă anterior. poate. ■care înghite milele. priveşte mîndră în jur şi taie povîrnişuri de piatră. Versul ■ in horrid — hooting stanza Se potriveşte acestei imagini. Mai apare încă un aspect semantic. după Marcus 3.. Exemplul este simptomatic pentru „reevaluarea semantică". Ambele forme ale deviaţiei au funcţia de a cufunda fiinţa maşinii într-o lumină orbitoare. iar apoi. locomotivă apare ca fiinţă supradimensională.

6.. 26 * unde trăsăturile (-{-xparţinînd de fiinţă). Angst. cînd ele­ mentul unei clase de cuvinte este repetat în aceeaşi fonie. Sinonimia joacă un rol important la enumerarea unităţilor lingvistice. forma unei perifraze.4..5. El îşi păstrează totuşi dubla sa înfăţişare a pericolului potenţial şi totodată a familiarului plăcut. care acoperă întregul text. obiectul tex­ tului. din această perspectivă. II. Leid. Un rol a p a r t e . FIGURI ALE ECHIVALENŢEI SEMANTICE Figurile semantice. Identitate totală a semelor există atunci. Aceasta este prima etapă a enigmatizării textului. Ach.2. locomotiva. ale căror struc­ turi semice sînt înrudite. (-{-emoţional). care prezintă identitate semantică concomitent cu o diferenţă în ce priveşte materialul sonor (cf. acest see din versul 1 cîştigă el însuşi calităţi metaforice: se transformă dintr-un verb al percep­ ţiei optice într-un verb al vederii spirituale. mai întîi. Angst und Leid. Lingviştii încă nu au căzut de acord asupra faptului. (-{-dureros) etc. distribuţie sintactică şi semantică.. Acest Eu împlineştetransformarea lumii senzoriale într-una a imaginaţiei. Ori­ ginea acestei schimbări metasememice este Eul amintit în prima propoziţie: I like to see it. O astfel de" transformare ia aici.2. formă.3). este fie fiinţă animală fie umană de dimen­ siune mitică. formează numitorul comun al expresiilor sinonime Weh. dacă această identitate trebuie să fie înţeleasă doar ca o asemănare. Mai puţin univoc este cazul sinonimiei. Ach. de exemplu. care respectă principiul echivalenţei: elementelor repetiţiei.3 H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT estetică a fenomenelor de gramatică normală. în Gryphius: (162) Der Fürst der Finsternis mit Weh. Privit. cu condiţia c a nici o emfază să nu schimbe formula semică a repetiţiei cuvîntului. Cea de a doua etapă se referă la metafori­ zarea detaliului perifrastic. sînt izoseme sau aproape izoseme (Pelc 1961:307). (—pozitiv). în ambele etape. înţelegem prin „izosemie" faptul că felul şi n u ­ mărul trăsăturilor semantice ale unei unităţi lingvistice sînt identice.

în limbajul cotidian. un adjectiv este purtătorul potenţialului semic. structura sa semantică ■constă în aceea că două (sau mai multe) unităţi semantice (sememe) sînt unite între ele printr-o mulţime comună •de trăsături semantice (seme). Herbert: (163) judge and sentence (The Rose). din contră. în primul caz. Opoziţiile . Pentru explicitarea ei. Noi numim acest fenomen „deviaţie seman­ tică". în această formă sau într-una foarte asemănătoare. pentru a scoate în evidenţă şi mai mult potenţialul semic comun. în acest context. în exemplul: ( 165) Peter kämpft wie ein Soldat 26i lupta este cea care dă numitorul semantic comun pentru Peter şi Soldat. Dar nimeni nu poate să afirme cu toată seriozitatea că cele două pro­ poziţii sînt poetice. de pildă. comparaţiile trebuie să cores­ pundă unor pretenţii în plus. Astfel. aşa-numitul Hendiadyoin la doi"). de exemplu. în antichitatea clasică.FIGURI SEMANTICE/315 îl joacă. ■cînd cele două componente ale comparaţiei prezintă o diver­ g e n ţ ă semantică. un verb. definiţia metaforei ca o comparaţie prescurtată de­ venise o componentă topică a retoricii. Dacă inversăm ecuaţia şi numim comparaţia o metaforă expandată. aici. Alături de aceste forme ale echivalenţei sinonimice se află şi comparaţia poetică (similitudo). să ne amintim că. în versul lui G. Aceasta se întîmplă. atunci •cel de-al doilea element al ei [componenta cu ca (şi)] apare « a rezultat al unei substituţii de similaritate. aşa-numitul tertium comparationis. în exemplul: (164) Peter ist so groß wie sein Bruder 2 6 4 unităţile semantice Peter şi sein Bruder sînt coordonate prin trăsătura comună de mărime. Pentru a căpăta proprietăţi stilistice. Structura sa sintactică •este cea a formulei aşa — ca (şi).2*3 („unul ■care alătură două expresii echivalente semantic cu ajutorul •conjuncţiei and. căci noi le întîlnim.

nu însă şi în detaliu. Altfel spus: A1 are un surplus semantic (redundanţă).316/ŞTI1NTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT dintre trăsături sînt aceleaşi ca la metaforă. Himmel. la. încît şi-a pierdut vlaga poetică. însemnăm prima din aceste componente cu Az pe cea de a. conform termino- . c) Der Wolkenkratzer ragt v. una mai lungă. 268 avem o comparaţie hiperbolică. O deviaţie semantică secundară de un tip deosebit este antiteza. La unele parabole S 2 lipseşte de tot. b) Peter läuft wie eine Schnecke. Dar. pe cînd cea cu la fel de. ca: (167) Peter kämpft wie ein Löwe. Dacă. Elster) noţiuni corelative. Receptorul este astfel silit să completeze el însuşi sememelecomponente ale lui A2. comparaţiei formulată cu ca (şi) să. o echivalenţă semantică decît în temă. fapt cauzat adesea d e o lungime prea mare a lui Ax . în fabule şi în Biblie. La unele parabole (de exemplu. contradictorii şi contrare. astfel că există tipuri de comparaţie. analoage. forma unui paralelism propoziţional. în exemplele : (166) a) Peter kämpft wie ein Titan. de obicei. deoarece A1 s-a desprins atît de mult de A2. Parabolele pot fi întîlnite în creaţia epică. Skreb (1968:51) aminteşte (preluînd pe E. ironică respectiv cinetică^ Şi aici există — în analogie cu metafora — comparaţii moarte. în parabolă. ocupe numai o parte scurtă din text. Homer) acest lucru nici măcar nu prea mai e posibil. aVem de-a face atunci cu o fragmentare a textului (elipsă). Relaţia aceasta ia. 267 Această comparaţie este atît de uzată prin repetarea eÊ In vorbire.'ie eine drohende Faust in den. încît nu putem constata. doua cu Alt atunci în A2 există pentru Ax prea puţine corelate sememice. c a r e contribuie la formarea antitezelor. în felul acesta. Extinderea textologică a comparaţiei o vom numi para­ bolă („Gleichnis"). Ea nu pune în relaţie" sintagmatică sinonime ci anto­ nime. se poate întîmpla ca partea.

unitatea antitezei. Să demonstrăm aceasta pe un exemplu: ( 169) Hütten ( + sărăcăcios) ( + din lemn) ( + mic ( + instabil) ( + strimt) Paläste (— sărăcăcios) (— din lemn) (— mic) (—instabil) (— strimt) calitate valorică material de construcţie înălţime rezistenţă întindere Fiecare opoziţie semică se bazează pe un hipersem comun : calitatea valorică.-Paläste for­ mează perechi antonimice. palate . cu atît antiteza este mai potenţată. material de construcţie etc.semice multiple. O schematizare a acestor fapte î n forma : '/ L70) formă de conduită :—■ locuinţă pace ■- ^ * război colibe - 'v. în totalitatea lor. de exemplu. hipersemele reprezintă ceea ce teoreticienii numesc „genul proxim". ca locuinţă. ca formă de conduită. iar în grupul antonimie Friede: Krieg.iat + + NpiUrt ia. care prezintă o echivalenţă sintactică strictă — formula structurală este: S(NslKg) + 0(Artpiur. de cele mai multe ori fără a fi numit. Cu cît aglomerarea unor astfel de opoziţii în unităţi echivalente semantic este •mai mare. Acest :gen proxim („hipersemem") poate fi specificat. •de pildă. Büchner ne •oferă o antiteză bimembră între cuvinte: ( 168) Friede den Hütten ! Krieg den Palästen! 2 6 8 în acest citat. ) — cuvintele Friede : Krieg şi Hütten . care contrastează prin opoziţii . care determină. în (169) de -exemplu. ni se pare mai potrivit să vorbim de constituirea unei opoziţii privative în compoziţia •semică. ( -{-mare) : (—mare ) .FIGURI SEMANTICE/317 logiei preferate de noi pînă aici. ca tertium compar adonis.

din nou. un capitol discutării „oximoronului sau antitezei'" (sic ) (1974: 7). nici una din cele două figuri nu intră. W. Din acest motiv. Ceea ce este valabil pentru raportul dintre comparaţie şi metaforă. O astfel de constatare ridică totodată problema. Schiller privit istoric.318/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT evidenţiază faptul că antiteza trebuie numărată printre figu­ rile echivalenţei semantice şi aici.Wahl. are valabilitate^ în egală măsură. pe de altă parte. încît profilează standardul semantic al textului într-un mod deosebit. idealul şi viaţa. oximoronul nu este identic cuantiteza nici prin nume. nici prin tipologie. O discutare diferenţiată a a n t i ­ tezei o găsim la Kopperschmidt ( 1972) care elucidează şi alte aspecte f igurale ale citatului din Büchner (168) (1972: 6 0 . celelalte două figurî sînt astfel constituite. Dacă în cazul metaforei şi al oximoronului există o abatere semantică primară de la normă. Căci. aspectele meta­ forei moarte pot fi transpuse asupra tuturor metasememelor.6 2 ) . iii categoria „metaforei". prin faptul că sînt legate de istoricitate. toate uni­ tăţile semantice să fie supuse unor mutaţii permanente. asupra faptului că antiteza nu este doar un fenomen sincronic ci şi unul diacronic. mutaţii care pot duce atît la cîştigarea cît şi la pierderea poeticităţii. în privinţa pierderii în poeticitate. . pe de o parte. Shibles comite o dublă eroare. alăturată formei extreme a deviaţiei secundare. 269 Omul zilelor noastre nu priveşte perechea de lexeme Sinenglück: Seelenfrieden neapărat ca opoziţie.. „Dar pentru Schiller. Lui Skreb (1968) îi revine meritul de a fi atras atenţia. fericirea sim­ ţurilor şi pacea sufletului erau antiteze reale" (1968: 52). El ilustrează aceasta pe următoarele versuri din Schiller ( 171) Zwischen Sinnenglück und Seelenfrieden Bleibt dem Menschen nur die bange . dacă nu cumva. şi pentru raportul dintre antiteză şi oxi­ moron. într-uit articol despre metaforă. cînd dedică..

Britomart este descris In felul următor : 1 2 3 4 5 6 7 8 9 For she was full of amiable grace. Smith/E. 145.i. That as the one stird v p affections bace. And manly terrour mixed therewithall. •errour (5) şi hardy hand (8). care se compune •din două propoziţii parţiale echivalente din punct de vedere semantic. "The Faerie Queenè" TII. Sursa E. p . de Selin«court. ed. în A2. 270 A. Spenser. As he. Analiză de text: W. 5). To which sharpe thornes and breres the way forstalf. Celelalte relaţii sînt de tip . Spenser.46. Londra 1960. d) apall (4). She. de pe poziţia obiectului pe cea a subiectului he. his idle wish doth lose. Dare not for dread his hardy hand expose. A x conţine subiectul she. And hold them backe. C. t h a t would in errour fall. hold backe (5) şi forstall (7). ocupă aici ca vermeill Rose (6) poziţia obiectului.1.FIGURI SEMANTICE/319 b. care e frumos. J. Queene de Spenser. TA« Poetical Works. t h a t hath espide a vermeill Rose. dar totodată respinge dorinţa unui nedorit prin spini.grace (1) şi vermeill (Rose) (6). Dintre acestea. în timp ce purtătorul patimilor din A1( men (4) irespectiv Ihem (5) trec. A2 in­ versează diametral ordinea sintactică din Ax (hiasm). But wishing it far off. în The Faerie. căruia i se atribuie proprietăţile antitetice: amiable grace (1) şi manly terrour (2) •care fie că stîrnesc patimi (3) fie că le strunesc (4. rash desires (4). So th'othcr did mens rash desires apall. prima (1—5) conţine componenta •cu la fel A1( cea de a doua (6—9) componenta A 2 eu ca şi a comparaţiei. Britomart şi însuşirile ei sînt comparate cu un trandafir. b) manly terrour (2) şi sharpe Mornes and breres (1 ) . Strofa este formată: dintr-o singură frază. între elementele comparaţiei în a) ^i b) domneşte tot o relaţie de contiguitate ca şi între rash desires (4) şi hardy hand (8) în c). c) affection bace (3). care în A t este subiect. Această comparaţie o determină xelaţiile de echivalenţă semantică între Aj şi A 2 : a) amiable . idle wish (9) .2. .

3 — 4).1. grafosintactice şi grafotextologice. In felul acesta. grafemele inter — respectiv suprasegmentale (semne . Venezky 1970).supun unei norme gramaticale. se formează o urzeală densă derelaţii semice echivalente. care aici poate fi schiţată doar în linii mari. în plus. E l e formează fundamentul unei estetici grafemice. După cercetările din ultimele două decenii. întreaga prezentare se consumă . De aceea nici deviaţiile grafemice nu au putut intra în preocupările cercetătorului de text ca factori producători de esteticitate. Criteriile. din înfăţi­ şarea lui Britomart. care poate fi transpusă în reguli (Hali 1952. care au fost valabile şi pînă a c u m : adiţia. din motive diferite (vezi Plett 1972a). mai ales dublul aspect al frumosului cumplit. 7. după care.320/ŞTlINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT sinonimic. grafemele segmentale („literele") şi 2.într-o extindere retorică (amplificatioJa acestei teme. se pot genera figuri grafemice sau metagrafe sînt aceleaşi. FIGURI ALE DEVIAŢIEI GRAFEMICE Baza operaţională pentru deviaţiile grafemice o formează următoarele elemente: 1. întîlnim şi figuri morfologice sub forma poliptotonului wishing/wish (9} şi figuri propoziţionale sub forma paralelismelor (1—2. încît să reiasă clar raportul dintre mediul scris şi diferitele nivele lingvistice. a fost neglijat de către lingvistică mult timp. permutaţia. al lingvisticii semelor grafice. nu se mai pune la îndoială faptul că semnele grafice ale unei limbi se. deşi nu erau necunoscute poeziile figurative şi alte maniersime ale formei scrise (cf. alături de figuri fonoestetice cum sînt accentul (iamb) şi rima (rhyme royal). Ele au sarcina de a scoate în evidenţă. subtracţia. astfel că strofa prezintă un multiplu coupling de figuri de echi­ valenţă. Mountford 1969. Astfel se pot face distincţii între unităţi grafofonologice. Hocke 1959). pe baza acestei clasificări. Aceste reguli pot fi în aşa fel formulate. grafomorfologice. FIGURI GRAFEMICE Domeniul grafemicii. 7. substituţia şi echivalenţa.

<b>. 7. cu deosebită pregnanţă. virgula. Gläser (1972). felul. Categoriile dez­ văluite. accentul. R. . al grafosintaxei (virgulă. între o variantă continuă « t h > în < t h i n g » şi una discontinuă «a-e> în < h a t e » . Gläser (1972: 193) notează „mărci. sînt în concordanţă cu terminologia aleasă în această carte. Dar ea nu este limitată doar la adăugarea de grafeme segmentale ci se poate realiza şi prin adăugiri intersegmentale. punct) şi al grafotextologiei (marcarea aliniatelor. pe care-1 produce o clapă anume de la maşina de scris sau de cules. Adiţia Adiţia semnelor grafice poate fi efectuată în poziţia ini­ ţială graf ofonologică : ( 172) a) The Ffinest Ffamily in the Land (Henry Livings) b) la ffine efflorescence de la cuisine ffransouèze 271 (Raymond Queneau. ne-a.1. de exemplu. tremă). atras atenţia asupra lor. de Dubois et al. Grafemele segmentale se realizează în domeniul grafofonologic. trebuind totodată deosebit. Acum cîtva timp. R. trema) în combinaţii diferite. Ca o trăsătură deosebit de frapantă a reclamei economice americane. Ca variante libere (alografe) ale ambelor tipuri de grafeme apar. Grafemele interşi suprasegmentale au funcţia de a acţiona ca semnale segmen­ tate în domeniul grafofonologiei (accent.FIGURI GRAFEMICE/321 diacritice ca punctul. ale căror lexeme sînt descompuse în silabe prin liniuţă de legătură. noi adăugăm categoriile adiţiei şi permutaţiei. în cazul digrafului. Autoarea se bazează pe lucrările lui Jean Praninska şi foloseşte ca corpus textual dovezi din limbajul reclamelor americane. paragraful). Aceste observaţii preliminarii (doar schiţate) ne relevă perspectiva unei arii largi de posibile deviaţii grafemice. <c» şi ca digraf « t h > şi <a-e> în engleză). mărimea şi culoarea tipurilor de scriere. punct şi virgulă.1. cit. cum ar fi ca monograf «a>. algrafomorfologiei (limita de legătură). „suprimările grafemice" şi „substituţiile grafemice". face parte din această categorie. Şi spaţiul liber. 1970: 65).

bare. autorul vrea să redea încer­ cările disperate de a merge cu un automobil nou. 2 7 3 Aşadar. paranteza rotundă iniţială şi spaţiile libere (cf. printre altele : (173) a) Flu-Id-Deth b) De-soly-al c) Rub-Er-Red (insecticid) (soluţie pentru curăţarea metalelor) („oxid roşu de fier. compus al cauciucului") care în afară de adiţia de grafeme (liniuţă de legătură). am atins problema^ funcţiei pragmatice respectiv semantice a acestor deviaţii. într-o scriere cu totul arbitrară". (1970: 65) şi Leech (1969: 52) relatează despre forme de manifestare literare ale acestor metagrafe (de exemplu.322/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT silabe ce apar. Prin această tehnică a deviaţiei. mai întîlnim şi alte semne diacritice care pot determina formarea de cuvinte artificiale. lever). ci şi punctul cu virgula. în Contes drola­ tiques de Balzac şi East Coker de T. într-o gramatică grafematică normală el ar avea urmă­ toarea formă: (175) again slowly. la rîndul lor. se încearcă „un joc grafic" aliénant între numele proprii (denu­ mirea produsului) şi noMen appelativum. care vor să suge­ reze-o senzaţie arhaizantă. aici nu numai liniuţa de legătură rupe secvenţa combinaţiei morfosintactice prin inserţie într-o -poziţie gra­ matical „greşită". ( d e a t h ) . în afară de grafemul de inserţie. ing (my. barely nudging my (sc. liniuţa de legătură. Iy nudg. E. Sînt date ca exemple.3:"permutaţia). în (172). (concorde) în loc . punctul. Sesizînd aceasta. (de exemplu. în (173).-Cummings: (174) again slo-wly. S.> ( d e t h » 272 şi prin echi­ valenţă (de exemplu. Dubois et al. mai prezintă şi modificări prin substituţie (litere mari/mici) prin subtracţii (de exemplu). Un exemplu pentru această tehnică este rîndul următor din E. simetrie în oglindă (De-solv-al>). grafemele de inserţie au sarcina de a imita articulaţia manieristă (hipercorectă) a englezilor (francezilor) ce-şi dau aere.1. Eliot). şi 7.

1.2. iar poeticul nu este luat întru totul în serios" (1966: 88). sugerat deja în onomatopeica grafemică a primului vers. adiţia unităţilor grafofonologice (<pss(n)>). denumirea unei mărfi Stmkist şi sloganul Front the Stmkist groves of California. Jandl: (176) pssnt es pssniest ein psnychologe. FLORA-LAMB) Alte exemple găsim la Gläser (1972: 189—191). Un alt exemplu luăm din Laut und de E. . . Subtracţia Exemple prin suprimarea grafemică a limbajului engle­ zesc de reclamă sînt: (177) a) b) c) d) e) Day-Glo (în loc de: Day-Glow) K A N T W E T FL'ORA-LAM (în loc de-: Blu-Check (în loc de: Blue-Check) T Y M E T E R (în loc de: time-meter) Weedone (în loc de: weed + done). <(ps)n>: haplologia grafofonologică) imită stră­ nutul. Rühm: / (178) berühren erühren rühren ühren hren xen en n . Sunkist este posibil numai într-o Ţară a Nimănui. sub aspectul pragmaticii efectului: „.FIGURI GRAFEMICE/323 de <concord». O atenţie deosebită se acordă acestui metagräf. unde se evită prozaicul. de cînd Leo Spitzer a analizat. în versul 2 şi 3. în articolul său Amerikanische Werbung — verstan­ den als populäre Kunst. Luise Aici. Tocmai această observaţie poate fi aplicată la prima strofă a unei poezii de G. 7.

de pildă în ode auf N de J a n d l : <lepn>.324/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Aici. grafosintactice în <BESSEMERBIRNEN/als mehr Kanonen) (în loc de besse(r) me(h)r Birnen) 273 la E.1. Joyce. Mai rămîn de amintit două forme deosebite. 7. dar cu o astfel de presupoziţie ne aflăm probabil pe tărîmul speculaţiilor. Herbert. de pildă. II. în transpoziţia Cuvîntului înainte şi a Dedicaţiei la mijlocul. la L.1. Butler şi în <Mary> în loc de <Army> la G. 3.3).3. grafomorfologice în vielleicht de G. respectiv a unui grafem zero. Sterne. care crează un nou cuvînt cu alt sens prin permutaţia literelor unui cuvînt : de exemplu (prin citire inversă) (Erewhon) în loc de (Nowhere) la S. Este posibil ca acest mijloc stilistic să vrea să prezinte încercarea reală sau imaginară a unei apro­ pieri tactile 274 . Jandl şi grafotextologice. How well her name an Army In whom the Lord of Hosts did pitch his tent ! 2 ' 6 . Permutaţia Inversiuni grafemice au loc la toate nivelurile lingvistice : grafofonologice. respectiv şfîrşitul lui Tristram Shandy. <nepl> . Acest pro­ cedeu îl întîlnim. se reduce un grafomorfem pînă la nivelul unui monograf. prin repe­ tiţie. funcţia lui este'de a eviden­ ţia scurgerea fluxului conştiinţei.1. Amintim în treacăt şi posi­ bilitatea suprimării grafemelor intersegmentale. între care autorul stabileşte o relaţie (pseudo-) semantică (emblematică) : (179) Ana - ( M A R Y ) \ ARMY }sramdoth present. Rühm. pe laturile unei forme în V. Una este aşa-numita ana­ gramă (cf. prin suprimarea treptată a cîfe unui grafem. Este cunoscută şi lipsa consecventă a punctuaţiei în monologul interior la şfîrşitul lui Ulysses de J. a cărui componente: <viel> şi <leicht> sînt repartizate. în multe poezii ale lui Emily Dickinson. unde provoacă polisemia textului.

cade virgula ca semnal al permutaţiei şi nu rămîne decît mutaţia rîndurilor (în jos. p. dar şi prin inserţia sau suprimarea unor grafeme intersegmentale. spre stînga). urmează a fi ilustrată pe baza mai multor criterii directoare: 7. E.2). Exemplele citate pentru ilustrare ne arată că permutaţia poate fi provocată in moduri diferite : prin inver­ sarea literelor. adică ele se bazeză pe combinaţia unor litere care . Substituţia în cadrul aceluiaşi sistem grafemic Sistemul grafemic german şi cel englez sînt de tip alfa­ betic. 7. Hopkins. Cummings.FIGURI GRAFEMICE/325 în timp ce în acest exemplu este vorba de un tip deosebit al permutaţiei grafofonologice. ca în al doilea caz (caracterizarea unei lovituri repetate a unei baghete magice). De aceea. I I 3. Acestea sînt doar cîteva din numeroasele posibilităţi ale formei de deviaţie tratate.2. în cazurile ce urmează.1. unde.2. Substituţia Deviaţia de substituţie grafematică este un fenomen foarte complex. a. Nu arareori o întîlnim. Prin suprimarea spaţiului libet (concomitent cu suprimarea lui <r> şi <h> şi substituirea literelor mici cu mari) ia naştere din <besse(r) me(h)r Birnen) combinaţia ( B E S S E M E R B I R N E N ) .1. sau onomatopei grafematice. Rühm şi E. spre dreapta. la Jandl.4. avem transpoziţii ale unor părţi de cuvînt: (180) a) b) c) d) air-/built thoroughfare (That Nature is a Heraolitean when we delve or hew-/Hack (Bisney Poplars ) king-/dom of daylight's dauphin (The Windhover ) hardy-/handsome (Felix Randal) Fire) Sînt toate exemple luate din opera poetului englez G. Ceea ce se remarcă la această inversiune grafomorfologică este determinarea ei de cauze prozodice. de obicei. s> (Cummings). M.4.1. Ea poate fi clasificată deci ca o deviaţie grafemică morfoprozodică (cf. îri sus. Totodată se pot forma ambiguităţi grafosemantice (jocuri grafice) ca în primul caz. prin inserţia virgulelor se formează din <taps> 277 combinaţia <t. fără o cauză prozodică obligatorie.

aproape regulat de la regula scrierii cu majusculă a-lui „eu" <I>. . în cele ce urmează. . E. Nu ţine cont de regulile gra­ maticii grafemice engleze nici atunci cînd substituie litere mici cu mari: <allof her tremB/-ling>. anumite valori sonore. Stefan George şi. struc­ turile grafomorfologice prezintă deosebiri tipice: în germană toate substantivele şi cuvintele cu funcţie de substantiv se scriu cu majusculă. în ceea ce priveşte inventarul lor de grafeme. Aici este anulată o opoziţie grafematică fundamentală. Deviaţia are loc. iar în engleză numai numele proprii. în limba germană (şi engleză) are o valoare gramaticală semnaliza­ toare. Cummings) preferă în general să desfiinţeze toate literele mari (normate pentru începutul propoziţiei. care. 279 în exemplele prezentate. (181) E i n woRT adElT s E I n E buchs TabEn sIE dEn R I T T E R m I T I h R fahREn b I T T E sIE E R jETzT schlafEn o d E R RodEln gEhE E R . de exemplu. Cummings se abate. Jandl. în locul căreia foloseşte litera mică <i>. <(gonE)>. mai ales însă în dER RITTER. se încalcă sporadic sau în număr mai mare reguli ale ortografiei germane sau engleze. Este vorba de următoarele forme de substituţie déviante: a) Substituţia literelor mari respectiv mici în poeziile sale E. în echivalenţa totală a scrierii cu litere mici pentru o .). vom ilustra cu exemple tipurile de deviaţie. că scrierea cu literă mare se face doar la început de cuvînt (regulă de poziţie). Ambele sisteme grafemice sînt în mare măsură identice.326/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT reprezintă> la rîndul lor. cînd unii autori (de exem­ plu. E. în aceste exemple. de exemplu. în <(gonE)> regula. E. <(S10/wLy)> 278 etc. Ceva analog se întîlneşte şi în poeziile lui E. deşi. în (buchsT a b E n ) principiile că ortografia germană prevede scrierea cu iniţială mare a substantivelor şi că nu permite alter­ nanţe de litere mari cu mici în cadrul aceluiaşi grafomorfem. Altfel se prezintă situaţia. în parte. (what was Disappeared). la începutul. pentru numele proprii etc. Astfel de divergenţe vor trebui luate în considerare cînd. la mijlocul şi la sfîrşitul cuvin­ telor.

. — **** ** ** __ any Other man would have sunk down to the centre — . duce la suprimarea celor comunicate. Steme Tristram Shandy. **** ** **** *** ******. limbajul de reclamă american.FIGURI GRAFEMICE/327 limbă se pierd importante posibilităţi de prezentare grafoestetice. că ceea ce nu putea şti niciunul din ascultătorii dialogului nu trebuie să o ştie nici citi­ torul. Cu toate acestea. saidst thou. b) Substituţia de grafeme vocalice şi consonantice Deosebit de inventiv este. whisper­ ing these words in my ear. în acest caz. în acest tip de inversiune grafemică. . în felul acesta. unde semnul diacritic al steluţei (asterisc) sau liniuţa de legătură apar adesea în locul unor combinaţii grafemice segmentale ( 183) 'Tis enough. se naşte adesea o ambiguitate grafosemantică. and I ara satisfied. se păstrează spaţiul lor grafic . R. 260 Punctul de vedere mimetic. putem vorbi de o substituţie grafosintactică. deoarece neologismul grafic desemnează atît o marcă de marfă. numai că în locul grafemelor segmentale trec semne diacritice ca „înlocuitori". Dacă. Tristram. cît şi — pe baza asemănării grafice — situaţia iniţială de referinţă. Gläser (1972: 191 — 192) dă următoarele exemple: (182) a) BABI-DRI (înlocuirea lui <y> cu < i » b) More-Kleen (înlocuirea lui <ea> cu <ee)) c) Silver-Kote (înlocuirea digrafului continuu <oa> prin digraful discontinuu <o-e» d) AVON KLEAN-AIR (înlocuirea lui <C> cu < K » e) KWICK K R I S P (înlocuirea lui <QU> prin ( K W » etc. c) Substituţia de grafeme segmentale cu grafeme inter seg­ ment ale: Acest fenomen formează o trăsătură structurală esenţială în romanul lui L. atunci în alte părţi ale romanului vom vorbi de substituţii grafe- .

necessarye conjunction Holding eche other by the hand or the arm Which betokeneth concorde.. II. fie că sînt construite artificial.1.ni dancing. ca Sterne să omită. pentru capitolele 18 şi 19 ale aceleiaşi cărţi. de Leech 1969: 52) : (184) The association of man and woman I n daunsinge. sa nu apară decît titlurile (de exemplu. Prima situaţie o întîlnim într-un pasaj arhaizant din East Coker de T. lor le revine funcţia de a scoate în evidenţă structura ciclică a timpului şi coincidenţa finală între trecut şi prezent. O explicaţie funcţională a unor astfel de moduri de prezentare ne sugerează că Sterne iro­ nizează aici norme grafematice contemporane. de exemplu. De cele mai multe ori. S. ele se abat nu numai de la norma grafică a englezei contem­ porane. fie că sînt luate din citate din texte istorice. d) Substituţia graf omorfemelor istorice Deviaţia istorică în domeniul morfemelor a fost tratată deja anterior (cf. î n comparaţie cu deviaţia istorică prezentată. Two and two. Dacă acolo era vorba de pro­ blema cuvintelor sau formelor arhaice. signifying matrimonii — A dignified and commodious sacrament. cu excepţia lui betokeneth — în primul rînd de tip grafemic. ghilimelele) sau a unei alte tipografii. abaterea grafemică de substituţie joacă. cu . concord Arhaismele din acest pasaj (în mare parte fragmente citate din The Governor a lui Sir Thomas Elyot) sînt. de exemplu.) şi ca. Semnificativ este în acest sens. în acest caz.-4. matrimony necessary. autorii folosesc posibilitatea utilizării unor grafeme intersegmentale suplimentare (de exemplu. Chapter Nineteen) restul rămînînd foaie albă. După Leech. toate deviaţiile exogene. Se întîmplă.2.4.u n rol mai mic în unităţile textuale dialectale şi exogene. ci şi de la contextul grafic mai larg al acestei poezii.328/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT mice textuale. Eliot (cit..). atunci aici deviaţia în discuţie se referă numai la scrierea neobişnuită a cuvin­ telor. faptul că. conjunction each (betokens). în prima parte din The Waste Land de Eliot. în capitolul 22 al cărţii a IX-a un paragraf (And accordinggly***. Ca atare.

. î n locul exemplelor complexe din acest poet.2. sînt integrate în structura tipografică a textului englezesc. ilustrăm cele spuse cu un exemplu simplu din literatura nonsensului englez: (186) a) Y Y U R b) 2 Y's U R c) Too wise you are Y Y U B 2 Y's U B Too wise you be I C ti R I C U R I see you are v Y Y for me 2 Y's 4 me Too wise for me 283 .FIGURI G R A F E M I C E / 3 2 9 două excepţii. Gelb 1963). o valoare structurală este­ tică deosebită. ( 185) ich was not yet in brasilien nach brasilien wulld ich laik du go wer de mimen arr so ander so quait ander denn anderswo ich was not yet in brasilien 282 Această poezie intitulată calypso face parte din tradiţia poeziei macaronice. f Jandl. silabă sau sunet şi poartă. „sistem silabic" (unitatea: silabograma sau semnul silabă) sau „sistem alfabetic" (unitatea: litera sau semnul grafic).unde exprimarea cuvintelor englezeşti este transcrisă in limba literară germană. nume ca „sistem logografic" (unitatea: logograma sau semnul cuvînt). . Cele două excepţii sînt citate din Tristan şi Isolda de Wagner şi sînt scrise cursiv.1. Aşadar.— şi ortografia germană şi engleză — părţi din alte sisteme grafice. în consecinţă. 7. din acest motiv.. cum ar fi cel alfabetic în variantele alfabetului grec. din care fac parte — cu modifi­ cările amintite. unde autorul citează nu numai semne grafice greceşti. Lor li se poate atribui. Cu totul altfel trebuie privită situaţia întîlnită într-o poezie a lui E. ci şi „ideograme" chinezeşti. Deosebit de clar se poate recunoaşte aceasta în Cantos-urile lui Erza Pound. Deteriorarea grafemică a englezei americane vrea să ironizeze încli­ naţia spre americanizarea verbală.4. pentru că se potrivesc în concepţia lui imaginativ-semantică despre image. latin. Toate aceste sisteme denumite „fonografice" sînt constituite la rîndul lor din subsisteme.. Substituţia în afara aceluiaşi sistem grafic Sisteme grafice cunoscute de istorie se orientează după unităţile lingvistice cuvînt. atunci rezultă deviaţii externe sis­ temului. runic şi chirilic (cf. dacă se introduc (substituie) în sistemul grafic romanic.

sugestia de a transpune alfabetic literele respectiv cifrele folosite logografic ne este dată de grafomorfemele (for m e ) respectiv ( m e ) . Cummings (189) its hoi and its polloi. Posibilitatea este oferită de identitatea fonologică a numelor literelor cu alte unităţi morfologice ale englezei. . Caracterul enigmatic şi comicul din a) se bazează pe faptul că aici majusculele alfabetului sînt utilizate logografic. Ele sînt semnalele cheie pentru poziţiile ce pot fi caracterizate ca jocuri grafice morfosemantice. ca urmare a identităţii fono­ logice. Dar ne putem imagina si situaţia inversă: semne grafice din sisteme grafice străine sînt transpuse în sistemul propriu. Această ambiguitate este înlăturată în versiunea b). litera <S> este înţeleasă ca logogramă pentru <ess>. Consecinţa acestei substituţii inverse este neutrali­ zarea deviaţiei grafice şi deci decăderea ei ca mijloc estetic.284.330/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT a) şi b) arată două posibilităţi ale metagrafemelor textologice pe care c) le transpune în sistemul grafic al englezei. î n combinaţia ( Y Y> există. engl.. Pînă acum. am pus în discuţie substituirea unor unităţi din propriul sistem grafic prin unităţi din sisteme grafice străine. în: (188) X mas (în loc de: Christmas) 2 8 6 apare o substituţie multiplă: litera latină <X> înlocuieşte litera grecească <X> („. (4]> 5= "four". Xpicrrôç. la rîndul ei. I n a) şi b). ca urmare a identităţii reprezentării fonologice cu " t o o " . în afară de logograme din litere. Un astfel de caz îl întîlnim în versul lui E. rolul de logogramă pentru „Christus" (gr. logogramă condiţionată de tradiţia simbolică ( = pragmasemantică) a creştinătăţii. care. care coincide cu "for". oferă şi logograme de numere : ( 2 ) = „two".chi") care are. pe deasupra. atît timp cit s-ar putea citi şi why why. care coincide. Christ). ca de exemplu în: (187) a) Soap-S-Ences (în loc de: soap-essences) b) Spray-S-Ences (în loc de: spray-essences) 28 ° în timp ce aici. o neclaritate morfosemantică. Limbajul reclamei comerciale americane uzează uneori de substituţii grafemice comparabile. E.

implicaţiile pragmatice şi semantice ale poeziilor. -47 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 M onkel toms hütte 228 nkel toms h ü t t kel toms h ü t el toms hü 1 toms h . Laut und Luise. p .FIGURI GKAFEMICE/331 uncie citatele greceşti «oî>. un triptic .5. aşadar. Jandl "onkel toms hütte" Sursa: E. două proceduri grafo-estetice. şi anume subtracţia şi permutaţ-ia. Jandl. în cele ce urmează. A N A N G K E prevails (Mauberley. punînd în acţiune potente ale aberantei propriului sistem grafic.5. (uoAAoi» sînt reformulate în grafia latină. poezia concretă ne demonstrează. (190) All passes. Ii. Pe de altă parte. tipar spaţiat. Neuwied/Berlin 1971. Poezia este compusă din trei părţi: versurile 1—6. alte tipuri tipografice). 7. 7.1. în plus.1. Formează. prin folosirea majusculelor latine în locul literelor greceşti {('Avâysen». Analiza poeziei lui E.287 din Ezra Pound este reprezentativ pentru numeroase variante (de exemplu. Analize de text Analiza a două texte dir/. se încearcă oprirea neutrali­ zării. ssssssssss aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa t o t o ' m t . ghilimele. ver­ surile 7—8 şi versurile 9—14. toms .1. şi încearcă să ne dezvăluie.

care îl flanchează. citite în zig-zag (bustrophedon). un număr cu ghinion). Nici sensul lui nu este foarte clar. axa orizontală între două părţi y e r ticale de axă. Pe de altă parte. urinează graf emul <a>. se poate constata că descompunerea (subtracţia) grafemică treptată de pe axa verticală are un corelat semantic într-un proces de dezintegrare umană: pierderea de către Tom a. în credinţa populară. la rîndul ei. Mai dificilă este analiza foarte frecven­ telor repetări ale lui <s> şi <a> în partea de mijloc a poeziei. în timp ce partea din mijloc are o întindere mai mică (2 versuri). Fragmentele sale sînt astfel aranjate. pe baza înaltei lor frecvenţe. Poate sugerează interjecţia „a !" care. După ce ambele au fost reduse la starea semiotică a unui semn zero. în rezumat. în versul 7 („7" este. al doilea în poziţie posterioară). sugerează strigătul de moarte al lui Tom. dar poate fi considerat şi ca reprezentînd (onomatopeic) intervenţia unei forţe destruc­ tive.332/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT cu număr de rînduri egal (6 versuri) în partea I şi I I I . Prima parte formată dintr-o sintagmă cu trei elemente rămîne neschimbată în punctul grafomorfemului mijlociu « t o m s » . <tom>. în versul 8. este distrus însuşi grafomorfemul <tom> (şi persoana desemnată de el). Ambele versuri (7 +8) reprezintă. interpretat semantic: obligaţia lui definitivă de a renunţa la rolul de posesor «toms> = genitivus possessivité). în timp ce cele două grafomorfeme. scad treptat cu un grafem (primul în poziţie anterioară. să dea şi combinaţia grafemică <tot> 2 8 9 (ca „joc grafic" cu < t o m » . <t> )pot denota lupta pentru păstrarea iden­ tităţii personale. <S)-ul repetat poate prezenta vizual momentul crucial ai decăderii iui <s> din <toms>. care este repetat mai mult decît dublu (22 x) faţă de <s> (10 x). pînă ce <onkel> şi <hütte> s-au redus la un singur grafem şi pînă ce se pierde chiar şi acesta (grafem zero). Probabil desemnează întoarcerea de la distrugerea externă la cea internă. Semnificaţia structurală a acestui grafem este eviden­ ţiată prin aceea că se află exact în mijlocul acestei poezii de H rînduri. încît. ce se subţiază spre interior (forma crucii?). încercarea repe­ tată de a-şi păstra numele propriu şi întreruperea lui finală (în <to). Această reducţie grafemică poate fi interpretată se­ mantic ca pierdere treptată de către Tom a rolului său de unchi şi a casei sale. . în partea a treia.

I şi II sînt formate din 6 respectiv 9 rînduri de combinaţii grafemice. Reinbek/ 1 2' 3 A 5 6 -7 seh schw seh seh scfrvv seh 8 9 (cifrele romane şi arabe le-am introdus noi din motive de cla­ ritate) . 3. care o dată sînt conţinute în for­ mele premergătoare. Acest caracter simultan de includere şi excludere între <(sch)wiegen) şi {(schw)eigen) rezultat din schimbarea de perspectivă descrisă este tipic pentru jocul grafic şi pentru implicaţiile sale seman­ tice. subdivizat (I 2—4. 8). Uncle Tom's Cabin. 7. a personalităţii. la rîndul său. nu însă combinaţiile . Jandl trebuie privită ca un rezumat grafo-semantic iscusit al problematicii romanului lui Harriet Beecher Stowe. prin acceptarea punctului de vedere al coordonării.FIGURI GRAFEMICE/333 rolului de unchi. Gesammelte Gedichte und visuelle 1970. 6. a căror adunare orizontală dă de cinci ori forma de infinitiv <schweigen> (vers 1. dacă se por­ neşte de la punctul de vedere al permutaţiei. I II schweigen wiegen eigen wiegen schweigen wiegen eigen wiegen schweigen 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Texte. Rühm. Analiza poeziei lui G. pg. Aranjamentul arată două blocuri grafice I şi II. din care I este. 4. Permutaţia cauzată de inserţia unor spaţii libere produce tipuri morfologice noi «wiegen). altă dată se află în opoziţie cu ele. a posesiunii.2.5.2. poezia lui E. Rühm „schweigen" l b i irg Sursa: G. I 6 — 8). Altfel decît în cazul poeziei lui J à n d l onkel tonis Mitte. (eigen>) 291. 219. 7. 5. I m p o r t a n ţ ă semantică au grafomorfemele din I I . Dacă această interpretare nu este eronată. 9) şi de patru ori forma de pre­ terit (schwiegen) 290 (vers 2. implicaţiile semantice pot fi doar vag presupuse.

lungimea asemănătoare de rînd. Ca situaţie exemplară a unor figuri grafice posibile alegem echivalenţa prozodografică. Poate că atunci succesiunea lui I + I I împreună cu spaţiul liber ce determină permutaţia reprezintă în combinaţia grafoestetică a literelor începutul. chiar dacă acest lucru este îndeobşte subapreciat. în cele din urmă. numit vers. „esenţa" şi sfîrşitul tăcerii. care este marcată prin spaţii libere deasupra şi sub ele. Şi. Elocvent este. po­ ziţia.9 ) . Toate aceste aspecte vor. această tematică fiind obiectul capitolului următor. cînd avem în faţă o poezie. I 2—4 = I 6 — 8. asemănarea grafomorfologică a rimelor finale. întinderea. care pot fi con­ firmate abia în procesul concret al receptării vizuale a tex­ tului. care este subliniată de o mulţime egală sau aproape egală de spaţii libere pînă la marginea foii.2. frecvenţa. în funcţie de criteriul ales: felul. vrem să mai amintim tot în acest context. Nemijlocit evidente sînt următoarele trăsături ale echivalenţei prozodografice : identitatea numărului versu­ rilor din strofe. echivalenţa în simetrie de oglindă a unor grupuri de rîr. 3 — 6. pentru a numi doar cîteva puncte de vedere esenţiale.duri (de exemplu. deoarece pe această cale se deschid diverse posibilităţi ale poetizării sau deviaţiei. majusculele la începutul fiecărui vers. Permutaţiei i-ar putea reveni în consecinţă funcţia de a reprezenta plauzibil o întrerupere a comunicării. se ridică la modul general întrebarea. adică toate acele asemănări şi iden­ tităţi grafematice. raportul faţă de celelalte nivele lingvistice. în treacăt. 7. în ce măsură tocmai figurile grafice sînt acelea care determină esteticitatea textelor în mod hotărîtor. . fi discu­ tate aici doar în măsura în care nu rezultă repetări ale argu­ mentaţiei făcute în II. cu excepţia cazului că le interpre­ tăm ca reprezentări grafice ale interdicţiei de a vorbi. pe care le putem observa. Aceasta şi altele sînt însă deocamdată doar bănuieli.334/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT grafemice separate din I. I I 1—5 = I I 5 . FIGURI ALE ECHIVALENŢEI GRAFEMICE Figurile grafice care au la bază principiul echivalenţei sînt numeroase.sau distanţa. în afară de aceasta.

Fără îndoială. Un "exemplu extrem al echivalenţei grafo-estetice se află în centrul analizelor de text urmă­ toare (7.jûli Reinbek/ : 5 kânischen âstronâuten néil neil jûli neil ârmostrong lînd und édwin âldrin um an bord bord ihres râumraumschiffes ûm um „aider" âui dem mönd gelandet jûli. de regulă. rămîn suficiente echivalenţe prozodografice pentru a semnaliza caracterul poetic al echivalenţei.1. Poezia aceasta din 14 versuri îşi datorează existenţa rearanjării prozodografice a textului unei ştiri din ziar.2. dar. in dér gebôrgenhéitheit ihrer landedekâpsel lägen etwa noch fuenf stünden vor ihnen bis _bis sie als erste lande bewöhner dés plauéten érde stunden­ den ihren fûss auf einen fremden lândede himmelsköerper setzen sollten stünden. Rühm „die ersten menschen sind auf dem mond" Sursa: G.2).2.1969 die ersten menschen sind auf dem mond 1 am sönntag.7. um um einundzwanzig ühr uhr achtzehn um sind sind die béidendén améri. 299 (din: dokumentarische Sonette /1969/) montag.1. 2 9 1 " IMi'. una sau alta din caracteristicile acestea comune poate lipsi (de exemplu. Rühm. luate din Nacht-Despesche (Berlin).■ 10 . rima). Hamburg 1970. 21.1.1. Gesammelte Gedichte und 'visuelle Texte.2.FIGURI G R A F E M I C E / 3 3 5 Pe baza unor astfel de echivalenţe recunoaştem o poezie. Această rearanjare respectă . dem dem zwanzigsténsten jüli neunnéunzehnhûndertnéunundséchzig. 7. Analize de text 7. p. Analiza poeziei lui G.

faptul că ele reprezintă totodată încălcări de reguli gramaticale: deviaţia şi echivalenţa se suprapun. Poezia de G. II.4.3).5. pot determina însuşirile lui ca semn sonor. s-a atras deja atenţia asupra relaţiilor complexe dintre scris. Acolo am prezentat şi o morfologie a multi­ plelor echivalenţe şi deviaţii.2. (2) neunnéunzehnkûndertnéuHundséchzig.). Dintre acestea fac parte echivalenţele morfologice. (2/3) îim/um. vom mai face unele observaţii generale la echivalenţa grafemică. în cazul repetării unui cuvînt. El ar trebui să recunoască măcar împlinirea într-un înalt grad a unor criterii stilistice nonsemantice. lucru la care contribuie nu în mică măsură şi metaforele (aliteraţia) şi metataxele (devia­ ţiile prozodo-sintactice : ingambamentul). Vizualizarea lor ca şi cea a celorlaltor echivalenţe pro­ zodice dovedesc o concepţie grafo-estetică despre literatură. sunet şi sens (cf. scriere cu iniţială mică la toate cuvintele. rime identice în ordinea abb a abba cdc dcd. O atenţie deosebită merită transpunerea figurilor accentuale iambice în mediul grafic. Un critic care s-ar lega de acest lucru l-ar caracteriza printr-o noţiune de poeti­ citate de factură semantică. (3) ûhr.3. care pot fi întîlnite în aproape fiecare vers: (1) dem dem. într-un alt loc anterior. tropii). Tema începută anterior nu o vom urmări aici în continuare. în acest context. căci presupunem că forme grafo-estetice înru­ dite se includ uşor în sistematizarea exemplificată. uhr. rînduri de lungime egală (cîte 10 silabe). Văzută în ansamblu. Acestei noţiuni i se subordonează alte echi­ valenţe şi o amplifică. dar nu în detaliu. Ceea ce lipseşte total sînt metasememele (de exemplu. Ceea ce este deosebit la ele este. grafic sau semantic. în încheiere. care. (4) sind/sind. pe care termenul „poezie vizuală" o denumeşte nimerit.336/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DË TEXT strict punctul de vedere al echivalenţei : cîte două strofe din 2 x 4 respectiv 2 x 3 rînduri . 4. (1/4) jtili/jtili ele. am acordat o atenţie deose­ bită jocului de cuvinte homeograf sau rimei optice (II. 4. Şi mai evidentă este funcţia scrisului de a crea literaritatea. acolo unde el devine semnificativ sub aspect .5. poezia posedă prin aceasta un uimitor grad de poeticitate.2. Rühm tratată mai sus a arătat clar că mij­ loacele grafoestetice sînt suficiente pentru a asigura poeticitatea textelor.

E. 95 Poems (1958). printr-un anumit aranjament al literelor. Textul poeziei şi tra­ ducerea sa germană (ce-i drept imperfectă) au următoarea formă : 1 (a le af fa 11 s) one 1 9 iness 1 bl (ein att fă 11 t) 1 s samkeit .FIGURI GRAFEMICE/337 semiotico-semantic. paralele. piramidă. Cummings. E. Cummings (New York 1964. 1958 n. o inimă). subtracţiei. o coloană. în analiza ei. pg. adiţiei.2. Cummings. Modul lor de existenţă referenţial constă în aceea că. Hoffmann. pe care o găsim şi în traducere germană în volumul editat de G. Jahrhunderts: Lyrik und Drama (Frankfurt 1972. Cummings Sursa: E. 7. Amerikanische Literatur des 20. ne folosim de unele concluzii ale interpretării lui Barry A. Un exemplu de text. 95 Poems. permutaţiei şi substituţiei. este prima poezie din antologia de lirică a lui E. E. Mai apar aici şi deviaţii primare şi secundare. Ne referim la aşa-numitele poezii figu­ rative a căror tradiţie ajunge de la epoca elenistă pînă azi. premisa teoretică gene­ rală pentru o discuţie în amănunt a poeziilor figurative ar putea fi cadrul de referinţă al unei semiotici imaginative. Mark în cartea E. o aripă. ele imită obiecte ale lumii senzoriale (de exemplu. pg. Şi aici există echivalenţe grafo-estetice (de exemplu. E. New York. un altar.2. a căror descriere este posibilă cu ajutorul categoriilor deviaţiei. care foloseşte într-un mod extrem de complex mijlocul creator al deviaţiilor şi echivalenţelor grafo-estetice. care deter­ mină tipurile de distribuţie ale acestor formaţiuni. 21—26). 26—63).p. aranjament în simetrie invers). Analiza unei poezii de E.1. în sfîrşit.

permutaţia grafomorfologică : despărţirea cuvintelor (le/af fa/ll/s. o echi­ valenţă în simetrie de oglindă: 1:3:1:3:1. pe care le vom prezenta siste­ matic în . o simetrie în oglindă a unor rînduri echi­ valente din punct de vedere prozodografic. apar următoarele echivalenţe prozodografice: 1.şi extrapolate de paranteze. unde rearanjarea părţilor de propoziţie are un corelat sintactico-prozodic în ingambament. în parte. Identitatea combinaţiei rînd urilor Identităţile prozodice din această categorie pot fi strofice sau astrofice. dacă privim succesiunile grafemice intra. care duc la formarea unor blocuri (strofe). totodată o permutaţie grafomorfologică semnalată de semnul intersegmental al celor două paranteze rotunde. II. a) strofice: între diverse rînduri se află spaţii goale. l/one/l/iness. permutaţia grafosintadică: despărţirea propoziţiei în cazul lui alleafjfalls. Identitatea lungimii de rînd: R 2 —6 combinarea a cîte două grafeme R 1 -f-7 combinarea a cîte trei grafeme. Condiţionate. I. b) astrofice: observăm această formă prozodografică a echivalenţei. de diversele permutaţii. în raporturile dintre ele.. 2. aşadar. rînd gol. cauzată de inserţia unor grafeme zero intersegmentale (mutarea rîndului. Numai rîndul 8 . 2. (un grafem) şi rîndul 9 (cinci grafeme) sînt déviante. Avem. 3.Combinaţiile de rîn­ duri astfel apărute prezintă. permutaţia morfologică: scrierea spaţiată (hiperbaton) a lui loneliness 292 după primul segment <1> care permite inserţia propoziţiei a leaf falls293.-338/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Poezia ne arată o formaţiune complicată din forme de manifestare linguo-estetice.cele ce urmează. inversare stînga-dreapta) . Tipul de deviaţie cel mai frapant este cel al permutaţiei care apare în următoarele variante: 1. Rezultă că rîndurile 1 şi 6 au un .

6. apare extrapolată. Concluzia acestor observaţii este că distribuţia tipurilor grafemice dă naştere unor tipuri structurale caracterizate prin trăsăturile identitate. IV. fiind accentuat cînd un aspect. celălalt la sfîrşitul poeziei. se poate observa fenomenul permutaţiei repetate a succesiunii dintre grafemele conso­ nantice şi grafemice. Teza despre echivalenţa deviantă sau despre deviaţia echivalentă ca principiu organizatoric al poeziei este susţi- . combinaţia raidurilor (respectiv a elementelor de rînd) din 1 şi 7—9 i one 1 mess. unde cele două elemente < 1 > = alternează cu cîte un rînd ( neechivalent. cînd celălalt. frapant şi printr-o lungime mai mare. central al ordinii strofice) o repetare identică a grafemului <1>. I I I . Tipul de deviaţii oricum complex apare şi mai dife­ renţiat. premerg versul final. în rândurile 2 — 4. <ss> din ultimul rînd nu numai că reia. poate fi considerat. inversare. au chiar valori grafice identice <KV>. 5 (al strofei de mijloc. care se află într-o poziţie marcată în mod ase­ mănător : primul se află în mijlocul. dublare. Cheia acestei concluzii poate fi formulată: unitate în schimbare. care. <KV>. ca şi celelalte fenomene. pe <s> din R. o „deviaţie secundară". ci corespunde şi digrafului <11>. <VK>.FIGURI GRAFEMICE/339 număr egal de grafeme. deci în punctul cheie. în rîndurile 1 şi 6 avem în permutarea parantezei rotunde un fenomen. Şi în partea a doua a poeziei există distribuţii grafemice structurale. Două rînduri (7/8). care. în plus. Atunci se vede în R. dacă se analizează distribuţia tipurilor grafemice. a căror posibilă echivalenţă grafomorfologică o vom mai dis­ cuta. prin dublare. ca o echi­ valenţă suplimentară. în rîndurile 3/4. respectiv schimbare în unitate.

El desco­ peră. Prin interpretatea cifrică a lui <1> ajungem la identitatea morfologică cu <one->29i. care primeşte o expresie . Marks a atras atenţia asupra faptului că în ordinea deja prezentată o d a t ă : 1 one 1 iness graf emul alfabetic <1> este identic sau cel puţin asemănător cu grafemul cifric pentru unu. de exemplu. în măsura în care acest lucru este permis de maşina de scris sau de cules. Textul ni se dezvăluie ca unitate abia în procesul de citire verticală. Echivalenţele din interiorul şi exteriorul parantezei şi deviaţiile concomitente implică asemănarea structurală a frunzei în cădere şi singu­ rătate. Astfel. de exemplu. care pune în evidenţă sensul lui loneliness („singurătate"). adică abia el constituie un sens. <i> din iness ca echivalent al nume­ ralului roman „unu". mai rezultă încă un joc grafic: oneone-one-one-ness. o legătură metaforică între perceperea căderii unei frunze şi a ideii abstracte de „singurătate". Dacă se interpretează. Secvenţa ce se formează astfel one-one-one-iness („un-un-un-ime") este un neologism. Ceea ce rezulta este deci o ambiguitate grafosemantică. Cititorul preia rolul de a integra elementele de cuvînt şi pro­ poziţie disparate. ce este posibilă prin faptul că două sisteme grafemice se pot substitui reciproc. probabil. O interpretare pragmasemantică a acestor relaţii combinatorice în limbă ar trebui să ajungă la următoarele rezultate : Nici un rînd din -poezie luat singur nu are vreun sens. V. îmbinarea morfosintactică a lui a leaf falls şi loneliness şi trage concluzia că prin aceasta se for­ mulează. aranjarea verticală a literei OF-poate fi interpretată ca un corelat referenţial pentru' mişcarea de cădere abruptă a frunzei. Orice altă lectură va dezvălui noi aspecte detaliate ale con­ stituirii sensului. în lpus.340/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT nută şi de un joc de cuvinte grafomorfologic. Ea constă în identitatea variaţiei sau în variaţia identicului — o trăsătură esenţială.

ea a arătat că o poezie aparent foarte ciudată prezintă o lucrătură în filigram extrem de fină din relaţii structurale estetice. în acest caz. ea poate dezvălui obser­ vatorului diverse aspecte ale înfăţişării ei. Aceste proceduri reprezintă una din axele sintacticii retorice a textelor.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/341 extrem de potrivită în jocul grafic loneliness: one-one-oneone-ness. ce se aplică anumitor segmente lingvistice. unitatea lui minimală este figura retorică. dacă un procedeu asemănător poate duce la construirea de . Rezultatul este un sistem stilistico-retoric . Situaţia se prezintă la fel în cazul „particulelor" singurătăţii: ele au sens numai în perspectiva sfîrşitului lor: one-one-one-onc-ess a morţii. Atunci cînd cade o frunză. Cummings reprezintă totodată şi o sumă concretă a celor prezentate de noi în capitolul II. întrebarea. Ea îşi datorează forma concretă unor proceduri. incluzînd în finalul ei lovirea de pămînt. care este polivalentă într-un foarte înalt grad. pe de altă parte. Dacă verificarea postulatelor în acest sector este mult îngreunată. Exact aşa se întîmplă şi cu singurătatea: cu toată varietatea formelor ei de manifestare posibile. face posibilă o situaţie de comunicare. Se ridică . descrierea unei structuri semiotice sintactice rezistă mai degrabă unei verificări ra­ ţionale. Nici o fază din căderea frunzei nu poate fi izolată. mişcarea aceasta trebuie privită ca un tot. cînd îi'lipseşte. ba chiar trebuie să-i lipsească un „corelat obiectiv" pentru această interpretare. mai mult. prin structura sa semiotică specifică. Atunci se explică şi lipsa de sens a părţilor izo­ late din poezie. POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII „INTEGRATOARE" în capitolele anterioare 3 —7. ea este iden­ tică cu sine. Cu o astfel de constatare. Metoda pe care l-am clădit a fost cea lingvistică. 1 — 7. astfel că micul opus al lui E. a fot explicat un model de estetică a textului pe o bază semiotico-sintactică. cititorul a ajuns la momentul ana­ lizei. Căci. textul de faţă. 8. cealaltă reprezentînd-o unităţile lingvistice. atunci. E. dar ea rămîne una şi aceeaşi. Ele cuprind aproape toate posi­ bilităţile de deviaţie linguo-estetice.

Greutăţile apar.). în timp ce Kopperschmidt (1973: 170—171) foloseşte termenul „figuri pragmatice" („pragmatische Figuren"). dialogul nu este un schimb real de informatul ci doar un schimb de cuvinte mimat etc.). Austin. „figuri ale partenerilor de comunicare" („Figuren der Kommuni­ kationspartner"). (1974: 262 urm. Rezultatul ar fi constituirea a două alte categorii de figuri semiotice: figurile pragmatice şi figurile semantice. care tematizează relaţia dintre emiţător şi receptor : este vorba deci de întrebare şi răspuns. defineşte literatura ca rezultat al unor acte de vorbire simulate.342/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI 'ANALIZA DE TEXT modele ale unei pragmatici respectiv semantici retorice a textului. cea pragmatică şi cea se­ mantică — formează în totalitatea lor semioza retorică com­ pletă a textelor. Din acest motiv se poate vorbi şi de figuri actoriceşti [„Schauspie­ lerfiguren" — Plett (1973: 63)]. de adresare şi exclamaţie. îndatorat teoriei actelor de vorbire a lui J. de-ndată ce vrem să ştim pe ce se bazează calitatea lor estetică deosebită. Chmann (1971). II. o deviaţie ce stabileşte limitele între pragmatica respectiv semantica literară şi cea nonliterară. atît în cazul figurilor pragmatice cît şi î n cel al figurilor semantice. deocamdată. Ceea ce caracterizează aceste relaţii comunicative este faptul că ele sînt fictive : întrebarea nu e întrebare veritabilă. Majoritatea autorilor consideră că este vorba de figuri. Un ajutor preţios în această discuţie îl poate oferi şi un articol de R. pe care el le completează prin adăugarea unor „circumstanţe" (circumstances) adecvate: " I n inviting the reader to constitute speech . de monolog şi dialog etc. Cititorul este confruntat cu acte de vorbire alterate şi incomplete.Au fost înregistrate diverse încercări de a clasifica figurile pragmatice La Lausberg ele se numesc „figuri de adresare către public" („Figuren der Publikuniszugewandtheit" — 1960: I 136 urm. iar la Dubois et al. Criteriul ficţionalităţii pentru semantică şi criteriul actului de vorbire fictional (comunicarea aparentă) pentru pragmatică pot fi doar intuite. nu cel relaţional (sintagmatic). L.) „figuriapelative" („Apellfiguren"). . de fiecare dată. Răspunsul trebuie să pornească de la faptul 1 că aici există. Acestea din urmă se deosebesc de tipul de figuri numite tot aşa şi tratate în această carte (cf. Toate trei cate­ goriile de figuri — cea sintactică.6) prin aceea că aici în prim plan se află aspectul referenţial (denotativ) al semnului. ci doar una aparentă . Autorul. la Plett (1973: 63 urm.

care dezbat aspecte istorice ale unei estetici retorice a recepţiei. Separarea diverselor perspective îşi . Nu trebuie uitate nici publicaţiile lui U. Felul în care tentativa retorico-stilistică se îmbină cu cea psihologică îl putem observa cel mai bine în lucrările lui K. Dockhorn (1968. ceva asemănător a încercat H.).POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/343 in the imaginative construction of a world — or at least as is necessary to give the speech acts an adequate setting" 295 (1971: 17). Repre­ zentantul cel mai cunoscut al acestei orientări. Figurile retorice sînt aşadar j n acelaşi timp şi figuri ale gîndirii. 1973). Ne obligă la aceasta gîndul că nu numai că este puţin probabil. tautologia. M. Acolo se făcea presupoziţia că fiecare dimensiune semiotică şi fiecare metodă ar putea contura o noţiune de literaritate proprie. de exem­ plu. 1971. în Germania. cum ar fi a metodei lingvistic'e cu cea ideologico-critică (sociologică. 1970) să scoată în evidenţă tipurile structurale linguoestetice ca reprezentante ale anumitor forme de expresie şi argumentaţie. Un alt lucru-amintit anterior (II. într-o serie de publicaţii (1964. Acesta din urmă aplică proceduri antropolo­ gice şi psihanalitice pentru a motiva utilizarea strategiilor retorice. 1967. Enzensberger în Sieben Hauptfiguren der konservativen Rhetorik (1973). 1. în această perspectivă.3. Căci abia combinarea lor mijlo­ ceşte o imagine a întregii complexităţi a gîndirii teoretice şi a experienţei obiective. apare ca figură logică tipică a micii burghezii: „Inerţia este ridicată la rangul severităţii" (1970: 29). Cel de-al doilea nivel de sinteză se referă la coordo­ narea unor metode diferite.4. Pare posibil ca teoria actelor de vorbire să ofere punctul de pornire pentru clasificarea figu­ rilor pragmatice. nu ducem lipsă de interpretări ideologico-critice ale noţiunii de figură. Eco (1972: 197—194) şi K. Pe de altă parte. dar este şi puţin dezirabil ca dimensiunile şi metodele de analiză semiotice să existe izolat. Burke (1962). Această ipoteză trebuie lărgită. care — fixate topic — iau forma unor „mituri sociale". Barthes încearcă. Pînă aici a fost vorba de primul nivel de sinteză prezentat în 1. semiologul francez R.1) trebuie reluat aici pe scurt. psihologică etc.

344/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT are cauza în încercarea de a atinge o claritate analitică. Nu tre­ buie să mai insistăm asupra faptului că modelul de este­ tică a textului prezentat în capitolul II. 25 în analiza de text ce urmează. altfel ea nu depăşeşte stadiul ipotezei. Pe de altă parte. care nu face faţă complexităţii obiectului. Din acest motiv afirmăm aici că abia integrarea tuturor perspectivelor semiotice şi metodice formează com­ ponenta teoretică a unei ştiinţe a literaturii care poartă pe drept numele de „integratoare. 8. ipoteză care trebuie să treacă testul realităţii literare. altfel ea este vizată la intui­ ţia subiectivă. vor fi analizate sub aspec­ tul celor trei dimensiuni semiotice două fenomene de text déviante lingvistic." încă o vorbă legată de relaţia între teorie şi practică — sau altfel spus — între competenţă şi performanţă. p . dar rămîne evident faptul că prin aceasta se dă curs unui procedeu de abstractizare. ANALIZĂ DE TEXT: T.3-7 are un caracter „tentativ" (cf. abia performanţa analizei de text concrete oferă dovada că o construcţie ideatică posedă un corelat empiric. teoria textului are şi ea nevoie de ana­ liza textului . Prin aceasta facem punte la observaţii formulate deja în alt capitel al acestei cărţi (1.4. pronumele nerelaţionat şi metafora. ea are un caracter speculativ. înţelegem prin „tentativ" faptul că aici este vorba de o ipoteză estetică a limbii. Dar aceasta nu înseamnă că astfel de ipoteze sînt inutile sau chiar superflue. atunci este necesară o corectură a modelului respectiv. . construirea unor modele noi. S. "THE FAMILY REUNION' Sursa: T.1. S. Invers. Eliot. Londra 1956. The Family Reunion. ele sînt necesare pentru a forma ochiul pentru anumite fenomene. Hartman 1965). Din contră.3.1) si într-o altă lucra­ re (1974). Din acest unghi. ELIOT. Dacă aici se constată un deficit teoretic. în aceasta constă valoarea lor euristică. Ambele componente sînt interdependente: analiza tex­ tului presupune teoria textului.

This is the first time that I have seen them. and corrupted that song. De regulă. substituendul prezintă o concreteţe mai mare . The eyes stared a t me. cu excepţia propoziţiei The eyes stared at me. Semantica pronumelui personal they din drama lui Eliot ne va preocupa în cele ce urmează.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/345 Punct de pornire al discuţiei va fi următorul fragment din The Family Reunion de T. 1. Look there ! Can't you see them ? You don't see them. but I see them. din perspectiva lingvisticii. Ea constă în aceea că sub­ stantivul de care are nevoie spre a fi concretizat pro-numele locţiitor nu se află în textul premergător.1. un pronume personal este caracterizat prin aceea că este substitut al unui substituend anterior. în domeniul semanticii. î n felul ' acesta. S. Identificarea lor constituie o mare parte a tematicii acestei piese şi intră. But I did not see them. And they see me. I n Italy. In the sweet sickly tropical night. Eliot. cînd apare prima oară pe scenă: No.3. Why should they wait until I came back to Wishwood ? There were a thousand places where I might have met them ! Why here ? why here ? 296 Aceste cuvinte se adresează unui auditoriu familiar lui H a r r y : mama şi neamurile lui. Obiectul vorbelor sale sînt nişte oarecare they. El li se adresează cu pronu­ mele personal identificator you. El redă cuvintele prota­ gonistului Harry.3). a) Subdeterminarea semantică (hiposemie ) Din perspectiva semanticii textului. no. In the Java Straits. I knew they were coming. in the Sunda Sea. from behind t h e nightingale's thicket. pe care îl reia ca „locţiitor". Urmarea este că apare o abatere de la o regulă de semantică a textului. Fragmentul citat are proprietatea de a nu avea nici un lexem concret drept cuvînt de referinţă pentru pronumele personal. . not there. Behind the palm trees in the Grand Hotel They were always there. aceasta înseam­ nă că potenţialul său semic este mai mare decît cel al substi­ tutului (cf.

spectres (p. respectiv la a renunţa la diverse posibilităţi de interpretare.3-iG/ŞTIlNŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT poziţia din t. O privire de ansam­ blu a acestor alternative de substituţie dovedeşte existenţa unei imagini semantice neunitare. că îl urmăresc deja de mult. 109 . phantoms (p. his wife] (p. dacă nu chiar tema ei prin­ cipală. the wish to get rid of her [sc. Pentru receptor. nu numai că înlătură subdeterminarea semantica. delusions (p. 113).298 Pe lista personajelor dramei se mai află încă o propunere de identificare : the Eumenides. 33) şi kind of repression (p. Aceasta nu este evidentă numai aici.ext indicată este insuficient determinată seman­ tic. Avem o hiposemie. Aflăm astfel din fragmentul citat. Această reducere a excedentului semantic nu este uşoară. 52) the sleepless hunters (p. ca dangerous fancies (p. ci şi în restul textului. shadows (p. Rezolvarea ei formează. că el îi vede acum pentru prima oară etc. cf.p. Harry însuşi face presupoziţii legate de cine ar putea fi they. apoi cu altele senzoriale. Această informaţie din context incită pe receptor la emiterea unei ipoteze seman­ tice. în timp ce prin hiposemie era provocat la a inventa semni­ ficaţii. această supradeterminare sau hipersemie îl îndeamnă la a selecţiona. 113) şi bright angels (p. acum el este confruntat cu un surplus de sensuri. una dintre temele dramei lui Eliot. 31). 113). că they îl fixează cu privirea pe Harry. pursuers (pp. aceasta înseamnă că după ce s-a văzut mai întîi în faţa unei subdeterminări se­ mantice. 115). în fapt. 61). altă dată cu fenomene supranaturale şi în cele din urmă cu unele mitologice. 41). Tot ce putem afla despre aceşti they trebuie să deducem din context. Neamurile lui Harry îi declară pe they. ci în .130). 109. 297 Harry însuşi oferă următoarele versiuni semantice : ghosts (p. b) Supradeterminarea semantică (hipersemie) în acelaşi fel ca şi receptorul procedează toate figurile din Family Reunion: ele substituie sensuri. deoarece substituţii nu sînt toţi sinonimi. El însuşi crează realităţi. 31). de care vorbeşte el. Aceşti they sînt identificaţi o dată cu fenomene psihologice. ci este în acelaş timp creator. Substituind sensuri.

1. Ele sînt provocate.1. Providenţa divină şi Transcendenţă.). într-un caz de subdeterminarea (hiposemia) în celălalt caz de supradeterminarea (hipersemia) textului. atunci are loc o reducţie semantică. Prin ea multitudinea de sensuri (plurisignation — Wheelwright 1962) este redusă la o relaţie semantică univocă (monosemă). fiinţe divine. După cum se ştie. receptorul se identifică cu o anumita perspectivă dramatică (de exemplu. Hiltbrunner). mai ales omorul între rude. Ingarden 1965: 261—270. La Eliot. Ele reprezintă substituţii "de similaritate. aşa cum au făcut-o cri­ ticii lui Eliot. Hermeneutica vorbeşte despre starea de fapt pre­ zentată ca despre locuri de nedeterminare („ Unbestimmtheits­ stellen" — cf. în timp ce cei ai rudelor reprezintă toţi explicaţii monoseme. acestea iau naştere prin aceea că un semem este înlocuit de un "altul după criteriul asemănării (cf. care pedepsesc orice crimă. Dacă procedăm. Ea constă aici în aceea că se realizează doar aspecte parţiale ale formulei semice pentru Eumenide. Iser 1970). Noi am evidenţiat mai ales două cauze lingvistice pentru apariţia acestui fenomen : pronumele nerelaţionat şi metafora. II. Harry însă poet. Se mai adaugă încă un alt factor al hipersemiei: soluţiile propuse posedă un caracter tropic. corul (neamurilor) este „realist". Decizîndu-se pentru o anumită soluţie. alte aspecte sînt neglijate. în antichitate.6. la a înlocui Eumenidele cu substituţi ca Răz­ bunare. Eumenidele sînt. Dar această reducţie este carac­ teristică dizolvării oricărei metafore. Numele lor iniţial este Erinyes adică zeiţe ale răzbunării. Urmarea este pblifuncţionalitatea pasajelor de text respec- . Ambele reprezintă abateri de la reguli ale semanticii textului. care sînt considerate „binevoitoare păzitoare ale ordinii juridice" (O. Un astfel de trop este numele Eumenide. cu cea a corului).4.POSIBILITĂŢI ALE UNEI ŞTIINŢE A LITERATURII INTEGRATOARE/347 parte chiar contradictorii. cu cea a lui Harry. c) Nondeterminarea semantică: o comparaţie Problematica cercetată în The Family Reunion este generală. Ne frapează faptul că în The Family Reunion substituţii lui Harry pentru they şi Eumenide sînt întotdeauna metafore.

ceva comun: numeroasele pronume nespecificate. într-adevăr. cititorul este chemat să completeze această subdet er minare a textului. cum toate cele trei dimensiuni semiotice colaborează la analiza textului. Dar aici există o mare deosebire. pe care noi le putem deci verifica. d) Nedeterminarea poetică şi non-poetică Pe baza discutării textului lui Eliot. drama lui . Ambele proceduri soli­ cită acţiunea receptorului : completarea semică cere o fantezie creatoare. De fiecare dată. în primul rînd. în timp ce pronumele din T2 face referiri la anumite obiecte ale realităţii (aici reprezentări senzoriale). Un text care are astfel de însuşiri.J.) şi-1 comparăm cu The Family Reunion. Pentru a evidenţia şi mai bine aceste calităţi literare. Acest proces are loc pe două căi: la pronumele nerelaţionat prin adiţie. înţelegînd prin aceasta. El nu este numai cititor/auditor. reducerea semică raţiune critică.4. într-un articol elocvent (1972). constituenţi ai tex­ tului care sînt „subdeterminaţi semantic. la metaforă prin subtracţie de seme.3-18/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT tive. poate fi dovedit. Asemia parţială a pronumelui este com­ pletată. ci totodată coproducător de opere literare. Şi în cele din urmă. mai luăm o dată textul T2 din Bernstein.1. a reieşit însuşi rezultatul acestei activităţi a receptorului: ficţionalizarea. supraspecificaţi funcţional şi pseudoreferenţiali" (1972:70). polisemia metaforei redusă. metafora.3. încît implică crea­ tivitatea receptorului şi ficţionalizarea obiectului.Sch­ midt adună toate trăsăturile acestea sub denumirea de „texualizare polifuncţională" („polyfunktionale Vertextung"). receptorul însuşi este ridicat la rangul de producător* de text. ambele texte au mai întîi. înlăturarea ei se produce cînd receptorul găseşte sub­ stitute de sens univoce. în felul acesta. Punctele de plecare al observaţiei noastre l-au constituit fenomene sintactice: pronumele nerelaţionat. care sînt semnale ale hiposemiei. Acestea au fost analizate dintr-un punct de vedere al pragmaticii textului: reacţia receptorului care desfăşoară activităţi semantice. poartă atributele literarului. S. tratat la sfîrşitul primului capitol principal (1. po­ lisemia.

O primă dovadă a făcut-o Jakobson la Congresul din Indiana (1958) . pe de altă' parte. în cîţiva ani doar. argumentaţia şi propunerile metodice date de lingvişti adesea abia de erau luate în discuţie. poate şi fiindcă lipseau premisele teoretice pentru a le înţelege. receptorii. Uitti 1969). Caracteristica specifică a aces­ tei gramatici ar consta în aceea că ar ţine cont de toate per­ spectivele semiotice. cum ar fi pretenţia ficţionalităţii lite: raturii . era de aşteptat că va veni ■ un stadii: în evoluţia ei. Cît de mult participă la acest proces şi receptorul depinde de felul şi volumul locurilor nedeterminate clin text. în sensul că încearcă să coordoneze interesele cunoaşterii din ştiinţa despre literatură şi cele din ştiinţa despre limbă. Teoria tra­ diţională a literaturii care-şi vedea periclitat domeniul ei. pe poziţii cunoscute. un inegalabil drum de victorii. drama îşi ficţionalizează propria ei realitate. de mare ajutor. S. concretizează continuu aceste nondeterminări. care în situaţii de comu­ nicare schimbătoare. Schmidt „pseudo-referenţial". adică. Eliot nu are o astfel de realitate de referinţă. în acest sens. Pentru a da doar două exemple: un text „realist" ar putea îngrădi aria de activitate a receptorului. Apărarea ei se baza. cîrid această nouă disciplină îşi va revendica şi domeniul literaturii (cf. o nereuşită denotativă. ci îşi schimbă înfăţişarea. Este ceea ce numeşte S. Această realitate nu are o singură formă. pe de o parte. J. ci o premisă pentru construirea creatoare a unei lumi fictive. Nondeterminare nu înseamnă aici. nondeterminările tex­ tului. OBSERVAŢII FINALE Studiul prezentat aici are caracter interdisciplinar.afirmînd că poetica este o ramură a lingvisticii. de regulă. ca în cazul textu­ lui T2 al lui Bernstein.OBSERVAŢII FINALE/349 T. s-a grăbit să respingă acest atac. : Cum lingvistica modernă a străbătut. O gramatică a nondeterminărilor ar putea fi. Tot astfel nici lingviş­ tii nu erau întotdeauna dispuşi să se confrunte cu cei mai I r . un text „suprarealist" însă i-ar putea-o lărgi. Agenţi ai acestei polisemii sînt.

Bateson (Flower 1971: 43 — 79). W . Şi această disciplină îşi revendică . Dacă privim dincolo de limitele sistemului nostru refe­ renţial de pînă acum. printre alţii. Istoria acestei ramuri ştiinţifice este totodată istoria unui procedeu in ter disciplinar.Steiner aminteşte. Totuşi. Redescoperirea şi reanimarea ei în zilele noastre este o nouă piatră pusă în construcţia acestei vechi colaborări. Lingvistica odată intrată în scenă.literatură. George. concluziile ei nu mai pot fi pur şi simplu ignorate. de exegezele gramatice ale alexandrinilor de cele ale urmaşilor lor umanişti. Şi lucrurile continuă să fie aşa. Cît de apropiate pot fi aspectele pozitive de cele negative ne-o arată elocvent disputa între lingvistul Roger Fowler şi teoreticianul literar F . este un semn de aroganţa.350/ŞTHXŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT buni teoreticieni ai ştiinţei despre . chiar daca istoria teoriei literaturii prezintă ea însăşi dovada unor numeroase acti­ vităţi lingvistice. A mai concepe încă un t r a t a t motivat impresionist sari polemic despre cali­ tăţile prozei lui Henry James sau despre acuitatea lui Donne. înseamnă în bună parte o speculaţie academică personală-. Urm irea a fost şi este o serie de neînţelegeri şi polemici. Realizările ei remarcabile în domeniul teoretizărilor lingvistice pot oferi chiar şi cri­ ticului literar noi perspective adecvate asupra însuşirilor lingvistice ale obiectului său tradiţional. George Steiner (1970:150) formulează astfel : A te privi ca fiind un critic literar calificat. demonstrînd în acelaş t i m p o totală necunoaştere a schimbărilor pe care le-au adus lingvistica modernă şi logica în înţelegere?« limbii. la o jumătate de secol de la cercetările şcolilor de la Moscova şi Praga în probleme de limbă şi poetică.şi absurditate. O punte de legătură şi mai importantă între ştiinţa limbii şi cea a literaturii a fost dintotdeauna retorica. t o t aceasta este încă practica obişnuită în facultăţile de ştiinţe sociale. Aceasta înseamnă că cele două discipline trebuie să aibe o disponibilitate mai mare spre cooperare. atunci sociologia apare ca o rivală puternică a lingvisticii.

Lingvistica modernă a luat notă de aceste înnoiri relativ re­ pede . care aduce în discuţie noi probleme ale analizei textului. FINALE/351 drepturi asupra întregului domeniu al textelor estetice şi non-estetice. chiar dacă e o încercare foarte impor­ tantă. Şi aici există încercări de a justifica fenomenul „literarităţii". Şi aici se dă o luptă între teoria „tradiţională" asupra literarităţii şi cea orientată sociologic. urmarea a fost întemeierea unei sociolingvistici şi a unei psiholingvistici — ramuri de cercetare. care. . Nu lipsit de importanţă este şi faptul că este pe cale a se naşte o psihologie a litera­ turii. în acest caz însă. din premise specific socio­ logice. ea nu este decît o variantă metodică posibilă în cadrul unei ştiinţe integratoare a textului şi a literaturii.OBSERVAŢII. încep să se apropie de obiectul „text". încercarea prezentată în această lucrare nu poate fi decît una printre mai multe. la rîndul lor. în faţa acestei multitudini de activităţi ştiinţifice pe marginea textului.

.

. 6 „Vorbirea figurată este o inovaţie evidentă (şi pe deasupra deloc absurdă) a limbii. „Dichte". nu trebuie să existe vreun cuvînt scris. după ce şi-a ima­ ginat cu grijă deliberată un oarecare efect unic sau deosebit. " 4 „Poezia este revărsarea spontană a unor sentimente puternice. care trebuie obţinut. ci." ' „O figură este u n fel de cuvînt. critica textului. densitate ne sugerează o etimologie comună. .NOTE PARTEA I Descrierea textului. . el nu şi-a format gîndurile pentru a le potrivi episoadelor . cu „Dichtung". străină de felul şi de modul obişnuit al vorbirii şi scrierii noastre cotidiene. tradus aici cu „poezie". expresie sau propoziţie inovată de către artă. 2 în germ. atunci el a greşit de la primul pas. expresiilor şi propoziţiilor. în toată compoziţia. care are un anumit scop şi nu este în van. care să nu urmărească. o contra­ facere sau o închipuire sau. direct sau indirect. analiza textului. imaginea prinde contur şi în mintea 1 . /7_ O * „Prin urmare poezia este un fel de imitaţie. dîndu-le frumu­ seţe sau eficienţă prin mai multe feluri de schimbări ale formei sune­ tului şi de asemenea ale sensului. el inventează episoadele şi le combină în aşa fel. proiectul anteconceput. . Iniţiată astfel. genul textului. motiv pentru care Aristotel o cuprinde în cuvîntul său mimesis. încît să fie cît mai folositoare în vederea obţinerii efectului imaginat iniţial. sunet şi de asemenea. organizarea textului. în sensuri. dealtfel eronată. conferindu-le o frumuseţe şi eficienţă prin m a i multe feluri de modificări în formă. iar figura însăşi este un farmec oarecare viu şi plăcut dat cuvintelor." 8 „Vorbirea figurată este o inovaţie lingvistică . adică o reprezentare. Dacă cea dintîi propoziţie a lui nu tinde spre provocarea acestui efect. o imagine vorbitoare . Dacă e înţelept. prezentată cu o astfel de grijă şi îndemînare. pentru a vorbi metaforic. . iar figura însăşi este un oarecare farmec viu şi plăcut pus în cuvinte . abătîndu-se de la modul comun şi obişnuit de a scrie sau de a vorbi." 5 „Exprimarea este o activitate în care nu-şi găseşte locul nici o tehnică". ." 0 „Un artist dibaci a construit o scurtă nuvelă.

Căci altfel. Sedr. (2) Zicalele au de obicei un sens mai adînc. o gramatică T enumera formal toate şi numai textele gramaticale ale unei limbi. Componenţa materială o poate constitui orice material purtător de semnificaţie acceptabil sub aspect lingvistic. (5) (Hans a r a t ă spre u n tablou în Galeria Naţională din Londra). Desr. . Fiecare cunoaşte. astfel că se poate varia: Serd. Pomul este verde. într-o bună zi. Pomul este verde. (3)* Zicalele au de obicei u n sens mai adînc. /o/. tocmai acel reproş poate să se întoarcă asupra lui însuşi. r pentru realitate şi d pentru decodare. De aceea nimeni mi trebuie să-1 certe pe celălalt în mod nejustificat. orice text ca apariţie unică manifestă a unui limbaj în stare de funcţionare este semn lingvistic originar. de specificul acestei limbi. (1) Nu e om să nu greşească." „Dacă se foloseşte c pentru codare.. articolul hotărit diferit poziţionat şi legat de substantiv în engleză the. de exemplu. cu u n sentiment de cea m a i deplină satisfacţie. următoarea veche vorbă înţeleaptă: (4)* Căci altfel. una din componente este scrisă cu litere mari." „." „Textul înţeles ca posibilitate fundamentală de actualizare a limbii într-o formă manifestă şi.(/pom/ + /u/-j-/l/) -4(este) + (verde)" Exemplul românesc trebuie să ţină cont la toate nivelele. b) la nivel morfologie: (pomul) = (/pom/ -f /u/ + /l/) c) la nivel sintactic: „Pomul este verde" = . Reds etc. iar celelalte cu litere distinct mai mici. s pentru semnal. Concluzia de aici este îndemnul de a te judeca pe tine şi pe alţii cu mai mult discernămînt. următoarea veche vorbă înţeleaptă: Nu e om să nu greşească. Frapează. într-o bună zi. iar în română -u-l. . El dă o mulţime de fructe. 17 18 . de exem­ plu. de exem­ plu. /e/.354/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 10 11 13 13 14 lD 10 celui ce o contemplă într-un fel asemănător. Fiecare cunoaşte. Acesta este vestitul portret al lui Holbein „Ambasadorii" (Pauză). De aceea nimeni nu trebuie să-1 certe pe celălalt în mod nejustificat. Erds. Pentru română se poate exemplifica prin analogie: a) la nivel fonologie: /p/. în orice sistem d a t ." engl. /r/. Concluzia de aici este îndemnul de a te judeca pe tine şi pe alţii cu mai mult discernămînt. în original. prin urmare. tocmai acel reproş poate să se întoarcă asupra lui însuşi.

E a tratează despre lingvistica textului. iar cînd v î n t u l uşor de vară fremăta printre pomii grădinii. pămîntuZ. u n b ă i a t : el. Şi cu ce a i t u de gînd să-1 distrezi pe vărul nostru ? (7) Socrate este un om. Acolo el a devenit un om bogat. Mireasa p u r t a un voal alb. la care se dau lucrări de control. Bill a emigrat în America. acestui autor i se datorează existenţa unor . Angajatul său era u n geniu nerecunoscut. E a îşi dorise aceasta dintotdeauna. Hans: el. (10) Domnul Müller bănuise aceasta dintotdeauna. omul: omul. (8) Hans citeşte o carte. ad substituendum) şi „substitut" pentru „înlocuitor". vom folosi în limba română „substituend" (pi. prin uşa deschisă. de asemenea posibil. toate: femeile. omul. substituenzi) pentru expresia „de înlocuit" (lat. Harald a cumpărat acum doi ani o casă. Deci. el. Acum cîteva zile a fost deturnat un avion cu destinaţia Libia. Ieri am fost la o nuntă. îmi place. Socrate este muritor. î n cele ce urmează. Ieri am fost la o nuntă. lumea. care ar putea fi confundat sonor cu „substituend". E d i t h a primit drept cadou o călătorie în Tunisia. înmănunchind mai ales veselia cu seriozitatea. El a ridicat comedia pe înalte culmi. cum nu au mai fost scrise vreodată de scriitorii de limbă engleză. toate: femeile. Toţi oamenii 'sînt muritori.NOTE/355 (6)* Maşina domnului Meyer se afla de mult la reparat. I ţ i place spectacolul de televiziune ? — Da. (Din n u n t ă făcea parte o mireasă). Şi. î n dramele lui istorice a reuşit să înfăţişeze o concepţie politico-etică de o vigoare expresivă inegalabilă. Aparatul a fost silit să aterizeze la Tripolis. universul. Preferăm acest termen terme­ nului „substituent". venea mirosul greu al liliacului sau parfumul mai delicat al spinilor cu flori trandaţirii. Atelierul era invadat de mirosul greu al trandafirilor. Mireasa p u r t a u n voal alb. Shakespeare este considerat cel mai mare poet al Angliei. El a scris tragedii. în cele din urmă. (9) De Crăciun. Acest sistem de cursuri necesită un plan elaborat central pentru datele. Aceasta fusese dintotdeauna visul lui. O femeie: ea. H a n s : H a n s .

în ce legătură. 11. 5. 46 47 48 49 Heintje se află la spital. Big Ben bate orele. Trenton. este destul' de rece în părţile montane. Oraşele cele mai importante sînt Newark. Big Ben este clopotul dinăuntrul turnului cu ceas al Casei Parlamentului din Londra. Bătăile sale sînt deasemenea vestite în t o a t ă lumea. Acesta este vestitul t u r n cu ceas. 42 Ce este acesta ? 420 Sunetele lui sînt deasemenea cunoscute în lume: 43 Prin ce mai este el vestit în toată lumea ? 44 Ce mai este vestit în toată lumea ? Heintje la spital 43 — ee — Aachen. Englezii s-au obişnuit cu ele. petrol. romanţa. El a devenit aproape un simbol naţional. cu ce efect ?" . 3. care locuieşte laMoresnet lingă Aachen. 2. 6. „Vai de mine!" zise băiatul către sora sa. Impresarul a înştiinţat părinţii la Aachen. 10. dar în lunile de iarnă. 19 februarie — Vedeta de muzică uşoară. f i i n d c ă / d e aceea. pentru că are apendicită. Ele au u n sunet clar metalic. Medicul curant din spitalul „Rechts der Isar" din München este profesorul Maurer. „Cine spune ce. Industria principală cuprinde produse chimice. alimentare. Vedeta muzicii uşoare se afla. 41 lb) Un clopot are bătăi. 3 ' Doi copii au ieşit dintr-un magazin de dulciuri. a te afla la München — a te afla undeva. Tommy. Cape May şi altele.356/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT reprezentanţi dintre cei mai reuşiţi ai u n u i tip de dramă nou în secolul al XVII-lea. la München pentru în­ registrări şi joi dimineaţa a simţit puternice dureri abdominale. ca urmare. 9. metale şi utilaj electric. 7. P u t e ţ i auzi bătăile la posturile de radio britanice. Heintje din Ţările de Jos. cărbune. regiunea din nord vest este muntoasă. una pentru el şi una pentru fratele lui mai mic. cui. a fi la spital / a avea apendicită. „am scăpat îngheţata lui Tommy!" 33 1. pe moment. Deodată una din îngheţate căzu jos. Este turnul lui Big Ben. Ele sînt pe placul lor. Verile sînt potrivit de calde. E i erau frate şi soră. are apendicită. F a t a ţinea în mînă o îngheţată de ciocolată. • 39 &. Camden. Jersey City. 36 New Jersey este situat de-a lungul coastei şi în partea de sud . Climatul de coastă este blind. Lakewoods. Locurile de odihnă sînt Asbury Park. 4. Băiatul ţinea două îngheţate de căpşuni. au dispus o consultaţie. Big Ben este vestit în toată lumea. 40 la) Un turn cu ceas are u n clopot. Peterson. care.

a conchide. a răspunde. a insista. Metroul are o staţie Staţia are o mulţime Mulţimea are feţe Feţele apar albe Petalele apar albe O apariţie pare albă Staţia de metrou este întinsă Staţia de metrou este întunecată Staţia de metrou este umedă O creangă este u n lucru care este întins Creanga este neagră / întunecată Creanga este umedă. Incipit — notă de început în manuscri­ sele medievale. a cere să afli (?) etc. Emfatice Exemplu: Iţi spun că greşeşti. a deduce. a regreta. 2. a fi de acord. plaudite — aplaudaţi! — sfîrşit de comedie. întunecată. P V : a informa. 54 55 1. a asigura. Conclusive . a aprecia etc. P V : a replica. indicatori de per­ spectivă. a ezita. îl puteţi auzi în fiecare seară la radio BBC. a se abţine. 2. Finis operis — sfîrşitul operei. 5. 52 53 formulări latineşti tradiţionale. Aici vedeţi turnul lui Big Ben. PV: a afirma. a respinge etc. 4. a obiecta. Expozitive: 1. eu trag concluzia că eşti un cinic. Big Ben este un clopot. într-o staţie de metrou Apariţia acestor figuri în mulţime . a jura etc. 3. Exemplu : Din această declaraţie. 50 . stabilizatori. a prezenta spre cercetare. cine a fost complicele tău ? P V : a ancheta. Interogative Exemplu: Te întreb. exeunt — ies (din scenă). executori. Petale pe o creangă umedă. a adăuga etc. a subscrie. a depune mărturie a preciza. a postula. întemeietori de responsabilităţi.NOTE/357 50 51 In traducere aproximativă expozitive. P V : a afirma. Verbe de atitudine: Exemplu : Eu sînt de acord cu propunerea ca preşedintele să de­ misioneze. Atestatoare: Exemplu : E u susţin că pe Marte există viaţă.

eu deduc că este o ţigare numită Doral . victorie cu orice preţ. pe apă. dar Doral o spune în două vorbe „ încearcă-mă !) — vezi nota 50 şi 51. . Holmes? Holmes După cheie. Sententia = vorbitorul înţelept . Holmes! Gust la o ţigară cu conţinut redus de gudron şi nicotină ? Absurd ! Absurd! Holmes: Verifică martorul. . dialogismul = cel ce judecă drept . Meiosis = incapabilul . Avem în faţa noastră multe. lamentabil catalog al crimelor umane. Maxima = regizor . Să încercăm a ne imagina să nu supravie- . pe pămînt şi în aer cu toată forţa noastră împotriva monstruoasei tiranii. P u n e ţ i întrebarea care este politica noastră? Eu răspund: ea înseamnă să p u r t ă m război. respectiv persoana cu aparenţe înşelătoare. Avem în faţa noastră o încercare din cele mai dureroase. oricît de lung şi greu va K drumul .358/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 57 53 59 60 Cazul ţigării cîntătoare. multe luni lungi de luptă şi suferinţă. Ironia = bat­ jocura seacă . Vineri seara am primit însărcinarea Majestăţii Sale de a forma noul guvern. . Eu am îndeplinit cea mai importantă parte a acestei sarcini. fără victorie. Holmes! Dar cum ai ştiut? Holmes: Pentru Doral. victorie în ciuda oricărei terori. cu conţinut redus de „gudron" şi nicotină. căci. Expeditio = expediţie rapidă . Watson! Exact locul unde doamna Montmarch a auzit cîntecul ciudat ! Watson: Nu pot pricepe! Ce poate fi. Hiperbole = cel ce pune probleme. tui exHtă supravieţuire. . . Aceasta este politica noastră. . încearcă u n a ! Watson: Uluitor. (Cîntec: încearcă-mă! încearcă-mă ! Holmes: Acesta este. Era voinţa şi dorinţa evidentă a Parlamentului şi a Naţiunii ca acestea să se realizeze pe o bază cît mai larg posibilă şi să cuprindă toate partidele inclusiv pe cele care au susţinut ultimul Guvern precum şi partidele opoziţiei. Asteismul = fericitul zeflemist . Watson. cu u n sistem de filtrare unic şi cu gust remarcabil de bun ! Watson: Să plecăm de aici.' netrecută în lumea întunericului. bunul gust este elementar. întrebaţi care este ţelul nostru? Vă pot răspunde într-un cuvînt: victorie. victorie. Allegoria = persoana curtenitoare. dragul meu Watson ! Doral: încearcă-mă! (Firma: Pentru explicarea sistemului de filtrare v-ar trebui u n savant .

10 mai . la rîndul său. El le apreciază mai mult decît pe stînjenei. să nu fie oferite zboruri Charter gratuite pînă la rezervaţia Serengeti („Die Zeit". « Ei amplifică procesul interpretării şi descrierii realităţii şi p u n în evi­ denţă justificarea pe care vorbitorul este gata s-o dea interpretării 63 sale. •' (26) Socrate a fost un atenian. senatorul însărcinat cu afacerile interne se gîndeşte împreună cu moştenitorii lui Hagenbeck dacă grădina zoologică. pe care domnul Müller le poate oferi dom­ nului Meyer. Armata britanică răspunde la apelul regelui Leopold şi intră prin nord în Belgia. 13 mai . (22) La Hamburg. deoarece aceia nu au mirosul îmbătător al acestora. Primul ministru O cuvîntare ţinută în Camera Comunelor. ei Observaţiile lui Weinrich se referă la limba germană. eu mă simt îndreptăţit să cer ajutorul tuturor şi zic: Veniţi. Mirosiţi numai ! (28) Cele mai frumoase flori. Acolo formele würde + Infinitiv I / I I " poartă numele de „Konditional I / I I " . care înghite milioane. pe care omenirea să le ducă mai departe spre ţelul ei.Germania invadează Olanda şi Belgia. a fost profesorul lui Aristotel. BIBLIOTECA MUNiGPALÄ MIHAIL SADOVEANU BUCUREŞTI . Neville Chamberlain demisionează din postul de prim-ministru iar regele îl cheamă pe dl. Şi cele de acolo sînt frumoase. Platon. Posteritatea ştie despre el că a activat acolo toată viaţa ca filozof. 13 mai 1940. deci. situaţie rezolvată în nota 64 prin cele două puncte. Dar eu îmi preiau sarcina cu optimism şi nădejde.familia regală daneză soseşte la Londra. dar nu au un asemenea miros. De soţul Xantipsi însă nici nu a luat «» (27) Acestea sînt cele mai frumoase pe care eu vi le pot oferi. sä nu supravieţuiască nimic dm ceea ce a reprezentat Imperiul Britanic. acest cuvînt nu poate fi redat. Dl. nici din ce e imbold şi impuls al timpurilor. Sînt sigur că nu va eşua cauza noastră. < (20) La 25 iunie 1973 vremea în Renania a fost frumoasă. 6"' în limba română. 66 (25) Socrate a fost profesorul lui Platon. haideţi să mergem înainte împreună cu toate forţele noastre unite. în acest moment. Churchill să formeze un nou guvern. în locul ei. s > (21) Otto e aiurit: ieri seară a mers cu maşina.NOTE/359 tuiască Imperiul Britanic. 30 martie 1973). să nu fie desfiinţată şi dacă. sînt crini.

. rotund.360/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 89 70 71 72 73 (29) Erich îi face reproşuri lui August. valabil pentru foarte multe din exemplele acestei cărţi.. în consecinţă. . 7i . Pireu de castane Marrons en purée Castanele pregătite ca mai sus în supă concentrată. Marrons étuvés. Vă recomandăm să zdrobiţi castanele pregătite ca mai sus în mixer .ă da supă concentrată._ — a potrivi ■ ca gust ■ 1 • castane fierte sare şi puţin zahăr »■castane fierte puţin lapt ii-rt a zdrobi in mixer frişca ->• castane fierte supa >• concentrată sau ăpă sau lapte Traducerea românească (vezi şi nota 72) nu poate corespunde întrutotul limbii g armane. cel din urmă (sau cel dintîi) . acesta (sau acela). la rîndul lui. Iui Erich. fragil. (a prepara =>> Pireu de castane 7 felul întrebuinţării — — ' •^ ' . se fac o pastă adăugînd încă puţin lapte fier­ binte sau frişca. . trecător. August. motiv psntrii care ea nu ilustrează foarte bine cele teoretizate. apă sau lapte se zdrobesc cu mixerul. se potrivesc de gust fie numai cu sare sau cvi sare şi puţin zahăr. ira funcţie de felul în care vrem să întrebuinţăm pireul. E l pare că vrea să înceapă o ceartă. luciü de altfel firesc şi. 750 g castane comestibile.Castane înăbuşite. alb. puţină ţelină şi verdeaţă de supă 50 g unt 1 ceaş.

(13) Toate formele care pot ocupa o poziţie dată vor constitui deci o clasă de forme. construcţia englezească actor-action apare în grupuri ca acestea : John ran Bill fell . (14) în felul acesta. apoi se curăţă imediat. o formă ca John sau very good nu ar putea fi folosită ca aceasta. î n al doilea rînd. (2) Orice set de astfel de taxeme. John fell Our horses ran away Bill ran (4) In aceste exemple întîlnim taxeme de selecţie. (7). toate cuvinele şi grupurile de cuvinte englezeşti. ci şi pieliţa cafenie. Bill. (6) Celălalt constituent (ran. în general. prevăzut cu sens care apare în mod repetat este o construcţie sin­ tactică. sensul construcţiei este că orice ar fi numit de expresia substantivală este un actor care efectuează ac­ ţiunea numită de expresia verbală finită. funcţia sa. selecţie şi ordine. sau. care prezintă taxemele diferite sau adiţionale. 2 ( 1) Aceste forme libere (cuvinte şi grupuri) ale unei limbi se întîlnesc în forme libere ample (grupuri). Apoi se aşează-pe o tavă. (3) De exemplu. our horses ) este o formă dintr-o clasă mare. Asta se face printr-o crestătură făcută pe partea bombată. (8) Nu trebuie să ne oprim aici în a examina celelalte tipuri şi subtipuri de construcţii diverse. modificarea fonetică. se dau 10 minute la cuptor. (10) Cei doi constituenţi nemijlociţi ai construcţiei engleze actor-action nu sînt interşanjabili. se stropesc cu puţină apă. aranjate după taxemele de modulaţie. Castanele curăţate se înăbuşesc cu verdeaţa şi puţin unt şi cu supa concentrată pînă se înmoaie. noi spunem că construcţia are două poziţii pe care noi le putem numi poziţiile pentru actor şi pentru acţiune. (9) în mare. (5) Unul din con­ stituenţi (John. pe care noi o numim expresii verbale finite . care p o t ocupa poziţia actorului în construcţia actoraction constituie o mare clasă de forme şi noi numim expresii nomina- . ran away ) este o formă dintr-o altă clasă mare. (11) Anumite cuvinte şi grupuri de cuvinte englezeşti pot apare în poziţia celui care efectuează. altele în poziţia acţiunii de efectuat. Şi anume nu trebuie îndepărtată doar coaja maro groasă. fell. ( 12) Poziţiile în care poate apărea o formă sînt funcţiile ei. o formă ca ran sau very good nu ar p u t e a fi utilizată în acest fel. observăm taxeme de ordine: expresia nominativă precede expresia verbală finită. pe care noi o numim expresii nominative . castanele trebuiesc curăţate.NOTE/361 înainte de" preparare.

pentru că au spart geamul atunci ei fug de acolo şi apoi această femeie se uită pe geam la ei şi îi ceartă. toate cuvintele şi grupurile de cuvinte engle­ zeşti care p o t ocupa poziţia de action din construcţia actor-action formează o a doua clasa mare de forme. în timp ce pentru cel de-al doilea copil.: / dezgustător. iar noi le numim expresii verbale finite. 8 H a r r y cel oribil /fioros / teribil / inspăimmtăto. rima finală ilustrează într-o oarecare măsură sonoritatea aliteraţiei germane. m ă auzi? Ştii ce vreau să spun? 3 „Atitudinea faţă de mesa. 78 Aceste coduri la rîndul lor sînt funcţii ale unei forme deosebite de relaţii sociale. î n limba română avem ca exemplu de paranomasie „scîrbosul Scarlat". 6 „un cuplaj în care formele fonologice echivalente apar în poziţii echi­ valente referitoare la schema de rimă a u n u i poem".362/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT t i v e . în acest din urmă exemplu. calităţi ale structurii sociale. " (Tj) Trei băieţi joacă fotbal şi u n băiat loveşte mingea şi aceasta trece prin fereastră mingea sparge geamul iar băieţii stau şi privesc şi iese u n b ă r b a t şi strigă la ei. pentru germ.] ca atare. sau mai general. în mod similar.: time and tide wait for no m a n — timpul nu aşteaptă. 7 „Stilul u n u i discurs este mesajul p u r t a t de distribuţii frecvente şi de pro­ babilităţi tranziţionale. 2 1 . mit Mann und Maus — cu căţel şi purcel. PARTEA a Ii-a Alo. concentrată asupra mesajului în sine. mai ales dacă ele diferă de acelea de acelaş fel din1 limbajul luat ca întreg. sparge geamul şi ei-privesc la aceasta şi el iese afară şi strigă la ei pentru că l-au spart atunci ei fug de acolo şi atunci ea se uită afară şi îi ceartă. Aşa se face că primul copil a văzut în tema d a t ă u n con­ text în care gîndurile l u i trebuiau să fie explicitate." 8 î n traducere liberă. avem pentru engl. 78 Primul copil omite foarte puţine lucruri spre deosebire de cel de-al doilea copil. 4 „Funcţia poetică proiectează principiul echivalenţei de pe axa selecţiei pe axa combinaţiei". (T2) E i joacă mingea şi el o loveşte şi ea scapă. sarcina nu a fost înţeleasă ca ceva ce să ceară o astfel de explicare a sensului. este funcţia poetică a lirubajuluç".

. 15 „structură superimpusă peste backgrotind-ul structurilor lingvistice obiş­ nuite. la cine imaginea pericolului mare ar speria corecta strajă a destinului fără de vreun sens sau scop a) împotriva . langue. iar parole devine artefactul particular în contextul audienţei sale originale. plutind. picior de masă. David. nu există nici o constantă sau set de constante care să difernţieze toţi membrii clasei „literatură" de toţi membrii clasei „non-literatură. . engl. să crească. Da'nici vorbă de aşa ceva Are prea puţin soare. Proiectat în sfera literaturii. 13 „breşă în codul instituit — o violare a structurilor predictibile" 14 uncie. .devine „stil" (cu subdiviziunile sale de gen.) 21 22 23 21 23 ale cărui sunete plăcute se auziseră pînă departe. iard — unităţi de măsură. 17 Am sărutat-o apoi a m omorît-o. odraslă El luă trei bucle din părul ei blond. pure şi libere". încît gîndurile par a fi îmbrăcate în dantelă. picior. dicţie poetică etc." 13 „Inventio ajută la găsirea subiectului şi dispositio serveşte la a plasa argu­ mentele: elocutio aranjează cuvintele pentru a reda inventio şi con­ duce materialul cu atîta frumuseţe.NOTE/363 0 10 germ. c) adesea variaţie. Şi au vînat toată ziua Şi nu au p u t u t găsi nimic. . 18 Au fost odată trei joviali francezi Cum i-am auzit spunînd. b) deasupra . Decît un vas cu pînze Cu pînze pentru vînt. 26 . . Cel mic nu poate creşte mare. fiind urmaş." 11 „. Şi cu ele şi-a încordat harpa rară. 19 2. „topoi". Da. asta şi-ar dori mult." 16 El şi-a găsit cheia şi a deschis uşa. figuri. Şi ei mergeau să vîneze î n ziua de Sf. şef („cap") de departament „Punctul meu de plecare este distincţia saussureană dintre langue (sis­ temul limbii) şi parole (actualizarea particulară a limbii).).

virginitatea mea ! Virginitate ! strigă stareţa — nitatea ! zise novicea. iubit. şarpe cu clopoţei—► aprox. Preacurată. joacă-te. iubind Vînturelul Lui Christos Dumnezeul nostru Am prins azi dimineaţă pe răsfăţatul dimineţii Delfinul regatului luminii. încălecînd acolo sus.: a iubi. că dreapta şi stingă nu pot fi confundate. (Atotputernicie) O.: iubire / a iubi. busturi. engl. copile „Tîrfa respectabilă" devine în cabaret „Para respectabilă" „Societatea de pază" devine „Societatea de rîs şi tragere" Acest umor de calitate aş vrea să-1 fi adus publicului bine auditor (în loc de : onorabil) Se variază proverbul german „graba strică treaba" \ = Eile mit Weile ~ Grăbeşte-te încet prin pădure t. suspinînd. ai fost fată bună cu mine 2. pană. Ce eroare ! după Opus în la bemol 1.364/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 47 a dori flori (vis) tu.: clopoţei cu şarpe peşte călduţ — în loc de : dorinţă aproape conturată » femeie ameţită de bere — în loc de juriu obosit * răul eu l-am oprit coresp. cum se înalţă pe frîul unei aripi şerpuitoare . Direcţia: unii sînt de părere. vă rog aşezaţi ceştile pe roasă 3. prin pustiu bate vîntul b u r t ă de balenă 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 33 40 41 42 13 14 securi. română: epuraşu uşa rupe ele fac cafele. coastă suflă copilul (folosirea incorectă a articolului) Cîntăm şi vorbim despre conte cu atîta plăcere ital. iubeşte. şoimul atras de zorii pestriţi în lunecarea sa peste aerul statornic Ce se rostogoleşte uniform sub el. în lb.

neajutoraţi şi grei. cît te iubesc ! Copile drag. a h ! văzduh. . să se roadă şi să despice auriu-stacojiu. o. hai. mai primejdios decît dacă ar fi povestit de u n miliard de ori. cer în lumina prînzului. Cei bătrîni par a nu mai trăi Inerţi." verbe ce redau sunete. penaj. „Cel mai bun lucru pe care l-am scris vreodată". . face să cadă. inima mea ce se ascunde mişcată pentru pasăre-reuşita şi măiestria actului Frumuseţe şi curaj şi faptă. ca verbele romaneşti: scîrţîie. Fetiţo.NOTE/365 î n extazul său apoi înainte legănîndu-se aşa Cum cîlcîiul patinei săgetează lin la curbă Avîntul şi planarea respinge marele vînt. iar tăciunele negru-albastru. catifelat ca o noapte de iunie ! Un O sunînd ca un clopoţel. zornăie zăngăne etc. de la vest la est duruie şi ţăcăne cîutecul trenului fericit / luminos / frumos / parfumat. este şi mormîntul ei Şi ce a născut pîntecele. ah ! dragul meu. Ah. aici se îmbină ! Şi focul ce zbucneşte din tine atunci mai încîntător. non-iniţiale. . cavalerul meu ! Nu-i de mirare : truda face să strălucească brazda lăsată de plug. — rimează :tomb (mormînt) cu womb (pîntec) — stîlp de balustradă . mîndrie. fetiţo. . Pămîntul. în poziţii neaccentuate. „Vorbire ce repetă în întregime sau parţial aceeaşi figură sonoră" „în vorbirea continuă. vin' cu mine ! Căci jocuri dulci noi vom juca. Un U întunecat ca de criptă. expresii cu sensul „cu căţel cu purcel" — expresie românească. cade acolo înapoi. pîrîie. iulie . e atît de sumbru în camera Morţii . vibrînd ca bronzul roşu: Voi pictaţi măreţ şi cuprinzător: Odihnă şi pe cei ce odihnesc nevoie şi moarte Un I pus cu intenţie. la care a v e m aceleaşi aspecte ca şi în expresiile germane puse în discuţie. P r i n toată Europa. palizi ca plumbul — rimează: dead (mort) cu lead (plumb) Mama Naturii.

. noapte neagră ca cărbunele (D. eşantioane în punerea accentelor. netreji. Adevăratul scop al sfirşitului şi ţelului nostru Este să arătăm sarcina noastră prin acest scurt joc. dar niciodată exprimat atît de bine. căzuţi unsprezece stînjeui. . De sus se lasă înserarea Deja orice apropiere e departe ." April este luna cea mai crudă.366/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „ î n toate formele de engleză -/orbită noi simţim u n ritm. împărăţia Delfinului luminos (Hopkins) . atunci noi numim aceasta metru". . " O. amestecînd amintirea cu dorinţa. 65 Unii adormiţi. adică aproximativ egale. această orbire naşte pţea multă lumină (Donne). 70 71 72 73 . Pro Dacă nu vom face plăcere. 68 59 69 Două bazine. toţi nepreveniţi. „Se poate construi o gradaţie penru ingambament. Adevărata inteligenţă este natura gătită avantajos Ceea ce a fost gîndit adesea. Dacă acest ritm este structurat ca o reîntoarcere a unor unităţi regulate. 60 Figuri de înălţime 61 din cînd în cînd un elefant alb 62 Oricît de mult aş fi spus. cu toată variabilitatea. Intenţia rămîne bună. atunci e cu bună intenţie. şi se înnobilează pentru vitejie. morfeme) este forţată să coincidă cu o pauză metrică categorică (de exemplu între strofe). care să se întindă de la situaţiile unde pauza gramaticală cea mai mare (între propoziţii) coincide cu cea mai solidă pauză metrică (sfîrşitul u n u i set de linii ritmice) pînă la situaţiile unde junctura gramaticală cea mai mică (între componente care formează cuvintele. Helios! adesea al meu piept revoltat. 66 cîmpuri de fîn. tu eter liniştit ! mereu îmi păstrezi frumoasă în suflet durerea mea. . mişcînd rădăcini insensibile cu ploi de primăvară. unul deasupra celuilalt dintr-o veche marmoră rotundă . în sensul că recunoaştem în fluxul sonor. Thomas) . dacă nu o împlinim. în faţa razelor tale. a cînta aceste bravuri Byron). am făcut-o fără răutate 63 Să te compar cu o zi de vară ? 64 A fi sau a nu fi. aceasta e-ntrebarea. înmulţind liliac in ţ a r a moartă.

trebuie să vorbeşti şi bine ! 75 casă. cînd îi veţi vedea înţelegeţi t o t ce veţi vrea. cinstit / împreună 91 Pare a-mi umple într-uii fel capul cu idei — numai că nu ştiu exact ce sînt ele. auzul burghezului. lume + fugă . azi 76 Sintagma „figuri de cuvînt" fiind greoaie în traducere. muzeu + cameră de muzică 80 şi crescut de mult într-o vizuină stigiană întunecată 86 a sări în sus 87 acest bărbat — oricît de bine îmbrăcat 88 domnilor şi doamnelor 8 9 stenografă — manichiuristă 90 adrese / lună . Drumurile de munte erau ceţoase tare Şi fetele tinere se trezeau. de ce am venit : Noi nu venim ca să vă desfătaţi Adevărata intenţie este pentru plăcerea voastră doar Nu sîntem aici — de a vă trezi căinţa şi suferinţa ! Actorii sînt g a t a . vom prefera. animal acvatic + pieptos 79 adîncime necopilărească. fulger + b a s . Samson + sirop + auriu + („prevăzut cu") coamă. bine. mic dejun + dejun. a omorî . poate / absurd . 80 Peşte + plasă + voal 81 demn de milă 62 realizare 83 sub umbrelă . "Lithe" este acelaş lucru cu "activ"." 93 Deci "slighty" înseamnă "lithe" şi "slimy". a dispreţui 84 fum + ceaţă.NOTE/367 Vă întrebaţi deci. a prezice. sînt două lucruri prinse într-un singur cuvînt "(slimy = vîscos lipicios). Vezi. pripit. sosire + ziuă . *4 Teseu: N-o prea ia în serios individul Lisandru: A călărit prologul său ca pe un mînz sălbatic. . nepămîntească . 92 Era dimineaţă şi razele soarelui Se zbenguiau şi cădeau pe stejar . domnul meu : nu e destul să vorbeşti. ' 7 a prevedea. 78 plăcere + îneîntare . este asemănător cu u n portmantou. sub rezerva acceptării definiţiei date aici (mortem = cuvînt) termenul „figuri morfematice". a preveni (a cunoaşte dinainte). încă nu ştie unde să pună punct ! O învăţătură bună.

Braut (mireasă). K. 105 Să mergem la înot ! 106 a) Nu vreau să mai fac pe portarul dracului b) El m-a iubit mai mult decît un t a t ă Ba. . dar neîntîlnit (din cîte ştiu). folosit mult de Lidgate. . pentru ca răzbunîndu-se. bărbatul să^.mizerabil. erheb hoch — Himm—(a ridica. 101 L-am îngrijit pe rănit. sigur. Ehestand (căsni­ cie. rudă. engleză: tu. . un cîine). Gewölbe (stele strălucitoare. de ex. 96 la fel de intraductibil ca şi strofa originală din Jabberwocky 97 a) De ce spada ta e plină ochi de sînge ? b) Sabia ta. stătea. 99 cuvinte germane curente capătă forme latineşti. um­ plut). 104 a place / l a fel cu . blas-Trompet (sufla. zeit (timp). tu priveşti. cit este de roşie de sînge ! 98 Uşor de recunoscut lexemele germane: wohn (a locui). Stern glänzen--. lumină. Tisch (masă). .368/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT drum -f înainte / alături. cupolă). pfeif — (a fluiera). spirit vesel ! Pasăre n-ai fost niciodată Care din cer sau din apropierea lui Să reverşi inima ta plină în şiroaie bogate de artă nepremeditată. iubire. rotund / în jurul . m-a divinizat de-a dreptul c) Lordul Angelo duceşte destul de bine (în lipsa lui) 107 Prin noaptea ce se mulează Tace pasul nostru Mîinile tremură de spaimă crispată 95 04 108 Pămîntul dormind sărăceşte cerul nud. după cum reiese şi din comentarul necesar al lui E. . şubred -f. de + casă G Y R E —verb (deri'/at din gyaour sau giaour. trompete) schlag-Pauk (a bate toba) 100 germană: cumplit. la Chaucer". . a devenit. „Gride cuvînt vechi. 103 Text greu de tradus. Wein — gefüllt — (vin. 102 Salutare. cerul de sus). a vătăma. ucidă pe cel zdravăn care i-a luat-o pe Isolda. o. a scurma ca un cîine. cavaler. Pod de Goliard — spune tu asta oraşului tău Nu vrei să-ţi scape P ă din arpi prins în lanternă .

stir by still [gălăgie la linişte]. a dansa. 7 — ei semănau inexistenţa lor V. care — ţinînd cont de context — pot fi. 28 — a fost la a fost V. a lui how [cum] ca ad­ jectiv.1 )■ Aceste complemente incorecte sînt doar o parte frapantă a unei nedeterminări mai vaste a claselor de cuvinte întîluite în poezie. Mai multe exemple vom găsi bine evidenţiate în grupurile adverbiale „x la y " amintite mai devreme. Dar schimbarea verb-substantiv nu este singura întîlnită între complemente. . cryings [strigăte] este un plural neobişnuit . . wish by spirit [dorinţă de gînd] . never s [niciodată] presupune o trecere de la adverb la substantiv . de exemplu. . . his joy [bucuria lui]. . earth by april [pămînt de april].. dream that . was by was [era la era]. . î n unele cazuri. ei şi-au spus negaţiilor lor. au plecat venirea lor. V.NOTE/36? Renunţăm la traducerea poeziei. în traducere aproximativă A — el cînta nefacerile sale el dansa facerile sale V. există o şi mai radicală incurateţe în selecţia părţilor de vorbire „greşite" : more by more [mai mult la mai mult]. Their same este o versiune neobişnuită pentru the same [acelaş] . if by yes [dacă la da]. . bird by snow [pasăre de zăpadă]. folosirea lui anyone [oricine] şi noone [niciunul] ca nume proprii (în parte. date fiind explica-ţiile amănunţite făcute pe marginea ei. face mult mai accepta­ bile extravagantele schimbări ale categoriilor de cuvinte de tipul reprezentat de didn't [nu a făcut]. all by all [toţi la toţi]. . a merge . [a visa că . nici nu produce schimbări doar între ele. de cîte ori apar). Prezenţa în poezie a atîtor formulări lexicale. există posibilitatea ambivalenţei. his grief [necazul lui] şi their dream [visul lor] devin complemente ale unor verbe care în mod normal nu au complemente .x" şi „y" sint actualizate din subclase neconvenţionale de substantive tree by leaf (copac de frunză]. a cînta. . their sleep [somnul lor] e folosit ca şi com­ plement nou la un verb care are un număr foarte limitat de com­ plemente (dream a dream [a visa u n vis]. fie substantiv. în rest. Mai există şi una sau doua alte particularităţi ale părţilor de vorbire. deep by deep [adînc la adînc]. 35 — ( —) au plecat venirea lor într-un frumos oraş oarecare . fie verb. their every ones [a lor + oricine] este neobişnuit în pluralul său şi în vecinătatea lui their.

tigru. dar viaţa a continuat să meargă înainte. . unde oamenii-şi vedeau de tre­ burile lor obişnuite într-un mod obişnuit . A fost odată un om ce trăia într-un loc. ei s-au căsătorit . căci calci pe visele mele. doi. muza mea. î n toate zilele. toată ziua. vara. încît arareori vreo fărîmă de mîngîiere îndrăzneşte să vină în acest întuneric de b e c i . timp ! Negru pentru mine e pămîntul. trei. ei erau morţi. Ea plîngea cu milă şi desfătare E a se roşea cu dragoste şi ruşine de virgină . Porunceşte-mi să trăiesc şi voi trăi Al tău protestant să fiu . el şi-a dansat dansul. Mi-am aşternut visele sub picioarele tale . Şi noi nu ziceam nimic. . ■ ■ Ia cimpoiul. care nu se cutremură!) Nimic nu pare a fi al nostru. . Timp. o femeie s-a îndrăgostit de el. nu e de ajuns că sînt departe. . iarna El şi-a cîntat cîntecul. . Ah. ea i-a împărtăşit pasiunile. Tigru. zăpada poate începe să explice. — Fiecare Oricine a trăit într-un oraş drăguţ nedescris. . arzînd tare î n pădurile nopţii Dar orice plăcere vrea veşnicie — vrea adîncă. Am să cresc şi-am să merg acum.370/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 114 115 116 117 113 119 120 121 122 123 124 125 126 111 123 129 130 131 — pasăre de zăpadă. . adîncă veşnicie ! — (ceasul bate) Unu. atît de depărtat. ea a murit pe urmă sau în consecinţă şi ei au fost îngropaţi împreună. (cu multe clopote bâtînd în sus şi-n jos) Primăvara. toamna. Calcă uşor. Peste m u n ţ i şi peste valuri Sub fîntîni şi sub morminte Acolo morminte şi palate şi turnuri (turnuri mîncate de timp. deşi puţini au observat aceasta. Şi cînd nu voi mai putea vedea Binecuvîntez numele Lui ce a dat si a luat . . să merg la Innisfree. el a murit . cimpoiul cel fericit Cîntă cîntece de fericire. timpul a trecut . atitudinile noastre erau aceleaşi. Negre pentru mine sint cerurile. Cîntă deci. Departe. acum cîntă pe Jo.

a sta culcat / a minţi telefon. cea mai frumoasă frumuseţe . a muri / a vopsi . . luminos O. Eu culeg flori.întreabă de mine mîine şi mă vei afla un om liniştit" sau. vînt / curbă bătrîn / în vîrstâ . aduce onoare. omoară. domnule. O meserie. 136 Eu ofer flori Eu împrăştii sămînţă de flori. .. 133 . a cînta u n cînec . exemplele englezeşti sînt intraductibile ca atare. omoară. ce spiritul meu a iubit altădată ! Adio. încet. o nenorocire ! Goliciune / învăţătură. Eu plantez flori. veneraţie / vîslă / ori / minereu / peste . ce mi-a tulburat inima mea rea ! . cicăleală / repere/t-uri/ . Eu culeg flori diferite. Eu string flori. omoară ! 134 Adio lume ! Adio pămînt ! Fantezie de nimic ! Adio poziţie ! Adio onoare. talpă / suflet a gusta / a costa .. Şi cînd voi da năvală peste gineri Atunci. omoară. ei sînt trimişi / ei consimt serios / Ernest . . lume. 137 Lumea e adîncă Şi mai adîncă decît ziua 137a Şi cîntînd liniştit avîntul şt avîntîndu-te cîntînd mereu 138 a trăi o viaţă. onoarea aduce fericire veşnică. pe care o pot împlini cu conştiinţa curată. aprox: Moartea sufletelor în distrugere reprobabilă Este plăcerea în fapta .NOTE/371 Cîntă încet.:■!) 132 140 141 143 143 144 145 146 147 148 149 A avea avînd şi exagerat în a căuta să ai Fericire în încercări şi încercat. E a constă în a repara stricăciuni. încet. o. învăţătura aduce faimă. 13c> Munca aduce învăţătură. „mă vei afla gata pentru mormînt". a fost inima pădurii lui. mai trecătoare acum ca oricînd ! Adio. faima. mare / mare lumină / aparenţă . . I36a Eu mor de căldura răcelii şi de răceala căldurii. lum. ne-a învăţat / broască ţestoasă . tu ai fost pădurea pentru acest cerb Şi ei.

ca să p o t . tu. Doi oameni puternici — se gîndea la tatăl său şi la fata din casă — ar fi fost prea de ajuns . a mişca porţi. ţie. mizerie / ochi Pregăteşte un altar pentru o cruce. Atunci înşelătoria pare a fi deasupra simplităţii. io3 p r [ v j ţ u Pentru a te poticni nu e nevoie decît de picioare. căci fiecare poartă în sine nenorocita piatră ce-i dă impuls. care cunoşti drumurile mele Drumurile mele întortocheate bătute de vînt. Dă-mi simplitate ca să o pot trăi Să trăiesc şi să-mi placă. minţindu-ne. pe care eu trăiesc Pe care eu mor. 159 Vînătorul vînează cerbul mo Vînează vînătorul sălbăticiunea? 161 Cînd Gregor atîrna deja pe jumătate în afara patului — noua metodă era mai mult un joc decît o osteneală. 157 153 Ţi-am dat o ghirlandă împletită. poartă care se mişcă . cît de uşor ar fi totul. . el trebuia doar să se clatine intermitent — îi trecu prin minte. a răsplăti meritele. lo ° De spun minciuni şi pot fi dovedit. 2. nu trăiesc . dacă i s-ar veni în ajutor. Mînjeşte u n continent cu sînge Şi priveşte la u n frate lipsit de mîncare. 1D4 loa 150 făcut / plecat. Pe acest pămînt neted. Să ne simţim. şi ea pe mine. nespălatule !" 101 Aşa că eu o mint. Spre tine. atunci eu voi da Această biată ghirlandă. îţi dau ţie o cunună a răsplatei. . . este vreun tufiş aici? M-am poticnit aici. vă îndrept — „Ce vrei să spui cu asta ? Să mă îndrepţi pe mine. drumurile tale Şi să le cunosc şi să le parcurg . mai bine. care eşti mult deasupra înşelătoriei. N-am scris nimic şi nimeni n-a iubit ! O ghirlandă O ghirlandă împletită a răsplatei meritate A răsplatei meritate ţi-am dat-o ţie Ţi-am dat-o ţie.372/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT (58) Eu pot să. 152 1. şi într-una se îndreaptă spre tine. căci viaţa e dreaptă Dreaptă ca o linie. care cunoşti toate drumurile mele. a păzi / a apuca. cunoaşte.

Şi atunci el nu p u t e a decît — decît să facă ce ? — decît să se răsucească şi să ezite (toc­ mai era pe cale să aleagă diverse chei. (Bărbatul) bate cîinele. să o prezinte. şi Lordul Cancelar şezînd în Lincoln's I n n Hall. Bărbatul (bate cîinele) 2. b) Cine bate pe cine ? — Bărbatul cîinele. şi sufletul meu. pe scurt. Vreme de noiembrie implacabilă. aceasta fusese neşansa lui. să fie singur. Bărbatul bate (cîinele) 2. acum vesel . t o t mai puţin capabil (aşa gîndea cînd se rădea) să înţeleagă de ce Clarissa nu putea să găsească uşor o casă pentru ei şi să fie drăguţă cu Daisy. 163 164 165 166 167 a) Ce face bărbatul ? — Bate cîinele. O ultimă contribuţie la întrebarea dacă literatura? a) dacă literatura (cere un conformist) i 168 169 1. suficient sieşi. a) 1. în sfîrşit. c) Velatura vasului e de vînzare azi. > c) Fără aşteptare (afiş într-o frizerie) ■ + Aici nu aveţi de [aşteptat.NOTE/373 I 162 El nu ştia niciodată ce gindeau oamenii. a devenit preocupat de propriile lui probleme . posac. c) Ce face bărbatul cu cîinele? — (îl) bate. şi totuşi nimeni nu era mai dependent de alţii decît el (îşi încheie vesta) . A devenit preocupat. Bărbatul bate cîinele — Bărbat bate ciine > Umpli iarăşi cu farmecul cetii tufişuri şi văi Dezlegi. * Londra. acum neprietenos. Michaelmas Term terminat tîrziu. dependent de femei. b) încarcă nava azi. (Bărbatul bate) cîinele. î i era tot mai greu să se con­ centreze. a) F ă r ă ieşire (tăbliţă la colţ de stradă) — Nu există ieşire din această » stradă b) F ă r ă credit (afiş într-un magazin) — Nu acordăm credit. absent. hîrtii) să se repeadă şi să în­ cerce. b) 1. (Bărbatul) bate (cîinele) 3. a) Vaporul pleacă azi.0 171 b) dacă literatura (merită osteneala u n u i autor critic) c) dacă literatura (trebuie să fie oglinda epocii contemporane) . Bărbatul (bate) cîinele 3.

este descoperit fără prindere. b) Un om cutezător este podoaba lumii şi un om care a frînt mijlocul tatălui său cu o lovitură ar trebui să aibă curajul a zece oameni. Cai imperiali la Mürzsteg. puternicele legături şi finele dependenţe Dulce trandafir. cînd Stefan continuă să citească. Pesta vitelor. Ce dictează bunul simţ. .ratul lui Koch. nu îi plac sperjurii. Căci sîngele nu poate isca decît păcat. Cunoscut ca prepa. Curte­ nitoare ofertă pentru un test corect. "° Nici lui Dumnezeu. Febră aftoasă. Deasy. Austria de jos. Deasy. 173 a) poezie pentru cine nu citeşte poezii. Ser şi viruşi. b) Dar oare sufletul t ă u cuprinzător a scrutat relaţiile şi legăturile. 174 Ca să văd tragedia acelora v Care m-au făcut urît stăpînului meu. cînd . nici mie. Henry Blackwood Price. Dl. Procentaj de cai săraţi. 1.Stefan continuă să citească. avea dureri de cap şi femei la curăţenie. nu? întrebă dl.7 178 179 180 Cînd Victor veni la Joachime.374/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT — Vorbesc pe şleau. Ia taurul de coarne în toate sensurile cuvîntului. 176 Dacă nimfa va încălca legea Dianei Sau o vază chinezească delicată va fi ştirbită Ori îşi va p ă t a cinstea sau rochia de brocat nouă îşi va uita rugăciunile sau va pierde u n carnaval Ori îşi va pierde inima. . ori năframa ôe la gît. sur­ 181 182 183 . a) Văzu u n băiat un tradafir b) Anotimpul gingaş care naşte muguri şi flori c) Crestele munţilor ghiaţa. Che­ stiune extrem de importantă. Mulţumiri pentru ospitalitatea acordată de coloanele dumneavoastră. Medici veterinari. iar războaiele nu pot aduce decît necazuri. — Vorbesc pe şleau. a cărui culoare mînioasă şi admirabilă invită pe privi­ torul necugetat să-şi şteargă ochii Focul cel mai lung cunoscut vreodată . văile zăpada (le) acoperă a) Wotan crestă runele înţelegerilor discutate cu credinţă în minerul suliţei sale. Vînătoiul vînează cerbul. nu ? întrebă dl.

Ago: înclinaţie spre analiză ? Ursula: Sinteză. (7) Sofia arată spre Ursula: Şi ea. (3) Ursula: (Te-ai) refăcut? (4) Ago: î n felul meu (sînt iar refăcut). . 185 Şi libertatea unui verde papagal lee p r 0 p r i u i m e u .NOTE/375 Fulgerul lui Zeus nu este mai iute şi nu scapă mai repede privirii. Sofia arată spre Ursula: Şi ea? Ago: Foarte ca femeie! Sofia: Dar mai frumoasă? Ago: Mai matură— nu ştiu. (dar eu) nu ştiu (exact). Ursula: Sper. a vărsa sîngele lui. eu sînt refăcut) foarte ca om. (1) Ursula: Ai fost bolnav? (2) Ago: (Eu am fost bolnav) de trei ori. Ursula: Refăcut? Ago: In felul meu. 18 ' Soţul dumneavoastră e mort şi vă transmite salutări. Ursula: Foarte ca b ă r b a t ! Ago: Foarte ca om. Tu rîzi dreptate ! . eu am înclinaţie spre) sinteză. (11) Ursula: Sper (că am devenit mai matură). i£! 195 196 . (13) Ago: (Ai) înclinaţie pentru analiză ? (14) Ursula: (Nu. . Otto: Asistenta mea. . (12) Otto (Ea este) asistenta mea. „Sintaxa este poetică atunci cînd constituenţi echivalenţi din punct de vedere gramatical din vorbirea legată sînt juxtapuşi prin coordo­ nare sau parataxă sau sînt acumulaţi evident în alt mod.fiu n u mai cunoaşte sunetul dezacordat al necazului meu. (Ea este) ca făcută pentru chimie. 192 183 184 Idei incolore verzi dorm furioase Ursula: Ai fost bolnav? Ago: De trei ori. (9) Sofia: Dar (s-a făcut) mai frumoasă? (10) Ago: (Vreau să spun ca a devenit) mai matură. (5) Ursula: (Tu eşti refăcut) foarte ca b ă r b a t ! (6) Ago: ( K B . i84a j ) 0 j oameni puternici — se gindea la tatăl său şi la fata din casă — ar li fost absolut suficienţi. 188 De a sparge casa vieţii — adică trupul şi de a-1 însîngera. . . Ca făcută pentru chimie. grav. . Cel singur are doi ochi Partidul are o mie de ochi Partidul vede şapte state Cel singur vede un oraş. 189 a) aproape de neînţeles: mă îmbăiam în fericire b) se cîntă prin perete 190 Tu stă! Tu s t ă ! 191 Tu stai curaj ! . Tu învingi Dumnezeu ! . (este refăcută)? (8) Ago: (Ea este refăcută) foarte ca femeie. grav.

duşmanul mă învaţă ce trebuie să fac. pămîntule. Oraşul e mare. Ascultaţi-mi apărarea şi nu faceţi zgomot. dealurilor.376/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 197 198 190 200 Cel singur îşi are timpul său. vîntul (îmi) ard. Iordanul s-a întors înapoi 4. înaintea Domnului. . 208 Prietenul îmi arată ce pot să fac. mă adresez aceluia şi zic. A. ca nişte miei? 7. Cel singur poare fi distrus. Da. şi cremenea în izvor de ape. Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfînt. Criticaţi-mă după înţelepciunea voastră. Dar Partidul are multe timpuri. Vîntul îmi duce cu furtuna gîndul. de săltaţi ca nişte berbeci. 201 202 203 204 20l> 208 Limpede cum cerul vede pămîntul şi pămîutul vede cerul. Dar partidul nu poate fi distrus. 5. Soarele arde cu foc ochii mei Săgeata răneşte cu ascuţimea ei inima mea. 1. rănesc şi duc Cu foc. de te întorci înapoi? 6. I I . Cynara ! . şi mîine şi mîine . am văzut. Dacă e vreunul din adunare. Cind a ieşit Israel din Egipt. care să fi fost un bun prieten al lui Cezar. cutremură-te. cînd a plecat casa lui Iacov de la un popor străin. şi Israel stăpînirea lui. 8. am învins. cu ascuţime. şi tu. 209 207 I. că iubirea lui Brutus pentru Cezar nu era mai mică decît a lui- . şi voi. cetăţeni şi prieteni! A. Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit. Cîntecul tău se auzea Soarele. în felul meu. Credeţi-mă pe onoarea mea şi aveţi respect pentru cinstea mea ca să mă puteţi crede C. 1. să puteţi fi mai buni judecători. Munţii au sărit ca nişte berbeci şi dealurile ca nişte miei. cu furtună ochii. Dar cine este partidul ? Cine este el ? :■. 2. Romani. şi mică e leafa. Mîine.-. ca să puteţi auzi: B. care preface stînca în iaz. Ce aveţi munţilor. ca. 3. inima. înaintea Dum­ nezeului lui Iacov. lordanule. Am venit. gîndul. săgeata. treziţi-vă inteligenţa. . Ce ai tu mare de fugi. Ţi-am fost fidel.'■.

Şi sfîrşesc cu aceste cuvinte: aşa cum mi-am omorît pe cel mai bun prieten al meu. 1. în aşteptarea unui răspuns . Aţi fi voit mai bine să fi trăit Cezar şi voi să muriţi t o ţ i sclavi. . a) Cine e atît de nemernic încît să dorească să fie sclav ? 1. Mă opresc aici. 1. nici gloria lui. c) că a fost viteaz. tot aşa acelaşi pumnal îl păstrez pentru mine însumi. c) cinste pentru vitejia lui. Motivele morţii sale sînt înregistrate în Capitoliu . d) dar pentru că a fost ambiţios. vorbească. b) Dacă e vreunul. b) Dacă e vreunul. a) Pentru că Cezar m-a iubit. a) Aşadar. vorbească. îndată ce ţara va găsi cu cale să-mi ceară moartea. C. pentru că pe el l-am ofensat2. . mă bucur . lacrimi pentru iubirea lui. a faptelor lui vrednice. sau să moară Cezar şi să trăiţi toţi ca oameni liberi? B. îl onorez . nu e micşorată nici greşelile pentru care a meritat moartea nu sînt exagerate. încît să nu dorească să fie un roman ? 2. Nu i-am făcut lui Cezar mai mult decît a ţ i fi în drept să-i faceţi voi lui Brutus. 3. vorbească. I I I . 2. l-am omorît. 3. orice ticălos E şi-un nemernic fără de pereche (Horaţiu): Nu trebuia să iasă un duh din groapă Ca să ne spună asta. încît să nu-şi iubească patria ? 3. b) bucurie pentru-norocul lui. b) Dacă e vreunul. b) că a fost norocos. eu îl plîng. pentru că pe el l-am ofensat. pentru că pe el l-am ofensat. ci pentru că am iubit Roma mai mult. Atunci n-am ofensat pe nimeni.NOTE/377 2. Iar dacă acel prieten întreabă pentru ce Brutus s-a ridicat în contra lui Cezar. d) şi moarte pentru ambiţia lui. iată răspunsul meu: Nu am făcut-o pentru că l-am iubit pe Cezar mai puţin. 310 f1 . a) Cine e aici atit de ticălos. spre binele Romei. a) Cine e atît de necioplit. Horaţiu: Ce ai aflat (milord) ? (Hamlet): în Danemarca. a) Femeia este feminină b) Băiatul este uman.

378/ŞT1INŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 212 213 214 215 216 217 218 219 220 221 222 223 224 22c> 226 227 A lost u n om.) O metaforă implică. aceasta nu este ce este ! i Greutatea — greu (greutate) — uşor (uşurinţă) Frumos este slut. Mîini / ce ridică şi pun în farfuria t a o prăjitură (o ceaşcă de ceai." a) la neliniştea sufletului său b) cenuşa bucuriilor mele 228 . o relaţie paradigmatică între ilcmentul literal înlocuit şi cel figurativ introdus şi o relaţie sintag­ matică între elementele literale şi metaforice din contextul lingvistic. . De seama lui n-am să-ntîlnesc un altul. bolnavă s ă n ă t a t e ! Somn veşnic treaz. dece. un şerveţel . orgoliu sec ! Hău hîd în forme minunate ! Fulg de plumb. Şi zise el către mine: „Această mocirlă mlăştinoasă e un loc care nu poate fi îndreptat. Mîini / ce ridică şi p u n o întrebare în farfuria ta. . d) o planetă.asă-1 p u r şi simplu să se alăture adevărului şi vei găsi paradoxul peste tot crescînd sub mîinile tale ca buruienile. Nici nu trebuie sa cauţi paradoxul în lumea asta a noastră. cu toţi cei şaizeci ai lui zboară şi mînuicşte cîrma. Este adîncitura în care se scurg continuu drojdia şi murdăria care însoţesc condamnarea pentru păcat şi de aceea ca este numită mocirla disperării. c) u n niciodată. şi slut este frumos. e) u n vis. a) o moarte ce trăieşte b) vină fericită c) un pitic mare d) o tăcere vorbăreaţă. I. oricum l-ai fi p r i v i t . foc rece. O prezenţă absentă! Şi-apoi. triunghi al patrulaterului. i n acelaşi timp. Ceea ce pare frumos în realitate e slut şi ceea ce pare slut în realitate e frumos. f) u n miros. Soţul vostru e mort şi vă transmite salutări. fum scăpărător. prima creată din nimic ! Ah ! Sprinteneală grea. Amiralul egiptean. b) o prăjitură. o ! ură iubitoare ! o ! iubire certăreaţă ! Tu ce eşti totul. g) o Ceres. triunghi al iubirii.

Fă. el este un leu în luptă. şi pline de osteneală ! De aceea fie al tău ce scrie în această cărţulie şi ce-i de capul ei. o doamne. încrestate în verdele apei.. c) Sărăcia te obligă să stai într-o colibă. altele înghiţite şi cîteva puţine trebuie mestecate şi digerate. a) poalele u n u i deal / b) limba unei chei c) piciorul mesei Miros un şobolan. A fi strîns universul într-o minge. E timpul semănatului liniştit cu tine Şi stelele tale semănate la recoltă promit să strălucească pămîntul Orice ar face cerul să fie mai presus. Corneliu ! căci tu te-ai ocupat de nimicurile mele. îl văd plutind în aer. curajul său îl face un leu în luptă. dar sper să-1 ucid în germene. (Cezar) Mi-a fost prieten. a) păzitorul legii = poliţia b) a omorî timpul = a pierde timpul a) o colibă are u n acoperiş de paie b) Podeaua acestei colibe este acoperită cu paie.NOTE/379 229 230 a) b) a) b) c) 231 232 233 234 235 230 237 238 239 240 241 Pirîiaşele sar de pe dealuri Pămîntul îşi umple învelişul cu plăceri proprii văd o voce De pe stînci măreţe curg lumini spre a afla văile Unele cărţi trebuie gustate. marea vieţii. ca ea să dureze mai mult de un secol. Ceruri de stele mereu căzătoare . d) Valea înserării era plină de un miros gri-argintiu Vocea ta era o cădelniţă care împrăştia parfumuri ciudate Voci. o. Şi Brutus e u n om onorabil. . credincios şi drept cu mine: Dar Brutus spune că era ambiţios. Cui să dedic această nouă cărţulie tocmai lustruită cu spumă de mare ? Ţie. tu muză. atunci cînd a i îndrăznit — primul dintre romani — să predai istoria lumii în trei volume înţelepte. Ochii tăi sînt ceruri.

380/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE. 2a4 2ä5 2i6 2:1 . ca şi cînd nu ar fi înţeles sinistra aluzie. domnule?". . ships — vapoare. . 248 249 250 231 252 233 Mi-am măsurat viaţa cu linguriţe de ceai. Curgi şiroaie. „Aţi fost infor­ mat greşit . „Am auzit că azi dimineaţă aţi avut necazuri cu uşa tur­ n a n t ă " zise Evelyn cu bunăvoinţă. Traducerea în limbaj a unei relaţii extralingvistice care ar putea fi ex­ primată într-o altă limbă naturală fără să sufere o modificare percep­ tibilă. voi Hectori groaznici = voi războinici groaznici moartea palidă Vedem pămîntul ps care zac aceste nenorociri (vedem pămîntul pe care zac aceşti morţi ce ne provoacă nefericirea) — „Bună dimineaţa. frumoasă cruzime!) a dispărea o clipă —>tradus exact: a dispărea pe o lungime de ţigară (deci'. ca să zicem asa. Sceptru şi coroană Trebuie să cadă Şi în mocirlă să fie făcute la fel Cu coasa şi sapa săracă. a) fiul frumoasei Venus = Cupidon b) Nazarineanul = Hristos c) nume de piatră = Petru d) cavalerul cu pumnul de fier = Götz von Berlichingen e) marele proclamator = I o n Botezătorul v 243 244 24i> 246 247 u n Lohengrin = u n cavaler nobil. .cît timp ai fuma o ţigară) Să tindem cu toţii ca fraţii spre aceasta. . Cu bine. domnule". cu inima şi braţul. frumoasă şi crudă doamnă! (-> cu bine. . Deodată autoritatea s-a schimbat în servilism. răspunse servilismul. un Milton mut şi fără glorie = un poet oarecare. —„Necazuri. copt e strugurele şi sărbătoresc aerul din curţile spaţioase. TEXT 242 Frumos a stat vîntul pentru Franţa Cînd a m avansat pînzele noastre Sails — pînze. t u vreme. Ceva este putred în Danemarca." Servilismul încerca să pareze.

laurul înalt e Ştii ţara. în jurul unui vîrf de munte — şi nobil îngîmfat în colibe-de-a lungul drumului — şi apoi scăzînd graba să-şi potrivească înfăţişarea 10. (Maria Banuş) Exista o ţară. Iubitul meu cu tine aş pleca. în versuri cumplit urlătoare apoi năpustindu-se la vale şi nechezînd ca fiii tunetului . Vîntul bate. î m i place să o văd înghiţind milele Şi lingînd văile Şi oprindu-se să se hrănească la locuri de adăpare şi apoi — în pas măreţ 5. Cu portocale-aprinse-ntre frunzare? Un vînt uşor din ceru-albastru bate. Vintul este uşor. Lămîii înfloresc. Vîntul bate din cer. Portocalele sînt aprinse în frunzare. la ea. Ţara are mirt. tu ? La ea. Ţara are laur. Laurul este înalt (Goethe: vesel) 1. Mirtul este tăcut. Tăcut e mirtul. Frunzarul este verde. Ţara are vînt. Ţara are portocale Portocalele sînt aprinse. Ţara are lămîi. şi tîrîndu-se plîngînd tot timpul .NOTE/381 Ştii tu de ţara cu lămîi-n floare. Cerul este albastru.

poate . Cît de bine numele ei prezintă o a r m a t ă în care zeul oştirii şi-a ridicat un cort.382/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 15. "it" ambiguu. dorinţa lui zadarnică pierde. ' 1. cal de fier. lovituri uşoare toate frisoanele ei. a) cea mai aleasă familie din ţară b) floarea fină a bucătăriei franceze moarte din nou încet. Iar cealaltă îngrozea impetuoasele dorinţi ale bărbaţilor 5. Nu îndrăzneşte de spaimă să-şi expună mîna cutezătoare. Observaţie: In traducere. Căci ea era plină de amabilă graţie. lovind deschis (ficatul) meu 274 berühren = a atinge 262 277 278 Odă lui N . Dar dorind aceasta în continuare. mers. of. Apoi mai brusc decît o stea oprindu-se — docilă şi atotputernică La poarta propriului grajd. care doreşte un frumos trandafir 7. Iar el. Domnul întunericului cu vai. pe cei care puteau să cadă în greşeală 6. î n aşa fel încît una stîraea patimi ■\. e colibelor! Război palatelor ! între fericirea simţurilor şi pacea sufletului Omului nu-i rămîne decît chinul alegerii.Spre care ii este tăiată calea de spini ascuţiţi 8. 261 armăsar cu aburi. neutru. 264 Petru este (aşa de) mare ca (şi) fratele său £63 Petru se luptă ca un soldat 266 a) Petru se luptă ca u n titan. Şi cu aceasta amestecat u n mare chin A î < 3. fixarea la un gen fiind obligatorie în română. . c) Zgîrie-norul se ridică spre cer ca u n p u m n ameninţător. Şi îi strunea. frică şi durere 263 Judecată şi sentinţă . b) Petru fuge Ca u n melc. 2. Petru se luptă ca un leu. 9. impersonal în engleză nu poate fi redat la fel. P a . mai bine mai multe pere decît mai multe tunuri. încet. ce a dispărut.

nu am fost încă în Brazilia. 289 mort 290 a tăcea / tăceau 291 a legăna . 282 Nu am fost încă în Brazilia. de ce mi-ai spus şoptindu-mi în ureche aceste cuvinte. 292 293 2:14 2:>i 279 singurătate o frunză cade unu Invitînd cititorul să constituie acte de vorbire din propoziţiile sale. 20 iulie 1969. opera literară cere de la el să participe la construirea imaginativă a lumii sau.NOÏE/383 Cavalerul Un cuvînt îşi" înnobilează literele sale ea pe cavaler cu ea vă rog să mergeţi dumneavoastră el acum să meargă să doarmă sau să se dea cu sania. Protejaţi de capsula lor mai aveau încă cinci ore pînă cind urmau să pună piciorul pe suprafaţa corpului ceresc străin. • 231 Asocierea dintre bărbat şi femeie î n dans. 230 E destul. mi-ar place să merg acolo. ce este acolo atît de diferit de alte locuri. propriu 2äla în proză: Duminică. 284 de ce e de ce 2 esenţă de săpun / spray 230 Crăciun 287 Totul trece. cei doi astronauţi americani Neil Armstrong şi Edwin Aldrin au aselenizat la bordul navei lor spaţiale. la ora 21 şi 28. însemnînd căsătorie Un lucru demn şi plăcut Doi cu doi. . * * * * * * * * * * * * i orice alt om ar fi fost doborît • . necesitatea rămîne 233 Coliba unchiului Tom. dacă e necesar. Tristram şi sînt satisfăcut. să dea actelor vorbirii o formă adecvată. 233 c) Prea înţelept tu eşti Prea înţelept t u eşti Eu văd că tu eşti Prea înţelept pentru mine. legătură necesară Ţinîndu-se unul pe altul de mină sau de braţ Prevestind armonie.

urmăritori. vînători fără somn. dorinţa de a se descotorosi de ea (de soţia sa). Priviţi acolo ! Nu-i puteţi vedea? Voi nu-i vedeţi. Şi ei mă văd pe mine. ştiam că veneau. de lîngă tufişurile privighetorii Ochii lor priveau fix la mine şi stricau cîntecul aceleia.384/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Nu. în Marea Sunda. îngeri strălucitori. De ce au aşteptat pînă m-am întors la Wishwood ? . î n dulcea mohorîtă noapte tropicală. Dar eu nu i-am văzut. Au existat o mie de locuri unde i-aş fi p u t u t întîlni ! De ce aici? De ce aici? închipuiri periculoase. . nu acolo. Lîngă palmierii din Grand Hotel Erau mereu acolo. un fel de represiune. înşelătorii. fantome. Acum îi văd prima dată. u m b r e . î n Italia. dar eu îi văd. î n strîmtoarea din Java.

Zeitschrift für Literaturwissenschaft und Linguistik LuD — Linguistik und Didaktik NM — Neusprachliche Mitteilungen PICL . de regulă. în bibliografie se folosesc următoarele abrevieri: Archiv CLS DNS DU DVJS FL FM FoL GGA JIG JL LB — Archiv für das Studium der Neueren Sprachen und Literaturen — Comparative Literature Studies .Language Lg LiLi . . se poate întîmpla ca unele titluri să se repete.Sprache im technischen Zeitalter T L P ! .Zeitschrift für Anglistik und Amerikanistik ZDL ZPSK . numai lucrări discutate sau amintite în această carte.Die Neueren Sprachen — Der Deutschunterricht — Deutsche Vierteljahrsschrift für Literaturwissenschaft und Geistesgeschicte Foundation of Language — Le Français Moderne — Folia Linguistica — Göttingische Gelehrte Anzeigen .Proceedings of the International Congress of Linguistis PMLA .Zeitschrift für Dialektologie und Linguistik — Zeitschrift für Phonetik.Travaux Linguistiques de Prague WB .Publications of the Moderne Language Association of America .Wirkendes Wort ZAA .BIBLIOGRAFIE Lista următoarelor cărţi reprezintă o bibliografie selectivă. Sprachwissenschaft und Kommuni­ kationsforschung. Deoarece este organizată pe capitole.Jahrbuch für Internationale Germanistik — Journal of Linguistics — Linguistische Berichte . Ea cuprinde.Philological Quarterly PQ STZ .Weimarer Beiträge WW .

3 6 0 . H. Prognosen. a 2 a. 15 — 25. München. 1964 „Text. LuD. L. 1973 Literaturwissenschaft. 1970 „Linguistik und Literaturwissenschaft. D. et al. Frankfurt. T. Düsseldorf. Düsseldorf. 1971 „Das Studium der Textwissenschaft. A. J . 2 — 7. 1962 Theorie der Texte. Eine Einführung für Germanisten. München. 1968 „Textlinguistik als neue linguistische Teildisziplin".und Sprach­ wissenschaft. in Sebeok. R. / Sinemus. F. M. Englewood Cliffs. Belke. Dijk. Pläne.3 5 . jj Plett. H .386/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT LA INTRODUCERE Arnold. 2. • 1973 Neue Ansichten einer künftigen Germanistik. (ed) 1968: 3 5 0 . Kristeva. in: TEL QUEL 1971: 2 1 . 2. S. Kerkhoff. Breuer.3 7 0 . ed. 1). J .3 7 7 . Klassen von Texten". I. 2. F . Pro­ bleme 1969-1970". P. 1971 A Theory of Discourse. Kolbe. Replik. J. Frankfurt.1 0 1 . (ed) 1969 Ansichten einer künftigen Germanistik. . (cd ) 1973 Literaturwissenschaft ( = Grundzüge der Literatur. 70. Texte. Schmidt. Kinneavy. München. Thesen und en Studienmodell" ■4 DNS. A. 1968 „Closing Statement: Linguistics and Poetics". Literatur unter sozialwissenschaftlichen Aspekt. 62. N. Bogawus. T. Linguistics. 1973 Angewandte Textwissenschaft. H. 66 — 95. Bürger. 1971 „Die Semiologie — kritische Wissenschaft und / oder WisseGschaftskritik". J . L. Ch. van 1970 „Sémantique générale et théorie des textes". Bense. ' 1973 Literarische Gebrauchsformen. J . Köln. 1973 Textanalyse als Ideologiekritik. Jakobson. 9 2 . Hartmann.

LiLi. H. Boyd. TEL QUEL 1971 Die Demaskierung der bürgerlichen Kulturideologie. Sebeok. Mass. 92). Allemann. B. Wunderlich. 1 0 . 1). Bungert. 1957 Über das Dichterische. F. Paris. A. 1958 The Mirror and the Lamp. Phil. Sengle. Cambridge. H. Romantic Theory and the Critical Tradi­ tion. Bray. LA CAPITOLELE 1 / 0 . 5 . Bateson. T. 1-a. 1971 „Pragmatik. DU. Mass. Schwencke. O. 1972 The Scholar-Critic. M. LB.1 Abrams. G. Behrens. D. 1969 Vorschläge zur Reform der literarischen Formenlehre. 1963 La formation de la doctrine classique en France. 1973 Texttheorie. 153—190. Deixis". 1960).BIBLIOGRAFIE/387 197 1 „Allgemeine Textwissenschaft. Frankfurt. Marxismus.Probleme einer Linguistik der sprachlichen Kommu­ nikation. Ein Program zur Erforschung ästhe­ tischer Texte". Darmstadt. Cambridge. R. a 2-a Stutt­ gart. Zs. London. (ed ) 1972 Die amerikanische Short Story. Loccum. Wienold. D. . ed. I. 1968 The Function of Mimesis and its Decline. 1/1 — 2. f. New York. Psychoanalyse. 1972 Semiotik der Literatur. 12. J . Strukturalismus. Theorie und Entwicklung. roman. Pfullingen. München. F. 22/4. 1970 „Die Rolle der Pragmatik in der Linguistik". An Introduction to Literary Research.2 1 . W.4 1 . (ed. München. 1940 Die Lehre von der Einteilung der Dichtkunst (= Beihefte z. Sprechsituation. (ed ) 1970 Literatur in Studium und Schule ( = Loccumer Kolloquien. Halle/S. (ed ) 1968 Style in Language.

Princeton. Porfyfta. . 1936 La Poesia.Warszawa. P. Köln. G. Eitel / J. : Bücher die die Welt verändern. Lessing. ~\ À £ " i . Conrady. H . Goethe. Darmstadt 1969) Collingwood. 1965 Racine's Rhetoric. Oxford. Gottsched. München. a 4-a. Dilthey. in: Rüdiger. Gôrski. P. ed. 25 — 37. 337-343. W. J . Ch. 2). (ed) 1973: 6 4 . (ed) 1971 Visuelle KommunikationBeiträge zur Kritik der Bewußtseins­ industrie. D. pp. W. Tü­ bingen 1970). 1906 Das Erlebnis und die Dichtung. H. v. G. Hölderlin. Leipzig. 1973 „Definition des Wortes » literature «*'. Fraser. Oxford. D. et al. 1751 Versuch einer Critischen Dichtkunst. 47-58. 196 1. J . 1971 „Zwei grundlegende Bedeutungen des Terminus » Text «". J. 1973 „Gegen die Mystifikation von Dichtung und Literatur". (ed ) 1973.388/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Carter. Die Dichtung. K. Novalis. Darmstadt 1962. Englewood Cliffs. Ehmer. Davie. R. H. K. Bad Homburg. H. 1970 The War Against Poetry. Leipzig. / Muir. Croce. K. Hösle. (ed ) ./Zeller. Texte und Varianten. N. W. Dockhorn. Escarpit. 1947 The Principles of Art. France. R. W. ed. in: Mar­ tens. 1961 „Text Structure against the Background of Language Structure". Gôrny. d. in: Rüdiger. Copie foto■ jH mecanică neschimbată. Bari (germ. K. (ed). B. Poetics. 1969 Macht und Wirkung der Rhetorik (= Respublica Literaria. Londra (germ. Daiches. H . 0 . 1971.7 8 . H . 1956 Critical Approaches to Literature. 1967 Printing and the Mind of Man. p p .

1954 Die Mimesis in der Antike. : 1972 Literaturwissenschaftliches Wörterbuch für Romanisten. 1965 Das literarische Kunstwerk. 3). Norden. Mo«. New York. 2 vol.1 5 2 . a 11-a. E. 1969 Grundprobleme der Literaturwissenschaft. Cambridge. Mass. ed. a 3-a. Darmstadt. H. K 1973 „Das Wort »Dichtung«".. 17. in: Rüdiger. 15 — 25. G. 1958 The Sister Arts. L. et al. Levin. W. 1959 Das sprachliche Kunstwerk. Ingarden. H. Bogawus. Hamburger. H. Kayser. H. a 2-a. Reinbek. F. Baltimore. DVJS. München. 1966 Golden Multitudes. 1 3 7 . 1951 . A History of the Making and Selling of Books in the United States. 2. 1964 „Text. 32). Müller. 1958 Die antike Kitnstprosa. 1939 „Über die Seinsweise von Dichtung". H. Frankfurt. ed. H. The Story of Best Sellers in the United States. Krauss. Tübingen. Lehmann-Haupt. a 5-a. New York. Chicago. Klassen von Texten".4 6 . 1931 The Province of Literary History. (ed) 1968 Die nicht mehr schönen Künste ( = Poetik und Hermeneutik. (ed ) 1973: 3 3 . Koller. P. Frankfurt. The Tradition of Literary Pictorialism and English Poetry from Dryden to Gray. Texte. R. Hess. R. Hagstrum. J . ed. Hartmann. The Book in America. Bern. Mukaifovsky. W. J . 1973 Grounds for Comparison (= Harvard Studies in Comparative Lite­ rature. R. 1970 Kapitel aus der Ästhetik.BIBLIOGRAFIE/389 Greenlaw. ed. Bern. E. Jauss.

. Its Relation to Science. 1963 Literatura and Sincerity ( = Yale Romantic Studies. Ph. . Wesen — Form — Dasein. 1967 The Art of Poetry 1750— 1820. H . W.5 0 8 Peacham. H. Language and H u m a n Experience. Frankfurt. N . in: Rüdiger. 1973 „Dichtung und Literatur". 2 vol. DVJS. H . 1955 „An Lucanus sit poeta". (ed ) 1971 Zur Theorie der Vergleichenden Literaturwissenschaft. Theories of Poetic Composition and Style in the Late Neo-Classic and Early Romantic Periods. Londra (1-a ed. H. .9 2 Rotermund. 1942 The Nature of Literature. p p . 1972 Affekt und Artistik. Bern. München. 2 vol. S t u t t g a r t . Londra. W. L. L. Siedler. Stuttgart. (ed ) 1959 Elisabethan Critical Essays. J-. 1971. Princeton. 40. H. C. a 2-a. Spitzer. in: Essays on English and American Literature. 1904).. 248— 277. . Stone.2 5 . Sidney. 1577 The Garden of Eloquence. Ross. G. in: Rüdiger. G. 7) New Haven / Londra.390/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Papajewski. 1973 Literatur und Dichtung. (ed ) 1973: 7 9 . Shepherd. H. Aufgaben und Methoden. Rüdiger. Berlin. H. 1962 „American Advertising Explained as Popular Art". 1959 Die Dickung. W. ed. E. (ed ) 1973: 1 2 . 1962. R. Pollmann. Stuttgart. 1957 Goethe und die Wellliteratur. Second Series. ed. 1973a Komparatistik. Londra / Edinburgh. 1973 „Der Umfang des Begriffs der Literatur und der Antike". P. Strich. Londra. Smith. Litteraturwissenschaft und Methode. Schadewaidt. F. T. G. Peyre. 4 8 5 . 1965 An Apology for Poetry or The Defence of Poesy. . Princeton. Pollock.

NM. 1970 „On a Condition of the Coherence of Texts". et al [ed. R. E. Semiotica. 1970 „Der deutsche Artikel in grammatischer und textgrammatischer " Sicht. Frankfurt. New York. 1969 „Sémiologie de la langue I. Harmondsworth. 1963 The Rise of the Novel. Stuttgart.: Zur Them ie der Sprechakte. J. Wellek. L.BIBLIOGRAFIE/391 Szondi. J. Jahrhundert (= Stu­ dienausgabe der Vorlesungen. P. 1974 „Didaxis.und Kommunikations-Aspekte textgrammatischer Modelle I. 2.II". Oxford (germ. 1962 How to Do Things with Words. 1973 Die Theorie des bürgerlichen Trauerspiels im 18. ed. 1969 Einführung in die informationstheoretische Ästhetik.8 2 + 1 6 3 . H. 7 3 . Überlegungen zur Kategorienbildung in einer strukturalen Literaturgeschichte". LiLi. 1972 Semiotik der Literatur. Austin.154. H. a 2-a. 1 4 5 . 1). Stuttgart 1972) Baumann. 1— 12 -f 127— 135. 27.3 Arndt. Wienold. 1956 Theory of Literature. 2. 1/1—2. JIG. LA CAPITOLELE I / 2 . GoetheInstitut. ed. Weisstein. Reinbek. Watt. Benveniste. München.] 1974: II 2 1 3 . / Warren. Grundlegung und Anwendung in der Texttheorie. 1971 „Textverarbeitung.2 4 5 ) Bense. 335—363 (germ: in: Kallmeyer. 1968 Einführung in die Vergleichende Literaturwissenschaft. 59 — 90. Semiotica. U. .II". G. Zu Harald Weinrichs Beitrag".-H. I. 1. Frankfurt. M. Bellert. A. W. Beiträge 1971 Beiträge zu den Fortbildungskursen des Goethe-Instituts für Deutsch­ lehrer und Hochschulgermanisten aus dem Ausland.1 7 1 .

Studien zur sprachlichen Sozialisation.-. Londra (trad. and Control. 1973 — Literaturwissenschaft. N. Eine Einführung für Germanisten. '' '■■'■■'-^■•y. D. B. 22. 1. Frankfurt. Coseriu.-!. ed. 1971 „Aufgaben und Methoden der Textlinguistik".392/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Bernstein. JxH 1970. Brinker. WW. É. Breuer. Mariânské Lâznë. 2 1 7 .! .a Dieckmann. 1972 „Zur Explikationsbasis für »Texte« und » Textsorten ft". / F r a n k f u r t Origina' engl. ':■. 12—14 octombrie . 1934). et al. W. a 2-a. 1969 Style: a Symposium. Breuer. 1967 „Lexikalische Solidaritäten". Londra Aspekte der Syntax-Theorie'. W. Lang et « / . K.-• . 1970 „Zur linguistischen Analyse der" Textstruktuv' 1 . 72-78. ) 1974: I I 7 4 .1 7 9 . F.. 1—23. Brettsclmeider.) 1972: 1 2 5 . FoL. Mass. 293 — 303 (şiîn:Kallmeyer. Codes. (ed. Poetica. 4/1 — 2. 1973 „LiteraturWissenschaft in semiotischer Sicht" in: Breuer."' 1970a „ F S P and the Organization of the Text (A preliminary Version)" hm. D. in: Sitta. et. germ. E. Düsseldorf (1971). Stuttgart ( l-a ed. 1965 Sprachtheorie. D. 1973a „Pragmatische Textaualyse". 1973 „Zum Textbegriff der heutigen Linguistik". E / Raible. Breuer.!. 21. (cd. G. D.2 3 7 . WW.: Aspects of the Theory of Syntax. ) 1973: 9 . / Brinker. in: Giilich. K. in: Breuer. trad. Habelitz:. D. îţ! aftf^ First Symposium on FSP. ) 1971 Literary Chomsky.4 1 . et cd. 1973: 213 — 340. Cambridge. et al. ■■ ■:'■ ' >. 1965). W. 1971 Class. Danes. K.1 3 4 . 1972 „Vorüberlegungen zu einer pragmatischen Texttheorie". (cd. Bühler. G.8 6 ) . (ed.-■ 1 : : 1969 Sprache in 'der Politik. H.■-Heidelberg:--*'-' ' ' "' ' •"•:■•!'■'-■ ' . S. al. Chatman. 1973: 1 6 9 . München. 1974 Einführung in die pragmatische Texttheorie.

Aufgaben und Möglichkeiten.BIBLIOGRAFIE/393 Dijk. 1972 Einführung in die Textlinguistik (= Konzepte. 1969 „Methoden zur Objektivierung des Verstehens von Texten. 2.-D (ed. E. 1970 : Sprachwissenschaft heute. H. 14. A. JIG.4 0 ) . Dockhorn. 2. Glinz. M. Dressier. C. C. 1972 Einführung in die Semiotik. v. W. 41—48. S. J. Bonn. W. Fries. K. a 2-a. 13). 1968 „Literarische Zeichensituation und poetologischer Bildbegriff". Figge. Eco. Londra.J. ) 1972 „Linguistische" Theologie. U. 1967 The Structure of English. Z. F. U. Fries. 1 1 . 1. 7 1 5 .) 1972: 2 3 . 7th impr. christliche Verkündigung und theologische Sprachtheorie. T. 1972 Some Aspects of Text Grammars. Poetics. Firbaç. LuD. Stuttgart. 1966 „Non-Thematic Subjects in Contemporary English". 1971 „Syntagmatik. TLP. van 1971 "Some Problems of Generative Poetics". Tübingen. 7. U. 4. ed. 5 — 35. Brno Studies in English. Franz. U. (ed..2 3 4 . 1970 „Modelle und Methoden der Textsyntax". . Kommentierte Bibliographie (= Kritische Infor­ mation. 1973 Textlinguistik. »Kinder auf der Landstraße«".. A. Frankfurt. München. U. W. 1959 Macht und Wirbung der Rhetorik (= Republica Literaria. 2 1 9 . Distribution und Text" in: Stempel. Biblische Texte. W. 1973 Textanalyse und Verstehenstheorie.L. / Schmidt.7 5 3 .1 8 1 . 1971 „Textlinguistik".4 8 . d.2 5 6 (şi în: Koch. I. 1968 "On the Prosodie Features of the Modern English Finite Verb as Means of Functional Sentence Perspective". The Hague/Paris. (ed. 2) Bad Homburg. Gerber. 2 3 9 . 75—106. / Güttgemanns. WB. Dressier. 2.) 1971: 1 6 1 . gezeigt an Kafka. 4). FoL. München.

(ed. Gunter. c Hartmann. 1972 „» Text« und »Geschichte« als Grundkategorien der generativen Poetik". U. 1—30 (şi in: Fodor J. Z. 1964 "The Linguistic Study of a Literary T e x t " PICL. Studien zur Ästhetik und Literaturtheorie des tschechischen Strukturalismus.2 2 2 . 1971 „Vorbereitende Bimei-kungen zu einer Theorie der kommunikativen Kompetenz". The Structure of Language. K.3 8 3 ) . J. ) 1972 Textsorten. J . Harweg. / Raible.) 1971. Habermas. München. / Luhmann.Readings in t h e Philosophy of Language. 1968 „Textlinguistik als neue linguistische Teildsziplin". Replik. (ed.3 0 7 . München. 1968 Pronomina und Textkonstitution. W. 1964 „Text. 1964. M. ) . 3 5 5 . p p . E. Halliday. Frankfurt. P . Englewood Cliffs. 15 — 25. Gülich. in Manifestationen von Nominalphrasen mit dem bestimm­ ten Artikel. ZPSK. Linguistik gegenwärtiger Kommunikationsakte. 3 0 2 . A. .5 1 6 . 1952 "Discourse Analysis". E. J . Günther. 2 . 137— 150. in: Stempel. 1970 Makrosyntax der Gliederungssignale im gesprochenen Französisch. 2 0 5 . A. in: Gerber. / Güttgemannsm E (ed. p p .-D. S. 1973 Struktur als Prozeß. Stuttgart (Preprint).5 5 . E. 12. 1967 Zur Wortstellung des artikellosen genitivischen Eigennamenattributs des Nhd. 2. Theorie der Gesell­ schaft oder Sozialtechnologie — Was leistet die Systemforschung? Frankfurt 1971. 4 7 8 . München. N . Güttgemanns.) 1972: 3 8 . in: H i b e r m i s . 9-29. Texte. Bogawus. J . Orbis. W (ed.394/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Große. 21. Harris. N. 1967. . E. Klassen von Texten". H . 1 0 1 . Lg.. 28. U. 1971 „Text als linguistiches Objekt". R. J. 1974 Texttypen. Gülich. 2 — 7. / Katz. R.1 4 1 . 9. 1953 „Elliptical Sentences in American English". 1968a „Zum Begriff des sprachlichen Zeichens". Lingua.

3 4 3 . W. H . (ed. a 2-a. (ed. J. 146). Zur Methodik der Literaturwissenschaft.9 5 .. 12 — 51 (germ. F .1 4 1 ) . in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. A.3 8 8 . 2. R. p p .8 7 ) Hein. 1970. Isacenko. Wissenschaft in Hochschule und Schule. ) . Berlin 1965. The Hague/Paris 1968. ) 1971/ Linguistik und Literaturwissenschaft. Tübingen. 99—138. 1972. Hendricks. B. 7 8 . 17. Ingarden. in: Stempel. p p . 1966 „Kontextbeziehtingen zwischen Sätzen in einer generativen Gram­ matik".7 4 . A Study of How Poems End.) 1972: 8 3 . 1970 Poetic Closure. J. H. Linguistics. G. B. 9 2 . ed. în 4 părţi. (ed. ed. Volkskunde und Literaturfor­ schung (= F S Steinitz). J. 37. Readings in the Sociology of Langtiage. .71: 11/1. . W. 1965 Das Literarische Kunstwerk. Heibig. 1965 „Kontextbedingte Ellipse und Pronominalisierung im Deutschen". 1971 „Die textologische Rolle der Betonung". 1972 3 vol. 1967 „On the Notion «Beyond the Sentence»". H . J. a 3-a. / Stahlke. 1973 Gattungstheorie. K. (ed. E. A. in: Fishman.: in: Ihwe. 274 — 281 (şi în: Steger. Hymes. J. pp. Chicago / Londra. 1971 Geschichte der neueren Sprachwissenschaft. / Thymister. Hempfer. Ergebnisse und Perspektiven.-D. ) . München. K . V. W . 1972 „Current Trends in Discourse Analysis". 1 6 3 . Darmstad. Orbis.' 1968a . (ed. 6 1 . Herrnstein Smith. Hermand. (ed. München. Frankfurt. in: Hömig.174.1 5 9 . 1972 „Literaturdidaktik als Rezeptionsforschung?". Köln. O. Ihwe. J.BIBLIOGRAFIE/395 „Textanfänge in geschriebener und gesprochener Sprache". (ed. W. ) Vorschläge für eine strukturale Grammatik des Deutschen (= Wege der Forschung. B. München. 1968 „The Ethnography of Speaking". D. Heidolph. 1969 Synthetisches Interpretieren. ) 19. ) 1971: 1 2 3 . in: Kachru. p p . Kybernetika.

1 3 . Konstanz. ) 1972 Current Trends in Stylistics. H . 1969 Semiotik und Erkenntnistheorie. Hildesheim. Koch. 1974 Lektürekclleg zur Textlinguistik.. Englewood Cliffs. Kallmeyer. I I . W.. 2 vol. 3 3 8 . I960). 1972 Einführung in die Textlinguistik. 2 vol. 28. Berlin. W.Unbestimmtheit als Wirkungsbedingung literarischer Prosa. 2/1968/. )■ Style in Language. T. 1971 Varia Semiotica.. B.. (ed. A.1 7 . H i l d e s h e i m / N o v York. Berlin. Kallmeyer. J. 973 „Kommentierte Bibliographie zur Sovetrussischen Textlinguistik". ) 1971: 11/1. în: Ihwe.3 7 7 (germ. et. 8). H. (ed. Karttunen. 1970 Die Appellstruktur der Texte. 1972 „Verweisung im Text". 2). 1963). G. 1968 la ed. J. 3 5 0 . LB.) 1971: I 1 5 5 . Koch. A. ed. W. a 2-a revizuită. p p . (rrtimeo). R. The Hague/ Paris 1971. J. (ed.172 şi Kallmeyer. Kinncavy.3 3 7 . W. / Stahlke. (1-a ed.396/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Isenberg. W. 2 vol. 1971 A Theory of Discourse. 1 4 2 . F.1 7 8 . 1970 Der Begriff „Text" in der Sprachtheorie ( = ASG-Berichte. L. ) 1974: II 1 9 3 . 24/4. Diss. Frankfurt. Edmonton/Champaign. F . Mass. . 8 3 . Bielefeld/Köln. A. în: Sebeok. DU. Jelitte. in: Selected Writings.100. 1958 Überlegungen zur Texttheorie ( = ASG-Berichte. B. 1968 "Closing Statement: Linguistics and Poetics". Indiana Univ.2 1 2 ) . Cambridge. Kachru. 1968 What Makes Definite Noun-Phrases Definite ? The Rand Corpora­ tion P-387 1. Retipărire în: Ihwe.3 4 4 .4 2 . 2 9 . (ed. Santa Monica. N. 1971 „Visual and Auditory Signs" şi „On the Relation Between Visual and Auditory Signs".(ed. (ed. 1969 Problems of Reference in Syntax. 3 3 4 . et al. W. Jakobson. J. ) 1972 Strukturelle Textanalyse. Berlin (publicat parţial în: Replik. Iser. L. al. Klaus.

