P. 1
Scara Ioan Scararul

Scara Ioan Scararul

4.89

|Views: 5,935|Likes:
Published by sendroiu

More info:

Published by: sendroiu on Feb 23, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC or read online from Scribd
See more
See less

08/10/2013

original

sta ne-a mărturisit-o cel încredinţat cu economia mî-năstirii. Fiind tînăr, îmi spuse el, şi avînd grija vitelor
mînăstirii, mi s-a întîmplat o foarte grea cădere a sufletului. Avînd obiceiul să nu ascund niciodată şarpele
înlăuntrul inimii, prinzîndu-1 de coadă l-am arătat îndată doftorului. Dar acela cu faţa zîmbitoare, îmi zise
lovindu-mă uşor peste obraz: «Du-te, fiule, fă-ţi slujba ca mai înainte şi nu te teme de nimic»161

. Iar eu,

convins prin credinţa înfocată că voiu lua în puţine zile dovada tămăduirii, am continuat să alerg pe
«drumul meu bucurîndu-mă şi totodată tremurînd.
28) Toată orînduirea făpturilor are, cum zic unii, multe deosebiri. Deci şi în vieţuirea de obşte a fraţilor
sînt deosebiri de înaintări şi păreri. Pentru aceea şi doftorii, observînd pe unii dintre aceştia iubitori de a
se arăta la venirea în mînăstire a mirenilor, îi acoperea în faţa acelora cu ocări şi cu slujiri mai puţin cin-
stite, ca să se retragă cu grabă cînd se întîmpla sosirea cuiva din lume. Şi aşa se putea vedea petrecîndu-se
ceva mai presus de fire: însăşi slava deşartă se alunga pe sine şi fugea de oameni161

bis

.

42

răul î Nu e în hotărîrea lor ceva atît de decisiv, că schimbarea le devine cu neputinţă ? Credem că aci
trebuie căutată explicaţia. îngerii au un fel de absolut în decizia lor. Ei vor ceva într-un grad şi într-o
formă definitivă. Ei trăiesc într-o ambianţă mai clară a absolutului şi decizia lor are ceva din
acceptarea total conştientă a absolutului, cîtă vreme omul creşte treptat spre absolut, aflîndu-se pe un
drum suitor, care se desprinde treptat de răul sau de binele total.
161. Scolia ed. 1970: «Să nu ai vreo bănuială pe părinte, că a lăsat pe cel ce s-a mărturisit fără o
certare (epitimie). Căci îl ştia pe acesta din tinereţe mult timp petrecînd în nevoinţa plină de trezvie, şi
stăruind în osteneli şi de aceea nu a adăugat altă greutate la acestea. De altfel nici pricină nu era pe
cit socotea, vrednică de o certare aspră, pentru că altfel nu l-ar fi lăsat să plece zîmbind, ci ar fi ieşit
păzind întocmai canonisirea».
161 bis. Însăşi slava deşartă fugea de oameni, pentru că cei stăpîniU de ea se fereau să apară. în faţa
oamenilor, obligaţi fiind la slujiri lipsite

98

__________________________________________________

DESPRE CUVIOSUL MINA

29)Nevrînd Domnul să mă lipsească de rugăciu
nile unui cuvios părinte, înainte cu o săptămînă de ple
carea mea 1-a luat la sine pe cel ce cîrmuia ca ajutor al
păstorului, pe un bărbat minunat, cu numele Mina,
care avea cincizecişinouă de ani în obşte şi împlinise
toate ascultările în ea. Deci în ziua a treia, cînd săvîr-
şeam noi rînduiala adormirii cuviosului, deodată se
umplu de bună mireasmă tot locul unde zăcea trupul
lui. Drept aceea ne îngăduie marele păstor să desfacem
acoperămîntul în care era aşezat. Şi făcîndu-se aceas
ta, văzurăm toţi pornind din tălpile lui ca din două
izvoare, buna mireasmă a mirului. Atunci spuse învă
ţătorul către toţi: «Vedeţi sudorile picioarelor şi oste
nelile lui, cu adevărat s-au adus şi s-au primit ca un
mir !»

Dar părinţii locului mi-au povestit şi alte multe isprăvi ale prea cuviosului Mina. Spuneau şi aceasta, că
odată întîistătătorul, voind să încerce răbdarea lui de Dumnezeu dăruită, venind acesta la stăreţie şi pu-
nînd metania de seară egumenului şi cerînd slobozire ca de obicei, acela 1-a lăsat pe el să şadă aşa jos pînă la
ceasul canonului. Şi abia atunci dîndu-i blagoslovenie şi ocărîndu-1 ca pe un iubitor de slavă şi ca pe un lip-
sit de răbdare, 1-a lăsat să se ridice. Căci ştia cuviosul că va răbda cu bărbăţie. De aceea a dat şi priveliştea
aceasta spre zidirea tuturor. Iar ucenicul cuviosului Mina făcîndu-ne cunoscute acestea despre învăţătorul
său, zise: «Descusîndu-1 eu, dacă nu cumva i-a venit somnul stînd în genunchi înaintea egumenului, m-a
încredinţat că şezînd aşa jos a rostit toată psaltirea».
30)Nu voiu trece cu vederea să împodobesc cunu
na cuvîntului şi cu smaraldul următor: Am stîrnit

de măreţie. Şi aşa se Învăţau să se ferească de a se arăta cu fală in faţa oamenilor.

SF1NTUL IOAN SCARARUL

99

odată la un cuvînt despre liniştire pe unii dintre bă-trînii aceia plini de bărbăţie. Iar aceia, cu faţa zîmbi-
toare şi cu chip vesel mi-au spus: -«Noi, părinte Ioane, fiind materiali, avem şi o vieţuire aplecată spre cele
materiale. Judecind că trebuie să purtăm războiul după măsura slăbiciunii noastre, am socotit că e mai
bine să ne luptăm cu oamenii care uneori sînt furioşi, alteori se căiesc, şi nu cu dracii care sînt totdeauna
porniţi şi înarmaţi cu furie împotriva noastră»ie

*.
31) Iarăşi un altul dintre acei pururea pomeniţi, avînd faţă de mine dragostea şi îndrăznirea cea după
Dumnezeu, îmi spuse cu bunăvoinţă: «De ai dobîndit cumva, prea înţelepte, lucrarea Celui ce a zis întru
simţire: -«Toate le pot întru Cel ce mă întăreşte pe mine, Hristos» (Fii. 4, 14), de a venit peste tine Duhul
Sfînt ca o rouă curăţitoare, de te-a umbrit puterea răbdării Celui prea înalt (Le. 1, 35), încinge ca un bărbat
(ca Hristos Dumnezeu) mijlocul tău cu ştergarul ascul-

43

162. Scolia din ed. 1970 care arată In plus, pe lingă P.G., prima propoziţie ca fiind a lui
Marcu Ascetul, iar restul al lui Evagrie: «Zice şi Ava Marcu: «Mai bine este să fim ispitiţi
de oameni decit de draci. Dar cel ce place Domnului, ii biruieşte şi pe unii şi pe alţii». Dar
zice şi sflntul Evagrie: «Dracii luptă descoperiţi împotriva pustnicilor. Iar împotriva celor ce
petrec în chinovii sau săvlrşesc virtutea însoţiţi cu alţii, Ii înarmează pe cei mai fără grijă
dintre fraţi. Dar războiul al doilea e mult mai uşor decît cel dinţii. Pentru că nu se pot afla
oameni pe pămtnt atlt de amarnici ca dracii, chiar dacă se suferă din partea lor toată uneltirea».
Oamenii mai au şi milă, sau mai pot fi şi înduplecaţi, dar dracii nu. In orice caz poţi fi, in lupta
cu oamenii ce te ispitesc sau te turbură, cel puţin tot atit de tare ca şi ei, poţi afla o slăbiciune
in ispitirea lor şi deci Ii poţi tnfringe mai uşor.
In P.G. se mai adaugă o scolie, care e totodată o metodă de înfrîn-gere a ispitelor de la
oameni şi de la draci: «Cel ce se roagă pentru oamenii care-1 nedreptăţesc, tulbură pe draci;
iar cel ce se împotriveşte celor dinţii, e biruit de cei din urmă». Lupta oamenilor Împotriva
noastră nu e despărţită de cea a dracilor. Dar prin oameni, lupta dracilor e mai slabă. Căci
oamenii se înmoaie de rugăciunea noastră pentru ei, de vorba bună şi de ajutorul ce le dăm.

100________________________:_________;__________.-

tării şi ridicîndu-te de la cina liniştei, spală picioarele fraţilor cu duh smerit163

. Mai bine zis tăvăleşte-te sub
picioarele soţilor tăi cu cuget sporit; pune portar ne-indurat şi neadormit în poarta inimii tale; ţine-ţi min-
tea cea greu de ţinut164

în trupul tău supus împrăştie-rii; ţine liniştea minţii în mădularele ce se mişcă şi se
clatină, care e lucrul cel mai minunat dintre toate; fă-ţi sufletul neturburat în mijlocul turburărilor,
opreşte-ţi limba înfuriată, gata să sară la împotrivire 165
.
Luptă-te cu stăpîna aceasta în fiecare zi de şaptezeci de ori cîte şapte. înfige în lemnul sufletului ca
într-o cruce, mintea ta, ca o nicovală, care e bătută, batjocorită, ocărită, luată în rîs, nedreptăţită ca de
nişte lovituri neîncetate de ciocane, dar se înmoaie, nu suferă nici o sfărîmare, ci rămîne întreagă, netedă şi
neclintită166

. Leapădă voia ta ca pe o haină a ruşinii şi intră în arenă despuiat de ea167

, chiar dacă acesta e

163. Cel ce porneşte la ascultare cu hotărîre, se dovedeşte pe de o parte bărbat puternic, pe de
alta, în stare de smerenie j e tare în smerenia slujitoare. El se încinge cu putere, dar cu puterea
smereniei. El renunţă la liniştea care-1 odihneşte şi ia asupră-şi grija ajutorării şi lucrării de scăparea
aproapelui de păcatele ce-1 împovărează.
164 «xpitei vouv oxpâtTjxov» e un paradox. Mintea care e mereu în mişcare trebuie ţinută în gîndul

la Dumnezeu.

165.i!n toate aceste recomandări se cere un lucru paradoxal (tradus
de noi cu «minunat»), deci cu atît mai greu. Mădularele trupului se
mişcă sub puterea ispitelor, dar mintea trebuie să-şi păzească liniştea şi
deci puterea de a nu se tulbura şi de a nu se lăsa purtată de ele. Mintea
trebuie să rămînă neclintită ca o stîncă în mijlocul valurilor ce o asal
tează.
166.Mintea, ca organ al cugetării, are ca temelie sufletul nostru
întreg, sau subiectul nostru. Dacă dispoziţia acestuia e fermă ca un
lemn, mintea nu se va clătina nici ea de ispite. Neclintirea subiectului
nostru îşi ia tăria din întipărirea lui de gindul la crucea lui Hrisţos.
Mintea-trebuie să se fixeze în subiectul astfel întărit, asemenea lui Hristos,
suportînd ca El toate piroanele.
167.«Voia ta» e voia contrară lui Dumnezeu, voia individualistă, sau
egoistă. Ea îl îmbracă pe om într-o înfăţişare neplăcută lui Dumnezeu şi

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->