ROMANTISMUL

Baudelaire define te astfel romantismul :

Cine spune romantism, spune art modern adic intimitate, spiritualitate, culoare, aspira ie spre infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice artei. Pentru mine, romantismul este expresia cea mai recent , cea mai actual a frumosului. Romantismul se afl n maniera de a sim i. Trebuie, deci, nainte de toate, s cunoa tem toate aspectele realit ii i toate situa iile n care se afl omul, pe care arti tii trecutului le-au dispre uit sau nu le-au cunoscut.

Eugene Delacroix
Eugene Delacroix (1798-1863) este reprezentantul major al romantismului .El cauta sa transpuna in pictura starile de spirit si referintele literare care caracterizeaza aceasta miscare .O lucrare grandioasa este Moartea lui Sardanapal :ultimele ore de viata ale regelui sunt ilustrarea unui dezastru in care cele mai pretioase bunuri (femei,scalvi,bogatii) sunt distruse sub ochii sai .Atitudinile personajelor sunt contorsionate ,iar folosirea contrastelor cromatice ,de umbra si lumina servesc la exprimarea
tragediei care are loc.

Francezul Eugne Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelen . Tabloul s u Libertatea conducnd poporul reune te vigoarea i idealul romantic ntr-o oper care este compus dintr-un vrtej de forme. Tema este dat de revolu ionarii din 1830 ghida i de spiritul Libert ii (reprezenta i aici de o femeie purtnd drapelul francez). Artistul se plaseaz metaforic ca un revolu ionar din vrtej, de i vedea evenimentele cu o anumit rezervare (reflectnd influen a burghez asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantic cea mai cunoscut

M celul din Chios este o pictur de Eugne Delacroix, pictat n 1824. Sursa de inspiraie a tabloului este de natur istoric . Executarea tabloului este precedat de o ntreag serie de schie. Delacroix dorete s exprime caracterul cutremur tor al temei i caut ndelung o abordare ct mai dramatic a ntregii scene. Creeaz o compoziie zguduitoare, n care reuete s transmit emoii diferite: resemnarea extrem din privirea b rbatului cu leg tur roie pe cap, disperarea femeii cu turban, care st la picioarele lui, caracterul nemilos al cotropitorului otoman.

Caspar David Friedrich

Cel mai mare pictor romantic german a fost Caspar David Friedrich (1774-1840). Peisajele au constituit modul s u favorit de a se exprima. A combinat transcendentalul imaginii cu misticismul religios, nf i nd p mntul, natura suferind transform ri i mai ales n situa iilimit , cum ar fi n lumina dimine ii sau a amurgului sau n condi ii de cea etc.
Pluta meduzei

n literatura romn se pot identifica trei etape: preromantismul, romantismul si postromantismul. PREROMANTISMUL (romantismul scriitorilor pasoptisti) caracterizeaza gustul omului mediu, al burghezului. Este idilic, conservator, cultiva pasiunile mediocre. Si este deasemenea este perioada imitarii literaturii romantice franceze. Reprezentantii preromantismului sunt: Grigore Alexandrescu,Costache Negruzzi, Mihail Kogalniceanu,Vasile Alecsandri, Dimitrie Cantemir.
ROMANTISMUL PROPRIU-ZIS (romantismul eminescian) este imaginativ, original, feeric, ocult, pasional, inflacarat. Are capacitatea de a crea universuri imaginare, compensatorii, alternative ale lumii reale. Reprezentantul unic a fost Mihai Eminescu.

ROMANTISMUL POSTEMINESCIAN reactualizeaza teme si mijloace clasice si romantice, conferindu-le o noua forta expresiva. Marcheaza reactiile lumii literare romanesti la apogeul unei perioade tutelate de Mihai Eminescu Reprezentantii romantismului posteminescian au fost: George Cosbuc, Octavian Goga Alexandru Macedonski , Barbu Stefanescu Delavrancea.

Trasaturile generale ale romantismului

Romanticii suprim limitele i legile experien ei concrete, ofer con tiin ei i imagina iei un cmp nem rginit, acordnd spiritului individual, libertatea i capacitatea unui loc nengr dit. Zugr vind eul poetului, poezia va zugr vi umanitatea ntreag . intr-adev r, inima omului nu se schimb , ea va r mne totdeauna inima omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului s u, poetul trebuie s fie c l uza acestuia spre ideal. (V. Hugo)

Scriitorii romantici, nesatisf cu i de realitatea obiectiv , ncearc S o dep easc , s evadeze din ea.
In permanent c utare a unui ideal scriitorul romantic evadeaz din prezent n trecut sau viitor, din spa iul s u cunoscut, spre un spa iu f r contururi clare. Limit rii clasice i se opune nclina ia spre nelimitat, din convingerea c esen a omului se mpline te n nem rginire. Pentru scriitorul romantic adev rul nu se g se te ca pentru clasici n avntul ideii, ci numai n imensitatea infinitului: In noi, sau nic ieri, este eternitatea cu lumile ei, trecutul i viitorul. (V. Hugo)

Romantismul p trunde mai adnc n tainele sufletului, exprim sentimentele profunde ale scriitorului
Poetul r spunde de sufletul oamenilor. (Victor Hugo) Poezia trebuie s ne arate mai pu in pe poet i mai mult pe om nsu i. (Lamartine) Poezia trebuie s scoat la lumin ceea ce i s-a revelat poetului prin privirile furi ate n sanctuarul sufletului. E nemaipomenit c tocmai n untrul t u trebuie s prive ti ce e afar . Profunda i ntunecata oglind e n adncul omului. Acolo e acel clar-obscur nsp imnt tor. Ceea ce se oglinde te n sufletul oamenilor e mai ame itor dect n v zul direct [...]. Aplecndu-ne spiritul peste acel pu , ntrez rim aici, undeva n adnc, ca ntr-o pr pastie, ntr-un cerc ngust, ntreaga imensitate a lumii (V. Hugo) Interesul pentru straturile adnci ale vie ii suflete ti aduce i inclina ia spre medita ia filozofic , precum i cultivarea visului.

Interesul pentru frumuse ea i pitorescul naturii, pentru culoarea local

Romanticii consider omul un microcosmos (univers mic), n care se oglinde te i se rezum macrocosmosul (universul mare), ntr-o perfect comuniune cu natura.

L rgind cadrul de inspira ie al artistului, romantismul scoate n eviden i valoarea artistic a ceea ce nu este frumos
Urtul se prezint i el n numeroase forme i fidelitatea fa de natur impune surprinderea extremelor naturii: frumos-urt, ochiul romanticului fiind creat pentru a descoperi contrastele.

Interesul pentru crea ia popular i pentru tradi iile na ionale

Romantismului i se datoreaz redescoperirea bog iei fondului i formei operelor folclorice.

Personajul romantic provine din toate mediile sociale, este un erou excep ional care ac ioneaz n mprejur ri excep ionale
Autorul romantic realizeaz personaje din tr s turi psihice antitetice, din alb i negru, cu sentimente contrastante. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care se impun ,fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate ,zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice , in continua si adeseori neasteptata transformare. Ca i ceilal i oameni, personajele trebuie s fie complexe i nuan ate, alc tuite, n adncul lor din bine i r u. (V. Hugo)

MIHAI EMINESCU- cel mai de seama

reprezentatnt al romantismului romanesc
Fara Eminescu am fi mai altfel si mai saraci (Tudor Vianu)

Mihai Eminescu nu este un romantic intarziat,ci se include in marele curent romantic universal manifestat la diferite popoare.Astfel, cand Victor Hugo scrie in 1883 Legenda secolelor,poetul roman publica Luceafarul,culmea creatiei sale poetice. Prin prezentarea conditiei geniului si prin titanism, Eminescu se situeaza printre cei mai mari romantici universali,ultimul,cronologic. Poetul cunoaste literatura romana,de la originile ei si are bogate informatii de literatura universala (literatura romantica germana,poezia italiana si spaniola,marii romantici englezi si francezi,dar si Marlowe si Shakespeare)

In epoca,peisaju poetic este complex; se scria poezie de meditatie filozofica insetata de ideal,sentimentala sau obiectiva,o poezie ce se caracterizeaza prin cultul formelor clasice sau romantice. Universul poetic eminescian este greu de explorat si de sistematizat. Criteriile in functie de care se poate face o clasificare sunt diferite pentru ca, asa cum spune Calinescu Poezia isi are universul ei asa cum un continent are fauna si flora lui. Izvoarele de inspiratie ale poetului au fost diverse:mitologia,folclorul si istoria noastra,filosofia grecilor antici,poezia si filosofia europeana, in special cea germana prin care a filtrat intregul lui sistem poetic. Marile teme ale creatiei eminesciene sunt: timpul,cosmicul,istoria,omul de geniu,natura si iubirea. Timpul este supratema poeziei eminesciene:Viermele roade in noi este obsesia intregiilui creatii. Bivalenta lui (timp etern-timp efemer) naste tensiunea lirica in fiecare vers. Cosmicul esteprezent cu toate elementele sale:cerul,infinitul,soarele,luna,stelele. Geneza universala l-a preocupat pe Eminescu de foarte multa vreme.

Evocarea spatiului cosmic in intreaga lui maretie tine de inclinatia romanticilor spre grandios,natura capatand noi valente,fiind cadru fizic,fundal pentru reveria romantica(Melancolie),dar si paradis terestru(Dorinta),personaj mitic(Revedere) sau realitate metafizica(Mai am un singur dor). Istoria este prilej de meditatie romantica asupra societatii contemporane decadente prin antiteza cu vremurile glorioase ,asupra conditiei omului de geniu,asupra solitudinii omului superior in fara inechitatilor sociale si a unei societati corupte. Omul de geniu este omul superior aflat in cautarea permanenta a unor valori absolute ,retras in sine sau preocupat de soarta lumii. Acesta este vazut in mai multe ipostaze (conducator de osti,dascal,poet,indragostit,filosof,intelept). El ramane in esenta ,aceeasi fire insetata de perfectiune si dornica de cunoastere. Iubirea devine pretext de meditatie asupra conditiei umane ,este vazut ca sentiment fundamental care poate reface unitatea primordiala a acestei lumi,este factorul cosmogenetic care naste permanent lumea (punctul de miscare) si de aceea este inseparabila de natura si cosmos. Eminescu viseaza la o iubire ideala ,pura,totala care sa conduca la cunoasterea marilor taine ale lumii ,la atingerea absolutului. Cautand femeia blonda,cu ochii mari si albastrii ,gingasa ,uneori sagalnica,poetul nu a asimilat fara discernamant un ideal romantic , ci s-a apropiat si de lirica erotica populara ,plina de prospetime,lipsita de sentimentalisme.

Natura. La Eminescu putem vorbi de o natura terestra, reprezentata prin motive cum ar fi teiul,copacul iubirii si al amintirii, salcamul ce exprima rusticitate, o coloana a infinitului ce proiecteaza iubirea terestra in planul cosmic. Plopul este copacul singuratatii, un pretext al lamentatiei poetului ( Pe langa plopii fara sot). Marul si ciresul sunt cele doua simboluri ce exprima candoarea si inocenta copilariei. Cel mai des intalnit motiv este insa cel al codrului. Padurea apare in viziunea poetica drept loc de refugiu, un confident,complice. Este un spatiu atemporal plin de mister, de vraja si semnifica totodata nostalgia copilariei dar si a iubirii pierdute, a sentimentelor de melancolie. Padurea se constituie in ipostaza feminitatii, a iubitei ce isi cheama iubitul (O, ramai,ramai la mine / Te iubesc atat de mult), are miscari tandre, in timp ce poetul reprezinta elementul masculin. Ca pictor al luminii, Eminescu surprinde peisajele in devenirea lor, in jocurile luminii sau ale apei. Cei doi astri antinomici, soarele si luna, aduc idei diferite : spirit, esenta, lumina, identificate in simbolul soarelui si suflet, materie, apa asociate imaginii lunii. Luna declanseaza in sufletul poetului fundalul arhaic cu origine mitica.

Elementele primordiale ale vietii capata de asemenea ipostaze inedite . Focul inseamna pasiune, viata, purificare, dar in acelasi timp semnifica si durere si dezamagire. Apa semnifica geneza, oglindirea estetica a realitatii, precum si trecere- timp, continuitate dar si moarte. Aerul reprezinta libertate, transcendenta si zbor, iar pamantul constituie simbolul stabilitatii si, in acelasi timp, al perisabilitatii umane.

Scrisoarea I
Scrisoarea I este un poem filozofic cu o structura romantica,, aparut pentru prima data in Convorbiri literare la 1 februarie 1881. n totalitatea ei, este mai mult o meditaie asupra existenei pe tema fortuna labilis din Memento mori. Eminescu abordeaz n cadrul mai larg al relaie omului de geniu cu timpul i societatea omeneasc n genere, tema naterii, evoluiei i a unei previzibile stngeri a sistemului cosmic. Poemul se grupeaz pe dou coordonate fundamentale, dupa cum problematica geniului este nf iat n dou ipostaze: Prima, aceea de cuget tor, d nastere unei meditaii filozofice. A doua, accea a relaiei omului de geniu cu societatea i posteritatea, conduce la satir . Aceasta dubl nfaiare a omului de geniu e ncadrata de peisajul lunar, umanizat prin motivul poetic al contemplaiei. Poemul este alc tuit din cinci p ri, din care prima parte i a cincea reiau motivul contemplaiei.

n prima parte motivul contemplaiei este pus sub zodia timpului, scurs ireversibil pentru om. n opoziie cu omul, luna devine zeitatea omniprezent i omnicient aflat sub zodia eternit ii, adic a timpului universal, f r nceput i sfrsit. Astfel n aceast parte, poetul introduce dou motive romantice dragi siei: motivul timpului bivalent. Timpul individual "Doar ceasornicul urmeaz lung-a timpului c rare", i timpul universal - reprezentat prin motivul lunii "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate". n partea a doua nuaneaz motivul lunii ca astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor. Aceast parte a poemului fascineaz prin densitatea ideilor, sugestiilor i motivelor i are ea ns i o structura de sine st t toare. Poetul creeaz imaginea global , de dimensiuni terestre, a privelitelor ce se ofer ochiului contemplativ al lunii, pentru a o restrnge apoi treptat: de la pustiuri, la codri i izvoare la rmuri, palate i cetai i de aici "n cte mii de case lin ptruns-ai prin fereti, Cte fruni pline de gnduri, gnditoare le priveti !".

Se ajunge astfel la categoria omului pe care poetul l nf ieaza ntr-o serie de ipostaze de la rege pn la s rac, de la geniu pn la neghiob, de la tn rul preocupat de buclele sale i negustorul ce-i num r bog iile, pn la b trnul dasc l care cerceteaz necontenit enigmele universului, pentru a introduce aici un alt motiv de origine schopenhauerian i anume identitatea n faa morii: Dei trepte deosebite le-au ieit din urna sorii, Deopotriv -i st pnete raza ta i geniul morii; La acelai ir de patimi deopotriv fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi !". Dup un alt ir de ipostaze, fa de care cititorul simte ironia poetului, acesta se oprete ndelung la condiia vitreag a omului de geniu, pe care l pune ns n antitez cu individualiz rile anterioare: Uscativ aa cum este, grbovit i de nimic, Universul f r margini e n degetul lui mic".

Dar nainte de a ajunge la satir , Eminescu prezint o cosmogonie n partea a treia cu surse, cum s-a dovedit, n scrierile lui Kant, dar i n miturile din Rig-Veda. Lumea s-a n scut prin micarea unui punct. Exist un macrocosmos i un microcosmos. Oamenii in de lumea cea mic , lumea cea mare e "vis al nefiinei. gi aici ca i n Scrisoarea III apar cei doi poli ai antitezei, aici, prin capacitatea cuget torului de a gndi cosmogonia, n opozoie cu mercantilismul si meschin ria omului comun. Colonile de lumi "vin din sure vai de haos" n forma de uriae roiuri, sc pate din frnele luminirii planetele se arunca rebele n spaii, iar stelele cad asemenea frunzelor toamna. B trnul dasc l ntrevede sfritul prin r cirea soarelui i pierderea forei lui de atracie pn ce "Timpul mort intinde trupul i devine vecinicie". Dup aceste peisaje contemplative, poetul trece la reflecie.

Partea a patra este consacrata poziiei vitrege a cuget torului de geniu n, lumea semenilor s i. Dar nici aici problematica social a geniului nu e abordat direct, pentru c dasc lul continu n mod firesc s cugete, de data aceasta nu la destinul lumilor cosmice, ci la destinele indivizilor lumii terestre, cugetare n care apare din nou identitatea oamenilor ca ei nsisi si cu omenirea ntrega: "Unul e n toi, tot astfel precum una e n toate. Fr mntarea voinelor m runte se lovete de inexorabilul destin al timpului ireversibil: Ce-o s -i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gndesc ?... Ca i vntu-n valuri trece peste traiul omenesc.". Idei schopenhaueriene mai apar i aici. Imposibilitatea cunoasterii propriei vieti pentru c singura clip sigur de existen e cea prezent ,lasa considerarea operei omului de geniu la discretia r u voitoare a invidioilor: "gi cnd propria ta viaa singur n-o stii pe de rost, O s -i bat alii capul s-o patrunz cum a fost ? Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac, Printre tomuri bracuite aezat i el, un brac,

Aticismul limbii tale o s -l pun la cnt ri, Colbul ridicat din carte-i l-o sufla din ochelari gi te-o strnge-n dou siruri, asezndu-te la coad , n vro not priz rit sub o agin neroad ". La fel pesimismul schopenhauerian : Poti zidi o lume-ntreaga,poti so sfaramiorice-ai spune, Peste toate o lopata de tarana se depune Si din nou stergerea deosebirilor dintre ambitia puterii politice( Mana care-a dorit sceptrul)si capacitatea gandirii atotcuprinzatoare (si ganduri /Ceau cuprins tot universul) in perspectiva mortii(incap bine in patru scaduri) Imaginea unor funeralii organizate cu falsa solemnitate da din nou prilej satiric sa-si exerseze inciziile sale sarcastice in ranile omenesti:indiferenta,lauda interesata.

Partea a-V-a prezint dorina iluzorie a b trnului nv at care ar vrea ca numele s u s d inuiasc n timp dup dispariia sa fizic . Crede c opera sa de savant, prin recunotina posterit ii, va ajunge s fie citat n vro not priz rit sub o pagin citat . De-oi muri-i zice-n sine-al meu nume o s -l poarte Secolii din gura-n gur i l-or duce mai departe, gi de-a pururi, pretutindeni, n ungherul unor crieri gi-or g si, cu al meu nume, ad post a mele crieri! Textul ncepe s dobndeasc nuane satirice prin intermediul c rora dasc lul este mustrat pentru visele dearte O, s rmane! ii tu minte cte-n lume-ai auzit, Ce-i trecu pe dinainte, cte singur ai vorbit? Prea puin. De ici, de acolo de imagine-o fie, Vre o umbr de gndire, ori un petic de hrtie; gi cnd prorpia ta via singur n-o tii pe de rost, O s -i bat alii capul s-o p trunz cum a fost?

Demolarea creaiei izvorte dintr-o minte genial se va sfri prin atacul la bibliografie, acolo unde oricine poate fi vulnerabil. Ba s vezi posteritatea este nc i mai dreapt . Neputnd s te ajung , crezi c-or vrea s te admire? Ei vor aplauda desigur bibliografia subire M reia i gloria b trnului stau nu doar sub semnul nenelegerii din partea posterit ii, ci i sub acela al morii depline. Pesimismul schopenhaurian l influeneaz pe Eminescu i n versurile : Poi zidi o lume-ntreag , poi s-o sf rmi orice-ai spune, / Peste toate o lopat de rn se depune. ; de asemenea este readus n vedere ideea egalit ii n faa morii : Mna care-au dorit sceptrul universului i gnduri Ce-au cuprins tot universul ncap bine-n patru scnduri. Cu ironie i nchipuie un scenariu al desf ur rii funerariiilor acestui om de geniu; ele vor mbr ca o not de fals solemnitate fiind n ton cu natura oameniilor care vor asista Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel, Nu sl vindu-te pe tine lustruindu-se pe el . Partea a-VI-a revine la motivele iniiale: timpul, lumina lunii ce vegheaz peste frumuseile naturii i peste soarta omenirii egal n faa morii. gi pe toi ce-n ast lume sunt supui puterii sorii Deopotriv -i st pnete raza ta i geniul morii!

In Scrisoarea I ,Mihai Eminescu abordeaza din nou tema romantica a cugetatorului genial ,dintr-o alta perspectiva decat cea intalnita in Imparat si proletar sau decat cea desavarsita in Luceafarul Complexitatea tematica,alcatuita dintr-o variata tesatura de motive romantice,este perfect slujita de o compozitie ingenios cumpanita ,astfel incat prapastia dintre omul de geniu si omul comun ,prefigurata in partea a doua ,adancita prin cugetarea cosmogonica din partea a treia ,se transforma ,in partea a patra ,intr-un motiv satiric al carui continut afectiv liric este amaraciunea si tristetea romantica pricinuite de constatarea ca lucrurile nu pot fi altfel. Bogatia lirica a poemului se revarsa din toate partile si oricare cititor este descumpanit in a hotari ce sa admire mai intai ,ideea sau expresia ei verbala aleasa ,traind din plin sarbatoarea mintii si inimii omenesti prilejuita de cel mai mare dintre poetii nostrii.

Luceafarul a fost considerat intotdeauna capodopera eminesciana care demonstreaza si intruchipeaza toate virtutile poeziei lui Eminescu,oferind intreaga masura a geniului sau. Poemul este o superba alegorie a conditiei omului de geniu si contine o stralucita reprezentare a mentalitatii romantice a singuratatii si destinului special,dar si a mijloacelor artistice care adera la acelasi curent literar . Temele secundare ntregesc complexul de semnifica ii al poemului: natura terestr i cosmic , iubirea n dubl ipostaz , p mntean i mplinit i cea ntre dou entit i ce apar in unor lumi incompatibile, fragilitatea i efemeritatea condi iei umane, devenirea universal , c l toria la originile universului, n timp i spa iu cosmic. Motivele specifice imaginarului eminescian in, n cea mai mare parte, de estetica romantismului: aspira ia spre o stea sau luceaf rul pun n lumin condi ia omului de geniu care dore te s cuprind spiritual universul, visul favorizeaz accesul la un alt tip de realitate, ngerul i demonul se reg sesc n metamorfoz rile luceaf rului n sacrificiul lui suprem de renun are la condi ia divin , fortuna labilis i vanitas vanitatum et omnia vanitas sunt repere ale existen ei terestre, iar teiul, codrul protector, luna ca astru tutelar, izvorul compun natura s lbatic pe fundalul c reia se reface cuplul adamic n final.

Sursele de inspira ie sunt de natur folcloric sau filozofic , ceea ce reprezint un element al esteticiii romantice. Cele romantice sunt reprezentate pe de o parte de basmele romne ti culese de c l torul german Richard Kunisch Frumoasa f r corp (tema iubirii incompatibile) i Fata-n gr dina de aur (cu deosebirea c Hyperion nu alege calea r zbun rii, c ci contravine esen ei superioar a geniului), pe de alt parte de mitul Zbur torului, considerat de C linescu unul dintre cele patru mituri fundamentale ale culturii romne, se reg se te n prima parte a apoemului: Luceaf rul i se arat fetei de mp rat n vis, are o nf i are luminoas , i provoac o stare de melancolie diurn , se metamorfozeaz n tineri cu nf i are frumoas . Influen ele filozofiei lui Arthur Schopenhauer legate de concep ia despre geniu se regasesc ntr-o nota ie a poetului pe marginea manuscrisului, din care se deduce c geniul este, n ciuda privilegiului nemuririi, condamnat la nefericire i singur tate, idee preluat de la filozoful german. Poemul apar ine ns unei lirici mascate, evidente cel pu in n pasajele ce descriu ntlnirea dintre fata de mp rat i Luceaf r, ipostazierea astrului n nger i demon, chem rile fetei sau scenariul erotic din partea final . Nu n ultimul rnd, secven e dramatice precum dialogul Demiurg-Hyperion sau replicile finale ale celui din urm corespund filozofiei grave a poemului. Poemul este structurat in patru mari tablouri ,concepute in maniera romantica ,la o scara mare a spatiului si timpului.

Analiza tablourilor eviden iaz noi elemente romantice. De exemplu, primul tablou prezint alegoric tema condi iei omului de geniu pornind de la iubirea incompatibil dintre o muritoare i un astru, ambele portrete fiind ale unor entit i excep ionale n situa ii excep ionale. Fata de mp rat este o ipostaz superioar a destinului uman prin unicitate, sacralitate (Cum e fecioara ntre sfin i), aspira ia spre cunoa terea universal (prin echivalen a cu luna, simbol al cunoa terii), fiind predestinat unei experien e de cunoa tere (Luceaf rul a teapt , Ea trebui de el n somn /Aminte s - i aduc ),ea este predispus la visare, elemente ce o ncadreaz ntr-o tipologie romantic . Cele dou invoca ii ale fetei, prin care Luceaf rul este chemat ca un dublu n vederea constituirii cuplului (Via a-mi lumineaz !), sunt urmate de dou metamorfoz ri succesive ale Luceaf rului, n nger i n demon. Astfel, Luceaf rul va trebui s treac mai nti prin aceste dou stadii n ncercarea lui de a renun a la nemurire. Luceaf rul alege n ambele cazuri ipostaze terestre sociale superioare (P rea un tn r voievod), are nsemne ale puterii ncununat cu trestii, Coroana-i arde pare), nf i area frumoas (mndru tn r/mndru chip), se na te din principii primordiale (cer i mare, respectiv aer i ap ) sau contrare (soare i noapte, respectiv ntuneric i lumin ), dar nu are atributele umanit ii (umbra fe ei str vezii / E alb ca de cear ), ci apar ine mai degrab altei lumi (vn t giulgi, negru giulgi, un mort frumos cu ochii vii).

Refuzul fe ei reprezint o form de superioritate, c ci ea con tientizeaz limitele destinului uman i i asum statutul de muritoare. Pe de alt parte, hot rrea Luceaf rului de a cere dezlegarea de nemurire n numele iubirii reprezint forma suprem a sacrificiului. Cele mai profunde semnifica ii legate de condi ia omului de geniu se reg sesc n tabloul al III-lea, care are dou secven e poetice: pe de o parte zborul lui Hyperion c tre Demiurg, c ruia i cere dezlegarea de nemurire, fragment ce confirm statutul lui Eminescu de creator al pastelului cosmic n literatura romn , iar pe de alt parte dilogul acestor dou personaje ce apr in ordinii celeste. Medita ia Demiurgului accentueaz antiteza dintre dimensiunile existen ei terestre i cele cosmice, dar i rela ia dintre devenirea etern a cosmosului n ciuda efemerit ii lumii fenomenale. Elementele ce compun limitele destinului uman sunt enumerate cu o not dispre uitoare: muritorii sunt determina i n timp i spa iu, supu i hazardului (ei doar au stele cu noroc) i de ert ciunii ( i prigoniri de arte, ei nu mai doar dureaz -n vnt / De arte idealuri), spre deosebire de elementele spa iului cosmic, care sus in echilibrul universal. Cadrul cu o u oar tent de vulgaritate al ntlnirii dintre C t lin i C t lina din tabloul al II-lea este nlocuit de unul natural, s lbatic, feeric, imaginarul romantic reunind motive specifice eminesciene: seara, luna, codrul, teiul, lacul; cuplul este o idee mito-poetic ce reface puritatea adamic a perechii primordiale ntr-o natur protectoare.

Cea de-a treia invoca ie a fetei adresat Luceaf rului nu mai vizez ns iubirea dintre dou entit i incompatibile, c ci de data caesta ea se adreseaz astrului ca unei stele aduc toare de noroc P trunde-via i n gnd Norocu-mi lumineaz Ultimele ase versuri reprezint replica final a lui Hyperion, ce sintetizeaz drama sa: el nu se poate mplini afectiv, deci nu poate accede la cunoa terea total . n antitez cu destinul omului mediocru, supus hazardului (Tr ind n cercul vostru strmt/ norocul v petrece), omul de geniu se sustrage devenirii, r mnnd lipsit de afect, apolinic, resemnat (Ci eu n lumea mea m simt/ nemuritor i rece). Astfel, poemul se ncadreaz n curentul romantic prin tematic , prin motive, prsonajele excep ionale n situa ii excep ionale, antitezele real-ireal, terestru-cosmic, masculin-feminin, prin simultaneitatea n planul expresiei a elementelor populare cu cele savante, prin amestecul de genuri i specii. Luceaf rul reprezint , astfel, un punct maxim al crea iei eminesciene.

Poezia Floare albastra, ca specie literara este idila si apartine liricii peisagiste si erotice, care prezinta iubirea intr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin imagini artistice si figuri de stil tablouri din natura si puternice trairi interioare cu predilectie sentimente de dragoste. Poezia romantica Floare albastra face parte din tema iubirii si a naturii, dar spre dosebire de alte poezii erotice aceasta creatie cuprinde si idei filozofice. Tema romantica reflecta aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate implini. Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea omului de geniu pentru neputinta de a atinge absolutul iubirii, pentru imposibilitatea implinirii cuplului erotic. Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme floare, reprezentand efemeritatea, delicatetea si albastru sugerand infinitul cosmic dar si aspiratia. Titlul este o metafora simbol, un motiv romantic care apare si in alte opere literare. In literature germana, in lirica lui Novalis floarea albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. In literatura italiana, in poezia lui Leopardi, motivul florii albastre sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei. Iar la Eminescu reprezinta vointa dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea albastrul, simbolizeaza infinitul, departarile marii si ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele.

In Floare albastra, Eminescu evoca amintirea unei povesti ce a esuat din cauza confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit. Planul feminitatii are forma unui monolog, alcatuit in prima parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare dintr-o provocare inocenta, un act de seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte instrainarea barbatului cufundarea lui in stele, in nori si ceruri nalte. Adverbul iar arata repetabilitatea confuziei barbatului asupra cailor omului de a fi fericit (el crezand ca aceasta stare se poate implini prin cunoasterea ideilor filozofice). Versul De nu m-ai uita incalte sugereaza dorinta inocenta a fetei de a nu fi uitata de barbatul meditative. Din structura in zadar reiese inutilitatea preocuparilor reflexive, intrucat ceea ce dorea sa afle nu era necomplicat, ci pur si inocent. In discursul fetei se regasesc simboluri ale civilizatiilor apuse: soare, campiile asire, piramidele. Confuzia barbatului o determina pe fata sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada, si anume sa nu caute prea tarziu fericirea, iubirea: Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite! Initiativa adresata de fata Hai in codrul cu verdeata, poate fi interpretata si ca pe o lectie de initiere.

Pastelul imagineaza un cadru romantic, feeric, in care natura e personificata: izvoare plang, ochi de padure. Natura e protectoare a cuplului (natura erotizata), deaorece preia manifestarile si sentimentele indragostitilor. Peisajul descris este maret: prapastie, stanca, bolta, noapte. Planul terestru se imbina cu cel cosmic. Portretul fetei intruchipeaza idealul de frumusete eminesciana, aici carcaterele fetei fiind reliefate prin intermediul epitetelor cromatice: de-aur parul, rosie ca marul. Gesturile tandre, soaptele, declaratiile erotice, chemarile iubirii optimiste avand chiar o nota de veselia se constituie intr-un ritual erotic specific imaginarului poetic eminescian: Si mi-i spune-atunci povesti, Ne-om da sarutari pe cale. Versul Ca un stalp eu stam in luna infatiseaza uimirea, impactul pe care il au vorbele fetei (capabila sa exprime adevaruri mari in cuvinte simple). Ultima strofa aduce ideea despartirii, a stingerii dragostei, iar repetitia floare albastra sugereaza durerea barbatului ca a pierdut povestea de dragoste, sublinieaza intensitatea trairii generate de contrastul dintre iluzie si realitate accentuate de acel totusi. Ultimul vers Totusieste trist in lume! prezinta o idee filozofica (tristetea conditiei umane), ce a starnit numeroase controverse, polemica purtandu-se in jurul lui totusi sau totul, intrucat manuscrisul s-a pierdut. Cel care decide corectitudinea formei este Perpesicius, editorul operelor eminescine complete care argumenteaza faptul ca acest totusi este specific simtirii poetului.

Poezia Oda(in metru antic) apartine etapei marilor creatii si a fost publicata in volumul Poezii,editia Maiorescu,1883. Realizata pe tipar clasicist,cu un ton elegiac,poezia exprima o grava tulburare interioara a eului poetic. Tema poeziei este data de sentimentul existential care-l defineste pe Eminescu si anume tristetea. Aceasta are grade diferite de manifestare si este resimtita in final ca esec existential. Tema ilustreaza atitudinea superioara a poetului privind cunoasterea si mai ales autocunoasterea, prin opozitia dintre atitudinea contemplativa a trecutului si prezentul mistuitor, construind imaginea eului poetic. Tabloul care deschide poezia se caracterizeaza printr-o imobilitate a imaginii Pururi tanar ,infasurat in manta-mi Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii." Steaua singuratatii este semnul pur al universului catre care priveste neintrerupt poetul,o imagine tipic romantica,de reconstituire a unitatii dintre macrocosmos si microcosmos ptin ochii visatori ai eroului.

Strofa a doua exprima, printr-un oximoron, suferinta "dureros de dulce" a eului poetic, provocata de aparitia surprinzatoare a iubirii mistuitoare, "deodata tu rasarisi in cale-mi", care-i trezeste pentru prima oara "voluptatea mortii/ Nenduratoare", constientizand cu tristete efemeritatea imului, destinul implacabil al conditiei de muritor. Strofa a treia exprima patima devoratoare a eului liric pentru femeie.Desi mitologia antica ofera exemple de chinuri fizice la care sunt supusi eroii mitici Nessus si Hercul, din pricina intrigii unei femei. Legenda din mitologia greaca povesteste cum Hercules, incitat de sotia sa, Deianira, impotriva centaurului Nessus il ucide cu o sageata otravita. Cu ultimele puteri, Nessus o sfatuieste pe Deianira sa-si imbrace sotul intr-o camasa muiata in sangele lui, care se dovedeste inveninat si inflamabil, astfel ca Hercules moare in chinuri cumplite. Incercand sa-si scoata camasa de pe trup, o smulge odata cu carnea, suferinta mortii fiind ingrozitoare. Afirmatia ca focul sau nu-l poate stinge cu toate/apele marii anunta existenta unui grav dezechilibru interior;nimic nu l mai poate salva de la cumplita ardere care a cuprins straturile cele mai adanci ale fiintei sale. Pierzand singuratatea, s-a pierdut pe sine, confesiunea atinge momentul culminant al suferintei, combustia (arderea) erotica fiind la apogeul chinurilor in care poetul agonizeaza: "De-al meu propriu vis mistuit ma vaiet Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari...".

Simbolul pasarii Phoenix presupune speranta recastigarii unei vietii purificatoare prin ardere, adica prin iubire, eul liric intrebandu-se daca ar fi posibila o renastere a sinelui, asemanatoare cu aceea a miticei pasari: "Pot sa mai renviu luminos din el ca Pasarea Phoenix?". Finalul poeziei prezinta imaginea poetului care alunga imaginea arderii sale, sa puna capat acestor ganduri nefaste (Piara-mi ochii tulburatori din cale) pentru a iesi in real si a-si recupera conturul initial:Vino iar in san nepasare trista Poetul se poate regasi pe sine doar prin recuperarea conturului pierdut cand a iesit in lume( Ca sa pot muri linistit,pe mine/Mie reda-ma!) numai daca accepta instalerea ininteriorul sau a nepasarii triste. Poezia este tulburatoare prin gravitatea tonului prin care se exprima raporturile poetului cu lumea ,cu arta,cu moartea, cu sine.

Ca in toata poezia romantica iubirea si natura sunt teme prezente in creatia eminesciana Natura este singurul absolut afirma poetul. Toate deziluziile,dezamagirile vietii sunt depasite prin contemplarea naturii. Eminescu nu este un pastelist al aspectelor de suprafata,al descrierilor de natura,ci percepe totul ca parte integrata a universului. Dorinta a fost publicata in revista Convorbiri literare in 1876 alaturi de Lacul,Floarea albastra, Sara pe deal. Titlul poeziei exprima vis de iubire,o chemare tainica intr-un mirific coltde natura. Dorinta este o idila romantica ,ce exprima intensitatea visului de dragoste ideala ,pe care poetul aspira sa o atinga posibila sa fericire daca aceasta perfectiune a cuplului sar implini. Poezia cuprinde o succesiune de cinci tablouri:chemarea in mijlocul unei naturi tipic romantica,momentul intalnirii, jocul gesturilor tandre,somnul si visul. Prima strofa prezinta locul intalnirii iubitilor,cadrul natural,totul fiind invaluit intr-o aura pur descriptiva o natura a realitatii,singura marca a prezentei eului liric fiind redata de personificarea codrului, in special a verbului tremura. Iubirea evocata prin verbul la imperativ vino cu valoare de apel, exprima impulsul de a intra in spatiul oniric al iubirii. Codrul si izvorul insuflesc spatiul sugerand totodata un cadru restrans,intim,un loc proxim pentru o idila.

In strofa urmatoare sentimentele se intensifica, dorinta creste,iar predominarea verbelor la conjunctiv sa alergi, sa cazi, sa ridic, sa desprind exprima dorinta din ce in ce mai puternica a eului liric de a-si intalni iubita.Absenta elementelor naturii subliniaza trairea intr-un staptiu atemporal si aspatial,detasarea de spatiu material, totul se desfasoara intr-un cadru ireal, nematerial,subliniind astfel nemarginirea sentimentului de iubire Strofa a treia intensifica situatia din strofa precedenta prezentand intalnirea indragostitilor,fiind punctul culminant, din cadrul jocului ludic al iubirii, inainte de sarut, simbolul uniunii, al afectiunii. Florile de tei, binecunoscute pentru efectul lor calmant, impodobesc parul fetei,avand rolul de a-i insufla siguranta, protectie, incredere in iubitul sau, natura devenind astfel una cu dragostea.Poetul creeaza inca de la inceput un spatiu intim,ferit de orice privire straina, iar prin repetarea cuvantului singur se subliniaza linistea, siguranta dar si intimitatea in care se afunda indragostitii.Formele de viitor popular reliefeaza faptul ca iubirea este o proiectie n planul posibilului, al aspira iei. Portretul iubitei este conturat in strofa a patra, fiind prezentata ca o donna angelicata, femeie inger,(motiv intalnit si in sonetul Afara-i toamna)poezia eminesciana asemanandu-se din acest punct de vedere cu cea petrarchista.Spre deosebire de imaginea iubitei in sonetul Afara-i toamnaunde mainile reci si subtiri releva o anumita distantare, o atitudine cerebrlala,rece, in acest poem, totul este intr-o perfecta armonie,senzualitatea acesteia fiind sugerata prin epitetul buze dulci.Culorile ce isi fac simitita prezenta in atmosfera au rolul de a insufleti exprimand puritatea,sinceritatea, starea de armonie.

Ultimul tablou constituit din strofele a cincea si a sasea prezinta acea trecere din lumea materiala a realitatii in reverie,indragostitii ramanand prin aceastra trecere din viata in moarte etern indragostiti. In strofa a cincea aliteratia din versul "vom visa un vis ferice" sugereaza clipa de fericire suprema ,starea de visare,ideea de cadere in vis, de adormire.Spre deosebire de prima strofa, in care natura era rigida,clara, aici ea devine umana, capata trasaturile si sentimentele eului liric.in care indragostitii vor fi un tot, in perfecta armonia cu un murmur al izvoarelor si in ritmul unui vant purificator "ingana-ne-vom cu-n cant".Apare astfel mitul androginului, in care, femeia si barbatul sunt un singur trup(yin si yang) subliniind totodata dovada unei existente duale. Natura izoleaza, invaluie indragostitii, fiind ca o aura protectoare,aparandu-i pe acestia de orice factor extern,ajutandu-i sa se dezvaluie unul celuilalt.Natura transfigurata poate fi colaborata cu intrarea in vis. In ultima strofa apare motivul somnului, starea dintre viata si moarte,iesirea din timp si intrarea in eternitate, somnul simbolizeazand un semn al unei stari euforice.Codrul, devine simbol protector al iubitilor, iar faptul ca acesta este batut de ganduri nu subliniaza decat trecerea neintrerupta a timpului.Abundenta florilor de tei sugerata prin repetarea randuriranduri reprezinta intrarea in eternitate, subliniind faptul ca doar prin iubire poti rezista in timp. Caracterul romantic este ilustrat inca din titlu, eul liric exprimandu-si sentimentele si aspiratiile.Peste tot predominand elemente romantice, de la spatiul extrem de intim creat pentru idila, pana la elementele care il compun: florile de tei, codrul, izvorul. gesturile tandre fata de persoana iubita, toate dovedesc sensibilitatea si maiestria cu care, Eminescu priveste iubirea.

Poezia Revedere a fost publicata in revista Convorbiri literare la 1 octombrie, cu toate ca fusese scrisa cu cativa ani inainte. Revedere este o meditatie folclorica asupra trecerii timpului, care este vazut prin cele doua ipostaze ale sale, umana si cosmica. Pentru om timpul este trecator iar pentru codru timpul este etren. Tema poeziei o constituie conditia tragica a omului muritor in opozitie cu natura eterna. Ideea poetica exprima melancolia si tristetea poetului pentru viata trecatoare a omului si admiratia pentru vesnicia naturii. Titlul Revedere atesta ambiguitatea poeziei si anume bucuria reintalnirii poetului cu un vechi prieten de care i-a fost dor, si sensul de trecere ireversibila a timpului. Poezia este structurata in forma dialogata sipe doua planuri distince:unul uman si celalalt al naturii . In planul uman, omul ii pune codrului o serie de intrebari existentiale care l-au framantat toata viata. Astfel poetul doreste sa reliefeze curiozitatea omului. Se poate observa o evolutie a sentimentelor eului liric de la bucuria initiala a regasirii intimitatii cu natura, pana la mahnirea finala a constatarii eternitatii codrului, in timp ce omul este pieritor.

Poezia poate fi impartita in patru secvente, doua reprezentand intrebarile omului, iar celelalte reprezentand raspunsurile codrului. Prima secventa este reprezentata de prima strofa si incepe printr-o intrebarea dresata direct de catre eul liric, codrului personificat. Folosind diminutivele codrutule, dragutule, poetul vorbeste codrului asemenea unei personae apropiate, intrebandu-l ce mai face intrucat nu l-a mai vazut. Prin versul Multa vreme am imblat poetul evidentiaza ata efemeritatea si ratacirea omului in lume cat si statornicia naturii. A doua secventa poetica reprezinta raspunsul codrului si cuprinde ce-a de-a doua strofa. In raspunsul acestuia constatam o serie de elemente care sugereaza continuitatea in natura. Din raspunsul codrului personificat aflam de existenta lui indiferent de anotimpuri. Rotatia anotimpurilor se petrece an de an, iar codrul ramane acelasi. Acest lucru reiese din versurile Iarna viscolul ascult si Vara doina mi-o ascult. In aceasta secventa sunt prezentate obiceiurile oamenilor in timpul celor doua anotimpuri amintite: si gonind cantarile semnificand colindele de Craciun si implandu-si cofeile semnificand culesul fructelor. Codrul se adreseaza omului cu superioritate, evidentiind continuitatea naturii. Cea de-a treia secventa lirica este o constatare, in care este sugerat conceptul filozofic al timpului Vreme trece, vreme vine. Trecerea ireversibila a timpului insemnand pentru natura o regenerare permanenta, o continua intinerire Tu din tanar precum esti/ Tot mereu intineresti. Costructia rauri line semnifica ridurile pe care trecerea timpului le lasa oamenilor. Acestea reprezentand o caracteristica a vietii trecatoare a omului.

Finalul poeziei ilustreaza, prin cateva elemente simbol cu rol de metafora,alcatuirea Universului,ca ultim argument pentru faptul ca timpul codrului este eternitatea,in care se inscriu: Marea si cu raurile, Lumea cu pustiurile, Luna si cu soarele, Codrul cu izvoarele Acestea sunt si principalele motive romantice intalnite in majoritatea creatiilor lirice eminesciene. Eul poetic se proiecteaza in timpul trecut,ca simblol al efemeritatii sale prin aceasta lume,iar codrul ca semn al vesniciei universului.

Poezia Epigonii a fost publicata in revista Convorbiri literare in anul 1870, an in care au mai fost publicate Madona si venere si Mortua est. Cele trei poezii i-au atras atentia lui Titu Maiorescu care, in studiul Directie noua in poezia si proza romana il numeste pe Eminescu poet in toata puterea cuvantului situandu-l alaturi de Vasile Alecsandri, cel mai de seama poet al timpului. Poezia Epigonii e considerata o arta poetica in care M. Eminescu isi exprima conceptia despre misiunea poeziei si a poetului. Tanarul poet militeaza pnetru o literatura angajata, care sa slujasca idealurile de bine, frumos si adevar ale umanitatii. Se intrevede in poezie influenta puternica a ideologiei literare a generatiei pasoptiste. In poezie se exprima ideea ca valoarea operei literare este data de inaltimea idealurilor incorporate si de frumusetea mesajului social si national. Compozitia poeziei este romantica, avand la baza antiteza trecut prezent, trecutul fiind glorificat si prezentul satirizat. In prima parte poetul elogiaza creatia poetica a inaintasilor de la Chichindeal, poet minor, pana la Vasile Alecsandri, iar in a doua parte poetul critica lipsa de mesaj, de inspiratie si de patriotism a poetilor contemporani, care sunt patrioti numai in vorba, blazati, nesinceri si incapabili sa creeze opere literare care sa infrunte timpul.

Primul tablou zugraveste zilele de-aur a scripturelor romane,o autentica istorie a literaturii romane. Trecutul devine motiv de meditatie: Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine Si in jur parca-mi colinda dulci si mandre primaveri In urmatoarele doua strofe sunt evidentiati cativa scriitori pre-pasoptisti mai putin cunoscuti care au contribuit la dezvoltarea limbii romane literare: Chichindeal gura de aur, Mumulean glas cu durere, Daniil cel trist si mic, Iancu, Vacarescu, Dimitrie Cantemir, Alexandru Beldiman. Acestia au scris o limba ca un fagure de miere. Trecandu-i in revista pe inaintasi, poetul ii trateaza ca pe niste personaje, asigurand prin aceasta poeziei o ampla desfasurare. Scriitorii sunt prezentati intr-o ascendenta valorica. Eminescu evoca scriitorii mai importanti, facand trimitere la creatiile lor reprezentative. Anton Pann este evocat prin cartea Povestea vorbii, Ion HeliadeRadulescu este evocat prin poemul Sociogonic Anatolida, Cezar Boliac prin poezia Clacasul, iar Grigore Alexandrescu este evocat prin poeziile romantice Miezult noptii, Adio la Targoviste, precum si prin Anul 1840, el fiind comparat cu Byron. Vasile Carlova este evocat prin Marsul ostirii romane, iar Dimitrie Bolintineanu este evocat prin elegia O fata tanara pe patul mortii, in timp ce Andrei Muresanu este evocat prin poezia Un rasunet, care ulterior a devenit imnul national al Romaniei. In evocarea lui Costache Negruzzi, poetul face trimitere la nuvelele de inspiratie istorica Sobieski si romanii, Alexandru Lapusneanul. Lui Vasile Alecsandri poetul ii acorda trei strofe, numindu-l rege-al poeziei, ca semn de recunoastere si preturie a personalitatii sale creatoare, V. Alecsandri fiind culmea cea mai inalta atinsa de literatura romana pana la Eminescu.

Alecsandri este evocat prin trimitere la ciclurile de poezii Doine (Ce din frunze iti doineste), Legende (Vremea lui Stefan cel Mare, Zimbrul, sombru si regal), Pasteluri (visul apelor adance si al stancelor carunte), Margaritarele (sau visand o umbra dulce cu de-argint aripe albe) , precum si la romanul Dridri(Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri). Partea a doua este o critica la adresa scriitorilor contemporani pentru superficialitatea, lipsa de sinceritate si scepticismul de care dau dovada. Tehnica folosita de poet este cea a rechizitoriului, prin care el instituie capete de acuzare. In realizarea antitezei, poetul se include si pe sine in categoria epigoniilor, vorbind la persoana I, plural. Fiecare din cele 8 strofe ale partii a doua este o antiteza dintre prezent si trecut, pentru a sublinia pe de o parte superioritatea si profunzimea gandirii inaintasilor, iar pe de alta parte streilitatea si falsa literatura a contemporanilor. Poetul scoate in evidenta regresul izbitor al literaturii contemporane fata de literatura inaintasilor. Epigonii rastoarna ordinea fireasca a timpului, intorcandu-l pe dos pentru ca, desi traiesc in contemporaneitate, ei reprezinta de fapt trecutul prin prapastia care ii desparte de viata, de popor, prin inimile reci, lipsite de simtire, in contrast cu inaintasii lor. In penultima strofa, poetul da o definitie metaforica filozofiei si poeziei. Filozofia este definita metaforic o carte trista si-ncalcita care se complina pe masura ce i se cauta un sens: Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita Unor lucruri nexistente; carte trista si-ncalcita, Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra

In definirea poeziei, Eminescu foloseste trei metafore. Poezia este o creatie pura, divina, este un joc de imagini si sunete, dar si o transfigurare a realului, o imagine posibila a perfectiunii. Ce e poezia? Inger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane si cu grasuri tremurate, Strai de purpura si aur peste tarana cea grea In contrast cu inaintasii, epigonii nu au inteles misiunea transformatoarea a artei, ca rolul lor este de a proiecta un ideal, de a insufla optimism, speranta. Daca inaintasii se miscau in sfera cugetarilor regine ca niste astrii pe necuprinsul cerului si idealul lor era de a crea o alta lume pe asta lume de noroi, epigonii reduc totul la nimicnicia lor, limitandu-se la ideea ca lumea in care traiesc este cum este, ea nu poate fi schimbata si, ca atare, perspectivele schimbarii si luptei pentru mai bine sunt zadarnice. Finalul poeziei este realizat intr-o nota pesimista specifica poetului,datorata unei legi fatale(fortuna labilis si vanitas vanitatum)in care omul contemporan este asociat prezentului epuizat,sfarsit,lipsit de seva artei. In poezia eminesciana gandul omenesc este purtat pana in ultimelesi cele mai inalte intrebari ale lui si sintimentele omenesti sunt urmarite in ecourile lor cele mai profunde(Tudor Vianu)

Sarmanul Dionis
Publicata in revista Convorbiri literare in 1873, Sarmanul Dionis este o nuvela filosofica si romantica. Personajul principal este un personaj romantic, este un om neobisnuit, pus in imprejurari neobisnuite. Dionis este prototipul omului de geniu, asemeni lui Hyperion din Luceafarul care traieste in lume dar de fapt in afara ei. El este caracterizat pe principiul antitezei, contradictia dintre profesie si preocupari, preocupari si conditiile materiale. In titlu se evidentiaza contradictia dintre spirit si trup. Sarman reprezentand nefericirea personajului si imposibilitatea atingerii idealului. Actiunea incepe intr-o seara umeda de toamna, in Bucurestiul secolului al XIX-lea. Prin ploaia deasa, un tanar de 18 ani strabatea strazile noroioase, in timp ce mintea ii era framantata de mari intrebari filosofice. Tanarul, pe nume Dionis, era un copist sarac si singur pe lume, preocupat, asemenea lui Faust, de problema cunoasterii adevarului absolute. Pornind de la Kant, Dionis considera ca lumea nu este decat un vis, iar timpul nu exista in mod obiectiv, ci numai in constiinta fiecaruia dintre noi: in fapta, lumea-I visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu, ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-un sambure de ghinda si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de roua.

Din acesta meditatie se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul exista numai in sufletul nostru, nu s-ar putea transpune omul in alta perioada de timp? Acestea sunt gandurile lui Dionis in timpul drumului spre casa, in acea seara ploioasa de toamna. Observam astfel un element al esteticii romantice: aspiratia spre cunoastere a eroului. Dupa un scurt popas la cafenea, Dionis ajunge, dupa miezul noptii, in camera lui saraca, aceasta fiind un decor romantic, incercand sa descifreze, la lumina unei lumanari, literele unei carti caudate, pe care o cumparase de la anticarul Riven. Atras de sunetele unui pian, tanarul priveste pe fereastra. In lumina lunii, chipul celei care canta i se pare a fi acela al unui inger si se indragosteste. Trezindu-se din reverie, Dionis realizeaza un act de magie, punand degetul in centrul unui paienjenis de linii rosii de pe o fila a cartii; imediat se simte tras inapoi, pe firul timpului, pana in vremea lui Alexandru cel Bun. Acum, el este calugarul Dan care adormise pe un camp si visase ca este Dionis. Din existenta anterioara pastrase cartea de astrologie si preocuparile de magie luand lectii cu invatatul profesor Ruben. Dan o iubeste pe Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan, dragostea devenind un impuls in aventura demiurgica pe care o va trai. Refuzul realului si refugiul intr-un alt timp, magia si visul constituie o alta serie de motive romantice.

Daca prima treaptafusese coborarea intr-un timpistoric, cea de-a doua, pentru care se pregateste Dan, va fi intoarcerea in timpul si in spatiul originar, acolo unde era casalui Dumnezeu. Pentru aceasta, Dan poarta lungi discutii cu profesorul sau, Ruben, tot pe teme filosifice. Totodata, tanarul calugar este invatat cum sa utilizeze vechea lui carte, citind tot la a saptea pagina, pentru a ajunge acolo unde doreste. Numai ca, punandu-si intrebari care atingeau tainele Creatiei, Dan savarseste un pacat; pentru acesta, Ruben, care era in realitate Satana, il atrage de partea sa. Dupa ultima intalnire dintre Dan si Ruben, casa profesorului se transforma in iad, el insusi suferind o convertire demonica si dansand de bucurie ca a mai castigat un suflet. Savarsind o noua operatie de magie, citind in carte tot la pagina a saptea, Dan isi va readuce pe pamant umbra, insotitoarea lui in reincarnarile siccesive prin care a trecut, incepand cu Zoroastru. Aceasta ii propune sa faca un schimb: umbra va deveni Dan, ramanand pe pamant, iar Dan se va preface in umbra, transformandu-se intr-un arheu atotputernic si atotstiutor. Cu ajutorul cartii magice, Dan pune in aplicare acest plan, pe urma impreuna cu Maria, pe care o transformase tot in umbra, se indreapta spre Luna. Acolo, cei doi refac prima pereche a lumii si prefac spatiul selenar in Rai. Motivul literar al umbrei, spatiul selenar, metamorfozele, iubirea si forta titanica a lui Dan, care anuleaza spatiul si timpul, constituie o alta serie de motive romantice.

Pana si pamantul este metamorfozat intr-o margea, pe care Dan o agata la gatul Mariei. Un singur punct al acestui paradis constituie un spatiu interzis, o poarta inchisa, deasupra careia, intr-un triunghi, stralucea un ochi de foc, strajuit de cuvintele unui proverb arab. Acolo era casa lui Dumnezeu, punctul zero al lumii. Vazand ca tot ceea ce gandeste i se implineste, Dan face greseala de a se intreba daca nu este el insusi Dumnezeu. Inainte de a se sfarsi intrebarea, este insa aruncat pe pamant (mitul lui Lucifer) si redevine Dionis, care visase ca este Dan. Bolonav fiind, este vegheat de o alta Marie, fata din casa vecina, de care de indragostise in seara premergatoare calatoriei in vis. Mai tarziu, aceasta ii va deveni sotie. O alta serie de motive romantice o constituie revolta luciferica, motivul caderii, reincarnarea si visul. Sfarsitul naratiunii inseamna revenirea in planul realitatii,o realitate insa mult imbogatita,prin experienta visului,prin conjugarea aspiratiilor intime cu ordinea trascendenta ,care acorda detasarii interioare perspectiva cosmica. De aici ,relativitatea distantelor si dimensiunilor si semnificatia lor este diferita.

Lucrarea este axata pe tema trecutului istoric al carui simbol este pentru poet Mircea cel Batran, si este alcatuita in spirit romantic pe baza unei severe antiteze dintre trecutul eroic din "veacul de aur" si prezentul decazut. Impletire de modalitati artistice apartinand genurilor liric, epic si dramatic, "Scrisoarea III" este alcatuita din doua parti. Prima parte are, la randul ei, in componenta mai multe tablouri. Pe un fundal de feerie, poetul infatiseaza in primul tablou visul unui sultan "dintre aceia" de a deveni stapanul lumii. Alegoric, puterea otomana in crestere este figurata prin Luna preschimbata in fecioara si coborata pe pamant. Imaginea copacului crescand din inima sultanului semnifica implinirea visului de dragoste lumeasca al intemeietorului Imperiului Otoman ale carui cuceriri in vremea lui Baiazid ajung sa ameninte libertatea Tarii Romanesti.Tabloul este opera unui artizan care-si alege mijloacele cu pricepere si cu simtul masurii. Epitete, metafore, comparatii, personificari, inversiuni, enumeratii, repetitii concura la impresia de fabulos oriental: "Inflorea cararea ca de pasul blandei primaveri", "mandra fermecare", "sultan dupa sultan" etc. Motive specific romantice: al codrului, al visuli, al lunii si altele sporesc farmecul poeziei.

Cu caracter dramatic, cel de-al doilea tablou ii aduce in prim plan pe Mircea si Baiazid, imaginati intr-un dialog care le infatiseaza trasaturile., individualizandu-i puternic in legatura cu ceea ce reprezinta. Infatuat, dispretuitor, doritor de noi cuceriri Baiazid ii cere voievodului muntean sa i se inchine. Amenintarea e drastica: "De nu schimb a ta coroana intr-o ramura de spini". Abil diplomat, masurat in gesturi si cuvinte, simplu "dupa vorba, dupa port", intelept, demn, scrutand lucid responsabilitatea pe care o are in fata istoriei, dar, mai presus de toate, patriot inflacarat, domnitorul roman vrea sa evite varsarea de sange, luptand pentru cauza dreapta a libertatii si independentei tarii. Stapan pe sine, Mircea simte ca "tot ce misca-n tara asta" ii este aliat de nadejde. Procedeul artistic dominant in aceasta parte este antiteza prin care politicii de expansiune a lui Baiazid i se opun insusirile poporului roman, intruchipate de "domnul Tarii Romanesti": cumintenia, simtul masurii, ospitalitatea. In centrul celui de-al treilea tablou, prin excelenta descriptiv, se afla batalia de la Rovine, Prezentata intr-un admirabil joc al perspectivelor, de la apropiat la departat, de la terestru la cosmic. Tabloul de lupta este dominat de miscare, imaginile se succed potrivit unei tehnici anticipand-o pe ce a cinematografiei, dinamismul fiind principala caracteristica a artei poetului in acest fragment. La plasticizarea tabloului contribuie si inspiratele imagini auditive si vizuale: "codrul clocoti de zgomot", "coifuri lucitoare", "lanci scanteie lungi in soare", menite sa redea vacarmul de pe campul de batalie. Textul dezvaluie acum noi insusiri ale domnitorului roman: "Mircea insusi manan lupta vijelia-ngrozitoare / Care vine, vine, vine, calca totul in picioare...."

Tablul cu care se incheie partea intai este descriptiv, si infatiseaza odihna vitejilor lui Mircea in momentul inserarii. Poetul introduce aici, in contrast cu tumultul scenei anterioare, o nota idilica, accentuata de scrisoarea fiului de domn, trimisa "dragei sale de la Arges mai departe", scrisoare prelucrata de Eminescu dupa o doina de catanie culeasa de el insusi. Inainte de a incepe satira politica, poetul se intoarce inca o data indurerat spre "veacul de aur" de care "se-nvrednicira cronicarii si rapsozii". Elogiul emotionant al poetului este inchinat celor care au ctitorit, Basarabilor si Musatinilor. In partea a doua a poeziei, societatea contemporana lui Eminescu este supusa unei critici necrutatoare. Poetul cultiva sarcasmul si ironia, satira incarcandu-se de puternice accente pamfletare. Ctitorilor trecutului, prin antiteza, li se opun "saltimbancii si irozii", gloriile efemere, oamenii "ce se lupta cu retoricele suliti", veritabili actori de circ. Principala tinta a atacurilor lui Eminescu este politicianul liberal al carui portret caricatural grotesc este masura intreaga a indignarii si dezgustului marelui poet: "Vezi colo pe uraciunea fara suflet, fara cuget, Cu privire-mparosata si la fata umflat si buget, Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri [...] Quintesenta de mizerii de la crestet pana-n talpa."

Sunt condamnate cinismul, falsa virtute, falsul patriotism, viclenia, impostura celor ce conduc tara si carora Eminescu le contesta calitatea de legiuitori: "In camasi cu maneci lunge si pe capete scufie, Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filozofie". Eminescu nu ii cruta nici pe tinerii plecati la studii in strainatate, unde se dedau petrecerilor, desfraului, parazitismului. Apostrofandu-i pe acestia, poetul trece la un rechizitoriu culminant prin care dezvaluie alte pacate ale contemporanilor: "Prea v-ati aratat arama, sfasiind aceasta tara Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti - niste misei !" In maniera romantica, solutia vindecatoare a societatii bantuita de lepra politica nu poate fi descoperita decat tot in trecut, intr-un domn justitiar, cum este Vlad Tepes ,cunoscut n istorie prin m surile sale radicale, cerndu-i s vin s rezolve dintr-o singur mi care, degradarea i nerozia ridicate la nivelul unui principiu conduc tor: "Cum nu vii tu, epe doamne, ca punnd mna pe ei, S -i mpar i n dou cete: n sminti i i n mi ei".

Vasile Alecsandri(1821-1890)
Poet, prozator i dramaturg . A studiat n casa p rinteasc cu c lug rul maramureean Gherman Vida i la pensionul francez al lui Cunim, apoi, ntre 1834 i 1839, la Paris, unde se consacr mai ales literaturii, dup cteva ncerc ri nereuite n domeniul medicinei, n cel juridic i cel ingineresc. Dup napoierea n Moldova, particip la toate iniiativele tovar ilor s i de generaie: director al Teatrului din Iai mpreun cu C. Negruzzi i M. Kog lniceanu. A luat parte la micarea revoluionar de la 1848 din Moldova, redactnd unul din documentele ei programatice i a petrecut un an de exil n Frana. napoiat n ar , ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova i Muntenia, se numar printre devotaii lui Al. I. Cuza i e trimis de acesta n Frana, Italia i Anglia, pentru a determina marile puteri s recunoasc faptul dublei sale alegeri. Deputat i ministru n mai multe rnduri, e ministru al Romniei la Paris ntre 1885 i 1890. Ca scriitor, a debutat n 1840, cu nuvela Bucheti, publicat n "Dacia literar ", i cu pieseta "Farmazonul din
Hrl u".

Dup cteva ncerc ri n limba francez , ca poet de limba romn apare pentru prima dat n 1843 n Calendar pentru poporul romnesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii i, n acelai timp, un artist subtil, observnd lumea nconjur toare f r scepticism, dar i far exagerate iluzii, tinznd n domeniul expresiei spre o senin clasicitate. Pastelurile, o parte din legende i proza memorialistic au rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din Iai (1840-1842) sunt un exemplu al seriozit ii i puterii de munc a tn rului scriitor. n istoria intern a personalit ii lui Alecsandri cteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfrsit tragic n 1847), care l-a ncurajat n rolul de poet naional, dar i-a deschis i sursele, chiar dac nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generaiei sale, exprimndu-i nu numai n zuinele patriotice, ci i descoperirile din continentul vieii intime i ncercndu-i puterile n aproape toate genurile i speciile literare fundamentale. Alecsandri c l torete cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina i Transilvania, n partea european a Turciei, n Italia, Austria, Germania, Frana, Spania, Anglia, nordul Africii, din pl cere personal , pentru a o nsoi pe Elena Negri, plecat n c utarea unei clime mai favorabile s n taii sale zdruncinate, sau cu ns rcin ri oficiale. Fiecare din aceste c l torii, las urme n creaia sa, n proz sau n versuri i se tip rete pe ecranul experienei omeneti ce-i definete personalitatea public i intim . Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea c l torii, va marca profund destinul s u de scriitor i va avea consecine incalculabile asupra ntregii dezvolt ri a literaturii noastre din secolul trecut i de mai trziu.

Prin traducerile n limbile francez , german , englez ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numar i printre primii notri scriitori moderni a c ror oper a devenit accesibil str in t ii. Poeziile, c rora autorul nsusi le-a acordat, n conformitate cu gustul i cerinele epocii, calitatea principal n cuprinsul operei, au fost structurate, n cteva cicluri mai mult sau mai puin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice i al epocii n care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia popular , "Doinele". Al doilea grup de poezii, "L cramioare", ap rute pentru prima dat n volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, L cr mioarele demonstreaz mai curnd muzicalitatea versului alecsandrinian, dect aderena lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) i "Marg ritarele" (1863) au mult mai puin unitate dect cele precedente. Deceniul al aptelea al secolului al XlX-lea reprezint un moment de cotitur n viaa i creaia lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele i Ostaii notri l rgesc i aprofundeaz , n acelai timp, inspiraia folcloric , ce va r mne una din constantele creaiei sale. Pastelurile, poezii descriptive, ap rute, n marea lor majoritate, mai nti n Convorbiri literare reconstituie n cheie poetic succesiunea anotimpurilor ntr-un peisaj romnesc. Poet graios i echilibrat, discret, dar vibrnd n faa frumuseii, atent la armonia ansamblului i fin cizelator de imagini surprinse fugitiv n evanescena anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar i la sugestiile rafinate ale unui obiect de art , Alecsandri rezist cel mai bine trecerii timpului tocmai n asemenea poezii n care manifest calitatea real a talentului s u, r spunznd totodata unei nevoi de armonie nn scut sufletului omenesc.

Scrisa la Mircesti in 1874 si publicata in volumul "Pasteluri si legende" in 1875, este dedicata d-nei Nyka Petre Gradisteanu Prelucreaza un text folcloric referitor la metamorfoza unei tinere printese in pasare pentru a respinge iubirea Zburatorului. Ca sa scape de imbratisarea nedorita a fapturii demonice, fata si-a abandonat vesmntul protector si s-a transformat in floarea denumita "rochita-randunicii" Explicnd regresiunea pe scara biologica a unei fiinte omenesti intr-un element vegetal, legenda culta are un caracter etiologic, ca si basmele prelucrate de Al Odobescu si integrate in structura eseului erudit "Pseudo-kinegetikos" mbinnd mitul folcloric propriu-zis cu cel al eroului supranatural si malefic, Alecsandri le-a integrat in splendide tablouri descriptive diurne si nocturne, nrudite cu spectaculosul natural din pastelurile sale. Legenda este precedata de un moto, care reproduce un fragment de "cntic poporal" rezumnd nucleul epic al intamplarii extraordinare. Poemul legendar evoca, in 4 fragmente succesive, copilaria , adolescenta si devenirea spectaculoasa a unei frumoase fete intr-o vietate destinata spatiului celest. Eroina este o "copila dragalasa" avnd un nume predestinat -Rndunica. Perfectiunea trasarurilor sale o face comparabila cu "zmbetul de soare" cu "albul unui crin", cu stralucirea unei stele pe cer. Ursitoarea ii menise o soarta exceptionala, ca va ramane vesnic tnara si fericita, atragndu-i pe numerosii muritori prin farmecele ei. I s-a mai oferit o rochita alba, tesuta din razele lunii si brodata cu stele in forma de "altite". Cromatica subliniaza castitatea si puritatea morala pe care copila le respecta.

Ursitoarea a avertizat-o ca frumusetea ei va atrage si ncercarea malefica a Zburatorului de a-i castiga iubirea si de a o amagi prin simularea unei afectiuni reciproce. Zna i-l descrie ca pe o faptura nestatornica, superficiala si infidela, care simuleaza dragostea, incapabil s-o traiasca de fapt. Eroul fantastic mimnd doar conditia umana nu are preferinte sentimentale, ne se poate darui unei iubiri unice, nu pretuieste feminitatea in sine, ci in stadiul ei primar, neprihanirea. Copila asculta ndemnurile protectoarei divine si nu se lasa amgita de inflcarata declaratie a personajului demonic. Cuvintele lui de dragoste anticipeaza, prin impetuozitatea lor romantica si bogata figuratie retorica, dialogurile erotice din " Calin (file din poveste)". Respins de fata si avnd un caracter razbunator, precum cel al zmeului din poveste, Zburatorul pandeste momentul propice pentru a-i fura fetei ce se scalda in lac rochita protectoare. Pastelistul Alecsandri se vadeste in legendele sale, imaginnd un seducator tablou nocturn. Pentru prima oara in lirica romaneasca, un poet indrazneste sa picteze in cuvinte nudul feminin, trupul fetei fiind comparat cu "o dalba feerie" si "divina ncntare". Aparitia ei de vis trezeste elementele de natura personificate, care se comporta ca niste virtuali indragostiti. Natura nzestrata cu atribute senzual-omenesti ia parte la euforia erotizata. Iesind la mal, infioarata de adierea noptii estivale, frumoasa copila se contempla ca Narcis in oglinda acvatica. Nemaifiind aparata de haina vrajita, printesa isi pierde unicitatea si "norocul" in lume, incalcand promisiunea facuta znei bune. Cnd Zburatorul, sigur de izbnda apropiata, a vrut sa o cuprinda in bratele sale, fata s-a metamorfozat instantaneu intr-o rndunica, scapnd imbratisarii fatale. O data cu ea, se nalta in vnt si straiul fermecat din care au cazut pe pamant florile ce vor purta de atunci numele pasarii : "Odoare-a primaverei: Rochiti de rndunele!"

Despot Vod
Despot-Vod este o doua dram istoric n versuri re inut de istoria noastr literar ; prima fusese R zvan i Vidra, de B.P. Hasdeu, scris i reprezentat cu 12 ani nainte, adic n 1867. Drama istorica "Despot-Voda" de Vasile Alecsandri (1818-1890) este scrisa tn versuri si ilustreaza, in maniera romantica, un episod din istoria Moldovei, petrecut in secolul al XVI-lea Piesa, subintitulata de dramaturg

""Legenda istorica in versuri",, este structurata in 5 acte si 2 tablouri si a avut premiera in octombrie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Actiunea se petrece in Moldova, in timpul primei domnii a lui Alexandra Lapusneanu (1558-1561).

Despot-Vod este protagonistul si personajul eponim al dramei precum si personaj atestat istoric. Pe numele sau adevarat, Eraclid, eroul este un barbat grec cu mult farmec, fost mercenar in armatele de prin Apus si intrigant pe la curtile domnesti, venit in Moldova cu scopul de a ocupa tronul Moldovei. Bun cunoscator de oameni, exercita asupra tuturor boierilor o atractie speciala, cu exceptia lui Tomsa, care-l priveste cu ostilitate. Portretul moral este definit de puternice trasaturi reiesite indirect din faptele, vorbele si atitudinea protagonistului si in mod direct prin autocaracterizare si din opinia celorlalte personaje

Inteligent si amorez de profesie, el cucereste femeile, oferind, conform slabiciunilor fiecareia, ceea ce o putea face fericita. Doamnei Ruxanda, sotia lui Lapusneanu, ii aduce omagii si ii face daruri scumpe, cu care biata femeie, nefericita, nu era obisnuita, convingand-o chiar ca este ruda cu ea. Tinerei Ana, fiica lui Motoc, ii ofera un spectacol de vitejie, sarind pe un cal salbatic peste zidurile curtii. Faptele protagonistului contureaza, indirect, un personaj romantic, solutiile gasite de Alecsandri pentru supravietuirea lui Despot inscriindu-se in romantismul epocii. Intrevazand in barbatul energic si curajos un mijloc de a-si spori influenta si puterea, Motoc ii promite lui Despot ca, daca accepta sa-i fie ginere, el va unelti pentru inlaturarea lui Lapusneanu si il va inscauna pe tronul Moldovei. Motoc nu izbuteste si Despot este prins si inchis din ordinul lui Lapusneanu. Cu ajutorul unui nebun, Ciubar-Voda, care se credea domnitor si pe care il lasa in inchisoare in locul sau, Despot scapa travestit in hainele acestuia. Se refugiaza la curtea nobilului polon Laski, a carui sotie, Carmina, ii era amanta. Dupa ce mai inainte fusese otravit la ospatul lui Lapusneanu si scapase cu viata datorita unui antidot pe care il avea asupra lui, Despot se salveaza si dintr-un atac al trimisilor lui Lapusneanu, jucand farsa mortii. In cel mai pur stil romantic, solii domnitorului l-au gasit in capeia, pe catafalc si, crezand ca e mort, s-au intors la curtea domneasca. In cele din urma, Despot il invinge pe Lapusneanu si ajunge domn cu ajutorul lui Laski, insa pentru scurta vreme, deoarece, lacom de imbogatire, mareste birurile si vrea sa faca din Moldova o tara luterana.

El nu se mai casatoreste cu Ana, iar Carmina ii marturiseste lui Laski adulterul, asa ca Despot are doi dusmani puternici: pe Motoc si pe Laski. Intrepid si ager, voda dispune de forte boieresti pentru a lupta impotriva lui Motoc, precum si de aliante externe contra lui Laski, astfel ca Despot ar fi putut ramane domnitor inca multa vreme. Prabusirea lui este cauzata de faptul ca planurile sale sunt prea intelectuale pentru Moldova: el dorea sa infiinteze o Universitate la Cotnari si sa porneasca o cruciada impotriva Semilunei: "Sa stergem umilinta din fruntea crestineasca/ Sa liberam Bizanta si patria greceasca!". Idealurile utopice si trufia de a ignora poporul i traditia Moldovei ii aduc lui Despot declinul. El vinde tara lui Ferdinand germanul si lui Sigismund polonul, crescand astfel nemultumirile moldovenilor saraciti de biruri grele. Despot este osandit la moarte de catre boieri, in frunte cu Tomsa, fiind acuzat de tradarea tarii. Discursul pe care-l rosteste Despot in final contine, fara indoiala, conceptiile patriotice Inflacarate ale lui Alecsandri: "Vreti moartea mea?... Ucideti?... dar eu, trista victima,/ Istoria Moldovei vreu s-o scutesc de-o crima,/ Sa nu poarte stigmatul in ziua re-nvierii/ Ca a platit cu moartea pe Despot, domn al terii. (Scotdndu-si coroanadepe cap si aruncand-o): Mi-arunc din cap coroana!... din mana sceptru-mi scot.../ Mu mai sunt domn!... acuma ucideti pe Despot!". Tirada lui Despot i-a impresionat, pentru moment, pe boieri, care au inceput sa sovaie in hotararea de a-l ucide, dar Ciubar-Voda s-a repezit si l-a injunghiat pe neasteptate, fapta nebunului simbolizand destinul implacabil: "Ai vrut sa ucizi legea?... Mori! Legea te ucide!".

In drama lui Alecsandri se simt influentele romantice ale lui Victor Hugo, Despot amintind de Ruy Bias precum si ascendentele autohtone ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Romantismul dramei istorice "Despot-Voda" se inscrie in directiile trasate de "Dacia literara", atat prin inspirarea din istoria tarii, cat si prin situatiile spectaculoase care compun subiectulpiesei: Despot scapa de otravire la ospatul lui Lapusneanu cu un antidot pe care-l avea mereu la el; apoi sare peste zidul curtii lui Motoc cu un cal salbatic, pe care nimeni nu-l putea incaleca si pe care i-l daruise Lapusneanu cu intentia de a-l ucide astfel; se salveaza din inchisoare, travestindu-se in hainele lui Ciubar si scapa de calaii trimisi de Lapusneanu asezandu-se pe catafalc si prefacandu-se mort. Antiteza dintre aventurierul Despot si patriotul Tomsa ori dintre seducatorui cinic grec si puritatea Anei se inscrie tot in romantism. George Calinescu afirma ca Despot este un erou romantic, "'tipul uzurpatorului aventurier, in care pulseaza patosul romantic, surprins intr-o dramatica zbatere a firii lui contradictorii, intre inaltare si cadere".

Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca".. Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata. Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continuie studiile la "Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de linga Geneva". Pe bancile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale incercari literare.

Scriitor fara ambitii si notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevarata vocatie scriitoriceasca si-a gasit-o anume in proza memoralistica. In "Amintiri" evoca anii copilariei cu o nostalgie ce ascunde sensibilitati romantice. Dar naratiunea, bogata in elemente descriptive, este adesea intrerupta de reflectii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvaluie un scriitor cult, ce prefigureaza in literatura romana arta eseistului. Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoca al societatii moldovenesti, "Piatra Teiului" si "Stinca Corbului" - insemnari de calatorie - sint pretexte pentru a povesti doua legende populare. Aceste lucrari, atit prin tematica si spiritul lor, cit si prin ideile exprimate direct se incadreaza pe deplin programului "Daciei literare". Din perioada 1834-1844 ne-au mai ramas doar doua lucari ale sale:"Palatul lui Duca Voda" si "Decebal si Stefan cel Mare". Prima, care este o scrisoare adresata lui V.Alecsandri, vadeste gustul artistic a lui Alecu Russo si cunostintele-i adinci in domeniul arhitecturii, pe care le aplica la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralela literara intre doua din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, in care autorul apreciaza meritul acestor personalitati legendare.. Poemul in proza "Cintarea Romaniei", scris in limba franceza si aparut mai intii nesemnat, dar cu o precuvintare a lui Balcescu, in "Romania viitoare", revista revolutionarilor romani exilati la Paris, iar apoi in romaneste sub semnatura lui Alecu Russo, a avut mare ecou in epoca datorita mesajului sau patriotic.

In "Critica criticii", insusindu-si ideia ca "literatura este expresia vietii unei natii", sustine necesitatea unei literaturi inspirate din realitatile nationale, opuninduse, ca si Kogalniceanu, imitatiei si traducerilor proaste. Ceea ce preconizeaza Alecu Russo este inspiratia din realitatile concrete ale tarii, din viata poporului, din istoria, datiniile, credintele si creatia lui artistica. Acestui scop urmau sa-i serveasca si propriile lucrari. Fiind unul din initiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo isi defineste pozitia fata de aceasta indeletnicire, aratind ca, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie sa aiba cultura, experienta personala de viata si obiectivitate. In studiul "Poezia poporala", intemeiat pe o bucata culegere proprie de balade si doine, releva valoarea estetica si documentara a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc sa descopere o adevarata "minune poetica" - Miorita. Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au pastrat, dar titlurile si continutul lor sint cunoscute din cronicile dramatice si scrierile memoralistice. Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat in scrieri de atitudine ideile generatiei sale si de a fi ilustrat cu talent, in unele privinte, efortul scriitorilor pasoptisti pentru dezvoltarea unei literaturi romane originale.

Grigore Alexandrescu
Grigore Alexandrescu (n. 22 februarie 1810 Trgoviste- d.25 noiembrie 1885 Bucuresti) a fost un poet si fabulist romn. S-a nscut la Trgoviste, n anul 1810, n mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rmne orfan si srac, dar de mic e destept, cu o memorie extraordinar. nvat greaca si franceza. Ajuns la Bucuresti, este elev la pensionul Sfntul Sava, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunostint cu Heliade. Uimeste pe toti prin talentul su poetic. Va sta si acas la Heliade, care-i va publica prima poezie Miezul noptii n Curierul Romnesc, urmat de elegia Adio la Trgoviste. O vreme, a fost ofiter, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 si Lebda si puii corbului) este ntemnitat. A ocupat functii mrunte. n 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. n ultimii 25 de ani de viat a fost marcat de alienare mintal. A murit srac la Bucuresti n anul 1885.

Activitatea literar A debutat cu poezii publicate n Curierul Romnesc condus de Ion Heliade Rdulescu. Poezia sa a fost influentat de ideile care au pregtit revolutia din 1848. Poetul liric scrie, mai nti, meditatii romantice, sub influenta lui Lamartine. Tonul este extraordinar de fantastic si umoristic. Cea mai reusit este Umbra lui Mircea la Cozia (fcuse o cltorie n Oltenia, cu prietenul Ion Ghica). E ultimul fabulist autentic din literatura romn, lsndu-ne vreo 40 de fabule, n care adevrul e mascat, din cauza cenzurii autorittilor (Cinele si ctelul, Boul si vitelul, Dreptatea leului, Vulpea liberal s.a.). Lui Alexandrescu i revine meritul de a fi consacrat n literatura romn ca specii literare autonome epistola, meditatia si satira. A tradus din Lamartine si Byron. Apreciere critic: ,, Alexandrescu este incontenstabil cel mai de seam fabulist al nostru..." ( D. Popovici) Opere * Poezii (1842) * Suvenire si impresii, epistole si fabule (1847) * Meditatii, elegii, epistole, satire si fabule (1863) * Memorial (1842)

Umbra lui Mircea la Cozia

Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia" i-a fost inspirata autorului de popasul pe care 1-a facut la Cozia, in 1842, cand viziteaza, impreuna cu I. Ghica, manastirile din Oltenia. Ca si intr-o alta meditatie pe tema trecutului ( Trecutul. La Manastirea Dealului") prima parte a titlului indica obiectul evocarii, iar cea de a doua spatiul in care are loc aceasta. Umbra lui Mircea. La Cozia" poate fi impartita in cinci segmente: Descrierea tabloului inserarii (strofele I si II); Aparitia fantomei lui Mircea cel Batran (strofele III-VII); Oda inchinata marelui voievod (strofele VIII-XII); Meditatia pe tema razboiului (strofele XIII-XIV); Revenirea la cadrul initial (ultimele doua strofe). Poezia incepe solemn, in acorduri prelungi, in care aliteratia1 vocalei inchise u (dupa care urmeaza consoane nazale si surde), creeaza sugestia intoarcerii intr-un timp ramas departe, in intunerecul trecutului:Ale turnurilor umbre peste ynde stau. Culcatein acest cadru, cortina se ridica peste medievalisme fan-tastice" (Calinescu) dezvaluind imaginea Manastirii Cozia ale carei ziduri sunt udate de apele Oltului:Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc, S-ale valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc".

In strofa a II-a, noaptea iese parca din adancuri (Dintr-o pestera, din rapa"), antrenand umbre enigmatice (De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor"); un suflu misterios se ridica din ierburi, pregatind aparitia fantomei lui Mircea. In primele doua strofe, cadrul nocturn, ideea curgerii vremii, misterul si atmosfera sumbra sunt elemente romantice. In strofa a III-a, momentul aparitiei fantomei este fixat prin metafora ceasul nalucirei Impresia de maretie este amplificata prin imaginea ostilor chemate de glasul lui Mircea (Ostiri, taberi fara numar impre-juru-i inviez"). in acest decor hamletian, cuvintele poetului suna ca o chemare de duhuri" (Calinescu). Impresionat, poetul i se adreseaza Oltului pentru a afla numele duhului iesit din mormant, pe care il asociaza cu Traian si Decebal, intemeietorii neamului romanesc; natura, personificata, repeta numele lui Mircea, in ecouri prelungite pana la Dunare si mare. In fata maretei umbre a trecutului, poetul se inchina, in numele generatiei sale; admiratia tuturor se converteste in accente inalte, de oda: Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit".

Coplesitoare, personalitatea lui Mircea umileste prezentul, reducandul la derizoriu: Noi citim luptele voastre cum privim vechea armura Ce un urias odata in razboaie a purtat; Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura". In aceste versuri, comparatia (cu parfum de istorie medievala) si antiteza trecut-prezent intaresc ideea maretiei voievodului. Ultimele doua strofe constituie o reluare a motivului initial. Introducerea lui dar" adversativ (la inceputul secventei finale) sugereaza o modificare a detaliilor: acum, fiorul asteptarii este inlocuit cu o atmosfera apasatoare, sintetizata in cuvintele: Tot e groaza si tacere... umbra intra in mormant". Culorile tind spre negru, iar rimele unor versuri (vesmant" mormant") sunt de tonalitate inchisa. Numai turnurile manastirii (comparate cu niste fantome de mari veacuri") se vad in noapte; nepasatoare la curgerea secolelor, valurile Oltului lovesc vechiul zid, intro eterna reintoarcere" la timpul vitejiei. Meditatia istorica constituie in poezia lui Grigore Alexandrescu unul din punctele de referinta ale artei sale lirice.Este unul dintre cei mai insemnati precursori ai romantismului romanesc.

Paul Cornea

Paul Cornea (n. 3 noiembrie 1924, Bucure ti) este un istoric, critic i teoretician literar romn de etnie evreiasc . Este fiul lui Leon Constantin Luca, maistru tipograf, i al Olg i. A urmat liceul n Bucure ti, la Liceul Evreiesc de B ie i Cultura, unde l are profesor pe dramaturgul i eseistul Mihail Sebastian. Este licen iat n Litere i Filosofie al Universit ii din Bucure ti n 1948, sec ia Sociologie. Devine doctor n filologie n 1971. A de inut func ii importante, nainte de 1990, n Consiliul Culturii, n domeniul cinematografiei, i a fost cercet tor la Institutul de Istorie i Teorie Literar G. C linescu. Dup 1990 a devenit secretar de stat n Ministerul Educa iei Na ionale i decan al Facult ii de Litere ntre 1990 i 1993. Specialist n perioada pre-Romantismului romnesc i a Romantismului. Teoretician literar cu interese n zona literaturii comparate i a teoriei literare. n prezent este profesor asociat la Facultatea de Litere din Universitatea Bucure ti i unul dintre cei mai importan i interpre i ai fenomenului literar (critic , teoria i istoria literaturii, comparatism).

Literatura romn e investigat de Paul Cornea mai ales din perspectiva determinismului de aspect sociologic. De la Alexandrescu la Eminescu (1966) reune te cteva studii care urm resc resursele iluministe ale ideologiei pa optiste, biografia i crea ia lui Grigore Alexandrescu i Cezar Bolliac, influen ele pa optismului n crea ia eminescian , dar i probleme ale traducerii i traduc torilor din secolul al XIX-lea. Paul Cornea nu ezit s mediteze asupra dimensiunilor epistemologice ale istoriei literare, trecnd n revist iluziile, ansele i perspectivele metodologice ale acestei discipline. Romantismul romnesc, militant i na ional, e distins de cel occidental care este interiorizat, melancolic, nihilist. Literatura romn premodern e studiat dintr-o dubl perspectiv , din unghiul mentalit ii i al curentului literar, din perspectiva, sincronic , a ideologiei dominante i a diacroniei. Astfel, romantismul romnesc e analizat n context european, autorul stabilind trei perioade distincte (romantismul de pn la 1830, cel de dup 1830 i cel r s ritean), perioade reunite n fondul comun al romantismului. A eznd cump na dreapt ntre particularit ile na ionale i influen ele str ine, Paul Cornea analizeaz preromantismul romnesc din perspectiva coexisten ei dintre iluminism i romantism, ref cnd, totodat , unele filia ii i rela ii ntre evenimentele istorice i crea iile literare ale epocii. Evolu ia romantismului romnesc n perioada 1830-1840 e redat n trei dimensiuni: dimensiunea ideii na ionale, ca element fundamental n structurarea romantismului romnesc; dimensiunea expansiunii romantice i cea a esteticii romantice.

Apari ia romantismului
Romantismul, ca mi care artistic , este rezultanta unei neaccept ri a realit ii ambiante nesatisf c toare, expresia unui refuz de adaptibilitate la criteriile sociale curente. Ideologic vorbind, romantismul este o reac ie fa de tipul de gandire care a slujit la preg tirea teoretic a Revolu iei, fa de ra ionalismul secolului al XVIII-lea i fa de formulele literare i filosofice in l ate pe baze ra ionaliste: clasicismul, iluminismul. [...] Aspira ia clasicismului c tre universalitatea uman este ostentativ inlocuit de mandria unicit ii. Ar putea fi invocat i o atitudine preromantic in literatura refugiului pe care scriitorii il caut acum in natur , in trecut, in rile exotice. In unele ri, preromantismul, cu grani ele lui incerte, e contemporan cu Iluminismul.Evenimentele istorice ce au condus in Fran a la senza ia acelui mal du siecle au inceput cu d ramarea vechiului regim, cu ascensiunea i c derea lui Napoleon, cu restaura ia dinastiei de Bourbon i valul reac ionar antrenat de aceasta ce a condus la fenomenul emigra iei socotit de cercet torii interesa i de istoria social a romantismului (Brandes, Hauser) printre factorii hot ratori in elaborarea i r spandirea noii formule. A urmat apoi irul lung al mi c rilor de eliberare social i na ional ; revolu ia lui Tudor in ara Romaneasc , r scoala Decembri tilor in Rusia (1925), revolu ia din Polonia (1831), mi carea chartist din Anglia, evenimentele anului 1848, pline de stimulent pentru romantismul rilor din centrul i r s ritul Europei (Austria, Ungaria, rile Romane).

In Germania, apari ia revistei Athaneum, condus de fra ii Schlegel (1798 - 1800), teoreticienii romantismului german, poate fi socotit momentul ini ial in istoria mi c rii. In Anglia data afirm rii con tiente a mi c rii e legat de apari ia volumului Balade lirice (1798) datorat poe ilor Wordsworth i Coleridge, cu prefa a teoretic a primului ad ugat in 1800. De i in Fran a succesul mi c rii este asociat cu triumful dramei romantice a lui Victor Hugo Hernani (1830), sau cu prefa a teoretic a aceluia i la drama Cromwell (1827), totu i, la inceputul secolului, lucr rile teoretice ale doamnei de Stael Despre literatur (1800) i mai ales Despre Germania (1813) formuleaz distinc ia clasicromantic, pe care Germaine de Stael o preia de la Wilhelm Schlegel. In Italia o polemic dezl n uit de un articol al doamnei de Stael (1816) a culminat cu apari ia revistei Il Conciliatore (1818 - 1819) in jurul c ruia s-a strans primul grup de romantici italieni. (reprezentan i: Mazini, Manzoni, Leopardi, Foscolo) In Rusia poezia decembrist culmineaz cu opera lui Pu kin, Mickiewicz, aflat in emigra ie promoveaz o literatur militant ca i Petoffi, mort pe campul de lupt in 1848.

In rile Romane programul manifest al revistei (1840), de i nu folose te cuvantul romantic, exprim op iunea literaturii romane ti a timpului pentru romantism, precizeaz , dup activitatea poetic desf urat in deceniul al patrulea de Heliade, Carlova, Alexandrescu i Bolliac, dup traducerile din romanticii apuseni intreprinse, in aceea i period , de Heliade, Negruzzi i Bolliac, tr s turile primei etape a pa optismului romanesc, etapa prepa optist . Exist o succesiune de etape in istoria romantismului romanesc. Etapa pa optist , a c rei sintez poate fi deslu it in programul Daciei literare (1840) e interesat de promovarea unei literaturi originale, inspirate din istoria, obiceiurile, tradi iile poporului roman. Istorismul, interesul de surs herderian pentru trecutul na ional i folclor sunt manifest ri fire ti intr-un moment de afirmare na ional i emancipare social , moment care poate justifica deopotriv adoptarea unor specii petice clasice ca satira i fabula - str lucit cultivate de Gr. Alexandrescu apte s fie de folos cauzei i s contribuie la elevarea moravurilor pan la in l imea cerut de gravele sarcini ob te ti. In literatura roman se produce o ardere a etapelor, un amestec al varstelor literare i al modelelor. (cf. Paul Cornea, Originile romantismului romanesc) Coexist , in literatura roman formule literare diverse, sunt traduceri i imita ii, ins revela ia descoperirii folclorului cap t caracterul unei veritabile revan e a na iunilor aflate sub domina ie str in sau care nu i-au realizat inc unitatea, o sfidare adresat agresorilor i o chemare adresat oprima ilor de a renun a la mimetisme, de a- i recupera propriul geniu creator i a lucra in folosul s u.

Culegerea lui Alecsandri a fost materializarea invita iei adresat de Kog lniceanu (influen at de Herder) la descoperirea folclorului. In etapa prepa optist , romantismul romanesc are predilec ie pentru modelul italian. Se continu direc ia iluminismului (Petru Maior, Gheorghe Asachi), Italia fiind patria sl vit pentru c a dat direc ia destinului nostru ca na iune. Acest cult al celei de-a doua patrii explic italienismul lui Heliade, masiva lui campanie de traduceri din literatura italian , accentele pan la un punct asem n toare cu ale lui Mazzini din opera lui B lcescu, stima i solidaritatea cu Italia risorgimental in opera lui Alecsandri. Cu Eminescu, se produce in literatura noastr o profund asimilare a poeziei romantice, cu etape pornind de la byronism i problema faustic , apoi cu o interiorizare progresiv care respinge retorica i gesticula ia spectaculoas . Se pot decela dou direc ii romantice, cea a romantismului feudal, (conservator, paseist, i romantismul revolu ionar. Aceast dialectic intre a fi solidar domin romantismul romanesc in deceniul al patrulea. i anume cei doi termeni nu se situeaz antagonist: pe de o parte lacrimi, disperare, mal du siecle; pe de alta afirmarea valorii pozitive a na iunii, cultul eroilor i al militantismului cet enesc. (cf. Paul Cornea, Originile romantismului romanesc, Minerva, Bucure ti, 1972)

Incadrarea unui scritor intr-un singur curent literar poate fi, adeseori,greu de realizat, deoarece pot exista mai multe influen e pe parcursul activit ii sale; Victor Hugo a inceput ca un adept al monarhiei. O via lung , o vitalitate uimitoare i-au ing duit s parcurg toate fazele romantismului, s anime cenaclurile romantice liberale, s formuleze zgomotos teoria dramei roamntice in opozi ie cu dep ita tradi ie clasic , s imbr i eze cu inconsecven socialismul utopic, s devin poetul celor oropsi i, ba chiar, cu ezit ri i reveniri, s apere cauza comunarzilor infran i. Se desp r ea dezinvolt de fiecare etap str b tut , spunand: Jai grandi. i dac idealismul filosofic german (criticismul kantian i concep ia pesimist schopenhauerian ) a jucat un rol important in formarea spiritual a lui Eminescu, e evident c autorul Scrisorilor nu poate fi numit un romantic feudal. [...] Oricum, adeziunea la un sistem de idei politice sau filosofice nu este in mod mecanic urmat de modific ri echivalente in planul estetic. Romantismul are voca ia universalit ii. Dac centrul de iradia ie al clasicismului se g se te in Fran a, dac focarele iluminismului le descoperim in Anglia i Fran a, romantismul este o explozie poetic de mare vigoare nu numai in Europa, dat fiind c participarea literaturii nord i sud-americane la romantism a imbog it patrimoniul romantic cu crea ii de o mare originalitate. Opozi ia romantismului fa de clasicism nu exclude numeroase posibilit i de conciliere cu aparen paradoxal , posibilit i pe care le realizeaz , sfidand clasifica iile, destui romantici: Byron, Foscolo, Leopardi, Alexandrescu. Mo tenirea clasicismului e uneori integrat expresiei romantice.

Romantismul a fost considerat ca o negare total a clasicismului; i aici se cuvine a nuan a i trebuie s ne gandim c barocul a avut dou orient ri, manierismul i rococo-ul, ce ar putea s fi influen at noul curent artistic. Dihotomia clasicism - romantism apare frecvent; un exemplu fiind opinia lui Goethe: Eu numesc clasic tot ce e s n tos i romantic ceea ce e bolnav. Romantismul redescoper mitul. Totul se mitific in romantism: istoria, natura, categoriile spiritului - timpul, spa iul, fiin a uman (demonul romantic, titanul, geniul sunt ipostaze mitice) .Ceea ce sim eau romanticii era adesea o analogie intre Dumnezeu i om, in calitatea lor de creatori, (o analogie) intre cuvantul lui Dumnezeu i cuvantul poetului, intre revela ia divin din mitul scriptural i revela ia poetului care, pentru cei mai mul i dintre romantici, era in acela i timp o revela ie in mod distinct mitopoetic . Mitul nu mai este o crea ie colectiv , ci una individual . Fundamentarea filosofic a romantismului se bazeaz pe teoria kantian a lucrului in sine care nu poate fi cunoscut, omul neputand dep i lumea fenomenelor. Romanticii ii acord poetului privilegiul cunoa terii suprasensibile i supraintelectuale ale formelor intu iei care sunt timpul, spa iul, cauza, substan a. Aplica ie la Eminescu: Neavand existen obiectiv , fiind forme ale sensibilit ii ordonatoare in lume, spa iul i timpul sunt dilatabile i contractabile dup voie. Dionisie se transport in epoca lui Alexandru cel Bun, devenind c lug rul Dan i intreprinde o c l torie in lun , dup ce reduce p mantul la dimensiunile unei m rgele, pe care o aga la gatul iubitei sale.

Imagina ia este capabil s unifice for ele spiritului i s stabileasc contactul cu mitologia. Sentimentul unit ii pierdute poate fi reca tigat prin magie sau vis, prin cufundarea in incon tient, in trecut, in noaptea con tiin ei. De aici importan a visului i a incon tientului in literatura romantic . Schopenhauer a publicat Lumea ca voin i reprezentare in anul 1819, dar ea a fost reconsiderat dup anul 1850. Voin a este o for malefic pe care doar artistul nemuritor i rece, dezinteresat, deta at de interese, nein eles de contemporani o poate transcende. Imaginea romantic a geniului ca individualitate, a c rui condi ie este singur tatea i abnormalitatea, s-a alimentat masiv din gandirea schopenhauerian . Dac literatura francez a stabilit regulile clasicismului, promovat de oficialit i in epoca romantic i in timpul Restaura iei, romantismul este un curent adus din Germania i din Anglia de refugia ii francezi precum Germaine de Stael, expulzat de Napoleon, sau Chateaubriand, emigrat in timpul Revolu iei i al Imperiului. Chateaubriand afirm Geniul cre tinismului asupra mitologiei p gane. Madame de Stael este adepta influen ei epocii, societ ii i climatului asupra crea iilor artistice.

ISTORISMUL
Romantismul este sub incide a unei viziuni temporale, obiectivat printr-o permanent trecere de la un timp istoric la unul romanesc. Cand vorbe te despre Istoria Universal , Carlyle scrie c istoria celor inf ptuite de om in lumea aceasta este, de fapt, Istoria Oamenilor Mari care s-au manifestat in lume.

Genuri literare
Tragedia clasic , ai c rei spectatori erau aristocra ii in c utare de faptenobile este inlocuit cu drama sau cu melodrama, cu mult mai potrivit unui public burghez car vine la teatru cu ziarul in buzunar. Romanul istoric este introdus in literatur de sco ianul Walter Scott descendent al unei vechi familii sco iene i bun cunosc tor al folclorului sco ian. tim, dup lectura unui roman de W. Scott cum locuiau, cum mancau, cum se imbr cau, cum se distrau oamenii unei epoci. Sugestiile din romanele istorice au fost folosite de c tre istorici (Augustin Thierry a recunoscut c scriind Istoria cuceririi Angliei de c tre normanzi a suferit influen a lui Scott,cu prec dere in Ivanhoe), dar i de c tre autorii de romane de moravuri (Hugo, printre al ii). Nuvela istoric este cultivat , de asemenea, de romantici (Al. Odobescu, Mihnea Vod cel R u; Doamna Chiajna). Poemul istoric apare cu prec dere in operele poe ilor romantici, interesa i de zugr virea devenirii istorice a omenirii, v dindu-se aici influen a dinamismului lui Vico i Herder sau dialectica hagelian .

TIPOLOGIA Omul romantic este un inadaptabil,intr-o societatea ce i-a pierdut unitatea. Refuzul in vis, in mit, in copil ria individului sau a omenirii, scufundarea in zonele obscure ale con tiin ei umane reprezint tot atatea canaliz ri i sublim ri ale refuzului de a accepta o realitate socotit dureroas . Conflictul este forma de existen a eroului romantic, caracterizat de George C linescu (Clasicism, romantism, baroc) drept utopia unui om complet anormal, dezechilibrat i bolnav, adic cu sensibilitatea i intelectul exacerbate la maximum, rezumand toate aspectele spirituale de la brut la geniu... e un monstru in toate: un monstru de frumuse e sau de ura enie... e bizar, aberant incomprehensibil... e un selenar... ora romantic este 12 noaptea. Romanticul consum gin, opiu, ori bea ap in Lete, findc el are nevoie ori de excitante, ori de analgezice, ca s suporte ori s uite infernul vie ii. Geniul nu este o descoperire a romantismului, dar in rena tere i romantism a cunoscut momente de culmina ie. Imaginea condi iei nefericite a geniului i i are sorgintea in scrierile lui Schopehauer, pentru care Geniul, prin inteligen a sa anormal , prin contemplarea dezinteresat care-l pune in contact direct cu ideile generale, este prin excelen apt s se elibereze de voin a de a tr i. In schimb, anormalitatea lui, care-l apropie de zonele nebuniei, ii asigur o existen nefericit .

Romantismul, mai ales in versiunea lui german , i-a f cut imaginea geniului inzestrat cu puteri magice, apt s intre in contact mistic cu for ele supranaturale. Boala secolului pare a fi pornit de la spleenul lui Byron, tradus de francezi ca mal du siecle, iar de germani Weltschmertz... tenebro ii eroi ai poemelor orientale byroniene i i plimb prin saloanele londoneze melancolia obosit i blazarea precoce, triste ea vag , nostalgia ce nu se mai cristalizeaz in vreo aspira ie distinct , dezorientarea care oscileaz intre abulie i cinism. Provine de la agresiunea civiliza iei dominate de materialism, iar solu ia este fuga de civiliza ie, mai ales in natur . Mandria unicit ii, mitul singularit ii se asociaz lesne cu acceptarea , mai mult chiar, cu pre uirea anormalit ii... Bolnavul, prin defini ie un izolat, poate chiar un monstru, devine o ipostaz cu posibilit i ce flateaz aten ia romanticilor pentru solitudine i intimitate. Subiectivitatea romantic se complace in registrul confesiunii, scrisoarea devenind un jurnal camuflat... necesar omului unic, sigur, interiorizat, pentru a- i putea exprima zbuciumul sau melancolia. Defini ia omului dat de Obermann, in romanulconfesiune a lui Senaucour: Omul este o fiin care se agit pentru a g si ceva ce caut i se agit i mai tare cand n-are nimic de c utat, care nu vede in ceea ce a ob inut decat un mijloc pentru a ob ine altceva i care, atunci cand se bucur , nu g se te in ceea ce a dorit decat un imbold nou pentru a inainta spre ceea ce nu dorea, care prefer s n zuiasc spre ceea ce-l sperie decat s nu a tepte nimic; pe care obstacolele il imbat ; pe care pl cerile il cople esc, care nu ine la odihn decat dup ce a pierdut-o, i care, mereu manat din iluzie in iluzie, nu are, nu poate avea decat iluzii, i nu poate decat s viseze via a.

LIRISMUL
Cu Goethe, dezvoltarea poeziei pe teme fixe, tradi ionale, inceteaz . Poetul nu- i mai exteriorizeaz sentimentele cristalizandu-le injurul unui motiv clasic: fortuna labilis, exergi momentul, carpe diem, etc., a a cum f ceau pan i cei mai mari lirici ai Rena terii (Petrarca, Shakespeare, Ronsard), ci comunic sentimentele in stare n scand ... Hipersensibilitatea - socotit acum condi ie prim a crea iei poetice o anumit be ie a sentimentelor, starea de permanent tensiune i de iremediabil nostalgie, facultatea de a crea poetic repetand actul genezei, de a comunica o atmosfer interioar sau mitic prin mijlocirea simbolurilor, receptivitatea fa de apelurile oculte ale unei naturi enigmatice -toate acestea sunt cuceriri romantice f r de care cele mai noi orient ri poetice ar fi de neconceput. Simbolul apare cu prec dere in literatur romantic , iar mitul presupune metafora. A spune cu exactitate ce semnific floarea albastr a lui Novalis i Eminescu, vantul de apus al lui Coleridge, corbul lui Poe, urna greceasc a lui Keats, echivaleaz cu nesocotirea elementului inepuizabil i inefabil din poezia romantic i cu ignorarea atrac iei spiritului romantic pentru formele deschise.

Romanticilor le repugn poeziile cu forme fixe, iar temele lor sunt inepuizabile i nenumerotabile; exist , totu i teme importante, precum natura, iubirea, mintirea, visul (romanticii sunt precursori ai memoriei involuntare a lui Proust; Rousseau retr ia trecutul la auzul unei fraze muzicale sau a vederii unei plante uscate; Chateaubriand i i pune eroul s rememoreze impresii din copil rie la uierul magic al unui sturz). Romanticii au des var it arta de a converti durerea in voluptate.

NATURA
In cadrul romantic, natura este socotit un tot organic, dominat find de o unitate substan ial , care inglobeaz , pentru unii romantici, divinitatea i umanul. Este o dep ire a concep iei mecaniciste a Secolului Luminilor, iar fuzionarea unor entit i distincte i chiar antagonice: suflet-trup, om-natur , con tient-incon tient, om-Dumnezeu, e propice exprim rii simbolice i mitice. Este, al turi de exaltarea imagina iei o justificare a afirma iei despre unitatea romantismului european. P durea, marea, spa iile interastrale alc tuiesc cosmosul romantic, punctul de plecare a oric rei viziuni mitice, al atitudinilor filosofice sistematice sau confuze. inand de domeniul fabulosului, natura aminte te uneori romanticilor despre inceputurile obscure dominate de sacralitate i mai p rstreaz inc , in propor iile ei colosale, urmele gestului crea iunii. Un peisaj predilect este cel exotic, preluat de la ilumini ti, ins cerut nu numai de nevoia evaziunii, ci i de setea dup experien e inedite i violente.

NOCTURNUL

Noaptea permite tr irea interioar , concentrarea gandirii, poten area misterului, comunicarea cu divinitatea este ambian a prin excelen favorabil comunica iilor magice, emo iilor cosmice, intui iei infinitului. Este anotimpul visului. Dar ochiu-nchis afar , inl untru se de teapt , scrie Eminescu. NOVALIS, IMNURILE C TRE NOAPTE Timpul luminii este m surat, in schimb domnia nop ii este infinit in timp i spa iu. Noaptea devine astfel un preambul al eternit ii. ZEII LUMINII, ZEII ANTICI AU CEDAT LOCUL RELIGIEI NOP II I A MOR II: CRE TINISMUL. PENTRU CRE TINISM. MOARTEA E O MISTIC NUNT . Coborarea in min , pu , abis este un simbol al cufund rii in sine. Al turi de lirica erotic i de lirica dialogului dintre om i divinitate, cele dou teme tratate (poematizarea naturii i elementul nocturn ) reprezint datele fundamentale ale sufletului romantic, mijloace specifice de acces in zonele miracolului existen ial.

Dep irea expresiei romantice dominat de cascadele verbale ale lui Hugo s-a realizat in direc ia unei poezii a cuvintelor, dus de Theophile Gautier in direc ia parnasianismului inspre doctrina artei pentru art , cu o poezie care evit tenta ia grandiosului pentru a cultiva pre iosul i decorativul; la randul lui, Poe prelunge te in direc ia unor formule poetice vitoare ca simbolismul oaspira ie romantic . Poezia cuvintelor este, dup formula lui Poe, crea ie ritmic de frumuse e. Baudelaire a fost fascinat de povestirile lui Poe i a fost unul dintre ini iatorii simbolismului (care folose te multe dintre sugestiile romantismului), iar Malarme a tradus poezia lui Poe, rezultat al unui travaliu deliberat i a deschis prin poezia lui calea c tre poeticile postsimboliste. Concluzia Verei Calin este aceea ca romantismul a savarsit o revolutie fara precedent a sensibilitatii, revolutie de ale carei consecinte enorm prelungite in timp au profitat de la romantism inainte, toata formulele artistice si literare.

BIBLIOGRAFIE
Vera C LIN, ROMANTISMUL, Editura Univers, Bucure ti, 1975.

Romantismul reprezinta un ansamblu de tendinte intelectuale si artistice care,de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si-a propus ca principiu estetic in literatura, muzica si in pictura suprematia sentimentului asupra ratiunii si imaginatiei asupra analizei critice Din punct de vedere istoric,prin romantism se intelege un curent literar european,care apare la sfarsitul secolului al XVIII-lea in Anglia si in Germania ,iar in prima jumatate a secolului al-XIX lea in Franta. De aici,s-a raspandit in toate celelalte tari ale Europei.

Romantismul inlatura regulile rigide impuse literaturii de clasicism. Supune genurile si speciile literare fuziunii si transformarii. Personajele sunt luate din toate straturile sociale.Romanticii manifesta insa preferinta pentru eroi exceptionali care actioneaza in situatii exceptionale. Romantismul reliefeaza complexitatea fiintei umane,aducand in prim-plan viata ei sufleteasca.