ÎNDURARE ŞI RĂBDARE Teolog Radu Teodorescu Rândurile de faţă sunt mai mult decât orice o analiză pe tema relaţiei

dintre răbdate şi îndurare. Îndurarea este un termen care este sau poate fii sinonim cu răbdarea dar în acelaşi timp este am putea spune cât se poate de diferiţi. Îndurarea este mai mult decât orice starea de a „răbda în tensiune” sau mai poate fii şi o stare de milostenie faţă de cineva.1 Răbdarea este mai mult decât orice ceea ce am putea spune capacitatea de a ne concentra aşteptarea în spre un final pozitiv sau în spre aşteptarea a ceea ce v-a avea loc în viitor. Din punct de vedere duhovnicesc însă răbdarea este o mare virtute sau calitate morală. A răbda poate însemna în cazul unei persecuţii şi calitatea de a îndura. În viaţa de zii cu zii ne vedem puşi de mai multe ori în situaţia de a îndura decât a răbda. Fie vecinii fac gălăgie, fie circulaţia pe marile artere rutiere este una care ne pune la încercare răbdarea, zii cu zii învăţăm să răbdăm şi să îndurăm. Ca şi orice mare virtute răbdarea se cultivă sau mai mult decât orice ea se deprinde. Drumul spre mântuire ne spune Biblia este unul dificil în care răbdarea joacă un rol fundamental. Mari sfinţi ai ortodoxiei au fost oameni ai răbdării. În special duhovnicilor le este recomandată răbdarea. Un duhovnic bun trebuie să fie întotdeauna răbdător cu ucenicii lui sau mai mult decât orice trebuie să aibă răbdare cu ei. Răbdarea este unul dintre cele mai mari teste din viaţa omului. Răbdarea Domnului Iisus Hristos a fost cea care l-a întors pe sfântul Petru înapoi la credinţă după ce s-a lepădat de Domnul Iisus Hristos de trei ori. Din acest punct de vedere am putea spune că răbdarea este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii capacitatea de a persevera. De mai multe ori nu reuşim în activităţile pe care le întreprindem sau mai bine spus suntem cât se poate de deficitari în a îi accepta pe cei din jur. A avea răbdare cu semenii în situaţii critice este cea mai bună dovadă că avem spiritul de a accepta pe cei din jur. A cultiva calitatea răbdării nu înseamnă în mod neapărat că trebuie să îi îndurăm pe ceilalţi. De cele mai multe ori trebuie să avem deschidere faţă de ceilalţi la fel cum şi ei au deschidere faţă de noi. Acest lucru se realizează cel mai bine faptul de a îi accepte pe semenii noştri. Ceea ce este cel mai adevărat este că de cele mai multe ori vrem totul dintr-o dată fără să aşteptăm deloc sau fără să cultivăm răbdarea. Răbdarea este dincolo de orice ceea ce noi am vrea să spunem şansa de a ne accepta pe unii pe alţii. Dincolo de orice ceea ce este cel mai important este să îi vedem pe ceilalţi ca şi o modalitate de a îi accepta. Dar ceea ce trebuie să ştim că mai mult decât orice există răbdare şi îndelungă răbdare. Unul dintre cele mai celebre cazuri de răbdare din istoria lumii a fost cel mai mamei sfântului Augustin de Hippo. Mama sfântului Augustin a fost numită Monica. Se spune că în timpul tinereţii sale Augustin a dus o viaţă libertină şi lipsită de îngrădiri morale. În toată această perioadă mama sa Monica a fost cea care s-a rugat îndelung şi cu multă răbdare pentru întoarcerea fiului ei. Monica a fost probabil unul dintre cele mai mari exemple de răbdare maternă pentru fiul ei. Nu putem uita câte lacrimi a vărsat ea pentru fiul ei în timp ce acesta se destrăbăla în vâltoarea sexualităţii şi a desfrâului. În epocă, răbdarea şi rugăciunile Monicăi l-au făcut Sfântul Ambrozie al Milanului să spună: „nu se putea să se piardă fiul atâtor multe rugăciuni.” Istoria a arătat că aşa a şi fost fiindcă
Termenul de îndurare este foarte mult folosit de greco-catolici care nu folosesc în cult rugăciunea Doamne miluieşte ci mai mult decât orice Doamne îndură-te spre noi.
1

1

câţiva ani mai apoi, Augustin avea să se convertească la creştinism, să apuce calea slujirii lui Dumnezeu şi să devină un mare sfânt al Bisericii.2 Faptul de a îndura însă nu este identic cu faptul de a avea răbdare sau de a persevera. A îndura presupune şi suferinţă sau mai mult decât orice ceea ce am putea denumii un anumit element al durerii fie interne sau externe. Cele mai multe dintre marile realizări ale lumii s-au făcut prin răbdare. Răbdarea a ridicat piramidele din Egipt, o construcţie titanică ce a durat mai mulţi ani, răbdarea a ridicat colosul din Rodos unde s-a muncit mai bine de 10 ani în continuu, răbdarea a ridicat grădinile suspendate din Babilon unde la fel s-a muncit mai mulţi ani în continuu. Pe parcursul anilor răbdarea a fost fără doar şi poate cea care a motivat lumea şi umanitatea la concentrare din dorinţa de a reuşii. A vrea ca totul să se realizeze dintr-o dată este fără doar şi poate o dovadă de imaturitate şi de lipsă de seriozitate. Cu mulţi ani în urmă sfântul evanghelist Matei ne atrăgea şi el atenţia asupra acestui lucru: „“Cel care va răbda până în sfârşit acela se va mântui”- Matei. 10, 22. Încleştarea cu răul şi răutatea de cele mai multe ori ne cere răbdare. Răul nu este răbdător şi îndurător ci mai mult decât orice este violent şi agresiv. Răbdarea sau îndurarea răului este una perversă şi mai mult decât orice o răbdare distructivă. Există o răbdare distructivă cu cei care sunt slujitori ai răului şi ai perversiunii. Acest gen de răbdare este unul nociv. Ne gândim în acest sens la răbdarea fumătorului care zilnic aprinde un nou pachet de ţigări, la răbdarea beţivului care zilnic deschide o nouă sticlă de băutură, la răbdarea toxicomanului care zilnic i-a o nouă doză de droguri, la răbdarea lacomului care zilnic îşi cumpără tot mai multe sortimente de mâncături fără se gândească la foamea celor din jur asemenea bogatului din pilda cu săracul Lazăr şi de ce să nu spunem ne gândim la răbdarea iubitorului de bani şi de avuţii care permanent se gândeşte la banii şi la aurul său fără să mai i-a în considerare prieteni familie, rude sau cunoscuţi. Prin urmare, am arătat că răbdarea are mai mulţi poli sau mai bine spus este cu mai multe valenţe. Pe cei răi nu îi putem convinge cu argumente fiindcă nu vor vrea să înţeleagă niciodată. Răutatea poate fii învinsă prin răbdare şi mai ales fiindcă răbdarea este cea care ne face să ne dăm seama că violenţa şi ura nu este o soluţie a problemelor noastre. Personal m-a confruntat de mai multe ori cu răul în toată hidoşenia şi grotescul său. A reacţiona în faţă răului cu aceiaşi modernă este cea mai proastă sau slabă soluţie. Esenţa răului fiind una aparentă prin urmare centrifugă, nu rezistă testului răbdării. Lipsa de răbdare a fost cea care l-a pus de Domnul Iisus Hristos pe cruce. Dacă acuzatorii şi învinuitorii Domnului Iisus Hristos ar fii fost oameni ai răbdării probabil că istoria Domnului Iisus Hristos nu este cea pe care o cunoaştem azi. Esenţa răbdării este una de natură duhovnicească. Această fiindcă Dumnezeu ne răbdă pe toţi de multe ori când suntem în mlaştina şi mizeria păcatului. Primul exemplu de răbdare este chiar Dumnezeu însuşi fiindcă „ El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” [Matei 5, 45]. Dacă Dumnezeu nu ar avea răbdare, cu siguranţă că lumea aşa cum o ştim noi azi nu ar mai fii existat de mult. Răbdarea lui Dumnezeu este imensă şi mare. Această răbdare se poate vedea din imensitatea constelaţiilor, a galaxiilor şi a universului care toate au fost făcute de Dumnezeu în răbdare şi până în ultima picătură de rouă într-o dimineaţă de vară timpurie. Creaţia şi universul lui Dumnezeu sunt dovadă unei răbdări ieşite din comun. Numai orânduirea stelelor şi a planetelor de pe bolta cerului ne pot spune acest lucru.
2

Au rămas celebre în istoria lumii Confesiunile Sfântului Augustin [PSB: Bucureşti, 1985].

2

Timpurile şi vremurile noastre sunt timpuri în care totul se petrece repede şi în criză de timp. Slujbele de la biserică trebuie făcute cât mai repede şi mai rapid. De multe ori nu mai avem răbdarea de a dialoga cu vechi cunoscuţi şi prieteni fiindcă suntem într-o continuă criză a timpului şi a minutelor. Este incredibil cât de mult rău poate face timpul împărţit în minute şi secunde omului de rând care ajunge să îşi vadă interlocutorul doar ca şi un simplu obiect. În special în lumea afacerilor în care ritmul de viaţă este trepidant, răbdarea faţă de semen este total absentă. Ajungem să ne vedem semenii ca şi simple cifre sau denumiri textuale în goana după cât mai mulţi bani şi averi. Pe bună dreptate s-a spus că secolul al XX-lea a fost secolul vitezei. De ce să nu fie secolul al XXI-lea un secol al răbdării? Vrem nu vrem lumea în care trăim ne pune în contexte în care trebuie să practicăm virtutea răbdării. Fie la locul de muncă nu simpatizăm genul de conversaţii şi preocupări a cuiva, fie în şcoală suntem constrânşi să stăm cu colegi şi profesori de care nu ne place sau fie pe strada sau blocul unde locuim suntem vecini sau colocatari cu persoane care nu le agreăm. În toate aceste cazuri acceptarea celuilalt presupune răbdare. Cum alţii ne acceptă pe noi cu defectele şi idiosincrasiile noastre, la fel şi noi trebuie să acceptăm pe ceilalţi. Răbdarea este mai mult decât orice ceea ce ne facem să îi apreciem pe ceilalţi la adevărata lor axiologie şi valoare. Orgoliul nu acceptă răbdare cu ceilalţi şi neputinţele sau imperfecţiunile lor. Deşi mai toate secolele au avut anumite denumiri generice, la un secol al răbdării s-au gândit foarte puţin. Poate este vremea să ne gândim la secolul al XXI-lea ca şi la un secol al răbdării. Vom fii cât se poate de mult răbdători atunci când îl vom iubii cu adevărat pe Dumnezeu, şi ne vom d-a seama că Dumnezeu este totul pentru noi. Renumitul părinte Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria avea obiceiul să le repete credincioşilor că numai cu răbdare se poate ajunge în rai. Astăzi aceste cuvinte ni se par la fel de ciudate ca şi la vremea la care au fost rostite. Foarte multe drame şi tragedii personale au loc din cauza răbdării: părinţii nu au răbdare cu copii lor, copii nu au răbdare cu părinţii lor, elevii şi studenţii nu au răbdare cu profesorii lor şi invers. Modestele mele rânduri sper să fie o reamintire asupra tematicii răbdării.

3

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful