1.1. Structura mecanismului macroeconomic 1.2. Contabilitatea venitului naţional 1.2.1. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. Cazul unei economii închise 1.2.2.

Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. Cazul unei economii deschise 1.2.3. Metode de măsurare a fluxurilor 1.2.4. Rezumat al relaţiilor macroeconomice 1.3. Fluctuaţiile PIB / PNB şi cauzele acestora 1.3.1. Relaţii între variabilele macroeconomice 1.3.2. Cererea agregată şi oferta agregată 1.3.3. Veniturile şi cheltuielile 1.3.4. Sectorul public (sectorul guvernamental) Probleme Anexa 1.1. Anexa 1.2

TERMENI CHEIE
Teorie macroeconomică Gospodării Firme Putere publică Factori de producţie Pieţele bunurilor şi serviciilor Pieţele factorilor Flux circular Produs Intern Brut Produs Intern Net Produs Naţional Brut Produs Naţional Net Funcţie de consum Taxe Deflator Mărimi nominale Mărimi reale Cerere agregată Ofertă agregată Multiplicator Buget Deficit (surplus) bugetar

Concepte fundamentale ale macroeconomiei

CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE MACROECONOMIEI 1.1. Structura mecanismului macroeconomic

Microeconomia şi macroeconomia Teoria microeconomică studiază deciziile agenţilor economici (persoane sau firme) precum şi interacţiunile acestor decizii pe diverse pieţe. Scopul teoriei microeconomice este acela de a explica modul de formare a preţurilor pe diverse pieţe precum şi determinarea cantităţilor de bunuri şi servicii schimbate. De asemenea, teoria microeconomică studiază efectele reglementărilor adoptate de puterea publică (exemplu: guvernul) asupra preţurilor şi cantităţilor din bunurile şi serviciile individuale schimbate pe diverse pieţe. Teoria macroeconomică studiază economia naţională şi economia mondială, precum şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice. Scopul teoriei macroeconomice este acela de a explica preţurile medii precum şi venitul total, producţia totală şi utilizarea globală a forţei de muncă. De asemenea, teoria macroeconomică mai studiază efectele pe care le au acţiunile de reglementare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficit public) asupra veniturilor totale şi ansamblului locurilor de muncă. Decidenţii Decidenţii sunt reprezentaţi de agenţii economici. În figura 1 se pot identifica trei tipuri de decidenţi: 1. gospodăriile 2. firmele 3. Guvernul (Autoritatea publică). O gospodărie este reprezentată de orice grup de persoane care locuiesc împreună şi iau decizii ca un tot unitar. Fiecare individ din economie poate fi privit ca o gospodărie. Totuşi, unele gospodării sunt formate dintr-o singură persoană, altele constau în familii sau grupuri de indivizi fără legături de rudenie (cum ar fi doi sau trei studenţi ce împart un apartament). Fiecare gospodărie are necesităţi nelimitate dar şi resurse limitate. O firmă este o organizaţie care utilizează resurse şi produce bunuri şi servicii. Toţi producătorii sunt firme, indiferent de dimensiune sau de tipul producţiei. De exemplu, fermierii, băncile, companiile de asigurări, producătorii de maşini, etc. sunt firme. Administraţia publică (guvernul) este o organizaţie ce stabileşte legi şi reguli, impune un mecanism de respectare a acestora, stabileşte impozite şi taxe pentru gospodării şi firme, produce bunuri publice şi servicii ca de exemplu apărarea naţională, sănătate publică, transport sau educaţie. Prin modificarea legilor, regulilor, a impozitelor şi cheltuielilor, puterea publică căuta să influenţeze alegerile (deciziile) firmelor şi gospodăriilor.

Macroeconomie. Decizii strategice

Gospodării

Bunuri şi servicii

Bunuri şi servicii Taxe

Muncă pământ, capital, Abilităţi antreprenori

Piaţa bunurilor

Putere publică

Pieţele factorilor

Cheltuieli Pentru bunuri

Taxe

&

şi servicii

Bunuri şi Servicii
Firme

Salarii, rente, dobânzi profit

Gospodăriile, firmele şi puterea publică iau decizii economice. Gospodăriile decid cât din forţa de muncă, pământ, capital şi abilităţi antreprenoriale să vândă sau să închirieze în schimbul salariilor, rentelor, dobânzilor şi profiturilor. De asemenea, vor decide ce proporţie din venit vor cheltui pentru diverse tipuri de bunuri şi servicii disponibile. Administraţia publică decide care sunt bunurile şi serviciile finanţate şi produse de ea, precum şi nivelul impozitelor plătite de gospodării şi firme. Aceste decizii luate de gospodării, firme şi administraţia publică se coordonează pe pieţele bunurilor şi factorilor, şi sunt reglementate prin reguli stabilite şi implementate de administraţia publică. Pe aceste pieţe preţurile se ajustează permanent astfel încât să se menţină echilibrată cererea şi oferta.

Figura 1

Pieţele Pentru acest curs este acceptabil să considerăm că piaţa reprezintă orice modalitate prin care vânzătorii şi cumpărătorii iau contact, schimbă informaţii şi fac afaceri împreună. Un exemplu îl reprezintă piaţa pe care petrolul este vândut şi cumpărat, piaţa mondială a petrolului. Piaţa este dată de reţeaua de producători de petrol, utilizatori şi intermediari ce cumpără şi vând pe piaţa mondială a petrolului. În cele mai multe cazuri decidenţii nu se întâlnesc fizic, ei iau legătura prin telefon, fax sau computere. În figura 1.1, se identifică două tipuri de pieţe: piaţa bunurilor şi piaţa factorilor de producţie. Pe piaţa bunurilor se schimbă servicii şi bunuri, iar pe piaţa factorilor se cumpără şi se vând factori de producţie. Factorii de producţie reprezintă resursele productive ale economiei. Ei se clasifică în patru tipuri: 1. munca (forţa de muncă) 2. pământ 3. capital 4. abilităţi antreprenoriale (manageriale). Munca (forţa de muncă) reprezintă timpul şi efortul pe care oamenii îl alocă pentru producţia de bunuri şi servicii; ea este răsplătită prin salarii. Pământul reprezintă totalitatea resurselor naturale utilizate pentru producerea de bunuri şi servicii. Acest factor de producţie nu se rezumă doar la terenurile folosite în agricultură; el înseamnă totalitatea resurselor naturale oferite de planetă. Preţul acestui factor de producţie este renta. Capitalul reprezintă totalitatea echipamentelor, clădirilor, utilajelor şi altor bunuri fabricate ce sunt utilizate în producţia de bunuri şi servicii. Preţul capitalului este dobânda. Abilităţile antreprenoriale (manageriale) sunt un tip special de resursă umană prin care se organizează ceilalţi trei factori de producţie, se iau deciziile de afaceri, se fac inovaţii, se asumă riscul afacerilor. Acest factor de producţie este recompensat prin profit.

Ele vor primi venituri sub formă de salarii. pământ şi capital vor vinde sau închiria pe piaţa factorilor. Astfel. Apare problema de punere în concordanţă a deciziilor luate de gospodării. Dacă preţurile fixate sunt prea mari. Piaţa reprezintă una dintre alternativele mecanismelor de coordonare a deciziilor. firme şi administraţia publică (guvern). Coordonarea deciziilor Probabil cel mai izbitor fapt ce reiese din deciziile luate de gospodării. De asemenea. respectiv fluxurile de bunuri şi servicii dintre firme şi gospodării. taxele şi impozitele stabilite precum şi bunurile şi serviciile utilizate. De exemplu. ce bunuri şi servicii vor produce şi în ce cantităţi. atunci firmele vor vinde mai puţin decât ar dori. firme şi administraţia publică este acela că în mod sigur aceste decizii sunt conflictuale. îndemânare şi talent obişnuit se va primi un preţ scăzut. Procesul alegerii (deciziei) publice este dat de regulile şi reglementările impuse de administraţia publică. Cealaltă alternativă este aceea a mecanismului de comandă. deoarece gospodăriile pot oferi un tip de muncă iar firmele să ceară alt tip. cum le vor utiliza în producţie.1.1. O altă posibilitate este ca stocurile firmelor şi gospodăriilor să funcţioneze ca o supapă de siguranţă. gospodăriile decid cum vor cheltui veniturile pentru bunuri şi servicii produse de firme. a bunurilor şi serviciilor. Uneori preţurile sunt fixe (rigide). În aceste condiţii va acţiona un alt mecanism. . dacă preţul fixat este prea scăzut.1. iar proprietarii acestora vor primi o parte mai mică din output. Totuşi. Astfel talentul. Firmele decid ce cantităţi de factori de producţie vor cumpăra.Concepte fundamentale ale macroeconomiei Gospodăriile şi firmele decid asupra tranzacţiilor ce se efectuează pe piaţa bunurilor şi respectiv piaţa factorilor aşa cum se arată în fig. De exemplu.1. firmele vor vinde mai mult decât ar dori şi dimensiunea stocului se va diminua. iar proprietarii lor vor primi o parte mai mare din outputul economiei. administraţia publică poate impune plafonarea rentelor sau un salariu minim.1. Rolul coordonării acestor decizii este asumat de pieţe. Pentru resurse. de vânzare şi cumpărare sunt ajustate în mod continuu şi echilibrate prin intermediul modificării preţurilor. modificarea stocurilor şi cozile reprezintă doar soluţii temporare şi nu sunt în concordanţă cu planurile de vânzare şi cumpărare. În fig. Rezultatul producţiei este vândut pe piaţa bunurilor. În final. Deciziile de producţie şi consum. Fluxurile rezultate în urma acestor decizii sunt reprezentate în fig. Cu alte cuvinte firmele aleg cantitatea şi tipul de muncă pe care le vor cumpăra iar gospodăriile pe cel pe care le vor vinde. ceea ce nu va fi în concordanţă cu planurile vânzătorilor şi cumpărătorilor. De asemenea. Liniile continui reprezintă fluxuri de direcţii opuse care vor indica plăţile efectuate în schimbul factorilor de producţie. respectiv firmele pot oferi anumite bunuri şi servicii iar gospodăriile să ceară altele. rente. gospodăriile aleg cantitatea de muncă oferită şi specializarea. dar firmele aleg tipul şi cantitatea de muncă utilizată în producţie. Gospodăriile decid cât din muncă. îndemânarea şi resursele rare vor fi evaluate la preţuri ridicate. Liniile punctate reprezintă fluxurile de factori de producţie dintre gospodării şi firme. deci sunt necesare ajustări ale preţurilor. pe piaţă se stabileşte ce bunuri şi servicii vor fi produse. iar stocurile vor creşte. O posibilitate este aceea în care clienţii aşteaptă la coadă şi vor fi serviţi după principiul primul venit – primul servit.1 este reprezentată de asemenea decizia puterii publice. capital sau profit. Pieţele coordonează deciziile individuale prin procesul de ajustare (modificare) a preţurilor. deciziile de coordonare ale pieţei determină cine consumă bunurile şi serviciile produse.

Analiza politicilor economice din perspectiva obiectivelor poate contribui la dezvoltarea teoriilor economice în mod obiectiv atâta timp cât este clară şi deschisă. impuse de mediul în care activează firma. cât şi unde vor fi produse bunurile şi serviciile precum şi cine le va consuma prin utilizarea unei structuri organizaţionale ierarhice. Un schimb eficient este atins în condiţiile în care fiecare este specializat într-o activitate ce-i permite să obţină beneficiul economic maximum posibil. Economiştii ce acţionează în domeniul mediului vor căuta să prevadă. O economie în care acţionează mecanismele de coordonare al pieţei se numeşte economie de piaţă. Eficienţa economică generală implică trei condiţii distincte şi anume: eficienţa producţiei. deoarece se poate ajunge ca o minoritate să obţină venituri foarte mari în timp ce marea majoritate a populaţiei obţine venituri foarte mici. Pentru a face aceasta trebuie stabilite obiectivele politicii economice. Dacă economiştii s-au pus de acord în ceea ce priveşte o definiţie unanim acceptată a eficienţei . În formularea politicii economice economiştii deţin două roluri. (optimul de tip Pareto). În al doilea rând economiştii evaluează politicile alternative (pe o scală de la rău la bine). Cu alte cuvinte economia americană este o economie mixtă. În economia reală însă există şi coexistă ambele mecanisme de coordonare a activităţii economice. economiştii care acţionează în domeniul reformei sistemului de producţie trebuie să previzioneze evoluţia costurilor. Economia Statelor Unite ale Americii. O asemenea situaţie va fi privită ca inechitabilă de către majoritatea populaţiei. Politica economică este reprezentată de acţiunile administraţiei publice (guvernului) şi de constituirea instituţiilor ce pot îmbunătăţi performanţele economiei. Echitatea reprezintă corectitudinea economică sau justiţia economică. însă nu sunt excluse şi mecanismele de comandă. De-a lungul anilor. Decizii strategice Un mecanism de comandă este o metodă de a determina ce. În primul rând ei încearcă să determine consecinţele politicilor alternative.Macroeconomie. utilizează pe scară largă mecanismele pieţei pentru coordonarea deciziilor gospodăriilor şi firmelor. dar nu şi de cei ce au venituri mari.echitate. eficienţa consumului şi eficienţa schimbului. cât şi costurile externe. Politica economică. .stabilitate. . O producţie eficientă se realizează în condiţiile în care fiecare firmă îşi desfăşoară activitatea cu costurile cele mai mici posibile. în care oamenii vor respecta instrucţiunile primite. O economie eficientă nu este în mod necesar şi echitabilă. O economie în care funcţionează atât mecanismele de coordonare de piaţă cât şi cele de comandă se numeşte economie mixtă. ca răspuns la acţiunile societăţilor în care viaţa politică determină viaţa economică. costul şi calitatea aerului urban ce rezultă din schimbările impuse standardelor de emisie ale noxelor auto. De exemplu. Aceste costuri includ atât costurile interne specifice firmei. de exemplu. a beneficiilor şi a eficienţei diferitelor modalităţi de finanţare şi organizare a sistemului. . de exemplu.eficienţă. Un consum eficient este realizat atunci când fiecare gospodărie este maxim posibil satisfăcută (conform propriei evaluări) de cumpărarea şi consumul bunurilor şi serviciilor de pe piaţă. În condiţiile în care s-a realizat eficienţa economică costurile de producţie sunt cât mai scăzute posibil iar consumatorii sunt cât mai satisfăcuţi de combinaţia de bunuri şi servicii produse şi consumate.creştere economică. economiştii au dezvoltat criterii de interpretare a măsurilor sociale şi politice pe o scală de la bine la rău. În condiţiile atingerii eficienţei economice nu este posibilă îmbunătăţirea situaţiei unei persoane fără ca altcineva să îşi îmbunătăţească satisfacţia iniţială. Iar economiştii ce studiază pieţele financiare vor căuta să determine efectele pe care le au modificările ratelor dobânzilor asupra activităţii economiei şi forţei de muncă. S-au dovedit esenţiale patru obiective ale politicilor economice: .

acestea nu sunt urmări inevitabile ale creşterii economice. şi creşterea economică are un cost. Echitatea rămâne însă o noţiune despre care oamenii au păreri diferite. Societăţile sărace se pot transforma în societăţi bogate prin intermediul creşterii economice. Creşterea economică poate fi impulsionată sau descurajată prin intermediul măsurilor de politică economică adoptate de către administraţia publică (guvern). ci există şi posibilitatea protejării resurselor şi a mediului. în ceea ce priveşte noţiunea de echitate.Concepte fundamentale ale macroeconomiei economice. Ea rezultă din aplicarea de inovaţii tehnologice. în timp ce creşterea taxelor în ceea ce priveşte conservarea resurselor o poate întârzia. Totuşi. încă nu s-a ajuns la un numitor comun. Totuşi. Creşterea economică este dată de creşterea veniturilor şi producţiei pe persoană. . Stabilitatea economică este dată de absenţa fluctuaţiilor din cadrul ratei de creştere economică. De exemplu. În cea mai mare parte teoria macroeconomică s-a dezvoltat pentru a explica aceste probleme şi mulţi economişti s-au specializat în determinarea politicilor economice care „calmează” economiile instabile. cost ce rezultă din utilizarea excesivă a resurselor naturale sau a distrugerii mediului ambiant. reducerea taxelor ce privesc cercetarea şi dezvoltarea pot stimula creşterea. din acumularea unor mari cantităţi de echipamente productive şi de creşterea standardelor educaţionale. a nivelului şomajului şi a preţurilor. În analiza politicilor economice economiştii trebuie să pună în evidenţă atât modul în care se poate atinge rata dorită a creşterii economice cât şi efectele pe care le au aceste politici asupra ansamblului vieţii economice şi sociale.

Venitul total obţinut de gospodării. Firmele îşi finanţează investiţiile împrumutând economiile gospodăriilor (de pe piaţa financiară). Cei care cumpără producţia (agregată) vor plăti o sumă egală cu cheltuielile agregate. dobânzi pentru utilizarea capitalului. Produsul Naţional Brut (PNB) (Gross National Product – GNP) şi celelalte agregate macroeconomice. venit şi cheltuieli. Decizii strategice 1. profituri ofertă de servicii productive FIRME Figura 1. Astfel. Atunci când o firmă adaugă outputul nevândut la stocuri. Firmele vor vinde. rente. ca plată pentru serviciile oferite reprezintă venitul agregat (Y). De asemenea. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. iar firmele cumpără muncă.2. firmele cumpără şi vând echipamente de tip capital (productive) pe piaţa bunurilor. Contabilitatea venitului naţional 1. pentru o economie cu cei doi decidenţi de bază din figura 1. Achiziţionarea unei noi fabrici. Pentru aceşti factori. aşa cum este arătat în figura 1. În cadrul acestui sistem se estimează: Produsul Intern Brut (PIB) (GDP – Gross Domestic Product).Macroeconomie.2. Firmele vor reţine o parte din profit – cea care nu este distribuită gospodăriilor. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor reprezintă fundamentul determinării produsului intern brut şi cheia înţelegerii modului în care fluxurile investiţionale se concretizează în creşterea stocului de capital.1. taxele indirecte şi . firmele plătesc gospodăriilor salarii pentru muncă. capital şi abilităţi antreprenoriale. rente pentru utilizarea pământului şi profituri pentru abilităţile antreprenoriale. GOSPODĂRII plata factorilor salarii. Acumulările (economisirea)(S) reprezintă partea din venit ce rămâne după efectuarea cheltuielilor de consum. Pentru a înţelege aceste concepte este util să studiem fluxul circular al veniturilor dintre gospodării şi firme. producţia agregată (totală) (PIB) este egală (ca valoare) cu cheltuielile totale şi respectiv cu veniturile totale. unui echipament nou. O parte a acestor echipamente nu se vor vinde şi vor fi adăugate stocurilor deja existente.2 cheltuieli pentru bunuri şi servicii oferta de bunuri şi servicii Gospodăriile vând. iar vânzătorii producţiei agregate vor plăti o sumă egală cu venitul agregat. şi de asemenea o parte din venitul gospodăriilor. iar gospodăriile vor cumpăra şi consuma bunuri şi servicii de pe piaţa bunurilor şi serviciilor. dobânzi. pământ. clădiri şi creşterea stocurilor reprezintă investiţii (I). Cum cheltuielile agregate sunt egale cu veniturile agregate putem evalua producţia agregată (totală) prin două metode ce vor conduce la acelaşi rezultat. Cheltuielile totale efectuate de către gospodării pentru aceste bunuri şi servicii reprezintă cheltuielile (personale) de consum (sau Consumul C). Dacă vom privi această variantă simplificată a economiei (în care s-au omis sectorul guvernamental şi cel exterior) şi fără a ţine cont de deprecierea capitalului. Venitul Y poate fi consumat sau economisit (acumulat).2.1. putem aprecia că firma îşi cumpără propriile produse. Cazul unei economii închise Sistemul Conturilor Naţionale s-a dezvoltat ca un cadru conceptual ce descrie relaţiile cheie dintre variabilele macroeconomiei de bază: output.