BIBLIOGRAFIE/397

Kristeva, J . 1971 „Probleme der Text-Strukturierung", în: TEL QUEL 1971: 135 bis 154 (şi în: Ihwe, J. (ed.) 1971: H/2, 4 8 4 - 5 0 7 ) . Lachmann, R. 1973 „Zum Umgang mit Texten — Linguistischer Reduktionismus und ' modellierende Praxis", în: Kolbe, J. (ed. ) , Neue Ansichten einer künftigen Germanistik, München 1973, p p . 219 — 225. Lang, E. 1973 „Über einige Schwierigkeiten beim Postulieren einer „Textgram­ matik", în: Ihwe, J. (ed.), Literaturwissenschaft und Linguistik, 2 vol., Frankfurt 1973, I I , 1 7 - 5 0 . Lausberg, H. 1960 Handbuch der literarischen Rhetorik, 2 vol., München. Leibfried, E. 1970 Kritische Wissenschaft vom Text, Manipulation, Reflexion, trans­ parente Poetologie, Stuttgart. Lotman, J . M. / Piatigorski, A. M. 1969 „La texte et la fonction", Semiotica, 1, 205 — 217. Maas, U, / Wunderlich, D. 1972 Pragmatik und sprachliches Handeln, Frankfurt. Martens, G. 1971 „Textdynamik und Edition. Überlegungen zur Bedeutung und Darstellung variierender Textstufen", în: Martens, G / Zeller, H . (ed.) 1971: 1 6 5 - 2 0 1 . Martens, G. / Zeller, H. (ed. ) 1971 Texte und Varianten. Probleme ihrer Edition und Interpretation, München. Meier, G. F. 1969 „Die Wirksamkeit der Sprache (Einige theoretische und methodischpraktische Grundfragen zur Wirksamkeit der Sprache im Kommunikationsprozeß)", ZPSK, 22, 4 7 4 - 4 9 2 . Morris, Ch. W. 1946 Signs, Language and Behavior, New York. 1972 Grundlagen der Zeichentheorie. Ästhetik und Zeichentheorie, R. Posner / J. Rehbein, München. Nickel, G. 1968 „Kontextuelle Beziehungen zwischen Sätzen im Englischen", 15, 1 5 - 2 5 .

trad.

Praxis,

398/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Niepold, W. 1970 Sprache und soziale Schicht, Berlin. Oevermann, U. 1972 Sprache und soziale Herkunft, Frankfurt. Ogden, C. K. / Richards, I. A. 1966 The Meaning of Meaning, Londra. Ohmann, R. 1971 „Speech, Action and Style", in: Chatman, S. (ed. ) 1971: 2 4 1 - 2 5 9 . 1972 „Instrumental Style: Notes on the Theory of Speech as Action" în: Kachru, B.B. / Stahlke, H . F . W. (cd.) 1972: 1 1 5 - 1 4 1 . Oomen, V. 1972 „Systemtheorie der Texte", FoL, 5/1 — 2, 12 — 34 (şi în: Kalimeyer, W . et al. (ed.) 1974: I I 4 7 - 7 0 ) . Petöfi, J. S. 1971 Transformationsgrammatiken und erne ko-textuellc Texttheorie. Grund­ fragen und Konzeptionen, Frankfurt. Petöfi, J. / Franck, D. (ed. ) 1973 Präsupposition in Philosophie und Linguistik ( = Linguistische Forschungen, 7), Frankfurt. Plett, H. F. 1973 Einführung in die rhetorische Textanalyse, ed. a 2-a, Hamburg. 1974 „Text und kommunikative Differenz", DNS, 73, 31—47. Prakke, H. 1965 „Die Lasswell-Formel und ihre rhetorischen Ahnen", Publizistik, 10, 3 8 5 - 3 9 1 . Puttenham, G. 1589 The Arte of English Poesie, Londra. Raible, W. V312 Satz und Text. Tübingen. Untersuchungen zu vier romanischen « '' Sprachen,,

Ricoeur, P. 1970 « Qu'est-ce qu'un texte? », în: Bubner, R. et. al. (ed. ) . und Dialektik, 2 vol., Tübingen 1970, I I , 1 8 1 - 2 0 0 . Römer, R. 1968 Die Sprache der Anzeigenwerbung, Rohrer, Ch. 1971 Funktionelle München. Sprachwissenschaft Düsseldorf.

Hermeneutik

und transformationelle

Grammatik,

BIBLIOGRAFIE/399

Schaff, A. 1973 Einführung in die Semantik, Reinbek. 1974 „Über die Eigenart des sprachlichen Zeichens", in: Sprache und Erkenntnis, Reinbek, 1974, p p . 190-204.. Schmidt, P. 1971 „Textbegriff und Interpretation", in: Beiträge, 1971: 1 0 4 - 1 1 1 . 1973 „Statischer Textbegriff und Textprozeß", in: Breuer, D. et al. 1973: 9 5 - 1 2 5 . Schmidt, S. J . 1969 „Sprachliches und soziales Handeln. Überlegungen zu einer Hand­ lungstheorie der Sprache", LB, 2, 64 — 69. 1971 „Das kommunikative Handlungsspiel als Kategorie der Wirklich­ keitskonstitution", in: Schweisthal, K. G. (ed. ) , Grammatik, Kyber­ netik. Kommunikation ( = F S Hoppe), Bonn 1971, p p . 215—227. 197 la „ »Text« und »Geschichte« als Fundierungskategorien. Sprach­ philosophische Grundlagen einer trarisphrastischen Analyse", in: Stempel, W. D. (ed ) 1971: 3 1 - 5 2 . 1972 „Text als Forschungsobjekt der Texttheorie", DU, 2 4 " 4, 7—28. 1973 Texttheorie. Probleme einer Linguistik der sprachlichen Kommuni­ kation, München. Searle, J . R. 1969 Speech Acts, Cambridge (germ.: Sprechakte, Frankfurt, 1971). Silman, T. 1974 Probleme der Textlinguistik. Einführung und exemplarische Analyse. Traducere din limba rusă de Th. Lewandowski, Heidelberg. Sitta, H. 1973 „Kritische Überlegungen zur Textsortenlehre", in: Sitta, H/ Brinker, K. (ed.) 1973: 6 3 - 7 2 . ■Sitta, H . / B r i n k e r , K. (ed.) 1973 Studien zur Texttheorie und zur deutschen Grammatik ( = F S Glinz), Düsseldorf. Slama-Cazacu, T. 1961 Langage et Contexte, ' s — Gravenhage. Snell, B. 1952 Der Aufbau der Sprache, ed. a 2-a, Hamburg. Steinitz, R. 1968 Nominale Pro-Formen ( = ASG—Berichte, 2), Berlin (si în: Kallmeyer, W. et al. (ed.) 1974: I I 2 4 6 - 2 6 5 . 1969 Adverbial-Syntax ( = Studia Grammatica, 10), Berlin.

400/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Stempel, W.-D. (ed. ) 1971 Beiträge zur Textlinguistik, München. Stroszeck, H. 1971 „Literaturwissenschaft und Kommunikationswissenschaft", in: Bei­ träge, 1971: 8 9 - 1 0 3 . 1973 „Zur kunstwissenschaftlichen u n d kommunikationswissenschaft­ lichen Grundlegung der Literaturwissenschaft", în: Breuer, D. et at. 1973: 1 2 7 - 1 6 8 . Studnicki, F. 1970 „Traffic Signs"-, " Semiotica, 2, 1 5 1 - 1 7 2 . TEL QUEL 1971 Die Demaskienmg der bürgerlichen Kultur-Ideologie. Marxismus, Psychoanalyse, Strukturalismus, München. Ungeheuer, G. 1972 Sprache' und Kommunikation {— IPK-Forschungsberichte, 13), Hamburg. Vater, H . 1968 „Zu den Pro-Formen im Deutschen", Sprachwissenschaftliche Mit­ teilungen, 1/1, 21 — 29. Vendler, Z. 1970 «Les performatifs en pespective », Langages, 5, 73 — 90. 1970 „Say what you think", în: Studies in Thought and Language, ed. J . L . Cowen, Tuscon 1970, p p . 7 9 - 9 7 . Weinrich, H. . 1969 „Textlinguistik. Zur Syntax des Artikels in der deutschen Sprache", JIG, 1, 6 1 - 7 4 . ' 1970 „Zur Textlinguistik der Tempusübergänge", LuD, 1, 222 — 227. 1971 „The Textual Function of the French Article", in: Chatman, S. (ed.) 1971: 2 2 1 - 2 4 0 (germ. în: Kallmeyer, W. et al. (cd.) 1974 I 226-293). 1971a Tempus. Besprochene und erzählte Welt ( = 'Sprache und Litera­ tur, 17), ed. a 2-a, Stuttgart, (ed. 1-a 1964). Wienold, G. 1971 „Text/erarbeitung. Überlegungen zur Kategorienbildung in einer strukturalen Literaturgeschichte", LiLi, 1/1—2, 59 — 90. 1972 Semiotik der Literatur, Frankfurt. Wellek, R. / Warren, A. 1956 Theory of Literature, a 2-a ed., New York.

BIBLIOGRAFIE/.JO I

Wunderlich, D. 1970 „Die Rolle der Pragmatik in der Linguistik", DU, 22/4, 5 - 4 1 . 1971 „Pragmatik, Sprechsituation, Deixis", LiLi, 1/1-2, 1 5 3 - 1 9 0 . 1972 „Sprechakte", în: Maas, U. / Wunderlich, D. 1972: 7 1 - 1 8 8 . 1973 „Referenzsemantik", în: Funk-Kolleg Sprache. Eine Einführung in die moderne Linguistik, (ed. ) de K, Baumgärtner et al., 2 vol., Frankfurt, 1973, I I , 102-112. Wunderlich, D. (cd. ) 1972 Linguistische Pragmatik, Frankfurt.

LA CAPITOLUL II ŞI OBSERVAŢII FINALE

Aarts, J.
1971 „A Note on the Interpretation of »he danced his did«", JL, 7, 71—73. Abraham, W' / Braunmüller, K. 1971 „Stil, Metapher und Pragmatik", Lingua, 28, 1—47 (versiunea en­ glezească modificată: "Towards a Theory of Style and Metaphor", Poetics, 7 (1973), 105-147). Anderson, G.L. 1970 Phonetic Symbolism: A Study of the Affective Content of English Phonemes, Unpublished M. A. Thesis, St. Cloud, Minnesota: St. Cloud State College. 1972 "Phonemic Symbolism and Phonological Style: A Model Grammar", în: Kachru, B. B. / Stahlke, H. F.W., (cd.) 1972: 1 6 3 - 1 8 1 . Abrusow, L. 1953 Colores rhetorici, a 2-a, ed., Göttingen. Arvatov, B. I. 1923 „Poetische und praktische Sprache (zur Methodologie der Kunst­ wissenschaft)" in: Günter, H. (ed. ) , Marxismus und Formalismus, München, 1973, pp. 9 9 - 1 1 5 . Asmuth, B. / Berg-Ehlers, L. 1974 Stilistik, Düsseldorf. Austerlitz, R. 1961 „Parallelismus", în: Davie, D. et al. (ed.)., 1961: 4 3 9 - 4 4 3 .

Baldwin, C. S. 1928 Medieval Rhetoric and Poetic (to 1400 ) , Interpreted from Represen­ tative Works, New York.

402/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Barber, Ch. 1964 Linguistic Change in Present-Day English, Edinburg/Londra Barthes, R. 1964 „Rhetorik des Bildes", în: Schiwy, G., Der französische Struktura­ lismus, Reinbek 1969, p p . 158—166 (Original franc. în: Communi­ cations,. 4 (1964), 4 0 - 5 1 ) 1967 Système de la mode, Paris. 1970 Mythen des Alltags, ed. a 2-a, Frankfurt. 1970a «L'ancienne rhétorique», Communications, 16, 172 — 223. Baumgärtner, K. 1969 „Der methodische Stand einer linguistischen Poetik", în: Ihwe, J. (ed.) 1971: II/2, 3 7 1 - 4 0 2 (iniţial în: JIG, 1/1 /1969/ 15 bis 43). Bechert, J . et al. . 1970 Einführung in die generative Transformationsgrammatik, München. Bense, M. 1965 Aesthetica. Einführung in die neuere Ästhetik, Baden-BadenBerger, A. 1972 „Poesie zwischen Linguistik und Literaturwissenschaft", LB, 17, 1-11. Bettinghaus, E. P. 1967 Persuasive Communication, New York. Bezzel, Ch. 1970 „Grundprobleme einer poetischen Grammatik", LB, 9, 1—17. Bickerton, D. 1969 "Prolegomena to a Linguistic Theory of Metaphor", F.L., 5, 34—52. Bierwisch', M. 1966 „Strukturalismus. Geschichte, Probleme und Methoden", Kursbuch, 5, 7 7 - 1 5 2 . ' 1969 „Poetik und Linguistik", în: Kreuzer, H. / Gunzenhäuser, R. (ed. ) 1969: 4 9 - 6 5 (şi in: Ihwe, J. (ed.) 1971: II/2, 568-586).'] Bloch, B. 1953 "Linguistic Structure and Linguistic Analysis", în: Hill, A. A. (ed. ) Report on the Fourth Ann ual Round Table Meeting on Linguistic and Language Teaching, Washington 1953, p p . 40 — 44. Blumensath, H . (ed. ) 1972 Strukturalismus in der Literaturwissenschaft, Köln. Bonheim, H. 1973 Bringing Classical Rhetoric Up-to-Date (manuscris nepublicat va apare în : Semiotica) ■

BIBLIOGRAFIE/403

Bonsiepe, G. 1968 „Visuell / verbale Rhetorik", Format, IV/5, 1 1 - 1 8 . Bowley, C. C. 1974 "Metrics and the Generative Approach",. Linguistics, 121, 5—19. Brooke-Rose, Ch. 1958 A Grammar of Metaphor, Londra. Brown, J. 1956 "Eight Types of P u n s " , PMLA, 71, 1 4 - 2 6 Burger, H. 1973 „Stil und Grammatikalität", Archiv, 209, 2 4 1 - 2 5 8 Burke, K. 1962 A Grammar of Motives and a Rhetoric of Motives, Cleveland/New York. Butters, R. R. 1970 "On the Interpretation of Deviant Utterances", JL, 6, 105—110. Carstensen, B. 1970 „Stil und Norm. Zur Situation der linguistischen Stilistik", ZDL, 37, 2 5 7 - 2 7 9 Cervenka, M. 1973 „Die Grundkategorien des Prager literaturwissenschaftlichen Struk­ turalismus",*; in Zmegac, V / Skreb, Z. (ed. ) 1973: 137-168. Chapman, R. 1973 Linguistics and Literature. An Introduction to Literary Stylistics, Londra. Chatman, S. ,1965 A Theory of Meter, The Hague. 1967 "The Semantics of Style", Social Science Information, 6, 77 — 99 (şi în: Koch, W. A. (ed. ) 1972: 3 4 3 - 3 6 5 ) . 1968 "ComparingMetrical Styles", in: Sebeok, T. A. (ed.) 1968: 1 4 9 - 172. Chatman, S. (Ed. ) 1971 Literary Style : a Symposium, Londra. Chatman, S. / Levin, S. R. 1972 "Linguistics and Poetics", în: Princeton Encyclopaedia of Poetry and Poetics, ed. Preminger, A. / Warnke, F . J. / Hardison, O. B . , Princeton, N . J . , 1972 (ed 1-a, 1965) p p . 4 5 0 - 4 5 7 (germ.: in: Ihwe, J. (ed.) 1971 11/1, 7 5 - 9 1 ) . Chatman, S. / Levin S. R. (ed. ) 1967 Essays on the Language of Literature, New York. Clarke, M. L. 1968 Die Rhetorik bei den Römern, trad. K. Dockhorn, Göttingen.

404/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT

Coseriu, E. 1971 „Thesen zum Thema »Sprache und Dichtung«", in: Stempel, W.-D. (ed.) 1971: 1 8 3 - 1 8 8 . Crane, W. G. 1937 Wit and Rhetoric in the Renaissance, New York. Crocker, L. / Carmack, P . A. (ed. ) 1965 Readings in Rhetoric, Springfield, I I I . Curtius, R. R. 1961 Europäische Literatur und lateinisches Mittelalter, ed. a 3-a Bern/ München. Darbyshire, A. E. 1971 A Grammar of Style, Londra. \ Davie, D. et al. (ed. ) 1961 Poetics. Poetyka, Poetika. Warszawa. Delas, D. / Filliolet, J. 1973 Linguistique et .poétique, Paris. Dockhorn, K. 1968 Macht und Wirkung der Rhetorik ( = Respublica Literaria, 2), Bad Homburg v. d. H. 1971 „Rhetorik und germanistische Literaturwissenschaft in Deutsch­ land", JIG, I U / 1 , 1 6 8 - 1 8 5 . 1973 „Affekt, Bild und Vergegenwärtigung in der Poetik des Barock" GGA, 225, 1 3 5 - 156. Dolezel, L. / Kraus, J. 1972 „Prague School Stylistics", în: Kachru, B . B. / Stahlke, H. F . W., (ed.) 1972: 3 7 - 4 8 . Dolezel, L. / Baüey, R. W. (ed. ) 1969 Statistics and Style, New York Dubois, J. ' .' 1969 „Elements d'une rhétorique généralisée: Les métataxes", în: Cahiers du CRAL. Études du Rhétorique, vol. 2, Nancy 1969, 1, 4 9 - 6 1 . Dubois, J. et al. 1970 Rhétorique générale, Paris 1974 Allgemeine Rhetorik, trad. v. A. Schütz, München. Dyck, J. 1969 Ticht-Kunst. Deutsche Barockpoetik und rhetorische Tradition, ed. a 2-a, Bad Homburg, v.d.H. (ed. 1-a, 1966). Eco, U. 1972 Einführung in die Seiniotik, München.

and Metre". J. Linguistics and Style Londra. E. V. (ed. 1970 „Against Idealization: Some Speculations on the Theory of Poetic Performance". R. Londra. Londra.2 1 6 . 5. (ed. in: Ihwe. 1966 Essay on Style and Language. (ed. in: Fowler. R. (ed. Linguistics. S. Londra. (ed. . Èrlich. 7— 52. Some Linguistic Contributions to Criticism. E. 1973: 115-136. J.9 9 . Flaker. 1 .BIBLIOGRAFIE/405 Eichenbaum.5 6 . V. (ed. 63. R. in: Eichenbaum. Enkvist. R. A. in: Chatman. Harmondsivorth ( 1-a ed. Firth.. S. M. 3 5 8 . I. N. 1954 "On Defining Style: An Essay in Applied Linguistics". / Gregory. 1962 „Syntax and Literary Interpretation". 17. ) 1971: II/2. E. 19 — 50. 1-a 1962). in: Enkvist. Frankfurt 1965. J. 75 — 83 (germ. R. JL. 1961 „Communication in Poetry". 194 — 218.3 7 0 ) . Z. N. 1964 The Tongues of Men z-Speech. in: Fowler. München. Francis. 1966a „Prose R h y t h m . 1973 Einzelheiten I: Bewußtseins-Industrie. W. / Spencer. ) 1966: 8 2 . Fowler. in: 2megac. 1930). H. ) . 1973 „Der russische Formalismus — Theorie und Wirkung". N. 1925 „Die Theorie der formalen Methode". ed. Fowler. Aufsätze zur Theorie und Geschichte der Literatur. a S-a. 1961 Seven Types of Ambiguity. / S k r e b . 1969 "On the Interpretation oî Nonsens Strings".. / Levin. Linguistic and Critical Approaches to Literary Style. J. pp. 1964. Word. 1964 Russischer Formalismus.) 1966: 1-28. Enzensberger. Frankfurt (ed.) Fônagy. Empson. ) 1967: 2 0 9 . p p . B. W. 1971 The Languages of Literature. 1966 "Linguistic Theory and the Study of Literature". M. B.

Literary Structure. / Stahlke.2 2 0 . F . în: Kachru. J. B. in: Flaker. P. 456 — 474. ZAA. 18. ) 1972 Essais de sémiotique poétique. (ed. ) . J. H. Londra Fucks. p p . R. Konstanz. Strukturalismus und Geschichte. and Style. 158—171. H. 16. C. Grabes..) 1972: 6 7 . A. 1969. L. D. in: Schiwy. 1967 „Strukturalismus und Struktur in literaturwissenschaftlicher Sicht". G. 1968 Nach allen Regeln der Kunst. Stuttgart. Georgetown. pp. 3 1 4 . B.1 9 6 . 1972 „Graphemabweichungen in der amerikanischen Werbe spräche". > 1973 „Literaturwissenschaft oder Textwissenschaft. Chicago/Londra Genette. 7th impr. I. I. ZAA. A. / Zmsgac. V. 1974.. D. 1971 From und Information — Funktionen sprachlicher Klangmittel.8 1 .3 2 3 . 1 8 4 . ' 1970 „Sprache und Pragmatik der englisch-amerikanischen kommerziellen Werbung". Formalismus. Paris. a 2-a. Greimas. ed. 1970 „La rhétorique restreinte". Der französische Strukturalismus.?". Freeman. (ed. Gläser. B. 2 1 1 . (ed. 91. 1963 A Study of Writing. Gelb. (éd. Communications. 1963 Rhetorische Kommunikation. U. C. UP. 1967 The Structure of English. Anglia. W . 219-227. 20. New York Friedrich. ) 1964 A Prague School Reader on Esthetics. H .1 406/ŞTIINŢA TEXTULUI Şl ANALIZA DE TEXT Franges. Ouickborn / Hamburg. Kronberg / Ts. (éd. 1971 „Ist die Stilistik eine Wissenschaft von den Abweichungen?". G. . Freeman. C. Frank-Böhringer. ) 1970 Linguistics and Literary Style. Garvin. C. Gaier. Fries. Reinbek. W. 1972 "Current Trends in Metrics".

Ithaca. în: Ihvve. (cd. Mac 1961 "Poetic Syntax". 1973 "Linguistic Contributions to Literary Science". 1952 „A Theory of Graphemics". W. Paris Hill. R. A.86—102. (ed. Halle. Hammond. W. 1956 Logic and Rhetoric in England. ) 1970: 3 6 6 . München Gunter. PMLA. R.4 8 2 Harris. Amsterdam. Y . 4 0 3 . de 1968 "Phonetics in its Relation to Aesthetics". S. 1 . Howes. 8. / Keyser. PQ. 5. . 1959 Manierismus in der Literatur. M. Hall. C. 12. 45. (ed. A. 1964 Syntax und Bedeutung. in: Freeman.BIBLIOGRAFIE/407 Groot. 1968. F. [ed] 1971: II/2. O. N . 1965 „Modellbildungen in der Sprachwissenschaft". Princeton. A. 1970 „Chaucer and the Study of Prosody". 1500— 1700. 1971 Metonymie et Métaphore. W.4 2 6 (iniţial in: College English. 28 /1966/ 187-219). H. 137.-533 —549). Lingua. în: Malmberg. ) . Reinbek. 1969 „Three Models for the Description of Poetry". 1966 "Allegory to Analogy in the Interpretation of the Scriptures". Assen. Manual of Phonetics. 70. Hocke. S. J . JL. Studium Generale> 18.— 150. R. 7. A. J. D. J. Howell. .V. 3 6 4 . (ed ) 1972 197-207). N . Cap.) 1961: 4 7 5 . An Experiment in Structural Method". 1973 Struktur als Prozeß. A.4 3 1 ) . G. Sprach. Acta Linguistica.2 3 . D. P.—Alchimie und Esoterische Kombinationskunst. Henry. B. 18 (pp. 1 — 22 (germ.7 8 (şi în: Koch. Günther. W. et al. 1955 „An Analysis of The Windhover. 9 6 8 . Hendricks. A.3 7 9 . în: Davie. Poetics. Hartmann. 1963 „Elliptical Sentences in American English". 13 — 20. (ed ) 1961 Historical Studies of Rhetoric and Rhetoricians. R.

Varşovia 1966. Düsseldorf Isaëenko.. J. 399—429 1956a "The Grammatical Texture of a Sonnet from Sir Philip Sidney's »Arcadia«". ] . 1 0 9 . Unbestimmtheit als Wirkungsbedingung literarischer Flosa.Literaturwissenschaft. 1966 Grammatical Parallelism and its Russian Facet".1 3 1 . W. 1968 „On the Free R h y t h m s in Modern Poetry". M.408/ŞTnNŢA TEXTULUI Şî ANALIZA DE TEXT Hrushovski. Lg. B. in: Sebeok. 1 6 5 . . 1955 „Kontextbedingte Ellipse und Pronominalisierung im Deutschen". Imdahl. D. p p . A. Frankfurt. T. Volkskunde und Literaturforschung. in 4 părţi.188. et cd.. V. Zur Entwicklung einer modernen Theorie der . Tübingen. în Studies in Language and Literature (= F S Schlauch). »Wir sind sie« in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. J. München. J. 163—174 Iser. 1965 „Der grammatische Bau des Gedichts von Brecht. Jakobson. T. ' . Ingarden.174.Poetik und Sprachwissenschaft". (= F S Steinitz). (ed) 1970: 136-152. Ergebnisse und Perspek­ tiven. Berlin 1965. 42. \ . W. (ed ) 1968:. 14). ed. (cd ) : 1971/1972 Linguistik und Literaturwissenschaft.. 1 7 5 . H. Hymes. a 3-a. Ihwe. (ed) 1970 „Kompetenz und Performanz in dor Literaturtheorie". p p . 1970 Die Appellstruktur derTexte.1965 Das literarische Kunstwerk. p p . (ed ) 1968: 1 7 3 . 1970 „Bildsyntax und Bildsemantik". (ed ) 1961: 3-9. 1968 „Phonological Aspects of Style: Some English Sonnets" in: Sebeok.190. Berlin. Ihwe. 3 vol. 1972 Linguistik in der Literaturwissenschaft. 1965. R. A. 1961 . (ed) 1972: 169-183). 1971 Der metaphorische Prozeß j— Sprache der Gegenwart. Konstanz. D. in: Davie. in: Schmidt. in: Beiträge zur Sprachwissenschaft. Volkskunde und Literaturfor­ schung ( = F S Steinitz). in: Schmidt. S. S. Ingendahl. (ed) 1970: 1 7 6 . A.189 (şi în: Blumensath. R.

1972 „Sur l'art verbal de Wiliam Blake et d'autres peintres-poètes" in: Jakobson. Edmonton/Champaign. H.(ecl) 1968: 3 5 0 . in Zmcgac. H (ed ) 1972: 1 8 4 . (ed ) 1972: 118-174). Kaemmerling. 1969 „Poesie der Grammatik und Grammatik der Poesie". M. in: Kreuzer H. alternative. in: Sebeok. R. pp. 1970 Shakespeare's Verbal Art in " Th'expence of Spirit". 1972 „Die Irregularität der Regularität der Irregularität: Kritik der linguistischen Poetik". N. pp. / Lévi-Strauss. H. 1968 „»Les chats« von Charles Baudelaire". 4 3 2 . I I I . (ed ) 1973: 2 3 5 . 1971 „Der Doppelcharakter der Sprache. ) 1971 I 323 — 333. p p . C. in: Literaturgeschichte als Provokation. Klinkenberg. vol. Katacic. 1962 The Five Clocks. Jauss. (ed ) 1912 Current Trends in Stylistics. Ind. 93— 100.19). 29 /1959/. Joseph. Paris 1972. New York Kachru. R. H. V/Skreb. 156— 170 (şiîa Blumensath. in Linguistique et littérature.2 0 1 şi STZ. (ed ) 1969: 2 1 . B. W. B. E. . The Hauge/Paris. Frankfurt 1970. Hypothèses. Colloque de Cluny 16/17 avril 1968 ( = număr special al revistei La Nouvelle Critique). LB. Die Polarität zwischen Metaphorik und Metonymik". Berlin/New York 1971. Trois entretiens et trois études sur la linguistique et la poétique. 1971 A Theory of Discourse. Bloomington. J (ed ) 1971: 11/1. 1949 Shakespeare's Use of the Arts of Language. j Jones. G. Jakobson. R. J (ed. T./Gunzenhäuser. 1973 „Literaturforchung und Linguistik". cd. 62/63. F. Jakobson. 1971 „Rhetorik". A. / Stahlke.-M. J. Z.3 2 .3 7 7 (germ. M. în: Reallexikon der deutschen Literaturgcgeschichic. R. 144 — 207. et al. R. L. 74 — 77. 1967 „Literaturgeschichte als Provokation der Literaturwissenschaft". (id). în: Ihwe. 1958 Joos. p p . R. 19.1 7 8 unci Blumensath.2 5 2 . W. in Ihwc.' BIBLIOGRAFIE/J()9 „Closing Statement: Linguistics and Poetics". J. Kinneavy. Englewood Cliffs. a 2-a. 75— 102. 1968 „Eléments d'une rhétorique généralisée les metaplasmes". 2 . Jens. J. h. 1 4 2 .4 5 6 .

1 0 5 . 1972 "He explained his couldn't. Vinogradov". în Kreutzer. 1973 Allgemeine Rhetorik. D.2 1 0 . Leipzig. 6). DU. Köln (Phil. dl-dl2.9 3 .4 6 1 . 1972 Ein Bilderbuch. ed. 18/5. a 3-a. he rhymed his could". 1970 Sprachliche Konstituenten moderner Dichtung. The Hague. (ed ) 1972 Strukturelle Textanalyse. A. Ulm. W. Entwurf einer des k r i p tiven Poetik: Rimbaud. a 2-a. W. H. (Ed ) 1969: 1 9 3 . Suppl. în: Realencyclopädie der classischen Altertumswissen­ schaft. FM. R.1 5 2 . 1. Kroll. 18/6. 1967 Elemente der literarischen Rhetorik. 1970 1973 . Koch.1138. H . J . Koch. Stuttgart. / Skrebnev. A. . Lausberg. 2 vol.) Kopperschmidt. 1965). VII. Kuznec. 7 7 . Kommunikation. E. ed. 1966 „Tropen und Figuren". 1966 Recurrence and a Three-Modal Approach to Poetry. M.410/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT „L'Archaïsme et ses fonctions stylistiques". 10 — 34. R/Oomen. M. Studie zur visuellen Antithese (= I U P — -Diskus­ sionspapier.vol. U. 38. 1940 „Rhetorik". DU. Poetics. Kreuzer. / Gunzenhäuser. 1960 Handbuch der literarischen Rhetorik. A. ed.H. 1 0 3 9 .1 2 5 . Kloepfer. 1969 „Die Analyse von Feinstrukturen im sprachlichen Zeitkunstwerk". W. München. Lang. in: Koch. R. Bad Homburg v. „Vers un modèle théoretique de langage poétique". . 1-a. Hildesheim/New York Konkol. Diss. (ed ) 1969 Mathematik und Dichtung. col. J. München (ed. 1966 „Rhetorik und Dichtung". München. W. a 3-a. 1974 „Das Problem der poetischen Sprache bei V. R. (ed) 1972: 4 2 9 . V. Einführung in die Theorie der Persuasiven. 1968 Stilistik der englischen Sprache.d. /Gunzenhäuser. 1960 Die Konversion im Frühneuenglischen in der Zeit von etwa 1580 bis 1600. H. Knauer. Lachmann. Degrés. 11. W. K. 1 0 3 .

. Paris. Lewandowski. E. Lewis. M. Frank­ furt. Levy. 1969 „Statistische und determinierte Abweichung in poetischer Sprache". 1958 The Allegory of Love.3 5 7 ) . in Kreuzer. 1. New York Lieb. Th. Jahrhunderts. H. (ed ) 1966: 1 3 5 . •1965 "Internal and External Deviation in Poetry". H. 1963 Zur Stellung der Rhetorik und Stilistik in der deutschen Sprachlehre und Sprachwissenschaft des 19. S. P.BIBLIOGRAFIE/411 „Leech.2 2 3 ) . Léon. S. 9. 1969 a Die literarische Übersetzung. 1969 A Linguistic Guide to English Poetry.2 3 1 . PICL. ed. 1970 „Probleme der sprachlichen Abweichung". H . R. / Gunzenhäuser. -L. (ed. J. R. în: Fowler. Diss. 21. Word. 1960 Das heutige Englisch. S. München. R. 1973 Sémantique de la métaphore et de la métonymie. Heidelbsrg. J. 1969: 2 1 1 . . R. 1972 Die Struktur literarischer Texte. /Levin. Londra. H . a 2-a. 1966 "Lingustics and the Figures of Rhetoric". 13 — 23. Ohio Le Guern. S. în: Kreuzer. 1973 Linguistisches Wörterbuch. R. „Die Theorie des Verses — ihre mathematischen Aspekte". ) 1971 Problèmes de l'analyse textuelle.) Lotman. Leisi. 225 — 237 (germ. LB. Montréal/Paris/Bruxelles. 1962 Linguistic Structures in Poetry. Marburg (Phil. N. 308 — 315 (ediţie revizuită în: Chatman. 1. Heidelberg. (ed) 1969: 33 — 47. G. (ed. et al. ) 1967: 2 1 7 . C. M. J. Kent.156. M. R. Lindner. (ed ) 1966 The Computer and Literary Style. G. / Gunzenhäuser. München 1969 . München Linn. The Hague/Paris 1964 "Poetry and Grammaticalness". Theorie einer Kunstgattung. 1969 Einführung in die experimentelle Phonetik. J. Leed. . (ed ) 1971: I I / 2 : 3 4 3 . (ed ) . Levin. în Ihwe. 1972a Vorlesungen zu einer strukturalen Poetik.

W. A. S. în Sebeok. in: Chatman. Winterthur. 1960 "Thematic Analysis of Sounds in Poetry". MacQueen. D. 1967 Kapitel aus der Poetik.3 0 . Frankfurt . Londra. in: Kreuzer.6 8 . (ed ) 1967: 3 . H. în: Meetham. C. H. L. J. P . f Levin. D. J . 14). W. / Gunzenhäuser. J . Lüdtke. Versuch einer zusammenfassenden Betrachtung ihrer linguistischen Merkmale. FL. Londra Mukarovsk^. R. J . S. Matthews.1 9 9 . 1961 "Sound-Repetition Terms". 1968 "Metrical Typology". T. (ed) 1967 5 4 . R. A. Morris. 1959 „Der Vergleich metrischer Schemata hinsichtlich ihrer Redundanz". Information and Control. în: Garvin. (ed) 1968 1 3 5 . G. 91—118 (Original engl. A. in: Chatman. 1971 "Concerning a »Linguistic Theory« of Metaphor". Philosophy and Phenomenological Research./Hamilton. Mountford.1 8 . S. Bern/München. D. S. I. R. Frankfurt 1970 Kapitel aus der Ästhetik. în: Grundlagen der Zeichentheorie. 413 — 425 Maurer.. 1965 "Aesthetics.1 4 8 . (ed). Entwicklung d»r englischen Zeitungsschlagzeile von der Mitte der zwanziger Jahre bis zur Gegenwart" ( = Schweizer Anglistische Arbeiten. etal. p p . and Icons".412/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Lotz. Masson. Ch". Ästhetik und Zeichentheorie. ( 1969 The Compass of Irony. (cd ) 1969: 233 — 242. R. 1970 Allegory ( = The Critical Idiom. 1964 "Standard Language and Poetic Language". R. 1953 "Vowel and Consonant Patterns in Poetry". H. în:.. Encyclopaedia of Linguistics. 1972 „Ästhetik uud Zeichentheorie'V. 3 5 6 . J . 1963 Die Metapher. p p . 1972 „Die. München 1972. J . 25/3. 70). Aleicr.Davie. Signs.3 6 4 . / Hudson.fedj 1961: 1 8 9 . Ch.: Esthetics and the Theory of Signs. Oxford. Morris. R. 627 — 633 Muecke. H./Levin. (ed ) 1964 1 7 . 1959 "Writing".D. Den Haag 1938). 1969.

1970 Recherches Expérimentales sur la Symbolisme Phonétique. 2 vol.Y. A. 1 5 4 . J. S. 3 1 6 . Darmstadt. 6 3 . DNS. H. 16. 1972 „Zur Definition der Objektbereiche von Literatur. Riffaterre. R. în: Ihwe. WW.Concept of Metaphor". 2 0 7 . 1971 "Speech Acts and the Definition of Literature". S . NM. R.174 (şi în: Chatman. 15.2 6 6 .und Textwissen­ schaft". Philosophy and Rhetoric. (ed ) 1967: 4 3 1 . Levin. N. ' Pelc.4 3 0 ) . 1970. în: Structuralism. 29/1969/. 1961 "Semantic Functions as Applied to the Analysis of the.3 3 9 .7 6 . Peterfalvi. 1974 „Die Metapher. Pausch. 73.3 2 2 . R. J. Hamburg. . 188-230. 1960 "Stylistic Context". 5 6 . I. Ehrman. ed.5 8 ) . iniţial în: STZ. a 5-a. 1964 "The Stylistic Function". 1973 Strukturale Stilistik. 2 2 4 . M. 70 — 73. 1966 "Describing poetic structures: Two approaches . PICL.4 7 Posner.BIBLIOGRAFIE/413 Norden. 1958 Die antike Kunstprosa. fed) 1967.2 1 8 (şi in: Chatman. 1956 "Spenser and Milton: Some Parallels and Contrasts in the Handling of Sound". 1 . 3 1 . / Levin. R. et al. Plett. Poetics.6 9 . Piirainen. 2 7 . S. F. în Chatman. S. München. 4. 9. p p . Forschungsbericht". 24. în Davie. D. 1 9 . 1974 „Text und komunikative Differenz". 1971 „Strukturalismus in der Gedichtinterpretation. Paris. Ohmann./ . 1. J. Word.19. a 2-a. H. 25. ed. LB. 1972a „Perspektiven einer angewandten Graphemik". A. 1969 "Zur Linguistisierung der Literaturforschung". (ed ) 1967: 4 1 2 . M. ed. J. (ed ) 1971: 11/1. Oras. S. 1973 Einführung in die rhetorische Textanalyse. R. E.. 1959 "Criteria for Style Analysis". S. to Baudelaire's les Chats'".4 4 1 ) . 17 — 23. /Levin.3 2 . Textdeskription und Rezeptionsanalyse am Beispiel von Baudelaires » Les Chats« (1969 — 1970)". (ed ) 1961: 3 0 5 . T. Garden City. Word. S.

48. Ruthven. A. J. Shibles. 5 9 . în: Sebeok. Pennsylvania ( 1-a ed.9 . STZ. W. K. 1969 The Conceit (= The Critical Idiom. München. Sebeok. Poetica. V. Wise. 1974 „Die metaphorische Methode". 4 9 . 1940). D. Philosopische Beiträge zu einer Theorie des Ästhe­ tischen. T. J.5 9 .Frankfurt: 1972. în: Ihwe. ) 1965 The Province o/ Rhetoric. Ästhetik. Schmidt. Frankfurt. S. A. 1973 Linguistische Stiltheorie. H. in Gülich. T. 2. Cambridge. Whitewater. i 197i Metaphor: An Annotated Bibliography and a History. 1960).2 8 4 . 1972 Zur Grundlegung der Literaturwissenschaft. 1972 „Ist » Fiktionalität« eine linguistische oder eine texttheoretische Kategorie?". Ruwet. 1971 Asthetizilät.4 H/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Rix. 285—303. DVJS. (ed. München. 2 6 7 . 1968 „Zur Theorie der Antithese als Stilfigur". (ed. (ed ) Textsorten. / Rycenga. 1968 „Grenzen der linguistischen Analyse in der Poetik". A. Bedeutung. State College. A. Z. N.„ (ed) 1971: 11/1.7 1 .2 3 5 . J. Schmidt. Schwartz. Sebeok. (ed. T. (ed. pp. W. Sanders. New York. 1 . Sandig. München. B. W. J. J. / Raible. 1916 „Die Kunst als Verfahren". ) 1970 Text. München. S. K. (ed ) 1971: 3 — 35. 1973 Rhetoric in Spenser's Poetry (— The Pennsylvania State College Studies. Mass (1-a ed. 4). 7). E. ) 1968 Style in Language. ) 1974 Rhetorik. H. A. (ed ) 1968: 2 2 1 . în: Striedter. 25. 1971 Syntaktische Typologie der Schlagzeile. 1968 „Alltagssprache und Gedichtsprache". gklovskij. Göttingen. Skreb. 1968 "Decoding a Text: Levels and Aspects in a Cheremis Sonnet". J. Londra. Schanze.

2 6 . 1968.3 0 . Stankiewicz. 61-103. 115). München. Stötzer. 1934 Der Parallelismus in der finnisch-karelischen Volksdichtung ( = F F Communications. 1942 "Synaesthetic Metaphor". E. Londra. p p . Steube. Helsinki. 32 — 60. 1971 Beiträge zur Textlinguistik. Jahrhundert.2 3 . 1967 The Art of Poetry 1750-1820. p p . R. Ein anglistischer Grundkurs zur Einführung in das Studium der Literaturwissenschaft. în: Extraterritorial. 87 — 113. 6/7. pp.) 1968 „Gradation der Grammatikalität". G. Rùzicka. Stanford. al (ed) 1961: 1 1 . 1971 „Textverständnis" und „Sprachliche Kunstmittel: Stil und Metrik". W. Steinitz. (ed ) . R. 1966. 1 . Standop. L. LB. Frankfurt 1971. und 18. A. ^ în: Fabian. 1972 „Die^Metrik auf Abwegen: eine Kritik der Halle-Keyser-Theorie". 1961 "Poetic and Non-Poetic Language in their Interrelation". München. Steiner. W. 1972 "Linguistics and Poetics". 1935 Newspaper Headlines. P. CLS. U. 126— 154. . W. 1962 Deutsche Redekunst im 17. W. p p .1 9 . Leipzig (Phil. 79 — 99. E. et. Leipzig. (ed). H. în: Probleme der strukturellen Grammatik und Semantik. Theories of Poetic Composition and Style in the Late Neo-Classic and Early Romantic Periods. Papers on Literature and the Language Revolution. in Eine Methode Literatur zu interpretieren. Halle (Saale) Stone. 19. în Davie. Londra. Diss. B. Stempel.BIBLIOGRAFIE/415 Spitzer. D.-D. 1966 „Amerikanische Werbung — verstanden als Kunst". Straumann. Londra 1972. B. 1966 Gradation der Grammatikalität und stilistische Adäquatheit.

Ullrnann. 1969 "Poetry. Paris. în: Striedter. 1970 The Structure Vickers. Velde. 1955 "Stylistics and Generative Grammars". (cd ) 1971 Russischer Formalismus. 1971 „Zur formalistischen Theorie der Prosa und der literarischen Evolu­ tion". Cambridge. Berlin 1968 „Semantic Universals". J. München. 5. LB. 49 — 59. J. van de 1969 „Zur Linguistisierung der Philologie". Londra Rhetoric in English . 4 3 2 . Stricdter. 1970 „Theorie einer literarischen Wirkungsanalyse". New York/Londra. JL. LB. 1968. germ. R. Texte zur allgemeinen Literaturtheorie und zur Theorie der Prosa. K. The Hague. 1970 Zur Semiologie des literarischen Kuntwerhs. P. J. (cd) 1971 TI/2. J. of English Structure. S. 1969 Linguistics and Literary Theory. Thorne. Utlmann. L. p p . a 2-a ed. / Jakobson. Poetry. (cd) 1971: I X . 1951 An Outline. G. H. 1928 „Probleme der Literatur. N. in: Ihwe. J. 74-76. 60 — 70.. 1967 Grundzüge der Semantik.L X X X I I I . 4. Todorov. Trager. T. B. 5. Kursbuch. 1974 „Poetische Abweichung". J. (cd) 1971:359 — 383. 10. Washington Tynjanow. R. 1971 „Die semantischen Anomalien". 1967 Littérature et signification. H. G. L. J.und Sprachforschung". în Greenberg.4 3 6 ) . Uitti. (ei) Universals of Language. Englewood Cliffs. 1963). 4 5 . L. LB. Venezky. 217 —262 (1-a ed. J. în Ihv/e. JL. 43 — 48. München. / Smith. Thompson. Stylistics and Imaginary Grammars". 147— 150 (germ. 1961 The Founding nf English Metre. trad. B..5 9 . Mass. Koopmann. R. St. 32. J. Traband. 1970 Classical of English Orthography. 1. J. J.: 41 G/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Striedter. R.

S. în: Romanica ( = F S Rohlfs). Rhetorik und Stilistik.. Weinrich. Facsimile Reprint ( = The English Experience. 206). 4 2 .1 3 0 . FoL. 1971 „Kommunikative Literaturwissenschaft". (ed ) 1967: 2 5 0 . Stuttgart 1971. T. A. în: Chatman. 1963 „Semantik der kühnen Metapher". Wimsatt. a 2-a ed. 1971 „Terminologie des Strukturbegriffs". în lhwe. W. D. 7-11. Essays und Aufsätze zur Literaturwissenschaft. . 74. Ph. Sie­ ber. DU. Wunderlich. 1956 Theory of Literature.. / Levin S. 24/4.2 6 3 ./ Levin. S. L. în: Chatman. W. (ed ) 1971: I 91-140. Wilson. 1957 A Handbook of English Grammar. 1553 The Arte of Rhétorique. 3—17 (şi în Koch. 7. J. ed. 1969. / Skreb. A. New York.BIBLIOGRAFIE/417 Wackernagel. Halle 1958. [1959]. (ed) 1973 Zur Kritik literaturwissenschaftlicher Methodologie. W. / Warren. Zmegac. K. Frankfurt. 1972 „Die Textpartitur als heuristische Methode". Halle. 1940 "On the Semantics of Poetry". (ed ) 1972: 2 6 9 . Zandvoort. DVJS. 1959 "The Concept of Meter: An Exercise in Abstraction". M.6 0 Wellek. 37. în Literatur für Leser. R. 1. W. (ed) 1967: 9 1 .3 4 4 1967 „Semantik der Metapher". R. 1968 Diskussionsbeitrag in: „Die Metapher. 1873 Poetik. 585-597). Londra. Amsterdam/New York. R.2 8 3 ./Beardsley. S. 1958 „Münze und Wort — Untersuchungen an einem Bildfeld". Wheelwright. Bochumer Diskussion". Th. H. 3 2 5 . Bloomington / Londra. Poetica. 5 0 8 .5 2 1 . 1962 Metaphor t-Reality. PP. 2.1 1 4 (iniţial în: PMLA. p p . 1 0 0 . R. Akademische Vorlesungen.

126 Arnold. 199 Boyd. H. J. J. 206 Bechert. 12. E. 156 Bismark. 128. U. 26. 163. 342 Behrens. 12. A. 16. 21 Slake. 284. 153. M. 152 Bickerton. 147. 20. 123. E. S. 120. de 322 Barber. W. 74. B. 348. 146 Auerbach. 154 Bezzel. 6 Bellert. 27 Bowley.-H. autorii operei analizate. K. M. H . 333 . 134 Blunt. 343 Bateson. H . H. J . 147 199 Bacon. C. 153 Balzac. I. 164 Bossuet. A. L. L. 152. 231 Barthes. 197 Arbusow. 160.v. Berg-Ehlers. G. 69 Benn. 17. M. 254 Beckett. D. 16 Augustin 18 Austerlitz. 14. 122. 148. R. 34 Anderson. 147 Beardsley. 87. 233 Abraham. F . H. W. 18. 162 Bonsiepe. 43. Ch. 152. 237. L. 129. 196. 274 Bloch. E.6. 12. 305 Bense. D. Indice de persoane Aarts. 69. 74. B. 268 Bennett.ß. 35. L. G. 7. R. W. J. R.P. 147 Abrams. 32. 22 Armstrong. A. D. L . 155. 151. 15. B. 350 Baudelaire. 144 Baldwin. S. I. I. 271 Austin. J. 78. 121. C. 13 Allemann. termenii de specialitate exogeni. S. 10. H . 291 Bierwisch.Indice Observaţie preliminară: expresiile evidenţiate prin scris cursiv de­ semnează în Indicele de persoane. 172 Beecher-Stowe. H . Bernstein. J. 65 Baumgärtner. Ch. 298 Aristotel 15. A. F. 296 Bailey. 239 Braunmüller. 5 Arvatov. 349 Bettinghaus. 21 Belke. Berger. L. 130. B . E. H. K . 143 Bloomjield. W . Ch. 238. 131. 143. 150 Benveniste. E. 16 Bradstreet. 136. G. W. 237 Bonheim. Addison. 274 Baumann. M. 124 Blumensath. 83 Beneă. în Indicele de materii.

324 Dieckmann. D. 210 Carlyle. 226 Butler. 294. 63. C. W. 109 Büchner. 49. 6 Bunyan. R. 303 Dressler. 139 Carter. 196 Cleveland. W. 276. O. 317. 2 1 . 84 Breuer. 249 Bubner. 12 Crocker. 325.INDICE DE PERS0ANE/41S> Bray. 153 Cummings. H. 79. 5. 110. 44. 34 î Curtius. 137. 242 Chomsky. 219. 304 Brentano. 272. E. 298 Daiches. 237 Collingwood. G. A. R. R. W. W. S. Ch. 324 Butters. 137. 80 Davie. 102 Drayton. D. Ch. 330. 210. R. 307 Chatman. R. 27 Crane. J. 169. 65. 310 urm. 177. 148 Donellan. F . 137 Delas. 20 Conrady. 273. 153 Crashaw. 221. Ch. 142. G. G. 21 Catull 288. G. G. 350 Dowson. K. 137. 153 Carroll. 21. 299 Croce. 276. 301. M. J. J. 304 Coleridge. 343 Burns. 109 Dmxne. van 5. 54. 259 Dickinson. 152. J. 104. M. 22 Stecht. J. 64. K. M. 269 Christensen. R. 275 Doyle. 98. 298 Celan. 106. 300 Brown. 140. G. 337. B. R. 83. 275. 48. 71. 54. 140 Courts-Mahler. 102 Brinker. 322. 265. K. 132 Bürger. K. 63. 267. L. 81. 233 Byron. S. 43. R. 152 Claudius. 16 Danes. 199. 233 DeQuincey. P. 29. 318 Bühler. 297 Gellini. M. Th. K. 95 Dijk. 71. 21 Cervenka. 27 Carmack. L. 199. Brettschneider. 148 Chapman. L. 47. T. 343 Dolezel. 145. S. 69 urm. 326. 103. 114. 276. 296. G. 71. A. 240. 110 Dilthey. E. E. D. 144. Cl. 71. B. 69. P. D. W. 207. N . 46. R. 162 Churchill. G. 23 Casanova. T. 231. B. 208 Chaucer. B. 13 Coşeriu. Th. 5. 295 Burger H. F . 55. " 274. 288 Dickens. 222. 253. K. 267. 223 Carstensen. 50. E. 237. 105 Cicero 21 Clarke. 125 . L. 12 Dockhorn. 56. 268 Burke. 234. E. E. 110 Brooke-Rose. 228.

286. 295. 69. F . 151. 18 Gide. 148 Fodor. 145 Fowler. 233 Firbas. D. Ch. A. R.v. J. 16 ! Grabes. 300. 308 Gorgias 274 Görny. 283. 228 Friedrich. Th. Görski. 292. 37. A.420/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA TEXT Dubois. 182. 328 Empson. 329 George. 326 Genette. 159 Ehmer. L. K. 343 Edeline. H.v. 266. 152 Enzensberger. J. 71 Firth. J. 210. J. 127. B. 253. U. 23 Greimas. H. 149 Escarpit. P. U. 146. 257 Fries. 165. 137. U. T. 137. 29 Francks. 199. U. 95 Frank-Böhringer. W. H . M. 260. 172. 249 Enders. J. 21 Franz. 142. J. N. C. 99 Fischer. 168. 2 1 . 241. H. 22 Freeman. R. 217. R. 345. H. 115 Filliolet. J. 54. 21 Gimson. Th. M. Gibbon. R. 137 Gay. E. 261. 321. 99 Enkvist. St. E. J. 306. v. 322. 2 1 . 291 Fönagy. J. L. 303. 9 . 321. 342 Dyck. 148 Eichendorff. 48. 350 France. 81 Goethe. 91 . 235. 306 Fichte. B . B. W. 167. A. 328. W. A. H. 225. 71 Fucks. H. 8 Evelyn. G. 246 Flaker. S. E. 233. 264. 154 Franklin. W. W. 349 Elster. 185 Gläser. 43 Fraser. 43. J. 146 Fries. W. J. J. D. 137. Gaier. I. 147 Gray. 153 Eco. 21 Figge. 210. K. 322. 154 Gerber. 257. 131. 160. 159. 290. C. 316 Elyot. 2 1 2 . 230. 344. 137 Grosse. 20. 260. 9 i Gottsched. 199 Freytag. 304. 144. 13. 225 Gelb. 323. P . G. E. 347. 311. H. 259. V. 196 Galinsky. 71. G. 327 Glinz. A. 313 Garvin. 266. E. 329. 296 Eliot. J. 18 Fallersleben. 219. 343 Erlich. 18 Eichenbaum. 196 Fischer. C. U. V. 90. F .217. 211. L. 291. 304 Greenlaw. U. 127. 183 219. 13. J.

R. 75. 226 127 Herodot 226 Herrick. 18 Hall. 106. K. A . 350 347 133. 302. 147. A. J. 6.v. J. 189. G. 71. 213 Hymes. 13. P. 31. 226 Heidolph. 68. V. 195. 68 Hocke. 217. 71 Günther.K. 6 Howard. 29 Heusler. 71. 316 Hopkins. . 141. 13 Hamilton. 86. A. 272 Hantsch. 62. 147. A. 274. K. R. 132. E. Th. 320 Halle. L. 293. 240. 314 Gunter. M. 90 Hess.INDICE DE PERSOANE/421 Gryphius. 77. 226 Harris.G. 9. J. 207. F. 137. 271. H. R. 87 Iser. G. 127 Hauptmann. D. 164 Ingarden. 84 Habermas. 43. 226 Hawthorne. L. 83. 192. 210. 153 Hrushovski. 271. J. 153. N. M. 99 Hardy. 71. H. Ii. 78. 54 58. W. W. R. 264 Howell. 258 Gunzenhäuser. 64. M. D. 71. 1 . 349 James. J. 210. 264 Halliday. M. 185. 69. 43. R. R. 90. 325 Horafiu 22 Houdebine. 63. 308. . 142. 109 Jakobson. W. 344 Harweg. 60. V. 294 Herbert. Ingendahl. A. A. 199 Malier. 138. 171. E. K. E. W. 21 Hebel. 148. 337 Hofmannstahl. 347 Jakobovits. 91 Hendricks. 54. S. 62 Hamburger. 154 Howes.A. 315. Hermand. 131 Hammond. 148. R. 184 Hiltbrunner. J. 91. 56 Hempfer. 43 Helbig. 237 Herrnstein Smith. L. 269 Ihwe. 301 Hartmann. 155. H . H. 249. 36. 137. 265. J. 258 Isenberg. R. W. 64. G. 176. M. 139 148 Henry. 28. J. A. B. 99. 5. 272. 296 Homer 226. O. 79. F . 88 Hagstrum. 320 Hölderlin. 347 Hjelmslev. 292 Isacenko. 66. W. 276. 271. 146. A. 135. 307 Hebbel. v. 190. 183. 231 Hoffmann. G. 295 Heilerer. P. 139. 67. 209 Hill. 148 Güttgemanns. 324 Herder. A . 24. 76. B. 143. H. 71 Hein. 199 Imdahl. J . H. G. 218. F. 144 Gülich. G. 24. R. 149. 106. O. 184.

156. 171. D. W. 102. 115 Katacic. E. L. 144 Le Guern. G. 230 Lessing.v. 272 Lévi-Strauss. 28S. H. G. 226 Kroll. 293.. 235 . 305 Lachmann. 7. W. 158. 160. W. 248 Klinkenberg. 259. R. 58 Lausberg. 326. 51 Leisi. 227. I. 155. G. 145 Koch. 27 Kreuzer. 54. 230 Kopperschmidt. J . 53. 268. 36. G. v. B. 167 Leech. E. J. M. 56 Lang. E. 137 Kaemmerling. 137. S. 217. 34 Koller. 144 Kristeva. W. 6. 322. 56. L. 65. 175. 197. B. J. C. 148 Jens. J. E. E. L. 28 Kerkhoff. 5. 75.■422/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Jandl. 144. R. 218. 121. A. H. 141 Kästner. S. J. J. M. 35. 286. 255. 328 Leed. 43. 159. F. W. 318. 342 Kraus. 297. 195 Lindner. H . 44. 50 Kleist. 148 Krauss. 227 Levin. 323. 273 Kafka. 247. 102. 294. J. ' 325. 137 Joseph. 147 Katz. 253. 342 Lear. 219. 117. E. 109 . X. G. 173.-L. 148. R. 304 Knauer. 308. 208 Linn. 183 Klaus. 24 Levin. 16 Konkol. 50. L. 255. 46. N. E . 304. 71. M. 140 Liliencron. G. 217. 49. 236. 277. 154. 160. 271. 155. M. 137. 266. 159. 278. J. 157. 333 Jauss. 179 Lewandowski. H . 265 Kallmeyer. E. 26. 142. 217. 168. 233. 331. F. C. 143 Jpos. 199 Kinneavy. 269. 176. K. 85 Kroetz. 324. E. 162. 217. 143. 6 Kermode. F. 43. 227. J. 170. 242. 7. 137. S. 148 Lévy. J. H. F . 177. M. D.-H. 260. J. 143. 17. 174. Kolbe. 233. 324 Kachru. 289 Joyce. 111 Karttunen. 285. 153 Linsky. W. 221. 12. Th. 291 Kayser. 23 Leibfried. 329. H. 63. M. 140 Lewis. 156. 48. H . 228. 153 Kuznec. J. 167. R. 300. H . 211 Keyser. 301 Lieb. 89. 307 Lehmann-Haupt. 153 Jones. 230 Klopstoch.

100. W. 131. 47. 196. 329. 104. 331 Prakke. G. C. 97 Masefield. 49. J. J. Ch. 302 Müller. J. W. 26 Peirce. 60 Niepold. 18 Pocci. M. 46. J. 35 Marks. F . 172 Poe. 92. 276 Oras. 195. 179 Nash. I. 69. 21 Peterfalvi. 145 Maas. G. J. 299. 272. J. 342.A. 271 Lotz. H. de 21 Morris. 96. 273 Pound. P. A. 130 . 44. 141. H. 212. J. C. 148. 227. 202 Nestory. MacQueen. 227 Martens. J. M. 314 Pepys. 321 Lotman. 176. 2 1 . 85 Platon 15. 44 Pelc. 321 Puttenham. v. A. 12. 102. 140. H. J. 17. 198 Lucan. O. 13. D. S. 242 Norden. V. N. 320 Muecke. 337. 85. 294 Milton. H. 155. 340 Marlowe. H. H . F. G. • 10. G. 16 Plett. D. 31. 84. Ch. H. 31.INDICE DE PERSOANE/423 Livings. 274 Oevermann. 226 Nickel. 12. 23 Mukarovsky. H. U. T. 195 Ortega y Gasset. 23 Monntford. 135 Pjatigorskij. J. B. 29. 48. H. 197 Petöfi. 227 Montaigne. 170 Müller-Seidel. Ch. 195 Mathesius. 25. 320. J. 263 Paulus 2 1 . K. 296 Pope. 27. 177. 51. 21 Papajeivsky. J. 132 Mott. Th. 239 Pollmann. E. 207. A. 87. 29. M. 140 Muir. L. 11. 264 Posner. A. 131. H. 342 Opitz. 16 Paul. 19 Piirainen. E. 30. T. 37 Ohmann. 237. 223 Ogden. 260 Meier. 150. W. U. F. 238. 142. 131. J. 344 Pliniu cel Bătrîn 13. 7. 21 Pongs. 304 Molière. A. E. 12 Polo. R. 83 Praninska. 294. J. 249 Masson. E. 69 Maurer. M. M. Pausch. M. C. F . H. L. S. 262. 300 Mann. 16 Lüdtke. 95 Petrarca 27 Peyre. 130 Nietzsche. R. 50. L.: 29 Pollok. H. 294 Peacham. 26.

Cardinal de (Paul de Gondi) 21 Reuter. 127 Riffaterre. 206. M. H. 318 Schmidt. 160. W. O. B . 168. 8 Schaff. 226 Rastier. G. 247. 46 Southwell. 56 Schadewaldt. 107 Schanze. 318 Şkrebnev. G. 348. 297. A. 6 Shakespeare. H . 305 Shaw. 208 Snell. M. 237. de 55. 149. B. V. 294. 6 9 Ross. 22 Rüdiger. 238. 29 Smith. 24 Rühm. 275. F. 308 Quirk. Z. 255. H7. 229. 198 Rotermund. 137. R. 225. 325. 12 Sengle. 204. B. 274. ß. 127 ăklovski. 2 9 4 Racine. 95. 42. 227. 5 Scott. 287. 131. F. H. 172 Saussure. J. H . 304 . 227 Shelley. 21. 230. 197 Rix. 13 RossetU. 265. 150. 222 Searle. F . 9. 86. 145 Skreb. 237. 138. E. T. G. D. 105. F . 267 Schmidt. 143. 41. 153 Sanders. R . H. W. 109 Sebeok. 266. 207. 307 Sidney. 152 Sandig. A. 266. 141. 243 ' Shibles. 289. 305 Slama-Cazacu. 321 Quine. 278. 37 Ricoeur. 203. 316. H. 336 Ruthven. 230 Raible. 245. 217. R. 228 Schulte-Sasse. L. J. 296. 323. 215. A. A. 240. 139. 71 Raimund. M. J. 226 Richards. 15. 226. W. 137. 34. 95 Smith. K. P. F . J. I. 183 Seidler. 324. 213. 278 urm. P. A. Ch. 277. J. 218. 27 Schröder. A. W. 5. F . 5 Sitta. 243. K. R. J. 262. 141. S. R. 214. J. D. 286 Sinemus. W. 168 Römer. 210 Rimbaud. 246. M. 267. R. A.G. 87. 249. J. 153 Schwencke. 277. 260 Sartre. 274. 318 Shirley. 18. ' 259. 84. G. 302 Rycenga. Ph. T. 102 Rohrer. 303. 199. 349 Schopenhauer. HO Schwartz. P. 96 Schmidt. 261. 148 Rilke. 71 Retz. 248. 24. V. W. W. A. 333 335.424/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Queneau. 153 Schiller. A. 253. 71. 13. R. 109 Quintilian 156. R. P . V..

196 Weinrich. R. F . 28. 170 Stahlke. 228. G. 43 Swinburne. 204. P. 323 Spooner. Ch. 109 Strelka. L. 229. 12. 268 Straumann. R. 6 Tennyson. E. B. 217 Thompson. J. 242 Virgiliu 13. 17 Synge. 263. 17 Weinheber. J. 289. 77 Steinitz. A. 319 Spitzer. R. 327. 65. 243.A. 247. W. 210. 207 Thorne. 245. U. 266 Stötzer. P. W. 228 Thomas. 286 Steele. 16. 148 Trager. J. 85. 198. 66. Z. 140. A.INDICE DE PERSOANE/425 Spenser. 139 Tucidide. 294 Weisstein. Ph. R. P. 137 Standop. 349 Ullmann. R. W. 153 Storm. G. 260 Strawson. 213. 41. 206. 262 Stanford. 264. W. 64. H. U. 18^ 226 Uitti. 249. J. 303 Tinianov. R. R. 308 Topitsch. 324. 207. C. 63 Velde. 175 Ullmann. A. 297 Uitti 137 Vater. 183. J. 233 Todorov. 71. Steube. J. 85. 12 Vickers. 198. 24 Striedter. 247. van de 135 Vendler. 217. G. E. 150 Stassinopoulos. I. J. P. H. D. 261 T E L QUEL. D. 293 Wexler. 320 Verlaine. H. A. 12. 22. 304. 182. E. A. 329 Warren. A. B . 293 Watt. St.. 274 Sterne. 13 Steinberg. 63. 95 Traband. 28. 347 Wickert. 87. G. J. L. 148. 229. 52. L. 24 Wellek. 218. 350 Steinitz. 199. 278 . W. 27. 199. 228 Wagner. D. P. L. T. 109 Steiner. J. 16. 269 urm. P. 168. 295 Szondi. W. 218. 52. 291. 267 Stevens. 231. W. 103. 199 Wheelwright. 228 Wackernagel. M. H . Th. F . R. 64. F . 148 Stroszeck. 208 Trahi. M. 140 Strich. 328 Sternheim. 169. 170. 27. 75. 109 Venezky. 140. K. E. 153 Stone. H. 146. 228 Stramm. 139. 297 Stankiewicz. 160. D.

G. 142 • ' Yeats. 6. G. £6 ZmegaC. 7 . B . 241 Wimsatt. 110. W. 262. Th. D. 32. 230 Zeller. W. H. S . 263 Wilson.426/ŞTIINŢA. 84. 33. O. 256 110j Wordsworth. R. L.. W. 206 Wittgenstein. V. 42 Woolf. 9 . I M . 19 Wunderlich. W. 154. 237. V. 127 Wilde. TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT Wienold. 239 Zandvoort. v. K. 297 Wilpert.

302. 124 anaforă (în retorică) 239. 322. foregrounding ajectio 158 adiţie 1 6 7 . 197.3 2 3 . 184-189. 3 2 1 . 340 amplificaţi© 320 anacolut 161. 325. 169. 2 1 7 . v. paronomasia anomalie 308 antimetabola 241.1 7 4 . 193. 194. 257. 155. 277. 281. 277 antiphrasis 161 antiteză 155. 319 antonimie 197. 3 0 9 301. 114 articulat (cuvînt articulat) 65.2 8 6 . 245. 313. 228. 74. 315. 348 v.3 2 9 arhicititor 148 '. 75. 230.6 7 . 2 8 5 . 7 5 . 312 322 aliteraţie 150. 59. 6 9 .7 3 . 309 apocopă 161. 75. 123. 284. 281 anagramă 152. 161 afereză 152. 180. 252 anaforă. 80. 304. 151. 286. 168. 6 2 . anaforă anastrofă 263. 271.6 6 .3 1 8 . 1 7 3 . 161. 2 3 8 . 170. 251. 280. 278. 161. 72. 178 alograf 321 ambiguitate 115. 212. 3 1 6 . 119. 278.--"->articol 62.Indice de materii abatere v. 173. 211 apo-koinu 261 — 262 aposiopeza 286 apostrofa/apostrofare 155 approach — extrinsic 52 — intrinsic 52 argumentaţia 279. 179. 172 229 alegorie 102. 283. 261 anadiplosis 239. 161. 251. deviaţie actio 154 actualisace v. 176. 288. 282. 76 . 330. 64. 281. 336 — semialiteraţie 152. 161. anaforic (în gramatica textului) 58. 311. 308 alienare 145. 324 analogie/analog 305. 302. 181. 169. 112. 250. şi inversiune sintactică annominatio v. 243. 281 arhaism 138. 289. 303.. 2 4 8 . 327. 144. şi figuri aditive adjonction 159. 161. 246. 339. 175. 60. 241. 317 antonomazie 161.2 5 6 . 282. 168. 172. 242. 295.1 6 8 . 161. 117. 2 5 4 . 326 anaphora v. 76.

334. 115. 194. 297. 43. 114. 349 concettojconceit 302 v. 98. 192. 65. 43 carientism v. 132. 184. 258. 245. simplocă comunicare/comunicaţie 37. 100. 2 4 2 . 124. 286. şi similaritate) 164. 76. 39.2 7 3 .2 4 9 . 87. 83. 9 2 . 172. 259.7 2 . 108. 327. 2 7 2 . 194 asteism v. 130. 241 v. asemănare (v. 41.7 8 . 283. 129. 98. 89. 109. 298. 175. 1 0 5 . 223. 191. 342. 303 . 316.9 7 . 256. cataforic. 190. 56. 96. 110. 105. 93. 176. 104 backgrounding 137-139. 346 — grafic 328 — lingvistic 257 — matrice 245. 195. 236 barbarism 167. 123 conexiune/concantenare/înlănţuire 65.428/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT . metaforă concretizare 106 conector 62. 133. 269. 112. 255. 270 — semnalizator 289. 90. ironie attester 87. 347. 327. 146. 313. 180. 194. şi gradatio clipping 218 cod 39. 39. 6 0 . 277. 194 — de centru 178. 307. 314. 72. 291. 223 context — co-textual 270. 271. 38 39. ironie cataforă. 318. 113. 112 catahreză 301 -/. 60. 7 5 . 154. 156. 95. 41. 55. 74. 86. 42 coerenţă 37. 161. 256 — pragmatic. 88. 286. 40.1 9 2 . şi metaforă cezură 205 '— heptemimeră 205 — pentemimeră 205 — trimimeră 205 climax 155. 243. 41. 310.224. 290. 295. 2 4 1 . 315. — semiconsonanţă 178. 72.2 0 6 — poetică 136. 125. 225 codare 38. 104. 254 comparaţie (similitudo ) 161. 193. 319 — cinetică 316 — hiperbolică 316 . 75. 177. 177. 288. 64. 2 0 1 2 0 2 . 338. 301. 341. 85.1 0 6 . 300 — alternantă 79 — nealternantă 79 consonanţă 176. 94. 227 bustrophedon 332 canal 38. 63. 108. 299. 159. 116. 347 asemie 161. 69. 200. 74. 1 8 9 . 97. 125. 275 asonantă 143. 55. 175. — ironică 316 • — moartă 316 — textologică/parabolă 316 competenţă 56 — fonoesteticâ 1 9 8 . 184. 40. 348 asindeton 161. 147 complexio v. 257. 289 — situativ 95. 216. 2 3 5 . 114. 99. 84.

146. 340. 116. 290 coordonare 243. 181.281. 272. 236. 252. denotat 37. 87. 302. 222. 175 — de întărire a regulei 152. — sintactică 2 5 3 . 249. 152. 195. 166.1 1 2 . 339 — semantică 315.2 3 0 . 341. 224. 205.INDICE DE MATERII/429 — stilistic 148. 113.2 9 2 detractio 158 deviaţie 2 5 . 48. 301. 116. 247. 125.176. 299. 66.6 0 .288. 55. 270 . 84. 98. 224. 235. 129. 290 concurenţă 284. 119. 8 9 . 224.2 6 . 175 — morfologică 216—235 — poetologică 283 — secundară 152. 339. 119. 131. 233. 89. 136. 166. 1 3 8 . 137. 243. 156. 2 2 3 . 2 5 3 . 271. 234. 225 — diatopică (regională) 138. 116. 346 contiguitate 78. 123. 29. tropi de conti­ guitate contradeterminare 289 contrapunct 207 convergenţă stilistică 141. 342.2 7 1 . 212. 114. 345 — contextuală 224—230 — diacronică (istorică) 224. 213. 344 correctio 251 counter-grammar 140 coupling 142. 288. 243. 159. şi distanţă . 206. 135. 157. 318 283. 2 2 5 . 328. 202. 293. 207. 114. 270.2 2 8 . 120. 268. 328 ■ — exogenă 224. 107. 107. 349 desemnat 37. 230 — 231. 334. 280. 178.2 2 7 . 284 determinare — contextuală 2 9 1 . 245. 278. 30 critica textului 96 decodare 38. 1 6 2 164. 237. 115. 273. 320 crasis 161 critică literară 14. 41. 113. 165. 284-314. 74. 272. 192. 9 8 .3 0 7 311. 108 109. 5 8 . 155. 252. 110. 197 — grafemică 320—333 — internă cuvîntului 215—224 — de încălcare a regulei 152. 205. 47. 165. 163. 175. 228-230. 49. 236 conversiune 161. 1 1 1 . 148. 284. 56. 318. 222. 156. 224. 270 delimitare 37. 234. 257. 336.textual -95. 122. 49. 115. 330 — externă sistemului 330. 108. 300. 134. 283. 319 v. 157. 142. 47.9 2 . 337. 2 2 7 . 3 0 2 .2 7 1 . 129 corelare 305. 275. 331 — fonologică 1 6 6 . 158. 157. 48. 95 decorum 301 deictică 60. 329-330 — diastratică (sociologică) 138. 294. 317. 286 coreferinţă/coreferenţialitate 94. 337. 332.

430/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT diacronie 56. 235. 189. 329. 311. 2 2 7 . 318. 270. 166. 106. 3*14 ■'.5 3 . 2 5 7 . 1 2 4 . 314. 255 — estetică 11. 256. 295. 90. 186. 104 encataliză 68 epenteză 161. 135.3 2 9 . 148. 334 distribuţie 40. 116. 312.2 6 0 . 136. 96. 2 7 1 . 155. 241 epizeugmă v. 197. 163. 271.2 3 0 .1 5 3 . 339. 234. 144. 347 — fonologică 1 7 6 . 216.. 84. 253. 151. 259 — stilistică 259 elocutio 152. 176. 176. 2 7 5 . 258. 154 emblemă 252. 240. 269. 300 dispositio 154 — distantă 77. 241. 336. 339 echivalenţă 133. 157. 243. 340. 310. 3 3 4 337. 344. 286. 316 — co-textuală 64. 310. 270 — noncontextuală 257. 336 — prozodografică 334. 161. 341. 49. 132. 131. 117. 38. 338-339 — secundară 175. 130 emisiune 31. 288. 43. 237. 271. 39. 342. 348. 343 dialogismus 102 diareză 161.2 4 2 . 275. 282. 1 5 0 . 242. 324 emic 60. 308. 139-146. 249 291. 158. 74. 166. 167. 145. 312. 97. 175. 160. 143 elipsă 59. 343. 67. 343.2 8 3 . 72. 336 — orizontală 141. 283. 286. 154. 143 — prozodică 236. 277. 336. 349' discourse T. 190. 5 0 . poezie diferenţă 239.3 4 1 — grafomorfologică 339. 250. 334. 236 — grafemică 320. 223. 167. 270 — situativă 256. 72. 133. . 141. 320. esteticitate 16— 18. 180.2 7 6 . 288. 168. 143. 243. 124 dimensiune semiotică 47. 168 diasirm v. 183.110.1 3 0 . 337. 121 — scientific 117 disimulare 298. 244. identitate — verticală 141. 222.informative 117 — persuasive 101 — reference 117.2 1 3 . 55 urm. 111. 317 — semantică 284. 131. 320 — sintatică 242. 317 — textologică 310 — totală v. 254. 236. 256. geminatio epizeuxis v. 78. 190-204. 257. 95. 172 epiphora 239. densitate v. 253. 2 4 1 . 314 emphatics 87. 3 2 8 . 133. ironie „Dichtung" — dans.-"" — comunicativă 42. 3 3 4 . 351 . 340 — morfologică 236—253. 260. 98. 271. 97 emfază 262. 128. 156. 320. geminatio estetică. 235. 223. 248.

55. 206. 342 — comparative 155 — contrare 155 — de cuvînt 156. 208. 244.1 1 1 îabulă 161. 212. figuri fonolo­ gice — semantice 160. 216. 235 310 — repetitive 155. 339 — pragmatice 310.| 215 240. 245.INDICE DE MATERII/431 eterofon 244. 288. 112. 236. 116 extensiune 37. 243 — fonice (fonologice) sonore 142 160. figuri fonologice .3 4 1 — gramaticale 271 — imitative v. 75. 215 — logice 160. 165. — de pauză 166. 218. 199-204. 349 îiguri — accentuate 165. 322. 198.2 8 6 — apelative 155.3 1 8 . 149. 173. 98. 154. 343 — morfologice 159. 56—58. 212. v. 320. 175. 271. 29. 310. 217. 2 1 5 . 165. 135. 163. 165. 348. 135. 132. 1 9 7 .2 5 2 . repetitive — de înălţimea tonului: 165. 104. 301. 108. 212. 338. 106. 317 — prozodice 166. 240 — permutative 161. 236. 277. 105. 172. 90. 134.2 1 5 . şi figuri semantice 155 — sonore v. 1 1 0 . 102.2 6 7 . 251. 321. 342. morfologice — de echivalenţă v. 284. 250. 212. 195. 277. 72. 2 1 6 253 v. 165. 249 eterograf 244 eterosem 244. 342 — segmentale v. 277. 294. 198.168. 1 6 6 .1 9 7 . 341. 245. 336 — aditive 1 6 7 . 215. 207. 198. 3 2 4 325. 72. 250 . 156. 208. 342 — semiotico-semantice 342 semiotico-sintactice 342 156.2 0 6 . 86— 89. 197. 204. 282. 241. 2 6 3 . 336 — grafemice 165. 98. 342 — privative 155. 212. 342 — şemiotico-pragmatice 310. 213. 130 «tos 280 eufemism 161 exclamaţia 310 exordium 106 explicare/explicitare 68. 2 5 4 256. 268. 269. 213. 2 8 3 . 191. 212. 170— 171. 3 2 0 . 1 0 1 . 119.1 0 2 . 2 8 5 . 320 — paradigmatice 157. 209. 2 0 4 . 331. 284. — de sens. 156. 99. 332. 192. echivalenţă — figura etymologica 2 16. 74. 128. 249 etic 60. 316 ficţionalitate 16. 277.r e t o r i c e 26.

179. 171 — 172.284. 286. 280. 216. 295 hiperpropoziţie performativă 88 hipersem 317 hipersemem 287. 165. 289. 269.3 2 4 . 315 hiasm 161. 216. 54.2 1 8 . 157 formule de precauţiune 308 frazeologisme 288 v. 323 hendiadyoin 197. 163. 325-331 — subtractive 163. 332 — consonantic 327 — grafem zero 324. 184. 289* iconicitate 74 . 310 — sintagmatice 157. 252 graf 321 — diagraf 321. 332. 315. 2 1 7 . 274. 251. 242. 2 5 6 . 215. 2 8 6 288. 250. 252. 339 — monograf 321 — grafem 320. tropi frecvenţă 67. 334 funcţie estetică 132. 190. 236. 2 4 0 . 250. 178. 156 — secundară poetică 140 — secundară retorică 156 — textului 41. 332 — suprasegmentale v. 197— 215 foregrounding 137. 327 — vocalic 327 grafemică 74. 251. 246.432/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA TEXT — sintactice 159. 211. 172. 346—347 hiposemie 345 — 346.170. 125. 276. 213. 200. 266. 219. 328 geminat io 237 genus dicendi 88 — deliberativum 89. 137. 102 — indicale 88. 176. 294 — substitutive 155. 347. 280 gradaţia 1A\. 321. 314 — a poeziei/estetică 146. 283. 243. — transformaţională 253 grametrică 199 haplologie 218. 314. 141. 1 7 8 . 150. 310.2 4 1 . 324. 187. 188. figuri prozodice -~ transpozitive 155 fonestem 196 fonestezie 193 fongestetică 166—211 — structură de bază 166— 197 — suprastructură 179.3 4 1 gramatică — contextuală 257 — grafemică / grafematică 322. 331. 173. 319 hiperbaton 161. 281. 1 6 8 . 332 — segmentai 320. 327. 287. 98. 139— 146. 311. 161. 317 hipersemid 235. 282. 222. 164. 253. 3481 hipotaxă 275 homoioteleuton 182 hypallage adiectivi 266 hysteron proteron 266.2 6 3 . 277. 284. 2 0 2 204. 284. 322. 338 hiperbolă 155. 2 7 3 . 3 2 3 . 326 — a nondeterminărilor 349 — normală 306. 2 6 7 269. 102 — demonstrativum 89. 3 2 0 .

252. şi echi­ valenţă imitaţia (auctorum. 338 — morfologic 210 — sintactic 210. 255. ideal speaker/hearer 55 identificare 282. 106.2 9 9 . 225 k 227. 308. 297 — sintactică 152. 8!. 2 4 4 . 312. 17-18. 301 13. 65 69.3 0 0 — grafomorfologic 340 — homeofon 248 — homeograf 2 4 8 . 2 4 . 333340. 70. 338 inserţie 242. 222 joc acţionai comunicativ 42. 330. 293. 285 ingambament 182.. 246 — omograf 248 — omonim 245. 286. 82. 281 . 94. 197. 271. 325. 3 4 7 349 / — formule deschise 95 — locuri libere 149 influencer 100. 161. 247. 109. 289. 117.2 6 7 . 341 kakozelon v. 288. 340. 338. 2 6 3 . 332. 346. 27 metaforă kyklos 238. 310 intropatie 20 invenţia 154 inversiune — grafonologică 324 — graiomorfologică 325 — grafemică 327 — semantică 215. mimesis immittatio 158 implicaţie 65. 109. 280. 281 ironie 102. 101 informaţie 37. 262 — sintagmatic 245 — tropic 245 joc grafic 322. 20. 246.2 5 . 161. 311. 68. 246 — polisem 245. 78. 345. 325 v. şi adiţie interpolare 68. 149. 2 1 0 212. 281. 105' joc de cuvinte 172. 314. 248. 227 interrogate 310 v. 330. 14. 2~47 — paradigmatic 172. 95 imprecizii 96. 129 240. 334. 159. 324. 209. întrebare retorică intersubiectivitate 98 intertextualitate 56 întrebare retorică 155. v.2 4 9 . 246. 248. 336. 336— omofon 245. identitate 242.INDICE DE MATERII/433. 44. 295. 234. 244. naturae) v. 326. 2 9 7 . 105. 328 — amară (sarcasm) 299 — arogantă (diasirm) 299 — dispreţuitoare (micterism)j 299 — dramatică/tragică 299 — romantică 299 — socratică 298 — şarmantă (carientism) 299'' — urbană (asteism) 299 istorie literară izocolon 272 izofonie 155 izosemie 314 •' izotopie 71.

3 4 . 340.2 7 . 49. 343 litotă 155. şi însufleţitoare/cinetică) — apropiată 291 — antropomorfizantă 296. 21 — (noţiunea de) literatură 1334. 49. 1 3 2 . 115.130 literatură 5. 318. şi figuri fonologice metaforă 143. 161 logografic 229. 150. 315. 149. 289.3 4 9 — beletristică/frumoasă 8. 2 1 . 5 3 . 318 — necesară 301 — neînsufleţitoare 295 — personificatoare v. 132. 49. 9. 49. 292. 56.312 (v. 40. 2 5 .18. 25. 291.3 4 9 lingvistica textului 5. 159. 348 — abstractlzantâ 295 — adjectivală 300 — adverbială 300 — animală 311. 6. 156. 143. 15.4 4 . 336. 330 logogramă 229. 49. 161 metafonă 165 v. 21 — retorică 10. 7. 1 3 1 . 315 limbaj hiperbolic 313 "lingvistică 5. 292 tneiosis 102 memoria message — connote 10 — denote 10 mesaj 3 7 .2 9 9 — îndrăzneaţă (concetto ) 291 302 — meiotică 2 9 9 .3 1 4 . 7. 305. 18 — 21. 312 — compusă 297. 6. 134. 152. 301. 155. 293. 1 2 4 . 134 — receptivă (pragmatică) 14. 230. 330 macrocontext 255. 287. 3 1 1 . 4 5 . 2 9 4 . 21 — utilitaristă 6. 312 — animistă 311. 301 — concretizatoare 295 — continuată (alegoria) 300 — 301 — distanţată 291 — expandată 315 — hiperbolică 2 9 9 .2 5 . 134 — expresivă 14. 307.3 0 2 . 145. 18. 134 — retorică (obiectivă) 14. 306. 310.3 0 0 — mixtă 301 — moartă 291. 53— 130. 1 5 4 341. 141.3 0 0 . animistă . 269. 13. 155. 15. 31. 107. 316. 310. 344. 284. 131.4 6 . 303. 51. 13 — „scrieri" 8 — trivială 6.•434/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT ţue 38. 301. 134 — mimetică 14. 151 198 limbaj cotidian/limbă (de toate zilele) /vorbire/normă 12.124. 8. 138. 136. 36. '304. 146. 1 5 . 46. 15 18. 13. 300. 144. 51. 49. 259 metabolă 158. 1 0 . 85. 10 — istorică 13 — jurnalistică 13 — obiectivă şi de specialitate 10. 150. 347. 313 — ironică 2 9 7 .

161. 284. 3 0 2 . 161.• nominativus pendens 261 v. 345 normă 40. 212 metasemerae 159. 197—215 mimesis 15. 143.2 1 5 . şi figuri mor­ fologice metaplasme 159. 147. 247 omosem 244 . ironie .166. 16. 158. 302. 170 metodă 52. 341. 328 — . 139. 293.. 289. 134. 351 metonimie 155. 248 — semiomofonie 194 omograf 244 omonimie 230. 263. 343. 258. 284. 207. 197. 269. 126. 145. 253. 326. 18.INDICE DE MATERIl/435< — sinestetică (intersenzorială) 296 — substantivală 300 — textologică (alegoria) 300 — verbală 300 metagraf 165. 145. 323. 322. 325. 145. 139. ase» mie non-gramaticalitatea/abatere gra­ maticală 140. 165—173. 252. 254. 161. 234. 165 v. 132 — semiotice 43—50 monosernie 123. 224. 260„ 327 modalizare 308 modele — de figuri 1 5 3 . 294. 215 — tetrametru 202 micterism v. . 318.. 283 — de organom 44—46. onomatopie 195.-. 280 ocurenţă 143. 320. 309. 19. metalogism 159. 344.. 134. 138. 284 metamorfă 165. 161. 130. 156.3 0 8 . 137. 269 omofon 244 omofonie 245. 134. 221. 235 — dimetru 202 — hexametru 202 — pentametru 202..8 6 . 49.de expectaţie 139. 235. 56. 225„ 226.". 332 oratio 279 originalitate 20 metru 1 9 8 .. 46. 211. 148. 23. 146. 148. 127. 8 5 . v. 175. 54. 246. 128. şi figuri grafemice . 152. 145. anacolut norideterminare semantică v. 301. 109. 250. 165 v. 347 nomeii — appelativum 322 — impropium 289 • — proprium 289 . 151. 310 — atributivă 305 — cauzativă 305 — exteriorizantă 306 — generalizatoare 303 — interiorizantă 306 — individualizatoare 303 — simbolică (pragmasemantică) 307 — textologică metrică (perifrază) 307 161. şi figuri semantice metataxe 159. 17. 53. 108. 245. v. 161. şi figuri sintactice metateză 161. 269.

46. 48. — iamb 201. 309 310. 155. 97. 313 paragogâ 167. 149. 275 parenteză 155. 113. 170 parabolă 161. 241. 286 plurisignation 347 poeticitate v. 282. 307.2 0 2 . . 348. 109.2 1 9 .183. 155. 307. 263267. 291. 175. 279. 154. 195. 248. 286. 2 5 0 . 301. 269.3 3 6 polifuncţioualitate 8S. 228. 245. 281 paronomasie 141. 348 presupoziţie 95. 334 pragmatică 47. 300. 185195 patos 106 perifrază 246.5 5 . 320 — nominală 242 — verbală 242. 324. 294. 197. 312 v. 300. 146-150. 117. 3 2 4 . 275 positioner 87. 132. 2 3 6 . 8 3 . 332. 226. 198 paromoiosis 180 paronimie 2 4 3 . 269. 73. 227. 202. 269. 241. 286. 297 paradox 161. 2 8 8 . estetică (noţiuni de) literatură 236. 340. 119 pro-forme 63. 260. 168. 116. 289. 282. 2 5 4 . 285. 318 palindrom 161. 243 polisemie 40. 161. 242. 215 — spondeu 201 — troheu 201 pleonasm 161. 161. 281. 301. 326.2 5 1 . 114. 331. 146. 151. 288. 280. 110. 260. 123. 310. 322.2 5 6 . 225. 277. 255. 12. 275.1 0 6 . 128 . 184. 161. 276. 164. 124-130. Ht—142. 172. v. 282 personificare 300. şi joc de cuvinte homeofon p a r t i t u r ă de text 1 8 2 . . 270. 314 permutaţie 168-170. 96. şi figuri permutative perorMio 106. 85. 291. 308.3 2 5 . 277. 349 potisindeton 161. 145. 272. 248. 176. 151. 259.2 4 0 . 98. 316 paradigmatic 66. 320 paramoiosis 180 parataxă 161. 72. 115. 135. 243. 348 poliptotă 194. 316. şi metaforă perspectivă funcţională poziţie 69 — 71 picior (de vers) — adoneu 201 în pro­ — anapest 201 — coriamb 201 — eretic 201 — dactil 2 0 1 . 347. 311. 157.2 8 9 . 156. 136. 337 v. 105. 65. 245. 2 6 6 parison 272 parole 38. 318 poezie 11. 323. 200. 262. 280. 5 0 . 287. 2 1 8 . 205. 95. 341. 49. 246. 172 paralelism 143. 207. 104 poziţie 67. 302. 300. 271278. 288. 342. 112.2 4 4 . 331. 3 3 4 . 243. 230. 248.436/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT oximoron 155.94.

115. 284. 151. 267 pronime 62. 179. 110.3 4 1 . 146. 279. 224. .independente de situaţie 114.îmbrăţişată 182. 130. 149. 116. 282.inversă 177 . 327. 259. 277. 1 6 7 . 346. 193-194 . 285. 336 . 286. 199. 62. mijloace de referinţă : 39.contrarefren 275 remă 63. 261 pronuntiatio v. 124.de mijloc 181.2 3 8 241 v. 123. 38. 112. 235.1 6 8 . actio 154 proemium 279 prosteză 161. 347 reducţioriism 283 redundanţă 119. 237.la distanţă 236. 109. 129 refren 275.optică 248.1 9 4 197.generativă 160. 83. 193 . 76. 7 9 . 110. 117. 144. 212. 122.2 7 . 320 . 104 128. 160 referinţă. 235. 193 . tropi de contiguitate retorică 2 5 . 334 . 347 — posesiv 76 — relativ 63. 4 1 .redublată 182 . 177. 132. 43. 145. 240. 256. 161. 311. referenţialitate 38. 310 . 344. 345. 180. 316 reevaluare semantică 313 referent 31. 180 . 144. 280. 162 reversiune 277 rimă 143. 133.identică 178. 32. 149. 102-106. 337.pararimă 177. 286. 250.aliterativă 181 . querry 87. 350 . 256.de contact 236.istorică 249 . 111. 39—40.de centru 181. 66. 29. 195 . 260.. 116. 114. 2 3 7 .INDICE DE MATERII/437 prolepsă 266.semirimâ 178 ritm 198. 126. 1 9 1 . 121. 276 recusivitate 277 reducţie 259. 151. 129 . 348 recurenţă 143. 346.încrucişată 182. 135. echivalenţă. 249.internă 182 .finală 181. 255. 312. 175. 152. 179. 63. 63. 212. 270. 40.2 1 5 211 receptor/auditoriu 31. 275. 128 — personal 62.împerecheată 182. 108. 113. 248. 197. 178. 235. 255. 190. 113-114. 6 9 . 346. 178. 345 — dependente de situaţie 114. 145. 2 0 5 . şi distanţă. 211. 111.8 0 repetiţie .semipararimă 178. 336 . 1 5 3 . 160.7 1 . 241 . 172. 310 . 121. 100. 259. 348 — demonstrativ 61. 289. 113. 340. 193 . 195. 118.

225.2 6 0 . 85. 200. 272 — constituirea textului — pragmatic 97 — 98 — semantic 116 — sintactic 72 — elaborarea textului 96. 37. 110. 91. 117 verdictive 100 vers v. 262263 — sintactică 260. 104 269. 106 •J~ categorii/clase de text 40. 154 — text eliptic 259 — text cu permanent da capo 35. 91. 330 — grafosintactice 320. 336. 263 — mezozeugmă 261 — morfo-sintactică 260. 74 — prelucrarea textului 127. 286 — congruentă 263 — hipozeugmă 261. 104. stih(ic) versus rapportati 276 -volum/întindere 72. 316. 262 — prozeugmă 26 l — semanto-sintacticâ 260. 324 — grafotextologice 320. 235. 103. 324 — grafomorfologice 320. poliptotă transmutaţia 158 iranslatio continuata 300 triunghi — metaforic 294 — semiotic 32. 159. 97 — structura de adîncime a textului 68. 270 t m e z ă 161. 275. 289. 129 — text secundar 255 — strategia textului 87. 307 — „Sprungtropen" 293 unicat 66 unităţi — grafofonologice 320. 98. 300. 99.2 6 2 [BIBLIOTECĂ » M l H A I t SADOV BVJC OFLËJHXL. 77. 269. 71. 96. 250. 240. 2 5 6 . 264. . 294.2 6 3 . 280. 72. 88. 98. 255. 324. 327 zeugmă 161. 201. 2 6 1 . 243. 302-308 — tropi cadru 310. 311 — de similaritate 294. 40 t r o p i 155. 94 itimp (verbal) 62. 347 — interni 310 — „Grenzverschiebungstropen" 293 — de contiguitate 293. 343 traductio v. 294 — 302."HO/ŞTIINŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT — autorul textului 41. 89. 78 topos — al autosubaprecierii 298 (mea parvitas) — al retoricii 315. 215 topologie 67. 324 utterance unit 90 v e r b e performative 87. 177. 51.

Elemente de bază ale comunicării prin semne ' 2.3. Dimensiuni semiotice ale semnului „text" 2. . Modelele lui Ch.1.2. Extensiunea sintactică a textului 3.1. Delimitarea pragmatică a textului 3. Dimensiunea pragmatică a textului .1.1.5.1..1. Noţiunea receptivă de literatură 3. Analiza unui t e x t de manual : „Big Ben" 3.5. W.' 3. Delimitarea sintactică a textului 3.1.1. Obiectul de studiu „text" 5 8 10 14 15 19 21 25 27 34 37 37 44 44 46 49 50 55 56 58 60 72 73 73 81 83 86 89 92 97 98 2.2. Textualitatea şi ştiinţa textului 3.1.2. Literatura ca „fapt semiologic" 2. Morris (1938) şi G.1. Obiectul de studiu „literatură" ..1. 2.5. Extensiunea pragmatică a textului 3.1.2.1.1. Coerenţa pragmatică a textului 3.2.1.2. Coerenţa sintactică a textului 3.3. Noţiunea expresivă de literatură' 1. Perspective ale unei semioze literare şi textuale: o sinopsă .3.2.3.5.2.1.2. Modele structurale semiotice *..1. Rezumat: Constituirea pragmatică a textului 3.Cuprins Introducere 1. 1.1.2. DE LA ŞTIINŢA LITERATURII LA ŞTIINŢA TEXTULUI •O.1.4. Klaus (1969) 2. Analize de text 3. 1.1. Rezumat'.1.2. Dimensiunea sintactică a textului 3. Modelul de organon al lui Karl Bühler .1. .4.2. „Literatură" şi „text" 1.4. Analiza unei ştiri din ziar 3. Analize de text . Constituirea sintactică a textului 3.2. Patru perspective asupra noţiunnii de „literatură" 1. Noţiunea retorică de literatură 1.2.2. Noţiunea mimetică de literatură 1.1.2.1.

1.1.442/ŞTI1NŢA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT 3. Bazele construcţiei u n u i nou model 3. „ Text " şi „literatură" . DE LA ŞTIINŢA TEXTULUI LA ŞTIINŢA LITERATURII 0. Figuri ale deviaţiei fonologice 3.4..3.1. 1969) 2.1. ■ . în faţa Camerei Comunelor (fragmente) . Coerenţa semantică a textului 3.1. Dimensiunea semantică a textului ' 3. Foregrounding-nl estetic 1. Rezumat: Constituirea semantică a textului 3.3. Modelul grupului [* din Lüttich (1970) 2. Analiză de text : Două versiuni ale unei povestiri ilustrate verbalizate II.1. Figuri fonologice 3.2.1. Analiza cuvîntării lui Churchill din 13. Analize de text 3.5. 159' 162 166166 167 167 16& 170 1. Delimitarea semantică a textului :. Modelul lui G. Elaborarea unui model de estetică a textului 2. Backgrounding-ul non-estetic 1.3. Permutaţia .2.3.. Analiza unui text din reclama economică 3. 3.3.2.3. N.Modelul lui Quintilian 2.2. Premise teoretice pentru o definiţie lingvistică a literarităţii 1.5. Dimensiuni semiotice ale literarităţii 1.2.3.1.1. Extensiunea semantică a textului 3.3. .3.1.5.19-40.2.2.4.3.2. Structura de bază fono-estetică: figurile sonore 3. '.1.2.5.3.2.4.3. Analiza unei reţete culinare 3.2. Literaritate .3.şi ştiinţa literaturii 1.2.3. Subtracţia 3.2.1. Leech (1966. Analiza unui fragment de text lingvistic 3.1.1.1. Retorica şi stilul 2. Adiţia 3.2.1. Posibilităţi ale unei ştiinţe a textului „integratoare" i 3.1.1..1.3. Modele retorico-stilistice pentru text 2.5.5. 99103107 110 111' 113 116 117 117 120> 124 128- 131 132 s 132 135137 13? 146 150 153153156 157 ■ 158.2. Perspectivele unei sintactici estetice a textului 2. Critica pragmatică la adresa stilisticii deviaţiei .2.

3.Accentuarea aberantă 3.1.5.3. etüde in f (strofa 1—3) . M.2.2. Figuri accentuale " 3. Deviaţia legată de context *. Figuri morfologice -4.2.1.1.2.2.2. Deviaţii lingvistice regionale .1. Substituţia 4.2.1.4. Subtracţia 4. .1.2.2.1. Excurs: Aspecte semantice ale fonoesteziei 3..1.1.1. Competenţa f onoestetică : metrul . 3.1.1.1.5.3.1.2.2. '.2.1.1.2.1.1. 4.1. .i.1.4.2.1. Pauze aberante 3.3. Analiză de t e x t : G. Analiză de t e x t : Lewis Carroll. .2. Deviaţii exogene -4..1.3.2.2. Performanţa fonoestetică : ritmul ». Jandl.3. Figuri ale deviaţiei morfologice ■4.2.1. Volumul'. Deviaţii lingvistice diastratice -4.2..1. Distribuţia 3.1.1. Substituţia -3.1.2.1. Frecvenţa 3. Frecvenţa 3. Adiţia 4. r .1.2. The Windhover . 3. Poziţia ..2.1.3.1. 1Ö8— 117 " : ■4.- CUPRINS/443 3..2.1..2.1.1.1.6. Analiză de text:Shakespeare. Figuri ale echivalenţei fonologice i i 1.1. Interrelaţia dintre figurile sonore şi figurile prozodice .2.4. 4.1.1. . Permutaţia •4. Visul unei nopţi de vară V. Poziţia . Analiză de t e x t : E. Figuri de pauză şi de înălţime a tonului 3.1.3. 3. Jabberwocky 4.2.3.2.1.2.1. Asemănarea 3.2.1.2. .1. Suprastructura fonoestetică : figurile prozodice 3.5. Asemănarea 3.1.1.2.4.4.1. / . Distribuţia 3.5.2. .4. Deviaţia internă cuvîntului ■4.3.2. Deviaţii lingvistice istorice 171 173 176 176 177 178 178 180 183 195 197 199 200 200 200 201 202 204 204 206 209 209 211' 213 215 216 216 217 217 218 219 219 224 225 225 227 228 .1.2. Volumul -3. Hopkins.7.1.

2.6 Figuri ale deviaţiei semantice 6.6.1.2. I.2..2. iv. Figuri ale echivalenţei sintactice 5.5.ŞTIINTA TEXTULUI ŞI ANALIZA DE TEXT i ■4. Poliptota 4. morfologice si semantice 5. 244 246 246 248 248 249 253253 254 256 257 260' 263267 269' 271 272 274 275 275 276 278 283 5. anyone lived in a pretty how town 4.3. Substituţia 5.2.4.2.1.3. III.2. Jocul de cuvinte homeograf (rima optică/„Augenreim") 4.2. Permutaţia 5.2.2. Adiţia .5.3. Paronimia 4.2.1.1.5.2. Asemănarea 5.6.1.2.2. E .4. Figuri ale echivaleneţi morfologice 4.2.2.444/.1. ".1.5. Analiză de text: E. Frecvenţa 5. Analiză de text: G. Distribuţia 5.1.2.3.2.2.3.2. Cummings.1. Adiţia 5. Asemănarea.3.2.5. Shakespeare.2. Aspecte fonologice. Poziţia 4.2.2. Elipsa 5.2. Jocul de cuvinte polisem şi omonim 4.1.4.2. Jocul de cuvinte omofon 4.2. Volumul şi poziţia 5. Figuri sintactice 230' 231 236 236240 240 24 li 242 242 243. ..1. Volumul 4.2.4. Herbert A Wreath g 5. Figuri semantice 1. (fragment) 5.1. Subtracţia 5.3. Ambiguitatea jocului de cuvinte 4. «.6.2.5. —. Frecvenţa 4.5. Zeugma 5.5. 284 285 . Analiză de text: W.ii.1. Figuri ale deviaţiei sintactice 5.5.1. Analiză de t e x t : C.3. 4.3. Distribuţia 4. Jocul de cuvinte homeofon (paronomasia) 4.5. Julius Caesar.5. Das Fossil. Excurs: Deviaţia clasei de cuvinte (conversiunea) ■4.1.1.2. Sternheim.1. 13 — 41 (Cuvîntarea lui Brutus) •• 6.1.2.

5. Posibilităţi ale unei ştiinţe a literaturii „integratoare" Reunion -. .1. Figuri ale echivalenţei semantice •6.3.5.1.1. Analize de text 7. Tropi de contiguitate (metonimia) '6.1. Analize de text '6. The Faerie Queene. Dickinson: / like to see it lap the Miles -6..46 .1.1.4.1..4.5. Figuri ale echivalenţei grafemice 7.1.1.1. Analiza unei poêzii de E.1.2..4. Analiza poeziei lui Goethe: Kennst du das Land .1. I I I .4. S. Analize de text 7.1. '6. ■6.1.. Figuri ale deviaţiei grafemice 7.5.4. Substituţia în afara aceluiaşi sistem grafemic 7. . Eliot The Family Observaţii finale Note Bibliografie » .5.1.2.1. ? .2._.4..2.1.1. Substituţia 7.2. E.2..1. Figuri graf emice 7. — . Substituţia în cadrul aceluiaşi sistem grafic 7. _ .1. Rühm die ersten menschen sind auf dem mond 7. Analiza poeziei lui E..2. 286 288 289 294 302 308 308 310 314 319 320 320 321 323 324 325 325 329 33 1 331 333 334 335 335 337 341 344 349 353 8. _ _ . _.1.2.1. .2. Subtracţia 7.1.5. . Adiţia 7. Spenser. 7 . . . Rühm schweigen 7. _ . Cummings •8. Jandl onkel toms Mitte 7. .2. . . Tropi de similaritate (metafora) <6.1.2. Analiza poeziei lui G. Substituţia 45.„.3.1. Analiza poeziei lui G. .CUPRINS/445 '6. Analiza poeziei lui E. . Subtracţia <6.2..1. 385 418 427 -Indice de persoane Indice de materii . . Permutaţia .1. i.1. Permutaţia 7. Analiză de text: W. . Analiză de t e x t : T.1..2.

' 11« .

Coli tipar 28 I -VtoJ! »*** 'ce»«*lt Tiparul executat sub comanda nr. Str. 1493 Ia întreprinderea poligrafică „13 Decembrie 1918". UNGUREANU B«» rf« ( i / w : 11.1983.07.IBIBUQTSCA MUNICIPALĂ S MiBAL SADDV^ANU BUQUREgTI Lector: ONDINE-CRISTINA DĂSCĂLITĂ Tehnoredactor: V. Grigore Alexandrescu 89—97.E. Bucureşti. Republica Socialistă România .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful