MODULUL CULTIVAREA BIOLOGICA A PLANTELOR

Cuprins 1. Ce este agricultura biologica? 2. Care este importanta cultivarii biologice a plantelor? Care sunt avantajele cultivarii biologice fata de cultivarea clasica? 3. Selectia semintelor si a lastarilor conform cu cerintele agriculturii biologice 4. Selectia conditiilor agro-biologice favorabile 5. Pregatirea solului 6. Fertilizarea 7. Combaterea buruienilor, daunatorilor si molimilor 8. Ingrijirea plantelor pe perioada vegetarii 9. Recoltarea plantelor 10. Bibliografie 1. Ce este agricultura biologica? Industrializarea si modernizarea tuturor aspectelor vietii sociale a cauzat o puternica poluare a mediului.Una dintre consecintele acestei poluari a dost si contaminarea unor arii intinse de terenuri, aer si ape cu agentii chimici. Multe dintre speciile de animale si plante sunt disparute sau pe cale de disparitie, si din ce in ce mai multi oameni se intreaba daca toate acestea sunt necesare, si mai ales care sunt masurile care se pot adopta pentru a pastra natura curata si a conserva viata pe Pamant pentru generatiile viitoare. In domeniul agricol, problema poluarii a dat nastere unei miscari pentru productie biologica, ca alternativa la agricultura clasica. Aceasta miscare este rezultatul constientizarii si atitudinii fata de problemele de mediu si fata de generatiile viitoare si solicita abordarea intr-o maniera cat mai responsabila a problemelor naturii si a sanatatii umane din partea fiecarui om de pe Planeta. Filozofia din spatele conceptului de agricultura biologica se refera la abordarea solului ca si cand ar fi un sistem viu, si studierea relationarii solplante-animale-oameni. Un sistem biologic este dominat de relatiile dinamice dintre sol, plante, animale, om, ecosistem si mediu. Scopul sau este sa asigure continuitatea ciclurilor naturale ale vietii si sa nu duca la distrugerea sau perturbarea naturii.
2

Produsele agriculturii biologice exceleaza in proprietatile lor sanatoase. AGRICULTURA BIOLOGICA (AB) e un sistem de productie care evita sau chiar exclude utilizarea substantelor sintetice fertilizatori artificiali, pesticide, acceleratori de crestere si a nutreturilor aditivate. Ca o alternativa pentru aceste metode AB aplica o serie de metode moderne pentru a mentine fertilitatea solului: - Alternarea culturilor (incluzand plantele leguminoase) - Utilizarea rationala a ingrasamintelor naturale - Stimularea populatiilor de insecte folositoare (entomofage si patogene pentru molime) - Asocierea vegetatie (cultivarea combinata a doua sau mai multe culturi in acelasi loc) - Utilizarea metodelor mecanice pentru controlul buruienilor - Utilizarea varietatilor de plante si a raselor de animale care sunt bine adaptate la conditiile de mediu. Utilizarea elementelor bazate pe feromoni pentru eliminarea insectelor daunatoare este de asemenea permisa, ca si preparatele din ingrediente naturale (cum ar fi plantele), care nu pot contamina produsele cu substante daunatoare reziduale. Aceste tehnologii sunt bazate pe ciclurile de dezvoltare naturale si asigura mentinerea in bune conditii a solului, element esential pentru agricultura in ansamblul sau. Rezultatul aplicarii metodelor preventive enumerate mia sus este reducerea sau chiar intreruperea utilzarii substantelor chimice in agricultura, si, ca o consecinta realizarea unor produse sanatoase si de calitate, imbunatatirea calitatii vietii, conservarea diversitatii biologice, imbunatatirea structurii solului si mentinerea echilibrului intre microorganismele prezente in sol. Utilizarea unor metode benefice pentru mediu asigura prevenirea raspandirii bolilor si a molimilor. Aspecte negative: productia culturilor provenite din agricultura biologica este mai mica decat aceea a agriculturii clasice si costul produselor biologice este mai mare. In Europa Centrala si de Vest produsele biologice sunt vandute la preturi mai mare decat acelea ale agriculturii conventionale. Pentru a identifica aceste produse, produsele AB sunt etichetate ca bio-product (produs biologic dupa cum s-a convenit la nivel regional sau national cu asociatiile de biofermieri). Pentru ca un produs sa poate fi etichetat astfel, el trebuie sa fi cultivat in concordanta cu anumite standarde adoptate de organizatiile de biofermieri, trebuie sa treaca prin procedurile de certificare care implica inspectii, iar etichetarea trebuie sa fie facuta conform unui anumit sistem/certificat aprobat de catre un organism de certificare independent. Toate standardele nationale privitoare la AB sunt dezvoltate pe baza cerintelor pentru agricultura biologica adoptate de Federatia Internationala a Miscarii Agriculturii Organice (FIMAO / IFOAM - International Federation of Organic Agriculture Movement), care uneste si sincronizeaza toate activitatile
3

institutiilor nationale care se ocupa de agricultura biologica pe tot Globul. Standardul pentru agricultura biologica este stabilit in Directiva Europeana Nr. 2092/91 privitoare la productia biologica a produselor agricole. Regulile pentru certificarea produselor biologice se regasesc in Directiva Nr. 2092/91 a Consiliului pentru productia biologica a produselor agricole. O forma a agriculturii biologice favorabila mediului inconjurator este agricultura sustenabila, care nu este atat de restrictiva ca agricultura biologica dar foloseste in continuare acelea metode (alternarea culturilor, ingrasamintele naturale, etc.). Scopul sau este mentinerea pe termen lung a fertilitatii solului, reducerea la minimun a efectelor negative ale utilizarii chimicalelor asupra mediului. In agricultura susteanbila, preparatele artificiale pot fi folosite numai in situatii extreme si numai cu conditia ca acestea sa produca numai efecte negative minore asupra mediului. Spre deosebire de agricultura biologica, agricultura sustemanbila nu se supune unor standarde stricate, iar pretul produselor sale nu este atat de mare ca acel al produselor biologice. In anii 70, agricultura biologica a primit un puternic imbold ca raspuns la rezultatele negative ale Revolutiilor Verzi. In 1972 a avut loc la Paris primul congres al IFOAM. Anii 80 au fost marcati de extinderea productiei biologice la nivel mondial si de recunoasterea acesteia de catre oficialitati. In 1991 Comitetul European a adoptat legi care sa reglementeze productia alimentelor biologice. Multe hipermarketuri din Europa de Vest au conceput si deschis departamente speciale pentru produsele biologice. Numeroase guverne au sustinut AB printr-o multitudine de metode. In prezent 6% dintre fermierii elvetieni si 15% dintre fermierii austriaci aplica metodele agriculturii biologice in procesul lor de productie, si acest procentaj continua sa creasca in Europa Centrala si de Vest. Unele dintre produsele care s-ar putea adapta cu usurinta la cerintele productiei biologice sunt plantele medicinale si cele pentru uleiuri esentiale. Medicamentele fabricate din astfel de plante sunt deosebit de cautate in intreaga lume. In consecinta, productia unui asemenea tip de plante ar putea asigura nu numai exportul acestora in forma bruta, ci si exportul medicamentelor preparate din ele. 2. Care este importanta cultivarii biologice a plantelor? Care sunt avantajele cultivarii biologice fata de cultivarea clasica? Plantele au fost utilizate pentru tratarea bolilor de catre toate civilizatiile inca din timpuri stravechi. Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii peste 80% din populatia lumii utilizeaza in ziua de azi plante medicinale, si acest procent este in continua crestere. Preparatele bazate pe plante comercializate in momentul de fata la nivel mondial reprezinta 40% din totalul resurselor medicale sub orice forma. Soiurile de plantele medicinale utilizate pentru producerea acestor medicamente sunt in numar de aproape 20000. Aceasta situatie este valabila nu numai pentru tarile in curs de
4

dezvoltare, ci si pentru tarile puternic industrializate, asa cum sunt SUA, Germania, Franta, Marea Britanie, etc. Statisticile arata ca 1/3 din medicamentele fabricate in Germania si Franta provin din plante. 40% din industria farmaceutica din SUA este orientata catre utilizarea produselor naturale. Interesul crescut pentru plante nu a fost generat numai de fitoterapia traditionala, ci si de faptul ca plantele sunt o sursa bogata de substante biologice active. Un alt aspect important al cultivarii plantelor medicinale il reprezinta provenienta acestora. In Bulgaria spre exemplu numai 20% dintre speciile de plante exportate sunt cultivate, restul fiind culese din natura. Din punct de vedere alt cantitatii insa, aproximativ 45% din cantitatea de plante medicinale exportate provine din culturi. Printre speciile de plante medicinale care pot fi cultivate cele mai importante sunt menta dulce /Mentha piperita/, coriandrul /Coryandrus sativum/, valeriana /Valeriana officinalis/, cimbrul Satureja hortensis/, musetelul /Chamomilla recutita/ Unele dintre plantele medicinale cultivate sunt utilizate pentru a produce uleiuri esentiale si extracte si ariile pentru cultivarea unor asemenea ierburi sunt extinse sau restranse conform cererii. Printre aceste plante se numara menta /Mentha piperita/, levantica /Lavandula vera/, trandafirul /Rosa damascene/, musetelul /Chamomilla recutita/, mararul /Anetum graveolens/, salvia /Salvia officinalis/, etc. In ultima perioada, ca masura pentru protectia plantelor medicinale, au fost lansate cercetari si s-a inceput aplicarea unor noir tehnologii pentru cultivarea speciilor medicinale protejate de Legea Diversitatii Biologice. Asemenea plante sunt Sideritis scardica, Alchemilla vulgaris, Acorus calamus, Rhodiola rosea, Glycyrrhiza glabra, Ruta graveolens, precum si planetele medicinale care fac obiectul unor reguli speciale pentru protejare si utilizare: Inula helenium, Carlina acanthifolia, Berberis vulgaris, Rhammus frangula, Rubia tinctorum, Atropa belladonna, Origanum heracleoticum, etc. Cultivarea se realizeaza utilizand tehnologii eficiente si favorabile mediului inconjurator, tehnologii cu ajutorul carora se obtin materiale brute eficace. Comparat cu culegerea plantelor din natura, cultivarea acestora face economii la costurile de transport, economie de timp si zile de lucru. Substantele preparate sin plante medicinale cultivate au o calitate superioara celor preparate din plante medicinale salbatice. Cultivarea plantelor medicinale ofera ocazia aplicarii cerintelor agriculturii biologice. Acest tip de productie ofera produse medicale ecologice si pure, fara a polua sau distruge mediul. Scopul acestui curs ca fi de a informa producatorii de plante asupra aspectelor ciclului de productie, de la cultivare pana la recoltare, pentru obtinerea unor produse de calitate pentru piata interna si internationala. Elementul de baza va fi invatarea strategiilor generale si a tehnicilor de baza ale metodelor de
5

cultivare, precum si modalitati de conformare cu standardele locale, nationale si internationale din domeniul agriculturii biologice si a protectiei mediului. Respectarea cerintelor tehnice si ecologice este o premisa a unei afaceri de succes in domeniul agriculturii biologice. 3. Selectia semintelor si a lastarilor conform cu cerintele agriculturii biologice Semintele, lastarii si alte organe vegetative reproductive (cum ar fi radacinile sau carceii) trebuie sa fie alese cu atentie din punctul de vedere botanic al genurilor, speciilor si varietatilor/genotipurilor. Originea lor trebuie sa fie cunoscuta iar istoria lor genetica trebuie identificata. Materialul de baza trebuie sa fie de o calitate cat mai mare, necontaminat si fara boli pentru a asigura stabilitate culturilor viitoare. Atunci cand se utilizeaza seminte sau lastari, este recomandat ca acestia sa fie alesi din varietati recunoscute oficial la nivel national. Este de dorit de asemenea ca semintele sa fie recultate in acelasi an sau in anul anterior si sa prezinte calitatile necesare pentru semanare, cum ar fi puritate, germinare, umiditate, autenticitate a speciilor si varietatilor, precum si cerintele din Regulamentul Nr. 24 din legea privind materialele pentru insamantat. Utilizarea semintelor si lastarilor de calitate ar trebui supravegheata numai de producatori licentiati de seminte. Semintele si lastarii ar trebui insotite de toate documentele necesare si relevante care sa le dovedeasca calitatea si originea. Semintele si partile reproductive ale plantelor medicinale utilizate pentru productia biologica trebuie sa aiba o origine certificata. Utilizarea semintelor si a materialelor germinative obtinute din plante modificate genetic este interzisa prin Directiva Nr. 22/2001. 4. Selectia conditiilor agro-biologice favorabile Un factor major care influenteaza calitatile fizice, chimise si biologice ale plantelor medicinale sunt climatul si conditiile de sol. La alegerea climatului ar trebui luate in considerare durata zilei (perioada de lumina), cantitatea de precipitatii si variatiile de temperatura. Acesti factori impreuna cu temperaturile nocturne si diurne afecteaza in mod direct procesele fiziologice si biochimice ale plantelor, mai ales pe acelea care implica rectii enzimatice. Acesti factori le vor influenta in mod inevitabil cresterea si sinteza substantelor biologice active. In ca o data, cunostintele in domeniu si competenta sunt mijloace cruciale pentru cresterea influentei pozitive a factorilor climatici asupra agriculturii. Plantele medicinale au nevoie de conditii de crestere diferite, in functie de originea lor naturala. Aceste conditii trebuie sa fie identice sau macar similare habitatului lor natural. Daca se ignora climatul, e foarte posibil ca productia sa fie foarte scazuta, iar procentajul de substante active sa fie mult redus. Datorita conditiilor nefavorabile, e foarte probabila si raspandirea molimilor.
6

Cele mai multe plante medicinale au nevoie de spatii largi, insorite, ferite de vanturi puternice si ingheturi. Pentru un mai bun acces la lumina soarelui, se recomanda aranjarea randurilor pe directia Nord-Sud, sau tinand cont de directia obisnuita a vantului, pentru ca in acest fel este mai usoara eliminarea umezelii, si deci prevenirea molimilor. Solul trebuie sa fie fertil si trebuie sa contina o combinatie optima de Na, P, Cu, minerale, element organice si de alta natura necesare pentru cresterea plantelor. Fiecare planta medicinala necesita conditii de sol specifice pentru specia sa. Se recomanda cultura plantelor in soluri mediu spre puternic permeabile. Plantele medicinale nu se dezvolta bine in soluri dense si foarte umede, amestecate cu noroi, reziduuri ale unor metale grele, pesticide si alte tipuri de agenti chimici. Utilizarea substantelor chimice pentru cultivarea si protectia plantelor medicinale trebuie sa fie redusa la minimum sau aplicata numai in situatii extreme (atunci cand orice alte masuri alternative au fost epuizate). Toti agentii de imbogatire ai solului ar trebui sa fie utilizati cu moderatie, luand in considerare nevoile specifice ale plantelor, si numai pentru mentinerea calitatii solului. Ingrasamintele ar trebui utilizate de asa natura incat sa cauzeze un drenaj minim al solului. Atunci cand se alege locul pentru semanarea unui anumit tip de plante medicinale, trebuie luat in considerare si faptul ca majoritatea acestora au seminte mici cu o capacitate germinativa mica. Aproape toate plantele medicinale, si in speciale speciile rare si ocrotite, cresc si se dezvolta incet, in special in primele luni dupa semanare. Acesta este si motivul pentru care solurile nestructurare, argiloase si ne-plivite duc la plantatii slab dezvoltate, care produc rezultate nesatisfacatoare. Majoritatea plantelor medicinale necesita un pH al solului neutru, respectiv intre 6,5 si 7,5. Orice alte valori mai mari ale aciditatii sau alcalinitatii in sole (cum ar fi un pH de 7,5 sau 8,5 pentru salvie), ar necesita curatare, fertilizare cu ingrasaminte naturale sau acoperirea cu frunzis, compost matur sau paie subtiri. Alternarea culturilor este foarte importanta pentru cultivarea biologica a plantelor medicinale. Necesita o valoare mica a investitiilor, dar este un factor de influenta important pentru un numar de proprietati fizice, chimice si biologice ale fertilitatii solului. Influenteaza puternic ritmul si amploarea deteriorarii humusului din sol datorita compozitiei diferite a culturilor. Diferitele culturi si in special cele ale diferitelor plante medicinale si aromatice afecteaza regimul nutritional in mai multe moduri. Balanta depinde de capacitatea diferitelor soiuri de plante de a extrage si utiliza substantele nutritionale din diferitele straturi ale solului, capacitate care la randul ei depinde de tipul si forma radacinilor si de cantitatile diferite si compozitia substantelor secretate in sol. Alternarea culturilor influenteaza de asemenea echilibrul apei in sol. Aceasta depinde de nevoile diferite ane plantelor pentru realizarea unui unitati de
7

