Cercetarea spaţială vs scutul balistic american.

Partea I
Valentin Vasilescu 30.12.2012, 11:22 http://romanian.ruvr.ru/2012_12_30/Cercetarea-spatiala-vs-scutul-balistic-american-Partea-I/

© Foto: en.wikipedia.org

Vă prezentăm un comentariu al domnului Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992, despre puterea nucleară a SUA.
„Concomitent cu miniaturizarea focoaselor nucleare, beneficiile folosirii motoarelor rachetă cu combustibil solid, la realizarea rachetelor balistice intercontinentale, au constat în reducerea la minimum a timpului de lansare, a riscului de contaminare cu substanțe toxice și a gabaritului vectorului nuclear. Motiv pentru care, de aproape 2 decenii toate categoriile de forțe ale armatei SUA au renunțat la rachetele cu combustibil lichid. Combustibilii solizi pentru rachete diferă de cei lichizi, prin faptul că atât comburantul (substanța oxidantă care întreține procesul termochimic de ardere ) cât și carburantul (substanța care este supusă procesului termochimic) formează împreună un amestec solid cu care se alimentează motorul rachetă. Avantajul combustibilului solid fată de cel lichid constă în faptul că nu mai sunt necesare rezervoare separate și recipiente criogenice, ca în cazul gazelor lichefiate (LOX/LH) sau de turbopompe pentru alimentarea sub presiune a motorului rachetă. Cum rachetele spațiale derivă în proporție de 80% din cele balistice utilizate de armată, combustibilul solid a devenit unul obișnuit în ambele domenii. Cel mai frecvent combustibil pentru rachete este HTPB - (Hydroxyl-Terminated Polybutadiene), pe bază de

poliuretan și a fost utilizat la boosterele rachetelor Delta II, Delta III, Delta IV, Titan IVB și Ariane. Un derivat al combustibilului solid HTPB este PBAN și a fost utilizat de cele 2 boostere, ale navetei spațiale americane. (Vezi: http://www.corectnews.com/scit/stiinta/navete-aero-spatiale-38) Un moment de cotitură, în structura construcțiilor de rachete americane, s-a petrecut pe 13 decembrie 2001, când președintele George W. Bush a notificat Rusia, asupra retragerii unilaterale din Tratatul ABM (Anti-Ballistic Missile) care limita fiecare parte semnatară la o singură zonă de amplasare a sistemelor antibalistice. Totodată, în cadrul Ministerului Apărării al SUA, a apărut Agenția de Apărare antirachetă (MDA), pe structura unei subdiviziuni de cercetare-dezvoltare BDMO (Ballistic Missile Defense Organization), înființată în 1993. Orbital Sciences Corp (OSC) a devenit celebră în aprilie 1990, când prima sa rachetă Pegasus, a fost lansată de la bordul unui avion purtător și a reuşit să plaseze pe orbita un satelit de 443 kg. Cele 35 de rachete Pegasus cu lungimea de 17,6 m și greutatea de 23.130 kg, lansate până în prezent, erau alcătuite din 4 trepte cu combustibil solid. Largarea rachetei de pe avion avea loc la altitudinea de 10.000 m și satelitul era plasat pe o orbită joasă în jurul Pământului. De la mica racheta Pegasus, Pentagonul a încurajat OSC să se reprofileze, trecând la rachetele Taurus și Minotaur, prin punerea la dispoziție de trepte ale rachetelor balistice intercontinentale ale războiului rece, dezafectate. (Vezi: http://www.corectnews.com/scit/stiinta/o-racheta-minotaur-i-plasat-pe-orbita-un-satelitmilitar-american ). Taurus este tot o rachetă cu 4 trepte, având o masă la lansare 73 t și o masă utilă a satelitului plasat pe orbită joasă de 1,3 t. 6 din cele 9 lansări au fost reușite, având la bord sateliți civili și militari. O rachetă similară, compusă doar din prima treaptă SR19 (care constituia de fapt treapta a 2-a a rachetelor balistice intercontinentale MX-Peacekeeper și Minuteman II), cântărind 7 t, dezvoltând o tracțiune de 27.000 kgf și funcționând 66 secunde, a devenit sistemul fix GBMD (Ground-Based Midcourse Defense), al agenției de apărare antibalistică a SUA. El a fost dezvoltat în paralel cu ABMD (Aegis Ballistic Missile Defense), adică cel mobil de pe navele marinei militare care utiliza rachetele RIM-161/SM-3, avute în vedere a se amplasa și în România, la Deveselu. (Vezi : Renunţă SUA la scutul de la Deveselu? Ultima parte) Până în decembrie 2010 au fost lansate 16 interceptoare antibalistice SR19, 8 dintre acestea îndeplinindu-și misiunea. Bazele interceptoarelor SR19 ar fi trebuit să fie la Fort Greely (în Alaska), la Vandenberg (în California) și în Polonia, construcția lor fiind sistată în 2009. Tot motorul rachetă SR19 a stat la baza construirii rachetelor țintă Aries, Hera sau TTV (Target Test Vehicle), folosite pentru testarea interceptorilor antibalistici GBMD și SM-3. Minotaur este a 2-a familie de rachete cu combustibil solid realizată de compania OSC. Minotaur I poate sateliza un obiect cosmic cu masa de 580 kg și are ca primă treaptă motorul M55A1 (prima treaptă a rachetei balistice intercontinentale Minuteman II) cu masa 22,9 t, tracțiunea 80.000 kgf și timpul de funcționare 59 secunde). Cea de-a 2-a treaptă SR19 ( masă 7 t, tracțiune 27.000 kgf,

funcționare 66 secunde) este aceeași cu treapta a 2-a a rachetei balistice intercontinentale americane Minuteman II și MX. Cele 1.000 de rachete cu 3 trepte LGM-30F Minuteman-II operaționale din august 1965 până în 1997 ca și cele 500 LGM-118A Peacekeeper (MX) operaționale până în 2005, au fost dezafectate și oferite ulterior spre testare agențiilor Pentagonului și companiei OSC. Treptele 3 și 4 (Orion 50XL și Orion 38) ale rachetei Minotaur I sunt treptele originale ale micii rachete Pegasus. Francezii, spre deosebire de restul europenilor, s-au dovedit reticenţi încă de pe vremea președintelui De Gaulle, în a urma orbește SUA, în întreprinderi aventuroase. De aceea nu s-au ambalat prea tare la ideea creării scutului antibalistic, bazat pe rachete cu combustibil solid suborbitale, și au continuat să-și perfecționeze marile motoare rachetă, necesare cercetării spațiului cosmic. Racheta franceză Ariane 5 are o lungime de 50,5 m, o masă de 780 t și capacitatea de a plasa 16-21 t pe orbită. Prima treaptă a rachetei este compusă din 2 motoare cu combustibil solid P 238, dezvoltând fiecare o tracțiune de 630.000 kgf și funcționează 129 secunde. A 2-a treaptă o constituie motorul Vulcain 2, care utilizează LH2/LOX și dezvoltă 115.000 kgf, timp de 650 de secunde. A 3-a treaptă o constituie motorul Aestus 2/HM-7B funcționând 1.100 secunde cu N2O4/MMH, dezvoltând o tracțiune de 6.900 kgf și care poate fi pornit și oprit în mod repetat. Deși rachetele cu combustibil lichid au un gabarit mai mare și sunt alcătuite din mult mai multe piese și subansamblele în mișcare, ele rămân și azi singurele care pot plasa în spațiul cosmic obiecte cu masa de peste 20-30 t. Laboratoarele spațiale, vehiculele interplanetare și modulele stațiilor orbitale nu pot fi lansate decât cu rachete cu combustibil lichid. Strategia total eronată a Casei Albe, de dirijare a fondurilor, cu precădere către cercetarea și dezvoltarea rachetelor cu combustibil solid, gravitând în jurul diverselor variante de scut antibalistic, a împiedicat NASA și Forțele Aeriene americane să conceapă o nouă generație de lansatori spațiali.

Taguri: scutul antirachetă, În lume, Comentarii, Securitate , SUA, armament