1

Bócsa Éva

Dezvoltare umană şi mediul social

Note de curs pentru specializarea Asistenţa socială

2

Cuprins
Obiectul disciplinei „Dezvoltare umană şi mediul social”........................................... Factorii determinanţi ai dezvoltării psihosociale………………………………….…. Conceptele de ontogeneză, creştere, maturizare…………………………………... Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială: ereditatea……………. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială………………………. Relaţia dintre factorii intern şi externi…………………………………………….. Stadiile dezvoltării psihice…………………………………………………………….. Noţiunea de stadiu. Particularităţi psihosociale de vârstă şi individuale…………. Stadiile dezvoltării psihice în concepţiile lui S. Freud, E. H. Erikson, J. Piaget şi L. Kohlberg............................................................................................................... Ciclurile vieţii în concepţia lui E. Verza şi U. Şchiopu…………………………… Probleme psihologice legate de perioada intrauterină şi naştere…………………… Probleme psihologice întâlnite la gemeni…………………………………………….. Primul an de viaţă (perioada de sugar)………………………………………………. Copilul prematur…………………………………………………………………... Dezvoltarea motricităţii…………………………………………………………… Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………... Teoria ataşamentului................................................................................................. Instituţionalizarea în primul an de viaţă................................................................... Copilul antepreşcolar (1 – 3 ani)……………………………………………………… Dezvoltarea motorie……………………………………………………………….. Dezvoltarea cognitivă…………………………………………………………….. Conştiinţa, afectivitatea, relaţiile interpersonale…………………………………… Copilul preşcolar (3 – 6 / 7 ani)……………………………………………………….. Dezvoltarea motorie……………………………………………………………….. Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………... Afectivitatea preşcolarului; dezvoltarea morală.......……………………………… Procesul de socializare; atitudinile educative........................................................... Perioada şcolară mică (6/7 – 10/11 ani)………………………………………………. Dezvoltarea fizică…………………………………………………………………. Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………... Afectivitatea; conştiinţa morală; activităţile caracteristice vârstei; relaţiile sociale şi integrarea şcolară......................................................................................……… Copilul de vârstă şcolară mijlocie (10/11 – 14/15 ani)……………………………….. Caracteristici anatomo – fiziologice………………………………………………. Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………... Afectivitatea; conştiinţa; activitatea; relaţiile interpersonale……………………… Şcolarul mare (adolescentul 14/15 – 18/19 ani)………………………………………. Caracterizare generală a adolescenţei……………………………………………... Dezvoltarea cognitivă……………………………………………………………... Afectivitatea; conştiinţa; relaţiile interpersonale………………………………….. Tinereţea (20 / 25 – 35 ani)……………………………………………………………. Probleme generale privind etapa tinereţii………………………………………… 3 4 4 5 6 7 8 8 8 12 13 14 15 15 16 17 20 24 25 25 25 27 29 29 29 31 33 37 37 38 39 41 41 42 42 43 43 45 46 48 48

3

Probleme legate de întemeierea propriei familii…………………………………... Activitatea profesională…………………………………………………………… Etapa adultă……………………………………………………………………………. Părerile lui Freud, Piaget, Jung şi Erikson despre etapa adultă…………………. Caracteristici psihofiziologice……………………………………………………... Activitatea profesională şi viaţa familială…………………………………………. Vârsta a treia (Bătrâneţea)……………………………………………………………. Probleme demografice legate de bătrâneţe………………………………………… Aspecte biologice, patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii…………………….. Probleme legate de pensionare…………………………………………………….. Bătrânul şi familia………………………………………………………………….. Problema morţii……………………………………………………………………. Bibliografie……………………………………………………………………………

48 49 50 50 51 51 52 52 53 54 56 57 59

378). maturizare 2. Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. . . Problemele patologice sunt studiate de alte ramuri ale psihologiei. psihologia copilului. surde. adultului. p. hipoacuzice. ponderală etc.: . a persoanelor de vârsta a treia (gerontopsihologia). Conceptele de ontogeneză.de a descrie modul în care se dezvoltă din punct de vedere psihologic indivizii umani. .. musculară.). psihologia developmentală sau psihologia vârstelor) este o ramură a psihologiei care studiază particularităţile psihice ale fiecărei etape de vârstă. (după Seamon şi Kenrick. în relaţie cu factorii biologici şi sociali care le influenţează. creştere. Conceptele de ontogeneză. 1992. Această disciplină are două obiective principale: . antepreşcolarului etc. creştere osoasă. creştere. Dezvoltarea fizică este desemnată în general prin termenul de creştere (ex.psihopatologia . Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială: ereditatea 3. cum se schimbă ei pe parcursul vieţii. Psihologia dezvoltării umane (cu alţi termeni: dezvoltare umană. adolescentului. FACTORII DETERMINANŢI AI DEZVOLTĂRII PSIHOSOCIALE 1.psihopedagogia specială – studiază problemele psihologice şi pedagogice ale persoanelor nevăzătoare. retardate mental etc. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială: a) factorii organici b) factorii socioculturali 4. psihologia sugarului. psihic şi social. sănătos. Termenul „maturizare” are două sensuri. În ontogeneză individul se dezvoltă din punct de vedere biologic.de a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii biologici şi sociali care determină aceste schimbări. Psihologia dezvoltării studiază evoluţia psihicului normal. .4 OBIECTUL DISCIPLINEI “DEZVOLTARE UMANĂ ŞI MEDIUL SOCIAL” Psihologia nu este o singură ştiinţă.psihologia medicală . Psihologia vârstelor are mai multe subramuri ca de ex. ci un sistem de discipline care studiază sistemul psiho-comportamental uman.studiază tulburările activităţii psihice. Relaţia dintre factorii intern şi externi 1. maturizare Ontogeneza reprezintă dezvoltarea individului din momentul concepţiei până la moarte (DEX).studiază problemele psihice ale bolnavului somatic. de ex.

el va avea ochi căprui. Dezvoltarea bio-psiho-socială este determinată de doi factori: un factor intern: ereditatea şi un factor extern: mediul. Zlate. merge singur (Arcan. culoarea ochilor. Etapa în care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeşte maturitate (din limba latină maturus = copt). citozină. Mediul este necesar pentru însuşirea scris-cititului. Prin dezvoltare psiho-socială înţelegem procesul de formare şi restructurare a proceselor. p. iar apoi trei cuvinte. după Seamons şi Kenrick. psihic şi social) în acest curs ne interesează mai ales dezvoltarea psihică şi socială. 27). dar ordinea nu se poate schimba. dar copilul nu învaţă să scrie până când sistemul nervos nu a atins un anumit grad de maturizare. Genele sunt situate pe cromozomi în locuri bine definite. Fiecare cromozom este format dintr-o substanţă numită acid dezoxiribonucleic (ADN) care este alcătuit din 4 tipuri de nucleotide: guanină. Femeile au formula cromozomială 2 x 22 + XX iar bărbaţii 2 x 22 + XY. înţeleg cuvintele auzite frecvent.5 În primul rând maturizarea desemnează procesul de dezvoltare fizică şi psihomotorie din copilărie care se desfăşoară în aceeaşi ordine la toţi copiii. Unele gene sunt dominante. grupa sanguină. Dezvoltarea limbajului se produce de asemenea în aceeaşi ordine la toţi copiii: ei emit sunete. fiind influenţat preponderent de ereditate (A. merge cu ajutorul altei persoane. Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială: ereditatea Copilul se naşte cu un echipament genetic care se găseşte în nucleul tuturor celulelor. De exemplu gena pentru ochi căprui este dominantă. Vom vorbi doar despre acele aspecte ale dezvoltării biologice care sunt în legătură cu dezvoltarea psiho-socială. atunci organismul este heterozigot pentru însuşirea respectivă. Pe cromozomi se află genele în care înscris codul genetic care poartă informaţii privind dezvoltarea individului (Hayes şi Orrell. 1997. Tot în acest sens spunem că prin maturizare copilul devine capabil să înveţe scris-cititul. Ciumăgeanu. ambele gene sunt pentru grupa sanguină A). silabe. În al doilea rând prin maturizare înţelegem dezvoltarea bio-psiho-socială până la vârsta adultă. organismul este homozigot pentru caracterul respectiv (ex. Genele dominante sunt cele care se manifestă în formă heterozigotă. stă singur în picioare. adenină. asociază două. În cromozomul patern şi matern pe acelaşi loc se găsesc două gene care controlează aceeaşi însuşire (de ex. altele recesive. 58). 2. funcţiilor şi însuşirilor psiho-comportamentale care asigură adaptarea individului la mediu (după Golu. pigmentaţia părului. stă pe şezut singur. 3). stă în picioare sprijinindu-se de obiecte. Dacă copilul are o genă pentru ochi albaştri şi una pentru ochi căprui. 1992. timină. şi anume în cei 46 cromozomi care formează 23 perechi. Dacă cele două gene sunt similare. p. Un cromozom din fiecare pereche provine de la mamă şi celălalt de la tată. pielii). imită sunete. Verza. Doi cromozomi au rol în determinarea sexului. iar cea pentru ochi albaştri este recesivă. Gesell. dezvoltarea locomoţiei se desfăşoară în următoarea ordine: copilul stă pe şezut fiind sprijinit. Dintre cele 23 perechi de cromozomi 22 perechi se numesc autozomi şi conduc formarea organismului. Celulele sexuale au câte 23 cromozomi: ovulele 22 + X iar spermatozoizii 22 + X sau 22 + Y. De exemplu. Dintre cele trei aspecte ale dezvoltării (biologic. Genele recesive se manifestă numai în formă homozigotă. Aceştia se notează cu X şi Y. . 1980. Ritmul dezvoltării depinde de factorii de mediu. silabe repetate. pronunţă primele cuvinte. 380). p. 1993. p. formează primele propoziţii. Dacă cele două gene sunt diferite.

Cu cât copilul este mai mic. Kenrick. prematuritate. Totalitatea predispoziţiilor transmise prin codul genetic formează genotipul. 43). Malformaţiile sau tulburările care se vor manifesta depind de luna de sarcină în care s-a îmbolnăvit femeia (Geormăneanu. A. de ex. auditive). păr. Factorii organici influenţează în mod direct sănătatea copilului şi indirect dezvoltarea psihosocială. Copiii născuţi de mame care au consumat mari cantităţi de alcool în timpul sarcinii au o înălţime mai mică decât copiii de aceeaşi vârstă. genotipul nu. fraţilor). tulburări intelectuale sau senzoriale (vizuale. Unele însuşiri sunt determinate de o singură pereche de gene. de ex. 1978. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială pot fi grupaţi în factori organici şi factori socio-culturali. 25). care se vindecă fără complicaţii în 3-4 zile. Dar dacă o femeie însărcinată se îmbolnăveşte de rubeolă. a3) După naştere dezvoltarea psihică poate fi afectată de diferiţi factori dintre care amintim: . adică se transformă în fenotip. Aceşti factori pot acţiona înainte de naştere. iris). nanismul (înălţimea foarte mică) sau unele tipuri de surditate. 1978. p. este o boală eruptivă inofensivă. adică de acţiunea comună a mai multor gene care pot fi localizate pe cromozomi diferiţi (Geormăneanu. Genotipul poate fi doar dedus prin examinarea rudelor persoanei respective (mai ales prin examinarea părinţilor. auditiv. la nivelul inimii. .). Malnutriţia mamei poate determina încetinirea dezvoltării intrauterine. daltonismul. poate deveni retardat mintal etc. microcefalia. hemofilia. echilibrul emoţional. a1) Factorii care acţionează înainte de naştere sunt în legătură cu sănătatea şi condiţiile de viaţă ale mamei: alimentaţia. p. Rubeola de exemplu. encefalita) care pot determina sechele neurologice (paralizii. În cazul acestor însuşiri genele determină numai predispoziţiile. retardare mintală etc. Consumul moderat de alcool duce la deficienţe în dezvoltare şi greutăţi la învăţare. Alte boli se transmit recesiv. cu atât sechelele sunt mai grave. copilul va prezenta diferite malformaţii la nivelul analizatorului vizual. 1992. Fumatul excesiv (un pachet sau mai mult pe zi) poate să determine întârziere în dezvoltarea intrauterină. Potenţialităţile se transformă în trăsături fizice sau psihice reale în funcţie de condiţiile de mediu. a2) În timpul naşterii pot avea loc accidente cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra dezvoltării psihice. susceptibilitate crescută la boli (Seamon. albinismul (lipsa pigmentului din piele. Cele mai multe însuşiri sunt determinate poligenic. consumul de alcool sau medicamente. Unii dintre copiii rămaşi în viaţă prezintă sechele (paralizii. lipsa ochilor ş.6 Unele boli ereditare sunt transmise dominant. care se transformă în însuşiri reale în funcţie de factorii de mediu. epilepsie). mai ales în primele două luni. Astfel de însuşiri sunt înălţimea sau gradul de inteligenţă. bolile de care suferă în timpul sarcinii. fumatul. O caracteristică importantă a transmiterii poligenice este aceea că însuşirea este distribuită normal (gaussian) în populaţie. diferite malformaţii fizice (cap mai mic. Atunci când examinăm o persoană cunoaştem numai fenotipul său. insuficienta dezvoltare a creierului. convulsii.a. De exemplu în timpul unor naşteri foarte grele se pot produce hemoragii intracraniene care uneori duc chiar la deces. epilepsie. p.bolile grave ale sistemului nervos (meningita. 3. 384). în timpul naşterii sau după naştere. malformaţii. creier insuficient dezvoltat) şi retardare mentală.

prin care aceasta poate afecta negativ dezvoltarea elevilor. Chomsky. 1. p. Influenţele mediului acţionează numai în limitele permise de echipamentul genetic. Aceste teorii se numesc empiriste sau ambientaliste (Hayes şi Orrell. p. de a modela personalitatea elevilor. orice se poate însuşi de oricine. au fost susţinute de A. nivelul intelectual. Predescu. 2. 2). dezadaptările şcolare şi. B. Predescu. (H. hiperkinetici). 1996. În această problemă s-au conturat trei poziţii. Colectivităţile în care se încadrează copilul au o influenţă deosebit de mare asupra dezvoltării psihosociale. căminul. în loc să se adapteze şcoala la posibilităţile copiilor. Factorii socio-culturali cu influenţă asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului sunt reprezentaţi de condiţiile economice şi culturale generale ale societăţii.7 - traumatismele cranio-cerebrale foarte grave – în special cele urmate de comă. multe studii de psihologie atrag atenţia asupra unor deficienţe ale şcolii. Relaţia dintre factorii interni şi externi În psihologie şi pedagogie s-a pus de multe ori întrebarea dacă dezvoltarea individului depinde mai mult de ereditatea sa sau de influenţele externe (mediul în care trăieşte. acestea pot afecta dezvoltarea intelectuală şi comportamentală (copiii devin nervoşi labili afectiv. Dezvoltarea copilului este privită ca o desfăşurare în timp a programului conţinut în codul genetic. Asemenea concepţii. p. A. La începutul acestui secol John Watson – întemeietorul curentului behaviorist – susţinea că aplicând tehnici adecvate. doctor sau avocat. Educaţia poate să facă din oricine orice. cât şi de natura şi complexitatea proceselor psihice. Se consideră că se cere prea mult copiilor să se adapteze exigenţelor şcolii. În acest curs vom prezenta mai multe cercetări care au studiat relaţia dintre particularităţile mediului familial şi dezvoltarea psihosocială a copiilor. 3. 61). alimentaţia insuficientă sau incorectă. Oancea. Interacţiunea lor depinde de etapa de dezvoltare. Şcoala. reacţiile nevrotice. 1986. Wallon. determină săderea motivaţiei pentru activităţile de tip şcolar (Mironţov-Ţuculescu. Osterrieth. Copiii care nu primesc raţia necesară de proteine vor avea o dezvoltare intelectuală deficitară deoarece proteinele au un rol esenţial în sintetizarea unor substanţe (neurotransmiţători) cu rol în funcţionarea creierului (Lieury. intoxicaţiile cu medicamente. grădiniţa. mediul familial şi colectivităţile în care se încadrează copilul (creşa. Gesell (autorul unui test mult utilizat pentru studiul psihomotricităţii) sau de N. cultural. numite ineiste (de la cuvântul francez inné = înnăscut) sau nativiste. şcoala). personalitatea şi sănătatea membrilor familiei. Unii psihologi şi medici susţin că dezvoltarea individului este subordonată eredităţii. Fără a nega importanţa activităţii instructiv-educative. are şi rolul de a forma. Mironţov-Ţuculescu. p. 40). Încă din secolul al XVII-lea filosoful John Locke spunea că psihicul nou-născutului este o pagină albă (tabula rasa) pe care educaţia poate să înscrie orice. pe lângă rolul de a transmite cunoştinţe şi a forma deprinderi. Mediul familial are o importanţă deosebit de mare pentru dezvoltarea psihosocială a copilului. cerşetor sau hoţ. Alţi psihologi. 1986. alcool sau alte substanţe. ceea ce este cel mai grav. educaţia pe care o primeşte). Au importanţă: structura familiei.152. Cel mai nociv factor este poate supraîncărcarea care favorizează surmenajul. 1997. lapte ouă). Alţii acordă o importanţă excesivă mediului. Oancea. 4. metodele educative utilizate etc. Grădiniţa are o mare importanţă pentru pregătirea şcolarizării. Anastasi) au arătat că factorii ereditari şi de mediu interacţionează. În perioadele timpurii ale vieţii influenţa eredităţii este . P. săracă în proteine (carne.

creativitate. Kohlberg 3. pe lângă însuşirile comune cu cei de vârsta sa.a. Kohlberg.dacă este vorba despre inteligenţă. motivaţionale. sensibilitatea analizatorilor depinde mai mult de ereditate. influenţa mediului. În cazul funcţiilor psihice mai simple (senzaţii. Noţiunea de stadiu. Erikson. Zlate. Acestea (particularităţile temperamentale. respectiv subdotată.) dau aspectul caracteristic al persoanei (Golu. Problema relaţiei dintre ereditate şi mediu este mult discutată şi în prezent. Funcţiile psihice complexe (inteligenţa. 12). 1993. Noţiunea de stadiu. Freud. . Ciclurile vieţii în concepţia lui E. Adolescenţii care au o afectivitate asemănătoare cu a celor de 12-13 ani spunem că sunt imaturi afectiv. p. Stadiile dezvoltării psihice în concepţiile lui Freud. E. memoria. 28-30. are şi însuşiri care o deosebesc de aceştia. fobii etc.1979. Acestea se stabilesc statistic. aptitudinale. 2. STADIILE DEZVOLTĂRII PSIHICE 1. De ex. Stadiile dezvoltării psihice în concepţia lui S.). Verza. H. Unele dintre aceste însuşiri pot depăşi semnificativ limitele medii în sens pozitiv sau negativ: . Unii adolescenţi. . Aceste însuşiri se numesc particularităţi psihice individuale. atunci personalitatea devine patologică. Acestea se includ în limitele normalităţii. H.8 mai mare decât ulterior. nu afectează negativ adaptarea individului la mediu. Între psihologi nu există un consens privind criteriile în funcţie de care se stabilesc stadiile dezvoltării psihice. Vom prezenta câteva dintre cele mai importante teorii. voinţa) au o bază ereditară fără de care nu se pot forma. p. Fiecare persoană. vorbim despre personalităţi accentuate (Leonhard. Dacă influenţează negativ integrarea socială sau creează stări afective neplăcute (anxietate. Piaget şi L. nici privind numărul etapelor şi durata lor. Erikson J. dimpotrivă. aptitudini artistice sau sportive persoana poate fi supradotată. deşi sunt mai pronunţate. dar nivelul până la care se dezvoltă depind într-o măsură mai mare de mediul social decât de ereditate. Verza şi U. a educaţiei este mai mică). depresie. Trăsăturile psiho-sociale care caracterizează majoritatea persoanelor care se află în aceeaşi etapă se numesc particularităţi psiho-sociale de vârstă. E. depăşeşte media în sens pozitiv sau este retardată. Piaget şi L. 37). J. au însuşiri afective care îi apropie de cei adulţi. În funcţie de aceste particularităţi de vârstă se poate determina dacă o persoană se încadrează în limitele medii. Particularităţi psihosociale de vârstă şi individuale Prin stadiu (etapă sau perioadă) înţelegem un interval de vârste în care majoritatea persoanelor au însuşiri psiho-comportamentale asemănătoare. percepţii) rolul eredităţii este mai mare (ex.dacă este vorba despre însuşiri temperamentale. Particularităţi psihosociale de vârstă şi individuale 2. afective ş. afectiv-motivaţionale sau de voinţă care. adolescenţii au anumite particularităţi afective. Şchiopu 1.

Copilului i se . p. suspiciune. 2001. de a comunica cu cei din jur. În această perioadă copilul începe şcoala. Stadiul al patrulea durează până la aproximativ 11 ani şi este caracterizat prin conflictul sârguinţă / inferioritate. el se va simţi vinovat. devine o caracteristică psihică. analizând biografia a sutelor de pacienţi trataţi de el. Dacă copilul este încurajat să efectueze singur diferite acţiuni mărunte. Sentimentul vinovăţiei. Dacă este criticat frecvent [pentru că se loveşte. după părerea unor părinţi este „foarte bine educat”)]. Acesta este stadiul anal. teamă. de a se mişca tot timpul. Aceste însuşiri (încrederea sau neîncrederea) se integrează în inconştient şi devin trăsături de bază în relaţiile interpersonale. 15). numită complexul castrării. Dar el se teme că drept pedeapsă va pierde organul genital. atunci se va îndoi de capacitatea sa de a face singur ceva şi devine excesiv de ruşinos. Freud Freud consideră că psihicul uman este determinat de forţe motivaţionale inconştiente. p. Conţinutul esenţial al inconştientului este instinctul sexual (libidoul). Teoria dezvoltării psihosociale a lui E. În fiecare stadiu individul se confruntă cu un alt tip de conflict. de a se juca. se murdăreşte. calmă determină încredere. 1. El a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale. Erikson Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui Freud. conflictul de bază este cel dintre iniţiativă şi vinovăţie. Dacă iniţiativa nu este îngrădită. În mod asemănător fata se îndreaptă către tatăl său. Tot în această fază copilul îşi orientează libidoul în afara lui. odată cu pubertatea. Primul stadiu. Conflictul caracteristic perioadei este cel dintre autonomie / îndoială. În primul an de viaţă copilul se află în faza orală în care activitatea erotică se exprimă în cursul suptului şi mestecatului. echilibrată. încrederea în sine / îndoiala. strică unele obiecte. se scapă pe el (adică. De modul în care sunt rezolvate conflictele depinde progresul individului. capricioasă duce la neîncredere. Dacă copilul este mereu certat. îngrijirea dezordonată. autosubevaluarea pot deveni însuşiri de personalitate. Copilul are tendinţa de a fi activ. pus la punct. sentimentul de ruşine datorat incapacităţii de a dobândi autonomia. 3. Între 7 şi 12 ani este faza de latenţă. Copilul descoperă diferenţele biologice dintre sexe. 1997. duce la refularea iubirii pentru mamă şi identificarea cu tatăl.9 Stadiile psihosexuale descrise de S. să acţioneze singur şi să îşi controleze sfincterele. ceea ce – în timp – va duce la preluarea normelor morale ale acestuia. Gal. 345. care durează până la 5 ani. Freud a descris stadiile de dezvoltare psihosexuală a copilului. ruşinea) devin însuşiri fundamentale ale personalităţii. Erikson. Această frică. În al treilea stadiu. Acesta este izvorul energiei psihice şi factorul motivaţional de bază al comportamentului uman. Îngrijirea caldă. 2. dar frica de dezaprobarea mamei duce la refularea acestor sentimente (complexul Electra). Acesta este stadiul genital (Hayes şi Orrell. are loc retragerea libidoului de la părinţi şi orientarea sa către alţii. 4. se dezvoltă autonomia. H. De la 1 la 3 ani libidoul se concentrează asupra anusului şi copilul găseşte multă plăcere în acţiunea de defecare. Al doilea stadiu durează până la 3 ani. De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Băiatul se simte atras de mamă (complexul Oedip) şi ar dori să elimine rivalul care este tatăl său. în primul an de viaţă. are la bază conflictul încredere / neîncredere determinat de calitatea îngrijirii materne. a ajuns la concluzia că premisa dezvoltării unei personalităţi sănătoase este rezolvarea conflictelor dintre individ şi societate. În această perioadă copilul învaţă să meargă. După 12 ani. Adeseori şi aceste însuşiri (autonomia.

atunci va avea sentimente de inferioritate. 18). oameni de ştiinţă. p. 2) Etapa preoperaţională cu două stadii: a) stadiul gândirii simbolice şi preconceptuale (18 / 24 luni–4 ani). Conflictul caracteristic acestei perioade este cel dintre intimitate şi izolare. Eşecul formării identităţii duce la confuzia de roluri care este însoţită de neîncredere în sine. şi exprimă dorinţa de a ajuta membrii familiei şi pe alţii. demonstrativ-nonconformiste. în perioada bătrâneţii. În acest stadiu se stabilesc relaţii intime bazate pe iubire sau prietenie. Cei caracterizaţi prin generativitate sunt mai activi. artişti). să organizeze uneori activitatea – deci trebuie să înveţe să interpreteze diferite roluri. iniţiativa. 5. p. stagnare în dezvoltarea personalităţii. 3) Etapa operaţională: a) stadiul operaţiilor concrete (7 / 8 – 12 ani). Aceste stadii vor fi descrise în următoarele capitole. Conflictul fundamental este cel dintre generativitate şi stagnare. b) stadiul gândirii intuitive (4 – 7 / 8 ani). Eşecul generativităţii duce la egocentrism. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul dintre conştientizarea identităţii eului – respectiv confuzia rolurilor. Al şaptelea stadiu. Piaget Jean Piaget a studiat dezvoltarea inteligenţei şi a descris următoarele etape: 1) Etapa inteligenţei senzorio-motorii (0 – 18 / 24 luni). 6. Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în evidenţă dezvoltarea Eului dea lungul întregii vieţi. pasivitate. se va simţi incapabil să facă faţă solicitărilor 1 . Întrebare. Şchiopu. Verza. Gal. generare. exprimă preocuparea pentru generaţiile viitoare. b) stadiul operaţiilor formale sau gândirea ipotetico-deductivă (după 12 ani).10 impun numeroase cerinţe cărora el reuşeşte să le facă faţă prin dezvoltarea sârguinţei. chiar disperaţi. Orrell. respectiv al disperării. Tânărul trebuie să îşi construiască identitatea care să integreze. 38. autonomia şi scade frecvenţa comportamentelor opoziţioniste. mai creativi. sentimente de inferioritate. p. 1997. rutină. sunt satisfăcuţi de realizările lor. Rolurile sunt contradictorii şi această contradicţie trebuie rezolvată pe plan subiectiv. Ultimul stadiu are loc de regulă după 65 ani. În această perioadă tânărul se integrează în diferite grupuri sociale care solicită interpretarea unei mari varietăţi de roluri sociale. trebuie să înveţe să domine. Etapele dezvoltării inteligenţei după J. atunci când privesc înapoi. În relaţiile cu părinţii şi profesorii trebuie să accepte regulile impuse de aceştia. nu prea anxioşi? 1 . 2001. Termenul “generativity” este un termen creat de Erikson din noţiunile generozitate. independenţi. Conflictul de bază este cel dintre sentimentul realizării. Unii. 1995. 8. Alţii sunt nemulţumiţi. este perioada adultă propriu-zisă. 352. Dacă nu reuşeşte să facă faţă cerinţelor. cercurile pe care le frecventează. să sintetizeze însuşirile solicitate de aceste roluri Paralel cu întărirea identităţii eului se intensifică încrederea în sine. anxietate? Cum trebuie să procedăm dacă dorim să avem copii activi. Eşecul realizării unor astfel de relaţii duce la izolare socială. 7. deoarece nu văd decât eşecurile şi posibilităţile pierdute (Hayes. Stadiul al cincilea are loc între 12-18 ani. progresul ţării sau chiar al umanităţii (la unii politicieni. Ca părinţi trebuie să ne întrebăm: ce fel de copii dorim să avem? activi sau pasivi? cu sau fără iniţiativă? cu sau fără sentimente de culpabilitate. între 35-65 ani. Cel de al şaselea stadiu are loc între aproximativ 18-35 ani şi este perioada tinereţii şi începutul vârstei adulte. Această teorie ne oferă şi sugestii de natură educativă. trebuie să colaboreze sau să rivalizeze cu colegii de şcoală sau din cluburile.

deşi ambele duc la aceeaşi concluzie (DEX). Kohlberg a identificat 3 stadii ale dezvoltării morale. dacă nici tu nu mă spui”). dar nici nu le absolutizează.11 Stadiile dezvoltării morale în teoria lui L. p. a) Cei care se află în acest stadiu nu neagă rolul legilor şi normelor sociale. 3. de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de colectivitateşi a căror încălcare nu este sancţionată de lege. a prezentat subiecţilor de diferite vârste povestiri care implicau câte o dilemă 2 morală. Fiecare societate are regulile sale morale care orientează comportamentul membrilor săi în diferite situaţii. Copilul apreciază caracterul moral al unei acţiuni tot în funcţie de consecinţe. adică în funcţie de recompensele sau pedepsele primite (dacă după ce am făcut ceva sunt lăudat. fraţi. 2006. „Nu te spun că ai fost rău. a) Primul substadiu (al moralei heteronome) ţine până la vârsta de aproximativ 6 ani. Kenrick. Stadiul moralităţii postconvenţionale. ei îşi dau seama că acestea sunt doar nişte instrumente necesare pentru buna funcţionare a unei societăţi. tradiţiile sale. pentru a studia dezvoltarea morală. atitudinea prosocială. ţară. La acest nivel se consideră că o regulă trebuie să fie respectată numai dacă ea permite satisfacerea propriilor interese. învaţă ce este corect şi ce este greşit. 426. prieteni. Un comportament este considerat moral dacă prin el se respectă autoritatea. înseamnă că am procedat bine. dacă mă ajuţi şi tu”. În stadiul moralităţii convenţionale devine importantă respectarea regulilor sociale. p. Orrell. Analizând mii de răspunsuri. b) Spre sfârşitul adolescenţei nu mai are o importanţă aşa de mare aprobarea sau dezaprobarea persoanelor apropiate. Ei au ajuns la concluzia că dezvoltarea morală este strâns legată de dezvoltarea cognitivă a copilului (după Hayes. 563. Aceste stadii sunt: 1. dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur. Dezvoltarea morală a copilului a fost studiată de Piaget şi de Kohlberg. până la aproximativ 11 ani. Devine importantă empatia. ci de opinia publică (DEX). profesori etc. de drepturile omului sau dreptul la viaţă. ca de ex. înseamnă că am fost rău). Prin procesul de dezvoltare morală copilul interiorizează normele morale ale societăţii în care trăieşte. fiecare având câte două substadii. . b) Al doilea substadiu (al moralei instrumentale) ţine de la 6. 2. 657). dacă permite menţinerea ordinii sociale. Cole. Seamon. îl vor ajuta în situaţii dificile. sunt îndeplinite datoriile faţă de familie. Aprobarea sau dezaprobarea unui comportament se realizează în funcţie de intenţiile subiectului.). 2 Dilemă = Raţionament care pune două alternative dintre care trebuie aleasă una. dacă sunt pedepsit. la rândul lor.367 – 369. chiar cu preţul unor sacrificii. Stadiul moralităţii preconvenţionale. faptul că şi ei. p. Adolescentul înţelege că deasupra indivizilor se află societatea cu legile. prieteni. Kohlberg Dezvoltarea morală 1 este un aspect esenţial al socializării. Ei înţeleg că uneori unele norme sau legi pot fi în contradicţie cu bunele intenţii ale unei persoane. 1992. a) La începutul adolescenţei un comportament este apreciat ca fiind moral dacă este în concordanţă cu aşteptările persoanelor semnificative pentru copil (părinţi. şi le-a cerut să arate cum ar fi soluţionat ei problema. A fi corect (moral) devine echivalent cu a primi tot atâta cât ai dat celorlalţi („Te ajut. Cei care se află la acest nivel se 1 Morală = Ansamblul normelor de convieţuire. 1997. b) Ultimul substadiu al dezvoltării morale ţine seama de cele mai importante principii etice. Kohlberg. La această vârstă o acţiune este apreciată ca fiind bună sau rea în funcţie de consecinţele. În acest stadiu corectitudinea comportamentului este apreciată în funcţie de consecinţele sale. dar pentru el devine esenţială recunoştinţa celor din jur.

învăţare. . Eysenck.perioada antepreşcolară 1. mică 6 / 7 – 10 / 11 ani.perioada celei de a doua bătrâneţi 80-90 ani. 42). tipul fundamental de activitate (joc. alţii mai repede.perioada primei bătrâneţi 70-80 ani. 3. peste 90 ani. 3) Ciclul bătrâneţii. b) bătrâneţea cu trei substadii: . Orrell. Aceşti autori consideră că viaţa umană poate fi împărţită în 3 mari cicluri. Ciclurile vieţii în concepţia lui E. Unii nu ajung niciodată în ultimul stadiu. 1998. contradicţiile dintre: a) cerinţele externe şi posibilităţile individului de a le satisface. substadii: 1) Ciclul de creştere şi dezvoltare din primii 20 / 24 ani de viaţă. Fiecare om trece prin aceste stadii în aceeaşi ordine. tipul de relaţii obiectuale şi sociale (modul de utilizare a obiectelor şi modul în care se realizează interacţiunile cu cei din jur). . care are două stadii: a) perioada de trecere 66-70 ani. dar unii trec mai încet într-un stadiu superior. .perioada marii bătrâneţi. Acest ciclu are 3 stadii: a) copilăria cu următoarele substadii: . Şchiopu În acest curs vom utiliza clasificarea propusă de U. p. b) vârsta adultă cu trei substadii: .perioada de sugar de la 0-1 an. b) cerinţele subiective (dorinţele. sau nu pot fi încălcate în funcţie de concordanţa sau discordanţa lor cu aceste principii.adolescenţa prelungită 20-24 ani. aspiraţiile individului) şi posibilităţile societăţii de a le satisface. şi nu comportamentul moral.perioada preşcolară 3 .vârsta adultă precoce 35-44 ani.perioada şcolară. De ex.adolescenţa propriu-zisă 14/15-20 ani. muncă). stadii. 3.vârsta adultă mijlocie 45-55 ani.12 conduc după principii morale proprii. 37). cei care se află în al treilea stadiu al dezvoltării morale au o tendinţă mai redusă de a-i înşela pe ceilalţi (de a înşela examinatorul la un test sau de a copia la examen) sau manifestă mai puţină obedienţă în experimentele asemănătoare cu cele ale lui Milgram (Hayes.3 ani. Observaţie. p. . Eysenck. . Şchiopu şi E. .vârsta adultă tardivă 55-65 ani. Kohlberg a studiat judecata morală. Regulile pot fi. . 303. 2) Ciclul de adult care ţine până la 65 ani şi are următoarele stadii: a) tinereţea 25-35 ani. Unele cercetări arată că există o concordanţă destul de mare între acestea.6 / 7 ani. b) pubertatea sau perioada şcolară mijlocie de la 10 / 11 –14 / 15 ani. . de la 65 ani până la moarte. Verza (1995. În funcţie de aceste criterii cei doi autori descriu următoarele cicluri. 2. Verza şi U. fiecare având câteva stadii şi substadii. c) adolescenţa cu două substadii: . 1997. La baza acestei clasificări stau 3 criterii: 1. .

p. naşterea este un şoc profund. 67 – 87). poziţia luată uneori în timpul somnului. Brusc copilul este expus la numeroşi stimuli externi şi interni noi şi puternici. În perioada intrauterină are loc cea mai intensă dezvoltare a fiinţei umane. cu temperatură mai ridicată şi constantă. Astfel. Pentru medici. Un semn al acestei nostalgii ar fi. de exemplu. Prima lui reacţie este un ţipăt mult comentat de medici. are şi reacţii care indică o oarecare independenţă faţă de aceasta. Astfel s-a pus problema diminuării şocului produs de naştere. ceea ce are efecte pozitive asupra stării sale afective. Pentru a diminua neplăcerile acestei treceri sa inventat naşterea copilului în apă şi trecerea progresivă în mediul obişnuit (în aer). acest ţipăt este un fenomen fiziologic produs de prima inspiraţie care probabil este dureroasă. în poziţie asemănătoare cu cea fetală. Acestea sunt unele din motivele pentru care întreruperile de sarcină pot fi considerate crime (Munteanu. Naşterea pentru copil reprezintă un adevărat şoc. În această perioadă fătul este protejat de corpul mamei şi sentimentul securităţii este perfect. Concepţiile psihanalitice referitoare la naştere au influenţat organizarea asistenţei medicale în ţările bogate. Pentru psihologi are importanţă faptul că fătul. începând din săptămâna a 8-a. creşte sentimentul responsabilităţii tatălui faţă de familie. După săptămâna a 24-a au fost puse în evidenţă reacţii vocale (ţipete slabe). ceea ce influenţează pozitiv atât relaţia dintre părinţi cât şi relaţia dintre tată şi copil. Unii cercetători au reuşit să elaboreze reacţii condiţionate vocale sau motorii la vibraţii. De altfel. Cu cât un spital este mai mare. De multe ori i se permite (sau i se cere) să asiste la naştere. nou-născutul şi mama sunt duşi în saloane diferite şi mama îşi vede copilul numai în timpul alăptării. de soţ şi ceilalţi copii. o zdruncinare a echilibrului anterior. Din această cauză în unele spitale nou-născutul rămâne în acelaşi salon cu . după naştere. din punct de vedere psihologic şi fiziologic. De asemenea a apărut tendinţa revenirii la naşterile la domiciliu. Psihanalistul Otto Rank susţine că pentru copil. cu temperatură mai redusă. să reacţioneze la stimuli gustativi sau olfactivi. dar uneori şi adultul necăjit.mama nu este ruptă de restul familiei. Mulţi medici şi psihologi consideră că pentru dezvoltarea armonioasă a copilului este foarte important contactul corporal cu mama. deşi dependent de mamă. . filozofi. Copilul mic. Psihanaliştii consideră că omul toată viaţa trăieşte cu nostalgia perioadei intrauterine – care este ca un fel de „paradis pierdut”. să o încurajeze pe mamă. În multe spitale din ţara noastră. Aceste reacţii pun în evidenţă existenţa unei vieţi psihice prenatale. se aşează pe un fotoliu ghemuit. În timpul naşterii are loc trecerea dintr-un mediu lichid.13 PROBLEME PSIHOLOGICE LEGATE DE PERIOADA INTRAUTERINĂ ŞI NAŞTERE Perioada intrauterină normală durează 270-280 zile. el prezintă reacţii motorii. ceea ce arată că unele senzaţii sau chiar şi stări afective există şi înainte de naştere. Un alt psihanalist. au stări afective de plăcere sau neplăcere. El consideră că naşterea este prototipul reacţiilor neplăcute după care se vor modela reacţiile de neplăcere de mai târziu. Aceasta este considerată preferabilă din mai multe motive: . îşi îmbrăţişează genunchii. cu atât aceste infecţii sunt mai frecvente şi pot fi evitate mai greu. Toate anxietăţile pe care le trăieşte copilul şi adultul au ca prototip şi sursă anxietatea de la naştere. un traumatism care creează un rezervor de angoasă. René Spitz.tatăl are un rol mai activ. unii copii prematuri născuţi la 6 luni sunt capabili să sugă. De la o celulă microscopică se ajunge la fătul de aproximativ 3 kg. Primele trei luni reprezintă faza embrionară şi următoarele 6 luni faza fetală. psihologi. 1998. într-un mediu gazos. are o poziţie asemănătoare. .se evită infecţiile intraspitaliceşti.

p. Gemenii monozigoţi sunt rezultatul diviziunii unui singur ou (zigot). Oancea-Ursu. Aceştia se numesc gemeni siamezi.formarea cu întârziere a limbajului (gemenii se joacă tot timpul împreună. Gemenii monozigoţi sunt întotdeauna de acelaşi sex. 53). p. Binét. ci din Eul lor face parte şi fratele. 63). sunt îmbrăcaţi aproape la fel. . 1998. Gemenii dizigoţi sunt rezultatul fecundării a două ovule cu doi spermatozoizi. Reacţia depresivă de după naştere se explică prin pierderea sarcinii. . Dezvoltarea lor psihomotorie se desfăşoară asemănător. La grădiniţă şi şcoală este recomandabil să nu stea unul lângă celălalt (eventual să fie chiar în grupe / clase diferite. Ei. aceasta este încurajată să îl ia cât mai des în braţe. Maturizarea sexuală se produce aproape în acelaşi timp. în vacanţă merg pe rând la bunici. 468. au greutăţi în formarea imaginii de sine şi a identităţii personale. vitelus în latină înseamnă “bănuţul” din ou) şi dizigoţi sau bivitelini. care s-a format dintr-un ovul şi un spermatozoid. şi din această cauză simt mai puţin nevoia de a comunica cu alţii (Luria. Verza.14 mama. Părinţilor care au gemeni este bine să li se recomande să nu sublinieze asemănarea copiilor prin îmbrăcăminte identică şi să evite ca gemenii să fie tot timpul împreună.4 sau şi mai mulţi copii deodată. adică ceva ce ţinea de femeie se înstrăinează de ea. după Mérei. Este bine ca uneori să fie despărţiţi: unul merge la plimbare cu tata. Inteligenţa lor se află la aproape acelaşi nivel. ca să înveţe să stabilească independent relaţii cu alţi copii).fiind aproape tot timpul împreună. Sunt receptivi la boli asemănătoare. comunică între ei. Menţinerea copilului lângă mamă ameliorează această stare (Munteanu. Ei sunt fraţi şi surori născuţi în acelaşi timp. În acest fel se formează doi copii care au acelaşi echipament genetic. Ei seamănă mult afectiv şi temperamental. Sunt „întregi” şi se simt bine numai dacă sunt împreună. 1995. sunt separaţi. p. Gemenii monozigoţi nu seamănă numai fizic. Ei sunt atât de asemănători încât pot fi consideraţi un individ în două exemplare. pe cât posibil. Cei dizigoţi pot fi de acelaşi sex sau de sexe diferite. la câteva zile după naştere se produce o uşoară reacţie depresivă. V. Ei încep să meargă şi să vorbească aproape deodată. Între ei pot fi şi mono . să-l pună lângă ea în pat. 88 – 100). Pierderile materiale sau insuccesele pot produce de asemenea depresie). pentru ca contactul dintre ei să aibă o durată cât mai lungă. 1992. celălalt rămâne cu mama.uneori (din aceleaşi motive) au greutăţi în stabilirea relaţiilor interpersonale cu alţi copii. p. Dintre efectele negative menţionăm: . Ei nu seamănă mai mult decât fraţii obişnuiţi. Ei nu devin un „Eu” în opoziţie cu cei din jur. Ei sunt aproape tot timpul împreună. chiar şi data decesului este mai apropiată decât în cazul gemenilor dizigoţi (Seamon şi Kenrick. Relaţiile dintre gemeni – mai ales dintre cei monozigoţi – se deosebesc de relaţiile obişnuite dintre fraţi. Sunt cazuri în care gemenii au organismele neseparate. La multe femei. au aceleaşi preocupări. Uneori se nasc 3 .şi dizigoţi. . PROBLEME PSIHOLOGICE ÎNTALNITE LA GEMENI Gemenii sunt de două feluri: monozigoţi sau univitelini (dintr-un singur ou. 1998. Relaţiile intense dintre gemeni pot avea efecte negative asupra dezvoltării lor psihosociale. Şchiopu. Psihanaliştii explică depresia printr-o pierdere reală sau imaginară (doliul este depresia datorată pierderii unui membru al familiei.

dar cu o greutate mai mică de 2500 grame (distrofie prenatală) (Arcan.nou-născuţi la termen. nesigure. devin indiferente. uneori ridică probleme medicale grave. Unele mame au sentimente de culpabilitate. de a fi dat la grădiniţă sau şcoală). Lipsa contactului corporal cu mama şi aceste tulburări pot avea consecinţe de durată atât asupra copilului cât şi asupra mamei.nou-născuţi înainte de termen. ceea ce poate genera o atitudine de hiperprotecţie. Dezvoltarea motricităţii 3. Oancea. este posibil ca unul să se dezvolte bine. indiferent de durata gestaţiei.cât şi cei dizigoţi. 253). Aceşti copii se numesc eutrofici (Şchiopu. Verza. Prematuritatea poate fi însoţită de tulburări fiziologice (leziuni ale creierului). p. atât cei mono. Ele pot avea impresia că sugarul este un “străin”. Prematurii pot fi: . nici intelectual. Harlow şi Bowlby privind ataşamentul b) Formele ataşamentului c) Importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului 5. În timpul dezvoltării intrauterine. Multe dintre aceste mame. Sunt mame care nu suferă din cauza separării de copil. Dezvoltarea cognitivă a) Senzaţiile şi percepţiile sugarului b) Dezvoltarea limbajului c) Dezvoltarea inteligenţei 4. . Predescu. 1980. stresurile. PRIMUL AN DE VIAŢĂ (PERIOADA DE SUGAR) 1. După naştere unii copii prematuri sunt plasaţi în incubator. p. iar celălalt deficitar. 1986. Ciumăgeanu. Aproximativ 13-14% dintre nou-născuţi sunt prematuri (MironţovŢuculescu. Prematurul este un nou-născut viu a cărui greutate la naştere este egală sau mai mică de 2500 grame. Dintre cauzele prematurităţii menţionăm bolile mamei din timpul sarcinii. din cauza poziţiei în uter. Din aceste motive este posibil ca unul dintre gemeni să fie sănătos şi celălalt bolnav şi în situaţiile de acest fel ei nu mai seamănă atât de mult nici fizic. se sperie de încercările lui de a deveni independent (de a merge singur. Teoria ataşamentului a) Concepţiile lui Freud. celuilalt nu. . Ele vor urmări dezvoltarea copilului cu prea multă anxietate. alcoolismul. 37-38). Copilul prematur Majoritatea copiilor născuţi la termen (9 luni) au greutatea în jur de 3500 gr. unuia mediul uterin i-a oferit condiţii bune. Deşi zestrea genetică a fost aceeaşi. Gemenii. Aceşti copii rămân mult timp dependenţi de mamă. 68). fetiţele şi lungimea de aproximativ 50 cm. Acesta este un mediu de viaţă nenatural (cu lumină şi zgomot în exces) care împiedică contactul corporal cu mama. sunt anxioase. Copilul prematur 2. 1995. nici temperamental. subnutriţia. Instituţionalizarea în primul an de viaţă 1. îl îngrijesc fără să îi ofere căldura afectivă necesară.15 Asemănarea dintre gemenii monozigoţi este mare numai dacă ei sunt sănătoşi. dezinteresate de copil. după ce îl duc acasă. p. băieţii şi 3300 gr.

acrul şi amarul neplăcere. Chiţu. în unele zone copiii sunt înfăşaţi foarte strâns şi nu au posibilitatea să îşi mişte picioarele. El a arătat sugarilor de una-două luni diferite imagini şi a măsurat timpul cât le-au privit. p. În continuare vom aminti cele mai importante achiziţii motorii şi legătura lor cu dezvoltarea psihică. Dezvoltarea motricităţii Dezvoltarea motricităţii este dependentă în mare măsură de maturizarea sistemului nervos. Kenrick. La 9 -10 luni şade bine singur. 1992. deoarece presupune compararea intensităţii sunetelor din cele două urechi). Dezvoltarea motorie se realizează în aceeaşi ordine la toţi copiii. El a constatat că sugarii manifestă o preferinţă înnăscută pentru stimulii complecşi. La stimulii auditivi nou-născutul reacţionează global. Ei se dezvoltă motor mai încet). La vârsta şcolarizării unii dintre ei au greutăţi în însuşirea scriscititului şi a calculului aritmetic (Lăzărescu. Târârea. Reflexele pupilare. la 11 luni merge susţinut. 1992. Dezvoltarea cognitivă a) Senzaţiile şi percepţiile sugarului Copilul nou-născut are senzaţii variate.4 luni şade rezemat numai aproximativ 1 minut. ceea ce dovedeşte perceperea modificării distanţei (Seamon. prin tresărire. Gustul dulce produce plăcere. Succesiunea achiziţiilor este programată ereditar. copilul are posibilitatea de a dobândi numeroase informaţii despre mediu. La 10 luni copilul stă singur în picioare. El reuşeşte să prindă obiectele corect. relaţia afectivă cu mama (copiii hospitalizaţi se dezvoltă mai încet). localizează sunetele (întoarce capul în direcţia din care vine sunetul. labili afectiv. 386). localizarea sunetelor este o percepţie. cu rol în hrănire. p. Poziţia şezândă influenţează pozitiv dezvoltarea psihică deoarece în această poziţie câmpul vizual se lărgeşte. Vederea este incomplet dezvoltată la naştere. La vârste mai mari unii dintre aceşti copii vor fi neîndemânatici. Sugarul. la aproximativ 16 luni merge singur. osos şi muscular. după numai 10 minute de la naştere. 388). 1977). chiar şi nou-născutul. Unii cercetători au dovedit faptul că nou-născutul. Sugarul de una-două săptămâni percepe distanţa şi adâncimea. Momentul apariţiei anumitor mişcări depinde de condiţiile externe: alimentaţie. 2. Copilul întinde mâna să prindă obiectele la 4-5 luni. întârziere ce se poate recupera până la vârsta de 3-5 ani. Senzaţiile cutanate şi de durere sunt prezente de asemenea de la naştere. p. Simţul gustativ. convergenţa globilor oculari se perfecţionează în primele luni. Nou-născutul de două săptămâni face gesturi de apărare dacă un obiect se apropie brusc de faţa sa. organizaţi într- . Mersul. sprijinindu-se de mobilă. şi-a propus să studieze preferinţele vizuale ale sugarilor. 3. Seamon. 162. şi nu doar o senzaţie. Fantz.16 Prematuritatea uneori are efecte negative asupra dezvoltării copilului. La 6 luni şade rezemat un timp mai îndelungat. Poziţia şezândă. urmărirea vizuală a obiectelor. posibilitatea de exersare (De exemplu. se joacă în această poziţie. ci şi percepţii. Prehensiunea are un rol esenţial pentru îmbogăţirea cunoştinţelor referitor la obiecte (Chiriac. Copilul se târăşte bine la 8 luni. Kenrick. Dezvoltarea psihomotorie poate fi încetinită (copilul merge şi vorbeşte mai târziu). Un cercetător. Prehensiunea (prinderea obiectelor). este bine dezvoltat de la naştere. În acest fel el dobândeşte o oarecare independenţă motorie. nu are numai senzaţii. cu opoziţia policelui la 10 luni. 1986. Copilul la vârsta de 3 . factorii care influenţează sănătatea.

fiind importantă pentru stabilirea relaţiilor afective (Hayes. 1997. În această perioadă copilul începe să imite sunetele auzite. Kenrick. La 8-9 luni. Pornind de la această observaţie a fost făcută o suzetă specială care înregistrează viteza mişcării buzelor. ci maturizării sistemului nervos şi sistemului fonator. în primele luni de viaţă. 47) Nu se ştie prea bine cum recepţionează nou-născutul informaţiile despre mediu. La sfârşitul primului an copilul înţelege mai mult decât poate să spună. După un timp el va asocia cuvântul “mama” cu persoana. plânsul. 1977). Se pare că există o capacitate înnăscută de a emite şi diferenţia sunetele. În momentul în care ei recepţionează un stimul neobişnuit (aud un zgomot sau văd pe cineva). indiferent de limba vorbită de familie. papa. mişcările devin mai lente. Atunci când copilului i se spune de exemplu silaba “ba”. care nu au încă semnificaţie. sughiţul. după Seamon. diferenţiază sau nu fonemele. În primele luni de viaţă toţi copiii emit cu mult mai multe foneme decât există în limba vorbită de cei din jur. 1992. Copiii gânguresc şi atunci când sunt singuri. La vârsta de 5-6 luni apare lalaţiunea. Aceste cercetări au dovedit faptul că toţi copiii. dacă un sugar de 6 săptămâni diferenţiază sau nu silaba “ba” de “pa”? Psihologii au observat că sugarii care au în gură o suzetă îşi mişcă buzele în continuu. Nou-născutul nu face diferenţiere între el şi lumea din jur (a-dualism) şi nu diferenţiază obiectele din jur. b) Dezvoltarea limbajului Primele sunete emise de sugar însoţesc respiraţia. Preferinţa pentru figura umană are un rol adaptativ. Printr-un singur cuvânt copilul exprimă o propoziţie. copilul spune întâmplător mama. Emiterea primelor sunete nu se datorează imitaţiei. Mişcările de supt sunt influenţate şi de pronunţarea unor foneme inexistente în limba vorbită de părinţii copilului. (din această cauză se învaţă aşa de greu fonemele unei limbi străine). Cum s-ar putea afla. şi pe care părinţii nu le diferenţiază (Eimas etc. p. mişcările devin din nou mai rapide. şi sunetele nespecifice limbii materne dispar din repertoriul său fonetic. deşi mai târziu nu vor vorbi.. Prin cuvântul “papa” copilul poate să spună “mi-e foame” sau “pe masă este mâncare”. După luna a treia sugarul emite serii de sunete. Dintre stimulii complecşi. prin repetarea silabelor se formează primele cuvinte (mama. ceea ce dovedeşte faptul că sugarul diferenţiază aceste silabe. “Mama” poate să însemne: “uite-o pe mama”. şi se pronunţă “pa-pa”. Până la vârsta de un an copilul va pierde capacitatea de a diferenţia fonemele inexistente în limba vorbită de părinţii săi. diferenţiază prin auz cu mult mai multe foneme decât există în limba vorbită de cei din jur. Mama merge la el. mişcările gurii devin mai rapide. cea mai mare atracţie o exercită figura umană. Şi copiii surzi gânguresc. dar ei şi-au pus şi problema: cum recepţionează sugarii sunetele. . Se presupune că pentru el mediul extern este format din tablouri care apar şi dispar. p. se bucură. îi vorbeşte şi copilul învaţă că dacă spune mama se întâmplă ceva plăcut (reflex condiţionat).17 un model. “vreau să vină mama aici” etc. Dacă se repetă silaba. De exemplu. Orrell. Foarte mulţi părinţi au impresia că aceste silabe au semnificaţie şi prin reacţiile lor afective stimulează copilul să le repete. adică gângureşte. Chiţu. Gânguritul nu este comunicare propriu-zisă. pentru că se produce habituarea (obişnuirea) cu stimulul. 388). Dacă se schimbă brusc silaba. învăţării. mişcările devin mai rapide. tata). Aceste cuvinte au valoare de propoziţie. Cercetătorii pot studia sunetele emise de nou-născuţi. adică vocabularul pasiv este mai bogat decât cel activ (Chiriac. Sunetele apar în aceeaşi ordine. În general la 11-12 luni copilul pronunţă primele două-trei cuvinte cu sens.

393). se joacă cu el. Cu timpul schema se interiorizează şi el nu mai trebuie să pună obiectele reale la un loc ci poate să-şi imagineze acţiunea. clasificarea obiectelor după diferite criterii sau serierea. Schema adunării la început se realizează pe plan concret. p. scădere. copilul vede un obiect. Extragerea radicalului implică coordonarea operaţiilor de adunare. îi vorbesc. Bineînţeles şi teoria sa. Operaţiile mintale sunt reversibile deoarece copilul ştie că poate reveni pe plan mintal la punctul iniţial şi poate să facă o altă operaţie. mere etc. clasificarea unor noţiuni este posibilă pentru că anterior copilul a clasificat. a fost criticată. sfoara cu care trage jucăria) – deci reacţia poate fi generalizată. Schema adunării constă în reunirea oricăror obiecte (copilul adună beţişoare. dar nimeni nu a negat-o. . respectiv reacţiile copilului. Nou-născutul zâmbeşte şi în absenţa unor stimuli externi. mimica. întinde mâna. Acum copilul recunoaşte persoanele familiare şi le zâmbeşte mai mult decât necunoscuţilor (Gerwitz. raţionamentele deductive şi inductive. contactul vizual cu părinţii. Operaţia mintală este o acţiune interiorizată prin care se realizează o modificare posibilă a realului. schema prehensiunii (prinderii) este folosită de copil pentru a prinde numeroase obiecte diferite (jucării. Acestea sunt operaţii deoarece acţiunea nu se desfăşoară numai cu obiectele ci şi pe plan mintal. cuburi. În acest fel el poate să adune nu numai obiecte reale ci şi obiecte inexistente (dinozauri). acomodare. Operaţiile concrete se aplică obiectelor şi imaginilor mintale (ex. p. dar neselectiv.). Operaţia este o acţiune interiorizată pentru că se formează după ce acţiunile respective au fost efectuate în mod real. a grupat de multe ori jucării. vorbele mamei (neînţelese de copil). Încă de la naştere se poate observa un zâmbet spontan. 1992. după Seamon. El reuşeşte să realizeze operaţii mintale. zâmbesc (Eibl-Eibesfeldt. Kenrick. Operaţiile sunt de două feluri: concrete şi formale. c) Dezvoltarea inteligenţei Cea mai complexă şi mai larg acceptată teorie a inteligenţei este teoria elaborată de Jean Piaget. gesturile (întinderea braţelor pentru a fi luat în braţe). deşi copilul foarte mic încă nu îşi recunoaşte părinţii. Zâmbetul este o reacţie înnăscută cu o mare valoare adaptativă. 392). operaţie. îmbunătăţită. În acest curs vom prezenta dezvoltarea inteligenţei pe baza teoriei lui Piaget. Ex. desen care reprezintă faţa umană). Alte modalităţi de comunicare non-verbală utilizate de copil sunt plânsul. înmulţire. oricui. ordonarea conceptelor în piramida noţiunilor. Sugarul zâmbeşte mai ales în prezenţa oamenilor sau a unor obiecte care seamănă cu o figură umană (păpuşă. asimilare. Prin coordonare mai multe scheme sau operaţii fuzionează într-o schemă sau operaţie complexă. Schema este o reacţie sau o acţiune care poate fi transferată sau generalizată în numeroase situaţii asemănătoare. după Seamon şi Kenrick.18 Interacţiunea dintre părinţi şi copii. sub forma unei acţiuni: copilul pune la un loc diferite obiecte. ca şi celelalte teorii. Între schemele şi operaţiile de care dispune individul se stabilesc diferite relaţii. În a doua lună zâmbetul dobândeşte un caracter social. Dovezi ale caracterului înnăscut al zâmbetului sunt faptul că sugarii zâmbesc încă din prima lună de viaţă sau observaţiile făcute pe copii orbi şi surzi din naştere. completată. dacă a elaborat o ipoteză o poate pune la o parte şi poate formula alta. Înainte de a vorbi despre inteligenţa sugarului vom explica noţiunile fundamentale folosite de Piaget: schemă. biberon. Ex. El zâmbeşte neselectiv. ordonarea lor după mărime). După ce a adunat două numere poate să le scadă. ceea ce are efecte favorabile asupra stării afective şi dezvoltării copilului. aceştia au impresia că el le zâmbeşte şi reacţionează pozitiv: îi acordă atenţie. Ex. în primele luni de viaţă se bazează pe comunicarea nonverbală adică pe gesturile. În acest caz se coordonează schema prehensiunii şi scuturării. care. Zâmbetul are o valoare adaptativă deoarece. Operaţiile formale se aplică unor propoziţii – de ex. Dintre acestea o semnificaţie deosebită o are zâmbetul. clasificarea noţiunilor. în ciuda marelui lor handicap senzorial şi a posibilităţilor reduse de a obţine informaţii externe. inteligenţă. selectiv. În luna a V-a – a VI-a apare zâmbetul social. prinde obiectul şi îl scutură. 1992.

pe care nu o cunoştea. o cutie mare de pastile. Pe urmă el asimilează în schema de a scutura şi alte obiecte şi scutură biberonul. Reacţia circulară este un comportament prin care se reproduce activ un rezultat obţinut întâmplător (Piaget. Copilul încă nu e capabil să inventeze noi mijloace de acţiune. 6(7). 208). Mai târziu. p. timp de ani de zile. Cel mai important reflex este cel al suptului. Ex. 147). apoi o trece dintro mână în alta şi freacă cutia de partea opusă a leagănului. 1978. 8(20). p. 2) Stadiul reacţiilor circulare primare (1. Dar el nu caută obiecte pentru a le apuca. La ). copilul nu cercetează încă prin ce sunt ele noi. 1 Cifrele indică vârsta copilului: 0 ani. Prin asimilare se înţelege cuprinderea unor obiecte sau cunoştinţe noi într-o schemă sau operaţie. Diverse bibelouri au aceeaşi soartă: le apucă cu o mână şi le loveşte cu cealaltă”. copilul vede un obiect şi îl apucă. ci întâmplător. 6 luni. dacă vede un obiect apropiat. De aceea schema trebuie să se modifice. la început copilul scutură întâmplător o jucărie care produce zgomot. folosindu-le”. Aşadar. şi ea îl ia…. îl trece dintr-o mână în alta…îl zgâlţâie. simbolurile algebrice. Laurent îl loveşte. La 0. p. dar se serveşte imediat de ea pentru a o freca de marginile leagănului. Piaget a identificat în cadrul acestei etape 6 stadii: 1) primul stadiu durează până la vârsta de o lună şi este stadiul reflexelor înnăscute. În acest stadiu apar elemente de intenţionalitate. modul în care se realizează actul reflex suferă modificări. el apucă o jucărie nouă…priveşte obiectul o bună bucată de timp. Deşi înnăscut. el generalizează pur şi simplu schemele pe care le posedă. Copilul nu acţionează pentru a atinge un scop. Se numeşte astfel deoarece în această perioadă copilul obţine informaţii despre mediu prin simţuri şi reacţionează predominant motor (prin mişcări). balansarea. el utilizează mijloacele împrumutate de la schemele de acţiune cunoscute (apucarea.4 luni). Îl bag între şnururile încrucişate care leagă păpuşile ei de capotă. p. 6(1) 1 . adică scopul se conturează înaintea utilizării mijloacelor. 1965. “La 0. adică nu acţionează intenţionat. …el nu priveşte mai mult de o clipă la un pinguin cu picioarele lungi şi cu capul mobil. fracţiile. Dar adunarea fracţiilor nu se realizează exact ca şi adunarea numerelor naturale. De ex. …Portţigaretul cade. Adaptarea implică o relaţie între subiect şi mediu. o zi . îndată ce vede. Prima etapă a dezvoltării inteligenţei este etapa senzorio-motorie. adică reproduce activ schema. 4) În al patrulea stadiu se realizează coordonarea schemelor secundare şi aplicarea lor la situaţii noi (7-10 luni). 3) Stadiul reacţiilor circulare secundare (4-6 luni). descrie astfel comportamentul fiului său: “La 0. 64. După cum arată Piaget (1973. 636). În acest stadiu copilul repetă oarecum intenţionat gesturile care anterior au produs efecte interesante.19 Pentru Piaget inteligenţa este o formă a adaptării la mediu (alături de adaptarea biologică). Piaget a folosit metoda clinică. la început întâmplător. 6 (0). Întrucât eşuează. După ce a învăţat schema adunării numerelor naturale copilul poate asimila în această schemă şi numerele negative. caută imediat şnururile…. “Naşterea inteligenţei la copil” (1973. Copilul încă nu e capabil să aplice cele cunoscute în situaţii noi. îmbunătăţiri datorită exerciţiului funcţional. frecarea.. fără a se sinchisi din ce capăt l-a apucat. În cartea sa. le scutură etc. tragerea obiectelor) pentru a atinge anumite scopuri. îl freacă de marginile leagănului etc. Prin acomodare înţelegem modificarea unei scheme sau operaţii în funcţie de noile condiţii (PopescuNeveanu. dezvoltarea celor trei copii ai săi. adică el a observat foarte minuţios. 498. Laurent apucă. Această relaţie se realizează prin asimilare şi acomodare. Jacqueline caută să apuce un portţigaret pe care i-l prezint. ci se mulţumeşte să le folosească imediat sau după o scurtă pauză ca “aliment” pentru conduitele sale obişnuite. Ea încearcă să-l atingă direct.le trage. El şi-a elaborat teoriile pornind de la aceste observaţii. adică să se producă acomodarea. îl apucă. îl freacă de marginea leagănului etc. 209): “În prezenţa obiectelor noi. deodată. Aceasta durează de la naştere până la aproximativ 18-24 luni. O priveşte doar în treacăt. Reacţiile circulare din acest stadiu se caracterizează prin lipsa intenţionalităţii. farfuria … pentru a produce zgomot.

Puii au petrecut mult mai mult timp cu „mama” acoperită cu materialul moale. Bowlby. Mijlocul la care recurge Jacqueline este. face diferite încercări pentru a soluţiona unele probleme (vom prezenta exemple la etapa antepreşcolară). Subiecţii experimentelor lui Harlow au fost pui de maimuţă Rhesus. ataşamentul se manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului cu persoana numită figură de ataşament. Freud a explicat ataşamentul sugarului faţă de mama sa prin faptul că mama este cea care îi satisface o trebuinţă fundamentală: trebuinţa de hrană. Această presupunere a fost infirmată de cercetările realizate de H. la 0. Harlow şi Bowlby privind ataşamentul Dezvoltarea individului depinde în mare măsură de modul în care se stabilesc primele relaţii dintre el şi cei din jur. 4. derivat. Puii au fost separaţi de mama lor la câteva ore după naştere şi au fost duşi într-o încăpere în care se aflau două „mame”: un manechin acoperit cu un material moale şi un alt manechin făcut din sârmă. Cercetările privind ataşamentul au fost dezvoltate de J. S. 87). Până la vârsta de 7-8 luni pentru copil obiectele au o existenţă situaţională. de data aceasta el apucă perna… La fel. fiecare cu o mână. Legătura afectivă stabilă dintre copil şi o persoană cu care interacţionează se numeşte ataşament. Spunem că în jurul vârstei de 8 luni se formează schema obiectului permanent 5) Stadiul reacţiilor circulare terţiare (11-18 luni). dar actul de inteligenţă a constat tocmai în a găsi mijlocul bun fără a se limita să repete ceea ce făcuse cu puţin înainte” (Piaget. Laurent ridică ecranul şovăitor. El ştie că obiectele există şi dacă nu sunt văzute. din actele analoage (înlăturarea obstacolului. p. Întrucât nu reuşeşte. Actul de a ridica ecranul este deci în întregime distinct de acela al apucării obiectului dorit şi constituie un “mijloc” autonom. dar poate fi şi tatăl. După 7-8 luni el încearcă să dea la o parte obiectul cu care am acoperit jucăria. deplasarea şi respingerea corpurilor care reprezintă o barieră etc. au identificat mai multe forme ale ataşamentului şi au determinat consecinţele acestora asupra dezvoltării individului. deşi „mama” din sârmă era cea care oferea hrana. Când obiectul este în întregime ascuns. Eysenck şi M. Eysenck în cartea Descifrarea comportamentului uman. 1973. copilul îndepărtează cu o mână perna şi cu cealaltă încearcă să degajeze obiectul. Harlow. În acest stadiu copilul începe să inventeze noi mijloace de acţiune. 9(17). Laurent ridică o pernă pentru a căuta un portţigaret. După cum am văzut în ultimul exemplu.20 La 0. Psihologii au făcut numeroase observaţii şi experimente privind ataşamentul. ceea ce arată că pentru el obiectele au devenit permanente. mai ales în momentele de dificultate . p. Dacă cu patru zile mai înainte el nu reacţiona deloc într-o situaţie analoagă.. Cercetătorii au fost interesaţi de timpul petrecut de puii de maimuţă pe corpul celor două „mame”. fireşte. Concluzia lui Harlow a fost că pentru stabilirea ataşamentului este mai important contactul corporal decât hrana. în acest stadiu copilul începe să caute obiectul ascuns. pe care i-o iau din mână pentru a o băga sub o pernă. 226). şi trage…până ce cade răţuşca…….)” (idem. Dacă sugarul doreşte să apuce o jucărie şi noi o acoperim cu ceva. în special cu mama. el retrage mâna. 8(29). împrumutat de la schemele reacţiilor sale circulare anterioare. El defineşte ataşamentul ca relaţia afectivă primară dintre copil şi îngrijitor (de regulă mama. al cărei cap îl introduc între şnururile răsucite despre care am vorbit. p. pe care se afla biberonul din care erau hrăniţi puii. 234). Larent se amuza cu o cutie. dar când apare un capăt al portţigaretului. “La 0. Senzaţiile tactile produse de contactul corporal au efect de liniştire şi creează un sentiment de securitate (Acest experiment este descris detaliat de H. 9(2). bunica). Teoria ataşamentului a) Concepţiile lui Freud. Comportamental. fără îndoială. apucă cele două şnururi. ca şi cum jucăria ar fi dispărut (nu îşi dă seama că obiectul există şi atunci când nu îl vede). Jacqueline caută să apuce direct răţuşca ei de celuloid.

prezenţa ei. se linişteşte repede. 4. Copilul se îndepărtează tot mai frecvent de mamă. 7. Totodată el înţelege că mama există şi atunci când nu este văzută. b) Formele ataşamentului Teoria ataşamentului a fost dezvoltată de Mary Ainsworth. Ataşament slab / evitant. 5. 194). dar nu manifestă neplăcere dacă este îngrijit de o persoană străină.Perioada de formare a ataşamentului (6 săptămâni – 6 / 8 luni): copilul reacţionează diferit în prezenţa persoanelor cunoscute decât în prezenţa străinilor. de la naştere până la 6 săptămâni: sugarului îi face plăcere să fie împreună cu alte persoane (preferă oamenii altor stimuli). Intră şi mama.Perioada ataşamentului atent (de la vârsta de 2 ani până spre 4 / 5 ani). copilul rămâne cu persoana străină. 8. încearcă să interacţioneze cu copilul (îi vorbeşte. nu opune rezistenţă dacă mama se apropie.. Persoana străină pleacă şi copilul rămâne singur câteva minute. Muntean. Mama pleacă din încăpere. teamă. Cercetătoarea a elaborat o metodă experimentală pentru depistarea tipului de ataşament. dar străinul reuşeşte să îi consoleze. 2006. . fie mama restabileşte legătura. Ataşament puternic / securizant. Când mama se întoarce şi îl ia în braţe. 2. faptul că o regăseşte îi oferă copilului sentimentul de securitate necesar pentru a porni în noi „călătorii”. La vârsta de 6 / 7 luni manifestă teamă în prezenţa oamenilor sau obiectelor necunoscute. Dar din când în când el revine la mamă. dar din când în când fie copilul. p. 2. principala caracteristică a acestei etape este anxietatea de separare („angoasa de la 8 luni”). Mama se întoarce. 3. . Copilul ştie că obiectele există şi atunci când nu sunt prezente. Mama şi copilul intră în laboratorul în care sunt multe jucării. şi străinul nu poate să îl consoleze. dar el nu iniţiază stabilirea legăturii. Relaţia de ataşament dintre copil şi adult se formează în mai multe etape. discută puţin cu mama.Perioada pre-ataşament. metodă numită „situaţie neobişnuită”. . Scopul principal al experimentului este de a observa modul în care reacţionează copilul în prezenţa unei persoane străine. Cercetătorul observă modul în care reacţionează copilul la plecarea mamei şi la prezenţa persoanei străine. dar uneori „negociază”: „poţi să pleci. Majoritatea copiilor (aproximativ 65%) reacţionează în acest fel. După observarea unui mare număr de copii de 12 luni au fost descrise 4 tipuri de ataşament: ataşamentul puternic şi 3 forme de ataşament slab. După aproximativ 3 minute intră o persoană străină. Cu timpul copilul începe să aibă curajul de a se îndepărta de mamă. Mama pleacă din nou. dar să îmi aduci. Când ea revine.. .Perioada ataşamentului evident (6 / 8 luni – 18 / 24 luni). Atunci când mama pleacă devine foarte neliniştit.”. La plecarea mamei unii din aceşti copii devin neliniştiţi. copilul devine neliniştit. În prezenţa mamei copilul se joacă liniştit şi reacţionează pozitiv la prezenţa unui străin. copilul cere să fie luat în braţe. 1. îi oferă jucării). în încercările sale de a explora mediul. Când mama se întoarce.21 (după A. Dacă persoana de care copilul este ataşat primar pleacă chiar pentru o perioadă scurtă de timp. nelinişte. Experimentul se desfăşoară într-un laborator şi are 8 etape: 1. el manifestă nemulţumire. Dacă mama lipseşte mai mult timp. Intră persoana străină. Această reacţie se poate explica prin formarea schemei obiectului permanent. 6. copilul nu merge la ea. Mama şi . Copilul acceptă despărţirile temporare de mamă.

stă în pat cu o privire pierdută. Copilul are un comportament dezorganizat în stările de tensiune. Dacă separarea de mamă nu are o durată mai lungă de 3 – 5 luni. nu doarme bine. 4. a stării de depresie. copilul va avea toată viaţa probleme în stabilirea / menţinerea relaţiilor afective. Aproximativ 23% dintre copii prezintă acest tip de ataşament. p. p. Când mama pleacă devine foarte neliniştit. Chiar dacă reuşeşte să se ataşeze din nou de părinţi sau de cei care îl îngrijesc. depresiv. începe să manifeste interes faţă de mediu. ţipă la plecarea mamei. S-a stabilit că îngrijirea corectă şi afecţiunea nu sunt suficiente. Cere să fie luat în braţe.. Se apropie de mamă fără să o privească. nu mănâncă. Caută proximitatea mamei. se bucură numai de cadourile pe care le primeşte. Psihologii (Spitz. Dacă separarea de mamă ţine mai mult de 6 luni. Este etapa indiferenţei: copilul rupe legătura afectivă cu mama sa. . care durează câteva zile. se îmbolnăveşte frecvent. chiar dacă îşi îngrijesc corect copilul. el pare a fi anxios şi în prezenţa ei. 2003. Aceasta este reacţia a aproximativ 12% din copii. După întoarcerea mamei nu reîncepe jocul. 167): . Ataşamentul devine puternic dacă mama înţelege uşor semnalele emise de copil şi răspunde adecvat şi repede acestora. dar devine tot mai puţin interesat de mama sa. Pare a fi mai puţin trist. Copiii internaţi trec prin mai multe etape (după Ranschburg. În continuare prezentăm rezultatele unor cercetări reprezentative pentru acest domeniu. aceste simptome dispar. Un factor important este modul în care se stabilesc relaţiile dintre mamă şi copil.a doua etapă (cu o durată de câteva săptămâni) este caracterizată prin disperare: copilul plânge mai rar.în a treia etapă copilul nu mai este atât de apatic. Nu îi mai cere să îl ia acasă. Mamele copiilor cu un ataşament slab / evitant. devine mai prietenos cu persoanele care îl îngrijesc. c) Importanţa ataşamentului pentru dezvoltarea individului Numeroase cercetări şi-au propus să afle care sunt consecinţele întreruperii relaţiei de ataşament în primii ani de viaţă sau să evidenţieze relaţiile dintre tipurile de ataşament la vârstă mică şi caracteristicile personalităţii şi a comportamentului la vârste mai mari. dar nu se linişteşte când mama revine. multe din aceste mame sunt depresive şi nu reacţionează afectiv la necesităţile copilului. inconstante (după Iacob L. adică dacă va suferi o nouă pieredere (fiind părăsit de un . Psihologii au făcut cercetări pentru a depista factorii care conduc la aceste diferenţe între tipurile de ataşament. dar nu se apropie de ea când se întoarce. este cea de protest împotriva separării: copilul plânge mult. este chiar furios. Bowlby) au studiat modul în care reacţionează copiii cu vârstele cuprinse între 6 luni (adică după stabilirea relaţiei de ataşament) şi 6 ani dacă sunt separaţi de părinţi. atunci când îl vizitează. Unii copii devin chiar blocaţi sau dezorientaţi în prezenţa mamei.22 3. străinul sunt trataţi la fel. Copilul nu se îndepărtează de mama. slăbeşte. nu sunt accesibile psihologic pentru el. ci o priveşte cu anxietate.prima etapă. sau dacă copilul este luat în îngrijire de o persoană care îi oferă afecţiune. Ataşament slab / dezorganizat. 7 . dar se opune când ea încearcă să îl consoleze. Mamele copiilor cu ataşament slab ambivalent sau dezorganizat sunt inconsecvente. de exemplu dacă sunt internaţi la spital. 1998. acestea sunt semnele lipsei de speranţă. nu este interesat de nimic. În această situaţie mulţi copii ajung în starea numită depresie anaclitică. dar devine pasiv.9). dar imediat după aceea vrea să fie lăsat jos. Ataşament slab / ambivalent. . el devine vulnerabil. retras.

s-a stabilit că dintre cei 8 copii cu ataşament slab / evitant 5 au prezentat fie izolare socială. prin decesul unei persoane la care ţine etc. Sroufe a stabilit că acei copii care la 12 luni manifestau un ataşament puternic. el devine dependent. au mai mulţi prieteni. în cadrul uni alt experiment.relaţiile cu fraţii sunt mai bune. Cercetările infirmă acest fapt. mai sociabili şi aveau mai multă încredere în sine decât copiii diagnosticaţi cu ataşament slab. ataşamentul devine un model intern al interacţiunilor cu cei din jur şi are o influenţă foarte mare asupra modului în care individul va stabili relaţiile interpersonale. îl ajută să cunoască lumea. . După ce s-a format. În cazul ataşamentelor slabe copilul nu este sigur că va obţine sprijinul necesar în situaţiile dificile. securizant. Din cercetările de acest fel rezultă că tipul de ataşament rămâne stabil dacă mediul familial şi condiţiile de viaţă ale copilului nu se schimbă semnificativ. şi chiar a supravieţuirii copilului.sociabilitate: sunt mai binevoitori. Cei 16 copii cu ataşament puternic erau mai independenţi. Au fost identificate corelaţii între tipul de ataşament şi unele caracteristici ale personalităţii. cât şi cu educatoarele. a stabilit tipul de ataşament pentru 32 de copii la vârsta de 12 luni. fie comportamente bizare. sunt mai puţin temători faţă de necunoscut. la 3 ani şi 6 luni au fost mai activi. A. 10). p. mai ales în problemele care presupun cooperare. 291. Doar doi dintre aceşti copii aveau comportamente deviante (după Cole. când se formează modelul intern al interacţiunilor.) pot apărea schimbări ale tipului primar de ataşament al copilului. . . să se dezvolte cognitiv. mereu preocupat de . să devină independent. Atunci când copiii au împlinit 10 ani. Peste 5 ani aceiaşi copii îşi exteriorizau mai uşor sentimentele şi stabileau mai uşor relaţii de prietenie cu tineri de vârsta lor. abandon. Acelaşi autor. Relaţia dintre tipurile de ataşament şi dezvoltarea personalităţii a fost studiată de Sroufe. 2003. mai apropiaţi de cei de aceeaşi vârstă. Iacob. Observând relaţiile interpersonale dintre copii şi modul în care au interacţionat cu adulţii din tabără.empatie: nu se bucură de suferinţa altora.independenţă: au o tendinţă mai scăzută de a atrage asupra lor atenţia adulţilor printr-un comportament exagerat de afectuos sau iritant. Dintre cei 8 cu ataşament slab / ambivalent 4 au avut un comportament pasiv. energia spre alte zone. 2006. Cu cât ataşamentul faţă de o persoană este mai puternică în primii ani de viaţă. p. 3 au fost hiperactivi şi unul era agresiv.autocontrolul conduitei. Acest sentiment de securitate îl ajută să îşi poată orienta resursele interne. . Am fi tentaţi să credem că acei copii care sunt foarte ataşaţi de părinţi vor deveni adulţi dependenţi.) va avea tendinţa să reacţioneze printr-o gravă depresie. . Această relaţie oferă copilului sentimentul de securitate necesar pentru a se îndepărta de mamă şi a explora lumea înconjurătoare.rezolvarea problemelor: sunt mai competenţi. pentru ei a fost organizată o tabără de vară. Dacă se produc modificări profunde de mediu (divorţ. . mai curioşi şi stabileau mai uşor relaţii cu cei de aceeaşi vârstă. Aceste concluzii sunt în dezacord cu concepţiile unor părinţi. decât copiii cu un ataşament slab. . copiii cu ataşament puternic se caracterizează prin: .stimă de sine mai mare. Astfel. se poate întoarce la ea pentru a obţine sprijin atunci când va avea nevoie.agresivitatea şi tulburările de comportament sunt mai rare. schimbarea persoanei care îl îngrijeşte etc. copilul ştie că se poate baza oricând pe această persoană. cu atât copilul se va desprinde mai uşor de „figura de ataşament” şi va deveni mai independent.23 prieten / prietenă. Persoana de care s-a ataşat este „interiorizată”. În concluzie: ataşamentul este o trebuinţă primară şi are o funcţie foarte importantă de asigurare a protecţiei.

Spitz. adică nu manifestă acea selectivitate pe care o manifestă copiii bine ataşaţi de un număr redus de adulţi. copiii din aceste trei grupuri au avut o dezvoltare uniformă pe tot parcursul primului an de viaţă. au greutăţi în însuşirea scris-cititului şi a calculului aritmetic. Ei devin egocentrici. nu au avut posibilitatea să stabilească o relaţie afectivă securizantă cu o singură persoană. Acest fenomen a fost numit de Spitz hospitalism 1 . Ei. Acest fenomen a fost numit de Spitz hospitalism. iar la copiii care au trăit în închisoare împreună cu mamele lor un nivel slab. al doilea an de viaţă) nu sunt capabili să devină soţi şi părinţi buni. Din aceste motive. Deprinderile de autoservire se dezvoltă greu: învaţă mai târziu să mănânce singuri. Cei care îi îngijesc nu au timp (şi poate nici dispoziţia afectivă) să îi ia în braţe. în ultimul deceniu din secolul trecut. Primul lot era format din copii care se aflau în orfelinat. Dezvoltarea intelectuală este lentă şi coeficientul de inteligenţă este mai mic. Al doilea din copii născuţi de femei care se aflau într-o închisoare. au greutăţi în stabilirea relaţiilor afective. ceea ce arată că pentru ei nu era atât de importantă persoana. în primii ani de viaţă. să se joace cu ei. Rezultatele şcolare sunt slabe. S-a constatat că uneori tulburări asemănătoare în dezvoltare prezintă şi copiii spitalizaţi frecvent sau perioade lungi de timp. de cele mai multe ori. Unii dintre ei. fără mamă. Acei copii care au petrecut mai mult de 8 luni în instituţii s-au ataşat de părinţii adoptivi. copiii internaţi în creşe sau cămine Termenul se referă la efectele negative ale internării îndelungate în spital: comportamentul devine pasiv. dar apoi dezvoltarea lor a stagnat. 5. ceea ce perturbă relaţionarea socială şi afectează chiar şi dezvoltarea cognitivă. creşe sau cămine săptămânale) copiii sunt îngrijiţi relativ corespunzător fizic: primesc mâncare. relaţiile interpersonale se restrâng. la vârsta tinereţii. Interesul faţă de mediu este redus. Copiii instituţionalizaţi se îmbolnăvesc frecvent. Cercetătorul a urmărit dezvoltarea unor copii care au fost internaţi în centre de plasament din România şi adoptaţi de familii din Canada. La vârste mici au tendinţa de a se agăţa de orice adult care se află în apropierea lor. Chisholm (după Cole. 2006. centre de plasament. interesele. ca şi copiii născuţi în Canada şi crescuţi de părinţii lor. În cadrul unei cercetări Spitz a studiat 4 loturi de copii de la naştere până la vârsta de un an. respectiv din familii de pescari care trăiau într-un sat. 276). Celelalte două loturi erau formate din copii care proveneau din familii de intelectuali care locuiau într-un oraş mare. Au o capacitate redusă de a stabili relaţii interpersonale strânse şi stabile. aceşti copii erau mult prea prietenoşi cu persoanele străine. în timpul celui de al doilea război mondial. să le vorbească. p. Mamele crescute în instituţii îşi abandonează mai frecvent copiii. hipoafectivi. sunt neglijaţi afectiv şi educaţional. să se spele. copiii erau îngrijiţi de mamele lor. Instituţionalizarea îndelungată (mai ales dacă începe în primul an de viaţă) afectează grav dezvoltarea copiilor. O cercetare mai recentă a fost realizată în Canada de K. cât satisfacerea dorinţei lor de a atrage atenţia unui adult asupra lor. Examinările repetate au pus în evidenţă la copiii din familiile de intelectuali un nivel de dezvoltare ridicat. La început s-au dezvoltat destul de bine. 1 . Deşi nivelul a fost diferit. Instituţionalizarea în primul an de viaţă Primele cercetări sistematice privind efectele instituţionalizării asupra copiilor mici au fost efectuate de R. să meargă în picioare. la cei din familiile de pescari un nivel mediu. Copiii din orfelinat au avut o evoluţie diferită. În instituţii (spitale. şi aceşti copii erau crescuţi de propriile familii. mulţi dintre cei crescuţi în instituţii de la vârste foarte mici (din primul. dar ataşamentul nu era puternic.24 căutarea securităţii. instabili şi superficiali în legăturile lor afective deoarece. Copiii care au fost adoptaţi la o vârstă mai mică de 4 luni s-au dezvoltat normal. Ei se dezvoltă mai încet decât copiii crescuţi în familie care beneficiază de o relaţie afectivă strânsă cu cel puţin un adult. să se îmbrace. tratament medical etc. Încep să vorbească mai târziu şi vocabularul lor rămâne restrâns.

la 30 de luni face linii regulate. prin care imită vorbirea celor din jur. . Oancea. 75-77). insistenţe exagerate. COPILUL ANTEPREŞCOLAR (1-3 ANI) 1. 2. De exemplu “tai-tai” poate să însemne “să mergem la plimbare”. la 15-16 luni merge fără sprijin.la 12 luni pronunţă două cuvinte cu semnificaţie precisă.la 15 luni pronunţă 4-6 cuvinte cu semnificaţie precisă şi utilizează „jargonul”. Chiţu. Se recomandă să nu se atragă atenţia copilului asupra greşelii deoarece coştientizarea faptului că nu vorbeşte corect ar putea contribui la apariţia bâlbâielii. p. Cuvintele folosite până la această vârstă sunt cuvinte cu rol de propoziţie. La 18 luni mâzgăleşte cu creionul. ci de a exprima în fiecare moment ceea ce gândeşte copilul. Dezvoltarea cognitivă a) Dezvoltarea limbajului Între 1 şi 3 ani vocabularul pasiv se îmbogăţeşte mult. Ea nu are rolul de a comunica cu cei din jur. el foloseşte linguriţa pentru a mânca. p. şi fără să respecte regulile gramaticale. Aceste greşeli trebuie să fie corectate cu grijă. Dezvoltarea motorie 2. relaţiile interpersonale 1. p. 1975. afectivitatea. adică pronunţă şiruri de cuvinte inventate de el. 1986. Binét. fără certuri. 150). La această vârstă majoritatea copiilor pronunţă greşit unele sunete (dislalie fiziologică). o cruciuliţă. copiii proveniţi din familii numeroase în care părinţii nu au timp să se ocupe de copii sau din familii cu un nivel intelectual şi cultural foarte redus. 1977). Copilul prinde tot mai bine obiectele.46).la 3 ani are deja un vocabular destul de bogat şi vorbeşte aproape corect gramatical (Chiriac. Părintele repetă cuvântul corect. spune şi el cuvântul (Guţu. unele incorect pronunţate. S. 1997. 8. . Hayes. iar copilul. 24. Cea mai frecventă întrebare este „ce este asta?”. 1972. p. Piaget.la 2 ani formează propoziţii din două . Dezvoltarea motorie Mersul. Orrell. (după Mérei şi V. Copiii vorbesc singuri atunci când se joacă. vorbirea aceasta a fost numită de Piaget vorbire egocentrică. la 3 ani reuşeşte să deseneze un cerc. Copilul care se joacă vorbeşte aşa cum gândeşte adultul în timp ce lucrează (J. cuvinte fără semnificaţie. construieşte din cuburi. Predescu. 1965. . Chiţu. dacă vrea. N. la 18-20 luni fuge. Conştiinţa. . la 20-22 luni urcă scările. un omuleţ format din cap şi picioare (Chiriac.25 săptămânale. Mironţov-Ţuculescu. pedepse. 1977). Copilul povesteşte despre micile evenimente din viaţa sa şi pune foarte multe întrebări. Prehensiunea. copilul înţelege tot mai bine ceea ce i se spune.la 18 luni foloseşte 8-10 cuvinte cu semnificaţie. .trei cuvinte. Dezvoltarea cognitivă: a) dezvoltarea limbajului b) dezvoltarea inteligenţei 3. p. La 12 luni copilul face primii paşi.Vocabularul activ se perfecţionează astfel: .

ea priveşte deschizătura foarte atent. 1 (4). adică inventând mijloace noi. la o distanţă prea mare ca s-o poată atinge.. interesul ei nu se referă câtuşi de puţin la lanţ. dar eşuează. Ea renunţă după o serie de experimente zadarnice. Semnificanţii pot fi simboluri sau semne (Piaget. Îndată ce ceasornicul este destul de aproape. 1973. 169): Simbolurile presupun o legătură de asemănare între semnificant şi semnificat şi pot fi elaborate chiar de un singur individ. Imaginile mentale sunt astfel de simboluri. Atunci Jaqueline dă la o parte perna dintr-o mişcare şi trage de lanţ.Îndată după această fază de reflexiune plastică. pun în prezenţa Jaquelinei ceasornicul pe parchet. 1965. dar punând o pernă pe porţiunea de lanţ mai apropiată de copil. Lucienne introduce fără a ezita degetul ei în deschizătură şi. Îmi pun atunci degetul la 20 cm deasupra băţului. în stadiul gândirii simbolice şi preconceptuale. 312). dar se confruntă cu nişte obstacole (ex. 0(26). un eveniment) printr-un semnificant (o imagine mintală. ceea ce este un semn al trecerii în următoarea etapă de dezvoltare. Îndată cemi pun ochelarii pe prosop. Copilul începe să aibă capacitatea de a prelucra informaţii pe plan mintal. Lucienne îl trage.26 b) Dezvoltarea inteligenţei Până la vârsta de 2 ani copilul se mai află în stadiul inteligenţei senzorio-motorii. p. privind ceasornicul. “La 1. Aşadar. un desen. După o serie de tatonări realizate efectiv. Ea vede băţul. În acest stadiu tatonările. Lucienne exprimă deci…dorinţa de a mări deschizătura cutiei. Între 18 şi 24 de luni copilul se află în al şaselea stadiu al inteligenţei senzorio-motorii în care reuşeşte să inventeze noi mijloace prin combinaţie mintală (fără experimentare externă. Lucienne stă într-un pat de adult în faţa unui prosop. Lucienne încă nu cunoaşte procedeul închiderii şi deschiderii cutiilor de chibrituri. adică fără mişcări). 297). dincolo de raza ei de apucare. încercările de a rezolva o situaţie problematică. priveşte lanţul. confruntat cu o situaţie „problematică”. Jaqueline lasă lanţul pentru a apuca direct obiectul. „a băţului”: “La 1.. Constată că el se pierde sub pernă. Piaget descrie în această etapă “conduita suportului”. “Urmează o întrerupere. p. Când îmi pun ochelarii dincolo de prosop. Jaqueline încearcă mai întâi să apuce ceasornicul direct. “La 1. Fetiţa introduce degetul în deschizătură pentru a scoate lanţul. în timpul căreia Lucienne prezintă o reacţie foarte curioasă…Într-adevăr. Este evident că Lucienne înţelege existenţa unei cavităţi subiacente deschizăturii şi că doreşte să mărească această cavitate… Deschizându-şi gura. 303). îl apucă imediat şi face pisica să cadă” (conduita băţului) (idem. un cuvânt). p. 4(0). pus el însuşi pe un cearşaf. reuşeşte şi pune mâna pe lanţ” (idem. În acest stadiu apare funcţia semiotică. p. distanţa). La 1. ceea ce o preocupă este ceasornicul” (conduita sforii) (idem. se desfăşoară în parte pe plan mintal. în loc să încerce să atingă lanţul ca mai sus. adică sunt interiorizate. iar un băţ un avion. prin care Piaget înţelege capacitatea de a reprezenta un semnificat (un obiect. sfoara de care este legat sau folosindu-se de un băţ. 351-352). prin mişcări. fără a se gândi la băţ. 1(0). El nu poate rezolva problema prin mijloace cunoscute şi de aceea începe să tatoneze. pe urmă tot mai mult. ea trage de cutie pentru a mări deschizătura. „a sforii”. În situaţiile de acest fel copilul încearcă să atingă un scop. ea dă imediat prosopul la o parte şi trage cearşaful” (conduita suportului) (Piaget. întâi puţin. Ei i se dă o cutie în care a fost introdus un lanţ pe care doreşte să-l obţină. copilul “îşi dă seama” că reuşeşte să obţină obiectul dorit trăgând suportul pe care se află acesta. Între 2 şi 4 ani copilul se află în etapa preoperaţională. apoi deschide şi închide de mai multe ori în şir propria ei gură. Totodată întind lanţul în linie dreaptă în direcţia Jaquelinei.. Între 11 şi 18 luni este în stadiul reacţiilor circulare terţiare în care. să caute o soluţie. neutilizate de el până atunci. p. În jocurile lor copiii folosesc de asemenea simboluri când susţin că un cub este o maşină. Cum însă nu reuşeşte. . Jaqueline încearcă să pună mâna pe o pisică de pluş aşezată pe marginea leagănului. face diferite încercări pentru a soluţiona problema şi încearcă să inventeze noi mijloace de acţiune.

Jaqueline văzând prin fereastră ceaţa care învăluie munţii. . Cuvintele prin care se exprimă noţiunile sunt semne care reflectă clase de obiecte. aproape simultan. nu ştie cine este el. 1975. Cuvintele ei arată modul în care stabileşte relaţia cauzală: ceaţa şi norii sunt produşi de tata cu pipa lui. deoarece au o sferă prea extinsă sau prea restrânsă. din acest motiv spunem că se află în stadiul gândirii simbolice şi preconceptuale. p. Ea spune: “Custa [=lăcusta].cunoaşterea propriului corp. posibilităţile sale de acţiune (adualism). fetiţa a început să râdă şi să imite comportamentul băiatului. 1976. De ex. tata”. Conştiinţa. Evocarea verbală a unor evenimente trecute: “La 1. vărul ei. 3. 2. În zilele următoare. El nu cunoaşte limitele corpului său. pe sine de cei din jur. Jaqueline repetă în permanenţă “Nori. nu înţelege evenimentele din jurul său. tata”…În zilele următoare. 41): 1. Jocul simbolic în cadrul căruia orice obiect poate reprezenta orice (scăunelul este maşina. Copilul care spune EU. Copilul învaţă să diferenţieze oamenii de obiecte.27 Semnele sunt arbitrare şi ele se bazează întotdeauna pe o convenţie. Imitaţia amânată. tata”. În formarea conştiinţei un rol esenţial îl are procesul de diferenţiere. p. 7(27). La una-două ore după ce băiatul a plecat. văzându-mă fumându-mi pipa. spune: “Ceaţă. 285). îşi dă seama că este deosebit de cei din jur. p. Copilul de 2-3 ani mâzgăleşte ceva şi apoi dă o denumire desenului (ne spune că a făcut o casă sau o maşină) ceea ce arată că are în minte imaginea obiectului desenat. Piaget vorbeşte despre o fetiţă care la 16 luni a văzut un băieţel care la un moment dat a început să ţipe şi să dea din picioare. Datorită funcţiei semiotice apar. preconcepte. Acest exemplu pune în evidenţă şi artificialismul caracteristic perioadei antepreşcolare şi preşcolare (copilul crede că ceaţa şi norii sunt făcuţi de cineva). relaţiile interpersonale Conştiinţa. ea spune: “ceaţă. Formarea conştiinţei de sine este în legătură cu următorii trei factori: . ea spune: “Fum. “mie”. fum. Cuvintele copilului antepreşcolar nu sunt încă noţiuni propriu-zise ci sunt nişte preconcepte.existenţa unor amintiri despre propriul trecut.… văzând norii. . Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ea nu ar fi avut în minte imaginea băiatului. raţionamente simple. 3. Raţionamentele realizate cu preconcepte sunt analogii simple. 1976. pietricica este mâncarea).folosirea pronumelor „eu”. care are loc în absenţa modelului (şi copilul mai mic imită sunete sau mişcări. A doua zi. de multe ori incorecte. patru conduite care implică utilizarea simbolurilor şi a preconceptelor (Piaget. 244). Copilul antepreşcolar în gândirea sa utilizează simboluri (imagini mintale). “pe mine” şi posibilitatea de a-şi spune numele şi prenumele. 8(11). percepţia unui obiect care-i aminteşte simbolic de o lăcustă îi permite să evoce evenimentele trecute şi să le reconstituie ordinea” (Piaget. în faţa aceluiaşi spectacol. 4. Jaqueline ridică un fir de iarbă pe care-l pune într-o găleată. În acest fel începe să se formeze conştiinţa realităţii şi conştiinţa de sine. copilul de 2 ani poate să numească orice bărbat „tată” (noţiunea are o sferă prea extinsă) sau crede că “pisica” este doar cea din curtea bunicii (noţiunea are o sferă prea restrânsă). ca în exemplul următor: “La 1. Sugarul nu are conştiinţă. . custa…hop [a sări]…băiat [vărul ei]”. Aşadar. persoanele cunoscute de străini. tata” (Piaget. afectivitatea. dar acţiunea de a imita începe în prezenţa modelului). Desenul. ca şi cum ar fi vorba de lăcustele pe care i le-a adus înainte cu câteva zile un băiat.

Verza. acestea „pătrund” în personalitatea sa formând conştiinţa morală. 1972 p. 82): “conduitele autonome ar trebui să-i bucure pe părinţi şi să fie favorizate.28 La majoritatea copiilor conştiinţa de sine se formează între vârstele de 2 şi 3 ani (Stipek. p. se rostogoleşte pe jos” (Wallon. ţipă. El este bucuros dacă i se satisface o dorinţă. În jurul vârstei de 3 ani “copilul devine greu de manevrat. se opune. 1993. să-şi descopere puterile. atunci de fapt şi-a pierdut şi el autocontrolul şi a reacţionat tot aşa de imatur ca şi copilul. Kopp. îl aruncă. 1975. copilul încearcă să devină independent. bate din picioare. dorind să facă totul singur. cu adulţii sau cu copii mult mai mari. situaţionale. Formarea conştiinţei de sine este marcată de aşa-numita „criză de opoziţie”. Zlate. Psihologii consideră că în situaţiile de acest fel reacţiile cele mai potrivite sunt fie ca părintele să încerce să distragă atenţia copilului. Afectivitatea. Cum să reacţioneze părintele dacă copilul îşi pierde autocontrolul. cu timpul aceste comportamente vor fi mai puţin frecvente.…Adesea. nu e numai capricios. Anxietatea. el începe să acţioneze invers de cum i se cere. ci loveşte o păpuşă care simbolizează fratele) (Golu. Relaţiile interpersonale. Copilul le acceptă. violent. Anxietatea se reduce prin interiorizarea interdicţiilor. 153). conformismului. să nu piardă dragostea părinţilor (dacă este ameninţat cu aşa ceva). frica sunt frecvente. după Seamon şi Kenrick. La această vârstă începe formarea conştiinţei morale prin interiorizarea primelor interdicţii şi a primelor norme de comportament. Opunându-se adultului. fie să nu reacţioneze. 392). Relaţiile cu copiii (fraţii) sunt slabe. Copilul are o capacitate redusă de autocontrol. timid în situaţii neobişnuite. dar pare că sfidează dinadins pe educator. Acestea sunt fenomene normale care vor dura câteva săptămâni sau luni. Copilul stabileşte relaţii tot mai strânse şi cu ceilalţi membri ai familiei. Dacă părintele nu întăreşte comportamentele nedorite prin reacţia sa. p. V. să ignore aceste comportamente. alături de mamă. Stările afective trăite de copil sunt tot mai variate. 1992. de aceea afectele uneori se descarcă brusc. mândru dacă reuşeşte să facă ceva. Psihologii explică procesul de interiorizare astfel: părinţii interzic copilului anumite acţiuni (de ex. dar nu interacţionează cu aceştia (fiecare se joacă singur). iar după ce obiectul respectiv i se dă. se încăpăţânează. 70). turbează de furie. După cum arată Osterrieth (1976. dacă este gelos pe fratele mai mic nu îl loveşte. Până la vârsta de doi ani copiii se joacă singuri. să nu fie părăsit de părinţi (mai ales dacă este lăsat singur la cunoştinţe sau la spital). Între 2-3 ani se observă jocurile paralele: copiii preferă să se joace în apropierea altor copii de aceeaşi vârstă. Nerespectarea normelor interiorizate produce remuşcări (Mérei. Copilului poate să îi fie frică de străini. Stările afective ale antepreşcolarului sunt labile. Gralinski. Dacă copilul nu le respectă părinţii se supără (sau se prefac) şi în copil apare teama că părinţii nu îl mai iubesc. p. şi vor fi respectate chiar şi atunci când părinţii nu sunt de faţă. să salute). să se afirme. 72). fapt care în general nici pe departe nu se întâmplă. plânge după un obiect. se trânteşte pe jos? Dacă se enervează şi îl bate. Părintele care interzice categoric aceste manifestări de independenţă şi opoziţionismul îşi educă copilul în direcţia dependenţei. să-l orienteze spre o altă activitate. Şi totuşi aceasta este calea pe care copilul purcede spre independenţă şi încredere în sine”. . gelos pe fratele mai mic. socializat (de ex. să umble la priză) şi îi cer să respecte anumite norme de comportament (ex. p. ruşinea. Binét. superficiale. Spre vârsta de 3 ani copilul uneori reuşeşte să îşi exprime stările afective controlat.

acoperit de zăpadă). de 3 . adică de a înţelege o problemă şi dintr-un alt punct de vedere. Pe urmă examinatorul a aşezat o păpuşă pe celelalte laturi ale mesei şi copilului i s-a cerut să aleagă din mai multe fotografii pe cea care arată cum “vede” păpuşa peisajul. nesigure. Dezvoltarea cognitivă a) Dezvoltarea limbajului În această etapă copiii vorbesc foarte mult şi pun multe întrebări. mai înalt. care îmbină perceperea vizuală a unui model şi reproducerea sa motorie (grafică.7 ani îşi dă seama că păpuşa ar vedea altceva ( Piaget. Dacă i se cere să . În această etapă se dezvoltă mult funcţia perceptivo-motorie. sincretismul. capacitatea de a diferenţia fonemele (sunetele) asemănătoare şi de a realiza analiza şi sinteza fonematică (Guţu. cel de 4 ani un pătrat. în spate. dorinţele sale sunt singurele posibile. Sincretismul. Pentru şcolarizare are o mare importanţă nivelul de dezvoltare a auzului fonematic. p. Copilul percepe o imagine în mod global sau înţelege ceea ce i se spune într-un mod confuz. La 3 ani copilul are încă mişcări neîndemânatice. 1976. p. 358). atitudinile educative 1. Auzul fonematic are un rol foarte important în însuşirea scris-cititului. muscular şi osos. 2. sentimente. Dezvoltarea motorie De la 3 până la 6-7 ani se dezvoltă foarte mult sistemul nervos. ceea ce are ca rezultat îmbunătăţirea activităţii motorii. trebuia să spună cum vede el peisajul. nu înţelege că alţii pot avea alte păreri. Această funcţie are un rol foarte important în însuşirea scrisului. altul cu o cruce pe vârf. aşezat într-o anumită poziţie. Principalele caracteristici ale gândirii sale sunt egocentrismul.4 ani. Hayes şi Orrell. 106).29 COPILUL PREŞCOLAR (3 – 6 / 7 ANI) 1. b) Dezvoltarea inteligenţei Din punct de vedere intelectual preşcolarul se află în etapa preoperaţională. Pe o masă a aşezat o machetă cu trei munţi (unul mai mic. p. Copilul. Copilul crede că părerile. la gimnastică etc. coordonarea mişcărilor. precizia. cu o căsuţă. Dezvoltarea motorie 2. la mijloc. ce este în faţă. Până la 6-7 ani creşte forţa. sentimentele. Afectivitatea preşcolarului. Un copil sănătos de 3 ani reproduce după model un cerc şi o cruciuliţă. Piaget a demonstrat egocentrismul copilului prin următorul experiment. Auzul fonematic implică atenţia auditivă. alte puncte de vedere. Copiii mici. cel de 6 ani un romb. Dezvoltarea cognitivă:a) dezvoltarea limbajului b) dezvoltarea inteligenţei 3. prin desen. Procesul de socializare. Copilul vorbeşte corect gramatical şi pronunţă corect sunetele. Copilul de 6 . cel de 5 ani un triunghi.). în stadiul gândirii intuitive. Aceasta este o funcţie complexă. Egocentrismul. Până la 6 / 7 ani vocabularul pasiv şi activ se îmbogăţesc foarte mult. dezvoltarea morală 4. iar al treilea.4 ani una din cele mai frecvente întrebări este “de ce”? Ca şi în etapa antepreşcolară. artificialismul şi caracterul precauzal. 300. şi în această etapă copiii vorbesc singuri în timp ce se joacă (vorbire egocentrică). La vârsta de 3 . Opusul egocentrismului este capacitatea de descentrare. credeau că păpuşa ar vedea peisajul exact cum îl văd şi ei. motorie. memoria verbală. 1997. animismul. fără să sesizeze corect relaţiile dintre întreg şi elemente. 1975.

până când nu trece de această etapă. 397) copiilor li s-a cerut să termine nişte propoziţii. trei bile A. 3. “Să aliniem acum şase fise roşii pe o masă. . plantele pentru a ne hrăni. 179). deoarece “e mai îngust”. Cât timp durează corespondenţa optică. 52). “Se introduc într-un tub de carton. că s-a schimbat cantitatea de mărgele. dintre care menţionăm: . ploaia pentru a face să înflorească grădinile” etc. Ordinea directă este prevăzută de toţi. A şi A2. trei semirotaţii şi cerem copilului să ne spună de fiecare dată care va fi ordinea în care vor ieşi bilele. cu cealaltă mână. nu este realizată decât la 4-5 ani”. 503) . subiectul va alinia şase fise albastre…e suficient să rărim elementele unuia dintre şiruri sau să le strângem grămadă etc. B şi C (schimbarea ordinii în tub fiind exclusă)…îi cerem să prevadă ordinea directă a ieşirii (la celălalt capăt) şi ordinea inversă a întoarcerii. chiar şi elementele naturii. această egalitate fiind recunoscută de către copil care a aşezat mărgelele personal. ansamblurile de obiecte nu sunt permanente ci se schimbă în funcţie de aspectul lor perceptiv. . 310). Între 4 . adică copilul înţelege greşit relaţiile cauzale. în medie. De ce nu rezolvă copiii corect aceste probleme relativ simple? Gândirea lor are unele particularităţi.deşi obiectele sunt deja permanente. După aceasta efectuăm cu tubul una. Dacă paharul B este îngust şi înalt. dintre care vom prezenta trei. aştrii pentru a ne încălzi şi a ne da lumină. 176). Copilul. Lăsând paharul A ca martor. de fiecare dată când punea. deoarece “e mai sus”. Copilul crede ceea ce vede şi nu ceea ce ar putea să deducă logic. Piaget a descoperit particularităţile gândirii din acest stadiu în urma realizării a numeroase experimente. echivalenţa este acceptată. p. pentru ca subiectul să renunţe să creadă în echivalenţă. p.6/7 ani gândirea copilului are un caracter intuitiv. La 4-5 ani. dar în ambele cazuri vor susţine neconservarea întregului (Piaget. 1. p. sau că sunt mai puţine. Două mici pahare. copilul nu poate să construiască corespondenţa şi se mulţumeşte să construiască un şir de fise de aceeaşi lungime (cu elementele mai strânse decât în model). Copiii reuşesc să dea răspunsuri corecte numai pe la vârsta de 7 ani (idem. p. “Eu mi-am pierdut creionul pentru că…eu nu scriu”. 1992. în acest caz. p. Ordinea inversă. p. înseamnă că scaunul a fost rău şi trebuie bătut (Popescu-Neveanu. după părerea copilului adulţii există “pentru “a ne îngriji”. Din acest motiv a folosit Piaget termenul de “gândire intuitivă 1 ”. După cum spune Piaget (1976. şi toate există pentru a fi folositoare omului (idem. deşi sunt convinşi că nu s-a adăugat şi nici nu s-a scos vreo mărgea. Îndată ce prima se alterează. dimpotrivă. ei vor spune că sunt mai multe mărgele ca înainte. Binét. Într-un experiment realizat de Piaget (după Seamon şi Kenrick. având aceeaşi formă şi aceleaşi dimensiuni. nu este apt de şcolarizare: 1 Intuitiv = care se bazează pe intuiţie.gândirea este rigidă.30 spună ce vede pe o imagine complexă enumeră câteva obiecte. dispare şi cealaltă” (idem. 80). 2. Copiii de 4-5 ani declară. p. 1965. Artificialismul: copilul crede că tot ce există a fost fabricat de om. cantitatea. două. pe cunoaşterea nemijlocită a realităţii prin observarea directă a obiectelor sau fenomenelor (DEX. La 5-6 ani. Dacă se loveşte de scaun. Gândirea este precauzală. Animismul sau antropomorfismul: copilul are impresia că obiectele sunt însufleţite. sunt umplute cu un număr egal de mărgele.animalele pentru a ne face servicii.gândirea este subordonată percepţiilor. 1972. În propoziţiile realizate mulţi copii au făcut afirmaţii de tipul: “Eu am făcut o baie pentru că…după aceea am fost curat”. Păpuşa trebuie culcată pentru că îi este somn. 174). p. 1978. V. să-i dăm copilului o colecţie de fise albastre şi să-i cerem să pună pe masă tot atâtea câte sunt roşii. p. vărsăm apoi mărgelele din A2 într-un pahar B de formă diferită. o mărgea în A2. văzând şase fise roşii. nu este încă reversibilă. dar nu surprinde esenţialul (Mérei. bunăoară punând cu o mână o mărgea în A.. 51).

pentru că eu nu eram încă aici…” (Acest ultim răspuns este un exemplu deosebit de frumos pentru egocentrismul infantil). copiii jucau la fel bile cum mi-ai arătat tu? – Da. Orice morală constă dintr-un sistem de reguli. 2 Piaget (1980. p. gândire. Kohlberg consideră că preşcolarul este în stadiul moralităţii preconvenţionale. raţiune.dacă gândirea nu este reversibilă. nelegată de obiecte. copilul nu poate să numere descrescător.31 până când nu înţelege permanenţa cantităţii nu se poate forma noţiunea de număr (fiecare număr este o noţiune care exprimă o cantitate abstractă.Cine a inventat jocul cu bile? – Tăticul meu. iritabil. . Apoi el a pus copiilor întrebări despre aceste reguli. Respectarea regulilor jocului poate fi privită ca un aspect al comportamentului moral 2 .Dacă vrem să înţelegem ceva din morala copilului. Cercetarea privind atitudinea faţă de reguli a pornit de la premisa că regulile morale sunt însuşite. pentru a studia această problemă. deoarece operaţiile mintale se formează prin interiorizarea acţiunilor cu obiectele. dezvoltarea morală Afectivitatea. nu ştiu. adică pentru el un comportament este corect dacă permite evitarea unei pedepse. – Şi tăticul tău cum de le ştia? – Tăticul le-a ştiut aşa. Nu i-au spus. care se transmit de la o generaţie de copii la alta. Dacă copilul face „crize de nervi” sau dacă se încăpăţânează şi vrea să facă ceva nepermis. – De ce? – Pentru că nu s-ar putea juca altfel…. Conversaţia cu un băieţel de 5 ani s-a desfăşurat astfel: “Odinioară. Poate că era un altfel de joc. În continuare vom prezenta concepţia lui Piaget privind dezvoltarea morală a copilului. niciodată. el l-a inventat.” Un alt băiat de 5 ani dă răspunsuri asemănătoare: “Se joacă întotdeauna aşa? – Da. conflictele pot fi diminuate sau înlăturate şi la această vârstă prin distragerea atenţiei sau prin ignorarea comportamentelor nedorite. 5 reprezintă un grup de 5 elemente. 3. 2. Uneori copilul reuşeşte să îşi controleze expresiile emoţionale (nu plânge dacă se loveşte).Când eram mic. Piaget (1980. Un băiat de 11 ani are alte păreri: “Tatăl tău juca aşa cum ai arătat tu. interiorizate într-un mod asemănător cu regulile jocurilor. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziţie prin care se afirmă sau se neagă ceva (DEX). când oamenii au început să construiască oraşul Neuchatel. 23. El devine capabil să imite sau să simuleze unele stări afective (plânge pentru a i se satisface o dorinţă). El este influenţabil.Întotdeauna s-au jucat aşa? – Da. Facultatea de a gândi logic. este evident că trebuie să începem prin analiza unor asemenea fapte. care are nişte reguli destul de complicate. adică urmăresc formarea conştiinţei morale. Dezvoltarea morală. p. Jocul se schimbă…. putem studia atitudinea copiilor faţă de regulile jocurilor. Copilul preşcolar în general este bine dispus. Tăticul i le-a arătat fratelui meu. iar esenţa oricărei moraltăţi trebuie căutată în respectul pe care individul îl nutreşte faţă de aceste reguli”. Pentru dezvoltarea gândirii sunt foarte importante acţiunile concrete cu obiecte cât mai variate. întotdeauna aşa. în cartea sa: „Judecata morală la copil” a analizat atitudinea copiilor faţă de reguli şi modul în care evoluează judecata 1 morală în funcţie de vârstă. sau altfel? – O. nu înţelege că adunarea şi scăderea sunt operaţii opuse.Tu de unde ştii aceste reguli? . -…. Afectivitatea preşcolarului. Psihologii au păreri diferite despre această problemă. . a rugat copiii să îl înveţe un joc cu bile. 1 - . inteligenţă. Dacă dorim să aflăm cum sunt însuşite normele morale.. . neastâmpărat. Freud leagă interiorizarea normelor morale de rezolvarea complexelor Oedip şi Electra. Piaget. Utilizând diferite metode educative părinţii urmăresc interiorizarea de către copil a unor reguli şi norme de comportament. 40-47).Pentru ce există reguli în jocul de bile? – Pentru ca să nu Judecată = 1. mi le-a arătat fratele meu. 15): “Jocul cu bilele la băieţi…comportă un sistem foarte complex de reguli…. indiferent de natura sau poziţia elementelor). dar şi la această vârstă trăirile sale afective sunt labile şi superficiale.Tăticul tău juca bile înainte de a te fi născut tu? – Nu.

vede doar aspectele obiective ale comportamentului lor pe care le raportează la regulă (Piaget. “A. La întrebarea: “Tu i-ai pedepsi la fel?” copiii răspund că primul ar trebui pedepsit mai mult. independent de conştiinţă. şi ca impunându-se în mod obligatoriu. iar pe scaun. Pentru a studia judecata morală. Jean nu putea să ştie că după uşă se află toate acestea.perioada preoperaţională) copiii sunt caracterizaţi prin realism moral. 1980. Ceaşca a căzut şi s-a sfărâmat”. 75) defineşte realismul moral ca fiind „tendinţa copilului de a considera datoriile şi valorile care se referă la ele ca subzistând în sine. B. oricare ar fi împrejurările în care este angajat individul”. un platou cu 15 ceşti. Copiii de 6 / 7 ani.copilul îi apreciază mai sever pe ceilalţi decât pe el însuşi. El crede că regulile au fost făcute de o autoritate incontestabilă (tatăl sau bunicul lui. . Folosind probe de acest fel. p. Copilul se consideră bun / rău. Până la aproximativ 10 ani copilul are un respect aproape mistic faţă de regulile jocului. – Cum au început aceste reguli? – Nişte băieţi s-au înţeles între ei şi le-au făcut…”. susţin că este mai rău “primul.32 existe mereu certuri…. 93. El intră.morala are un caracter heteronom 1 . care sunt în corelaţie cu dezvoltarea intelectuală. sunt eterne. dacă toţi acceptă schimbarea. Piaget a prezentat copiilor câte două povestiri şi apoi a pus întrebări pentru a afla cum apreciază copiii faptele prezentate. În prima etapă (care ţine până la 6 / 7 ani . . Recompensele şi pedepsele trebuie date în funcţie de 1 Heteronom = care se supune unei legi venite din exterior (DEX) . Copilul crede că regulile sunt date din exterior (nu au fost elaborate de cineva) şi sunt impuse copilului de către adulţi. Vom prezenta două dintre aceste povestiri şi răspunsurile unor copii. Un băieţel cu numele Jean se află în camera lui.greşelile sunt apreciate în funcţie de gravitatea consecinţelor şi nu în funcţie de intenţionalitate (este mai rău copilul care sparge 10 farfurii din greşeală decât cel care sparge o farfurie intenţionat). cele 15 ceşti s-au spart. p. p. Intră în sufragerie. p. După vârsta de 10 ani copilul înţelege că regula jocului nu este o lege impusă de adulţi. A fost odată un băieţel cu numele Henri. . dacă respectă / nu respectă regula. 1980. când mama lui nu era acasă. A doua etapă începe odată cu trecerea în stadiul operaţiilor concrete şi se caracterizează prin autonomie morală. el a vrut să ia din dulceaţa care se afla în bufet. Copiii de 6 ani fiind întrebaţi “Ce e aceea o minciună” răspund că “Înseamnă când spui nişte lucruri urâte pe care nu trebuie să le spui” sau “Când nu asculţi” (Piaget. poate de “domnii de la consiliul orăşănesc” sau chiar de bunul Dumnezeu). schimbarea lor este interzisă. Această etapă are mai multe caracteristici: .copilul nu înţelege ce înseamnă minciuna. Copiii de 9 / 10 ani consideră că cel mai vinovat este „cel care a vrut să ia din dulceaţă”. Încercând însă să o ia. ci ea este acceptată în mod liber de participanţii la joc. Are vreo importanţă că celălalt a spart mai multe ceşti? „Nu. Piaget a delimitat două mari etape ale dezvoltării morale. a împins o ceaşcă. 82-86). regulile sunt acceptate prin consens de membrii grupului şi pot fi modificate dacă nu mai sunt considerate bune. 1980. pentru că el nu înţelege intenţiile celorlalţi. uşa loveşte platoul şi trosc. deşi înţeleg bine povestirile. S-a urcat pe un scaun şi a întins braţul. Piaget (1980. Regula poate fi schimbată. Într-o zi. 97). Lângă uşă se află un scaun. E chemat la masă. pentru că a spart 12 ceşti”. Dulceaţa se afla însă prea sus şi nu a putut s-o scoată ca să mănânce din ea. Copilul înţelege că regulile sunt făcute de cineva (chiar şi el poate formula reguli). 119). pentru că nu a făcut-o dinadins cel care a spart 15 ceşti” (Piaget.

4. În fiecare familie se formează anumite obiceiuri privind modul în care se realizează interacţiunile dintre membrii săi: manifestarea interesului faţă de cei din jur. În cursul acestor interacţiuni fiecare individ îşi însuşeşte cunoştinţe. Seamon şi D. copiii din vecinătate.33 meritele fiecăruia / gravitatea greşelilor comise. 1992.apelul la maturitate (aşteptarea unor performanţe ridicate din partea copilului). În continuare prezentăm concluziile sintetice ale unor cercetări de acest fel. ceea ce i se spune este mai puţin important decât ce vede că se întâmplă în familie. Ei nu îşi dau seama că pentru copil. tânărul. 1981. Transformarea individului dintr-o fiinţă biologică într-una socială se realizează prin procesul socializării.claritatea comunicării (ascultarea copilului. acordarea ajutorului etc. . Dacă părinţii sunt nervoşi. colegii de clasă. 228). T. însuşindu-şi limba colectivităţii şi interiorizând norme şi modele sociale de comportament. devine membru al acelei societăţi (Tucicov-Bogdan etc. p. cum ar fi cazul în care i se ia jucăria sau nu i se permite ceva). comportamente specifice mediului social în care trăieşte. De la cele mai mici vârste asupra copilului acţionează două tipuri de influenţe: unele sunt spontane. Astfel el devine apt de a se integra în societate.. atitudinile educative Omul nu devine om doar prin zestrea sa genetică. p. şi nu numai consecinţele. Socializarea se produce prin intermediul interacţiunilor sociale. obiceiuri. Procesul de socializare. Ei sunt primii agenţi de socializare. sentimentele. . . părinţii încep să-l înveţe să acţioneze într-un mod acceptabil social (să-şi controleze funcţiile fiziologice şi comportamentul – de ex. Socializarea este procesul prin care individul. Kenrick. .controlul (tendinţa de a conduce activităţile copilului). dispoziţia de a raţiona împreună cu el). neintenţionate. se ceartă sau se bat. Baumrind (după J. Prin procesul de socializare copilul. să-şi inhibe tendinţele agresive în situaţii frustrante. altele sunt intenţionate.403) pune în evidenţă existenţa unor relaţii între atitudinile educative ale părinţilor şi comportamentul şi rezultatele şcolare ale copilului. D. Atunci când copilul devine capabil să înţeleagă. Unii părinţi subapreciază importanţa influenţelor neintenţionate.exprimarea preţuirii şi căldurii afective. cuvintele lor vor avea influenţă foarte redusă asupra comportamentului agresiv al copilului. norme. adultul învaţă care sunt comportamentele permise sau interzise în mediul în care trăieşte. În primii ani de viaţă socializarea se realizează mai ales sub influenţa părinţilor. cum îşi poate manifesta emoţiile. G. Socializarea realizată de părinţi. Cercetătoarea a studiat interacţiunile dintre părinţi şi copiii lor de 4 ani şi a clasificat părinţii în funcţie de 4 caracteristici ale acestor interacţiuni: . Atunci când se apreciază gravitatea unor fapte se iau în considerare intenţiile. atitudini. totuşi şi-a lovit colegul la grădiniţă!”. Ei cred că îşi educă copilul doar atunci când îi spun ce anume este bine / nu este bine să facă. valori. ce obiceiuri trebuie respectate etc. Mai târziu creşte rolul celor apropiaţi ca vârstă (colegii de grupă de la grădiniţă. În primul an de viaţă principalul rol al părinţilor este cel de a satisface necesităţile fizice şi emoţionale ale copilului. discutarea problemelor. Aceşti părinţi fac afirmaţii de genul: “I-am spus de multe ori că nu e voie să se bată. deprinderi. Psihologii au realizat cercetări pentru a studia relaţia dintre atitudinile educative ale părinţilor şi dezvoltarea psiho-socială a copilului. ce este valoros. reprezentând educaţia propriu-zisă. prietenii). Noţiunea de atitudine educativă se referă la modul obişnuit de interacţiune dintre educator şi copil.

34 Autoarea a evidenţiat 3 stiluri parentale: 1. sunt apropiaţi afectiv de copil. fie din nepăsare. marea majoritate a activităţilor copilului sunt controlate de adulţi. Părinţii cu acest stil obţin scoruri ridicate la toate cele 4 dimensiuni: ei explică în mod clar cerinţele şi controlează executarea acţiunilor. 2001): . Părinţii permisivi au scoruri ridicate numai la ultima dimensiune (exprimarea preţuirii şi căldurii afective). îl încurajează să îşi exprime opiniile.gradul de toleranţă (atitudine restrictivă sau permisivă). într-un studiu care a cuprins aproape 8000 elevi. . Părinţii cu o atitudine permisivă acordă copilului un grad mult mai mare de libertate. Îi face plăcere să fie împreună cu copilul. să facă ce crede el că este bine. Părintele “rece” este distant. prietenoşi. se îmbracă după indicaţiile lor. deoarece au încredere în capacitatea copilului de a acţiona corect.1). chiar şi atunci când greşeşte.alţii îi acordă copilului multă libertate. caldă-restrictivă. să ia decizii. respinge copilul. sau de ce nu are voie să facă ceva) şi aplicarea lor se realizează flexibil. copilul ia parte activă la viaţa de familie. pasivi. pedepsesc foarte rar copilul. La grădiniţă copiii părinţilor autoritari sunt mai indispuşi. Stilul îndrumător. Aceşti părinţi au scoruri înalte numai la dimensiunea “control”. nu are voie să se murdărească. îi cer părerea atunci când se iau decizii importante. E. joacă. Permisivitatea poate fi de două feluri: . 3. nici măcar atunci când se joacă. recompensele. nu îi satisface dorinţa de afectivitate.relaţia afectivă dintre educatori şi copii (atitudine caldă sau rece). în timp ce copiii părinţilor “îndrumători” le abordează cu mai multă încredere în sine. ştie că poate să aibă încredere în educatori. a arătat că copiii părinţilor cu stil “îndrumător” aveau rezultate şcolare mai bune decât elevii părinţilor cu stil educaţional autoritar sau permisiv. cer copilului să se supună unor cerinţe rigide pe care de multe ori nu le explică (“trebuie să faci asta pentru că aşa am spus eu”). Părinţii discută mult cu copilul. energici. Atitudinea caldă-permisivă (mediu educativ democratic). îi permit să-şi spună părerea. comoditate. lecţii) în funcţie de un program strict. Utilizând aceste două criterii putem descrie patru atitudini educative: atitudinea caldăpermisivă. Copiii părinţilor “îndrumători” sunt independenţi. W. 2. Stilul permisiv. Copilului i se explică semnificaţia lor (de ce trebuie. mai ales pedepsele fizice. Maccoby şi alţii clasifică atitudinile educative adoptate în relaţiile cu copiii în funcţie de două criterii (după Ranschburg. mănâncă atât cât consideră părinţii că este necesar.9 ani copiii părinţilor autoritari şi permisivi abordează sarcinile de natură intelectuală cu nesiguranţă şi mai puţină originalitate. nr. Este înţelegător faţă de copil. Atitudinea permisivă nu înseamnă că se poate face orice. E. dependenţi. fie dintr-o dragoste exagerată (îl răsfaţă). se aşteaptă la rezultate bune din partea copilului (altfel spus ei îndrumă activitatea copilului). Părintele “cald” îşi manifestă frecvent afecţiunea. cei ai părinţilor permisivi sunt imaturi. Părintele restrictiv impune copilului într-un mod destul de rigid respectarea unui mare număr de reguli. au încredere în ei. Ele au efecte diferite asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului. rece-permisivă şi rece-restrictivă (fig. Ei sunt mai reci şi distanţi. Copilul îşi desfăşoară activităţile (somn. retraşi. Ei nu reuşesc să îşi impună autoritatea. interdicţii şi copilul este atenţionat sau chiar certat dacă nu le respectă. în funcţie de situaţie. Copilul crescut într-un astfel de mediu ştie că este iubit.unii lasă copilul să facă orice. Stilul autoritar. Părinţii care adoptă această atitudine evită pedepsele. dragostea faţă de copil. formulează puţine restricţii. şi preferă lauda. îi acordă atenţie. Părinţii impun anumite reguli. îl ajută dacă este solicitat. Dar regulile nu sunt rigide. Dornbusch. ei îl vor ajuta în orice problemă. el are sentimentul securităţii. nesiguri. S. apăsătoare. Becker. La vârsta de 8 . . Schaefer. Permisivitatea se .

Părinţii cu o astfel de atitudine sunt reci din punct de vedere afectiv. are un nivel de aspiraţie ridicat. Atitudine caldă Atitudine educativă protectoare Atitudine restrictivă Atitudine educativă autocrată Atitudine educativă democratică Atitudine permisivă Atitudine educativă de indiferenţă Atitudine rece Fig. Agresivitatea va fi reprimată. teama de a nu se întâmpla ceva rău. Copilul devine neliniştit. Fetele suportă mai bine această atitudine educativă decât băieţii. resentimente. În relaţiile interpersonale sunt politicoşi. utilă şi pentru ei. are sentimente de culpabilitate. În realitate nu au suficientă încredere în copiii lor. Un alt motiv este îngrijorarea lor exagerată. dar au tendinţa să impună prea multe reguli. nu îi permit să meargă cu colegii în excursie. şi pentru colectivitate. temător. sunt bine pregătiţi psihologic pentru a se adapta cerinţelor vieţii. Atitudinea caldă-restrictivă (mediu educativ protector). ci va fi ajutat să depăşească momentele dificile. dar mai puţin creativi. îl ajută pe copil să devină independent şi să aibă sentimentul responsabilităţii pentru faptele sale. are curajul de a face încercări. mai ales acasă. are iniţiativă. Dar într-un mediu restrictiv comportamentele agresive sunt strict interzise. Aceşti copii sunt neascultători. se simte vinovat pentru că a produs neplăceri părinţilor. să acţioneze aşa cum crede el că este bine. Atitudinea rece-permisivă (mediu educativ de indiferenţă). ceea ce determină creşterea nivelului de anxietate. prietenos. respectă întotdeauna regulile impuse de alţii. îşi face procese de conştiinţă. ei nu acordă atenţie necesităţilor. la vârsta adolescenţei îi impun să fie acasă la anumite ore şi pentru orice întârziere este certat. Ei nu sunt prea cuminţi. este creativ. dorinţelor . dornici de a avea rezultate şcolare bune. 1. ostilităţi reprimate. Ei “îşi permit” astfel de comportamente tocmai pentru că au sentimentul securităţii şi pentru că ştiu că nu vor fi prea aspru pedepsiţi. în mod intenţionat. Din această cauză îşi însoţesc copilul pe stradă şi atunci când deja ar putea să circule singur. ele frustrează copilul. Restricţiile impuse sunt suportate greu. timizi. conştiincioşi. pedepsit. dar au multă încredere în sine. retraşi. Este activ. În acest fel părinţii.35 referă mai mult la faptul că în multe situaţii copilul poate să ia decizii. într-o combativitate prosocială. Atitudini educative Copilul crescut într-un asemenea mediu devine sociabil. La şcoală sunt cuminţi. Aceşti copii sunt conformişti. Însă agresivitatea lor nu este determinată de frustrări cronice. Ei motivează aceste restricţii prin faptul că fiind adulţi. sunt independenţi. nr. de a porni în direcţii noi pentru că ştie că în caz de eşec acesta nu i se va reproşa. Şi aceşti părinţi îşi manifestă dragostea faţă de copil. are încredere în cei din jur. le ştiu pe toate mai bine decât copilul. şi frustrarea în cele mai multe cazuri generează tendinţe agresive. Această agresivitate cu timpul se va transforma în curajul de a se afirma. şi sunt destul de agresivi. să controleze prea mult copilul.

In acest mediu copilul devine frustrat. Ei susţin că toate restricţiile. Nu discută. îi plac activităţile variate. Din această cauză părinţii săi trebuie să-i impună regulile. de a avea succese. ostili. În multe cazuri acestea sunt găsite pe stradă. fiind alţi copii care provin din familii cu probleme. restricţii. normelor de comportament. La vârstele mici educaţia trebuie să fie mai restrictivă. depresie. adolescenţi.36 copilului. nu se joacă cu el. comunicativ. bătăile sunt pentru copil (“vreau să fac om din el”). Ei nu se simt iubiţi. de acasă. iar tatăl rece şi restrictiv. ostili. acceptaţi. obsesii). retraşi. În ceea ce priveşte criteriul emoţional. cadrelor didactice. certat. Un scop important al educaţiei este tocmai interiorizarea regulilor. Sub influenţa lor copilul fuge de la şcoală. Atitudinea rece-restrictivă (mediu educativ autocrat). începe să fure. dornic de a fi împreună cu alţii. Copiii nu se pot ataşa afectiv de părinţii reci şi nepăsători. adică devine un copil cu tulburări de conduită. Extravertitul este orientat spre mediul extern. agresivi. Nu pot fi neglijate efectele educaţionale ale bunicilor. Atitudinile educative şi portretele psihologice prezentate sunt nişte modele teoretice. faptul că ei “fac totul pentru copil. Eysenck vorbeşte despre personalitatea extravertită şi introvertită. nu îl ajută la teme. ce comportamente sunt permise şi ce este interzis. În relaţiile interpersonale aceşti copii nu au încredere în alţii. are tendinţe agresive. dar cu timpul este bine să i se acorde copilului mai multă libertate. resping încercările lui de a se apropia de ei. anxios. se consideră incapabil de a acţiona corect. de exemplu. Sunt familii în care cei doi părinţi adoptă aceeaşi atitudine faţă de copil. acţionează sub impulsul momentului. Efectele atitudinilor educative depind şi de copil. El are puternice sentimente de culpabilitate. Aceşti copii sunt frustraţi deoarece trebuinţa lor de afectivitate nu este satisfăcută. Copilul puternic extravertit se controlează greu. le este teamă de situaţiile în care ar trebui să-şi dovedească competenţa. Psihologii descriu numeroase tipuri de personalitate. Aceşti părinţi au tendinţa de a sublinia grija lor pentru copil. Ei caută în afara familiei persoane care să le ofere afectivitatea de care au nevoie. de acceptare a copilului poate fi considerată favorabilă pentru dezvoltarea psihică a copilului. În acelaşi timp ei impun multe reguli. Aceşti părinţi sunt distanţi. adică nu îi satisfac trebuinţa de afectivitate. În acelaşi timp sunt exagerat de indulgenţi. învinovăţit el nu are încredere în sine. Este sociabil. Cu timpul agresivitatea acestor copii poate dobândi un caracter antisocial. are sentimente de inferioritate. Copilul mic trebuie învăţat cum se procedează în diferite situaţii. să-i explice necesitatea lor şi să-l înveţe să le respecte. neliniştit. se folosesc frecvent pedepsele corporale. preferă să-l ştie ieşit din casă. optimist. Mulţi dintre copiii crescuţi de părinţi reci şi prea autoritari suferă de tulburări nevrotice (anxietate. Nerespectarea lor este urmată de pedepse dure. În general este activ. copii ai străzii. sunt timizi. Fiind frecvent criticat. H. sprijiniţi de părinţi. Gradul optim de constrângere / toleranţă depinde însă de vârsta şi personalitatea copilului. dar sunt şi cazuri în care mama este. După interiorizarea lor copilul va acţiona corect şi atunci când părinţii nu sunt prezenţi. tensionat. adulţi cu comportamente deviante. se simte vinovat pentru că nu reuşeşte să-şi mulţumească părinţii. această indulgenţă fiind motivată de nepăsarea faţă de copil. au manifestări autoagresive ca tentativele de sinucidere sau tendinţa de a suferi accidente (unele accidente sunt considerate de psihologi tentative de sinucidere mascate). caldă şi permisivă. îi cumpără de toate”. muncesc pentru el. Din această cauză devin tensionaţi. Agresivitatea lor se poate manifesta din cauza indiferenţei părinţilor. îl lasă să facă orice. Realitatea întotdeauna este mai complexă. numai atitudinea caldă. comunică puţin cu copilul. situaţiile riscante. le este teamă de şcoală. . fraţilor. pedepsele.

medic) înţelege mai bine aceste activităţi. Dezvoltarea fizică 2. Socializarea prin relaţiile cu copiii de vârste apropiate (fraţi. Jocul şi relaţiile cu ceilalţi copii au un rol important în dezvoltarea socială deoarece: . PERIOADA ŞCOLARĂ MICĂ (6/7 . Dezvoltarea fizică. jucării. Cooperarea se accentuează paralel cu reducerea egocentrismului. obedienţei. Ghiozdanul prea încărcat poate avea aceleaşi consecinţe. copiii de la grădiniţă sau din vecinătate). uşor pesimist. Kohn demonstrează că modul în care părinţii realizează socializarea copilului depinde (printre altele) de clasa socială căreia îi aparţin. . Părinţii care au o activitate profesională mai puţin controlată din exterior (cei care au funcţii de conducere. ei preferă să interzică unele activităţi (să se uite la televizor. să se descurce în situaţii neobişnuite. care lucrează în general sub supravegherea unui şef. Pentru a-şi pedepsi copiii.începe să se formeze sentimentul apartenenţei la un grup diferit de grupul familial. Copiii de 7-8 ani sunt sensibili. apoi acţionează. Învăţătoarea trebuie să supravegheze poziţia copiilor în bancă deoarece poziţiile incorecte (cu toracele apăsat de bancă sau spatele strâmb) pot duce la deformări de torace sau deplasări de coloană (Verza. evită manifestările agresive. Este liniştit retras. Acesta este unul din motivele pentru care ei folosesc mai frecvent pedepsele corporale pentru a-şi disciplina copiii. Dezvoltarea cognitivă 3. 404). adică cu dezvoltarea capacităţii de a înţelege punctele de vedere ale celorlalţi. copilul trebuie să fie sănătos şi bine dezvoltat fizic. să rezolve probleme. Prima dată gândeşte. Dezvoltarea musculaturii mâinii are o mare importanţă pentru formarea deprinderii de a scrie. obosesc uşor. Copilul puternic introvertit are nevoie de un mediu permisiv.37 Introvertitul este orientat spre lumea sa internă. de încredere. îşi dă seama prin ce se aseamănă şi prin ce se deosebeşte de ei.în cadrul grupului se formează primele prietenii. în care să înveţe să acţioneze independent. Copilul consideră că prietenii sunt cei care îi dau bomboane. se îmbolnăvesc destul de frecvent. Această socializare se produce mai ales prin intermediul jocului. şofer. învaţă despre mediu. p. acordă o importanţă mai mare supunerii. 1993. Comportamentul acestor părinţi este controlat din exterior şi de aceea şi ei îi învaţă pe copii să accepte controlul extern. La această vârstă sistemul osos şi muscular sunt în dezvoltare. majoritatea celor cu studii superioare) în educarea copiilor pun accentul pe autocontrol. Afectivitatea. activităţile caracteristice vârstei. după Seamon şi Kenrick. cei cu care se joacă împreună (Seamon şi Kenrick. preferă activităţile solitare. . . La această vârstă prietenia are un caracter instabil şi superficial. să iasă afară) sau să nu le cumpere anumite cadouri (Kohn. conştiinţa morală.copilul învaţă să respecte regulile impuse de alţii. Pentru ca să facă faţă cerinţelor şcolii fără să obosească. Este prudent şi reţinut în relaţiile cu oamenii. Este serios.interpretând diferite roluri (de părinte. patronii. . 70).10/11 ani) 1. ceea ce ajută la dezvoltarea conştiinţei de sine. Nu îşi exteriorizează uşor stările afective. . 1992. 1992. După 3 ani copiii încep să coopereze în joc.copilul se compară cu ceilalţi. 402). Părinţii muncitori. cu excepţia prietenilor apropiaţi. relaţiile sociale şi integrarea şcolară 1. p. p. să se joace la calculator.

la vârsta şcolară devine o percepţie intenţionată. Unii copii care provin din familii cu un nivel instrucţional redus pot avea greutăţi deoarece au un vocabular insuficient sau se exprimă greoi. . .reuşeşte să pună tot atâtea fise câte am pus şi noi. La această vârstă scade tendinţa de a fabula. Aceste progrese ale limbajului au efecte pozitive asupra proceselor psihice cognitive. adică de a amesteca realul cu imaginarul. Moş Nicolae. reuşeşte fără nici o greutate. copilul învaţă numeroase noţiuni noi la disciplinele studiate (istorie. Vasile este mai înalt decât Ion. Care copil este . .38 2. intenţionate şi creşte randamentul. Gândirea. să-şi planifice acţiunile. geografie). dirijată spre un scop. predicat etc. El este distras cu uşurinţă de orice stimul şi oboseşte uşor. adică începe să se formeze capacitatea de decentrare. copilul repetă fără greutate 2-3 cifre în ordine inversă.). Percepţia. care la preşcolar are un caracter spontan.dacă punem mărgelele în pahare de altă formă îşi dă seama ca rămân tot atâta. el reuşeşte să numere înapoi de la 10 la 1. Dacă lungim sau scurtăm şirul. Dacă îi dăm 3 beţişoare de diferite lungimi şi îi cerem să le aşeze în ordine. este solicitată imaginaţia reproductivă. observă multe amănunte pe care le pun în legătură cu conţinutul poveştilor). Imaginaţia. incorect. Spre 10 ani el începe să memoreze logic şi selectiv. Pentru a cunoaşte particularităţile gândirii copilului putem repeta experimentele lui Piaget prezentate în capitolul anterior. Gândirea copilului are încă deficienţe.îşi dă seama în ce ordine vor ieşi bilele din tub. după mărime. În această perioadă are loc şi destrămarea miturilor copilăriei legate de Moş Crăciun. Dacă i se cere. . Imaginaţia creativă este folosită atunci când se joacă. Atât la lecţii. să-şi conştientizeze motivele. Nu este recomandabil să fie obligat să facă temele mai mult de una-două ore pe zi deoarece temele exagerate îl obosesc şi duc la scăderea motivaţiei faţă de învăţare.formarea deprinderilor de scris-citit. şi anume: . subiect. Memoria. În acest fel acţiunile devin voluntare.conştientizarea unor structuri şi reguli gramaticale (copilul învaţă despre propoziţie. desenează.se dezvoltă capacitatea de a asculta cu atenţie explicaţiile învăţătoarei. fără să reuşească să desprindă esenţialul de neesenţial. Copilul devine capabil să-şi formuleze verbal scopul. Copilul înţelege tot mai bine că există şi alte puncte de vedere în afară de ale sale. Dezvoltarea cognitivă Limbajul. inventează poveşti. Egocentrismul infantil diminuează.limbajul nu mai este folosit numai pentru comunicare ci şi pentru autoreglarea activităţii. majoritatea copiilor au un vocabular destul de bogat şi vorbesc corect gramatical. La 7-8 ani copilul are tendinţa să reţină informaţiile mecanic. adică devine observaţie (copiii privesc cu mult interes imaginile din cărţi. Dacă îi punem întrebarea: “Petrică este mai înalt decât Vasile. În această etapă copilul face progrese importante pe planul limbajului. cât şi atunci când copilul citeşte sau ascultă poveşti. Copilul se poate concentra eficient 30-40 de minute. La intrarea în şcoală. însuşirea deprinderilor de ortografie. Atenţia. copilul îşi dă seama că rămân tot atâtea fise. . Copilul are o concepţie tot mai realistă despre lume. . În această etapă vom constata câteva diferenţe remarcabile: .se îmbogăţeşte vocabularul. iepuraş. Datorită îmbogăţirii cunoştinţelor animismul şi artificialismul tind să dispară.

39

cel mai înalt?” - probabil nu va reuşi să răspundă. Dacă încercăm să îi explicăm: “a, b şi c pot reprezenta orice cifră; a>b, b>c; cum este a faţă de c?”, nu va reuşi să răspundă. Pe plan concret reuşeşte să facă serieri sau alte raţionamente mai complexe. Dacă îi cerem să efectueze aceleaşi raţionamente pe plan verbal va reuşi mult mai greu sau deloc. Piaget spune că la această vârstă gândirea copilului este în stadiul operaţiilor concrete şi se caracterizează prin următoarele: - gândirea nu mai este subordonată percepţiei; - copilul înţelege permanenţa cantităţilor indiferent de aspectul perceptiv al acestora, altfel spus, copilul conservă cantitatea (pentru el 6 elemente rămân tot 6, indiferent de poziţia în care sunt aşezate; copilul înţelege că nu aspectul perceptiv contează). Piaget prin experimentele sale a stabilit că majoritatea copiilor conservă cantitatea la 7-8 ani, greutatea la 9-10 ani, iar volumul la 11 ani; - gândirea devine reversibilă. Copilul îşi dă seama că dacă a făcut o operaţie mintală într-un sens, o poate anula printr-o operaţie de sens opus; - copilul poate efectua raţionamente mai complexe în prezenţa unui material concret sau dacă dispune de imagini mintale adecvate; - copilul nu înţelege noţiunile şi raţionamentele abstracte, formale, care nu se leagă de un material concret. Datorită acestor caracteristici ale gândirii copilul înţelege noţiunea de număr, unităţile de măsură, învaţă calculul aritmetic, rezolvă probleme de aritmetică cu conţinut concret (ştie să calculeze cât fac 2 mere + 3 mere, pentru că şi le poate imagina). El nu înţelege noţiuni abstracte ca “forţă”, “energie”, nu înţelege ce înseamnă 2x+5x. Din aceste motive el nu poate învăţa fizica, algebra, chimia etc. 3. Afectivitatea; conştiinţa morală; activităţile caracteristice vârstei; sociale şi integrarea şcolară relaţiile

Afectivitatea. Reacţiile emoţionale sunt instabile şi superficiale, ca şi în etapa precedentă Copilul are greutăţi în controlarea manifestărilor afective. Frecventarea şcolii generează trăiri afective noi: - dorinţă de afirmare şi succes; - frustrări, deoarece trebuie să renunţe la distracţii pentru a merge la şcoală şi a face temele; - nesiguranţă, anxietate, teamă datorate pe de o parte îndepărtării de mediul familial securizant, pe de altă parte dificultăţilor întâmpinate la şcoală; - în relaţiile cu colegii învaţă ce înseamnă simpatia, antipatia, rivalitatea, invidia, gelozia, inferioritatea. Conştiinţa morală. Kohlberg arată că la vârsta şcolară mică copilul se află tot în stadiul moralităţii preconvenţionale, ca şi la vârsta preşcolară. Copiii apreciază caracterul moral al unei acţiuni tot în funcţie de consecinţele acţiunii, dar pentru ei devine esenţial modul în care sunt apreciaţi de cei din jur, recunoştinţa celor din jur, faptul că şi ei la rândul lor vor fi ajutaţi în situaţii dificile (“este bine să îi laşi pe colegi să copieze pentru că şi ei te vor ajuta la nevoie”). La această vârstă regulile de comportament nu sunt încă acceptate din convingere ci pentru că aşa cer părinţii sau învăţătoarea. Copiii impun altora destul de rigid respectarea normelor, regulilor, dar faţă de ei înşişi sunt destul de indulgenţi.
La şcoală, de exemplu, copilul care trebuie să facă lista cu cei care nu sunt cuminţi sau cel care trebuie să verifice temele colegilor îşi îndeplineşte sarcina cu foarte multă seriozitate. Aceste metode derivă probabil din sistemul monitorial utilizat la începutul secolului al XIX-lea în Anglia, unde învăţământul

40 era obligatoriu, dar numărul cadrelor didactice era insuficient. Din această cauză profesorul instruia elevii mai mari, care la rândul lor îi instruiau pe cei mai mici. În acest fel, cu un număr redus de profesori puteau fi şcolarizaţi mulţi copii. Sistemul s-a introdus şi la noi, apoi s-a renunţat la el, dar “urmele“ sale se întâlnesc şi azi în învăţământ (Stanciu, 1996, p. 63). Psihologii au unele rezerve faţă de aceste metode educative. Elevii care primesc funcţii de acest fel uneori se supraevaluează, au o atitudine de superioritate sau chiar de dominare faţă de ceilalţi elevi. Aceste “funcţii” afectează negativ relaţiile dintre elevi şi produc distorsiuni caracteriale la elevii care le exercită. Sunt şi elevi care nu îndeplinesc cu plăcere aceste roluri. La ei pot să apară sentimente de nesiguranţă, anxietate, tensiune internă deoarece nu vor să ajungă în relaţii încordate cu colegii, dar le este frică şi de învăţătoare.

Aşa cum arată Piaget (1980, p. 183), există o tendinţă naturală spre solidaritate între elevi. Profesorii care acordă unor elevi funcţii prin care îi opun colegilor sau cei care îi încurajează sau chiar îi provoacă pe elevi să pârască încearcă să rupă această solidaritate, ceea ce va avea consecinţe nefavorabile atât asupra elevului cât şi asupra relaţiilor interpersonale din cadrul clasei. Activităţile caracteristice vârstei. Pentru cei mai mulţi copii activitatea preferată rămâne joaca. Activitatea cea mai importantă devine cea de învăţare. Unii copii, mai ales cei care încă de la grădiniţă au manifestat interes pentru activităţile şcolare, se adaptează mai uşor în noua situaţie. Unii dintre cei care nu au frecventat gradiniţa se adaptează foarte greu la şcoală. Cercetările de psihologie au arătat că dacă învăţătorul insistă exagerat pe disciplină copiii se adaptează mai greu la şcoală, devin nervoşi şi obosesc uşor. (Verza, 1993, p. 71). Foarte mulţi copii sunt foarte entuziasmaţi când sunt înscrişi la şcoală. În primele zile merg cu plăcere la şcoală, vor să înveţe cât mai repede să scrie şi să citească. Sunt foarte fericiţi şi mândri când primesc primele teme. Dar peste câteva săptămâni entuziasmul a trecut şi mulţi copii nu mai merg cu plăcere la şcoală. În multe cazuri deteriorarea rapidă a motivaţiei se datorează faptului că “elevul este cel ce trebuie să se adapteze şcolii, când de fapt şcoala ar trebui să fie adaptată elevului. Această situaţie inversată traumatizează copilul de-a lungul întregii sale şcolarităţi şi în special în cursul primului an de şcoală”. (H. I. Hass, după Stoiciu, 1983, p. 30). Relaţiile sociale şi integrarea şcolară. Până la vârsta de 8 ani relaţiile dintre copii sunt superficiale, neselective şi instabile. Copilul se împrieteneşte cu colegul de bancă; dacă acesta este mutat în altă bancă se împrieteneşte cu noul coleg. Prieteniile se stabilesc mai ales în funcţie de sex (băieţii cu băieţii, fetele cu fetele). După vârsta de 8-9 ani prieteniile încep să devină mai stabile. Copilul se simte integrat în colectivul clasei, ceea ce se manifestă prin utilizarea unor expresii ca “noi, cei din clasa a IV-a B”. În familie până acum copilul era în centrul atenţiei adulţilor care încercau să îi satisfacă cele mai multe dorinţe. După începerea şcolii relaţiile din familie se modifică într-o oarecare măsură. Părinţii pun un mare accent pe îndeplinirea obligaţiilor şcolare. Rezultatele şcolare devin un important criteriu pentru aprecierea şi valorizarea copilului. Unii părinţi pun un accent chiar exagerat de mare pe note sau calificative. Pedepsele, recompensele, chiar şi afecţiunea părinţilor depind de notele sau calificativele obţinute. Aceste situaţii pot afecta echilibrul psihic al copilului. El poate deveni anxios, poate avea sentimente de culpabilitate sau tulburări psihosomatice, îşi poate forma o imagine negativă despre sine. Relaţia cu învăţătoarea are o mare importanţă pentru copil. Învăţătoarea nu mai este aşa de afectuoasă şi tolerantă ca mama sau educatoarea. Ea îşi impune cerinţele mai categoric. Multe învăţătoare preferă elevul silitor, conformist, cooperant. Unii elevi activi, creativi nu sunt apreciaţi pentru că au atitudini nonconformiste, pun întrebări dificile, nu respectă distanţa oficială dintre profesor şi elev.

41

Relaţiile dintre profesor şi elev sunt influenţate de fenomenul numit “profeţia care se autoîmplineşte”. Acest fenomen a fost descris de Rosenthal şi Jacobson (după Goldberg, 1978, p. 273). Cei doi cercetători au făcut următorul experiment. Au administrat tuturor elevilor dintr-o şcoală elementară un test de inteligenţă care a fost prezentat şcolii drept un un mijloc de predicţie a “progresului” la învăţătură. După testare, mai mulţi copii aleşi la întâmplare (aprox. 20% din fiecare clasă) au fost declaraţi “vârfuri” la învăţătură. Peste câteva luni profesorii au fost chestionaţi privind elevii din clasele lor. Profesorii au apreciat mai pozitiv elevii care au fost declaraţi “vârfuri”’ şi au afirmat despre ei că sunt “mai interesaţi, curioşi şi fericiţi”, “mai activi din punct de vedere intelectual şi mai independenţi”. Fenomenul se poate explica prin faptul că elevii consideraţi buni au fost stimulaţi mai mult, au fost ascultaţi mai frecvent, li s-a acordat mai multă atenţie. Dacă o învăţătoare consideră că unii elevi sunt mai buni, pe aceştia îi va solicita mai des să răspundă şi îi va aprecia pozitiv mai frecvent. Eventualele greşeli (dacă nu ştiu să răspundă sau nu îşi fac tema) vor fi considerate mai puţin semnificative. Copiii se simt încurajaţi, apreciaţi, motivaţia lor pentru învăţare creşte, rezultatele şcolare vor fi mai bune. Astfel învăţătoarea, în mod neintenţionat, acţionează în aşa fel încât părerea sa bună despre acei elevi să se adeverească. Situaţia va fi asemănătoare în cazul copiilor faţă de care învăţătoarea are sentimente negative. Cu aceştia se va comporta în aşa fel - tot neintenţionat încât să îi descurajeze şi aceşti elevi în final obţin într-adevăr rezultate şcolare mai slabe. Pentru a reduce efectele acestui fenomen învăţătoarea trebuie să îşi conştientizeze antipatiile pentru a le putea neutraliza. Ea trebuie să încerce să încurajeze toţi elevii, să nu facă diferenţieri între ei.

COPILUL DE VARSTĂ ŞCOLARĂ MIJLOCIE (10 /11 - 14 /15 ani)
1. Caracteristici anatomo - fiziologice 2. Dezvoltarea cognitivă 3. Afectivitatea; conştiinţa; activitatea; relaţiile interpersonale 1. Caracteristici anatomo - fiziologice Între 10 - 12 ani copilul se află în perioada prepuberală, iar între 12-14 ani în perioada pubertară propriu-zisă (Şchiopu, Verza, 1995, p.203). În această perioadă au loc profunde transformări somatice, psihologice şi sociale. În această etapă creşterea este rapidă, dar nu este proporţională în toate segmentele corpului. Creşterea în înălţime este mai rapidă. Membrele devin lungi şi subţiri, gesturile şi mersul devin stângace. La fete maturizarea sexuală începe între 10 - 11 ani iar la băieţi pe la 12 ani. Modificările corporale se asociază cu tulburări fiziologice de care educatorii trebuie să ţină seama. Din cauza modificărilor fiziologice la această vârstă copiii obosesc uşor atât fizic cât şi psihic. Uneori au dureri de cap. În situaţii emoţionale transpiră, roşesc sau pălesc. Modificările corporale influenţează şi dispoziţia afectivă. Unii copii devin labili afectiv, oscilează între momente de vioiciune, exuberanţă infantilă, respectiv oboseală, apatie, neatenţie sau nelinişte, nesiguranţă, iritabilitate. Mulţi copii sunt foarte preocupaţi de modificările corporale: obezitate, acnee, stângacia în mişcări, modificările vocii, tendinţa de a roşi. Din cauza acestor modificări ei pot deveni tensionaţi sau pot avea sentimente de inferioritate.

cuvinte în limbi străine.). Profesorii de la gimnaziu trebuie să ţină seama de particularităţile gândirii copiilor.. expresii stereotipe (ăă. şi devin tot mai abstracte.mai ales în mediile familiare (acasă sau în grupul . Atenţia se concentrează mai uşor dacă activitatea este susţinută de motivaţie. fizica etc. Piaget spune că gândirea se află în stadiul operaţiilor formale. de interes pentru ceea ce se învaţă. Aceste activităţi trebuie să fie încurajate. b > c ⇒ a > c. Memorarea mecanică nu trebuie folosită decât acolo unde este foarte necesar: memorarea unor nume de persoane. Imaginaţia reproductivă este folosită atât la lecţii cât şi în timpul lecturii. înţelege că H2O poate să simbolizeze apa etc. De aceea este bine ca profesorul să predea noţiunile abstracte cu ajutorul a cât mai multor exemple concrete şi cu ajutorul materialelor didactice intuitive. pictură. Memorarea poeziilor lungi sau obligarea elevului să înveţe pe de rost texte. După vârsta de 12 ani raţionamentele copilului se pot îndepărta de concret. activitatea. În această etapă creşte capacitatea de concentrare a atenţiei. Datorită dezvoltării gândirii copilul începe să înţeleagă şi să folosească figuri de stil: epitete. Acum elevul începe să înţeleagă relaţii abstracte de felul: 2x+3x=5x sau a > b. până la 11-12 ani gândirea majorităţii copiilor are un caracter concret şi după aceea progresiv dobândeşte un caracter abstract. instabilitate emotivă. îţi dai seama?). Dar chiar şi în clasa a-VI-a.42 2. Copilul devine capabil să găsească părţile esenţiale ale lecţiei şi să înveţe utilizând scheme logice. relaţiile interpersonale Afectivitatea. El reuşeşte să facă raţionamente mai complexe numai în prezenţa obiectelor sau dacă îşi poate imagina relaţiile sub forma unor obiecte sau acţiuni concrete. pictură. Astfel în acest stadiu elevul reuşeşte să înveţe algebra. datorită dezvoltării gândirii. formal. Profesorii. Dezvoltarea cognitivă Până la vârsta de 11-12 ani gândirea copilului se află în stadiul operaţiilor concrete. în alegerea liceului sau a şcolii profesionale pe care o va urma.. date istorice. prin atitudinea lor faţă de elevi. scrierea unor poezii. 3. conştiinţa. În perioada pubertăţii la unii elevi încep să se contureze interesele cognitive. Afectivitatea. comparaţii. devine logică şi selectivă. pot contribui la formarea şi menţinerea acestor interese. “acceleraţia”. metafore. Aceste interese au un rol important în orientarea şcolară şi profesională a elevului. gimnastică etc. formulări cu subînţeles. opoziţionism. Deşi are capacitatea de a-şi controla manifestările afective. trigonometria. Atenţia. aVII-a copiii cu un nivel intelectual mai redus au o gândire concretă şi înteleg greu noţiunile abstracte. artistice sau sportive (pentru informatică. adică de obiecte şi imagini mintale. La unii copii imaginaţia creatoare se manifestă prin desen. “forţa”. Imaginaţia. superlative sau vulgarisme prin care ei doresc să-şi arate maturitatea şi să atragă atenţia. definiţii nu ajută dezvoltarea memoriei sau a gândirii ci duce numai la supraîncărcarea şi obosirea elevilor (definiţiile trebuie să fie înţelese şi explicate de elevi şi nu memorate cuvânt cu cuvânt). electronică. Copilul de vârstă pubertară se caracterizează prin hipersensibilitate. povestiri. Vocabularul se îmbogăţeşte continuu. deci. Elevul din clasa a-VI-a. literatură. denumiri geografice. Memoria. Limbajul. La această vârstă reveriile sunt frecvente şi deseori sunt în legătură cu interesul pentru sexul opus. Raţionamentele sale sunt legate de aspectele concrete ale realităţii. La mulţi copii limbajul este presărat de cuvinte parazite. a-VII-a începe să înţeleagă noţiuni ca “energia”. uneori are izbucniri necontrolate . Pentru a învăţa eficient este importantă formarea deprinderii de a fi atent. Aşa cum am spus.

Deşi unii copii au greutăţi la începutul clasei a V-a. Conştiinţa. Copilul se simte jignit. În concepţia lui Kohlberg (Hayes şi Orrell. îi considerau perfecţi şi atotputernici. lezat cu uşurinţă. Conştiinţa de sine. 1997. Încercând să răspundă la aceste întrebări. În relaţiile cu părinţii copiii devin tot mai critici. El încearcă să se evalueze în raport cu ceilalţi. Cea mai importantă schimbare faţă de anii precedenţi este trecerea de la învăţarea cu un singur cadru didactic (elevii fac doar trei – patru ore pe săptămână cu alte cadre didactice) la învăţarea cu mai mulţi profesori. Dacă dorinţa de independenţă este exagerată sau dacă părinţii nu acceptă tendinţa firească de îndepărtare de familie pot avea loc neînţelegeri grave. în modul de organizare a lecţiei sau în felul în care realizează evaluarea. Până acum copiii aveau o imagine idealizată despre părinţi. Aceste jocuri dezvoltă atenţia. calităţile. 368) după vârsta de 12 ani copiii trec în stadiul moralităţii convenţionale. Copilului i se încredinţează sarcini. La mulţi copii apare o atitudine ambivalentă faţă de părinţi. de a fi umilit sau de a fi respins de ceilalţi copii. un loc unde copilul găseşte ajutor şi protecţie. Activitatea dominantă este învăţarea şcolară. Relaţiile cu familia se modifică în raport cu etapa anterioară. convenţiile sociale şi se evită dezaprobarea celorlalţi. La această vârstă creşte foarte mult interesul faţă de activităţile distractive: filmele. valorile părinţilor). În ceea ce priveşte adaptarea şcolară se remarcă unele diferenţe între sexe. Capacitatea de autocunoaştere este limitată. În relaţiile cu părinţii mai trebuie să notăm o modificare importantă. Mulţi copii au stări de anxietate legate de teama de eşec. muzica. În problemele dificile doreşte să fie ajutat de părinţi. În această etapă un comportament este apreciat ca fiind moral dacă respectă normele. orice problemă ar avea. Apar sentimente variate: sentimentul prieteniei. Copilul doreşte să înţeleagă cât mai profund viaţa şi oamenii. Dorinţa de independenţă uneori se manifestă prin comportamente opoziţioniste sau impulsive. atât efectiv (adică petrece mai puţin timp cu familia şi mai mult timp cu cei de vârsta sa). Relaţiile interpersonale. care este sensul vieţii în general şi al său în particular. dezvoltă voinţa sociabilitatea. ce este moartea. protecţie. de îndepărtare de familie. cooperarea cu partenerii de joacă.43 de prieteni). p. răspunderii. imaginaţia. ce este sufletul. defectele. I se cere să ajute mai mult în gospodărie. Cea mai potrivită atitudine din partea părinţilor este cea de a înţelege şi accepta dorinţa copilului de a se îndepărta de familie. La începutul perioadei pubertare activitatea preferată este jocul: jocurile cu reguli (cărţi de joc. În această etapă copilul începe să se autoanalizeze. Între profesori există diferenţe în modul de relaţionare cu elevii. Conştiinţa realităţii. excursiile. cei mai mulţi se adaptează destul de uşor. El îşi pune întrebări filosofice de tipul: ce este viaţa. Jocurile sportive. Ei compară părinţii cu alţi adulţi. copilul începe să îşi formeze concepţia despre viaţă. În această perioadă sentimentele devin mai stabile. Pe de altă parte. copilul simte şi acum nevoia de afecţiune. demnităţii. Conştiinţa morală. Aceste deosebiri dintre profesori au efecte pozitive asupra copiilor deoarece ei cunosc mai multe modele comportamentale şi se dezvoltă capacitatea lor de adaptare. gândirea. cât şi pe planul ideilor (respinge concepţiile. în timp ce faţă de propriile defecte este foarte îngăduitor. dar în acelaşi timp familia trebuie să rămână un punct de sprijin permanent. pe lângă efectele lor benefice asupra dezvoltării fizice. Acum autoritatea şi prestigiul părinţilor diminuează. chiar fără motive întemeiate. responsabilităţi noi. dansul. 1993). datoriei. El doreşte să-şi cunoască aptitudinile. dar faţă de alţii (mai ales faţă de părinţi) este foarte critic. şah). jocurile pe calculator. Pe de o parte se manifestă tot mai intens dorinţa de independenţă. securitate. observă slăbiciunile şi greşelile lor pe care le . Fetele sunt mai disciplinate şi mai sârguincioase la învăţătură decât băieţii (Verza.

şi de gradul de şcolarizare al persoanei. 418) definesc adolescenţa ca fiind etapa care începe cu intrarea în pubertate şi se termină atunci când persoana devine adult tânăr. Ei rămân acasă sau se angajează şi mulţi dintre ei se căsătoresc mai repede decât cei care continuă şcoala. p. Copilul doreşte să se afirme faţă de prietenii săi şi suportă foarte greu insuccesele. după 20 de ani. Grupurile de prieteni au o stabilitate destul de mare în timp cât şi în ceea ce priveşte membrii grupului. de formarea personalităţii (la sfârşitul adolescenţei însuşirile de personalitate devin mai stabile). Copilul nu înţelege prea bine modificările relaţiilor sale cu mediul şi este derutat de el însuşi. Copilul petrece tot mai mult timp împreună cu cei de aceeaşi vârstă. adică începe la 14 / 15 ani şi durează până la 18 / 20 ani. Dezvoltarea cognitivă 3. nesiguranţa. Aceşti psihologi includ şi pubertatea în adolescenţă. tensiunea se pot descărca prin comportamente exagerate sau imprevizibile. 1992. . Caracterizare generală a adolescenţei 2. Verza. nu continuă şcoala. ŞCOLARUL MARE (ADOLESCENTUL) (14 / 15 – 18 / 19 ani) 1. Caracterizarea generală a adolescenţei (durată. interesul faţă de cei de sexul opus creşte. Unii copii. după ce termină cele 8 clase obligatorii. de ocuparea unui loc de muncă şi întemeierea propriei familii. Acest interes de multe ori este disimulat sub masca agresivităţii sau a dispreţului afişat ostentativ. Sfârşitul adolescenţei şi începutul etapei adulte este marcat: . În acest curs ne vom referi la caracteristicile psihologice ale adolescenţilor din liceu şi şcoli profesionale.din punct de vedere biologic.44 exagerează. Alţii ( Seamon şi Kenrick. deoarece nu cunosc în aceeaşi măsură slăbiciunile altor adulţi pe care îi apreciază mai mult (Braconnier. 1969) vorbesc despre adolescenţă ca despre o perioadă de criză. Relaţiile de prietenie devin foarte importante. p. Aceste relaţii se bazează pe interese comune şi sunt mult mai stabile decât prieteniile din etapa anterioară. de atingerea dimensiunilor corporale caracteristice pentru vârsta adultă şi dezvoltarea completă a organelor sexuale. Durata adolescenţei depinde. În acest curs vom adopta primul punct de vedere. 1995.din punct de vedere social. 2001). adolescenţa ca o perioadă de criză) Unii autori (Şchiopu. Pentru aceştia din urmă adolescenţa. Sociograma clasei arată că relaţiile dintre băieţi şi fete sunt slabe. relaţiile interpersonale 1. Pentru ei adolescenţa se termină cu 4 – 5 ani mai repede decât pentru cei care urmează şcoala profesională sau liceul şi eventual o facultate. printre altele. Rousselet. cu tensionarea . Afectivitatea. conştiinţa. uneori chiar la 25 de ani. Grupurile de obicei sunt omogene din punctul de vedere al sexului. Totuşi. adică începe în jurul vârstei de 11 / 12 ani şi durează până la 20 / 25 ani. Sentimentul apartenenţei la grup este puternic. Mulţi psihologi (de ex. . 203) consideră că adolescenţa este etapa dintre pubertate şi tinereţe. din punct de vedere psihologic şi social se termină mai târziu.din punct de vedere psihologic. cu numeroase probleme pe plan afectiv şi comportamental. Această derută.

întemeierea familiei). le pretind să se subordoneze ca şi copiii. . Unii definesc adolescenţa (exagerând) ca o perioadă a “anormalităţilor normale”. Aceşti adulţi susţin că ei. . complăcându-se. După cum arată Piaget (1965. îşi întrerup şi contrazic părinţii şi îşi terorizează profesorii” (Aristotel. 367). b>c = a>c. conflicte. incapabili să-şi asume responsabilităţi. . îşi tiranizează rudele” (Socrate. apare la 11-12 ani. “Această gândire reflexivă. 1985. Piaget inteligenţa adolescentului se află în stadiul operaţiilor formale care a început încă de pe la vârsta de 12 ani. temele predominante fiind relaţiile cu sexul opus şi planificarea viitorului (alegerea profesiunii. este un individ care reflectează în afara prezentului şi elaborează teorii despre toate lucrurile. vorbirea este expresivă. El devine capabil să opereze pe plan mintal cu propoziţii. 2. adică cu enunţuri verbale. Dezvoltarea cognitivă Memoria şi atenţia se află la nivelul lor maxim de dezvoltare. în special. Tinerii …îşi contrazic părinţii. alteori sfidător. Imaginaţia se manifestă sub toate aspectele sale. 367). în consideraţii inactuale”. Uneori adulţii se comportă cu ei ca şi cum ar fi persoane mature şi le cer să acţioneze independent şi cu responsabilitate. în momentul când subiectul devine capabil să raţioneze în mod ipotetico-deductiv. caracteristică adolescentului.să clasifice noţiuni. .să facă permutări. Din punct de vedere biologic ei ar avea posibilitatea să-şi întemeieze familia proprie. Această situaţie produce frustrări. Ei realizează invenţii sau opere artistice mai mult sau mai puţin valoroase. Comportamentul este oscilant: uneori copilăros. idealurile adolescenţilor.. În alte situaţii. după Mihu.să înţeleagă relaţii abstracte de tipul: a>b. Mănâncă precum porcii. alteori matur. în opoziţie cu copilul. Gândirea atinge posibilităţile sale maxime din punctul de vedere al capacităţii de a opera cu informaţiile. fără relaţia necesară cu realitatea…”.45 relaţiilor dintre adolescent şi familie. opoziţionist. dorinţa lor de a fi o personalitate deosebită şi posibilităţile destul de limitate de a realiza aceste aspiraţii. “Adolescenţii de azi nu mai pot fi stăpâniţi. Gândirea adolescentului nu mai este legată de concret. Reveria este frecventă. dispreţuieşte autorităţile. dar cantitatea de cunoştinţe şi experienţa sunt încă limitate. poate chiar aceiaşi adulţi. 191) copilul “nu reflectează decât în legătură cu acţiunea în curs şi nu elaborează teorii…”. Doi filosofi exprimă aceste păreri astfel: Tineretul de astăzi “are obiceiuri rele. şcoala nefiind terminată. “Adolescentul. Limbajul se dezvoltă în continuare: vocabularul este bogat. vorbesc cu emfază. respectiv cu ajutorul unor simple aserţiuni. Părinţii. La unii adolescenţi imaginaţia creatoare este foarte dezvoltată. adică de obiecte şi imagini vizuale. 1998). . Aceste rânduri ne arată că în ultimii 2 – 3000 de ani nu s-au schimbat nici comportamentul adolescenţilor şi nici părerile celor mai în vârstă despre tineri. p. după Gorgos. nu-i respectă pe cei bătrâni şi pălăvrăgeşte în loc să lucreze. nemulţumiri. p.adolescenţii se maturizează mai repede biologic decât psihologic şi social. dar sunt dependenţi material de părinţii lor deoarece. p. În concepţia lui J. D. La adolescent coexistă trăsături infantile cu trăsături care anticipează viitorul adult. El reuşeşte: .atitudinea oscilantă a adulţilor faţă de adolescenţi. nu au pic de respect faţă de adulţi. înfulecă la masă. 1985. nu se pot întreţine singuri. Aceste particularităţi ale adolescenţei au mai multe cauze: .discordanţa dintre aspiraţiile. perioadă în care este anormal ca totul să se petreacă normal (Hutter. să combine datele unei probleme în toate modalităţile posibile. după Gorgos. cei mai în vârstă de multe ori condamnă “tineretul de azi” şi pe tineri îi consideră neserioşi. în tinereţe au fost altfel. profesorii.

p. poate să formuleze diferite ipoteze. sentimentele de superioritate sau inferioritate. să organizeze activitatea sau să se impună. Una dintre ele este aceea că adolescentul trebuie să ia multe decizii importante privind viitorul său (spre deosebire de secolele anterioare când băieţii de regulă continuau profesiunea tatălui iar fetele se căsătoreau cu cel pe care îl alegeau în multe cazuri părinţii). studentă bună. În timpul acestei “crize” ei experimentează diferite comportamente. prietenă fidelă. interesele. Conştiinţa realităţii. Aceste încercări au . manifestat şi prin faptul că adolescenţii se privesc frecvent în oglindă. dar şi alte sentimente şi pasiuni pot deveni intense şi stabile: pasiunea pentru sport. schimbând relativ frecvent preocupările. 3. Adolescentul înţelege tot mai profund realitatea înconjurătoare. să colaboreze cu prietenii. dar căutarea acestora este însoţită de nesiguranţă şi anxietate. atât prin asimilarea cunoştinţelor şcolare cât şi prin îmbogăţirea experienţei de viaţă. Afectivitatea. El poate să devină nesigur privind modul în care trebuie să se comporte. Sentimentele devin mai profunde şi mai stabile decât în etapa precedentă. cum ar trebui să mă comport în anumite situaţii. să îşi dea seama cine este el şi să se delimiteze de cei din jur) (Braconnier. În prima parte a adolescenţei se menţine labilitatea afectivă caracteristică etapei pubertare.dacă se confruntă cu o problemă. relaţiile interpersonale Afectivitatea. conştiinţa. . Dacă credem că avem mai multe calităţi decât defecte atunci ne apreciem. Conştiinţa de sine. pe aspectele negative. 2. ci şi referitor la ceea ce este posibil. Conştiinţa. Cei mai mulţi adolescenţi au tendinţa să se autoanalizeze. Dacă punem accentul pe defecte. El vrea să găsească cele mai bune soluţii. să domine în unele împrejurări). Cei mai mulţi adolescenţi trec printr-o perioadă de “criză de identitate” în cursul căreia îşi pun foarte multe întrebări de tipul: cine sunt eu. joacă diferite roluri. devine mai independent şi în acelaşi timp devine mai stabil emoţional. Aceasta este perioada în care se formează sentimentul identităţii (adolescentul doreşte să se cunoască.). prietenii. vom aborda problemele cu mai multă anxietate şi şansele de succes se vor reduce. sentimentele. preferinţele. defectele. atitudinile. pentru un domeniu artistic sau ştiinţific. o adolescentă se poate considera fiică ascultătoare. 2001. acordă o mare importanţă aspectului extern. vom avea sentimente de inferioritate. motivaţiile. şi în acest caz vom avea mai multă încredere în noi şi mai multe şanse de reuşită. pasiunea pentru jocuri de noroc. O altă cauză este legată de faptul că adolescentul se integrează în grupuri sociale în care trebuie să interpreteze variate roluri (să se supună în relaţiile cu părinţii sau profesorii. O componentă a conştiinţei de sine şi a sentimentului identităţii este imaginea mintală a propriului corp. stima de sine (modul în care ne autoapreciem). dorinţa de răzbunare. sistemul de valori. În această etapă se observă o intensificare a interesului faţă de corpul propriu.să judece nu numai referitor la ceea ce este real. Sentimentul identităţii are mai multe componente dintre care amintim: 1. Uneori devin intense sentimente sau pasiuni negative: gelozia. talentată la desen etc. să facă raţionamente ipotetico-deductive. În aceste situaţii vorbim despre confuzia de roluri. Sentimentele de prietenie şi dragoste au o importanţă deosebit de mare. să le verifice sistematic. poate să adopte comportamente nepotrivite situaţiei. concepţia despre sine care cuprinde părerile despre calităţile şi defectele pe care le avem sau credem că le avem (de ex. 212). Această criză are mai multe cauze. Ei încearcă să îşi conştientizeze calităţile.46 . Formarea sentimentului identităţii este un proces îndelungat şi destul de dificil. Cu timpul adolescentul îşi îmbogăţeşte experienţa afectivă.

Dacă în urma acestor experimentări adolescentul reuşeşte să sintetizeze însuşirile chiar contradictorii solicitate de diferite roluri. Cercetările lui Kohlberg (după Seamon şi Kenrick. Conştiinţa morală. Intensitatea şi durata conflictelor depind atât de adolescent cât şi de atitudinea părinţilor. Relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă. La vârsta adolescenţei în multe familii există tensiuni. comportament. dacă reuşeşte să îşi perceapă aptitudinile. legilor. p. calităţile. afecţiunea părinţilor. Adolescenţii care dintr-un motiv oarecare nu se pot integra în grup (sunt împiedecaţi de părinţi. În grup se poate afirma. Cea mai mare parte a timpului liber este petrecut în grup. Ei rămân în stadiul confuziei de roluri. “aşa cer tradiţiile”. Cei mai mulţi tineri după terminarea şcolii se căsătoresc. menţine starea tensională şi îngreunează însuşirea unor comportamente independente. sunt prea introvertiţi. partenerul (Erikson. Acestea sunt mai frecvente în prima parte a adolescenţei. În prima parte a adolescenţei relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă au o intensitate maximă. Relaţiile interpersonale. Adolescentul doreşte să fie deosebit. demonstrativ-nonconformiste. Dar nici atitudinea prea indulgentă. prin care se poate opune adulţilor. defectele. conflicte. stări depresive. ajutat la nevoie). Atitudinea prea rigidă. Întărirea identităţii eului este însoţită de intensificarea încrederii în sine. Se formează grupuri mai mici alcătuite din câteva perechi. nonconformist şi grupul îi oferă un model de nonconformism în vestimentaţie. Unele persoane nu reuşesc nici la vârsta adultă să îşi formeze sentimentul identităţii. După un timp influenţa grupului de prieteni scade. limbaj. Ei înţeleg că unele norme sau legi pot fi în contradicţie cu bunele intenţii ale unei persoane şi încălcarea lor nu este neapărat condamnabilă.47 efecte pozitive pentru că îl ajută pe adolescent să îşi îmbogăţească experienţa de viaţă şi să ia decizii potrivite. Relaţiile cu familia. obişnuinţelor pe care le respectă pentru că “aşa trebuie”. El se conformează acestui model şi este foarte mulţumit de nonconformismul său. 424) arată că aprox. 1992. Aceştia pun un mare accent pe importanţa normelor. îşi schimbă frecvent serviciul. îndrumarea. Aici adolescentul se simte independent. Ceilalţi în timpul adolescenţei trec în stadiul moralităţii postconvenţionale. şi de scăderea frecvenţei comportamentelor opoziţioniste. cu interdicţii exagerate. În această perioadă se menţine sau se accentuează atitudinea critică faţă de părinţi cât şi ambivalenţa faţă de familie (ambivalenţă care a început din perioada pubertăţii şi se exprimă prin dorinţa concomitentă de independenţă faţă de părinţi şi dorinţa de a fi sprijinit. . valorile ca pe un tot unitar. În acest stadiu legile şi normele sociale nu mai au o valoare absolută. dezvoltarea lor afectivă sau socială poate fi perturbată. nepăsătoare nu este bună deoarece adolescentul are nevoie de sprijinul. p. 1992. după Seamon şi Kenrick. ci sunt văzute ca nişte instrumente necesare pentru buna funcţionare a unei societăţi. eliberat de subordonarea faţă de adulţi. încep să lucreze şi cu acestea începe etapa adultă cu toate responsabilităţile sale. sunt respinşi de cei de aceeaşi vârstă din cauza unor deficienţe fizice sau din cauza mediului social din care provin) au sentimente de inferioritate. atunci el a reuşit să îşi formeze identitatea. îşi poate manifesta originalitatea. 50% dintre adolescenţi şi adulţi rămân în stadiul moralităţii convenţionale. 428). Aceşti adulţi nu au scopuri precise. atitudinile. Deciziile luate prea repede privind alegerea profesiunii sau a căsătoriei împiedică realizarea acestor încercări care poate ar fi dus la o alegere mai bună. “aşa au procedat şi alţii”. a autonomiei.

48 TINEREŢEA (20 / 25 – 35 ani) 1. interesele. Toţi cei care se căsătoresc îşi doresc o căsătorie fericită. Probleme legate de întemeierea propriei familii Aşa cum arată Erikson. Cele mai multe căsătorii sunt legate în perioada tinereţii. Etapa tinereţii a atras mai puţin atenţia psihologilor decât copilăria. .forţa fizică. preferinţele partenerilor. Eşecul uneori se datorează faptului că tânărului îi este frică să nu fie respins şi de aceea nu are curajul să se apropie de alţii. Freud şi Erikson consideră că tinereţea începe atunci când o persoană devine capabilă să îşi asume responsabilităţile care rezultă din viaţa familială şi activitatea profesională (după Seamon şi Kenrick. Cei care nu reuşesc să stabilească astfel de relaţii au sentimente de inferioritate şi izolare. Probleme generale privind etapa tinereţii Adolescenţa se termină şi etapa tinereţii începe între 20-25 ani. . Probleme generale privind etapa tinereţii 2. datorită tendinţei de a respecta tradiţiile. Diferenţele mari de vârstă. 433). adolescenţa şi bătrâneţea din mai multe motive: . Psihologii au încercat să identifice factorii de care depinde succesul sau eşecul unei căsnicii. Probleme legate de întemeierea propriei familii 3. Căutarea intimităţii conduce de cele mai multe ori la căsătorie. În prezent integrarea socială a tinerilor creează mai multe probleme deoarece importanţa tradiţiilor a scăzut (fără să dispară). De asemenea se ajunge mai uşor la divorţ în cazul familiilor fără copii cât şi în cazul în care cel puţin unul . 1992. Dorinţa de intimitate stă la baza relaţiilor de prietenie şi dragoste. Se desfac mai uşor căsătoriile care au fost încheiate prea devreme (în adolescenţă). integrarea profesională şi familială a tinerilor se producea relativ simplu (în multe familii băieţii învăţau meseria tatălui şi continuau activitatea acestuia. Multe căsnicii se desfac în primii trei ani. până când se produce adaptarea reciprocă. capacitatea de învăţare sunt la nivelul lor maxim de dezvoltare şi de regulă nu ridică probleme.abilitatea lor de a comunica între ei şi de a rezolva neînţelegerile. p. problema centrală a acestei perioade este reprezentată de conflictul dintre căutarea intimităţii / teama de izolare.până la începutul secolului XX. 2.modificările fizice. fetele se căsătoreau şi îşi îndeplineau îndatoririle de soţie şi mamă). tinerii sunt mai independenţi şi trebuie să îşi asume responsabilitatea unor decizii importante privind alegerea soţului / soţiei şi a profesiunii. . Astfel de factori sunt: . personalitate dintre soţi pot contribui la apariţia unor conflicte şi apoi chiar la divorţ. afective nu sunt aşa de rapide ca în perioadele menţionate anterior. cognitive. Cele două probleme fundamentale ale acestei etape sunt deci întemeierea propriei familii şi integrarea profesională. inteligenţă. funcţiile psihice senzoriale şi cognitive.asemănarea dintre atitudinile. Activitatea profesională 1. conflictele care apar cu o mare frecvenţă în primul an.

şefi sau chiar subordonaţi pot avea o atitudine de superioritate faţă de tineri.tinerilor la început li se cere să îndeplinească activităţi auxiliare. 276).unii colegi. Dar în majoritatea cazurilor începerea activităţii profesionale este însoţită de greutăţi. doi sau chiar trei copii. . sau chiar dacă are nu ştie cum să le folosească). dezamăgiţi deoarece se izbesc de o serie de greutăţi. aspiraţii. Alte probleme apar după ce mama începe serviciul.tinerii pot fi afectaţi negativ de lipsa de entuziasm a colegilor mai în vârstă. care nu sunt în concordanţă cu pregătirea lor profesională. 1995. Tânăra mamă îşi îndreaptă grija şi afectivitatea spre copil. colegii.există cazuri mai rare în care nici superiorii. Cu trecerea anilor tinerii acumulează experienţa necesară. superiorii au anumite aşteptări. mai ales în perioadele de criză economică. uneori el nu are teste.colegii. În unele familii tinere au loc conflicte datorită intervenţiilor prea frecvente a bunicilor. inutilă. ceea ce poate să determine la soţ impresia că este neglijat. mai ales dacă la locul respectiv de muncă este primul care ocupă o anumită funcţie. În aceste situaţii uneori conducerea unităţii nu creează nici condiţiile minime necesare pentru a lucra (psihologului nu i se dă un birou şi el este obligat să lucreze în sălile de clasă care sunt întâmplător libere). Schmeider. Aceştia. p. . . eventual îşi completează studiile.49 dintre soţi provine dintr-o familie în care părinţii au divorţat. dorinţă de autorealizare. . conflicte familiale. ceea ce poate să ducă la surmenaj. astfel cei angajaţi anterior avansează pe scara ierarhică şi ocupă posturi care implică mai multă responsabilitate. mulţi tineri devin curând decepţionaţi. Atenţia se orientează mai mult spre familie şi mai puţin spre prieteni şi distracţii. Aceasta creează impresia că pregătirea profesională a fost inutilă sau – mai rău – persoana se simte respinsă. Încet are loc trecerea spre etapa adultă. de tendinţa lor spre rutină. După ce reuşesc să se angajeze. . de ex. incapabilă să se integreze profesional. Verza.colegii mai în vârstă şi cu mai multă experienţă refuză să îi ajute pe tineri. în cele mai multe cazuri. mai ales din punct de vedere practic. Nygren. 279). ce trebuie să facă. Între timp se angajează persoane mai tinere. se produce atunci când tânărul nu găseşte un loc de muncă sau este obligat să accepte un servici care nu corespunde calificării pe care o are. dar nici tânărul nu ştie ce atribuţii profesionale are. Uneori soţul simte chiar o uşoară gelozie faţă de copil. Primul şoc. Acest fapt este explicat prin interiorizarea unor modele comportamentale nefavorabile pentru menţinerea căsătoriei. Ei speră că societatea are nevoie de cunoştinţele şi de munca lor. de multe ori dau sfaturi inutile sau critică părinţii care se simt ofensaţi. . În perioada tinereţii în multe familii se nasc unul. se integrează în colectiv şi preiau obiceiurile colegilor. cerinţe cărora tinerii nu le pot face faţă deoarece pregătirea lor este insuficientă. pe cea de psiholog (este posibil ca un psiholog angajat ca psihodiagnostician sau ca psiholog şcolar să nu ştie care sunt atribuţiile sale. stări depresive. Din cauza aceasta se produc modificări în relaţiile dintre soţi şi în modul lor de viaţă. Mulţi cercetători au studiat problemele psihologice legate de căsătorie şi divorţ (vezi Birch. Dintre acestea menţionăm câteva: . Unii autori vorbesc despre fenomenul numit “şocul realităţii” în contact cu lumea profesiunilor (Hall. 2000. iritabilitate. Activitatea profesională Mulţi tineri părăsesc şcoala cu numeroase idealuri. Ea. 3. p. este suprasolicitată (mai ales dacă soţul nu o ajută în treburile casnice). de receptivitatea lor redusă faţă de nou. deşi în general sunt bine intenţionaţi. după Şchiopu.

Jung şi Erikson despre etapa adultă Etapa adultă este perioada cuprinsă între 35 – 65 ani. la această vârstă “cerinţa de schimbare este atât de mare încât s-a răspândit ideea că între 40 şi 50 de ani omul îşi schimbă fie slujba. Freud acordă o importanţă deosebită evenimentelor din copilărie. G. se întreabă cine este el. cele cu ambiţii profesionale deosebite pot deveni mai interesate de viaţa de familie). 1982. Părerile lui Freud. 1992. . Piaget. pot acţiona pentru obţinerea unor modificări pozitive în societate. ca şi în celelalte stadii. 129). fie partenerul de viaţă”. Jung numeşte acest proces de dezvoltare care durează toată viaţa individuaţie. Jung şi Erikson despre etapa adultă 2. p. În perioadele de tranziţie. fiind influenţată atât de procesele psihice interne. în ce direcţie se îndreaptă.50 ETAPA ADULTĂ 1. Datorită poziţiei sociale şi a experienţei acumulate ei pot ajuta tinerii să îşi înceapă viaţa profesională şi familială. Uneori aceste evenimente produc fixaţii sau regresie care afectează viaţa persoanei şi în perioada adultă. p. Jaffe. boală). Piaget. 415). subiective. Cei care nu ajung la acest nivel rămân în etapa gândirii concrete toată viaţa (retardaţii mental). fie locuinţa. 308). consideră că dezvoltarea psihică continuă şi în perioada adultă. omul analizează perioadele precedente. Caracteristici psihofiziologice 3. În perioada adultă. Cei care sunt exagerat de ataşaţi de trecut şi eventual încearcă să menţină aparenţa tinereţii prin comportament pierd şansa de a se dezvolta psihologic (după Seamon şi Kenrick. C. ca de exemplu Jung şi Erikson. După cum arată Şchiopu şi Verza (1995. p. Este o criză de identitate asemănătoare cu cea din adolescenţă. Unii psihologi consideră că în această perioadă nu se produc modificări semnificative. sau chiar în absenţa acestora. Cei caracterizaţi prin generativitate stabilesc mai multe relaţii interpersonale. În această etapă se însuşesc noi cunoştinţe. se îmbogăţeşte experienţa de viaţă. se formează noi deprinderi. Vianu. relativ monotone. apoi începe declinul fizic şi psihic. Părerile lui Freud. sub influenţa unor evenimente externe. Prin individuaţie fiecare persoană încearcă să se autorealizeze (după Lejbin. Astfel Piaget consideră că inteligenţa se dezvoltă până la adolescenţă. exceptând situaţiile deosebite (accidente. devin mai înţelegători faţă de dorinţele celorlalţi. care este scopul vieţii sale. când cei mai mulţi oameni ajung în etapa gândirii formale. 1975. Jung a acordat o atenţie deosebită perioadei de după 40 de ani şi a observat că după stabilizarea familială şi profesională multe persoane trec printr-o perioadă de criză (midlife crizis = criza perioadei de mijloc). care poate să ducă la modificări importante (unele persoane dependente devin mai independente. încearcă să îi ajute şi să contribuie la perfecţionarea societăţii (devin generoşi şi încearcă să genereze modificări pozitive şi la alţii). Jung susţine că dezvoltarea psihică durează toată viaţa. p. cât şi de forţele externe cum ar fi munca sau religia. După adolescenţă dezvoltarea psihică încetează şi viaţa psihică a adultului se desfăşoară în mare măsură în funcţie de experienţele din copilărie. alternează perioadele stabile. chiar dacă nu produc nevroză (Allman. p. cu perioadele de tranziţie. Activitatea profesională şi viaţa familială 1. Jung consideră că autoanaliza din această etapă şi modificările psihice care urmează au efecte pozitive. după Seamon şi Kenrick.414. Erikson consideră că în etapa adultă conflictul principal este cel dintre generativitate şi stagnare. 1992. şi în special evenimentelor psihotraumatizante. 167) Alţi psihologi.

La femei menopauza produce o serie de simptome fizice şi psihice (diminuarea forţei fizice. Viaţa familială. unii folosesc expresia “generaţia sandwich”). soţ (soţie) şi părinţii care sunt în vârstă şi de multe ori au nevoie de îngrijire (datorită poziţiei pe care adulţii o ocupă între copiii şi părinţii lor. eforturile depuse în acest sens devin neregulate. 2. au funcţii de nivel mediu în ierarhia profesională. nu se interesează decât de problemele lor şi ale familiilor lor.se depun eforturi pentru obţinerea unui loc de muncă. Cei mai mulţi adulţi îndeplinesc trei roluri familiale în acelaşi timp: rolul de părinte. anxietate. Persoanele care suferă eşecuri pe plan profesional (de ex. dar această perioadă este urmată de obicei de o îmbunătăţire relativă a stării de sănătate. mai târziu în multe familii se observă o îmbunătăţire a relaţiilor dintre soţi. persoana intră în a treia fază. 3. Numeroşi psihologi au studiat consecinţele psihologice ale şomajului. Şomerul se simte neajutorat şi îşi imaginează cu greu că va mai munci vreodată (după Birch. între 35 – 40 ani. forţa fizică scad lent după 50 de ani. Din aceste motive mulţi adulţi sunt tensionaţi şi au senzaţia lipsei de timp. Atenţia. p. caută vinovaţii pentru această situaţie. dacă nu reuşeşte. tensionate. .după şocul iniţial apar relaxarea şi uşurarea. Chiar şi după plecarea copiilor. în această etapă şomerul are încredere în abilitatea sa de a găsi un nou loc de muncă. cafea. dar şi a celei mai mari responsabilităţi profesionale. Mulţi simt la această vârstă nevoia de perfecţionare şi de aceea se înscriu la diferite cursuri sau eventual la o a doua facultate. Spre sfârşitul etapei adulte în general apar şi nepoţii. Psihologii consideră că scăderea performanţelor intelectuale şi a forţei fizice se datorează în mai mare măsură abuzului de nicotină. Stagnarea poate fi rezultanta frustrărilor datorate faptului că persoana nu a reuşit să-şi atingă scopurile pe care şi le-a propus. Perioada de după 40 de ani este de obicei perioada celei mai mari productivităţi. În perioada adultă inteligenţa şi creativitatea rămân la un nivel relativ constant. se măreşte timpul lor liber în care se pot ocupa de pasiunile lor. Caracteristici psihofiziologice Până la 45 – 50 de ani de regulă nu există probleme deosebite de sănătate. labilitate afectivă). se ajunge la apatie şi indiferenţă.dacă nu s-a reuşit găsirea unui loc de muncă. alcool. relaţiile cu familia şi prietenii devin încordate. somnifere şi stresului decât vârstei (Şchiopu. . p. 242). 1983. Ei trebuie să îşi împartă timpul între copii. Au fost identificate patru stadii prin care trec şomerii: . Mulţi bunici au un rol important în îngrijirea acestora. Experienţa profesională şi randamentul sunt ridicate. Cea mai importantă schimbare în viaţa de familie se produce atunci când copiii părăsesc familia.individul începe să se îndoiască de faptul că va găsi un loc de muncă. în multe familii relaţiile dintre părinţi şi copii rămân strânse. Aceste persoane devin egocentrice. Activitatea profesională şi viaţa familială Activitatea profesională. 292). În acelaşi timp scade responsabilitatea părinţilor faţă de copii. soţ şi copil. 2000.51 Opusul generativităţii este stagnarea în dezvoltarea personalităţii. Deşi la început plecarea copiilor produce o stare afectivă neplăcută. . . Mulţi au în subordine persoane mai tinere pe care încearcă să le conducă şi să le înveţe. memoria. Cei care se află la începutul etapei adulte. ajung în şomaj) devin anxioase.

biologice şi medicale ale îmbătrânirii sau geriatrie – ramură a medicinii care se ocupă de bolile bătrâneţii. sociologie. În limba greacă cuvântul bătrân se traduce prin termenul geron. Îmbătrânirea demografică are unele consecinţe negative. Azerbaidjan) sau unele părţi din munţii Anzi. în secolele XVI-XVIII 3035 ani. la sfârşitul secolului al XIX-lea 40 ani. demografie etc. produse lactate. consumul moderat de vin. numărul mare de zile însorite pe an. . . În ţara noastră cei mai mulţi longevivi se găsesc în Transilvania şi Banat. Longevitatea pare a fi influenţată de numeroşi factori: . În epoca de piatră era de 19 ani. Toate acestea creează probleme familiale. Un număr tot mai mic de adulţi activi profesional întreţin un număr tot mai ridicat de pensionari. Se apreciază că limita maximă a vieţii este de 110-120 de ani. prezenţa iodului în alimentaţie. medicale. psihologie.52 VÂRSTA A TREIA (BĂTRÂNEŢEA) 1. economice. de multe ori devin dependenţi de familie.alimentaţia raţională: consumul de proteine de origine animală (în special peşte). În diferite zone ale lumii există variaţii destul de mari ale duratei medii de viaţă: în Europa occidentală este de 75-78 ani. Mulţi cercetători au încercat să găsească explicaţiile longevităţii. legume. De aici provin termeni ca gerontologie – disciplina care studiază aspectele sociale. Probleme legate de pensionare 4.factori genetici: în familiile longevivilor au existat mai mulţi longevivi decât în familiile altor persoane. În cursul dezvoltării istorice a omenirii durata medie de viaţă a crescut continuu.factori geografici: regiunile deluroase. iar cei care ating sau depăşesc 100 de ani centenari sau supracentenari. în Etiopia sau Somalia 46 ani. În ţara noastră în 1932 durata medie de viaţă era de 42 de ani. La populaţia în vârstă de peste 85 ani numărul femeilor este de aproape de două ori mai mare decât numărul bărbaţilor. în antichitatea europeană 25-30 ani. Se pare că femeile au o mai mare vitalitate biologică formată de-a lungul evoluţiei istorice şi motivată de necesitatea de a avea şi a îngriji urmaşii. consumă mai mult alcool. fructe. Un fenomen observat în întreaga lume este aşa numita „supramortalitate masculină”. Una dintre consecinţe este modificarea raportului dintre populaţia activă şi pasivă. Alte consecinţe sunt legate de faptul că bătrânii se îmbolnăvesc frecvent. Cei care depăşesc cu mult durata medie de viaţă şi ajung la 85-90 de ani se numesc longevivi. Aspecte biologice. Durata vieţii este mai scăzută la bărbaţi. puritatea apei şi aerului sunt factori care favorizează longevitatea. clima blândă. Probleme demografice legate de bătrâneţe Problemele bătrâneţii sunt studiate de numeroase ştiinţe: medicină. Acest fapt se datorează scăderii natalităţii şi mortalităţii la copii şi la tineri. fumează mai mult. sociale tot mai grave. Bătrânul şi familia 5. patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii 3. Odată cu creşterea duratei medii de viaţă s-a produs şi creşterea procentajului persoanelor vârstnice în populaţie. O altă explicaţie ar fi aceea că bărbaţii sunt mai afectaţi de accidente de muncă. . iar în prezent este de 70 ani. Problema morţii 1. suferă de boli cronice. Pe glob există câteva zone geografice cu proporţie ridicată de longevivi cum ar fi Transcaucazia (Georgia. Probleme demografice legate de bătrâneţe 2. astfel încât tot mai multe persoane ajung la vârsta bătrâneţii.

Procesul de îmbătrânire nu se produce în acelaşi ritm din punct de vedere biologic. c) Vârsta psiholgică şi socială se apreciază prin modul de funcţionare al proceselor psihice (procesele intelectuale. Un factor stresant foarte important este tocmai bătrâneţea: dificultatea de a accepta modificările fizice şi psihice. fără un program sau ritm de muncă impus (agricultori. se fac mai multe greşeli. alimentaţia neraţională. Mulţi longevivi au efectuat munci fizice în aer liber. ideea de a deveni dependent. sentimentul utilităţii. afectiv-motivaţionale etc. în particular. Îmbătrânirea fiziologică este un proces natural care se produce treptat. dispoziţia afectivă pozitivă. mai puţin precise. 1983. În aceste cazuri încetarea activităţii se produce târziu. 71 – 90). La mulţi bătrâni se modifică scrisul. relaţiile familiale şi sociale securizante. . factori psihologici şi sociali: longevitatea este favorizată de viaţa calmă. 1983. 1996. 20% dintre persoanele care au peste 85 de ani suferă de demenţă (Gal. situaţia materială. absenţa impresiei de a fi o povară pentru cei din jur (Duda. varietatea intereselor. S-au făcut încercări de însumare a unor indicatori ai îmbătrânirii biologice pentru a se stabili vârsta biologică a individului. Scorul obţinut se raportează la scorul mediu al populaţiei cu aceeaşi vârstă cronologică (Duda. Unii îl folosesc pentru a desemna ultima fază a senescenţei sau bătrâneţii (după 85 . stresul. sunt necesare mai multe pauze. Trebuie să deosebim îmbătrânirea normală sau fiziologică de îmbătrânirea precoce sau patologică (Nica-Udangiu. alţii pentru a desemna bătrâneţea patologică. psihologică şi socială. Activitatea devine mai lentă. Unii oameni din punct de vedere biologic sunt deja bătrâni. adică sunt sociabili. Enăchescu.). psihologic şi social. Toate acestea sunt în legătură cu starea fiziologică a organismului în general şi a sistemului nervos central. 1983). prin diminuarea lentă a funcţiilor diferitelor organe şi sisteme. 1983. Nici în cadrul organismului unui anumit individ celulele. cancerul şi bolile neuropsihice. lent. bolile etc. Omul poate fi caracterizat prin 4 vârste: cronologică. optimismul. ciobani). Din punct de vedere psihomotor mişcările devin greoaie. cât şi „îmbătrânire” ca proces. ţesuturile. Cele mai frecvente boli ale bătrâneţii sunt bolile cardiovasculare.118).89).18). Aspecte biologice. sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă în jur. p. în funcţie de dorinţa persoanei. toleranţa ridicată faţă de situaţiile stresante. prin calitatea relaţiilor sociale. receptivitatea faţă de nou. relaţiile familiale ale bătrânului. p.90 de ani). patologice şi psihosociale ale îmbătrânirii Termenul de senescenţă înseamnă atât „bătrâneţe” ca stare. p. b) Vârsta biologică depinde de modul de funcţionare a componentelor organismului. poluarea mediului. p. biologică.18. Incapacitatea de a accepta acestea poate contribui la apariţia nevrozelor şi involuţie sau a tendinţelor spre suicid. pescari. organele nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. 2001. însoţită de boli fizice sau / şi psihice (Nica-Udangiu. 2. a) Vârsta cronologică este timpul scurs de la naştere până în prezent. sedentarismul. alcoolismul.53 - exercitarea unei munci care dă satisfacţii. au mulţi prieteni. dar social sunt „tineri”. sau invers. timpul de reacţie scade. p. necesitatea morţii. Procesul biologic de îmbătrânire se desfăşoară cu viteză diferită de la un individ la altul. De asemenea depind de experienţa de viaţă. Îmbătrânirea precoce sau patologică este rezultatul acţiunii unor factori interni sau externi nefavorabili: factori genetici. fumatul. În general funcţiile solicitate raţional îmbătrânesc mai târziu. fără probleme deosebite. activitatea intelectuală exercitată raţional. Termenul de senilitate are două sensuri.

Bineînţeles există şi persoane în vârstă care rămân active. negativişti în conversaţii. Scade capacitatea de argumentare. modificarea intereselor şi a relaţiilor interpersonale (Enăchescu. plictiseala. Dintre tulburările emoţionale mai frecvente menţionăm hiperemotivitatea. Unii au impresia că nu sunt luaţi în seamă de cei din jur sau au idei de inutilitate. Aceste stări se accentuează după pierderea soţului sau a cunoştinţelor de vârstă apropiată. de acceptare a aspectelor pozitive şi negative ale vieţii care va urma. bolile etc. nervoşi. Probleme legate de pensionare Adulţii tineri nu se prea gândesc la problema pensionării. Cei în vârstă devin mai egocentrici. La bărbaţi andropauza poate fi însoţită de modificări psihocomportamentale. totuşi se fac unele confuzii. Degradarea memoriei este mai pregnantă pentru memoria de scurtă durată decât pentru cea de lungă durată. Discuţiile nu au caracter general.atitudine optimistă: pensionarea va aduce repausul meritat. modificări emoţionale. scade sensibilitatea vizuală şi auditivă ceea ce poate determina dificultăţi în relaţiile interpersonale şi eventual reacţii psihice (accentuarea neîncrederii în alţii). Deşi memoria de lungă durată este mai rezistentă. Fluenţa şi cantitatea ideilor scade. Gândirea şi vorbirea devin mai lente.atitudine senină.atitudine pesimistă: pensionarea e privită ca o „catastrofă” care aduce devalorizarea. apatia. Instalarea andropauzei se produce mai lent şi mai puţin dramatic decât la femei.. cooperante. la sfârşitul perioadei adulte. anxietatea. Deteriorarea inteligenţei este mai gravă la persoanele care nu sunt obişnuite cu munca intelectuală. insomnia. Se întâlnesc trei atitudini mai frecvente faţă de apropiata pensionare: . . 2001. 3. se revine frecvent la aceeaşi idee. de îngrijire a sănătăţii. calmă. Cu cât creierul este menţinut mai activ. Preocupările privind pensionarea apar în perioada premergătoare pensionării (45-55 ani la femei şi 50-60 ani la bărbaţi). de realizare a unor proiecte amânate etc. . frustrările generate de ideea că au fost pierdute multe ocazii importante. nepoţi). (Bergogne. bătrânii vorbesc mai ales despre probleme personale (sănătate. cu atât există şanse mai mari să rămână în bună stare de funcţionare până la vârste înaintate. tulburări psihice cum ar fi cefaleea. bine adaptate social.54 Pe plan senzorial. Integrarea socială devine dificilă din cauză că mulţi oameni în vârstă sunt irascibili. 1983. posibilităţi de distracţie. Sunt frecvente teama de moarte. 91). Am arătat că la femei. . depresia. Capacitatea de concentrare a atenţiei scade. Îmbătrânirea biologică este însoţită de îmbătrânirea creierului (apar plăci senile. Opiniile privind evenimentele de viaţă devin mai subiective. Gal. 1996.. după Nica-Udangiu. labilitatea afectivă. Mulţi oameni în vârstă prezintă probleme de natură emoţională. În această perioadă începe involuţia activităţii sexuale care poate fi acompaniată de intensificarea dorinţei sexuale. Orientarea temporo-spaţială devine mai greoaie. reducerea randamentului intelectual. capricioşi. Aceasta are loc între 55-65 de ani. uneori chiar după 70 de ani. Borel-Dupland. astenia. sunt preocupaţi cu precădere de problemele personale. p. regretul pentru anii care au trecut. diferite modificări biochimice) ceea ce are consecinţe asupra funcţiilor intelectuale şi a capacităţii de adaptare la mediu. încăpăţânaţi. p. atitudinile sunt mai rigide. nemulţumiri create de copii. menopauza produce modificări organice şi psihice. 62. p.117).

Psihologii (Havighurst. Grepsi după Duda. nu îşi găsesc locul acasă. Bărbaţii suportă mai greu pensionarea. 1983. Nu ştiu cu ce să îşi umple timpul liber. respinşi de societate. p. drept ca dovadă: mulţi pensionari se reangajează. Mulţi bărbaţi reacţionează prin stări de depresie. Dar şi la acest nivel se pot face diferenţieri. absenteismul. posibilitatea de a efectua munci intelectuale se menţine până la 70 de ani sau şi mai mult (E. sau anxietate.55 În perioada imediat următoare pensionării se produc modificări importante în modul de viaţă. La femei tulburările psihosomatice de după pensionare sunt mult mai reduse. În mediul rural şocul pensionării se resimte mai puţin decât în mediul urban pentru că cei care se pensionează au posibilitatea să lucreze în continuare în gospodărie. La ele sentimentul inutilităţii. Chiar dacă lucrează mai lent. p. Mulţi psihologi consideră că vârsta cronologică fixă utilizată drept criteriu de pensionare este necorespunzătoare. Personalul cu o calificare superioară are cele mai mari greutăţi de adaptare (Duda. 3. apatie. p. 63). În cazul muncii fizice capacitatea de muncă începe să scadă pe la 40 de ani. urmează faza de nelinişte şi căutare a unui nou rol psihologic şi social. Dintre acestea amintim experienţa acumulată de-a lungul anilor. în perioada care urmează imediat după pensionare omul are un sentiment de frustrare şi o stare de insecuritate. după Duda. dacă le permite sănătatea. de sexul său. accidentele de muncă decât la tineri deoarece sunt mai conştiincioşi şi mai prudenţi (Nica-Udangiu. diminuarea prestigiului este suportată greu. 2. inutili. intelectuale. ceea ce poate să creeze şi conflicte familiale.165). sentimentul responsabilităţii pentru ceea ce fac. În ceea ce priveşte profesia muncitorii necalificaţi şi cei cu o calificare inferioară acceptă mai uşor pensionarea. Atitudinea faţă de pensionare şi eventualele reacţii psihosomatice care pot urma depind de personalitatea individului. p. individul acceptă rolul de pensionar (faza de stabilizare). frustrării este mult mai redus. ceea ce afectează starea lor de sănătate şi determină o mortalitate mai mare în primii 5 ani după pensionare. Femeile îşi continuă activitatea casnică şi după pensionare. 162) descriu trei etape prin care trece persoana pensionată: 1. 62). 1983. mai ales de cei care au ocupat funcţii de conducere. 14). mai ales dacă se implică şi în îngrijirea nepoţilor. capacitatea de a asuma responsabilităţi sociale începe să regreseze în jurul vârstei de 60 de ani. Mulţi bătrâni sunt capabili de muncă şi după 65-70 de ani. iritabilitate. lucrează în particular. Cei care au avut o activitate limitată numai la obligaţiile profesionale se adaptează mai greu la întreruperea activităţii profesionale decât cei care au avut şi preocupări extraprofesionale (creaţie ştiinţifică. seriozitatea. Este o perioadă de stres care favorizează apariţia tulburărilor nevrotice şi psihosomatice. p.) (Nica-Udangiu. 1983. Cei care sunt sănătoşi fizic şi ar fi dorit să îşi continue activitatea se simt frustraţi. Această fază durează aproximativ 6-12 luni. cei mai în vârstă lucrează cu o precizie mai mare. pleacă să lucreze în străinătate. Aceste diferenţe legate de profesie se pot explica probabil şi prin reducerea / menţinerea capacităţii de muncă în funcţie de tipul muncii. artistică etc. Este adevărat că mulţi oameni de vârsta a treia prezintă particularităţi fizice. La bătrâni sunt mai reduse fluctuaţia în muncă. 1983. afectiv-motivaţionale care aparent îi defavorizează în raport cu cei tineri. dar în acelaşi timp au numeroase însuşiri care compensează aceste deficienţe. . fac mai puţine greşeli deoarece verifică de mai multe ori ceea ce au făcut. În cazul lor se produce o mai accentuată schimbare a poziţiei sociale. 1983. profesia pe care a avut-o şi mediul urban sau rural în care locuieşte. Personalul cu studii medii se adaptează mai greu.

În aceste familii decesul unuia dintre soţi afectează foarte grav echilibrul psihic şi fizic al celuilalt ducând de multe ori la decesul acestuia în primii doi ani de la deces. În unele familii bătrânul / bătrânii locuiesc cu copiii sau cu alte rude. Bătrânul şi familia Poziţia bătrânului în familie diferă de la o societate la alta. păreri aproape identice în majoritatea problemelor. Acestea pot fi conflicte vechi sau conflicte apărute în anii bătrâneţii datorită modificărilor care s-au produs în situaţia familială: plecarea copiilor. prin comportamentul lor ei creează situaţii tensionate sau conflictuale (sunt irascibili. p. tinerii au mai multe cunoştinţe necesare pentru adaptarea la condiţiile actuale de viaţă. În multe societăţi antice (ex. pot avea probleme legate de deplasare. Bineînţeles sunt şi familii în vârstă în care conflictele dintre soţi sunt frecvente. Bătrânii. Din această cauză nu bătrânii iau deciziile importante pentru familie (de multe ori nici nu sunt consultaţi în astfel de situaţii). Deşi cei în vârstă doresc să fie împreună cu familia. 1. Bătrânii care locuiesc cu soţul / soţia În multe familii relaţiile dintre soţii în vârstă sunt foarte strânse. încăpăţânaţi. 1995. Grecia) bătrânii erau respectaţi şi sfatul bătrânilor avea un rol important în conducerea comunităţii (Şchiopu. cât şi din cel al persoanelor care îi îngrijesc. în familiile în care locuiesc mai multe generaţii pot să apară probleme grave care trebuie să fie privite atât din punctul de vedere al bătrânilor. modificările de personalitate datorate vârstei (Duda. La aceştia pensionarea accelerează procesul de îmbătrânire. 4.56 Modificările psihice şi somatice de după pensionare sunt mai accentuate la cei care nu au dorit să se pensioneze. ca şi în alte ţări. Această situaţie poate să fie în favoarea familiei şi a bătrânului. Bolile . 2. de la o etapă istorică la alta. probleme materiale. Totuşi. creşterea timpului petrecut împreună. Femeile suportă ceva mai bine decesul partenerului decât bărbaţii. În acest fel îi ajută pe cei mai tineri şi se simt şi ei utili. După o anumită vârstă adaptabilitatea socială diminuează. Astfel eschimoşii părăseau bătrânii printre gheţuri şi zăpezi unde erau omorâţi de fiarele sălbatice. 328). Ei au atitudini. p. În ţara noastră. poziţia vârstnicilor în familie s-a modificat în ultimele decenii. compasiunii. dacă sunt destul de sănătoşi. pot supraveghea nepoţii sau strănepoţii.oamenii de vârsta a treia în majoritatea familiilor au venituri reduse în raport cu adulţii din familie. îngrijirii. În unele societăţi bătrânii erau consideraţi o povară pentru familie şi societate. În aproximativ 67% din cazuri soţul moare primul. Unele popoare războinice dispreţuiau moartea prin bătrâneţe şi de aceea îi lăsau pe bătrânii consideraţi inutili să moară sau să se sinucidă. simt nevoia afecţiunii. Adulţii de multe ori sunt suprasolicitaţi şi nu au energia psihică necesară pentru a face faţă acestor conflicte. Ei nu mai au rolul de conducător al familiei. În ceea ce priveşte modul în care locuiesc bătrânii întâlnim diferite situaţii care creează probleme psihosociale diferite. rigizi). autoservire şi trebuie să fie ajutaţi (sau chiar supravegheaţi) de cineva. pot îndeplini anumite activităţi casnice. chiar dacă sunt relativ sănătoşi. . comunicării cu cei din jur. Oamenii de vârsta a treia. Verza. 186). 1983. Dintre modificările mai importante menţionăm: . sentiment care are un rol foarte important în menţinerea echilibrului psihic.deşi vârstnicii au mai multă experienţă de viaţă.

Cei care se pot deplasa pot fi îngrijiţi în timpul zilei la centre de zi. În ţările occidentale se consideră că şi în aceste situaţii este în interesul bătrânului să fie îngrijit la domiciliu. intervin bolile care provoacă decesul (Duda. slăbirea relaţiilor interpersonale. 96). Ea a ajuns la concluzia că aceşti bolnavi trec prin 5 faze: 1) Prima reacţie.101). 4. Moartea naturală. p. Mayou. aceasta poate fi internată într-o instituţie. după ce pacientul află că boala este fatală. este negarea (refuzul realităţii) – care este un mecanism de apărare al Eului în faţa anxietăţii. care ştiau că vor muri în curând. sociale. 2001. Pacientul (inconştient) refuză să accepte perspectiva morţii şi un timp se comportă ca şi cum nu şi-ar da seama de gravitatea bolii. 1994. Ideea morţii. 476). spălat. apato-abulici (lipsa voinţei. şi implicit probleme de autoservire. 2001. p. prin epuizarea totală a organismului foarte înaintat în vârstă. 5.110) a intervievat aproximativ 200 persoane dintr-un spital din Chicago. pentru că în timpul vieţii. activi. energici se implică în activităţile gospodăreşti ale instituţiei. caută vinovaţii pentru îmbolnăvire. p. În aceste condiţii deteriorarea mintală se accelerează (Gal. Problematica morţii Cei tineri se gândesc rar la moarte. Soluţia este acceptabilă în ţările în care aceste instituţii oferă condiţii bune de îngrijire. 2001. educare a copiilor. nu se mai interesează de nimic – ca şi copiii mici din orfelinate. Uneori relaţiile dintre vârstnici şi familie devin deosebit de tensionate ajungându-se la neglijarea sau chiar maltratarea acestuia (Gal. chiar şi cei sănătoşi. Pentru alţii. mai repede sau mai târziu. survine extrem de rar. iniţiativei). Boala despre care bolnavul ştie că este incurabilă este însoţită de o suferinţă psihoafectivă intensă. Bolnavul îşi pune întrebări privind cauzele bolii. îngrijiri medicale ş. Cei în vârstă. Unele persoane în vârstă locuiesc singure. până când este posibil.57 cronice pot crea probleme materiale (costul consultaţiilor. deoarece permite adulţilor să îşi îndeplinească obligaţiile profesionale. nu fac nimic. Autorităţile locale. Gath.79). se gândesc mai frecvent la această problemă. . cu personalul de îngrijire sau chiar cu cei din exteriorul instituţiei şi se adaptează destul de bine noilor condiţii de viaţă. cluburi sociale unde se pune accent pe terapia socială şi ocupaţională. Dacă o persoană în vârstă care locuieşte singură nu mai poate fi îngrijită la domiciliu sau dacă familia este depăşită de probleme. dezinteresaţi. dificultatea de a accepta necesitatea morţii este un factor psihotraumatizant important. asistenţii sociali şi organizaţiile de voluntari asigură bătrânilor care locuiesc singuri unele servicii la domiciliu: efectuarea cumpărăturilor. instituţionalizarea are multe consecinţe negative ca de exemplu restrângerea sferei preocupărilor şi responsabilităţilor. îşi pune problema „de ce tocmai eu m-am îmbolnăvit?” Medicul psihiatru Elizabeth Kübler Ross (după Gal. stabilesc relaţii sociale cu ceilalţi instituţionalizaţi. (Gelder.a. 1983. educative (în Europa occidentală este mai puţin agreată). 3. Situaţia lor devine deosebit de grea mai ales după ce apar probleme legate de sănătatea fizică sau psihică. curăţenie. Bătrânii devin pasivi. p. Unii bătrâni mai sănătoşi. Din aceste cauze adulţii pot avea greutăţi în îndeplinirea obligaţiilor de la serviciu cât şi în activităţile de îngrijire. resimţită nu numai de bolnav ci şi de anturajul acestuia. medicamentelor) şi probleme privind îngrijirea. p. Ea este preferată de multe familii din SUA. fenomen care se numeşte hospitalism: ei stau mult în pat.

o altă reacţie foarte frecventă este anxietatea. poate mai există o soluţie. în realitate fazele nu au loc întotdeauna în aceeaşi ordine şi unele pot să nu fie trăite de loc. grija pentru cei care rămân după decesul său. Pentru menţinerea echilibrului psihic este importantă exprimarea acestor stări afective. nu a fost îngrijit sau ajutat corespunzător). Bolnavul încearcă să se convingă că poate s-a făcut o greşeală. În ultimii ani s-a pus de multe ori problema eutanasiei. Aceasta este o schemă generală. thanatos = moarte. .conştiinţa inutilităţii vieţii care a devenit o povară atât pentru bolnav cât şi pentru cei din jur. de a fi o povară pentru ceilalţi. Speranţa are un rol foarte important în lupta cu boala. Cei care lucrează cu bolnavi incurabili cât şi membrii familiei îşi pun întrebarea dacă este mai bine să i se spună bolnavului de ce boală suferă sau nu. Depresia se datorează pierderii iminente a familiei. se resemnează. 4) După pierderea acestor speranţe bolnavul devine depresiv. Anxietatea poate fi în legătură cu teama de a deveni dependent de cei din jur. Dar chiar dacă bolnavului i se spune adevărul.58 2) După un timp pacientul. care rămâne necunoscută de cele mai multe ori.incapacitatea bolnavului de a se suporta pe sine în situaţia de boală. este mai bine să nu i se spună. conştientizează gravitatea bolii. .depresia şi anxietatea foarte accentuată. face încercări disperate de a găsi alte soluţii. . .de natură religioasă: numai Dumnezeu are dreptul să ia viaţa omului. Furia nu poate fi orientată spre cauza bolii. viitorului propriu. În această fază bolnavul utilizează un alt mecanism de apărare a Eului: deplasarea. cu sine însuşi. 3) În a treia fază ideea de a fi bolnav este acceptată. prietenilor. . .diagnosticul şi mai ales prognosticul nu sunt sigure. Eutanasia este provocarea unei morţi nedureroase unui bolnav incurabil pentru a-i curma suferinţa îndelungată şi grea (DEX). teama de suferinţă şi de moarte.conştiinţa degradării biologice. psihologice şi sociale. dar este negată apropierea morţii. Există trei obiecţii importante împotriva eutanasiei: . Dacă cere să i se spună. cu soarta. Începe „târguiala” cu medicul. . atunci evitarea subiectului îl va face să îşi piardă încrederea în cei din jur – deci e mai bine să i se spună. Uneori şi în cazuri aparent incurabile bolnavul se poate vindeca sau poate supravieţui mai mult decât au prevăzut medicii. posibilităţile pierdute în timpul vieţii. Cuvântul provine din cuvintele greceşti eu = bine. poate se va inventa în curând un nou medicament.asistente. Dacă pacientul nu arată vreo dorinţă de a i se oferi informaţii despre boală şi apropierea morţii. are loc o „împăcare” cu soarta. El este cuprins de agitaţie. El apelează la tratamente alternative. Apelul la eutanasie poate avea mai multe cauze: . În afara depresiei menţionate anterior. e foarte important să nu i se spună că nu se mai poate face nimic. Anxietatea poate fi însoţită de sentimente de culpabilitate faţă de cei cărora bolnavul le va produce greutăţi şi de regrete pentru ocaziile. poate s-a înşelat medicul.suferinţele fizice majore. sub presiunea realităţii.posibilitatea de a se realiza abuzuri (de a fi omorâţi în numele eutanasiei bolnavi care ar fi dorit să mai trăiască). Agresivitatea va fi orientată spre cei din anturajul bolnavului (medici. rude) şi va fi motivată de diferite pretexte (ex. furie care poate fi exteriorizată sau ascunsă. 5) În ultima fază bolnavul acceptă situaţia.

. Mironţov-Ţuculescu. Budapest 28. (1977).. P. Golu. în Ştiinţă şi tehnică. N. Editura medicală.. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. T.. Osiris kiadó. K. (1972). Bucureşti 21. Duda. C. Modelul intern al ataşamentului – variabilă comportamentală ?. M. Psihologia copilului şi a adolescentului. Editura didactică şi pedagogică. (2001). P. Orrell. C.). (1985). (2006). Psihologia dezvoltării. Bucureşti 12. (1981). Editura didactică şi pedagogică. J. Pediatrie. Editura Medicală. ClujNapoca 14. (1994). Chiriac.. Lieury. în Revista Învăţământul Preşcolar. Constelaţia familială şi deformările ei. Editura All Educational. A. Primul pas.. Panzaru. E. Editura Teora. R. Editura Medicală. Bucureşti 19. Editura Teora. (1973)..). Bucureşti 8. Ciofu. M. Editura Polirom. Bucureşti 5. Tratat de psihiatrie Oxford. M. Mayou R. Ball. Mihu. Bucureşti 7. Introducere în psihologie.. Curs de logopedie. Gelder M. A. Predescu V. 2. (1975).. A.. Golu.. (2003). (1996). (1998). Editura Augusta. Bucureşti 10.. 4. (2000). D. Gorgos. 22.. (2006). Elemente de psihologie medicală. Cole M. Psihologia procesului educaţional. Editura Medicală Amaltea. Iaşi 11. D. 11. Timişoara 31. (1998).... Lejbin. în Davitz. Dezvoltarea umană şi îmbătrânirea. D. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România 15. (1998). Editura didactică şi pedagogică. Gondolat kiadó. 3 – 4. Descifrarea comportamentului uman..59 Bibliografie 1. (1978). Manual de psihologie generală. Goldberg. Copilul tău de la 10 ani până la 25 de ani. R. Geormăneanu.. Kossuth könyvkiadó. Cluj-Napoca 20. Guţu. Braconnier. Gerontologie medico-socială. (1996). Zlate. Bucureşti Bogdan-Tucicov. Psihologia dezvoltării umane. p. (1979). Factorii psihologici ai reuşitei şcolare.... Bucureşti 23. Gath D. A. Bucureşti 30. F. Budapest. Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură. P... Manualul părinţilor. Editura Medicală. Cole S. Bucureşti 26. (1982).. L. Editura Tehnică.. (1978).. Chiţu.. Probleme sociopsihologice ale educării copiilor defavorizaţi.. 9.. Gal. Kulcsar.. A.. Iaşi... M. Pszichoanalízis és neofreudizmus. Mérei. Lito IM Timişoara 24. Vademecum în psihiatrie.. (1986). Bucureşti 13. Eysenck.. (1986). 39 29. S. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti 18. (2001). H. (1978). nr.. Bucureşti 16. S. Chelcea. Leonhard. Tratat de igienă mintală.. Timişoara Athanasiu A. Editura ştiinţifică şi enciclopedică. (1998). Editura didactică şi pedagogică. Adolescenţi turbulenţi. M.. I.. Arcan. C. M. Fejlődéslélektan. Hayes. V. Mamali.. Sănătatea mintală în lumea contemporană. Bucureşti 17.). 3. Oancea C.. Bucureşti 6. Editura Antet 27. Golu. S. Eysenck. Presa Universitară Clujeană. Dicţionar de psihologie socială. primul cuvânt. (sub red. Munteanu.. (1980). M. Munteanu A. Bucureşti Birch. Budapest 25. A. Verza.. (sub red.. Editura Junimea. Psihologia copilului. Gyermeklélektan. A. Iacob L. Editura didactică şi pedagogică. Ciumăgeanu... Curs şi îndreptar de psihiatrie. nr. (coord. P. (1993). . (1983)... Editura Facla. Lăzărescu. R. V. C. (1983). M. Dimitriu. Enăchescu C. Interacţiunea părinţi copii. (1997). Copilul deficient mintal. Binét..

60 32. Editura Albatros.. Bucureşti. Psihologia vârstelor. Bucureşti. Editura Dacia. Ciclurile vieţii. Maturizarea neuropsihomotorie a copilului de 5 – 6 ani. Judecata morală la copil.. Piaget. U.. (1995). I.. Editura Hyperion. Bucureşti 49.. (1993). Piaget. Psihologia inteligenţei. Inhelder. Bucureşti 48. Bucureşti 35. Editura didactică şi pedagogică. Univers enciclopedic. Prentice Hall 47. Editura didactică şi pedagogică. Osterrieth. (1969).. Kenrick.. (1992). Editura Academiei Republicii Socialiste România. (2001). (1975). Editura didactică şi pedagogică. (1997). (1996). Piaget. (coord.. B... Nevrozele la vârsta înaintată. Wallon. J. (1976). Construirea realului la copil. Bucureşti 39.. Editura didactică şi pedagogică.). J.. Bucureşti. (1996). Nica-Udangiu Şt. M. Evoluţia psihologică a copilului. Editura didactică şi pedagogică.. Editura Babel. Bucureşti 33. (coord. J. G. Ranschburg. 46. Psychology. Istoria pedagogiei. (1978). Cluj-Napoca 52. I. (1998). E. Introducere în psihoterapie. (1976). Şchiopu.. Ranschburg. Verza. Adolescentul.. Naşterea inteligenţei la copil. J.. Editura didactică şi pedagogică. (coord. J.. Budapest. (1975). Introducere în psihologia copilului. Bucureşti 38. D. Nica-Udangiu L. Bucureşti 36. 41. Seamon. Nemzeti Tankönyvkiadó. Dicţionar de psihologie. Piaget. 44. (1975). Editura didactică şi pedagogică. J. Popescu-Neveanu. Psihologia vârstelor. agresszió. Dicţionar de psihologie. (1983). Şchiopu U. (1983). Bucureşti 40. G. Verza E. (1965). Specificul perioadei adulte şi premisele educaţiei permanente. N. ep..). J.. Bucureşti 51. T. Stoiciu. Psihologia educaţiei şi dezvoltării. Rousselet.. U.. 42. J. Instrumente şi modele de activitate în sprijinul pregătirii preşcolarilor pentru integrarea în clasa I. Piaget. Félelem. Editura ştiinţifică. Bucureşti 50. Bucureşti 34. în Radu. Bucureşti .). PUF 37. Budapest. Stanciu. Nemzeti Tankönyvkiadó. Bucureşti 43. P. J. harag. E. Dicţionar enciclopedic de psihologie. Editura didactică şi pedagogică... H. în Filipescu V. (1983). Editura Academiei Republicii Socialiste România. Pszichológiai rendellenességek gyermekkorban. La psychologie de l’enfant. acest necunoscut.. Sillamy. Şchiopu... Vianu. P. (1980). 45. I. (1973).

61 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful