You are on page 1of 202

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

1

2

GAVRIIL PREDA

ISTORIA EUROPEI ŞI A UNIUNII EUROPENE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PLOIEŞTI 2005

3

Copyright © 2005, Editura Universităţii din Ploieşti Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PREDA, GAVRIIL Istoria Europei şi a Uniunii Europene/Gavriil Preda. Ploieşti: Editura Universităţii din Ploieşti, 2005 Bibliogr. ISBN 973-713-066-1 94(4/9) 341.217(4)UE

Control ştiinţific: Prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei Dr. Aurel Pentelescu Tehnoredactare computerizată: Niculina Preda, Violeta Streche Director editură: Prof. dr. ing. Iulian Nistor ___________________________________ Editura Universităţii din Ploieşti Bd. Bucureşti 39, cod 100640 Ploieşti, România Tel. 0244-57 31 71, Fax. 0244-57 58 47

4

...............................................................2 Războiul rece................................................3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) ...3 Cultura şi civilizaţia Romei antice ...................23 1..................4 Creştinismul .......2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice ..........................................................................................................................................113 7...........................9 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE.....................105 Capitolul 7................96 6........................mit şi istorie..................................... Coordonate geografice .....................................................................................................1 Europa după primul război mondial ...113 INSTITUŢIILE EUROPENE...............................................................................................5 Integrarea politică...........................................64 4..................66 Capitolul 5 ...................................................................................................................................2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII .......................... Definiţie.............................2 Proiecte privind unitatea europeană............................................2 Parlamentul European ...........77 5......................................................................................................................................................................................77 5....................................33 2...93 6...................................................................7 Capitolul 1....51 3...........................9 1............................................100 6..............................................................1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial .. Etape de evoluţie .......................CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE...............................9 1............................................................................. ....... Comunităţile europene .....................................................................................................1 Comisia Europeană...........................................2 Modele teoretice ale integrării europene ..........2 Idei despre o Europă internaţionalistă.................77 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE ..............1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea ......................................................................................................51 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea...............................................12 1............................................................................93 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ..........................93 6.....64 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ.............................................................................................59 Capitolul 4..................................................1 Europa .................80 Capitolul 6....119 5 .....................33 2......................64 4. Naşterea Uniunii Europene.......115 7.......................................................94 6................................41 Capitolul 3...............51 3....4 Opţiunea pentru integrarea economică...................1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea ..............................................................................................................................................................1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XV-lea ......................................................33 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ........................................................................................28 Capitolul 2....................................................................

.133 7..........E.................139 7..............11 Banca Central Europeană (B................................................12 Fondul European de Investiţii (F..................179 9..............137 7.............128 7......................................187 BIBLIOGRAFIE ......................................................................3 Curtea Europeană de Justiţie..............................................................................................................5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri)...........................................................................................PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ................7 Comitetul Regiunilor (C.....I)................E....7..140 7................................3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană.........135 7....................8 Curtea Europeană de Conturi ........................................179 9..........182 9.......................................................................179 ROMÂNIA ................................................................6 Comitetul Economic şi Social (C....)......140 7.............9 Mediatorul European.........................................................................................................................126 7...................................2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene ......1 Asocierea României..............................................)..............................................143 Capitolul 8........E)..................S..................146 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE............................................I) .........................................................................................................146 Capitolul 9.131 7.................................................................................4 Consiliul European.E................................................................138 7........................14 Simbolurile Uniunii Europene .......................13 Alte Instituţii şi Organisme Europene ....10 Banca Europeană de Investiţii (B...................................C..........................124 7............... R.....................200 6 ....................................

politicile europene. construcţia europeană realizată de după cel de al doilea război mondial. principalele teme se referă la: izvoarele civilizaţiei europene. la procesul de integrare a României în comunitatea europeană. apariţia şi evoluţia ideilor referitoare la unitatea europeană de-a lungul timpului. presupune înţelegerea procesului de constituire şi funcţionare a Uniunii Europene. precum şi la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. tratarea problematicii începe cu explicarea izvoarelor civilizaţiei europene. Este tot mai evident faptul că integrarea europeană. După cum era şi firesc. Complexitatea procesului reclamă o cunoaşterea temeinică a dimensiunilor sale de manifestare pe diverse planuri (politic. a costurilor sociale. proces fără precedent în istoria „bătrânului continent”. juridic etc. prin intermediul cărora popoarele continentului au dobândit un mod propriu de a gândi. În perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. În succesiunea lor istorică. istoric. a specificităţii europene. de a simţi şi de a acţiona diferit de popoarele aflate pe alte continente. a implicaţiilor pentru societatea românească. social. abordării unor teme referitoare la apariţia şi evoluţia ideii de unitate europeană de-a lungul timpului. Implicarea în deplină cunoştinţă de cauză. Un spaţiu larg este acordat în cadrul cursului.CUVÂNT ÎNAINTE Prezenta lucrare răspunde unei reale nevoi de informare a societăţii româneşti. asupra procesului de integrare europeană. Tânăra generaţie aflată astăzi în sălile de curs este cea care va participa. mai ales a tinerei generaţii. cât şi elemente de discontinuitate. specialistul român trebuie să ţină cont în activitatea sa de dificultăţile adaptării societăţii româneşti la instituţiile europene şi la reglementările care asigură funcţionarea eficientă a acestora. înţelegere care a întrunit atât elemente de continuitate. 7 . economic. necesită un nivel de cunoaştere şi înţelegere menit să asigure o participare responsabilă a cetăţenilor la înfăptuirea sa. În cadrul problematicii cursului. instituţiile europene. uman şi profesional. fiecare epocă a avut propria înţelegere asupra continentului. cultural. ştiinţific. dar şi pentru ansamblul comunitar european.). fiind în egală măsură realizatoarea şi beneficiara acestuia.

IOAN CHIPER 8 . prin problematica abordată. juridice etc. capabilă să asigure atât conservarea identităţilor naţionale şi culturale. analizele şi observaţiile formulate.Din multitudinea de abordări. cu caracter federal. sociale. dar mai ales solidaritate umană şi voinţă politică. privind integrarea europeană conduce la observaţia că Uniunea Europeană constituie o realitate politică de necontestat a vremurilor noastre. Lucrarea se încheie cu analiza instituţiilor care asigură funcţionarea Uniunii Europene. Reuşita integrării europene depline necesită timp. Procesul de integrare europeană este extrem de complex şi se confruntă cu riscuri care provin atât din interiorul comunităţii. secol care a marcat regândirea destinului european de la confruntare la conlucrare. precum şi a drumului parcurs de România într-o construcţie continentală. culturale. prin destin şi vocaţie. politice. a politicilor care au demonstrat eficienţa procesului de integrare. O atenţie deosebită s-a acordat analizei evenimentelor şi proceselor istorice din secolul al XX-lea. cât şi bunăstarea şi prosperitatea tuturor locuitorilor Europei. cu momentele sale esenţiale de evoluţie. cât şi din afara acesteia. economice. Considerăm ca apariţia acestei lucrări. atenţia autorului s-a concentrat pe evidenţierea ideilor care au surprins elementele de unitate ale continentului din diferite epoci şi evenimente istorice. resurse financiare importante. imaginaţie. contribuie la sporirea cunoaşterii de către studenţi (şi nu numai de către aceştia) a vastului proces de integrare europeană. Abordarea sistematică şi argumentată a aspectelor istorice. căreia. îi aparţine dintotdeauna.

probabil. Coordonate geografice Antichitatea acoperă o foarte lungă perioadă din istoria omenirii. prin scrierile lui Strabon. 1997. care admitea că Europa se întinde spre nord dincolo de Dunăre şi spre est până la Don. fiind cel mult o expresie geografică care desemna numai o parte din teritoriul Europei contemporane. nu a avut o individualitate distinctă.Capitolul 1 IZVOARELE CIVILIZAŢIEI EUROPENE 1. a descris cele trei părţi ale uscatului cunoscut de greci în vremea sa: Asia. I. Unul dintre copii a fost Minos. Institutul European. component al Greciei continentale1. Pentru greci. Zeus. În lumea antică.1 Europa . Chr. În general. în „Istoriile” sale. a unor forme de relief diverse Serge Berstein. Chr. Europa. p.) a folosit prima dată cuvântul Europa pentru a desemna un teritoriu. Anticii au creat cuvântul Europa ce a rezistat de-a lungul timpului. 1 2 9 . Libia şi Europa2. Pliniu ce Bătrân şi ale lui Ptolemeu din Alexandria.) a constituit primul leagăn al civilizaţiei europene. Asia şi Africa de Nord – cuvântul „Europa” a reprezentat doar o porţiune foarte restrânsă din teritoriul continentului care poartă astăzi acest nume. Herodot. Contururile geografice nu erau clar delimitate de către Herodot. îndrăgostit de frumoasa pământeană. care erau răspândiţi pe trei continente – Europa. 14. Conform legendelor greceşti. ca unitate teritorială. i-au dat un conţinut geografic. din extremitatea de vest a Egiptului. s-a vorbit puţin despre Europa în lumea antică greacă şi romană deşi. considerat fondatorul statului cretan. cunoştinţele geografice s-au dezvoltat simţitor. dar nu s-au gândit niciodată la Europa în sensul şi cu cuprinderea pe care i le atribuim noi astăzi. Existenţa unor climate diferite. iar cultura minoică (circa 2600 – 1425 a. s-a preschimbat într-un taur alb care a răpit-o pe prinţesă. conducător al oraşului fenician Tyr. Pierre Milza. În scrierile antice. Europa a fost o frumoasă prinţesă. fiica regelui Agenor. Poetul Hesiod (se presupune că a trăit în a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. Cei doi au ajuns pe insula Creta unde s-au născut mai mulţi copii. vol. Istoria Europei. prin termenul de „Libia” se înţelegea Africa. deşertul saharian şi până la „coloanele lui Hercule” (situate în strâmtoarea Gibraltar). Grecii au fost cei care au inventat cuvântul „Europa”.mit şi istorie.

Italiei şi Greciei fiind caracterizată prin precipitaţii reduse. 3 Le Petit Larousse. În nord. 10 . Aria influenţei climaterice oceanice cuprinde toate teritoriile scăldate de Oceanul Atlantic şi prelungirile sale. privită din perspectiva imensului bloc terestru eurasiatic. au contribuit la o înţelegere relativă. de soluri şi de vegetaţie naturală. Marea Baltică. fragmentară şi centrală. din nordul Scandinavei până în Portugalia şi se caracterizează prin precipitaţii abundente tot timpul anului şi cu mici variaţii de temperatură. Golful Finic şi Botnic în inima Europei de Nord. Europa are o suprafaţa de 10 500 000 km2 şi o populaţie de 720 000 000 locuitori3. Clima mediteraneană cuprinde cea mai mare parte a Spaniei. Marea Adriatică. Marea Tireniană. În sud. Marea Ionică.precum şi lipsa unor limite continentale clar conturate. continentul european se află situat în întregime în zona temperată. Datorită faptului că are vecinătăţi marine la sud. Coordonate geografice Europa. Oceanul Atlantic înconjoară. apare ca un promontoriu al acestuia situat la extremitatea sa vestică având o formă aproximativ triunghiulară. p. veri călduroase şi ierni blânde. Nouvelle Edition. Grecii s-au răspândit pe trei continente. Este un ansamblu terestru de dimensiuni modeste ce reprezintă 7% din suprafaţa uscatului planetar şi axele sale măsoară 4 000 km de la nord la sud şi 5 000 de la est la vest (de la munţii Ural la Lisabona). la sud – Marea Mediterană. cu apele sale. italic şi grec. astăzi. Cu excepţia zonei polare nordice (6-7% din totalul suprafeţei). La vest. iar romanii şi-au construit imperiul în jurul Mării Mediterane. continentul este expus influenţelor acestora. cele mai mari insule ale Europei: Anglia. Limitele continentului european sunt: la nord – Oceanul Îngheţat. Irlanda. în mod deosebit pe dimensiunea geografică a cuvântului „Europa” de către antici. la vest şi la nord. Dar conceptul geografic nu a coincis cu aria de extindere a culturii antice. în înţelegerea antică şi aria de răspândire a principalelor culturi antice au existat deosebiri considerabile. Islanda şi Groenlanda. Marea Mediterană. la est Munţii Ural până la Marea Caspică şi la vest Oceanul Atlantic. Între conceptul geografic Europa. Clima continentală se resimte în Europa centrală şi de Est fiind caracterizată prin diferenţe mari de temperatură dintre vară (+300 ÷ +350 C) şi iarna (minus 400 C). Aceste influenţe determină trei tipuri de climă. 1994. ape ce pătrund prin Marea Nordului. 1316. Marea Egee şi Marea Neagră scaldă insule şi arhipelaguri şi despart cele trei spaţii peninsulare: iberic. Oceanul Îngheţat pătrunde prin Marea Barents şi Marea Albă în adâncimea Câmpiei Ruse.

reprezintă suportul unui întreg sistem de relaţii de intercondiţionare care au stat la baza activităţilor umane. Paradisul pierdut. 6 – 10. de apărare. urmele sale fiind descoperite la Oldoway (Tanzania). istoria popoarelor sale. În complexa înfrăţire cu natura. politice etc. ci în Africa. de regrupare şi de reluare a vieţii. a solurilor şi a formaţiunilor vegetale este însoţită de o mare varietate a formelor de relief. cu un fond străvechi de tradiţii rurale. L. Legătura organică dintre un teritoriu şi poporul cale îl locuieşte o lungă perioadă de timp. de adăpostire. care coboară prin străbuni până în negura timpului. climatice. 4 11 . reprezintă un hominid mai evoluat. alcătuirea geologică a substratului. Pentru orice popor vechi teritoriul a devenit o parte integrantă a existenţei sale. În spaţiul european au fost găsite primele forme de hominizi în Franţa. cu rădăcini comune.). în ţinutul Afar din Etiopia. Continentul european. Roşu. vegetaţie. Bucureşti. evident. etapă cu etapă. omul pământului a găsit mereu infinite posibilităţi de adaptare. climă. prin diversitatea sa de climă. 1993.Diversitatea climaterică. şi din sfera activităţilor omeneşti (necesitate a amenajării spaţiului în vederea producţiei. economice.reprezintă următoarea verigă în evoluţia hominizilor şi a apărut cu circa 2 500 000 ani în urmă. fiind atestat în urmă cu circa 1 800 000 de ani în urmă4. fiind cunoscute sub numele de Australopithecus afarensis şi datează de circa 3 000 000 – 2 000 000 ani. sol. Şi în acest sens facem precizarea că apariţia omului. nu şi-au părăsit cadrul de viaţă deşi. 30 – 31. Spania şi România.). s-au modificat. 1987. Mic dicţionar al oamenilor fosili. realizarea căilor de comunicaţie. cunoscător al focului şi al unor tehnici diverse de realizare a uneltelor. relief şi vegetaţie. printr-o profundă adaptare. faună etc. 7 – 12. se manifestă la toate popoarele vechi de pe orice continent al lumii. Bârzu. sociale. specificitate hidrografică. p. O istorie a societăţilor primitive. condiţiile geografice. Acesta este sensul adânc al vieţii popoarelor europene. Denumit Homo erectus. Cele mai vechi forme hominide au fost descoperite în Africa. la desfăşurarea evolutivă a vieţii. Aşadar. 73 – 76. Treptele antropogenezei. afirmarea şi dezvoltarea primelor civilizaţii au avut loc pe alte continente. leagănul apariţiei omului nu se găseşte în Europa. dezvoltarea unor anumite tipuri de activităţi conform specificului locului etc. Bucureşti. Teritoriul european a fost scena pe care s-a desfăşurat. strâns legate de mediu. Afirmaţia noastră nu doreşte să creeze ideea că aceste caracteristici se întâlnesc doar la popoarele europene. Particularităţile de manifestare ale fiecăruia au rezultat din specificul naturii locurilor (relief. p. Homo habilis . Grupurile umane. Primii Apud L.

Explicaţia o găsim în faptul că majoritatea studiilor s-au axat pe reminiscenţelor lăsate de Homo erectus şi ale omului de Neanderthal (circa 100 000 de ani în urmă). în Iran şi pe subcontinentul indian. Cultura minoică a fost una dintre cele mai evoluate ale antichităţii pre-elene precum şi leagănul civilizaţiei antice greceşti. grupurile umane care au populat spaţiul european dintre Oceanul Atlantic şi Marea Caspică. indo-europenii nu au lăsat posteriorităţii urme ale evoluţiei lor care să le fie atribuite cu certitudine5. pe de o parte şi Marea Mediterană şi bazinul baltic pe de altă parte. p. lingvistica comparată. Irak. Originea şi natura entităţii indo-europene rămâne în continuare una dintre marile enigme ale istoriei. începând cu sfârşitul mileniului III a. Existenţa lor este demonstrată cu argumente furnizate de paleontologia lingvistică. Aceste popoare au constituit rădăcina etno-lingvistică a popoarelor din Europa de mai târziu. 12 . Cunoaşterea acestor epoci este lacunară. Pierre Milza. fac parte din marele trunchi al indoeuropenilor. Celţii. teutonii. 51 – 52. De asemenea. op. Despre lunga perioadă de timp dintre apariţia şi evoluţia primilor hominizi de pe continentul european şi omul modern (Homo sapiens sapiens). şi primele două secole din mileniul II a Chr. Chr. Iran. sciţii. mitologia comparată. 1. nu se ştiu foarte multe. Nivelul de dezvoltare al acestei culturi s-a caracterizat prin 5 Serge Berstein. practici simbolice.. Ca strămoş comun al majorităţilor etniilor care s-au dezvoltat în Europa. tracii. în ţări precum Palestina. zona dunăreană şi zona coastelor Atlanticului erau total diferite. în Europa nu a luat naştere nici una din formele de civilizaţie deoarece continentul european nu oferă o arie omogenă de dezvoltare umană pentru că. Aceasta s-a numit civilizaţia minoică şi a fost influenţată de civilizaţiile Orientului Mijlociu. cimbrii. cit. podişul Anatolia. datele furnizând o imagine discontinuă în timp. în timp ce lumea mediteraneană era puternic influenţată de civilizaţia Orientului Apropiat. balţii. Pe parcursul preistoriei. germanii. Siria. Primele civilizaţii. origine etnică şi limbă marii familiei a popoarelor indo-europene.2 Cultura şi civilizaţia Greciei antice Prima civilizaţie din istoria continentului s-a dezvoltat pe insula Creta.oameni care au venit să se stabilească pe continentul european erau din Africa sau din Orientul Apropiat. aparţin prin modul de viaţă. trăind în oraşe mari fortificate. complexul de tehnici utilizate. cimerienii şi sarmaţii. alături de marile popoare fondatoare ale civilizaţiei scrisului de pe ţărmul de nord al mării Mediterane. practicând cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor domestice au apărut în Orientul Apropiat.

6 13 . Milet. faptele şi oamenii acesteia. p. Efes. p. Aceste domenii de activitate şi-au adus un aport decisiv la formarea şi dezvoltarea umanităţii pentru că au marcat cultura şi ştiinţa civilizaţiei europene moderne. Halicarnas. vest (Italia şi Sicilia) şi sud (Egipt şi Cineraica)6. În acest sens. 1978. Bucureşti. două modele politice greceşti – democraţia şi oligarhia . Principali promotori ai procesului de colonizare au fost oraşele – stat: Corint. Din a doua jumătate a secolului al VIII-lea a. Chr. de conflictele sociale şi politice din lumea greacă. problemele. lumea mediteraneană a fost puternic zdruncinată de marile migraţii care s-au produs în acel interval de timp. am moştenit de la greci până şi forma mentală cu care şi în care continuăm să gândim şi astăzi”7. grecii au declanşat un amplu proces de colonizare provocat de creşterea demografică. ţărmul de nord – vest al Asiei Mici şi insulele din nordul Mării Egee. Polisul a fost creuzetul în care s-au cristalizat viaţa politică. a fost o creaţie originală a grecilor. 7 Anton Dumitriu. ca tip de instituţie social – politică şi administrativă. Colonizarea greacă sa desfăşurat pe direcţiile: nord – est (Hellespont şi Pontul Euxin). unde au fost întemeiate numeroase oraşe: Mytilene. necesităţile. regimul politic a suferit schimbări radicale. Chr. 220. model care. civilizaţia scrisului. procesul de colonizare s-a intensificat. Forma de organizare statală a fost cea a oraşului – stat (polis) autonom şi autarh. Monsuelli. prin alternanţa la conducerea Guido A. În Grecia antică. artele. ştiinţa şi dreptul grecilor antici. Cu circa 1 200 – 1 000 de ani a. Culturi eleate şi culturi heracleitice. Civilizaţiile Europei vechi. Începând cu secolul al X-lea. Procesul de colonizarea a cuprins. În plan politic. construirea de palate impunătoare. Herder afirma: „Ceea ce avem mai de preţ nu este creat de noi. 122 – 134. Legendarul război al Troiei este un argument ştiinţific în acest sens. cultura.. Bucureşti.cunoaşterea metalurgiei aramei şi a bronzului. Editura Cartea Românească. Rhodos etc. iniţial.au influenţat evoluţia ulterioară a Europei. Milet. de expansiunea economică. unică în întreaga lume a Antichităţii. Siria şi Egiptul. Editura Meridiane. vaste locuinţe aristocratice. a devenit o caracteristică a întregii lumi antice greceşti. Megara. În cadrul acestui tip de comunitate teritorială cetăţenii participau direct la treburile comunităţii lor. cunoşteau nemijlocit realităţile. 1987. Triburile doriene au pătruns în Grecia şi au nimicit civilizaţia miceniană. Polisul. o dată cu colonizarea. Chalcis. Flota cretană a dominat Mediterana Orientală având strânse legături comerciale cu Grecia. fiind superior celui din Grecia continentală.

care se va regăsi în epoca modernă în formarea opiniei publice şi a societăţii civile. p. Modelul democratic atenian a fost primul model politic din spaţiul european care a exprimat ideea că cetăţeanul este cel care trebuie să participe la dezbaterea legilor şi să îşi manifeste opinia prin vot liber. Totodată a transformat funcţia de arhonte într-o funcţie onorifică. care. Numele său este democraţie fiindcă orânduirea statului nu se reazemă pe puţini ci pe cât mai mulţi. cu drept de vot şi cu libertate de exprimare. Solon a dat prima constituţie adevărată a Atenei în anul 594 a. deşi avea un caracter democratic. Polisul grecesc a transmis ideea libertăţii cuvântului şi a egalităţii indivizilor liberi în faţa legii. Călin Vâlsan. Ulterior. care în perioada 461 – 429 a. 14 . conţinea multe concesii pentru clasa aristocratică. a fost principalul artizan al acestui mod de guvernare. drumul la onoruri în viaţa publică este deschis fiecăruia în măsura în care opinia publică îi apreciază talentele mai mult după merit decât după clasa socială”8. Chr. instituţia Areopag – ului pierzându-şi astfel autoritatea avută anterior. funcţia devenind accesibilă fiecărui cetăţean liber cu condiţia să fie propus de deme (circumscripţii teritoriale). forme care s-au consolidat în decursul secolele VI – VI a. cu modelul democratic – care presupunea guvernarea prin participarea tuturor cetăţenilor liberi. În Atena antică. Pericle a definit democraţia ateniană ca fiind nu doar „o rânduială politică ce nu are de râvnit legile altora” ci. toţi cetăţenii sunt egali în faţa legilor.). În Adunarea poporului toţi membrii erau egali. pentru prima dată. Politologie. Cetăţenii atenieni aveau aceleaşi drepturi şi reprezentau un corp civic. arhonţii nu au mai fost aleşi numai din rândurile aristocraţiei. Apogeul democratizării statului atenian a fost atins în timpul lui Pericle (circa 500 – 429 a. sentimentul public de identitate şi conştiinţa apartenenţei la o comunitate şi responsabilitatea faţă de destinul acesteia. cetăţeanul se simţea legat de problemele comunităţii şi apare astfel. constituţie care a rămas în vigoare timp de 86 de ani şi. Chr. mai degrabă poate fi „o pildă pentru unii. 1997. Chr. Adunarea poporului a devenit autoritatea suverană a statului. format din aristocraţi). Bucureşti. adept convins al democraţiei ateniene. Originile sistemului democratic grecesc se află în formele de guvernare colectivă ale polisului. Chr. Ca urmare s-a produs transferul prerogativelor supreme de conducere către Adunarea Poporului. Clistene.. Editura Economică.polisurilor a modelului oligarhic – care însemna guvernarea printr-o minoritate. 127. 8 Apud. În afacerile lor personale. a modificat radical constituţia lui Solon reducând semnificativ atribuţiile Areopag-ului (consiliu cu rol hotărâtor în administrarea statului şi a justiţiei.

polisul spartan a fost un stat organizat după modelul aristocratic. ideal care s-a transmis peste veacuri şi stă la baza concepţiei moderne a drepturilor fundamentale ale omului. Constituţia spartană a fost pur oligarhică. deşi formal prevedea ca organe de conducere trei instituţii: Adunarea Poporului. trăiau în mare mizerie şi într-o permanentă teroare. proveneau din străvechii băştinaşii subjugaţi de către spartani. nici un alt oraş – stat grec nu a dus o politică de izolare voită precum Sparta interzicând cetăţenilor săi să călătorească în afara graniţelor şi supraveghindu-i sever pe străini. nu aveau statut juridic. pe meşteşugari şi negustori. vol. Adunarea poporului nu exercita în mod real o putere suverană având doar rol consultativ. erau excluşi de la viaţa politică. Nici un alt stat grecesc nu a avut un sistem de viaţă atât de inuman (viaţa personală şi familială fiind complet sacrificate şi subordonate militarismului dur care a făcut din Sparta cea mai mare putere militară greacă). chiar în forma ei cea mai evoluată. Bucureşti. Spre deosebire de Atena. Sparta oferă exemplu tipic al unui stat extrem de conservator. nu erau apăraţi de nici o lege. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. comercială sau meşteşugărească. În Adunarea Poporului aveau dreptul de a lua cuvântul şi de a face propuneri doar eforii şi membrii consiliului bătrânilor. Consiliul celor 5 efori şi Consiliul bătrânilor (gerusia). sclavii şi cetăţenii ai căror părinţi nu erau de origine ateniană. (Vezi pe larg Ovidiu Drâmba. periecii şi hiloţii. Astfel femeile. Sistemele politice opuse au generat războaie devastatoare între cele două oraşe – stat etalon: Atena şi Sparta. ratificare ce trebuia să fie făcută în unanimitate şi care se exprima nu prin vot. atât de net şi de categoric ierarhizate9.Democraţia ateniană antică. Este o realitate faptul că viaţa şi constituţia democratică a Atenei au realizat pentru prima dată în istoria lumii idealul libertăţii civile a cetăţeanului. Sistemele educaţionale în cele două state erau fundamental opuse şi corespundeau modului civic promovat de fiecare parte. 1995. „Istoria Culturii şi civilizaţiei”. ci prin aclamaţii şi bătăi de picioare. Nici un alt stat grec nu a avut un sistem social atât de rigid cu cele trei clase sociale: „egalii” – aristocraţii. străinii stabiliţi în Attica. trăiau din veniturile obţinute de pe lotul de pământ lucrat de perieci şi hiloţi şi le era interzisă orice activitate agricolă. I. erau în număr de 9 000 şi îşi dedicau toată viaţa serviciului militar. dar şi modele educaţionale diferite. „egalii” – singurii care aveau drepturi politice. unde cetăţeanul nu era implicat în discutarea şi aplicarea legilor. Rolul adunării era de a ratifica propunerile. oameni liberi lipsiţi de drepturi cetăţeneşti şi obligaţi să contribuie la susţinerea „egalilor”. capitolul „Grecia Antică”). erau lipsiţi de pământ. Educaţi de stat încă din copilărie. Clasa periecilor includea proprietarii de teren sau crescători de vite. lucrau pe terenurile statului plătind dijme echivalente cu 50% din recolta obţinută. Hiloţii. a avut unele limite. numeric erau de 10 ori mai mulţi decât „egalii”. 9 15 .

dar şi educaţia estetică. cultivarea sentimentelor cetăţeneşti. mai ales prin muzică şi poezie. acesta fiind şi marele său titlu de glorie care a fundamentat şi influenţat în mod decisiv dezvoltarea ulterioară a culturii europene. La sfârşitul stagiului militar. Ceea ce a diferenţiat într-un mod aparte cultura greacă de cultura altor popoare antice a fost umanismul. Educaţia fizică era completată cu o instrucţie intelectuală minimă: scris – citit şi noţiuni elementare de aritmetică şi de muzică militară. din acel moment. tânărul era verificat de adunarea demei sale 10 şi de către Senat dacă aparţinea unei familii de cetăţeni liberi şi apoi depunea jurământul din care reieşea că va lupta pentru „zei şi vatra sacră”. aceste şcoli marcând prima formă de învăţământ superior în spaţiul cultural european. La vârsta de 18 ani. buni luptători. cetăţeni implicaţi activ şi dinamic în viaţa cetăţii. fapt care a făcut ca la începutul secolului al V-lea a. el devenea un cetăţean. până la vârsta de 14 ani. aritmetică şi muzică. Chr. citit. Educaţia spartană consta în exerciţii fizice dure şi antrenament militar permanent care urmărea să formeze tineri (ulterior cetăţeni) foarte disciplinaţi. participarea la viaţa colectivităţii. Educaţia intelectuală urmărea. abia în perioada elenistă. brutali. La vârsta de 7 ani copii începeau şcoala care era încurajată de stat sub forma şcolilor particulare şi era privită ca o problemă civică esenţială. În şcoli. caracterizaţi printr-o supunere oarbă faţă de regulamentele militare şi faţă de legile statului. după care accentul se punea pe educaţia fizică. puţini ţărani din statul atenian să fie analfabeţi. În Atena (şi aproape în toate celelalte oraşe – stat greceşti) sistemul educaţional era cu totul altul şi avea ca scop esenţial formarea tinerilor ca membrii ai comunităţii. dar nimic nu e 10 Demă – formă de organizare echivalentă cu circumscripţiile electorale contemporane. fetele au început să primească o uşoară educaţie culturală. în primul rând.În statul spartan. tinerilor li se predau noţiuni de: scris. Educaţia fetelor se făcea exclusiv în familie şi. În plan cultural grecii au lăsat o bogată moştenire europenilor. copilul aparţinea familiei numai până la vârsta de 7 ani după care era total la dispoziţia statului până la vârsta de 60 de ani. tânărul primea o lance şi un scut şi. formarea morală şi politică a viitorului cetăţean prin: dezvoltarea autocontrolului şi moderaţiei. 16 . Aceste forme de învăţământ erau rezervate numai băieţilor. Familia impunea educaţia copiilor până la vârsta de 18 ani. Timp de doi ani tânărul urma pregătirea militară învăţând mânuirea armelor şi studiind legile şi funcţiunile statului. „Multe lucruri minunate sunt în lume. Copii familiilor bogate îşi continuau studiile în şcolile sofiştilor şi ale retorilor. Educaţia fizică le fortifica corpul pentru a face faţă îndatoririlor militare şi pentru a combate laşitatea.

valoarea universală şi eternă a binelui. „Omul este măsura tuturor lucrurilor” a fost dictonul care a sintetizat cel mai complet semnificaţia artei şi a culturii greceşti. întrucât numărul – în expresie absolută . Chr. v. Această virtute (de fapt ştiinţa despre bine şi adevăr) constă în efortul omului de a se studia pe sine. Căutarea neîntreruptă a binelui şi a Sofocle. Tema unică a artei a devenit omul. Socrate (469 – 399 a.mai minunat decât omul”11 afirmaţie făcută de Sofocle cu mai mult de două milenii în urmă. Chr. nici un zbucium nu strica unitatea. în arhitectură. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. ca în marile monarhii ale Egiptului.) a adus contribuţii importante la dezvoltarea matematicii. frumuseţea şi armonia dintre trup şi suflet. Astfel. În acelaşi timp erau şi o consecinţă a regimului democratic care a dat cetăţeanului o demnitate şi un înalt simţ civic de responsabilitate atât faţă de sine cât şi faţă de societate. 1995. p. ci prin armonia proporţiilor. Contribuţia adusă de ei în aceste domenii ale artei a fost deosebită pentru cultura europeană. Bucureşti. Adept al maximei înscrise pe frontispiciul templului din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. locul central îl ocupă templul. explică şi stă şi la baza lumii. construcţie a cărei arhitectură nu caută să impună prin dimensiuni colosale. Semnificativ pentru spiritul artei greceşti este faptul că aceasta nu a fost expresia vanităţii sau a autoglorificării unui suveran. în însăşi firea sa. Cu toate aceste. perfecţiunea tehnică sau echilibrul formelor. realizat artistic în expresia perfectă a clasicismului grec. ci dragostea de înţelepciune – „filosofia”. reflectat de arta elină. Socrate a afirmat că scopul omului nu este acumularea unui mare număr de cunoştinţe. medicinii. 561. Ovidiu Drâmba. spre a descoperi în propriu său suflet. Antigona. domeniile care au avut un impact deosebit asupra mentalului european au fost reprezentate de filozofia şi gândirea ştiinţifică. Pitagora (circa 580 – 500 a. Grecii antici preţuiau sculptura şi mai ales pictura. concepţia lui Pitagora despre matematică a avut o importanţă excepţională. Omul. matematica fiind considerată de acesta ca fundament al tuturor ştiinţelor.stă la baza matematicii. fiind principiul tuturor lucrurilor12. era echilibrat şi armonios. teoriei muzicii etc.) a fost cel care a delimitat domeniul gândirii ştiinţifice de cel al gândirii filosofice. sau ale Asiei. În cadrul filosofiei şi gândirii ştiinţifice greceşti antice au fost formulate întâi marile întrebări care frământă cugetarea filozofică până astăzi şi au fost inventate instrumentele logice de bază ale gândirii contemporane. 11 12 17 . Pentru viitorul ştiinţei. Aceste caracteristici ale artei greceşti erau în perfect acord cu normele societăţii. Istoria culturii şi civilizaţiei. 332 – 333.

Socrate nu numai a afirmat dar a şi demonstrat prin destinul său tragic concordanţa dintre vorbe şi fapte. curent care a avut o contribuţie decisivă la formarea raţionalismului european. Chr. din care au derivat. Euclid. a avut „o contribuţie extrem de importantă la dezvoltarea ştiinţei europene”14. a spus Socrate. Concepţia atomistă a lui Democrit. Printre cei mai importanţi matematicieni s-au numărat Democrit. matematică. ci din neştiinţă. 15 Problemă a cărei imposibilitate de soluţionare a fost demonstrată abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. dublarea cubului. Aristotel. sec. f. 624. din faptul că ignorează căutarea binelui şi a adevărului”. Caracteristicile principale ale matematicii greceşti şi care i-a conferit acesteia o superioritate asupra celei orientale – au fost depăşirea evidenţei sensibile sau experimentale şi acceptarea exigenţei demonstraţiei raţionale. astronomie. metode de calcul infinitezimal.adevărului va da naştere comportamentelor drepte şi virtuoase.). Prin această afirmaţie. fiind considerat cea „mai mare personalitate a istoriei gândirii greceşti. medicină. 615. Remarcabile au fost progresele făcute de gândirea ştiinţifică greacă antică în domeniile. în sensul că omul îşi poate procura fericirea sufletească printr-un comportament echilibrat şi corect. Hipocrat din Chios. Platon. mecanică. bazele algebrei geometrice ş. Platon. a legilor cetăţii şi a zeilor. Anaxagora. În domeniul astronomiei au fost formulate teorii care susţineau că Pământul este rotund. clasificarea numerelor iraţionale. prin respectarea aproapelui. Eudonox din Cnidos (circa 408 – 355 a. expresie a unui sistem de gândire coerent. Ibidem. unitar. istoriografie etc. Aristotel. circa 400 a. 13 14 18 . trisecţiunea unghiului. Teoria geocentrică a avut mai mulţi adepţi precum: Heracleides din Pont. Teoria sferelor concentrice privind mişcarea corpurilor cereşti elaborată de Eudonox din Cnidos a fost acceptată în astronomie timp de 2 000 de ani. fizică. optică. V a.) au fost iniţiate începuturile raţionalismului grec.). Chr. Arhimede ş. dar şi probleme de geometrie plană şi în spaţiu. Prin Anaxagora. Medicina grecilor antici a stimulat. Chr. ştiinţă. Socrate a pus în evidenţă o legătură intimă între virtute. direct sau prin intermediari. a. că el nu se află în centrul universului şi că se mişcă în jurul unui Foc Central (Philolaos. f. influenţat şi îndrumat medicina Ibidem. bine şi adevăr. Leucip din Milet. al unei capacităţi de sinteză deosebită. Matematicienii greci au urmărit în cercetările lor probleme speciale de matematică superioară precum: cuadratura cercului15. „Nimeni nu face rău voit. biologie. dar mai ales prin Democrit din Abdera (n. teoria generală a proporţiilor şi a numerelor întregi. toate curentele ulterioare ale filosofiei”13. a.

Herodot. muzica. 16 19 . Herodot (circa 485 – 425 a. ci mai cu osebire că a văzut lumina zilei în timpul vieţii tale.). inciziile renale..Destinul m-a învrednicit cu un fiu. de a-l informa corect şi imparţial. A predat timp de 30 de ani în mod gratuit lecţii la Academia pe care a înfiinţat-o şi a avut preocupări ştiinţifice şi artistice multiple. dar a excelat în matematică şi filosofie. puncţiile pleurale. precum şi folosirea foarte exactă a medicaţiei. fizica. Tucidide a fost primul dintre istoricii antici care. 1974. a legăturii dintre fapte şi cauzele lor. astronomia. (Vladimir Hanga. au realizat descrierea foarte exactă a maladiilor. dar şi prin cercetarea empirică a trecutului.. Editura Albatros. Aristotel (384 – 322 a. Chr. de dragoste de libertate. a fundamentat în anul 387 a. în analiza evenimentelor a introdus influenţa condiţiilor economice şi sociale şi nu a admis ideea fatalităţii.Macedonia ( motiv pentru care i se mai spunea şi Stagiritul). Chr. nu atât pentru că mi l-au dăruit. într-o zi. În scrisoarea pe care Filip al II-lea a trimis-o lui Aristotel în acest scop. socială şi umană care este exprimat perfect prin „jurământul lui Hipocrat”.) născut în Stagira . Fără îndoială că învăţat şi crescut de tine. Chr. căruia i-a trezit interesul pentru ştiinţă şi cultură16. a atins apogeul dezvoltării sale prin opera lui Platon. a susţinut că rolul istoricului este de a delecta auditoriul prin respectarea adevărului. iar scrierea istoriografică trebuie să trezească sentimente de patriotism. Academia din Atena – cel mai important centru de cultură al Greciei antice. Cel mai mare medic al antichităţii. dar mai ales a lui Aristotel. Apariţia istoriografiei în cultura greacă se explică prin spiritul pozitiv. p. Filozofia lui Platon a avut o influenţă remarcabilă asupra multor concepţii filozofice idealiste europene din trecut până în zilele noastre (fenomenologie. considerat „părintele istoriei”. a fost timp de 20 de ani discipol al lui Platon şi apoi maestru al lui Alexandru Macedon. Chr. care şi-a continuat activitatea până în anul 529 p. regele macedonean scria. Medicii greci au practicat cu succes trepanaţia. Chr.) a formulat şi aplicat principiile medicinii hipocratice care stau şi azi la baza medicinii moderne. Chr. Platon (circa 427 – 347 a. personalism). Chr. va fi vrednic şi de tatăl său şi de împărăţia pe care. a scris tragedii şi poezie. Mulţumesc zeilor.arabă şi europeană fiind caracterizată printr-un remarcabil sentiment de responsabilitate profesională. Gândirea filosofică şi ştiinţifică greacă (şi a întregii lumi antice greceşti). A studiat pictura.) şi Tucidide sunt cei mai de seamă autori de texte istoriografice. printre altele: „. Hipocrat din Cos (născut în insula Cos către anul 460 a. discipol a lui Socrate. specific democraţiei ateniene. Hecate din Milet (născut circa 540 a. 21). fără a dispreţui alte popoare. va trebui să o cârmuiască”. Alexandru cel Mare.). ascultaţia pentru depistarea unei pleurezii.

iniţial. biologia.a. Abia atunci comunităţile urbane europene au putut îndeplini aceleaşi funcţii din punct de vedere politic. dar mai ales Atena antică. opuse ca mod de manifestare: modelul democratic atenian şi modelul oligarhic spartan. făcând din el măsura oricărui lucru. psihologia. caracterizate prin originalitatea şi profunzimea observaţiilor. în cadrul căreia viaţa materială şi viaţa spirituală formau o unitate. arta etc. geometria. dotat cu o bogată şi bine organizată bibliotecă şi având un vast program de studii filozofice şi ştiinţifice. botanica. etica. economic. Cetatea grecească nu a fost doar o simplă aglomerare de oameni uniţi prin necesităţi comune. Cele două modele au prefigurat disputa din Europa modernă dintre democraţie şi autoritarism. permite desprinderea unor considerente privind rolul jucat de această civilizaţie în istoria Europei. un organism viu. circa 400 de lucrări. Grecia. omul în centrul sistemului său de reprezentare. faimoasa şcoală pe care a condus-o timp de 13 ani şi care ajunsese să aibă până la 2 000 de discipoli. teoria cunoaşterii. au lăsat lumii o moştenire culturală nepieritoare care nu a putut fi egalată de nici o altă civilizaţie antică. În unele domenii cum au fost: ştiinţele naturale. matematica. morala. Aristotel a dezvoltat o operă impresionantă. a creaţiei materiale şi spirituale realizată de aceasta.) şi a avut o influenţă excepţională de-a lungul veacurilor. logica. astronomia. civilizaţia greacă a lăsat posteriorităţii două modele clasice. nimic nu a marcat atât de puternic şi durabil civilizaţia europeană ca filozofia şi gândirea ştiinţifică a acestora. un adevărat institut de învăţământ superior. logica ş. ea a avut o structură complexă. 20 . în permanenţă. Epocile şi generaţiile care au urmat au avut drept reper esenţial sistemul de valori şi informaţii creat de civilizaţia antică greacă. Opera lui Aristotel constituie o sinteză a tuturor cunoştinţelor acumulate până la acea dată în toate domeniile ştiinţei şi filosofiei (fizica. O primă observaţie are în vedere faptul că civilizaţia greacă a fost predominant o civilizaţie urbană. de platonism. Succinta trecere în revistă a celor mai cunoscute aspecte ale societăţii antice greceşti. susceptibil de a continua dezvoltarea. autoritatea teoriilor aristotelice s-a menţinut până în secolul al XIX-lea. cu toate momentele sale de evoluţie şi de manifestare.A fondat cu sprijinul material a lui Filip al II-lea gimnaziul Lykeion. civilizaţie care a plasat. Din valoroasa moştenire pe care grecii au lăsat-o posterităţii. Modelul de dezvoltare oferit de polisul grecesc a putut fi atins abia la sfârşitul Evului Mediu de către oraşele europene. spiritual şi artistic ca şi cetăţile antice greceşti În planul vieţii politice. politica. Influenţat.

Dacă sub aspect etnic statul creat de Alexandru Macedon a fost extrem de eterogen. fie în incertitudinea organizatorică. totul era local şi particular. Acesta a reprezentat prima mare sinteză dintre valorile unei civilizaţii de natură europeană (cea greacă) cu valorile civilizaţiei asiatice. cultura şi civilizaţia greacă antică au influenţat decisiv destinul culturii şi civilizaţiei europene. chiar sub veşmânt empiric. din Sicilia până în India şi din Egipt până în ţinuturile Mării Negre. nu era pe deplin posibilă din cauza dimensiunilor reduse ale arenei pe care se desfăşurau evenimentele. uniform şi autarhic al cetăţii greceşti (polis). fiind în egală măsură izvor şi element de unitate al acesteia. Ca limbă oficială în întregul imperiu s-a impus elina comună. 5. Prin acţiunile sale. Cronologic. cit. Lumea elenistică se întinde pe un imens teritoriu. parţial a şi realizat. Chr. diferenţele locale s-au estompat semnificativ înregistrându-se anumite omogenizări. A fost o perioadă cu numeroase elemente de cultură şi civilizaţie originale datorate caracteristicilor de natură politică şi economică mult diferite de ale Greciei clasice. autorul unor lucrări reprezentative asupra epocii. ultima regină a Egiptului elenistic). conceptul statului universal unitar. termen dat orientalilor elenizaţi. Elenismul Aportul Greciei antice la civilizaţia europeană s-a identificat şi prin intermediul elenismului17. Alexandru cel Mare a anulat limitele impuse de obştile orientale şi polisurile greceşti.. Alexandru Macedon (336 – 323 a. Marele imperiu a lui Alexandru Macedon s-a Conceptul de elenism a fost elaborat în anul 1836 de către istoricul german Johann Gustav Droysen (1808 – 1884). filozofia politică era cantonată fie în cercul strâmt. p. Înaintea sa. Chr. 17 21 . acesta fiind spaţiul supus influenţei greceşti. Omenirii îi lipsea perspectiva largă a istoriei. cu dialectul său cel mai de seamă – cel atic. În privinţa civilizaţiei.Prin această caracteristică esenţială. a ideilor şi a oamenilor şi a obişnuit lumea din vreme sa cu un nou concept: acela de stat cosmopolit. (anul morţii lui Alexandru Macedon) până în anul 30 a. sub aspectul civilizaţiei şi a culturii a prezentat surprinzător de multe aspecte unitare. cel puţin sub aspect politic şi cultural. Alexandru Macedon a proiectat şi. de izolarea religioasă şi etnică şi a deschis contemporanilor săi perspectiva unităţii întregii lumi18.) sau Alexandru cel Mare a iniţiat o nouă filozofie politică. Chr. op. Denumirea perioadei vine de la numele de „elenişti”. Generalizarea. (anul sinuciderii Cleopatrei. perioada elenistică a durat de la anul 323 a. Pax macedonica instaurată de ilustrul general macedonean a favorizat circulaţia bunurilor. 18 Vladimir Hanga. în lipsa de contur a imperiilor despotice.

De exemplu. cercetarea ştiinţifică a cunoscut o perioadă de excepţională intensitate şi diversitate. Civilizaţiile Europei vechi. pe baza unor planuri urbanistice unitare şi de o amploare nemaiîntâlnită19. cea din Pergam aproximativ 200 000 de volume. Au fost elaborate studii Guido A. „Supusul” a luat locul cetăţeanului. s-a creat trigonometria şi s-a perfecţionat algebra (Euclid. iar locul Adunării poporului a fost luat de către sfetnicii din palatul regal. 1. filosofiei. producerea pergamentului. nave de război de până la 3 000 de tone care puteau să transporte 600 de marinari şi 300 de soldaţi). 19 22 . Au fost create instituţii ştiinţifice de cercetare denumite „muzee” (locuri dedicate Muzelor20). Progrese tehnice importante s-au realizat în domeniul militar (au fost construite maşini de asediu gigantice. În asemenea condiţii. Mansuelli. în domeniul productiv. cea mai reprezentativă personalitate ştiinţifică a perioadei elenistice. În plan politic s-au manifestat preponderent regimurile monarhice absolutiste. Pentru acea vreme au fost întemeiate un număr impresionant de noi oraşe începând din Macedonia până în delta Nilului şi până la Indus. Epoca elenistică a deschis perspective nelimitate vieţii culturale. p. Urbanismul a cunoscut o dezvoltare deosebită. În această perioadă. macaralei cu scripete triplu. Chr. vol. Chr). pompa compresoare şi alte echipamente hidraulice. pentru prima dată. Apollonios).destrămat în state imense ca teritoriu şi populaţie comparativ cu micile polis-uri greceşti. dar şi în alte domenii. fondatorul şcolii de mecanică din Alexandria. În celelalte domenii au fost înregistrate cuceriri importante. Ctesibios (circa 310 – 240 a. tehnica suflatului sticlei etc. legăturile comerciale dintre Asia şi bazinul oriental al Mării Mediterane devenind frecvente. Bucureşti. dar şi cele din Rhodos. în domeniul amenajărilor portuare (farul din Alexandria şi digul de 1 300 m care leagă insula Pharos de port). şurubului fără sfârşit. este considerat inventatorul roţii dinţate. al „focului grecesc” etc. catapulte. Efes şi aveau un mare număr de volume. Editura Meridiane. Construcţia oraşului s-a făcut. Viaţa economică s-a intensificat considerabil. S-a creat geografia ştiinţifică (Pytheas din Massilia. Pella. maşinării de aer comprimat. ştiinţei. angrenajului. Hiparcos. Ptolemeu).). lipsită de alte constrângeri în afara celor impuse de lege s-a mărginit la un cadru mult mai restrictiv. Arhimede (287 – 212 a. care dispuneau de biblioteci importante. biblioteca din Alexandria avea circa 700 000 de volume (volumina = rulouri de papirus sau de pergament). moara de apă. a inventat un ceasornic cu apă. au fost inventate: pedala de la roata olarului. 20 Muzele – au fost fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei – în număr de 9 – şi patronau artele şi ştiinţele şi pe slujitorii acestora. Viaţa politică liber organizată. 220-221. artei şi literaturii. balestre. Antiohia. Arhimede.

fundamentale privind anatomia şi fiziologia omului: Herophilos şi Erasistratos au emis observaţii ştiinţifice care au rezistat 18 secole. Arheologii şi istoricii moderni au încercat să deosebească adevărul istoric de legendă. Rezultatele ştiinţei elenistice au fost transmise Europei prin intermediul romanilor şi apoi al arabilor şi au rămas modele de investigaţie ştiinţifică acceptate multă vreme.. ca oraş – stat ţin esenţialmente de istoria etruşcilor. În prima perioadă a Această legendă a fost agreată şi încurajată de familia Iulia pentru a-şi etala nobleţea genealogică. Roma a înlăturat regimul monarhic al regilor etrusci şi a instaurat un regim politic republican. unele autohtone. uneori 15 – 18 secole.. prinde contur. Filozofia elenistică şi-a pus o consistentă amprentă asupra multor aspecte ale doctrinei etice creştine. adică existenţa statului imperial combinată cu omogenizarea supuşilor a fost preluată pe un alt plan şi cu mai multă certitudine organizatorică de către Caius Iulius Caesar. care va realiza prima unificare a unei importante părţi din spaţiul european. La sfârşitul secolului al VI-lea (anul 509 a. Chr. Regii etruşci care au condus Roma de la fondarea ei până în anul 509 a. au creat un sistem de canalizare şi asanare al mlaştinilor. Chr. în sensul elenistic al termenului. Ideea unităţii lumii. altele venite aici din epoci şi spaţii diferite. ca entitate politică statală. a cărui capitală – Roma. Primele aşezări stabile.3 Cultura şi civilizaţia Romei antice Roma. celor doi fraţi gemeni – Romulus şi Remus. Legenda atribuie naşterea Romei în anul 753 a. Începuturile Romei. 21 23 . mai ales asupra doctrinei stoicismului. i-au dat o adevărată structură urbanistică precum şi o organizare social – politică. În secolul al VII-lea aceasta se prezenta ca un adevărat mozaic de populaţii.). familie din care făcea parte şi Iulius Caesar. atestate arheologic pe colinele Romei actuale. în peninsulă Italică. 1. Tradiţiile elenistice au fost dezvoltate în imperiul roman. hrăniţi de o lupoaică21. ca urmare a înfrângerii etruscilor de către romani. s-a dezvoltat fizica şi astronomia etc. Ideea imperială a stârnit puternice nostalgii în epocile feudale şi moderne fiind regăsită în gândirea politică şi faptele unor suverani precum Carol cel Mare. al Tibrului şi al colinelor se consideră a fi de origine etruscă.. Chr. ilustrul om politic roman. religioasă şi militară. Însăşi numele oraşului. datează încă din secolul al X-lea a. Chr. au înconjurat oraşul cu un zid de 7 km. în centrul Câmpiei Latium. avea puternice trăsături elenistice. formativ şi normativ al culturii europene. Carol Quintul sau Napoleon Bonaparte. Cultura elenistică a contribuit în mod hotărâtor la formarea culturii latine şi prin aceasta elenismul s-a constituit în element de bază.

(teritoriul acesteia devenind provincia romană Africa) şi întreaga Mare Mediterană occidentală a intrat sub stăpânirea romană. 22 24 . Roma a fost condusă de o oligarhie a marilor proprietari de pământuri. ce au avut ca rezultat cucerirea lumii mediteraneene şi apoi a unei însemnate parţi din Europa de vest. Editura Enciclopedică Română. Roma s-a angajat din anul 264 a. p. 1969. al căror rol a crescut considerabil datorită războaielor tot mai dese. Acţiunea lor a paralizat întreaga viaţă economică. Aceştia se retrăgeau pe o colină în afara Romei ameninţând că vor construi un alt oraş. Chr. Chr. Prima „secesiune22” a plebeilor a avut loc în anul 494 a. pretori. În cursul secolului al II-lea a. În secolul I a. echilibru care a dus la formarea unei noi aristocraţii – nobilimea (nobilitas). şi conflictul social s-a încheiat în anul 287 a. Între sfârşitul secolului al III-lea şi prima jumătate a secolului al IIlea (în urma celor trei războaie punice). Roma a cunoscut numeroase crize şi răscoale. întrucât ei constituiau principalul suport al armatei romane. armatele romane au cucerit Macedonia şi Grecia. 23 Istoria lumii în date. Andrei Oţetea. ca prima formă de manifestare a partidismului. Odată cucerită Italia. mai ales „Secesiune” – a reprezentat o formă de revoltă nonviolentă a plebeilor.) în cea mai mare putere din peninsula Italică. cenzori) ceea ce a dus la ştergerea distincţiilor dintre cele două categorii sociale. prin recunoaşterea deplină a egalităţii plebeilor în cadrul statului roman23. 37. numite „secesiuni” care s-au derulat aproape două secole. Roma a distrus Cartagina. Chr.Republicii.) În interior. Chr. Lupta pentru drepturi politice dusă de către plebei poate fi considerată. a dreptului de căsătorie între plebei şi patricieni. legislativă şi executivă. Plebeii au obţinut rând pe rând drepturi politice în urma cărora s-a stabilit un echilibru social între patricieni şi plebei. Împotriva puterii politice şi economice tot mai evidente a patricienilor s-au opus plebeii. care deţinea în mod real puterea politică. Chr. coord. politică ce a transformat-o într-un timp relativ scurt (340 – 275 a. păstrând proporţiile de rigoare. caracterizată prin cuceriri succesive de teritorii şi subjugări de popoare. Odată restabilită ordinea socială internă. într-o lungă suită de operaţiuni războinice. politică şi socială a Romei. a cucerit Asia Mică şi Egiptul în paralel Spania şi a Galia (cuceriri desăvârşite de Caesar între anii 58 şi 51 a. Bucureşti. Chr. Roma a devenit cea mai mare putere mediteraneană. Aceştia din urmă au obţinut crearea instituţiei magistraţilor plebei. Roma a fost obligată să stingă acest conflict social prin acordarea de drepturi politice plebeilor în urma unor dure confruntări. Roma a trecut la o politică externă agresivă. Chr. accesul la diverse magistraturi (consuli.

odată cu fondarea principatului de către Octavian. a încetat şi agonia Republicii romane. sub conducerea unor împăraţi abili. Roma a cunoscut o accentuată instabilitate politică din cauza acţiunilor unor generali precum Marius. chiar dacă aparenţele acesteia au fost menţinute. Chr. ale cărui graniţe în Europa ajungeau până în Scoţia. iar în anul 286 p. Imperiul. Anarhia militară din perioada anilor 235 – 284 a adus pe tronul Romei nu mai puţin de 50 de împăraţi. executive. Marcus Antonius şi Octavian. Imperiul roman a cunoscut o lungă perioadă de pace.). existente în societatea romană.cele din Sicilia şi cea condusă de Spartacus (73 – 71 a. vechile instituţii Senatul şi Adunarea poporului şi-au pierdut puterea efectivă. În anul 330 capitala imperiului s-a mutat de la Roma la Bizanţ. iar pe de altă parte. Crassus. era apărat de legiuni puternice şi de limes – uri fortificate. dintre care 22 au fost asasinaţi. Chr. instituind o autoritate centrală puternică. În anul 27 a. În epoca Imperiului. Pompei. societatea şi armata. Chr. După un lung şir de războaie şi de dezordini interne. În secolul al III-lea p. menţinând însă principiul unităţii romane. iar Roma a atins apogeul dezvoltării sale. era condus de o administraţie eficace. În secolele I – II p. care transformase Marea Mediterană într-o „mare nostrum”. dincolo de Rin şi de Dunăre (în Dacia). dispunea de o reţea densă de drumuri care asigurau un comerţ viu şi o economie activă. Mizând pe tulburările interne. Fraţii Gracchus au sfârşit prin a fi masacraţi pentru că au luptat pentru reformarea Republicii romane. provinciile din Răsărit îl aveau 25 . de constrângerile politice care impuneau ca un imperiu atât de întins să fie condus de un executiv puternic. În secolul I a. Chr. Chr Imperiul roman a intrat în criză. Crizele care au marcat ultimul secol al Republicii au fost provocate pe de o parte de dezechilibrele şi conflictele sociale generate de afluxul imens de bogăţii adus la Roma în urma cuceririlor. Caesar. unitatea imperiului roman s-a destrămat în anul 395. generalii învingători pe câmpurile de luptă au început să pună mâna pe puterea politică folosindu-se de diversele grupuri de putere adverse. popoarele vecine barbare îi atacau tot mai frecvent şi mai puternic graniţele iar situaţia internă era tot mai instabilă. Împăraţii romani au concentrat în mâinile lor prerogativele puterii militare. Chr. au reorganizat administraţia. oraş căruia împăratul Constantin i-a dat numele de Constantinopol. împăratul Diocleţian a hotărât scindarea imperiului în două părţi: Orientul şi Occidentul. Chr. la tronul imperial candidau nu mai puţin de 18 pretendenţi. În anul 271 împăratul Aurelian a retras trupele şi administraţia din Dacia. iar în anul 259 p. politice şi religioase. Sylla.

apoi locuitorilor Italiei (în anul 89 a. Perioada cea mai reprezentativă a „păcii romane” a constituit-o primele două secole ale erei noastre. s-a transformat dintr-un mic oraş . Chr. a atins forma şi complexitatea sa maximă. 715. În anul 410. a). Tot în planul ideilor politice. preluând valorile şi creaţiile spirituale greceşti. în perioada imperiului. Câţiva ani mai târziu. comandate de Aetius. Chr. armatele romane. Începând din anul 212 p. france şi alane. au înfrânt armatele hunilor conduse de Attila. semnificaţia simbolică a fost imensă pentru că a favorizat procesul de romanizare. Asiei şi Africii de Nord. a acordat acest titlu tuturor oamenilor liberi din imperiu. desfăşurată metodic timp de şapte secole. 26 . Roma a abandonat definitiv concepţia discriminatorie a statului . printr-o adevărată epopee militară.. O astfel de realizare a fost opera geniului politic şi organizatoric roman care. în anul 476 Romulus Augustus. ca toţi oamenii liberi să devină „cives romanus”. În anul 451. ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus. Imperiul roman de Apus a fost atacat în continuare de popoarele migratoare (vizigoţi. pe Câmpiile Catalaunice (lângă Troyes.stat în cea mai marea putere a lumii antice. A fost ultima victorie a romanilor deoarece în anul 455. 24 Ovidiu Drâmba. în Franţa de astăzi). iar cele din partea occidentală. vandali. prin Constituţia Antoniană. Roma a fost pustiită de către vandali. fiind cea mai fastă din întreaga sa istorie. fapt ce a marcat instaurarea dominaţiei germanice asupra Italiei. Chiar dacă noul statut nu implica drepturi politice esenţiale.cetate şi a recunoscut o realitate deja existentă: crearea unui imperiu imens ale cărei provincii au fost aşezate pe picior de egalitate cu metropola24. a adus în spaţiul european şi cel extra – european o perioadă de stabilitate cunoscută sub numele de „Pax romana”.ca împărat pe Arcadius şi capitala la Constantiopol. căpetenia herurilor. care a trimis la Constantinopol insignele imperiale. alani. percepţie care a rămas în memoria colectivă şi care a inspirat lumea medievală europeană. huni ş. p. Roma antică. alături de contingente vizigote. a fost detronat de către Odoacru. Chr. ce aveau capitala la Ravenna. Romanitatea. era condusă de Honorius. când Roma din stat – cetate a devenit stat teritorial) şi în anul 218 p. vizigoţii au cucerit Roma fiind pentru prima dată în opt sute de ani când „Cetatea Eternă” a fost cucerită şi jefuită de către o armată barbară. În acel an împăratul Caracalla a dispus. stăpâna celui mai întins imperiu cunoscut în istoria antică introducând elemente de civilizaţie care au influenţat benefic şi durabil istoria Europei. romanii au dezvoltat conceptul de „cetăţenie” acordându-l succesiv locuitorilor Romei. ostrogoţi. op cit. suevi.

sisteme de canalizare. caracterizată prin uniformizare teritorială şi lingvistică). înclinaţi spre austeritate şi disciplină. calităţi 27 . lucid şi ordonat. în istoria lumii a apărut ideea de stat universal. pământul era confiscat pe jumătate. Limba romană era limba oficială a întregului imperiu. de aplicaţie spre speculaţie teoretică. Civilizaţie esenţialmente urbană. portughez. român). dar şi în domeniul normelor juridice. populaţia era transplantată sau nu la Roma (în situaţiile în care nu era masacrată sau vândută la târgurile de sclavi). tehnicieni şi jurişti. Acţiunea de romanizare a dat naştere popoarelor neolatine (francez. băi publice. dreptul penal şi dreptul civil. datorită diferitelor formule utilizate. Teritoriile cucerite erau anexate imperiului. politice religioase. domeniu în care geniul organizatoric nu a avut echivalent în lumea antică. O dată cu expansiunea teritorială. Lipsit de fantezie. În unele cazuri.Romanizarea a fost un proces complex care a antrenat nu numai asimilarea în plan politic. depozite. ideea unei lumi dominate de o forţă care s-a impus prin realizarea lui „orbis romanus” (lumea romană. Roma a impus un program urbanistic bazat pe folosirea planului geometric inspirat de urbanismul elenistic. sever şi meticulos. fapt ce constituie încă un argument convingător privind aportul Romei la continuitatea civilizaţiei şi culturii europene. Principii juridice formulate încă din antichitate inspiră şi astăzi procesul de elaborare al legilor. administraţia instaurată era după modelul roman şi exercitarea ei se făcea cu funcţionari romani. o parte din oraşele – state din teritoriile cucerite erau transformate în municipii iar locuitorii acestora primeau unele drepturi civile. apeducte. Roma a „exportat” un urbanism care a influenţat considerabil procesul de romanizare. cu amfiteatre. vechile structuri administrative. spaniol. ci şi cea în plan cultural. Romanii sunt cei care au inventat noţiunea de drept privat şi drept public. Romanii au fost excelenţi organizatori. două treimi sau în totalitate şi devenea bun public. Prin romanizare. Modul de viaţă urban a stârnit admiraţia autohtonilor care au fost şi pe această cale atraşi spre civilizaţia romană. geniul roman a fost eminamente pozitiv şi organizat. popoare care reprezintă cea mai trainică şi vizibilă moştenire a Romei în istoria Europei. fenomen pe care Iorga l-a numit „sigiliul Romei”. Acest proces a fost sprijinit şi prin organizarea administrativă a statului. tradiţionalist şi sceptic. Oraşele erau construite după planuri arhitectonice. de spirit inventiv. aspru şi rece. temple etc. cu un deosebit simţ al datoriei civice şi al dragostei faţă de patrie. Aceste calităţi s-au regăsit nu numai în moştenirea politică şi organizatorică pe care au lăsat-o posterităţii. culturale erau distruse.

iar de către preoţii evrei Serge Berstein. Centrul spiritual al creştinismului a fost Ierusalimul. Creştinismul primitiv a apărut în Palestina şi a avut ca principale surse iudaismul. constituie pentru Europa cultura „greaco – latină”. apoi pe cea a creştinătăţii nu numai în spaţiul european ci şi în cel extra-european. Isus s-a născut în Betleem. etruscă. Roma antică are contribuţii incontestabile la formarea şi afirmarea acestui proces. filosofie romanii nu au avut contribuţii originale. care. se poate vorbi de o artă romană originală25. Ca element fondator al civilizaţiei şi culturii europene. atât în teritoriile cucerite. politice. cât şi în cele din afara imperiului.specifice care şi-au pus amprenta asupra întregii vieţi sociale. Chr. Începând cu secolul al II-lea p. medievală şi modernă. acea ideea de imperiu unificat. Tot romanilor li se datorează faptul că au extins aria culturii grecolatine. Pierre Milza. Discoride şi Celsus). O influenţă substanţială asupra noii religii a avut-o iudaismul. şi a fost îmbrăţişat de lumea celor săraci. Romanii au lăsat posterităţii modelul politic roman. După împlinirea vârstei de treizeci de ani a început să predice şi să înfăptuiască miracole. celtică iudeo-creştină. influenţa greacă fiind deosebit de puternică. 1. Romanii au lăsat ca moştenire o bogată civilizaţie. 319 – 320. la care s-a adăugat propriu lor geniu creator. Noul izbăvitor al lumii propovăduit prin „Noul Testament” era Isus (Hristos în limba greacă) considerat „unsul lui Dumnezeu”. ale cărui fapte sunt prezentate în cele patru Evanghelii. 25 26 28 . geografia (prin Ptolemeu şi Strabon) şi medicina (prin Galenius. ideea care va străbate secole de-a rândul lumea europeană. stoicismul grec şi mitologiile semitice. împreună cu civilizaţia romană. op. ca instituţie. Creştinismul26 apare în secolul I p.4 Creştinismul Istoria Europei nu poate fi înţeleasă dacă nu este cunoscută influenţa religiei creştine şi a bisericii. sculptură. în timpul împăratului Augustus şi şi-a petrecut tinereţea în Nazaret. Trei au fost domeniile ştiinţifice în care savanţii romani s-au remarcat: astronomia. intelectuale artistice şi morale ale romanilor. Faptele sale au fost considerate de către romani drept agitaţie. orientală. literatură. religie profetică ce susţinea ideea unui salvator cu nume de Mesia. Termenul de creştin derivă din forma latină populară (vulgata) de la termenul chrestianus. asupra acesteia. Chr. p. cit. În artă. italică. Rufus din Efes. astfel erau denumiţi cei care îmbrăţişau noua religie a lui Chrestus (Mântuitor în latina populată). Ei au marele merit de a fi transmis generaţiilor viitoare impresionanta civilizaţie elenistică. rod a sintezei culturilor greacă.

înviind. Aurelian (270 – 275) şi Diocleţian (284 – 305)27. vol. Chr. A urmat o perioada caracterizată printr-o dualitate creştinism-păgânism care a generat tulburări sociale. Bucureşti. s-a extins cu repeziciune în tot imperiul roman. A fost condamnat la moarte şi crucificat. Prima biserică s-a construit la Ierusalim. Marcus Aureliu (161 – 180). Macedonia. R. Antoniu Piul (138 – 161). s-au scris primele lucrări teologice. sau convocat sinoade ecumenice sau locale. după care s-a înălţat la cer. 1992. după trei zile. O. S-a arătat celor 12 apostoli. Odată cu creştinismul apare şi se manifestă şi intoleranţa creştină faţă de alte religii. zona mediteraneană. creştinismul s-a răspândit foarte repede în tot Imperiul Roman. Siria. au cunoscut momente de mare intensitate datorită edictelor de urmărire şi de pedepsire date. Hadrian (117 – 138). Împăraţii Lucinius (317 – 324) şi Iulian Apostatul (361 – 363) au întreprins o serie de persecuţii împotriva creştinilor. Împăratul Teodosiu I (379 – 395) a interzis păgânismul astfel încât creştinismul a devenit unica religie oficială în Mircea Păcurariu. 83. după care noua religie s-a răspândit în toată Palestina. Chr şi a durat până în anul 313 a. fiind chiar favorizată de către noul împărat.drept răzvrătire religioasă. conform religiei. creştinismul s-a manifestat intolerant faţă de alte religii. datorită caracterului său monoteist. Persecuţiile împotriva creştinilor. 27 29 . Deciu (249 – 251). Septimiu Sever (193 – 211). Valerian (253 – 260). fără a fi continui în aceste două veacuri şi jumătate. anul 64 p. Răspândirea noii religii a întâmpinat de la început greutăţi şi piedici datorită caracterului monoteist. p. Noua religie a fost propagată prin viu grai de către cei 12 apostoli care au început să cutreiere lumea şi au început evanghelizarea aşa cum le ceruse Mântuitorul. Traian (98 – 117). mai ales pentru că se declarase „fiul lui Dumnezeu”. Maximiu Tracul (235 – 238). Domiţian (81 . s-au creat scaune episcopale. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Prigoana împotriva creştinilor a început în timpul domniei împăratului Nero. Bisericii creştine i s-au restituit bunurile luate şi a fost recunoscută oficial ca instituţie religioasă organizată. Întrucât se adresa celor săraci şi defavorizaţi. solidarităţii creştine şi nonviolenţei.96). I. când împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Mediolanum (astăzi Milano). refuzului de a accepta cultul imperial (conform căruia împăratul era de origine divină). Trebuie recunoscut faptul că. Creştinismul a încetat să mai fie o religie „nepermisă” (religio ilicita) în anul 313. devenind în fapt „religia licita”. După anul 313 religia creştină a cunoscut o stare de înflorire. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. în timpul împăraţilor: Nero (54 – 68). s-au construit biserici. Grecia. prin care s-a proclamat libertatea religiei şi a cultului pentru toţi cetăţenii imperiului inclusiv pentru creştini.

dragoste şi înţelepciune30 şi a încercat să concilieze creştinismul cu neoplatonismul. XXI. Editura Hyperion. nonviolenţă. 39 – 39. A îmbinat cultura greco-latină cu noul spirit creştin şi a reuşit să creeze noi fundamente spirituale care au dat profunzime creştinismului şi au asigurat universalitatea acestei religii. Prin lucrările sale: „Confesiuni”. Istoria ideilor politice.imperiu. 30 Marin Voiculescu. Răspândirea creştinismului a fost dată de conţinutul şi semnificaţia valorilor sale: dragostea pentru aproapele tău. iar scrierile lor numindu-se patristice. vocaţie universală. episcopi (aflaţi în fruntea fiecărui oraş/cetate). nestorismul – (susţinea că Isus Hristos avea două naturi: una divină şi una omenească cea de a doua permiţându-i să aibă slăbiciuni omeneşti) – a fost condamnat de conciliul de la Efes din anul 431. Bucureşti. p. au fost considerate dăunătoare pentru unitatea lumii creştine şi interzise prin hotărârile unor sinoade ecumenice. care promovează principiul mântuirii individului prin graţia divină. valori care 28 Ereziile – curente religioase care au pus în discuţie principiile fundamentale ale învăţăturii creştine. Primii autori creştini care au elaborat şi explicat esenţa doctrinei creştine au apărut înainte de secolul al IV-lea. Episcopul de la Roma se afla pe aceeaşi treaptă ierarhică cu cei din Imperiul Roman de Răsărit. Vasile cel Mare. Grigore de Nissa. mitropoliţi (conduceau biserica din fiecare provincie) şi patriarhii (lideri spirituali care se aflau în fruntea bisericii din marile centre politice din parte orientală a imperiului precum: Alexandria. pacea. corpus-ul de idei filozofice elaborat. de biserica romanocatolică. Antiohia). filozofului şi scriitorului Aurelius Augustinus (354 – 430). sub numele de Sfântul Augustin29. Constantinopol. monofizismul – (considera că Isus a fost doar Dumnezeu şi nu om) – combătut de conciliul ecumenic de la Calcedon din anul 451 şi monothelismul – (care a contestat întruparea reală a lui Isus) – combătut de conciliul de la Constantinopol din anul 680. Biserica Creştină era o instituţie caracterizată prin disciplină şi organizare ierarhică. 30 . considerat părinte al bisericii şi canonizat. 1992. Teologia creştină a cunoscut un moment de afirmare şi consolidare prin opera teologului. În operele lor au combătut ereziile. 29 În Biserica Răsăriteană sub numele de „Preafericitul Augustin”. ei fiind numiţi părinţi ai bisericii. Iniţial. Ilarie din Pictovium şi Ambrozie din Milan. La începutul secolului al V-lea. au formulat doctrina Trinităţii. Cei mai renumiţi pentru această perioadă sunt: Atanasie al Alexandriei. Ierusalim. „Despre cetatea lui Dumnezeu” a pus bazele filosofiei creştine. Ierarhia bisericii creştine cuprindea: preoţi. înţelegerea. Ereziile28 cele mai importante au fost: arianismul (punea în discuţie divinitatea lui Isus Hristos) – a fost condamnat de conciliul ecumenic de la Nicea din anul 325. au stabilit slujba prin textele liturghiei.

încă un mileniu. Asemenea diferende s-au manifestat cu intensităţi diferite. În înţelegerea acelor timpurii. a încercat să-i fie recunoscută întâietatea în întreaga Biserică creştină. devenind un element de unitate al acestuia. Influenţa creştinismul nu s-a manifestat doar în cadrul imperiului. După ce unitatea Imperiului Roman a fost definitiv distrusă. dar limba latină a rămas limbă oficială a Europei occidentale. cele două părţi ale imperiului au avut destine politice. Prin convertire. Romanitatea orientală. Drept urmare. poporul respectiv poate fi acceptat şi poate supravieţui în spaţiul european. populaţiilor din insulelor britanice şi a altor popoare migratoare (ungurii. bulgarii). Anul 1453 a însemnat dispariţia Imperiului Bizantin. aceasta însemna că a intrat în civilizaţie. s-au născut popoare creştine (precum poporul român). slavilor.V. Popoarele barbare31 au fost creştinate. imperiul de cultură şi limbă latine. creştinismul a contribuit la refacerea unui imperiu având la bază factorul spiritual şi nu cel politic. 31 Erau numiţi „barbari” populaţiile situate în afara imperiului roman. s-a prăbuşit sub loviturile valurilor succesive de năvălitori. aceştia au convins atât elitele cât şi masele aparţinând acelor popoare barbare de faptul că numai îmbrăţişând religia creştină. Creştinarea s-a realizat prin convertirea făcută de către apostoli în diferite zone ale Europei. unele înainte de a intra în imperiu (precum goţii). va purta ulterior numele de Imperiul Bizantin. a avut drept rezultat crearea condiţiilor pentru făurirea unei Europe unitare din punct de vedere religios. cu momente de ruptură urmate de reconcilieri.au fost acceptate rapid de masa oamenilor de pretutindeni. Desemnarea Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman de Răsărit a consolidat poziţia patriarhului din acest nou centru de putere politică. până la sfârşitul mileniul I. biserica fiind cea care a asigurat această continuitate. dominată de limba şi cultura greacă. ci şi în afara graniţelor sale. în calitatea sa de succesor al sfântului Petru. pe calea culturii. Patriarhii de la Constantinopol au căutat să aibă o autoritate comparabilă cu cea a papei de la Roma. Creştinarea germanilor. în secolele IV . De remarcat că o serie de popoare care s-au format în mileniul I. În Apus. Această dualitate lingvistică s-a regăsit şi în geneza popoarelor medievale. Semnificaţia creştinării era mai mult decât o simplă schimbare de religie. depăşind stadiul de popor barbar. conform hotărârii conciliului ecumenic de la Nicea din anul 325. sociale şi culturale tot mai divergente. prin perioade de expansiune sau de restrângere. când Constantinopolul a fost cucerit de către turci. altele după ce s-au aşezat în imperiu. Acesta din urmă. 31 . de strălucire sau de decadenţă până în anul 1453. trecând succesiv. când un popor se creştina.

dacă nu identice cel puţin cu multe elemente comune. vanităţile oamenilor şi interesele politice au fost mai puternice decât virtuţile credinţei. protestanţi). delegaţii papei Leon al IX-lea şi cei ai patriarhului Mihail Kerulorios s-au excomunicat reciproc. Putem concluziona că biserica a constituit primul element de construcţie a unităţii europene nu numai prin spirit. 1992. nu consfinţeşte acest drept. dorinţa de a restaura unitatea Bisericii a triumfat fiind puse în joc concepţiile şi destinul acesteia32. Claude Bresolette. Constituţia Uniunii Europene. un lucru era evident: Europa se identifica cu creştinătatea. p. De două mii de ani Europa este şi rămâne un continent cu populaţie predominant creştină (catolici. ortodocşi. Biserica creştină s-a separat în Biserica Răsăriteană sau Ortodoxă şi în Biserica Apuseană sau Romano – Catolică. În secolul al XI-lea. Bucureşti. Editura Lider. Editura Orizonturi. 32 32 . La 16 iulie 1054. 273. din păcate. Este pentru prima dată când toţi locuitorii Europei s-au închinat aceleaşi divinităţi şi au avut practici religioase. Dincolo de deosebiri. Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. care s-a situat deasupra comunităţilor locale şi chiar a statelor. în Marile religii.Aceste divergenţe au fost trecătoare pentru că dincolo de conflictele dintre persoane şi de revendicările pentru putere. Creştinismul şi-a pierdut unitatea. moment în care a avut loc marea schismă. ci şi prin ierarhia bisericească.

Fără îndoială. În răsărit. Chr) a fost evident şi pentru Occident că centrul. regresul în plan global a fost evident. în care se părea că evoluţia era supusă fărâmiţării şi împrăştierii. chiar fărâmiţarea feudală şi modul de producţie autarhic a constituit un element de unitate. răspândită în lumea apuseană. În această Europă. Pe ruinele fostului Imperiu Roman de Apus s-au constituit regate barbare care au asimilat încetul cu încetul civilizaţia învinşilor. Ar trebui adăugate 33 . dar trebuie nuanţat. unui mileniu şi jumătate de civilizaţie greco-latină. în acelaşi timp şi elemente de unitate şi de identitate. Iustinian (527 – 565) s-a declarat urmaşul de drept al Romei şi a iniţiat numeroase campanii militare pentru a reface ansamblul politico – teritorial al fostului imperiu. Imperiul Bizantin. este aceea a unui continent care a trecut de la o civilizaţie citadină şi strălucitoare. s-au manifestat.Capitolul 2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 2. Întreg teritoriul european a reprezentat o imensă arenă pe care se desfăşurau neîncetate războaie. acolo unde Imperiul Bizantin a reuşit să-şi impună controlul pe o durată mai mare de timp asupra unor teritorii din Mediterana Orientală.1 Proiecte privind unitatea europeană până în secolul al XVlea Imaginea clasică a Europei Evului Mediu timpuriu. Marile migraţii nu au putut pune capăt. Asia Mică şi până pe cursul inferior al Dunării. Cele mai importante construcţii statale din secolul V şi începutul secolului al VI-lea au fost reprezentate de regatul ostrogot al lui Teodoric (481 – 526) şi regatul franc al lui Clovis (481 – 511). Paradoxal. şi în care au apărut sau dispărut state cu frontiere mult schimbătoare. în mod brutal. adesea întâlnită în istoriografie. Din acest amestec confuz de populaţii sedentare şi popoare şi populaţii migratoare sau născut statele medievale au dat o anume aşezare viitoarelor state europene. prin excelenţă. acţiunile sale politice fiind întemeiate pe aceste considerente. s-a considerat continuatorul de drept al Imperiului Roman. la timpurile întunecate ale barbariilor. la moduri arhaice de producţie şi de schimburi comerciale. tulburări politico-statale. Europa nu mai prezenta o unitate politică reală consistentă decât în partea sa răsăriteană. al lumii civilizate s-a mutat la Constantinopol. După căderea Romei (anul 476 p.

feudalitate. „Europa. există o entitate europeană a cărei existenţă pare să scape. Ovidiu Pecica. Cluj – Napoca. a cucerit Bavaria şi Saxonia. vol. rol crescut al Bisericii. Michael Devèse susţine că europenismul s-a conturat în perioada medievală şi a însemnat. limitele tentativelor lor. prezentă în conştiinţe sub forma unei identităţi profund marcată de moştenirea antică şi de religia creştină. p. o viaţă economică puternic axată pe celula de autosubzistenţă seniorală. care depăşesc frontierele statelor în formare: invaziile barbare.elemente mai mult sau mai puţin vizibile ale acestei identităţi pe care o constituie asemănarea evoluţiilor şi înmulţirea schimburilor transnaţionale. 1999. au asimilat şi şi-au asumat mitul imperial. cu un conţinut complex. Pierre Milza. în care fiecare popor şi-a păstrat obiceiurile. de sub controlul voinţei deliberate a oamenilor şi care răspunde unor mişcări de fond ale istoriei”33. A zdrobit pe longobarzi. În acest sens. Diferitele regate barbare care s-au înfiripat şi s-au succedat unele după altele în Franţa. Imperiile barbare create de Carol cel Mare sau de către Otto I au cuprins teritorii însemnate din vestul continentului. sub o singură autoritate.. Editura Lines. restrângerea apoi expansiunea schimburilor în funcţie de fluctuaţiile politicii. Dincolo de războaie şi fărâmiţări. în apropierea graniţelor. dar nu şi a o supune unei organizări şi unei legi comune. a creat mărci35 care să apere imperiul la graniţa cu Spania. precum Roma altădată. 8. ia supus pe avari atingând cursul mijlociu al Dunării. Serge Berstein. Italia şi Germania. evidenţiază eşecul construcţiilor politice realizate. france şi din Ţările de Jos. Carol cel Mare (768 – 814) a reunit prin cuceriri. A fost protector al Papei de la Roma şi la anul 800 a fost încoronat de acesta ca „împărat al romanilor” şi numit „pater Europae” ceea ce însemna reîntemeierea Imperiului Roman de Apus. II. înainte de orice. în diversele sale componente. s-a născut în Evul Mediu o Europă ce constituia o realitate trăită deasupra frontierelor politice. dar prăbuşirea rapidă a acestora după moartea creatorilor lor. Astfel. cunoaşte în Evul Mediu – susţin cu deplin temei Serge Berstein şi Pierre Milza – fenomene identice. p. stabile. totuşi. cit. slab administrat. în mare măsură. Normandia şi Bretania. Catolicismul – ca religie şi Biserică – acţionează ca factor de unitate continentală în Europa de Apus. Secolele care au urmat prăbuşirii Imperiului Roman de Apus nu au dus la dispariţia idealului politic de stat imperial ideal. apartenenţa la credinţa lui Hristos şi calitatea de enoriaş al unei congregaţii tutelate de Roma34. op. Imperiul lui Carol cel Mare a fost. Acest mit a fost intangibil regilor barbari capabili de a cuceri o parte din Europa. În toate aceste privinţe. 35 Zone militarizate. 68. 33 34 34 . un regat barbar. dar adânc înrădăcinat în elementele dinamice ale societăţii medievale. Europa – o idee în mers. intense defrişări. foste teritorii germane.

atribuindu-şi o vocaţie universală de a conduce şi evangheliza popoare. În anul 962. punându-se astfel bazele Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. destinele lumii continuând să fie legate de Roma şi de amintirea acesteia. impozitele nu asigurau necesităţile statului. Sub conducerea lui Otto I. imperiul creat de el s-a destrămat pentru că nu se realizase o unitate politico-spirituală capabilă să reziste presiunilor externe şi tendinţelor centrifuge. a avut capacitatea de a uni şi civiliza o parte a Europei. 538. 2 februarie. constituia şi un proces de emancipare a lumii latine de sub influenţa Bizanţului. germanii au cunoscut un moment de apogeu. al unui imperiu care să ducă spre emancipare creştinătatea latină. Asocierea cu Roma a indus ideea de imperiu. Roma va trăi. Puterea imperială creată de Otto I nu a fost suficient consolidată. Acesta a dat o mare strălucire statului german reunind sub conducerea sa cele mai multe teritorii germane. 35 . Administraţia comitatelor se afla în mâinile aristocraţiei locale. a fost încoronat de papa Ioan al XII-lea cu titlul de „împărat Augustus”. I. ideea fiind percepută în acea perioadă ca un simbol al duratei şi al unităţii. După moartea acestuia. După ce i-a înfrânt pe unguri în anul 955 la Lech. o anumită înflorire a vieţii culturale manifestată prin dezvoltarea şcolilor. va cădea şi lumea”36. Imperiul german creat de Otto I a perpetuat şi extins influenţa spirituală a Romei. Despre Carol ce Mare s-a spus că a scos Europa din noaptea timpurilor barbare printr-o uşoară revigorare a comerţului internaţional. mai ales prin evoluţia limbilor romanice în defavoarea limbii latine. reforma clerului.Administraţia centrală nu era decât formală. a ocupat Lorena. crearea unui imperiu unic şi latin. Construcţia statală a lui Carol cel Mare a fost fundamentată pe autoritatea politică a împăratului şi pe autoritatea spirituală a Papei. p. Ideea unui imperiu creştin a fost reluată de Otto I (936 – 973). „Cât va fi Colisseul în picioare. După moartea lui Carol cel Mare. Imperiul caroligian a născut mitul imperial în Europa medievală. a fost recunoscut ca protector al Burgundiei dobândind o mare influenţă asupra Franţei şi a intervenit direct în Italia devenind rege al regatului lombard (în anul 951). pacea şi ordinea restabilită de Otto I au favorizat dezvoltarea economiei şi înflorirea culturii. când Roma va cădea. Histoire Générale. imperiul creat de acesta s-a prăbuşit dând naştere la noi entităţi statale. Ideea de imperiu unic şi roman era un ecou târziu al Romanităţii. În acelaşi timp. când va cădea Colisseul va cădea şi Roma. 36 Apud Lawrise et Rambaud. recunoaşterea unei arte oficiale a palatelor şi a bisericilor. Ceea ce datorează Europa lui Carol cel Mare este apariţia unui ideal. armata nu era permanentă.

în timp. consecinţă a destrămării rapide a diferitelor structuri statale. în timp ce conducătorul laic (rege sau împărat) este reprezentatul puterii trecătoare. care se bucura de un mare respect şi veneraţie. Conflictul dintre puterea laică şi cea spirituală s-a desfăşurat în Europa occidentală sub numele de lupta de investitură. Pierre Milza. În Apus. episcopi şi chiar oraşe aflate în Italia. în Imperiul Bizantin. prin aspiraţia la un imperiu universal. În acest context. Mari conducători ai perioadei analizate precum Carol cel Mare şi Otto I au impus şi înlăturat papi având o poziţie dominantă în raporturile cu aceştia. În partea răsăriteană a Europei. II. fapt care i-a permis să dobândească. toţi episcopii aveau puteri egale. Germania. acesta din urmă l-a excomunicat. fiind dovada efemerităţii lumii fizice. iar regii aveau mari drepturi în alegerea. de fapt în numirea acestora. cit. Implicarea papilor în exercitarea şi influenţarea puterii lumeşti a determinat o interminabilă luptă între puterea spirituală reprezentată de biserică şi puterea laică a regilor şi împăraţilor timpului. Franţa. p. biserica creştină a început a dobândi un rol social din ce în ce mai important datorită caracterului său organizat şi devotamentului slujitorilor săi. Fiecare dintre cele două puteri. Henric al IV37 Serge Berstein. Cel care a creat puterea papală şi a proiectat principiile politicii papale privind crearea unui imperiu unic creştin a fost papa Grigore cel Mare (590 – 604). vol. op. Pentru că Henric al IV-lea a reacţionat cu violenţă la un decret al papei Grigore al VII-lea.Una din principalele caracteristici ale primei perioade feudale a constituit-o fărâmiţarea autorităţii publice centrale. mai ales în regatele barbare care au succedat dispariţiei Imperiului Roman de Apus. 96 36 . Spania etc. Conform regulilor ierarhice. Biserica a sprijinit şi consolidat puterea laică fără a încerca să o subordoneze direct întrucât puterea împăratului era foarte mare. străduindu-se să-şi impună propria concepţie asupra acestuia şi găsindu-şi aliaţi în principi. în timp ce în alte perioade coroana imperială a trecut din mână în mână după bunul plac al negocierilor cu papalitatea37. o poziţie superioară în ierarhia ecleziastică aducându-i titlul de papă – adică de conducător al întregii biserici catolice.. Un statut aparte îl avea episcopul de la Roma. temporală şi spirituală. şi-au legitimat acţiunile în ochii contemporanilor. Aceasta a cunoscut un episod aparte în conflictul dintre papa Grigore al VII-lea (1073 – 1085) şi Henric al IV-lea (1056 – 1106). Acesta a fost în egală măsură „consul al lui Dumnezeu” şi fondator al puterii lumeşti a papalităţii. Papa Grigore al VII-lea a urmărit să redea bisericii libertatea faţă de orice ameninţare a puterii laice considerând că un papă este superior împăratului sau regelui deoarece el reprezintă puterea spirituală – care dăinuie peste timp. Biserica era foarte puternică datorită puterii morale pe care o exercita în societate.

iertarea papei. a efectuării pelerinajelor. confruntat. Cruciadele38 organizate de biserica catolică pentru eliberarea Mormântului Sfânt au fost o expresie a avântului economic care s-a înregistrat în Europa în secolele XI – XIII şi au reprezentat o atitudine expansionistă a Bisericii. în haine de penitent şi cu picioarele goale în zăpadă. firave într-adevăr.lea. de expansiunea spre est a creştinismului roman. Punctul culminat a fost atins între anii 1245 – 1250 când papa Inocenţiu al IV-lea a organizat chiar o cruciadă împotriva împăratului Germaniei. trei zile şi trei nopţi. mult mai evoluată decât cea europeană. 1197 – 1204. Biserica a rămas principala instituţie medievală cu un impact deosebit de puternic asupra societăţii europene. 38 37 . valori şi tehnică de producţie între zone diferite. au permis descoperirea unei civilizaţii – cea arabă. 1249 şi 1270). au favorizat comerţul. au permis schimbul de idei. cu toate acestea. precum şi a înfloririi comerţului care a căpătat un mare avânt. au început să se afirme primele elemente. cu multă cruzime de o parte şi de cealaltă. Conflictul prelungit dintre instituţia papală şi instituţia laică de conducere a societăţii. Acest fenomen a început să se contureze în jurul universităţilor care au început să iniţieze schimbarea. Datorită organizării cruciadelor. dar. au ajutat ca popoarele europene să iasă din izolarea în care trăiseră până atunci. Sentimentul religios era foarte puternic în timpul Evului Mediu european. s-a umilit aşteptând. să determine o reînnoire a gândirii prin redescoperirea autorilor antici. Biserica catolică s-a comportat. cu posibilitatea unei revolte generale a feudalilor germani împotriva lui. profitând de slăbiciunile imperiului Bizantin. încoronând sau detronând suverani după cum dictau interesele sale. Victorioasă în conflictul cu împăraţii germani. reprezentată de rege sau împărat. în secolul al XIII-lea ca o adevărată putere europeană. 1190. ale unei identităţi specific europeană. la puţin timp după detronare. a acţiunilor de evanghelizare a clericilor. în acelaşi timp. 1227. papa Grigore al VII-lea murind în exil în anul următor. Readucerea marilor filozofi în atenţia gândirii Evului Mediu s-a datorat unor spirite universale precum Sfântul Augustin (354 – 430) şi Toma d´Aquino (1225 – Între anii 1096 şi 1270 au fost organizate opt cruciade (1096 – 1101. într-o Europă fărâmiţată politic. Cruciadele au avut consecinţe importante pentru Europa. iar biserica a căutat să se folosească în permanenţă de această credinţă pentru consolidarea ordinii sociale şi a puterii sale decizionale. În secolele XI – XII lupta dintre împăraţii germani şi papalitate a înregistrat momente de mare înverşunare. Teodoric al II-lea. S-a răzbunat peste câţiva ani când l-a înlocuit pe papa Grigore cu papa Clement al III-lea. 1127. 1144 – 1184. în faţa porţilor castelului Canossa. mai ales a lui Aristotel. a subminat autoritatea creştinismului.

12. Se estimează că numărul victimelor acestor valuri succesive de epidemii s-ar cifra la aproximativ 26 000 000 de oameni39. vol. liniştea şi bunăstarea fiecărui individ. IV. a unei colaborări între naţiuni se găsesc în scrierile lui Dante Alighieri şi ale procurorului Pierre Dubois. Numeroase epidemii au avut consecinţe dramatice asupra situaţiei demografice a întregului continent. conflicte. care avea menirea de a asigura pacea universală. Monarhia universală în viziunea lui Dante nu era altceva decât o concepţie de tip federalist. Proiectele politice ale lui Dante Alighieri şi Pierre Dubois nu au avut nici o rezonanţă într-o epocă ce se caracteriza prin calamităţi. op. crize. foametea generală din anii 1313 – 1317 determinată de calamităţi naturale. Pierre Milza. Pierre Dubois a susţinut şi elaborat o concepţie cu un înalt caracter ştiinţific privind organizarea pe baze federale a Europei.. vol. 1377. cit. a sesizat posibilităţile reconcilierii între prinţi şi monarhi sub conducerea unei monarhii universale. economice. În unele regiuni flagelul a Serge Berstein. 39 38 . a demonstrat că victoria creştinătăţii asupra puterii otomane putea fi obţinută numai dacă naţiunile creştine ale Europei se asociau sub forma unei confederaţii. dezordini. În secolul al XIV-lea. Adept al monarhiei. ci trebuia depus în mâinile împăratului. p. Deşi a trăit într-o lume extrem de violentă. Dante Alighieri (1265 – 1321). Arbitrajul suprem al puterii nu trebuia deţinut de către Pontifax Maximum (Papa). urmată de reveniri catastrofale în anii 1360. a avut ca efect debilitatea populaţiei şi scăderea rezistenţei organismului la atacurile diferitelor boli. Primele idei care au proclamat necesitatea unei înţelegeri. op. Toma d´Aquino nu a întrezărit posibilitatea unei organizări internaţionale conduse de biserică care să reducă pagubele materiale şi umane produse de starea de permanentă beligeranţă. în lucrarea sa De Monarchia – (1310). Conceptual. sociale şi culturale. a formulat principalele sale teze şi concepţii social politice.1274). III. cit. Epidemia de ciumă neagră care a lovit întreaga Europă în perioada anilor 1437 – 1441. 1371. a ucis aproximativ o treime din populaţia continentului. Vezi pe larg si Ovidiu Drâmba. deşi idei sociale şi politice se află din belşug în scrierile acestora. În lucrarea intitulată: De recuperatione Terrae Sanctae. Preocuparea lor fundamentală a fost afirmarea dogmei creştine şi a moralei rezultate din aceasta. politice. profunde transformări structurale. teza sa este remarcabilă dacă avem în vedere faptul că ea a fost enunţată într-o epocă în care dogma religioasă subordona gândirea politică şi socială. în accepţia specifică a cuvântului. Monarhia universală prefigurată de Dante trebuia să fie un stat independent de putere papală. dintre care unele s-au detaşat net de viziunea contemporanilor săi.

În parte de sud-est a continentului. Dar nu a fost singura manifestare a acestui flagel. sârbii. de către regii Franţei în anul 1309. lituanieni. principala ramură economică şi sursă de venituri a populaţiei. În interior autoritatea împăratului era contestată de către oraşele ce făceau parte din liga Hansei şi de cele 100 de „oraşe imperiale”. unde a fiinţat până în anul 1377. În Germania puterea imperială a căzut pradă luptelor dintre prinţi şi ligile oraşelor. au devastat ţara. a coborât limita septentrională de cultură a secarei. curia papală a fost mutată. cel mai îndelungat conflict din epocă. Ca efect al conflictului dintre statul francez şi papalitate. imperiul german şi-a încetat acţiunea de colonizare germană spre est datorită rezistenţei popoarelor scandinave (danezi. Aceasta a fost accentuată şi de o bruscă schimbare a climei: avansarea progresivă a gheţarilor alpini şi polari a provocat dispariţia culturii grâului din Irlanda şi din Peninsula Scandinavă. Deteriorarea situaţiei sociale. Lipsa forţei de muncă a determinat o gravă destructurare economică şi socială. la Avignon. fapt ce a confirmat fragmentarea imperiului. a accentuat tendinţele de fărâmiţare a Europei. Agricultura. războaiele dintre diferitele state. Această situaţie a avut ample consecinţe în plan demografic. a provocat o serie de revolte care au fost dur reprimate. dar şi în plan politico-militar. Criza Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană. În exterior. economic etc. social. În insulele britanice englezii se luptau cu scoţienii. „Bula de Aur” din anul 1356 a exclus orice intervenţie a papei în alegerea împăratului. principala forţă care aspira la universalitate. în timp ce pe continent expansiunea cavalerilor teutoni spre est a fost oprită de slavi. După Imperiu. slovaci). dar a recunoscut deplina suveranitate a celor 7 electori şi a statelor lor. dintre oraşe şi seniorii acestora. finlandezi) şi slave (poloni. suedezi. cea de a doua forţă care aspira la universalitate – papalitatea – a cunoscut una dintre cele mai lungi perioade de criză.redus numărul locuitorilor la jumătate sau chiar mai mult (de exemplu în Irlanda aproape toată populaţia a fost decimată). Criza generală a societăţii europene din secolul al XIV-lea a avut consecinţe nu doar economice şi sociale. În Italia. a cunoscut o mare scădere a productivităţii. Războiul a fost o permanenţă la sfârşitul Evului Mediu. s-a 39 . a culturii viţei de vie din Anglia şi din nordul Germaniei. bulgarii şi românii încercau să oprească pătrunderea turcilor în regiunile dunărene. mai ales a ţăranilor. Secolele XIV – XV au rămas în memoria colectivă a europenilor ca fiind perioada „războiului de 100 de ani”. În Peninsula Iberică şi în cea Scandinavă conflictele dinastice erau interminabile. ungurii. dintre care amintim: revolta din Anglia condusă de Wat Tyler sau Jacqueria din Franţa. După întoarcerea curiei papale la Roma (în anul 1377).

pretenţie pe care o aveau Imperiul Roman de naţiune germană precum şi Imperiul Bizantin. compus din reprezentanţii tuturor statelor membre. menit să judece litigiile dintre federaţi (statele componente ale acestora ) şi să ia decizii care să fie impuse tuturor 41. a unui Ev Mediu dominat de fantoma măreţiei romane. Anglia. 15. cit. p.declanşat o profundă criză a sistemului papal denumită „marea schismă din Occident”. proces ce a continuat în imperiul german (anul 1448) şi în regatele Castiliei şi al Aragonului (anul 1481). Ca o primă consecinţă a fost recunoaşterea juridică a noii suveranităţi a statelor şi a marcat renunţarea de către puterea papală la pretenţia de a mai juca un rol de unificator al creştinătăţii. La sfârşitul secolul al XV-lea. a marcat sfârşitul unei lumi. iar între anii 1415 – 1417 nu a existat un papă legitim40. Dispariţia acestui ultim vestigiu al Imperiului Roman de Răsărit. cucerirea de către turci a întregii Peninsule Balcanice şi al ţărmului de nord-vest al Mării Negre a diminuat intensitatea disputelor politice şi religioase din centrul şi vestul Europei. Biserica „gallicană” a fost supusă controlului monarhului francez. Bucureşti. Cu toate acestea ideea unităţii europene nu a sucombat. George Podebrady. 40 41 Ovidiu Drâmba. p. Din punct de vedere politic. Europa de la sfârşitul Evului Mediu a dobândit caracteristici noi. indiferent de importanţa lor politică. Proiectul a fost prezentat în anul 1464 regelui Boemiei. Geniul militar şi diplomatic al unor principi români precum Iancu de Hunedoara. care l-a propus regelui Franţei. În anul 1438. fapt care a forţat-o să recunoască diferitelor Biserici naţionale o anumită autonomie. la Avignon şi la Pisa. op. 28. Ideea federaţiei europene elaborată de Marini prevedea constituirea unui organism cu atribuţii de Curte de Justiţie. 40 . unitatea Bisericii catolice a fost puternic afectată. Ca urmare. Tratatele încheiate între Franţa. au reuşit să întârzie cu o jumătate de secol înaintarea turcilor spre centrul Europei. Faust Bădescu. diplomatul francez Antonio Marini a elaborat un proiect de uniune a statelor europene în scopul opririi expansiunii otomane. Ludovic al XI-lea. marcate de dispariţia marilor construcţii statale cu vocaţie universală. pentru o perioada de 6 ani (1409 – 1415) a avut trei papi – la Roma.. Pericolul reprezentat de extinderea imperiului otoman. Editura Majadahonda. Europa Unită. Spania şi Imperiul german cu papalitatea au limitat gradul de intervenţia a acesteia din urmă în administraţia şi viaţă cotidiană a Bisericilor naţionale. 2000. Timp de 31 de ani Biserica catolică a avut concomitent câte doi papi (1378 – 1409). urmaşul îndepărtat al imperiului roman – Imperiul Bizantin – s-a prăbuşit în urma cuceririi Constantinopolului (în anul 1453) de către armatele lui Mohamed al II-lea. După mai multe secole de agonie. Vlad Ţepeş şi mai ales Ştefan cel Mare.

Italia. Europa se suprapunea peste teritoriul ocupat de „poporul creştin” care trăia în Franţa. op. Renaşterea. deschiderea de noi căi comerciale către Lumea Nouă etc. Serge Berstein. în esenţă. Bucureşti. 2. prea egoist şi prea preocupat de problemele locale. op. III. p. nu a înţeles semnificaţia profundă a apelului făcut de principele Moldovei42. cit. p. Polonia şi Ungaria43. Cea mai veche era zona mediteraneană care lega sudul continentului cu Orientul Mijlociu şi nordul Africii şi avea ca centru de Faust Bădescu. naţiunile afirmându-şi tot mai pregnant identitatea atât în nord cât şi în sud-estul continentului. Spania. Afirmarea statului naţional a triumfat prin instituţii stabile şi eficiente care asigurau autoritatea suveranului în Franţa. creşterea populaţiei. p. cit. ci numai despre teritoriile în care a rezistat limba latină şi religia Romei creştine. vol. 52. culturală.Apelurile lui Ştefan cel Mare pentru realizarea unei alianţe de mare anvergură între prinţii şi monarhii occidentali în scopul opririi ofensivei Semilunii. termenul respectiv este înlocuit cu termenul de Europa. ci şi cele din celelalte domenii ale vieţii sociale şi economice. Fără îndoială că nu este vorba despre noţiunea de „Europa geografică” despre care se ştia că se întinde spre est până la Don. 69. Ca o consecinţă a prăbuşirii marilor edificii imperiale.2 Ideea unităţii europene în secolele XVI – XVIII Secolul al XVI-lea s-a caracterizat printr-un suflu nou manifestat în viaţa economică. 42 43 41 . Germania. Totodată au fost create premizele afirmării unui proces generator de înnoiri. Occidentul. Secolul a debutat cu o perioadă de prosperitate care s-a manifestat prin dezvoltarea producţiei. 2000. 15. Europa Unită. Aria dominantă a schimbărilor se derula în limite regionale. dar treptat a început să ia naştere o economie la nivel continental. Spania şi Anglia. o economie închisă. spirituală şi politică. s-au putut evidenţia mai multe zone economice. înflorirea oraşelor. În funcţie de principalele căi comerciale terestre şi pe apă.. Europa a înregistrat un proces de creştere a aspiraţiilor naţionale. Este evident că noţiunea de Europa era o problemă de imagine politică şi culturală. Editura Majadahonda. În înţelegerea papei Pius al II-lea. nu au fost urmate decât de promisiuni. Pierre Milza. era un concept cu o consistentă încărcătură politică. în care conotaţiile religioase continuau să fie prezente44. 44 Ovidiu Drâmba. O dată cu dispariţia construcţiilor politice care încercau să unifice continentul în jurul noţiunii de „creştinătate”. Economia europeană a secolului al XVI-lea a rămas. Criza sistemului feudal din secolele XIV – XV a însemnat o prăbuşire a vechilor concepţii nu numai din domeniul politic.

Ţările de Jos). Marea Baltică reprezintă o altă zonă economică a Europei. Polonia. Cu toate că a fost o mişcare europeană. umanismul a prefigurat mişcarea iluminismului din secolul al XVIII-lea şi a reprezentat un element esenţial al civilizaţiei europene.greutate Italia de Nord cu oraşele Genova. Zonele economice respective au constituit nu doar punţi de legături comerciale ci şi canale de cunoaştere reciprocă a diferitelor regiuni. spaţiu în care se întâlneau mărfuri de origine daneză. s-au deschis noi căi maritime către Lumea Nouă. Constantinopol şi state europene precum: Ţările Române. umanismul s-a răspândit în toată Europa. Sevilla. umanismul nu a fost omogen. Anglia. zonă care a jucat rolul de placă turnantă între zona Mediteranei şi Europa de Nord. Prin glorificarea ideii de patrie preluată din scrierile antice. Veneţia. a creat o nouă identitate europeană. un artist şi un om de lume. Renaşterea a fost un fenomen european care nu a fost circumscris doar planului cultural. a combătut scolastica rigidă şi formală şi a redescoperit valorile antichităţii. Germania. Prin ideile promovate. culturi şi popoare. Rouen. Umanismul a pus în discuţie toate valorile pe care s-a bazat Europa în timpul Evului Mediu. O altă zonă de comerţ o reprezenta bazinul Mării Negre dominată de monopolul economic turcesc şi care asigura schimbul de mărfuri între Asia Mică. suedeză. rusă. ci a reprezentat o epocă determinantă ce a marcat 42 . Lisabona. umanismul a favorizat afirmarea sentimentului naţional. fondată pe diversitatea formelor sale de manifestare. În pofida diferenţelor lingvistice şi a rivalităţilor politice. zona Caucazului. Umanismul a pus în acord valorile antichităţii cu mesajul creştin şi a promovat idealul social al omului erudit şi care era deopotrivă om de acţiune. a limbilor naţionale. Le Havre. alături de vechi rute care asigurau schimbul de mărfuri dintre ţările din sudul continentului (Spania. Londra şi Anvers au devenit mari poli economici ai epocii. Intensificarea şi frecvenţa sporită a schimburilor economice a adâncit şi a diversificat cunoaşterea europenilor între ei. Această unitate în diversitate a fost ilustrată de avântul artistic al Renaşterii. le-a conferit europenilor sentimentul că erau purtătorii unei civilizaţii distincte faţă de cele existente pe alte continente. modelul cultural şi economic european fiind puternic marcat de caracteristici naţionale distincte. A treia zona economică era reprezentată de zona continentală având ca principale centre oraşele Lyon. polonă etc. germană. Contactul cu civilizaţiile altor popoare din Africa. Augsburg şi Nürnberg. Asia şi America. facilitat de deschiderea noilor rute maritime peste Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Florenţa. Portugalia) şi cele din nord – vestul Europei (Franţa. Milano. Dezvoltarea cea mai spectaculoasă a cunoscut-o coasta atlantică a Europei unde.

proiect politic anacronic comparativ cu dorinţa de independenţă politică şi spirituală manifestată de către statele europene. Apariţia şi afirmarea noilor religii protestante au dat o puternică lovitură unităţii creştinismului în Europa. În interiorul Bisericii catolice au apărut o serie de mişcări reformatoare precum: lutheranismul. iar ideea de naţiune şi de tradiţie naţională s-a impus în ciuda proclamaţiilor de universalitate. descifrarea tainelor corpului uman. Noile curente au pus în discuţie autoritatea papală şi au favorizat consolidarea noilor Biserici naţionale. iar spiritul său a fost prezent în toate sferele vieţii. Într-o lume creştină în care credincioşii aşteptau un răspuns la cerinţele. cit. împărat al Germaniei şi rege al Spaniei a încercat să refacă prin forţa armelor unitatea lumii creştine occidentale şi a preconizat o cruciadă împotriva ameninţării otomane. cit. Renaşterea a reuşit să refacă doar parţial. p. Vechea concepţie imperială a fost înlocuită de ideea de „echilibru european”. problemele şi necesitaţile lor spirituale. Serge Berstein. în plan religios şi a avut ca principală zonă de afirmare spaţiul german.). concept care prevedea 45 46 Ovidiu Drâmba. 4. Renaşterea a consemnat apariţia statelor naţionale. În plan politic. de mărfuri etc. prin artă şi cultură. într-un cuvânt „descoperirea omului şi descoperirea lumii”45. a moralităţii şi a spiritului religios. Acţiunile de forţă ale lui Carol Quintul îndreptate împotriva religiilor protestante au urmărit refacerea vechiului imperiu german creştin. Cronologic. anabaptismul. op. Acest fapt a reprezentat o neîmplinire în plan intelectual . perioada Renaşterii acoperă intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea. calvinismul şi anglicanismul. Originea reformei protestante s-a aflat în atmosfera de frământare religioasă de la sfârşitul Evului Mediu şi în incapacitatea Bisericii de a găsi o rezolvare la progresul tehnic şi ştiinţific al epocii. Pierre Milza. la afirmarea practică a industriei şi a pieţei de tip capitalist (financiară. a spiritului uman cu natura. neputinţa Bisericii a provocat o reacţie de contestare. op. 5-7. inclusiv în promovarea economiei de piaţă. Reforma a reprezentat o altă formă de manifestare a umanismului. şi nu numai.. 143. ea s-a manifestat. 43 . Carol Quintul (1519 – 1556). p. sondarea naturii umane.. reconcilierea în artă. în primul rând. Renaşterea va da naştere la două curente opuse: barocul şi clasicismul46. Renaşterea a însemnat descoperirea pământului şi a cerului. dar au afirmat şi mai puternic spiritul naţional.profund cursul general al istoriei europene. unitatea pierdută a lumii creştine. vol.pentru că ştiinţa umanistă s-a limitat doar la cunoaşterea ştiinţifică a lumii antice.

op. negustori nobili. mentorul acestui cerc de elite umaniste. iar doi ani mai târziu (anul 1521) au ocupat fortăreaţa Güns situată la circa 90 de km de Viena48. Halil Inalcik.existenţa unui sistem de state în care nici unul să nu aibă dreptul de a-şi impune legea celorlalte47. fericire şi pace51. 82. op. p. p. a acelei aşa-numite „Republici a Literelor” gândirea sau iniţierea unei serii de proiecte privind unitatea europeană50. sSerge Berstein. Dintre proiectele privind reorganizarea europeană. Aceste ultime victorii obţinute au deschis drumul armatelor turce spre inima Europei unde. 82 – 83. 47 48 44 . Discordia dintre suveranii creştini. au asediat pentru prima oară oraşul Viena. Erasmus din Rotterdam (1496 – 1536). cit. 16. Au fost elaborate diferite proiecte privind materializarea acestui concept. cit. Pericolul otoman a declanşat în rândul învăţaţilor timpului. a sprijinit lupta francezilor împotriva Spaniei şi a Casei de Habsburg. a favorizat răspândirea calvinismului în Ungaria şi în Boemia. toate acestea au slăbit puterea politică a Europei şi au prevenit o cruciadă antiotomană49. unitatea europeană se putea realiza pe două căi: prin lupta unită a ţărilor europene împotriva Imperiului otoman... cit. După ce a ocupat statele din Peninsula Balcanică. în anul 1519. în care expunea viziunea sa privind căile de realizare a unităţii europene. dar toate au căzut de acord asupra unei probleme şi anume aceea reprezentată de pericolul otoman. p. Pierre Milza. 51 Ovidiu Pecica. prelaţi. războaiele civile şi războaiele religioase au slăbit considerabil unitatea politică a Europei secolului al XVI-lea. Imperiul Otoman a atins apogeul dezvoltării sale. oameni de stat. Presiunea exercitată de Imperiul Otoman asupra Europei în secolele XVI – XVII a avut efecte multiple: a obligat pe Habsburgi să recunoască protestantismul.. 1996. precum şi prin toleranţa între state şi fundamentarea relaţiilor interstatale pe baza conceptelor creştine de iubire. Epoca clasică. Imperiul Otoman. 52 Faust Brădescu. Idealul unităţii europene a preocupat atât pe reprezentanţii puterii politice cât şi pe cei ai culturii. Editura Enciclopedică. op. Bucureşti. 84 – 85. 163. situaţie care a generat o adevărată frenezie federativă în rândul spiritelor europene52. a publicat lucrarea Elogiul nebuniei. turcii s-au îndreptat spre Europa centrală. p. 50 „Republica Literelor” a fost prima formă de organizare a intelectualităţii europene din secolul al XVI-lea care a reunit în rândurile sale învăţaţi. 49 Ibidem. Conform ideilor sale. p. înfrângere urmată de lichidarea statului maghiar şi transformarea unei părţi din teritoriul Ungariei în paşalâc (în anul 1541). În secolul al XVI-lea. În anul 1521 au cucerit Belgradul şi în 1526 au zdrobit armata ungară la Mohacs.

au detaşat cele elaborate de Francisco de Vitoria53 şi Francisco Suarez54. Ambele construcţii au încercat să găsească un remediu la grava problemă care o reprezenta ofensiva otomană în centrul Europei, dar au eşuat în planuri utopice fiind lipsite de spirit practic, de realism. Secolul al XVI-lea a consemnat eşecul tentativelor imperiului Habsburgic de a-şi impune dominaţia asupra Europei, dominaţie bazată pe supremaţia Bisericii catolice. Războiul de treizeci de ani (1618 – 1648) a produs mari pierderi economice statelor participante, a afectat dezvoltarea regiunilor din centrul şi nordul continentului. Finalizat prin înfrângerea Habsburgilor şi a spaniolilor, conflictul respectiv a creat un alt echilibru european bazat pe o dublă preponderenţă: franceză în centrul Europei şi una suedeză în nordul continentului. La jumătatea secolului al XVII-lea o profunda criză socială a zdruncinat lumea europeană. Criza a fost cauzată de conflictul dintre diferitele grupuri sociale tot mai dinamice şi mai novatoare şi monarhia care se manifesta tot mai absolutist. Fronda din Franţa, războiul civil şi execuţia regelui în Anglia din anul 1649, conflictul social din Ţările de Jos, au fost expresia violentă a contestării instituţiei monarhice absolutiste. Sfârşitul secolului a consemnat o altă situaţie politică pe scena europeană: o supremaţie franceză şi suedeză, o decădere a puterii spaniole, o putere maritimă engleză din ce în ce mai mare, un imperiu habsburgic în declin, o Polonie micşorată şi o Rusie care a intrat, pentru prima dată viguros, în jocurile de putere ale Europei. Toate aceste state au fost angajate într-un şir continuu de războaie, un adevărat măcel între fraţi creştini care a diminuat considerabil progresul cultural şi economic al continentului. Să nu uităm că secolul al XVII-lea a consemnat naşterea ştiinţei moderne. În mijlocul agitaţiei unui secol baroc în care războaiele civile şi conflictele europene au ocupat primul plan al scenei, s-a născut o Europă a savanţilor, o Europă a raţiunii. Johannes Kepler, René Descartes, Wiliam Gibert, Wiliam Harvey, Jean-Baptiste von Helmont, Blaise Pascal ş.a. au avut contribuţii importante la formarea spiritului ştiinţific al epocii. Rafinamentul spiritual şi înflorirea culturală a epocii a favorizat apariţia unor noi planuri de tip federalist privind unitatea europeană. Emerico Cruce a combătut în lucrarea sa Noul Cyne mentalitatea violentă a epocii şi a susţinut necesitatea de a înlocui războiul cu o armonie generală. Proiectul său preconiza unirea tuturor popoarelor europene şi nu numai, într-o structură federală denumită Adunarea Generală. În cadrul nou creat, diferendele dintre state erau soluţionate
Francisco de Vitoria, profesor la Universitatea din Salamanca, este considerat unul dintre fondatorii dreptului internaţional modern. 54 Francisco Suarez (1548 – 1617), teolog spaniol, autor al lucrării Apărarea credinţei în care a plasat puterea spirituală înaintea puterii temporale (politice).
53

45

printr-un arbitraj, iar războiul urma să dispară din viaţa social-politică a lumii. Toate proiectele politice cu privire la unitatea europeană din perioada secolelor XV - XVII au avut un semnificativ conţinut utopic întrucât preconizau doar o acţiune antiotomană şi realizarea unei păci perpetue pe continent. Ministrul de finanţe a regelui Henric al IV-lea, Maximilian de Sully (1560 – 1640), a propus un plan de reorganizare europeană pe care, apoi, posterioritatea l-a atribuit regelui francez. Proiectul politic gândit de Sully pornea de la constatarea că, pe continentul european exista un profund dezechilibru între forţele politice, fapt care genera conflicte sângeroase. Având în vedere dezechilibrul existent, se propunea realizarea unei Europe echilibrată, construită prin compromis, bazată pe o repartizare judicioasă a forţelor şi a teritoriilor. Potrivit acestor viziuni, Europa ar fi trebuit organizată sub forma sub forma unei reuniuni a 15 state (6 regate ereditare, 6 puteri elective şi 3 republici federaliste) şi care să fie condusă de un consiliu general format din 40 de membri care trebuiau să aplaneze orice conflict. Deşi la baza construirii celor 15 structuri statale principale se ţinea cont de cadrul politic şi religios anterior, construcţiile politice respective erau rodul unui proces arbitrar de realizat, fapt care punea sub semnul întrebării rezistenţa în timp a acestor state (sau a acestei formaţiuni politice.). Proiectul lui Maximilian de Sully conţine însă câteva idei interesante, cu spirit vizionar. Ideea de echilibru de forţe este remarcabilă şi, de atunci, ea a devenit unul din principiile de bază ale politicii internaţionale. Apoi constituirea unui Consiliu Suprem de conducere a uniunii formate şi a unui Tribunal internaţional care să rezolve litigiile precum şi formarea unei armate internaţionale aflată sub conducerea Consiliului Suprem. Toate acestea au determinat ca proiectul lui Sully să fie considerat primul plan viabil de reorganizare europeană sub raport politic55. François Fénelon (1651 – 1715), prelat şi scriitor francez, episcop de Cambrai, perceptor al ducelui de Bourgogne56, s-a remarcat prin scrierile sale: Traité de l´éducation des filles, Fables, Aventures de Télémaque ş.a. A criticat războaiele, politica de cuceriri a Franţei care, devenind mult prea puternică faţă de vecinii săi, se transformase într-o ameninţare pentru aceştia. Soluţia refacerii echilibrului european preconizată de Fr. Fénelon era reprezentată de crearea unei federaţii de state la nivel continental. Aşadar, ideea unităţii europene nu a încetat a se manifesta în epocă
Faust Brădescu, op. cit. p. 20. Duce de Bourgogne a fost titlul purtat de Ludovic de Franţa, fiul cel mai mic al lui Ludovic al XIV-lea, înainte de a deveni Delfin (titlu purtat de moştenitorul coroanei Franţei)
55 56

46

În anul 1693, Wiliam Penn (1644 – 1718), şeful clanului imigranţilor englezi, fondatorul şi legiuitorul viitoarei Pennsylvania, a dezvoltat în lucrarea sa Eseu pentru pacea actuală sau viitoare a Europei, o concepţie modernă privind reorganizarea Europei. În viziunea lui W. Penn, situaţia instabilă de pe continent putea fi echilibrată prin înfiinţarea unei Diete generale, formată din 86 de reprezentanţi, care urmau să constituie Consiliul Suprem al Statelor Europene. Fiecare stat avea un anumit număr de reprezentanţi, în funcţie de importanţa politică. Dieta avea ca principală misiune menţinerea păcii pe continent. Deciziile dietei erau luate cu o majoritate de trei pătrimi şi ele puteau fi efectiv impuse statului vinovat, pentru că Dieta dispunea de o forţă militară internaţională. W. Penn a surprins pe contemporanii săi cu noutatea ideilor şi a măsurilor practice preconizate, dar spiritul epocii făcea imposibilă aplicarea unor astfel de proiecte politice. Sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea a cunoscut o reaşezare a raporturilor de forţe dintre puterile europene. Sfârşitul dominaţiei franceze şi suedeze, precum şi înfrângerea Spaniei au însemnat creşterea puterii Austriei, a Rusiei, a Danemarcei şi a Angliei. S-a stabilit un alt echilibru de forţe al cărui arbitru a devenit Anglia. Noul echilibru a avut drept carenţă de bază incapacitatea generală a ţărilor europene de a domina continentul din punct de vedere politic. Această caracteristică se va menţine până la sfârşitul secolului al XX-lea. Secolul al XVIII-lea a permis afirmarea unui forme diferite de regim politic. Modelul de stat modern reprezentat de Franţa regelui Ludovic al XIV-lea a dominat filozofia politică din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi şi-a prelungit influenţa până la sfârşitul acestui secol. Secolul al XVIII-lea a adus în planul ideilor politice o formă diferită de regim politic care a apărut şi s-a afirmat în Anglia. Modelul de stat englez a avut ca izvoare o serie de acte constituţionale elaborate de-a lungul timpului: Magna Carthum din anul 1215, Petiţia Drepturilor din anul 1628, care a pus bazele existenţei Parlamentului, Habeas corpus Act din anul 1679, act ce a legiferat bazele libertăţii individuale, Legea Drepturilor din anul 1689, prin care s-au stabilit limitele autorităţii regale şi s-au fundamentat principiile monarhiei constituţionale, precum şi lucrările filozofilor Adams Hobbs şi John Locke. Regimul politic apărut în Anglia era total diferit de cele existente atunci în Europa şi în lume. Noul model politic se baza pe respectare libertăţilor cetăţenilor, limitarea puterii monarhului şi supremaţia puterii Parlamentului deoarece era format din reprezentanţii naţiunii care promovau şi apărau interesele tuturor stărilor sociale. În consecinţă, modelul politic englez era complet opus modelului oferit de monarhia
47

absolutistă care domina în celelalte ţări europene. În plan economic secolul al XVIII-lea a adus câteva elemente esenţiale privitoare la viitorul continentului. Începând din a doua jumătate a secolului, Europa a cunoscut o mare dezvoltare: sporirea producţiei agricole, creşterea natalităţii, dezvoltarea comerţului, mai ales cel maritim. Cel mai important fenomen economic a fost însă revoluţia industrială, care, prin consecinţele sale economice, social, politice şi culturale a avut o influenţă fundamentală în istoria continentului şi a lumii. Declanşată, sub raport tehnic, în anul 1733 prin inventarea suveicii zburătoare, acest fenomen economic a transformat Anglia în mai puţin de un secol în „atelierul lumii”, devenind, la începutul secolului al XX-lea singura putere industrială a lumii57. Ulterior, revoluţia industrială s-a extins în Ţările de Jos şi în Franţa. Revoluţia industrială a dat naştere unei noi geografii economice: un nord-vest european dinamic, cu o dezvoltare economică şi socială modernă, în timp ce restul continentului, dominat încă de relaţii de tip feudal, era departe de aceste procese. Specific secolului al XVIII-lea a fost afirmarea deplină a spiritului ştiinţific. Progresele realizate în acest secol, în toate domeniile, au fost hotărâtoare pentru dezvoltarea ulterioară a continentului. Datorită descoperirilor ştiinţifice, Europa a intrat într-o adevărată epocă ştiinţifică care a dat roade în secolul al XIX-lea prin trecerea de la stadiul de cercetare fundamentală la cel de utilizare tehnică. Spre exemplu, numărul brevetelor de invenţie reprezintă o dovadă în acest sens: de la 297 brevete în perioada anilor 1771-1780, la 653 brevete emise între anii 1780 – 1800. Progresele obţinute au dat încredere în posibilităţile nebănuite ale raţiunii şi cunoaşterii umane. Aplicată la societate, religie şi politică, această concepţie s-a manifestat în mişcarea filozofică a „Luminilor”. Secolul al XVIII-lea a rămas în istoria Europei şi a lumii ca fiind „secolul Luminilor”. A fost epoca în care raţiunea umană şi spiritul critic au deschis umanităţii perspective nebănuite prin critica nemiloasă făcută religiei, monarhiei, statului şi societăţii în ansamblul ei. În planul ideilor politice, secolul al XVIII-lea a fost deosebit de fertil prin contestarea ordinii politice existente şi prin soluţiile novatoare pe care le propune. În timpul negocierilor Congresului de la Utrecht (anul 1713), abatele Charles – Irénée de Saint-Pierre (1658 – 1743) a scris Proiect de pace perpetuă (Projet de paix perpétuelle), lucrare în care s-a schiţat imaginea unui Senat european, cu competenţe legislative şi judiciare. Pacea putea fi durabilă, susţinea Abatele de Saint-Pierre dacă se crea o societate permanentă, formată din cele 24 de puteri importante ale Europei,
57

Stelian Saon, Istoria Economiei României, 2001, p. 21 - 22. 48

declanşarea războaielor. nu suveranii trebuiau convinşi despre necesitate apărării păcii ci popoarele. „Astăzi nu mai există francezi. în acest mod. aceasta fiind pentru prima dată clar formulată. Bertham considera că niciuna dintre puterile europene nu putea să ajungă la dominaţia continentului. spanioli şi nici englezi. ci dintr-o perspectivă mult mai apropiată de înţelegerea de astăzi. Filozofi. medierea. concepută nu dintr-un punct de vedere hegemonic. Bertham. precum: solidaritatea statelor. principiul egalităţii între state. Toate litigiile urmau să fie soluţionate prin mediere şi arbitraj. care transcede graniţele naţionale. jurişti. Ecaterina Rusiei. arbitrajul. care va fi confirmată abia în secolul al XX-lea. economişti au susţinut cu argumente convingătoare că dincolo de graniţele politice există o unitate profundă a continentului european. filozofii au făcut apel la expresia „uzanţele comune ale Europei” arătând că respectivele „uzanţe comune” constituiau fondul de civilizaţie care favoriza unitatea. Proiectul politic propus nu avut nici un rezultat practic în cadrul negocierilor de la Utrecht. În acest sens. germani. Rousseau preconiza o republică europeană formată din mai multe provincii. urmau a fi aprobate de către popoare împiedicând. Era o concepţie foarte îndrăzneaţă pentru o epocă dominată de monarhi atât de puternici precum: George al II-lea al Angliei. iar rolul opiniei publice în probleme de interes comun era aproape inexistent. Frederic al II-lea al Prusiei.capabilă să menţină statu-quo-ul teritorial şi să interzică orice război. şi anume ideea influenţei exercitate de către opinia publică internaţională asupra acţiunilor politice. de asemenea. Proiectul acesta de confederaţie era aplicabil dacă 49 . constituirea unei armate internaţionale care să apere frontierele Europei. ca urmare propunea ca Anglia şi Franţa să se înţeleagă şi să formeze nucleul unei noi organizări a continentului. În mediile intelectuale ale secolului al XVIII-lea a luat naştere o nouă viziune care depăşea cadrele naţionale fixate în epocile anterioare aşa numita viziune/concepţie cosmopolită. Filozoful englez Jeremy Bentham (1784 – 1832) a redactat în anul 1789 un proiect de federaţie europeană în care a introdus o idee nouă. armata internaţională etc. cu două organe: Curtea de Justiţie şi un Congres al Păcii. J. adică universală. În secolul al XVIII-lea s-a conturat ideea unităţii europene. Se cuvin a fi remarcate o serie de principii propuse care şi-au păstrat valabilitatea până astăzi. Iosif al IIlea al Austriei. În acest sens el preconiza organizarea unei Societăţi a Naţiunilor. nu există decât europeni” afirma Montesquieu. În viziunea lui J. Se propunea. J. Deciziile Congresului Păcii publicate în presă.

împărţită în mai multe state. V. op. este o problemă de maximă necesitate şi în zilele noastre. dacă funcţionau normal. p. Trecut. cit. Remarcabila idee a lui Kant de a moraliza politica printr-o moralizare prealabilă a oamenilor politici. susţinută de argumente istorice. J. Pierre Milza. Gânditori precum François Quernay. 59 Serge Berstein. Gournoy. 58 50 . Apud Charles Zorbibe. din păcate slab aplicată. un corp format dintr-o multitudine de relaţii şi interese şi că toate acestea făceau din statele continentului „un fel de republică. Construcţia europeană. juridice şi economice. altele aristocratice. 60 Viorel Marcu. Voltaire a susţinut că elementele de civilizaţie comune constituie baza unităţii europene. 6. dar mai ales britanicul Adam Smith au combătut concepţia mercantilistă care a dominat gândirea economică europeană încă din secolul al XVI-lea. viitor. a scris că Europa constituia un sistem politic. susţinând că prosperitatea se bazează pe libertatea de a produce şi comercializa. 2001. p. în plan ideatic mai întâi. solidară. în secolul al IX-lea. Economiştii liberali din secolul al XVIII-lea au susţinut că legile economice care guvernează producţia şi comerţul puteau să asigure prosperitatea continentului numai dacă se manifestau nestingherite.. ale cărei membre. p. iar popoarele se emancipau şi deveneau mai înţelepte58. Drept constituţional comunitar.monarhii îşi abandonau natura lor „lacomă şi belicoasă”. Astfel în jurul conceptului imaginar de unitate europeană a început a se contura o concepţie politică închegată. pe măsura formării şi desăvârşirii statelor naţionale europene. 1998. toate având aceleaşi principii de drept public şi politice. cu toate că sunt independente. Bucureşti. Emmerich Vattel. prezent. Bucureşti. 21 – 26. Editura Lumina Lex. altele populare. politice. a fost sprijinită şi de evoluţia gândirii economice. 144 – 146. altele mixte. toate având acelaşi fond religios. Credinţa filosofilor iluminişti conform căreia Europa trebuia să devină o comunitate politică bine articulată. care se va afirma puternic. În acest sens el a afirmat că Europa era „un fel de Republică imensă. dar toate în strânsă legătură unele cu altele. unele monarhice. Unul dintre pionierii dreptului internaţional. necunoscute în alte părţi ale lumii”59. sunt unite” prin intermediul interesului comun „pentru a menţine ordinea şi libertate”60. Editura Trei.

Revoluţia franceză a marcat un moment decisiv în această evoluţie atât prin aspiraţia sa de a fi mondială. În anul 1811. După ce s-a afirmat ca un strălucit general în Italia. Napoleon a modificat relaţia dintre Franţa şi Europa. Istoria politică a secolului al XIX-lea a oscilat între dorinţa de unificare şi afirmarea structurilor statale naţionale. pentru Europa. Napoleon (ajuns împărat în anul 1804). Pierre Milza. Revoluţia americană. Napoleon a înlăturat Directoratul printr-o lovitură de stat şi a pus capăt Revoluţiei. a învins toate marile puteri din Europa şi a impus propria sa lege. Napoleon domina Europa. cât şi prin consecinţele pe care le-a avut. Sub conducerea lui Napoleon. condus de un guvern capabil să menţină o putere politică democratică unitară pe un vast teritoriu. Sub conducerea lui Napoleon. întreaga Europă a cunoscut dominaţia franceză. dreptul la o viaţă liberă şi demnă. Spiritul care a întrupat-o în mod radical a fost Napoleon. 359. Rusia şi Imperiul Otoman. conflictul s-a manifestat între un imperialism şi o Europă monarhică61. Napoleon a cucerit Europa ca apărător al concepţiilor nou create de către Revoluţia franceză.Capitolul 3 IDEEA UNITĂŢII EUROPENE ÎN SECOLUL AL XIX-lea 3. egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor şi a popoarelor. Franţa a declanşat un amplu proces de cuceriri.1 Ideea unităţii europene în secolul al XIX-lea Sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea a înregistrat o adevărată cascadă de evenimente care au zguduit din temelie vechea ordine politică. Totodată Statele Unite ale Americii. 51 . cit. Între anii 1803 – 1809. Exceptând Marea Britanie. după un şir de campanii victorioase. catalizând transformarea ei într-o Europă a naţiunilor. a proclamat pentru prima dată în istorie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. În momentul său de 61 Serge Berstein. conflictul dintre o Franţă revoluţionară şi o Europă a prinţilor era înfruntarea dintre două concepţii opuse ale societăţii europene. statul federal. El a aşezat într-o nouă matcă Europa statelor. În timpul revoluţiei. Acest afirmaţie şi-a avut premisele în revoluţia americană şi în cea franceză. conciliind pe plan instituţional unitatea cu diversitatea. a fost secolul revoluţionarilor şi al naţiunilor. care au luat naştere în anul 1789. S-a spus despre secolul al XIX-lea că. au reprezentat un alt model de construcţie politică.. op. p. prin Declaraţia de Independenţă din 4 iulie 1776.

Napoleon nu a fost preocupat de zona dunăreană şi implicit de teritoriile româneşti. Napoleon a spulberat coaliţiile create împotriva sa de marile puteri adverse. dezvoltarea sistemelor moderne de administraţie. în graniţele fostei Galii romane. 62 52 . Revoluţia franceză i-a adăugat un nou principiu potrivit căruia. Bucureşti. În jurul Franţei se constituise un sistem continental. aceea de succesor al lui Carol cel Mare. Rând pe rând. Rhinului. transporturi etc. Protector al Confederaţiei Elveţiene. Această modernizare a avut în vedere egalitatea cetăţenilor în faţa legilor. cultură. Provinciile Ilirice. Au fost consemnate două proiecte: unul viza cedarea Moldovei şi a Ţării Româneşti Imperiului Habsburgic pentru a constitui o barieră împotriva Rusiei. Modernizarea a fost mai intensă în Italia. ideile naţionaliste s-au întors împotriva ei. adică având alipite Olanda. Răspândite de Franţa. Napoleon îşi preciza ideea politică care a stat la baza cuceririlor sale. a trezit popoarele dominate de Franţa napoleoniană şi a avut un rol esenţial în prăbuşirea imperiului creat de Napoleon. Acelaşi tip de patriotism. iar pe tronul regatului Neapolelui şi pe cel al Suediei se aflau mareşali ai lui Napoleon. A fost suficient un singur eşec militar pentru ca edificiul politic creat de Napoleon să se prăbuşească. statele germane. înlăturarea practicilor feudale. împreună cu ideea de libertate au însufleţit patriotismul francezilor şi au făcut posibilă victoria Revoluţiei franceze. Într-o scrisoare din anul 1807. în cadrul căruia s-a produs o modernizare care a imitat în mare măsură experienţa franceză. Napoleon era împărat al Franţei. învăţământ. libertatea religioasă.maximă expansiune. celălalt preconiza o „Confederaţie a Dunării” care includea Moldova. p 2 – 3. al Marelui Ducat al Varşoviei. structuri statale în care predominau relaţiile economice de tip medieval. Hegemonia franceză a însemnat trezirea naţiunilor. Olanda. Românii şi ideea federală. Acest principiu fundamental. Belgia. George Ciorănescu. Piemontul. se găsea sub influenţa imperiului ţarist şi a celui otoman. Portugalia. slab evoluată. Editura Enciclopedică. Pe tronul Spaniei şi pe cel al Westfaliei se aflau fraţii săi. Dominaţia napoleoniană s-a bazat pe cuceriri şi pe forţa armată. împărat pe care l-a avut ca model în procesul de unificare a Europei. mai ales cel din spaţiul german. El a dorit crearea unor federaţii la Dunărea de Jos doar pentru a stopa expansiunea rusească spre Balcani. popoarele au dreptul de a-şi hotărî singure soarta. 1996. Ideea de naţiune izvorâtă din filosofia iluministă se baza pe o concepţie universalistă despre om şi drepturile sale naturale. şi părţi din regatul Prusiei. justiţie. rege al Italiei. Ţara Românească şi Serbia62. Spania şi mai puţin evidentă în Europa de est şi sud care.

La baza Sfintei Alianţe a stat tratatul de la Chaumont din martie 1814. Uniunea europeană. dacă nu intervenea dezastrul din Rusia din iarna anului 1812. secolul naţionalismelor. p. Jaques Léonard. oriunde ar fi călătorit. tratată la Chaumont ca o naţiune învinsă şi suspectă. o curte de casaţie europeană. Într-un timp relativ scurt. la care Anglia a propus Rusiei şi Prusiei o alianţă pe timp de 20 de ani îndreptată împotriva Franţei. ca reacţie la mişcările democratice şi sociale. După Congresul de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815). trebuia doar să fie organizat”63. cit. sentimente şi interese ale cetăţenilor continentului. În viziunea lui Napoleon. 63 64 53 . p. datorită neînţelegerilor dintre învingători. Congresul de la Viena a dat o nouă organizare Las Cases. 63. Este de remarcat faptul că proiectul politic privind unitatea europeană gândit de Napoleon a depăşit cu mult gândirea contemporanilor săi şi avea nevoie de timp pentru a se consolida. desfiinţarea vămilor. Pentru înfăptuirea acestei unităţi urmau a fi aplicate o serie de legi şi principii comune precum: un cod european. Realizarea acestui sistem european ar fi permis „să visăm la marea familie europeană”. „Pacea de la Moscova desăvârşea şi încheia expediţiile mele războinice […]. 1975. A fost o epocă ce s-a caracterizat prin puternice presiuni exercitate de forţele monarhice şi conservatoare (învingătoare ale lui Napoleon). Las Cases. p. nu era deloc favorabil ideii de unificare65. Editura Minerva. op. Prăbuşirea ideii napoleoniene de unificare a Europei a marcat pentru mult timp sfârşitul tentativelor de integrare. Franţa. hotărârile tratatului de la Chaumont au devenit caduce. exploatate cu abilitate de Talleyrand. pentru înfăptuirea operei sale. Editura Coresi. Secolul al XIX-lea. Considerăm că unificarea prin forţă a fost singura soluţie viabilă pe care s-a putut sprijini Napoleon. s-ar fi găsit tot timpul în patria comună”64. Bucureşti. Primele decenii ale Europei post-napoleoniene au suportat consecinţele Congresului de la Viena (1815). Tot atât de adevărat este şi că o soluţie de forţă nu rezistă în timp şi însăşi prăbuşirea imperiului napoleonian este un argument în acest sens. Soluţiile politice şi administrative preconizate erau pe măsura geniului său de general şi administrator. popoare care urmau să facă „acelaşi corp naţional”. legislaţie comună. „Europa ar fi format cu adevărat un singur popor şi fiecare. 13. Napoleon a explicat concepţia sa privind unificarea Europei. Memorialul din Sfânta-Elena. 63 – 64. 2002. Napoleon preconiza unificarea în Europa a 30 de milioane de francezi. la Viena. Sistemul european era întemeiat. afirma Napoleon. Bucureşti. a 30 de milioane de germani şi a 15 milioane de spanioli şi italieni. în acea epocă. 65 Cristian Hen.În anii exilului. tratată ca o putere şi a aderat la Sfânta Alianţă. unitatea europeană era realizabilă prin unitate de opinii. . o singură monedă. a fost.

66 54 . Olanda primea Belgia. Tirolul. ideea federalizării europene a devenit o temă frecventă mediilor culturale. 27. Modalitatea de lucru a constat în întâlniri periodice în congrese (Aix la Chapelle – 1818. Contele de Saint-Simon a susţinut în lucrarea sa „Despre organizarea societăţii europene sau despre necesitatea şi mijloacele de a reuni popoarele Europei într-un singur corp politic păstrând fiecăruia independenţa sa naţională” necesitatea unui „parlament european” format din reprezentanţii Franţei şi Angliei. Neimplicarea Angliei în acţiunile militare ale Sfintei Alianţe a diminuat considerabil influenţa sa continentală. Trappau – 1820. Prusia lua în stăpânire o parte din teritoriile poloneze. Prusia şi Austria deţineau rolurile centrale. construcţia europeană trebuia să se facă în cadrul unei alianţe între Franţa şi Anglia. Styria. Echilibrul precar realizat de Sfânta Alianţă n-a durat decât foarte puţin timp. fiind bulversat de avântul naţionalismului şi al liberalismului. partea de nord a Saxoniei şi provincia Renania-Westfalia. Verona – 1822) unde se hotăra intervenţia militară dacă echilibrul european era pus în pericol. la care urmau La Congresul de la Viena s-a hotărât: Franţa a fost redusă la graniţele din anul 1792. Sfânta Alianţă a fost o coaliţie a monarhilor europeni pentru a apăra pacea şi „spiritul iubirii creştine”. Statele naţionale se afirmau ca un puternic element de unitate internă purtătoare a unor trăsături naţionale. dar nici una îndeajuns de puternică pentru a-şi impune hegemonia.Europei66. p. Bazată pe respectarea statu-quo-ului teritorial creat prin deciziile Congresului de la Viena. Dalmaţia. Dar realitatea politică rămâne departe de construcţiile intelectuale. Aportul adus de Sfânta Alianţă la organizarea europeană a constat în faptul că statele mari ale continentului şi-au descoperit interese comune şi au simţit nevoia unei solidarităţi reale. Echilibrul european era asigurat de statele învingătoare ale Franţei napoleoniene în cadrul cărora Rusia. Basarabia şi teritoriile fostului ducat al Varşoviei. etnice ce nu pot fi contestate. În acest nou echilibru de putere creat în Europa. dincolo de rivalităţi. Austria obţinea Galiţia. Era o solidaritate a coroanelor şi nu a naţiunilor. noua organizare a continentului avea drept scop prevenirea războiului şi a oricăror mişcări sociale care tulburau ordinea internă a statelor europene. Lombardia şi Veneţia şi îşi consolida autoritatea în Italia. Puterile secundare ale Europei nu au avut nici un rol în această organizare a Europei. 67 Faust Brădescu. culturale. op. Rusia primea Finlanda.. Existenţa statelor naţionale a conturat tot mai evident o Europă a echilibrului. cit. Anglia îşi extindea imperiul colonial şi lua în stăpânire Malta şi insulele Ionice. fapt explicabil pentru că acela era spiritul vremii67. în care marile puteri aveau rolul hotărâtor. Triestul. În viziunea sa. Apariţia şi afirmarea naţiunilor era un proces care nu mai putea fi oprit.

în viziunea lui Mazzini. Bucureşti. Jaques Léonard. în sensul de unitate europeană erau complementare şi nu opuse. această regiune a lumii va reprezenta.U. o Federaţie europeană. Conceptele de patrie şi europenism. Fapt revelator pentru „secolul naţionalităţilor” a fost afirmarea simultană atât a construcţiilor politice statal-naţionale. Giuseppe Mazzini (1805 – 1872). cit. Modelul politic al S. 14. nu numai că reunea într-o singură asociaţie popoarele europene. Joseph de Maestre. Perioada de timp cuprinsă între Congresul de la Viena şi revoluţia europeană (mişcările sociale europene) de la 1848. rivalităţile de rasă şi se vor consolida naţionalităţilor conform drepturilor şi necesităţilor locale”70.A. 68 69 55 . Idei asemănătoare au fost susţinute şi de către o altă personalitate a timpului. op. dorite şi întreţinute de despoţi şi vor dispărea. cit. istoria europeană stă să înceapă […]. astfel. care scria „de un pământ liber. era însoţită de aspiraţia de depăşire a contrastelor. independenţa şi libertatea naţională. 16. dar elimina şi diferenţele de ordin cultural şi economic. 14. în anul 1831. rivalităţilor şi resentimentelor istorice care divizau statele europene. Din principiu şi considerând larg mişcarea timpurilor. Federaţia de popoare libere va şterge toate diviziunile dintre state. În fruntea Europei trebuia să fie un rege. cât şi a ideilor federaliste. 70 Cristian Hen. 2002. s-a remarcat ca fiind unul dintre fondatorii federalismului european.. Bucureşti. 2002. o federaţie (subl. În acest sens. în manifestul „Tânăra Italie”: „Construirea de unităţi naţionale este impulsul către marea federaţie europeană care trebuie să reunească într-o singură asociaţie toate familiile lumii vechi. Editura Coresi.)69. Dorinţa de a realiza libertatea politică. omul politic francez Alexandru – Auguste Ledru – Rollin (1805 – 1874). în lucrarea sa „Soirées de Sanct Petersburg”. singura republică a Europei”. p.să adere şi alte ţări pe măsura eliberării lor şi a accesului la instituţii reprezentative. Ştefan Delureanu. 1999. p. Editura Paidea. la Marsilia. era tot mai des analizat de către numeroşi intelectuali. Jaques Léonard. a emis ideea unei Societăţi a Naţiunilor. a dus la apariţia mai multor proiecte de integrare europeană rămase la stadiul ideatic. Mazzini scria. Geneza Europei comunitare. Editura Coresi. noi credem că totul tinde în Europa la unitate şi că în reorganizarea generală ce i se pregăteşte. p. ns. ca „şef politic şi ştiinţific” şi se prevedea colectarea unui impozit68. Cristian Hen. Astfel urma să apară. În eseul „De una letteratura europea” publicat în anul 1829 scria că: „Istoria particulară a naţiunilor e pe sfârşite. care. op. ca rezultat ultim al operei epocii noastre. Filozoful francez Pierre Leroux (1797 – 1871) a publicat în anul 1827 în ziarul Le Globe un articol-studiu „Despre Uniunea Europeană”. Bucureşti.. În anul 1821.

socială şi politică ce a afectat lumea europeană. în felul acesta. o federaţie slavă a Dunării (iniţiator David Urquhart). Anglia. cit. Ordinea europeană stabilită la Congresul de la Viena din anul 1815 a fost puternic zdruncinată de valul revoluţionar izbucnit la Paris şi care s-a extins cu repeziciune şi în Germania. 71 72 George Ciorănescu. op. François Guizot (1787 – 1874). Cehia. Rusia. de sufragiu universal al popoarelor.p. p. V. Va veni o zi în care gloanţele vor fi înlocuite cu voturi. a scris un studiu despre federalizarea Europei. Astfel. Editura Coresi. românul Simion Bărnuţiu.În anul 1828. toate naţiunile continentului. austriece şi otomane. cum a fost denumită revoluţia europeană din 1848. Victor Hugo propunea unificarea Europei pe baza votului universal afirmând că: „Va veni o zi care Franţa. op. a fost înăbuşită de armatele ruse. economice şi politice concrete existente în fiecare ţară. italianul Cesare Balbo. în editorialul „Monitorul parizian” apărea un articol care susţinea că idealul constituirii Statelor Unite ale Europei era mai aproape ca oricând. iar ideile şi valorile se vor deschide pentru toţi locuitorii continentului. La jumătatea secolului al XIX-lea au fost elaborate mai multe proiecte de federalizare la Dunărea de Jos având ca autori pe francezul Bois – Le – Compte.. Ungaria. englezul David Urquhart. 2002. La Congresul de pace de la Paris din martie 1859. Italia. 15. Presa a fost elementul care a reflectat cel mai bine aceste preocupări. Mişcarea revoluţionară a avut obiective şi forme de manifestare distincte în funcţie de condiţiile sociale. o federaţie româno – maghiară (Simion Bărnuţiu)71. România. În încheierea expunerii sale. vă veţi contopi într-o unitate superioară şi veţi constitui fraternitatea europeană…. Construcţiile federaliste propuse de aceşti autori slujeau interese diferite proprii spaţiului politico-cultural din care aceştia proveneau. . Cristian Hen. au fost elaborate proiecte privind constituirea unei federaţii danubiene – germane (autor Ludovik Roth). Italia. Revoluţia din anul 1848 a pus în evidenţă o serie de proiecte politice prin care popoarele din această zonă puteau convieţui şi progresa. „Primăvara popoarelor”. cit. germanul Friederich List. alături de alte teme. 4. Polonia. Europa se îndrepta spre un comerţ liber şi neîngrădit de barierele statale. om politic şi istoric francez. sasul Ludovik Roth. ceea ce este Dieta pentru Germania şi Adunarea Legislativă pentru Franţa”72. care va fi pentru Europa ceea ce este Parlamentul pentru Anglia. Germania. Bucureşti. Revoluţia de la 1848 a adus în dezbatere. de un adevărat arbitraj al unui senat suveran. Revoluţia europeană din anul 1848 a fost determinată de o complexă criză economică. Victor Hugo aprecia că. Jaques Léonard. 56 . fără a vă pierde calităţile distincte şi individualitatea glorioasă. şi problema unităţii europene. În luna februarie 1848.

a fost o noţiune doar cu conţinut geografic. fără rezerve. Congresul de la Berlin a avut consecinţe importante pentru viitorul politic al Europei. Această atitudine sa regăsit în deciziile Congresului de la Berlin (iunie – iulie 1878). statul român sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866). cancelarul german manifestându-şi. pentru Bismarck. Esenţa politicii lui Bismarck a fost păstrarea echilibrului european şi anihilarea oricărei alianţe care ar fi putut pune în pericol securitatea Germaniei. încheiat prin dezastrul de la Sedan. Echilibrul european creat în urma Congresului de la Berlin s-a prăbuşit datorită intereselor divergente ale marilor puteri. cit. a dus la prăbuşirea imperiului francez. scepticismul faţă de orice proiect de uniune europeană. Otto von Bismarck (1864 – 1871). Bismarck a fost un adversar tenace al oricărui proiect federalist sau de integrare europeană. ce au urmat revoluţiilor de la 1848. Editura Coresi. Congresul de la Paris ( 25 februarie – 8 aprilie 1856). au creat situaţii favorabile pentru făurirea statelor naţionale Războiului Crimeii din anii 1853-1856. Spre deosebire de Napoleon al III-lea care era adeptul unui sistem de congrese ce aveau menirea de a rezolva pe cale paşnică litigiile dintre state. Europa. Rând pe rând. Austria şi Rusia).Hugo profetiza: „… va veni o zi când tunurile nu se vor mai vedea decât prin muzee şi lumea se va mira că au fost vreodată cu putinţă. Sistemul de alianţe gândit de „cancelarul de fier” care asigura Germaniei un rol de arbitru în politica europeană. Imperiul otoman a înregistrat un accentuat regres. 2002. ce a urma războiului ruso-turc dintre anii 1877-1878. a dominat centrul Europei în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. 16. a avut consecinţe deosebite asupra echilibrului european. p.. Războiul franco-prusac (1870 – 1871). au devenit entităţi naţionale. op. care a urmat acestui conflict. Se constată din proiectul prefigurat de către Victor Hugo privind organizarea politică a Europei alterna între conceptul federalizării şi cel al unităţii europene. s-a năruit după anul 1890. oficial. iar rivalitatea ruso-austriacă din Balcani nu a fost rezolvată. Jaques Léonard. Franţa era izolată politic prin crearea Triplei Alianţe (Germania. congres prezidat de cancelarul Bismarck. statul italian prin geniul lui Cavour (1859 – 1866) şi statul german prin sabia „cancelarului de fier”. procesul de unificare din Europa a cunoscut o puternică afirmare. 73 Cristian Hen. Şi va veni ziua când vom vedea două grupuri uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean”73. a pus pentru prima dată. Condiţiile politice de pe continent. fără nici o conotaţie de ordin politic. 57 . adică state naţionale. sub conducerea lui Bismarck. Germania. Sprijinit de Franţa. Bucureşti. problema naţionalităţilor.

darwiniste. Italia şi Austro-Ungaria (în anul 1882) şi Antanta sau Tripla Înţelegere – formată din Rusia. repercusiuni şi asupra celorlalte. Ideea reformării imperiului prin transformarea acestuia într-o federaţie. a degenerat în atitudini de forţă. mai apoi. În acest context. arhiducele Franz . op. Criza marocană din anul 1905.. Reaşezarea echilibrului de forţe în Europa a avut drept rezultat crearea a două blocuri militare: Tripla Alianţă – formată din Germania. 51. care a accentuat criza internă a Imperiului Austro-ungar incapabil să satisfacă cerinţele legitime de emancipare naţională. Ambiţiile imperialiste şi dorinţa de independenţă a popoarelor au amplificat înclinaţiile războinice ale acestora. Europa era sfâşiată de naţionalisme preocupate de a-şi justifica poziţiile şi purtătoare. Mijloacele media aveau un impact asupra opiniei publice şi aceasta din urmă reacţiona la fiecare decizie politică europeană majoră. Trebuie făcută o delimitare clară între acţiunile popoarelor încorporate cu 74 George Ciorănescu. Prin constituirea celor două blocuri militare.Dualismul austro-ungar creat după 1867. Criza morală şi culturală care a însoţit sfârşitul secolului al XIX-lea. a câştigat tot mai mult teren fiind susţinută de fruntaşii politici ai naţiunilor asuprite şi chiar de către moştenitorul tronului. purtătoare ale germenilor de război. a transformat sentimentul naţional în naţionalism care. imperialiste care au pătruns în zone largi ale opiniei publice. politică şi economică a naţiunilor încorporate forţat într-o asemenea construcţie statală. care au susţinut autonomia Transilvaniei în cadrul Imperiului Austro-ungar74. Anglia (în anul 1907). Europa s-a îndreptat spre război. au transformat războiul într-un element permanent al vieţii europene. Presiunea opiniei publice era tot mai mult luată în calcul de către toate cancelariile. cit. rasiste. a doua criza marocană din anul 1911. Franţa. sau remarcat oamenii politici români Aurel Popovici şi Alexandru VaidaVoievod. evidenţiază câteva trăsături specifice. în acelaşi timp. a fost un factor de instabilitate pentru centrul şi estul Europei. a unor mesaje şovine şi războinice. De-a lungul primului deceniul al secolului al XX-lea au avut loc o serie de crize şi conflicte care au pregătit războiul mondial care va începe în anul 1914. Analiza stării de spirit a opiniei publice din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea. În atmosfera ultimului deceniu al secolului al XIX-lea şi primul deceniu al secolului al XX-lea orice criză ce afecta pe una dintre marile puteri avea. Politica nu mai era apanajul doar al diplomaţilor. 58 . în mod inevitabil. socială. conflictele balcanice din anii 1912 şi 1913.Iosif. criza bosniacă din perioada 1912 – 1913. A avut loc o puternică afirmare a ideologiilor naţionaliste. p.

maritime şi rutiere) şi sistemul bancar au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Începutul războiului a însemnat sfârşitul tuturor proiectelor de unitate europeană. Europa a cunoscut o intensă industrializare care a cuprins treptat noi spaţii continentale. Atmosfera timpului era dominată de o febră patriotică favorabilă naţionalismului. Sectoarele cheie ale primei revoluţii industriale au fost: industria textilă. Tot din aceeaşi perioadă trebuie remarcate proiectul lui Frederich Passy şi Randal William Cremer (1838 – 1908) privind crearea unei Uniuni Interparlamentare (anul 1888) şi cele două „conferinţe de pace” de la Haga (din anii 1899 şi 1907). În această atmosferă. Atitudinile şovine şi agresive au devenit o mişcare contagioasă care a dus Europa spre războiul mondial. menite să apere pacea şi să asigure bunăstarea locuitorilor ei au fost zdrobite de o realitate politică programatică. Transporturile (feroviare. Senatul era format din delegaţii permanente din parte statelor membre ale confederaţiei. 3. industria petrolului. În această perioadă Europa s-a împărţit între „Europa calului de tracţiune” şi „Europa calului . Una dintre doctrinele principale care a înregistrat o mare influenţă în ultima jumătate a secolului a fost doctrina socialistă. Juristul elveţian Johann Kaspar Bluntshli a avansat ideea unei confederaţii a statelor europene. Aceste manifestări organizate şi susţinute de o elită restrânsă nu au avut nici o influenţă într-o epocă în care marile puteri – principalii actori ai vieţii internaţionale – erau preocupate de a-şi justifica propriile interese şi întreţineau o psihoză a războiului.2 Idei despre o Europă internaţionalistă Secolul al XX-lea a consemnat apariţia mai multor doctrine privind realizarea unităţii europene.putere”. cuprinzând delegaţi ai tuturor statelor europene şi un Senat. având ca primă consecinţă crearea unui mare decalaj între vestul european puternic industrializat şi centrul şi estul continentului dominate de trăsăturile arhaice ale unei economii prin excelenţă rurală. 59 . Efortul de a evita războiul. de a rezolva problemele litigioase prin confederaţii europene au fost sortite eşecului. austro-ungar sau otoman şi naţionalismul orgolios şi exclusivist al marilor puteri. industria electricităţii. Industrializarea nu s-a manifestat cu aceeaşi intensitate pe cuprinsul întregului spaţiu european. dominată de interese extrem de divergente. farmaceutică. de automobile. industria siderurgică şi industria cărbunelui şi au creat permisele pentru apariţia şi dezvoltarea unor noi industrii: chimia industrială. ideile care promovau unitatea europeană erau tot mai puţin acceptate. Generoasele proiecte de tip federalist privind organizarea Europei. În perioada 1850 – 1914. eşecul acestora.forţa în structura unor imperii anacronice precum cel ţarist. condusă de un consiliu federal.

Acesta a fost stimulat de procesele de concentrare economică şi de ruinare. 60 . Rhenania etc. lipsa de legi şi norme juridice care să reglementeze relaţiile de muncă. în total. 254. în industria textilă. şi importante efecte sociale. metalurgică şi în transportul maritim şi s-a dezvoltat în centre şi oraşe precum: Londra. Nu întâmplător primele ligi şi asociaţii proletare cu caracter politic au apărut în Anglia. crizele economice au înrăutăţit tot mai mult situaţia clasei muncitoare. În Franţa numărul membrilor de sindicat a crescut de la 420 000 în anul 1885 la peste un milion de membri în anul 1913. clasa muncitoare s-a implicat în lupta politică din societate prin intermediul organizaţiilor profesionale. Manchester. L'Essentiel. Noul actor social. a înregistrat o mare amploare. în total. Franţa şi Germania. au constituit instrumente de presiune extrem de puternice. exploatarea nemiloasă şi ilegală a muncii copiilor şi a femeilor. alcoolismul. de lipsa oricărui proiect de culturalizare au favorizat erodarea sănătăţii fizice şi morale a muncitorilor. în acelaşi timp. iar prin politizarea 75 Kostas Papaioanu. Lyon. Silezia. procesul de concentrare economică şi de apariţie a noilor ramuri industriale a influenţat procesul de organizare politică a proletariatului. după un început dificil. Ziua de muncă de 12-14 ore. Paris. În Germania anului 1914 erau. minieră. mai puţin de o jumătate de milion de membri în anul 1889 au stins în anul 1913 cifra de 2 574 000 membri. În Germania numai sindicatele de inspiraţie social-democratică care aveau. Mişcarea sindicală a cunoscut două modele: un model care îmbina reformismul cu existenţa unui partid dominat de sindicate (specific Germaniei şi Angliei) şi un model care consta în dorinţa sindicatelor de a rămâne independente de orice partid politic (specific Italiei şi Spaniei). Liverpool. Accidentele de muncă. drepturile economice şi sociale. Sindicatele au favorizat integrarea indivizilor în societate. specifice micii producţii. Les marxistes. p. Nantes. peste 4 000 000 de sindicalişti. Sindicalismul. Condiţiile de muncă şi de viaţă extrem de precare au determinat organizarea profesională şi politică a proletariatului. a meseriaşilor şi a micilor producători agricoli din cauza productivităţii reduse. a costurilor ridicate şi a lipsei de performanţe tehnice. Geneza şi dezvoltarea proletariatului industrial au constituit un proces care s-a derulat în funcţie de condiţiile social – politice şi economice concrete din fiecare ţară. lipsa asistenţei sanitare şi a locuinţelor. Paris. dublate de o rată înaltă a criminalităţii şi analfabetismului. Efectivele sindicatelor engleze au crescut de la un milion şi jumătate în anul 1893 la peste 4 milioane în 191375. Prima fază a revoluţiei industriale a accelerat procesul de constituire a proletariatului industrial. În acelaşi timp. sindicate şi prin intermediul partidelor politice proprii pe care şi le-a creat. 1965. Saxonia. în acelaşi timp.Industrializarea a avut.

Tot la jumătatea secolului al XIX-lea a apărut în Germania conceptul social democrat şi în acelaşi timp de social-democraţie.. 2002. Nu se poate discuta despre o filiaţie directă marxism . Pentru el. Robert Owen. de origine muncitorească sau intelectuală care au adăugat la revendicările politice ale revoluţiei de la 1848 (dreptul de vot. 19. Jaques Léonard. a unei societăţi comuniste la nivel planetar. Bucureşti. 197. Bucureşti p.imperialistă şi naţionalistă pe care au cunoscut-o la începutul secolului al XX-lea. în primul rând. O altă linie de gândire din mişcarea muncitorească a fost comunismul utopic. având rolul de a înfăptui revoluţia mondială care va duce la dispariţia statului şi constituirea societăţii fără clase. socialismul şi marxismul. Blanqui.social-democraţie. Cele Fr. pe care o vedeau ca un nou creştinism. unificarea Europei presupunea constituirea unei federaţii care trebuia realizată. A. comunismul utopic. bazat pe valorile ateismului. şi-au pierdut coeziunea ideologică şi nu au mai avut forţa necesară de a preveni războiul. 14. vol. cit. J. Pierre Leroux şi alţii. Fr. P. în cadru geografic al statului şi care permitea eliberarea indivizilor de etatism. În: K. Aceştia militau pentru instaurarea. Opere. în Europa s-a dezvoltat gândirea socialistă care nu a îmbrăcat forma unei doctrine coerente şi unitare. prezentă în opera lui E. Pierre Joseph Proudhomme) au proiectat o societate a egalităţii şi fraternităţii menită să elibereze nu doar o „anumită clasă socială. Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. Cabot. bazată pe proprietatea comună. Gândirea socialistă făcea o analiză critică a societăţii existente. Paralel cu avântul sindicalismului şi în strânsă legătură cu acesta. Socialiştii utopici (Charles Fourier. Marx. forma de guvernământ republică. Europa trebuia să fie o „federaţie de federaţii”77. 76 61 . Contele de SainSimon. Noua ideologie a atribuit proletariatului un destin mesianic. condamna nedreptatea socială şi propunea un model de reformă socială prin construirea unei societăţi a oamenilor liberi şi egali. prin revoluţie şi dictatură. transformarea sistemelor de producţie). p. op. Louis Blanc. În cadrul gândirii socialiste s-au conturat mai multe curente precum: socialismul utopic. Engels. Proudhomme s-a remarcat ca un adept înflăcărat al unificării europene. Apariţia marxismului în deceniul cinci al secolului al XIX-lea a dus la crearea unei noi ideologii. Engels. social democraţia. drepturi politice şi civile) şi revendicările economice şi sociale (îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale muncitorilor. Termenul desemna pe democraţii de stânga. Datorită apariţiei şi dezvoltării marxismului. conceptul „socialdemocrat” a avut o puternică conotaţie revoluţionară până în 1914. Editura Coresi. 77 Cristian Hen. ci dintr-o dată întreaga omenire”76. Editura Politică.

uniţi-vă” avea în vedere realizarea unui continent proletar. efectele depresiunii economice din anii 1872-1895. în mod oficial. În anul 1864 s-a constituit. În perioada 1870-1900 s-au constituit majoritatea partidelor socialiste şi social-democrate naţionale: Germania (în anul 1875 – partidul social. istoria politică a Europei între anii 18701914. Mişcarea socialistă europeană a cunoscut dezbinări profunde între reformişti şi revoluţionari. democratizarea marilor state industrializate. România (în anul 1893 partidul social-democrat). Danemarca (în anul 1880 – partidul social – democrat). marxişti şi anarhişti. Creşterea efectivelor populaţiei muncitoreşti. al drepturilor egale şi fraternităţii muncitoreşti. în anul 1876 Internaţionala I s-a destrămat. mai ales dintre discipolii lui Marx şi cei ai lui Bakunin. Sediul organizaţiei se afla la Londra. Belgia (în anul 1889 – partidul social-democrat). Aceasta a avut o largă recunoaştere şi s-a bucurat de un mare prestigiu. Suedia (în anul 1887 – partidul social-democrat). 10 germani. 2 polonezi şi 2 elveţieni. Franţa (în anul 1882 – partidul socialist). Datorită curentelor antagonice. iar deviza „Muncitori din toate ţările. în anul 1900 . 6 italieni. fără existenţa statelor. au avut o evoluţie paralelă în stânga europeană şi au dat naştere la două mari familii de partide: partidele social-democrate şi partidele comuniste. partizani şi adversari ai grevei generale în cazul unui război european. Aceasta era condusă de un Consiliu General format din 21 de englezi. În anul 1889 s-a constituit Internaţionala a II-a. la Londra. Internaţionala organiza congrese anuale şi era reprezentată de birouri naţionale în toate ţările afiliate. 9 francezi.două curente au apărut aproape concomitent. recunoaşterea sindicatelor au favorizat dezvoltarea mişcării socialiste. Spiritul internaţionalist a fost atenuat de permeabilitatea ideilor naţionale şi imperialiste în partidele naţionale. Austria (în anul 1874 partidul socialdemocrat). Marxismul a considerat statul drept principalul obstacol în calea eliberării clasei muncitoare. Italia (în anul 1882 – partidul social-democrat). mişcarea socialistă şi sindicatele au contribuit la ameliorarea condiţiilor de viaţă ale muncitorilor şi au marcat. A promovat spiritul fraternităţii şi al solidarităţii muncitoreşti şi a jucat un rol important în dezvoltarea conştiinţei de clasă a muncitorilor. Social-democraţia germană a apărut într-o cultură politică dominată de cultura statului şi a preconizat o unitate europeană a muncitorilor cu păstrarea structurilor sociale. o Asociaţie internaţională a Muncitorilor cunoscută sub numele de Internaţionala I.partidul social-democrat). Deşi lipsită de unitate doctrinară. în mod inconfundabil. ceea ce a diminuat 62 .

63 .considerabil capacitatea acestei mişcări de a se opune declanşării primului război mondial.

Italia). Când a izbucnit conflictul. Statele Unite. 1994. c) exercitarea controlul asupra Germaniei învinse. răniţi sau dispăruţi.1 Europa după primul război mondial Secolul al XX-lea a început. Bucureşti. „Lămpile s-au stins în întreaga Europă”. Anglia. austro-ungar şi otoman. Mircea N. precum: a) prăbuşirea imperiilor ţarist. prin influenţa civilizaţiei intelectuale şi artistice. 1914-1918. ca epocă istorică. prin progresul tehnologic şi ştiinţific. dintre care circa jumătate (aproximativ 37 500 000 de soldaţi) au fost declaraţi morţi. ţările europene au plătit un tribut de 8 milioane de morţi şi peste 20 de milioane de răniţi. cât şi pentru a crea structuri statale viabile în locul fostelor imperii dispărute aproape simultan la sfârşitul războiului. 78 64 .cel mai redutabil adversar al aliaţilor. cunoscut sub numele de Tratatul de la Versailles. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. prin superioritatea modelelor politice şi culturale şi care deţinea supremaţia lumii.Capitolul 4 RENAŞTEREA IDEII DE UNITATE EUROPEANĂ 4. iar marele scriitor satiric Karl Krauss a scris. mutilaţi şi dispăruţi78. f) preocuparea statelor învingătoare de a elabora un act normativ european care să împiedice un nou război80. Bucureşti. Popa.de departe . a putut să dezlănţuie un conflict de o asemenea amploare. Distrugerile îngrozitoare produse de război au micşorat cu o treime producţia ţărilor europene. 28 de state ale lumii cu o populaţie de 1. Tratatul de pace impus de principalele puteri învingătoare (Franţa. b) apariţia unui nou sistem politic în Rusia bolşevică. 45-47. însumate79. din secolul al XIX-lea.5 miliarde de locuitori au mobilizat şi trimis la luptă circa 75 de milioane de soldaţi. Primul război mondial. 1979. la Viena. Editura Lider. 472. p. prin puterea industrială şi financiară. 79 Ibidem. atât pentru a reduce influenţa Germaniei. odată cu primul război mondial. e) neînţelegerile şi fricţiunile dintre statele învingătoare. lucrarea „Ultimele zile ale umanităţii”. Secolul extremelor. ceea ce a fost echivalent cu o scădere mai mare decât cea provocată de toate crizele economice. d) redesenarea hărţii politice a Europei. p. 80 Eric Hobsbawn. p. 467. Toate minţile luminate ale continentului au refuzat să creadă că o Europă care. a fost dominat de mari probleme. Timp de patru ani (1914 – 1918). Dintre aceştia. care a reprezentat . care propaga exportul de revoluţie comunistă în întreaga lume. diplomatul englez Edward Grey a spus.

Soluţionarea acestor probleme s-a făcut, de regulă, în folosul marilor puteri învingătoare, care şi-au promovat interesele în dauna învinşilor, dar şi a statelor mici şi mijlocii aliate. Fără a intra în detalii, se cuvine subliniat faptul că Tratatul de la Versailles nu putea crea bazele unei păci reale. Acest fapt era valabil nu numai pentru clauzele economice dar şi pentru cele politice. Excluderea învinşilor de la Conferinţa de pace, dar mai ales a Germaniei şi a Rusiei sovietice, precum şi refuzul Statelor Unite de a ratifica tratatele de pace şi de a intra în Liga Naţiunilor, state foarte importanţe ale vieţii politice internaţionale, nu putea să asigure o stabilitate reală a lumii după primul război mondial. Tratatele din anii 1919-1920 au schimbat radical harta politică a Europei. Global, pacea de la Versailles, fondată pe principiul naţionalităţilor, a dat o nouă coloratură politică continentului, o hartă a statelor naţionale, care a împlinit numeroasele revendicări de recunoaştere a identităţilor; numărul europenilor aparţinând unor minorităţi aflate pe teritoriul altui stat a scăzut de la circa 60 000 000 în anul 1914, la aproape 25 000 000 în anul 192081. Clauzele Tratatelor de la Versailles (din iunie 1919), SaitGermain-en-Laye (din 10 septembrie 1919), Trianon (4 iunie 1920), Neuilly (27 noiembrie 1919) şi Sèvres (11 august 1920) au creat noua ordine europeană provocând satisfacţie învingătorilor şi puternice resentimente celor învinşi. În aceste condiţii toate forţele politice lucide din Europa au înţeles că refacerea continentului european - puternic marcat de cataclismul războiului - pacea şi stabilitatea sa economică, necesitau un efort comun, o concepţie superioară despre responsabilitatea fiecărei naţiuni în parte şi ale tuturor la un loc. Oamenii de stat europeni au înţeles că aveau la dispoziţie un timp scurt pentru a reface unitatea continentului deoarece perioada de după război a fost una dintre cele mai agitate din punct de vedere social şi politic. Mişcarea de unitate a reunit numeroşi oameni politici, economişti, intelectuali de valoare, publicişti influenţi şi s-a manifestat sub forme diverse: a iniţiativelor guvernamentale sau particulare, oficiale sau subversive, fapt ce a lipsit-o de coordonare pe fondul unui continent, pe drept dominat de spiritul de suveranitate naţională şi a independenţei statale. Predominanţa spiritului naţional era firească pentru naţiuni şi state care şi-au finalizat efortul istoric de construcţie a statului naţional după secole de asuprire străină (cazul polonilor, românilor, cehilor, slovenilor, croaţilor, slovacilor ş. a). Dorinţa firească a popoarelor europene de a trăi liber, în state naţionale, constituia un drept imprescriptibil ce nu putea fi
81

Serge Berstein, Pierre Milza, op. cit., vol. 4, p. 343. 65

pus în discuţie de nici o instanţă internaţională. Din această perspectivă nu suntem de acord cu unii autori care apreciază că declanşarea celui de al IIlea război mondial s-a datorat apariţiei şi afirmării noilor state naţionale din Europa. Mai degrabă se cuvine a fi analizate principiile şi atitudinile impuse de marile puteri în cadrul raporturilor interstatale, imperialismul brutal manifestat de acestea, restricţiile artificiale aplicate în comerţul internaţional care au indus anarhie în relaţiile economice internaţionale, naţionalismul exacerbat şi violent al statelor învinse şi învingătoare. Cert este faptul că pe „bătrânul continent” s-au confruntat în perioada interbelică forţe dintre care, unele, au avut ca suport credinţa în conştiinţa comună a popoarelor europene, dorinţa acestora de a statua forme de asociere politico-economică şi pe alte planuri care să salvgardeze pacea şi civilizaţia Europei de un nou război şi, altele, revanşarde, ostile oricărei forme de unitate europeană, anchilozate în mentalităţi naţionaliste, de tip nociv, care au favorizat accesul la putere a tuturor formelor de totalitarism (fascism , nazism, comunism). Susţinătorii unificării politice a Europei, adepţi ai democraţiei şi liberalismului, au considerat că fondul comun de valori, reînnoirea unităţii culturale a continentului şi crearea unei uniuni politice şi economice a continentului pot salva pacea şi unitatea lumii europene. Deşi statele europene deveneau tot mai independente economic şi îşi deschideau pieţe în toată lumea, ele continuau să formeze compartimente politice ermetice, pentru că în ansamblu, ideea de Europa unită era dominată de ideea naţională. Doctrina suveranităţii naţionale a fost utilizată de o dreaptă politică, virulent naţional - populistă, în scopul devierii şi anihilării mişcării liberal democratice. Opinia publică europeană a început, mai ales după afirmarea regimurilor totalitare în Ungaria, Italia şi Germania, să accepte hipernaţionalismul, care a degenerat rapid în dogma statului naţional-suveran etern şi absolut, răspunzător în faţa nimănui şi de nimic altceva decât de vocaţia sa expansionistă şi hegemonică82. Acest scurt tablou al confruntării dintre forţele care sprijineau ideea unităţii europene şi forţele imperialiste, totalitare, evidenţiază dificultăţile pe care le-au avut de întâmpinat ţările europene, în perioada postbelică, în efortul lor de a-şi asigura pacea şi cooperarea şi explică într-un fel şi eşecul, pentru o bună bucată de timp a acestui efort. 4.2 Proiecte privind unitatea europeană. La sfârşitul războiului din anii 1914-1918, opinia publică din numeroase ţări europene era preocupată de crearea unei organizaţii internaţionale care să aibă largi competenţe în menţinerea păcii.
Ştefan Delureanu, Geneza Europei comunitare. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină, Editura Paidea, Bucureşti, 1999, p. 21.
82

66

Organizaţiile pacifiste s-au întâlnit la Londra în zilele de 10-13 martie 1919 şi s-au constituit în Uniunea Internaţională a Asociaţilor pentru Societatea Naţiunilor. Scopul declarat al acestei asociaţii a fost de a asigura un consens cât mai larg al statelor asupra principiilor ce urmau a fi aşezate la baza Societăţii Naţiunilor83, organizaţie internaţională care avea drept scop sprijinirea colaborării între state şi apărarea păcii. Începând cu 18 ianuarie 1919 s-a trecut la elaborarea proiectului de creare a Societăţii Naţiunilor Unite. În timpul discuţiilor s-au conturat două concepţii opuse referitoare la caracterul sancţiunilor ce trebuiau să fie aplicate de către Consiliul Naţiunilor Unite. Marea Britanie şi Statele Unite considerau că opinia publică şi forţa morală erau suficiente pentru eliminarea conflictelor internaţionale. Franţa a propus aplicarea de măsuri coercitive împotriva statelor agresoare, ceea ce presupunea şi crearea unei armate internaţionale. În final s-a adoptat o soluţie de compromis între cele două concepţii. La 14 februarie Proiectul Societăţii Naţiunilor Unite a fost înaintat Conferinţei Păcii, iar la 28 aprilie 1919, delegaţiile de la Conferinţa de Pace au votat Pactul Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost formată iniţial din 26 de state, 4 dominioane şi India, ulterior au mai fost admise 13 state neutre. Nu au fost admise statele învinse, Uniunea Sovietică a fost marginalizată, iar Statele Unite au refuzat să intre. Principalele organe ale Societăţii Naţiunilor au fost: Adunarea, Consiliul şi Secretariatul care avea caracter permanent. Pe lângă Societatea Naţiunilor au mai funcţionat ca instituţii distincte, dar strâns legate de ea, Organizaţia Internaţională a Muncii, şi Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională. Adunarea Societăţii Naţiunilor era forul suprem şi se compunea din reprezentanţii tuturor statelor membre, câte trei reprezentanţi pentru fiecare stat ce reprezentau un singur vot în adunare. Adunarea era abilitată să se ocupe de orice problemă care intra în sfera de activitate a societăţii. Hotărârile se luau prin vot unanim şi sesiunile adunării aveau loc o dată pe an. Consiliul reprezenta organul executiv al Societăţii Naţiunilor şi era alcătuit din membrii permanenţi: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia şi din alţi 4 reprezentanţi aleşi de către Adunarea europeană. Secretariatul general al Societăţii Naţiunilor era alcătuit din secretarul general, numit de către Adunarea europeană şi din personalul necesar pentru exercitarea atribuţiilor.
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, 1975, p. 19.
83

67

Adunarea Naţiunilor Unite îşi desfăşura lucrările sesiunilor anuale în cadrul comisiilor sale. Acestea erau în număr de 6 după cum urmează: - comisia nr. 1 pentru chestiuni constituţionale; - comisia nr. 2 pentru organizarea tehnică; - comisia nr. 3 Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională; - comisia nr. 4 pentru organizarea Secretariatului şi finanţarea Societăţii; - comisia nr. 5 pentru admiterea noilor membri; - comisia nr. 6 pentru mandate, armamente, arme economice84 Toate tratatele de pace adoptate la Versailles includeau în prima lor parte Pactul Societăţii Naţiunilor (art. 1-26), cu anexa membrilor fondatori ai Societăţilor Naţiunilor semnatare ale Tratatului de Pace, care la 26 aprilie 1919 au aprobat acest Pact. O analiză a principalelor articole ale Pactului Societăţilor Naţiunilor evidenţiază faptul că respectiva organizaţie nu putea să aibă o eficienţă reală, ceea ce marca posibilitatea reală redusă de soluţionare a cazurilor de forţă majoră. Sancţiunile economice reprezentau în mod concret, riposta minimă pe care Societatea Naţiunilor o putea lua faţă de statele agresoare. Sancţiunile militare şi politice erau inoperante. Având în vedere punctele slabe din activitatea Societăţii Naţiunilor, unii oameni politici precum Eduard Herriot, au propus la cea de a 5-a sesiune a Adunării Societăţii Naţiunilor din septembrie 1924, stabilirea unui sistem de reglementări a conflictelor internaţionale prin arbitrajul Societăţii Naţiunilor. Proiectul nu a fost acceptat deşi a fost cunoscut sub denumirea de Protocolul de la Geneva din 2 octombrie 1924. Principiul fundamental al Protocolului postula că nici un stat nu-şi poate face dreptate singur, războiul fiind considerat şi calificat ca o crima internaţională, adică era scos în afara legii În esenţă, clauzele Protocolului precizau ca obligatorie procedura paşnică de rezolvare a conflictelor internaţionale, calificau agresorul, impuneau sancţiunile şi permiteau statelor să stabilească un program de reducere a înarmărilor. Abia în anul 1928, aceste idei generoase se vor concretiza în Tratatul de la Paris (28 august 1928) de renunţare la război ca instrument al politicii naţionale, România devenind parte la acest tratat la 21 martie 1929. Societatea Naţiunilor a fost confruntată în tot timpul existenţei sale cu cele două probleme capitale ale perioadei interbelice: dezarmarea şi securitatea. În acest sens au fost create grupări regionale precum: Mica Înţelegere (formată în anul 1922 din: România, Cehoslovacia şi Iugoslavia), Antanta Balcanică (formată în anul 1934 din: România, Turcia, Grecia şi Iugoslavia) şi Antanta Baltică (1934 formată din următoarele
Petre Bărbulescu, România la Societatea Naţiunilor Unite, Editura Politică, Bucureşti, p. 33.
84

68

Anglia. au încercat să apere sistemul socio-politic creat în urma păcii de la Versailles. Iaşi. Marii Britanii şi Belgiei. denumit Tratatul de la Lucarno. 86 Serge Berstein. s-a realizat o uşoară apropiere de foştii adversari. Formate din state membre ale Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor a fost un instrument prin care statele lumii. op. având ca principale direcţii colaborarea cu Societatea Naţiunilor şi cu Marea Britanie. Europa în derivă. Pierre Milza. În anul 1925 a avut loc Conferinţa de la Lucarno. Această organizaţie a desfăşurat o intensă activitate pentru dezvoltarea înţelegerii şi cooperării internaţionale. V. Ion Ciupercă. Refuzul Germaniei de a recunoaşte hotărârile de la Versailles privitoare şi pentru frontierele sale estice a provocat o mare nelinişte în cancelariile europene. Germaniei. S-a evidenţiat cu acest prilej că marile puteri europene utilizau Societatea Naţiunilor ca pe un instrument menit a promova propriile lor interese în detrimentul ţărilor mici şi mijlocii85. În anul 1926 s-a semnat un Acord Internaţional al oţelului. cit. prefigura o destindere reală a atmosferei politice europene. 2001.. Astfel a luat fiinţă o altă organizaţie. a stabilit garantarea reciprocă a frontierelor franco-germane şi germano-belgiene rezultate prin sistemul de tratate de la Versailles. Societatea Naţiunilor a favorizat procesul de unificare europeană şi a însemnat o mare experienţă pe drumul parcurs de către statele europene pentru realizarea unui sistem de relaţii interstatale bazate pe principiul dreptului. În anul 1926 a fost înfiinţat un „Comitet franco-german de informaţie şi documentare”86 şi au fost elaborate şi alte proiecte de unificare europeană. p. dar mai ales cele europene. În acelaşi an s-a întemeiat la Geneva Asociaţia pentru Cooperare Europeană cu reprezentanţe permanente la Paris. Pactul semnat cu acest prilej. 57. vol. pe picior de egalitate cu Franţa. Italiei. urmată de intrarea Germaniei în Societatea Naţiunilor şi de admiterea sa ca cel de al 5-lea membru al Consiliului. aceste organizaţii regionale reprezentau etape în procesul de realizare a unităţii politice europene. 85 69 . care reunea principalele ţări producătoare de oţel din Europa continentală.state: Letonia. În pofida limitelor sale. La mijlocul deceniului al treilea al secolului trecut. Reconcilierea francogermană. Berlin şi Londra. În acei ani de prosperitate (1924-1929) au fost proiectate şi alte structuri organizaţionale menite să promoveze o mai bună cunoaştere şi apropiere între foştii adversari. Reconcilierea din domeniul politic a fost urmată de cea din domeniul economic şi din alte domenii. Uniunea Vamală Europeană care a grupat aderenţii unui proiect ce Emilian Bold. Lituania şi Estonia). Italia şi Japonia. p. 62-67. Casa Editorială Demiurg. la care s-au întâlnit reprezentanţii Franţei.

considera că o uniune vamală şi economică europeană era proiectul cel mai urgent şi posibil de realizat87. Era nevoie. Laureat al premiului Nobel pentru pace. statele acesteia trebuiau să se unească într-o structură federativă pentru a diminua neînţelegerile. p. afirma cu prudenţă A. La 5 septembrie 1929. Structura federalistă creată ar fi trebuit să dispună de următoarele organisme de conducere: 1. p. Aristide Briand a expus în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor un proiect de uniune europeană având acordul guvernului francez. op. care aveau un număr mic de membri. A. Acţiunea acestor organizaţii. Argumentul hotărâtor adus în analiză de către diplomatul francez a fost acela că în faţa pericolelor şi a crizelor tot mai grave care ameninţau Europa. nu a fost lipsită de importanţă. susţinător al Societăţilor Naţiunilor. Conferinţa Europeană – organism director şi reprezentativ. Partizan al reconcilierii cu Germania. Adunarea Societăţii Naţiunilor nu a respins proiectul lui A. 87 88 70 . Anii 19271930 au consemnat prima tentativă interbelică de a muta campania pentru unitate europeană la nivelul negocierilor interguvernamentale. În opinia lui Aristide Briand „chestiunea Europei federalizate” presupunea o „solidaritate necesară între europeni. ascensiunea la putere a regimului fascist în Italia. La 1 mai 1930. 90 Ibidem. Mesajul pe care l-au transmis contemporanilor era convingerea că „realizarea Statelor Unite ale Europei” constituia o necesitate vitală pentru a preveni războiul şi pentru a salva identitatea Europei de „bolşevism” şi „americanism”. Iniţiativa a aparţinut ministrului de externe francez. Briand a prezentat Memorandum-ul său asupra organizării uniunii federale europene. criza internă din Iugoslavia. de manieră să împiedice războiul” fără „a încălca principiile suveranităţii şi independenţei”89. Argumentele aduse în sprijinul propunerii sale au avut în vedere numeroasele impasuri în care s-a aflat Societatea Naţiunilor pe parcursul deceniului 1920-1930. op. Ştefan Delureanu. Acordul sovietogerman din anul 1926 şi colaborarea militară clandestină dintre cele două state. 89 Faust Brădescu. Briand. 21. agresivitatea revizionismului maghiar şi bulgar. Briand şi i-a cerut acestuia să-şi clarifice ideile într-un proiect de federalizare care să fie supus analizei guvernelor naţionale. „de o simplă apropiere economică şi politică” care asigura un „fel de legătură federală”90. exportul revoluţiei comuniste hotărâtă de Komintern. cit. Aristide Briand (1862-1832).cit.. Ministru de externe al Franţei. 55. Aristide Briand88. de 11 ori Preşedinte al Consiliului de Miniştri. izolarea Uniunii Sovietice. Acest Memorandum prevedea constituirea unei Asociaţii Europene formată prin asocierea statelor continentului. Om politic francez. rivalitatea franco-italiană în Balcani şi în zona danubiană constituiau germenii unor viitoare crize şi conflicte în Europa.

Géneviéve Tabouis. scoţând din viitoarea comunitate URSS şi Turcia. Prea devreme. Doar Iugoslavia a dat un răspuns favorabil. Chiar dacă susţinea ideile generoase ale apărării şi menţinerii păcii. p. 20 de ani de tensiune diplomatică. Ion Ciupercă.. Din punct de vedere economic se consideră că solidaritatea guvernelor ar putea înfăptui o piaţă comună şi o politică vamală adecvată acestei pieţe. spunea: „Această încercare de federalizare vine prea târziu sau prea devreme. Secretariatul 4. după ce au primit şi analizat Memorandum-ul lui Briand. Prea târziu pentru că ne aflăm la sfârşitul euforiei europene. Dacă propunerea ar fi fost făcută imediat după Lucarno. a remarcat faptul că ideile acestuia au fost interpretate greşit şi tendenţios de către 91 92 Emilan Bold. Tribunalul Proiectul Briand încerca să găsească mijloace pentru ameliorarea crizei economice şi insista asupra necesităţii de a subordona problemele politice celor economice. 71 . preşedintele Cehoslovaciei. Edward Beneş. p.2. Norvegia şi Ţările de Jos au apreciat caracterul proiectului ca fiind „supranaţional”. 3. în timp ce România a dat un răspuns prudent. dar respectând independenţa statelor. totuşi. au demonstrat o anumită lipsă de înţelegere din parte majorităţii miniştrilor şi diplomaţilor vremii. proiectul a fost atacabil în instrumentele sale organizatorice şi în unele ţeluri ascunse. pentru că Europa nu este încă conştientă de groaznicele consecinţe ale crizei economice mondiale”92. Briand. op. am fi putut reuşi punerea bazelor Uniunii europenilor. Portugalia. analizând proiectul lui A. Nu este greu de observat că unele propuneri de atunci s-au materializat după cel de al doilea război mondial. Memorandum-ul asupra uniunii europene şi proiectul de organizare pe care îl conţinea au fost respinse de 15 state europene. În acest sens. Comitetul Politic permanent – organism de studiu şi de acţiune. aceasta fiind cel mai nevralgic aspect al oricărui proiect federal. 1966. precum şi cea a egalităţii în luarea deciziilor. El a preconizat o federalizare fondată pe ideea uniunii. cit. Bucureşti. iar intenţia Franţei de a conduce această organizaţie nu a putut fi ascunsă91. Anglia şi Spania l-au contestat pentru că reprezenta o cale de a „îngheţa” statutul internaţional al unor state şi a frontierelor acestora. Aristide Briand a evitat să includă în principiile de bază ale uniunii federale europene problema suveranităţii. dominată de ideea suveranităţii şi obsesia frontierelor. Nicolae Titulescu. 106-107. suveranitatea statelor. Faptul că nu a fost lipsit de carenţe a constituit unul dintre factorii care au determinat reacţia de respingere a acestui proiect. 72. Italia. Comitetul politic preconizat a fi conducător leza. Reacţiile guvernamentale. când s-au creat Piaţa Comună şi Uniunea Europeană.

Germania cerea ca dominaţia sa asupra acestui spaţiu să fie considerată ca fiind „legală” şi excludea intervenţia unei alte mari puteri95. 72 . În anul 1938. dar el venea în conflict cu viziunea Germaniei privind „Mitteleuropa”. destrămarea Cehoslovaciei. Germania a reluat tema geopolitică clasică germană Mitteleuropa. 93 94 Nicolae Titulescu. 361. Proiectul de uniune europeană elaborat de Aristide Briant a rămas în arhive. practic un cordon economic format din statele din centru continentului şi din bazinul Dunării. Respingerea Memorandum-ului propus de către A. p. Ungaria. Uniunea economică danubiană nu dădea nici o garanţie în ceea ce privea menţinerea statu-quo-ului şi păstrarea suveranităţii statelor componente. Editura Ştiinţifică. Materializarea acestor obiective a însemnat anexarea Austriei. André Tardien a propus crearea Uniunii economice danubiene. Grossdeutschland. din care urmau să facă parte Austria. Bucureşti. La 4 martie 1932. 1968. Discursuri. Planul răspundea unei mai vechi tendinţe de realizare a unităţii ţărilor dunărene.mulţi diplomaţi şi analişti. În opinia autorului.ul includea teritoriul Germaniei. Autorul exprima convingerea că statele dunărene aveau capacitatea de a se reface prin forţe proprii. Lumea europeană încă nu era pregătită pentru uniune. ceea ce a dus la o respingere categorică din partea statelor din zonă a acestui proiect94. Diplomatul român a sesizat şi accentuat faptul că Memorandum-ul Briand urmărea ca obiectiv imediat rezolvarea crizei economice şi nu a pus niciodată problema ca Europa „să fie contopită întrun singur stat”93. Politica externă a Germaniei. parte de vest a Poloniei. Eşecul nu l-a demobilizat pe A. 97 şi urm. 1967. a Austriei. scopul creării organizaţiei zonale respective a fost atenuarea crizei economice. Briand. Iugoslavia şi România. Milan Hodza a lansat aşa-numitul Plan danubian. Editura Ştiinţifică. se urmărea consolidarea influenţei franceze în zonă. În doctrina economică a partidului naţional-socialist. expusă de cancelarul Adolf Hitler în lucrarea Mein Kampf. care urma să reunească toate ţările riverane Dunării. p. Cehia şi Moravia. avea drept obiectiv distrugerea sistemului de tratate de la Versailles. Eliza Campus. primul ministru ceh. care urmau a fi dependente economic şi politic de Berlin. Bucureşti. dar ideile sale merită atenţie şi astăzi. Mica Înţelegere. Acesta a propus şi a reuşit crearea în cadrul Societăţii Naţiunilor a unei Comisii de studiu pentru uniunea europeană. Între anii 1930-1940 au fost elaborate mai multe proiecte care vizau realizarea unor organizaţii zonale. Briand a avut cauze multiple ce nu trebuie cantonate numai la problema naţionalistă. În realitate. Prin formularea obiectivelor sale externe esenţiale – realizarea unei Grossdeutschland (Germania Mare) şi obţinerea unui Lebensraum (spaţiu vital). conceptul Lebensraum avea în vedere un spaţiu economic complementar.

României şi Bulgariei. filosofi Gavriil Preda. Ploieşti.aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană. a constituit-o Memorandum-ul Briand. din iniţiativa particulară. contele de Coudenhove-Kalergi un pasionat adept. au netezit calea spre putere a regimurilor totalitare. Construcţia politică realizată de Adolf Hitler între anii 1938-1941. Editura Printeuro. În acelaşi an a fost publicată cartea Federazione Europea o Lega della nazione? în care autorii Attila Cabiatti şi Giovanni Agnelli au expus cu precizie şi au susţinut cu argumente necesitatea unificării europene pe baza principiului federalist. p. Încercarea cea mai importantă din punct de vedere politic. 2001. la scară mai mică sau mai mare. Bucureşti. Se poate observa că în perioada interbelică au fost lansate diverse proiecte de unificare europeană.atacarea şi dezmembrarea Poloniei şi a Iugoslaviei. Importanţa strategică a petrolului românesc. înţeleasă ca fiind singura „cale de alungare a experienţei tragice la care a dus ura de tip naţionalist”96. Amploarea crizei economice şi activarea excesivă a rivalităţilor politice. 43. destrămarea organizaţiilor regionale precum Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică. 100. Astfel de asociaţii au fiinţat în întreaga perioada interbelică precum şi în timpul celui de al doilea război mondial. Editura Trei. Aceste preocupări s-au materializat prin înfiinţarea. Einaudi considera că o sarcină imperativă pentru popoarele europene era crearea Statului federal pe continent. Elitele politice şi intelectuale au exprimat o preocupare continuă pentru realizarea ideii de uniune europeană. acesta având o armată. s-a făcut prin forţă şi presiune. fie principiul forţei. 1939-1947. după cum s-a arătat. slăbiciunile regimurilor democratice. o serie de articole în care a criticat concepţia politică de asociere care a stat la baza înfiinţării Societăţilor Naţiunilor. având la bază fie principiul federalismului. în anul 1918. 2001. a numeroase asociaţii şi publicaţii care promovau concepţia paneuropeană şi difuzau tezele lor federaliste. În realitate a fost un imperiu camuflat. În anul 1924 a creat organizaţia Uniunea Pan-Europeană în care a reuşit să atragă un număr impresionant de personalităţi. Uniunea Europeană . guvern şi sistem fiscal propriu. Luigi Einaudi a publicat în „Corriere della Sera”. o construcţie menită eşecului. Securitatea colectivă şi ideea unei federaţii a statelor europene au găsit în filozoful şi politologul englez. p. dominaţia politică şi economică a Ungariei. Înţelegerea Balcanică şi Antanta Baltică. politicieni. Alături de acesta se pot enumera ca reuşite cu caracter regional Mica Înţelegere. în pofida declaraţiilor pacifiste ale cancelarului german. 96 Ion Gheorghe Bărbulescu. toate acestea fiind etape care au pregătit cel de al doilea război mondial. 95 73 .

1935). p. precum şi subtila capacitate de înţelegere a tendinţelor majore de transformare a lumii. Europa era supusă unei duble presiuni: una net economică (cea americană) şi una periculoasă ideologic (cea sovietică). o parte. Commonwealth-ul britanic. Federalizarea europeană se impunea. în sensul că pe de o parte se critica suveranitatea dar totodată nu se admitea nici o lezare a suveranităţii britanice.. a. în mare măsură. Remarcabila sa forţă de analiză şi de prospecţiune a viitorului. 60-62. Principalul motiv era însă apariţia a două mari construcţii politico-economice în apropierea spaţiului european: Statele Unite ale Americii şi blocul sovietic (Uniunea Sovietică). contele de Coudenhove-Kalergi a publicat faimoasa carte Pan – Europa care a suscitat un viu interes prin claritatea ideilor. Autorul pan – europenismului susţinea că viitorul omenirii va consemna apariţia a şase gigantice unităţi politico-economice: America de Nord. Există o anumită contradicţie între ideile enunţate. dar nu un plan politic al unei federaţii de state. convingerea privind necesitate ideii federaliste şi profetismul său. Lionell Robins (Economic Planing and International Order 97 Faust Bădescu. arăta contele Coudenhove-Kalergi. Aceste lucrări. se vor regăsi după cel de al doilea război mondial în ideile care au stat la baza reconstrucţiei europene. idealismul susţinut. din cauze multiple. cât şi ale Estului. În lucrările publicate au fost elaborate concepţii economice. Joules Romain. În anul 1923. capabilă să anihileze tendinţele expansioniste atât ale Vestului. În cele trei congrese internaţionale organizate de Uniunea Pan – Europeană la Viena. 74 . Berlin şi Bâle. Extremul Orient şi Europa97. Bertrand de Jouvenal (cu lucrarea Spre Statele Unite ale Europei – 1930). Ideea federaţiei europene a fost susţinută şi de lucrările altor adepţi idealişti precum: contele Carlo Sforzza (a publicat în anul 1929 cartea Statele Unite ale Europei). politice. America de Sud. au fost. Astfel de concluzii rezultă din lucrările lui Henry Noel Brailsford (A League of Nation. confirmate de evoluţiile politico-economice şi militare ale secolului al XX-lea. Salvarea Europei în faţa acestui dublu pericol nu se găsea decât în încercarea de a realiza o unitate politico-economică. În spaţiul politic şi cultural britanic din perioada interbelică au fost publicate multe lucrări pe teme federalizării Europei. cit. au considerat suveranitatea naţională drept principală cauză a războiului şi propuneau realizarea unei uniuni a democraţiilor.şi scriitori. principii şi concepte dintre care. Julien Benda (Discurs către Naţiunea Europeană – 1933) ş. participanţii au discutat o serie de probleme de importanţă continentală. op. în general.

Dintre aceste se remarcă Federal Europe în care Ronald Wiliam Gordon Mackay a elaborat şi publicat primul proiect al unei constituţii europene. The Philosophy of Federalism de C. Cu şcoala britanică federalismul a câştigat nu doar un important suport teoretic prin rigoarea metodelor de analiză a stărilor din Europa. Alternativa primordială postbelică era eliminarea cauzelor războiului şi reformarea societăţii printr-o mutaţie radicală instituţională. să garanteze anumite drepturi civile în statele membre. un organ executiv responsabil în faţa acestuia. Churchill adresată Franţei de a se uni cu Marea Britanie.şi The Economic Causes of War – 1936) şi Ivor Jennings (The Idea of a United State of Europa – 1938). Franţa. dar şi un program politic de depăşirea a stadiului de stat – naţiune.a. Schimbarea majoră pe care a aduso Manifestul de la Vantotene faţă de toate proiectele precedente privind uniunea europeană. afacerilor externe şi economic. se consideră că a fost inspirată de acest tip de gândire federalistă europeană. Propunerea lui W. 75 . în 1939. Federal Union Research Institute a difuzat o serie de cercetări care prefigurau constituirea unei viitoare federaţii postbelice formate din Marea Britanie. competenţe federale în domeniile apărării. În anul 1939. Socialism and Federation de Barbara Wootman ş. Economic Aspect of Federation de Lionell Robins. Peace by Federation de Wiliam Beveridge. au fost publicate o serie de lucrări care au analizat aspecte privind viitoarea federaţie europeană. În momentul elaborării şi lansării documentului citat. În anii celui de al doilea război mondial. Europa se afla într-o profundă criză datorată războiului mondial care constituia o tragică realitate. în anul 1941. să aibă o constituţie. a constat în trecerea de la simpla declaraţie de principii la declaraţia de principii însoţită de un program imediat de acţiune. Charles Kimber. un document intitulat Pentru o Europă liberă şi unită – proiect de manifest. organizaţie care şi-a propus studierea şi promovarea federalismului. Joad. să organizeze alegeri federale libere. cunoscut ulterior sub numele de Manifestul de la Ventotene (după numele insulei unde a fost redactat) şi care reprezintă un moment de schimbare esenţială a gândirii federaliste europene. După începerea războiului.M. Viitoarea federaţie trebuia să aibă: un organ legislativ cu două Camere. Patric Ransome şi Derek Rawnsley au înfiinţat Federal Union. La activitatea acestei organizaţii au luat parte multe personalităţi ale vieţii academice şi politice. Altiera Spinelli şi Ernesto Rossi au redactat. Au iniţiat publicarea săptămânalului Federal Union News şi au creat un departament de cercetare la Oxford. Germania şi ţările Beneluxului. în primăvara anului 1940. devenit ulterior Federal Union Research Institute.E.

dar războiul cu efectele sale dezastruoase a avut printre consecinţe: maturizarea treptată a ideii de reconstrucţie europeană pe principiul unităţii. marcată de tradiţie. coerent şi ferm privind organizarea Europei postbelice98. op. de ambiţii nesăbuite. ca instrument de pace şi libertate. p. 76 . a fost reticenţa. cu perspectivă irelevantă. acceptarea unei formule politice de tip federalist a întâlnit piedici infinite. soluţii concrete pe calea unităţii continentului – Uniunea Europeană fiind rezultatul acestui proces complex de evoluţie. de mândrie naţională. care să acţioneze pentru unificarea europeană. 98 Ştefan Delureanu. cit. renaşterea spiritului federalist şi. Adepţii ideii de uniune europeană au acţionat izolat. aproape maladivă.respectiv prin trecerea de la statul – naţiune suveran la federaţia europeană. Manifestul de la Vantotene a fost considerat ca cel mai incisiv şi original document al gândirii politice contemporane. de răni necicatrizate. în raport cu realitatea politică existentă. Europa s-a îndreptat. la nivelul continental. lucid. În prima jumătate a secolului al XX-lea nu a existat. ei fiind consideraţi nişte himerici a căror gândire a fost percepută ca o utopie. datorită politicii promovate de marile puteri. o mişcare coerentă. organizată. cu un discurs programatic. mai mult. 31 – 32. faţă de noua formă politică propusă într-o lume cu tendinţe atât de discordante cum era lumea europeană a vremii. Lipsită de soluţii viabile la crizele care o măcinau. A fost necesară această cumplită experienţă a omenirii pentru a se accepta modificarea structurală a gândirii sale politice? Nu credem că a fost necesară. a celor din urmă. în care personalitatea fiecărei naţiuni este mai reliefată şi autonomă ca oriunde în lume. Ceea ce se detaşează în raportul dintre utopicii ideilor pan – europene şi contemporanii lor. spre cel de al doilea război mondial ce va avea consecinţe nebănuite în acel moment.

Grecia. istoria contemporană a înregistrat apariţia a peste 100 de noi state pe harta politică a lumii. mai ales după anii '60. iar după anii ’60. Fără îndoială. s-au format statele naţionale şi şi-au desăvârşit construcţia statală ţările din centru şi din estul Europei (Polonia. iar progresul ştiinţei a fost extraordinar. datorită eliberării popoarelor din Africa. O altă caracteristică definitorie a secolului al XX-lea o reprezintă confruntarea dintre două tipuri de regimuri opuse: regimul politic democratic şi regimul politic dictatorial. America de Sud şi Oceania de sub ocupaţia colonială (engleză. Tot în acest secol s-au desfăşurat peste 250 de conflicte regionale în toate colţurile lumii. prăbuşirea sistemului colonial mondial. o simplă însumare a numărului războaielor şi conflictelor precum şi a victimelor provocate de acestea. imperiul german (în anul 1918) şi otoman (în anul 1920). Estonia. Muzicianul Yehudi Menuhin a afirmat că a fost secolul care „a trezit cele mai mari speranţe concepute vreodată de omenire şi a distrus toate iluziile şi idealurile”. Letonia. în evoluţia ei. ne arată că niciodată. Istoria politică a consemnat prăbuşirea a patru mari imperii în primele decenii ale secolului. franceză.1 Scurtă privire asupra secolului al XX-lea Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai zbuciumate din istoria omenirii şi.). în perioada 1949 – 1991). Cehoslovacia. Iugoslavia etc. olandeză portugheză. constituie o încercare deosebit de riscantă Realitatea secolului al XX-lea a îngemănat în egală măsură unele dintre cele mai cumplite evenimente prin care a trecut umanitatea. Scriitorul englez Wiliam Golding. spaniolă etc. Finlanda. Asia. Lituania. ca delimitare istorică. Bulgaria. Austria. omenirea a cunoscut trei războaie mondiale: două războaie calde (primul război mondial 1914 – 1918 şi al doilea război mondial 1939 – 1945) şi un război rece (care a durat 42 de ani. el a început o dată cu primul război mondial şi s-a terminat o dată cu încheierea războiului rece. Caracterizarea acestui secol. 77 . evidenţierea trăsăturilor sale esenţiale. belgiană.Capitolul 5 ISTORIA RĂZBOIULUI RECE 5. După cel de al doilea război mondial. societatea omenească nu a cunoscut atâta moarte şi distrugere într-un singur secol. În acest secol. anul 1991. l-a considerat „cel mai violent secol din istoria omenirii”. Ca urmare a dispariţiei celor trei construcţii statale multinaţionale. România. dar şi revoluţii pentru mai bine. După primul război mondial s-au prăbuşit imperiile: ţarist (în anul 1917). austro-ungar (în anul 1918). laureat al premiului Nobel. Albania. create prin forţă şi asuprire.

Italia (în anul 1924. Germania de Est. regimul fascist într-o primă fază. regimuri politice de orientare comunistă s-au instalat în centrul şi în estul Europei: Germania de Est. Iugoslavia. cunoscută în istorie sub numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Ungaria. Polonia. victoria a aparţinut regimului democratic. fiind supuse unor profunde transformări. a unor puternice alianţe şi coaliţii politico-militare opuse. Albania. Coreea de Nord. Lenin din anul 1917. de orientare fascistă. acest tip de regim politic a fost legiferat şi a dăinuit în această ţară până în anul 1991. Musollini). precum şi a „exportului de revoluţie comunistă”99. În prezent. în Asia: China. Regimurile politice totalitare de dreapta (hortist. în urma revoluţiei comuniste condusă de V. Coreea de Nord. regimul nazist condus de Adolf Hitler). După cel de al doilea război mondial. regimul fascist condus de B. regimuri politice de tip comunist mai dăinuiesc în China. precum şi în America Centrală: Cuba.Regimul politic democrat a avut ca principali piloni de rezistenţă: SUA. În confruntarea dintre democraţie şi totalitarism (fie de stânga sau de dreapta). După crearea Uniunii Sovietice în anul 1922. ca urmare a intrării în sfera de influenţă sovietică a unor state. I. Regimurile politice totalitare comuniste din Europa şi-au încetat existenţa în urma imploziei sistemului comunist din anul 1989 (comunismul s-a prăbuşit succesiv în Polonia. În anul 1991 sistemul politic comunist s-a prăbuşit şi în Uniunea Sovietică. Australia etc. Bulgaria. Marea Britanie. de tip fascist). Bulgaria şi România). Existenţa acestora a avut „Exportul de revoluţie” reprezintă o expresie ce a definit mişcarea subversivă de orientare comunistă care a fost organizată. Ungaria. Albania. 99 78 . ţările nordice. ţara fondatoare a acestui tip de regim politic. Franţa. Canada. România. Cehoslovacia. Iugoslavia. apoi regim de factură personală). formarea şi existenţa în anumite etape istorice. Vietnam şi Cuba. Mongolia. când s-a înregistrat destrămarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. condusă şi finanţată de către URSS în alte ţări ale lumii şi care a avut drept scop aducerea la putere în aceste state a unor regimuri de orientare comunistă. fascist sau nazist) au dispărut de pe scena istoriei după cel de al doilea război mondial. de orientare nazistă. dictaturi personale etc. Experienţa istorică a secolului al XX-lea relevă o altă caracteristică a acestuia şi anume. Cehoslovacia. Spania (în anul 1939. Regimurile politice totalitare de dreapta s-au instalat la putere în Ungaria (în anul 1920 regimul hortist. Regimurile politice de tip dictatorial au cunoscut mai multe forme de manifestare: de orientare comunistă. Germania (în anul 1933. Regimul politic totalitar de orientare comunistă s-a instalat pentru prima dată în istoria lumii în Rusia. Mongolia şi Vietnam.

astfel se explică aderarea României şi a Italiei la Antanta în timpul primului război mondial. Rusiei şi a Marii Britanii. Coaliţii politico-militare. Sfârşitul celui de al doilea război mondial a consemnat capitularea puterilor Axei. prin semnarea actului constitutiv de către miniştri de externe a celor 12 state fondatoare: Anglia.Ungaria a atacat Serbia în 1914 şi. Cel de al doilea război mondial a fost provocat de polarizarea puterilor lumii în două mari coaliţii politico-militare.S. Italia şi Japonia. Danemarca. Portugalia şi S. Alianţa franco-engleză. Franţa. După intrarea în război a Statelor Unite. la 7 decembrie 1941. Belgia. Ulterior au intrat în acest bloc militar: Italia. armatele germane au atacat U. Privire istorică. Cunoscută sub Acordurile prin care România şi Italia au aderat la Tripla Înţelegere aveau clauze strict defensive. Cele două coaliţii militare au aruncat Europa. fiind formată din: Germania. Bulgaria şi România. Italia şi România au intrat mai târziu în conflict. Antanta a luat fiinţă în anul 1907 prin aderarea la această coaliţie militară a Franţei. Primul război mondial a fost purtat între Puterile Centrale şi Antanta. 1996. între puterile învingătoare. ambele aderând la Antanta100. La 4 aprilie 1949 a luat naştere Organizaţia Atlanticului de Nord. Italia. iar a doua în 1916. Aceste state au declanşat cel de al doilea război mondial prin atacarea Poloniei la 1 septembrie 1939 de către Germania. Coaliţia Axei a fost formată în anul 1939 din Germania. adversara Axei. a fost înfrântă în iunie 1940 prin ocuparea Franţei de către armatele germane. 100 79 . Islanda.A101. cunoscut sub denumirea generică de primul război mondial. Marea Britanie a rămas singurul adversar al Axei în perioada iunie 1940 – iunie 1941. La 22 iunie 1941. şi apariţia. prima în 1915. Canada. s-a constituit Coaliţia Naţiunilor Unite.R. 179. economice şi militare ale statelor membre. Olanda. a unor puternice disensiuni şi stări de suspiciune datorate: deosebirilor de regim politic.S. p. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. Coaliţia Puterilor centrale (Tripla Alianţă) a luat naştere în anul 1882. Imperiul austro-ungar. şi Uniunea Sovietică a devenit aliatul firesc al Marii Britanii. a întreţinut starea conflictuală dintre ţările lumii şi a făcut posibilă declanşarea şi desfăşurarea celor două războaie mondiale. într-un conflict generalizat care va cuprinde ulterior lumea. Norvegia. Imperiul otoman. viziunilor diferite privind organizarea lumii postbelice şi împărţirii sferelor de influenţă. Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Austro .drept scop realizarea unor interese politice. Luxemburg. ambele state au adoptat o poziţie de neutralitate.U. formată din Marea Britanie. întrucât clauzele acordurilor nu le obligau să intervină în război. în august 1914. scopurilor particulare urmărite de fiecare putere învingătoare. 101 Constantin Olteanu. Bucureşti.

O. consilier al fostului preşedinte Roossvelt. Cooperarea. După cel de al doilea război mondial expresia de „război rece” a fost pentru prima dată utilizată. Secolul al XX-lea a fost scena bombardamentelor atomice de la Hiroşima şi Nagasaki. în anul 1947. Bulgariei. 102 103 80 .A. Existenţa celor două coaliţii militare pe teritoriul Europei nu a asigurat niciodată securitatea reală şi încrederea între state. p. (69-70)/2002. al progresului material şi spiritual al popoarelor lumii.T. au mai aderat: Turcia. Grecia şi Germania de Vest.A. prin crearea unor coaliţii militare cu un potenţial imens de distrugere. colaborare.T.T. 62. de către A. al revoluţiilor din artă şi cultură. Florin Constantiniu. La 14 mai 1955 a luat fiinţă Organizaţia Tratatului de la Varşovia prin aderarea Albaniei. Ulterior la N. 1-2. Spania. au arătat că există şi o altă alternativă în locul războiului şi a urii.O102. a manifestării dictaturilor de extremă dreapta şi de extremă stânga şi a multor acte de cruzime care au marcat evoluţia omenirii în acest interval de timp. credinţa sinceră în valorile progresului şi ale civilizaţiei. România şi originile războiului rece. din gândirea politică şi activitatea economică. depăşirea dogmelor din gândirea politică. pentru că sporirea permanentă a arsenalelor militare a amplificat tensiunea şi suspiciunea internaţională. a fost secolul progresului.2 Războiul rece. Barruch. nr.O. României. Don Juan Manuel (1282 – 1349) şi a desemnat conflictul militar dintre creştinii şi arabii din Peninsula Iberică. Poloniei. în Revista de Istorie Militară.numele de N. această coaliţie politico-militară a reunit iniţial doar 10 ţări din Europa occidentală. definit drept un conflict început fără declaraţie de război şi încheiat fără un tratat de pace103. al cunoaşterii şi al educaţiei. În acelaşi timp. Ungariei şi a Uniunii Sovietice. pentru a desemna refuzarea planului Iniţialele provin de denumirea în limba engleză: North Atlantic Treaty Organisation. Cehoslovaciei. Etape de evoluţie Termenul de „război rece” a fost folosit pentru prima dată în istorie de regentul Castiliei şi Leonului. stări atât de specifice războiului rece. 5.A. Crearea Tratatului de la Varşovia a fost o reacţie de răspuns a Uniunii Sovietice şi a ţărilor socialiste aflate în sfera sa de influenţă la constituirea N. Germaniei de Est. Definiţie. Experienţa istorică a secolului al XX-lea a demonstrat că problemele complexe cu care s-au confruntat statele europene în acest interval de timp nu au putut fi depăşite prin soluţii de forţă. Canada şi Statele Unite. Toate aceste constituie argumente convingătoare că victoria democraţiei şi a libertăţii este posibilă prin victoria idealurilor de justiţie şi respect pentru fiinţa şi demnitatea umană.

Walter Lippman a publicat sub acest titlu mai multe articole. anvergura forţelor şi mijloacele angajate. cit. Raymond Aron (1907-1992). deschis între taberele beligerante. s-a evitat conflictul armat. a ameninţărilor. Se poate afirma că războiul rece a reprezentat acel tip de război. Bucureşti. amploarea spaţială. Europa a cunoscut cea mai profundă divizare din istoria sa. fiind marcat de existenţa a două sisteme ideologice distincte. asupra periodizării istoriei secolului al XX-lea. ceea ce a făcut ca expresia să se impună în limbajul curent al opiniei publice. în pofida suspiciunii. 8. 1995. 106 În istoriografie sunt opinii diferite asupra duratei războiului rece şi. A durat 42 de ani (din 1949-1991)106. 1992. în general. purtat între taberele beligerante.Marschall de către Uniunea Sovietică şi de către ţările din sfera sa de influenţă104. p. Cei mai mulţi istorici apreciază că războiul rece a durat 42 de ani. a crizelor şi a conflictelor regionale. op. membru al Academiei Franceze. a definit războiul rece ca fiind „un război imposibil şi o pace imposibilă”. Demn de subliniat este faptul că în perioada războiului rece. Prin durata sa. Istoria războiului rece. Casa Editorială Odeon. fără declaraţie de război. fără tratat de pace la sfârşit şi fără a se utiliza armele de foc în evoluţia sa. războiul rece a reprezentat cel mai mare conflict pe care l-a cunoscut umanitatea. Editura Militară. I. Statele Unite dispuneau de 14 800 încărcături nucleare. Ca efect al dezacordurilor profunde dintre cele două superputeri. 104 105 81 . în perioada războiului rece. care a zdruncinat puternic valorile şi André Fontaine. Spre exemplu în anul 1986. iar Uniunea Sovietică de peste 10 000 de încărcături nucleare105. vezi pe larg Florian Gârz. precum şi prin scopul urmărit. Spre exemplu. a angajat în desfăşurarea sa cele mai mari coaliţii politico-militare din istoria lumii (NATO şi OTV – sigla pentru Organizaţia Tratatului de la Varşovia) conduse de cele două superputeri: Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică107 şi a avut drept scop dominaţia întregii planete şi chiar a spaţiului care o înconjoară. iar Statele Unite şi lumea occidentală aveau ca obiectiv eliminarea ameninţării comuniste. vol. Pacea era imposibilă întrucât scopurile celor două superputeri erau antagonice: Uniunea Sovietică urmărea ca prin export de revoluţie comunismul să se extindă la scară planetară. Războiul era imposibil pentru că arsenalele nucleare împiedicau cele două superputeri: Statele Unite şi Uniunea Sovietică să transforme războiul rece într-un război cald. Fontaine consideră că războiul rece a început în anul 1917 şi a durat până în anul 1991. 107 Date despre potenţialul material. ştiinţific şi tehnologic alocat de cele două coaliţii se regăsesc pe larg în Florian Gârz. Războiul rece a avut consecinţe dramatice pentru viaţa lumii şi în mod deosebit a Europei. uman. NATO: Globalizare sau dispariţie. A. unul dintre marii politologi ai secolului al XX-lea. Bucureşti.

a celor din vestul continentului faţă de Statele Unite. au început derularea de programe destinate producerii de arme nucleare. terorismul etc. Statele Unite şi Uniunea Sovietică erau deţinătoarele unor potenţiale militare considerabile. riscul distrugerii lor datorită armelor de nimicire în masă (arme nucleare. Rând pe rând. a. culturală şi economică construite de-a lungul existenţei sale. Un alt aspect al războiului rece l-a reprezentat pericolul de război. Coreea de Nord ş. Au fost patruzeci de ani în care economiile puternic militarizate şi cu importante complexe industrial-militare. bacteriologice) în cazul degenerării într-un conflict armat de amploare. Descurajarea nucleară nu a făcut lumea mai sigură. În acelaşi timp. foametea. proces extrem de nociv pentru progresul general al societăţii umane întrucât s-au utilizat pentru producerea de arme mari resurse financiare. ţările europene ocupate de Armata Roşie au trecut printr-un „proces revoluţionar. care putea degenera oricând într-un conflict major. ţările occidentale au căutat sprijinul economic şi militar al Statelor Unite. Franţa. Astfel s-a realizat o „satelizare” politică şi economică a statelor europene care a condus la o aliniere aproape totală faţă de Uniunea Sovietică a statelor din estul Europei şi o dependenţă. Pakistan. capacităţi de cercetare şi producţie. Marea Britanie. Profeţia contelui Kalergi a devenit o realitate în timpul războiului rece. materiale şi umane de la producerea de bunuri materiale şi spirituale a stânjenit dezvoltarea normală a societăţii umane şi a favorizat subdezvoltarea. Războiul rece a umplut lumea cu o cantitate incredibilă de arme. chimice. ci. A fost o perioada de patruzeci de ani în care supraputerile s-au întrecut în a-şi extinde sferele de influenţă împărţind arme de-a lungul şi de-a latul planetei. din contra.fundamentele sale. permanenta ameninţare la adresa popoarelor lumii.). a rupt unitatea spirituală. În realitate statele respective au cunoscut un dur proces de instalare a regimului politic comunist după modelul sovietic. sărăcia. patruzeci de ani de război constant. au avut interesul să vândă mereu 82 . Israel. Acesta a fost acordat prin planul Marschall (sprijinul economic) şi prin crearea NATO (cel militar). mai ales militară şi mai puţin economică. fiind considerate girul păcii şi al securităţii mondiale. armele nucleare aveau un rol deosebit. războaiele locale şi alte tare sociale (drogurile. de mişcarea comunistă internă sprijinită şi finanţată de Moscova. în care. Republica Sud-Africană. dar de mică intensitate. de instaurare a regimurilor de democraţie populară”. India. materii prime şi materiale. alături de armele clasice. a antrenat şi alte state în producerea de arme atomice. Războiul rece a avut ca efect direct accelerarea cursei înarmărilor (atât cu arme clasice cât şi cu armament nuclear). China. Deturnarea acestor valori financiare. Temându-se de expansionismul sovietic.

dar şi de perioade de destindere când sistemul clasic al rivalităţilor a trecut pe plan secund şi lumea a redescoperit virtuţile colaborării şi bucuria păcii lipsite de ameninţare. nu o dată. Stalin în martie 1953. Asupra etapizării războiului rece. Intervenţia militară sovietică în Afganistan a pus capăt perioadei de destindere din viaţa internaţională. Criza eurorachetelor a relansat cursa înarmărilor.intervenţia militară din Afganistan care a costat viaţă a 13 300 de militari sovietici. revoluţia anticomunistă din Ungaria şi criza Suezului (în anul 1956). literatura de specialitate a înregistrat puncte de vedere diferite. începutul intervenţiei americane în Vietnam (1964) războiul araboisraelian din anul 1967.V. Cele mai importante evenimente au fost: încetarea războiului din Vietnam (în anul 1973). au pus în joc pacea mondială. Venirea la conducerea Uniunii Sovietice a lui Mihail Gorbaciov a declanşat un amplu proces de reformă a societăţii sovietice prin intermediul fenomenelor de „perestroika” (restructurare a sistemului economic prin creşterea 83 . Etapa s-a încheiat o dată cu moartea lui I.arme altor ţări pentru a obţine profit. şi a dus la o însemnată creştere a numărului rachetelor nucleare sovietice şi americane dislocate în Europa. Etapa 1953-1969 – s-a caracterizat printr-o încordare a raporturilor dintre taberele beligerante. războiul Yom-Kippour-ului dintre Israel şi arabi (din anul 1973) şi Conferinţa Europeană pentru Securitate şi Cooperare de la Helsinki din anul 1975. Etapa 1969-1979 – a fost cunoscută ca o perioadă de destindere fiind marcată de câteva acţiuni care au condus la o sporire a încrederii şi intensificarea colaborării în viaţa internaţională. a) Etapele războiului rece Războiul rece a avut o evoluţie contradictorie punctată succesiv de crize şi conflicte care. Etapa 1949-1953 – reprezintă etapa în care s-a declanşat Războiul rece. În acest interval s-o consemnat înfiinţarea Tratatului de la Varşovia (în anul 1954). indiferent de consecinţele socioeconomice şi politice ale comerţului internaţional cu arme. Evenimentele cele mai importante ale etapei respective au fost: crearea NATO. decizia înarmării ţărilor socialiste de către Stalin şi războiul din Coreea (1951-1953). În această perioadă Uniunea Sovietică a avut sindromul său „vietnamez” . Etapa 1979-1991 – a marcat o creştere semnificativă a încordării şi neîncrederii pe plan internaţional. intervenţia militară a Uniunii Sovietice şi a altor state socialiste în Cehoslovacia (1968). Se admite că războiul rece a cunoscut mai multe etape şi fiecare dintre acestea se particularizează prin evenimente care au avut efecte semnificative asupra vieţii internaţionale. criza rachetelor din Cuba (în anul 1962).

Cu excepţia Europei. 109 Pascal Boniface. fiind de fapt primul conflict Est . s-a stabilit o linie de demarcaţie dea lungul paralelei 380. când forţele armate ale Coreii de Nord au invadat Coreea de Sud. Conflictul a început la 25 iunie 1950. de regulă. Războiul din Coreea – (1950-1953) A reprezentat primul conflict limitat după cel de al doilea război mondial. b) Criza şi conflictele războiului rece În perioada războiului rece situaţia internaţională a fost percepută ca o perioadă de stabilitate. A fost cel mai devastator război al perioadei şi cel mai sângeros. Europa de Est – eliberată. de cele mai multe ori în lumea a treia. cea sovietică şi cea americană.autonomiei întreprinderilor) şi „glasnost” (politica de democratizare şi transparenţă). la periferia celor două blocuri militare. Războaiele au avut loc. Nici o confruntare nu a avut loc direct între sovietici şi americani în timpul războiului rece. au dus la dispariţia prin implozie a conglomeratului numit Uniunea Sovietică. „În 6 ani şi 9 luni. Institutul European. Coreea a fost eliberată de către trupele sovietice împreună cu cele americane de sub ocupaţia japoneză. sistemul sovietic totalitar desfiinţat”109. condusă de o dictatură capitalistă. Între cele două armate. fie între una dintre superputeri şi o ţară din lumea a treia. 108 84 . p. a ideilor de reformare ale societăţii. în perioada 1949-1991 nu a existat un an în care în diferite regiuni ale globului să nu se desfăşoare un conflict armat serios. declaraţiile de independenţă ale republicilor naţionale ţinute în frâu în jurul imperiului sovietic precum şi lovitura de stat din august 1991. Mihail Gorbaciov a schimbat faţa lumii: războiul rece a fost abandonat. Eşecul reformei economice. Guvernul american a convocat reuniunea Consiliului de Securitate al Doctrina Brejnev preconiza dreptul Uniunii Sovietice de a interveni în treburile interne ale statelor socialiste aflate în zona de influenţă sovietică. care ar fi putut degenera într-un război nuclear între ele. fie între aliaţii celor două superputeri. A fost o stabilitate provizorie pentru că nu a fost echivalată cu o perioadă de pace. Iaşi. unde nu s-a consemnat nici un conflict armat. războaiele au fost ţinute sub control de cele două superputeri din teama de a nu provoca un conflict direct. În anul 1945.Vest. Coreea a fost astfel împărţită într-o zonă sovietică – Coreea de Nord în care s-a instaurat un regim comunist şi o zonă americană – Coreea de Sud. 67. Relaţiile Est-Vest 1945-1991. Pe plan extern a acţionat pentru destinderea şi încetarea războiului rece punând capăt „doctrinei Brejnev”108. cursa înarmărilor terminată. fiind considerat apogeul războiului rece. Personalitatea lui Mihail Gorbaciov a avut o mare influenţă asupra sfârşitului de secol XX. Cu toate acestea. 1998.

Ca urmare. din însărcinarea Consiliului de Securitate al O. deţinătoare a celor mai mari rezerve de petrol. Israelul a rezistat.O. de-a lungul paralelei 380. Consecinţele războiului au fost: divizarea Ierusalimului.N. ocuparea unor teritorii de către Iordania. materie primă strategică. Fiecare superputere dorea să controleze Orientul Apropiat. Ofensiva trupelor nord-coreene şi a voluntarilor chinezi a dus la recuperarea unor importante teritorii din sud. Criza din Orientul Apropiat Criza din Orientul Apropiat a avut mai multe planuri de confruntare simultane şi anume: conflictul dintre ţările arabe şi Israel.A. o zonă aflată la confluenţa a trei continente: Asia. La 10 aprilie 1951.U.U. situaţia s-a stabilizat de-a lungul paralelei 380 ajungându-se la un impas militar.. reafirmându-se supremaţia puterii politice asupra militarismului. trimise în Coreea. Războiul din Coreea a însemnat moartea a peste 2. când ţările arabe reunite au încercat să împiedice formarea statului Israel.S.R. inclusiv ocuparea capitalei Seul.N.5 milioane de oameni. La 27 iulie 1953 s-a semnat un armistiţiu. generalul MacArthur a fost revocat din funcţie de către preşedintele Truman. Preşedintele Egiptului Gamal Abdul Nasser. Americanii au sancţionat Egiptul 85 . umilit de înfrângerea suferită. prin care s-a stabilit o zonă demilitarizată lată de 4 km.N.U. a cerut preşedintelui S. dislocate în Coreea.U.A de a-i furniza armament. a apelat la ajutorul U.U.U. peste un milion de „voluntari” chinezi au trecut graniţa chino-coreeană şi au intervenit în sprijinul trupelor nord-coreene. la Pan Mun Jon.U au declanşat o contraofensivă prin care au respins trupele nord-coreene şi au trecut la nord de paralela 380. ceea ce a marcat profund destinul poporului coreean. conflictul dintre ţările arabe şi cele două superputeri şi conflictul de interese între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. vitală pentru toatele statele lumii.N. pentru a achiziţiona armament modern. iar Egiptul a ocupat fâşia Gaza. divizarea unei naţiuni sărace în două construcţii statale opuse. comanda trupelor O. şi au obţinut condamnarea Coreii de Nord şi intervenţia forţelor ONU pentru eliberarea Coreii de Sud. Truman. şi care separă. venit la putere în anul 1952. Forţele americane reprezentau 90% din trupele O. extinderea conflictului asupra Chinei şi utilizarea armelor nucleare.A. În octombrie 1950 trupele O. unde regimul comunist abia cucerise puterea în anul 1949. datorită refuzului S. Succesele trupelor americane a neliniştit China. Africa şi Europa. Datorită puternicului sprijin britanic.N. Al doilea război arabo-israelian a avut loc în anul 1956. Primul conflict arabo-israelian a avut loc în anul 1948. cele două ţări. au preluat. comandantul trupelor americane.U. După eşecul mai multor ofensive.S. Generalul MacArthur. S.

refuzul Statelor Unite ale Americii de a le garanta britanicilor şi francezilor securitatea faţă de ameninţarea U. Marea Britanie şi Franţa au stabilit un plan comun cu Israelul de a ataca Egiptul. În anul 1967 a avut loc un alt conflict între Israel şi ţările arabe (Egipt. prin care s-a cerut ca trupele agresoare israeliene să se retragă din teritoriile cucerite.S. Statele Unite au început să-şi impună propria influenţă asupra lumii arabe.S. că în marile sale decizii de politică externă era dependentă de ajutorul şi acordul Statelor Unite. rivalitatea sovieto-americană a cunoscut noi dimensiuni şi forme de manifestare. Libia ş. Siria.U. Israelul a atacat Egiptul ocupând Peninsula Sinai. cunoscut sub numele de „războiul Yom86 . înlocuind pe cea franceză şi britanică. a trecut la accelerarea propriului program atomic pentru a-şi asigura o forţă capabilă să descurajeze cele două superputeri.S. învins militar. Canalul de Suez ce era exploatat de societăţi comerciale franceze şi britanice. care a resimţit dureros şantajul nuclear sovietic şi lipsa sprijinului american. o creştere a influenţei Uniunii Sovietice în regiune. pe Nil.N. dar victorios în plan politico-diplomatic. Marea Britanie a înţeles. În urma acestui conflict. Nasser a naţionalizat. în acelaşi timp. Franţa. peninsula Sinai şi teritoriul Iordanului de Vest. Ostilitatea lumii arabe faţă de Statele Unite şi Occident a sporit şi a determinat.R.S. Moscova a arătat că este aliatul natural al ţărilor din lumea a treia. precum şi hotărârea Consiliului de Securitate al O. Iordania. capabilă să le apere împotriva puterilor coloniale. În Orientul Apropiat. înălţimile Golan. era gata să „utilizeze toate formele moderne de arme distructive”. armata israeliană a obţinut o victorie fulgerătoare şi a ocupat Fâşia Gaza. La 29 octombrie 1956. La 5 noiembrie 1956 Uniunea Sovietică a transmis un ultimatum la Londra.. la 25 aprilie 1956. În octombrie 1973 a avut loc al patrulea conflict arabo-israelian. Egiptul.şi au refuzat să mai aloce fonduri pentru construirea barajului de la Assuan. Pe de altă parte. Primul război din Orientul Apropiat a avut doi câştigători: Uniunea Sovietică şi Egiptul. Prin gestul făcut. a dobândit un mare prestigiu şi a preluat conducerea lumii arabe. tensiunea din zonă a cunoscut o cotă foarte înaltă. a) cunoscut sub numele de „Războiul de 6 zile”. Ameninţarea nucleară sovietică.R. Paris şi Tel-Aviv cerând oprirea atacurilor şi arătând că U. Investiţia ar fi rezolvat într-o însemnată măsură problemele de aprovizionare cu energie electrică şi alimente a Egiptului. a transformat o înfrângere militară a Egiptului într-o mare victorie diplomatică. Drept replică la sancţiunile americane. iar aviaţia britanică şi franceză a bombardat oraşele Cairo şi Alexandria. Ca urmare a unei ofensive preventive. Această construcţie hidrotehnică era menită să asigure energie electrică şi să permită irigarea a peste un milion de hectare de teren arabil.

De la început s-a afirmat ca un lider naţionalist şi progresist. dar şi ca o sfidare adusă Statelor Unite.Kippour-ului”. capabilă de a exporta revoluţia comunistă în America Centrală şi de Sud. La 6 octombrie 1973 (ziua celebrării sărbătorii evreieşti Yiom-Kippour). Existenţa unui regim comunist în emisfera americană a fost percepută nu numai ca o ameninţare. armatele egiptene şi siriene au atacat forţele israeliene din peninsula Sinai şi de pe înălţimile Golan reuşind să elibereze aceste teritorii. fiul unui bogat plantator cubanez. consecinţele au fost devastatoare pentru economia mondială. 286. Desfăşurarea rachetelor sovietice era inacceptabilă pentru Statele Unite. N. În august 1962 un avion spion american tip U-2 a detectat prezenţa rachetelor nucleare pe insulă. cit. p. În plan economic. F. La cererea cubanezilor. 87 . liderul sovietic S. l-a obligat pe Castro să caute protecţia sovietică şi. al căror teritoriu era expus direct loviturilor nucleare. Israelul. op. când s-a luat în calcul chiar posibilitatea unui război nuclear între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Creşterea bruscă a preţului petrolului a provocat o gravă criză economică mondială. în final. a ordonat o blocadă navală în jurul Cubei pentru a împiedica navele sovietice să mai aducă noi rachete pe insulă. cea mai critică perioadă a războiului rece. să adere la cauza comunistă. Uniunea Sovietică a construit rampe de lansare pentru rachete nucleare şi a trecut la instalarea lor (primăvara – vara anului 1962). Acest conflict a avut importante consecinţe militare şi economice. afectând nu numai marile puteri. obligându-i să pună capăt conflictului. Criza rachetelor din Cuba (august – octombrie 1962) Criza din Cuba a fost. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au făcut presiuni asupra aliaţilor beligeranţi. Pentru a sancţiona susţinerea Israelului de către Statele Unite împreună cu celelalte state occidentale. La 23 octombrie 1962. în opinia multor istorici şi politologi. economic şi militar al lumii contemporane110 şi o gravă încălcare a „doctrinei Monroe”. Cele două superputeri. a preluat puterea în Cuba în anul 1959. un gigant politic. care nu a putut suporta uşor existenţa unui regim care nu le era aliat şi nu putea fi controlat. ţările arabe exportatoare de petrol au majorat de patru ori preţul petrolului. respectiv Egiptul şi Siria. Hruşciov a calificat 110 Eric Hobsbawn. Kennedy a anunţat public existenţa rachetelor nucleare sovietice în Cuba şi a prezentat riscul unui război nuclear. Totodată. În plan militar a însemnat spulberarea mitului invincibilităţii israeliene.. Fidel Castro Ruz. ci şi statele sărace. mai ales pentru ţările occidentale. Trupele israeliene au restabilit echilibrul după data de 16 octombrie 1973. Ostilitatea Statelor Unite. La 22 octombrie 1962 preşedintele american J.

de-a lungul paralelei 170 între un regim comunist în nord şi un regim capitalist în sud.R. reală de altfel. liderii politici. În anul 1964.S va riposta cu armele sale cele mai puternice (cele nucleare . pierderile importante în vieţi omeneşti ale armatei americane (peste 56 000 de morţi). ca în schimbul retragerii rachetelor din Cuba.S. Rezistenţa îndârjită a Vietnamului. Hruşciov a propus. în situaţie de criză majoră. Războiul împotriva Vietnamului a produs o severă criză de 88 . legătură care asigura o comunicare rapidă între liderii celor două superputeri. ca şi Coreea. Vecinătatea directă a Vietnamului independent cu China comunistă crea premize pentru extinderea comunismului în întreaga peninsula Indochina.blocada navală drept un act de piraterie şi a declarat că în cazul unui eventual război U. Statele Unite să-şi retragă rachetele sale nucleare din Turcia şi Marea Britanie şi să se angajeze că nu va ataca Cuba. Statele Unite erau preocupate de a împiedica intrarea în sfera de influenţă comunistă a statelor din lumea a treia care se eliberau de sub dominaţia colonială. Percepţia. Efectul benefic al acestui moment critic al războiului rece a fost instalarea „telefonului roşu”. Cetăţenii americani nu doreau să suporte şi să ducă un război pe care-l dezaprobau. Vietnamul şi-a câştigat independenţa de sub dominaţia colonială franceză. Forţele americane angajate în conflict pe teritoriul Vietnamului au crescut de la 275 000 militari în anul 1965 la 518 000 militari în anul 1969. brutalitatea soldaţilor americani faţă de populaţia civilă.n. a opiniei publice internaţionale asupra armatei americane a fost aceea că o armată agresivă. Bombardamentele asupra satelor şi a oraşelor vietnameze. au făcut ca războiul să devină extrem de nepopular în Statele Unite. Propunerea a fost acceptată iar criza a încetat. personalităţi ştiinţifice. religioase şi artistice au făcut apel la raţiune şi au cerut celor doi lideri să renunţe la ameninţarea nucleară reciprocă.). o legătură telefonică directă între Casa Albă şi Kremlin. preşedintele american L. Opinia publică mondială. La 26 octombrie. utilizarea napalmului şi a altor arme chimice şi biologice împotriva populaţiei civile au scandalizat opinia publică internaţională. ns. Johnson a trimis trupele americane în sprijinul regimului aflat la putere în Vietnamul de Sud. Statele Unite şi Uniunea Sovietică au angajat negocieri secrete pentru a ieşi din criza nucleară. Războiul din Vietnam (1964-1973) În anul 1954. imperialistă încerca să subjuge un popor sărac ce lupta pentru independenţă sa.B. Ţara a fost împărţită. În anul 1956 primii consilieri americani au fast trimişi în Vietnamul de Sud pentru a sprijini regimul anticomunist în lupta dusă cu rezistenţa comunistă sprijinită de Vietnamul de Nord.

Peste 4 milioane de afgani au părăsit ţara. Sciziunile din Est Bipolarismul a funcţionat pe baza acordului dintre cele două superputeri conform căruia. Noua putere s-a confruntat cu rezistenţă dură din partea din partea unei populaţii profund tradiţionaliste. pe plan mondial. trupe de paraşutişti sovietici au ocupat capitala afgană. La scurt timp trupele nordvietnameze au ocupat Vietnamul de Sud şi au realizat o unificare forţată.S. în cadrul ţărilor lumii a treia a fost uriaş fiind percepută ca o putere imperialistă şi nu ca fiind aliatul natural de până atunci. Efectivele militare sovietice au crescut de la 5 000 de soldaţi în anul 1979 la 120 000 în anul 1981. Uniunea Sovietică a cunoscut astfel propriile sale limite. Prima reacţie anticomunistă a avut loc în Germania de Est în anul 1953. Polonia. Muncitorii germani din Berlinul de Est s-au revoltat împotriva regimului politic impus de Armata Roşie. Ungaria. Agresiunea sovietică a fost condamnată de Adunarea generală a O. Acordurile sovietoamericane de limitare a armamentelor nucleare SALT II nu au fost ratificate. fiecare a avut dreptul de a interveni în oricare din ţările aflate în sfera sa de influenţă. A fost reluată teza pericolului sovietic care a determinat oprirea cursului destinderii sovietoamericane şi al destinderii.U şi de opinia publică mondială. în general. partidul comunist a preluat puterea în Afganistan printr-o lovitură de stat. Consecinţele intervenţiei sovietice în Afganistan au fost multiple. Pentru a ajuta regimul prieten de la Kabul. În anul 1975 trupele americane s-au retras din Vietnamul de Sud. India. puternic sprijiniţi de către Statele Unite. Deficitul de imagine a U. Trupele sovietice au intervenit în 89 . La 27 ianuarie 1973 s-a semnat la Paris un acord de pace între Statele Unite şi Vietnamul de Nord.conştiinţă în America – ţara care are ca valori fundamentale democraţia şi libertatea. la 27 decembrie 1979. Această înţelegere şi-a găsit cea mai clară formulare în doctrina Brejnev. rurale şi ataşate de religie. Mudjahedinii.N.S. Impunerea cu forţa a regimului comunist de tip sovietic în ţările din centrul şi estul Europei a fost contestată sub diferite forme în perioada războiului rece de popoarele din Germania. Pakistan şi China au opus o puternică rezistenţă forţelor sovietice care au pierdut în acest conflict armat peste 13 000 de militari. Războiul din Afganistan (1979-1989) În anul 1978.R. Opinia publică a avut un rol considerabil în angajarea negocierilor de pace. Ţările occidentale au refuzat să participe la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980.

trupele sovietice împreună cu cele bulgare. în scurt timp. 52. În anul 1976 a fost creat Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor. îmbunătăţirea vieţii sociale. La 31 august 1980 guvernul polonez a acceptat aceste cereri printr-un acord încheiat cu Organizaţia Solidaritatea Sindicală Independentă . După 1968. Imre Nagy a fost executat. 90 . Scânteia revoltei a pornit de la Gdansk.Solidarność. La Budapesta au avut loc lupte sângeroase. La 20 august. Anul 1956 a consemnat revolta din Ungaria împotriva ocupaţiei sovietice şi a regimului comunist. circa 60 000 de militari sovietici au rămas în Cehoslovacia de unde au fost retraşi abia în anul 1991. „Primăvara de al Praga” din anul 1968 a reprezentat o încercare de reformă a regimului comunist iniţiată de liderii Partidului Comunist din Cehoslovacia. printre alte măsuri politice şi economice. nu au avut nici o reacţie. în Polonia s-au declanşat un lanţ de demonstraţii şi de greve ale muncitorilor datorate creşterii preţurilor la alimente şi la bunurile de larg consum. ungare şi poloneze au atacat Cehoslovacia şi au înlăturat conducerea acestei ţări. Trupele sovietice au intervenit cu o rară brutalitate şi au zdrobit mişcarea condusă de Imre Nagy. Muncitorii cereau numeroase revendicări politice şi economice printre care dreptul la grevă. Mişcarea sindicală din Polonia În cursul anului 1970. organizaţie de sindicat independentă. Punerea în discuţie a modelului comunist de tip sovietic a fost de neacceptat pentru Moscova pentru că în acest fel se contesta rolul de hegemon al Uniunii Sovietice în mişcarea comunistă mondială. Mişcarea sindicală poloneză a început să aibă o atitudine tot mai ostilă faţă de regimul comunist.T.O. care se deosebea de modelul sovietic. dimensiuni naţionale. op.. marcate de multe acte de cruzime între forţele procomuniste ungare şi cele fidele lui Imre Nagy. Anul 1980 a marcat o accentuare a confruntării dintre regimul comunist din Polonia şi muncitori. Liderul reformator comunist Imre Nagy a format un guvern care.forţă şi au restabilit ordinea fără ca vest-germanii sau americanii să reacţioneze111. Alexander Dubček a promovat un program curajos de reforme economice. Revolta muncitorilor de pe şantierul naval din Gdansk s-a extins în toate oraşele de pe coasta polonă a Mării Baltice căpătând. proiectând un „socialism cu faţă umană”. Statele Unite şi N. 111 Pascal Boniface. p. cit. iar Ianoş Kadar a devenit noul lider al Ungariei comuniste. legalizarea sindicatelor independente.A. a denunţat Tratatul de la Varşovia şi a proclamat neutralitatea Ungariei. a suprimat cenzura şi a restabilit libertatea sindicală.

a extinderii Tratatului de la Varşovia în Asia. A fost prima modificare majoră. În acelaşi timp. Prin efectele aranjamentelor făcute în cadrul Conferinţei de la Yalta dintre preşedintele S.A. Liderul acesteia a fost ales Lech Walesa. Intrarea României în sfera de influenţă sovietică a însemnat instaurarea regimului comunist cu consecinţe devastatoare pentru societatea românească. La alegerile din luna iunie 1989. în sistemul politic instaurat de Moscova în ţările europene aflate în sfera sa de influenţă. România a dus o politică externă care a evoluat de la o atitudine de obedienţă (în perioada 1945-1961) la o politică independentă (între anii 1964-1989). militar etc. Eliberat după circa un an. prin aderarea Mongoliei. În anul 1988. Walesa a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1983. Începând din anul 1949 România a devenit membru fondator al Tratatului de la Varşovia. Această implicare s-a datorat cadrului geopolitic în care s-a aflat România după cel de al doilea război mondial. Stalin. generalul Wojciech Jaruzelski a introdus legea marţială şi l-a arestat pe Lech Walesa. De asemenea nu a fost de acord cu subordonarea totală a forţelor române comandamentului sovietic. România a cunoscut ocupaţia trupelor sovietice până în anul 1958. diplomatic şi material ţările aflate în zonele de criză (Coreea. România a fost vândută de către puterile occidentale Uniunii Sovietice. fapt care a dus la pierdere puterii de către comunişti. România a avut o poziţie echilibrată declarându-se. împotriva accelerării cursei înarmărilor. România nu a mai permis desfăşurarea de aplicaţii militare cu trupe străine pe teritoriul său. în toate etapele războiului rece şi în crizele acestuia. sindicatele poloneze şi puterea comunistă au început să negocieze un Contract Social. economic. România s-a implicat în crizele care au zguduit lumea în anii războiului rece sprijinind politic. Situată în sfera de influenţă şi control a Moscovei. diplomatic. în permanenţă. de după al doilea război mondial. Churchill şi „ţarul roşu”. Solidaritatea a obţinut o victorie zdrobitoare. Acest document a pus capăt monopolului puterii deţinute de comunişti şi a permis organizarea de alegeri libere. c) România şi Războiul rece România a fost implicată politic. Solidaritatea a primit adeziunea a circa 10 milioane de membri.În câteva luni. În decembrie 1981.. În cadrul Tratatului de la Varşovia. De remarcat că România nu a participat cu trupe la nici o acţiune în afara teritoriului naţional. Ungaria. Declarată ţară învinsă la Tratatul de Pace de la Paris din anul 1947. Lech Walesa a fost ales preşedintele Poloniei post comuniste. Vietnam). care a fost semnat la 5 aprilie 1989. 91 . Roosevelt. după anul 1964.U. premierul britanic W. La 9 decembrie 1990.

În plan economic. România a dezvoltat relaţii de colaborare şi de cooperare cu toate statele lumii indiferent de regimul politic. de alianţele militare sau politice ale acestora. fapt care a dus la tensionarea relaţiilor atât cu Uniunea Sovietică cât şi cu alte ţări socialiste. a respins politica de „bloc” promovată de Moscova. România a promovat o politică externă conformă cu interesele sale. 92 .După anul 1964.

a cunoscut o puternică decădere economică. Marea Britanie. p.1 Situaţia generală a Europei la sfârşitul celui de al doilea război mondial La sfârşitul celui de al doilea război mondial Europa era ruinată. producţia industrială a continentului a scăzut cu 50% faţă de anul 1939. La această ruinare materială se adăugau efectele financiare catastrofale ale războiului: datoria publică a crescut de peste trei ori în Marea Britanie. 216-221. cit.Capitolul 6 CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ DUPĂ CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 6. fără guvern. Pierre Milza. peste 35 de milioane de morţi şi de răniţi. Franţa. V. În plan uman. Italia. Ţările învingătoare sau învinse au cunoscut acelaşi dezastru economic. op. Lira sterlină a încetat a mai fi moneda de schimb internaţională. engleză şi franceză). având oraşele. Germania a pierdut peste şase milioane de oameni. rezervele sale de aur şi valută au fost secătuite din cauza cheltuielilor efectuate pentru ducerea războiului. vol. devastată. produsul naţional brut reprezentând abia a treia parte din volumul celui realizat în anul 1938. situată în tabăra învingătorilor. Bilanţul războiului a fost şi rămâne impresionant prin dimensiunile pierderilor umane şi materiale suferite de popoarele europene. iar producţia agricolă a scăzut cu o treime în Europa occidentală şi cu peste 50% în Europa Centrală şi Orientală112. economia germană practic nu mai funcţiona. Uniunea Sovietică a plătit cel mai greu tribut celui de al doilea război mondial: 26 de milioane de oameni morţi şi pierderi economice evaluate la nivelul sumei produsului intern brut ce s-ar fi realizat în 6 ani normali. Fără armată. căile de comunicaţie şi industria distruse. începând din anul 1939 şi până în anul 1945. ţară care a luptat împotriva Germaniei şi Japoniei continuu. de peste patru ori în Franţa şi de mai mult de zece ori în Germania. americană. În plan material. iar produsul naţional brut scăzuse la jumătate faţă de nivelul realizat înainte de război. aflată sub ocupaţie militară americană a înregistrat o scădere a nivelului produsului naţional brut la circa 40 % faţă de nivelul antebelic. La terminarea războiului a obţinut importante câştiguri teritoriale 112 Serge Berstein. avea cea mai mare parte a infrastructurii sale distruse de război. 93 . împărţită în patru zone de ocupaţie (sovietică. un sfert din teritoriu.

6.U. milioane de oameni fără locuinţă şi alte zeci de milioane dezrădăcinaţi de război. Alcide de Gaspieri. În această situaţie confuză şi tensionată.a. Liga Europeană pentru Cooperare Economică condusă de Paul Van Zeeland. Turciei. Consiliul 94 .A a pierdut circa 300 000 de oameni. S.E. Denis de Rougemont. după cel de al doilea război mondial a rezultat Europă profund divizată ideologic.R) cu filiale în 12 state şi peste 100 000 de membri.U. Portugaliei şi Spaniei au cunoscut importante pierderi umane şi materiale.înglobând suprafeţe aparţinând Finlandei. cu legături comerciale întrerupte. Toate celelalte state din Europa. mari personalităţi ale vieţii intelectuale şi artistice. Wiston Churchill. ci şi mediile universitare. Dolarul a devenit monedă schimburilor internaţionale în locul lirei sterline. României.2 Modele teoretice ale integrării europene Primii ani postbelici au găsit o Europă slăbită. Elveţiei. iar ţările baltice au intrat cu totul în componenţa statului sovietic. cu aşezări umane şi infrastructură distruse. Robert Schuman. acela că marele înfrânt al celor două războaie mondiale a fost Europa însăşi. Toate aceste conştiinţe au înţeles un adevăr amar. Uniunea Parlamentară Europeană (U.A.A. politic şi economic. Preocupări pentru destinul comun al tuturor popoarelor au manifestat nu numai guvernele. Konrad Adenauer. ideea refacerii unităţii europene a început să câştige tot mai mult teren. Mişcarea pentru Europa Unită – iniţiată de Wiston Churchill. Jean Monnet ş. Germaniei. Singura mare putere care a obţinut avantaje considerabile în raport cu pierderile de vieţi omeneşti suferite a fost S. Poloniei. Flota americană reprezenta 2/3 din flota comercială a lumii. era dublu faţă de anul 1940 şi reprezenta aproape jumătate din producţia mondială.U. În cel de al doilea război mondial. Paul-Henri Spaak. Altiero Spinelli. sindicatele.) reunită în jurul lui Coudenhove-Kalergi. cu excepţia Suediei. cu economia destabilizată. îngenunchiată economic şi politic de cele două superputreri exterioare continentului: Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Dintre organizaţiile europene care au militat pentru unitatea continentului s-au remarcat: Uniunea Europeană a Federaliştilor (U. În faţa acestor probleme şi provocări. Printre adepţii refacerii unităţii europene s-au aflat: Henri Brugman. La sfârşitul războiului produsul naţional brut al S. Europa a cunoscut o nouă fază a relaţiilor internaţionale marcată de rivalitatea sovieto-americană cu efecte negative pentru bătrânul continent. care trebuiau repatriaţi. situaţie ce a marcat unitatea continentului şi a accentuat dezechilibrele.E. Dintr-o Europă interbelică dominată de modelul statelor suverane.P.

46. op. op. fără a înţelege că trebuia căutat un model diferit care să ia în calcul realitatea statelor – naţiune din Europa. Se considera că gestionarea procesului de integrare economică era eficientă doar la nivel supranaţional. Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei ş. Cea de a doua condiţie considera că integrarea economică atrăgea după sine şi integrarea politică. Au fost propuse mai multe modele de abordare ale integrării europene precum: federalismul. p. Funcţionalismul gradualist al cărui fond de idei a fost creat de economistul român David Mitromy şi funcţionalismul integrării sectoriale având ca principal teoretician pe Jean Monnet114. Curentele federaliste au comis eroarea de a prefigura unificarea europeană după modelul statelor federale americane sau germane. spre exemplu: transporturile.Francez pentru Europa Unită. Astfel. Ştefan Delureanu. funcţionalismul şi interguvernamentalismul. Un alt model fost reprezentat de abordarea interguvernamentală. în mod firesc. p. Federalismul era înţeles ca o alternativă pacifistă la statul – naţiune. Au participat circa 1 000 de delegaţi din 19 state. instituţiile şi culturile lor specifice.113.. Conform acestei abordări. Aceştia au adoptat o rezoluţie politică prin care s-a cerut constituirea unui organism politic european căruia statele europene trebuiau să îi cedeze o parte din suveranitate. a. Fiecare model a avut o viziune aparte asupra raportului dintre principiile teoretice ale procesului de unificare şi materializarea lor practică. 39 95 . Funcţionalismul – a fost un curent ce a susţinut necesitatea unităţii europene şi care s-a caracterizat prin două şcoli de gândire cu strategii diferite. cit . Federalismul – a cunoscut o puternică afirmare în primii ani postbelici. la integrarea funcţională în sistem a altor sectoare. Noul organism politic european ar fi trebuit să includă convocarea unei Adunări parlamentare. În anul 1948 a avut loc la Haga primul congres al mişcărilor federaliste europene. Prima dintre ele postula că integrarea anumitor sectoare economice precum cărbunele şi oţelul conducea. sectoarele economice integrate exercitau o presiune pentru extinderea integrării şi asupra altor sectoare. prin care se urmărea mai buna gestionare a rivalităţile istorice ce au permis declanşarea celor două războaie mondiale. integrarea era un proces de interdependenţă cu caracter politic şi funcţional care se baza pe două condiţii. 113 114 Ştefan Delureanu. a unei Curţi de Justiţie. tradiţiile. S-a impus şcoala reprezentată de Jean Monnet. şi să elaboreze o Cartă a drepturilor omului. cit.

Schuman. decât de o integrare europeană. 6. o entitate culturală manifestată prin bogata diversitate şi originalitate a modurilor de viaţă şi de a simţi a popoarelor europene. Marea Britanie era mai interesată de o alianţă cu Statele Unite menită să-i conserve politica insulară. oscila între dorinţa de se manifesta în continuare ca mare putere colonială sau voinţa de a fi principalul motor al unificării europene. organizate deja într-un sistem de liber schimb comercial. Ea a fost însă. Franţa.Pornind de la observaţia întemeiată că identităţile şi loialităţile naţionale nu se schimbă cu uşurinţă. Europa nu a fost niciodată o entitate economică sau o entitate politică. În ţările din centrul şi estul Europei astfel de preocupări au fost neutralizate de ocupaţia militară sovietică. Până la sfârşitul celui de al doilea război mondial. Meritul de a fi iniţiat acest proces revine mişcărilor federaliste şi paneuropeniste. a unor parlamente şi a unor guverne a fost decisivă în trecerea de la doctrină la acţiune. pentru că astfel erau mai bine protejate de presiunea exercitată de marii vecini: Germania şi Franţa. Ideea unei Europe unite a început să prindă contur şi a devenit preocupare interguvernamentală datorită situaţiei economice. sprijineau proiectele de integrare. Adenauer. acest model a vizat crearea unor organizaţii a statelor europene. De Gasperi). indiferent de modelul de abordare a integrării. în cadrul cărora statele europene puteau coopera fără a-şi ştirbi suveranitatea. Procesul de integrare europeană. Spaak. dar şi să stingă vechile rivalităţi istorice.3 Primele organizaţii pentru cooperare europeană (1945 – 1950) Disponibilitatea opiniei publice şi a guvernelor pentru unificarea europeană a fost influenţată de motivaţia diferită a ţărilor continentului de a participa la acest proces. începând din anul 1949. Ele au avut un rol important în special pe terenul propagandei şi al sensibilizării opiniei publice. sociale şi politice grave cu care se confrunta continentul în primii ani postbelici şi care nu putea fi depăşită decât prin eforturi comune. preocupată de refacerea prestigiului internaţional. Ţările Benelux-ului. reclama o viziune pe termen lung. Curentul de unificare europeană s-a derulat doar în vestul Europei unde funcţionau regimurile democratice. menite nu numai să asigure prosperitatea economică a locuitorilor continentului. care. a adus la putere guverne 96 . Germania şi Italia urmăreau să iasă din izolarea internaţională impusă prin statutul de ţări învinse. Presiunea exercitată de acestea precum şi acţiunea unor personalităţi care s-au identificat cu acest proces (precum Monnet.

În ansamblul său. a exporta şi a pune în mişcare mecanismele economice din fiecare ţară. arată că „Europa nu avea cultura cooperării”115. 14. ţările europene trebuiau să îndeplinească două condiţii esenţiale: . Scopul fundamental al acestui proces a fost extinderea regimului politic comunist de tip sovietic în ţări precum: Germania de Est. p. Într-o Europă în ruină. op. iar în Italia peste 1 800 000 de membri. planul Marshall.prima – să elaboreze un plan comun de redresare a spaţiului european (creditele nu se acordau pentru fiecare ţară în parte. având rolul decisiv în stabilirea obiectivelor şi în îndeplinirea lor. în cadrul căruia. partidul comunist număra mai mult de 800 000 de membri. La 5 iulie 1947. fără o circulaţie curentă a mărfurilor şi banilor între statele europene. 115 116 97 . 117 Pascal Bonifaciu. disperarea. Cehoslovacia.. 48. Existenţa unei economii europene autarhice. Bărbulescu. Planul Marshall a vizat toate ţările Europei şi preconiza acordarea de credite în sumă de 13 milioane de dolari necesare reconstrucţiei continentului.). în care segmente importante ale populaţiei cunoşteau mari privaţiuni materiale. Polonia. inflaţia sufocantă. Proiectul economic cunoscut sub numele de „planul Marshall” soluţiona eficient câteva obiective economice importante precum: asigura o mare piaţă externă pentru exportul produselor industriei civile americane. Statele Unite au iniţiat un program de ajutorare a ţărilor europene menit să învingă „foamea. ostile oricărei influenţe occidentale. sărăcia şi haosul”117. Ungaria. Pentru a preîntâmpina această ameninţare (a extinderii influenţei sovietice în vestul Europei n. Moscova şi-a consolidat poziţia de hegemon. op.. p. cit. În Franţa. În plan politic. Pentru a obţine creditele necesare. devastată de război. generalul Marshall a făcut publică această iniţiativă într-un discurs ţinut la Haward cerând europenilor să se unească pentru a depăşi mai uşor dificultăţile.prosovietice. ci numai Ion Gh. lipsa forţei de muncă calificată. Uniunea Sovietică a iniţiat şi a condus un proces de cooperare. punea stavilă expansiunii ideologice a Uniunii Sovietice în vestul continentului. relansa economia europeană şi o transforma într-un partener necesar economiei americane. distrugerile din infrastructură reprezentau alte piedici majore în reluarea procesului economic productiv. exista riscul real ca ideologia comunistă să canalizeze nemulţumirile şi să aducă la putere partide comuniste116. cu puţine acorduri bilaterale. În Estul Europei. cit. ns. Bulgaria etc. Aceste partide controlau între 25 30% din corpul electoral. România. economia europeană nu avea resursele materiale pentru a produce. Necesitatea reconversiei industriei de război în industrie civilă.

în primii ani postbelici s-a concretizat prin trei forme: cooperare economică. (O. s-a evitat o dependenţă directă a fiecărei ţări europene faţă de Statele Unite şi a oferit acestora din urmă o primă lecţie de cooperare politică faţă de o superputere. În plan economic.C. În anul 1960 Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică (O. În anul 1947 Marea Britanie şi Franţa au semnat la Dunkerque un tratat de alianţă şi asistenţă mutuală îndreptat împotriva pericolului sovietic. 49. În plan politic. Acest proiect de susţinere financiară a fost refuzat de către U. Belgia. fie din partea Uniunii Sovietice. în anul 1949 şi Spania – în anul 1959. Au aderat ulterior Germania. lea demonstrat că se poate duce o politică de cooperare în locul celei beligerante.E. A avut ca obiectiv principal reducerea obstacolelor din calea schimburilor şi facilitarea plăţilor.R. dar şi împotriva unei 118 Ion Gh. Bărbulescu. cooperare diplomatică şi militară. Olanda. Danemarca.). Italia. fiind considerat un amestec american în politica lor economică. să elaboreze un plan de ansamblu pentru reconstrucţia continentului şi să creeze instituţii economice care să repartizeze şi să gestioneze creditele primite prin „planul Marshall”.S. care stăpânea partea centrală şi de est a continentului. p.E. gestionarea în comun a ajutorului american a învăţat statele occidentale lecţia unirii. Luxemburg. Franţa. Elveţia şi Turcia). op. 98 . Condiţiile impuse au determinat ţările europene să îşi reducă barierele vamale. Cooperarea a permis să se înţeleagă că poate fi organizată o Europă bazată pe propriile energii118. cit..C. Construcţia europeană. Cooperarea diplomatică şi militară a avut în vedere posibile surse de agresiune asupra ţărilor occidentale. a consolidat convieţuirea dintre europeni şi a ajutat la depăşirea amintirilor trecutului. coordonând programul de reconstrucţie comună a tuturor statelor membre. şi statele aflate sub controlul acesteia. Regatul Unit. Portugalia. Aceasta a luat fiinţă la 16 aprilie 1948 la Paris şi cuprindea un număr de 16 state (Austria.D. Irlanda. Grecia.E) s-a transformat în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.a doua – creditele să fie destinate producţiei şi nu consumului. Cooperarea economică s-a materializat în plan instituţionalizat prin crearea Organizaţiei Europene de Cooperare Economică.S. prin gestionarea în comun a fondurilor primite. Norvegia. . Acest organism a fost creat pentru gestionarea ajutorului financiar american.pentru proiecte comune mai multor ţări. Aplicarea planului Marshall a avut o importantă şi benefică influenţă asupra Europei occidentale. Suedia. Acestea puteau veni fie din renaşterea militarismului în Germania. la îngroparea dezbinării şi a urii. cooperare politică şi parlamentară. Islanda.

Turcia şi Grecia au aderat în anul 1952. iar Germania de Vest în anul 1955. 2002. Uniunea Occidentală creată în anul 1948. Consiliul Europei a reunit. la 4 aprilie 1949 a fost creat Tratatul Atlanticului de Nord format din cele cinci ţări membre ale Tratatului de la Bruxelles. iniţial. Statele Unite şi Canada. în fapt un tratat militar destinat explicit pentru a stăvili expansiunea comunistă.Adunarea Parlamentară – formată din delegaţiile parlamentelor naţionale din ţările membre. Cooperarea politică şi parlamentară a fost înfăptuită prin crearea unor structuri interguvernamentale şi prin definirea unor domenii de acţiune limitată. Blocada Berlinului a demonstrat că statele occidentale aveau nevoie de sprijinul militar al Statelor Unite prin crearea unui sistem unic de apărare. Portugalia. Norvegia. Germania şi Austria121. Turcia. În urma negocierilor purtate. Irlanda. 24. Grecia. 121 Adrian Pop. 119 120 99 . 42. Strategii de Integrare europeană. 10. În urma rezoluţiilor adoptate la congresul de la Haga din 7 – 11 mai 1948 organizat de Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitate Europeană119 şi în temeiul Tratatului de la Londra din 5 mai 1949. au fost puse bazele Consiliului Europei. Italia. Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. Consiliul Europei reprezenta o organizaţie de cooperare parlamentară. Bucureşti. p. 2003.eventuale revanşe germane. Danemarca. op. cele 10 state semnatare ale Tratatului de la Londra: Belgia. R. Sediul Consiliului Europei a fost stabilit la Strasbourg şi din punct de vedere structural cuprindea: . Editura Sylvi.. Belgia. Ştefan Delureanu. Marea Britanie. Olanda şi Luxemburg şi avea o valabilitate de 50 de ani. la care s-au mai raliat: Italia. Norvegia. Două evenimente au grăbit procesul de cooperare militară: instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia în primăvara anului 1948 şi blocada Berlinului.F. p. Olanda. Danemarca. p. care a reunit acele state care promovau pluralismul politic. an în care s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale. În cadrul aceloraşi preocupări. Franţa. Aceste votau rezoluţii (cu o majoritate de două treimi) pe care le înaintau Consiliului de Miniştri. a cunoscut o extindere importantă în anul 1955 o dată cu aderarea Germaniei şi a Italiei. cit. În scurt timp au aderat Islanda. Luxemburg. Editura Universităţii Suceava. Islanda. Suedia şi Marea Britanie. La 17 martie 1948 a luat fiinţă la Bruxelles Uniunea Occidentală. Evenimente respective au pus lumea occidentală în faţa unei realităţi dure: incapacitatea de a rezista unei eventuale agresiuni din parte Uniunii Sovietice. Tratatul a fost semnat de Franţa. statul de drept şi respectiv drepturile omului. Gheorghe Prisăcaru. Denumit „conştiinţa democratică a Europei”120 .

T. Evoluţiile politice. De exemplu.A. În scurt timp această organizaţie a devenit marginală deoarece intervenea în aceleaşi probleme ca şi N. ce dispunea. Uniunea Europei Occidentale a avut ca principal domeniu de acţiune apărarea europeană şi problemele militare.. era o organizaţie care îşi propunea integrarea economică complexă a ţărilor aflate în zona de influenţă a Moscovei. ceea ce limita puterea efectivă de abordare şi rezolvare a unor probleme dificile. de evoluţia relaţiilor dintre Est şi Vest. Consiliul Europei era. militară.R. C. care avea competenţe şi resurse mult mai mari.E. parlamentară dintre statele europene occidentale.).E. militare şi economice din Europa.Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C. Deşi în scurt timp luaseră fiinţă structuri instituţionale care reglementau cooperarea economică. . Argumentele credibile pentru solidaritatea 100 .4 Opţiunea pentru integrarea economică. o organizaţie economică denumită Consiliul de Ajutor Reciproc (C. cel al drepturilor omului.A. de primele rezultate datorate instituţiilor de cooperare create. o organizaţie internaţională clasică. 6. Comunităţile europene Ideea unei integrări mai profunde a statelor europene a fost motivată pe de o parte. Domeniile foarte restrânse de aplicabilitate limitau competenţele şi capacitatea de acţiune a instituţiilor înfiinţate prin cooperare. iar pe de altă parte. au determinat o dezvoltare a tendinţelor de integrare economică. într-o măsură mai mare.. unificarea europeană a rămas în continuare un deziderat. deşi foarte important. Anii 1947 – 1948 au marcat ruptura definitivă dintre foştii aliaţi care au învins ţările care compuneau Axa. în ianuarie 1949.) a fost creată la 4 noiembrie 1950. specifice războiului rece. politică.A. După ce au refuzat să participe la planul Marshall. Procesul nu era realizabil dacă între popoarele europene nu se realiza o solidaritate reală. politic şi militar.R. ca urmare a adoptării de către toate statele membre a „Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.O. politică şi militară în diferite ansambluri transnaţionale în Europa occidentală.E. Toate instituţiile europene nu aduceau nici o atingere suveranităţii statelor membre. din punct de vedere al structurii. Uniunea Sovietică şi ţările satelite din Europa Răsăriteană au creat. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950 la Roma a fost ratificată de Franţa abia în anul 1974. Conform statutului.O. dar şi în plan economic.D.Consiliul de Miniştri – compus din miniştrii afacerilor externe şi care adopta hotărâri în unanimitate. Europa s-a divizat în două părţi nu numai pe plan ideologic. de o putere consultativă şi nu putea lua decizii decât într-un domeniu foarte restrâns. diplomatică.

care reprezenta organismul interguvernamental. Declaraţia Schuman.C. Modelul de instituţie europeană reprezentat de C.E. domenii cheie pentru evoluţia economică a celor două ţări. Belgia. În aceste condiţii s-a putut afirma planul Schuman.C. Jean Monnet (pe atunci comisar al Planului de Dezvoltare a Franţei) şi colaboratorii săi au redactat în ultimele zile ale lunii aprilie 1950 o notă de câteva pagini care conţinea expunerea de motive şi dispozitivul acestei propuneri ce avea să bulverseze toate schemele diplomaţiei clasice. de către şase state fondatoare – Franţa.O. stabilindu-se mai întâi o solidaritate de fapt care să elimine opoziţia seculară dintre Franţa şi Germania. ci printr-o succesiune de paşi concreţi.E. în care apărarea intereselor naţionale se articula cu promovarea interesului comun în cadrul unor instituţii supranaţionale.O. F. Noua organizaţie fondată. este declaraţia făcută la 9 mai 1950 de către ministrul francez de externe Robert Schuman şi a reprezentat un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet ce prevedea punerea sub o autoritate comună unică a întregii producţii de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania. Adunarea ce avea ca sarcină fundamentală exercitarea 101 . Italia. Ea se baza pe delegarea de suveranitate liber consimţită a statelor membre şi a reprezentat punctul de plecare pentru Europa comunitară.O.E.) a intrat în vigoare la 10 august 1952.europeană erau oferite de derularea unor programe economice comune capabile să asigure avantaje şi profituri reciproce mai repede decât proiectele politice. cuprindea patru instituţii cu legitimităţi şi roluri diferite: Înalta Autoritate menită să asigure preeminenţa intereselor Comunităţii în raport cu cele naţionale. Principiile enunţate în Declaraţia Schuman reflectă concepţia conform căreia. organism supranaţional compus din membrii independenţi. Declaraţia Schuman stă la baza actului de naştere a C. Olanda şi Luxemburg – a „Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului”. Germania. Intenţia s-a materializat la 18 aprilie 1951. R. dar şi o profundă semnificaţie politică: punea capăt rivalităţii istorice francogermane şi stabilea o deplină egalitate în drepturi şi îndatoriri între ţările învingătoare şi cele învinse.E. Organizaţia Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C. C. o Europă unită nu se poate realiza dintr-o dată. Consiliul de Miniştri. a înlocuit relaţiile diplomatice tradiţionale fondate pe cooperarea interguvernamentală cu un sistem juridic original.C.O.C. Planul prevedea plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania sub conducerea unei Înalte Autorităţi. prin semnarea la Paris. Planul Schuman a avut nu numai o importanţă economică deosebită.

această organizaţie fiind mai degrabă un simbol al divizării şi confruntării care avea loc între Est şi Vest.E. au fost: . .A.E. proiecte susţinute mai ales de către Franţa.stabilitatea crescândă a statelor membre şi a Comunităţii Economice 102 .C. cunoscută mai mult sub numele de Piaţa Comună sau C. la 21 aprilie şi au constituit baza negocierilor care au condus la semnarea. Ţările occidentale.T. doreau să îşi creeze un sistem de apărare propriu care să reprezinte răspunsul comunitar la ameninţările războiului rece. fuziunea progresivă a economiilor. (care avea competenţe doar asupra gestionării ajutorului american). s-au întâlnit la Messina şi au decis elaborarea unui proiect privind o integrare economică pe baza următoarelor obiective: dezvoltarea instituţională. care a redactat un raport („Raportul Spaak”) şi un proiect de Tratat privind integrarea economică a celor şase ţări membre C.promovarea unei dezvoltări armonioase a activităţilor economice pe teritoriul tuturor statelor membre.C.O. nu a substituit C. presiunile Statelor Unite. Beyer a propus o extindere a cooperării la o uniune vamală şi la o piaţă comună.E. W. E. E.O. Piaţa Comună permitea exprimarea atât a intereselor naţionale cât şi o viziune comunitară asupra politicilor economice şi sociale în scopul coordonării şi armonizării acestora. care trebuia să vegheze asupra respectării drepturilor omului. priorităţile procesului de refacere economică au reprezentat tot atâtea obstacole care au dus.O.E. la eşecul proiectului de apărare europeană. Cele două tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958 şi cuprindeau aceleaşi state ca şi C.) şi a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM sau C. a „Tratatului Constitutiv al Comunităţii Economice Europene” (C. ministrul de externe olandez.E. . ci a constituit o organizaţie europeană care avea prerogative supranaţionale.E.E.E.). În iunie 1955.C. a devenit integrarea economică.unui control democratic şi Curtea de Justiţie. La 6 iunie 1955 a fost creat un comitet condus de Paul Henry Spaak.E. Cele două documente au fost prezentate oficialilor din ţările C.expansiunea continuă şi echilibrată.C. nu poate fi înscrisă în procesul de realizare a unităţii europene.E. În anul 1953. Preocuparea prioritară a statelor membre C.A.O. în final. Crearea N.E.C.E. reprezentanţii celor şase state fondatoare C.C. Neînţelegerile dintre ţările occidentale asupra reînarmării Germaniei.O.O. la Roma. mai ales Franţa.O. Perioada 1950 – 1954 a fost dominată de proiectele privind crearea unei Comunităţi Europene de Apărare. la 25 martie 1957. crearea unei pieţe comune şi armonizarea politicilor sociale. Comunitatea Economică Europeană. Obiectivele generale ale C.

ceea ce a dus la coordonarea altor politici cum au fost politica socială sau fiscală. articolele 38 şi 39 din Tratatul de la Roma au permis formularea unor politici comune în domenii precum agricultura. a fost un element esenţial în integrarea europeană.E.) realizată în domeniul producţiei agricole prin deschiderea frontierelor. cu o contribuţie foarte importantă la procesul de unificare europeană.C. . iar produsul intern brut a crescut. C. . Perioada a fost redusă cu 18 luni.libera circulaţie a capitalului. EURATOM-ul a avut drept obiectiv general coordonarea eforturilor pentru dezvoltarea rapidă a industriei nucleare. Uniunea vamală din cadrul C. Politica comună în domeniul nuclear a vizat aspecte referitoare la: cercetarea ştiinţifică. garantarea utilizării paşnice a materialelor nucleare.libertatea cetăţeanului comunităţii de a se stabili în oricare dintre statele membre al e Comunităţii.Europene pe ansamblul său. precum şi a capitalului necesar pentru investiţiile nucleare. a reprezentat principalul instrument de modernizare a agricultorilor din statele membre.A. . transportul şi comerţul. nu numai ca noţiune dar şi ca instituţie a avut în vedere asigurarea celor patru libertăţi fundamentale ale pieţii: . Mai mult. a oferit statelor membre capacitatea de a acţiona unitar pentru depăşirea diferitelor dificultăţi în procesul de elaborare şi promovare a politicilor economice comune.libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor.realizarea unor relaţii mai apropiate între statele membre: Mijloacele care făceau posibilă împlinirea obiectivelor generale erau: stabilirea unei pieţe şi apropierea progresivă a politicilor lor economice. Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă de 12 ani. E. La rândul său. . în medie. Politica Agricolă Comună (P. cu 70%.A. uniunea vamală era realizată. facilitarea investiţiilor.. dar şi protecţia acestora faţă de „exterior” prin practicarea unor taxe vamale externe comune. crearea unei pieţe comune pentru circulaţia echipamentelor şi a materialelor nucleare. astfel că la 1 iulie 1968. Efectele înlăturării barierelor vamale au fost spectaculoase: comerţul intercomunitar a crescut de 6 ori. Concretizarea cestor libertăţi fundamentale ale pieţii s-a făcut prin uniunea vamală. Piaţa Comună.libera circulaţie a bunurilor în regim de concurenţă liberă şi loială. S-a apreciat că P. industrială şi agricolă.E. protecţia populaţiei şi a mediului înconjurător. E. nu a asigurat doar o liberă circulaţie a bunurilor în interior.C. 103 .creşterea nivelului de trai: .

).. s-a creat „Europa celor 12” următoarea extindere a avut loc în anul 1994. Irlanda. la care s-a adăugat o Curte de Conturi.E cât şi EURATOM aveau structuri independente. s-a decis extinderea Comunităţii Economice Europene şi realizarea unei Uniuni Economice şi Monetare (U.E. avea un caracter economic general şi a dobândit o poziţie predominantă în ansamblul celor trei Comunităţi. Danemarca şi Norvegia. EURATOM avea un caracter sectorial. precum şi din rezultatele obţinute din aplicarea TVA. prin aderarea Austriei. Marea Britanie. Ca urmare. Portugalia. Datorită succeselor economice obţinute de ţările membre C. Fiecare organizaţie avea propria Comisie.M.C.E. extinderea a cuprins doar trei state. a devenit „Europa celor 10”. Datorită opoziţiei Franţei. un singur Consiliu. Consiliu. Danemarca. C.E. solicitările acestor state au fost respinse până în anul 1969. Procesul de extindere a continuat. În anul 1979.E. În raport cu C.). şi EURATOM) să dispună de structuri instituţionale identice ca funcţionalitate. Austria. din 12 decembrie 1969.E. Finlandei şi a Suediei (statutul de ţări membre l-au 104 . Danemarcei. o organizaţie care nu promova o politică vamală externă comună faţă de terţi.F. Negocierile privind aderarea Marii Britanii. o serie de state occidentale precum: Marea Britanie. La 22 aprilie 1970 s-a semnat tratatul de la Luxemburg care a decis introducerea graduală a unui sistem de resurse proprii pentru C. în timp ce C.A.O.E. Procesul de integrare economică bazat pe principiul „celor şase” nu a fost agreat de toate ţările occidentale. Resursele financiare proprii ale Comunităţii Economice Europene proveneau din: toate taxele vamale asupra produselor importate din ţările nemembre.E.E. o singură Adunare Parlamentară.E. tratatul de aderare a fost respins prin referendum.Din punct de vedere instituţional. dar cu o structură instituţională unică: o singură Comisie.E. au solicitat integrarea în Comunitatea Economică Europeană.E. (au dobândit statutul de ţări membre în ianuarie 1986).C. au rămas în continuare trei Comunităţi. Deoarece în Norvegia.E. o singură Curte de Justiţie.O. devenind „Europa celor 9”. Irlandei şi a Norvegiei au demarat la 39 iulie 1970 şi s-au finalizat în ianuarie 1972. iar în ianuarie 1981 C. Cu ocazia întâlnirii dintre şefii de stat şi de guvern de la Haga. Astfel s-a ajuns ca fiecare comunitate europeană (C. începând cu anul 1961. C.T.E. Suedia şi Elveţia au creat în anul 1960 o Asociaţie a Liberului Comerţ European (E. Prin aderarea Spaniei şi a Portugaliei în anul 1985. Adunarea Parlamentară şi Curte de Justiţie.E. toate impunerile din domeniul agriculturii. când au fost semnate tratatele de aderare al acestor state la Comunitatea Economică Europeană. atât C.E. Grecia a semnat Tratatul de aderare.E.

E.C. a asigurat o extindere a normelor europene în domenii diverse precum: protecţia consumatorului. Discuţiile privind Politica Agricolă comună au generat o serie de dezacorduri între ţările Pieţei Comune. Drept urmare. Preşedintele Franţei din anii ’60. Situaţia s-a rezolvat prin compromisul de la Luxemburg (în ianuarie 1966) când Franţa a revenit la lucrările organizaţiei.5 Integrarea politică.A. din perioada anilor 1960 – 1968.E. Procesul de integrare economică şi de extindere geografică nu a fost liniar. fondată pe solidaritatea europeană.C. Charles de Gaulle.A. Se afirma despre C. pe plan mondial şi 105 . limitată doar la integrarea economică era incompletă.E. Criza energetică declanşată în anul 1973.E. Asociaţia Europeană a Liberului Schimb . l-a reprezentat alianţa franco-germană.E. Depăşirea crizei s-a realizat prin luarea deciziei de a se realiza o convergenţă a politicilor comune.S. Fiecare lărgire succesivă a adus importante beneficii cetăţenilor europeni. Construcţia europeană. respectarea drepturilor politice.E. Disproporţia evidentă dintre forţa economică uriaşă pe care o deţinea C. Motorul acestui proces a fost cooperarea dintre ţările membre pentru a găsi soluţii unanim acceptabile diverselor provocări cu care s-au confruntat statele europene în Comunitatea Economică Europeană. Anul 1979 a marcat două momente importante în procesul de integrare economică: crearea Sistemului Monetar European şi alegerea membrilor Parlamentului European pentru prima dată prin vot universal şi direct. Franţa a părăsit la 1 iulie 1965 negocierile privind finanţarea Politicii Agricole Comune (P. a mediului. Naşterea Uniunii Europene Elementul fondator al construcţiei europene în perioada postbelică. de a deveni membru al Pieţei Comune.).E. Franţa a făcut uz de dreptul său de „veto” pentru a respinge încercările Marii Britanii. 6.E. el a fost marcat de multe dificultăţi şi sinuozităţi.obţinut la 1 ianuarie 1996) eveniment în urma căruia C. că reprezenta un gigant economic şi un pitic politic. noi facilităţi economice. a fost percepută ca o organizaţie rivală a Pieţei Comune. prevederile sociale etc.P. a fost neîncrezător în voinţa reală a Marii Britanii de integrare reală în Comunitatea Economică Europeană. a devenit „Europa celor 15”.L.. prin majorarea preţului la petrol şi oprirea exporturilor de produse petroliere către unele state occidentale. a reprezentat un nou impas pentru ţările membre ale Pieţei Comune. de către ţările O. În anul 1975 a fost creat Fondul European de Dezvoltare Europeană şi un Comitet pentru Politică Regională. a stimulat progresul economic şi social.

dimensiunea socială. Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg (la 17 februarie 1986) şi la Haga (la 26 februarie 1986) şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. Acest proiect a fost acceptat de şefii de stat şi de guvern cu ocazia întrunirii Consiliului European de la În anii ’70 H. dezvoltarea ştiinţifică. protecţia mediului etc. La 29 mai 1991 a fost creată Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Crearea Uniunii Europene a urmărit ca integrarea economică să fie asociată cu o integrare politică ce se baza pe o reformă a instituţiilor şi provocarea unei politici noi. Prin adoptarea a circa 300 de directive privind Piaţa Internă a Uniunii Europene. comună pentru diferitele domenii. La 3 noiembrie 1990 a avut loc reunificarea Germaniei. Documentul prevedea: includerea de noi politici în domeniul comunitar (cum ar fi dezvoltarea regională. a impus ca o necesitate transformarea Europei Occidentale într-un partener politic credibil. Prăbuşirea comunismului începând cu anul 1989 în ţările din estul şi centrul continentului a influenţat procesul de integrare a ţărilor occidentale. Consiliul Europei întrunit la Dublin între 24 – 26 iunie 1990 a aprobat deschiderea a două conferinţe interguvernamentale: una cu privire la Uniunea Monetară şi o alta referitoare la Uniunea Politică.capacitatea extrem de redusă a influenţei politice. care să aibă o pondere politică în viaţa planetei echivalentă cu ponderea sa economică122. transporturile. După un an de lucru intens s-a ajuns la un acord cu privire la proiectul de Tratat asupra Uniunii Europene. La 14 – 15 decembrie 1990 a avut loc un Consiliu European. Kissinger ar fi afirmat sarcastic că: „nu există un telefon direct atunci când vreau să vorbesc cu Europa”. La 19 iunie 1990 a fost semnat acordul Schengen pentru eliminarea controlului la graniţă între Franţa. 122 106 . prilej cu care şi-au început lucrările cele două Conferinţe Interguvernamentale amintite anterior. extinderea votului majoritar în locul unanimităţii în adoptarea deciziilor în Consiliul de Miniştri (cu excepţia domeniului fiscal şi al liberei circulaţii a persoanelor).). iar la 27 noiembrie 1990 acelaşi acord a fost semnat şi de către Italia. precum şi promovarea unei politici europene comune. Amendamentele aduse Tratatului de la Roma aveau drept scop revitalizarea procesului integrării europene prin cooperarea politică şi a fost cunoscută sub numele de „Act Unic European”. Între 2-4 decembrie 1985 a avut loc la Luxemburg şedinţa Consiliului European care a decis modificarea unor prevederi din Tratatul de la Roma. iar landurile din Germania de Est au devenit componente ale Comunităţii Europene. al cărui scop era acordarea de sprijin financiar ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Germania şi ţările Benelux. s-a reuşit scoaterea comunităţii occidentale din impas.

cel comunitar reprezentat de către Comunitatea Europeană şi care avea competenţe sporite în domeniile: piaţa internă. Pilonul al treilea – reprezintă cadrul cooperării între organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securităţii interne. Belgia. ceea ce a dus la creşterea rolului global al Uniunii Europene.Titlul II şi IV – au integrat modificările făcute în tratatele de constituire a CECA şi a EURATOM – ului. politica de imigrare. afirma principiul unicităţii cadrului instituţional şi confirma rolului conducător al Consiliului European. Olanda. Italia.10 decembrie 1991. lupta împotriva toxicomaniei. Marea Britanie. respectiv: Franţa. .U. poliţienească. Uniunea Europeană a fost organizată pe trei piloni : .pilonul doi – reprezentat de Politica Externă şi de Securitate Comună (P. . Tratatul privind Uniunea Europeană (T. Spania şi Portugalia la data de 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. trecerea frontierelor externe şi controlul acestora. consiliu ce este format din şefii de stat şi de guvern din ţările membre. Primul pilon – singurul pe deplin integrat . Germania. social.C). judiciară etc.permitea instituţiilor Uniunii să coordoneze politicii comune în domeniile arătate anterior.E. Danemarca. fraude de dimensiuni internaţionale. Grecia.E) – conţinea şapte titluri: .I).Titlul I – fixa obiectivele Uniunii Europene. Luxemburg.S. cercetare. uniunea economică şi monetară. o Uniune Economică şi una Monetară.pilonul unu . 107 .Titlul II – a modificat tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (Tratatul de la Roma) prin înlocuirea sintagmei Comunitatea Economică Europeană cu sintagma Comunitatea Europeană şi a conferit acesteia noi domenii de competenţă la nivel comunitar. Cooperarea în sfera justiţiei şi a afacerilor interne făcea referiri la următoarele domenii: politica de azil. . Tratatul de la Maastricht privind constituirea Uniunii Europene a fost semnat de către miniştri de externe şi de finanţe din ţările Comunităţii Europene. .Maastricht din data de 9 . relaţii comerciale externe.A. Irlanda.pilonul trei – reprezentat de cooperarea în domeniile Justiţiei şi a Afacerilor Interne (J. concurenţă etc. politici structurale. Pilonul al doilea asigură cadrul de desfăşurare a acţiunilor comune în sfera politicii externe şi a securităţii. Intrarea în vigoare a tratatului de la Maastricht a permis transformarea Comunităţii Europene într-o Uniune politică. transporturi. cooperarea vamală.

desemnat în acest scop de către Consiliul European. începând cu data de 1 ianuarie 1999 să fie introdusă moneda unică europeană – Euro – €. cât şi faţă de restul lumii. La 1 mai 1999 a intrat în vigoare tratatul de la Amsterdam. care a adus noi modificări Tratatului de la Maastricht în ceea ce privea Uniunea Europeană. a bunurilor. Totodată Tratatul Uniunii Europene a adus importante modificări Uniunii: . Dincolo de toate aceste. de a fi pus bazele unei uniuni politice şi de a fi instituit cetăţenia europeană. prin consolidarea puterilor de codecizie legislativă şi de control a acestuia. care nu a mai funcţionat ca un organism subsidiar. . Ratificarea acestuia a fost făcută în ţările membre ale Uniunii europene pe parcursul anilor 1998 – 1999. .a sporit rolul Parlamentului European.Uniunea Europeană şi cetăţenii. .a transformat Curtea de Conturi în instituţie comunitară.Titlul V – avea în vedere toate aspectele legate de politica externă. Noul tratat a fost impus de responsabilităţile politice majore care reveneau Uniunii Europene.a modificat statutul Tribunalului de Primă Instanţă. în liniilor lor fundamentale. Tratatul de la Amsterdam a fost rezultatul activităţii unui comitet de experţi.Titlul VI – a introdus noi proceduri în materie de cooperare judiciară şi a poliţiei. în decembrie 1995 la Madrid.. atât în interiorul său. TUE are meritul de a fi creat o Uniune Economică şi Monetară.identitatea externă. Raportul comitetului de experţi a fost audiat de şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Comunităţii Europene. La întâlnirea şefilor de stat şi de guvern în cadrul Consiliului European de la Madrid din 15 – 16 decembrie 1995 s-a stabilit ca. Tratatul de la Amsterdam insistat asupra următoarelor aspecte: 108 . Negocierile privind noul tratat s-au axat pe trei teme centrale: . . . .instituţiile Uniunii. cele patru categorii de libertăţi prevăzute în Tratate: libera circulaţie a persoanelor. Prin intrarea în vigoare a TUE au fost îndeplinite.Titlul VII – cuprindea dispoziţii finale. . a capitalului şi a serviciilor.a înfiinţat Comitetul Regiunilor şi a instituit noi organisme în materie monetară. La 2 octombrie 1997 s-a semnat Tratatul de la Amsterdam de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre.

accelerarea negocierilor de aderare cu statele candidate. Lucrările Conferinţei interguvernamentale au avut loc între 7 – 9 decembrie 2000. Obiectivul următorului Tratat. . Totodată. era de a asigura o bună activitate instituţională în momentul când Uniunea Europeană urma să includă în componenţa sa şi alte state din Europa Centrală şi de Est. Parlamentul European şi Comisia Europeană care au proclamat solemn „Carte drepturilor fundamentale a Uniunii europene”. handicap. Tratatul de la Amsterdam a lăsat deschise câteva probleme precum. . La 1 martie 2000 Comisia Europeană a aprobat un proiect ambiţios privind reforma administraţiei sale. Slovacia. origine etnică. cunoscut sub numele de „Cartea Albă”. convingeri politice etc. consolidarea politicii externe şi de securitate comună etc. prin care se urmărea transformarea acesteia în model de influenţă şi de transparenţă. . În decembrie 1999 a avut loc o întâlnire a şefilor de stat şi de guvern la Helsinki în cadrul căreia s-a stabilit reformarea instituţiilor europene pentru a fi pregătite să primească noi ţări candidate. Lituania. considerat indispensabil viitoarei extinderi.consolidarea politicii europene de securitate şi apărare.dreptul Uniunii Europene de a combate orice formă de discriminare bazată pe sex. Bulgaria şi Malta. . dezvoltarea capacităţilor militare ale Uniunii Europene. procedurile de luare a deciziilor şi structurile necesare în acest sens.sprijinirea susţinută a statelor candidate pentru a crea condiţiile de adoptare şi aplicare a acquis-ului comunitar.stabilirea principiilor care ghidează politica externă a Uniunii. . a fost prezentat parlamentului European sub preşedinţia lui Romano Prodi. adaptarea instituţiilor europene la procesul lărgirii spre Europa Centrală şi de Est. 109 .sporirea eficacităţii instituţiilor Uniunii Europene în luarea deciziilor.obligaţiile Uniunii Europene de a respecta drepturile fundamentale ale omului (pentru prima dată s-au prevăzut sancţiuni pentru statele în care nu se respectă drepturile omului). . Semnarea Tratatului de la Nisa a fost precedată de Conferinţa interguvernamentală dintre Consiliul Europei. a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România. prilej cu care s-au evidenţiat o serie de aspecte privind viitorul Europei precum: . sănătatea şi securitatea consumatorilor. Conferinţa interguvernamentală pe această temă şi-a început lucrările în februarie 2000. . Proiectul respectiv.aprobarea agendei politicii sociale europene. religie rasă. Consiliul European întrunit la Helsinki.coordonatele politicii economice.

. . poate cere demisia unui comisar etc.relaţiile externe. cele mai însemnate pentru viitorul Europei au fost: extinderea votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului de Miniştri. a simplificat şi extins procedura codeciziei care a devenit procedură legislativă standard.regiunile ultraperiferice. numeşte vicepreşedinţii. Trei luni mai târziu. Tratatul a modificat componenţa Parlamentului European (numărul parlamentarilor fiind stabilit la 732). Ca urmare. Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.). Cele mai importante modificări sunt: limitarea la 27 a numărului de comisari europeni. în condiţiile existenţei unui număr sporit de state membre) şi realocarea numărului de voturi care să reflecte cât mai fidel puterea economică şi ponderea demografică a statelor membre.securitatea maritimă.serviciile de interes general. . miniştri de externe din statele membre ale Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Nisa care prevedea o reformă a instituţiilor Uniunii Europene în vederea viitoarei extinderi.. Simpla enumerare a domeniilor comune arată gradul înalt al integrării economice şi sociale şi complexitatea procesului. . Tratatul de la Nisa a stipulat faptul că o decizie poate fi adoptată doar dacă în favoarea 110 .mediul. procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperării între instituţii. Totodată a suferit modificări şi Comisia Europeană care este organul executiv al Uniunii Europene. schimbarea procedurii de numire a Preşedintelui şi a membrilor Comisiei (s-a trecut de la procedura în unanimitate la cea de majoritate calificată). Conferinţa interguvernamentală s-a încheiat printr-un acord politic care vizează o reformă instituţională având trei axe principale: componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor. . . acţiune fără precedent din punct de vedere al dimensiunii şi complexităţii. (măsură menită să prevină o posibilă blocare a activităţii de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor europene. securitatea persoanei şi justiţia. .securitatea aprovizionării cu anumite produse.cultura. la 25 februarie 2001. Tratatul de la Nisa a confirmat hotărârea Uniunii Europene de a-şi pregăti instituţiile pentru a face faţă extinderii de la 15 la 27 de state membre.libertatea. . Dintre reformele instituţionale operate de Tratatul de la Nisa.inovaţia şi cunoaşterea ştiinţifică în Europa. s-au sporit atribuţiile preşedintelui (acesta distribuie sarcinile şi responsabilităţile.

a bunurilor. Interesul reciproc şi interdependenţa economică crescândă au dat naştere unei veritabile solidarităţi. Convenţia Europeană a reprezentat cadrul instituţional oficial al dezbaterilor privind viitorul Europei. Cipru. s-a semnat la Atena Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a celor 10 state mai sus menţionate. astfel încât s-a asigurat garantarea celor patru libertăţi de circulaţie: a persoanelor. Succinta trecere în revistă a principalelor etape ale construcţiei europene de după cel de al doilea război mondial. în perspectiva celei mai ample extinderi din istoria sa. Lituania. Slovenia şi Ungaria. a serviciile şi a capitalului. 2. La 7 martie 2002 a fost lansată iniţiativa privind elaborarea unei constituţii europene. Constituţia europeană s-a bazat pe tratate cu putere de lege. proiectul Constituţiei Europene a fost prezentat şefilor de stat şi de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene întruniţi la Salonic la 20-21 iunie în acelaşi an. ceea ce a făcut ca nici unul dintre aceste state să nu intenţioneze a părăsi această structură comunitară. Cele trei comunităţi care au precedat Uniunea Europeană (CECO şi EURATOM) au condus la o prosperitate generalizată în statele membre. Parlamentul European a aprobat aderarea la Uniunea Europeană a 10 state: Cehia. Polonia. Procesul de integrare europeană a fost întemeiat pe baze economice solide. comerţului exterior. 123 Adrian Pop. Slovacia. La 1 ianuarie 2002 s-a încheiat procesul de punere în circulaţie a monedei unice europene – euro – ceea ce a marcat deplina integrare monetară la nivelul Uniunii Europene. politici sociale uniuni economice şi monetare etc. prin decizia şefilor de stat şi de guvern întruniţi la Laeken în Belgia. iar legea a prevalat în relaţiile dintre statele membre şi instituţiile europene. sub denumirea „Convenţia privind viitorul Uniunii Europene”. p. telecomunicaţii.ei au votat cel puţin 14 state sau dacă statele care au votat reprezintă cel puţin 62% din populaţia europeană123. 111 . Malta. 3. uniunii vamale precum şi a programelor comune: în cercetare – dezvoltare. permite o serie de concluzii precum: 1. Proiectul a fost oficializat încă din decembrie 2001. dezvoltării regionale. La 16 aprilie. 17-18. a mediului. competiţiei. pe care statele membre au fost obligate să le respecte. Raportul suveranitate – supra-naţionalitate s-a manifestat printrun transfer progresiv de suveranitate de la statele membre către instituţiile europene. aplicarea de politici comune: în domeniul agriculturii. Litigiile sau conflictele dintre statele membre şi instituţiile comunitare au fost rezolvate de către instanţele abilitate. Letonia. transporturilor. cit. în acelaşi an. La 9 aprilie 2003. energiei. pescuitului. Estonia. op. Condusă de către Valery Giscard d’Estaing. La 13 iunie 2003.

S-au pus bazele unei politici comune în domeniile securităţii şi al apărării – unul dintre cele mai dificile obiective de realizat. Belarus sau Moldova. Ucraina. protecţia mediului. că viitorul comun al continentului este opera şi responsabilitatea fiecăruia în parte. datorită vecinătăţii cu state instabile din punct de vedere politic. Diversitatea culturală a ţărilor membre reprezintă o mare bogăţie în multiculturalitatea viitoarei Europe Unite. pentru că vine în contradicţie cu conceptul de suveranitate al statelor. 6. Prin crearea Uniunii Europene. în mod firesc. Existenţa şi funcţionarea Uniunii Europene demonstrează că europenii au mult mai multe lucruri care îi leagă decât cele care îi despart. 8. o mare piaţă (cu circa 500 000 000 de locuitori după anul 2007) care va juca un rol de „actor global” în viaţa internaţională. Procesul de consolidare Uniunii Europene este departe de a fi finalizat. A asigurat păstrarea/conservarea identităţii naţionale ale statelor membre. justiţia. 10. influenţat favorabil de mecanismul democratic de luare a deciziilor în cadrul instituţiilor comunitare. ceea ce a avut ca rezultat dezvoltarea coeziunii economice şi sociale între cetăţenii statelor membre. Construcţia europeană reflectată astăzi prin existenţa Uniunii Europene este un succes al concepţiei federaliste . Strânsa interdependenţă economică a generat. imaginaţie şi timp pentru soluţionare. S-a asigurat o pace durabilă între statele membre după secole de conflicte armate. 7. 112 . un nivel de trai şi de civilizaţie pentru cetăţenii acestora invidiat de toate celelalte ţări europene (cu excepţia Elveţiei). un model de cooperare şi integrare interstatală pe multiple planuri. cu alianţele militare pre-existente. el fiind expus încă unor puternice pericole şi presiuni atât din interiorul ţărilor membre cât şi din exteriorul Uniunii. Marile decalaje şi disparităţi de dezvoltare economico-socială existente între statele fondatoare ale Uniunii Europene şi noile state admise. cu divergenţele de analiză ale fiecărui stat membru în privinţa apărării naţionale. necesită eforturi mari. Europa a devenit cea mai importantă putere comercială a lumii. 5. social şi economic precum Rusia. care ţine cont de specificul mentalului european. ceea ce a generat o prosperitate. 9. în domenii sensibile precum: agricultura. un proces de integrare politică.4. afacerile interne şi altele.

prin extensie. În 1965 prin Tratatul de fuziune acestea au devenit un ansamblu: Comisia Europeană (ramura executivă). care le-au fixat obiectivele. Consiliu de Miniştri (în care intrau reprezentanţii guvernelor statelor membre). 2004. Instituţiile europene. să atenueze diferenţele şi să construiască o Europă unită. prin valoarea juridică a deciziilor adoptate. dar asemănătoare ca atribuţii. sunt un indicator al eficacităţii angajamentului colectiv adoptat de ţările vest europene.Capitolul 7 INSTITUŢIILE EUROPENE Istoria instituţiilor europene este strâns legată de istoria formării şi consolidării Uniunii Europene. s-a caracterizat în principal prin stabilirea unor forme de cooperare instituţionalizate între statele vest europene. ale proceselor politice – din ţările vest europene124. Politicile europene sunt politici normale. au fost aprobate o serie de legi şi tratate care au întărit şi consolidat rolul şi atribuţiile fiecărei instituţii europene. nevoite acum să rezolve noi dispute şi probleme. Procesul de construcţie europeană. Wallace. a IV-a. resursele financiare şi caracterul juridic. Editura Arc. cu trăsăturile obişnuite ale politicilor naţionale – şi. Comunitatea Economică Europeană şi Euratom. Uniunea Europeană s-a dezvoltat din trei comunităţi iniţial separate: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului. H. Wallace. W. p. 124 113 . Pe măsură ce competenţele Uniunii s-au extins (datorită lărgirii graniţelor). care a început după cel de al doilea război mondial. Aceste comunităţi aveau fiecare instituţii proprii. investite cu atribuţii specifice. Procesul politic în Uniunea Europeană. Această cooperare s-a derulat cu ajutorul unor structuri stabile. Procedura de luare a deciziei la nivel european se aseamănă foarte mult cu procesul legislativ naţional. Structurile au fost create în urma unor tratate multilaterale succesive. Ediţia. 10. Procesul de lărgire al Uniunii Europene a dus la includerea unor state din Europa Centrala şi de Est ce au o cultură politică şi o organizare instituţională diferită. Chişinău. Parlamentul European (numit iniţial „Adunare” – ce reunea reprezentanţi ai partidelor politice din statele membre) şi Curtea Europeană de Justiţie (rezolva disputele referitoare la arbitraj şi interpretare juridică). separate ca locaţie. De aceea au apărut schimbări în cadrul instituţiilor europene.

 Banca Centrală Europeană (verifică şi răspunde de politica monetară în zona euro). b) Pe lângă aceste instituţii funcţionează şi alte organisme ce au drept scop sprijinirea activităţilor şi o mai bună implementare a deciziilor. prin informare continuă şi acordare de consultanţă.  Banca Europeană de Investiţii (este instituţia financiară a Uniunii Europene). Dintre aceste organisme menţionăm:  Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor (sunt organisme consultative care acordă sprijin diferitelor categorii sociale şi regiuni ale Uniunii Europene).  Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre). având un rol cu precădere consultativ). p.  Consiliul de Miniştri (reprezintă guvernele statelor membre.a) Principalele cinci instituţii implicate în conducerea Uniunii Europene sunt:  Comisia Europeană (reprezintă executivul şi are dreptul de a iniţia legi).  Mediatorul European („Ombudsman” – investighează plângerile cetăţenilor Uniunii Europene privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor şi organismelor din cadrul comunităţii).  Curtea de Justiţie (are competenţe judiciare.  Consiliul European (întruneşte şefii de guvern ai tuturor statelor membre. Bucureşti 2004. 125 114 . 17. 126 Ibidem. aceste organisme au rolul de a facilita procesul de aderare al viitorilor membrii şi de integrarea a unor noi state. *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. de arbitraj şi interpretare juridică şi asigură compatibilitate cu dreptul comunitar) 125. incluzând aici delegaţii oficiali ai acestora).126.  Alte Instituţii şi Organisme Europene. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. De asemenea.

Până la 1 mai 2004. în anul 1951. cu competenţe puternice în anumite domenii (de exemplu politica de concurenţă) şi diminuate în altele. 12. Comisia Europeană reprezintă puterea executivă. activitatea sa determinând unele guverne membre să-şi manifeste reţinerea faţă de crearea unei instituţii autonome puternice. erau 20 de Comisari europeni. Astfel Comisia avea un statut ambiguu. finalizare. România are delegat un comisar pentru Uniunea Europeană. p. Lărgirea Uniunii a determinat creşterea numărului la 25: un preşedinte. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului i-a delegat atât sarcini executive cât şi de secretariat. codecizie. Wallace.Prezentare generală a cadrului instituţional al Uniunii Europene127: 7. Wallace. aprobare Propune legi Parlamentului Face propuneri Consiliului de Miniştri PARLAMENTU L EUROPEAN Experţi Firme ONG-uri Grupuri de interese . În momentul înfiinţării sale. conciliere. W. Începând cu 1 noiembrie 2004. Propunerile şi deciziile 127 H. 5 vicepreşedinţi si 20 de comisari. Treptat însă Comisia şi-a câştigat credibilitate şi putere. Această instituţie a fost prima cu caracter supranaţional.1 Comisia Europeană În cadrul Uniunii Europene. cit. op. 115 PARLAMENTELE CONSILIUL EUROPEAN cazu ri CURŢILE EUROPENE raporta ză deci de Influenţează Comisia Decide asupra propunerilor Comisiei interpre t şi judecăt or COMISI A G U V E R N E L E CONSILIUL DE MINIŞTRI consultare.

La preluarea funcţiei. poate după caz. În realizarea îndatoririlor lor. H. p. economice. Parlamentul are dreptul de a cenzura Comisia. Fiecare stat membru se angajează să respecte acest principiu şi să nu influenţeze membrii Comisiei în îndeplinirea sarcinilor lor. pe durata exercitării funcţiei şi după încetarea ei. 13. Conform Tratatului de la Amsterdam din anul 1997. aceasta răspunzând direct în faţa lui. Aleşii sunt politicieni sau înalte oficialităţi cu experienţă în probleme juridice. Fiecare departament este condus de un 128 129 Tratatul Întărit al Uniunii Europene. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern şi nici de la un alt organism. Mandatul este prelungit la 5 ani. op. paragraful 2 din Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997 explică în mod clar condiţiile de alegere şi statutul comisarilor europeni: „Membrii Comisiei îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. Odată avută această majoritate. Wallace. W. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. În cazul încălcării acestor obligaţii. Un astfel de caz s-a întâmplat în martie 1999. să destituie membrul în cauză. sesizată de Consiliu sau Comisie. Wallace. 116 . hotărârea poate fi înaintată Parlamentului European sau Consiliului. Articolul 213. cu condiţia ca această decizie să întrunească 2/3 din votul membrilor. 213.luate de membrii Comisiei trebuie sa întrunească votul întregului colectiv sau al majorităţii simple.. în condiţiile articolului 216. Numirea comisarilor este condiţionată de confirmarea lor în funcţie de către Parlamentul European. De asemenea. Parlamentul controlează activitatea Comisiei. Instituţia este alcătuită din departamente. fie ea remunerată sau neremunerată. conform tratatelor. pentru a coincide cu durata unui mandat parlamentar. Curtea de Justiţie. ei se angajează solemn că. cit. Comisia Europeană se doreşte a fi instituţia cu cel mai pronunţat caracter unional deoarece. subordonate în Directorate generale şi servicii. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. art. paragraful 2. comisarii europeni sunt independenţi de guvernele ţărilor membre. Pe durata funcţiei lor membrii Comisiei nu pot exercita nici o altă activitate profesională. când Comisia prezidată de Jacques Santer a fost obligată de Parlament să demisioneze în urma unor acuzaţii de administrare defectuoasă a fondurilor129. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţie. politice sau administrative şi depun un jurământ de independenţă în momentul preluării mandatului. în interesul general al Comunităţii. sau să-l declare decăzut din dreptul la pensie sau alte avantaje care îl înlocuiesc”128.

DG IV – concurenţă. piaţa informaţiei şi exploatarea cercetării. DG XXI – educaţie. DG XV – piaţa internă şi servicii financiare. DG XVII – energie. W. relaţii industriale şi probleme sociale. op. Pe parcursul timpului s-au produs schimbări în structura lor. 130 H. activităţi comerciale distributive. DG XXIII – politica consumatorului şi protecţia sănătăţii130. DG IB – relaţii externe: ţările mediteraneene. Aceasta este ordinea cronologică a înfiinţării directoratelor. cultură şi audiovizual. DG IA – relaţii externe – Europa şi Comunitatea Statelor Independente –se ocupă de politica externă şi de securitate comună. DG VII – transporturi. comunicare. DG X – informaţii. 14. Directoratele corespund principalelor domenii de activitate: DG I (Directoratul general I) – se ocupă de relaţii externe: politica comercială şi relaţiile cu majoritatea ţărilor dezvoltate. 117 . DG V – piaţa muncii. DG VIII – dezvoltare (şi servicii mixte pentru ajutorarea comunităţii). p. cercetare şi dezvoltare (şi Centrul Mixt de Cercetare). instruire şi tineret. Wallace. DG XIII – telecomunicaţii. DG XVI – politica şi coeziunea regională. DG III – industrie. în funcţie de numărul de membrii noi şi de lărgirea sferei de activitate.comisar european. Wallace. DG IX – personal şi administraţie. DG XII – ştiinţă. turism şi cooperare. DG XVIII – buget. cit. DG XIV – pescuit. DG XI – mediu. America Latină DG II – afaceri economice şi financiare. Directoratele generale sunt asemănătoare ministerelor naţionale – fiecare este responsabil de un domeniu separat – iar în subordinea lor se găsesc directoratele (aşa cum un minister are în structura sa departamente). securitate nucleară şi protecţie civilă. DG VI – agricultură. Orientul Mijlociu. DG XIX – controlul financiar. DG XX – impozitarea şi uniunea vamală.. DG XXII – politica liberei iniţiative.

controlează şi stabileşte ajutorul economic Augustin Fuerea. Bucureşti. Se ştie că toate actele Uniunii Europene sunt traduse în toate limbile oficiale ale statelor membre. puterea executivă şi legislativă erau deţinute de către Consiliul. Competenţele sale includ asigurarea respectării prevederilor tratatelor comunitare.. stabileşte şi operează cu reglementări privitoare la politica concurenţei. Comisia poate influenţa agenda de lucru a Consiliului şi Parlamentului European. Este deci. statistică şi mai ales lingvistică. programele de cheltuieli. Wallace. 11. Puterile Comisiei Europene au fost consolidate de Tratatul Întărit al Uniunii Europene din 1997. în acest mod. Editura Universităţii Spiru Haret. Principala sa funcţie este de a asigura diferite tipuri de expertiză: juridică. Comisia are drept de iniţiativă legislativă. p. Dar poate cea mai importantă competenţă a Comisiei Europene este aceea că are drept de iniţiativă legislativă pentru că. Iată de ce unii analişti politici consideră Comisia Europeană ca fiind cea mai bună ţintă pentru grupurile de lobby sau pentru cei care vor să influenţeze conţinutul politicii. Comisia este o instituţie cu activitate permanentă. în domeniul relaţiilor economice externe poartă negocieri în numele Uniunii Europene cu alte ţări132. are puterea de a pune în practică politica agrară comună şi politica referitoare la concurenţă. Wallace. Nici o iniţiativă a Comisiei nu poate deveni lege sau tratat dacă nu este mai întâi aprobată în Consiliu şi Parlament. întrunindu-se o dată pe săptămână în şedinţe nepublice. prin consultări cu guvernele membre. 2001. Serviciul înglobează personal permanent. op. cit. Până la adoptarea Actului Unic European. 131 118 . negociază tratate în numele Uniunii Europene şi stabileşte bugetul Comunităţii. 13. comitete legislative şi administrative care intermediază comunicarea între autorităţile naţionale de resort şi Comisie. Pe scurt. p. absolut necesar ca serviciul de traducere să funcţioneze impecabil. W. De aceea s-au delegat o serie de puteri din partea Consiliului către Comisie. veghează aplicarea tratatelor. în special în domeniul agricol. Drept instituţional comunitar european. Şi-a dezvoltat astfel canale specifice de comunicare: comitete consultative. Comisia neputând lua măsuri de execuţie decât în urma unei abilitări dată de acesta din urmă. Consiliul nu mai făcea faţă tuturor solicitărilor venite din partea statelor.Personalul din subordinea comisarilor formează serviciul civil european şi este de obicei selectat din rândul cetăţenilor statelor membre Uniunii. chemarea în justiţie a celor vinovaţi de neîndeplinirea normelor comunitare131. Pentru a pune în practică politicile aprobate Comisia are nevoie de o reţea foarte bună de comunicare şi informare cu guvernele statelor membre. defineşte. 132 H. temporar şi experţi naţionali pe diverse probleme. În practică însă.

putem spune că momentele sale de vârf au fost în timpul mandatelor lui Walter Hallstein şi Jacques Delors. Anii ’90 au fost marcaţi de schimbări importante în structură şi funcţii. În prezent preşedintele Comisiei Europene este Jose Manuel Barroso. Parlamentul European este succesorul Adunării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. fiind realeşi în aceste funcţii. De asemenea au avut şi adversari pe măsură. din anii `60 şi până în prezent. Noii parlamentari erau membrii în parlamentele Rodney Leach. Jacques Delors a finalizat semnarea Actului Unic European din 1986 şi a Tratatului de la Maastricht din 1992.dat de Comunitate precum şi fondurile structurale interne. 1998. 7. Editura Profile Books. Parlamentul împarte această funcţie cu Comisia Europeană. Preşedintele Comisiei are un statut echivalent oricărui şef de guvern. Parlamentul are rolul de a exercita un control democratic şi de a trage la răspundere celelalte instituţii europene. În realitate. Parlamentul este singura aleasă în mod direct de către cetăţenii statelor membre. Londra. Este adevărat însă. care s-a creat în 1952 la Strasbourg. aşa cum s-a arătat. 133 119 . A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. Autoritatea sa este mai limitată în ceea ce privesc problemele interguvernamentale. Europe. Are totuşi un cuvânt de spus în subiecte legate de politica externă şi de securitate comună. că pentru a deveni legi. p. Comisia a înregistrat un declin al autorităţii sale în timpul crizei luxemburgheze (anii 1965. schimbări ce au avut ca rezultat o coordonare internă defectuoasă. întrucât permite statelor mici să limiteze puterea celor mari. de justiţie şi afaceri interne.1966). pe Charles de Gaulle şi respectiv Margaret Thatcher. puterea Comisiei este de necontestat – deşi Parlamentul încearcă să găsească modalităţi pentru a o limita – căci are acces imediat la informaţie şi un rol primordial în procesul de luare a deciziei133.2 Parlamentul European Dintre toate instituţiile Uniunii Europene. 85. Walter Hallstein a fost primul preşedinte al Comisiei şi a condus într-un mod strălucit negocierile Germaniei de Vest referitoare la Tratatul de la Paris din 1951 şi Tratatul de la Roma din 1957. Totuşi. statutul său nu se compară cu cel al parlamentelor naţionale. în ciuda acestei modalităţi de alegere. căci nu are drept de iniţiativă legislativă. Privind retrospectiv activitatea Comisiei Europene. Ambii preşedinţi au avut convingeri federaliste puternice şi s-au bucurat de sprijinul guvernelor proprii. iniţiativele Comisiei trebuie să fie discutate şi aprobate de parlamentari. iar acestui statut i se acordă o mare importanţă. suprasolicitarea personalului şi administrarea slabă. Din punct de vedere istoric.

dar nu muribunde”134. 135 Ibiem. Dacă vrem să comparăm Parlamentul European cu unul naţional. Oxford. Nu are drept de iniţiativă legislativă şi controlul său asupra celorlalte instituţii europene este restrâns. cu rol consultativ şi puteri inexistente. ci un adevărat Parlament. O dată cu aderarea noilor state. Părerile sunt şi azi împărţite în ceea ce priveşte eficacitatea sa.naţionale şi au primit împuternicire să participe la Adunare. atât de critică la adresa parlamentului. 1999. însă. p. în urma celui de-al doilea război mondial. Adunarea avea rol consultativ. Bucuresti. Meridiane.htm 134 120 . Parlamentul european reprezintă fundamentul democratic al Uniunii Europene.eu. 65.int/facts/1_3_4_en. Pentru ca Uniunea să aibă o legitimitate democratică de necontestat. 54. Oxford University Press. Parlamentul trebuie să se implice pe deplin în procesul legislativ şi să exercite controlul politic asupra celorlalte instituţii. atunci criticii au dreptate: forul european este mai slab având o autoritate redusă. care face o sinteză între sistemul parlamentar de tip anglo-saxon şi cel de tip continental135. p. Dar dacă urmărim cu atenţie fiecare tratat din 1986 şi până în prezent. 136 Elizabeth Bomberg. 137 http://www. iar datorită componenţei sale eterogene a putut beneficia de experienţa politică a mai multor ţări. s-a dovedit neîntemeiată. Parlamentul European. Este de admirat modul în care a ştiut Parlamentul european să se transforme dintr-o simplă Adunare. La nivel european s-a creat astfel un parlamentarism nou. e adevărat. Indiferent însă de numărul criticilor. întrucât însăşi „părinţii fondatori” ai Uniunii Europene nu aveau încredere în puterea şi eficienţa unui astfel de organism. 2003. pentru alţii. Parlamentul reprezintă vocea poporului în cadrul procesului european de luare a deciziei. nu este altceva decât un loc costisitor şi în care se vorbeşte mult136.europarl. Pentru unii. Ei se gândeau că „Adunarea va fi cutia de rezonanţă a naţionalismelor. în aproape toate problemele legislative. Modul de funcţionare este de asemenea plin de stângăcii: de exemplu europarlamentarii trebuie să călătorească între Bruxelles (unde se întâlnesc comitetele parlamentare şi se ţin diverse întâlniri) şi Strasbourg (unde au loc sesiunile plenare). The European Union: How Does It Work?. 57. Astăzi el are putere de codecizie împreună cu Consiliul. el fiind mandatarul cetăţenilor137. Parlamentul este format din 626 de membri aleşi o dată la fiecare 5 ani. Alexander Stubb. zdruncinate. p. Timpul a demonstrat că părerea lor. observăm că rolul Parlamentului în procesul european de luare a deciziei s-a consolidat. Aderarea Jean-Louis Burban. într-o instituţie de bază a Uniunii Europene. numărul a crescut la 732. Editura. Deputaţii europeni nu s-au considerat niciodată „o reuniune de parlamentari”.

PPE-DE . .ELDR 8. Actuala compoziţie a partidelor din Parlamentul European.UEN .30 de mandate.1% . Deşi alegerile au loc în fiecare ţară membră separat. alegerile din 2009 reducându-l din nou la 732. . mediu. . 121 . .Grupul European pentru o Europă a Naţiunilor.28%.Verzii/Grupul Alianţei Europene Liberale. Liderii grupărilor.5% . . . . putere şi influenţă politică.43% .Independenţi.59% .48 de mandate.GUE/NGL . .României şi Bulgariei va creşte numărul la 786.Verts/ALE . Componenţa Parlamentului european după alegerile din 1999 au fost: .Grupul Parlamentar al Partidului Socialist European.42 de mandate.ELDR .191 de mandate. deputaţii sunt grupaţi în funcţie de opţiunea politică şi nu de naţionalitate.Alţii 11. la nivelul Parlamentului European.PPE-DE . .270 de mandate. Grupurile politice din Parlamentul European sunt: .Grupul pentru Europa democraţiilor şi a diferenţelor . Asocierea într-un grup parlamentar aduce acelui partid resurse.43 de mandate.43% . dar numai temporar. în funcţie de rezultatele ultimilor alegeri. prestigiu.24 de mandate.PPE-DE 36. De altfel proiectul noii Constituţii Europene prevede un număr maxim de 750 membrii.Alţii 5.UEN 3. împreună cu preşedintele parlamentului şi vicepreşedinţii stabilesc agenda de lucru.95% .Verts/ALE .PSE 26.6.Grupul Stângii Europene Unite/Stânga Verde Nordică.180 de mandate.9% .84 de mandate.NI .98% . etc. .Grupul Parlamentar al Partidului Popular European (Creştini-Democraţi) şi Europenii Democraţi. educaţie. .5.Grupul Parlamentar al Democrat Liberalilor. .PSE .GUE/NGL . Europarlamentarii se asociază după gruparea politică şi nu după naţionalitate: astfel cele mai importante grupări sunt creştin-democraţii şi socialiştii.44 de mandate. se prefigurează a fi: .37. O mare parte din activitatea parlamentară se desfăşoară în cadrul comitetelor specializate pe diferite probleme: transport. totuşi. .82% .EDD .46% . Pentru a deveni europarlamentar. un politician trebuie să fie mai întâi membru în parlamentul naţional.PSE 29.EDD 2. . agricultură. Rezultatul acestei metode de lucru este abordarea detaliată a oricărui subiect dezbătut. .

anulându-i una din hotărârile luate fără a fi consultat Adunarea când chiar Tratatul Comunităţii Economice Europene o impunea.4% . W. şi implicit în structura parlamentară. Acesta doreşte ca bugetul Comunităţii să nu fie finanţat prin contribuţiile statelor membre.5% . în urma Tratatului de fuziune.0% . De altminteri. GUE/NGL . iar hotărârea a fost luată în 29 octombrie 1980 – n. Hallstein se baza pe succesele obţinute de Piaţa Comună şi avea încredere în faptul că tânăra comunitate europeană avea suficiente forţe pentru a se dezvolta în acest mod.5. În realitate. ceea ce va constrânge în viitor Consiliul la mai puţină dezinvoltură în relaţiile sale cu Parlamentul (este vorba de „afacerea izoglucozei”. ns)”138. ci prin resurse proprii. 122 . UEN 3. 67.ELDR 9. propunerea preşedintelui Comisiei erau prematură şi a determinat polemici vii între ţările membre. Curtea de Justiţie Europeană a condamnat în 1980 Consiliul. În timp însă. iar succesorul său împărtăşeşte alte puncte de vedere asupra politicii europene. De fapt. la rândul său. Propunerea sa întâmpină opoziţia preşedintelui francez şi nu va fi acceptată pe toată perioada mandatului său. El primeşte aceste atribuţiuni în 1970. op. Hallstein. 1975.cit. Dar procesul era greoi şi încetinit de opoziţia Comisiei Europene ce îşi vedea astfel ameninţată poziţia. În acel moment preşedintele Comisei Europene era W.36 de mandate. ieşind astfel din zona de influenţă a parlamentelor 138 Jean-Louis Burban. Verts/ALE . Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) s-a unit cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euroatom). Contextul istoric este următorul: mandatul preşedintelui Charles de Gaulle s-a terminat. Iniţial. Hallstein dorea ca o dată cu adoptarea propunerii sale. O altă încercare pe care Parlamentul a depăşit-o cu succes a fost acordarea dreptului de a gestiona puterea bugetară. În 1965. În urma fuziunii au rezultat schimbări în structura şi funcţiile diferitelor instituţii comunitare. aceasta din urmă şi-a făcut un obicei din a-şi da avizul în rarele cazuri care rămân. controlul bugetar să cadă în sarcina Parlamentului European. p.26 de mandate.9% . susţineau că trebuie consultat în probleme de importanţă minoră şi nu în probleme esenţiale pentru viitorul comunităţii.4.66 de mandate. EDD 2. Consiliul European „a căpătat totuşi deprinderea de a consulta Adunarea în maximum de cazuri şi.7% . Schimbările au fost legitimate de Tratatul de la Luxemburg din 1970 şi de la Bruxelles. tratatele nu recunoşteau Parlamentului în integralitate dreptul de a fi consultat în chestiuni legate de actele legislative ale comunităţii.20 de mandate.39 de mandate.

Tratatul de la Luxemburg este un compromis între cele două curente de opinie opuse existente în epocă: . bugetul este adoptat de un parlament – acesta era raţionamentul lui Hallstein – iar organul reprezentativ pentru Comunitatea Europeană era propriul parlament. Codecizia presupune egalitatea între Parlament şi Consiliu. Iată de ce Parlamentul European a primit controlul bugetar în mod treptat.eu. se amână adoptarea ei. În acest ultim caz. Procedura de consultanţă se aplică în domeniul agricol. Actul Unic European din 1986 este primul semn al câştigării puterii legislative de către Parlament. Propunerile Comisiei sunt înaintate Parlamentului pentru consultare. iar hotărârea poate fi trimisă la un comitet specializat pe problema respectivă. o procedură bugetară greoaie şi o comunicare permanentă între Comisie.int/facts/1_3_2_en.cel maximalist (Olanda) – care acorda încredere totală Parlamentului European şi îi ceda controlul bugetului . Dreptul de iniţiativă legislativă este conferit de către Tratatul de la Maastricht. http://www. al politicii sociale şi de mediu (unde este necesară întrunirea majorităţii voturilor) precum şi în unele aspecte legate de politica externă şi internă. Tratatul de la Maastricht îi acordă drept de codecizie împreună cu Consiliul European. a cooperării. Cooperarea a fost introdusă de Tratatul de la Maastricht şi obligă Consiliul să ia în considerare acele puncte dintr-un act. a asentimentului sau prin dreptul de iniţiativă. într-o dezbatere parlamentară primesc majoritate absolută a voturilor.naţionale. care. Parlament şi Consiliu. armonizării legislative. înainte. dacă cele două instituţii se pun de acord. al taxelor.htm 123 . Participarea la procesul legislativ se face pe baza codeciziei. între aceste instituţii au existat păreri diferite. ea nu va fi adoptată decât după ce ambele instituţii au ajuns la consens. Parlamentul îşi va consolida puterea prin implicarea tot mai accentuată în procesul legislativ. lucru de altfel vizibil şi în conţinutul Tratatelor de la Luxemburg din 1970 şi 1975139. atunci hotărârea va fi adoptată de la prima citire.cel minimalist (Franţa) – care nu dorea cedarea controlului. În anii `80 şi `90. Apoi europarlamentarii decid dacă ea va fi adoptată în acea formă sau va suferi modificări. În orice democraţie. Este un tratat care instituie mecanisme complicate. a consultanţei. Deci. al concurenţei. Evident. rezultând de multe ori conflicte. 139 140 Ibidem. Parlamentul cere Comisiei Europene să înainteze o propunere în acest sens140. p. în cazul unui dezacord. 71.europarl. dar el nu poate fi folosit decât dacă.

cât şi cele înaintate direct lor. . Tratatul Întărit al Uniunii Europene i-a dat dreptul de a aplica amenzi guvernelor statelor membre în cazul în care acestea nu se conformează normelor de drept ale Uniunii Europene. W.emite avize conforme referitoare la încheierea acordurilor internaţionale. Structura legislativă a Uniunii Europene a dobândit soliditatea şi substanţă: Curtea Europeană este capabilă să interpreteze textele de legi controversate şi să ducă la îndeplinire procesul de justiţie. o instituţie asemănătoare Curţii. De atunci şi până acum au intervenit puţine modificări în structura Curţii. Guvernele pot primi de asemenea sancţiuni în cazul în care nu aplică dreptul european în mod corect. .Rezultă că principalele responsabilităţi ale Parlamentului European sunt: . . .se bucură de drept de iniţiativă. arbitrează conflictele apărute între persoanele fizice sau juridice şi Comunitatea Europeană 141 H. 124 . cit. dar sentinţa este formulată în particular. putând cere Comisiei să prezinte propuneri. o dată cu Actul Unic European. op.3 Curtea Europeană de Justiţie Curtea Europeană de Justiţie este instituţia responsabilă de buna reglementare. 7. 25.are o putere de codecizie legislativă în domeniul bugetar şi în alte domenii expres prevăzute de tratate. Wallace. . Wallace. care prevedea înfiinţarea Instanţei de Fond. Curtea are rolul de a se asigura că normele tratatelor sunt îndeplinite. prin votul judecătorilor141. cele două organe de drept preluând atât cazuri venite din partea instanţelor naţionale. .are dreptul de a examina petiţiile care îi sunt adresate. Instanţele examinează cauzele în mod public. O primă încercare de uşurarea a volumului de muncă a venit în 1986. şi veghează ca instituţiile comunitare să nu îşi depăşească puterile acordate de tratate. De asemenea.are un rol consultativ în procesul elaborării actelor comunitare. Pe scurt.. monitorizare şi desfăşurare a sistemului legislativ european.intervine în procedura de desemnare a membrilor Comisiei. În acest fel s-a fluidizat procesul legislativ. ce trebuia să preia o parte din cazurile înaintate. arbitrează disputele dintre instituţiile europene sau dintre instituţii şi statele membre. p.exercită un control politic asupra Consiliului şi al Comisiei.numeşte şi destituie pe mediatorul european. Rolul şi importanţa sa au fost consfinţite încă de la primele tratate. . deşi volumul de muncă şi extinderile ulterioare ale Uniunii i-au complicat şi îngreunat mult activitatea.

de Consiliu sau de Consiliu şi Parlament împreună. Bucureşti.. Editura. au o anumită flexibilitate spre deosebire de directive. Influenţa Curţii Europene de Justiţie asupra procesului politic nu se rezumă doar la controlul modului în care guvernele statelor membre aplică dreptul european.directive – sunt hotărâri transpuse în dreptul intern al statelor membre. Leonard. pentru un mandat de şase ani. op. p. 142 143 125 . cit. Bucureşti 2004. Acesta prezidează audierile şi dezbaterile şi conduce lucrările Curţii. pe lângă instituţiile europene. Judecătorii aleg Preşedintele Curţii pentru o perioadă de trei ani. Ghidul Uniunii Europene. 144 *** ABC-ul Integrării în Uniunea Europeană. p. Invocarea argumentului existenţei unui precedent poate avea uneori o Leonard. Acestea sunt: . Criteriile de alegere au fost formulate în articolul 167 al Tratatului de la Roma: „persoane a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea necesară pentru numirea în cele mai înalte funcţii judecătoreşti din ţările lor sau care sunt jurisconsulţi cu o competenţă recunoscută”143. Utilizarea corectă a normelor dreptului european determină instituţiile abilitate să favorizeze un anumit proiect politic. Împotriva unei hotărâri a Curţii Europene de Justiţie nu se poate face apel142. Curtea Europeană de Justiţie veghează asupra respectării şi implementării normelor Uniunii Europene.reglementări – intră în vigoare imediat ce au fost promulgate de către instituţiile europene şi sunt aplicabile în cadrul statelor membre .(inclusiv acele cazuri în care este implicat personalul comunitar) şi ia decizii asupra acordurilor internaţionale. Aplicarea lor se face atât prin intermediul instanţei europene cât şi a celor naţionale. p. Tocmai de aceea. Dick. Factorii de decizie politică acordă o mare atenţie sensului juridic al textelor formulate. de exemplu ele pot viza politica concurenţei şi sunt date unui destinatar precis. 22. funcţionează o serie de departamente. Curtea de Justiţie este formată din 25 de judecători şi 8 avocaţi generali. dar sunt atent monitorizate de către Curte . comisii şi comitete alcătuite din experţi juridici care examinează atent formulările juridice din acte. Chiar şi cei ce vor reforma politică apelează tot la imensa bază de date oferită de sistemul legislativ. 57. Aceste legi sunt elaborate de Comisie. Teora. Dick. 56.sunt hotărâri limitate la anumite circumstanţe.deciziile . Ei sunt numiţi de guvernele statelor membre de comun acord. 2001. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. cu posibilitatea reînnoirii sale. Este ajutat de avocaţii generali – ce nu trebuie confundaţi cu procurorii – al căror rol este de a da avize imparţiale şi independente referitoare la speţele judecate de Curte144.

Tratatul Întărit al Uniunii Europene stabileşte foarte exact cei trei piloni ai politicii europene şi delimitează funcţiile şi puterea Curţii. Curtea de Justiţie Europeană sau Curtea de Conturi. Elizabeth Bomberg. efort care nu însemna neapărat cheltuieli financiare cât asigurarea H.1970.25. Wallace. 2003. p. nici foarte puternică. în anumite sfere ale politicii europene. Consiliul Uniunii Europene (sau Consiliul de Miniştri). 7. The European Union: How Does It Work?. cit. Cercetătorii care se ghidează după paradigma neofuncţionalistă. Iată de ce „factorii de decizie politică trebuie să aleagă cu grijă articolele din tratate atunci când determină baza juridică pe care o vor utiliza şi să reflecteze foarte atent asupra tipului de legislaţie pe care îl vor elabora”145. când procesul de integrare europeană a cunoscut o perioadă de stagnare. Tratatul de la Amsterdam a creat unele controverse în ceea ce priveşte competenţa Curţii în probleme ce vizează justiţia şi afacerile interne şi spaţiul Schengen. O serie de decizii luate în această perioadă au mărit jurisdicţia Curţii şi au dat substanţă sistemului de drept european. Cu toate acestea. împreună cu delegaţiile şi miniştrii lor reclama un efort substanţial din partea statuluigazdă. Prezenţa a douăzeci şi cinci de şefi de stat şi guvern. din 1963. Oxford. Comisia Europeană. Totuşi. Alexander Stubb. W. 145 146 126 . instituţiile abilitate au căutat să ţină la distanţă Curtea Europeană de Justiţie pentru a nu influenţa sistemul european de drept. La prima vedere Curtea Europeană de Justiţie nu este nici controversată. Costa vs. p. Atribuţiile sale vizează în principal aplicarea normelor de drept şi iniţiativa legislativă. a instituit supremaţia dreptului european asupra celui naţional146. fiecare dintre cele două întâlniri anuale constituiau un eveniment pentru oraşul gazdă. Spre deosebire de Parlamentul European. care a avut ca rezultat apariţia doctrinei „efectului direct” – cetăţenii Uniunii Europene au dreptul legitim de a se aştepta ca guvernele lor să adere la obligaţiile europene. Wallace. În perioada 1960 . Curtea a jucat un rol decisiv în continuarea procesului. Întâlnirile bianuale sunt găzduite de statul membru care asigură preşedinţia Consiliului. acesta nu este o instituţie a Uniunii Europene. 60. Oxford University Press. op. folosesc deseori acest exemplu pentru a contracara paradigma interguvernamentalistă – şi anume ca ritmul procesului de integrare este dominat în totalitate de interesul naţional. al doilea caz. Enel din 1964. Este vorba de două cazuri celebre: cazul Van Gend en Loss.4 Consiliul European Consiliul este format din şefii de stat sau de guvern ai celor 25 de state membre şi Preşedintele Comisiei Europene. dacă îl privim din punct de vedere juridic.valoare capitală.

În întâlnirile din ultimul deceniu. Consiliul European este în continuare separat de celelalte instituţii comunitare. Unii cercetători consideră că este meritul Consiliului faptul că Uniunea şi-a păstrat integralitatea în timpul perioadelor de criză.unui climat de securitate şi confort sporit. Teoretic. op. p. politica externă. Dar rolul său în cadrul instituţiilor europene este deosebit de important. dar creează cadrul legislaţiei comunitare. extinderea Uniunii. la sfârşitul fiecărei întâlniri se redactează un document numit „communiqué”. în European Union Politics. Deciziile Consiliului se exprimă în mod normal sub formă de concluzii. p. ca de exemplu selecţia ţărilor care vor adopta moneda euro. o dată cu extinderea Uniunii către Est s-a stabilit ca toate întâlnirile Consiliului European să se ţină la Bruxelles. Londra. editat de Michelle Cini. rezoluţii sau declaraţii. Datorită denumirii sale este frecvent confundat cu Consiliul de Miniştri (sau Consiliul Uniunii Europene). toate politicile comunitare importante sunt lansate şi aprobate mai întâi în Consiliu148. Dar uneori Jeffrrey Lewis. El trebuie să evite orice acuzaţie că ar încerca să controleze politica dusă de statele membre. Consiliul European trasează direcţia strategică generală a Uniunii Europene. Deşi nu există nici o prevedere legală care să interzică asta. bugetul. de securitate şi de apărare. într-un cuvânt de a sparge nodurile şi barierele care fac ca evoluţia Uniunii să fie atât de întortocheată. o dată cu adoptarea Actului Unic European. atunci ele erau preluate la aceste întâlnirile de nivel înalt. de a rezolva neînţelegerile. Totuşi. 151. De la 1 mai 2004 însă. Consiliul a apărut pe la începutul anilor 1970 dar a fost recunoscut ca parte a sistemului instituţional abia în 1986.147 Întâlnirile dintre şefii de stat şi delegaţiile lor au drept scop încurajarea formulării strategiei Europene şi rezolvarea problemelor apărute la nivelurile de mai jos. cit. şi nu au statut legal. în care se redau pe scurt poziţiile adoptate în diferite probleme şi stabileşte setul de priorităţi în politica viitoare a Uniunii Europene. 88. Oxford University Press. Consiliul European ia rareori decizii asupra unor propuneri specifice. Subiectele dezbătute includeau viitoarele contribuţii naţionale la bugetul Uniunii sau finanţarea unor noi misiuni însărcinate cu probleme legate de politica externă. 147 127 . În cazul în care subiectele erau prea sensibile şi nu puteau fi rezolvate în Consiliul de Miniştri. The Council of the European Union. Va rămâne astfel pentru a evita să deranjeze delicatul echilibru instituţional al interguvernamentalismului şi supranaţionalismului. 148 Rodney Leach. 2003. Sarcina Consiliului este de a surmonta dezacordul dintre miniştrii. şefii de stat şi guverne şi-au asumat responsabilităţi din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte reforma instituţională.

trasează noile sarcini fundamentale ale Uniunii Europene. este condamnat să facă exact acest lucru. Consiliul European nu ar trebui să funcţioneze ca o curte supremă de apel – cu excepţia problemelor foarte importante. p. cei de finanţe. dacă sunt abordate subiecte legate de industrie vor veni miniştrii de resort. etc.5 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştri) Consiliul Uniunii Europene este considerat de mulţi cercetători ca fiind. Dar se pare că. dimpotrivă. 49. iar la discutarea bugetului. ca de exemplu: extinderea UE către est. Iată de ce mulţi politicieni din cadrul statelor membre sunt îngrijoraţi de creşterea influenţei Consiliului. instituirea Uniunii Monetare Europene. cit. cit. vor participa miniştrii agriculturii din statele membre. Comisia Europeană are o influenţă mult mai mare. op. Dintre aceste întâlniri. căci se ajunge în situaţia când pe masa Consiliului ajung probleme puţin importante. Consiliul reprezintă interfaţa dintre statele membre şi entităţile suprastatale pe de o parte. În anii ’90 rolul şi atitudinea Consiliului European s-au modificat. coordonează activitatea celorlalte consilii ministeriale dar dezbat şi orice alt subiect complex sau presant care nu intră în sfera de 149 150 Hellen Wallace. 7. Agenda întâlnirilor stabileşte componenţa participanţilor: dacă se discută probleme legate de agricultură. Rodney Leach.aceste întâlniri întârzie procesul de luare a deciziilor. Alţii cred ca. se ocupă de chestiunile majore în politica europeană. comisari şi personal din structura secretariatului propriu. şi instituţiile comunitare de luare a deciziilor la nivel european150. De asemenea are o influenţă hotărâtoare în cadrul politicii de securitate şi apărare comună şi în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. op.. întrucât deţine puteri legislative şi executive ce depăşesc cu mult atribuţiile birocratice convenţionale. uneori. 128 .. Unul dintre aspectele ce vor trebui rezolvate de viitoarele tratate va acela al posibilei încadrări a Consiliului în cadrul „structurilor constituţionale” ale Uniunii Europene149. Indiferent însă de opiniile specialiştilor. 22. William Wallace. mai ales în ceea ce priveşte controlul orientării Uniunii Europene. cea mai puternică dintre instituţiile europene. Se ajunge astfel la discutarea unor aspecte tehnice sau puţin relevante pentru politica de dezvoltare a Uniunii Europene numai pentru că subordonaţii din guvernele statelor membre nu au vrut să îşi asume responsabilitatea unor decizii. p. cea mai importantă este considerată reuniunea miniştrilor de externe – Consiliul Afacerilor Generale – ce are loc cel puţin o dată pe lună şi abordează probleme legate de politica externă. din organ consultativ acesta se transformă în factor cu putere de decizie foarte mare. El reuneşte reprezentanţii ai fiecărui stat membru.

cit. a apărut o reacţie de rivalitate între miniştrii de externe şi cei de finanţe. Aceste trei reuniuni au loc lunar şi durează douătrei zile.. op. fiind ales prin rotaţie. p. Ultimele decenii au adus o creştere a influenţei Ecofin-ului în defavoarea Consiliului Afacerilor Externe. de obicei. Întâlnirile membrilor Consiliului durează. în loc ca acestea să fie grupate. cei de finanţe în alta şi cei ai agriculturii la două uşi mai departe153. totodată este de aşteptat ca el să facă tot posibilul pentru a de ajunge la un acord în cât mai multe probleme şi să găsească soluţii de compromis ori de câte ori se ajunge la un impas. Astfel se acordă o atenţie sporită politicii macroeconomice şi monetare – în special datorită introducerii monedei unice europene – în detrimentul politicii externe.. Pentru a facilita schimbul de informaţii şi a scurta timpul de lucru. Jeffrrey Lewis. uneori se desfăşoară două sau trei întâlniri simultan: miniştrii de externe într-o încăpere. op. op. în cazul în care membrii delegaţiei sale sunt cei care împiedică adoptarea unei decizii. Elizabeth Bomberg. de obicei. p. oficiali din ministerul de resort. cu efecte negative asupra consolidării procesului de integrare. Ca rezultat. Rolul său este de a organiza activitatea Consiliului pe perioada mandatului. când şefii de stat şi guvern au respins opoziţia Ecofin-ului151. Orice subiect dezbătut a fost înainte atent citit şi analizat de personalul din subordinea fiecărui ministru. 55. cit. Preşedintele Consiliului este ales o dată la fiecare şase luni. datorită re-echilibrării balanţei puterilor în interiorul Uniunii. Până în 1996 rotaţia se făcea în ordine alfabetică. 46. este de datoria lui să îi convingă să îşi schimbe părerea. De asemenea. dar are cu siguranţă mai multă influenţă152. 153 Dick Leonard. Acest personal poartă numele de Delegaţie permanentă şi este compus din diplomaţi..preocupări a colegilor lor specialişti. după această dată s-a ales o nouă modalitate de alegere a Preşedintelui care să asigure o distanţă rezonabilă între statele mai mari. aşa cum există tendinţa să se întâmple. experţi pe diferite probleme. p. Problema a fost rezolvată la nivelul Consiliului European. . Deţinerea Preşedinţiei nu înseamnă că acea ţară are mai multă putere formală. la sfârşitul preşedinţiei unei ţări sau pentru a completa calendarul legislativ. în cadrul Pactului de Stabilitate în Balcani. 151 152 129 . Un exemplu în acest sens a fost cazul controversei privind pachetul de asistenţă financiară ce trebuia acordat Muntenegrului de către Uniunea Europeană. Alexander Stubb. dar a fost refuzat de cei de finanţe datorită riscului şi costurilor ridicate. cit. Există şi perioade foarte aglomerate. o zi şi sunt în număr de 80-90 pe an. 155. Proiectul era intens susţinut de către miniştrii de externe. Alte două întâlniri importante sunt cele ale Consiliului Miniştrilor Economiei şi Finanţelor (Ecofin) şi cel al Miniştrilor Agriculturii.

propunerea este dată grupurilor de experţi din cadrul delegaţiilor pentru discuţii ulterioare. cele mai cunoscute fiind reuniunile Comitetului Special pentru Agricultură (CAS). propunerea este amânată pentru şedinţele ulterioare. p. de o importanţă mare154. Dacă punctele de vedere sunt foarte diferite. denumit pe scurt COREPER. Majoritatea simplă de aplică chestiunilor minore (de exemplu cele de natură procedurală). *** ABC . Şefii delegaţiilor – au de asemenea rang de ambasadori speciali – se reunesc în cadrul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. În acelaşi timp delegaţiile se întâlnesc în paralel cu şedinţele COREPERului pentru discuta alte probleme ce nu intră pe agenda de lucru a grupului. Aceste întâlniri poartă numele de COREPER II. iar România va avea. 154 155 130 . „Având în vedere faptul că majoritatea calificată într-o Uniune cu 27 de membrii va fi de 255 de voturi. iar unanimitatea revine cazurilor speciale. de secretariat şi translatori. Bucureşti 2004. pe baza schimbului reciproc de servicii şi concesii. Conform articolului 148 din Tratat. 21. Alături de ei lucrează şi funcţionari ai ţării respective pentru a facilita comunicarea între delegaţie şi oficialităţile ţării gazdă sau alte instituţii europene. deciziile se pot lua cu majoritate simplă. 14 voturi.ul Integrării în Uniunea Europeană. În realitate. Tratatul de la Maastricht aduce alte modificări. În prezent numărul total de voturi este de 321. România va avea 5. multe decizii sunt luate în urma unui proces de negociere între reprezentanţii diferitelor guverne. atunci acesta primeşte calificativul „A” şi este adoptat imediat.personal administrativ. Dacă însă un guvern se răzgândeşte în ultimul moment. Procesul de luare a deciziei în cadrul Consiliului European a fost stabilit de Tratatul de la Roma. la data aderării. Amânarea propunerilor vreme de câţiva ani nu mai este posibilă pe motivul că unul sau mai multe state au obiecţii.38% din voturile necesare blocării deciziilor”155.49% din totalul voturilor necesare adoptării unei decizii şi 15. cu majoritate calificată (62 din 87 de voturi) sau în unanimitate. Dacă proiectul de pe agenda de zi are aprobarea guvernelor naţionale şi există acord deplin între participanţi. Tratatul de la Roma a fost amendat de Actul Unic European şi a redus numărul chestiunilor care cereau întrunirea regulii majorităţii pentru a fi adoptate. în sensul că extinde aria domeniilor care necesită majoritatea calificată: astfel. în această categorie intră problemele legate de politica de transport şi mediu. Consiliul de Miniştri are responsabilităţi legate de puterea legislativă şi competenţă în aprobarea bugetului (atribuţii pe care le împarte cu Idem. majoritatea calificată este necesară adoptării unui număr foarte mare de decizii.

6 Comitetul Economic şi Social (C. op. Opiniile sale sunt înaintate unor instituţii precum Consiliul. coordonează politica economică generală a statelor membre. poate încheia. ele reprezintă legislaţia Comunităţii. Comisia şi Parlamentul European. o grupare non-politică ce oferă o platformă formală de exprimare a punctelor de vedere despre problematicele Uniunii Europene. reprezentanţi ai întreprinderilor mici şi 156 Dick Leonard. etc.ul sunt organisme interguvernamentale care sunt interesate în primul rând să îşi protejeze interesul naţional şi astfel să încetinească procesul de integrare. adoptă deciziile necesare definirii şi aplicării politicii externe şi de securitate comună.S.) Comitetul Economic şi Social este un organism consultativ european. Ei aparţin unuia dintre cele trei grupuri: angajatori. În acelaşi timp el este organul care. cit. 48. Componenţa Comitetul Economic şi Social: preşedinte. Dar întâlnirile ministeriale regulate. Sir Michael Butler: „Într-un sens. muncitori. Are un rol de forum de dezbatere şi reflexie atât pentru nivelul european cât şi pentru statele membre. Comitetul Economic şi Social.Parlamentul European). În al treilea sens. în numele Comunităţii. Poate înainta propuneri referitoare la numirea membrilor unor alte instituţii: Curtea Cenzorilor.E. COREPER şi Consiliu formează un forum care facilitează negocierile permanente şi simultane între guvernele membre asupra unei game largi de probleme. p.. contactele formale şi informale şi rutina negocierilor din timpul reuniunilor au constituit bazele pentru o cooperare continuă şi strânsă la nivelul membrilor executivului din diferitele ţări. Consiliul şi-a construit o identitate colectivă – întemeiată pe politici şi puncte e vedere naţionale – care a ajutat la fundamentarea procesului de integrare europeană. vicepreşedinţi şi membri. Are atribuţii referitoare la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală. tratate şi acorduri cu alte state sau organizaţii internaţionale. pe baza orientărilor date de Consiliul European. 131 . În alt sens. 7. S-ar putea crede că atât Consiliul cât şi COREPER. agricultori. Ca rezultat. Pe scurt activitatea sa a fost descrisă de un fost reprezentant permanent britanic. Membri Membrii în număr de 317 (după aderarea României şi a Bulgariei numărul acestora va fi de 344 din care România va avea 15) sunt nominalizaţi de guvernele naţionale şi numiţi de Consiliul Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. angajaţi şi interese variate (membri ai patronatului. ele constituie comitetul de conducere care ia multe dintre deciziile de zi cu zi asupra politicilor Comunităţii”156.

Această consultanţă poate fi obligatorie pentru luarea unor decizii. Adunările comune (în legătură cu ţările EFTA. În medie Comitetul distribuie 170 de documente consultative şi opinii pe an (dintre care 15% sunt puse în discuţie din proprie iniţiativa). şi cetăţenii Europei) sunt în sfera de activitate a biroului C. Comisiei şi Parlamentului European. Comitetul Economic şi Social poate adopta opinii din propria iniţiativă. .S. profesiuni liberale. Rolul Comitetul economic şi social. ţările EUROMED etc. şi îi asigură posibilitatea de a fi consultat de Parlamentul European. un preşedinte şi doi vicepreşedinţi aleşi din cele trei grupuri prin rotaţie.-uri cu caracter „social”). ACP. din partea forurilor competente. Actul Unic European şi Tratatul de la Maastricht a extins paleta de probleme la care trebuie să se pronunţe Comitetul. Preşedintele reprezintă Comitetul în relaţiile cu alte organe. în alte cazuri este opţională. . Turcia. în anumite cazuri. El este asistat de vicepreşedinţi care îl substituie în cazul absenţei sale.sarcina membrilor este să prezinte opiniile pentru interesul Europei Consiliului.Rolul informaţional şi de integrare: În ultimii ani Comitetul Economic şi Social şi-a susţinut rolul său în Uniunea Europeană şi a îndeplinit datoriile directe ce au decurs din Tratate. Preşedintele este responsabil pentru conducerea de zi cu zi a activităţii Comitetului. iar în acest scop promovează dialogul organizat cu reprezentaţii acestora şi ajută la constituirea de organisme similare în zone vizate: Europa de Est şi Centrală.N. Preşedinţie şi birou . o serie de evenimente care ajuta Uniunea să se apropie de oameni. Mandatul membrilor . În acelaşi timp are menirea de a spori rolul organizaţiilor şi a asociaţiilor civile în ţările ne-membre (sau grupuri de ţări). Toate opiniile sunt înaintate organelor de luare a deciziilor comunitare şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. asociaţii meşteşugăreşti. Organizare internă a Comitetului economic şi social 1.mijlocii. El acţionează ca un forum pentru piaţa unică şi găzduieşte. organizaţii pentru protecţia mediului. ţările din America Latina şi alte ţări terţe. societăţi de întrajutorare. cu suportul organelor Uniunii Europene. familiei. Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene. CEEC. şi a preşedintelui. O. Asigură o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeană şi de a edifica o Europă apropiată cetăţenilor săi. Sarcina principala a 132 .La fiecare doi ani Comitetul economic şi social alege un birou compus din 24 de membrii.Rolul consultativ: să ofere consultanţă celor trei mari instituţii: Parlamentul European.E. AMU.G.

Infrastructura şi Societatea informaţională (TEN).) Comitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht. Membrii grupului de studiu pot fi asistaţi de experţi (de obicei patru).Uniunea Economică şi Monetară şi Coeziune Socială (ECO). . Dezvoltarea Rurala şi Mediul Înconjurător (NAT). Instituirea Comitetul Regiunilor a fost un pas semnificativ în „procesul creării unei Uniuni şi mai apropiate de 133 .Piaţa Unică. de obicei.Comitetul Economic şi Social are 6 secţii: . incluzând şi un raportor. . Secţiuni .Angajarea de forţe de muncă. Secretariatul – general . . Constituirea acestui Comitet s-a făcut ca răspuns la cererile formulate de autorităţile locale şi regionale care o reprezentare concretă în cadrul instituţional şi de decizie al UE. 5. 7. Acestea au. opiniile sunt adoptate pe bazele opiniilor secţiunii de o majoritate simplă. Comitetul Economic şi Social creează legături pe glob cu alte consilii economice şi sociale şi alte organizaţii similare la "Întrunirile Internaţionale" ce se ţin la fiecare doi ani. 2. Aceste subcomisii operează în aceleaşi coordonate precum secţiunile.Relaţii Externe (REX). pentru anumite probleme. Aceste legături implică schimb de informaţii şi discuţii comune în fiecare an pe teme specifice. în iulie 2002 (CCIC). La o sesiune plenară.biroului este să organizeze şi să ordoneze lucrările diferitelor organe şi să prezinte direcţiile politicii lucrărilor sale. Energie. 12 membri.E. Din ianuarie 1995. el reprezentând biroul. . . Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor ţin în gestiune comună o serie de departamente de bază.comitetul este aservit secretariatuluigeneral condus de către un secretar . 3. Subcomitetele: Comitetul are dreptul să organizeze subcomitete.7 Comitetul Regiunilor (C. Sesiunea plenară: ca regulă.S.general care raportează preşedintelui. Afaceri sociale şi Cetăţenie (SOC). Relaţiile cu consiliile economice şi sociale Comitetul Economic şi Social păstrează legătura cu consiliile economice naţionale şi regionale de pe tot cuprinsul Uniunii Europene. Grupuri de studiu: opiniile secţiunii sunt analizate de grupuri de studiu.Agricultura. Un nou Comitet consultativ pe Schimbul Industrial a fost încorporat în structura C. Se înaintează instituţiilor şi se publică în Jurnalul Oficial al Comunităţilor europene. 4. Producţie şi Consum (INT). R. întreg Comitetul se întruneşte în sesiune plenară de zece ori pe an.Transport.

Comitetul s-a evidenţiat ca un puternic gardian al principiului subsidiarităţi. ei trebuind să fie complet independenţi. cercetare si turism. cu responsabilitate în aria dezbaterilor privind reforma 134 . pregătire vocaţională.Educaţie. . cooperare transfrontalieră şi inter-regională. care a avut loc în martie 1994. . pentru un mandat de 2 ani.Reţelele transeuropene. sănătatea. Irlanda si Finlanda au câte 9 membrii.Politica socială.Politică regională. membrii Comitetului pot fi realeşi. . cultură. . protecţia consumatorului. care sunt numiţi pentru un mandat de 4 ani de către Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim la propunerea ţărilor membre UE. coeziune economică şi socială. După terminarea mandatului. Unul din principalele sale obiective îl reprezintă consolidarea coeziunii economice şi sociale a statelor membre.cetăţenii Europei.Danemarca. fonduri structurale. piaţa unică.Belgia. Comitetul regiunilor are un număr de 314 membri şi un număr egal de supleanţi.Agricultură. dezvoltare rurală şi pescuit. .Germania. Comisia şi Consiliul). industrie şi întreprinderile mici şi mijlocii. Portugalia si Suedia au câte 12 membrii. . Comitetul a instituit şi o Comisie Specială asupra Afacerilor Instituţionale. În prezent Comitetul regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare (Parlamentul. Franţa. în care deciziile sunt luate pe cât posibil de apropiat de cetăţean în conformitate cu principiul subsidiarităţii”. probleme urbanistice. energie şi mediu. aşa cum se arată în preambulul Tratatului U. Grecia. De altfel. tineret şi drepturile cetăţenilor. Austria. Olanda. . . Membrii Comitetului nu pot fi legaţi de un mandat imperativ. Comitetul îşi alege Preşedintele şi Biroul din rândul membrilor săi. În sistemul instituţional comunitar.Spania are 21 de membrii. Comitetul şi-a câştigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii locale şi regionale.E.Forţa de muncă. .Luxemburgul are 6 membrii. Comitetul are în subordine 7 Comisii principale: . transport şi societatea informaţională. Italia si Marea Britanie au câte 24 de membrii. Comitetul Regional joacă un rol important în procesul de integrare europeană. Numărul locurilor rezervate pentru fiecare ţară în Comitet este următorul: . încă de la creare şi de la prima şedinţă. . politica economică.Planificarea spaţială.

În prezent Comitetul regiunilor dezvoltă legături puternice cu Parlamentul European. . .politica transporturilor.politica forţei de muncă. nu funcţionează permanent la Bruxelles şi. . Consiliu sau Comisie în cazurile în care aceste instituţii consideră necesară consultarea.suport pentru măsurile din aria educaţiei şi a tineretului.sectorul căilor trans-europene. Aceste arii sunt: .implementarea deciziilor privind Fondul Social European.politica mediului înconjurător. 7. ca urmare.Fondul de Coeziune. aceştia vor fi politic responsabili în faţa electoratului de la nivel regional sau local pe care îl reprezintă. . Ei acţionează complet independent pentru îndeplinirea obligaţiunilor specifice. . . . .sectorul public de sănătate.politica structurală în domenii specifice nelegate cu cele ale Fondului.E. cu dublu scop de a îmbunătăţi gestionarea resurselor financiare şi de a informa cetăţenii Europei cu privire la utilizarea fondurilor publice de către autorităţile cu 135 .stimularea cooperării statelor membre UE în domeniul forţei de muncă. . Se reunesc de cinci ori pe an în sesiune plenară. El îşi exercită funcţia de recomandare în arii de importanţă pentru autorităţile locale şi regionale. .8 Curtea Europeană de Conturi Curtea europeană de conturi are ca principală atribuţie verificarea execuţiei bugetului Uniunii Europene. . Comitetul Regiunilor reprezintă o „punte” de legătură între instituţiile europene şi regiunile. oraşele şi comunele statelor din statele membre.educaţia vocaţională. Comitetul Regiunilor are o funcţie consultativă. Comitetul poate fi consultat de către Parlament. . Membrii Comitetul Regiunilor deţin mandate (administrative) pe plan regional sau local. Membrii şi succesorii sunt reprezentanţi ai corpurilor regionale şi locale conform articolului 263 al Tratatului U. menţin constant legătura cu cetăţenii. România va fi reprezentată de 15 membri din totalul de 344 (conform Tratatului de la Nisa).cultură.Fondul de Dezvoltare Regională European. Ocazie cu care adoptă recomandările făcute pe baza datelor furnizate de diverse comisii. . urmărind interesul general al Uniunii Europene.măsurile sociale.instituţiilor UE.

În afară de cazul demisiei din oficiu. Mandatul acestuia poate fi reînnoit. câte un reprezentant al fiecărui stat membru.responsabilităţi de gestiune. dacă acestea nu dispun de competenţele necesare. Membrii Curţii de Conturi aleg dintre ei preşedintele Curţii de Conturi. la cererea Curţii de 136 . decât. în măsura în care actul fondator nu exclude acest control. De asemenea. sau care au o calificare specială pentru această funcţie. pe o perioadă de trei ani. fie ea remunerată sau neremunerată. Ei trebuie să ofere toate garanţiile de independenţă. (2) Membrii Curţii de Conturi sunt aleşi dintre persoanele care fac parte. (6) Cu excepţia reînnoirilor obişnuite sau din cauză de deces. declarată de Curtea de Justiţie conform paragrafului 7. membrii Curţii de Conturi rămân în funcţie până când sunt înlocuiţi. necesare pentru îndeplinirea misiunii Curţii de Conturi. (3) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi pe o perioadă de şase ani de către Consiliu. sau au făcut parte din instituţiile de control extern din ţările lor. îi sunt comunicate. hotărăşte în unanimitate. de către celelalte instituţii ale Comunităţii şi de către instituţiile de control naţionale sau. În realizarea îndatoririlor lor. mai ales datoria de a manifesta onestitate şi circumspecţie în acceptarea anumitor poziţii sau avantaje după încetarea funcţiei lor. la cerere. La preluarea funcţiei. Orice document sau orice informaţie. funcţia membrilor Curţii de Conturi încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu. care. Cel în cauză este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. numai dacă Curtea de Justiţie constată.). (4) Membrii Curţii de Conturi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă. după consultarea Parlamentului European. Conform art. Asistă Parlamentul European şi Consiliul în exercitarea funcţiei lor de control privind executarea bugetului. membrii Curţii de Conturi nu pot exercita nici o altă activitate profesională. să îndeplinească obligaţiile care rezultă din funcţia respectivă. în interesul general al Comunităţii. (7) Membrii Curţii de Conturi nu pot fi destituiţi din funcţiile lor şi nici nu pot fi declaraţi decăzuţi din dreptul la pensie sau la alte avantaje când sunt înlocuiţi. ei se angajează solemn că pe durata exercitării funcţiilor şi după încetarea ei. examinează conturile tuturor veniturilor şi cheltuielilor oricărui organism creat de Comunitate. de serviciile naţionale competente. Ei se abţin de la orice act incompatibil cu îndatoririle lor. (5) Pe durata funcţiei lor. ei nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism. Membrii Curţii de Conturi pot fi numiţi din nou. 247 din Tratatul privind Uniunea Europeană: „(1) Curtea de Conturi este compusă din cincisprezece membri (după procesul de lărgire din anul 2004 numărul membrilor Curţii Europene de Conturi este de 25.

Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul propus Uniunii Europene a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil. Curtea de conturi verifică dacă încasările şi cheltuielile s-au făcut legal şi corect. stabileşte condiţiile de angajare şi. hotărând cu majoritate calificată. (8) Consiliul. Este ales pentru un mandat pe o perioadă de 5 ani cu posibilitatea de a fi reales. De asemenea. Atribuţii ale instituţiei Mediatorului European: Mediatorul European investighează şi sesizează cazurile de proastă administrare a activităţii instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene. Instituţia are rolul de a investiga plângerile privind funcţionarea defectuoasă a instituţiilor. (9) Dispoziţiile protocolului asupra privilegiilor şi imunităţilor Comunităţilor Europene aplicabile judecătorilor de la Curtea de Justiţie sunt. Curtea nu are prerogative jurisdicţionale. a fost ales domnului Jacob Söderman. Se pune accent deosebit pe corectitudinea gestionării financiare. indemnizaţiile şi pensiile preşedintelui şi ale membrilor Curţii de Conturi. Consiliul Uniunii Europene şi 137 . Consiliul stabileşte. mai ales. România va avea şi ea un membru în cadrul Curtea Europeană de Conturi. Primul Mediator European. În cazul în care auditorii descoperă nereguli. care a fost avocat al poporului şi ministru al justiţiei în Finlanda.9 Mediatorul European Instituţia Mediatorului European (sau Ombudsman) fost înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht în anul 1992. Curtea de conturi are deplină libertate în ceea ce priveşte organizarea şi planificarea activităţii sale de audit şi de publicare a rapoartelor.” Independenţa Curţii Europene de Conturi în raport cu alte instituţii comunitare şi cu statele membre garantează obiectivitatea activităţii sale de audit. remuneraţiile. organismele comunitare competente sunt informate imediat pentru a lua măsurile necesare.Conturi. cu aceeaşi majoritate. precum şi costurile aferente. a organizaţiilor şi organismelor din cadrul Uniunii Europene. regională sau locală din statele membre. de asemenea. că au încetat să corespundă condiţiilor cerute sau să îndeplinească obligaţiile care decurg din funcţia lor. Nikiforos Diamandouros. fost mediator naţional al Greciei. 7. Actualul mediator european este P. Nu se ocupă cu sesizările privind administraţia naţională. aplicabile membrilor Curţii de Conturi. După aderarea la Uniunea Europeană. verificându-se dacă – şi în ce măsură – au fost atinse obiectivele propuse în materie de gestiune. inclusiv frauda. cum ar fi Comisia Europeană. A fost ales de Parlamentul Europei şi deţine postul începând cu 1 aprilie 2003. orice indemnizaţie care ţine loc de remuneraţie.

Fondurile sale finanţează proiecte prin care se materializează obiectivele UE în cadrul Uniunii.E. În prezent. Numai activităţile juridice ale Curţii de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă nu cad sub incidenţa activităţii sale. prin Tratatul CEE. conform Tratatului asupra Uniunii Europene. .I) Rolul B. prin acordarea de împrumuturi şi garanţii şi fără a urmării un scop lucrativ.E.10 Banca Europeană de Investiţii (B. Înfiinţată în baza Tratatului de la Roma în anul 1958. Banca facilitează. Banca facilitează finanţarea programelor de investiţii. conjugat cu asistenţa acordată de fondurile structurale şi de alte instrumente financiare ale Comunităţii. la 1 ianuarie 1959 la Luxemburg. Mediatorul European are vaste puteri de investigare.Parlamentul European. 7. prin natura sau amploarea lor. Banca Europeană de Investiţii are o personalitate juridică şi este o instituţie autonomă a Uniunii. A fost constituită.proiecte care vizează dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. . De obicei. În îndeplinirea misiunii sale. dar poate desfăşura şi anchete din propria iniţiativa. dezvoltarea echilibrată şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. finanţarea proiectelor de mai jos în toate sectoarele economiei: . Mediatorul European desfăşoară anchete pe baza sesizărilor primite. prin amploarea sau natura lor. 138 . Instituţiile şi organismele Comunităţii sunt obligate să-i furnizeze informaţiile solicitate sau să-i permită accesul la dosarele în cauză. Banca Europeană de Investiţii este instituţia financiară a Uniunii Europene. De asemenea.proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care.I este de a contribui la integrarea. apelând la pieţele de capital şi la resursele sale proprii. precum şi în alte 120 de ţări din întreaga lume. Pentru aceasta.proiecte care vizează modernizarea sau conversia întreprinderilor sau crearea de noi activităţi ca urmare a instituirii progresive a pieţei comune. care. Banca Europeană de Investiţii are misiunea să contribuie la dezvoltarea echilibrată şi neîntreruptă a pieţei comune în interesul Comunităţii. nu pot fi finanţate în întregime prin diferitele mijloace existente în fiecare din statele membre. statele membre sunt obligate să-i furnizeze informaţiile care pot ajuta la clarificarea cazurilor de proastă administrare a activităţilor instituţiilor sau organismelor Comunităţii Europene.

139 . . Obiectivele acestui sistem sunt: . Comitetul director este responsabil pentru gestiunea curentă a B.Consiliul Guvernatorilor. supravegherea funcţionării Sistemului Monetar European şi utilizarea euro. la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului guvernatorilor.C) este compus din Banca Central Europeană şi toate celelalte bănci centrale naţionale ale statelor membre.C. Doar cetăţenii statelor membre pot fi membrii ai Comitetului director.Definitivarea şi implementarea politicii monetare a zonei euro.Derularea operaţiunilor externe. Analiza economică se concentrează pe dezvoltarea economică curentă şi e asociată cu termene de mici şi medii de risc până la stabilitatea preţurilor.7. Organele de conducere ale Băncii sunt: . .E. Pe 13 octombrie 1998 Consiliul guvernator al B.E.B.E. pentru a asigura stabilitatea preţurilor. Pentru a putea îndeplini cu succes mandatul clar definit de stabilitate monetară. dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Rolul Băncii Central Europene este acela de a controla. Tratatul de creare a Comunităţii Europene racordează S.B.C. prin instrumente şi proceduri financiar-bancare. Se întruneşte de cel puţin 10 ori pe an. .Comitetul Director. politica monetară unică a UE.Promovarea unui sistem eficient de plăţi. Consiliul guvernatorilor se compune din membrii Comitetului director şi guvernatorii băncilor centrale naţionale.11 Banca Central Europeană (B. Strategia politicii monetare a B.Păstrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre. vicepreşedinte şi alţi patru membrii.E) Sistemul European de Bănci Centrale (S.C. Consiliul poate decide să facă public rezultatul deliberărilor sale.C.E.E. Comitetul director se compune din preşedinte. Mandatul lor are o durată de 8 ani şi nu poate fi reînnoit. Aceştia sunt numiţi de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul şefilor de stat şi de guvern. . a proclamat strategia de stabilitate monetară pentru ghidarea deciziilor politicii monetare în Stadiul al treilea al Uniunii economice şi monetare. la un nivel de independenţă instituţională şi transparenţă.C. Reuniunile sunt confidenţiale.

cel pentru Dezvoltare şi aprobate de Comisie. tendinţele de ansamblu privind relaţia strânsă între bani din economie şi preţuri .E.Misiunea EuropeAid este să pună în practică instrumente de asistenţă externă ale Comisiei Europene finanţate din bugetul Comunităţii Europene şi Fondul European de Dezvoltare. .Analiza monetară se focalizează pe aprecierea pe termen mediu şi lung a inflaţiei. Oficiul este responsabil pentru toate etapele din circuitul proiectului (identificarea şi evaluarea proiectelor şi programelor.I) Este o instituţie în a cărei competenţă intră sprijinirea apariţiei.Operaţiuni structurale.OFICIUL EUROPEAN DE LUPTA CONTRA FRAUDEI (OLAF) – Oficiul şi-a început activitatea în iunie 1999. fiind subordonat Comisarului responsabil cu bugetul comunitar. care asigură atingerea obiectivelor programelor stabilite de Direcţia Generală pentru Relaţii Externe. preluând operaţiunile „Grupului de Acţiune pentru Coordonarea Prevenirii Fraudei” (UCLAF). . în Politica externă şi de securitate comună sau Facilitatea de reacţie rapidă. Nu este implicat în programele de asistenţă preaderare (PHARE. OLAF face parte şi din structura organizatorică a Comisiei Europene. Sistemul euro se divide în următoarele 3 categorii: . Deşi are un statut de organism independent în desfăşurarea anchetelor. 7. Fondul intervine în principal cu capital de risc şi instrumente de garantare provenind fie din fonduri proprii. oferă facilităţi de bază şi implică folosirea instituţiilor de creditare pentru a păstra rezerve minime în acord cu Băncile Centrale Naţionale din zona euro. fie de la Banca Europeană de Investiţii sau Uniunea Europeană. creşterii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. de asistenţă macro-financiară. . 7.Operaţiunile pe termen lung de refinanţare. în baza mandatelor acordate. Cadrul operaţional constă într-o serie de instrumente. pregătirea deciziilor financiare. este un parteneriat public privat. creat în 1988 în cadrul Secretariatului General al Comisiei. Sistemul euro conduce operaţiunile pe piaţa deschisă.13 Alte Instituţii şi Organisme Europene .EUROPEAID OFICIUL DE COOPERARE . implementare şi monitorizare. ISPA şi SAPARD).12 Fondul European de Investiţii (F.Operaţiunile principale de refinanţare.EI. în activităţile umanitare. . F. OLAF 140 .Operaţiuni fine-tuning. evaluarea proiectelor şi programelor).

Curtea Europeană de Conturi. Comisia Europeană.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU EVALUAREA MEDICAMENTELOR (EMEA) . EPSO este punct unic de contact pentru cei care vor să lucreze în instituţiile Uniunii Europene (Parlamentul European. . Curtea de Justiţie.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (ETF) . Statele şi teritoriile partenere ale ETF sunt cele eligibile pentru participarea la programele Tacis şi Meda. de Comisie.Înfiinţată în ianuarie 1995.Sistemul european de autorizare a produselor medicale pentru uz uman sau veterinar se bazează pe cooperarea dintre autorităţile naţionale cu atribuţii în domeniu ale statelor membre şi EMEA.a. OFICIUL EUROPEAN PENTRU SELECŢIA PERSONALULUI (EPSO) . informaţii corecte şi complete privind mediul. a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale care prejudiciază interesele financiare ale Comunităţii Europene. care se comportă ca centru al acestei reţele.OFICIUL PENTRU PUBLICAŢII OFICIALE ALE COMUNITĂŢILOR EUROPENE (OPOCE) – OPOCE este editura instituţiilor Uniunii Europene. Raportul general de activitate s . inclusiv cei 2 300 de specialişti europeni care lucrează în domeniu. Mediatorul European). creată în 1999. Comitetul Economic şi Social.îndeplineşte sarcinile de investigare conferite Comisiei prin legislaţia comunitară şi prin acordurile în vigoare încheiate cu ţările terţe. . . este să furnizeze în mod operativ factorilor de decizie. .Din 2003. proces în plină desfăşurare în statele şi teritoriile partenere. Comitetul Regiunilor. în vederea promovării luptei contra fraudei. CEDEFOP a fost înfiinţat ca organism non-profit. precum şi publicului. CENTRUL EUROPEAN PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ (CEDEFOP) . Consiliul European.Este agenţia europeană care furnizează informaţii complete despre politicile de formare profesională factorilor de decizie şi experţilor Comisiei Europene.Misiunea EEA. Fundaţia are ca misiune să contribuie la procesul de formare profesională şi reformă a activităţilor de formare. ai statelor membre şi ai celorlalte organizaţii care reprezintă partenerii sociali pe tot cuprinsul Europei. coordonând resursele pe care autorităţile naţionale le pun la dispoziţie. şi să furnizeze asistenţa tehnică Programului Tempus. care să permită dezvoltarea şi implementarea de către Uniunea Europeană şi alte state membre ale EEA a unor politici eficiente de protecţia mediului. responsabilă cu producţia şi distribuţia publicaţiilor Uniunii Europene: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.AGENTA EUROPEANĂ A MEDIULUI (EEA) . pentru a asista Comisia în elaborarea direcţiilor şi evaluarea 141 . independent.

Conferinţa Interguvernamentală a hotărât ca sediul CPVO să fie la Angers (Franţa). Îndeplineşte.CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A RASISMULUI ŞI XENOFOBIEI (EUMC) . prin activităţi de conştientizare şi diseminare a informaţiilor şi practicilor susceptibile de a fi de folos în acest domeniu. OFICIUL COMUNITAR PENTRU VARIETĂŢI VEGETALE (CPVO) . ca răspuns la escaladarea acestei probleme în Europa şi la nevoia de evaluare exactă a dimensiunilor şi particularităţilor acestui fenomen pe teritoriul Uniunii Europene. CPVO implementează şi aplică această schemă. o reţea cu Centre de Informare în fiecare stat membru al Uniunii. administraţie.OFICIUL PENTRU ARMONIZARE ÎN PIAŢA INTERNĂ (OAMI) – Are misiunea de a promova şi administra mărci înregistrate şi proiecte în cadrul Uniunii Europene.FUNDAŢIA EUROPEANĂ PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI VIAŢĂ .necesităţilor de formare profesională. .AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SIGURANŢĂ ŞI SĂNĂTATE LA LOCUL DE MUNCĂ (OSHA) . alături de curţile de justiţie din statele membre ale Uniunii Europene.T) .CENTRUL DE TRADUCERI PENTRU INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE (C. din 1997.A fost înfiinţat în 1997 de 142 . sarcina de a pronunţa hotărâri judecătoreşti referitoare la cererile de invalidare a titlurilor înregistrate. Situata în Bilbao (Spania). CPVO este o instituţie comunitară cu statut juridic independent şi este operaţionala din 27 aprilie 1995. OAMI administrează procedurile de înregistrare pentru titluri de proprietate industrială comunitară şi ţine evidenţa publică a acestor titluri. Misiunea Fundaţiei este de a contribui la planificarea şi aplicarea unor condiţii mai bune de viaţă şi de muncă. în promovarea şi dezvoltarea acestei activităţi. Agenţia coordonează. traduceri externe. drepturi valide în Uniunea Europeana.A fost înfiinţat în 1994. . care permite obţinerea de drepturi de proprietate intelectuală pentru varietăţile vegetale.Legislaţia Comunitară a înfiinţat un sistem de protecţie a drepturilor în domeniul varietăţilor vegetale.D.A fost înfiinţată printr-o Reglementare a Consiliului de Miniştri din 1975. . metode şi tehnici de lucru. .CENTRUL EUROPEAN DE MONITORIZARE A DROGURILOR ŞI A DEPENDENŢEI DE DROGURI – (EMCDDA) A fost înfiinţat în 1993. Centrul este membru al Comitetului Interinstituţional pentru Traduceri şi contribuie la activităţi din următoarele domenii: resurse. pentru a răspunde nevoilor în domeniul traducerilor a numeroase agenţii şi oficii europene. .A fost creată de Uniunea Europeană pentru a oferi informaţii celor interesaţi de sănătatea şi securitatea ocupaţională. În 1996. .

ONU şi alte organizaţii internaţionale. Partea I Art. 7. înfiinţată prin Tratatul de la Maastricht.9 mai157.Politica externă şi de securitate comuna (PESC). Scopurile sale sunt: dezvoltarea unei culturi comune a securităţii europene. a sprijini eforturile de menţinere a păcii în caz de conflict şi de oferire de ajutoare umanitare în timpul dezastrelor. care aplică legea comunitară pentru combaterea criminalităţii.INSTITUTUL EUROPEAN PENTRU STUDII DE SECURITATE (ISS) . cu misiunea de a evalua proporţiile şi evoluţia fenomenelor rasiste. EAR are sediul central la Salonic şi sedii operaţionale în Belgrad. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia. în număr de 12. xenofobe şi antisemite la nivelul Uniunii Europene şi de a promova „practici corecte” în statele membre. .către Uniunea Europeană ca organism independent. Istoria steagului 157 Tratatul de instituire a unei constituţii pentru Europa. are un statut de agenţie autonomă care ţine de al doilea pilon al Uniunii Europene . Podgorica şi Skopje. îmbunătăţirea dezbaterilor strategice şi promovarea sistematică a intereselor Uniunii.EUROPOL .CENTRUL EUROPEAN PENTRU OBSERVAŢII DIN SATELIT (EUSC) – a fost înfiinţat în anul 2002.AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE (EAR) . aşezate în cerc. înseamnă unitatea şi identitatea popoarelor Europei. care va fi un instrument de colectare şi asociere de date şi statistici de la nivel naţional până la nivelul unei unităţi centrale a EUMC. EUMC va pune la punct o Reţea Europeană de Informare asupra Rasismului şi Xenofobiei (RAXEN). deviza.14 Simbolurile Uniunii Europene Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul. imnul. Steagul.Este organizaţie a Uniunii Europene. pe un fond albastru. . Titlul I. Obiectivul ei este de a îmbunătăţii eficienţa cooperării între autorităţile competente ale statelor membre pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate la nivel internaţional. în contextul Politicii externe şi de securitate comune şi a ESDP. I . Priştina. reprezintă perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede). EAR administrează Programul de Reconstrucţie şi Reabilitare în Kosovo. EUMC colaborează cu Consiliul Europei. program înfiinţat de Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru a sprijini Misiunea Naţiunilor Unite din Kosovo. iar stelele. . prin îmbunatăţirea capacităţii Uniunii Europene de a aduna informaţii despre spaţiu. .Înfiinţată în februarie 2000.8 143 . cu cele 12 stele.creat în 2001. pentru a preveni conflictele. EUSC are misiunea de a sprijini procesul de luare a deciziilor în Uniunea Europeană. moneda unică euro şi Ziua Europei .

Ziua Europei . Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unică să poarte numele de „Euro”.). prin aceasta decizie. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon.000 de tineri.E. ca imn oficial al Uniunii Europene.E. În decembrie 1995. Tratatul de la Roma (1957) declara că piaţa comună este unul dintre obiectivele Comunităţii Europene şi ea va contribui la o „uniune mai strânsă între popoarele Europei”. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune. Imnul Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro. cât şi cu prima literă din cuvântul „Europa”. Europa are deviza – „Unitate în diversitate” -. Tratatul Uniunii Europene (1992 . iar în anul 1985. Uniunea Europeana nu a urmărit. Din mai 2000. organizaţie internaţionala apărătoare a drepturilor omului şi a valorilor culturale europene. pace şi solidaritate – principii care stau la baza Uniunii Europene. În acel moment. în al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa. în anul 1972. În acea zi. Începând cu 1 ianuarie 2002. cu propuneri peste 80. Ministrul de Externe al 158 Ibidem. În anul 1985. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. 144 . cu vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani. Deviza Uniunii Europene – „Unitate in diversita158” Deviza Uniunii este enumerată alături de celelalte simboluri.Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Statele Membre UE l-au adoptat. iar începând cu anul 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene. Moneda unica – euro .€ La originea conceptului de moneda unică se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. ulterior li s-a alăturat Grecia. el a fost folosit de Consiliul Europei. să înlocuiască imnurile naţionale ale Statelor Membre. doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o. statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (C. unitatea în diversitate şi idealurile de libertate. Monedele şi bancnotele naţionale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulaţie pe 28 februarie 2002.începe în 1955.9 mai Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. şi ele. ca „Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său. aceasta fiind rezultatului unui concurs la care au participat. ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene. Întâi.. Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni. la Paris.

În 1985. când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat. iar cel de-al doilea război mondial aproape ca le distrusese.în scopul evitării izbucnirii unui nou război. . Germania şi celelalte popoare ale Europei să îşi unească producţiile de oţel şi cărbune. a citit presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa. pentru a constitui „prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”. au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei 145 . cele zece state membre care formau la acea data Comunitatea Europeană.Franţei. Robert Schuman. Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunităţi în cadrul căreia membrii să îşi pună sub control comun producţia de oţel şi cărbune – ca baza a puterii lor militare. Ţările cărora li se adresa în primul rând aceasta provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani.

În ciuda diferenţelor dintre acestea. În urma procesului de formare. astfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene. 146 . politice şi sociale. pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.păstrarea drepturilor şi libertăţilor. ci numai minorităţi. Aceste politici vizează domenii multiple şi variate din sfera vieţii economice. Obiective 1.achiziţiile publice reprezintă circa 11% din PIB al Uniunii (contracte încheiate de autorităţile publice plus contractele încheiate de firmele din sectorul public investite cu drepturi exclusive sau speciale). De multe ori. prevederile şi obiectivele lor s-au negociat în baza tratatelor Uniunii Europene. la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună. elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. în uniune nu există o majoritate. . Aceste obiective ale Uniunii Europene sunt rezumate în patru mari domenii: . aderare şi extindere. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene.promovarea dezvoltării durabile şi a coeziunii economice şi sociale. în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la ideea politicilor comune tuturor statelor membre. Politicile Uniunii Europene se grupează după cum urmează 1. acela al solidarităţii şi coeziunii. precum şi existenţa unor obiective clar definite în toate documentele şi tratatele care semnifică fundamentul constituirii şi consolidării uniunii. Aplicarea principiilor pieţei interne (în special libertatea de a presta servicii şi libera concurenţă) asupra tranzacţiilor este un obiectiv de importanţă majoră deoarece: .afirmarea identităţii europene în întreaga lume. Conţinutul capitolelor.Capitolul 8 POLITICI ALE UNIUNII EUROPENE Uniunea Europeană numără 25 state membre şi 460 milioane locuitori. Achiziţii publice. . . pe baza unor interese comune. orice modificare ulterioară a acestora regăsindu-se în aplicarea politicilor comune.dezvoltarea bogăţiei culturale europene. Pentru realizarea acestor obiective.

. doar 2 % din contractele publice erau câştigate de întreprinzători externi). .asigurarea unui nivel de viaţă adecvat pentru populaţie. prin reducerea riscurilor de fraudă şi corupţie. 2.sunt caracterizate. Agricultura. O mai bună alocare a resurselor economice: . al telecomunicaţiilor şi al industriei grele. încurajând astfel creşterea gradului de competitivitate a industriei europene în raport cu concurenţii acesteia (dezvoltarea întreprinderilor prin extinderea activităţilor de desfacere şi intensificarea concurenţei). o piaţă alimentară stabilă. . doză categorii de obiective care afectează atât producătorii cât şi consumatorii.să stimuleze schimbările structurale esenţiale care urmează să ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice şi sociale. Politica Agricolă Comună (PAC) a oferit rezultate spectaculoase: Comunitatea a reuşit repede să depăşească lipsurile alimentare manifestate în anii ’50. Tratatul Instituind Comunitatea Economică Europeană a definit obiectivele politicii agricole comune (PAC) şi a stabilit obiectivele comerţului intra-comunitar. .prin preferarea celor mai buni întreprinzători de pe piaţa europeană.stabilizarea pieţelor. . . Crearea unei politici agricole comune a fost justificată prin următoarele motivaţii: . populaţiei în ansamblul ei. deoarece industria agricol era un sector de importanţă majoră în vederea realizării integrării europene.luarea măsurilor pentru ca acestea să ajungă la consumator cu preţuri rezonabile. prin favorizarea aproape generalizată a furnizorilor naţionali.au un efect determinant asupra anumitor sectoare: al construcţiilor şi lucrărilor publice. . . energetic. în special a forţei de muncă. Obiective 1. autorităţile obţinând produse şi servicii de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ.se realizează prin: . în mod obişnuit.o utilizare mai raţională a fondurilor publice. 2.să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei şi a politicii regionale..să ofere. mai ales din cauza unor importante bariere comerciale de ordin legal sau administrativ în interiorul Comunităţii (înainte de implementarea legislaţiei comunitare.asigurarea disponibilităţii ofertei. atingând un nivel de producţie care să satisfacă nevoile interne 147 . Aceste obiective se realizează prin: .creşterea productivităţii agricole prin promovarea progresului tehnic şi asigurarea dezvoltării raţionale a producţiei precum şi utilizarea optimă a factorilor de producţie.

Au existat o serie de raţiuni tehnice. în conformitate cu acordurile internaţionale în vigoare. . cu scopul de a uşura livrarea ajutorului. sau circumstanţe comparabile dezastrelor naturale sau celor cauzate de factori umani. în perioada anilor . în particular. în special cele mai vulnerabile.realizarea unor lucrări de reabilitare pe termen scurt şi de reconstrucţie. din alte ţări.salvarea şi conservarea vieţii în timpul crizelor şi urmărilor lor şi a dezastrele naturale. prioritar pentru populaţia din ţările în curs de dezvoltare.şi apoi obţinând surplusuri ciclice structurale.’80 au condus la stabilirea unor noi priorităţi. precum războaiele şi conflictele sau situaţii excepţionale.sprijinirea operaţiilor de protecţie civila.asigurarea pregătirii pentru riscurile dezastrelor naturale sau circumstanţelor excepţionale şi folosirea unui sistem potrivit de alertă timpurie şi intervenţie. 3.rezolvarea consecinţelor mişcărilor de populaţie (refugiaţi. Modificările survenite în agricultură. victime ale dezastrelor naturale. . . în sprijinul populaţiilor din ţările terţe. Ajutorul umanitar Ajutorul umanitar furnizat de Comunitate va cuprinde asistenţă. prin măsurile introduse de Actul Unic European în 1987. crizelor provocate de factori umani. Ca urmare a orientărilor propuse în 1985 prin Cartea Verde (documentul informativ al Comisiei cu privire la viitorul PAC). .asigurarea asistenţei şi ajutorului necesare oamenilor afectaţi de izbucnirea crizelor de durată. 148 . de către ciocnirile armate sau războaie. strămutaţi şi repatriaţi) cauzate de dezastrele naturale şi cele datorate factorului uman. prin deciziile adoptate de către Consiliu în februarie 1988 şi prin reforma PAC. au fost puse noile baze pentru viitorul PAC. iniţiată în 1992. ajutor şi operaţii de protecţie nediscriminatorie. . în cadrul Comunităţii şi la nivel mondial. . a victimelor luptelor sau situaţii de urgenţă comparabile. în special reducerea treptată a preferinţei faţă de produsele comunitare şi înlocuirea pe pieţele europene a produselor autohtone cu altele importate. Obiective Principalele obiective ale operaţiilor de ajutor umanitar sunt: . economice şi politice. în condiţii preferenţiale. în special infrastructura şi livrare de echipament.susţinerea finanţării transportului ajutorului şi efortul asigurării accesibilităţii celor cărora le este destinat.

Fondul Social şi Fondul Regional sunt de 159 Tratatul instituind Comunitatea Europeană. A devenit în ultimii ani. Acest lucru se realizează parţial cu ajutorul mecanismelor de control financiar intern ale Comisiei şi al auditului efectuat de Curtea Europeană de Conturi. deoarece dispun de aparatul necesar pentru colectarea şi controlul acestor sume. Parlamentul trebuie să aprobe închiderea bugetară pentru Comisie.constituirea unui spaţiu comun al informaţiei. încă de la sfârşitul anilor ’60. atât al veniturilor cât şi al cheltuielilor. 5. ECHO (Oficiul European pentru Asistenţă Umanitară de Urgenţă) a fost instituit în 1992 cu scopul de a coordona ajutorul umanitar comunitar în scopul organizării sale mai eficiente. Comisia are obligaţia de a executa bugetul conform principiilor de gestiune financiară sănătoasă. Controlul iniţial. în special cele vizând propriile resurse. din lume. 10% din resursele proprii sunt reţinute de către Statele Membre drept taxă de colectare. Acesta a fost motivul pentru care Parlamentul European a creat un Comitet de Control privind Transferul Fondurilor. Bugetul şi controlul financiar Obiectivele politicii privind bugetul şi controlul financiar rezultă din prevederile Tratatului privind Uniunea Europeană159. la recomandarea Consiliului.compatibilitatea reglementărilor Statelor Membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de radio şi televiziune. . Audiovizualul Politica comună în domeniul audiovizualului are următoarele obiective: .Comunitatea a fost implicată în operaţiunile de ajutor umanitar. Cheltuielile operaţionale în cadrul FEOGA. 4. 149 . . inclusiv adoptarea unor standarde comune. Nivelul semnificativ al asistenţei acordate de la sfârşitul anilor ’80. Colectarea fondurilor proprii este. a devenit un element cheie al politicii internaţionale a Comunităţii. complementare programelor naţionale existente. Articolul 274 (205). totuşi. adesea în colaborare cu organismele naţionale de control. este exercitat parţial de autorităţile naţionale. cel mai important donator de ajutor umanitar. Acestea şi-au menţinut drepturile. Comisia este obligată să respecte observaţiile Parlamentului cu privire la executarea cheltuielilor.promovarea programelor televizate cu problematică europeană. Uniunea Europeană a devenit cel mai mare furnizor de asistenţă umanitară. Etapa finală a controlului o reprezintă procedura de încheiere bugetară: o dată pe an. o problemă de mare importanţă pentru instituţiile UE.

. Curtea de Conturi înaintează şi rapoarte privind operaţiunile de împrumut/credit şi operaţiunile Fondului European de Dezvoltare. Cercetarea şi tehnologia Obiective Principalul obiectiv îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante ale cercetării şi dezvoltării .Research and Development R&D . prevederile sale au fost accentuate prin Tratatul de la Amsterdam.asemenea controlate. Acestea sunt: . Rolul controlului financiar a fost reevaluat. conform acestui articol. o convenţie din 1995 laolaltă cu două protocoale semnate de Statele Membre în scopul aplicării anumitor aspecte ale acestei cooperări nu au fost însă ratificate de numărul de state prevăzut pentru intrarea în vigoare. Uneori. care. 6. Este foarte posibil ca Regulamentul Financiar să impună în viitor o separare a funcţiilor de cenzurat de procesul de aprobare prealabilă a cheltuielilor. tehnologia telecomunicaţiilor şi 150 . Controlul extern este efectuat de către Curtea de Conturi.raportul anual privind executarea bugetului general. având responsabilitatea de a lupta. acum se impune o mai strânsă şi mai constantă cooperare a Statelor Membre cu Comisia precum şi o cale pentru ca măsurile Consiliului să acorde Statelor Membre protecţie echivalentă şi eficace în ceea ce priveşte interesele financiare ale UE. . Acesta a fost consolidat la iniţiativa Parlamentului European şi are un rol important în protejarea intereselor financiare ale Uniunii. în interiorul fiecărei instituţii. înaintează autorităţii bugetare rapoarte detaliate. Biroul de Luptă Împotriva Fraudelor (cunoscut sub apelativul OLAF) este în mod oficial independent de Secretariatul General al Comisiei Europene. în toate instituţiile. Articolul 280 (209 a) din Tratatul Comunităţii Europene (TCE) se referă la fraude şi interesele financiare ale UE. în cadrul procesului de reformă pe care îl traversează Comisia în prezent. deseori. incluzând bugetele tuturor instituţiilor şi organismelor satelit. trebuie să suporte costurile aferente acestor intervenţii. în fiecare an.rapoartele speciale cu privire la probleme specifice. controlul este exercitat de către directori cu atribuţii de control şi contabili iar ulterior de către controlorul financiar intern.(de exemplu: IT.atestarea corectitudinii contabilităţii. care. Problemele de personal i-au redus însă eficienţă în timpul primului an de funcţionare (1999/2000). împotriva fraudelor implicând fonduri ale UE şi de a coordona organismele responsabile în Statele Membre. La nivel comunitar. Din nefericire. a legalităţii şi corectitudinii tranzacţiilor (cunoscut sub apelativul DAS). într-o primă fază. de către autorităţile Statelor Membre.

eventual.îmbunătăţirii eficienţei sau reducerea costurilor proiectelor naţionale şi comunitare prin împărţirea sarcinilor sau. în special. Ca rezultat al Tratatului Uniunii Europene. În urma activităţii pregătitoare iniţiate la mijlocul anilor '70. utilizarea în comun a resurselor.biotehnologie). . menţinerii sau redobândirii competitivităţii Europei faţă de Statele Unite şi Japonia. sprijinirea reducerii şomajului în Comunitate prin inovaţie şi noi tehnologii. . de exemplu: protecţia mediului şi sănătatea publică). acest proiect a fost plasat. . la nivelul Comunităţii. cu drepturi şi obligaţii bine definite. a fost luată în discuţie încă din anii '60. o mai bună diseminare a rezultatelor în rândul întreprinderilor (mai ales în rândul celor mici şi medii). în 1990. relaţie definită ca reunind drepturile.promovării proiectelor de cercetare potrivite în ceea ce priveşte problemele transfrontaliere (privind. care se referă la noţiunea de „cetăţenie a Uniunii” ca la un obiectiv de atins. Se urmăreşte aplanarea conflictului rezultat ca urmare a intensificării impactului acţiunii Comunităţii asupra cetăţenilor ei faţă de modalitatea aproape exclusiv naţională de garantare a drepturilor şi datoriilor şi a participării acestora la procesul democratic.eliminării dublării nejustificate a eforturilor în programele naţionale. cetăţenia Uniunii descrie relaţia care asociază cetăţeanul cu Uniunea Europeană.armonizării treptate a procedurilor de formulare şi implementare a politicii comunitare privind cercetarea. Imitând noţiunea de cetăţenie naţională. în scopul: . . Ar trebui ca politicile naţionale sau activităţile de cercetare să fie coordonate. aceasta ar implica.promovării realizării unei pieţe interne comune (de exemplu formularea unor specificaţii şi standarde comune) şi sprijinirii activităţii privind depăşirea graniţelor ştiinţifice şi tehnice în Europa. drept rezultat. un raport bun costuri/beneficii şi coordonarea între programele naţionale (Consiliul European de la Edinburgh. Cetăţenia Uniunii europene Obiective Inspirată de prevederea stipulată în Tratate privind libera circulaţie a persoanelor. 7. Trebuie 151 .reducerii diferenţei existente între potenţialul privind cercetarea şi rezultatele specifice dobândite de ţările Comunităţii şi. introducerea cetăţeniei Europene. . 11 si 12 decembrie 1992). aceasta idee a devenit o nouă parte a Tratatului Comunităţii Europene. respectiv să se desfăşoare. îndatoririle şi participarea politică a acestuia. în contextul Uniunii Europene. mulţumită existenţei unei strategii comune de cercetare (cu fonduri sporite).

accentuată identificarea cetăţenilor cu UE şi trebuie urmărită construirea unei opinii politice europene la nivelul întregii populaţii, a unei conştiinţe politice europene şi a unei identităţi europene. Mai mult, trebuie asigurate drepturile şi interesele cetăţenilor Statelor Membre. În plus, cetăţenia unională poate acţiona şi ca o sursa de legitimitate a UE. Statutul de Cetăţean al Uniunii înseamnă, pentru orice cetăţean: - dreptul de liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul Statelor Membre; - dreptul de a vota şi de a putea candida pentru Parlamentul European şi în alegerile municipale ale Statului Membru în care locuieşte, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui Stat; - dreptul de a i se asigura protecţia de către autorităţile diplomatice sau consulare ale altui Stat Membru atunci când se află pe teritoriul unei ţări în care ţara sa nu este reprezentată, în aceleaşi condiţii ca şi un cetăţean al respectivului Stat Membru; - dreptul de a se adresa cu plângeri Parlamentului European şi dreptul de a se adresa ombudsman-ului pentru a-i aduce la cunoştinţa acestuia orice cazuri privind administrarea defectuoasă din partea instituţiilor şi a organismelor Comunităţii, cu excepţia organismelor legislative. - dreptul de adresare către instituţiile europene într-una dintre limbile oficiale şi de a primi răspuns în acea limbă ; - dreptul de a avea acces, în anumite condiţii, la documentele Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei; Ultimele trei drepturi se aplică şi persoanelor fizice sau juridice cu reşedinţa sau cu sediul central pe teritoriul unui Stat Membru. 8. Coeziunea economică şi socială Realizarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene este o condiţie esenţială a procesului de asociere şi integrare a statelor în Comunitate. Obiectivele acestei politice rezultă din prevederile TCE conform căruia: „Comunitatea se va orienta spre reducerea inegalităţilor dintre nivelurile de dezvoltare ale diferitelor regiuni şi a rămânerii în urma a regiunilor celor mai defavorizate”160. Ca mijloace de atingere a acestui obiectiv sunt menţionate Fondurile Structurale (Fondul de Dezvoltare Regională Europeană - FDRE; Fondul Social European FSE; Secţiunea Orientativa a Fondului European pentru Orientare şi Garantare in Agricultura - FEOGA) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
160

Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Articolul 158 (130 a). 152

9. Comerţul Comunitatea europeană este exclusiv responsabilă pentru politica comercială comună161. În cadrul acestei politici, a fost instituită o uniune vamală între statele membre, cu regulamente comune care să guverneze modificările tarifelor, încheierea acordurilor de comerţ cu statele nonmembre, politica de import şi de export, etc. Deciziile sunt luate de Consiliu, cu majoritate calificată. Tratatul de la Amsterdam permite Consiliului, să decidă prin unanimitate lărgirea sferei politicii comune comerciale la negocieri internaţionale şi acorduri în domeniul serviciilor şi proprietarii intelectuale. Pentru ca aderarea de noi membri la Uniunea Europeană să nu blocheze aplicarea acestei prevederi, Comisia a propus la Conferinţa Interguvernamentală lansată în februarie 2000, ca politica comercială să cuprindă şi acordurile respective. 10. Concurenţa Politica concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite monopolizarea pieţei prin împărţirea acesteia de către anumite firme în urma unor înţelegeri private. Pieţele pot fi monopolizate ca rezultat al unor înţelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica în domeniul concurenţei se încearcă a se evita ca una sau mai multe firme săşi utilizeze în mod impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de poziţie dominantă). De asemenea, trebuie să împiedice guvernele Statelor Membre să distorsioneze regulile prin acordarea de discriminări pozitive/subvenţii întreprinderilor de stat sau prin favorizarea companiilor din sectorul privat. 11. Cultura Politicele comune în domeniul culturii au ca obiective principale: - contribuţia la dezvoltarea culturii statelor membre, respectând în acelaşi timp diversitatea lor naţională şi regională; - punerea moştenirii culturale a popoarelor şi naţiunilor în centrul acţiunilor din domeniul cultural. Acţiunea comunitară s-a concentrat asupra protecţiei moştenirii culturale care acoperă proiectele pilot de conservare a moştenirii arhitecturale a Comunităţii. S-au acordat fonduri nerambursabile şi burse artiştilor, s-a asigurat asistenţă traducerilor literare şi s-a iniţiat finanţarea evenimentelor culturale. Multe programe cu finanţare comunitară precum Fondul Social European şi Fondul European de Dezvoltare Regională pot asigura de asemenea finanţare pentru activităţi şi proiectele culturale în Uniunea Europeană.
161

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene , Articolul 133. 153

1. Programe culturale a. Programul Kaleidoscope a fost iniţiat în anul 1996 şi a avut ca obiectiv încurajarea creaţiei artistice şi promovarea sensibilizării şi diseminării culturii popoarelor europene, în special în domeniul artelor, prin schimburi şi cooperare culturală. b. Programul Ariane a fost adoptat în 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998). Programul a avut ca obiectiv creşterea cooperării Statelor Membre în domeniul cărţilor şi lecturii, şi în promovarea unei cunoaşteri mai largi a operelor literare şi a istoriei popoarelor europene prin mijloacele traducerilor şi a îmbunătăţirii performanţelor profesioniştilor din domeniu. În plus, prin programul Ariane, Uniunea Europeană contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar european pentru literatură şi traduceri. c. Programul Raphael a fost adoptat în 1997 pentru perioada 19972000. El avea ca scop încurajarea cooperării Statelor Membre în domeniul moştenirii culturale cu dimensiune Europeană. Programul-cadru comunitar Kaleidoscope, Ariane şi Raphael au marcat primul stadiu în implementarea acţiunii comunitare din domeniul culturii şi au ajutat la întărirea şi extinderea parteneriatelor transnaţionale, au îmbunătăţit accesul publicului la cultură şi au promovat activităţile culturale europene. Obiectivele programului-cadru au fost: promovarea dialogului şi a cunoaşterii reciproce a culturii europene, promovarea bunelor practici cu privire la moştenirea culturală Europeană, promovarea creativităţii şi diseminării transnaţionale a culturii şi mobilitatea artiştilor, dezvoltarea de noi forme de exprimare culturală, şi adâncirea dialogului între culturile europene şi ne-europene. Aceste obiective trebuiesc atinse prin trei tipuri de acţiuni: - acţiuni inovative şi experimentale; - acorduri de cooperare culturală; - evenimente culturale speciale cu dimensiunea europeană şi/sau internaţională. 2. Alte activităţi a. „Capitala Europeană a culturii”, „Oraşul european al culturii” a fost lansat în Atena în 1985 şi a fost un succes real. Menţionăm ca pentru anul 2007, Sibiul, alături de Luxemburg, a fost nominalizat pentru a fi „Capitala Europeană a culturii” b. Bunuri culturale Având în vedere implicaţiile înlăturării controalelor vamale determinată de consolidarea pieţii interne, au fost necesare reguli pentru
154

protecţia bunurilor culturale. De aceea Comunitatea a adoptat Reglementarea Consiliul 3911/92 conform căreia exportul bunurilor culturale (amendată de Reglementarea 469/96) este permis în baza prezentării unei licenţe de export, valabilă pe cuprinsul Comunităţii. Scopul Directivei Consiliului 93/7 din 15 martie 1993 (amendată de Directiva 96/100) este să asigure reîntoarcerea bogăţiilor naţionale de valoare artistică, istorică şi arheologică, ce au fost îndepărtate ilegal de pe teritoriul Statelor Membre. c. Dreptul de autor Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a dreptului de autor au aspecte economice, sociale şi culturale. Crearea unei pieţe unice europene şi dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii au făcut necesară crearea de către Comunitate a unei protecţii legale a dreptului de autor. d. Drepturile conexe ale artiştilor În anul 1996 Comisia a prezentat o propunere de directivă cu privire la armonizarea drepturilor de revînzare ale artiştilor în Uniunea Europeană (COM (96)97), deoarece doar 11 state membre au adoptat legislaţie cu privire la acest subiect (cu diferenţe, însă) iar patru nu au legislaţie în domeniu. În 9 aprilie 1997, Parlamentul a susţinut propunerea cu anumite amendamente. Propunerea modificată a Comisiei a ţinut cont de modificările cerute, precum: excluderea manuscriselor din categoria operelor de arta vizate de drepturile conexe, introducerea unei rate minime (4%) în cazurile în care este prevăzut un prag mai mic decât cel comunitar (1,000 Euro). Deşi poziţia comună a Consiliului din 19 iunie 2000, preia multe din amendamentele Comisiei şi ale Parlamentului, Comisia, în evaluarea sa din 15 septembrie 2000 a poziţiei comune, a declarat ca nu poate accepta textul, datorită, în special, introducerii unui prag înalt de aplicare şi a unui plafon, dincolo de care artiştii nu vor mai fi eligibili să-şi revândă drepturile în corelare cu succesul lor. Parlamentul European, în octombrie 2000, pregătea a doua lectură a documentului. 12. Dezvoltarea Politica comunitară va contribui la dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi statului de drept şi va susţine ţările în curs de dezvoltare. Se au în vedere următoarele obiective: - dezvoltarea economică şi socială durabilă; - integrarea uşoară şi treptată în economia mondială; - campania împotriva sărăciei”162.
162

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, Articolul 177. 155

Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunităţii Europene este semnificativ politic, deoarece, astfel, această politică este ridicată la rangul de politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adăugă trei obligaţii impuse Comunităţii şi statelor membre: - Uniunea Europeană trebuie să ţină cont de obiectivele dezvoltării în formularea politicilor sale ce pot afecta ţările în curs de dezvoltare. - se impune Uniunii Europene şi statelor membre, coordonarea politicilor lor de cooperare în domeniul dezvoltării, precum şi consultarea reciprocă cu privire la programele de asistenţă. - Uniunea Europeană şi statele membre, în sfera corespunzătoare de competenţă, vor coopera cu ţările terţe şi organizaţiile internaţionale competente. Implementarea politicii Uniunii Europene de dezvoltare, îmbracă două forme: prima, acorduri regionale ce creează anumite privilegii regiunilor cărora li se adresează în funcţie de domeniul vizat şi, a doua, acţiuni la nivel mondial. 13. Dreptul societăţilor comerciale Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor societăţilor comerciale are în vedere următoarele obiective: - să impună tuturor companiilor aflate sub jurisdicţia statelor membre respectarea unui set minimal de obiective menite a susţine instaurarea unui sistem concurenţial nedistorsionat, să acorde persoanelor aflate în relaţii de afaceri cu companii o anumita protecţie în toate statele membre şi să sprijine astfel dezvoltarea economică a societarilor. - să elimine obstacolele legislative care împiedică dezvoltarea societăţilor comerciale, la scară europeană: piaţa unică implică apariţia unor companii cu acoperire europeană, care să-şi poată desfăşura activitatea oriunde în cadrul Comunităţii în condiţii identice celor din propria ţară; trebuie eliminate obstacolele legislative din cele 25 sisteme legislative naţionale. Toate acestea oferă speranţa că noţiunea de companie europeană, adusă în discuţie pentru prima oară acum aproape treizeci de ani, va deveni în curând o realitate. Progresul decisiv care s-a realizat constă în aceea că se vorbeşte tot mai mult despre căutarea unei formule flexibile, capabile a păstra intacte trăsăturile esenţiale ale diferitelor sisteme naţionale. 14. Drepturile fundamentale

156

Respectarea drepturilor fundamentale este unul dintre principiile de baza ale Uniunii Europene şi reprezintă condiţia esenţială pe care se bazează legitimitatea acesteia. În primul paragraf din Tratatul Uniunii Europene se menţionează că „Uniunea are la baza principiile libertăţii, democraţiei, respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi statului de drept, principii comune statelor membre”163. Al doilea paragraf al articolului subliniază că: „Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, semnată la Roma pe 4 noiembrie 1950, drepturi stabilite de tradiţiile constituţionale comune Statelor Membre ca principii generale ale legislaţiei comunitare”164. Curtea de Justiţie a reafirmat în repetate rânduri aceasta obligaţie a Uniunii Europene. 14.1 Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene Carta Drepturilor Fundamentale acoperă drepturile în trei domenii: - drepturi civile: drepturile omului şi dreptul la justiţie, garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată de Consiliul Europei; - drepturi politice care derivă din cetăţenia europeană stabilită prin Tratate; - drepturi economice şi sociale care includ drepturile stabilite de Carta Comunitară a Drepturilor Sociale ale Muncitorilor, adoptată pe 9 decembrie 1989 la summit-ul de la Strasbourg al şefilor de stat şi guvern din Statele Membre, sub forma unei Declaraţii. Carta enumera aceste drepturi în şase capitole: Demnitate, Libertate, Egalitate, Solidaritate, Cetăţenie şi Justiţie. Capitolul şapte acoperă prevederile generale. Astfel, Carta consolidează toate drepturile personale într-un singur text, implementând principiul indivizibilităţii drepturilor fundamentale. Demnitate - demnitatea umană, dreptul la viaţă, dreptul la integritatea persoanei, interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei şi a muncii forţate. Libertate - dreptul la libertate şi siguranţă, respectarea vieţii private şi de familie, protejarea datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie şi dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, libertatea de exprimare şi informare, libertatea de întrunire paşnică şi de asociere, libertatea artelor şi ştiinţelor, dreptul la educaţie , libertatea profesională şi dreptul la muncă, libertatea acţiunilor, dreptul la proprietate, azil, protecţie în caz de expulzare şi extrădare.
163 164

Tratatul Uniunii Europene, Articolul 6 (F). Ibidem 157

Egalitate - egalitate în drepturi, interzicerea discriminării, diversitate culturală, religioasă şi lingvistică, egalitatea în drepturi între bărbaţi şi femei, dreptul copilului, dreptul persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap. Solidaritate - dreptul la informarea şi consultare a muncitorilor din întreprinderi, dreptul la negociere şi acţiune colectivă, dreptul de acces la serviciile de plasament, dreptul la protecţie în caz de concediere nejustificată, condiţii de muncă juste şi echitabile, interzicerea muncii pentru copii, protecţia tinerilor la muncă, viaţă familială şi profesională, securitate socială şi ajutor social, protecţia sănătăţii, acces la serviciile de interes economic general, protecţia mediului, protecţia consumatorilor Cetăţenie - dreptul la vot şi dreptul de candida la alegerile pentru Parlamentul European, şi alegerile locale, dreptul la o bună administraţie, dreptul de acces la documente, dreptul la Ombudsman, dreptul de petiţie, libertatea circulaţiei şi de şedere, protecţie diplomatică şi consulară. Justiţie - dreptul la un recurs efectiv şi la un tribunal imparţial, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, principii ale legalităţii şi ale proporţionalităţii delictelor şi pedepselor, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi infracţiune. Aceasta Cartă stabileşte o distincţie, pe care textele europene şi internaţionale o evidenţiaseră deja, între drepturile civile şi politice, pe de o parte şi drepturile economice şi sociale pe de alta parte. În cadrul principiului universalităţii, majoritatea drepturilor enumerate sunt conferite tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitatea lor sau de locul de rezidenţă. Cu toate acestea, de drepturile legate direct de cetăţenia Uniunii beneficiază numai cetăţenii (precum dreptul de a lua parte la alegeri pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale) iar o altă serie de drepturi se referă la anumite categorii (ca de exemplu drepturile copiilor sau anumite drepturi sociale ale muncitorilor). Acest document îşi propune să răspundă la problemele generate de actualele şi viitoarele evoluţii din domeniul tehnologiei informaţiei sau ingineriei genetice, stabilind o serie de drepturi precum protecţia datelor personale sau drepturi legate de biotică. Documentul este, în acelaşi timp, un răspuns la cererea legitimă de transparenţă şi imparţialitate în funcţionarea administrativă a Comunităţii, incluzând dreptul de a avea acces la documentele administrative ale Comunităţii şi dreptul la o bună administrare, care însumează cazuistica Curţii de Justiţie în domeniu. 15. Educaţia, formarea profesională şi tineretul Cetăţenii Comunităţii vor deveni mai conştienţi de rolul pe care învăţământul şi educaţia îl au în viaţa de zi cu zi şi în promovarea
158

înţelegerii între popoare. Învăţământul, pregătirea elevilor şi a profesorilor vor dobândi o dimensiune europeană, iar Comunitatea va avea posibilitatea de a se implica activ în toate domeniile cercetării, tehnologiei şi învăţământului superior. 16. Energia Politica energetică a UE are la bază obiectivele pe termen lung definite în 1995 în: „Cartea albă a politicii energetice pentru Uniunea Europeană”. Conform acestui document - idee accentuată continuu de toţi factorii de decizie în domeniul politicii energetice la nivelul UE (Comisia, Parlamentul şi Consiliul), politica energetică trebuie să constituie o parte integrantă a obiectivelor generale ale politicii economice Comunitare, care se bazează pe integrarea pieţei, de reglementare, limitare a intervenţiei publice la ceea ce este strict necesar în scopul apărării interesului public şi al bunăstării, dezvoltării viabilă, protecţia consumatorului şi coeziunea economică şi socială. Cu toate acestea, politica energetică trebuie să urmărească, dincolo de aceste obiective generale, şi obiective specifice sectorului energetic privind atât competitivitatea şi siguranţa furnizării cât şi protecţia mediului. În afara obiectivelor energetice generale, Comunitatea a prevăzut diverse obiective sectoriale ce au delimitat cadrul politicii energetice a UE: - menţinerea procentului de combustibil solid (cărbune) în valoarea totală a consumului energetic, în special prin creşterea competitivităţii acestui sector. - creşterea ponderii consumului de gaz natural; - stabilirea condiţiilor de maximă siguranţă ca o premisă pentru planificarea, construirea şi utilizarea centralelor electrice nucleare; - creşterea ponderii surselor reînnoibile de energie. În timp ce Comunitatea a obţinut succese de necontestat în realizarea obiectivelor mai sus menţionate, Statele Membre au însă performante inegale. Toţi factorii politici (Comisia, Parlamentul şi Consiliul) au fost de acord, în această perioadă, că trebuie făcut un efort, în ceea ce priveşte obiectivele sectoriale, pentru a creşte ponderea surselor reînnoibile de energie: obiectivul (minimal) este de a dubla ponderea acestora în consumul total de energie, astfel încât în 2010 să atingă nivelul de 15% (principiul substituţiei). 17. Extinderea Uniunii Europene Extinderea Uniunii Europene nu este un scop în sine, deşi se poate afirma că, pentru a-şi îndeplini misiunea de a realiza unitatea Europeană, de

159

scopul Uniunii este acela de a aduna la un loc toate popoarele Europei. b. Proceduri Statul solicitant adresează solicitarea către Consiliu. care presupune capacitatea de a efectua modificări substanţiale ale legilor. Consiliul European a stabilit criteriile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii la aderare (în plus faţă de condiţiile stabilite în cadrul Tratatului): o economie de piaţa funcţională. respectarea principiile care stau la baza Uniunii: democraţie. pentru a contribui la menţinerea păcii în Europa. Eforturi aşteptate din partea statelor solicitante În 1993. Condiţii care trebuie îndeplinite Dintre aceste condiţii putem enumera: situarea geografică a ţărilor candidate la aderare pe continentul european. Probleme ridicate de viitoarele extinderi a. În vederea extinderii Uniunii Europene se au în vedere mai multe obiective: 1. capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi pieţei din cadrul Uniunii. Condiţiile de aderare şi adaptarea la tratatele pe care le implica acest proces sunt menţionate în cadrul unui acord dintre Uniune şi statul solicitant. 160 . adoptarea acquis-ului comunitar. Aderarea acestora este considerată necesară pentru a întări noile democraţii şi. la Copenhaga.a menţine pacea pe continent şi de a avea un rol mai activ în lume. Crearea unui cadru juridic aplicabil a. Consiliul ia o hotărâre unanimă. în principiu. Extinderea în continuare a Uniunii Europene va avea impact deosebit asupra uniformităţii din cadrul UE şi asupra modului de funcţionare a Uniunii. iar procesul de aderare trebuie să ţină cont de acest lucru. care acţionează printr-o majoritate alcătuită din membrii săi. şi anume integrarea politică. care implică în primul rând ţările Europei Centrale şi de Est. declin economic şi izolare de familia Europeană. După consultarea Comisiei şi obţinerea aprobării din partea Parlamentului European. după decenii de regim totalitar. Uniunea consideră că este de datoria sa să ajute aceste ţări să adere la organismul european. 2. reglementarilor şi prevederilor administrative. stat de drept etc. b. Acordul de principiu al UE UE se declară. respect pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. adoptarea obiectivelor fundamentale ale Uniunii. acord care trebuie ratificat de către fiecare stat membru. economică şi monetară. în favoarea extinderii. în consecinţă. Diferenţele dintre statele solicitante în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor constau în faptul ca situaţiile lor sunt diferite.

extinderea este un proces progresiv. Strategia de pre-aderare Consiliul European a decis să adopte o strategie accelerată de preaderare pentru ţările central şi est-europene.). ceea ce reprezintă un instrument-cheie al acestei strategii. politica agricolă. din 12 şi 13 decembrie 1997. care aduc toate formele de asistenţă ale Uniunii în ţările candidate. Programele pentru fiecare ţara acoperă priorităţile pe termen scurt şi mediu 161 . b. politica regională) şi asupra cheltuielilor comunitare aferente. în funcţie de nivelul de pregătire al ţării candidate şi în funcţie de propriul ritm. având în vedere situaţiile diferite ale statelor candidate. Cadrul comun trebuie aşadar să permită negocieri separate pentru fiecare ţară. Uniunea trebuie mai întâi să se adapteze. Într-un „Protocol privind extinderea Uniunii Europene”. Strategia de extindere elaborată de Uniune Strategia a fost elaborată în mare parte de Consiliul European la Luxemburg. la alocarea locurilor in Parlamentul European începând cu mandatul 20042009 şi la reorganizarea Comisiei. şi îşi propune să ajute Ţările Central şi est-europene să realizeze cât mai rapid şi mai curând posibil acquis-ul comunitar.parteneriate de aderare. astfel încât să se garanteze includerea a câte unui membru din fiecare Stat Membru începând cu anul 2005. în cadrul unei singure structuri.Organizarea instituţională trebuie să fie regândită în condiţiile în care Uniunea trebuie să continue să funcţioneze eficient cu peste 25 de membri.3. Extinderea este privită ca un proces general. care să înceapă în fiecare caz la momentul potrivit. a. Strategia include două instrumente: . importanţa agriculturii.Având în vedere caracteristicile economice ale ţărilor candidate (stadiul relativ de dezvoltare. Cu toate acestea. Aceasta semnifică: . deci trebuie să fie realizată în cadrul unui proces de negociere unitar. Necesitatea adaptării Uniunii la procesul extinderii Pentru a se asigura că o extindere de asemenea proporţii nu se realizează în detrimentul procesului de integrare. care vor continua să constituie baza relaţiilor Uniunii cu aceste ţări. 4. facilitându-le astfel procesul aderării. etc. . pentru a implementa programe naţionale menite să pregătească ţările respective pentru aderare. Tratatul de la Nisa include prevederi instituţionale referitoare la sistemul de votare în cadrul Consiliului (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005). Principii adoptate pentru realizarea acestui proces. Strategia completează acordurile europene. extinderea va avea în mod inevitabil consecinţe asupra anumitor politici comune (ex.

asistenţa comunitară: Consiliul European de la Berlin din martie 1999 a decis să mărească substanţial ajutorul pentru pre-aderare. . în conformitate cu rezultatele Conferinţei Interguvernamentale asupra revizuirii tratatelor (care a luat în final forma Tratatului de la Amsterdam). c. Aceste acorduri. în ultima perioada. 18. au intrat în vigoare în anul 2001.a. UE a încheiat o serie de acorduri sectoriale cu Elveţia la sfârşitul anului 1998. care includ aspecte privind libera circulaţie a persoanelor şi transporturile. Impozitarea Atât crearea Pieţei Unice cât şi finalizarea Uniunii Monetare şi Economice au condus. dar nici nu a respins-o. Începerea negocierilor de aderare Consiliul European de la Madrid a stabilit ca deciziile necesare începerii negocierilor de aderare să fie luate în maxim şase luni de la încheierea Conferinţei Interguvernamentale referitoare la revizuirea tratatelor.b. la noi iniţiative comunitare în 162 .care trebuie să fie respectate în adoptarea acquis-ului. . cooperare regională şi politica economică. . guvernul elveţian nu a solicitat aderarea la UE.c. La Madrid în decembrie 1995 s-a solicitat Comisiei exprimarea opiniei în legătura cu o serie de candidaturi. mobilizând resursele financiare disponibile pentru acest scop. Implementarea strategiei: progresul concret înregistrat de ţările candidate . Situaţia Elveţiei Ca urmare a rezultatelor negative ale referendumului din 1992 referitor la aderarea acestei ţări la Spaţiul Economic European. Conferinţa este un forum multilateral de consultare care reuneşte Statele Membre şi statele candidate pentru a aborda probleme de interes comun în domeniile politicii externe şi de securitate. 5. în special în cadrul programului PHARE. Conferinţa Europeană Consiliul European convoacă Conferinţa Europeană propusă de Comisie. Comisia şi-a exprimat opinia întro informare datată iulie 1997 denumita „Agenda 2000”. justiţie şi afaceri interne. să creeze două instrumente specifice: instrumentul structural de pre-aderare (ISPA) şi instrumentul de pre-aderare pentru agricultura (SAPARD). să menţină accentul programului PHARE pe două obiective prioritare: întărirea sistemului administrativ şi judiciar (reprezentând până la 30% din finanţare) şi investiţii legate de adoptarea acquis-ului comunitar (până la 70 %). să iniţieze o serie de programe comunitare (în domeniul educaţiei şi al cercetării) pentru ţările solicitante.

politica socială şi regională (când procesul de reconversie industrială are consecinţe sociale şi regionale imposibil de acceptat). .politica comercială externă (politica anti-dumping. Eliminarea restricţiilor privind circulaţia capitalului a provocat temeri în sensul că bazele de impozitare naţionale ar putea fi erodate de competiţia în materie fiscală. Comunitatea urmăreşte o serie de obiective atunci când construieşte politică generală de impozitare: . . Statele Membre vor trebui să finanţeze orice creştere a cheltuielilor publice prin creşterea impozitelor. Industria În sens larg. obiectivul primar al Comunităţii a fost acela de a „elimina ambiguităţile legislative” care permiteau evaziunea fiscală.In domeniul impozitării directe. Aceasta a fost motivaţia legislativă privind TVA şi accizele. Din aceste motive.prevenirea distorsionării concurenţei în interiorul Pieţei Unice prin existenţa diferenţelor dintre cotele impozitelor indirecte şi dintre sistemele de impozitare propriu-zise. .prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale. aceasta conducând la o deplasare a sarcinii fiscale de la capital către forţa de muncă. Obiectivul general al Pactului este ca bugetele Statelor Membre să se menţină într-un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic. . acordurile comerciale bilaterale şi multilaterale cu implicaţii în anumite sectoare industriale). 163 . 19.Prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi.măsuri generale pentru dezvoltarea în continuare a pieţei interne şi pentru consolidarea uniunii economice şi monetare în Europa (în acest sens.ceea ce priveşte domeniul general al impozitelor şi taxelor. Din cauza aceasta. un al doilea obiectiv l-a constituit evitarea dublei impuneri. Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare prevede ca Statele Membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite nepurtătoare de dobândă care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în care nu se reuşeşte reducerea deficitului. politica industrială face parte din politica economică generală). fiind vorba în special de „migrarea” bazelor de impozitare naţionale pe măsură ce firmele îţi părăsesc sediile iniţiale din Statele Membre în căutarea celui mai favorabil regim fiscal în alte ţări comunitare. cu consecinţe nefaste asupra ocupării forţei de munca. . politica industrială constă în: .

pe de alta.consolidarea cooperării între întreprinderile europene. atât în ramurile industriale de înalta tehnologie.politica concurenţială (instrumente juridice destinate intervenţiei asupra mecanismelor de piaţa care nu funcţionează corect şi monitorizării sprijinului acordat de stat). Conform acestei definiţii.. Justiţia şi afacerile interne 1. Astfel. Din 1986. Uniunea însăşi foloseşte criteriile operaţionale: în contextul BEI şi al creditelor acordate în baza „Noului Instrument Comunita”" (NIC). Dificultăţile cauzate de concurenţa tot mai acerba. Uniunea are un Comisar însărcinat cu politica privind IMM. Comunitatea s-a implicat în anumite sectoare industriale ale Europei din pricina performantelor lor relativ slabe la nivelul pieţei mondiale. 21. şi întreprinderile de mărime medie (50-250 angajaţi). Ca urmare. Prevederile sunt incluse în Tratatului de la Maastricht: 164 . concurenţa. În sens restrâns. . acestea fiind prezente în toate sectoarele industriei şi serviciilor. însă sunt afectate de legislaţia comunitară privind taxele şi impozitele. EURO. procesul de restructurare industriala este strâns legat de fenomenul interdependenţei economice. Se face distincţia între microîntreprinderi (0-10 angajaţi) şi micile întreprinderi (10-50 angajaţi). pe de o parte. şi adaptându-se mult mai uşor schimbărilor survenite în condiţiile economice şi sociale. Întreprinderile Criteriile de definire a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) diferă considerabil de la un stat membru la altul şi nu exista nici o înţelegere oficială privind o definiţie comunitară. politica industrială a Comunităţii face referinţă la măsuri specifice pentru anumite sectoare industriale şi la resursele acordate în acest scop. 20. Existenţa IMM este necesară pentru funcţionarea armonioasă a economiei moderne.politica de cercetare şi dezvoltare. politicile sociale şi regionale şi formalităţile vamale. legislaţia societăţilor comerciale. . o întreprindere poate fi clasificată drept IMM dacă are cel mult 500 de angajaţi. mijloace fixe în valoare neta de mai puţin de 75 mil. politica Comunităţii în acest domeniu consta în măsuri menite să promoveze interesele IMM şi să elimine discriminările care le pot bloca accesul pe piaţa. mai mult de 99% din firmele existente în cadrul Uniunii precum şi o mare parte a populaţiei aflată în câmpul muncii aparţin IMM. Ele operează în special la nivel naţional. şi nu are mai mult de o treime din capital în posesia unei firme mai mari. cât şi în cele tradiţionale nu mai pot fi rezolvate de politicile industriale naţionale.

Aceştia informau şi consultau Parlamentul în anumite domenii. 2) Reguli care guvernează traversarea de către persoane a graniţelor externe ale statelor membre şi exercitarea controlului la aceste graniţe. în cadrul unui birou european de poliţie (Europo). b. în legătură cu organizarea unui sistem de schimb de informaţii la nivelul Uniunii.a. „Comitetul K 4”.combaterea imigraţiei ilegale. 8) Cooperare vamală. se aplica în noua zone de „interes comun”: 1) Politica de azil. anumite aspecte ale cooperării vamale. 7) Cooperare judiciară în probleme legate de infracţionalitate.condiţii de intrare şi circulaţie pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. Pentru a crea o nouă „zonă de libertate. pregătea deciziile acestuia. Dreptul la iniţiativă aparţinea. Domeniu de aplicare În cadrul Tratatului de la Maastricht. securitate şi justiţie”. alcătuit din miniştrii afacerilor interne şi ai justiţiei. Tratatul de la Amsterdam a transferat o mare parte a celui de-al treilea pilon din Tratatul de la Maastricht în sfera comunitară. . Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi un Comitet de Coordonare al înalţilor funcţionari publici. 6) Cooperare judiciară în probleme civile. 4) Combaterea dependenţei de droguri în măsura în care aceasta problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). acolo unde este necesar. care trebuiau să se implice total în asemenea acţiuni. a rezidenţei ilegale şi a muncii neautorizate în cazul persoanelor provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. 3) Politica de imigrare şi politica referitoare la persoanele provenind din terţe state: . fie Comisiei. inclusiv. inclusiv reîntregirea familiei şi accesul la muncă. . fie statelor membre. Schimbări produse prin Tratatul de la Amsterdam. în funcţie de sector. Sistem de luare a deciziilor Organismul însărcinat cu luarea deciziilor era Consiliul. Consiliul acţiona în unanimitate.condiţii de rezidenţă pentru persoanele provenind din terţe state pe teritoriul statelor membre. 5) Combaterea fraudei la scara internaţională în măsura în care această problemă nu este prevăzută de (7) până la (9). cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. cel de-al treilea pilon al Uniunii Europene. deşi procedurile de 165 . 9) Cooperare la nivelul poliţiei pentru a preveni şi combate traficul de droguri şi alte forme grave de infracţionalitate la nivel internaţional. 2.

La început. 22.liberalizarea trebuie să ducă la crearea pieţei unice prin încurajarea celorlalte libertăţi: (de circulaţie a persoanelor.un teritoriu fără frontiere interne. libera circulaţie a bunurilor era considerată a face parte dintr-o uniune vamală a statelor membre. precum şi stabilirea unui tarif vamal extern unic pentru întreaga Comunitate. Libera circulaţie a capitalului . În final. a bunurilor şi a serviciilor) . cu luarea în considerare a măsurilor de protecţie în situaţii excepţionale) . libertatea de mişcare a persoanelor. acela al pieţei interne 166 . care se află în circulaţie pe teritoriul statelor membre. limitată acum la cooperare judiciară şi la nivel de poliţie în legătură cu probleme legate de infracţionalitate. . 17 declaraţii semnate de către statele membre. subiectul include trei tipuri de clauze de flexibilitate. Acea parte a celui de-al treilea pilon rămasă în sfera interguvernamentală.luare a deciziilor şi prerogativele Curţii de Justiţie nu sunt neapărat în acord cu regulile comunitare. Libera circulaţie a bunurilor Libera circulaţie se aplică produselor provenind din statele membre şi produselor provenind din terţe ţări.de asemenea. constând în eliminarea taxelor vamale. a restricţiilor cantitative asupra schimburilor comerciale şi a măsurilor cu caracter echivalent. în scopul realizării pieţei interne . câteva calendare de implementare şi opţiunea de a dezvolta în continuare procesul de cooperare. . Acest plan acordă prioritate maxima luptei împotriva crimei organizate. încorporează câteva aspecte comunitare. unde bunurile (printre altele) să poată circula la fel de liber ca şi în interiorul unei pieţe naţionale. Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne fac parte dintr-un concept mai larg. 23. trebuie să încurajeze progresul economic prin facilitarea investiţiilor eficiente de capital. Planul adoptat în decembrie 1998 stabileşte un calendar de prioritatea pentru perioade de doi şi cinci ani şi subliniază necesitatea de a încorpora sistemul Schengen în cadrul juridic al Uniunii. combaterea traficului de persoane. 24. dezvoltarea Europo şi cooperarea mai strânsă în domeniul judiciar. Mai târziu.eliminarea tuturor restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi apoi a restricţiilor asupra circulaţiei capitalului între statele membre şi ţările terţe (în ultimul caz. accentul a fost pus pe eliminarea tuturor obstacolelor privind libera circulaţie. şapte protocoale suplimentare.

Libera circulaţie a serviciilor Se urmăreşte ca persoanele care prestează activităţi independente (în domeniul comercial. Aceasta implică eliminarea discriminării pe baza naţionalităţii şi. are reţineri în ceea ce priveşte aplicarea Metodei Comunitare în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi nu va aplica toate deciziile adoptate în acest domeniu. Comisia se angajează să realizeze studii de evaluare a impactului. 26. plăteşte”. În Tratat se menţionează explicit necesitatea ca problematica protecţiei mediului să fie integrată în toate politicile sectoriale ale Comunităţii. în cazul propunerilor ce pot avea grave repercusiuni asupra mediului. în special în ceea ce priveşte cea mai bună localizare din punct de vedere economic. aplicarea de măsuri pentru a facilita exercitarea lor. căci odată cu eliminarea controalelor la frontierele interne nici o persoană nu mai putea fi supusă controlului privind naţionalitatea. acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici. că „sănătatea. fie prestatori de servicii. De la apariţia sa. Conceptul economic originar a câştigat treptat un interes mai general. conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat sensul. Politica de mediu a Comunităţii se bazează pe următoarele principii: precauţie. fie angajatori. cu luarea în considerare atât a libertăţii de stabilire a reşedinţei cât şi a libertăţii de a presta servicii. activităţi meşteşugăreşti sau profesii liberale) să fie libere să-şi exercite profesia în cadrul Comunităţii. atunci când aceste libertăţi urmează sa fie puse efectiv în practică. Tratatul CE prevede. prevenire. industrie. siguranţa. prevăzute prin Tratatul de la Amsterdam. mai ales prin armonizarea regulilor naţionale privind accesul sau recunoaşterea lor reciproca. îndepărtarea sursei de poluare şi „cel care poluează. Aceasta se aplică şi cetăţenilor unor terţe ţări. ce constituie în prezent unul din obiectivele principale ale UE. Danemarca. liderii UE şi-au subliniat angajamentul faţă de obiectivul dezvoltării durabile. protecţia mediului" 167 . deşi semnatară a Acordurilor Schengen.în care nu este posibilă existenţa frontierelor interne sau restrângerea libertăţii de circulaţie a persoanelor. Trebuie remarcat ca Regatul Unit şi Republica Irlandei au optat pentru neaplicarea noilor măsuri privind libera circulaţie a persoanelor. independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea. Aceasta nouă clauză are aplicabilitate extinsă. Mediul înconjurător Modificarea Tratatului Uniunii Europene subliniază principiul dezvoltării durabile. 25. în mod expres.

trebuie să se bazeze pe „un grad ridicat de protecţie. procesarea şi transmisia informaţiilor . în special. evaluarea mai bună a necesitaţilor industriei în ceea ce priveşte politica de cercetare ştiinţifică. stocarea. a apei. trebuie subliniat ca responsabilitatea combaterii şomajului revine Statelor Membre. între altele. realizarea Societăţii Informaţionale şi promovarea cooperării industriale. de înaltă tehnicitate. obiectivele şi activităţile importante menţionate în Tratat se numără: promovarea în interiorul Comunităţii a unui înalt nivel de ocupare a forţei de muncă prin elaborarea unei strategii concertate în acest sens şi. în mod tradiţional. Sectoarele în care se regăseşte concentrată cercetarea sunt deseori cele ce implică tehnologiile de nivel mediu. menită a promova forţa de muncă bine pregătită. având în vedere. Printre principiile. climei. Parlamentul European şi Consiliul vor urmări atingerea acestui obiectiv. TTI include toate tehnologiile folosite pentru colectarea.sunet. protecţie socială adecvată. care acoperă. 27. poziţia UE apare a fi din ce în ce mai slabă în domenii cum sunt IT (Information Tehnology . Ocuparea forţei de muncă şi politica socială Promovarea ocupării forţei de munca. Uniunea se va ocupa de probleme de mediu doar atunci când ar putea acţiona mai eficient decât o pot face autorităţile naţionale sau regionale. 165 Tratatul de constituire a Comunităţii Europene Art. în limitele puterilor cu care sunt investite”165.Tehnologie Informatică) şi electronică. a florei şi faunei. Domeniile în care deţinea. Telecomunicaţiile şi Tehnologia Informaţiei (TTI). în special. În conformitate însă cu principiul subsidiarităţii. o poziţie puternică sunt din ce în ce mai mult ameninţate. 95 [100 a] (3) 168 . asigurarea unui dialog între conducerea întreprinderii şi sindicat. Exista numai câteva sectoare în care UE deţine o puternică specializare a cercetării şi un clar avantaj tehnologic. dezvoltarea resurselor umane pentru obţinerea unei rate înalte de ocupare şi păstrare a forţei de muncă şi combaterea situaţiilor de excludere. date şi imagini. Deşi Tratatul de la Amsterdam a introdus acţiuni coordonate în acest sens. Uniunea este astfel angrenată în implementarea unei politici active privind protecţia solului. Art. 28. ultimele evoluţii susţinute de descoperiri ştiinţifice. Noile tehnologii industriale Termenul „tehnologii noi” desemnează întreg domeniul tehnologiilor moderne. aerului. 174 (130 r). un nivel mai ridicat de viaţă şi condiţii de muncă mai bune. Priorităţile de acţiune sunt: dezvoltarea pieţei interne. calificată şi adaptabilă şi pieţele de munca receptive la schimbările economice. constituie obiective clare ale politicii Uniunii Europene în domeniul ocupării forţei de muncă şi a politicilor sociale.

realizarea unei pieţe unice. . aşa cum sunt definite în Tratatul CE sunt următoarele: . . a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii. sau produse ale prelucrării primare care au o legătură directă cu aceste produse166”. 169 . sub toate formele. una din preocupările fundamentale ale Uniunii Europene.creşterea productivităţii în activităţile legate de industria pescuitului.29. .rezolvarea celor mai importante distorsiuni ale pieţei (barierele vamale şi atitudinea anti-concurenta/protecţionistă). ale fermelor zootehnice şi ale activităţii de pescuit. Planul de acţiune indica patru obiective strategice de egală importanţă şi care trebuie urmate în paralel: . 30.eliminarea obstacolelor sectoriale din calea integrării pieţei (noi măsuri legislative şi modificarea atitudinii administraţiilor locale). 1 (2). în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. 31. . care sunt şi obiective ale Politicii Comunitare în domeniul Pescuitului (PCP).stabilizarea pieţelor.menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. în beneficiul tuturor cetăţenilor. Tratatul de la Roma include prevederi referitoare la politica în domeniul pescuitului: se precizează obiectivele Politicii Agricole Comunitare (PAC). încă de la începuturi. Pescuitul Politicile economice în ceea ce priveşte pescuitul au în vedere următoarele direcţii: . .salvgardarea valorilor comune. . Piaţa internă Funcţionarea eficientă şi deplină a pieţei unice prin indicarea detaliată a măsurilor care trebuie luate în vederea îmbunătăţirii funcţionarii pieţei unice a constituit. precum şi cu principiile 166 167 Tratatului de constituire a Uniunii Europene Articolele 32-37 (38-43) Tratatului privind Uniunea Europeană. . Politica externa şi de securitate comună Cele cinci obiective specifice ale PESC167. Art. 11(1) (J.asigurarea livrării de produse la preţuri rezonabile pentru consumator.consolidarea securităţii Uniunii şi a Statelor Membre.eficientizarea reglementarilor pieţei unice (asigurarea respectării acestora şi simplificarea lor la nivel Comunitar şi naţional). întrucât aceasta defineşte produsele agricole ca fiind „produse ale solului.

. într-un efort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile şi locuitorii lor să beneficieze integral de avantajele Pieţii unice şi de Uniunea economică şi monetară.dreptul la reprezentare şi participare.dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii.dreptul la protejarea intereselor financiare. 32. 33. a unor drepturi de care societăţile comerciale pot uza în completarea sau ca o alternativa la drepturile acordate de legislaţiile naţionale. Privite la nivelul Uniunii.Actului final de la Helsinki şi obiectivele Cartei de la Paris. în principal. . . Diferenţele dintre regiuni în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare şi nivelul de trai au fost mult timp un fapt obişnuit în fiecare dintre statele membre. drepturile de proprietate intelectuală. problemele sunt destul de mari pentru a fi necesară alocarea unui sprijin comunitar. O mare parte a acestui sprijin este asigurată de statele membre. acceptate la nivel internaţional: . În Tratatul de la Amsterdam se precizează ca acest obiectiv se referă şi la graniţele externe. În acelaşi timp. Compromisul obţinut consta în instituirea.dreptul la informaţie şi educaţie. Proprietatea intelectuală Fiind drepturi exclusive. precum şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. ca întreg.promovarea cooperării internaţionale. . la nivel Comunitar. Perspectiva unei unificări totale şi absolute a acestor legislaţii nu a fost niciodată preconizată în mod serios de către statele membre. 34. investiţiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public. În vederea stimulării activităţii economice în regiunile mai puţin favorizate. în baza schemelor naţionale de asistenţă regională. Protecţia consumatorului Uniunea Europeană recunoaşte un număr de cinci drepturi de baza ale consumatorului. Aplicarea în practica a acestor drepturi teoretice are în vedere. dezechilibrele sunt şi mai evidente. Politica regională Între regiunile Uniunii Europene precum şi între oamenii care trăiesc acolo există inegalitatea din punct de vedere economic şi social. . industrială şi comercială depind însă de legislaţiile naţionale.dreptul la protejarea intereselor legale.dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. doua domenii: 170 . .

să solicite reparaţii pentru orice vătămare fizică sau pagubă cauzată de produsul sau serviciile achiziţionate. este unica şi are o importanta istorica. Informarea . 2. preţul) bunurilor şi serviciilor ce i se oferă. calitatea. de a extinde zona de stabilitate şi prosperitate pentru a include noi membri. Uniunea are sarcina de a reuni sub aceeaşi umbrela toate popoarele Europei. . Obiective: Tratatul de la Maastricht a trasat Comunităţii sarcina de a sprijini formarea şi dezvoltarea infrastructurilor destinate unor reţele trans-europene de transporturi. de a păstra pacea pe continent şi de a-şi spori importanţa la nivel mondial.Pentru elaborarea acestei politici s-a pornit de la ideea conform căreia cumpărătorul ar trebui să fie capabil: . pentru a putea face o alegere avizată dintre produsele şi serviciile aflate în competiţie. De aceea este imperativă îmbunătăţirea standardelor de informare în legătura cu produsele de larg consum Printre liniile generale ale acestei politici se numără: transparenţa informaţiei privind produsul. dat fiind că ele depind în primul rând de interconectarea şi interoperabilitatea reţelelor naţionale. Sarcina asumată. Relaţii externe Extinderea Uniunii Europene nu este un obiectiv în sine. telecomunicaţii şi distribuţie a energiei. priorităţile şi liniile generale ale măsurilor preconizate.să evalueze caracteristicile de bază (felul. Una dintre orientările principale în acest sens o reprezintă legarea insulelor.se refera la obiectivele.să folosească bunurile şi serviciile în siguranţă şi în mod satisfăcător. Instrumente: Utilizând procedura de codecizie. de a continua integrarea continentului prin mijloace paşnice. Scopul acestor reţele se regăseşte în obiectivul general privind coeziunea economică şi socială. Relaţii transeuropene 1. în scopul de a construi Europa unită. dezvoltarea serviciilor de informare a consumatorului precum şi extinderea testării comparative a produselor.Capacitatea consumatorului de a se autoproteja depinde direct de nivelul de cunoştinţe.1. Comunitatea adoptă orientări care . 35. . cantitatea. 171 . a zonelor izolate şi a regiunilor periferice cu regiunile centrale ale Comunităţii. Extinderea reprezintă una dintre cele mai mari deschideri ale Uniunii Europene acum.identifica proiecte de interes comun. . la începutul secolului al XXI-lea. 2. chiar dacă se poate susţine că. 36. Achiziţionarea .

prin promovarea cercetării cauzelor şi a modului de transmitere a acestora. Sănătate publică Tratatul de la Maastricht (TUE) a promovat. Aceste măsuri. prin prevederile PAC se vor include şi măsuri luate în domeniile veterinar şi fitosanitar.. al căror obiectiv direct îl constituie ocrotirea sănătăţii populaţiei. Aceste prevederi se referă la: . precum şi faptul că. conform Tratatului de la Amsterdam.. statele membre nu au primit cu entuziasm ideea implementării acestei prevederi. dar. În acest domeniu se au în vedere următoarele direcţii de acţiune: . inclusiv dependenţa de droguri. 1. o dată prevăzute în tratatele oficiale capătă un caracter de obligativitate. unul dintre obiectivele fundamentale ale politicilor Uniunii Europene. împreună cu cele privind calitatea sângelui uman şi a organelor destinate transplantului. Cerinţele de ocrotire a sănătăţii vor face parte din . 172 . Şanse egale Asigurarea unor şanselor egale şi a unui tratamentului egal pentru bărbaţi si femei constituie. în special a celor extrem de grave. pentru prima dată. precum şi măsurile cu caracter stimulativ menite a proteja şi îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei vor fi supuse aprobării de către Consiliu cu majoritate calificată. În el se stipulează că. 38. de asemenea. UE va contribui la asigurarea unui nivel ridicat de ocrotire a sănătăţii prin încurajarea cooperării între Statele Membre iar dacă este necesar le va oferi sprijin în acţiunile lor. sănătatea publică la rangul de competenţă oficială a UE.37.principiului retribuirii egale a bărbaţilor si femeilor. Directivele referitoare la egalitate din Tratatul de la Roma include principii potrivit cărora bărbaţii şi femeile ar trebui retribuiţi în mod egal pentru acelaşi volum de muncă depus. face totuşi unii paşi în aceasta direcţie. pregătirea şi promovarea profesională şi condiţii egale de muncă. chiar dacă subordonată principiului subsidiarităţii. alte politici”.. Se vor lua măsuri pentru prevenirea bolilor. pe parcursul timpului au fost adoptate o serie de documente care. prin definirea şi implementarea tuturor politicilor şi activităţilor Comunităţii se va asigura un înalt nivel de ocrotire a sănătăţii populaţiei.tratamentul egal pentru bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă.. Tratatul preciză că „.Tratatul de la Amsterdam. precum şi prin intermediul educaţiei şi al transmiterii de informaţii medicale. deşi nu prevede o politică specifică la nivelul UE.implementarea progresivă a principiului tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în probleme de securitate socială. . .

39. Societatea informaţională Unul dintre obiectivele UE este garantarea faptului că firmele..Acţiuni eficiente pentru a sprijini demararea activităţii companiilor necotate a căror activitate se desfăşoară în domenii inovative. . 40.Armonizarea.principiul tratamentului egal pentru bărbaţi şi femei în cadrul schemelor ocupaţionale de securitate socială. într-o oarecare măsură. cu privire la prospectele de emisiune (în special pentru cele care trebuie publicate. CEEP (Centrul European pentru Întreprinderile Publice) şi ETUC (Confederaţia Europeană a Sindicatelor). . . prioritar în cadrul planului de acţiune pentru o piaţă unică este statutul companiei europene). mai flexibile.Adoptarea unor reguli noi.introducerea de măsuri menite să îmbunătăţească siguranţa şi protecţia sănătăţii la locul de muncă a femeilor însărcinate. guvernele şi cetăţenii continuă să joace un rol de frunte în economia globală. . a cadrului reglementarilor privind conducerea corporaţiilor (printre propunerile de armonizare necesare. care lucrează pe cont propriu. bazată pe cunoaştere şi informaţie. . 173 . Din punctul de vedere al cererii. emitenţii de titluri ar trebui să se bucure de accesul facil şi în termeni competitivi la pieţe de capital. în special prin: . care au născut de curând sau care alăptează. Adoptarea monedei unice stimulează modernizarea pe scara largă a pieţelor financiare în cadrul UE. .Acord cadru referitor la concediul de maternitate/paternitate încheiat de UNICE (Uniunea Industriilor din Comunitatea Europeană).Dovezi credibile în cazuri de discriminare sexuală. când ofertele publice sunt realizate prin intermediul hârtiilor de valoare). Servicii financiare Elaborarea unei strategii pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice în ceea ce priveşte serviciile financiare.stimularea cercetării în domeniul dezvoltării şi aplicării de noi tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei. Aceasta se poate realiza prin: . . pe baza aplicării eficiente a legislaţiei existente şi a modificării sau completării legislaţiei acolo unde este ineficientă sau incompletă reprezintă fundamentul pentru o politică financiară eficientă. precum şi pentru protecţia femeilor liber profesioniste pe durata sarcinii şi maternităţii.principiului tratamentului egal între bărbaţi şi femei angajaţi în activităţi legate de agricultură.

construirea unei societatea informaţionale care să includă toate categoriile sociale. Libera circulaţie era considerată din punct de vedere strict economic şi privea doar forţa de muncă. regional (în cadrul Consiliului Europei. Spaţiu al libertăţii. stimulează munca şi comerţul în context electronic. imigraţia ilegală şi terorismul. menită să încurajeze şi să mărească gradul de utilizare a Internetului: . Comisia a schiţat o strategie cuprinzând trei mari obiective. Implementarea se realizează printr-o iniţiativa majoră de finanţare care reuneşte UE. cum ar fi crima organizată trans-frontalieră. măresc gradul de utilizare a conţinutului şi instrumentelor multimedia şi asigura crearea tehnologiilor şi a infrastructurilor esenţiale.crearea şi menţinerea unui cadru de reglementari şi standarde generatoare de concurenţă.stimularea dezvoltării de aplicaţii şi conţinut în paralel cu sprijinirea iniţiativelor care încurajează şi permit participarea benefică a tuturor cetăţenilor Europei la societatea informaţională. .conectarea on-line a tuturor cetăţenilor. . dorinţa de extindere a acestei libertăţi asupra tuturor persoanelor şi importanţa crescândă a anumitor probleme. O alta parte importantă a strategiei privind Societatea Informaţională este încurajarea dezvoltării de noi tehnologii şi aplicaţii care vin în sprijinul cetăţenilor. el nu reglementează problemele privind trecerea frontierelor. securităţii şi justiţiei Statele membre UE şi-au lărgit cooperarea la diverse niveluri în domeniul justiţiei şi a afacerilor interne: bilateral.. au încurajat statele membre ale Uniunii Europene să intensifice cooperarea ad-hoc în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. ieftinirea accesului şi sporirea securităţii accesului la Internet. 41. de exemplu) şi global (mulţumită Interpol-ului şi Naţiunilor Unite). Începând din anii '70. Cooperarea în interiorul Uniunii Europene constituie o realizare mai recentă. Internetul este principalul promotor al societăţii informaţionale. şcolilor. traficul de droguri.crearea unei Europe digitale educaţionale şi antreprenoriale prin intermediul Internetului. imigraţia sau politica de vize. firmele cu activitate în diverse domenii ale tehnologiei şi instituţiile academice într-o serie de programe de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica (CDT) în efortul de a promova dezvoltarea tehnologică. De aceea. 174 . . Deşi Tratatul din 1957 instituind Comunitatea Europeana (Tratatul CE) include printre obiectivele sale libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul Comunităţii. firmelor şi administraţiilor prin creşterea vitezei.

Politica de transporturi trebuie să îndeplinească în primul rând obiectivele prevăzute de tratat şi care se referă. Aceasta înseamnă organizarea transporturilor astfel încât să se optimizeze consumurile de energie. este strâns legat de alte politici fundamentale. condiţiile şi timpii de transport. securitatea. definind regulile care trebuiesc respectate de către transportatorii comunitari în ceea ce priveşte aptitudinile profesionale. Dar. Uniunea este cea mai mare regiune 175 . transporturi combinate.Politica Comună a Transporturilor a eliminat progresiv din fiecare tip de transport (politica modală) obstacolele artificiale ridicate între Statele Membre.în cadrul liberalizării pieţei comunitare. . atât în amonte cât şi în aval. servicii într-un alt stat membru decât cel în care îşi au sediul. la completarea pieţei interne. ca şi cele care progresează într-un mod armonios. în schimb. Crearea Pieţei Interne a serviciilor de transport s-a bazat pe măsuri de liberalizare şi de armonizare: .42. Ele constituie un sector important al activităţii. energetică. fiscale şi sociale ale liberei concurente şi permiţând operatorilor comunitari să furnizeze. interoperabilitate. Eficacitatea sistemului comunitar astfel creat nu va deveni evidentă decât treptat. Domeniile care prezintă probleme însă de la început pot fi identificate. a mediului. socială şi regională. reprezentând aproximativ 7% din PNB şi care. 2. Deţinând 53% din piaţă. Se va ajunge astfel la următoarele rezultate: se va elimina distorsionarea concurenţei dintre diferitele tipuri de transport. dispoziţiile sociale şi obligaţiile ce revin serviciului public. este clar că întocmirea unor reguli trebuie să meargă în paralel cu implementarea lor efectivă de către autorităţile chemate să exercite un nivel satisfăcător de control. Politica Comună a Transporturilor a garantat condiţii de funcţionare armonioase. fără discriminare. cum ar fi cea economică. Turism Importanţa economică a turismului a determinat instituţiile europene să se concentreze asupra acestui sector în ciuda absenţei unei baze legale. Transporturile 1. Realizarea unui sistem „viabil prin flexibilitate”. eliminând distorsiunile tehnice. Transporturile reprezintă una din cheile succesului pentru Piaţa Unică deoarece contribuie la concretizarea a două din obiectivele fundamentale ale acesteia: libera circulaţie a persoanelor şi libera circulaţie a bunurilor. ceea ce implică. asumarea costurilor infrastructurii la nivel comunitar. 43. în linii mari. distorsionare provocată de transferarea costurilor în mod greşit către transportatori.

cum ar fi muzeele. Campania împotriva turismului sexual în care erau implicaţi copii a constituit subiectul unui comunicat al Comisiei din 1996. O Decizie ulterioară din 22 decembrie 1986 a stabilit un comitet de consiliere pe probleme de turism şi a cerut statelor membre să ia legătura cu acesta. în cadrul politicilor economice ale Uniunii s-au stabilit o serie de măsuri menite a stimula activităţile turistice atât în ceea ce pricesc agenţii economici promotori ai turismului cât şi vizând siguranţa turiştilor. b. situri de interes istoric sau arhitectural deosebit.Comunitatea a mai iniţiat acţiuni menite se dezvolte industria turismului.Secţiunea ghidare. . Aceasta industrie reprezintă 5. 176 .Având în vedere contribuţia turismului la dezvoltarea regională. . Pentru ca acest domeniu să poată fi exploatat la adevărata sa valoare. Dezbaterile au stabilit principiul ca ghizii turistici să-şi poată desfăşura activităţile în alte state decât ţara de origine atunci când însoţesc un grup în străinătate. referitor la comportamentul turiştilor în ţările aflate în curs de dezvoltare. 1. în special după declararea anului 1990 ca an european al turismului. c. etc. pentru a genera creştere economică si locuri de munca. Pentru turişti: includ măsuri care facilitează traversarea frontierelor şi protejarea sănătăţii. acest domeniu a beneficiat de sprijin prin Fondurile Structurale. Primul plan de acţiune a avut drept scop stimularea calităţii şi competitivităţii turismului european. Măsuri speciale a. Aceste măsuri au acordat o atenţie speciala profesiei de ghid turistic. Pentru afaceri şi profesionişti: includ măsuri referitoare la accesul pe piaţa.turistică din lume. concurentă şi afaceri de mici proporţii. Pentru ţări şi regiuni: . datând din 10 aprilie 1984. Măsuri generale Prima rezoluţie a Consiliului în legătură cu acest subiect. a recunoscut importanţa turismului pentru integrarea Europeană şi a invitat Comisia să facă propuneri. În acelaşi an a fost instituită o linie de buget pentru finanţarea contribuţiei comunitare menită să sprijine eforturile statelor membre de promovare pe pieţele din afara CE.5% din PIB-ul Uniunii şi oferă 6% din totalul locurilor de muncă. cu condiţia ca ei să nu opereze în locuri unde este necesară prezenta unui ghid specializat.O atenţie deosebita a fost acordată creării unui sistem statistic comunitar în acest sector. în special ERDF si EAGGF . 2. siguranţei şi a intereselor directe ale turiştilor. care este supusă unor reguli stricte în ţările mediteraneene ale Comunităţii şi mai puţin stricte în alte state membre. d.

dar şi a costurilor protecţiei împotriva riscurilor fluctuaţiilor valutare. Acest set de reguli formează politica vamală şi reprezintă motivul pentru care cele 25 de autorităţi vamale ale statelor membre lucrează ca o singura entitate. prin dimensiunea economică şi financiară a uniunii monetare astfel formate. Uniunea Vamală Definiţia şi instrumentele politicii vamale Politica vamală este unul dintre fundamentele Uniunii şi este esenţială pentru existenţa pieţei unice. iar o Piaţa Internă în deplinul interes al cuvântului include uniunea monetară. sistemul taxelor vamale comune (TVC) constituie aspectul sau exterior. precum şi prin asigurarea comparabilităţii totale a costurilor şi a preţurilor în cadrul Uniunii. din aceleaşi motive. Instrumentele politicii vamale Dacă principiul liberei circulaţii a bunurilor este faţa interioară a uniunii vamale. La început. Prin facilitarea derulării afacerilor şi venind în sprijinul cetăţenilor. TVC a reprezentat media aritmetică a tarifelor vamale aplicate în 1957 de către statele membre. Consiliul a adoptat cu majoritate calificată o propunere a Comisiei.44. c) crearea posibilităţii pentru moneda euro de a deveni o moneda principala de rezervă şi o monedă de plata.finalizarea construcţiei pieţei unice prin eliminarea sentimentului de nesiguranţă şi a costurilor inerente operaţiunilor de schimb valutar. indiferent de statul membru de destinaţie. . pentru o Europa unită. a oricărei posibilitatea de speculaţie implicând monedele comunitare. Integrarea monetară este un factor al coeziunii economice şi al solidarităţii dintre statele membre. Uniunea economică şi monetară Succesul Pieţei Comune se bazează pe convergenţa politicilor monetare ale statelor membre. atât în mod autonom cât şi în cadrul negocierilor tarifare (de 177 . 45. aceasta este un atu în relaţiile cu restul lumii.creşterea activităţii economice. introducând o serie de amendamente. aceasta trebuia să stimuleze comerţul intra-comunitar. 1. b) asigurarea. Obiectivele majore ale uniunii monetare sunt: . .consolidarea stabilităţii monetare a Europei şi sporirea puterii sale financiare prin: a) eliminarea. prin definiţie. întrucât face posibilă aplicarea uniformă a taxelor vamale asupra produselor importate din ţări terţe. care nu poate funcţiona corect fără reguli comune aplicate uniform la toate graniţele externe ale Comunităţii. a unei anumite invulnerabilităţi a noii monede la speculaţiile de pe plan internaţional.

Un alt instrument al politicii vamale este Documentul Administrativ Unic (DAU). În paralel cu introducerea Nomenclaturii Combinate a fost creată baza de date computerizată Taric (tariful integrat al Comunităţilor Europene). cu scopul de a identifica prevederile comunitare aplicabile fiecărui bun.exemplu. prin însuşi sensul conceptului. Este cunoscută sub denumirea de „Nomenclatura Combinată”. a îmbunătăţit eficienţa luptei împotriva încălcării reglementărilor vamale naţionale şi comunitare. 178 . Uniunea Europeană. fiscală sau monetară. şi are la baza Sistemul Armonizat. în cadrul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ – GATT). aceasta baza de date este disponibilă gratuit pe serverul Europa sub denumirea „DDS database” (Sistemul de difuzare a datelor tarifare). nu numai pentru colectarea taxelor vamale ci şi în elaborarea statisticilor privind comerţul exterior şi aplicarea măsurilor aferente politicilor comercială. disponibilă la aceeaşi adresa. Alt instrument de cooperare şi asistenţă reciproca. Nomenclatura TVC este un instrument foarte important. Eliminarea formalităţilor vamale în 1993 a dus la introducerea sistemului Intrastat pentru colectarea direct de la comercianţi a informaţiilor statistice privind comerţul cu bunuri dintre Statele Membre. care a simplificat substanţial procedurile. a drepturilor şi a obligaţiilor. Crearea unor sisteme informatice ca SIV (Sistemul de Informare Vamală) a îmbunătăţit cooperarea dintre autorităţile administraţiei din statele membre şi dintre aceste autorităţi şi Comisia Europeană în vederea sporirii eficienţei luptei împotriva fraudei şi a asigurării aplicării corecte a reglementarilor vamale. Începând cu anul 2000. presupune unitate şi coerenţă în interiorul sau. agricole. O alta baza de date. datorită utilizării sale atât în scopuri tarifare cât şi statistice. Convenţia de la Neapole II. a nivelului economic şi a dezvoltării în toate zonele Uniunii. un instrument internaţional de clasificare administrat de către Organizaţia Mondiala a Vămilor. înlocuind 150 de documente vamale. De aceea toate aceste probleme nu sunt abordate geografic. indiferent de apartenenţa statală a regiunilor afectate. creat în 1988. este QUOTA (contingente şi plafoane tarifare). De aceea obiectivul major al acestor politici ale Uniunii Europene este egalizarea standardelor de viaţă. ci tematic.

prin iniţierea negocierilor pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare. carne de porc. iar pe de alta parte. După evenimentele din decembrie 1989. intrat în vigoare la 1 februarie 1995. care a perfectat cadrul juridic şi instituţional al raporturilor româno-comunitare. scutirea de taxe suplimentare a produselor româneşti. semnat la 30 iunie 1995. Comunitatea Economică Europeană. acordul releva importanţa legăturilor tradiţionale existente între România şi statele europene. în acelaşi acord. pe atunci. să practice un sistem pluripartid bazat pe alegeri libere şi democratice si să 179 . Acordul European a instituit o asociere între România. Aceste acorduri au urmărit. Se arăta. respectiv. În acelaşi timp. Acordul avea. La 1 august 1996 a intrat în vigoare Protocolul Adiţional la Acordul european de asociere. guvernele care s-au succedat la conducerea României au iniţiat o serie de tratative menite a avea ca obiectiv final aderarea României la Uniunea europeană. culturale şi de altă natură pe care România le aducea ca aport la valorile europene. România. Astfel la 1 februarie 1993. au semnat Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana (Acordul European). privind deschiderea programului Uniunii europene către România. pe de altă parte. pe de o parte. inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor.1 Asocierea României Primele relaţii oficiale între România şi. şi Uniunea Europeană. şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora. pregătirea aderării României la Uniunea Europeană.PROCESUL DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANĂ 9. Între Comunitatea Europeană şi România a fost încheiat un Acord comercial încă din 1980. în acelaşi timp. au fost instituite în anul 1967. ouă. precum şi setul de valori istorice. obligarea părţii române să respecte un anumit nivel al preţurilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. membre ale Comunităţii. necesitatea României de a primi din partea Uniunii europene asistenţă pentru a continua şi finaliza procesul de tranziţie al României spre un nou sistem politic şi economic care să respecte regulile statului de drept şi drepturile omului. ulterior fiind suspendat de către Comunitate din cauza încălcării drepturilor omului în perioada regimului comunist. brânzeturi.Capitolul 9 ROMÂNIA . pe de o parte. ca obiectiv fundamental.

a. circulaţia lucrătorilor.să promoveze dezvoltarea comerţului. România a depus.să sprijine eforturile României de dezvoltare a economiei. . toate ţările europene pot depune o cerere de aderare. Aşa cum prevede Tratatul de la Amsterdam. împreună cu cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană.apărarea valorilor democratice. financiară şi culturală.apartenenţa geografică. care a avut loc la 21-22 iunie 1993). relaţii economice avantajoase. şi Strategia Naţionala de Pregătire a Aderării României la UE.aplicarea politicii comerciale. de desăvârşire a tranziţiei spre o economie de piaţa funcţională şi de consolidare a democraţiei.să asigure o baza pentru cooperare economică socială. Documentul prezenta o serie de soluţii privitoare la modul de ridicare la nivelul standardelor europene a diferitelor sectoare. . a drepturilor omului şi ale minorităţilor. . mai riguroase decât cele bazate anterior pe aşa-zisele criterii „de la Copenhaga” (fixate cu ocazia Summit-ului din capitala daneză. economică sau culturală la bătrânul continent. dreptul de stabilire. La 22 iunie 1995. decizii. furnizarea de servicii. . . cu condiţia să îndeplinească cinci criterii esenţiale. La 25 iulie 1996. a produselor industriale. în scopul instituirii unei economii de piaţă funcţionale.asigure liberalizarea economică. a produselor agricole. plăţi. Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească sunt: .să stabilească un cadru pentru integrarea graduală a României în Comunitate.acceptarea ansamblului de principii. politic.să asigure un cadru adecvat pentru dialogul politic între părţi. printre care dispoziţii legate de libera circulaţie a mărfurilor. concurenţă. Asocierea între România şi Uniunea Europeană a urmărit: . a fost depus la Bruxelles răspunsul României la chestionarul Comisiei europene privind pregătirea avizului asupra cererii de aderare la UE. . piscicole. cooperarea economica s. armonizarea legislaţiei.respectarea mecanismelor de piaţă cu o economie deschisă şi bazata pe concurenţă. semnat la 2 octombrie 1997 şi intrat în vigoare la 1 mai 1999. a unui tarif extern comun şi a codului vamal. . capital. Acordul cuprindea o largă gamă de prevederi de ordin economic. . . abolirea pedepsei cu moartea.să permită dezvoltarea unor legături politice strânse. reguli şi obiective care intra în structura Uniunii. 180 .

Negocierile de aderare a României la UE au fost lansate oficial în 15 februarie 2000. Cu această ocazie a fost salutată încheierea negocierilor de aderare cu Cipru. pe baza unui raport şi a unei recomandări din partea Comisiei. Aderarea României la Uniunea Europeană constituie pentru societatea românească un obiectiv strategic fundamental. Uniunea Europeană a încurajat Turcia să continue energic procesul său de reformă. ca negocierile de aderare să se deschidă cu Republica Ceha. Polonia. Estonia. La 22 februarie 2005 Comisia Europeană a adoptat opinia favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la UE. în Concluziile Consiliului European că. România are ca dată ţinta a aderării anul 2007. Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia. La 1 mai 2004 cele zece ţări citate mai sus au intrat oficial în UE. Malta. Estonia. La 13 aprilie 2005. Parlamentul European a votat avizul conform privind Tratatul de Aderare al României şi Bulgariei la UE. 181 . Lituania. incluzive şi ireversibile a procesului de lărgire. Pe 12-13 decembrie 2002 Consiliul European s-a întâlnit în Copenhaga. Această opţiune are la bază sprijinul tuturor forţelor politice şi sociale. sub rezerva anumitor condiţii specifice. Republica Slovacia şi Slovenia. Ungaria. Polonia. Slovenia şi Cipru. dezvoltarea societăţii româneşti pe principiile democraţiei. Uniunea Europeana va deschide fără întârziere negocierile cu Turcia. La Copenhaga. S-a arătat. Malta. se decide că Turcia îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga. leagăn al democraţiei. statului de drept şi economiei de piaţă. Ungaria. Comisia europeană a recomandat. Letonia. Republica Slovacia şi.După ce a evaluat gradul respectării criteriilor de aderare atins la acea dată de către ţările candidate. vizând ancorarea solidă a ţării în sistemul de valori europene. Textul Tratatului de Aderare a fost finalizat la începutul lunii februarie. Lituania. în avizele sale din 1997. Uniunea Europeană şi ţările aderente au căzut de acord asupra unei declaraţii comune intitulate „O Singură Europă" asupra naturii continue. cu Bulgaria şi România. O dată cu acest Consiliu au fost prezentate aşa-numite „foi de parcurs” care furnizau României şi Bulgariei obiective identificate clar şi dădeau fiecărei ţări posibilitatea de a stabili ritmul procesului de aderare. Pe baza rapoartelor din 1999. dacă la Consiliul European din decembrie 2004. în măsură să asigure stabilitatea socială şi prosperitatea cetăţenilor şi a naţiunii. Şefii de stat şi de guvern ai Celor 15 şi cei ai celor zece ţări candidate nominalizate pentru aderare în 2004 au semnat pe 16 aprilie 2003 un tratat istoric de extindere în clădirea numită „Coloanele lui Atalos” de la poalele colinei Acropole din Atena. Republica Ceha. Tot la acelaşi Summit.

9. ca o arie în care libera circulaţie a persoanelor şi dreptul de rezidenţă pe întreg teritoriul Uniunii sunt asigurate. Aceste valori comune s-au dovedit a fi necesare pentru asigurarea păcii şi prosperităţii în Uniunea Europeană. securitate şi justiţie Aria de libertate. Aceste evoluţii au loc pe fondul deciziei Consiliului European din 16-17 decembrie 2004. acestea reprezintă elemente esenţiale ale cetăţeniei europene. securitate şi justiţie. pe instituţii democratice şi pe aplicarea legii. Acesta menţionează că Uniunea Europeană trebuie să fie păstrată şi dezvoltată ca o arie de libertate. în condiţiile în care fiecare cetăţean se bucură de acces la justiţie 182 . în cadrul Conferinţei de Aderare la nivel ministerial din 14 decembrie 2004. la momentul aderării. ce a confirmat încheierea negocierilor de aderare cu România. pentru cetăţenii Uniunii. securitate şi justiţie. libertatea este garantată.La 17 februarie 2005.concept Integrarea europeană are la bază conceptul de libertate. Aria de libertate. Procesul de aderare se află în etapa avansată a definitivării procedurilor la nivel comunitar. Comisia Europeană a lansat procesul de monitorizare a îndeplinirii angajamentelor asumate de către România în procesul de negociere a aderării la UE. văzută ca o arie de libertate.2 Participarea României la viaţa internă a Uniunii Europene România consideră că. Conceptul Uniunii Europene. ci şi prin implicarea sa în misiunile militare şi de poliţie europene şi împărtăşirea experienţei sale în sfera politicii externe. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a UE. aceasta va trebui să asigure un management eficient al graniţelor sale externe. securitate şi justiţie . susţinerea poziţiilor şi declaraţiilor comune ale Uniunii. Urmează ratificarea Tratatului de către cele 25 de state membre şi de către România. nu doar prin asocierea şi. la Luxemburg. la nivel tehnic. constituind criterii ferme pentru extinderea Uniunii Europene. subsumează un număr de politici menite să asigure că. De altfel. în urma formalizării acestora. În contextul în care. Obiectivele sunt susţinute de mecanisme legislative şi instituţionale care să determine funcţionarea acestei arii fără a aduce prejudicii drepturilor şi intereselor cetăţenilor statelor membre. contribuind astfel la consolidarea ariei de libertate. pe diferite relaţii. poate să aibă o contribuţie consistentă la Politica Externă şi de Securitate Comună a Uniunii Europene. a fost introdus de Tratatul de la Amsterdam şi a intrat în vigoare la 1 mai 1999. securitate şi justiţie. bazat pe drepturile omului. implicit. încă din acest moment. care au culminat cu semnarea Tratatului de Aderare la 25 aprilie 2005.

Spaţiul Schengen .Drepturile omului .Migraţia . în spiritul solidarităţii.Managementul frontierelor externe . libertate şi justiţie sunt: . se dezvoltă politici comune în materie de azil şi migraţie.Extinderea UE din perspectiva domeniului Justiţie şi Afaceri Interne Contribuţia României la consolidarea ariei de libertate. care să respecte în totalitate prevederile Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor şi altor instrumente relevante privind respectarea drepturilor omului.Libera circulaţie a persoanelor .Prevenirea criminalităţii .Cooperarea judiciară în materie civilă şi penală . instituţiilor şi practicilor din ţara noastră cu cele 183 .Prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri .Combaterea terorismului . În acest sens. Politicile care contribuie la consolidarea ariei de securitate.şi beneficiază de securitate. Politicile aplicate nu neagă dreptul celor a căror libertate şi securitate nu este garantată în ţările de origine. face parte dintre ţările ce contribuie la consolidarea acestei arii.Azilul . capabilă de a răspunde nevoilor umanitare.Cetăţenia UE .Politica de vize .Managementul crizelor transfrontaliere în cadrul Uniunii Europene . dreptul de a accede în Uniunea Europeană. Din politicile aplicate rezultă extrem de clar că Uniunea Europeană promovează în întreaga lume aplicarea drepturilor şi libertăţilor de care se bucură proprii cetăţeni.Cooperarea poliţienească şi vamală . Unul dintre obiectivele pe care se bazează aceste politici este de a asigura o Europă deschisă şi sigură. dublate de o constantă preocupare pentru managementul frontierelor externe şi de eforturi de a combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră conexă.Combaterea rasismului şi a xenofobiei . în calitate de stat în curs de aderare la Uniunea Europeană. Progresele realizate şi măsurile preconizate au în vedere în principal armonizarea legislaţiei.Combaterea crimei organizate .Relaţii externe . securitate şi justiţie România.

Lucrările 184 . pentru procesul constituţional european. preocupată de promovarea principiilor şi a practicilor utilizate de Uniunea Europeană în regiune. a fost dat prin adoptarea Declaraţiei de la Laeken. mai ales în contextul în care. Alături de reforma sistemului judiciar. astfel încât aceasta să fie pregătită pentru desăvârşirea procesului de extindere şi să devină mai eficientă. Impulsul hotărâtor pentru dezbaterea asupra viitorului Europei şi. la care ţara noastră a participat cu statut de observator activ. începând cu 29 octombrie 2004. asigurarea unui management eficient al frontierei este un domeniu prioritar. Participarea României la procesul constituţional european Uniunea Europeană are. la momentul aderării. . combaterii criminalităţii transfrontaliere în general Participarea României la reflecţie pe marginea viitorului Europei România participă la dezbaterile pe marginea viitorului Europei. cu ocazia întâlnirii şefilor de stat sau de guvern de la Salonic (20 iunie 2003). a traficului cu fiinţe umane. derulând iniţiative proprii care să asigure consistenţă combaterii migraţiei ilegale. prin care s-a subliniat necesitatea reformării substanţiale a modului în care funcţionează Uniunea. care a constituit şi fundamentul mandatului pe care reprezentanţii români l-au susţinut la negocierile din cadrul Conferinţei Interguvernamentale. un Tratat instituind o Constituţie pentru Europa. în forma Conferinţei Interguvernamentale. inclusiv.ratificarea Tratatului de către statele membre ale Uniunii Europene. urmează a fi supus procedurii de ratificare în toate statele membre. pentru a putea intra în vigoare.europene în materie de Justiţie şi Afaceri Interne. semnat de către şefii de stat sau de guvern ai statelor membre şi candidate care. fiind chemată să contribuie la elaborarea unei viziuni coerente asupra Uniunii din care va face parte după aderarea sa la Uniunea Europeană. procesul constituţional a trecut la faza de negociere interguvernamentală. de asemenea. După prezentarea propunerii Convenţiei de către Valery Giscard d’Estaing. România este.Conferinţa Interguvernamentală (CIG) şi . Dezbaterile naţionale au condus la conturarea poziţiei României faţă de proiectul de Constituţie europeană. frontiera de nord şi de est a României va deveni frontieră externă a Uniunii Europene. . transparentă şi mai aproape de cetăţeni. Procesul constituţional european cuprinde trei faze majore: . analize desfăşurate în cadrul procesului constituţional European.pregătirea proiectului de Tratat Constituţional de către Convenţia privind viitorul Europei.

Prin întărirea metodei comunitare şi extinderea domeniului codeciziei. Pornind de la această apreciere şi prin prisma interesului prioritar legat de încheierea negocierilor în 2004. aceştia din urmă reuşind. care cuprinde nu numai voinţa politică a guvernelor europene. nedorind redeschiderea negocierilor pe un număr mare de subiecte ale textului. în primul rând. în iunie 2004. parlamentari europeni sau parlamentari naţionali. a reprezentat. crescând. au dus la crearea unui sistem deosebit de complex şi confuz pentru cetăţeanul de rând. un util exerciţiu de contribuţie la marile decizii europene. împreună cu Bulgaria şi Turcia. din luna octombrie 2003 până în iunie 2004. Rezultatul negocierilor din cadrul Conferinţei Interguvernamentale este un text elaborat într-un cerc larg. obţinerea unui acord asupra formei finale a textului constituţional.acestui for s-au desfăşurat sub mandatul Preşedinţiilor italiene şi irlandeze ale Uniunii. delegaţia română şi-a propus să contribuie la clarificarea unor formulări ambigue înscrise în proiectul de Tratat. Este un exemplu fără precedent pentru angajamentul liderilor europeni în ceea ce priveşte viitorul profil al Uniunii Europene. precum şi responsabilităţile politice în context global. s-au creat premisele necesare pentru ca Uniunea să-şi poată îndeplini angajamentele economice şi sociale asumate în plan intern. a fost prezentă. Încă de la crearea Comunităţii Economice Europene în 1958. Noul Tratat instituind o Constituţie pentru Europa constituie cel mai important pas în direcţia aprofundării integrării europene din istoria Uniunii Europene. activitatea Convenţiei a reprezentat un succes şi o bază bună pentru negocierile la nivel interguvernamental. În al doilea rând. Participarea la lucrările Conferinţei Interguvernamentale (CIG). dar şi viziunea de viitor a reprezentanţilor aleşi. 185 . numărul statelor membre la 25. după semnarea Tratatelor de la Roma. prezenţa la CIG a făcut posibilă transmiterea unui mesaj direct partenerilor europeni asupra viitorului profil european al României. astfel. în calitate de observator activ. din care va face parte după aderare. Anterior acestei extinderi fără precedent. care. România. în loc să simplifice procedurile de luare a deciziilor. simplu şi eficient pentru funcţionarea viitoarei Uniuni. cea mai amplă fiind aderarea celor 10 noi state central-europene la UE la 1 mai 2004. au fost adoptate o serie de tratate în scopul reformării modului de funcţionare a Uniunii. Pentru România. construcţia europeană a suferit o serie de modificări. la întregul proces de regândire a Uniunii. care au participat la Convenţia privind viitorul Europei. Miza imensă a elaborării Tratatului Constituţional a fost aceea de a crea un cadru clar.

întărirea metodei comunitare (sporirea rolului Parlamentului European. prevede că. până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale (2009). În ceea ce priveşte viitorul său loc în arhitectura instituţională a Uniunii.claritate. . delegaţia României a promovat o conduită constructivă. . care specifică prevederile tranzitorii cu privire la reprezentarea României şi a Bulgariei în instituţiile europene în perioada 2007-2009 (de la aderare până la intrarea în vigoare a prevederilor instituţionale). Atât în perioada tranzitorie. .În Consiliu.întărirea metodei comunitare. ca putere de influenţă a deciziilor în Consiliu (după Spania şi Polonia şi înainte de Olanda).asigurarea echilibrului instituţional al Uniunii.Beneficiul direct al Tratatului Constituţional pentru România este că. în 2007 ea va adera la o Uniune mai unită. într-o Uniune cu 27 de membri. . urmând ca apoi să deţină la fiecare ciclu de trei mandate ale Comisiei câte un comisar în două din cele trei mandate. interesele şi aşteptările României sunt reflectate în următoarele soluţii: .extinderea sferei de aplicare a votului cu majoritate calificată. mai solidară şi mai aproape de cetăţenii săi. România va avea o poziţie de influenţă similară celei prevăzute în Tratatul de la Nisa.respectarea strictă a dublei egalităţi. .Declaraţia Conferinţei. cât şi după aplicarea sistemului dublei majorităţi. .egalitatea statelor membre.România va beneficia de un comisar la momentul aderării până în 2014. co-decizia devine regulă. Acest sistem are la bază principiul rotaţiei egale şi este aplicabil tuturor statelor membre. Forma finală a Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa răspunde în cea mai mare măsură acestor principii: . Ca principii de bază ale mandatului naţional au fost identificate şi reprezentate următoarele : . . .un sistem flexibil de adoptare a deciziilor în Consiliul Uniunii Europene.În cadrul Conferinţei Interguvernamentale. . între statele membre şi între cetăţenii Uniunii.o mai clară departajare a competenţelor între Uniune şi statele membre. legitimitate şi eficacitate în redefinirea procedurilor comunitare. . La momentul aderării vom beneficia de 14 voturi în Consiliu. 186 . România se menţine pe locul 7. mai eficientă. o Comisie eficientă). României îi sunt atribuite 35 de locuri de europarlamentari.

Acest tratatul a fost elaborat pe baza aceloraşi principii şi după aceeaşi metodă de lucru utilizate la redactarea Tratatului de aderare a celor zece noi state membre. În acest context. I. dacă acesta va fi ratificat de toate statele membre până la data aderării efective a României şi Bulgariei. Actul şi Protocolul vor intra în vigoare alternativ. Spre deosebire de cele zece state membre care au aderat la 1 mai 2004. Dacă. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energie Atomice (EURATOM).9. s-au redactat în paralel un Act de aderare şi un Protocol de aderare. Elemente generale Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană este comun cu cel de aderare a Bulgariei şi reprezintă rezultatul integral al procesului de negociere a celor 31 de capitole.3 Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană În perioada imediat următoare. aduse prin aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. în legătură cu beneficiile şi obligaţiile. În cazul în care Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa va intra în vigoare înaintea aderării României şi Bulgariei (1 ianuarie 2007). în principiu. Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei trebuie să conţină adaptările necesare aduse Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Protocolul de aderare . va intra în vigoare Actul de aderare. pe care le implică statutul de membru deplin al Uniunii Europene. la momentul aderării acestora.adaptează Tratatul Constituţional pentru a face posibilă aderarea României şi Bulgariei la acest document.cuprinde modificările tratatelor constitutive în vigoare în prezent: Tratatul privind Uniunea Europeană. iar odată cu intrarea în vigoare a Tratatului 187 . însă. prin intermediul strategiilor naţionale de informare/comunicare. în funcţie de intrarea în vigoare a Tratatului de instituire a Constituţiei pentru Europa. Actul de aderare . conţinut identic (diferă doar referirea la textele din Constituţia Europeană. Ministerul Afacerilor Externe va contribui la comunicarea privind aderarea la Uniunea Europeană. Actul şi Protocolul au. Ministerului Afacerilor Externe îi revine un rol cheie în informarea opiniei publice din actualele şi viitoarele state membre ale Uniunii Europene asupra profilului şi aspiraţiilor României de viitor membru. Astfel. România şi Bulgaria vor adera prin Tratatul de aderare şi la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa. respectiv Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi Tratatul privind Uniunea Europeană). Protocolul de aderare va intra direct în vigoare. De asemenea. Tratatul Constituţional va intra în vigoare după aderarea României şi Bulgariei.

Prevederile temporare (perioadele de tranziţie) Partea a V-a . precum şi faptul că acesta va fi ratificat de părţile contractante conform procedurilor interne. dacă unul dintre cele două state care aderă nu depune instrumentul de ratificare până la această dată. precum şi faptul că prin aderare cele două state devin parte la Tratatul de instituire a Constituţiei pentru Europa.Actul de aderare / Protocolul de aderare. Părţile generale . Conform clauzei finale. Spre deosebire de Tratatul celor zece noi state membre.Declaraţiile.formate din: .Constituţional. De asemenea. Actul de aderare va fi abrogat şi Protocolul va începe să producă efecte juridice. având în vedere perioada mare între momentul semnării Tratatului şi momentul aderării efective.Prevederi legate de implementarea Actului 188 . Tratatul de aderare propriu-zis (care cuprinde şase articole) consacră aderarea României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană. II.Prevederi generale: elemente privind ajustarea Tratatelor/ Constituţiei Partea a III-a .Prevederile permanente (în principal adaptarea acquis-ului) Partea a IV-a . Adaptările tehnice au fost redactate în paralel cu Tratatul şi au fost convenite la nivel politic în 11 februarie 2005 (odată cu acordul politic asupra textului în limba engleză) şi vor fi adoptate prin acte ale instituţiilor comunitare. Consiliul urmând să adopte ajustările necesare Protocolului de aderare sau. Instrumentele de ratificare vor fi depuse până la 31 decembrie 2006. Tratatul va intra în vigoare pentru celălalt stat. Actul de aderare / Protocolul de aderare conţine Partea I . respectiv Consiliul şi Comisia. în condiţiile reglementate prin Protocolul anexat la acest Tratat. Tratatul României şi Bulgariei nu conţine în anexă adaptările tehnice aduse acquisului comunitar. Tratatul conţine o clauză privind intrarea în vigoare alternativă a Actului de aderare şi a Protocolului de aderare.măsuri permanente şi măsuri temporare . Actului de aderare. se precizează data la care Tratatul de aderare va intra în vigoare.Tratatul propriu-zis. după caz. Structura Tratatului de aderare Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană cuprinde mai părţi.Principiile Partea a II-a . . .Anexele: măsurile convenite în cadrul negocierilor . Părţile generale 1.

. se vor schimba. Partea a II-a conţine prevederile instituţionale. România şi Bulgaria au obligaţia de a modifica. Este statuată obligaţia celor două noi state membre de a adera la convenţiile şi acordurile încheiate de Uniune cu terţe state. pentru perioada 2007 2009. În caz contrar. treisprezece sau paisprezece judecători.15 membri în Comitetul Economic şi Social şi 15 membri în Comitetul Regiunilor. tratatele încheiate cu state terţe. România şi Bulgaria vor participa în cadrul Uniunii Economice şi monetare. Aplicarea dispoziţiilor tratatelor originare şi ale actelor instituţiilor sunt supuse derogărilor convenite în cursul negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat. Se prevede faptul că Uniunea va adapta restricţiile cantitative la oţel şi produse din oţel în relaţia cu statele terţe. precum şi însuşirea acquis-ului Schengen. numărul locurilor în Parlamentul European va fi stabilit prin Decizie a Consiliului European. se prevede că acestea vor fi administrate de Uniune. respectiv participarea României şi Bulgariei la instituţiile Uniunii Europene: România va avea : . . alternativ. care sunt incompatibile cu dreptul comunitar. La fiecare trei ani.2. 189 . fiind considerate state cu derogare de la adoptarea monedei unice conform articolului 122 al Tratatului de instituire a Comunităţii Economice Europene.judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi unul la Tribunalul de Primă Instanţă. Lista convenţiilor încheiate între statele membre este anexată Actului/Protocolului.35 de locuri în Parlamentul European. Partea I (Principiile) conţine definiţii şi prevederi privind caracterul obligatoriu pentru România şi Bulgaria al tratatelor fundamentale şi al actelor adoptate de instituţiile comunitare şi de Banca Centrală Europeană anterior aderării acestora la Uniunea Europeană.3.14 voturi în Consiliul Uniunii. După această dată. convenţiile încheiate între statele membre. restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte vor fi adaptate pentru a ţine cont de aderarea Bulgariei şi a României la Uniune. . de la data aderării. De asemenea. până la data aderării. În ceea ce priveşte acordurile bilaterale privind pescuitul încheiate de România şi Bulgaria înainte de aderare. în raport cu importurile României şi Bulgariei. aceste tratate vor fi denunţate. Mandatul este de şase ani. .

precum şi referirea la mecanismul efectuării adaptărilor tehnice ale acquis-ului adoptat până la 1 octombrie 2004 („cut-off date”). România având 14 voturi. lista instituţiilor din România participante la procesul de achiziţii publice. societăţi pe acţiuni. prevederile instituţionale şi prevederile financiare cu caracter temporar. traducerea în limba română a tuturor termenilor de specialitate în diverse domenii (ex. 190 . autostrăzi. calificări. pot fi menţionate: etichetarea produselor electrice şi electronice. 4. drumuri naţionale. taxă de drum. inclusiv în intervalul dintre semnarea Tratatului de aderare. Este vorba despre actele adoptate de instituţiile Uniunii Europene în diferite domenii care vor fi adaptate în vederea aplicării acestora la România şi Bulgaria Dintre adaptările tehnice. Partea a III-a (Prevederile permanente) stipulează acceptarea măsurilor negociate permanente (prevăzute într-o anexă). lista punctelor de frontieră.România are dreptul de a numi membri în Comitetul Director al Băncii Europene de Investiţii. lista profesiunilor liberale şi a instituţiilor de învăţământ care au eliberat diplomele în acest sens. precum şi în Comitetul Ştiinţific şi Tehnic prevăzut de Tratatul EURATOM. Potrivit prevederilor instituţionale cu caracter temporar: . lista produselor chimice periculoase. România are obligaţia de a desfăşura alegeri pentru Parlamentul European „nu mai târziu de 31 decembrie 2007”. lista de specii de plante şi animale protejate în România. societăţi în comandită pe acţiuni.România va avea 35 de locuri în Parlamentul European în perioada cuprinsă între data aderării efective la Uniune şi data la care se vor desfăşura noi alegeri pentru Parlamentul European (2009). drumuri judeţene. societăţi în nume colectiv. Se stipulează că limba română şi limba bulgară devin limbi oficiale ale Uniunii.). lista statelor cărora România le solicită viză şi diferitele categorii de viză. societate pe acţiuni. precum şi numărul de 15 locuri în Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. care va avea loc la 25 aprilie 2005 şi data aderării. Partea a IV-a (Prevederile temporare) se referă la măsurile tranzitorii convenite în cadrul negocierilor (conţinute în anexă). Acestea înseamnă că România poate organiza oricând înainte de 31 decembrie 2007 aceste alegeri. lista aeroporturilor internaţionale. drumuri comunale etc.În ipoteza în care Constituţia Europeană va intra în vigoare în 2007. societăţi cu răspundere limitată. societăţi în comandită simplă.. . 5. până în 2009 se va menţine sistemul de vot „Nisa”.

130. în perioada de tranziţie.2 milioane Euro în 2007 . programul ISPA. vor apărea dificultăţi grave şi persistente într-un anumit sector economic sau care ar putea deteriora situaţia economică într-un anumit domeniu. Suma totală a alocărilor pentru acţiuni structurale pentru România în perioada 2007-2009 va fi de: .8 milioane Euro în 2009. Se stipulează gestionarea de către agenţiile de implementare a fondurilor din cadrul asistenţei de pre-aderare. De asemenea.1 399 milioane Euro în 2007 . Tratatul conţine trei clauze generale de salvgardare: a) Clauza de salvgardare generală Dacă.88 milioane Euro.8 milioane Euro în 2008 . precum şi de Facilitatea pentru fluxuri monetare (Cash-flow Facility). Această clauză poate fi invocată şi înainte de data aderării celor două state. până la sfârşitul a trei ani de la aderare.1 972 milioane Euro în 2008 . acordată prin programul PHARE. Comisia Europeană. În aceleaşi circumstanţe. programul PHARE . c) Clauza de salvgardare justiţie şi afaceri interne 191 .297. Partea a IV-a cuprinde şi clauzele de salvgardare. poate să ia măsurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. având ca scop îmbunătăţirea acestora. Contribuţia României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel este de 29.2 603 milioane Euro în 2009.131. orice stat membru actual poate solicita autorizaţia de a lua măsuri protecţioniste cu privire la unul sau ambele noi state membre. b) Clauza de salvgardare privind Piaţa Internă Dacă în primii trei ani de la aderare. din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. România şi Bulgaria nu îşi îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul negocierilor periclitând astfel funcţionarea Pieţei Interne. Alocările pentru România vor fi de: . România va beneficia de Facilitatea Schengen având ca scop finanţarea acţiunilor desfăşurate la frontiera externă în vederea implementării acquis-ului Schengen. Ca şi în cazul celor zece noi state membre.Conform prevederilor financiare cu caracter temporar. România sau Bulgaria pot solicita Comisiei autorizaţia de a lua măsuri de protecţie pentru a ameliora situaţia creată şi a ajusta respectivul sector economic al Pieţei Comune.3 milioane Euro.CBC (Cross-border cooperation). România va contribui la capitalul subscris Băncii Europene de Investiţii cu 42. programul SAPARD şi Facilitatea pentru perioada de tranziţie.

d) Clauză de amânare a aderării: Consiliul. până la sfârşitul a trei ani de la intrarea în vigoare a Tratatului. al cărui mandat va expira o dată cu expirarea mandatelor celorlalţi membri ai Comisiei. Comisia şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene) a regulilor de procedură. până la 1 ianuarie 2008. amânarea aderării cu un an. prin vot cu majoritate calificată. Faţa de Tratatul celor zece noi state candidate. România şi Bulgaria vor numi câte un membru al Comisiei Europene. în ceea ce priveşte România. În cadrul prevederilor temporare. Aceste măsuri trebuie să fie justificate şi menţinute nu mai mult decât este strict necesar pentru remedierea situaţiei. să ia măsurile necesare şi să specifice condiţiile de aplicare a acestora. în cazul României şi al Bulgariei se poate aplica o clauză de amânare a aderării. modalităţile de aplicare a actelor instituţiilor comunitare faţă de Bulgaria şi România (Titlul II) şi prevederile finale (Titlul III). fito-sanitar şi al siguranţei alimentelor. poate lua decizia de a amâna data aderării cu un an. dacă în urma monitorizării Comisiei se constată că stadiul pregătirii şi implementării acquis-ului de către cele două state demonstrează pregătirea insuficientă a acestora pentru a deveni membre ale Uniunii. din proprie iniţiativă sau la solicitarea unui stat membru. . Partea a V-a (Prevederi referitoare la adaptările instituţionale) cuprinde dispoziţii privind adaptările instituţionale care sunt necesare în urma aderării României şi Bulgariei (Titlul I).Dacă în România şi Bulgaria există întârzieri cu privire la transpunerea sau implementarea prevederilor comunitare referitoare la recunoaşterea mutuală în domeniul civil şi penal. Comisia. În plus. se stipulează posibilitatea pentru România şi Bulgaria de a adopta măsuri tranzitorii pentru a facilita trecerea la noua politică agricolă comună.Titlul I conţine dispoziţii referitoare la necesitatea adaptării de către instituţiile comunitare (Consiliul. în 192 . cu majoritate calificată. precum şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor comunitare în domeniul veterinar. până la 1 ianuarie 2008. . 6. la recomandarea Comisiei. poate. spre deosebire de Tratatul celor zece. Consiliul poate decide. prin vot în unanimitate. în acord cu Preşedintele Comisiei şi cu avizul Parlamentului European. la data aderării. dacă se constată o pregătire insuficientă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne şi în domeniul concurenţei (există 11 obligaţii menţionate într-o anexă). Astfel. Comisarii român şi bulgar vor fi numiţi de Consiliu.

Declaraţia Bulgariei privind alfabetul chirilic. Mandatul unuia dintre cei doi judecători va expira în 2006. statele membre îşi exprimă angajamentul de a spori accesul cetăţenilor români la piaţa muncii.Titlul III prevede transmiterea României şi Bulgariei a unei copii certificate a unor instrumente juridice: Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi Tratatul Uniunii Europene. totodată. Totodată. realizată cel târziu la data aderării. Titlul II prevede obligaţia României şi Bulgariei de a adopta toate măsurile necesare pentru a se conforma. România şi Bulgaria vor numi membri la Curtea Europeană de Conturi. la solicitarea României sau Bulgariei.Declaraţia comună a statelor membre (UE 25) privind libera circulaţie a persoanelor. pentru a se asigura o mai mare transparenţă a deciziei. Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor. Mecanismul presupune adoptarea modificărilor necesare de către Consiliu sau Comisie (în funcţie de instituţia care a emis actul). Faţă de Tratatul celor zece. directivelor şi deciziilor adoptate de instituţii şi comunicate statelor membre. în vederea accelerării armonizării cu acquis-ul comunitar. se prevede comunicarea către România şi Bulgaria a unei serii de măsuri (cum ar fi cele referitoare la protecţia lucrătorilor împotriva radiaţiilor). . . de la data aderării.Declaraţia comună a UE 25 şi a Comisiei Europene privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei şi ale României. . România şi Bulgaria vor numi câte un judecător la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi la Tribunalul de primă instanţă. Este stipulat. mecanismul realizării adaptărilor tehnice pentru acquis-ul adoptat după „cut-off date” (1 octombrie 2004). precum şi tratatele internaţionale deţinute în arhivele Secretariatului General al Consiliului. De asemenea.Prin Declaraţia privind libera circulaţie a persoanelor.cazul numirii noilor comisari se va cere şi avizul Parlamentului European. acolo unde aceste modificări au fost generate de adaptările actelor comunitare ca urmare aderării Bulgariei şi României. .Declaraţia comună a Germaniei şi Austriei privind libera circulaţie a persoanelor. Aceste măsuri includ şi obligaţia de a opera modificările legislative interne necesare. . iar a celuilalt în 2012. adaptări care nu au fost redactate odată cu Tratatul de aderare. .Declaraţii La Tratatul de aderare a fost anexată o serie de declaraţii cu caracter politic. care nu produc efecte juridice: . s-a introdus obligaţia vechilor state membre de a lua măsurile necesare pentru a modifica legislaţia lor internă. 193 . decizia fiind luată prin tragere la sorţi.

deoarece prevederile Tratatului în aceste domenii sunt clare şi lipsite de echivoc. Motru Rovinari. concurenţei şi mediului. Bucovina. Filipeşti. Moldova Nouă-Anina. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 5 pentru dreptul de achiziţie asupra terenului pentru reşedinţa secundară. Pentru investitorii care au dobândit certificatul de investitori în zonele defavorizate înainte de 1 iulie 2003. România a acceptat declaraţiile propuse de statele membre şi nu a solicitat introducerea unor declaraţii după modelul celor zece noi state membre. 97/9/CE. Nivelul minim al compensărilor va ajunge la minim 20. Anexa 1 PERIOADE DE TRANZIŢIE ŞI DEROGĂRI OBŢINUTE DE ROMÂNIA Capitolul 3 .. Declaraţia cuprinde aceleaşi elementele exprimate în Concluziile Consiliului European din 17 decembrie 2004. până la 1 ianuarie 2012. pentru transpunerea Directivei nr.Libera circulaţie a capitalurilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru achiziţionarea de teren agricol. Apuseni.In Declaraţia privind dezvoltarea rurală sunt estimate posibilele alocări bugetare pentru România în acest sector (2 308 milioane Euro).Pentru 22 de zone defavorizate (Comăneşti.Declaraţia privind pregătirea României şi Bulgariei pentru aderare afirmă faptul că UE va continua monitorizarea strictă a aplicării angajamentelor convenite în negocieri.000 euro la finalul perioadei de tranziţie (dacă investiţia a depăşit această sumă) Capitolul 4 . Altân Tepe. Valea Jiului. Capitolul 6 – Concurenţa România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea scutirilor de taxe în zonele defavorizate. Rusca Montană. Borod Şuncuiuş194 . păduri şi teren forestier de către cetăţenii UE şi SEE (Spaţiul Economic European). Ceptura. Ştei-Nucet. Baraolt. Bocşa.Libera circulaţie a serviciilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de cinci ani. Albeni. acordând o atenţie deosebită asupra domeniilor justiţiei şi afacerilor interne. respectiv referitoare la libera circulaţie a persoanelor şi la clauza de salvgardare. Schela. scutirea de la plata taxelor pentru investiţii noi va fi aplicată pe durata existenţei zonelor defavorizate: . . .Pentru 3 zone defavorizate (Brad. Bălan) până la 31 decembrie 2008. privind schemele de compensare a investitorilor.

de 1. respectiv „ţuică”. România a solicitat şi a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a laptelui (28 unităţi).12. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de tăiere şi alinierea la cerinţele europene a unităţilor de procesare a cărnii (26 unităţi).Dobreşti-Vadu Crişului. până la 31. precum şi pentru organizarea centrelor de colectare şi a celor de standardizare lapte. 9. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirii de origine pentru băutura spirtoasă „palincă”. Zimnicea.2014 pentru defrişarea suprafeţelor de 30.5% din suprafaţa totală cultivată cu viţă de vie.2009.. Popeşti-Derna-Aleşd. Şărmăşag-Chiejd-Bobota. 6. pentru conformarea la cerinţele comunitare a fermelor de animale de lapte şi la calitatea laptelui crud obţinut. 7 .12. respectiv „vinars”.) 3. până la 31. 195 . şi perioadă de tranziţie pentru restructurarea sistemului siderurgic Capitolul 7 . 5 . până la 31. 2. pentru modernizarea şi retehnologizarea unităţilor de procesare a cărnii de pasăre (2 unităţi. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 8 ani.Agricultura 1.000 ha ocupate cu hibrizi interzişi şi replantarea acestora cu soiuri din specia Vitis vinifera. 4.2009. „horincă” şi „turţ” şi 5 băuturi spirtoase din distilat de vin. pentru firmele care au semnat contracte comerciale cu Administraţiile Zonelor Libere înainte de 1 iulie 2002.2009.12. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru: 13 băuturi spirtoase din prune. România a obţinut dreptul de adăugare a zaharozei pentru îmbogăţirea musturilor în zahăr în vederea ridicării potenţialului alcoolic al vinurilor. Baia Mare. Copşa Mică) până la 31 decembrie 2010 Perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2011 pentru aplicarea unor scutiri de la plata redevenţei pentru zonele libere.România a obţinut drepturi suplimentare de plantare a viţei de vie pentru vinuri de calitate cu denumire de origine controlată şi struguri de masă.12. 8.JibouBălan.12. Hida-Surduc. până la 31.2009.Pentru 3 zone defavorizate (Cugir. Rodna) până la 31 decembrie 2009. 10.România a obţinut încadrarea în categorii a zonelor viti-vinicole. până la 31. cu recunoaşterea dreptului de replantare. Ip. Borşa Vişeu. România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. . România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani.

Pe durata perioadei de tranziţie statele membre. (top-up).11 euro/km . cu excepţia Maltei. datorită pieţei de transport de dimensiuni reduse.Politica în domeniul transporturilor România a obţinut o perioadă de tranziţie de 4 ani. a impozitelor minime prevăzute în anexa I la Directiva 1999/62.44 euro/km Pentru vehiculele cu suspensie pneumatică taxele vor fi cu cel puţin 25% mai reduse. ţari care au cerut la rândul lor tranziţii în domeniul transportului rutier. până la data de 31.pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor omologate în prezent în România şi care conţin următoarele substanţe active incluse În Anexa I a Directivei 91/414/CEE: sulf.între 11 şi 11. Pentru reţeaua de tranzit principală nu a fost acordată perioadă de tranziţie întrucât cea mai mare parte a reţelei respective va fi reabilitată până la data aderării. Ungaria şi Cehia. inclusiv 196 .2009 .România a obţinut posibilitatea utilizării a 20% din fondurile destinate dezvoltării rurale pentru suplimentarea plaţilor directe. pentru aplicarea. care stabileşte dimensiunile maxime admise în traficul naţional şi internaţional şi greutăţile maxime admise în traficul internaţional de 7 ani. Capitolul 9 .4 D.30 euro/km . piaţa se deschide automat. transportatorii români nu vor avea acces la piaţa de transport rutier de marfă în actualele şi viitoarele state membre. Ciprului şi Sloveniei care. România a obţinut o perioadă de tranziţie pentru aplicarea integrală a prevederilor referitoare la greutăţile maxime ale Directivei 96/53. până la 31 decembrie 2013. Statele care nu au solicitat tranziţii au primit formula 2+2. în primii trei ani după aderare. 12 .5 tone: 0. Uniunea Europeană a solicitat o perioadă de tranziţie pentru Regulamentul EEC 3118/93 privind cabotajul rutier. Perioada de tranziţie la cabotajul rutier este solicitată în aceeaşi formulă (3+2 ani) negociată cu Bulgaria. pot schimba autorizaţii de cabotaj. Sunt prevăzute următoarele suprataxe pentru vehiculele cu suspensie mecanică: . dimetoat şi respectiv 2 ani pentru substanţa activa 2. pe baza acordurilor bilaterale.11 . respectiv până la 31 decembrie 2010.între 10.între 10 şi 10. acetoclor.12.5 şi 11 tone: 0. Polonia. Statele membre au posibilitatea de a prelungi interdicţia accesului la cabotaj cu încă doi ani pe baza adresării unei notificări către Comisie. cupru (sub forma de sulfat.România a obţinut 3 ani. care la rândul lor nu vor avea acces pe piaţa din România. În lipsa notificării. oxiclorura sau hidroxid). Perioada de tranziţie este acordată pentru depăşirea greutăţii maxime pe axa motoare (nu şi pentru depăşirea greutăţii totale) şi se aplică pentru reţeaua de drumuri secundare nereabilitată. în ceea ce priveşte vehiculele româneşti care desfăşoară exclusiv activităţi de transport intern. nu li s-a solicitat perioadă de tranziţie Perioada de tranziţie presupune faptul că.5 tone: 0.

de la aplicarea art.pentru aplicarea scutirii cu drept de deducere a transportului internaţional de persoane. pentru păcura care nu e utilizată în reţeaua de termoficare 197 .Tabelul C din directivă. de la aplicarea art. cu concentraţie de 40% în volum.Tabelul A din directivă. respectiv până la data de 1. echivalent a 50 litri băuturi spirtoase /gospodărie/an. un stat membru care a solicitat perioadă de tranziţie poate invoca o clauză de salvgardare şi.2013. 28 alin. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . România solicită următoarele perioade de tranziţie: pentru benzină fără plumb: o perioadă de tranziţie de 4 ani de la data aderării. respectiv până la data de 1. în vederea atingerii nivelului minim al accizelor la ţigarete prevăzut de noul acquis prin Directiva Consiliului 2002/10/CE privind ţigaretele.2009. România a obţinut o derogare pentru acordarea unui regim special pentru accizarea băuturilor alcoolice distilate din fructe. prin aplicarea unei cote de 50% din acciza standard aplicată în România.000 Euro cifră de afaceri anuală pentru plătitorii de TVA. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I .2011.01. pentru motorină folosită drept carburant pentru maşini: o perioadă de tranziţie de 6 ani de la data aderării. Pentru transpunerea prevederilor directivei 96/2003/CE privind restructurarea cadrului comunitar pentru impozitarea produselor energetice şi a electricităţii. obţinute de fermieri şi destinate autoconsumului.liberalizarea integrală a cabotajului rutier. de la aplicarea art.01. România a obţinut o derogare .Tabelul C din directivă.Impozitarea România a obţinut o perioadă de tranziţie de 3 ani. respectiv până la data de 1. România a obţinut o derogare de la aplicarea art. până la 31 decembrie 2009.2010. pentru gaz natural utilizat în scopuri necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. poate suspenda aplicarea acquis-ului pe o perioadă determinată. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I Tabelul A din directivă.01. Capitolul 10 . cu notificarea Comisiei. pentru păcură: o perioada de tranziţie de 2 ani de la data aderării.potrivit art. 17 . 24(2) din Directiva 77/388/EEC privind regimul special aplicabil micilor întreprinzători în ceea ce priveşte aplicarea pragului de impozitare de 35. de la aplicarea art. 7(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I . În cazuri urgente şi excepţionale de puternică distorsiune pe piaţa internă de transport.01. 3 (b) şi Anexei F pct. respectiv până la data de 1.

49/2003/CE.01. . întrucât România este ţară producătoare de petrol şi. pentru electricitate folosită în scopuri comerciale şi necomerciale: o perioadă de tranziţie de 3 ani de la data aderării. respectiv până la data de 1. de la aplicarea art. faţă de 90 de zile.01. Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.O perioadă de tranziţie de 5 ani de la momentul aderării. până la 31 decembrie 2007. pentru atingerea unui nivel de 50% recuperare şi 15% pentru reciclarea plasticului.5 zile. .pentru păcură: o perioada de tranziţie de 3 ani de la data aderării. respectiv până la data de 31. pentru păcura utilizată pentru furnizarea energiei termice livrate populaţiei prin sisteme centralizate de încălzire urbană (termoficare). Capitolul 22 .5 zile. de la aplicarea art. astfel: .Energia România a obţinut o derogare şi o perioadă de tranziţie referitoare la obligaţia menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere pentru 90 de zile. respectiv până la 31 decembrie 2011. până la 31 decembrie 2011. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit in Anexa I .Protecţia mediului înconjurător România a obţinut perioade de tranziţie pentru: Directiva 94/63/EC privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service. Capitolul 14 . România solicită o perioadă de tranziţie de 4 ani.5 ani perioadă de tranziţie.Tabelul C din directivă. consumul este acoperit în proporţie de cca.2010.2010. 9(1) în ceea ce priveşte aplicarea nivelului minim de accizare stabilit în Anexa I . 198 . . 1 din directivă. respectiv până la data de 1. pentru mai multe sute de instalaţii.12. amendată de Directiva 2004/12/EC.2010. România va asigura un stoc minim corespunzător consumului pe 67. de la aplicarea art. în prezent. În ceea ce priveşte directiva nr. pentru constituirea stocului minim. 50% din producţia internă. cât prevede acquis-ul.O derogare de 25% din nivelul stocului minim de petrol.Tabelul C din directivă.între 1-3 ani perioadă de tranziţie. Astfel. dată la care România va atinge un nivel de stocare de 67. privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobândă şi de redevenţe efectuate între companii asociate din diferite State Membre.

până la 31 Decembrie 2015. până la 31 decembrie 2008. cadmiu şi mercur. hexaclorbutadienă (HCBD).3 ani perioadă de tranziţie. până la 31 decembrie 2011. 1.până la 31 Decembrie 2013. 7.2 ani perioadă de tranziţie. dinspre şi înspre Comunitatea Europeana . 5. Lindan . . conform directivei 94/62/EC.până la 31 Decembrie 2015. pentru atingerea unui nivel de 60% recuperare globală şi 55% pentru reciclarea sticlei. Directiva nr. pentru atingerea unui nivel de 15% de reciclare a lemnului. Directiva 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor între 1-2 ani perioadă de tranziţie pentru mai multe zeci de instalaţii pentru incinerarea resturilor şi deşeurilor rezultate din activităţi medicale. pentru atingerea nivelului de colectare de 4 kg deşeuri electrice şi electronice/locuitor/an (art. triclorbenzen. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate urbane până la 31 decembrie 2020.2). . 88/609/EEC privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosfera de la instalaţii mari de ardere (LCP) (amendata de Directiva 2001/80/EC) . considerând 2008 ca an de referinţă..până la 16 iulie 2017 . pentru atingerea ţintelor de reciclare şi recuperare (art. 259/93 privind controlul transportului deşeurilor în. pentru aplicarea integrală a prevederilor directivei.perioadă de tranziţie de 3 ani (până la 31 decembrie 2009). Directiva nr. 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman . Directiva 99/31/EC referitoare la depozitarea deşeurilor . Directiva 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunităţii: .2 . 199 . 96/61/EC privind prevenirea si controlul integrat al poluării (IPPC) . Directiva Consiliului nr.5 ani perioadă de tranziţie. Directiva 2002/96/EC privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice .5).până la 31 Decembrie 2015. tricloretilenă.dichloretan. Directiva nr.2 ani perioadă de tranziţie.pentru mai multe zeci de combinate. Regulamentul nr. până la 31 decembrie 2008. până în 31 decembrie 2013. pentru substanţele periculoase hexaclorbenzen (HCB).

2000 8.România la Societatea Naţiunilor Unite. Bucureşti. Oxford. Iaşi. Bucureşti.Mica Înţelegere. Jean-Louis Parlamentul European.The European Union: How Does It Work?. 2001 12. coord. Editura Orizonturi. Andrei Oţetea. Editura Trei. *** . 1999 16. . Eliza . Bold. 1994 4. editat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale. Bucureşti 2004 2. 2001 9. *** . Bresolette. Bucureşti. Petre .. Ion. Bărbulescu.ABC . 1998 14. Bucureşti. Burban. 1997 11. Editura Enciclopedică Română. Bârzu. Bucureşti. Stubb. Editura Lider. L. 1975 10.Europa în derivă. Bărbulescu.Tratatul instituind Comunitatea European 6. Bucureşti. Bomberg. 1993 7. Pierre. Claude . Alexander . Pascal. Bucureşti. . Nouvelle Edition.Le Petit Larousse. Emilian. . Bucureşti.Biserica catolică şi Biserica ortodoxă. 1992 15. Ion Gheorghe. 2003 13.Istoria Europei. *** . Bădescu. Editura Politică. Elizabeth. Editura Majadahonda. Boniface. Institutul European.Europa Unită. Faust . .aprofundare şi extindere – de la Comunităţile Europene la Comunitatea Europeană.Oxford University Press.Paradisul pierdut. 1968 200 . Ciupercă. Milza. Editura Ştiinţifică.Tratatului privind Uniunea Europeană 5. Institutul European. *** . . 1969 3. Iaşi.Uniunea Europeană . în Marile religii. Campus.Istoria lumii în date.ul Integrării în Uniunea Europeană. Casa Editorială Demiurg. O istorie a societăţilor primitive. Editura Meridiane. Serge. *** .BIBLIOGRAFIE 1. Berstein.Relaţiile Est-Vest 1945-1991.

(69-70)/2002 19. Editura Enciclopedică. 2002 29. 1999 20. Delureanu. vol. Jacques . 1995 27. Bucureşti. A Concise Encyclopedia of the European Union from Aachen to Zollverein. în European Union Politics. Bucureşti. Editura Minerva. Oxford University Press. Jeffrrey The Council of the European Union. Ştefan Geneza Europei comunitare. Florian .Culturi eleate şi culturi heracleitice. 1975 32. Editura Politică. Inalcik. Constantiniu. Bucureşti. Florin România şi originile războiului rece. Léonard. 2002 34. Bucureşti. Editura Enciclopedică.Românii şi ideea federală. Londra. Cristian. Drâmba.a. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ciorănescu. Bucureşti. 2001 21. în „Revista de Istorie Militară”. 1994 30. Editura Cartea Românească. Anton . Epoca clasică. Bucureşti. Engels. Fr. Bucureşti. Dumitriu. Bucureşti. Ovidiu Istoria culturii şi civilizaţiei. Opere.Uniunea europeană. Lawrise et Rambaud. 19. Editura Militară. Paris.Alexandru cel Mare. Hen. Gârz. Mansuelli. George . Dick. Editura Profile Books.Secolul extremelor. Hobsbawn. Guido A. Las Cases . Dezvoltarea socialismului de la utopie la ştiinţă. Eric . Civilizaţiile Europei vechi. 1995 22. André . Bucureşti. nr. Bucureşti.Memorialul din Sfânta-Elena. 1992 25.NATO: Globalizare sau dispariţie. Londra. Bucureşti. Hanga. 2001 26. 2003 35. Lewis.Drept instituţional comunitar european. Mesajul democraţiei de inspiraţie creştină. Marx. Editura Albatros.Istoria războiului rece. Editura Coresi. 1996 18. 1996 31. Bucureşti. Leach. Bucureşti. Editura Lider. 1987 23. Fuerea. Casa Editorială Odeon. 1974 28. Augustin . f. În: K. Leonard Ghidul Uniunii Europene. Fontaine. 33.Imperiul Otoman. 1-2. Bucureşti 24. Rodney Europe. Engels. 1975 201 . Editura Universităţii „Spiru Haret”. Editura Teora. Vladimir . Fr. Editura Paidea.17. Histoire Génèrale. Editura Meridiane. Halil .

Saon. Ediţia. Gheorghe . Editura Lumina Lex. Marcu. Wallace. Bucureşti. Trecut. 2004 53. 2003 42. 1992 52.Strategii de Integrare europeană.Importanţa strategică a petrolului românesc. Bucureşti. Sofocle . Privire istorică. Editura Arc. Chişinău. 1997 51. Constantin . 1996 38. Charles . Bucureşti. Adrian . Mircea N. Pecica. Olteanu. Titulescu. 2002 45. Ovidiu . Editura Economică. . Ploieşti. 1939-1947. 1966 49. Bucureşti. Braşov. Viorel . 1967 50. a IV-a.Construcţia europeană. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Păcurariu. Kostas . L'Essentiel. Editura Lines.Coaliţii politico-militare.Drept constituţional comunitar.Antigona. Paris.R. Bucureşti. Voiculescu. Vâlsan. Marin . Editura Printeuro. Papaioanu. Géneviéve .Discursuri. viitor. Wallace. Editura Politică. Stelian . 2001 47. Cluj – Napoca. Nicolae . Mic dicţionar al oamenilor fosili.Procesul politic în Uniunea Europeană.Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Prisăcaru. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Preda. Editura Trei. Editura Meridiane.Politologie. 2001 44.O. Pop. Mircea . Bucureşti. 1914-1918.Istoria ideilor politice. Bucureşti. Călin . 1999 41. H. Bucureşti. L. 1987 46. . Bucureşti. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Istoria Economiei României.Istoria şi evoluţia Uniunii Europene. Roşu.Treptele antropogenezei. 1992 40. Editura Hyperion XXI. Editura Fundaţiei „România de Mâine”. prezent. Tabouis. Editura Universităţii Suceava. Bucureşti. Zorbibe. Editura Sylvi. 1998 202 .36. 1965 39.Primul război mondial.20 de ani de tensiune diplomatică. W. Popa. Bucureşti. . 1979 43.Europa – o idee în mers.Les marxistes. Gavriil . 1972 48. Editura Universităţii „Sextil Puşcariu”. 2001 37.