You are on page 1of 18

Regnul Monera sau Bacteria

Încrengătura Euglenophyta

Curs an I Sistematica Criptogamelor Dr. biol. Oana Danci

Introducere
 


Gr. eu=adevărat, bun glene=scobitură phyton=plantă 40 – 50 genuri cu 650 – 1000 specii; Flagelate unicelulare, rar coloniale, cărora le este caracteristică structura celulară de tip pelicular, formată din benzi proteice înguste într-o membrană plasmatică. Au caractere de alge dar şi de protozoare;

Structura talului
 

Celula are simetrie bilaterală. În secţiune transversală Euglena este circulară şi Phacus turtit dorso-ventral; Flagelii sunt inseraţi în partea anterioară într-o adâncitură numită citofarinx, ampulă sau rezervor. Sunt fixaţi pe un corpuscul bazal situat la baza rezervorului. La speciile uniflagelate baza flagelului are 2 ramuri cu originea în corpul bazal. Flagelul euglenelor este alcătuit din 9 perechi de tubuli numite dublete şi o tripletă centrală.

Structura talului
   

Membrana flagelară are filamente subţiri (mastigoneme) dispuse în serii spiralate. Deschiderea canalului se numeşete cistostom. În acest spaţiu se varsă vacuolele pulsatile. La exterior celulele sunt învelite într-o membrană subţire numită periplast. Periplastul este flexibil la Euglena, rigid la Anisonema şi cu un înveliş special gelatinos, de natură proteică, numit lorică la Ascoglea. Benzile din structura peliculei îşi au originea în citoplasmă, sunt acoperite de membrană plasmatică trilalmelară.

Structura talului
 

 

Sub benzi sunt microtubuli, corpi muciferi şi globule de lipide. Euglenele îşi schimbă forma succesiv – mişcări euglenoide datorită flexibilităţii întregii pelicule de citoschelet. Atunci când apar aceste mişcări încetează mişcarea flagelară. Pelicula de citoschelet deseori se prelungeşte până la canalul flagelar, nu ajunge până la rezervor, din acestă cauză canalul se menţine rigid iar rezervorul este flexibil.

Structura talului

 

Genurile: Trachelomonas, Strombomonas, Ascoglea au celula înconjurată de lorică. Cromatoforii euglenofitelor verzi au pirenoizi. Stigma (pata oculară) este extraplastidială, alcătuită din globule lipidice de pigmenţi carotenoizi, colorate în roşu portocaliu. Stigma se consideră că are rol în perceperea stimului luminos. Cromatoforii conţin clorofile a şi b, β-caroten şi xantofile.

Structura talului

Euglenele de culoare roşie (E. sanguinea, E. rubida, E. haematodes) conţin hematocrom alcătuit din carotenoide. Citoplasma mai conţine: aparat Golgi, vacuole, mitocondrii, organite subpeliculare, reticul endoplasmatic, microtubuli, peroxizomi, nucleu, granule de paramilon extraplastidial, globule. Vacuolele pulsatile apar delimitate de o membrană lângă rezervor, unde extrag lichid din citoplasmă, cu o ritmicitate mai ridicată la temperaturi crescute.

Structura talului
Nucleul are în general un nucleol numit endozom. Substanţa de rezervă este paramilonul, se formeză la toate spciile verzi şi la unele specii apoclorotice. Ia formă diferită (criteriu de clasificare taxonomică) la specii diverse. Unele euglenofite incolore, lipsite de cromatofor, în loc de paramilon au ca materie de rezervă lipide.

Nutriţia
 

Euglenele se hrănesc autotrof, mixotrof şi heterotrof. Speciile autotrofe au culoare verde, galbenă brună sau roşie. În acestă categorie intră şi specii care pot trăi mult timp la întuneric (E. gracilis) dacă în mediu sunt substante organice necesare metabolismului. Sunt şi specii care se hrănesc fagotrof cu bacterii, alge unicelulare, detritus, picături de lipide, sau osmotrof cu substanţe dizolvate în mediu.

Înmulţirea

Numai pe cale vegetativă, prin diviziune longitudinală în stadiul mobil.

Înmulţirea
 

La E. gracilis durează 4 ore. La Astasia şi Trachelomonas s-au observat şi procese de diviziune mitotică. În condiţii de mediu nefavorabile euglenele se închisteză şi plutesc la suprafaţa apei. O parte din celule se coloreză în roşu datorită acumulării pigmenţilor hematrocrom şi prin germinare vor da numai o celulă.

Clasificare
Familia Euglenaceae  Cu reprezentanţi în ape dulci, sol umed. Euglena viridis  Înoată sau se târăşte, schimbându-şi forma corpului;  Trece uşor în stadiu imobil învelindu-se cu un strat de mucus sau cu o membrană grosă când se transformă în chist.  Dezvoltarea în masă a speciei reprezintă indicator de poluare maximă cu substanţe organice.

Clasificare
Euglena sanguinea  Se dezvoltă în bazinele cu apă curată, humificate sau salmastre. Euglena gracilis  Se cultivă în laboratoarele medicale pentru determinarea acţiunii antibioticelor, ierbicidelor, auxinelor.  Este foarte sensibilă la absenţa vitaminei B12.  Pelicula de la suprafaţa apei din timpul “infloririi” este formată din E. granulata, E. polimorfa, E. sanguinea.

Euglena sanguinea

Euglena viridis

Clasificare
Genul Phacus

Cuprinde specii dulcicole cu celulă rigidă, aplatizată, uneori foliacee, de formă neregulată în secţiune transversală.

Phacus longicauda

Phacus pleironectes

Ecologie
     

Sunt răspândite în ape dulci, salmastre, rareori în mediul marin. E. viridis trăieşte în ape polisaprobe; E . gracilis şi Phacus longicauda sunt indicatori de ape mezosaprobe; E. mutabilis trăieşte în turbării. Înmulţire în masă a euglenofitelor conduce la autopurificarea apelor bogate în substanţe organice. Fenomenele de înflorire se identifică prin coloraţia în roşu sau verde a apei. Pigmentul roşu, hematrocrom, apără celulele de lumina puternică. Există şi euglenofite parazite întubul digestiv al batraceinilor, pe branhiile peştilor.

Importanţă

În Japonia sunt cultivate pentru hrănirea peştilor şi a scoicilor. Material de studiu in fizilogia vegetală.