UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” IAŞI COLEGIUL UNIVERSITAR DE INSTITUTORI

ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

IAŞI -2004-

1

CUPRINS

ARGUMENT.......................................................................................................................4

1.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ........................................5 1.1. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ ......................................................................................................7 1.2. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..............................................................................................9 1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE....................................................13 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII.........................................................................14 1.4.1. TULBURĂRILE DE VORBIRE...........................................................14 1.4.2. PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE.................................................................................................19 2. ATENŢIA, MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE.... 21 2.1. ATENŢIA. DEFINIRE. FORME. CALITĂŢI. EDUCAREA ATENŢIEI....21 2.2. MEMORIA. DEFINIRE. PROCESELE SI FORMELE MEMORIEI...........22 2.3. IMAGINAŢIA................................................................................................24

3. JOCUL DIDACTIC.......................................................................................................26 3.1. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC.........................................................27 3.2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE................................................29 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC.................................................29 3.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC.............................................34 3.2.3. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC..........................................35 3.3. VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC...............................40 3.3.1. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC...................................................43 3.3.2. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI....................................................................................44

2

4. ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ..........................................................................................46 4.1. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI...............................51 4.2. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE.................................................................................................52 4.3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCARE A LIMBAJULUI.....54 4.4. STRATEGII DIDACTICE. EVALUAREA. .................................................56 4.4.1. OBSERVAREA.....................................................................................57 4.4.2. POVESTIREA.......................................................................................57 4.4.3. CONVERSAŢIA...................................................................................58 4.4.4. DEMONSTRAŢIA................................................................................59 4.4.5. METODELE DE SIMULARE..............................................................59 4.4.6. EVALUAREA.......................................................................................59 4.5. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII.61.

CONCLUZII.....................................................................................................................63. ANEXE..............................................................................................................................65 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................99

3

se înregistrează ritmurile cele mai pregnante în dezvoltarea individualitaţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltării sale. logice. pe lângă îmbogăţirea vocabularului. şi o serie de sarcini speciale şi anume: educarea unei pronunţii şi a unei vorbiri corecte. Sarcinile dezvoltării limbajului. în primul rând. retras. în etapele ulterioare ale evoluţiei sale. aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni. de inversare. educatoarea va valorifica pe deplin fiecare posibilitate de cultivare a exprimării verbale a copiilor în diferite împrejurări. În jocurile didactice cu material sau orale în care copiii trebuie să denumească. modalitate de exprimare şi povestire a informaţiilor. În această lucrare am încercat. deprinderea unei vorbiri coerente. însă ceea ce am vrut să subliniez.ARGUMENT Preşcolarizarea este apreciată tot mai mult ca vârstă ce cuprinde cea mai importantă experienţă educaţională din viaţa unei persoane. În ce priveşte preşcolarii. să scot în evidenţă importanţa deosebită pe care o are dezvoltarea vorbirii la vârsta preşcolară. Însuşirea limbii moderne are o importanţă deosebită in formarea personalităţii omului în general. mai ales că în vorbirea preşcolarului sunt frecvente fenomene de substituire. Dată fiind vârsta copiilor. pe parcursul ei. să descrie. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. Jocul didactic. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. expresive. timid). pentru că limba constituie principalul mijloc de comunicare. a celorlalte procese psihice şi intelectuale şi îi ajută să-şi însuşească treptat acele deprinderi şi abilităţi care-i fac apţi pentru activităţi de tip şcolar. să selecteze. Bogatul conţinut cognitiv şi formativ al activităţilor din gradiniţa de copii devine accesibil copilului prin intermediul limbajului şi se transformă în deprinderi hotărâtoare pentru profilul personalităţii acestuia. a copilului în mod deosebit. să alcătuiască mulţimea obiectelor de 4 . să compare. să identifice. de omisiune. jucându-se în mod organizat. ea este totodată mijlocul cel mai eficace prin care acesta ajunge să cunoască limba cu valorile ei materiale şi spirituale. a vorbirii copiilor trebuie abordate într-o viziune interdisciplinară. ştiindu-se că defectele de vorbire pot dăuna copilului (acesta poate deveni tăcut. mai ales în a doua parte a lucrării este rolul pe care îl are jocul didactic în dezvoltarea vorbirii. însuşirea limbii condiţionează dezvoltarea gândirii. Problema educării unei pronunţii corecte este de o deosebită însemnătate. socializare a individului. grădiniţei îi revin.

sub aspect metodic. Această determinare pune în evidenţă funcţiile: comunicativă. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii la vârsta preşcolară nu este posibilă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. limbajul este definit ca un instrument de comunicare interumană. aceste aspecte se constituie în strategii didactice. În mod curent. precum şi rolul materialului didactic. Vorbirea poate fi asemuită cu o unealtă care i-a dat omului posibilitatea să acumuleze şi să stocheze cunoştinţe teoretice şi experienţă practică într-o formă uşor transmisibilă şi utilizată la maximum. a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. în funcţie de ritmul propriu de dezvoltare. a celor urmărind dezvoltarea memoriei. cu fapte şi acţiuni. prin activităţile specifice de cultivare a limbajului se perfecţionează vorbirea copiilor sub aspect fonetic. se consolidează formele corecte gramatical. îndeosebi. dar şi în dezvoltarea ontogenetică a psihicului rolul limbajului este considerabil. O atenţie sporită a fost dată capitolului al II-lea analizându-se cele trei procese psihice. ca si ale asigurării necesarului şcolar. Grija pentru educarea limbajului la copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a părinţilor şi mai ales a educatorilor. cu reluarea rolului materialului didactic. atât în activităţile obligatorii cât şi în afara lor. evaluarea vorbirii prin prin activităţile la liberă alegere. 5 . Particularităţile vorbirii preşcolarilor sunt legate în primul rând de vârsta acestora. a imaginaţiei in exprimare. al evaluării vorbirii prin activităţi la liberă alegere. iar educatoarei nu îi revine decât sarcina de a organiza şi planifica experienţele de limbaj ale fiecăruia. dezvoltarea capacităţilor de comunicare ocupă un loc principal. În procesul instructiv-educativ din grădiniţă.DEZVOLTAREA VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ “Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) Nu numai în dezvoltarea istorică a omului. se îmbogăţeşte vocabularul copiilor. Prezenta lucrare vizează importanţa dezvoltării vorbirii în grădiniţă. cognitivă şi acţional reglatorie a limbajului. limbajul fiind una din condiţiile esenţiale ale formării personalităţii copilului. Limbajul se dezvoltă şi progresează în permanenţă la copil. În ultimul capitol se precizează strategiile didactice. să interpreteze cântece etc. Ordinea de tratare în lucrare urmează o cale logică. desfăşurarea activităţilor de cultivare a limbajului şi a gândirii. esenţiale pentru desfaşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. atractiv. organizarea şi desfăşurarea jocului didactic. se precizează şi se fixează atât cuvintele noi.acelaşi fel.. cât şi cele însuşite în activităţile anterioare. se lărgeşte sfera vocabularului activ şi pasiv. detaliind. emoţii şi sentimente. pornind de la noţiunile introductive în care se subliniază importanţa dezvoltării vorbirii la vârsta preşcolară. Un capitol extins se ocupă cu conducerea jocurilor didactice – pregătirea. cu dorinţe şi năzuinţe. Prin întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă şi. 1.

atitudinile faţă de oameni. Obiectivul major al educării copiilor în grădiniţă şi anume. trăirile afective. O primă categorie de obiective ale dezvoltării limbajului în grădiniţă vizează lărgirea orizontului de cunoaştere al copilului. sentimentele.dezvoltarea exprimării orale. Curiozitatea specifică vârstei preşcolare constituie o bază pentru formarea deprinderii copilului de a se informa prin întrbări. lexical şi gramatical. Copilul trebuie convins că un anumit cuvânt sună urât. să indice acţiuni în care obiectul e implicat. cât şi în clasa I. accent. pe lângă obiective de altă natură. . Obiectivul principal al activităţii instructiv-educative din grădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului.educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere gramatical. dezvoltarea şi educarea limbajului preşcolarului presupune perfecţionarea comunicării sub aspect fonetic.păstrându-şi farmecul vorbirii. că este folosit de o anumită categorie de oameni şi că poate fi înlocuit cu altul mai frumos. ceea ce înseamnă. posibilitatea de a-şi comunica impresiile şi cunoştinţele. Toate acestea impun copilului folosirea cuvintelor prin care să cunoască obiectul. Jocul senzorial „Spune ce ai gustat. activează vocabularul preşcolarilor cu cuvinte specifice fructelor sau legumelor gustate. cultivarea vorbirii se realizează şi prin alte activităţi decât cele obligatorii sau decât în lecţiile de educare a limbajului. În activităţile libere şi obligatorii. copilul este dirijat să cunoasă lumea înconjurătoare utilizând toate simţurile şi evoluând treptat prin folosirea unor mijloace de cuantificare. 6 . Observând „Aspecte de iarnă”. ţinând seama de ritmul său propriu. . ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării.dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral. ghiceşte ce este ”. pregătirea copilului pentru activitatea de şcolar. împrejurări concrete sau întâlnitte în poveşti. plante. Astfel. pentru precizarea sensului unui cuvânt. iar copilului. ritm. adică prin intonaţie. În acest sens. la sectorul „ştiinţă” activităţile care vin în sprjinul dezvoltării vorbirii îmbracă o varietate de forme de realizare. stimularea copilului de a vorbi. animale. Activităţile de cunoaştere a mediului oferă educatoarei material pentru îmbogăţirea vocabularului. de comparare. de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală: jocul. de procese. noua programă le propune educatoarelor obiective cadru cum ar fi: . În toată activitatea din grădiniţă copilul trebuie să-şi exprime emoţiile. să-i arate însuşirea.În procesul de îndrumare a educării limbajului la preşcolari. Obiectivele cadru sunt urmărite de educatoare de-a lungul intregii perioade a preşcolarităţii şi constituie repere ale activităţilor de aducarea limbajului. de analiză şi de interpretare a datelor obţinute. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiei structurilor verbale orale. Atât în grădiniţă. Mai multe obiective ale educării limbajului în grădiniţă urmăresc cu prioritate expresivitatea comunicării. determinându-i în acelaşi timp să răspundă în propoziţii corecte din punct de vedere gramatical. situaţii pozitive sau negative. constituie un motiv important pentru care cultivarea limbajului are un rol hotărâtor. Un aspect inportant al educării limbajului îl constituie depistarea şi eliminarea din vorbirea copiilor a cuvintelor preluate din medii mai puţin educatecu care copiii au luat contact în absenţa părinţilor şi uneori chiar în familie. formarea unor deprinderi muncii şcolare.

Sectorul „bibliotecă” oferă preşcolarilor posibilitatea reconstituirii basmelor din bucăţele. a exerciţiilor ritmice. memoria.1. ei motivează acţiunea întreprinsă şi selectează elementele corespunzătoare toamnei (fructe. Chiar şi sectorul „artă” în care ponderea o deţine activitatea practică (pictură. obiectivele. dansuri. motivându-şi obţiunile. dar trebuie să şi verbalizeze. „De-a doctorul” comunicarea cu partenerii. modelaj etc. copiii raportează anotimpurile la schimbările atmosferice survenite în natură şi reuşesc să-şi exprime aprecierile asupra fieărui anotimp. copiii dialoghează. La tema „De-a serbarea”. a dialogului pe tema unor cărţi. dialogul se referă la o varietate de puncte specifice serbării: poezii. În cadrul sectorului „joc de rol”. Toate activităţile libere ale preşcolarilor favorizează un climat afectiv de comunicare verbală liberă şi civilizată între copii. folosind cuvinte specifice anotimpului rece. 7 . legume) precum şi frunzele ruginii etc. La sectorul „construcţie”. pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. (pentru a le povesti) realizării lecturii după imagini din viaţa plantelor. stropitoare. animalelor sau a oamenilor. la tema „Lego”. Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv (astfel acţionându-şi laturile psihice ca: atenţia. dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere. consolidează actul comunicării în formele cele mai variate.) oferă copiilor posibilitatea de a verbaliza: numesc culorile. temă la alegere.preşcolarii le descriu. În procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. care par la început dificile. generate de varietatea jocurilor. descriind construcţia obţinută şi dialogând între ei pentru a selecta piesele necesare tipului de construcţie ales. sistematizându-şi cunoştinţele despre toamnă. La temele: „De-a gospodinele”. Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. metodele şi modalităţile de organizare şi de desfăşurare a muncii de cultivare a limbajului preşcolarilor în cadrul grădiniţei de copii. creativitatea. într-un dialog civilizat. priceperea. metodica dezvoltării vorbirii studiază conţinutul. în termeni adecvaţi temei. Cerghit). a cântecelor. gândirea) cu atât activitatea va oferi copilului un câştig mai deplin. a urmăririi unor diafilme („Scufiţa Roşie”). materialele. apreciază propriile lucrări şi pe acelea ale colegilor. cu tema „De-a grădinarii”. IMPORTANŢA DEZVOLTĂRII VORBIRII LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Ca didactică specială. mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii”(I. 1. descriu obiectele obţinute. aplicaţii. instrumentele. Copiii care practică „jocul de masă” verbalizează în funcţie de temă. La tema „Caută locul meu!”. piese de teatru. Multe cunoştinţe. imaginaţia. copiii mânuiesc piesele trusei respective. a reconstituirii unor scene din poveştile îndrăgite (recunoaşterea şi caracterizarea personajelor) povestirea unor întâmplări care i-a impresionat. folosind cuvinte adecvate: coş. teatru de păpuşi etc. greblă etc. Prin folosirea jocului „Când se întâmplă ?” organizat pe baza unor imagini cu cele patru anotimpuri. este o latură esenţială a activităţii.

trebuie să iubească şi să respecte copilul. Metodele şi formulele specifice de organizare şi desfăşurare a activităţilor de dezvoltarea vorbirii sunt determinate de aplicabilitatea practică a principiului însuşirii conştiente şi active a principiului învăţământului sistematic.. celui al accesibilizării şi individualizării învăţământului. Copilul apelează la realitate. prin uz frecvent. În raport cu semnificaţiile ce trebuie transmise.D. în practica pedagogică preşcolarul îşi formează propria imagine despre personalitatea educatoarei care pe lângă creativitate şi competenţă. îşi aminteşte situaţiile trecute. Cât despre structurile sintactice. cu scopul de a influenţa auditorul.P. corectarea greşelilor. pag. Este o funcţie complexă care presupune o indisolubilă conlucrare a celorlalte funcţii. în care respectăm conştiinţei o serie de reguli. învăţarea limbajului presupune modelul adulţilor. Skinner. contribuind în felul acesta la restructurarea ei. fonetic. În principiul studierii metodicii dezvoltării vorbirii. admitem că limbajul se manifestă în strânsă legătură cu gândirea.E. au subestimat acest aspect. o conduită atentă şi voluntară. a principiului însuşirii temeinice a cunoştinţelor şi deprinderilor etc. nu putea vorbi deloc (urla ca şi lupii). Întelegerea cuvintelor impune o percepţie clară şi antrenează memoria semantică. în această perioadă transformări la toate nivelurile limbii – lexical. în procesul formării deprinderilor de exprimare corectă la vârsta preşcolară. Când spunem: „Câinele care aleargă pe sradă este al meu”. Concepţia lui este un simplism evident. sistematic şi continuu. să-i ofere model de comportament inclusiv în ce priveşte folosirea limbii materne. În general. dirijarea însuşirii limbii şi aceasta în 8 . Bresson caracterizează gândirea ca un sistem al conduitelor de comunicare orală. el însuşi înregistrând. în strânsă corelare cu particularităţile psihologice ale copiilor. crescută de lupi. Vorbirea este o conduită voluntară. fiind însă la cinci cuvinte distantă de el. cele ale proceselor intelectuale la vârsta preşcolară dau o dimensiune specifică principiului intuiţiei. Cu toate eforturile educative făcute. o legătură biunivocă. face deducţii valide” (Psihologia copilului – manual pentru şcoli normale. considerate de N. vorbirea capătă o organizare complexă. chiar dacă folosim uneori şi expresii devenite automate. iar rostirea sau scrisul implică priceperi motorii foarte complexe. Unii psihologi. Chomsky ereditare. vorbirea la rândul ei”impune gândirii exigenţele sale culturale. Fr. gramatical şi al expresivităţii. în special a celor intelectuale şi motorii. După el. Desigur se pot da nenumărate exemple. exsistenţa lor e foarte improbabilă: o fetiţă de 8 ani (găsită în India). Bucureşti. al asigurării conexiunii inverse. Studierea metodicii dezvoltării vorbirii impune elevului şi educatoarei cunoaşterea metodelor şi a mijloacelor de învăţământ şi stimulează adaptarea acestora la specificul muncii de cultivare a limbajului în grădiniţa de copii. pronumele posesiv „al meu” se acordă cu subiectul „câinele”. imaginea şi gândirea. Limbajul are un rol important în dezvoltarea psihică a preşcolarului. ea n-a reuşit să rosteaască decât 50 de cuvinte îmbinate în propoziţii extrem de simple. succesiunea cuvintelor într-o frază nu e altceva decât o succesiune de reflexe condiţionate: fiecare vorbă declanşează pe următoarea. 1994.Complexitatea şi varietatea activităţilor de cultivare a limbajului în grădiniţă oferă cadrul larg pentru aplicarea şi respectarea principiilor didacticii. cum e B. prin limbaj se depărtează de ea. dar. Aşadar. 86). datorită căreia gândirea structurează exprimarea şi îşi găseşte expresia în limbaj. în virtutea frecventelor asocieri anterioare. stabileşte raporturi. Limbajul este funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni. Particularităţile de gândire.

Abia după 2-3 ani expreimarea devine mai dezvoltată. reorganizate sub aspect metodic. De asemenea. 54). să compare. întrucât. să-şi insuşească un instrument superior de investigare şi de cunoaştere a lumii înconjurătoare. pentru a cunoaşte capacitatea de muncă intelectuală şi fizică a preşcolarului. pag. copilul este pregătit să facă trecerea de la perceptie la reprezentare. „Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) şi dacă poem înseamnă „o operă de amploare cu caracter istoric. el utilizează propoziţii de cuvinte. igiena preşcolară. Copilul rosteşte primele vorbe în jurul vârstei de 1 an. dar nu e surprinzător. precum şi pe igiena preşcolară. este ajutat să analizeze.. în funcţie de obiect. În grădiniţă. de neesenţial. s-a transfigurat în specificul naţional românesc. mitologic. chiar din anul al doilea. însuşirea limbii este o preocupare permanentă şi se realizează o exersare extrem de intensivă: ploaia de întrebări din partea copilului de 3-4 ani este destinată îndeosebi aflării denumirilor pe care le au lucrurile ori fenomenele înconjurătoare. perceperea lumii înconjurătoare. care studiază principiile. a literaturii. printr-o varietate de modalităţi de cercetare şi de cunoaştere a realităţii obiective.primii ani de viaţă. Copilul este condus astfel. a concepţiei despre viaţă. contribuind direct la stimularea proceselor gândirii. în cadrul activităţilor din grădiniţă. E drept că îşi însuşeşte destul de repede o vorbire corectă gramatical (cu puţine erori). Diferenţele manifestate în capacitatea de comunicare a copiilor la venirea în grădiniţă sunt determinate de condiţiile familiale diferite în care au trăit. se bazează pe legile fundamentale ale activităţii nervoase superioare. însă. metodica dezvoltării vorbirii valorifică creator metodele şi procedeele cele mai eficiente pentru a asigura durabilitate cunoştinţelor. să grupeze.2. în ani. delimitând sistemul acestora la nivelul grupelor. pedagogia şcolară. se bazează pe cunoaşterea perticularităţilor dezvoltării fizice a copiilor. normează aceste metode şi forme. prin intermediul limbajului este dirijată învăţarea. legendar ” limba română este depozitarea istoriei şi eroismului românesc. Bucureşti. 9 . iar însuşirea şi dezvoltarea limbajului au loc în procesul comunicării copilului cu adulţii. semnificativ. Prin cuvânt. să clasifice limba. ROLUL ŞI SCOPUL METODICII DEZVOLTĂRII VORBIRII Concepută ca „parte a didacticii generale. metodele şi formele de predare. de modul în care acestea au influenţat dezvoltarea vorbirii preşcolarului. anatomia şi fiziologia copilului şi pediatria. filozofic. informaţii care. a credinţelor legendelor şi miturilor româneşti.” (Dicţionarul explicativ al limbii române. 1. dar şi cu pictura şi chiar cu muzica. asigurând stabilirea condiţiilor optime de însuşire pentru dezvoltarea vorbirii copiilor în aspect interdisciplinar. 1975. cont de aspectele afective şi volitive proprii vârstelor preşcolare. a tot ce. Făcând parte din sistemul ştiinţelor pedagogice. să deosebească ce este esenţial. Metodica dezvoltării vorbirii are strânse legături cu domeniul gramaticii. se intercondiţionează. Astfel. La baza activităţii umane stă comunicarea verbală. ţinând. Pe la 18 luni. la perfecţionarea acesteia. Editura Academiei. metodica. metodica dezvoltării vorbirii absoarbe cunoştiinţe din domeniile limitrofe: psihologia copilului. pentru a regla mecanismul formării reflexelor condiţionate.

se dezvoltă procesele voliţionale. asigurând îmbinarea armonioasă a metodologiei clasice şi moderne în stimularea prin diverse activităţi. a activităţilor specifice obiectului. în condiţiile cunoaşterii factorilor de mediu şi ale învăţământului bine organizat. iar jocul devine activitate specifică. Funcţia instrumentală alternează. ca modalitate obiectivă de punere în evidenţă a randamentului obţinut. al formării deprinderilor de exprimare corectă. de asemenea. abstractizarea. afectiv şi voliţional copilul). îmbogăţindu-i percepţiile şi reprezentările . generalizarea. impulsivitatea mai atenuată. bogăţiei lexicale. în această primă treaptă. Educatoarea trebuie să ştie că la vârsta preşcolară creşte forţa fizică generală a copilului. formarea noţiunilor. a disponibilităţilor de acţiune şi relaţionare optimă în grupul de copii. Ele trebuie să releve gradul de conlucrare a copilului cu cadrul didactic. aspectele instrumentale. acomodarea ritmului de activitate propriu cu cel al grupului. pornind de la simple noţiuni şi judecăţi. de asemeni se pot depista eventualele tulburări de vorbire. Comportarea preşcolarului este mai stăpânită. capacitatea de concentrare şi orientare selectivă a atenţiei. orientarea în raport cu o situaţie viitoare la care să adere intelectual. la gradul de utilizare a influenţelor formative” (Kulcsar) prin evaluarea cunoştinţelor copiilor. abilităţile cognitive specifice (capacitatea de a memora sistematic. se schiţează unele trăsături morale. metodica dezvoltării vorbirii se vrea o utilă aprofundare a problematicii privind conducerea acţiunilor educaţionale. bine organizat de educatoare. se susţine . cu cea informaţională şi formativ-educativă. în vederea pregătirii preşcolarului pentru integrarea fără dificultăţi în clasa I. gramatical. evoluează datorită diferitelor forme de activităţi organizate în grădiniţă în cadrul dezvoltării vorbirii. funcţiile şi obiectivele activităţilor de dezvoltare a vorbirii din învăţământul preşcolr se confundă cu cele ale predării limbii române la nivel şcolar. Un obiectiv important al lucrării îl constituie preocuparea pentru „raportarea gradului de transferare a celor învăţate. oboseşte mai greu decât antepreşcolarul. comunicarea preşcolarului cu adultul. în activităţile care stimulează procesele de cunoaştere. Ca toate metodicile. De altfel. el devine mai rezistent la efort. Realizarea acestor deziderate şi ale altora în procesul instructiv-educativ din grădiniţă. jocurilor didactice în condiţiile unei anumite grupe de vârstă sau ale grupei combinate. i se dezvoltă intens procesele intelectuale. a lecturilor după imagini. fluidităţii verbale. Sub influeţa procesului instructiv. Criteriile evaluării vor decurge din obiectivele programei de dezvoltare a limbajului. trăirile emotive mai variate. Având o 10 . al capacităţii de receptare a informaţiilor logico-verbale. Rolul metodicii dezvoltării vorbirii este şi acela de a oferi posibilităţi de fixare şi de control al eficienţei activităţilor de povestire. se bazează şi pe nivelul mai evoluat al gândirii preşcolarilor. setea de cunoaştere. de memorizare a convorbirilor. lexical. având în vedere faptul că prin dezvoltarea vorbirii se urmăreşte formarea în fază incipientă a unor intrumente ale muncii intelectuale. Ameliorarea comunicării preşcolarilor. noţiuni mai abstracte începând să dispună de principalele operaţii logice: comparaţia. care. pentru asigurarea unei învăţări eficiente.Funcţiile şi obiectivele dezvoltării vorbirii în grădiniţă se integrează contextului mai larg al funcţiilor şi obiectivelor generale ale acestei prime trepte a învăţământului. creşte receptivitatea. i se dezvoltă procesele psihice de cunoaştere. îşi vor insuşi evolutiv. perfectându-se sub aspect fonetic. Intelectual preşcolarul se dezvoltă în procesul învăţării. mişcările îi devin coordonate şi mai diferenţiate.

apoi în propoziţii dezvoltate. precum şi ale unor copii ce prezintă dificultăţi de pronunţie mai accentuată. precum şi deprinderea de a le intona corect şi de a face pauzele necesare în timpul vorbirii. de exprimare. Astfel se are în vedere. sentimentelor. folosirea corestă a flexiunii verbale şi a celei nominale. gradat. Expresivitatea exprimării preşcolarilor este. ”(Maria Ştefănescu. iar acasă. Înţelegerea cuvintelor noi şi a expresiilor insuşite în cadrul diverselor activităţi se fixează prin activizarea acestora. acordul predicatului cu subiectul şi al adjectivului cu substantivul. Paralel cu însuşirea sunetelor limbii române se pune accent pe corectarea defectelor de vorbire. dar şi de gradul în care ele au fost interiorizate la vârsta maximei receptivităţi. formarea corectă a pluralului. Facând dovada bunei pregătiri profesionale. de conversaţie şi de povestire. precizarea. la nivelul fiecărei grupe. De la grădiniţă la şcoală.. exprimarea în propoziţii simple. Îmbogăţirea. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei. pe formarea deprinderilor de exprimare ordonată a gândurilor. pe dialogul liber. pag. copiii trebuie antrenaţi în actul verbalizării. a părinţilor şi a celolalţi adulţi din jurul lor. de însuşire treptată a structurii gramaticale a limbii materne. De gradul de corectitudine şi expresivitate al exprimării preşcolarilor depin însuşirea tuturor cunoştinţelor din programă şi planul de învăţământ în mod conştient. efectuându-se exerciţii de pronunţare. memoria este stimulată prin activităţi specifice. a diftongilor şi a grupurilor de sunete. editat de „Revista de Pedagogie”). Bucureşti. 121. 1975. a gândurilor. prin memorizări sau jocuri didactice. prin lecturi după imagini. a silabelor. fixarea şi activizarea vocabularului se face concomitent cu însuşirea noilor cunoştinţe şi cu fixarea acestora la nivelul fiecărui grupe. a consoanelor (în difeite poziţii). ideilor. deoarece întreaga experienţă instructiv-educativă din grădiniţă atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării limbajului oral. Eficienţa activităţii didactice a educatoarei este determinată de personalitatea sa.contribuţie substanţială la realizarea sarcinilor dezvoltării vorbirii şi la educarea atenţiei sub aspectul ei voluntar.. de cantitatea şi calitatea cunoştinţelor transmise. „Accentul principal în această privintă este pus pe activităţile de comunicare. specifice vârstei. Adeziunea preşcolarilor la o vorbire corectă din punct de vedere gramatical trebuie privită în relaţie cu formarea deprinderilor de a-şi exprima gândurile într-o comunicare coerentă şi corectă. un principal obiectiv al activităţilor de dezvoltare a vorbirii. precum şi viitoarele succese şcolare. în toate activităţile comune şi la alegere. cerându-se copiilor să la utilizeze în contexte noi. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii stabileşte principalele obiective privind dezvoltarea vorbirii preşcolarilor corelate cu conţinutul şi mijloacele de realizare a acestora. cunoaşterea şi folosirea în comunicare a pronumelui de politeţe şi a principalelor părţi de vorbire neflexibile. cadrul didactic va exercita influenţă pozitivă asupra preşcolarului prin claritatea şi 11 . Scopul principal al metodicii dezvoltării vorbirii rămâne stimularea comunicării verbale a preşcolarilor. de asemenea. vizând perceperea şi pronunţarea corectă a vocalelor. în vol. În realizarea acestui deziderat. formarea deprinderilor de vorbire dialogată. Principalele direcţii de dezvoltare ale învăţământului preşcolar în ţara noastră. depreindere dobândită şi prin activităţi de povestire. în strânsă legătură cu dezvoltarea operaţiilor gândirii. Accentul se pune pe folosirea unui material intuitiv adecvat şi accesibil preşcolarilor. Pe primul loc se situează dezvoltarea auzului fonematic.

precizia conceptelor puse în discuţie, prin realizarea unei permanente acţiuni interdisciplinare; aceasta presupune informarea sa la zi în cât mai multe domenii, cunoaşterea problemelor metodologice şi epistemologice.

1.3. PREŞCOLARUL ŞI REPREZENTĂRILE „Procesele intelectuale, emotive şi voliţionale, precum şi diferitele particularităţi ale personalităţii nu sunt date de la natură, ci se formează şi se dezvoltă pe parcursul diferitelor perioade de vârstă.” (A..Chircev şi colectiv, Psihologia pedagogică, E.D.P., Bucureşti, 1962, pag. 35 ), începând cu vârsta sugarului şi continuând cu vârsta antepreşcolară, preşcolară, pentru a ajunge la vârsta şcolară şi chiar şi după aceea. Supunându-se unui riguros determinism, evoluţia copilului este marcată de o suită de contradicţii, cum ar fi acelea dintre trebuinţe, cerinţe, năzuinţe şi nivelul dezvoltării şi al posibilităţilor interne; dintre sarcinile cognitive şi posibilităţile intelectuale; dintre deprinderile anterioare ale copilului şi cerinţele adultului; dintre trăsăturile vechi şi cele noi care se dezvoltă. Raporturile interfuncţionale dintre procesele psihice conferă a structură dinamică specifică, prin care se deosebeşte o perioadă de vârstă de alta, sub aspect psihic şi fizic, ca expersie a legităţii şi relaţiei interne dintre procesele psihice aflate la un moment dat la un anumit nivel de dezvoltare. Calea spre reprezentări o constituie, desigur, dezvoltarea senzaţiilor şi a percepţiilor copiilor cu accent pe dezvoltarea sensibilităţii vizuale (pentru perceperea culorilor, a tonurilor). Educatoarea trebuie să cunoască şi principalele tulburări ale vederii colorate, cum ar fi cele care ţin de anomaliile refracţiei ochiului (miopia, astigmatizmul, hipermetropia) pentru a recomanda familiei, în situaţii speciale, consultarea medicului. Pe măsură ce trec de la o vârstă biologică la alta, sensibilitatea vocal-auditivă a copiilor devine tot mai fină, se ritmează respiraţia, creşte volumul vocii, se reglează ritmul vorbirii, dezvoltându-se, în acelaşi timp, auzul fonematic. Percepţia evoluează de la analiză spre sinteză, de la percepţia neorganizată la cea orientată într-un scop precis, acela al învăţării. La vârsta preşcolară percepţia evoluează în funcţie de sarcinile cognitive: percepţia formei, a mărimii obiectelor, a poziţiei spaţiale, a distanţei, a direcţiei. În dirijarea percepţiilor se au în vedere impresiile tactilchinestezice şi vizuale, primite de la obiectele observate, sub îndrumarea educatoarei. Dintre toate percepţiile, cea a relaţiilor temporare se constituie mai târziu, de aceea copilul va opera mai dificil în acest plan, chiar şi la vârsta şcolară mică, nu numai în perioada preşcolară. Reprezentările sunt procese psihice care redau „imaginea senzorială a obiectelor şi fenomenelor realităţii, evocate mintal, în absenţa acestora, pe baza percepţiilor anterioare” (Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, 1975, pag 799) ale preşcolarului, volumul şi calitatea acestora. Bagajul de reprezentări dovedeşte câtă influenţă au avut asupra analizatorilor (vizual, auditiv, tactil etc.) preşcolarilor, obiectele şi fenomenele lumii înconjurătoare şi cât de bine au fost conduşi copiii spre generalizări. Vârsta preşcolară se caracterizează prin reprezentări sărace în conţinut, fragmentare, neprecise, lacunare şi neclare, cu o

12

palidă stabilitate şi o redusă individualitate. Dar, prin activităţile desfăşurate în instituţiile de învăţământ preşcolar, de o mare varietate şi concepute în acord cu nivelul dezvoltării publice al vârstei şi individual (de la activităţi având drept predominantă jocul – la grupa mică, până la activităţi cu grad din ce în ce mai mare de dificultate), reprezentările preşcolarilor sporesc în conţinut. Copiii trec de la forma primară, la nivelul primului sistem de semnalizare, în care nu-şi pot face loc amplasarea şi structurarea în imagine a însuşirilor şi elementelor caracteristice ale obiectelor, la accentuarea posibilităţilor de generalizare, în al doilea sistem de semnalizare, prin recunoaştere şi selecţionare. Încadrată intr-o structură mai amplă de imagini, spre sfârşitul perioadei preşcolare, reprezentările se bazează pe un sistem de relaţii mai larg şi mai complex, fiind mai clare şi diferenţiate, mai uşor şi mai rapid elaborate. Beneficiind de variate activităţi, din grădiniţă, în principal, jocuri distractive, preşcolarii îşi perfecţionează reprezentările în diverse domenii percepând relaţiile dintre fenomenele naturii şi viaţa plantelor, a oamenilor şi a animalelor, succesiunea fenomenelor naturii. Alături de reprezentările vizuale şi auditive, un rol important îl joacă reprezentările chinestezice, care constau în imagini mentale ale propriilor mişcări. „În timpul reprezentării chinestezice se produc micromişcări în grupurile de muşchi corespunzătoare. Sunt actele ideomotorii care pregătesc desfăşurarea viitoarelor mişcări. Pe acestea se bazează realizarea antrenamentelor ideomotorii care presupun, doar, reprezentarea mişcărilor” (Paul Popescu-Neveanu şi col., Psihologie, E.D.P., Bucureşti, 1991, pag. 49). După gradul de generalizare, atât la preşcolar, cât şi la şcolarul mic, întâlnim reprezentări individuale şi generale. La nivelul acestei vârste, reprezentările individuale cele mai frecvente rămân acelea despre obiectele şi fenomenele, fiinţele cele mai apropiate: mama, tata, grădiniţa, şcoala mare şi chiar o întâmplare care i-a atras, în mod deosebit, atenţia. Nota dominantă a reprezentărilor individuale o constituie mulţimea detaliilor, copilul nereuşind să selecţioneze cu uşurinţă esenţialul. Paralel cu reprezentările individuale, chiar la grădiniţă se urmăreşte a se pune bazele celor generale; la intrarea copilului în ciclu primar, se instalează, mai timid la început, apoi mai temeinic, reprezentările generale, cuprinzând înduşiri comune, ale unei clase de obiecte (flori, legume, figuri geometrice etc.) pe baza cărora se formează conceptele. După nivelul operaţiilor implicate în generalizări şi în conformitate cu cercetările lui Jean Pioget şi ale colaboratorilor săi, reprezentările se structurează în reprezentări reproductive şi reprezentări anticipative. Cele mai accesibile sunt cele reproductive, prin care copilul evocă obiectele sau fenomenele percepute în timp, fie reflectându-le static, la un moment dat, fie în evoluţie, începând cu clasa I, când elevul poate reflecta în reprezentările sale transformările suferite de obiect. Mult mai complexe sunt reprezentările anticipative, care includ schimbările nepercepute, bazate doar pe intervenţia operaţiilor gândirii şi pe procedeul imaginaţiei. Psihologii au mai folosit şi alte criterii de clasificare a reprezentărilor, după procesul psihic mai complex în care se integrează (reprezentări ale memoriei, ale imaginaţiei );tipul de activitate în care se integrează (reprezentări literare, istorice, geografice); prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului voluntar (reprezentări involuntare, reprezentăti voluntare).

13

Cadrele didactice care lucrează cu preşcolari trebuie să ştie că, dacă culoarea se imprimă mai uşor în imagine, cu predilecţie când este specifică pentru un anumit obiect, reprezentarile dimendionale se formează mai greu, cu excepţia celor care prezintă raporturile mare-mic, gros-subţite, lung-scurt, întrucât nu pot fi suficient generalizate. Întrucât am observat că nici după ce s-au conştientizat, raporturile dimensionale nu prea sunt respectate de preşcolari în lucrările lor de construcţie, de modelaj şi de desen, educatoarele trebuie să le fie reactualizate permanent prin activităţi de observare artisticoplastice, psihomotrice sau chiar în activităţi la alegerea copiilor, libere şi creative. Aceeaşi observaţie se poate face relativ la reprezentările de orientare spaţială, întrucât şi relaţiile spaţiale sunt greu integrate în imagini de către preşcolari: poziţia obiectelor (sus-jos, pe, lângă, în), direcţia obiectelor (dedesubt, deasupra, înainte, înapoi, stânga, dreapta, alături), reprezentările după număr (unul, multe, mai multe etc.). Reprezentările temporale nu sunt funcţionale în perioada preşcolarităţii decât parţiale, urmărind să se perfecţioneze în clasele primare, când elevii – dintr-o utilitate practică – obţin o reprezentare mai mult decât relativ a duratei minutului, orei, săptămânii, lunii, anotimpului, anului. Dacă la preşcolari se ţine seama de relaşia dintre percepţie – acţiune – cuvânt, efectuând acţiuni variate numai în plan obiectual, la vârsta şcolară mică se trece cu mai multă uşurinţă la „simbolurile figurative”, care apoi vor sta la baza desfăşurării şirului de raţionamente în vederea realizării unor probleme. Cuprinzând în structura lor însuşiri comune şi caracteristice, reprezentările pregătesc şi uşurează generalizările din gândire. Deşi generalizările din gândire sunt controlate şi prin aplicarea lor la situaţiile reprezentate, adesea acest control îl anticipează pe cel logic. 1.4. CULTIVAREA LIMBAJULUI ŞI A GÂNDIRII – PREMISE ALE DEZVOLTĂRII VORBIRII Gândirea îndeplineşte în sistemul psihic uman un rol central, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice (limbajul, memoria, imaginaţia, atenţia), este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Se defineşte ca un proces cognitiv care, prin intermediul abstractizării şi generalizării, extrage şi prelucrează informaţii despre relaţiile categoriale şi determinative. Are ca fundament principiile raţiunii şi postulatele ştiinţei, ca operaţiuni, judecăţile şi raţionamentele, iar ca instrument – noţiunea. Fiind o activitate generică, gândirea foloseşte inducţii, deducţii, abstracţii şi generalizări, compară cunoştinţele despre fenomene (percepţii, intuiţii şi reprezentări ale acestora) privitoare la însuşirile lor (senzaţii) cu scopul de a forma – mintal – întreaga clasă de fenomene asemănătoare (noţiunile); compară înţelesurile noţiunilor între ele, în mod direct cu scopul de a fixa raporturile de calitate, cantitate, relaţie şi modalitate (judecăţi) şi compară judecăţile între ele (noţiunile) în mod indirect pentru a aplica fenomenele în derivaţia lor cauzată (raţionamente).

14

preşcolarul devine capabil de a sesiza configuraţia ansamblului cu ajutorul cuvântului. cere explicaţii cauzale asupra unor obiecte. expansiunea simbolicii reprezentative. care este indisociabil de gândire. secundare şi terţiare. Relaţiile intelectuale sunt mijlocite prin limbaj. stabileşte asemănări şi deosebiri între obiecte. Pe măsura dezvoltării limbajului preconceptele căştigă în generalitate. de la abstract la concret şi de la general la particular. se caracterizează prin interiorizarea acţiunilor. copilul se eliberează de limitele acţiunilor motorii concrete. devine posibilă reversibilitatea prin inversiune. Treptat. le înlocuieşte în cadrul jocului prin acte simbolice. prin datele experienţei personale etc. posibilităţile de sistematizare şi integrare ale gândirii preşcolarului cresc. fenomene. primare. stabileşte raporturi. a mesajelor. între comunicare şi cunoaştere existând un raport 15 .) ce compară. copilul face deducţie. a vorbi bine înseamnă a te conforma esenţei limbajului. de descompunere a întregului în părţi şi recompunere în întreg. judecăţi noi drept concluzii ale raţionamentelor inductive şi deductive. stocarea unor reprezentări şi dobândirea unor semne ce pot simboliza obiecte. Srâns legat de evoluţia gândirii este şi evoluţia limbajului. La baza orcărui proces de cunoaştere stă comparaţia ca determinare a asemănărilor şi deosebirilor. făcând-o consistentă şi comunicabilă. se caracterizează prin trecerea de la nivelul reflexelor necondiţionate ale copilului la organizarea unor acţiuni senzoriomotorii coerente sub forma reacţiilor circulare. multiplicarea schemelor diferenţiate şi asimilate reciproc. comunicarea fiind un proces de transmitere a informaţiilor. clasifică. gusturi. Limbajul şi gândirea se intercondiţionează. în sensul descendent. a semnalizării şi comunicării verbale. copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. precizarea şi vehicularea exactă a gândirii. greutate. aş inteligenţei senzoriomotorii cuprinde perioada de la 0 la2 ani. cuvântul şi propoziţia constituind mijloace de schematizare. este o gândire egocentrică şi magică.Gândirea face necontenit comparaţii între înţelesurile noi cucerite de ştiinţă – ca fond al gândirii – derivând prin inducţie şi deducţie din judecăţi vechi (premise). în această perioadă. de a la grupa în sisteme unitare. de la concret la abstract şi. este o perioadă de intensă verbalizare şi organizare a limbajului. De la cea mai fragedă vârstă fiinţa umană se raportează la lumea concretă. Dezvoltarea intelectuală a copilului de la naştere până la adolescenţă cunoaşte mai multe stadii. prin cunoştinţele acumulate de memorie şi reactualizate selectiv. ale unor conduite. ţinînd seama de un anumit criteriu (culoare. formă. În acest stadiu gândirea preşcolarului este preconceptuală şi intuitivă. integrare şi clasificare a obiectelor şi elementelor după diferite criterii. Modalităţile de operare a gândirii sunt. mărime. se dezvoltă capacitatea de a coordona între ele operaţiile gândirii. situaţii. Primul stadiu. În finalul perioadei preoperaţionale apar grupările operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări ale conceptualizării. de la particular la general. în sensul ascendent. formarea unor deprinderi motrice. Prin limbaj. Stadiul preoperaţional ce cuprinde perioada de la 2 la 7 ani reprezintă o perioadă de intensă dezvoltare. îşi aminteşte situaţiile trecute. prin asimilaări şi acomodări reciproce ale schemelor. În toată activitatea psihică participă operaţii de analiză şi sinteză. volum. care este un simbol. se intră în stadiul operaţiilor concrete (situat ăntre 6 şi 10-12 ani). Nu există limbaj nesemantic. contribuie efectiv la constituirea. utilitate etc.

precum şi a diftongilor ai. reglatorie. fonetic şi lexical.de unitate. corectându-se . tulburările din vorbirea unor copii. Dezvoltarea limbajului şi a comunicării.). de gradul de elaborare a tipurilor superioare de activitate. astfel încât preşcolarii să-şi insuşească raporturile gramaticale ale limbii. În grădiniţă. intonaţia să fie expresivă. memoria. acesta având multiple funcţii: de comunicare. stimularea vorbirii coerente şi expresive. contribuie substanţial la dezvoltarea intelectuală a copilului. persuasivă. vibrante. stimularea permanentă a inteligenţei şi creativităţii copiilor. cultivă procesele psihice de cunoaştere: gândirea. Dezvoltarea limbajului preşcolarului are la bază experienţa cognitivă a acestuia în relaţiile cu cei din jur.. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. copilului i se oferă posibilităţi optime de exprimare liberă. simbolic-reprezentativă. Limbajul oral dialogat sau monologat contribuie la dezvoltarea laturii fonetice a limbajului. de relaţiile sale cu ceilalţi copii. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi vorbire se asigură prin stimularea imaginaţiei acestora în interpretarea unor imagini. ei. din prima etapă a zilei până la etapa a IV-a. câştigă în coerenţă. Materialul necesar desfăşurării normale a gândirii şi limbajului este furnizat de realitate. Trecerea de la intuitiv la verbal-abstract depinde de bogăţia experienţei intuitivacţionate. colorat. vocabularul activ creşte de la 800-1000 de cuvinte la 3 ani. prin valorificarea la maximum a fiecărei posibilităţi de cultivare a exprimării verbale în activităţile ce se organizează în grădiniţă. cognitivă. este centrat pe înţelesuri. expresivă. în cadrul jocurilor care au asemenea sarcină didactică. cât şi în cele individuale. de experienţa de viaţă a copilului. caracterul organizat al activităţii copiilor se răsfrâng direct asupra limbajului lor care se îmbogăţeşte cantitativ de la o etapă la alta. a unor roluri. Treptat. în acelaşi timp. până la 3500-4000 de cuvinte la 7 ani. Încă de la grupa mică trebuie urmărită dezvoltarea aparatului fonoarticular (baza articulatorie). de povestirile educatoarei. de pronunţie a sunetelor. formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă. la însuşirea fondului lexical şi a semnificaţiei. velare etc. a independenţei în gândire şi acţiune. Grădiniţa oferă variate posibilităţi de exersare şi cultivare sistematică a limbajului activ. urmăreşte organizarea judicioasă a activităţii de instruire. Activităţile desfăşurate în grădiniţă. de modul în care grădiniţa asigură achiziţionarea de informaţii. Nu se poate gândi fără mijloacele limbajului. a creativităţii verbale a copiilor. proiectare. Paralel cu această activitate accentul trebuie pus şi pe 16 . în crearea unor povestiri. dezvoltarea spiritului de observaţie. pe idei şi imagini. în cadrul activităţii de intercomunicare cu copii din grupă sau cu adulţii. imaginaţia. din limbajul monologat se dezvoltă o nouă formă – limbajul interior care sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. O mare parte a sarcinilor recomandate de programa şcolară mizează dezvoltarea bazei fonetice a limbajului. Limbajul interior îndeplineşte funcţii de anticipare. insistându-se asupra mişcărilor de articulare corectă a sunetelor (fricative. au. În activităţile organizate cu întreaga grupă de copii. Preşcolaritatea este perioada de organizare şi pregătire a dezvoltării gândirii. ludică. atenţia voluntară etc. acest lucru realizându-se în orice moment al zilei de la venirea lui în grădiniţă şi până la plecare. a vorbirii corecte. accentul trebuie pus pe exprimarea copiilor pentru ca limbajul să fie viu. limbajul. ea. sub aspect morfologic şi sintactic.

albastru. Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea. imagini din cătţi. ale analizatorului verbomotor şi analizatorului auditiv de care depinde pronunţia corectă. disgrafii). albume etc. oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului.4. calităţi ale obiectelor (înalte. 1. exerciţiile pentru descrierea unui fapt (eveniment) concret care presupune relatare. Cele mai răspândite dintre aceste tulburări sunt cele de pronunţie (dislalia şi rinolalia). j. îmbogăţirea fondului principal de cuvinte care denumesc cuvinte utilizate de copil în activitatea cotidiană (cană. tulburări ale limbajului cititscris (dislexii. de a pronunţa cuvântul izolat sau inclus în propoziţii. învăţarea conţinutului poeziilor predate în activităţile obligatorii. de stabilre a relaţiilor şi interdependenţe dintre acestea şi motivarea verbală. acţiuni (spălat.). povestirile după desen. În aceste activităţi copiii sunt puşi în situaţia de a exprima verbal acţiunile întreprinse. Aceste tulburări se numesc defecte de vorbire şi ele pot apărea. de a face motivaţii. farfurie. timp (azi.1. de a utiliza cuvântul în forma gramaticală corectă. Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară se realizează prin toate activităţile din etape (în grupuri mici şi individuale). tulburările de ritm şi fluenţa vorbirii (bâlbâiala şi bradilalia). ieri. mici. comentare în scopul comunicării fluente. substituirea sau denaturarea pronunţiei unui sau a mai multor sunete: a) Omiterea unor sunete: s. urâte etc. scris. - 17 . culcat etc. înlocuirea siflantelor şi şuierătoarelor cu africatele: t – ş: ţase pentru şase. acestea se omit complet sau sunt pronunţate doar în combinaţie cu vocalele. portocaliu.). picturi. acuarelă etc. sub. frumoase. z. ci cu ţ: ţinţi pentru cinci.). desenat. în principal. în scopul îmbogăţirii vocabularului activ şi a celui pasiv. aşezarea în spaţiu (sus. înlocuirea africatelor între ele: ce. seara etc. dar şi datorită unor particularităţi ale aparatului fonator. logice. ş. caiet. noţiuni referitoare la culori (rosu. Dezvoltarea vorbirii şi a gândirii preşcolarului urmăreşte pregătirea copiilor prentru şcoală şi stabileşte o strânsă legătură între conţinutul muncii instructiv-educative din grădiniţă şi integrarea cu succes în învăţământul primar al copiilor.dezvoltarea. deasupra etc. exerciţiile de observare a obiectelor. jos. înlocuirea şuierătoarelor cu siflantele: s – ş: sase pentru şase. verde etc. alb. exerciţiile de mimică şi gest. creion. tulburări de dezvoltare a limbajului (mutismul electiv sau voluntar). b) Substituire (înlocuirea unor sunete): inlocuirea siflantelor cu şuierătoarele: ş – j: jece pentru zece. a fenomenelor. reviste. Jocurile-exerciţiu pentru însuşirea exprimării orale corecte.). pensulă. TULBURĂRILE DE VORBIRE Pe lângă particularităţile fireşti. dimineaţa.). datorită unor deprinderi greşite de vorbire cauzate sau susţinute de o educaţie lacunară sau incompetentă. coerente. scurte. Neputând fi pronunţate. galben. deci în context. în dezvoltarea vorbirii preşcolarilor şi şcolarilor mici pot să apară unele tulburări de vorbire care au tendinţa să se stabilizeze sau chiar să se agraveze. precum şi de redare dialogată în interpretări de roluri cunoscute şi îndrăgite de copii.).

de obicei. Aceste greşeli de pronunţie sau de vorbire nu au un caracter fiziologic. Aceasta se datorează unei capacităţi respiratorii insuficiente. putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi cu repercursiuni asupra comportamentului: devine suspicios. Forma mixtă este cea mai complexă deoarece sunt prezentate caracteristicile primelor două.După cum arată E. tonică şi mixtă. se înlătură definitiv bâlbâiala. Tulburările de dezvoltare a limbajului mutismul efectiv sau voluntar se manifestă printr-un refuz temporar de a comunica cu anumite persoane. „În bâlbâiala clonică apar întreruperi ale fluenţei vorbirii. Bâlbâiala afectând ritmul şi fluenţa vorbirii este mai mult decât un defect de vorbire. dar. Tulburările limbajului. datorită unor condiţii de mediu nefavorabile şi a unor greşeli educative. Emil Verza în „Manualul de psihopedagogie specială” consemnează trei forme de bâlbâială: clonică. prin prezenţa unui spasm articulatoriu ce poate dura mai mult sau mai puţin. de obicei „la dislalici sunt afectate consoanele şi. neîncrezător. ci întreaga personalitate a copilului. precum şi unei imaturităţi psihomotrice. prin crearea unor condiţii speciale de revenire la vorbirea normală. Vorbirea pe inspiraţie. copilul devine conştient de defectul său şi bâlbâiala se agravează. deteriorări ale sunetelor (m-n ). în funcţie de gravitatea acestuia. se înscriu în limitele normalului şi pot fi uşor corectate. Preşcolarii vorbesc pe inspiraţie la recitări. anxios. foarte rar vocalele deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu”. comunicarea. Mai sunt şi alte tulburări de ritm şi fluenţă ca tahilalia (vorbirea într-un tempo rapid) şi bradilalia (vorbirea într-un tempo rar). Printr-un comportament de apopiere şi încredere această tulburare poate dispărea. Prin intervenţia timpurie în înlăturarea cauzelor predispozante şi declanşatoare. este o tulburare de comunicare. Inhibiţiile în vorbire se pot datora unor cauze hiperemotive. povestiri şi chiar în vorbirea spontană. 18 . în inversiuni. Boala este determinată de traume psihice puternice şi eventual repetată pe un fond de mare sensibilitate afectivă. odată cu dezvoltarea limbajului propoziţional sau odată cu intrarea copilului în şcoală. încăpăţânării sau unei deprinderi greşite de conduită verbală. povestiri insistând să nu se vorbească când inspiră. citit-scrisului. când au loc mutaţii importante în activitatea nervoasă a acestuia. negativist. literele şi grafemele lor. adăugiri şi omisiuni ale acestora. unui ritm dereglat de respiraţie. Este una din diferenţele care poate afecta grav nu numai vorbirea. dislexiile şi disgrafiile constau în confuziile pe care preşcolarii le fac între fenomenele asemănătoare acustic. la 4-5 ani.” În unele cazuri bâlbâiala poate să dispară de la sine. Se corectează cu timpul prin repetarea unor versuri. În forma tonică se produce un blocaj la nivelul primului cuvânt din propoziţie. Rinonalia sau nazalizarea este o alterare patologică a vocii provocată de vegetaţiile de polipi ce duc la tulburări de articulaţie. determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete şi silabe. de obicei. S-a impus părerea că bâlbâiala apare. Boşcaiu în „Prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire în grădiniţa de copii”.

La început. t. esenţial este ca educatoarea să desfăşoare o activitate sistematică. se va urmări modul de pronunţie a sunetelor din punct de vedere al emiterii (s. b) Etapa de formare. la rubrica „observaţii asupra dezvoltării limbajului”. a mişcărilor fonoarticulatorii. Se va acţiona pe linia formării şi consolidării unor deprinderi articulatorii. jocuri de ghicire a vocii celor care strigă. identificarea şi diferenţierea cuvintelor sinonime şi paronime. 1.2. folosirea unor exerciţii pentru dezvoltarea organelor fonoarticulatorii. ş. imitarea onomatopeelor specifice unor animale. pentru evitarea transformării acestora în deprinderi greşite greu de eliminat mai târziu. cu referiri asupra sunetelor incorecte. la conformaţia maxilarelor. pe educarea respiraţiei şi a echilibrului dintre expiraţie şi inspiraţie. ci) pronunţate cu limba aşezată între dinţi. progresele obţinute pe parcursul anului şcolar. în care se consemnează datele rezultate din examinarea limbajului. cu îndrumarea medicului logoped. o fişă pentru fiecare copil. îi fac timizi.Tulburările de articulaţie sau de pronunţie se întâlnesc frecvent atât la preşcolari cât şi la şcolarii mici. recitarea unor poezii ritmice. 19 . împiedică însuşirea cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare. la poziţia limbii în timpul pronunţiei. activitatea corectiv-recuperativă trebuie să înceapă cu copiii preşcolari şi şcolarii mici deoarece la aceste vârste tulburările sunt mai frecvente. pentru corectarea acestora. iar transformarea lor în depreinderi greşite ar avea urmări grave asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii copiilor: frânează dezvoltarea vorbiri. z. fixare şi consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte se caracterizează prin formarea unor deprinderi de respiraţie corectă. PREVENIREA ŞI ÎNLĂTURAREA GREŞELILOR DE EXPRIMARE Prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire. expirarea şi inspirarea alternativă pe gură şi pe nas. atunci când tulburările de limbaj sunt de natură organică. dezvoltarea capacităţii toracice şi pulmonare. Meodele şi procedeele folosite în terapia handicapurilor de limbaj se aleg în funţie de fiecare caz în parte. de vârsta şi nivelul de dezvoltare psihică a subiectului. Constatările din etapa depistării se înregistrează în fişa de observaţie a copilului. ce. să întocmească la început de an şcolar. la cursivitatea vorbirii. Pentru prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de vorbire constatate se pot folosi exerciţii cum sunt: jocurile în aer liber. ţ. de specificul fiecărei categorii de tulburări. pe dezvoltarea auzului fonematic. La aceste vârste corectarea se realizează mai uşor. În activitatea de corectare a tulburărilor de vorbire se disting trei etape: a) Etapa de depistare şi cunoaştere a tulburărilor de vorbire presupune ca educatoarea să-şi întocmească o evidenţă clară a copiilor cu dificultăţi de vorbire. a dentiţiei. j. dezvoltarea auzului fonematic.4. realizarea unei mobilităţi sporite a organelor articulatorii.

a unor fenomene naturale. citirea imaginilor. n-am spus bine”. eliminaării stărilor negativiste comportamentale. „Cu ce sunet începe cuvântul?”). suspicios. povestirea unei întâmplări reale sau imaginare. De exemplu: „Casa are acoperiş”. a zgomotului făcut de unele obiecte. Educatoarea trebuie să dovedească mult tact pedagogic în activitatea pe care o desfăşoară cu copiii cu handicap de limbaj în vederea integrării lor corespunzătoare în colectivitate. as-cuns”. ilustraţii. exerciţiile de imitarea poziţiei corecte a aparatului bucal în timpul emisiei. „Cu ce ne jucăm?”.c) Etapa de muncă individuală sau colectivă pentru corectare. recitarea unor poezii. Între metodele specifice de corectare a limbajului se înscriu exerciţiile de vorbire ritmată.” Se izolează cuvântul „ca-să. cum se aşează buzele. so-lar. poezii. jocurile didactice („Am spus bine. alcătuirea de povestiri. fixare şi consolidarea deprinderii de emitere a sunetelor şi cere multă răbdare şi întelegere. „Când se întâmplă?”. se trece la exprimarea unei scurte propoziţii în componenţa căreia intră un cuvânt ce conţine sunetul ce trebuie corectat. povestiri. 20 . După obţinerea pronunţării corecte a sunetului se trece la consolidarea lui prin reproducerea de texte. se-re. descrierea de către copil a unei imagini. necooperant în activitate. limba. Munca de corectare propriu-zisă se recomandă a se efectua individual. fără prezenţa altor copii. fiinţe. după care se introduce sunetul în alte silabe: „sa-pă. La început se efectuează câteva exerciţii respiratorii. Acum spune şi tu. su-mă. nesociabil. dinţii. Se exersează de mai multe ori. copilul devine neîncrezător. se demonstrează în oglindă modul în care se formează sunetul. c-a-sss-ă”. Dereglările de limbaj influenţează negativ personalitatea. Timpul de corectare poate varia de la un copil la altul. exerciţiile de imitarea unor module cu vorbire corectă. în funcţie de gradul de dificultate şi de receptivitate a copilului. Se prezintă o imagine: „ce este aceasta? Casă! Fii atent cum spun eu cuvântul casă.

cu sentimentele (activitatea) şi cu îndemnurile către mişcare (voinţa). rapidă sau lentă. energia atenţiei scade până la dispariţie şi odată cu ea scad şi gândirea şi voinţa de comparaţie a cunoştinţelor (judecata şi raţionamentul). derivată. afective şi voluntare) elaborate de centrii nervoşi. perseverentă sau intermitentă. timp îndelungat. naturală. Atenţia mai poate fi: concentrată sau distributivă. ATENŢIA. calităţile atenţiei se formează ca un rezultat al funcţionării la un anumit nivel calitativ. concentrare şi orientare a energiei psihonervoasă. senzorială. care se vor transmite prin nervii senzitivi centrilor nervoşi pentru prelucrarea lor în fenomene sufleteşti. Atenţia nu se manifestă în acelaşi fel în toate activităţile omului. de a face posibilă trecerea de la gândirea subiectivă (psihologică) la aceea obiectivă (logică). adaptabilă sau rigidă. noutatea – actualizarea unor motive şi trăirea afectivă a relaţiei cu obiectele prin care se satisface şi se menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort. de a adapta cunoştinţele (intelectul ). primitivă. ele constau în volumul atenţiei. evoluată. afectiv sau voluntar. de a ajuta gândirii în operarea de comparaţii pe care aceasta le face între cunoştinţe (noţiuni. stabilitatea. de a reţine în centrul luminos conştient cât mai mult şi după voie fenomenele psihice (intelectuale. involuntară. intenţională sau neintenţională. Atemţia este un fenomen psihic de activitate selectivă. intelctual. slujindu-ne în acest demers pe interesul 21 . Atunci când obiectul atenţiei este deja cunoscut. După direcţia ei principală de orientare putem vorbi de atenţia externă şi atenţia internă. MEMORIA ŞI IMAGINAŢIA – BAZĂ A EXPRIMĂRII CORECTE 2. FORMARE.1. ATENŢIA. voluntară şi postvoluntară. Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează atenţia post voluntară. EDUCAREA ATENŢIEI Atenţia face parte din fenomenele psihice care susţin energetic activitatea. în aceea voluntară şi abstractă. involuntară. spontană. DEFINIRE. de a aduce din subconştient (unde fenomenele tind să se păstrze) în conştient pe acelea necesare înţelegerii fenomenelor nou formate (apercepţia). Atenţia se bazează pe: interesul apropiat sau depărtat. Există forme simple şi forme complexe de atenţie. concret sau abstract faţă de obiectul fizic sau psihic către care ea este îndreptată. distributivitatea şi mobilitatea sau flexibilitatea atenţiei. Când se îndreaptă către fenomenele fizice pentru a le percepe vibraţiile poate fi numită: concretă. când se îndreaptă către fenomenele psihice poartă denumirile de : abstractă. CALITĂŢI. Educaţia atenţiei la preşcolari urmăreşte a transforma atenţia spontană şi concretă. voluntară. conştientă sau inconştientă. fixă sau variabilă. judecăţi şi raţionamente). Însuşirile. cu scopul multiplu: de a deprinde vibraţiile energiei. concentrarea. analitică sau sintetică. în sfera acestora intervenind cele trei forme de atenţie: involuntară.2. intelectuală.