4) Această identitate indică faptul că într-o economie simplă valoarea investiţiilor este egală cu valoarea acumulărilor (economisirii). Această relaţie evidenţiază faptul că outputul produs este egal cu outputul vândut. firme. cum nu există administraţia publică (guvern) şi prin urmare nici impozite sau subvenţii. Gospodăriile economisesc din venit (S) şi plătesc taxe nete (NT). sau economisit.3) conţine componentele cererii. Firmele împrumută pentru a finanţa investiţiile. deci avem: Y=C+S Din relaţiile (1. . Din (1.3) rezultă: I=Y–C=S (1. administraţia publică şi restul lumii (sectorul extern). O altă modalitate de evaluare a bunurilor şi serviciilor este costul factorilor. guvernul achiziţionează bunuri şi servicii (G).1) Următorul pas este acela de a stabili o relaţie între economisire.2) rezultă: C+I=Y=C+S (1. Prima relaţie este cea dintre outputul produs şi cel vândut: Y=C+I (1. Evident. iar partea dreaptă arată alocarea venitului. Cazul unei economii deschise Un model macroeconomic mai complet este format din patru sectoare: gospodării. consum şi PIB. piaţa bunurilor şi serviciilor respectiv piaţa financiară (monetară) (vezi figura 1.2.1) şi (1. O parte a acestuia va fi alocat consumului. aceste componente părăsesc fluxul circular. gospodăriile încasează veniturile (Y) de la firme şi efectuează cheltuieli de consum (C). firmele cheltuiesc pentru investiţii (I). 1. Fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor.3). iar guvernul şi restul lumii iau bani cu împrumut pentru a-şi finanţa deficitele sau dau bani cu împrumut din excedente. atunci venitul naţional şi PIB sunt echivalente cu venitul agregat sau outputul agregat.2) Partea stângă a relaţiei (1.Concepte fundamentale ale macroeconomiei transferurile firmelor. care constă în însumarea costului tuturor factorilor de producţie utilizaţi pentru obţinerea acestor bunuri şi servicii.3) (1. iar o altă parte va fi economisită.2. Preţurile pieţei şi costul factorilor. iar venitul încasat va fi la rândul său cheltuit pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii. iar restul lumii primeşte exportul net (NX). Prin însumarea tuturor cheltuielilor finale pentru bunuri şi servicii se obţine produsul intern evaluat la preţurile pieţei. valoarea bunurilor şi serviciilor evaluate la preţurile pieţei respectiv la costul factorilor este aceeaşi. Pentru economia simplificată. În fluxul circular al veniturilor şi cheltuielilor. venitul agregat este egal cu cheltuielile agregate. Vom considera de asemenea trei pieţe agregate: piaţa factorilor. Valoarea outputului produs este egală cu venitul total încasat. Sectorul privat va încasa venitul agregat Y şi îl va privi ca venit personal disponibil.

reprezintă doar o redistribuire a veniturilor între plătitorii de taxe şi cei care primesc ajutoarele şi subvenţiile. De exemplu. iar acestea se numesc cheltuieli publice (sau achiziţii guvernamentale G). subvenţii etc. Administraţia publică (guvernul) cumpără bunuri şi servicii de la firme precum şi diverse resurse. Veniturile publice provin din impozite şi taxe directe (Td) ce se impun asupra veniturilor (salarii.3 nu reiese faptul că firmele plătesc la rândul lor impozite şi pot primi subvenţii. impozitul pe profitul firmei poate fi văzut ca o diminuare a venitului primit de gospodăriile ce sunt proprietarele firmei. respectiv o creştere a consumului .3 În figura 1. alocaţii de şomaj. profituri) şi din taxe indirecte (Te) impuse asupra bunurilor şi serviciilor. În schimb cheltuielile publice pentru bunuri şi servicii (G) crează output net şi prin urmare va conduce la o creştere a producţiei firmelor ce oferă aceste bunuri şi servicii.Macroeconomie. Taxele (TA) şi transferurile (TR = GTR + BTR. Această situaţie poate fi interpretată astfel: taxele nete plătite de către firme vor fi plătite de gospodăriile ce deţin acele firme. unde GTR reprezintă transferurile administraţiei publice iar BTR reprezintă transferurile firmelor). dobânzi. deoarece nu corespund unei valori adăugate sau unui output net. Decizii strategice S Acumularea gospodăriilor Gospodării NT Guvern Împrumuturi publice Y Pieţele factorilor I I Pieţele bunurilor NX Pieţele factorilor Y C G NX Împrumuturi externe i Restul lumii Împrumuturile firmelor Figura 1. ceea ce este echivalent cu faptul că gospodăria primeşte tot profitul firmei şi apoi îşi plăteşte impozitele. Transferurile nu se includ în venitul naţional sau în PIB. Transferurile reprezintă sume de bani transmise de către administraţia publică gospodăriilor şi firmelor ca ajutoare sociale. Administraţia publică utilizează impozitele şi taxele totale TA (definite ca suma a taxelor directe şi indirecte): TA = Td + Te (1. rente.5) pentru a plăti cheltuielile proprii (G) şi pentru transferuri (TR).

4.7) reprezintă PIB măsurat prin însumarea cheltuielilor finale (pentru consum final). fără taxele indirecte.Concepte fundamentale ale macroeconomiei gospodăriilor care primesc veniturile corespunzătoare.6) PIBcf = C + I + G – Te + Subvenţii (1. Produsul naţional poate fi evaluat atât la preţurile pieţei (incluzând impozitele indirect pe bunuri şi servicii). el este exprimat la costul factorilor.Td Yfc YD Figura 1. Partea stângă reprezintă PIB măsurat ca sumă a veniturilor. Deci outputul. Produsul intern brut exprimat în costul factorilor măsoară produsul intern exclusiv taxele indirecte pe bunuri şi servicii. fiecare exprimată la costul factorilor. Măsurând C. respectiv o măsură a outputului net. I şi G la preţurile pieţei vom obţine valoarea adăugată sau outputul net al economiei astfel: PIB la preţurile pieţei: PIB la costul factorilor PIBp = C + I + G (1.7) Partea dreaptă a ecuaţiei (1. firmele plătesc gospodăriilor exact valoarea outputului net măsurată la preţurile pieţei.4. . cât şi la preţurile de producţie (costul factorilor) primit de producători după plata taxelor indirecte. cheltuielile G vor fi incluse în PIB. Produsul intern brut exprimat la preţurile pieţei măsoară produsul intern inclusiv taxele indirecte pentru bunuri şi servicii. cheltuielile şi venitul ca măsuri ale PIB la costul factorilor sunt egale. Rolul administraţiei publice (a guvernului) în fluxul circular este descris în figura 1. deoarece prin plata factorilor şi a profiturilor. Prin urmare. I C+I+G C G C+I+G-Te PIBpp S Gospodării Putere publică Firme GDPfc+TR-Td TR.

Decizii strategice Observaţii: Te nu conţine subvenţiile pentru bunuri şi servicii. fie vor vinde active cumpărate anterior de pe pieţele financiare. Importurile reprezintă o „scurgere” de bani din fluxul circular. Sectorul extern face legătura dintre economia naţională şi restul lumii.Macroeconomie. fie va vinde active străine achiziţionate anterior. atunci S = YD – C. cu NT = TA – GTR.10b) (1. iar exporturile reprezintă intrări („injecţii”) de bani în fluxul circular. Relaţia (10b) arată faptul că reţinerile nete din fluxul circular (S – I).10a) (1. Dacă vom analiza figura 1. respectiv surplusul financiar al sectorului privat. În acest moment putem oferi o definiţie completă a produsului intern brut pentru o economie deschisă. atunci fie restul lumii împrumută de la economia internă.8) Cum YD = C + S. . Sectorul privat ca întreg va înregistra un surplus doar dacă guvernul înregistrează un deficit şi reciproc.9) Din (7) şi (9) obţinem: C + S – TR + Td = PIBcf = C + I + G – Te De aici rezultă alte două relaţii importante: S + Td + Te = I + G + TR S – I = G + TR – TA (1. deficit care va fi finanţat din împrumuturi de pe piaţa financiară. şi de aici: PIBcf = C + S – TR + TD (1. Dacă din valoarea exporturilor X vom scădea valoarea importurilor (IM) se obţine exportul net (NX). dar şi importă bunuri şi servicii din exterior. în timp ce partea dreaptă conţine componentele care intră în fluxul circular. Acest indicator agregat arată venitul pe care gospodăriile îl pot cheltui sau economisi*: YD = PIBcf + TR – Td (1. Totalul ieşirilor trebuie să fie egale cu totalul intrărilor pentru a avea o înregistrare corectă în conturile naţionale. Dacă exporturile nete sunt pozitive (X > IM). trebuie să fie exact acoperite de intrările nete din sectorul public (G + TR – TA) (sau deficitul bugetar). BTR nu este inclus în acest flux.3 vom observa că indicatorii agregaţi Td. Atunci când cheltuielile publice depăşesc taxele nete (G > NT) atunci guvernul înregistrează un deficit bugetar. Firmele exportă bunuri şi servicii către restul lumii. Veniturile gospodăriilor exprimate la costul factorilor sunt suplimentate de transferuri (GTR) şi diminuate prin taxele directe (Td) şi astfel vom obţine venitul disponibil (YD). Te şi TR sunt sintetizaţi prin taxele nete (NT). * Relaţia ce exprimă venitul disponibil plecând de la PIB exprimat la preţurile pieţei este: YD = PIBp + TR – TA. Dacă exporturile nete sunt negative (X < IM) atunci economia internă fie va împrumuta de la restul lumii.10) Partea stângă a relaţiei (10a) evidenţiază componentele care părăsesc fluxul circular al plăţilor.

10a) şi (1. • economiile private (ale gospodăriilor): S = (Y – NT) – C. PNB şi VN (Venitul Naţional). TA TA C TR Legăturile dintre PIB şi PNB.11): NX I S G Y YD C TR Figura 1. veniturile totale (agregate) primite de gospodării sunt egale cu cheltuielile totale (finale)(C + I + G + Nx).11) se pot deduce alte două ecuaţii (similar cu relaţiile (1. Se poate observa că termenul (Y – NT) reprezintă venitul personal disponibil agregat (YD). indiferent de ţara în care ei îşi alocă factorii de producţie.11b) Interpretarea acestor relaţii este similară cu cele anterioare.10b): S + TA + IM = I + G + TR + X S–I = G + TR – TA + Nx (1. . Dacă I > NS atunci investitorii interni trebuie să împrumute de la restul lumii o sumă egală cu I – NS = IM – X.5 este reprezentată semnificaţia relaţiei macroeconomice (1. • împrumuturi de la restul lumii: . PIB reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale produse în ţară într-o perioadă dată. dar pentru o economie deschisă. Aşa cum am mai arătat.11a) (1.Nx = (IM – X). Rearanjând termenii ecuaţiei (11a) obţinem: I = S + (NT – G) + (IM – X) (1. PIB la preţurile pieţei este: C + I + G + Nx = PIBp = C + S + NT (1. • economiile la nivelul naţional: NS = S + (NT – G) = Y – C – G. Produsul naţional brut (PNB) măsoară venitul total acumulat de cetăţenii unei ţări. • surplusul bugetar al puterii publice: BS = (NT – G).Concepte fundamentale ale macroeconomiei Produsul Intern Brut măsoară outputul produs de către factorii de producţie interni indiferent de proprietarii acelor factori.5. cu alte cuvinte. În figura 1. plus sumele ce reprezintă taxele nete (NT).11) Din (1.12) Această relaţie ne permite să identificăm indicatori agregaţi importanţi ce vor explica mecanismul financiar al investiţiilor. şi de asemenea egale cu sumele cheltuite pentru consum (C) plus economisirea (S). PNB este de asemenea valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse prin intermediul factorilor de producţie în proprietatea gospodăriilor şi firmelor naţionale.

Stocul de capital este influenţat de două fluxuri de bază: investiţiile şi deprecierea.deprecierea = Produsul Intern Net (PIN) Avuţie şi Economisire (Acumulare). Investiţiile se concretizează în achiziţionarea a noi bunuri de capital de către firme. clădirile. Decizii strategice Produsul Intern Brut şi Produsul Naţional Brut sunt diferite deoarece. Acumularea (economisirea) contribuie la creşterea avuţiei. Deprecierea reprezintă scăderea valorii stocului de capital datorată uzurii fizice şi morale. Stocurile reprezintă bunuri păstrate de firme în mod curent pentru producţie sau vânzări viitoare. Deprecierea capitalului se mai poate numi consumul capitalului. Venitul net provenit din străinătate Deprecierea capitalului Taxe indirecte Rente Venit Naţional Profituri Venituri din muncă personală în activităţi proprii Salarii Definiţia Venitului Naţional Contravaloarea factorilor de producţie PNB la preţurile pieţei . echipamentele. iar profiturile şi dobânzile sunt returnate către restul lumii. Investiţia netă este dată doar de creşterea stocului de capital. Dimensiunea avuţiei depinde de fluxul veniturilor. Capitalul este o noţiune macroeconomică fundamentală prin dimensiune şi rol. firmele şi cetăţenii străini produc o parte a outputului din interiorul ţării. Avuţia (naţională) reprezintă valoarea tuturor bunurilor deţinute de populaţie. Capital sunt fabricile. Venitul net provenit din străinătate G I NX PIB la Preţurile pieţei PNN la Preţurile pieţei VN=PNNcf C Cheltuielile în Definiţia PIB PIB Definiţia Produsului Naţional Net Figura 1. Descreşterea stocurilor este considerată ca o investiţie negativă sau dezinvestiţie. În figura 1. iar pe de altă parte.6. unii rezidenţi interni deţin resurse productive în alte ţări iar profiturile şi dobânzile revin în interiorul ţării. Suma totală cheltuită pentru creşterea stocului de capital şi a înlocuirii capitalului depreciat se numeşte investiţie brută. Vom avea: PNB . deci investiţia netă este egală cu investiţia brută minus deprecierea. Diferenţa dintre sumele primite din exterior şi plăţile făcute către exterior reprezintă venitul net din străinătate (sectorul extern) deci: PNB = PIB + venitul net din străinătate Capital şi Investiţii. Bunurile din stocuri neutilizate în cursul perioadei curente pentru producţie sau vânzare sunt considerate bunuri de capital.6 se prezintă un rezumat al celor prezentate până acum.Macroeconomie. pe de o parte. stocurile de materiale şi semifabricate utilizate în producerea altor bunuri şi servicii.deprecierea (consumul de capital) = Produsul Naţional Net (PNN) PIB . Creşterea stocurilor reprezintă investiţii în capital lucrativ. în timp ce dezacumularea (dezeconomisirea) conduce la descreşterea acesteia.

ce vor forma inputuri pentru producţia altor firme şi vor fi utilizate în întregime în procesul de producţie. Vom prezenta un exemplu simplu pentru a concretiza cele prezentate anterior (figura 1. Valoarea adăugată reprezintă creşterea valorii bunurilor ca urmare a procesului de producţie. Acestea sunt fie bunuri cumpărate de gospodării.3. suma valorilor adăugate din economie. c) valoarea outputului naţional calculată la costul factorilor ca sumă a plăţilor pentru factorii de producţie utilizaţi – metoda veniturilor.7 800 1000 (2000-1000) 3000 (8000-5000) . Bunurile finale sunt acele bunuri achiziţionate de ultimul utilizator.7 şi tabelul 1.1).2. b) valoarea cheltuielilor totale pentru bunuri şi servicii finale efectuate în decursul unui an – metoda cheltuielilor. a) Metoda outputurilor Partea de producţie a conturilor naţionale măsoară fluxul bunurilor şi serviciilor produse în perioada considerată în economie. 1000 um 1000 um Companie minieră Producător de oţel Producător de motoare 4000 um 2000 um Producător de automobile Producător de anvelope 1000 um Consumator final 8000 um Valoare adăugată (um) 1000 1000 3200 (1000-200) (4000-800) Figura 1. Metode de măsurare a fluxurilor Pentru a determina PIB va trebui să calculăm: a) valoarea totală (agregată) a bunurilor şi serviciilor produse de sectorul privat şi sectorul public în decursul unui an – care reprezintă metoda de producţie (outputurilor) sau metoda valorii adăugate. În aprecierea bunurilor de capital ca bunuri finale vom presupune că acestea nu sunt folosite integral înr-o secvenţă a procesului de producţie. Observaţie: Deprecierea se mai poate măsura şi ca valoare totală de amortizat (sau amortizarea) într-o anumită perioadă. Bunurile intermediare sunt bunuri semifabricate sau parţial finisate.Concepte fundamentale ale macroeconomiei Venitul naţional este produsul naţional net al economiei. Astfel vom măsura valoarea totală a bunurilor şi serviciilor finale produse sau. echivalent. Se calculează ca diferenţă dintre valoarea outputului firmei şi costul bunurilor şi serviciilor folosite ca inputuri de către firmă pentru producerea acelui output. VN se calculează ca diferenţă dintre PNB la costul factorilor şi depreciere. fie bunuri de capital achiziţionat de firme. 1. Prin această metodă se evaluează producţia agregată de bunurile şi serviciile pentru consum şi bunurile de investiţii produse de totalitatea firmelor din ţară într-o anumită perioadă (de obicei un an).

cu mult mai mare decât valoarea bunurilor produse în economie. . Această metodă este descrisă în tabelul 1. crt.2.1 Nr. .m.Macroeconomie.. Totuşi se vor efectua câteva „ajustări” pentru a obţine valoarea outputului total: .. însă venitul net este de 1000 u.1.000 u. Bun Vânzător Cumpăr-ător Valoare tranzac-ţie Valoar e adăuga tă 5 1000 800 3200 1000 1000 3000 10000 Cheltuieli pentru bun final 6 2000 8000 10000 0 1 2 3 4 5 6 7 8 1 2 3 Minereu de Companie Producător fier minieră de oţel Producător de Oţel Producător motoare de oţel Producător de Oţel Producător automobile de oţel Motor Producător Producător de motoare de automobile Anvelope Producător Producător de anvelope de automobile Automobile Producător Consuma-tor de automobile Valoarea totală a tranzacţiilor Produsul Intern Brut (PIB) 4 1000 1000 4000 2000 1000 8000 17000 - Contravaloarea factorilor de producţie 7 1000 800 3200 1000 1000 3000 10000 Outputul total al producătorului de motoare este de 2000 unităţi monetare (u.(unităţi monetare) 1. Suma de 2000 u. Tabelul 1.gospodăriile.) este aceeaşi cu valoarea cheltuielilor cu bunuri finale şi cu contravaloarea costului factorilor. Tranzacţiile efectuate sunt înregistrate în tabelul 1. .vor fi scăzute creşterile artificiale ale valorii stocurilor datorate inflaţiei (aprecierea stocurilor).se vor remedia „erorile reziduale” (discrepanţele statistice).000 u.m.m.m. dar un singur producător de automobile vinde produsul consumatorului final . deoarece 1000 u. Analizând tabelul 1.m.se va scade venitul net din străinătate. Decizii strategice Acest „sistem economic” simplu are 5 firme. reprezintă bunul intermediar (oţelul în acest caz) achiziţionat de la producătorul de oţel. este înregistrată la „cheltuieli cu bunuri finale” ca investiţie (fiind parte a venitului curent şi prin urmare a PIB).m.). Valoarea brută a tuturor tranzacţiilor este de 17.1 vom observa că suma valorilor adăugate (10. Outputul tuturor industriilor (sectoarelor) este înregistrat în conformitate cu prevederile Clasificărilor Standard Industriale (Standard Industrial Clasification – SIC) şi se adună pentru obţinerea outputul total.

silvicultură şi piscicultură Minerit Industrie manufacturieră Construcţii Petrol.modificarea stocurilor (sunt incluse ca cheltuieli nominale împreună cu investiţiile).Concepte fundamentale ale macroeconomiei Tabelul 1. Suma acestor componente formează PIB la preţurile pieţei.exportul net (Nx). Se vor include: . . apă Transporturi Comunicaţii Comerţ Asigurări.cheltuielile consumatorilor pentru bunuri şi servicii (C).2 Operaţie Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus Plus = Minus Plus/Minus Plus/Minus = Minus = Sector Agricultură. Serviciile publice sunt evaluate prin costuri.cheltuielile autorităţilor publice pentru bunuri şi servicii (G). * Cheltuielile agregate nu includ toate bunurile cumpărate de populaţie şi de firme. deci salariile angajaţilor autorităţii publice sunt considerate ca o contribuţie a acestora la formarea PIB (PNB). Cheltuielile ce nu fac parte din acestea sunt incluse în „Bunuri şi servicii intermediare. bănci Administraţie publică şi apărare Sănătate publică şi educaţie Alte servicii Închirieri locuinţe Output intern total Aprecierea stocurilor Erori reziduale Venitul net din străinătate PNB la costul factorilor Consum capital Venit naţional Valoare b) Metoda cheltuielilor Prin această metodă se calculează volumul total al cheltuielilor* efectuate de gospodării şi firme în cadrul unui an. . subvenţiile reduc în mod artificial preţurile pieţei şi vor fi adăugate în timp ce impozitele indirecte cresc preţurile şi prin urmare vor fi scăzute: Costul factorilor = preţul pieţei + subvenţii – taxe indirecte Evaluarea la preţurile pieţei reprezintă un principiu ce nu este aplicat în mod uniform deoarece există anumite componente ale PIB (sau PNB) dificil de evaluat. . bunuri uzate şi active financiare”. În cazul în care dorim să efectuăm aceste calcule la costul factorilor. . atunci vor trebui efectuate câteva ajustări pentru a se obţine acelaşi rezultat. Cheltuielile evaluate la preţurile pieţii pot fi (şi uneori sunt) distorsionate de impozite şi subvenţii şi nu reflectă costul real. ci doar cheltuielile finale. De exemplu.investiţiile firmelor (I). electricitate. .

O parte a acestor profituri va fi plătită gospodăriilor ca dividende şi o parte reţinută de corporaţii ca profit nedistribuit. Se includ veniturile provenite din închirierea locuinţelor etc.40 2 7. pp Valoare în anul de bază (milioane dolari) 4. (tabel 1. Rentele reprezintă veniturile ce provin din închirierea pământului sau a altor inputuri aducătoare de venituri. ci sunt transferuri de la un grup de persoane la altul. Metoda cheltuielilor este prezentată în tabelul 1. deci vor include şi cheltuielile cu apărarea naţională. Aceste venituri pot fi sub formă de salarii. Suma acestor 5 componente ale venitului formează venitul intern net la costul factorilor.Macroeconomie. un mic întreprinzător (self-employment) alocă firmei sale muncă. Profiturile corporaţiilor sunt profiturile totale înregistrate de corporaţii. separat.3.44 .03 100.000 Procent în PIB 62. .4) Vor fi excluse din calcule transferurile (cum ar fi bursele studenţilor.B. colectarea gunoiului etc. justiţie şi ordine publică.I. plus contribuţiile pentru fondurile de pensii şi securitate socială. Acestea vor include salariile nete primite de angajaţi în fiecare săptămână sau lună (denumite „takehome pay”) plus taxele reţinute pe câştiguri. iluminarea străzilor. PIB: Determinare prin metoda cheltuielilor Tabelul 1. profituri etc. Decizii strategice Cheltuielile publice de bunuri şi servicii sunt cheltuieli efectuate la toate nivelele puterii publice.21 21. Pentru a se obţine PIB vor trebui ajustate datele de la costul factorilor la preţurile pieţei şi de la valoarea netă la valoarea brută. De exemplu. respectiv a preţurilor produselor importate.89 16.501 . rente.0 Plus Plus Plus Plus = * I = Investiţii interne nete + Deprecierea capitalului (I = 1135+2) ** Discrepanţe (diferenţe) statistice = 0 c) Metoda veniturilor Prin această metodă se evaluează totalul veniturilor încasate de populaţie şi firmele din ţară în decursul unui an. pensiile sau ajutorul de şomaj) deoarece acestea nu reprezintă plăţi pentru contribuţii la obţinerea producţiei. capital şi chiar pământ sau clădiri. Contabilitatea venitului naţional include aceste venituri într-o categorie specială. minus dobânzile pentru sumele împrumutate de către gospodării.135 1. P.402 1.0. Veniturile proprietarilor este un amestec din elementele prezentate anterior.3 Indicator Cheltuieli pentru Consum personal Investiţii interne brute * Cheltuieli publice pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii Exportul net de bunuri şi servicii Modificarea stocurilor Produsul Intern Brut** la preţurile pieţei Simbol C I G NX cs.57 0. Dobânzile nete reprezintă valoarea dobânzilor încasate de gospodării pentru împrumuturile acordate. Compensaţiile salariale reprezintă totalitatea plăţilor efectuate de firme pentru angajaţi. Ele nu includ transferurile (TR). O altă ajustare se va efectua în ceea ce priveşte preţurile produselor exportate.

36 100.5 Valoare (mild.0 6394 595 -14 25 7000 Procent în PIB 59.problema dublei înregistrări.20 0.00 6.00 Plus Plus Plus Plus = Plus = Plus Minus Plus = În final este important să reamintim o serie de probleme ce sunt implicate de aceste evaluări (unele fiind deja menţionate): . Indicator Plus = Produsul intern brut (la preţurile pieţii) Venitul net din străinătate Produsul naţional brut (la preţurile pieţei) Simbol PIB VNS PNBp Tabelul 1.creşterea „economiei negre” („pieţei negre”.colectarea datelor poate fi inadecvată sau cu erori.2.$) 7000 26 726 . . . PIB: Determinare prin metoda veniturilor Tabelul 1.4 Indicator Compensaţii salariale Profituri nete ale corporaţiilor Dobânzi nete Venituri din rente Veniturile proprietarilor VENIT INTERN TOTAL Consumul de capital (amortizarea) PIB la costul factorilor Impozite indirecte (Te) Subvenţii Transferuri ale firmelor PIB la preţurile pieţei Valoare în anul de bază (milioane dolari) 4.serviciile neplătite nu sunt incluse (de exemplu contribuţia casnicelor la formarea PIB).34 8. este: C + I + G + Nx = Y = C + S + NT Pornind de la această relaţie. economia subterană) – datorită activităţilor economice nedeclarate – şi prin urmare neimpozitate.Concepte fundamentale ale macroeconomiei De asemenea.50 6.57 80.50 -0.50 91.00 0.2.4. o parte a informaţiilor este colectată cu alte scopuri (cum ar fi returnarea unor taxe deja plătite). se vor efectua ajustări în ceea ce priveşte profitul nedistribuit al companiilor şi surplusul sectoarelor naţionalizate ce este plătit guvernului (autorităţii publice).84 10.184 560 420 35 460 5659 735.problema transferurilor. 1.2.5) legăturile dintre indicatorii macroeconomici. vom arăta (în tabelul 1. Rezumat al relaţiilor macroeconomiei Relaţia macroeconomică de bază stabilită în secţiunea 1. Astfel. . .77 8.subestimarea valorii bunurilor şi serviciilor ce nu sunt oferite pe piaţă (care nu vor fi înregistrate). .

Macroeconomie. Decizii strategice Minus = Minus Minus Plus = Minus Minus Minus Plus Plus plus plus = Minus = Minus Minus Minus = Consumul de capital (Amortizarea) Produsul naţional net (la preţurile pieţii) Impozite indirecte Transferuri ale firmelor Subvenţii Venit naţional (VN la costul factorilor) Profituri nete ale firmelor: . . care reprezintă o parte a veniturilor ce intră în PIB (respectiv PNB). Dividende Transferuri ale firmelor Venit personal Impozite pe venitul personal Venitul personal disponibil Economii personale Transferuri către străinătate Dobânzi plătite de consumatori firmelor Cheltuieli de consum A PNNp Te BTR Sb VN VCN TPC D SNF CAS DN GTR VDP DN DPG DIG DPC D BTR VP TVP VPD(YD) SP TF DPCF C 735 6291 595 25 14 5685 560 276 164 120 517 378 737 553 378 151 93 117 164 25 5709 905 4804 282 3 117 4402 o Discrepanţele statistice = 0 oo Profiturile nete ale corporaţiilor= Profiturile brute ale corporaţiilor brute . Contribuţii pentru asigurările sociale Dobânzi nete Transferuri publice Venitul din dobânzi private: . Prima componentă minoră este dată de transferurile firmelor (BTR) care în esenţă sunt cadouri către fundaţii non-profit.dobânzi nete (+). Impozitele indirecte (Te) constituie componenta majoră. . Sumele încasate de vânzători (evident. Discrepanţele statistice reprezintă diferenţa dintre valorile PNB. Deci venitul naţional este în esenţă produsul naţional net măsurat la costul factorilor şi nu la preţurile pieţii. deoarece reprezintă o parte a încasărilor firmelor din vânzări şi nu apare ca venit al factorilor. . . Mai târziu vom adăuga înapoi BTR pentru a trece de la Venitul Naţional (VN) la Venitul Personal (VP). deci Te trebuie scăzut din PNN pentru a ajunge la venitul naţional.dobânzi plătite de guvern (+). Impozitele indirecte (Te) sunt de asemenea o componentă a impozitelor şi taxelor totale (TA).impozit pe profituri firmelor. . diferă una de .economiile nete ale firmelor. fără impozitele indirecte) reprezintă costul factorilor.dobânzi plătite de consumatori firmelor (+).Consumul de capital (Amortizarea) Comentarii: Între produsul naţional net la preţurile pieţei şi venitului naţional există patru componente care pot fi clasificate în trei minore şi una majoră.dividende.dobânzi încasate de guvern (-). Acestea reprezintă diferenţa dintre preţul plătit de cumpărător şi cel încasat de vânzător pentru bunurile finale. măsurat după metoda veniturilor şi respectiv după metoda producţiei şi se datorează faptului că bazale statistice pentru măsurarea prin cele două metode sunt independente şi mai mult sau mai puţin. Acestea trebuie scăzute.

Astfel outputul acestor firme este măsurat prin metoda producţiei la valoarea vânzărilor. pentru a se obţine venitul personal (VP) se vor scădea profiturile nete ale firmelor (PCN) şi contribuţiile pentru Asigurări Sociale (CAS) şi vor fi adăugate transferurile (GTR). Astfel. Produsul Naţional Brut la preţurile pieţii 4. diferenţă ce va fi privită ca o subvenţie.11) subvenţiile vor fi înregistrate ca impozite negative pentru metoda veniturilor. Deci. * Yp Ycf PNBp PNNp Y YD C G Nx S TA Tf VNS . atunci. Produsul Intern Brut la costul factorilor (PIBcf) 3. Venitul Personal Disponibil (VPD) 7. Produsul Naţional Net la preţurile pieţii 5. vom sublinia faptul că TN (taxele nete) (din partea de venit) reprezintă venituri nete din taxe şi impozite.Concepte fundamentale ale macroeconomiei cealaltă. Exportul net de bunuri şi servicii 10. fără câştiul de capital (datorat creşterii preţurilor stocurilor existente prin ajustări ce intervin în evaluarea acestora). dobânzile nete. Venitul net din străinătate (1a) Yp = C + I +G +Nx = 7000 4402 +1137 +1501 -40 (1b) Yp = C + S +NT + (TF – VNS) = 7000 Profiturile corporaţiilor şi veniturile proprietarilor se determină ca valoare netă. Produsul Naţional Net la costul factorilor (Venitul Naţional) 6. Dacă aceste firme înregistrează pierderi. Privite din alt punct de vedere. a plăţii în conturile fondurilor pentru şomaj şi securitate socială şi fondurilor pentru şomaj.11). În relaţia (1. dar vor fi reflectate ca taxe şi impozite negative.11). Componente ale venitului naţional sunt salariile angajaţilor. întrucât veniturile ce nu apar în cheltuielile productive se presupun a fi acumulare.4) precum şi venitul net din străinătate Trecerea de la venitul naţional la venitul personal presupune scăderea veniturilor care nu ajung la persoane şi adăugarea veniturilor care sunt transferate către persoane şi neevidenţiate în venitul naţional (cum ar fi transferurile sau dobânzile plătite de guvern). Impozite (impozite directe Td + impozite indirecte Te) 12. Revenind la relaţia (1. profiturile nete ale corporaţiilor*. evident. cheltuielile pentru factorii de producţie depăşesc valoarea vânzărilor. Economiile (Acumulare) 11. Rezumat analitic 1. venitul personal din dobânzi. dividendele şi transferurile firmelor. veniturile din rente. stocuri şi alte date din domeniul comercial. Metoda veniturilor se bazează pe informaţii privind taxele asupra veniturilor personale şi ale corporaţiilor. transferurile guvernului (GTR) nu reprezintă plăţi pentru outputul curent. Produsul Intern Brut la preţurile pieţei (PIBp) 2. Transferuri către străinătate 13. Un alt element minor (de legătură între PNN şi VN) este dat de subvenţiile plătite de autoritatea publică firmelor din sectorul public. veniturile proprietarilor (arătate în tabelul 1. respectiv rezultatul net ce derivă din scăderea transferurilor din taxele brute. deci nu vor figura în G. Cheltuieli publice pentru bunuri şi servicii 9. Aceste discrepanţe (statistice) sunt incluse în acumulare (S) din relaţia (1. Cheltuieli pentru consum (Cheltuieli de consum personale) 8. În general cele două metode nu conduc la acelaşi rezultat. în timp ce metodele producţiei se bazează pe vânzări. aceste subvenţii vor fi adăugate PNN pentru a obţine VN.

Macroeconomie.4) (2c) Ycf = VN + A – VNS = 5685+735-26=6394 (vezi tabelul 1.5) (3) PNBp = Yp + VNS = 7000+26=7026 (4) PNNp = PNBp – A = 7026-735=6291 (5a) Y = PNNp – Te – BTR + Sb = 6291-595-25+14=5685 (5b) Y = VIT + VNS = 5659+26=5685 (6a) YD = C + (SP + SNF) = 4402+(282+120) = 4804 (6b) YD = Y + TR – Td – Tf = 5685+1198-2076-3=4804 cu TR = GTR + BTR + VDPi = 1198 (Sb nu sunt incluse) Td = TVP + TPC + CAS + DN = 2076 (Te nu este inclus) (6c) Yp = YD + TA + (Tf + DPCF) = 4804+2076+120=7000 . Decizii strategice 4402 +1137 +1484 (3 – 26) unde: S = (SP + SNF + A) = 1137 (Acumularea brută) 282 +120 +735 TN = TA – TR = 2671-1187=1484 (taxele nete) TA = TVP + TPC + CAS + DN + Tc = 2671 TR = GTR + VDPi + Sb = 1187 (BTR nu este inclus) VDPi = VDP – DPCF = 553-117=436 (2a) Ycf = Yp – Te – BTR + Sb = 7000-595-25+14=6394 (2b) Ycf = VIT + A = 5653+735=6394 cu VIT (Venitul Intern Total – vezi Tabelul 1.

inflaţia şi şomajul sunt elemente ce determină ciclurile economice. Relaţii între variabilele macroeconomice Creşterea economică reprezintă dezvoltarea capacităţii unei economii de a produce bunuri şi servicii şi se măsoară prin creşterea Produsului Intern Brut real. Fluctuaţiile PIB / PNB şi cauzele acestora 1. PIB real fluctuează în jurul PIB potenţial în perioada unui ciclu economic. real va măsura modificările producţiei fizice din economie între două perioade diferite prin evaluarea producţiei din cele două perioade în aceleaşi preţuri. PIB real reprezintă valoarea producţiei totale produsă în orice perioadă exprimată însă în preţurile unui anumit an de bază (de referinţă). vom utiliza mai multe tipuri de indici. Creşterea producţiei. * Deflatorul PIB se exprimă statistic prin intermediul indicelui general al preţurilor (IGP). pe măsură ce nivelul factorilor de producţie se dezvoltă. Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC) măsoară evoluţia preţurilor unui coş de bunuri şi servicii reprezentativ pentru cheltuielile efectuate de consumatorii (gospodăriile) urbani. Dezechilibrul dintre capacitatea potenţială de producţie a economiei şi producţia reală realizată este măsurat de către diferenţa dintre outputul potenţial şi outputul existent. 2) Deflatorul PIB.1. Creşterea populaţiei conduce la creşterea nivelului forţei de muncă. Un ciclu economic reprezintă fluctuaţia activităţii economice agregate a unei ţări. acelaşi în fiecare an (ceea ce nu este cazul pentru deflator. Cu alte cuvinte PIB. Producţia (outputul) potenţial reprezintă nivelul producţiei ce ar putea fi atins în condiţiile utilizării complete a tuturor factorilor de producţie. Acest nivel tinde să crească lin (pe linia trendului) în timp. Deflatorul PIB arată evoluţia nivelului mediu al preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor incluse în PIB*. 2.3.IPC măsoară evoluţia preţurilor unui coş dat de bunuri.IPC include şi preţurile produselor importate.3. PIB Nominal ⋅ 100 Deflatorul PIB = PIB Real Există trei deosebiri fundamentale între IPC şi deflator: . 1. în timp ce deflatorul include doar preţurile bunurilor produse în interior. . . investiţiile în educaţie.deflatorul include un grup de bunuri şi servicii mult mai mare decât cel utilizat în calcului IPC. Datorită faptului că un indice al preţurilor va măsura modificarea nivelului mediu al preţurilor bunurilor şi serviciilor incluse în calcul. caracterizată de o creştere a activităţii economice urmată de o scădere a acesteia. exprimat în preţurile perioadei curente.Concepte fundamentale ale macroeconomiei 1. Pentru a trece de la PIB nominal la PIB real este necesară utilizarea unui indicator care să reflecte evoluţia preţurilor tuturor bunurilor din economie. . Cei mai importanţi indici utilizaţi pentru măsurarea nivelului preţurilor sunt: 1) Indicele preţurilor bunurilor de consum (IPC). Outputul potenţial se mai numeşte outputul utilizarii complete a factorilor. PIB nominal reprezintă valoarea outputului total din economie. respectiv ale perioadei în care a fost produs. recalificările şi utilajele noi cresc stocul de capital uman şi fizic iar progresul tehnic conduce la creşterea productivităţii pentru orice stoc dat de factori. 3) Indicele preţurilor de producţie (IPP). real.

dar în ultimii ani s-a reliefat rolul tot mai important deţinut de ofertă. Până în 1960 teoria macroeconomică era axată în mod special pe analiza cererii. o creştere a nivelului preţurilor va conduce la scăderea cantităţii cerute. aptă fiind de muncă şi în căutarea unei slujbe. Cererea agregată şi oferta agregată Elementele cheie în analiza producţiei. fiecare dintre acestea fiind determinate ca o relaţie dintre PIB şi nivelul preţurilor. Modelul utilizează o curbă a cererii agregate. AS este dată de relaţia dintre cantitatea de bunuri şi servicii oferită şi nivelul preţurilor. Cantitatea agregată de bunuri şi servicii produse într-o anumită perioadă se exprimă prin PIB real. şi vom distinge două abordări: .2. iar preţurile medii ale tuturor acestor produse (mai exact evoluţia acestora) sunt date de deflatarul PIB. creşterii economice şi rolului politicilor economice sunt cererea agregată (AD). Aceasta afirmă faptul că rata şomajului scade cu 0. autoritate publică şi străini. firme (pentru investiţii). Rata creşterii economice este dată de rata creşterii PIB real. cererea agregată depinde de deciziile gospodăriilor.3. Această relaţie depinde de modul în care este apreciat timpul. Pe de altă parte. celelalte elemente fiind menţinute constante. Prin urmare. Astfel. Nivelul de echilibru al producţiei şi preţurilor rezultă la intersecţia celor două curbe (AD şi AS). Scopul principal al determinării IPC şi deflatorului PIB îl reprezintă măsurarea inflaţiei: Rata inflaţiei reprezintă modificarea tuturor preţurilor (exprimate procentual) într-o anumită perioadă. firmelor. L – populaţia totală u= L L aptă de muncă şi în căutarea unei slujbe. puterii publice şi a restului lumii. N – populaţia ocupată.Macroeconomie.5 (y – 2. Indicele preţurilor de producţie (IPP) măsoară evoluţia preţurilor în stadiile anterioare consumului final (incluzând preţurile materiilor prime şi semifabricatelor). U – numărul de şomeri. Cantitatea de bunuri şi servicii oferită (AS) reprezintă suma cantităţilor de bunuri şi servicii finale (în expresie valorică) produse de toate firmele din economie.25%. L−N U ⋅ 100 = ⋅ 100 cu u = rata şomajului. respectiv o curbă a ofertei agregate. 1. inflaţiei. şomaj şi rata inflaţiei s-a constatat că în general reducerea ratei şomajului conduce la creşterea ratei inflaţiei. Rata şomajului reprezintă proporţia populaţiei care. O relaţie dintre creşterea economică reală şi modificările ratei şomajului este dată de legea Okun. Mulţi economişti au afirmat că aceasta deplasare a centrului de greutate (de la cerere către ofertă) a fost determinată de scădere a creşterii economice şi inflaţia ridicată înregistrate de ţările industrializate în anii ‘70. Cantitatea agregată de bunuri şi servicii cerută reprezintă suma bunurilor şi serviciilor solicitate de gospodării. Rolul modelului AD – AS este de a explica şi previziona fluctuaţiile PIB real de-a lungul PIB potenţial şi fluctuaţiile nivelului preţurilor.5% pentru fiecare procent de creştere a PIB peste o rată a trendului de 2. AD depinde doar de cantitatea de bunuri şi servicii ce formează PIB real şi a nivelului preţurilor. ∆u = -0. atunci AD va avea o pantă negativă. nu poate găsi de lucru într-o anumită perioadă. Această relaţie dintre şomaj şi inflaţie se mai numeşte curba Phillips. Decizii strategice 3. faptul că oferta de produse este limitată la un moment dat constituie o problemă importantă a politicii economice şi necesită o abordare separată.25) Din comparaţiile efectuate între modificările PIB. Dacă vom menţine constante toate celelalte influenţe asupra AD in afara nivelului preţurilor. respectiv oferta agregată (AS).

nivelul PIB real este independent de nivelul preţurilor. în condiţiile în care celelalte elemente care influenţează programul de producţie rămân nemodificate (salarii constante. etc). În acest caz. Figura b) reprezintă echilibrul pe TS ce este egal cu cel pe TL (anul 2) Figura c) reprezintă echilibrul pe TS peste echilibrul pe TL (anul 3) . nivelul preţurilor materiilor prime. ( deflatorul PIB 1990=1) LAS LAS LAS 150 140 130 120 AD0 5 6 SAS0 SAS1 a Întârziere recesionistă b Ocupare completa AD1 7 5 6 PIB Real (b) Echilibrul pe T.8 Figura a) reprezintă un nivel al echilibrului pe termen scurt sub nivelul celui pe termen lung (anul 1). 7 Întărziere inflaţionistă c SAS2 AD2 5 6 PIB Real (c) Peste echilibrul pe termen lung 7 PIB Real (a) Sub echilibrul ocupării complete Miliarde dolari 1990 c PIB real (miliarde dolari 1990 ) 7 Ocupare completă PIB potenţial 6 b Întârziere inflaţionistă Întârziere recesionistă 5 a PIB real actual 1 2 3 (d) Fluctuaţiile PIB real 4 An Figura 1.Concepte fundamentale ale macroeconomiei a) curba cererii agregate pe termen lung (LAS) care va indica relaţia dintre PIB real oferit şi nivelul preţurilor în condiţiile în care PIB real este egal cu PIB potenţial. b) curba cererii agregate pe termen scurt (SAS) va indica relaţia ce există între PIB real şi nivelul preţurilor pe termen scurt. Nivelul preţ. Curba SAS are o pantă pozitivă deoarece costurile firmelor cresc pe măsura creşterii producţiei fizice (datorită cantităţii limitate de factori) şi ca urmare este necesar un preţ mai mare pentru a stimula creşterea outputului. respectiv în condiţiile utilizării complete a factorilor de producţie.L. astfel încât LAS este o dreaptă verticală la nivelul potenţial al PIB.

în timp ce investiţiile şi consumul sunt evidenţiate în contabilitatea naţională precum cantităţi de bunuri şi servicii cumpărate efectiv. În acest caz. în care vom presupune că preţurile rămân constante în timp. în condiţiile utilizării complete a factorilor de producţie (vezi figura 1. iar consumatorii cumpără întreaga cantitate pe care doresc să o achiziţioneze.15) Dar AD reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii pe care consumatorii doresc să le cumpere. însă concluziile se vor păstra. Echilibrul economic pe termen lung este atins în punctul în care PIB real egalează PIB potenţial. Decizii strategice Figura d) arată modul în care fluctuează PIB real în jurul PIB potenţial în cursul unui ciclu economic. (AAD). Mai târziu vom relaxa această ipoteză. Echilibrul economic pe termen scurt se atinge în punctul în care PIB real cerut este egal cu PIB real oferit. curba AS se presupune a fi orizontală. atunci outputul se află în echilibru pe termen scurt dacă AD egalează outputul produs. Prin definiţie. Cererea agregată (AD) este dată de: AD = C + I + G + Nx (1. teoriile economice pornesc de la interdependenţa dintre output şi cheltuieli: cheltuielile determină outputul şi venitul.3.3. c) La echilibru IU = 0. dorită. respectiv atunci când cererea agregată (AD) nu este egală cu outputul Y. respectiv la intersecţia curbei AD cu curba SAS.16) Concluzii: a) În condiţiile în care preţurile şi salariile sunt constante în timp. dar şi outputul şi venitul determină cheltuielile. Pentru a arăta acest mecanism vom utiliza un model Keynesian simplu de determinare a venitului. producţia (outputul) de echilibru (respectiv venitul) este acel nivel al producţiei Y pentru care AD este egală cu outputul: AD = Y (IU = 0) (1. atunci Y – AD = IU.Macroeconomie. Astfel vom face distincţie între cererea agregată efectivă. În Sistemul Conturilor Naţionale avem AAD = C + I + G + Nx. b) AD determină nivelul de echilibru al outputului. Veniturile şi cheltuielile Pentru a explica de ce outputul real fluctuează în jurul nivelului potenţial.8). 1. măsurată în contabilitatea naţională şi conceptul economic de cerere agregată (AD) care reprezintă cererea planificată. . dar diferenţa IU = AAD – AD va reprezenta modificarea neplanificată a stocurilor. d) Orice proces de ajustare a outputului bazat pe modificarea stocurilor (IU) va conduce la deplasarea către nivelul de echilibru. inclusiv modificările – voluntare sau nu – de stocuri.

indiferent de venit. În continuare vom utiliza această expresie a cererii agregate (1. iar acesta poate fi definit în raport cu nivelul venitului prin intermediul funcţiei de consum: C = C + cY. I = f(y.17) În relaţia (1.16) pentru a determina nivelul de echilibru al outputului. investiţiile.17).20) şi relaţia (1.19) în care s = (1-c) se numeşte înclinaţie marginală pentru economisire (acumulare) (MPS). Yo: Înlocuind (1. 0<c<1 (1.20) în (1. Dacă vom considera o economie simplă. sau consumul minim necesar subzistenţei. respectiv 1 Yo = ⋅ A = α⋅ A (1.18) Relaţia (1.r).Concepte fundamentale ale macroeconomiei Funcţia de consum şi cererea agregată.16) obţinem condiţia de echilibru: Y = A + cY Þ (1-c)Y = A . care este o funcţie crescătoare de venit. componenta C reprezintă consumul autonom (sau incompresibil). care va arăta nivelul consumului în momentul în care venitul este zero. fără a include sectorul public şi sectorul extern. În această relaţie α = 1− c Multiplicatorul reprezintă cantitatea cu care se modifică outputul în condiţiile în care cererea agregată autonomă creşte cu o unitate. pot fi exprimate în raport cu nivelul producţiei (Y) şi al ratei dobânzii r. Pentru moment vom presupune că investiţiile planificate se menţin constante la nivelul I . Prima componentă a cererii agregate (AD) este consumul personal (C). Y reprezintă venitul agregat (total).17) şi (1.20) arată faptul că AD depinde de cheltuielile autonome ( A ) şi nivelul venitului (Y). . Cea de-a doua componentă a cererii agregate. atunci acumularea este egală cu venitul minus consumul: S=Y–C Din (1. C >0.20) (1.C + (1-c)Y (1.21) 1− c 1 se numeşte multiplicator. iar c reprezintă înclinaţia marginală pentru consum (propensiunea pentru consum) (MPC).18) obţinem: S = . astfel: AD = C + I = C + I + cY = A + cY (1.

Tabel 1.1 … -0.9 4549 1137 1200 1200 … 1200 1200 7000 7063 7107. mult mai mult decât creşterea investiţiilor ∆I = 1200-1137 = 63. deci: ∆Y = α ∆ A (1. Decizii strategice AD=Y AD IU > 0 E AD= A +c.6 Output Y Pas G + NX Y = C= C +c Y = 524. fapt ce conduce la o creştere suplimentară a cererii de consum (C).7 Y I AD= C+I+ G + NX Y-AD IU Output = constant. deoarece ∆I induce o creştere suplimentară în venit. Y-( G + NX ) 1 2 3 … 20 21 7000 7000 7063 … 7209. . Outputul de echilibru Y = 7210 creşte cu ∆Y = 7210-7000 = 210.Macroeconomie. În aceste condiţii firmele vor reduce producţia.9 7210 1461 1461 1461 … 1461 1461 5539 5539 5602 … 5748.Y I A IU < 0 C= C +c.9 Observaţii Pentru orice nivel al outputului (venitului) din stânga lui Yo (IU <0) firmele vor constata faptul că cererea depăşeşte oferta şi astfel nivelul stocurilor descreşte. respectiv a curbei AD.6 este prezentat un exemplu numeric simplu.1 … 7210 7210 0 -63 -44. ∆Y Din definiţia anterioră avem: α = . În aceste condiţii firmele vor mări producţia către nivelul de echilibru Yo. Pentru niveluri de producţie din dreapta lui Yo (Y > Yo). oferta depăşeşte cererea şi cantitatea de bunuri produsă şi nevândută va conduce la creşterea (nedorită) a stocurilor (IU >0). care va tinde la Yo.Y C 450 Yo Y Output.1 … 4548.1 0 0 Scade Scade … Scade 0 Constant Creşte Creşte … Creşte Constant Concluzii 1.7+0.22) ∆A Pentru a reliefa ajustarea outputului raportată la o deplasare a investiţiilor (I) în tabelul 1.9 5749 4402 4402 4461. Venit Figura 1. c = MPC reprezintă panta funcţiei de consum.

Economia se va deplasa către noul punct de echilibru în mai mulţi paşi decât în tabelul 6.7)3 + … În partea dreaptă a relaţiei se adaugă creşterile outputului la fiecare pas. aceasta creştere este indicată de α. Creşterea totală a outputului rezultă din relaţia (1. Dacă vom presupune că puterea publică cheltuieşte o sumă constantă G.25) În ecuaţia (1.3. 5. Sectorul public (sectorul guvernamental) Politica fiscală. atunci relaţia (24) devine: C = C + c TR + c(1-t)Y (1.6b) din Rezumatul analitic). şi nu de venit în general.8. MPC = 0.333 ∆A 63 De asemenea. se poate observa că multiplicatorul α se poate scrie ca sumă a progresiei geometrice: α = 1 + 0. De asemenea.333 × 63 = 210 4.7)2 + (0. Dacă. Tf este inclus în TA (relaţia (1. deci o sumă mai mică se întoarce în flux pentru a genera creşteri ale cererii agregate. iar la limită. Cu cât înclinaţia marginală către consum este mai mare cu atât este mai mare 1 multiplicatorul. respectiv proporţia din venitul disponibil alocată consumului. de exemplu. care este o parte a cererii agregate.24) Cu c = MPC. relaţia mai arată faptul că se consumă o proporţie c din * Pentru simplificare. producţiei şi venitului. 3. Deoarece MPC + MPS = 1. Autoritatea publică influenţează în mod direct nivelul de echilibru al venitului prin componenta G. componente ce afectează relaţia dintre producţia şi venitul Y şi venitul disponibil YD. şi prin componentele TA şi TR.24) consumul gospodăriilor depinde în primul rând de venitul disponibil. Se poate observa că multiplicatorul reprezintă raportul dintre modificarea outputului şi modificarea cheltuielilor outonome ce au determinat aceasta: α= ∆Y 210 = = 3. menţine constant nivelul transferurilor (TR) şi colectează proporţia t din venit sub formă de taxe şi impozite.2 α∆I = 5 × 63 = 315. iar producţia va creşte cu ∆Yo = 0. . atunci α = = 5. Este evident faptul că o creştere a înclinaţiei către economisire va extrage α= MPS s venit din fluxul circular către acumulare.21): ∆Yo = α ⋅ ∆I respectiv ∆Yo = 3. multiplicatorul se mai poate scrie: 1 1 = .4. 1.23) (1. deoarece impozitele şi taxele reduc nivelul venitului prosibil a fi consumat la venitul disponibil (YD). În concluzie vom avea: AD = C + I + G C = C + cYD = C + c(Y + TR – TA)* (1.7 + (0.Concepte fundamentale ale macroeconomiei 2.

2 avem: αG = 1 1 = = 2. (cu (1-t) proporţia din venit ce rămâne la dispoziţia consumatorilor după plata impozitelor). Aceste câştiguri vor conduce la o scădere a cererii mai puţin accentuată decât dacă aceştia nu vor avea deloc câştiguri. prezenţa unui stabilizator automat în economie va reduce nivelul fluctuaţiilor.27) Comparând ecuaţiile (1. Un stabilizator automat este orice mecanism economic care reduce dimensiunea modificării outputului ca rezultat al modificării cererii autonome.28) (Aceste relaţii nu sunt identice datorită faptului că A . . cheltuielile autonome.Macroeconomie. Politica fiscală reprezintă politica autorităţii publice în ceea ce priveşte nivelul cheltuielilor publice. De exemplu.17 < 3. Un sistem de impozitare proporţional reprezintă un exemplu bun de stabilizator automat.24) obţinem: AD = ( C + c TR + I + G )+ c(1-t)Y = A + c(1-t)Y (1.22) şi (1.333 1 − c(1 − t ) 1 − 0. au structuri diferite în cele două exprimări). Un alt stabilizator automat îl reprezintă ajutorul de şomaj (care permite şomerilor să consume chiar dacă aceştia nu au de lucru). al transferurilor precum şi structura şi nivelul taxelor şi impozitelor. scăderea investiţiilor va avea un efect mai mic în prezenţa unui stabilizator automat (printr-o reducere mai puţin accentuată a producţiei) decât în absenţa acestuia. O politică de stabilizare constă în acţiuni ale autorităţii publice îndreptate spre controlul nivelului outputului şi menţinerii sale cât mai aproape de nivelul ocupării complete a factorilor. De exemplu. Din (1. TA = (1-t)Y (impozit). impozitelor şi transferurilor. αG = ∆A ∆A (1. pentru c = 0.26) Sectorul public va acţiona asupra cererii agregate (AD) prin G (cheltuielile publice). Decizii strategice venitul disponibil. şi anume cheltuielile publice ( G ) precum şi transferurile ( TR ). Cu alte cuvinte. Relaţia de echilibru este: Yo = AD. În continuare vom analiza efectele politicii fiscale. c) Ambii multiplicatori (α şi αG) pot fi scrişi într-un mod similar pe baza ideii de modificare: α= ∆Y ∆Y .7 şi t = 0.27) şi (1. în timp ce din venitul agregat se consumă o proporţie c(1-t).21) vom observa următoarele diferenţe: a) cheltuielile autonome A conţin două componente suplimentare. b) multiplicatorul αG este mai mic decât α deoarece taxarea venitului conduce la scăderea cererii de consum: c(1-t) <c. respectiv ale modificărilor cheltuielilor publice. respectiv TR (transferuri).56 c = c(1-t) reprezintă înclinaţia marginală către consum respectiv proporţia din venitul agregat destinată consumului. adică Yo = A +c(1-t)Yo ⇔ Yo = 1 A = αG A 1 − c(1 − t ) (1.

32) indică o creştere a venitului la echilibru (∆Yo > 0). Prin urmare. iar cealaltă parte este economisită (s⋅ TR ). o reducere a impozitelor (respectiv a ratei de taxare) conduce la creşterea nivelului veniturilor. Dacă vom scade consumul din ambele părţi ale identităţii macroeconomice fundamentale vom obţine: I+G=S+T O creştere a nivelului dorinţei de acumulare de la nivelul iniţial (S0 + T) la nivelul (S1 + T) va conduce. şi la scăderea nivelului realizat al acumulării la S + T. dar pe de altă parte. pe de o parte la scăderea nivelului venitului de la Y0 la Y1. modificarea venitului la echilibru va fi: ∆Yo = αG ⋅ ∆G (1.32) cY0 ∆t 1 − c(1 − t ' ) Primul termen al relaţiei (1. Am demonstrat anterior că nivelul de echilibru al venitului Yo este stabil.Concepte fundamentale ale macroeconomiei 1) Efectele modificărilor cheltuielilor publice (∆G) pot fi determinate egalând variaţia venitului de echilibru cu variaţia cererii agregate. În figura 1. dar cu o dimensiune mai mică.30) 2. Este interesant de urmărit modul în care nivelul venitului afectează modificările economisirii. deci a investiţiilor. cu alte cuvinte şi la scăderea venitului. Un alt efect interesant menţionat de teoria economică este paradoxul acumulării. TR . relaţia (1.31) indică dimensiunea modificării cheltuielilor de la nivelul iniţial la cel determinat de reducerea taxelor. 3) Efectul creşterii transferurilor este de acelaşi tip cu al cheltuielilor publice. Efectul modificării ratei de impozitate t la o nouă rată t’ < t rezultă din relaţia: ∆Yo = -cYo∆t + c(1-t’) ∆Yo sau ∆Yo = - (1.10 sunt explicate grafic aceste modificări: . celelalte elemente rămânând nemodificate ( C . I ): ∆Y = ∆ G + c(1-t) ∆Y (1.29) Astfel. Al doilea termen indică modificarea cererii agregate determinată de un venit mai mare.31) (1. Cum ∆t = t’-t < 0. deoarece doar o parte a transferurilor este consumată (c ⋅ TR ).

Relaţia dintre panta dreaptă S + T şi dimensiunea modificării nivelului de echilibru al venitului rezultă din aplicarea multiplicatorului αG modificării cererii de investiţii sau a cheltuielilor publice. societatea va beneficia de o creştere a outputului şi a utilizării forţei de muncă. paradoxul acumulării arată că o reducere a dorinţei (tendinţei) de acumulare va creşte nivelul cheltuielilor precum şi nivelul de echilibru al venitului. pe termen lung.Macroeconomie. Dacă nu intervin modificări în nivelul economiilor. în acest caz venitul este cel care reglează diferenţele dintre economiile şi investiţiile planificate. Cum acumulările planificate depind de nivelul venitului. societatea ar putea beneficia din creşterea dorinţei de acumulare. o creştere a tendinţei de acumulare pentru fiecare nivel al venitului va conduce la o creştere a economisirii din venitul realizat la utilizarea completă a factorilor. În condiţiile în care cererea agregată se află la un nivel scăzut. Dacă economia se află în condiţiile unui echilibru pe termen lung. . Bugetul guvernamental (public). şi ca urmare trebuie să crească cererea de investiţii pentru restabilirea echilibrului de utilizare completă a factorilor. Paradoxul acumulării demonstrează că o modificare a nivelului acumulările planificate (înclinaţiei către acumulare) conduce la modificarea nivelului de echilibru a venitului.10 Dimensiunea descreşterii (creşterii) venitului determinată de deplasarea acumulării S depinde de panta dreptei (S + T) şi de panta dreptei (I + G). Comportamentul economiei depinde de nivelul la care se afla. Bugetul guvernamental (public) reprezintă descrierea planurilor de cheltuieli şi respectiv a finanţării acestora de către sectorul public (guvernamental) la nivel naţional sau local. depinde şi de starea iniţială a economiei Y0. Paradoxul acumulării ne ajută să înţelegem o dezbatere mai veche în ceea ce priveşte rolul economiilor şi a cheltuielilor. Cererea de consum se va diminua. respectiv dacă sunt sau nu sunt ocupaţi complet factorii de producţie. Decizii strategice I+G S+T S1+T S0+T (S+T)0 (S+T)1 I+G Y1 Y0 Y Figura 1. înainte ca preţurile şi salariile să aibă timp să se ajusteze. În această secţiune s-a pus accentul pe analizele pe termen scurt. stimulând investiţiile şi prin urmare sporirea stocurilor de capital şi nivelul producţiei. Surplusul bugetar (BS) este mărimea veniturilor publice (provenite din taxe şi impozite) ce depăşeşte cheltuielile publice (care constau din achiziţii de bunuri şi servicii (G) respectiv transferuri (GTR). atunci o modificare a tendinţei de economisire nu va deplasa nivelul dorit al investiţiilor. iar economia are resurse disponibile. De asemenea. Cheltuielile publice (guvernamentale) sunt date de cantitatea de bunuri şi servicii cumpărate în timpul unui an precum şi de dimensiunea transferurilor. Astfel. În condiţiile în care cererea de investiţii este autonomă. respectiv o utilizare completă a factorilor de producţie. atunci acestea trebuie să egaleze nivelul planificat al investiţiilor. Astfel.

Aşa cum am precizat în secţiunea anterioară.31’) În figura 1.11 este prezentată legătura dintre venitul naţional şi nivelul cheltuielilor publice: B. Ştim că o creştere a ratei de impozitare conduce la scăderea nivelului venitului. o creştere a cheltuielilor publice G va conduce la creşterea nivelului outputului de echilibru. şi atunci nu este obligatorie reducerea surplusului bugetar.GTR (1. vom utiliza relaţiile (1. deci şi a veniturilor din impozite. respectiv TA = t ⋅ Y.D Y Y0 Figura 1.Concepte fundamentale ale macroeconomiei BS = TA . în timp ce un nivel ridicat al venitului generează surplus bugetar. astfel G reprezintă un instrument de politică fiscală activă.G . vom analiza efectul creşterii ratei de impozitare asupra surplusului bugetar. independente de venit. cu alte cuvinte o creştere a cheltuielilor publice va reduce BS.∆ G = t ⋅ αG∆ G .GTR Cheltuieli publice (1. Dacă vom presupune că există doar un sistem de taxe proporţionale. atunci relaţia (1. reprezintă deficit bugetar (BD). În acest caz se poate întâmpla ca veniturile din taxe să crească mai mult decât creşterea cheltuielilor publice. bugetul înregistrează deficit. Astfel pentru un nivel scăzut al venitului. O creştere a cheltuielilor publice ( G ) se reflectă în reducerea surplusului sau creşterea deficitului. modificările cheltuielilor publice (∆G) influenţează venitul naţional (relaţia 1. dar mai puţin decât creşterea venitului datorată cheltuielilor.30).33) devine: BS = tY – G .31’) şi (1.30) pentru a obţine modificările din surplusul bugetar (fără a ţine cont de GTR ): é ù 1 (1 − c)(1 − t ) ∆BS = t ⋅ ∆Y . Astfel.S G + GTR B.33) Un surplus bugetar negativ. respectiv un nivel al cheltuielilor mai mare decât cel al taxelor. în timp ce impozitele sunt proporţionale cu venitul. o creştere a veniturilor din taxe conduce la scăderea surplusului bugetar. ar părea că o creştere . Similar.∆ G = ê − 1ú ∆G = − ∆G 1 − c(1 − t ) ë1 − c(1 − t ) û Din relaţia anterioară observăm că ∆ G > 0 Þ ∆BS < 0. O creştere a G conduce însă la o creştere a venitului.11 Cheltuielile publice sunt constante. Pentru a explica această situaţie. Astfel. Pentru un nivel dat al ratei de impozitare.

surplusul bugetar nu este o modalitate semnificativă de a măsura eficienţa politicii fiscale. respectiv creşterea ratei de impozitare conduce la creşterea surplusului bugetar.TR unde Y* reprezintă nivelul venitului în condiţiile utilizării complete a factorilor. respectiv de faza ciclului economic în care se află. . Această diferenţă este o componentă ciclică a bugetului. Dacă vom căuta să măsurăm modul în care politica fiscală afectează nivelul venitului.G .Y). În aceste condiţii.BS = t(Y* . Un astfel de indicator ar putea fi surplusul bugetar rezultat din utilizarea completă a factorilor (BS*): BS* = tY* . Astfel. Diferenţa dintre bugetul cu utilizarea completă a factorilor şi cel curent este: BS* . În condiţii de recesiune această componentă tinde să fie negativă. Decizii strategice a ratei de taxare conduce la scăderea surplusului bugetar în condiţiile menţinerii constante a cheltuielilor publice. iar în condiţii de redresare economică poate fi pozitivă. o creştere a ratei de impozitare va reduce venitul de echilibru şi va creşte surplusul bugetar. pentru un nivel dat al G. este necesară evidenţierea unui indicator independent de situaţia economică. În realitate.Macroeconomie. Principala deficienţă este aceea că surplusul se poate modifica şi datorită cheltuielilor autonome private. efectul va fi invers.