P. 1
Crearea omului

Crearea omului

|Views: 62|Likes:
Published by Ghita Marius

More info:

Published by: Ghita Marius on Feb 20, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/01/2013

pdf

text

original

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SECŢIA: TEOLOGIE PASTORALĂ

REFERAT
OMUL, ÎNTRE CREAŢIE ŞI ESHATOLOGIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: PROF. UNIV. DR. CITIRIGĂ VASILE STUDENT: AGHEORGHIESEI MIRCEA Anul III

iar celei din urmă. fie pe cel spiritual. lumi pe care le uneşte prin dohotomismul naturii sale. adică un microcosmos. întrucât omul aparţine în acelaşi timp şi lumii spirituale şi lumii materiale. unindu-se. Este punctul cosmic. Femeia a fost creată dintr-o coastă a lui Adam (Facere 2. Prof. p. şi anume i-a creat trupul din ţărână. Creştinismul acorda omului o valoare cu totul deosebită. Dumitru Radu. Prin aceste imagini se indică pe de o parte relaţia strânsă a omului cu lumea aceasta văzută şi cu Dumnezeu. 2 .178. Poziţia distinctă a omului în lume este indicată în special de modul deosebit în care a fost creat el. Îndrumări misionare.21). sufletul. coroană a lumii celei mari. care se opune oricărei teorii care neagă fie principiul corporal. În acelaşi timp. omul ocupă locul de mijloc între lumea curat spirituală şi cea curat materială. crearea specială a omului scoate în evidenţă constituţia dublă a fiinţei lui. fiind însă legat de ele după cum este legat şi de lumea curat spirituală.O. făcându-l fiinţă vie (Facere 2. singurul punct în care cerul şi pamântul. Dacă celelalte vieţuitoare (plante şi animale) au fost create atât ca principiu de viaţă cât şi ca făpturi materiale din elementele pământeşti. şi i-a insuflat suflare de viaţă. După doctrina creştină omul este încheierea şi încoronarea creaţiei. proeminenţa lui trupească şi spirituală. veşnicia şi vremelnicia se întretaie. cum bine s-a zis în filozofia greacă. omul singur a fost creat de Dumnezeu printr-un act special. este omul. cea mai de seamă dintre ele. totodată. Prin natura şi demnitatea sa. cu trupul său.7). Deşi creat ultimul. Dr. omul se deosebeşte de toate făpturile pământeşti. iar pe de altă parte. cu care Dumnezeu încheie şi încoronează întreaga creaţie. El este punctul de întretăiere al celor două lumi şi o sinteză totodată a acestora.1 1 Pr. este. el fiind prin aceasta o lume mică (microcosmos).. Editura Institutul Biblic şi de Misiune al B. primindu-şi sufletul şi trupul printr-un act special al lui Dumnezeu şi nu ca celelalte făpturi. 1986. Bucureşti. numai prin cuvânt.R.CONSTANŢA 2011 Introducere Ultima dintre făpturile lui Dumnezeu şi. un rezumat şi o reprezentare în mic a lumii celei mari (macrocosmosul). celei dintâi îi aparţine cu sufletul său.

”. Dogmatica ortodoxă. Cluj.. Asemănarea o avea ca virtualitate.. Dumnezeu a zis: . Dr. fiind singura din această lume care poartă cu sine chipul lui Dumnezeu.. toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul! Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său. 7).Să facem om după chipul şi asemănarea noastră…” (Facerea 1. relatarea creaţiei în general şi a omului în special are un caracter istoric şi constituie un adevăr de credinţă.Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” fără să mai adauge şi asemănarea lui Dumnezeu. Ioan Zăgrean. Dr. În capitolul al doilea al Facerii ni se istoriseşte creaţia. chipul lui Dumnezeu în om îl reprezintă sufletul omului.Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. iar după ce l-a creat pe om. Isidor Todoran. ca să stăpânească peştii mărilor..2 Pentru creştini. ca potenţa. p. Deosebirea dintre chip şi asemănare o arată Sfânta Scriptură prin cuvintele: . şi dacă a adormit. 3 . ca şi celelalte făpturi.. Cartea Facerii descrie creaţia omului astfel: .26-28). 2004. Asemănarea lui Dumnezeu înseamnă ducerea la îndeplinirea chipului lui Dumnezeu în om. animalele domestice.26). Biserica învaţă că aceasta se referă la natura spirituală a omului. Crearea lumii este descrisă de Moise. 1. este virtutea şi sfinţirea prin care omul se face asemenea lui Dumnezeu. fiinţa care trebuie ridicată şi mântuită. sentiment şi voinţă. după chipul lui Dumnezeu l-a făcut. ca posibilitate..Creştinismul vede în om fiinţa creată cu o menire foarte înaltă şi iubită de Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat..” (1. omul provine. zicând: Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi. prin cuvintele: . Originea omului După învăţătura Bisericii. a făcut bărbat şi femeie. . 148. ca să stăpânească peştii mărilor. 21-22). deoarece toate tind către Dumnezeu deci.. de la Dumnezeu.Atunci luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (vers. prin creaţie. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o lui Adam” (vers. a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. adică la raţiune. Editura Renaşterea. În ceea ce priveşte chipul lui Dumnezeu în om.Şi a zis Dumnezeu: Să face om după chipul şi asemănarea Noastră. în special a omului: .. Arhid.Şi a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu. Cuvintele de mai sus arată deci că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Folosirea unor imagini şi simboluri pentru exprimarea acestui adevăr 2 Pr. păsările cerului. păsările cerului..26-27). (Facere 1.

2. a fost format mai întâi trupul omului din ţărână. Luca 3. 2. Ceea ce vrea să exprime aici Sfânta Scriptură (Fac. 73. răspund nevoii de a fi înţelese de către aceia cărora se adresează. Ideile principale ale descrierii creării lumii şi a omului de către Dumnezeu.5-6). De aceea. după sensul literal al cuvintelor Scripturii. 9. dacă este greşită ideea creării sufletului în urma trupului.11. nu mai puţin greşită este şi concepţia după care sufletul a fost creat înaintea trupului (preexistenţianismul). sa nu despartă’’ (Marcu 10. ci un singur act creator sau o creaţie simultană a trupului şi a sufletului. din Cartea Facerii. Iov 10.8). vorbind despre creaţie. ca să-l lucreze şi să-l păzească” (Fac. şi apoi a fost creat sufletul său prin suflare dumnezeiască. Dacă avem în vedere cuvintele Scripturii: . ci ideea că trupul este element constitutiv al fiinţei omului şi bază sau premisă a vieţii spirituale umane. Sinodul V ecumenic (553) a respins concepţia lui Origen despre preexistenţa sufletului. 15.. Aceasta este cugetarea părinţilor bisericeşti.Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse şi l-a pus în raiul cel din Eden. prin aceasta. Omul a fost adus la existenţă în urma tuturor creaturilor pentru că el reprezintă o întrgire a acestora şi pentru că uneşte în sine lumea materială şi cea spirituală. Matei 19. 8). într-un fel.Şi Domnul Dumnezeu. şi anume ideea că omul a fost creat de Dumnezeu (Iov 10. 7) nu este succesiunea celor două elemente. Deci. 12. învăţând.6-9. ceea ce Dumnezeu a unit omul. 15). Mântuitorul Hristos a confirmat ca adevărate cele relatate în cartea Facerii despre crearea lumii şi a omului. Ps. că în creaţia omului au fost două acte separate şi succesive. citând din descrierea creării lumii în discuţia avută cu fariseii asupra indisolubilităţii căsătoriei: . Într-un fel. de ea în faţa lui Dumnezeu. După cuvintele Sfintei Scripturi. sunt prezente în diverse contexte în întreaga Sfântă Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament.de credinţă este determinată de nevoia de exprimare şi înţelegere omenească care necesită mijloace adecvate şi apropiate minţii omeneşti. va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipsi de femeia sa. creaţia trupului şi apoi a sufletului. 2. şi faptul că Adam a fost pus să pună nume tuturor făpturilor: . creaţia simultană a sufletului şi a trupului. 118. Deci. Exprimările antropomorfice ale lui Moise despre lucrările dumnezeieşti. bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu. că trupul omului a fost făcut din pământ iar sufletul i s-a dat de Dumnezeu (Ecl. ci un trup. 22-24. Şi vor fi amândoi un trup. Dar de aici nu trebuie să ne închipuim. omul este locţiitorul lui Dumnezeu pe pământ şi purtătorul de cuvânt al întregii creaţii în faţa lui Dumnezeu. I Cor. 8. că femeia a fost făcută din Adam (Fac. I Cor. El este solidar cu întreaga creaţie şi responsabil..…Dar de la începutul făpturii. care făcuse din pământ 4 . 7.. Căci numai aşa se păstrează neatinse atotputericia şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi unitatea fiinţială a omului. 47). aşa că nu mai sunt doi.

Dr. Ea reprezintă şi nucleul antropologiei Vechiului Testament. p. 5 Protos Dr.179-181. în Ortodoxia (1996). anume: Omul reprezentând încununarea creaturilor şi punctul de întâlnire a celor două lumi. în special al cărţii Facerii. Pr. Sibiu.. spirituală şi materială. 28). În acest sens se poate spune că omul întreg are chipul lui Dumnezeu după cum afirmă şi Sfânta Scriptură: . trad. deoarece trupul participă la puterea sufletului prin cele cinci simţuri.Chipul lui Dumnezeu în om este sufletul acestuia în înclinaţia lui spre Dumnezeu”6. Totuşi chipul nu este cu totul străin de trup. Chipul lui Dumnezeu în om Această temă a . prin formă. omul fiind aşezat ca stăpân al pământului (Fac. aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.3 Faptul că omul a fost creat în urma celorlalte făpturi pământeşti se explică după teologia Sfinţilor Părinţi. Reprezintă un termen fundamental în filozofia elenă. Prof. la neoplatonici. Arhid. Sfinţii Părinţi explică în ce anume constă chipul şi în ce constă asemănarea cu Dumnezeu: . p.chipului” (είκών) are o lungă istorie. Dumitru Radu. 6 Hristu Andrustos.Să facem om după chipul şi asemănarea noastră” (Facere 1. le aduse lui Adam. poziţie şi posibilitate de exprimare a stărilor sufleteşti. Staniloaie. Chipul lui Dumnezeu în om nu se referă la trupul acestuia. 2. Prof. de la stoici şi mai târziu. 5 . ca locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ. şi. p . ca să vadă cum le va numi. era bine chibzuit ca să se organizeze mai întâi pământul ca loc de desăvârşire a vieţii omeneşti. 19-20). Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice” (Fac. 1. 150. D.Vartolomeu Androni. în al doilea rând. cit. 64. În caracterul omului de chip al lui Dumnezeu este implicată ideea de participare la viaţa 3 4 Pr. Op. Prin suflarea Sa. Starea originară a protopărinţilor în cele trei mari confesiuni crestine. cit. Dumnezeu l-a adus pe om la viaţă. iar prin aceasta l-a predispus pe om sa trăiască o viaţă după chipul vieţii Sale.4 2. ne dăm seama de situaţia deosebită pe care o are Adam în lăuntrul lumii create. Ioan Zăgrean... Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene. 26). Dr.După învăţătura ortodoxă. 148. aşa cum susţineau antropomorfiţii (audienii) pentru că Dumnezeu nu are trup: .. p. chipul este cel mai mare dar al împărtăşit omului de către Creatorul sau ca urmare a dragostei dumnezeişti”5. 1930. de Pr. prin înţelepciunea planului Dumnezeiesc de creaţie. nr 1-2. Op. spre deosebire de celelalte vieţuitoare pe care le-a creat doar prin cuvânt.. Isidor Todoran. era potrivit să fie adus la existenţă în urma acestora.toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului. încă de le Platon. Dr.

Antropologie patristică. 325. Dr. Op. Ca şi chip al lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare în definirea . har şi libertate. După Sfântul Ioan Gură de Aur. 101. şi fără această participare. Chipul este în aşa măsură constitutiv omului încât . p. Editura Sirona. în Ortodoxia.. Op.. An.participare” la Arhetip. Stăpânul cel iubitor de oameni a pus în om conştiinţa.. 9 Pr.persoană care face concretă şi prelevează natura pentru că este chip al Fiului care reprezintă un ipostas personal distinct al fiiniţei unice si indivizibile comună Tatălui. Fecioru in P. 3. p. VIII (1956). p. care nu poate greşi şi nici nu poate fi înşelat11. 12 Pr. 64.. Dr. sau de fiinţă personală. sau mai exact . ci numai persoana umană în manifestările ei. Chipul are un caracter dialogic şi comunitar. 3. Editura Institutului Biblic. XI (1959). Dumitru Radu. Sufletul.Chipul nu este adevărat chip decât în măsura în care posedă toate atributele modelului său”9. acuzator nelipsit din om. Omilii la Facere VIII. Marin Ciulei. nr. Nu putem cunoaşte ce este fiinţa umană însăşi. Pronie. în Ortodoxia. Omul şi creaţia sunt existente teologice care . de când a făcut pe om. Pr. Chipul lui Dumnezeu în om constă în caracterul de persoană. 7 8 Pr.. cit. p. Starea paradisiaca a omului in cele trei mari confesiuni. Coordonatele chipului sunt de natură spirituală în reciprocitate cu materialitatea omului. poartă în el întipărită ca şi organică . 11 Sfantul Ioan Gură de Aur. 1999. făptură şi între oameni. 3.S. Dr.. 6 . Constantin Galeriu.Chiar de la început. omul trebuie să aibă în sine tot ceea ce are şi Dumnezeu: . trad.21. Bucureşti. Dumnezeu este incognoscibil în fiinţa Lui dar cunoscut în manifestările Lui multiple. Dat fiind faptul că omul este totuşi o copie a lui Dumnezeu. An.Nu include pe Dumnezeu în concepte corporale. Protos Dr.. 363. D. La fel de antiroxal şi paradoxal este chipul Său în om deoarece îi este model. chipul şi-ar pierde calitatea sa.chipului” exclude orice reprezentare antropomorfică a lui Dumnezeu după chipul Căruia a fost făcut omul: .. cit. nr. omul înţeles ca fiinţă întreagă şi desăvârşită reflectă această calitate într-o mulţime de daruri şi puteri. prin care imită pe Dumnezeu. 1987.B. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că . între Necreat... prin creaţie. prin el punându-se începutul unitaţii în comuniune. p. 10 Pr. Marin Ciulei.substanţială – pecetea chipului lui Dumnezeu şi menirea asemănării cu El7.iubirea de oameni a lui Dumnezeu a voit ca omul acesta făcut din pământ să aibă suflet raţional ca să fie astfel o fiinţă întreagă şi desăvârşită”...divină.Dumnezeu după har”8.participă” prin energiile divine necreate ce străbat umanitatea îndumnezeita a lui Hristos şi prin El omul intreg la Dumnezeu12. Prof. Fiului şi Duhului Sfânt”10..crearea” după chip înseamna defapt . p. 227. De aceea. Alexandria. este chemat de Creatorul său să devină . Încă de la creaţie omul poseda conştiinţa: . omul chip al lui Dumnezeu este în acelaşi timp şi persoană şi natură. Vartolomeu Andronie. 401.

superiorităţii sale în cosmosul sensibil. 14 Sf. p. El este peste tot şi transcede totul şi precis. p..17.. fie stăpâniri.…Să învăţăm lucrurile de la Dumnezeu şi să înţelegem în ceea ce ne priveşte că noi nu predăm ceea ce este după chipul lui Dumnezeu sub formă corporală…” 13.. nici o figură nu-L delimitează. Sfântul Ioan Damaschin spune: . trad. Am arătat acest lucru pentru că Sfinţii Părinţi nu vorbesc despre tema Facerii . mai întâi născut decât toată zidirea. nici o mărire nu-L circumscrie. Omilii la Hexaimeron. Fecioru în P.. însuşiri ale chipului.omul după chipul lui Dumnezeu” fără să o lege de tema paulină . Sfântul Vasile descrie noţiunea de . 7 . 1993.Hristos – Chip al lui Dumnezeu”. Este clară destinaţia că Hristos reprezintă Chipul lui Dumnezeu şi omul chipul lui Hristos. Editura Institutului Biblic. Nimic nu este pentru Dumnezeu ca pentru noi”. cele din ceruri şi cele de pe pamânt. ceea ce scapă pătrunderii spiritului tău.B.. Ed. adică în el se subliniază semnificaţia chipului lui Dumnezeu pentru om. În scrierile Sfinţilor Părinţi „chipul” lui Dumnezeu în om se atribuie . Despre cele două voinţe în Hristos. El este indezirabil în materia Sa. nici o epocă nuL cuprinde.. pentru că în El sau zidit toate. Bucureşti. . Vasile cel Mare. Aceasta învăţătură se află sintetizata în primul capitol al . Textul reprezintă o învăţătură pur cosmologică si antropologică.omul este chip al Chipului”.. în 13 Sf. fie domnii. Adesea Sfinţii Părinţi spun că omul este o fiinţa raţională. Prin aceasta se încearcă stabilirea unor atribute. fie tronuri. când e văzut în natura lui spirituală. de Pr. 60. nici o putere nu-L măsoară.când demnităţii împărăteşti a omului. 117... Chipul reprezintă totalitatea lucrurilor îndeplinite în iubire personală prin care omul poate deveni asemănător lui Dumnezeu.... punctul de plecare al teologiei patristice cu privire la .nu îl delimita pe măsura spiritului tău. este intangibil şi invizibil. prin raţiunea Sa: . după cum se poate observa: .chip” ca icoană a Arhetipului cel necuprins. intelectualitate şi libertate. cuvântătoare pentru că a fost zidită după chipul lui Dumnezeu.chip” prin aceea că omul este creat după chipul lui Dumnezeu.În câte moduri se spune expresia „după chip”? După faptul că omul are raţiune.. D. După cum am spus mai sus. adică . şi El este mai înainte de toate şi toate întru El sunt aşezate şi El este Chipul trupului care este Biserica” (Colosseni I. Acest text al Sfântului Vasile cel Mare trimite la dificultatea noţiunii de .. 1986. Ioan Damaschin.S.Omului Chip al Dumnezeului celui nevăzut. 16-18). după faptul că mintea omului naşte cuvânt şi emite duh. toate s-au zidit prin El şi pentru El.chipul” lui Dumnezeu în om se află în învăţătura Sfantului Pavel. Scripta. cele văzute şi cele nevăzute. Bucureşti. fie puteri. ci ca un imn liturgic al comunităţii primare.Epistolei către Coloseni” şi este foarte caracteristic faptul că ea este exprimată nu ca părere personală a Sfântului Pavel. după calitatea de a stăpâni a omului…”14.

conducătoare (ήγεμoνιχόν) a fiinţei sale. Dumnezeu fiind spirit absolut. cu posibilitatea de a participa la Dumnezeu. binele şi fericirea absolută. p. sau în partea principală. 8 . de a vieţui în comuniune cu El. în spirit (νoΰς). în suflet sau mai bine zis în minte şi în general în facultăţile superioare care sunt înţelegerea. la partea trupească a omului. deşi Sfânta Scriptură pare a le folosi uneori ca sinonime: la Fac. „chipul lui Dumnezeu în om” constă în structura antologică făcută să tindă spre comuniune supremă. facultate de a se determina dinăuntru -αύτεξούσιον. dar nu exclusiv. Părintele Dumitru Stăniloaie. ca spre adevărul. 421. pentru că Dumnezeu nu are trup. cea a Persoanelor divine cu persoanele umane. când este văzut în natura sa sprituală. cu prezenţa Duhului Sfânt în suflet’’…15. Uneori chipul lui Dumnezeu în om este asimilat unei calităţi a sufletului. Părinţii fac deosebire între chip şi asemănare. făcând o sinteză a ceea ce au propus Sfinţii Părinţi în legătură cu localizarea chipului lui Dumnezeu în om spune că acesta stă în legătură cu o mulţime de însuşiri ale fiinţei umane. în facultăţile superioare ca inteligenţa. raţiunea sau libertatea proprie a omului. Aceasta deoarece Dumnezeu nu trebuie căutat numai într-o parte a fiinţei umane. nemuririi sau se identifică cu facultatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Văzut ca tensiune după Dumnezeu. raţiunea (λόγος) sau în libertatea proprie omului. toate se împărtăşesc din chipul lui Dumnezeu. cum susţineau ereticii audieni. După cum am arătat până aici. simplicităţii. XI (1959). la Fac. 5. căci şi în acesta au rămas urme din tensiunea şi dorinţa după Dumnezeu şi din înclinaţia spre bine.27. 26 se vorbeşte despre chip şi asemănare. Asemănarea constă în activitatea acestei structuri. deci. fară îndoială că chipul lui Dumnezeu în om se referă în primul rând la partea spirituală a omului. întrucât toate acestea tind spre Dumnezeu. iar alteori cu facultatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. după care s-a creat omul. Ioan Turcu. desigur. anume la raţiunea. 15 Pr. ci în toate. sufletul acestuia în tensiune lui spre Dumnezeu. Uneori chipul lui Dumnezeu e asimilat unei calităţi a sufletului lui. Deoarece fiecare dinte aceste trăsături reprezintă trăsătura chipului.1. cum ar fi simplitatea. 1. Chipul lui Dumnezeu în om este. Conceptul de „chip” şi implicaţiile lui soteriologice. chipul lui Dumnezeu se păstrează şi în omul căzut. Chipul lui Dumnezeu nu se raportează. în Ortodoxia.în virtutea căreia omul e principiu propriu al acţiunilor sale. nr. Astfel când se atribuie caracterul de chip al lui Dumnezeu demnităţii împărăteşti a omului sau superiorităţii sale în raport cu cosmosul sensibil (la Sântul Ioan Gură de aur). Concepţia aceasta o întâlnim la toţi părinţii Bisericii. adică pur.suflet. 3. Alteori este văzut ca locuirea Sfântului Duh în sufletul omului. voinţa şi sentimentul omului.

În acest sens asemănarea este un chip realizat şi chipul o asemănare în mod potenţial (virtual)”. chipul este asemănarea în potenţă. despre chip. Marin Ciulei. Sfântul Ioan Gură de Aur. 9. raţiunea. cu înclinaţia lor fiinţială spre adevăr... personală. Editura Sirona. Asemănarea este aspiraţia irezistibilă a sufletului nostru către Dumnezeu. iar asemănarea lui Dumnezeu este scopul către care tinde omul în dezvoltarea şi desăvârşirea sa morală. sentimentul şi libertatea omului. iar asemănarea. Alexandria. Dumitru Radu. este asemănarea cu Dumnezeu. Sfântul Ioan ne îndeamnă să stăpânim păcatul care ne îndepărteaza de Dumnezeu.. Efortul continuu în această direcţie duce la asemănarea cu Dumnezeu care va avea ca rezultat mântuirea şi îndumnezeirea. pe cât posibil. Prof. Chipul lui Dumnezeu aparţine naturii umane prin creaţie. trad de Pr.Pentru dobândirea asemănării omul slobozit de patimi prin dragoste. Împlinirea creaţiei – Consideraţii eshatologice 16 17 Pr. Op. 205. 232. se înalţă pâna la cele mai alese stări”17. În acest sens. chipul în actualitate. 9 . 6. p. adică chipul manifestat ca atare prin tot ceea ce ţine de el. deci. Dr. frumos şi bine16. cit. Cum observă Sfântul Vasile cel Mare. Chipul este fundament obiectiv prin însăşi structura sa dinamică. la raţiune şi libertate. Asemănarea este o potenţă şi misiune pe care omul trebuie să o realizeze prin conlucrarea sa liberă şi conştientă cu harul dumnezeiesc. în înclinaţia lor spre Dumnezeu. Punctul de plecare al asemănării cu Dumnezeu îl constituie chipul lui Dumnezeu. Aceasta explică faptul că omul este o fiinţă făcută să ajungă la Dumnezeu. Culmea celei mai înalte virtuţi. Chipul dumnezeiesc din om se referă la natura intelectuală şi morală a omului.asemănarea cu Dumnezeu se realizează efectiv prin practicarea virtuţii cu ajutorul harului dumnezeiesc. . 3. p. ea fiind starea de deplină sfinţenie şi dreptate. Chipul şi asemănarea sunt strâns legate între ele. la Iacov 3. Asemănarea cu Dumnezeu se actualizează prin practicarea virtuţii. Dobândirea asemănării se realizează prin curăţirea de patimi prin puterea raţiunii. Dr.1999. care este asemănarea subiectivă.1 şi 9. rezultatul conlucrării omului cu Dumnezeu care îi împărtăşeşte harul Său. este un dat ontologic. conformitatea morală cu Creatorul. Asemănarea cu Dumnezeu putea fi atinsă numai prin statornicirea în bine cu ajutorul harului dumnezeiesc. Omilia la I Corinteni. A fi fost creat după chip înseamnă a exista după chip. fiind. Antropologie patristica. este conformitate morală cu Creatorul. despre asemănare. ea este starea de deplină sfinţenie şi dreptate. .

I. 1998. Ed. Bucureşti. nu este numai o realitate a viitorului.O. 20 V. Ed.R. Irineu Ioan Popa.21 Perspectiva eshatologică nu este numai cea a unui sfârşit mai mult sau mai puţin al lumii. mai presus de orice cuvânt.9). 209. a vorbi despre eshatologie înseamnă a ne angaja pe un teren în care mijloacele noastre de cercetare teologică slăbesc în faţa multitudinii de aspecte pe care va trebui sa le cuprindem concomitent. Biserica Răsăriteană nu posedă formulări dogmatice în aceasta privinţă. ultimă a Creaţiei.B. p. 1998.19 Realităţile veacului viitor. Arhiereu vicar. Anca Manolache. franceză de dr. se înţelege sfârşitul formei actuale de existenţă a lumii şi intrarea ei într-o nouă faza de fiinţare în veşnicie. spune Sfântul Isac Sirul. Bonifaciu. Lossky. 10 . p. Despre ele nu se poate avea decât o anumită cunoaştere simplă. 1996. Prin urmare ne aflam în faţa unei taine. înseamnă că n-a fost niciodată o taină. Bucureşti. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit. După Evdokimov. de orice chip. din care cauză ea nu poseda o sinteza dogmatică exhaustivă. culoare. pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El. cu excepţia Crezului de la Niceea. 21 Ibidem. 18 Cu certitudine. Şi pentru că “ veşnicie” în limba ebraica deriva din verbul „alam = a ascunde”.20 În aceeaşi ordine de idei. V. Humanitas. Şi toate acestea pentru că “ cele ce ochiul nu a văzut si urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit. trad. În fiecare din aceste clipe trebuie terminată vechea lume si începută cea nouă. Starea viitoare de care vorbim. Ortodoxia . Ortodoxia a avut o atitudine rezervată în abordarea acestei problematici. 9. arătând că încercarea de a fixa “planurile mişcătoare ce se întretaie într-o virtualitate greu accesibilă înseamnă implicit şi denaturarea lor. Dacă şi-ar descoperi adâncul. Sfântul Simeon Noul Teolog afirma că „deşi am dobândit toate acestea înăuntru nostru. trad. iar comentariile teologice alături de tradiţia însăşi nu sunt suficient de clare şi de omogene pentru acest capitol al Dogmaticii. din lb. de orice element. pentru că nu cunoaşterea limpezeşte taina ci taina limpezeşte cunoaşterea. În eshatologie este cuprins destinul omului şi al întregii creaţii. înfăţişare sau nume alcătuit în vreun fel”. trad..M. 208. Lossky. După chipul si asemănarea lui Dumnezeu. Aceeaşi problema o sesizează şi Lossky care leagă proporţional accesibilitatea noastră în acest subiect cu gradul de înălţare spirituală. p. printr-un dar al lui Dumnezeu. Cu toate acestea omul poate face din orice taină un “izvor de lumina” şi la această lumină să poată “citi” viaţa.220 19 P. Prin eshatologie. Ed. nu putem câtuşi de puţin să le măsurăm cu mintea şi să le grăim în cuvânt”. p. Evdokimov. ci este şi o trăire prezentă. se referă la partea finală. ea apare în momentul în care omul devine capabil să colaboreze şi să şi-L improprieze pe 18 V. „nu au nume propriu şi direct.B. Răducă. Lossky merge şi mai departe.Eshatologia. 2. ea este a fiecărui moment de viaţă.” (I Cor.

este înţeles drept o stare dinamică a omului şi a creaţiei. Sfârşitul lumii actuale nu reprezintă un eveniment exterior la care se asistă. După chipul…. se va regăsi şi în planul eshatologicului. pe de altă parte se aşteaptă soluţia destinului omenirii la sfârşitul istoriei. şi invers destinul lumii şi al întregii omeniri nu poate avea soluţie fără mine. poate da un sens existenţei personale şi istorice. puterea creatoare a sa pentru venirea sfârşitului. Paideea. 24 Ibidem.Hristos. 4. depersonalizant al teologiei trinitare apusene. p. înfăţişarea ei ca un sfârşit si ca o judecata ce se vor primi şi suferi. Distanţa care din nefericire separă personalismul viu. N. Acest sens este dincolo de limitele istoriei. Pe de o parte se afirma soluţia individuală a destinului personal al omului după moarte. „el este începutul mereu înnoit al unui drum nesfârşit de unire îndumnezeitoare. Transfigurare şi înnoire 22 23 V. Dar în destinul lumii şi al întregii umanităţi se regăseşte şi destinul meu. 1999. dinamic al teologiei creştine ortodoxe de substanţialismul static. p. Acelaşi dogmatist contura două perspective eshatologice.”22 Modul pasiv de a înţelege Apocalipsa. ca şi negarea oricărei valori ce ar putea-o avea omul. e foarte dificilă. Dar acest sfârşit nu este un termen static. Losky. Încercare de metafizică eshatologică.217. Berdiaev. exprimă “sclavia şi copleşirea lui”23. una personal-individuală. a istoriei personale sau cosmice. ci este o operă divino-umană.274. arătând că o conciliere a acestor două perspective ca urmare a paradoxului timpului. În teologia creştină tradiţională niciodată nu au fost lămurite îndeajuns. Ed. nicidecum ceva ce urmează a fi inserat într-o istorie pasivă. 24 Sfârşitul suprem în concepţia ortodoxă. cealaltă istoric-universală. Dar de ce ar fi nevoie de un sfârşit al modului de existenţă actual al lumii? Pentru că o istorie fără sfârşit în contingenţele lumii obiective ar fi triumful finitudinii. adică al morţii. p. Eshatologia nu poate “începe” decât printr-un sfârşit. care integrează în ea toate realizările creatoare ale fiinţelor existente. 11 . Numai sfârşitul ca înviere. 271. Din această cauză Berdiaev afirma că eshatologismul “poate şi trebuie să fie activ şi creator”.

Dumnezeu a adus la existenţă fiinţele lucrurilor. 51. Acesta este cu adevărat sfârşitul Providenţei. Ed. 25 Sf. La Sfântul Grigorie de Nyssa şi Maxim Mărturisitorul. cuv. 1993. În prezenţa euharistică a lui Hristos. spre această perspectivă se îndreaptă întregul curs existenţial. vol.. creştinii pot experia vederea lui Dumnezeu şi trăi efectiv îndumnezeirea. p. constituie pentru mulţi imboldul de a-şi asuma viaţa monahală. Maxim. Bucureşti. adică „viaţa veacului ce va să vină”. II. Cu toate acestea.. Însă starea eshatologică nu este numai o realitate a viitorului ci şi o trăire actuală. ci trece la o stare de incoruptibilitate. 21. şi note de Dumitru Stăniloae ediţia a II a. Ed. Tot ceea ce urmează. Moartea şi Învierea lui Hristos. 3. ne aflăm în aria transfigurării. în timp. şi note de Dumitru Stăniloae. Dar transfigurarea creaţiei în veacul viitor nu presupune o oprire. Ea închipuie sau vrea să arate „felul stării celei mai presus de fire şi de vreme”. 331. Frumuseţea veacului viitor trăită în parte încă de aici şi acum. ea este veşnică. 164. găsim o prezentare a eshatologiei în care sfârşitul suprem e socotit drept o stare dinamică a omului şi a întregii creaţii. ed.5). “Iată toate le fac noi” (Apoc. ajutându-ne de scrierilor Părinţilor care au trăit efectiv realităţile veacului viitor. entropiei. vom încerca şi noi să descriem atât cât ne stă în putinţă cele viitoare. a vorbi despre viaţa veacului ce va să fie presupune trăirea acelei vieţi. o contemplare statică a fiinţei divine. înainte. în această viaţă. în Filocalia. trad. Deşi beneficiază de o susţinere continuă din partea lui Dumnezeu. p. ci o înălţare dinamică a iubirii fără sfârşit întrucât fiinţa transcendentă a lui Dumnezeu este inepuizabilă. Ea se descoperă în istorie dar nu este din această lume.. a fost numită de Părinţii Bisericii în mod sugestiv „ziua a-8-a”. Numai în cazul în care omul are un rol central de cunună a creaţiei. chip pentru viaţa viitoare. pref. Lumina neînserată a veacului viitor apare aici în lume. ea înseamnă ieşire din existenţa istorică: „taina zilei a opta”. la punctul în care creaţia se va apropia în cel mai înalt grad de scopul aducerii ei la fiinţă: “spre această ţintă finală privind.26 Numai prin dobândirea unităţii în Dumnezeu configuraţia creaţiei nu se mai supune desfigurării.Dacă vederea Creaţiei transfigurate nu e accesibilă oricui. Harisma 1994. la ceea ce se numeşte transfigurare. 2. Harisma. creaţia începe să fie înnoită odată cu Întruparea. când se vor aduna în Dumnezeu cele făcute de El ”25. Răspunsul 60 către Talasie. Ţelul existenţei create nu este aşa cum credea Origen. cap. trad. a doua venire este deja prezentă. Tot ceea ce urmează după acest moment de răscruce pentru istoria umanităţii. de unificare a stării sale lăuntrice în Hristos şi extinzând această stare la lumea din jur. Tradiţia monahală a Bisericii Răsăritene se bazează pe premisa că acum. 12 . se va raporta la eshatologie. 26 Filocalia. un imobilism a istoriei. vol.

p. începutul descoperirilor de la sfârşit când Dumnezeu se va arăta tuturor în lumina Sa cea neapropiată. Dacă Dumnezeu ne-a dat în Biserică toate condiţiile obiective. Cele două componente reprezintă o relaţie interpersonală şi o realitate existenţială. toate mijloacele pentru a atinge scopul creării noastre. ea se supune şi ridicării odată cu chemarea aceluiaşi om prin jertfa Mântuitorului.taina adevăratei cunoaşteri ce nu poate fi cuprinsă în această lume înainte de sfârşitul ei. un avânt spre împlinirea finală care depăşeşte tot ceea ce înseamnă stagnare şi mărginire. devine o făgăduinţă a noului cer şi a noului pământ. Noi putem conserva şi mării dar şi reduce şi copleşi cu totul acest interval prin realizarea unei comuniuni perfecte între noi şi Dumnezeu şi între noi înşine. Timpul sub formele sale simţite astăzi de trecut. În eclesiologia răsăriteană recunoaştem o plinătate a Sfântului Duh. pe păcătoşi şi pe sfinţi. Nu se va mai trăi în timp. Starea de sfinţenie posibilă şi realizată încă de acum. Biserica istorică. 27 Este tocmai începutul Parusiei în sufletele sfinte. taina zilei a-8-a se descoperă şi se trăieşte încă din acest timp. Simeon Noul Teolog. aşa cum se exprima Berdiaev: „Numai în timpul existenţial ce-şi are măsura în tensiunea şi intensitatea stărilor 27 Cu toate acestea. După Sf. trebuie ca noi să îndeplinim şi să realizăm condiţiile subiective. Se poate observa cu uşurinţă cum în relaţia iubitoare dintre oameni. nu înseamnă altceva decât starea de maximă unire cu Dumnezeu. Deoarece cosmosul. Filocalia. sub forma unui prezent continuu. durata şi distanţa capătă alte valenţe. presantă. natura întreagă s-a supus deşertăciunii odată cu manifestarea căderii lui Adam. devenind insesizabile. 28 Sf. ci timpul va fi trăit în om. Lossky. Simeon Noul Teolog „pentru cei care s-au făcut fii luminii şi fii zilei ce va sa fie. ca şi timpul. Spaţiul dă posibilitatea retragerii unui om din faţa altcuiva. într-o conlucrare a omului cu Dumnezeu. 13 . pentru cei ce merg mereu în lumina. 174. spaţiul şi timpul capătă transparenţă. oameni şi îngeri. Spaţiul ne-a fost dat ca un interval dar şi ca o legătură între oameni. E vorba de o victorie a timpului existenţial asupra celei istoric şi cosmic. vol. dar şi a apropierii lui de un altul: în primul caz mediul înconjurător devine o realitate chinuitoare. 6. în interiorul fiecărui suflet. pe cei vii şi pe cei morţi. după asemănarea Sfintei Treimi. uneşte în ea cerul şi pământul. Aceasta din urmă. Pentru a înţelege mai bine posibilitatea transfigurării naturii. apud. creatul şi necreatul. se impun câteva consideraţii asupra spaţiului şi timpului. întrucât desăvârşirea se realizează într-o lucrare sinergică. reprezintă o arvună şi o icoană a stării de desăvârşire viitoare. ziua Domnului nu va veni niciodată căci ei sunt totdeauna cu Dumnezeu şi în Dumnezeu. odată sfârşită lumea acestui veac (e vorba de lumea patimilor). a intrării făpturii în viaţa veşnică înainte de moarte şi înviere. iar în al doilea caz. V. din această lume. prezent şi viitor va fi trăit într-un mod cu totul deosebit. fiind copleşite de subiectivitatea acelor persoane.”28 Transfigurarea firii create începând încă de aici. Teologia mistică….

Ed. cunoaşterea lui Dumnezeu nu se referă la o cunoaştere numai intelectuală. Noi nu vom mai simţi nici o separaţie între persoana noastră şi celelalte persoane umane. toţi se vor mântui. Ţie Îţi aducem 29 Berdiaev Nikolai. Epectaza este posibilă întrucât „Dumnezeu este infinit în act. Teologia Dogmatică Ortodoxă.”29 Atât timpul cât şi spaţiul îşi vor pierde consistenţa . 31 Aici ne referim la infinitul egocentric din care nu pot scăpa cei din Iad. vol. Dar această unire se va săvârşi sau va fi trăită în mod diferit în fiecare dintre persoanele omeneşti. iar toate actele creatoare omeneşti vor intra în aceasta desăvârşire şi plenitudine. D. Bucureşti 1996. Observăm la Berdiaev o învăţătură care afirmă trăsătura puternic subiectivist-personalistă. Dr. 33 Ibidem. 30 Pr. I. ea fiind cea oferită omului ca dar purtător de sens. Prof. Prof. lumea va intra într-o desăvârşită unire cu Dumnezeu. Paideea. Ed. la un anumit moment. Din acest considerent a fost condamnat Origen care susţinea apocatastaza. finitul se poate deschide spre un “infinit” propriu numit de Stăniloaie “complexitate a finitului. 172.”33 Îndumnezeirea creaturilor se va realiza în deplinătatea sa în veacul viitor. 3. Încercare de metafizică. p. 32 Pr. III. 226. Această trăire a “celuilalt” fără a ne supune unei disoluţii proprii. ea este un proces de înaintare continuă a sufletelor spre şi mai multă unire. 1999. de raţionalitate. Această unire are ca rezultat o transformare a fiinţei umane spre capacitatea de a primi o alta. cursul lui depinde de intensitatea cu care se trăieşte.B. fără încetare. Teologia Dogmatică Ortodoxă. E drept că transfigurarea se produce şi într-un sens şi în altul . p. Cuvintele liturgice „ale Tale dintru ale Tale. se va manifesta plenitudinea desăvârşirii umane. prin care. regăsită şi la părintele Stăniloaie dar şi la Sfântul Maxim. p.sub puterea unei trăiri plenare – până la o transparenţă totală. 296. Acest timp existenţial nu se calculează matematic. sub chipul celei de-a doua veniri. Stăniloae.O.M. În această comuniune tot universul obiectelor va fi subiectivizat.subiectului se poate descoperi o ieşire către eternitate. această unire îndumnezeitoare trebuie să se înfăptuiască treptat încă de aici schimbând firea stricăcioasă cu cea nestricăcioasă. Totuşi.. iar omul este infinit în devenire” 32 sau pentru că omul este „un finit deschis infinitului. Unirea la care ne referim nu înseamnă nicidecum o graniţă peste care nu se mai poate trece. D. o stare a fiinţei transformate.”31 În împlinirea eshatologică a istoriei. Transfigurarea este conţinută şi anticipată şi în cunoaşterea teologică.B. ci presupune o participare. depinde de modul în care trăim suferinţele şi bucuriile noastre şi ale celorlalţi. Stăniloae. numai la a doua apariţie a lui Hristos. înseamnă de fapt o trăire a lui Dumnezeu care este mai presus de timp şi de spaţiu. Părintele Stăniloae face referire la „comuniunea eternă perfectă a subiectivităţii noastre pluripersonale cu subiectivitatea divină tripersonală. Dr. Peste toată cunoaşterea acestui veac ce atrage după sine şi transformarea noastră. 295. 14 . p. finitul se deschide infinitului în ceea ce se numeşte transfigurare. Omul se află într-un dialog cu Dumnezeu prin intermediul naturii.”30 Opacitatea devine în acest fel transparentă.R. După întreaga tradiţie patristică şi bizantină. vol. proces numit de Sfântul Grigorie de Nyssa epectază .

dar şi existenţa lumii de om. Concluzii În urma celor spuse până acum. În perspectiva teologică ortodoxă de care vorbeam. dar şi Dumnezeu ne descoperă prin revelaţie sensul existenţei lumii şi al nostru. Înţelegerea lumii ca revelaţie a lui Dumnezeu presupune o funcţie iconică sau epifanică a ei. Faimoasa controversă dintre „creaţionişti” şi „evoluţionişti” e una artificială. lumea a fost adusă la existenţă pentru a fi îndumezeită printr-o continuă întoarcere către Dumnezeu de la care am primit-o. putem depăşi dilemele cosmologice antice regăsite azi sub forma paradigmelor ştiinţifice. Cosmosul reflectă atributele Creatorului şi mărturiseşte puterea Lui după cuvintele psalmistului: „cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. exprimă tocmai sensul creaţiei şi menirea omului în mijlocul ei. 2-5). Purtând aceeaşi informaţie convergentă spre un singur sens. ci cu falsa filozofie scolastică şi umanistă care deformase adevăratul creştinism. Cu alte cuvinte. Numai în timpul existenţial ce-şi are măsura numai în tensiune şi în intensitatea stărilor subiectului se poate descoperi o ieşire către eternitate. 15 . între creaţie şi eshatologie din perspectivă teologică.de toate şi pentru toate”. Existenţa omului depinde de lume. generată de ignoranţa manifestată atât dintr-o parte cât şi din cealaltă. Nu trebuie respinsă înţelegerea raţionalistă a lumii şi a omului dar nici nu trebuie să ne oprim la ea ca la singura şi ultima modalitate de receptare a lumii. Ea nu este autonomă pentru că nu există prin sine. lumea nu e nici veşnică ci are un început şi un sens. Pentru că toate au fost create prin Logos. orice act creator este şi revelator. privind omul. ea servind în acelaşi timp la îndumnezeirea omului. arata o victorie a timpului existenţial asupra celui istoric si cosmic. Sfârşitul eshatologiei creştine cu tot ce cuprinde el. Adevărata cercetare ştiinţifică trebuie să se regăsească în expunerea teologică iar mesajul teologic în discursul ştiinţific.” (Ps. Adevărul estre că şi unul şi celălalt depind şi se explică prin Dumnezeu. întrucât între cele două nu există o contradicţie sau o concurenţă în prezentarea adevărului. Ştiinţa a ajuns în opoziţie nu cu Scriptura. Ştiinţa modernă n-a ajuns în contradicţie cu Scriptura ci mai degrabă cu nişte concepţii antice despre lume preluate de creştinismul occidental şi cu anumite mentalităţi reducţioniste la propriul orgoliu. toate lucrurile au valoare în ele însele dar mai ales împreună. 19. de aici şi întrebarea dacă trebuie înţeles omul prin cosmos sau cosmosul prin om. ea este dependentă ontologic de Dumnezeu care o susţine şi o conduce spre împlinirea sensului ei. Toate lucrurile dau mărturie despre Creator şi prin ele mărturiseşte Creatorul.

prezenţa omului prin fire teocentric în toate laturile vieţii sale. dată ontologic. După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu e prezent în interior. Anca Manolache. având acelaşi izvor comun al raţionalităţii lor. Imposibilitatea separării persoanei umane de natura cosmică face ca mântuirea şi desăvârşirea persoanei să se proiecteze asupra întregii naturi şi să depindă şi de ea. Omul se remarcă în acest peisaj cosmologic prin relaţia sa dialogică activă. Fiinţa umană nu este numai o parte din întregul naturii umane. în intimitatea creaţiei Sale. Humanitas. 16 . conştientă cu Dumnezeu. colaborând cu omul pentru atingerea scopului pentru care a fost creat. reprezintă un ipostas conştient. 1998. ci fiecare om conţine virtual întregul. depăşindu-le. nu s-au aflat niciodată într-o competiţie. directă sau prin intermediul lumii. Pavel “trup al lui Hristos”.101. p. În acest cadru. vie. Aşadar. deschis comuniunii. Bucureşti. solidaritate dar şi unitate ce se regăseşte în Biserică.Discursul şi atitudinea Bisericii Ortodoxe în problematica cosmologiei contemporane se referă la structuralitatea cosmică. Ed. Participarea fiinţei create la necreat nu 34 Vl. dialog ce se desfăşoară prin intermediul lumii. la depăşirea distanţei dintre firea creată şi cea necreată fără contopire sau anulare. la originea. Omul şi cosmosul.34 Fiecare persoană nu există pentru excluderea celorlalţi. ci într-o mişcare comună de fiinţare şi devenire teocentrică. natura întreagă e destinată slavei de care se vor împărtăşi oamenii în urma transfigurării fiecărei persoane. În comparaţie cu discursul ştiinţific ce face abstracţie totală de Dumnezeu. Mai mult decât atât. ci este susţinută de Dumnezeu în conformitate cu raţionalitatea întipărită de Creator în fiecare lucru. la relaţia existentă între Dumnezeu şi oameni. fiinţa umană e chemată la desăvârşire. ele fiind cele care asigură nota de dinamism a legăturii dintre Dumnezeu. Losski. . Prin aceste energii. Această mişcare nu se desfăşoară de la sine. Susţinerea de care vorbim se face prin intermediul energiilor necreate. este răspunzător de soarta întregii creaţii. teologia ortodoxă prezintă o cosmologie teonomă. ce activează posibilităţile firii. om şi lume. Aceasta înseamnă o reprezentare a realităţii care Îl consideră pe Dumnezeu drept centru al existenţei. modul de fiinţare şi la finalitatea lumii. ci există către o alta: „Ó λογος ήν προς του Θεου” (Ioan) Din aceste consideraţii rezultă o solidaritate a omului cu toţi ceilalţi. Persoana umană în sens teologic ortodox. dar şi cu Dumnezeu. liber activ. Persoana e cea care conştientizează limitările firii şi care se ridică peste ele. trad. astfel încât „fiecare este aspectul unic. Omul e cel chemat prin actul creaţiei sale la o relaţie dialogică cu Dumnezeu. absolut original al naturii comune tuturor”. numită de Sf. Întreaga evoluţie-transformare sau transfigurare a creaţiei nu ar fi posibilă fără configuraţia şi susţinerea continuă de care beneficiază lumea din partea lui Dumnezeu.

Parusia. spre o împărtăşire harică de viaţa necreată. În altă ordine de idei. Atâta timp cât nu va exista o delimitare definitivă inserată istoric între lumea noastră de azi şi cea nouă.VIII. Nici ştiinţa. XXI.anulează învăţătura despre caracterul fundamental creat al existenţei umane. 1). înseamnă prezenţă. Speculaţiile sau evidenţele lor nu pot merge niciodată până la limitele ultime. împărtăşind destinul omenirii. atunci eliberarea şi transformarea eshatologică a lumii într-o nouă creaţie. nici filosofia nu pot fi eshatologice. creaţia actuală continuă să se găsească sub semnul dragostei lui Dumnezeu concretizată prin prezenţa Sa neîncetată în Biserică. în Biserică. Dacă omenirea în căderea ei a antrenat întreaga creaţie într-un proces de denaturare supunând-o deşertăciunii (Rom. arătând că Dumnezeu este peste timp. că nu se subordonează succesiunii temporale şi deci poate fi prezent în orice moment istoric de după Cincizecime. viitoare. BIBLIOGRAFIE 17 . se realizează deja prin anticipaţie. 20). În însăşi natura finită a omului există o deschidere spre necreat şi infinit. “într-un cer nou şi într-un pământ nou” (Apoc. întreaga cosmologie ortodoxă converge spre punctul eshatologic nu ca spre un punct ultim. ci ca spre un punct de plecare.

Omilii la Hexaimeron. animal îndumnezeit. 16. Sfântul Ioan Gura de Aur. 1999. trad. Radu. în Ortodoxia.O. nr.. pref. 2004. După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.O. 1992. trad. har şi libertate. D. Dr. Starea paradisiacă a omului şi cea de după cădere în concepţia ortodoxă şi cea romano-catolică. Bucureşti. Vederea lui Dumnezeu . Învăţătura lui Dumnezeu în om privită interconfesional. 12. Dogmatica. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Editura Deisis. 18 . 1996. Dumitru. . XXVII (1987). Pr. Pr. Dumitru. de Pr. cronologia şi bibliografia de Andrei Pleşu. Ed. Paul. 18. Andrustos. 1999. 1987. trad. XI (1959). trad. Sfântul Vasile cel Mare. Prof.S. Galeriu. 3. Îndrumări misionare. în Ortodoxia VIII (1956). Irineu Ioan Popa. 1943.B. Pr. 1986. nr. trad. Fecioru în P. Prof. Constantin. Pr. Bucureşti.1-2.1. 14. Pr. nr. Dogmatica ortodoxă. Berdiaev Nikolai. 1996. Anca Manolache. 3. Biblia sau Sfânta Scriptură. Isidor. Darul sacru al vieţii. Bonifaciu. Omul. Dr. . Dr. XXXV (1996). Humanitas. Starea primordială a omului în cele trei confesiuni. 5. Breck. nr. John. Omilii la Facere. Pr. D. 6. 1-2. Dr. nr. 19.. Oros.R. Zăgrean. Dr. Pr. Sibiu. Arhid. 3. 2008. Protos.. Prof. trad. Alexandria. Teologia mistică a Bisericii de Răsărit . Idem.S. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Ed. Ed.R. Prof. Lossky. 23. D.R. Paideea. nr. 7. 2. 2001. Isidor.. Bucureşti. trad. Evdochimov. 1930. trad. Stăniloaie. Antropologie patristică. Marin. D. Turcu. Idem. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Todoran. Ed. Ortodoxia. Ioan. de Ioan Dică Jr. Androni. 15.S. Cluj. Starea originară a protopărinţilor în cele trei mari confesiuni creştine. de Anca Odoveanu. Ed. Pronie. trad. 13. Pr. Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene. 1998. Răducă. Idem. Fecioru în P. Staniloaie. V. în Ortodoxia. Conceptul de “chip” şi implicaţiile lui soteriologice. Dr. 1955. V. Pr. Deisis. Sensul Creaţiei: încercare de îndreptăţire a omului. Bucureşti. Încercare de metafizică eshatologică. Humanitas. Lector Ioan. 21. Hristu. Bucureşti. Vartolomeu. Dr. Editura Renaşterea. Idem. Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. Fecioru. . XI (1959). Sibiu. Sibiu. 9. de P. Dr. Mihălţan. de Pr. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. de Pr. Todoran. Panayotis. Ciulei. 1995. 1. trad.. de Pr. în Studii Teologice. 17. 4. 3.R. Maria C. 21. Bucureşti. Dr. 10. în Ortodoxia. Cluj-Napoca.O. Sfântul Ioan Damaschin. Bucureşti.O. în Ortodoxia. Nellas. 20.. Bucureşti. Editura Sirona. Bucureşti. vol. Teologia Dogmatică Ortodoxă. Editura Patmos. 22. 8. 1986. Ed.B. 1998. 11. 17. 3. Ioan.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->