pentru creaţiei şi adaptare la mediu. se declanşează neintenţionat şi deci nu e direcţionată dinainte cu un scop. în prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. a unor roluri. se fixează. MEMORIA. inteligenţă şi imaginaţie. PROCESELE ŞI FORMELE MEMORIEI Memoria este procesul psihic care reflectă lumea şi relaţiile omului cu lumea. îi impresionează puternic. în precizarea utilităţii obiectelor. Memoria îndeplineşte în viaţa omului funcţii reflectorii informaţionale. de efortul voluntar şi procedeele de reţinere se distind două forme de memorare: a) memorarea involuntară sau neintenţională (când memorăm fără să ne propunem dinainte acest lucru cu un efort minim). Memoria involuntară este mai puţin organizată. Educarea atenţiei se realizează prin stimularea simţurilor la nivelul concretului şi intuitivului. se reţin şi se conservă în memorie pentru ca mai apoi să fie scoasă la lumină şi refolosite. În funcţie de scop. un proces de depozitare şi reactualizare selectivă a informaţiilor. a comuniunii orale atenţia joacă un rol important în formarea deprinderilor de exprimare corectă. la însuşirea treptată structurilor gramaticale. a experienţei. Memoria este o capacitate psihică absolut necesară omului. situaţională. contribuind la îmbogăţirea conţinutului vieţii psihice. 2.copilului pentru activitate. Cu cât informaţiile cu care copiii vin în contact le stârnesc interesele. selectivă. complexitatea ei derivând din aceste caracteristici reflectorii. informaţiile achiziţionate se tipăresc. mijlocită. ele vor fi reţinut cu uşurinţă în 22 . Atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea activităţii de dezvoltare a vorbirii şi contribuie la stimularea gândirii pe baza îmbogăţirii şi activizării limbajului. prezente la unii copii de vârstă preşcolară. cu atât mai mult. selectiv. de intenţia de a memora. involuntar. cu respectarea igienei şi a unui ritm favorabil de activitate şi repaus. gândire şi limbaj. În activităţile de dezvoltare a limbajului. înlăturând obstacolele de orice fel care ar putea provoca neatenţie. b) memorare voluntară sau intenţionată (când memorăm cu un anumit scop ne propunem deliberat acest lucru. Ca proces activ. prin observări repetate. sub aspect fonetic. relativ fidelă. la dezvoltarea creativităţii verbale a copiilor. stimularea imaginaţiei şi interpretarea unor imagini. formării funcţiei umane ca personalitate socială: cunoaştere şi învăţare. care să ducă la plăcerea de muncă şi de creaţie proprie. emoţiile. a jucăriilor etc. înlăturând surmenajul. impresiile. ea este implicată în componentele esenţiale ale vieţii. în acest proces contează mai mult gradul de interacţiune a intereselor individului cu activitatea pe care o desfăşoară. de pronunţie a sunetelor. Imaginile. Dezvoltarea creativităţii verbale. în stimularea vorbirii coerente şi expresive. creativitate. la trecerea de la limbajul concret-situativ spre limbajul contextual. gândirile. realizându-l cu un efort mai mare sau mai mic). Reflectarea este activă. a fluenţei şi originalităţii în gândire şi în vorbire. sunt facilitate de volumul atenţiei şi de distributivitatea şi flexibilitatea acestuia. lexical.2. gramatical. DEFINIRE. inteligibilă. memoria preia şi fixează informaţiile în concordanţă cu necesităţile individului.

copilul îşi formează treptat şi capacitatea de a întipări.memorie. memorare. util sau lipsit de importanţă pentru subiect). dar şi de propria memorie a copiilor. cuvinte. receptivitate etc. datorită dezvoltării gândirii şi a limbajului interior. idei. prin activităţile variate pe care le oferă preşcolarilor. la vârsta preşcolară. Grădiniţa. formarea intereselor. îşi aminteşte situaţiile trecute. utilizarea unor procedee speciale pentru a facilita memorarea. achiziţionate în familie şi în grădiniţă. Între memorarea involuntară şi cea voluntară există o strânsă interacţiune. în funcţie de prezenţa sau absenţa gândirii. odihnă. boală. rapiditatea întipăririi. pe la vârsta preşcolarităţii mijlocii. gustativă etc. alături de memorarea mecanică se formează şi cea logică. a memoriei. Procesele memoriei se realizează mai uşor sau mai greu.). În procesul funcţionalităţii sale. descriptiv sau explicativ raţional. Strâns legată de evoluţia gândirii. Limbajul se îmbogăţeşte cantitativ pe măsura 23 . păstra. ce se manifestă în raport cu satisfacerea unora dintre trebuinţele copilului. Actul educaţional înseamnă pregătire intelectuală. lărgirea orizontului. de efort. interese. de trăsăturile psihofiziologice ale subiectului (sănătate. Memoria voluntară este organizată. dar şi prin limbaj. Toate aceste calităţi pot fi educate prin acţiuni de cunoaştere. memoria având în acea etapă un caracter spontan. oboseală. Astfel. contribuie la a pune bazele capacităţii generale pentru a învăţa.). pentru a elimina reţinerea mecanică a informaţiilor. cu un consum mai mare sau mai mic de energie. Materialul utilizat în operarea în plan mental şi în comunicare este furnizat de realitatea înconjurătoare. vocabularul dobândit înlesnesc integrarea copilului în circuitul învăţării şcolare. memoria îşi formează o serie de calităţi: la nivelul organelor de simţ (memorie vizuală. la nivelul conţinutului activităţii psihice (memorie verbal-logică. reactualiza experienţa lui de viaţă. a înţelegerii. de particularităţile materialului de memorat (intuitiv sau abstract. este şi evoluţia limbajului. În relaţiile cu lumea. nu există unele forme de memorare productive şi altele neproductive. de repetare a materialului memorat. trăinicia păstrării informaţiilor. susţinerea eforturilor ca şi pregătirea psihologică a copilului pentru activitatea de învăţare. Se memorează stări afective. afectivă. mişcări. memoria informaţiilor achiziţionate constituie parametrii principali ai dezvoltării mentale a copilului. auditivă. motivaţie. de a reţine. relaţie cu obiectele de învăţare. Copilul apelează la realitate. stabileşte raporturi. odată cu formarea primelor reflexe condiţionate. Fondul cunoştinţelor active ale copilului. alături de cea involuntară se dezvoltă şi cea voluntară.). motorie) la nivelul proceselor memoriei (volumul memoriei. se realizează în funcţie de stabilirea conştientă a scopului pentru realizarea căruia se depune un efort voluntar sporit. apar şi primele manifestări ale memoriei voluntare. atitudini. exactitatea actualizării etc. Formele elementare ale memoriei se dezvoltă încă din perioada antepreşcolară. imagini. Capacitatea de a învăţa. cunoştimţe despre mediul înconjurător. Acestei forme de memorare îi datorăm cea mai mare parte din experienţa achiziţionată. se depărtează de ea. de povestirile educatoarei. pe măsura îmbogăţirii experienţei copilului şi a perfecţionării instrumentelor sale intelectuale. fiecare dintre ele fiind necesare în funcţie de condiţiile şi solicitările concrete. face deducţii.

gândirii. prin îmbogăţirea cunoştinţelor. ceea ce permite şi însuşirea structurii gramaticale a limbajului. Vocabularul activ al copilului creşte de la circa 300-400 de cuvinte la 2 ani. Imaginaţia interacţionează cu memoria. dezvoltarea inteligenţei susţin productivitatea imaginativă. limbajului copiilor. Jocul şi învăţarea oferă copilului numeroase ocazii de a-şi combina şi recombina reprezentările de care dispune. prin intermediul ei sfera cunoaşterii umane se lărgeşte mult şi se poate realiza unitatea între trecut. se realizează productiv prin trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea atenţiei voluntară pentru o perioadă mai îndelungată de timp. În cel mai neînsemnat joc ei văd cele mai serioase lucruri. experienţa de viaţă. ghida produsul imaginaţiei. iar cel contextual. În preşcolaritate se dezvoltă mult latura fonetivă a limbajului. la peste 3000 de cuvinte la 5-6 ani. dar trăiesc şi emoţii profunde. când reproduce povestirile auzite de la adult. lucru posibil de realizat prin lărgirea sferei intereselor copiilor. prezent şi viitor. achiziţionarea limbajului. a amplificării activităţii ce o desfăşoară în grădiniţă. vorbind cu sine copilul îşi poate ordona acţiunile. Cuvântul permite exprimarea.amplificării raporturilor dintre copii şi realitatea înconjurătoare. povestiri. cel situativ predominând când copilul se referă la experienţa sa nemijlocită. de cunoaştere. Particularităţile vieţii afective a preşcolarilor condiţionează şi specificul activităţii lor. pentru ei reprezintă interes activitatea în care sunt viu exprimate elemente ale muncii productive. precizarea obiectelor activităţii şi îndrumarea copiilor în ceea ce au de făcut. evenimente. inteligenţei revenindu-i rolul de a îndruma. Dezvoltarea unor elemente componente ale memoriei. Dorul şi rolul central în creaţia preşcolarului îl are imaginaţia. aceasta are o mare importanţă în dezvoltarea intelectuală a copilului. el 24 . cugândirea. trăsăturile profunde ale evenimentelor. se bucură ori suferă. Dezvoltarea imaginaţiei depinde în mare măsură de nivelul limbajului. Nivelul crescut al afectivităţii. sentimentele care o însoţesc şi o stimulează. 2. cu limbajul. pe baza îmbogăţirii fondului lexical şi a însuşirii semnificaţiei cuvintelor. asupra activităţii desfăşurate. Copilul imaginează şi creează multe lucruri: ascultând poveşti. de investigaţie. Pe copiii de această vârstă nu-i atrage numai jocul.3. fenomene. reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior. Limbajul situativ şi cel contextual coexistă pe toată perioada preşcolarităţii. basme. găseşte soluţii. expunerea selectivă a ideilor şi reprezentărilor. una din problemele fundamentale ale preşcolarităţii. De la limbajul situativ specific antepreşcolarităţii . jucându-se ei nu numai că râd. Apariţia limbajului interior (între 4 şi 5 ani) sporeşte posibilităţile copilului de a-şi planifica mintal activitatea. se trece la limbajul contextual. gândirii. IMAGINAŢIA Prin imaginaţie desemnăm procesul cognitiv şi capacitatea individuală omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepţiilor. prezentarea materialelor etc. La preşcolar chiar are loc o adevărată explozie a imaginaţiei. În timpul jocului nu există oameni mai serioşi decâz copiii mici. Ea este proprie numai omului. solicitarea copilului prin întrebări. punerea lor în variate relaţii.

auditiv motrică etc. elemente de ideaţie.reconstruieşte mental momentele naraţiunii. se regăseşte în toate tipurile de activitate. la dezvoltarea memoriei vizuale. jocurile didactice contribuie la combinarea de imagini şi idei. diapozitive. diafilme. imagini din tablouri. Imaginaşia reproductivă şi imaginaţia creatoare sunt forme active şi voluntare de prelucrare a unui material cognitiv divers: imagini. artistică. inventând. muzicală. lectura unor texte. Imaginaţia valorifică toate combinările care apar în sfera subconştientului şi inconştientului. a unei funcţii. incocând. este susţinută de procesele afectiv-motivaţionale. tehniconstructivă. literară. fără ca rezultatul acestor combinări să contrazică raţionalul. capacităţi de figurare etc. idei. la lărgirea orizontului de cunoaştere. la valorificarea tuturor disponibilităţilor angajate în dezvoltarea capacităţii de a vorbi. Imaginaţia este reproducerea cunoştinţelor în combinări noi. multiplică sau omite numărul de elemente structurale. ea explorează necunoscutul. inventează altele noi. la descrierea şi interpretarea nuanţată şi originală a conţinutului unor poveşti ascultate anterior. povestirile. existentul. îşi îmbogăţesc capacitatea de exprimare. substituie structura existentă a unui element. amplifică sau diminuează structurile iniţiale. ştiinţifică. la formarea unor deprinderi de vorbire expresivă. Imaginaţia colorează exprimarea. desene.dintr-un basm.. funcţiile de completare. fotografii. lărgind considerabil fondul cunoaşterii. de proiectare şi anticipare a imaginaţiei. la crearea unor povestiri scurte după modelul dat etc. Prin intermediul de creaţie preşcolarii îşi formează deprinderi de pronunţare corectă a diferitelor sunete ale limbii. îşi îmbogăţesc şi activează vocabularul. plastică. 25 . la stârnirea interesului pentru nou. La vârsta preşcolarităţii se dezvoltă capacitatea copilului de a integra psihicul în real. Convorbirile. contribuie la stimularea spiritului de creaţie. Activităţile propuse de programa pentru dezvoltarea vorbirii vizează dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. realul. memorizările. îşi formează deprinderea de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o povestire. repovestirile. deprinderea de a alcătui logic şi închegat o povestire.

regulile jocului. ca şi formei distractive pe care o îmbracă şi o păstrează permanent. considerând că se joacă. jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educaţiei intelectuale. deosebită de celelalte activităţi care se practică în grădiniţă. acţiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii. Datorită unităţii depline pe care o realizează între sarcina didactică şi acţiunea ludică. Pentru a scoate mai bine în evidenţă specificul jocului didactic. este creat de el şi intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. De asemenea. jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile şi mai eficiente mijloace instructiveducative folosite la vârsta preşcolară. El îşi aduce. ei depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. nu este însă suficient să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activităţi şi jocuri. la schimbarea profilului lor. acţiunea de joc. elementele de joc. realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei preşcolare. JOCUL DIDACTIC Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea vorbirii şi a gândirii logice a preşcolarilor. În comparaţie cu celelalte jocuri cu subiecte şi reguli stabilite de educatoare. aceea de a-i învăţa pa copii o varietate de noţiuni jucându-se în mod organizat. De exemplu. care antrenează întreag grupă de copii. în echilibrul dintre sarcina didactică şi acţiunea de joc. Jocul didactic este subordonat pedagogului. Jocul didactic prin natura sa se deosebeşte de celelalte activităţi cu conţinut asemănător. conţinutul jocului. dezvoltării vorbirii şi însuşirii număratului şi socotitului. Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică. Jocul didactic. Esenţa şi specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea şi interacţiunea acestor componente. Jocul didactic se desfăşoară atât în activităţile obligatorii (frontale). prin care îşi menţine esenşa de joc şi specificul de activitate didactică. Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice. cât şi în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. desigur. ca mijloc de bază în dezvoltarea vorbirii. jocurile 26 . regula de joc. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ţine seama de următoarele aspecte: sarcina didactică. Printr-o alegere judicioasă. respectiv ale cunoaşterii mediului înconjurător. originală (el îmbină organic jocul cu instruirea). procesul asimilării şi al adâncirii cunoştinţelor este adaptat la cerinţele şi specificul vârstei preşcolare. contribuţia şi la educaţia morală şi estetică a copiilor. Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele: sarcina didactică.3. desfăşurat sub conducerea directă a educatoarei.

copiii trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic. prin jocul „Cu ce construim?”. de la aceeaşi grupă. a calităţilor ei. Cea mai mare parte a jocurilor didactice. „Anotimpurile” sau „După mine. Astfel. Jocul didactic se poate desfăşura atât în cadrul activităţilor obligatorii cât şi în afara lor. 3. triunghi. este 27 . imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare. de la grupele mici. în schimb el are o contribuţie largă în prezentarea. jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă. jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. se transformă pur şi simplu în exerciţii cu material. deoarece el poate fi practicat în orice moment din programul zilei şi poate fi extins chiar şi în viaţa de familie a copilului. prin jocul „Ce-a găsit păpuşa?”. îşi pierd caracterul ludic. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. jocurile „Ghiceşte cine este?”. a unor probleme. de la grupa mijlocie. de asemenea. Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. cine vine?”. de a plăsmui o povestire. jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghiceşte ce lipseşte?” solicită copiii să reţină felul obiectelor şi aşezarea lor. în convorbiri sau în convorbiri după imagini. prin jocul didactic „Cine are aceeaşi figură?”. în jocul „Ghiceşte ce ai gustat?” accentul cade pe perfecţionarea sensibilităţii gustative şi olfactive. Spiritul creator. prin jocul didactic „Găseşte aceeaşi culoare” de la grupa mare. se fixează denumirile diferitelor unelte şi materiale folosite la construcţia unei clădiri.didactice în care elementul de joc este slab exprimat. ele reclamând întotdeauna rezolvarea. oval. se precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior. „Spune unde trăieşte?”. în mod individual. pătrat. cuprind valoroase exerciţii senzoriale şi mintale. Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte largă. De exemplu. adâncimea. „Ghiceşte la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit activitatea creatoare a preşcolarului. IMPORTANŢA JOCULUI DIDACTIC Jocul didactic revzolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei intelectuale. Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii. pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare. în cadrul unor jocuri didactice. Astfel. cu tot aspectul lor atractiv. accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica programei are drept scop sistematizarea cunoştinţelor copiilor. El are o largă contribuţie mai cu seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. De exemplu. se actualizează reprezentările de formă: cerc. se activizează unele cuvinte care denumesc jucării. jocurile didactice „Cu ce călătorim?”. Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei. Deşi rolul lui este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe. fiind repetat de către copii la iniţiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. De exemplu. jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face aşa?” contribuie la dezvoltarea sensibilităţii vizuale şi tactile. îşi pierde caracterul instructiv. consolidarea. De exemplu.1. dreptunghi. „Telefonul”. şi invers. atunci când acţiunea ludică devine predominantă. De exemplu.

mare?”), pe cele lungi de cele scurte („Panglicuţele”), să compare obiectele în funcţie de forma, de culoarea lor („Caută-ţi căsuţa”). Alte jocuri didactice pun pe copii în situaţia de a efectua clasificări ale obiectelor după diferite criterii concrete („Ce se potriveşte?”), clasificări ale unor obiecte după anotimp („Spune unde trăieşte?”), clasificări ale unor animale după mediul şi locul unde trăiesc ele etc. în aceste cazuri, copiii sunt deprinşi să efectueze generalizări şi abstractizări. Sunt jocuri didactice, care presupun stabilirea unor judecăţi şi raţionamente simple. Astfel, în jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după produsul său unealta desenată pe o ilustraţie, ce meseriaş a trimis scrisoarea. În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează şi se activizează vocabularul copiilor, se planifică şi jocuri speciale, care ajută la îmbunătăţirea pronunţării unor consoane mai greu de rostit pentru preşcolari. De exemplu jocurile „Spune cum face?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru pronunţarea corectă a consoanelor r, s, ş, t, ţ, cât şi a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe, şi anume, în legătură cu formarea unor reprezentări generale şi noţiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, veselă etc. În sfârşit, contribuţia unor jocuri didactice constă în obişnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul corect între predicat şi subiect („Răspunde repede şi bine”), cu folosirea frazelor în a căror componenţă să existe propoziţii subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când se întâmplă?” Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect şi la educarea emoţiilor, a sentimentelor morale şi a trăsăturilor pozitive ale voinţei şi caracterului. Jocuri ca: „Cine ştie mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ş.a. îmbogăţesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noţiunilor şi judecăţilor morale. În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiţi, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situaţie asemănătoare se creează şi în jocul didactic „Găseşte şi taci”, în care regula impune copilului să se reţină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalţi jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceştia. Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului şi la formarea disciplinei conştiente. În joc, copilul este obligat să respecte iniţiativa colegilor lui, să le aprecieze munca şi să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacţioneze în conformitate cu ele, să-şi autoregleze propria activitate. Trebuie subliniat, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învaţă să aprecieze frumosul, îşi dezvoltă gustul estetic.

28

3. 2. CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE 3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC Inclus în categoria activităţilor frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenţie, pentru a asigura toate condiţiile unei desfăşurări metodice. Cele mai importante măsuri de care trebuie să se ţină seama sunt: planificarea jocului didactic; - cunoaşterea conţinutului acestuia; - întocmirea proiectului didactic de activitate; - stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar şi corespunzător; - pregătirea sălii de grupă şi a copiilor în vederea desfăşurării în condiţii optime a jocului didactic. Planificarea jocului didactic Jocurile didactice pentru dezvoltarea vorbirii trebuie proiectate în planurile anuale şi calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoştinţelor, corectarea pronunţiei, însuşirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române). Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoştinţele referitoare la obiecte, animale, fenomene, relaţii spaţiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când facem aşa?” copiii au fost familiarizaţi cu adverbele de timp: seara, dimineaţa, ziua; în activităţile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoaşterea şi denumirea corectă a jucăriilor şi a materialelor de joc accesibile copiilor. Jocul „Să vorbim corect!” urmăreşte o pronunţare clară a grupurilor de consoane, vocale situate în diferite poziţii în cuvânt şi se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciţii repetate de pronunţarea corectă a sunetelor (consoanelor) şi a grupurilor de litere. În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În acelaşi timp, se ţine seama de ansamblul activităţilor care se desfăţoară în grădiniţă. Cunoaşterea conţinutului jocului didactic Jocul didactic trebuie studiat cu atenţie mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întrebuinţa, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însuşirii componentelor mai sus enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile şi atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogăţirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia la grupa la care se desfăşoară.

29

Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfăşura corect din punct de vedere metodic şi, în acelaşi timp, pentru a-i îmbogăţi conţinutul. Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani) este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia. Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalţi copii să-l recunoască şi să-l denumească. La semnalul dat, toţi copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. În desfăşurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu onomatopeele mai uşor de pronunţat (pisica: miau!) şi terminând cu celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoşul: cucu-ri-gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în grupuri mici şi, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăţi în pronunţarea unor sunete se va lucra separat şi în mod individual. Pentru a stârni atenţia, gândirea şi interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuinţa variante de joc, în funcţie de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-şase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii. Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas l-a auzit şi-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicaţiile date. O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea: Copiii stau la măsuţe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea aşează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce onomatopeea corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice animalului şi repetă onomatopeea specifică acestuia. O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie şi o duce în dreptul unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este şi cum face?”. Răspunsurile corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze şi alte stimulente. Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea să desfăşoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiţii favorabile pentru perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toţi copiii şi, în consecinţă, rezolvând optim sarcina didactică. Asigurarea şi pregătirea materialului didactic adecvat Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar şi cele de dezvoltare a vorbirii, se desfăşoară cu material didactic, intuitiv, ţinând cont de faptul că, la vârsta preşcolară, gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp şi selecţionat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuinţa ca material didactic jetoane, ilustrate, ediatate sau confecţionate de către educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeţi şi grupaţi”, „Basme în bucăţele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă şi, în acelaşi timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine eşti?”, „Ce se potriveşte?”, „Oglinda fermecată” etc. Materialul didactic întrebuinţat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerinţe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calităţi

30

fructe etc. indiferent de natura lui.artistice). Atunci cănd unui copil i se distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potriveşte?”. trebuie să găsească soluţii interesante de prezentare a acestuia astfel încât. Materialul didactic trebuie să fie corespunzător şi din punct de vedere al dimensiunii. Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic). De exemplu. pentru jocul „Căsuţa fermecată”. pe stativ. În acest caz jetoanele întrebuinţate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii. când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte. În majoritatea cazurilor. Pregătirea materialului didactic necesită. atunci când jocul are caracter de competiţie. în etapa jocurilor la alegere liberă. O denumesc. Pregătirea copiilor. fiinţe. Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe şi presupun precizarea. fiinţe. să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic. nu trebuie să fie încărcat. jocul didactic „Să aşezăm cartonaşe” poate fi pregătit. sau în formă de plasă. „Ce s-a schimbat?”. să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-plan. Când roata s-au oprit. În analiza. Sunt jocuri în care întrebuinţând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”. trei la o masă. copiii mai pot fi aşezaţi în grupuri mici de câte doi. Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând aceleaşi obiecte. materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul. câte doi la o măsuţă. „Să servim musafirii”. jetoanele trebuie să fie desenate expresiv. joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveştile cunoscute şi să verbalizeze acţiunile întreprinse de acestea. materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte. o atenţie specială şi un efort susţinut din partea educatoarei care în acelaşi timp. prin focul „Cum aranjăm cartonaşele?”. anotimpuri. materialul fiind aşezat în faţa lor. planificarea lui judicioasă şi pregătirea copiilor în vederea participării lor active şi în condiţii optime. Astfel. o descriu – şi. pe tablă. verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoştinţe se simte nevoia pregătirii în prealabil a copiilor. Jocul didactic „Găseşte cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziţii cu cuvântul corespunzător. aşadar. a sălii de grupă pentru jocul didactic În funcţie de natura jocului. Materialul didactic. anotimpuri. condiţionează eficienţa jocului didactic. Pregătirea şi îndrumarea jocurilor didactice desfăşurate în afara activităţilor obligatorii 31 . prin procedeul folosit. execută sau imită onomatopeea şi acţiunea. necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici. sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi aşezaţi în formă de semicerc pe scăunele. poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”. greoi. în funcţie de sarcina didactică a jocului. copiii au desenat pe jetoane aceeaşi imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice. înţelegerea jocului. sau pe măsuţă. „Aşează la locul potrivit”) ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane. în jocul „Unde s-a oprit roata?”.

Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activităţile respective. Tot în legătură cu activităţile obligatorii vor fi eşalonate în timp şi jocurile didactice suplimentare. să se ofere copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activităţile obligatorii. despre activitatea adulţilor. oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur fel de material. Adesea este necesar să fie pregătite şi materiale noi. despre mijloace de locomoţie. pe calea jocului (reluat în mai multe etape). evident ţinând seama de importanţa lor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor. fie să corespundă jocurilor didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective. ce vor face obiectul activităţilor obligatorii care urmează. pot fi prevăzute unele jocuri didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare. precum şi de unele lacune pe care aceştia le prezintă şi care. care presupun sinteza şi sistematizarea de cunoştinţe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile). pentru corectarea pronunţiei. Preşcolarii mijlocii şi mari îşi vor lua singuri obiectele de joc necesare. despre unelte şi maşini. pentru familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec. avioane. la grupele mai micipot fi pregătite materiale cât mai variate pentru jocurile didactice de numărat (obiecte denumind: baloane. având rolul de a preciza şi îmbogăţi unele cunoştinţe transmise prin intermediul activităţilor respective. în vederea înţelegerii lor cît mai depline şi a asimilării trainice a acestor cunoştinţe. Prin urmare în selecţionarea jocurilor didactice vor avea întâietate cele care au legătură mai directă şi mai strânsă cu volumul de cunoştinţe transmis în ultimul interval de timp. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea aceloraşi obiecte ducând la lipsă de interes şi chiar la oboseală). în perioadele destinate jocurilor şi activităţilor alese de ei. De exemplu. De exemplu. pot fi înlăturate. este necesar. maşini. de asemenea. bile. pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme şi în contexte diferite a aceloraşi cunoştinţe. şi altele noi care să fie astfel alcătuite. Trecând la celelalte grupe (mijlocie şi mare). jocuri a căror practicare să înlesneascăpreşcolarilor înţelegerea unor teme mai dificile. diverse fructe ori animale).Pentru jucăriile şi materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor. 32 . încât fie să se preteze la modalităţi noi de rezolvare a sarcinilor didactice incluse în aceste activităţi şi chiar la aplicarea lor. în timp ce preşcolarii mici este necesar să le fie distribuite personal de către educatoare. Jocurile didactice practicate în afara activităţilor obligatorii trebuie să fie în strânsă legătură cu jocurile didactice. Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfăşoară în afara activităţilor obligatorii vor fi aşezate pe o masă ori într-un loc anume destinat. este necesar să figureze şi câteva materiale didactice. de regulă legate de ultimele jocuri desfăşurate în activităţile obligatorii. materialele se eşalonează trepatat pe un interval mai mare de timp. Educatoarea poate prevedea de aesemenea şi unele jocuri cu caracter pregătitor. Aceeaşi varietate de materiale trebuie să fie asigurată copiilor mici şi atunci când este vorba de însuşirea şi fixarea cunoştinţelor despre culori. mărimi sau a altor cunoştinţe care li se transmit şi care pot fi implicate în jocurile didactice. Fireşte. alături de celelalte materiale şi jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile şi activităţile lor. şi în acelaşi timp facilitează pe plan mintal trecerea de la particular la general.

aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor mici şi să le distribuie cele necesare desfăşurării lor). Practic în asemenea condiţii. educatoarea are şanse mai mari de supraveghere şi îndrumare a jocurilor individuale sau colective. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde copiilor. jocurile didactice desfăşurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare şi trebuie să cuprindă. educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiilor. Faţă de frupa anterioară însă. sunt mai constanţi şi mai deprinşi să solicite sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăţi. la grupa mică . Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate. a căror eficienţă atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate. optează în unanimitate pentru el. fireşte. pe de altă parte. începând cu momentele de organizare a jocului şi sfârşind cu încheierea lui. cum este şi normal. prin urmare. Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferenţieri de la o grupă de copii la alta şi de la un moment de influenţare la altul. ceea ce este mai greu. atenţia le este continuu sustrasă de jocul celelolalţi copii. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că preşcolarii mici nu au experienţa necesară să-şi selecţioneze singuri materialele de care au nevoie şi. Aceleaşi jocuri pot fi repetate de mai multe ori. să o înţeleagă şi să o soluţioneze corect. uneori educatoarea trebuie să organizeze şi jocuri didactice individuale sau în grupuri mai restrânse de copii. prin comparaţie. jocurile didactice destinate preşcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparaţie cu cele care se practică la grupa mică şi. urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. 33 . În concluzie. transformându-le în activităţi inutile. ca îndrumându-i la nevoie să soluţioneze corect problemele pe care le ridică jocurile respective. ca atare. La aceste grupe jocurile didactice desfăşurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenţia de către educatoare. cu maşinile. întreaga grupă de copii sau grupruri mai numeroase de preşcolari care să fie urmăriţi îndeaproape şi cu toată atenţia. Pe de o parte. faptul că fiind vorba de jocuri didactice. captivată de un anumit joc. Totuşi. iar educatoarea ar fi obligată să-şi distribuie în mod egal atenţia asupra tuturor. dar care le răpesc din timp şi din energie. nedisciplinaţi sau prezintă unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. copiii nu pot fi lăsaţi să le desfăşoare la întâmplare. să le îndrume atent. în al doilea rând. cu întreaga grupă de copii. Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite recuperării cunoştinţelor copiilor şi aducerii lor la nivelul celorlalţi. copiii se angajează în joc cu mai multă seriozitate. Educatoarea trebuie să urmărească atent felul cun rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului şi să-l ajute. Acest lucru este greu realizabil în condiţiile în care copiii din grupă ar fi angajaţi în jocuri foarte variate. este bine să fie planificate numai de două ori pe săptămână. ori de câte ori este nevoie. În cea mai mare parte a lor. un sprijin mult mai larg şi mai susţinut. mai ales când este vorba de activităţi necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) şi. atunci când întraga grupă. dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparaţie ce celelalte jocuri. pentru început. să-şi aleagă singuri o temă şi să o dezvolte în mod cuprinzător (educatoarea este. cu materialele de construcţii). atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absenţelor de la grădiniţă sau faptului că sunt distraţi. şi în definitiv mai atrăgătoare (cu păpuşile. în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai uşoare. Cei mici sunt rar dispuşi să se concentrze în jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens. ei primind recomandările necesarepe măsură ce acestea se desfăşoară. .Spre a nu suprasolicita copiii.

Astfel. „De-a magazinul”. care. Scăunelele se pot aşeza pe o singură latură a încăperii. copiii pot fi aşezaţi pe scăunele. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC Reuşita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condiţiile necesare bunei lui desfăşurări. De exemplu jocul: „Ce se potriveşte?”. a machetelor etc. unele amenajări. 3. La grupele mijlocie şi mare. În faţa semicercului se va aşeza masa educatoarei. În felul acesta copiii pot percepe mai uşor materialul care va fi mânuit în joc. O atenţie specială necesită şi aranjarea sau distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În partea opusă se vor face . „Anotimpurile” etc. 34 . de a deveni mai atenţi. amenajările necesare. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri predabile. după caz. „Animalele şi puii lor”. În ceea ce priveşte aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfăşura. materialul poate fi pus în plicuri sau în coşuleţe acoperite. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpuşa?”. trebuie antrenaţi şi copiii de serviciu. materialul distributiv. În majoritatea cazurilor. pentru a ajuta copiii să-şi mărească treptat capacitatea de a rezolvaîn mod independent sarcini cu caracter didactic. de asemenea. mai promţi şi cu mai multă perspicacitate. Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit. un grup mai mare de copii. „Unde s-a oprit roata? ” etc. În aceste cazuri. în prealabil. „Aşează la locul potrivit”. lăsând liberă cea mai mare parte a ei. încurajate şi îndrumate cu tact. se recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea jocuri.) este necesar să se utilizeze un spaţiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfăşura în voie. cea mai bună distribuire a meselor şi a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la şcoală) deoarece copiii pot fi supravegheaţi uşor de către educatoare. Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate. În jocurile la care se foloseşte numai material demonstrativ.2. pregătirea materialului didactic. lângă peretele la care au fost strânse mesele. de exemplu. mobilierul trebuie strâns şi aşezat într-o parte a sălii. În acest sens. în jocurile didactice de cunoaşterea mediului înconjurător. în semicerc. la aşezarea mobilierului.2. poate fi repartizat la mese înainte de începerea activităţii. de organizarea acestuia.educatoarea are posibilitatea să urmărească şi să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât şi celelalte jocuri iniţiate de către copii. la jocurile didactice care presupun mişcare („Caută-ţi căsuţa”. adunarea copiilor şi aşezarea lor după cerinţele jocului. Unele jocuri didactice trebuie să se desfăşoare la măsuţe. iar acesta se află pe masa educatoarei. „Cu ce se îmbracă păpuşa? ”. Pentru o mai bună urmărire şi îndrumare a jocurilor didactice individuale. şi anume: aranjarea mobilierului. în majotitatea cazurilor sunt aceleaşi ca la orice activitate obligatorie de dezvoltare a vobirii. de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluţionări. aranjarea magazinului. la mesele copiilor. sau atunci când prezenţa lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicaţiei de către copii. subînţelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfăşura decât în acest sistem. sau după caz. fapt care necesită.

jocul de probă. scurte povestioare.Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit uşor de către toţi copiii. pe scurt. educatoarea urmăreşte pregătirea materialului didactic. De exemplu.dirijarea noii învăţări: în funcţie de obiectele urmărite. O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfăşurare a jocului o constituie adunarea copiilor şi aşezarea lor la locuri. Jocul didactic „Al cui este?” la grupa mijlocie. După aceasta educatoarea prezintă săculeţul şi ursuleţul şi anunţă jocul pe care copiii îl vor executa în continuare. În organizarea activităţiii. activitatea copiilor. unde trăieşte: pe lângă casa omului. Etapa captării atenţiei poate fi realizată prin ghicitori. reluarea jocului. fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoaşterea animalelor puse în joc. . enunţarea sarcinilor. educatoarea povesteşte copiilor că în grădiniţa lor a venit în vizită un ursuleţ-jucărie. 3. care i-au plăcut mult. Actualizarea cunoştinţelor se realizează în funcţie de grupa la care se desfăşoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate. descoperind animalele jucării ori bibelouri şi informându-i pe copii că se vor juca cu acestea. Le-a strâns într-un săculeţ şi acum a venit să le arate copiilor. Ultima etapă este încheierea activităţii. repoducerea onomatopeelor caracteristice). Va avea în vedere şi aranjarea măsuţelor şi a scăunelelor. în jocul didactic „Ce-a găsit ursuleţul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani. scenariul desfăşurării activităţii. cu mărirea dificultăţii sarcinii sau obţinerea performanţei. versuri. strategii didactice abordate. actualizarea cunoştinţelor. convorbiri în funcţie de tema jocului didactic. Acesta este. În conţinutul unei activităţi de dezvoltare a vorbirii cu forma de realizare joc didactic.3. pe care copiii le denumesc şi răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic. să asigure în clasă un spaţiu anumit pentru recreere şi reorganizare. care se poate efectua chiar cu ajutorul copiilor din grupă sau cu copii de serviciu. El a găsit în sala de joc mai multe jucării. fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în avtivităţile de cunoaşterea mediului înconjurător. în pădure? 35 . în proiect vor apărea: activitatea educatoarei. evaluarea. observaţii. cântece. pe stativ. distribuirea acestuia pe măsuţele copiilor sau pe masa educatoarei. evaluarea activităţii. executarea jocului de către copii. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde. pe tablă. reprezentând animale cunoscute şi puii lor. Captarea atenţiei se poate realiza fie direct. se vor organiza: exlicarea şi demonstrarea jocului. DESFĂŞURAREA JOCULUI DIDACTIC Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfăşurarea jocurilor de dezvoltare a vorbirii sunt: Introducerea în activitate care cuprinde: -organizarea activităţii – cu următoarele faze: captarea atenţiei. are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului şi numirea animalului căruia îi aparţine (folosind corect cazul genitiv în exprimare.2.

cu ajutorul unui. Educatoarea anunţă tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. la grupele mică şi mijlocie metodele folosite sunt explicaţia şi demonstraţia. În explicaţiile pe care le dă. În general. Cu un balon în mână. Mama lui este oaia. jocul „Cine face aşa?”. educatoarea recită. Cu ajutorul acestor metode. în care educatoarea trebuie să arate în prealabil copiilor felul cum vor aşeza globurile în brad. unde şi în ce moment. pentru a cunoaşte animalele şi puii lor. Sunt jocuri la care acţiunea poate fi prezentată paralel cu reguluile: de exemplu. El face: mee!” În următoarea fază. educatoarea trebuie să demonstreze mai întâi procedeul de mânuire a acestuia. educatoarea trebuie să facă pe deplin înţelese atât acţiunea jocului cât şi regulile care îl reglementează. educatoarea dirijează şi explică fiecare acţiune. aceasta permiţând educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut necesitatea acţiunilor şi cum le pot aplica.Enunţarea obiectivelor. Va efectua jocul de probă. ne vom juca azi. educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acţiunea jocului şi regulile care trebuie respectate. O sarcină mai diicilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înţelegere al copiilor. După ce a împodobit bradul. Educatoarea explică şi demonstrează copiilor modul în care se va desfăşura jocul. Deci educatoarea demonstrează în prealabil acţiunea jocului şi apoi trece la fixarea regulilor. 36 . pentru ca după aceea să treacă la precizarea regulilor. după natura şi complexitatea lui ca şi după posibilităţile de înţelegere a grupei. Această situaţie se întâlneşte in jocul „Să împodobim bradul”. Vor fi familiarizaţi cu materialul didacticîntrebuinţat – cel distributiv (priviţi ce aveţi în plicurile din faţa voastră!). şi anume: copiii trebuie să aşeze o jucărie de aceeaşi culoare cu cea arătată de educatoare şi numai la locul indicat de ea.” Dirijarea (conducerea) noii învăţări are ca faze: Explicarea şi învăţarea jocului. jocul de probă. „Cu acestea şi cu celelalte animale pe care vi le-am adus. sau a doi copii. mai ales în jocurile bazate pe o anumită acţiune cu material distributiv. copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său şi va spune numele puiului şi al animalului adult. în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. pentru fiecare copil. trec’nd prin faţa copiilor: „Balonul uşor pluteşte Şi pe tine te pofteşte Să spui frumos Care-i puiul cel ascuns? Şi al cui este oare?” Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului şi elemente de joc adecvate. Explicarea jocului. spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numeşte miel. Doi-trei copii vor repreta titlul jocului. verificând înţelegerea informaţiilor date. metodele şi procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înţeles de la caz la caz. În alte cazuri. apoi îl va aşeza pe panoul din faşa clasei. educatoarea precizează regulile.

. ea trebuie să cuprindă următoarele: . în jocul „Oglinda fermecată”. trebuie să reţinem că indiferent de grupa la care se face explicaţia şi de modul în care decurge. educatoarea descrie următoarele faze ale jocului: . Pentru buna desfăşurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să enunţe regulile..În alte jocuri. în succesiunea lor firească. însoţit de gesturi şi mimcă adecvată. De exemplu..precizarea sarcinilor copiilor. La grupa mare. precum şi a rezultatului urmărit. şi anume. la rezolvarea problemei didactice puse şi înţeleg. tot la grupa mareeducatoarea poate recurge la o cale deductivă. De exemplu. De exemplu. Când acesta este mai dificil. să se completeze propoziţii eliptice de predicat sau de subiect. poate să prezinte o serie de reguli şi în timpul desfăşurării jocului. să se compună ghicitori despre obiecteleprezentate etc. povestirea episodului din ilustraţie. . arată copiilor regulile şi apoi exemplifică sau demonstrează parţial acele aspecte ale jocului carear putea să fie înţelese mai greu de ei. . educatoarea poate descrie la început fazele acţiunii jocului şi apoi. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiţi repede inversul lui. În concluzie.trecerea „oglinzii” din mână în mână. eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeţi?”. în care sarcina didactică cere să se găsească cuvinte cu sens contrar. înainte de a începe jocul propriu-zis. „Care este culoarea ta?” de la grupa mea. Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au reţinut succesiunea acţiunilor şi pot să aplice corect regulile transmise. în jocurile didactice orale de la grupa mare. Astfel copiii sunt antrenaţi. educatoarea poate să eşaloneze explicaţia. „Trebuie să ascultaţi cu atenţie. Ea trebuie să se asigure dacă toţi copiii şi le-au însuşit corect. Executarea jocului cu întrega grupă de copii 37 . . Pentru a ajuta pe copii să înţeleagă cea mai complexă sarcină a jocului. Explicaţia trebuie făcută în mod precis şi concis. uitându-se excesul de vorbire. în timpul explicaţiei şi exemplificării. încă din timpul explicaţiei. educatoarea apelează şi la copii. să treacă la precizarea regulilor. cuvintele de presos care ar îngreuna înţelegerea celor arătate.descrierea acţiunilor jocului. . În unele jocuri cu o acţiune mai complicată. Astfel.deschiderea „oglinzii” şi povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potriveşte?” de la grupa mare. De exemplu.indicaţii cu privire la folosirea materialului. De multe ori educatoarea îşi dă seama încă din timpul explicaţiei dacă copiii au înţeles sau nu regulile jocului şi în consecinţă ia măsurile adecvate. Educatoarea trebuie să folosească în acelaşi timp un limbaj simplu. şi anume. .formarea clară a regulilor jocului. Apoi se precizează regulile jocului. fixarea regulilor se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează şi explică copiilor fiecare acţiune).recitarea versurilor de către copii. Iată cum se poate explica jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare. educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda şi povesteşte episodul sugerat de ea. din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfăşura activitatea. intervine cu unele sublinieri la sfârşitul explicaţiei.oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile. s-o facă în mai multe etape. În unele jocuri.

trebuie să se urmărească mai multe probleme. îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative. sarcinile date sunt mai simple. şi anume: îndeplinirea acţiunilor în succesiunea dată. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acţiuni. aceasta depinde de specificul fiecărui joc. în jocul „Roata animalelor”. Toată atenţia trebuie însă acordată desfăşurării jocului în prima etapă. apoi se va trece treptat la denumirea şi descrierea unor imagini sau jucării mai puţin familiare lor. sau să plaseze un jeton pe un anumit spaţiu de pe loton (de exemplu. De exemplu. coerentă. ei trebuie să-şi ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”. pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului. În ceea ce priveşte urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică. să aştepte până primesc marfa. Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor. educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. complicarea lui. le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare. în jocul didactic „Ce se potriveşte?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenţie felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă şi să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. Numai astfel jocul devine eficient. educatoarea trebuie să urmărească. atragerea în joc a tuturor copiilor. în jocul „De-a magazinul”. Ea poate să ceară copiilor să respecte acţiunile respective. educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură şi respectarea regulilor de către toţi copiii. trebuie să salute vînzătorul. menţinerea disciplinei. se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv. reamintirea lor atunci când este necesar. cu sens logic.Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate. iar apoi copiii sunt îndrumaţi şi ajutaţi să le aplice corect (lucru care se poate face în jocul de probă). activitatea evoluează fără dificultăţi de natură să necesite 38 . să spună clar „vânzătorului” ce doresc să cumpere. În această etapă. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie respectate. În desfăşurarea jocului. insistânu-se pe o exprimare clară. să privească atent „marfa” expusă şi apoi să şi-o aleagă. îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice. nu au răbdare să li se dea marfa şi o iau singuri din raft etc. din dorinţa de a mânui mai repede „marfa”. în jocul didactiv „Cine face aşa?” sau „Ghici cum face?” sunt puşi mai mulţi copii să repete răspunsul corespunzător. Educatoarea atrage în joc întreaga gupă de copii. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei. a unei atmosfere corespunzătoare lui. pentru a le îndeplini corect. iar în anumite jocuri didactice. apoi limitele cerute de joc). Conducând jocul. iar copiii în cauză vor fi ajutaţi să le aplice corect. respactarea regulilor. îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. De exemplu. De exemplu.) Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. introducerea unor noi variante de joc. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată. sprijinirea celor care nu reuşesc să efectueze corect sarcina. bineînţeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunţarea corectă a cuvintelor respective. aşa cum spuneam mai sus. în special în cele de corectare a pronunţiei. să plătească înainte de a pleca. de a se juca cu ea (nu aşteaptă la rând. copiii vor denumi şi vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute. asigurarea unui ritm vioi de joc. care are loc sub conducerea educatoarei. în propoziţii. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent şi direct materialul.

Fiecare dintre ei completa. Aceeaşi activitate ţinută de o altă educatoare şi-a schimbat complet caracterul. pe machetă animalul 39 . ar fi creat o atmosferă mai propice jocului. În această privinţă. să nu stingherească pe alţii în timpul jocului. dacă era nevoie pe cel care era numit s-o facă. în jocul „Al cui este?”. explicaţii suplimentare. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea ghicitorilor.întreruperea jocului. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puţine şi în forme mai variate întrebările: din ce este format. apoi se sintetizau toate propunerile. De exemplu. transformând până la urmă jocul într-o convorbire plictisitoare. lăsându-le în acelaşi timp toată iniţiativa. să răspundă numai când sunt întrebaţi şi să urmărească răspunsul colegilor. i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat şi mai spontan. o educatoare a uzat de foarte multe întrebări. din ce material este făcut. Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor. Educatoarea denumeşte puiul (mânzul). Ei trebuie deprinşi treptat să acţioneze numai atunci când suntsolicitaţi sau când jocul o cere. să acţioneze cu el întrun anumit fel. proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. Se cere să caute. folosirea unor amendamente pentru cei neatenţi pot să sctivizeze copiii care au. să plaseze jucăriile la locul potrivit („Aşează la locul potrivit”) etc. În aceeaşi ordine de idei. să mânuiască materialul demonstrativ. în care se realizează o altă variantă de joc. la un moment dat. există jocuri didactice care. Complicarea jocului constituie următoarea fază. Intervenţiile prea numeroase. educatoarea trebuie să fie atentă şi în ceea ce priveşte stabilizarea unor relaţii corespunzătoare între copii. În timpul jocului. De exemplu. copiii retraşi. În general educatoarea trebuie să-şi dozeze la maximum intervenţiile pentru ca jocul să nu-şi piardă cursivitatea şi intensitatea – fapt care face ca preşcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. să nu repete ceea ce s-a mai spus. la jocurile „Găseşte aceeaşi culoare”. intervenirea unor elemente de întrecere. alcătuindu-se o ghicitoare. i-a interesat pe toţi. În aceste cazuri. În aceste condiţii. activizarea lor permanentă. copiii acţionează pe rând cu materialul demonstrativ. conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. activitatea îşi atinge ţelul. „Caută-ţi semnul”. În acest sens. educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentri care să menţină atenţia şi interesul copiilor chiar şi atunci când ei nu acţionează direct în joc. creşterea ritmului desfăşurării jocului. un rol pasiv. („Roata animalelor ”). „Ştiţi unde trăiesc?” etc. Intervenţiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii îşi aduceau aportul lor la construirea ghicitorii şi numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător realizată. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv. trebuind să-l selecteze. Iată un exemplu: jocul „Ghiceşte la ce m-am gândit?”. cine o foloseşte. indiscutabil. apoi. Principala sursă de dezordine şi de confuzie în joc o constituie necunoaşterea şi nerespectarea acestor reguli elementare de comportare. în loc să conducă copiii prin întrebări. educatoarea respectivă i-a antrenat să participe în comun la alcătuirea ghicitorii. atrageri de atenţie. să recunoască cinstit greşeala făcută şi să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi. prin insăşi structura lor. Deci. La compunerea ghicitorii participau toţi copiii. dându-le sarcini atractive în joc. În alte jocuri didactice. De exemplu. „Ce se potriveşte?”. asigură o participare activă a copiilor.

Între figurine trebuie să se păstreze oarecare proporţie. În jocurile didactice pot fi întrunite aspectul cognitiv. cu unii sau cu toţi copiii grupei. (Nu vor 40 . gândire etc. de asemenea. cu cel formativ – în doze foarte variate – ceea ce dă educatoarei posibilitatea să acorde după dorinţă prioritate fie unui aspect.) fără de care însăşi însuşirea n-ar putea avea loc. Jocul „Cine trebuie să plece?” poate fi introdus la preşcolarii mai mari. iapa”). în care să mânuiască animalele. (obţinerea performanţei) se poate realiza. apare deosebir de accentuată latura formativă. Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii şi cum au mânuit materialul.şi să aşeze puiul lîngă mama lui. Este potrivit vârstei de 5 ani. El constă în expunerea pe flanelograf. De exemplu. evaluarea activităţii. imitând onomatopeea. în general. Toate aceste acţiuni se verbalizează de către copil. pe tabla magnetică sau chiar pe masă (când se joacă de către mai puţini copii) a unor figurine (siluete decupate şi pictate) reprezentând toate personajele principale şi elementele importante (plante. spunându-le numele şi imitând onomatopeele. memorie. dar poate fi jucat în anumite cazuri.(„aşez mânzul lângă mama lui. şi de copiii de 4 ani şi jumătate. posibilitatea de adaptare a jocului didactic la necesităţile procesului de învăţământ desfăşurat într-un anumit loc. Ultima fază. Totuşi. solicitându-i pe copii să-şi aleagă căte un pui sau animal îndrăgit şi să organizeze un minitetru de păpuşi. în special. într-un anumit moment. că pot fi folosite în etapa activităţilor alese sau în aceea a activităţilor obligatorii. unui grup de copii sau unei grupe întregi din grădiniţă. În acest sens. Tot timpul se va avea în vedere întrebuinţarea corectă a cazului genitiv. Se poate urmări.3 VALENŢE FORMATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC Orice proces de însuşire a unor cunoştinte (receptare şi fixare) activează o serie de procese psihice (atenţie. dacă se folosesc mijloacele care li se adresează în mod special sau activităţile în care se cere atenţia să fie îndreptată cu precădere asupra lor. animale) ale unei poveşti.. în cazul de faţă. într-o măsură mult mai mare şi într-un ritm mult mai rapid. Ele mai prezintă avantajul că se pot adresa – în funvţie de necesităţi – unui copil. aceste variate procese psihice se pot dezvolta. şi cele didactice . Activităţile care se pretează în cea mai mare măsură la atingerea acestui scop sunt jocurile. lucruri. se întrebuinţează procedee atractive prin care se anunţă încheierea jocului. Încheierea activităţii se face prin aprecierea şi evidenţierea copiilor care au dat răspunsuri bune şi au participat mai activ la activitate. Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile învăţate despre animalele implicate în joc. fie celuilalt sau să le îmbine în proporţii oarecum egale. Se va proceda ca şi în cazul variantelor enumerate. Încheierea activităţii nu trebuie să fie bruscă. în jocul didactic „Cine trebuie să plece?” pe lângă latura cognitivă cu caracter de fixare (folosirea unor cunoştinţe dobândite anterior). pentru a nu diminua dispoziţia copiilor faţă de joc. pe stativ.. 3.

ursul. Nu va fi necesar să apară nici baba (mama vitregă în diferite ipostaze) care deşi deţine roluri principale nu mai este necesară pentru necunoaşterea poveştii. nu trebuie să lipsească accesoriile caracteristice care contribuie la recunoaşterea poveştii. Nu vor fi expuse: drumul. vânătorul. De exemplu. Totuşi. care pot ajuta pe copii să recunoască povestea. în povestea „Scufiţa Roşie” vor fi necesare următoarele personaje: Scufişa Roşie. Nu este necesar să apară mama Scufiţei. din povestea „Fata moşului şi fata babei ” vor figura: moşul. lăzile pe care le-au luat. vulpea. fata moşului. În povestea „Ursul păcălit de vulpe” vor fi folosite figurinele reprezentând: moşul. caleaşca. printre personajele poveştii va fi introdus şi un personaj din alt basm. stăpânul sau (îmbrăcat sărăcăcios). pădurea. copiii urmând să recunoască din care poveste este personajul introdus şi să-l elimine. animalele cărora fetele le-au dat mâncare. Acesta trebuie să fie astfel ales încât să sugereze neaparat povestea din care face parte. un scrânciob cu bărcuţe şi unul cu lanţuri ). capcaunul. fie zâne (când este îmbrăcată pentru bal). fata babei. distrăgându-le atenţia spre lucruri neesenţiale. fiica lui. în joc nu vor apărea persoane din suita împăratului. Figurinele trebuie să reprezinte toate personajele principale ale poveştii. secerătorii etc. care pot figura în diverse basme. deoarece fiecare dintre aceştia luaţi separat ar putea reprezenta şi personaje din alte poveşti. din povestea „Motanul încălţat” va fi ales chiar motanul cu pălărie cu pene şi încălţat cu cizme. care ar putea fi întâlnit în altă poveste sau care nu este suficient de sugestiv. baba. În nici un caz nu va fi aleasă Cenuşăreasa deoarece ar putea fi confundată cu alte personaje reprezentând fie fete sărace (de pildă. Astfel. La fel din povestea „Turtiţa” va fi aleasă Turtiţa şi nu moşul sau baba ori vreunul din animalele pe care le întâlneşte. cuptorul. insecte etc. din povestea „Puf alb şi Puf gri” va fi ales numai iepuraşul cu borcanul de dulceaţă. acestea fiind elemente neesenţiale pentru cunoaşterea poveştii. În povestea „Puf alb şi Puf gri” pot figura numai acei doi iepuraşi şi mama lor şi borcanul cu dulceaţă (eventual şi o scenă din iarmaroc. De exemplu. Dacă povestea nu cuprinde un astefel de personaj se alege acela care întovărăşit de unul sau mai multe accesorii să poată fi situat numai într-o anumită poveste. copacul. elemente de decor. nici fiica şi nici căpcăunul şi nici chiar stăpânul pisicii. mama Albei ca Zăpada.fi la fel de mari cele ce reprezintă adulţi cu cele ce reprezintă copii sau cele ce reprezintă oameni şi cele ce reprezintă animale mici ca şoareci. prinţul care au roluri secundare în poveste. Astfel. lupul. carul cu peşte. suita împăratului. În momentul expunerii. Nu va fi ales împăratul. nu vor figura decât elemente absolut necesare recunoaşterii ei. Turtiţa pentru că în multe poveşti este vorba de moşi şi babe sau de diferite animale. piticii. În povestea „Motanul încălţat” vor apărea motanul (încălţat şi cu păşărie cu pene). deci nu ajută la definirea uneia dintre ele. căinele. casa ei şi cei a bunicii. pădurea. mama vitregă cu oglinda în mână. De asemena. insecte. De asemenea. baba (Sfânta Vineri). Nu vor fi expuse elemente sau personaje secundare. În basmul „Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici” personajele reprezentate vor fi: Alba ca Zăpada. flori. În cazul în care nu se poate alege un personaj nici în aceste condiţii. De exemplu. vânătorul. din basmel „Cenuşăreasa” va putea fi ales feciorul de împărat cu pantoful în mână. 41 . Nu se va alege un personaj chiar principal. de plidă. Nu vor figura: fraţii băiatului. care constituie personaje şi accesorii nesugestive. care mai mult ar încurca pe copii. se va alege un grup de personaje care vor fi reprezentate împreună. Nu va fi necesară prezenţa pădurii sau a lacului. păsări. împăratul. fata moşului).). casa la care au ajuns. fântâna. Nu vor figura: împăratul. Albă ca zăpada şi cei şapte pitici sau Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în negustoreasă.

alt personaj (sau grup de personaje) din aceeaşi poveste. Când va fi introdus un grup un grup de personaje din a doua poveste (de exemplu. Dacă din a doua poveste se introduce un grup de personaje sau un personaj întovărăşit de anumite accesorii acestea trebuie grupate la un loc pentru a uşura recunoaşterea poveştii din care fac parte. nu vor fi aşezate nici la începutul expunerii. Expunerea siluetelor poate fi făcută linear (la început). de pildă. Figurinele odată expuse se va explica preşcolarilor că în faţa lor au fost aranjate personajele principale (eroii) dintr-o poveste. iepuraşul din povestea „Căsuţa vulpii şi căsuţa iepuraşului” va fi reprezentat plângând lângă o buturugă. vulpea din povestea „Ursul păcălit de vulpe” să aibă în bot un peşte. nici la urmă. De aceea.întinzându-i un măr sau Albă ce Zăpada şi vânătorul. Se recomandă ca îmbrăcămintea. De exemplu. să spună despre ce basme este vorba. fie Albă ca Zăpada şi vânătorul. Combinaţiile pot fi extrem de variate. a tablei magnetice sau a mesei. dar că printre ele s-a rătăcit şi un personaj din altă poveste. şi abia după ce copiii s-au deprins cu jocul să se introducă mai multe personaje străine din povestea reprezentată. iepuraşul din povestea „Puf alb şi Puf gri” să fie surprins trăgând borcanul cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă sau plângând mânjit cu dulceaţă şi borcanul spart pe jos. moşul cu căruţa cu peşti din povestea „Ursul păcălit de vulpe” sau din acelaşi basm poate fi aleasă vulpea cu un peşte în bot sau ursul stând cu coada în lac. fie în grupul reprezentând povestea „Fata moşului şi fata babei”. pentru a se cere copiilor recunoaşterea acesteia în moduri variate de reprezentări a ei. În situaşia aceasta poate fi vorba chiar de introducerea unei scene caracteristice numai unei poveşti prin care aceasta va fi recunoscută. Alba ca Zăpada şi piticii) se va atrage atenţia că mai multe personaje din alt basm s-au rătăcit acolo. De exemplu. motanul încălţat poate fi introdus în grupul de figurine ce reprezintă povestea „Turtiţa”. După ce copiii se obişnuiesc cu acest joc ele pot fi răspândite pe toată suprafaţa flanelografului. nici nu vor fi situate separat (pe altă linie sau într-un colţ). Expunerea figurinelor introduse va fi făcută în aşa fel încât copiii să nu observe în timpul memorării că ele nu aparţin primei poveşti. Este bine totuşi să nu se introducă multe personaje din cea de-a doua poveste deoarece acest lucru ar putea deruta pe copii în stabilirea celor ce sunt intruse şi a celor ce reprezintă povestea în care au fost introduse. după ce copiii s-au obişnuit cu jocul acesta. oferindu-i mărul sau cingătoarea sau pieptănele. Aceste combinaţii variate permit ca jocul să prezinte mereu interes pentru copii. Cu timpul. eventual cu un accesoriu sugestiv. Este bine ca la început să se introducă numai câte un personaj străin. precum şi care personaj nu este din acea poveste şi trebuie să plece. 42 . Din povestea „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” pot fi introduse printre personajele altei poveşti fie Albă ca Zăpada cu piticii. În alte şedinţe. fie Albă ca Zăpada şi împărăteasa transformată în babă. Aceste figurine pot fi introduse printre personajele aceleiaşi poveşti cu care cea de-a doua a fost combinată anterior sau printre personajele altei poveşti. fie numai împărăteasa cu oglinda în mână în care se priveşte. printre figurinele poveştilor amintite mai sus mai pot figura şi alte personaje. accesoriile şi atitudinile personajelor din ambele poveşti să fie astfel alese încât să constituie caracteristici ale poveştii respective. Ei trebuie să le privească bine pe toate. Este bine ca intr-o activitate să fie folosit un personaj (sau grup) iar în alta.

Ghiceşte ce spun eu?. Jocul poate cuprinde pe toţi copiii unei grupe. prin care îşi menţine esenţa de joc şi. Cine spune mai multe cuvinte?. de selecţie după un anumit criteriu (alegerea personajelor după importanţa lor de reprezentarea a poveştilor respective). Cu ce sunet începe cuvântul?. Elementele sale componente. Să aşezăm cartonaşe – la grupa mare.sarcina didactică. . 43 . într-o activitate de acest gen. ci ei vor indica numai pe cel ce „trebuie să plece”. a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical: Focul şi Văntul.elementele de joc (acţiunea de joc). accentul punându-se pe rezolvarea sarcinii instructive îşi pierde caracterul ludic. 3. de sinteză (gruparea personajelor într-un basm). filme) şi se exersează în principal capacitatea de analiză (alegerea basmelor dintre cele cunoscute şi a personajelor dintr-un basm ales). În acest caz operaţia mintală de recunoaştere a poveştii şi a intrusului este implicită. Săculeţul fermecat. să nu predomine numai elementul de joc. Cocoşul şi Gâsca. copiii trebuind să-şi reamintească şi să-şi reprezinte basmele auzite (sau văzute în diafilme. Astfel întâlnim: a) Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii prin care se urmăreşte formarea unei pronunţări clare. în aşa fel încât. Jocul poate fi jucat de mai multe ori. trăsăturile caracteristice. Ponderea mai mare a unei dintre aceste componente în defavoarea alteia poate duce la denaturarea jocului didactic sau la schimbarea profilului acestuia. transformându-se în simple exerciţii. În aceste joc se face apel în mod implicit la memorie şi la imaginaţie reproductivă. Repetă ce spun eu – la grupa mijlocie. dar poate fi jucat şi individual (sau ăn grupuri mici). schimbând mereu basmul reprezentat. în acelaşi timp. deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă. Îndreaptă greşeala.nu li se va mai cere să spună din ce basme sunt toate personajele. Şarpele şi Albinuţa. SPECIFICUL JOCULUI DIDACTIC Specificul şi valoarea jocului didactic nu constă în contribuţia sa la dezvoltarea multilaterală a copiilor.3. specificul său de activitate didactică se exprimă prin: . în convorbiri sau convorbire după ilustraţii. . Trenul şi Vântul – la grupa mică. jocul didactic în care elementul de joc este slab. Este importantă existenţa întrepătrunderii şi a interacţiunii acestor componente precum şi păstrarea unui echilibru între sarcina didactică şi elementele de joc.conţinutul jocului. pierzându-şi caracterul instructiv şi nu reuşeşte să îşi atingă scopul şi obiectivele operaţionale.1. Educatoarea trebuie să cunoască exact modul de dozare a acestor componente. Cine spune mai departe?. Conţinutul şi felul jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii Varietatea jocurilor didactice pentru dezvoltarea vorbirii desfăşurate în grădiniţa de copii impune găsirea unor criterii de exemplificare a acestora.regulile jocului. . Pe de altă parte.

E ziua mamei. jocul didactic se deosebeşte prin conţinut şi prin faptul că accentul cade pe rezolvarea unor sarcini de joc dar acestea urmăresc.2. 3. Desenează numai ce ţi se cere. semnificaţia unei noţiuni. b)Jocuri didactice fără material didactic sau orale. „Cu ce sunet 44 . Eficienţa jocului didactic în dezvoltarea vorbirii depinde. În comparaţie cu jocurile didactice cu neobiecte şi reguli. Jocurile didactice de tipul „găseşte cuvântul potrivit!”. abstractizarea. Jocul culorilor. ceea ce lărgeşte sfera folosirii acestor cuvinte şi dezvoltarea operaţiilor gândirii: analiza.b) Jocuri didactice pentru dezvoltarea gândire logice. La grupa mică: Ce daruri putem oferi lui Radu?. De-a magazinul. Prin intermediul jocului se fixează. ce e rău?”. „Completează ce lipseşte!”. „Ce e bine. de fapt.3. Ştiţi cine este?. jocul didactic îşi aduce contribuţia la precizia. relaţii spaţiale. forme. generalizarea. LEGĂTURA DINTRE JOCUL DIDACTIC ŞI CELELALTE JOCURI Jocul didactic intră în rândul formelor de organizare a activităţii didactice. De asemenea. este creat de către pedagog şi condus de acesta. învaţă cuvinte. c) Jocuri didactice pantru însuşirea normelor de comportare civilizată. a)Jocuri didactice cu material didactic. Prin jocul didactic copiii învaţă să recunoască mărimi. Ce ne trebuie în casă? La grupa mare: Găseşte ce se potriveşte. de modul în care educatoarea ştie să selecteze jocul. Să facem ordine. Să primim musafiri. Aceasta presupune o foarte bună cunoaştere a copiilor sub raportul nivelului atins în dezvoltarea limbajului. Cunoaşterea conţinutului şi a felurilor didactice le ajută pe educatoare să se orienteze cu uşurinţă în alegerea şi în conducerea metodică a acestora. în mare măsură. în raport cu situaţiile concrete existente în grupa de copii. la grupa mijlocie: Găseşte o poză la fel. Jocurile didactice mai pot fi clasificate şi din punct de vedere al utilizării materialului didactic. sistematizarea şi verificarea cunoştinţelor. se precizează şi se activizează vocabularul copiilor. Cine te-a chemat la telefon? De-a circulaţia. Prin jocul didactic copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în alte activităţ obligatorii şi să-şi dezvolte creativitatea. Sub aspectul dezvoltării vorbirii jocul didactic poate oferi posibilitatea de a percepe cuvintele ca unităţi lexicale deschizând căi în vederea analizei pe unităţi lexicale (operaţii de analiză şi sinteză silabică a cuvintelor). consolidarea. La grupa mare: De-a poştaşul. sarcini ale educaţiei intelectuale. La grupa mică: Spune cum te cheamă?. precum şi sub aspectul defectelor de vorbire. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale. sinteza. La cine se află steguleţul? La grupa mijlocie: Dea grădiniţa. adâncirea.

r. în jocurile „Ce s-a schimbat?”. fiinţe. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. Jocurile „Ghiceşte cum este?”. Jocurile didactice care facilitează dezvoltarea limbajului fixează şi activează vocabularul copiilor. să sesizeze esenţialul prin exersarea memoriei voluntare. cât şi a materialului corespunzător. mediane. artistic. Dată fiind substanţa şi finalitatea acestori jocuri ele trebuie să se participe în mod curent şi în afara activităţilor obligatorii. finale). În strânsă legătură cu gândirea se dezvoltă limbajul. precum şi în vederea dezvoltării optime a proceselor şi funcţiilor psihice. prin respectarea sarcinilor de joc. jocul didactic favorizează efortul intelectual şi susţine vie atenţia copiilor în timpul jocului. acţiuni. g. ci reuşesc să asimileze realităţi care. iar jocul „Spune ce ai gustat?” dezvoltă sensibilitatea gustativă şi pe cea olfactivă. fenomene. de exemplu. rolul jocului didactic în educarea estetică a copiilor. precum şi la îmbogăţirea vocabularului de cuvinte care denumesc obiecte. Apreciem . Jocul „Ce ai pipăit?” dezvoltă sensibilitatea vizuală şi tactilă.educativ. de exemplu jocurile didactice „Spune cum facem?”. însuşiri. activi şi interesaţi la actul instruciv. fără aceasta rămân. trăiri afective. ajută la îmbunătăţirea pronunţiei unor consoane mai greu de rostit de către copii – c. Ce s-a schimbat?). contribuie la consolidarea cunoştinţelor privitoare la cuvânt. de asemenea. prin comparaţie cu celelalte jocuri. a răbdării. sunet şi propoziţie. Faptul acesta are o importanţă deosebită pentru antrenarea atenţiei voluntare. copiii învaţă să aprecieze 45 . Astfel. * Valoarea educativă principală a jocului rezidă în faptul că îi face pe copii participanţi direcţi. au un caracter instructiv mult mai pronunţat şi se utilizează în grădinită mai cu seamă în scopul îmbunătăţirii şi aprofundării experienţei cognitive a copiilor. silabă. m. „Ghiceşte ce lipseşte!” care solicită copiii să reţină însuşirile obiectelor şi aşezarea lor în spaţiu. Valoarea educativă a jocului didactic constă în stimularea cinstei. Aportul jocului didactic la educarea memoriei este deosebit. „exterioare inteligenîei copiilor”. „Ce face copilul?”. Pentru ca jocurile didactice să se poată desfăşura cu eficienţa scontată şi în perioadele care depăşesc cadrul strict al activităţilor obligatorii se impune să se asigure copiilor de fiecare dată toate condiţiile materiale necesare şi în acelaşi timp să se prevadă sarcinile didactice care vor face obiectul acestor jocuri – în raport cu volumul de cunoştinţe şi deprinderi însuşite anterior. Prin jocul didactic se exersează nemijlocit analizatorii. t.începe cuvântul?”. Altele ca: „Oglinda fermecată”. paralel cu celelalte forme de joc. Este cunoscut faptul că jocurile didactice. jocul încheagă colectivul de copii al grăniţei sau al grupei educându-i pe copii să devină disciplinaţi. a spiritului critic. „Cu ce trebuie să lucrăm?”. jucându-se de fapt prin utilizarea metodelor active de educaţie. „Cine a venit?”. Prin efectul distractiv. a regulilor de joc. Gândirea este exersată şi solicitată mai ales în jocurile „Spune unde trăieşte?”. copiii învaţă să-şi antreneze propriile activităţi. „Este mare. este mic?”. a stăpânirii de sine (Găseşte şi taci!. „Spune mai departe” etc. ţ. „Poştaşul” ajută la pronunţarea corectă a sunetelor situate în diferite poziţii în cuvinte (iniţiale. „Spune cum face?” contribuie la dezvoltarea sensibililităţii auditive.

de denumire. urmărind îmbogăţirea şi activizarea lexicului. La grupa de 3 ani. 4. Sarcina didactică. „Ce trebuie la masa 46 . ROLUL JOCULUI DIDACTIC ÎN ÎMBOGĂŢIREA VOCABULARULUI LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ Jocul – ca şi limbajul – a constituit obiectul a numeroase studii şi cercetări care au relevat valenţele lor formative la vârsta preşcolară. respectiv problema intelecuală. dar mai ales a însuşirii cuvintelor în percepţia obiectului. la dezvoltarea formelor de analiză şi de sinteză verbală. Este cunoscut că. învăţă să facă unele generalizări care duc la precizarea conţinutului noţional. a acţiunilor naturale. jocul didactic constiutie activitatea cea mai firească. sub influenţa mediului şi a educaţiei. În practica educaţiei preşcolare. copilul se exersează în ceea ce priveşte pronunţia. În îmbogăţirea lexicului calea cea mai adecvată a verbalizării activităţii prezente şi trecute. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului. Jocurile reprezintă forma de activitate care îmbină în mod armonios sarcinile instructice cu latura distractivă. în jocurile: „Săculeţul cu surpize”. în joc. în jocurile „Cu ce să îmbrăcăm păpuşa?”. de ghicire. Astfel. a situaţiei – cale oferită plenar de specificul jocurilor didactice. În jocul „Ce-a găsit ursuleţul?”. ceea ce aduce cu sine noi modalităţi în activitatea cognitivă a copilului şi exercită o influenţă reglatoare asupra conduitei sale. constă în recunoaşterea şi denumirea mobilierului. ponderea cea mai mare în activităţile speciale de dezvoltarea vorbirii o deţin jocurile didactice. apare sub forma unor probleme de recunoaştere. de comparare. Începând cu vârsta de trei ani. Fenomenul este riguros comentat ştinţific. dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte inseparabilă a probelmelor privind cunoaşterea mediului înconjurător. are loc dezvoltarea intensă a limbajului activ. copilul îşi îmbogăţeşte sistematic cunoştinţele şi vocabularul. „Spune ce este?”. numai dacă devine activitate obligatorie (de tipul jocului didactic). în perceprea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. Majoritatea jocurilor didactice vizează îmbogăţirea şi activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive. Îmbinând elementele de învăţare cu cele de joc şi invers. sarcina didactică. Deci. însă nu în mod organizat. Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. îţi îmbogăţeşte şi îşi activează vocabularul. în stimularea dorinţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile.fenomenul dezvoltându-şi gustul estetic. Prin intermediul lor se realizează în practica preşcolară dezideratul „învăţării prin joc”. Datele cercetăriilor şi observaţiile psihologice arată că jocul însuşi ca formă a „preînvăţării” contribuie la dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice. de care se leagă direct sensul principal al jocului şi atracţia copilului pentru el. copiii sunt solicitaţi să recunoască şi să denumească jucăriile. la nivelul potenţialului intelectual al fiecărei vârste.

chiar dacă este didactic. „Ce formă are jucăria ta?” ei învaţă să deosebească şi să denumească formele (rotund. Condiţiile psihologice sumar examinate mai sus se cer a fi luate în considerare în stabilirea conţinutului informaţional şi lexical. ca: „Este mare. În practica educaţiei preşcolare s-a conturat în acest sens. să realizeze acţiunile de joc. De măiestria cu care educatoarea ştie să aplice teoria ştiinţifică despre joc şi despre legităţile însuşirii cuvintelor. 2. Copiilor nu le este uşor să înţeleagă sarcina didactică. să folosească creator indicaţiile metodice şi materialele auxiliare depinde de aportul jocului didactic la dezvoltarea vocabularului. în raport cu specificul jocului şi cu vocabularul posibil vârstei. lăsând câmp liber căutărilor.jos). preşcolarii mici nu reuşesc să desfăşoare în mod independent jocul didactic. a materialelor auxiliare. „Spune cum face?” activează vocabularul referitor la animalele cunoscute. în jocul „Cu ce ne jucăm?” copiii diferenţiază culorile şi odată cu aceasta învaţă şi denumirea lor. în gradarea exerciţiilor de îmbogăţire şi de activizare a lexicului.mic).păpuşii?” copiii recunosc şi denumesc articolele de îmbrăcăminte. Este unanim recunoscut că eficienţa acţiunilor educative exercitate prin activitatea ludică este condiţionată concepţia noastră teoretică despre jocul didactic ca mijloc de dezvoltare a vorbirii. de educaţie. precum şi asigurarea condiţiilor materiale optime pentru desfăşurarea jocului. fără a uita că jocul trebuie să rămână tot joc. De exemplu. Metodicile şi materialele auxiliare oferă indicaţii generale. spiritului creator referitor la optimizarea jocului în scopul dezvoltării vorbirii. Unele jocuri didactice au drept sarcină cunoaşterea şi precizarea însuşirilor obiectelor. este mic?”. precum şi schiţe sumare în legătură cu fiecare joc didactic. veselă. În literatura psihologică şi pedagogică găsim recomandări de principiu privitoare la îndrumarea jocului didactic. Sunt atraşi de acţiunea ca atare a jocului. imită şi verbalizează unele acţiuni. şi particularităţile de vârstă şi individuale ale limbajului sub aspect lexical. precum şi cu registrul psihologic lexical al fiecărui copil. Toate acestea ridică probleme de ordin psihopedagogic şi metodic. atunci când se urmăreşte îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la vârsta preşcolară. a sarcinii didactice. de situaţia lui nemijlocită.Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea mai mult sau mai puţin selectivă a indicaţiilor metodice. ignorarea recomandărilor de principii. După cum se ştie. Prin alte jocuri. două modalităţi de îndrumare a jocului. promovarea practicii empirice. a materialelor auxiliare. dat fiind specificul jocului la această vârstă. diametral opuse şi anume: 1. Impresiile concrete acţionează mai puternic decât cuvântul educatoarei. În ce priveşte dezvoltarea lexicului există mari diferenţe individuale independente de mediu. În îndrumarea jocurilor se impune selectare şi îmbinarea laturii instructive cu cea distractivă. Jocul „Ghiceşte ce face păpuşa?”vizează recunoaşterea şi denumirea părţilor corpului omenesc şi diverse acţiuni. pe de altă parte. pătrat) şi dimensiunile (mare . sunt necesare corelarea jocului didactic cu conţinutul informaţional şi lexical însuşit în activităţile anterioare. Jocurile didactice „Cine face aşa?”. Desigur că valorificarea rolului formativ al jocului didactic privind îmbogăţirea şi activizarea lexicului nu este deloc uşoară. În jocul „Unde sunt jucăriile?” copilul se familiarizează cu raporturile spaţiale (sus . pe de o parte. racordarea metodologiei jocului la particularităţile vârstei 47 . în jocul „Când facem aşa?” se formează unele reprezentări temporale. De asemenea. în procesul comunicării cu cei din jur. Îndrumarea jocurilor de dezvoltarea vorbirii prin aplicarea creatoare a teoriei. investigaţiilor. să respecte regulile.

În joc participă un număr restrâns de copii în raport cu numărul obiectelor date (recunoaştere. Rezolvarea sarcinii didactice – rezolvarea intelectuală – a fost dirijată prin formule stereotipizate. O parte din copii au dat răspunsuri exprimate printr-un singur cuvânt. prin care se stimulează dezvoltarea gândirii. în cele trei variante prevalează latura instructivă a jocului didactic.În îndrumarea jocului accentul cade pe dezvoltarea vorbirii prin exerciţii de recunoaştere şi denumire a obiectelor prevăzute în indicaţiile metodice şi în materialele auxiliare. Ce face cu el?. b. însă aproape 50% din ei au rămas simpli spectatori. mânuind materialul didactic. Îndrumarea jocului are loc. pentru a denumi şi recunoaşte obiectele. cu aport scăzut în dezvoltarea vorbirii. În respectarea sarcinii didactice. în raport cu întrebarea pusă. uitându-se uneori faptul că ele. copiii sunt dirijaţi să-şi încadreze răspunsurile în formulele date de educatoare. (obiecte de uz personal). Ori. „Săculeţul cu surpize ”(mobilierul). cu vocabularul grupei. elementele de joc sunt în mare parte estompate. Arată-mi ce-a găsit ursuleţul?) în raport cu materialul perceput. Referitor la prima modalitate prezentăm câteva variante surprinse în desfăşurarea jocurilor: „Ce este şi ce faci cu el?”. Un lucru este cert şi anume: în cazul în care în rezolvarea sarcinilor didactice sunt antrenaţi doar copiii comunicativi. Ca şi în variantele precedente. denumire). educatoarea poate cunoaşte cum au fost însuşite 48 . „Ce-a găsit ursuleţul?”(jucăriile). copilul se joacă. După cum este bine de observat. este greu de descifrat în ce măsură jocul astfel desfăşurat a clarificat sensul unor cuvinte şi a activizat cuvintele însuşite anterior. să-l lege nemijlocit de semnalele verbale. Materialul didactic fiind limitat la cel demonstrativ (al educatoarei). Ce vedeţi?. indiferent de particularităţile individuale lexicale. promovarea unei experienţe didactice pozitive în problema abordată. Elementele de joc sunt limitate la folosirea surprizei în prezentarea materialului. la potenţialul intelectual şi lexical al copiilor. este îndeobşte cunoscut că. facilitând rezolvarea sarcinii didactice. Ambele modalităţi de abordare a jocului prezintă variante diferite cu implicaţii psiho-pedagogice. ca şi în cazul precedent.psihologice. c. În exerciţiile desfăşurate se respectă riguros schemele din materialele auxiliare. având un caracter orientativ. cu evoluţii numeroase şi cu perspective diferite în dezvoltarea vocabularului prin folosirea jocului didactic. Astefel. Îndrumarea jocului didactic cu accent pe exerciţii de vorbire adecvate registrului psihologic lexical al fiecărui copil. a verbaliza acţiunile. În variantele menţionate s-a folosit numai materialul demonstrativ al educatoarei. un număr restrâns de copii au ajuns să-l mâniuască. ele au contribuit efectiv la îmbogăţirea şi activizarea vocabularului la copiii solicitaţi să răspundă. fără a neglija particularităţile individuale privitoare la lexicul copiilor. se cer aplicate adecvat cu potenţialul intelectual al copiilor. educatoarea trece pe plan secundar elementele de joc care conferă activităţii ludice un caracter plăcut. în prima variantă. (Ce este?. anihilate. „Ce trebuie la masa păpuşii?” variante care se por desfăşura după cum urmează: a. Fireşte. la deplasarea copiilor de la măsuţa lor la masa educatoarei. Pornind de la ideea că „exerciţiul” este elementul constitutiv al jocului. se realizează relaţia „obiect-cuvinte”. dar în acelaşi timp învaţă să deosebească formele obictelor şi denumirea lor. Metodologia variantelor amintite a dus la rezultate diferite . deosebirea constând în antrenarea tuturor copiilor la răspunsuri.

respectiv despre contribuţia jocului la îmbogăţirea şi la activizarea vocabularului. nediferenţiate. Rezultatele sumar prezentate confirmă din plin ideea că jocul didactic în care elementul de joc este slab exprimat. în pofida indicaţiilor verbale ale educatoarei privind regulile. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă. Acestea trebuie aplicate selectiv. accentul punându-se pe latura instructivă. procesul însuşirii lexicului se produce în fiecare caz în mod riguros individualizat. De aici necesitatea utilizării materialului distributiv raţional dozat. bazat pe un bogat material didactic demonstrativ şi distributiv. alţii dau răspunsuri confuze. mai accelerat sau mai încetinit. cu atât mai mult în dezvoltarea vocabularului. jocul devine o activitate irezistibilă.educatoare) este incompletă. Concluzia pedagogică este lesne de deprins. Dar. În jocurile didactice de dezvoltare a vorbirii. capacitiatea de asimilare a cunoştinţelor. educaţie) şi interne. În astfel de condiţii. Lipsind elementele de joc. de denumire cu obiectul respectiv. În varianta a doua (b). trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile. îşi pierde caracterul ludic. se poate admite că orice copil este capabil să realizeze nivele evolutive succesiv progresive în dezvoltarea limbajului sub aspect lexical. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea. se transformă într-un exerciţiu rigid. privind nivelul de experienţă (informaţie-formaţie) specificul fiecărei individualităţi la efort intelectual. stimulează vorbirea. Altă variantă pe care o adoptă unele educatoare pentru a potenţa valenţele formative ale jocului păcătuieşte în sens contrar. Numai astfel acţiunea formativă este în acord cu legitatea lexicală potrivit căreia „cuvântul este purtătorul informaţiei despre obiect numai în măsura în care se află în relaţie de designare. care să determine reacţii verbale la toţi copiii. iar sarcina 49 .şi activizate cuvintele programate doar de către câţiva copii. care facilitează rezolvarea sarcinii didactice. de îmbogăţire a vocabularului. mai devreme sau mai târziu. alţii repetă mecanic răspunsurile colegilor. Această relaţie se stabileşte în cursul vieţii fiecărui individ cu prilejul însuşirii limbii în procesul comunicării”. întrucât copiii nu pot fi uniformizaţi. majoritatea copiilor participă la joc. Se uită faptul că jocul este eficient dacă sunt luate în considerare diferenţele posibile între copiii de aceeaşi vârstă. a folosirii unor preocedee adecvate. copiii rămâneau deseori nereceptivi. Unii răspund corect. după cum se ştie. prevalează elementele de joc. Legătura inversă (de la copil. În această situaţie apare necesitatea de a cunoaşte nivelul de dezvoltare a vocabularului şi pornind de aici să programăm îmbogăţirea şi activizarea vorbirii în activităţile următoare. a interdicţiilor în lanţ. formularea răspunsurilor. fapt ce diminuează valoarea lui formativă. Numai astfel pot fi cât de cât verificate rezultatele jocului desfăşurat. sarcina. nu urmăreau cu interes mersul jocului. fragmentară. de a se mai juca. rezolvând sarcina didactică mai mult sau mai puţin corespunzător. recomandările metodice de principiu ne ajută numai dacă găsim o încadrare adecvată fiecărui caz particular. Pe această cale. În varianta a treia (c) copiii participă pe măsura disponibilităţilor individuale iar dialogul educatoare-copil este rigid. impresiile. chiar dacă se întâmplă ca influenţele să fie neindividualizate. alţii răspund monosilabic. Fenomenul se explică prin lipsa de diferenţiere a problemei intelectuale (sarcinii) ridicate în raport cu nivelul fiecărui copil. saturată de elemente de joc. în dependenţă de o serie de condiţii externe (mediu. educatoarea nu este informată despre efectul acţiunii educative asupra tuturor copiilor. Evident. În îndrumarea jocului.

El se va juca şi în fiecare zi va învăţa să denumească obiectele corect. După cum se poate vedea. emoţii şi sentimente. Nu încape îndoială că perceperea nemijlocită a obiectelor asociate cu denumirea lor (realizată numai de câţiva copii) precizează sensul cuvintelor noi. dat fiind caracterul lor general. A face jocul eficient şi atractiv înseamnă a satura conţinutul cu imagini şi reprezentări. Pe calea jocului toate aceste sarcini vor rămâne nedezvăluite ca atare pentru copii. fixare. mânuiesc materialul. cât şi cele individuale se organizează cu copiii care dovedesc evidente rămâneri în urmă în ceea ce priveşte identificarea unor obiecte. 50 . De exemplu. a înlesni comunicarea vie dintre educatoare-copii. valorificarea maximă a rolului formativ al jocului didactic de dezvoltare a vorbirii nu este posibilă prin adoptarea variantelor puse în discuţie. Sarcinile didactice se diferenţiază de la caz la caz. diferenţierea şi denumirea formelor. se desfăşoară sub îndrumarea permanentă a educatoarei. cu fapte şi acţiunim. imită acţiunile. să deosebească însuşirileformă. Acesta cu atât mai mult atunci când se urmăreşte îmbogăţirea vocabularului. dar în lipsa exerciţiului cuvintele predate şi mai ales cele actualizate riscă să rămână pe mai departe în vocabularul pasiv al copiilor. În stabilirea conţinutului informaţional şi lexical se porneşte de la datele psihologice. sarcinile didactice sunt dozate gradat. culorilor. Nu în orice împrejurare aceste prescripţii sunt valabile. latura instructivă se îmbină armonios cu acţiunile de joc (ghicire. culoare. Valorificarea rolului formativ al jocurilor didactice de dezvoltare a vorbirii nu este posibiliă fără a conferi activităţilor ludice un caracter plăcut. mărime. dar verbalizarea este minimă. surprize. se deplasează. „Unde s-a oprit roata?”. denumirea lor. pe grupe restrânse şi individuale. respectiv cele folosite pentru înbogăţirea şi activizarea vocabularului sunt selectate potrivit scopului urmărit. aşteptare. activează vocabularul. Practica educaţiei preşcolare desfăşurată în condiţii optime ne cere să aplicăm în mod creator măsurile prescrise de teoria pedagogică referitoare la jocurile didactice de dezvoltarea vorbirii. un număr restrâns de copii este solicitat să răspundă la întrebările formulate stereotip (Ce este?. Metodele de predare. adecvate cu disponibilităţile lexicale ale copiilor şi cu particularităţile individuale. îmbogăţindu-şi şi activizându-şi vocabularul. precum şi de materialele auxiliare. Un rol deosebit de important pentru dezvoltarea limbajului sub aspect lexical îl deţin jocurile didactice repetate în etapa de jocuri şi activităţi alese. majoritatea copiilor imită acţiunile sugerate de educatoare. fie pe cea distractivă. Ce fac cu el?). în care accentul cade fie pe latură instructivă. Aceste succinte sublinieri atestă aserţiunea că jocurile în care prevalează acţiunea ludică se transformă într-o activitate pur distractivă. aleg din materialul distributiv obiectul cerut. Se organizează cu toată grupa.didactică rămâne pe plan secundar. Ilustrative sunt în acest sens câteva aspecte surprinse din desfăşurarea jocurilor: „Al cui glas este?”. Cum se poate ieşi din impas ca să apărăm copilăria cu jocul şi totuşi să stimulăm dezvoltarea vocabularului? A doua modalitate de îndrumare a jocurilor didactice încearcă să aplice creator recomandările prescrise de teoria pedagogică. În desfăşurarea jocului. ghicire. atractiv. mişcare. cu dorinţe şi năzuinţe. surpriză. să deosebească însuşirile acestora. într-un alt caz. vorbire). de la nivelul grupei. Într-un astfel de joc copii trăiesc momente plăcute de aşteptare. fapt ce minimalizează aportul lor în dezvoltarea vorbirii sub aspect lexical. Jocurile pe grupe mici de copii. fără a fi puşi în situaţia să-şi exerseze vorbirea. într-un caz sarcina urmărită este de a-i învăţa pe unii copii să denumescă corect unele obiecte.

care ţin de natura finalităţii. acţiunea. de legităţile actului învăţării. reprezentând în acelaşi timp şi câmp de acţiune a principiilor didactice” (M. interes pentru joc (anunţarea subiectului. cauzată de joc. anunţarea obiectivelor şi motivarea acestora). priceperi. Ionescu ). metode şi forme de organizare este evidentă. În aplicarea metodologiei didactice se are permanent în vedere atât factori obiectivi. particularităţile de vârstă şi individuale ale preşcolarilor. pe care o depune bucuros.4. Să stabilm o deplină concordanţă între trebuinţă. care cunoaşte precis motivaţia şi sarcinile jocului nu există din punct de vedere subiectiv. Este ceea ce numea Karl Buhlea „plăcerea funcţională” care acţionează în joc. JOCUL DIDACTIC ŞI ACTIVIZAREA LIMBAJULUI În cadrul jocurilor didactice cea mai mare pondere o deţin metodele de învăţare prin acţiune efectivă (joacă). mişcarea fiind elementele specifice jocului. deprinderi. În desfăşurarea jocului trebuie să căutăm să trezim trebuinţe. cât şi practic. Iagne. trebuie găsit mijlocul de a-l face să considere orice sarcină un joc. de logica şi specificul activităţii desfăşurate. pentru evitarea monotoniei. sunt încorporaţi în principiile sistematizării şi continuităţii şi însuşirii temeinice a cunoţtinţelor.1. în memoria copilului. Orice formă de activitate a cuplului educatoare-preşcolar este „o înmănunchere de metode şi procedee. Procedând astfel copilul este dornic de cunoaştere. La însuşirea temeinică a cunoştinţelor participă atât factori externi. Factorii externi. Ştiind că una dintre principalele trebuinţe ale copilului este jocul. prezentarea materialului stimul. impresia de oboseală sau aceea de stare de apatie. cât şi factori subiectivi: psihologia şi nivelul grupei. Oboseala. Întrepătrunderea între principii. atât în plan teoretic. dinamica acestor categorii pedagogice. atitudini). Asigurarea design-ului internaţional şi ambiental este cerinţa obiectivă şi subiectivă a reuşitei fiecărei activităţi. 51 . dorinţă internă şi exteriorizare. Fixarea cunoştinţelor însuşite a fost desfăşurată de fiecare dată sub altă formă. sunt condiţionate de înţelegerea caracterului iterativ al predării şi învăţării. Având în vedere aceste principii am planificat jocurile didactice şi jocurileexerciţiu în aşa fel încât o predare să fie urmată de un joc de fixare şi apoi consolihdare a cunoştinţelor predate. cei interni vizează stările interne care devin posinbile pentru reactualizarea cunoştinţelor. cât şi interni. îi apare ca o activitate plină de plăcere. a materialului însuşit anterior (cunoştinţe. Pentru copilul care se joacă. de găsire a unor soluţii de natură să-l satisfacă. după R. Raportul dintre principiile învăţământului şi metodologia didactică.

copilul izolat în colectiv. de colaborare. La vârsta preşcolară trebuie avut în atenţie dezvoltarea comunicării verbale şi a limbajului corporal al copiilor. O consecinţă a unei atare perecepţii exterioare a sa este rejectarea din colectiv. în care dialogul informează reciproc părţile despre comportamentul copilului. Atât copilul are de suferit. precum şi alte procese reglatorii. inapt în participarea la jocuri şi activităţi. care generează neadaptare socială şi şcolară şi. astfel încât să nu se îndrepte spre eşec şi agresivitate. pe de o parte datorită unui factor intern – accelerarea naturală al dezvoltării copilului – corespunzătoare stadiului evidenţiat de j. reţinut. de achiziţie (însuşire) de informaţii. DEZVOLTAREA COMUNICĂRII ŞI A GÂNDIRII PRIN JOCURI DIDACTICE La vârsta preşcolară. în parte. Piaget ca fiind cel operaţional. reuşeşte să cântărească cât de cât situaţia şi să o evalueze (la nivelul său. eventualul eşec şcolar sau manifestări de agresivitate. fiind perceput de colegii săi ca fiind inapt. cât şi familia sa. prin izolare. La nivelul grupelor mari din grădiniţă se intensifică activităţile de antreanare a gândirii şi comunicării. Trebuie remarcat. accelerat. datorită cerinţelor unui factor extern – necesităţile de raportare la sistemul social. iar pe de altă parte. ce înseamnă nedobândirea deprinderilor de comunicare sau ce implică aceasta: la nivelul comportamental se manifestă o formă de timiditate. în vederea formării sale ca fiinţă umană cu personalitate. copilul se manifestă circumspect. şi trebuie subliniat faptul că o colaborare bună cu familia. intensificat. în care procesul este accentuat. pa care noi. le folosim ca vectori în activităţile pe care la desfăşurăm cu copiii.4. ori în care exersarea sau extinderea activităţilor din grădiniţă sunt preluate şi continuate acasă. comunicarea devine procesul primar şi esenţial de cunoaştere. mai departe. capabilă să facă faţă sistemului social în care să-şi găsească locul şi să funcţioneze corect.2. Pe de altă parte. bineînţeles). în primul rând. fără a avea un impact emoţional negativ asupra sa. adică trecerea către şi în mediul şcolar de învăţământ. prin gândire. educatoarele. chiar dacă are un fond psihic solid ori. Această situaţie conduce la profunde sentimente de frustare. Inapt în stabilirea relaţiilor de prietenie. categorisindu-se singur la un nivel inferior celui al colegilor săi. când copilului i se solicită şi i se antrenează susţinut spre dezvoltare procesele psihice (semzoriale) şi procesele cognitive (superioare). estimării de sine. grădiniţa prevede numeroase obiective şi conţinuturi specifice fiecărui nivel de vârstă. are totuşi de suferit în privinţa alterării imaginii de sine. în a face şi a realiza alături de ei scopurile impuse sau propuse. prin antrenarea gândirii. Pentru a face faţă acestor evoluţii de dezvoltare şi integare a copilului. 52 . cu deosebire la grupa mare. condtituie o premisă de normalitate sau normalizare a cazului. care îl împiedică pe copil să stabilească relaţii cu colegii săi în activităţile comune.

în mod particular legând soluţionarea lor de analiza cunoştinţelor în privinţa 53 . Se includ aici jocuri distractive şi recreative de tipul puzzle şi labirint. cerşetor. pe fiinţe (pisică. • Tot pentru dezvoltarea comunicării orale şi deprinderea gesticii se aplică jocuri de rol: interpretarea de pasaje din scene ori impunerea de roluri după un subiect ales sau impus. la cel care frecvent inversează literele – „anagramistul” (povestindu-le copiilor despre anagrame şi valoarea lor intelectuală).) se aplică jocuri didactice cu exersare şi corectare a pronunţiei. De un deosebit ajutor este jocul „Mima” în care se porneşte de la exprimarea gestică a unui singur cuvânt (substantiv) şi se ajunge la exprimarea propoziţiei întregi: „Ce sunt eu?” – pe meserii (pianist. pentru peltici („englezul”) etc. mare. modelat). pe fenomene ale naturii (ploaie. în vederea evitării sau a stopării lor trebuie prevăzute mijloace de reglare specifice lor: jocurile didactice fiind cea mai de bază metodă (dar şi mijloc sau instrument) de educare a copiilor. pe lângă jocurile care servesc şi dezvoltările verbale. limbaj etc. în care „echipele de scenă” sau mixte – copiii mai volubile cu cei mai timizi. aşa încât să faciliteze dobândirea de către copii a deprinderii de interrelaţionare şi a formării unei imagini de sine pozitive. identificând-o cu o situaţie intens pozitivă: pentre graseire (rotacism) am asociat copilul cu un vorbitor nativ de limbă franceză. vânt. Iată câteva mijloace generale şi particulare prin care se încearcă dezvoltarea gândirii şi a comunicării preşcolarilor: • Pentru comunicarea orală – jocuri cu întrebări şi răspunsuri.). pe accentuarea şi nuanţarea corespunzătoare a vocii. apoi am asociat numelui său porecla „francezul” astfel încât să aibă permanent ca sprijin o consemnare pozitivă a „calităţilor”.). şi cea mai acceptată şi mai agreată de copii. se poate mula pe fiecare obiectiv şi conţinut educaţional.se poate aplica jocul „Să ne cunoaştem” în care fiecare copil este rugat să-şi facă o descriere. bătrân. pentru cei cu tulburări de vorbire (dislalie. iar analiza acestora arată diferenţele de percepţie asupra fiecărui subiect în parte. • Pentru estimarea de sune .Astfel de situaţii (deficitare) trebuie avute în vedere în planificările de activităţi şi. • Pentru comunicarea gestică. Bineînţeles. De notat este că aceste (auto)aprecieri sau (auto)evaluări se notează pe fişe.). dactilograf etc. prot etc. în special cei mai timizi sau mai retraşi sunt numiţi să facă descrieri ale colegilor lor. sau exact ce anume trebuie – în opinia fiecăruia – să fie corectat. rotacism etc. • Pentru dezvoltarea gândirii. Se utilizează jocuri de creaţie – atât creaţie verbală cât şi artisticoplastică.). anumiţi copii. tăietor de lemne. cei cu un vocabular activ mai bogat schimbă replici cu cei mai puţin deprinşi cu vorbirea emplă etc. doctor. se aplică jocuri matematice şi logice. insistând pe desfăşurarea celor care solicită atenţia şi concentrarea. trebuie înlăturate dezaprobările şi dispreţul colegilor faţă de o anumită greşeală de pronunţie a cuiva. numind copiii cu reţineri în comunicare să exprime ceea ce au desenat ei (pictat. nuanţare etc. cea mai la îndemână prin multitudinea tematică şi de formă. numind cel mai frecvent pentru răspuns copiii cu deficienţe (în comunicare. arătând (de exemplu) prin jocul „Ce vreau să spun?” că o propoziţie exprimată cu aceleaşi cuvinte poate avea înţelesuri diferite în funcţie de cele expuse mai sus (intonaţie. atât fizică (corporală). • Pentru dezvoltarea expresivităţii trebuie insistat pe deprinderea asocierii conţinutului cu intonaţia. iarnă.. apoi. poliţist. La fel. dar să încerce să exprime şi ceea ce deduc din realizările colegilor lor. copac etc). cât şi comportamentală sau caracterială.

în faţa colegilor. Cuvântul va acoperi astfel. interpretarea unor roluri în scenele scurte sau dramatizări). . Foarte mult ţine reuşita corectării de talentul şi aptitudinile noastre. în scopul de a efectua o selecţie şi lua o decizie (povestiri. După unii cercetători. confecţionate la activităţile practice cu copiii şi decorate artistic de către ei. dintrea acestea fiecare educatoare o poate găsi pe cea optimă în funcţie de specificul cazului – amploarea deficienţei. acestea ar fi direcţiile esenţiale în care se exersează şi se perfecţionează actul vorbirii: 1. de gradul nostru de implicare activă şi interesul de a face ceva concret. mijloacele şi posibilităţile materiale. curat. Vorbirea în public. Desigur. • Sunt multe posibilităţi de a suscita interesul copiilor de a se schimba ei înşişi. poezii sau cântece cunoaştem despre pisică?” etc. sensibilitatea receptoare (repovestire). 54 . vorbirea trebuie înţeleasă. ale educatoarelor.3..personajelor pe care la figurează: „Să ajutăm pisica să-şi găsească puii” (labirint) era urmat de discuţii libere pe tema „Ce ştiu despre pisică?”.. sfera realităţii înconjurătoare. povestiri. cu educatoarea. (liniştit. bun coleg etc. iute dezlegător de exerciţii. despre viaţa familială. cu colegii. din grădiniţă. sentimentele şi trăirile copiilor. se accentuează pregnant obiectivele generale. despre colegi. pentru o perioadă de timp poate funcţiona poziţia „Copilul zilei” – pe care era numit „Cel mai . bun desenator. cu posibilitatea schimbării emiţătorului cu receptorul (observări. 4. Cei care se evidenţiază de mai multe ori sau la mai multe capitole.a spectatorilor (recitarea expresivă. Astfel. prin componentele sale legate de tehnica vorbirii. În activităţile de dezvoltare a limbajului preşcolarilor. cu intenţia de a urmări capacitatea de receptare a fiecărui copil. convorbiri). modul de percepţie a acestuia în cadrul grupei. motivaţiile individuale. ajung să primească un premiu. lecturi după imagini. medalii.)”. Vorbirea în grupuri. memorizări). Vorbirea asupra unor texte cunoscute prin ascultare. Transmiterea informaţiei cu caracter instructiv-educativ la nivelul grupelor sau al claselor. indiferent de forma de realizare a acestora. diplome. pentru a ilustra o logică internă a asimilării limbajului. 3. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE A LIMBAJULUI Ca primă verigă a limbajului diferenţiat după funcţii. isteţ. respectând legăturile logice dintre idei (povestiri create de copii) pe teme variate: despre ei. • Tot pentru estimarea pozitivă de sine se consideră oportun ca educatoarea să decerne premii. a lumii materiale şi fenomenele pe deplin accesibile preşcolarului şi şcolarului mic. printre aceştia îşi găsesc „un titlu” cei cu probleme în comunicare şi relaţionare. cât şi şcolarul mic. cuminte. 4. pe niveluri. „Ce poveşti. 2. 5. de devoţiunea cu care ne aplecăm asupra lucrului cu copiii. atât de preşcolar. „Copilul lunii ” este ales dintre cei evidenţiaţi pe zile (săptămâni) şi primeşte o medalie. Vorbirea despre experienţele. ca fiind un mijloc de comunicare directă a lui cu familia.

3.De aceea. fluente.Editura Academiei. din punct de vedere gramatical. încă din antichitate. ca specie epică în proză. ştiind că nivelul de dezvoltare a valorii reflectă şi nivelul intelectual al copiilor. memoria. precum şi capacitatea de plasticizare a cunvântului. 2. la grupa mijlocie repovestirile se practică în număr mai mare. precum şi aspecte protective în exprimarea copiilor. poezia trebuie să-i cucerească prin jocul antrenant al rimelor. conţinutul ideatic şi emoţional. putând chiar reproduce conţinutul acestora. trebuie să ofere copilului structuri şi conţinuturi stimulative pentru evoluţia firească a limbajului cu consecinţe pozitive în zona întregii personalităţi. Memorizarea. educaţia cognitivă şi a limbajului în grădiniţă. deoarece suscită din plin curiozitatea ascultătorului. această trăsătură caracteristică psihologiei umane. creativitatea. preluând modelul natural de dezvoltare a vorbirii. prin cadenţa versurilor. mijlocie. prin repovestiri se exersează şi vorbirea sub aspect fonetic. Bucureşti. observarea. care presupun o experienţă de viaţa ceva mai bogată şi o contribuţie personală substanţială. lecturile după imagini) se organizează diferenţiat în funcţie de grupă (mică. care conţine un fond liric” („Dicţionarul explcativ al limbii române”. 4. scăzând. Eficienţa jocului didactic faţă de celelalte activităţi obligatorii constă în faptul că la desfăşurarea lui participă toţi copiii. Cunoscându-se. 129). Povestirea. contribuţia personală. Povestirea. 1975. imaginaţia sunt reduse. în propoziţii şi fraze corect alcătuite. Astfel. care începe la vârsta preşcolară. formă esenţială a genului epic. Pentru a fi receptată cât mai eficient de către copii. expresive. Activitatea de memorizare contribuie la formarea deprinderii de a memora logic şi conştient ofjerind baze şi altor procese psihice ca imaginaţia. formative. la fete şi băieţi. spre exemplu. repovestirea unui basm. pe atât de captivantă. 1. Termenul implică referiri la arta de a nara. treptat. Activităţile de educaţie a limbajului (povestirea. este o „naraţiune literară de dimensiuni relativ reduse. imaginaţia). cu intonaţie variată în funcţie de momentele acţiunii. constituind totodată un valoros mijloc de cunoaştere şi de dezvoltare a vorbirii expresive. foloseşte povestirile ca pe un mijloc deosebit de valoros. gândirea. cursivă. la vârsta preşcolară se pune baza iniţierii în adresarea către adulţi în conversaţie (prin dialog. prin elementele împrumutate adesea fantasticului etc. Este o modalitate literară pe cât de simplă. copiii învaţă mai întâi să-şi exprime liber şi cu uşurinţă impresiile despre povestirile sau basmele audiate. la celelalte grupe. Urmărind dezvoltarea principalelor procese psihice (gândirea.Atât educatoarea. Procesul receptării dirijate a poeziei. ca nucleu central al comunicării interumane. presupunând o exprimare. în favoarea povestirilor copiilor. lexical şi gramatical. Având ca scop prioritar formarea unei exprimări corecte. apoi. logice. fără a exagera în impunerea severă a regulii ascultării celuilalt. pag. reglatorii) şi a iniţierii în „arta” ascultării. rolul covârşitor al comunicării dialogate în relaţiile internaţionale. ei 55 . memorizarea. dezvăluindu-i. îl introduce pe copil tot mai adânc în universul acesteia. aspecte diferenţiale în exprimare. datorită funcţiilor sale cognitive. jocul didactic. Fiind primele exerciţii ale copiilor de a reproduce un text audiat. mare şi pregătitoare). particularităţile diferenţiale în conduita lor verbală. Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru dezvoltarea gândirii şi a vorbirii logice a preşcolarilor. prezentă în toate variantele acesteia. logică. cât şi învăţătorul.

Procesul de educaţie. metoda de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor. singură sau asociată cu altele. cu o anumită temă. de forme a unor priceperi şi deprinderi etc. EVALUAREA Procesul de învăţământ este un proces complex rezultat din exercitarea funcţiilor sale esenţiale – cele de predare. pe cunoaşterea directă a obiectelor şi a fenomenelor lumii înconjurătoare. a aspectelor esenţiale ale obiectelor. a acţiunilor înfăţişate în ilustraţii. 56 . fizic. 6. de explorare şi descoperire. considerând că se joacă. 5. Această activitate se analizează. pe descoperirea. reprezintă o vastă acţiune de modelare a personalităţii copilului. demonstraţia. lingvistice. cu care operează şcoala. metodele de simulare (jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare). Actul de predare şi învăţare include în structura lui strategiile didactice. sub toate aspectele: psihic. interpretarea datelor. fixarea şi verificarea cunoştinţelor dobândite de copii la acest obiect de învăţământ este convorbirea. exerciţiul. În procesul de încăţământ educatorul şi subiectul educat acţionează prin intermediul unor metode de predare şi învăţare. metode difeite. pe calea mai multor analizatori. cu toate componenetele lui. etice. la asimilarea de către el a conţinuturilor şi valorilor ştiinţifice. descrierea. descrierea şi mai ales. cu azutorul metodei conversaţiei. acel ansamblu de metode şi procedee prin care se realizează conlucrarea dintre educator şi educat în vederea predării şi învăţării unui volum de informaţii.4. conversaţia. Fiecare metodă dobândeşte valoare prin eficienţa cu care conduce activitatea copilului spre realizarea obiectivului propus. lectura. tehno-practice etc. Principalele metode folosite în grădiniţă şi care fac obiectul metodicii dezvoltării vorbirii: observaţia. progresivă a copilului. povestirea. literar-artistice. lecturile după imagini vizează analiza. în cele mai multe cazuri. el necesită folosirea unor strategii. fiecare eficientă în anumite situaţii. 4. Procesul de învăţământ. bazate pe acţiune. explicaţia. O altă activitate obligatorie care contribuie la realizarea sarcinilor de bază ale dezvoltării vorbirii cum ar fi consolidarea. de formare a personalităţii copilului este foarte divers. învăţare şi evaluare. ca atare. procedee. experienţa dirijată. STRATEGII DIDACTICE. Convorbirea. este factorul cel mai de seamă care transpune în practică idealul educaţional – dezvoltarea personalităţii.depunând eforturi de gândire şi exprimare dar fără a conştientiza aceasta. strategii de acţiune. Dacă în cadrul observărilor accentul cade pe transmiterea de noi cunoştinţe. Didactica propune diferite criterii de clasificare a metodelor în funcţie de izvorul principal al cunoaşterii sau învăţării şcolare. metode. Realizarea acestui deziderat presupune găsirea acelor soluţii care să conducă la dezvoltarea optimă. concretzate în forme de activitate. Lecturile după imagini constituie un mijloc eficient de a determina pe copii să se exprime prin intermediul imaginilor dintr-un tablou sau dintr-un şir de tablouri. intelectual.

gramatical. oameni de seamă etc. analiza părţilor se face continuu. formarea vorbirii coerente. incită la analiză şi comparaţii. sub aspect fonetic. pot lua un caracter individual sau pe echipă. O povestire atractivă ste urmărită cu interes de copii. Observările de scurtă durată au caracter obligatoriu şi fac obiectul unei singure lecţii. prin intermediul ei educatoarea face cunoscute copiilor aspectele realităţii. jocurile de creaţie. de a pune întrebări. evenimente. durere. copilul aflându-se în contact direct. din natură. se desfăşoară în etape (urmărirea unei plante de la semănat până la rodire. expresive. de analiză şi sinteză. cea care îşi găseşte mai larg aplicarea. a miturilor. 4. urmărirea caracteristicilor anotimpurilor. fenomene ale naturii. îmbogăţirea vocabularului. le creează stări de iubire. Observarea este o metodă de cunoaştere directă a realităţii. Cele în timp fac obiectul mai multor activităţi. însuşirea treptată a structurilor gramaticale. Prin tematica lor variată observările contribuie la dezvoltarea gândirii. OBSERVAREA Dintre modelele generale de învăţământ. fac cunoştinţă cu întâmplări din viaţa unor personaje. cu ajutorul ei copiii pătrund cu uşurinţă în lumea basmelor. 4. este observarea. descoperiri. la sensibilizează sentimentele.4. fenomenele din mediul înconjurător. adecvate la context. pot fi planificate sau ocazionale. ceea ce explică valoarea ei educativă. lexical. stimularea şi dezvoltarea gândirii pe baza activizării limbajului. vin în contact cu opere literare. a legendelor. Prin intermediul povestirii sunt înfăţişate fapte. Activităţile de bază din grădiniţă: convorbirile după imagini. majoritatea activităţilor obligatorii se realizează pe baza observărilor.4. prin modelarea laturii sonore a limbajului. cea analitico-sintetică.Activităţile propuse de programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii vizează formarea la copii a deprinderilor de exprimare corectă.1. dezvoltarea limbajului şi a comunicării în conformitate cu normele gramaticale. ură. Calitatea observării este condiţionată de timpul de observare. a creşterii unor animale etc. în grădiniţă. peisaje geografice. a limbajului. POVESTIREA Aceasta este o metodă „cu priză la copii”. Observarea urmează calea proprie a cunoaşterii. la educarea estetică a copiilor. copilul trebuind pus în situaţia de a verbaliză. senzorial cu realitatea de cunoscut. prevenirea şi corectarea unor defecte de vorbire. Ea contribuie la dezvoltarea gândirii cauzale şi a spiritului de observaţie. 57 . Observarea este mijlocul principal de dobândire a cunoştinţelor. activităţile de desen. de modelaj. Observările pot fi de scurtă durată sau în zimp. a memoriei. Prezentarea obiectelor trebuie însoţită de o activitate exploratorie variată.). prin raportarea la întreg.2.

reactualizării şi introducerii în tema nouă a lecţiei (conversaţia şi reactualizarea). reconstituirea povestirii audiate (deprinderea copiilor de a ordona ideile într-un sens logic. prin intermediul ei copiii asimilează expresii practice. Cinversaţia dintre educatoare şi copii poate fi prestată cu întreaga grupă. priceperi. cea mai solicitantă rămânând conversaţia euristică. întâmplări. cum?. imagini etc. desene. solicită memoria şi imaginaţia. fapte. figuri de stil. îşi îmbogăţesc vocabularul şi sensibilitatea. de a formula şi de a pune întrebări. metodă activă. de a-şi adapta vorbirea la context şi de a da un flux curent vorbirii). pentru ce? etc. generalizarea). prin întrebări. este un mijloc de exprimare contextuală. care constă în a-l conduce pe elev. înregistrări fonice. ajutându-i să înţeleagă informaţiile şi pentru formarea de timpuriu a intereselor cognitive. reprezentări depre obiecte.Povestirea ale un caracter narartiv. variate. să le completeze pe cele acumulate.). verificării orale a cunoştinţelor (conversaţia de verificare etc. deprinderi. precise. fenomene. prin care se stimulează activitatea de învăţare a acetora. Ea modelează procesele intelectuale superioare care participă la constituirea limbajului (analiza. Acestea trebuie să fie clare. Forma de iniţiere şi deprinderea de a povesti este repovestirea. Succesul conversaţiei depinde de măiestria educatoarei. povestirea îmbracă două forme: povestirea educatoarei şi povestirea copiilor.3. cu un grup mai mic de copii sau cu un singur copil. documente. pot fi întrebări ce solicită gândirea sau îl pun pe elev în situaţia de a descoperi (de ce?. Conversaţia îmbracă două forme: euristică şi catihetică. CONVERSAŢIA Este un dialog ce se desfăşoară între educatoare şi copii.). fixării şi sistematizării cunoştinţelor însuşite (conversaţia de fixare).). la descoperirea unor noi informaţii pe baza celor deja existente în mintea lui. li se modelează personalitatea. solicită latura afectivă a psihicului. sistematizarea şi generalizarea unor cunoştinţe. Povestirea influenţează conştiinţa copiilor. întrebări care au ca sarcină didactică evaluarea cunoştinţelor. Complexitatea conversaţiilor ca modalităţi specifice dezvoltării vorbirii solicită din partea educatoarei. contribuie la educarea lor estetică. Conversaţia ca metodă de lucru este folosită cu scopul de a obţine antrenarea şi participarea activă a copiilor la propria instruire. Aceasta devine mai atractivă atunci când e însoţită pe parcurs de un material intuitiv adecvat (proiecţii.4. Ce modalitate de activitate pentru dezvoltarea vorbirii. Conversaţia catihetică vizează simpla reproducere a cunoştinţelor asimilate în etapele anterioare în vederea fixării şi consolidării lor. concrete şi simple. sinteza. 4. accesibile. 58 . o pregătire prealabilă în funcţie de sarcina didactică propusă: discuţii prin care se urmăreşte ca preşcolarii să dobândească noi cunoştinţe. Ea este utilizată în predarea tuturor disciplinelor în scopul însuşirii de noi cunoştinţe (consersaţia euristică). Povestirea copiilor este un util exerciţiu de dezvoltarea vorbirii şi a comunicării. întrebări care să contribuie la fixarea.

Contacul senzorial cu obiectul ajută la formarea unor percepţii şi reprezentări excate. adânceşte înţelegerea şi consolidează cunoştinţele dobândite cu ajutorul acestor mijloace. mai ales a celor audiovizuale. particularităţilor lor de vârstă. planşelor. dramatizări. jocuri senzoriale (vizualmotorii. tablourilor. înregistrări fonice. nivelului de dezvoltare psihofizică a participanţilor. de imaginaţie. Procesul de învăţare are la bază un raport concret-senzorial. auditive). jocuri matematice. După conţinutul şi obiectivele urmărite distingem jocuri de dezvoltare a vorbirii. pe bază de diapozitive. 4. cu lumea obiectelor şi fenomenelor reale. dezvoltă capacitatea de exprimare a copilului. Jocurile didactice satisfac nevoia de maturitate şi gândire corectă a preşcolarilor. de orientare a spaţiu.4. jocuri cu materiale (obiecte) etc. se realizează la nivelul percepţiei şi al reprezentării. care sunt frecvent utilizate în grădiniţă. Conversaţia îşi dovedeşte eficienţa în măsura în care este corelată cu celelalte forme de activitate. ea răspunde caracterului intuitiv al gândirii preşcolarului. mulaje.5. de cunoaştere a mediului înconjurător. METODE DE SIMULARE Printre acestea sunt jocurile didactice şi învăţarea prin dramatizare. 59 . fotografiilor. Demonstraţia.4. Din punct de vedere al materialului folosit jocurile mai pot fi grupate în jocuri orale: cu întrebări („cine ştie câşigă”). prin formele variate pe care le îmbracă: favorizează învăţarea. Funcţia de comunicare a limbajului este cultivată la maximum prin intermediul jocului.4. vocabularul lor se îmbogăţeşte. de creaţie. DEMONSTRAŢIA Aceasta este metoda învăţării pe baza contactului copilului cu materialul intuitiv. jocuri-ghicitori. adecvat nivelului grupei. În cadrul jocului trebuinţa de comunicare se impune pentru copil. 4. funcţiile intelectuale.Dialogul trebuie condus cu tact. exprimarea lor se nuanţează. de mişcare etc. diafilme. bogate. filme didactice. cultivă anumite trăsături pozitive în plan moral. module etc. reprezentărilor grafice. copiii obţin un spor de informaţie. Demonstraţia cu ajutorul imaginilor. el stimulează procesele afectiv-motivaţionale.

explicaţii suplimentare.furnizează informaţii cu privire la nivelul de pregătire a copiilor. a dozat corect în cardul orei. la nivelul accesibil. 667) care îndeplineşte câteva funcţii importante: a) de constatare şi apreciere a rezultatelor şcolare. pedagogii reţin trei forme: a) evaluare iniţială.ajută cadrul didactic să descopere dacă a realizat activităţi.permite educatoarei. povestiri. adoptarea deciziilor care să conducă la amelioarerea. apreciază.. la calitatea şi desfăşurarea procesului de învăţământ. 4. Pe fondul acestor funcţii şi operaţii. intrepretarea şi aprecierea datelor obţinute. pag. Evaluarea urmează activităţilor de predare şi învăţare ale căror rezultate la măsoară. dacă a folosit metode şi procedee adecvate pentru a se face înţeles. evaluarea în procesul de instruire şi educare îndeplineşte o serie de funcţii specifice.. reglarea şi perfecţionarea acesteia. survenite să recupereze retardul. EVALUAREA Activitatea de evaluara a randamentului şcolar este o componentă esenţială a procesului didactic. După modul lor de integrare în desfăşurarea activităţii didactice. Editura Didactică şi Pedagogică. conţinutul cunoştinţelor transmise. la rezultatele obţinute.”Învăţarea în şcoală şi introducerea în psihologia pedagogică”. le stimulează şi stimulează activitatea de învăţare. lecţii de calitate. care presupune relizarea mai multor operaţii: măsurarea fenomenelor. în funcţie de modul în care grupa a asimilat conţinutul transmis. metode şi procedee de evidenţiere a performanţelor atinse. care privesc pe participanţii la acest proces: educator-educat. b) evaluare cumulativă (sumativă) şi c) evaluare continua (formativă). 60 . b) de diagnosticare a activităţilor desfăşurate. reprezentând „puncul final într-o succesiune de enenimente” (AusubelD.4. Evaluarea este o acţiune complexă. educare pe tot parcursul anului şcolar. contribuie la formarea capacităţii de autoapreciere şi la stimularea trebuinţei de autoapreciere. fabule etc. a randamentului şcolar. să descopere lacunele acestora. este prezentată în orice activitate de instruire. . în scopul îmbunătăţirii activităţii în secvenţa următoare. să intervină cu modificările ce se impun în următoarele secvenţe de indtruire. .6. . înlăturarea neajunsurilor. Evaluarea randamentului şcolar se află în interacţiune funcţională cu predarea şi învăţarea: . c) de predicţie (prognosticare).oferă elevilor posibilitatea de a constata performanţele atinse sau eşecurile pe care le dirijează. Robinson Fl. Evaluarea randamentului şcolar cuprinde variate forme de verificare. să elaboreze un program de exerciţii. pedagogice.Învăţarea prim dramatizare se practică sub forma citirii pe roluri sau a interpretării unor roluri ce reprezintă personaje din basme. de găsire a unor soluţii pentru eliminarea neajunsurilor din activitatea desfăşurată. a rezultatelor.

Cu cât se imprimă lecţiilor un caracter intuitiv astfel acţionându-se toate laturile psihice ca: atenţia. practice). Orice material didactic trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de concepţie: . a capacităţii de a pune întrebări.ca mijloc de evaluare (control). 61 .Datele ce permit evaluarea rezultatelor obţinute de preşcolari pot fi dobândite prin mai multe forme de verificare. scrise. de a purta conversaţii pe teme alese sau date. mijloc care permire educatorului să verifice măsura în care au fost înţelese aceste cunoştinţe. metode şi procedee: observarea atentă a comportamentului de învăţare al grupei.să folosească fapte de concretizare în acord cu sistemul şi normele limbii actuale literare. imaginaţia. Caracterul evaluării în grădiniţă trebuie să fie formativpredicativ. fişele de evaluare ş. Sub aspect pedagogic. materialul didactic se poate utiliza în mai multe moduri: . probe de control (orale. Studiul produselor activităţii se prestează la majoritatea activităţilor şi disciplinelor din grădiniţă. didactică le clasifică în: a) mijloace informativ-demonstrative: b) mijloace de exersare şi formare a deprinderilor: c) de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor: d) mijloace de evaluare a rezultatelor învăţării.ca mijloc important în formarea automatismelor. creativitatea şi gândirea. pot fi uşor înţelese atunci când se foloseşte cu pricepere ilustrarea lor. ROLUL MATERIALULUI DIDACTIC ÎN DEZVOLTAREA VORBIRII în procesul de instruire şi educare a copiilor un rol important revine materialului didactic. testele. valoarea lui depinde de felul în care este utilizat de educatoare. percepţia. Ordonate după funcţia lor pedagogică. pronunţări. memoria. conversaţia (dialogul). dezvoltă spiritul de observaţie al copiilor şi măreşte interesul pentru cunoaştere.pentru a-i familiariza pe subiecţi cu o anumită noţiune pe care să o descopere. .a. 4. probe de alcătuire de propoziţii. . mijloacelor de învăţământ în calitatea lor de „instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii” (I.ca mijloc de aplicare a cunoştinţelor predate. studiul produselor activităţii. cu atât lecţia va deveni mai interesantă şi va oferi copilului un câştig mai deplin. Preocupările în problema evaluării fac parte din domeniul creşterii continue a eficienţei activităţii didactice. probe de creativitate etc. pentru determinarea volumului vocabularului. Multe cunoştinţe care par la început dificile. de a relata întâmplări trăite şi imaginate.5. această noţiune va fi apoi reluată şi exploatată de către educatoare. Cerghit). Folosirea din plin a materialului didactic are o importanţă hotărâtoare în asimilarea temeinică şi conştientă a cunoştinţelor. permiţând o anumită formă de exersare. aplicate probe pentru verificare a corectitudinii exprimării. a optimizării procesului de învăţământ. Materialul didactic se constituie într-un instrument de lucru pus în serviciul faptelor pe care le reprezintă. .

însuşirea vorbirii corecte. a mijloacelor de învăţământ este largă. Eficace în activităţile de dezvoltarea vorbirii s-au dovedit a fi folosirea aparatelor audiovizuale. dezvoltându-le spiritul de observaţie. În grupa mijloacelor informativ-demonstrativ utilizate în activităţile de dezvoltare a vorbirii. de conţinuturile activităţilor de dezvoltare a vorbirii.. trusele. schemele. discul. filmele didactice. ceea ce presupune în desfăşurarea activităţilor utilizarea unui bogat şi variat fond de materiale şi mijloace didactice. de momentul optim în care trebuie integrat. operaţiile gândirii. contribuabil la concretizarea ideilor. tabelele. dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă. . fişele ortografice etc. Reuşita lecţiilor depinde de modul în care educatoarea reuşeşte să aleagă. îmbogăţirea şi activizarea vocabularului. Gama materialelor didactice.să dea regulii mai mlut relief decât o poate face un enunţ expozitiv.să reflecte fidel regula la care se referă. lexicale. pick-up-ul. Mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor sunt cele care asigură formarea unei exprimări corecte. Mijloacele de învăţământ sunt suportul material în desfăşurarea procesului instructiv-educativ. rezultat al măiestriei pedagogice. diafilmele. diversă. receptarea informaţiei de către copii. banda magnetică – magnetofonul etc. să reprezinte un instrument care să contribuie la desfăşurarea unui învăţământ activ şi concret. gramaticale. jocuri pe computer. dezvoltarea capacităţii de audiere a exprimării unei povestiri. jucăriile. creativităţii şi preocupărilor fiecărei educaoare. să combine şi să organizeze ansamblul de metode. . poezii. Perioada preşcolarităţii se defineşte ca o perioadă a gândirii concret-intuitive. să fie corect utilizat. jocurile cu jetoane. minibolurile figurale. cu povestiri. lecturi după imagini. materiale şi mijloace în vederea realizării scopului propus. în conformitate cu normele gramaticale (receptarea corectă a sunetelor. colecţiile de plante şi de minerale. . 62 .materialul să fie realizat estetic. pronunţarea corectă a cuvintelor înţelegerea celor vorbite. emisiunile de radio şi televiziune. de integrarea unor mijloace de învăţământ adecvate care să asigure contactul direct al celor educaşi cu realitatea. de formule de organizare a acestora. dintr-un basm. Cât priveşte activităţile de dezvoltarea vorbirii în grădiniţă. Materialele şi mijloacele didactice utilizate în activităţile de dezvoltarea vorbirii se selectează în funcţie de obiectivele fundamentale ale învăţământului preşcolar şi primar. audiţiile. jocurile. materialele figurative – substitute ale realităţii. jocuri fonetice. cu imagini. în funcţie de particularităţile de vârstă. planşele.). Eficienţa acţiunilor de instruire/educare a preşcolarilor depinde de îmbinarea reuşită a metodelor intuitive cu cel verbale. de conţinutul de idei transmis pe cale verbală. putănd deveni un suport sigur. înţelegerea cunoştinţelor transmise. scenele dramatizate. formarea deprinderii de a nara cu ajutorul ilustraţiilor episoade dintr-o poveste. a mijloacelor de exersare şi formare a deprinderilor de exprimare corectă intră: carte.să fie adaptat la particularităţile de vârstă ale copiilor. să fie uşor de manipulat. Orice mijloc de învăţământ abordat trebuie ales cu discernământ. lecturi după un şir de imagini etc. fiecare material utilizat corespunzător în scenariul activităţii. acestea se desfăşoară pe baza unui variat şi bogat material demonstrativ. diapozitivele. fotografiile. ilustraţii.

să folosim tot ce ne oferă ei ca experienţă şi limbaj. de comunicare. să le descifrăm împreună cu ei. jocul este un mijloc foarte eficient pentru corectarea pronunţiei şi însuşirea unor construcţii gramaticale. CONCLUZII Grădiniţa rămâne prima treaptă a sistemului de învăţământ căreia îi revine nobila sarcină de a organiza cu mare grijă experienţele de limbaj ale copilului. să le arătăm cărţi. nu către ei. copiii învaţă să aprecieze frumosul.Tot ce intră în context nemijlocit cu simţurile copilului trebuie să oglindească realitatea într-un mod mai simplu sau mai bogat în detalii. Obiectivul principal al activităţilor instructiv-educative din drădiniţa de copii este formarea personalităţii individuale a copilului. Jocul didactic constituie activitatea cea 63 . bazate pe evaluările continue sau sumative – aceasta fiind o condiţie esenţială a procesului de îndrumare a educării limbajului la această vârstă. ţinând seama de ritmul său propriu. pe lângă procesul didactic în sine. imagini. Argumentele de ordin pedagogic subliniază rolul hotărâtor pe care îl au influenţele sistematice asupra dezvoltării vorbirii copiilor cu atât mai mult cu cât acest proces este direct dependent de mediul de vorbire. mărit sau micşorat. intensificarea funcţiilor cognitive ale limbajului. de nevoile sale afective şi de activitatea fundamentală: jocul. Necesitatea procesului de îndrumare consecventă a educării limbajului la această vârstă prezintă argumente de ordin psihologic şi pedagogic. Prin jocul didactic se fixează. este necesar să existe o diagnosticare a activităţii verbale şi o înregistrare practică a evoluţiei limbajului copilului. treapta unde comunicarea şi limbajul oral au o importanţă deosebită şi unde se poate insista pe anumite deprinderi de pregătire a scrisului. cum sunt scrisul şi cititul. artistic. expresivitate. Întrebuinţând un material adecvat – realizat estetic. în sprijinul lor. Practica a dovedit că. Argumentele de ordin psihologic scot în evidenţă faptul că vârsta preşcolară este o etapă hotărâtoare în însuşirea corectă a vorbirii datorită modificărilor calitative şi cantitative care vizează însuşirea pronunţiei corecte a tuturor fenomelor. dezvoltându-şi gustul estetic. Numai o experienţă câştigată în vorbire îşi poate asigura trecerea către alte forme de limbaj mai complicate. transpunându-l pe acesta în lumea frumosului prin formă. Până atunci trebuie să le vorbim vopiilor. se precizează şi se activează vocabularul copiilor. să vorbim cu ei. să-i învăţăm să le folosească şi să-i învăţăm să-şi facă propriile însemnări şi cărţi. asimilarea în practica curentă a structurii gramaticale etc. de metodele de exprimare oferite de adulţi. să-i ascultăm şi să-i învăţăm să asculte la rândul lor. culoare.

Concluzia pedagogică este lesne de desprins. În concluzie. stimulează vorbirea. dacă îi acordăm atenţia cuvenită în grădiniţă copilului şi experienţelor în domeniul limbajului. trezeşte la copii dorinţa de a-şi comunica gândurile. acesta va avea un ascendent la şcoală faţă de colegii care nu au frecventat deloc grădiniţa. În esenţă.mai firească. în stimularea dorunţei preşcolarului de a cunoaşte şi de a-şi exprima gândurile şi impresiile. saturată de elemente de joc. . Toate acestea potenţează considerabil valoarea educativă a jocului didactic pentru dezvoltarea vorbirii. copilul care frecventează grădiniţa şi care este sprijinit în această perioadă este apt pentru şcoală şi reuşeşte să se adapteze bine la cerinţele ulterioare ale şcolii. jocul devine o activitate irezistibilă. 64 . care facilitează rezolvarea sarcinii didactice. prin care copilul îşi dezvoltă vorbirea. impresiile. de a se mai juca. cea mai eficientă în dezvoltarea multilaterală a copilului în priceperea şi înţelegerea lumii înconjurătoare. Pe această cale. În jocurile didactice este absolut necesar ca problema intelectuală (sarcina didactică) să fie prezentată într-o formă atractivă.

astfel încât toţi să aibă scena în faţa ochilor. limba ghemuită în fundul cavităţii bucale. construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută. pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. COCOŞUL ŞI GÂSCA Sarcina didactică: recunoaşterea păsării. cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează. în timp ce. După denumirea celor două păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. Educatoarea prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii bucale. Jocul se desfăşoară prin prezentarea pe rând a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi. FOCUL ŞI VÂNTUL Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete izolate şi a sunetelor din componenţa unor cuvinte. Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuşi. imitarea sunetelor emise. În cursul jocului vor fi executate cu cele două păsări diferite acţiuni menţionate mai sus. Copilul solicitat va răspunde indicând ce face pasărea. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Aşezarea copiilor se poate face în semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune. Educatoarea poate motiva sosirea lor. 65 . apăsând uşor regiunea superioară a gâtului. prin poziţia gurii larg deschise. 2.JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA VORBIRII GRUPA MICĂ 1. după care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa onomatopeea corespunzătoare. vor fi solicitaţi să încerce articularea. mai ales pentru gâscă. NOTĂ Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g. Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor. denumirea acesteia. Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă.

”. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt. apoi tata a ieşit în curte să aducă altele. Grupul de copii reprezentând şarpele se va deplasa pe traseul desenat dinainte in linie şerpuită reproducând şuieratul şarpelui: sss. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta fie pe scăunele. Şarpele se retrage la locul său ferindu-se să nu fie înţepat. iar copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul face fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate” (educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului).. educatoarea introduce exerciţiile de pronunţare în contextul unei poveşti simple. apoi cea a albinelor.. Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunţării de către copii a sunetelor corespunzătoare.. cerându-se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş. La un semnal al educatoareo copiii-albine vor imita zborul şi zumzetul acestora înaintând spre şarpe. 66 . Jocul se continuă schimbându-se rolurile. În acest scop se vor prezenta pe rând cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele : foc şi vânt.. eventual marcat. ei să reproducă sunetele corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. Copiii vor imita zgomotul focului. Copiii vor reproduce mişcarea vântului. în timp ce albinele stau într-o parte a sălii de grupă. Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe. 3. ŞARPELE ŞI ALBINUŢA Sarcina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor s şi z. „S-au ars lemnele şi focul s-a stins.”. respectând sensul acesteia. Focul făcea. Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul. vâjj-vâjj. Regulile jocului: la semnalul educatoarei. În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus. grupul de copii care alcătuieşte şarpele. zgomotul produs de acesta (vâj-vâj). Fiecare din subgrupe va avea un rol prestabilit. La alt semnal albinele pornesc spre şarpe ca să-l alunge reproducând zumzăitul acestora.. Afară era frig şi bătea vântul.Regulile jocului: copiii reproduc prin mişcări şi onomatopee fenomenele despre care se relatează în povestirea educatoarei. fie pe covor în semicerc.. În pronunţarea onomatopeelor care încep cu consoanele f-v. iar restul vor alcătui şarpele. De exemplu: „În casă s-a făcut frig. Educatoarea conduce jocul indicând deplasarea şarpelui. execută deplasarea pe un traseu dat imitănd sunetele emise de şarpe. se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei inferioare sub incisivii superiori. Grupa de copii va fi împărţită în două. o parte dintre ei vor fi albine. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va amenaja înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze o poiană cu flori. În continuare.

ş. în cazul în care copiii articulează incorect. având în vedere că alergarea poate să influenţeze corectitudinea emiterii sunetelor prin modificările în respiraţie. imitând trenul. Nu se va scăpa din vedere faptul că. limba va fi plasată jos. ş. albina etc. ca spaţiul deschis să nu fie mai mare de 1-2 mm. Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare. în timp ce pronunţă j.s). A doua grupă de copii aşteaptă semnalul pentru a depăşi trenul. vântul (j. găina. În partea a doua a jocului. j (braţele lateral). Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. un grup de copii execută deplasarea pe un traseu. oaia. se recomandă atragerea atenţiei asupra locului de articulare. evitându-se prelungirea acestuia.În cursul jocului se vor asigura momente de odihnă. j). reproducând vântul. SPUNE CUM SE FACE Sarcina didactică: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.TRENUL ŞI VÂNTUL Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j. Material didactic: animale-jucării sau imagini reprezentând câinele. ş. Regulile jocului: la privirea jucăriei sau a imaginii. în spatele incisivilor inferiori. La semnalul dat. iar colţurile gurii puternic trase în părţi. În acelaşi scop se va doza atent timpul afectat alergării. În pronunţarea unor onomatopee care încep cu consoanele s-z. 4. trenul (ş. dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi. alergând cu o viteză mai mare. z. în articularea consoanelor ş-j dimpotrivă. ş). z). Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ş. j. Se recomandă articularea exagerat conturată prin strângerea dinţilor. iar ceilalţi copii trebuie să-l recunoască şi să-l denumească. La alt semnal. pisica. acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z. cu limba ieşită printre dinţi consoanele s-z. raţa. gâsca. Grupa de copii va fi împărţiă în două. vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită. vrabia. toţi copiii imită glasul animalului şi execută mişcări corespunzătoare acestuia. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 67 . 5. un alt grup ajunge trenul. copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv. şarpele (s. j. cocoşul. Jocul continuă schimbând-se rolurile. (acţiune însoţită de mişcarea braţelor). calul.

- 7. pensulă. selectiv sau nu se face deloc. . după cum li se cere. Formularea corectă a genitivului. se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor. . Se va urmări sistematic ca reproducerea să se facă la început individual. Material didactic: creion. va da semnalul de sculare al copilului care simulează că doarme. măturică.indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii. prosop.alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii. La întrebarea „Spune ce face?” copilul atins pe umăr exprimă verbal acţiunea. păpuşă. minge etc.Materialul necesar jocului va fi acoperit sau introdus într-un săculeţ (coşuleţ) pentru a crea surpriza la prezentare şi a da posibilitatea să se perceapă pe rând fiecare animal al cărui glas va trebui imitat. cuburi. pahar. Pentru executarea acţiunilor necesare desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toţi copiii din grupă. 6. . Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de educatoare. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc pe scăunele. apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete. 68 . Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfăşurare: chemarea unui copil lângă educatoare. perie. Ţinând seama de cunoştinţele copiilor intuirea se face integral. . AL CUI GLAS ESTE ? Sarcina didactică: recunoaşterea copiilor din grupă după glas. înregistrată pe bandă de magnetofon) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv. începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând cu cele al căror glas (onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. În complicarea jocului se modifică ordinea acţiunilor. Regulile jocului: copilul indicat de către educatoare printr-un gest. Cel strigat va trebui să numească copilul care l-a trezit. SPUNE CE FACE Sarcina didactică: indicarea acţiunii executate. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare execută mişcarea indicată. În desfăşurarea jocului. pieptăne. lingură.executarea acţiunii de către copil. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în jurul mesei cu materialul de joc.exprimarea în propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.

Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 69 . Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţele dispuse în careu deschis. În faţa semicercului se va aşeza la o mică distanţă o masă cu un scaun la care va sta copilul numit de educatoare (trimis la culcare). Se va acorda atenţie în mod special folosirii corecte a genitivului substantivelor proprii feminine. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”. Copiii vor căuta alte obiecte de aceeaşi culoare cu a balonului educatoarei şi vor denumi culoarea acestora. În răspunsul său copilul va formula o propoziţie ca: „Este glasul lui Vasilică Popescu”.. 9. În acest timp se va face linişte desăvârşită pentru a se crea condiţii de somn.. le vor ridica şi vor preciza culoarea baloanelor cu care se joacă. educatoarea ridică un anumit balon. ţinând seama de tendinţele preşcolarilor de a extinde forma masculină. cu capul pe braţe şi va simula că doarme. cu braţele pe masă. Regulile jocului: copiii care au jetoanele de coloarea corespunzătoare balonului prezentat de educatoare. Se vor utiliza şi întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon te joci?” pentru a determina şi folosirea singularului. Mihai. CINE ESTE ŞI CE FACE ? Sarcina didactică: denumirea corectă a fiinţelor şi a acţiunilor specifice acestora. formulând corect o propoziţie care să cuprindă atât substantivul cât şi adjectivul corespunzător. La întrebarea „Cine este şi ce face?” copiii răspund pe rând denumind animalul şi precizând de fiecare dată altă acţiune posibilă. „Este glasul Ioanei Manolescu” etc. În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Educatoarea va trece apoi prin dreptul copiilor (pe la spatele lor) şi va atinge pe unul din ei.”.. balon albastru – rochiţă albastră etc. formularea corectă a propoziţiei respectând acordul dintre substantiv şi adjectiv. Copilul în cauză se va întoarce cu faţa spre grupă şi va răspunde la întrebarea adresată în cor: „Al cui glas este?”. El se va aşeza cu spatele la grupă.. În partea a doua a jocului. NE JUCĂM CU BALOANE Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. Acesta va spune: „Trezeşte-te. Regulile jocului: copiii deschid şi închid ochii la semnalul educatoarei.. iar copiii răspund: „Ne jucăm cu baloanele roşii” etc.Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copii stau pe scăunele în semicerc. Copiii vor denumi culoarea baloanelor respective. 8. Se va insista asupra acordului corect între substantiv li adjectivul care îl însoţeşte: balon roşu – minge roşie. iat copiii indicaţi caută pe o masă special pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare.

zboară Pentru stimularea copiilor să găsească un număr cât mai variat de acţiuni (să utilizeze cât mai multe verbe). UNDE S-A OPRIT ROATA ? Sarcina didactică: diferenţierea şi enunţarea corectă a substantivelor la singular şi la plural constituind corect propoziţia. prinde şoareci 3. latră pisica: 1. pentru seară: copilul se dezbracă. serveşte micul dejun. 10. Răspunsul copilului întrebat va cuprinde atât denumirea animalului cât şi a unei acţiuni pe care acesta o poate efectua. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască imaginea la care s-a oprit roata şi să indice corect dacă este a unui obiect sau a mai multor obiecte. zgârie 4. prin mişcarea acului se vor alterna acţiunile de dimineaţă cu cele de seară. Material didactic: un cadran din carton sau placaj (material plastic) – împărţit în două – una din părţi fiind colorată deschis (eventual un soare deasupra acesteia). În desfăşurarea jocului. se urcă în pat.. copilul face duş. La grupe avansate se pot folosi şi alte adverbe de timp. 70 . ciripeşte 5. se va preciza în introducere semnificaţia cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv: dimineaţa şi seara. Regulile jocului: copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului şi momentul în care se petrece ea. educatoarea le poate sugera acţiunea prin mişcări imitative sau crearea de situaţii-problemă. La întrebarea educatoarei. 11. CÂND FACEM AŞA ? Sarcina didactică: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acţiune. La semnal copiii privesc ce s-a aflat la flanelograf sau la tablă. fuge vrăbiuţa: 1. În timp ce copiii stau cu capul aplecat pe masă. se joacă etc. copilul indicat relatează cele observate iar ceilalţi copii imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor. pleacă spre grădiniţă.Mobilierul va fi aşezat în formă de careu deschis. iar cealaltă parte fiind de culoare inchisă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru a asigura reuşita jocului. doarme. roade oase 3. se spală la chiuvetă. de exemplu: Câinele: 1. de exemplu: la prânz. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare din imagini. păzeşte casa 2. educatoarea afişează silueta unui animal. mianună 2. muşcă 2. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat.

se descoperă pe rând o singură imagine. solniţă etc. de exemplu „Roata s-a oprit la creionul albastru”. pieptăne pentru obiecte de uz personal. de aceeaşi categorie. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător şi va motiva aşezarea efectuată. Ele vor fi date copiilor aşezaţi în semicerc pentru a le trece din mână în mână.a oprit la măr”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc. îl denumesc şi îl aşează la locul potrivit pa masă sau panou. În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Pe acest disc este fixat de un ax. o pisică pentru animale. În funcţie de nivelul de dezvoltare a grupei se poate cere copiilor să însoţească substantivele de adjectivul care arată culoarea obiectului din imagine. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Înainte de începerea jocului educatoarea aşează pe panou sau pe mai multe mese câte un obiect care să indice criteriul de clasificare a obiectelor găsite de copii în săculeţ. cratiţă. chibrit. Materialul didactic: un săculeţ de pânză de dimensiune mică în care se introduc jucării sau alte obiecte de uz personal ca de exemplu: creion. Copiii numiţi vor alege de pe masă un jeton reprezentând un obiect sau mai multe obiecte după cum indică imaginea de pe disc. De exemplu: masă pentru mobilier. Rochiţă pentru obiecte de îmbrăcăminte.Materialul didactic: un disc cu segmente pe care sunt desenate obiecte într-un grup sau într-un singur exemplar. A SPUS BINE SAU N-A SPUS BINE ? 71 . Regulile jocului: copiii la care se opreşte săculeţul la semnalul educatoarei. 13. raportarea lui la alte obiecte. îl denumeşte şi-l oferă vecinului cu rugămintea de a-l aşeza la locul potrivit. Copilul la care s-a oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect. prosop. În timpul jocului se va acorda atenţia formulării corecte de către copii a propoziţiilor: „Roata s. cretă. Se discută cu copiii ce alte obiecte pot fi aşezate alături de cele aflate pe mese în funcţie de criteriul utilităţii. un alt disc cu un segment lipsă. GRUPA MIJLOCIE 12. scot obiectul (imaginea lui). La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte. Prin învârtirea acestuia. SĂCULEŢUL FERMECAT Sarcina didactică: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ. şerveţel. batistă.

Educatoarea va supune pe Aşchiuţă unui examen de vorbire corectă pentru a stabili dacă mai trebuie să înveţe în grădiniţă sau nu. un ceas deşteptător (sună ţrrr). Deoarece consoana r este extrem de dificilă de pronunţat. după care răspunde la întrebarea pusă. Material didactic: ilustraţii reprezentând: un copil rupe o creangă uscată (prrr). Apoi educatoarea va interveni cu întrebarea leit-motiv a jocului – „A spus bine sau n-a spus bine?”.Sarcina didactică: compararea pronunţării corecte cu cea incorectă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Educatoarea pronunţă sunetele emise de unul din obiectele sau personajele ilustrate şi pune întrebarea: „Ce (cine) face aşa?”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Introducerea în joc se poate realiza prin prezentarea personajului de la teatru de păpuşi in jurul căruia se poate purta o scurtă discuţie. pronunţarea onomatopeii în contextul unei propoziţii. trebuie să repete şi să găsească o altă silabă 72 . Va descoperi obiectele de pe masă şi va cere păpuşii să aleagă una dintre ele să spună copiilor cum se numeşte. bunica toarce (fusul sfârâie sfârr) etc. Regulile jocului: păpuşa (Ţăndărică. Unul din copii va pronunţa forma corectă iar un altul va construi o propoziţie cu acel cuvânt. Regulile jocului: copii trebuie să aleagă imaginea corespunzătoare onomatopeii pronunţată de educatoareşi să răspundă complet. se va avea în vedere ca sunetul respectiv să fie articulat prin vibraţii ale vârfului limbii. iar copilul cu care aceasta dă mâna. Grupa repetă cuvântul în cor atunci când este corect spus. Material didactic: obiecte cunoscute de copii sau imagini ale acestora. 15. La semnalul educatoarei toţi copiii imită onomatopeea. Aşchiuţă) va prezenta pe rând câte un obiect şi-l va denumi pronunţând unele cuvinte corect. ridicat în spatele incisivilor superiori. după caz. găsirea formei corecte de pronunţare a cuvintelor auzite. Grupa repetă onomatopeea şi redă prin mişcare acţiunea. REPETĂ CE SPUN EU Sarcina didactică: găsirea unor silabe paronimice. 14. Regulile jocului: educatoarea va pronunţa o anumită silabă (sau un cuvânt). CINE (CE) FACE AŞA ? Sarcina didactică: reprezentarea corectă a onomatopeii la acţiunea ilustrată. Pe baza comparaţiei cu forma corectă copiii vor reacţiona repetând forma corectă sau corectând păpuşa. Unul din copii se deplasează şi arată imaginea corespunzătoare onomatopeii. iar altele eronat. iar atunci când este greşit întrerupe păpuşa printr-un semnal convenit. cu musculatura facială încordată.

alege un cartonaş şi spune dacă pe el este reprezentat un element sau mai multe elemente. Atmosfera de joc va fi imprimată prin rapiditatea cu care educatoarea va solicita copiilor răspunsurile provocând o întrecere pentru găsirea silabei sau cuvântului corespunzător. iar copiii trebuie să spună acelaşi cuvânt la plural – respectiv la singular. Apoi copilul formulează propoziţia despre floare. diferind doar printr-un singur sunet. TU SPUI MULTE Sarcina didactică: alegerea corectă a jetonului cu una sau mai multe imagini şi exprimarea corectă a singularului şi pluralului. educatoarea trece la un alt copil. unul cu un singur element. Copilul care are jetonul cu imaginea mai multor elemente de acelaşi fel (sau o imagine a obiectului). Apoi se vor căuta combinaţii de silabe care să aibe un sens: casa-masa cal-car corn-horn mere-pere ceaţă-gheaţă varză-barză aşă-raţă cine-ţine muscă-muşcă lac-rac vine-şine patru-patu etc. EU SPUN UNA. ridicând un cartonaş cu mai multe elemente copilul spune: „Eu am pe cartonaş multe flori”. Copilul care se află la masa educatoarei trece la plural propoziţia respectivă. În partea a doua a jocului educatoarea (sau copiii) spune un cuvânt la singular (sau plural). ridică acel cartonaş sus. repede şi formulează propoziţia. Pe rând câte un copil vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş. POŞTAŞUL 73 . Copilul la care se află cartonaşul cu o singură floare se ridică şi spune: „Eu am cartonaşul cu o singură floare”. Regulile jocului: copilul chemat de educatoare vine la masa ei. Dacă cel solicitat nu răspunde promt. De exemplu. iar altul cu două sau mai multe elemente.asemnănătoare (sau un alt cuvânt). Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Se vor pronunţa silabe perechi după cum urmează: pa-ta fa-va ma-la ca-ga sa-ca şa-ga la-ra etc. 17. 16. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Pentru fiecare substantiv propus în joc vor exista două cartonaşe.

copiii denumesc obiectele primite şi precizează culoarea acestora („Coşuleţul meu este roşu”. Propunerea acţiunii o face la începutul jocului educatoarea. se va avea grijă ca rolul poştaşului să fie interpretat. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi la măsuţe dispuse în careu deschis. deoarece pe ea este desenat un cozonac pe care-l pregăteşte bucătarul”. La grupele cu nivel mai dezvoltat se va putea solicita denumirea uneltei sau a pronumelui de către un alt copil. grupa va mima dacă se poate. trebuie să spună de cine a fost trimisă.Sarcina didactică: recunaşterea şi denumirea lucrătorului care foloseşte anumite unelte sau face anumite produse. deoarece pe ea este desenat acul cu care el coase”. Copilul răspunde: „Fiindcă pe ea este desenat un mosor cu aţă”. În cursul jocului. 74 . Pentru stimularea vorbirii se va putea cere copiilor să construiască propoziţii despre acelaşi material cum ar fi: „Steguleţele roşii împodobesc casele noastre”. Astfel. 18. A treia întrebare va fi: „Ce face croitorul cu aţa?”. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului În organizarea jocului se va urmăricrearea atmosferei prin anunţarea şi sosirea poştaşului. pe rând de mai mulţi copii. apoi o pot sugera copiii. De exemplu: „De la cine ai primit scrisoarea?” copilul răspunde: „De la croitor”. Până când copiii pot formula fraze atât de lungi se pot folosi două sau chiar trei întrebări consecutive. orientându-se după imaginile uneltelor sau a produsului din ilustrată. Regulile jocului: copilul întrebat de educatoare va trebui să răspundă repede şi corectcare este culoarea obiectului primit. Copilul precizează: „Croitorul coase cu aţa”. formularea corectă a propoziţiilor. o acţiune specifică profesiunii respective. CARE ESTE CULOAREA TA ? Sarcina didactică: recunoaşterea şi denumirea culorilor. accentul va cădea pe gruparea obiectelor în funcţie de culoare. Grupa de copii mimează a acţiune specifică lucrătorului de la care a primit scrisoarea. la întrebarea: „De la cine ai primit scrisoarea?”. „Panglica mea are culoarea albastră”). La semnalul educatoarei: „Care este culoarea ta?” copiii care au obiecte de aceeaşi culoare trebuie să le aducă la masa educatoarei şi să le grupeze în funcţie de culoare. În prima parte a jocului. La început educatoarea va utiliza un exemplu cu ajutorul căruia va explica şi demonstra. copilul poate răspunde: „Eu am primit scrisoarea de la croitor. Urmează cea de-a doua întrebare: „De unde şti?”. sau: „Eu am primit scrisoarea de la bucătar. După „lectura” scrisorii. Regulile jocului: copilul care a primit scrisoarea de la poştaş. În partea a doua a jocului. Educatoarea va avea grijă să ofere alternativ un obiect. două şi chiar mai multe obiecte pentru a utiliza adjectivele nu numai la genul masculin şi feminin ci şi la singular şi plural.

Ei trebuie să observe ce schimbări de poziţie a jucăriilor a efectuat conducătorul jocului (educatoarea). solicitând copiilor să le transpună în acţiunea cu obiectele. În desfăşurarea jocului. descrierea jucăriei preferate subliniind unele caracteristici ale acesteia. În acest scop va 75 . El are voie să pună întrebări referitoare la structura şi caracteristicile jucăriei. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Scăunelele pe care se vor aşeza copiii sunt grupate în funcţie de numărul de echipe ce se vor forma. Astfel. În complicarea jocului educatoarea poate folosi flanelograful sau o machetă cu personaje din poveşti cunoscute şi va efectua unele schimbări. reproducând aceeaşi relaţie spaţială. Vânzătorul eliberează jucăria numai dacă a fost bine descrisă. Materialul didactic: rafturi sau mese pentru amenajarea cadrului asemănător unui magazin de jucării. DE-A MAGAZINUL CU JUCĂRII Sarcina didactică: folosirea corectă a formulelor de adesare. iar unul dintre ei să răspundă la întrebarea acestuia. diverse jucării cunoscute de copii. 20. copilul va aşeza păpuşa tot pe scaun sau dacă piticul se află în spatele scaunului. Îninţial educatoarea va interpreta rolul de vânzător pentru a putea orienta mai bine modul în care copiii descriu jucăria. Un alt copil va modifica poziţia unei jucării din sala de grupă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii sunt aşezaţi la măsuţe aranjate ăn careu deschis. educatoarea va respecta o anumită gradare în succesiunea modificărilor. Scăunelele din fiecare grup vor fi aşezate în semicerc. Fiecare echipă ocupă un grup de scăunele. compararea poziţiei obiectelor unele faţă de altele. păpuşa va fi aşezată în aceeaşi poziţie. dacă piticul stă pe scaun. De exemplu: să aşeze păpuşa în aceeaşi poziţie cu piticul de pe machetă.19. În funcţie de numărul copiilor educatoarea îi împarte apoi îm 3-4 echipe şi oragnizează trimiterea pe rând a reprezentanţilor la magazin. UNDE AM AŞEZAT JUCĂRIA ? Sarcina didactică: folosirea corectă a cuvintelor care indică poziţia în spaţiu. Regulile jocului: solicitarea jucăriei se face nu prin denumirea ei ci prin descriere şi menţionarea jocului în care va fi folosită. La început va acţiona cu un singur obiect – realizând aşezarea unei jucării sau a alteia pe ceva sau sub ceva. pentru a-şi alege jucărille pe care doresc să le cumpere. Ulterior vor putea fi utilizate două jucării deodată. În introducere copiii vor vizita „magazinul de jucării” pentru a vedea ce se află în el de vânzare. Regulile jocului: copiii închid şi deschid ochii la semnal.

jocul începe după ce echipele şi-au stabilit fiecare tema. Acţiunea de corectare a greşelilor va fi motivată prin necesitatea de a-l învăţa pe Aşchiuţă să pronunţe cuvintele corect. Acolo unde nivelul grupei permite. În cazul în care descrierea jucăriei este necorespunzătoare. „În ce jocuri vrei s-o foloseşti?”. fiecare echipă îşi va desfăşura jocurile preferate. Jocul poate începe cu prezentarea lui Aşchiuţă sau a unui alt personaj de la teatrul de păpuşi. cumpărătorul n-o va primi. apoi altele cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare. iar cel care a primit mingea. răspunde pronunţând cuvântul corect. CE E RĂU ? Sarcina didactică: găsirea greşelilor în pronunţarea unor cuvinte şi enenţarea lor în forma corectă. În încheiere. În acest caz. Regulile jocului: copiii aplaudă atunci când Aşchiuţă (sau alt personaj) pronunţă corect cuvintele şi îl corectează atunci când acesta greşeşte. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii stau pe scăunele în semicerc. echipa respectivă fiind în situaţia de a avea mai puţine jucării la sfârşitul jocului. CE E BINE. Se pronunţă un cuvânt greşit. se poate recomanda ca să se fixeze tema unui joc şi în funcţie de aceasta să se cumpere jucăriile corespunzătoare din magazin. În a doua parte a jocului se va renunţa la întrebări pentru a obţine o descriere independentă a jucăriei. În desfăşurarea jocului educatoarea va acorda atenţie la început alegerii unor cuvinte mai cunoscute de copii. Înainte de solicitarea jucăriei copiii din fiecare echipă se vor sfătui asupra jucăriei ce urmează a fi cumpărată şi eventual asupra modului de descriere. „Din ce material este făcută?”.putea pune întrebări de genul: „Ce părţi are jucăria?”. GRUPA MARE 21. Se vor face greşeli – de omisiune a unor sunete: pâne-pâine ahăr-zahăr macaoane-macaroane – cheion-creion gaben-galben abastru-albastru de înlocuiri de sunete: mală-mamă pală-pară cată-casă coln-corn 76 .

greblă. ţ. Se notează pe echipe numărul răspunsurilor corecte sau al jetoanelor corect alese. 22. JOCUL SILABELOR Sarcina didactică: să completeze silaba dată cu alte silabe pentru a obţine un cuvânt. ţ) educatoarea va pronunţa cuvinte care încep cu unul din sunetele amintite în mod corect sau incorect. ji. sac. Regulile jocului: la semnalul dat. În încheierea jocului se stabileşte echipa câştigătoare totalizând punctele obţinute de fiecare echipă. scaun. Se va exersa distingerea după auz a articulaţiilor greşite şi corecte şi cu alte ocazii. je. Să alcătuiască propoziţii cu cuvântul dat şi să despartă apoi toate cuvintele în silabe. r. Câştigă echipa care în timupl acordat selectează corect cele mai multe imagini. v. şopârlă etc. portocaliu. Având în vedere că stigmatismul interdentar reprezintă cea mai frecventă articulare uncorectă a consoanelor (s-z. CINE SPUNE MAI MULTE CUVINTE ? Sarcina didactică: alegerea imaginilor corespunzătoare unor cuvinte care încep cu sunetul dat şi pronunţarea corectă a cuvintelor. Copiii au un timp limitat pentru alegerea imaginilor. şapcă. sau pentr g: gâscă. menţionând numărul silabelor din fiecare cuvânt spus. ce. grâu. echipele selectează din imaginile obiectelor primite pe acelea a căror denumire începe cu sunetul dat.cascaval-caşcaval laţă-raţă În cursul jocului se poate complica pe trei căi: 1) prin găsirea unor cuvinte cu un grad de dificultate mai mare în pronunţare: portocală. şi va cere copiilor să aleagă acele imagini care corespund cuvintelor ce încep cu sunetul respectiv. zarzavat. gutuie. ci. pătrunjel. solniţă. ş-j. şorţ. s. sapă. scară etc. 2) prin prezentarea unor propoziţii cu dezacorduri sau cu alte greşeli de ordin gramatical. 3) prin prezentarea unor propoziţii simple formate din mai multe cuvinte pronunţate greşit. Educatoarea va pronunţa un sunet de preferinţă din sunetele mai dificil de pronunţat: c. de pildă s: sanie. castravete etc. şoşoni. 23. g. guler. pentru ş: şarpe. şoarece. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Fiecare echipă formată din 5-6 copii primeşte un coşuleţ cu 20-25 jetoane reprezentând diferite obiecte cunoscute. scafandru. sacoşă. grădină. 77 . şosete. Pe rând fiecare copil din echipă va fi solicitat să denumească o imagine din cele alese de echipa din care face parte. j. ş.

mănuşă. cretă. Va putea accepta şi cuvinta care au silaba în interiorul cuvântului. Material didactic: ilustraţii care să sugereze copiilor diferite cuvinte cu silabele mai frecvent întâlnite în vorbire. taxi măgar.Regulile jocului: copilul indicat prin intermediul unei baghete va pronunţa silaba enunţată de educatoare şi o va completa construind un cuvânt. În amplificarea jocului. de exemplu: a) casă. porc. şi lasă timp copiilor. da. patru . mătură ladă. macara tavă. pa. mălai. RĂSPUNDE REPEDE ŞI BINE Sarcina didactică: găsirea antonimelor unor cuvinte. Echipa care nu se încadrează în timp sau nu răspunde corect pierde un punct sau un steguleţ din cele ce i-au fost repartizate la început. pentru a familiariza copii cu noţiunea de silabă. Pentru înviorarea jocului se poate utiliza întrecerea între copii. cană masă. formularea unor propoziţii cu acestea. castană. castravete creion. steguleţe (câte 20 de fiecare echipă) aşezate într-un vas sau pe un suport. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor sta pe scăunele în cerc. va începe jocul. pentru ca pauzele necesare să fie cât mai bine maracte. Copiii vor căuta alte cuvinte care să aibă în cuprinsul lor aceeaşi silabă şi se vor anunţa să le spună. în faţă. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului 78 . cu palmele bine întinse oblic. Ea se deplasează prin spatele copiilor şi atinge pe rând copiii cu bagheta punându-i în situaţia de a completa silaba spusă pentru a forma un cuvânt. Câştigă echipa care cele mai multe din steguleţele primite. ca etc. lăsând doar un loc pentru educatoare. Material didactic: un clopoţel sau un alt instrument cu care se poate da un semnal auditiv. stropitoare. carte. Echipele n-au voie să repete un cuvânt care s-a mai spus. 2-3 cuvinte la care cealaltă echipă trebuie să-i găsească antonimul. pe rând. lamă. castel. Nu va limita copiii în ceea ce priveşte numărul sau structura silabelor. taburet. Regulile jocului: fiecare echipă are dreptul să spună. cadă. crap. se poate introduce cerinţa de a se formula propoziţii cu cuvinte găsite. Educatoarea organizeazăîn introducere cîteva exerciţii de analiză a structurii unor cuvinte cunoscute. parc. Fiecare echipă trebuie să respecte timpul dat pentru consultare: la sunetul clopoţelului să pună întrebarea sau să dea răspunsul. la. 24. na. Ea pronunţă o silabă din cele mai frecvent întâlnite în structura cuvintelor: ma. lacăt b) cuvinte care conţin două-trei consoane consecutive: capră. scrisoare. După ce educatoarea va da exemple. copiii pot asocia pronunţarea silabelor cu bătăi ritmice din palme. mazăre.

La începutul jocului copiii vor fi împărţiţi în două echipe. cu un număr egal de membri. grutate. De asemenea. pomii.. rapiditate.Cireşele. care va avea latitudinea să ofere echipei necâştigătoare un dar de consolare. GĂSEŞTE CUVINTELE POTRIVITE Sarcina didactică: completarea propoziţiei enunţate de conducătorul jocului cu cuvântul corespunzător. Alegerea unui conducător nu este o cerinţă obligatorie ci rămâne la latitudinea educatoarei.. temperatură.. se va stabili echipa câştigătoare. În funcţie de nivelul grupei.. . ascultătorneascultător. În încheiere... Grupa de copii aprobă prin aplauze răspunsurile corecte. în funcţie de nivelul dezvoltării copiilor. culori. educatoarea va formula propoziţii eliptice începând cu cele cărora copilul trebuie să le adauge fie complementul... Conducătorul jocului spune un 79 . În partea a doua a jocului va acorda independenţă cât mai mare copiilor în rezolvarea sarcinilor jocului. fie subiectul. . intensitate. corect-incorect. Se va insista pe baza unui exemplu sau două asupra însuşirii tehnicii de a adresa o întrebare de către un grup prin reprezentantul său şi a tehnicii de a se consulta în formularea întrebării şi în alegerea reprezentantului. formularea unor propoziţii în care să se includă în mod logic un cuvânt dat.Merele se culeg din.Toamna. completează cuvântul care lipseşte din propoziţie. duritate. Se va urmări respectarea regulii de a nu enunţa de mai multe ori acelaşi cuvânt şi nici ca aceeaşi copii să fie mereu reprezentanţii echipei (la întrebări şi răspunsuri). . 25.Primăvara. Regulile jocului: copilul atins pe umăr cu bagheta. Unul din copii sau educatoarea va avea grijă ca la fiecare greşeală să îndepărteze un steguleţ din colecţia echipei respective. se modifică sarcina didactică. copiii pot fi solicitaţi să găsească mai multe cuvinte potrivite pentru aceeaşi propoziţie. copiii merg la .. Se va stimula spiritul de creativitate a copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate pornind de la aspecte concrete: dimensiuni. fie atributul. Astfel se pot utiliza propoziţii de tipul: ... Educatoarea va participa alternativ la o echipă sau la alta în prima parte a jocului pentru a-i organiza în consultarea reciprocă şi la alegerea reprezentantului. reluând apoi întreaga propoziţie cu un cuvânt dat. bun-rău. vesel-trist. curajos-fricos. fie predicatul. În partea a doua a jocului pot să fie antrenaţi copiii în calitatea de conducători ai jocului.. În genere. ajungând până la însuşiri morale: harnic-leneş. asperitate. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele dispuse în semicerc.

educatoarea împarte copiilor jucării având caracteristici diferite: o păpuşă mare. Educatoarea va avea rolul poliţistului care va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenţi pe copii la trecere. iar după însuşirea lor de către copii. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor primi atâtea cartonaşe câte răspunsuri li se vor cere. În partea a doua a activităţii copiii vor veni şi vor alege indicatoarele după cum le spune educatoarea. le aşează pe şosele . un tren lung. Conducătorul face un semn ca la „jocul tăcerii” prin mişcarea degetului arătător. Regulile jocului: traversarea străzilor numai la semnalul dat de educatoare şi numai acolo unde întâlnesc indicatoarele: trecere pietoni (zebre şi semafor). Pe străzile fără indicatoare. Un copil din fiecare echipă va fi însoţitorul grupului. copiii vor fi deprinşi să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care vin din faţă.cuvânt. apoi din dreapta. o masă pătrată. În partea a doua a jocului. 26. un tren scurt. Regulile jocului: alegerea şi descrierea imaginii de pe cartonaş de către copil se va face la indicaţia conducătorului jocului. Cel care are cartonaşul ce exprimă inversul se va anunţa foarte repede şi va răspunde. CUM CIRCULĂM ? Sarcina didactică: traversarea numai prin locurile marcate sau cu circulaţie dirijată. o masă rotundă. iar copiii trebuie să construiască o propoziţie cu sens în care să fie inclus cuvântul respectiv. copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea şoselei dacă nu vin maşini. CUM ESTE ? Sarcina didactică: găsirea răspunsului corect. 27. În mediul rural. Copilul indicat vine la masa educatoarei şi alege un cartonaş. o păpuşă mică. În cursul jocului de conducător va fi interpretat la început de educatoare . Copilul care are imaginea coşului plin o aduce la masă şi spune o propoziţie în care cuprinde elementul redat cu caracteristica lui: „Coşul plin este greu” sau „Mama aduce acasă un coş plin cu fructe”. denumeşte succint elementul cu caracteristica lui – „un coş gol”. 80 .să circule numai la culoarea verde a semaforului. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Jocul se va desfăşura în curtea grădiniţei sub formă de întrecere între două echipe. exprimarea corectă a motivului: găsirea indicatoarelor cerute şi aşezarea lor acolo unde se potrivesc.

Apoi va sugera copiilor să valorifice cele discutate elaborând ghicitoarea. În prima parte a jocului educatoarea va participa împreună cu copiii la compunerea ghicitorilor. Totodată. Ghicitoarea trebuie să se refere la părţile componente. rindea etc. Îi va stimula să-şi spună fiecare părerile cu privire la unealta pusă în discuţie. centimetru. Regulile jocului: copiii vor face ghicitori numai despre obiecte sau unelte. fiecare echipă poate să-şi aleagă un conducător. stropitoare. Ele se vor folosi numai în cazul unei grupe de copii cu greutăţi în elaborarea ghicitorul fără ajutorul unui suport intuitiv. Copilul sau copiii care trebuie să ghicească vor sta în afara clasei în timpul cât se alcătuieşte ghicitoarea şi vor reveni numai la chemarea educatoarei. Ghicirea se va face numai pe baza descrierii. Dacă cei întrebaţi nu reuşesc să ghicească au voie să pună grupei întrebarea: „La ce foloseşte”. ac cu aţă. foarfece. ciocan. se va stabili în comun care din copii va expune ghicitoarea pentru cel care a fost izolat temporar. copiii sunt împărţiţi în 2-3 echipe şi alcătuiesc în mod independent ghicitori despre obiecte şi unelte care n-au mai fost discutate în cursul jocului. Material didactic: imagini reprezentând obiectele despre care ar urma să se alcătuiască ghicitoarea ca: greblă. 81 . Pentru o mai bună coordonare. Educatoarea va urmări toate echipele. După ce se însuşeşte tehnica alcăuirii în comun a ghicitoarei. cazma. forma şi materialul din care sunt făcute obiectele sau uneltele. maşină de cusut. calapod. va acorda însă ajutor numai atunci când copiii nu reuşesc să se descurce în grup. În această situaţie vor fi trimişi în afara clasei tot atâţia copii câte echipe au fost stabilite (dacă sunt trei echipe – câte un copil din fiecare echipă). ferăstrău.28. Va aprecia în final echipa care a creat cele mai frumoase ghicitori şi care a colaborat în cele mai bune condiţii. GHICEŞTE LA CE M-AM GÂNDIT ? Sarcina didactică: alcătuirea unei ghicitori prin unificarea tuturor sugestiilor date de un grup de copii. degetar. Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele în semicerc.

03.să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe corect. O3 – să diferenţieze cuvintele după numărul de sunete ce la compun. O4 – să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere gramatical şi fonetic. 82 .să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ . O2 – să despartă corect cuvintele în silabe.2004 GRUPA: pregătitoare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ Educarea limbajului joc didactic: „-Să vorbim corect româneşte!” consolidarea cunoştinţelor OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări verbale orale corecte din punct de vedere fonetic. activităţii personale şi a relaţiilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. O6 – să îndrăgească limba literară şi să dorească să vorbească corect româneşte.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 16. O5 – să completeze corect fişele de evaluare. lexical şi sintactic. . OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să perceapă şi să pronunţe clar cuvintele limbii române.

frontale . conversaţia. E.. problematizarea. Domşa.SARCINA DIDACTICĂ – denumirea corectă a imaginilor. închiderea şi deschiderea ochilor.colectivă BIBLIOGRAFIE 1) Ministerul Educaţiei Naţionale.individuală . 1976. Z. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: . formulează propoziţii conform imaginilor sugerate de cubul ilustar. clopoţel. aplauze. stimulente. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. Va alege o imagine. 83 ..D. surpriză. E. 3) Domşa. va enenţa silaba de început. cub ilustrat. copilul numit rezolvă sarcina didactică. M. STRATEGII SINTACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia.P.P. 2000 2) Taiton. În complicarea jocului. va spune ce reprezintă. Ivănuş. copiii vor enunţa silaba cu care încep cuvintele prezentate în imagini.. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu diferite imagini.individuale ORGANIZAREA . Bucureşti. „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. REGULILE JOCULUI – la semnalul educatoarei. Bucureşti. fişe. exerciţiul. va spune sunetul cu care începe cuvântul şi va despărţi cuvântul în silabe. copilul va recunoaşte imaginea de pe cub. I. despart cuvintele în silabe. ELEMENTE DE JOC – sunetul de clopoţel. Bucureşti. „Programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţa de copii”. Şi colectiv. lucrează independant pe fişe. M.. apoi va formula o propoziţie cu cuvântul respectiv.D. va despărţi cuvântul în silabe. 1996.

84 .

crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB. o.. vom silabisi cuvinte şi vom forma propoziţii. care se numeşte „Să vorbim corect româneşte!” În acest joc. În plicul cu scrisoarea Expunere elevii au pus şi un set de jetoene cu care să se joace. mobilierului. EVALUARE 85 . activitate... cea mai mică parte sonoră a cuvântului: a.Nr. l. vom recunoaşte împreună sunetele. Educatoarea va citi o scrisoare surpriză de la Ascultă şcolarii din clasa I. se -pregătirea materialului didactic. Elevii clasei I v-au trimis aceste jetoane. partea cuvântului rostită cu o singură deschidere a gurii: ma-ma. Controlul ţinutei pe scăunele. pregătesc pentru -aranjarea mobilierului în formă de semicerc. 2 CAPTAREA ATENŢIEI ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 3 CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Se vor asigura condiţiile bunei desfăşurări a Ajută la activităţii: aranjarea -aerisirea sălii de grupă.. Ce este silaba ? . Conversaţia Ce este sunetul ? . -intrarea ordonată a copiilor în sala de grupă. Eu Receptează m-am gândit să ne jucăm astăzi un joc foarte frunos.

îl va despărţi în silabe şi va formula o propoziţie care să conţină cuvântul găsit.Cum bate vântul ? Acum repetaţi după mine: Pot. va spune sunetul cu care începe cuvântul. Răspund: . Materialul este un cub ilustat. o va arăta copiilor.. să spună ce reprezintă. să enunţe sunetul cu care începe cuvântul.vâjj ! Repetă Receptează Explicaţia Un copil Exerciţiul efectuează jocul de probă. să-l despartă în silabe.ţrrr ! .. Să şterg ursul pe bot. Exerciţiul Exerciţiul 86 . Cere unui copil să vină pentru a desfăşura jocul de probă. în dreptul căruia se va opri cubul.. Copilul. să alcătuiască propoziţii cu cuvântul respectiv.. pot.4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O1 O2 O3 O4 Cere copiilor să se facă exerciţii de pronunţie a unor onomatopee: . Cere copiilor că la sunetul clopoţelului. pot.. Cere copiilor să emită sunetul cu care începe cuvântul. Rică nu ştie să zică Rău răţuşcă rămurică. Va antrena toţi copiii în joc. pe care educatoarea îl va rostogoli. Foloseşte cât mai multe elemente de joc şi cere copiilor să dea exemple şi de alte cuvinte care încep cu acelaşi sunet ca cel din imagine şi să-l despartă apoi în silabe.Cum sună telefonul ? .. Exerciţiul Participă la activitate. urmărind ca toate răspunsurile lor să fie clare şi corecte. copilul numit să aleagă un jeton. apoi să despartă cuvântul în silabe. Răspund cerinţelor.

cuvintelor din căsuţe. evidenţiind pe copiii care au răspuns corect. La explică ce au de făcut: să recunoască cuvintele care încep Rezolvă cerinţele cu acelaşi sunet. vor desena atâtea Desenează buline câte cuvinte are propoziţia: „Eu vorbesc româneşte” Cere unui copil să recite poezia „Limba Recită românească” de G. Ghici la cine se opreşte ?” Copilul la care se opreşte spune: „ Chiar la mine s-a oprit Şi voi spune ce-am găsit” Muncă independentă Evaluare sumativă 5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Difuzează copiilor o fişă. să reprezinte prin liniuţe numărul silabelor. Se distribuie jetoene cu brăduleţi. Expunrea 87 . corectitudinea rexolvării fişelor. În spaţiul rămas liber. Va aprecia buna desfăşurare a activităţii.Va folosi versurile: „Cubul se rostogoleşte. Sion.

OBIECTIV DE REFERINŢĂ Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei. Educatoarea numeşte un copil dintr-o echipă să spună un cuvânt care indică un obiect sau mai multe obiecte. tu spui multe” consolidarea cunoştinţelor 88 . în funcţie de cerinţa exprimată de educatoare sau de una din echipe. O3 – să formuleze propoziţii în care să utilizeze substantivele respective. formularea unor propoziţii cu aceste cuvinte.03. O4 – să găsească adjective corespunzătoare din punct de vedere al sensului şi al formai substantivelor date. SARCINA DIDACTICĂ: găsirea formelor de plural şi singular a unor substantive. aplauzele. sunetul de clopoţel. activităţii personale şi a calităţilor cu ceilalţi şi să utilizeze un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical. REGULILE JOCULUI: Grupa se împarte în două echipe. Educarea limbajului joc didactic: „Eu spun una.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 8. Pe masa educatoarei se află jetoane cu imagini. O2 – să găsească formula de singular sau plural a substantivelor. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să manifeste iniţiativă în comunicarea orală şi interes pentru semnificaţia cuvintelor. după cerinţe. Un alt copil din cealaltă echipă enunţă substantivul la numărul opus. ELEMENTE DE JOC: surpriza.2004 GRUPA: mare DENUMIREA ACTIVITĂŢII: TEMA ACTIVITĂŢII: TIPUL ACTIVITĂŢII: DURATA: 30’-35’ OBIECTIV CADRU Educarea unei exprimări orale corecte din punct de vedere fonetic. lexical şi sintactic.

1976. M.. Bucureşti.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: problematizarea.. 3) Domşa. Ivănuş. „Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii”. conversaţia. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. Z. şi colectiv. M.D. 2) Taiton. 89 . exerciţiul. Domşa. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: jetoane cu imagini. demonstraţia. Bucureşti.P. fişe de muncă independentă. 1996. „Programa activităţilor instructiveducative în grădiniţa de copii”. 2000. ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: frontale ORGANIZAREA: colectivă BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. E.. explicaţia. I. Bucureşti.

regulile jocului. două echipe. cuc. Educatoarea spune copiilor că pe Denumesc obiectul masă se află imagini cu jetoane şi din imagine. clară şi accesibilă copiilor. spun EVALUARE Formativă Formativă 90 . concurs. substantive la numărul plural. Educatoarea explică modul de Receptează desfăşurare a jocului-concurs. Explicaţia Împarte grupa în două echipe şi Copiii. stele.pentru forma de lui la numărul plural. plural. Apoi. patru-cinci copii să Copiii solicitaţi aleagă un jeton şi să spună spun forma coressubstantivul ce denumeşte imaginea punzătoare a subs(substantivele vor fi la numărul tantivelor la numărul singular). forma corespunzătoare a substantivu. împărţiţi în efectuează un joc de probă. copaci). Explicatia numeşte. -Astăzi ne vom juca jocul „Eu spun Recepteazî titlul Expunerea una.Nr. furnici. Copiii vor spune substantivul la numărul singular (floare. tu spui multe” sub formă de jocului. educatoarea enunţă Ascultă şi îşi Expunerea obiectivele activităţii într-o formă însuşesc cele spuse. 3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL STRATEGII DIDACTICE ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Educatoarea pregăteşte sala de grupă Copiii se pregătesc pentru activitate. preşVa proceda la fel cu jetoanele ce colarii găsesc forma reprezintă imagini ale unor de singular. plural dată. Alţi copii vor spune pe rând. pe rând. albină. crt 1 2 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC REACTUALIZAREA CUNOŞTINŢELOR OB. apoi invers.

un copil dintr-o echipă spune un cuvânt (substantiv) care indică un obiect sau mai multe obiecte. observaţii. Un alt copil. formulează concluzii. Exerciţiul Sumativă Receptează aprecierile.după caz. Difuzează fiecărei echipe câte o fişă ce conţine patru imagini (substantive) pentru care vor găsi un adjectiv potrivit şi apoi vor trece substantivul însoţit de adjectiv la numărul contrar. Fiecare răspuns corect a fost notat cu un punct.COMPLICAREA JOCULUI 5 6 EVALUAREA ACTIVITĂŢII ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII La semnalul educatoarei. 91 . Educatoarea prezintă câte o imagine pentru fiecare echipă şi cere să alcătuiească o propoziţie (substantivul este la numărul singular). trandafir. enunţă substantivul la numărul opus. le cere să treacă substantivul la numărul plural respectând acordul substantivului cu adjectivul Câştigă echipa care a realizat cele mai multe puncte. Rezolvă prima variantă a jocului. fetiţe. Echipa I: creion. grădini. Copiii care spun cuvântul vor fi aleşi în mod alternativ. Copiii rezolvă cerinţele. garoafă. din echipa adversă. copii. Rezolvă cerinţele Exerciţiul jocului. Educatoarea face aprecieri. păduri. din fiecare echipă. cuvântul şi formează substantivului Exerciţiul numărul singular sau plural . Apoi. Echipa a II-a: copertă.

35’ OBIECTIV CADRU Dezvoltarea exprimării orale. -să audieze cu atenţie un text. O5 – să reproducă dialogul dintre personaje. Vor apărea imagini din poveşti învăţate de ei până acum. la întrebările educatoarei. aplauzele. întrecerile. să reţină ideile acestuia şi să demonstreze că l-a înţeles. -să înţeleagă şi să transmită mesaje simple: să reacţioneze la acestea. O7 – să manifeste interes pentru a participa la activitate. ce personaje din poveste apar în imagine. O6 – să răspundă clar şi concis.PROIECT DE ACTIVITATE DATA: 18. O2 – să recunoască şi să denumească povestea şi personajele acesteia ilustrată în imagine. reproducerea dialogului dintre personaje.03. după ilustraţii reprezentând personajele.2004 GRUPA: mijlocie DENUMIREA ACTIVITĂŢII: educarea limbajului TEMA ACTIVITĂŢII: joc didactic – „Televizorul” TIPUL ACTIVITĂŢII: consolidarea cunoştinţelor DURATA: 30’. OBIECTIVE OPERAŢIONALE O1 – să reţină regulile jocului. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ -să participe la activităţile de grup. REGULILE JOCULUI: copiii vor privi un film la televizor. înţelegerea şi utilizarea corectă a semnificaţiilor structurii verbale orale. explicate de educatoare. Ei vor trebui să spună cum se numeşte povestea respectivă. ELEMENTE DE JOC: surpriza. 92 . inclusiv la activităţile de joc. atât în calitae de vorbitor. corespunzător imaginii. cât şi în calitate de auditor. ce se întâmplă în imagine. SARCINA DIDACTICĂ: recunoaşterea şi denumirea poveştii. O3 – să povestească momentul din poveste. O4 – să descrie personajele din poveste atât fizic cât şi moral.

2000. E. M. Domşa. 2) Domşa. Z. problematizarea.. exerciţiul.individuale ORGANIZAREA – individuală BIBLIOGRAFIE: 1) Ministerul Educaţiei Naţionale. „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”.. Bucureşti. costumaţii pentru personaje.D. imagini stimulente. 1996.frontale . ORGANIZAREA GRUPEI SARCINI: . MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT: un televizor confecţionat dintr-o hârtie de carton (în care pot fi introduse ilustraţiile). conversaţia.STRATEGII DIDACTICE METODE ŞI PROCEDEE: explicaţia.P. 93 . un televizor mai mare din carton (la care vor apărea personajele poveştilor). invitatul surpriză. Ivănuş. – „Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a”. Bucureşti. I..

Zâna Bună”. împachetat. grupă. La revedere. vor avea un invitat surpriză. personaje din poveste. Doamna educatoare vă va anunţa regulile jocului şi o să vă placă Vă iubesc pe toţi. Receptează După plecarea zânei. Le urez copiilor „bun venit în lumea poveştilor”. pentru activitate. la care vor apărea în a doua parte a activităţii. desfac cadoul şi găsesc televizorul şi deasupra o scrisoare de la Zâna Bună: „Copii pentru că îmi sunteţi foarte dragi. În acel moment intră în sală „Zâna Bună” cu un cadou mare. Acum trebuie să plec şi la ceilalţi copii. „Copii eu sunt Zâna Bună şi am venit astăzi Ascultă la voi pentru că ştiu că sunteţi nişte copii deştepţi şi cuminţi cărora le place să înveţe la grădiniţă şi să se joace. pregătesc În faţa lor. pentru că. care se numeşte „Televizorul”. STRATEGII DIDACTICE EVALUARE Expunere 94 . Zâna Bună îi salută pe copii şi le explică de ce a venit. v-am adus cadou un joc. ca la sala de cinema. aranjarea sălii de pe două rânduri. De aceea v-am adus un cadou. copii”. Îi anunţ că sala lor a fost transformată aşa. este aşezat televizorul cel mare. 2 CAPTAREA ATENŢIEI CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL ACTIVITATEA EDUCATOAREI ACTIVITATEA ELEVILOR Sala de grupă va fi decorată în lumea Ajută la poveştilor.Nr. Copiii vor fi aşezaţi pe scăunele. crt 1 ETAPELE ACTIVITĂŢII MOMENT ORGANIZATORIC OB.

Ce face vulpea ? Vulpea cea Conversaţia 95 . Va trebui să spuneţi cum se numeşte povestea. Din ce poveste face parte imaginea ? Imaginea face parte din povestea „Ursul păcălit de vulpe”. eu vă voi explica regulile.Copii. vor apărea imagini dim Explicaţia poveşti învăţate de voi până acum. În acest film. Cine va răspunde corect va primi câte o bombonică din coşuleţul fermecat şi va fi aplaudat. La acest televizor vom privi un film care se numşte „Lumea poveştilor”. la activitatea „Educarea limbajului” vom juca jocul „Televizorul”. vom recunoaşte împreună Receptează personajele din poveşti care apar la televizor. Prima imagine care apare este din povestea O vulpe într-o Conversaţia „Ursul păcălit de vulpe”. ce observaţi în această imagine ? care este condusă de un tăran. Atenţie copii înceoe jocul. Ce personaj apare în poveste ? Vulpea. ce personaje din povestea respectivă apar în imagine. astăzi. În acest joc. O1 Conversaţia 4 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII O2 O3 Pentru că până acum nu aţi mai jucat acest joc. căruţă cu peşte Copii. pe care vi l-a adus în dar Zâna Bună. ce se întâmplă în această imagine. Căruţa este trasă de doi boi.3 ANUNŢAREA TEMEI ŞI A OBIECTIVELOR .

Povestea „Capra cu trei iezi” – scena în care lupul arde în flăcări iar capra mamă cu iedul cel mic se bucură că a fost pedepsit. Povestea „Scufiţa Roşie” – scena în care se întâlnesc cele două personaje în pădure. Povestea „Maricica” – scena în care Maricica stă deoparte la grădiniţă pentru că ceilalţi copii vor nu să se joace cu ea pentru că era murdară. ca s-o ducă acasă. Exerciţiul Participă cu interes la activitate Complicarea jocului 96 . după ce s-a prefăcut că e moartă în drum. copiii vor primi bomboane. Astfel se va desfăşura prima parte a jocului. şi nici măcar ursuleţul nu vroia. Dar vulpea a şi început să descarce căruţa de peşte imediat ce a pornit omul cu carul.şireată şi hoaţă. După prima variantă a jocului le spun Exerciţiul Copiii răspund la întrebările educatoarei. Vor urma imaginile: Povestea „Puf alb. O6 După răspunsurile corecte. Puf gri” – scena în care Puf gri dă vina pe Puf alb în faţa mamei lor că a vărsat borcanul cu dulceaţă. a fost pusă de ţăran în căruţa cu peşte.

înfăţişează personajul despre care au vorbit. Ce vrea să facă Scufiţa Roşie ? Ea vrea să mear. dar costumaţi în personaje din poveste. În timp ce ei cântă voi lua cinci copii şi îi voi costuma repede. le dau stimulente care mâncare. le spun copiilor să cânte un cântecel. La fel voi proceda şi la celelalte personaje. Dar până atunci. să-i aducă de Când copiii răspund. să spuneţi în ce poveste îi întâlnim şi să-l descrieţi cum este îmbrîcat. Voi Ascultă trebuie să ghiciţi personajul.copiilor că putem juca jocul şi în alt mod. 97 .„Am scufie roşioară La bunica vreau să merg. Scufiţa Roşie Sărăcuţa-i bolnăvioară Bunătăţi am să-i ofer”.Problematigă la bunica ei zarea bolnavă. dacă este bun sau rău” Înainte de apariţia primului Fiecare personaj va recita câte un mic rol personaj copiii sau o ghicitoare: aplaudă. să-l numiţi. 1. După ce termină de cântat le spun copiilor: Cântă „Aţi observat că unii dintre colegii voştri nu Explicaţia sunt lângă voi. Ce personaj aţi urmărit ? Scufiţa Roşie Din ce poveste face parte ? Cu ce este îmbrăcată ea ? Cu o scufie roşie pe cap şi cu o rochiţă roşie. Ei vor apărea la televizor.

Părul să vi-l pieptănaţi. Nu făceam aşa odată. Şi râdea lumea toată Dar de când mă îngrijesc Toţi copiii mă iubesc” Maricica „Sunt o mamă-ndurerată Doi copii eu mi-am pierdut Dar m-am răzbunat cu bine Pe vicleanul şi hapsânul Pe cumătrul nostru lup” Capra mamă – „Capra cu trei iezi”. văleu sunt foarte supărat Coada-n lac mi-a îngheţat Când trăgeam tare de ea. Vulpea cu peşte se ospăta Ascultă Şi am tras odată bine Şi acum mor de ruşine” Ursul (Ursul păcălit de vulpe) „Vreau un sfat ca să-l urmaţi Cu apă şi săpun să vă spălaţi. Dinţii să vi-i periaţi.Voi pune aceleaşi tipuri de întrebări ajutătoare. Răspund la Personajele: întrebări „Văleu. „Am urechi lungi şi frumoase Puful alb şi îngrijit Conversaţia 98 .

Puf gri”) După ce toţi copiii şi-au spus rolurile vor fi aplaudaţi şi merg la locurile lor. chiar aşa m-a şi numit” Puf alb – („Puf alb. Vor fi lăudaţi cei care au răspuns cel mai bine. Se va realiza prin întrebări. ce am făcut astăzi la activitatea „Educarea limbajului” ? Fac aprecieri generale şi individuale cu privire la activitatea copiilor. Copii. Răspund la întrebări Am jucat jocul „Televizorul” 99 . copiii vor primi bomboane.5 EVALUAREA ACTIVITĂŢII 6 ÎNCHEIEREA ACTIVITĂŢII Mama. După răspunsurile corecte.

. I. 1972 Revista Învăţământului preşcolar. 1965 Revista Învăţământului preşcolar. Bucureşti. Taibon. Gheorghion... Editura Didactică şi Pedagogică.. şi colectiv . Învăţământul preşcolar. El. E.. 3) Taibon.. Bucureşti. Programarea activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii. M. Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de copii şi în clasele I şi a II-a.. 1996. Bucureşti. Bucureşti 2000. Bucureşti. Cunoaşterea mediului înconjurător şi dezvoltarea vorbirii. 2002 5) 6) 7) 8) 100 . Z.. Bucureşti. V. Domşa. Metodica jocului şi a programului distractiv în grădiniţa de copii. supliment trimestrial al revistei de pedagogie. Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogică. 1976. Taibon. Ivănuş.. Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii. 4) Domşa. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Varzari.BIBLIOGRAFIE 1) 2) Ministerul Educaţiei Naţionale. 1996. M. M. Editura Didactică şi Pedagogică. Manasia. 1971. M.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful