Mincinosul de Emilia Plugaru cu drag pentru Eva, fiica Natei Albot Motanul Dungă stă tolănit în grădiniţa cu flori

. E atât de plăcut să inspiri aerul parfumat, să fii mângâiat de razele primăvăratice ale soarelui, mai ales după ce ai petrecut o iarnă lungă şi friguroasă în compania şoarecilor din pod. Dungă s-a cam săturat să vâneze şoareci. Aici, în grădiniţă se adună vrăbiuţele şi e cea mai bună ocazie să se înfrupte cu cărniţă dulce de păsărică. Atâta doar că vrăbiuţele nu sunt chiar atât de descreierate. Nu e uşor să pui gheara pe ele. Guralivele cenuşii chiar dacă nu strălucesc de prea multă minte - au aripi.

- Şi de ce, mă rog, astea trebuie să aibă aripi, iar dânsul - nu? Dungă e revoltat. Dar nu are ce face. Aşteptă momentul când vreo delicioasă micuţă cu pene îşi va pierde frica şi se va băga după semincioare chiar sub botul său. Şi atunci... Nici o aripă nu o va ajuta. Căci reacţia lui e de invidiat. Iar stomacul mereu îi cere delicii. Vrăbiuţele însă nu se grăbesc să fie jumulite, de aceea bietul motan înghite în sec, închide ochii, din când în când îi deschide şi priveşte cu invidie la fluturaşii ce roiesc in jur. - Ia nu vă mai fandosiţi atât cu aripioarele voastre colorate! le strigă Dungă. Credeţi că doar voi puteţi zbura? Ba bine că nu. Ca să zbori nu e neapărat nevoie să ai aripioare. Eu în fiecare noapte, îşi umflă pieptul motanul, îmi fac avânt şi cât ai clipi ajung până la lună. Deaţi şti cât de frumos e acolo... Luna, dragii mei, nu e un balon strălucitor pe care îl vedem aici, pe Pământ. O vedem aşa fiindcă e luminată de soare, însă de fapt Luna e altfel... - Cum e? Cum e? se îmbulzesc fluturaşii spre el. Hai, povesteşte! E atât de interesant! - Păi... zice Dungă şi se opreşte, căci de fapt idee nu are cum o fi acolo, pe lună. Acuşi vă povestesc... Trebuie doar să mă concentrez... Am emoţii. Vă ziceam, continuă motanul simţind că născocirile îi curg din gură precum laptele din ulcică. - Eh, oftează el, ce păcat că pe lună nu trăiesc prietenii mei şoriceii, altfel nu m-aş m-ai întoarce acasă... ce flori, ce iarbă... Parcă astea pe care le admiraţi voi aici sunt flori? Spini, buruieni - în comparaţie cu acelea. Câtă frumuseţe... Peste tot e atât de curat... Când plouă stropii de apă sunt calzi, iar cerul rămâne la fel de senin. Şi principalul, pe lună nu există iarnă sau frig. Întotdeauna e cald, dar niciodată nu e zăpuşeală. Într-un colţ îndepărtat mi-am construit un palat cu totul şi cu totul de cleştar. Să-ţi construieşti palat pe lună e o nimică toată. E îndeajuns să gândeşti şi cât ai clipi palatul e gata. Eu şi cu pisicuţa mea ne lăfăim în

. se linişteşte Dungă şi iarăşi porneşte pălăvrăgeala turnând verzi şi uscate. .Cu cea mai mare plăcere.Vai.. . sunt gata să merg oriunde cu tine. însă. . . se conving ele. însă. curge laptele. din pene de păsărele. desigur că da! Căci fără de fluturi nu ar fi nici flori. mă trezesc cu cerul liber deasupra capului.Râurile şi izvoarele de pe lună sunt din lapte curat. Florile de pe lună nu ar dori să te vadă. Ia-mă cu tine. toată noaptea ling smântâna şi untul. Eşti atât de bun.. sărmanele merită mult mai mult decât le oferă Pământul. Vai!!! O prinde pe mica vrăbiuţă. du-te şi bea cât încape în tine. Dungă e pregătit să atace. dar cel mai tare mă păleşte dorul de vrăbiuţe şi. când mă plictisesc de palatul meu de cleştar.Dar fluturaşi atât de frumoşi ca mine sunt? întreabă iarăşi fluturele băgăcios şi se aşează înaintea vrăbiuţei. apoi o scuipă. cască o gură cât o şură şi hop. îşi întinde lăbuţa căci chiar în faţă observă o vrăbiuţă ce-l priveşte cu ochii plini de consideraţie.. . uite-aşa.. Dar cum să le compari cu ale noastre? Cum? . Are şi luna vrăbiuţe. mi-aş da viaţa să mă aflu pe lună. Da! Da! Poate nu mă credeţi? zice Dungă cu atâta suflet încât e cu neputinţă să nu-l crezi. însă în loc de răspuns scoate un miorlăit prelung. Acum însă miroase a rău.odăile mari. Uneori.. Le-aş duce pe toate în spaţiu. zâmbeşte Dungă şi spre bucuria lui o observă iarăşi pe micuţa vrăbiuţă apropiindu-se. Mai ales datorită vrăbiuţelor mă întorc acasă. . căci ele sunt deprinse doar cu fluturaşii lor. atât de simpatic. mă întorc acasă. timp de o săptămână nu va putea deschide botul nici să bea. Încet. căci acolo păsărelele sunt la mare cinste. dar îl lasă în pace atâta timp cât nimeni nu are de suferit. încet.Miauuu! urlă disperat motanul. vrăbiuţa speriată se fereşte apoi îşi ia zborul.. că trebuie să mă ţin cât mai departe.Dar fluturaşi atât de frumoşi ca mine pe lună sunt? îi întrerupe povestea un fluture mare şi negru. Dungă vrea să-i răspundă. cel mult două. mă întristez.. De ce ar trebui să te prăpădeşti pe aiurea. când ai de trăit o viaţă frumoasă aici? În schimb Luna chiar noaptea trecută m-a rugat să revin însoţit de vreo vrăbiuţă. fioros. zice un fluturaş alb cu picăţele roşii. şopteşte ea cu timiditate. continuă să minciunească el. răspunde Dungă. îşi înghite cu plăcere saliva. mi se face dor de şoricei. Albinuţele ce roiesc printre floricele nu au timp de taclale.Aş vrea să fiu prima vrăbiuţă pământeană ce vizitează Luna. nici . Mama şi bunica îmi tot zic că eşti rău.Aoleu! aleargă Dungă spre o băltoacă de apă ca să-şi potolească durerea.. căci ştie. Întinde laba şi. Nicăieri pe lume nu există asemenea monştri de fluturi! Uită-te cât eşti de urât! Ce să caute unul ca tine pe lună!? Există fluturi. Dar nu e posibil. doamne fereşte. Nenorocite veninoase! ţipă el. dormim pe saltele din puf şi puful nu e. nu le cred. mai ceva ca motăneii.. trag totuşi cu urechea la ce se vorbeşte. îmi construiesc o căsuţă simplă din unt şi smântână. Pe spatele meu încape una singură. Vreau sa văd florile de acolo.Motanul ăsta e un mincinos. primeşte în bot o duzină de ace. . o atinge cu aripa... Orişice insectă străină o înghit imediat. .

bea! Trebuie să te întremezi. Ti-am adus un ulcioraş cu lapte.Vai. Stă într-un tufiş şi visează râuri. . La vrăbiuţe nu îndrăzneşte să se gândească.Bine. Râmel. . îţi vor da puteri. Totuşi e atât de blândă şi de bună la inimă. atât de prostuţă! Culorile de Emilia Plugaru dedicată gropărelului .. . Peste câteva zile fălcile-i vor fi în stare să rugume orice. îi spune cineva pe nume. Deci prea curând nu poate fi vorba de cărniţă proaspătă de păsărică.Mda.Dormi.Mai vreau.Dungă. se bucură motanul în timp ce gustă din minunatele dulciuri.Mamm! Insistă puiul de râmă. Sunt eu. Dungă stă în cumpănă.. Uneori chiar şi lui îi vine să strige: Sărmană vrăbiuţă! Nu mai fi atât de naivă. ţi-am povestit de atâtea ori. Mănâncă. mamm.să mănânce. Râmel. nici să miaune. ţi-am pregătit nişte bomboane. plus că sunt foarte gustoase.. Despre ce să vorbim? .. dar aceasta precis că nu are pic de minte. . . Dungă are stomacul lipit de spinare. adaugă ghemuleţul cu pene. Nu vreau să dorm! Vreau să vorbim! . Nu-şi bagă lăbuţa în foc pentru toate vrăbiile.Mamm... Râmel! îşi deschide un ochi bătrâna râmă. altfel nu vom putea zbura până la Lună. Cu greu îşi dă seama că este chemat: . vorbim altă dată. izvoare de lapte. Îi e o foame de moare.. vrăbiuţa...Despre cât de frumos e acolo sus. mă auzi mamm? . Li se zice lapte de pasăre. E clar. Şi încă ceva..

Mamm.. Acum dormi! . adică deasupra pământului .. cum sa-ţi spun. Totul e colorat.. şi la noi e bine şi e frumos. Atât de plăcut. Acum e iarnă. Culorile.Stai. Încă nu. Vezi? Solul începe să devină umed. maaamm! A venit! Hai sa mergem afară! Repede! Vreau să văd culorile! . Multe gâze şi vietăţi mici când e cald mişună pe afară.. Vom merge sus doar când ni se va da de ştire că e posibil! Gata! Nici o vorbă mai mult! Dormi! . începe iarăşi Râmel. Acolo sus. deasupra pământului e cerul cu nori.De ce?! M-ai minţit!? Atunci. Ah! E atât de plăcut când faci prima scăldătoare de primăvară. putem să pornim săpatul.Încetează! strigă ea. de diferite mărimi. Deci.. dar acolo. În sfârşit am înţeles.. tuciurii norul cel mai important îşi ia toba şi începe să bată: Bah! Bah! Bah! Bah! Toba lui se aude până la noi. Norul cel mai important bate din tobă! ... şopteşte ea.. Mai ales îmi plac florile. puhavă.Atunci ascultă.Maaamm. e frig. e altfel.. De câte ori să-ţi zic? Ai niţică răbdare. Deci vorbim după ce auzim bubuitul. când ieşim afară? ..e o altă lume. plec singur. când e frig stau în ţărână şi dorm.. Cine ne va da de ştire? . puiule! Aşteaptă! Doar un pic..Înţelegi scumpule. căci aici ne este casa. nu mă mai întorc acasă.. În primul rând e multă lumină. multe culori. Norii sunt diferiţi. Micuţul Râmel nu încetează să se minuneze de frumuseţea din jur.... Nu durează mult.Maaammm! Auzi!? sare Râmel din pătucul său.. Râmel.. . . şi mama-râmă îşi începe povestea. . până la urmă îşi iese din fire: . Şi sunt multe. Cele două râme stau într-o grădină plină de flori.Vai Râmel.. Ne-am ascuns în căsuţa noastră ca sa nu îngheţăm.Nu.. Chiar şi culorile pare-se dorm pe vreme de iarnă..Da? nu-i vine să creadă mamei-râme. sunt foarte frumoase! ...Mamm.. ca să putem săpa tunelul prin care ne vom strecura. Îmi place atât de mult aici. Acuş picăturile calde de ploaie se vor scurge în sol.. plină de culori.. Nu zic. zice el. iar tu vei face nani.. Adică de diferite culori. îţi voi cânta un cântecel..A venit. O fi venit primăvara? .Nu vreau nani! Nu-mi pasă de frig! Nu-mi place aici! Oricât de calmă ar fi mama-râmă. fără tine! . Aşa că. Închide ochii. Mai întâi de toate ţărâna trebuie să devină reavănă.. . Da. Spune-mi. Iată de ce sus e atât de frumos.. Când e primăvară şi cerul se acoperă cu nori negri.

ce faci!? e disperată râma cea mare.. oftează bătrâna râmă. scoate sunete ameninţătoare şi Cărămidă ştie: domnul Curcan nu-i va fi niciodată prieten.. aruncat de către . Relaţia lor e foarte încordată. Prea multe primejdii ne înconjoară. Cărămidă e preferatul stăpânilor. Râmel şi mama-râmă sunt convinşi că şi datorită lor din solul pufos răsar în fiecare primăvară. Râmel. Cărămidă stă lângă soba fierbinte. Toată lumea îl invidiază. Frumos. În curte nimeni nu-l vede în ochi.. iată răul cel mare. Dacă o râmă stă mult timp sub razele soarelui.. Găinile.Eh. Nimeni nu vrea să prietenească cu el. reuşind totuşi să-şi împingă odrasla înapoi în tunel. E mult de lucru în împărăţia râmelor. Totuşi degeaba e invidiat.bea împreună cu el bere. se umflă în pene. Adevăratul Prieten de Emilia Plugaru Cărămidă sau Cărămizică.o mulţime de ghemuleţe aurii! Mă duc să-i salut! strigă Râmel. Cărămidă cunoaşte ce înseamnă frigul. Curcanul. era un pisicuţ prăpădit. de cum îl zăreşte. Cărămidă nu ştie de ce. după cum îi zice stăpâna cea mică. Gă-i-ni-le! . iar uneori. mănâncă bucate alese. de vânt.. Şi atunci? Cum să nu-l invidiezi? Se tolăneşte pe covoare moi. . Era cât pe ce să ne înghită o cloşcă.. nu are prieteni. Şi nici măcar nu acest lucru e cel mai important. Locuieşte împreună cu ei în casa cea mare. cu blăniţa cărămizie. să nu mai vorbim... Probabil din pricina invidiei... Probabil Cuţu visează cu ochii deschişi cum îşi înfige colţii şi face ferfeniţă blana lui cărămizie. frumos.Vai. când are chef stăpânul .. Când l-a găsit stăpâna cea mică. apoi porneşte cu îndrăzneală în întâmpinarea cloştii. se usucă.. Mai ales stăpâna cea mică.. culorile. culorile. Dar locul unei râme e în pământ.. Pe vreme de ploaie. răsuflă ea uşurată. Toată ziulica acestea fărâmă solul ca să-l facă pufos.Maaaamm! Priveşte! Ce fiinţă ciudată aleargă spre noi?! E nespus de nostimă! Iar în urma ei . Să nu te fi oprit la timp. mizeria şi foamea. În casă toţi îl iubesc.. Principalul e că ai văzut. Căţelul ce stă mereu legat de lanţ e şi mai agresiv. Dar. Am scăpat. Cred că altădată nu mai riscăm.

Dă-mi drumul. Acum e un coşcogeamite motan.Numai că ce? .Au! sări speriată vrăbiuţa. cu blăniţa alb–gălbuie. mari. dar visează să aibă un prieten al său. Altfel îmi vei rupe codiţa... bineînţeles. . Într-o zi.Mda. Necazul cel mare a lui Cărămidă e că nu poate să-şi găsească un prieten... i-a bandajat lăbuţa. Dar imediat ce Cărămidă îl eliberă acesta o zbughi în vizuină. fii te rog prietena mea!" . Domnule motan. pisicuţul nici măcar nu avea putere să miaune. ce zici dacă îţi propun să fim prieteni? Întrebă el. luminoşi.. se rugă şoricelul.. Îi iubeşte pe cei ai casei. .Ai crezut că mă păcăleşti.. Probabil nu-mi este dat să am un prieten. L-a adus în casă. l-a încălzit. Aşa că.. se lumină Cărămidă. domnule motan! Chiţcăi tremurând de frică şoricelul. flămând. observă o păsărică . Lasă-mă-n pace! Caută-ţi în altă parte prieteni! Şi vrăbiuţa îşi luă zborul.cineva sub un gard.. Căruia să-i împărtăşească bucuriile şi necazurile. oftă Cărămidă. .. strigă şoricelul din adăpost.Chiţ-chiţ. stând tolănit la soare. i-a zis Cărămizică pentru blana sa şi de atunci a devenit practic un membru al familiei. Unul adevărat.Iată cine îmi va fi prietenă..Chiar că sunt un prost. . Bineînţeles că o pisică! Doar o pisică! Şi Cărămidă alergă spre pisicuţa pe care tocmai i-o arătase şoricelul. . Căruia să-i spună visele sale motăneşti în limba sa motănească. se gândi Cărămidă şi întinse lăbuţa spre ea zicând: "Drăguţă vrăbiuţă. Dar chiar a doua zi Cărămidă prinse curaj şi anină de codiţă un prăpădit de şoricel ce îndrăzni să-i treacă pe lângă picioare. Trebuie să mă dau bătut. murdară. Era o mâţă vagabondă. trişti şi pe Cărămidă aceşti ochi îl cuceriră pe loc. Dar pisicuţa avea ochi foarte frumoşi. . mai mult mort decât viu. cum de îndrăzneşti?! Crezi că mă păcăleşti? Mi-a spus mie bunica. dar eu te-am păcălit! Ha! Ha! Ha! Toată lumea ştie cât de proşti sunteţi voi. numai pielea şi oasele. Verzi. i-a dat lăptic. . Nu departe e o mâţă. cu o lăbuţă rănită. motanii! Nu există prietenie între pisici şi şoricei! Nu e-xi-stă! Dacă ai fi deştept. Du-te de-o întreabă. ai privi în jur şi ţi-ai găsi prieteni printre ai tăi! Uite.Bineînţeles. Stăpânei cele mici i s-a făcut milă.. Numai că.Un prieten nu-l ţine de codiţă pe celălalt prieten. Doar al său. Cei mai mari duşmani ai vrăbiuţelor sunt motanii. Trebuia ca acest şoricel să-mi deschidă ochii.o vrăbiuţă năstruşnică ce ciugulea de zor câteva semincioare. Îngheţat. .

Şi totuşi ambii trăiau zile minunate. Fără îndoială că a acceptat să-i fie prietenă. Merg. Dormind alături de pisicuţă sub cerul liber. Şi pisicuţa se repezi spre o vrăbiuţă. . Nici în următoarea. apoi alergă după pisicuţă. Niciodată nu-i fusese atât de bine... Cărămidă nu reuşi să clipească.Sssst! se stropşi pisicuţa.Ea e. Dar. Mereu în minte o avea pe prietena sa.Miauuu. Nu vezi? Sunt ocupată. Cărămidă! Motan afurisit! Ai îndrăznit să-mi aduci în locuinţă mâţe din astea. de educat şi de drăgălaş.. că pisica cu ochi frumoşi o şi înghiţi pe biata vrăbiuţă cu tot cu pene.. . nu are importanţă. pline de purici? Şi nu reuşi pisicuţa să deschidă ochii că se şi pomeni înşfăcată şi aruncată în mijlocul ogrăzii. . Câteva zile motanul tânji rău de tot. . miauuu. Bine. Nu se atinse de mâncare. În acea noapte nu se întoarse acasă. Cum se poate?! E oribil! . aşa cum trebuie să fie adevăratul prieten.. miauuu.Oribil? Oribil e să mori de foame.Aoleu! Strigă. nu ai vrea să fim buni prieteni? . . Niciodată pisicuţa cu blăniţa alb–gălbuie nu a călcat pe covoare atât de moi. Ţinea în dinţi un şoricel. Miauuu. nu a gustat din bucate atât de alese..Fu! Exclamă dezgustat motanul. nu a avut alături un domn atât de amabil. După ce Cărămidă i-a făcut cunoştinţă cu întreaga casă.. îl furnică în piept.Şi eu am ştiut ce înseamnă foamea. Când îl răzbea foamea. Poate că dumneata nu cunoşti ce înseamnă foamea.. În curte o văzu pe frumoasa lui pisicuţă. mieună ea jalnic. Apoi urmară alte zile. slăbise. enervată. Mişcă în casă! Imediat! Ascultător. Cărămidă făcu cale întoarsă. Era şoricelul pe care îl cunoscuse deja.. Biata pisicuţă se zbătea acum pentru doi. . şopti el. mânca şoricei şi păsărele pe care i le-aducea prietena sa.. . răspunse mâţa..Ştiu eu. Visa un vis frumos când a venit stăpâna cea bătrână. Nu-mi arde de prietenii.. se simţea într-al nouălea cer de fericire. dar tăcu. Era prea domn ca să înveţe să vâneze. Peste o vreme totuşi. O prietenă credincioasă.Guşti? Întrebă pisicuţa. nici chiar bere cu stăpânul nu mai dorea să bea. Mergi? . Cărămidă refuză delicat. pisicuţa s-a întins pe covoraşul de lângă uşă şi a adormit. nehotărâtă. stăpâna. De câteva zile n-am mâncat nimic. . în casa aia frumoasă. Vru să-i ia apărarea. Eu însă cunosc. Pisicuţă drăgălaşă. se sculă şi merse afară.Miorlauuu! Miorlăi indignat Cărămidă. Te invit în ospeţie. Locuiesc uite acolo. alte nopţi.. Să vorbim despre altceva. Vânez.Cărămidă! Cărămizică! Încotro?! O auzi pe stăpâna cea mică.

la colţul unui bloc. însetaţi.. ar fi prea de tot să-l părăsească şi ea. dezinfectează-l.Cărămidă? Exclamă ea mirată. miau. peste tot simţea miros de bere. Dacă voi avea vreodată pisicuţi . să nu o strivească gerul. Mereu visa covoare moi..aş vrea ca ei să–ţi semene ţie. Încă un Cărămidă? Imposibil! Apoi ezitând un pic se aplecă. Merse să-şi vadă fosta locuinţă.Cărămidă! Strigă fetiţa încă din prag. . când începură ploile. Toţi patru aveau blăniţele cărămizii. stăteau lipiţi unul de celălalt patru motănaşi. dar se ţine din toate puterile să nu o ia vântul. îi vorbi într-o zi pisicuţa. E de la sine înţeles. Arborele a rămas dezgolit.Ştii.Cărămidă! Cărămizică! O auzi de îndată ce păşi pragul casei pe stăpâna cea mică. Frunza curajoasă de Emilia Plugaru Se leagănă pe ramul îngheţat. . Unul din motănaşi se dezlipi de ceilalţi şi merse din urma ei. Aproape de iarnă. Nu se va da bătută cu una cu două. flămânzi. pe unde. Mâine îl vom arăta veterinarului. Pe alături trecu o fetiţă. . suspină jalnic motănaşul. . luă pisicul şi merse spre casă. Probabil simţi că din acea clipă nu va mai fi el preferatul stăpânilor. Spală-l. bombăni stăpâna cea mare. Mamă! Priveşte! S-a întors Cărămidă! Pe unde o fi hoinărit atâta amar de vreme? .Pe unde. S-a născut. Pentru nimic în lume nu-şi va părăsi ramul. a crescut hrănindu-se cu seva lui şi e datoare să-i arate recunoştinţă. Priveşte! Ţi-am adus un prieten! Un adevărat prieten! Motanul Cărămidă îl privi duşmănos pe ăla micu. Toamna însă. Adică să aibă blăniţele cărămizii. Nu mai rezistă. lui Cărămidă i se făcu brusc un dor nebun de un acoperiş. Ai o blăniţă nemaipomenită! Cărămidă rămase flatat.Miau. A vagabondat cu râioasa aia de mâţă! Ia şi du-l la baie.. . Fetiţa se înturnă. De departe îi privea tristă o biată pisicuţă cu blana jerpelită care probabil fusese cândva albă ca neaua.

Dar. înfruntând gerul.. nu pricepu altă vrăbiuţă.. Noi. Imediat ce riscul a trecut. Îşi aminteşte cu nostalgie de zilele când foşnea fericită împreună cu celelalte frunze la fiecare adiere de vânt. când te văd atât de abătută . . O frunză foarte curajoasă. Cât de mult au durut-o vorbele acelei vrăbiuţe.Gerul şi vânturile reci au sucit-o. Te voi ajuta să rezişti până la primăvară. E alături de ram. au încreţit-o încât nu o mai recunoşti. Cine are nevoie de asemenea curaj? Credeţi că frunza asta prostuţă foloseşte la ceva? Ba bine că nu. dar ramul mereu rămâne tăcut.. le-a purtat în braţe ca pe nişte păsărele. ramurile. Iarna îşi are farmecul ei. . ar fi putut să plece cu surioarele sale atunci când vântul le-a smuls rând pe rând..Şi de ce mă rog e curajoasă.E mult de când nu am scos o vorbă.O fi. Dacă nu auzea glasul ramului. zăpada şi vântul? . Şi ar fi făcut-o. Cele trecute sunt bune trecute. bucuriile şi tristeţile le trecem în tăcere.trebuie să-ţi vorbesc. Îi trecuse prin gând chiar să se lase smulsă de vânt. Acum toate dorm sub plapuma de zăpadă. Vei vedea lucruri minunate.... . Furtuna trecea... Nu ne este în fire să ne exteriorizăm emoţiile.. Vreau să-ţi mulţumesc pentru curajul de care ai dat dovadă..Păi cum de ce? Nu o fi oare un act de curaj faptul că a rămas alături de arbore. Cât de frumoasă era când soarele îi turna prin vinişoare aur şi aramă. Şuşoteau. Te rog să nu pleci. Acum o ştie din plin. Cât de frumoasă era când abia se desfăcuse din mugur. Numai că. Fiecare însă cu soarta sa. Cântătoarele au plecat.. Nici singurătatea nu a ştiut ce înseamnă. au rămas doar câteva vrăbiuţe care uneori se aşează pe rămurica sa. . rămâi. şopti el. Probabil se simt bine.. . În hainele lor se adăposteau mulţime de păsărele şi ce frumos mai cântau acestea la fiecare revărsat de zori. Acum însă... nu au nici o grijă. E aproape la fel de curajoasă ca şi noi. Nu a ştiut niciodată ce înseamnă adevăratul frig. Arborele a avut nevoie de frunze atunci când risca să fie uscat de arşiţă. Ea şi-a ales singură soarta.. au ruginit-o.. apoi le-a aşternut jos la rădăcina copacului. Recunoştinţa ta mă copleşeşte... şuşoteau şi doar înainte de furtună tăceau mâlc. Nu-i pare rău de nimic.Priviţi! zise una din vrăbiuţe într-o zi.. s-a descotorosit de ele. Bineînţeles.. trecea spaima şi iarăşi se puneau pe şuşotit.

steluţa îi dăruieşte din căldura sa.Nu vreau să ajung ca ea. abia de şoptesc micile frunzuliţe proaspăt născute din muguri. dar veneau alţii şi alţii. ajunge până la o steluţă. nopţile până când într-o bună zi soarele începe să strălucească puternic. Bunicul. Când au căzut primii fulgi a înţeles ca a nimerit într-o lume de poveste.va veni timpul când se va naşte iară. nici singurătate. Se topeşte rapid zăpada. Vântul o roteşte prin aer ca pe o păsărică..asta va însemna că arborele continuă să trăiască.. Iar lucrul cel mai interesant e că uneori se vede zburând prin spaţiu. Frunza cea curajoasă nu are nici o îndoială . Chiar o să fim la fel? Nu-i răspunde nimeni. însoţit de ciripit de păsărele. Şi anume ele. mică. încreţită şi de. La prima adiere de vânt se lasă smulsă. . se întoarce la ram. apoi lucrurile se schimbă vertiginos.Acestea au fost unicele cuvinte pe care i le-a spus ramul. Din pricina luminii şi a căldurii bătrâna frunză adoarme. îi prindea în haina sa. de fulgere şi atât timp cât în fiecare primăvară pe ramurile lui vor răsări alte flori. Noaptea se înveleşte cu o plapumă albă din fulgi. fâş.Fâş. Priviţi.. Şi uite-aşa trec zilele. Dar ea ştie. care a venit de departe. doar el o ţine să nu fie smulsă şi dusă de vânt. să alunece pe luciul zăpezii. Nu mai are ce face pe ram. tocmai din munţi. . se trezeşte doar când aude alături un foşnet bine cunoscut. vântul îi scutura. îl vor proteja de arşiţă. apoi o aşează cu grijă alături de suratele sale smulse încă de cu toamnă. dar niciodată nu-şi trage plapuma până peste cap căci îi place enorm să privească cerul. Nu mai simţea nici frig. se juca cu fulgii..cine poate şti? Povestea Creionaşului fermecat de Emilia Plugaru De ziua sa Marius a primit un cadou neobişnuit. Iar veselia copiilor e atât de molipsitoare încât uneori îi vine şi ei cheful să coboare. Era fericită.. Nu fiecărei frunze îi este dat să-şi vadă nepoatele. De atunci nu i-a mai vorbit. o frunză veche. zice o frunzuliţă mică. Va fi frunză.. de furtuni. Vara nu a reuşit să vadă cerul înstelat. era acoperită de alte frunze. acum însă i se deschide în faţă frumuseţea. frunzuliţele tinere sunt dovada că el e viu. strălucirea stelelor şi a lunii în toată splendoarea lor. fâş. alte frunze . E atât de. împarte cu el căldura şi în felul acesta are încrederea că îi este de folos. căci afară e primăvară. urâtă.. La urma urmei ce importanţă are? Acum sunt tinere şi frumoase.. Vor acoperi copacul. În fiecare zi vrăbiuţele şi câţiva porumbei se aşează alături să mai sporovăiască sau să privească la copilaşii ce alunecă cu săniuţele de pe derdeluş. . sau fir de iarbă sau floare . i-a dăruit un creionaş fermecat. Bătrâna frunză zâmbeşte fericită.

Acest creion. Am trecut de atâtea ori pe alături. dar nu am observat-o. .O. Ceva nu e în regulă aici. nu pricep. Creionul era fermecat. În grădiniţa cu flori văzu trandafirul încolăcit de mărăcini. tu nepoate. catifelat.. nepoţele.Ce floare minunată. plăcută. de pe petalele trandafirului se prelungeau spre rădăcină lacrimi măşcate. Cu ajutorul creionaşului. băiatul a observat în faţa blocului său un trandafir înflorit. când se întorcea de la şcoală. băiete. Nici un trecător nu se oprea. îşi zise Marius în gând. Straniu. O văd întâia oară. Desena şi colora singur cu orişice culoare. Păstrează-l. de parcă ar fi fost viu. Viaţa. Într-o zi însă. cum de nu am ştiut până acum că această grădiniţă e atât de neîngrijită? Porni în grabă să facă curat. Ciudat însă. Nu mai avea nici o îndoială. ai grijă! Îţi va prinde bine. Marius doar îl ţinea în mână. . umbra de lumină. Marius i-a mulţumit bunicului. i-a zis bătrânul. s-a mirat Marius.O floare care plânge? se miră băiatul. Dar nu se ştie de ce. luându-se cu joaca a uitat de preţiosul cadou. vei şti întotdeauna ce culoare ai în faţă. Şi-a amintit de cadoul bunicului. Marius alergă în curte. . frumos. trandafirul parcă-i zâmbea. . înconjurat de sticle goale şi gunoaie aruncate de pe la balcoanele locatarilor. a pus creionul în buzunarul vestei şi. în lume se întâmplă multe lucruri deocheate. De îndată ce a ajuns acasă . cât de mult vor admira zâmbetul trandafirului înflorit.. Scăldat de un soare domol al unui sfârşit de primăvară.. a luat o foaie albă de hârtie şi a pornit să deseneze.a găsit creionul. Pe foaie apăru un trandafir roşu.Zău.. frumosul de urât şi de aceea. cât de mult se vor bucura trecătorii.. Când termină lucrul observă că florile din jur emană o lumină caldă. are multe culori. dar oamenii deseori nu deosebesc nuanţele calde de cele reci. îţi va arăta adevăratele culori ale vieţii. .

La un moment dat băiatului i se păru că aude un schelălăit jalnic. deveniseră prieteni de nedespărţit. Ba chiar din acel moment în clasa lui Marius . Marius. Mi sa făcut foarte dor de ei. Nu chiar toată lumea e învălătucită de umbră. Altă dată. Marius de mult îşi dorea un asemenea căţel. Afară ploua. Marius nu stătu pe gânduri. îi răspunse bunica apropiindu-se. . . îl purtă în braţe . de ce? l-au întrebat copiii pe Ilie. De atunci el şi Ghemotoc. desenezi în ultima vreme altfel. un căţeluş care în momentul acela cerşea ajutor. toată ziulica. Căsuţa cu olane roşii.E atât de tristă căsuţa bunicilor tăi. Şi fetiţa. priveşte. Revenind acasă Marius îşi privi încă odată tabloul. .. . De atunci nimeni nu s-a mai îndoit că Marius e stăpânul unui creion fermecat. Adevărate poveşti. e atât de dulce! ..Oare de ce? Se întrebă Marius.. . am zice chiar . părăsit.. La o lecţie de desen colegul de bancă i-a cerut lui Marius creionaşul. Mi-e atât de dor de ei. se gândi Marius. Face minuni? Poveşti. Deodată..Ca să vezi.Probabil. Nici pomină de lacrimi. În primul rând îl spălă de noroi. Alergă la fereastră... uimit. . mai bine parcă. Cât ai clipi aduse căţelul în casă.. Marius rămase şi mai uimit. .E o floare minunată.Dă-mi-l un pic! Te rog! Vreau să desenez căsuţa bunicilor mei de la ţară.Bunico. Îi dădu să bea lapte cald apoi. strigă încântată fetiţa. Creionul alerga pe foaie şi în scurt timp copii au văzut o căsuţă mică. sunt foarte singuri. Cine mai crede astăzi în asemenea păcăleli? Adevărul e că tu.. de pe undeva alergă o fetiţă. Toţi copiii ştiau că Ilie nu are pic de talent la desen. cu brâie albastre avea ferestrele mici şi triste. iar Marius a scris desubt: acesta e satul tristeţii bunicilor noştri. Păcat.ud. căci acesta era acum numele căţeluşului. Se opri lângă trandafir şi îl sărută. creionul îi desenă un ghemotoc mic.. asemănătoare cu lumina florilor din grădiniţă. Colegii de clasă nu credeau nimic din ceea ce le povestea Marius despre creionaşul său fermecat.să-l încălzească. De data asta însă Ilie desena cu uşurinţă. Rând pe rând au împrumutat creionaşul de la Marius şi au desenat câte o căsuţă. scăldată în nucari bătrâni. Profesoara a lipit desenele unul de altul. a înflorit trandafirul! E atât de gingaş. curată.Un creionaş fermecat? Ziceau ei. zgribulit. În mijlocul curţii văzu un biet căţeluş ..Fiindcă sunt singuri. Nu i-am văzut de un car de vreme.foarte frumos. La acea lecţie tuturor copiilor li s-a făcut dor de bunicii lor... neputincios. Descoperi că oamenii merg încolăciţi în propria lor umbră. şi bunica emanau aceeaşi lumină albă. Privi mai atent.. Petalele trandafirului acum sclipeau de curăţenie. un căţeluş alb cu pete negre.. anume umbra le amestecă să observe frumuseţea din jur.

Michiduţă! Şi drăcuşorul se făcu invizibil. . hi. . Viitorul e al nostru. râse mulţumit Michiduţă. se lipi de copii. se linişti băiatul.la treabă. luminos şi curat.. Cu mine şi-a găsit nănaşul. se îmbărbătau picii.lucrurile neobişnuite au pornit să se ţină lanţ. acest lucru nu se va întâmpla niciodată! Nu am de gând să permit o asemenea nelegiuire. Lumea pe care o vom construi noi va fi mai frumoasă. copiii se simţeau fericiţi.Altele îţi vor fi de acu înainte farmecele. Ăştia vor să schimbe lumea?! Vor ca lumea în care trăiesc ei să fie mai bună şi mai dreaptă?! Dar fraţilor. Vom creşte mari şi vom schimba faţa acestui oraş.Eh! Îşi ziceau cu necaz copilaşii din clasa lui Marius. .. deci la treabă.Aoleu! S-a speriat rău de tot un drăcuşor cu corniţele ascuţite şi cu codiţa între vine la urechile căruia a ajuns foarte repede planurile copiilor. Cât încă nu e târziu .. îşi ziceau copiii. preocupaţi de propriile griji. Au îngrijit florile. vor dori neapărat ca oraşul să fie cât mai curând exact ca în desenele noastre.Nu i se va întâmpla nimic. creionaşul rămas singur se întristă rău de tot.. Profesoara a venit cu propunerea să afişeze desenele pe o plachetă în faţa şcolii. cât sunt de murdare străzile oraşului nostru. . Astfel. Nici nu observă cum în clasă se lăsă întunericul.Priviţi.. Îşi aminti că îl uitase pe măsuţa din clasă. . E prea multă umbră şi prea puţină căldură în acest oraş. Fantezia copiilor a întrecut toate aşteptările. mai bună. Colegii au început să perceapă evenimentele din jurul lor un pic mai altfel decât înainte.diavolul nu prea are ce face. Altfel s-a zis cu haita de draci de prin străfundurile iadului căci e bine ştiut: într-o lume corectă . Dar majoritatea orăşenilor. Nimeni nu ne vede. Apoi au aranjat gazonul din faţa şcolii. De ce să-mi fac griji? Totul va fi cum nu se poate de bine. La o altă lecţie de desen profesoara a propus elevilor să deseneze oraşul aşa cum ar vrea ei să-l vadă în viitor. Au muncit din greu şi chiar dacă mai rămâneau încă multe de făcut. Dar pentru ca acest vis să se realizeze e nevoie de multă muncă. nimeni nu ne ascultă.Hi. mult mai curată şi mai cinstită. învălătuciţi în propria umbră. . . Cât ai zice peşte îl fac să nu mai tulbure minţile copilaşilor.. apoi din una-n alta află cu uşurinţă că mama tuturor relelor nu e altcineva decât un prăpădit de creionaş. Las' că-i arăt eu. Maturii ne vor ajuta şi nu e departe timpul când vom trăi în cel mai minunat oraş de pe lume. ziceau ei. Ca să mai uite de cele întâmplate începu să viseze. au măturat trotuarul. continuau să treacă absenţi pe alături. Nu-i plăcea singurătatea şi pe deasupra îi mai era şi frică. Astfel în faţa şcolii a apărut un mică expoziţie cu genericul: "Oraşul nostru de mâine". creionaşule. Noi vrem ca oraşul să fie frumos. Nu-i nimic.Oamenii. în una din zile Marius se pomeni fără de cadoul bunicului în buzunar. prieteni! Pentru început au făcut curat în propria clasă. hi. Între timp. .

Adevărat! Au strigat şi ceilalţi.eu îţi voi fi stăpân. Te rog. . .Dă-mi drumul.. desenează.Să facem cunoştinţă. chicoti drăcuşorul şi strânse creionul cu putere între degetele sale păroase. băiete! Lucruri minunate! . . mesele. adunându-se în clasă. cuvântă creatura.toate erau zugrăvite cu fel de fel de drăcuşori. te rog! . Voi pătrunde în inima ta şi de acolo îţi voi porunci să desenezi tot ce îmi va trece mie prin cap. lungă.Cine eşti? Nu te cunosc. .Eu? Să desenez? De unul singur? Hi. Deasupra tablei atârna un tablou cu chipul unui drac bătrân şi caraghios.. hi.Eşti pictor? Nu am auzit de tine până acum. mă doare! ..Michiduţă? Ce nume ciudat.eu le amestec culorile? . Arată-te.. pe care şi-o învârtea fudul de ici colo.. naivule.. Aş vrea să văd ce poţi. Tapetele. A doua zi.Nici nu mă gândesc. De azi înainte .Dar cine totuşi eşti? insistă creionaşul. chiar alături. . .Nu-l striga degeaba. Mâine voi fi din nou în buzunarul lui Marius.. dă-mi drumul! Ţipă. Unde eşti?! Fu nespus de surprins când dintr-un colţ al clasei auzi un glas piţigăiat: . Nu mai are nevoie de tine. Şi nu te cred. De obicei toţi pictorii au nume ciudate. dar dacă zici tu . Vino mai aproape! Deodată. . Pentru totdeauna.te cred. Prin desenele tale oamenii vor vedea dor ce voi dori eu să vadă. scaunele . prietene. cu o coadă lungă. Hai. De azi înainte suntem de nedespărţit. creionaşul observă o făptură ciudată cu două corniţe în cap.Cum? Nu ai auzit de marele pictor Michiduţă? Nu ştii că atunci când oamenii vor să creeze ceva bun şi frumos . hi. Poate că ar fi mai bine să-l strig? Marius. Marius nu va veni.Aşa e. Deprindete cu gândul. creionaşul. La început copiii nu ştiau ce să zică până când unul dintre ei îşi reveni şi strigă: Minunat! Minunat! Astfel de desene nu am mai văzut vreodată! . Toată viaţa de acu înainte noi doi vom desena împreună! Lucruri minunate. Te-a părăsit. îi răspunse iarăşi glasul. colegii lui Marius au rămas cu gurile căscate la cele văzute. Marius! strigă el.Visezi.Unde o fi plecat Marius? Se întrebă cu tristeţe creionaşul. Vreau să te văd. Desenele sunt pur şi simplu superbe! .Nu ştiu. Iată-mă! Eu sunt! Michiduţă! .

. Până la urmă lui Marius i-au plăcut drăcuşorii. Îl vezi? E fermecat! Desenează doar ce-i trăsneşte lui prin cap.Cum să te mint? Ţi le aduc imediat. . I-au smuls lui Marius creionul din mână apoi. Nimeni nu mai observa că în jur e prea puţină lumină. plictisindu-se. au mai adăugat drăcuşori pe ici.De unde ai acest creionaş? Îl întrebă Marius pe băieţaş. plimbându-se cu prietenul său Ghemotoc prin faţa blocului. neîngrijite. Gândeşte-te. Marius nu mai dădea de urma creionaşului În una din zile însă. dar nu mă minţi? .. băiatul observă un copilaş ce desena sârguincios drăcuşori pe păretele casei. Nimic nu mai era ca înainte.. niciodată nu vei deveni un pictor veritabil. . Cu un singur creion însă.O. Aşteaptă-mă aici! Schimbul a fost făcut. Nu se mai făcea curăţenie. creionaşule! Ţine-o tot aşa! au strigat copiii în cor. Vestea despre creionul care desenează drăcuşori s-a dus ca fulgerul prin toată şcoala. mese şi nimeni nu a bănuit că toate se întâmplă din pricina unui prăpădit de drăcuşor pe nume Michiduţă. s-a încins o bătaie.Când eşti pictor adevărat. orişice pensulă devine fermecată.Mi l-au dat la grădiniţă. Ăsta e fermecat. orişice creion.. Lasă-i tu pe ceilalţi! Mai bine hai să facem schimb! Tu-mi dai creionaşul. se ofileau. În timp scurt toate şcolile din oraş semănau între ele ca nişte picăţele de apă. Mâine creionaşul va fi al altui copil. creionul nu putea desena decât drăcuşori. . creionaşul a trecut la o altă şcoală.Ştii ceva? I-a sugerat Marius copilului. pe colo. Aceiaşi drăcuşori. a pornit o ceartă. cu părere de rău. i-a răspuns piciul. Copiii acum aveau alte preocupări. o! Iată cine e autorul acestor drăcuşori! Bravo. cu mare zarvă. . Astăzi e rândul meu să desenez cu el.. .. Tuturor li se părea că e bine aşa. aş vrea o cutie cu creioane colorate. a luat creionul şi a încercat să deseneze ceva la repezeală.. . după ce a făcut ocolul şcolii. Umblând din mână în mână. .M-ai convins. Şi-a înfrumuseţat cu ei camera. a aruncat creionul cât colo şi a uitat de el.Păi.Vă plac aceste mâzgălituri? Nu mai deosebiţi urâtul de frumos? Dar ce sa întâmplat cu voi. prea puţină căldură. iar eu îţi dau în loc o cutie întreagă cu creioane colorate. a mâzgălit cărţile. florile. gazonul din faţa şcolii dispăruse.. Dar mare i-a fost mirarea când pe foaie a apărut un drăcuşor leit celora de pe tapete.. aceleaşi mâzgălituri peste tot. caietele apoi. nu prea. o. prieteni? Aţi uitat cum desenează creionaşul meu fermecat? S-a revoltat Marius şi a mers iute spre măsuţa sa. dar. Foarte curând tapetele din clasele alăturate semănau leit cu tapetele din clasa lui Marius. S-a iscat o învălmăşeală. s-au răsturnat scaune... Ce zici? Îţi convine? . În sfârşit cadoul bunicului era iarăşi în buzunarul lui Marius.

. Despre munţii în care s-a născut. . Eşti al meu! . Bunicul şi nepotul s-au trezit devreme. Bătrânul muntean a coborât muntele..Bunicule. . îi scoase grafitul şi fărâmiţând-ul îl aruncă în lada cu gunoi de alături.. . De îndată ce a intrat în camera lui Marius . bătrânul desfăcu iute creionaşul în două. Într-un târziu.Îmi pare bine că l-ai păstrat.şi-a dat seama de cele întâmplate. îi făcu bunicul să tacă. lasă-mă! Ţipa şi se zbătea drăcuşorul. E creionaşul meu fermecat! . despre strămoşi. mai ai creionaşul pe care ţi l-am dăruit de ziua ta? . Văzându-se fără coadă. uimit. Dar acuşi îi găsesc eu ac de cojoc.. Cu acelaşi cuţitaş îi scurtă lui Michiduţă coada şi ca şi pe grafitul creionaşului . acuş o să vezi..o aruncă în lada cu gunoi. N-am să mai fac.. A doua zi era duminică. E foarte important. Acuşi ţi-l aduc. s-au oprit să se odihnească.Bineînţeles. eu nu voi mai avea niciodată un creionaş fermecat? . din ladă ţâşni speriat un drăcuşor năstruşnic cu două corniţe ascuţite în cap şi o coadă lungă. .Dă-mi drumul. privea cu ochii mari cât cepele.. Au pornit să cutreiere oraşul. a zis bunelul. Vremea a trecut pe neobservate. Mâine dimineaţă aş vrea să mergem prin oraş. întrebă Marius cu teamă. râse cu poftă bătrânul apucând şi răsucind de câteva ori codiţa drăcuşorului în jurul degetului.Te-am prins. . Bunicul i-a povestit lui Marius lucruri nemaipomenit de frumoase. bunicule.Da. Au rătăcit timp îndelungat pe străzile aproape pustii.Marius. . ai creionaşul? . despre copilăria sa.A sosit vacanţa. . El e vinovat de tot ce se întâmplă în ultima vreme cu voi.Marius. a întrebat bătrânul. în buzunarul de la vestă. dar liber. despre datina străbună. Să nu uiţi.Dă-l încoace un pic! Scoţând din buzunar un cuţitaş.. Marius. Te-aş ruga să ai creionul la tine. bunele. strâns lipită de vine.. Deodată. a zis bunicul aşezându-se pe o bancă..Ce faci bunicule?! Strigă Marius. ajungând în grădina publică.Vezi? Zise bătrânul. venind să-şi vadă nepotul. . drăcuşorul o luă la sănătoasa ţipând şi blestemând până când se făcu nevăzut. e aici.Stt.

. Oamenii însă . şi se lipi strâns de bătrân.se va găsi un altul ca să facă rău.trebuie să fie vigilenţi. Nici pomină de drăcuşori. Acesta însă va fi ultimul. a oftat munteanul. iar treaba lor e mereu una şi aceeaşi – să amestece culorile. . . caldă.Îţi mulţumesc. E floarea dragostei şi a purităţii. Lui Michiduţă îi va creşte coada la loc şi chiar dacă nu .Ce floare minunată.. a zis bunicul. trandafirul stătea înconjurat de mărăcini şi de gunoaie. Lumea e plină de draci.Da. au observat acelaşi trandafir înflorit. Mai târziu însă s-a apropiat de bătrân şi l-a sărutat: . Marius a luat o foaie de hârtie şi a desenat trandafirul.. E atât de bine să poţi observa frumosul din jur. Ar fi un lucru nemaipomenit. În faţa blocului. Aş vrea. poate că odată şi odată acest lucru se va întâmpla..Ai grijă. superb. .Imediat o să fac curat.. În apartament băiatul şi-a găsit pereţii curaţi.. îi răspunse blând bătrânul... bunicule.Un trandafir între mărăcini? S-a întristat bunicul. Păstrează cu sfinţenie acest cadou! Încă multe lucruri minunate îţi va arăta. bunele.. să-i facă pe oameni să vadă lumea doar cum vor ei. plăcută. Cine ştie.Ba da. bunele.. Marius nu a răspuns nimic. . catifelat. aş vrea nespus de mult ca în lumea noastră fiecare copil să aibă parte de câte un creion fermecat. Îţi mulţumesc pentru creionaş.. a mai adăugat bătrânul. altfel niciodată nu vei şti care sunt adevăratele culori ale vieţii.. Pe la o amiază s-au întors acasă. ai grijă. M-ai înţeles??? .. Să sperăm. . Roşu. Era la fel ca odinioară. Tu trebuie să fii vigilent. l-a sfătuit bunelul. Lumina venea de la florile din grădiniţă. Iată chiar acum îţi mai dăruiesc unul. Dar ca şi atunci când l-a văzut întâia oară.. Când şi-a terminat lucrul Marius a văzut că în jur se revarsă o lumină albă. Nu-ţi fă griji! A pornit în grabă să adune gunoaiele....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful