UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI

TĂLMACIU MIHAI TĂLMACIU NELA

ENTOMOLOGIE AGRICOLĂ
Pentru studentii anului II şi III , I.D. Specializarea Agricultură

2004
1

CUPRINS CAPITOLUL I ENTOMOLOGIA, OBIECT DE STUDIU ŞI IMPORTANŢĂ 1.1. Definiţia şi obiectul Entomologiei………………………….. 1.2. Importanţa economică a entomologiei………………………… 1.3. Locul şi rolul entomologiei în protecţia plantelor împotriva atacului dăunătorilor……................................................................. CAPITOLUL II MORFOLOGIA EXTERNĂ A INSECTELOR 2.1. Capul şi apendicii acestuia……………………………………. 2.2. Toracele şi apendicii acestuia………………………………… 2.3. Abdomenul la insecte………………………………………… CAPITOLUL III ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA INSECTELOR 3.1. Sistemul digestiv…………………………………………….... 3.2. Sistemul respirator……………………………………………. 3.3. Sistemul circulator……………………………………………. 3.4. Sistemul excretor……………………………………………... 3.5. Sistemul secretor……………………………………………… CAPITOLUL IV BIOLOGIA INSECTELOR 4.1. Dezvoltarea embrionară………………………………………. 4.2. Dezvoltarea postembrionară………………………………….. 4.3. Dezvoltarea postmetabolă……………………………………. 4.4. Generaţii şi ciclul biologic la insecte………………………… 4.5. Diapauza……………………………………………………… CAPITOLUL V ECOLOGIA INSECTELOR 5.1. Factorii care influenţează dezvoltarea insectelor…………….. 5.1.1. Factori climatici …………………………………….. 5.1.2. Factorii edafici………………………………………. 5.1.3. Factori biotici………………………………………... 5.1.4. Factorii tehnici………………………………………. 5.1.5. Factorii antropoici…………………………………… CAPITOLUL VI ESTIMAREA DAUNELOR ŞI PAGUBELOR PRODUSE DE DĂUNĂTORI 6.1. Controlul fitosanitar………………………………………….. 6.2. Daune şi pagube produse de dăunătorii plantelor de cultură… 6.3. Estimarea densităţii numerice, a daunelor şi pagubelor……… CAPITOLUL VII PROGNOZA ŞI AVERTIZAREA TRATAMENTELOR PENTRU COMBATEREA DĂUNĂTORILOR 7.1. Prognoza apariţiei în masă a dăunătorilor……………………. 7.2. Întocmirea hărţilor de răspândire şi prognoză………………... 7.3. Prognoza înmulţirii dăunătorilor……………………………… 7.4. Avertizarea aplicării tratamentelor……………………………

6 7 8 9 17 22 25 27 28 29 30 31 37 37 37 41 44 44 49 50 52 52 53 54 57

61 62 63 65
2

CAPITOLUL VIII MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A DĂUNĂTORILOR 8.1. Măsuri de carantină fitosanitară………………………………. 8.2. Măsuri agrofitotehnice de combatere…………………………. 8.3. Măsuri mecanice de prevenire şi combatere a dăunătorilor…... 8.4. Metode fizice de combatere a dăunătorilor………………….... 8.5. Metoda chimică de combatere a dăunătorilor………………… 8.5.1. Condiţionarea produselor pesticide…………………... 8.5.2. Clasificarea produselor fitofarmaceutice…………….. 8.5.3. Insecticide anorganice şi de origine vegetală………… 8.5.4. Piretroizi de sinteză…………………………………... 8.5.5. Insecticide organoclorurate………………………….. 8.5.6. Insecticide organofosforice………………………….. 8.5.7. Insecticide carbamice………………………………… 8.5.8. Produse acaricide…………………………………….. 8.5.9. Produse nematocide………………………………….. 8.6. Metode biologice de combatere………………………………. 8.7. Lupta integrată………………………………………………... CAPITOLUL IX DĂUNĂTORII CULTURILOR DE CEREALE 9.1. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides Goeze……………… 9.2. Ploşniţele cerealelor – Eurygaster spp. şi Aelia spp …………. 9.3. Gândacii pocnitori – Agriotes spp……………………………. 9.4. Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis Gyll.. 9.5. Buha semănăturilor - Scotia segetum Schiff…………………… 9.6. Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis Hb………………. CAPITOLUL X PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PAJIŞTI, PĂŞUNI ŞI FÂNEŢE NATURALE 10.1. Buha pajiştilor montane - Cerapteryx graminis L..…………… 10.2. Omida păşunilor - Penthophera morio L……………………... 10.3. Lăcusta călătoare - Calliptamus italicus L……………………. 10.4. Lăcusta marocană - Dociostaurus maroccanus Thunb……….. 10.5. Cosaşul păşunilor - Polysarcus denticaudus Charp…………… CAPITOLUL XI PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI LEGUMINOASELOR PERENE ŞI ANUALE Principalii dăunători ai leguminoaselor perene 11.1. Gândacul roşu al lucernei - Phytodecta fornicata Griigg……… 11.2. Buburuza lucernei - Subcoccinella 24 punctata L…………….. 11.3. Gărgăriţa rădăcinilor de lucernă - Otiorrynchus ligustici L…… 11.4. Gărgăriţa florilor de trifoi - Apion apricans Herbst.…………... 11.5. Viespea seminţelor de trifoi - Bruchophagus gibbus Boh.……. Principalii dăunători ai leguminoaselor anuale 11.6. Gărgăriţa mazării – Bruchus pisorum L.……………………. 11.7. Gărgăriţa fasolei – Acanthoscelides obsoletus Say……......... 11.8. Molia boabelor de soia - Etiella zinckenella Tr ……………..

67 70 70 70 71 71 72 72 74 74 75 75 76 76 76 83 86 87 89 91 93 95 98 99 100 102 103

105 106 108 109 110 112 113 115
3

CAPITOLUL XII PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE PLANTE TEHNICE Principalii dăunători din culturile de sfeclă 12.1. Păduchele negru al sfeclei - Aphis fabae Scop………………… 12.2. Puricele de pământ al sfeclei - Chaetocnema tibialis Hl……… 12.3. Gărgăriţa cenuşie a sfeclei - Bothynoderes punctiventris Germ. 12.4. Răţişoara sfeclei - Tanymecus palliatus F…………………...... 12.5. Omida de stepă - Laxostege sticticalis L……………………… Principalii dăunători din culturile de cartof 12.6. Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata Say…... 12.7. Nematodul tuberculilor - Ditylenchus destructor Thorn……..... 12.8. Nematodul auriu al cartofului - Globodera rostochiensis Wal... Principalii dăunători din culturile de floarea soarelui 12.9. Gândacul pământiu - Opatrum sabulosum L………………….. 12.10. Molia florii soarelui - Homoeosoma nebulella Hb…………… Principalii dăunători din culturile de in şi canepă 12.11. Puricele inului - Aphthona euphorbiae Schrank……………... 12.12. Puricele cânepii - Psylliodes attenuata Koch………………… CAPITOLUL XIII PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE PLANTE MEDICINALE 13.1. Gărgăriţa capsulelor de mac - Ceuthorrhynchus macula-alba ... 13.2. Gărgăriţa rădăcinilor de mac - Stenocarus fuliginosus ……....... 13.3. Viespea seminţelor de coriandru - Systole coriandri Nik……... CAPITOLUL XIV PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE LEGUME 14.1. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa Latr………………..... 14.2. Păduchele cenuşiu al verzei – Brevicoryne brassicae L......... 14.3. Ploşniţa roşie a verzei - Eurydema ornata L……………......... 14.4. Fluturele alb al verzei – Pieris brassicae L……………….... 14.5. Buha verzei – Memestra brassicae L…………………......... 14.6. Musca verzei - Delia brassicae Bché……………………....... 14.7. Musca cepei – Delia antiqua Meig………………………… CAPITOLUL XV PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI PLANTELOR LEGUMICOLE DIN SERE 15.1. Musculiţa albă de seră - Trialeurodes vaporariorum Westw... 15.2. Nematodul galicol al rădăcinilor – Meloidogyne incognito … CAPITOLUL XVI PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAŢIILE DE POMI 16.1. Păduchele ţestos al prunului - Parthenolecanium corni.............. 16.2. Păduchele ţestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus 16.3. Păduchele lânos – Eriosoma lanigerum Hausm…………...... 16.4. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi De Geer…………. 16.5. Păduchele cenuşiu al prunului – Hyalopterus pruni Geoffr… 16.6. Acarianul roşu al pomilor – Panonychus ulmi Koch,……….. 16.7. Gărgăriţa mugurilor – Sciaphobus squalidus Gyll.,…………...

117 119 120 122 124 126 129 130 132 133 135 137 139 140 142 143 145 146 147 149 151 152 154 156 158 159 162 163 164 166 167
4

. Molia cenuşie a făinii – Anagasta kuhniella Zell…………… BIBLIOGRAFIE…………………………………………………… 169 170 172 174 176 177 178 180 182 184 186 189 191 193 194 196 198 199 201 202 203 204 205 208 5 .8.11. 17.Tetranychus urticae Koch.8.. Gărgăriţa grâului – Sitophilus granarius L…………………. Molia verde a strugurilor (eudemisul) . 17. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea Drury……… CAPITOLUL XVI PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAŢIILE DE VIŢĂ DE VIE 17.5. 16.9. Molia brună a strugurilor (cochilisul) – Eupoecilia ambiguella Den et Schiff…………………………………………. 18. CAPITOLUL XVIII DAUNATORII DIN DEPOZITE 18. 16.6. Cărăbuşul marmorat – Polyphylla fullo L…………………… 17.Byctiscus betulae L……………………………...1. Cotarul verde – Operophthera brumata L………………….………….4.3.5. 17. Acarianul roşu comun ...………….3.. Viespea seminţelor de prun – Eurytoma schreineri Schr…. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis Nal……… 17. Forfecarul – Lethrus apretus Laxm…………………………...13. Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi L…………………….…………….12..1.4.16.7. 18. Cărăbuşul de mai – Melolontha melolontha L……………. Ţigărarul .14.2. 17.. 16.. 16. Gărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorum L………..16.10.15. Inelarul – Malacosoma neustria L…………………………. 17. Filoxera viţei de vie – Phylloxera vastatrix Planch…………. 16. Cărăbuşelul verde al viţei de vie – Anomala solida Er……… 17.2. 16. Viermele prunelor – Grapholitha funebrana Tr. Viermele făinii sau moleţul – Tenebrio molitor L…………… 18.. 16. 16. Molia fructelor uscate – Plodia interpunctella Hb…………. Molia cerealelor – Sitotroga cerealella Oliv………………… 18.Lobesia botrana Den et Schiff……………………………………………………………. Viermele merelor – Laspeyresia pomonella L.9..

CAPITOLUL I ENTOMOLOGIA, OBIECT DE STUDIU ŞI IMPORTANŢĂ 1.2. Definiţia şi obiectul Entomologiei

Entomologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul animalelor care au corpul segmentat. Etimologic, termenul de entomologie derivă din cuvintele greceşti “entoma” ce înseamnă întretăiat sau segmentat şi “logos” ce înseamnă ştiinţă. Precizările ulterioare ale lui Lamark (1761) şi Latreille (1832), restrâng această ştiinţă la studiul artropodelor cu 6 picioare (Hexapoda, Insecta). Entomologia, este o parte specializată a zoologiei, termen derivat din cuvintele greceşti zoon = animal şi logos = ştiinţă. O parte din acest imens domeniu se ocupă cu studiul încrengăturii arthropoda, termen derivat din cuvintele arthron = articol şi poda = picior şi se referă la animalele cu picioarele articulate, crustacei, miriapode, arahnide şi insecte. În afară de importanţa entomologiei, din punct de vedere teoretic, al cunoaşterii celor peste 1 milion de specii de insecte cunoscute până în prezent, cu nenumărate ramuri ale domeniului de activitate, întâlnite pentru toate marile grupe de animale: morfologie, sistematică, biologie, ecologie, zoogeografie, din punct de vedere practic, s-au acumulat, impuse de viaţa şi activitatea omului, un număr imens de cunoştinţe cu impact major asupra omului. Entomologia aplicată s-a separat în cel puţin 3 discipline distincte după domeniul de activitate al fiecăreia: entomologie agricolă (studiază insectele ce sunt implicate, pozitiv sau negativ, influenţând culturile agricole), entomologia forestieră (studiază insectele dăunătoare şi utile din păduri) şi entomologia medicală (studiază insectele ce inflenţează viaţa şi activitatea omului şi animalelor, din punct de vedere al stării de sănătate). Entomologia agricolă, într-un sens limitat, studiază din punct de vedere biologic, ecologic şi al combaterii sau al protecţiei lor, speciile de insecte dăunătoare şi folositoare agriculturii, iar în sens lărgit studiază sub toate aspectele enumerate mai sus, speciile de animale dăunătoare şi folositoare agriculturii, deci pe lângă insecte, al căror număr şi importanţă este dominantă şi speciile fitofage de acarieni, nematozi, moluşte, păsări şi rozătoare, devenind o zoologie agricolă. Entomologia agricolă are un pronunţat caracter aplicativ, folosind datele furnizate de alte ştiinţe cum sunt: sistematica, fiziologia, biogeografia, biochimia, ecologia, etc.
6

Această ştiinţă devine din ce în ce mai complexă prin: aplicarea unor noi mijloace şi metode noi de studiu a interrelaţiilor ce se stabilesc în cadrul agroecosistemelor agricole, biocenoze, tot mai mult şi mai drastic influenţate de activitatea omului; prin evidenţierea aproape în fiecare an a unor noi pesticide, ce influenţează puternic supravieţuirea dăunătorilor sau tehnologiile de combatere a acestora. 1.2. Importanţa economică a entomologiei Importanţa economică a entomologiei, derivă din însăşi importanţa pozitivă sau negativă a insectelor pentru om şi activităţile sale. Insectele sunt indispensabile pentru polenizarea plantelor entomofile, existenţa acestor plante ar fi imposibilă fără insecte. Formarea solului, este un fenomen deosebit de complex ce se desfăşoară în timp îndelungat şi implică numeroase organisme, o parte a acestora este formată din numeroase specii de insecte. Fără existenţa unor specii de consumatori a materiei organice în descompunere, lumea întreagă ar fi o masă de gunoaie, dar un număr impresionant de specii de insecte, alături de alte grupe de organisme, prelucrează şi descompun cu rapiditate deşeurile organice. Funcţia sanitară a insectelor decurge din cele arătate anterior. Baza populaţiilor biocenozelor terestre şi chiar acvatice, ca număr de specii, este constituită din numeroasele specii de insecte care sunt răspândite în toate biocenozele. Insectele se constituie ca o parte însemnată a consumatorilor primari sau secundari ai produselor biologice. În ultima perioadă, specii de insecte sunt din ce în ce mai mult utilizate în combaterea biologică a altor specii de insecte dăunătoare folosindu-se specii de paraziţi sau prădători. În acelaşi timp, activitatea insectelor are şi importante efecte negative. Este suficient să amintim că multe specii de insecte sunt parazite la om şi animale, vectoare de boli sau creatoare de disconfort (puricii, ploşniţele, ţânţarii sau muştele). Există printre insecte numeroase specii fitofage, specii care produc importante pagube culturilor agricole. Printre cele mai cunoscute specii dăunătoare amintim: gândacul ghebos al cerealelor păioase (Zabrus tenebrioides), gărgăriţa frunzelor de porumb (Tanymecus dilaticollis), gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata), gărgăriţa sfeclei (Botynoderes punctiventris), filoxera (Phylloxera vastatrix) sau păduchele ţestos din San José (Quadraspidiotus perniciosus). O serie de insecte transmit boli plantelor: virusuri transmise la diferite plante de cultură de afidul Myzodes persicae, micoplasmoze ce determină piticirea cerealelor păioase transmise de cicade şi afide,
7

fungi cum ar fi Nigrospora oryzae, răspândită de molia produselor depozitate Sitotroga cerealella. 1.3. Locul şi rolul entomologiei în protecţia plantelor împotriva atacului dăunătorilor Insectele reprezintă aproximativ 80% din numărul total al dăunătorilor culturilor agricole, atât în timpul perioadei de vegetaţie, cât şi al perioadei în care produsele agricole sunt recoltate şi depozitate. Mărimea pagubelor, care în foarte multe cazuri ajunge până la compromiterea recoltei, posibilitatea insectelor de deplasare activă, adaptabilitatea şi particularităţile lor biologice, fac ca ele să constituie principalul obiectiv urmărit de om în lupta sa pentru a asigura o protecţie a plantelor cât mai eficientă. La aceasta contribuie şi faptul că pagubele produse de insecte sunt mai repede observate de om şi în general sunt mai spectaculoase decât cele provocate de agenţii fitopatogeni, ce acţionează în general în timp.

8

CAPITOLUL II MORFOLOGIA EXTERNĂ A INSECTELOR Corpul insectelor este constituit din 21 segmente (în stadiul embrionar), număr ce se reduce la adult, grupate în trei regiuni: cap, torace şi abdomen (Figura 1).

Fig. 1. Schema alcătuirii corpului unei insecte: Ve-vertex; Fr-fruntea; Ge-gene; Cl-clipeu; Oc-ochi; Ocl-oceli; Ant-antene; Lbr-buza superioară; Lb- buza inferioară; Md-mandibule; Mx-maxile; Prn-protorace; Mznmezotorace; Mtn-metatorace; Ar-aripi; Pc-picioare; Stg-stigme; Ce-cerci; An-anus; Ovovipozitor (după Keller).

2.1. Capul şi apendicii acestuia Capul insectelor sau capsula cefalică este alcătuit din 6 segmente şi anume: acron, antenal, intercalar, mandibular, maxilar şi labial. Aceste segmente ale capului sunt vizibile numai în stadiul embrionar, în timp ce la adult sunt intim sudate între ele. Totuşi ele pot fi evidenţiate deoarece majoritatea posedă apendici şi anume: - pe segmentul antenal se găseşte o pereche de antene; - pe segmentul mandibular se găseşte o pereche de mandibule; - pe segmentul maxilar se găseşte o pereche de maxile; - pe segmentul labial se găseşte labium, format din cea de a doua pereche de maxile, unite pe linia lor mediană.
9

Gryllotalpa gryllotalpa.prognat – capul este în continuarea axei corpului. etc. cu piesele bucale orientate înainte. o pereche de antene şi piesele bucale ce formează aparatul bucal al insectelor. greieri. care în general poartă aceleaşi denumiri cu cele ale capului animalelor superioare. Insectele au câte o pereche de ochi compuşi sau faţetaţi aşezaţi în orbitele epicraniului. sutura coronară şi suturile oculare.2. dortognat (după Weber) . situată în continuarea frunţii mai mult sau mai puţin dezvoltată. ca de exemplu la lăcuste. cosaşi. Pe suprafaţa capului se găsesc trei suturi şi anume: sutura occipitală.c-hipognat. Suprafaţa capului poate fi netedă. ca la blatide şi cicadide. La cap se întâlneşte o pereche de ochi compuşi. Forma capului insectelor este diferită: triunghiulară. b. . uneori putând avea excrescenţe. depresiuni.Capul are în general dimensiuni mai reduse decât celelalte părţi ale corpului. . alungită. Forme de cap la insecte: a-prognat. După poziţia capului faţă de axa corpului se deosebesc trei tipuri de cap (Figura 2): Fig.. ovală. La cap se deosebesc diferite regiuni. etc. lăţită (unele himenoptere). 10 . conică (unele coleoptere).hipognat – capul formează cu axa corpului un unghi mai mic de 90° iar piesele bucale sunt orientate înapoi. etc. La insecte se găseşte o formaţiune specială numită clipeus. coarne. fiind formaţi din mai multe unităţi anatomice numite omatidii. ca de exemplu la Forficula auricularia.ortognat – capul formează cu axa corpului un unghi drept iar piesele bucale sunt îndreptate în jos.

dacă excrescenţele sunt pe ambele părţi sunt bipectinate. la care articolele flagelului sunt ± egale. care au articolele aproape de aceiaşi grosime pe toată lungimea antenei. b) stemata (ochi laterali) – situaţi pe laturile capului. Antenele regulate sunt de mai multe tipuri şi anume: a) antene filiforme. ca la insectele din familia Tenebrionidae. la care articolele flagelului se subţiază treptat de la bază spre vârf. înaintea ochilor. peri speciali. Speciile de Hidrous şi Gyrinus se servesc de antene pentru a lua oxigenul din apă. la care articolul flagelului prezintă excrescenţe laterale mult mai mari. tactil şi olfactiv. pe care se găseşte un al doilea articol numit pedicel. ca organe de echilibru. drept cârmă în timpul zborului (unele himenoptere). 2) antene neregulate (inaequalis) alcătuite din articole diferite ca formă. ca de exemplu la larvele unor insecte dispuşi în diferite poziţii. în nişte gropiţe antenale (ordinul Coleoptera) Antenele sunt apendici ai segmentului antenal şi au rol senzitiv. După forma articolelor flagelului. antenele pot fi: 1) antene regulate (aequalis). iar cele de Notonecta. d) antene serate. etc. deoarece pe ele sunt dispuse organele mirosului şi de pipăit. Când excrescenţele sunt pe o singură parte sunt monopectinate. Tettigoniidae. bastonaşe. Excrescenţele pot fi pe o singură parte (uniserate) sau pe ambele părţi (biserate). etc. Chrysomelidae.La unele insecte se găsesc şi ochi simpli ce pot fi: a) oceli (ochi dorsali) . luând aspectul unui fir de păr. sub forma unor plăci membranoase. iar pe el se articulează flagelul sau funiculum. e) antene pectinate. etc. format dintr-un număr variabil de articole (Figura 3). b) antene setiforme. ca de exemplu din familiile Carabidae. ca la insectele din familiile Blattidae. Se întâlnesc la unele lepidoptere. amintind dinţii unui pieptene. c) antene moniliforme cu articolele flagelului asemănătoare unor mărgele. la care articolele flagelului prezintă lateral câte o excrescenţă sub forma unui dinte. 11 . în ansamblu antena aminteşte de dinţii unui fierăstrău. O antenă este formată dintr-un articol bazal numit scapus. sunt caracteristice pentru insectele din familia Elateridae. La unele insecte antenele servesc şi ca organe prehensile în timpul împerecherii (pediculide).în număr de 1 – 3 situaţi pe creştetul capului. ca la unele viespi din ordinul Hymenoptera.

j. În general un aparat bucal este alcătuit din 6 piese şi anume: . igenunchiată (curculionide). formate dintr-un număr de articole bazale dezvoltate. dispuşi în formă de pană. Fig. n-antenă de pauside. Tipuri de antene la insecte: a-setiformă (tetigoniide).o pereche de mandibule . ca la masculuii din familiile Noctuidae. g-penată (culicide). Cubicidae.fălci inferioare . Lymantriidae. ca de exemplu la familia Silfidae. prezentând apical pe ultimul articol o setă. ca la insectele din familia Scarabaeidae.k-măciucate (silfide). b) antene măciucate.o pereche de maxile . Este o piesă bine chitinizată (la ordinul 12 . cu articolele de la vârful flagelului îngroşate în formă de măciucă.fălci superioare . b-filiformă (carabide). d-serată (elateride). la care articolele de la vârful flagelului sunt îngroşate ca la insectele din familia Pieridae.f-pectinate (unele lepidoptere).labium sau buza inferioară Labrum nu are valoare de apendice a capului.labrum sau buza superioară . d) antene aristate. (după Obenbergen şi Weber) Antenele neregulate pot fi: a) antene clavate.3. e. ca de exemplu la cicade. h-clavată (pieride).f) antene penate cu articolele flagelului prevăzute cu peri lungi. La cap se întâlneşte orificiul bucal care este înconjurat de piesele bucale ce alcătuiesc la insecte aparatul bucal. l-lamelată (melolontine). reprezentând o răsfrângere a tegumentului. c) antene lamelate cu articolele terminale mobile şi mult dezvoltate lateral în formă de lamele. c-moniliformă (termite). m-antenă de cicadă.

frunze. .paraglosele provin din unirea celor două galei. reprezintă apendici ai segmentului maxilar. de formă variabilă. Se întâlneşte la insectele adulte din 11 ordine (Coleoptera. Odonata.partea bazală numită cardo ce fixează maxila la capsula cefalică. flori. .prementum (prebărbie). tactilă prin palpii maxilari. . organe mobile. care reprezintă o piesă internă a labiului având funcţie gustativă. muguri. fructe. olfactiv şi tactil. Pe partea sa ventrală se găseşte epifaringele. hipofaringele. Numai submentum nu provine din unirea celor două maxile (el provine din sternitul segmentului labial).Coleoptera şi Orthoptera). determinate de doi muşchi mandibulari. Aparatul bucal la insecte este foarte variat constituit. executând diferite mişcări cu ajutorul unor muşchi abductori. un lob extern numit galea şi palpul maxilar constituit din 4 – 6 articole. Mandibulele sunt apendici ai segmentului mandibular. Astfel.submentum (subbărbie). hrana poate fi: I.mentum (bărbie). Pe prementum se articulează cele două glose – lobi mediani. organ cu rol gustativ. în care caz insectele prezintă aparat bucal pentru rupt şi mestecat sau de tip ortopteroid. Mai există o formaţiune.prementum provine din unirea celor două stipes. 13 . Este format din: . prevăzute cu dinţi sau suprafeţe cu striaţiuni sau rugozităţi. reprezentând adaptări ale aparatului bucal în funcţie de consistenţa hranei şi de locul unde se găseşte. puternic chitinizate.mentum provine din unirea celor două cardo.corpul maxilei numit stipes pe care se inseră un lob intern numit lacinia. cu rol de a roade hrana. O maxilă este alcătuită din 5 piese şi anume: . .glosele provin din unirea celor două lacinii. Maxilele sau fălci inferioare. ce ar reprezenta limba sau ligula insectelor. unul întinzător (abductor) şi altul îndoitor (adductor). Mandibulele sunt mai dezvoltate la insectele zoofage. Orthoptera. În general maxilele au funcţie masticatoare dar şi funcţie senzorială. Labium sau buza inferioară este o piesă nepereche care provine din unirea pe linie mediană a celei de a doua perechi de maxile.palpii labiali provin din unirea celor doi palpi maxilari. două paraglose – lobi laterali şi doi palpi labiali alcătuiţi din 3 – 4 articole. solidă. . . Mişcările mandibulelor sunt laterale. celelalte piese provin din unirea pe linia mediană a celor două maxile astfel: . . reprezentată prin: rădăcini. seminţe.

pg-paraglose. s-stipes. lichidă ce se poate găsi 1. Md-mandibule. m-mentum. caracteristic pentru insectele din ordinele Heteroptera. Mandibulele sunt piese mari . ca la adulţii de Lepidoptera. prm-prementum. Aparatul bucal pentru rupt şi mestecat la Melolontha melolontha: Lbr-labrum. La aceste insecte se pot întâlni următoarele tipuri de aparate bucale: a) aparat bucal pentru înţepat şi supt. precum şi la larvele din 17 ordine (Lepidoptera. ce constituie pivotul 14 . pl-palp labial (original) Labrum este bine dezvoltat având pe linia mediană un intrând.Dermaptera. Maxilele sunt bine dezvoltate.). b) aparat bucal pentru tăiat şi supt ca la unele insecte din ordinul Diptera (familia Tabanidae). reprezentată de seva plantelor sau sângele animalelor.m-palp maxilar. ce dă aspectul unei piese bilobate. în interiorul ţesuturilor. Mxmaxile. 2. gglose. Blattoptera. ca la insectele din ordinul Hymenoptera familiile Apidae şi Bombycidae. Aparatul bucal pentru rupt şi mestecat de la Melolontha melolontha . Lblabium. Thysanoptera şi unele insecte din ordinul Diptera (familia Culicidae şi Anophelidae). Coleoptera. în care caz insectele se hrănesc cu nectar sau cu diferite exudaţii. l-lacinia. g-galea. Homoptera. etc. c) aparat bucal pentru dizolvat şi supt întâlnit la unele insecte din ordinul Diptera (familia Muscidae). bine dezvoltat. pe care se articulează stipesul. b) aparat bucal pentru lins şi absorbit.4. sm-submentum. chitinizate. etc. la suprafaţa ţesuturilor. II. prezintă următoarea alcătuire (Figura 4): Fig. Pl. O maxilă este formată din: cardo.cărăbuşul de mai. prevăzute cu dinţi şi rugozităţi pentru ros. În această situaţie insectele pot prezenta: a) aparat bucal pentru supt .). c-cardo.

formând o trompă nearticulată dispusă în repaus sub forma unei spirale. Pl-palp labial (după Weber) Labrum este redus la o mică placă aşezată la baza clipeului. Pe stipes se articulează lobul intern – lacinia. Mandibulele sunt atrofiate sau lipsesc. reprezentată prin nectar sau diferite exudaţii. Maxilele au palpii rudimentari iar galeele sunt alungite sub forma unui jgheab. cu excepţia palpilor labiali formaţi din 3 articole. Labium este puţin dezvoltat. Labium este format din submentum îngust. Aparatul bucal pentru supt (Figura 5) se întâlneşte la lepidopterele adulte (fluturi). Acest aparat bucal prezintă următoarea structură: Figura 5. unite pe linie mediană. Pe prementum se găsesc glosele situate pe linia mediană (au formă triunghiulară şi culoare mai închisă).maxilei. 15 . Tr-trompa. Lb-labium. iar lateral se găsesc paraglosele bine dezvoltate şi palpii labiali formaţi din 3 articole. lobul extern – galea şi palpul maxilar alcătuit din 4 articole. deci la insectele care consumă hrană lichidă de la suprafaţa ţesuturilor. Aparatul bucal pentru supt: Lbr-labrum. pe care se articulează mentum mai dezvoltat şi prementum.

Pgl-paraglose. Ca-cardo. Md-mandibule. St-stipes. mn-mentum. Pe prementum se articulează cele 2 glose alungite şi contopite formând limba sau trompa. triunghiular. mentum mic. Figura 6. Pl-palp labial. Gl-glose (limba) (după Boguleanu) La Apis melifera aparatul bucal prezintă următoarea alcătuire: Labrum este mic.Aparatul bucal pentru lins şi absorbit (Figura 6) se întâlneşte la albine şi bondari. Aparatul bucal pentru lins şi absorbit la Apis melifera: Lbr-labrum. La capătul liber prezintă o formaţiune mobilă numită flabellum sau linguriţă cu care insecta linge 16 . prementum bine dezvoltat. Smsubmentum. lacinia redusă iar palpul maxilar format din 2 articole mici. galea bine dezvoltată şi alungită sub formă de sabie. O maxilă este alcătuită din: cardo în formă de bastonaş. stipes bine dezvoltat sub forma unei plăci lungi şi largi. prezentând modificări de structură. Labium prezintă submentum format din 2 articole în formă de bastonaşe unite în V. Mx-maxile. Pm-palp maxilar. având la un capăt o articulaţie la capsula cefalică iar la capătul liber nişte zimţi. Mandibulele sunt mici şi alungite. cu elemente lungi datorită necesităţii insectei de a linge şi suge hrana.

mezotorace şi metatorace.văzut din profil. Ca-canal alimentar. Stileţii maxilari prezintă 2 canale şi anume: un canal alimentar în partea superioară prin care suge hrana şi un canal salivar în partea inferioară prin care se scurge saliva în ţesuturile atacate. Mx-maxile. Md-mandibule. 3. Labium este articulat (heteroptere. Oc-ochi. Lbr-labrum. Cl-clipeu. Thysanoptera. b. Aparatul bucal pentru înţepat şi supt (Figura 7) sau de tip labial se întâlneşte la insectele din ordinul Heteroptera. Cs-canal salivar. (după Weber) Labrum este redus şi acoperă jgheabul trompei.polenul şi nectarul. Lb-labium.2. Trompa este prevăzută cu un jgheab în care se găsesc mandibulele şi maxilele sub forma unor stileţi (2 stileţi mandibulari şi 2 stileţi maxilari). Fr-frunte. Este aparatul bucal care a suferit cele mai mari modificări. având următoarele particularităţi: Figura 7. Fiecare segment toracic este alcătuit din mai multe plăci chitinoase numite sclerite şi anume (Figura 8): 17 . Hp-hipofaringe. s-a alungit şi s-a transformat într-o trompă alcătuită din 4 articole la heteroptere şi din 3 articole la homoptere. Aparatul bucal pentru înţepat şi supt: a. c-secţiune transversală. Homoptera. Paraglosele sunt reduse iar palpii labiali formaţi din 4 articole. Toracele şi apendicii acestuia Toracele la insecte este alcătuit din trei segmente: protorace. deci la insectele care consumă hrană lichidă din interiorul ţesuturilor. homoptere) sau nearticulat (diptere). Ve-vertex. Stileţii mandibulari au rolul de a străpunge ţesuturile plantei gazdă iar stileţii maxilari au rolul de a suge hrana.

Între pleure şi tergite sau între pleure şi sternite se găsesc membrane de susţinere numite “conjunctive” care permit toracelui săşi mărească sau să-şi micşoreze volumul în timpul respiraţiei. ortoptere. tetigoniide) pe tibii este localizat organul auditiv-timpanal. himenoptere. circulaţiei sângelui.două sclerite laterale numite pleure. săritoare şi săpătoare (blatide.). peri. La unele insecte (grilide. Trohanterul este un articol mic ce permite articulaţia dintre coxă şi femur. în timp ce mezotoracele şi metatoracele sunt mai dezvoltate la speciile bune zburătoare (odonate.un sclerit dorsal numit tergit sau notum.un sclerit ventral ce poartă numele de sternit sau gastrum. deoarece au rol de apărare şi susţinere. etc. Alcătuirea unui segment toracic la insecte: Tg-tergit. permiţând o mai mare mobilitate a piciorului. Tibia este bine dezvoltată. Pe torace se articulează organele de mers – picioarele şi organele de zbor – aripile. etc. tibia şi tarsul care se termină cu gheare (Figura 9). Protoracele este mai dezvoltat la insectele alergătoare. prezentând marginal spini. trohanter. St-sternit. Picioarele la insecte. femur. lepidoptere. Insectele prezintă trei perechi de picioare. unele coleoptere). . articulându-se lateroventral în nişte cavităţi coxale. câte o pereche pentru fiecare segment toracic. 18 . Femurul este un articol bine dezvoltat (ortoptere.Fig. coleoptere) de forme şi mărimi variabile şi înzestrat uneori cu dinţi.8. Piciorul tipic al insectei este alcătuit din 5 articole şi anume: coxa. Pl-pleure (original) . blatoptere. . Coxa formează baza piciorului şi este fixată de torace în cavitatea cotiloidă prin doi condili. de mărimi şi forme diferite. în timp ce pleurele sunt mai mici şi mai subţiri. etc. având funcţia de a lega tergitele şi sternitele. În general tergitele şi sternitele sunt mai mari şi mai groase. La unele insecte trohanterul este format din două articole: trohanter şi trohanterel (mai ales la himenoptere). peri şi spini. pinteni.

Construcţia piciorului la insecte.o prelungire în formă de lob. Dytiscus). Aripile la insecte sunt organe de zbor şi reprezintă expansiuni laterale ale tegumentului în regiunea toracelui.9. aripile sunt formate din două membrane intim lipite una de alta. în interiorul lor pătrund nervii.Tarsul este alcătuit dintr-un articol la insectele inferioare şi 3 – 5 articole la majoritatea insectelor superioare. greieri. La unele insecte picioarele prezintă adaptări legate de modul de viaţă. care adesea prezintă două gheare laterale. Picior pentru cules polen (Apis melifera). t-tibie. 6. unele insecte au aripile înguste şi cu franjuri (ordinul Thysanoptera) sau 19 . 4. articulându-se pe mezotorace şi metatorace latero-dorsal. mtmetatars. 2. etc. Astfel se întâlnesc picioare conformate pentru sărit (ordinul Orthoptera – lăcuste. 5. Structura şi tipuri de picioare la insecte: 1. Articolul tarsului situat lângă tibie se numeşte metatars. .arolium . cosaşi). Nervurile sunt tuburi chitinoase. Picior pentru sărit (Locusta migratoria). Forma aripilor este în general triunghiular alungită. Picior pentru apucat (Manthis religiosa) (original) La unele insecte pretarsul se termină cu apedinci speciali (în special cu funcţii adezive) ce poartă denumiri diferite: . Picior pentru mers (Melolontha melolontha). Fig. Din punct de vedere anatomic. alergat. tr-trohanter. picioare conformate pentru săpat (coropişniţa).empodium – o prelungire în formă de păr. susţinute de nervuri. f-femur. picioare pentru înot şi vâslit (Hydrous. picioare conformate pentru colectat polen (Apis mellifera). picioare pentru apucat (Manthis religiosa). c-coxă. Picior pentru săpat (Gryllotalpa gryllotalpa). ce pot fi simple sau despicate. care formează scheletul de susţinere al lor. . traheele şi hemolimfa. ts-tars. În general picioarele insectelor sunt conformate pentru mers.pulvili – două prelungiri în formă de lobi. iar ultimul articol al tarsului – pretars. dinţate sau pectinate. pr-pretars. 3.

Apterigote – lipsite de aripi (insecte inferioare). .10. Hymenoptera. Suprafaţa aripilor înconjurată de nervuri se numeşte celulă iar porţiunea dintre două nervuri.marginea posterioară.unghiul format de marginea externă şi cea posterioară se numeşte tornus.porţiunea de aripă îndreptată înainte se numeşte marginea anterioară sau costa.apex. a doua pereche de aripi fiind transformată în “haltere sau balansiere”. Pterigote – insecte cu aripi (majoritatea insectelor).unghiul dintre marginea anterioară şi cea externă se numeşte vârf sau apex.porţiunea aripei opusă bazei se numeşte marginea externă. b) cu o singură pereche de aripi. me-marginea externă. La aripi se disting următoarele regiuni (Figura 10): .tornus (original) Nervaţiunea aripilor este caracteristică şi constituie un criteriu important în taxonomie. mp . insectele se împart în două mari grupe şi anume: 1. insecte care primar au prezentat aripi. . dar datorită vieţii parazitare au pierdut aripile – ordinul Aphaniptera. Regiunile unei aripi: b-baza. ca la insectele din ordinul Diptera.porţiunea aripii apropiată de torace se numeşte baza aripei. care se termină la marginea externă a aripilor se numeşte câmp. c) fără aripi. 20 . etc. Lepidoptera. 2. Mallophaga. În funcţie de numărul aripilor. Aripile prezintă nervuri longitudinale şi nervuri transversale. a .aripile despicate în lungul nervurilor (la pteroforide). La rândul lor insectele pterigote pot fi: a) cu două perechi de aripi la ordinul Coleoptera. . iar porţiunea opusă acesteia se numeşte marginea posterioară sau dorsum. Anoplura. Fig. Aripile variază şi ca mărime: la unele insecte aripile anterioare şi aripile posterioare sunt egale (ordinul Odonata) iar la alte insecte aripile anterioare sunt mai mari decât cele posterioare (ordinul Lepidoptera). . t . ma-marginea anterioară. Odonata.

a trunchiului nervurilor radiale (1 – 5). Schema nervaţiunii unei aripi: Co-costală. 2.12. a trunchiului nervurii cubitale (1 – 3) şi a trunchiului nervurilor anale (1 – 5). 6. Cu-cubitală. Fig. Me-medială. Homoptera. 5. Coleoptera. 4. Mcu-medio-cubitală (după Weber) Nervurile transversale fac legătura între nervurile principale de acelaşi fel. Lepidoptera. 3. Diptera (original) 21 . An-anală.11. Din punct de vedere al consistenţei aripile pot fi (Figura 12): Fig.Heteroptera.radială sau nervurile transversale leagă două nervuri transversale diferite. Thysanoptera.O schemă generală a nervurilor aripilor la insecte arată următoarele (Figura 11): existenţa nervurii costale. ca de exemplu două nervuri radiale şi în acest caz se numeşte nervura transversal . 8. Consistenţa aripilor la diferite ordine de insecte: 1 . Sb-subcostală. a nervurii subcostale. de exemplu o nervură radială cu una medială şi în acest caz se numeşte nervura transversal – medio – radială. Ra-radială. Ju-jugală.Hymenoptera. a trunchiului mervurilor mediale (1 – 4).Orthoptera. 7.

3. b) sub formă de cârlige sau hamuli ca de exemplu la unele himenoptere. 5. din sclerite ventrale numite sternit sau gastrum şi din sclerite laterale numite pleure. aripi cu 1 – 2 nervuri principale şi cu franjuri pe margini . La insectele la care abdomenul este format din 11 – 12 segmente se diferenţiază trei regiuni şi anume: a) regiunea pregenitală (segmentele 1 – 7). la unele specii de viespi = 110 bătăi/s.aripile anterioare de la insectele din ordinul Trichoptera. aripi membranoase acoperite cu solzi – aripile anterioare şi posterioare de la insectele din ordinul Lepidoptera. la odonate = 28 bătăi/s.aripile anterioare şi posterioare de la insectele din ordinul Thysanoptera. aripi membranoase acoperite cu peri . aripi membranoase – sunt aripi fine. b) regiunea genitală (segmentele 8 – 9). aripi pergamentoase numite tegmine – sunt aripi cu consistenţă intermediară între cele chitinoase şi cele membranoase (aripile anterioare de la insectele din ordinul Orthoptera). la albină = 190 – 250 bătăi/s. 4. Odonata). c) regiunea postgenitală (segmentele 10 – 12). 6. Embrionar abdomenul este constituit din 12 segmente iar la adult numărul segmentelor se poate reduce la 5 – 7 (exemplu la insectele din ordinul Coleoptera). la insectele din ordinul Lepidoptera. astfel la Pieris brassicae este de 9 bătăi/s. 22 . Ultimul segment al abdomenului se numeşte telson. 7.. aripi chitinoase numite elitre – sunt aripi tari. Pentru realizarea zborului aripile anterioare sunt legate de cele posterioare prin diferite dispozitive de cuplare şi anume: a) sub formă de fire de păr rigide şi groase la insectele din ordinul Lepidoptera. la ţânţar Culex pipiens = 594 bătăi/s. c) sub formă de fire de păr rigide şi groase ca la dispozitivul numit frenulum. îngroşate (aripile anterioare de la insectele din ordinul Coleoptera). transparente (aripile anterioare şi posterioare de la insectele din ordinul Hymenoptera. 2. 3. Ritmul bătăii aripii în timpul zborului variază la diferite grupe de insecte. Abdomenul la insecte Abdomenul constituie cea mai mare parte a corpului la insecte. aripi hemielitre – sunt aripi care mai mult de jumătate sunt chitinoase iar la vârf sunt membranoase (aripile anterioare de la insectele din ordinul Heteroptera). 3. În general segmentele abdomenului sunt la fel constituite ca şi segmentele din regiunea toracelui şi anume din sclerite dorsale numite notum sau tergit.1.

rotund. fusiform. Coleoptera). Ichneumonidae). Apendicii genitali alcătuiesc armătura genitală la adulţi. c-suspendat (Scotia segetum). iar al doilea segment se îngustează mult anterior formând o gâtuitură (familia Vespidae).La abdomen se găsesc următoarele orificii: ..orificiile respiratorii numite stigme. .orificiile genitale situate pe segmentele 8 şi 9. Fig. La insectele adulte se găsesc apendici cu alte funcţionalităţi şi anume apendici genitali. d. c) abdomen peţiolat sau pedicelat la care 1 – 2 segmente ce urmează propodeum se îngustează mult. cu excepţia ultimului segment şi sunt prezente încă pe mezo şi metatorace. conic-cordiform. care de altfel se întâlnesc la larvele polipode. b) abdomen suspendat – la care primul segment este foarte redus şi se contopeşte cu metatoracele. Forma abdomenului poate fi diferită: cilindric. corniculele. Abdomenul se leagă de torace în diferite moduri. cercii şi stilii. La albină şi bondar ovipozitorul este transformat în acul cu 23 . fiind situaţi pe segmentele 8 şi 9. Un apendice genital principal este ovipozitorul numit şi oviscapt. . deosebindu-se trei tipuri (Figura 13): a) abdomen sesil – când este legat anterior direct de metatorace (ordinul Orthoptera. lipsind în regiunea capului. alcătuind un peţiol (Formicidae. oval.e-peţiolat (Myrmica şi Formica) (original) Abdomenul insectelor adulte este lipsit de apendici locomotori. organ ce serveşte la depunerea ouălor. formând segmentul median sau propodeum. etc. tarieră. care sunt câte o pereche pentru fiecare segment abdominal. Forme de abdomen la insecte: a.13. în general turtit dorso-ventral. iar în secţiune transversală apare triunghiular.orificiul anal situat pe ultimul segment abdominal.b-sesil (Cossus cossus).

Stilii sunt apendici mobili. în care se scurge conţinutul a două glande acide şi a unei glande alcaline. abia vizibile sau lungi. care poartă numele de gonapofize la femelă şi ganopode la mascul. conice. 24 . Corniculele se întâlnesc la păduchii de frunze. Cercii sunt consideraţi ca organe olfactive sau au rol în împerecherea unor insecte (Blatta). orientate înapoi şi lateral. cilindrice. nearticulaţi. articulaţi (ordinul Diplura) sau nearticulaţi (Forficula auricularia). care sunt fixaţi pe segmentul anal.venin. Thysanura) servind în locomoţie sau cu rol imprecis la Blatta. umflate sau turtite. În jurul orificiului genital se găsesc o serie de piese chitinoase articulate sau nearticulate. de diferite structuri. pe al Vlea segment abdominal şi apar ca două piese scurte. Cercii sunt apendici mobili. tubulare. ce constituie organul copulator. Corniculele pot fi scurte. dorsal. situaţi de obicei pe abdomenul unor insecte inferioare (Diplura.

valvula pilorică cu rolul de a reglementa trecerea conţinutului din intestinul mediu în cel posterior. Intestinul posterior. Regiunea anterioară a intestinului mediu prezintă o serie de excrescenţe numite cecumuri gastrice. cu rolul de a separa alimentele de peretele intestinului. intestinul subţire în care se desăvârşeşte absorbţia chilului. Peretele intestinului mediu prezintă un strat epitelial alcătuit din celule care îndeplinesc funcţia de digestie şi absorbţie. un tub lung şi subţire care trece într-o porţiune mai dilatată numită guşă. care ajută la digestie. cu rolul de a separa alimentele de peretele intestinului 25 . Pereţii acestuia sunt prevăzuţi cu un număr variabil de papile rectale cu rolul de a usca excrementele. Intestinul anterior începe cu orificiul bucal în partea anterioară a corpului. Urmează proventricolul ai cărui pereţi groşi sunt căptuşiţi cu chitină. servind la fărâmiţarea hranei. La locul de trecere dintre intestinul anterior către cel mijlociu se află valvula cardiacă. Faringele se continuă cu esofagul. La insectele care se hrănesc cu substanţe solide acest strat este acoperit adesea cu o membrană protectoare (membrana peritrofică). Din punct de vedere morfologic sistemul digestiv se compune din 3 părţi: intestinua anterior (stomodeum). iar la unele insecte pentru filtrarea ei. intestinul mediu (mezenteron) şi intestinul posterior (proctodeum). Sistemul digestiv Sistemul digestiv (Figura 14) la insecte este format din tubul digestiv şi organele anexe.1. cu rolul de a împiedica întoarcerea alimentelor din intestinul mediu în cel anterior. absorbind apa din ele. Orificiul bucal conduce în cavitatea bucală în care se deschid glandele salivare. la majoritatea insectelor este împărţit în 3 regiuni: pilorul în care se deschid tuburile lui Malpighi (organ excretor). Urmează faringele prevăzut cu o musculatură specială. Intestinul mediu variază ca structură după modul de hrănire al insectelor. care ajută la înghiţirea bolului alimentar. La insectele care se hrănesc cu substanţe solide acest strat este acoperit adesea cu o membrană protectoare (membrana peritrofică). rectul ultima porţiune a intestinului posterior care se prezintă ca o dilataţie globulară sau piriformă. mărginit de apendici bucali.CAPITOLUL III ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA INSECTELOR Organizaţia internă a corpului insectelor cuprinde 3.

Vc-valvula cardiacă. în stare solidă sau lichidă. 26 . absorbind apa din ele. Ce-cecumuri gastrice. Glandele salivare sunt în număr de una-două perechi situate pe diferite regiuni ale corpului deschizându-se în cavitatea bucală. Sistemul de enzime sau fermenţi transformă hrana în produşi asimilabili organismului fiind specifici pentru fiecare grupă de substanţe (proteine. lipide. valvula pilorică cu rolul de a reglementa trecerea conţinutului din intestinul mediu în cel posterior. Pi-pilor. Organele anexe sunt reprezentate prin: glandele salivare şi sistemul de enzime (fermenţi). intestinul subţire în care se desăvârşeşte absorbţia chilului. Vr-valvula rectală. Vp-valvula pilorică. la majoritatea insectelor este împărţit în 3 regiuni: pilorul în care se deschid tuburile lui Malpighi (organ excretor). Pvproventricol. Rc-rectum. Mp-membrana peritrofică. Gu-guşa. rectul ultima porţiune a intestinului posterior care se prezintă ca o dilataţie globulară sau piriformă. glucide. Gs-glandele salivare.). Fa-faringe. Figura 14. An-anus Hrana insectelor constă din substanţe de natură vegetală sau animală.Intestinul posterior. etc. Es-esofag. Pereţii acestuia sunt prevăzuţi cu un număr variabil de papile rectale cu rolul de a usca excrementele. Schema tubului digestiv: Cb-cavitatea bucală. Tmtuburile lui Malpighi.

Tr-trahei. b – văzut dorsal. pe când la cele superioare. St-stigme (după Miall şi Denny) 27 . Figura 15. prelucrarea chimică a substanţelor cu ajutorul fermenţilor şi absorbţia substanţelor asimilabile. ele sunt alcătuite dintr-un complex de molecule. Trunchiul traheii. cunoscute sub numele de “rouă de miere”. De aceea sunt căutate frecvent de unele insecte care se hrănesc cu sucuri dulci (furnici. albine). la cap ele lipsesc.Funcţiile tubului digestiv constau în continuarea masticaţiei. urmează o cameră numită atrium prevăzută cu perişori şi excrescenţe chitinoase cu rolul de a filtra aerul. coccide. viespi. care conţin energia necesară activităţii vitale ale acestora. Sistemul trahean la insecte: a – văzut ventral. Oricare ar fi substanţele care servesc ca hrană insectelor. psilide) o parte din hrană rămâne nedigerată şi este evacuată odată cu excrementele. Sistemul respirator Sistemul respirator (Figura 15) la insecte este reprezentat prin trahei – invaginaţiuni ale tegumentului în formă de tuburi ramificate arborescent. după orificiul de deschidere mărginit de un cadru chitinos numit peritrem. Acestea conţin de obicei mari cantităţi de glucide. Stigmele la insectele inferioare conduc direct în tubul traheii. situate lateral în perechi în regiunea toracelui şi abdomenului. 3.2.Traheile se deschid la exterior prin orificii numite stigme. care pleacă de la camera atrială se ramifică în 3 părţi: una dorsală care merge la inimă. una mijlocie la intestin şi a treia ventrală cu ramificaţii în regiunea lanţului ganglionar. La multe insecte (afide.

Sistemul circulator Sistemul circulator (Figura 16) la insecte este deschis şi simplu. ma-muşchi aliformi (după Zander) 28 . iar evacuarea lui în mod activ. numite saci aerieni. La insecte respiraţia se face prin sistemul trahean. Difuzarea oxigenului în ţesuturi şi evacuarea bioxidului de carbon din organism are loc la nivelul traheolelor.3. La unele insecte (ortoptere. care servesc ca rezervoare de aer în timpul zborului. Traheolele au pereţii permeabili pentru gaze şi lichide la nivelul lor făcându-se aerisirea ţesuturilor. Pătrunderea aerului în sistem are loc pasiv. mijlociu (visceral) şi ventral (perineural). Sistemul circulator la insecte: Ao-aorta. Acestea împart cavitatea corpului în 3 compartimente sau sinusuri: dorsal (pericardial). diptere) tuburile traheene prezintă dilatări în regiunea capului şi abdomenului. Co-inima. Va-valvula. Organele de pulsaţie sunt reprezentate prin vasul dorsal. 3. Numărul mişcărilor respiratorii variază în raport cu intensitatea activităţii şi cu temperatura mediului.Fiecare ramură se divide dicotomic în tuburi din ce în ce mai mici numite traheole care pătrund în interiorul celulelor organelor şi ţesuturilor. alcătuit din inimă şi aortă şi două septe fibro-musculare: diafragma dorsală şi diafragma ventrală. Figura 16. prin acţiunea muşchilor dorso-ventrali şi presiunea sanguină.

de unde sunt apoi evacuate. Acestea sunt invaginaţiuni ale tubului digestiv în zona pilorului.4. Celulele pericardiale sunt celulele situate în jurul inimii. având rol în excreţie. ţesutul adipos. restul prezintă pe părţile lateroposterioare câte o pereche de orificii numite osteole prevăzute cu valvule. Glandele labiale se întâlnesc la insectele inferioare. Prima cămăruţă este închisă. toate valvulele se deschid şi sângele pătrunde în inimă. Produşii de excreţie pătrund prin pereţii tuburilor. Prezintă celule specializate în excreţie.Între diafragme şi pereţii corpului rămân orificii prin care circulă sângele. Sunt în număr variabil de la 2 la 160. La insecte. Inima este situată în sinusul pericardial. Deci tuburile lui Malpighi provin din tubul digestiv şi nu au căi proprii de evacuare a excrementelor. în regiunea abdomenului şi parţial în torace. Sistemul excretor Organele de excreţiei la insecte sunt reprezentate prin: tuburile lui Malpighi (Figura 17). iar cele laterale se închid. Sub acţiunea muşchilor pereţii cămăruţelor se contractă şi se dilată. celulele pericardiale şi glandele labiale. Ţesutul adipos (gras) ocupă spaţiile libere dintre organe şi este mai dezvoltat la stadiile hibernante. Prin contractarea diafragmelor se determină mişcarea sângelui de jos în sus şi din partea posterioară către cea anterioară. 29 . În partea anterioară se continuă cu aorta până în regiunea cefalică. Sângele ajuns în aortă se revarsă prin orificiul ei în partea anterioară şi ventrală a cavităţii cefalice şi de aici circulă înapoi în tot corpul. Au un capăt fix în pilor. urmând traectul tubului digestiv. Tuburile lui Malpighi sunt principalele organe de excreţie întâlnite la insecte. Când se contractă (sistola) sângele este împins prin valvula anterioară înainte. specializate în excreţie. În momentul dilatării (diastola). Tuburile lui Malpighi au pereţii semipermeabili. Inima este susţinută de muşchi numiţi “aliformi” ce determină pătrunderea ritmică a sângelui în inimă. iar celălalt pluteşte liber în cavitatea generală a corpului (mixocel). 3. în pilor. ajung la baza acestora. inima este formată dintr-o serie de cămăruţe care comunică între ele prin orificii mărginite de valvule îndreptate înainte.

etc. conţinutul lor pătrunde direct în sânge prin intermediul căruia este transportat în toate regiunile corpului.Ip-intestinul posterior (după Veneziani) 3. metamorfoză. organe genitale.5. glande urticante. 30 . Glandele exocrine secretă substanţe. glandele repulsive (respingătoare). etc. b-galleria mellonella. glandele producătoare de venin. care pătrund în diferite organe prin canale speciale. Produsele secretate sunt cunoscute sub numele de hormoni având rol în dezvoltarea larvară. Se cunosc 4 grupe de glande endocrine la insecte: celulele neurosecretorii ale ganglionilor cerebroizi. c-timarcha tenebricosa. glandele sericipare (secretă firul de mătase). Tuburile lui Malpighi: a-Melolontha melolontha. diapauză. etc. Printre acestea se numără: glandele ceriere (secretă ceara).Figura 17. Glandele endocrine sunt lipsite de canale speciale de secreţie. ele diferă ca origine şi sunt repartizate pe diferite regiuni ale corpului: tegument. glandele atractante. tubul digestiv. Sistemul secretor Sistemul secretor la insecte este format din glandele exocrine şi endocrine. glandele protoracale. corpora allata şi corpora cardiaca. glandele salivare.

insectele din familia Aphididae). c) faza formării organelor sau organogeneza. În dezvoltarea embrionului se disting 4 faze: a) faza de segmentaţie. iar la unii reprezentanţi ai familiei Phasmidae (ordinul Orthoptera) incubaţia durează până la 2 ani. b) ovovivipare – dezvoltarea embrionului începe în căile genitale materne şi se continuă în mediul extern (Eriococcus spurius). de la câteva ore la un an şi chiar mai mult. Dezvoltarea embrionară Dezvoltarea embrionară sau embriogeneza se referă la dezvoltarea embrionului şi începe imediat după fecundarea oului şi durează până la apariţia larvei. În dezvoltarea unei insecte se disting trei etape: dezvoltarea embrionară. 31 .2. c) vivipare sau larvipare – dezvoltarea embrionului are loc numai în interiorul corpului femelei şi insectele depun larve (Quadraspidiotus perniciosus. În funcţie de locul unde are loc embriogeneza (în mediul extern sau în corpul femelei) se disting trei grupe de insecte: a) ovipare – dezvoltarea embrionului are loc în mediul extern. b) faza formării foiţelor embrionare sau germinative. 4. 4.CAPITOLUL IV BIOLOGIA INSECTELOR Dezvoltarea unei insecte cuprinde totalitatea proceselor şi transformărilor care au loc din stadiul de ou şi până la moartea fiziologică a adultului.1. ca la majoritatea insectelor. Dezvoltarea postembrionară Dezvoltarea postembrionară începe din momentul ieşirii larvei din ou şi se încheie cu apariţia adultului. la unele specii de lepidoptere ajunge la 9 luni. dezvoltarea postembrionară şi dezvoltarea postmetabolă. d) faza diferenţierii histologice. Astfel. la musca de casă dezvoltarea embrionară este de 8 – 12 ore. Durata dezvoltării embrionare sau incubaţia variază foarte mult în funcţie de specie şi de condiţiile de mediu.

Fig. Dezvoltarea unei insecte hemimetabole (Heteroptera) (după Bonnemaison) 32 .nimfă . Orthoptera. În funcţie de transformările care au loc.paleometabolă .heterometabolă .18. Metamorfoză incompletă sau hemimetabolă. deosebindu-se de ele doar prin dimensiunile mai mici. În funcţie de gradul de metabolie se deosebesc insecte fără metamorfoză sau ametabole (Apterygota) şi insecte cu metamorfoză sau metabole (Pterygota). Homoptera.adult (Figura 18). Metamorfoză completă sau holometabolă. la insecte se întâlnesc două mari tipuri de metamorfoză: 1. Metamorfoza incompletă sau hemimetabolă (heterometabolă) se caracterizează prin aceia că insectele în cursul dezvoltării lor trec prin următoarele stadii: ou – larvă . Această metamorfoză se caracterizează prin aceia că larvele seamănă cu insectele adulte. lipsa sau incompleta dezvoltare a aripilor şi incapacitatea lor de a se reproduce Această metamorfoză poate fi de mai multe tipuri: .neometabolă fiind caracteristică insectelor din ordinul Heteroptera.Transformările suferite de insecte de la apariţia stadiului de larvă şi până la adult poartă numele de metamorfoză iar fenomenul biologic se numeşte metabolie. 2. Thysanoptera.

hrană. Când larva ajunge la o anumită limită de dezvoltare. Diptera. Larvele insectelor holometabole se deosebesc de adulţi. la Anisoplia segetum în 10 – 11 luni.4 zile. atât prin forma externă. îşi schimbă cuticula veche (exuvia) cu alta nouă. hypermetabola.19. Metamorfoza holometabolă poate fi de mai multe tipuri: holometabola tipica. când ele se hrănesc activ şi înmagazinează în corpul lor mari cantităţi de substanţe hrănitoare. De exemplu. Fig. Creşterea larvelor are loc prin năpârliri succesive. Larva apărută din ou se numeşte larvă neonată sau larvă de vârsta I-a iar după năpârlire trece în larvă de vârsta a II-a şi aşa mai departe. Hymenoptera.larvă . cât şi prin structura internă. Dezvoltarea unei insecte holometabole (Lepidoptera) (după Bonnemaison) Larva reprezintă un stadiu activ în dezvoltarea postembrionară a insectelor. etc. Numărul năpârlirilor în general este constant şi specific diferitelor grupe de insecte. până la 40 la efemeroptere. Lepidoptera.Metamorfoza completă sau holometabolă se caracterizează prin aceea că insectele în cursul dezvoltării lor trec prin următoarele stadii: ou . Durata stadiului larvar este diferită fiind în funcţie de specie precum şi condiţiile de mediu: temperatură. polymetabola şi cryptometabola şi se întâlneşte la insectele din ordinele Coleoptera.pupă .adult (Figura 19). putând varia de la 1 la Campodea şi alte apterigote. fenomen cunoscut sub numele de năpârlire. Perioada cuprinsă între două năpârliri se numeşte vârstă. la Cossus cossus în 2 ani. umiditate. la 33 . la unele diptere dezvoltarea larvară are loc în 3 .

c) Larve protopode cu apendicii cefalici şi toracici rudimentari. iar la unele cicade (Cicadina) şi buprestide (Coleoptera) în 10 – 17 ani. ichneumonide. grupându-se în următoarele tipuri (Figura 20): a) Larve protopode cu apendicii cefalici şi toracici rudimentari. b) Larve polipode prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 2.20. Fig. ichneumonide. în 3 – 4 ani. etc).7 perechi de picioare abdominale. Larvele de lepidoptere se numesc omizi adevărate (au 2 – 5 perechi de picioare abdominale) iar larvele de tenthredinide (Hymenoptera) poartă denumirea de omizi false (au 7 – 8 perechi de picioare abdominale). mandibulele fiind bine dezvoltate (larvele unor specii parazitate: chalcidele. etc). mandibulele fiind bine dezvoltate (larvele unor specii parazitate: chalcidele.b). Larvele de lepidoptere se numesc omizi adevărate (au 2 – 5 perechi de picioare abdominale) iar larvele de tenthredinide (Hymenoptera) poartă denumirea de omizi false (au 7 – 8 perechi de picioare abdominale). d) Larve polipode prezintă 3 perechi de picioare toracice şi 2. oligopode de tip elaterid (c). melolontoid (e).7 perechi de picioare abdominale. campodeiform (d). Tipuri de larve la insectele holometabole: polipode (a. e) Larve oligopode au 3 perechi de picioare toracice (majoritatea insectelor din ordinul Coleoptera ) acestea pot fi de mai multe tipuri şi anume: 34 . apodă acefală (f) şi eucefală (g) (original) Larvele insectelor holometabole sunt foarte variate ca formă.Agriotes spp.

de culoare albă. având sau nu capsula cefalică distinctă. au corpul viermiform. etc. . După aspectul exterior sunt la fel ca adulţii. Capsula cefalică este vizibilă. Larvele apode pot fi: .tipul elateriform sau elaterid. Prezintă corp viermiform. g) Larvele postoligopode se caracterizează printr-o mare asemănare cu adulţii. dorsal pe fiecare segment prezintă câte un sclerit mai îngroşat şi mai intens colorat. iar cele posterioare mai lungi. ordinul Coleoptera. mare. iar aparatul bucal este conformat pentru ros. Sunt caracteristice pentru insectele din familia Curculionidae. terminaţia ultimului segment este caracteristică diferitelor genuri. Înainte de transformarea în pupă.acefale. etc.. cu dezvoltarea încheiată.tipul campodeiform sau carabid .hemicefale. alungit.). pe sternitul acestuia se găseşte un câmp de sete a căror dispoziţie este caracteristică diferitelor specii. . Transformarea în pupă se face în locuri adăpostite. f) Larvele apode sunt lipsite de picioare. stigmele brune. Thysanoptera. puternic cutat transversal. care se subţiază spre partea posterioară. atât morfologic cât şi biologic. rudimente de aripi în ultimele vârste şi părţile corpului bine delimitate. iar aparatul bucal este conformat pentru supt (larvele unor specii de diptere). Din această grupă fac parte larvele tuturor insectelor heterometabole (Heteroptera. ordinul Coleoptera. capul cu piesele bucale îndreptate înainte. Orthoptera. cu apendici cefalici şi toracici castanii.eucefale sau de tip curculionid. de culoare galbenă-arămie. Larva în ultima vârstă. Aceste larve sunt caracteristice pentru insectele din familia Carabidae. Capul este ortognat.tipul scarabeiform sau melolontoid . ca la insectele din ordinul Diptera şi la cele din familia Buprestidae (ordinul Coleoptera). larva îşi confecţionează din fire de mătase sau alte materiale (particule de sol. care popular se numesc viermi sârmă. având ochii faţetaţi. Homoptera. la care capsula cefalică este pe jumătate introdusă în torace. . după ultima năpârlire se transformă în nimfă (la insectele heterometabole) sau în pupă (la insectele holometabole). cu mandibulele puternice. Ultimul segment abdominal este voluminos. Acest tip de larve se întâlneşte la insectele din familia Elateridae. picioarele inegal dezvoltate. la care capul este complet învaginat. cu tegumentul tare. cele anterioare sunt mai scurte. Larvele au corpul înconvoiat sub forma literei C. . Larvele de tip melolontoid se întâlnesc la insectele din familia Scarabaeidae. popular se numesc viermi albi. larvele miniere de lepidoptere şi pentru unele specii din ordinul Diptera. ordinul Coleoptera.) adăposturi ce poartă numele de 35 .

3. b) pupă obtectă. 36 . obtectă. coarctată (original) a) pupă liberă. ce are rolul de a proteja pupa de acţiunea nefavorabilă a factorilor mediului înconjurător. Înainte de a se transforma în pupă. ce se numeşte puparium sau cocon fals. La unele insecte. La diptere. himenoptere.cocon. liberă. 2. etc. În interiorul corpului pupei au loc procese de reducere a unor organe (histoliză) şi de formare a altora noi (histogeneză). larvele se transformă în pupe în ultima exuvie pupală. corpul ei se îngroaşă şi se scurtează. care formează un înveliş opac ca un butoiaş. ce se numeşte puparium (la majoritatea dipterelor). Din punct de vedere morfologic se deosebesc trei tipuri de pupe (Figura 21): Fig. la care apendicii corpului sunt liberi şi pot executa mişcări (exemplu la coleoptere.21. se scurtează. apendicii sunt lipiţi de corp cu un lichid exuvial şi acoperite cu o membrană mai mult sau mai puţin transparentă. c) pupă coarctată este o pupă liberă în interiorul ultimei exuvii larvare. în care larvele nu se mai hrănesc. larva trece prin stadiul de prepupă. caracteristice insectei adulte. Tipuri de pupe la insecte: 1. Mărimea. devin imobile. pupa având aspectul de mumie ce poartă numele de crisalidă (la unele lepidoptere) sau se găseşte într-un înveliş format din fire de mătase ce se numeşte cocon (lepidoptere). se îngroaşă şi năpârlind pentru ultima oară se transformă în pupă.). Stadiul de pupă este un stadiu în care insecta nu se mişcă. forma şi culoarea coconului variază în funcţie de specie. larvele se transformă în pupe în sol în loji pupale.

Insecta adultă nu creşte şi nu năpârleşte. 37 . dar suferă profunde transformări de maturaţie şi îmbătrânire. Timpul necesar dezvoltării unei generaţii variază în limite mari de la specie la specie. b) insecte bivoltine. în prima perioadă insecta se maturizează din punct de vedere sexual iar în a adoua perioadă intervine moartea fiziologică a adultului datorită epuizării substanţelor de rezervă din organism. În funcţie de timpul necesar dezvoltării unei generaţii faţă de durata unui an. Mamestra brassicae. 4. Astfel. care prezintă trei generaţii pe an (exemplu Lobesia botrana). 4. iar matca unor specii de termite până la 12 – 15 ani). de la câteva minute la câţiva ani. care au două generaţii pe an (exemplu la Eurydema ornata. etc. Tanymecus dilaticollis. Anthonomus pomorum. Trialeurodes vaporariorum. Laspeyresia pomonella. care prezintă mai multe generaţii în decursul unui an (exemplu Lithocoletis blancardella. Generaţii şi ciclul biologic la insecte Prin generaţie se înţelege totalitatea indivizilor care se dezvoltă din ouăle depuse de femelele unei populaţii adulte a unei specii. iar la alte insecte dezvoltarea are loc într-un timp mult mai îndelungat (luni sau ani de zile). Hyphantria cunea. La unele insecte dezvoltarea unei generaţii are loc într-un timp foarte scurt (câteve zile sau câteva săptămâni).4. c) insecte trivoltine. d) insecte polivoltine. în timp ce unele coleoptere şi lepidoptere au o viaţă de 1 – 2 ani. etc. Dezvoltarea postmetabolă Dezvoltarea postembrionară începe cu apariţia insectei adulte şi se încheie cu moartea fiziologică a ei. Eurygaster spp. ce au alcătuit descendenţa respectivă.3. Perioada dezvoltării postmetabole sau longevitatea insectelor este foarte diferită. etc. fiind în funcţie de specia de insectă şi de condiţiile de mediu. Rhagoletis cerasi. insectele se clasifică în următoarele grupe: a) insecte monovoltine..). De exemplu specia Psyche apiformis – Psychidae (Lepidoptera) trăieşte 32 – 58 minute.).). Brevicoryne brassicae. Cea mai mare longevitate o au insectele sociale (matca albinelor poate trăi până la 5 ani.Stadiul de pupă durează de la câteva zile până la câteva luni. care au o singură generaţie pe an (exemplu la Zabrus tenebrioides. întrun timp determinat al perioadei de vegetaţie şi în funcţie de condiţiile de mediu şi până la moartea indivizilor adulţi.

iar Anisoplia austriaca o generaţie la doi ani). Prin ciclu biologic sau ciclu evolutiv se înţelege succesiunea stadiilor sau a generaţiilor unei specii. Ciclul evolutiv la diferite insecte dăunătoare poate fi reprezentat în diferite moduri prin grafice. Laspeyresia pomonella).). Fig. etc. hrană. Anoxia villosa. într-o anumită perioadă de timp. deşi caracteristic diferitelor specii este în strânsă legătură cu condiţiile de mediu: temperatură. etc.). Sunt însă insecte care indiferent de răspândirea lor geografică. la care ponta este eşalonată pe o perioadă mai îndelungată. întâlnindu-se în anumite perioade. tabele sau scheme. în care se folosesc semne convenţionale pentru fiecare stadiu al dăunătorului sau se prezintă direct în succesiune evoluţia stadiilor în raport cu planta gazdă (Figura 22 şi 23). Ciclul biologic. diferite stadii ale insectei (exemplu la Leptinotarsa decemlineata. Schema ciclului evolutiv la ploşniţa roşie a verzei (Eurydema ornata) (după Săvescu) 38 . 3 – 5 ani la Agriotes spp. Phyllotreta spp.22. bivoltin. Fiecare specie de insectă se caracterizează printr-un ciclu evolutiv propriu. Mayetiola destructor) în regiunile sudice au 3 generaţii în timp ce. Numărul de generaţii. Anisoplia austriaca. Suprapunerea generaţiilor îngreunează stabilirea momentului optim de aplicare a tratamentelor. multianual. umiditate.. o generaţie pe an.. care poate fi monovoltin. în regiunile nordice au 2 generaţii.e) insecte bienale. Leptinotarsa decemlineata. la aceiaşi specie (Laspeyresia pomonella. etc. care prezintă o generaţie la doi ani (exemplu Gryllotalpa gryllotalpa. etc. prezintă întotdeauna acelaşi număr de generaţii (exemplu la Bruchus pisorum. f) insecte multianuale. La unele specii de insecte bivoltine şi polivoltine. Astfel. la care dezvoltarea unei generaţii are loc pe o perioadă de mai mulţi ani (exemplu 3 – 4 ani la Melolontha melolontha. generaţiile se suprapun.

reprezentată prin specii ierboase. Afidele prezintă specii nemigratoare cu ciclu evolutiv monoecic. Înmulţirea afidelor este holociclică deoarece unele generaţii se înmulţesc sexuat iar alte generaţii se reproduc partenogenetic. care este reprezentată prin specii lemnoase. 39 .Figura 23.) este următorul (Figura 24). se ajunge din nou la forma generaţiei de la care s-a pornit. În primăvară din oul de iarnă apare femela apteră numită fundatrix sau matca. care se desfăşoară pe o singură plantă gazdă sau pe mai multe plante gazdă din aceiaşi familie botanică şi specii migratoare care au ciclul evolutiv diecic. Schizaphis graminum. 1971) Un ciclu deosebit se întâlneşte la păduchii de frunze (ordinul Homoptera. b) o gazdă secundară. Ciclul evolutiv la speciile nemigratoare (Aphis pomi. numai după o succesiune a mai multor generaţii de diferite forme (Fn). aptere şi aripate.. dau naştere la câteva generaţii de femele numite fundatrigene. La speciile diecice ciclul biologic se desfăşoară pe două plante gazdă şi anume: a) o gazdă primară sau iniţială. Ciclul biologic al speciei Tanymecus dilaticollis (după Paulian Fl. Femelele fundatrix pe cale partenogenetică. Insecta iernează sub formă de ou depus pe ramurile subţiri. etc. familia Aphididae) deoarece indivizii din generaţia F2 nu dau naştere la urmaşi identici generaţiei F1. La aceste insecte.

ce constituie forma sexuată. Aphis pomi) este următorul (Figura 25). Acestea se înmulţesc 40 . În sânul coloniei respective. sexuaţi: masculi şi femele (original) La rândul lor. monoecică (Aphis pomi): 1. cu femele aptere şi aripate. fundatrigenele se înmulţesc partenogenetic şi dau naştere la femele aripate numite virginogene aripate şi femele nearipate. Spre sfârşitul verii. iar după copulaţie femelele depun oul de iarnă.Fig. încheindu-se astfel ciclul biologic.virginogene aptere şi aripate (8 – 12 G). Myzus persicae. depun ouă de iarnă (de rezistenţă) pe ramurile plantelor gazdă-primară (cireş. care se dezvoltă pe aceiaşi plantăgazdă sau pe plante gazde înrudite. virginogene nearipate. care se înmulţesc pe cale partenogenetică şi dau naştere la câteva generaţii de fundatrigene (3 –4). succedându-se 8 – 12 generaţii în cursul unei perioade de vegetaţie. 2. 6-7. Ou de iarnă. femelele din forma sexuată. Femelele sexupare depun două feluri de ouă din care apar masculi şi femele. Toamna. apare ultima generaţie de femele partenogenetice aripate numite sexupare. fundatrix. ultima generaţie de fundatrigene aripate numite migrans allata mută colonia pe plantele gazdă secundare (colonicus exulens). 3. Ciclul biologic al speciilor de afide cu dezvoltare holociclică. 5. formând colonii pe organele atacate (frunze). fundatrigene aptere şi aripate (3 – 4 G). sexupare. Hyalopterus pruni. vişin). Primăvara din ouăle de iarnă apar femele fundatrix.24. Ciclul evolutiv al speciilor de afide migratoare (Myzus cerasi. 4.

în stadiul de larvă (Zabrus 41 . 5-8.5. diapauza poate să apară în stadiul de ou (Entomoscelis adonidis. Astfel. virginogene aptere şi aripate. Diapauza Diapauza este o întrerupere temporară care intervine în timpul dezvoltării insectelor.) Diapauza este caracteristică diferitelor specii şi poate apare în orice stadiu de dezvoltare. Formele sexupare depun două feluri de ouă. gazda secundară: Galium sp. gazda primară: cireş şi vişin. fundatrix.fundatrigene. 2. lipsa hranei. care cuprind femele aripate ce reântorc colonia pe plantele gazdă primare. ou de iarnă. uscăciune. diferite insecte din familia Acrididae. sexuaţi: masculi şi femele. etc. masculi şi femele. La sfârşitul verii în cadrul coloniei de virginogene apar sexuparele. 4. Lymantria dispar).migrante. constituind o adaptare a acestora la condiţiile neprielnice ale mediului (temperaturi scăzute sau prea ridicate. Fig. diecică (Myzus cerasi): 1. Ciclul biologic al speciilor de afide cu dezvoltare holociclică.partenogenetic în tot cursul perioadei de vegetaţie dând naştere la o serie de generaţii virginogene aptere şi aripate. Malacosoma neustria. şi Asperula sp. 4.25. 9. sexupares. 3. din care iau naştere formele sexuate. (original) După copulaţie femelele depun ouăle de iarnă şi astfel ciclul biologic se încheie. 10-11.

buha verzei şi musa cireşelor iernează ca pupe în sol iar adulţii gândacului din Colorado şi gărgăriţa cenuşie a sfeclei iernează ca adulţi în sol). Eupoecilia ambiguella. 42 . (la închiderea dezvoltării şi intrării în diapauză) până la 31. Diapauza facultativă apare ca rezultat al influenţei unuia sau mai multor factori nefavorabili ai mediului. gărgăriţa florilor de măr.tenebrioides. lumina. peste limita optimă de dezvoltare. Lumina constituie un factor determinant în apariţia sau evitarea diapauzei la unele insecte. La temperaturi scăzute. Temperatura influenţează atât prin scăderea. aceşti factori pot acţiona independent sau în complex. Rhagoletis cerasi. unele insecte intră într-o diapauză de vară sau estivală (exemplu la gândacul roşu al rapiţei. în stadiul de pupă (Scotia segetum. La marea majoritate a insectelor. După modul cum se manifestă. Diapauza obligatorie a apărut ca rezultat al tendinţei de adaptare la condiţiile nefavorabile de dezvoltare şi în acest caz face parte integrantă din fondul genetic al speciei. Hyphantria cunea.6% s. În regiunile temperate. Tanymecus dilaticollis. Cunoaşterea stadiului de hibernare prezintă o importanţă deosebită în aplicarea diferitelor măsuri de combatere. Ostrinia nubilalis. Laspeyresia pomonella. care le oferă o protecţie mai mult sau mai puţin sigură împotriva temperaturilor joase. La temperaturi ridicate. procesele fiziologice din corpul insectei se reduc la minimum şi se desfăşoară pe seama lipidelor şi a altor substanţe de rezervă acumulate anterior. etc). (la sfârşitul diapauzei). au diapauza estivală în stadiul de adult iar la cotarul verde diapauza estivală este în stadiul de pupă). Sitona lineata.8% s.. care determină intrarea în diapauză sau ieşirea din această stare sunt: temperatura. intrând astfel într-o diapauză hiemală. diapauza hiemală are loc întotdeauna în acelaşi stadiu şi obişnuit în aceleaşi locuri (lăcustele acridide iernează în stadiu de ou în sol. Mamestra brassicae. hrana etc. În timpul diapauzei.u. diapauza hiemală face parte integrantă cu ciclul biologic al insectelor. Astfel.). Diapauza este reglementată de glandele endocrine ale sistemului nervos. iar dintre factorii de mediu. umiditatea. etc. diapauza poate fi obligatorie sau facultativă.) sau în stadiul de adult (Eurygaster spp. insectele se retrag în adăposturi. Leptinotarsa decemlineata. etc. Rolul hotărâtor îl are lungimea zilei sau fotoperioada. Oscinella frit. cât şi prin ridicarea ei peste anumite limite. gândacul ghebos şi buha semănăturilor hibernează ca larve în sol.u. la larvele de Ostrinia nubilalis conţinutul în lipide scade de la 56.

etc. în timp ce în condiţiile zilelor mai scurte sau mai lungi se declanşează diapauza. Umiditatea ridicată sau scăzută are un rol important în apariţia diapauzei la insecte. vara la umiditate relativă scăzută. 43 . Insecte de zi lungă. Hrana. în timp ce zilele lungi determină apariţia diapauzei (exemplu la Bombyx mori. în condiţiile zilelor de vară. pupariile muştei de Hessa (Mayetiola destructor) rămân în diapauză până în toamnă sau chiar în anul următor. larvele insectei Diatraea lineolata intră în diapauză atunci când ele sunt obligate să se hrănească cu tulpini de porumb uscate. 2. atât sub raport cantitativ cât şi calitativ. a căror perioadă de lumină este de 14 – 17 ore. dezvoltarea lor are loc numai în condiţiile zilelor scurte. Pieris brassicae. când umiditatea este favorabilă evoluţiei insectei. la care dezvoltarea se desfăşoară normal.) dezvoltarea continuă se produce numai în limitele a 18 – 20 ore lumină din 24 ore.). La fluturele alb al verzei (Pieris brassicae) declanşarea diapauzei are loc la o umiditate atmosferică ridicată. Stenocarus fuliginosus. Cydia pomonella. Astfel. insectele se clasifică în: 1.).În funcţie de reacţia faţă de lumina zilei. fără întrerupere. în timp ce în condiţiile zilelor scurte de toamnă. intervine diapauza (exemplu la Leptinotarsa decemlineata. poate determina apariţia diapauzei la unele insecte. sub 13 -–16 ore. Astfel. 3. Insecte de zi scurtă. etc. etc. Insecte neutre sau intermediare (Ostrinia nubilalis. Scotia segetum. Leucoma salicis.

biotici. care influenţează diapauza insectelor. întrucât aceşti factori influenţează răspândirea geografică şi intensitatea înmulţirii în masă a insectelor. 44 . pot fi sistematizaţi în cinci grupe: climatici. 5. câştigat în decursul evoluţiei sale istorice şi care se transmite la urmaşi.1.CAPITOLUL V ECOLOGIA INSECTELOR Ecologia insectelor este disciplina care studiază complexul de factori care influienţează modul de viaţă a unei specii de insectă sau a unei bioceneze de insecte. în care urmează să se dezvolte. adică dinamica înmulţirii în masă şi răspândirea insectelor. de pe un anumit loc. fiecare specie dezvoltându-se în anumite biotipuri. Factori climatici Factori climatici sau condiţiile meteorologice cuprind influenţa temperaturii.1. tehnici şi antropoici. În felul acesta se pot crea condiţii nefavorabile. Factorii care influenţează dezvoltarea insectelor Factorii care influienţează în general viaţa organismelor dintrun ecosistem oarecare. fiecare specie manifestă o selectivitate faţă de condiţiile locului de trai. având un anumit standard ecologic. umidităţii. distrugându-se speciile dăunătoare. edafici. În decursul timpului. luminii şi a curenţilor de aer asupra dezvoltării insectelor. Un astfel de studiu conduce la cunoaşterea cauzelor care influienţează numărul insectelor. stabileşte condiţiile de variaţie numerică. Diferitele specii de insecte se comportă diferit faţă de influenţa nefavorabilă a factorilor de mediu având o anumită plasticitate ecologică ce reprezintă gradul de adaptabilitate a speciei faţă de oscilaţiile factorilor de mediu şi are un caracter progresiv. În ultimul timp se acordă o mare importanţă factorului lumină.1. care să depăşească limitele plasticităţii ecologice. insectele s-au adaptat la diferite condiţii de mediu. favorabile pentru ea. 5. În concordanţă cu condiţiile de mediu în care s-au format. Speciile care au o mare plasticitate ecologică se adaptează mai uşor la noile condiţii de mediu. particularitate ce are un caracter conservator. În primul rând s-a studiat temperatura şi umiditatea.

La temperaturi scăzute. Moartea insectelor prin îngheţ survine numai atunci când temperatura scade sub o anumită limită. Temperatura Insectele au temperatura corpului variabilă. denumită prag biologic superior sau temperatură maximă de dezvoltare (T). Zona biologică de dezvoltare a insectelor (original) Activitatea vitală a insectelor are loc la temperaturi cuprinse între 5 – 40°C.5. insectele îşi pierd treptat mobilitatea şi în cele din urmă cad într-o stare de amorţeală.1. sub pragul inferior. denumită prag termic critic. În general insectele au temperatura corpolui mai mare cu 0.26. Sub pragul inferior şi deasupra pragului superior se găseşte zona letală sau mortală.5 – 1°C faţă de mediul înconjurător. Fiecare specie de insectă are limitele sale proprii de temperatură între care se dezvoltă. în raport cu temperatura mediului în care trăiesc. la care toată apa din corpul insectei îngheaţă. denumită prag biologic inferior sau temperatură minimă (t0) şi o limită superioară. În afară de aceste două limite organismele mai au un prag de prolificitate (0) . Zona cuprinsă între aceste două limite (pragul inferior şi superior de dezvoltare) se numeşte zona biologică de dezvoltare.1. în care specia nu poate trăi (Figura 26). fiind organisme heteroterme sau poikiloterme.temperatura la care sexele devin fertile şi un prag termic optim (01). Între limitele pragurilor inferior şi superior are loc dezvoltarea mai mult sau mai puţin normală a speciei respective. Fig. precum şi din cauza îngheţării apei libere şi a formării cristalelor de gheaţă.1. Astfel există o limită inferioară de temperatură. Cu cât temperatura corpului este mai ridicată. cu atât şi procesele fiziologice se desfăşoară mai rapid. deci durata dezvoltării diferitelor stadii depinde de condiţiile de mediu în care trăieşte insecta (Figura 26). Moartea insectelor la temperaturi scăzute survine datorită proceselor de deshidratare a protoplasmei. procesele vitale încetează şi 45 . Până la atingerea acestei limite.

în condiţiile creşterii treptate a temperaturii mediului înconjurător. La temperaturi ridicate. iar constantele dezvoltării insectelor iau aspectul unei curbe hiperbolice (Figura 27). Insectele cresc încet. Viteza reacţiilor biochimice este redusă şi nu se sintetizează substanţe proteice. Constantele de dezvoltare ale insectelor se calculează cu ajutorul ecuaţiei: K = Xn ( tn – t0) în care: K – constanta termică. c) Subzona caldă este cuprinsă între optimul termic (O1) şi pragul biologic (T). durata dezvoltării se prelungeşte mult. tn – temperatura la care are loc dezvoltarea. insectei îi este necesară o anumită cantitate de căldură numită constantă termică (K). optimă şi caldă. dacă temperatura scade treptat. 46 . Xn . când insectele îşi pot reveni şi totală (paranecroză). fără a îngheţa. Activitatea de hrănire. mişcare şi schimbul de substanţe este maximă. Dezvoltarea insectei are loc într-un număr minim de zile. unele insecte suportă temperaturi de până la – 21°C şi chiar mai scăzute. tn – t0 – temperatura efectivă. b) Subzona optimă este cuprinsă între pragul de prolificitate (0) şi optimul termic (O1). pe tot timpul de dezvoltare a stadiului respectiv. peste pragul superior. insecta poate fi readusă la viaţă. Temperatura optimă de dezvoltare a insectelor este cuprinsă între 20 – 30°C. activitatea insectelor încetează treptat. după care revenirea la viaţă nu mai poate avea loc. a) Subzona rece este cuprinsă între pragul biologic inferior (t0) şi pragul de prolificitate (0).intervine aşa numita stare de anabioză din care. t0 – pragul inferior de dezvoltare. numărul generaţiilor şi prolificitatea cresc. numărul generaţiilor. datorită coagulării substanţelor proteice.durata dezvoltării insectei. Coagularea poate fi parţială (necroză). Constanta termică sau constanta de dezvoltare se calculează prin însumarea zilnică a temperaturilor de deasupra pragului biologic. Pentru dezvoltarea unui stadiu. lungimea corpului rămâne constantă. precum şi de modul cum apar temperaturile joase. Rezistenţa insectelor la temperaturile scăzute depinde de conţinutul în grăsimi. indivizii rămân sterili. Zona biologică de dezvoltare a insectelor se împarte în trei subzone: rece. insectele pot suporta temperaturi mai joase. În perioada de iarnă. prolificitatea şi lungimea corpului insectelor descresc. Durata dezvoltării creşte. Durata dezvoltării se scurtează.

a perioadei de activitate biologică şi a caracteristicilor ecologice ale speciei de insecte Temperatura are o influenţă hotărâtoare asupra duratei de dezvoltare a stadiilor embrionare şi postembrionare în condiţii normale. T-pragul biologic superior (după Săvescu) Cu ajutorul elementelor din această ecuaţie se pot calcula: pragul inferior (t0). Insectele care se dezvoltă între limite mici de temperatură se numesc stenoterme (Sitotroga cereallela) iar insectele care se dezvoltă între limite largi de temperatură se numesc euriterme şi au un areal de răspândire foarte mare (Plusia gamma). Oscilaţiile de temperatură pot fi utilizate în combaterea unor specii de dăunători. 47 . cu atât durata de dezvoltare este mai scurtă şi invers.pragul biologic inferior. O1 . temperaturi de – 3°C omoară larvele de Acanthoscelides obsoletus iar temperaturi de peste 55°C omoară gărgăriţa grâului şi orezului (Sitophilus granarius şi Sitophilus oryzae).temperatura optimă.t0 . constanta termică (K). Hiperbola dezvoltării gărgăriţei fasolei (Acanthoscelides obsoletus): O. Cunoaşterea constantelor dezvoltării insectelor prezintă o deosebită importanţă în ceea ce priveşte elaborarea bazelor teoretice a întocmirii schemei ciclului biologic şi a stabilirii ariei de răspândire. durata dezvoltării unei insecte (Xn) şi numărul de generaţii (g).27.Fig. De exemplu. Cu cât temperatura este mai apropiată de cea optimă.

5.1.1.2. Umiditatea Umiditatea are un rol important în creşterea şi dezvoltarea insectelor, fiind indispensabilă pentru procesele vitale ale insectelor. Apa din corpul insectelor poate fi liberă, servind ca solvent al sărurilor minerale încorporate odată cu hrana şi apă de constituţie ca suport al proceselor biologice (creşterea şi dezvoltarea) şi fiziologice (reglarea temperaturii corpului). În corpul diferitelor specii de insecte, conţinutul în apă este diferit, la unele depăşind 50% din greutatea totală a lor. Apa liberă din organism se pierde prin evaporare, transpiraţie sau dejecţii. Umiditatea relativă a aerului influenţează direct conţinutul în apă al insectelor. Oscilaţiile umidităţii relative determină profunde schimbări în dezvoltarea insectelor. Astfel în verile secetoase ouăle de Mayetiola destructor, Pyrausta nubilalis nu se dezvoltă. Larvele de scarabeide şi elateride din sol, migrează pe verticală, urmărind stratul umed al solului; vara se afundă în sol la umezeală, iar primăvara se ridică la suprafaţă pe măsură ce solul se dezgheaţă. Reducerea umidităţii relative a aerului şi solului determină intrarea în diapauză a multor specii de insecte. Există un optim al umidităţii relative a aerului, care la majoritatea insectelor este cuprins între 45 – 85%. În afara limitelor optime de umiditate, activitatea insectelor este încetinită sau întreruptă. De exemplu, sfredelitorul porumbului se dezvoltă mai bine la o umiditate mai ridicată, în timp ce gărgăriţa grâului evoluează atunci când umiditatea cerealelor scade sub 12%. Precipitaţiile favorizează dezvoltarea insectelor, atunci când sunt în cantităţi mici, contribuind la mărirea umidităţii atmosferice şi a solului. Căderea unor cantităţi mai mari de precipitaţii are o influenţă negativă asupra dezvoltării ouălor, adesea ele fiind spălate de pe organele depuse, ca de exemplu în cazul lui Leptinotarsa decemlineata, Eurygaster spp, Pyrausta nubilalis, etc. Stratul relativ gros de zăpadă oferă un adăpost prielnic pentru hibernarea majorităţii speciilor de insecte, în timp ce iernile lipsite de zăpadă şi cu geruri mari nu sunt favorabile hibernării, o mare parte din formele de rezistenţă pier din cauza îngheţului. După locurile pe care le preferă, insectele terestre se împart în: higrofile, care trăiesc în zone foarte umede (85 – 100%), mezofile, care trăiesc în zone cu umiditate moderată (45 – 85%) şi xerofile, care preferă regiunile secetoase (umiditatea sub 45%). Lumina acţionează asupra metabolismului insectelor, influenţând direct procesele biologice şi fiziologice, precum şi comportamentul lor. Orientarea insectelor în funcţie de lumină constituie o reacţie fotochimică, care determină mişcarea. Insectele pot fi: fototropic pozitive, care sunt atrase de lumină şi fototropic negative , (insecte lucifuge), care fug de lumină.
48

O mare parte din insecte sunt active numai ziua ca himenopterele, unele coleoptere, majoritatea dipterelor etc., în timp ce alte insecte sunt active noaptea, ca fluturii din familia Noctuidae, unele heteroptere, coleoptere, etc. Lumina acţionează împreună cu temperatura şi umiditatea în declanşarea diapauzei la insecte. Astfel, omizile multor specii de lepidoptere, expuse zilnic la lumină peste 15 – 16 ore nu mai intră în diapauză şi se transformă direct în pupă. Apariţia formelor sexuate a păduchilor de frunze este dererminată de scăderea temperaturii şi a intensităţii luminii (toamna). Radiaţiile solare influenţează activitatea şi dezvoltarea insectelor. Prin energia degajată, radiaţiile solare contribuie la ridicarea temperaturii mediului exterior şi la declanşarea reacţiilor fotochimice ale organismelor. Astfel, unele insecte parazite (Ichneumonidae) sunt mai active sub influenţa razelor solare, copulaţia lor având loc numai în zilele însorite. Curenţii de aer (vântul) contribuie la intensificarea evaporării apei din corpul insectelor, împiedică mişcarea, hrănirea, copulaţia şi ponta insectelor, dar favorizează răspândirea lor la mari distanţe. De exemplu, omizile cu corpul păros (Hyphantria cunea, Lymantria dispar) sunt răspândite cu uşurinţă prin vânt. Curenţii de aer de slabă intensitate, dar de lungă durată, împiedică activitatea unor insecte (exemplu Ostrinia nubilalis, Mayetiola destructor etc.). 5.1.2. Factorii edafici Factorii edafici sau solul constituie un factor ecologic important în dezvoltarea şi răspândirea insectelor. Solul influenţează fie direct, prin proprietăţile sale fizice şi chimice, fie indirect, prin condiţionarea vegetaţiei. Pe diferite tipuri de sol se dezvoltă anumite specii de insecte. În general, solurile umede şi cu reacţie acidă sunt mai puţin populate decât solurile cu reacţie neutră sau bazică. În solurile sărace, cu un conţinut ridicat de humus brut şi cu aciditate, se dezvoltă numeroase specii de viermi sârmă, larvele unor diptere şi diferite specii de nematozi, ce constituie 85% din fauna solului. În solurile argilo-nisipoase, cu reacţie uşor alcalină sau neutră se întâlnesc larve de cărăbuşi şi coropişniţe; speciile de acridide (Locusta migratoria) preferă locurile nisipoase iar Phylloxera vastatrix se întâlneşte în solurile luto-argiloase. În funcţie de preferinţa insectelor faţă de natura solului, se deosebesc: a) insecte pietrofile, care trăiesc în soluri pietroase sau cele provenite din degradarea rocilor; b) insecte psamofile, care populează locurile nisipoase (afide, formicide, etc.);
49

c) insecte halofile, care preferă soluri sărăturoase, (Cicindela elegans, etc.); d) insecte indiferente, care populează diferite tipuri de sol indiferent de structura şi compoziţia lor. 5.1.3. Factori biotici În categoria factorilor biotici se vor lua în considerare: hrana, zoofagii şi epizootiile. Hrana este unul din factorii biotici importanţi în viaţa insectelor, constituind sursa din care insectele îşi procură energia necesară pentru desfăşurarea activităţii biologice: creşterea, dezvoltarea, înmulţirea, etc. După regimul de hrană, insectele se împart în trei grupe: fitofage, zoofage şi pantofage. 1. Insectele fitofage sau vegetariene se hrănesc cu diferite organe verzi sau uscate ale plantelor cum sunt: rădăcini, tulpini, ramuri, frunze, flori, fructe, seminţe. După organele pe care le consumă, insectele fitofage se împart în: a) insecte xilofage, care se hrănesc cu lemn sau scoarţă (carii de lemn şi de scoarţă); b) insecte fitofage, care se hrănesc cu frunze (gândacul din Colorado, omizi defoliatoare); c) insecte florifage, care se hrănesc cu flori (gândacul păros, gândacul lucios al rapiţei); d) insecte seminifage sau cletrofage, care se hrănesc cu seminţe (gărgăriţele grâului, gărgăriţa mazării); e) insecte micofage sau micetofage care se hrănesc cu ciuperci (musca ciupercilor); f) insecte saprofage, care se hrănesc cu materii organice în descompunere (larvele tinere de melolontine). După numărul de specii de plante cu care se hrănesc, insectele se împart în: a) monofage, care se hrănesc cu plante aparţinând unei singure specii (gărgăriţa mazării, gărgăriţa florilor de măr, viespea neagră a prunului); b) oligofage, care se hrănesc cu plante care aparţin unei familii sau câtorva familii înrudite (gândacul ovăzului, gărgăriţa frunzelor de leguminoase); c) polifage, care se hrănesc cu specii de plante ce aparţin diferitelor familii botanice (viermi sârmă, viermi albi, omida păroasă a dudului, etc.). 2. Insectele zoofage sau carnivore, se hrănesc cu organisme animale vii sau moarte. Insectele zoofage se împart în:
50

a) insecte harpactofage sau prădătoare, care se hrănesc cu hrană vie (specii de carabide, de coccinelide); b) insecte parazite, care se hrănesc parazitând organisme vii, la exteriorul sau în corpul acestora (specii de vespi, Trichogramma spp., Prospaltela spp., sau de muşte, Tachina spp.); c) insecte necrofage, care se hrănesc cu cadavrele animalelor (Silpha spp., Necrophorus spp.); d) insecte coprofage, care se hrănesc cu excrementele diferitelor specii de animale (Copris spp., Scarabaeus spp.). 3. Insectele pantofage sau omnivore au un regim de hrană mixt, ele se hrănesc atât cu hrană vegetală cât şi animală (unele specii de ortoptere, dermaptere, coleoptere). Cantitatea şi calitatea hranei influenţează dezvoltarea insectelor. Aşa de exemplu, substanţele proteice din hrană scurtează timpul de dezvoltare, iar hidraţii de carbon îl prelungesc. Hrana are un rol deosebit în combinaţie cu temperatura şi umiditatea, asupra prolificităţii şi longevităţii. Când hrana se află din abundenţă şi condiţiile de temperatură şi umiditate se află la optimum fluturii trăiesc de trei ori mai mult, iar prolificitatea creşte considerabil. Cunoaşterea regimului de hrană a fiecărei specii de insecte prezintă o importanţă practică deosebită, în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri profilactice de combatere ca: rotaţia culturilor, cultivarea soiurilor rezistente sau nepreferate de dăunători, etc. Între diferitele organisme coexistente într-un biotop pot să se stabilească diferite feluri de conveţuire ca: prădătorismul, canibalismul, simbioza, comensalismul şi parazitismul. Prădătorismul este un fenomen biologic natural, întâlnit atât la nevertebrate (insecte, păianjeni), cât şi la vertebrate (batracieni, reptile, păsări şi mamifere). Prădătorismul presupune conveţuirea dintre două organisme, din care un organism numit prădător , care se hrăneşte pe seama altui organism numit pradă sau victimă. Între prădător şi pradă există un anumit raport de mărime; în general prădătorul este mai mare decât prada (de exemplu Coccinella septempunctata şi Aphis fabae). Parazitismul este un fenomen biologic natural prin care speciile parazite trăiesc pe seama altor specii numite gazde. După locul unde se dezvoltă, se deosebesc specii: ectoparazite, care se dezvoltă la exteriorul corpului gazdei şi specii endoparazite care se dezvoltă în interiorul corpului gazdei. Paraziţii sunt întotdeauna mai mici decât gazda lor. Majoritatea insectelor parazite fac parte din ordinele Hymenoptera şi Diptera, care depun ouăle lor în ouăle, larvele, pupele sau adulţii altor insecte şi tinerele larve apărute se hrănesc pe seama gazdei, care în cele din urmă moare.
51

se numesc paraziţi secundari sau hiperparaziţi. modifică permanent şi radical corelaţiile naturale stabilite între organisme şi mediul înconjurător.). caracteristice unui mediu artificial de dezvoltare a organismelor. desecare şi irigare. Cunoscând complexul de relaţii dintre plante.1. ciuperci). Factorii tehnici Utilizarea unor tehnici moderne în cultura plantelor. Se crează noi condiţii. o au speciile oligofage de paraziţi deoarece. Insectele parazite au o mare importanţă practică atât în menţinerea echilibrului biologic natural. întâlnite pe diferite gazde. prin lucrările de defrişare.5. densitatea lor numerică se menţine pe o gazdă principală. poliedroze sau boli virotice. Epizootiile sunt boli la animale cauzate de organisme animale (protozoare) sau vegetale (virusuri. Bothynoderes punctiventris. Chloridea obsoleta).La rândul lor prădătorii şi paraziţii pot fi parazitaţi de alte specii. de la un an la altul. Speciile monofage. Astfel. Paraziţii speciilor de insecte dăunătoare (fitofage) se numesc paraziţi primari. sub limitele pragurilor economice de dăunare. muscardiniile larvelor de coleoptere (Melolontha melolontha. ce devin dăunători de primă importanţă. bacterii. în sensul menţinerii densităţii numerice a populaţiilor de dăunători.4. Factorii antropoici Factorii antropoici se referă la activitatea desfăşurată de om pentru crearea unui mediu favorabil dezvoltării plantelor şi nefavorabil dezvoltării dăunătorilor. cele produse de bacterii se numesc bacterioze sau flaserii iar cele produse de ciuperci se numesc micoze sau muscardinii. Epizootiile cele mai răspândite sunt poliedrozele speciilor de omizi (Mamestra brassicae. înmulţindu-se speciile monofage şi oligofage de insecte. flaseriile unor specii de omizi (Pieris brassicae. etc. se schimbă componenţa floristică şi faunistică a regiunii respective. Hiperparazitismul joacă un rol negativ în menţinerea unui echilibru dorit între speciile fitofage şi cele zoofage.Cea mai mare importanţă pentru menţinerea echilibrului natural. iar în cazul când numărul acesteia scade.1. specializate şi cele polifage. ei se înmulţesc pe câteva gazde secundare. cât şi în combaterea biologică a dăunătorilor. în condiţii naturale. Hyphantria cunea). În condiţii favorabile de dezvoltare epizootiile pot provoca îmbolnăviri în masă ale dăunătorilor. au un rol mai scăzut. 5. luarea în cultură a unor noi terenuri. Bolile produse de virusuri se numesc viroze. omul dirijează factorii care influenţează înmulţirea dăunătorilor. Se cunosc numeroase epizootii la insecte şi alte animale dăunătoare. 5. dăunători şi organismele utile. În acest mediu artificial numărul speciilor de plante şi animale este mai redus. 52 . iar cei care parazitează paraziţii primari.

etc. Ca surse luminoase se folosesc lămpile cu mercur. aria lor de răspândire. Controlul vizual prin luarea de probe de analiză (adulţi. intensităţii şi a pagubelor produse. numărul probelor fiind în funcţie de mărimea livezii sau suprafeţei cercetate. Cunoaşterea acestor elemente se poate realiza printr-un control fitosanitar efectuat periodic. etc. şah. lămpile cu lumină ultravioletă sau alte tipuri de capcane cu lumină obişnuită sau colorată. chincons. Controlul cu capcane aspiratoare. a locului unde se găsesc. 53 . respectiv a frecvenţei. Controlul prin curse luminoase ce se utilizează la captarea insectelor fototropic pozitive. 2. în zig-zag. răţişoara porumbului. tortricide. Controlul cu capcane (momeli) alimentare prin utilizarea momelilor alimentare ce atrag diferite specii de dăunători (coropişniţe.).). 3. Atrafun. cu care se aspiră insectele din coroana pomului. etc. Atrabot. Probele se pot lua de pe una sau ambele diagonale ale parcelei. Controlul prin scuturare sau frapaj. Sondaje efectuate în sol. Se fac cosiri cu fileul pe o suprafaţă de 20 m2.). larve. se face prin lovirea ramurii cu ajutorul unui baston de lemn cu vârful îmbrăcat în cauciuc şi colectarea insectelor în pungi.1. saci sau umbrele. etc. Controlul fitosanitar al culturilor sau al produselor vegetale depozitate se poate realiza prin mai multe metode şi anume: 1. viermi albi.CAPITOLUL VI ESTIMAREA DAUNELOR ŞI PAGUBELOR PRODUSE DE DĂUNĂTORI 6. c) determinarea gradului de dăunare. b) stabilirea densităţii numerice a dăunătorilor. Controlul cu ajutorul fileului entomologic pentru studii de sistematică. organe atacate. Controlul cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali specifici. Controlul fitosanitar urmăreşte: a) punerea în evidenţă a prezenţei dăunătorilor comuni sau de carantină de pe un teritoriu. 6. 5. toamna şi primăvara devreme pentru stabilirea densităţii numerice a unor specii care se găsesc în sol (viermi sârmă. 8. 7. rozătoare.). Controlul fitosanitar Combaterea raţională a dăunătorilor nu poate fi concepută fără cunoaşterea exactă a speciilor. de diferite tipuri (Atrapom. 4.

c) dăunători vectori care alături de daunele produse direct. ciuperci). se disting trei categorii de dăunători: a) dăunători principali care atacă plantele şi produsele agricole depozitate (majoritatea insectelor). care se caracterizează prin reducerea recoltei. Daune şi pagube produse de dăunătorii plantelor de cultură Dăunarea sau vătămarea este rezultatul acţiunii agresive a dăunătorului asupra plantei indiferent dacă dauna apare în urma hrănirii sau în urma altor activităţi (depunerea ouălor. fără ca aceasta să se poată evalua în greutate. omizile defoliatoare. iar alte 54 . insectele rozătoare (au aparat bucal pentru rupt şi mestecat).).2. arbuşti fructiferi. 6. atât pe cele vegetative cât şe pe cele generative. Unele insecte atacă numai organele aeriene (larvele miniere. fructelor). transmit unii agenţI patogeni (virisuri. transpiraţie. sunt debilitate. etc.).. etc. determină o rezistenţă mai slabă la temperaturile din timpul iernii şi apariţia fenomenului de periodicitate de rodire. Atacul reprezintă acţiunea dăunătorului asupra plantelor şi se exprimă prin daune şi pagube. b) dăunători secundari care atacă plantele ce sunt debilitate din diferite cauze (insectele din familiile Scolytidae. etc. cât şi de planta atacată. economică a atacului.). produc dislocări ale ţesuturilor plantelor (a mugurilor. distrugerea aparatului foliar. În general. Dăunarea are un caracter fiziologic şi indică o distrugere în structura organelor plantelor atacate. necrozări. etc. Buprestidae. După modul cum acţionează insectele asupra plantelor. Paguba sau pierderea este expresia cantitativă.Pe baza datelor obţinute în urma efectuării controalelor se stabilesc măsurile de combatere. Astfel. Dauna sau vătămarea este rezultatul atacului în urma căruia planta manifestă simptome de suferinţă. determinând reducerea rezervelor de hrană (hidraţi de carbon. etc. La pomi. depind atât de modul de hrănire al dăunătorului (conformaţia aparatului bucal). daunele produse la plante. frunzelor. În urma atacului dăunătorilor se produc modificări profunde în metabolismul plantelor atacate. bacterii. deformări sub formă de hipertrofieri (gale sau cecidii). Din cauza atacului plantele se dezvoltă slab.). iar insectele sugătoare (au aparat bucal pentru înţepat şi supt) provoacă decolorări şi răsuciri ale frunzelor (pseudocecidii).) cât şi procesul de fotosinteză. construirea de adăposturi pentru hibernare. etc. Dăunătorii pot ataca toate organele plantei. atât în ceea ce priveşte funcţiile fiziologice (respiraţie. producţiile sunt mici şi de calitate slabă. etc.

b) la tuplini şi ramuri: galerii (larvele de Ostrinia nubilalis). gale (Ceutorrhynchus pleurostigma). etc. răsuciri sau pseudocecidii (Aphis fabae). consumarea limbului pe margini în formă de trepte (Tanymecus dilaticollis) sau crenelat (Sitona lineatus). etc. f) la flori: zdrenţuirea petalelor (Epicometis hirta). d) la muguri: rosături la exterior (Sciaphobus squalidus). formele de dăunare sunt foarte variate. gale sau cecidii (Tetraneura ulmi). deformări şi decolorări (Psilla mali). retezări (Gryllotalpa gryllotalpa). mai frecvente fiind următoarele (Figura 28. ciuruirea frunzelor (Phyllotreta nemorosum). galerii superficiale sau interne (Agriotes lineatus). h) la seminţe: distrugerea endospermului (Acanthoscelides obsoletus).insecte atacă organele subterane (viermii sârmă. pete divers colorate (Quadraspidiotus perniciosus). În general. 29): a) la rădăcini şi alte organe subterane: rosături la puieţi şi pomi (larvele de Melolontha melolontha). Phylloxera vastatrix).). şi şistăvirea boabelor (Haplotrips tritici). Alţi dăunători produc daune atât organelor aeriene cât şi celor subterane (Melolontha melolontha. galerii în fructe (Cydia pomonella).etc. nodozităţi şi tuberozităţi (Phylloxera vastatrix). pete colorate (Quadraspidiotus perniciosus). 55 . răsuciri în formă de ţigară (Byctiscus betulae). deformări cancerigene (Eriosoma lanigerum). scheletuirea frunzelor (Pieris brassicae). c) la frunze: roaderea parţială sau totală a limbului (Leptinotarsa decemlineata). galerii cu orificii (Anisandrus dispar). sfredeliri (Cossus cossus). deformarea fructelor (Rhynchites bacchus). e) la bobocii florali: consumarea organelor interne (Anthonomus pomorum). minarea parenchimului dintre epiderme (Pegonyia betae). etc. g) la fructe: orificii (Ceuthorrhynchus macula-alba).

f-tuberozităţI. e-orificii. b-gale. -la tulpină: d-galerii. h-rosături în trepte.28. i-rosături dantelate (original) 56 .Fig. c-nodozităţI.Tipuri de dăunări produse plantelor de dăunătorii animali -la rădăcini: a-rosături. -la frunze: g-distrugerea limbului foliar.

c-mine. prin raportarea numărului total al indivizilor unei specii.Fig. a daunelor şi pagubelor Prin densitatea numerică (Dn) se înţelege numărul de indivizi dintr-o specie oarecare raportat la unitatea de suprafaţă.3. d-ciuruiri.j-orificii. -la fructe: h. i-galerii (original) 6. De obicei se calculează densitatea numerică la m2. volum sau greutate. e-ţigări. -la flori: g-cuişoare. -la muguri: f-rosături.29. lungime. b-gale. găsit în urma 57 . Tipuri de dăunări produse plantelor de dăunătorii animali -la frunze: a-pseudocecidii. Estimarea densităţii numerice.

a gradului de dăunare sau a pagubelor. 2. în funcţie de limitele critice de dăunare. Prin scară de estimare se înţelege gradaţia densităţii numerice.Dăunarea sau vătămarea se soldează prin diminuarea recoltei. Densitatea numerică. la numărul sondajelor. Dauna se exprimă prin gradul de dăunare (Gd%). Atac slab – densitatea numerică este mică. pe intervale de clasă. riscul este tolerabil dar se poate agrava însă nu se intervine. 4. Atacul lipseşte – nu există dăunători. iar paguba prin pierderi de recoltă la unitatea de suprafaţă (P%). deci: F% = n × 100 N 58 . ceea ce corespunde cu un atac mijlociu sau puternic. gradul de dăunare şi pagubele produse de dăunător se exprimă prin 4 intervale de clasă. Scările de estimare se împart în intervale de clase a căror limite au valori ale densităţii numerice. cu următoarele semnificaţii: 1.Densitatea numerică a unei populaţii precum şi gradul de dăunare al culturilor.sondajelor făcute. practic se iau măsuri de combatere numai atunci când densitatea numerică este mijlocie şi mare. Valorile intervalelor de clase sunt specifice fiecărei insecte şi depinde de gradul de dăunare şi de particularităţile culturii. fără ca aceasta să se poată evalua în greutate. Gradul de dăunare se calculează după formulele: Gd% = F% × I% 100 în care F% = frecvenţa atacului I% = intensitatea atacului Frecvenţa atacului (F%) reprezintă valoarea relativă a numărului de plante sau de organe atacate (n) faţă de numărul de plante sau de organe analizate (N). 3. Atac mijlociu – densitatea numerică este mijlocie şi poate deveni mare. riscul fiind foarte mare se intervine cu tratamente chimice. Atac puternic – densitatea numerică este mare şi poate deveni foarte mare. atacul este intolerabil şi se intervine cu tratamente chimice. se poate estima cu ajutorul unor scări de estimare. Astfel. nu există risc. a gradului de atac sau a pagubelor şi sunt specifice fiecărui dăunător. Densitatea numerică a dăunătorilor dă indicaţii asupra necesităţii aplicării măsurilor de combatere.

1 2 3 4 5 6 Procentul de atac al plantei sau organului analizat % 1–3 4 – 10 11 – 25 26 – 50 51 – 75 76 – 100 Nota intensităţii atacului 1 2 3 4 5 6 Paguba sau pierderea este rezultatul unui atac puternic în urma căruia se înregistrează pirderi evaluabile de recoltă. Intensitatea atacului se poate calcula după formulele: a) expresia calitativă sau relativă a intensităţii atacului este dată de relaţia: I% = în care: atacate. ha).crt. în care: Pt – paguba totală P1 – paguba produsă de un dăunător. ∑ ( f × i) n i = procentul de dăunare al plantelor sau al organelor f = numărul de plante sau organe atacate cu o anumită intensitate. Pentru intensitate s-a stabilit o scară convenţională de apreciere a intensităţii atacului. n = numărul total al plantelor sau organelor atacate. aşa cum se specifică în tabelul de mai jos: Nr. paguba finală este rezultatul însumării tuturor pagubelor de diferiţi dăunători în timpul perioadei de vegetaţie. calculându-se după formula: Pt% = P1 + P2 + P3 + ------------. b) expresia cantitativă a intensităţii atacului se calculează după formula: I% = a−b × 100 a în care: a – producţia la hectar a plantei sau culturii neatacate. 59 . cu 6 intervale de clasă. b – producţia la hectar a plantei sau culturii atacate.Pn.Intensitatea atacului (I%) reprezintă procentul în care o plantă sau un organ este atacat sau pierderea de recoltă înregistrată de o plantă sau o cultură pe o unitate de suprafaţă (m2. Paguba (P%) reprezintă produsul dintre frecvenţa (F%) şi intensitatea atacului (I%) în expresia cantitativă şi se calculează după formula: b P% = F × 1 −  × 100    a Când o cultură este atacată de mai mulţi dăunători.

Pentru dăunători.CAPITOLUL VII PROGNOZA ŞI AVERTIZAREA TRATAMENTELOR PENTRU COMBATEREA DAUNATORILOR Prin prognoză. a înmulţirii şi densităţii numerice a acestuia. respectiv pragul economic de dăunare (PED). într-un anumit areal. care stabilesc prognoza apariţiei termenelor optime de aplicare a tratamentelor pentru un număr de peste 50 specii de agenţi patogeni şi dăunători ai culturilor agricole. Odobeşti şi Nicoreşti din iniţiativa academicianului Tr. În prezent sunt 188 de staţii de prognoză şi avertizare. Cu timpul numărul staţiilor de prognoză şi avertizare s-a extins şi sfera lor de activitate a cuprins şi alte boli şi dăunători împotriva cărora se emiteau avertizări. 60 . se înţelege determinarea anticipată a momentului apariţiei probabile a unui dăunător. iar din punct de vedere meteorologic este îndrumată de Secţia de prognoză şi avertizare din cadrul Institutului de Cercetări pentru Protecţia plantelor Bucureşti. în funcţie de biologia acestora.7 staţii în fiecare judeţ). Primele staţii de prognoză şi avertizare au luat fiinţă în anul 1927 la Valea Călugărească. În prezent reţeaua de prognoză şi avertizare este coordonată din punct de vedere administrativ de Laboratorul central de carantină fitosanitară din cadrul Ministerului Agriculturii. Pentru elaborarea prognozelor se folosesc mai multe metode. în protecţia plantelor. cu scopul de a combate mai raţional mana viţei de vie. 2) Întocmirea hărţilor de răspândire şi prognoză: 3) Prognoza înmulţirii dăunătorilor. în corelaţie cu fenologia plantei gazdă şi condiţiile climatice locale. înainte de a se produce pagube. Prin avertizare se înţelege stabilirea perioadelor optime de aplicare a tratamentelor de prevenire şi combatere a dăunătorilor. Elaborarea prognozelor Obiectivele urmărite prin prognoză sunt: a) prevenirea la timp a apariţiei dăunătorilor pe un teritoriu dat prin aplicarea tratamentelor chimice la momentul oportun. criteriul de bază în elaborarea avertizărilor este densitatea numerică. Săvulescu. dintre care cele mai utilizate sunt: 1) Prognoza apariţiei în masă a dăunătorilor. amplasate pe întreg teritoriul ţării (câte 3 . b) economicitatea lucrărilor fitosanitare. În anul 1963 reţeaua de prognoză şi avertizare a fost complet reorganizată.

atacul lipseşte = 0 indivizi/m2. este folosită scara de estimare a densităţii numerice (Dn) a dăunătorului.7. în condiţii ecologice cunoscute. prevede cu mult timp înainte (câteva luni sau chiar ani) apariţia în masă a speciilor de dăunători.5-1 adulţi/m2 Peste 1 adult/m2 61 . La elaboratea prognozelor este necesară cunoaşterea densităţii numerice a populaţiilor dăunătorilor. 4. 3. atac mijlociu = număr mijlociu de indivizi/m2 (se planifică tratamente). acarieni/frunză Hyphantria cunea < 1 cuib/pom Leptinotarsadecemlineata < 0.5 adulţi/m2 Densitatea numerică mijlocie mare 5-10% fructe Peste 10% fructe atacate atacate 20-30% flori Peste 30% flori atacate atacate 10-20 adulţi/pom Peste 20 adulţi/pom 5-10% fructe Peste 10% fructe atacate atacate 1-3 adulţi/m2 Peste 3 adulţi/m2 2-6 acarieni/frunză Peste 6 acarieni/frunză 1-2 cuiburi/pom Peste 2 cuiburi/pom 0. Pentru anumite insecte aceste limite sunt stabilite (Tabelul 1): Tabelul 1 Limitele critice de densitate numerică a unor specii de insecte (PEDP) Specia Mică Cydia pomonella < 5% fructe atacate Anthonomus pomorum < 20% flori atacate < 10 adulţi/pom Rhagoletis cerasi < 5% fructe atacate Tanymecus dilaticollis 1 adult/m2 Tetranychus spp. atac puternic = număr mare şi foarte mare de indivizi/m2. pentru realizarea acestui scop. teritoriul pentru care se prevede apariţia în masă a unui dăunător se împarte în zone de densitate numerică sau zone de atac.1. risc tolerabil (nu se planifică tratamente). este o estimare reală care se elaborează pe baza prognozei de lungă durată şi prevede apariţia populaţiilor sau cu câteva zile înainte. risc mare (se planifică tratamente). care cuprinde 4 clase. În practică. b) Prognoza de scurtă durată. Există pentru speciile de dăunători de importanţă majoră anumite limite sau praguri economice ale densităţii populaţiei (PEDP) de la care volumul pagubelor produse depăşeşte limita daunei economice şi impune aplicarea de tratamente. În funcţie de scara de estimare a densităţii numerice. cu următoarele semnificaţii: 1. atac slab = un număr redus/m2. nu există risc. Prognoza apariţiei în masă a dăunătorilor Prognoza apariţiei în masă a dăunătorilor se redă prin hărţi în care se înscrie densitatea numerică a populaţiei şi poate fi: a) Prognoza de lungă durată. 2. 2 Bryobia spp.

realizată pe baza densităţii numerice sau a gradului de atac. Factorii meteorologici (ca factori de mediu) şi zoofagii (ca factori de reglare) influenţează densitatea numerică a speciilor dăunătoare.. în comparaţie cu cel al zoofagilor. se pot elabora hărţile de răspândire şi prognoză. în raport cu condiţiile climatice şi de activitatea zoofagilor din timpul perioadei de vegetaţie.). 7. şi Aelia spp. nu se aplică tratamente. Harta de prognoză arată densitatea numerică modificată. La aceşti dăunători harta arealului de dăunare corespunde în general cu harta pentru prognoza reală. Dăunători a căror prognoză se stabileşte după echilibru biologic. 2. deci este o hartă a arealului de dăunare. În zonele cu atacuri mijlocii şi puternice se va avertiza executarea tratamentelor.) sunt limitate în dezvoltare de viespile din genul Trichogramma. în special 62 .Densitatea numerică a dăunătorilor se mai poate exprima prin scări de estimare divizate în intervale de clasă diferite care sunt adoptate de unele ţări.) este dirijată de zoofagii Trissolcus spp. care poate fi modificată de acţiunea condiţiilor de mediu.2. Ostrinia nubilalis. Dintre factorii ecologici. în timp ce hărţile de prognoză reflectă prognoza reală.. De exemplu densitatea ploşniţelor cerealelor (Eurygaster spp. Hărţile de răspândire cu arealul de dăunare reflectă prognoza probabilă. Mamestra brassicae. În raport de efectul acestori factori se pot stabili trei grupe de dăunători şi anume: 1. Dăunători a căror prognoză se stabileşte după efectul comun al factorilor de mediu. Hărţile se întocmesc obişnuit în urma sondajelor efectuate în primăvară. Bothynoderes punctiventris. organizaţii internaţionale sau institute de cercetări. Dăunători a căror prognoză se face după ciclul biologic. 3. etc. Harta de răspândire a dăunătorilor reprezintă harta unui teritoriu dat. în timp ce în zonele cu atacuri slabe. Telenomus spp. respectiv la apariţia adulţilor (exemplu la Melolontha melolontha. Densitatea numerică a dăunătorului este reglată de fauna utilă. iar unele specii de lepidoptere (Scotia segetum. etc. la care data apariţiei dăunătorului corespunde cu anul în care efectivul populaţiei speciei dăunătoare ajunge maxim. Întocmirea hărţilor de răspândire şi prognoză Fiecare specie de insectă dăunătoare îşi are limitele sale bioecologice (care corespund intervalelor de clasă) şi cunoscându-se aceste limite.

când este mai sensibilă şi mai uşor de distrus (mai ales ponta şi larvele în primele vârste).temperaturile ridicate şi lipsa de precipitaţii favorizează dezvoltarea şi reproducerea majorităţii dăunătorilor. În felul acesta se explică că cele mai mari pagube se înregistrează în anii şi perioadele de secetă. Astfel. Izotermele stabilite pe hartă pentru un teritoriu dat. 7. Bioizotermele se calculează după relaţia: t’n = t0 + ∑ (tn + t0 ) n în care t’n = cuantumul de temperatură. se reduce la echivalentul temperaturilor medii constante corespunzătoare (t’n). Termograma înmulţirii este o cartogramă care exprimă grafic răspândirea şi gradul de înmulţire al unei specii prin efectul temperaturii efective. grad ce se poate stabili prin termogramele înmulţirii. Temperaturile constante din diferite localităţii unite între ele. Izotermele sunt proprii fiecărei specii şi pentru anumite localităţi. Psylliodes) de la răsărire şi până când plantele depăşesc faza de brăduţ. Perioada de atac a muştelor cerealelor (Oscinella) se eşalonează pe un interval de 10 – 17 zile de la răsărire până la faza când plantele au 3 – 4 frunze. Prognoza înmulţirii dăunătorilor Gradul de înmulţire reprezintă numărul de generaţii pe care o specie heterotermă îl poate realiza în condiţii determinante ale mediului. prin calcul. la in şi cânepă la atacul puricilor (Aphthona. se numesc bioizoterme (t’n). În ciclul său evolutiv fiecare specie are anumite etape critice. perioada critică pentru porumb şi sfeclă la atacul gărgăriţelor (Tanymecus şi Bothynoderes) este în faza răsăririi plantelor. indicând în acelaşi timp şi numărul de generaţii anuale. 63 . t0 = pragul biologia tn = temperatura medie lunară n = 12 (lunile dintr-un an) Termogramele înmulţirii unei specii reprezintă deci o hartă în care sunt înscrise izotermele (t’n) determinate prin calcul în funcţie de temperatură (tn) şi de pragul biologic (t0). dacă au valori egale. Termogramele se întocmesc plecând de la temperaturile medii lunare absolute (tn) care. delimitează zonele în care populaţia unei specii este răspândită sau în care răspândirea ei este posibilă. De asemenea prezintă importanţă cunoaşterea fenofazelor plantei cultivate şi perioadele lor de sensibilitate la atacul dăunătorilor.3.

Aceste observaţii legate de fenofazele plantelor se pot efectua pentru toate stadiile de dezvoltare ale dăunătorului. Prognoza apariţiei dăunătorilor se poate face şi după fazele de dezvoltare ale plantelor (fenologia plantelor) şi dezvoltarea stadiilor dăunătorului. prin calculul temperaturilor efective zilnice pornind de la t0 = 11°.). În raport de constanta termică se poate prevedea apariţia probabilă a stadiilor dăunătoare ale unei specii şi se poate determina numărul de generaţii dintr-o zonă dată. Pentru dezvoltarea unui stadiu sau a unei generaţii. Pe baza acestor valori se poate prevedea evoluţia primei generaţii în orice localitate din ţară.). De exemplu. de pupă 100° şi pentru adult 60°. care reprezintă temperatura optimă şi este caracteristică fiecărei specii (de exemplu pentru buha semănăturilor temperatura optimă de dezvoltare este de 18 – 25°C. adulţii de Scotia segetum apar în fenofaza înfloririi ridichii sălbatice iar larvele de Scotia segetum când înspică secara.Termogramele înmulţirii prezintă o deosebită importanţă în aprecierea gradului de înmulţire al unei specii. Activitatea insectelor dăunătoare depinde de o serie de constante de dezvoltare (prag biologic. elemente deosebit de importante în prognoză pe termen scurt a dăunătorilor. fiecare specie are nevoie de o anumită cantitate de temperatură efectivă exprimată prin constanta termică (K). etc. zborul fluturilor de Mamestra brassicae corespunde cu fenofaza de înflorire a mărului iar apariţia larvelor cu cea de înflorit a teiului. de larvă 182°. etc. specificându-se perioada de atac şi astfel se întocmesc calendare biofenologice pe zone geografice limitate. care pe stadii este repartizată astfel: pentru stadiul de ou 45°. pentru gărgăriţa grâului 20 – 23°C. Elaborarea prognozelor comportă întocmirea în prealabil a hărţilor de răspândire şi apoi analiza condiţiilor pedoclimatice. ca factori de reglare. De exemplu. Hoplocampa minuta apare la începutul înfloririi mirobolanului. în funcţie de condiţiile meteorologice locale şi sunt adesea folosite ca mijloace de prognoză a înmulţirii şi de avertizare a termenelor de apariţie. 64 . a căror cunoaştere permite posibilitatea prevederii atacului. etc. ca factori de fluctuaţie şi a celor biocenotici. Pe baza observaţiilor biofenologice şi a datelor climatice se poate face prognoza din timp a apariţiei stadiilor mai periculoase ale dăunătorilor dintr-o zonă dată. Dezvoltarea cea mai favorabilă a insectelor are loc numai în anumite limite de temperatură. gândacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) are constanta termică K = 387°. pentru cărăbuşelul viţei de vie 16 – 23°C. prag de prolificitate.

Popândăul Cricetus cricetus L. Hârciogul Microtus arvalis Pall. Molia verde a strugurilor Pulvinaria vitis L. Păduchele ţestos al prunului 65 . Şoarecele de câmp Contarinia medicaginis Kieff. Acarianul roşu al pomilor Operophtera brumata L. Erinoza viţei de vie Quadraspidiotus perniciosus C. Păduchele din San José Hoplocampa minuta Christ. în vederea aplicării tratamentelor de combatere.4. Acarianul brun al pomilor Panonychus ulmi Koch. Musca cepei Bryobia rubrioculus Sch. Cotarul verde Lithocolletis blancardella F. specialiştii de la staţiile de prognoză şi avertizare emit buletine de avertizare către unităţile agricole asupra necesităţii şi termenelor optime de aplicare a tratamentelor chimice. Musculiţa galicolă a florilor de lucernă Apion apricans Herbst. a densităţii numerice a dăunătorilor şi condiţiile climatice. Gărgăriţa sfeclei Aphthona euphorbiae Sch. Vespea neagră a punelor Laspeyresia pomonella L. De fapt avertizarea este o prognoză de scurtă durată. Buha semănăturilor Zabrus tenebrioides Goeze. Ploşniţele cerealelor Agriotes spp. Gândacul ghebos Eurygaster spp şI Aelia spp. Avertizarea aplicării tratamentelor Prin avertizare se înţelege stabilirea termenelor de apariţie a unui dăunător pe un anumit teritoriu. Minierul linear Eulecanium corni Bché. Păduchele lânos al viţei Tetranychus urticae Koch. Puricele inului Citellus citellus L.7. Gândacul din Colorado Delia antiqua Meig. Pe baza datelor de apariţie. Omida păroasă a dudului Bruchus pisorum L. Molia vărgată a piersicului Laspeyresia funebrana Tr. Gărgăriţa florilor de trifoi Phylloxera vastatrix Planch. Acarianul comun al viţei Eriophyes vitis Nal. Filoxera viţei de vie Lobesia botrana Schiff. indicându-se pesticidele ce se vor folosi şi concentraţiile acestora. Tabelul 2 Lista dăunătorilor pentru care se emit avertizări Nr crt 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 Denumirea dăunătorului ştiinţifică populară Scotia segetum Schiff. Buha verzei Leptinotarsa decemlineata Say. Molia minieră a frunzelor de măr Stigmela malella Stt. Viermele prunelor Anthonomus pomorum L. RăţIşoara porumbului Bothynoderes punctiventris G. În tabelul 2 sunt specificaţi dăunătorii pentru care se emit avertizări. Gărgăriţa florilor de măr Hyphantria cunea Drury. Gărgăriţa mazărei Mamestra brassicae L. Gândacii pocnitori Tanymecus dilaticollis Gyll. Viermele merelor Anarsia lineatella Zell.

constă în stabilirea datei avertizării după o anumită fază fenologică a plantei atacate sau a anumitor plante de cultură sau din flora spontană. etc. stabilindu-se curba de zbor. dintre care cel biologic este obligatoriu. suma de temperaturi efectiv realizate. când soiul Perlă de Csaba intră în pârgă. fie la cuştile de avertizare. c) Criteriul ecologic. iar pentru larvele generaţiei a doua. fenologic şi ecologic. 66 . Datele celor 3 criterii se înscriu într-un grafic şi prin corelarea lor se emit avertizările. Termenele optime de combatere se consideră în general la 2 – 3 zile de la înregistrarea curbei maxime de zbor.Avertizarea aplicării tratamentelor împotriva dăunătorilor se face după următoarele criterii: criteriul biologic. În practica avertizării tratamentelor se ţine seama de cel puţin 2 criterii. La principalele specii de lepidoptere şi diptere dăunătoare pomilor şi viţei de vie. Metodicile folosite în avertizarea tratamentelor sunt specifice pentru fiecare specie. tratamentele pentru gărgăriţa mazării (Bruchus pisorum) se vor avertiza la formarea primelor păstăi. la gărgăriţa florilor de măr (Anthonomus pomorum) tratamentele se fac când soiurile Jonathan. pentru molia verde a strugurilor (Lobesia botrana). când 15 – 20% din petalele soiurilor D’Agen şi Tuleu gras s-au scuturat. combaterea larvelor primei generaţii se face când lăstarii viţei de vie au 17 – 18 frunze. la cursele luminoase sau la capcanele cu feromoni sexuali specifici. se bazează pe anumite particularităţi ale dăunătorului ca: durata dezvoltării stadiilor dăunătoare. b) Criteriul fenologic. tratamentele pentru viespea neagră a prunelor (Hoplocampa minuta). Prin aplicarea tratamentelor la avertizare se reduce numărul acestora ceea ce contribuie în mare măsură la scăderea reziduurilor toxice şi la menţinerea echilibrului biocenotic. constă în stabilirea termenelor optime de combatere după anumite caracteristici biologice ale dăunătorilor (apariţia şi zborul adulţilor). Astfel. a) Criteriul biologic. Parmen auriu şi Creţesc au început să înflorească. luate ca indicator. umiditatea relativă a aerului. Acest criteriu se bazează pe corelaţia care există între apariţia stadiului biologic păgubitor şi fenofaza plantei gazdă. curba de zbor se stabileşte în funcţie de numărul adulţilor capturaţi zilnic.

măsuri agrofitotehnice. Carantina internă are ca scop împiedicarea răspândirii unor specii dăunătoare periculoase (de carantină) în interiorul ţării în zonele în care nu au fost semnalate prezenţa lor. etc. chimice şi biologice. precum şi prin condiţii contractuale.1. fie că se supune unor tratamente (gazare. în care se specifică originea produsului şi dacă este lipsit de dăunători de carantină. 67 . în aeroporturi. pentru limitarea arealului de răspândire a unor specii existente. din care fac parte: măsuri de carantinc fitosanitară. 8. Pe plan intern măsurile de carantină sunt asigurate de Inspectoratele teritoriale de carantină. care să asigure distrugerea lor. Măsuri de carantină fitosanitară Prin carantină fitosanitară se înţelege un complex de măsuri care se aplică pentru a preântâmpina pătrunderea în ţară a unor dăunători periculoşi care nu au fost încă semnalaţi. care organizează şi execută controlul fitosanitar al culturilor pentru depistarea eventualilor dăunători de carantină. se exportă sau sunt în tranzit. carantina fitosanitară poate fi internă şi externă. Când se depistează dăunători de carantină se iau măsuri prin care. Controlul se efectuează la vămile feroviare. mecanice. problemele de carantină fitosanitară sunt reglementate prin convenţii bi sau multilaterale de protecţie a plantelor şi de carantină fitosanitară. b) măsuri curative ce constituie terapia plantelor din care fac parte măsurile fizice. maritime. Pe plan internaţional. stabilesc aria de răspândire şi măsurile de limitare a extinderii sau de lichidare a lor. în vederea împiedicării pătrunderii în ţară a dăunătorilor care figurează pe lista de carantină. refrigerare. Carantina externă se referă la controlul tuturor produselor vegetale care se importă. Produsele care se exportă sau se împortă trebuie să fie însoţite de certificate fitosanitare. fie că marfa se returnează.). După obiectivul pe care îl urmăreşte. care după caracterul lor se pot grupa în: a) măsuri preventive ce constituie profilaxia plantelor. sau pentru lichidarea unor focare izolate.CAPITOLUL VIII MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A DĂUNĂTORILOR Protecţia culturilor împotriva dăunătorilor se poate realiza numai prin aplicarea raţională a unui complex de măsuri.

Curculionidae Coleoptera. Trypetidae Diptera. Curculionidae Coleoptera. Liriomyza sativae Listronotus bonariensis Amauromyza maculosa Euphranta japonica Heterodera glycines Nacobbus aberans Radopholus citrophilus Aculops fuschsiae Ordinul . în prezent sunt în vigoare listele cu dăunătorii din tabelele 3 şi 4. Noctuidae Lepidoptera.Heteroderide Tylenchidae.Familia Thysanoptera. Trypetidae Diptera. Tortricidae Lepidoptera. Anastrepha spp. Scarabaeidae Coleoptera. Noctuidae Lepidoptera. Curculionidae Coleoptera. Diaspididae Coleoptera. Trypetidae Diptera. Tortricidae Lepidoptera. Scarabaeidae Coleoptera.Lista dăunătorilor de carantină diferă de la o ţară la alta după specificul faunei dăunătoare. Noctuidae Lepidoptera. Trypetidae Diptera. Thripidae Homoptera. Trypetidae Diptera. Lecaniidae Homoptera. Trypetidae Diptera. Halticidae Coleoptera. În România. Aleurodidae Homoptera.Pratylenchide Acari. Cerambicidae Lepidoptera. Agromyzidae Diptera. Tylenchidae.Pratylenchide Tylenchidae. Curculionidae Coleoptera. Cordiluridae Diptera. Noctuidae Lepidoptera.Carposinidae Diptera. Aphididae Homoptera. Bacrocera spp. Anoplophora chinensis Cydia inopinata Cydia packardi Cydia prunivora Helicoverpa zea Spodoptera eridania Spodoptera frugiperda Spodoptera litura Carposina niponensis Ceratitis cosyra Dacus ciliatus Epochra canadensis Rhagoletis spp. Curculionidae Coleoptera. Eriophyidae 68 . Tortricidae Lepidoptera. Tabelul 3 Lista dăunătorilor de carantină fitosanitară externă inexistenţi în Europa Nr 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 Denumirea populară Tripul palmierului Aleurodidul negru al citricelor Aphidul tropical al citricelor Păduchele fals ţestos negru Păduchele ţestos lung japonez Carăbuşul japonez Cărăbuşelul oriental Puricele cartofului Gărgăriţa căpşunelor Gărgăriţa americană a capsulelor Gărgăriţa fragilor Gărgăriţa prunelor Gărgăriţa andină a cartofului Cerambicidul rădăcinilor de citrice Molia fructelor Vermele cireşelor Molia prunelor Vermele tomatelor Vermele sudic Vermele frunzelor de cereale Vermele frunzelor de bumbac Molia fructelor de piersic Musca mediteraneană a fructelor Molia cucurbitaceelor Musca stafidelor Muştele fructelor Muştele fructelor Muştele fructelor Minierul frunzelor de legume Minierul frunzelor de crisanteme Musca japoneză a cireşelor Nematodul citricelor Acarianul cerceluşului declinului galicol al Denumirea ştiinţifică Trips palmi Aleurocanthus woglumi Toxoptera citricidus Parasaissetia nigra Lepholeucaspis japonica Popillia japonica Blitopertha orientalis Epithrix tuberis Anthonomus bisignifer Anthonomus grandis Anthonomus signatus Conotrachelus nenuphar Premnotrypes spp. Agromyzidae Diptera.

Bruchidae Coleoptera. Noctuidae Diptera. Aphelenchoides besseyi Aphelenchoides fragariae Ordinul . Agromyzidae Tylenchidae. Tortricidae Lepidoptera. Eriosomatidae Homoptera. Aleurodidae Homoptera. Gelechiidae Lepidoptera. Thrypetidae Diptera. Gelechiidae Lepidoptera. Tripidae Homoptera.Tabelul 4 Lista dăunătorilor de carantină fitosanitară externă existenţi în Europa Nr crt 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 Denumirea populară Tripsul californian Aleurodidul bumbacului Păduchele lânos al mărului Păduchele din San José Gândacul gânelor Viermele vestic al rădăcinilor de porumb Gărgăriţa egipteană Gărgăriţa pătată a năutului Gărgăriţa chinezească Gărgăriţa cu ciocul lat Gărgăriţa braziliană Molia cartofului Molia bananului Torticidul mediteranean al garoafelor Tortricidul sud-african al garoafelor Viermele egiptean al bumbacului Musca mediteraniană a fructelor Minierul sinuos al frunzelor Nematodul sfeclei Nematodul auriu al cartofului Nematodul alb al cartofului Nematodul galicol al rădăcinii Nematodul orezului Nematodul căpşunilor Denumirea ştiinţifică Frankliniella occidentalis Parabemisia myricae Bemisia tabaci Eriosoma lanigerum Quadraspidiotus perniciosus Trogoderma granarium Diabrotica virgifera virgifera Bruchidius incarnatus Callosobruchus maculatus Callosobruchus chinensis Caulophilus latinatus Zabrotes subfasciatus Gnorimoschema operculella Opogona sacchari Cacoecimorpha pronubana Epichoristodes acerbella Spodoptera littoralis Ceratitis capitata Liriomyza huidobrensis Heterodera schachtii Globodera rostochiensis Globodera pallida Meloidogyne spp. Heteroderidae Tylenchidae.Aphelenchidae 69 .Aphelenchidae Tylenchidae. Heteroderidae Tylenchidae. Heteroderidae Tylenchidae. Diaspididae Coleoptera. Dermestidae Coleoptera. Bruchidae Coleoptera.Chrysomelidae Coleoptera. Aleurodidae Homoptera. Bruchidae Lepidoptera.Familia Thysanoptera. Tortricidae Lepidoptera. Bruchidae Coleoptera. Bruchidae Coleoptera. Heteroderidae Tylenchidae.

soiurilor şi hibrizilor rezistenţi sau toleranţi la atacul dăunătorilor. j) răzuirea scoarţei şi tăierea ramurilor uscate sau puternic atacate. 8. g) cultivarea speciilor. grăpatul. discuitul. folosirea unei seminţe şi material săditor sănătos. b) focul se foloseşte pentru distrugerea prin ardere a diferitelor resturi vegetale. f) recoltatul la timp al culturilor. e) omizitul. metodele mecanice au o aplicabilitate limitată. i) igiena culturală. prăşitul. etc. f) momeli capcană pentru atragerea şi distrugerea dăunătorilor.2. Măsuri mecanice de prevenire şi combatere a dăunătorilor În general. i) irigarea sau desecarea terenurilor. 70 .8. d) brâie capcană. h) desţelenitul. comparativ cu alte metode. g) scuturarea pomilor şi distrugerea dăunătorilor prin diferite procedee. c) inele cu clei. h) însăcuitul fructelor. e) stabilirea epocii de semănat. c) lucrările solului: arătura de vară şi de toamnă. magazii şi sere. b) şanţuri capcană. b) asolamentul. d) aplicarea raţională a îngrăşămintelor şi a amendamentelor. neinfestat. deoarece necesită un volum mare de muncă şi nu asigură o combatere eficientă în timp util. 8.3. Măsuri agrofitotehnice de combatere Principalele măsuri agrotehnice sau culturale care au un rol important în prevenirea şi combaterea dăunătorilor sunt: a) alegerea terenului.4. Din grupa măsurilor mecanice mai importante sunt: a) adunarea insectelor cu diferite aparate. în care se găsesc unele insecte dăunătoare. etc. Metode fizice de combatere a dăunătorilor În această grupă sunt cuprinse diferite procedee fizice în combaterea insectelor şi altor animale dăunătoare şi anume: a) folosirea temperaturilor ridicate sau scăzute (temperaturi letale) pentru combaterea dăunătorilor din depozite.

cu cantităţi reduse de substanţă activă. plăci. Metoda chimică de combatere a dăunătorilor Metoda chimică sau chimioterapia constă în combaterea dăunătorilor. reprezentate de vase. agenţilor patogeni şi buruienilor cu ajutorul poduselor fitofarmaceutice sau pesticide. 8. diferit colorate. tortricide. concentrate emulsionabile (CE) pentru emulsii. Razele Y se utilizează la distrugerea directă a insectelor prin metoda autocidiei (sterilizarea masculilor).5. condiţionate în mod special pentru a putea fi aplicate fără diluare cu apă. c) reducerea numărului de tratamente datorită posibilităţii de combinare a diferitelor pesticide (compatibile din punct de vedere chimic şi biologic). care în loc de solvenţi petrolieri. f) razele X şI Y sunt utilizate din ce în ce mai mult în protecţia plantelor. b) posibilitatea aplicării mecanizate a tratamentelor. etc. granule (G) 71 . utilizează apa şi alţi ingredienţi. se folosesc mai ales în avertizare şi mai puţin în combaterea insectelor. cu ajutorul curselor luminoase. utilizându-se mijloace moderne cu aparatură terestră de mare capacitate. utilizate pentru pregătirea suspensiilor. pulberi umectabile (PU). Condiţionarea produselor pesticide Produsele fitofarmaceutice nu se aplică sub formă de substanţe pure. soluţii concentrate (SC). folosite pentru prepararea soluţiilor. ci diluate cu diferiţi ingredienţi inerţi (apă. Razele X se folosesc în depistarea infestărilor ascunse la diferite specii de insecte. generatoare de aerosoli. e) pulberile deshidratante sunt utilizate pentru deshidratarea corpului insectelor din depozite. Produsele fitofarmaceutice sunt condiţionate sub diferite forme şi anume: pulberi de prăfuit (PP). pulberi solubile (PS) şi concentrate solubile (CS). etc.c) lumina este utilizată în capturarea insectelor cu fototropism pozitiv (diferite specii de noctuide.). produse pentru tratamente cu volum ultra redus (VUR). d) capcanele vizuale.. elicoptere şi aviaţia utilitară în locuri în general inaccesibile.1. carabide. uleiuri minerale. Avantajele utilizării metodelor chimice de combatere a dăunătorilor sunt: a) în caz de invazie a unui dăunător sau lichidarea unui focar este singura metodă care asigură distrugerea dăunătorului într-un interval scurt. solvenţi organici. 8.5. etc.) pentru realizarea unei repartizări uniforme pe organele tratate.

2. moluscocide pentru combaterea melcilor. pastile (P). care produc asfixierea insectelor prin aparatul respirator. iepurifuge şi cervidee). acaricide utilizate în combaterea acarienilor. substanţe adjuvante. condiţionate special pentru seminţe. Insecticide anorganice şi de origine vegetală Din această grupă fac parte: a) compuşi ai arseniului: arseniaţi şi arseniţi. etc. raticide (rodenticide). 8. se clasifică în: a) insecticide de contact. 8. folosite în prepararea momelilor 72 . după modul lor de acţiune. când DL50 este sub 50 mg/kg corp. o dată cu hrana. etc. b) grupa a II-a – produse puternic toxice. Aceste produse sunt cunoscute sub denumirea de pesticide mixte.3. produsele toxice se clasifică în : insecticide folosite în combaterea insectelor. Unele insecticide au acţiune complexă: de ingestie.utilizate în combaterea unor dăunători prin tratamente la sol şi la plantă. organice de sinteză.5. care acţionează asupra insectelor după ce sunt introduse în tubul digestiv. pesticidele se împart în: a) grupa I-a – produse foarte toxice. după grupa sistematică de dăunători împotriva cărora se utilizează. momeli (M). Clasificarea produselor fitofarmaceutice Produsele fitofarmaceutice pot fi clasificate după mai multe criterii şi anume: după acţiunea pe care o manifestă. b) insecticide de ingestie. În funcţie de valoarea DL50. nematocide pentru combaterea nematozilor. substanţe repelente (corvidee. după grupa chimică din care fac parte. organominerale. de contact şi chiar asfixiantă. pentru combaterea rozătoarelor.5. biologice. când DL50= 50-200 mg/kg corp. În funcţie de grupa sistematică de dăunători împotriva cărora se folosesc. pesticidele pot fi: anorganice. c) grupa a III-a – produse moderat toxice. Sunt produse foarte toxice cu DL50 = 2 mg/kg corp. d) grupa a IV-a – produse cu toxicitate redusă. c) insecticide asfixiante (gazoase sau fumigante). Există şi alte forme de condiţionare ca aerosoli (A). Insecticidele. care acţionează direct asupra dăunătorului. când DL50= 200-1000 mg/kg corp. După natura chimică. produse pentru tratarea seminţelor (PTS). după starea lor fizică. substanţe atractante (atractanţi de nutriţie şi sexuali). când DL50 >1000 mg/kg corp. tablete (T).

Insecticidele de origine vegetală nu prezintă toxicitate pentru om şi animalele folositoare. etc.8 kg sulf şi 1. puricilor meliferi. molia strugurilor. acaricidă şi fungicidă. afidelor. dar mai ales în tutunul sălbatic (Nicotiana rustica). deci nu se pune problema reziduurilor pe produsele tratate.polisulfura de bariu – pulbere de culoare cenuşie – verzuie. Sabadella conţine un complex de alcaloizi (veratrina. Tephrosia. folosită în combaterea afidelor. c) compuşi ai sulfului : zeama sulfocalcică sau zeama californiană de 28 – 30°Bé (pentru 10 litri de zeamă sulfocalcică concentrată este nevoie de 2.. 1989) consideră că în viitor aceste produse vor ocupa un rol important în combaterea insectelor dăunătoare.5 kg var nestins). larve defoliatoare în primele stadii. Principalii alcaloizi cu acţiune insecticidă sunt: Nicotina – alcaloid prezent în plantele de tutun cultivat (Nicotiana tabacum). Nicotina în stare gazoasă pătrunde prin cuticula insectelor. Principiile active ale insecticidelor vegetale sunt reprezentate prin diferiţi alcaloizi. Selebar. Se foloseşte în tratamentele de iarnă (6 – 8%). Millettia. Zeama sulfocalcică are o puternică acţiune insecticidă. lăcuste) şi a rozătoarelor. musculiţa albă de seră. Se recomandă sub formă de stropiri pentru: păduchii de frunze. rapăn). Are eficacitate împotriva păduchilor ţestoşi. sabadillina. ce au acţiune de contact sau de ingestie asupra insecticidelor. b) compuşi ai bariului . Rotenona este un principiu insecticid conţinut de unele leguminoase ca Derris elliptica. sabadina şi cevadina) ce se găseşte în endospermul. puricii meliferi. 73 .toxice pentru combaterea unor insecte (coropişniţe. între care cele mai uzitate sunt: Polybar. are o toxicitate redusă faţă de om şi animale. cu miros neplăcut. tripşi. cu miros de hidrogen sulfurat. etc. embrionul şi pericarpul seminţei de Veratrum album. plante ce trăiesc în regiunile tropicale. Se utilizează împotriva muştelor şi a insectelor animalelor de producţie. unii autori (Beratlief. Solbar. În tratamentele de iarnă se foloseşte în concentraţie de 20% iar în tratamentele din timpul perioadei de vegetaţie 2 – 3%. precum şi pentru unii agenţi patogeni (făinare. Proprietăţile insecticide ale unor specii de plante au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri. acţionând prin paralizia aparatului locomotor. Anabazina extrasă din Anabasis aphylla. molia verzei. Este un lichid de culoare roşie – sângerie. în plantaţiile de pomi şi viţă de vie. Are mai multe denumiri comerciale. viermele mărului. Deşi insecticidele vegetale sunt scumpe. puricii de pământ. Polybaril. precum şi în tratamentele din timpul perioadei de vegetaţie (în concentraţie de 1%).

2 l/ha. Se folosesc în combaterea insectelor din serele de legume. În prezent.0125% . a insectelor din depozite şi din sectorul zootehnic. Supersect 10 CE – 0. a căror substanţe active sunt asemănătoare cu a piretroizilor naturali.05%. Au un spectru larg de acţiune.05%. Fury 10 CE – 0. Decis 2.04%. 8. Unele produse au şi acţiune acaricidă. Sumicidin 20 CE – 0.03%.0. Efenal 20 EC – 0. cea mai largă folosire o au produsele pe bază de “piretrum” extrase din plantele de Pyrethrum cinerariefolium. Dryopteris felix-max. Cypermethrin 10 EC – 0.05%.015%. Buldock 025 EC – 0.05%. Sanvalerat 200 CE – 0.02%. Isathrine 0. Fac parte din grupa a III-a şi a IV-a de toxicitate.5 CE – 0. Substanţele active din piretru numite Piretrina I şi Piretrina II sunt lichide vâscoase. Mavrik 2 E – 0. care se descompun uşor sub influenţa aerului. Quassia amara. Sumialpha 2.02%.03 – 0. Acţionează asupra sistemului nervos al insectelor pe cale de contact. Acţionează asupra sistemului nervos al insectelor pe cale de ingestie şi respiraţie.01 – 0. Timpul de pauză variază de la 1 – 3 zile până la 3 săptămâni.015%.05%.04%. Juniperus virginiana. Meotrin 20 CE – 0. Sherpa 25 CE . având o puternică acţiune de şoc.02%.035 – 0. 8.4. Insecticide organoclorurate Sunt produse pe bază de hidrocarburi clorurate. Cypersan 200 EC – 0. nevolatile. Talstar 10 CE – 0.03%.5.02 – 0. Chinmix 5 EC . insolubile în apă. Pyrethrum carneum. În Codexul produselor de uz fitosanitar omologate pentru a fi utilizate în România (1999) şi omologările ulterioare sunt prezentaţi următorii piretroizi de sinteză: Agrothrin 10 EC – 0. selectivitate scăzută şi pot forma rase rezistente de dăunători. ingestie şi respiraţie. 74 .5 CE – 0. Decis 25 Flow – 0. având o puternică acţiune de şoc. 1989). Alphaguard 10 CE – 0.0.025%.1%. Decis ULV – 2 l/ha. Karate 2.5.5. Piper nigrum (Beratlief.5 CE – 0.015 – 0. luminii şi umidităţii. mai rar prin respiraţie.03%.1 l/ha.05%.0125 – 0. Cypermethrin 25 EC – 0.02%. Polytrin 200 CE – 0.0.015 – 0. Rhodendrom molle. Au stabilitate 7 – 15 zile.De asemenea şi alte plante conţin principii toxice faţă de insecte: Amorpha fruticosa.05%. Pyrethrum rosoeum. Afectează sistemul nervos şi produce moartea prin paralizie.02%.02 – 0. care acţionează asupra insectelor prin contact şi ingestie. Fastac 10 CE – 0. Piretroizi de sinteză Piretroizii de sinteză sunt produse obţinute pe cale sintetică.

7.6.2%.15%. 8.15%.. Thionex 35 CE – 0. Sunt avizate a fi utilizate următoarele produse organofosforice: Actellic 50 CE – 0. au o bună persistenţă în sol şi 75 . Thionex 50 WP – 0. esterii acizilor tiofosforici. Thionex 25 ULV – 3 l/ha.2%.15%. Onevos 35 CE – 0. Se caracterizează printr-un spectru larg de acţiune. etc. Timpul de pauză variază între 7 – 60 zile.2.15 – 0. Dursban 480 CE – 0.5. Sinoratox 10 G – 25 – 30 kg/ha. Zolone 35 CE – 0. ca inhibitori ai colinesterazei. Produsepe pe bază de carbofuran. Insecticide carbamice Produsele carbamice sunt esteri ai acidului carbamic.15%. Produc moartea prin paralizie. Acţionează prin contact. Carbetox 50 CE – 1. Au remanenţă mare şi persistenţă în sol (6 – 10 ani). Sinoratox 5 G – 50 – 60 kg/ha.1%.5 l/t sămânţă. majoritatea insecticidelor carbamice au o toxicitate mare. Au acţiune rapidă de şoc. Carbetox 37 CE 0. Cu unele excepţii (Carbaril din grupa a III-a şi Victenon din grupa a IV-a). plante şi apă. Sumithion 50 CE – 0.2%.5.5 – 4.15%. Reldan 40 CE – 0. precum şi posibilitatea de a cumula în organismele vegetale şi animale de pe toate nivelele trofice. ingestie şi respiraţie asupra sistemului nervos. furatiocarb. Unele produse sunt sistemice. Ultracid 20 CE – 0. Au toxicitate variată.05 – 0.3 – 0. la unele produse poate ajunge până la 40 zile iar la altele este numai de 5 – 7 zile.1%.1 – 0. Perfection 40 EC – 0. 8. Insecticide organofosforice Aceste insecticide au la bază esteri ai acidului fosforic.15 – 0. Thiodan 35 EC – 0.2%.15%. Sinoratox 35 CE – 0. Lindan 75 TS – 1.2%.Toxicitatea variază între moderat toxice şi puternic toxic.2%. În prezent se utilizează preparatele pe bază de lindan şi endosulfan şi anume: Lindan 400 SC . acţionând asupra sistemului nervos. Murfotox 68 EC – 0.1 – 0. acţionând în principal pe cale de contact şi ingestie. Au o persistenţă redusă în sol. Diazol 60 EC – 0. Prin descompunere formează de regulă substanţe mai puţin toxice.15%.5 l/ha.1 – 0. Zolone 25 WP – 0.15 – 0. Onefon 90 – 0. esterii acidului ditianoperofosforic.2%. făcând parte din grupele I şi a II-a. de la foarte toxice până la produse cu toxicitate redusă. Nogos 50 EC – 0.1%.5%. Diazinon 60 EC – 0.3 l/t sămânţă. producând moartea prin paralizie. iar unele produse au acţiune sistemică.2%.25 – 0. Timpul de pauză la majoritatea produselor este de 12 – 15 zile. derivaţi ai acidului pirofosforic. al animalelor şi al plantelor. nu se cumulează în organismul omului.3%. Basudin 60 EC – 0.

Carbodan 35 ST – 28 l/t sămânţă. Victenon WP – 0. deoarece ei sunt larg răspândiţi şi produc pierderi mari de producţie. Produsele nematocide recomandate a fi folosite în ţara noastră sunt următoarele: Basamid granule – 500 kg/ha. cuprinde un ansamblu de măsuri care se 76 . Acţionează pe cale de contact şi mai rar prin asfixiere.075%.025%.) şi piretroizi de sinteză (Karate. 8. Furadan 35 ST – 28 l/t sămânţă.05 – 0.5. Pentru combaterea nematozilor s-au sintetizat produse specifice numite nematocide.15%. viermilor albi. Sanmite 20 WP – 0. care au o eficacitate ridicată mai ales pe suprafeţe restrânse (sere. Cele mai folosite acaricide sunt următoarele: Kelthane 18.5 EC – 0. Omite 570 EW – 0. iar alte specii trăiesc parazit în corpul omului şi animalelor.06%.05 – 0. Apollo 50 SC – 0. Diafuran 35 ST – 28 l/t sămânţă. Rufast 15 EC – 0. Toxicitatea lor faţă de om şi animale variază de la redusă până la puternică. Talstar) au efect şi pentru acarieni.9.2%.05%. Meotrin.1%. etc. Produse acaricide Acaricidele sunt produse folosite pentru combaterea acarienilor fitofagi. Nissorun 5 CE – 0. Pyranica 20 WP – 0.2%. Pirimor 25 WG – 0.5. Metode biologice de combatere Aplicarea metodelor biologice de combatere a dăunătorilor aşa numita “luptă integrată”. unele specii de nematozi sunt vectori ai virusurilor determinând boli virotice grave. Insegar 25 WP – 0. Mitigan 18. Nissorun 10 WP – 0.1%. Padan 50 DP – 0. Ortus 5 SC – 0.1%. Lannate 90 WS – 0. Pe lângă atacul direct.1%. Carbetox. Torque 550 SC – 0.1%. Demitan 200 SC – 0. 8. Vydate 10 G – 30 – 150 kg/ha. Unele produse organofosforice (Sinoratox.1 – 0.8. Vydate 24 L – 0.1%.03 – 0. Sunt avizate următoarele insecticide carbamice: Sevin 85 WP – 0. Promet 400 CS – 25 l/t sămânţă. solarii).05 – 0. viermilor cenuşii.2%. 8.04%. Neoron 500 EC – 0.04%.05 – 0. Sintox 40 EC – 0. Furadan 5 G – 40 kg/ha.05%.05 – 0. Pennstyl 25 WP – 0.075%. Marshal 25 EC – 0. Metomex 90 SP – 0.05%.08%.1%.2%. Mocap 10 G – 50 – 75 kg/ha.05%.sunt eficace în combaterea viermilor sârmă. Larvin 375 – 0.15%.04%.5 EC – 0. Furadan 10 G – 20 kg/ha. Danirun 11 CE – 0.6. Produse nematocide Combaterea nematozilor plantelor de cultură constituie o problemă importantă.07%.

Lupta biologică are drept scop principal reducerea densităţii numerice a populaţiilor dăunătoare sub limita pragului economic de dăunare. iar în cazul utilizării biopreparatelor. acestea sunt în general compatibile cu multe insecticide. oamenii cumpărau cuiburi de furnici din specia Oechophylla smaragdina pentru a le pune în livezile de pomi fructiferi şi a preântâmpina astfel “ viermănoşirea fructelor”. Knechtel combate păduchele lânos (Eriosoma lanigerum). aproximativ în acelaşi timp într-o altă zonă geografică. Prin schimbarea raporturilor dintre dăunători şi totalitatea factorilor biologici care contribuie la reducerea sau limitarea populaţiei dăunătorului. 77 . reuşindu-se ca în 1770 dăunătorul să fie sub control. care ulterior a putut fi crescută în masă la staţiunea Pângăraţi.lupta autocidă. empiric ea a fost folosită de oameni cu secole în urmă. În 1734.folosirea zoofagilor (prădători şi paraziţi). metoda biologică nu prezintă pericol pentru om sau animale. cu accent special asupra fenomenului de parazitism. nu determină apariţia fenomenului de rezistenţă. protejează fauna utilă. Yemen. . . în acelaşi scop se utiliza o altă specie de furnici. Odată cu descrierea fenomenului de parazitism de către Aldrovandi în lucrarea sa” De animalibus insectae”. începe cercetarea ştiinţifică a mijloacelor şi metodelor de combatere biologică. Ciuperca Metarrihizium anisopliae ca mijloc de combatere microbiologică a cărăbuşeilor este semnalată în Rusia de Mecinicov şi Krasilscik în 1886. Mijloacele de luptă împotriva dăunătorilor incluse în lupta biologică sunt: . În comparaţie cu celelalte metode de control ale dăunătorilor. .lupta hormonală. prin anii 900. Lupta biologică nu este ceva nou. într-o primă etapă sa realizat cu ajutorul speciei parazite introduse în ţară (Prospaltella perniciosi).folosirea microorganismelor patogene. Combaterea păduchelui din San Jose. În România introducerea parazitului Aphelinus mali din Franţa în 1923 de W. omului şi animalelor. Pentru prima dată o realizare practică a combaterii biologice este menţionată oda cu introducerea în 1762 în insulele Mauriţius a pasării insectivore “maina” Acridotes tristis pentru combaterea lăcustei roşii a trestiei de zahăr. în unele cazuri este economică.aplică în scopul distrugerii organismelor animale dăunătoare plantelor cultivate. În China de sud. Reaomur recomandă introducerea ouălor de neuroptere în sere pentru combaterea afidelor. se contribuie la stabilirea unui nou nivel de echilibru biocenotic.

pupă sau adult. cea mai mare importanţă practică se pare că o au viespile parazite din genul Trichogramma. care se numesc gazde. Larvele de Ostrinia nubilallis sunt parazitate de Microbracon brevicornis. ţinând seama de faptul că oul în sine sau depunerea lui provoacă cele mai mici pagube. este parazitată de Myzus persicae. În cadrul capitolului de ecologie s-au prezentat fenomenele de parazitism şi prădătorism. Trichogramma maydis. Paraziţii de larve sunt foarte numeroşi ca specii şi este remarcat că larva unui dăunător poate fi parazitată de mai mulţi paraziţi. batracieni. . Diferitele specii de paraziţi existente. pentru care se apreciază că sunt utilizate pe suprafeţe considerabile în lume. iar din rândul lor fac parte specii aparţinând grupelor de nematozi.lupta genetică. Prospaltella perniciosi (Hymenoptera). fără importanţă economică. acestea din urmă având corpul mai mare decât al paraziţilor. insecte. dar în foarte puţine cazuri simultan de mai mulţi paraziţi din specii diferite. Paraziţii sunt organisme animale ce se dezvoltă pe seama altor organisme. reptile. Larvele de Pieris brassicae sunt parazitate de Apantheles glomeratus (Hymenoptera). Encarsia formosana este parazit pe musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum).din care cele mai importante sunt Trissolcus grandis şi Telonomus shloropus. Trichogramma embriofagum şi Trichogramma pretiosum. Malacosoma neustria etc. Zoofagii sunt nevertebrate şi vertebrate care se hrănesc cu dăunătorii animali ai plantelor agricole. În prezent sunt cunoscute peste 200 de specii ale genului.lupta fiziologică. peste câteva milioane de hectare. În România sunt cunoscute 8 specii de paraziţi ai ouălor de ploşniţa cerealelor (Eurygaster integriceps). acarieni. Specia Anastatus bifasciatus este printre puţinii paraziţi ai ouălor lepidopterelor defoliatoare din păduri (Dendrolimus pini. larvă. Aphidius matricariae în sere.). parazit al larvelor păduchelui din San José. Dintre ovifagi. Paraziţii de ouă (ovifagii). se pot dezvolta (pot parazita) pe diferite stadii de dezvoltare ale dăunătorilor: ou.etc. zoofagii se împart aşadar în paraziţi şi prădători. au o importanţă practică deosebită deoarece prin distrugerea stadiului de ou se întrerupe toată dezvoltarea dăunătorului şi nu se mai produc pagube. păsări şi mamifere.. poate fi înmulţit în laborator şi răspândit în livezi unde distruge până la 90% din larvele 78 . miriapode. dar cele mai cunoscute sunt: Trichogramma evanescens. Synophorus crassifemur (Hymenoptera) şi Lydella thomsoni (Diptera).

care se hrăneşte cu acarieni. parazitează cărăbuşul japonez (Popilia japonica). Speciile ectoparazite aparţin în majoritatea cazurilor ordinului Diptera.dăunătorului. afide şi coccide. cauzează o mortalitate de 60% a acarienilor. Prădătorii sunt organisme animale care se hrănesc cu pradă vie.). Din punct de vedere sistematic. Lymantria dispar etc. *După locul de instalare a paraziţilor gazde. Clasa Insecta cuprinde cei mai mulţi paraziţi ce sunt cuprinşi în ordinul Hymenoptera. în afară de insecte. când se dezvoltă la exteriorul gazdei şi endoparaziţi. parazitează între 80-100% din larvele păduchelui lânos (Eriosoma lanigerum).prădătoare ale diferitelor stadii ale păianjenului roşu comun (Tetranichus urticae) şi Typhlodromus spp. Din punct de vedere sistematic. Paraziţii de pupe sunt în general mai puţin numeroşi şi cu importanţă practică ceva mai redusă deoarece larvele care în general produc cele mai mari pagube. Din clasa Miriapoda cele mai importante specii prădătoare din grupul Chilopode sunt: Scolopendra spp. Miriapoda. Reptile. Agamermis decaudata. Amfibia. Specia Mermis migrescens. speciile din genurile:Phytoseiulus sp. şi Lithobius spp. Pimpla instigator (Hymenoptera). Aphelinidae. parazitată şi de Pteromalus puparum. Insecta. Păsări şi Mamifere. diferitele specii de prădători aparţin la clasele: Arahnida. Aphelinus mali. Dintre arahnide (păianjeni).. aceştia având în general corpul mai mare ca al victimei. Howardia benigna parazitează puricii cruciferelor iar Trichinema oscinellae parazitează adulţii muştei suedeze. Importanţa lor este că reduc populaţia dăunătorilor. când se dezvoltă în interiorul gazdei. Pentru dăunătorii pădurii se remarcă Brachymeria intermedia care parazitează crisalidele speciilor: Aporia crataegi. aceştia pot fi ectoparaziţi. Thrichogrammatidae. Pteromalidae şi în ordinul Diptera. nu sunt afectate. ordinul acarina. paraziţi ai insectelor sunt şi specii din clasa Nematoda. din care cităm speciile Perillus bioculatus. Euproctis chrysorrhoea. Dipetrul Phasia (Alophora) crassipennis parazitează adulţii hibernanţi sau cei din noua generaţie a ploşniţei cerealelor (Eurygaster spp.. Paraziţii de adult sunt specii de insecte care atacă stadiul de adult.. prădător al diferitelor stadii ale păianjenilor brun şi roşu al pomilor. fiind cuprinse în familiile Tachinidae şi Larvevoridae şi dezvoltându-se pe corpul larvelor. Speciile prădătoare din clasa Insecta aparţin ordinelor: Neuroptera. Hetetoptera. parazitează diferite pupe de specii de lepidoptere din care cea mai cunoscută este Pieris brassicae. răpitoare a diferitelor stadii de dezvoltare a gândacului din 79 . familia Tachinidae. fiind încadrate îndeosebi în familiile: Chalcididae. din care face parte Chrysopa perla.

striga. Este suficient să amintim că nu există specie de dăunător agricol care să nu aibă paraziţi şi să fie atacată de dăunători. ciocănitoarea. deoarece ei sunt interconectaţi în cadrul lanţurilor trofice şi nivelul populaţiilor oscilează cu amplitudini mai mici sau mai mari în jurul unui nivel de referinţă. cucul.. Existenţa zoofagilor nu înseamnă automat reducerea sau menţinerea sub control a dăunătorilor. larve şi adulţi ai diferiţilor dăunători accesibili. introducerea de noi paraziţi şi prădători provenind din alte regiuni. Coccinella 7-punctata) prădătoare în special de afide şi cocide. vipere) se hrănesc în mare parte cu insecte şi alte specii de animale dăunătoare. Diptera. Cunoaşterea factorilor care influenţează interrelaţia dinamică dintre paraziţii oofagi şi ploşniţa cerealelor. etc. în special broasca râioasă (Rana temporara) şi reptile (şerpi. pentru care s-au elaborat metode şi tehnologii de producţie. oferă specii încadrate în familia Syrphidae (Syrphus pyrasti. nevăstuicii. dihorului. Mamiferele joacă un rol important în reducerea numărului de insecte rozătoare dăunătoare agriculturii. a stabilirii condiţiilor care limitează sau favorizează activitatea şi pe baza acestor cunoştinţe instituirea unor măsuri sau tehnologii care să protejeze sau să favorizeze activitatea acestora. Succinta prezentare a principalilor paraziţi şi prădători redă numai parţial rolul şi imensul potenţial pe care îl au zoofagii în menţinera unui echilibru biologic în biocenoze în general şi în agrocenoze în special.). ariciului. reprezentat prin numeroase specii de Carabidae (Carabus spp. Păsările insectivore joacă un rol deosebil în distrugerea diferitelor stadii de dezvoltare ale insectelor dăunătoare. Lupta biologică presupune două aspecte distincte atât prin modul de abordare cât şi prin consecinţele cu valoare practică ce rezultă. şorecarul. lansarea în câmp în anumite culturi şi pentru anumiţi dăunători.Colorado. Pe de o parte este vorba de cunoaşterea locului şi rolului zoofagilor în cadrul biocenozelor. a determinat schimbări în tehnologia de combatere a dăunătorului (PED. cucuveaua etc. momentul aplicării tratamentelor şi produselor chimice utilizate). în scopul de a combate un anumit dăunător. Nabis spp. răpitoare ce se hrăneşte cu ouă. prădătoare în special de afide. Coleoptera. Printre speciile cele mai importante din acest punct de vedere se numără: piţigoiul. Coccinelidae (buburuza. în special afide. Amfibienii (broaştele). Syrphus bifascinatus). Dintre acestea se remarcă activitatea folositoare a liliacului. bursucului etc. 80 . Pe de altă parte este vorba de producerea în unităţi experimentale sau în biofabrici a unor paraziţi sau zoofagi. graurul. prădătoare de omizi defoliatoare.

fiind în general cuprinsă între 50 – 100 000 exemplare/ha. ouă de Ephestia kuhniela sau chiar ouă artificiale). Prospaltella perniciosi. fiind necesară instalarea manuală a plăcuţelor cu paraziţi. este faptul că s-a reuşit creşterea în instalaţii numite “biofabrici” pe gazde de substituţie (ouă de Sitotroga cerealella. utilizat în combaterea în sere a acarienilor fitofagi. utilizată în China. citate în literatura de specialitate. în 2-3 tratamente. utilizată în combaterea păduchelui din San José a fost aclimatizată cu succes în România fiind importată din Franţa. Principalul neajuns al metodei îl constituie faptul că specia este slab zburătoare. este crescut în sere speciale sau spaţii limitate dintr-o seră pe gazda naturală şi se lansează în proporţie de 1 la 20-50 exemplare de dăunători. Aphelinus mali – păduchele lânos. urmată de înmulţirea în condiţii strict determinate. Faţă de cele peste 200 specii potenţiale de a fi utilizate. Bulgaria. lumină 14-17 ore/zi. produce 115 ouă şi se lansează în sere pentru combaterea dăunătorului în norma de 2 exemplare/m2. România şi experimental în S. Norma de lansare depinde de cultură. care în general conţin 800 exemplare.U. Encarsia formosana.. Acarianul Phytoseilus persimilis.. aclimatizarea şi apoi lansarea în câmp. din 7 în 7 m.A. Lydella thomsoni –parazit al sfredelitorului porumbului în S. de obicei în spaţii închise. ceea ce presupune o imensă muncă manuală. Dovlecii cu larve gazdă parazitate sunt instalaţi în livezile atacate pentru a reduce populaţia dăunătorului. În prezent parazitul este înmulţit în cantităţi suficiente pe gazda naturală Quadraspidiotus perniciosus crescută în masă pe dovleci suspendaţi în plase. viţa de vie etc. în practică cele mai importante sunt: Trichogramma spp.. Rusia. eventual zona de origine a dăunătorului. utilizată pentru combaterea musculiţei albe de seră.U. este crescută la temperatura de 27-30°C. Cele mai spectaculoase rezultate s-au obţinut şprin creşterea în masă urmată în câmp de colonizarea periodică sau lansarea masivă prin metoda inundaţiei. Rezultate deosebite s-au obţinut prin colectarea din natură a prădătorilor şi lansarea lor pentru protejarea unor culturi.A. 81 . pentru combaterea unor lepidoptere dăunătoare la porumb. Franţa.O cale relativ simplă de luptă biologică o constituie introducerea într-o anumită zonă a unui zoofag dintr-o zonă îndepărtată. varză.). Dar există cazuri când speciile importante nu s-au putut adapta (Perillus bioculatus prădător al gândacului din Colorado în Europa. Această metodă a dat rezultate spectaculoase în următoarele cazuri: Prossaltella perniciosi – păduchele din San José. sfeclă pentru zahăr. dar sunt realizări în ceea ce priveşte mecanizarea lansării. Principalul atu al acestui parazit oofag. Germania.

Sunt deosebit de utile în declanşarea unor epizootii. fungi sau alte organisme patogene pentru dăunători cum sunt sporozoarele. bacterii.. în general. dar şi citoplasmatice sau granulare. sau în organismul atacat). dar cele mai cunoscute. poartă numele de bacterioze sau flaşerii. (pentru Ostrinia nubilallis) şi Trisolcus grandis sau Telenomus chloropus în Iran (pentru Eurygaster integriceps). O însuşire deosebit de valoroase a virusurilor poliedrice este înalta lor specifitate. Printre dezavantajele preparatelor virale sunt: preţul de cost pentru producerea lor.A. produse pe bază de virusuri poliedrice. BIOTROL. Perillus bioculatus (pentru Leptinotarsa decemlineata) şi paraziţii Lydella thomsoni în S. iar unele virusuri nu produc poliedre (particula vira este învelită într-o capsulă proteică). slaba lor rezistenţă la acţiunea ultravioletelor. a corpusculilor virali multiplicaţi. faptul că nu acţionează în timp scurt asupra dăunătorului. VIREX etc. dar există şi tipuri care acţionează asupra dipterelor) şi Bacillus popiliae (ce determină boli la larvele de melolontine-coleoptere). au fost sau sunt utilizate cu succes sunt: prădătorii Chrysopa sp. După natura microorganismului utilizat. biopreparatele pot fi pe bază de :virusuri. Preparatele bacteriene sunt produse pe bază de bacterii entomopatogene. Primul care s-a ocupat de studiul bolilor produse de bacterii la viermii de mătase a fost Pasteur. Capacitatea speciei Bacillus thuringiensis de a provoca îmbolnăvirea larvelor de lepidoptere se datorează în principal celor două toxine produse de bacterie (endotoxina produsă şi depozitată în corpul celulei bacteriene sub forma unui cristal proteic şi exotoxina eliminată de bacterie în mediul de culură. Preparatele virale sunt. îmbolnăvesc şi determină moartea numai la specia ţintă.Alte specii ce în anumite momente şi zone. de obicei prin centrifugare. cele mai numeroase fiind cele nucleare. Aceste produse sunt cunoscute sub numele de insecticide microbiologice sau mai generic spus biopreparate. care au o importanţă practică deosebită. Bolile provocate insectelor de către virusuri poartă entomopatogene. Bolile provocate de bacterii insectelor.U. fiind aplicate pe scară largă în combaterea unor dăunători sunt: Bacillus thuringiensis (în principal utilizat pentru combaterea lepidopterelor. Se cunosc numeroase specii de bacterii care provoacă diferite boli la diferite specii de insecte. care se obţin prin infestarea gazdelor sau a culturilor celulare provenite din acestea şi extragerea ulterioară. Microorganismele patogene sau produsele lor metabolice constituie principiul activ al unor produse utilizate în combaterea dăunătorilor. Celulele bacteriene ajunse odată 82 . Dintre produsele comercializate în diferite ţări multe sunt bazate pe virusuri poliedrice şi dintre ele menţionăm: ELCAR.

Acest program a fost elaborat ca o reacţie a folosirii excesive a pesticidelor organosistemice şi mai ales a celor cloroderivate. asigurându-se protecţia acestui ecosistem deosebit de sensibil. dar în prezent datorită dificultăţilor economice şi supradimensionării instalaţiei de producţie. Marele dezavantaj al acestor preparate este că ele sunt eficace în zonele sau mediile deosebit de umede. Entomobacterin. gărgăriţei cenuşii a sfeclei etc. Dezavantajele sunt faptul că acţionează relativ lent şi sunt şi ele sensibile la ultraviolete. corpul larvei moarte fiind un rezervor de bacterii care prin ruperea resturilor învelişului larvei se împrăştie pe plante provocând îmbolnăvirea altor larve care consumă hrana contaminată. el nu se mai fabrică.cu hrana în intestinul larvelor se înmulţeşte eliminând exotoxine ce determină paralizia tubului digestiv. Lupta integrată Lupta integrată reprezintă un procedeu relativ nou de combatere a agenţilor patogeni şi dăunătorilor plantelor de cultură. Este menţionat că a fost realizat produsul românesc Turingin la fabrica de la Calafat. după tehnologia utilizată pentru obţinerea antibioticelor. Cea mai cunoscută şi mai virulentă ciupercă entomopatogenă este Beauveria bassiana. unde pot fi active asupra larvelor. 8. Dipel. Dintre preparatele comerciale bazate de bacterii menţionăm: Bactospein. Avantajul deosebit al utilizării bacteriilor în combaterea dăunătorilor este faptul că pot fi cultivate în masă. Dendrobacterin. 83 . Ca şi preparatele microbiene cele fungice se produc prin izolarea unor tulpini virulente şi înmulţirea în medii lichide după tehnologia de producere a penincilinei. Dintre preparatele comerciale amintim pe cele bazate pe Beauveria bassiana.7. Preparatele fungice au ca principiu activ sporii unor ciuperci entomopatogene ce determină la insectele atacate apariţia unor boli denumite micoze. etc. iar odată cu moartea celulelor bacteriene se elimină şi endotoxina reprezentată prin cristalele proteice ce ajunse în intestinul mijlociu sunt solubilizate şi determină distrugerea peretelui intestinal invadarea cavităţii generale cu bacterii. deci apariţia septicemiei (infecţie microbiană generalizată). Preparatele microbiene sunt foarte mult utilizate în combaterea lepidopterelor defoliatoare din păduri. Thuricide. aspect contracarat mai recent prin adăogarea unor substanţe protectoare. pupelor şi adulţilor gândacului din Colorado. preţul de cost este comparabil cu al insecticidelor şi au o specifitate relativă ridicată. paralizia şi moartea insectei care are în această ultimă fază un aspect caracteristic “flasc”.

carantină fitosanitară. Folosirea în complex a celor 6 categorii de măsuri de combatere şi anume: prognoză şi avertizare. de luptă biocenotică. Folosirea pe scară largă a substanţelor piretroide şi a preparatelor biologice ce nu lasă reziduuri pe produsele tratate. 1969). Reducerea reziduurilor de pesticide din produsele agricole. 4.mecanice. 9. ecologice şi sociologice. Obiectivele principale ale luptei integrate sunt: 1. 10. Diminuarea riscurilor de apariţie a rezistenţei la pesticide a dăunătorilor. prin aşa zisa “metodă a câmpului murdar”. ci menţinerea lor la un anumit nivel la care să nu producă pagube (sub pragul de dăunare economică). Utilizarea pesticidelor selective şi cu remanenţă mică pentru protejarea entomofaunei folositoare. prin influenţarea factorilor de mediu asupra organismelor vegetale şi animale. Principiile luptei integrate sunt: 1. 11. 84 . 6. acordându-se prioritate utilizării organismelor naturale de limitare. Evitarea creşterii progresive a numărului de tratamente fitosanitare. 1974). Reducerea la minimum a folosirii insecticidelor organoclorurate care au remanenţă mare şi se descompun greu. 5. Folosirea produselor fitofarmaceutice cu toxicitate cât mai mică faţă de om şi animale. Tratamentele chimice se efectuează la avertizare pentru reducerea la minimum a numărului lor. De exemplu se tratează numai jumătate din pom sau lanul se tratează numai pe margini. 2. Alternarea substanţelor fitofarmaceutice sistemice cu cele de contact pentru a se evita apariţia de noi rase fiziologice de agenţi patogeni şi dăunători. rezistenţi la pesticide. 3. Limitarea suprafeţei de tratat la un minim necesar. 2. Menţinerea unei stabilităţi a entomofaunei din agroecosistem. respectându-se pragurile de toleranţă (Brader.Lupta integrată reprezintă un concept care utilizează un asamblu de metode. 8. chimice şi biologice. Lupta integrată poate fi definită ca o formă de ecologie aplicată (Grison. 3. care satisface în acelaşi timp exigenţele economice. fizico. 7. Veriga de bază a luptei integrate o constituie principiul prin care nu se urmăreşte eradicarea torală a dăunătorilor. 4. Executarea tratamentelor la avertizare pentru reducerea numărului acestora. Folosirea măsurilor chimice numai după ce s-au aplicat măsurile fizico-mecanice (tăierile de întreţinere şi de rodire în pomicultură şi viticultură). măsuri agrofitotehnice. în sensul dirijării populaţiilor de dăunători şi a dăunătorilor lor naturali din cadrul agroecosistemelor reprezentate de diferite culturi.

85 . b) dinamica speciilor dăunătoare împreună cu speciile antagoniste (paraziţi şi prădători). cu importanţă economică mai mare. Cultivarea hibrizilor şi soiurilor de plante imune sau rezistente la atacul agenţilor patogeni şi dăunătorilor. Elementele necesare pentru aplicarea luptei integrate. raportul numeric optim în favoarea duşmanilor naturali. Pentru a se putea introduce şi folosi cu succes combaterea integrată este necesar să fie cunoscute în prealabil o serie de elemente şi în primul rând mecanismele naturale ce contribuie la reglarea densităţii numerice a speciilor cu importanţă economică. în strânsă corelaţie cu factorii ecologici. c) ciclul biologic al speciilor dăunătoare dintr-o anumită zonă. d) densitatea numerică la speciile cheie.12. exclude folosirea tratamentelor chimice. cum sunt: a) evidenţa speciilor dăunătoare pe zone (alcătuirea hărţilor de răspândire a dăunătorilor).

Oul este oval de 20 – 35 mm lungime. îngustat treptat spre partea posterioară. de culoare albă-cenuşie. 30. Biologie. b-larvă. În ţara noastră este menţionat din anul 1887 şi se întâlneşte în toate zonele de cultură a cerealelor păioase. c-plantă atacată (după Balachowsky) Larva matura are 30 – 35 mm. uneori cu reflexe metalice şi brun-roşcat pe partea ventrală. tibiile şi tarsele sunt roşcate. Pronotul este convex dorsal. corpul ovalalungit.CAPITOLUL IX DĂUNĂTORII CULTURILOR DE CEREALE 9. familia Carabidae Este răspândit în Europa şi Asia Centrală. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides Goeze. corpul este uşor turtit. 86 . cu baza şi marginile laterale puternic punctate. Fig. de culoare neagră pe partea dorsală. Pupa are 18 – 20 mm şi este de culoare albă-cafenie. Penultimul inel abdominal este prevăzut cu două apofize chitinoase şi păroase. Antenele. iar segmentele abdominale prezintă dorsal sclerite brune-deschise. Descriere. Adultul are 10 – 16 mm lungime. Capul şi toracele sunt brune. iar femurele mai închise (Figura 30). Iernează în stadiul de larvă în sol şi are o generaţie pe an. ordinul Coleoptera. Gândacul ghebos – Zabrus tenebrioides a-adult. de culoare albă.1.

Ploşniţele cerealelor – Eurygaster spp.Plante atacate şi mod de dăunare.. pentru a se evita formarea samulastrei. marginile latarale ale pronotului sunt convexe (Figura 31). care se usucă. care atacă frunzele. până la brun-închis. efectuarea arăturii imediat după recoltat şi menţinerea terenului curat prin discuiri. de culoare variabilă. Aelia rostrata Bob. Adultul de Eurygaster spp. Vitalin 85 PTS – 3 kg/t.. Eurygaster integriceps are corpul de 11 – 13 mm lungime. de lungimea abdomenului. în vestul Europei şi în nord-estul Africii. Descriere. d) marginile laterale ale pronotului. Rotaţia culturilor. Adulţii consumând florile şi boabele în diferite faze de coacere. le sfâşie şi rămân numai nervurile. Specia Eurygaster integriceps Put. c) raportul dintre plăcile maxilare şi clipeus. Speciile genului Eurygaster se deosebesc între ele prin următoarele caractere: a) mărimea capului adultului. cu densităţi mai mari în regiunile de stepă şi a pădurilor de stejar. Cele mai mari pagube sunt produse de larve. Mai importante sunt: Eurygaster integriceps Put. Eurygaster maura L. b) forma capului. Gammavit 85 PSU – 3 kg/t. În cazul apariţiei unor focare se vor executa tratamente cu produse organofosforice: Basudin 600 EW – 2. Combatere. Aelia acuminata L. etc. Speciile genului Aelia sunt predominante în Câmpia Transilvaniei.5 l/ha. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele unde se cultivă cerealele. ordinul Heteroptera. şi Aelia spp . Larvele trag frunzele plantelor tinere în galeriile de la baza plantelor.. 9. La invazii mari. în vestul Europei. Tratarea seminţelor cu unul din următoarele insectofungicide: Tirametox 90 PTS – 3 kg/t. Atacă în stadiile de adult şi larvă. .. Atacul larvelor se manifestă în vetre. plăcile maxilare nu acopăr clipeul. 87 . familia Scutelleridae Ploşniţele cerealelor sunt răspândite în centrul şi sud-estul Europei. evacuarea baloţilor de paie şi a resturilor vegetale. uneori chiar negru. are corpul oval. Scutelum este dezvoltat. capul este rotunjit la vârf.2. culturile pot fi distruse complet. de la galben-brună. Eurygaster austriaca Schr. în special la grâul de toamnă. este cea mai frecventă şi păgubitoare. Dursban 480 EC – 2.0 l/ha.

Iernează în stadiul de adult în frunzarul pădurilor de foioase şi prezintă o generaţie pe an. b-larvă. de forma unui butoiaş. Aelia acuminata are corpul de culoare galbenă-brună.. care are proprietăţi enzimatice foarte active. Odată cu înţepătura. culoarea lor se închide. insecta introduce în celule şi o cantitate de salivă. Speciile genului Aelia au corpul eliptic. de 7 – 10 mm lungime şi prezintă 3 dungi longitudinale pe pronot şi scutel. Fig. care influenţează mult înmulţirea ploşniţelor cerealelor îl constituie paraziţii oofagi Trissolcus grandis Thoms. denumit “con salivar”. ce asigură în anii favorabili un grad de parazitate de până la 90%. În felul acesta se formează o mică proeminenţă ca un con. devenind cafenii-roşcate. Adulţii şi larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor: frunze. Pe femurele mediane şi posterioare se disting 2 pete punctiforme negre. Plante atacate şi mod de dăunare. cu dungi longitudinale pe partea dorsală. 88 . Atacă cerealele păioase.. Ploşniţele cerealelor – Eurygaster sp. c-deosebirea dintre speciile de Eurygaster (original) Biologie. Eurygaster integriceps: a-adult. Pe măsură ce se dezvoltă embrionul.Ouăle sunt de culoare verde deschis. şi Telenomus chloropus Thoms. Factorul limitativ. producându-se o degradare a substanţelor. tulpini. spice şi boabe. Larvele sunt asemănătoare cu adultul. Când aceste conuri se desprind şi cad. iar scutelul este triunghiular. în locul lor rămâne un punct negru. 31.

Atacul cel mai periculos este la boabe. produs mai ales de larve.5 CE – 0. Boabele atacate au un conţinut redus de gluten. Karate 2. în luncile râurilor şi Delta Dunării. la diferite niveluri.0 l/ha. şi Agriotes obscurus L.5 l/ha. Cypermetrin 25 CE – 0.5 CE – 0. 89 . în culturile cu densităţi mici şi neînfrăţite.1 l/ha. iar acest atac se numeşte “albeaţa spicelor”. Marshall 25 CE – 1. Sumi-alpha 2. este de culoare brună-roşcată. Decis 2. în culturile cu densitate normală.0 l/ha. Fury 10 EC – 0.PED = 3 adulţi/m2.075 l/ha. însă în locul înţepăturii apare o zonă galbenă-deschis. familia Elateridae Aceşti dăunători se întâlnesc aproape în toate regiunile globului. iar împotriva larvelor. mai ales în solurile podzolice. Pentru adulţi tratamentele se aplică la apariţia lor în masă. Onefon 80 PS – 1. Mai importante sunt următoarele specii: Agriotes lineatus L.1 l/ha. Când boabele sunt înţepate în faza de lapte. boabele nu se mai deformează. Gândacii pocnitori – Agriotes spp. Trebon 30 EC – 0. Aplicarea măsurilor agrotehnice: rotaţia culturilor... Într-un stadiu mai avansat de coacere. determină pieirea plantelor. Sinoratox 35 CE – 3.1 l/ha. Dursban 4 E – 2. cu elitrele mai deschise.1 l/ha. Polytrin 200 EC – 0. se constată că partea spicului de deasupra înţepăturii se albeşte. Adultul de Agriotes lineatus L.250 l/ha.2 kg/ha.0 l/ha.PED = 7 adulţi/m2. din care se obţine o făină de calitate inferioară. În ţara noastră sunt frecvenţi în culturile agricole.5 l/ha.înconjurat de o zonă albă-gălbuie sau brună. când acestea sunt în vârsta a III-a. Agriotes ustulatus Schall.2 kg/ha.4 l/ha. favorabilă adulţilor hibernanţi. Regent 200 SC – 0. Descriere. în jurul căreia se găseşte un punct negru. când primăvara este secetoasă şi călduroasă.060 l/ha.0 l/ha. ele se zbârcesc complet. Atacul adulţilor hibernanţi în primăvară. .PED = 5 adulţi/m2. Supersect 10 EC – 0. Combatere.5 CE – 0. semănatul timpuriu în terenuri bine pregătite şi fertilizate.1 l/ha. cultivarea de soiuri precoce şi recoltarea la timp a cerealelor. Fastac 10 EC – 0. .3 l/ha. Ultracid 40 CE – 2. Efectuarea de tratamente chimice la avertizare în funcţie de valorile PED şi anume: . 9.3. În România sunt avizate următoarele insecticide pentru combaterea ploşniţelor cerealelor: Actellic 50 CE – 1. ordinul Coleoptera. are 7 – 10 mm lungime. Danex 80 PU – 1. Ordatox 25 CE – 2. Când atacul se manifestă la spic. pe timp secetos şi densităţi mari.

trifoi. având chorionul tare şi rezistent. Plantele atacate se îngălbenesc şi 90 . etc. d-pupă. de culoare albă. cartoful.).5 mm lungime. de culoare galbenă-castanie. porumbul. Larvele sunt de tip elateriform şi sunt cunoscute sub numele de “viermi sârmă”. boabe de cereale. Unghiurile anterioare ale pronotului prezintă excrescenţe chitinizate. legumele (varza. c-larvă.32. au un regim de hrană mixt. a2-văzut lateral.5 – 1. a3-văzut ventral. consumând diferite insecte mici. părţile subterane ale plantelor sau la colet. producând mici rozături alungite. Lungimea larvei mature are până la 25 mm. a1-văzut dorsal. rozând seminţele în curs de germinaţie. Biologie. sfeclă. Larvele au corpul alungit şi cilindric. etc. Plante atacate şi mod de dăunare. tutunul. morcovul. râme. tomatele. Ouăle sunt aproape ovoide de 0. Ele atacă cerealele (grâul. prezentând un polifagism accentuat. Pupa este de culoare galbenă. floarea soarelui. Fig. acoperit de un tegument puternic chitinizat. orzul.. Adulţii de Agriotes spp. iar după unii autori atacă şi frunzele de cereale păioase. Atacul larvelor este deosebit de păgubitor.Interstriile elitrelor sunt mai late şi prevăzute cu o pubescenţă deasă (Figura 32). Picioarele sunt scurte şi de aceeaşi mărime. etc. Ultimul segment abdominal este conic şi prezintă pe partea dorsală două escavaţiuni ovale. Iernează în sol ca larve de diferite vârste şi ca adult şi prezintă o generaţie la 4 – 5 ani.). Gândacul pocnitor – Agriotes lineatus a-adult. b-ouă. etc..

vestul Asiei. bob. fiind deosebit de dăunătoare în zonele din sudul. Iran. etc. cele mai bune rezultate în combaterea viermilor sârmă. ce se poate reduce la 25 l/t. În culturile de cartof şi rădăcinoase (morcov. ordinul Coleoptera. Importanţă prezintă măsurile agrotehnice: a) efectuarea arăturilor de vară şi toamnă. Furadan 10 G – 15 – 20 kg/ha. care au o acţiune nocivă asupra larvelor. Adultul are corpul oval-alungit de 6. ce contribuie la reducerea populaţiei de viermi sârmă.4. pătrunjel. Sinoratox 10 G – 30 kg/ha. mai deschis pe partea ventrală. Viermii sârmă produc pagube mai mari la plantele prăşitoare. larvele rod galerii. etc. rădăcinile de sfeclă. De asemenea. care acoperă elitrele sunt dispuşi longitudinal sub formă de dungi.se usucă. fasole.0 mm lungime. 9. familia Curculionidae Este răspândită în zona de cultură a porumbului din Europa. Oul este cilindric. 91 . Descriere. fiecare în doză de 28 l/t. ducând la putrezirea lor. Combatere. la culturile prăşitoare se obţin prin tratamentul la sămânţă.. La noi se întâlneşte frecvent. de 1 mm lungime şi 0.) se aplică tratamente la sol cu produse granulate şi anume: Sinoratox 5 G – 50 kg/ha. Rostrul este lat şi mai lung. Pronotul este mai lat decât lung (Figura 33). La infestări puternice. apoi devine negru strălucitor. Sinolintox 10 G – 25 kg/ha. Diafuran 35 ST. etc. Solzii şi perişorii. completat cu cel la sol. coriandru. rotunjit la ambele capete. Tratarea seminţelor se poate face cu unul din următoarele produse: Furadan 35 ST. Basudin 10 G – 20 kg/ha. morcov. de culoare brun-cenuşiu.. b) aplicarea de îngrăşăminte chimice şi mai ales pe bază de azot şi fosfor. În tuberculii de cartof. muştar. de unde şi denumirea de “răţişoara porumbului”. se pot utiliza şi produsele Gaucho 70 WP – 20 kg/t şi Mospilan 70 WP – 50 kg/t. Terrafuran 350. capul asemănător cu un cioc de raţă. sud-estul şi estul ţării. Gărgăriţa frunzelor de porumb – Tanymecus dilaticollis Gyll. rapiţă.5 – 8. c) administrarea de amendamente pe bază de calciu pe solurile podzolice şi drenarea terenurilor cu umiditate ridicată. linte. La depunere este de culoare galbenă-sidefie. Carbofuran 350. cu insecticide granulate: Furadan 5 G – 40 kg/ha. etc.5 mm lăţime. d) cultivarea pe terenurile infestate a unor plante care în general sunt mai puţin atacate de larve şi anume: mazăre. Carbodan 35 ST.

la adâncimi cuprinse între 40 şi 100 cm. etc. asigurând o dezvoltare viguroasă a plantelor de porumb. (după Manolache şi Boguleanu) Biologie. În ţara noastră a fost semnalată pe 34 specii de plante. floarea soarelui. Lucrările de pregătire şi întreţinere a solului contribuie la distrugerea florei spontane. este apodă. având corpul brăzdat de cute. fără a produce daune însemnate. Astfel. sorgul. orzul. b-plantă atacată. soia. În funcţie de densitatea adulţilor/m2.). Atacul adulţilor începe din faza de răsărire şi durează până la formarea a 3 – 4 frunze. Este un dăunător polifag. etc. Pagubele cele mai mari sunt înregistrate la porumb. sfecla de zahăr. ce atacă peste 70 specii de plante. cu o pubesecenţă gălbuie. Combatere. S-a stabilit că rotaţia porumb-mazăre-grâu este corespunzătoare în combaterea răţişoarei porumbului şi elimină tratamentele chimice. Rotaţia culturilor şi lucrările solului au un rol însemnat în prevenirea şi reducerea atacului. grâul. Răţişoara porumbului – Tanymecus dilaticollis: a-adult. în special al pălămidei. până la densitatea de 10 adulţi/m2 sunt suficiente 92 . sorg. Fig. Atacă porumbul. Tegumentul este de culoare albă-lucioasă. etc. Plantele abia răsărite sunt retezate de la colet.Larva matură are 8. ce aparţin la 7 familii botanice. Plante atacate şi mod de dăunare. trecând în scurt timp de faza critică a atacului dăunătorului. se recomandă diferite tratamente. iar apoi atacă frunzele pe margini în trepte.) şi spontane (pălămidă. 33. Iernează ca adult în sol. Prezintă o generaţie pe an. Larvele se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante cultivate (porumb.0 mm lungime.0 – 9. lucerna.

Capul este brun şi prevăzut cu 2 macule în formă de semilună. familia Noctuidae Această insectă este răspândită în toată Europa. Culoarea este albă-sidefie la depunere şi rozgălbuie spre sfârşitul incubaţiei. Diafuran 35 ST. în zig-zag. La densităţi mai mari. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni. Terrafuran 350.tratamentele la sămânţă. orbiculară şi cuneiformă). chorionul este brăzdat de aproximativ 40 de creste. folosindu-se produsele Furadan 500 ST – 40 kg/ha.5. Aripile posterioare sunt albe-sidefii la masculi şi cenuşii la femele. dintre care cea mediană este mai lată. uşor turtit în regiunea micropilului. (după Nichitin) 93 .0.5 CE – 3 l/ha şi Karate 2. lungimea corpului este de 18 .5 CE – 0.5 CE (Dimecis) – 0. b larvă. cu diametrul de 0.45 mm (fig. Adultul are aripile anterioare brune-cenuşii. 9. Descriere. folosindu-se produse carbamice pe bază de corbofuran şi anume: Furadan 35 ST. 5 mm. mai deschise şi încercuite cu negru.20 mm .Scotia segetum Schiff. la densităţi mai mari de 3 exemplare/m2. ordinul Lepidoptera. în Asia Mică. cu pete caracteristice speciilor de Noctuidae (reniformă. Lungimea corpului variază între 45 . Carbodan 35 ST. Buha semănăturilor .adult. Pe fiecare segment abdominal se găsesc 3 . 34 Buha semănăturilor – Scotia segetum: a . Pupa este brună-roşcată. în doză de 28 l/t. pe abdomen. dispuse sub formă de raze.4 negi mici (sclerite) de culoare cenuşie-închisă.50 mm . transversale. în partea de est a Asiei şi în nordul Africii. Nervurile şi marginile aripii sunt mai închise. prevăzută apical. Fig. 34). cu o frecvenţă mai mare în Câmpia Dunării. Anvergura aripilor este de 35 . Larva matură este de culoare cenuşie-verzuie.. Pe partea dorsală a corpului prezintă 3 dungi brune. brune. Oul este sferic. cu 2 spini.210 l/ha sau Sinoratox 3. când are culoarea gălbuie. tratamentul la sămânţă se completează cu tratamente la sol cu produse granulate. Câmpul aripilor este străbătut de linii fine. spre deosebire de prima vârstă. În timpul perioadei de vegetaţie se avertizează un tratament cu un amestec de Sinoratox 35 CE – 3 l/ha şi Decis 2.210 l/ha.4 . Sinoratox 5 G – 30 kg/ha.

Meteorus scutellator. Rhogas dimidiatus. Iernează ca larvă în ultimele vârste în sol şi are două generaţii pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Cele mai mari pagube se înregistrează la culturile de cereale: porumb. 13 de diptere. Produce pagube în pepinierele pomicole şi viticole. ce atacă peste 80 specii de plante. retează plantele de la colet. Larvele rod boabele în germinaţie.3 săptămâni. Este un dăunător polifag.3 săptămâni. în funcţie de cantitatea şi calitatea hranei pe care s-au dezvoltat larvele.distrugerea buruienilor din culturi. floarea soarelui.1 larvă/m² la plantarea răsadului sau o larvă/m² în 94 .5 zile. Stadiul de pupă durează 2 .. Combatere. Ouăle sunt depuse izolat. frecvent pe partea inferioară a frunzelor unor plante spontane ca pălămida. rod frunzele de la exterior spre interior. rapiţă de toamnă. Histor sp. Fluturii apar la începutul lunii mai. dintre care 24 specii de himenoptere.arături adânci de toamnă pentru distrugerea larvelor hibernante etc. în luna aprilie.35 zile. După a patra năpârlire.5 . 0. ajungând la maturitate la începutul lunii iulie când se transformă în pupe. Larvele acestei generaţii se dezvoltă până în octombrie. iar larvele şi pupele sunt distruse de numeroşii duşmani naturali. PED pentru diferite culturi sunt următoarele: 8 larve/m² sau 10 % tufe atacate în perioade răsăririi la cartof. ceapă. Perioada de incubaţie durează 4 . Primăvara. nalbă. orz etc. Atacă şi părţile subterane ale plantelor. În primele trei vârste. patlagină şi mai rar pe frunzele plantelor cultivate: sfeclă. Zborul fluturilor este nocturn şi durează până la sfârşitul lunii iulie. Ouăle de Scotia segetum sunt parazitate de viespea Trichogramma enanescens. când temperaturile medii ale aerului sunt cuprinse între 14 16°C. tutun. porumb. grâu. Plantele atacate se îngălbenesc şi se usucă. . Se aplică măsuri agrotehnice: .Biologie. făcând galerii superficiale şi neregulate. Mai frecvente sunt speciile parazite Apantheles congestus. astfel că în iulie-august apar fluturii. Copulaţia are loc imediat după apariţie iar ponta începe la 2 . . ştir. larvele sunt diurne şi se hrănesc cu părţile aeriene ale plantelor. la sfecla de zahăr.3 zile. varză etc.tratamente chimice la sol sau la plante. loboda.. Dezvoltarea larvară durează 30 .2000 ouă. ce constituie plante gazdă intermediare. castraveţi. când intră în diapauză hiemală. Stadiul de pupă durează 2 . O femelă depune 500 . 2 de nematozi şi 16 specii prădătoare. larvele se transformă în pupe. care vor da naştere la generaţia a doua. larvele se retrag în stratul superficial al solului.

Femela are aripile anterioare de culoare galbenă-deschisă.5 kg/ha. ponta are aspectul unei picături de ceară de diferite forme. iar pe ultima treime o bandă transversală galbenă-cenuşie.30 mm (Figura 35). Urmărirea zborului dăunătorului se face cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali specifici de tip AtraSEG. Deschiderea aripilor este cuprinsă între 25 . Masculul are aripile anterioare de culoare brună-cenuşie şi prezintă în lungul marginii externe 5 . galbene-deschise. 95 . uneori cu nuanţă roşiatică.zbor numeros. cu o bandă mediană lată. prevăzute cu peri lungi. cu dungi transversale fine.Ostrinia nubilalis Hb. Tratamentele se fac cu produse organofosforice. prin lansare de 30.30 masculi/capcană/săptămână. atacuri puternice înregistrându-se în Transilvania. În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni.zbor masiv. Adultul prezintă dimorfism sexual. la începutul şi în timpul pontei. Buha semănăturilor poate fi combătută şi pe cale biologică prin folosirea paraziţilor oofagi sau a biopreparatelor.20 masculi/capcană/săptămână. nordul Moldovei şi în Câmpia Dunării. placa pronotală şi segmentul anal sunt brune. . Pentru distrugerea ouălor se recomandă folosirea viespii Trichogramma evanescens. împotriva larvelor din primele vârste. larg răspândit în Europa. Asia. familia Pyraustidae Sfredelitorul porumbului. din care una în formă de zig-zag de-a lungul marginii externe. Se poate utiliza biopreparatul Thuringin 6000 în doză de 1 .faza de rozetă la varză. Larva matură are corpul de culoare cenuşie-gălbuie. Aripile posterioare sunt galben-deschis.000 exemplare/ha. pentru fiecare generaţie.2 frunze. Importanţă prezintă zborul numeros şi zborul maxim al dăunătorului. 9. Oul este turtit şi transparent. Lungimea corpului ajunge până la 25 mm . Banat. Anvergura aripilor este de 27 . 20 . Aprecierea intensităţii atacului se face după următoarea scară: .1. 5 larve/m² înainte de semănat şi la răsărire.zbor normal. carbamice sau piretroizi de zinteză. Capul. este unul din principalii dăunători ai porumbului. Tratamentele chimice se fac la avertizare.. median cu o dungă mai deschisă la culoare. lăţită posterior. Africa de Nord şi America.6 puncte mici. Sfredelitorul porumbului . 10 . Aripile posterioare sunt galbene cenuşii. . Segmentele abdominale prezintă dorsal câte 6 sclerite de culoare cenuşie-închisă. când plantele de porumb au 1 . cu eficacitate foarte bună.32 mm. peste 30 masculi/capcană/săptămână.6. Descriere. ordinul Lepidoptera. mai închisă.

Într-o tulpină se pot dezvolta mai multe larve. obişnuit între 7 .e . Dinamica populaţiei de Ostrinia nubilalis Hb. din care apar fluturii care dau naştere generaţiei a doua. larvele se hrănesc cu inflorescenţele şi cu parenchimul frunzelor. timp în care larvele trec prin 5 vârste.Ostrinia nubilalis: a . Incubaţia durează între 3 şi 13 zile. În zonele sudice ale ţării noastre o parte din larve (până la 30 %). Evoluţia larvară durează 20 . este puternic influenţată de factorii abiotici şi 96 .femelă. uneori mai multe. la sfârşitul lunii iulie. sorg etc. obişnuit de 3 . cânepă.6. Ajunse la completa dezvoltare. obişnuit cele provenite din primele ecloziuni. în grupe. d. Lungimea corpului este de 18 . 35 Sfredelitorul porumbului . Fig. O femelă depune între 300 . Majoritatea pontelor sunt depuse pe frunzele 3 .8 zile.39 ouă. b .mascul. la începutul lunii mai. Transformarea larvelor în pupe are loc primăvara.mod de dăunare (după Beran) Biologie. apoi cu măduva tulpinilor. Copulaţia şi ponta au loc la 2 .4 zile de la apariţie.larvă (după Bonnemaison). Prolificitatea adulţilor este mult redusă. iar dezvoltarea larvară se încheie în 20 de zile. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor. depunând circa 170 ouă. se transformă în pupe.30 zile.350 de ouă. iar zborul maxim se înregistrează în ultima decadă a lunii iunie şi în prima decadă a lunii iulie. Aceasta are o evoluţie rapidă. Depunerea maximă de ouă coincide cu zborul în masă al adulţilor. larvele intră în diapauză hiemală. La apariţie.20 mm. Apariţia primilor fluturi începe către sfârşitul lunii mai.Pupa este de culoare brun-deschis şi prezintă în vârful abdomenului 4 spini curbaţi. c . Sfredelitorul porumbului iernează ca larvă matură în tulpinile de porumb. începutul lunii august.

) şi spontane (Echinochloa crusgali. hamei. Entomobacterin. sorg. cultivarea de hibrizi rezistenţi la atacul larvelor. care rămân mici şi se frâng uşor la vânt. Tăierea cocenilor cât mai de jos. tuturor cotoarelor rămase după recoltare. parazit oofag. Malation. 97 . La reducerea populaţiei acestui dăunător contribuie şi o serie de duşmani naturali (diferite microorganisme. Utilizarea oofagilor Trichogramma evanescens şi Trichogramma embryophagum în două reprize de câte 50 mii de exemplare. (Trichogramma-Hymenoptera). stânjenind dezvoltarea plantelor. hibrizii timpurii. Utilizarea unor combinaţii hibride autohtone nou create. ploile şi vânturile puternice determină pieirea în masă a larvelor în perioada de ecloziune şi până la pătrunderea lor în zona tecii frunzelor şi în tulpinile de porumb. mai puţin atacate. Astfel. paraziţi la larve şi Trichogramma evanescens Westw. Recoltarea mecanică a porumbului cu maşini speciale care realizează în acelaşi timp şi tocarea tulpinilor. Pagubele cele mai mari se înregistrează la culturile de porumb. etc.3 % plante atacate.). care reduc gradul de infestare. Carbaril. temperaturile ridicate din timpul pontei duc la uscarea ouălor în proporţie destul de mare.4 dihidroxid 7-metoxibenzonazin-DIMBOA. Azodrin. Aplicarea de tratamente cu produse biologice: Thuringin. Este un dăunător polifag. unde consumă măduva dintre noduri. Plante atacate şi mod de dăunare. (Braconidae-Hymenoptera) şi Lydella senilia Rond. de asemenea.10 zile. Thurintox. astfel ca larvele hibernante să fie scoase de pe teren. Adunarea şi arderea.biotici. cu talie mică. Obişnuit se aplică două tratamente: primul la apariţia larvelor. cu tulpina subţire sunt mai sensibili iar cei semitardivi şi tardivi sunt mai slab infestaţi. Într-un stadiu mai avansat omizile perforează tulpinile deasupra unui nod şi pătrund în interior. Larvele neonate rod organele florale ale inflorescenţelor mascule şi una din epiderme şi parenchimul frunzelor. Combatere. floarea-soarelui etc. Dipel. (Tachinidae Diptera). cânepă. Carbofuran. înregistrându-se doar 2 . Efectuarea arăturilor adânci de toamnă pentru îngroparea resturilor de plante care mai conţin larve. reduc densitatea populaţiilor cu peste 50 %. Larvele se pot localiza şi în peduncul sau în ştiuleţi . în culturi. ce atacă numeroase specii de plante cultivate (porumb. dintre care un rol important îl au Microbracon brevicornis Wesm. Stabilirea curbei de zbor a adulţilor se face cu ajutorul capcanelor feromonale de tip Atranul. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare cu unul din produsele Basudin. Arthemisia vulgaris etc. iar al doilea la 8 . arderea resturilor de coceni folosiţi în hrana animalelor până la sfarşitul lunii aprilie. paraziţi şi prădători).Rezistenţa este asociată cu prezenţa în plantă a gluconei toxice 2.

Aripile posterioare sunt cenuşii brunii. larvele mature se retrag sub stratul de muşchi sau în sol. pronotul şi scleritul anal sunt mai închise. Aripile anterioare sunt de culoare variabilă.35 mm. cu marginea exterioară mai închisă (fig. Adultul are anvergura aripilor de 23 . Este un dăunător oligofag. 36).600. Are o generaţie pe an. familia Noctuidae Este răspândită în Asia Mijlocie.40 zile. când se retrag în diapauză hiemală. Larva matură are 24 . mai rar 500 . în special din zona 98 . femelele depun ouăle la baza tecii frunzelor. PĂŞUNI ŞI FÂNEŢE NATURALE 10. Buha pajiştilor montane . unde se transformă în pupe în căsuţe pupale. 36 Buha pajiştilor montane – Cerapteryx graminis: adult (după Vasiliev) Biologie şi ecologie. striuri şi pete punctiforme albicioase. Iernează în stadiul de ou şi de larvă de vârstele II şi III.200 de ouă.1. dorsal cu dungi longitudinale de culoare galbenă şi brunie dispuse alternativ. sub stratul de muşchi. ordinul Lepidoptera. Descriere. În luna iunie. Fluturii apar din iulie şi zboară până în septembrie.Cerapteryx graminis L. O femelă depune 150 . Dezvoltarea larvelor durează 30 . După împerechere.40 mm lungime şi este de culoare brunăînchis. de la galben-brunie până la castanie. Din ouăle depuse mai timpuriu apar larve care evoluează până în vârstele II şi III.. cu pete alungite. Fig. În primăvară larvele se hrănesc cu vegetaţia ierboasă. Plante atacate şi mod de dăunare. În ţara noastră se întâlneşte frecvent mai ales în zona de vest a ţării.CAPITOLUL X PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PAJIŞTI. strălucitoare. deschise. dispuse mai ales în câmpul bazal. O parte din ouăle depuse mai târziu rămân în diapauză. ce atacă gramineele din păşuni şi fâneţe naturale.

Penthophera morio L. Abdomenul este prevăzut cu dungi transversale sub formă de inele. Masculul.montană.2 mm. de culoare galbenă-cenuşie (Figura 37). apoi devine roz-cenuşiu. cu vârfurile uşor rotunjite şi cu franjuri pe margini. La început larvele rod frunzele plantelor tinere apoi aparatul foliar şi vârful tulpinilor. Phleum etc.25 l/ha). îndeosebi la speciile de Festuca.5 CE . Poa şi mai rar. Fiecare segment prezintă câte 6 negi. are corpul de culoare neagră. Combatere.c. În cazul apariţiei în masă a larvelor se aplică tratamente la avertizare cu produse organogosforice (Dipterex 80 PU 1. de culoare cenuşie-gălbuie. În ţara noastră.2 kg p.femelă (după Podeanu şi Alexandri) Oul la depunere.Reichart).35 mm. prevăzuţi cu smocuri de perişori albi-gălbui. în ultimul stadiu are culoarea neagră-catifelată. Insecta prezintă dimorfism sexual. Larva neonată este galbenă-cenuşie. dispuşi radiar.fumurie. apare în unii ani sub formă de invazii. Descriere. având diametrul de 1 . 37. Fig. iar pe părţile laterale benzi late negre./ha) sau piretroide (Decis 2. ordinul Lepidoptera.Penthophera morio: a – mascul (după Ubrizsy . mai ales în Transilvania. Aripile anterioare sunt late. Capul este negrucenuşiu. Aripile sunt rudimentare . prezentând dorsal pete dreptunghiulare. În unele cazuri insectele se înmulţesc în masă.1. prevăzut în vârful abdomenului cu un smoc de perişori alb-gălbui. Omida păşunilor . Omida păşunilor . 99 .2. acoperit cu perişori fini. 10. Femela are corpul voluminos. ducând la distrugerea vegetaţiei din pajiştile naturale.. culoarea aripilor este cenuşie . b . Lungimea corpului în ultima vârstă este de 30 .0. cu o pată triunghiulară galbenă. este alb-gălbui. familia Lymantriidae Este răspândită în multe regiuni din Europa.

în coconi mătăsoşi. Ouăle sunt depuse pe tulpinile plantelor de graminee. în sol. hrănindu-se cu diferite graminee din păşuni. 10. omizile năpârlesc de 3-4 ori. de pe vârful abdomenului femelei. Combatere.Pupa are 16 . Pe suprafeţe mari.Calliptamus italicus L. albicioşi. stropiri cu produse organofosforice (E. Primăvara de timpuriu. nordul Africii şi Asia Occidentală. Iernarea are loc ca larvă în primele vârste. Plante atacate şi mod de dăunare. cu benzi longitudinale închise. rozând frunzele. mai ales în Transilvania. În anii de invazii acest dăunător poate distruge păşunile sau fâneţele pe suprafeţe mari. care sunt acoperite cu perişori albi-gălbui. unde intră în diapauză estivală care se continuă cu hibernarea. Fluturii apar eşalonat. de regulă lipiţi de frunzele plantelor. cele mai bune rezultate se obţin prin aplicarea tratamentelor cu avionul sau helicopterul. În ţara noastră se întâlneşte sub formă de focare izolate. Omida păşunilor are o singură generaţie pe an. familia Catantopidae Lăcusta italiană este răspândită în regiunile sudice şi centrale ale Europei. larvele îşi încep activitatea. Apariţia lor se eşalonează pe o perioadă de 4-5 săptămâni. Sinoratox 35 CE în doze de 0. Frunzele sunt roase de regulă dinspre vârful limbului spre bază. fiind mai activi în zilele însorite. Descriere. Stadiul de pupă durează 8-15 zile. lăstarii şi tulpinile.18 mm lungime şi este de culoare galbenă-brunie. apropiate anterior şi uşor îndepărtate posterior. în cursul evoluţiei. Prolificitatea unei femele este de 150-200 ouă. Primele omizi apar pe la jumătatea lunii mai şi după o scurtă perioadă de hrănire se retrag în sol. Aripile anterioare sunt 100 . Lăcusta călătoare . Moldova şi Dobrogea. acoperită dorsal cu perişori deşi. Adultul are culoarea corpului variabilă. când temperatura medie a aerului ajunge la 6-8°C. ajungând la maturitate la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Omida păşunilor se hrăneşte cu diferite graminee din păşuni şi fâneţe. pe care nu se dezvoltă această omidă. prevăzut cu o carenă mediană evidentă şi două carene marginale.15 %. în cursul lunilor mai iunie. iar uneori şi cu cele cultivate. de regulă în grupe. Biologie. Incubaţia durează 14-18 zile. iar la invazii mari se vor aplica tratamente chimice. cu mici pete de culoare brună sau cenuşie pe partea dorsală.3. Împuparea se face pe tulpinile plantelor. de la brunăînchis până la cenuşie-roşcat. de culoare albă gălbuie. Pronotul este puţin turtit lateral. Suprafeţele de păşuni şi fâneţe puternic infestate cu Penthophera morio se recomandă să fie defrişate şi însămânţate cu leguminoase furajere. Basudin 60 CE. în tufele de graminee. La apariţia omizilor se va face grăpatul şi tăvălugitul parcelelor. obişnuit la sfârşitul lunii martie. ordinul Orthoptera..

brune-gălbui, cu pete brun-închis. Aripile posterioare sunt semitransparente, de culoare roşie la bază. Femurele posterioare prezintă trei pete brun-închis. Tibiile posterioare sunt roşcate, cu spini roşii la bază şi negri la vârf. Lungimea corpului variază la mascul între 18 - 28 mm, iar la femelă între 28 - 35 mm (Figura 38 ). Oul este cilindric şi rotunjit la vârf. Ooteca este cilindrică, de 30 40 mm lungime, cu diametrul până la 4 mm în partea superioară şi până la 6 mm în partea inferioară . Larva este asemănătoare cu adultul. În primele două vârste este de culoare galbenă-cenuşie sau neagră, cu antenele alcătuite din 13 - 17 articole. Lungimea corpului variază între 3 - 10 mm. În ultimele vârste, are corpul de culoarea adulţilor şi prezintă rudimente de aripi sau aripi dezvoltate, care pot ajunge până la jumătate din lungimea corpului. Antenele sunt formate din 18 - 23 articole. Lungimea corpului este cuprinsă între 10 - 28 mm . Biologie. Adulţii apar la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie şi migrează prin zbor, izolat sau în stoluri mari, la distanţe mici. După 1 - 2 săptămâni de la apariţie are loc copulaţia, iar la 10 - 15 zile de la aceasta începe ponta. Ouăle sunt depuse în ooteci, în sol, la adâncimea de 2 - 3 cm.

Fig. 38 Lăcusta călătoare – Calliptamus italicus: a - adult; b - ootecă; c - larvă . (după Volkov)

O singură ootecă conţine între 20 - 60 ouă, aşezate câte patru, în straturi orizontale. O femelă depune între 100 - 200 ouă, formă sub care iernează. În primăvară, larvele apar eşalonat, obişnuit din a doua jumătate a lunii mai. Dezvoltarea larvară durează 30 - 42 zile, timp în care larvele năpârlesc de patru ori. Lăcusta italiană are o singură generaţie pe an.
101

Plante atacate şi mod de dăunare. Insectă polifagă, atacă diferite specii de plante spontane şi cultivate ca: timoftica, păiuşul, pelinul, pălămida, porumbul, grâul, orzul, ovăzul, floarea soarelui, sfecla, lucerna etc. La invazii mari plantele pot fi desfrunzite complet, rămânând doar tulpinile. Combatere. Se recomandă unele măsuri preventive cum sunt: supravegherea focarelor de lăcuste, identificarea locurilor de depunere a ouălor, urmărirea biologiei insectei, au un rol important în preîntâmpinarea înmulţirii în masă a lăcustelor şi deci a unor pagube neaşteptate. Ca măsuri curative se recomandă aplicarea împotriva larvelor din primele vârste a tratamentelor cu insecticide pe terenurile infestate. În acest scop se preferă emulsia de Decis 0,05 %. terenurile în pantă se tratează cu ajutorul aviaţiei utilitare. 10.4. Lăcusta marocană - Dociostaurus maroccanus Thunb., ordinul Orthoptera, familia Acrididae. Lăcusta marocană este răspândită în sudul şi sud-estul Europei, Africa de Nord şi sud-vestul Asiei. În ţara noastră apare în unii ani în masă, îndeosebi în nordul Moldovei, în Oltenia şi fâneţe). Descriere. Adultul are corpul de culoare cenuşie-roşcată, cu pete brune. Pronotul uşor îngustat median, prezintă un desen caracteristic de forma literei "X", de culoare albă-gălbuie. Picioarele posterioare au femurele prevăzute cu 3 pete negre, iar tibiile sunt roşii. Lungimea corpului la mascul este de 17 - 26 mm, iar la femelă de 23 - 35 mm (Figura 39). Oul este alungit, de culoare galbenă-palid, cu lungimea de 4 - 5 mm. Ooteca este cilindrică, uşor curbată, cu lungimea de 16 - 32 mm . Larvele sunt asemănătoare adulţilor. În primele varste sunt de culoare brun-închis, cu antenele alcătuite din 13 - 17 articole. Lungimea corpului variază între 5 - 10 mm. Larvele din ultimele vârste sunt mai deschise la culoare şi prezintă aripi mai mult sau mai puţin dezvoltate. Antenele sunt formate din 20 - 23 articole. Lungimea corpului larvelor mature este cuprinse între 9 - 22 mm. Biologie. Iernează în stadiul de ou în ooteci în sol şi prezintă o generaţie pe an. Adulţii apar la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie. Adulţii se deplasează în stoluri mari, putând parcurge până la 50 km/zi. Perioada de hrănire pentru maturaţia sexuală durează 25-30 zile. Ponta are loc în lunile iulie-august. Ouăle sunt depuse în ooteci, în sol, la circa 4 cm adâncime, de obicei în vetre. Numărul ouălor dintr-o ootecă variază între 18 şi 40, fiind aşezate pe 3-4 rânduri. O femelă depune 150-200 ouă. În primăvară, larvele apar în luna mai, iar dezvoltarea lor durează 30-40 zile, perioadă în care trec prin 5 vârste. Din a doua vârstă larvele încep să migreze, parcurgând până la 5 km/zi numai ziua, iar în timpul nopţii rămân pe diferite plante.
102

Fig. 39. Lăcusta marocană - Dociostaurus maroccanus: a - adult; b - ootecă; c - mod de dăunare (după Volkov)

Înmulţirea acestei specii este mult stânjenită de factori abiotici: precipitaţiile abundente din primăvară favorizează dezvoltarea unor specii de ciuperci (Fusarium sp.), care distrug ouăle. De asemenea, uscăciunea împiedică dezvoltarea embrionului şi ouăle se usucă). Plante atacate şi mod de dăunare. Este o insectă polifagă, adulţii şi larvele atacă gramineele cultivate şi spontane, legumele, leguminoasele perene, plantele tehnice etc. Pagubele cele mai mari sunt produse la gramineele din păşuni (Lolium, Phleum, Bromus etc.), la care rod frunzele, lăstarii şi tulpinile. Uneori atacă şi pomii sau arborii din păduri . Combatere. Se realizează la fel ca şi la Calliptamus italicus. 10.5. Cosaşul păşunilor - Polysarcus denticaudus Charp., ordinul Orthoptera, familia Phaneropteridae Cosaşul păşunilor este răspândit în Europa Centrală şi Meridională, îndeosebi în zonele alpine. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în unele regiuni din Transilvania (jud. Braşov, Hunedoara, Cluj etc.). Descriere. Insecta are corpul de culoare verde, cu pete brunii pe partea dorsală şi galbene-palid, ventral. Capul prezintă o protuberanţă largă, obtuză, între antene. Pronotul are marginea posterioară trunchiată şi prevăzută cu linii brune. Tegminele sunt scurte, de culoare verdegălbuie, cu nervuri brune, iar aripile posterioare lipsesc. La masculi cercii sunt alungiţi şi încrucişaţi posterior, iar la femelă ovipozitorul este
103

lung, lăţit şi dinţat la vârf. Lungimea corpului variază între 32 - 38 mm (Figura 40). Larva este asemănătoare cu adultul, fiind doar mai mică,fără aripi. Biologie. Prezintă o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou, la o mică adâncime în sol. Larvele apar la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Dezvoltarea larvară durează 45 - 60 zile, năpârlind de 3 ori. Adulţii apar la sfârşitul lunii mai şi la scurt timp femelele încep să depună ouă. Pentru pontă sunt preferate păşunile bine însorite şi uscate. O femelă depune 50 - 60 ouă.

Fig. 40 Cosaşul păşunilor - Polysarcus denticaudus: a - mascul; b - femelă (după Haulbert)

Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag ce atacă diferite plante din păşuni şi culturi învecinate (cereale, sfeclă, cartofi etc.); preferă gramineele din păşuni. Adulţii şi larvele rod părţile aeriene ale plantelor (frunze, lăstari, tulpini), producând uneori daune importante. Combatere. La semnalarea focarelor de cosaşi se recomandă tăvălugirea parcelelor infestate şi aplicarea tratamentelor chimice. Se folosesc produse organofosforice: Basudin 60 CE - 0,15 %, Sinoratox 35 CE - 0,15 % etc.

104

Insecta iernează în stadiul de adult în sol. în partea dorsală.41 Gândacul roşu al lucernei .7 mm lungime şi este de culoare galbenă-portocalie.6 mm lungime. de 5 . în Orientul Apropiat.1. Transilvania şi Moldova. b . Capul este negru iar antenele roşcate. de culoare galbenă-cenuşie. Ultimele segmente toracice şi cele abdominale sunt prevăzute cu negi dispuşi în rânduri transversale . familia Chrysomelidae Este răspândit în Europa Meridională şi Estică.9 mm lungime. Descriere. 105 . Pronotul şi elitrele sunt de culoare roşie şi cu macule negre (Figura 41). c .ouă. d . În ţara noastră se întâlneşte frecvent în Câmpia Bărăganului.CAPITOLUL XI PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI LEGUMINOASELOR PERENE ŞI ANUALE Principalii dăunători ai leguminoaselor perene 11.larvă. Când temperatura aerului ajunge la 8 .plantă atacată (după Hrisafi ) Biologie. ordinul Coleoptera..8. Fig.5° C gândacii apar în lucerniere şi se hrănesc cu frunzele şi lăstarii plantelor. Larva este de 8 .Phytodecta fornicata Griigg. Pupa are 6 . America etc. uşor convex. Gândacul roşu al lucernei . Adultul are corpul alungit.Phytodecta fornicata: a-adult.

106 . Larva în ultima vârstă are lungimea de 5 . Această insectă atacă numai lucerna. se transformă în pupe. Galaţi. de unde şi denumirea de "24 punctata" (Figura 42). după adunarea lucernei cosite. cât şi ca larvă. grăparea timpurie primăvara a culturilor pentru distrugerea adulţilor hibernanţi. nelăsând decât nervurile principale.30 %. Larvele adesea rod limbul foliar în întregime. ordinul Coleoptera. uneori atacă şi vârful lăstarilor. Dolj.3 pete negre. Aplicarea tratamentelor chimice la apariţia adulţilor hibernanţi..250 l/ha. Diazinon. Prezintă o singură generaţie pe an. benzile se prăfuiesc sa se stropesc cu insecticide. Timiş etc. Decis . iar partea ventrală plană şi de culoare neagră. sub formă de concentrate emulsionabile sau produse piretroide: Karate. de culoare neagră. În ţara noastră se întâlneşte în culturile de lucernă din judeţele Ilfov.6 cm adâncime şi în loje speciale.Subcoccinella 24 punctata L. Ouăle sunt depuse în grupe de câte 2 . Descriere. precum şi grăparea imediată după coasa I-a.2.0.4 săptămâni.4 mm lungime.8 zile au loc împerecherea şi ponta. Combatere. Incubaţia dureză 5 . Primele larve apar în aprilie sau în mai şi evoluţia lor durează 3 . la 5 . prevăzuţi cu perişori de diferite mărimi . O femelă depune 500 . În anii de invazii se pot înregistra pagube între 20 . După 10 .10 zile. apoi în cea de hibernare. Delimitarea unor benzi capcane de 40 . utilizând produse organofosforice: Malation.15 zile apar adulţii din noua generaţie. care se întâlnesc în culturi din prima decadă a lunii iunie şi până în august. pe care se concentrează adulţii şi larvele. Pe partea dorsală prezintă şiruri transversale de spini ramificaţi. Plante atacate şi mod de dăunare. folosind norme superioare de consum la unitatea de suprafaţă. pe care se concentrează adulţii şi larvele. Adultul are corpul de 3 . Corpul este oval-alungit.600 ouă.10 pe partea inferioară a frunzelor sau pe peţiolul lor. familia Coccinellidae Este răspândită în Europa temperată şi Meridională. partea dorsală convexă şi de culoare roşie închisă. provocând daune atât ca adult. de culoare galbenă-deschis. Frunzele atacate se îngălbenesc şi cad. După o scurtă perioadă de hrănire ei se retrag în sol şi intră în diapauză estivală. uneori şi pe lăstari. Gândacii rod frunzele pe margini sau le perforează. pentru distrugerea larvelor retrase în sol. Dipterex. capul roşcat. Pronotul este prevăzut adesea cu 1 . La completa dezvoltare ele se retrag în sol. Buburuza lucernei .După 6 . hemisferic. 11. iar fiecare elitră cu câte 12 pete punctiforme.6 mm. Amplasarea noilor culturi cât mai departe de cele vechi.50 cm lăţime.

42 Buburuza lucernei – Subcoccinella 24-punctata: a .Biologie.30 zile. Ouăle sunt depuse. Larva prezintă un atac specific şi anume: desprinde ţesuturile fragede ale frunzelor şi le presează. Dezvoltarea larvară durează 25 . Pagube mai mari se înregistrează la coasa a II-a. Ţesuturile rămân astfel lipite de foliole şi apar sub forma unor creste paralele albicioase. Transformarea în pupe are loc pe partea inferioară a frunzelor. d .28 bucăţi pe frunzele diferitelor plante şi îndeosebi pe cele de lucernă şi trifoi. şi are 2 generaţii pe an.ouă. Adulţii apar la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi dau naştere la o nouă generaţie care se dezvoltă până în septembrie. Larvele se hrănesc cu epiderma şi parenchimul frunzelor. extrăgând sucul celular. Produce pagube la numeroase specii de plante. Plante atacate şi mod de dăunare. O femelă depune 400 . pe sub frunzele uscate. de regulă.600 ouă. iar primele larve apar la sfârşitul lunii mai. dispuse alături de porţiuni sănătoase. Ouăle sunt depuse în grupe de câte 2 .larvă.14 zile. c . se răsucesc şi se usucă.pupă.plantă atacată (după Săvescu) Apariţia adulţilor hibernanţi are loc la sfârşitul lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai. când densitatea numerică este mare. Adulţii şi larvele rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor.adult. După o perioadă de hrănire au loc copulaţia şi ponta. 107 . la baza plantelor. e . lăsând intactă epiderma superioară . Buburuza lucernei iernează ca adult în lucerniere şi trifoişti. Fig. Incubaţia durează 4 . Frunzele atacate iau un aspect reticulat. dar preferă lucerna şi trifoiul. în fenofaza înfloritului lucernei din prima coasă şi se eşalonează pe o perioadă de 8 40 de zile. b .

Fastac 10 CE . cu capsula cefalică brună . 43 Gărgăriţa rădăcinilor de lucernă .larvă. Gărgăriţa rădăcinilor de lucernă . câte unul pentru fiecare generaţie. 11. Fig. America şi Orientul Apropiat. Tratamentele se aplică la apariţia adulţilor hibernanţi şi când larvele se găsesc în primele două vârste.5 l/ha.3.6 l/ha. de culoare cenuşie-cafenie.1. la completa dezvoltare.25 l/ha.0. când se hrănesc cu limbul foliar al plantelor.0. Antenele sunt geniculate şi de culoare neagră.0. Se pot folosi produsele: Sinoratox 35 CE . c plantă atacată (după Săvescu) Biologie. Larva. Pronotul este mai lat decât lung. Se aplică două tratamente.. iar aripile posterioare atrofiate (Figura 43). familia Curculionidae Este răspândită în toate ţările din Europa.adult. în stratul superficial al solului şi are o generaţie la doi ani. ordinul Coleoptera. aceştia formând numeroase pete mai închise.Otiorrhynchus ligustici: a . convex şi prevăzut cu solzi deşi şi cu pubescenţă culcată. de culoare albă. 108 . Ripcord 40 CE . Iernează în stadiul de adult sau de larvă.Combatere.12 mm lungime. Se recomandă grăparea timpurie a lucernierelor pentru a distruge adulţii hibernanţi. Adulţii apar în luna aprilie.Otiorrynchus ligustici L.4 l/ha. Adultul are corpul de 10 . b . este de 10 .14 mm lungime. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în judeţele din Câmpia Bărăganului şi Transvilvania. Decis 2. convex dorsal şi acoperit cu solzi deşi. Descriere.5 . Ei sunt activi în timpul nopţii.

iar pronotul este fin punctat şi mai lung decât lat. când temperatura medie zilnică este cuprinsă între 11 .2 ouă la baza caliciului floral. Într-un capitul pot fi găsite 10 . Diazinon 60 EC. Depunerea ouălor începe în a doua jumătate a lunii aprilie şi se eşalonează uneori până la două luni. Este un dăunător polifag ce atacă leguminoase cultivate şi spontane. preferând lucerna şi trifoiul. Larvele apar după 10 . etc. Plante atacate şi mod de dăunare. coxele posterioare.20. Adulţii care apar rămân în sol şi hibernează. Oul este oval. Gărgăriţa florilor de trifoi . Adultul are corpul puternic bombat dorsal. Tratamentele se aplică de obicei. larvele coboară la adâncimi mai mari în sol. de 0. când se transformă în pupe. Ultracid 20 EC. în Banat şi nordul Moldovei. În aceste locuri larvele rămân în diapauză până în luna iulie. de culoare neagră. până în toamnă. familia Curculionidae Insecta este răspândită în întreaga Euroasie şi Africa de Nord. cu corpul de 2 . în grupe de câte 10 . toate femurele şi tibiile anterioare sunt de culoare galbenă roşcată. Adulţii atacă mugurii sau frunzele. în interiorul florilor din capitulele nedeschise. Adulţii se hrănesc cu frunzele de trifoi. La completa dezvoltare.3 mm lungime. De asemenea. Adulţii apar în primăvară. După împerechere. pierind uneori în masă în perioadele secetoase. săpând galerii .500 ouă.13° C. ordinul Coleoptera.15 zile şi se hrănesc cu rădăcinile plantelor. depuse de 109 . Ouăle şi larvele tinere sunt foarte sensibile la schimbările condiţiilor de mediu. O femelă depune 400 . Combatere. Ouăle sunt depuse în stratul superficial al solului. Aplicarea de tratamente chimice cu produse organofosforice: Sinoratox 35 CE. sfecla salata etc. la baza plantelor.Apion apricans Herbst. În ţara noastră se întâlneşte mai ales în Transilvania. iar restul corpului alb-gălbui sau galben-deschis . Elitrele sunt oviforme. cu luciu albastru-metalic. la depunere de culoare albă. căpşunul. Prezintă o generaţie pe an. viţa de vie. Baza antenelor. iar larvele rădăcinile.5 mm lungime. în sol etc. Rostrul este lung subţire şI uşor curbat. capsula cefalică este de culoare brună. Larva este de tip curculionid. la apariţia adulţilor hibernanţi sau în perioada migrării lor. Descriere.11 ouă. Biologie. Iernează ca adult la baza tulpinilor de trifoi. femela depune câte 1 .4. lăţite posterior şi prevăzute cu striaţiuni longitudinale.(Figura 44). unde în loji speciale iernează. sub diferite plante uscate. 11. Carbetox 37 CE.. iar mai târziu galbenă-brunie. poate ataca hameiul.Masculii sunt rari şi din această cauză reproducerea are loc şi pe cale partenogenetică.

Apion apricans: a . Pagubele produse la culturile semincere se apreciază la 20 . Profilul abdomenului 110 . Adulţii produc perforaţii neregulate în frunze. Dezvoltarea larvară durează 25 30 zile. Atacă diferite specii spontane şi cultivate de trifoi.adult. b .. Dipterex.12 zile de la primul. În ţara noastră se întâlneşte în Transilvania şi nordul Moldovei. Fastac etc. Viespea seminţelor de trifoi .29° C. 11. Descriere.larvă. Larvele care apar se hrănesc cu părţile interne ale florilor. O larvă poate distruge 11 16 flori. America şi nordul Africii. Datorită dezvoltării eşalonate a larvelor.5. d-plantă şi inflorescenţă atacată (după Săvescu) Plante atacate şi mod de dăunare.mai multe femele. preferând trifoiul roşu. de culoare neagră. Incubaţia durează 5 . 44 Gărgăriţa florilor de trifoi . Carbetox sau piretroide Decis. consumând organele interne . Larvele mature se transformă în pupe în interiorul capitulelor.30 %.7 . ordinul Hymenoptera.2. La infestări puternice se recomandă cosirea trifoiului în faza de butoni florali. familia Eurytomidae Viespea este răspândită în Europa.Bruchophagus gibbus Boh. Capitulele puternic atacate se brunifică şi apoi se usucă parţial sau total.Temperaturile optime pentru dezvoltarea gărgăriţei florilor de trifoi sunt cuprinse între 17 . pentru distrugerea ouălor şi a larvelor abia eclozate. O combatere eficientă se realizează prin aplicarea a două tratamente.6 zile. primul la 7 . Fig. mai rar se hrănesc şi cu lăstari Larvele atacă florile. cu extremităţile picioarelor gălbui. iar al doilea la 8 . Aplicarea de tratamente cu produse organofosforice: Diazinon.10 zile de la prima coasă. Combatere. c. adulţii apar din iulie şi până în septembrie. Utilizarea produselor sistemice asigură distrugerea larvelor tinere din flori.3 mm lungime. Femela are corpul de 1.

Atacă diferite specii de trifoi. 45. În condiţii nefavorabile. dar parţială. Zborul în masă al viespilor are loc de obicei la 4 . când toate florile capitulului încep să se ofilească.10 %. când 50 % din capitule snt înflorite. înlătură posibilitatea înmulţirii viespiilor din generaţia I. un procent ridicat de larve intră în diapauză estivală. La sfârşitul lunii mai. Are două generaţii pe an. c.femelă şi mascul.0 mm lungime. durează 25 .2.în partea inferioară este puternic bombat.mod de dăunare (după Perju) Biologie.5 zile după înflorirea trifoiului. în interiorul seminţelor infestate. reducând simţitor procentul seminţelor atacate la trifoiul semincer. Larvele consumă conţinutul seminţelor. moment care coincide cu 2 . După 5 . În culturile semincere de trifoi. Fig. Masculul este ceva mai mic şi cu corpul zvelt (Figura 45). care prezintă orificii pe unde au ieşit adulţii .3 zile de la înflorirea în masă. pe timp de secetă. în diferite regiuni ale ţării.40 zile apar adulţii.Bruchophagus gibbus: a .5 . b . în depozite sau în câmp.7 zile apar larvele care consumă conţinutul seminţelor. Ouăle sunt depuse în seminţele aflate în faza de lapte. de culoare albă.30 de zile.larvă. Larva este apodă şi cucefală. care se continuă cu cea de hibernare. Astfel la varianta cosită. uneori şi o a treia. În combaterea pe cale chimică rezultate bune se obţin 111 . procentul de seminţe sănătoase în parcelele experimentale a crescut cu 5. În cursul lunii aprilie are loc transformarea larvelor în pupe. Transformarea larvei în pupă are loc în sămânţa infestată.4 vârste. rămânând numai tegumentul. zboară viespile pe primele flori ale plantelor de trifoi din flora spontană. d . Cosirea timpurie a trifoiului din prima coasă. Viespea seminţelor de trifoi . de 1. Combatere. Plante atacate şi mod de dăunare. care dau naştere la o nouă generaţie ce se dezvoltă obişnuit pe culturile semincere. cu capsula cefalică gălbuie . Dezvoltarea larvei care trece prin 3 . Iernează în stadiul de larvă în interiorul seminţelor de trifoi.7 % faţă de martorul netratat. producţia este diminuată în procent de 5 . După 8 .

6 mm lungime şi 0. de culoare albicioasă. d .0 mm lungime. c . b .. f .adult.6 mm lungime.păstăi cu ouă. de culoare galbenroşcat sau cărămizie şi prezintă 3 perechi de picioare. de 0. Fastac. Sinoratox sau cu produse piretroide: Decis. setiforme. Gărgăriţa boabelor de mazăre – Bruchus pisorum: a . de culoare albă-gălbuie.0 – 4.5 – 1. Adultul are 4. Dipterex. deoarece picioarele se reduc la nişte negi. de culoare neagră-cenuşie. Pigidiul prezintă o pubescenţă albicioasă şi două pete ovale. în doză de 0. acoperit cu peri bruni-cenuşii. ordinul Coleoptera. capsula cefalică gălbuie. negre (Figura 46). Principalii dăunători ai leguminoaselor anuale 11. Larva matură are 4. cu primele patru articole de culoare roşcată.0 – 5. Larva neonată are 1. Gărgăriţa mazării – Bruchus pisorum L. Fig.pupă în bob. Meotrin. Sumicidin.larvă în bob.250 l/ha.5 mm lungime. În ţara noastră se întâlneşte începând din zona de stepă şi până în zona pădurilor de fag. familia Bruchidae Este răspândită în toată Europa şi America. Elitrele prezintă dungi longitudinale paralele şi mai multe pete albe şi nu acopăr complet abdomenul.ou.25 mm lăţime. e . 46. Oul este oval. Karate. Este apodă.prin aplicarea unui tratament prin stropirea culturilor cu produse organofosforice: Actellic. Antenele sunt negre.boabe atacate (după Manolache şi Boguleanu) 112 . Descriere.6.

Caracteristic este faptul că în boabe se dezvoltă o singură larvă. pe partea internă prezintă trei spini. care este roşcat-gălbui.. Dacphosal 3 – 5 tablete/t . licheni.0 mm lungime. în poduri.5 – 2 – 3 l/ha.p. Plante atacate şi mod de dăunare. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele unde se cultivă.4%. In regiunile de invazie se recomandă semănatul cât mai timpuriu a mazării. Gărgăriţa fasolei – Acanthoscelides obsoletus Say.c. ordinul Coleoptera. Cele mai atacate sunt păstăile de la baza plantelor. tratamentul va fi repetat după 10 – 12 zile. capul brun-roşcat. 11.0 – 5. albă-gălbuie. Dimevur 42. Descriere. K’Othrine 25WP – 0.Prezintă o singură generaţie pe an. Elitrele sunt roşcate la extremitatea posterioară şi nu acoperă pigidiul.5 l/ m2.6 mm lungime. la avertizare.15%. verzui pe elitre şi cenuşii pe partea ventrală (Figura 47).5 – 4. Adultul are 3. Combatere. Oul este oval de 0. Fumitox 10 PF – 30 g. Recoltarea la timp a culturilor pentru a se împiedica scuturarea boabelor.0 mm lungime. La invazii mari. Sinoratox 35 CE – 0. Corpul este acoperit cu perişori de culoare albicioasă pe torace.Biologie./m3. când 3 – 5% din plante au înflorit. sub muşchi sau licheni. familia Bruchidae Este răspândită în toate continentele. în crăpăturile pereţilor sau în boabele scuturate şi rămase pe câmp. în poduri. este apodă şi eucefală. 113 . de culoare albă. consumând uneori până la 50% din conţinutul lor. Spaţiile de depozitare se vor dezinfecta cu unul din produsele: Carbetox 37 CE – 3%. în crăpăturile pereţilor sau în boabele scuturate şi rămase pe câmp. Nogos 50 CE – 2%. etc. Femurele posterioare. Dacă producţia din noua recoltă este gărgăriţată se vor face tratamente cu Reldan 50 EC – 10 ml/t.7. Folosirea unei seminţe sănătoase. unul fiind mai lung. de culoare brunăcenuşie. cele mai atacate sunt soiurile semitardive şi tardive. Iernează ca adult în liziera pădurilor. Sunt atacate diferite specii şi soiuri de mazăre. Larvele rod în boabe cavităţi sub forma unor loji. Efectuarea de tratamente chimice în câmp. Larva matură are 4. iar boabele atacate se recunosc prin prezenţa unui singur orificiu.15%. Reldan 50 CE – 0. sub scoarţa pomilor. Atacul variază în funcţie de soi. Carbetox 37 CE – 0. fiind mai frecventă în depozite. folosindu-se soiuri precoce şi cu o perioadă scurtă de înflorire.5 l/m2. Se poate folosi unul din următoarele produse: Basudin 60 CE – 0. prin care iese adultul. neinfestate.

Boabele infestate pot fi complet distruse. Tratamentele chimice se aplică atât în câmp cât şi în depozite. Iernează ca adult în magazii. pentru a îngropa în sol boabele scuturate. Cultivarea soiurilor cu o perioadă de vegetaţie mai scurtă. la fel ca la gărgăriţa mazării. 114 . ajungând uneori până la 100%. neinfestată. într-un bob dezvoltându-se 1 – 29 larve. Recoltarea la timp a culturilor de fasole şi efectuarea arăturilor adânci. gradul de infestare depinde de durata păstrării. 47. în boabele infestate sau în diferite locuri din spaţiile de depozitare. din care una în câmp şi 1 – 2 în magazii. Fig. Boabele atacate prezintă mai multe orificii prin care ies adulţii. Prezintă 2 – 3 generaţii/an. Pagubele mai mari se înregistrează în anii secetoşi. mai rar pe cele de năut. În spaţiile încălzite poate avea 4 generaţii pe an. soia şi bob. Atacă boabele diferitelor specii şi soiuri de fasole. când procentul de infestare a boabelor poate ajunge până la 50%.Biologie. Combatere. În condiţii de depozitare. cu produsele care au fost menţionate la gărgăriţa mazării. Folosirea la însămânţare a unei seminţe sănătoase. Gărgăriţa boabelor de fasole – Acanthoscelides obsoletus: a-adult (după Balachowsky) b-larvă (după Boving) c-boabe atacate (original) Plante atacate şi mod de dăunare. Depozitarea fasolei să se facă în spaţii dezinsectizate. toate soiurile de fasole sunt atacate.

Prezintă două generaţii pe an. Descriere. Zborul lor este nocturn. Ierneaă în stadiul de larvă matură într-un cocon mătăsos. familia Phycitidae Insecta este răspândită în Europa. lintea . larvele primei generaţii se dezvoltă în culturile de mazăre. Australia. cu nervuri mai închise.Etiella zinckenella Tr. Molia boabelor de soia . Molia boabelor de soia . Aripile posterioare sunt cenuşii. Larva complet dezvoltată este verde-cenuşie sau verde-roşcată. Larvele apărute perforează peretele păstăii şi roade boabele.Etiella zinckenella: a . în care perioadă năpârlesc de 4 ori.a. Incubaţia durează 3 . aripile anterioare brune-gălbui. Dezvoltarea larvară durează 30 . b . mazărea. femela depune ouăle şi păstăile în formare ale diferitelor plante leguminoase. 115 . se transformă în pupe.8. O femelă depune în total până la 600 de ouă. Fig. După împerechere. Pe o păstaie este fixat de obicei un singur ou. la baza florilor sau pe pedunculul floral. Apoi apar fluturii care dau naştere la generaţia a doua de larve. fasolea. În ţara noastră apare dăunătoare în Câmpia Bărăganului şi Moldova. Pe tot corpul prezintă peri inseraţi pe protuberanţe.adult. lupin şi alte leguminoase. Dezvoltarea lor durează 20 .40 de zile..11. Larvele mature se retrag în sol.26 mm. salcâmul ş. uneori şi a treia parţială. Larvele mature migrează în sol. Atacă peste 60 specii de leguminoase cultivate şi spontane (soia. având câte o pată galbenăportocalie. Fluturele are anvergura aripilor anterioare de 20 . De regulă.25 de zile. 48.10 zile.păstăi şi boabe atacate (după Gusev) Biologie. unde într-un cocon mătăsos. rozând boabele. în stratul superficial al solului. ordinul Lepidoptera.). În luna mai larvele se transformă în pupe. lupinul. Antenele sunt lungi (Figura 48). Plante atacate şi mod de dăunare. America. având pete negre pe protorace. care se dezvoltă pe soia. unde îşi ţes câte un cocon mătăsos în care iernează. Fluturii apar la sfârşitul lunii mai şi zboară până la sfârşitul lunii iunie.

116 . În anii de invazii se pot înregistra pagube până la 60 % la culturile de mazăre şi până la 80 % la cele de soia. Folosirea unor soiuri timpurii de soia.După distrugerea boabelor dintr-o păstaie larvele migrează în altele alăturate. La apariţia larvelor se vor aplica tratamente cu produse organofosforice sau piretroide. Utilizarea de capcane cu feromoni sexuali eficienţi (E-10 DDA) poate contribui la reducerea numerică a populaţiei prin eliminarea masculilor. Combatere. Recoltarea la timp a culturilor pentru distrugerea larvelor înainte de retragerea şi transformarea lor în pupe sau pentru hibernare. Distrugerea leguminoaselor spontane care formează focare de înmulţire a dăunătorului.

spanacul. Ajungând într-o perioadă scurtă la maturitate. depun ouăle de iarnă. bobul. macul. cu evoluţie holociclică. după împerechere. fiind semnalat la peste 200 specii de plante cultivate şi spontane. de culoare neagră-mat sau uşor lucitoare. aproape albe. 117 . Tuberculii laterali de pe torace şi de pe al 8lea segment abdominal sunt dezvoltaţi.) apar în primăvară larvele de fundatrix (matca). care se răspândesc pe frunze şi pe lăstari. Femurele anterioare sunt de culoare brun-deschis. Biologie. Păduchele negru al sfeclei este polifag.CAPITOLUL XII PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE PLANTE TEHNICE Principalii dăunători din culturile de sfeclă 12. în urma înţepăturii şi sugerii sucului produc răsucirea frunzelor (pseudocecidii). loboda. lăstarii. care dau naştere tot pe cale partenogenetică vivipară la formele sexuate (masculi şi femele). Femelele aptere. porumbul. precum şi vârful tibiilor şi tarsele sunt negre. au corpul globulos. la care colonizează frunzele. Philadelphus etc. în coloniile de virginogene apar femele sexupare. înţepând şi sugând sucul din ţesuturi. ordinul Homoptera. Păduchele negru al sfeclei . ele dau naştere pe cale partenogenetică vivipară la 3 . întâlnindu-se şi la noi în toate regiunile. Baza şi vârful antenelor sunt negre. formele aripate părăsesc arbuştii (plante-gazdă primare) şi migrează pe diferite plante ierboase (plante-gazdă secundare).6 2.1. Plante atacate şi mod de dăunare. În cursul unei perioade de vegetaţie se dezvoltă 10 . Din ouăle depuse în toamnă pe tulpinile şi ramurile unor arbuşti ornamentali (Viburnum. colonizând frunzele şi tulpinile. Este o specie migratoare. fasolea.). familia Aphididae Păduchele negru al sfeclei este o specie cu o largă răspândire pe tot globul. Pagubele cele mai mari le produce însă în culturile de sfeclă industrială şi la seminceri. florile şi tulpinile. Spre toamnă.Aphis fabae Scop. aparţinând la diferite genuri şi familii (sfecla. Acestea.4 generaţii de fundatrigene.12 generaţii. din zona de stepă şi până în cea montană. aripate şi nearipate. Descriere. iar cele mediane şi posterioare. Lungimea corpului este de 1. Evonymus. ştirul etc.. De regulă. restul articolelor mai deschis.2 mm (Figura 49).

lucernă. La semincerii de sfeclă păduchele colonizează mai ales lăstarii şi inflorescenţele. Ca măsuri chimice se recomandă aplicarea tratamentelor cu produse organofosforice (Ultracid 40 CE . 118 .femelă aripată. care sunt cunoscute ca plante-gazdă intermediare în evoluţia acestui afid. la 6 . Tratamentele trebuie aplicate la apariţia primelor colonii de afide. d. În afară de daunele directe.3 %.0. e .0.03 %). la atacuri puternice producţia poate fi compromisă.2 %. Metasystox 50 CE . carbamice (Fernos 50 PU .mod de atac(după Lazăr) În urma atacului frunzele se răsucesc se brunifică şi se usucă.Aphis fabae: a .0.0. fasole etc.05 %.0. Ambush 25 CE . acest afid este cunoscut şi ca un periculos transmiţător al bolilor produse de virusuri (viroze) la sfeclă.05 %) sau piretroide (Decis 25 CE . Sumithion 50 CE . 49. Zolone 30 PU . ceea ce are repercursiuni asupra producţiei. Basudin 60 CE .1 %.femelă apteră . lupin.05 %. Sinoratox 35 CE .a c b d e Fig.8 zile.0. b . înainte de răsucirea frunzelor şi vor fi repetate. Distrugerea buruienilor şi mai ales a celor din familia Chenopodiaceae (lobodă) şi Compositae (pălămidă).0. Păduchele negru al sfeclei . în caz de invazii mari.0.0.0. Carbetox 37 CE .025 %.1 %.15 %. Combatere. din care cauză florile avortează şi se usucă. c-ouă.

postmedian. prezintă o carenă longitudinală. hrănindu-se cu aparatul foliar al plantelor abia răsărite. cele de la bază de culoare roşcată. Larvele eclozate se hrănesc cu rădăcinile plantelor tinere sau mai dezvoltate. Fruntea are 8 . Iernează în stadiul de adult sub frunzele uscate din culturile de sfeclă. Fig. producând pagube în anii cu primăveri secetoase. au o scobitură pubescentă terminată cu un dinte. în sol. Picioarele sunt roşcate. sub scoarţa arborilor. Are o generaţie pe an. Antenele sunt formate din 11 articole. care sunt negre.0 mm lungime.10 puncte. sub ierburile din culturile de cereale. are corpul de culoare albă. În mod 119 . în sol. Femelele depun ouăle la baza plantelor. Picioarele posterioare conformate pentru sărit. b . iar cele de la vârf negricioase. care limitează o suprafaţă foarte fin sculptată. Puricele de pământ al sfeclei – Chaetocnema tibialis: a .2. ordinul Coleoptera. familia Chrysomelidae Insecta este răspândită în Europa Centrală şi Meridională. cu reflexe metalice. fin punctate (Figura 50). Elitrele prezintă striuri longitudinale şi interstriuri lucioase. Prin luna aprilie insectele apar mai întâi pe diferite chenopodiacee spontane. uneori soldându-se cu compromiterea culturilor. În ţara noastră este mai frecventă în Câmpia Dunării şi în Moldova.12. Pronotul prezintă o punctuaţie deasă cu luciu mătăsos. picioarele şi al nouălea segment abdominal galben-brunii.5 – 2. Partea dorsală a tibiilor posterioare şi mijlocii. exceptând femurele. Adultul are corpul de 1. Larva oligopodă. 50. cu capsula cefalică. Descriere. în cămăruţe mici de sol. în livezile de pomi. La completa dezvoltare. de culoare neagră-brunie. între inserţia antenelor. larvele se transformă în pupe şi apoi în insecte adulte.plantulă atacată (după Manninger) Biologie. Puricele de pământ al sfeclei – Chaetocnema tibialis Hl.adult. Capul. apoi se concentrează pe culturile de sfeclă..

12. Partea inferioară a segmentelor abdominale 2. Gărgăriţa cenuşie a sfeclei – Bothynoderes punctiventris Germ. acoperit cu solzi cenuşii.plantule atacate de adulţi. epiderma inferioară. Adultul are corpul alungit. cauzând ciuruirea frunzelor. pe aceste fâşii se concentrează cea mai mare parte din insecte. rămasă intactă. spre partea posterioară. La noi răspândirea acestei gărgăriţe este limitată în general la sudestul ţării (Câmpia Română. b . Lungimea corpului este de 12-16 mm (Figura 51). Combatere. trifizi la vârf. Plante atacate şi mod de dăunare.obişnuit insectele apar la suprafaţa solului şi se hrănesc pe seama aparatului foliar al plantelor spontane. se rupe. Rostrul prevăzut cu o carenă mediană longitudinală. circulare. pe cale de stropire. de culoare neagră.3 l/t de sămânţă. în doză de 2. Gărgăriţa cenuşie a sfeclei . e . de aici distrugându-se apoi prin tratamente chimice. Fig. Aplicarea de tratamente chimice. cu Deltanet 40 CE în doză de 2.adult. familia Curculionidae Gărgăriţa sfeclei este răspândită în diferite regiuni din Europa Centrală şi Orientală şi în Peninsula Balcanică până în regiunile Asiei Mici. Elitrele prezintă posterior câte o bandă transversală oblică. Dobrogea) şi în unele regiuni din Banat. d .larvă.pupă. până în luna august. c . 51. de culoare închisă şi câte un tubercul albicios. mediană. Karate 2. se usucă.5 . ordinul Coleoptera.5 CE 0. Cultivarea de benzi-capcană din sfeclă. Tratarea seminţelor. După o scurtă perioadă de hrănire.. 3 şi 4 este prevăzută cu pete negre-lucioase de unde şi denumirea de "punctiventris".250 l/ha etc. Insectele rod epiderma superioară şi parenchimul frunzelor sub formă de scobituri mici.Bothynoderes punctiventris: a . Descriere. cu Promet 400 CS.5 l/ha.3 săptămâni mai târziu. Distrugerea buruienilor din culturi prin lucrări de întreţinere.3. cu timpul.rădăcină atacată de larve (după Manninger) 120 . adulţii din această generaţie se retrag pentru hibernare. însămânţate cu 2 . înainte de semănat.

când solul începe să se încălzească.40 km.) şi ciuperci (Beauveria bassiana Vuill.). când temperatura scade. Transformarea în pupă are loc în sol. Hister bipunctulatus Schr. numărul maxim de ouă fiind depus la temperaturi medii de peste 20° C. ca prădători se menţionează diferite specii de păsări (cioara neagră. În general. caisului etc. Gărgăriţa sfeclei atacă diferite specii din familia Chenopodiaceae (sfecla. iar ca paraziţi mai importanţi unele muşte (Rondania cucullara R. Adulţii încep să părăsească locurile de hibernare primăvara devreme. deplasarea se face în zbor. câte 1 . etc.D. Prezintă o generaţie pe an. Astfel.82 zile. care durează 6 . La limitarea invaziilor acestei insecte contribuie şi o serie de duşmani naturali. potârnichea s. Ouăle sunt depuse la o mică adâncime în sol (1 .) sau din 121 . numărul de ouă depus variază între 200 .11 ouă pe zi (frecvent 2 .10 săptămâni.. Ponta durează în general 2 luni.5 săptămâni de la apariţie. Copulaţia şi ponta încep după 4 . În timpul dezvoltării. din luna martie până în luna mai. lobodă etc.) şi insecte (Pterostichus melas Creutz. obişnuit larvele ajung la maturitate în lunile iulie-august. întregul ciclu evolutiv al acestei insecte de la ou. În această perioadă ei se hrănesc intens pentru maturarea organelor sexuale. obişnuit la adâncimi cuprinse între 20 . Noii adulţi apar începând de la sfârşitul lunii iulie până în augustseptembrie.11° C. Iernează ca adult în sol. în căsuţe pupale. Pentru pontă sunt preferate solurile afânate.50 cm.3 cm). până la adult durează în medie 70 . iar la temperaturi de peste 25° C. În timpul nopţii. bine lucrate.). Durata stadiului de pupă este de 16 . gândacii se retrag la o mică adâncime în pământ şi nu apar decât dimineaţa.Oul este oval sau rotund şi este de culoare albă sau alb-gălbuie. Incubaţia durează între 5 şi 8 zile. Plante atacate şi mod de dăunare.5). Fenologic. Gândacii apăruţi la început se deplasează în mers.). ele năpârlesc de 4 ori.. Ophonus griseus Panz. iar în ultimele vârste cu rădăcinile mai groase (rădăcina principală). de culoare albăgălbuie. însă ei nu părăsesc căsuţele pupale decât în primăvara anului următor. obişnuit în jurul plantelor de hrană. Biologie. distanţele până la care se pot răspândi ajung la 30 . când în stratul superficial al solului temperatura ajunge la 7 . Larva este apodă şi eucefală.50 cm. de regulă în prima decadă a lunii mai şi se continuă până în luna iulie.18 zile. În perioada ovipozitară. loboda etc.a. Apariţia adulţilor are loc eşalonat. Larvele apărute se hrănesc cu rădăcinile subţiri (secundare) ale diferitelor plante chenopodiacee (sfeclă.300. de tip curculionid. la adâncimi de 20 . într-o celulă de pământ. apariţia acestei gărgăriţe corespunde cu începutul înfloririi corcoduşului.8° C. în apropierea plantelor gazdă. maximul apariţiei se înregistrează când temperatura solului depăşeşte 10 . Larva matură are 12 mm lungime .

preferând plantele de sfeclă. la maximum de răsărire. Toate aceste măsuri contribuie la o dezvoltare normală a plantelor. porumb. mai ales în jurul plantelor. Biologie. cu o ieşitură laterală slab concavă. parţial sau total .familii apropiate (Amaranthaceae). de 8 . hrănindu-se timp de 15 . Aripile posterioare sunt atrofiate. în primul an iernează ca larvă. iar apoi trec pe plantele cultivate (sfeclă. Rezultate bune se obţin prin utilizarea produselor organofosforice şi carbamice. de culoare albă. de culoare neagră dorsal şi cenuşie ventral. Corpul adultului este acoperit cu solzi şi peri mici brun-cenuşii ce dau insectei un aspect pudrat.30 bucăţi în sol. scaieţi etc. care deseori sunt retezate de la colet. Rostrul este scurt şi îngroşat. primul tratament se efectuează la începutul răsăririi plantelor. iar în anul al doilea ca adult. Elitrele sunt îngustate posterior şi prevăzute cu striaţiuni longitudinale formate din solzi cenuşii sau bruni. producând pagube mult mai mici. administrarea corespunzătoare a îngrăşămintelor.50 cm adâncime sau sub resturile vegetale din câmp. când atacă plantele. ordinul Coleoptera. Combatere. Apoi adulţii se împerechează iar femelele depun ouăle în grupe de 20 .12 mm lungime. familia Curculionidae Este răspândită mai ales în centrul şi estul Europei. Într-o fază mai înaintată de dezvoltare a sfeclei adulţii rod numai frunzele. Adultul are corpul alungit. Larva are 10 . După unii autori o insectă poate distruge pe zi până la 10 . ceea ce face ca acestea să reziste mai bine la atacul gărgăriţei. iar antenele geniculate. floarea soarelui..12 plante tinere. Larvele se hrănesc pe rădăcini.2 kg/100 kg. iar al doilea (dacă este nevoie). astfel că adulţii nu pot zbura (Figura 52). întreţinerea în condiţii bune a culturilor. cu capul galben-bruniu.20 zile.5 . de forma unui cioc de raţă. semănatul la timp.3 l/100 kg sau Seedox 80 W în doză de 1.12 mm lungime. la o mică adâncime. În ţara noastră se întâlneşte în Câmpia Română. săpând galerii de diferite mărimi . Arătura adâncă. îndeosebi pe cele de-abia răsărite. când sunt peste 2 gărgăriţe/m². în sol la 20 . Adulţii sunt activi în zilele călduroase. 12. Pronotul este mai lung decât lat. Adulţii apar primăvara la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.4. sudul Moldovei şi în Transilvania. Descriere. întâlnindu-se pe diferite plante spontane (pălămidă. Se consideră densitate numerică mijlocie. Prezintă o generaţie la 2 ani. susai. 122 . Se aplică tratamente în timpul perioadei de vegetaţie. este apodă.). Răţişoara sfeclei – Tanymecus palliatus F. Tratarea glomerulelor înainte de semănat cu Promet 400 CS în doză de 2.

3 săptămâni. leguminoasele. sub formă de trepte . stadiu ce durează 2 . porumbul.4 frunze). Plante atacate şi mod de dăunare. fără a produce pagube importante. floarea soarelui. sparcetă etc.) până în toamnă. Combatere.300 ouă. 52.100 cm adâncime şi intră în diapauză hiemală. Dezvoltarea larvară durează 12 . când ajung mature.25 zile. lucernă. O femelă poate să depună 250 .Tanymecus palliatus: a – adult (după Manolache şi Boguleanu). La plantele mai dezvoltate (cu peste 3 . Răţişoara sfeclei . gramineele. tutunul. b . larvele îşi continuă dezvoltarea până la sfârşitul lunii iunie.frunză atacată (după Săvescu) Ponta are loc în luna mai şi se prelungeşte până la începutul lunii iulie.14 luni. Adulţii care apar rămân în aceleaşi locuri până în primăvara următoare. Larvele se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante. În primăvară. etc. Larvele se hrănesc cu rădăcinile diferitelor plante spontane şi cultivate (volbură. Este un dăunător polifag ce atacă sfecla de zahăr şi furajeră. Dezvoltarea embrionară durează 7 . La plantele abia răsărite. adulţii rod frunzele pe margini. macul.14 zile sau 18 . Larvele mature se retrag în iulie sau august la o adâncime mai mare în sol şi în celule speciale se transformă în pupe. după unii autori până la 700. când coboară la 30 . Apariţia maximă a larvelor are loc de obicei către sfârşitul primei jumătăţi a lunii iunie. timp în care ele năpârlesc de 9 ori. Se aplică aceleaşi măsuri de combatere ca la gărgăriţa cenuşie a sfeclei. adulţii rod complet frunzele sau retează plantele de la colet. în funcţie de temperatura solului şi structura acestuia.Fig. 123 .

larvele se transformă în pupe şi la sfârşitul lunii mai sau în iunie apar fluturii. Larva la apariţie are culoarea galben-palid. Pupa este de culoare galben-cafenie. ordinul Lepidoptera. Are loc copulaţia şi ponta. de culoare brun-închis. având corpul subţire. familia Pyralidae Acest dăunător este de origine eurosiberiană. Biologie.. longitudinale.5. are loc pe timp liniştit şi când temperatura la suprafaţa solului este de 17 . Descriere. Primăvara. Zborul lor este crepuscular şi nocturn.adult: b . masculii fiind mai mici (Figura 53).12. de culoare gălbuie. Astfel. iar la completa dezvoltare este neagră-verzuie. iar din celelalte generaţii culoarea mai închisă. Aripile anterioare sunt triunghiulare.0. cu lungimea de 10 .7 cm adâncime).4 . Omida de stepă – Loxostege sticticalis L.11 mm. Fluturele este de talie mijlocie.0 mm lungime şi 0.18° C. cu reflexe aurii. Ele prezintă o dungă transversală pe marginea externă şi două pete în partea mediană. Anvergura aripilor variază între 18 . Depunerea ouălor. Iernează ca larvă în ultima vârstă în stratul superficial al solului (4 .26 mm. în aprilie-mai.8 . Adulţii se hrănesc o perioadă scurtă cu nectarul florilor pentru maturaţie sexuală. Omida de stepă . spaţiile dintre ele sunt galbene. În ţara noastră apare sub formă de invazii în unele zone din Moldova. fluturii din prima generaţie au culoarea brun-cenuşie. a b Fig. de 0. cu dungi dorsale. La depunere are culoarea alb-sidefie. Aripile posterioare au culoarea uniformă. Câmpia Română şi Dobrogea.Loxostege sticticalis a . 53. fiind mai răspândit în Europa Orientală Centrală şi Sudică. de culoare variabilă după generaţii.larvă Oul este de formă ovală. în unii ani se poate dezvolta şi a treia generaţie în lunile septembrie-octombrie.5 mm lăţime. Ouăle sunt depuse în grupe mici 124 . apoi capătă culoarea gălbuie.4. de culoare brun-verzuie sau brunruginie. Obişnuit are două generaţii pe an.

larvă. tutunul.). care îl distrug în diferite stadii (ou. Combatere. iar mai târziu distrug frunzele complet. lucerna. lucernă. salcâmul. lobodă. Efectuarea la timp şi în bune condiţii a lucrărilor de întreţinere (prăşit. atacă numeroase specii de plante (ştirul. mai ales în anii de invazii. uneori şi pe rădăcinile plantelor uscate de la suprafaţa solului. Carabus etc. arţarul. Lissonota parallela. gutuiul. mărul. muştarul. provocând pierderi totale de recoltă pe suprafeţe întinse.). porumbul. pupe). Stadiul de pupă durează 10 . ca paraziţi animali mai importanţi se citează viespile: Trichogramma evanescens (Trichogrammatidae). rărit. Efectuarea arăturilor de vară şi de toamnă. viţa de vie. care se dezvoltă până în luna august. Pimpla viduata (Ichneumonidae) şi muştele Exorista simulares. Omizile din ultima generaţie. distrugerea buruienilor etc. Înmulţirea în masă a acestui dăunător este împiedicată de multe ori de acţiunea duşmanilor săi naturali. După 45 22 zile de hrănire ele ajung la completa dezvoltare şi atunci părăsesc plantele de hrană şi se retrag în sol pentru împupare. Larvele din primele vârste rod una din epidermele frunzelor şi parenchimul. Măsuri agrotehnice. Pterostichus. salcia etc. în septembrie-octombrie. pentru distrugerea stadiilor aflate în sol (larve. pupă).) şi unele păsări (ciorile. ajunse la completa dezvoltare. vrăbiile etc. volbura.) sau cultivate (sfeclă. 125 . rapiţa. O femelă depune în decurs de 3 . cu o însemnătate mai mare se menţionează unele specii de insecte (Calosoma. Larvele apărute se răspândesc pe diferite plante şi se hrănesc cu aparatul foliar. uneori se hrănesc şi cu flori. loboda şi pelinul.12 zile.30 zile. trifoiul. nelăsând decât nervurile principale şi peţiolul. soia. etc. etc. ştir.6) pe frunzele diferitelor plante spontane (volbură. se retrag în sol pentru hibernare. uneori până la 600. Însămânţarea culturilor cât mai timpurie în terenuri bine fertilizate. iar ca paraziţi entomopatogeni: Bacterium prodigiosum şi Beauveria bassiana. Atacul are loc de obicei în vetre şi deseori după distrugerea unei culturi omizile migrează în masă în culturile învecinate.).5 zile un număr de 250 . În combaterea acestui periculos dăunător se recomandă un complex de măsuri agrotehnice. transformarea în pupă are loc într-un cocon mătăsos impregnat cu grăunciori de pământ. Plante atacate şi mod de dăunare. În unii ani se poate dezvolta şi o a treia generaţie. Nemorilla floralis (Tachinidae). preferând sfecla. Dintre prădători. Eulimneria xanthostoma.).(5 . pălămida. Astfel. Incubaţia durează 7 . fizico-mecanice şi chimice. Fluturii apar la sfârşitul lunii iunie sau în iulie şi dau naştere la a doua generaţie. cartoful. floarea soarelui. Omida de stepă este o insectă polifagă. care se hrănesc mai ales cu omizi.400 de ouă. tulpini sau fructe.

capul este negru. din podişurile înalte ale statului Colorado. Dipterex 80 PS . familia Chrysomelidae Gândacul din Colorado este originar din America de Nord.închis. Diptevur 55 VUR . Larva neonată are 8 – 10 mm lungime. gândacul din Colorado a fost semnalat prima dată în anul 1952. de unde şi denumirea de “decemlineata”. Basudin 60 CE 0. prăfuiri sau stropiri.25 m. Zolone 30 PU . Larva la apariţie. Toracele şi părţile laterale ale abdomenului sunt prevăzute cu pete negre.2 – 1. la apariţia primelor focare. Aplicarea tratamentelor chimice. mărginite de şiruri de puncte. astfel că în prezent se găseşte răspândit în toată ţara. cu mici tubercule negre pe părţile laterale ale mezo şi metatoracelui şi pe primele segmente abdominale. este de culoare roşie-închisă. iar pe pronot 11 pete negre.Măsuri fizico-mecanice. capul şi pronotul galbenroşcate. omizile pot fi strivite în mare proporţie prin tăvălugire (pe suprafeţe necultivate sau pe drumuri). Principalii dăunători din culturile de cartof 12.6. bombat dorsal. are corpul alungit. cu nuanţe portocalii. Pe cap există o pată triunghiulară neagră. Treptat. de unde şi denumirea populară a dăunătorului. Abdomenul prezintă 3 – 4 rânduri de pete negre (Figura 54).0.2 %. Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata Say. Măsuri chimice. în comuna Săpânţa.4 %.0. Se pot efectua şi şanţuri de baraj în timpul migrării larvelor. Captarea adulţilor cu ajutorul curselor luminoase.4 l/ha.. Izolarea culturilor ameninţate cu benzi late de 15 . de 1. judeţul Maramureş. de culoare galbenă. De asemenea. mai sensibile sunt omizile din primele vârste. dintre care cea mediană mai dezvoltată şi de forma literei “ V “. Sinoratox 35 CE .15 %. Picioarele sunt brun .2 %. dăunătorul s-a extins şi în alte regiuni. Dipel. Rezultate mai bune se obţin şi prin folosirea biopreparatelor pe bază de Bacillus thuringiensis (Thuringin. Adultul are 10 – 12 mm lungime. care se umplu cu apă sau se prăfuiesc cu insecticide.15 %. Caracteristic este prezenţa pe elitre a 10 dungi negre. cu produse organofosforice (Carbetox 37 CE . ordinul Coleoptera.5 mm lungime. tratate cu insecticide. de culoare galben-portocalie. În ţara noastră. Descriere. 126 .0. Bactospeine). galben-portocaliu.0. Corpul este oval. convex dorsal. în timpul migrării. Oul este oval alungit. Aripile posterioare sunt portocalii.

Ouăle sunt depuse în grupe (62—95 ouă) pe partea inferioară a frunzelor de cartof sau alte solanacee cultivate sau spontane (tomate. Ajunse în sol. Maximum de apariţie se înregistrează obişnuit la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Biologie.). În cursul dezvoltării larvele năpârlesc de 3 ori. b-larvă Gândacul din Colorado iernează în stadiul de adult. Apariţia adulţilor în primăvară începe din a treia decadă a lunii martie şi se continuă până la sfârşitul lunii mai. Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata: a-adult şi ouă. La completa dezvoltare larvele părăsesc plantele de hrană şi se retrag eşalonat în sol pentru împupare. În această perioadă se pot găsi diferite stadii (ouă. în sol. la temperaturi medii zilnice cuprinse între 14—21°C.Pupa are 8 – 10 mm lungime. Iernează ca adult în sol. La majoritatea insectelor copulaţia începe înainte de intrarea în hibernare şi se continuă în primavară. măselariţă. etc. stadiu care dureaza 8—13 zile. larvele îşi confecţionează un cocon din particule de pământ în care se transformă în pupe. la adâncimi cuprinse între 10 şi 90 cm. după natura solului. iar a doua în lunile iulie şi august. trecând prin 4 vârste. Fig. În timpul iernii o mare parte din adulţii hibernanţi pot fi distruşi. corpul este bombat de culoare portocaliu . larve. atunci când temperatura solului la adâncimi de 10—40 cm coboară sub 0°C. Durata incubaţiei variază între 4—15 zile.roşcat. pe o perioadă de 10—12 zile. în raport cu factorii climatici. la adâncimi cuprinse între 10 – 90 cm şi are două generaţii pe an: prima generaţie se dezvoltă în lunile mai şi iunie. Întreg ciclul de dezvoltare de la ou la adult durează în general 22—50 zile. 54. Primii adulţi încep să apară atunci când temperaturile medii zilnice trec de 10°. Noii adulţi încep să apară treptat din a doua decadă a lunii iunie. vinete. o femelă poate depune până la 2 000 ouă. 127 . exceptând partea posterioară a abdomenului care este cenuşie. Larvele apar în a doua decadă a lunii mai şi evoluţia lor durează între 14 — 30 zile.

având însă o evoluţie mai scurtă. Karate 2.2 l/ha.1 l/ha.15 l/ha. (la larve) şi ciuperca Beauveria bassiana Vuill. Măsuri agrotehnice. Larvele apărute se hrănesc cu frunzele de cartof sau alte solanacee. Onefon 80 PS – 1.125 l/ha. Zicrona coerulea L. Padan 50 DP – 1.5 l/ha. adulţi) şi diminuarea rezervei biologice a dăunătorului. Adulţii după o scurtă perioadă de hrănire cu frunzele de cartof încep să depună ouă. aceasta. măselariţa.3 l/ha. Larvele din primele vârste de dezvoltare perforează frunzele sub formă de mici orificii. Picromerus bidens L. Polytrin 200 EC – 0. Astfel. Aceşti adulţi se pot întâlni până în toamnă târziu (octombrie-noiembrie) pe diferite plante solanacee şi mai ales pe vinete.. Adulţii rod frunzele sub formă de orificii neregulate. La atacuri puternice. Plante atacate şi mod de dăunare. pentru distrugerea stadiilor din sol (larve. mătrăguna. Combatere. cuprinsă în general între 12—21 zile. (la adulţi). uneori şi lăstarii.0 kg/ha. ca pradători (la oua şi larve) cu importanţă mai mare sunt speciile: Perillus bioculatus F. (Heteroptera) şi Calosoma sycophanta L (Coleoptera) iar ca paraziţi muştele Doryphorophaga doryphorae Riley si Meigenia mutabilis Fall. Aplicarea tratamentelor chimice ce se fac la avertizare. pupe.5 l/ha.75 l/ha. zârna. Pyrinex 48 EC – 1. iar odată cu răcirea timpului se retrag în sol pentru hibernare.5 l/ha.0 kg/ha. pentru ambele generaţii. la apariţia larvelor de vârsta I-a sau a II-a. pot ataca tuberculii de cartof sau fructele de pătlăgele vinete.5 kg/ha. b) produse organofosforice : Ecalux 25 EC – 0. Atacă specii de plante cultivate şi spontane din familia Solanaceae: tomate. iar primii adulţi din această generaţie încep să apară din prima decadă a lunii august. Supersect – 0. 128 . c) produse carbamice: Sevin 85 WP – 1. iar pe măsură ce înaintează în vârstă rod frunzele în întregime. Pesticidele avizate a fi folosite în ţara noastră pentru combaterea gândacului din Colorado sunt: a) produse piretroide: Decis 2. A. care contribuie în unii ani la reducerea populaţiei acestui dăunător. datorită pontei prelungite în primăvară. având loc o suprapunere a generaţiilor.50 kg/ha. Marshall 15 EC – 1. din plante rămân numai resturi de tulpini. ce constau în executarea praşilelor în timpul perioadei de vegetaţie şi a arăturii adânci în toamnă. Ultracid 20 EC – 1. culturile putând fi compromise.pupe) din generaţia hibernantă. Fastac 10 EC – 0. adulţii care apar în vară.. Victenon 50 WP – 0.5 EC – 0. cartoful.5 EC – 0. La gândacul din Colorado se cunosc şi o serie de prădători şi paraziţi. În unii ani. Ele ajung la maturitate la sfârşitul lunii iulie. ciumăfaia. pătlăgele vinete.

Dezvoltarea larvară durează 15-45 zile. Consult 10 EC – 0. Regent 200 SC – 0.20 l/ha.20 l/ha. familia Tylenchidae Specia este răspândire în toate ţările din Europa. în funcţie de temperatură. subţire. poate avea 8-9 generaţii.7. Din tuberculii infestaţi.81. Coada este relativ scurtă şi rotunjit-conică.8-1. de la ou la adult este cuprinsă între 20 şi 68 zile. în funcţie de zonă. Adultul la ambele sexe prezintă corpul cilindric.15 l/ha.6 l/ha. Biologie . Femelele fecundate depun circa 250 ouă. b-tuberculi atacaţi Oul este oval. Odată cu formarea noilor tuberculi. 55. lungimea este egală sau mai mare decât lăţimea corpului femelei.4-0.d) produse diverse: Nomolt 15 SC – 0. în tuberculii atacaţi.06 kg/ha. Descriere. ordinul Tylenchida . Mospilan 70 WP – 0. 12. 129 . trecând prin 4 vârste. o parte din nematozi pătrund în tulpina plantei de cartof. plantaţi în primăvară. Are mai multe generaţii pe an. Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof – Dytilenchus destructor a-adult. a b Fig. pentru eliminarea fenomenului de rezistenţă la pesticide. Ecalux S – 0. transparentă.5 l/ha. precum şi în ţara noastră. e) amestecuri de pesticide: Nurelle D 50/500 EC – 0. nematozii pătrund din tulpini şi din sol în aceştia. Durata ciclului biologic.3 mm (Figura 55). Se recomandă ca în timpul perioadei de vegetaţie să se alterneze produsele. Lungimea corpului la femelă este de 0..4 mm iar la mascul de 0. Larva este filiformă. de 0. Glandele esofagiene acoperă partea anterioară a intestinului. Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof – Dytilenchus destructor Thorn. iar o parte trec în sol. Iernează în stadiul de ou.6 mm lungime.

Înainte de plantare. Femela are corpul globulos. Prin secţionarea tuberculilor atacaţi. 130 . În final ţesuturile devin spongioase. pe suprafaţa tuberculilor apar numeroase crăpături ale tegumentului. crapă şi apare un ţesut brun-necrozat. bulbii de Iris. la începutul atacului. dalii. terenurile infestate vor fi tratate cu produse nematocide: Basamid G 98-500 Kg/ha. 12. Descriere.5 . ciuperci. care duc la distrugerea completă a acestora. Pe ele se pot fixa bacterii. gladiole. Plante atacate şi mod de dăunare. din pulpa cartofului apar formaţiuni cu aspect măciucat şi pete de culoare albă. plantarea cartofului în zonele infestate numai după minimum 10 ani. familia Heteroderidae Nematodul este răspândit în ţările din Europa. la temperaturi cuprinse între 20 şi 26 ˚C. pe tuberculii de cartof.Acest nematod trăieşte mai ales în straturile mai adânci ale solului. Combatere.0. apoi brună. prin îmbăierea tuberculilor în zeamă sulfocalcică.8 mm lungime şi de culoare aurie. cultivarea de soiuri rezistente. liliac. Tratamente chimice la materialul de plantat. În dreptul petelor. etc. Vulva este slab marcată. Utilizarea unui material săditor sănătos. Nematodul atacă tuberculii de cartof. În ţara noastră a fost pus în evidenţă în ultimii ani. neinfestat. care să provină din regiuni libere de nematod. într-o fază mai avansată a atacului.. de 0. cu gâtul scurt. el figurând încă pe lista dăunătorilor de carantină (Deheleanu şi Romaşcu. epiderma se usucă. distrugerea buruienilor. brune şi se întăresc. recolta obţinută de pe terenurile infestate se va utiliza doar pentru consum. arături adânci după recoltare.8. adunarea şi distrugerea resturilor vegetale rămase în câmp după recoltare. rădăcinile de hamei. respectarea unei rotaţii de 3-4 ani. albă. 1973). nematozii trec în anabioză şi revin la activitatea biologică odată cu existenţa unei temperaturi şi a unei umidităţi corespunzătoare. Dazomet 90 G.600 Kg/ha etc. acarieni. se observă o zonă centrală. Cuticula prezintă un mare număr de punctuaţii dispuse în rânduri (Figura 56). rizomii de Mentha arvensis. Tulipa. prin îndepărtarea tegumentului în zona fixării tuberculului de stoloni. apoi apar pete plumburii-cenuşii. neinfestată şi o zonă periferică brună. sfeclă pentru zahăr. Sonchus arvensis etc. Când solul este foarte uscat. fiind originar din Rostok (Germania). În ceea ce priveşte simptomele. Dezvoltarea are loc în condiţii optime. Mai târziu. În sol poate rezista la temperaturi foarte coborâte. timp de 30-60 minute. Nematodul auriu al cartofului – Globodera rostochiensis Wall ordinul Tylenchida. Ulterior petele se unesc.

iar spiculii sunt scurţi.mascul. cea de-a doua năpârlire are loc la un interval de 8 zile. preferând pe cele din familia Solanaceae (Solanum tuberosum.femele pe rădăcini (după Kirianova) Biologie. La o analiză atentă.0 mm lungime. Rădăcinile atacate. 131 . se ramifică anormal şi se brunifică.Globodera rostochiensis: a .femelă (după Kirianova). Nematodul auriu al cartofului . Apărute. ce atacă diferite plante cultivate şi spontane. Este un dăunător oligofag. b . Solanum dulcamara. Nu formează gale. Nematodul auriu al cartofului iernează în stadiul de femelă (chişti) în sol şi are o generaţie pe an.460 microni lungime. Evoluează în condiţii favorabile pe terenuri mai uşoare. d . are corpul de 1. iar cele bazale se ofilesc şi se usucă. pe care se fixează nematozii.10 săptămâni.mod de dăunare (după Obrien). Atropa belladonna). frunzele se decolorează. pe radicelele atacate se disting femelele juvenile aurii sau femelele ajunse la completa dezvoltare (chişti). frunzele din etajul superior se pătează în bruniu. având corpul filamentos. Plante atacate şi mod de dăunare. de 440 . După fixarea lor pe organele vegetative are loc prima năpârlire. Completa dezvoltare a femelelor se eşalonează pe 6 . Larvele sunt mai mici. c . 56.Masculul este filiform. îndeosebi spre vârful acestora. Solanum nigrum. Larvele eclozează la temperatura solului de peste 12° C. Fig. Plantele atacate au o creştere mai redusă. larvele migrează şi se localizează la vârful radicelelor şi pe tuberculi în formare ai plantelor-gazdă.

de 0. fiind preferate terenurile uşoare. plate. Iernează în stadiu de adult în sol şi are o generaţie pe an.9. Nemagon. Utilizarea de soiuri relativ rezistente la atacul nematodului.10 mm. ceea ce face ca procesul de selecţie să fie de lungă durată şi dificil (Migniery şi colab. În ţara noastră se întâlneşte mai ales în Câmpia Română şi sudul Moldovei. Oul este oval. 1988). Nu există practic la această dată soiuri rezistente. toate sunt poli-factoriale. în doză de 25 . Larvele apar după 5 . iar pronotul mici tubercule. Tratarea solului înainte de plantare cu nematocide: Nemafos.17 mm lungime. puţin convexe şi mărginite de tubercule lucioase. dar mai frecvent în regiunile Europei Centrale şi Orientale. aşezate longitudinal (Figura 57). Larva matură are 15 . anterior prezintă o adâncitură. familia Tenebrionidae Gândacul pământiu este răspândit în toată regiunea palearctică.40 kg/ha (Szabo.Combatere.22 peri . Ultimul segment abdominal are formă obtuză. de unde şi denumirea populară de "pământiu". nisipoase. larva este foarte asemănătoare cu aceea de Agriotes. Elitrele sunt prevăzute cu interstrii intermitente.. În general. ordinul Coleoptera. sub formă de granule. întrucât genele de rezistenţă. Gândacul pământiu . preferând material din zone neinfestate de acest nematod. Larva are corpul acoperit de un tegument puternic chitinizat (tare). de culoare neagră. Clipeul. 1994).Opatrum sabulosum L. hrănindu-se cu părţile subterane ale diferitelor plante ierboase.9 mm lungime. Descriere. acoperit dorsal cu resturi de pământ. uşor bombat dorsal. Adultul are corpul alungit. albicios. Ouăle sunt depuse în sol.7 zile şi se dezvoltă în stratul superficial al solului. Principalii dăunători din culturile de floarea soarelui 12. longevitatea lor poate să ajungă până la 2 ani. Evoluţia larvară se desfăşoară 132 . cu vârful ascuţit şi prevăzut cu 16 . O femelă depune 100 . de culoare castanieînchis. pe partea ventrală mai deschis (gălbuie). Evitarea plantării cartofului în zonele infestate pe o perioadă de 10 ani. Temik. Pronotul prezintă o punctuaţie deasă şi regulată. Biologie.150 ouă. Lungimea corpului variază între 7 . Adulţii apar în luna aprilie şi se hrănesc pe plantele spontane sau cultivate. Sortarea riguroasă a materialului de plantare şi eliminarea a tot ceea ce nu corespunde (îndeosebi cel provenit din import).. de unde şi numele de "vierme sârmă fals".

c .aproape două luni. la apariţia adulţilor. În cazul unor sole puternic infestate se recomandă tratamente la sol aplicate odată cu semănatul.0. 12. lucerna şi alte plante cultivate. Durata acestui stadiu este de 14 . b -larvă. Mobilizarea repetată a solului în cursul perioadei de vegetaţie.10.4 % etc. ordinul Lepidoptera.pupă Plante atacate şi mod de dăunare. Efectuarea arăturilor imediat după recoltare şi a arăturilor adânci de toamnă. Combatere. Fig. Carbetox 37 CE . Este un dăunător polifag.adult. ceea ce duce la uscarea plantelor. 133 . Sinoratox 5 G ..Opatrum sabulosum: a . unde iernează.Homoeosoma nebulella Hb. tutunul.2 %. producând pagube mai mari la culturile de floarea soarelui. Se recomandă tratarea achenelor cu produse carbamice: Carbodan 35 ST. Adulţii atacă plantele în faza de răsărire. la care rod frunzele de-abia formate sau le retează. provocând uneori aceleaşi daune ca şi viermii sârmă. Adulţii care apar rămân în sol. Larvele atacă rădăcinile diferitelor specii de plante. Distrugerea sistematică a buruienilor şi a resturilor vegetale. familia Phycitidae Este răspândită în Europa Centrală şi Orientală.15 kg/ha. când se depăşeşte PED se aplică tratamente cu produse organofosforice.16 zile. În ţara noastră este semnalată în unii ani mai ales în regiunile din Câmpia Română şi în Moldova. cum ar fi: Sinoratox 35 CE 0. orzul.15 kg/ha etc. Primăvara. Molia florii soarelui . ce atacă porumbul. sfecla. 57 – Gândacul pământiu. folosindu-se produse granulate: Furadan 10 G . Diafuran 35 ST în cantitate de 25 l/tonă. Larva ajunsă la maturitate la sfârşitul lunii iulie sau în august. se transformă în pupă într-o căsuţă din pământ.

Larva matură are 14 . Corpul este de culoare brun-gălbuie.26 mm.16 mm lungime. acoperit cu particule de pământ.4 mm lăţime. Oul este oval-alungit. Fig. În general. Are 0. prezentând sub marginea anterioară o bandă albicioasă. Dorsal prezintă trei dungi longitudinale.Descriere. Acest dăunător iernează ca larvă în ultima vârstă. 58 Molia florii soarelui . Adultul are anvergura aripilor de 22 . stigmele sunt negre. Ouăle sunt 134 . apariţia lor corespunde fenologic cu începutul înfloririi florii soarelui. Aripile posterioare sunt de culoare cenuşie.12 mm lungime şi este de culoare castanie. b . iar în mijlocul câmpului patru puncte negre. într-un cocon albicios. aripile anterioare sunt de culoare galbenă-cenuşie. Fluturii apar la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai şi au zborul nocturn.Homoeosoma nebulella: a .8 mm lungime şi 0. Împuparea are loc în primăvară şi acest stadiu durează 16 – 17 zile. Pupa are 9 . de culoare purpurieviolacee.larva Biologie. de culoare albă-lucitoare. în sol. cu protoracele galben-bruniu iar restul corpului cenuşiuverzui. în timpul zilei ei stau retraşi pe sub diferite plante. cu nervuri închise (Figura 58).adult .

cu ultimele 3 articole castanii-închis sau negre. iar din vârsta a treia perforează peretele achenei şi pătrund în interior. numărul fluturilor care formează a doua generaţie este foarte redus. Praşilele manuale şi mecanice duc la distrugerea compositelor spontane. ducând la putrezirea calatidiilor şi a achenelor. ci rămân în interiorul coconilor. hrănindu-se cu seminţele. în diapauză estivală. Puricele inului . frecvent câte un ou în fiecare floare. care sunt plante intermediare pentru dezvoltarea acestui dăunător.). care se continuă cu hibernarea. Se dezvoltă pe plante spontane sau cultivate din familia Compositae (Arctium. Carthamus. Antenele sunt de culoare galben-roşcată.4 mm lungime. care favorizează instalarea diferitelor microorganisme. puricele inului este mai frecvent în Transilvania şi Moldova. corpul este de culoare neagră. familia Chrysomelidae Este răspândit în multe ţări din Europa. apoi cu seminţ. în care sapă numeroase galerii.2 mm lungime. Tanacetum etc.16 zile.depuse în florile diferitelor plante composite.11.300. Picioarele posterioare sunt adaptate pentru sărit (Figura 59). Ajunse în ultima vârstă larvele coboară de pe plante şi pătrund în sol. Carduus. Aici ele îşi confecţionează câte un cocon din fire de mătase în care se transformă în pupe.5 . Arthemisia. cu reflexe verzui-metalice. Durata acestui stadiu variază între 13 .5 zile.Aphthona euphorbiae Schrank.2. Larva are 3. Cirsium.. ordinul Coleoptera. cu capsula cefalică castanie deschis. Numărul total de ouă depus de o femelă variază între 200 . În acest caz. Combatere. producând pagube mai mari la floarea soarelui. Fluturii apăruţi dau naştere la generaţia a doua.5 . Larvele din primele vârste se hrănesc cu polen sau cu organele florale. În aceste galerii pătrunde cu uşurinţă apa. Descriere. În ţara noastră. care evoluează în iulie-august până la recoltarea florii soarelui. de culoare albă-gălbuie. Larvele apărute se hrănesc la început cu organele florale. Adultul are 1. O mare parte din larvele generaţiei I-a nu se transformă în pupe. ce nu poate fi străbătut de larve. năpârlind în cursul evoluţiei lor de 3 ori. 135 . Principalii dăunători din culturile de in şi cânepă 12. Efectuarea arăturilor de toamnă pentru distrugerea larvelor sau pupelor hibernante. Cea mai eficientă măsură pentru prevenirea atacului acestui dăunător este cultivarea soiurilor şi hibrizilor de floarea soarelui rezistenţi la atac a căror achene prezintă stratul carbonogen mai gros. producând pagube mai mari în regiunile din Europa Centrală şi Orientală. Incubaţia durează 4 . Plante atacate şi mod de dăunare. Larvele pot ataca bracteele calatidiilor.

de curând răsărite. când temperatura medie a aerului este de 9 . Perioada ovipozitară durează până la 5 săptămâni. în jurul plantelor.Fig.32 zile.5 cm.mod de dăunare (după Manolache şi Boguleanu) Biologie. Noii adulţi apar de regulă. de regulă până în prima decadă a lunii iunie. în regiunile cu soluri mai umede şi reci evoluţia este mai întârziată. Sisymbrium) sau cultivate (cereale. în regiunile sudice (Câmpia Română). lucernă etc. La apariţie. iar în cele nordice în luna iunie. 59 Puricele inului – Aphthona euphorbiae: a . O femelă depune în medie 120 130 ouă.7 zile de hrănire începe copulaţia.12° C. Cirsium. obişnuit din a III-a decadă a lunii aprilie. la sfârşitul lunii iulie şi după o hrănire intensă de 2 .3 săptămâni se retrag la iernat. Transformarea în pupă se face în sol la adâncimea de 2 . Ouăle sunt depuse în sol. Prezintă o generaţie pe an. Obişnuit. După 6 . Iernează ca adult în frunzarul pădurilor. 136 . adulţii apar la sfârşitul lunii martie sau în aprilie.16° C. Astfel. Dezvoltarea lor durează 30 . în luna mai.adult. gândacii hibernanţi apar mult mai târziu. pe sub plantele uscate sau în straturile superficiale ale solului.gazdă. iar în regiunile nordice. Larvele apar în regiunile sudice ale ţării în a doua jumătate a lunii mai. uneori chiar pe rădăcinile plantelor. b . migrarea are loc când temperatura aerului ajunge la 14 .) de pe care migrează în culturile de in. Incubaţia variază între 15 şi 30 de zile. Apariţia adulţilor în primăvară este în funcţie de regiune. insectele se întâlnesc pe unele plante spontane (Euphorbia. Durata acestui stadiu este aproximativ de 2 săptămâni. iar ponta la începutul lunii mai.

0. Descriere. cu marginea posterioară şi extremitatea roşcată. Adunarea şi arderea tuturor plantelor care în mod curent rămân după recoltare.5 mm lungime Larva are 3 . Arătura adâncă după recoltare. în care rod mici galerii. pentru distrugerea larvelor aflate în sol sau în capsulele scuturate. de culoare alb-gălbuie. Antenele sunt formate din 10 articole. ordinul Coleoptera.5 l/ha. are corpul cilindric-viermiform.Plante atacate şi mod de dăunare. de 0.Karate 2. La plantele într-o fază mai înaintată de dezvoltare. de culoare galbenă-roşcată. în anii cu primăveri secetoase culturile de in pot fi compromise. Primăvara.. cât şi pierderi cantitative prin scăderea producţiei de sămânţă. Adultul are 1. Picioarele posterioare sunt adaptate pentru sărit (Figura 60). dar acestea nu compensează pagubele care se înregistrează ca urmare a suferinţei plantelor în perioada de secetă. Puricele cânepii . adulţii atacă şi unele specii de Euphorbia. În acest scop. fiind mai frecvent în Europa Centrală. de culoare galbenă-palid.250 l/ha.Psylliodes attenuata Koch. de obicei plantele se refac în cea mai mare parte. Oul este oval. Combatere.250 l/ha. Recoltarea şi treieratul la timp al culturilor.4 .8 .1. pronunţate. Însămânţarea mai târzie micşorează întrucâtva dăunarea capsulelor.5 CE . puricele cânepii este întâlnit mai ales în Transilvania. Decis 2.2.0.12. Placa anală 137 . familia Chrysomelidae Este răspândit în toate regiunile Europei. corpul este prevăzut cu numeroase macule de culoare închisă.5 CE . din care cauză plantulele în scurt timp se usucă. ceea ce necesită reînsămânţarea. Fruntea este prevăzută cu două striuri în forma literei "X".1. iar picioarele negre. În afară de in. Dorsal. carbamice şi piretroide împotriva insectelor adulte şi larvelor tinere. Adulţii apăruţi în vară rod frunzele şi tulpinile de in. de culoare verde sau bruniu. uneori şi capsulele.4 mm lungime. daunele sunt mult mai mici.5 . Larvele atacă rădăcinile de in. mai ales pe cele laterale. adulţii hibernanţi atacă la plantele de in abia răsărite frunzele cotiledonale în care produc mici perforaţii sau le rod marginal. La atacuri puternice se înregistrează atât pierderi calitative prin deprecierea fibrelor de in. În ţara noastră. 12. iar elitrele cu striuri longitudinale.0. care au trecut de 5 . se utilizează produse sistemice cum sunt: Sinoratox 35 CE . Deltanet 40 CE . Aplicarea de măsuri chimice de combatere pe cale de stropire a culturilor cu produse organofosforice. corpul este ovoid.6 mm lungime. capul brun.2 l/ha sau piretroide .6 cm înălţime şi la precipitaţii abundente.

mod de dăunare (după Săvescu) Biologie. cu marginea posterioară rotunjită şi prevăzută cu perişori. Ouăle sunt depuse în sol. adulţii rod frunzele abia apărute. la răsărirea plantelor. Larvele apărute se dezvoltă în rădăcini. în apropierea rădăcinilor: o singură femelă depune până la 300 ouă. Noii adulţi se hrănesc tot cu frunze.20 zile. atacă hameiul şi urzica. Fig. Adulţii părăsesc locurile de hibernare la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. plantele stagnează în dezvoltare. b . iar uneori atacă şi inflorescenţele de cânepă sau de hamei. frunze etc. Primăvara devreme. În afară de cânepă.adult. săpând mici galerii superficiale. Incubaţia variază între 8 . Iernează ca adult sub bulgării de pământ. Puricele cânepii are o singură generaţie anuală. de regulă. La completa dezvoltare ele părăsesc rădăcinile şi se retrag în pământ.este brun-închis. 60 Puricele cânepii . Noii adulţi apar în luna iulie sau în august şi după o perioadă de hrănire se retrag pentru diapauza hiemală. Combatere. unde în căsuţe pupale se transformă în pupe.) sau la o mică adâncime în sol. rămân mici sau se usucă. sub resturi vegetale (tulpini. Se aplică măsurile de prevenire şi combatere ce au fost specificate la puricele inului. Durata acestui stadiu este de 15 . în unele regiuni mai mult. În caz de invazii şi mai ales în anii cu primăveri secetoase. producând daune mai mici. diminuându-se producţia de fibre sau de sămânţă. După câteva zile de hrănire au loc copulaţia şi ponta. Depunerea ouălor începe în luna mai şi se continuă până la sfârşitul lunii iunie.15 zile. lăsând intactă epiderma inferioară. Plante atacate şi mod de dăunare. 138 .Psylliodes attenuata: a . consumând epiderma şi parenchimul.

de culoare albă. acoperit cu peri solziformi de culoare cenuşie. când temperatura ajunge la 14 . corpul de culoare neagră. fenologic când macul are 4 frunze (Boguleanu. Marginile laterale ale elitrelor sunt albe (Figura 61). familia Curculionidae Gărgăriţa capsulelor de mac este răspândită în Europa Centrală şi Orientală. corpul uşor curbat. Gărgăriţa capsulelor de mac iernează în stadiul de adult în sol şi are o generaţie pe an. 1980). Descriere. Fig. 139 .15ºC. iar capul este de culoare galben-castaniu. b-larvă. în Asia. Gărgăriţa capsulelor de mac – Ceuthorrhynchus macula-alba ordinul Coleoptera.5 – 4. Larva are 5 – 6 mm lungime.5 mm lungime. Adultul părăseşte locul de hibernare la jumătatea lunii mai. Adultul are 3. Antenele. 61.1. Transilvania şi Banat. c-capsulă atacată de larve. Gărgăriţa capsulelor de mac – Ceuthorrhynchus macula-alba: a-adult. iar la noi în ţară se întâlneşte mai ales în Moldova. Pe pronot prezintă 3 dungi longitudinale înguste formate din solzi albi. Are loc împerecherea ce corespunde fenologic cu îmbobocirea şi înflorirea macului.CAPITOLUL XIII PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE PLANTE MEDICINALE 13. tibiile şi tarsele sunt roşcate. Zborul maxim se înregistrează în luna iunie eşalonându-se până în luna iulie şi chiar august. Biologie.

Pentru combaterea acestui dăunător se recomandă rotaţia culturilor. iar perioada larvară este de 14-20 zile. de culoare galben-albicioasă. larvele părăsesc capsulele de mac şi se retrag în sol unde îşi confecţionează un cocon. Gărgăriţa atacă mai ales macul cultivat (Papaver somniferum) şi macul sălbatic (Papaver rhoeas) preferând soiurile de mac cu flori albe. 140 . 13. din particule de sol. Dipterex 80PS – 0. corpul de culoare neagră (Figura 62). Combatere. Pagube mari produc larvele care distrug seminţele.etc Ca măsură chimică se recomandă aplicarea tratamentelor cu unul din produsele: Sinoratox 35CE – 0. Prin orificiile făcute de adulţi se favorizează atacul de Dassyneura papaveris (musculiţa macului).0.2%. Descriere. Gărgăriţa rădăcinilor de mac – Stenocarus fuliginosus Marc ordinul Coleoptera.5 – 3.Ouăle sunt depuse în cavităţile roase de femele cu ajutorul rostrului în bobocii florali. florile şi capsulele în formare. Larva are 3 – 4 mm lungime. Locul de depunere a ouălor este acoperit cu o secreţie (latex) care în contact cu aerul se înnegreşte. de asemenea produc şi pagube indirecte prin excrementele lăsate de larve pe care se grefează microorganisme care duc la putrezirea acestora. Plante atacate şi mod de dăunare. la o temperatură de 19-20ºC. Incubaţia durează 4-7 zile.0 mm lungime.05%. iar părţile atacate prezintă numeroase pete brun-negricioase datorită latexului care în contact cu aerul se brunifică. asolamentul. Se aplică 2 tratamente : la îmbobocire (tratament obligatoriu) şi în timpul înfloritului (cu produse selective). familia Curculionidae Gărgăriţa rădăcinilor de mac este răspândită în Europa şi Asia. uneori şi în tulpini. care sunt mai rezistente. Zolone 30 PU . Biologie. în care are loc transformarea în pupă. La maturitate. Gărgăriţa rădăcinilor de mac iernează în stadiul de adult în sol şi are o generaţie pe an. iar la noi în ţară se întâlneşte mai ales în Moldova şi Transilvania. Decis 2. rămân în aceleaşi locuri până în primăvară.5CE – 0. etc. corpul uşor curbat. Adultul are 2. pe loturile mici adunarea capsulelor atacate şi distrugerea lor înainte de a fi părăsite de larve. pot ataca bobocii florali.02%. Actellic 50 CE – 0. arături adânci imediat după recoltare pentru distrugerea căsuţelor pupale. Adulţii la începutul atacului produc rosături pe nervurile frunzelor sau pe tulpină. Adulţii apăruţi în toamnă.15 %.15%.2. %. cultivarea de soiuri mai tardive şi cu flori colorate.

rozând rădăcina principală. la apariţia larvelor cu produse granulate. etc. apoi formează galerii neregulate descendente. asolamentul. etc. Ca măsură chimică se recomandă aplicarea de 2 tratamente primul la apariţia adulţilor cu unul din produsele: Sinoratox 35CE – 0..2%. Taraxacum. c-mod de atac (după Hoffman) Larvele mature părăsesc rădăcinile atacate şi îşi construiesc un cocon în care are loc transformarea în pupă. Gărgăriţa rădăcinilor de mac – Stenocarus fuliginosus: a-adult. În urma atacului frunzele se îngălbenesc. în diapauză estivală şi apoi în diapauză hiemală. Pe o rădăcină se pot întâlni 1 – 49 larve. 141 . până la sfârşitul lunii iunie.02%. sub epiderma frunzelor bazale sau în regiunea coletului. iar eclozarea larvelor are loc eşalonat.15%. Decis 2.0. iar al doilea tratament la sol.05%. Actellic 50 CE – 0. Plante atacate şi mod de dăunare. rădăcinile se brunifică iar plantele se usucă. are loc împerecherea şi depunerea ouălor izolat. Incubaţia durează una – două săptămâni.15 %. stadiu care durează 10 – 12 zile. %. Zolone 30 PU . Gărgăriţa atacă numeroase specii ale macului (Papaver somniferum. Combatere. etc. Papaver rhoeas) şi apoi alte plante ca Cirsium.5CE – 0. Fig. Pagube mari produc larvele care în primele vârste sunt miniere. Pentru combaterea acestui dăunător se recomandă rotaţia culturilor. b-larvă. Dipterex 80PS – 0. 62. Adulţii rod frunzele tinere sub forma unor orificii sau produc rosături marginale. Noii adulţi rămân în căsuţele pupale din sol.Adultul părăseşte locul de hibernare la jumătatea lunii mai. când se hrăneşte cu plantele de mac. arături adânci imediat după recoltare pentru distrugerea căsuţelor pupale.

15%.13. Adulţii apar în luna mai. la semănat. Fiind un dăunător monofag se recomandă: asolamentul şi rotaţia culturilor. Piesele bucale. distrugerea resturilor vegetale după treierat. la apariţia viespii şi depunerii ouălor. Viespea coriandrului – Systole coriandri Nicol. Combatere. familia Chalcididae Viespea coriandrului se întâlneşte în Europa. %. utilizând produse organofosforice: Sinoratox 35CE – 0.9 – 2..2%. Zolone 30 PU . etc. tibiile şi tarsele sunt brun-deschis. iar capul şi toracele prezintă puncte rare (Figura 63). are loc împerecherea şi depunerea ouălor în seminţele de coriandru. Este o specie monofagă. în fenofaza de înflorire a coriandrului. Adultul are 1. Dipterex 80PS – 0. După 5-8 zile apar larvele care la completa dezvoltare se transformă în pupă şi apoi în adult. Descriere. ordinul Hymenoptera. Fig.5 mm lungime şi este de culoare albă. în ţara noastră fiind frecventă în zonele de cultură a coriandrului. Magic 20CE – 0. care sunt încă verzi.3%. Acestea au o germinaţie scăzută iar producţia de ulei este redusă. Asia. După perioada de zbor. 142 . Primăvara are loc transformarea în pupă şi apoi în adult în interiorul seminţelor de coriandru. Africa. Viespea coriandrului – Systole coriandri a-adult. Plante atacate şi mod de dăunare. 63. Pagubele pot ajunge la 10-50% din producţia de sămânţă. produse aplicate în fenofaza îmbobocirii culturii. care consumă interiorul fructului şi mai ales seminţele. Viespea coriandrului iernează în stadiul de larvă în interiorul seminţelor de coriandru şi are 2 generaţii pe an. recoltarea la timp pentru a evita scuturarea seminţelor. utilizarea de sămânţă sănătoasă.3..0. etc. neinfestată. Pagube produc larvele. Întreaga evoluţie durează 20-30 zile. b-mod de atac (după Săvescu şi Manolache) Biologie. corpul de culoare neagră-lucioasă.15 %.5 mm lungime. Tratamentele chimice se aplică în culturile puternic infestate. Larva are 2 – 2.

cunoscută ca dăunătoare la diferite plante din cele mai vechi timpuri. Iernează în primul an ca larvă.0 – 3.1. Primăvara larvele se ridică în straturile superficiale ale solului hrănindu-se cu părţile subterane ale plantelor. în cel de-al doilea an. La sfârşitul lunii august. După 14-20 zile apar larvele care rămân grupate în cuib sub ocrotirea femelei timp de 2 – 3 săptămâni. cu o reţea de nervuri evidente. mai ales în nopţile senine. care se retrag în sol pentru hibernare. răsadniţe. Adultul are corpul de 50. Descriere. este robust. Oul este elipsoidal de 3. familia Gryllotalpidae Este o insectă comună. apar adulţii. scurţi.0 mm lungime. adulţii apar în lunile februarie – martie. În sere . iar în al doilea an ca adult. acoperit cu perişori deşi. Aripile anterioare sunt pergamentoase iar cele posterioare bine dezvoltate şi membranoase. Împerecherea are loc în luna iunie. iar ventral brun-gălbuie. cu luciu verzui. În ţara noastră se întâlneşte frecvent. Toamna. de culoare galbenă. ultimul fiind terminat cu o pereche de cerci lungi (Figura 64).5 mm lungime. Este răspândită în Europa. în sol. în sol şi are o generaţie la doi ani. câte 300-400 ouă. Larva la apariţie este de culoare albă. deosebindu-se de adult prin dimensiunile mai mici ale corpului şi lipsa aripilor. apoi se răspândesc săpându-şi galerii proprii. Abdomenul este format din 10 segmente. dorsal de culoare brun-închis. ordinul Orthoptera. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa Latr. Capul este rotunjit. 143 . începutul lunii septembrie. iar în câmp în aprilie – mai. aproape cilindric.. Biologie. când se observă şi zborul acestora. cu aspect catifelat. populaţia de coropişniţe este alcătuită din larve de diferite vârste şi adulţi care se retrag pentru iernare. nordul Africii şi Asia Occidentală.CAPITOLUL XIV PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN CULTURILE DE LEGUME 14. mai ales în zonele cultivatoare de legume. pronotul globulos şi îngustat anterior. Ouăle sunt depuse grupat în cuiburi.0 – 60. Picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat. apoi devine castanienegricioasă.

2-larvă. 64. plantele tehnice (floarea-soarelui. etc. înregistrându-se pagube deosebite la răsadurile de varză. porumbul. 4-ootecă. etc.Adulţii şi larvele rod părţile subterane ale plantelor. ce atacă plantele cerealiere (grâul. 5-plante atacate (după Lazăr) Plante atacate şi mod de dăunare. Gryllosin 5 G – 30 kg/ha. tomate. ardei etc.). sfecla. etc. tutunul. Gropile se desfac în timpul iernii şi coropişniţele sunt adunate şi apoi distruse. Mesurol 4G 3 – 6 kg/ha. Combatere. Coropişniţa – Gryllotalpa gryllotalpa: 1-adult. La semnalarea atacului. 144 . Cele mai mari pagube sunt produse la culturile legumicole : varză. în care se găsesc coropişniţele. Efectuarea arăturilor adânci şi a praşilelor repetate pentru distrugerea galeriilor.Fig. în care se dezvoltă diferite microorganisme.. conopidă. Rădăcinile subţiri sunt retezate. Counter 5G – 40 kg/ha. care trebuie înlocuite de mai multe ori. pătlăgele roşii.). conopidă. orzul. pătlăgele vinete. care determină putrezirea organele respective. În rădăcinile mai groase de sfeclă. 3-ou. solul se tratează printre rândurile de plante cu produsele Sintogrill 5 G – 30 kg/ha sau Sinolintox 5 G – 25 kg/ha. morcov sau în tuberculii de cartof sunt roase galerii mari. Gropi capcană (50/50/50 cm) executate în toamnă. Aceste gropi sunt umplute cu gunoi proaspăt de cabaline. înainte de retragerea coropişniţelor pentru iernat. Este un dăunător polifag.

8 – 2. Prezintă două forme: a) femela apteră are corpul globulos de 1. 65. capul şi toracele brun-închis. cu câte 3 peri pe fiecare parte (Figura 65). În ţara noastră apare în unii ani sub formă de invazii. la adâncimi de 2 – 5 cm.plantă cu colonie de păduchi 145 . de culoare cenuşie-albăstruie. Coada este tot atât de lungă ca şi corniculele. Păduchele cenuşiu al verzei – Brevicoryne brassicae: a-femelă apteră. b-femelă aripată. Momelile pregătite se împrăştie în grămezi mici sau se încorporează în sol. în amestec cu untdelemn sau melasă (5 %). care se prepară din boabe de cereale (întregi sau sfărâmate).2. ceroasă. a b c Fig. 14. b) femela aripată are corpul de 1. corpul este acoperit cu o secreţie ceroasă. Antenele şi corniculele sunt de culoare mai închisă.5 mm lungime. acoperit cu o secreţie abundentă.. c. America. Descriere. Păduchele cenuşiu al verzei – Brevicoryne brassicae L. verdegălbui.Se pot folosi şi momeli toxice. de culoare cenuşie Antenele sunt verzui-negricioase şi aproape tot atât de lungi ca şi corpul. iar abdomenul galben-verzui. Coada este mai lungă decât corniculele (Figura 65). mai ales în regiunile de stepă şi a pădurilor de stejar. ordinul Homoptera. în cantitate de 60 kg/ha. la care se adaugă un insecticid (3 %). familia Aphididae Este răspândit în Europa. Asia etc.6 – 2.3 mm lungime. Corniculele sunt scurte şi umflate median.

Într-un an poate avea 15 – 16 generaţii. hrean. Lungimea corpului este de 6. Supersect 10 EC – 0. familia Pentatomidae Este răspândită în Europa. Într-o vară afidul poate avea 16 generaţii. de culoare roşie.Biologie. astfel că plantele stagnează în creştere.015 %. Adunarea şi distrugerea tuturor resturilor de plante rămase după recoltare. pe care se găsesc ouăle hibernante ale păduchelui. pe frunze apar pete galben-deschis sau rozii. astfel că producţia este redusă cu 30 – 40%. În luna iunlie apar virginogenele. iar în luna mai apare fundatrixul care formează colonii de fundatrigene. La începutul lunii octombrie fiecare femelă depune oul de iarnă. Sunt atacate şi seminţele. Adultul are corpul turtit dorso-ventral. astfel că tulpinile florifere se colorează în albastru-verzui. ordinul Heteroptera.1 %. Cei mai importanţi prădători care limitează coloniile de afide sunt: Coccinella spp. o generaţie se dezvoltă în 10 – 14 zile. Scymnus spp.3. până în zona fagului.05%.0 – 10. iar florile avortează sau se usucă. Iernează în stadiul de ou. Descriere. Pronotul este prevăzut cu 6 pete negre iar scutelul cu o pată neagră caracteristică. având ultimele două segmente de culoare neagră.. conopidă.025%.0 mm (Figura 66). Ploşniţa roşie a verzei – Eurydema ornata L. cu unul din următoarele produse: Actellic 50 CE – 0. Abdomenul este de asemenea de culoare roşie. având capul de culoare neagră. La temperatura optimă (18 – 20°C). Distrugerea buruienilor din familia Cruciferae. Fernos 50 PU –0. Africa de Nord şi Asia Mică.05%. ridichi. 146 . Polytrin 200 EC – 0. Efectuarea de tratamente chimice la apariţia primelor colonii de păduchi.. Păduchii formează colonii masive pe diferite crucifere: varză. Sumithion 50 CE – 0. Datorită atacului.1%. Pirimor 25 WG – 0. La noi se întâlneşte în toate regiunile de stepă. rămân pipernicite sau se usucă. aprilie apar larvele. Basudin 60 CE – 0. Combatere. 14. având baza de culoare roşie. depus în toamnă pe tulpinile sau peţiolurile frunzelor diferitelor plante crucifere cultivate sau spontane. Adalia spp.03% etc. Pot fi atacaţi şi semincerii. care rămân nedezvoltate. înţepând şi sugând seva din ţesuturi. şi Diaeretiella rapae. etc. Sumicidin 20 EC –0. Decis 2. Aripile prezintă câte o pată neagră alungită. ce constituie gazde intermediare în dezvoltarea dăunătorului.15%.5 CE – 0. gulii.05%. Plante atacate şi mod de dăunare. În luna august apare forma sexupară şi în septembrie forma sexuată.. În lunile martie. iar dintre paraziţi: Aphidius spp. cele aripate migrând pe culturile de crucifere.. pe partea inferioară a frunzelor.

4. având formă cilindrică. La culturile semincere. Tratamente chimice în timpul perioadei de vegetaţie utilizând produse organofosforice sau piretroide. Combatere. masculii fiind mai mici decât femelele. apoi devine roşie-cărămizie. Iernează în stadiul de adult. Prezintă 1-2 generaţii. Adulţii părăsesc locurile de iernare primăvara devreme. pe partea inferioară a frunzelor. familia Pieridae Este răspândit în Europa. La apariţie are culoarea galben-roşcată. Descriere. de culoare cenuşie. Ouăle sunt depuse în grupe de 12-14. ordinul Lepidoptera. atacă florile.. Asia (Japonia) şi nordul Americii. Corpul este negru. etc. când înţeapă şi sug sucul celular din frunze. dispuse în două rânduri paralele. în funcţie de regiuni. rareori până la 36. 14. 66. plantarea timpurie a răsadurilor. lujerii seminceri şi seminţele. prevăzut la cele două extremităţi cu două benzi circulare de culoare neagră. în frunzarul din păduri. Biologie. Larvele apărute ajung la maturitate prin luna iunie. etc. Plante atacate şi mod de dăunare. prin luna martie. b-plantă atacată Oul este caracteristic. Fluturele alb al verzei – Pieris brassicae L. Atacă în stadiul de adult şi în stadiul de larvă plantele de crucifere. La început se întâlnesc pe cruciferele spontane. apoi trec pe cele cultivate. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în toate regiunile de la şes şi până la munte. Larva este asemănătoare cu adultul.a b Fig. Ploşniţa roşie a verzei – Eurydema ornata a-adult. Adulţii au anvergura aripilor de 50 – 65 mm. Se aplică măsuri agrotehnice: pregătirea corespunzătoare a terenului. acoperit cu 147 . lucrări de întreţinere a culturilor. în resturile vegetale.

iar la sfârşitul lunii iunie se retrag pentru transformarea în pupă. Fluturele alb al verzei – Pieris brassicae: a-mascul. două macule rotunde în mijlocul câmpului şi una alungită pe marginea posterioară. aripile anterioare prezintă o singură maculă neagră în unghiul extern. de formă conică. rozând numai epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor. iar larva matură are culoarea verde sau galben-verzuie. cu striaţii longitudinale. Oul are 1. anul următor. de culoare cenuşie sau galben-verzuie. Fluturii apar primăvara în luna mai . Produce pagube mari în culturile de crucifere. prevăzute cu macule negre. Larvele în primele vârste stau grupate. pe pereţii caselor. Larva neonată este de culoare galbenă cenuşie. etc. Incubaţia durează 6-14 zile. a b c Fig. care se dezvoltă pe varza de toamnă. Generaţia de vară se eşalonează în lunile iulie şi august. b-femelă. larvele stau grupate. Iernează în stadiul de pupă pe trunchiul arborilor sau arbuştilor. pe garduri.10 – 1. de culoare galbenă. Aripile anterioare şi posterioare sunt de culoare albă.25 mm lungime. de culoare galbenă. uneori şi a treia generaţie. iar cele posterioare sunt prevăzute cu câte o maculă punctiformă pe marginea anterioară. La mascul. femelele după copulaţie depun ouăle izolat sau în grupe (15-20 ouă) pe partea inferioară a frunzelor. în special de varză şi conopidă. cu puncte negre. La femelă. Are două generaţii pe an. La apariţie. larvele se răspândesc pe plante şi rod toate 148 . c-larvă Biologie. Plante atacate şi mod de dăunare. Corpul este acoperit cu perişori albicioşi şi prezintă dorsal o dungă longitudinală. Pupa este carenată. aripile anterioare prezintă o maculă neagră în vârful superior. Adulţii generaţiei de primăvară apar în luna iunie. Larva are 40 – 50 mm lungime. iar generaţia de toamnă din august până în luna mai. 67. aripile posterioare au câte o maculă punctiformă numai pe marginea lor anterioară (Figura 67). Mai târziu. maculată cu negru. pe stâlpi. capul negru. iar lateral două dungi mai late.perişori albi-gălbui.

Sumi-alpha 5 CE – 0. pe parte inferioară a frunzelor.15%.05%.03%. Se pot folosi şi biopreparate ca Dipel WP – 0. Biologie. de culoare albgălbuie. pe care se înmulţeşte dăunătorul. iar lateral dungi oblice gălbui.1%.Talstar 10 CE – 0. mai rezistente la atac.07%.5.0 mm.0 – 40. Aripile posterioare sunt cenuşii. femela fiind mai mare decât masculul. 14. Decis 2. Sinoratox 35 CE0. Tratamentele trebuie aplicate. Foray – 0. Ekalux S – 0.5 CE – 0. Combatere.15%. Adulţii apar în mai-iunie şi au un zbor crepuscular sau nocturn. înconjurată cu dungi alb-gălbui. Ekamet 50 CE – 0.6-0. pentru a diminua rezerva biologică a dăunătorului. Efectuarea arăturilor adânci după recoltare. Ouăle sunt depuse în grupe. Buha verzei are două generaţii pe an şi iernează în stadiul de pupă în sol. cu diametrul de 0.035%. Karate 2. de la şes şi până la munte. Senthion 50EC – 0. lăsând doar nervurile mai groase.2%. Larva este de culoare variabilă. dorsal prezintă o dungă mediană deschisă. în terenuri bine pregătite. împotriva larvelor din primele vârste şi vor fi oprite înainte de învelirea căpăţânii. Dimilin 25WP – 0. Anvergura aripilor este de 40.7 mm. Femela are aripile anterioare brun-cenuşii.5CE – 0. pentru a obţine plante viguroase.Total 60 – 0.0 – 50. Oul este emisferic. La semnalarea atacului se vor aplica tratamente cu unul din următoarele produse: Actellic 50 CE – 0. Prezintă numeroase striuri. Descriere. Carbetox 37 CE – 0. La noi în ţară. Sumicidin 20 CE – 0. pe cât posibil. părăsesc plantele şi se retrag în sol 149 . Capul şi protoracele sunt de culoare neagră. prevăzute cu linii transversale mai închise la culoare.1%. Larvele care apar se dezvoltă pe plantele care au apărut sau pe plantele învecinate. ordinul Lepidoptera. Zolone 35 CE – 0. etc. Buha verzei – Mamestra brassicae L. de la verde-deschis până la brun-cenuşiu. etc. Răsadul de varză să se planteze cât mai timpuriu.frunzele. care se unesc în regiunea polului exterior. Lungimea corpului. În mijlocul câmpului.05%.1 % etc.0 mm (Figura 68). Pe toată lungimea corpului.. se întâlneşte în toate regiunile.1%.15%.04%. cu marginile mai închise la culoare. aspect ce poartă numele de scheletuirea frunzelor. în Asia. Distrugerea buruienilor crucifere în cursul perioadei de vegetaţie. sub forma literei “W”. La completa dezvoltare. la maturitate este de 35.04%.4%. familia Noctuidae Buha verzei este răspândită în toată Europa. se află o pată reniformă bine distinctă. Fluturii prezintă dimorfism sexual.

Buha verzei – Mamestra brassicae a-adult. În aceste galerii se adună resturile de hrană şi excrementele larvelor. în terenuri bine pregătite. 150 . Decis– 0. Sumi-alpha – 0. pe cât posibil. Combatere. la început rod epiderma inferioară şi parenchimul frunzelor apoi perforează limbul frunzelor. Sumicidin– 0.Zolone– 0.pentru transformarea în pupă. Karate – 0.04%. Tratamente chimice cu unul din produsele: Actellic– 0. care se dezvoltă până în luna septembrie.15%.15%. Este o specie polifagă.2%. Ekalux– 0. Ekamet– 0. Fluturii apar prin luna iulie şi dau naştere la o nouă generaţie de larve. 68. Senthion – 0.1%. împotriva larvelor din primele vârste şi vor fi oprite înainte de învelirea căpăţânii.07%. pentru a diminua rezerva biologică a dăunătorului.c-larvă şi mod de dăunare Plante atacate şi mod de dăunare. sub forma unor orificii neregulate.05%.04%. Tratamentele trebuie aplicate. pe care se dezvoltă ciuperci şi bacterii producând putrezirea acestora. b a c Fig. Pagube mai mari produc omizile din ultimele vârste care pătrund în căpăţânile de varză şi rod galerii. Răsadul de varză să se planteze cât mai timpuriu.05%. etc. Carbetox– 0. pe care se înmulţeşte dăunătorul.1%.035%.03%. b.15%. Talstar– 0.Total-0. mai rezistente la atac. Sinoratox 0.4%. Distrugerea buruienilor crucifere în cursul perioadei de vegetaţie. Dimilin – 0. Arături adânci după recoltare. Larvele. pentru a obţine plante viguroase.

Femelele. În regiunea posterioară are 1-2 formaţiuni digitiforme. pubescent. Insecta prezintă 2-3 generaţii pe an.. G2 în iunie-august şi G3 în august-aprilie anul următor. după împerechere. Incubaţia durează 7-10 zile. 151 . Femela este mai mare.8-1. a b c Fig. are loc transformarea larvelor în pupe. la adâncimi de 5-10 cm. În ţara noastră este frecventă în zonele cultivatoare de legume. Adulţii apar în a doua jumătate a lunii iunie. ordinul Diptera. prezintă formă de butoiaş şi este de culoare albă-lucioasă. cu trei dungi negre pe pronot şi una dorsală pe abdomen. Descriere. mai rar în cotoarele de varză şi conopidă.14. când se plantează în câmp răsadurile de varză. acest dăunător are trei generaţii pe an : G1 în aprilie-iunie . corpul este fusiform. au loc împerecherea şi ponta. Antenele şi picioarele sunt de culoare neagră (Figura 69). Adulţii au corpul de 5-7 mm lungime şi prezintă dimorfism sexual. de culoare castanie. America de Nord. Biologie. dintre care cele două mediane sunt mai dezvoltate. 69. etc. corpul este eliptic. Ouăle sunt depuse izolat sau grupat. mai deschisă la culoare şi slab pubescentă. familia Anthomyidae Este răspândită în Europa. După 2-3 zile de la apariţie. În zona de câmpie sau colinară. Masculul este cenuşiu. Stadiul de pupă durează 1-3 săptămâni. Pupa are 6-7 mm lungime.1 mm lungime. în zona coletului. Regiunea posterioară a abdomenului este trunchiată oblic şi prezintă 6 perechi de formaţiuni digitiforme. Adulţii apar primăvara. b-larvă şi mod de dăunare. c-plante atacate Oul are 0. În luna iunie. Musca verzei – Delia brassicae a-adult. uneori şi mai mult.6. depun ouăle pe plantele de varză de toamnă sau pe seminceri. Larva are 7-8 mm lungime. alb-gălbui. Iernează în stadiul de pupă în sol. Musca verzei – Delia brassicae Bche. la sfârşitul lunii aprilie.

d-bulb atacat (după Săvescu) 152 . Fig. Musca atacă cruciferele cultivate şi spontane. În perioada pontei sau la apariţia larvelor se vor face tratamente cu : Sinoratox 35 CE-0.08 %. muştarul. Plantele atacate au frunzele verde-închis. Acestea stagnează în creştere. Larvele apărute pătrund în colet şi în rădăcini. se usucă şi se smulg uşor. specia este bivoltină cu evoluţia generaţiilor astfel : G1 în aprilie-iunie şi G2 iunie-aprilie anul următor. Sămânţa şi arpagicul se vor trata înainte de însămânţare sau plantare cu Etion 25 PU. varza. cu o dungă mediană mai închisă. Birlane 50 CE. Pronotul este gălbui. Adunarea şi distrugerea resturilor vegetale după recoltare. Descriere. se îngălbenesc. Aripile sunt gălbui. conopida. c-pupă. Producţia poate fi diminuată în unii ani cu până la 60 %.2 %.7.0–7. mai ales în regiunile din nordul Moldovei şi Munteniei. însămânţarea şi plantarea cepei mult mai timpriu. familia Anthomyidae Este răspândită în toată Europa şi America de Nord. culturile se vor amplasa pe soluri cu pH mai ridicat. corpul este de culoare cenuşie-gălbuie. b-larvă. 14. Larvele transmit şi unele bacterii (Erwinia carotovora). Musca cepei – Delia antiqua Meig. 70. Musca cepei – Delia antiqua: a-adult. rămân pipernicite. Combatere.În zona de dealuri. lăsate pe sol.0. ordinul Diptera.0. În zonele infestata.. Basudin 60 CE. rapiţa.1 % etc. În ţara noastră apare în unii ani. iar plantele atacate se vor smulge şi distruge. Pentru colectarea pontelor se vor folosi benzi capcană din arpagic semănat de timpuriu.0 mm lungime. unde formează galerii longitudinale. etc. Adultul are 6. iar picioarele negre şi prevăzute pe marginea internă a tibiilor posterioare cu numeroşi perişori scurţi (Figura 70). Se vor face controale periodice. cu pete şi dungi negricioase. 80-100 g/ Kg sămânţă sau 200 g/100 Kg arpagic. care determină putrezirea rădăcinilor. Plante atacate şi mod de dăunare.

în terenuri bine pregătite. Pentru combaterea adulţilor din prima generaţie se aplică tratamente la avertizare cu produsul Sinolintox 10 G – 4 kg ş. unii autori recomandă plantarea de benzi curse din arpagic pentru atragerea adulţilor în timpul pontei. În zonele de invazii. plop. unde are loc transformarea în pupă. mai apar adulţii care se hrănesc cu nectar şi secreţii dulci de la salcie. Larvele care apar se dezvoltă în bulbi. Noii adulţi apar în prima jumătate a lunii iunie. Strângerea după recoltare a tuturor resturilor vegetale şi distrugerea lor prin ardere sau îngropare. în apropierea coletului. Primăvara. Basudin 60 CE – 0. Produce pagube în culturile de ceapă.15 %. Larvele din generaţia a II-a şi a III-a atacă numai bulbii. 153 . care duc la putrezirea bulbilor. după depunerea ouălor. praz şi alte liliacee. după care migrează în culturile de ceapă unde au loc copulaţia şi ponta. în care sapă galerii.a. Prezintă 2 – 3 generaţii pe an. Culturile de ceapă vor fi controlate periodic./ha. usturoi. care se vestejesc şi se usucă.0 – 8. este de culoare albgălbuie.etc. Însămânţarea sau plantarea arpagicului să se facă cât mai timpuriu. Combatere.Larva matură are 5. Pagubele pot ajunge la 20-30%. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici pe sol. după care se retrag în sol. În aceste galerii pătrund bacterii şi ciuperci. Iernează în stadiul de pupă în sol.0 mm lungime. iar pentru generaţia a II-a şi a III-a cu Diazol 60 EC – 0.. Regiunea posterioară a abdomenului este prevăzută cu 12 mameloane digitiforme şi cu numeroşi spiculi. Larvele din prima generaţie atacă frunzele. etc. benzile se distrug. în care rod galerii. asigurându-se în acest fel o dezvoltare mai viguroasă a plantelor. În galeriile formate în bulbi se grefează microorganisme (bacterii. Plantele atacate au frunzele îngălbenite.1%. ciuperci) care duc la putrezirea acestora în câmp sau în depozite. în lunile aprilie. iar mai târziu pătrund în bulbii care încep să se formeze.. Plante atacate şi mod de dăunare. iar plantele atacate vor fi scoase şi distruse prin ardere sau îngropate. la o adâncime de 10 – 20 cm. Biologie.

Oul are culoare variabilă. Oul este oval . de culoare verde-palid. solarii. prevăzut cu un pedicel scurt. Larvele mature au corpul turtit dorso-ventral de 0.53 mm lungime. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele pe diferite plante legumicole şi ornamentale din sere. înainte de ecloziune.8 mm lungime. ordinul Homoptera.Trialeurodes vaporariorum: a-adult. ceroasă. cu aspect făinos. familia Aleurodidae Este originară din zonele tropicale ale Americii. Antenele sunt alcătuite din 7 articole (Figura 71).CAPITOLUL XV PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI PLANTELOR LEGUMICOLE DIN SERE 15.46 – 1. a b Fig. Aripile sunt albe. de culoare albă-gălbuie.. Musculiţa albă de seră – Trialeurodes vaporariorum Westw. iar pe timp călduros şi în câmp. Larva neonată are corpul oval. 71. de culoare galbenă-pal. albă. Musculiţa albă de seră .15 – 1. Corpul este alungit. de 0.1. Pe părţile laterale prezintă o bordură de spini scurţi.alungit. Femela are 1. cu ochii roşii.7 – 0. alb-gălbuie la depunere şi negru-violet.22 – 0. tarsele şi vârful abdomenului brune. Descriere. iar masculul 1. iar ochii.24 mm lungime. de unde s-a răspândit în toate regiunile globului. cu luciu metalic. c-larvă (după Dobreanu Ecaterina şi Manolache) 154 . tibiile.43 mm. b-frunză de tomate atacată. acoperit cu o secreţie pulverulentă. iar dorsal 15 – 20 de perişori albicioşi.

155 . unde se află localizate coloniile de insecte. reducându-se procesele fiziologice. generaţiile se suprapun.2%. Se va stropi mai ales partea inferioară a frunzelor.5 EC-0.1%. O generaţie completă se dezvoltă în 3-4 săptămâni. produse organoclorurate: Thiodan 35 CE-0.. adult.1%. fasole. musculiţa albă are 3 – 4 generaţii pe an. care contribuie la perpetuarea focarelor de infecţie. prin micşorarea suprafeţei de asimilaţie. se vor dezinfecta prin stropiri cu produse organofosforice sau carbamice. produse piretroide: Decis 2. Larvele apărute se deplasează pe organele plantei. Fastac 10 EC-0.etc. Distrugerea florei spontane din jurul serelor şi solariilor. crizanteme.2%. Nogos 50 CE-0.1%.. frunzele se îngălbenesc. Corpurile serelor.Biologie. Datorită atacului. întâlnindu-se în acelaşi timp diferite stadii ale insectei: ou. în formă de cerc. uneori şi lăstarii. castraveţi. Tamaron 600 LC-0.. ardei. produse care inhibă formarea chitinei: Rimon 10 EC – 0. La scăderea temperaturii. pătlăgele vinete. în doze mărite sau prin fumigări cu aerosoli. Ekamet 50 CE-0. Combatere.1%. înţepând şi sugând seva din ţesuturi.05%.15%. Thionex 35 CE-0. Se vor efectua tratamente chimice la apariţia focarelor de infecţie. o parte din insecte se reântorc în sere. în funcţie de factorii climatici.1%.04%. care favorizează dezvoltarea unor ciuperci saprofite din genurile : Alternaria. Lannate 90 WS-0. Fusarium. pe partea inferioară a frunzelor tinere. În timpul verii.15%.05%. etc. După recoltare. De regulă. muşcate etc. Thionex 50 WP-0.05%.05%. libere de plante. În condiţii de seră. uneori şi mai multe. musculiţa poate migra din sere pe diferite plante în câmp. etc. în funcţie de factorii ecologici. rămâmând pe partea inferioară a frunzelor până la transformarea în adulţi. Este o insectă polifagă. încât se pot întâlni în tot cursul anului diferite stadii ale insectei. Plante atacate şi mod de dăunare. reinfestând culturile. Adulţii şi larvele colonizează frunzele.05%. Organele atacate sunt acoperite de dejecţiile insectei. se usucă şi cad. gerbera. formându-se un miceliu de culoare închisă. care atacă numeroase specii de plante legumicole: tomate.5 CE-0. Depunerea ouălor are loc în grupe (10-50 ouă). Acest lucru duce la debilitarea plantelor. Divipan 100 EC-0.Onevos 31. produse carbamice: Unden 50 PU-0. toate plantele sau resturile de plante vor fi scoase în afara serelor şi distruse prin ardere. larvă. Penicillium. precum şi plante ornamentale: garoafe. cu unul din următoarele produse: produse organofosforice: Actellic 50 EC-0.02%. Karate 2. begonii.5 CE-0. De regulă generaţiile se suprapun. devin apode după câteva zile. Vapona 48 CE-0. Incubaţia durează 5-10 zile. unde se înmulţeşte până în toamnă.

Nematodul galicol al rădăcinilor – Meloidogyne incognita: a-femelă (după Goodley).32 mm lăţime. între 25 şi 90 zile. În jurul orificiului anal prezintă striaţiuni circulare. Prezintă un dimorfism sexual accentuat. hrană. caracteristice (Figura 72). acoperit cu o cuticulă subţire.15. de 1. Iernează ca femelă sau larvă în inteiorul rădăcinilor diferitelor plante sau în sol. fin inelată. etc.0 mm lungime. cînd se răspândesc în sol în căutarea rădăcinii plantei. ordinul Tylenchida. 72. Masculul are corpul cilindric (viermiform). perforând ţesuturile în zona vârfului de creştere. Poate avea 4 – 8 generaţii pe an.47 mm lungime şi 0.2. Ouăle sunt depuse într-o ootecă alcătuită dintr-o masă mucilaginoasă ataşată de corpul femelei. grupe de ouă. b-mascul(după Najakure).36 – 0. fiind o specie iubitoare de căldură. Femela are corpul de 0.2 – 2. sub formă de cârlige. Biologie.44 mm lungime. acoperit cu o cuticulă netedă. acoperit cu o cuticulă inelată transversal. de culoare albă. Nematodul galicol al rădăcinilor – Meloidogyne incognita. În zonele calde se dezvoltă în câmp. cu gâtul alungit. Larvele părăsesc ouăle în stadiul doi de dezvoltare. în funcţie de temperatura şi umiditatea solului. Este considerat cel mai păgubitor dăunător al culturilor din sere. ce se întind aproape pe toată lungimea corpului. Descriere. 156 . În jurul orificiului genital se găsesc 2 spiculi chitinoşi. a b c Fig. Larva are corpul viermiform de 0. În interiorul corpului se pot observa prin transparenţă. Durata unei generaţii variază în limite foarte largi. familia Heteroderidae Acest dăunător se întâlneşte în toate regiunile globului. iar în cele temperate numai în sere. în formă de pară. c-rădăcină atacată Oul este elipsoidal. Corpul este de culoare albă. în diferite faze de dezvoltare. Lateral prezintă 4 incizii.

ghivece cu flori). pământ.50 – 60 kg/ha. 157 . larvele mascule devin viermiforme iar cele femele devin piriforme. Vydate 10 G . se îngălbenesc şi se usucă. densitatea populaţiei şi condiţiile de mediu. Mocap 10 G – 50 – 75 kg/ha. are loc diferenţierea sexelor. Infestarea plantelor se face imediat după plantarea răsadului. Pe rădăcinile atacate se instalează diferite ciuperci din genurile Fusarium. În serele neinfestate se va da o atenţie deosebită măsurilor profilactice. Este un dăunător polifag. Cultivarea soiurilor şi hibrizilor de tomate rezistenţi la atacul nematozilor. îndeosebi la tomate şi pătlăgele vinete. În dreptul galelor se produce astuparea vaselor libero-lemnoase şi circulaţia sevei se întrerupe. larvele secretă enzime care determină hipertrofierea celulelor sub forma unor gale (umflături caracteristice). nematodul produce pagube numai în sere. larvele devin imobile şi rămân în acelaşi loc până la sfârşitul evoluţiei. etc. plantele nu se mai dezvoltă. ce atacă peste 1300 specii. Cea mai eficientă metodă de combatere a nematozilor este tratarea solului cu nematocide. aparţinând la peste 40 familii botanice. După efectuarea lucrărilor de defrişare şi mobilizare. care grăbesc procesul de pieire a plantelor. Plante atacate şi mod de dăunare. mai puţin la castraveţi. salată etc. de la vârf la bază.. Din cauza atacului. La defrişarea culturilor. iar prezenţa galelor pe rădăcini se semnalează abia după 3 – 4 săptămâni. Dozomet 10 PP – 600 kg/ha.După o perioadă de hrănire. se recomandă ca solul să fie menţinut în stare umedă timp de 2 – 3 săptămâni. Dazomet 90 G – 500 kg/ha. prin toate lucrările care se aplică solului trebuie să se urmărească să nu se favorizeze diseminarea nematozilor. În serele infestate. În ţara noastră. să fie scoase din sere în saci de polietilenă. Combatere. Odată cu hrănirea. privind împiedicarea pătrunderii nematozilor. În acest scop se va supune unui control riguros tot materialul care se introduce în sere (răsaduri. se recomandă ca scoaterea plantelor să se facă cu ajutorul cazmalei şi toate resturile vegetale cu particule de pământ. ca să nu fie infestate cu nematozi. Forma şi mărimea galelor variază după planta gazdă. împiedicându-se astfel împrăştierea particulelor de sol infestate. ceea ce determină putrezirea şi pieirea plantei. Verticillium. În ţara noastră sunt folosite următoarele produse nematocide: Basamid granule – 500 kg/ha. După ultima năpârlire. pentru putrezirea rădăcinilor cu gale.

de culoare albă (Figura 73). ruginiu. de culoare brună. cultivaţi în zonele de silvostepă şi în zona pădurilor. Asia şi Africa.0 mm.52. 73. Europa. Larva de vârsta I-a. de culoare gălbuie. Antenele sunt formate din 10 articole. Lungimea corpului este de 1. larvă şi mod de dăunare 158 . Descriere..3-0. Întreg corpul este acoperit cu un strat de ceară. O densitate mai mare s-a înregistrat în ultimii ani în unele parcele neângrijite de prun. Corpul masculului este acoperit de o carapace oval-alungită. turtit dorso-ventral de cca 1. are corpul alungit. Aripile sunt transparente.5 mm iar lăţimea este de 1. piersic. familia Lecaniidae Dăunătorul se întâlneşte în America. Larva de vârsta a II-a are corpul eliptic. Antenele sunt formate din 7 articule. Femela are corpul globulos. turtit dorso-ventral. de culoare castanie. al III-lea şi al V-lea fiind mai lungi şi păroase. Păduchele ţestos al prunului – Parthenolecanium corni Adult. Masculul are corpul alungit.1.0 mm lungime.5-4. de 0. di judeţele Constanţa şi Argeş.CAPITOLUL XVI PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAŢIILE DE POMI 16. cu rol proptector. având vârful acestora roşcat. a b Fig. ordinul Homoptera.0 mm. lipsit de aripi şi picioare. cu antene şi picioare.4 mm lungime. În ţara noastră se întâlneşte pe pomii răzleţi. Lungimea corpului este de 3. prevăzut cu o pereche de aripi. cais. Antenele sunt formate din 6-7 articole. Păduchele ţestos al prunului – Parthenolecanium corni Bche.

Femela este lipsită de ochi.6 – 2. păpădie. Femela are corpul acoperit cu un scut oval circular. În România a fost semnalat în anul 1933. trandafir. când se produce năpârlirea şi apar larvele de vârsta a doua. ramurilor. larvele încep să apară în a doua jumătate a lunii iunie. de culoare galben-portocalie. unde încep să se hrănească. Pe organele atacate se găsesc dejecţii dulci ale păduchelui care favorizează dezvoltarea ciupercii Capnodium salicinum. salcâm. care după ce moare se constituie într-un scut protector. troscot etc. picioare şi aripi având numai rostrul bine dezvoltat. Păduchele ţestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus ordinul Homoptera. cu exuvia larvară conică. de unde s-a răspândit prin comerţul de material săditor şi fructe.8 – 1. încep să se retragă în adăposturi. America de Nord.Biologie. Hrănirea larvelor durează până în luna septembrie. are loc împerecherea iar ouăle sunt depuse sub corpul femelei. la baza mugurilor sau în diferite alte adăposturi. corcoduş. Arad şi Timiş. 159 . de-a lungul nervurilor. Incubaţia durează 20-30 zile. fiind menţinut pe lista dăunătorilor de carantină. care produce înnegrirea oragnelor atacate. care pe măsură ce timpul se răceşte. Descriere. bruncenuşiu. În primăvară. pătlagină.2 mm în diametru. La maturitate. Are o singură generaţie pe an. pe peţiol şi pe lăstari. care produce necrozarea ţesuturilor scoarţei . mentă. După 18-25 de zile încep să se diferenţieze în masculi şi femele. vişin. 16. Combatere. precum şi o serie de plante ierboase: sfeclă. Odată cu înţepăturile pe care le face dăunătorul sunt introduse enzime împreună cu saliva. pentru iernare. Este considerat ca unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor şi a altor specii de plante. Dăunătorul iernează în stadiul de larvă de vârsta a II-a pe partea inferioară a ramurilor. de unde s-a răspândit în toate bazinele pomicole ale ţării. Este un dăunător polifag. care atacă specii lemnoase ca: prun. După apariţie. cireş. larvele îşi încep activitatea migrând spre ramurile subţiri. acestea se fixează mai ales pe partea inferioară a frunzelor. în crăpăturile scoarţei tulpinilor. Pe o parte şi alta a paletelor laterale există câte 3 perechi de piepteni laţi. Frunzele se etiolează parţial sau total şi cad. Plante atacate şi mod de dăunare. de 0. Africa de Sud şi Europa. nuc. viţă de vie.2 mm lungime. scurţi şi dinţaţi la vârf . Corpul femelei este cordiform. antene. Pigidiul este prevăzut cu două perechi de palete. familia Diaspididae Este originar din China.2. se fixează şi pe partea superioară a frunzelor. piersic. în Japonia. La densităţi mai mari ale acestora. având 1. în judeţele Bihor. Se recomandă în general aplicarea aceloraşi măsuri ca şi în cazul păduchelui ţestos din San Jose. corn. Prezintă dimorfism sexual. centrală sau puţin excentrică. agriş.

74. frecvent două generaţii. are ochi. larvele năpârlesc şi trec în vârsta a II-a.e-atac pe ramură. d.mascul. a b c d e Fig. lungi şi subţiri.26 mm lungime. de 0. de 1. pe tulpinile şi ramurile pomilor. eşalonat. Are 2 – 3 generaţii pe an. care se împerechează. Corpul masculului este alungit. picioare bine dezvoltate şi o pereche de aripi membranoase (Figura 74). galben . Pe partea dorsală a pigidiului există trei grupe de glande tubulare.portocalie. care secretă mătasea necesară confecţionării scutului. b-larvă de vârsta a I-a. Larva primară (vârsta I) este ovală. c-nimfă de mascul.20 – 0. de culoare galbenportocaliu. Aparatul bucal este rudimentar deoarece masculul nu se hrăneşte. antene. Masculul are scutul de aceiaşi culoare.Este o specie larvipară şi este lipsită de glande circumgenitale. Larva secundară (vârsta a II-a) este apodă şi asemănătoare cu femela. iar femela depune larve. frunze. ramuri. diferenţiindu-se în masculi şi femele.8-0. frunză şi fructe Biologie.2-1. apar adulţii. care evoluează astfel: GI = mai – iunie şi GII = iulie – august. 160 . La sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. La începutul lunii aprilie. pe o perioadă de 6-7 săptămâni.9 mm lungime. de 0. Larvele neonate se răspândesc pe tulpini. Iernează în stadiul de larvă de vârsta I sub scut.5 mm lungime. Masculul are antene păroase formate din 10 articole. picioare şi două sete lungi. după o perioadă de hrănire. Păduchele ţestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus: a. oval-alungit.

ulmul. după care se îngroaşă. La un atac puternic. La înfiinţarea livezilor se va folosi numai material săditor neinfestat. Odată cu înţepătura este introdusă şi saliva. frunzele sunt etiolate. Carbetox 37 CE – 1%. caracteristice. Polisulfură de bariu 6%. Dintre arbori.3%. Ca specii parazite mai importante sunt: Prospaltella perniciosi. În timpul repausului vegetativ se va folosi unul din produsele: Ulei Cosmol – 2%.1%. Păduchele ţestos din San José are numeroase specii de paraziţi şi prădători. plopul.1%.2%. femela depune larvele generaţiei a II-a. pomi şi plante ierboase. iar pomii în vârstă se usucă în 7 – 10 ani.2%. Ulei Oleoekalux – 1. Combatere. care conţine un complex enzimatic. procurat din pepiniere autorizate. înţepând şi sugând sucul celular din ţesuturi. Admiral 0. Imidan 50 CE – 0. (ordinul Hymenoptera). arbuşti. Ulei Spindel – 1. 161 . etc. Efectuarea de tratamente chimice în timpul repausului vegetativ şi al perioadei de vegetaţie. ce atacă peste 200 specii de arbori. începutul lunii august. din care cauză ţesuturile se necrozează şi se înroşesc în jurul locurilor de fixare. Murfotox 68 CE – 0. Sumithion 50 CE – 0. Ulei Oleocarbetox – 3%. Carbetox 37 CE – 0. formându-se pete roşii. Plante atacate şi mod de dăunare. Preferă păducelul. părul. Lannate 25WP – 0. cireşul. piersicul.5%.5%. Acestea hibernează până în primăvara anului următor. În acest timp se formează scutul protector din fire de mătase şi ceară. a cărei apariţie se prelungeşte până în lunile septembrie. Prospaltella fasciata. pomii tineri se pot usca în 2 – 3 ani. Sinoratox 35 CE – 0. Zeamă sulfocalcică 20%. salcia etc. Larvele se hrănesc. Zolone 35 CE – 0.5%. Dintre speciile pomicole atacă mărul. Nu s-a semnalat atac pe conifere.1%. Aplaudus super – 1. lemnul câinesc şi gutuiul japonez. După împerechere. arbuşti ornamentali şi forestieri atacă teiul. dar preferă speciile lemnoase. fructele sunt mici şi deformate.4%. Pomii atacaţi vegetează slab. În perioada de vegetaţie tratamentele se fac la avertizare cu unul din produsele: Actellic 50 CE – 0. care este mai puţin dens astfel încât poate fi străbătut mai uşor de diferite substanţe chimice.1%. Fyfanon 50SC – 0. etc. Este un dăunător polifag.6%. Ultracid 40 PU – 0.2%. Ekalux S – 0. octombrie. se întăreşte şi devine mai rezistent. etc.1%. la sfârşitul lunii iulie. năpârlesc şi are loc diferenţierea în masculi şi femele. salcâmul.05%. iar ca specii prădătoare: Chilocorus bipustulatus şi Chilocorus renipustulatus (ordinul Coleoptera).1%. Adulţii se găsesc atât pe părţile lemnoase. Pallas 0. precum şi pe frunzele şi fructele pomilor atacaţi.unde îşi introduc rostrul în ţesuturi şi se hrănesc cu sucul celular.

Antenele sunt formate din 5-6 articole. a b c Fig. Femela apteră. are corpul oviform. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături. Tratamente chimice: 162 . Plante atacate şi mod de dăunare. mor înainte de a se reproduce. sub formă de nodozităţi sau tumori canceroase. Lungimea corpului este de 1. Femela aripată. Descriere. ordinul Homoptera. Atacă mărul. care apar în primăvară.pe lăstari Biologie. în cazuri foarte rare pe păr sau gutui (evoluţie holociclică. mod de dăunare: b-pe rădăcini. de culoare albă. mărul. 75.. în anul 1787 odată cu materialul săditor. În Europa. larvele de fundatrix. Corniculele sunt reduse şi prevăzute pe părţile lor laterale cu 10-15 peri. Specia are un ciclu biologic complet numai în ţara de origine (America de Nord). Aripile sunt mai lungi decât corpul. pe lăstari. mai rar şi alte specii: gutuiul. Poate avea 8-12 generaţii pe an.3 mm. pe tulpini şi rădăcini. Lungimea filamentelor ajunge la 3-4 mm. bombat. unde are ca plantă gazdă primară.16.3.1 mm (Figura 75). Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum a-adult.8-2. Lungimea corpului este de 1. monoecică sau anholociclică). Iernează ca larve pe rădăcini sau pe părţile aerine ale pomilor. Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm. La noi în ţară este frecvent în livezile de măr din toate regiunile pomicole. evoluţia lui este incompletă şi are loc numai pe măr.9-2. c. de culoare brun-închis. Combatere. Chiar dacă apare şi forma sexuată. familia Eriosomatidae Este originar din America de Nord. de unde a fost introdus în Europa(Anglia). are corpul oval-alungit. iar ca plantă gazdă secundară. Se dezvoltă doar forma asexuată. care formează un înveliş filamentos. Păduchii se localizează pe frunze. părul etc. înfiinţarea de noi plantaţii cu soiuri rezistente. acoperit cu o secreţie ceroasă abundentă. folosirea de material săditor sănătos. Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară. Răspândirea de la un pom la altul se face cu ajutorul curenţilor de aer. înţepând şi sugând sucul celular. de culoare brun-închis. ulmul american.

Ulei Oleoekalux – 1. V şi VI negre sau fumurii. care sunt negre (Figura 76). Prezintă două forme şi anume: Femela apteră are corpul piriform de 1.0 mm lungime.5 mm lungime. etc.A. ordinul Homoptera.0 – 2. de culoare verde. 76. Aplaudus super – 1. articolul al III-lea mai lung decât al IV-lea. baza tibiilor. Antenele sunt mai scurte decât corpul. tibiilor şi tarselor. tarsele. precum şi în S. corniculele. a femurelor şi articolele antenale I.5%.4. capul. Corniculele sunt negre.5 – 2.- - în timpul repausului vegetativ cu unul din produsele: Ulei Cosmol – 2%. Thionex – 0. Zeamă sulfocalcică 20%. iar coada este brună şi aproximativ ½ din lungimea corniculelor.15%.2%. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi: a-femelă apteră.. c-lăstar atacat (după Manolache şi Boguleanu) 163 . b-femelă aripată. În ţara noastră este prezent în toate regiunile pomicole. în afară de vârful femurelor. Femela aripată are corpul de 2. Picioarele sunt verzi. cu capul galben sau negru. Ulei Spindel – 1. Carbetox 37 CE – 1%. iar ochii roşii.U. familia Aphididae Este răspândit în regiunile mediteraniene ale Europei. 16. segmentul anal. în perioada de vegetaţie tratamentele se fac utilizând produsele: Thiodan. Polisulfură de bariu 6%. metatoracele. mezotoracele. Ulei Oleocarbetox – 3%. II. a Fig. Articolele III şi IV antenale sunt galbene. Reldan – 0. de culoare verde sau verde gălbui.5%. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi De Geer. Descriere.5%.

ceroasă. Plante atacate şi mod de dăunare. rezultând pseudocecidii. 164 . Corniculele sunt de culoare neagră. pulverulentă. mai închise. Sumithion 50 CE – 0. care dau naştere la forma sexuată : masculi şi femele. femelele depun ouăle de iarnă (de rezistenţă). Antenele sunt galben-verzui. Este un afid cu dezvoltare holociclică. Capul şi lobii toracici sunt de culoare brun-închisă. După împerechere. Acestea continuă să se înmulţească tot partenogenetic vivipar.0-2. la apariţia primelor colonii de păduchi se vor executa tratamente cu unul din produsele: Carbetox 37 CE – 0. Organele atacate sunt acoperite cu dejecţiile păduchilor.1%.5 CE – 0. Femela aripată are corpul de 2. etc. începând de la vârf spre peţiol şi de la margini spre nervura principală.05%.4 mm. dilatate la vârf şi uşor curbate. Insectele înţeapă şi sug sucul celular din ţesuturi. pe care se dezvoltă filamentele ciupercii Capnodium salicinum. precum şi alte rosacee.03%.4%. care formează aşa numita “rouă de miere”. de culoare cenuşie. iar abdomenul este verde palid. Descriere. Chess 25WP – 0.1%.. obişnuit la baza mugurilor. la fundatrigenele nearipate şi aripate. 15. Femela apteră are corpul alungit. Nogos 50 CE – 0. Frunzele se răsucesc. monoecică. Coada este mai lungă decât corniculele (Figura 77). Ambush 25 CE – 0. Vapona 48 CE – 0. Ripcord 40 CE – 0. pulverulentă. de 2. de culoare verde-gălbuie şi acoperit cu o secreţie pulverulentă. Asia şi Africa de Nord. prezentând 8 – 12 generaţii pe an.1%. Sinoratox 35 CE – 0.5. Corpul este acoperit cu o secreţie ceroasă. Primăvara. În primăvară. familia Aphididae Dăunătorul este răspândit în toate plantaţiile de prun din Europa. În ţara noastră se întâlneşte în zonele de stepă. În ultima decadă a lunii septembrie în coloniile de virginogene apar sexuparele. Iernează în stadiul de ou de rezistenţă depus pe ramurile subţiri. Karate 2.Efectuarea tratamentelor de iarnă utilizând produsele: Polibar 6% sau Carbetox 37 CE – 1%. Combatere. silvostepă şi în subzona pădurilor de stejar. Fernos 50 PU – 0.1 mm lungime. care ajunse la completa dezvoltare dau naştere pe cale partenogenetică vivipară. Mavrik 2F – 0. în fenofaza de dezmugurire a pomilor. Atacă frecvent mărul.1%.1.01%. cu articulele de la bază şi de la vârf.Biologie. din ouăle de rezistenţă apar larvele din care vor lua naştere femelele fondatoare (fundatrix). albastră cenuşie.05%. ordinul Homoptera.025%. Păduchele cenuşiu al prunului – Hyalopterus pruni Geoffr.0-2. Datorită atacului frunzele se îngălbenesc şi se usucă.

Agrostis etc. Calamagrostis. Păduchii se localizează spre vârful lăstarilor şi pe partea inferioară a frunzelor. urmând ca ciclul biologic să se reia în anul următor. Atacă prunul. caisul. Pomii atacaţi nu mai vegetează normal. din ouăle de rezistenţă apar larvele din care vor lua naştere femele fondatoare (fundatrixul). vivipar dau naştere la fundatrigene nearipate. iar frunzele se etiolează şi nu mai asimilează normal. dând naştere la mai multe generaţii (3-5)de fundatrigene. cu dezvoltare holociclică. Păduchele cenuşiu al prunului – Hyalopterus pruni a-femelă apteră. dioecică. Plante atacate şi mod de dăunare. femelele depun oul de iarnă (hibernant). Primăvara la dezmugurirea prunului. uneori şi migdalul. până în luna iulie. în coloniile de virginogene apar sexuparele. b-femelă aripată. Acestea se înmulţesc. Planta gazdă primară este prunul iar gazdele secundare sunt diferite specii de graminee: Phragmites. În ultima decadă a lunii septembrie. Nu formează pseudocecidii. unde dau naştere pe cale partenogenetică şi vivipar la mai multe generaţii de virginogene nearipate şi aripate. Este o specie migratoare. masculi şi femele. Iernează în stadiul de ou de rezistenţă pe scoarţa ramurilor şi tulpinilor de prun sau alte specii ale genului Prunus. După primele 3-4 generaţii apar pe lângă formele nearipate şi forme aripate. vârful lor se deformează. care la maturitate. Datorită atacului creşterea lăstarilor este stânjenită. 77. După împerechere. pe planta gazdă primară. unde dau naştere la forma sexuată.a b c Fig. care se reântorc pe prun. c-mod de dăunare Biologie. tot partenogenetic şi vivipar. 165 . piersicul. Acestea migrează pe plante gazde secundare.

Femela are corpul de 0.1 % etc.0. apoi devine brun-roşcat.11 – 0.24 – 0. La ecloziune este galben-portocalie. Acarianul roşu al pomilor – Panonychus ulmi Koch.32 – 0. Durata unei generaţii variază între 20 – 36 zile.12 – 0.17 mm lungime.Combatere. Novadim 40 EC. Lannate 90 0. de la galben-portocaliu la galben-verzui.30 mm lungime. bombat dorsal. Oul de iarnă are 0.1 %(1. dispuşi perpendicular (Figura 78). Descriere.3 %. striat dorsal şi pedicelat. de culoare variabilă.07-0. obişnuit în crăpăturile scoarţei sau pe solzii mugurilor şi are 5 – 6 generaţii pe an. Protonimfa şi deutonimfa au corpul brun. Sinoratox plus 0.0 %. 78. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele pomicole. Larva are corpul de 0. 166 . ordinul Acari. 16. familia Tetranychidae Este originar din Europa şi este răspândit pe tot globul. Mavrik 2 F 0.0 % etc.05 %.075-0. apoi devine galben-brunie. Ulei cosmol2. Dorsal se găsesc 26 perişori inseraţi pe 7 rânduri de tuberculi albicioşi.54 mm lungime.0.5 l/ha). Acarianul roşu al pomilor – Panonychus ulmi: Femelă (după Bagdasarian) Masculul are 0. În perioada de vegetaţie se vor executa tratamente chimice cu produsele: Carbetox 37 CE.21 mm lungime. Iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor.14 mm lungime.125. Oul de vară are 0. Biologie. de culoare gălbui la început.05 %. de culoare brun roşietic. de culoare roşietică.6. oval. Se recomandă efectuarea unui tratament în perioada repausului vegetativ utilizând: Carbetox-1.1.13 – 0. corpul este alungit şi îngustat posterior. Fig.

Adulţii apar în luna mai. Pentru tratamentul de iarnă se foloseşte produsul Polibar 6%. Elitrele sunt ovale mai late decât pronotul şi prevăzute cu striuri longitudinale..7. Sanmite 20 WP – 0. Bye Bye 20EC – 0. de culoare neagră. frunzele se usucă şi cad.Apariţia larvelor are loc în prima jumătate a lunii aprilie şi se eşalonează pe o perioadă de 15 – 20 zile. nucul. etc.tratamentul al treilea şi următoarele se execută în funcţie de gradul de infestare. Simptomele atacului variază după sezon. Gărgăriţa mugurilor – Sciaphobus squalidus Gyll. Prezenţa ouălor de iarnă se observă din lunile iulie. 16. astfel: . Torque 50 WP – 0. Este un dăunător polifag ce atacă mărul. În urma atacului.06%. Picioarele sunt brun-roşcate lipsite de spini. Tratamentele din timpul perioadei de vegetaţie se aplică la avertizare.05%. Apollo 50 SC – 0. Mitac 20 EC – 0. Nissorum 10 WP – 0. gutuiul. ordinul Coleoptera. Dezvoltarea embrionară durează 10-20 zile.2%. agrişul.tratamentul al doilea se execută la căderea petalelor. când densitatea acarienilor pe o frunză poate fi de 140 – 160. familia Curculionidae Este răspândită în Europa Centrală şi Orientală.03%. înţepând şi sugând seva. prunul. Danirun 11 EC – 0.2%. Descriere. Adultul are corpul oviform. migdalul.05%. Timişoara şi Lunca Dunării. august. Interstriurile laterale sunt prevăzute cu solzi deşi albicioşi 167 . Combatere. Neoron 500 EC – 0. care cu timpul confluează iar coloritul se schimbă de la alb-argintiu până la alb-roşietic. Cascade 5 EC – 0. Se utilizează unul din următoarele acaricide: Kelthane 18. Omite 57 E – 0. cireşul. Plante atacate şi mod de dăunare. coacăzul.1%. părul. . Banat. La început apar pe frunze pete albe-brunii. Se aplică tratamente de iarnă şi în timpul perioadei de vegetaţie. .04%.2%.05%. viţa de vie. Daunele cele mai mari se înregistrează în plantaţiile de măr. etc. Antenele sunt roşcate cu măciucă neagră. acoperit cu solzi de culoare brun-cenuşie sau cafenii roşcaţi. Larvele colonizează mugurii. prun. La noi în ţară se întâlneşte des în Moldova. când densitatea este de 3 – 5 acarieni/frunză.5 EC – 0. într-un an evoluează 5-6 generaţii. piersic.primul tratament se aplică la 3 – 5 zile după apariţia larvelor din pontele hibernante. se împerechează şi depun ponta pe diferite specii de pomi. În urma înţepăturilor şi sugerii sucului celular se produc în frunze rupturi şi dislocări ale epidermei şi a ţesutului lacunar. piersicul. frunzele şi florile. trandafirul.05%.

cu frunzele apărute sau cu flori. Aripile posterioare lipsesc. capul galben-brun. păr. Se recomandă aplicarea de inele cu clei primăvara devreme.30 de zile. După o săptămână de hrănire are loc împerecherea şi depunerea pontei. a .18 zile. Adulţii rod mugurii vegetativi şi floriferi la diferite specii de pomi fructiferi (măr. 79.5 mm. La sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie adulţii părăsesc locurile de iernare şi se urcă în pomi. Gărgăriţia mugurilor . Larva are corpul de culoare alb-gălbuie. cais. etc.adult. pentru capturarea adulţilor. Plante atacate şi mod de dăunare. la nuc şi măr (după Săvescu) Biologie. albicios. c .6. Larvele apărute mai târziu se împupează în al doilea an.muguri şi flori atacate de adulţi. Incubaţia durează 16 . Transformarea în pupe are loc în luna august. acoperit cu peri rari şi scurţi. pe frunze. prăfuirea solului în jurul trunchiurilor. tratamente cu produse organofosforice la depunerea ouălor.12 mm.30 de ouă. de circa 1. de obicei lipindu-le cu o frunză.) şi arbuşti fructiferi. Combatere. puţin lucios. 168 . pe scoarţa exfoliată sau pe ramuri. b. Oul este oval alungit.0 . Femela depune eşalonat 20 . La atacuri puternice recolta poate fi compromisă.Sciaphobus squalidus.(Figura 79). unde se hrănesc cu muguri. iar stadiul de pupă durează în mod normal 20 . iar larvele apar eşalonat şi migrează în sol unde se hrănesc cu rădăcinile subţiri ale diferitelor plante ierboase. Lungimea corpului este de 10 . a b c Fig. prun. Gărgăriţa mugurilor iernează în stadiul de adult sau de larvă în sol şi are o generaţie pe an sau o generaţie la doi ani. iar lungimea corpului este de 5. scuturarea repetată a pomilor.0 mm lungime. Adulţii apar în luna septembrie şi rămân în aceleaşi locuri până în anul următor.

Gărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorum a-adult.8. având corpul alungit. Gărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorum L. a b c Fig. deplasându-se prin mers de la un pom la altul. ordinul Coleoptera. arcuită. alb-lucios. Plante atacate şi mod de dăunare. în toată livada.0 mm (Figura 80). familia Curculionidae Insecta este răspândită în toată Europa. care formează pete de culoare castanieroşcată.0-6. aceştia se deplasează prin zbor. în primele zile găsindu-se pe pomii pe care au hibernat. fag. Adulţii hibernanţi atacă mugurii vegetativi şi floriferi.0 mm lungime. Elitrele sunt lăţite posterior şi prezintă două benzi transversale oblice. Insecta are o generaţie pe an. 80. mai târziu şi pe cei învecinaţi. de 3-4 mm lungime. având spaţiul dintre ele acoperit cu o pubescenţă mai deschisă la culoare. adulţii părăsesc locurile de iernare. producând daune mai ales în zona pădurilor de stejar. având circa 0. Adultul are corpul eliptic. la maturitate se transformă în pupă. apodă. Pronotul prezintă o dungă mediană de peri albicioşi. După 2-3 săptămâni de hrănire. Pe partea dorsală prezintă opt rânduri longitudinale de peri. Dorsal prezintă o pubescenţă. Noii adulţi apar în luna iunie. Atacă doar mărul. c-flori antonomate Biologie. Descriere. de culoare cenuşie-brună. se retrag sub scoarţa exfoliată unde intră în diapauză aestivală.70 mm lungime. noii adulţi atacă una din epiderme şi parenchimul frunzelor. Larva este de culoare alb-gălbuie. Ouăle sunt depuse în organele florale. în scoarţa exfoliată a pomilor sau în alte adăposturi. care în regiunile noastre se continuă cu iernarea. Este o specie monofagă. Larvele apărute se dezvoltă aici şi tot aici într-un cocon negricios. La noi se întâlneşte în toate regiunile pomicole. de culoare mai închisă. Lungimea corpului este de 5. 169 . în interiorul bobocilor. Pe timp călduros. Iernează în stadiul de adult.16. La completa dezvoltare are până la 8. b-larvă. Oul este eliptic. În martie – aprilie. Pupa este alb-gălbuie.

cu numeroase linii transversale fine. ordinul Lepidoptera.arămii. Viermele merelor – Laspeyresia pomonella L. care se hrănesc cu organele interne ale florilor.. b-larvă. Fig. Viermele merelor – Cydia pomonella: a-adult. 81. răspândit pe toate continentele. la apariţia adulţilor în primăvară. Combatere.Bobocii florali atacaţi. subrectangulare. La noi în ţară se întâlneşte în toate zonele pomicole. cu luciu de bronz. 16. fiind cunoscuţi sub denumirea de cuişoare sau flori antonomate. Fluturele are anvergura aripilor anterioare de 15 – 22 mm. răzuirea tulpinilor şi a ramurilor şi distrugerea acestor resturi. se brunifică. sinuoase. scuturarea repetată a pomilor. cu reflexe aurii şi sunt franjurate (Figura 81). produc larvele . atacând bobocii florali. largi. aplicarea de inele cu clei la începutul lunii iunie. înconjurată de două linii galbene. mai închise. nu se mai deschid. c-fructe atacate (după Manolache şi Boguleanu) 170 . familia Tortricidae Este de origine euro-siberiană. prin ardere. Spre marginea externă a aripilor se găseşte o pată brună. se usucă şi rămân mult timp agăţaţi pe ramuri. prăfuirea solului în jurul trunchiurilor. în care se găsesc adulţii hibernanţi.Cele mai mari pagube însă. tratamente chimice cu produse organofosforice în perioada de hrănire suplimentară a adulţilor hibernanţi. pentru capturarea adulţilor. cenuşii-deschis. Aripile posterioare sunt brun . Descriere. Tăierea ramurilor uscate.9.

În cursul incubaţiei trece prin faza de “cerc roşu”. Strângerea fructelor viermănoase şi folosirea lor în diferite scopuri. b) atac secundar. dând naştere generaţiei a II-a. iar înainte de ecloziune are culoarea brun-închis. capul şi placa toracică brune. roade galerii către loja seminţelor hrănindu-se cu acestea (atac secundar). puţin bombat. Pupa are 9 – 10 mm lungime şi este de culoare galben-brună sau brun-închis. alb opalescent de 0. Iernează în stadiul de larvă complet dezvoltată într-un cocon alb mătăsos. muşchi.8 – 1. sub scoarţa pomilor.0 mm în diametru. Atacul se prezintă sub două forme: a) atac primar. Fluturii generaţiei I-a apar la sfârşitul lunii iunie. Se execută 1 – 2 tratamente pentru fiecare generaţie. larva pătrunde în acesta prin depresiunea calicială sau cea pedunculară. licheni şi arderea. Aplicarea de brâie capcană pe trunchiul pomilor pentru capturarea larvelor în perioada migrării. rănile produse se cicatrizează.Oul este subcircular. Plante atacate şi mod de dăunare. deoarece putrezesc. În primăvară larvele se transformă în pupă. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare. Primii adulţi apar în luna mai şi zborul lor este nocturn şi crepuscular. când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături brunificate în jurul orificiului de perforare. este de culoare roz-deschis. Pagubele pot ajunge până la 70 – 80%. În mod obişnuit are două generaţii/ an. larva părăseşte fructul şi migrează sub scoarţa pomilor sau în sol. unde ţese un cocon mătăsos în care se transformă în pupă.20 mm lungime. Are loc împerecherea şi depunerea pontei izolat sau în grupe de 2-3 ouă. În urma atacului fructele nu se mai dezvoltă şi cad. La completa dezvoltare. dar constituie porţi pentru microorganisme (atac primar). Larvele neonate migrează către fructe rozând cuticula frunzelor şi chiar a fructelor. apoi de “cap negru”. Larva are 18 . Răzuirea tulpinilor şi a ramurilor mai groase de scoarţa exfoliată. împreună cu larvele hibernante. când fructele sunt roase superficial. Atacă în special mărul şi părul precum şi alte specii pomicole. Combatere. frunze sau fructe. Cel mai simplu criteriu pentru aplicarea tratamentelor este dinamica zborului adulţilor. 171 . atac cunoscut sub numele de “ mere viermănoase”. stabilită cu ajutorul cuştilor de avertizare. Larvele mature părăsesc fructele şi migrează către locurile de iernare. pe ramuri. Fructele atacate îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. Femela depune ouăle direct pe fructe. Biologie. Ajunsă la fruct.

Extremul Orient şi Australia.000 – 60. Lebaycid 50EC – 0.15%.1%. Dipel . Bactospeine – 0. precum şi în subzonele stejarului şi fagului. Perfection 40CE – 0.015%. 82.capcanele luminoase şi capcanelor cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrapom. Sinoratox 35 CE – 0.01%.000 viespi la hectar.15%. Decis 2. Onevos 80 PS – 0. Descriere. Cidial 50L – 0. având corpul brun-cenuşiu de 6 – 9 mm lungime. Carbaril 50 PU – 0.0.0.1%. Novadim 40EC – 0.08%.2%.10. străbătută de 4 linii brun-negricioase dispuse longitudinal. În ţara noastră este prezent în toate bazinele pomicole situate în zonele de stepă şi silvostepă.05%. Aripile anterioare sunt brun-cenuşii. Basudin 60 CE – 0. Asia Mică.05%.5 CE – 0. mai îngustate spre bază. Diazinon 60 CE – 0. Viermele prunelor – Grapholitha funebrana: a-adult. Runner 2F – 0.d-fructe atacate (după Rogojanu) 172 . Nogos 50 CE – 0. Fluturii sunt mici. Actellic 50 CE – 0.4%. Asia Centrală. Nordul Africii. Larvin 375 – 0.1%. Zolone 35 CE – 0.3% precum şi a viespilor oofage Trichogramma embryophagum prin lansări de 20. etc.075%.06%. Laser 240SC – 0. care alternează cu dungi cenuşii.04%. America de Nord.1%. Fastac 10 CE – 0. 16. ordinul Lepidoptera. Pe margini prezintă dungi transversale brun-închis. Vapona 48 CE – 0. Anvergura aripilor este de 13 – 15 mm. albicioase (Figura 82).. a Fig. Se recomandă folosirea de preparate biologice pe bază de Bacillus thuringiensis (Thurintox) şi Bacillus cereus (Thuringin) în concentraţie de 0.1%. Ambush 25 CE – 0.1%.15%. c.2%. Karate 2.1%. cu franjuri scurte.1%.15%. Se poate folosi unul din următoarele produse: Carbetox 37 CE –0. Magic Super 20CE. Pe vârful aripilor se găseşte o pată plumburie.2%. Viermele prunelor – Grapholitha funebrana Tr. familia Tortricidae Viermele prunelor este răspândit în majoritatea plantaţiilor de prun din Europa. b-larvă.15%.5 CE – 0. Aripile posterioare sunt brune-cenuşii. Murtofox 68EC – 0.

Larvele care apar pătrund în fructe şi produc galerii în jurul sâmburelui.25 zile. sub scoarţa exfoliată a pomilor sau în alte adăposturi şi are 2 generaţii/ an. unde îşi construieşte un cocon din fire de mătase. Fluturii din generaţia I apar. astfel. Fluturii au zbor crepuscular şi numai în zilele când temperatura aerului depăşeşte 10°C.6 mm lungime şi este de culoare brună. la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie. Căderea fructelor infestate corespunde căderii fiziologice normale din luna iunie. După o scurtă perioadă de migrare.2 – 6. Larva complet dezvoltată părăseşte fructul printr-o galerie laterală şi se retrage în crăpăturile scoarţei pomilor. corpul de culoare roşucărămiziu pe partea dorsală şi roz-pal.32 zile. placa toracică şi cea anală sunt brun-gălbui-deschis. sunt parazitate de Trichogramma embriophagum. La o încărcătură mare de fructe pe pom. Dezvoltarea larvelor din generaţia a II-a durează 16 . apoi galben. Larvele se hrănesc în continuare. translucid. Zborul adulţilor se eşalonează pe o perioadă de 5 . Din această cauză fructul atacat nu se mai dezvoltă. atacul produs de larvele generaţiei I-a nu prezintă importanţă economică. capătă o culoare violacee şi cade înainte ca larva să ajungă la completa dezvoltare.90% pe calota inferioară a fructelor.Oul este eliptic. fiind preferate soiurile tardive sau semitardive. astfel că la sfârşitul lunii august sau începutul lunii septembrie. Primii fluturi apar la sfârşitul lunii aprilie sau în prima decadă a lunii mai (în zonele de stepă şi silvostepă). larvele se retrag pentru iernare. larvele se transformă în pupe. parţial sau total circulaţia sevei. În primăvară. durata acestui stadiu este de 25 . Pupa are 6. sapă o galerie spre peduncul. larva neonată pătrunde în fructe. Iernează în stadiul de larvă matură într-un cocon mătăsos. Capul este brun închis. Biologie.7 săptămâni şi corespunde fenofazei când fructul are mărimea unui sâmbure de măslină. Larva are 10 – 12 mm lungime. secţionând vasele liberolemnoase şi oprind. prevăzute cu puncte mai închise. în fructele căzute. în interiorul căruia se transformă în pupă. lenticular. iar larvele de unele specii de 173 . în prima decadă a lunii iulie . are loc împerecherea şi depunerea ouălor numai pe fructele verzi. Ouăle de Grapholitha funebrana Tr. de mărime aproape normală. ventral. Ouăle sunt depuse în proporţie de 70 . odată cu începutul scuturării petalelor la soiurile cu înflorire timpurie.

16.Ichneumonidae şi Chalcididae. viespea seminţelor de prun a devenit un dăunător deosebit de periculos în livezile de prun din judeţele Argeş. Nomolt 15SC – 0.11. precum şi de ciuperca Beauveria bassiana. Fructele atacate se recunosc după prezenţa picăturilor gomoase ce se scurg prin orificiul de pătrundere a larvelor. Tuleu gras.075%. În ţara noastră. Dîmboviţa.05%. Runner 2F – 0. Decis 2. piersic şi cais.15%. Bistriţa Năsăud. Se fac tratamente la avertizare ţinându-se seama de rezerva biologică.03%. Viespea seminţelor de prun – Eurytoma schreineri Schr. Buzău. Nogos 50 CE – 0. Oul este oval. soiul cultivat.3 mm şi prevăzut la una din extremităţi cu un pedicel alungit. familia Eurytomidae A fost descrisă pentru prima dată în Rusia.04%. Prahova.0 mm lungime.04%. Vinete româneşti. Se urmăreşte curba de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrafun. în livezile de prun din judeţele Iaşi şi Botoşani. Zolone 35CE – 0. Fastac 10CE – 0.5 mm. Fructele se maturează mai devreme.1%. apodă. 174 . Aripile au numai o nervură longitudinală. Capsula cefalică este alb-gălbuie. pendunculat şi neted.5CE – 0. în anul 1979.015%. Se utilizează unul din insecticidele: Actellic 50CE – 0. iar mandibulele brune. etc. Ecalux S – 0. Abdomenul este scurt. Larvele atacă fructele la prunul sălbatic şi cultivat. Cluj.1%.1%. Carbetox 37CE – 0. Laser 240SC – 0. Larva matură are 6 – 7 mm lungime.2%.06%. Ovipozitorul femelei este gălbui (Figura 83). Plante atacate şi mod de dăunare. de culoare albă.2%. Gras românesc. Pierderi mari se înregistrează la generaţia a II-a. În ultimii ani. etc. cad şi adesea putrezesc. Descriere. etc.4%. Vinete de Italia.15%. Dursban 4E – 0. Meotrin 20CE – 0. Thiodan 35CE – 0. precum şi fructele de cireş. Combatere. de 0.0 – 7.. Larvin 375 – 0. ajungând la 50 – 80% din recoltă. Foarte sensibile sunt soiurile: D’Agen. viespea seminţelor de prun a fost identificată de Peiu şi Perju. având corpul bombat la mijloc şi subţiat la extremităţi. iar femela 7. Sinoratox 35CE – 0. condiţiile climatice din perioada dezvoltării şi înmulţirii dăunătorului.0 – 6. în anul 1908 de Schreiner. Antenele sunt alcătuite din 13 articole. ordinul Hymenoptera. de culoare neagră. Pe cap şi torace se găsesc perişori albicioşi.05%. cu luciu pronunţat pe abdomen. Pupa este albă.075%. Masculul are 4. Novadim 40EC – 0. având aripile şi picioarele alipite de corp. Dimilin 25WP – 0.

Combatere. Talstar 10 EC – 0.a b c Fig. Plante atacate şi mod de dăunare. Mortalitatea naturală a larvelor este mare. astfel că.10 zile după scuturarea petalelor) apar viespile. larvele se transformă în pupe. Se recomandă săpatul solului pe rândul de pomi sau în jurul pomilor pentru reducerea rezervei biologice. se vor efectua stropiri (3). se zbârcesc şi se mumifiază. Carbetox 37 CE – 0. ajungând în unele cazuri de 60 .20 zile. Cipertrin 10EC – 0.03%. În primăvară. cad. larva intră în diapauză şi rămâne în acest stadiu până în primăvara următoare sau până în primăvara celui de-al doilea an sau al treilea. Viespea seminţelor de prun – Eurytoma schreineri: a-adult. ce atacă seminţele diferitelor specii de sâmburoase: prun. cu unul din produsele: Sinoratox 35 EC – 0.03%.1%. vişin. La completa dezvoltare. Chinmix 10 CE – 0. Onefon 80 PS – 0. Iernează în stadiul de larvă matură în sâmburii prunelor căzute pe sol sau în fructele rămase în coroana pomilor şi are o generaţie pe an.015%. Este un dăunător polifag. Pe suprafeţe mici se recomandă strângerea şi distrugerea fructelor atacate. astfel că în prima decadă a lunii mai (la 5 .2%. Acest stadiu durează 10 . mirobolan.20 zile. perforând pulpa fructelor verzi cu ajutorul ovipozitorului. c-sâmburi atacaţi Biologie.etc. 83. După copulaţie. Incubaţia durează câteva zile.4%. înainte de infestarea fructelor.80%. la interval de 7 – 9 zile.15%. odată cu căderea fructelor infestate. la sfârşitul lunii mai. b-larvă. femelele depun câte un ou în seminţele verzi. Ponta durează 15 . când temperatura aerului depăşeşte 10°C. Zborul lor este lent şi de scurtă durată. În perioada de zbor în masă a adulţilor.04%. perioadă în care o femelă depune până la 120 ouă. Fructele atacate sunt mai mici şi au o culoare mai deschisă. porumbar.5 CE – 0. care se brunifică. 175 . Dezvoltarea larvară durează 15 . la sfârşitul lunii aprilie. Larvele se hrănesc cu conţinutul seminţelor. apar larvele. Thuringin – 0.30 zile. Karate 2.

având corpul alcătuit din 13 segmente. Femela depune sub cuticula fructelor un ou. a b Fig. migrează în sol. ordinul Diptera. când fructele de cireş şi vişin sunt în pârgă. Pronotul prezintă dungi longitudinale galbene şi negre. După circa 2 săptămâni de la apariţie. care sunt galbene-roşcate. Plante atacate şi mod de dăunare. Larva matură are 5. Larva apărută pătrunde în interiorul fructelor. late. Aripile sunt prevăzute cu patru benzi transversale . mai ales în jurul pomilor. Descriere. Fructele atacate devin moi.0 mm lungime. mai rar de vişin consumând pulpa acestora. Pupa are formă de butoiaş. de culoare brun-închisă (Figura 84).12.16. b-larvă şi mod de dăunare Biologie. în afară de cap. Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi a-adult. La maturitate. se 176 . La noi în ţară este prezentă în toate zonele pomicole. 84. lucios. scutel şi vârful femurelor. la 4-5 cm.0-6. Adulţii apar aproape cu o lună înainte de coacerea cireşelor şi vişinilor. puternic îngustate spre cap. Atacă fructele de cireş. este apodă şi acefală. familia Trypetidae Este răspândită în multe ţări din Europa Centrală.0 mm lungime. Musca cireşelor – Rhagoletis cerasi L. de culoare brun-închis. de culoare albă. obişnuit în apropierea pedunculului.0 mm lungime. începe ponta. Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de pupă în stratul superficial al solului. unde se transformă în pupă. de 2. Adultul are corpul de 4. larva părăseşte fructul.0-6.5-4. mai rar două.

ca şi cum ar măsura cu cotul. Masculul are aripile normal dezvoltate. La noi în ţară se întâlneşte mai ales în zona pădurilor de stejar. împotriva adulţilor. are la maturitate 25. neputând zbura.. . Are doar două perechi de picioare abdominale.13.0 mm. într-un cocon învelit cu particule de pământ. Ripcord– 0. mai închise la culoare. ordinul Lepidoptera.1%. de culoare brun-cenuşie.prăfuirea solului cu diferite insecticide.c-larvă Oul este oval-alungit. Combatere . Capul este verde-închis. Pupa.1%. cu o linie dorsomediană mai închisă şi cu alte două laterale mai deschise la culoare.. 16. a b c Fig. 85. . în scurt timp putrezesc şi cad. Specia prezintă un dimorfism sexual accentuat. Ecalux– 0.2%.cotari.05%. Vapona– 0.0-30. Ambush– 0. Aripile posterioare sunt alb-cenuşii (Figura 85). de unde şi denumirea de . Larva.. Decis– 0. înainte de ieşirea adulţilor din sol. Karate– 0.0-25. Descriere.02%. reticulat. cu câteva linii sinuase. utilizînd următoarele produse: Nogos– 0. familia Geometridae Este răspândit în toată Europa şi Asia Centrală.04%. în timp ce femela are aripi rudimentare.0 mm lungime. Onefon– 0.tratamente chimice. Cotarul verde – Operophthera brumata L. b-femelă. 177 .2%.1%.05%. verde-pal la depunere şi de culoare roşie înainte de ecloziune. Cotarul verde – Operophthera brumata a-mascul. etc. Sunt mai sensibile la atac soiurile cu coacere semitârzie şi târzie. din această cauză mersul este sacadat.. Anvergura aripilor anterioare de la mascul este de 20.închid la culoare.săparea solului în jurul pomilor. este de culoare brună. restul corpului este galben-verzui. Zolone – 0.

Plante atacate şi mod de dăunare.1. din care cauză pomii se debilitează şi devin sensibili la boli şi dăunători. După împerechere.50 ml/ha etc 16. Săparea solului în jurul pomilor în timpul verii.2. la locul de bifurcare a ramurilor. fag. iar aripile posterioare sunt brune-închis. Descriere. trecând prin 5 vârste. care atacă peste 70 de specii pomicole şi silvice: cireş. dar se urcă în coroana pomilor pentru depunerea ouălelor.0. Fastac 10 EC0. în primăvară.Biologie. Insecta are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou depus pe ramurile subţiri. Omizile complet dezvoltate părăsesc coroana pomilor şi pătrund în sol. traversate de o bandă lată. mai ales la locul de bifurcare a acestora.0-50.008 %. La invazii mari omizile pot distruge masa foliară în întregime.. Adulţii apar prin luna octombrie sau noiembrie obişnuit după căderea brumei. acoperit cu perişori fini.15 %.0 l/ha. Diazol 60 EC. prun. Dimilin 45 EC. Fastac ULV.008 %. Instalarea de benzi cleioase la sfârşitul verii pentru capturarea femelelor care nu zboară.5 ULV. mai ales cele de cireş şi vişin.3.0 mm lungime. familia Lasiocampidae Inelarul este răspândit în toată regiunea palearctică. care se întăreşte în contact cu aerul. restul corpului este cenuşi.5-3. mai închisă. la baza mugurilor sau în crăpăturile scoarţei. cu aceleaşi produse recomandate şi în cazul altor dăunători sau tratamente chimice aplicate în cursul perioadei de vegetaţie utilizând unul din produsele: Carbetox 37 CE. Oul este brun cenuşiu.1 %. ordinul Lepidoptera. femela depune ouăle în grupe de 2-3. măr. trapezoidală.0 l/ha. din martie până în aprilie. cais. iar fructele rămân mici şi nu se coc. stejar. fiind lipite cu un lichid vâscos. la adâncimi de 5-15 cm. Sunt dăunătoare larvele.0. Larva la maturitate are 40. aproape sferic. frasin etc. Capul este de culoare albastră.0 mm. Fastac 10 CE RV. Acestea ajung la maturitate în a doua jumătate a lunii mai. Uneori sunt atacate şi fructele.14. Sumi alpha 0.0 l/ha. pentru distrugerea pupelor aflate în sol. Sinoratox 35 CE. păr. Este o specie polifagă. oblică. Ei sunt mai activ în nopţile senine şi cu brumă. 178 . Inelarul – Malacosoma neustria L. iar la noi este frecvent mai ales în livezile din vecinătatea pădurilor. ulm. În acest stadiu rămân în diapauză până în toamnă. unde are loc transformarea în pupe. Aripile anterioare sunt brune-gălbui. Fluturele are anvergura aripilor de 20. Corpul este voluminos şi păros. Larvele apar eşalonat.0-35. pe vreme rece şi umedă.0. Tratamente chimice aplicate în cursul perioadei de repaus. Combatere.

care alternează cu linii de culoare albastră (Figura 86). Dorsal prezintă o dungă mediană de culoare albă. Gregarismul lor se atenuează când depăşesc 10-12 mm lungime. Insecta are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. mărginită de o parte şi de alta de linii roşcate. din luna aprilie. 86. larvele ajung la maturitate. formându-şi cuiburi din fire de mătase şi frunze. Pupa este de culoare brun-închis. femelele depun ouăle pe ramurile subţiri. . alb. După 40-50 zile.deşi. Inelarul – Malacosoma neustria a-adult. apar fluturii. După împerechere. pe tulpini. ramuri etc. adăpostită într-un cocon de culoare albă.. trăind izolat în coroana pomilor. b-ouă.. În primele vârste. Pupa se dezvoltă în interiorul unui cocon mătăsos. mai multe la un loc. 179 . Apariţia larvelor are loc în mod eşalonat. larvele trăiesc grupate. c-larveşi mod de dăunare Biologie. După o perioadă de 10-15 zile. a b c Fig.inelar . până în luna mai. spre sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie şi au un zbor nocturn. de unde şi denumirea de . ţesut de către larve ître frunze. Fiecare pontă cuprinde 50-200 ouă. perioadă în care năpârlesc de 5 ori. sub formă de inele. la sfârşitul lunii mai sau la îceputul lunii iunie.

0 – 25.87. din care ultimele 7 articule la mascul şi ultimele 6 articule la femelă sunt lamelate. Atacă. odată cu tăierea în uscat a pomilor se recomandă înlăturarea pontelor şi distrugerea lor. în dozele recomandate şi la alţi dăunători. De asemenea se recomandă combaterea biologică a dăunătorului.1 %. Cărăbuşul de mai – Melolontha melolontha a-adult.15 %. la se. b-larvă 180 .0 % etc. Dimilin 25 WP. Polibar. Sinoratox 35 CE. triunghiulare.0 mm lungime. Iarna.50-100 g/ha plus 1. Elitrele sunt castanii – roşcate.0.0. uneori cu o pubescenţă albă. Fastac ULV.4 %. Combatere. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în regiunile de antistepă. prevăzut pe părţile laterale cu şase pete albe.. familia Scarabaeidae Este răspândit aproape în toate ţările din Europa. Abdomenul este negru. Atacă larvele care pot defolia complet pomii sau arborii atacaţi. elitrele. a pădurilor de stejar Descriere. mai ales mărul părul. Adultul are 20. etc. prunul. Cărăbuşul de mai – Melolontha melolontha L. antenele. obişnuit cu reflexe verzui. De asemenea se recomandă aplicarea de tratamente chimice în cursul perioadei de repaus utilizând: Carbetox . utilizând produse biologice: Dipel.1. ulei cosmol 1. 16. ordinul Coleoptera. În cursul perioadei de vegetaţie.5-2. Zeamă sulfocalcică – 20 %. Bactospeine. mai ales în cazul speciilor defoliatoare.15. cu patru coaste longitudinale. Este un dăunător polifag.5-3. dintre pomi.%.0 l motorină. ulei spindel. Fastac 10 CE..Plante atacate şi mod de dăunare.0. Antenele sunt alcătuite din 10 articole. piesele bucale şi picioarele sunt castanii.0 l/ha.6 %. a b Fig.0.mnalarea atacului se recomandă aplicarea de tratamente chimice utilizând unul din produsele: Carbetox 37 CE. Diazol 60 EC. capul. Thuringin etc. pigidiul este conic (Figura 87).008 %. pronotul şi scutelul sunt negre.

în galeriile roase de larve se localizează diferite specii de acarieni. producând pagube mari în pepinierele pomicole şi viticole. . plante legumicole sau lemnoase. Adunarea şi distrugerea adulţilor. Se disting patru faze de zbor la cărăbuşi: . Pupa este de culoare galben-palid şi prezintă în vârful abdomenului doi peri scurţi. Larvele atacă rădăcinile plantelor ierboase: cereale. bacterii. Larva ajunsă la completa dezvoltare în cel de al treilea an. Evoluţia larvelor durează 2-3 ani în funcţie de regiune. Adulţii atacă frunzele la diferite specii de arbori şi pomi. la sfârşitul lunii iulie. cu unul din produsele: Carbetox 37 CE – 3. mesteacănul. nematozi. după regiuni. Ouăle sunt depuse în sol la adâncimi cuprinse între 10-12 cm. Larva. . La tuberculi. iar în anul al doilea cu rădăcinile mai groase.. în grupe de 20-40 ouă. viţa de vie. Biologie. Combatere. Larva matură are 40 – 50 mm lungime. perii. La invazii mari se pot aplica tratamente chimice împotriva adulţilor. Adulţii apar în luna mai iar zborul începe pe înserat şi încetează la căderea nopţii.5 l/ha.5 l/ha. larvele coboară în sol la adâncimi de 40-80 cm. Dursban 48 CE – 2 l/ha. larvele rod ţesutul cortical. lemnul câinesc. Plante atacate şi mod de dăunare. plante tehnice. spiniformi. de 1.0 mm lungime.5 – 2. Larva este de tip oligopodmelolontoid. carpenul. popular se numeşte vierme alb. fagul. etc. etc. Sinoratox 35 CE – 2.faza de apariţie. capul şi picioarele galbene. rămânând numai nervurile principale. mai puţin atacaţi sunt merii. Rădăcinile subţiri pot fi distruse complet iar la cele lignificate. Combaterea larvelor se face prin: efectuarea arăturilor de vară şi toamnă. discuirea repetată a terenului 181 . după care noii adulţi rămân în aceleaşi locuri până în primăvara următoare. unde iernează. Acest stadiu durează 4-8 săptămâni. când insectele ies din sol şi se îndreaptă spre arbori. Atacă diferite specii de arbuşti: trandafirul. suboval.zborul de pontă.. cu corpul puternic cutat şi prevăzut cu peri şi stigme de culoare brună. care produc putrezirea organelor respective. prunul.Oul este alb-gălbui. Iernează ca larvă şi adult în sol şi are o generaţie la trei sau patru ani. Spre toamnă. păducelul. coboară la o adâncime mai mare în sol şi se transformă în pupă. precum şi unele specii de plante ierboase.faza dispersiei locale. are corpul de culoare alb-gălbuie. Este un dăunător polifag. etc. ulmul. cireşul şi nucul. . preferând stejarul. rizomi şi bulbi. Larvele apar în lunile iulie şi august şi se hrănesc cu rădăcinile subţiri.faza zborului primei hrăniri şi a copulaţiei. Frunzele sunt complet distruse.

Capul. dorsal de culoare brunînchis. de culoare galben-verzuie. Fluturii au anvergura aripilor anterioare de 28 – 38 mm. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea: a-femelă. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea Drury. în stratul superficial al solului. acoperit cu perişori albi.Corpul este de culoare albă. mai frecvent la masculi (Figura 88). tratarea solului cu produse granulate şi anume: Sinoratox 10 G 20 – 25 kg/ha. 16. c-larvă în ultima vârstă. pe garduri şi pereţii clădirilor. acoperit cu numeroşi peri brun-închişi sau negri. în terenurile infestate să se cultive hrişca. la infestări puternice şi în terenuri cu umiditate mai mare pot fi folosite şi preparate biologice ca Muscardin A 45M şi Doom. Descriere. masculii fiind mai mici. Biologie. abdomenul verzui la femelă şi gălbui la mascul. În mod obişnuit are două 182 . b-mascul.prin care sunt distruse larvele. 88. cu suprafaţa fin granulată. iar ventral verde-bruniu. a b c d Fig. La noi a fost observată în judeţul Bihor în anul 1949. ordinul Lepidoptera. Picioarele sunt galben-brunii. Antenele sunt brun-castanii. apoi devine brună-închis. familia Arctiidae Este originară din America de Nord.mod de dăunare (după Boguleanu) Pupa are 8 – 10 mm lungime. cele anterioare prevăzute cu puncte negre. urticanţi. Oul este galben-verzui. dispuse neregulat. Larva matură are 22 – 30 mm lungime. filiforme la femelă şi pectinate la mascul. de unde s-a răspândit şi în alte ţări din sud-estul Europei. În Europa a fost semnalată pentru prima dată în Ungaria. Sinoratox 5 G 35 – 40 kg/ha. plantă ce nu este atacată de viermii albi. d. Iernează în stadiul de pupă în locuri foarte diferite: sub scoarţa exfoliată a pomilor. Aripile sunt albe. scutul toracic şi picioarele sunt negre.. cu tarsele mai închise.16. prin scorburi. de unde s-a răspândit în toate regiunile ţării.

05%. etc.2%. La sfârşitul lunii iunie începutul lunii iulie.1%. începând din decada a doua a lunii aprilie şi până în luna iunie.2%. nucul.1%. Sinoratox 35 CE – 0. unde în coconi mătăsoşi se transformă în pupe. larvele complet dezvoltate se retrag în diferite locuri. larvele se dispersează pe ramuri şi îşi confecţionează cuiburi din frunze şi fire de mătase. Dipel – 0. După 7 – 14 zile apar fluturii. Nu se vor trata duzii în perioada recoltării frunzelor pentru hrana viermilor de mătase. Actellic 50 CE – 0. Ripcord 40 CE – 0.1%. 183 . Nogos 50 CE – 0.1%. care dau naştere la a doua generaţie de larve.5 CE – 0.15%.02%. cireşul. Vapona 48 CE – 0. eşalonat.15%.4%. Se pot folosi şi preparate biologice şi anume: Thuringin – 0.1%. mărul. pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii pomicole. Bactospeine – 0. porumbul. gutuiul.2%. Ambusch 25 CE – 0.04%. când se transformă în pupă. Larvele se hrănesc cu epiderma şi parenchimul frunzelor. în cazul densităţii mari de larve. prunul. având un zbor nocturn.05%. Dipterex 80 PS – 0. Onefon 80 PS – 0. vişinul. În primele vârste larvele rod epiderma şi parenchimul frunzelor. octombrie.generaţii pe an. Ecalux 25 CE – 0. care se dezvoltă până în luna septembrie. Strângerea şi distrugerea prin ardere a cuiburilor cu larve. etc. părul. Este un dăunător polifag ce atacă peste 200 specii de plante lemnoase şi ierboase ca: dudul. căpşunul. Tratamentele se vor aplica când majoritatea larvelor se găsesc în vârsta a III-a şi se repetă după 8 – 10 zile. floarea soarelui. din care rămân resturi de nervuri. Din a patra vârstă. Decis 2. când aceste cuiburi sunt mici. Zolone 35 CE – 0. Fluturii apar eşalonat. Combatere. zmeurul. viţa de vie. femela depune ouăle în grupe. După împerechere. La invazii puternice pomii şi arborii sunt defoliaţi. arţarul.5 CE – 0. iar în ultimele vârste rod limbul foliar. iar în unii ani poate să apară şi a treia generaţie parţială. Se aplică 1 – 2 tratamente chimice pentru fiecare generaţie cu unul din următoarele produse: Carbetox 37 CE – 0. coacăzul. stadiu în care iernează. formând cuiburi din frunze înfăşurate în fire de mătase. Plante atacate şi mod de dăunare. Karate 2.3%.

. filoxera s-a răspândit şi în alte ţări. Filoxera viţei de vie – Phylloxera vastatrix Planch. Treptat.3 mm lungime. iar iarna castaniu-închis. Descriere. 3) forma sexupară. ajungând până la coxele posterioare.CAPITOLUL XVI PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAŢIILE DE VIŢĂ DE VIE 17. Dorsal prezintă aproximativ 70 de tuberculi mici. uşor bombat dorsal şi cu abdomenul subţiat spre partea posterioară . după anotimp: vara.).0 – 1.2 mm lăţime. de culoare variabilă. Aripile sunt mai lungi decât 184 . familia Phylloxeridae Filoxera este originară din America de Nord (regiunea Alegani). Vitis rupestris etc.0 – 1. Antenele sunt formate din 3 articule. Antenele sunt formate din 3 articule. de culoare galben-portocalie.8 – 1. b) fundatrigenele au corpul globulos. dispuşi în rânduri simetrice. 4) forma sexuată. în afară de mezotorace. producând pagube considerabile la viţa indigenă.5 – 2. de culoare galben-portocalie de 1. În ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în anul 1884 la Pietroasele. galben-roşcat. Forma radicicolă apteră (virginogenă) are corpul oval 0. Filoxera (Figura 89) se prezintă sub 4 forme morfologice şi anume: 1) forma galicolă apteră. Forma galicolă apteră se prezintă sub două tipuri: a) fundatrixul are corpul piriform de 1. cu vârful îngroşat . lăţit.8 mm lungime şi 1. ordinul Homoptera. abdomenul uşor îngustat apical.0 mm lungime. ca la formele galicole. filoxera a fost semnalată prima dată în anul 1863 în Anglia (în serele din jurul oraşului Londra) şi în Franţa (în împrejurimile localităţilor Pujoutt şi Bordeaux). Dorsal are un aspect rugos şi este lipsit de tuberculi. de culoare brună. în podgoria Dealul Mare. care este brun. de unde s-a extins în toate regiunile viticole. În Europa.1. unde şi astăzi trăieşte pe numeroase specii de viţă sălbatică (Vitis riparia.0 mm lungime. capul şi toracele lăţite. Rostrul este lung. Este singura formă aripată. Forma sexupară are corpul mai alungit de 1. 2) forma radicicolă apteră.5 – 1. dintre care ultimul este cel mai dezvoltat.

care nu prezintă importanţă economică. reticulat. de culoare galbenă.corpul. Oul de iarnă este eliptic. Oul de vară este eliptic. care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie (rădăcini.) sau pe hibrizi. d-larvă.22 mm Fig.30 mm.27 – 0. Forma sexuată (femela şi masculul) au corpul alungit. prezentând cele 4 forme morfologice.18 – 0. fiind lipsite de aripi şi aparat bucal. c-gală cu ouă.50 mm lungime.45 – 0. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte: a) un ciclu complet pe viţele americane (Vitis riparia. e-lăstar atacat (după Lazăr) Biologie. b) un ciclu incomplet pe viţele europene (Vitis vinifera). radicele) şi mai puţin prin forma galicolă. în acest caz iernează ca ou de rezistenţă şi larve pe părţile subterane ale viţei de vie. iar mai târziu devine brun-deschis. Femela are corpul de 0. Lungimea oului este de 0. iar masculul de 0. transparente.21 – 0. În afară de ochii compuşi există şi 3 oceli. fiind reprezentată în principal prin forma radicicolă. 89. de culoare galbenă la depunere. b-femelă virginogenă apteră. Vitis rupestris etc. cu reflexe irizante. Filoxera viţei de vie – Phylloxera vastatrix: a-femelă virginogenă aripată. trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: 185 . Filoxera este un dăunător specific genului Vitis.38 mm. având chorionul gros. galben. Plante atacate şi mod de dăunare. de 0.

dau producţii din ce în ce mai mici şi în decurs de câţiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la viţele europene. iar solul se tratează cu diferite substanţe gazoase: dicloretan. În ultimul timp. India. Viţele atacate se debilitează. 17. singura specie imună la filoxeră este Vitis rotundifolia. În locurile atacate. ordinul Lepidoptera. ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază apărând umflături denumite “nodozităţi”. producând pagube de 30 – 50% la toate cele trei generaţii. Millardet emite ideea că rezistenţa la atacul filoxerei este o însuşire ereditară a unor specii şi soiuri de viţă de vie. Pentru fiecare tratament se aplică în doză de 180 – 200 kg/ha. Forma galicolă determină apariţia pe partea inferioară a unor gale. în Africa de Nord. În focarele izolate. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeaşi măsură. se foloseşte preparatul Phyllodien R.2. cultivate pe soluri grele. aplicat la sol în două etape: a) primăvara. au frunze vestejite. 186 . de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre. Molia verde a strugurilor (eudemisul) . butucii se scot. Pentru combaterea formei radicicole cea mai importantă măsură este altoirea soiurilor de viţă europeană pe portaltoi americani sau pe hibrizii lor. Înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în terenurile nisipoase (cu peste 60% SiO2). Vitis californica. Formele radicicole înţeapă şi sug seva din rădăcini. Nodozităţile sunt produse pe rădăcinile subţiri. înainte de dezmugurit. Asia Mică. Japonia. unde filoxera nu se poate dezvolta. sub forma unei urne neregulate. apoi ruginie.Lobesia botrana Den et Schiff. formându-se porţi pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. iar tuberozităţile apar pe rădăcinile mai groase. ţesuturile se necrozează şi se rup. notând cu zero Vitis vinifera (cea mai sensibilă) şi cu 20 Vitis rotundifolia (imună). b) în prima jumătate a lunii iunie. Combatere. Rădăcinile cu nodozităţi se usucă total. la început de culoare galben-verzuie.Vitis riparia. Vitis candicans etc. bromură de metil etc. pagubele pot ajunge la 70 – 90%. având 4 – 10 mm lungime şi 1 – 3 mm grosime. începând cu înfloritul viţei de vie şi până la recoltatul strugurilor. fiind răspândit mai ales în regiunile viticole din Europa Central-Meridională. Vitis rotundifolia. etc. În ţara noastră este frecventă în toate podgoriile. Viola şi Ravaz au stabilit o scară în 20 de puncte.. iar în cele cu tuberozităţi. familia Tortricidae Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important dăunător al viţei de vie.

GI . molia verde a strugurilor are 3 generaţii pe an şi anume: . . Fluturii au corpul galben-cenuşiu de 6 – 8 mm lungime.GII . Larva are 10 – 12 mm lungime. pronotul şi picioarele sunt brune. Aripile anterioare au anvergura de 14 – 18 mm. c-pupă. apicală). ce alternează cu dungi albastre-cenuşii. 90.GIII . cu franjuri fine pe margini.Descriere. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis şi cu franjuri lungi(Figura 90).de primăvară (mai-iunie). . Iernează în stadiul de pupă într-un cocon mătăsos sub scoarţa butucilor sau a coardelor viţei de vie. 187 .de toamnă (septembrie – aprilie). b-larvă. capul. de culoare verde-cenuşie. d. sunt de culoare cenuşie cafenie. mediană. Fig. Molia verde a strugurilor – Lobesia botrana: a-adult. de culoare gălbuie la depunere şi verzuie înainte de ecloziune. brun-verzuie sau cărămizie. mai rar sub resturile vegetale şi în crăpăturile solului.e-inflorescenţe şi boabe atacate (după Lazăr) Biologie. cu 3 macule brune (bazală. Pupa are 7 – 9 mm lungime. În ţara noastră.de vară (iulie-august). Oul are formă eliptică.

După o perioadă de hrănire. Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. Muscat Hamburg. în care se transformă în pupă. deci 60 – 80 boboci în timpul dezvoltării sale. Plante atacate şi mod de dăunare. pentru o bună aerisire şi iluminare.Fluturii apar la sfârşitul lunii aprilie. et). generaţie care produce cele mai mari pagube. Rhus glabra. Astfel. iar evoluţia larvelor durează până la sfârşitul lunii iulie. Totodată se creează microleziuni. La începutul lunii august. etc. copilitul. 1+2+1. distrugerea buruienilor. larvele generaţiei I-a rod bobocii florali şi inflorescenţele. Ribes spp. zborul lor eşalonându-se până în luna mai. prin care se scurge sucul zaharat. Larvele apar la începutul lunii iunie.. iar pierderile sunt mărite şi de mucegaiurile care se dezvoltă pe sucurile zaharate ce se scurg din boabele în pârgă sau coapte. Riesling italian. Noile plantaţii să fie înfiinţate pe spalieri din beton şi la distanţe corespunzătoare între rânduri şi pe rând. Combatere. În ultima vârstă. Chardonnay. Convolvulus arvensis. Viburnum lantana. Efectuarea în condiţii optime a lucrărilor de întreţinere cum sunt: legatul lăstarilor. larvele îşi confecţionează un cocon mătăsos în cuiburile de pe ramificaţiile inflorescenţelor. pe bobocii florali sau ramificaţiile inflorescenţelor şi mai rar pe lăstari şi frunze. PED este de 100 fluturi masculi capturaţi/ săptămână/capcană. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe. Larvele generaţiei a III-a rod boabele în pârgă sau coapte. consumând o parte din pulpă. Larvele atacă boabele. care atacă peste 20 specii de plante lemnoase şi ierboase (Cornus mas. Larvele generaţiei a II-a atacă boabele verzi sau în pârgă (la soiurile timpurii). Este un dăunător polifag. La începutul lunii iulie apar fluturii generaţiei a II-a care depun ouăle pe boabele strugurilor. iar dezvoltarea lor durează 28-30 zile. Schemele de tratament se aplică în funcţie de intensitatea atacului. 188 . Muscat Ottonel. la temperaturi de 20-25ºC. Tămâioasă românească. cârnitul. o larvă distruge 2 – 3 boboci pe zi. Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perlă de Csaba. 2+2+1. Se pot adopta schemele: 1+1+1. ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana. Pinot gris. apar fluturii generaţiei a III-a. are loc împerecherea şi femela depune ouăle izolat. sub forma unor cuiburi. 2+1+1. Atacul este diferenţiat în funcţie de generaţie.

03%.1%. familia Cochilidae Molia brună a strugurilor este răspândită în Europa. Karate 2. larvele generaţiei a 189 . 17. femela depune ouăle izolat. Este un dăunător polifag.03%. Pupa este de culoare brun-roşcată fiind protejată într-un cocon din fire de mătase şi resturi vegetale. străbătute de o bandă transversală. cînd se transformă în pupe. de culoare brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt bruncenuşii cu franjuri pe margini. Larvele se dezvoltă până la sfârşitul lunii iunie.5 CE – 0. Asia Centrală. Descriere.La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplică tratamente pentru generaţia a III-a. Noii adulţi apar la începutul lunii iulie. corpul de culoare brun-roşcat. Pentru larvele generaţiei a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP – 0.025%. Decis 2. iar la începutul lunii septembrie se retrag sub scoarţa butucilor unde se transformă în pupe. Adultul are corpul de culoare cenuşie-murdar.15%. Se poate face şi combatere biologică prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum. Vapona 48 CE – 0. Africa de Nord. Bulldock 025EC – 0. stadiu în care iernează. Italia. Molia brună a strugurilor (cochilisul) – Eupoecilia ambiguella Den et Schiff. Larvele atacă boabele coapte. Insegar 25WP – 0.. trapezoidală. Astfel. După împerechere.1%. Pilot 480EC – 0. Transilvania). Sevin 85WP – 0. Anvergura aripilor este de 12 – 15 mm (Figura 91). Pentru larvele din generaţia I-a şi a II-a se pot folosi produsele: Actellic 50 CE – 0. Carbetox 37 CE – 0.05%.03%. asigurându-se o eficacitate de peste 90%. ordinul Lepidoptera.1%. etc. Ekalux 25 CE – 0. Japonia. Larvin 85WP – 0. Nogos 50 CE – 0. Biologie.1%.4%. pe bobocii florali.5 CE – 0.03%.01%. Atacul este diferenţiat în funcţie de generaţie. Adulţii apar la sfârşitul lunii mai şi au un zbor nocturn. larvele generaţiei I-a rod bobocii florali şi inflorescenţele. iar femela depune ouăle direct pe boabe. Molia brună a strugurilor iernează în stadiul de pupă sub scoarţa butucilor şi are două generaţii pe an. Plante atacate şi mod de dăunare.3.1%. Zolone 35 CE – 0. Rufast 15EC – 0. Larva are 10 – 13 mm lungime. La noi în ţară se întâlneşte în regiunile viticole mai nordice (Moldova. Bestseller 100EC – 0. Ripcord 40 CE – 0. pe frunze sau pe boabele în formare.1%. etc.2%. în două reprize. primul segment toracic şi picioarele sunt negre. capul. aripile anterioare sunt galbene.1%. care atacă peste 90 specii de plante lemnoase şi ierboase.

Fig. Bestseller 100EC – 0. ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana.2%. 91.15%.1%. utilizând produsele: Actellic 50 CE – 0.b-adult. Karate 2. d-pupă.1%.5 CE – 0.Se aplică aceleaşi măsuri ca şi în cazul eudemisului. Zolone 35 CE – 0. Vapona 48 CE – 0. Carbetox 37 CE – 0. Insegar 25WP – 0. e.05%.03%.1%. 190 . Molia brună a strugurilor – Eupoecilia ambiguella: A.II-a atacă boabele verzi. în pârgă sau coapte.01%. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe.025%. Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig. sub forma unor cuiburi. prin care se scurge sucul zaharat. consumând o parte din pulpă.5 CE – 0. Nogos 50 CE – 0.4%. etc. Decis 2. Sevin 85WP – 0. Ripcord 40 CE – 0. Totodată se creează microleziuni.03%. Bulldock 025EC – 0. Ekalux 25 CE – 0.f-inflorescenţe şi boabe atacate (după Lazăr) Combatere.1%.03%. c-larvă.

uşor bombat dorsal.19 mm . familia Tetranychidae Acarianul roşu este o specie ubicvistă. Biologie. Ponta are loc de obicei de-a lungul nervurilor. de obicei spre sfârşitul lunii aprilie.femelă. muşchi.Tetranychus urticae Koch. Acarianul roşu comun –Tetranychus urticae: a . Acarianul roşu comun . Femela are corpul de formă elipsoidală. Oul are formă sferică. dar mai frecvent în podgoriile din Moldova. Aparatul bucal este stiliform. de culoare mai deschisă şi mai mic decât femela.53 mm.38 mm lungime şi 0. solanacee. Descriere.28 mm lăţime. ţesută de acarian. iar uneori sub frunzele căzute. când temperatura medie a aerului depăşeşte 10°C. cu 7 rânduri de perişori. În ţara noastră se întâlneşte în majoritatea regiunilor. ordinul Acari. la apariţie este incolor. Ponta are loc într-o pânză specială (păienjeniş). resturi vegetale. pomi.15-0. localizându-se pe diferite plante cultivate şi spontane (viţă de vie. având 0.24-0. leguminoase. la depunere este albicios cu aspect sticlos. răspândită în toate continentele.). Culoarea corpului este variabilă. Pe aceste plante femelele încep să se hrănească intens şi să depună ouă.32 . cucurbitacee etc.17. Dobrogea şi Muntenia.46 mm (Figura 92). de la verde-deschis până la roşu închis (de unde şi denumirea). apoi verdegălbui. b . obişnuit 3-10 191 .. iar lăţimea de 0. mai ales pe partea inferioară a frunzelor. iar ulterior devine galben-portocaliu.0. Lungimea medie a corpului este de 0. Lungimea corpului este de 0. Indivizii hibernanţi îşi reîncep activitatea în primăvară.4.larvă (după Claparéde) Masculul este piriform. Acest acarian hibernează ca femelă adultă în crăpăturile scoarţei butucilor sau a coardelor şi aracilor şi a pomilor. o femelă depunând în medie 40-60 ouă. cu ochii roşii. 92. Fig. în sol etc. Larva are corpul elipsoidal. crucifere.

Acari (Phytoseiulus persimilis. iar în lunile favorabile înmulţirii (iulie-august) în numai 10-15 zile. apoi se colorează în roşu sau brun. în funcţie de condiţiile climatice. numai masculi. Leguminoase etc. Durata unei generaţii se eşalonează în raport de condiţiile climatice.) în toamnă şi distrugerea stadiului hibernant. în cursul unei perioade de vegetaţie. Durata ovipozitară se eşalonează pe o perioadă de două săptămâni. Astfel. Acarianul roşu comun este un dăunător foarte polifag. Din ouăle fecundate apar ambele sexe (masculi şi femele). care sunt gazde intermediare ale acarianului. Decolorarea începe obişnuit de la baza limbului.ouă pe zi. Rosaceae.) şi ord. Dezvoltarea larvară în vară durează 12-15 zile.) şi unii agenţi acaropatogeni (Streptomyces aureus etc. masculii fiind în general rari. 192 .). Incubaţia durează în general între 5-7 zile. Ca duşmani naturali ai acestui acarian se menţionează unele specii din ord. în plantaţiile viticole. apar pe frunze decolorări sub forma unor pete mari. Chasselas etc. în urma înţepării şi sugerii sevei. care la început au culoarea galbenă. Fetească etc. în viile puternic infestate se recomandă adunarea resturilor vegetale (frunze. cât şi în cea de repaus. Combatere. În cursul perioadei de vegetaţie se vor distruge buruienile din plantaţii. Aligoté. Malvaceae. Bakator. de obicei între 15-28 zile. Coarnă albă. se pot succeda 6-10 generaţii. Coleoptera (Stethorus punctillum etc. Pinot gris. iar din cele nefecundate. iar ca soiuri mai rezistente: Muscat Hamburg. La atacuri puternice se produc defolieri timpurii ale butucilor de viţă cu consecinţe negative asupra producţiei de struguri. ceea ce duce la uscarea şi căderea treptată a frunzelor. cuprinzând uneori tot limbul foliar. în plantaţiile de viţă sau pomi. care în podgoriile puternic infestate se aplică atât în perioada de vegetaţie. Daunele produse sunt în legătură cu gradul de infestare al acarienilor. Moraceae. înaintând de-a lungul nervurii principale. Typhlodromus caudiglans etc. Ca măsuri preventive. Reproducerea la Tetranychus urticae este amfigonică şi partenogenetică. Dintre măsurile curative cele mai eficiente sunt tratamentele chimice. Ca soiuri mai sensibile la atacul acarianului se menţionează: Traminer. coacerii lemnului şi formării mugurilor de rod pentru anul viitor. Cucurbitaceae. pagubele fiind mai mari în primăverile secetoase. iar în primăvară şi în toamnă între 1822 zile. buruieni etc. Afuz-Ali. Simptomatologia atacului şi pagubele produse diferă după planta gazdă. creşterii lăstarilor. Plante atacate şi mod de dăunare.. Solonaceae. Riesling. fiind semnalat la peste 180 specii de plante cultivate şi spontane din familii foarte variate: Vitaceae. Astfel.

Primăvara.18 mm (Figura 93). în concentraţie de 20 % sau polisulfură de bariu. apoi în America.5 CE -0.2%. Kelthane 18.1%.05 %. Mitigan 18. 93. Se vor stropi mai ales părţile inferioare ale frunzelor. iar cefalotoracele cu numai două perechi de picioare.0. folosindu-se următoarele acaricide: Sintox 40 CE -0.5 CE.05%. Flumite 200 – 0. Descriere. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis Nal. unde se află coloniile de acarieni. iar la noi. are corpul alungitviermiform. La începutul lunii iunie. În cursul perioadei de vegetaţie se recomandă tratamente la apariţia focarelor de acarieni (la o densitate de 1-6 indivizi/frunză).În perioada de repaus a viţei de vie. ordinul Acari. la invazii mari tratamentele se vor repeta. Nissorun 10WP – 0. iar lungimea de 0. a b Fig. se pot efectua tratamente în toamnă. Proficol 16EC – 0. Mitac 20 CE -0.04%.1%.. familia Eriophydae Specie întâlnită mai ales în Europa Central-Meridională şi Orientală. cu segmentele mediane mai late. b-mod de dăunare Biologie. înainte de îngropat sau primăvara. cu cel puţin 8-10 zile înainte de începerea vegetaţiei. Vermitec 1.13 – 0. Cascade 5EC – 0. etc. Dăunătorul iernează în stadiul de adult în crăpăturile scoarţei butucilor viţei de vie sau sub litieră.2 %. Omite 57 E0. Adultul este un acarian tetrapodil.1 %. Culoarea este alb-gălbuie sau roşcată. femelele depun 50 – 193 . în majoritatea regiunilor viticole ale ţării. Dicofol 20 CE -0.5.2 %. lipsit de ochi. Abdomenul prezintă 80 de striuri chitinoase transversale. 17. Pennstyl 25WP – 0.8%EC – 0.1 %. Africa şi Asia.03%. folosindu-se zeamă sulfocalcică. Karathane LC – 0.08%. în concentraţie de 6 %.2 %.2 %. Rufast 15EC – 0. Acarianul galicol al viţei de vie – Eriophyes vitis a-adult. Torque 50 WP -0. păianjenii apar şi se localizează mai ales pe partea inferioară a frunzelor de viţăde-vie şi încep să atace.04%.

mai ales cele de la vârful lăstarilor. Ajunse la maturitate „pun bazele” la a doua generaţie. În locul acestor umflături are loc şi o hipertrofiere a perilor epidermei inferioare. Cabernet Sauvignon. Butucii se vor stropi cu polifosfură de calciu – 8% sau Polibar (polisulfură de bariu) 45 P. Eriophyes vitis atacă numai viţa de vie.6. ciclul biologic repetându-se. 17. DEF 25 CE – 0. prezintă 3 – 4 generaţii pe an. Forfecarul – Lethrus apretus Laxm. Polacaritox 8 CE – 0.. Combatere.3% sau Polibar 45 PU – 1%. Eriophyes vitis se înmulţeşte pe cale ovipară. Dobrogea. Plante atacate şi mod de dăunare. familia Scarabaeidae Insectă răspândită în Europa Meridională şi Orientală şi Asia Centrală. iar toamna în focarele de erinoză. cârceii şi chiar ciorchinii. Pe suprafeţe mici se recomandă adunarea frunzelor atacate la începutul infestării şi distrugerea lor. Kelthane 18. mugurii. La începutul atacului ele sunt subţiri şi gălbui-albicioase. care se alungesc dând naştere la nişte pete pâsloase de 5 – 15 mm lungime. În locul înţepăturii pe partea superioară a limbului . daune mari înregistrându-se în primăverile şi verile secetoase şi calde. arealul său de dăunare cuprinzând mai ales Peninsula Balcanică.U. La atacuri puternice se aplică tratamente chimice cu Sinoratox 25 CE – 0. În timpul hrănirii secretă o substanţă toxică. ordinul Coleoptera. prin înţepare şi sugerea sevei şi a sucului celular. Muscat Hamburg.2%. iar florile avortează. ceea ce afectează producţia de struguri. iar spre toamnă au culoarea cafeniu-brunie. de unde şi denumirea de „băşicarea” sau „erinoza viţei de vie”. La infestări puternice păianjenii pot ataca şi peţiolul frunzelor. frunzele se etiolează şi treptat cad. Către toamnă ultima generaţie dă naştere la forma sexuată în care hibernează.15%. Tratamentele se aplică la atacuri intense la apariţia erinozei (în luna mai). Pinot gris).5% EC –0. se formează mici umflături (neoformaţiuni galicole) de forma unor gale cu diametrul de 4 – 8 mm. etc. 194 . apoi devin mai mari. din care vor apărea larvele partenogenetice femele a căror dezvoltare durează 25-40 zile.70 ouă nefecundate. care acţionează asupra ţesuturilor parenchimale şi epidermei. Polisulfură de calciu – 0. Pagube mai mari sunt în primăveri şi veri secetoase şi la soiuri sensibile (Reisling italian. Muntenia şi Oltenia. trebuie să se adune frunzele şi să se ardă. din care 2 – 3 generaţii partenogenetice şi o generaţie sexuată. dense şi cafenii. Datorită atacului. În ţara noastră specia este frecvent întâlnită în zonele de stepă şi silvo-stepă din Moldova.2%. Tedion V18 – 0.2%. provocând o hipertrofiere dichotomică. între pâslă şi epidermă. Acarienii atacă în colonii pe partea inferioară a frunzelor.15%. – 2 – 3%.

sunt mai întâi oblice (10 – 15 cm). iar corpul alb-gălbui. de 3-4 cm lungime. Galeriile cu diametrul de 1. Fig. la completa dezvoltare are lungimea de 28 – 38 mm. rapiţa. în care se împupează. puţin curbat (Figura 94). de 18 –22 mm lungime. Larvele neonate se hrănesc cu cocoloaşele pregătite de părinţi. Picioarele sunt prevăzute cu trei dinţi puternici. Plante atacate şi mod de dăunare. porumb. la 50 – 70 cm adâncime. Pe la mijlocul lunii aprilie. cânepă. 195 . negru mat. Lethrus apterus este un dăunător polifag. Adultul are corpul masiv. de obicei în terenuri grele. în care sunt aduse apoi frunze şi lăstari şi transformate în cocoloaşe. oligopodă de tip scarabeiform. în porţiunea inferioară. Capul este mare.5 – 1. 94. lucerna. sfecla pentru zahăr. În afară de viţa de vie mai atacă şi pomii fructiferi. în această perioadă au loc două năpârliri. conformate pentru săpat. cu antenele măciucate şi mandibulele puternice.Descriere. înţelenite. unde.şi acest stadiu durează 10 – 14 zile. În fiecare lojă femela depune câte un ou. Capul este brun. Dezvoltarea larvară durează 20 – 30 zile. Pronotul este mai lat decât lung. Forfecarul – Lethrus apretus Adult şi mod de dăunare Biologie. din care după 6 –12 zile apare larva. Elitrele sunt scurte şi sudate pe linia de sutură. adulţii apar şi încep să-şi construiască galerii noi. La începutul lunii mai are loc împerecherea şi ambele sexe locuiesc în galeria femelei. Noii adulţi apar în luna iulie şi rămân în aceleaşi locuri până în primăvara următoare. Larva. iar aripile posterioare lipsesc. apoi sapă în imediata apropiere alte loji. foarea soarelui. apoi verticale (30 – 40 cm) şi apoi iarăşi oblice ( 10 – 20 cm). Forfecarul are o singură generaţie pe an şi iernează ca adult în galerii în sol. sapă lateral până la 12 alveole ovoidale.8 cm şi lungimea de 50 –70 cm.

Cărăbuşul marmorat – Polyphylla fullo L.). când se transformă în pupe în căsuţe specifice. La completa dezvoltare are lungimea de 60 – 75. sternitele abdominale şi pigidiul cu o pubescenţă deasă şi fină. convex de culoare neagră sau castaniu-roşcat acoperit cu perişori. care constituie locuri prielnice dezvoltării dăunătorului. cu aspect marmorat. de tip scarabeid cu chetotaxia sternitului anal formată din 6 – 9 spinişori în fiecare dintre cele două rânduri simetrice longitudinale mediane. ca de foarfece. iar dimorfismul sexual este dat de antene. Câmpia Română şi în unele regiuni din Moldova. mai rar la 4 ani. Pagubele cele mai mari se observă în parcelele mărginite de pajişti. întreţinerea plantaţiilor viticole prin lucrări de arat. Antenele sunt lameliforme. Lindatox 20 CE) sau organofosforice (Parathion 50 CE. Cărăbuşul marmorat are o generaţie la 3 ani. care au o perioadă de zbor de 25 – 30 zile.7. hibernând toate cele trei ierni ca larvă în sol. la mascul cu măciuca formată din 7 lamele lungi. canale. Retezarea lăstarilor este dreaptă. Zborul este crepuscular. familia Scarabaeidae Specia este răspândită în Europa Centrală şi Orientală. La semnalarea atacurilor se vor efectua tratamente cu produse clorurate (Lindatox 3 PP. taluze înierbate. de unde şi denumirea de „forfecar”.15. Pe elitre perişorii solzoşi albi şi gălbui formează pete neregulate. frunzele şi lăstarii tineri de viţă de vie pentru hrănirea proprie în perioada maturaţiei sexuale şi mai ales pentru pregătirea hranei larvelor. mai scurte.0 mm. Diapauza hiemală în cea de-a treia iarnă se face ca larvă de vârsta a III-a şi larvele ajung la completa dezvoltare în luna mai. Se recomandă lucrări repetate a solului. Carbetox 37 CE. În timpul zilei adulţii se ascund în sol sau stau imobili pe partea umbrită a coardelor viţei de 196 . Daunele sunt provocate de adulţi. el durează în jurul orei 20. Întrucât adulţii se deplasează prin mers se recomandă ca la marginea parcelelor să se sape şanţuri capcană de 30 – 40 cm adâncime. ordinul Coleoptera. Biologie. Descriere. dezvoltarea stadiului larvar cuprinzând 33 – 34 luni. PEB 5 + 3). pentru distrugerea galeriilor. Adultul are corpul masiv. Larva este oligopodă. în luna iunie sau la începutul lunii iulie apar adulţii. Ventral corpul este cenuşiu-roşcat.ceapa. Combatere. săpat şi prăşit. care retează mugurii. La noi este frecventă în viile de pe nisipurile din Oltenia. şi continuă între 40 – 90 minute. prăfuite cu insecticide de contact organoclorurate (Lindatox 3 PP. iar la femelă numai din 5. După 20 – 25 zile. Lungimea corpului este de 28 – 38. Sinoratox 35 CE. etc.0 mm (Figura 95). 17. la adâncimi de 35 – 60 cm.

prăşit etc. Cărăbuşul marmorat – Polyphylla fullo Perioada ovipozitară se eşalonează pe circa 40 – 50 de zile ( de la sfârşitul lunii iunie şi până la începutul lunii august –Panin. iar spre sfârşitul toamnei coboară mai la adâncime.). Prima năpârlire are loc în luna iunie a anului următor. Adunarea adulţilor înainte de împerechere (decada 10 – 20 iunie) şi distrugerea acestora . floarea soarelui). Se aplică tratamente împotriva larvelor descoperite de sol prin arat. la adâncimi de 10 – 20 mm. rozând părţile subterane ale plantelor ierboase: porumb. humus. Printre duşmanii naturali ai acestui dăunător se menţionează dipterul Satanas gigas. dar pagube mari produc în pepinierele şi plantaţiile de viţă-de-vie tinere. În urma atacului plantele nu mai vegetează normal şi se usucă. sub forma unor rosături specifice dantelate. Se recomandă strângerea şi distrugerea larvelor cu ocazia lucrărilor solului în vii. ciperacee (Elymus. grâu. îndeosebi în anul plantării. Adulţii sunt filofagi. Dezvoltarea embrionară are o durată de 14 – 17 zile. Basudin 5G – 30-50 kg/ha. ei atacând frunzele arborilor forestieri. Poate ataca şi numeroşi arbori forestieri. La 4 – 6 zile de la apariţie cărăbuşii încep să se împerecheze . La viţa de vie larvele rod partea subterană a butaşului înrădăcinat. 1955). Plante atacate şi mod de dăunare. Psamma etc). iar a doua năpârlire în primăvara anului trei. Femelele depun câte 25 – 40 ouă . prăşit utilizându-se mai ales produse organoclorurate condiţionate ca pulberi de prăfuit şi mai ales preparate granulate (Sinoratox 5G – 40-60 kg/ha. respectiv în ultimul an al ciclului biologic. conifere şi pomi fructiferi. Plantele atacate se usucă. Combatere. copcit. în soluri uşoare. livezi şi pepiniere (arat. 95. Larvele neonate se hrănesc cu detritus. Polyphylla fullo este o specie polifagă care atacă mai ales în stadiul de larvă. Fig.vie. iar la viţa altoită rod portaltoiul. unde iernează. viţei de vie şi mai rar a răşinoaselor. Atacul maxim este produs de larvele din vârsta a III. 197 . nisipoase slab humifere.

2 – 37. Cărăbuşelul verde al viţei de vie are o generaţie pe an. Cercetări asupra morfologiei.7 mm lungime şi 8. cu reflexe arămii sau albăstrui. aparatul bucal sunt galgene-brunii. uneori până la 140 cm. are corpul format din 13 segmente.Lungimea corpului este de 12. b-mod de dăunare Biologie. a b Fig. iar la începutul lunii aprilie larvele năpârlesc şi trec în vârsta a treia. continuând să atace până la sfârşitul lunii mai. Muntenia şi Moldova. Pupa este liberă. de culoare verde metalic.8 mm (Figura 96).8. în sol la 50 – 80 cm adâncime. iar capul. biologie şi combaterii speciei. ghearele şi perişorii de pe tergite sunt ruginii. când ajung la completa dezvoltare şi se transformă în pupe. Cărăbuşelul verde al viţei de vie – Anomala solida a-adult. anal alcătuită din 3 câmpuri: un câmp central (cu 14 – 16 peri setiformi).8 mm. gălbuie de 18. Bobârnac în perioada 1959 – 1979.Ecalux 5G – 30-45 kg/ha. În ţara noastră se întâlneşte frecvent în viile de pe nisipurile din Oltenia. 96.). la adâncimi de 20 – 30 cm. 17. iar marginile laterale ale pronotului sunt arcuite şi adesea gălbui. un câmp piriform (din 22 sete conice). care se pot încorpora odată cu îngrăşămintele chimice. ordinul Coleoptera. iar elitrele cu puncte fine şi dungi longitudinale evifente. Furadan 10G – 10-25 kg/ha etc.80 mm lăţime. Culoarea corpului este galbenă – închis. Adultul are corpul oval şi convex dorsal. Lungimea corpului este de 31. Iernează ca larvă de vârsta a doua. Antenele. în condiţiile ţării noastre a făcut B. familia Scarabaeidae Specie întâlnită mai ales în ţările din Europa CentralMeridională şi în nordul Africii.. iar chetotaxia urosternitului. stadiul de pupă durează 17 – 18 zile. Larva este de tip scarabeid. stigmele. Cărăbuşelul verde al viţei de vie – Anomala solida Er. Descriere. 198 . Nimfoza are loc mai ales în interdune. şi un câmp mare care înconjoară pe cel piriform.5 – 16.

4%. din terenurile nisipoas.9.. Numărul de cărăbuşei pe o frunză este de 7 – 10. corpul este oviform. După prima năpârlire după circa o lună de la ecloziune. când se retrag în straturile mai adânci pentru iernare. în perioada hrănirii suplimentare. atacând rădăcinile viţei de vie până la începutul lunii noiembrie. fasolea.Byctiscus betulae L.03% etc. pe un lăstar găsindu-se 50 – 100 exemplare. porumbul. elitrele sunt patratiforme cu striuri longitudinale 199 . trec în vârsta a II-a (septembrie) ele devin rizofage. de culoare albastru-metalic cu reflexe verzui-aurii. Adulţii sunt filofagi.5 – 9. Cărăbuşeii se deplasează din vetrele de viţă-de-vie în culturile limitrofe. dimineaţa sau seara. de 15 – 20 zile. Împerecherea se eşalonează 17 – 20 zile şi are loc pe sol sau pe frunze. Plante atacate şi mod de dăunare.Apariţia primilor adulţi are loc la sfârşitul lunii iunie şi zborul lor cuprinde 35 – 45 zile. Asia Centrală şi în America centrală. iar larvele rizofage. iar eclozarea larvelor are loc la sfârşitul lunii iulie până la mijlocul lunii august.15. Pagubele mai mari se înregistrează în plantaţiile noi înfiinţate. Pentru distrugerea larvelor se aplică tratamente la sol. Sinoratox 35 CE – 0. Byctiscus betulae – lungimea corpului la adult este de 5. Decis 2. Longevitatea cărăbuşeilor este de 25 – 35 zile şi cuprinde două faze: preovipozitară de 10 – 15 zile şi faza depunerii ouălor. Incubaţia durează 17 – 20 de zile. ei mai atacă strugurii şi scoarţa lăstarilor. atacul fiind în grup. plopul. Ei atacă zilnic 10 – 12 ore. în primăvara devreme (prin încorporare) cu produse granulate. Adulţii rod frunzele dantelat şi centrifug. apoi salcâmul. Ţigărarul . până la sfârşitul lunii iulie. Ponta are o durată de 20 – 23 zile.5 mm. mai ales primele 8 – 10 frunze. preferând viţa de vie şi pomii fructiferi (mai ales sâmburoasele). Larvele neonate sunt saprofage şi se dezvoltă în interdunele mai bogate în humus. Descriere. familia Attelabidae Specie răspândită în Europa. Colectarea cărăbuşeilor de pe lăstari. iar în ţara noastră apare mai frecvent în Muntenia (podgoria Dealul Mare). pepenii. Cărăbuşelul verde este o specie polifagă. depuse în sol la adâncimea de 10 – 30 cm. 17. iar vetrele atacate având 4 – 7 butuci. secara. cuprinzând în medie 26 – 30 de ouă. pe un butuc 500 – 900 gândaci. în afară de nervuri. Tratamentele chimice aplicate împotriva adulţilor la începutul apariţeiei lor cu insecticide emulsonabile: Carbetox 37 CE – 0. prin scuturarea energică a lăstarilor şi distrugerea lor. floarea soarelui etc. ordinul Coleoptera.5 EC – 0. Combatere.

Combatere. Depunerea ouălor se face în manşoane din frunze. castanea. pe care le răsuceşte sub forma unor ţigări. Numărul frunzelor din care sunt confecţionate ţigările diferă de la o specie la alta. Larva este apodă. În fiecare ţigară sunt depuse 5 – 8 ouă. construite de femele. Byctiscus betulae este o specie polifagă. în căsuţe nimfale sau în litieră şi în crăpăturile scoarţei butucilor. Larvele apărute se hrănesc cu interiorul ţigărilor. la începutul apariţiei insectelor. Plante atacate şi mod de dăunare. Salix. şi pomi fructiferi: prun. timp de 22 – 30 zile. etc). de unde şi denumirea de „ţigărar”. se împerechează. preferând însă frunzele de viţă-devie. Ţigărarul . Populus.punctate. Corylus. Sinoratox 35 CE. 200 . gutui. rostrul este lung şi puţin dilatat spre vârf. Se recomandă adunarea şi distrugerea ţigărilor prin ardere. Această insectă are o singură generaţie pe an. Betula. pronotul este cordiform. unde are loc împuparea. de culoare alb-gălbuie. Fig. Ponta se poate face şi pe nervura principală a limbului foliar. de 5 – 8 mm lungime. ceea ce duce la scăderea producţiei de struguri şi a formării mugurilor de rod pentru anul viitor. în care sunt depuse ouăle şi se dezvoltă larvele. la mascul cu câte un dinte lateral (Figura 97). Iernează ca adult în sol. cu capul brun. La invazii mari poate produce defolierea în masă a viţei de vie. necesară maturării sexuale. După 8 – 12 zile apar adulţii care hibernează. care au forma unor ţigări.Byctiscus betulae adult Biologie. Alnus. La viţa de vie 1 – 2 frunze. cât durează dezvoltarea lor. cireş. Insecta începe să apară la sfârşitul lunii aprilie şi după o hrănire de 10 – 12 zile. păr. larvele părăsesc ţigările şi pătrund în sol la 8 – 12 cm adâncime. iar în total 30 – 40. Incubaţia durează 10 – 12 zile. Aplicarera de stropiri cu produse emulsionabile (Carbetox 37 CE. atacă frunzele la numeroase specii de arbori forestieri: Fagus. Ajunse la maturitate pe la mijlocul lunii iulie. la plop şi mesteacăn 8 – 15 frunze. la pomii fructiferi 5 – 7 frunze. 97.

stadiul de larvă 10-11 luni. Picioarele sunt scurte. mori. puternic chitinizat. Descriere. prevăzute cu spini. stadiu care durează circa două săptămâni. Pronotul este mai lung decât lat. are corpul alungit. Adultul are corpul alungit. În urma atacului 201 . Viermele făinii sau moleţul – Tenebrio molitor a-larvă. Atacă ca larvă şi ca adult făina. elitrele sunt alungite şi prevăzute cu striuri longitudinale. ordinul Coleoptera. Adulţii apar în luna mai şi trăiesc 4-5 luni. izolat sau grupat 200-500 ouă. b-pupă. a b c Fig. galben-cafeniu.. Are o singură generaţie pe an.0-20.0 mm (Figura 98). seminţele etc. pastele făinoase. La noi în ţară se întâlneşte în mod frecvent în depozite. are loc transformarea larvelor în pupă.0-20. Biologie. cu o largă răspândire pe glob. familia Tenebrionidae Este o specie ubicvistă. Viermele făinii sau moleţul – Tenebrio molitor L. eşalonat. tărâţele. brutării etc.CAPITOLUL XVIII DAUNATORII DIN DEPOZITE 18. capul este turtit. având capul brun. Lungimea corpului este de 12. Ei sunt mai activi în timpul nopţii. Femela depune.0 mm. Primăvara. c-adult. Larva. în stratul superior al făinii sau pe alte produse. timp de 2-3 luni. Lungimea corpului este de 12. Mod de dăunare. brun-închis dorsal şi brun-roşcat ventral.1. perioadă în care au loc 17-18 năpârliri. Iernează în stadiul de larvă în făină sau în pastele făinoase. Este o specie polifagă. Incubaţia durează 10-15 zile. 98.

3-3. adulţii îşi reiau activitatea şi după o perioadă de hrănire au loc împerecherea şi ponta. Elitrele sunt egale sau ceva mai scurte decât pronotul. larvă şi mod de dăunare Larva este apodă. ordinul Coleoptera. Gărgăriţa grâului – Sitophilus granarius L. cu excepţia celor alăturate liniei de sutură. Antenele sunt geniculate şi măciucate. la noi în ţară fiind considerat cel mai important dăunător al cerealelor depozitate. cutat. care ulterior se întăreşte şi protejează oul. unite pe linia de sutură. Gărgăriţa grâului – Sitophilus granarius Adult. Biologie Are 2-3 generaţii pe an şi iernează în stadiul de adult. în care depune oul. Fig. lucioasă. formate din 10 articole. având corpul voluminos. prezintă un rostru lung şi uşor curbat. se inseră la baza rostrului. uşor curbat.5-5. cu capsula cefalică mică şi brună.. Pronotul este alungit. Adultul are corpul de 3.se formează aglomerări alb-cenuşii. cu femure robuste (Figura 99). Pentru pontă. Descriere. cu miros neplăcut şi cu resturi de exuvii şi dejecţii. eucefală. de culoare albă-sidefie.0 mm lungime. 18. picioarele sunt scurte. de culoare brună-neagră. profunde. Astupă apoi orificiul cu o substanţă mucilaginoasă.0 mm. La completa dezvoltare are lungimea de 2. prezintă punctuaţii ovale. 99. 202 . Când temperatura depăşeşte în primăvară 10˚C. care fac produsele atacate improprii pentru consum.2. prezintă striuri longitudinale punctate şi interstriuri nepunctate. familia Curculionidae Este răspândită în regiunea cu climă temperată sau rece. larvă sau pupă. Capul este mic. Aripile posterioare sunt rudimentare. femela roade un orificiu în bob.

Fluturii au 18. După pătrunderea în boabe picioarele false se atrofiază. ordinul Lepidoptera . Aripile anterioare sunt cafenii-gălbui. larvă şi mod de dăunare Larva. iar făina rezultată este improprie cosumului. Mod de dăunare. uneori pătate cu negru în regiunea humerală. având o perioadă foarte lungă de depunere a ouălelor. Longevitatea femelelor este de 4-5 luni. 100.0 mm lungime.0-8.. familia Gelechiidae Specia este răspândită pe tot globul. părăsesc bobul în care s-au dezvoltat prin roaderea tegumentului. Adulţii se pot hrăni şi cu paste făinoase. Fig. dezvoltarea larvară 15-30 zile. ciocolată. alb-sidefiu. la completa dezvoltare are corpul lung de 6.. larvele se hrănesc cu.Într-un bob de secară. orz etc. Incubaţia durează 10-15 zile. Molia cerealelor – Sitotroga cerealella Adult. conţinutul boabelor. Boabele atacate au o valoare culturală redusă.3. care apar prin luna iulie. secara. Molia cerealelor – Sitotroga cerealella Oliv. Atacă mai ales grâul. 18. porumbul şi mai puţin ovăzul. din care rămâne doar tegumentul. iar stadiul de pupă 10 -20 zile. Adulţii rod boabele de cereale de la exterior începând cu regiunea embrionului în timp ce .0-20. cu reflexe argintii. făină. iar adulţii din noua generaţie. în zonele din vestul ţării dezvoltânduse şi în condiţii de câmp.0 mm în anvergură. având un miros neplăcut şi un gust amar. Transformarea în pupă are loc în interiorul boabelor. 203 . grâu. este depus un singur ou. La noi în ţară se întâlneşte în depozitele din toate regiunile. Aripile posterioare sunt cenuşii-argintii (Figura 100). omidă adevărată. dar pe care nu se reproduc. putându-se prelungi până la 2 ani. Descriere. în cele de porumb pot fi depuse 2-3 ouă. cu capsula cefalică brună.

are loc transformarea în pupă a larvelor. Pagube indirecte se pot produce prin transmiterea unor agenţi patogeni.0-20. în spaţii de depozitare. În luna aprilie. care pătrund în interiorul boabelor şi se hrănesc cu conţinutul acestora. din nou în depozite. Nigrospora etc. cu o nuanţă roşcată la bază. Pagube directe se produc prin roaderea de către larve a boabelor.4. După eclozare. Stadiul de pupă durează 7-10 zile. în zig-zag şi se afundă imediat în vracul de cereale. izolat sau în grupe de până la 20. După 5-12 zile. Copulaţia şi ponta încep imediat după apariţie. Ouăle sunt depuse în stratul superficial al vracului de cereale.0 mm lungime. producând pagube directe şi indirecte. cu nervuri de culoare brună. ondulate brun-albăstrui. este o omidă adevărată. fiind prevăzute cu dungi transversale. la noi în ţară. în timp ce într-un bob de porumb se pot dezvolta 2-3 şi uneori 5-6 larve. unde are loc transformarea în pupă. apoi culoarea este variabilă. etc. cămări de alimentare. Aici femelele depun ouăle între glumele spicelor sau direct pe boabele de la vârful pniculelor de porumb. larvele ajung la maturitate. adulţii apar în luna iunie. Ziua. mai închise la culoare. Ambele perechi de aripi sunt franjurate (Figura 101).. Descriere. cum ar fi cei din genurile Fusarium. evoluând până după recoltare şi ajungând împreună cu recolta. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis. când rod un orificiu în interiorul bobului. 18. Boabele atacate. larvele pătrund în boabe. Aceştia sunt activi noaptea. la completa dezvoltare are 12. având embrionul distrus. în funcţie de hrana pe care o consumă. năpârlind de 5 ori. în aprilie-mai apar adulţii. Are 2-3 generaţii pe an din care una în câmp şi 1-2 în depozite. deoarece lojele în care s-au dezvoltat larvele sunt pline cu exuvii şi cu excremente.017.0 mm în anvergură. cât durează incubaţia. într-un bob de grâu sau orz dezvoltându-se o singură larvă. care pot distruge complet stocul de cereale infestat.Biologie. Larva. familia Tortricidae Specia este răspândită pe tot globul. După 30-40 de zile.. în interiorul boabelor infestate. Atacă în special stocurile de grâu. ordinul Lepidoptera. Mod de dăunare. Larvele acesteia evoluează din luna septembrie şi ajunse la completa dezvoltare iernează. La eclozare corpul este de culoare roz. o mare parte din ei zboară în câmp. Iernează în stadiul de larvă în boabele infestate în depozite. în interiorul unui cocon mătăsos. Aripile anterioare sunt galben-cenuşii. apar larvele. După 6-10 zile. nu mai pot fi folosite la însămânţări şi nici pentru consum. iar noii adulţi dau naştere la o nouă generaţie. este prezentă în toate regiunile. Molia fructelor uscate – Plodia interpunctella Hb. Capul. porumb şi orz. Adulţii au 18. dacă sunt deranjaţi zboară rapid. apoi se împupează în loja în care s-a dezvoltat. 204 .

depozite de făină. incubaţia durează 5-20 zile. în condiţii mai nefavorabile. când temperatura în spaţiile de depozitare este mai mare de 14˚C. Molia fructelor uscate – Plodia interpunctella Adult. Stadiul de pupă. producându-se o depreciere cantitativă şi calitativă a produselor. ordinul Lepidoptera. pagubele cele mai mari producând însă la legumele şi fructele uscate. Dăunează larvele. care sunt polifage. Are 2-3 generaţii pe an şi iernează în stadiul de pupă. care favorizează dezvoltarea mucegaiurilor. droguri. ai căror indivizi iernează în stadiul de pupă. în locuri adăpostite din magazii. Descriere. cenuşii plumburii. până la 300 de zile.0-25. durează 6-30 zile. care în 205 . în funcţie de temperatură. apar noii adulţi. care sunt dispuşi în rânduri şi care prezintă peri. familia Tortricidae Specia este răspândită pe tot globul.. hrănindu-se cu făină. Molia cenuşie a făinii – Anagasta kuhniella Zell. Aripile anterioare sunt înguste. cofetării. izolat sau în grupe mici. larvă şi mod de dăunare Biologie. Transformarea în pupe are loc întrun cocon de formă cilindrică. Dezvoltarea larvară durează 30-60 zile. care devin improprii cosumului. plante medicinale.0 mm în anvergură. cu pete mici. care dau naştere la o nouă generaţie. În iunie-iulie.. Mod de dăunare. boabe de cereale. Aceştia sunt mai activi în timpul nopţii. În depozitele mai calde. În funcţie de temperatură. Adulţii au 20. plante oleaginoase. cămări etc. dulciuri etc. în mori. negre. nuci şi arahide . Fluturii apar în primăvară. 101. prin prezenţa excrementelor. Împerecherea şi ponta au loc imediat. Pagubele sunt produse prin consumul direct. se poate dezvolta şi o a treia generaţie. Fig. la noi fiind prezentă în toate zonele ţării. Pe corp se disting mici tuberculi. confecţionat din fire mătăsoase. Ouăle sunt depuse pe produsele depozitate.pronotul şi ultimul segment abdominal sunt brun-lucioase.5. obişnuit prin aprilie-mai. exuviilor şi a firelor mătăsoase. 18.

porumb. prevăzuţi cu câte un păr mic. infestate cu cocoloaşe mătasoase. brutării. ondulate. la completa dezvoltare are lungimea de 12. specia are 2-3 generaţii pe an. având capul pronotul. paste făinoase. cofetării. larvă şi mod de dăunare Larva. iar stadiul de pupă 7-15 zile. biscuiţi. droguri de plante medicinale. 102. consumă făina de grâu.0 mm. Produsele atacate. Corpul este alb-gălbui sau alb-roz. precum şi sitele de mătase din mori. În aprilie-mai apar adulţii. care la adăpostul unor învelişuri din fire de mătase.0-15. fulgi de ovăz. care sunt activi numai noaptea. cămări. difuze. liber sau în interiorul unor coconi mătăsoşi. sunt alb-gălbui. După 1-3 zile de la apariţie are loc împerecherea după care are loc depunerea ouălelor. negri-roşcaţi. în locurile mai ferite din depozite. Aripile posterioare sunt mai late. Ambele perechi de aripi sunt franjurate (Figura 102). fin. Iernează în stadiul de larvă matură. este omidă adevărată. leguminoase. poate avea 3-5 generaţii pe an. Biologie. pe produsele depozitate. resturi de hrană şi excremente. sub formă de galerii. Dăunează larvele.zona apicală şi bazală formează prin confluenţă trei dungi transversale. Molia cenuşie a făinii – Anagasta kuhniella Adult. au gust şi miros neplăcut şi sunt improprii pentru consum. orz. Transformarea în pupă are loc în crăpăturile pereţilor şi a podelei. fructe şi legume uscate. Dorsal prezintă 6 rânduri longitudinale de negi mici. Măsurile de prevenire şi combatere a dăunătorilor din spaţiile de depozitare: 206 . Fig. În spaţii mai calde. într-un cocon mătăsos. boabe de grâu. placa anală şi picioarele toracice brun-gălbui. cu nervurile şi marginea apicală cenuşii. Moliile depun ouăle în grupe de câte 2-10. Mod de dăunare. faguri din miere. griş. La noi în ţară. Incubaţia durează 5-15 zile. stadiul de larvă 50-90 zile.

terenul din jurul depozitelor. biologia. Teme de control (Referate) 1. aerosoli sau gazări asupra produselor depozitate.văruirea spaţiilor de depozitare.) şi verificarea încheierii ermetice a ferestrelor şi uşilor. duşumele etc. prăfuiri. . prin menţinerea unei igiene cât mai bune a depozitelor şi curăţirea periodică a tuturor încăperilor cât şi a mijloacelor de transport şi sortare. . 2. Coopex 0. 207 . Quickfos 3 – 5 tablete la tona de produs.5 g/m3. resturi vegetale etc. Se poate utiliza pentru aceasta orice insecticid emulsionabil (Carbetox 37 CE. biologia. . . pentru consum sau sămânţă utilizând unul din produsele: Reldan 50 EC – 10 ml/t. Fumitox 10 PF – 10 cutii/500 m3 spaţiu gol. Dust – 1 kg/t sămânţă. pe o distanţă de 2 – 3 m faţă de pereţi se va curăţi de gunoi. ecologia.curăţarea rampelor de descărcare şi a terenului din jurul acestora de toate resturile vegetale.. .curăţirea radicală a depozitelor este obligatorie şi ea se face înainte de înmagazinarea produselor. Sulfura de carbon 600 – 1000g/t produs. . modul de dăunare şi combatere integrată a principalilor dăunători din culturile de cereale păioase.dezinfecţia spaţiilor de depozitare după ce acestea au fost bine curăţate. ecologia. Descrierea. modul de dăunare şi combatere integrată a principalilor dăunători din culturile de leguminoase perene şi anuale..) în concentraţii mărite faţă de concentraţiile aplicate pe plantele de cultură.pregătirea depozitelor în vederea înmagazinării produselor agroalimentare prin lucrări de reparaţii ale construcţiilor (etanşarea crăpăturilor din pereţi. Descrierea. gunoaie etc. Fertoxin – 9-15g/t produs depozitat. Coopex 25 WP – 20 g/t sămânţă. Fumlydox – 0. Sinoratox 35 CE etc.tratamente chimice sub formă de stropiri. Digrain 4 – 4 l/100 t.. Bromură de metil 30 – 40 g/m3 Dobol Fumigator – o capsulă/ 250 m3. Prostore 157 UL – 4 l/100 t cereale de sămânţă depozitată.5%.

A.. Bobîrnac B. Editura Ceres. 1994 .. 5. Borcan I. Lépidoptères. Lucrări ştiinţifice.. Rezumatul tezei de doctorat.Realizări privind protecţia cerealelor şi plantelor tehnice împotriva atacului principalelor boli şi dăunători. 6.Entomologie agricolă... Săvescu A. aestivum Germ. 1980 . 2. 16. Masson et Cie. Bălăşcuţă N. Brudea V. III.. Fundulea. 1982 . 1982 . Bucureşti.Combaterea integrată a dăunătorilor legumelor vărzoase. Traité pratique de phytopathologie et de Zoologie agricole. 50. Analele I. Filipescu C..C. Bucureşti. Peiu M. ASAS. 14.T.. Baicu T. "Al.I. Boguleanu Gh. I şi II. Agron. Perju T. Andriescu Elena. 1986 . Bărbulescu Al. Paris. Paris. Boney R. 13. et colab. Iaşi. vol. 1985 .Protecţia plantelor de grădină cu deosebire prin mijloace naturale.. 15.. Editura Tipocart Braşovia. vol. 10.Entomologie appliquée a l'agriculture (Traité).). şi A. 9.. 1962. 7. 11.. Univ. Beratlief C. Bărbulescu Al. Duvlea I. 1988... I/1.C. 8.Fauna dăunătoare culturilor agricole şi forestiere din România.Sisteme de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor pe culturi. Beratlief C. Editions Payot Lausanne..Cuza" Iaşi. 1982 . Editura Didactică şi Pedagogică. Săvescu A. 208 . vol.Combaterea integrată în protecţia plantelor. 1967 .Dăunătorii trifoiului şi duşmanii lor naturali din Moldova. Editura Ceres. Bucureşti.C. Costescu C.C.Contribuţii la cunoaşterea biologiei şi combaterii gărgăriţei florilor de trifoi (Apion apricans Herbst.Combaterea integrată şi limitarea poluării cu pesticide... Bucureşti. Ciurea Alexandra.. 3.. Bucureşti.Dăunătorii produselor agroalimentare din depozite. Tom II. Baicu T.P.. Baicu T. Bucureşti. Paşol P.La défense des plantes cultivées. Balachowsky A. secţia Protecţia plantelor. II/2.Dăunătorii şi bolile culturii macului... Coléoptères. 1978 . 1977 . Editura Ceres. Masson et Cie. Ed. 1967 .. Boguleanu Gh. 4. Rezumatul tezei de doctorat. Ed. Institutul de Cercetări pentru Protecţia plantelor. Bucureşti. vol. 1966 . IV. Editura Ceres. 1960 ... Bucureşti. Boguleanu Gh. 1975 . Editura Ceres. Inst. Analele I. Balachowky A.. 12.BIBLIOGRAFIE 1. Tom. 1993 .Unele aspecte privind biologia şi ecologia ploşniţelor cerealelor.. 1963 .Entomologie appliquée à l'agriculture (Traité).

vol. Bucureşti.17. 1996 . Lucr.. Anton Pătrăşcanu Elena.Brevicoryne brassicae L. Caiet de lucrări practice. Uz intern. 28..Entomologie horticolă... Caiet de lucrări practice. Tălmaciu M.. Bucureşti. Davidescu D. Georgescu T. 1993 . Ciochia V. Entomologie. Uz intern..M. II. Ciochia V. Martin Doina. 39.Protecţia chimică în agricultură. 1975 .. şi de Med. seria Horticultură. 33.Bolile şi dăunătorii pădurilor.Eurygaster integriceps Put. Iaşi. 24. 1957 . 1995 . Iaşi.. seria Agronomie. 1983 . Iaşi. vol. Uz intern. Georgescu T.Ghid practic de protecţie a cartofului. Entomol. 29. Tălmaciu M. Uz intern.. 20. Editura Ceres.. Petrescu M. Georgescu T. 39. Iaşi. 21.Dăunătorii legumelor şi combaterea lor.. Filip I. Georgescu T. Univ. Iaşi. U. Codrescu Ana.. Rădescu C.. Tălmaciu M. Uz intern.. Uz intern. 1994 .. Filipescu C. Casa Agronomului Trifeşti .Contribuţii privind biologia şi combaterea ploşniţelor cerealelor .Vet.Protecţia sfeclei de zahăr. Editura Ceres. Iaşi. 31.Curs de Protecţia plantelor viticole şi pomicole. 25. 1990 . 1989 Entomologie agricolă.Entomologie agricolă.. Bucureşti. vol. Filipescu C.. Constantinescu V. Iaşi. Bucureşti. Martin Doina.Naţ.Protecţia plantelor ornamentale.Omida de stepă Laxostege sticticalis L. Miron V.V. Bădeanu Marinela. Bucureşti. 18. Georgescu T. Bucureşti. Biologie..Roman. 1992 . Uz intern. 1996 . Iaşi. 1996 ... Georgescu T. Editura Ceres.. 26. Tălmaciu M.A. vol. Chimizarea agriculturii.Folosirea capcanelor cu feromoni sexuali sintetici în avertizarea tratamentelor la molia strugurilor. I şi II.. Tărăbuţă Teodora. Biologie şi combatere.. 23. Lucrări ştiinţifice.Rolul pesticidelor în combaterea integrată a gândacului din Colorado şi a manei la cultura cartofului.. 1996 . Editura Agro-Silvică de Stat.. Iaşi. Georgescu T. Iaşi. 22.. a III-a Conf. Cîndea E.. Filipescu C.M. Rădescu C.Agron. Tălmaciu M. Davidescu Velicica. 1984 . vol.. ecologiei şi combaterii păduchelui cenuşiu al verzei . 19.. Ene M. Georgescu T. VII. Dumitraş Lucreţia. Rezumatul tezei de doctorat. 30. Calancea L. Lucrări ştiinţifice.Cercetări asupra biologiei. cu ajutorul piretroizilor de sinteză. Donescu Daniela şi colab.Caiet de lucrări practice de Entomologie. Ştefănescu M.V. Partea specială şi tehnologii de combatere. U.. Isac Gr.. Georgescu T. 1980 . Editura Academiei Române. posibilităţi de combatere. 209 ..A..C. 27. 32. 1975 .Entomologie horticolă.. Georgescu C. 1993 .

Hatman M. 40. Bucureşti. 1971 . 1980 . ASAS. Bucureşti. 36. Bucureşti. Ghizdavu I. 1997 Entomologie agricolă. Editura Dacia. Editura Ceres. 1990 . Bucureşti.. 1983 .. 1989 ...Cercetări privind combaterea integrată a dăunătorilor şi bolilor prunului... Paulian Fl.. Biblioteca agricolă.. 41.. a VIII-a Conf.. Prot. Bucureşti. Hatman M. Rezumatul tezei de doctorat. 39.Bolile şi dăunătorii speciiloe seminţoase. Chişinău. Iaşi. 44. Editura Agrosilvică. 47. cu ajutorul capcanelor feromonale în vederea raţionalzării tratamentelor chimice. Lucr. Lăcătuşu Matilda. 210 . Iaşi. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura de Stat.. Ghizdavu I. ClujNapoca. Hulea Ana..Entomologie agricolă. 1967 .Îndrumător de lucrări practice de Entomologie agricolă. Săpunaru T. Oprean I. Paşol P. Iacob N..Utilizarea feromonilor în prognoza şi combaterea dăunătorilor plantelor cultivate.Insectele dăunătoare lucernei şi combaterea lor. ClujNapoca.. Editura Didactică şi Pedagogică. Filipescu C. Editura Cartea moldovenească... Baicu T. Isac Lucia. Oprean I. Editura Ceres. Georgescu T. Editura Didactică şi Pedagogică R.Protecţia plantelor. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.Dăunătorii plantelor de nutreţ şi combaterea lor.34. Hrisafi Cornelia. Filipescu C.Plant.. Popov C... Bucureşti. Hrisafi Cornelia. Ghizdavu I.. Ghizdavu T. 38. Lucrări practice. Manolache C. Uz intern.. Pălăgeşiu I.. Bucureşti..Biologia dăunătorilor animali. Editura Ceres. Bucureşti.. 1986 Protecţia plantelor cultivate.Feromonii insectelor "pesticide" din a III-a generaţie. Tomescu N. Bucureşti. 1980 . Lăcătuşu Matilda. 51. Perju T. 37... 49. Lazăr I.. Bucureşti. 1961 .. Perju T. Bobeş I. Bucureşti. Peiu M. 42. 50.. Pisică C.Entomologie. Ionescu M. Boguleanu Gh.. 1978 . Tipo Agronomia.Combaterea acarienilor din culturile hortiviticole. Minoiu N. Lefter Gh. Muşat Despina. 48. Bucureşti. Lefter Gh. Lazăr Al.. 45. Bobîrnac B....Bolile şi dăunătorii cerealelor. Editura Ceres. 46.. 1975 . 35. Bărbulescu Al. Comeş I.Dăunătorii principali ai culturilor agricole. 1984 . Matei Iulia.Feromonii în combaterea insectelor dăunătoare. 43.. 1976 .. Ghizdavu I.A. 1990 . ASAS.. 1987 .. Hatman M. 1983 .Supravegherea populaţiilor de Laspeyresia pomonella L. 1951 . Editura Ceres. Iacob Maria.Naţ.

Mustaţă Gh.Cercetări asupra biologiei şi combaterii capsulelor de mac (Ceuthorrhynchus macula-alba Herbst.. 63. Biologie.. Peiu M. Lito Univ. Peiu M. Nica Felicia. Cîndea E.Curs de Entomologie agricolă. Editura Ceres. 1987 . Bobîrnac B..Contribuţii la studiul morfologiei. vol. Lefter Gh. Redacţia revistelor agricole. Univ. 1976 . Bucureşti. Tipo Agronomia.). Cluj. Baicu T..Boli. Paşol P. IANB. 53. 1982 . 1978 . Paşol P. nr. Georgescu T... Grădina..Dăunătorii porumbului şi combaterea lor. 211 . dăunători. pagube şi măsuri de combatere.. Paulian Fl.. Ghiuţă M. Duvlea I.. 1973 .. ecologiei şi combaterii gândacului ghebos . Ser. Peiu M. 2 (partea specială). Plămădeală B. "Al. Rezumatul tezei de doctorat. Ghizdavu I.Bolile şi dăunătorii speciilor sâmburoase. Bucureşti... 59.Cercetări asupra biologiei. Bucureşti. 1991 . ecologiei şi combaterii specii Tanymecus dilaticollis Gyll.Combaterea bolilor şi dăunătorilor la floarea soarelui.. Kolosy E. Editura Scrisul Românesc. 65. Paulian Fl. 1964 . Manolache Florica. 56... 61.Date noi cu privire la metodele de combatere a muştei cireşelor (Rhagoletis cerasi L.. 1987 ... Titz M... Megahed M.... 66.. 1965 . III. Filipescu C. Editura Didactică şi pedagogică.. Bibl. Timişoara.. Editura Ceres.Biologia şi ecologia insectelor parazite în insecte dăunătoare din Moldova. 1983 . Rev. Perju T. 5. 68..Ploşniţele cerealelor.Entomologie horticolă. Agron. Analele ICCA. Editura Ceres. Manolache Florica. Studii şi Cercetări. 57. Bucureşti. nr. Ghizdavu I. Ignătescu I.. Iaşi. Prot. 55. Secţ. Iliescu H. 1973 .. 1961 . Rezumatul tezei de doctorat..). 1963 . Iaşi. 62.Cuza". Costescu C. de Ştiinţe Agricole a Banatului. buruieni. Pălăgeşiu I. via şi livada. Filipescu C. 58.Contribuţii la studiul biologiei şi combaterii fluturelui păstăilor de soia (Etiella zinckenella Tr. Filipescu C.52. ecologiei şi combaterii insectei Etiella zinckenella. Tr. Agric. Bobîrnac B. Minoiu N.. Bucureşti. 1993 . Inst.Dăunătorii animali ai arbuştilor fructiferi.I. 54. Craiova. Perju T. Uz intern.Curs de Entomologie agricolă. Bucureşti.Entomologie agricolă. seria Biologie Animală. Analele ICCA. 1966 . 39. 60. 15. 64. Paulian Fl. C. 1970 .. 1973 ... 67. Bucureşti.. Bucureşti.Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării. Rezumatul tezei de doctorat. Pălăgeşiu I... Costescu C.) în regiunea Iaşi. II. Paulian Fl. biologiei. Bob D.. Pătrăşcanu Elena.. şi colab.Zabrus tenebrioides. Plant.. Săpunaru T. vol.Napoca. Iaşi. Bărbulescu Al.

Rezumatul tezei de doctorat. 70.Cercetări asupra biologiei. Perju T. Bucureşti. Dejeu L. Bobeş I.Omida fâneţelor şi păşunilor şi combaterea ei. Perju T.Cuza". Popov C. în bazinul pomicol Dîmboviţa. 81. 1988. Perju T. Perju T. "Al. I III. 1979 .Cercetări asupra morfologiei. Editura ceres. 79. 1989 . 1985 . Brudea V. Bucureşti. 74.1962 . I şi II. 80. Editura Agrosilvică. 82.. 1993 – Protecţia integrată a culturilor de leguminoase împotriva atacului de dăunători şi agenţi patogeni. Iaşi. Editura Helicon... Fedorinck N.Contribuţii la studiul ecologic al speciilor genului Eurygaster (Heteroptera) din România cu referire specială la Eurygaster integriceps. 1988 .I. Bucureşti.. 71.. Editura Ceres. Şuta Victoria.Mijloace biologice şi biotehnice de combatere a dăunătorilor la plantele agricole.. Bucureşti. Pal Olga. 1966 . 1956 . 1972 . Bucureşti. Susea Sonica...Entomofagii şi utilizarea lor în protecţia integrată a ecosistemelor horticole. Severin V. Lăcătuşu Matilda. Lăcătuşu Matilda. biologiei. Editura Ceres..Bălcescu".. 1975 .Protecţia plantelor de nutreţ. Bucureşti... 76. Bucureşti..Metode biologice în protecţia plantelor. 1960 . Pisică C. Perju T.Protejarea culturilor agricole cu ajutorul pesticidelor. 1995 . Pisică C. Perju T.. Şumakov E. Rădulescu E... Andrei Ana-Maria..Seminifagii plantelor cultivate şi perene şi măsurile lor de combatere.. Săvescu A..Determinator pentru recunoaşterea dăunătorilor plantelor cultivate.. Ittu Mariana. şi Sitona lineatus L. Editura Ceres. Editura Ceres. Rezumatul tezei de doctorat. Podeanu Gh. Săvescu A. Rezumatul tezei de doctorat.. Bucureşti. Inst. Ministerul Agriculturii. Univ.. 85. Săpunaru T. Bucureşti. Bucureşt.Agron. Mateiaş M. Editura Ceres. 1994 .. Gusev G. Mustaţă Gh. Mustaţă M. Editura Ceres... Editura Ceres. Rogojanu V. 1995 . 83. 75. componentă a protecţiei integrate a agroecosistemelor.Album de protecţia plantelor. Timişoara.Rhagoletis cerasi L. 72.. Bucureşti. Bucureşti. 1978 . 73. Bucureşti. vol.. Bucureşti.. Perju T. Centrul de material didactic şi propagandă agricolă. Galani Gh..Bolile şi dăunătorii viţei de vie: prevenire şi combatere. Editura Ceres. Andriescu I. Alexandri Al.. 78. ASAS. 1977 . Şandru I. "N.Prognoza în protecţia plantelor.Entomologia agricolă.Entomofagii şi utilizarea lor în protecţia integrată a ecosistemelor agricole.... Bucureşti. 1988 . Editura Agrosilvică. Ignătescu I. 84. ecologiei şi combaterii speciilor Sitona crinitus Herbst..69. Vol. rafailă C. ecologiei şi combaterii muştei cireşelor . 212 . Andriescu I. 77. 1975 .

87. Bucureşti. 1974 . Şuta Victoria... ***.Metodici de prognoză şi avertizare a tratamentelor împotriva bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură. 2003 – Protectia plantelor – Entomologie. "Ion Ionescu de la Brad" Iasi. Minoiu N.Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. 1980 .Ghid pentru utilizarea principalelor produse de uz fitosanitar. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. 1999 . Editura Ceres. ***. 88. 90. 92. 2005 . Bucureşti. 1993 . Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Talmaciu M.Protecţia pomilor şi arbuştilor fructiferi.Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. Talmaciu M.. Lefter Gh.. 2005 – Entomologie agricolă. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Bucureşti.86. 89. ***. 91. Coman Tatiana. 213 . ***. Editura "Ion Ionescu de la Brad" Iasi. Bucureşti. Gheorghiu Eftimia.