RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.

DEFINIŢII Apa, este un element esenţial pentru viaţa pe Terra. Aflată în trei stări de agregare, apa este prezentă în toate geosferele planetei. Astfel, ea poate fi întâlnită în compoziţia mineralelor din scoarţa terestră. În stare liberă ea formează apele subterane cantonate în stratele acvifere, oceanele, mările, lacurile, râurile, mlaştinile, gheţarii, dar şi în atmosferă sub formă de vapori, picături de apă, cristale de gheaţă. Apa este parte integrantă în compoziţia materiei vii, atât în lumea plantelor cât şi animalelor. Totalitatea acestor elemente alcătuiesc HIDROSFERA Ştiinţa care se ocupă cu studiul apei pe Terra este HIDROLOGIA. Numele acestei ştiinţe derivă din cuvintele greceşti: hydros – apă, logos – ştiinţă. UNESCO;OMM – International Glosary of Hydrology (1992) – Hidrologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul apelor de suprafaţă şi se sub suprafaţa Pământului: cu fomarea, circulaţia şi distribuţia lor în timp şi spaţiu, cu proprietăţile fizice, chimice şi biologice, precum şi cu interacţiunea lor cu mediul, inclusive relaţia cu lumea vie. 2. DIVIZIUNI Hidrologia se împarte în două ramuri majore: hidrologia generală - care studiază caracteristicile şi legile generale ale apelor din natură şi influenţa reciprocă cu celelalte învelişuri ale Pământului şi hidrografia – care se ocupă cu descrierea şi caracterizarea cantitativă şi calitativă a obiectivelor acvatice, cu reliefarea dimensiunilor şi a relaţiilor cu condiţiile fizicogeografice locale. După unităţile acvatice pe care le studiază hidrologia generală a fost divizată în trei ramuri: a) Oceanologie – este ştiinţa care se ocupă cu studiul mărilor şi oceanelor b) Hidrogeologia – ştiinţa care se ocupă cu studiul originii, distribuţiei, dinamicii şi proprietăţile apelor subterane, precum şi cu posibilităţile de valorificare a lor. c) Hidrologia uscatului – studiază geneza şi regimul apelor continentale, procesele ce leagă unităţile acvatice între ele, legile care le generaeză şi interacţiunea lor cu mediul. Hidrologia uscatului are mai multe subdiviziuni: I. Hidrogeologia – ştiinţa care studiază originea, răspândirea, dinamica şi proprietăţile apelor subterane. II. Hidrologia râurilor sau Potamologia (potamos (gr.) - râu) studiază caracateristicile morfometrice ale râurilor şi bazinelor hidrografice, geneza, dinamica, regimul, caracteristicile cantitative şi calitative ale apei râurilor. III. Hidrologia lacurilor sau Limnologia (limnos (gr.) - lac) studiază geneza cuvetelor lacustre, dinamica, regimul şi bilanţul apei din lacuri, caracteristicile cantitative şi calitative ale acestor unităţi acvatice IV. Glaciologia se ocupă cu studiul zăpezilor veşnice şi a gheţarilor, analizând condiţiile de formare, tipurile, răspândirea şi importnaţa hidrologică a acestora. V. Telmatologia studiază geneza, evoloţia şi proprietăţile hidrologice ale lacurilor. VI. Hidrometria este ştiinţa ce se ocupă cu metodele, mijloacele şi instrumentele de determinare a caracateristicilor cantitative şi calitative ale apelor, cu calcularea şi prelucrarea informaţiilor obţinute.

1

RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM HIDROGEOLOGIE – APE SUBTERANE Apele cantonate în litosferă, care circulă sau stagnează în porii şi fisurile rocilor constituie apele subterane. Hidrogeologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul genezei, proprietăţilor fizico-chimice, starea de zăcământ, extensiunea, volumul şi dinamica apelor subterane. Provenienţa apei în litosferă poate fi endogenă (din interiorul Pământului) şi exogenă (din atmosferă şi de la suprafaţă scoarţei prin infiltrare). În ce priveşte originea apelor subterane, acestea pot fi: vadoase, juvenile şi veterice. Apele vadoase sau de infiltraţie rezultă din apa de ploaie sau din topirea zăpezilor care se infiltrează în orizonturile permeabile de la suprafaţa litosferei. Aceste ape intră parţial în circuitul general al apei prin deplasarea lor prin porii şi fisurile rocilor. Apele juvenile sau magmatice rezultă din condensarea vaporilor în procesul de răcire şi degazeificare a magmelor. Ele au temperaturi ridicate şi sunt încărcate cu săruri dizolvate din rocile care le străbat dar şi cu gaze (CO2, H2S). În cadrul acestei categorii se identifică apele termale şi apele minerale. Apele veterice sau de zăcământ, de origine marină, se află cantonate în structuri profunde şi închise fără comunicaţie cu exteriorul, ceea ce le conferă o dinamică redusă. Aceste ape se mai numesc şi ape fosile şi prezintă mai mult calităţi baleneo-terapeutice decât calităţi potabile. Stratele acvifere Apele de la suprafaţă pătrund prin infiltraţie în straturile de roci permeabile, sub influenţa gravitaţiei, până la un nivel situat deasupra celor impermeabile numit nivel hidrostatic. Astfel, rocile situate în partea superioară a rocilor impermeabile, saturate cu apă din infiltraţii, sunt denumite roci acvifere, iar apa care saturează aceste roci formează stratul acvifer. Ele prezintă trei zone: de alimentare, de dezvoltare şi de drenare sau descărcare. Stratele acvifere pot fi de două categorii după modul de aşezare şi condiţiile hidrogeologice. Strate acvifere libere – sunt cele care se formează în terenuri permeabile, neacoperite de straturi impermeabile, putând fi alimentate direct din precipitaţii sau din scurgerea de suprafaţă. Stratul acvifer a cărui zonă de alimentare coincide cu cea de dezvoltare se numeşte strat acvifer freatic. Stratele acvifere captive sunt cele cuprinse între două strate impermeabile, care se alimentează numai printr-o suprafaţă redusă. Zona de alimentare a lor nu corespunde cu ce de dezvoltare a stratului. Datorită diferenţei de nivel dintre zona de alimnentare şi cea de drenare, stratul acvifer captiv are apă sub presiune.. Apa poate astfel să se ridice deasupra terenului, sub formă arteziană, denumire provenită după regiunea Artois din bazinul Parizian, unde se întâlnesc frecvent astfel de situaţii. În România strate acvifere artezine se întâlnesc în Câmpia Română, în Câmpia de Vest, în Depresiunea zalău, Huedin, etc. Izvoarele Izvor – locul de apariţie la zi a apei subterane la suprafaţa terenului, pe cale naturală (accident tectonic – falii, fisuri, sau la baza unui versant prin eroziunea stratelor acvifere). Locul de deschidere artificală a unui strat acvifer se numeşte puţ. Martel a propus folosirea a trei termeni legat de locul de apariţia a apelor subterane: emergenţă, resurgenţă şi exurgenţă. Emergenţele – izvoare cu apă dulce ce provin din strate acvifere freatice sau de adâncime. Resurgenţele – izvoare din regiunile calcaroase, care îşi au originea în apa pătrunsă prin sorburi sau ponoare în interiroul masei de calcar, care după un traseu subteran reapar la suprafaţă la cote mai joase, cu un debit mai bogat.

2

vocluziene. iar pe ultima parte a trasului subteran apa se deplasează opus acţiunii gravitaţiei. După ecartul de variaţie a atemperaturii apei. Brides). Clasificarea izvoarelor după temperatură. care păe măsură ce coboară spre adâncime . Italia (Salsomaggiore). Oradea Izvoarele magmatogene. Ungaria (Budapesta). după cantitatea de săruri dizolvate (obişnuite sau dulci. au origine juvenilă. cele care au temperatura peste 20 °C. Ochiul Beiului. ascendente şi intermitente). Exemple: Japonia. pe litoral (Mangalia). izvoarele termale se împart în: hipotermale. Se întâlnesc în Franţa (Le Monetier. Grecia (Aedipsos). Vichy Etat. Se referă la apele care s-au infiltrat în calcare pe fisuri şi apar la zi pe linii de falii sau în grote sub formă de izvoare cu apă curată. Izvoarele calde sau termale – au temperatura apei tot timpul anului mai ridicată decât temeperatura medie anuală a aerului a lunii celei mai calde. arteziene. Băile Tinca. unde apa pârâurilor dispare brusc pe fisuri sau canale prin sorburi. ascendente. România (Băile Herculane. Izvoarele mezotermale au temperatura apei cuprinsă între 38 – 42 °C. Clasificarea izvoarelor În clasificarea izvoarelor se folosesc mai multe criterii: după temperatură (reci. Topliţa. Thues). mezotermale. Dealurile şi Câmpia de Vest (Timişoara. În această categorie se includ: izvoarele ascendente de strat. Islanda. În România astfel de izvoare poartă numele de izbucuri şi see întâlnesc în M-ţii Apuseni (Călugări. Se întâlnesc în Cehia (KarlovyVary). Izvoarele descendente sunt cele mai frecvente şi provin din descărcarea unor strate acvifere care au fost afectate de accidnte morfologice. descndente de grohotiş. Ele se împart în: izvoare descendente de strat (care pot fi monoclinale. ce pătrund pe fisuri. de falie. izotermale. Izvoarele ascendente apar în cazul în care un stat acvifer este între 2 starte impermeabile. La noi se regăsesc în Carpaţii Orientali (Lunca Bradului. Băile Felix). Băile Tuşnad). Izvoarele geotermale. se încălzesc puternic ca urmare a unei trepte geotermice anormale (creşterea temperaturii cu 1 °C pe 33 m în adâncime – treaptă geotermică normală). descndente de vale. Se întâlnesc în Belgia (Chaudfontaine). fiind caracterizate de temperaturi şi mineralizări ridicate. tipice regiunilor cu intensă activitate vulcanică. sinclinale. Izvoarele hipertermale au temperaturi mai mari de 45 °C. Exemple: apele termale de la Băile Felix. calde sau termale). minerale). intermitente). după situaţia geologică (descendente. Arad. şi apare 3 . Izvoarele reci – cele care au temperatura mai mică sau egală cu temperatura medie anuală a aerului din regiunea studiată. respectiv 36 – 37 °C. Moneasa). Noua Zeelandă. În România sunt considerate izvoare termale. descndente de terasă. Băile 1 Mai). provin din apele vadoase. Germania (Baden-Baden. România (Băile Felix. Băile 1 Mai. Alaska. Franţa (Greoulx). de inconformitate). sau pe linii de falie. Izvoarele izotermale au temperatura apropiată cu cea a corpului omenesc. juvenilă şi mixtă. respectiv după sensul de deplasare a apei spre locul de apariţie la suprafaţă sunt izvoare descendente. Acestea din urmă apar în regiunile calcaroase. hipertermale. Aachen). Izvoarele hipotermale au temperatura apei cuprinsă între 20 – 35 °C. Franţa (Aix-les Thermes. După origine izvoarele calde pot fi: geotermale şi magmatogene.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Exurgenţele – izvoare care îşi au originea în apele vadoase. La Bourboule). Bujor) şi în M-ţii Banatului (Bigăr. Sunt cele mai răspândite şi apar în număr mare în Franţa (Vichy. România (Vaţa de Jos). anticlinale. Originea apelor termale s-a considerat de natură vadoasă. Trei Fântâni). După situaţia geologică.

