You are on page 1of 37

Încrengătura Crysophyta şi Dynophyta

Curs an I Sistematica Criptogamelor Dr. biol. Oana Danci

Increngătura Crysophyta
 

Gr. chrysos – galben, auriu Phyton – plantă Specii cosmopolite: apele marine şi salmastre. Cca.1000 specii

Morfologia talului

Tipuri de tal: monadal, rizopodial, palmeloid, cocal, colonial, filamentos, parenchimatos.

Structura celulară
  

 

Marea majoritate nu au perete celular. Membrana plasmatică numită periplast; Unele crizofite prezintă învelişuri externe formate din scvame organice sau minerale, care acoperă în întregime periplastul. Scvamele de siliciu apar exclusiv la crizofitele unicelulare şi coloniale. În general scvamele sunt imbricate şi pleomorfe. La unele crizofite scvamele sunt prevăzute cu sete silicioase tubulare.

Structura celulară


  

Numeroase crizofite au înveliş extern incomplet, sub formă de clopot, butelie, cunoscut sub numele de lorică. Lorica este microfibrilară şi poate fi chitinoasă sau silicioasă. 2 flageli inegali, heteromorfi, heterodinamici, cu inserţie subapicală. Flagelul orientat anterior este hirsut – flagel pleuronematic; Flagelul orientat posterior este neted şi este mai scurt, se termină bont sau într-un filament subţire – flagel acronematic.

Structura celulară

La crizofitele Prymnesiophyceae, celula posedă pe lângă cei 2 flageli netezi, o structură unică contractilă, filamentoasă sau masivă numită haptonemă.
•Haptonema formată din 5-8 microtubuli, membrana este continu •are a periplastului

Structura celulară

Celulele vegetative ale crizofitelor monadale şi coloniale prezintă stigmă intraplastidiană, situată între tilacoizi şi ănvelişurile plastidiale. Cloroplastul prezuntă lamele plastidiale lungi, alcătuite din câte 3 tilacoizi. În cloroplast se găseste o moleculă circulară de ADN. Sunt uninucleate, nucleul conţine un singur nucleol, legătura dintre nucleol şi cloroplast este realizată de reticulul endoplasmatic.

Structura celulară

Pigmenţi asimilatori: clorofila a, clorofila c, caroteni (α, β), xantofile: fucoxantina, diatoxantina, diadinoxantina.

Nutriţie
 

Autotrofe, heterotrofe, mixotrofe. Produs de asimilaţie al crizofitelor fotoautotrofe – crizolaminarina. Produşi de rezervă: paramilon, manitol, sterol.

Inmulţirea

Înmulţire vegetativă – prin diviziunea celulei la formele unicelulare, fragmentarea talului la cele pluricelulare. asexuată – prin spori asexuaţi specializaţi – zoospori (uniflagelaţi sau biflagelaţi)

Inmulţirea

sexuată – prin izogamie. Se unesc 2 celule vegetative mobile care se comportă ca izogameţi. Loricile se prind cu deschiderile una spre alta, fiecare monadă îşi părăseşte lorica, apoi fuzionează şi formeză un zigor sferic care se transformă în statospor. Peretele statosporului devine silicifiat cu excepţia unui căpăcel alcătuit din siliciu şi substanţe polizaharide. În condiţii faorabile statosporul germinează şi produce una sau 2 celule mobile sau zoospori, care ies prin por după dizolvarea căpăcelului. Alge haplobionte la care numai zigotul este diploid.

Clasificare
Clasa Crysophyceae  Ord. Ochromonadales Ochromonas: celule nude, biflagelate, pigmentate, mişcări metabolice, nutriţie fotoautotrofă, fagotrofă, osmotrofă şi mixotrofă.

Clasificare
Clasa Crysophyceae  Ord. Ochromonadales Dynobrion – colonii dendroide alcătuite din celule care prezintă lorică incoloră, în formă de pâlnie, sau cilindrică, cu baza conică. După diviziune una din celulele fiice părăseşte lorica şi se fixează de marginea loricii mamă şi secretă un nou perete celular.

Clasificare
 

Familia Chromulinaceae Chromulina – celule libere, cu al 2-lea flagel redus la un fotoreceptor. Stadii reversibile ]n ciclul vital. Specii marine şi dulcicole, produc frecvent înfloriri.

Clasificare
  

Familia Mallomonaceae Mallomonas – celule solitare, libere, cu flagel, acoperite cu scvame silicioase, imbricate. Specii dulcicole.

Synura uvella

Clasificare
 

Ord. Chrysocapsales Familia Hydruraceae Hydrurus vaucheri – tal până la 30 cm, gelatinos, bogat ramificat, cu creştere apicală, fixat de substrat, cu aspect de muşchi acvatic.

Clasificare
Ord. Crysotrichales Phaeothamnion borzianum – tal filamentos, ramificat, unistratificat, zoospori biflagelaţi.

Clasificare
Clasa Prymnesiophyceae Multe Prymnesiophyceae prezintă alternanţă de stadii mobile şi imobile. Celulele mobile nu prezintă solzi celulari dar au solzi organici şi/sau de carbonat de calciu. Prezintă haptonemă situată apical.

Ecologie
 

 

Sunt prezente în toate biotopurile acvatice Crizofitele intră în consistenţa fitoplanctonului şi deci în piramida trofică. În planctonul din iazurile cu apă curată şi rece – Mallomonas şi Synura; În turbării – Crysamoeba; Sunt indicatori de ape curate.

Origine şi evoluţie
 

Identificate din Jurasic Crizofitele au origine comună cu diatomeele şi feofitele. Studiul crizofitelor actuale au evidenţiat 3 linii de dezvoltare care corespund celor 3 clase.

Increngătura Dynophyta
 

Gr. Dynos – vârtej Phyton – plantă Sunt cunoscute şi sub denumirea de Pyrrophyta (pyron – foc) sau Dinoflagellatae

Morfologia talului

Tal: monadal, cocal, filamentos, trihal, palmeloid. Majoritatea sunt monadale cu 2 flageli inseraţi lateral sau apical. Unele dinofite mobile nu sunt flagelate evident (Noctiluca miliaris).

Structura celulară
  

Organizare celulară tipic eucariotă; Dinofitele imobile au perete celular tipic din celuloză; Majoritatea dinofitelor sunt mobile şi prezintă un înveliş celular numit tecă, alcătuit din plăci celulozice; Aranjarea plăcilor celulozice constituie tabulaţia; Cloroplastele sunt similare cu cele ale crizofitelor, cu pigmenţi asimilatori precum clorofial a, c, β-caroten, xantofile.

Structura celulară

Dinofitele sunt uninucleate, nucleul este format din membrană (anvelopă) nucleară, nucleoplasmă, nucleol şi cromozomi. Structura cromozomilor prezintă un stadiu evolutiv intermediar între nucleoidul procariot şi nucleul eucariot. Cromozomii sunt formaţi din ADN fibrilar complex, diferenţiat de nucleoplasmă, dar nu conţine histone. Datorită structurii nucleului, au fost numite mezocariote.

Structura celulară

Celula dinoflagelatelor are 2 flageli inseraţi lateral. Aceştia iau naştere în locul de întâlnire al celor 2 şanţuri, ecuatorial şi longitudinal, pe învelişul extern. Şanţul ecuatorial – cingulum, acesta delimitează pe suprafaţa externă a celulei (teca) epiteca – partea superioară şi hipoteca – partea inferioară. Şanţul vertical (longitudinal) este situat în hipotecă şi este numit sulcus.

Structura celulară

Structura celulară

Flagelii pot emerge dintr-un singur por sau din 2 pori separaţi. Flagelul ecuatorial (transversal) este sub formă de panglică, înconjoară aproape toată celula şi execută mişcare ondulatorie. Flagelul din şanţul longitudinal împinge celula înainte şi serveşte la cârmuire.

Nutriţia

Dinofite autotrofe – fotosintetizante, au ca produs de rezervă amidon, uneori grăsimi şi uleiuri care determină culoarea roşie sau portocalie a celulelor – pirofite. Unele dinofite trăiesc ăn simbioză cu diferite tipuri de organisme (spongieri, meduze, caracatiţe, sepii, etc) Anumite dinoflagelate produc substanţe toxice pt om şi animale (Gonyaulax, Gymnodinion).

Înmulţirea
 

Vegetativă – prin diviziune logitudinală a celulei. Fragmentarea celulara se produce dupa divizarea nucleului şi a organitelor citoplasmatice. Fiecare celula fiica primeşte un flagel şi o bucată de teacă. Apoi cele două celule fiice formate construiesc părţile care lipsesc. La unele dinofite fragmentarea conţinutului celular se produce în interiorul celulei parentale. Astfel se formează 2 celule noi fără teacă care sunt eliberate din celula parentală.

Înmulţirea

Înmulţirea asexuată se realizează prin spori specilizaţi numiţi zoospori. Înmulţirea sexuată se realizează prin gametogamie (izogamie şi anizogamie).

Clasificare
Clasa Haplodinophyceae Celule biflagelate cu 2 flageli heteromofi, inseraţi apical, acoperite de periplast. La Porocentrum, celulele au tecă bivalvă iar la alte specii din genul Desmocapsa au tal palmeloid.

Clasificare
Clasa Dynophyceae Include dinfofitele care posedă într-un stadiu de dezvoltare ontogenetică celule cu 2 şanţuri. Au 2 flageli plasaţi ventral la locul de întâlnire al şanţurilor cingulum şi sulcus.

Clasificare
Clasa Dynophyceae Ordinul Gymnodiales  Gymnodinium – şanţul din hipotecă se prelungeşte în epitecă.  Noctiluca – specie marină, fosforescentă.

Clasificare
Clasa Dynophyceae Ordinul Peridiniales specii monadale, cu celulele acoperite cu o teacă celulozică, formată din plăci prevăzute cu pori. Genuri: Peridinium, Ceratium, Gonyaulax

Ecologie

Mare am majoritate a dinofitelor se găsesc în apele marine unde participă la formare fitoplanctonului. În apele tropicale ale oceanelor reprezintă fitoplanctonul dominant. Pot determina mareea roşie. Unele maree roşii sunt toxice. Toxinele secretate de dinofite se acumulează în scoici şi pot afecta oamenii care le consumă.

Origine şi evoluţie

Datează din Precambrianul târziu (650 milioane de ani in urmă). Caracterele distinctive şi cele de asemănare ale dinofitelor, comparativ cu celelalte alge, permit considerarea lor ca grup vechi, care sa desprins din trunchiul comun al cormofitelor. Dinofitele au urmat o linie evolutivă distinctă, închisă.