substanta uscata, de tipul si de forma sistemului lor de radacini si de durata diferita a perioadei lor de vegetatie. Alternarea culturilor ajuta si la mentinerea echilibrului biologic in sol. Semanarea culturilor fara seminte poate duce la o suprapopulare cu microorganisme patogene. Alternarea culturilor asigura schimbarea mediului de cultivare, care poate duce la eliminarea unor boli (malura, rugina, etc.) si insectelor daunatoare (acari, purici, etc.) sau reducerea densitatii unor altora, cum ar fi agentii patogeni ai ruginii radacinilor, nematozii, viermii, etc., care pot afecta serios plantele medicinale si aromatice, intrucat odata aparuti, cu greu pot fi combatuti. Cu cat speciile cultivate succesiv pe acelasi teren sunt mai indepartate, cu atat sunt mai mare sansele de prevenire a contaminarii cu boli si insecte daunatoare. Referitor la combaterea buruienilor, alternarea culturilor poate fi eficienta datorita utilizare competitivitatii intre diferite plante care este influentata de proprietatile lor biologice si de tehnicile adrare utilizate. Este recomandata alternarea culturilor de plante medicinale cu alte tipuri de culturi. Pentru a alege cultura anterioara potrivita, este importanta considerarea compatibilitatii intre culturi. O mare parte a plantelor medicinale sunt culturi care necesita musuroire care, fapt ce permite inlocuirea acestora cu alte culturi. Este recomandabila semanarea unor culturi anuale sau bianuale pe zonele unde sunt cultivate de obicei plantele medicinale. Alegerea succesorului potrivit depinde de proprietatile biologice ale speciei, de timpul cand poate fi recoltat astfel incat sa permita efectuarea lucrarilor agrare necesare, precum si de tipul culturii pe verticala sau pe orizontala. Cele mai potrivite culturi care sa preceada plantele medicinale sunt graul de iarna, plantele leguminoase, toate tipurile de legume, nutrerurile (lucerna, amestecurile de iarba, etc.). Acestea sunt de obicei recoltate mai devreme si permit astfel semanarea unor noi culturi. Plantele medicinale perene, cum sunt salvia si cimbrul, sunt de asemenea incluse in ciclurile de culturi alternative. Exista, totusi, si specii de plante medicinale perene care ar trebui cultivate separat si la distanta de alte culturi. Datorita cantitatii mari de munca necesare pentru cultivarea si recoltarea plantelor medicinale, aria pentru cultivarea acestora este cuprinsa de obicei intre 5 si 20 de ari pentru o cultura. Plantele a caror cultura si recontare pot fi in intregime mecanizate, asa cum sunt coriandrul, levantica, etc., permit utilizarea unor suprafeta mai mari intre 50 si 500 de ari pe cultura. Unele dintre speciile de plante medicinale pot fi cultivate pe aceeasi suprafata pe o perioada cuprinsa intre 1 si 5 ani. Dupa cel de-al cincilea an recoltele sunt din ce in ce mai slabe si plantele incep sa fie infestate de molimi si insecte daunatoare. Se recomanda ca la fiecare 5-6 ani suprafata respectiva sa fie folosita ca pasune pentru ca astfel sa fie refacuta fertilitatea solului si sa fie eliminate buruienile.
8

5. Pregatirea solului Un factor foarte important care sa asigure succesul culturilor de plante medicinale este aplicarea unui sistem adecvat pentru pregatirea initiala si inainte de semanare a solului, urmarind astfel crearea conditiilor favorabile care sa asigure cea mai bogata recolta posibila. Unele dintre sarcinile cele mai importante in pregatirea solului sunt asigurarea irigarii sale, a aerisirii acestuia si a regimului nutritional adecvat, care vor aduce cu sine o imbunatatire a proprietatilor fizice ale solului, acumularea unui continut maxim de apa si crearea unor conditii favorabile pentru combaterea buruienilor si pentru procesele microbiologice de transformare a substantelor nutritive intr-o forma care poate fi asimilata de plante. Aratul. Acesta este cea mai importanta etapa din toata seria de lucrari preparatorii ale solului. Aratul ar astfel incat sa se asigure amestecarea si zdrobirea diferitelor straturi de sol, odata cu indepartarea partilor subterane ale plantelor, ingroparea la adancime a ingrasamintelor si a ramasitelor recoltelor. Proprietatile solului care influenteaza aratul acestuia sunt consistenta acestuia si elaticitatea lui. Aceste proprietati sunt determinate de compozitia mecanica a solului, de structura stratului superior si de continutul de materie organica. Solurile cu o compozitie mecanica mai grea au o capacitate mai mare de a fi strivite atunci cand ating o valoare optima a umiditatii. Orice alta crestere a umiditatii poate pune probleme pentru arat, deoarece pamantul devine lipicios. Solurile uscate au o consistenta mai slaba. Cresterea umiditatii acestora le face insa si mai putin consistente. Elasticitatea unor astfel de soluri este foarte mica indiferent de gradul lor de umiditate, dar, in functie de calitatea aratului, ele pot deveni productive. Perioada optima pentru arat poate fi foarte usor stabilita la fata locului, De exemplu, daca pamantul nu se lipeste de plug si stratul arat nu straluceste, ci cade de pe plug zdrobit in multe bucati mici, atunci este momentul pentru a incepe aratul; daca apa nu poate fi stoarsa din 2 pumni de pamant atunci cand acestia sunt stransi in palma si daca pamantul se faramiteaza in bucati mici atunci cand este aruncat de la o inaltime de 1 metru, inseamna ca a venit momentul pentru arat. Calitatea aratului este determinata in functie de urmatoarele criterii: adancime, numarul de bulgari, adancinea de la care au fost arate ramasitele recoltelor anterioare, adancimea de la care au fost taiate buruienile, precum si de numarul de zone ramase nearate. Discuitul. Sfarama, invarte partial si amesteca solul si, in plus, indeparteaza si buruienile. Spargerea bulgarilor utilizand o grapa cu discuri este facuta la suprafata. Acest instrument permite patrunderea si strivirea straturilor de sol supa aratul suprafetelor cu iarba si permite strivirea bolovanilor formati prin aratul solurilor uscate in perioada anterioara semanatului.
9

Macinatul. Aceasta metoda este utilizata pentru a sfarma si a amesteca solul fara sa il invarta. Macinatul este realizat de catre masini specializate care lovesc solul si astfel sfarma bulgarii si netezesc suprafata. Macinatul se poate realiza chiar inaine de semanarea unor seminte mici, cum sunt cele ale plantelor medicinale. Este indispensabil atunci cand se pregateste plantarea lastarilor. Cultivarea. Este o procedura de amestecare a solului si eliminare a buruienilor. Este realizata de obicei la o adancime de la 5-6 cm. pana la 10-12 cm., sau, daca se utilizeaza utilaje specializate, chiar si la 20 cm adancime. Solul ar trebui cultivat astfel pentru urmatoarele scopuri: spargerea suprafetelor groase si intarite de sol; taierea buruienilor rasarite dupa arat sau crescute intre rasadurile de plante medicinale; realizarea de brazde in solul arat pentru insamantare sau in vederea irigarii; scoaterea la suprafata a unor plante. De cele mai multe ori cultivarea se realizeaza utilizand o grapa in spatele elementelor operationale ale cultivatorului pentru a netezi si uniformiza suprafata solului. Cultivarea este o metoda preferata pentru soluri nestructurate care au tendinta sa formeze o crusta dupa primele ploi. Framantarea. Este o metoda folosita pentru ingrosarea solului. Se aplica inainte si dupa semanat. Impactul framantarii este la aproximativ 15 cm. adancime in sol si densitatea cea mai mare a solului se atinge in stratul superior. O umiditate mai mare face solul mai dens dar prea multe umiditate e contraindicata pentru framantare, pentru ca astfel se va reduce gradul de aerisire, umiditatea se va pierde si dupa uscare se va forma o crusta. Atunci cand plantele medicinale sunt semanate in conditii uscate, este obligatorie framantarea solului pentru ca astfel se va asigura un strat protector stabil pentru seminte si se va preveni uscarea solului. Tipurile de tratament ale solurilor depind de tipul si maniera in care s-a realizat cultura anterioara. Daca aceasta a fost una de cereale, atunci aratul ar trebui sa fie facut la o adancime de 25-27 de centimetri. Pana la sfarsitul verii ar trebui ca suprafata sa fie cultivata de mai multe ori. Prima data la o adancime de 10-15 cm, iar in urmatoarele dati la 7-8 cm. Inainte de insamantare solul ar trebui framantat, astfel incat la suprafata acetuia sa se formeze un strat gros pe care sa se aseze semnintele, acestea putand astfel sa incolteasca in acelasi timp. Daca anterior s-a realizat o cultura a unor plante de suprafata, portiunile de deasupra pamantului ar trebui taiate cu ajutorul unei seceratori rotative, iar potiunile ingropate ar trebui eliminate cu ajutorul discuitului sau a macinatului. Aratul ar trebui realizat la o adancime de 25-27 de cm. Ulterior, solul ar trebui discuit sau grapat. Inainte de insamantare terenurile ar trebui pregatite ca pentru semanarea unor cereale. Pentru insamantarile de primavara, se recomanda un arat suiplimentar la o adancime de 20-22 de cm. si o cultivare la 5-8 cm. prin grapare. Pregatirile dinaintea insamanatarii ar trebui realizate cu 7-10 zile inanite de aceasta,
10

astfel incat semintele sa aiba un strat gros care sa le ajute sa incolteasca mai usor. Solul care nu isi poate creste densitatea singur, in mod natural, trebuie framantat si apoi insamantat. Atunci cand plantele sunt crescute din lastari (Valeriana, Menta) pregatirile anterioare semanatului constau intr-o cultivare a solului la 15-18 cm. adancime. Se vor produce astfel santuri adanci unde vor putea fi plantati lastarii. Pregatirea solului inca din primavara ii pastreaza acestuia umiditatea prin crearea unui strat superior izolator. Acest lucru se realizeaza de obicei prin grapare. Anumite soluril necesita fertilizare, cultivare si grapare aditionale. Fiecare specie de plante medicinale sau aromatice necesita pregatiri initiale specifice ale solului care ar trebui alese in functie de climatul local si conditiile de sol, si de asemenea in functie de sistemul de fertilizare ales, sisteme descrise in cele ce urmeaza. 6. Fertilizarea Tesutul plantelor contine apa si substanta uscata, formata atat din componente organice, cat si minerale. Plantele formeaza substanta uscata consumand dioxid de carbon din aer si apa din sarurile minerale din sol. Utilizarea in mod continuu a solului il face din ce in ce mai sarac ca valoare nutritionala, valoare ce ii poate fi redata prin introducerea unor ingrasaminte diferite ca origine si compozitie. In functie de compozitie si originea ingrasamintelor, acestea pot fi clasificate in minerale (de origine chimica sau sintetica) sau organice (produse din reziduuri organice, care provin de cele mai multe ori de la animale). Cele mai utilizate ingrasaminte minerale contin azot, fosfor si potasiu. Azotul face parte din multe componente organice ale plantelor. La inceputul dezvoltarii lor, plantelor au nevoie de foarte putin azot. Cantitatile cele mai mari de azot sunt necesare in etapa de crestere intensiva, atunci cand isi cresc masa vegetala si isi dezvolta propriul sistem reproductiv. Aceste considerente trebuie avute in vedere pentru determinarea momentului de administrare a ingrasamintelor azotoase. Rezervele de azot din sol sunt completate biologic de micro-organismele care fixeaza azotul si care populeaza in mod natural solul, sau de catre bacteriile care locuiesc in simbioza cu plantele leguminoase anuale sau perene. Acesta este si motivul pentru care culturile leguminoase (fasolea, lucerna, etc.) sunt potrivite ca predecesori pentru cele mai multe plantel medicinale. Ploile asigura si ele azot ca urmare a poluarii crescute a aerului. In functie de nevoile specifice, solul ar trebui sa fie fertilizat o data sau de doua ori, dar intotdeauna imediat inaintea incoltitului si irigarii. Cantitatea de ingrasaminte care va fi utilizara va trebui stabilita luand in considerare rezervele din sol si speciile care sunt cultivate. Utilizarea ingrasamintelor azotoase artificiale este interzisa deoarece acestea provoaca aciditate in sol si au astfel un efect negativ asupra unor procese
11

microbiologice care se desfasoara acolo; utilizarea permanenta a unor asemenea ingrasaminte duce la distrugerea structurii solului si a echilibrului apa-aer al acestuia. Toate ingrasamintele organice mentionate mai jos sunt bogate in azot. Fosforul este foarte important pentru desfasurarea unor procesa care influenteaza cresterea si dezvoltarea plantelor. Fosforul este consumat intensiv in perioada stagiilor initiale ale cresterii. Astfel, plantele formeaza rezerve de fosfor care sunt mai tarziu redistribuite care organle lor in functie de nevoia pe care acestea o au de a sintetiza substante organice. Lipsa fosforului poate fi rezolvata prin aplicarea unor straturi superioara protectoare, prin utilizarea ingrasamintelor naturale, a reziduurilor organice si a ingrasamintelor minerale fosforice. Fertilizatorii fosforici sunt absorbiti in sol si raman practic in acelasi loc unde au fost aplicati. Fertilizatorii fosforici sunt folositi pentru fertilizarea de baza, sau, altfel spus, trebuie aplicati la o adancime medie spre mare in sol atunci cand se ara, pentru a putea intra in contact cu radacinile platelor. Potasiul ajuta la sinteza carbohidratilor, la procesele de schimb ale azotului si la sinteza proteinelor. Continutul de potasiu in sol care este accesibil plantelor inregistreaza mari variatii. Aproximativ 65% din solurile din tara noastra prezinta un echilibru optim am potasiului, 20% din soluri au un continut satisfacator de potasiu, si 15% unul slab. In practica, cele mai multe soluri sunt fertilizate cu compost, ingrasaminte naturale, material organic pentru acoperire, asa cum sunt paiele, iarba, resturi organice sau chiar unele roci minerale aruncate ca reziduuri ale unor cariere sau fabrici. O sursa importanta de potasiu o reprezinta ingrasamintele lichide deoarece aproape 90% din potasiul continut de acestea poate fi utilizat de plante. Ingrasamintele bazate pe potasiu patrund incet in sol, si de aceea, de obicei, sunt aplicate impreuna cu ingrasamintele fosforice chiar inainte de tratamentul de baza al solului. Microelementele (magneziu, fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt, bor, etc.) sunt parte componenta a enzimelor si le activeaza pe acestea. Plantele au nevoie de cantitati mici din ele. Un continut redus, sau, din potriva, prea mare a acestor microelemente deregleaza actiunea enzimelor la nivel celular si, ca o consecinta, cauzeaza disfunctii ale intregului metabolism al plantelor. Ingrasamintele care contin microelemente sunt utilizate pentru imbogatirea solului sau pentru a ingrasa frunzele in diferite stadii ale dezvoltarii plantelor. Este recomandata utilizarea compostului, a ingrasamintelor naturale, a materialelor organice pentru acoperire, a prafurilor obtinute din diferite roci, precum si a unui numar de produse comercializate, fiecare avand propriile instructiuni. Valorile pH-ului este posibila cresterea pH-ului prin aplicarea unor ingrasaminte bazate pe calciu. Scopul fertilizarii este este furnizarea de substante hranitoare necesare plantelor pentru intreaga perioada de vegetare, si uneori chiar pentru anii care
12

urmeaza, drept pentru care perioadele de timp si tipurile de ingrasaminte folosite difera. Agricultura biologica este dedicata mentinerii si cresterii fertilitatii solului pe cale naturala, altfel spus prin utilizarea ingrasamintelor naturale (Directiva Nr. 22/2001). Perioade principala pentru fertilizare Fertilizarea initiala ingrasamintele utilizate pentru fertilizarea initiala ar trebui aplicate imediat inainte de inceputul tratamentului de baza al solului, intrucat astfel sunt ingropata in sol pana la adancimea la care patrunde plugul. Aceasta fertilzare de baza ar trebui sa includa intreaga cantitate de ingrasaminte bazate pe fosfor artificial si potasiu, ingrasaminte naturale si fertilizatori organici. Cand se insamanteaza plantatii de plante medicinale perene, e necesara crearea unei asa numite rezerve de ingrasamant folosind cantitati mai mari de ingrasamant, de la 80 la 120 kg de ingrasaminte bazate pe fosfor si potasiu si 10-12 tone de ingrasamant natural, luand insa in considerare rezervele existente si speciile care vor fi cultivate. Aplicarea ingrasamintelor inainte de semanat. Are ca scop asigurarea plantelor cu substantele nutritive inca de la inceputul dezvoltarii lor. Ingrasamintele ar trebui aplicate inainte sau in momentul tratamentelor dinaintea semanatului. Tipurile de ingrasaminte care ar trebui utilizate sunt cele azotoase, in special pentru speciile care nu agreeaza apa, speciile cu o perioada de vegetatie mai scurta sau atunci cand suprafata pentru semanat este foarte plata. Printre aceste specii se numara coriandrul si mararul. Hranirea. Are ca scop furnizarea de substante hranitoare care sa serveasca plantelor in diferitele lor stadii de dezvoltare, atunci cand au mai mare nevoie de ele. Ingrasamintele utilizate in acest stadiu sunt cele continand azot artificial sau cele organice lichide. Nu este neobisnuita repetarea procedurii de fertilizare de 2 sau 3 ori. In mod normal, hranirea plantelor medicinale intens cultivate, asa cum sunt menta sau valeriana, se realizeaza in timpul incoltirii, atunci cand incep sa se dezvolte radacinile. Cel mai puternic efect se obtine atunci cand aceasta procedura se realizeaza in timpul irigarii. Modalitati de aplicare a ingrasamintelor Ingrasamintele pot fi aplicate utilizant masini specializate, combine semanatoare sau manual. Fertilizarea solului. Acest tip implica aplicarea ingrasamintelor dispersat si aplicarea locala a ingrasamintelor. Imprastierea ingrasamintelor le permite acestora sa atinga in mod egal suprafata solului si sa furnizeze aceeasi cantitate de substante hranitoare tuturor plantelor. Aplicarea locala a ingrasamintelor este folosita pentru a le directiona pe acestea catre anumiter zone unde se gaseste sistemul principal de radacini al plantelor. Ingrasamintele se pot aplica in siruri, in ciorchini, in brazde, etc. Nu este
13

recomandata utilziarea unor ingrasaminte care se absorb usor, bazate pe azot, sau ingrasaminte naturale pentru aplicarea locala pentru ca ele pot intoxica sistemul de radacini al plantei si pot ucide planta. Hranirea altor parti decat radacinile. Ingrasamantul este aplicat sub forma unei solutii continand substante hranitoare care este pulverizate pe frunzele plantelor. Cel mai folosit ingrasamant organic este balegarul. Este de asemenea si cel mai eficient pentru agricultura din urmatoarele motive: 1. se poate obtine chiar in ferma; 2. contine cele 4 elemente nutritionale necesare plantelor azot, fosfor, potasiu si calciu impreuna cu micro-flora necesara.; 3. inbunatateste proprietatile fizice si chimice ale solului. Ingrasamantul natural este obtinut din excrementele solide si lichide ale animalelor dupa ce acestea au fost lasate sa se descompuna. Ingrasamantul natural matur este bun pentru utilizarea in scopuri agricole. Compozitia intgrasamantului natural nu este intotdeauna aceeasi. Depinde de un numar mare de factori. In primul rand, de tipul de animal care l-a produs, apoi de conditiile de depozitare, etc. Excrementele produse de pasari sunt cele mai bogate in nitrogen 1%, urmate de cele ale ovinelor 0,8-1%. Cele ale bovinelor si porcinelor contin cantitati de azot mult mai mici 0,3-0,6%. Compozitia si calitatea ingrasamantului natural se pot schimba in cursul procesului de descompunere, care incepe in grajduri si continua in momentul in care acesta este depozitat. Procesul de descompunere are 4 stagii. Pentru agricultura cel mai important stagiu este cel de-al doilea, atunci cand se produce ingrasamantul organic pe jumatate descompus. La acest moment, ingrasamantul organic contine o cantitate suficienta de componente minerale, materii organize si humus, de care plantele au nevoie in stadiile lor initiale de dezvoltare. In continuare, mineralizarea ingrasamantului organic se continua in sol. La stagii mai mari de descompunere, ingrasamantul organic incepe sa piarda azot. In functie de sezon, descompunerea poate dura intre 4 si 6 luni pentru a se putea ajunge la ingrasamantul natural jumatate descompus, gata pentru a fi folosit. Cel mai potrivit este ca ingrasamantul natural sa fie pregatit primavara si utilizat toamna. Agricultura ecologica utilizeaza de asemenea si un tip de ingrasamant natural lichid. Acesta este reprezentat de fapt de urina animalelor colectata direct din grajduri sau din lichidul format prin descompunerea balegarului. Urina si ingrasamantul organic lichid au o actiune rapida. Sunt compuse in principal din azot si potasiu, care sunt consumate cu usurinta de catre plante. Ingrasamantul natural lichid ar trebui diluat cu apa, intr-o proportie de 1:5, deoarece este foarte puternic. Nu ar trebui sa fie aplicat in perioade cu temperaturi ridicate, in special pentru plantele care sunt cultivate pentru frunzele lor, pentru ca acestea sunt foarte sensibile. Un tip de ingrasamant recomandat a fi folosit in agricultura biologica este ingrasamentul lichid pe baza de urzica. Urzicile ar tebui cosite inaninte de a inflori. Partea aeriana a urzicilor se aseaza intr-un ciubar plin in care se toarna
14

apoi apa. Amestecul ar trebui sa fie amestecat de 2 ori pe zi pana cand incepe sa fermenteze, fapt ce se petrece de obicei dupa 3 pana la 5 zile, atunci cand se formeaza si o spuma la suprafata. Lichidul ar trebui sa fi gata pentru utilizare dupa 10-15 zile si ar trebui aplicat sub forma diluata de 1:5 in timpul perioadei de vegetare. Excrementele pasarilor sunt tipul de ingrasamant organic cel mai bogat. Sunt de 3 ori mai bogate in azot si potasiu si de 4 ori mai bogate in fosfor decat ingrasamintele organice clasice provenite de la animale. Este de recomandat sa fie pastrate separat si sa fie folosite pentru hranirea plantelor in perioada de vegetare. Pot fi aplicate diluate cu apa. Cantitatea standard de ingasamant organic provenit de la pasari care se foloseste este de 100-150 kg per ar. Cenusa provenita din lemn este bogata in potasiu si este folosita pentru fertilizarea solului pe perioada toamnei. Are un efect de neutralizare a aciditatii din sol si de crestere a activitatii bacteriilor care fixeaza azotul. Cenusa poate fi folosia si pentru varuire. Aplicarea a 100 kg de cenusa introduce in sol aproximativ 50-60 kg de carbonat de calciu. In afara de potasiu, cenusa provenita din lemn contine si fosfor, calciu, molibden si bor, care sunt indispensabile pentru crestereaplantelor. Doza optima pentru fertilizarea cu cenusa este de 60-80 kg per ar. Inainte de utilizare cenusa provenita din lemn ar trebui sa fie depozitata intr-un loc acoperit si uscat, pentru ca cenusa contine potasiu in forma carbonatului de potasium, care este puternic solubil in apa si poate fi astfel indepartat de ploaie. Un ingrasamant utilizat la scara larga in agricultura este compostul. Este produs in procesul de descompunene a materiilor organice din care rezulta un material bogat in humus, denumit compost. Acesta se gaseste la baza agriculturii biologice. Compostul este un ingrasamant produs din balegar, urina, cenusa provenita din lemn, buruieni, legume etc. care nu pot fi folosite ca nutret, ramuri provenite din tufisuri, frunze uscate, fan, paie, hartie, resturi de mancare, reziduuri organice, etc. Toate aceste elemente sunt stivuite in platforme de 30 cm. inaltime, peste care se adauga calcar, cenusa din lemn sau balegar intr-o proportie de 2-3% din inaltimea platformei, si toate acestea sunt ulterior acoperite cu un strat subtire (3-5 cm) de humus. Straturile continua sa fie construite astfel unul peste altul pana cand ating inaltimea de 1,5 2 m. Reziduurile organice ar trebui sa fie limpezite si amestecate cu calcarul inainte de a fi adaugate peste celelalte straturi. Materialul compost este apoi umezit cu ingrasamant natural lichid sau cu apa. Cel mai bine se poate utiliza fertilizatorul lichid bazat pe urzici. Stratul final al gramezii formate astfel trebuie acoperit cu 10-15 cm de pamant. Pentru a facilita procesul de descompunere este recomandata aerisirea gramazii prin amestecare la intervale regulate. Procesul de formare a compostului dureaza de la 5 la 8 luni. Compostul care poate fi utilizat este inchis la culoare si are un miros asemanator cel al pamantului. Este aplicat in acelasi fel ca si balegarul dar luand in considerare faptul ca este mai sarac in azot. Compostul
15

imbunatateste fertilitatea solului si calitatea acestuia, fapt care se reflecta asupra plantelor. Are o durata efectiva mai mare decat balegarul, 3 pana la 5 ani, comparat cu doar 2-3 ani. Conform Directivei 22/2001, in procesul de formare a compostului nu sunt admise decat micro-organisme si plante care nu au fost modificate genetic. Compostul poate fi produs in ciubere, containere de plastic, lazi sau zone inconjurate de plasa din sarma, metoda foarte potrivita pentru spatiul unei gradini sau curti. In unele zone ale tarii se poate aplica si ingrasamantul verde. Acesta este format din plante verzi, bogate in azot, cum ar fi plantele leguminoase, care nu au fost crescute special in acest scop. Ingrasamantul verde se poate aplica in solurile din zonele muntoase, care sunt sarace in humus si unde este dificila utilizarea ingrasamantului organic datorita pozitiei dificile a terenurilor. Plantele potrivite pentru a fi utilizate ca ingrasamant verde sunt mazarea, fasolea cu bob mare, lucerna, orzul si secara de iarna, rapita, laptuca, spanacul, etc. Pentru a proteja solul impotriva inghetului si pentru a-i imbunatati in acelasi timp proprietatile organice, este recomandata aplicarea unei paturi la suprafata solului utilizand materii moarte. Aceste materii sunt de obicei compostul, iarba, frunze uscate, paie, resturile ramase in urma diferitelor plante de gradina. O grija speciala trebuie acordata indepartarii din aceste materii moarte a oricaror seminte incoltite, a melcilor si a oualor de melci. Atunci cand se imprastie ingrasamantul verde, trebuie ca acesta sa nu acopere brazdele si plantele de acolo. Acoperirea solului se poate realiza in orice moment al anului dar este foarte necesara toamna pentru a proteja plantele pe parcursul iernii. Ingrasamintele naturale ar trebui utilizate cu cea mai mare atentie. Multe dintre plantele medicinale nu reactioneaza bine la ingramant organic solid sau lichid. Ingrasamantul organic matur este cel mai bun tip de fertilizator care poate fi utilizat. Pentru plantele care nu pot suporta ingrasamintele puternice, este de preferat o singura aplicare a unui fertilizator organic mai slab, pe perioada toamnei. Aplicarea ingrasamantului natural sau a compostului protejeaza plantele medicinale mai sensibile impotriva inghetului, a temperaturilor scazute, etc. 7. Combaterea buruienilor, daunatorilor si molimilor Luand in considerare metodele si mijloacele moderne de combatere a buruienilor, este de recomandat utilizarea unor metode complexe de combatere a acestora. In general, aeste metode pot fi clasificate in 2 categorii: metode directe si metode indirecte. Metodele indirecte. Acestea includ un numar de masuri protective care vizeaza restrictionarea accesului la zonele cultivate a semintelor de buruieni,
16

precum si o serie de mijloace agricole prin care se urmareste cresterea competitivitatii plantelor medicinale in fata buruienilor. Masurile de protectie sunt: utilizarea unor seminte pure, utilizarea unui ingrasamant natural matur, in care cantitatea de seminte de buruieni este redusa la minim, eliminarea buruienilor de pe zonele necultivate. Mijloacele agricole sunt: asigurarea conditiilor pentru incoltirea rapida si simultana a plantelor, semanatul la timp al plantelor, aplicarea diferentiata a ingrasamintelor si alegerea unei alternante potrivite a culturilor. Metodele directe. Acestea sunt la randul lor de 2 tipuri: metode fizicomecanice si metode chimice. Metodele fizico-mecanice sunt cele mai utilizate pentru combaterea buruienilor. Aratul este cea mai importanta masura din aceasta categorie. Buruienile pot fi eliminate prin urmatoarele metode: prin taierea radacinilor in timpul tuturor tipurilor de arat; prin cauzarea unei dezvoltari rapide a tuturor buruienilor (metoda provocativa) care vor putea fi astfel inderpartate la urmatorul tratament al solului; prin ingroparea la o adancime mare a semintelor de buruieni (la 30-35 de cm. semintele isi pierd capacitatea de a germina in 4-6 ani); reducerea duratei de viata a buruienilor, care poate fi realizata prin araturi consecutive, la o adancime din ce in ce mai mare, eliminand astfel organele reproductive vegetative ale puietilor si a radacinilor cu capacitate de reproducere; prin uscarea buruienilor in momentul aratului la o adancime mare, prin rascolirea solului straturilor de sol in perioada in care temperaturile sunt ridicate si aerul uscat, pentru a usca astfel sistemul de radacini si organele reproductive vegetative ale plantelor; prin smulgerea buruienilor, care se realizeaza in etapa de grapat. Pregatirea dinaintea semanatului si aratul solului impreuna cu fertilizarea acestuia sunt metode foarte bune de eliminare a unor daunatori si a unor microrganisme daunatoare. Aratul miristii va elimina orice buruieni ramase neatinse in timpul recoltatului. Aratul la o adancime mare pe perioada toameni poate elimina toate buruienile care inca traiesc si se dezvolta. In acelasi timp, ajuta la ingroparea la o adancime mare in sol a semintelor latente si capabile de germinat ale buruienilor, precum si la ingroparea oricaror organe reproductive vegetative. Daca aratul la adancime mare se face la sfarsitul lunii august sau la inceputul lunii septembrie, atunci cea mai mare parte a radacinilor se vor urca si vor muri. Cu cat este mai profund aratul, cu atata se elimina mai multe buruieni. In urma unor cercertari, s-a stabilit ca o crestere a adancimii de arat de la 20-22 cm. la 30-35 cm. poate duce la eliminarea a de doua pana la trei ori mai multe buruieni. Aratul inaintea semanatului se face de obicei primavara si mai rar toamna, si asta numai in cazul in care buruienile sunt prea numeroase. Grapatul de primavara elimina buruienile cu radacini subtiri, care cresc de obicei primavara. Cultivarea care urmeaza ajuta la distrugerea si a buruienilor timpurii si tarzii, perene sau anuale. Dupa semanarea plantelor medicinale, grapatul imediat inainte si dupa
17

germinat este benefic. Este foarte importanta si aplicarea de tratamente intre randuri si pe fiecare rand, la intervale regulate. Daca buruienile de pe o plantatie devin prea numeroase, este bine ca aceasta sa fie arata in intregime si semanata din nou, pentru ca investitia in eliminarea buruienilor depaseste cu mult pretul produsului in sine. O alta metoda care poate fi folosita este acoperirea buruienilor pentru a bloca accesul soarelui la acesea aceasta metoda este folosita cu succes in cultivarea plantatiilor perene de plante medicinale care incoltesc lent, deoarece in acest mod se amana dezvoltarea buruienilor pana cand cultura incolteste. Pentru acoperire se folosesc diferite plante ca materii brute, cum sunt paiele sau poliesterul negru. Pentru distrugerea buruienilor se poate folosi si focul, pentru ca astfel sunt distrusi lastarii de buruieni. Utilizarea ierbicidelor pentru cultivarea biologica a plantelor medicinale nu este permisa. Bolile si daunatorii care infesteaza plantatiile de plante medicinale si aromatice le reduc acestora in mod considerabil productia. Acesta este si motivul pentru care este importanta monitorizarea lastarilor si eliminarea la timp a buruienilor. In mod normal, buruienile sunt un habitat natural si o sursa de hrana pentru multi daunatori si agenti patogeni. Lupta biologica impotriva molimilor si a daunatorilor care afecteaza plantele medicinale joaca un rol important in cultura ecologica. Exista mai multe metode care pot fi folosite: Metoda agricole genetica. Se bazeaza pe utilizarea unor varietati rezistente sau imune. Metoda agricola tehnica. Diferitele metode agricole si aplicarea lor corecta si la timp sunt foarte importante pentru implementarea agriculturii biologice. Una dintre aceste masuri este si alegerea pentru cultivare a unui teren care este curat si lipsit de buruieni. Este de asemenea importanta si alegerea culturii precedente deoarece numerosi daunatori au tendinta sa afecteze culturi apartinand aceleiasi familii. Alternanta corecta a culturilor reprezinta un mijloc important de lupta impotriva buruienilor. Metoda este si mai eficienta atunci cand este combinata cu un tratament adecvat al solului. Calitatea si oportunitatea aplicarii metodelor agricole tehnice contribuie la distrugerea agentilor patogeni si a dauntorilor care afecteaza plantele medicinale. Inlaturarea la timp a plantelor afectate si arderea acestora previn raspandirea bolii si in randul altora. Este deosebit de important locul ales pentru o anumita cultura si irigarea corecta a acestuia, pentru a nu permite formarea de mlastini sau balti. Plantele medicinale nu pot fi cultivate in soluri imbibate de apa. Metoda biologica. Consta in crearea unei competitii permanente intre daunatori si inamicii lor din natura paraziti sau insecte, etc. Cele mai utilizate specii de acest gen sunt cele din randul coleopterelor. Metoda fizica. Consta in aplicarea unei dezinfectii termale sau a unei iradieri solare a semintelor, bulbilor si solului, si, in plus, aplicarea unei serii de
18

masuri mecanice pentru colectarea insectelor, cum ar fi diferite dispozitive de prindere, momeli lichide si capcane. Uneori procedurile agricole tehnice si organizarea nu sunt suficiente pentru a elimina cat mai repede posibil raspandirea daunatarilor si a bolilor. Pentru a planifica si organiza lupta impotriva acestora, e necesra cunoasterea biologiei daunatorilor si a agentilor patogeni, influenta factorilor externi, cum ar fi clima, si efectele rezultante ale acestora asupra plantelor medicinale. Fiecare planta medicinala sau aromatica este amenintata de daunatori si boli care sunt specifice speciei sale, dar in continuare cel mai mare pericol il reprezinta melcii, musculita verde, acarii, etc. Acestia nu numai ca infesteaza plantele, dar transmit de asemenea si bolile. Ciupercile care afecteaza de obicei culturile de plante medicinale sau aromatice sunt malura (pentru menta), mucegaiul gri (ghiocel), rugina (menta, valeriana), putregaiul radacinilor (macul galben), etc. Exista de asemenea anumite bacterii si boli virale cum ar fi fitoplasma, arsurile cauzate de bacterii si vestejirea cauzata de bacterii, care afecteaza de cele mai multe ori macii, etc. In aceste cazuri, este foarte utilza aplicarea fertilizatorilor lichizi, a ceaiurilor sau a extractelor din plante, asa cum este urzica, rubarba, iarba mare, ceaiul negru, musetelul, etc. Pentru soluri batrane si soluri infestate de melci, re recomanda cultivarea printre randurile culturii de baza sau la marginea acesteia a unor galbenele. Produsele biologice sau alte preparate bazate pe extracte de plante, asa cum sunt Pyrethrum, Rotenone, Pandorra, Quassio, Delfin, Novodor, etc. pot fi folosite pentru combaterea molimilor si a daunatorilor care au cauzat pagube insemnate. Este inacceptabila utilizarea pesticidelor si a herbicidelor. Numai atunci cand este absolut necesar se pot folosi produse aprobate pentru protectia plantelor, dar numai in cantitati minime cu efect maxim, urmand instructiunile producatorilor si ale agentiilor specializate din ambele parti implicate producatorul si consumatorul final. Aplicarea unor asemenea produse trebuie supervizata de personal calificat utilizand echipamente adecvate. Timpul minim care trebuie sa se scurga intre aplicarea substantei si recoltare trebuie sa fie stabilit in functie de instructiunile producatorului si de preferintele cumparatorului de produse finale. Preparatele trebuie sa fie aplicate conform dozei maxime standard admise, specificata de autoritatile locale si nationale din tara de origine si din tarile cumparatoare. 8. Ingrijirea plantelor pe perioada vegetarii Ingrijirea plantelor medicinale in perioada lor de vegetatie incepe cu asigurarea germinatiei si cresterii normale a lastarilor. Aparitia mugurilor trebuie sa fie monitorizata cu atentie, si, daca e nevoie, se poate efectua o aerisire inainte de aparitia acestora.
19

Prima aerisire este efectuata de obicei dupa ce au aparut frunzele si s-au format randurile (la plantele crescute din seminte apar prima data mugurii, si apoi frunzele obisnuite). Dupa aceea, plantele de pe un rand ar trebui sa fie rarefiate daca sunt prea aproape una de alta, sau replantate daca e nevoie. In functie de nevoile plantelor, ingrasamantul poate fi aplicat o data sau de mai multe ori. Anumite culturi, cum sunt menta, valeriana, necesita in mod obligatoriu irigare in special pe perioada lunilor calde si secetoare se vara iulie si august. Irigarea trebuie sa fie controlata si aplicata luand in considerare nevoile plantelor in diferitele lor stadii de dezvoltare. Apa utilizata pentru irigare trebuia sa indeplineasca toate cerintele locale si nationale. Cantitatea de apa ar trebui de asemenea testata pentru a determina doza optima. Irigarea se face de obicei cu ajutorul gravitatiei sau prin stropire. Irigarea cu ajutorul gravitatiei permite apei sa se raspandeasca in mod egal si fara intreruperi pe toata suprafata sau printre brazde. Cea mai importanta preconditie pentru aceasta metoda este ca suprafata sa fie netezita si uniformizata inainte de irigare. Intodeauna cand se planfica crearea unei plantatii perene de plante medicinale sau aromatice este necesara netezirea terenului. Aceasta se realizeaza cu scopul de a elimina bulgarii si de a uniformiza suprafata, in special in perioada vara-toamna, dupa aratul la adancime mare, atunci cand umiditatea in sol este mica. Irigarea printre brazde este cea mai eficienta matoda de a uda plantele medicinale si aromatice. Apa se scurge de obicei pe brazdele asezata intr-o usoara panta, facute special in acest scop. Pentru aceasta metoda, cea mai mare importanta o au calitatea si adancimea brazdelor. Adancimea ideala este de 15-18 cm. Brazdele putin adanci (8-10 cm) nu sunt potrivite deoarece prezinta multe denivelari. Ca rezultat al ploilor si tasarii solului aceste brazde sunt indepartate. Prin aceasta metoda de irigare, apa ajunge in sol nu numai datorita gravitatii, ci si a infiltrarii. Stropirea este o metoda foarte potrivita de irigare pentru unele plante medicinale si aromatice pentru ca acestea au nevoie de o umiditate mare a aerului ca sa cresca. Aceasta metoda este de altfel singura metoda posbilia de irigare a plantelor aromatice si medicinale. Prin ea se atinge zuna cultiva utilizand cantitati mici de apa. Irigarea se realizeaza de obicei in perioada racoroasa a zilei. Cantitatea de apa care se va utiliza trebuie determinta in functie de nevoile fiecarei culturi in parte si in functie de conditiile ecologice. Anumite plante medicinale sunt perene (menta, salvie, roinita, iarba mare, etc). Acest fapt trebuie sa determine tipul de tratamente care se vor aplica solului, precum si substantele care se vor administra plantelor. 9. Recoltarea plantelor

20

Calitatea plantelor uscate depinde intr-o mare masura de maniera in care acestea au fost culete. Muncitorii trebuie sa aiba compente si cunostinte suficiente pentru a putea preveni problemele de aceasta natura. Partile medicinale ale plantelor trebuie sa fie culese in sezonul si in perioada adecvata, fapt ce va asigura cea mai buna calitate a productiei calitatea materialului brut determina calitatea produselor finale. Perioada de recoltare depinde de care parti ale plantelor sunt colectate si utilizate. Perioada adecvata pentru recoltare asigura un continut maxim de substante biologice active in partile colectate ale plantelor. Plantele medicinale si aromatice pot fi colectate numai din zone care nu au fost afectate de influenta negativa a unor fenomene sau factori cauzati de activitatile umane (inundatii, contaminare radioactiva, metale grele, pesticide, reziduuri organice si minerale, etc). Plantele medicinale si aromatice nu pot fi colectate din plantatii aflate langa autostrazi sau zone industriale, acolo unde poluarea aerului cu substante daunatoare este foarte mare. Sezonul de recoltari al plantelor ar trebui stabilit luand in considerare partile plantelor care vor fi colectate si fenofazele dezvoltarii plantelor. Fazele generale de dezvoltare a plantelor sunt: inceputul vegetarii, marcat de fluxul de seva; prelungirea tulpinii; inmugurire; inflorire; formarea fructelor; coacerea semintelor si, la sfarsitul vegetarii, uscarea frunzelor si a tulpinii. Luand in considerare fazele enumerate mai sus, se poate asigura cea mai buna calitate a produselor brute, si, implicit, a celor finite. Plantele medicinale si aromatice ar trebui colectate in cele mai favorabile conditii meteo, evitandu-se solul umed, roua, ploaia, umiditatea mare a aerului. Atunci cand recoltarea trebuie sa se realizeze in conditii de umiditate, materialul brut trebuie transportat cat mai repede posibil intru-un loc unde sa fie uscat pentru a preveni astfel pagubele care pot fi cauzate de fermentatia microbiotica. Numai partile aeriene ale plantelor pot fi colectate. Nu se admite smulgerea radacinii si indepartarea intregii plante. Recoltatul se poate realiza utilizand instrumente speciale tarnacopul, lopata, secera, cutitul, foarfecele, etc. Toate instrumentele trebuie pastrate curate si ferite de rugina. In timpul transportului plantele colectare trebuie depozitate in containere adecvate, fara sa fie indesate, presate sau umezite. Utilizarea pungilor de plastic pentru depozitarea plantelor colectare nu este admisa deoarece asementea recipiente retin umezeala si pot rezulta in dezvoltarea mucegaiului. Toate containerele trebuie preparate inaintea recoltarii, curatandu-le pe acestea si indepartand resturile de plante si pamantul ramas. Containerele trebuie pastrate intr-un loc uscat, ferit de animale, rozatoare, pasari, etc. In momentul colectarii efective a plantelor este necesara indepartarea oricaror obiecte straine dintre acestea, in special a semintelor de buruieni. Dupa cules si inainte de uscat, plantele proaspete trebuie verificate pentru a inlatura orice parte a plantei care s-a modificat, partile nedorite ale plantei si ale altor plante si orice impuritati organice si minerale.
21

Inainte de a fi trasportate pentru lucrarile pregatitoare, toate plantele trebuie sa fie pastrate intr-un loc uscat protejate de insecte, rozatoare, pasari si animale. Trasportul trebuie sa fie realizat pe vreme uscata. Daca plantele medicinale se vor utiliza in forma proaspata (evantica, salvie) acestea trebuie colectate si transportate catre lucrarile pregatitoare cat mai repede posibil pentru a preveni dezvoltarea fermentatiei microbiotice (aparitia mucegaiului) si degradarea termala. Utilizarea conservantilor trebuie redusa la minim si numai in situatii extreme. Daca sunt utilizati, conservantii trebuie sa indeplineasca toate cerintele locale/nationale. Atunci cand se culeg plantele trebuie avute in vedere urmatoarele cerinte de igiena: o Nu trebuie sa fie amestecate printre plante obiecte straine, cum ar fi pietre, noroi, impuritati organice, etc. o Plantele culese nu trebuie sa fie lasate in contact cu solul; o Containerele unde se depoziteaza plantele trebuie sa fie curate si pastrate in locuri innacesibile animalelor, rozatoarelor si pasarilor; o Vehiculele care trasporta ierburile trebuie sa fie curatate, uscate; o Muncitorii implicati in recoltare trebuie sa isi mentina propria igiena; o Muncitorii implicati in recoltare trebuie sa poarte salopete de lucru si manusi si masti pentru fata, atunci cand culeg plante toxice, agresive sau care pot provoca alergii; o Femeile insarcinate, femeile care alapteaza si copii nu au voie sa culeaga plante toxice, agresive si plante care pot provoca alergii; o Nu pot fi acceptati la cules muncitori care sufera de boli acute contagioase, care au rani deshise sau infectii ale pielii; o Producatorii de plante si procesatorii ar trebui sa urmeze un curs de formare inainte de a-si incepe activitatea care sa includa: cunostinte ale caracteristicilor biologice ale plantelor medicinale, cerintele ecologice ale culturilor (tipurile de sol, lumina, cerintele de umiditate), stagiile de cultivare (semanatul, incoltitul, ingrijirea pe perioada vedetarii), timpul si modul in care se face recoltarea, uscarea si pregatirea primara. Intregul personal trebuie sa cunoasca in detaliu si sa respecte cerintele igienice asa cum sunt ele specificate in standarde si trebuie sa aiba o atitudine responsabila fata de intregul proces de productie. Regulile si cerintele pentru recoltarea plantelor cultivate sunt prevazute in regulamentul Nr. 3 al Ministerului Mediului si Apelor (Star Cazette, nr. 14/2004). CONCLUZII Conformarea cu principiile si metodele prezentate mai sus asigura atingerea principalelor obiective stabilite de Federatia Internationala a Miscarii pentru Agricultura Organica (IFOAM), infiintata in 1972 in Paris, care sunt:
22

o Producerea unor cantitati suficiente de alimente de o calitate biologica mare; o Utilizarea cat mai mult posibil a sistemului ciclului inclus, utilizand pe cat se poate resursele locale; o Intretinerea unei fertilitati pe termen lung a solului; o Evitarea oricaror daune ecologice care ar putea rezulta din aplicare metodelor de productir agrare; o Reducerea la minimum a cantitatilor de combustibili si energie utilizata pentru productia agricola; o Crearea unor conditii care sa permita muncitorilor din agricultura sa isi castige traiul prin munca si sa isi dezvotle potentialul uman; o Protejarea mediului inconjurator din zonele rurale si zonele nonrurale protejate.

23