Veţel). Wells). Ungaria (Budapesta). Mai cunoscute sunt cele din Cehia (Karlovy-Vary). Lipova. ale căilor renale. Craiova. dar şi în regiunile vulcanice. Căciulata. Izvoare minerale feruginoase conţin o cantitate mică de Fe (10 mg/l). După conţinutul de CO2 şi compoziţia chimică se pot deosebi: Izvoare carbogazoase simple: ce apar în ariile cu activităţi post-vulcanice. ele se manifestă prin apariţia unor coloane de apă şi vapori fierbinţi la intervale regulate. Izvoare minerale sulfuroase. Gheizerele sunt izvoare intermitente cu apă fierbinte ce apar în regiunile vulcanice. Olăneşti. Italia (Tabiano.5 g/l). Utilizarea lor se face în scopuri terapeutice şi curative. etc. În România. Elveţia. sau în culoarul Mureşului (Băcia. Izvoare bicarbonatate carbogazoase pot fi alcaline (cu predominarea ionilor de Na şi K) şi teroase (Ca şi Mg). Această categorie de izvoare este considerată a fi cel mai puternic element de atracţie al fondului turistic hidrogeografic. România (Vişeu de Sus. Apar în Anglia (Harrogate.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM la o cotă mai coborâtă cu un debit mai bogat. În România apar la Turţ-Băi. Tunisia. Noua Zeeandă. Bilbor. În România astfel de izvoare apar la Iacobeni. n funcţie de modul de alimentare. Valea Vinului. Cheia. fiind utilizat încă din antichitate. Cele mai cunoscute izbucuri de la noi din ţară sunt cele de la Bujor – pe valea Poşaga. Călugări-Vaşcău (Bihor). etc. Mai cunoscute sunt izvoarele din Cehia (Karlovy-Vary). Toponimia acestor izvoare include noţiunile de „izvor vocluzian”. SUA (Saratoga Springs). Poiana Negri. În România asemenea izvoare apar în Orientali (Oraşu Nou. în Austria (Tobelbad). Germania (Ems). În România apar la Ivanda. MalnaşVâlcele. Tunbridge). Statele Unite. Elveţia (Mulingen).Gopping). Ape sulfatate se găsesc în Anglia (Victoria Spa). Izvoarele oligominerale au o concentraţie de săruri redusă (sub 0. „izbucnitură”. În Italia gheizerele cu caracter continuu şi gaze foarte fierbinţi se numesc soffioni. Algeria. izvoare oligominerale se întâlnesc în vestul ţării (Salonta. Vatra Dornei. Izvoare minerale sulfatate sunt puţin mineralizate şi provin de la mari adâncimi. Slănic Moldova. Germania (Elster). Cehia (Teplice). În Anglia (Bath. afecţiunii reumatice. cardiovasculare. Mocrea – izvoare termale. Aflate sub presiune. în Italia (Bormio. Elveţia (St. Franţa (Aix-Les-Thermes). Vatra Dornei. Germania (Aachen. în Franţa (Plombieres. Belgia (Spa). Izvoare bicarbonatate simple. Buziaş. Clasificarea apelor minerale se poate face după mai multe criterii: gradul de mineralizare a apei (izvoare oligominerale şi minerale). „izbuc”. Miercurea Ciuc. în Germania (Bodendorf). Izvoarele minerale sunt cele care au o o mineralizare superioară valorii de 1 g/l sau prezintă elemente rare. 4 . Bains les Bains). Mont Dore. Zizin). Porreta). pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor. Se întâlnesc în Anglia (Harrogat. Băile Felix.Moritz. Cele mai cunoscute zone cu astfel de izvoare se găsesc în Japonia. SUA (India Springs). Cehia (Marienbad). Chişineu-Criş – izvoare reci). Parva. dar prezintă calităţi curative. Austria (Mattigbad). SUA. afecţiuni ale aparatului digestiv. ce conţin cel puţin 1 g/l sulf. fără CO2 se găsesc în Franţa (Vichy). Franţa (Vittel). Socodor. Spania. Bixad. Jigodin-Băi). În România se întâlnesc la Arad. Călimăneşti. San Bernadino). Italia (Santa Catarina). Ungaria. unde se numesc gheizere (au apă caldă). Galbena. etc. Sângeorz-Băi. Leţcani. Belgia (Malmedy). Buxton). ce le conferă anumite calităţi curative. Valdieri). Peninsula Kamceatka. Izvoarele intermitente au descărcarea apelor la intervale de timp bine definite. Islanda. Franţa (Orezza). Govora. Italia (Montecatini Terme). etc. temperatură (termale şi atermale). conţinutul în CO2. Ele apar cu precădere în regiunile calcaroase şi mai sunt numite izbucuri (au apă rece). Borsec. „izbândiş”. Izvoarele Mircea şi Breazu lângă Iaşi. compoziţia chimică.

Vlăhiţa). Italia (Livorno. Buta): a. Sângeorgiu de Mureş). Franţa (Salies Moutiers. Turda. Subcarpaţii Getici la Căciulata. Slănic Moldova. Cheia. Activităţile turistice asociate resurselor de apă subterană. Băile Tuşnad şi Băile Herculane. Olăneşti).7*1010 dezintegrări/sec. Zizin. Telega. Baden-baden. Bilbor. Someşeni (lângă Cluj-Napoca) şi Jibou. în Câmpia de Vest (Băile Felix. în Câmpia Română (Ianca. O mare parte din izvoarele termale şi minerale sunt captate şi utilizate. Amara). Someşeni. Ocnele Mari. Moneasa). Ele sunt asociate ariilor cu structuri salifere. În Dealurile şi Câmpia de Vest (Zalnoc. la periferia podişului Transilvaniei (Ocna Sibiului. Moreni. Govora. Italia (Ischia. Germania (Wiesse.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Izvoare minerale clorosodice. în Cîmpia de Vest la Oradea şi Timişoara. respectiv a celor care conţin zăcăminte de hidrocarburi. În România numeroase izvoare clorosodice se găsesc în zona subcarpatică (Cacica. Ape iodurate se întâlnesc în Anglia (Woothal). În Europa ape minerale se găsesc în Germania (Brambach. Valea Măriei. Măsurarea radioactivităţii se face prin unităţi picocurie (pCi). în aria carpatică (Bixad. Pişota. Potenţialul hidromineral al României este unul dintre cele mai ridicate din 5 . Izvoarele minerale iodurate. dar şi prin îmbuteliere şi comercializare de către societăţi economice. În Carpaţii Orientali astfel de izvoare apar la Borşa. Slănic Moldova. Câmpia Lugojului (Buziaş). Subcarpaţii Getici (Govora). Majoritatea apelor minerale au o anumită radioactivitate. Tuşnad. Malnaş-Băi. Izvoarele minerale radioactive. după gradul de radioactivitate. Covasna. Buziaş. Brighton). Covasna. Besancon). Elveţia (Bex-lesBains). Izvoare minerale cu radioactivitate moderată cu concentraţii cuprinse între 1000 – 5000 pCi. Depresiunea Transilvaniei (Cojocna. Heilbrun). Vatra Dornei). ca urmare a îmbogăţirii apei cu izotopi radioactivi./min. Ele pot fi utilizate în cura internă sau sub formă de aerosoli pentru tratarea unor afecţiuni diverse. ocan Şugatag. 1pCi = 2. Mădăraş. izvoarele minerale au fost clasificate în mai multe grupe (I. Corund). Griesbach). Apele termale sunt valorificate prin balneaţie. Herculane). Berca. În România. Tg. Franţa (Biarritz). Ocna. se caracterizează printr-o mineralizare foarte ridicată datorită spălării masivelor de sare. Suedia (Stockholm). în locul de apariţie. Izvoare minerale cu radioactivitate slabă ce prezintă concentraţii cuprinse între 500 – 1000 pCi apar cu precădere în ariile vulcanice din Carpaţii Orientali (Harghita Băi. Izvoare minerale cu radiaoctivitate mare au concentraţii de la 5 000 la 10 000 de pCi apar la Borsec. Cojocna. Wiesbaden). Valea Vinului. Călacea). d. Castro Caro). exploatate natural (prin izvoare) sau artificial (prin foraje) au permis dezvoltarea în preajma acestor surse a unor capacităţi de valorificare a caracteristicilor apelor subterane. în care 1 Ci = 3. Călacea).2 dez. Călimăneşti. Apariţia lor este legată de prezenţa rocilor eruptive sau a gresiilor şi marnelor din zona flişului carpatic şi subcarpatic. Slănic Prahova. Tinca. I. În România ape iodurate se întâlnesc la Vulcana Băi. Valorificarea apelor minerale se face atât pe plan local. Izvoare minerale cu radioactivitate foarte slabă au concentraţii până la 500 pCi şi apar în număr mare în Carpaţii Orientali (Dăneşti. Sărata-Monteoru.În Europa mai cunoscute sunt cele din Anglia (Cheltenham. în diverse scopuri. Munţii Apuseni (Stâna de Vale. e. în Apuseni la Geoagiu-Băi. Biborţeni. Praid. în apropierea cărora acestea apar. Sângeorz-Băi. Izvoare minerale cu radiaoctivitate foarte mare au concentraţii de peste 10 000 pCi se întâlnesc la Sângeorz-Băi. sunt considerate cele care au în compoziţia chimică cel puţin 1 mg iod/l de apă. Castellamare). Sovata. Albano). Germania (Elsbaden. Franţa (Aix-les-Bains. Austria (Bad Hall). Ocna Mureş. Movila Miresei. Balta Albă. Vichy). Lipova. Droitwich. b. Saint-Nectaire. Italia (Salsomaggiore. sau ca agent termic în asigurarea confortului în locuinţe sau alte spaţii. c. Bazna.

geneza. Râul este forma scurgerii superficiale organizate. legat de modul de valorificare a resurselor de apă subterană o reprezintă izvoarele cu efecte tămăduitoare asociate unor credinţe diverse. REŢEAUA FLUVIATILĂ ŞI BAZINUL HIDROGRAFIC Hidrologia râurilor sau Potamologia (potamos (gr. aportul adus de vânt. la care se adaugă şi cea calorică provenită de la Soare. Cumpăna apelor este dată de linia de separaţie între două bazine hidrografice vecine şi care uneşte punctele cu cele mai mari altitudini din cadrul bazinului. lăţimea. evapotranspiraţie. caracteristicile cantitative şi calitative ale apei râurilor. deoarece în cuprinsul său au loc schimburi permanente de materie şi energie. varietatea deosebită a tipurilor întâlnite. Ea se determină prin planimetrare. permanentă sau temporară. Aici. Intrările de materie în bazin sunt însoţite şi de o cantitate proporţională de energie. biserici: Dervent (lângă Călăraşi). regimul. Cele mai importante elemente se referă la: cumpăna apelor. suprafaţa. rău sau fluviu. alimentări pe cale subterană din bazine vecine sau prin intermediul unor captări prin amenajări hidrotehnice. noţiunea de râu include toate cursurile de apă indiferent de mărimea lor : pârâu. m) reprezintă teritoriul cuprins în interiorul proiecţiei în plan a limitelor bazinului. Ele nu se suprapun decât foarte rar. precum şi extensiunea spaţială a ariilor cu astfel de izvoare fiind unică pe continent. altitudinea medie. perimetrul bazinului. unde au loc astfel de pelerinaje este localitatea Lourdes.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Europa. energie reflectată şi energie radiată. Franţa. Există cazuri în care alimentarea apelor subterane se face într-un bazin. (ape subterane din bazinul Jiului de Vest ce ajung în bazinul Cernei) Perimetrul bazinului (P. dinamica. solidă. unde se află un astfel de izvor. materializate prin aportul precipitaţiilor. Elementele morfometrice ale bazinului hidrografic Cunoaşterea elementelor morfometrice ale bazinului hidrografic este necesară în vederea realizării sintezelor hidrologice. mănăstiri. timp de două-trei săptămâni la sfărşitul lunii august – începutul lunii septembrie au loc anual manifestări de amploare.) . A. Unul din cele mai cunoscute locuri. chimică. Din punct de vedeer hidrologic. care-şi păstrează traseul pe întreaga sa lungime. Pierderile de materie şi energie sunt reprezentate de scurgere : lichidă. pierderi subterane. m) reprezintă proiecţia lungimii orizontale a cumpenei apelor. Suprafaţa bazinului (F.râu) studiază caracateristicile morfometrice ale râurilor şi bazinelor hidrografice. 6 . O categorie aparte. Mărimea şi forma bazinului joacă un rol important în producerea şi evoluţia fenomenelor hidrologice. El se suprapune peste linia superficială a cumpenei apelor. La anumite sărbători religioase au loc pelerinaje către izvoarele ce prezintă astfel de proprietăţi. lungimea. Arad). Există două cumpene de apă : una de suprafaţă şi una subterană. Cele mai cunoscute din această categorie sunt asociate unor locaşuri de cult – schituri. panta medie a bazinului. El se comportă ca un sistem deschis. BAZINUL HIDROGRAFIC Bazinul hidrografic reprezintă suprafaţa de pe curprinsul căreia se alimentează un râu sau un sistem hidrografic. pierderi datorită vântului şi intervenţiei antropice. iar descărcarea lor se face în altul. POTAMOLOGIE – HIDROLOGIA RÂURILOR 1. Talagiu-Pleşcuţa (jud.

Pentru determinarea pantei medii a bazinului se foloseşte expresia: l +l  h 0 n + l1 + l 2 + . m. F În care: f1. =  2  . = . F În care: h – este diferenţa între coteled e nivel învecinate (echidistanţa)... m. în care sunt incluse cursurile permanente. + f n hn Hmed. Lăţimea maximă a bazinului (Bmax. Cu cât valoarea acestui parametru este mai mare. km. coeficientul de asimetrie a bazinului hidrografic. L Lăţimea medie a bazinului este o caracteristică necesară în prevederea volumului şi amplitudinii viiturilor.. coeficientul de dezvoltare a lungimii cumpenei apelor. raportul de alungire.. km. până la cea fluvială. Altitudinea medie a bazinului (Hmed. l2. cu atât bazinul se apropie mai mult de forma unui cerc. Lăţimea medie a bazinului (Bmed. mlaştinile. eroziunea în suprafaţă şi şiroirea. Formarea reţelei hidrografice se realizează printr-un proces complex deevoluţie care include o seri de etape. l1. REŢEAUA HIDROGRAFICĂ Reţeaua hidrografică reprezintă totalitatea unităţilor acvatice dintr-un bazin de recepţie. lacurile naturale şi artificiale. F – suprafaţa bazinului.. Cu cât valoarea lăţimii medii este mai mică.. începând de la eroziunea de versant... + l n −1 + l n  Imed.hn – semisuma altitudinii dintre două curbe de nive consecutive. raportul de circularitate.. m) se determină prin calcul ca raport între suprafaţa şi lungimea bazinului. = 1 1 .. m/km.. m)este un element utilizat frecvent în aprecierea unităţii de relief în care bazinul hidrografic se încadrează. Pantele medii cu valori mari determină o scurgere rapidă. B. curba hipsografică. transport şi acumulare. F – suprafaţa bazinului. graficul de repartizare a suprafeţelor bazinului pe trepte de altitudine.. lungimea este dată de o linie frântă obţinută prin unirea punctelor mediane ale bazinului ce se stabilesc pe hartă cu ajutorul unei rigle. m) este dată de distanţa de la vărsare la un punct de pe cumpăna apelor situat pe direcţia izvorului. m. adică bazinul este mai alungit.fn – suprafaţa dintre două curbe de nivel consecutive. 7 .. pe baza releţiei: f h + f 2 h2 + . Primele procese care conduc la definirea unei reţele hidrografice sunt pluviodenudarea.. ea determinând a anumită viteză de curgere a apei pe versanţii bazinului. h2.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Lungimea bazinului (LB. Valoarea ei se obţine ca o medie ponderată a altitudinilor medii dintre curbele de nivel cu suprafeţele cuprinse între acestea. în km2. fiind însoţită de un proces de eroziune şi de transport cu valenţe ridicate.…ln – lungimea curbelor de nivel. m) se consideră perpendiculara maximă dusă pe lungimea bazinului. graficul de creştere a suprafeţei bazinului în raport cu lungimea. iar amplitudinile viiturilor vor fi mai mari. temporare. În cazul unor bazine asimetrice. h1. ce va influenţa procesele de eroziune. Alte elemente de caracterizare a bazinului hidrografic: factorul de formă. km2. f2. m/km) este un element de care se ţine seama în analiza scurgerii. coeficientul de acoperire a bazinului cu lacuri şi mlaştini. Panta medie a bazinului (Imed. cu atât amplitudinea viiturilor este mai redusă. km2. utilizând relaţia: F Bmed.

semipermanente sau sezoniere – la care apare seceta în sezonul uscat. în funcţie de intensitatea ploii. cu talveg concav şi scurgere temporară. Scurgerea prezintă viituri puternice. îngustă şi alungită. Şiroirea este procesul de scurgere a apelor superficiale sub forma unor şuviţe neregulate care iau naştere în timpul ploilor sau topirii zăpezilor pe suprafaţa înclinată a unui versant. Torenţii sunt cursuri temporare de apă care se formează pe suprafeţele înclinate. prin acţiunea ploilor sau a topirii zăpezilor. Forma de scurgere concentrată superioară ravenei este văiuga. fiind sisteme hidrografice de mari dimensiuni care se varsă în mare sau ocean. După caracterul şi mărimea volumului de apă transportat se deosebesc mai multe categorii de scurgere : torenţi. de scurtă durată. mişcare care nu a ajuns la faza de scurgere concentrată sub formă de curenţi. pâraie. Pârâul este o apă curgătoare de mici dimensiuni. adică scurgere areaolară. Eroziunea de suprafaţă se caracterizează printr-o deplasarea a apei pe întreaga suprafaţă a pantei. fiind caracterizate de valori de adâncime cuprinse între 3-30 m şi lăţimi de 8-50m . care are o alvbie bine individualizată. având muchi şi versanţii slab înclinaţi şi fixaţi de vegetaţie.apa ce curge printr-o vale. dictat şi de alternanţa rocilor cu diverse stări de coeziune. Torent este un termen popular italian care semnifică o scurgere puternică a apelor de ploaie adunate în şuvoaie. având adâncimi de 0. fiind o formă negativă de relief. Vâlceaua reprezintă un stadiu mai avansat al ravenei. Valea este stadiul cel mai avansat al scurgerii. Ravenele reprezintă o formă avansată a eroziunii în adâncime. Aceasta este o formă negativă scurtă. care se termină brusc la sfârşitul ploii. Fluviul sunt cele mai mari cursuri de apă de pe planetă.3-2 mşi lăţimi cuprinse îmtre 0. Formele incipiente ale unui sistem de drenaj sunt reprezentate de ogaşe şi ravene. Ogaşele sunt forme mai avnastae de eroziune decât rigola. un talveg concav sau plat şi curgere temporară sau permanentă.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Pluviodenudarea reprezintă acţiunea de mişcare şi deplasare a particulelor de la suprafaţa scoarţei de alterare. o mare sau ocean .5-8 m. Termenul provine din latină – « flumen » . Ca urmare a pantelor mari din cadrul profilului longitudinal prezintă o mare putere de eroziune şi transport. bazin hidrografic inferior valorii de 300 km2 şi un debit mediu multianual de sub 1 m3/s. având scurgere numai în timpul ploilor sau al topirii zăpezilor. Acest proces creează forme de eroziune cu aspect alungit. a fost preluat de franceyi ca « fleuve » Sistemele fluviale pot fi independente – când răurile se varsă direct într-un lac. Sunt considerate ca fiind artere hidrografice cu lungimi mai mici de 50 km2. canal de scurgere şi con de dejecţie (agestru). sub forma unei pânze. dar şi perioade de secare. dependente – când râurile se varsă în alte râuri şi prin intermediul lor ajung în lac. o undă sau un val. cu pantă în descreştere pe sistemul amonte-aval. Alimentarea lor se face din surse superficiale dar şi subterane. mare sau ocean. Scurgerea are caracter liniştit la ape mici şi turbulent în cazul apelor mari. Prin unirea mai multor pâraie ia naştere un râu Râul este o apă curgătoare cu caracter predominat permanent. începând de la mici şanţuri până la excavaţii alungite pe zeci de metri (rigole) . La un organsim torenţial se identifică trei părţi componente: bazin de recepţie. 8 . temporare – cu apă doar în timpul ploilor torenţiale. cu adâncimi reduse şi versanţi slab înclinaţi. care poate avea curgere permanentă. În funcţie de caracterul scurgerii râurile pot fi clasificate în mai multe categorii: permanente – la care nu apare secarea. râuri. fluvii. Se conturează astfel un profil longitudinal în trepte.

existenţa platformei continentale (şelf). Cursul râului sau albia de scurgere reprezintă traseul parcurs de apă între izvor şi vărsare. • Delte sagitate. Mekong. În profil transversal lipsesc lunca şi terasele. Delimitarea acestor sectoare se face convenţional. Niger. Aceste condiţii se referă la: lipsa sau intensitatea mareelor. în funcţie de duritatea rocilor străbătute. unele delte suportă densităţi umane foarte mari: Gange . liman. (râu de rang superior. Niger. care înaintează în mare sub forma unui vârf de săgeată (Ebro-Spania) • Delte lobate (barate) au o evoluţie uniformă a frontului deltaic fiind rezultatul activităţii mai multor braţe (Nil. prezenţa unor curenţi litorali. care au asemănat terenurile mlăştinoase de la gura de vărsare a Nilului cu forma literei greceşti Δ. Denumirea de „deltă” a fost folosită prima dată de grecii antici. Cursul superior se desfăşoară de regulă în regiunea montană. cu un profil sinuos (formarea meandrelor). astfel că în prezent. fapt ce conduce la o lărgire a albiei. Eroziunea laterală se amplifică. mijlociu şi inferior. 9 . Braţul principal al fluviului creează grinduri laterale care închid lagune (Mississippi). cascade. unde râul prezintă pante mari şi viteza ridicată de curgere. Cursul inferior este situat în regiuena de câmpie. repezişuri. Irrawaddy. odată cu încheierea transgresiunii postglaciare şi stabilizarea nivelului marin la stadiul apropiat celui actual. iar cel care îl primeşte se numeşte colector sau curs principal. unde râul are o pantă redusă. (Tibru. Volga). Nil. Izvor – locul de apariţie la zi a apei subterane la suprafaţa terenului. iar în cel longitudinal apar praguri. Suprafaţa deltelor Terrei este foarte variată şi variabilă. marmite. • Delte rotunjite (arcuite) care au frontul deltaic convex şi cordoane litorale (Yukon. pe cale naturală (accident tectonic – falii. La vărsarea într-un lac. ocean). cursul (canalul de scurgere) şi vărsarea. mare sau ocean. Lena). Râul care se varsă se numeşte afluent. Unele regiuni deltaice conţin importante zăcăminte de hidrocarburi (Mississippi). În funcţie de trăsăturile morfologice. ca urmare a unui cumul de factori locali. Deltele marine se formează în contextul îndeplinirii unor condiţii favorabile prezente la interferenţa dintre continent şi ocean / mare. lac. DELTELE Delta reprezintă spaţiul de acumulare a materialului aluvionar adus de râu şi depus la gura de vărsare de regulă. Se deosebesc mai mult de tipuri de vărsare. fisuri. Locul de unire a două râuri se numeşte confluenţă. râurile dau naştere la următoarele formaţiuni: deltă. cu valori mai reduse în ceea ce priveşte panta şi implicit viteza de curgere. mare. Aceste suprafeţe au fost amenajate încă din timpuri străvechi. După forma pe care o au deltele se împart în: • Delte unghiulare caracterizate de o înaintare unghiulară a părţii centrale prin care se scurge majoritatea debitului solid. estuar sau fiord.Brahmaputra. Cursul mijlociu se dezvoltă în regiunea de deal şi podiş. cursul unui râu se împarte în trei sectoare: superior. Deltele actuale au început să se formeze cu 5-10 000 de ani în urmă. Vărsarea râului (gura de vărsare) este locul în care apele râului se contopesc cu altă unitate acvatică. Dunăre. sub forma unui evantai care seamănă cu litera grecească delta Δ. Există două tipuri de delte în funcţie de modul de formare şi de structură: delte lacustre şi delte marine. Sao Francisco) • Delte digitate formate în mări închise cu adâncimi reduse şi curenţi litorali slabi. sau la baza unui versant prin eroziunea stratelor acvifere). fizico-geografice şi hidrice. Sunt amplificate la maxim procesele de sedimentare.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Elementele definitorii ale râurilor Elementele definitorii ale râurilor care se succed din amonte spre aval sunt: izvorul.

Limanele fluvio-maritime de la gurile de vărsare ale unor râuri mici în mare. Cele mai cunoscute sunt LIMANUL Limanul este o gură de vărsare lărgită prin pătrunderea apelor ca urmare a ridicării nivelului mării. insule de plaur. Rio de la Plata. Amara. stârcul cenuşiu. etc. Fundata. stejar termofil. în Brazilia. cât şi prin specificitate: stufării – cele mai compacte din lume (cca 150 000 ha). al lacurilor şi grindurilor interioare. Fauna piscicolă este foarte bogată şi variatş. păstrugă). În cadrul lor ciclul mareic flux-reflux generează curenţi care favorizează circulaţia navelor de mare tonaj la intrarea şi ieşirea din porturi. prezenţa unor aşezări umane unice.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Din punct de vedere turistic. (Fortuna. nuferi. pensiuni turistice. Caraorman. dintre care se remarcă pelicanul. barate. Fauna se impune prin specii ornitologice. etc. morun. bălţi şi lacuri. Bugeac. Amazon. Pe Buzău se află limanurile Câineni. Fauna cinegetică este reprezentată de mamifere de uscat şi de apă: mistreţ. Sulina şi Sfântu Gheorghe se constituie în artere de acces şi circulaţie în deltă. Limanele maritime se formează în mările închise fără maree (Marea Neagră). care împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe are o suprafaţă de 4460 kmp. Puiu. raţa. cărora le sunt asociate. Sărăturile) sau uscaturile predeltaice (Chilia. Cele mai mari estuare le au fluviile Sena. gâsca cu gât roşu. Laurenţiu. Elba. elemente vegetale şi faunistice de mare diversitate. egrete. Loire). Techirghiol. Roşu). agrement nautic şi pescuit sportiv. Mareea formează pe unele fluvii un val deferlant cu înălţime variabilă care înaintează pe fluviu mult în interiorul continentului. şi cinegetice. În cazul Dunării se remarcă limanurile Mostiştea. fluviomaritime şi transversale (Letea. dar şi în locuri pentru excursii. Ciulniţa. Oltina. Mangalia. Balta Albă. Kubanului. deltele se constituie în puncte de interes prin numărul braţelor şi al canalelor secundare. 10 . ESTUARUL Estuarul este o gură de vărsare ce ia naştere în mările deschise cu maree puternice şi care se prezintă sub forma unui golf prelungit mult spre continent. respectiv pororoca pe Amazon. Delta Dunării reprezintă cel mai complex sistem fluvio-lacustru din România. Lor le sunt asociate grindurile fluviale. la care s-au adăugat în ultimul timp şi baze de cazare „plutitoare” – vase de transport amenajate cu spaţii de cazare – hoteluri plutitoare. piscicole. Căldăruşani. reprezentative fiind limanele Nistrului. Acest val poartă numele de mascaret pe fluviile din Franţa (Sena. cocorul. Isac. gârle. Desfăşurarea optimă a turismului a determinat construirea unei baze de cazare adecvate spaţiului deltaic. zăvoaie de sălcii şi plop negru. moteluri. Vederoasa. materializate rin hoteluri de diferite categorii. Stipoc). care alături de braţele Chilia. fiind reprezentată de somn. Niprului. a barării cu un cordon litoral sau datorită barării unui afluent de un grind al râului colector. fluvio-maritime şi fluviale. Dvinei de Vest. sturionide (nisetru. Cuvântul estuar provine din latinescul aestus – maree. crap. Limanuri fluviale apar la gurile de vărsare ale unor afluenţi minori într-un curs major – fluviu. prin cordoane litorale – Taşaul. Fauna ornitologică cuprinde peste 280 de specii. Sf. Pe Ialomiţa limanurile Ciolpani. spaţii de camping. materializate printr-o reţea densă de canale. lişiţa. Potenţialul turistic este determinat de elementele cadrului natural. Tamisa. ştiucă. Strachina. Vegetaţia se constituie într-un element de mare atracţie turistică manifestat atât prin varietate. însoţite de activitate economică specifică. vidră. scrumbie de Dunăre. Snagov. căprioară. Din punct de vedere genetic se disting limane maritime.

din Pirinei. Această formă se caracterizează printr-un indice Ip care se obţine ca raport între suprafaţa situată deasupra Ss şi cea aflată sub linia profilului Si. etc. America de Sud. pragul şi repezişul. Retezat (Lolaia). Laurenţiu la limita lacurilor Erie şi Ontario. Evoluţia profilului longitudinal este legată de natura şi structura geologică. Mişcarea circulară contribuie astfel la accelerarea eroziunii. Vlădeasa (Răchiţele. debitul râului. RIA Ria sau Rias reprezintă o formă de vărsare îngustă caracteristică pentru ţărmurile înalte din partea de N-V a Franţei şi peninsulei Iberice.U. CASCADA Cascada este o cădere de apă ce apare în regiunile faliate sau cu structuri geologice diferite. Eroziunea care se face la baza cascadei se realizează prin fenomenul de evorsiune. Se obţine ca raport între diferenţa de nivel dintre două puncte date (H1 şi H2) şi distanţa dintre acestea (L) pe profil. etc. Africa. ce are înălţimea dată de diferenţa de nivel dintre izvor şi vărsare. fiind o gură de vărsare rezultată prin invadarea apei marine într-o vale glaciară. Cele mai tipice se întâlnesc pe ţărmul vestic al Norvegiei şi Noii Zeelande. PROFILUL LONGITUDINAL AL RÂURILOR Profilul longitudinal reprezintă configuraţia în plan a lungimii cursului de apă rezultat în urma unui lung proces de evoluţie geomorfologică. ce se varsă în Orinoco. determinând formarea unor excavaţii numite marmite sau bulboane. putând conduce la retragerea frontului superior al cascadei spre amonte prin subminarea rocilor de suport din bază. Prin cădere apa creează la bază turbioane care antrenează în mişcare şi materialul transportat de râu (pietriş şi nisip). iar lungimea de cea a râului.. Scara). atunci când profilul este încadrat de un dreptunghi. de stadiul de evoluţie al reliefului şi poate avea diferite aspecte: concav. Capra. Vălul Miresei. Vânturiş). Trascău (Şipote). Pot ajunge la lungimi de 150 km şi adâncimi de 1000 m. între Canada şi S. în Franţa. intervenţia antropică. Victoria (105 m) pe fluviul Zambezi. Bihor (Vârciorog). În România cele mai cunoscute căderi de apă se găsesc în Făgăraş (Bâlea. Panta profilului longitudinal este un element care oferă informaţii asupra puterii de eroziune a cursului de apă. De-a lungul profilului longitudinal se identifică câteva forme rezultate ca urmare a interacţiunii substratului cu fluxul de apă. Acestea se lărgesc treptat. regimul climatic. pe teritoriul Venezuelei. exprimat în m/km sau în ‰. determinate de varietatea structurilor geologice străbătute: cascada. Fenomenul poartă numele de eroziune regresivă sau remontantă.A. Bucegi (Urlătoarea. Forma profilului longitudinal depinde de formaţiunile geologice pe care le traversează râul. PRAGURILE 11 . Niagara (55 m) pe fluviul Sf. Gavarnie (430 m) pe cursul defluent al gheţarului omonim.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM FIORDUL Fiordul este un termen de origine norvegiană. Rodnei (Cailor). Iadolina). Acesta se reprezintă prin transpunerea în plan vertical a liniei talvegului. gradul de evoluţie al văii. prezentându-se sub forma unei denivelări accentuate a pantei în profil longitudinal. materializată printr-o cădere pe verticală. afluent al lui Charoni. Cele mai cunoscute cascade sunt: Angel (979 m) pe râul Churun. convex şi în trepte. Ceahlău (Duruitoarea).

bancuri de nisip. urmărindu-se exploatarea lor atât prin încadrarea lor în fondul natural. Reniile sunt depuneri de nisip sau pietriş dispuse în partea convexă a albiilor sinuoase. REPEZIŞURILE Repezişurile sunt sectoare ale cursului de apă. Prin evoluţia meandrelor râul îşi despleteşte cursul şi îşi creează formaţiuni de aluvionare complexe: meandru părăsit (belciug). Bancurile de nisip rezultă din acumularea aluviunilor în locurile în care se reduce viteza de curgere a apei. adâncimea medie şi maximă. Aceste sinuozităţi se numesc meandre. cu o atracţie specială pentru sectoarele meandrate. prin atractivitatea peisagistică. Dunăre cu vase de mare capacitate. fiind acoperite de apă numai în timpul viiturilor. 12 . atât pe distanţe mari (zeci şi sute de km). Elementele valorificate sunt legate de morfologia şi configuraţia malurilor. viteză şi extensiunea laterală a râului. Profilul de echilibru reprezintă o fază din evoluţia unui râu în care procesele de eroziune şi depunere se compensează reciproc această stare este atinsă de râu într-o fază de maturitate când condiţiile meteorologice şi cele climatice sunt stabile. ocupată permanent sau temporar de curentul de apă ce provine din colectarea precipitaţiilor sau din surse subterane. popine sau grădişti (spaţiul cuprins în bucla meandrului). Astfel de activităţi de transport se realizează pe Mississippi. dimensiuni. lăţimea. grinduri. reprezentate în albie printr-o creştere a vitezei de curgere. când apar sub forma unei singure bucle şi complexe cu mai multe bucle simple incluse într-o buclă majoră. ce prezintă facilităţi de cazare şi servicii similare unor spaţii de pe uscat. În profil transversal albia prezintă mai multe elemente: suprafaţa secţiunii active. pantă. zătone. – „hoteluri plutitoare”. Profilul are o formă domoală fiind lipsit de ruperi de pantă şi de praguri. Meandrele pot fi: simple. cu pante accentuate cauzate de structura geologică diferită. renii (scruntare). elemente legate de adâncime. în alternanţă cu cele de acumulare a materialului aluvionar. Grindurile rezultă din înălţarea bancurilor de nisip ca urmare a acumulării progresive de aluviuni depuse în timpul viiturilor. Zătonul reprezintă un braţ colmatat parţial în care apa stacnează şi care este separat de albie printr-un grind. forme rezultate din acţiunea apei din râuri). ostroave. cât şi pe distanţe scurte (transport de agrement în cadrul unor oraşe ce dispun de amenajări complexe ale reţelei de râuri din spaţiul urban. plimbări cu mijloace de mică capacitate pe canale). etc. Albia cursurilor de apă Albia reprezintă partea inferioară a unei văi. Cele mai importante activităţi legate de valorificarea turistică a fondului turistic hidrogeografic reprezentat de reţeaua de râuri se pot grupa astfel: • Activităţi ce valorifică potenţialul peisagistic al râurilor: transport pe apă prin croaziere pe marile fluvii. Ostroavele se formează prin apariţia la suprafaţa apei a bancurilor de nisip şi fixarea lor de către vegetaţie. impus de elemente proprii reţelei hidrografice (debit. De obicei sectoarele de râu / fluviu care sunt valorificate în acest mod. cu scurgere rapidă a apei. cât şi prin valorificarea potenţialului specific. Amazon. Valorificarea turistică a râurilor se face pe mai multe căi. El apare în locurile cu roci dure. Aceste elemente conduc la apariţia unor activităţi specifice ce conferă reţelei hidrografice un potenţial turistic ridicat. Nil.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Pragul reprezintă un sector materializat printr-o denivelare mai mică a pantei profilului longitudinal. Prin trăsăturile lor morfometrice şi morfologice au rol de regularizator în timpul viiturilor. perimetrul udat şi raza hidraulică. Forma albiei în plan are un aspect sinuos datorită structurii geologice şi a denivelărilor din patul albiei.

cobori în pârâiaşe foarte abundente şi fără stânci) alpinism pe cursul unor canioane si chei. 13 .1 – 2. Jiul pe sectorul de defileu Bumbeşti . Mississippi). limnologie biologică – studiază flora şi fauna apei lacurilor. Viena. (limita navigabilităţi) cea ce reflectă colaborarea necesară în echipă pentru a explora . de mici dimensiuni. ce presupun folosirea unor ambarcaţiuni de diferite forme şi dimensiuni. defilee.8% din suprafaţa uscatului). LIMNOLOGIE – HIDROLOGIA LACURILOR Introducere în limnologie Hidrologia lacurilor sau Limnologia (limnos (gr. etc. clean.7 mil. fie ca şi agrement. în funcţie de obiectul de studiu: limnologie fizică – studiază depresiunea (cuveta lacului) şi modul ei de formare. fizice. desfăşurate fie în cadrul unor ramuri sportive.Livezeni. Astfel. Lacul reprezintă o depresiune de pe suprafaţa uscatului ocupată de apă stagnantă sau aproape stagnantă ce nu are legătură directă cu Oceanul Planetar. Un rol aparte le revine arterelor hidrografice din spaţiul unor metropole sau oraşe care permit prin mărimea albiei. Activitatea se poate face atât de pe maluri. în cadrul acestor activităţi putem include: canioning. înot. chimice şi biologice). Râurile practicabile sunt pe o scală de WW I.(puţin dificil) si gradul WW III. Cele mai cunoscute oraşe pentru astfel de activităţi sunt: Bratislava.lac) studiază geneza cuvetelor lacustre. Râurile posibile ar fi Crişul-Repede. 700 000 km3.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM sunt completate şi de alte elemente de atracţie turistică: sectoare de chei. rafting. Strasbourg şi Rotterdam pe Rin. Dunăre). efectuarea de curse pe distanţe mici.4 – 1. pe sectoare de râu ce prezintă o ichtiofaună bogată ca varietate şi cantitate. arii deltaice (Nil. Legat de aceste condiţii a apărut termenul de whitewater sports ce presupune activităţi pe care cei dornici de aventură le practică pe cursuri repezi de munte. de obicei turele sunt de gradul WW II. cască. dinamica. caracteristicile cantitative şi calitative ale acestor unităţi acvatice. scobar. Numărul total al lacurilor pe Terra este de cca. Cele mai căutate sunt sectoarele cu ape cu păstrav curcubeu şi indigen. Răspândirea lacurilor. Mureşul şi Bistriţa. km2 (1. padelă). somn. 1 milion. cu ambarcaţiuni moderne. apa cu toate caracteristicile ei (dinamice. Se diferenţiază două ramuri distincte. Paris pe Sena. În România sunt puţine râuri bune pentru aceste sporturi şi cotele apelor sunt foarte instabile. caiac-canoe. hzdro-speed (rezemat pe un river boggie şi cârmuind cu labele. cât şi din ambarcaţiuni uşoare. • Activităţi ce valorifică potenţialul faunistic al râurilor se referă la practicarea pescuitului sportiv şi de agrement. mreana. (uşor) . alpinism pe tronsoane îngheţate (cascade) etc.WW VI. În categoria formaţiunilor lacustre se încadrează şi bălţile şi mlaştinile. Veneţia pe Pad (Po Fiume). unde apa provine din două baraje hidroenergetice. Londra pe Tamisa. Dunăre. • Activităţi ce valorifică potenţialul dinamic al râurilor. Nera şi Cerna pe sectoarele de chei. la nivel mai dificil este nevoie de antecedente serioase şi o condiţie fizică bună. ceea ce reprezintă între 2. Aceste activităţi se referă la practicarea unor sporturi nautice. canioane (Colorado.(moderat dificil). ce presupun viteze mari de curgere. Belgrad pe Dunăre. Dunăre. pe sectoare de râu cu pantă accentuată.) . astfel deocamdată sunt puţini practicanţi. combinezon de neopren. Desfăşurarea lor presupune adesea debite sau niveluri ridicate. cu un volum de cca. regimul şi bilanţul apei din lacuri. Desigur că acestea au loc în limite de siguranţă asigurate prin echipament adecvat (vestă. Amsterdam pe Amstel River.

1. Lacuri rezultate în urma agenţilor endogeni – sunt determinate de factori interni. Marea Caspică. formă alungită şi versanţi abrupţi ai depresiunii – Tanganyka.2. Michigan. Supeior. în urma unei alunecări de teren. cu suprafeţe şi adâncimi mari – Titicaca. Prespa. după natura lor naturale antropice (artificiale) A. 3450 de lacuri (din care 2300 sunt naturale şi 1150 artificiale). pe afluentul omonim al Vaseruluiş acesta s-a drenat ulterior. Torrens. Ex: fosta mare Sarmatică.2. Kiwu-Africa 1. Lacul Aral 1. Ohrid.4. după originea cuvetelor lacustre a. Lacuri tectono-vulcanice au rezultat prin bararea depresiunilor tectonice de scurgeri de lavă – Tahoe-America de Nord. Lacuri formate pe falii simple – Albert. în care se acumulează ulterior apă. Prespa 1. după gradul de mineralizare şi compoziţia chimică: hidrocarbonatate 4.2. Lacurile de origine tectonică – s-au format în urma acumulării apei în concavităţile generate de diferite tipuri de mişcări. Lacul Bătălau format în 1883 pe un afluent al Uzului. totalizând o suprafaţă de 2 620 km2. azi puternic colmatat 2. în urma unormişcări epirogenetice. modelate de calote glaciare – Ladoga. rezultate în urma factorilor externi Reci Mezotermale sulfatate termale 2. după potenţialul trofic oligotrofe de munte de podiş 5. Balhaş. Lacuri tectono-carstice au rezulatt prin stocarea apei în depresiuni tectonice afectate de procese carstice – Ohrid. 14 . după poziţia geografică pe diferite unităţi de relief de câmpie litorale 6. Baikal.1. Lacuri de baraj natural s-au format prin acumularea apei în depresiunile iunor văi rezultate prin bararea unei văi cu materiale provenite din seisme sau alunecări de teren – Sarez-M-ţii Pamir. etc 1. conducând la bararea cursului superior al Bicazului. 1.2. Lacuri situate în regiuni faliate – se întâlnesc în grabene şi mai rar în lungul faliilor simple.2.1. Malawy-Nyasa.3.4. rezultate în urma factorilor endogeni Temperate salmastre Tropicale sărate eutrofe b. Lacuri de graben – se caracterizează prin adâncimi şi suprafeţe mari. Clasificarea lacurilor Lacurile se pot clasifica după mai multe criterii: 1.2. Erie. Vanern. Lacul Betiş-m-ţii Maramureşului format în 1957.5. Poopo 1. Huron. care prin acţiunea lor creează cuvete lacustre. Fahlen – m-ţii Alpi 1. Planetar.5. ce a determinat prabuşirea unor stânci şi materiale de pantă. Ontario 1. Sulawesi.2. ca urmare a unui cutremur vrâncean. Lacuri formate în bazine intramontane rezultate în urma mişcărilor orogenetice. Walker – vestul Amerii de Nord 1. după regimul termic: polare dulci clorurate 3. Marele Lac Sărat.3. Lacuri relicte – izolatede Oc. Lacuri tectono-glaciare – sau format în urma acumulării apei în depresiunile tectonice . 1. Lacurile de origine vulcanică – s-au format în urma acumulării apei în concavităţile rezultate în urma activităţii vulcanice – lacuri în conuri vulcanice simple sau în caldeire.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM În România se găsesc cca. Roşu-format în 1837. Onega. Lacuri în sinclinalele catenelor muntoase – Joux – m-ţii Jura.

1. 2. Nicaragua-America Centrală.2. Lacuri rezultate în urma agenţilor enxogeni – se formează prin acţiunea unor factori diverşi – ape curgătoare. 1. Gălăţui. Prutului.1. Bourdouze-Franţa B. Lacuri în cratere de scufundare sau în caldeire vulcanice formate prin prăbuşirea părţii centrale a craterului. Căldăruşani. Lacuri fluviatile s-au format prin procese de eroziune şi acumulare fluviatilă sau din combinarea celor două procese. Amara. Atfel de lacuri se găsesc în lunca Dunării (Bistreţu. Potelu. Câineni. cu adâncimi mari – Bentul Lătenilor-Balta Ialomiţei. care ulterior sunt umplute cu apă prin diverse surse de alimentare. lunca Siretului. În timp ele au fost supuse unor acţiuni de îndiguire şii desecare. Toya-ko-Japonia. Lacuri formate prin procese de dizolvare se întâlnesc în areale cu calcare.2. Iezer. Puiu.1. Lacuri de albie. 1. Roşu. sare. Vico-Italia 2. 1. adică cele formate pe râu. Agua-Guatemala 2. alungite. Cele mai mari sunt: Dranov. Trei Iezere. fiind alimentate cu apă în timpul revărsărilor. Snagov. Issareles. Lacuri de cascadă. curbate. Oltina. Lacuri situate în denivelările de lavă – Myvatn-Islanda. 2.2. finnd redate circuitului agricol. Podişul Eifel-Germania. etc.1.1.Serviere-Franţa. pe timp secetos-apar în zone aride şi semiaride. pe Siret (Mălina. Ele apar ca o succesiune de lacuri aliniate pe acelaşi curs de apă. etc. Numărul lor a evoluat în timp atât ca urmare a fragmentării neîncetate dictate de evoluţia fluvială. Strachina). Lacuri în cratere de explozie au dimensiuni mari şi formă rotundă. Crater-Oregon-SUA. Matiţa.1. Bugeac. Pulver.Laacher. 2. Chauvet-Franţa. Limane fluviatile-rezultă din bararea văilor unor afluenţi la gura de vărsare aa cestora în tributarul principal. 1. Fundata. Vederoasa).3. Lacuri de luncă (bălţi) se formează în depresiunii extinse şi puţin adânci din albia majoră. Suhaia).Chambon. În România se pot menţiona cele din lungul Dunării (Mostiştea. Zătonul Plopilor-Balta Brăilei etc. Gorgova. în care ulterior s-a acumulat apă. etc 2. Tazawa-ko.5. Lacuri de acumulare fluvială sunt mai numeroase şi mai întinse 1. apele marine. Albano-Italia. 1. Lacuri de baraj vulcanic – au rezultat prin bararea văii râurilor de curgerile de lavă sau materialul piroclasti aruncat de vulcani – Bunyoni.2. LanaFilipine. Lacurile de meandru spre deosebire de cele de luncă sunt înguste. Ciulniţa). formate la baza căderilor de apă. apa din aceste regiuni formează depresiuni.2. gips. Lacuri de eroziune fluviatilă sunt cele situate în depresiunile formate prin eroziune fluvială şi sunt legate de albia râului. Prin dizolvare.2. Cătuşa) 1. în urma depunerilor de sedimente ca urmare a unor viituri repetate. organisme şi om.4. pe Buzău (Coşteiu. Lozova.3. Maarele sunt depresiuni circulare sau ovale rezultate din explozia produsă de gazele vulcanice. pe cursurile inferioare ale Ialomiţei (Ciolpani.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM 2. . În România-Greacacel mai mare-74 km2. gheţarii. În România ele se numesc mostişti şi apar în Bărăgan pe Valea Mostiştei. Lacurile din zonele deltaice. KeluIndonezia.2. Lacuri pe calcare 15 . Aydat-Africa.4.2. dar şi ca urmare a lucrărilor de desecare. 1. Şerbata. Lacuri similare se pot forma şi prin schimbarea direcţiei de curgere (Huanghe).1. În America de Nord ele poartă numele de plunge-pools. Pavin. Furtuna.1.

Subcarpaţi-Telega. Lacuri pe gips se formează în excavaţiile depozitelor de gips. Lacuri maritime apar în urma proceselor de eroziune şi acumulare marină.1. Gura Ocniţei.1.1. etc. Drom-Franţa). Lacuri pe sare se formează prin dizolvarea sării sau prin prăbuşirea locală a tavanului unor saline. Reiness). Transilvaniei-Aluniş. SUA. Ocna Sibiu. Munţii Scandinaviei (Tennes. 4. În România ele se numesc crovuri sau padine. Cele mai multe se găsesc în Australia (Uibibbi). Lagune maritime – formate prin bararea totală sau parţială cu cordoane de nisip a unor golfuri de mici adâncimi.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM 2. Turda. Lacuri în văi glaciare s-au format în spatele unor morene frontale sau în depresiunile aflate în faţa pragurilor glaciare. Lia) 16 . Maracaibo (Venezuela). Acest tip de lacuri apar pe ţărmurile Mării Negre. 3. Săcelu. în formele negative create de aceştia. Lacuri clastocarstice se găsesc în depozitele loessoide. ce au fundul impermeabilizat cu sedimente argiloase. Depresiunea Maramureşului-Ocna Şugatag. Lacuri în circuri glaciare sunt situate la altitudini mari. Mutten. Mexic (Hactun-Yucatan). Ana. Negru-Sovata. În România.1. La noi.3. Sic. Taşaul. în Florida-Marion. lacuri de circ glaciar apar în Meridionali (Bucura. nordul m-ţilor Atlas. au adâncimi relativ reduse şi formă cvasi-circulară. polii lac sunt specifice regiunii Dalmatice (Vrana. Limanurile maritime au luat naştere prin bararea cu cordoane litorale a unor cursuri de apă tributari mării. 2. Topolniţa). Mării Baltice (Vistula). Techirghiol.2.3. între peninsula Yucatan şi Florida (Madre).limanul Nistrului. Huda lui Păpară.2. Această varietate de lacuri se găseşte pe scară largă în ţară. Gaspa. Grecia-Pheneos). Chichineţu. Esna 3. Mehedinţi. România (Cetăţile Ponorului. Viorica. Ocnele Mari. Vosgi. Tatlageac. pusta ungară. Se întâlnesc în Alpi.2. Colţea şi în Bărăganul brăilei-Movila Miresei. Agigea. Noua Zeelandă.lacul Ighiu din Mţii Trascău 2. Bâlea. Zănoaga. Alpii Scandinaviei. Se întâlnesc pe ţărmurile Golfului Mexic. Glarus. Ortrova). în Noua Zeelandă (Quill). Lacanau). apar în Retezat – pe valea Bucura (Tăul Porţi. Lacurile glaciare se formează în urma acţiunii gheţarilor. Blanc. polii inundate cu apă numai în timpul ploilor abundente (SUA-Lafayette. Se găsesc în stepele ucrainiene. Pod. Delebeque-Franţa. Lacuri de dolină apar în regiunile calcaroase prin acumularea apei în depresiuni circulare.4. 4. Învârtita de la Nucşoara. Meledic-Buzău 2. În România – complexul lagunar Razim-GoloviţaZmeica-Sinoie. Capra) Orientali (Lala Mare. Plopu. Argeş. preeria nord-americană. Balta . Spania. Cojocna. Florica.Pod. Golfului Biscaya (Carcanas. Tăul Agăţat.1. În Alpii Calcaroşi – Audannes.Munţii Apuseni. 2. Kitybuhler). depresiunea Kalahari. Ocna Dej. iar în literatura anglo-saxonă sinkholes. În România asemenea lacuri sunt în Câmpia Română-Bărăganul Ialomiţei-Tătaru. Buhăescu).2. În România. Se găsesc în SiciliaPergusa. Lacuri din peşteri sunt numeroase dar au mici dimensiuni. 2. Se întâlnesc în Alpi (Alpe. În România – Lacul Vărăşoaia . Coştiui. Mangalia 4. Ele apar cu precădere în regiunile semiaride. pampasul argentinia. Se disting trei categorii: polii seci cu apă numai în perioada de maximă pluviozitate (PopovaHerţegovia. Brebu-Prahova. Ianca.1. plaşcu. Slovacia. Lacuri de polii au o geneză similară şi prezintă dimensiuni mai mari. Palk. 3. Ocna Mureş.

Canada. între Drobeta Turnu Severin şi Bechet. 7. Lonar – India. 4. Ele apar în regiuni semiaride şi sunt temporare. piscicultură. Finlanda – Ţara celor 1000 de lacuri. Arow) 4. Don (Ţimleansk). Lecco. Lacul Ciad. Corner-Zermat. SUA. Hauroko). Athabaska. piemontul canadian (Manitoba. Huron. Kuîbâşev) . în spatele cărora s-a acumulat apă. Chomutov – Podişul Boemiei. Iseo. Kootenaz. Suedia. Tinnvatn). Zurich. 4. Lacuri formate pe suprafaţa gheţarilor sau în masa de gheaţă se găsec pe crevasele gheţarilor montani şi au un caracter temporar (pe gheţarii Tete-Rousse din Mont Banc în 1892. Pot avea apă suprasărată (laguna insulei Malden). (Margelen barat de gheţarul Aletsch din Elveţia). prin construirea unor baraje ce au format mici acumulări. Atolii Nauru. 5. 4. Noua Zeelandă (Manapouri. Scoţia. Winnipeg. Lacul Eyre – Australia. Lacuri de tip kettles s-au format în depresiunile rezultate în urma topirii unor blocuri de gheaţă provenite din ruperea calotei galciare şi încorporate în materailul detritic. În România astefld e lacuri se întâlnesc între dunele de nisip din lunca Dunării. Enisei (Krasnoiarsk). Urşilor). alimentare cu apă. Norvegia. 17 . ce dau ulterior naştere unor depresiuni în care se acumulează apă. Scoţia (Wastwater). Chalaian). cele din munţii Jura (Chambly.7.2. Lacuri situate în depresiuni de coraziune apar în sudul Munţilor Altas – unde poartă de numirea de şot-uri sau sebka. Obi (Novosibirsk). Largemer). deşerturile Namib şi Kalahari – unde poartă denumirea de pan-uri (tigăi). Ontario. Lacuri formate în spatele barajului de gheaţă se formează atunci când un gheţar barează calea unei văi secundare. 5. Lacuri construite de castori – semnalate pe unele văi din Suedia. Lower.3. SUA. a cărui suprafaţă se modifică frecvent ca urmare a proceseului eolian de deplasare a dunelor. Angara 5. Salsvatn. Laurenţiu (Superior. atenuarea viiturilor. 6. 9. irigaţii. (Beaver Lake) 6. Como.1. NV Americii de Nord (Upper. SUA (Green.1. Mendota).5. Lacuri de piemont (marginale sau de calotă) s-au format prin eroziune şi baraj morenaic. Cele mai cunoscute Bosumtwi – Ghana. Islanda. piemontul Bazinului Sf. Boden-Constanza. 8. Lacuri antropice au rezultat prin bararea unor cursuri de apă în scopul utilizării resurselor de apă în diverse scopuri: hidro-energie. în lungul văilor glaciare create de gheţarii montani. La poalele Alpilor în Elveţia (Leman-Geneva. între Jiu şi Olt – Câmpia Romanaţilor – cu caracter temporar. Se găsesc în Canada.6. Este cazul lacului Viliuisk – Iakuţia. 6. Chubb Lake din Canada Lacuri rezultate prin incendierea zăcămintelor de cărbuni formate ca urmare a autoaprinderii unor depozite de cărbuni. sau dulce (Insula Washington-Pacificul Central. Se întâlnesc în Norvegia (Hornindalsvatn. Cele mai mari lacuri de acumulare se află pe teritoriul CSI: pe Volga (Volgograd. Lacuri formate în fiorduri sunt situate în apropierea ţărmurilor. Erie.8. Michigan. agrement. Cele mai multe se găsesc în Pacific şi Indian. Lacuri situate între dune de nisip – Lacul Lob Nor din deşertul Takla Makan – Asia. Neuchatel).2. Mai cunoscute sunt lacurile Lombardiei (Garda. Lacuri coraligene (lagoon) formate în atoli apar în regiunile tropicale suprapuse spaţiului oceanic. Scalvilor.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM 4. Laguna Negra – Argentina. Lugano. 4. etc) Lacuri eoliene se formează în depresiunile dintre dune de nisip. Lacuri de baraj morenaic se întâlnesc în regiunile montane unde depozitele de sedimente lăsate de gheţari au format morene. Marshall) Lacuri formate în urma impactului meteoriţilor cu scoarţa terestră.4. sau în cele create prin acţiunea vântului (coraziune). din Vosgi (Gerardmer. fiind alimentate din ape subterane. Maggiore). Lacuri organogene rezultate din acţiunea organismelor.

Formele pozitive de relief sunt reprezentate prin munţi. Ţărmurile care le separă sunt formate din continente. Apa mărilor şi oceanelor ocupă cea mai mare parte a suprafeţei terestre. povârnişul continental şi regiunea abisală. platouri care pot apare la suprafaţă ca şi insule. fose sau gropi abisale. ca formă de recreere şi destindere. DIVIZIUNILE OCEANULUI PLANETAR Apa mărilor şi oceanelor formează un înveliş continuu de apă care se numeşte Oceanul Planetar. pe Nil – Assuan. km2 (70. În România sunt valorificate turistic cu precădere lacurile sărate. apoi lacurile carstice sau cele sărate. Un rol aparte îl au lacurile de mare extensiune din ţările fără ieşire la mare (Balaton – Ungaria. Activităţile turistice asociate acumulărilor lacustre se referă la valorificarea lor prin atribute legate de peisaj. pescuit. uneori prin strâmtori puţin adânci. pe Zambezi – Kariba. formele negative sunt date de văi şi canioane. valorificarea lor turistică fiind dictată cu precădere în funcţie de geneza lor. Majoritatea uscatului se află cuprins în emisfera nordică. în Africa. Astfel. Oceanele se caracterizează prin suprafeţe foarte mari de apă. situate în perimetrul unor regiuni salifere active sau inactive economic. Bodensee – Elveţia. canotaj. Pe multe lacuri naturale dar şi artificiale se practică pescuitul sportiv. procesele dinamice. Potenţialul turistic al lacurilor Comparativ cu apele curgătoare. El este compus din oceane şi mări. În cazul lacurilor sărate sunt valorificate şi alte elemente asociate: nămol sapropelic şi aerosoli. km2.2 %) revin uscatului. limanele şi lagunele. iar cea sudică emisfera oceanică. Această disimetrie se menţine şi la nivelul emisferelor planetei. Emisfera nordică se mai numeşte şi emisfera continentală.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM (Bratsk). se practică o serie de sporturi nautice – caiac-canoe. OCEANOGRAFIA – HIDROLOGIA MĂRILOR ŞI OCEANELOR OCEANOGRAFIA – studiază configuraţia ţărmurilor şi a reliefului submarin. lacurile se individualizează mult mai bine în peisaj. desfăşurate în cadrul unor competiţii specializate. agrement. adesea la sfârşit de săptămână. din cele 510 mil. adesea însoţit de culmi abrupte. Impactul turistic cel mai puternic îl au lacurile glaciare şi vulcanice ce se impun prin pitorescul de mare spectaculozitate. iar legătura cu oceanele se face prinn regiuni înguste. proprietăţile fizico-chimice ale apei marine.8 %) revin spaţiului oceanic şi doar 149 mil. termice şi biologice ce apar în spaţiul oceanic. Glen Canyon). dorsale. Lehman. care devin astfel poli de atracţie turistică. iar relieful submarin este complex şi variat. în timp ce în emisfera sudică predomină suprafeţele ocupate de apa oceanelor. Missouri (Fast Peak). Mările au suprafeţe mai restrânse. etc. platforma continentală. km 2 (29.  Regiunea litorală formează limita dintre uscat şi mare şi este supusă acţiunii valurilor şi curenţilor marini. care cominică între ele. patinaj – pe lacurile îngheţate. Elementele reliefului submarin: regiunea litorală. La nivelul acumulărilor lacustre de mari dimensiuni. canotaj. Victoria . înot. 18 .Uganda). circa 361 mil. În SUA pe Colorado (Mead.

M Beaufort. Marea Bering. înconjurate aproape în întregime de uscat şi care comunică cu alte mări prin strâmtori înguste (Marea Neagră. După poziţia geografică faţă de continent:  Mări mediteraneene situate mai adânc în interiorul uscatului.  Mări complet închise ce au făcut parte în trecut din Oceanul Planetar. ce au luat naştere prin transgresiunea apelor asupra uscatului şi care au de obicei adâncimi reduse. Marea Iming)  Mări temperate reci în care temperatura apelor nu depăşeşte 18 °C (Marea Norvegiei. iar legătura cu oceanul se face prin strâmtori (Marea Bering. situate pe platforma continentală. atingând chiar şi valori de 28-30 °C (Marea Caraibilor. ajungând la 25 – 27 °C (Marea Mediterană. cu care comunică prin spaţii largi (marea Nordului. Marea Beaufort. Se disting: golfuri deschise (Golful Guineea.  Povârnişul continental sau panta continentală se întinde de la limita externă a platformei continentale până la nivelul regiunii abisale. M Laptev. cu temperaturi superficiale întotdeauna superioare valorii de 23 °C. După temperatura superficială a apelor mările se pot grupa astfel:  Mări polare a căror temperatură nu depăşeşte 5 °C (Marea Kara. Există mai multe criterii de de clasificare a mărilor în funcţie de poziţia geografică. Marea Azov). la hotarul dintre 2 continente. realizând legătura între două unităţi majore ale oceanului. care comunică cu Oc doar prin strâmtori–M Mediterană.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Platforma continentală (şelful) diferă ca lăţime şi adâncime de la un ocean la altul. Marea Baltică. Marea Japoniei. Marea Galbenă. Marea Mânecii.  Mări tectonice ce s-au format prin prăbuşirea unor porţiuni de uscat şi care au adâncimi mari (Marea Mediterană. Marea Roşie. Marea Mânecii). sub 200 m. Marea Laptev. Marea Arabiei. Marea Japoniei. Marea Baffin. Marea Baltică. Marea Nordului. Golful Hudson). (Marea Ciuhotsk. Marea Chinei de S)  După geneză mările se împart astfel:  Mări epicontinentale.  Mări intertropicale . cu temperatura apelor ce urcă frecvent până la 23 °C. Marea Aral). Strâmtoarea marină este un tronson de îngustare. Marea Ross. M Tasman). Marea Labradorului. Marea Galbenă. de care acum sunt complet separate (Marea Caspică. Marea Arabiei) sau mări barate de arhipelaguri. Marea Roşie.  Mări subpolare cu temperatura apelor până în 10 °C (Marea Ohotsk. fiind regăsită la adâncimi cuprinse între 2500 şi 6000 m. de temperatură.  Mări temperate calde. Clasificarea mărilor. Golfurile sunt deschideri largi ale uscatului către ocean.  Mări ţărmureene. fiind o continuare a reliefului terestru învecinat cu apa mării. Ea mărgineşte continentele şi insulele. Marea Tasman). Marea Neagră). M Caraibilor. 19 . M Barents.  Regiunea abisală ocupă peste 3 sferturi din suprafaţa Oceanului Planetar. La nivelul ei apar dorsalele oceanice dar şi gropile abisale ce prezintă adâncimi mari. Marea Irlandei. după geneză. Golful Bengal) şi golfuri închise (Golful Persic. Marea Ohotsk.  Mări interioare. Marea Chinei de S)  Mări marginale (bordiere) aşezate la marginea continentelor. interpuse între continent şi ocean. având o largă comunicare cu oceanul (M Norvegiei. M Roşie. Marea Weddell). Marea Caraibilor). ce intră acum în studiul limnologiei.

insolaţie. Acest areal este cel mai important areal de concentrare a pieţei turistice mondiale. Ele se impun ca elemente de tracţie mai ale în măsura în care se încadrează într-un climat adecvat. Thailanda. Bahamas. Arealul turistic al Insulei Corsica.Cele mai favorizate sunt apele situate în zona intertropicală. Turcia. Riviera spaniolă este compusă dintr-o suită de areale şi centre turistice frecvent asociate în grupări cunoscute sub numele de „coste”: Costa del Sol. mările şi intertropicale pacifice. urmate de cele litorale ale mediteranelor europene şi americane. începând de la latitudini mijlocii până la Ecuator. unde temperatura este ridicată tot timpul anului. Dubrovnik. a unor dotări tehnico-materiale şi servicii de calitate superioară. urmată spre sud de o suită de staţiuni dintre care se remarcă: Rimini. Maldive. puternic concentrate spaţial. Calabria. Indonezia. Insulele Sicilia şi Sardinia. litoralul tunisian. Costa Brava. Astfel. Tunisia.  Regiunea turistică a Mării Caraibilor şi Golfului Mexic. cel al Americii Centrale şi Insulare cu centre turistice puternice: Insulele Bermude. la care se adaugă şi cea asiatică. apă marină). Peloponezul. apa mărilor şi oceanelor participă la realizarea curei heliomarine şi a talasoterapiei. Tesalia. litoralul mexican. Riviera di Levante. Greciei şi Maltei.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Apele mărilor şi oceanelor intervin în turism prin intermediul complexului morfo-hidroclimatic al litoralurilor. Italiei. Sloveniei. Siria şi Israel – partea asiatică. Cervia. Costa de Lavante. Pesaro. 20 . Este reprezentată de arealul peninsulei Florida şi sectorul insular Key West.  Regiunea greacă este foarte complexă din punct de vedere al ofertei turistice. Franţei. Insula Creta. americane şi asiatice.  Regiunea italiană curpinde pe latura vestică a pensinsulei italice: Riviera di Ponete. Sporade  Regiunea slovenă-croată cuprinde un număr mare de staţiuni dintre care se remară: Izola. Algeria şi Marocul – partea africană. Regiunea estică este reprezentat de Veneţia. Campania.  Regiunea africană: se remarcă prin litoralul egiptean şi delta Nilului. Opatija. Malaysia. Include teritorii ce aparţin Spaniei. Coasta de Azur. Activitatea turistică manifestă o accentuată sezonalitate în climatul temperat proriu-zis (cu sezon estival de 3 luni) şi în cel mediteraneean – subtropical (şase luni) şi o permanenţă în regiunile intertropicale. Coasta Maurilor. Cela mai importnate areale sunt: Insulele Ionice. Mauritius. Cele mai importante regiuni turistice litorale sunt: bazinul Mării Mediterane europene. Cuba. Neagră) unde sezonul cald se extinde pe mai mult de 2 luni. La acestea se adaugă şi arealul insulelor Baleare. Egiptul. Deasemenea în circuitul turistic se includ şi apele litorale din partea sudică a zonei temperate (M. Jamaica. arhipelagul Antilelor şi litoralul nordic al Americii de Sud.  Regiunea franceză este cuprinsă din 5 sectoare: Coasta Vermeille. Coasta Esterelului. Atena. Toscana Maritimă.  Regiunea turistică a Mării Mediterane europene. algerian şi marocan cu staţiuni moderne care atrag un număr mare de turişti.  Regiunea turistică riverană Oceanului Indian: formată din Insulele Seychelles. Costa Blanca.  Regiunea spaniolă . Croaţiei – partea europeană. Costa Luminosa. Insulele Ciclade. REGIUNI TURISTICE LITORALE Regiunile turistice litorale se caracterizează prin asocierea unor factori naturali proprii (plaje. Sri Lanka. cu temperaturi ridicate (peste 20 °C) o perioadă cât mai lungă din an.

Africa şi Oceania. de dimensiuni variabile. algelor). fiind dependentă de precipitaţile solide din atmosferă. Aceste proprietăţi se referă la densitate. ski-jet. San Francisco. sporturi nautice cu ambarcaţiuni de mărimi şi forme variate: surfing. Regiunile superioare acestei limite beneficiază de un bilanţ pozitiv. cu o structură moleculară cristalină. îngheţ-dezgheţ. Gheaţa este apa în stare solidă. Activităţile turistice desfăşurate la nivelul litoralului marin sau oceanic Cele mai importante activităţi se leagă de băile de soare. Termenul de ablaţie se referă la toate procesele prin care materialul solid este îndepărtat de pe gheţar prin topire. calitatea plajelor (granulometria. urmată de Arctica (2 milioane km2). plasticitate. evaporaţie.care prin acumularea conduc la apariţia gheţarilor. America de Sud. cu referire specială asupra gheţarilor. mai ales în cele situate la latitudini intertropicale. Cea mai mare parte se regăseşte la nivelul Antarcticii (aproape 14 milioane de km2). ce conţine şi elemente gazoase şi solide. Acumularea zăpezii de la un an la altul determină transfomarea ei în gheaţă prin formarea unor cristale fine grăunţoase . dotările şi confortul acestora. căldura latentă de topire. constanţa acesteia şi durata sezonului cald. proprietăţile şi acţiunea gheţii sub toate formele ei. cura heliomarină. elasticitate. conductibilitatea termică. Europa. cu polarizare puternică în jurul marilor metrople californiene: Los Angeles. Suprafaţa acestui înveliş este de circa 16 317 630 km2 (după Kotleakov.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Regiunea turistică nord-americană pacifică reprezentată de staţiunile dispuse pe ţărmul vestic al Statelor Unite şi Mexicului.  GLACIOLOGIA – ŞTIINŢA DESPRE GHEAŢĂ Glaciologia – criologia este ştiinţa care studiază formarea. Aprecierea unor staţiuni litorale se face în funcţie de resursele disponibile oferite spre valorificare: cel mai important se referă la temperatura apei de mare. rezistenţă. alte obiective turistice situate în vecinătatea litoralului. porozitate. prezenţa unor dotări ce vin să completeze fondul natural – parcuri de distracţii. de temperatură şi de orientarea reţelei cristaline. Proprietăţile gheţii depind de mărimea şi forma cristalelor. prezenţa scoicilor. 1984). etc.firn . Un gheţar cuprinde două zone distincte: de acumulare şi de ablaţie. casuţe). de impurităţile conţinute. Limita zăpezilor permanente se referă la poziţia în altitudine şi latitudine la care cantitatea de zăpadă căzută în timpul unui an este egală cu cea care se topeşte/evaporă. bărci cu motor. insule vulcanice – Hawaii. cu unele variaţii latitudinale impuse de ocean şi continent. vâscozitate. atoli. Această limită se situează în jurul izotermei de 0°C. Gheaţa de pe suprafaţa terestră se formează din zăpadă. iar cele inferioare de un bilanţ negativ. se adaugă scufundările în vecinătatea ţărmului (scubadiving) legat de prezenţa unei faune şi flore exotice sau a unui relief submers deosebit – formaţiuni coraligene. la care se adaugă activităţi specifice: pescuit. În unele regiuni. Apa în stare solidă (zăpadă şi gheaţă) formează la nivel planetar un înveliş discontinuu. topire parţială. distrugere mecanică. San Diego. format din acumularea şi transformarea zăpezii în firn şi apoi în gheaţă prin tasare.  Regiunea turistică est-australiană şi Oceania: cu elemnte de atracţie completate de Marea Barieră de Corali. culoarea nisipului. vase de croazieră. Asia. America de Nord. 21 . Zăpada se formează prin condensarea vaporilor de apă la temperaturi negative şi acumularea acestora prin sedimentare. diversitatea activităţilor ce se pot desfăşura pe plajă prin existenţa unor amenajări complexe – tipologia spaţiilor de cazare (hotel. numit criosferă. proprietăţi calorice – căldura specifică. Gheţarul este un volum de gheaţă. iachturi.

hochei şi bob (în spaţii amenajate). refugii). • groenlandez – similar celui antarctic. O categorie aparte o constituie gheţarii de cavernă sau de peşteră. Aici se include: tipul pirenean. Gheţarii de podiş au aspectul unor mici saltele de gheaţă şi apar în Pamir. cu limbi glaciare scurte. dotate cu instalaţii de transport pe cablu (telescaun. Elementele morfometrice ale unui gheţar sunt: • bazinul de recepţie. ce prezintă crevase şi cascade de gheaţă.RESURSE DE APĂ ŞI VALORIFICAREA LOR ÎN TURISM Zona de alimentare se numeşte câmp de firn sau neve şi poate lua configuraţia reliefului în care este cantonat (dom. În vecinătatea ariilor favorabile practicării acestor sporturi. alaskian. Gheţarii de crater se formează în craterele vulcanilor situaţi la altitudini superioare limitei zăpezilor permanente (Kilimandjaro. Gheţarii sunt de două tipuri: gheţarii de calotă sau continentali – inlandsis. Gheţarii de circ au dimensiuni reduse. Gheţarii de vale sunt cei mai răspândiţi. cuvetă. • lăţimea gheţarului măsurată perpendicular pe linia de curgere a limbii de gheaţă. deasupra limitelor zăpezilor permanente. Astfel de gheţari se întâlnesc în Antarctica şi Groenlanda. sub forma unor limbi glaciare ce înaintează spre mare. au fost amenajate pârtii pentru schi. plutind în derivă pe diverse trasee. În zona litorală. gheţarul din Peştera Focul Viu. Gheţarii montani apar în regiunile montane înalte. teleferic). Ei se remarcă prin ineditul lor. platou. calota glaciară se rupe în blocuri mari de gheaţă. Crevasele sunt crăpături în masa de gheaţă. vale). Deplasarea lor se face dinspre centru spre periferie. unde formează banchize. ocolite de navigatori. etc. gheţarul Borţig – Padiş. gheţari montani sau locali (de vale). Zona de ablaţie sau de topire este situată în aval de cea de acumulare şi presupune existenţa unei limbi glaciare. de diferite forme şi dimensiuni. După locul în care sunt cantonaţi se împart în mai multe tipuri: de vale. mărimea. turkestan. uşor convex în partea centrală. Kenya). Limita între cele două zone este dată de un prag glaciar. alpinism pe cascade îngheţate. cu diferenţieri în ceea ce priveşte aria periferică unde acesta se canalizează pe văi. cabane. Acestea se numesc iceberguri şi au forme şi dimensiuni neregulate. extins până la ţărmul oceanului. Activitatea turistică asociată gheţarilor şi zonelor acoperite cu zăpadă se manifestă prin valorificarea peisagistică a ariilor în care acestea se află. de circ şi de podiş. etc). prezenţa unor concreţiuni tipice (coloane. Gheţarii continentali se extind sub forma unor câmpuri (calote glaciare) cu aspect relativ plat. draperii de gheaţă. snowboarding (în spaţii naturale) patinaj. arealul ce alimentează cu zăpadă şi gheaţă masa gheţarului. La noi în ţară cei mai cautaţi gheţari sunt: Gheţarul de la Scărişoara. • lungimea gheţarului – distanţa între altitudinea maximă şi cea minmă pe limba gheţarului. iar regional au o serie de variante: gheţarii de tp alpin. himalayan. la care se adaugă desfăşurarea unor sporturi specifice apei în stare solidă: schi. Gheţari continentali sunt de două tipuri: • antarctic – foarte masiv. scandinav. care se deplasează sub influenţa pantei şi plasticităţii gheţii. au fost amenajate staţiuni turistice. 22 . fiind net inferiori ca dimensiuni faţă de cei continentali. ce include stabilimente de cazare (hoteluri. moteluri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful