You are on page 1of 3

Definitii ale religiei Edward Burnett Tylor definea religia prin expresia credinta in Fiinte Spirituale .

James George Frazer arata ca: Prin religie inteleg o impacare sau o conciliere a puterilor superioare omului despre care se crede ca directioneaza sau controleaz a cursul naturii si al vietii omenesti . Rezulta ca religia consista din doua elem ente: teoretic si practic, adica credinta in puteri mai inalte ca omul si incerc area de a le face lor pe plac. Cu timpul religia a devenit submission to the divi ne (supunere la divin). Esenta unei religii o constituie sacrul ( das Heilige ) i n opinia avizata a lui Rudolf Otto. Religia este experienta sacrului , dupa cum sus tine Joachim Wach. Il continua Mircea Eliade, precizand ca religia reprezinta rel atia omului cu sacrul din preistorie si pana in zilele noastre . In definitia religiei, parinteleprofesor Dumitru Staniloae insista asupra unei a bordari integrale si comparative. El subliniaza necesitatea prezentei urmatoarel or cinci elemente: 1) credinta, vazuta ca universala si prezenta in toate religi ile, nu ca o simpla facultate sau atitudine, ci drept ceva mai profund care da c ertitudine, ordine si angajeaza omul in adevarul celor propovaduite; 2) aspectul personal al lui Dumnezeu, caci fara el adeziunea pe care o realizeaza credinta nu ar fi totala; 3) natura, superioritatea realitatii ultime fata de ordinea nat urii; 4) autorevelarea lui Dumnezeu, necesara pentru ca omul sa intre in contact si apoi in comuniune cu Dumnezeu si 5) speranta in mantuire. In concluzie, risc am o definitie a religiei cu scopul intelegerii esentei acesteia, fara a o izola sau reduce: religia este relatia perena a omului cu Dumnezeu (sacrul), exprimat a prin sentimente, atitudini, comportamente, reguli morale, practici, dogme, ide i, credinte, viata spirituala si traire mistica. In cadrul religiei, trebuie sa tinem seama de TREI ELEMENTE PRINCIPALE, care con stituie esenta acesteia. a.CREDINTA INTR-O FIINTA SUPREMA SAU ASPECTUL DOGMATIC ,indiferent de forma pe c are o imbraca aceasta divinitate(monoteism, henoteism sau politeism).- pierderea spectrului real al teognosiei trebuie pus peseama pierderii legaturii cu cunoas terea paradisiaca,prin care omul fusese pus in legatura cu Dumnezeu; b.UN NUMAR DE INVATATURI MORALE SAU ASPECTUL MORAL AL RELIGIEI RESPECTIVE in ace st caz, elementele morale trebuie luate inconsiderare din perspectiva gradului d e culturasi civilizatie al societatii respective; De exemplu, ceea ce pentru soc ietatea americana pre-columbiana era desemnat ca identificare a jertfei cu zeulc aruia i se aducea sacrificiu, pentru un european alacelorasi timpuri aceasta nu era decat o crima abominabilaa respectivei colectivitati, pentru un motiv infam; - evident ca pentru constiinta religioasa curata, nici ocrima nu poate duce spre Dumnezeu.- insa, pentru societatea de atunci, jertfirea omului peplatforma Pira midei Soarelui din vechiul Tenochtitlan, era oidentificare a celui ucis cu divin itatea respectiva.- ori, aceasta ar fi trebuit sa fie o mare cinste pentru orice muritor. Aceste elemente morale sunt modul deperceptie a apropierii de sacru si gradul deci vilizatie al poporului respective. c.UN ANUMIT CADRUL RITUALIC SAU ASPECTUL CULTIC,PRIN CARE SUNT EXTERIORIZATE FOR MELE RELIGIOASE ALE RESPECTIVEI CREDINTE: - fiecare religie are un cadru de manifestare acredintei , compus din dansuri sa cre, incantatii,rugaciuni, imne sau ritualuri de sacrificare; - apare o evolutie a cultului, care se bazeaza de faptpe evolutia umanitatii; - datul revelational nu a transmis si cultul, ci doaradevarul, spre care fiecare s-a apropiat prin formele decult pe care si le-a considerat cele mai propice; - in toate formele de cult se manifesta identificarea unui spatiu sacral, permis doar celor initiati, ceea cereda ideea de prezenta a Sacrului in perimetrulresp ectiv; - la fel putem spune ca varietatea formelor de cult apartin culturilor si civili zatiilor variate ale lumii;

Conceptul de religie: Se refera la acele moduri de gandire, sentimente si actiuni care au legatura cu supranaturalul. Dupa E. Durkheim, credintele ai practicile religioase sunt stran s legate de lucrurile sacre si opuse profanului. Sacrul este extraordinarul, mis teriosul sau chiar pericolul potential, ceva care iese din cotidian sau din viat a normala. Rudolf Otto (in lucrarea "Sacrul", editura Dacia, 1992, p.13), scrie: "Sacrul es te inainte de toate o categorie de interpretare si evaluare a ce nu exista ca at are, decat in domeniul religios... Ea este o categorie complexa si, prin urmare, poarta in sine un element de un gen cu totul aparte, unul care se sustrage rati onalului. si care ramanand complet inaccesibil intelegerii conceptuale. este un arreton, ceva inefabil". E. Kant - vorbeste de vointa sacra, vointa care dintr-un impuls al datoriei se s upune fara sovaire legii morale; la fel se vorbeste despre caracterul sacru al datoriei, al legii, avandu-se de fapt in vedere necesitatea practica si caracte rul ei de obligatie general valabila. Mircea Eliade, in lucrarea "Sacrul si profanul" aduce o perspectiva inedita asup ra acestui concept. Sacrul este o categorie a religiozitatii opusa profanului. " Sacrul este o categorie specifica unei existente religioase de tip arhaic sau tr aditional, care releva o anumita modalitate ontologica intr-un spatiu si un timp , socotite esentialmente pure si sfinte, asa cum le releva credinta generalizata pentru inceputurile lumii". Spre deosebire de Otto care pune accent pe irationa l, omul traind "experienta terifianta si irationala" ce se bazeaza pe "sentimen tul temerii religioase" fata de fortele supranaturale, Eliade analizeaza sacrul avand in vedere Homo religuosus. Acesta crede intotdeauna ca exista o realitate absoluta, sacrul, care transcede lumea aceasta, dar care se manifesta in ea si, prin urmare, o sanctifica si o face reala. El crede ca lumea are o origine sacra si ca experienta umana isi actualizeaza toate potentialitatile in masura in car e este religioasa, adica participa la realitate. Profanul este opus sacrului. Omul modern s-ar caracteriza, dupa Eliade, ca fiin ta ce se face pe sine insusi si nu reuseste sa se faca pe sine in intregime deca t in masura in care se desacralizeaza si desacralizeaza lumea. Sacrul este obsta colul, prin excelenta, i 616f55g n fata libertatii sale. Omul nu va deveni el i nsusi decat in masura in care va fi demistificat radical (idibem p. 114). Omul m odern este areligios, dar mai dispune inca de o intreaga mitologie camuflata si de numeroase ritualuri degradate. Experienta religioasa are loc in timp si spatiu. Spatiul sacral se refera la pri mele forme ale sacralitatii lumii. Hierofaniile releva centre si puncte fixe ale spatiului sacralizat: locuri privilegiate, locuri sfinte, semne ale spatiului. Consacrarea unui loc se datoreaza credintei in "repetarea cosmogoniei". Timpul sacru este un timp mitic repetabil si recuperabil, dar etern in acelasi timp. El este recuperabil in rituri si sarbatori cand se repeta ca in primele lui aparit ii. Se regenereaza prin repetarea lui in formele originale, prin timpul festiv si structura festivitatilor, prin mituri ca metode exemplare ce releva istoria s acra a misterelor cosmice, ca si prin activitatea eroilor civilizatori. Sacrul s i profanul, arata Eliade, "constituie doua modalitati de a fi in lume, doua situ atii existentiale asumate de catre om de-a lungul istoriei". Asadar, religia difera de alte aspecte ale vietii sociale pentru ca ea refera la un sistem de convingeri si credinte care se refera la care nu este disponibil p entru observare. Termenul de religie provine din limba latina - religio - teama, scrupul, lealita

te, superstitie, pietate dar si teama fata de zei. V. Kernbach (1995) arata ca religia inseamna credinta religioasa, cult, sacralit ate, ceremonie, juramant, loc sacru. Religia are sens si de refugiu mistic in su pranatural, printr-un sistem de credinte in doctrina transcedentala; incercarea omului de a cunoaste in afara ratiunii fortele cosmice de care se simte dominat si de a li se supune in mod constient. Religia a aparut dintr-o serie de curente: animatism, animism, toteism, fetisism , demologie si mitologie prin care omul ar fi incercat sa domine fortele ambient ale si sa raspunda intrebarilor fundamentale despre viata si moarte, destin indi vidual, fenomene din cer. Religia este considerata ca un instrument de modelare spirituala a constiintei. Orice religie este un ecosistem coerent de postulate care admit in cadrul cunoas terii mistice, prin credinta neconditionata, existenta si forta autonoma si tot ala a unei lumi supranaturale divine, creatoare si diriguitoare a lumii vizibile si invizibile reale al carei destin il conduce prin legi prestabilite sau prin vointa. Se afirma in literatura de specialitate, de pilda Kernbach, ca incercari le de a defini religia ca atare au fost impiedicate de o neclaritate semantica. De multe ori se confunda religia cu mitologia, cu filozofia, cu superstitia si c u magia, toate aceste fiind, in diferite perioade, cadre sau instrumente de cons tituire a religiei fara ca religia sa se confunde cu ele. J.G. Frazer a formulat o schema de succesiune in evolutia gandirii umane: magiereligie-stiinta, religia fiind conditionata de dezvoltarea superioara a intelige ntei, teza respinsa de alti cercetatori care considera ca in societatile primiti ve coexista atat practicile magice si actele religioase, cat si elementele de st iinta empirica si chiar in societatile moderne se mentin practici elementare de magie.