PAUL FÉVAL - fiul M. LASSEZ D'ARTAGNAN CONTRA CYRANO Editura AMB & Editura CONVORBIRI D'ARTAGNAN CONTRA CYRANO Editura AMB & Editura Convorbiri Titlul original : D'Artagnan contre Cyrano de Paul Feval — fiul şi M. Lassez Traducerea : Elena Paşcu Coperta : Valentin Tănase Corectura : George Rădulescu Copyright 1993, Editura AMB Toate drepturile asupra acestei versiuni aparţin Editurii A.M.B s.r.l., C.P. 45—1, Bucureşti ROMÂNIA Tiparul executat sub comanda nr. 457 Tipografia ROMCART. Bucureşti, ROMÂNIA ISBN 973-47-0019-7 PREFAŢĂ O NEGLIJENŢĂ A LUI ALEXANDRE DUMAS Cine nu-şi aminteşte de prefaţa din „Cei trei muşchetari” ? În această prefaţă, marele Dumas povesteşte că după ce a citit „Memoriile domnului d'Artagnan”, frapat de consonanţa „mitologică” a numelor Athos, Aramis şi Porthos, a avut curiozitatea să aducă lumină în privinţa identităţii acestor personaje, evident deghizate. Cercetările sale ar fi rămas zadarnice, dacă eruditul Paulin Pâris nu iar fi semnalat existenţa unui manuscris in-folio, catalogat — după cum spunea el — la nr. 4772 sau 4773 şi avînd ca titlu : „Memoriile domnului conte de La Fere referitoare la cîteva dintre evenimentele care s-au petrecut în Franţa spre sfîrşitul domniei lui Ludovic al XIII-lea şi începutul domniei lui Ludovic al XVI-lea”.- Romancierul se oferă să aducă la cunoştinţa cititorilor săi prima parte a acestui preţios manuscris, angajîndu-se, dacă ea va obţine succes, să o publice şi pe a doua. 2

Dumas se lăuda că ar fi „violat uneori Istoria dar nu iar fi făcut niciodată vreun copil”. Această modestă tăgăduire paternă a fost întîmpinată cu scepticism. Mai mult, e de semnalat o „amnezie” de necrezut, care ne-a obsedat multă vreme. Aici am apelat la toţi apropiaţii prolificului romancier, care au încercat şi ei o surpriză asemănătoare ; de ce a pus romncierul un interval de douăzeci de ani între „Cei trei muşchetari” şi continuarea isprăvilor acestora ? De ce prefaţa este mută în privinţa acestui punct delicat ? Trebuie oare să admitem că eroii de talia celor descrişi de Dumas ar fi putut dormi din 1628 pînă în 1648, că n-ar fi făcut nici o ispravă demnă de a fi notată în această perioadă a vieţii lor, atîta vreme cît se aflau în plină tinereţe ? Sau, oare, că Athos ar fi avut iarăşi o „amnezie" în privinţa celor douăzeci de ani din viaţa nedespărţiţilor săi prieteni ? De altminteri, nici nu merită să reţinem această ultimă ipoteză, pentru că manuscrisul se referea la „sfîrşitul domniei lui Ludovic al XIII-lea” — mort în 1643, deci cam la 16 ani de la sfîrşitul primei părţi a povestirii lui Dumas. Nu ! Epoca tulbure care a văzut sfîrşitul Marelui Cardinal, ca şi începutul obscur al norocului lui Giulio Mazarini, moartea lui Ludovic cel Drept şi noile amoruri ale reginei sale, această epocă, bogată în incindente romantice, nu a fost aleasă de către bravii şi vitejii noştrii cavaleri pentru a-şi agăţa în cui nepotolitele lor spade ! Această tăcere enigmatică fără îndoială ascundea un mister, uitat sau necunoscut de către ilustrul nostru înaintaş, poate un roman întreg, căruia „Memoriile domnului conte de La Fere”, aveau să-i furnizeze surse de inspiraţie. Obsedat de acest vis al unei epoci îngropate, aidoma unui diamant, în liniştea manuscriselor prăfuite ale Bibliotecii Naţionale, am smuls-o într-o bună zi din somnul lor memorabilele in-folio. — Numerele 4.772 şi 4.773 ? se sperie bătrînul bibliotecar. Ah ! dar este pentru prima oară... de la furtul... — Care furt ?

Bătrînelul făcu pe surdul. O clipă mai tîrziu, am putut constata că primul manuscris se oprea în anul 1628 ! — ca şi „Cei trei muşchetari” — şi că al doilea începea în 1648... După douăzeci de ani ! — Ah ! făcu custodele, martor al vizibilei noastre deziluzii .În aprilie 1848, mi s-a spus că domnul Dumas care, în timpul tulburărilor din februarie a fost închis la Hotel des Haricots cu numeroşi confraţi, a revenit aici pentru a consulta manuscrisul intermediar, cel de-al treilea in-folio... — A existat şi un al treilea volum in-folio ? — Bineînţeles, nr. 4.772 bis, cu o scriere diferită de celorlalte două de aici... Însă, domnul Dumas a făcut rău neglijîndu-l la primele sale vizite, nu avea să-1 mai regăsească. Volumul cu „bis” şi-a luat zborul odată cu soldaţii care au staţionat în această sală, la 24 februarie. * Vara următoare, în cursul unei excursii în regiunea Vendee, ne-am oprit în tîrguşorul la Caillère, în casa ospitalieră a castelului. — De ce nu v-aţi petrece vacanţa la noi ? ne-a întrebat acesta. — Există vreo căsuţă de închiriat ? Tocmai atunci îşi făcu apariţia un proprietar voluminos, grăbindu-se să strîngă mîna castelanului. — La naiba ! făcu acesta, aveţi noroc. Închiriaţi paradisul lui Grimaud. Grimaud ! Ah! ce amintire ne-a trezit acest nume pronunţat pe neaşteptate. Pentru că ne hotărîsem deja să renunţăm la orice căutare asupra muşchetarilor priveam ca o şansă nesperată această reînviere a speranţelor noastre. Însă există o providenţă pentru cei care o caută ! Bucurîndu-se de încurcătura noastră, a cărei cauză părea să o ghicească, castelanul adăugă încetişor :

4

. Reluat apoi de tatăl meu în '48. sigur ! E la mine ! Scris chiar de mîna străbunului meu. domnule. 4. Era rezumatul unei povestiri spuse stăpînului său de cel mai tînăr dintre muşchetari : „O aventură secretă şi despre nişte legături delicate dintre domnii d'Artagnan şi Cyrano-Bergerac”... poate că acestea v-ar distra. Totuşi vom revedea doi eroi iluştri recreaţi prin pana inimitabilă a doi maeştri : bearnezul d'Artagnan şi gasconul Cyrano. strănepotul... şi luam cunoştinţă. Chiar în aceeaşi seară. eram deja instalaţi în „paradisul” lui Grimaud.— Dumneavoastră.. Pe timp ploios. de scrisul citeţ al lui Grimaud cel tăcut. Are şi nişte vechi hîrţoage. nu putem spune că am transcris întocmai povestirea aflată de la Grimaud.. lucru nesperat. care obosise să tacă scriind..772 bis ? Atunci Grimaud îşi dădu drumul izbucnind : — Da. Regina nu trebuie atinsă !” — Şi dumneavoastră aveţi acest manuscris ? — Fără îndoială. se pare că domnul conte 1-a chemat pe străbunul meu şi i-a spus : „Grimaud ai scris tot ce ţi-am dictat. Da... Şi cum ? — A. am îndrăznit atunci această întrebare : — Nu aveţi cumva şi volumul nr.. PAUL FEVAL — fiul . Întors către grăsan... — Reluat ? De ce reluat ?. Înainte de a muri. poveste !.. Mai puţin fericiţi decît Dumas.. care scrieţi cărţi. nu-i aşa ? Ei bine ! Grimaud este chiar urmaşul tăcutului valet al lui Athos. e o întreagă.. E ceva nemaipomenit. Este mare diferenţă între elocventele memorii ale gentilomului şi rezumatul lacheului său. nu se poate să nu fi citit şi „Muşchetarii” lui Dumas !. Trebuie să distrugi manuscrisul care luminează misterul grădinilor din Amiens.

camarade ! Puteţi să-mi spuneţi dacă domnul de Guitaut este la palat ? Cel căruia îi era adresată în mod deosebit această întrebare era un străjer mîndru. reluă : — Hei.. Văzîndu-se ţinta unui asemenea examen lipsit de bunăvoinţă. şi se adresă cavalereşte : — Salut. în costum de paradă : îmbrăcat cu o manta brodată şi cu o pălărie mare cu panaş.I UN NAS DE. care se apropia de ei cu pas sprinten şi vioi. era în ţinuta de campanie a soldaţilor din armata Flandrei. GENTILOM Într-o dimineaţă de aprilie a anului 1641 — pe cînd regele Ludovic al XIII-lea purta doar coroana de crini. duse mîna la pălărie. care îndrăznea să se înfăţişeze regelui ca în tabără — încălţat cu cizme şi pinteni — şi care se amăgea cu speranţa înşelătoare că va fi admis în această ţinută în preajma domnului căpitan al Gărzilor Reginei. el îl măsură cu dispreţ pe acest purtător de sabie. vă întreb dacă îl pot vedea pe domnul de Guitaut ? — Adresaţi-vă ofiţerului de serviciu. cu mînerul rotunjit. O sabie lungă şi ascuţită. 6 . Noul sosit purta o tunică cu guler de piele şi un centiron. în care era înfiptă o singură pană . ţinea sceptrul — ostaşii de gardă de la Căpitănia Luvrului văzură coborînd dinspre Cheiul Şcolii un tînăr în ţinută militară. Ajuns lîngă soldaţii de gardă. în semn de salut. completa această înzorzonare marţială. domnule. el încruntă uşor sprîncenele şi îşi muşcă buzele şi pe un ton repezit. Fără a-i răspunde. iar Armand Duplessis. întorcîndu-i spatele. avea cizme mari ce treceau de genunchi şi pălărie înaltă cu borul ridicat. cardinal duce de Richelieu. suspendată la centiron. îi răspunse celălalt.. Răbdarea nu părea c-ar fi însă virtutea de căpătîi a tînărului militar.

deci. unde nu ar avea ce face ! Acesta a fost răspunsul ofiţerului. chiar trufia. Salutînd din nou. replică soldatul cu un ton vioi. această scrisoare. nu mă pot mulţumi cu un răspuns atît de echivoc. în care un ofiţer mîndru. pe nepotul său. Discursul fusese debitat cu un asemenea ton îndrăzneţ. se distra aţîţînd caii înhămaţi la o trăsură luxoasă. Îndrăcitul flăcău era foarte frumos. Sub această nevinovăţie. cu statura sa zveltă. atît de puţin obişnuit cu uzanţele curţii şi. limpezi» . Răsucindu-se pe călcîie. drept dovadă. domnul de Comminges — că mă aflu aici şi că-1 aştept pentru a-i înmîna. încadrat de frumoase bucle castanii. după o clipă de gîndire. poate. plictisite de o aşteptare îndelungată tropăiau şi se agitau spre marea distracţie a lacheilor şi a unui vizitiu. Totuşi. nu puteam să le ghicesc. în lipsa acestuia. Vă rog. cu obrazul de un oval pur. domnule să-1 înştiinţaţi pe domnul de Guitaut — sau. el pătrunse printr-o portiţă într-o curte mică. iar regina retrasă la mînăstirea Carmelite. ca şi urgenţa ei. cu pas hotărît. răzbătea însă îndrăzneala. El văzu înaintea lui un băiat frumos în plină tinereţe care mai păstra încă din copilărie prospeţimea tenului şi candoarea privirii. cu încheieturi fine. Ochii mari. se decise să răspundă la dispreţ cu aceeaşi monedă. dacă înainte de a trece dincolo. — Neplăcute împrejurări ! Într-adevăr. care abia catadicsi să-şi întoarcă faţa spre intrus. avînd în vedere importanţa comunicării pe care trebuie să i-o transmit. părea atît de sigur de el. — Regele fiind la Chantilly. nu trebuia să-i ceară satisfacţie acestui neruşinat.Soldatul şovăi o clipă. ar fi de mirare ca domnul Guitaut să fie la Luvru. totuşi. care. Dar. încît ofiţerul se hotărî să părăsească trăsura şi să-l privească pe comisionarul acesta. tînărul îşi prezentă cererea. Nobilele animale. Se întreba. plin de fireturi şi galoane.

care părea că abia atinge pămîntul. Dar soldatul zvîcnise imediat şi fu răsplătit pentru această grabă galantă. fără îndoială. schiţară din nefericire o mişcare falsă de plecare. ea se îndreptă spre el. se clătină scoţînd un mic strigăt de spaimă. mult mai puţin încurcat. Cu un pas uşor. În ochii săi.ca şi graţiosul surîs al gurii de-abia umbrite de un puf uşor. cu ochii de un albastru de vis. acest echipaj părea cel al unei zîne. La rîndul său. în cădere i se abandona. căptuşită înăuntru cu brocart şi ornată cu perne de mătase. Totul durase numai o secundă — timp pentru o privire şi un surîs. Frumoasa imprudentă. Roşind şi jenată de stîngăcia sa. cînd caii. murmură un vag compliment. al cărui picioruş călcase în gol. care. îi luminau plăcut chipul. Cucerit şi intrigat. nu pe bietul soldat de ocazie. încîntătoarea călătoare deschise singură portiera. printr-un mic peron. aşa cum îl făcea să pară ţinuta sa. puţin obişnuiţi cu atîta lux. fata mulţumi cu un surîs cavalerului neaşteptat. vederea 8 . primind drept în braţe cea mai plăcută povară : un corp suplu. Ochii au. Înainte ca lacheii să aibă timpul de a-i preveni gestul. Şi. iritaţi de aşteptare. Tocmai se pregătea să urce în trăsură. dar la fel de roşu. coborînd repede micul peron nu era într-adevăr o zînă ? O zînă blondă încîntătoare. tînărul. la 16 ani. cu talia zveltă. oare tînăra care tocmai apăruse. Echilibrul zînelor trebuie să urmeze aceleaşi legi ca şi muritorii de rînd. în interiorul apartamentelor Reginei. tînărul soldat începu să examineze la rîndul său atelajul şi splendida trăsură cu emblemă. ofiţerul luă atunci scrisoarea pe care necunoscutul i-o întindea şi pătrunse. Aşteptîndu-l. cu tenul marmorean. Totul mărturisea într-însul pe gentilomul de rasă.

pe cînd trăsura. domnişoara de Cernay. spuse el făcînd cu ochiul. e tare frumoasă ! suspină micul soldăţel. pentru că el era — nepotul şi locotenentul domnului de Guitaut — se îndreptă către tînăr şi îl fixă cu o privire atentă. smuls din visele sale. Era însoţit de un mare gentilom îmbrăcat elegant. Impresie profundă. — Dînsul este mesagerul ? întrebă gentilomul.. prietene. — Hei. — Bună bucăţică. cu o tulburare involuntară : . nu-i aşa ? Şi veselă ca un cintezoi! Este una din domnişoarele Reginei. Acesta ţinea în mînă scrisoarea pe care galantul militar o recunoscu ca fiind a sa. ca şi cum ar fi vrut să-şi întipărească trăsăturile sale în minte. dispăru prin portiţă în goana strălucitorului său echipaj. — Oh. După care îl întrebă: — Dumneavoastră îl căutaţi pe domnul de Guitaut ? — Da.. Domnul de Comminges. înaintă găsind că ocazia este nimerită pentru a încerca o apropiere de acesta. Într-adevăr. el credea că încă o mai ţine în braţe. nevinovaţilor li se umplu braţele ! Iată ce înseamnă să ai mînă bună ! — Cine este tînăra ? întrebă soldatul. Mîndrul străjer fusese singurul martor al acestei scene scurte. ofiţerul de serviciu reapăru.ascuţită. el îşi regretă purtarea dispreţuitoare. eu. surprins. chipeşul băiat fu uimit de frumuseţea fetei. Astfel. domnule conte. domnule ! Locotenentul reluă. — Da. hei. pentru că acest scurt moment i-a fost de ajuns călătoarei să remarce înfăţişarea plăcută a soldatului. luînd cu sine dulcea închipuire. care întruchipa în vioiciunea îndrăzneaţă a unei zîne farmecul tandru şi delicat al unei femei în plină floare. La rîndul său. Şi cum constatase că interlocutorul său de adineauri a fost primit cu bunăvoinţă. În acest moment.

Vă rog. şi nu mă îndoiesc că. pentru moment. se felicită el pe drum. După ce ezită o clipă... citindu1 nu va întîrzia să vă vadă. lucrul acela ? Comminges păru încurcat. deci. Domnul de Guitaut vă va vedea întîi. care i-o strînse cu respect. lucrul respectiv ! Şi. la orele 5. Totuşi.... El nu trebuie sa vină deloc astăzi aici.. „Cavalere. Iată că afacerile sînt pe calea cea bună. dar fără să se intimideze.” 10 .. să reveniţi aici. — Nu voi lipsi ! spuse tînărul. Şi mai ales nu va încredeţi în nimeni ! Fiţi prudent şi gîndiţi-vă că vă aşteptăm diseară... în această seară.. nu te-ai înşelat. reluă : — Nu.. — Pe diseară deci ! — Pe diseară ! Cel a cărei sosire neaşteptată provocase o emoţie atît de vie locotenentului gărzilor Reginei ieşi din Luvru cu acelaşi pas grăbit şi hotărît cu care intrase. nu are rost. nu cunosc al suflet în acest Paris imens. aşa e mai bine. Cum aş putea s-o folosesc mai bine ? În afara gazdei din strada Montagne-Sainte-Genevieve.. ai fost primit la palat foarte mulţumitor.. — La orele 5 voi fi aici ! Locotenentul întinse mîna tînărului soldat.. — Perfect! Continuaţi să fiţi discret. am o întreagă dupăamiază la dispoziţie. Ah ! Vom vedea atunci efectul talismanului meu.”. dar nu e nici o piedică. impacientat: sper că nu aţi vorbit nimănui despre ceea ce vă aduce aici ? — Dumneavoastră sînteţi prima persoană pe care o văd de cînd am sosit. apoi cu voce mai joasă. În aşteptare. Ce-ar fi fost atunci cînd în locul nepotului l-ai fi văzut pe unchi ? Pe căpitan în locul locotenentului ?. îi voi duce eu mesajul dumneavoastră. încă nu l-ai văzut decît pe domnul de Comminges.— Şi dumneavoastră aţi scris această scrisoare ? Soldatul se înclină. Şi atunci vă va da ordin pentru. — Domnul de Guitaut nu este la Luvru. întrebă : Trebuie să aduc.

strigătele nătăfleţilor uşuraţi de bani. încetini pasul. bubuiturile tobelor. Din locul în care ajunsese avea de ales între două drumuri : la dreapta prin port. meseriaşi şi valeţi şi din care. mai înainte. spectacole gratuite care dădeau acestui loc de plimbare aspectul unui iarmaroc neîntrerupt. Nefiind terminat decît de vreo 30 de ani. îţi înălţa turnurile gotice. librarii şi negustorii ambulanţi învecinindu-se cu spiţerii. însă trebuia să se întoarcă de-a lungul Luvrului. circula de-a lungul dughenelor în care se vindeau cele mai bizare mărfuri. spre Foin şi Porte Neuve. deasupra cărora se ridica un întreg concert de note discordante : chemările măscăricilor. pînă la micul Castel Gaillard care. Era locul de întîlnire al leneşilor de toate soiurile şi. o iau pe Pont-Neuf ! se hotărî el. burghezi şi spadasini se loveau de zilieri. putea ajunge la Tuilleries şi la Cours la Reine. nu lipseau nici cerşetorii şi nici tîlharii. chicotelile fetelor gîdilate. „La trei Marii". cu arcada sa bogat ornamentată avînd deasupra o mică clopotniţă. se ştie. Nu puţini se îngrămădeau în faţa miilor de. — Pe legea mea. bineînţeles. Această mulţime gălăgioasă făcea un vacarm de nedescris. Toate aceste . Parisul nu a dus niciodată lipsă de aşa ceva. La stînga i se oferea Pont-Neuf. Se zăreau nenumăratele sale bărci înşirate la marginea parapetului.Cavalerul — să-i dăm acest nume în lipsa altuia mai bun — pentru că la urma urmei aşa îşi spunea chiar el — Cavalerul. şi pe faimoasa Samariteană. gîndind aşa. pe celălalt mal. Pont-Neuf îşi merita pe atunci numele. Mulţimea împestriţată. în care gentilomi. tatăl soldaţilor viteji. Dar. iată ceva ispititor ! După care voi merge să-l salut pe bunul rege Henric. noile locuri elegante de promenadă. să iau masa în această cîrciumă.de la biserica Bunei Samaritene. Uruitul continuu al roţilor şi scîrţîitul osiilor alcătuiau registrul notelor de jos.

nu era dintre cei răbdători. pentru care orice este un prilej de uimire. Acolo se opri pentru a admira în linişte statuia bearnezului. părea că prezidează spectacolul. iar noul venit în lectură. Făcînd o întoarcere bruscă. am mai văzut deja lucrul acesta. faţă în faţă cu o carte : pentru că omul. . care. probabil foarte captivante.. se găsi faţă în faţă cu nefericitul cititor. Traversă chiar şoseaua pentru a o vedea mai bine şi se aşeză la orificiul acestui gen de pîlnie formată de piaţa Delfinului. Căscînd gura în stînga şi în dreapta. se mulţumi să schiţeze un pas alături pentru a ocoli obstacolul. frunzărea cu o atenţie încordată paginile unei cărţi. cocoţată pe un soclu monumental şi flacantă în mod bizar de patru sclavi înlănţuiţi.Sau mai degrabă se găsi. Nu văzu deci venind dinspre această parte un plimbăreţ destul de ciudat..zgomote se înălţau într-o rumoare sărăbătorească spre profilul de faun şi barba bogată a bunului rege Henric. Clopotul Samaritenei bătu orele două şi hărmălaia devenise asurzitoare cînd tînărul cavaler. sătul după o masă copioasă. care. continuînd să citească. Ea se produse sub forma unui şoc violent pe care tînărul îl primi drept în spate şi care-i dădu impresia căderii unui bolid... în timp ce mergea cu pas repezit. Nu examină deloc dacă această nepăsare era cauzată de o preocupare absorbantă sau dacă 12 . cu ochiul la pîndă. ciocnirea dintre cei doi era inevitabilă. intră pe Pont Neuf. Cu nasul în vînt. Cavalerul. Cum Cavalerul era pierdut cu totul în contemplare. admirînd tarabele şi privind uimit la reprezentaţiile de bîlci — împingînd şi împins — ajunse în mijlocul pieţei. aşezat solemn pe calul său de bronz în mijlocul mulţimii. el întrupa de-a dreptul un gură-cască proaspăt venit din provincie.

Hotărît să ceară scuzele la care spatele său lovit îi dădea dreptul. în plin Pont Neuf.. cînd realizează că se găseşte pe Pămînt. drept pentru care. el se postă de-a curmezişul drumului.. lat şi solid. Cu figura împurpurată..provenea dintr-o impertinenţă calculată. înainte de a spune acea cauză anume. din care porneau două braţe lungi ca aripile unei mori de vînt. ar fi bine să schiţăm în linii mari fizionomia personajului. curbat înăuntru şi care părea convex pentru că natura face ca pîntecele umane să devină. Nu ! Era mai mult decît toate acestea ! Cauza uimirii Cavalerului era. purtînd pe picioarele lungi. Dar. Nu avea nici aerul mirat. la mii de leghe de locurile pe unde îi vagabondase spiritul. Merită osteneala ! Să ne imaginăm un vlăjgan cu un aspect foarte surprinzător. ce-şi dă seama la un moment dat că are în faţă un om. . tînărul strigă aspru : — Ah! Ei. Dar nu-şi termină fraza. concave. pînă într-atît încît să-şi înghită vorbele. cu un gest maşinal al mîinii. se înfăţişa privirii un piept grozav. fie şi din pur spirit de contradicţie. cavalerul rămase pur şi simplu uluit. lung şi deşirat. Ceea ce-1 făcuse pe mîniosul soldat să rămînă cu gura căscată de uimire. Cititorul păru uimit de îndărătnicia cu care obstacolul i se punea în faţă. de presupus la un personaj lunatic. Celălalt se hotărîse în sfîrşit să ridice ochii şi zărindu-i faţa. omule! Opreşte-te o clipă. cu nişte pulpe care ar fi stîrnit pînă şi invidia unui paşă de ogradă. Dacă mergi în halul ăsta.. rişti să-ţi rupi. un pîntec extraordinar. nu avea deloc caraghioasa buimăceală a cititorului adîncit în lectură. dar nu se deranjă pentru atîta lucru din preocuparea sa. încercă să dea la o parte lucrul acesta care-1 deranja. De data aceasta însă depăşise măsura. Deasupra acestui abdomen anormal.

sau un poet. Frumos ? Nu ! Simpatic ? Da : — cu fruntea înaltă de gînditor. nu ! Această figură semeaţă. iar surîsul său melancolic avea o expresie dezamăgită. nu am spus încă nimic. sobră. cu gura purtînd amprenta unei bunătăţi puţin dispreţuitoare... nu am atins esenţialul. sau.Îmbrăcămintea sa caraghioasă nu era mai prejos decît corpul pe care-1 acoperea. Acel ceva.. deşi lăsa să se vadă un început uşor de chelie. viteaz. Spiritual. încît putea fi asemuit unui om de curte. un tipograf.. destul de asemănător cu ciocul puternic al unui papagal. Închisă la culoare. care fluturau. generos ? Bineînţeles ! Cu o uşoară notă de nebunie. După toate socotelile. poate. era tînăr sau bătrîn ? Frumos sau urît ? Greu de răspuns la aceste întrebări. 14 .. Să fi fost oare un spadasin. era un pedagog.. nodurile panglicilor şi tăieturile mînecilor îl împodobeau atît de bine.. O pălărie amplă de fetru. trebuie să fi fost foarte tînăr. era o masă de carne cu baza lată lungă şi rotunjită la capăt. această privire de vultur aparţineau unui gentilom. mai degrabă un librar ambulant? Drace. unul dintre acei oameni rafinaţi de genul cărora se întîlnesc atîţia în această epocă plină de dueluri ? Cum se explică atunci teancurile de caiete de toate formatele cu care era încărcat şi acele hîrtii de toate felurile. îi dădeau un aspect milităros. în cara era înfiptă o singură pană lungă şi subţire. Vai ! Oricît de amănunţită ar putea părea această schiţă. cu ochii scînteind sub stufişul sprîncenelor. Dar un guler dublu. din buzunarele lui îndoite sau răsucite ? Hotărît lucru. Iar o spadă imensă cu vîrful ascuţit îi lovea călcîiele. Cel puţin.. Posesorul acestei anomalii nu putea fi cu adevărat oricine. ea semăna la prima vedere cu a unui şcolar. Chiar în mijlocul acestei feţe de gentilom şi de filozof. se ridica ceva ciudat şi impertinent care explica totul...

Cavalerul se simţi dintr-o dată dezarmat. — Mi s-a părut într-adevăr că am simţit ceva ! spuse el glumeţ frecîndu-şi spatele. dacă aş fi nimerit peste un spadasin. îşi spunea cititorul. cutezanţă a judecăţilor umane ! . — Vă rog să primiţi scuzele mele. indepărtindu-se. acest gentilom este plin de blîndeţe şi răbdare. hai ! Iată cum urmezi sfaturile de prudenţă date de domnul abate şi pe acelea ale domnului de Comminges. tocmai acest nas de căpitan era acela pe care-1 zărise brusc Cavalerul şi astfel se explică de ce. Lunatecul personaj. Dorinţa sa de a muşca se transformă în poftă de rîs. Cum pornisem eu. ar fi trebuit să ne încăieram. — Domnule. Nu se vorbeşte de funie în casa spînzuratului. şi prea înfierbîntatul Cavaler se mustra: „Hai. îi întoarse spatele. Fruntea necunoscutului redeveni posomorîtă : — Dar ce mi-aţi spus atunci ? Soldatul tăcu încurcat. infirmitatea sa acestui gentilom atît de politicos ? Răspunse deci : — Nimic. surîse la rîndul său înclinîndu-se. Auzise el oare ? „Iată un tînăr plin de tact.. în ciuda săbiei sale lungi !” O. nu şi-a mai terminat fraza începută. destul de deplasate. nas înduioşător şi comic. în stupoarea sa. făcu deşiratul personaj şi... făcu el cu o voce surprinsă.Tocmai acest nas de căpitan. — Perfect. Îmi place figura sa naivă ! Ar fi fost întradevăr păcat să-1 iau cu răul pe soldăţel !" La rîndul său. neliniştit şi care-ţi producea milă. o prostie. Putea să-i vorbească despre. Din fericire. — Nu-i nevoie pentru atîta lucru ! Îmi retrag şi eu cuvintele. salutînd cu curtoazie. asupra căruia plăcuta figură a soldatului părea să producă efectul obişnuit. v-am lovit din întîmplare ? Încă roşu de mînie.

trăsura ocolea deja împrejmuirea şi se pierdea de-a lungul întunecatelor ziduri ale castelului de Nevers. În ciuda prafului şi a noroiului ce-i murdăreau panourile ca după un drum lung. Cavalerul se opri să privească spectacolul. Neavînd nimic mai bun de făcut pe moment. în timp ce tînărul indiscret rămăsese încă pironit locului. Se întoarse rapid şi îşi dădu seama că în răstimpul contemplării sale retrospective. cu ochii pierduţi în penumbra străduţei. Chemat de o pornire irezistibilă. Din cadrul portierei deschise. Să-1 fi întrezărit şi ea în această trecere rapidă ? I se păruse că ochii săi limpezi şi gura gingaşă erau luminate de un surîs. Abia avu timpul să facă un pas înapoi pentru a evita caii. Mai mult. după care rămase nemişcat pe loc. îi apăruse şi încîntătorul chip al blondei necunoscute. Cînd ajunse la capul podului. Un hohot puternic de rîs. îşi făcu apariţia silueta drăgălaşei zîne trecînd peste scară fără s-o atingă. se aflase cu spatele la o estradă. el recunoscuse strălucitorul echipaj din curtea Luvrului. în strigătele de veselie ale auditoriului.Trecerea cu zgomot mare a unei trăsuri pornite în galop îl scoase pe Cavaler din cugetări. zări trăsura oprită la capătul unei străduţe înguste şi întunecate. Cavalerul porni cu tot elanul într-acolo. Iluzie. formînd o boltă de verdeaţă. pe care nişte actori gesticulau şi-şi răspundeau cu vervă. la portieră şi întors către el. poate ! Înainte însă ca el să-şi fi revenit din emoţie. izbucnit în cascade din spatele lui. deasupra căreia bogatul frunziş al arborilor depăşea zidurile. Apoi. îl readuse brutal la realitate. pe deasupra acelor capete 16 . ea dispăru — fugară viziune ! — printr-o mică portiţă decupată în zidul împrejmuitor. Atrăgătoarea apariţie se făcuse nevăzută de multă vreme.

strîmbăturile maimuţei şi amuzantul discurs al maestrului scamator. Contrast viu ! Alături de el se agita un valet îmbrăcat într-o ţinută aparte. Cuvintele şi le sublinia cu o mimică potrivită în timp ce jongla cu o pălărie cu borurile mari. Mulţimea pestriţă care se înghesuia în faţa scenei părea să urmărească cu deosebită plăcere zeflemelile valetului. chiar neplăcute urechilor. îndreptîndu-şi toată atenţia spre actori. mulţimea se asocia spectacolului şi. Aceştia erau în număr de trei — numero Dens impare gaudet — şi fiecare valora cît greutatea sa în aur. dar deloc neîndemînatic. în căutare continuă. maestru în aceste locuri şi păpuşar iscusit „prin voia regelui". jumătate galbenă. vicleană. se distra. încurcîndu-şi maestrul cu întrebări impertinente. necuviincioase. cuvinte savante. parcă împrumutată de pe aripile vreunei mori de vînt. Tocmai în acel moment. Acesta cu mutra sa lungă.. Oare ce mai scornea ? . în a ciupi bărbaţii şi gîdila femeile. jumătate verde. se înălţa un adevărat schimb de replici. era o maimuţă. cu ochi vicleni. care lua cele mai neprevăzute forme . făcută dintr-un surtuc de pînză grosolană. mut şi acesta. Se făcu tăcere. iscusită în a şterpeli batiste. un continuu du-te-vino de glume proaste.. În veselia ei zgomotoasă. în cîteva minute o transformase dintr-o tichie pătrată de doctor de Sorbona într-o imensă pălărie de student medicinist. apoi într-un fetru de gentilom şi se pregătea să facă din ea o foarte ireverenţioasă pălărie de cardinal. ochii bufonului sclipiră răutăcios. ceea ce stîrnise ilaritatea publicului. care merita toată cinstea. Primul. Cel de-al treilea personaj. cu aerul satisfăcut al unui burghez de vază în oraşul său. dulciuri. Personaj grav cu vorbire aleasă care enunţa sentinţe chibzuite. fixindu-se asupra unui punct îndepărtat din ultimele rînduri de gură-cască. O maimuţă care se tot strîmba.de gură-cască. de pe scenă pînă la ultimul rînd al spectatorilor. nu era altul decît domnul Brioche.

. exact asta ! făcu celălalt sub aparenţa celei mai vii satisfacţii. Cavalerul. vă rog. acest. simţi că-1 cuprinde o vagă nelinişte. Bufonul păstră cîteva minute o figură înspăimîntată : era felul său de a încălzi publicul. apoi se hotărî brusc. lucrul care vă înfrumuseţează obrazul. — Ah ! La naiba. numai la vederea lui. — Acest nas ! i-o tăie gentilomul cu o voce indiferentă. făcînd pe încurcatul. Originalul personaj îi azvîrli o privire de milă dispreţuitoare. asta este. domnule cavaler ! Retrăgeţi-vă puţin. drept ţintă a tuturor privirilor. silueta caracteristică a încăpăţînatului cititor. Cu braţul întins. Veselia mulţimii crescu şi mai mult. O uşoară încruntare brăzdă fruntea celui interpelat. lui i se adresau cuvintele ! El aruncă pe deasupra mulţimii înveselite o privire liniştită şi întrebă simplu : — Ce lucru ? — Ei ! ripostă măscăriciul. strigă : — Hei ! Acolo. îndepărtaţi cel puţin acel lucru ce-mi astupă orizontul. cu arătătorul înălţat. o farsă enormă. Deci.. în sfîrşit.. cu o voce voit mînioasă. indicînd punctul îndepărtat pe care-1 fixa cu ochii mari şi sclipitori.. auzind această grosolănie..Bineînţeles. Cocoţat liniştit pe cele două picioare ale sale. apoi foarte serios îi răspunse : 18 . Nu păru să-şi dea seama la început că lui i se adresa măscăriciul. o veselie nebună zgudui asistenţa. Cavalerul se întoarse şi el ca toată lumea şi fu surprins să recunoască. aceast. de data aceasta pe un ton de blîndă rugăminte : —Domnul meu. dacă nu credeţi că trebuie să vă retrageţi cu totul. spre personajul prins astfel în joc şi.. mă împiedicaţi să văd Notre Dame ! Toate capetele se întorseseră. Bufonul reluă. ciudatul personaj privea şi el spectacolul. ca la comandă.

fără a mai socoti şi coada. exclamă el. — Nici pe departe. ajutîndu-se de citate greceşti şi latine. el adăugă : Vezi. anticarul acesta are mult curaj.. patru mîini. ca şi dumneavoastră. E o amintire de familie. .. la care ţin ! Această replică neaşteptată fu salutată de un imens zumzet de uimire.. urechi : şi chiar mai mult decît dumneavoastră.. veselul bufon îsi găsise naşul în zeflemeli. De data aceasta.. i-o tăie caraghiosul. Şi începu să brodeze. dumneavoastră care sînteţi mai înţelept decît un doctor de la Sorbona. Micul soldat marcă lovitura : __ Bun răspuns.. pe marginea acestui subiect savant. Auditoriul hohoti puternic. ochi. jubilind. Uitîndu-se chiorîş spre adversar. îşi regăsi numaidecît stăpînirea de sine. Şi totuşi măscăriciul nu se putea da învins : era în joc popularitatea lui. bufonul îşi turti pălăria în semn de provocare. o fantasmagorică dizertaţie asupra meritelor fiecărei părţi a corpului omenesc. începu el.— Nu-1 pot scoate. apoi cu un aer prefăcut de neghiob. producînd mult efect comic : — Ea are. nu-i aşa că seamănă cu noi ca două picături de apă ? Brioche tresări indignat. Vă invit să ne arătaţi şi dumneavoastră cel puţin tot atît.. Neliniştit un moment de privirea rece a adversarului său şi descumpănit de prezenţa sa de spirit. reluă : __ Maestre. adresîndu-se gravului domn Brioche. cu un aer de profundă compătimire. frate. Arătînd-o pe caraghioasa maimuţă care se schimonosea pe umărul său. limbă. puteţi să-mi spuneţi care este cea mai nobilă parte a corpului omenesc ? Maestrul clătină capul şi începu ca un învăţat : — Esop pretinde că cea mai nobilă parte a corpului omenesc este limba..

— Reţineţi deci această propunere. — Un nas.. fără grabă.... ştiţi dumneavoastră ce-i lipseşte ? Măscăriciul făcu o pauză. Al treilea pas ! Valetul. tăindu-i şi de data aceasta efectul.. nu-1 scăpa din ochi pe gentilom. se hotărî să facă un pas înainte : — . 20 . Al doilea pas către scenă ! Îndepărtată brusc... ei bine ! am să vă spun îndată. este.Că omul cel mai nobil. Cavalerul.. îi aruncă acestuia o privire provocatoare... — . în timp ce ochiul său scrutător încerca să regăsească în mulţime ochii învingătorului său de adineauri. vag neliniştit. publicul trecu de partea bufonului.Este aceea pe care domnul ne-a spus-o adineauri. rapidă şi tăioasă ca o lovitură de pumnal. întîlnindu-i fixaţi asupra lui.. strigă el atunci. Ce avea să facă el ? îl văzu încrucişîndu-şi nepăsător braţele... articulă sec vocea gentilomului. rezultă că.— Însă.. Al patrulea pas ! Încet.. Dar nu se dădu bătut : — Credeţi-1 pe domnul.. — . începu să se bîlbîie. din ce în ce mai neliniştit şi cu vocea gîtuită. Încă o dată zeflemistul părea învins. are motive serioase. — Ceea ce îi lipseşte. deschizîndu-şi drum aşa cum prova unei corăbii despică apele. cu privirea de vultur mereu fixată asupra şarlatanului. Gentilomul. mulţimea se dădu la o parte. Dacă am convenit că partea cea mai nobilă a omului este. desfăcîndu-şi braţele. arzînd de nerăbdare... doar se pricepe la aşa ceva ! Aluzia era atît de clară şi de directă.Este cel care are. încît lovitura avu efect. maestre. ca şi cum jignirea îi era adresată. gentilomul continuă să se îndrepte spre scenă.

Animalele presimt furtuna şi se tem de ea . mulţimea aştepta ceva nemaivăzut. Dar lucrurile luau o întorsătură proastă. Spaima paiaţei părea să fi cîştigat simpatia gloatei. ce ? repetă gentilomul. strîmbîndu-şi faţa teşită. atitudinea gentilomulului se ghicea atît de ameninţătoare. Sub calmul său aparent.. măscăriciul prinse glas şi. De acum înainte.. Lor nu le place să vadă la strîmtoare pe aceia. Parizienii nu sînt deloc răbdători. care fusese surprins pînă mai adineaori de îndelunga blîndeţe a gentilomului. — Cel mai lung. se bucura. acesta o aruncă . încît din mulţime se ridică un murmur general de proteste. Hazliul personaj se sprijini în coate pe estrada care-i ajungea pînă la piept.. îi strigă în obraz gentilomului : — Cel mai lung nas ! Spusese prea mult ! De-abia pronunţase cuvîntul că se si rostogoli de pe platformă. Maimuţa. Cavalerul. scrîşnea din dinţi spre duşman. ce anume ? Rîsetele încetaseră. îi simpatizează. redobîndindu-şi toată obrăznicia. Aşteptînd ciocnirea. cu o insistentă de gheaţă. Simţidu-se încurajat. pe drept sau pe nedrept. închipuindu-şi ce va urma. îl auzi pe gentilom întrebînd curios . Cu dosul palmei. Un tumult de nedescris puse stăpînire pe mulţime. dar parizianul gură-cască e neîntrecut cînd simte scandalul apropiindu-se. care urmărise cu răsuflarea tăiată fazele acestui nou gen de duel. publicul se ridicase pe vîrful picioarelor să nu piardă nimic din spectacol.II SALVAŢI CA PRIN MINUNE DE FETELE VESELE Acum. — Aşa da ! strigă Cavalerul.. pe care. cei doi adversari aproape că se atingeau. aruncat printre spectatori de un pumn năpraznic. — Cel mai lung. încercînd să-1 muşte.

lovindu-1 cu cizma în partea. Un vînt de luptă străbătuse gloata. necunoscutul îşi redobîndi calmul. dădu drumul unui murmur de protest şi ameninţare. De sus. fu invadată de zece bărbaţi ameninţînd. Toţi pungaşii de pe Pont-Neuf. buimăcită la început. era evident că gentilomul nu dorea să împingă mai departea aventura.. Se putea lăsa ea păcălită de un singur om ? Vezi bine că nu ! Săbiile ieşeau de-acum din teacă. cea mai puţin nobilă. de pe scenă. O clipă mai tîrziu. Mulţimea. După aceasta. cu regret. căreia i se smulge ciolanul. atacatorii cei mai înverşunaţi erau aruncaţi peste cap. asemenea mîrîitului unei haite. Atunci. scena luată cu asalt. şi fluturînd spadele. străduindu-se să se împotrivească invaziei scenei. el aruncă mulţimii o privire mirată. îl azvîrli cît colo. Asaltat din toate părţile de furioşi. adulmecînd bătaia. cu mîinile ridicate. jos în apă. Brioche. care începuseră să curgă şi ameninţau să-i rupă sabia. dar gentilomul îl apucă de umeri şi. continuînd să distribuie. El ridică din umeri dispreţuitor. cu cît habar n-aveau pentru ce începuse bătaia. el rămînea stăpîn pe sine. Gentilomul ţinea piept tuturor. alergau într-acolo. Gloata avea să-1 oblige însă.peste parapetul podului. Şi nou-veniţii erau cu atît mai înverşunaţi. Cavalerul zări cum i se şterge de pe chip un zîmbet trist. Răzbunîndu-şi demnitatea jignită. cu aerul omului sigur de ceea ce avea de făcut. cîţiva îndrăzneţi se hotărîră. 22 . neliniştit doar de loviturile puternice de baston. care mai de care.. pe treptele scenei. invoca tăriile cerului. Înjurăturile răsunau din toate părţile. Deodată. Cît ai clipi. se puse în gardă. apăreau doi. Spada lui lungă ieşi apoi uşor la lumină şi. gentilomul. Cavalerul aplaudă această execuţie de maestru. Mai întîi zîmbi a milă. Dar el nu cunoştea mulţimea şi furia ei ! În locul unui luptător respins. se hotărî să iasă din indiferenţă.

păziţi-vă pielea ! Să atacăm această calicime ! Cu o ardoare năvalnică. făcînd în rîndurile gloatei o pîrtie . — Loviţi cu latul ! — Sigur. o voce tinerească se ridică. Cu haina sfîşiată. sudoarea îi acoperea fruntea. — Mai puteţi rezista ? întrebă el. — Pe legea mea ! Amîndoi sîntem prea tari ! „E din sud !" gîndi soldatul. Să-şi deschidă vreun drum de trecere prin mulţime nu era chip. se înfuriau mai tare. domnule. — Ţineţi-vă bine. răspunse celălalt. Braţul robust al tînărului soldat învîrti cu iuţeală spada şi cercul din jurul lor se lărgi. Sînt alături de dumneavoastră ! În acelaşi timp. surprinsă de sosirea acestei întăriri neaşteptate. Era şi timpul. Avea oare să cadă acolo. văzîndu-1 mereu impasibil şi metodic. puteai ghici că nici nu se gîndea să înceteze lupta. Curajosul luptător nu mai rezista decît printr-o minune. învîrtind sabia cu pricepere şi folosindu-i tăişul numai la mare nevoie. metodic şi calm. gentilomul văzu ţîşnind alături de el un soldat frumuşel. socotind că este o chestiune de onoare să fie tăiat mai degrabă în bucăţi. tremurînd de o indignare îndelung reţinută. el se aruncă asupra mulţimii. Iar cu voce tare zise : — Atunci. o ciomăgeală bună. domnule. cu faţa însîngerată. dar şi eroic. victimă a îndrăznelii sale dar şi a furiei oarbe a mulţimii ? Deodată.în jur. Totuşi. tîmplele îi erau ude. Agresorii nu se lăsau deloc şi. în tunică scurtă de piele. o spărtură bruscă se produse în mulţimea asaltatorilor. Vrednicul luptător pălise parcă. Cele două săbii coseau în dreapta şi în stînga. Dar. în acest duel comic. pe loc. situaţia începea să devină critică. el răsufla zgomotos. Dominînd tumultul. cu fiecare lovitură primită. decît să cedeze o singură palmă de teren gloatei de adversari. la repezeală.

Însemna închisoare ! Şi toată lumea ştie că e mult mai uşor s-o eviţi decît să ieşi de acolo. soldatul se înfundă orbeşte într-o străduţă : — Pe aici. deoarece. cum strigătele puternice ale urmăritorilor se apropiau. atrasă în sfirşit de zgomot. Odiseea noastră se va sfîrşi neplăcut. Prinşi în flagrant delict.mai mult dureroasă. prea tîrziu. cazul lor era limpede. — Cu atît mai bine. În aceeaşi clipă. cu regret. zise el încrezător. şopti soldatul. Sub efortul lor. strigă el. — Drace ! răspunse gentilomul. Iată. pornise după ei. Trebuie oare să cedăm terenul acestei gloate ? Tînărul îl prinsese însă zdravăn de mînă şi-1 trăgea după sine. Sergenţii apăreau deja la intrarea în fundătură. 24 . ca întotdeauna ! — S-o lum din loc. Încurajată de prezenţa arcaşilor. se hotăra să intervină. Cardinalul aduse legi aspre împotriva celor care scoteau sabia din teacă. Cei doi camarazi căutară un loc prielnic ca să-i primească. imploră tînărul. — Dumnezeule. cu toată primejdia care-i ameninţa. vine poliţia.. că fură nevoiţi să se oprească. se opriră o clipă să-şi tragă sufletul. pe aici. sîntem salvaţi ! Acolo. Poliţia. făcînd să şuiere spada. Nu făcuseră nici zece paşi. venind dinspre piaţa Delfinului. Avîntul lor nestăvilit răsturna totul în cale . Nici unul. îşi reluară cursa. Trăgînd mereu de partenerul înfuriat. Ne-au prins ! Nici un fel de ieşire. bariera de oameni sfîrşi prin a ceda.. mulţimea se regrupase din nou şi. tovarăşul lui nu-şi putu stăpîni rîsul. Adversarii cei mai înverşunaţi se dădură în lături şi ei îşi găsiră loc liber înainte. înaintau fără oprire. Dar. nici altul nu voia să se lase înhăţaţi. decît însîngerată. Străduţa providenţială se înfunda ! Zăpăceala tînărului soldat trebuia să fi fost foarte comică. arătînd spre fugari. apăru o patrulă de sergenţi de pază. la umbra zidurilor şi sub bolta verde a arborilor.

În sfirşit îi înhăţase ! În acest moment suprem ei avură impresia foarte clară că sub această presiune neînduplecată zidul de care se sprijineau ceda. şi nu mai văzură nimic ! În acelaşi timp. Ele păreau că se înfundă. Coşmar sau realitate ? Se simţiră pătrunzînd cu spatele în zid. uşa se închisese brusc în nasul buimăcit al celor care se pregăteau săi înhaţe. această uşiţă se învîrtise uşor din ţîţîni. ca în transă. Apoi. straşnic zăvorită — le păru un adăpost convenabil. se adăpostiră acolo şi. îi copleşi. Nu era o amăgire ! Erau apăraţi de urgia neputincioasă a duşmanilor de o uşiţă de stejar. topite dintr-o dată într-un murmur confuz. un unghi al zidului. Valul de oameni îi atinse. Ei se pregătiră să-i întîmpine ferm. Ei trecuseră prin ea. aşteptară. ca să-şi vîndă scump pielea. ochii lor. Valul atacatorilor se rostogolea spre ei. cu canaturi groase şi balamale zdravene. unde se vedea o portiţă — din păcate. Această uşiţă. de care se lipiseră în disperare de cauză. Mare e Dumnezeu ! Aveau să-şi piardă cunoştinţa ? Se ţinură totuşi tari. Brusc. cu mîna pe sabie. îi covîrşi. umplînd străduţa de zarvă ameninţătoare. urletele sinistre ale mulţimii încetară să le mai răsune în urechi. Apoi. totul dispăru. mulţimea se năpusti asupra lor. însă. îndepărtîndu-se. împotriva acestei slăbiciuni subite şi îşi dădură seama.În acest colţ. orbiţi de sclipirea a douăzeci de săbii ameninţătoare se întunecară. îi înghesui făcîndu-le imposibilă orice mişcare. O mînă din cer le venise în ajutor ? Nici gentilomul . din cale afară de miraţi. că pur şi simplu se aflau de partea cealaltă a zidului. Cît ai clipi.

părul blond şi obrazul marmorean. unul prin cuvinte pline de emoţie. Dar nu li se dădu răgaz. Două zîne suave se iviră în faţa privirii lor fermecate. îi făcură să întoarcă repede capul. Ce personaje puteau fi acelea şi ce conversaţii grave aveau loc. celălalt printr-un madrigal alcătuit cu uşurinţă. nici celălalt nu se gîndi să dea la o parte eşarfa uşoară pe care buna lor credinţă îi obliga să o respecte. păreau soldaţi trimişi ca soli în tabăra duşmană. nici unul. Hotărît. cu desăvîrşire uluiţi de această cascadă de surprise. Două silfide. îi legară la ochi. Ce li se ascundea oare ? Ce scenă tainică se desfăşura în acest cadru idilic şi pe care nu trebuiau să o vadă ? Se înţelege cît de aprinsă le era curiozitatea. Fetele deznodaseră iute eşarfele de mătase de la corsaj şi la fel de graţios. Ei le făcură pe voie.cîrcotaş. Cu toate acestea. de erau învăluite în atîta taină ? 26 . mai degrabă ţinînd seama de ţinuta lor războinică. Fură luaţi de mînă de îngerii lor păzitori şi purtaţi pe potecile înmiresmate ale unei grădini întinse. în rochii largi de catifea. Hotărît că providenţa se amesteca în treburile lor şi ea aranja bine lucrurile!. nici generosul său tovarăş nu erau atît de înfumuraţi ca să creadă că o intervenţie supranaturală s-ar fi produs în favoarea lor.. îşi ascuţiră urechile şi în mersul lor rapid li se păru că aud voci şoptind şi un murmur surd de vorbe. Şi una din ele avea ochii mîngîietori. Atunci. Încîntarea era desăvârşită. aventura devenea din ce în ce mai uimitoare ! Fără un cuvînt necunoscutele vrăjitoare le înnodară eşarfele la ceafă. Totuşi. Era tînăra din trăsură ! Ei luaseră deja pălăriile în mînă şi se pregăteau să mulţumească graţioaselor mesagere.... cine deschisese şi închisese portiţa ? Rîsete clare răsunîndu-le în urechi. Astfel transformaţi în orbi aveau aerul unora ce se joacă de-a baba-oarba sau.

Şi astfel. cei doi eroi ai învălmăşelii de pe Pont-Neuf ieşiră din măreţul castel de Nevers. Ajunseseră într-o curte pavată. el izbucni într-un hohot nebun de rîs. Nici gentilomul nu se putea lăuda. fură dezlegaţi la ochi. în faţa acestei case mîndre. Şi.Sfîrşindu-se drumul. Cavalerul îşi reveni primul. nu mai avea fund. Nu li se dăduse răgaz nici să răsufle. cu trandafirii obrajilor aprinşi de alergare şi. sudoare şi sînge. Peste obrazul rumen al tovarăşului său se aşternuse un strat gros de praf. tunica îi era ciopîrţită. nici să îngaime fie şi cel mai mic compliment. plini de praf. cei doi răsuflară adînc. fetişcanele făcură o frumoasă reverenţă de curte protejaţilor lor şi. Vitejii noştri stătură o clipă împietriţi. dispărură de parcă ar fi pornit în zbor. uitîndu-se unul la altul. cu un aspect măreţ în care dădea o terasă monumentală. alcătuiau un tablou vesel aşa cum stăteau înţepeniţi în această curte măreaţă. Cu voioşia tinereţii. iar gulerul lui mare era întors cu faţa în spate. Tovarăşul lui rămase . rîzînd mereu. Acolo. Bănuitorul gentilom începuse să tropăie nemulţumit. facînduse mici-mici de tot se simţiră umiliţi. poate cine ştie. găitanele abia se mai ţineau. uşoare ca două silfide. buzunarele îi erau sfîşiate şi căscate. mai grăbiţi decît intraseră. Obrazul îi era brăzdat de zgîrieturi însîngerate. pălăria lui mîndră. Zdrenţuiţi. III LEGĂMÎNTUL DE PRIETENIE Îndată ce se găsiră afară. amîndoi. cînd deodată îşi dădu seama de încurcătura de nedescris în care se găseau. Erau zăpăciţi de-a binelea. de cingătoare îi atîrna o teacă strîmbă şi pălăria. şi de emoţie. neputincioşi. amestecat cu năduşeală . al cărui fulg se clătina jalnic.

pe sub o boltă cu turnuleţe. de unde ieşiseră în mod atît de jalnic. — Nu. care întindea spre ei stîlpul unui felinar ce se legăna la capătul lanţului său asemenea unui spînzurat. şi ca vîrf sinistrul turn Nesles. — Aveţi dreptate. Scoţîndu-şi pălăria cu un gest nobil. Observaţia nu era lipsită de sens. zise el. lăsînd la dreapta o stradă cu construcţii noi pe fostul teren Pres-aux-Clercs. Hai să căutăm un altul mai potrivit ca să înnodăm cunoştinţa în toată regula. v-aţi fi descurcat şi singur. fie ! Dar atunci faceţi-mi plăcerea şi urmaţi-mă căci nu e bine să întîrziem în preajma locului isprăvilor noastre. Trecură deci prin poarta Nesles. conveni încercatul mînuitor de spadă. Fierbinţeala sîngelui m-a antrenat în luptă şi nu v-am dat decît un ajutor neînsemnat. puse mîna pe umărul celuilalt şi. i-o scutură voiniceşte. nu ! Ştiu eu ce spun. De acum înainte. De acolo puteau să vadă pieziş un colţ din Pont-Neuf. Daţi-mi mîna. turn de tristă amintire. Tînărul ridică vesel din umeri. peste un podeţ şi. aruncînd o privire plină de ciudă spre hainele sale zdrenţuite şi sabia îndoită. — Fraţi pînă la moarte. sîntem fraţi pînă la moarte ! Mişcat de această efuziune mai mult decît voia să arate.însă serios. Singur nu aş fi putut sămi croiesc drum şi eram în stare să mă las măcelărit pe loc decît să cedez în faţa acelor ticăloşi. Ei se găseau pe un fel de ridicătură de formă triunghiulară care avea ca bază faţada ilustrului castel de Nevers. Locul este cam expus privirilor. — Ei. şi apucîndu-i-o. cu un ton sincer mişcat zise : — Domnule. asta-i acum ! Îndemînatic cum sînteţi. soldatul răspunse strîngerii de mînă. mi-aţi salvat viaţa. unde grupuri-grupuri comentau cu însufleţire lupta lor extraordinară.. N-am să pot uita ceea ce aţi făcut pentru mine. apucară pe 28 .. care-şi aminti că ora întîlnirii cu domnul de Guitaut se apropia. suspină Cavalerul. — Şi mai ales să ne aranjăm ţinuta.

— Sergent în regimentul din Flandra. Totuşi.. Cei doi tovarăşi sorbiră cu nesaţ o duşcă bună. nu puteau sta aşa mereu fără să-şi spună vreo vorbă. O clipă mai tîrziu. gentilomul îi era recunoscător necunoscutului soldat. legănîndu-se deasupra porţii. se priviră în faţă şi-şi zîmbiră în acelaşi timp. aşa viteaz. dacă i-ai fi văzut cum stăteau la masă unul în faţa celuilalt. cu picioarele întinse în voie. Într-adevăr. adolescentului îndrăzneţ care. Acolo. ceva mai puternic decît timpul îi legase fără ştirea lor.o potecuţă ce şerpuia printre grădini şi ajunseră într-o răspîntie în plin centru al cartierului Saint-Germain. căzînd pe scaun. răspunse Cavalerul şi făcu la fel. o masă de lemn cu două scaune le oferea o ospitalitate rustică. oftă gentilomul. îi servea drept firmă. Apoi învioraţi de căldura vinului. între inimi calde şi generoase. aşa de plin de spirit. Spadasinul se hotărî să rupă tăcerea : — Sînteţi soldat ? întrebă el. ochiul de şoim al marelui chefliu zări o cîrciumioară cu grădină ca la ţară. Mai mult decît orice cuvînt. căreia o legătură de fîn înnodată. Pe lîngă simpatia reciprocă. pentru acest gentilom deşirat. — Aici e de noi. — Nu cumva tocmai de dumneavoastră m-am izbit aşa de stîngaci la ieşirea din piaţa Delfinului ? . ai fi jurat că sînt prieteni vechi. chelneriţa sprintenă aşeza în faţa acestor aleşi clienţi două pahare şi o oală aburindă de vin rece. părea să nu acorde mare preţ devotamentului său.După primejdia comună. — Uf. punîndu-şi în primejdie viaţa. zîmbetul lor parcă spunea : . departe de răzvrătirea mulţimii !” De fapt. ce bine e să te găseşti între prieteni. Soldatul avusese o simpatie bruscă. Sub bolta de viţă. în stare să tragă spada împotriva lumii întregi pentru onoarea unui nas catastrofal.

. — E o noutate. şi de cine e scrisă ? — Chiar de mine.. Dar se stăpîni şi zise serios : — Nu cunosc cartea. — Sînteţi deci poet ? se miră soldatul.— Ba da ! Şi era cît pe-aci să vă cer socoteală ! — Da. rîse cu sinceritate gentilomul. Tînărul soldat fu pe punctul de a izbucni în rîs. răspunse gentilomul cu un accent de deşăvîrşită modestie. filozof. — Ieşeam de la librarul meu de sub galeriile Palatului. mai sînt şi matematician... — Da. şi. Tînărul ridică paharul plin pînă la buză. domnule. — O. — Abia aseară ! — În concediu ? 30 . Cavalerul reluă : — Aşadar. cadet în Gardă. sînteţi luptător şi poet totodată. Citeam primele pagini ale unei cărţi excelente. Poetul nu dădu atenţie şi urmă : — Fără îndoială. în clipe de răgaz. închin paharul în sănătatea dumneavoastră ! Şi ridicîndu-se pe jumătate de pe scaun exclamă : — Pentru Apolo şi pentru muze ! Această atenţie îl surprinse plăcut pe poet. Recunoaşteţi că ar fi fost mare păcat! — Aşadar fusesem remarcat. fizician. — Ah. îmi amintesc. elev al lui Gassendi. — Foarte bine. sînt. îi răspunse cu paharul ridicat : — Pentru Marte şi pentru Bellona ! Şi băură pînă la fund. ochii tînărului se măreau de mirare.. aţi picat de curînd la Paris. În timp ce enumera aceste diverse îndeletniciri. ce titlu poartă ? — „Călătorie în Fegatul Lunii”. Păreaţi totuşi atît de absorbit. — Atunci.. Şi ca să nu-i rămînă dator.

„Oh. Hai să-1 căutăm împreună. e ceva şi din ceea ce aţi spus. Deşi dumneavoastră rîvniţi laurii armelor. adică. nu cumva aţi văzut lumina zilei pe meleagurile însorite ale Garonei. Dar. sau pe cele surîzătoare ale surorii sale Dordona ? Sînteţi din Bearn ca marele Henric. gascon ! Altfel vorbind. — Nu cumva sînteţi gascon ? întrebă pe neaşteptate gentilomul cărturar.. pe cînd eu mă mulţumesc şi cu mirtul paşnic literelor.. — Spada nu e nimic. nu ! . Această mărturisire a unei profesiuni de credinţă paşnice aduse un zîmbet pe buzele Cavalerului. născut la Pau Precul Cassian sau mai modest. din Toulouse ca Pibrac. — Într-adevăr. Mult mai bine mînuiesc condeiul! De data aceasta.Cavalerul era cît pe-aci să spună că nu. din Perigord. — Da. — Hei. Să fim discreţi!” Cavalerul luase o mină contrariată. zise el. poate ! răspunse Cavalerul din ce în ce mai încurcat. — Fac prinsoare că aţi venit să vă căutaţi norocul la Paris. Caracterul său sincer şi încrezător nu era obişnuit cu ascunzişurile. răspunse el. tot pentru acelaşi motiv am venit şi eu. pe legea mea. Să zicem că am venit să-mi caut norocul.. ca să-şi recîştige gravitatea.. băiatul poate că ascunde vreun secret. — Da. De data aceasta. poetul îi înţelese reţinerea. Dar se supuse consemnului primit. — Pentru un poet liniştit. Cavalerul trebui să soarbă o duşcă prelungă.. gîndi el.. Şi atunci se mărgini să schiţeze un vag gest din cap care putea să însemne şi da şi nu. îşi aminti recomandarea de prudenţă şi discreţie a domnului de Comminges.. dumneavoastră mînuiţi prea bine spada. — Gascon ? îl miră pe soldat această întrebare stranie. ca subsemnatul ? — Credeţi-mă..

ba da. prietenii noştri începeau să se simtă chercheliţi . De acum înainte. răspunse poetul clătinînd capul. dacă nu v-aţi născut gascon. Pentru a reuşi în viaţă trebuie să fii de două ori pe rînd şi prudent şi abil.— Păcat. în semn de adînc regret. El umpluse din nou paharele : — Să ciocnim pentru prietenia noastră ! Băură cu solemnitate. nici vorbă. mai ales poetul pe care o dulce fericire îl înmuia şi care deveni deodată familiar. Dădu să spună ceva. Prea iubitul meu tată mi-a pus la dispoziţie partea cuvenită 32 . — Pe nimeni. De altfel. singur numai cu sabia ta. cu toată beţia care-i cuprindea creierul păstra încă prudenţa. Fiindcă. soldatul întrebă naiv : — Este o condiţie ? — O condiţie nu. sîntem prieteni ca Oreste şi Pilade! Peste fruntea Cavalerului trecu o umbră de tristeţe. cel puţin sînteţi vrednic de a fi. cu o siguranţă care îl uimi pe Cavaler : Dar nu mă îndoiesc că în compania mea veţi deveni gascon. nimic din acestea nu vă lipses . — Iată-te deci picat în acest Paris. Namila încruntă fruntea. — Cel puţin. nu-i lăsă timp. dar poetul. Adevărat este că înfierbîntaţi încă după proaspăta lor aventură şi cuprinşi de aburii vinului. din toată inima ! zise tînărul. răspunse. Poetul o observă : — Ce s-a întîmplat ? Propunerea mea nu vă convine ? — O. încălzit de discursul său. ca şi cam acest gest pecetluia între ei un pact definitiv. nu ne vom mai despărţi. — Drace ! Din fericire. dar e un avantaj. sînt liniştit. O întîlnire atît de providenţială ca a noastră trebuie să aibă un tîlc mai adînc. Neliniştit oarecum. Apoi. mai sînt şi eu pe aici. ai bani ? — Puţini ! răspunse soldatul stingherit. Cunoşti pe cineva aici ? Cavalerul.

de cine vorbiţi ? — De domnul cardinal. — Pe legea mea. gîndindu-se la ea. nu ai vreo Ariadnă. — O femeie ? La ce serveşte ? — Hei. prietene. rîzînd de subita spaimă a îndrăzneţului său amic. o sută de urechi. dacă faptele lor îi displac el are mai multe peşteri pentru a-i închide pe imprudenţi. dar că. aude totul şi care. dacă. Şi. făcu poetul micşorîndu-şi glasul. şopti scandalagiul. Parisul este un adevărat labirint.care vede totul. străbătut de un fior. nu ai nici o legătură cu vreo femeiuşcă ? Tînărul se simţi roşind pînă în vîrful urechilor. iată. poate că ştie la ora asta pozna noastră. el ameninţa şi pe fermecătoarea-i zînă ! Însă poetul urmă mai vesel : — De aceea te întrebam. prin mijlocul căreia am trecut legaţi la ochi. simţindu-se neliniştit.mie. Nu pentru că s-ar fi temut pentru sine. deci. Satana asta se amestecă în toate. — Minotaurul ? făcu soldatul surprins. nu s-a făcut din voia lui ? — Drace! zise tînărul. Sînt. rişti să fii sfîşiat de Minotaur. un astfel de labirint în faţa căruia cel din Creta ar păli de invidie.. zise Cavalerul. cine ştie dacă adunarea aceea tainică.. se simţea atît de adînc tulburat ? . În momentul în care pătrunzi înăuntrul lui. Dar. în acest hăţiş. bogat pentru doi. dispusă să-ţi întindă la nevoie firul salvator ! De ce oare se gîndi Cavalerul din nou la acea frumoasă necunoscută pe care o întîlnise deja de două ori în drumul său şi pentru ce. Animalul acesta pîndeşte pe tineri de cînd au făcut ceva zarva în lume şi. — Ce avem noi de-a face cu el ? — Nu poţi şti niciodată. Ce animal mai e şi ăsta? — Un animal cu o sută de ochi. ia spune-mi. dacă era vreun pericol.

Vei întîlni în saloanele la modă pe viitorii noştri generali compunînd madrigaluri. curtînd şi făcînd spirite. Hei. să fac madrigaluri tunurilor şi să surîd doar la atac. Dar să faci un soldat ?! — A ! te mai trezeşti încă pe timpul regelui Henric.. nici de pe cîmpurile de luptă. Dragoste şi spirit. Pe jumătate rîzînd. Fără ea. Cavalerul rîse în hohote. zise el. cînd era de ajuns să fii un bun camarad. Ea a dat Parisului barbar profilul său fermecător. ce-ar fi fost el la această oră. noi nu sîntem nimic. Căpitanii nu mai răsar azi din cazărmi.Gasconul golise ce mai rămăsese în oală şi aceasta-i iuţise limba. De data aceasta. Cavalerul zise : — Eu nu am învăţat decît să fac curte încărcătoarelor de tun. dragul meu. el continuă.. bucurîndu-se de uimirea nevinovatului său prieten : — Crede-mă. totul se cuprinde astăzi în aceste două cuvinte. Tînărul protestă : — Merge să faci un episcop. Sprijinindu-şi coatele de masă.. nu cumva tot printr-o femeie a devenit chiar domnul cardinal — acest mare politician — adevăratul rege al Franţei ? Dacă regina Maria nu i-ar fi aruncat într-o zi o privire amabilă. gasconul se împotrivi : — Nu rîde ! Vei vedea curînd. tînăra regină ia împrumutat gravitatea romanţioasă a Spaniei pasionale. de unde apar ? — Din strada Frumoaselor Preţioase. cu toată ambiţia şi geniul său ? Nimic. Fosta regină i-a dăruit politeţea rafinată a Italiei . nimic decît un biet episcop în cel mai sărac scaun episcopal din toată Franţa.. astăzi domneşte femeia. Femeia este suverană în această ţară. 34 . ca să aspiri la rangurile cele mai înalte. să ai pumnul tare şi sabia cutezătoare. — Atunci. dragul meu. pe jumătate mîhnit.

. . salută distins şi. ca să fiu prezentat. zise : —Şi eu Hercule-Savinien de Cyrano de Bergerac. — Fie. apucă mîna prietenului său si strîngîndu-i-o s-o frîngă. — Tancred.. Apoi se ridică. O ulcere scurtă urmă acestei prezentări. Pe legea mea ai dreptate. — Deci. ar trebui să mă cunoaşteţi mai întîi ! — La naiba cu zăpăceala mea. Gentilomul. zise gasconul înveselit. În lipsa unor naşi mai buni. îngînă : „Minunat !” . O umbră trecu peste fruntea soldatului.. care? Chipul soldatului deveni palid. încerca în acest moment. calmat dintr-o dată. Pentru prima dată în viaţa sa. iată deja un mic cuplet de efect ! Vei prinde repede cîntecul zilei... Iată că stăm de vorbă de un ceas ca doi prieteni şi nu ştim încă nimic unul despre celălalt. simplu. să ne prezentăm fiecare. Eu ? — Vezi bine ! Nu ţi-am spus că nu te mai las să pleci ? — Dar nu cunosc pe nimeni acolo ! -— Asta nu contează ! Te voi prezenta eu. Ruşine de acest nume de război pe care-1 purta. Mă numesc cavalerul Tancred.. în lipsa altuia. în vizită ?. — Tancred şi atît ! făcu el. la început mirat. nici măcar numele. cu o hotărîre bruscă. zise tînărul.— Hei. — Nici un dar ! — Totuşi. făcu poetul. — Diseară. ca şi cum această prezentare atît de sumară l-ar fi mulţumit pe de-a-ntregul. Cavalerul stătea şi se gîndea. — Dar. Şi diseară nu vei face figură proastă în castelul Rohan-Guemenee. cu acelaşi ton pe care lar fi avut dacă l-ar fi anunţat pe Rohan sau Montmorency. un sentiment de jenă. Domnul de Bergerac o folosi pentru a-şi reface toaleta. fără nici o afectare între noi ! urmă poetul. un fel de ruşine.

n-am dreptul. ca şi cum n-ar fi înţeles. — Fără îndoială ! Înţelegeţi prea bine că un capriciu al destinului ne-a încrucişat drumurile. Între noi. să dau pe faţă acest secret care nu e numai al meu. umilirea mea e trecătoare.. necunoscînd lupta care se dădea în sufletul tovarăşului său. „Totuşi. Nu pot. dar că acestea nu erau deloc făcute să se întîlnească ! Vă încredinţez însă că nu voi uita niciodată primirea dumneavoastră generoasă. fiindcă tînărul se legase strîns de acest tovarăş întîmplător. El. şi eu care nu pot să i-o primesc !” Gîndul acesta era chinuitor. atît de îndrăzneţ şi plin de generozitate. s-a spus totul.. numai din orgoliu. îşi zise el ridicînd fruntea. Cu vocea sugrumată. deschizîndu-şi braţele lungi : 36 .. Poetul sări în picioare şi i se aşeză în cale.„Ce-o fi gîndind despre mine acest gentilom.” În acest timp. Cavalerul luă hotărîrea care credea că este de datoria lui s-o ia şi anume aceea de a se despărţi îndată de celălalt. a venit timpul să ne luăm rămas bun. Vai. Mîine voi avea dreptul să-mi ţin fruntea sus. Da. care-mi oferea prietenia atît de amabil. nu. În această buimăceală. zise el cu o voce pe care o voia cît mai fermă.. domnule de Bergerac. — Domnule. o idee obsedantă îl ispitea : „Dacă i-aş spune povestea mea ? Fără îndoială că nu m-ar respinge !” Însă alungă repede acest gînd : „Nu. Acum ştie cine sînt. Gasconul înălţă capul mirat : — Să ne despărţim ? întrebă el. poetul se străduia să-şi îndrepte sabia. el încheie brusc : Adio. mîine ! Dar azi ?” Capul îi căzu din nou în piept.

— Fără nume ? ! izbucni Cyrano..— Ei. Dumneavoastră sînteţi nobil iar eu nu sînt decît un biet soldat. fără îndoială. pe legea mea : Tancred ! Aduce cu numele unui erou. zise tînărul scuturîndu-şi buclele frumoase cu tristeţe. La naiba. atîta timp cît eu sînt mulţumit ! — Nu. — Fără avere. ce vă trece prin minte ? — Iată. — Fără avere. chiar dumneavoastră nu vă mai purtaţi cu mine la fel ca înainte de a-mi cunoaşte numele ! — Cum vine asta ? — Acum cîteva clipe mă tutuiaţi şi acum. Numai cu acest nume mă îndoiesc c-ar fi posibil să fiu primit bine de frumoasele dumneavoastră prietene din castelul Rohan. doamne ! Ce mai e şi gluma asta ? Îţi închipui că după ce i-ai salvat viaţa lui Bergerac. Ai s-o . melancolic : — În orice caz... sînt fără familie şi fără nume.. — Cavalere. ai unul şi foarte simpatic. trebuie ! — Şi pentru ce. poate ! Dar cam scurt. Cavalerul zîmbi fără voie.. fără să bănuiţi. — Orgoliosule ! Aş vrea să le văd nemulţumite.. Îşi aţinti privirea de şoim asupra tînărului : — Te tutuiesc şi-ţi ofer din nou prietenia. Dumneata porţi în teacă brevetul de mareşal. în lumea asta. mă rog ? — Fiindcă nu sîntem făcuţi să fim prieteni. nu ! Nu se cuvine să roşiţi dumneavoastră. — Acum te tutuiesc din nou şi s-a terminat ! Cyrano se ridică. — Sărăcia nu împiedică nimic. şi acesta e lucrul cel mai grav. acesta te va părăsi ca pe un străin ? Ei drăcie ! — Totuşi.. din pricina unui prieten.. unui erou de roman ! — Romanţios.

nu-şi opri rîsul. Cavalere. El nu cuprinse mîna întinsă. Şi. 38 . bucuros. bine. voi considera că mă dispreţuieşti şi că nu mă crezi destul de gentilom ca să-ţi fiu prieten. ci cu gest instinctiv. Dacă refuzi. poate ! Dar.respingi ? Mîna lui mare se întindea larg deschisă. dacă ar fi trebuit să-ţi fac vreun rău. Cu un gest. El nu se supăra niciodată. mie nu ! Înţeleg să nu mai fie între noi nici o neînţelegere. fără să-i pese de nimic. cînd cineva ameninţa să-i spintece inima cu vîrful săbiei. — Aşa. mă insulţi şiţi voi cere socoteală. acest soldat este nedemn de ea. oricît ai fi salvatorul meu. în cazul acesta… Făcu o mişcare iute spre mînerul spadei. Ascultaţi şi judecaţi apoi. Acum. nu rîdea deloc.. — Şi pe care ai acceptat-o ? — Desigur ! Ei. Cavalerul. Cu privirea întrebătoare şi cu mîna întinsă. Atunci tînărul simţi cum o emoţie puternică îi strînge inima. — Dumneavoastră. s-a schimbat. Dar. mai adineauri. îngăimă : — În sfîrşit. aş fi fost supărat. Ochii i se umeziră brusc şi nu găsi cuvintele care-i trebuiau ca să exprime ceea ce simţea. se aruncă spre tovarăşul său. Poetul. — în acest caz. nici o rezervă. Tu eşti salvatorul şi prietenul meu şi asta îmi ajunge. Cavalerul. piept la piept. însă. rîzînd de plăcere. da ! tună poetul. el aştepta. Braţele poetului se desfăcură larg ca să-l primească şi amîndoi rămaseră îndelung îmbrăţişaţi. ezitam dacă să-mi încredinţez taina vieţii unui necunoscut. Aveţi dreptul să ştiţi cine sînt. acum pot vorbi ! Vreau să vă spun că această prietenie oferită de dumneavoastră atît de spontan unui biet soldat. Iată-ne legaţi unul de altul. Cyrano îl opri : — Nu te întreb nimic. Pe onoarea mea. dacă sînt demn sau nu de prietenia dumneavoastră..

Cavalerul Tancred nu va mai fi. mîine. Adevărul este că nici eu nu-1 cunosc. el începu : — V-am spus că sînt un biet soldat. Port în inimă un semn. dragul meu. Cavalerul înălţă capul. A sosit ceasul care îmi va hotărî soarta. exclamă gasconul surprins.. orice s-ar întîmpla. Se sprijini cu coatele pe masă. fără stare. nici un cuvînt din tot ce-i vei încredinţa nu va ieşi de pe buzele lui. soarta mea se va decide şimi voi recîştiga rangul. Norocul e la un pas de mine. Totul era adevărat. Totul este ciudat în povestea mea. Acum nu mai e aşa. săpat cu o pecete de neşters : o stea. Da. Voi înceta să mai fiu un aventurier rătăcitor şi voi sta în locul meu legitim în lume. El întrece visurile mele cele mai îndrăzneţe. Reculegîndu-se un moment. cu un ton de dulce gravitate. dacă asta ţi-e dorinţa. fără avere şi fără nume. acest nume nu pot să vi-1 spun astăzi.. din simplu sergent cum sînt. vă înşelaţi. Continuă ! — Nu. Mîine. îi zise : — Vorbeşte. pînă acum cîteva zile. nu. steaua mea ! Or. Cyrano făcu un gest discret : — Dacă trebuie să nu-1 spui. Mărturisirea aceasta atît de naivă aţîţă curiozitatea poetului. voi purta în sfîrşit numele tatălui şi strămoşilor mei. Mîndria strălucea în privirea lui. Cyrano te ascultă şi. semnul acesta nu m-a înşelat ! Cu ajutorul lui. Soldatul continuă cu un aer de nevinovată încurcătură: — La drept vorbind. voi fi egal cu cei mai aleşi ! . n-are a face. care murmură : — E delicios ! — Trebuie să vă spun mai întîi că sînt însemnat de Destin. Toate acestea le ştiu ! Ceea ce nu ştiu este în ce anume constă acest noroc. — Drace ! Iată o frumoasă introducere. mîine. prietene.Poetul îi luă mîna şi.

— Mi se spunea deci Cavaler : Cavalerul Stelei sau. da ! Bătrînul soldat. Acestei împrejurări datorez precocitatea mea şi mînuirea destul de corectă a spadei.. poate din altă parte ! Nişte cavaleri mercenari mau găsit cînd eram micuţ şi m-au luat cu ei. Însă un roman fără închipuiri. ieşit.. — Slavă domnului. Cavalerul Tancred. cînd cu împăratul.. Ai încredere în steaua ta ! Va veni un timp cînd vei fi bogat şi puternic. m-a încredinţat că el îi cunoştea tîlcul şi că într-o bună zi mi-1 va dezvălui. — Un roman ? zise Tancred.. nu eram deloc neliniştit. — Steaua ? — Steaua. după ce îşi termina treaba. dea lungul nesfîrşitelor drumuri. De aceea m-am obişnuit să mă port ca un gentilom în toate ocaziile. examinînd statura tînărului. Adesea.. pe legea mea. 40 . Ei m-au crescut în condiţii vitrege. Poetul aprobă în tăcere.. Aveam semnul meu. nu se ştie de unde. mîine împotriva lor. Şaisprezece ani. promiţi mai mult! — Eram un biet copil . strigă Cyrano. care-mi ţinea loc şi de tată şi de mamă şi chiar doică.— La naiba ! E un roman întreg. mormăia : „Dă-i înainte. Erau duri si murdari aceşti oameni aspri care fac din război o meserie — vînzîndu-se la mezat celui care dă mai mult —ţinînd cînd cu regele. frecîndu-şi mîinile. Să zicem că ar fi aşa. cînd vinul îi dezlega limba.. pentru loreni sau spanioli. m-am convins de aceasta adineauri. după numele meu de botez. — Despre familia mea şi prima copilărie nu ştiam nimic şi. un roman adevărat . Ascultaţi. — Amîndouă îmi plac. — Şaisprezece ani ! zise poetul. încîntat. Am şaisprezece ani. adevărat ca Evanghelia.. fiule. îl întrerupse Cyrano. Azi pentru domnul cardinal şi pentru suedezi. de altfel. nu am cunoscut mult timp decît un singur lucru şi anume că aveam sînge nobil în vine. — Despre naşterea mea. din Flandra.

— Continuă.încît îi vei face să pălească pe toţi marii seniori". nu era deloc duios bătrînul mercenar : era făcut pentru luptă şi sînge . Apoi rîdea şi-1 mai auzeam murmurînd : „Voi fi şi eu bogat şi cunosc şi pe cineva care nu va mai rîde". — Ajung acum la momentul cînd. murmură el neliniştit. în timp ce se stingeau ultimele raze de soare. locul meu sub soare. dintr-o dată m-am aflat singur pe lume şi cînd taina destinului începu să mi se dezvăluie înainte. „Viteaz soldat !” gîndi gasconul. o ghiulea pierdută căzu asupra noastră şi reteză scurt picioarele bătrînului mercenar. Cyrano fu cuprins de fiori. — Continuă ! zise el. Totuşi. Lupta fusese grea în acea zi şi pe cînd seara cădea încă ne mai disputam cu duşmanul cîmpul de bătaie. contra partizanilor împăratului.noi luptam plătiţi de regele Franţei. Deodată. . Dar el a însemnat toată copilăria mea.. cu sabia în mînă. În vremea aceea. capabil să cer. Tînărul se reculese un moment : Desigur. Totuşi. Trebuie că ştia el alte lucruri. răsună un bubuit îndepărtat. El a făcut din mine un om şi un soldat. ca să mă transforme în instrumentul norocului său. aştepta să fiu bărbat întreg. Cavalerul urmă : — Era în timpul ultimului război. poate că nu-mi salvase viaţa şi nu mă crescuse decît din lăcomie. IV STEAUA CAVALERULUI Supunîndu-se acestui îndemn.. numai că. nu de curiozitate. tumultul începea să scadă. Poetul suflă de emoţie. Eu însă ghiceam că spunea adevărul. niciodată nu a vrut să spună mai mult. Ceilalţi socoteau toate acestea drept palavre de om beat. pentru a mi le spune. ci de interes pasionat.

scurgîndu-se picătură cu picătură. Surprins de lovitură. resemnat şi blînd ca un miel care merge la tăiere. Şi odată cu viaţa lui. 42 . îndelung. El. bătrînul îşi schimbă faţa. Trecea deci pe-acolo. Eu eram în genunchi. înainte de a îmbrăca rasa. înjurînd. Vedeam cum i se scurge sîngele. căutînd vreun rănit ca să-1 ajute sau vreun muribund ca să-1 încurajeze. purtase zalele şi mantia de muşchetar şi nu era de necrezut. Continuă. Totuşi. Clipă de neuitat ! Ochii lui mă ţintuiau cu o privire rătăcită. urlînd. uşor. te ascult cu nesaţ ! — În acest minut tragic — ca şi cum Dumnezeu ar fi vrut aşa — apăru un om la marginea pădurii. Cu blîndeţe.. viaţa mea. Puternic impresionat. sprijinindu-i capul. —Un roman.— Iată-1.. şi se zbătea ca un disperat împotriva morţii. Îl cunoşteam pe omul acela — care soldat nu-1 cunoştea oare ? Era un preot. deci. nu îndrăzneam să-1 întreb. care blestema. se aplecă. speranţele mele. iată că zărindu-1. El sufla din greu. Suflet de cavaler şi de gentilom. Atunci încercă să se ridice. Se povestea că. mai mult decît de abate. lîngă dînsul. fără să fi putut vorbi. Ar fi însemnat să-i arăt că îl pîndea moartea. invocîn-du-1 pe Dumnezeu. el părea că mă întreabă ! Eu priveam cum i se ducea viaţa. Un roman mai surprinzător decît Astrea. Conştiinţa părea că se trezeşte. Un nume îi scăpă de pe buze. Şi. izbucni el. Înţelesei că bătrînul meu tovarăş va porni pe celălalt tărîm. Atunci.. mai frumos decît cele mai iscusite invenţii ale acelui căpitan Scudery. pierea şi nădejdea mea de a cunoaşte vreodată taina atît de însemnată pentru mine.. blestemînd soarta. se lăsă în sfîrşit pe genunchi. Acesta se apropie. Tînăr încă şi mereu în luptă. mă rugă să mă îndepărtez şi îl chemă pe preot.. e adevărat.. deveni dintr-o dată umil. Cyrano gîfîia. înfruntînd moartea. mutilatul îşi făcu mărturisirea sa supremă către omul lui Dumnezeu. Deodată văzu sîngele curgînd şi picioarele secerate. ducînd cu sine în mormînt taina. Cavalere. Ciudat preot. întins la marginea unei păduri.

. Ele au rămas. — Nu ştiu. Şi cînd vei fi dobîndit . Cuvintele preotului miau rămas săpate în minte. Am primit-o închisă. În această convorbire tainică. El s-a răscumpărat în ultimul ceas. unica mea speranţă. căci le primise ca mărturisire.Anume că această casetă cuprinde toată averea mea. să nu-1 blestemi. Bătrînul păli mai tare.Ce remuşcare grea împovăra conştiinţa sa ? Îl vedeam de departe cum vorbea cu întreruperi. grăbindu-se de teamă să nu moară înainte de a spune totul. În sfîrşit. norocul şi numele meu. o casetă. — Păcat ! făcu gasconul necăjit. merse să caute în tocurile pentru pistoale de la şaua lui ceva. el se ridică în picioare şi.. un zîmbet uşor zbură peste buzele-i livide. Acum muribundul vorbea în fraze scurte. căci. La un moment dat. trecuse creştineşte în viaţa de dincolo. — V-am spus-o : nu ştiu decît un singur lucru.. întretăiate de spasmele morţii. ochii preotului se îndreptau spre locul unde mă aflam. între el şi Dumnezeu. după arătările muribundului. abatele ridică mîna şi făcu peste fruntea lui semnul care absolvă. Nu mai ţine de noi să1 judecăm. — Dar cuvintele muribundului ţi le-a spus ? — Nici asta. Orice ai putea afla cîndva. se vedea că e vorba de mine. — Şi caseta ? strigă el.. atunci de unde ştii ?. care-mi păru să fie o cutie. Dar.. Abatele mi-a dat-o ca pe un depozit sfînt. — Să vedem : ce ţi-a spus preotul ? — Mi-a spus aşa : „Omul care a murit se află de-acum înaintea judecătorului suprem. Cyrano respiră puternic. — Cel puţin ţi-a spus ce era într-însa ? — Nu ! Altcineva trebuie să-mi spună. caseta care conţinea fără îndoială secretul naşterii tale ? Cavalerul clătină capul în semn de neştiinţă. din cînd în cînd.. aşa cum se cuvenea.

. — Unde te duci ? întrebă Cyrano. Deodată. Restul îl va face cel ce va primi caseta. aici. Trecuse destul timp cu povestirea. — Steaua ta. Cu un gest. — Asta-i bună ! Dar nu mi-ai spus nimic. mi-a poruncit s-o duc la Paris şi. A mai adăugat : „Nu pot să-ţi spun mai mult. în memoria sa.. să o încredinţez unui om. El mă va recunoaşte prin două cuvinte : e vorba de numele unui oraş şi de o anumită dată. după moartea lui. — Asta e totul ? — Da.un mare noroc. el mi-a încredinţat o cutiuţă din lemn rar.. „O femeie”. — Da. — La Luvru ? întrebă poetul uimit. care. aminteşte-ţi numai atît : că datorezi totul căinţei lui din urmă !” — Asta e totul ? — Aşteptaţi. — Această cutiuţă. sînt aşteptat acolo. Tu ai audienţă la Luvru şi stai sub protecţia mea ! — Vreţi să v-o retrageţi ? 44 . Cavalerul sări îndată în picioare. Soarele începea să coboare. prin ultimul gest. care mîine te aşteaptă. dar în curînd vei şti şi vei înţelege.Pres bătu de patru ori. şi roagă-te din cînd în cînd şi pentru cel. totul. — După aceste cuvinte. te-a salvat". nu uita niciodată că tot binele vine de la Dumnezeu. — E ora patru ! Era cît pe-aci să pierd audienţa. Straşnic preot! Ar trebui să plăteşti mai tîrziu. E o adevărată trădare. pecetluită cu o stea. cîteva rugăciuni. turnul bisericii Saint-Germain-des. oricît de nesperată ţi-ar fi soarta. — Foarte bine ! izbucni Cyrano.. El va face să ajungă acest obiect la persoana pe care o priveşte. pe legea mea. gîndi Cyrano. — La Luvru. el îşi aranjă ţinuta. spunîndu-mi doar numele lui. care dă şi poate să ia înapoi. Atunci.

E senior de viţă aristocratică. încîntat de noul său prieten. observ că de data aceasta dumneavoastră daţi înapoi. amuzat de aerul buimăcit al prietenului. — Hei.. aşa încît este mult mai puţin ceea ce vă ofer eu : jumătate din a mea. îşi domoleşte emoţiile cinînd. decît aruncînd o privire rapidă asupra situaţiei generale. peste buclele mătăsoase şi cu un gest prietenesc de adio. Cu un gest voios.— Dar eu am nevoie să fiu protejatul tău ! — Vă stau la dispoziţie.. Această digresiune aparentă va arunca oarecare lumină asupra unor aspecte. el duse mîna la spadă. obscure încă. V SERVICIU CONTRA SERVICIU În timp ce Cyrano. unde destinul său îl călăuzeşte către avere şi glorie. Tînărul strînse în cataramă centironul. aproximativ netezită. Îmi pare rău : l-aş fi preferat simplu soldat. — Iată un om de ispravă ! gîndi el. discret. Procedez şi eu la fel ca dumneavoastră. Cyrano îl privi cum se îndepărta. . şi pe cînd Cavalerul se îndreaptă cu pas viu către Luvru. Cum am putea să-1 folosim mai bine. răspunse tînărul. Dar Cyrano. şi îndeosebi asupra tainicei consfătuiri din castelul de Nevers.. plecă. nu mai ştiu dacă trebuie. mă insultaţi şi e rîndul meu să vă cer socoteală. — Copile ! zise poetul strîngîndu-l la piept. cu pasul său marţial şi uşor. plin de încredere şi de speranţă. aşa cum se prezenta ea în vremea cînd se desfăşoară primele întîmplări ale povestirii noastre. se apără : — Vezi că. îşi aranjă pălăria. Deci. Cînd mă credeaţi sărac lipit mi-aţi pus la dispoziţie averea dumneavoastră.. să ne oferim şi noi pentru un scurt răgaz.

prea iubitul Gaston şi. cine se mai putea îndoi de misiunea divină a domnului cardinal ? Cineva se îndoia totuşi : regina mamă. nesigură. Anglia stătea în cumpănă. cu ajutorul protestanţilor din Suedia şi Germania. bătrîna italiancă. înţeleapta. lordul Buckingham îl neliniştea încă . El o neutralizase. Richelieu răpi frumosului duce ceea ce el avea mai preţios pe lume : prestigiul şi. Richelieu avea mijloacele lui infailibile ca să întoarcă în favoarea sa hotărîrile astrologiei. cardinal şi duce de Richelieu. ar fi putut domni ea. cu al doilea fiu al său. Maria de Medicis. către un ideal dublu : superioritatea Franţei în Europa şi suveranitatea absolută a regelui în Franţa. el învinsese sfîntul Imperiu Roman şi pe maiestatea sa catolică. el îi învinsese pe protestanţii din Franţa . dar. cucerind de la acesta La Rochelle. După toate acestea. În asemenea împrejurări. însă puternicul ministru întîlnise două piedici : protestanţii înăuntru. o lovitură de pumnal a unui puritan îi răpi şi puţinul cei mai rămăsese acestuia. sub paravanul acestor doi tineri nebuni. era în continuare stăpînul statului. viaţa. Dar geniul său nu se împiedicase de asemenea obstacole : cu ajutorul catolicilor. sabia contelui de Chalais avea să ajute puţintel la realizarea acestei profeţii. coincidenţă providenţială. De douăzeci şi şapte de ani. cu mîna sa de fier. ca o foarte bună mamă. trebuia să se gîndească mai întîi să-şi căpătuiască familia: ar fi dorit s-o recăsătoarească pe văduva fiului său. dînd regelui Carol I ca soţie pe sora lui Ludovic al XlII-lea.Armand Duplessis. Favoritul monarhului englez. Din fericire. indolenta Anna de Austria. Într-adevăr. El puse să 46 . casa de Austria în afară. Astrologul ei îi prezicea sfîrşitul ministrului ingrat şi moartea regelui neascultător. el îl conducea. În calea lui. aceea care îl ridicase la putere într-un acces de pasiune senilă şi care acum se căia amarnic.

totuşi în acest suveran plăpînd renăşteau veleităţi de a redeveni rege. Mort. sumbră şi dominatoare. Erau singurele jocuri pe care i le îngăduia habotnicia lui scrupuloasă şi oroarea de carne. Rînd pe rînd. Apoi. ce se întîmpla cu regele ? Regele vîna. strălucitorul şi seducătorul Buckingham. Dar numaidecît. primul fiind acela că o iubea ! Acest om de fier avea slăbiciunile lui. Şi aceasta din mai multe motive. Dar. La acestea îl îmboldea cu dinadinsul vreo influenţă ocultă. îl admiră chiar. Cît despre soţia lui. regelui nu-i păsa : lăsa totul în grija domnului cardinal. această suverană. rivalul său triumfa astfel asupra lui Richelieu.fie tăiat capul lui Chalais şi surghiuni din Franţa pe bătrîna regină şi pe fiul său. Cît despre tînăra regină. regina îl dispreţui. Şi se mai ocupa cu mărturisirea păcatelor pe care nu le comitea. Inima mîndrei spaniole nu bătuse decît pentru un singur bărbat : frumosul. cardinalul o păstră. Uneori. a cărei inimă visătoare şi mîndră era cel mai puţin înclinată ca să împărtăşească o pasiune ca a lui. începuse să fie gelos. Şi Ludovic al XIII-lea ajunsese să o dispreţuiască cu sălbăticie pe Anna. Regele cînta la lăută şi compunea cîntece de dragoste pentru favoritele sale. d'Hautefort sau La Fayette. marele politician . De regatul său. în toate acestea. se temu de el. vreun revoltat de vază sau vreun favorit ambiţios. regele călărea sau făcea exerciţii de arme cu favoriţii săi. fără să o iubească mai mult. el o detestase încă de la început. Baradas sau Saint Simon. Juca cu ele jocuri nevinovate. Cea mai ciudată şi cea mai tenace fu desigur dragostea lui pentru Anna de Austria. tocmai pentru comorile erotice pe care frumuseţea ei îmbelşugată le arăta. Între Anna de Austria şi cardinal a stat întotdeauna acest sînge vărsat. dar niciodată nu-1 iubi.

îl îmboldeau pe slabul monarh să se debaraseze de un ministru devenit inutil acum. cea de-a doua. îmbătrînea într-un turn din Angouleme. Chateauneuf. iar Spaniei îi luase Arras-ul. prima domnişoară d'Hautefort era la Mans. Montmorency. pe unii peste frontieră. tînjind după fiul şi regatul său. Ducesa de Chevreuse. pe alţii la Bastilia. Credincioşii. nu încetau să repete că mîntuirea regatului fiind asigurată. Gloria armelor îi surîdea în sfîrşit ! Totuşi. Dorea el să moară certat cu toţi ai săi : cu mama sa. cînd victoria fusese cîştigată şi a cărui glorie umbrea maiestatea regală. mai ameninţat. cu sora din Anglia. Toţi cei din jurul său. iar mareşalul Bassompierre — la Bastilia. Şi mama regelui. ambiţioşi. Păstrătorul sigiliului. Richelieu domnea aşadar! Anul trecut.descurca intriga şi pe intriganţi îi trimitea. în afara Franţei. în afară de cei înţelepţi. iar domnişoara de La Fayette. Am amintit doar pe cei mai iluştri. Altfel vorbind.cu soţia sa ? Putea el să prefere alor săi pe acest om sîngeros şi satanic ? O cabală grozavă se formase din nemulţumiţi. 48 . În momentul în care începe povestirea noastră. cu fratele. un ministru şi un prinţ. era amestecată toată lumea. Dintre favoritele rebele. dacă nu chiar pe eşafod. cu o singură lovitură de sabie cucerise Turinul imperialilor. niciodată marele cardinal nu se simţise mai slab. era la mînăstire. Chalais era mort. din evlavioşi adevăraţi sau făţarnici. atotputernici asupra acestui suflet temător. pe care nu-i mai văzuse de unsprezece ani. îşi continua în exil viaţa de frumoasă aventurieră. niciodată nu trebuise să vegheze cu mai multă vigilenţă şi aceasta pentru că simţea cum creşte dezgustul regelui. era timpul să se gîndească şi la salvarea regelui. din sufletele sensibile pe care le emoţiona tristeţea reginei. la fel : un favorit. prietena reginei şi confidenta inimii sale. muri săracă. Marillac era mort. văduva lui Henric al IV-lea.

zdrobită de viaţa sa tristă. În această afacere. În mişcarea de revoltă. el îl trădase. Dar. frate al regelui. îmbogăţindu-se cu fiecare nouă retractare. al plăcerii şi al banului. nesigură. impertinentul fluşturatic ridicase fruntea după o supunere umilitoare. Dar îşi purta bucuros acest blazon. Mai trebuia găsit şi altceva. cardinalul se achitase de datorie dînd ordin unuia dintre mareşalii săi să se lase bătut. Gaston. în afara domeniilor ducale. Ţinut la curent. nu mai puţin cavalereşte decît mama sa. pentru că moştenea de la tatăl său o pasiune nepotolită pentru sexul frumos şi de la mama sa din Florenţa. Gaston continuase cariera de veşnic nestatornic. lipsită de afecţiune . numit în mod obişnuit Domnul. care. Curtea Franţei refuza însă . Era atunci infinit de frumoasă. chiar pe cîmpul de luptă. Or mai exista şi regina. cu Margareta de Lorena. o ştim. Gaston se căsătorise. Pentru moment. ea putea fi un instrument docil şi primejdios în mîinile oricui ar fi putut afla calea inimii sale. o prinţesă inamică a statului. dar slabă. nu putea uza la nesfîrşit de acest subterfugiu. Din nenorocire. duce de Orleans. Devenise astfel gentilomul cel mai dezonorat din Franţa. pe cînd fiul Franţei reintră în graţii cîştigînd şi o frumoasă sumă de bani : preţul sângelui complicelui său. el se întoarse retractînd cele spuse cîndva şi. nici în această perioadă nu erau mai mulţi. Generoasă şi bună. de la dezertare la trădare. gustul luxului. ducele îşi pierdu capul. De atunci. Regelui i se smulsese promisiunea că se va debarasa de ministrul său îndată după încheierea păcii. el angajase de data aceasta pe cel mai înalt gentilom al Franţei.care întotdeauna au fost puţini şi. de la revoltă la supunere. împotriva vovinţei regelui şi a cardinalului. Izgonit din Franţa. cum ştim. acum. în plină floare a strălucirii sale trufaşe. era încă şi Domnul ! Regina. era un personaj cu totul altfel. ducele de Montmorency.

deşi era pur şi simplu fiul unui modest croitor de stampe. pe ducele de Guise. Impetuosul frate al lui Ludovic al XIII-lea îşi luase ca dublură o veselă puşlama. cu numele de Barbier. unde îl avea la mînă pe La Riviere. dar şi la Gaston. Totuşi intriganţii îşi puseseră în minte să o împace pe Anna cu Gaston. pe care toţi îl numeau cu respect domnul Le Grand. ce mergeau chiar pînă la lovituri aprige de spadă. Cavalerul.să recunoască această căsătorie. pe care-1 mlădiase făcîndu-1 să guste puţintel Bastilia. Acestea explică cu prisosinţă şi precauţia de a-i lega la ochi pe cei nepoftiţi. trădînd astfel concomitent şi pe Domnul care-1 găzduia şi pe cardinalul care-1 plătea. se ţinea acolo un mare consiliu de război între principalii şefi ai uneltirii. care serveau drept curte acestui Regent înainte de vreme cu rolul de desfrînat. ce fusese atrasă de orgiile şi farsele sale. Domnul se consola atunci de văduvia sa forţată cu amantele ori fluşturaticele sale legături trecătoare. 50 . Acest ticălos. pe un tînăr cavaler. unşi cu toate alifiile. avea şi el oamenii săi. În sfîrşit. fiind cu ochii în toate părţile : la regină. de toate condiţiile. Richelieu simţea cum se apropie lovitura. flancat de umbra sa. pe Beaufort. îi spunea toate secretele stăpînului său. Regina nu-i iertase încă Domnului că-1 trădase pe Chalais şi că o lăsase pradă mîniei regale. începînd cu doamna de Montbazon pentru a sfîrşi la Neveu. Caraghiosul acesta pretindea că aparţine bisericii şi se dădea drept abatele La Riviere. unde o cumpărase pe fermecătoarea Chemerault. care erau numeroase. atît prin lăcomie. ar fi putut vedea pe abatele Gondi. cît şi prin teamă. chiar la ora cînd Cyrano şi amicul său. viitorul rege al Halelor. Dacă şi-ar fi smuls legăturile. Astfel. La Riviere şi escortat de nobila cohortă a fluşturaticelor sale. Astfel. au pătruns în grădinile castelului de Nevers. însuşi Domnul.

Aceştia păşeau pe jos. Cavalerul refăcu în sens invers drumul pe care îl urmase cu Cyrano pentru a se duce la cîrciumioară. Dar fu nevoit să se oprească. litiere.Numai regina lipsea şi nici nu se putea altfel. sînt gata să pierd audienţa din cauza lor. trimisă de regină de la Mînăstirea Carmelitelor unde petrecea un timp de reculegere. Cavalerul nu dădu mare atenţie acestui spectacol. tocmai în clipa cînd conjuraţii părăseau castelul Nevers. — La naiba cu sclifosiţii ăştia. căci toţi se înclinau cu respect în faţa lor. tînărul făcu calea întoarsă. grăbit de ora audienţei sale şi nefiind dispus să facă un ocol prea mare. Noaptea începea să se lase. Dar ducesa de Nevers. Ce-ar fi gîndit Cavalerul dacă ar fi putut ghici că această conspiratoare în forme miniaturale era domnişoara de Cernay. Şi. se despărţeau cu mare pompă. Nimic din înfăţişarea lor nu-i dădea de gol pe conspiratori . cu sărutări. în lipsă de alt drum. Maria-Louise de Gonzague. cu plecăciuni. mare-i fu surpriza întîlnind un alai numeros : trăsuri. împreună cu o domnişoară de onoare. seniorii conduceau doamnele la trăsuri sau litiere. ţinute de valeţii plini de fireturi. trecu din nou prin poarta Nesle. călăreţi dădeau o viaţă intensă micuţei pieţe triunghiulare pe care o lăsase pustie cu o oră mai înainte. aveau să-i raporteze ce se va discuta. spre a lăsa cale liberă unui grup de gentilomi. La luminile făcliilor. cu reverenţe. cînd Cavalerul ajunse la poarta Nesle. numai Pont-Neuf îi oferea cale directă. gîndi înfierbîntatul cadet. deşi fără îndoială erau de mare rang. zîna sa din Luvru şi îngerul său păzitor ? Se vede treaba că discuţia fusese animată. Din cartierul periferic Sain Germain pînă la Luvru. . ca şi cum ar fi ieşit de la o conversaţie galantă. Era grăbit şi căuta să străbată iute mulţimea acesta strălucitoare. cea mai fidelă şi mai aproape de inima sa. La ora tîrzie cînd Cavalerul.

— Hai să ne distrăm de-acum. tăifăsuiau cu voce tare şi rîdeau. mare gentilom. — Pe legea mea. Cavalerul se înfurie de încetineala acesteia. Numai atît doreşti ? Va fi cum zici tu ! Nu vei fi prima secătură care ajunge cardinal.De voie. prin procură ! Un hohot general sublinie această glumă.. — Vorbiţi de nevinovata aceea cu ochii de catifea ? — De care alta aş putea vorbi ? Iată un lucru bun : limbajul ochilor său este clar. O clipă.. înălţat ministru. Domnule. ripostă cel pe care-1 numise abate. Apoi. propuse celălalt. adăugă : într-adevăr. Forţat să urmeze mica trupă. ca să faceţi cunoştinţă mai îndeaproape cu aceşti ochi frumoşi. vag neli52 . — Te văd de pe acum cît îţi stă de bine. Iată PontNeuf începe să fie pustiu şi cît vrei de întunecat. ci din contră. îşi dădu părerea abatele. regina. abate. Aceştia nu păreau grăbiţi ca tînărul nostru. Iată-mă. ascuţise urechea. deci. nu ne-ar fi trimis o mesageră foarte ispititoare. Vă înţelegeţi cu duşmanul. dacă cumnatămea. întorcîndu-se spre un frumos cadet. probabil şeful grupului. Mergînd la pas. eşti în largul tău. zicea unul. nu înţeleg nimic din toată sporovăiala lor şi aş regreta timpul pierdut. Eu l-am înţeles. — Foarte bine. Gentilomul rîse zgomotos. toată politica asta mi-a tulburat capul. jur. Aici numai tu. de nevoie. E şi timpul. Se ştie prea bine ce înţelegeau prin cuvîntul „să ne distrăm" amabilii seniori din acel timp : însemna să smulgă mantiile burghezilor întîrziaţi. fu nevoit să meargă în spatele acestor personaje ce ocupau toată străduţa. sau chiar să jefuiască vreo dugheană. să-i bată pe paznici. — Înţelept sfat. — Şi nu depinde decît de dumneavoastră. să pună pe fugă golanii întîlniţi în drum. nu-mi lipseşte decît pălăria.

un om ţinea hăţurile cailor pe care-i trăsese în lături şi. o trăsură cu felinarele aprinse. Trecînd prin dreptul străduţei unde se desfăşurase scandalul lor. Şi totul se petrecea în cea mai perfectă linişte ! Mirat. asemenea unei lumini cereşti în noapte. ca în extaz — păstrînd pentru el. Cavalerul se întrebă : . Cunoştea zgomotul acesta.. aruncînd armele şi fugind. Fără îndoială. marcată de două luminiţe străpungînd întunericul. Oricine vorbeşte de ochi frumoşi. cînd o rostogolire surdă făcu să-i zvîcnească inima. cînd.niştit : „Despre care ochi frumoşi vorbesc cu atîta lipsă de respect zănaticii ?" Deodată. — Oh. ce-o fi oare ?. Tînărul vru să se arunce în sprijinul lor. era al trăsurii ei hurducîndu-se pe caldarîmul podului. sperînd într-o nouă apariţie a fiinţei minunate. încetini pasul. Pe pod nu mai era nici o vietate. Nu merse însă nici douăzeci de paşi.. un spectacol ciudat îl izbi. Chipul graţios al tinerei cu ochii limpezi trecu din nou prin mintea lui. Om prevăzător.. Tînărul închise ochii. visător mai sînt! zise Cavalerul. porni din nou la drum. Şi zări o masă întunecată. în timp ce lacheii săreau jos. Birjarul încerca în zadar să mîne caii. îi văzu întorcînd brusc spatele. Un timp rămase nemişcat. pură şi intactă. parcă mi-ar da cu ciocanul în cap.. Trăsura era oprită de-a curmezişul străzii. cu sabia scoasă. Liniştit. apăreau bărbaţi înfăşuraţi în mantii negre. Cavalerul cercetă împrejurimile cu o privire circumspectă. alergînd în întîmpinarea năvălitorilor. Ora audienţei era aproape. Paşii trecătorilor răsunau departe în liniştea pieţei Delfinului. Totul se întîmplase repede şi fără zgomot. aruncă instinctiv o privire acolo. dintr-un colţ întunecat. Se opri deci şi aşteptă. Ea trecu. prea repede însă. Chiar atunci. imaginea fermecătoarei necunoscute. dînd semne că erau peste măsură de speriaţi. Cînd redeschise ochii. ceasornicul de la Sainte-Germain bătea jumătatea.

aceştia primiră ferm lovitura. dispărut în învălmăşeală. de surpriză. în grămadă. ridicat. că lovea. Nu se puteau lupta împotriva acestei frenetice violenţe. acesta avea un aer înspăimîntător. mai mult teamă. Cavalerul se aruncă asupra lor ca o furtună. Atunci răsună un strigăt — îndată înăbuşit — strigăt de indignare. chiar cu mînerul. Surprinşi. în timp ce cu o voce poruncitoare striga : — Ce înseamnă asta ? Cine îndrăzneşte. ca să-şi facă loc.. cel dinăuntru pierdu orice chef de vorbă. care puşi pe fugă şi. el răsună profund în toată fiinţa Cavalerului. Se retrase un pas. oamenii în negru se pomeniră care tăiaţi. la întâmplare. lovea cu tăişul. Nu se auzi decît zăngănitul săbiilor şi mormăieli înfundate. nu văzu şi nu auzi nimic. Într-o clipă. te puteai îndoi de realitatea spectacolului. Numărul le dădea forţa unui zid. În învălmăşeala care urmă. Se trezi luat de gît de o mînă de fier. întoarse acum trăsura pe jumătate şi se pregătea să ia locul vizitiului. cînd soldatul deschise hotărît uşa trăsurii şi. Dar nici nu avu timp să răsufle. Atîta ştia. spre mirarea Cavalerului. atît de rapid fu atacul soldatului.— Visez sau sînt treaz ? Pe bună dreptate. cu latul. Totuşi. La fereastra portierei apăru un cap de bărbat. — Ce turbat ! Nici nu alt cuvînt nu se auzi. Necunoscuta sa era ameninţată şi îl chema în ajutor. Iute ca fulgerul. lovea. cînd văzu chipul. Omul care se aruncase să oprească telegarii.. sufocat şi apoi azvîrlit ca o jucărie la pămînt. Cu ochii scăpărînd şi cu sabia însîngerată în mînă. scoase sabia şi se năpusti din nou asupra oamenilor în negru. Ceilalţi agresori înconjurau trăsura formînd un grup compact în faţa portierei. 54 . ţîşni. Treizeci de secunde : nu-i trebuise mai mult ca să obţină acest rezultat. Dar uşa trăsurii fu deschisă brusc şi un bărbat se prăvăli înăuntru. Fraza nici nu se isprăvi. piaţa rămase dintr-o dată pustie. Atunci mînia îl orbi pe tînăr.

Oamenii căutară dincotro venea vocea şi zăriră o siluetă subţirică. care se lăsase peste a sa. ale cărei veşminte în dezordine dovedeau rezistenţa pe care o opusese unui agresor brutal. căutînd să-şi adune tovarăşii. ridicînd dispreţuitor din umeri. zise ea scurt. eroul primi atunci în braţe o tînără fată. eu sînt sfătuitor. . iată-mă deci singur acum. cocoţată pe soclul statuii lui Henric al IV-lea : prudentul abate o luase la picior încă de la primele lovituri şi. se auzi o voce de departe. Şi apropiindu-se de cei doi tineri. Dar gentilomul alungat nu voia să se dea bătut. care se ţineau mereu de mînă. Toţi. La Riviere. nu om de acţiune. fiindcă este tot ce mai am pe lume. Curajoasă. aceştia nu se prea grăbeau să-1 asculte. zise marele senior. căci mi-aş pierde spiritul. — Pe mine puştiul m-a zdrobit. frumosul cadet spaniol. Doar o uşoară tentă roşiatică însufleţea transparenţa de marmură a chipului său. puştiul acesta m-a rănit la mînă. Nu mai vreau altceva în plus. — În ce mă priveşte. strigă el.. Domnule.. Stăpîn pe situaţie. Nu mai pot să repet încercarea. ci îi strînse sugestiv mîna. mai mult sau mai puţin şchiopătînd. Mişcat. înaintau cu greu. se vede treaba că dumneata nu ştii cine sînt eu. Fontrailles.. iar privirea limpede îi strălucea de încredere. gemu Fontrailles. nu mai tremura. venind de departe. ceea ce ar fi o mare pagubă. Cavalerul nu găsi nimic să-i răspundă. Nu se cuvine unui ministru înţelept să se expună în învălmăşeală. lovindu-mă cu mînerul săbiei. el întrebă de sus : Hei. — Mulţumesc. — Ce ? Să ne lăsăm alungaţi de puştiul ăsta ? — Pe legea mea. micul meu domn. asistase ca spectator la luptă.încît arogantul din trăsură o luă din loc la iuţeală pe uşa cealaltă. — Hei. veniţi la mine ! Ce dracu! Vai însă. Noirmoutiers. zise Noirmoutiers.. — Foarte bine.

răspunse dîrz Cavalerul. Dacă doriţi să scoateţi sabia. — Nu. — Mă recunoşti ? întrebă el. vă stau la dispoziţie. ameninţă seniorul ! — Nu mi-e teamă ! Nu depinde decît de dumneavoastră să mă faceţi să regret pe loc. Cavalerul i-o tăie scurt : — Dumneata de acolo ! Vezi-ţi de treaba dumitale. scutură Cavalerul din cap. Sînteţi un bărbat care a insultat grosolan o femeie şi asta mi-e de ajuns ! Un freamăt îi cuprinse pe oamenii în negru. Gentilomul se sfătui încet cu ai săi : — Nu-i de rîs. El îşi ridicase marginea pălăriei ca să i se vadă chipul. Tînărul simţi tremurînd în mîna sa mîna mică a tovarăşei sale. iar mantia. în sfîrşit. Bagă sabia în teacă şi vezi-ţi de drum. Marele senior revenea spre trăsură. Vocea abatelui răsună sarcastică de pe soclul statuii : — Nici să nu-ţi treacă prin cap. Veţi vedea cum încetează trăncănitul unui mic îngîmfat. Noirmoutiers îi şopti : — Ia seama ! — Dumneata s-ar putea să plăteşti scump aceste cuvinte. Astfel că replică cu o aroganţă egală impertinenţei puse de interlocutorul său în apostrofarea sa : 56 . zise el.— Nici nu vreau să ştiu cine sînteţi. Cum se putea teme alături de el ? În semn de încurajare. care-i dăduse totuşi o lovitură zdravănă. tinere. Fără să se întoarcă măcar. Şeful lor păli. — Stii că eşti nostim ? Veniţi domnilor. dar nu voia să cedeze în faţa nimănui. Înduioşat fără voia lui de micul soldat. dată la o parte. Aşa ar fi cel mai înţelept. să vedeţi o raritate : singurul om din Franţa care nu mă cunoaşte ! Soldatul se simţi cuprins de nelinişte. îi strînse şi el mîna. lăsa să se observe un costum strălucitor de curte.

cu vîrful săbiei. Ar fi putut să-şi închipuie oare că evocînd astfel pe marele Henric. nătărăule ! Sau urc eu la tine. îl scoase din sărite pe Cavaler. în legitima lui indignare. Dar tînărul părea că şi-a pierdut capul. — Da. minţi ! Un fiu al Franţei nu se umileşte pînă într-atît încît să insulte o femeie. se întoarse şi zări cauza acestei subite ilarităţi. . Abatele coborî în grabă. gestul său îl indica în acelaşi timp şi pe secătura de La Riviere. Niciodată fratele regelui nu se găsise într-o situaţie atît de jalnică. Spectacolul era de un mare efect comic. Mirat.— Eu sînt soldat. căci încetă pe loc să mai rîdă : — Eu sînt ducele de Orleans. Şi cavalerul arătă cu mîna pe Henric al IV-lea. încercînd să evite loviturile strîmbîndu-se la fiecare nouă lovitură. Dar. sări spre statuia astfel pîngărită. el se aşepta la o dezlănţuire de mînie. scump inimii sale de soldat. strigînd : — Dă-te jos. sporit de gravitatea cu care mîniosul soldat proceda la această execuţie burlescă. Lăsînd jos mîna protejatei sale. care continua să-1 înţepe fără milă. După această înfruntare. Şi. aici. Strigă deci cu furie : — Minţi ! Gaston de Orleans — căci el era — avu o tresărire în tot corpul. Această ripostă păru o injurie gravă pentru adversarul său. care stătea calm pe cal. nu vă fie cu supărare şi nu cunosc decît pe cei întîlniţi pe cîmpul de luptă. chiar în faţa statuii tatălui său. învîrtindu-se după picioarele calului de bronz ca să scape de sabia duşmanului. îl înţepa pe caraghios oriunde îl putea ajunge. neputînd să-şi creadă urechilor. în spatele regelui şi se strîmba cit putea mai mult ? Această profanare a efigiei regelui războinic. nu ! Un hohot de rîs general îi răspunse.

Apoi. nu. Ea nici nu observă. O clipă fata rămase nemişcată. Acestea fiind zise. 58 . Dar aşa de iute. arătînd statuia regelui. Dumneavoastră vă datorez totul ! — Nu. părea o minune. spuse : Mulţumeşte marelui Henric. se îndepărtă. Nici nu-i venea să creadă: În fine. Într-un elan irezistibil. Pentru ea. Mi-aţi luat-o înainte : serviciu contra serviciu. urmat de uşuraticii săi tovarăşi. De aceea îi trec cu vederea obrăznicia. în frunte cu Domnul. acest sfîrşit fericit al unei aventuri care era cît pe-aci să se termine tragic. încît eşarfa de mătase îi zbură de pe umeri şi căzu jos. el tresări şi murmură neliniştit. răniţii. hotărî el. — Ce să-i faci ? Aşa a fost să fie ! Am pierdut audienţa. — O ! mulţumesc. — Nu trebuie să mai treceţi pe aici. Dar clopotul de la Samaritaine răsună din nou . Toţi rîdeau . — Unde mergeaţi ? — La Luvru. — Haideţi. ea se îndreptă spre el. bătuţii.. Nebunul ăsta nu e lipsit de spirit. — E posibil ? Tot dumneavoastră v-aţi bătut azi după amiază ca să-1 salvaţi pe găliganul ăla cu nasul coroiat? Nu-i aşa ? Şi iată-vă acum din nou cu sabia în mînă pentru o necunoscută. Nu vă aduce nimic bun ! — Din contră. pe care mina caraghioasă a lui La Riviere îl amuza copios. Pont-Neuf atrage asemenea întîmplări. Ea îl privi mai bine şi îl recunoscu deodată. cu un aer plin de eleganţă şi nobleţe. tinere. — Nici vorbă. L-ai scăpat de o secătură şi el a intervenit pentru tine. chiar tînăra fată uitînd pericolul prin care trecuse. zise ea. M-a înveselit. protestă el. respiră uşurată. mulţumesc de o mie de ori. ducele de Orleans salută pe cei doi tineri cu mîna şi.. zise tînărul. Bătu din mîini de bucurie şi se întoarse pe loc.Scena începuse ca dramă şi se termina în farsă.

Vreţi să mă conduceţi ? Nu era numai o invitaţie de politeţe. Singura soluţie. — Singura soluţie. Inima lui Tancred avu o senzaţie dulce. Cu un gest de silă. — Nu vreau să mă sui din nou acolo şi nici pe dumneavoastră nu vă las să vă suiţi pe capră. deşi avem trăsura nu mai sînt nici lacheii. — Dacă v-o dăruiesc. — Asta rezolvă totul. să mergem pe jos. dar nici să lăsăm trăsura la discreţia vagabonzilor. Amîndoi începură să rîdă. Cavalerul propuse : — Urcaţi... Cavalerul sărută eşarfa în semn de răspuns. trăsura nu-mi face silă. nici vizitiul. Pot să-mi las eu paladinul să facă pe birjarul ? — Totuşi. — Îmi e prieten. Hotărît lucru. răspunse el.. — Uitaţi eşarfa ! Tînărul o ridicase şi i-o întindea. am să conduc de zăbală. Fata puse piciorul pe scară. — Purtaţi acum culorile mele ! . zise ea. care îi amintea perfida agresiune de mai înainte. — Căpitanul gărzilor reginei ? — Chiar el. o veţi păstra în amintirea acestei întîlniri ? Roşind de plăcere. Ea i-o înnodă în jurul pieptului.— Şi eu la fel. zise el încîntat.. ea îi arătă interiorul trăsurii. reluă ea surîzînd înveselită de o idee nouă. Fata protestă : — Nici să nu vă gîndiţi. Căci. Am să vă scuz. — Atunci. În felul acesta. cine vă aşteaptă acolo ? — Domnul de Guitaut. Apoi luînd caii de zăbală ca să-i întoarcă spre drau drept. ? — Ar fi să urcăm împreună. — Bucuros. nu e potrivit să vă întoarceţi pe jos la Luvru. micuţa zînă începea să-1 vrăjească.

la poarta Luvrului se prezentă acest ciudat spectacol : o trăsură somptuoasă. Mă voi întoarce mîine cu caseta. Tînărul nostru avea deplină încredere în steaua sa. dar a lăsat această scrisoare. camarade ! Pe dumneavoastră v-a aşteptat domnul căpitan al Gărzilor Majestăţii sale. Cavalerul luă grăbit scrisoarea şi citi : „Domnul de Guitaut va aştepta mîine dimineaţă. pe tînărul gentilom care i-a cerut audienţă. Într-adevăr. Trecură podul şi. El se despărţi de ea cu destul regret. — Bine. Apoi luă şi hăţurile în mînă. ar zice că mi-am găsit deja Ariadna !” Atunci. Regina? — Da ! — Nu a putut să vă aştepte. zise tînărul. la prima oră. mînată în goană de un soldat încins cu sabie şi cu eşarfă de mătase. tînăra îi promisese să se facă avocatul lui în faţa domnului de Guitaut. Dar tocmai în clipa cînd ieşea din Luvru. o ridică pînă în scaun şi se aşeză alături. sprijinindu-şi tovarăşa. spre a-i fi înmânată fără întîrziere”. îi recomandă să aducă neapărat caseta. care sta alături de o domnişoară în rochie de mare gală. ceea ce însemna cîştig sigur de cauză. în zece minute. dar mult mai mult în ajutorul oferit de protectoare. După cum prevăzuse Cavalerul ora audienţei trecuse. nu putem spune că Tancred era supărat de întîrziere. VI JEFUIT 60 . oricît de grave ar fi fost interesele care îl aduceau aici. Totuşi. el se auzi chemat de o santinelă : — Hei.— Nu sînt oare paladinul dumneavoastră ? Şi el gîndi : „Dacă m-ar vedea Cyrano. dar fără vizitiu şi fără lachei la spate.

deşi ora era înaintată. lăsînd la o parte spada lui lungă care-i zăngănea lovindu-se de călcîie. tinerelul porni să-şi găsească un adăpost. putem spune că aceasta era un obiect de muzeu. locul ei ar fi fost mai degrabă la hala de vechituri. Fără îndoială. luară în zeflemea.. băieţii de la grajdul „Calul Bălan" — celebrul castel din strada Delfinului — văzuseră coborînd din birja de Artois un frumos militar cu ochii cenuşii. Figura sa plăcută părea să fie singura sa avere. Şi. îmbrăcată cu o piele scorojită şi jupuită în multe locuri . care. el naufragiase în plin centrul unui vechi cartier de şcoli. După ce rătăcise îndelung prin acest Paris pe care nu-1 cunoştea şi se pierduse de mai multe ori prin acest labirint de străzi încîlcite. Am văzut că nu-şi pierduse timpul degeaba ! Cu o seară înainte. pe trei sferturi desfăcută. Acolo. Bineînţeles că rîndaşii de la „Calul Bălan" vedeau altfel lucrurile. Dar era scris ca eroului nostru să nu-i meargă toate din plin şi fără piedici. cu închizători groase de fier mîncate de rugină.. cu păr castaniu şi chip naiv. nu avea decît un geamantan sărăcăcios pe care-1 ţinea mereu în mînă şi de care refuza cu încăpăţînare să se despartă chiar şi pentru o clipă. grijile meticuloase ale acestui călător pentru o cutie prăpădită . nam fi fost surprinşi văzînd pe Tancred cum apăra valiza care o fereca împotriva oricărei mîini străine. acest gest brusc ar fi stîrnit o simplă tîrguială.. . care cunoaştem istoria miraculoasei casete. De aceea. căci. îi conducea destinul. „Aici ar fi potrivit" gîndi călătorul. se opri în dreptul cumetrei. Gazda se afla tocmai în poartă. în faţa zidurilor scorojite ale colegiului Navarrei zări o căsuţă veche. de fapt. Făcut de oricare altul. muntele Sainte-Genevieve. În această stare jalnică şi. Cavalerul nu sosise la Paris decît în ajun. scoţîndu-şi pălăria. după spusele sale. sub efectul solicitudinii acestei stele.Aşa după cum îi spusese lui Cyrano.. Noi. pe faţă.

— La naiba ! Nu înţeleg nimic din toate poveştile dumitale. El înţelese că era aşteptat în această casă. Cît despre acest Bernard. Femeia se îndoi o clipă. Cavalerul nu mai avea însă răbdare . 62 . — Atunci. cu faţa speriată.. cu multe semne misterioase. — Ţi-aş fi spus-o de mult. întovărăşită de o mimică expresivă. Acolo. avertizaţi-1 să ia bine seama şi nu uitaţi să adăugaţi : „Suflă pentru moment un vînt rău !" Această ultimă frază. îşi amintea aproape cuvînt cu cuvînt ultima recomandare a acelui misterios domn Bernard. cumătră. întrebă într-o doară : — Dar. De azi dimineaţă e liberă camera domnului Bernard. pe care întîmplarea îl amuza. bătu din picior şi strigă : — Opreşte-te. ce doriţi de la mine ? zise ea. ce-mi tot descînţi cu vîntul rău şi cu domnul Bernard ? — Aşadar. Tînărul. fu spusă pe un ton de mare taină.Nici nu apucese el să-i spună primul cuvînt. Vin din armată şi caut adăpost pentru noapte... cînd femeia. regretîndu-şi limbuţia. de ce te-a părăsit acest domn Bernard ? — Nu ştiu. Gazda se felicita că 1-a recunoscut după aerul lui ele om abia sosit din provincie. — Cînd va veni persoana aceea.. se linişti şi zise: — A ! căutaţi un culcuş? Picaţi numai bine. nu pe dumneavoastră vă aştepta el ? zise ea. aud pentru prima dată numele lui. Din fericire. dar văzîndu-1 atît de naiv. îl apucă de braţ şi-1 trase în umbra unui culoar. ea îi ţinu un foarte lung discurs. Că un oarecare domn Bernard anunţase sosirea lui. Cumătra îl măsură o clipă cu un ochi neliniştit. ia spune-mi. dacă m-ai fi lăsat să vorbesc.

prin Chatelet. Mîine voi fi bogat!” O oră mai tîrziu. care se culcase pe jumătate îmbrăcat. El nu uitase că originalul lui prieten trebuia să-1 prezinte frumoaselor sale preţioase din Piaţa Regală şi ardea de dorinţa să lege cunoştinţă cu această lume stilată.. Fluierînd un mars de război. îşi aranjă toaleta. Ariadna. fără a pierde timpul. pierduse întîlnirea cu căpitanul gărzilor majestăţii sale. . Nu uită să menţioneze nici caseta. Cavalerul se feri de Pont. nici să scrie cele două cuvinte de recunoaştere : numele unui oraş şi data pe care abatele i le dăduse în scris. condu-mă spre această cameră şi să terminăm. unde o ascunsese într-un teanc de rufe.— Nu cumva din cauza vîntului ? Gazda îl privi. dar fără să încerce cel mai mic regret. După aceea. Cavalerul. apoi.. şi astfel ratase îndeplinirei misiunii. În schimb. nici enigmaticul domn Bernard nu veniră să-1 viziteze în timpul somnului. Am văzut cum a fost primit de domnul de Comminges. El visă pur şi simplu că norocul îl aştepta a doua zi la sculare. a fost împins de steaua sa spre Pont-Neuf. Cum l-a traversat de două ori. el încuie geamantanul şi porni spre Luvru. şi ajunse în cartierul şcolilor. Nici gazda. încredinţîndu-se că nu-i lipsea caseta din geamantan. Cînd ieşi din Luvru. regina . Dar nu-i nimic . a doua oară îşi aflase. care era să-i fie de două ori fatal. Şi cum apoi. avînd o întreagă după amiază la dispoziţie. Urcînd scara în spatele bătrînei. prima dată întîlnise aici un prieten. un pic dezumflat. plină din nou de şovăială şi nelinişte — Haide ! zise el scurt. Împlinirea norocului era deci amînată pe a doua zi.Neuf. dormea cu capul pe geamantan. merge pentru o noapte. Tancred se deşteptă în zorii zilei. gîndea : „Nu-i nici pe departe un palat casa asta. începu să scrie cererea de audienţă la domnul de Guitaut.

Atunci cînd ajunse pe înălţimea colinei Sainte-Genevieve.căreia poetul îi făcuse o descriere aşa de ademenitoare. începu să-şi răscolească sărăcăciosul bagaj... nici o urmă de spargere. nu era potrivit pentru asemenea împrejurări. cînd îl apucă un tremur : hainele şi lucrurile. Începu să-şi facă cu grijă toaleta. pe fund. Cavalerul încercă să se liniştească : camera era aşa cum o lăsase . se pregăti să îmbrace cel mai elegant costum pe care-1 avea. Atunci cînd oglinda îl înştiinţă că. Fără îndoială. pentru că nu avea. Aprinse o lumînare. — Nu se poate ! Trebuie să fie ! N-am căutat eu bine ! Nervii îmi joacă feste. figura sa îşi recăpătase întreaga graţie juvenilă. Deodată i se făcu negru înaintea ochilor şi o sudoare rece îi broboni fruntea. la căsuţa învecinată cu Colegiul din Navara. Cavalerul iuţi pasul.. drace ! Şi eu care credeam că am încuiat-o de două ori ! Dar abia ridicase capacul. în sfîrşit. în afara ţinutei de război. Dar alegerea trebuia să se facă rapid. şi valiza era în acelaşi loc. sui scara întunecată şi ajunse în camera sa.. Costumul său de mercenar. aşa cum şade bine unui tînăr care urmează să se prezinte în faţa unor doamne frumoase. Luă deci valiza şi băgă cheia în broască. Caseta ? ! Era singurul lucru preţios pe care-1 avea ! Ea nu putea fi decît acolo. le-a răscolit singur. dar care se resimţea puţin de pe urma numeroaselor sale escapade. aranjate de el cu atîta grijă. Cu febrilitate. cînd şi-a băgat mîna căutînd caseta. era deja noapte. excelent pentru a face faţă unor situaţii dificile. Grăbit de a-1 schimba cu o altă ţinută mai decentă. erau acum în mare dezordine : răsturnate şi cocoloşite. sub rufe. ca şi cum lear fi scotocit o mînă străină. — Hei. intră neobservat. Să mai caut! 64 . dar. decît o biată haină cumpărată de la un negustor din Arras. de altfel. era inutil : era descuiată.

Rămase cîtva timp istovit. În mintea Cavalerului. acest copil energic şi viteaz nu se putea lăsa zdrobit de o lovitură a soartei.. foarte palid. apoi punga. Pe măsură ce înainta în căutări devenea mai neliniştit.Cu mîinile tremurînd. Ca să presupun . murmură el. Prima lui mişcare fu să se ducă la gazdă. Cavalerul îşi şterse fruntea cu dosul mîinii : un strigăt surd urcă din străfundul său. părea să urmărească zborul inimoaselor sale vise spulberate. — Ce sînt pe cale să mai scornesc. îl prădase în timp ce el lipsea. era victima unui furt. sacrul depozit.. Caseta dispăruse !. el goli cufărul luînd lucrurile unul cîte unul şi scuturîndu-le pe fiecare în parte: la început hainele. tot norocul său. toate speranţele lui. Gazda trebuia să ştie dacă vreun străin intrase în cameră. Atunci. mai nervos... Tancred ridică din umeri... Cine putea fi acest individ dispărut brusc chiar în ajun şi care primea mesaje suspecte. ridicîndu-se drept. în înţelegere cu gazda.. oricît de puternică ar fi fost ea ? Răzvrătindu-se. Caseta sa. Nu putea fi un hoţ obişnuit. Atunci cine era ? Gîndul acelui domn Bernard îi trecu prin minte. care era întreagă. mai febril. în sfîrşit. Dintre toate ipotezele. Dar aceasta lipsea de acasă..” Adevărul începea să se lămurească. de data aceasta. Acesta ar fi furat banii şi hainele.. — Încet… calm. ajunse la fundul valizei. şi umblă după cutii fără valoare. Căzu. zdrobit pe un scaun.. apoi. pierduţi în zare. cu capul golit de orice gînd Cu ochii rătăciţi. sărăcăcioasa rufărie de corp. îşi zise el. asta este cea mai absurdă. ciudat hoţ acela care lasă neatinse hainele şi banii.. el se ridică în picioare. „Să fi fost un hoţ ? Hm.. gîndurile începeau să se ordoneze. Fără îndoială. Totuşi. Poate vreun spion sau vreun răufăcător care. cu inima bătînd să-i spargă pieptul.

Iată planul ! 66 . se simţi oarecum încurajat. Scotocindu-se prin buzunare. răsturnat şi răscolit.. am găsit şi cum. — Da.. fără casetă. E imposibil. îl va obliga pe mizerabil să-i restituie caseta ! Dar pentru a-şi atinge scopul nu trebuie să dea alarma. sau un altul. Prin ce ar fi putut stîrni lăcomia unui hoţ oarecare hîrtiile pe care ea le conţinea.... Bernard. ar trebui să cred că mă ştia în posesia casetei. cînd voi fi regăsit caseta.... Asta depăşeşte orice înţelegere.intervenţia acestui Bernard. Avea acum un obiectiv. Zgomotul.. O citi din nou : „Veniţi urgent. fără a avea în sprijinul său această probă materială. brutală. mototoli o hîrtie : scrisoarea domnului de Guitaut. Nu voi merge mîine la Luvru ! Nu-1 voi vedea pe domnul de Guitaut.. Nimeni în afară de el nu-mi cunoaşte încă secretul. avea să intre la bănuieli. şi mai ciudat : Cine ar putea să-1 creadă ? L-ar lua drept un impostor. caseta bătrînului mercenar. cu caseta.. scandalul nu puteau decît să-i compromită căutările. — Nu. lăsînd impresia că se lasă dus de nas şi prefăcîndu-se că n-a văzut nimic putea urmări mult mai uşor desfăşurarea lucrurilor. Luînd această hotărîre bărbătească. oricine va fi acesta. Nu i-am vorbit despre ea decît lui Cyrano. furtul. un intrigant de ultimă speţă. hotărî el. Şi asta mîine dimineaţă ! Cum va putea găsi el pe hoţ şi pe casetă pînă a doua zi ? Şi. preţioase numai pentru mine. Ea trebuie predată fără întîrziere”.. Să facă cunoscută dispariţia sa subită. nimic altceva decît caseta nu dispăruse.. cum să se înfăţişeze la Luvru ? Să povestească întîmplarea atît de surprinzătoare prin ea însăşi. un scop : să dea de urma hoţului şi cînd îl va avea în vîrful spadei.. Nu voi apărea în faţa lui decît cu fruntea sus. Atunci îşi mai recăpătă speranţa... aceasta era evidenţa. În ciuda oricăror fapte. Pe cîtă vreme. — Of ! făcu Cavalerul... flagrantă. Din cufărul deschis. Dacă gazda era complicea hoţului.

curajul care luptă şi forţa care triumfă. Trecu prin mai multe străzi şi ajunse în Piaţa Regală. Drumul era lung şi. nici dracul nu ne poate împiedica să dezlegăm această afacere !” Ah. Văzîndu-şi catrafusele aşezate pe pat. Cyrano îl aştepta în castelul de Rohan. porni. Îmbrăcîndu-se la repezeală... el se găsi într-o lume de basm. Dintr-o dată. Ce naiv sînt să dezarmez la prima încurcătură ce se iveşte în calea norocului meu. Casele somptuoase care încadrau superba piaţă lăsau să izbucnească în afară prin toate ferestrele o incomparabilă . Se simţea calm.. vor interveni şi alte piedici şi nu vreau să-mi mai pierd capul. îşi reaminti că trebuia să se îmbrace. stăpîn pe sine. avea revelaţia acestei eleganţe supreme care face din Paris capitala Universului. pe lîngă sabie. el îşi petrecu eşarfa. sărutînd eşarfa de mătase. Tancred se întoarse în cameră. să profit de sprijinul noului meu prieten. la această oră tîrzie. Ba e mai bine : sînt mai bogat decît eram ieri. Nu avu ipocrita modestie de a şi-o ascunde şi surîse mulţumit imaginii sale din oglindă. Dar Cavalerul îl parcurse iute. poate ?" adăugă el în sine. Apoi. acum am un prieten. Trebuie să merg acolo. El va fi de partea mea. Cînd zări Piaţa Regală.. încingînd sabia. căci... Cine ştie ? Poate că Cyrano va vedea mai clar decît mine în această afacere.Felicitîndu-se acum că nu a întîlnit-o pe suspecta cumătră în primele clipe ale disperării sale. şi o prietenă. se va ţine de cuvînt. nimic nu e pierdut. totodată. Astfel tînărul nostru avea o înfăţişare foarte plăcută. Cu Cyrano.. o acută uimire îl opri brusc. Sigur. „Nu schimb nimic din program. Ieşind din întunecatele străduţe ale cartierului Saint-Paul. întunecat şi deloc sigur. „Pe legea mea. pe deasupra tunicii sale de catifea brodată. iluziile tinereţii ! Nădejdea se întoarse în inima Cavalerului şi. Mi-a promis. pe lîngă steaua mea. trofeul din ajun.

strălucire. servindu-i de ghid şi pilot. în vacarmul luptelor. el se azvîrli înainte. ilumina chipurile alb trandafirii ale femeilor şi umerii lor dezgoliţi. în care dansau miile de lumini fantastice ale candelabrelor şi ale făcliilor din mîna lacheilor ! Explozia aceasta de lumină inunda frumoasa simetrie a faţadelor. îndrăzneala-i părea fără pereche. tumulul se domolea şi îmbulzeala înceta . se reflecta în geamurile trăsurilor. Dar îşi aduse aminte deviza aleasă : „Pînă la capăt" ! Această deviză. el. Parfumuri pluteau în aer. sub înaltele lampioane poleite. O muzică dulce în care se ţeseau o mie de sunete armonioase mîngîiau urechea. Pentru prima dată cunoscu teama. deodată. Totul crea în noapte o aură strălucitoare. Trecînd printre trăsurile care vărsau val după val de noi sosiţi. Cu ochii. urcă scările. această deviză îl însufleţi. mişcat mai mult de tăcerea religioasă dinăuntru. pe care şi-o repetase atît de des. agitaţia de afară se oprea în prag. alunecă printre grupuri. Cavalerul simţi cum îşi pierde siguranţa. Tînărul soldat. domnul de Bergerac. îl căută pe amicul său. Aici. pe şoptite aproape. cu furie de asaltator. timidul. decît de animaţia sclipitoare de afară. străbătu anticamerele. Avu un moment de şovăială. de-a dreptul în cer : în mijlocul castelului de Rohan. înlătură valeţii şi se pomeni. să înfrunte. Îmbătat. decît cele de pe cîmpul de luptă. stropea aurul ornamentelor şi al dulapurilor. 68 . respectînd sanctuarul în care cavaleri curtenitori şi frumoase doamne stăteau de vorbă. sub ploaia grenadelor şi în faţa strălucirii şarjei inamicului. avea. revenindu-şi. care avea să-1 introducă aici. focurile încrucişate ale privirilor femeilor ! Focuri mult mai de temut. se amesteca în masa întunecată a frunzişului. Pentru prima dată şi fără nici o pregătire.

Cînd trecu din al doilea salon în următorul, atenţia îi fu atrasă de un senior tînăr şi sclipitor, în haină de catifea neagra şi acoperit de dantele şi panglici. Acest personaj zglobiu trecea de la un grup la altul, făcînd aici un spirit, dincolo aruncînd o părere. Mişcîndu-se cu o graţie uşoară între rîndurile de fotolii, el le vorbea bărbaţilor şi surîdea doamnelor, cu o eleganţă supremă, de cel mai bun gust. Cavalerul rămase mirat. În acest senior, îl recunoscuse pe Cyrano ! Dar un Cyrano transfigurat, care nu avea nimic din bătăiosul singuratic de pe Pont-Neuf. Ai fi zis că, schimbîndu-şi hainele, şi-a schimbat şi felul de a fi şi, aproape, caracterul. Spadasinul şi pedantul dispăruseră : era acum gentilomul. Totuşi, oricît de completă i-ar fi fost metamorfoza, figura lui nu se schimbase, mai ales nasul. Şi tocmai după nas fu recunoscut de soldat. Numai că văzîndu-1 însufleţit în felul acesta cu ochii strălucitori, cu surîsul pe buze. Cavalerul constată cu o surpriză plăcută că prietenul său aproape că devenise un gentilom frumos. Văzîndu-1 pe tînărul său protejat, chipul poetului se lumină de plăcere. El îi veni în întîmpinare îmbrăţişîndu-1. Cavalerul ar fi vrut să-i spună iute cele întîmplate după despărţirea lor, dar poetul, fără să-i dea răgaz, începuse să-1 poarte printre grupuri, prezentîndu-l şi conducîndu-1 în această lume, nouă pentru el. Lume nouă, într-adevăr ! Şi ciudat ! Tînărul soldat candid se simţea aici ca într-o ţară străină. Manierele, tonul, subiectele de conversaţie, din care auzea frînturi în trecere, totul îl deruta. Mai ales limbajul ciudat care se vorbea aici — acest limbaj frumos, a cărui modă o lansaseră cei de la castelul de Rambouillet — care răsuna în urechea sa ca un jargon necunoscut. Tot trecînd din salon în salon, dus de mînă de sprinţarul domn de Bergerac, Cavalerul trecea pe lîngă grupuri profund ocupate în conversaţiile lor. Aici, într-o nişă largă, se vorbeşte politică :

— Ce gîndeşte regele despre asta ? — Regele s-a săturat de a fi primul dintre supuşi : de altfel el nu vede decît cu ochii domnului Le Grand, care e favoritul zilei. — Şi domnul Le Grand nu vede decît prin ducesa de Nevers. — Se poate conta pe Domnul ? — Ca întotdeauna : Domnul va promite şi nu se va ţine de cuvînt, Domnul va da înainte şi apoi se retrage şi pînă la urmă ne va trage pe sfoară. — Sînteţi necruţător, domnule de Gondi. — Cel puţm o avem pe regină ! — O, regina, este adîncită în rugăciuni, la bunele sale prietene, Carmelitele... — ...unde face penitenţe pentru păcatele pe care le-a comis... cu gîndul... Cyrano îl trase pe amicul său, spunîndu-i : — Abatele de Gondi se amuză ! În grupul celor preocupaţi de politică i se păru a recunoaşte pe cîţiva din marii seniori zăriţi la ieşirea din castelul de Nevers. Mai departe, în faţa unui şemineu măreţ, se discuta, literatură, un cerc de gentilomi se strîng în jurul unui personaj impunător, care, cu spatele la foc, conduce dezbaterea. Frumoasele Preţioase sorb cuvintele oracolului. — Domnul de Voiture face profeţii ! explică Cyrano. Să mergem mai departe. Mai încolo, un rînd de fotolii, încărcate de doamne, înconjoară un scaun rotund. O femeie mică, slabă şi brună, ţine o lecţie, subliniată de murmurele extaziate ale auditoarelor. Poetul nu se opri nici de data aceasta, dar murmură : — Aceasta, domnişoara de Scudery, îşi ţine cursul de geografie amoroasă şi explică tuturor acestor frumoase hotarele cuvîntului „tandru". Ajunseră, apoi în plin centru al reuniunii, în faţa unui cerc de doamne, îmbrăcate în ţinută sărbătorească. 70

VII BOTEZAT DE „PREŢIOASE” — Iată c-am ajuns, zise Cyrano. Cavalere, vei saluta pe stăpînele casei, doamnele de Rohan. Fără să lase timp tînărului să se reculeagă, el îl prinse de mînă şi, înaintînd zise, cu o plecăciune : — Doamnelor, iată-1 pe amicul meu, Cavalerul Tancred, de care vă vorbeam adineauri. El cere îngăduinţa să vă aducă salutul său. Toţi ochii se îndreptară spre noul venit. Roşind, adînc emoţionat, de faptul că era ţinta acestor focuri încrucişate, Cavalerul se înclină. Doamnele îl examinau cu atenţie, se aplecau una spre cealaltă şi schimbau impresii, în dosul evantaielor. Ducesa, ca o văduvă în vîrstă ce era, trecea drept mare cunoscătoare a bărbaţilor bine. Ea îşi spuse părerea cea dintîi : — Are un chip foarte plăcut acest soldat... merituos... — Soldat merituos ! suspină fiica sa, romanţioasa Margareta de Rohan. Mie îmi vine să cred că este, mai degrabă, vreun mare senior, venit icognito. — Nu este dumnealui, tînărul erou despre care ne povesteaţi, domnule de Bergerac ? se informă, afectat, doamna de Guemenee. — Chiar dînsul e, prinţesă. Omul care a ţinut piept întregului Pont-Neuf ! Şi căruia eu îi datorez faptul că mai sînt încă în viaţă şi că mă bucur de plăcerea de a vă admira. Superba blondă de Guémeněe aţinti asupra viteazului tînăr privirea ochilor săi de catifea. — Ce spuneţi despre asta, abate ? întrebă ea, întorcîndu-se spre un omuleţ cu chipul prosper, negru la păr şi la piele şi cu picioarele strîmbe. Abatele de Condi îşi plimbă jur împrejur privirea lui de miop. Privirea îi trecu peste Cavaler, părînd că nu-1 vede, şi-1 fixă pe Cyrano.

— Dragul meu, îi spuse cu un aer mulţumit, dacă isprava dumneavoastră de pe Pont-Neuf este destul de frumoasă, trebuie să vă spun însă că tocmai am aflat alta, adineauri, în faţa căreia veţi coborî steagul. În această lume mică, al cărui zeu era, abatelui nu-i plăcea să fie eclipsat nici ca spirit, nici ca frumuseţe. Atenţia binevoitoare a doamnelor pentru Cyrano şi pentru protejatul său îl supăra, ca şi cum i s-ar fi furat din drepturi. — Haideţi să vedem ! îl provocă poetul, cu un zîmbet sceptic. — Fiţi judecători dumneavoastră, doamnelor !... Iată povestea, aşa cum am aflat-o de la Noirmoutiers, care era de faţă... şi care şi acum are nevoie de odihnă... Lucrurile se petrec pe acelaşi Pont-Neuf, unde a avut loc şi confruntarea dumneavoastră, prietene Bergerac, dar de data aceasta, totul i s-a întîmplat Domnului şi şleahtei sale. Şi spiritualul abate, cu acea vervă înfocată al cărei secret numai el îl avea, începu să povestească aventura Domnului, care, protejat de ceata lui, oprise cu forţa trăsura unei tinere fete, fiind însă nevoit să coboare mai iute decît urcase, îmboldit în coaste de sabia unui necunoscut. El povesti în amănunt schimbul de cuvinte care a urmat şi învălmăşeala în care Noirmoutiers primise, în ceea ce-1 priveşte, o lovitură de sabie în umăr. Alte conversaţii încetaseră : admiratorii domnului de Voiture şi ai domnişoarei de Scudery, alipindu-se grupului politicienilor, în spatele povestitorului formaseră un nou grup, care asculta cu atenţie. Ai fi putut spune că succesul era desăvîrşit. Cyrano asculta iritat... — Noirmoutiers, el însuşi, rîde de se speteşte! urmă abatele. Declară că n-a vrut să întoarcă lovitura de sabie primită şi că nu a putut vedea nici mutra amuzantă pe care a făcut-o Domnul şi al său La Rivière. Închipuiţi-vă că acest netrebnic — e vorba de La Rivière — căutase scăpare din învălmăşeală, tocmai în spinarea calului de bronz. Or, 72

care ţipa. fără convingere. în definitiv ? Să abată atenţia doamnelor şi mai ales a frumoasei Guéménée de la acest tînăr Cavaler. Rîsetele zglobii ale doamnelor subliniau acest tablou viu colorat. în vreme ce inteligenţa. putea fi de mare preţ. clar şi precis. jubilînd : — Cum Domnul se mira că există cineva în Franţa care nu cunoaşte pe fratele Regelui. se repezise să-1 pedepsească. necunoscutul i-a adresat doar un cuvînt în chip de compliment. Ce urmărise el. — E foarte posibil. Abatele. — Scurt. Unii chiar aplaudară. continuă de Gondi. atingîndu-şi ţinta. striga după ajutor. se jelea. pe cît fusese de viteaz. — Hm ! zise Cyrano. care ţinea piept singur gărzii. dar cuvîntul care doare mai rău decît o lovitură de sabie. succesul era total : duritatea cuvintelor primi aprobarea generală. poetul făcea tot felul de grimase. şi-a avut şi dumnealui partea sa de cîştig. care începea s-o intereseze. dar vocea îi fu acoperită de protestele generale. Arâtîndu-se tot pe atît de inteligent. Un freamăt trecu prin mulţimea nerăbdătoare. Slujinduse de sabie ca de o frigare. Abatele reluă deci. Indispus că faptele protejatului său treceau definitiv pe planul al doilea. ca şi cum ar fi fost de faţă la întreaga întîmplare.îndrăcitul. — Cît despre Domnul. Ele agitau evantaiele şi clipeau din ochişori. îşi freca mîinile de satisfacţie. Eu sînt soldat şi nu-i cunosc decît pe cei pe care-i întîlnesc pe cîmpul de luptă !” De data aceasta. . necunoscutul i-a ripostat exact aşa : „Nu trebuie să vă surprindă. îl împunsese pe gogoman. mai ales cînd se unea cu vitejia. zise Scudery. şi nu cea mai mică. indignat de această profanare. Domnul era dispreţuit. scandă Voiture.

Şoapte prelungi salută această sosire senzaţională şi Tancred auzi numele acestora plutind pe toate buzele : — Doamnele de la Nevers. Ah ! cîte nu se spuseseră.. pe cuvînt de onoare. Şi. Cugetarea prinţesei îi arătase că se străduise degeaba. ducesa de Rohan redeschise conversaţia : — Păcat. sub evantaie! . trei doamne intrară în cerc. Cînd zgomotul acestor prezentări se domoli.. înconjurate de o curte strălucitoare de gentilomi... cu care ne delecta abatele. iată. Secătura venea într-adevăr. prietena sa din castelul de Nevers. Această Guéménée ! Numai ea putea îndrăzni să spună aşa ceva ! . frumoasele mele. — Pe legea mea. doar o întîmplare nefericită de dragoste a sărmanului Domn ! 74 . — N-are importanţă acest amănunt. în cîteva clipe. Dar respiră uşurat. mormăi el. vine Noirmoutiers.. printr-o coincidenţă bizară. Ce seară minunată. că aţi întîrziat.— Ia spuneţi-mi.. dezamăgit. — Ah ! abatele-şi număra victoriile şi cuceririle ? — Nu !. întrebă o doamnă. în ceea ce mă priveşte. Domnul de Cinq-Mars. suspină blonda prinţesă. Cavalerul păli uşor.. Între cele venite el recunoscu pe tînăra din trăsură. pentru a le primi. eu de necunoscut aş vrea să dau. cine era acea domnişoară ?. care vă va spune poate mai mult. abate.. prevestind un început de scandal îi tăiară cuvîntul... Şuşotelile. şi Domnişoara de Cernay. cînd Gondi spuse — Noirmoutiers este discret. Bănuiesc că ştiţi cine anume era persoana pe care Domnul. ce senzaţii puternice ! Abatele îşi muşcă buzele. Ducesele se ridicară ceremonios în faţa noilor venite.. Aţi pierdut o anecdotă galantă. cu braţul legat de gît. în acelaşi timp cu el. Cavalerul tresări. nu ştiu nimic mai mult. Dar. Nu mi-a spus numele..

rînd pe rînd. — Şi cine este nefericita. priveau în toate părţile. o văzu pălind şi roşind. dar şi cu mîna întinsă. Tînăra respiră uşurată. În acelaşi timp. încît acesta avu o strîmbătură. pe care-1 recunoscu. Iar tînăra schimbă cu salvatorul său. — Asta ne-o va spune Noirmoutiers. în bucuria de a o vedea pe necunoscută scăpînd de primejdie. Cu o mişcare instinctivă. — Cine. cu aerul său impertinent.Cavalerul. tu ai făcut toate acestea ? zise el îmbrăţişîndu-şi prietenul. neliniştită şi rugătoare totodată. Cyrano simţi mîna prietenului său încleştîndu-i-se de braţ. — Aşadar tu. cu zîmbetul pe buze. pe care Domnul o dezonorează cu atenţia sa ? întrebă Cinq-Mars. care nu o scăpa din ochi pe necunoscută. strîngîndu-i-o puternic. dar. nu sînt cuvinte pentru a arăta bucuria puternică în care-1 aruncase această veste. Apoi zîmbi : — Doamnelor. Noirmoutiers privi încîntat cercul agitat al auditorilor şi. Cavalerul făcu un pas înainte. Cavalerul. Cum ? Acest tinerel ţinuse piept atîtor gentilomi şi scăpase teafăr chiar după ce luase în derîdere pe Domnul ? Iată ceva extraordinar ! Cît despre Cyrano. Toată lumea se agita. . pe furiş. apoi Noirmoutiers înaintă spre adversarul său. cine ? se auziră nenumărate voci. Se făcu o linişte deplină : unii aşteptau. — Pe legea mea. dar văd aici pe cineva care vă va spune totul mult mai bine decît pot să o fac eu. roşind. apucă această mînă încurcat. o privire lungă. fără să înţeleagă ceva. Fu o adevărată lovitură de teatru. pe Cavaler şi pe protejata sa. Toţi ochii se îndreptară spre secătură. chiar pe acela care a scăpat-o pefrumoasa necunoscută din mîinile noastre. începu el vesel. Recunoaşteţi că el e cel mai indicat să ne spună numele acesteia. mi-ar plăcea să satisfac o curiozitate atît de legitimă. el mulţumi gentilomului pentru discreţie.

uneau pe domnul Le Grand — aşa era poreclit domnul de Cinq-Mars. el era acum de-al casei. Convorbiri ţinute în unele colţuri mai retrase. numai pentru cîteva ore. el era. Probabil că tînăra domnişoară era amestecată în evenimente misterioase. jubilînd.— Oh. fiecare sărbătorea pe tînărul erou. de unde el deduse că această ieşire mondenă nu era decît un pretext. pe care soarta părea că se amuză tot scoţîndu-i-o în cale. Apoi. care ştiuse să îmbine cele două titluri de glorie. acum ce credeţi despre sfîrşitul povestirii dv. Auzise pe o doamna cerîndu-i veşti despre protectoarea sa regală. Din această clipă. întorcîndu-se pe călcîie. îndreptîndu-se spre viitorul cardinal de Retz : — Uite. Cit despre Cavaler. Cyrano. el era şi nu spunea nimic. domnule de Gondi . saloanele se umplură de un tumult vesel. dar clarvăzătoare : — Iată un om care va ajunge departe. ? Abatele îl fixă îndelung pe soldat cu privirea lui mioapă. Conversaţiile lăsaseră locul unui entuziasm general. naşterea încă nu eclipsa meritul iar o bună lovitură de sabie sau o replică fericită ţinea loc de avere. Anne de Gonzague-Nevers Dar ea mai şopti şi cîteva cuvinte în taină. marele scutier şi fa76 . El ştia acum că se numea Claire de Cernay si că era domnişoară la curtea reginei. se mai şi exagerează ! răspunse acesta modest. Ei. austera Mînăstire a Carmelitelor. Răspunsul îl făcuse să afle că ea tocmai părăsise. murmură el. ca să însoţească în lume pe prietena sa. — Ba deloc ! Tu exagerezi acum. Grupurile se amestecaseră. Însă Tancred se silea să nu piardă din vedere dulcea apariţie. îl plimba prezentîndu-1 tuturor : — „Cavalerul Tancred ! Salvatorul meu ! — Adversarul Domnului ! — Campionul Regelui Henric ! — Protectorul virtuţii ! — Prietenul meu !" Şi cum în epoca aceea. departe de zgomotul general.

Trebuia deci să se mărginească să schimbe. deci. un nume de război potrivit gustului zilei. Trebuiră. Se cuvenea. pentru că adăugă : Mă înşel eu ? îmi pare că jucaţi un joc primejdios ? — Ce bănuiţi ? zise ea iute. Dar discreţia îl ţinea departe de ea. Domnişoara de Scudéry propuse : — Polydamas ! Dar frumoasa Guéménée se împotrivi. în faţa colegiului Navarei. Totuşi. El îi arătă eşarfa pe care o purta încrucişată pe piept. cînd îşi dădu seama că erau priviţi. la nevoie. deci să se despartă în grabă. cu prietena sa priviri complice. luaţi-o pe a mea ! — Asta s-ar putea întîmpla.era domnişoara de Scudery. ca şi tînărul cavaler să se bucure de această consacrare a adoptării sale şi primi. Cineva observase că tînărul erou nu avea nici un nume . această spirituală domnişoară lansase moda numelor împrumutate din istorie şi din mitologie. — Nimic. îi zise ea şoptit. Ea nu se pricepea mult într-ale literelor si nici nu era de acord cu acel . — Priviţi. întîmplarea îi apropie : — Încă o dată. Nu fu prea uşor să i se găsească un nume potrivit. nu v-am părăsit deloc culorile. Noirmoutiers. Dar simt.voritul Regelui — cu Gondi. printr-un nou botez. la un moment dat. Trebuie sâ şlim că în romanele sale. de departe. — La Barbette ? întrebă ea mirată. Nu erai cu adevărat demn de glorie decît atunci cînd îţi schimbai numele de familie cu una din acele denumiri bizare şi ridicole care păreau a fi culmea eleganţei. îţi mulţumesc. toţi amatorii de conversaţii politice ai salonului. Tocmai voi s-o întrebe de unde cunoştea numele gazdei sale. ghicesc ! Dacă aveţi nevoie de o sabie devotată şi sigură. O întrebare îi ardea însă pe buze. Tînărul ar fi dorit să poată oferi aceleia care fusese tovarăşa lui timp de o oră. sprijinul braţului şi săbiei sale. — Mă găsiţi.

— Iată numele ! strigă din nou Cyrano.. adăugă romanţioasa Rohan. care să fie în acelaşi timp galant şi misterios. — Şi candid. De aceea. Astea sînt nume din poezia pastorală.. — Misterios. şopti Guéménée..ideal subtil de dragoste platonică. 78 ..războinic. viguros. — Iată un cuvînt care spune totul. care se potrivesc cel mult pentru îndrăgostiţii voştri sfioşi. Acest tînăr însă. mai eficiente nu poate primi decît un nume bărbătesc. — Cavaleresc. — Ce părere aveţi. singurul nume care i s-ar potrivi este acela care lasă loc oricărei surprize şi oricărei speranţe : MISTER.. fără să se încurce : — Are dreptate domnul de Bergerac... — Aventuros. Domnişoara de Cernay. Acestor fleacuri. zise frumoasa Guéménée. căreia îi fusese adresată această denumire familiară.. suspină sensibila Margareta. Mister ! Cavalerul Mister ! Toată lumea aplaudă. epic ! — Şi gingaş. care aduce femeilor servicii. darling ? întrebă ducesa. de acord cu observaţia. — Un nume care să se potrivească unui prinţ deghizat.. Prietenul său a dat dovada de multă îndrăzneală şi de o rară discreţie. — Elegant. asta ne trebuie. Înflăcărata ducesă de Rohan. însă voi să iasă din umbra unde se găsea pentru a-1 mîngîia cu privirea ochilor săi frumoşi pe chipeşul cavaler... roşi puţin. Răspunse deci. ea le prefera plăceri mai vii. pe care prietenele sale îl lăudau din cale afară. — La naiba ! zise ea. continuă — . şi lasă să se înţeleagă multe alte lucruri. strigă Cyrano. ai căror ochi sclipiră rapid pentru a ascunde sarcasmul privirii.

îşi zise acesta în sine. — Trebuie să vă vorbesc fără întîrziere. sub auspiciile dublei şi preţioasei înrudiri a viteazului său prieten Cyrano şi a încîntătoarei sale necunoscute. îşi schimbă numele de Tancred pentru acela mult mai răsunător de Cavalerul Mister. îndată ce i se oferi un răgaz. plină de toată duioşia inimii sale prea pline. Cavalerul o salută pe frumoasa sa naşă. Tonul său grav îl izbi pe poet. îndreptîndu-se către Gondi. Claire de Cernay. îi arătă mulţimea care îi înconjura. — Ce s-a întîmplat ? spuse el neliniştit. sînt ruinat ! — Cum ? ! — Mi s-a furat caseta ! — Drace ! exclamă Cyrano. micul soldat... gîndindu-se la sărăcia şi singurătatea lui. drept răspuns.. iute. Apoi. mi s-ar fi potrivit mai bine.. accentuă poetul în zeflemea. descurajat : — Prietene. Îndată ce fură singuri în piaţă. Dar tînărul. o furtună păru că-1 frămîntă. — Cavalerul Mizer. în singurătatea grădinilor pustii şi pierduţi în umbra nopţii. Ce înseamnă asta ? Cine îndrăznea să se atingă de salvatorul său ?. — Iar abatele va oficia. Sprîncenele i se încruntară. şopti el. gasconul întrebă : — S-auzim. În beţia triumfului pierduse o clipă noţiunea situaţiei sale. dar.. cei doi prieteni îşi luară rămas bun de la gazde şi părăsiră adunarea. se grăbi să se folosească de el pentru a-1 trage deoparte pe Cyrano. Se hotărî iute : . Şi astfel. ce este ? Tancred îngăimă. — E drept ! Vino după mine ! Cu o privire de regret şi de adio.— Domnul de Cyrano va fi deci naşul şi domnişoara de Cernay naşa.

Vino ! Trebuie să-i părăsim o clipă pe Cavalerul Mister şi pe credinciosul său prieten şi să ne îndreptăm tocmai în cealaltă parte a Parisului. unul cîte unul. ! Şi izbucni vijelios în ameninţări.— Ah. ţi-au furat cutia. Omul este aşezat într-un fotoliu adînc. sau sărmani călugări capucini în rasă brună şi sandale prăfuite. nu doarme decît în aparenţă. o clădire mică în stil italian.. prinzînd mîna prietenului. nu acelaşi lucru se întîmplă şi în partea opusă. la marginea grădinilor Luxemburgului. Cartierul mănăstirilor şi al marilor palate senoriale este adînc adormit la ora aceasta. Peste tot domneşte liniştea şi singurătatea. care dă de bănuit. Înşelătoare aparenţe ! Dacă acelaşi trecător ipotetic i-ar putea vedea întruniţi în sala joasă unde se furişează rînd pe rînd. De altfel. Ei bine. în îngusta şi întunecata stradă Vaugirard. Iar. dar deodată se linişti şi concluse scurt. Sînt oare personaje suspecte ? Vom vedea îndată. un fel de aer de familie. el ar descoperi cu mirare. din cînd în cînd. pe dumnezeul meu. în imprecaţii şi tot felul de blesteme . Trecătorul întîrziat care i-ar întîlni pe aceşti plimbăreţi nocturni. La primul etaj al clădirii — care nu este alta decît castelul d'Aiguillon — într-un mic cabinet strîmt şi sobru mobilat. mormăi el. un om stă de veghe în faţa unui birou încărcat de hîrtii. pe cuvîntul de onoare al lui Cyrano.. tăcute personaje. poate că nici nu ne îndepărtăm în chipul acesta prea mult nici de ei şi nici de noile lor cunoştinţe. unde lasă să răzbată înspre grădini luminile vagi ale mai multor ferestre. după înfăţişarea lor i-ar lua drept nişte burghezi cumsecade şi negustori cinstiţi. 80 . se întredeschide şi o mică poartă prin care pătrund înăuntru. Totuşi. Dacă faţada dinspre stradă zace în întuneric. — Nu ne rămîne decît s-o regăsim.

se pierde. întrebă stăpînul cu un ton nerăbdător.ca să ceară întoarcerea în Franţa a reginei-mame. Această figură lugubră scutură un clopoţel. Aceasta este opinia unanimă. ai putea să-i dai aceeaşi vîrstă ca şi stăpînului său. — . Un bătrîn ? Uitîndu-ne mai bine. Léon Bouttilier de Chavigny. amîndoi seamănă. înconjurată de şuviţe cărunte care scapă de sub tichia de prelat. Secretar de Stat. VIII MINISTRUL ROŞU — Ei bine. lată şi înaltă. Acesta are abia treizeci de ani. înfăşurat într-o manta bogată. monseniore. De altfel. gura poruncitoare. Tocmai am terminat descifrarea lor.. aceeaşi aparenţă de gheaţă. din expresia de tristeţe întipărită pe chipul său. Căci totul este mohorît într-însul : ochii. Vocea poruncitoare a cardinalului se ridică : — Avizul domnului cancelar şi al întregului Consiliu este împotriva acestei întoarceri periculoase pentru pacea statului. De unde-i vine atunci această aparentă bătrîneţe ? Fără îndoială. un om a intrat şi s-a oprit în picioare în faţa lui într-o atitudine plină de respect. aceeaşi ţinută gravă. privirea. I se vede numai fruntea. Lumina slabă a unei lămpi cade peste capul său plecat. cardinalul duce de Richelieu — stăpîn al regelui şi al regatului Franţei — şi celălalt. La chemarea lui. domnul consilier..în care corpul său slab. — Ştiu. . Buzele par a nu îngădui surîsul. s-a terminat cercetarea curierului secret ? — Încă nu. deşi după înfăţişarea lui severă.. Simplă coincidenţă totuşi. vedem totuşi că omul acesta a trecut de curînd pesţe cincizeci de ani. Aceeaşi fizionomie întunecată. Au sosit veşti din Anglia.. regele Carol ne trimite un ambasador. Fiindcă unul se numeşte Eminenţa Sa. Singuraticul personaj îşi înalţă capul o clipă şi noi putem distinge figura îngrijită a unui bătrîn.

. fără să mai aştepte şi rezultatul acestei cereri. domnului Le Grand. insinuă din nou Chavigny. aleasa inimii sale.. Duşmanii statului nu au un sprijin mai bun decît pe.. 82 . domnul Le Grand. — El n-a răspuns acestei somaţii. cardinalul săltă capul. Consiliul s-a pronunţat în unanimitate. Supuşii săi lau întâmpinat strigîndu-i : „Trăiască Monseniorul Duce împreună cu cele două soţii ale sale !" Carol al IV-lea de Lorena părăsise pur şi simplu la Paris pe ducesa Nicole.. Altceva ? — Ducele protestează în taină împotriva tratatului. Încă o dată. Iată... îşi luase de acum o altă soţie. de ce bunii loreni. Richelieu continuă : — Ce noutăţi din Lorena ? — Ducele Carol s-a întors în statele sale. şi în această privinţă. — Şi din Sedan ce veşti avem ? — Nimic nou. Contele de Soisson refuză mereu să se întoarcă dacă Eminenţa Voastră nu-i pune la dispoziţie armata din Alsacia.— Mai puţin vocea domnului Le Grand. pe principesa Beatrix de Cantecroix. Cardinalul nu-şi putu împiedica un uşor surîs : — Bine l-au mai primit nebunii !.. — Dacă se va încăpăţîna pe mai departe. Consiliul a hotărit să-1 acuze de les-majestate ! În unanimitate ! — Cu excepţia. Cere ca sora lui să fie primită la curte ca soţie a Domnului. De altfel. — Mai puţin vocea.. salutaseră întoarcerea ducelui lor prin acel strigăt neobişnuit. domnului Le Grand. care nu doreau să se facă de rîs. cerînd tribunalului să constate nulitatea căsătoriei lor şi. — Acestuia îi stă foarte bine şi văduv. — Ducele de Bouillon a fost somat să-1 alunge din ţinutul său. — Ştiu ! zise el cu amărăciune. pe care i 1-a smuls Eminenţa Voastră. ministrul se prefăcu că nu aude. monseniore.. Fără să bage de seamă această rectificare şoptită în surdină de confidentul său. De data aceasta..

Chavigny. Cu un aer dezamăgit şi plin de dispreţ.. Deodată. se opri în faţa sobei înalte şi. El tăcu o clipă. e tocmai pentru că.. Favoarea de care se bucură Cinq-Mars încurajează toate îndrăznelile şi stîrneşte toate speranţele. Dacă pretutindeni voinţa noastră se izbeşte de piedici. domnul Le Grand este creatura Voastră şi mă îndoiesc că ar avea îndrăzneala să muşte mîna care 1-a scos din neant. dar cardinalul nu-1 mai asculta decît pe jumătate. Şi totuşi. pierdut într-o meditaţie adîncă. Cu paşi neliniştiţi. cardinalul completă : — Oh. recunoştinţa celor mari ! — În orice caz. fiul credinciosului d'Effiat! — E un ambiţios ! La auzul acestui cuvînt. Richelieu se ridicase. neîntrerupt. Crede-mă. Chavigny. raportul. apoi urmă cu o voce amară : — Ştii că el a îndrăznit să dea sfat Majestăţii Sale să fiu înlăturat ? Chavigny căută să protesteze : — Înlăturată Eminenţa Voastră ? ! Duşmanul nu putea alege alt moment mai neprielnic : nu e mult de cînd laţi acoperit de glorie pe regele Ludovic al XlII-lea ! — Oh. Gîndul lui era în altă parte. întorcîndu-se.. dar cardinalul se stăpîni şi întrebă cu un alt ton : — Apropo ! A venit raportul din Chantilly ? — Încă nu. simt pe omul acesta cum îmi scapă din mînă din ce în ce mai mult. secretarul de stat. se ştie prea bine. el e acel mic Cinq-Mars. Monseniore. cu fruntea brăzdată de cute groase. ca şi cum s-ar fi simţit înţepat în călcîi.Un tremur uşor îi vibra în glas. continua.. cineva îndrăzneşte să apere în faţa regelui cauza duşmanilor noştri. spuse : — Vezi tu. Chavigny.. încă n-am terminat cu duşmanii. el străbătea cabinetul de la o margine la cealaltă.. orgoliosul ministru tresări şi strigă : . recunoştinţa celor mici !.

femeile i-au mîncat capul! — Vai. ca un val înspumat de peretele stîncilor. marele scutier Chalais plătise cu capul greşeala că s-a vîrît în asemenea intrigi. el deveni sarcastic : — Şi aşa.. Orice pofteşte.— Ambiţios ! E el în stare de aşa ceva ? Zi mai bine : amorezat. contra ta am luptat fără odihnă şaisprezece ani 84 . vocea cardinalului se sparse dureros. Numai ea ne-a silit la ruşinea să-1 vedem pe acest bezmetic cum ne stă alături în Consiliu. tocmai el are la îndemînă urechea regelui. îi tremurase în glas. un accent de mîndrie. Numai că acelea se numeau Anne de Austria şi Maria de Chevreuse. chiar de tandreţe. urmă bătrînul. Iată-1 ajuns mare scutier. — Tot ca Chalais ! Replica sună sinistru în gura cardinalului. am trăit să văd şi acest spectacol fără pereche : micul Cinq-Mars dîndu-şi cu părerea asupra afacerilor statului ! Unde a învăţat nenorocitul meseria asta ? Doar n-o avea pretenţia că nu citea decît istoria lui Cyrus cel Mare prin bucătării. Se ştie doar că ducesa Maris. — Cîte n-am făcut eu ca să mi-o apropii pe aceea care putea să-mi deschidă inima ferecată a reginei. Înainte cu şaisprezece ani. — Da. Orgolioasă Chevreuse. la sfîrşitul carierei mele.. el e mînat de femei. Urmînd. doar ea gîndeşte şi vorbeşte în locul lui. Cardinalul clătină din cap a dispreţ. unde se ascundea cu rîndaşii şi fetele din casă şi de unde l-am scos eu la vedere. Pe cînd azi.. savanta şi perfida aceea de Nevers. neîmblînzita sa inamică de odinioară. i se acordă. Gîndul acesta aţîţă pînă la culme mînia lui Richelieu . Cînd pronunţase însă numele ducesei de Chevreuse. sau poate s-o fi citit în străduţele din Place Royale ! Ticălosul. suspină Chavigny.. Duhul lui sărac împrumută lumină de aiurea şi pretenţiile i le suflă cineva la ureche. ca şi Chalais.

— Ştii bine că e persoana despre care ţi s-a vorbit? — Da. răspunse el ferm. domnişoara Miton. E fratele bun al acelei comediante din Marais. apăru figura jovială a unui călugăr capucin. aşteaptă afară un om . — Monseniore. pasional.. se ascundea un suflet arzător. în cadrul ei. — Negustorul de lînă din strada Grenetail ? — Chiar el ! L-aş putea recunoaşte dintr-e mie : lung. pe suverana mea şi regina Franţei! Şi azi. Din pricina ta am umilit pe aceea care era totul pentru mine. Cineva bătu la uşă. îngînă el speriat. — Absolut deloc. te rog ! — Am parcurs cu el o bună bucată de drum şi chiar reuşisem să-i cîştig încrederea. îndrăzneţ şi lăudăros din cale afară. din adîncul exilului unde o ţin. Un secretar intră. Eminenţă. Personajul e foarte încrezut. slab. revenind spre călugăr.! I-am zdrobit pe toţi cei ridicaţi de tine asupră-mi. spune că vine din Sedan. Călugărul se înclină. ori Minon. — Monseniore. simt cum se tot ridică în faţa mea. încă puternică şi de temut! Chavigny îşi cunoştea stăpînul. nu vă temeţi cumva ? Dar cardinalul îşi revenise de-acum. Cardinalul se întoarse spre Chavigny : — N-am fost înşelaţi.. El ştia că. — Din Sedan ? Să intre repede ! Uşa se deschise şi. privindu-1 cu un ochi scrutător. Bunul părinte salută. dar nu am putut să-ţi domolesc ura. sub aparenţa rece de politician. — Continuă. puţin îmi pasă de numele ei! Apoi. apoi aşteptă să fie întrebat. — Vii de acolo? întrebă stăpînul. — Singur ? — Am întîlnit pe omul acela. L-am iscodit asupra înaltelor legături cu care se tot .

. de Beaufort. Aproape de Chalons. Trebuie cu orice preţ să dăm de urma acestui om. Călugărul continuă.. omul nostru s-a lăudat că este aşteptat aici de persoane foarte sus-puse. Sînt sigur că Cinq-Mars ţine legătura cu Sedan. — Nu a mai pronunţat şi alt nume ? — Despre Cinq-Mars spunea că-i este prieten. dovada îmi lipseşte. dar secătura mi-a scăpat printre degete. Cît despre de Bouillon. pentru că am împrumutat de la dragoni un cal bun. care m-a dus ca fulgerul.. stîrnindu-1 pe această temă.. — Ei bine. deşi ducele se pretinde prinţ suveran al Sedanului. numai să nu se fi strecurat deja în Paris.. am aflat că la Sedan el îi vedea în mod obişnuit pe domnii prinţi. ministrul avu o privire triumfătoare : — Cinq-Mars ! Eram sigur ! Se îndreptă brusc spre călugăr... Ascultă aici : ai avut în mînă pe mesagerul pe care l-aş plăti scump. — Nătărăule ! izbucni cardinalul mîniat. — Trebuia să pui mîna pe el ! — Asta am vrut şi eu. — Vom pune noi la punct această pretenţie.împăuna şi. Dar înainte să am eu timpul să şoptesc ceva cu şeful lor. dar dovada. Odată ajuns m-am informat la porţi : nu sosise nimeni care să aibă semnalmentele lui. monseniore. pe cine a numit ? — Pe domnii de Guise. am întîlnit un pichet de dragoni ai Majestăţii Sale. demonul spălase putina ! O luase la goană pe o şosea laterală şi cu bietul meu măgar nici nu puteam să mă gîndesc să-1 urmăresc. — Nu cred monseniore. De data aceasta. Cardinalul reflectă. el nu e decît duce. E suplu şi alunecos ca un ţipar... Vreau să cred că umbla să mă înşele. — De asemenea.. insinuant : 86 . Richelieu îl întrerupse brusc : — Despre cine vrei să vorbeşti ? Nu ştiu să fie la Sedan alt prinţ în afară de prinţul de Soisson. — Asta voiam şi eu să spun.

— Vom şti îndată şi asta. la ducesă. deci. aducînd o scrisoare de data aceasta. — Da. porneşti îndată la drum. — Orice-ar fi. el se va ascunde la vreun complice. cineva bătu încetişor în uşă şi acelaşi secretar apăru din nou. . Ia acest ordin scris : cu el vei avea la dispoziţie trupele pe care le-ai putea întîlni în cale.. — Voi depune toată stăruinţa. e timpul !. la drum ! Şi să nu vii decît cu omul nostru. La lucru. da. Este o viperă care se ridică în calea mea. Ţi-o spun eu : omul ăsta pregăteşte o trădare. iată-1 pe agentul nostru de pe Pont-Neuf. Nu va ieşi la iveală decît cînd se va crede uitat. — Ai citit clar : nu s-a întors la castel. Citeşte ! şi întinse consilierului său scrisoarea.. cît mai e timp ! În clipa aceea.. — Ar trebui să ştim pe unde şi-a petrecut ziua. dar regele s-a întors singur. Cinq-Mars nu s-a dus la castel. — Marchizul de Cinq-Mars o însoţea pe Majestaţea Sa la vînătoare. — Unde ? Ei drace. Eminenţă ! Dacă vrea bunul Dumnezeu. Cardinalul desfăcu plicul.. — De la Chantilly ! — În sfîrşit.. ministrul se îndreptă către Chavigny : — Ce-ţi spuneam eu ? Furtuna se apropie ! Trebuie să împiedicăm izbucnirea ei.— Din moment ce individul se ştie recunoscut. acasă la Nevers. pun eu mîna pe el ! Îndată ce plecă prelatul. Călugărul se înclină adînc.. — De unde vine ? îl întrebă scurt. Dintr-o privire citi cuprinsul şi faţa i se întunecă mai tare. Chavigny luă mesajul şi citi cu voce tare : — Regele a vînat. Acum.

— E treaba locotenentului civil.O figură suspectă se strecurase deja prin uşa pe jumătate deschisă.. — Va trebui s-o identificăm pe această necunoscută... căci. — Pe cine anume ? — Să vedem : domnul de Guise. căci calul era alb de spumă. — Asta e totul ? — Şi apoi a venit un călăreţ. altceva ? ! Agentul se opri nedumerit. Altceva ? — Un lungan strîmb şi un tînăr soldat.. — Toţi ! Toţi duşmanii mei ! Şi mai cine ? — A mai sosit şi o trăsură de la curte. Chavigny se înclină. — Cine era ? — Nu ştiu. Ce veşti aduci ? — Azi după amiază. soldatul.. începu poliţistul. Am văzut intrînd acolo doar gentilomi. nu. cu o tînără persoană. Monseniore. au intrat şi ei în palat. — Nu ne interesează asta. dar fără voia lor. a izbucnit un mare tărăboi... pe legea mea ! — Matahala acea strîmbă şi amicul ei.. — Cinq-Mars. Părea să fi alergat mult fără oprire. — Înaintează.. maestre Roussin. Pe altcineva n-ai văzut ? Gîndeşte-te bine ! 88 . Ah. — Nu. domnul de Beaufort. în faţa păpuşarilor. Un tînăr de statură mare. blondă. — Eminenţa Sa întreabă dacă nu s-a întîmplat ceva suspect la castelul de Nevers. şopti Chavigny. abatele de Gondi. căruia n-am putut să-i văd faţa.. — Altceva. îl întrerupse cardinalul scurt.. Pe cînd sosea. am auzit că i se cereau veşti din Chantilly.. dar era frumoasă ca un înger.

. — Cine-ar putea fi acesta ? întrebă cardinalul neliniştit. Guise cu prinţesa sa Anne. Domnul ! Ah. — Bine. — Fără îndoială. spre seară. .— Da. aşa că nu v-aş putea spune cine erau. prea strimt acum pentru a-i cuprinde nerăbdarea. presărată de reflecţii judicioase despre rostul poliţiei. un gentilom înalt. Sărmanul poliţist. — Şi au vorbit ei despre domnul duce de Orleans ? — Unul dintre ei i-a pronunţat numele. Înalt. Poliţistul profită de această îngăduinţă şi se avîntă într-o relatare amănunţită a faptelor. sînt în stare de orice. Richelieu ocolea cabinetul. Gondi cu a sa Guéménée.. — Îndrăzneala tîlharilor.. pleacă. Cu paşi înfriguraţi.. Beaufort cu a sa Montbazon. Fără îndoială că mai mult îl interesau acestea decît cine intra şi ieşea din castelul de Nevers. înspăimîntat. de-aş şti ce e în capul lor. Toţi aveau faţa acoperită.. Şi altădată să fii mai vigilent ! Maestrul Roussin ieşi. el e ! Numai el lipsea de la sărbătoare. încheie el lunga cuvîntare pe care n-o ascultase nimeni.. căzut pe gînduri. Cardinalul tresări : — Ce-ai zis ? — . iată-i pe toţi. Nu mai e nici o siguranţă ! Nişte răufăcători au atacat o trăsură. zdravăn. ce planuri făuresc. De data aceasta... stăpînul nu-1 mai întrerupse. Cinq-Mars în sfîrşit şi.ai domnului duce de Orleans. — Da. îngăimă spionul… — De unde veneau aceşti pretinşi tîlhari ? — Dinspre poarta Nesle. îndrăzneala tîlharilor a întrecut orice margini.. Ei au cutezat să spună că sînt oamenii Domnului. Cuprinşi de spaimă... a sosit cu o escortă. ? — La căderea nopţii s-a întîmplat alt scandal. bine legat.. făcu ochii mari auzind vorbindu-se de fratele suveranului său ca despre un răufăcător public...

cu accent muzical. om vedea dacă. Vae soli! Ţin să piară cu toţii. pe toţi.... 90 . Vreau să cadă atît de jos. ducele de Orleans ! Nu e atît de dezonorat ca să nu-1 pot eu înjosi şi mai mult. Respiră adînc. apoi cu un scrîşnet sarcastic. Îi voi zdrobi pe toţi ! O mînie neagră pusese stăpînire pe cardinal. Pentru trădarea lui. iată. după aceea. Cît despre ticălosul de Gondi şi micul CinqMars. Chavigny tăcea tremurînd. dar fiecare cînd i-o bate ceasul. vreo mînă de gentilom se va mai întinde către mîna sa încărcată de noroi şi pătată de sînge. fiecare singur ! IX . se auzi deodată din fundul cabinetului. mai poate fi încă de folos. prea sus pentru dreapta mea ? Să ia seama ! Eşafodul lui Montmorency e pe potriva lor.Ochii lui dominatori aruncară un fulger de sfidare. Pe trădătorii din afară. dacă mă vor sili.. — Da. fără să mai pierdem vremea. reluă : — Râmîne Domnul. ca şi pe cei dinăuntru. iar pe ei îi voi arunca într-un fund de temniţă întunecată.. acum nebunul îmi dă prilejul! Ducele Carol va lăsa fără stăpîn frumosul său ducat. Bouillon va plăti cu slujba lui bună din Sedan.. călăul complicilor lui. le voi trimite favoritele între zidurile vreunei mînăstiri. fu nevoit să se oprească... Bătrînul suflă adînc : — Trebuie să lucrăm iute. Gîfîind. Să-i lovim înainte de a fi uniţi..ŞI GIULIO MAZARINI O voce dulce...... De mult i-o coceam şi. oare. Din acest fiu al Franţei voi face delatorul. încît niciodată să nu se mai poată ridica.. absolut pe toţi îi voi sfărîma. — Prea tîrziu ! Nu vor avea răgaz să lucreze. Prinţii Păcii ! Domnii de Soisson şi de Guise se cred. această frumoasă perlă lorenă pe care vreau s-o aşez printre crini. da...

— Ştim totul. . domnul de Gondi o va conduce în restul Parisului. Noul venit stătea. care dădea lucrurilor celor mai grave un aer de glumă copilărească. în castelul Rohan-Guéménée. Cardinalul se întoarse brusc. ştiindu-se el însuşi demn de dispreţ. conchise el. monseniore.. totul a fost deja pus la cale. fiindcă graţie lui Gondi. S-a semnat şi un pact. Domnul de Cinq-Mars va conduce mişcarea la rege. — Lupta a fost pregătită. — De cînd ? — Din seara asta. Domnul va pleca din Paris. Prin intrarea secretă. adesea chiar străfundul conştiinţelor.. — Ce ştiţi despre asta ? întrebă ministrul. Şi. silueta minisculă a unui abate se furişa fără zgomot. care i-1 adusese pe Cinq-Mars. Stăpînul îl aţinti cu ochiul său de şoim pe blîndul italian. — Da. el pătrundea intenţiile ascunse. Acesta susţinu privirea-i înfricoşătoare cu un calm desăvîrşit. Domnul Giulio Mazarini înaintă.— Prea tîrziu. Pe măsură ce italianul vorbea. salută cu o plecăciune smerită. Simţeai că acest abate minuscul. îşi avea spatele asigurat prin grija favoritului lui Ludovic al XlII-lea. — Domnul de Mazarin. prea tîrziu ! Sînt deja strîns uniţi. în prag. acolo se mişca în largul său . monseniore. Afacerea s-a încheiat. prin dispreţul său profund pe care-1 avea pentru oameni. cu vocea lui ca un ciripit. Rolurile s-au împărţit. surîzător. Fratele regelui putea pleca de acum fără teamă. Era elementul lui . apoi îşi ridică fruntea mereu surîzător. el expuse în faţa auditorilor înmărmuriţi planul complet al conjuraţilor. inferior celor din jurul său în afaceri mari. îi depăşea pe toţi în intrigă.. zise Richelieu. cu ducele de Guise şi se va întîlni la Sedan cu prinţii care-1 aşteaptă spre a ridica steagul ca să intre în Franţa. toate se luminau. spuse liniştit micul abate..

Celălalt îi tăie cuvîntul fără ezitare. ascultase în tăcere. ducele de Orleans. care sînt clienţii arhiepiscopiei sale. scoţînd sabia împotriva regelui său. abatele lăsă să-i scape nepăsător : — Domnul de Chatillon e un curtean prea bun. Atunci. cu viitorul regent al Franţei. bineînţeles.. — Eminenţă. Prinţii nu se vor angaja la aşa ceva. * 92 . el. o doamnă. Cardinalul aplecă un moment capul. el se împotrivi din nou : — Mareşalul de Chatillon păzeşte Sedanul. dar acum mîndria lui se revoltă : — Asta e părerea dumneavoastră ! Ar fi caz de mare trădare. dominat de logica strînsă a subtilului italian. într-o asemenea mocirlă. simplu mareşal. respectuos. Reamintirea faimoasei trădări a conetabilului de Bourbon făcu să îngheţe inima auditorilor. Cardinalul. nu va fi cel dintîi din neamul său. deşi cu un aer de deferenţă. fără să fie aruncat înapoi peste frontieră. — De unde deţineţi aceste informaţii ? — De la. hotărît. numai să fie asigurat succesul ! El vorbise răspicat. fără pic de silă. zise abatele roşind modest. ca să se bată. neuitînd nici un titlu al prinţului pe care-1 acuza de cele mai mari grozăvii. Omul care îndrăznea să coboare. un maestru. Părea că suferă văzînd cum acest intrigant scotea în relief ruşinea acestor personaje — inamicii săi totuşi — dar prinţi de sînge ai Franţei : fratele şi vărul regelui ! De aceea. conduşi de domnii prinţi. dar. era. fratele unic al regelui.. Străinul nu va putea pune piciorul în Franţa. Apoi urmă : — Lorenilor şi spaniolilor nu le rămîne decît să intre în regat. nu e un om care să dea îndărăt în faţa unei trădări profitabile. — Cît despre domnul conte de Soisson.unde le dă de pomană la toţi tîlharii.

iar toţi aceşti rebeli ar deveni consilierii şi locotenenţii Regenţei. Pe cînd pentru sora persecutată. Regina poate totul! Richelieu asculta mirat. sărmanul mare bărbat avu o strîngere de inimă. Unde voia consilierul său să ajungă ? Celălalt continua. dar în afară. Cardinalul înălţă capul. Stăpînul plecase mîndra lui frunte. Majestatea Sa rămîne mereu nepoata lui Carol Quintul. mereu umil şi respectuos. Cînd îl auzi pe acest gentilom de mîna a doua evocînd numele sacru. pentru nobila prinţesă martirizată. dar cu vocea sa blajină rectifică : — Cheia afacerii este domnul Bernard ! . sora regelui Spaniei şi a arhiducesei din Ţările de Jos. putea dispare şi mîine. — Şi ce sprijin aş putea căuta ? — Pe Majestatea Sa Regina.. favoarea îndoielnică şi şovăitoare a regelui. domnii prinţi au nevoie de soldaţi. pe care trebuie să o ridice din nou la rangul din care a fost coborîtă. după dumneavoastră. Cardinalul îl întrerupse brutal : — Deci. — Numai dacă Eminenţa voastră nu caută un alt sprijin mai sigur. avînd drept unic punct de sprijin.. calm : — Pentru a intra în Franţa. — Aici da. începea să domine situaţia. pe care el niciodată nu-1 pronunţase fără emoţie. Nici Lorenul şi nici spaniolii nu se vor mişca vreodată pentru fiul lui Henric al IV-lea. El zise uşor : — Zarul a fost aruncat. De acum înainte urmează lupta disperată. cheia întregii afaceri este regina ?! Mazarin se înclină. Domnul Mazarin. — Regina nu mai poate nimic. zise el sec.Această ultimă observaţie avea putere : regele bolnav şi îmbătrînit înainte de vreme.

cunoscuţi. un nume pe care Chavigny nu-1 putu auzi. Este unul din intimii lordului Montaigu. — Glumiţi.Chavigny şi chiar Richelieu rămaseră miraţi. Asta înseamnă că informaţiile vin din sursă sigură.. plină de frumuseţe şi de gingăşie. — Da. domnule Mazarin ? — Ei bine. el se întoarse către Mazarin : — Şi pretindeţi că această persoană se află. Monseniore. Cu un gest îi dădu să înţeleagă lui Chavigny că doreşte să rămînă singur cu italianul. ? 94 . — Vorbiţi.. Monseniorul va judeca dacă glumesc. Eminenţa Voastră are duşmani mărturisiţi. domnule Mazarin ! — Chiar asta fac.. Dar acolo. Şi atunci.. foarte încet. Lordul McLegor... Şi aplecîndu-se către cardinal. — Pe cine ? — O domnişbară a Majestăţii Sale. Este o doamnă cu un nume dintre cele mai ilustre. — Da ! Fratele său e lord de Scoţia. Cardinalul tresări. Monseniore ! — A văzut pe regină ? — Încă nu.. rostit după numele ilustre care se pronunţaseră. îndată ce uşa se închise în urma secretarului de stat. nu puteţi avea decît prieteni.. — Şi cum aţi izbutit.. Eminenţă. A văzut deja o persoană din preajma ei. — Care ? — Domnişoara de Cernay. Acest nume vulgar şi necunoscut.... De altfel. la sora regelui nostru. e natural. — Contesa de Suttland.. Ştiţi despre cine vreau să vorbesc. În alte părţi.. Mazarin pronunţă. nu prea mă încred. E multă vreme de cînd observ tot ce se petrece în Anglia. — La Paris. le veţi afla îndată. Doamna contesă de Suttland.. dar o va vedea.. vorbiţi. produse efectul unei mistificări : — Domnul Bernard ? zise cardinalul. Am legat relaţii cu o persoană pe care o recomand şi Eminenţei Voastre. Apoi.

Cardinalul tresări : — El! Într-adevăr. „Aşa e ! murmură el foarte încet. adăugă : va fi mai fericit decît mine. Odinioară. Moartea brutală a unui amic 1-a rănit adînc şi. la auzul acestui nume. El se ataşase de un copil. Sărmanul micuţ a dispărut însă în împrejurări foarte misterioase. Vicleanul era într-adevăr frumos. Richelieu părea din ce în ce mai prost dispus. să revenim la ale noastre. găseşte că semăn puţin cu un înalt gentilom pe care 1-a cunoscut. de aceea Mazarin avu tot timpul să observe tulburarea stăpînului său. fiul adoptiv al ilustrului lord. şi... — Dar tocmai despre problemele noastre vă vorbesc. scuturînd cu tristeţe capul. Mai trăieşte încă ? Îl credeam mort. cu un accent de invidie. îl cunosc. Mazarin ascunse un licăr de îngîmfare.. apoi aţinti asupra slujbaşului său o privire curioasă. Poate că Eminenţa Voastră a uitat că era însoţitorul fidel al ducelui de Buckingham. avînd trăsături regulate. Mazarin surîse pe furiş.. domnul duce de Buckingham! Richelieu tresări. El urmă mieros : — O ultimă nenorocire a dasăvîrşit zdruncinarea minţii bătrînului.. — Doamna. surîs atrăgător şi ochi plini de mîngîieri. Genele lăsate se ridicaseră pe nesimţite. bătrînul lord nu mai face doi bani. trăieşte retras în castelul său din Kildar. Va avea atîtea femei !” Mazarin continuă pe tonul lui dulceag : Cred că Monseniorul trebuie să-1 cunoască pe tatăl acestor două persoane. şi prin nobilul ei .În umbra sprîncenelor modest lăsate. de o falsă distincţie însă. Îl întrerupse mohorît : — Să lăsăm astea. contesa.. — Vai. bietul de el. va fost amic : lordul Angous Mc-Diarmid. de atunci. Prin frumoasa mea prietenă.

Eminenţa Voastră este. Am făcut.. o simplă vizită.. Ei m-au pus la curent cu deplasările acestui interesant personaj. Unul lovea asemeni muşcăturii brutale a unui dulău. încît cardinalul fu cît-pe-aci să izbucnească. El urmă : — Cuibul descoperit. zise binevoitor italianul. — Ce aţi face dumneavoastră în locul meu ? — Eu. răspunse : 96 . înainte de a fi sigur de afacerea mea. cînd îi va veni vremea. avea să-i joace. — . dacă nu i-a trimis deja la moarte. Dar cum avea nevoie de Mazarin. — Ce vreţi să spuneţi ? — Că ilustrul meu stăpîn îşi duce. nu mi-a rămas decît să-i iau urma. sperie păsările. stătea în acele două cuvinte. Mazarin.. iar celălalt ştia săşi ascundă gheara sălbatică sub o mănuşă de catifea. — Şi această urmărire v-a adus la Paris ? — Întocmai. cînd s-a hotărît să traverseze canalul Mînecii. — Şi ce ai găsit ? Pentru a doua oară. Richelieu îi ucisese.. Monseniore. în general. Asta. — O. în faţa colegiului Navarrei. trebuia să se stăpînească. Ştiu că nu-şi cruţă duşmanii. la Bastilia toţi duşmanii.. ca omul cel mai nevinovat din lume... Pe inamicii statului.. eu prefer să-i joc. Monseniore. expeditivă. De aceea. Totă politica acestor doi oameni. Cardinalul nu-şi putu reţine un reproş : — De ce nu m-aţi anunţat mai din timp de toate acestea ? — Îmi era teamă să nu o supăr pe Eminenţa Voastră.. mi-era teamă să nu forţez lucrurile. la Paris.Şi-apoi.frate. o percheziţie e ceva grav. Mazarin ascunse sub pleoape intensitatea privirii şi. ţineam şi pasărea în mînă. am obţinut veşti despre acest excelent domn Bernard. atît de opuşi ca temperament. uneori. Vicleanul abate minţea atît de vizibil...

— Iată-ne foarte avansaţi. de care. cu menajamentele dumneavoastră ! — Aşteptaţi. — Regina ! suflă cardinalul nerăbdător. acela pe care-1 ţine domnul Bernard . pasărea zburase în ajun. Monseniore. îl voi vedea pe domnul Bernard. — Da. Richelieu era îmblînzit de-acum. servitorul vostru are astăzi certitudinea că între domnul Bernard şi regină există ceva mai mult decît prietenie. Dar acest secret. — Ce poate fi ? — Un secret! — Un secret ? Vorbiţi ! Ce ştiţi ? Din nou Mazarin plecă ochii.. Eminenţa Voastră.— Nimic.. chiar decît complicitate. Apropos. Noi nu avem decît un capăt al firului. zise el. Italianul îl adusese cu iscusinţă acolo unde dorise. Dar nu puteai decît să cazi la învoială cu el : pericolul era iminent şi poate că el deţinea salvarea. nu are de ce să se mai teamă nici de domnul Bernard. nici de ilustra sa prietenă. Eminenţa Sa o va avea la mînă pe regină. — Cum nimic ? sări cardinalul. Încă din această noapte puteţi vedea persoana.. Stăpînul simţea. unde se află acum ? Doar mi-aţi spus. atunci. — Nimic. dacă-1 cunoaşte.. — Vai Monseniore. v-am spus. ţine o mare doamnă. doar să doriţi. nu-i aşa că i-aţi pierdut urma ! — Am spus eu asta ? Eminenţa Voastră se înşeală. nimic. Eminenţă. — Bine. Richelieu începu să străbată cabinetul cu paşi nervoşi. bănuitor şi neîncrezător. dar mai e şi celălalt capăt. aşa e ! Ei bine. că şiretul servitor nu-i spunea tot adevărul. de altfel. poate să-1 afle mîine şi. Pentru că. că mai ştia şi alte lucruri.. .. aşteptaţi sfîrşitul.

deci. Monseniore. — Pentru această mică expediţie. — Nu. Marele om nu cunoştea frica.. Domnul Chavigny este fidel. căci apăru imediat : — Chavigny. păsările frumoase nu mai cîntă !. — Îl avem pe Chavigny. dar acolo se poate ivi vreo mică dificultate şi un om de spadă va lucra mai bine.Domnul Bernard ? Noaptea asta pasărea şi-o va petrece la Carmelite... Mazarin ridică imperceptibil umerii. devotat. Monseniore. Richelieu păru la început că şovăie. domnule Mazarin. departe. cardinalul se pregătea deja de plecare. — Ce mai este ? întrebă Richelieu. fără îndoială. — De ce rău ? — În colivie. — De unde ştiţi ? — De la o doamnă de onoare a reginei. un servitor. după o scurtă reflecţie strigă : — Chavigny ! Secretarul de stat nu era. poate că ar fi nevoie de cineva sigur. Unde aş putea să-1 văd pe. care binevoieşte să se intereseze de mine. dispreţuitor pe Mazarin. — Cum îl cheamă ? 98 . — Fie ! Ai dreptate şi de data asta. Grăbit. sînt de părere să o punem într-o colivie cu vergele groase.. dumneata eşti un maestru ! — O.. rău ! zise el uşor. — ..... îl privi. surprins. un umil servitor al Eminenţei Sale.— Perfect! Şi pentru că pasărea să nu mai fie tentată să zboare. dar Mazarin rămase nemişcat. cred. cine este de gardă aici. Apoi. — Rău.. — Încă o femeie ! Hotărît lucru. în noaptea asta ? — Un locotenent de muşchetari.

alături de tăcutul său prieten. ascuns într-un ungher al castelului d'Aiguillon. — Domnul d'Artagnan. care trec lăsînd ruină în cale. După o clipă Chavigny se întoarse : — Cine e ? întrebă cardinalul nerăbdător. Acest om. putea oare să pună capăt căutării norocului său. Giulio Mazarin. rămînea pentru el o fiinţă mitică.. să mormăie ceva ca un jurămînt. poate că şi-ar fi dat mai uşor seama despre soarta casetei sale. unul din acele spirite răufăcătoare. Depărtîndu-se de Piaţa Regală. E tocmai ce-mi trebuia. apoi. în afară de speranţă şi curaj.. X „LA GOGOAŞA DE MOLIFT”. cel mult dacă tînărul începea să bănuiască amestecul acestui personaj enigmatic în nefericita sa aventură. ordonă : Porunceşte domnului d'Artagnan să intre. acesta se mulţumise să scape o înjurătură. Cavalerul pierduse totul. Cît despre domnul Bernard. cu autoritate. care se temea atît de mult de vînt. zburat nu se ştie pe unde şi cum ? Cînd îi mărturisise lui Cyrano situaţia sa jalnică. Mai ales acum. îl trase după sine cu un pas iute. ca Eminenţa Sa cardinalul de Richelieu şi domnul Secretar de stat. Apoi. Dacă. cînd avea în spinare această gravă afacere. Cavalerul Mister ar fi putut asista la scena pe care am descris-o mai sus. cu voce tare. Monseniore ! Un fulger iute trecu prin ochii ministrului : — Foarte bine. el rememora întîmplările acestei zile deosebite. murmură el. Se întreba cu o uşoară nelinişte unde-1 va purta steaua şi dacă va continua s-o urmeze în felul în care începuse.— Vă spun imediat. Însă el habar nu avea că afacerile sale ar fi putut interesa seniori atît de puternici. . Nu ştia nimic precis în privinţa lui.

oameni. Apăru o străduţă veche. data într-adevăr. căci tovarăşul său se mărginise la acest răspuns laconic : „Vei vedea !" Bietul soldat nu vedea deocamdată nimic altceva decît creste de case amestecate peste capetele lor. De altfel. cel puţin. E strada evreimii. unele după altele. aşa ?! Un han ? Ce glumă ! Aşadar. din timpul domniei lui Carol al VII-lea şi-i văzuse aşezaţi în faţa meselor sale de lemn pe toţi iluştrii secolelor 100 . defilau. tînărul îndrăznise să pună această întrebare : „Unde mergem ?”.Tot alergînd. În faţa lor se află o dugheană joasă. zise poetul. Prin geamurile murdare se strecoară un licăr firav. Această sală joasă. Cavalerul putu să distingă firma : „La gogoaşa de molift”. Portalul unei biserici. Să fi fost podul Notre-Dame ? Cyrano încetini pasul : „Sîntem pe-aproape”. adăugă el. firme atîrnînd în vîrful stîlpilor şi străzi necunoscute care. mascînd un cer plumburiu. Pronunţînd aceste cuvinte scurte. Aici vom fi liniştiţi şi vom vedea clar lucrurile. de altfel. întortochiată şi murdară. Ilustrul han „La gogoaşa de molift” a avut gloria să intre cu acest nume în istoria literară pentru a fi adăpat şapteopt generaţii de poeţi . într-o casă scundă. la ieşirea din vechiul ex galic. mărginit de case de lemn. spre han îl trăgea prietenul lui în această goană nebună ? ! — Să intrăm. A. cu grinzi afumate. Cyrano intră împingîndu-1 de la spate şi pe amicul său. pe care setea de glorie nu-i împiedică să simtă şi alt soi de sete şi care. Sfînta Magdalena. Cyrano s-a oprit. Iată că traversară şi Sena pe un podeţ îngust. Construcţia trebuie că datează din vremea regelui Carol al VII-lea. Au ajuns în Cité. din ce în ce mai nedumerit. păstrau intactă respectabila credinţă a viţei de vie. fără succes. teribil de umflată şi gata parcă să se prăbuşească în stradă. care luminează vag întunericul de afară. monotone. afacerea e neclară şi două capete fac mai mult decît unul singur.

decît la aperitiv. bănuiesc. cu punga plină sau nu. coafat ca un conte german. era înţesată de consumatori : versificatori costelivi se îndopau alături de muşchetari gălăgioşi. dichisit coafaţi. Oracolul încă nu e beat. ochii vii şi gura rumenă ca în adolescenţă. Prietenul. Pe corpul său de uriaş. Zărindu-1. Cu pîntecul său cît butoiul şi cu faţa iluminată ar fi putut face figură de emblemă a acestui templu de mîncare şi băutură. aruncau ochiade mutrişoarelor vesele ale comediantelor. La ora tîrzie. Acest găligan impozant era. stătea singur un adevărat uriaş. Nu a ajuns. sala. Sosim la timp. — Bachus fie lăudat ! şopti el. care îl condusese ca un bun cunoscător al hăţişului de mese şi scaune. Cyrano răsuflă mulţumit. de altfel. Întîlneai aici chiar şi înalţi magistraţi de la Châtelet. plină de fum. Dar nu apucă să termine această reflecţie.trecute. cînd cei doi tovarăşi intrau în hanul „La gogoaşa de molift”. obrazul fraged. veselul chefliu purta un cap mare. de ajuns ca să umple tot locul. la cei aproape cincizeci de ani ai lui. în faţa unei mese. flancate de figurile cam dubioase ale colegilor lor de teatru. Înăuntru. Acolo. ciocneau împreună cu protectorii lor : fanţi. se opri în fundul sălii. În faţa sa se întindea o masă pantagruelică. de la tandrul poet al Baladei doamnelor de odinioară pînă la nemuritorul autor al lui Gargantua şi Pantagruel. pe care o golea la fel de iute pe cît de iute o umplea. poeţi ai curţii. „Iată ce înseamnă pentru Cyrano să fii liniştit" gîndi melancolic Cavalerul. dar care aveau grijă să-şi lase roba la vestiar. era un vacarm îngrozitor. iar furculiţa acestuia se războia cu folos împotriva grămezilor de carne din care s-ar fi putut ospăta pe săturate mai mulţi flâmînzi. El nu se întrerupea din mîncat decît pentru a mai îmbrăţişa o cană mare. Regimul pe care-1 urma îi păstra. Şi împingînd fără menajamente pe tînărul său prieten în . care se îmbătau atît cu vorbe cît şi cu vin .

n-ai de unde să ştii. Saviniane.. după ceasornicul Samaritenei.omorît maimuţa.. Orice ar fi. — Nu mai spune. Grasule — era porecla lui SaintAmant — venim din Piaţa Regală. el rămăsese perplex.. zise : Saint-Amant. Tînărul sigur că s-a amuzat nebuneşte acolo ! — Hei. Înţeleg mutra voastră sinistră. — E drept.. — De astăzi. I-am omorît maimuţa lui Brioche. XI „POEŢII CONSPIRĂ” Această afirmaţie liniştită a gasconului îl făcu să tresară pe Saint-Amant. nu pentru asta sîntem aici. — De cînd ? întrebă Saint-Amant. Aşezaţi-vă amîndoi. — E nemaipomenit! suflă sentenţios uriaşul. — .. dar nici nu s-a plictisit cum ai crede tu.. repetă apăsat poetul. foarte bine. mai precis de la ora trei. — Ah. — Cum ? tu ai. după ce bău o înghiţitură zdravănă.faţa lui. fiule. — Aşa cum ne vezi. află că acest cavaler este cel mai bun amic al meu. care era cît pe-aci să se înece cu un dumicat: — Ce tot îndrugi acolo ? întrebă el. îţi prezint pe prietenul meu... cum ? — Mister. Exact în acea clipă a avut fericita inspiraţie să mă scape de la a fi tăiat în bucăţi de leprele de pe Pont-Neauf.. Şi am toate motivele să cred că am atins şi pe stăpîn şi încă vreo cîţiva lăudăroşi. Cavalerul Mister. La aceste destăinuiri incoerente. Şi întîi de toate. — Cavalerul.. şi cu mîna le arătă cele două scaune din faţa lui. Deodată se puse pe rîs : 102 . Mîncăul rămase cu furculiţa în aer.

după ce fu adusă oala şi paharele pline. ce tot vorbeşti în enigme ca răposata Sibylla din Cumae. Gassion ? Ranzau ? — Gassion. cît ai bate din palme mi-a salvat viaţa. dragul meu. în semn de admiraţie.. îi făcu din nou semn : — Aşa. iată ce înseamnă să nu-ţi pierzi timpul! — Aşteaptă ! Nu ştii nimic pînă acum. Între timp a găsit mijlocul să se lase despuiat de o avere enormă.. acuma te ascult ! — Află că acest cavaler a sosit la Paris azi noapte. Am să încep cu începutul. — Ce corp ? întrebă Saint-Amant. Ascultătorul înăţă capul. Apoi. — O avere ? . aseară a scăpat din ghearele acelei secături care se numeşte Domnul o fermecătoare domnişoară a reginei şi în noaptea asta şi-a prezentat pentru prima oară armele în castelul de Rohan unde. Ceea ce am venit săţi spunem este foarte serios. — Ai dreptate. adu de băut acestor gentilomi. dar şi invidia abatelui de Gondi. comandă : — Gavotta.. fiind din armata din Artois. — E posibil ? Atunci fii clar. aşteaptă ! Şi. expunîndu-şi-o pe a sa . chemînd slujnica. răspunse Cavalerul.. Mîncăul îl opri iute şi ridică braţul : — Savinian. — Perfect ! — Cum îţi spuneam la început. a ştiut să cîştige graţiile duceselor şi ale doamnei de Guéménée.— Un subiect foarte bun de pus în versuri ! Vreau să compun o operă nouă. fiule. dacă te pregăteşti să-mi ţii un discurs. Nimic nu e mai obositor decît să vorbeşti fără să bei. pe care o purta asupra lui. cea a maimuţei. cu aceeaşi lovitură. — Nu trebuie să rîzi. — Ultima ispravă le întrece pe toate celelate.

Da.. se tot întreba unde voia să ajungă povestitorul.enormă. tovarăşii săi de masă erau serioşi ca doi magistraţi : soldatul cu chipul fraged de fată... In vino veritais ! — Dar. ascultînd în tăcere. — Savinien. Cavalerul avea la sosirea lui în Paris. Acest gentilom se numeşte Maro Antoine Gerard de Saint-Amant. la ora aceasta. Sub aparenţele înşelătoare ale unui mare beţivan... prietene ! Aşa cum îl vezi. văd că nu prea înţelegi.. Hotărît lucru nu înţelegi nimic.. — Lasă-mă să vorbesc ! Înainte de a naufragia în această tavernă. Saint-Amant se opri din înfulecat. bogat ca Cresus ieri seară. mă umpli de mirare ! — Taci.. butoiule ! Nici nu ar exista în lume atîta mirare cît să te umple în întregime !. — Norocul lui era deci într-o cutie ? — Saint-Amant. — Care cutie ? — Cutia în care era ferecat norocul cavalerului. îndeajuns. Plimba de la Cyrano la Cavaler priviri nedumerite. poate. zise Cyrano. Îl minţeau aceştia ? Nu. este. filozofă veselul său tovarăş.— . atît de ascuţit de obicei. Aşa încît. Cyrano se îndreptă către prietenul său. spiritul tău.... însufleţit de povestire. Aşa cum e. cavalere. unde se ocupă creionînd rime burleşti în 104 . dragule. scumpul meu copil. Motivul e că nu ştii povestea cutiei. am să-ţi cer un semn de încredere. este întunecat din cale afară în seara asta. el ascunde cu modestie un spirit strălucit şi o înţelepciune adîncă. care. eu mărturisesc pentru el o prietenie pe care nu o risipesc deloc. — Pentru că nu voi fi băut.Şi pe care eu o împărtăşesc. mai sărac decît Iov. — . — Să bem un pahar ! îi sfătui el pe un ton grav. o comoară nepreţuită. poetul. Şi această comoară i-a fost şterpelită într-o clipă. — Cavalere..

în plus. asculta această prezentare ciudată.Domnule de Bergerac. atacînd o nouă farfurie abia adusă. conchise gasconul. Numai dumneavoastră puteţi judeca însă ceea . el a servit glorios pe mare şi în ţări străine. —. — Taci tu. m-am gîndit că ar fi bine să apelăm la acest spirit şi. să mă autorizezi să încredinţez discreţiei acestui adevărat gentilom ceea ce ai binevoit să-mi încredinţezi şi tu din istoria ta. Astea sînt ţări triste. — Prinţesa Maria. Mister răspunse. al căror ajutor ne poate fi util. şi la vitejia sa. ciumă !. Cavalerul. A văzut Anglia... în sănătatea ta şi a prietenului tău. atingîndu-i umărul.. Nu găseşti nici un han ca lumea ! — Ca să spun totul în două cuvinte : vitejia săbiei sale nu cedează în faţa furculiţei sale. într-adevăr. pe care Cyrano i-o spunea cu tonul cel mai serios.. lipsite de lucrurile cele mai esenţiale. La acest nume. — Le-ai cîştigat.. — Iată de ce te-am adus aici. În împrejurările ciudate în care ne zbatem. Italia. — Puţin şi din Turcia.. să mă onoreze cu prietenia ei.. deci. un om cu resurse. Germania. v-am permis să vă folosiţi de el după cum veţi crede de cuviinţă. încredinţîndu-vă secretul meu. de Nevers. Flandra. la nevoie. Răspund de el ca şi de mine însumi. Iar virtuţile spiritului său le depăşesc cu mult pe-ale stomacului. — Te voi ruga. conchise poetul. A fost onorat cu încrederea regelui în misiuni secrete. care i-o aducea în minte pe frumoasa sa naşă. din ce în ce mai nedumerit.. binevoieşte.clipe de răgaz pe care i le lasă un stomac fără saţiu.. Cavalerul ! zise cordial gurmandul.. Frumoasa şi savanta ducesă de Nevers îl apreciază. Fără nici o editare. Cavalerul se simţi definitiv cîştigat. se află apoi în graţia unor înalte personaje. fiule. Saint-Amant este..

a putut totuşi să se confeseze unui preot. — Şi cum se numeşte intermediarul ? Cyrano îl întrebă cu privirea pe cavaler. Rotocoale de fum albastru apărură printre buzele sale.. Ori. — Pot şti cui ? — Cavalerul nu cunoaşte nici el persoana. — Căpitanul gărzilor reginei ? — Chiar el ! — Bine ! Şi. aprinzîndu-şi o pipă de pămînt. — Înainte de a muri însă. El ştie doar atît.. putînd compromite alte persoane. — Ele se bazau pe tînărul nostru amic ? — Ai ghicit ! Dar acesta nu cunoaşte amănuntele. l-aţi văzut pe căpitan ? — I-am adus la cunoştinţă misiunea cu care eram însărcinat. întinzîndu-i mîna lui lată. — Vei putea judeca îndată : Cavalerul nu-şi cunoaşte familia : a fost crescut de cavaleri rătăcitori. El mi-a răspuns „să aduc fără întîrziere cutia".ce poate fi dezvăluit şi ceea ce e potrivit să fie trecut sub tăcere. care i-a descoperit secretul speranţelor sale.. — Regretabile împrejurări.. — Iată o vorbă la locul ei ! aprobă Saint-Amant. acest om a murit. Saint-Amant scoase din gură coada de pămînt a pipei. zise acesta. — Şi? — Chiar în ziua sosirii mele. că speranţele aveau să se realizeze îndată după ce cutia va fi înmînată unui al treilea personaj. Caseta trebuia să ajungă la destinaţie printr-un intermediar.. 106 . în lipsa mea. — Excelentă educaţie ! — Unul din aceşti oameni păstra într-o casetă unele hîrtii pe care îşi întemeia nădejdile de îmbogăţire. dar asta-i viaţa. Vorbeşti ca un adevărat soldat! — apoi întorcîndu-se spre Cyrano : — Ei ! Deci este aşa de grav ? întrebă el.. — Domnul de Guitaut. cufărul mia fost scotocit şi cutia respectivă a dispărut.

ce fel de femeie este ? — O femeie mică. — Aveaţi vecini ? — Nici unul. Saint-Amant respiră : — Lovitura nu vine deci din partea asta.. aproape de colegiul Navarrei. Apoi după ce scutură capul. din cauza vîntului. — Această gazdă. Mi-a vorbit de un bărbat care locuise cîteva zile în camera mea şi care plecase chiar în ajunul sosirii mele.... îmi amintesc chiar un detaliu hazliu. întrebă : — Spune-mi. ceaţă. dintr-un nor de fum. Plutim în plină. — A putut să te urmărească ? — Nu m-am întors acasă. Saint-Amant clasa ideile. În afară de cutie. Numai gazda locuia la primul etaj şi eu la al doilea. — Cunoştea cineva existenţa acestei casete ? — Nimeni nu ştie în clipa aceasta. un pic nebună mi s-a părut. Pufăi de cîteva ori la rînd. în legătură cu asta. surprins de o asemenea întrebare. — Şi hoţul. întrebă: — Domnul de Guitaut ştia adresa cavalerului ? — Nu. — Şi chiar din prima zi s-a întîmplat buclucul ? — În aceeaşi zi. Continuaţi ! — Asta e totul ! — E prea puţin ! Să vedem deci. apoi. zise tînărul. Chiar punga a rămas neatinsă. Se pare că acest locatar ar fi plecat brusc. La Barbette.Semn de mare emoţie. . Norul de fum se îndesi. n-a dispărut nimic ? — Nimic. decît noi şi domnul de Guitaut. completă Saint-Amant. destul de ciudată. Barbette. M-ar fi surprins acest lucru din partea unui ofiţer atît de loial şi credincios. unde ai locuit ? — Într-o casă mică.

Pipa. El sau cineva dintre ai lui a.. nerăbdătoare. nu aşa repede ! Prea vă grăbiţi să trageţi concluzii. zise încetişor vocea norului de fum. zise Cavalerul. că acest domn Bernard nu e hoţul. În privinţa asta. — Cine ?. Neştiind nimeni de casetă. — Da. — Bernard ?.— Cum. că acest Bernard a avut un rol în afacerea mea. limpede. aşa că fură nevoiţi să aştepte sfîrşitul acestei serioase îndeletniciri. — Stai. cine e ? — Mai degrabă. — Şi atunci. scrîşni Cavalerul. — Îl căuta pe domnul Bernard. nici cu caseta mea. ca şi mine. Saint-Amant începuse să umple a doua oară pipa. — Atunci. puteţi afla urma după asta ? — S-o luăm încet... Dar. cu încetineala sa metodică. Întrebările li se îngrămădeau pe buze. nimeni nu poate să o caute. Cei doi prieteni făcură ochii mari. mormăi gurmandul. fumegă de la cap.. — Hm. zise Cavalerul. Nu ! Totul arată dimpotrivă. n-o căuta deloc. Cum se numea acest personaj ? — Domnul Bernard. — Da. El căuta altceva şi ştim noi ce.... — Ştim noi ! Ce ? se mirară împreună cei doi prieteni. Şi totuşi vîntul ? — Credeţi. mai domol.. — Totuşi a dispărut. gata de-acum să ţîşnească cu sabia pe urmele hoţului. reluă homerica apariţie aruncînd un fum mirositor. — La ce ar putea ea servi inamicilor acestui Bernard. dar cel care a găsit-o. — Vîntul. din cauza vîntului ? întrebă Saint-Amant prin norul de fum. numai vîntul poate fi. pe care nici nu-1 cunosc ? 108 . dacă nu era nimic nici cu mine. Nu-1 cunosc deloc. Nu. — E foarte. mi-o va da înapoi.

Aceste emoţii neau lihnit. pentru dumnezeu : ce înţelegi tu. Tot ce-ţi pot spune este că. prieteni ! Mulţumesc din suflet. cînd zici vînt ? — Savinian. Ea cunoaşte atîta lume. — Pe cine bănuieşti ? întrebă Cyrano neliniştit. hai să mîncăm. adică pe domnul Bernard. Cînd mă lupt. Mîine. O voi vedea pe ducesa de Nevers. Cei trei tovarăşi îşi strînseră mîna toţi laolaltă. din această seară. atîta vreme cît nu vom avea cheia enigmei.. vom porni la luptă. eşti chiar mai impetuos decît prietenul tău. Cyrano sări în sus de nerăbdare. — O... fiule. . — Ţi-am spus : vîntul ! — Ce tot îţi baţi joc de mine cu vîntul tău ! N-am chef deloc pentru enigme. vom face şi mai multă lumină. Poate că nu-i este necunoscut omul căutat de noi. reluă Saint-Amant. Explică-te. un personaj atît de fără importanţă ! — Hei. ! Rămîne de văzut dacă acest chilipir neaşteptat nu interesează pe aceia care au pus mîna pe ea. — Mulţumesc. poţi conta trup şi suflet pe Saint-Amant. — Nimic. îmi place să văd ochii adversarului. E cel mai bun lucru pe care-1 putem face aici. — Şi pe Bergerac ! întări Cyrano. micuţule.. -— Ce avem de făcut în aşteptare ? — Nimic. Celălalt îl calmă cu un gest. ce poţi să ştii ? Şi-acum. N-am alta mai bună să-ţi dau în seara asta. — De mîine.— Doamne ! ? Ce nerăbdător e tînărul acesta. Mulţumeşte-te cu această explicaţie. — Prea ceri multe de la mine. Nerăbdătorul Cavaler zise naiv : — Şi va dura mult asta ? Faţa lătăreaţă a uriaşului se destinse într-un hohot de rîs.

zise el cu gura plină. dar tu nu mănînci deloc ! Ce ai ? — Nimic. de cînd am dejunat la ieşirea din Luvru n-am mai băgat nimic în gură şi începe să mi se facă foame. În timpul acesta.— Pe legea mea. mai mult bea decît mînca. Cyrano cuprins de gînduri. se teme de un singur lucru pe lume. se grăbi să le explice : — Pînă acum am cinat. — Saint-Amant ! zise spadasinul. cu îndrăzneală. 110 . alese pe sprînceană şi larg stropite cu cele mai bune vinuri. — Ei. Saint-Amant comanda mîncărurile. el ţinea piept.. Acum încep să supez. Grasul nu se lăudase de pomană. Stai să vezi : Cyrano curajosul tremură în faţa unei. — Da. nu se mai auzea decît ţăcănitul vesel al furculiţelor şi clinchetul paharelor. aprobînd cu clătinări din cap. de parcă acum ar fi terminat o lungă dietă. Făcea faţă bucatelor cu aceeaşi poftă. este că nenorocirile nu i-au tăiat pofta de mîncare. — Aşa da. Cavalerul rămase cu gura căscată în faţa unui aşa apetit. — Hm. ceea ce-mi place la prietenul tău. ambilor prieteni. trebuie să ştii că acest om. mărturisi tînărul. pun prinsoare că te gîndeşti la ceva şi că eu ştiu la ce ! Grasul urmă. De ce crezi că se teme ? De o nimica toată.. Cîteva clipe mai tîrziu. nemilos : — Micule. sfîrtecînd o aripă de pasăre. mîncînd şi bînd cu o vajnică poftă tinerească. aprobă evaziv poetul dus pe gînduri. mai zic şi eu ! aprobă mîncăul! Şi observînd privirile speriate pe care tînărul le arunca asupra proporţiilor recentului său festin. — Savinian.. Saint-Amant îl privea cu ochii lui de cunoscător. al cărui chip se împurpură.. din fundul sălii unde se aflau tustrei. viteaz pînă la nebunie. pălării. Cît despre Cavaler.

— Un hoţ. Îl regăseau pe bătăiosul lor prieten. — Ciudată ţară e asta. încercă să-1 tempereze SaintAmant. — Doamne ! Pune-mă să mă bat contra a douăzeci de oameni. Asta. de data asta. amuzat. Dar ca să mă bat în umbră.. . nu e decît un hoţ ! Dacă acesta poartă chip de cardinal. ca să văd de unde vin loviturile. brrr ! Cyrano spuse toate acestea cu un accent de teroare. crezi tu despre Cyrano de Bergerac ? ! Să înceapă lupta. sînt alături de tine şi n-o să mă vezi dînd înapoi nici un pas. — Bravo. zise tînărul. contra fantomelor. chiar cu bastoane. unde nu există teamă nici de Dumnezeu. contra a o sută. Cavalerul ridică paharul. chiar a o mie. În plină lumină însă.. încît cavalerul strigă : — Atunci. Mă pot bate cu toţi dintr-odată. înarmaţi cu săbii. dar unii se tem de vînt şi alţii de o pălărie. nu putem conta pe dumneavoastră ? — Ce. la urma urmei. — Nu ştim încă nimic. Să bem un pahar de vin în sănătatea domnului Bernard. nefericitule. — Ei şi ! Ce-mi pasă ? Nu ştiu decît un lucru : că mi s-a furat caseta şi că voi merge s-o caut acolo unde este chiar de-ar sufla vîntul din iad şi împotriva tuturor pălăriilor din lume — inclusiv aceea a domnului cardinal. poetul nu se mai oprea. Dar Cyrano rămînea mereu încruntat.. Tu nu ştii de unde suflă vîntul acela şi pe ce cap stă pălăria despre care e vorba. Cyrano îl întrerupse : — Mai încet. cu atît mai rău pentru el. îl aplaudă SaintAmant. Dezlănţuit. izbucni în rîs. — Hei.— E adevărat că pălăria asta este roşie ? Cavalerul. nici de dracu. Liniştiţi. sînteţi neliniştit. ceilalţi aplaudară.. ce ? Ce tot spui ? zise gasconul ridicînd mîndru capul. iată o vorbă plină de curaj.

adăugă Saint-Amant. aruncînd priviri pofticioase sticlelor şi bucatelor. Azvîrlea fără zgomot. din mijlocul căreia înflorea un nas rubiniu. strigă Cyrano. zise Cyrano. Linieres ! Lihnitul personaj nu se lăsă strigat de două ori. cei trei prieteni reluaseră convorbirea. Dar. prietene ? — Puţintel. E un joc de zaruri măsluite. unde cel mai viteaz pierde. Fără să se mai ocupe de invitatul lor. nu-mi place politica. — Se pare că-i e foarte foame. De cîteva clipe. în cutia strîmtă care-i servea drept piept. — Ia uite ! zise el compătimitor. simpaticul beţivan începuse deja să se îndoape pe tăcute.. bîlbîi acesta. — E Linieres. Însufleţiţi de căldura vinului şi de satisfacţia care însoţeşte digestia. — Hei. — Mănîncă. — Prieteni. care nu fură nevoiţi să se strîngă pentru a-i face loc. înduioşat de această mutră gălbejită.. — Ţi-e foame. — Şi sete ? Ochii păcătosului se aprinseră. voi merge pînă la capătul pămîntului şi vai de cel ce ne va sta în cale. aşează-te ! Slăbitul Linieres se furişă printre meseni. ei vorbeau acum nici 112 . atunci să te ţii ! O beţie veselă începea să se urce la cap celor trei tovarăşi. Saint-Amant tăie fraza frumoasă a camaradului său. zise Cyrano.— Va fi nevoie ca aceste fantome să se întrupeze şi cînd vom avea în faţă oameni în carne şi oase. pentru acest prieten. un biet om dădea tîrcoale mesei. — Grozavă ! — Atunci. — Şi bea. Rareori găseşti norocul şi mai des frînghia. observă Cavalerul. mormane de carne şi valuri de băutură. Fără să mai aştepte alte invitaţii.

Cyrano. — Credeţi că veţi izbuti. Linieres şopti la urechea lui Saint-Amant. a cărui limbă începea să se încleieze. — Şi. Noaptea înainta. se aplecă si-i spuse în mare taină : — Un mare senior deghizat ! — Ah ! — Priveşte-1 bine ! A venit la Paris special ca să-i vină de hac domnului cardinal ! Beţivul. Cavalerul trebui să-1 domolească. El le propunea să meargă chiar acum la palatul cardinalului s-o găsească. Numai să afle Saint-Amant de acest Bernard şi vom vedea noi mai apoi.. ca să afle caseta Cavalerului. care uitase orice frică. sticlele se goleau. năucit. — Să fim prudenţi ! sfătuia soldatul. în trei ? Saint-Amant îl privi cu un aer de demnitate ofensată : — Te îndoieşti ? De altfel. fu cît pe-aci să se înece. dacă vom avea nevoie şi de un al patrulea. îi vom veni şi noi în ajutor. Glumeţul adăugă fără să clipească : . al cărui obraz ardea în toate flăcările iadului. păzind echilibrul sticlelor ameninţate de violenţa lui Cyrano. — Drace ! izbucni Cyrano. se arăta cel mai înverşunat dintre cei trei. De astă dată ticălosul fu gata să intre sub masă. Linieres deschidea ochii speriaţi.. — Cine e tînărul ăsta circumspect ? Grasul. lovind cu pumnul în masă. Fără să piardă măgar o îmbucătură.mai mult nici mai puţin să pună Parisul în frigare şi să-i bea sîngele. tu eşti la îndemînă. cum e un prieten de-al meu şi de-al lui Cyrano. — Să fim prudenţi. şi mai ales să vedem de unde suflă vîntul. Linieres trebui să bea o duşcă bună pentru a-şi reveni din emoţie. Dar nu se isprăvise. repeta cu încăpţînare Cavalerul. iar ardoarea războinică a mesenilor creştea.

cînd Cavalerul se ridică de la masă şi se despărţi de prietenii săi. Ar fi şi fost greu să-i dea. La acea oră. îngrămădite. sper. iar Cavalerul să le recomande prudenţa. şi mai ales prea multă vorbărie. nu vei şovăi. dar cu nişte priviri şi cu un ton care făcea să se ridice părul măciucă în capul nenorocitului de beţiv. Ce de cuvinte ! Urechile îi bîzîiau. Fuseseră de toate felurile. ce de emoţii ! Niciodată.. Uf. Nu fiindcă vinul şi mîncarea bună l-ar fi ameţit. — Bine... fără să-i lase măcar timpul să răsufle. înţeles ! gîngăvi Linieres. De acum înainte.. începînd de dimineaţă.. Şi cîte aventuri ! Vesele sau tragice. fericite sau nefaste. Vorbirea afectată din Piaţa Regală se amesteca în mintea sa cu glumele din han. o defilare rapidă de lucruri şi oameni. În cursul existenţei sale de soldat chefuise de multe ori. Totul crea o harababură din care nu mai putea alege nimic.— Tînărul senior. ele se precipitau. Două impresii predominau : 114 . Linieres nu ar mai fi dat doi bani pe pielea cardinalului.. să te laşi tăiat în bucăţele pentru el. Nu ! Era o beţie foarte deosebită aceea pe care o încerca acum. de la cele mai dulci pînă la cele mai violente.. Bietul băiat avea capul destul de greu. unele peste altele. pus în gardă în felul acesta. Cyrano continua să tune. fiind prietenul nostru.. nici în zilele de luptă nu simţise atîtea. una pe care o dau prea multe evenimente. îşi privea cu alţi ochi vecinii de masă. mai ales că nici măcar nu-i avea în buzunar ! XII VÎNTUL RĂU Suna deja miezul nopţii. cu o strîmbătură dureroasă.

asemenea îmbobocirii unei flori gingaşe. de ce nu ? Nu-i dăduse el oare ocazia să pună la încercare aceste rare prietenii ? Cu toate acestea. strălucind de rouă şi plină de toate parfumurile pămîntului. De bine de rău. scumpule beţivan Linieres. În încurcătura noastră. Deodată însă tresări. Oh. De acea. în sine. — Pentru că întîmplarea a făcut să confunde pe Cavaler cu acest personaj. a unui sentiment necunoscut. Această manevră înţeleaptă obţinu asentimentul general şi ei se despărţiră cu nesfîrşite sărutări. Încă puţin şi Cavalerul l-ar fi binecuvîntat şi pe hoţ. tînărul pica de somn. Un pas furişat îl însoţea. poate să producă. Şi la urma urmei. trebuie să ne folosim de cele mai mici ocazii. . Cavalerul nu se înşelase. şi din cele fericite. înţeleptul şi atleticul Saint-Amant ! Şi apoi. cu figura slăbită de înfometat. de aceea duse iute mîna la garda săbiei şi. emoţia dulce pe care i-o da înfiriparea.. în viitor. la unison cu a sa. Şi ce amici ?! Cutezătorul şi pasionatul Cyrano. el îşi urmă drumul. Toate acestea treceau din nou prin mintea Cavalerului în timp ce se grăbea la culcare. Prietenii lui îl avertizaseră despre surprizele nopţilor pariziene. scumpe Cyrano ! Scumpe Saint-Amant!. fixînd întîlnirea pe a doua zi dimineaţă. Scumpă şi frumoasă Claire ! Şi chiar şi tu. se descurcase prin hăţişul străzilor. la „Berbecul Alb”. O umbră de om îl atinse în treacăt. această nenorocire.Bucuria de a simţi bătînd.. gata să o tragă în orice clipă afară. În jurul lui era întuneric beznă. părerea mea e ca prietenul nostru să se întoarcă la vechea lui locuinţă. în această atitudine. dar chibzuitul Saint-Amant se împotrivise acestui aranjament. cu ochiul şi urechea la pîndă. Aproape dormea de-a-npicioarelea. în strada Grenetail. delicat şi plăcut. care a avut consecinţe supărătoare. inima vitează a celor doi amici ai săi. pe deasupra tuturor. Cyrano se oferise să-l ia să doarmă împreună.

se încredinţă că sabia joacă uşor în teacă. — Iată-mă ajuns ! Noapte bună ! O zi sfîrşită. cu frîul pus. Îl văzu luînd-o la stînga. dar nu mai auzi nimic. care era un fel de înfundătură. ca să fie cu inima liniştită. Brusc. mai degrabă un murmur. el văzu un cal înşeuat. îl făcu să tresară. Porni apoi mai departe în urma necunoscutului. chiar prin faţa casei. prin curtea Clopin. Haide ! Fusese pradă unei halucinaţii. necunoscutul făcu stînga-mprejur şi. o văzu alunecînd înainte. — Suflă un vînt rău în noaptea asta ! Noaptea era calmă şi senină. de data asta am auzit bine !” Şi făcu iute un pas înspre partea de unde se auzea vocea. Îşi înăbuşi un strigăt de surpriză. La lumina slabă a unui felinar atîrnat pe perete. jură în sine Cavalerul. de-a lungul colegiului Navarei. cu acelaşi pas furişat. Preocuparea spiritului său se materializase în această formulă ciudată. să treacă mai departe. Gîndul unei capcane îi trecu prin minte. Voi. Curtea era ferită de vederea din stradă. Tînărul porni pe urma lui. Nici o adiere nu tulbura aerul. deci. vocea suflă : — Am veşti de la domnul Bernard. cu degetul la buze. De data asta. cînd o voce. Imediat. „Pe steaua mea. îşi va găsi naşul. lipsită de orice înţeles real. cu obrazul luminat de un rîs vesel şi frecîndu-şi mîinile cu cea mai vie satisfacţie. Vîrîse deja cheia în broasca porţii. Umbra mergea acum în faţa lui. — Ia să văd ce vrea de la mine ! şi. un om — chiar acela care îi ieşise în cale — îl privea fix. Totuşi. Cavalerul ciuli urechea. cînd acelaşi murmur îi atinse auzul. el auzise clar fraza. legat de o verigă. fără să se întoarcă . Necunoscutul îl aştepta aproape de cal. Cavalerul începu discuţia : 116 . îşi zise el.— Dacă e vreun hoţ de buzunare. rîzînd de întîmplare. trecu strada. În umbră.

aţi pronunţat adineauri cîteva cuvinte care m-au îndemnat să vă ascult. Evident. — Glumiţi cu mulţumirile dumneavoastră. El răspunse totuşi. Apoi. — Zău.. totul a fost descoperit.— Domnule. — Negăsindu-vă.. — Ssst ! îl întrerupse necunoscutul. Cel mai bun lucru era să-şi joace rolul pînă la capăt. ca şi cum ar fi înţeles : . dintr-o singură suflare zise : Nu trebuie să vă mai întoarceţi la Barbette. ştiu prea bine cine te trimite — (habar n-am. răspunse el. făcu acesta. Dar îndată se gîndi că dacă ar spune asta n-ar mai putea afla niciodată nimic. — Ce imprudenţă ! De aceea poate că nu v-am găsit în celălalt loc ? — Da. el arăta partea străzii de unde veneau şi unde se afla casa Cavalerului. Cu degetul întins. Nădăjduiesc că vă veţi explica. ştiţi dumneavoastră prea bine ! Tînărul tocmai voi să-i răspundă că nu avea habar. Am văzut sosind arcaşii de la Châtelet şi gărzile Eminenţei Sale. chiar te rog să-i mulţumeşti din partea mea. pe legea mea !) — ba. — De cine ? — De cei în slujba omului roşu. — Sssst ! şopti din nou necunoscutul. Casa este păzită acum. Cavalerul înţelegea din ce în ce mai puţin. Sînt două ore de cînd vă aştept. am mirosit eu o încurcătură şi m-am dus să văd persoana. Ea m-a trimis să vă pîndesc aici. Ei. zise Cavalerul la întîmplare. — Totuşi. clipind şmecher din ochi. — Ia ascultă. spune-mi cine te-a însărcinat să veghezi asupra mea ? — Cine? zise celălalt. era luat drept altul. da. drept vreaun complice. Nu vi s-a spus că vîntul nu era favorabil ? — Am neglijat această precauţie.

doamne ! Nu. 118 . luaţi pachetul. era şi timpul ! Mergeaţi drept în capcană. Haide. — Poftiţi. Cavalerul era simplu şi loial. Dar în acelaşi timp se gîndea în sine : „Conversaţia asta poate dura aşa mult şi bine. în concluzie.. vă arde de glumă. pentru că dumneavoastră chiar trebuie să-i prezentaţi mesajul meu. şi urma casetei sale. — Drace ! — Bună captură pentru domnul cardinal ! — Vă cred. puteţi să-1 întrebaţi şi singur ! — Pot. deja cuprins de fiori..— Asta-i bună ! Iată ce înseamnă să ai o inspiraţie fericită ! — Sigur.. Să trecem la lucruri eşenţiale. să-1 văd ? Necunoscutul se sprijini de crupa calului. Dacă vă interesează sănătatea lui. — Ei. cum o duce dînsul cu sănătatea ? — Hotărît lucru. zise Cavalerul.” Se hotărî atunci să fie mai operativ : — Să nu pierdem timpul... El şovăi o clipă să primească acest pachet. care i se încredinţa dintr-o eroare. Un moment se gîndi chiar să-1 lămurească şi pe imprudentul curier. scoţînd de sub manta un pachet pecetluit pe care-1 întinse interlocutorului său. Să vorbim puţin despre. din pricina unor scrupule exagerate. domnul Bernard. — Nu veniţi atunci din partea domnului Bernard ? întrebă el. iată ceva pentru dînsul. pierdea urma domnului Bernard şi. Tînărul reflectase între timp. de şansa care i se oferea.. zise.. Nu mi-aţi spus că mi-aduceţi veşti de la el ? — Fără îndoială. Hm ! Şi. — Cu atît mai bine !. zise el.. luaţi. înălţînd din umeri. Dacă nu se folosea. fără să înaintez nici un pic. deci.

. Atraşi..” Celălalt îşi dezlegă calul. Se pare că aveţi mintea în altă parte.. Îngerul a pus şi un cuvînt pentru dumneavoastră. luînd-o la galop. desigur. cobora de-acum panta dealului. gîndi el. luă plicul şi-1 vîrî în buzunar.. opreşte ! Călăreţul. nu ştia încă unde îl putea găsi pe acest misterios domn Bernard. din partea cui ? — Din partea Zeiţei.Pe legea mea. !n faţa lui se deschidea poarta de la casa Barbettei. intervine şi Olimpul !). Necunoscutul rîse încetişor... aplecîndu-se pe gîtul animalului. căruia i se adresa porunca. De fapt. . ce aşteptaţi ? se nelinişti celălalt. cu un gest hotărît. pe cînd tînărul. Tînărul nu mai avu timp să pună o nouă întrebare. — Fiţi atent şi nu întîrziaţi. — Fără îndoială ! (Ce mai. nici nu întoarse capul. Din potrivă. înfigîndu-şi pintenii. încă un cuvînt doar : de unde vine pachetul ? — Ştiţi dumneavoastră de unde ! — Da. Nedumerit. Dar. Mă voi achita predînd plicul domnului Bernard.. Necunoscutul sărise iute în şa şi. îşi zise în gînd Cavalerul. se îndepărta cu toată iuţeala. Va fi o ocazie binevenită să-1 cunosc". Unul din ei strigă cu voce tare : — Hei. Mister vru să se ia după el. „Atunci e bine. cu piciorul în scară. pe legea mea. cînd. Aşa că se informă : — Unde îl pot găsi pe destinatar ? — Toate indicaţiile sînt acolo. iată-mă acum şi în corespondehţă cu îngerii. de zgomotul galopului.. se aruncă în fundătură. brusc.— Ei bine. La drum şi noroc ! — Aşteptaţi. — E adevărat ! Vîntul cel rău m-a tulburat.. dar cine vi 1-a încredinţat ? — Îngerul ! — Asta o ştiu şi eu. răspunse necunoscutul. . dar. oamenii apăreau la zid. fără îndoială.

. iată-mă fără locuinţă. îi reveniră în minte.. care se agită în umbră şi pe care mi-i scoate în cale destinul. îşi zise Cavalerul. sînt personaje înalte. Apoi oamenii intrară în curte şi poarta se închise la loc. În plină stradă ! Nu e rost să-mi termin ziua într-un pat bun. familiar urechilor sale. Unul care se teme de vînt!... L-am pierdut ! — N-am avut noroc. pierdut. Cine să fie oare acest altul ? Un complice de-al lui Bernard ? Cine este domnul Bernard ?. cel puţin atît cît îi îngăduia haosul din mintea lui.. Dar vîntul ? Drace! Are el dreptate: vîntul e cam brutal şi se întîmplă să mai aducă cu sine şi gloanţe. Fugarul cotise. Azi dimineaţă eram bogat. zise o voce.” Căscă.. — Voi ajunge la avere ?. fără piedici. — Vorbeşte praful de puşcă. — Prea departe. pe care totuşi l-aş merita din plin ! Ridică fruntea şi zîmbi : „În ce lume fantastică am picat ? Tot ce mi se întîmplă e lipsit de înţeles. răspunse cineva din interior.. Galopul se auzea departe. Şi iată-mă acum din nou pe drumul care duce la bogăţie. cînd blestemase intrigile întunecate ale politicii. Cavalerul se înfundase de tot în stradelă. „Nu e nici o îndoială : toţi oamenii aceştia. „De data asta. cel puţin în perspectivă. Cavalerul începu să reflecteze.. Nu voi şti asta decît la sfîrşit. nu se poate tăgădui : înot în plină aventură !” Deşi capul îi vîjîia. sînt mereu luat drept un altul. „Pînă una alta. Recunoscuse acest zgomot. obosit.. la poalele dealului. Seara eram deja ruinat. „De cînd am ajuns aici. se vede treaba..” Cuvintele lui Cyraţjo.Atunci o lumină străluci în noapte şi un zgomot sec sfişie aerul. lucrurile se strică.. Hei. sau la spînzurătoare ?.. O zeiţă nu e deloc modestă ! Şi domnul cardinal nu s-ar nelinişti atît de părinteşte pentru nişte necunoscuţi !" 120 .

ţi se urcă la cap şi te ameţeşte. Băgă inelul în buzunar şi cercetă ceea ce rămăsese. pecetluit cu ceară cu aceeaşi iniţială A. Drăcu să ia felinarul ăsta. Dar nu mai era decît un plic gros..În calmul nopţii. — Un inel ! Desfăcînd nodul. fremătînd nările.. Un miros dulce de mosc se împrăştie. zise cu ardoare tînărul.. Dar. Purta două cuvinte : „Pentru dumneavoastră". Ei bine ! Un parfum fin se degajă din ea. S-ar putea foarte bine ca cineva să fi învîrtit cu mîna roata Fortunei oarbe ca să o facă să se învîrtească în favoarea mea. „Încep să bănui că acest domn Bernard ar putea fi cineva cu totul deosebit ?. însă o mică bucată de hîrtie scăpă dintre panglicuţe. un nou gînd îi întrerupse firul meditaţiei. scrise citeţ de o mînă de femeie. Călăreţul din noaptea asta nu mi-a spus oare că este trimis de înger ? Deodată.. „Era cît pe-aci să uit ! Mi-a spus că îngerul a scris şi un cuvînt pentru mine ! Ia să vedem !” Cavalerul scoase din buzunar mesajul secret şi începu să-1 cerceteze în lumina tremurătoare a felinarului. . ceea ce-mi scapă este îngerul ! Şi asta mă intrigă ! Fiindcă nu vreau să cred că totul se datoreşte întîmplării în aventura mea.. Pachetul parfumat era legat cu panglicuţe în cruce. Să cercetăm şi restul. Un A ? Iată că înaintăm. care luminează ca la morţi. — Să vedem piatra ! E gravată acolo o cifră. Iată o hîrtie ca oricare alta. Pe plic era scris un nume : Domnul Bernard. — Odor di femina ! zise el.. Este litera A. inelul îi rămase în mînă. unite într-un inel de aur. spiritul micului Cavaler îşi redobîndise toată luciditatea.. O emoţie ciudată făcea să tremure biletul între degetele lui Mister.. — Cît farmec are tot ce vine de la o femeie. Voi vedea în curînd.

În faţa destinului care îl minţea fără ruşine de atîta vreme.Nu ! reflectă el.. care-1 ducea la Zeiţa norocului. Acest scris frumos este al ei. Rîdea. un gînd îi trecu prin creierul înfierbîntat : „Atunci. încît aproape avea poftă să plîngă în hohote... ea mi-a trimis pe acest flecar necunoscut.. Această scrisoare. ea este. Braţele-i căzură jos.. Într-adevăr. la ora cuvenită. bizuindu-se pe loialitatea mea. ea cunoaşte pe acest domn Bernard ? Asta-i bună ! Voi vedea îndată. a naşei mele. Poartă parfumul ei. îmi încredinţează un secret. omul nostru izbucni într-un rîs de mînie şi sfidare. desfăcu hîrtia şi la lumina felinarului descifră cu greu : „55 va trebui să evite pe 22”.. Să citim !" Fierbînd de nerăbdare... Cum se vede.... oftă el. ce altceva sînt eu pentru ea ? I-am oferit sabia mea şi ea mi-o cere. un amestec nespus de cuvinte fără înţeles şi de cifre obscure. Aşa ceva nu poate veni din mîinile unei indiferente. Numai că. a profitat de întîmplarea care m-a lovit : îmi scrie ca unui mesager... N-ai să te întîlneşţi astăzi cu Norocul.. nu era decît o carte de farmece. dulce şi ocrotitor : Îngerul ?! Da. care venea de la Ea.. Numai mîna frumoasă a tovarăşei mele de pe Pont-Neuf. Cavalere... Se sforţă să continue : „El va găsi pe 24 la locul ştiut şi îl va conduce. Cavalerul avea un spirit pătrunzător. bătaia de joc era prea din cale-afară de mare... Nu-i trebuia mult timp ca să clădească un roman întreg. Ca un fulger. de teamă să nu se compromită. îngerul păzitor ! Avertizată de primejdia la care mă expuneam întorcîndu-mă acasă.. Mă însărcinează cu această misiune delicată.. drăcosul de Bernard îţi scapă printre degete. De fapt. acolo unde ştie !. a desenat aceste litere. 122 .. De altfel.” De data asta era prea mult.. De ce îmi bate oare inima aşa de tare ?! Hîrtiuţa asta vine de la ea. cine ar fi mai vrednică decît ea să poarte acest nume ceresc. — Ei. dar nemulţumirea îi era atît de mare..

gata sări iasă din piept. destinul nu-1 amăgise. citi : „Fiţi în noaptea asta. — În ţara asta. mai departe : „Ofiţerul care păzeşte poarta vă va lăsa să treceţi. ceasul marcă grav ora unu. fără să se mai gîndească. Acolo. . prin urmare. XIII CONSEMNUL DOMNULUI D'ARTAGNAN Simultaneitatea evenimentelor ne obligă din nou să-1 părăsim pe eroul nostru chiar în clipa sosirii lui la barieră. mototoli furios biletul. cardinalul Richelieu şi domnul Giulio Mazarin ! Temutul ministru. la ora unu. duse la buze preţiosul răvaş. nu se scrie mai clar decît se vorbeşte. locuieşte însă mereu aici. la bariera Saint-Jacques. stînd de veghe la siguranţa statului şi a lui însuşi. izbucni el. Apoi. ajunse la locul întîlnirii. scoase un strigăt de surpriză : pe dosul biletului zărise aceste cuvinte. Era aşteptat. dincolo de bariera Saint-Jacques. fu gata să arunce biletul. Nu se înşelase. porni la drum. arătîndu-i inelul !” — Aşa mai zic şi eu ! Se înţelege foarte bine. într-un moment de rătăcire.De ciudă. Domnul de Mazarin. Tocmai trecea prin faţa bisericii Saint-Jacques du Haut Pas. cînd din turn. Deodată. în castelul d'Aiguillon. pasionat. încredinţată discreţiei lui ? Bineînţeles că nu. sînteţi aşteptat”. Şi. Atunci tînărul parcă prinse aripi. trebuie să-ţi faci educaţie. Cu inima tremurînd. Dar îl opri un scrupul : putea oare să arunce în drum această misivă. Ca să-i poţi înţelege pe aceşti oameni. acolo unde i-am părăsit pe cei doi seniori foarte însemnaţi : Eminenţa Sa. dulci ca o rugăciune : „Pentru Cavalerul Mister”. pe care toată lumea îl crede locuind în somptuosul apartament al palatului-cardinal. nu glumă ! Cu un gest descurajat. Şi. Cu inima bătînd. Trebuie să ne întoarcem la castelui d'Aiguillon.

se face mic de tot şi se ţine în umbră. pînă la sosirea lui. de acest domn d'Artagnan ? Stăpînul îl întrerupse rece : — Este credinţa personificată ! Mazarin se retrase şi mai mult în colţ. modest pînă şi în triumf. Mazarin riscă o vorbă : — Eminenţa Voastră este sigură de omul ales. Din colţul său.consilierul său initm. iată un soldat adevărat !" Realitatea este că la treizeci de ani viteazul muşchetar pare a fi un adolescent. într-o atitudine perfectă de ostaş. zise confidentul. într-o discuţie secretă. — Monseniore. ce crezi despre el ?” În acelaşi fel. scena s-a schimbat puţin : bătrînul şi-a revenit şi şi-a reluat atitudinea poruncitoare. schiţînd o uşoară strîmbătură : hotărît. în locul său de subaltern umil. iar privirea sa spune la fel de clar ca şi cînd ar fi vorbit : „Drace. În curînd va fi introdus aici d'Artagnan pe care 1-a chemat şi. nici acea floare a 124 .Totuşi impasibilitatea ţinutei sale nu-1 împiedică să arunce o privire rapidă asupra lucrurilor şi oamenilor. dacă nu mai are acel aer naiv care se întîlneşte la ucenicul muşchetar. Richelieu se agită nerăbdător. pe tăcute. iar ochii săi pătrunzători surprinseră deja toate amănuntele demne de reţinut. scoţînd buzele înainte. cu privirea întoarsă spre italian. iată-1 pe domnul d'Artagnan ! Muşchetarul intră cu pas hotărît. dar plin de prestanţă. loialitatea nu e virtutea lui de căpătîi. rămase în picioare. se mai află încă în faţa lui. nemişcat. face calcule. Richelieu. veţi vedea îndată. Figura lui gasconă a rămas ascuţită şi negricioasă şi. Reflectează. După ce salută. Chavigny intră fără zgomot şi după el un om de talie mijlocie. Mazarin dă semn de satisfacţie. — De altfel. Totuşi. cardinalul îşi face planul. pe cînd suplul italian. pare a-1 întreba : „Ei. Uşa se deschise.

Nu se mai aude vorbindu-se de dumneavoastră. Dăruindu-se loial. asta înseamnă că sufletul lui d'Artagnan a rămas acelaşi. astăzi e mai bine. vai. Această dibăcie a gasconului îi aminteşte de sudul său natal. Corpul şi-a pierdut subţirimea caracteristică a adolescenţei. e o simplă constatare ! Din colţul său umbrit. ochiul este oglinda sufletului. Ceea ce era bine. se ofileşte aşa de uşor. forţa maturităţii. Eu nu mă schimb. dar păstrînd. Un singur lucru nu s-a schimbat deloc : ochiul. la fel ca la douăzeci de ani : acelaşi suflet aprins. de cînd Eminenţa Sa a hotărît să-mi confere acest grad. o mostră de abilitate care se înrudeşte cu fineţea italiană. deci. şi ce nu vede ghiceşte. loial. domnule d'Artagnan. mereu pătrunzător şi viu . aşa cum s-a spus. Mazarin zîmbi. luciditatea-i nedesminţită. cauzei pe care o îmbrăţişează şi oamenilor pe care-i serveşte. Plin de bunăvoinţă. domnule d'Artagnan ? — Oh. acel ochi care vede totul. ea a cîştigat totuşi în armonie. Iată-1. S-a adăugat. prudent şi rezervat. După serviciile excelente pe care le-ai adus. în întregime. cardinalul reluă : — Dumneata ai avea totuşi motive să te plîngi. de zece ani. pe deasupra. capabil de o desăvîrşită generozitate. judecata clară despre valoarea lucrurilor şi despre caracterul oamenilor ! Devotat.primei tinereţi care. nu ţi-au fost răs- . răspunse muşchetarul. Monseniore. — E un reproş. Dacă. dar niciodată tras pe sfoară ! Cu cea mai blîndî voce cardinalul începu convorbirea : — Apropie-te. Pomeţii proeminenţi şi nasul încovoiat şi obraznic nu ies în afară mai mult decît atît cît trebuie ca să reliefeze frumuseţea şi simetria restului feţei. oricare ar fi întîmplările. Monseniore. Ce aţi devenit ? — Vai. fără însă ca agilitatea şi supleţea să dispară. — Ce înseamnă asta ? — Înseamnă că rămîn mereu locotenent de muşchetari. Eu rămîn pe loc. în acelaşi timp. dar.

— Domnul conte de la Fere. — De. îşi zise gasconul. odinioară aveai sîngele iute. a fost tocmai pentru a-1 dezarma. aşa cum e firea dumitale. că eram altădată ? — Adică. Altădată nu le respectaţi deloc. „Hei. sărmana femeie 1-a uitat pe ultimul său servitor sau. muşchetarul nici măcar nu clipi.. cu dublu tăiş. Nu mai sîntem tineri. domnule d'Artagnan. mai ales. mai eşti omul de altădată ? Întrebarea era primejdioasă.. Richelieu nu 1-a iertat încă pentru că a fost în slujba reginei împotriva lui şi..plătite aşa cum se cuvenea nici devotamentul. — Oh. Vremurile de pace nu sînt prielnice firilor războinice. Ce vrei ? Timpurile eroice au trecut. am regretat de multe ori că nu pot să mă folosesc de dumneata mai bine. zise binevoitor cardinalul. — Cavalerul d'Herblay. La acest compliment.. ce poate ea să facă pentru el ? — În ce mă priveşte. da ! — Porthos. Monseniore. unde-o fi vrînd să ajungă? Fiindcă nu e el omul care să mă cheme în toiul nopţii şi să-mi trăncănească verzi şi uscate. 126 . într-adevăr... Ştie el foarte bine din care anume motiv este lăsat pe planul al doilea. dumneata şi prietenii dumitale.. Muşchetarul se scărpină după ureche şi dădu acest răspuns : — Cum credeţi dumneavoastră. discreţia dumitale... cum îi chema ? — Athos.. nici. -— Aramis. dacă 1-a luat pe lîngă sine. Vechile neînţelegeri s-au domolit.. Cît despre Anna de Austria.” — Spune-mi. chiar dacă nu 1-a uitat. m-am potolit! Mai ales în ce priveşte respectarea edictelor pe care Majestatea Sa le-a dat împotriva duelurilor. urmă ministrul. — Domnul du Vallon.

gasconul mormăi ca pentru el : — A ! Foarte bine ! Asta era. — Pe legea mea. ridicat nu ştiu de unde... întrebă cardinalul cu voce blîndă. d'Artagnan replică . — Nenorocitul a murit.. Ştii ceva despre asta ? — Îmi pare. — Elveţienii ăştia sînt foarte fragili.. unul după altul.. ca la evocarea unor amintiri dintre cele mai plăcute. Monseniore. Gărzile Majestăţii Sale sînt uneori peste măsură de obraznice. îi văzu zîmbind din nou în timp ce citea.. Muşchetarul. Ticălosul a îndrăznit să pretindă că în serviciul Eminenţei Voastre săbiile ruginesc în teacă. pe parapetul scării de spînzurătoare din strada Saint-Honore ? Cu un aer de sinceră compătimire. mai mult mort decît viu. Dar ce ştii despre cei trei dragoni. domnule d'Artagnan. — Şi ai ţinut să-i dovedeşti contrariul ?! — Putem trece cu vederea asemenea calomnie. acela care locuia în casa dumitale ? Buimăcit. cu el e o altă poveste.. pe care un duşman îndrăcit i-a ţintuit.Şi ministrul surîse. — Sărmanii ! . cuteză d'Artagnan. care-1 spiona cu coada ochiului. aşadar ? Părinteşte. într-adevăr. interlocutorul său continuă : — Insistenţele sale pe lîngă gazda comună îţi păreau nelalocul lor. — Spune-mi. Monseniore ? — Fie!. Astăzi sînt ceva mai blînd decît un berbec. Se spune că a fost găsit într-o noapte în rîu. că-mi amintesc ceva. apoi scoase o foaie pe care o citi. sărmanii mei amici. nu m-ar mai recunoaşte. Cardinalul se apropiase de birou şi deschisese un dosar voluminos. Îl răsfoi iute. ce-a devenit acel bun elveţian. n-ai auzit nimic vorbindu-se despre el ? — Ah. — Hm ! Şi acel soldat din garda regelui.

— Vai. Monseniore. că fără căinţa unui complice care a prevenit victima propusă spre ucidere. gata să-şi pună pielea la bătaie pentru Ea ? — Aşadar. cu o vie bucurie lăuntrică. muşchetarul urmînd o evoluţie tocmai inversă şi pierzîndu-şi încet-încet frumoasa seninătate de la început. trebuie să ne închipuim atitudinea celor doi interlocutori. 128 . Cît despre domnul de Mazarin. dar nici conştiinţa lui nu era curată. — Se vorbeşte încă — fiindcă lista e mare. se vorbeşte într-adevăr de un om în cămaşă care a fost găsit legat la celălalt capăt al scării. cum s-ar putea ? Unul contra trei ? — Da. Pentru a gusta savoarea acestei scene. oare. acel muşchetar ar fi pierit.. în acest ceas. ca să ia înfăţişarea unui om din ce în ce mai încurcat. Richelieu voi să-i dea ultima lovitură. trecînd treptat la gravitate. dumneata erai. nar fi avut onoarea să stea.. el marca loviturile din colţul său obscur. Rosti rar : — Se menţionează. aşa se spune ! — Dar. Simţindu-1 în mîinile sale.. deşi motivul nu-1 bănuia. Dar d'Artagnan nu mai voia să audă nimic. domnule d'Artagnan ? Gasconul îşi muşcă buzele şi plecă fruntea. că în consecinţă. în faţa Eminenţei Voastre. ca spectator dezinteresat. fără doar şi poate şi. nu cumva scrie în raport că o secătură geloasă îi plătise pe aceşti nenorociţi ca să-1 ucidă mişeleşte pe muşchetar ? — Aşteaptă. Cardinalul. apoi la severitate. Ajuns aici.. S-ar putea să fie chiar acela.. locotenentul se simţi pierdut. la început binevoitor şi părintesc.— Se pretinde aici — şi degetul ministrului arătă raportul poliţiei pe care-1 avea în faţă — se pretinde că judecătorul lor improvizat ar fi un muşchetar cunoscut de noi. Ştia el bine că vechiul său duşman nu voia să scape de el.. după cum poţi vedea.

Dar dovedi îndrăzneală şi riscă totul zicînd : — Numai dacă nu cumva Eminenţa Voastră mă scapă de ispită. informat. Locotenentul continuă să-şi speculeze avantajul : — Vedeţi. deci incorijibil ? — Vai Monseniore. dumneata esti. care prefera să sfîrşească îndată. un muşchetar — mereu muşchetarii ăştia ! — a tras sabia în amiaza mare împotriva a două persoane sus-puse : un mare senior şi un poet. Eminenţă.. — Hm. — Era o femeie ! zise simplu d'Artagnan. el a tras o bătaie bună acestor liniştite persoane. regret sincer că m-am servit de vîrful săbiei. pe celălalt cu latul. hotărît să termine. Nu cumva l-ai lovit fiindcă vorbea acolo de rău o persoană care îţi este scumpă.. Monseniore ! Insultau o femeie. Monseniore. Poetul scrisese versuri lamentabile. — Nu cumva e Majestatea Sa.. Latul ar fi fost de ajuns... pe care marele senior făcuse greşeala să le plătească cu un preţ exagerat.. -— Hei. Căci toate acestea provin din greşeala Eminenţei Voastre. Sub privirea severă a duşmanului său.. Se adaugă că.este că.. Muşchetarul simţi că ţintise bine. — Meritată ! întrerupse d'Artagnan.. trîndăvia.. cauza acestor. făcu celălalt. încep să cred şi eu asta.. gasconul simţi fiori alergîndu-i pe spate. la ieşirea din casa de jocuri Sfera. — Îţi pare rău. da.. hei ! Ceea ce se spune. Cardinalul încruntă sprîncenele. cel puţin ? — Da. — Domnule d'Artagnan.. lovindu-1 pe unul cu vîrful. Chipul ministrului se luminase fără voia lui de un surîs fugar. — Se spun atîtea lucruri ! — . nenorociri repetate este.— Chiar e nevoie s-o citim pe toată ? mormăi d'Artagnan. Sîngele meu gascon nu prea se . domnule locotenent ? — Ei bine.

Muşchetarul luă imediat poziţie : — Ar însemna să mi se aducă o insultă numai bănuind fidelitatea mea.. oriunde-i va place Eminenţei Voastre. cu voce tare. însărcinarea dumitale este să te duci singur în strada aceea şi să supraveghezi îndeaproape poarta. doamne. în Franţa sau peste hotare... Nu e nevoie decît de putină ascultare. iată omul care-mi trebuie !” Apoi.. veţi găsi în mine un slujitor devotat şi credincios.împacă cu ea şi. protectori. — La jumătatea ei se află o mică poartă în zid. D'Artagnan o prinse şi urmă : — Zi şi noapte. consemnul este din cele mai simple. reluă : — Fie. îmi joacă feste ! Ar fi totuşi un mijloc de a-1 împiedica să-şi domolească arşiţa cu aceste nimicuri.. — Foarte bine. Monseniore. Cardinalul nu era insensibil la lingurişi : era unul din micile cusururi ale acestui bărbat de seamă. zidurile grădinilor se învecinează cu o stradelă îngustă şi întunecată ? — Strada Noroiului. Vreau să văd dacă acela care s-a achitat aşa de credincioas faţă de alţi. — Ştii că pînă în strada Saint-Jacques. — Care anume ? — Să-1 întrebuinţaţi la isprăvi mai mari în slujba Eminenţei Voastre. Din ziua aceea.. adică spre binele statului. viaţa mea vă aparţine. va putea să mă slujească şi pe mine cu credinţă. Cunoşti Mînăstirea Carmelitelor ? — Da. domnule d'Artagnan.. Pentru moment. Majestatea Sa m-a pus la dispoziţia iminenţei Voastre. vreau să te pun la încercare. 130 . Chipul lui se lumină cu totul. „Aşa. îşi zise el. Locotenentul făcu semn că ştia. — Ei bine.. zise cardinalul mulţumit. Richelieu schimbă o privire iute cu Mazarin..

— Eu voi sta pe aproape. — Ascultă-mă bine. Nu va ieşi nimeni fără să-i pun eu mîna în gît. dacă nu i-ar fi spus mai înainte cardinalul cît îl avea la mînă. stăpînul se consultase în taină cu Mazarin. cît voi fi eu acolo.Mazarin aprobă din cap. ca să-i comunic domnului d'Artagnan la nevoie ordinele Excelenţei Voastre. — Aşteaptă. nu zări mutra dezamăgită a muşchetarului şi. Eminenţă. pe drum. domnule d'Artagnan. zise umil consilierul. ce naiba ! Dimpotrivă. nimeni nu va intra pe poartă. — Domnul de Mazarin îţi va explica restul. De aceea. vei lăsa să intre pe oricine va pofti. Monseniore. D'Artagnan privi pieziş figura misterioasă a italianului şi o nouă strîmbătură apăru pe buzele lui. locotenentul surîse : — Poate este de prisos ! . doresc să nu te dedai la nici o violenţă — să nu produci scandal. Cum însărcinarea te poate duce destul de departe. — O clipă. zise muşchetarul. Din nou Mazarin tresări. — Fiţi pe pace. zise cardinalul. atunci rolul meu este să-i împiedic să iasă. Misiunea dumitale este numai să te ţii pe urmele unui anume călăreţ care îţi va fi indicat şi să nu-1 părăseşti orice s-ar întîmpla. În acest timp. — Bine. cînd privi din nou faţa acestuia. întorcîndu-se repede. Celălalt făcu o mutră deziluzionată. însă şi-o ascunse. prea te grăbeşti. s-ar putea întîmpla să ai nevoie de bani. nu văsuse decît impecabila ţinută militară. Italianul făcu o mişcare de nerăbdare şi cardinalul se grăbi să precizeze : — Din contră. Aşa încît se hotărî să nu comenteze nimic. Poate că nu ai deloc ? De data asta. Rolul care i se încredinţa nu-i plăcea decît pe jumătate şi chiar l-ar fi refuzat. Fiţi liniştit. Muşchetarul începea să nu mai înţeleagă nimic.

insinuă el. tot numai miere. — Ba da. — Oh. voi fi prudent ! — Hm. Mazarin suspină. Mazarin se uită chiorîş. Monseniore. Monseniore. să-mi laude discreţia. s-ar putea să te atragă mai departe de locul de pîndă. ba da ! Ia. fără voia lui. să rămînă o taină.. Muşchetarul făcu o mişcare spre garda spadei sale şi zise cu nepăsare : — Numărul lor nu interesează.. de ce anume vă temeţi ? — Ei ! Cine ştie ? S-ar putea să fii recunoscut. adineauri. — Nu uita ce ţi-am spus : vreau să nu se facă nici un zgomot.Richelieu se apucă să scoată o pungă dintr-un sertar al biroului. domnule d'Artagnan. Uiţi mereu că-ţi este interzis să te baţi. S-ar putea ca acel călăreţ să fie însoţit de una sau două persoane. — Discreţia nu e de ajuns. căci nici ceilalţi nu au interes să se facă scandal. dărnicia stăpînului îi făcea rău. Muşchetarul îi aruncă o privire neliniştită. Mazarin se apropiase. he ! zise rîzînd cardinalul. însoţi a intrat la Carmelite. Monseniore. Şi. îşi redobîndise aerul mulţumit. — He. ştiind prea bine cu cine are a face. — Ar fi un mijloc. Nu trebuie să ştie nimeni că persoana pe care o veţi. — Atunci. cum toată lumea îl ştie pe domnul d'Artagnan foarte dornic să se bată. tot aşa. sub vreun pretext oarecare. — Care anume ? Si muşchetarul tresări : „Ce-o mai născoti italianul ?" 132 . Cît despre muşchetar. — Eminenţa Voastră a binevoit. făcu ministrul cu îndoială. Ceea ce se va întîmpla după aceea. trebuie. — Dar dacă mă atacă ? — Nu te vor ataca în locul unde veţi fi. — Nu e nevoie.

salutînd milităreşte. repetă : — .. aşteptînd hotărîrea acestuia. — . În numele regelui.. locotenentul de muşchetari ieşi ud leoarcă de sudoare.pe onoarea mea de gentilom. I se întîmplă chiar. Muşchetarul şovăi o clipă. Privirea gasconului îl fulgeră pe consilier. — .să nu scot. domnule.. — . El întoarse capul spre cardinal şi-i aruncă o privire rugătoare.... D'Artagnan avusese timp să se reculeagă. ca în grabă să pronunţe greşit cuvintele imitîndu-1 pe italian..— Ca domnul d'Artagnan să dea Eminenţei Voastre cuvîntul de gentilom şi de muşchetar că.... — Jur. orice s-ar întîmpla.. — Atunci ? Ce este atît de greu ? zise cardinalul. repetă. orice s-ar întîmpfla...că..să nu scot. nu-şi va scoate sabia din teacă. îndulcit dintr-odată..... — E de-ajuns să-mi poruncească Eminenţa Voastră. din cabinetul în care domnul . începu Mazarin.. orice s-ar întîmpla.. Nefericitul muşchetar făcu un efort disperat şi. deci. Şi. în noaptea asta. — Of. Dar. — .şi de muşchetar. Jură.. — Trebuie să te supui. — .... zise cardinalul.. Este o precauţie. domnul Mazarin nu era omul care să se supere pentru atît de puţin...pe onoarea mea de gentilom.. — Are dreptate. — . ca şi cum ar fi înghiţit o doctorie amară. — Jur.. Domnul de Mazarin va spune formula şi dumneata o vei repeta..şi de muşchetar. împotriva voinţei sale.. d'Artagnan. pe nerăsuflate. în noaptea asta. strigă stăpînul. El avea jurămîntul şi asta îi era de ajuns.. sabia din teacă. sabia din teacă.că. domnule d'Artagnan. întradevăr. suspină d'Artagnan. Cuvintele zgîriau gîtul bietului gascon : — . îţi ordon să juri.

sub paşii săi. Doi oameni erau într-adevăr plantaţi acolo. de capcanele necunoscute. Apropiindu-se. aşezate. îi repeta în cale : „Înainte. Căci tînărul nostru entuziast uitase cu desăvîrşire că doar cu o oră mai înainte îl blestemase pe acest personaj. dacă ar fi fost nevoie. Cavalere. lîngă caii lor legaţi de un stîlp." Credinciosul şi ascultătorul mesager nu-şi bătea capul să afle cine erau această Zeiţă şi acest domn Bernard. că îl acuzase că ar fi autorul tuturor nenorocirilor sale şi-1 bănuise a fi chiar hoţul casetei sale. XIV DOMNUL BERNARD Nu e greu să ne imaginăm tumultul de idei şi sentimente care se zbăteau în mintea şi în inima Cavalerului Mister pe cînd se apropia de bariera Saint-Jacques. poate. O căsuţă rustică se ridica singuratică în mijlocul acestui pustiu. Unul dintre ei. deci. ar fi mers pînă în iad. cînd în urechea lui răsuna chemarea frumoasei sale naşe ? Mergea. Tancred distinse nişte făpturi care se mişcau. preţioasa persoană a domnului Bernard. el trecu de bariera care închidea cartierul spre cîmpie. O voce. într-adevăr cu pornire tinerească. În faţa lui se întindeau cîmpurile cufundate în umbra nopţii.cardinal şi complicele său îşi frecau mîinile cu cea mai deplină satisfacţie. 134 . mergi spre domnul Bernard. ar fi dus acolo teafără şi. Putea fi vorba de odihnă acum. părea să fie un simplu senator. Mai mult. Erau prietenii îngerului şi asta îi era de ajuns ! Puţin îi păsa Cavalerului de întunericul aventurii. judecînd după haine şi după ţinută. În această stare de exaltare. de primejdiile din cale. „pînă la capăt". Unde mergea ? Nu ştia prea bine. de o dulceaţă cuceritoare. după deviza lui. condu-1 unde Zeiţa îl aşteaptă. Drept înainte şi. Îngerul poruncea ! Ca şi Orfeu.

îmi recunoaşte culorile.Celălalt stătea mai în faţă. bine. încet. Celălalt înălţă capul cu un fel de nelinişte şi arătîndu-şi inelarul schiţă un gest întrebător. cel care aştepta făcu iute cîţiva paşi înainte. . Fără un alt cuvînt. domnul Bernard o fi mut ?” Ochii interlocutorului cereau imperios un răspuns.. urmă el. „A ! gîndi Mister. domnul Bernard arătă cu un gest că înţelesese. mormăi Tancred. la apropierea lui. Fiinţa misterioasă se află aici. porni către barieră. în faţa mea. Fără a-şi descleşta buzele. el atinse eşarfa." Apoi zise : — Sînt gata să vă însoţesc acolo unde vă aşteaptă Zeiţa. Îngerul este una şi aceeaşi persoană cu frumoasa mea naşă. plimbîndu-se cu nerăbdare şi scrutînd întunericul. în carne şi oase. înclinînd capul. — Bine. El schiţă un semn cu mîna care părea că înseamnă „să pornim". deodată neliniştit. Cu vîrful arătătorului. — Sînt mesagerul Îngerului. Dovada e făcută. — Da. îşi scoase pălăria şi. cu o nuanţă de dezamăgire. îşi zise Cavalerul. Am inelul. da. urmat de însoţitorul său tăcut. „Perfect. — În sfîrşit. îl recunoscu pe domnul Bernard ! De altfel. Astfel gîndind. întrebă : — Domnul Bernard ? Cel întrebat încuviinţă. Îi voi putea vedea chipul şi auzi vocea. zise tînărul. pe care o purta tînărul şi pe care o avea de la domnişoara de Cernay. oftă cavalerul. Scoase din buzunar inelul pe care călăreţul i-1 dăduse în curtea Clopin. Fără să-1 fi văzut vreodată de la prima privire. Domnul Bernard păru atunci satisfăcut. Tînărul soldat nu mai şovăi. S-a terminat cu închipuirile şi fantomele.

Tînărul soldat l-ar fi preferat mai bătrîn. mai energic. îndată ce văzu inelul. absolut pustie şi adormită. gîndi el. dimpotrivă. cunoştea foarte bine drumul şi străbătu cu pas sigur strada SaintJacques. aşa cum părea. aveai impresia de ceva nobil şi desăvîrşit armonizat. Totuşi. Numai obrazul pe care cavalerul îl zărea era imberb şi era încadrat de buclele grele ale unui păr bogat. Tînărul se lăsa condus de tovarăşul său. Cyrano a vorbit drept : bărbaţii de azi prezintă adesea atari înfăţişări femeieşti. — Liberi la trecere ! Tînărul şi tovarăşul său intrară astfel în cartierul SaintJacques. dar. acesta părea a fi un cavaler frumos. îşi scoase pălăria şi zise. privind în totul. — De fapt. talia lui era cam slăbuţă. cu o înfăţişare foarte elegantă. acesta apăru în pragul corpului de gardă. Asta nu-1 împiedică pe acest gentilom să fie viteaz şi îndrăzneţ. Acum. înainta tăcut şi absent. căci el nu ştia încă în ce loc anume avea misiunea să-1 însoţească pe acest personaj atît de tăcut. puse halebarda în curmeziş. în ciuda prafului care îi murdărea veşmintele şi care mărturisea o îndelungată călătorie călare. La prima vedere. Nu era obrazul unui bărbat împlinit. salutaţi de gardă. dacă ne gîndim la acţiunea lui. pentru a-şi cerceta cu curiozitate vecinul de drum. iar trăsăturile aveau o linie prea fină. Domnul Bernard nu pronunţase nici o silabă şi nu făcuse nici un gest. zise cu hotărîre Cavalerul. 136 . Celălalt.Un soldat din gardă veghea la trecere : văzînd doi oameni apropiindu-se. Cavalerul se folosi de puţina lumină pe care o revărsa cerul încărcat de nori şi razele lămpilor întîlnite în cale. Înfăşurat în mantaua care-1 acoperea în întregime — de abia i se zărea faţa — asistase cu un aer indiferent la aceste formalităţi. culoarea feţei era prea delicată. Pentru un om ca de treizeci de ani. Cheamă pe ofiţer ! Indispus. — Serviciul regelui.

Ba bine că nu : s-ar fi putut oare înşela ? Era privirea cuceritoare. asemenea zgomotului unei uşi care alunecă în ţîţîni. un parfum de flori îl mîngîie. Însă.Privindu-1 mai îndeaproape.” Dar nu mai avu răgaz de meditaţii. cavalerul se simţea dintrodata în stare să-şi dea viaţa. surîsul cald care-1 vrăjise. Pe la jumătatea stradelei. Încredinţat de acestea.. fără nici un fel de ezitare. dacă ar trebui. la un singur cuvînt al tovarăşului de drum. Şi totuşi era sigur că-1 vedea pentru prima oară pe acest gentilom. . deci. o deschizătură luminoasă apăru în zid şi văzu o lumină slabă proiectîndu-se pe verdele întunecat al frunzişului. cu buzele fin rotunjite care fără discuţie purtau zîmbetului său o expresie dulce şi totodată îndrăzneaţă. Puţina lumină care se furişa printre nori nu izbutea să străbată prin stratul des al frunzelor care acopereau strada pe deasupra. se opri auzind un şuierat urmat imediat de un scîrţîit. În acelaşi timp. frumosul gentilom coti brusc la stînga şi intră într-o stradelă întunecată. îngustată de două rînduri de ziduri înalte. cu cît privea mai cu de-amănuntul. cavalerul avu o surpriză. După ce se asigură că nu fuseseră urmăriţi. acuma. cunoştea gura aceasta delicată. Aici. cu atît această impresie devenea mai puternică. să meargă înapoia tovarăşului de drum. gîndi Cavalerul. Continuă. „Păcat. întunericul nopţii era desăvîrşit. cu privirea vie şi pătrunzătoare. O adiere proaspătă de pămînt umed. Dacă ar avea aceleaşi inflexiuni mîngîietoare ca acelea ale Ariadnei mele. I se păru că această figură nu-i era necunoscută. Din acest moment tînărul nu mai văzu nimic. simpaticul domn Bernard semăna cu domnişoara Cernay. Dar acesta ramînea la fel de tăcut. Mi-ar fi plăcut să-i aud vocea.. încîntarea ar fi desăvîrşită. Privirea şi zîmbetul candid erau ale adorabilei sale naşe ! Bun ! Iată că. Văzuse parcă undeva aceşti ochi adînci.

În clipa următoare. Nădăjduiesc să se lumineze totul. cavalerul putu descifra o inscripţie săpată în piatră : strada Noroiului ! De jur împrejur se ridicau ziduri înalte cu cruci deasupra. Ar fi şi timpul. fiindcă nu se poate să nu mai urmeze ceva. neavînd ca punct de sprijin decît o luminiţă. Cînd colo ? Dimpotrivă. Şi de acolo vom merge să dormim acasă la el.” Gîndind toate acestea. căci iată-mă cu desăvîrşire derutat.. La lumina slabă a acesteia. Mai bine aşa. Ajunse la colţ. Domnul Bernard e un mut. o fi cu adevărat mut ? Hm ! Nu prea-mi vine să cred !” Întărit de acest raţionament. voioşia lui naturală îl făcu să urmeze : „Pe legea mea. Chiar acolo ardea o lampă în faţa firidei unui sfînt. conchise : „Să vedem ce va mai urma.. îl văd. În acest zid se afla o poartă şi dincolo o grădină. poarta se închise în acelaşi fel şi cavalerul se trezi singur în stradă. Îl voi căuta pe Cyrano la „Gogoaşa de molift”. tînărul se întoarse şi merse numărînd paşii spre a putea regăsi locul de unde pleca. Dar e de ajuns ca sa precizez locul ? Să vedem : am intrat în strada SaintJacques. îi vorbesc. Din 138 . şi seamănă cu naşa mea. Făcînd această constatare. Poate scrie pe undeva şi numele străzii. — Nu-i nimic ! mormăi soldatul. reluă el după o clipă de aşteptare. Iată un punct de reper. decît să continui acest joc de-a baba oarba cu fantomele. Destinul mă aşează în faţa personajului care poartă numele acesta. situaţia e amuzantă. De cînd mi s-a furat caseta bîjbii în plin întuneric.” Apoi. Îl reţinu totuşi o curiozitate : „Să nu ne grăbim ! Să vedem dacă nu cumva îngerul va apare din nou. Aş vrea cel puţin să-mi dau seama unde mă aflu. am cotit la stînga în faţa unei fîntîni. îl ating. La urma urmei. totul intră în ceaţă. un simplu nume : domnul Bernard.Nu fu decît un fulger în noapte. prima lui mişcare fu de necaz.

în care ochii lor se căutară în umbra nopţii. — Eu trebuie să vă mulţumesc. încîntat. Mă aflu în strada Noroiului. Vă recunosc după mişcările repezi. Îngerul se întrupa ! El se îndreptă iute spre dînsa şi. Pe partea cealaltă se ridicau ziduri negre.loc în loc se ivea acoperişul vreunei capele şi. Simţi cum ea îi strînse mîna uşor şi acest răspuns mut îi fu de ajuns. Fără dumneavoastră m-aş fi întors la Barbette şi m-aş fi lăsat prins prosteşte în nu ştiu ce cursă. folosindu-se de întîmplarea care o aruncase pe fată . iar o siluetă subţirică. o atinse cu mîinile. Trebuie să spunem aici că. dintre care se desprindea o stradă dreaptă : Strada Iadului. totodată. cavalere. O voce blîndă şopti : — Cavalere. zise Cavalerul. zise ea. Iatămă orientat. Claire reluă : — Mulţumesc. între Şoseaua Saint-Jacques şi Strada Iadului. Se întoarse din nou în stradelă numărînd paşii în sens invers. întorcîndu-se de unde pornise. domnişoară. După o clipă de tăcere. drept în faţă. sînteţi aici ? Doamne ! Cît de iute îşi uită Cavalerul oboseala şi veghea şi dezamăgirile ! Această voce armonioasă. ca din întîmplare. auzi din nou scîrţîitul porţii şi o undă de parfum îl izbi în faţă. „Bun ! îşi zise el. venind spre el ca un murmur al nopţii. în întunericul nopţii. alunecă prin deschizătură. domnişoara Claire de Cernay. confuz şi. Care anume însă ? Poate a Carmelitelor ?! În acel moment. v-aţi ţinut făgăduiala. Sînt sigură că sînteţi dumneavoastră. Locul tainic unde a dispărut domnul Bernard este o mînăstire. se rotunjea o turlă elegantă. În jurul meu se află zidurile a cinci sau şase mînăstiri. decupată în ceaţă. ca o glugă închisă pe cap. Simţi cum ea e străbătută de fiori. —O. — Iertaţi-mi neîndemînarea. rîzînd. răspunzînd la prima mea chemare. era a Ariadnei sale.

aşa de timid de obicei. cu două şi domnii aceia mi-au părut destul de brutali în felul lor. — Aş vrea totuşi să mă lămuresc mai bine ! Pentru că iată-mă în mîna duşmanilor şi nici măcar nu bănuiam. strînse mîna mică şi tremurătoare. De aceea. v-ar fi prins viu. trebuind să vorbească în surdină. — Fapt este că fără un anume înger care veghează asupra imprudenţilor s-ar fi sfîrşit cu mine. era nevoie să se simtă reciproc. acesta se grăbi să o înţeleagă aşa cum îi convenea şi. dumnezeule ! murmură ea. era potrivit să fie foarte aproape unul de altul. — Mai încet ! În loc să vorbiţi de oamenii aceştia. — Dar nu pe dumneavoastră vă căutau. — Doamne. deoarece nu se vedeau. fiţi sigur. ca o compensaţie. — Cine este deci acest domn temut şi ascuns ? Ea tresări : — Tăcere ! — Am auzit spunîndu-se că e domnul cardinal. nu pe mine. 140 . Claire tremură aşadar şi zise : — Reveniseră. ca să înţeleagă şi. după cîte mi-am putut da seama. ci pe domnul Bernard. Căci nu m-aş fi lăsat învins cu una. o întrerupse Cavalerul. da ! erau destui. nu-i aşa ? — Da. — Oh. ce primejdie grozavă ! Această frază i se potrivea tot aşa de bine şi domnului Bernard şi Cavalerului. iată că noaptea avea curaj ! Dar nici domnişoara de Cernay nu se împotrivea : era doar atît de întuneric afară ! De altfel. Cavalerul.în braţele sale. Cel care-i trimite are destul interes să procedeze aşa. Cavalerul nu-i mai dădu drumul şi păstrase în mîna lui mîna mică pe care ea i-o abandonase. ar fi fost bine să nici nu fi auzit de ei. în chip de mulţumire. — Ştiu.

. — Vreau să spun persoana. Nu e nevoie ca duşmanii dumneavoastră să fie şi ai mei pentru ca devotamentul meu să rămînă neclintit. Vă voi explica totul mai târziu. Ştiau că a plecat şi totuşi s-au întors. vreo cutie de exemplu. răspunse fata. Şovăiam să vă folosesc împotriva lor. . Impetuos. poate. Amintiţi-vă că m-aţi numit paladinul dumneavoastră. zise tînărul maliţios. pe domnul Bernard. vreaun indiciu. ea rămase tăcută. — Nu are importanţă ! Nu voi mai avea remuşcări cerîndu-vă sprijinul. Cine ştie dacă un astfel de chilipir nu lear fi deschis pofta şi. dacă avînd în mînă obiectul. cu o voce şovăitoare. Cavalerul protestă : — V-aş fi servit cu acelaşi zel. — Sînt al dumneavoastră. — Ea ? repetă Cavalerul surprins. Care ea. — Ce altceva ? — Ei. cu atît mai bine. fără nici un gînd ascuns şi fără rezerve. da ! vreun obiect rătăcit. împotriva oricui ar îndrăzni să vă ameninţe pe dumneavoastră şi pe cei din jurul dumneavoastră. — Oh. au greşit adresa. — Vorbiţi în enigme. De altfel. Mişcată de această caldă devoţiune. Şi totuşi e ceva ce nu pricep : ştiau deja că ea plecase de la Barbette. M-am oferit să vă servesc de bună voie. vor fi găsit altceva. — Încep şi eu să cred. Neliniştea domnişoarei Cernay corespundea prea mult cu bănuielile Cavalerului. zise Claire încurcată. — E rîndul meu acum.— Da. cum se spune. nu au pornit să-1 prindă pe proprietar. bănuiesc că domnii aceia pe mine mă căutau. pe el.. ştiţi bine. Deocamdată. aşa încît acesta insistă : — Căutînd.

cel puţin. pe care o slujim amîndoi. continuă el. ceea ce e foarte onorabil. Înţelegeţi acum că am tot interesul să ştiu cine se ascunde sub acest nume de împrumut. aş vrea să ştiu numele tuturor. voioasă. răspunse ea ca un ton sincer şi ferm. — Dacă vă întreb astfel. nu e mut ? Rîsul argintiu al domnişoarei de Cernay răsună în noapte . — Mut. — Şi domnul Bernard ? — Asta vă intrigă. şi prieteni. — Aşa-mi place ! fiindcă pactul a fost încheiat. un secret pe care vi-1 voi spune îndată. Tonul elocvent o izbi pe fată. domnul Bernard e amestecat în viaţa mea. Cred că m-aş lupta cu inimă mai bună. — Veţi avea tot timpul să-1 întrebaţi personal. m-am îndoit şi eu. Iată-mă amestecat — după cum ghicesc — într-o afacere serioasă. el e cauza unei mari nenorociri care mi s-a întîmplat. foarte mîndru. zise ea. Ei bine. poate. şi nu pot să vă ofer decît sabia mea. zise Claire. permiteţi-i domnişoară. nu-i destul să fii viteaz. de care sînt. — Cavalere. Dar v-o ofer din toată inima. ca să vă puteţi încrede în mine. — Am să-1 revăd ? 142 . — Sînt destul de discret. Am de acum duşmani. Dar cînd voi avea prilejul să-i vorbesc ? — Chiar în noaptea asta. — Din toată inima o primesc şi eu. cine este această Zeiţă. Fără să bănuiască. din întîmplare. — Veţi afla îndată.— Sînt soldat. dacă aş şti asta. trebuie să fii şi discret. — Aşadar. Şi. V-am spus că am secretul meu. ce idee ! — La drept vorbind. nu e numai din simplă curiozitate. umilului dumneavoastră servitor să vă facă o rugăminte. Spuneţi-mi.

— Îi veţi mai fi tovarăş de drum. — Şi unde îl voi conduce de data asta ? — Afară din Paris. Departe de aici ! — Oh, oftă Cavalerul dezamăgit. — Paladinul meu şovăie să mă asculte ? — Fără îndoială că nu ! Dar, îndepărtîndu-mă de Paris... — Mă îndepărtez de tot ce mi-e drag. Ea se prefăcu că nu prinde sensul adevărat, prea precis al acestor cuvinte. — Aveţi ceva mai grabnic, ceva să vă reţină ? — Nu e nimic mai grabnic pentru mine, decît să vă servesc ! — Atunci ? — Mă voi supune. — Credeţi-mă, e mai bine aşa. Sînteţi căutat, după cîte aţi spus. Pentru ce ? Nu ştiu. Fără îndoială, inamicul nostru comun are interes să pună mîna pe dv. Trebuie să vă îndepărtaţi de el. — Aveţi dreptate şi vă mulţumesc odată în plus. — E timpul să ne despărţim. — Îmi pare rău ! — Am stat prea mult aici. — Nimeni nu poate să ne vadă sau să ne audă. — Mai ştii ? — Dar unde îl voi regăsi pe domnul Bernard ? — Aici, peste două ore. Cind va suna ora patru, fiţi în acest loc. Luaţi seama să nu fiţi pîndit sau urmărit. Calea trebuie să fie liberă. — Am înţeles. Calea va fi liberă ! — Nici o imprudenţă. Adio ! Cu o strîngere uşoară o reţinu şi cu o voce rugătoare, Cavalerul întrebă : — Va fi lung exilul meu ? — Cîteva săptâmîni, exact cît vă trebuie ca să fiţi uitat. — Şi cînd mă voi întoarce, vă voi revedea ? Tulburarea tînărului o mişcă adînc pe Claire.

— Da, zise ea încet. — În acest caz, oricare ar fi pericolul misiunii ce-mi încredinţaţi, orice mi s-ar ivi în cale, fiţi sigură ; mă voi întoarce. Ca să-şi ascundă emoţia, ea se smulse iute din strînsoare. Cavalerul abia zări silueta subţiratică topindu-se printre ziduri. I se păru chiar că ea se întoarse şi că, din umbră, aţinti asupră-i privirea dulce a ochilor săi limpezi. XV CARMELITELE DIN STRADA SAINT-JACQUES — Drace ! îşi zise el, îndată ce mica poartă se închise. Iată, că te-ai lămurit acum, cavalere : nu ştii încă nici cine e domnul Bernard, nici cine e Zeiţa şi nici... Vîntul ! Iată-te la mii de leghe de caseta ta ! Dar nu are importanţă : ştii, cel puţin, cine este îngerul şi asta ţi-e de ajuns ! Hei, steaua ta te duce să joci un rol unde rişti să-ţi găureşti pielea, dar primeşti bucuros, căci rişti pentru cineva care merită osteneala ! Apoi, fidel promisiunii făcute naşei sale, Cavalerul se îndepărtă de străduţă, ieşind prin strada Iadului. Tocmai atunci, o poartă se deschidea în partea cealaltă a străzii, în zidul unei mînăstiri vecine. Doi oameni se furişară afară. Văzîndu-i, soldatul se strecură într-o scobitură a zidului. Înfăşuraţi în mantale negre, cei doi necunoscuţi trecură pe lîngă el, mai-mai să-1 atingă. — Prudenţă, scumpe domn, prudenţă ! recomanda unul dintre ei, cu voce mieroasă. — Înţeles, mormăi celălalt. Credeţi că am uitat aşa de iute consemnul ? Cavalerul nu mai auzi nimic, dar îi era destul pentru ca să-i stîrnească bănuiala. Din ascunzătoare, spionă paşii. Îi auzi îndepărtîndu-se, apoi deodată se opriră.

144

— Au cotit oare în strada Noroiului ? murmură el neliniştit. Scoţînd capul din ascunzătoare, îi zări pe cei doi opriţi la colţul străduţei. — Oh, îşi zise el, Îngerul avea dreptate ; nu există siguranţă pe aici. Necunoscuţii se despărţiră. — Mai ales, nu scoate sabia din teacă ! Tînărul nu auzi cuvintele, dar văzu gestul. — Drace, se pare că drumul nu va fi liber în noaptea asta. Un ceasornic bătu în turn ora două. Bun ! Mai avem două ore ! Şi aruncînd o privire bănuitoare înapoi, zise : — Cred că e momentul să-1 caut pe Cyrano. * În timp ce profitînd de întunericul nopţii, cei doi tineri îşi spuneau atîtea lucruri cu atît de puţine cuvinte, nu departe de ei, în grădina de care se aflau separaţi de un zid înalt, se petrecea o scenă cu totul diferită. Pe o bancă de piatră, ascunsă într-un boschet de liliac, un cavaler şi o femeie, strîns înlănţuiţi, formează un grup aproape statuar. În cavaler, tînărul nostru l-ar fi putut uşor recunoaşte pe însoţitorul său mut, enigmaticul domn Bernard. Dezbrăcat de mantaua care-1 acoperise, talia sa ieşea şi mai mult în evidenţă. Elegantul său costum de călătorie scotea în relief în mod cu totul deosebit linia fină şi arcuită a siluetei sale. Feminitatea care-1 izbise pe Tancred era şi mai vizibilă. Femeia stătea în braţele sale, iar capul şi-1 sprijinea pe umărul lui. O femeie ? Nu ! Ai zice, mai degrabă o zeiţă, atît de sclipitoare îi era frumuseţea. Haina aspră de penitentă nui putea ascunde frumuseţea, adevărate comori ale unui corp sculptural, ale cărei linii pline şi armonioase se desenau sub cutele largi ale hainei monahale. Mînecile largi lăsau să se vadă două braţe marmoreene, iar mîinile, albe şi aristocratice, păreau făcute pentru a binecuvînta sau a comanda. Mîini de madonă sau de suverană,

în faţa cărora trebuie să îngenunchezi cu respect şi cu supunere. Totuşi, zeiţă, madonă sau suverană, această femeie plînge. Din ochii ei cereşti curg lacrimi. Lacrimile curg asemeni perlelor ; şi cu un gest de consolare şi mîngîiere, cu o batistă de dantelă, frumosul cavaler le culege una cîte una. Cavalerul vorbeşte şi vocea lui e surprinzător de dulce : — Îndură-te, stăpînă, majestate, fii vitează. — Oh, nu, nu, se tînguie dureros augusta penitentă, prea multe emoţii s-au adunat ! Lacrimile acestea le port de mult în mine şi de mult le stăvilesc. Lasă-le să curgă acum, cînd sînt singură cu tine, ca odinioară. E atît de amară obida mea ! — Draga mea, sărmana mea ! — Da, am atîtea motive ca să plîng. Tinereţea mea pierdută ! Această tinereţe pe care mi-o reaminteşti şi care s-a dus, fără să-mi lase măcar o amintire de consolare. Cavalerul oftează trist. Ea urmă : — Viaţa mea de azi... mai pustie încă, viaţa mea întunecată şi singuratică... — Vă neglijează în continuare ? — Dacă mă neglijează ? E prea puţin spus. — Vă mai bănuieşte şi acum ? Vă chinuie cu gelozia lui urîtă ? — Mai mult decît atît! — Vă urăşte ? — Vai, nu-mi face această cinste. Mă dispreţuieşte. — Dispreţuieşte o fiinţă care merită să fie servită în genunchi ? — O, tu nu ştii ce chin îngrozitor este pentru o femeie să fie dispreţuită, să simtă că, pentru bărbatul de care e legată, ea este un lucru mort. — Credeam că s-a apropiat din nou ! — În aparenţă. Dar îl simt mereu indiferent, duşmănos. Cînd vine la mine, întorcîndu-se de la vînătoare, inima mi se strînge ca la apropierea unei nenorociri. Abia 146

poate. nici valetul. Tu eşti pentru ei întruparea vie a trecutului. el scutură capul : — Aşadar. Ţiam acordat-o ca să te rog să pleci înapoi fără întîrziere. să-1 înstrăineze de orice simţire omenească. la cîte primejdii te expui venind aici din exil ! De cînd ai pus piciorul pe pămîntul acesta. ca să nu dau îndărăt în faţa oricărei primejdii. . nici după şaisprezece ani nu m-au uitat. Doamna se desfăcu din îmbrăţişarea înflăcăratului său interlocutor. Dar tu. ţi-am acordat-o pentru că te ştiam în stare să încerci şi imposibilul ca să mă vezi .catadicseşte să observe că sînt de faţă sau. Nu aţi înţeles aceasta. să nu-ţi pui în primejdie libertatea şi viaţa— şi. Am vorbit prea mult despre mine şi despre durerile mele. Iată ruşinea pe care o îndur în faţa lumii. liniştea şi onoarea mea. Aveam motive prea puternice. zise ea. dacă mă priveşte. Dacă ei ar bănui prezenţa ta. Cavalerul se aplecase la genunchii nefericitei. plin de piedici şi capcane. — Nenorocitul ! Cum au ştiut să-i usuce inima. ochii îi sînt de gheaţă. cît sînteţi de plîns. — Nu. Gentilomul se ridicase. un licăr de milă sclipea în ochii săi. ei nu te uită : nici stăpînul. — Asta e viaţa mea. trăiesc cu teama unei nenorociri ireparabile. tremur pentru tine la fel de mult ca şi pentru mine. pentru că mă temeam de cele mai mari nebunii ale sufletului tău aventuros. Cu o voce plăcută şi melodioasă. Cît de veselă şi încrezătoare eraţi cînd vam părăsit şi cum vă găsesc la întoarcere. el zise : — Suverana mea prea iubită. scumpa mea stăpînă. Ferm. — Să lăsăm asta. după şaisprezece ani de despărţire : zdrobită de durere şi umilinţă. disperată şi tristă... Ah. — Ştiţi că trebuia să vă văd. dacă ar putea ghici cine se ascunde sub numele acesta de împrumut. acordîndu-mi întrevederea ? — Da.

prin Montaigu şi Holland. — Au dreptate. iute ca o săgeată. nu m-au putut doborî. — Îndură-te ! — Şaisprezece ani de ispăşire pentru crima de neiertat : că v-am iubit. rătăcesc în plină aventură. ei au cosit-o. În Anglia. — Linişteşte-te. de mînie abia stăpînită : — Da. râmîn în picioare. În Lorena. m-au prigonit. am semănat ura şi răzbunarea. nici eu nui uit. toţi prietenii mei : Chalais. — Nu-mi pasă ! Nu mi-au zdrobit energia ! De şaisprezece ani. floarea nobilimii Franţei. l-am atras de partea mea pe regele Carol. cu o voce tremurîndă. Boutterville. Penitenta tremură. mi-amintesc. Cel puţin. ameninţător. sângele lor generos a înroşit eşafodul. El continuă. ai milă. Iată opera mea ! Nu mă uită el. Cei mai frumoşi şi mai viteji gentilomi. ducele Carol s-a arătat un vasal mai credincios mie decît suzeranităţii lor. Mînia ta mă înspăimîntă. De şaisprezece ani. prietenii mei. dar şi eu am memorie ! 148 . spuse el cu un ton sfidător. mă urmăresc pe mine. oriunde m-a alungat capriciul lor crud. Frumoasele lui trăsături pe jumătate feminine. Toţi. din ţară în ţară. Pe mine m-au exilat. Părea un înger rebel. M-au exilat în Spania şi am ridicat acolo un colos împotriva lor : pe Olivares. — E-adevărat totuşi că lovind în tine. fără milă. În Flandra. Montmorency. — Sînt şaisprezece ani de cînd mă fugăresc. alungată din oraş în oraş. de Marillac. împreună cu generalii săi : Lambloy şi Metternich. Două făpturi mi-au fost dragi şi pe amîndouă le-au lovit crunt. Interlocutorul său stătea în faţa ei. înfruntînd furia lor neputincioasă.Pe buzele Cavalerului trecu un surîs sarcastic. căpătaseră o expresie ciudată de sălbatică. Din fundul exilului meu. Arhiducesa ţine cu mine.

nu uit că sînt doar o femeie ! Dar această femeie se cheamă Maria de Rohan-Monbazon. Ea aruncă împrejur o privire speriată. dacă Tancred ar fi putut auzi acest răspuns. N-au dreptul să aştepte îndurare din partea mea. pentru că se afla în străduţă cufundat în discuţii cu domnişoara de Cernay. — Pentru Dumnezeu. înfricoşată de această mînie. pronunţat cu voce tare. ia seama ! . Azi mă ridic din mormîntul unde m-au îngropat. Dar. sîngele regal din Britania şi că port coroana ducală a prinţilor loreni. Mîinile şi le ridică poruncitoare şi zise : — Taci ! Uiţi în faţa cui vorbeşti. fără familie. nu pot uita că în vinele mele curge sîngele Rohanilor. Supravieţuitor printre atîtea victime eu strig răzbunare pentru toţi. fără rang. o imploră ea.Penitenta. singură şi slabă. o fiinţă sărmană. îi acuz. trebuie ca femeile să se ridice şi să acţioneze. Chem mînia oamenilor şi a lui Dumnezeu asupra ucigaşului triumfător. la rîndul ei. Nu au iertat pe niciunul dintre ai mei.. Dar nu-1 putea auzi. murmură : — Tu vorbeşti aşa ? — Ei au dorit-o. cît ar fi fost de mirat. izgonită. Nu. rătăcitoare. ducesă de Chevreuse. zîmbi mîndru şi răspunse netulburat : — Nu. Ah. braţele îi căzură în jos şi ea se lăsă din nou pe banca de piatră. înainte de orice. revoltat. uiţi cine eşti! Arhanghelul. nu uit nimic. continuă violent cavalerul. În ceasul cînd bărbaţii se închină în faţa ucigaşului triumfător. Martor al unui trecut sîngeros. o înfioră pe regină. Penitenta se ridicase în picioare. Ştiu că vorbesc Majestăţii Sale Anna de Austria. A sunat ceasul ispăşirii pentru ei. nici pe mine.. Numele Maria de Rohan. majestate. Mîndrul cavaler se apropie de ea şi adăugă foarte încet : — Îmi dau seama ceea ce sînt astăzi : nimica toată. Infantă de Spania şi Regină a Franţei ! Izbucnirea reginei se calmă. Nu are importanţă ceea ce sînt astăzi. fără patrie.

zise Anna încet. îţi spun ! Tocmai tu nu ai dreptul să vorbeşti astfel.. ascultaţi-mă.. nu vreau să aud şi nici să ştiu mai mult. omul de fier. rămîne totuşi suveranul. Vă eliberez din jugul umilinţelor care vă apasă umerii. — Ce aşteptaţi de la mine ? zise regina neliniştită. Căci cei şaisprezece ani de luptă în ascuns dau. mai puţin ca oricînd. — Prea mult sînge s-a vărsat pentru mine. pe dumneavoastră vă răzbun. regină şi prietenă. pe toţi cei căzuţi în lupta noastră.Ducesa de Chevreuse. nu mai vreau ! Umilirea şi durerea le primesc ca pe o pedeapsă. prea mult devotament risipit.. — Regină. oricîte păcate ar avea. care nu a adus decît moartea. roade. nimic nu mă poate face să dau înapoi. regele meu. 150 . El v-a împins. De aceea am venit aici şi mă aflu înaintea voastră. Doar tu ştii că n-a fost o închipuire a regelui în gelozia şi bănuielile lui. sărmană suverană ? Aceea de a fi fost respinsă. vina mea e că am uitat deseori că eram regină a Franţei şi că am aţîţat la răscoală împotriva aceluia care. ca semn al căinţei mele. I le ofer lui Dumnezeu. — Care greşeli. prin bănuielile lui crude ! — Taci ! — Prin gelozia lui nedreaptă şi sălbatică ! — Taci. În sarcina pe care mi-am luat-o. strigă vehement ducesa.. Doamna de Chevreuse replică rece : — Sprijin ! — Nu. Azi. care se ascundea sub numele domnului Bernard. urîtă şi dispreţuită de rege ? Aceea de a fi respins ca pe o injurie dragostea îndrăzneaţă a Cardinalului Roşu. — Dar chiar el v-a silit. nu. care a cutezat să întindă asupră-vă mîna pătată de sîngele credincioşilor voştri ? — Nu. în sfîrşit. urmă cu o voinţă de neclintit : — Înţelegeţi-mă. ca ispăşire a greşelilor trecute. prin dispreţul lui injurios. Răzbunînd victimele noastre scumpe.

miam putut uita pentru o clipă îndatoririle de suverană. Nu am uitat acele zile fericite petrecute împreună. Anna se ridică. Maria. îndurerată : Dacă în nebunia tinereţii mele. de cel care v-a iubit aşa cum este iubită o regină. Ducesa o întrerupse vehement : — Iar el a plătit cu sîngele său.Regina lăsă capul. zdrobită de amintirea unei ruşini secrete. am răscumpărat această clipă de pierzanie printr-o lungă şi crudă ispăşire. Maria de Chevreuse înţelesese. alungă această amintire evocată de regină şi spuse pe un ton de reproş : — Nu mă aşteptam s-o găsesc pe regina mea atît de mult schimbată încît să-şi renege prietenii şi să binecuvînteze mîna care a lovit-o. ca două surori. — Nu. o sfîntă şi care a murit din pricina aceasta. Apoi cu un gest violent. . atunci de ce refuzi să mă asculţi ? — Pentru că îmi amintesc cum au sfîrşit toate acele jocuri frivole. în lacrimi. trebuie să vă amintiţi şi de acela care a închinat frumuseţii voastre cultul cel mai sincer şi cel mai adînc. Tăcu o clipă. remuşcări şi sânge ! Regina tăcu mîhnită. Ţi-am dovedit-o deschizîndu-ţi inima mea tristă. Trebuie să vă amintiţi de Lordul Buckingham. Îşi acoperi faţa cu mîinile şi căzu suspinînd pe bancă. Şi n-a crezut că preţul ar fi prea mare. nu-mi reneg deloc tinereţea. O paloare neaşteptată îi cuprinse faţa şi cu un accent profund de demnitate jignită strigă : — Tăcere ! Regina nu vrea să audă acest nume ! Şi adăugă. prietena mea dulce. Lacrimi se iviră în ochii reginei. — Anna. ci ca două prietene. Cu o mişcare bruscă. ca în frumoasele zile de odinioară. Confidenta sa se aplecă la urechea augustei penitente : — Atunci. nu ca o regină cu servitoarea ei.

care v-a iubit. căci i-a făgăduit lui Cinq-Mars că se va dispensa de cardinal. Dar m-aţi silit. Regina o opri cu un gest : — Cum îţi închipui ?.. Numai regina poate da acest semnal şi am venit aici să vi-l cer. împotriva aceluia. împotriva celor care au murit pentru voi. asculta stăpînită de voinţa inflexibilă a prietenei sale. V-am spus deja. Împotriva lui am adunat toate duşmăniile răzleţe : Lorena. soţia regelui Franţei ? — Pentru el. trebuie să acţionaţi.. Anglia. învinsă acum..— Oh. Eu. să fiu o răzvrătită ? — Franţa întreagă vă stă alături. şi totuşi mi-aş da şi viaţa pentru voi. de nemiloasă. — Eu. deci. E timpul să fie scos de sub jugul ruşinos unde a zăbovit atîta. cuprinzînd-o într-o reţea de fier. Maria. împotriva prietenilor voştri. — Îmi sfîşii inima ! — Trebuie. ajung la ţintă : ochiurile urzite cu multă greutate şi răbdare în tristul meu exil urmează a se strînge asupra prăzii. singur în lume. 152 .. înaltă doamnă. De altfel. Inamicul vostru este în mîinile noastre. de ce redeştepţi această amintire îngrozitoare ? — Pentru că nu se cade ca el să se şteargă vreodată din memoria voastră. nu mai pot da înapoi. Trebuie să-mi duc sarcina pînă la capăt. Spania: Trebuie doar un semnal şi furtuna se va abate asupra lui. chiar de-ar fi să vă sfîşii inima sărmană. Regele însuşi e un rebel. — Ce vrei de la mine ? zise regina la capătul împotrivirii. sau cu el.. pentru regele însuşi.. îl va smulge din rădăcini şi-1 va duce la vale. Sîngele unui om s-a vărsat pentru voi şi acest sînge nu a fost răzbunat. Înţelegeţi. nu aveţi altă alegere : sau cu cei care vă iubesc împotriva duşmanului neînduplecat. — Ştiu cît vă par de crudă. pentru că aţi putut uita ! Regina.

două fiinţe se iubeau cu toată ardoarea tinereţii. Era chiar pe la ora aceasta. în schimbul dragostei sale. Ducesa urmă : — Amintiţi-vă. cînd natura e mai frumoasă şi aerul mai pur. iert totul. — Iertaţi şi pe ucigaşii slujitorilor voştri ? — Îi va judeca Dumnezeu. Anna tremura. Nu pot să semnez aşa ceva.. nu vreau. Majestatea Regală nu-i împiedica. — Era într-o grădină asemeni acesteia. o amintire mîngîietoare. — Îndurarea voastră suverană iartă oare pe toţi inamicii. — Ei erau liberi s-o facă. amintiţi-vă de Amiens. îmbălsămată de mirosul florilor. şi pe aceştia ! — Gîndiţi-vă că în clipa asta supremă el vă aude şi vă judecă. — Fie. dar nu izbuti. Cîntăreşte dragostea pe care i-o acordaţi. Prin vocea mea. — Şi scrisoarea ? — Un curier o va aduce din Sedan. fără să vă fi putut . Jurasem nefericitului nostru prieten că nu va pleca disperat. Anna avu o ultimă revoltă. în schimbul pasiunii adînci pe care v-o dăruise. Fără să ia cu el un cuvînt de consolare. — Şi cui îi este adresată ? — Arhiducelui. Iată totul. i-o voi preda personal. — Nu.. inclusiv pe ucigaşii lordului Buckingham ? — Da. Era gata să plece pentru totdeauna. pentru ca şi Dumnezeu să mă ierte la rîndu-i..— Un cuvînt. — Dragostea te face generos.. el repetă ultimult cuvînt pe care vi 1-a trimis în agonie : Remember. lordul Montaigu şi prietena voastră. a dragostei sale credincioase. ducesa de Chevreuse. Iertaţi deci ofensa adusă Majestăţii Voastre ? — Da. aduceţi-vă aminte ! Regina încercă să se ridice şi să fugă. un semn de adeziune : semnătura pe o scrisoare. Pe undeva în apropiere.

în noaptea complice. Şi regina tăcu.. tu ştii bine. regina nu a fost decît o biată femeie. Lordul Buckingham a murit. Cu ochii închişi. cu un rîs ironic. fără să scoată un cuvînt. Şi ducesa de Chevreuse va muri. părea că retrăieşte ceasurile de chin şi spaimă de odinioară. Nu cumva v-a lovit un om plin de orgoliu şi de ambiţie ? — Cardinalul ? 154 . înţelegi prea bine. pe care am binecuvîntat-o şi am blestemat-o rînd pe rînd. ridicîndu-se. E taina noastră şi e bine păstrată. — După aceea ?! Ce interesează ? Aţi iubit ! — O. a cărei amintire obsedantă o păstrez şi acum... doamnă ! Dragostea înfrumuseţează şi înnobilează tot ce atinge. toată flacăra care-i ardea sufletul şi fără să primească încredinţarea că şi inima voastră îi răspunde. doamna de Chevreuse murmură : — De ce tremuraţi ? Ceea ce s-a întîmplat mai tîrziu nu ştie nimeni. Era demn de regină bărbatul care o iubea ! — Dar apoi.. în taină. taci ! — Nu regretaţi. pentru ultima oară. în momentul suprem al despărţirii. Maria. după aceea. întrerupse Arma după această noapte aşa de dulce şi de crudă totodată. fremătînd. cu toate slăbiciunile şi graţiile ei.. Anna luă mîna prietenei : — Am fost vinovată. după această unică noapte de neuitat. Şi Dumnezeu m-a lovit aşa de crunt ! — Dumnezeu ? ! făcu ducesa. — Credeţi că Dumnezeu v-a lovit ? o întrerupse doamna Chevreuse. Aplecată asupra ei. cu aceeaşi ardoare. — Taci. — El m-a lovit de două ori : în cel pe care l-am iubit şi în. — Vai ! — Acolo.spune. cu buzele pecetluite.. apoi. neştiind ce să fac : să plîng de bucurie sau de ruşine. ...

am cercetat multă vreme. O crimă şi mai îngrozitoare. dar în zadar. Regina se ridică. — Ura nemiloasă a duşmanilor. nu le potolise setea de răzbunare... ghicesc. Palidă ca turta de ceară. lordului Buckingham. — Ce spui ? ! — A urmat o a două crimă. asasinarea ducelui. Doamna de Chevreuse păru că şovăie.. — Nici sfînta inocenţă n-a aflat îndurare din partea lor. Un strigăt sfîşietor porni din inima şi de pe buzele Annei de Austria : — A murit ? — Îndată după asasinarea tatălui lui a dispărut. Ochii ei ficşi întrebau cu nerăbdare. Ca să ştiţi : uciderea. apoi se hotărî : — Trebuie să ştiţi totul acum şi veţi vedea apoi dacă aceşti mizerabili împreună cu instigatorul lor merită îndurare. Iată. îngăimă Anna. Sîngele lui a curs a doua oară ! Regina se clătină. se clătină dintr-odată. de complici necunoscuţi. Aceşti complici există. — Vorbeşte. — Care ? — Oh... lordul Montaigu şi cu mine. — Oh. copilul. dar. printr-un efort de voinţă. şi mai laşă. — Vezi ? — Aşteptaţi !. 1-a urmărit pe lord pînă dincolo de mormînt. îşi reveni. Regina oftă adînc. cu buzele îngheţate.— Da. . au trecut şaisprezece ani de cînd nu ne-am întîlnit şi poate că nu ne vom mai revedea. o sprijini în braţe : — Doamnă ! Anna draga mea ! Dar regina nu mai răspundea.Opreşte-te.. Ducesa repezindu-se. Trupul îi căzuse moale pe banca de piatră. ai milă ! — Copilul. Mîna lor sinistră a înfăptuit şi altă crimă.. cardinalul ! Mîna asasinului lui Buckingham a fost înarmată de alţii. Trebuie să vă spun adevărul.

Dar bătuse deja ora două ! Ideea că va fi nevoit să-1 caute pe Cyrano acasă. care se ghiftuia şi a lui Linieres. la fel de mult ca şi o plimbare în iad. în strada Grenetail.XVI D'ARTAGNAN ŞI CYRANO SE ÎNTÎLNESC PENTRU PRIMA OARĂ Cele două personaje ale căror siluete îl alarmaseră pe cavaler se despărţiră în colţul străzii Iadului. îl înspăimînta. Pipăind mereu zidul. Aceste grave ocupaţii îi puteau reţine o bună parte din noapte. Ce carieră frumoasă fac eu şi cît de plăcută pentru un. cavalerul Mister se grăbea spre centrul oraşului. Cuibărit aici. pînă peste urechi. O mai fi acolo Cyrano ? Îl lăsase scriind la repezeală versuri în faţa lui Saint-Amant. care scurgea sticlele. cele trei siluete de noctambuli. 156 . în mantaua lui de cavaler. — Drace ! Nu era nevoie de atîtea instrucţiuni. De aceea oftă uşurat cînd zări. căută o firidă ca să se adăpostească de vîntul rece al nopţii. mormăi el. în fundul sălii întunecate de fum şi aproape pustie acum. o scobitură în zid. Prin strada Harpei. Numai Satana ar putea trage sabia într-un asemenea cuptor. pe care o simţi cu mîna. care continua în linie dreaptă strada Iadului. Unul se îndreptă spre bariera de miazăzi. el ajunse cu uşurinţă la Sena . muşchetar ! În acest timp. După aceea. Descoperind în sfîrşit. mormăi iarăşi : — Îndrăcit consemn ! Aşa ceva există numai în serviciul domnului cardinal şi al blestematului său de Mazarin. se ghemui înăuntru şi se înfăşură. d'Artagnan ajunse pînă la poarta mînăstirii. abia dibuind drumul. întîlnirea fericită a celor cîţiva beţivani întîrziaţi îl făcu se regăsească apoi drumul spre „La gogoaşa de molift”. celălalt apucă hotărît pe strada Noroiului.

unde-1 aştepta o zeiţă. — La mînăstirea Carmelitelor ? — Exact ! — Buun ! Şi trebuie să fim şi noi acolo ? . îl puse la curent cu situaţia. iar Saint-Amant. Ştiind că Cyrano nu iubea politica. dar cu fiecare cuvînt ceaţa se îngroşa mai mult şi în cele din urmă renunţă să mai priceapă ceva . Cavalerul alergă drept la el şi. mai mult. surprins în îndeplinirea datoriei." Cyrano ajunsese deja la uşă. Liniéres. Poetul se strădui la început să priceapă lămuririle dezlînate ale tînărului său prieten. nici despre cursa în care era gata-gata să cadă. Venea acum. după toate semnele. socoti că nu e prudent să îndrepte convorbirea într-acolo. „Bravo. de natură gastronomică. Cyrano singur mai veghea încă : cuprins de inspiraţie. deci.De fapt. problema părea încurcată ! Îndată ce cavalerul încheie. el se ridică dintr-odată de pe scaun : — Pe scurt. în două vorbe. Naşa lui îi ordonase să vegheze la siguranţa acestui personaj însemnat şi. — Destul. la nevoie. mai ales. ai nevoie de mine ! — Singur. Îl găsise pe domnul Bernard . mă tem că n-am să pot face faţă. nu mai spune nimic : sînt al tău ! El îşi încopcie catarama de la centură. el continua să înnegrească hîrtia pe un colţ de masă. o mînă de ajutor. cu un surîs înflorit pe buze şi cu ochii închişi. El nu crezu util să-i vorbească poetului despre bănuielile sale privindu-1 pe cardinal. iată ce înseamnă un adevărat prieten. să ceară prietenului său să-1 însoţească şi să-i dea. Nu e nevoie să-i spui de două ori. se felicită Cavalerul. puse mantaua şi pălăria pe cap. — Unde mergem ? — Strada Noroiului. părea pradă unui vis îndepărtat. să fugărească pe orice nepoftit din strada Noroiului. îl condusese la mînăstire. adormise cu paharul în mînă.

Acoperea de blesteme mînăstirile şi pe toţi cei care făceau vizite pioase înăuntrul lor pe timp de noapte. dar se consola de nenorocul său repetîndu-şi versul poetului latin : „Tantum. — Duelîndu-ne ? — Drace ! Dacă drumul nu e liber. iar el îşi continua mişcarea sa de du-te-vino. Dacă abatele Aramis l-ar fi putut auzi ! Succesiv răsunară sferturile. d'Artagnan.. o rimă ! Cei doi prieteni îşi continuară deci drumul în cea mai adîncă linişte. Ai să vezi ! Cu aceste cuvinte. — Perfect! Voi avea destul timp să-mi termin în drum balada. În acest timp. Suflă zdravăn vîntul în noaptea asta. Ca să se încălzească făcea cîţiva paşi înainte şi înapoi pe străduţă.— Chiar înainte de orele patru. nu va trebui să-1 curăţăm. deodată. Ceasul bătu exact orele trei şi jumătate. Clocotitorul muşchetar începea să se cam sature de atîta pîndă. 158 . fără să se îndepărteze totuşi de portiţa pe care o avea în grijă. Acum. auzi răsunînd nişte paşi dinspre strada Iadului. jumătăţile şi orele. — Ne vom încălzi mergînd. îi răspunse Cavalerul. — Brr ! făcu poetul. fără să se întîmple nimic. Ce naiba?!. continua să se plictisească în străduţă. tristă victimă a consemnului. cînd. adăugă Cyrano cu un aer încîntat. fără ca ceva nou să se ivească. religio potuit suadere malorum". — Şi duelîndu-ne. o scurtă capodoperă care-mi umblă prin cap.. — Găsit una ? — O rimă. domnule. mucles! Am găsit deja una. melancolic. sst. — Balada ? — Da. Ţi-o voi citi mîine dimineaţă. ieşiră din hanul „La gogoaşa de molift".

. aceea a unui bărbat. nu reuşesc nici să-mi văd vîrful picioarelor ! — Vreme straşnică pentru treburile noastre. O voce tînără se auzi în tăcere : — Iată-ne ajunşi ! Nici o umbră ! Totul merge bine pînă acum. O a doua siluetă alunecă prin spatele fetei. — Cavalere. drumul e mai liber decît l-am dorit chiar. Intrarea nu mă priveşte. Dar gîndul îi opri braţul. D'Artagnan rîse în tăcere. O lumină palidă se strecură dinăuntru permiţînd soldatului să zărească silueta unei fete. Eram gata să-mi uit consemnul. Instinctiv. „Le dau de veste celor dinăuntru că au sosit !" gîndi el. cu un gest reflex. sînteţi cavalere ? — Chiar eu ! — N-aţi avut nici o întîlnire neplăcută ? — Nici una. Pe lîngă el trecură două umbre.. iată şi loviturile mele.Oprindu-se. „Drace ! înjură el. prietene. gîndi muşchetarul. e prea culmea !" Se înfăşură şi mai strîns în mantie şi se ghemui în firida sa. „Bun. o voce dulce întrebă : — Dumneavoastră. d'Artagnan ciuli urechea. O altă voce. mai groasă. Consemnul meu este să supraveghez ieşirea. faimosul meu consemn. duse mîna la spadă. rîzînd. Şi repetă cu un accent ironic : „Să nu scot în această noapte sabia din teacă !” Pentru ca apoi să se consoleze singur : „Să nu mă mai gîndesc la asta. Prin uşiţă. — Veniţi ! E nevoie de dumneavoastră. nu le-ai putea ruga să ne lumineze puţin ? D'Artagnan auzi apoi cum băteau uşurel în portiţă. tu care ai fericirea de a fi în graţiile astrelor. cineva se îndrepta spre el. trîmbiţă : — Numai că este prea întuneric. Nu era nici un fel de îndoială. fără ca acestea să-i ghicească prezenţa." Poarta se deschisese scîrţîind..

spuse tînăra fată rîzînd. avea de la acesta picioarele lungi. la rîndul său. poarta.. Situaţia era cu 160 . D'Artagnan.— Îndrăgostiţi ! suspină d'Artagnan.. mi-o fi trimis paiaţa asta din ţara lui ca să mă distrez un pic. — Cine vă însoţeşte ? — Eu. ce naiba ! O a treia umbră se decupă în raza de lumină. — Plăcut interludiu ! monologă d'Artagnan. Începînd din acea clipă. — Deci. pîndea. şi nasul lung ! — Da ! Sînt aici frumoasă domnişoară şi puteţi să-1 asiguraţi pe domnul Bernard că este bine păzit. braţele lungi. Profilul care se desena era fantastic. d'Artagnan nu mai făcu însă nici o mişcare. — Gasconilor nu le e teamă niciodată ! Portiţa însă se închisese deja. Cu dosul mînecii îşi şterse o lacrimă de amintire sau regret. care. asemănător cu acela al unui drac care apare dintr-o cutie. adăugă frumoasa fată. adio şi nu vă temeţi de fantome. nu sînt singur. vă vom lăsa pe dumneavoastră la pîndă. îmi permiteţi să vi-1 răpesc pe cavaler ? — Dacă vă permit ? Cu siguranţă ! Nu m-ar ierta vreodată dacă aş îndrăzni să formulez cea mai mică obiecţie. — Atunci. Într-adevăr. — Să mă ajute dumnezeu ! gîndi muşchetarul. era gata să izbucnească în rîs. E signor Pulcinello în persoană. Domnul Mazarin e plin de bunăvoinţă. Trecu astfel un sfert de oră. surprins. Fericită vîrstă ! Asta mi-aduce aminte de plimbările mele nocturne cu sărmana Constance Bonacieux. În imobilitatea sa de statuie muşchetarul începea să înţepenească. simţind mişcările de du-te-vino ale inamicului său. — Aşteptaţi ! spuse tînărul.

gata. O simplă adiere de vînt face să eşueze cele mai vaste proiecte. cu cît signorul Pulcinello se putea mişca în voie. . Putea el oare să bănuie că Pulcinello compunea o baladă ? Se scurseră cîteva minute. Însă în starea de adîncă meditaţie în care se găsea poetul. Tocmai încerca două rime. nu avea nici cea mai mică idee de o prezenţă invizibilă.. Îl auzea chiar repetînd în timp ce mergea silabe fără şir pe care le scanda. decis să îndure toate sacrificiile pentru a se supune. Un grăunte de nisip strică rotiţele chiar şi celei mai reglate maşini. astfel că simţea cum îl cuprinde o amorţeală dureroasă. fără zgomot ! îşi repeta el.. Un tremur îi străbătu tot corpul — consemnul său nu-i interzicea să tremure. ca şi cuvinte lipsite de orice înţeles. gata. versificatorul nostru nu ar fi bănuit niciodată prezenţa unui om în apropierea lui. a căror rezonanţă îl încînta. Se chirci şi mai mult.. Lucrurile mici au întotdeauna efecte mari ! Fără îndoială. nici focul inspiraţiei. pînă la capăt. pe care părea să le caute îndelung. Ori. Vai ! nu punea însă la socoteală cele o mie şi unul de accidente de care dispunea providenţa atunci cînd vrea să dejoace planurile prudenţei.atît mai neplăcută. Muşchetarul nu avea pentru a se încălzi nici căldura marşului. — Fără violenţă. începea să îngheţe. chiar să-1 atingă. cu nasul lui lung. — Ah ! ce-o tot fi bodogănind prăjina asta. şi cu sabia lui lungă ? Cyrano trecuse adineauri atît de aproape de el. fără una din aceste mici răutăţi ale hazardului. ordinelor stăpînului. statuie vie a datoriei. D'Artagnan. era scris în cartea destinului ca Cyrano să-1 întîlnească pe d'Artagnan. — Ticălosul ! mormăi d'Artagnan..

La naiba ! Răspundeţi-mi ! Cine e acolo ? Cum tăcerea persista. prietene.. el zări. — Oh ! Oh ! Iată ceva cu totul neobişnuit. pentru că. La slaba lumină roşiatică a acestuia. că pentru că un strănut nu vine singur.. v-ar mai încălzi ! Tăcere. amorţeala. înţeleptul d'Artagnan tremură. prudentul. — Noroc ! spuse Cyrano. învins de o forţă mai presus de voinţa sa. D'Artagnan rămase cu totul insensibil la această graţioasă atenţie... nimeni nu-i răspunse. La naiba ! Asta-i mai lipsea acum. N-aţi vrea să faceţi cîţiva paşi. omul de piatră încăpăţînîndu-se să rămînă nemişcat în tăcerea sa. Şi. poetul. Nemişcarea nu-ţi face bine. el adăugă : — La naiba. el recidivă. Spera ca în felul acesta să împiedice strănutul pe care îl simţea apropiat. sînteţi mut ? Din nou. părăsindu-şi aerul zeflemitor. străduţa asta e tare păcătoasă. astfel că fu nevoit să se ciupească de nas. domnule. ai răcit atunci zdravăn. Cyrano se opri şi strigă cu o voce răsunătoare : — Cine e acolo ? Bineînţeles. Viteazul. Dar. muşchetarul strănută. Cyrano termină cu un ton în care se simţea o vagă ameninţare ! 162 . — Vedeţi bine. Numai. cu o explozie puternică. Dintr-o dată. făcu poetul cu cea mai desăvîrşită politeţe. Cyrano scăpără amnarul. vai. un strănut fără stăpînul lui nu e posibil. negru şi nemişcat.Frigul. — Hei. muşchetarul strănută. O furnicătură ce nu putea fi stăpînită îi gîdilă nările. un guturai. adierea de vînt — toate îl copleşeau pe muşchetar. am onoarea să vă salut. suflă un curent de aer periculos. brusc. acest remediu terapeutic avu un jalnic rezultat. ceva nedesluşit. dacă nu ai inspirat ceva praf de strănutat.. Apoi. Un om ! — Domnule..

Îşi răsuci furios mustaţa şi mormăi : — Îndrăcitul de Mazarin ! . gîndi el. domnul meu. domnule. în noapte ? Pentru o clipă lui d'Artagnan nu-i mai fu frig. Sîngele îi năvăli în urechi. Nu aţi vrea să mă însoţiţi undeva mai departe de aici ? Am găsi prilej să ne încălzim. poetul nimerise în plin . omul în manta făcu o mişcare. ah. să fiu înţeles şi să mi se.. continuă : — Trebuie să ştiţi că unui gascon nu-i place deloc să repete ceea ce a spus ! — Ştiu. spuse celălalt . replică celălalt cu promptitudine. refuzul meu şi duceţi-vă singur. Şi. răspundă : Aveţi bunătatea şi cedaţi-mi locul. dacă vă încăpăţînaţi să rămîneţi! De data asta. — Ah. spionaţi. umbra păru să se însufleţească. — În fine. Dar. ne vom înţelege cu jumătăţi de cuvinte. cu foarte multă plăcere. Cele mai scurte sînt şi cele mai bune. cum umbra se încăpăţîna să nu se mişte. atunci cînd vorbesc. gascon din Gasconia! Vă mai spun şi că am sîngele destul de cald şi că îmi place ca. pentru moment. vă rog. o atît de galantă invitaţie m-ar incinta. În orice altă împrejurară. domnule.— Vă veţi afla moartea pe aici. Se stăpîni totuşi şi foarte amabil replică : — Ce spuneţi acolo ? Spionez ? E un cuvînt pe care nu-1 cunoaştem în Gaseonia. piatra se însufleţeşte ! Sînt un Pigmalion ! — Sînteţi gascon ? întrebă umbra. să nu prelungim peste măsură această glumă. şi eu sînt gascon ! — Foarte bine ! reluă Cyrano fără să se tulbure : în acest caz. — La ordinele dumneavoastră. Acceptaţi. alte afaceri mă reţin aici. muşchetarul nu răspunse nimic. la naiba.. — Aş face-o. deci. deci. La această provocare directă. — Ascultaţi. Sîntem făcuţi să ne înţelegem şi cred că sîntem de acord în această privinţă : unul dintre noi e de prisos aici.

poate. sau să nu-şi găurească tunica. Cyrano îşi pierdu răbdarea. El hotărî să nu-şi mai descleşteze dinţii. numai aşa. reuşise să-şi stăpînească tentaţia de a răspunde la zeflemea. nu-i aşa ? — Mult ! reluă ecoul. Încordîndu-şi întreaga voinţă. XVII TEACA ! Din ce în ce mai mult. costă mult. în aerul nopţii. ceva care seamănă a spadă. ăsta nu e om. Să ne apropiem s-o vedem mai bine ! „Asta se întrece cu gluma ! Trebuie să-1 pun la punct pe nenorocit !”. — Foarte ! zise caricatura. Poetul.. Cu atît mai mult cu cît văd. ci doar o paiaţă perfecţionată. Instrumentul ăsta nu trebuie să fie agăţat acolo. enervat de atitudinea calmă a adversarului. dezamăgit. Muşchetarul îşi revenise. — Automatul ăsta nu e deloc sensibil ? Nimic ! O sămi epuizez forţele împotriva tăriei lui de stîncă ? În acest moment. ca o prelungire a dumneavoastră. să nu-şi strice mantaua. Cu o voce tremurîndă. răsună timbrul grav al unui orologiu : 164 . — Sau poate şi spada domnului are bronhii la fel de sensibile ca şi stăpînul şi se teme şi ea să nu răcească în aerul umed al nopţii ? — Chiar aşa ! repetă celălalt. dacă acceptaţi să mă urmaţi. pentru paradă.— Sînteţi desigur om de spirit pentru a nu fi şi om de onoare.. bombăni : — Hotărît lucru. — Domnul se teme. neclintit. Cyrano reluă : — Se pare că domnul este răbdător. d'Artagnan mormăi : — Duceţi-vă ! — Bucuros ! ricană Cyrano.

cavalerul şi importantul său tovarăş de aventură aveau să iasă. se îndreptă spre d'Artagnan. zeflemeaua ironică.. o mînă de fier îl aruncase şi i-1 ţinea suspendat : — Hei.. cu greutate să înghită afronturile personale. Mişcarea de apărare a soldatului deranjase cutele mantalei sale şi ochiul pătrunzător al poetului întrezărise tunica cu crocea brodată. Biciuit de această ironie. cu un uşor tremur. haide.. viteazule! Sînteţi muşchetar. destul cu joaca. — Asta înseamnă că ? ripostă el. mai e un sfert de oră pînă la orele patru ! Totuşi. să terminăm ! Cu dinţii încleştaţi. cu un salt înapoi. agilul Cyrano se degajase din strînsoare. Astfel.. Trebuia cu orice preţ să-1 îndepărteze pe acest martor nepoftit care nu se postase acolo fără gînduri ascunse. provocările pompoase. Asta era prea de tot ! Bravul locotenent putuse.— Unu. Orice ar fi. care aştepta mereu nemişcat. pe legea mea ! făcu vocea locotenentului. că reluă cu asprime : — Haide. momentul se apropia. d’Artagnan se cutremură din cap pînă în picioare. În cîteva minute. . trebuia să termine cu el. doi. trei ! Slavă domnului ! suspină poetul. Dar. hei ! calm. se năpusti cu nasul în vînt şi aruncă în faţa adversarului său imperturabil aceste cuvinte : — Pe toţi sfinţii ! Răbdarea dumneavoastră îndelungată nu mai mă miră. revenind la atac cu tot elanul său. — Că sînt cadet în gardă. — Un muşchetar ! Atunci. compania Carbon de CastelJaloux şi că nu s-a văzut niciodată ca împotriva unui cadet din Gasconia să-i ţină piept un sărman portmuşchetar. — Ieşiţi de acolo sau la naiba ! Braţul ridicat al poetului nu coborî.

Din acel loc. muşchetarul surîse. aflat în gardă. făcu muşchetarul. el zise scurt : — Veniţi ! — În sfîrşit ! suspină Cyrano. iată o întîlnire cu totul originală. Porthos. scena dureroasă şi tragică dintre regina Anna de Austria şi ducesa de Chevreuse se terminase. — Aramis. — Mda. Rîzînd în surdină. păstrîndu-şi atitudinea insolentă şi provocatoare. îl aştepta. gîfîind. gemu el. Cyrano aştepta. Ca un fulger. amîndoi încrucişară săbiile. după slăbiciunea sa. e de ajuns. Ea atingea corpul de armată pe care îl servea cu atîta glorie. — Noroc ! exultă Cyrano. În spatele zidurilor. Făcînd un pas spre adversarul său aflat deja în poziţie de atac. Cei doi adversari abia se zăreau. Omul de piatră se însufleţi. cu aceeaşi mişcare. Fără un alt cuvînt. Doi paşi mai încolo. se aflau într-un colţ al zidului. 166 . erau jigniţi toţi camarazii săi de azi şi toţi prietenii de ieri. cu o mişcare mai promptă decît voinţa. îndepărtînd sabia cu un gest frînt : — Am jurat ! murmură el. Un zîmbet enigmatic îi încreţi buzele. nu le mai permitea să vadă portiţa. ca şi îngrijirile prietenei sale o aduseseră în simţiri pe sărmana suverană. poetul scoase sabia din teacă. Nici măcar săbiile nu se zăresc. Cînd. D'Artagnan îşi azvîrlise mantia şi. întunericul.De data aceasta injuria nu i se mai adresa lui. regina deschise ochii. Athos. scoase sabia pe jumătate din teacă. Dar se trase brusc înapoi. la fel de gros. o sclipire răutăcioasă trecu prin ochii săi. o expresie sfîşietoare de stupoare se oglindea pe faţa sa. în grădina Carmelitelor. şi pe voi v-a insultat prin mine. le vom simţi. Deodată. Prin el. Frigul nopţii.

fără ascunzişuri.. cu corpul strîns. îngăimă : — Copilul!. Multă vreme rămase aşa.. Chiar în seara sosirii sale la Londra.. — Ah ! e îngrozitor ! spuse ea cu o voce sfîşietoare. — Vai mi l-au omorît. ca pentru a scăpa de o viziune înspăimîntătoare.. strigă cu putere : — Vorbeşte ! vreau să ştiu totul acum. . ca pentru a face ordine în gînduri : — Să vedem ! acest copil. aşa cu l-au omorît şi pe tată. unde trebuia să fie crescut departe de curte. vă voi răspunde. lacrimile începură să curgă. Dispărut ! Atunci. Maria de Chevreuse alunecă la picioarele sale şi o susţinu. Am dreptul să cunosc tot adevărul. acea micuţă fiinţă plîngăreaţă pe care Guitaut a dus-o lordului Buckingham ?. la castelul Kildar. îşi acoperi faţa cu mîinile. şi de orice priviri indiscrete. el îl duse în Scoţia. de cînd sînt minţită... ultima lovitură să-i fi întunecat spiritul ? Anna tremura toată. sînt şaisprezece ani de cînd mi se ascunde adevărul.. Apoi. Fără minciuni. cu braţele nemişcate.. doamnă. Regina îşi trecu mîna peste frunte. buzele tremurînd. nimic nu ne spune totuşi că ar fi mort. lacrimi lente pe care nu mai încerca să le reţină sau ascundă. Vreau ! — Întrebaţi.. fiul.— Dumnezeule ! gîndi ducesa înspăimîntată. — Curaj regina mea. pe nume Patrick. Pe faţa sa lipsită de sînge... — Şi acest Patrick a luat cu sine nou-născutul ? — După ordinele lordului. adunîndu-şi toată energia. el îl încredinţă celui mai fidel dintre servitorii săi. lordului Buckingham !. În sfîrşit. — Nobilul lord 1-a primit din mîinile acestui servitor atît de credincios. un irlandez.. — În secret ? — În cel mai profund mister.

nobilul duce căzu. — Şi pe nimeni care să-1 apere ? — Sînt nedreaptă. ştiu. — Copilul avea trei ani ? — Da. — Vai ! era deja prea tîrziu. lordul Mac Legor. copilul avea ca protectori pe prietenii tatălui său : moşierul Angus Mac Diarmid şi fiul acestuia. sub cuţitul unui asasin laş. Ori. cînd. cu infinite precauţii. continuă : — Atunci avu loc clipa funestă. Rămînea singur pe lume. apoi. În aceste regiuni muntoase. Şi-a sacrificat dragostea de tată aşa cum a trebuit să-şi sacrifice inima de iubit. putea conta pe recunoştinţa şi devotamentul orb al lor. — Spune tot. credincios promisiunii sale. cu numai o noapte în urmă. Atunci cînd. Lordul Montaigu şi cu tine miaţi promis în acea zi să vegheaţi asupra lui. prăbuşiri de pămînt sau inundaţii rapide. lovit de moarte. — Şi atunci ? Ducesa se opri o clipă. în cursul unei furtuni înspăimîntătoare. se supunea ordinelor pe care i le dicta prudenţa. — Dumnezeule mare ! — Servitorul fusese credincios pînă la capăt cuvîntului dat stăpînului lui. provoacă adeseori incendii de păduri. lordul Montaigu sosi în Scoţia îi găsi pe moşierul Mac Diarmid şi fiul lui disperaţi. Nu se despărţise de preţioasa comoară încredinţată vigilenţei sale. pe aceştia îi însărcinase ducele să vegheze asupra vieţii şi norocului lui. ca şi cum i-ar fi vorbit unei convalescente.. avînd pe umerii să-i fragezi povara grea a unei moşteniri de glorie şi sînge. Îi crescuse şi ajutase să se îmbogăţească . copilul şi devotatul Patrick dispăruseră.— Sărmanul lord. — La Kildar.. furtunile sînt mai înfricoşătoare decît în cîmpii. trei ani. Muriseră împreună ? — Nu ! Nu li s-au găsit niciodată corpurile ! 168 . — Oamenii ăştia erau siguri ? — Erau obligaţi nobilului lord.

. nici să iert.. da. Nu cunoaştem încă nici pe răpitorii fiului. amintiţi-vă.. lovitura vine de sus de tot. nici pe ucigaşii tatălui.. Anna înclină capul. Era. Cerul nu ne-a ajutat să ducem la bun sfîrşit această sarcină. nici eu nu am precupeţit nimic pentru a regăsi urma celor dispăruţi şi a duşmanilor lor. ai dreptate. pentru a-i răzbuna ! — V-am spus. Zărindu-i. Maria de Chevreuse se ridică în picioare : — Doamnă. apăruseră siluetele tinereşti ale lui Claire şi cavalerului ei.. doamnă. doborîtă şi murmură cu amărăciune : — Să fii regină şi să nu poţi face nimic pentru cei pe care-i iubeşti ! O lumină palidă începea să se zărească la orizont. secretul nostru ! — Da. trebuie încercat totul pentru a-i regăsi.. am fost atît de des înşelată. nevinovatul a fost victima cea mai laşă a răzbunărilor .. regina se ridică deodată. La capătul aleei.. După vinovaţi. . Nu pot nici să uit. Trebuie să aşteptăm. aveai dreptate adineauri. Au lovit nu numai în el şi în mine.. Dar atunci. e timpul să ne despărţim. Nu erau încă zorii. Scrisoarea aceasta.— Răpiţi atunci ?. în prada celei mai violente exaltări : — Da. pentru a-i răzbuna. doamnă ! — Iartă-mă. cu doar luminile lor pale şi nehotărîte care brăzdau norii. mizerabilii care au executat crima ne scapă. minţită ! — Trebuie ! Nimeni nu trebuia să bănuiască adevărul. nici lordul Montaigu. ? — Acceptaţi deci ? — Orice. spuse ea. Dumnezeu ni-i va da într-o bună zi pe mînă ! Nu are importanţă. scormonit întreg pămîntul pentru a-i afla dacă erau vii. Nu mă minţi ? — Oh.. murmură ea. şi dacă erau morţi.

. nu puteţi fi decît credincios. spuse regina. care îl surprinse şi mai mult pe tînărul nostru soldat. contează numai prezentul la care se expune. al cărui obraz candid nu exprima nici cea mai mică mirare la vederea acestui spectacol inedit. dar domnişoara de Cernay răspunde de dumneavoastră . cavalere.. Cu o voce suavă şi melodioasă. — Veniţi. replică el cu înflăcărare. deci. Tînărul. el pronunţă : — Apropiaţi-vă ! Cavalerul se duse înainte. În sfîrşit. reluă domnul Bernard. la vîrsta voastră. Simţea cum genunchii i se îndoaie în faţa unei aşa frumuseţi majestuoase.. — Viaţa unui soldat este un gaj. cele două surori de suflet căzură îmbrăţişate.. Veţi primi ordine de la suverana dumneavoastră. viaţa are mult farmec. ai cărui ochi erau plini de lacrimi. Suspinînd.— O. chiar în această clipă. cu inima bătînd de o emoţie de nedescris. O privi pe Claire. Tinerii de la capătul aleei ajunseră în faţa băncii. inima prietenei mele. domnul Bernard ţinea în braţe o penitentă. nu ştiu cine sînteţi.. da ! cu bucurie. cavalerul se opri năucit pe loc. Regăsesc în sfîrşit. Sînteţi gata să vă sacrificaţi libertatea. De uimire.. căzu în genunchi... doamnă. domnul Bernard se ridică. viteaz şi loial. dar fu nevoit să se oprească uluit. mulţumesc regina mea. Domnişoara de Cernay ne-a asigurat în privinţa credinţei dumneavoastră. Anna surîse : — Sînteţi foarte tînăr. cu o aşa naşă. ambiţios ? 170 . — Domnule. În acest cadru auster de mînăstire.. — Sînteţi. totuşi. şi poate chiar viaţa ? — Pentru dumneavoastră.

Apoi. veţi primi de la domnul de Soissons un pachet pe care îl veţi aduce la castelul de Nevers. Pronunţînd aceste cuvinte. — Aveţi grijă mai ales la capcanele călătoriei. — Oh.. — Veţi fi ascultată.. — Şi care este această deviză ? — Pînă la capăt! — Porniţi. — Aveţi îndrăzneala de a nu da înapoi în faţa nici unui pericol ? — Deviza mea va răspunde pentru mine. — Aşa ar fi fost şi el ! îngăimă ea.. orologiul din Chartreux bătu primul sfert de ceas după orele patru. doamnă. Am să-1 aflu la întoarcere. — Nu-i veţi înmîna acest pachet decît domnişoarei de Cernay. deci ! Şi reveniţi cu fidelitate. doamnă. şi nu mi-e teamă de ele. bîigui tînărul încîntat.. regina întinse frumoasa sa mîna cavalerului. . — Domnişoarei. În depărtare. care îşi lipi buzele cu încîntare de ea. Regina îl privi mai atent şi cavalerul văzu deodată în ochii ei o expresie subită de tristeţe. încep să le cunosc. majestuos. — Vă promit.. — Castelul de Nevers. La Sedan.— Pentru a vă servi. ea reluă : — Îl veţi însoţi pe acest cavaler.. doamnă. a cărei siguranţă o încredinţăm vitejiei dumneavoastră.. Veţi asculta de el ca şi de mine. — E bine ! Nu vă cer deloc numele. pline de promisiuni. — Numai ei. ar fi imprudent să mai întîrziem pe aici. — Să plecăm ! spuse domnul Bernard. Ea vă va da atunci noi ordine. unde vă veţi duce fără întîrziere. făcu Cavalerul ridicîndu-se.. doamnă. de Cernay.. da..

tînărul îl urmă pe domnul Bernard pe care Claire îl conducea spre portiţa grădinii. cu mintea tulburată de atîtea evenimente neobişnuite. el se întoarse către domnişoara de Cernay. la fel de înverşunaţi în apărarea terenului lor. adio. Afară. Apoi. Pieptul îi tresălta chinuit. Această scenă de farmec. În străduţă. dar mai avea. suspinele îi împiedicau respiraţia. duelul se prelungea între cei doi maeştri ai spadei. de vrajă. nu răsuna deloc ca o lamă obişnuită. lama aceasta drăcească. sfîrşi totuşi prin a nelinişti sufletul viteazului poet. El o strînse brusc în braţe şi îi sărută şuviţele aurii.. copilul meu ! Anna de Austria căzuse din nou epuizată pe banca de piatră. Cu o mişcare instinctivă. ceea ce îl surprindea pe poet era că acesta nu-i răspundea la lovituri. şi ceva neobişnuit : nu se ciocnea. Ea se ferea. 172 . ea !. Lama invizibilă a lui d'Artagnan părea a fi în acelaşi timp şi impalpabilă. La toate loviturile sale acesta îi răspunsese cu figuri măiestrite de paradă. Cyrano epuizase toate resursele artei sale rafinate împotriva sîngelui rece al muşchetarului.Frumosul gentilom întinse din nou braţele spre regină şi se îmbrăţişară îndelung. Iute şi uşoară. fruntea şi ochii perlaţi de lacrimi. Nici un rezultat nu se întrezărea încă. — Adio. scăpa de orice contact. Dar mult mai mult decît măiestria în luptă a adversarului său necunoscut. ea respingea magistrala spadă scoţînd-o din joc . Ochii îşi reluaseră expresia de fixitate dureroasă. Un spasm o agită şi Cavalerul avu impresia că aude un murmur stins : — Vai ! ea îşi poate îmbrăţişa copilul. întunericul domnea în continuare. tînăra fată se azvîrli spre el. Cu inima strînsă..

Dar o lovitură precisă îi îndepărtă lama. în sfîrşit. înţelegînd primejdia şi fără a-i lăsa timp să se mai gîndească. Cyrano. care nu se mai sfîrşea. fără nici un rezultat posibil. şi admirativ în acelaşi timp. cu spada în mînă aştepta şi el riposta lui Cyrano. dar nimeni nu se zărea.. El se aştepta la un atac viu care să-i dea ocazia unei riposte decisive din partea lui. pentru ce această spadă vrăjită. înţelese. mă menajează cred. trecu la atac şi se avîntă cu putere înainte. ce lovitură ! gîndea el.. — Să mă bată Dumnezeu ! scrîşni în sinea lui poetul Şmecherul. dintr-un salt. îl asaltă cu forţe noi. Atunci. la naiba. ci. nu lovea niciodată. să sfîrşească odată ! În acea clipă răsunară cele patru bătăi de ceas. Uşiţa mînăstirii se întredeschise şi domnul Bernard şi tînărul său însoţitor se strecurară afară. O. Da. aşa ceva nu se face. Opreşte-te ! Nu sînt deloc un nevolnic care trebuie menajat ! . După o fentă rapidă în faţă. O lovitură care produse un sunet sec. dar.„Ce picior. adversarul nu profită. Cu furie. Cyrano se lupta acum cu toată forţa. Norii. Dar orele înaintau. Se strecurară spre stînga şi dispărură ocolind strada Saint-Jacques. ireală. atît de iute în a para. Cyrano sări înapoi.. lăsau în sfirşit să se filtreze puţină lumină. pentru ce duelul continua fără sfîrşit. Preocupat mereu de consemnul său.. înfierbîntatul poet văzu şi. brusc. Şi în această lumină pală. mii de draci. nehotărîtă. Cyrano se descoperi pentru o clipă. d'Artagnan prinse un zbomot uşor şi se opri o clipă pentru a asculta mai bine. poetul urlă : — Ei ! la naiba ! domnule. Dar. Drumul era liber.. Deja luminile zorilor brăzdau cerul. înţelese pentru ce adversarul său nu riposta deloc. Furios. Trebuia.. Dar. Zgomote de săbii în dreapta lor. ce spadă ciudată !" Pentru a scăpa de această impresie. degajîndu-se cu rapiditate. surpriză.

Pustiu era şi micul unghi dinspre mînăstirea Capucinilor.. 174 . muşchetarul porni pe urma celor două umbre care fugeau în noapte. Cyrano reveni în strada Iadului şi neavînd nimic altceva mai bun de făcut. XVIII DIN CAVALER DE PAZĂ. cu cel mai liniştit pas din lume. Cyrano apucase să zărească că impasibilul său adversar se bătuse cu sabia băgată în teacă. că nu v-am putut servi mai bine de astă dată ! Dar făcusem. — Contez pe asta. vom vedea noi. domnule.. mormăi poetul necăjit dar satisfăcut. dumneavoastră aţi cîştigat partida.. într-o zi în care nu va mai avea de făcut promisiuni. Însă aceştia profitaseră de avansul pe care îndemînarea lui Cyrano li-1 dăruise . Poetul îşi vîrî sabia în teacă.. o promisiune ! — O promisiune ? Ce dracu ? ! Înmărmurit. — Iată unul pe care mi-ar place să-1 mai întîlnesc !.D'Artagnan salută cu sabia : — Regret. îmi voi lua revanşa. d'Artagnan pornise în urmărirea fugarilor. atunci cînd muşchetarul intră pe strada Saint-Jacques. Apoi. mormăi Cyrano. — Lăsaţi ! spuse d'Artagnan. Atunci. Altă dată. La gascon. prea tîrziu pentru a-i mai putea urmări. un gascon şi jumătate ! După care. în ciuda oricărui fapt. înciudat. dar în fond destul de satisfăcut. reluă de unde fusese întrerupt rimele interminabilei sale balade. MISTER DEVINE MESAGER După ce-şi părăsi brusc îndrăcitul adversar. nici un indiciu ! Fugarii dispăruseră pur şi simplu în ceaţa uşoară a dimineţii. zîmbind de uimirea lui. el o găsise pustie. Trase o fugă pînă în strada Puits-de-l'Orme : nici o urmă.

asta nu i-a împidicat însă sămi scape de sub nas. se auzi strigat de o vace familiară : — Hei. Mazarin întimpină rîzînd spusele sale : — Erau trei. probabil din iad. încerca o teamă puternică. se lăsase păcălit de adversari. denaturase consemnul. Mofluz. Totuşi. nu-i aşa ? — Trei. tot bombănea : — La naiba ! Un muşchetar nu este un copoi de poliţie. nu-mi mai iese el în cale vreodată ! Vom avea un mic cont de lichidat ! În această stare de spirit. cînd. În ce-1 priveşte însă pe diavol... — Cum erau cele două fantome ? — Păi. Mergînd. fiecare cu meseria lui ! Aici şi un şcolar m-ar face de ruşine. — Cele două fantome au ieşit într-adevăr de acolo. aţi văzut păsările noastre de noapte ? Muşchetarul se oprise şi ripostă cu un ton morocănos : — Sigur că i-am văzut. Trebuia să se înfăţişeze înaintea cardinalului şi să-i dea socoteală de misiunea sa. Cu ce obraz va suporta furia irascibilului său stăpîn ? În definitiv. două fantome şi un diavol ! — Şi ieşeau chiar de la Carmelite. nu putea să se ascundă. Ce alergi aşa ? Domnul Mazarin ajunse lîngă el gîfîind : — Ei bine ! întrebă italianul cu un aer bucuros. de cărări care duceau departe în provincie.Dincolo de asta nu se mai zărea nimic decît cîmpul. locotenentul reveni în strada Iadului care îi fusese indicată ca punct de reper. în forul său interior şi fără să-şi mărturisească. mormăi în mustaţă : — Îndrăcitul de signor Pulcinello. Cu capul plecat. nu ştiu de unde venea. domnule d'Artagnan. d'Artagnan ajunse în preajma rezervorului de apă de la Arcueil. plin de mărăcini. ! .

Figura vicleană a italianului se lumină de un surîs triumfător. — Unde este acum ? întrebă sec o voce. la nevoie ! — Cu siguranţă ! — Şi l-aţi recunoaşte pe cavalerul blond. care-1 îngheţă pe muşchetar. Hm ! dar să-1 văd eu pe celălalt !" La gîndul să-1 înfrunte pe teribilul cardinal. Instinctiv.— Aşteptaţi. nu e greu de mulţumit. Mazarin se apropie rapid de litieră. viteazul muşchetar simţi fiori pe spate. să n-o scăpăm nici pe a doua ! D'Artagnan. nedumerit de atîta satisfacţie aparentă. perdelele acesteia se dădură uşor la o parte : — Lucrul a pornit bine. îşi făcu curaj pentru a primi dojana pe care o bănuia aspră. fără să se tulbure : 176 . Jur împrejurul ei. spuse el. aşa este ! ripostă muşchetarul care se întreba ce rost mai aveau toate întrebările astea. Am cîştigat o partidă. dacă ar fi cazul? — La naiba ! Cu condiţia să-1 întîlnesc. La barieră. — Despre toate astea. totuşi. murmură : „Iată unul care se mulţumeşte cu puţin. Urmaţi-mă. dar. iar celălalt — faţa unui frumos cavaler blond ? — Da. dar la o bună distanţă totuşi. Încheie frecîndu-şi mîinile : — Asta e tot ce-mi trebuia ! Apoi. îl auzi pe Mazarin răspunzînd. spre marea sa surpriză. unul avea figura unui tînăr soldat. domnule locotenent. A văzut şi recunoscut personajele din grădina Carmelitelor. îndreptîndu-se în grabă spre bariera Iadului : — Veniţi. domnul d'Artagnan s-a achitat de minune de delicata sa misiune. domnule d'Artagnan. se zăreau în lumina nedecisă a zorilor siluetele unui grup de cavaleri. la dracu. puteţi depune mărturie. de vreme ce lovitura eşuase. o trăsură gata înşăuată părea că-i aşteaptă.

A trecut bariera Saint-Jacques acum un sfert de oră. Monseniore ! Încîntat de întorsătura conversaţiei şi regăsindu-şi din ce în ce îndrăzneala.. nu mai mult ! — Îi putem ajunge din urmă ? — Ar fi doar o joacă pentru aceşti cavaleri de gardă cu caii pe care îi au şi conduşi de un comandant dibaci. În acest moment. Apoi. Îşi luase deja toate măsurile de prevedere. Monseniorul nu a pierdut cartea. La drum ! Şi mai ales să puneţi mîna pe. întorcîndu-se spre muşchetarul care asculta uimit această conversaţie cu un interlocutor invizibil.. să nu mai pierdem timpul. Acesta. punîndu-şi un deget la gură. se îndreaptă împreună cu suita sa pe drumul spre sud. spuse : — Aţi auzit. nu a fost scăpată din vedere. „I-auzi ! reflectă d'Artagnan. s-a desfăşurat totul după placul dumneavoastră ? — Admirabil. . a lăsat persoana să iasă din Paris şi să se îndepărteze. d'Artagnan adăugă cu cea mai perfectă siguranţă : — Nimic nu este imposibil în serviciul Eminenţei Voastre ! — Aţi respectat întocmai acest consemn dificil ? — Negreşit. ei. contrar tuturor previziunilor sale. — Ei.— După cum a primit ordin. — Atunci. Eminenţa Sa vă ordonă să puneţi mîna cu orice preţ pe gentilomul blond din grădina Carmelitelor. Nu am scos sabia din teacă nici o secundă. domnule d'Artagnan ! îl întîmpină acesta familiar.” — Cît spuneţi că au înaintea noastră ? — Cincisprezece-douăzeci de minute. Monseniore. Locotenentul se apropie şi în portiera trăsurii recunoscu figura teribilului său stăpîn. părea a fi într-o dispoziţie excelentă. domnule d'Artagnan. Fără să aibă cea mai mică bănuială. — Persoana domnului Bernard ! se repezi în întîmpinarea spuselor stăpînului său Mazarin.

adevărate fiare. consemnul se ridică. Deci. d'Artagnan aruncă italianului o privire piezişă. hotărî : — La Berny. — Nu vă cer decît să menajaţi o singură persoană. Acum că noaptea s-a sfîrşit. O vom aştepta acolo pe Eminenţa Voastră ! Îl salută pe cardinal. satisfăcut. într-o oră. — Vom ţine seama de asta. — Unde va binevoi Monseniorul să-l aştepte ? Cardinalul se gîndi o clipă : — La Croix-de-Berny.. drept înainte şi să mi-l aduceţi teafăr pe domnul Bernard. Oamenii ? Soldaţi aleşi pe sprînceană . domnule locotenent. — Atunci. Toţi îl aşteptau în picioare. îi aruncă lui Mazarin o scurtă privire ironică şi sări în şa. Puteţi deci să vă scoateţi sabia după placul inimii. cavalerii dispăreau din ochii celor doi oameni ai bisericii într-un nor de praf. — Pe cai domnilor ! Ordinul fu executat în zăngănitul săbiilor cu o rapiditate de bun augur : — După mine ! În galop ! comandă el. făcu d'Artagnan. şuierîndu-şi cu vioiciune sabia. numai carne şi muşchi ! Cîntări în minte avansul fugarilor. Dădu un pinten calului şi trecu în fruntea plutonului. nemişcaţi. Monseniore. drumul pe care îl străbăteau. Îndată după aceea. îndrăznesc să vă spun că totul va fi cum doriţi. plină de ironie. Acela îmi trebuie viu ! — Perfect ! — În rest.. lîngă cai. pe cavalerul din grădină. dacă vi se iveşte prilejul. 178 . cu siguranţă în glas. Monseniore.Pronunţînd aceste cuvinte. Într-o clipă calculă totul şi. ! — De ajuns. — Văd că m-aţi înţeles. într-o oră ! D'Artagnan privi plutonul de gardă.

pe acelaşi drum. De altfel. dezvălui întreaga lume de fantome şi iluzii în care trăise ultimele ore. Fiecare lucru începea să prindă culoare şi să-şi reia dimensiunile normale. această casetă . Dar. în timp ce unul avea eleganţă desăvîrşită. La porunca stăpînului. doi cavaleri fugeau mîncînd pămîntul. Ori. înfipt zdravăn în şa. Mai întîi. I se părea că respiră vitejie şi bucurie pe nări. Totul redevenea clar şi precis. De data asta. în sfîrşit. Domnule de Mazarin. veşnica mea duşmană e la cheremul meu ! „La cheremul nostru !" gîndi în sinea sa Mazarin.— Totul merge bine ! făcu Richelieu. În sfîrşit. caseta ! Afacerea cea mare ! Fără nici o îndoială. domnul Bernard se cufundase în tăcerea sa enigmatică. în trapul lent al cailor. În curînd. Angrenat în această cursă nebunească ideile se perindau cu repeziciune în creier. măturînd întunericul nopţii. Vîntul rece al dimineţii le biciuia obrazul şi le încingea sîngele cu o căldură pe care o transmiteau şi animalelor. O leghe mai înainte. celălalt. tînărul începea să nu se mai formalizeze de această atitudine. fără riscul de a-şi rupe gîtul. obrazul imberb şi plete blonde. ale domnului Bernard. Aerul proaspăt le sufla drept în faţă. încîntat de această cursă plină de aventuri. parcă antrenate şi ele de ritmul sacadat al galopului. aurora. privirea deschisă şi nevinovată a prietenului nostru Mister. litiera se puse în mişcare. dădea la iveală figura copilului vioi. pe drumul pe care mergeau nici nu ar fi putut să schimbe măcar două silabe. în cursul nopţii întunecate din care ieşise. Iată omul pe care doream să-l am. Razele oblice ale zilei care se ivea luminau această rapidă cavalcadă şi dădeau voie să se întrezărească fizionomia acestor centauri. se pierdu şi ea în praful drumului spre sud. Ca de obicei. Cavalerul profita de acest mutism obligat pentru a se întreţine cu el însuşi. ea nu-mi va mai scăpa.

i-au persecutat pe amîndoi.. la întoarcere ?. Preţul va fi proporţional cu pericolele la care se expune. prietenul reginei. vocea lor răsună puternic în sufletul lui. aceste mîini mizerabile nu putuseră decît să apuce caseta sa. exact ! Pentru că acum îşi cunoştea steaua .căzuse în mîinile cine ştie cui. asemănătoare unei zîne blonde ! Ce drum a parcurs într-o singură noapte ! Acum se simte legat de ea printr-o mulţime de legături subtile şi ameţitoare. În lipsa Cavalerului care galopa alături de el şi către care se întinseseră din umbră. cu vitejia dovedită ! Numai să revină şi afacerea sa e gata ! Nu i-a promis regina că-şi va aminti. presărat cu capcane şi obstacole. Şi acest noroc subit nu-1 datorează oare şi stelei sale călăuzitoare ? Hm ! Da. Mister poate aştepta ! O altă cale i se deschide norocului lui. Cheia enigmei o deţine nimeni altul decît domnul Bernard ! Sau mai degrabă marele senior care se ascunde sub acest nume vulgar. tînărul ar avea indicii care să-1 pună pe urma duşmanilor ascunşi.. Prin el. e domnişoara Cernay ! această fermecătoare Claire care numai cu o zi înainte îi apărea îndepărtată şi inaccesibilă. străinul ăsta nu-i va putea refuza sprijinul cavalerului. Pentru ea îşi riscă viaţa într-o importantă şi tenebroasă intrigă.. Pentru a ajunge la ei drumul va fi lung. pe care nimic nu le mai poate 180 .. Prezentul nu-1 interesează. Dar din dar se face rai ! Ca preţ al devotamentului său. Coincidenţe ciudate ! Întîlnire binecuvîntată ! Iată-1 legat dublu de acest necunoscut. Legătură de interes pentru că aceiaşi duşmani misterioşi i-au urmărit. Este mesagerul reginei ! Într-adevăr ! Pentru ea aleargă acuma nebuneşte spre o ţintă necunoscută. Legătură de datorie şi simpatie : suverana şi dulcea sa prietenă i-a ordonat să vegheze asupra lui .

printre duşmani şi chiar în ruşine. Nu era oare prietenul de suflet al reginei ? În ochii săi de copil. veghea asupra acestui personaj preţios care ţinea în mîinile lui toate speranţele sale prezente. era femeie ! Tot ceea ce putea fi surprinzător sau cel puţin echivoc în această situaţie. Ea îi apăruse în dubla sa majestate de putere şi frumuseţe şi candidul tînăr rămăsese încă uimit de această viziune.desface. Anna de Austria reprezenta suprema emanaţie a măreţiei şi a perfecţiunii umane. ideea că acest om ar fi putut să fie amantul Annei de Austria. dacă se abătea de la drumul bun. micul soldat are protectori. Pentru că nu era dezonoare mai mare decît aceea de a nu-ţi asculta protectorul. Nu-i cunoştea încă adevăratul nume. Alungase. Stăpînul. în veneraţia sa. seniorul ! Ori. constant. apoi acest senior frumos. În felul ăsta s-a realizat şi profeţia lui Cyrano : şia întîlnit Ariadna ! Mai mult. cu multă atenţie. Tot gîndind aşa. pentru toţi cei cărora destinul nu le-a surîs din leagăn şi care intrau în lume fără nici o altă moştenire decît sabia. odată ales şi acceptat. Mister îşi întorcea mereu privirea către tovarăşul de drum. astăzi. Mister respingea de la sine. pentru gentilomii săraci. în respectul. toate promisiunile de viitor. Cavalerul îşi găsise doi stăpîni şi steaua lui îi alesese pe cei mai demni. pentru cadeţii de familie. i te dăruiai trup şi suflet şi toată onoarea era ca de acum încolo să-i fii credincios. Anna avea tot ceea ce putea încînta şi fermeca o inimă plină de entuziasm. cei mai de invidiat : regina Franţei mai întîi. debordînd de tandreţea adolescenţei : era regină. dar îl ghicea glorios. care călărea alături de el. Are stăpîni ! A servi unui stăpîn ! ăsta era idealul în acele vremuri. . Tandru. să-1 urmezi orbeşte în primejdii ca şi pe culmea gloriei.

nu-i nimic. — Nu-i nimic. după care ne vom îndrepta către Est. Şi totuşi. Brav. tînăra fată care în ochii lui simboliza nevinovăţia şi puritatea ? Sărutul imprimat pe fruntea sa candidă de către gentilom. oare indiscret. După cum se vede. Cavalerul. — Cît mai e pînă la Dampierre ? — Şapte leghe ! — Le puteţi face fără oprire ? 182 . ascuţite parcă de o oboseală subită. Vom schimba caii acolo. el încercă să surîdă. Părea foarte obosit. năvalnic precum conducătorul îndrăzneţ care-i mîna. Trăsăturile sale. surprins. dacă v-aş întreba unde mergem ? — La Dampierre.O regină a Franţei nu are amanţi. de altfel. rapid ca şi galopul gărzilor Eminenţei Sale. Mai avem încă drum lung de străbătut (de făcut) şi ar fi mai bine să ne odihnim cîteva clipe. de nobil şi de viteaz nu avea nimic din ceea ce micul soldat îşi imagina că ar fi un amant fericit. Prea era lipsit de bărbăţie ! Această impresie se întărea şi mai mult în mintea sa cu fiecare privire aruncată asupra ciudatului necunoscut. Trecînd de Arcueil. transportat pe drumurile norocului şi aventurii. este un cerc intangibil ! Şi. se apropiaseră de o paloare neliniştitoare. Cavalerul. acest cavaler atît de frumos. trase de frîul calului şi întrebă : — Ce aveţi. dumnezeu ştie de ce. purifica totul ! Şi apoi. Doar puţină oboseală. Aşa vom evita Parisul şi împrejurimile sale unde am risca prea mult să fim zăriţi. se grăbi să-i răspundă acesta cu o voce care dezminţea însă cuvintele. nu era acoperit de prezenţa lui Claire. numai la pericol nu. dar chiar surîsul îl costa un efort ! — Aş fi. domnule ? Păreţi suferind. Se îndrepta către ei. domnul Bernard încetini deodată pasul. pericolul se apropia. se gîndea la toate.

Şi îndată Cavalerul se pregăti să se dea jos din şa. se încăpăţînă să nu-i accepte propunerea : — Vă rog să nu pierdem timpul. un fapt îi stîrni din nou neliniştea. Mister fu obligat să se mulţumească cu acest refuz şi să-1 urmeze pe încăpăţînatul său tovarăş. făcu tînărul apropiindu-se cu prietenie. în timp ce treceau de ultimele căsuţe şi tocmai ocoleau castelul Gabrielei d'Estree. Cavalerul nu încetase să-1 supravegheze . Domnul Bernard nu-şi pierdea cumpătul deşi zdruncinăturile calului păreau să-i sporească oboseala cu fiecare pas. Cu un gest prompt. să se odihnească. iute. păreţi obosit şi suferind. el se clătină. — Totuşi. Cavalerul nu-1 scăpă din ochi. umăr la umăr. Apoi. vă repet! Grăbit să termine cu aceste întrebări stînjenitoare. Voinţa lupta din greu împotriva durerii puternice. Pînă aici. Părea cuprins de o slăbiciune teribilă. Cavalerul reuşi să iasă din . jenat şi mai mult. deci. întinse braţul şi gentilomul se lăsă să alunece aproape nemişcat. Puteau. îi întinse mîna şi porni calul. Tancred se liniştise. Totuşi. nimic nu le arăta că fuseseră urmăriţi. din acea clipă. Susţinîndu-1 în continuare. Tovarăşul său pălea din nou. Din fericire. gentilomul îl opri. Făcuse însă un efort vizibil pentru ca vocea sa armonioasă să prindă puţină fermitate. fără teamă. Deodată. dar se încordă într-o supremă rezistenţă. merseră numai la trap. ţinîndu-se cît mai aproape de el. Traversară de bine de rău oraşul Bourg-la-Reine. Orăşelul abia se trezea şi trecerea lor abia fu remarcată de două. Nu am nimic.— Va trebui ! hotărî gentilomul. Totuşi. trei gospodine matinale.

revenit la rănit. Totuşi. Mister îl simţea alunecîndu-i din braţe pînă cînd ajunse să se întindă cît era de lung pe pămînt. 184 . Domnul Bernard îşi pierdu cunoştinţa. La naiba ! aceşti seniori graţioşi sînt doar nişte femeiuşti ! Să vezi asemenea slăbiciuni la un adevărat spadasin. Nevolnicii ăştia de curte nu au forţă decît pentru sărutări. Îi desfăcu cingătoarea. Cu un gest nervos. Dar ceea ce văzu îl făcu să sară în picioare şi să se dea doi paşi înapoi. desfăcu gulerul cămăşii. Însă ultimul efort epuizase energia nefericitului. „Pe steaua mea ! Asta-i culmea! Iată că acum domnul Bernard este o femeie !" Nervos. Apoi. totul se explică în sfîrşit. — La naiba ! înjură tînărul nostru a cărui admiraţie respectuoasă fu puternic zdruncinată. blîndeţea trăsăturilor. degajînd bine pieptul. Dezlegîndu-i eşarfa o udă cu apă rece dintr-un pîriiaş. vocea melodioasă. continua să-i dea toate îngrijirile.şa şi să-1 ajute să pună piciorul jos. îi eliberă tîmplele de buclele mătăsoase şi i le umezi. zvelteţea siluetei şi pînă chiar şi această subită slăbiciune. Frînt. — Drace ! Asta era ! Tulburat. pentru a-i uşura respiraţia. la capătul puterilor. rămase locului ca şi cînd ar fi comis cine ştie ce sacrilegiu. Cu toate acestea. cu mîinile tremurînde. Cerule ! Aerul efeminat al frumosului gentilom. — Să dea ciuma în toţi galanţii ! mormăi Mister. celălalt nu dădea nici un semn de viaţă. Mister începu să rîdă : — O femeie ! Prietenul reginei şi al domnişoarei de Cernay ! Aveam dreptate să consider sărutările cu care era atît de darnic ca absolut lipsite de urmări. Şi ăsta mai voia să alergăm în goana mare ! Gîndurile astea nu-1 împiedicară totuşi să se grăbească în ajutorul tovarăşului său de drum. tunica.

această amazoană care personifica toate revoltele. ea era. duşmanul cardinalului. pe care l-am surprins dintr-un accident nefericit. demonul independenţei şi sufletul intrigii. încredinţată de discreţia tovarăşului său.. alături de el". oricine aţi fi. . veţi rămîne pentru mine gentilomul care s-a încredinţat săbiei mele. încîntat. frumoasa doamnă îi întinse mîna : — Cine ştie ! Poate că într-o bună zi vă veţi aminti cu plăcere că aţi servit-o.. o duse la buze strigînd : — Doamnă.Stînjenit de aventură. Aflat încă sub impresia unei tulburări profunde Mister căzu pe genunchi. pe ducesa de Chevreuse ! Mister la auzul acestui nume atît de răsunător rămase nemişcat. prietenul Majestăţii Sale şi al domnişoarei de Cernay. privirea sa îl cerceta întrebătoare pe tînărul indiscret. cînd frumoasa călăreaţă deschise ochii. . pe drumul spre Spania. Brusc. în pofida ciudăţeniei aventurii. se apropie discret pentru a acoperi comorile pe care le dăduse la iveală într-un mod atît de neaşteptat. drept înaintea lui. Aerul rece al dimineţii răcorindu-i pieptul desfăcut. se ridică şi cu un gest înspăimîntat îşi înfăşură umerii în cutele mantalei. jur să îl uit. Nu vreau să ştiu nimic mai mult. ea înţelese totul şi energia păru să-i revină. Cavalerul continua cu pasiune : — Da ! Jur să vă servesc ca şi cum aţi fi bărbat. În acelaşi timp. coşmarul regelui. ea era ! Era ducesa. Ea surîse amuzată. liniştiţi-vă ! Secretul acesta. micul soldat se înclină pînă la pămînt. în praful drumului şi apucîndu-i mîna cu un gest plin de nobleţe.Ce ! Era chiar doamna de Chevreuse ! Această femeie mai îndrăzneaţă decît un bărbat. pentru mine sînteţi tot domnul Bernard ! Liniştită de acest protest viu. Atît timp cît nu-mi veţi da alte dispoziţii. toate cutezanţele..

— Dar. zări un nor de praf şi numai înălţimea clădirii îi ascundea privirii pe cei care trebuia că erau în urmărirea lor. Ducesa se hotărî brusc : 186 . la prima încrucişare. doamnă. Tropotul se apropia. lăsîndu-se să cadă jos. Veţi fi ucis.. scuturînd zăbala şi începeau să necheze. Nările lor. e prea tîrziu. îmi iau asupra mea să-i reţin aici destul de mult pînă veţi dispărea. — Ce ai de gînd ? — Să rămîn aici şi să vă acopăr retragerea. Dincolo de zidurile parcului. — În şa şi să fugim. ca cavalere ! — Vai. Veţi da pinteni calului şi veţi ajunge în pădurile Verrieres. sîntem urmăriţi ! Ducesa tresări : — Urmăriţi ! exclamă ea. Dădeau nervoşi din picioare.. îndreptate spre Paris. Săriţi doar în şa şi ştergeţi-o fără să întoarceţi capul. Cuprins de o nouă teamă. — Alarmă. — Ai dreptate !. mai presant cu fiecare secundă. nu mi s-a încredinţat libertatea şi viaţa dumneavoastră ? — Nu. adulmecau vîntul. ce au animalele astea ? Par neliniştite ! Într-adevăr. făcu ducesa întorcîndu-se. Nu vom face nici o jumătate de leghe şi ne vor ajunge ! Ducesa ascultă. doamnă. — Bine mai gîndiţi ! spuse ducesa văzîndu-1 cum îşi trage sabia. caii pe care tînărul îi legase cu frîul de un copac din drum dădeau semne de nelinişte. În ce mă priveşte. cu respiraţia întretăiată. Cum scăpăm din asta ? — Lăsaţi pe mine. Alarmă. Nu te puteai înşela asupra lui. nu ! Nu cu preţul vieţii dumneavoastră ! Pericolul se apropia. doamnă ! strigă el. E imposibil ! Primi ca răspuns doar un ropot surd. doamnă. Un grup de călăreţi venea după ei. — Ei. Mister se sui pe povîrnişul drumului şi străbătu cu privirea drumul parcurs.

Plecaţi şi ajungeţi cu orice preţ pe drumul spre miazăzi. — Ascultaţi-mă Cavalere. — Numai.. nevrînd să înţeleagă. — Oh ! Doamnă.... Luaţi-le.. Nu trebuie. Trebuie să ajungeţi teafăr la Sedan ! — La Sedan ? — Daţi plicul contelui de Soisson. Nu accept. Mă veţi aştepta opt zile.— Ar fi un sacrificiu inutil. Dumneavoastră trebuie să fugiţi.. — Să vă părăsesc ? Niciodată ! — Îmi contestaţi deja ordinele ? Trebuie. Dacă nu voi sosi. XIX DOI VECHI DUŞMANI Sprîncenele ducesei se încruntară şi o cută îi brăzdă fruntea. adăugă ea strîngînd cu nervozitate mîna tînărului Tancred. trebuie salvate astea sau totul este pierdut! Vieţi de oameni! Şansa succesului nostru !. — Orice ar fi. Forţele mele mă pot trăda iarăşi. Îi veni în minte gîndul unei primejdii mult mai serioase. chiar trecînd peste cadavrul dumneavoastră. Şi mai ales ascultă-mă cu sfinţenie. în îndemînarea dumneavoastră.. totul e aici !. înseamnă că soarta mi-a fost potrivnică. Luaţi-1 pe Căpitan. se vor încăpăţîna să mă urmărească pînă la capăt! — Şi atunci vă veţi lăsa pe mîna lor ? — Liniştiţi-vă. Împotriva mea nu vor îndrăzni nimic.. Într-o oră m-ar prinde. e calul meu cel mai bun. numai că am la mine hîrtii de un interes imens pentru duşmanii noştri. Ea îi întinse plicul. Viaţa mea este mai preţioasă pentru ei decît pentru mine. să mă încred în vitejia. . Scoase cu febrilitate din mantaua sa un pachet. în nici un caz să cadă în mîinile lor. Acum cînd sînt pe urmele mele. Cavalerul se trase înapoi.

Ah. contele vă va recunoaşte.. veţi duce mesajul la Londra. — La Londra ? — Da. Ochii Cavalerului se umplură de lacrimi. Porniţi acum şi fiţi prudent mai ales ! Apoi. Sau sper ca mai degrabă domniei voastre. cum. Tropotul cailor duşmani se apropia. — În caz contrar. — Acest inel să vă fie scut. aşteaptă o clipă. Trebuie uneori să eviţi lupta decît să te arunci în ea. — Prin domnişoara de Cernay ? — Da ! Ea vă va înapoia mesajul contelui semnat de regină... — La o leghe de aici. prietene. încuviinţă Mister. răspunsul — reginei şi mesajul majestăţii sale — la Londra lordului Montaigu. Sînt mulţumită de hotărîrea dumneavoastră. se află Crucea lui Berny. Prin Belle-Epine veţi nimeri la 188 . în mîinile lor.— Nu-i nimic ! Vă veţi întoarce atunci la Paris. curaj. Doamna de Chevreuse scoase din deget inelul de aur după care el fusese recunoscut de ea. doamnă. doamnă. — Vai ! cum să vă las aşa. ? — Oh ! Cum o fi voia domnului ! Cavalerul sări în şa. Încă puţin şi vor trece de zidul care-i mai acoperea încă. lordului Montaigu. — Mulţumesc cavalere. cu inima zdrobită că-şi abandona tovarăşa de drum în pericol. Mister nu se hotăra încă să fugă. Bineînţeles. pe care-1 veţi înmîna reginei. şopti doamna de Chevreuse.. ea îl împinse spre cal. cavalere ! Cu ajutorul lui. — Şi ce am să fac cu el ? — Domnişoara de Cernay vă va spune cum şi unde mi1 puteţi înmîna. — Prea bine. Plicul va fi înmînat domnului conte la Sedan. vă voi asculta întocmai. dacă voi mai fi liberă — Dacă veţi mai fi liberă ? repetă Tancred emoţionat. cu răspunsul contelui. zicînd : — Hai.

Dar fiţi bun şi spuneţi-mi în mîinile cui o dau ? Ofiţerul se înclină cu politeţe : — Locotenentul d'Artagnan. călăreţul scoase sabia şi i-o întinse. — În sfîrşit ! exclamă ducesa văzîndu-1 cum dispare în goana calului. ei se grăbiră să-1 înconjoare. cavalere ! — La revedere. el înaintă către acest cavaler izolat care. Ce copil încîntător ! Liniştită în privinţa lui. dar. Prizonierul tresări : — D'Artagnan ! Hei. ea se pregăti să-şi întimpine duşmanii. — Daţi-mi sabia. — Între noi doi acum. zise el. domnule cardinal ! Plutonul de gardă apăru brusc la marginea zidului parcului. cu gura uscată de teamă. Adio. În numele regelui. cu un surîs dispreţuitor pe buze. Aramis ! . strînse pintenii şi porni într-un galop năpraznic. — Iată sabia mea. care răsunară în urechea sa cu o mişcătoare vibraţie : — Porthos. Şi gasconul crezu că aude şoptit de pe buzele prizonierului său trei nume ciudate. Athos. Ai grijă de Căpitan. ajunseră lîngă călăreţul care stătea cu braţele încrucişate. Mi-a fost destul de greu să-1 hotărăsc la asta. tînărul o salută pe viteaza lui tovarăşă. Văzindu-1 pe frumosul gentilom singur în mijlocul drumului. În cîteva clipe. de acolo prin Saint-Maur şi Villiers veţi ajunge pe drumul spre miazăzi. Conducătorul trupei sări jos din şa.Choisy-le-Roy. e un prieten bun. sînteţi arestat. Apoi după un ultim semn de regret din partea ei. din corpul de muşchetari ai regelui... Fără rezistenţă. doamnă ! Cu inima bătînd să-i spargă pieptul. cu trăsăturile ascunse sub pălărie şi cu gulerul mantalei ridicate. părea să-1 aştepte cu un calm perfect. Cu pălăria în mînă.

— La Berny ?! zise surprins prizonierul. vă rog să mergem încet. Mantaua se desfăcuse puţin. Vom merge cît doriţi de încet. dar se stăpîni repede. — Urcaţi în şa. ăsta e consemnul. — Ar putea d'Artagnan să uite pe prietena binevoitoare a lui Aramis ? — Totuşi. ştiu ! Iată-vă deci în slujba cardinalului ! — Sînt mereu în serviciul regelui ! — Vreţi să spuneţi că regele v-a poruncit să mă prindeţi ? 190 .. Trecînd la fapte. cu o nuanţă de ciudă în glas.. d'Artagnan observă îndeaproape pe prizonier şi izbuti chiar să-i vadă chipul. da. zise acesta simplu. Muşchetarul nu avu însă nevoie de mai mult. ducesa îl privi cu coada ochiului. Apoi se întoarse spre oamenii din pluton şi le comandă : La pas. Locotenentul însă observase : — Locul nu vă convine ? — Ba da. după o clipă.Locotenentul aruncă o privire pătrunzătoare către misteriosul prizonier. — Vă urmez. domnilor ! Mergînd alături de el în fruntea plutonului. dar. De aceea se înclină uşor. Dar abia mi-am revenit dintr-un leşin. Dura lex. — Sînteţi suferind ? — Nu tocmai. Avem ordin să vă conducem la Berny. — Îngăduiţi-mi să vă ajut să urcaţi pe cal. — M-aţi recunoscut ? întrebă ea. domnule d'Artagnan. mă arestaţi ! Ciudată prietenie şi recunoştinţă îmi arătaţi ! Muşchetarul îşi muşcă buzele. Un soldat nu cunoaşte altă lege. — Sed lex. — Vai ! doamnă. doamnă ducesă şi sînt la dispoziţia dumneavoastră. care îmi cere oarecari îngrijiri. şoptind surîzător . — Înţeleg.

doamnă.. Dragului meu prieten. Restul nu mă priveşte.Gasconul roşi şi nu răspunse nimic. Ce-aţi putea face mai rău ! Şi cum aţi trata atunci o inamică adevărată ? D'Artagnan se aplecă spre ducesă peste şa. voi povesti această aventură veselă cavalerului d'Herblay. — Nu uitaţi să-i spuneţi asta lui Aramis. Privi însă îndărăt pentru a se convinge că soldaţii nu puteau auzi discuţia lor. Ducesa continuă ironic : — Cu prima ocazie. Datoria mi-am îndeplinit-o. Cred că va fi încîntat şi vă va felicita. veţi binevoi să-i spuneţi că mi-am îndeplinit numai datoria : cu respect şi cu moderaţie. Mişcată. negă cu vioiciune muşchetarul. Asta pentru a-i face şi mai multă plăcere ! — Ei ! domnule d'Artagnan. insistă locotenentul mai tulburat decît voia să pară.. — Ah. Ea îşi aţinti ochii asupra gasconului care rămase impasibil şi surîzător. sînteţi mereu acelaşi d'Artagnan. doamnă întrebîndu-vă de ce ţineţi să mergem la pas ? Doamna de Chevreuse tresări. Muşchetarul jignit ripostă : — În acest caz. . doamnă. Sînteţi domnul Bernard. spuse : — Răspund la aceasta. Mîna mică a doamnei o căuta pe aceea a paznicului său şi o strînse cu recunoştinţă. Sînt sigur că nu-mi va purta pică.. şi coborînd tonul. — Ce vreţi să spuneţi ? întrebă ea neliniştită. Dar oamenii săi erau la distanţă. V-am prins. V-aş mai putea întreba ce s-a întîmplat cu tînărul soldat cu care aţi ieşit de la Carmelite şi care v-a însoţit pe drum pînă aici ! — Aşadar. făcînd un gest plin de nobleţe..? — Nu ştiu nimic. prietena Annei de Austria îl mulţumi pe muşchetar cu un surîs. ştiţi. Am ordin să-1 prind pe domnul Bernard. — Aşteptaţi o clipă.

în spatele unui colţişor minunat de pădure care umbrea malurile unduiosului Brieve. Cavalerul Mister trecuse de mult. se înălţa un mic pavilion care oferea adăpost vînătorilor şi căruţelor.Din acest moment nu mai schimbară nici o vorbă. slugarnic. întîlneai un parc. Cînd ajunseră la Croix-du-Berny. Şi totuşi i se îngăduise să o vadă pe regină la Carmelite. să spunem mai degrabă prizonierul. şi asta era esenţialul. I se luase urma încă de la Montagne-Sainte-Genevieve. asemănător lunecării şarpelui ! Dar curajoasa aventurieră nu era femeia care să dispere. Căpitan galopa de acum dincolo de Choisi-le-Roy şi de aici apuca drumul spre miazăzi. Sub o aparenţă fermă şi dispreţuitoare. Fusese lăsată să iasă din Paris şi o prinseseră abia afară din oraş. continuă să o trateze cu ostentaţie în ochii soldaţilor ca pe un simplu gentilom. se plănuise compromiterea reginei prin această întrevedere. insinuant. ducesa de Chevreuse ascundea o mare tulburare. vizibil chiar din drum. Mulţumită cavalerului. Chiar pentru cei care o arestau. Prin bunăvoinţa prietenului lui Aramis. După care fusese prinsă în linişte. domnul Bernard. căci locotenentul respectînd incognito-ul doamnei. cardinalul. izbutise să se scape de hîrtiile compromiţătoare. O neliniştea misterul în care era învăluită arestarea sa. fără mult zgomot. învăluitor. tînărul mesager putea merge 192 . Mergeau pe aceeaşi linie şi-şi reaminteau întîmplări comune. În acest pavilion îşi conduse d'Artagnan prizoniera. La Croix-du-Berny. ea era un necunoscut oarecare. Ce plan sinistru ascundea această maşinaţie ? Nu recunoştea aici procedeul brutal al duşmanului său de moarte. Evident. La marginea parcului. puţin înainte de încrucişarea drumului spre răsărit cu acel de la Choisy-le-Roy spre Versailles. Evenimentele dădeau la iveală un mers nou al lucrurilor. de abia acum îşi dădea seama de asta.

superior recunoştinţei : dragostea instinctivă a fiicei pentru mama ei. oricît de inegale ar părea puterile lor. Şi muşchetarul se prefăcea că nu ştie nimic. Ea îi ţinea loc de părinţii pe care nu i-a cunoscut niciodată. ea văzu o trăsură oprindu-se în faţa pa- . în răutatea sa. cel mai credincios şi mai constant dintre adoratorii săi şi. De-acum ducesa. totul era asigurat. în sfîrşit Clara. În partida care avea să înceapă între cei doi jucători abili. infernala maşină şi-ar fi desăvîrşit opera. mica prietenă a reginei. Clara o iubea. voinţa ei ar fi continuat să lucreze. nimeni nu-1 cunoştea în afara muşchetarului. Chiar dacă ea ar muri. Maşina pusă de ea în mişcare în cursul acestei nopţi cînd smulsese adeziunea reginei. i-ar fi zdrobit în sfîrşit duşmanul. Într-adevăr. Ea simţise cum în inima acestei tinere încolţea un sentiment adînc şi gingaş. Fuga spre Sedan se anunţa sub auspicii bune. putea să-1 înfrunte fără teamă pe nemilosul ei duşman. căruia îi ghicise dragostea pentru Claire de Cernay. buna ducesă avusese grijă de ea pe cînd creştea într-o mînăstire. Zgomot de roţi pe caldarîm o întrerupse din gînduri. Doamna de Chevreuse se convinsese de acest adevăr în timpul zilelor din urmă. era devotată trup şi suflet aceleia pe care o venera ca pe binefăcătoarea sa. cardinalul ar fi mers mai departe şi să-1 trimită fără nici o altă formă de proces pe domnul Bernard în cine ştie ce castel întărit. Astfel. Clara era legată de inima ducesei cu legături misterioase. Mister scăpa de primejdia iminentă de a fi prins în aceeaşi capcană cu ea. doamna de Chevreuse avea şi ea destule atuuri în mînă. Reîntors la Paris. În această privinţă. lordul Montaigu. Da. Ducesa odată dispărută. cînd pericolul fusese comun. Chiar dacă. ar supravieţui prin trei fiinţe devotate ei dincolo de moarte : cavalerul. Printre gratii. violenţa asta ar fi avut efectul unei lovituri de spadă dată în apă.mai departe. asigurată. Orfană.

Un bărbat sări iute jos. împreună înaintară spre pavilion. El se sprijini cu mîna de umărul însoţitorului şi. Uitîndu-şi rolul de cavaler. — S-a petrecut totul fără scandal ? murmură o voce unduitoare. Lovitura a izbutit. am plăcerea de a vă servi. el se înclină curtenitor : — Doamnă. cu fruntea sus. Intră singur. nu ! Fiindcă un al doilea călător cobora din trăsură. La un moment dat. încadrat de un păr mătăsos. bătrînul ridică privirea şi ducesa nu-şi putu stăpîni o tresărire. Prizonierul se află aici. — Da. Încet. ars înainte de vreme de flacăra mîniilor şi pasiunilor. Pielea obrazului era curată. asta-i esenţial ! Uşa se deschise. ducesă. sînt fericit că am ocazia să vă prezint omagiile mele. — Binevoiţi şi luaţi loc. înverşunat şi înspăimîntător. Monseniore. doamna de Chevreuse simţi că o cuprinde mila pentru acest duşman pe care-1 cunoscuse bine înfipt pe picioare. Monseniore. transparentă ca a tenurilor meridionale. Richelieu îi arată un fotoliu. Avea un obraz rotund şi frumos. pe care-1 regăsea sfărîmat. 194 . se auziră şoapte. cu nesfîrşită grijă. ochii de catifea îi erau plini de dorinţi şi foc.vilionului. În prag apăru Richelieu. — Şi eu. pentru acest luptător. Vocea uscată a cardinalului reteză scurt : — Asta nu interesează. Avem de vorbit şi fără îndoială că drumul acesta blestemat v-a obosit. domnul Bernard schiţă o reverenţă curtenitoare. îndreptîndu-şi talia printr-un efort de voinţă. acesta avea înfăţişarea frîntă a unui bărbat sau a unui bolnav. Înapoia uşii. în ciuda primejdiei prezente. zicea d'Artagnan. Un nume îi ieşi de pe buze : — Richelieu ! Cu toată ura sa. Ajuns lîngă prizoniera sa. Nu cumva era vreun cavaler trimis de cardinal ? O.

doamnă că sînt cincisprezece ani lungi de cînd nu ne-am văzut. — Ascultaţi. prezicea un atac apropiat. Dacă nenorocirile timpului şi rigoarea evenimentelor ne-au obligat să rămînem departe unul de altul. ca nişte prieteni buni. Dar introducerea mieroasă. — Iată-vă împlinită dorinţa. n-aveţi nevoie de stimulente pentru a întineri. Nu v-am văzut niciodată mai tînăr ca azi. cît timp pierdut! Din fericire. — Sînt mişcată de atenţia perseverentă a Eminenţei Voastre. în timp ce lumina ferestrei să cadă în plin pe obrazul ducesei. — Uf ! zise el aşezîndu-se. tot aşa cum se joacă pisica cu şoarecele. Văzîndu-vă. Cei treizeci de ani ai mei sau dus de mult. De altfel. după cum vedeţi. ca şi cum ar fi vorbit cu el însuşi. în tot acest timp nu v-am pierdut din vedere. — O. — De aceea. El continuă. — Ştiţi bine.El luă un alt fotoliu în faţa ei şi-1 aşeză în aşa fel încît obrazul să-i rămînă în umbră. Cardinalul se prefăcu că nu înţelesese ironia. aş- . de abia am aflat că sînteţi în ţară şi am simţit dorinţa fierbinte să vă văd şi să stau de vorbă o clipă cu dumneavoastră. în loc să răspundă. ministrul îşi ascundea ghearele în catifea şi se juca delicat cu prizoniera lui. cu toată sinceritatea. n-am încetat să mă informez despre ceea ce aţi făcut dumneavoastră. mărturisiţi cinstit : nu cumva exilul vă apasă ? „Intrăm în subiect” gîndi doamna de Chevreuse. Niciodată nu mi-am dat seama ca astăzi. Eminenţă. Dar. — Cincisprezece ani. monseniore ! După cum se vede. Ducesa însoţi acest compliment echivoc de un surîs acru. continuă el cu voce tare. Cardinalul îşi însoţi acest madrigal de un sărut pe mîna frumoasă a ducesei. ducesă. se retrase şi mai mult în fotoliu. nu e niciodată prea tîrziu. încep să mă îndoiesc că a trecut atîta vreme şi mă simt întinerind. Şi niciodată nu am avut prilejul să-i regret mai adînc.

— Eram tînără atunci. acum şaisprezece ani. doamnă . mîna aceasta s-a întins către dumneavoastră ? — Cum aş putea uita ? — Fără îndoială. Vă amintiţi. Monseniore ! — Puteţi ghici uşor. imperceptibil. prefăcîndu-se foarte interesată : — Explicaţi-vă. ci mi-a fost impusă. Sincer vorbind. — Această viaţă rătăcitoare nu vă pare nedemnă de o prinţesă ? întrebă el. doamnă. 196 . ca să poată încrucişa cu folos spada.. Această viaţă nu mi-am dorit-o. Cel îndemînatic întinde mîna şi îl înhaţă. ducesă. — Dar nu ţinea decît de dumneavoastră ca să duceţi o viaţă cu mai mult folos şi mai glorioasă. destinul nu înlănţuie decît sufletele slabe. Îşi amintea că se lovise adeseori de o tăcere asemănătoare. era în orice caz diplomaţie femeiască. — Asta înseamnă fatalism. Ducesa ripostă cu mîndrie : — Nu poţi să-ţi alegi singur soarta şi nici nu poţi scăpa de sentinţele venite de sus. Richelieu înălţă capul. că într-o zi. Impertinenţă sau rezervă. Există o oră în viaţa fiecăruia. noi n-am prea fost prieteni pînă azi. — Eminenţa voastră vrea să spună că acum a sosit pentru mine o asemenea oră ? — Se prea poate ! Ea continuă.. că vă amintiţi şi de modul jignitor cu care aţi respins acest gest de prietenie. nedemnă de calităţile sclipitoare ale inteligenţei şi spiritului dumneavoastră.teptînd ca adversarul să se descopere mai mult. Voinţa poate să modifice cursul evenimentelor. cînd norocul trece pe lîngă el. E oare greşeala mea ? Nu cred. Cel neîndemînatic pierde ocazia. care se risipesc în zadar ? — Să punem lucrurile la punct. Monseniore. Richelieu ridică din umeri. Totul este ca să arăţi curaj şi onoare în orice împrejurare te-ai afla.

tăcu o clipă. trebuie să răspundeţi la această întrebare. ministrul îndreptă spre ducesă un surîs de gheaţă. Viitorul este la alegerea dumneavoastră : exilul veşnic sau întoarcerea la o viaţă demnă. Ascultaţi-mă : calităţile înalte. În clipa aceasta nimic nu ne mai desparte. aceste calităţi puteţi să le puneţi de azi înainte în slujba statului. . eraţi tînără.— Da. apoi zise : — Dumneavoastră nu eu. Aceasta. — Crede Eminenţa Voastră ? — Ce-ar putea să mai fie între noi. Aceste cuvinte de fidelitate răsunară în urechile lui ca un imn funebru. zise calm cardinalul. S-a făcut pace. în slujba cauzelor pierdute şi a oamenilor incapabili să vă înţeleagă geniul. cardinalul nu se simţi în apele sale.. El continuă. Dacă mi-aţi fi dat un alt răspuns atunci. — E adevărat. Azi şi mîine. — Dacă înţeleg bine. fără îndoială că a-ţi fi fost scutită de multe neplăceri. Monseniore. Ori. dar aveaţi prieteni care nu erau şi ai mei. Numai ziua de azi are însemnătate. copleşită de amintiri. însă cu oarecare pornire : — La vîrsta dumneavoastră trăiţi cu amintirile ? Ce-a fost ieri a trecut. poate.. Monseniore ! Rămîne amintirea lor şi. ducesa replică : — Vai. prezentul înseamnă pentru dumneavoastră pacea sau războiul. pentru un scop înalt. La rîndul său. — Ei au dispărut şi odată cu ei s-au stins vechile certuri. — Aţi greşit. Vă întreb acum : unde vă sînt prietenii dumneavoastră de odinioară ? Punînd această întrebare. cînd cei care ne separau nu mai sînt ? Gravă. Eminenţa Voastră doreşte să mă aibă ca aliată ? — Da. trecutul. pe care le-aţi folosit în intrigi mărunte.

poate uita lupte îndelungate. Convorbirea ajungea la punctul unde ministrul voise s-o aducă. Dar există o altă persoană. nefăcînd parte dintre slujitorii bisericii. întorcînd ochii.— Presupunînd că primesc.. — E posibil ? În acest caz. ea răspunse : — Îmi pare că ştiu. 198 . doamna de Chevreuse scoase ghearele ca pentru luptă. Majestatea Sa a rămas aşa cum era. voi obţine clemenţa dumneavoastră. nu-mi mai rămîne decît să obţin iertare şi de la cealaltă persoană. Numai împrejurările s-au schimbat. chiar că nu înţeleg. cîntărindu-şi fiecare cuvînt şi calculîndu-şi fiecare gest. El pune pe seama influenţei mele presupusele greşeli pe care le-a reproşat soţiei sale regale şi care i-au umbrit autoritatea. Monseniore. — Regele s-a schimbat ? întrebă ducesa cu un ton ironic. a cărei supărare e poate mai aprigă şi care. — Vorbiţi despre rege ? — Da.. — Da. Întreagă ! — Deci. Ştiţi de cînd şi pentru care motiv. Ducesă. — Nu. Majestatea Sa vede în mine geniul rău al reginei. Înţelegea prea bine asta. Desigur.. aţi fi fost de mult iertată. Instinctiv. încălcarea acestui ordin a fost uitat de mult de către rege. — Ce vreţi să spuneţi ? — Eminenţa Voastră. El nu reproşează reginei şi nici dumneavoastră acest gen de slăbiciuni.. Ordinalul scutură capul : — Dacă ar fi numai asta. regele vă urăşte. amintiri crude şi atîta sînge vărsat. doamnă. De aceea. în mărinimia sa. nu e obligat să absolve ofensele. despre Majestatea Sa ! Cardinalul avu o figură dispreţuitoare : — Garantez pentru iertarea lui. sîntem singuri şi putem vorbi deschis.

începeţi prin a-1 vindeca pe rege de bănuielile lui..— Ceea ce e rănit într-însul nu e atît monarhul. dacă voiţi. . Ducesa înţelesese. ramura de măslin aleasă de Eminenţa Voastră. decît pentru gloria de suveran. de acolo vine deci mînia lui. voia să spună cardinalul. Îi veţi dovedi că aceste bănuieli nu sînt întemeiate. — Îmi daţi procedeul ? — Da. Acolo este mîntuirea statului. oare. vorbesc serios. dar acum. căci apucînd mîna doamnei de Chevreuse strigă cu o voce vibrantă : — Nu ştiu dacă a fost aşa. — Pînă astăzi. Lovitura.. — Aceste bănuieli sînt nedrepte. Majestatea Sa e mai gelos pentru onoarea lui de soţ. Acest lucru îl putem face. de data asta. De aceea. vă urăşte. întreabă ea părînd surprinsă. Nu trebuia să schimbe decît o vorbă ca să se poată înţelege gîndul ministrului : „acolo este mîntuirea mea". A fost într-adevăr un timp cînd.. ci de a-1 apropia. Bănuiala unei infidelităţi îl roade. dumneavoastră şi cu mine. Majestatea Sa dînd coroanei un moştenitor.. — Aş vrea să vă cred. este de datoria oricărui supus nu numai de a-1 despărţi pe rege de regină. din motive de interes public. pentru onoarea Majestăţilor Lor. cît bărbatul. nu ! — Rog pe Eminenţa Voastră să nu-mi ia în nume de rău această întrebare : aceste bănuieli ar fi dăinuit atîta timp dacă vreunei persoane interesate nu i-ar fi plăcut să întreţină focul mistuitor ? Cardinalul sări din fotoliu. — Nimic nu le-au confirmat vreodată. — Să fiu eu. Şi că s-a adus o mare ştirbire onoarei sale de soţ. s-a considerat util ca regina să nu aibă asupra soţului său o influenţă prea mare. Tocmai această rană secretă îl chinuie de şaisprezece ani. — Doamnă. nimerise bine. Puteţi sluji drept punte de legătură între Majestăţile Lor.

iar ducesa. asta i se cerea : s-o predea legată pe regină în mîna cardinalului. Simţea că el avea nevoie absolută de ajutorul ei de îşi călca astfel orgoliul şi ambiţia.. iar regina împăcarea cu regele.. Aşadar. Părăsit de toţi. Maria de Chevreuse făcu iute acest raţionament şi sîngele său mîndru de Rohan începu să-i vîjîie în urechi. o probă sigură. va obţine ea iertarea. cu o singură condiţie... cuprinsă de spaimă.. — Care ? — Înainte de orice.de prietenie şi de alianţă. ca preţ al umilirii. vreau să am. iscălită de mîna dumneavoastră.. se făcu insinuantă şi dulce. E o minciună. cardinalul căuta sprijin din partea reginei şi el conta pe Maria de Chevreuse tocmai ca să poată intra în graţiile suveranei.. nu. Cu preţul acesta. — Nu înţeleg. Această iertare regală o obţineau amîndouă : suverana. aspră şi pornită pînă acum. — Eu? Cerule mare ! Nu.. — Ce anume garanţie ? — Din partea reginei mărturisirea sinceră a greşelilor făcute. 200 .Richelieu se apropie de ea. cuprinzînd tot adevărul. o garanţie. vreau să obţin de la Majestatea Sa şi de la dumneavoastră. bănuitor faţă de regele care începuse să şovăie. Cum vom putea proba regelui nevinovăţia reginei. O credeţi vinovată ? Richelieu surîse rece : — Dar e într-adevăr vinovată. eu nu ştiu nimic. Vocea sa. zise ea. ca preţ al trădării. Ducesa se temu. Un strigăt de groază ieşi de pe buzele îngheţate ale doamnei de Chevreuse. Ducesa crezu că ghiceşte şi se dădu înapoi. — Îndrăzniţi s-o suspectaţi pe regină ? strigă ea întrun avînt de revoltă. dacă inima lui îi spune altfel ? — Vă repet : putem. — Şi de la mine ? — O declaraţie scrisă. O ştiţi mai bine ca oricine.

să dovedesc suveranei mele că avînd în mînă onoarea şi viaţa ei.. căzuse în fotoliu.. — Da.. tangibilă şi materială.. reluă el cu vehemenţă. Regina nu era în acea grădină ! — Atunci cine era femeia blondă care se afla acolo ? Ducesa întoarse privirea. Aţi uitat o anumită întîlnire nocturnă. numele doamnelor: ducesa de Chevreuse şi. Ea îl privi fix.. nu aveţi nici o mărturie. într-o grădină. dovada. Cardinalul se aşeză şi el în faţa ei şi zise blînd : — La ce bun să tăgăduiţi ? Eu ştiu totul ! — În acest caz. între doi gentilomi şi două doamne ? — Calomnie ! — Atunci. — Dar v-aţi păstrat bine secretul. — Vedeţi ? Nu aveţi curajul să luptaţi pînă la capăt ? Ducesa. doamna de Chevreuse înălţă capul. însă. surprinsă.. — Minţiţi! — Copilării ! Veţi nega prezenţa gentilomilor şi a dumneavoastră ? Am dovezi ! — Fie ! Dar împotriva ei. Monseniore. îngăimă : — O. indicii sigure m-au încredinţat că această probă există. Numai proba aceasta putea să-mi îngăduie să fiu generos. ce aşteptaţi de la mine ? — Dovada care-mi lipseşte. locul : grădina castelului din Amiens . Neliniştită. frîntă. Am căutat-o mult timp. Mai întîi data : 20 aprilie 1624 . Nu mai speram să-1 aflu vreodată. Monseniore. De curînd. numele gentilomilor : lordul Montaigu şi ducele de Buckingham . Fiindcă există una. .— Să nu ne pierdem în protestări zadarnice. fiindcă numai în stăpînirea ei putem obţine încrederea reginei. — Cu ce preţ ? murmură ducesa. încetaţi ! — Cum se numea ? — Nu. înţelegeam să o cruţ şi să o mîntui. e secretul meu. am să vă reîmprospătez memoria.

Ducesa. numai eu ţin în mînă salvarea. va fi vai de dumneavoastră şi de ea.. — Şi pe care regina o va contrasemna ? — Da ! Cu preţul acesta...— Nu o am încă în mînă. — În sfîrşit. să-mi spuneţi întreg adevărul. da. Veţi scrie o declaraţie sinceră. cardinalul ştia să citească chiar şi urma acestui gînd. Da. doamnă. se ridică dintr-o dată şi. căci această mărturie. izbucni : — Ei bine. niciodată. tremur. niciodată ! zise ducesa. decît dîndu-i-o în mînă" gîndea doamna de Chevreuse cu oroare. cu degetele crispate pe braţele fotoliului. vie. fulgerîndu-1 cu o privire de dispreţ neţărmurit pe cardinal. 202 . Dacă doriţi războiul şi-mi răpiţi încă odată sprijinul reginei. Ştiu unde eraţi azi noapte. izbucnirea îngrozitoare. Pe chipul său. mînia lui ar fi teribilă. dar mă apropii de ea. şi.. Credeţi că deghizarea a putut înşela vigilenţa oamenilor mei ? Ştiu pe cine aţi văzut şi ce i-aţi cerut folosindu-vă de puterea acestui secret pe care mie mi-1 refuzaţi. — Vedeţi. Furtuna va prinde şi va lua pe toţi în furia ei.. vă acord sprijinul meu şi vă garantez iertarea regelui. n-am să v-o dau pe mînă ! Mîna ei nu va semna propria-i decădere ! — Luaţi aminte ! zise cardinalul ameninţător.. poate chiar în mîinile regelui. zise el.. „Vai. irecuzabilă. acoperinduşi faţa cu mîinile. nu ! Mai degrabă lupt cu toate riscurile şi primejdiile. nu o putem salva. — Ce e de făcut ? — Să-mi îngăduiţi să găsesc această dovadă. a greşelii regale poate să-mi scape mie şi să cadă în alte mîini. Asta voiţi ? Gîndiţi-vă în ce prăpastie de disperare şi de ruşine ar cădea regina şi prietena dumneavoastră. — Oh. — Asta e totul ? — Fără îndoială. pe care o veţi semna. în acest scop.. Nu voi trăda pe regina mea. cine ştie. Şi tremur. văd că înţelegeţi.

pe drept cuvînt. Nimeni nu ştie despre arestarea dumneavoastră : nici chiar gărzile care au executat-o. — Căutaţi-1. — Cine va da. cardinalul îi prinse pumnul. Majestatea Sa se va întreba însă. zise el încreţindu-şi buzele a dispreţ. sînteţi şi aţi rămas o aventurieră. Cuprins de o nouă mînie. . un aventurier. că sînteţi la discreţia mea. Richelieu păru să-şi redobîndească răceala : — Pentru ultima oară. — De cînd vă ştiu.— O ameninţaţi pe suverană ? Într-un efort suprem de stăpînire de sine. De la mine nu-1 veţi obţine. Puteţi să mă asasinaţi fără să vă temeţi de pedeapsă. Pentru aceşti oameni sînteţi un conspirator oarecare. vă ofer pacea ! — Cu ce preţ ? Al unei trădări! — Gîndiţi-vă că şi fără dumneavoastră pot prinde acest secret. fiindcă cutezaţi să vă întoarceţi din exil spre a corupe din nou inima nefericitei noastre suverane. — Aventurieră. ca în aceea pe care mi-o oferiţi : spionaj şi trădare. duce de Richelieu ! Neizbutind cu violenţa. monseniore. ministrul se calmă din nou. chiar de dispariţia lui ? — Ştiu. Ducesa simţi cum o prinde tremurul. pentru ce s-a îngăduit acestei exilate să vadă pe regina pe care venise s-o corupă ? Şi ce tîrg i s-a oferit într-o întrevedere secretă. — Fie ! Pot evita acest scandal. deodată. — O puteţi face. În aceasta postură nu mă voi dezonora cel puţin. alarma de arestarea domnului Bernard. — Uitaţi. nu ştiu cine sînteţi. monseniore. — Nu uit deloc ! — Că vă pot preda pe mîna justiţiei regelui. doamnă. înhăţat pe drumul mare : domnul Bernard. deci. el va fi poate curios să ştie ce putea conspira împreună ducesa de Chevreuse şi cardinalul. întrun loc ascuns ? Regele e neîncrezător. fie ! Accept această calificare.

204 . ca să nu scape numele muşchetarului. — Îi am în mînă ! — S-ar putea găsi unul mai cu inimă. zise cardinalul. Apoi. Nimic pe lume nu îmi poate descleşta gura şi de nimic nu mă tem. să vă omor ? La ce bun ? Am locuri discrete. V-am rugat cînd puteam să poruncesc şi să ameninţ. Dar ameninţarea o opri. cardinalul o scrută cu privirea : — În cazul acesta. Odată ce-a intrat cineva acolo. Rece. În acest moment. Regina. împinsă de o mînă uşoară din afară. Cu tot curajul său. puse misterios un deget pe buze. în afară de Dumnezeu. Ea-şi muşcă buzele pînă la sînge. el se aşeză la masă şi începu să scrie cu mîna tremurînd de furie. — Regina va tăcea. făcîndu-i cu ochiul. tot aşa de sigure ca şi mormântul. îl salută pe prizonier cu o înclinare mută din cap. însoţită de un surîs fermecător. Îndată ce intră. pătrunse fără zgomot în încăpere. doamna de Chevreuse păli îngrozitor. Zarul a fost aruncat ! Doborît. Graţiosul cavaler care fusese primul la coborîrea scăriţei în faţa micului pavilion. uşa se deschise uşor. fiindcă voiam să-mi spuneţi secretul de bună voie şi să nu vi-1 smulg prin violenţă. — Aţi ales singură. sînteţi la discreţia mea. — Vedeţi dar. nu mai iese. Poate că vreunul m-a recunoscut. căci de-ar vorbi. — Prin violenţă ? ! Nu mă tem de ea. Incognito-ul sub care se ascunsese avea să-i devină oare fatal ? Îşi stăpîni totuşi nervii.. — Oamenii dumneavoastră pot fi mai puţin discreţi.— Oh. vai de el ! Ducesa ar fi vrut să-1 numească pe d'Artagnan. ca şi din mormînt. ca să răspundă : — Slavă domnului ! Am destui prieteni care se vor întreba ce s-a întîmplat cu ducesa de Chevreuse. s-ar demasca..

Ce-ar fi putut să-i spună noul venit ca să-1 tulbure în aşa măsură ? Dar nu ! Ducesa nu se înşela şi aventura lua o întorsătură neaşteptată. Un gest de dezamăgire îi scăpă lui Richelieu. ea mărturisi : — Într-adevăr. Richelieu schimbă o privire cu noul venit. vreau să zic ? Cavalerul. Ca s-o aresteze sub numele ei adevărat şi să-şi asume izbucnirea unui proces. cunoştea numele dumneavoastră adevărat. tot pe furiş dădu de două ori din cap. supunîndu-se acestei sugestii. articulă pe un ton aspru : — Azi noapte. ea răspunse : — Da. încît nu putu să-şi creadă ochilor.Acest gest rapid o surprinse în aşa măsură pe doamna de Chevreuse. înclinîndu-se spre stăpîn. Cardinalul tresări. cavalerul se folosea ca să reînoiască spre ducesă aceleaşi semne neînţelese. monseniore. cardinalul se opri în faţa ducesei şi. O cută de nelinişte îi brăzdă fruntea şi ducesa văzu cum fixează asupra ei o privire înflăcărată. Cavalerul înaintă pînă la masă şi. riscurile erau mari. Ea nu mai putea fi deci încarcerată sub un nume de împrumut. părînd nehotărît. un tînăr soldat. Personalitatea ducesei era cunoscută. încărcată de ură. Regina întărîtată. n-aţi fost singură ? Ducesei nu-i veni răspunsul dintr-o dată. Brusc. ministrul era cu spatele spre ei în plimbarea lui agitată. Gîndindu-se că mesagerul era de acum departe şi că nu mai putea fi prins. Cavalerul îi făcu semn pe furiş să răspundă afirmativ. — Şi însoţitorul dumneavoastră. n-am fost singură. privind-o adînc în ochi. de la început. voind să-i spună : „răspunde da !" Şi fără să ştie de ce. regele bă- . Ori de cîte ori. Apoi se ridică şi începu să se plimbe prin odaie. la Carmelite. îi şopti cîteva cuvinte la ureche. a cărui atitudine rezervată şi nepăsătoare nu arăta nimic din ciudata lui intervenţie recentă.

Acolo. veţi supraveghea îmbarcarea sa pe prima navă care pleacă în Anglia. cardinalul o văzu tresărind pe ducesă. duşmani. privirea ei se îndreptă spre tăcutul personaj. Cu un gest nervos. Deodată. o vom salva pe regină. — Frumoasa mea duşmană. De data aceasta. părînd a nu înţelege. Hotărîrea era de acum luată. atingîndu-i cu buzele degetele înmănuşate : aliaţi. poate chiar mîine.. Ce cursă nouă ascundea acestă măsură neprevăzută. Doar mînia şi orgoliul îl mînau către violenţă. Îi întinse mîna. Dar va fi prea tîrziu ! Doamna de Chevreuse nu putea să cedeze. zise stăpînul. Amintiţi-vă doar atît : că v-am avut în mînă şi totuşi v-am lăsat viaţa şi libertatea. cardinalul cîntări şansele unei asemenea operaţii. zise el foarte încet. Muşchetarul se înclină fără să clipească. încet cu părere de rău. într-un efort de dominare de sine. fără îndoială. că mi-aţi respins propunerile. o putem pierde. Îl veţi conduce la Boulogne. acesta îşi continua semnele tainice. Iute. — Atunci vă veţi căi. Atunci Richelieu reveni la ducesă. — Vi-1 încredinţez pe domnul Bernard. — Domnule d'Artagnan ! strigă cardinalul. Neobservat. Aveţi grijă ca prizonierul să nu comunice. toţi muşchii feţei i se încordară într-o luptă supremă a voinţei împotriva pasiunii. muşchetarul intră. El insistă : — Gîndiţi-vă şi la mărturia aceea vie.. Ducesa nu îndrăznea să creadă în această întorsătură neaşteptată. el apucă bucata de hîrtie pe care începuse să scrie şi cei de faţă îl văzură cum o sfîşie în bucăţi.nuitor. încet. Pieziş. Ea tăcu. Îşi stăpîni emoţia şi aruncă acest răspuns plin de fatalism 206 . pe care o pot avea în mînă cîndva. — Gîndiţi-vă încă. cu nimeni în drum. nu vreau să fiu îndurător doar pe jumătate. La acest apel. pe drumul cel mai scurt. conjuraţii împinşi de frică la măsuri extreme. Răspundeţi cu capul de aceasta. zise atunci cardinalul surîzînd forţat.

doamnă ducesă." Continuă să descifreze : Această cutie e pecetluită cu o stea. — După obiceiul său. Şi. Era acoperit cu un scris neregulat. desfăcu biletul. Îşi puse mîna pe . febrilă. foarte aproape de uşă. cu un oftat de regret. . „O stea !" ducesa se opri. — Nădăjduiesc. dar nu spre a i-o săruta. Doamna de Chevreuse păli. adînc tulburată. părăsi pavilionul.. păşind greoi. regina. un gentilom care se interesează de dînsul i-o vă spune în noaptea asta. ca să se apropie iute de ea. — Cine e omul acesta ? îl întrebă ea pe d'Artagnan. Amabilul cavaler se folosi de ieşirea cardinalului. drept semnătură. e domnul Mazarin. ci pentru a-i strecura un bileţel îndoit. uitată de dînsul la Barbette. şopti el. că veţi binevoi să vă amintiţi că datorită mie. Ea citi : Dacă domnul Bernard vrea să ştie ce s-a întîmplat cu o anumită casetă. a auzit totul ! Atunci. „O casetă ? gîndi ea.— Ce-o vrea dumnezeu ! Stăpînul Franţei lăsă să cadă mîna mică şi. O casetă uitată de mine la Barbette ? Ce sens are asta ? Fără îndoială vreo cursă a lui Mazarin. asemănător scrisului cu mîna stîngă. Ducesa rămăsese înmărmurită. — Dumnezeule ! În acest caz. umilul dumneavoastră servitor. acesta ieşi tot aşa cum intrase : alunecînd ca o şopîrlă. Muşchetarul avu o mutră de dispreţ : — El! Nu e nimic de capul lui. înainte ca ea săşi revină din uimire. Un singur cuvînt mai era. prefăcut. citindu-1. sînteţi acum liberă şi să-i spuneţi asta Majestăţii Sale. îi luă şi el mîna. şi ce-o fi dorind de la regină ?" O idee neaşteptată îi veni în minte : — Unde se afla acest Mazarin în timpul convorbirii mele cu cardinalul ? D'Artagnan surîse. La rîndul său. Scrisoarea se termina aici.Ce joc face ? gîndi ea.

citi atent apoi şterse orice urmă de scris. Abia se îndepărtaseră muşchetarul şi prizoniera. cînd un bărbat în uniforma gărzilor ieşi din umbra parcului. ultimul cuvînt al lui Buckingham pe cînd murea. Dovada tangibilă. complicele ei. Întrebat în această privinţă. s-o las eu să plece ! Pe ea. îl vom prinde. Richelieu tăcea acum. vie ! Dumnezeule. ca să-şi domolească bătăile inimii. să nu-i ucizi niciodată”. d'Artagnan răspunse : — Dacă binevoţi. cînd o aveam deja în mînă ! — Vai. — Dovada ! gîfîi ducesa. Şi fără folos ! — M-aş fi răzbunat. ajută-mă ! Luă iute hotărîrea : „La noapte îl voi vedea pe acest Mazarin !" Biletul mai conţinea şi un post scriptum : Pe stîlpul din dreapta. Eminenţă. pornind la drum. la ieşirea din pavilion. Monseniore. materială.piept. altfel ar fi fost foarte primejdios. d'Artagnan se duse să inspecteze şeile cailor. scrieţi numele oraşului unde veţi fi la noapte. La ce bun ? Şi adăugă în sine : „Să-i joci.. — Auzi. Ducesa se apropie de stîlpul indicat şi scrise cu un cărbune găsit pe jos : „Saint-Germain — Stejarul regal". va trebui să-1 prindem cu orice chip. Mărturia irecuzabilă. Frînt. domnule de Mazarin ? — Da. auziţi. cel puţin ! — Să vă răzbunaţi ! şopti italianul. Ei ieşiră împreună. se îndreptă către stîlp. Richelieu îşi mesteca amarnic ura : — Pe acel soldat tînăr.. Sări îndată pe cal şi ajunse din urmă escorta care însoţea trăsura celor doi bărbaţi de stat. Căci acest cuvînt era : „REMEMBER". la hanul „Stejarul regal" din SaintGermain veţi găsi o casă convenabilă unde să vă petreceţi noaptea. să-i joci ! E cel mai bine. În trăsură. 208 .

Aici. Mister va ajunge la Sedan şi se va întoarce. un cal bun şi bani. el se opri în sfîrşit să răsufle. îi trebuiau trei lucruri principale : prudenţă. vom vedea ! Îi venea greu să creadă că ajutat de domnişoara de Cernay şi de regină nu va izbuti el. salutat de cîntecul păsărilor. că nu-i lipseşte.„Sărmanul domn cardinal ! gîndi Mazarin cu gingaşă milă. Cavalerul se gîndi la propriile lui afaceri. cînd vreun obstacol neprevăzut îi strica treburile şi-i încălzea sîngele. trebuise s-o părăsească pe ducesa de Chevreuse. pe Madona. de data asta. Şi. Bucuria de a trăi îi umpluse inima tînărului cavaler. Numai că. a doua oară la Joinville. ca fulgerul. De altfel. să elibereze această frumoasă pradă din ghearele tigrului. pus la încercare. cel puţin voinţa ei se va îndeplini. cînd era vorba să ia hotărîri bune şi să stabilească planuri înţelepte de conduită. Trecu Marna în două rînduri : odată la Creteil. va scăpa din strînsoarea duşmanului. Mister. peste poduri. Era posibil. se lăsa bucuros în seama pornirii lui . se apropie ceasul cînd va fi rîndul meu !” XX UN COMESEAN CIUDAT Cavalerul Tancred străbătu cu mare iuţeală cele cîteva leghe de la drumul către Orleans pînă la drumul spre Reims. Cerul îşi măturase norii şi soarele strălucea vesel. Putea fi ora şase dimineaţa. Şi avea într-adevăr. sub presiunea primejdiei. oare ca această uimitoare aventurieră să-şi găsească sfîrşitul într-o întîlnire atît de banală ? Asta s-o creadă alţii ! Geniala intrigantă trecuse prin primejdii mai mari şi se descurcase bine din toate. E bătrîn şi uzat! Ah. Simţea risipindu-i-se neliniştea care-1 încercase din clipa cînd. dacă ar rămîne în mîinile cardinalului. Trecu prin tîrguri şi sate. la cinci leghe de duşmani. Apoi. Prudenţă? Bravul băieţandru se lăuda. Liniştit în această privinţă. Ca să ajungă la Sedan şi să se întoarcă.

un miros plăcut de carne friptă trecu pe la nasul cavalerului. n-am să ronţăi din porţia ta. deci. mult mai valoroasă. o firmă vie. Necazul era cu banii ! Toată bogăţia pecuniară a soldatului se afla într-o pungă de piele. la care calul îi răspunse dînd bucuros din cap. stătea la pîndă în prag şi cu un surîs îmbietor. O noapte nedormită. emoţiile din zorii zilei şi apoi o cavalcadă lungă în plin aer stîrniseră soldatului o poftă grozavă de mîncare şi se simţea în măsură să-1 concureze chiar pe Saint-Amant. Cal şi călăreţ aveau nevoie egală de două ore de repaus şi de o masă întremătoare. Gazda. Obişnuit să privească primejdia în faţă. pe pace. Presupunînd că-i vor trebui opt zile dus şi întors şi opt zile de aşteptare în Sedan. asta înseamna cam şase livre pe zi. aşezată aproape de-a curmezişul drumului. se servea de două talismane preţioase : steaua şi sabia. Dar fii. ca şi cum ar fi fost scos atunci din grajd. Căpitan ciulind urechea.naturale. Şase livre pentru un om şi un cal ! Mîngîie uşor coama lui Căpitan şoptindu-i la ureche : — Mi se cam pare camarade că nu o vom duce deloc boiereşte. Era aproape ora unsprezece. era totuşi la fel de rezistent ca un cal de povară... îşi scoase punga şi începu să-şi numere averea în palmă. căci era într-însa mai mult mărunţiş decît ludovici. Şi ca să iasă din încurcătură. Intrînd pe strada mare. Căpitan avea sîngele zvăpăiat al Spaniei. Făcu socoteala adunînd pînă la ultima leţcaie şi abia atinse o sută de livre. Mister zări firma unei ospătării : „Pavăza Franţei". strălucea de sănătate şi curăţenie. Şi în această privinţă. care coti involuntar spre tinda primitoare. era rezolvată — prin grija ducesei. Atenţie delicată. cavalerul îl simţea aşa de odihnit. 210 . După atîta alergătură. Cu mîinile încrucişate pe burta făloasă. Suplu şi furtunos. care-i umfla zadarnic buzunarul. totul era bine. cînd Cavalerul intră în Coulommiers. În acelaşi timp. A doua condiţie : un cal bun. adulmecă şi el mirosul plăcut de fîn proaspăt şi-şi îndreptă nările către acest paradis apropiat.

Ea putea conţine lucruri compromiţătoare. încheie . că în fuga lui grăbită. darul ăsta mă duce la faliment. La apropierea cavalerului. Sînt pe cale să-mi ştirbesc serios rezerva !. cu un ton plin de măreţie. Bună treabă. al cărui cal falnic îl recomanda întregii sale atenţii. Adevărul este. Şi. omule. Un rîndaş alergă înaintea lui Mister.privea la acest client însemnat. strigă valetului.. Ei. — Frumos animal ! făcu rîndaşul cu un aer cunoscător. Din tocul din dreapta scoase o pereche de pistoale straşnice. îşi urmă calul în grajd cu aerul unui mare senior care nu înţelege să-şi încredinţeze pe mîini străine îngrijirea unui animal de preţ. care ar putea folosi la . Apoi chemă gazda şi. Iar în sine. rîndaşul luase şaua de pe calul ducesei cu toată atenţia cuvenită unei origini aşa de nobile. cu blîndeţe. da ! zise Mister. După aceea. Cavalerul se împăună. — Încetişor. nu glumă. — Da. Căpitan îşi cunoaşte meseria. uitase cu totul să inspecteze şaua. îi comandă o masă demnă de apetitul său princiar. Erau arme. era să uit această precauţie. ca un om care îşi cunoaşte preţul. poartă-te ca şi cu o mireasă. aruncînd şaua pe un maldăr de fîn.. — Doreşte gentilomul să golească tocurile de la şa ? întrebă el. — Fiecare zi cu grija ei ! Vom vedea dacă steaua mă părăseşte în drum ! În timpul acesta. — Cadou din partea unei ducese. lăsînd intrarea liberă. cu atît mai rău ! Nu stă bine mesagerului reginei să se poarte ca un bădăran şi să facă tovărăşie cu cărăuşii. el îi azvîrli frîul şi sări jos de pe cal. cum nu ducea lipsă de idei bune. îşi scoase deci boneta albă şi se dădu la o parte. gîndea : „Vai de pielea mea. lăsă el să-i scape cu neglijenţă. pe care le examină cu un ochi de cunoscător. Cu nobleţe.

Părăsind grajdul ca să se ducă în sala de mese. Aici avu o adevărată surpriză. În exuberanţa sa trimise pe adresa prevăzătoarei sale protectoare un sărut recunoscător. văzu pe gazdă stînd de vorbă cu un călugăr burtos şi vesel. cheamă gazda ! porunci el rîndaşului. — Hei. chiar şi asta ! Cîntări săculeţul şi plescăi încîntat din limbă.nevoie. Apoi. încît fu cît pe-aici să strige : primul lucru pe care-1 găsi. Tînărului îi era prea mare foamea ca să dea atenţie acestei cercetări viclene. — Ducesa s-a îngrijit de toate. Mister putu în sfîrşit să se îngrijească şi de sine. în picioare. scoase un sunet metalic promiţător. Vestit. animalul vreunul călător la fel de înfometat ca mine". strigă cu mîndrie. Haide prietene ! Şi nu uita că peste două ore plec la drum. — Scumpă ducesă. din cel mai vechi. Păcat că a uitat tocmai ce mă doare ! Isprăvind şi aici. El îl întrebă pe patron. capucinul coborî vocea şi îl privi cu ochi bănuitor. în bună dispoziţie : 212 . Iată-mă mai bogat decît Cresus. fu un săculeţ umflat să crape. purtînd capişonul ţuguiat al franciscanilor. Hangiul se retrase numai în plecăciuni... Acesta era plin de gloanţe şi de iarbă de puşcă. a prevăzut totul. Puse pistoalele la cingătoare şi trecu la tocul stîng. — Pe legea mea. acesta alergă grăbit. zise cavalerul înduioşat. care căzînd pe pămînt. — Adaugă două sticle de Bourgogne. gîndi Tancred. În mijlocul curţii. nobila mea prietenă ştie să aranjeze bine lucrurile. constată Mister. Cînd se apropie. fii nevoit să se dea la o parte şi să facă loc rîndaşului care tocmai intra ducînd de frîu o catîrcă. cercetă la oblînc în locul unde se purta mantaua. După ce Căpitan fu periat şi ţesălat. „Fără îndoială.. Lacrimi de recunoştinţă şi de bucurie sclipiră în ochii soldatului.

cercetînd sala şi pe cei de faţă. Nu primea însă lumină decît printr-o singură fereastră. În spate. stropindu-1 din belşug cu o cupă mare de vin. el putea vedea o bucată din drumul pe care venise. o scară ducea la etaj. care se afla tocmai lîngă masa lui. . îşi căută cu privirea mantaua.— Hei. jumătate în serios. Afară de locul unde se aşezase Mister. Sticlele de vin aveau luciri de rubin şi de topaz. Sînt în regulă faţă de cea mai severă inchiziţie. Am în buzunar un concediu în toată forma. pe masă. Zidul lateral nu avea decît o ieşire. Era bine prinsă. Un crap înota într-un sos bogat. gîndi el jumătate în glumă. o uşă mică ducea la bucătărie. Alături de sobă. bănuitor. cu semnătura comandantului. într-o sobă înaltă ardea un foc de lemne. Sala. Din exces de precauţie. În fund. Printr-o ciudată asociaţie de idei. maestre. se grăbi să-şi conducă clientul în sala unde masa era deja pregătită. după ce le verifică încărcătura. la îndemînă. una prin care intrase şi care răspundea în curte. Prin aceasta. îşi mai aminti şi de capucin şi de înfăţişarea suspectă a acestuia. se uită împrejur. — Bun loc pentru o cursă. ce spun cuptoarele dumitale ? Gata masa ? — La dispoziţia excelenţei voastre. şi altul în cealaltă parte. Hangiul schimbă o privire de înţelegere cu bunul părinte şi.să nu-1 facem să aştepte. sala era înecată în umbră. Potolindu-şi astfel furia foamei. inutil pentru această zi călduţă de primăvară. întorcîndu-i spatele. Totuşi. îşi scoase pisoalele şi. deci. le aşeză ostentativ unul într-o parte. Mister se grăbi să atace acest aperitiv. cu plafonul scund şi. unde ascunsese plicul secret al ducesei. întunecată. Lucrurile erau aranjate de minune. S-ar supăra pe noi. — Puţin îmi pasă ! Sînt un soldat care se întoarce la corp. părea să fie destul de mare. în acelaşi cîrlig cu spada. — Bine.

aşteptînd un răspuns. ţara e liniştită pentru moment. dezamăgit : 214 . privind pieziş spre pistoale. Grandoare şi nefericire. intrînd la bănuieli. în timpul ultimei campanii. observă omul. sînteţi prea precaut. Cavalerul se mulţumi să-şi mestece dumicatul. ii răspunse cu un da evaziv. pe care gazda se grăbea să i-o aducă şi o atacă fără zăbavă. valoarea armatelor noastre. De data asta. asta e ! Şi filozoful bucătar oftă adînc. terenul începea să frigă sub picioare. De cînd înţeleptul nostru ministru. zise Mister. — Gentilomul face parte. are totuşi şi neajunsuri. Cum ? Acest poloboc ambulant avea pretenţia să-1 sondeze ? Ca nu cumva să-i scape vreun cuvînt primejdios. De aceea.. — Da ! zise iarăşi Cavalerul. ripostă Tancred cu gura plină. — Dacă această nobilă profesiune îşi are gloria sa. Era prudenţă şi diplomaţie ! Nu voia să se dea în vileag. mai merge ! Dar împotriva piepturilor franceze. — În sănătatea cardinalului. — Senioria voastră. marele cardinal.. ne bucurăm de binefacerile păcii. — Se poate întîmpla ! — Să scoţi sabia împotriva spaniolilor sau lorenezilor. dînd cupa peste cap. din armată ? Cavalerul îl privi fix pe hotelier. omul cu pîntecul mare rămase cu gura deschisă. Gazda reluă. primi cu entuziasm o friptură cu miros plăcut. — Oh. — Aşa şi trebuie în vremurile de azi. fără îndoială. — Şi vă întoarceţi la corp ? — Da. atît de necesară comerţului. ne-a scăpat de protestanţi. Rostind acestea.După aceea. Pricepea că acesta încearcă să-1 tragă de limbă. — Frumoasă carieră e cea de militar şi cît de glorioasă ! Duşmanii statului au simţit. deci.

— Fiindcă. care scoase boneta albă şi strigă cu entuziasm : — Pentru victoria armatelor noastre ! Trăiască Monseniorul cardinal! — Pentru Majestatea Sa. izbucni o tuse în colţul cel mai întunecat al sălii. Dar. fără îndoială. cu un surîs amabil. ca şi cum ar fi fost mîhnit. decît să-1 întîlnească pe mareşalul de Chatillon în faţa Sedanului.. Omul era scuturat de o tuse îndrăcită —Priviţi-1 pe sărmanul acesta. Mister crezu că se sufocă şi scutură capul.. a. încurajată de întrebarea acestuia mută continuă : — Aşa cum îl vedeţi. dădu dreptate gazdei. în vreme ce gazda. Mister întoarse privirea spre flecar. spre Sedan vă îndreptaţi? — Într-adevăr. Cavalerul se uită într-acolo. E o faptă ruşinoasă să lupţi contra regelui tău şi contra înţeleptului nostru cardinal ! Cavalerul. De aceea şi continui să-1 primesc.— Probabil. Mirat. cunoscut totuşi şi vremuri mai bune. deşi nu e un client prea onorabil. tulburările interne lau adus în sapă de lemn. Un alt comesean ocupa un loc în acel colţ pierdut. se stăpîni şi. Mă prind că preferaţi să-i înfruntaţi pe spanioli în Flandra. fără vărsare de sînge francez. Cum v-am spus. Înţelese atunci că nu era singur. se întreba dacă n-ar trebui să arunce pe fereastră pe acest flecar solemn. şopti hotelierul. regele Ludovic al XlII-lea ! rosti Cavalerul cu o voce sonoră. plictisit. — Senioria voastră să-mi îngăduie să beau pentru izbînda sa şi să urez domnilor prinţi să-şi facă datoria. — E adevărat ? — Vă dau cuvîntul meu. E un negustor de lînă din strada Grenetail. — Din ce stradă ? . În acestă clipă. El este o victimă a disensiunilor noastre interne. că aşa va face şi senioria voastră.

e ascultat. propuse el. el se grăbi să transmită invitaţia. unde şi-a făcut cumpărăturile ca de obicei. Slab şi zdrenţăros. Mister cercetase atent pe străin. Hangiul nu avu nevoie să i se repete ordinul. părea că iese dintr-un post îndelungat. dar a căzut în mîna unui alt grup de mercenari ai domnului mareşal şi francezii i-au luat şi bruma ce-i mai scăpase de la germani. Tocmai acolo locuieşte şi Cyrano !" El se hotărî să nu piardă nici unul dintre cuvintele vorbăreţului hotelier. avînd mai degrabă înfăţişarea unui gentilom. 216 . prădat. decît a unui negustor cumsecade. fericit că. Totuşi. Are firma „La mielul alb". gîndi Mister. care povestea întruna. iată-1 se întoarce pe jos. care semăna bine cu apa chioară. el a izbutit să-şi scape o rezervă ascunsă. — Dacă-i aşa. Şi acum. Între creştini trebuie să ne ajutăm. cu dinţii ascuţiţi ca de lup înfometat. care miroase cîştigul îndoit. la Paris. destul de impunător. înţesate de războinici. Devora. — Întorcîndu-se din Flandra. a socotit prudent să facă un ocol prin Ardeni. ca să evite provinciile din Nord. — Înţeleaptă precauţie ! — Dar proastă inspiraţie ! Lîngă Sedan. stropit de un lichid suspect. Milosul cavaler întoarse privirea către propria-i masă. Ca un bun negustor. la Paris şi nu are bani nici de mîncare. Era ditamai lunganul. un dejun sărăcăcios. În timp ce i se ţinea această predică. cartierul Saint-Martin.— Grenetail. a fost prădat de cavalerii mercenari din slujba Domnilor Prinţi. în sfîrşit. „Iată o coincidenţă. rugaţi-1 pe acest nenorocit să poftească la masa mea. cu oase lungi. supraîncărcată cu tot felul de bucate gustoase şi cu vinuri fine şi se simţi ruşinat de belşugul său.

ca şi măsurile de precauţie pe care le lua comeseanul îl intrigă pe Mister. luă loc la masă. Apoi. De aceea am şi tuşit. dumneavoastră aţi băut în sănătatea regelui. nu există în Franţa decît un singur rege : Marele Armand ! De aceea.Acela se ridică iute şi. ciudatul comesean puse pe neaşteptate mîna pe braţul cavalerului şi-i zise iute : — Tînărul meu senior. omul plimba mecanic priviri neliniştite de la uşă la fereastră şi părea că ciuleşte urechea la cel mai mic zgomot. Celălalt reluă : — Aţi făcut o mare greşeală. — Un cuvînt imprudent ? Dar.. ca şi cum. fără alt preambul. Îndată ce hangiul se retrase. Această introducere. pradă a două instincte primare : unul de-a se îndopa cu orice preţ şi altul — de-a fugi la apropierea vînătorului. — Cînd gazda a ridicat paharul pentru domnul cardinal. „trăiască regele" este un strigăt de răzvrătire. ca să vă avertizez. faţă în faţă. vă voi da un sfat bun. odată foamea potolită. Nimic altceva. Pentru orice adept al cardinalului. întrerupte de voia bună a tînărului. vorbind cu gazda. Aşadar. instinctul de apărare trecea pe primul plan. Tancred făcu o remarcă : tot mîncînd. Iar această agitaţie neîntreruptă se mărea pe măsură ce-şi umplea stomacul. — Ia să vedem ? ! — Adineauri. Aceste mişcări ciudate îi dădeau înfăţişarea unui animal hăituit şi înfometat. după ce tăiase şi împărţise în farfurii o găină. cu plecăciuni şi scuze. lunganul începu să înfulece bucăţi după bucăţi şi să soarbă la pahare cu o grabă semnificativă. aţi scăpat un cuvînt imprudent. sub ochii înveseliţi ai Cavalerului. nu era doar o născocire povestirea gazdei ! Totuşi.. Cavalerul izbucni în rîs : . — Ei şi ? — Vai de mine ! Vorbele sînt primejdioase. am spus numai „da” şi „nu”. ca recunoştinţă pentru generoasa invitaţie.

— Drace ! Nu-mi pare să împărtăşiţi dragostea gazdei noastre pentru cardinal. — Ssst! şopti lunganul, ai cărei ochi bănuitori se îndreptară spre poartă, ciulind şi urechea. — Haideţi, domnul meu, explicaţi-mi, fiindcă într-adevăr mă neliniştiţi. — Ascultaţi ! Cînd aţi ridicat paharul pentru rege v-am recunoscut drept unul dintre ai noştri. Cu atît mai mult, cu cît v-aţi justificat greu prezenţa pe acest drum care duce la domnii Prinţi, la Sedan. — Dar duce în tabăra domnului de Chatillon, zise tînărul neîncrezător. — Desigur. Dar nu prea aveţi aerul că mergeţi acolo. De cînd, oare, un soldat, întorcîndu-se din concediu, face aşa cheltuială şi se apără cu două pistoale pe masă ? Cavalerul simţi că roşeşte. Excesul său de prudenţă fusese o greşeală. Neliniştit, întrebă : — Şi unde credeţi dumneavoastră că merg ? — La Prinţi ! afirmă celălalt, clipind din ochi în semn de complicitate. Nu haina îl face pe călugăr şi, sub acest costum militar, mă prind că se ascunde un gentilom deghizat. Bănuind o cursă, Mister scutură din cap, negînd. — Hei, nu rîdeţi, domnul meu ! Purtaţi un inel care spune altceva ! Şi omul arătă cu degetul inelul de aur, pe care ducesa îl petrecuse pe degetul însoţitorului său, în clipa despărţirii. Cavalerul se întreba în ce cursă căzuse, cînd, spre marea lui mirare, îl văzu pe ciudatul său invitat cum scoate, cu precauţie, din buzunar un inel întru totul asemănător. Lunganul adăugă, rîzînd : — Iată, priviţi inelul acesta, sîntem între ai noştri. Dacă sînteţi din partea doamnei ducese, eu sînt din partea Prinţilor. Soldatul era un conspirator prea novice, ca să nu rămînă dintr-odată buimăcit. Celălalt, profită ca să continue pe un ton volubil : 218

— Dar, iertaţi-mă, e cazul să mă prezint. Desigur, numele meu vă e cunoscut, căci a făcut oarecare vîlvă în lume. Şi, după o nouă privire bănuitoare : Sînt Jean-Baptiste Eremitul de Vauselle ! Cu toată sărăcia mea prezentă, pot să stau cu fruntea sus la masa dumneavoastră. Apoi, tăcu, aşteptînd pe celălalt, să se prezinte la rîndul său. Dar acesta, hotărît să păstreze un prudent incognito, se mărgini să încline capul. Domnul de Vauselle, cu ochiul si urechea mereu la pîndă, reluă, cu o uşoară nuanţă de dezamăgire în glas : — Nu vă cer numele, fiindcă îmi pare că vă convine să vă păstraţi anonimatul. — Credeţi-mă că e vorba de discreţie şi nu de neîncrederea dumneavoastră. — Nu insist. Mi-ajunge să ştiu că sîntem de aceeaşi parte. Aş vrea să vă fiu de folos cu experienţa mea, continuă Vauselle. Se înţelege că nu credeţi nici un singur cuvînt din povestea patronului. Nu sînt nici un negustor de lînă şi nici nu am fost jefuit vreodată. Mister nu aşteptase această mărturisire, ca să fie perfect convins că întâmplarea aceea nu era credibilă. Acum, cînd îl putuse studia îndeaproape pe Vauselle, personajul îi părea făcut să jefuiască mai degrabă el pe altul, decît să fie jefuit. — Ceea ce m-a redus la această sărăcie lucie, a fost nevoia să mă ascund de un spion infernal pus de cardinal pe urmele mele şi care m-a urmărit de la Sedan pînă la Chălons. Abia de trei zile am izbutit să scap de acest ucenic al satanei, refugiindu-mă la timp pe un drum lateral, în clipa cînd el era pe punctul să mă dea pe mîna unui pichet de dragoni. De atunci, rătăcesc prin păduri şi nu îndrăznesc decît noaptea să ies la drum, după ce miam lăsat punga şi calul în mîna ţăranilor lacomi, a căror tăcere o cumpăr cu acest preţ. — Drace ! De trei zile... înţeleg abia acum pofta dumneavoastră de mîncare.

— Numai azi am cutezat să viu pînă în această casă ospitalieră, unde steaua mea m-a făcut să întîlnesc un amfitrion generos. Într-adevăr, oricît de săracă ar fi fost consumaţia mea, mă tot întrebam cu ce o voi plăti. Ce vreţi ? Foamea îl scoate pînă şi pe lup din pădure ! — Nu-i nimic, voi plăti eu totul, spuse Mister. Şi am să vă mai dau cîţiva ludovici ca să ajungeţi la Paris. Vauselle schiţă cu mîna dreaptă un gest discret de refuz, în timp ce cu stînga apuca lacom piesele de aur şi le vîrî în buzunarul pantalonilor. — Asta-i precis aur anticardinalist, zise el. De aceea primesc. — Acum, rămîne să vă mulţumesc pentru sfaturi, înţeleg că e bine să te fereşti de spioni. — Drumul e presărat pretutindeni cu această sămînţă, care răsare pînă din pietre, zise Vpuselle, turnîndu-şi un nou pahar. — Dumnezeu ştie dacă nu era plăsmuit din aceeaşi plămadă şi capucinul de adineauri. Vauselle, care ducea paharul la gură, se opri scurt, palid şi tremurător : — Un capucin ? făcu el. — Da, unul grăsun. Tot dădea tîrcoale prinprejur. Lam surprins stînd de vorbă cu patronul. — Un capucin călare pe o catîrcă ? — Călare ? Nu ! Coborîse ! Dintr-odată, Vauselle sări în sus. Rotind jur împrejur priviri rătăcite, gemu : — Dumnezeule ! El e ! Părintele Hilarion, omul meu de la Châlons. Şi, fără să mai stea pe gînduri, alergînd iute spre cuier, înfăşcă o manta la iuţeală, îşi înfundă pălăria pe cap şi alergă spre uşă. — Hei, mai încet ! Aţi luat mantaua mea, strigă surprins cavalerul, apoi îl prinse pe fugar de pulpană şi-i luă mantaua. 220

Speriat, acesta îşi luă jerpelitura proprie, cu un oftat de regret, şi deschise uşa dinspre curte. Obrazul rubicond şi burta lătăreaţă a bunului părinte se încadrară plăcut în pervazul uşii. La vederea lui, Vauselle sări îndărăt şi, întorcîndu-se iute, uşor ca o pisică, trecu peste mese şi peste scaune, deschise la iuţeală fereastra şi ieşi ca o pasăre la libertate. Călugărul se repezi după el, dar, greoi, se încurcă printre scaunele răsturnate şi, cînd ajunse la fereastră, nu mai putu prinde decît... vîntul ! Aceste scene rapide se petrecuseră în cîteva clipe, sub ochii amuzaţi ai lui Mister. Deodată auzi un galop răsunînd pe drum şi, prin fereastră deschisă, îl zări pe Vauselle cum trece ca o nălucă spre Paris într-un vîrtej de praf. Izbucni în rîs, văzînd mutra caraghioasă a capucinului, dar rîsul i se opri în gît. Pe drum, patronul alerga, urmat de rîndaş, strigînd în gura mare : — Puneţi mîna pe el, puneţi mîna pe el ! — Drace, zise Mister, hidalgo ăsta mi 1-a furat pe Căpitan ! La rîndul său, era să sară pe fereastră şi să se arunce pe urma tîlharului, cînd un spectacol neaşteptat îi impuse mai multă prudenţă. Din partea opusă, un pichet de dragoni venea în fuga mare. Îndată ce putură auzi, părintele Hilarion le strigă : — Înainte, la galop ! Omul mi-a scăpat printre degete ! Cu degetul întins, el arăta în direcţia Parisului, un punct negru pe şoseaua lungă. Atît se mai vedea din Vauselle şi din calul spaniol. Plutonul trecu la galop în urmărirea fugarului. Cavalerul simţi cum i se scurge sudoarea rece de-a lungul şirei spinării. Fără cea mai mică bănuială, el căzuse într-o cursă a cardinalului. Din fericire, acest Vauselle încurcase socotelile şi-o luase la sănătoasa, în locul lui. N-are importanţă ; el scăpase cu bine ! Fără prezenţa sa de spirit, fanfaronul care atrăgea toată poliţia pe urmele sale

era gata să o şteargă cu mantaua sa, în căptuşeala căreia ascunsese plicul ducesei. „Nu voi mai ascunde nimic în manta. E prea periculos”! îşi promise el. Hotărît să se stăpînească mai bine, îşi plăti consumaţia şi se informă la gazdă dacă nu ştia vreun cal, de vînzare. Primprejur nu se găsea aşa ceva. Ar fi trebuit să coboare pînă la Saint-Maur, ca să cumpere unul. Buimăcit, Mister, neştiind ce să mai hotărască, se îndreptă spre ieşire, cînd fu împiedicat de un obstacol greu de urnit. Era burta impunătoare a bunului părinte. De la plecarea dragonilor, acesta nu încetase să-1 tot observe şi, la momentul oportun, interveni : — O clipă, vă rog, tinere prieten ! Calul era al dum-: neavoastră ? — Da, părinte, răspunse Cavalerul, tot încercînd să ocolească obstacolul. — Hm, frumos animal ! Trebuie să vă fi costat o avere ! Cavalerul, nerăbdător, glumi : — Era darul unei frumoase doamne, care se interesează de mine. — Aici aţi dejunat dumneavoastră ? se informă călugărul, arătînd cu degetul spre sticlele goale şi resturile ospăţului. — Probabil ! — Drace, domnule militar ! Nu vă uitaţi deloc la cheltuieli. Şi ăsta e tot un dar ? Mister îşi muşcă buzele. — Tot cadou şi acea pungă destul de rotunjoară cu aur pe care am întrezărit-o adineauri ? — Da, şuieră Cavalerul, strîngînd pumnii. Nu poate omul să ascundă nimic ! Tot cadou ! — Fericită tinereţe ! Aveţi o frumoasă pe care vă convine să o răsfăţaţi şi s-o îngrijiţi cu devotament, rîse franciscanul, tot stăvilind ieşirea. Trăsăturile Cavalerului se destinseră deodată şi un surîs îi înflori pe faţă : 222

— Oh, asta nu e nimic, nu aţi văzut încă totul. — Hei, ce-ar mai fi putut dărui această persoană risipitoare frumosului său cavaler ? — Asta, făcu soldatul. Şi asta ! Sub nasul călugărului, apăru ţeava celor două pistoale. — Încet, încet ! strigă părintele Hilarion, sărind în lături. — Vedeţi că sînt două la fel ! glumi Mister. În acelaşi timp, sub dubla ameninţare a armelor, îndreptate spre ţinta oferită de pîntecul revărsat, îl sili pe adversar să se retragă înspăimîntat pînă în fundul sălii. Acolo, el dezlegă cu îndemînare brîul capucinului şi se apucă să-i lege strîns pumnii. Celălalt schiţă un gest de nesupunere. Dar răcoarea ţevii, lipită de tîmplă, îl îndemnă să fie liniştit. Uşor, cu un şervet luat de pe masă, Cavalerul îi legă picioarele, făcîndu-1 astfel inofensiv. Îi puse apoi în gură un alt şervet, în chip de căluş. După aceea, cînd călugărul grăsun nu mai era decît un pachet inform, foarte asemănător unui salam, îl legă de parapetul scării, cu faţa de masă răsucită în chip de frîngie. După aceea, Cavalerul avu grijă să închidă uşa de la bucătărie. În sfîrşit, se uită jur împrejur să vadă dacă nu mai era ceva de pus la punct şi salută cu umilinţă pe spionul în sutană, căruia i se vedeau doar ochii, rotunjiţi de spaimă. — Mii de scuze că vă părăsesc astfel. Dar sînt aşteptat. În lipsa calului care mi-a fost furat, îngăduiţi-mi să împrumut catîrca dumneavoastră. O voi schimba la prima etapă pe ceva mai demn de un cavaler şi voi da ordin să vio trimită aici. Adio, respectabile părinte. Binecuvîntarea nu v-o cer. Complimente stăpînului dumneavoastră şi Dumnezeu să dăruiască viaţă îndelungată acestui mare bărbat al Franţei. După acest mic discurs, Mister ieşi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Încuie uşa de două ori cu cheia, o vîrî în buzunar şi porni spre grajd. În pragul ospătăriei, patronul înconjurat de cîţiva localnici, comenta aventura extraordinară a negustorului de

lînă. Trecînd prin faţa lui, Mister opri animalul şi, fără să-i lase timp să-şi exprime nedumerirea că-1 vedea călare pe catîrcă, îi zise ameninţător, încruntîndu-şi sprîncenele : — Bagă de seamă, prietene ! Îmi pare că aici primeşti pe duşmanii regelui şi că le uşurezi fuga dîndu-le caii celor care sînt credincioşi cardinalului. Tonul lui aspru îl înspăimîntă pe nenorocit. El vru să protesteze. Mister îl fulgeră cu o privire groaznică. — Pune-ţi lacăt gurii, omule ! Şi dacă ţii la pielea dumitale, nu te amesteca în treburile noastre. Mai ales, nu-1 tulbura pe cuvioşia sa. El a rămas în sală, în rugăciune şi nu vrea să fie deranjat timp de o jumătate de oră. Ai înţeles ? Şi ca să-1 convingă şi mai mult, Cavalerul argumentă dublu : îi arătă ţeava celor două pistoale şi lăsă să-i scape cîteva monede pe caldarîm. Gazda înspăimîntată căzu în genunchi. — Am înţeles monseniore ! bîlbîi el. — Serviciul domnului cardinal ! zise tînărul sărind în şa... Tăcere ! Rîzînd în sine, lovi animalul cu călcîiele. Patronul de la „Pavăza Franţei", năucit, necutezînd să facă nici un pas şi nici un gest, se tot întreba zadarnic în privinţa clienţilor ciudaţi care-i călcaseră pragul. De fapt, sosiseră trei : unul călare pe cal, al doilea pe o catîrcă şi al treilea pe jos. Or, pietonul pleca pe cal, cavalerul pleca pe catîrcă ; cît despre cel ce călărise pe catîrcă, nu se ştia cum va pleca sau dacă va mai pleca vreodată. CUPRINS Prefată ........................................................... 5 CAPITOLUL I Un nas de... gentilom .................... 9 CAPITOLUL II Salvaţi ca prin minune de fetele vesele . . 23 CAPITOLUL III Legământul de prietenie .................. 30 CAPITOLUL IV Steaua Cavalerului.......................... 43 224

... . desigur.................... de data aceasta.............. 51 CAPITOLUL VII Botezat de „preţioase"........ 139 CAPITOLUL XVI D'Artagnan şi Cyrano se întîlnesc pentru prima oară ........... .......... 100 CAPITOLţJL XII Vîntul rău ..... 111 CAPITOLUL XIII Consemnul domnului d'Artagnan .... pînă la muşchetari şi tineri spadasini se întîlnesc aici.... gesturile de mare cavalerism........... Ca întotdeauna..... 70 CAPITOLUL VIII Ministrul roşu ... dragostea iese biruitoare! BIBLIOTECA UNIVERSALĂ AMB ISBN 973-47-0019-7 .........120 CAPITOLUL XIV Domnul Bernard .... plin de aventuri şi suspans....... ......................... se află faţă în faţă........................ .... 158 CAPITOLUL XVIII Din cavaler de pază.. .......... care.. luptînd în numele unor raţiuni sufleteşti sau............. Nu lipsesc............ într-o chestiune de onoare................... însă... .......... scenele de dragoste...........130 CAPITOLUL XV Carmelitele din strada Saint-Jacques ..... atît de potrivite lui D'Artagnan.. 97 CAPITOLUL XI Poeţii conspiră .. .. 150 CAPITOLUL XVII Teaca ! ............ duelurile............................ de la cardinali şi lorzi................ 167 CAPITOLUL XIX Doi vechi duşmani ... 80 CAPITOLUL IX .... .... .. Mister devine mesager ....... „de stat"..........CAPITOLUL V Serviciu contra serviciu .......Şi Giulio Mazarini .......... 89 CAPITOLUL X „La gogoaşa de molift" ...... 199 O carte excepţională! D'ARTAGNAN CONTRA CYRANO Un roman de capă şi spadă.... 179 CAPITOLUL XX Un comesean ciudat .. 47 CAPITOLUL VI Jefuit ........ dar şi lui Cyrano................ Multe personaje cunoscute deja din alte scrieri........

320 Iei 226 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful